DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE
                   Copyright © Editura Academiei Române, 2002. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii.
             Adresa: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
                  Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, RO-76117 Bucureşti, România, P.O. Box 5-42 Tel.: 40-21-411 90 08, 40-21-410 32 00 Fax: 40-21-410 39 83 E-mail: edacad@ear.ro Internet: http : //www. ear. ro
             EDITAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
                        Redactor: ADRIANA GRECU Tehnoredactor: SILVIA DEOCLEŢIAN
                          Bun de tipar: 18.10.2002. Format: 8/60x90.
                                        Coli de tipar: 54.
                            C.Z. pentru biblioteci mari: 459-3 = 59 C.Z. pentru biblioteci mici: 4R-3 = R
                                                                                                             ISBN: 973-27-0912-X 973-27-0165-X
DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN-AL. ROSETTI” DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU” DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE „ALEXANDRU PHILIPPIDE” DIN IAŞI
                        Imprimat în România Tipografia: SEMNE’94
 ACADEMIA ROMÂNĂ
 DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE
           (DLR)
      SERIE NOUĂ
         TOMUL XIII Partea a 2-a Litera V Venial - vizurină
        EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2002
                                    Serie nouă întemeiată de:
                            IORGU IORDAN Membru al Academiei Române
                            ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Române
                            ION COTEANU Membru al Academiei Române
                               Redactori responsabili:
                             MARIUS SALA Membra al Academiei Române
                        GHEORGHE MIHAILA Membru corespondent al Academiei Române
       Partea a 2-a a tomului al XIII-lea a fost elaborată în cadrul Departamentului de lexicologie şi lexicografie al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iasi de următorul colectiv:
                                          Doina COBEŢ cercetător ştiinţific principal doctor în filologie
                                              Rodica COCÎRŢĂ cercetător ştiinţific
                                          Eugenia DIMA cercetător ştiinţific principal doctor în filologie
                                                  Redactori:
                                         Cristina FLORESCU cercetător ştiinţific principal doctor în filologie
                                           Corneliu MORARIU cercetător ştiinţific
                                         Ioan OPREA cercetător ştiinţific principal doctor în filologie
                                     Carmen-Gabriela PAMFIL cercetător ştiinţific principal doctor în filologie
                                           Rodica RADU cercetător ştiinţific
                                         Mioara VIŞOIANU cercetător ştiinţific
                                         Victoria ZĂSTROIU cercetător ştiinţific
Revizori:
                                         Doina COBEŢ cercetător ştiinţific principal
                                         Eugenia DIMA cercetător ştiinţific principal
                                         Ioan OPREA cercetător ştiinţific principal
Carmen-Gabriela PAMFIL cercetător ştiinţific principal
    Victoria ZĂSTROIU cercetător stiintific
      Au mai redactat: Irina ANDONE , cercetător ştiinţific principal, doctor în filologie;
Lucia CIFOR, cercetător ştiinţific principal, doctor în filologie; Gabriela HAJA, cercetător ştiinţific principal, doctor în filologie; Laura MANEA, cercetător ştiinţific principal, doctor în filologie.
                     Analist programator: Georgiana PUŞCAŞU Operatori date: Gabriela HAJA, Georgiana PUŞCAŞU
     Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Vasile ARVINTE, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Iaşi; Andrei AVRAM, doctor docent, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Al. Rosetti” din Bucureşti; Grigore BRANCUŞ, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Vladimir DRIMBA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Gheorghe MIHĂILĂ, membru corespondent al Academiei Române; Ladislau MURÂDIN, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti.
     Pentru cuvintele regionale au fost consultaţi: Doina GRECU, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; Ion MĂRII, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca.
VENIAL
 - 327 —
VENIN
    VENIÂL, -Ă adj. (Livresc; despre păcate2, greşeli etc.) Care poate fi iertat (de Biserică); uşor, fară importanţă deosebită. Cf. PONTBRIANT, d., LM. Flămînzilă, Setilă sînt păcate veniale ale omului, pe care le-a personificat amabil Rabelais în Grandgousier, Gargantua şi Pantagruel CĂLINESCU, B. 59. Ierarhia sufletelor în eternitate, în acord cu doctrina virtuţilor teologice şi a păcatelor mortale şi veniale, nu lasă... nici o îndoială asupra caracterului eticii danteşti. VIANU, L.U. 15. Uriaşii [sînt]... simbolizări ale forţelor, anomaliilor şi ale unor păcate veniale ale omului IST. LIT. ROM. I, 223, cf. DN3.
    -  Pronunţat: -ni-al -Pl.: veniali, -e.
    -  Din lat. venialis, -e, fr. véniel.
    VÉNIE s.f. (Livresc) îngăduinţă; iertare. Cf. dn3.
    -  Pronunţat: -ni-e.
    -  Din lat. venia.
    VENIMOZITÂTE s.f. (Rar) însuşirea de a fi veninos
 (1). DN3. ♦ F i g. Răutate, dn3.
    -  Din fr. venimosité.
    VENIN s.n. 1. Substanţă toxică secretată, prin glande speciale, de unele animale (şerpi, insecte, arahnide), ca mijloc de atac ori de apărare, sau care se află în ţesutul unor plante. Ascuţiră limba sa ca a şarpelui, iadul (veninul C, venin D, venri[nru] H) aspideei suptu ustnele lor. PSALT. 291. Chip de şarpe era..., iară venin nu avea. CORESI, EV. 463, cf. 328. De s-ar învăţa cei mari de pre nişte muşte fară minte cumu-ş ţin domnia, cum este albina, că toate-şi apără căşcioara şi hrana lor cu acile şi cu veninul său. URECHE, L. 179. Cu oaă de năpîrcă m-ar fi ospătat şi cu venin de vipere m-ar fi adăpat. CANTEMIR, 1.1. II, 92, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 250, ΑΝΊΠΜ, O. 116, KLEIN, D. 454, BUDAI-DELEANU, LEX. Pofta după cele de prisosit este asemenea veninului şarpelui. ŢICHINDEAL, ap. CADE. Se află şi ciuperci... pline de venin. PETROVICI, P. 208/16. Să se puie în oţăt şi să se ungă beşicile şi va scoate focul veninului. DRĂGHICI, D. 163/10, cf. VALIAN, V., BĂLCESCU, M. V. 366. Veninul viperei, bîndu-se, se desface prin înacrelele stomahului. CORNEA, E. I, 116/32, cf. ISER. Se serv chiar şi de veninul şi de fierea unor fiare la trebuinţă. ARISTIA, PLUT. 70/24. O himeră... cu trunchiul de aspic plin de venin şi cu coada de şopîrlă măglisitoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 228, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., PETRI, V. Numai prin venin de şearpe ei îşi pot explica o muşcătură atît de otrăvitoare! HASDEU, I. C. I, 200, cf. ALECSANDRI, P. II, 124, COSTINESCU, LM. Trase paloşul şi lovi părul la rădăcină... începu a curge nişte sînge şi venin scîrbos. ISPIRESCU, L. 224, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Veninul dinţilor de şarpe. ARH. OLT. X, 213, cf. CADE. Se zbate, cît se zbate, pînă ce veninul păianjenului o linişteşte. SIMIONESCU, F. R. 414. Urzica adevărată are săgeţi cu venin. id. FL. 157, cf. CAMIL PETRESCU, T. III, 142. Anumite efecte salutare ale veninului de albine asupra reumatismului sînt cunoscute din timpurile cele mai vechi. ENC. AGR., cf. SCRIBAN, D. [Şerpării] se mulţumesc... cu broaşte-rîioase ce se află atunci în toate băltoacele... Veninul lor nu-i supără deloc. BĂCESCU, PĂS. 230. Se coace Pelinul în boabe de struguri Şi-n guşe de viperi veninul. BLAGA, POEZII, 49. Mă sfătuieşte ca, în caz de muşcătură, să mă leg strîns cu un şervet, ca veninul să nu treacă mai departe. RALEA, S, T. I, 259. Dintre animalele cari produc venin fac parte: şerpii, scorpionii, salamandrele etc. LTR2, cf. DL, DM. Veninul de şarpe este un lichid gros, smîntînos, inodor, insipid; se dizolvă în salivă. FAUNA R. p. R. XVI2, 130, cf. 31, DER. Stileţii cuprind la mijloc canalul prin care se scurge veninul. ZOOLOGIA, 85, cf. M. D. ENC., DEX. O şerpoaică sură... Din coadă venin picură. DOINE, 198. Vede... un şearpe încolăcit pe lîngă o
 creangă, cu gura în jos, şi din gura lui cădea verin în gura omului. MARIAN, î. 465. Şerpele şede Şi... Din coadă verin... pticură. ŢIPLEA, P. P. 30, cf. CANDREA, Ţ. O. 43, CABA, SÄL. Aveţi... Un şerpe spînzurat, Din gură verin îi cură. BÎRLEA, B.
 50, cf. DIACONU, VR. 270, CHEST. vi 83/6, 8, 9, 11, 13, 16, 17, 18, 20, 21, 25, 26, 28, 31, 33, ALRI 1 189/93. Şearpele ce-mi facea?... Venin din coadă-i pica, Braniştea c-o aprindea. balade, I, 332. 0 (în descîntece) Dedi di peliţi, peliţa di carne, carne di os, os di folos, veninul pe os în gios (a. 1784). GCRII, 138/11. Păserică dalbă...! Trei picături din tine-au căzut. Una de lapte, una de vin Şi una de venin. ALECSANDRI, P. P. 271. Ieşi, venin, Din mînă Şi din pulpă, Din palmă Şi din talpă. TEODORESCU, P. P. 395. Cine a auzi povestea Să-şi beie apa, Şerpele să-şi beie veninul. ŞEZ. I, 118. Ieşi, venin, din mînă, din palmă şi din talpă, Din oscior şi picior. FOLC. MOLD. I, 209. Voinice şerpe, ia-ţi muşcătura, Ia-ţi umflătura, Ia-ţi veninul, ib. 232. 0 (Prin sinecdocă) Din tot ce era bogăţia pădurii, învăţa a cunoaşte ce-i bun: fructele, ciupercile dulci, rădăcinile. Era deprins să cunoască şi veninurile şi să se ferească de ele. SADOVEANU,
 O.  XI, 140. Pentru fiare avea... fuga, peştera de aproape, ochiul şi mirosul, pe cînd veninurile aveau o viclenie ascunsă şi tăcută, id. ib. 0 F i g. Mă aşteaptă balaurul desnădăjduirei ca să verse în mine veninul. POENARU, în ARH. OLT. XIII, 360. Timpuriu, floareo, ai răsărit... Mă tem că te va ucide A brumei aspre crudul venin. ASACHI, s. L. I, 114. Noutatea aflată de la colegul meu m-a înţepenit ca o aspidă. In cîteva ore, veninul mi-a circulat prin tot sîngele. GALACTION, o. 106. Se încolăcesc umbrele şerpilor ce-şi varsă veninul înserării. CAMIL PETRESCU, T. III, 500. Crivăţul se zburli şi se umflă, şuierător balaur cu mii de limbi din care sufla venin de ger. VOICULESCU, P. I, 2. Ghimpii şi veninul vieţii i se descopăr la orice cotitură şi la orice perspectivă nouă. SADOVEANU, E. 259. ♦ (Rar; la pl.) Feluri, varietăţi de venin (1). Contra veninurilor de nevăstuici de pădure ajuta zamă de cocoş bătrîn. MARIAN, O. II, 241, cf. ENC. ROM. II, 848. Prietenul meu s-a specializat în studiul veninurilor de şarpe. VINEA, L. I, 259. Unele veninuri, de exemplu cel de albină, sînt folosite în medicină. LTR2. Veninurile sînt alcătuite din substanţe proteice. FAUNA R. P. R. xvi2, 130. ♦ F i g. Răutate (I 1); duşmănie, ură; (concretizat) vorbă, atitudine, comportare, faptă etc. care trădează răutate, duşmănie, ur2l. Limba nimea nu o poate de oameni muia, să nu se ţie amu rău, ce e plină de venin... cu aceaia blăstem oamenii (cca 1569-1575). GCRI, 10/7. Şi-şi vărsă veninul... pre toţi creştinii..., de-i muncea şi-i rănea cu multă învăţătură a dracului. MOXA, 380/4. O! îndrăcite a voitoriului de rău veninuri, ce nu scorneşte limba amară a neprietinului. M. COSTIN, O. 102. Pricini, macar că adevărate, însă nu fară venin amestecate, arunca şi lucrul oarecum mai greu decît era a-l arăta silea. CANTEMIR, 1.1. II, 235. Rău au fost inima lui plină di vicleşuguri... şi să nevoia să facă venin, să-l arunce asupra capului stăpînă-său. R. POPESCU, CM I, 504. El, neputînd suferi să ascunză... înlăuntru veninul său, arăta de faţă răotatea sa. MINEIUL (1776), 143v2/15, cf. POLIZU. El critica fară patimă, fară interes şi fară venin. GHICA, S. 62. La aceste cuvinte fanariotul îngălbeni, căci înţelese iot veninul satiric ce conţinea într-însele. FILIMON, O. I, 250, cf. 153. Reverşi fară mustrare venin şi clevetire. ALECSANDRI, ap. IORGA, S. D. XVIII, 95. Varlaam, înfuriat contra calvinilor pentru eresurile lor şi veninul cu care voiau să învenineze pe români, se puse de scrise şi tipări o sumă de cărţi româneşti. ARHIVA, I, 621. Cosmopolitismul învelit în diverse forme, ca toate veninurile,... tinde a distruge unul din izvoarele în care rezidă resortul celei mai puternice energii. REV. CRIT. I, 329, cf. BARCIANU. Potopul lui Noe n-a avut atîta apă ca să înece sărmana omenire, cît venin s-a revărsat din vorbele-ι hodorogite. HOGAŞ, DR. I, 38, cf.
1751
VENIN
-328-
VENIN
resmeriţă, D., CADE. Dumnezeu se întristează că omul îi goneşte tăria sa şi crede veninul diavolului POPA, V. 98. După cît poţi auzi şi înţelege şi Măria ta, acest Georgie Vodă se îngraşă de veninuri şi răutăţi SADOVEANU, O. X, 238, cf. XIV, 41, SCRIBAN, D. Ochii ei fulgerară de mînie şi mă săgetară cu veninul cel mai omorîtor. MIHĂESCU, D. A.
51,  cf. DL, DM. Autorii... au de obicei ambiţii literare şi patimi politice. Operele lor învederează acest amestec de vers şi venin politic. IST. LIT. ROM. II, 129, cf. M. D. ENC., DEX.
     2.     (învechit şi popular) Substanţă toxică preparată de om (din plante otrăvitoare), care, introdusă în organism (1), provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. şi uneori moartea. V. o t r a v ă (1). Veninul purtătoriu de moarte. MARDARIE, L. 2962/2. Dumnedzău sfinte, tu mi-audzi glasul... Şi de pizmaşii îm derădică... Că li-i tăioasă limba ca spata, Cu venin iute li-i arcul gata. DOSOFTEI, PS. 204/15, cf. LEX. MARS. 250, KLEIN, D. 454. Muierea care pă al său bărbat... Cu venin... L-au omorît... O duc unde-i văpaia mai mare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 318, cf. id. LEX., LB. Veninul sau otrava este orice materie... mai mult sau mai puţin vătămătoare vietăţilor i oamenilor şi adeseori aducătoare de moarte. AR (1829), 83l/31. Cup-a deşertat-o... c-otrava ce i-am gătit; Veninul într-al său sînge mîna lui a rîsipit. HELIADE, O. I, 457. In turbare... balele ca şi veninul lucră în om. ANTROP. 50/15. Acel rege, spre a se feri de a fi înveninat, se deprinsăse a mînca în toate zilele o mică porţiune de venin. ASACHI, S. L. II, 227, cf. VALIAN, v., ISER. Este un venin primejdios în toate întîmplările. MAN. SĂNĂT. 8/17. Ajunsese ca să nu mai cuteze nici a mînca de frică ca să nu-i dea cineva venin. BARIŢIU, P. A. I, 73. Egeu... a lepădat cupa cu venin. ARISTIA, plut. 11/29, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. îi adusese în stare a nu mai voi să moară, cu toată iuţeala veninului ce băuse cu cîteva momente mai nainte. FILIMON, O. II, 196. Ca să scap eu ţara d-a ta răzbunare... Chiar în astă noapte am băut veninul. BOLINTTNEANU, P. I, 63, cf. LM, DDRF, BARCIANU, SBIERA, F. S. 137, ALEXI, W., TDRG. Fierul zburător e uns cu venin. PÂRVAN, G. 100, cf. RESMERIŢĂ, D. Spre templul lui Zamolxis în taină-şi poartă paşii Şi-n cinstea lui închină o cupă de venin, Decît să fie robii soldatului străin. EFTIMIU, î. 145, cf. SCRIBAN, D. Te-am otrăvit..., am pus un strop de venin. ARGHEZI, S. X, 243. Veninul mi-ar fi mai dulce să-l beau. V. ROM. septembrie 1954, 39. Doza mortală pentru om este de 10-15 miligrame venin. BELEA, P. A. 163, cf. DL, DM, DEX. Nu-i zin roş mormonzău, Ci-i verin de cel mai rău... Numa-odat-o-nghiţît... Şî odat-o şî murit. CANDREA, Ţ. O. 43. Mă duc să nu mai vin, Pentru că mi-aţi dat venin. Eu pre voi că v-am iubit, Iară voi m-aţi otrăvit. BALADE, Iii, 176. Nici păharu n-o fo plin, Jumătate-o fo venin. FOLC. TRANSILV. I,
453. 0 (Ca termen de comparaţie) Cauze nevăzute... izbesc... ca un venin subţire şi întîrzietor. MAN. SĂNĂT. 24/20. A avut şi interesul să strecoare supărarea aceasta, ca un venin, în sufletul stăpînului său. SADOVEANU, O. XI, 76. Nesupunerea... se infiltrează ca un venin prin literatura sa, corupe legitimitatea faptelor relatate, dizolvă legăturile legiuite. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 1,15/2. 0 (Prin lărgirea sensului) Veninul molemii nu era pentru ele decît ceea ce este aluatul dospitoriu cătră o plămădeală de faină. VEISA, I. 13/12. Veninul pestei..., împuindu-se în sîngele omului, produce îndată inflamaţie şi cangrenă omorîtoare. CORNEA,
E.   I, 116/34. Veninul copturii biruise toată vlaga voinicească a trupului acesta uriaş. POPA, V. 158. 0 (Prin sinecdocă) Unde ţi-i, moarte, veninul? (a. 1661). GCRI, 182/28. 0 F i g. Nu cu picătura, ce cu vadra în vasul înţelepciunii veninul nebuniii ş-au vărsat. CANTEMIR, 1.1. I, 146. Vai! ca şi voi eu nădejdea
O    chemam cu sete mare, Ş-al meu duh amăgit foarte Bău plin de-ncredinţare Al său venin. HELIADE, o. I, 86. [Femeia] cumpără şi vinde ale sale frumuseţe, Mestecînd înşălăciunea
ş-a plăcerilor venin! ASACHI, S. L. I, 65. D-ta n-ai iubit, doamnă? Nu ştii ce venin este acesta? NEGRUZZI, S. I, 50. Gura ta de miere Nu cunoaşte fiere; Buza-ţi ca seninul N-a ajuns veninul Ce noi bem turbaţi. BOLLIAC, O. 78. Ce? Moartea doar nu varsă şi-n cupa-ţi aurită Veninul în plăcerea ce ţie a zîmbit? BOLINTINEANU, P. II, 187. Veni· nu-amărăciunii îl voi bea chiar din plăceri. MACEDONSKI, O. I, 72. Dumnezeule creatori... de ce ai închis veninul într-un vas atît de frumos? I. NEGRUZZI, S. IV, 154. Simţea că robia ei acum e dulce, deşi cînd n-o vedea i se părea plină de venin şi de miasme rele. AGÂRBICEANU, L. T. 355. Aş vrea din cîntec dulce leac să iau -, Şi el venin îmi picură, fierbinte. ARH. OLT. XII, 394. Veninul a picurat clipă cu clipă în noi ca într-o cupă a urei. SADOVEANU, O. XXI, 528. Femei, potire cu venin, Miros de fin stropit cu soare, Lăsaţi-mi jalea să-mi închin. ARGHEZI, vers. 702. Cînd a văzut sîngele, a băut veninul bestialităţii... şi s-a îmbătat de voluptate sîngeroasă. VIANU, L.U. 49. 0 Rachiu de venin v. r a c h i u (1). 0 E x p r. A turna venin în cineva (sau în sîngele cuiva) = a produce cuiva un rău, o suferinţă. Afacerea bazilicii turnă... venin... în sîngele lui Pomponescu. CĂLINESCU, B. I. 476. (Cu parafrazarea expresiei) Mă gîndeam că numai astfel poate plăti invenţia scrisului veninul pe care-l toarnă în noi misivile cu veşti rele. SADOVEANU, O. X, 21. ♦ (Rar; la pl.) Feluri, varietăţi de venin (2). De duhurile vărsatelor veninuri toţi ne-am ameţit. CANTEMIR, I. I. I, 147. Pricinele acestei dureri sînt materiile metalice, oţetirile vinaţelor şi veninurile. CORNEA, E. I, 96/28. Vechea medicină face o întrebuinţare vinovată cu veninuri', pricini de alte nouă boale. MAN. SĂNĂT. 10/16. Uricioasapîine şi uriciosul vin... sînt nişte veninuri mai mult sau mai puţin domoale. ib. 22/27, cf. 23/8. I-au dat să beie veninuri. S-a bolnăvit... şi nu tîrzie vreme a murit. SADOVEANU, O. IX, 39. ♦ P. e x t. Toxicitate; nocivitate. Sfirşise operaţia smulgerii musteţelor (care, roase de veninul argintului viu, ieşeau cum le atingea). NEGRUZZI, S. I, 209. Ocupînd într-adins poziţiunile cele mai excepţionale, o seamă de români au reuşit a scăpa în Dobrogea de veninul maremelor. HASDEU, I. C. I, 226, cf. DL.
     3.     P. a n a 1. (învechit şi popular) Fiere. Stomahul rău, din bune bucate, venin şi greutate dobîndeşte. CANTEMIR,
1.1. II, 21. Cuvintele acestea... au lucrare puternică, a trage veninul şi flegmele şi să curăţe trupul de toate reutăţile. ANTIM, P. 55. Mîncările nemăcinate în stomah putrăzesc şi nu dau bolnavului notreţ, adecă hrană, ci tot venin. PETROVICI, P. 327/13, cf. LB. Curăţenia spală şi curăţă şi deşartă bolile, veninul şi mistuiala cea stricată şi năpădită din stomah. PISCUPESCU, O. 213/21. Lucrează... împrotiva gălbănărei, astîmpără veninul şi vindecă umflătura şi întărirea ficatului. DRĂGHICI, D. 31/14, cf. VALIAN, V. Adeseori se pierde gustul omului... Aceasta se întîmplă în urma boalelor mari sau din pricina veninului celui mult. CORNEA, E. I, 7/6. Dacă ar supăra veninul pe bolnav, să caute doctorul să-l curăţe. id. ib. 68/32, cf. ISER, MAN. SĂNĂT. 6/26, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Giupîneasa Safta... era naltă, uscată, galbănă de venin. ALECSANDRI, O. P. 70, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, PHILIPPIDE, P. 163, BARCIANU, ALEXI, W. Bolnavul de venin simte că un boţ se tot urcă pă lagît. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 183, Cf. CANDREA, F. 345. în unele boale de stomac şi de ficat unii bolnavi varsă venin. BIANU, D. s. 314, cf. TDRG, resmeriţă, d. Oftă, înghiţind veninul care i se suise în fundul gurii. SADOVEANU,
O.  X, 97, cf. SCRIBAN, D. Zăcea lîngă el fară putere, stoarsă de vlagă,... şi dădea din ea venin alb. CAMIL PETRESCU, O. I, 232, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Cîntă paserea pe-o floare Pentru-o fată care moare, Cîntă paseruica-n spin, Copila scoate venin. ALECSANDRI, P. P. 231, cf. H II 155. Frunză verde rosmalin, Mîndra mea varsă venin. DOINE, 127. Cîntă cucul pe pelin, Barbu mi-şi varsă venin. ŞEZ. I, 144. Jarca, dacă o frigi şi o mănînci, curăţă stomacul de venin şi-i bună de leac
1751
VENIN
-329-
VENINAŞ
pentru oftigoşi. GOROVEI, ap. CADE. De voi zice, vorbă să face; de nu voi zice, Venin să face (= gîndul nemărturisit provoacă frămîntări sufleteşti). Cf. pann, p. v. i, 14/21, ZANNE, P. ii, 538. 0 (Ca termen de comparaţie) Spurcăciunea se cobora iar repede în rînza răscolită de vărsături acre şi galbene ca veninul. VOICULESCU, P. II, 254. îl vedea... pe Paraschiv, privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. BARBU, G. 275. 0 E x p r. A face (ori a-i face cuiva) venin (de moarte) sau a pune (ori a-i pune cuiva) venin la inimă = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva, a (se) mînia. Am să-mi arăt puterile chiar de aici de pe loc, în ciuda spinului, ca să-i punem venin la inimă. CREANGĂ, P. 235. Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte...! Mă arestează, atît mai bine pentru mine! CARAGIALE, O. VI, 115, cf. DDRF, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. M-ai prăbăluit distul şî mm-ai pus... verin la inimă. O. BÎRLEA, A. P. I, 398, cf. ZANNE, P. II, 799, PAMFILE, C. 54. Şez la masă să mănînc, Bag în gură cu suspin, Pun la inimă venin. ŞEZ. I, 107. Mînînc pîni şi beu vin, Pun la inimă venin. CARDAŞ, C. P. 67, cf. GRAIUL, I, 322. (Cu inversarea construcţiei) Să te duci..., că mult venin mi-aifăcut tu. T decembrie 1964, 26. în neagra străinătate... Mînînc pîne şi beau vin, La inimă pun venin. FOLC. MOLD. I,
 347.  A fierbe de venin = a fi foarte furios, foarte mînios
 (11). Degeaba ţe ascunzi sub masca asta de supărare, înăuntru fierbi de venin. H. LOVINESCU, T. 198. (învechit) A - şi sparge (sau a-şi răcori) veninul = a se linişti, a se potoli1 (1), a se calma. Voiam să-mi sparg veninul, să uit cele trecute. HELIADE, o. I, 172. Batjocoresc pentru ca să-mi mai recoresc veninul, căci simt o ură neîmpăcată în contra omenirei. ALECSANDRI, T. 1664, cf. TDRG. ♦ F i g. (Adesea construit cu vorbe ca „a-şi vărsa”, „a-şi descărca”, „a-i clocoti”) Amărăciune, supărare, suferinţă, necaz (1); enervare, furie, mînie1 (1). Hameleonul, adăogînd veninul a-şi vărsa, dzisă. CANTEMIR, I. I. II, 25. Gustarea [în iad] nu dobîndeşte altă cevaşi fără numai amărăciuni şi veninuri (a. 1700). GCRI, 338/37. Pas de dormi, pas de te culcă, plin de venin şi necaz! PR. DRAM. 110. Zîmbetul este pe buze, dar veninul sau întristarea stăpîneşte inima. MARCOVICI, D. 149/1, cf. id. C. 70/11. îndată ce să mînie şi să-nvită-a lui venin, De o barbară urgie ş-artifiţii este plin. ASACHI, S. L. I,
 160,  cf. BOLLIAC, O. 75. Acele dulci suspinuri... Se schimbară-n chinuri, Şi bucuria noastră în otrăvit venin! ALEXANDRESCU, o. I, 145. Vechile lui amante... au început... chiar a murmura de necaz. Nu ştiau însă anume pe cine să-şi descarce veninul. SION, P. 135, cf. COSTINESCU. Iară tu, poetul meu, Poţi să verşi veninul tău... Şi să nu îneci în reu Zilele cele puţine. BOLINTINEANU, P. II, 263. Cu versu-i iute şi arţăgos, cu limba-i muşcătoare... îşi vărsă fară cumpăt veninul asupra nenorocitului Licamb. ODOBESCU, S. I, 50. Amorul este o nenorocire şi fericirea ce mi-o oferi venin. EMINESCU, P. L. 86. Tot acest venin, toată această mînie se aduna Ja un loc. SLAVICI, o. I, 164. Am zîmbit..., uitînd veninul care-n suflet mi s-a strîns. MACEDONSKI, o. I, 97. Era vînăt la faţă, îi clocotea veninu-n inimă, dar... nu scotea o vorbă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 12, cf. DDRF, COŞBUC, AE. 14, BARCIANU, ALEXI, w. Stăm aşa, cu ochii duşi în stele, In inimă simţindu-ne veninul. GOGA, POEZII, 209, cf. RESMERIŢĂ, D. Veninul... se îngrămădise în inima sa împietrită. M. I. CARAGIALE, C. 12, cf. CADE, SADOVEANU, O. XX, 241, XXI, 18, SCRIBAN, D. Şi cînd, clocit o vreme, cocea-ndestul veninul, Hain, minţit, poporul îşi cotropea vecinul. ARGHEZI, VERS. 392, cf. id. S. v, 23. De două ori, plin de venin, ca soţ şi ca eventual amant,... luă în primire... pe Emmi. Călinescu, s. 259. A cunoscut frenezia creaţiei dospită în veninul neajunsurilor materiale. PERPESSICIUS, M. I, 52. Intre slavă şi veninuri, Mă-ncearcă boală ca un cîntec. BLAGA, POEZII, 141, cf. DL, DM. Numai visul lui întrece Cu deznădejde şi venin Fruntea mea lină şi distantă. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 28, 6/1, cf. DEX. Cîte zile trec şi vin Şi n-aduc numai venin. FOLC. TRANSILV. III, 28. Plîng,
 măicuţă, şi suspin C-a mea inimă-i venin. FOLC. MOLD. II,
499,   cf. ZANNE, P. ii, 799.
    4.     P. e x t. a) (Prin Olt. şi prin Transilv.) Puroi1 (1). Cf. ALRl/lh 130.
    b) (Prin Olt.) Varice2. Cf. ALRl/l h 126.
    c)     (Regional) Dalac (Răşinari - Cisnădie). Ca să scape vita de venin, o aleargă pînă asudă, apoi i se toarnă pe gît V2 litru de oţet nu prea tare. PĂCALĂ, M. R. 272.
    5.     (Regional) Epitet depreciativ pentru un cal bătrîn, slab şi neputincios (Făureşti - Drăgăşani). Cf. DR. V, 239.
    -      Pl.: (rar) veninuri şi (regional) venine (TEODORESCU, P. P. 440).
    -  Lat. venenum.
    VENINÄ vb. I. (învechit şi popular) 1. T r a n z. A otrăvi cu venin (1, 2). Un feliu de muscă mitiutică... iesă la cîmp, la dobitoace,... le muşcă, le veninează şi cele mai multe mor. ANON. BRÎNCOV., CM II, 311, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. L-ar fi pripit moartea, precum se pare veninat de soţia sa, carea nu putea suferi tiraniile făcute de Enric. SĂULESCU, HR. I, 169/8, cf. POLIZU, LM, DDRF, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Cu gura M-a muşcat, Cu limba M-a înţepat, Cu dinţii M-a veninat. teodorescu, P. P. 396. îl muşcă, îl venină. şez. vii, 89, cf. FRÎNCU - CANDREA, M. 89. 0 F i g. Balaurul cel din veci neadormit... venineză neîncetat toată credinţa şi unirea. PISCUPESCU, O. 42/13. Apăsînd universul Subt sîngeroasa ei gheară, Sfîşie, venină, stinge (Furia, turbata hiară,) Duhul vecinicii hrăniri. HELIADE, o. I, 84. 0 R e f 1. Unii zic că... a perit de sine, ... alţii că s-a veninat singur şi alţii că inemicii sei noaptea... l-au sugrumat. ARISTIA, PLUT. 87/7. ♦ (învechit) A face să devină otrăvitor (1). Ţăranii veninau fîntînele, ardeau spitalele pline de rezbelitori. FILIMON, o. II, 61. ♦ F i g. (învechit) A înrăutăţi; a face să devină greu de suportat. Ceapa... Pleacă, necăjită-i toat-a ei putere, Veninînd văzduhul de cătran şi fiere. PANN, P. V. I, 122/26. Hrăniţi tot din calomnie, Tartufilor! - Farisei! - Voi, ce-mi veninaţi exilul. BOLLIAC, 0.210.
    2. T r a n z. şi r e f 1. F i g. A (se) amărî, a (se) supăra, a (se) necăji, a (se) mînia. A sa prea iubită inimă ş-a veninat. PANN, E. II, 94/18. Omul, de n-ar ofta, Cu totul s-ar venină. TEODORESCU, p. P. 276, cf. alr I 1 563/800.
    -      Prez. ind.: veninez, pers. 3 şi (învechit şi regional) venină.
    -  V. venin.
    VENINÂRIŢĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia scrofulariacee, cu florile albe sau trandafirii, care creşte în locuri umede sau mlăştinoase şi care este folosită în medicină pentru proprietăţile ei iritante şi purgative; avrămeasă, (regional) milostivă (v. m i 1 o s t i v III 2), potroacă1 (4), mila-Domnului (v. m i 1 ă1 I 6) (Gratiola offlcinalis). Cf. hem 2182, conv. lit. χχιιι, 1060, brandza, fl. 349, damé, t. 188, barcianu, jahresber. viii, 101, GRECESCU, fl. 434, bianu, D. s., TDRG, panţu, pl., cade, SIMIONESCU, FL. 282, ENC. AGR., SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 79, 300, FLORA R. P. R. VII, 500, PRODAN - BUIA, F. I. 436, M. D. ENC., DEX.
    2.     (Bot.; regional) Barba-boierului (Ajuga laxmanni). Cf. BORZA, D. 13, 300.
    -  Pl.: veninariţe.
    -  Venin + suf. -ariţă.
    VENINÂŞ s. n. (Rar) Diminutiv al lui venin (1). (F i g.)
Am şi un venin discret... Un veninaş, zero virgulă doi la sută. II secretez pe furiş, în comisiile oficiale de cumpărare de tablouri. ARGHEZI, S. XIX, 234.
    -  PI.:?
    -  Venin + suf. -aş.
1754
VENINAT
-330-
VENINOS
    VENINAT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional; despre unele animale şi plante sau despre organe, secreţii etc. ale acestora) Veninos (1). Şarpele veninat... îmblă a omorî oamenii de multe ori. CORESI, EV. 202. Feriţi-vă de păcate ca de un şearpe veninat. VARLAAM, c. 297. Venim la munte nalt, unde nice soarele nu lucea, nice copaci era, nice verdeaţă, numai gîngănii veninate. DOSOFTEI, V.S. octombrie 79r/21. Acolo să săvîrşiră mîncaţi de acele muşte veninate. id. PS. 242/7. Năpîrcă, neam de şearpe prea veninat. CANTEMIR, 1.1.1, 17. Nu domni sau oameni să par că au fost, ci mai răi şi mai cruzi... decît aspidele şi vasiliscii cei otrăviţi şi veninaţi. C. CANTACUZINO, CM I, 19. Muşte veninate... ies primăvara la Cerneţi de fac multă pagubă oamenilor în dobitoace. ANON. BRÎNCOV., CM II, 311, cf. LEX. MARS. 250, BUDAI-DELEANU, LEX. Fiarăle şi gadenile... celi spurcate şi veninate vor ieşi la ţărmurile mării (a. 1815). GCRII, 217/12, cf. LB. O înfricoşată tigroaie,... deschizîndu-şi gura, îşi rînje dinţii cei veninaţi. DRĂGHICI, R. 46/2. Prin muşcarea de şarpe veninat... în puţin timp se surpă viaţa. ANTROP. 92/7, cf. VALIAN, V., ISER, POLIZU. în ţara noastră nu se află scorpii şi aspide, nici pantere, hiene sau şerpi veninaţi. FILIMON, O. II, 14. Francezul Nicot... aduse în Europa această veninată plantă, ce distruge cu încetul genul uman. id. ib. 35, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. La cincisprezece ani ai tinereţii Va muri d-un şearpe crud şi veninat. BOLINTINEANU, p. I, 271, cf. ODOBESCU, s. III, 297, ddrf, barcianu. Albinele cari se pun pe şerpi devin veninate şi, cînd te-ar muşca, se va umfla mai rău carnea şi te va ustura cumplit. MARIAN, INS. 189, cf. ALEXI, w., dl, DM, DEX, şez. iv, 133. D-zeu să ne păzească De pară, de foc, De ceas fară noroc, De şarpe veninat. izv. XIII, 326, cf. ALR I 1 181/810, 820, 874, 878,
 1 184/878. 0 F i g. Fiindu-mi omorît sufletul de greşale şi căznit cu muşcătura cea veninată. MINEIUL (1776), 25r,/l. Subt aer de blîndeţe, urmam a mea turbare, Şi gheara-mi veninată în inimi înfigeam. ALEXANDRESCU, O. I, 294. ♦ F i g. (Despre oameni) Rău (A 11); duşmănos; (despre manifestări, stări, acţiuni etc. ale oamenilor) care trădează răutate (11), duşmănie, ură; care este determinat, provocat de răutate, de duşmănie, de ură. Deade lor Dumnezeu duh veninat, ca ochii lor să nu vază şi urechile lor să nu auză. CORESI, L. 258/5. Aflat-am pre acest bărbat veninat, carele face... gîlceavă. N. TEST. (1648), 167r/16. Pizmaşilor, pînă cînd veţ îmbla zăludzi..., veninaţi şi crudzi? DOSOFTEI, PS. 199/2. Să fim păziţi... de toată lovirea cea veninată a diavolului. Micu, ap. gcr ii, 184, cf. ţichindeal, f. 153/4. Eşti în stare, cînd n-ai mai avea pă cine să sfîşii, să iei de ţintă la... veninatele tale glume chiar pă stăpînul tău. voinescu II, M. 82/1. Cum e din natură foarte veninată Se-mbrăcă îndată iute, cu mînie. PANN, P. v. I, 122/18.
    2.     (învechit şi regional; despre lichide, substanţe etc.) Veninos (2). Cu aceleaşi veninate şi farmăcate drojdii viţi să îmbătaţi? CANTEMIR, I. I. II, 163, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, VALIAN, V., ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DL, DM, DEX. 0 F i g .Ah! moarte, far de sămţire, La răoa me pătimire. Cu început minunat Şi cu sfîrşit veninat (cca 1800). GCR II, 183/4. λ
    3.     (învechit; despre fiinţe) Otrăvit cu venin (2); căruia i s-a dat sau care a luat venin; care s-a intoxicat sau care s-a omorît cu venin. Pînă la 959 împărăţi Constandin 6-le Porfiroghenitul... şi la 959 muri veninat. SĂULESCU, HR. I, 159/22, cf. VALIAN, V., PONTBRIANT, D., LM.
    4.     (în descîntece; despre răni) Infectat; (despre boli) care provoacă infecţie. Ieşi,... Bubă veninată..., Să fugi, Să te duci. TEODORESCU, P. P. 358. Fugi, izdate veninate, Din tălpi, de sup tălpi, Din genunchi, de sup genunchi. GRAIUL, I, 95.
    -  Pl.: veninaţi, -te.
    -  V. venină.
    VENINĂT0R, -OARE adj. (învechit; despre unele animale şi plante sau despre organe, secreţii etc. ale acestora) Veninos (1). Izvodirea ce de pierire şi de osîndă a lui Lutir Martin este mai omorîtoare decît aspida... cea veninătoare. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 81713. Arunce-l în deşerturi lipsite d-orice floare, Pe unde nu s-arată nici om, nici zburătoare, Ci şerpi veninători. MUREŞANU, P. 66/9.
    -  Pl.: veninători, -oare.
    -  Venina + suf. -ător.
    VENINÎŢĂ s. f. (Regional) Vietate care are venin (1). SCL 1975, 263. 0 (într-un descîntec) Veniniţa prestiţa Apucă de pieliţa; Pieliţa de carne, Carnea de os. CHEST. V 169/4.
    -  Pl.: veniniţe.
    -  Venin + suf. -iţă.
    VENINOS, -OASĂ adj. 1. (Despre unele animale şi plante sau despre organe, secreţii etc. ale acestora) Care este purtător de venin (1); care are venin; care poate otrăvi (1); otrăvitor (1), înveninat, (învechit şi regional) veninat (1), (învechit) veninător, (regional) pelinat (2). Fiară cumplită, ... scorpie veninoasă, şarpe muşcătoriu. MOXA, 371/21. Pustia Cadis la muntele... Sinaiului foarte-i vestită de gadini şi de gîngănii veninoase. DOSOFTEI, PS. 94/7, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Se află o iarbă..., asemenea petrunjeiului, însă e foarte veninoasă, de carea, mîncînd omul mult, poate şi muri. petro viei, P. 208/10, cf. LB. Ciupercele veninoase au o formă, o faţă ce după ochi îţi spun că nu se cade să le mănînci. HELIADE, o. II, 364, cf.
I. GOLESCU, C. Ciupercile... să întîmplă a fi veninoasi. DRĂGHICI, D. 209/13. Unele animale mănîncă plante veninoase de care oamenii îndată ar muri. ALBINEŢ, M. 117/3, cf. 128/12, VALIAN, V. Rugăciunile nu le apără caii împotriva muştelor veninoase (a. 1845). bariţiu, C. II, 299. Apoplesia înveninărei... se întîmplă... din măsălar, din cucută, din bureţi veninoşi. CORNEA, E. I, 23/14, cf. 116/30. Clasa ciupercelor se deosibeşte foarte mult de a tutulor celorlalte... prin marele numeri de indivizi veninoşi. BREZOIANU, A. 234/7, cf. ISER. A pus prin bălţi şi nişte ierburi veninoase de care cum bea... piereau, cu sutele, şi ei şi caii. NEGRUZZI, S. I, 171, cf. II, 18. Nici fiare veninoase, nici plante ce-otrăveşte,... Urs-alb, hienă, tigru, viperi, n-or întîlni. BOLLIAC, O. 134. La un incendiu, ...au fost siliţi să se lase să arză mai multe fiare sălbatice şi veninoase. GHICA, S. 572, Cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, P. II, 14, COSTINESCU, CIHAC, I, 310, LM, BOLINTINEANU, P. I, 207. Despre furnici ni se spune că... au stupit veninos, cu care împroaşcă. CONTEMPORANUL, I, 102. Se zăreau cîţiva copaci... şi nişte tufiş sălbatic, pe unde mai totdauna cuibează şerpii cei veninoşi. ODOBESCU, S. III, 251. Au trecut... prin codri şi pustietăţi... îngrozitoare, m cari fojgăiau... aspide veninoase. CREANGĂ, P. 94. Nutreţul său de frunte sînt diferite seminţe de plante, chiar şi de plante veninoase. MARIAN, O. I, 387. Nu-i păcat să ucizi un şerpe veninos. CONTEMPORANUL, VIIj, 308, cf. DDRF, BARCIANU. Caii... scutură capetele copleşite de muşti şi de viespi veninoase. IORGA, P. A. I, 92, cf. TDRG. Şerpii veninoşi au... doi colţi găuriţi, în falca de deasupra, prin cari îşi varsă otrava. ATILA, P. 86, cf. RESMERIŢĂ, D. Animale... - ca vipera cu corn, cea mai veninoasă viperă a Europei,... -s-au răspîndit atît în Banat, cît şi în Oltenia. ARH. OLT. V, 4. Piei, năpîrcă blestemată! ... Uite, paloşul şi-acuma-iplin de sînge veninos! EFTIMIU, î. 129, cf. CADE. Prea s-ar înmulţi şerpii veninoşi... dacă [cocostîrcul] n-ar mai da razna printre ei. SIMIONESCU, F. R. 98. Se dă în vînt după albine şi viespi, de a căror ace veninoase nu se teme. id. ib. 121, cf. id. FL. 183, POPA, V. 121. Măruntaiele spurcate clocoteau ca nişte şerpi veninoşi. VOICULESCU, P. II, 290. Se gîndeşte să-mi dea ciuperci veninoase. SADOVEANU, O. XVII, 300. Vipera
1758
VENINOS
 -331 -
VENINOS
este unul din reprezentanţii şerpilor veninoşi. ENC. AGR. V, 854, cf. I, 21, 46, 82, SCRIBAN, D., CONSTANTINESCU, s. i, 67. Fata declară că un dragon veninos a silit-o să meargă cu el. CĂLINESCU, B. 43. Ne vorbeşte... de scorpioni,... de crocodili, de şerpi bizari şi veninoşi. RALEA, S. T. I, 314. Fineţea şi subtilitatea ei... îi dădeau... ceva din frumuseţea unor şerpi veninoşi. CAMIL PETRESCU, o. m, 68. Era o plantă de-a dreptul veninoasă. V. ROM. ianuarie 1954, 213. In acelaşi fel se produc şi intoxicaţiile cu alimente stricate... sau prin ciuperci veninoase, belea, P. A. 148, cf. 163, DL, DM. [Cucuta este o] plantă foarte veninoasă. PRODAN - BUIA, F. I. 357. Dinţii veninoşi, spre deosebire de ceilalţi dinţi, sînt mobili. FAUNA R. P. R. XVI2, 31. Aproape toţi şerpii au glande veninoase, ib.
 129,  cf. 133. Florile sînt folosite uneori ca medicament contra... muşcăturilor de animale veninoase. FLORA R. P. R. V, 533. înţeapă prada şi-i varsă în rană sucul veninos al unor glande. ZOOLOGIA, 62. Cea mai veninoasă dintre ciuperci, ciuperca albă sau buretele viperei, lasă neschimbată linguriţa sau banul de argint puse în contact cu ea. ABC SÂN. 98, cf. M. D. ENC., DEX, ALECSANDRI, P. P. 216, CANDREA, Ţ. O. 53, FRÎNCU - CANDREA, M. 89, BÎRLEA, B. 69, T. PAPAHAGI, M. 236. Spini veninoşi. IZV. XVIII, 9. Balaorii trăiesc şî la cîmp... îs veninoşi. ARH. FOLK. VI, 161, cf. ALRI 1 181, ALRH 6 575/250, alr n/95,310, ALR sn iii MN h 746/102, h 753/250, alrm sn ii h 576/250, ai 12. 0 (în descîntece) Iediţă, iediţă, De pieliţă, Pieliţă de carne, Carnea de os, Osul de măduvă, Os veninos. TEODORESCU, P. P. 395. Viespe rău, Meri pe părău, Du-ţi neamu tău, Că eşti din neam rău, Că eşti veninos Şi primejdios. MARIAN, INS. 221. Şarpe verinos, Io te-oi pune gios. T. PAPAHAGI, M. 128. 0 (Prin lărgirea sensului) Nici Tifeu cel cu suflarea veninoasă, nici urgisita chimeră... nu te vor mai scăpa. ODOBESCU, S. III, 298. Muşcătura lor e mai tot aşa de veninoasă... ca şi a unui şearpe. MARIAN, INS.
 202,  Nici nu-i pasă de muşcăturile ei veninoase. SIMIONESCU, F. R. 15. Nevăstuici bălţate, cu muşcătura veninoasă, încercau să se mlădieze prin gardurile pîn-zelor de fier. VOICULESCU, P. I, 63. Am simţit şi eu muşcătura aceea veninoasă a fiarei. SADOVEANU, o. XXI, 164. Muşcătura... este foarte veninoasă. ZOOLOGIA, 139. Eu voi lăsa să crească iarba prin care să se vindece omul de muşcătura ta veninoasă. IZV. XVII, 57. 0 F i g. Foametea şi-a întins seceta în holdele noastre; suflarea-i cea veninoasă a zburat preste cîmpiile noastre. HELIADE, o. I, 244. Străjuiau pe înălţimi ruine semeţe în falduri de iederă; zăceau cotropite de veninoasa verdeaţă surpături de cetăţi. M. I. CARAGIALE, c. 38. începură să se răzleţească în orbenia unui amurg apocaliptic, care-i înghiţea... în adîncurile gîtlejurilor lui de balaur cosmic, din care vărsa rafale de vînt veninos. VOICULESCU, P. II, 144. în neagra străinătate... Bună-i pîinea şi miezoasă, Dar la mijloc veninoasă. FOLC. MOLD. I, 347. 0 (Adverbial) Furnici negre, mici... muşcă veninos, marian, INS. 232. ♦ F i g. (Despre oameni) Rău (A I 1); duşmănos; (despre sentimente, manifestări mai ales verbale etc.) care trădează,- exprimă răutate (I 1), duşmănie, ură; care este determinat, provocat de răutate, de duşmănie, de ură. Fatală faţărie... Şi ură veninoasă, minciună vrăjbitoare. HELIADE, o. I, 199. Era rea şi veninoasă Ca o viespe costelivă, id. ib. 235. Batjocura şi cuvintele cele atingătoare... dovedesc un suflet veninos şi răzbunător. MARCOVICI, D. 154/13. Nu te mai faţărnici, tigoare veninoasă ce eşti! NEGRUZZI, în PR. DRAM. 466. Domnii critici... veştejiră sau pierdură multe talente în prima lor apariţiune, prin veninoasele lor critici. FILIMON,
 O. II, 304, cf. CIHAC, I, 310. Ochii săi... Cu greu mai îndreaptă săgeţi veninoase. BOLINTINEANU, P. I, 22. Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri. EMINESCU, O. I, 150. Informaţiuni de senzaţie, ţesute cu observaţiuni veninoase.
 CARAGIALE, O. II, 23. Neatinsă de-a lor şoapte veninoase şi viclene, îndărăt, în a lor cale, zvîrle piatra nepăsării. VLAHUŢĂ, S. A. I, 38, cf. id. D. 187, ALEXI, W. Tăcea, sperînd că o să plece... vulpea aceea venetică, cu vorbă veninoasă. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 128, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Fără să ştie cine a scris articolul, cel atacat a răspuns cu o notă veninoasă împotriva lui Ladima, personal. CAMIL PETRESCU, P.
 205. Acţiunea acestor discipoli bizantini era mai puţin directă şi mai puţin brutală; însă veninoasă şi ascunsă. SADOVEANU, O. X, 146, cf. SCRIBAN, D. Intr-un jmmos cvatren ...a repudiat ura veninoasă. CĂLINESCU, C. 0.283. Coana Smărăndiţa îi aruncă o privire veninoasă. V. ROM. februarie 1956, 66, cf. DL. Petreceau ceasuri întregi pînă seara tîrziu, într-o atmosferă de discuţii pătimaşe, aproape veninoase. T. POPOVICI, S. 247, cf. DM. El nu poate să se bată cu un bătrîn egoist, veninos şi viclean.
 v. rom. ianuarie 1965, 53, cf. SCL 1970,363, M. D. ENC. Privind statuia Ucigaşului, vedea desenîndu-se o întreagă galerie veninoasă... Tatăl său era ultimul din această descendenţă atroce, românia literară, 1974, nr.l, 29/2, cf. DEX, ALECSANDRI, P. P. 90. Tinerică şi frumoasă, Nu ştiam că-i veninoasă, izv. XIV, 230, cf. zanne, P. vi, 136. 0 (Adverbial) Era greu să mă distrugă cu „zeflemeaua”: muşcam eu mai veninos. M. I. CARAGIALE, C. 108. într-o vreme bolborosi veninos. PREDA, M. 495. Motzeanu... fulgera din cînd în cînd, veninos, tîmpla lui Varga, aflat în stînga lui. T. POPOVICI, S. 318.
    2.    Care are, conţine otravă (1); în care sau pe care s-a pus otravă; care poate otrăvi (1); care otrăveşte; otrăvit2 (2), otrăvitor (1), înveninat, (învechit şi regional) veninat (2). Mai aspăsat străpunge inimile decît săgeata veninoasă. BOJINCĂ, A. I, 107/8. Nu i-a zis că se cuvine să ia vreo băutură veninoasă să-şi strice sănătatea şi să-şi puie în pericol viaţa. ARISTIA, PLUT. 103/10, cf. 230/12, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 310. Voinicii noştri se chem vînători, Au lănci veninoase. BOLINTINEANU, o. 10, cf. DDRF. Era tot ea, tot fata mea cea dulce, dar înţepată de ac veninos, otrăvită pînă-n mădulare. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 181, cf. CADE, ARH. OLT. XIX, 229. Să prind din văzduh suliţa veninoasă, Din adînc azvîrlită... să te rănească. BLAGA, POEZII, 80, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. A poruncit... să facă... un pahar de venin astfel că, puindu-l pe masă de piatră, să treacă printr-însa, aşa să fie de veninos. MARIAN, S. R. Iii, 265. ♦ P. e x t. (învechit) Toxic; nociv. Veninoase sînt... compoziţiile de aramă precum: chiclazărul şi mai multe văpsele ce să fac cu dînsul. AR (1829), 832/2. Clistirele au de scop d-a curăţi maţele... de substanţele tossice (veninoase). MAN. SĂNĂT. 165/6. Bromul este un lichid roşu închis, prea veninos. MARIN, PR. 1, 21/31. Arsenicul devine veninos, transformîndu-se în acid arsenic, id. ib. 38/37.
    3.    (învechit; despre oameni) Care suferă de exces de secreţie biliară; (despre afecţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) care se datorează unui exces de secreţie biliară. V. b i 1 0 S. Cf. LB, ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 310, BARCIANU, ALEXI, w., CADE. 0 Temperament veninos = temperament coleric. Temperament sîngeros, melanholic, veninos şi flegmos. EPISCUPESCU, O. î. 174/11. Nasul cel cocîrjat... este un semn de mărime şi de ambiţiune. Aceste persoane mai au încă şi un temperament veninos (au mult venin). FIS. 138/17. Friguri veninoase = stare febrilă şi toxică datorată unor tulburări biliare şi digestive sau unor infecţii. Aceste friguri se zic... veninoase, pentru că vin din aprinderea fler ei, înăcrirea sîngelui... şi cacohimiile trupului. CORNEA, E. I, 68/16, cf. MAN. SĂNĂT. 214/9. (Prin Ban.) Limbă veninoasă = limbă încărcată, v. î n c ă r c a t. Cf. alrm II/I h 69/36.
    -     Pl.: veninoşi, -oase. - Şi: (regional) verinos, -oâsă adj. dr. vin, 153, 163.
    -  Lat. venenosus, -a, -um sau venin + suf. -os.
 1758
VENIRE
-332-
VENIRE
    VENIRE s. f. Acţiunea de a veni şi rezultatul ei.
    1.     1. Deplasare către cineva sau către ceva; parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc, la o aşezare etc.; venit1 (I 1), (învechit) viitoare (v. viitor1 II). V. apropiere. Cf. v e n i (A I 1). Nu ßcu veste de venirea sa pre uliţe, ce îndată întră într-o casă. VARLAAM,
C. 39. Să făcu alergare în toată tabăra pentru că s-au strigat la corturi venirea ei. BIBLIA (1688), 6282/3. Lupul, dară nicicum vinirea şi apropiierea dulăului neaşteptînd..., îndată-şi fugăi să dede. CANTEMIR, 1.1.1, 95. Nu vom zăbovi cu venirea într-acolo (a. 1723). IORGA, S. D. XII, 22.12 lei au cheltuit cu vinire la Eş, an la Bobotadză (a. 1742). BUL.COM. IST. I, 244. Vă facem în ştire că luă Divanul înştiinţare cum că mulţi hoţi s-ar fi prins la acel judeţ de la venirea armiii încoace (a. 1790). PRAV. COND. (1780), 191. Auzind de venirea domnului şi de opreala feciorilor săi, au ieşit întru întîmpinare cătră Craiova. ŞINCAI, HR. III, 96/24. Dorind grabnica venire a i/wm[itale] aice, rămîn al dum[itale] slugă supusă (a. 1828). IORGA, s. D. v, 278. Vream să-ţi scriu în privinţa venirei încoace. VASICI, ap. bariţiu, C. II, 69. Cauza acestei grămădiri era ca să vază venirea plăieşilor cari intrau în oraş. SION, P. 259. Străbătînd genuni cu mersul, nesfîrşită li-e venirea. COŞBUC, P. II, 75. Pe drum, la venire, Manuela se uitase pe cer. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 368. Ei lasă în urmă pe calea venirii lor un scaun autohton în regiunea minieră a Arieşului. PANAITESCU, C. R. 235. La liziera de salcîmi (unde întîlnisem, la venire, trenul de călători oprit în aşteptare), am fost somat de santinele. BĂNULESCU, I. 82. 0 (Prin extensiune) Dacă e cam vagă direcţia de unde veneau aceste poveri..., ne vom lămuri asupra direcţiei de venire. PAMFILE, i. C. 4. ♦ Trecere; traversare. Această cronică pune venirea lui prin Moldova către Polonia tocmai în 1498. XENOPOL, I. R. iv, 93. El ni povestea de venirea turcilor prin Ţara Moldovei. SBIERA, F. s. 5. ♦ (învechit, rar) Dislocare, deplasare dintr-un loc în altul. Cîteva veniri de roci efuzive neogene s-au produs pe unele linii de falii din cuprinsul Munţilor Apuseni. MG I, 109.
    2.     Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al unei deplasări); venit1 (I 2). V. a j u n g e r e, apariţie, p i c a r e. Cf. v e n i (A 13). Să le spuie şi să ştie toţi de venirea lor. VARLAAM, c. 399. Au doară pentru venirea acestuia să va fi blînzit şi să va fi spăriat cel ucis. PRAV. 312. Era bucuroşi toţi de venirea lui. SIMION DASC., LET. 154. De într-acea sară vinirea Inorogului ştire îi dede. CANTEMIR, 1.1. II, 34. Cît să bucura şi să veseliia de venirea lui Şărban, atîta întristăciune mare căzu asupra lor. ANON. CANTAC., CM I, 198. Socotea că venirea lui va conteni furtuna ce venise craiului svezesc. AXINTE URICARIUL, LET. II, 163/1. Înţelegînd cum au fost pricina venirii sale. MINEIUL (1776), 19vl/30. S-au prilejit şi venire lui Ioniţă tocma în vreme cînd în toate au fost lipsă (a. 1779). IORGA, s. D. xxii, 274. De nu vor putea însuşi să vie..., din părinteasca milă sînt lăsaţi de venirea lor şi pot să trimiţă pe vechilul lor. PORUNCĂ, 2/24. Să-l cerceteze pentru ce este venirea lui acolo. HALIMA (1783), 145737. îmi scrii dumneata, că, cu venirea Tomei, îmi vei seri şi mi-i trimis şi nişte săminţe (a. 1787). FURNICĂ, D. C. 152. Cred că au trecut ceasul venirii lui. CATON, 70v/7. Vinirea aceasta în Ungaria a prinţului... s-au întîmplat în anul 1339. ŞINCAI, HR. I, 313/34. Cu venirea fii-mi de aci, am aflat pentru moşia Toporu că ai cumpărat-o dumneata (a. 1810). DOC. EC. 84. Venirea mea au fost ca să văz pă... coniţa Tiţa (a. 1819). IORGA, S. D. XVI, 22. împăratul Dionisie foarte i-au mulţămitpentru venirea lui. GOLESCU, P. 173/17, cf. LB. Ieri, cu venirea dumnealui baronului Meitani aici la ocnă, au vorbit îndăstule ciocănaşilor spre mulţumirea lor (a. 1832). DOC. EC. 511. Mitridat îl făcuse craiu Bosforului, dar, auzind de venirea tată-său, se omorî singur.
 CĂPĂŢINEANU, M. R. 76/28. Venirea acestora însufleţi puterea cea ostenită a armiei rumăneşti. F. AARON, I. II, 192/2. Luînd veste de venirea sa, din partea fratelui său, îi ieşi spre întîmpinare. GORJAN, H. I, 2/25. P-aceşti areţi văzîndu-i, venirea le-a priceput. PANN, E. IV, 12/9, cf. LB. Cu venirea ta... te vei încredinţa că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, s. I, 63. Era mai mult de o oră de cînd banul aştepta în camera grămăticiei venirea domnitorului. FILIMON, O. I, 111. Răpită de venirea sîntului, ea alergă veselă înaintea lui. BARONZI, I. C. V, 65. Am primit o scrisoare de la şeful ştabului domnesc, prin care îmi vesteşte venirea Măriei sale. LĂCUSTEANU, A. 81. Unul din ei vesteşte despre venirea noilor peţitori. CREANGĂ, P. 85. Iară zise vorbele ce zisese la venire şi pieri ca o nălucă. ISPIRESCU, L. 310. Nu putem scrie cîtă bucurie au avut domnul de venirea lor. răşcanu, L. xxiil, cf. barcianu. Venirea bărbaţilor păru că le reda libertatea de spirit. ZAMFIRESCU, R. 160, cf. ALEXI, w. Ne bucurăm De-a ta venire, parcă ne-nturnarăm Napoi acasă pe pămîntul nostru. MURNU, O. 173. O lume neobişnuită forfotea pretutindeni la acea oră... şi am aflat că lumea aştepta venirea lui Verdi, anghel, PR. 38. La venire se făcu că nici n-o vede. BASSARABESCU, V. 23. Chiar a doua noapte, după venirea lui Manlache,... cîinii au început să latre îndîrjiţi. POPA, V. 31. Venirea echipei noastre scoate satul din conformism. D. GUŞTI, P. A. 283. Situaţia nu e prea mult schimbată în 1861, la venirea lui Grigorescu. OPRESCU, S. 13. Aristia se afla acolo întotdeauna... să le dea onorul la venire. CAMIL PETRESCU, O. III, 163. Mihu se îndreptă spre prova mai liniştit ca la venire. TUDORAN, P. 267, cf. DL. V-am povestit despre ea în primele luni ale venirii mele la Bucureşti. BĂNULESCU, I. 134. De ce ne-ntrebaţi dumneavoastră, Aşa-n grabă, de venirea noastră? FOLC. OLT. - MUNT.
 V, 123. 0 Bună venire = (folosit, uneori, ca salut) formulă prin care este întîmpinat un oaspete. Sinheretisind pre Măria-sa dă bună venire,... iarăşi se-au învîrtejit. R. greceanu, cm ii, 241. Amicii, după ce mă felicitară de bună venire şi mă îmbrăţişară, îmi spuseră cum stau lucrurile. SION, P. 217. Urăm o bună venire colegului nostru din Bucureşti, ap. EMINESCU, O. XIII, 122. Milu avea un surîs constrîns în care se ştergeau cuvintele mute de bună venire, pe care neschimbat le adresa Adrianei, la fiecare dată, din acelaşi loc. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 211. Logofătul Miron pofti bună venire oaspetelui străin pe lătinie. SADOVEANU, O. X, 142. 0 E x p r. Venire pe (sau în) lume = naştere (II 1). Au fost sacraţi de preoţi, de mîna Preaînaltă, Dodată cu viaţa, venirea lor pe lume. HELIADE, O. I, 373. Junii... ziceau că ştiinţa şi bunul înţeles se află pe pămînt numai de la venirea lor în lume. NEGULICI, E. I, 10/38. Sultana,... îndată după venirea pe lume a unei fetiţe,... plecase pe furiş şi fară gînd de întoarcere. M. I. CARAGIALE, c. 129. I s-a adus la cunoştinţă venirea sa în lume. ARH. OLT. X, 309, cf. SCL 1956, 40. Primi cu bucurie reţinută şi detaşată venirea lui Gabi pe lume. PREDA, R. 224. (Eliptic) Oare venirea unui copil n-avea să-i tulbure cumva acest echilibru? id. ib. 222. Venire în ajutor = ajutorare. Această venire în ajutor s-a privit ca o binefacere. KOGĂLNICEANU, S. A. 84.
 ♦  (învechit, rar) Şedere (3), rămînere, zăbovire. Vai mie că verirea (venirea S, venrirea H, veritul V, găzdălui-r e a d) mea lungi-se, întraiu cu fsatele Kidarului. PSALT. 268, cf. CORESI, PS. 352/8. ♦ P. e x t. Apariţie, ivire. Cuvînt pentru viitoare giudecată..., carele arată şi pentru venire lui Antehrist (a. 1815). GCR II, 216/9. Să se ştie şi să se păzească foarte de necaz,... pînă la potolirea ei de tot şi întru toate, a venirii laptelui în ţîţe. EPISCUPESCU, PRACTICA, 69/1. Ziua venirei sale au fost Duminica Floriilor. ASACHI,
 S. L. II, 7. Sensibilitatea morală se manifestează apoi şi aşteaptă spre a se dezvolta progresele inteliginţei şi venirea raţiunii. LAURI AN, F. 30/32. Este necesar ca ..., pînă la
1759
VENIRE
-333-
VENIRE
 venirea îngheţurilor, să treacă 50—60 de zile. AGROTEHNICA,
 II, 63. Acum se începe venirea lohoanelor la copil DENSUSIANU, ţ. H. 233. ♦ (Rar) Loc în care soseşte cineva. într-o zi, pe culmea ceea, und-era a lui venire, Aştepta-tu-l-am. ASACHI, S. L. I, 75.
    3.      Pătrundere (în număr mare) într-un teritoriu (pentru a trece, pentru a staţiona temporar sau pentru a se stabili); invadare (cu intenţii duşmănoase) a unui teritoriu străin (v. i n v a z i e, năvălire 1, n ă v a 1 ă II); agresiune, cotropire (v. a t a c). Cf. veni (A I 5). Acest praznic al Rusaliilor [îl ţin] de pomenirea cînd luară legea şi venirea în ţara ceaia ce le era făgăduită. CORESI, EV. 190. Bogdan Vodă, daca au înţeles de venirea lui Ion Vodă, îndată au trimis la boiari în Ţara Leşească... ca să-i trimiţă oaste să nu lase pre vrăjmaşul său să între în ţară. URECHE, L. 183. S-au cutremurat leş ii..., vădzîndu-şi răsipa oştilor cu amîndoi hatmanii şi a vederea venire asupra sa puterii ca aceia. M. COSTIN, O. 76. Avînd veste de venirea oştilor turceşti la Enîc, au grijit cetatea cu oaste şi bucate. NECULCE, L. 72. Bulgarii, la a doua venire trecînd în Misia, au rămas într-însa. CANTEMIR, HR. 302. Au spus adevărul că această venire a lui cu oştile o au făcut pre minciunile acelui Bălăcean. ANON. CANTAC., CM I, 223. împărăţia turcului nici cu atîta s-au suferit pentru a nemţilor venire în ţară. R. GRECEANU, CM II, 33. Dîndu-i în ştire de venirea vizirului şi de mulţimea oştilor turceşti ce s-au strîns, gheneralul au răspuns să stea cu bună inimă (a. 1715). ARHIVA R. II, 81/7. Ştia el ceva de venirea vrăjmaşilor. MINEIUL (1776), 161 v2/3. Gelu, auzind de venirea lui Tuhutum, îşi adună oastea sa. MAIOR, IST. 71/10. Mulţi români... înainte de venirea saşilor lăcuia acolo. id. ib. 96/24. Nici zece de aceste biruinţe Ajung a ne pune în ocrotire De toată temerea întru venire. BUDAI-DELEANU, Ţ. 301. Cu o lună mai nainte de venirea nemţilor, le-au venit veste că nemţii sosesc în oraş. DIONISIE, c. 178. Cu venirea bulgarilor..., intră în biserica rumânească limba slavonă. F. AARON, I. I, 161/9. Intrînd în grijă de venirea tătarilor, începu a căuta o poziţie bună, în care, la nevoie, să se poată apăra cu oastea sa. BĂLCESCU, M. V. 206. Cauza venirei amazoanelor fu ca să o răzbune. ARISTIA, PLUT. 32/13. Au fost introduse în ţările acestea o dată cu venirea ţiganilor. ALECSANDRI, o. P. 67. După „ Cumpăna”, venirea evreilor în ţara noastră a fost cauzată prin necesităţile economice ale generaţiei trecute. EMINESCU, O. XII, 372. Venirea ruşilor... fusese înădită numai ca sperietoare contra revoluţiei. XENOPOL, I. R. XII, 96. Dacă ipoteza noastră s-ar confirma, n-am avea nevoie să aşteptăm venirea slavilor în Dacia. PÂRVAN, G. 256. Românii nu aveau încă, la venirea saşilor în Ardeal..., industria lor. GOLOGAN, C. R. 41. Sensul de „păstor” al lui „vlah” este mult ulterior venirii hunilor şi a ungurilor. DRĂGANU, ROM. 27. Pînă la venirea turcilor..., arta bizantină se menţine cu o putere irezistibilă. OPRESCU, S. 176. Desele tulburări provocate de venirea noilor populaţii migratoare obligă populaţia daco-română să-şi părăsească vechile aşezări. IST. ROM. I, 636. Acest teritoriu, pînă la venirea slavilor, face parte din Imperiul de Răsărit. PANAITESCU, C. R. 17.
    II.     1. (în concepţia religiei creştine; mai ales în construcţii ca venire pe lume, venirea întîi, venirea lui Hristos etc.) întruparea Fiului lui Dumnezeu; viaţa pe pămînt (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu; venit1 (I 3). Ioan amu întîia venire curse înainte de spuse. CORESI, EV. 528. Să-i mulţumeşti lui cu dragoste pentru une daruri ca acestea ci au dăruit ţie astădzi cu venirea sa. VARLAAM, C. 71. Tot de Sfinţia sa au dat veste, de venirea pre pămînt, de petrecerea, şi de moartea şi învierea. DOSOFTEI, PS. 300/5. Acolo temeliile împărătesii-cetăţilor au pus, mai denainte de vinire Domnului tf[risto]s. CANTEMIR, HR. 99. Cinstea cea dintîi au fost la venirea cea dintîi pre pămînt a lui Hristos.
 ANTIM, O. 174. Au vestuit de venirea lui //[risto]s (a. 1747). GCR II, 39/15. Propoveduind cuvîntul dumnezeeştii tale veniri. MINEIUL (1776), 23r2/29. Cum au uitat venirea Domnului şi Dumnezeului nostru şi mari şi nenumărate facerile lui de bine. MICU, în ŞA I, 95. N-au trecut două mii de ani de la venirea Mîntuitorului pe lume. ARGHEZI, S. X, 245. Cu toţii să prăznuim, Pînă-n veci să-l alduim. La a lui Hristos venire, La a noastră mîntuire. BÎRLEA, L. P. M. I, 127.
 ♦ (Mai ales în construcţii ca a doua venire, venirea a doua etc.) Cea de a doua apariţie a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfîrşitul lumii; judecata de apoi; sfîrşitul lumii. Plată au a lua cînd se va întoarce Domnul... întru a doa venire. CORESI, EV. 394. Să nu him ruşinaţi di însul la venirea [lui] (cca 1618). GCR I, 48/26. Au aşteptat blagoslovita nedejde a venirei marelui Dumnezeu şi izbăvitorului nostru Iisus Hristos. VARLAAM, C. 165. Va giudeca toată lumea domnul şi mîntuitorul nostru Iisus Hristos la a dooa a lui venire. EUSTRATIE, PRAV. 9/20. Psalmii şi ruga fac şi mîngîiere, şi istorie, şi învăţătură,... şi de a doa venire cu slavă şi cu tărie, şi cu giudeţ. DOSOFTEI, PS. 300/7. Voi veni... la a doa venire, la cea înfricoşată şi prea direaptă judecată. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/32. II găteşte pre el întru dumnezeeasca gătire a venirii mele şi a judeţului (a. 1691). GCRI, 288/34. Intru acelea stihii va să se topească omul, pînă la a dooa venire a domnului Hristos. ANTIM, O. 68. La vremea viirei sale la ce a doa să va ivi pe nuorei ceriului (sec. XVIII). CAT. MAN. I, 96. Petreceţi aşa prin biografia Mîntuitorului... şi mai pe urmă răspicaţi învăţăturile lui..., despre nemurire, înviere, a doua venire. PETROVICI, P. 304/7. Nici unul nu este grozav ca acela pe care putem să-l numim prevestitorul venirii celii de al doilea şi a vecinicei judecăţi. MARCOVICI, D. 435/10, cf. id. C. 5/16. De cînd s-a făcut legea noastră şi pînă la a doua venire. MARIAN, S. R. I, 174, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Aici ai să încremeneşti pînă la a doua venire. MARIAN, T. 349, cf. ALR Il/l h 175/29. ♦ (Rar) Pogorîre. Aceştia tocmele dumnedzăieşti şi a venirei Duhului Svînt prăznuim şi sărbăm această dzi de astădzi. VARLAAM, c. 142.
     2.       (învechit) Manifestare, producere, abatere a unui fapt; (învechit) venit1 (I 4). Vă va veni spre voi venirea scîrbelor. CORESI, EV. 470. Trebuie să răbdăm toate venirile scîrbelor (sec. XVIII), cat. man. ii, 34. ♦ (învechit, rar) Ceea ce se abate asupra cuiva. Pe pămînt pace şi pre oameni bună venirea (a. 1793). IORGA, S. D. XXII, 57.
     III.     întoarcere a cuiva în locul de unde a plecat; revenire într-un loc în care a mai fost; înapoiere, (popular) venit1 (I 5). Cf. v e n i (A III 1).. Dă atunci s-au stricat această orînduială a lor şi a lipsit şi venirea lor spre a lăcui supt ocrotirea stăpînirii (a. 1811). DOC. EC. 118. De venirea ta... temîndu-se Iordanul, cu cutremur s-au întors. CALENDARIU (1814), 16/26, cf. LB, POLIZU. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos şi, de aceea, cînd se împrăştie faima venirei lui, ziua-şi muie aerul în lumină de sărbătoare. EMINESCU, P. L. 22. De-ar întreba, In sat, de-a mea venire, Tu-n loc de adevăr să spui Că n-ai de mine ştire. COŞBUC, P. I, 78, cf. BARCIANU, ALEXI, w., cade. 0 E x p r. Venire în fire = refacere, revenire (după un leşin). Cf. scl 1956, 46. (învechit) Venire la fire = menstruaţie. Oarecare bube a pielii... stau în deosebită relaţie cu venirea la fire. ALBINEŢ, M. 42/11. Se deschid în timpuri hotărîte şi iesă sîngele afară, precum este la femei venirea la fire (menstrualele). CORNEA,
 E. I, 11/13.
     IV.      (Cu determinări în genitiv) Revărsare, ieşire din matcă (a unei ape). Cf. v e n i (A IV 1). Pînă în vremea ploilor, în venirea apelor, trecerea pă la podul de la Falangă (a. 1837). DOC. EC. 691. Pologirea holdelor... se pricinuieşte din venirea puhoaielor sau şi din pricina pămîntului care este prea gras. LITINSCHI, M. 35/6.
1759
VENISECŢIE
-334-
VENIT1
     V.      Preluare, primire a unei funcţii, a unei împuterniciri; angajare, instalare într-un post2, într-un serviciu. Cf. v e n i (A VII 1). Se vor fi înstreinat printr-alte ţeri mai înainte de vinire domniei mele. (a. 1733). IORGA, A. II, 518. Venirea notarului Popescu nu stîrni nici o vîlvă în Văleni. AGÂRBICEANU, A. 217. Administratorul plăşii şi judecătorul s-au arătat încîntaţi de venirea mea ca medic în satul lor. ULIERU, C. 1. Pînă la venirea unei bune infirmiere e, în adevăr, greu. H. LOVINESCU, T. 386. La venirea lui Micu în acest post, Şincai îl ajută în munca de corectură. IST. LIT. ROM. II, 49.
 ♦ (De obicei cu precizări ca la domnie, ca domn etc.) Urcare pe tron; înscăunare, întronare. Aceasta a fost starea versificaţiei româneşti pînă la venirea fanarioţilor. HELIADE, O. II, 125 .De la venirea mea cu a doua domnie şi pînă astăzi, am arătat asprime către mulţi. NEGRUZZI, S. I, 149. S-au închis în urmă în mănăstirea Cozia,... pînă la venirea lui Grigore Ghica domn la 1822. GHICA, S. 22. Videm pe caimacamul, adecă locţiitorul trimis de el în scaun pînă la venirea lui, foarte bine primit. XENOPOL, I. R. VI, 74. Cu cîtva timp înainte de venirea ca domn a lui Vasile Lupu, el petrece la botezul fiului lui Lupul Hăbăşescul. IORGA, L. R. 157. Venirea la domnie a lui Cuza. OPRESCU, S. 35. ♦ (Şi în sintagma venire la putere) Preluare a conducerii, a puterii (II 2) (într-un stat). De la venirea şi pînă la căderea partidului radical, bugetele cu încetul ajunseră a fi considerate ca legile cele mai puţin importante. EMINESCU, O. XI, 71. Deodată cu căderea conservatorilor din Anglia şi cu venirea la putere a liberalilor, orizonul a-nceput a se-ntuneca. id. ib. 290. A părăsit totdeauna opoziţia... în ajunul venirii ei la putere. CARAGIALE, O. I, 136. „Oltenia” a încetat... după venirea liberalilor. ARH. OLT. V, 179. Se vorbea de o nouă venire la guvern, c. PETRESCU, c. v. 232.
     VI.     (De obicei cu determinări în genitiv) început, începerea desfăşurării unei perioade, a unui anotimp etc. Cf. v e n i (B I 3). Nu cerea sfîrşitul săptămînii, ca sfîrşitul iernii venirea verii. ANTIM, O. 101/ Venirea primăverii apropia minutul în care avea a se statornici soarta unei inimi ce pînă atuncea era tulburată numai de pătimirile amorului. ASACHI, s. L. II, 26. Venirea zilei nu linişti undele. BOLINTINEANU, C. 15/26. Sînt multe păsări mutătoare, care, cu sosirea lor în ţările noastre, ne anunţă deşteptarea naturii, venirea primăverii. MARIAN, O. I, 27. Să ne închipuim că ne aflăm într-o zi de sărbătoare în onoarea unui zeu, la venirea primăverii. CONV. LIT. LXIV, 507. Vă rugăm să luaţi măsuri o dată cu venirea iernii. CAMIL PETRESCU, T. III, 308. Cei cîţiva nori albi ... se topiseră o dată cu venirea amiezii. TUDORAN, P. 184. Colindele ce vestesc sărbătoarea descriu ceremonia-lurile cu care altădată era întîmpinată venirea Anului Nou. IST. LIT. ROM. I, 21. Traian era liber să se întoarcă pe frontul principal din Dacia şi să reia... ofensiva pe care fusese silit s-o întrerupă la venirea iernii. MAGAZIN IST. 1976, nr.3,40.
     VII.    (Prin Olt.; de obicei în legătură cu verbul „a avea”) Timp liber, disponibil pentru a face ceva; răgaz (1). Cf. VALIAN, V. Ardă-te focu, pădure, Frumos cîntă cucu-n tine..., Iar io n-am nici o venire Să mă plimb şî ieu prin tine. GR. S. V, 88. Pădure, dragă pădure, Frumos cîntă cucii-n tine..., Dar eu n-am avut venire Ca să mă mai plimb prin tine. FOLC. OLT. - MUNT. III, 122. Lîna... o aruncă-n pod acolo şi, cîn ’ are venire, atunci o spală. GL. OLT. 0 L o c. a d v. Pe venire = cu timpul. Pe venire (cînd are înlesnire), omul îi cară acasă. I. CR. IV, 221, Cf. CIAUŞANU, GL.
     -   Pl.: veniri. - Şi: (învechit şi regional) viire s. f.
     -   V. veni.
     VENISECŢIE s. f. v. venesecţie.
    VENIŞ s. m. v. velniş.
    VENIŞOÂRĂ s. f. v. vinişoară.
    VENIT1 s. η. I. Faptul de a veni.
    1.      Deplasare către cineva sau către ceva; parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc, la o aşezare etc.; venire (I 1). Cf. v e n i (A I 1). Cîntare era mie dereptăţile tale în locul venitului mieu. PSALT. 255, cf. CORESI, PS. 337/1. Cu venitul la Ieşi şi cu cele cinsti şi tefericii multe să hămeisă, de nu pute să să mai grijască nemic. NECULCE, L. 234. Au întrebat pre domnu ce au fost pricina de au zăbăvit cu venitul. R. GRECEANU, CM II, 79. Dusul şi venitul urmă înainte. CONTEMPORANUL, IV, 364. Pe drum, în graba venitului,... aproape că uitase toată grozăvia de peste zi. POPA, V. 177. O dusă ş-o venită ş-o vreme prăpădită, se spune pentru a arăta că cineva a umblat în zadar, fară a realiza ceva. Cf. şez. ix, 148, dl.
    2.      Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al unei deplasări); venire (I 2). Cf. v e n i (A I 3). Şi se tatăl chiemaţi nefăţărîndu, cel ce giudecă tuturor după lucru, întru frica venritului vostru anului ce vieţi. COD. VOR2. 71v/9. Răposa-voiu în dzi de grija mea, se suiu în oameri veritul mieu. PSALT. 323, cf. ANON. CAR., ddrf. 0 E x p r. Bun venit = formulă de salut prin care se exprimă mulţumirea în legătură cu sosirea, cu prezenţa cuiva. După ce-şi dară bun găsit şi bun venit, îi povestiră cum împăratul vecin s-a sculat cu război asupra lor. ISPIRESCU, L. 110, cf. DDRF. Bun venit la oameni buni, ne răspunse un baci bătrîn. HOGAŞ, DR. I, 56. Flăcăul îmi ură bun venit şi mă întrebă întîi de sănătate. VOICULESCU, P. I, 88, cf. SCRIBAN, D. Ii ură bun venit şi îl pofti într-o sală despărţită printr-o vatră mare de ceramică, în care erau cîţiva tăciuni. VINEA, L. II, 306.
    3.      (învechit; în concepţia religiei creştine; de obicei în construcţia întîiul venit) întruparea Fiului lui Dumnezeu; viaţa pe pămînt (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. întîiul venitulu-i a Iu Hristos, fraţilor, cînd au venit spre pămînt să spăsească noi. CORESI, EV. 38. ♦ (Şi în construcţia venitul al doilea) Cea de a doua apariţie a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfîrşitul lumii; judecata de apoi; sfîrşitul lumii. Invîrtoşaţi-vă înremile voastre, că venritul Domnului apropie-se. COD. VOR2. 87r/2. în veritul lui toţi vor sta în peliţele sale. PSALT. 336. Preaobrajeniia Iu Hristos, arătare era şi spunere venitului lui al doilea. CORESI, EV. 75. Struncinaţi vor fi amu întru al doilea venit a Iu Hristos. id. ib. 300. împărăţia grăiaşte a doua veînretă cu slavă mare (a. 1619). CUV. D. BĂTR. II, 123/4. Cu bu[cu]rie se aşteptăm veînretul lui şi învierea morţilor şi giudeţul (a. 1619).
ib. 123/7.
    4.      (învechit) Manifestare, producere, apariţie a unui fapt; (învechit) venire (II 2). Să nu caute ei curînd slobozie de iuţimi şi de venitul răului. CORESI, EV. 265.
    5.      (Popular) Venire (III). Mîndru-i codru şi-nfrunzit, Nu-i nădejde de venit. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 129. Ca pe mîndru nu văd om, ... Nici pe mers, nici pe vinit. BÎRLEA, L. P. M. II, 45. Pe drumul cazacilor, In venitul vacilor, Poposit de mi-au sosit Vreo trei turci, vreo trei beşlii. FOLC. OLT. - MUNT. III, 42.
    6.      (învechit, rar) Venire la domnie, urcare pe tron. Acesta e venitul împăratului, carele va împărăţi preste voi. BIBLIA (1688), 1992/55.
    II.       (Uneori cu determinări care indică sursa, provenienţa) Totalitatea mijloacelor băneşti sau materiale rezultate (într-o perioadă de timp) din exploatarea unei proprietăţi; mijloace materiale sau băneşti care provin dintr-o anumită sursă; beneficiu, cîştig, produs (2), profit2, (regional) mirişug, (învechit) product (4), spor, ghelir. V. r e n t ă. Nu înfrîmseţate ziduri a avea şi case de mult
1763
 VENIT1
-335-
 VENIT2
preţ şi de mult venit al satelor,... ce celor ce multă îndrăznire către Dumnezeu au, acestora să rîvnim. CORESI, EV. 312. Au vîndut a lui direaptă ocină şi moşie... şi din tot locul cu tot venitul (a. 1591). GCR I, 38/30. Dăm ocină cu venit ca să poată hrăni pe sine şi oamenii lui (a. 1593). HURMUZAKI, XI, 370. S-au tocmit ei de-au vîndot... co tot venitul (a. 1609). GCRI, 43/23. Dat-am Domnia mea... satul Strehaia... cu tot hotarul şi cu tot venitul şi cu toate bucatele (a. 1611). ARH. OLT. XVII, 71. Au rămas domniei... această parte mai sus scrisă din satul Brăeştii cu toate veniturile nestrămutat în veci (a. 1619). ARHIVA R. I, 73/10. Datu-i-am şi toate deresele şi toate ale mele... să-i hie lui cu tot venetul de astăzi nainte (a. 1626). GCR I, 74/36. Să hie lui Isac dreaptă moşie şi cumpărătură, cu tot venitul cît să va alege (a. 1633). IORGA, s. D. XXII, 207. Deaca să înmulţi averea lui din venitul casei sale, şi-i dede Dumnedzău sporiu în toate... ce făcu bogatul acela? VARLAAM, C. 307. Să încapă toţi împreună să ţie frăţeşte acea moară cu tot venitul ce va fi. EUSTRATIE, PRAV. 10, cf. MARDARIE, L. 2192/14. Din cîmp, din ţarină, din finaţ şi din tot locul cu tot venitul lui Neculai Racoviţă hatmanul (a. 1665). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 7. întăi au aşezat împărăţia în ce era stricată şi veniturile ei. M. COSTIN, O. 255. Multe bunătăţi face: svinte beserici şi bolniţe de bătrîni şi mişei şi de bolnavi cu de toate venituri de hrana lor. DOSOFTEI, V. S. septembrie 13v/18. Veniturile pămîntului tău şi toate ostenelele tale va mînca limba carea nu o ştii. BIBLIA (1688), 1462/27. Cerşut-au turcii Azacul, şi s-au apucat moscalii să-l dè, cu tot venitul şi hatarul lui. NECULCE, L. 248, cf. ANON. CAR. Chemă pre toţi boierii ţării, poruncindu-le ca ce s-ar strînge din ţară, venitul tot să-l dea turcilor. ANON. CANTAC., CM I, 183. Atîta îi scurtase toate veniturile, cît nici dă mîncare nu era sătul. R. POPESCU, CM I, 409. Ajutoriu egumenului pentru bună chiverniseala mănăstirei şi a tuturor veniturilor ei, hotărîm să fie 5 epitropi. ANTIM, O. 328. Vama Ocnei şi altor tîrguri să fie venitul domnilor (a. 1743). GCR II, 34/28. Să-şi ia venitul moşiii numitul boieriu din pîine, din fînaţe, din prisacă cu stupi şi dentr-altele (a. 1754). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 30. Am socotit între noi să nu mai avem a căuta, uni la alţi, nici venitul moşiei de ani trecuţi, nici cheltuiala pentru hotărnicia ei (a. 1765). ARH. OLT. IX, 53. Condica Visteriii gospod de veniturile boarilor şi altor dregătorii (a. 1775). IORGA, S. D. XXII, 3. S-au sporit aceste mănăstiri... cu veniturile de toate părţile. MINEIUL (1776), 30rl/12. Am înmulţit cu un venit ca acesta partea moştenirii mele. HALIMA (1783), 36726. Le-au luat tot venitul moşiii (a. 1804). IORGA, S. D. XVI, 151. Tu gemi, supusă Muntenie,... Streinii viniturile-ţi pradă, Vîndute cu marfa prin dughiene! BUDAI-DELEANU, Ţ. 242. Să să scază venitul ce vor fi luat de la acele acareturi (a. 1813). DOC. EC. 161. Ştii dar bine în ce stau veniturile de obşte şi pînă unde se urcă? GOLESCU, E. 332/15. Am urmărit la ocnele de aici cercetători cu catastisele cele făcute cu amăruntul de cheltuieli şi venituri (a. 1822). DOC. EC. 247, cf. lb,
 I. GOLESCU, C. Cvestorii au fost vistierii carii au purtat grijă de visteria şi veniturile statului. BOJINCĂ, A. II, 44/19. Să ia dînsul folosu sau venitu. NICHIFOR, P. 114/4. Acest episcop are venituri foarte puţine. BARIŢIU, P. A. I, 324. Primul său pas fu a propune atenienilor ca să renunţe la venitul banilor de la minele argentarie. ARISTIA, PLUT. 293/4, cf. POLIZU. Trăiesc din venitul unei moşioare ce am. NEGRUZZI, S. I, 198, cf. PETRI, V. Ţinea socotelile veniturilor minelor de aur. BARONZI, I. C. III, 61/1. Un mare bal filantropic al cărui venit se va împărţi. CARAGIALE, O. I, 209, cf. DDRF. Aveau mari venite aceşti cărăuşi. TURCU, E. 60, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. în Moldova se ţineau în acea vreme iarmaroace... cu ale căror venituri ajungeau să se plătească tributul datorit Porţii. N. A. BOGDAN, C. M. 54. Ţăranii din
 părţile muntoase îşi fac un venit bun din păstrăvii afumaţi. SIMIONESCU, F. R. 206. Dacă omul se gîndeşte şi plănuieşte şi le pune pe hîrtie, se adună destule venituri. SADOVEANU,
 O.  XXI, 377. îmi adună pe o coloană veniturile pe care le aştepta în campania de vară. CĂLINESCU, B. I. 128, cf. DL. Veniturile mînăstirii s-au sporit de la vama gîrlii Snagovului. BARBU, PRINC. 69. Veniturile marilor vornici erau foarte însemnate. STOICESCU, S. D. 201. Părăuţ, apă domoală, Bun venit îm fac la moară. DENSUSIANU, Ţ. H. 91. El o bontozuit călugării de-acolo, păntru ceea că n-avea zinit popa-n sat cît avea călugării în mănăstire. T. PAPAHAGI, M. 158. Din vinitu poamilor (trăieşte). ALR II 6 062/192. Mi-ai dăruit o moşiie. Acu... mă duc să-mi iau venitu după ia. O. BÎRLEA, A. P. II, 190. De ai venituri mititele, Mai opreşte din măsele. PANN, ap. ZANNE, P. V, 654. 0 (Cu determinări care indică felul sau forma de evaluare) Venitul brut al ţării se suie la şapte miliarde. GHICA, C. E.
 348. Preţul... se determină... uneori şi prin alte împrejurări decît acelea ale venitului net al întreprinderii. EMINESCU, O. XII, 484. La această limită avem maximul de venit net. ENC. AGR. I, 95. 0 Venit naţional = parte a produsului economiei naţionale dintr-o perioadă de timp, care rămîne după scăderea cheltuielilor de pfoducţie. O asemenea măsură nu o putem dobîndi decît prin corelaţiunea ce există între venitul naţional şi sarcinile impuse de buget. GHICA,
 C.  E. 360. Comerţul... şi industria..., ambele isvoare importante de venit naţional. GOLOGAN, C. R. 7, cf. DP, DEX. Venitul naţional provenea..., în cea mai mare parte, din agricultură. REV. FIL. 1972, 585. ♦ Bunuri provenite din dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului concesionate. Cînd să va vinde venit de moşie mănăstirească sau boierească sau ţărănească. PRAV. COND. (1780), 138. Episcopul de Huşi cere de la Vodă protimisire la cumpărat venitul podului din Prut (a. 1794). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 113. Ia în arendă venitul podului de pe Jijia. N. A. BOGDAN, C. M. 49. ♦ Ceea ce obţine cineva din practicarea unei profesiuni, din desfăşurarea unei activităţi; retribuţie, salariu, leafa. Cf. DL, DEX. ♦ (învechit, rar) Sursă de venit (II). Ţăranul era singurul factor, singurul venit al boierului. KOGĂLNICEANU, S. A. -211. ♦ (Impropriu) Fond. Organizarea serbării cu daruri de Anul Nou, în scopul strîngerii de venituri pentru ajutorarea copiilor orfani şi săraci. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 2/4. ♦ (Neobişnuit) Captură, pradă. Să ne întîlnim... tot natu cu vinitu, care cît îl va putea face. BL V, 188.
     -      Pl.: (II) venituri şi (învechit, rar) venite. - Şi: (învechit şi popular) venită s. f., (învechit) venét s. n.
     -  V. veni.
     VENIT2, -Ă adj. (învechit şi popular; adesea substantivat) 1. (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (şi este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit), străin, venetic (II); (persoană) care a ajuns într-un anumit loc, c ă 1 ă t o r. V. s o s i t2 (1). Dragii miei, rrogu-vă ca venriţii şi striirii, se feriţi-vă .de peliţeştile pohtiri ceale ce voinicescu spre suflete. COD. VOR2. 7476. Mutatu-s eu la tire şi venit (yenritu H, c ă 1 ă t o r i u D) ca toţi tătusii miei. PSALT. 75. Văduva şi săracul omorîră şi venitul uciseră. CORESI, PS. 258/11. Cu acea milă vei face cu mine şi cu acest pămînt în care tu eşti om venit. PO 69/6. Iacov iară lăcui într-acel pămînt în carele tată-său era lăcuit ca un venit în pămîntul Cananului. ib. 126/20. Adu-ţi aminte de zua sinbetei,... să nu faci întru ia tot lucrul, tu şi fecibrul tău, şi fata ta, sluga ta..., şi venitul tău care lăcuiaşte la tine. PARACLIS (1639), 251, cf. LB, POLIZU, AN. IST. NAŢ. I, 275. Cei veniţi după 1877 nu-l cunosc. ARH. FOLK. VII, 27. Da eu, zău, n-am nebunit, Să le trimit pe-on vinit. MÎNDRESCU, L. P. 75. Feciorii merşi sau viniţi pe
1764
VENIT2
-336-
VENOS
 ospăţ se numesc lătureni. id. ib. 224. As tor fete venite, ca cioarele grămădite Ce vă stau cam pe la spate Tot cu gurile căscate, Muiaţi în lapte o cojiţă Să le daţi ca să le-nghiţă. SEVASTOS, N. 355. Nu-s golani veniţi Că-s feciorii gazdii, Fire-ar sănătoşi. FRÎNCU - CANDREA, M. 187, cf. ALR I 381/59, 138, 218, 247, 257, 259, 266, 285, 347, 355, 522.
    2.     (Persoană) care vine, care se prezintă undeva, la cineva. La revederea celei venite de departe Copacii vor zîmbi. MINULESCU, V. 91. Cei veniţi porniră a se frămînta. SADOVEANU, O. I, 687. în asociaţie,... ultimul venit are acelaşi drept ca şi cel mai vechi. RALEA, s. T. ni, 62, cf. DEX. Celor tîrziu veniţi rămîn oasele. LM II, 552, cf. ZANNE, P. IV, 28. 0 Nou-venit = a) persoană sosită de curînd undeva, la cineva. Se răpezi ca fulgerul la noul venit. NEGRUZZI, S. I, 21. Noul venit în vagon era un bătrîn bine conservat, grăscian şi rumen la obraz. GHICA, S. 2. Orice nou venit nu ar mai găsi ce să stăpînească. CONTA, O. F. 372. Nou veniţii sărută niîna celor de casă, dacă aceştia sînt părinţi, moşi sau nănaşi. MARIAN, s. R. III, 134, cf. DDRF. Aceşti noi veniţi ar fi fost locuitori de stepe. CONV. LIT. IX, 149. Nu voia cu nici un chip pe noul venit. ANGHEL, PR. 42. Doctorul... explica noului venit cursul boalei. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 317. Un nou venit aproape totdeauna atrage curiozitatea. AGÂRBICEANU, A. 82. Nou venitul are de suportat o mulţime de cheltuieli. GOLOGAN, C. R. 146. Bună seara Emil! spuse noul venit. AL. PHILIPPIDE, S. II, 44. Primul-procuror Grecescu... luă repede pe nuoii veniţi să-i spuie ei adevărul. REBREANU, R. II, 279. Danton priveşte crunt la noul venit. CAMIL PETRESCU, T. II, 464. N-a catadicsit să răspundă la salutul noilor veniţi. SADOVEANU, O. XVII, 566. Cîteodată nu mai e cine să facă prezintările noilor veniţi. ARGHEZI, s. XVII, 159. Ai mîncat ceva? se interesă cu precipitare şi alarmă nou-venita. VINEA, L. II, 250. Un băieţaş aflat la o masă schiloadă... sări în picioare, cu ochii cîrpiţi, privind zăpăcit la noul venit. TUDORAN, P. 15, cf. DL. Cei doi fraţi Ciobanu se uitau şi ei încremeniţi la noul venit. PREDA, D. 207. Noii veniţi şi băştinaşii s-au cunoscut mai bine.
H. DAICOVICIU, D. 12. Noii veniţi nu găsiră loc, deşi se apropia ora închiderii. ŢOIU, G. 38. Noii veniţi se aşezară la masă la locul cel mai de cinste. RĂDULESCU-CODIN, î. 31. (Prin extensiune) E foarte prudent să izolăm orice animal nou sosit ... ca să prevenim contaminarea posibilă a noilor veniţi prin boalele ce ar exista. ENC. AGR. I, 44; b) persoană care s-a încadrat recent într-un curent de idei, într-o orientare artistică, care ia prima oară contact cu ceva etc. Biserica n-a avut pentru aceşti noi veniţi aceleaşi privinţe, acelaşi respect. BARONZI, I. c. iii, 100/12. Orice operă care aducea un element de noutate... încîntă pe noul venit. oprescu, s. 91; c) copil născut de curînd; nou născut, v. n ă s c u t2 (2). N-ar avea decît să declare la ofiţerul stării civile, pe lîngă confesiune, şi nobila profesiune la care se va devota noul venit. CARAGIALE, O. IV, 64. (Cel) întîi (sau dîntîi) venit = persoană care ajunge prima într-un loc; (peiorativ) persoană nesemnificativă, oricine. Duhul a început a se tîmpi, naţionalitatea a se stinge şi românul a se degenera şi a se face gata unealtă şi pradă celui întîi venit. DACIA LIT. 163/11. Totul e deschis, totul e dat întîului venit. BARONZI, I. C. I, 236/14. Mă va scăpa... de batjocura întîului venit. CONTEMPORANUL, I, 149. Rămase deschisă, în urma emigratului popor de nomazi, o avere a nimărui pentru cel întîi venit care ar fi avut putere de acţiune şi ar fi luat-o în posesiune. EMINESCU, O. XIV, 188. Aflaţi că eu nu sînt un începător... pe care să-l descurajeze şi să-l abată din cale cel dintîi venit. VLAHUŢĂ, S. A. II, 445. 0 E x p r. (A fî) bine venit = a) (şi, rar, în forma a fi bun venit) (a fi) primit cu plăcere, (a fi) agreat. Cît pentru mine, e bine venit şi cel cu idei, şi cel cu limbă, şi cel cu stil. HELIADE, O. II, 332. In acelea strîmtori românii au fost bine veniţi. Cabinetul însă nu se încredea nici lor pe deplin. BARIŢIU, P. A. III, 155. De-a
veni, a fi bun venit; iar de nu, nu. ALECSANDRI, T. 1006. Mesele împodobiţi! Danţul cheme-aici junia! Bine fie toţi veniţi! BOLINTINEANU, P. II, 86. Stătea cu noi de vorbă slobod, dacă nu ca cu nişte oaspeţi bine veniţi, cel puţin ca cu nişte trecători care-i vor plăti bine găzduirea. SADOVEANU, o. XXI, 91; b) (a fi) util, avantajos, potrivit. Pe lîngă acest merit mai are încă şi meritul naţionalitatei şi trebuie să fie foaei d[\xrm\tale cu atît mai mult bine venit. ARHIVA R. I, 35/20. Vai de acea naţie subordinată, carea nu se încoardă din răsputeri spre a se folosi cît se poate mai curînd şi mai acurat de prilejul bine venit. FM (1847), 68 VlO. Porumbul este bine-venit ţăranului român, căci pe cînd e încă în lapte, necopt, deja îl mănîncă cu mare mulţumire. CRĂINICEANU, IG. 225. Un prilej bine venit pentru apărarea intereselor ţinuturilor de graniţă fu conferinţa vamală din 1851, ţinută la Viena. GOLOGAN, C. R.
 83.  Tot ceea ce contribuie la crearea comunităţii şi conştiinţei naţionale este bine venit. D. GUŞTI, P. A. 270. Oare nu era mai bine venită aici... traducerea numelui latinesc? BĂCESCU, PĂS. 188. Sfatul ei e totdeauna bine venit, camil petrescu, o. 1,177.
    - Pl.: veniţi, -te.
    - V. veni.
    VENITĂ s. f. v. venit1.
    VENITÎC, -Ă s. m. şi f. v. venetic.
    VENITÔR, -OARE adj., subst. v. viitor1.
    VENITORÎME s. f. v. viitorime.
    VENITÔRIU, -OÂRE adj., s. f., s. n. v. viitor1.
    VENITÙRÀ s. f. v. viitură.
    VENIŢIÂN s. m. v. veneţian.
    VENÔS, -OÂSĂ adj. 1. Care aparţine venei (1), privitor la venă; care se face prin venă, circulă prin venă sau se află în regiunea venelor; care este constituit din vene; (astăzi rar) vînos (II). Sîngele venos din venele cave prin diastola orietelor intră în orieta dreaptă. POLIZU, P. 147/27. Din vasele capilare resare un fel de ţesătură fină, venoasă, din care nasc venele cele mai subţiri, id. ib. 166/8, cf. PAT. CHIR. 6V. Faţa ei era de-o albeaţă chilimbarie, întunecată numai de-o viorie umbră, transpariţiunea acelui fin sistem venos, ce concentrează idealele artei în boltită frunte. EMINESCU, P. L. 77, cf. ENC. ROM. III, 1196. Este un rinichi destul de mic fară sau cu puţine aderenţe capsulare, cu suprafaţa brună palid, cu desen venos mai pronunţat, cu substanţa corticală abia îngroşată. BABEŞ, O. A. I, 313. Pe animalul viu venele au culoarea albăstruie din cauza sîngelui neoxigenat care se vede prin transparenţa pereţilor venoşi. ENC. AGR. V, 807. Heinz Techel a notat o scădere a presiunii venoase în raport cu vîrsta şi fără relaţiuni rezultate cu tensiunea arterială. PARHON, B. 4. Presiunea venoasă şi viteza circulaţiei sînt indicatori buni pentru a studia hemodinamica insuficienţei cardiace. DANIELOPOLU, F. N. II, 37. Capilarele arteriale continuă cu cele venoase fară nici un punct de demarcaţie. LTR2 XVIII, 440. Hemoragiile venoase sînt mai puţin periculoase. BELEA, P. A. 97. Apa, trecînd în cantitate apreciabilă din intestine în sistemul venos, ridică tensiunea. id. ib. 214, cf. DL, DM. Sîngele circulă şi printr-un sistem de lacune şi apoi se adună într-o lacună venoasă longitudinală. ZOOLOGIA, 49. Sîngele, prin vena suprahepatică, ajunge în sinusul venos, de unde pătrunde... în aorta ventrală, ib. 102. Sîngele venos este de culoare închisă, datorită bioxidului de carbon cu care se încarcă trecînd prin capilare. DER IV, 833.
1772
VENOSCLEROZĂ
-337-
VENTILAŢIE
 Contracţia muşchilor scheletici compresînd venele ce trec printre ei, precum şi vasele din muşchi, are rolul unei pompe ajutătoare ce favorizează întoarcerea sîngelui venos înspre inimă. ABC SĂN. 95, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
    2. (Bot.; despre unele organe sau despre alte părţi ale unor plante) Foarte fin reticulat. Cf. prodan - buia, f. i. 22, DN3.
    -  Pl.: venoşi, -oase.
    -  Din lat. venosus, -a, -um, fr. veineux.
    VENOSCLEROZĂ s. f. (Med.) Scleroză a venelor (1). Cf. D. MED., DN3.
    -  Din fr. veinosclérose.
    VENOZITÂTE s. f. 1. (Med.) Stare de insuficientă oxigenare a sîngelui arterial. Cf. ENC. rom.
    2.     (Med.) Mod de distribuire a venelor (1) în corp sau într-un organ. Cf. dl, dm, dex, dn3.
    3.     (Bot.) Mod de distribuire a nervurilor într-o frunză. Cf. GRECESCU, FL. 297.
    -  Scris şi: (învechit) venositate. enc. rom., grecescu, fl. 297.
    -  Din fr. vénosité.
    VENTIL s. n. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide şi gaze; şuber (1), registru (II 5), sertar (2). V. supa p ă. Prin o mică deschidere numită ventil se slobod părticelele a acestei ape care îndată se prefac în aburi. IC. LUM. (1840), 36Vl2. Vine aerul în reţeptorul comun, unde, apăsînd ventilurile de gratia zaluzelelor, le închide. CUCIURAN, D. 29/2, cf. 28/34, STAMATI, D., POLizu, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 268. Aparatul de sudat autogen ...se compune din: rezervor..., butelie de oxigen, manometru, ventil de reducere. iOANOVici, tehn. 163, cf. enc. agr., scriban, d. Din [cilindru] iese fluidul prin nişte organe numite ventile, supape sau sertare. SOARE, MAŞ. 107. Alimentarea cu abur se face prin ventil separat prevăzut pentru fiecare etaj. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 149. Conductele...comunică prin ventile şi robinete. BOGZA, A. î. 30. Prin deschiderea ventilului principal, aerul... comunică cu camera de vid. SANIELEVICI, R. 75, cf. LTR2, DL, DP, DM, DER, L. ROM. 1967, 493, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. Demonismul său refulat şi-a găsit o înaltă expresie în mitul demonicului: un ventil romantic care asigura liniştea bătrînului înţelept. BLAGA, Z. 246. 0 Ventil de siguranţă = supapă de siguranţă, v. supapă. Cf. enc. agr., ltr2. ♦ S p e c. Dispozitiv de închidere a valvei unei camere de cauciuc (la bicicletă, la automobil etc.). Cf. ltr2, der, l. rom. 1967,493.
    -  Pl.: ventile şi ventiluri.
    -  Din germ. Ventil.
    VENTILĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică încăperi închise sau aerul viciat din aceste încăperi) A face ventilaţie (I). V. a e r i s i. Şalele sînt curate, bine ventilate. CUCIURAN, D. 51/37. E bine ca ferestrele să se deschiză înspre înlăuntru spre a se putea lesne deschide cu scop de a ventila aerul. ARHIVA, I, 711. Pericolele ce iau naştere din îngrămădirea preste măsură a mai multor suflete în camere mici şi rău ventilate. MANOLESCU, I. 39, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
    2. F i g. (Complementul indică idei, ştiri etc.) A discuta, a dezbate, a supune examinării; a pune în circulaţie, a difuza, a lansa. Pînă cînd ventilau românii ştiinţa lor grafică, ministeriul ceru în aceeaşi cauză şi opini-unea guvernului provincial. BARIŢIU, P. A. II, 657, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 R e f 1. pas. Planul călătoriei lui Athanasie la Viena se
 ventilase şi în sinod. BARIŢIU, P. A. I, 186. Sîmbătă se ventilase în şedinţa secretă a Consiliului Societăţii Naţiunilor o asemenea soluţiune. TITULESCU, D. 191. Se ventila ideea acordării unor credite mici sau chiar destul de substanţiale pentru ridicarea unor locuinţe, v. ROM. octombrie 1963, 16.
    -  Prez. ind.: ventilez.
    -      Din fr. ventiler, lat. ventilare. Cf. germ. ventilieren.
    VENTILARE s. f. Acţiunea de a v e n t i 1 a (1) şi rezultatul ei; ventilaţie (1). Cf. v e n t i 1 a (1). Cf. poni, f.
107,   ALEXI, w., SCRIBAN, D. înstalaţiuni de ventilare şi de condiţionare a umidităţii. IONESCU-MUSCEL, FIL. 316, cf. LTR2, DL, DP, DM, DEX, DN3. 0 F i g. Nu bănuiam, în acele ceasuri de ventilare intelectuală, după lecturi scolastice insipide, că voi avea să debutez în literatură sub auspiciile acestui spirit liber. V. ROM. iunie-iulie 1963, 94.
    -  Pl.: ventilări.
    -  V. ventila.
    VENTILATOR s. n. Aparat sau dispozitiv al unei maşini, alcătuit dintr-un rotor cu palete şi o carcasă, cu care se împrospătează aerul (viciat) dintr-un spaţiu închis (prin deplasarea şi înlocuirea lui), se produc curenţi de aer în uscătorii etc. [Aerisirea] să face prin deschiderea ferestilor seau prin vintelatorii aşezaţi la fereşti. ALBINEŢ, M. 80/6, cf. 164/22. Deasupra şi supt aceste [ferestre] sînt ventilatori spre curăţirea aerului. CUCIURAN, D. 5/6. Aerisirea odăilor se face prin ventilatori de fer alb. C. VÎRNAV, H. 79/18, cf. PROT. - POP., N. D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Deschideţi uşile din cînd în cînd şi daţi drumul zgomotoaselor ventilatoare de nu vreţi să înăbuşiţi. ANGHEL, PR. 30, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu ventilatorul prefacem aerul în casă. SEVERIN, S. 123. Oglinzi mari, trei ferestre tot atît de mari, un ventilator. ARDELEANU, U. D. 37, cf. NICA, L. VAM. 268, CADE. Forja obişnuită de cîmp sau de atelier... se compune dintr-o vatră pentru foc, conductă pentru aerul suflat de un ventilator,... un vas cu apă. IOANOVICI, TEHN.
117.   Ventilatorul, vîjîind, nu prididea să absoarbă fumul compact în spirale, c. PETRESCU, C. V. 307. Strecurîndu-i prin ventilatorul de tinichea o băncuţă ştearsă, l-am rugat să-mi ia trei ţigări. BRĂESCU, A. 172. Le goneşte suflul unui ventilator, voiculescu, P. ii, 207, cf. D. guşti, p. a. 161, SCRIBAN, D. Dedesubtul lor se află un ventilator... cu aer cald, pentru uscarea firelor. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 138. Două mici ventilatoare pe console propagau din două părţi opuse un vînt plăcut. CĂLINESCU, S. 264. In fundul minelor merg... ventilatoarele, atît de mari şi de puternice, încît şi ele sînt nişte pompe. BOGZA, v. J. 85. Şoferul tractorului meşterea ceva la cureaua ventilatorului. GALAN, B. I, 18, cf. LTR2, DL, DP, DM. Undeva bîzîia un ventilator. BARBU, ş. N.
II, 183, cf. DER, D. MED., M. D. enc., dex, *DN3. ♦ (Adjectival) De ventilaţie (1). Unul dintre aceşti pereţi (muşchiul diafragm) participă în mod curent la actul ventilator. ABC SĂN. 8.
    -      Accentuat şi: (învechit) ventilâtor. barcianu.
-  Pl.: ventilatoare şi (învechit, m.) ventilatori. - Şi: (învechit, rar) vintelator (accentul necunoscut) s. m.
    -  Din lat. ventilator, germ. Ventilator, fr. ventilateur.
    VENTILATORÎST, -Ă s. m. şi f. Muncitor specializat în instalaţii de ventilaţie (2). L. rom. 1978, 589.
    -  Pl.: ventilator işti, -ste.
    -  Ventilator + suf. -ist.
    VENTILAŢIE s. f. 1. împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spaţiu închis; aerisire a unei încăperi; ventilare. Drenajul şi ventilaţiunea se fac în cele mai bune condiţiuni igienice. GHICA, S. 576. Ventilaţiunea bordeelor este foarte
1780
VENTILAŢIUNE
-338-
VENTRILAR
defectuoasă. MANOLESCU, I. 47, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., CADE, D. GUŞTI, P. A.
 161,  SCRIBAN, D. Scobiturile din talere prin cari trece firul elimină în acelaş timp impurităţile, facînd şi ventilaţia. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 81, cf. DL, DP, DM, DN2. Nu deschiseră uşile şi ventilaţia se facea greu, printr-un geam mic. BARBU, Ş. N. II, 251, cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX.
 ♦ (Med.; şi, curent, în sintagma ventilaţie pulmonară) Proces fiziologic de circulaţie a aerului prin căile respiratorii şi plămîni, prin alternarea ritmică a inspiraţiei şi expiraţiei. Prin grai se produce o mişcare în aerul pulmonar care favoriză ventilaţiunea lui. ARHIVA, I, 702. Metabolismul bazai scade, ca şi ventilaţia pulmonară. PARHON, B. 54, Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3.
     2. Sistem sau instalaţie care împrospătează aerul dintr-o încăpere. Una din cele şese cotloane a ventilaţiei priimeşte aerul din afară şi-l pogoară în reţeptorul comun. CUCIURAN, D. 28/13, cf. 80/4. Difuziunea ce se face prin deschiderea uşii şi a ferestrei... sau printr-o ventilaţiune artificială adaptată la cameră, arhiva, I, 710. [în gările metroului] ventilaţia schimbă aerul de patru ori într-o oră. STANCU, U. R. S. S. 19, cf. LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
     -      Gen.-dat.: -iei. - Pl.: ventilaţii. - Şi: (astăzi rar) ventilaţiune s. f.
     - Din fr. ventilation, germ. Ventilation.
     VENTILAŢI1JNE s. f. v. ventilaţie.
     VENTIRÉU s. m. v. vindereu.
     VENTOZITÂTE s. f. v. vîntozitate.
     VENTRAL, -Ă adj. 1. (în opoziţie cu dorsal) Care ţine de pîntece (I 1), privitor la pîntece, din regiunea pîntecelui; p. g e n e r. care aparţine părţii anterioare a corpului uman sau a unui organ al omului; care aparţine părţii inferioare a corpului unui animal; privitor la aceste părţi; abdominal. Sînt meduze bilaterale care prezintă o crăpătură ventrală şi o singură tentaculă. ARHIVA, I, 580, cf. CADE, ENC. AGR. V, 829, SCRIBAN, D. Găsim în reacţie, de ‘ o parte, ca şi de cealaltă, aproape întregul al doilea grup ventral. PARHON, o. A. I, 145. Partea ventrală, pînă la pieptul superior, sur-deschisă. LINŢIA, P. III, 252, cf. DL, DM. Pe partea ventrală a corpului se observă un şanţ oblic. ZOOLOGIA, 11, Cf. D. MED., M. D.ENC., DEX, DN3. 0 (Prin analogie) Vas de argilă cu gîtul îngust şi partea^ ventrală lăţită, flora R. P. R. IX, 40. ♦ (Substantivat, f.) înotătoare situată pe partea inferioară a corpului peştilor. Ventralele fixate toracic sînt roşiatice. C. ANTONESCU, P. 98.
     2.    (Bot.; în opoziţie cu aerian) Care este situat pe partea inferioară, care este orientat spre pămînt. Nume ce se dă frunzelor de pe faţa ventrală (terestră) a tulpinei. ENC. ROM. I, 151. Fructe capsule ce se deschid prin sudura ventrală. FLORA R.P.R. IV, 87. Fruct...de mărime mijlocie, pe partea ventrală cu un şănţuleţ, ib. 855.
     - Pl.: ventrali, -e.
     - Din lat. ventralis, -e, fr. ventral.
     VENTRÂR s. n. (învechit, rar) Evantai. Decoraţiunea era de aceeaşi coloare, precum şi ventrariul... din pene de struţ. f(1873), 177. Umbrar cu dantele mari albe pe suprafaţă vînătă deschisă şi ventrar de mătase, ib. (1879), 193.
     - Pl.: ventrarii. - Şi: ventrâriu s. n., ventrârie (F 1872, 9)
 s. f.
     -      De la vînt, prin analogie cu cuvinte de tipul umbrar, pieptar etc.
     VENTRÂRIE s. f. v. ventrar.
    VENTRÂRIU s. n. v. ventrar.
    VÉNTRÂ s. f. v. vintre.
    VENTRE s. f., s. n. v. vintre.
    VENTRELE s. f. pl. v. vetrelă.
    VENTRICÉA s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee (folosite în medicină): a) ventrilică (c) (Veronica persica). Cf. grecescu, fl. 442, panţu, pl., cade. Un gorun negru şi singuratic... e năpădit la poale de ventricele cu spicuri albăstrii. CAMIL PETRESCU, o. I, 266, cf. DL, DM, BORZA, D. 179, 300, PRODAN - BUIA, F. I. 439, DEX; b) ventrilică (a) ( Veronica offlcinalis). Cf. TDRG, BORZA, D. 179, 300; c) bobomic (Veronica prostrata). Cf. BORZA, D. 179,300.
    -  Pl.: ventricele.
    -  Vintre + suf. -icea.
    VENTRICÉL s. m., s. n. v. vintricel1.
    VENTRÎCLU s.n. v. ventricul.
    VENTRICUL s. η. I. Fiecare dintre cele două cavităţi inferioare ale inimii, separate printr-un perete subţire; (învechit, livresc) talam1 (II), (învechit, rar) vintricel2. Folcuţăle inimii (ventriculi) iarăşi cu numărul doaă. ANTROP. 80/3. Inima se împarte în ventricule ce alcătuiesc partea cea mai însemnată a acestui organ. KRETZULESCU, A. 351/7, cf. ANTONESCU, D., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Orificiul arterial din ventriculul drept este punctul de plecare al arterei pulmonare. ENC. AGR. III, 232, cf. SCRIBAN, D. Sub influenţa digitalei, ventriculul se dilată. DANIELOPOLU, F. N. II, 31, cf. DL, DM. De la ventricul pleacă două artere aorte. ZOOLOGIA, 45, cf. DER, D. MED. 0 (Prin analogie) In Egipt am văzut toate varietăţile de morminte: mai întîi piramide care închid în auriculele şi ventriculele lor cîteva sarcofage. RALEA, S. T. I, 255.
    2. Stomac. Cf. antonescu, d., enc. rom., d. med., dn3.
    3.    P. g e n e r. Orice cavitate naturală de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. Cf. enc. rom., barcianu, CADE, SCRIBAN, D., D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
    -     Pl.: ventricule şi (rar, m.) ventriculi. - Şi: (învechit) ventriculă (barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., cade; accentuat şi, învechit, după fr., ventriculă, barcianu, alexi, w.) s. f., (învechit, rar) ventrielu (antonescu, d.) s. n.
    -  Din fr. ventricule, lat. ventriculus, it. ventricolo.
    VENTRICULAR, -Ă adj. 1. Care ţine de ventricule (1), din regiunea ventriculelor. Cf. CADE, DL, DM, Μ. D. ENC., DEX, DN3.
    2. Care ţine de ventricule (3), din regiunea ventriculelor. Cf. CADE, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  Pl.: ventriculari, -e.
    -  Din fr. ventriculaire.
    VENTRICULĂ s. f. v. ventricul.
    VENTRICULOGRAFÎE s. f. (Med.) Radiografie a ventriculelor cerebrale sau ale inimii, dex - s.
    -  Pl.: ventriculografîi.
    -  Din fr. ventriculographie.
    VENTRILÂR s. m. (învechit) Navă cu pînze. Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W.
    -  Pl.: ventrilari.
    -  Ventrilă + suf. -ar.
1798
VENTRILÄ
-339-
VENTUZA
    VENTRÎLĂ s. f. v. vetrelă.
    VENTRILÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. (învechit) A naviga cu o corabie cu pînze. Cf. barcianu, alexi, w.
    2. R e f 1. (învechit şi regional) A petrece, a se distra (în aer liber). Cf. barcianu, alexi, w., lexic reg. 43.
    -     Prez. ind.: ventrilesc. - Şi: (regional) vetreli vb. IV. lexic reg. 43.
    -  V. ventrilă.
    VENTRILICĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee (folosite în medicină): a) plantă cu tulpina tîrîtoare la bază şi ridicată spre vîrf, acoperită cu peri aspri, cu frunzele obovale, îngustate într-un peţiol scurt, cu florile albastre-deschis, albe sau albe-trandafirii; şopîrlaiţă (2 c), veronică (a), ventricea (b), (regional) mătrice (III 2), strătorică, buruiană-de-cel-pierit (Veronica officinalis). Cf. COTEANU, PL. 13, ŞINCAI, ÎN DR. V, 562, LB, I. GOLESCU, C., CONV. LIT. XXIII, 1060, DDRF, BRANDZA, FL. 355, BARCIANU, GRECESCU, FL. 436, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 174, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE, DM, BORZA, D. 179, 300, 301, FLORA R. P. R. VII, 536, PRODAN - BUIA, F. I. 438, M. D. ENC., DEX; b) şopîrliţă (2 a) (Veronica latifolia). Cf. panţu, pl. 134, cade, borza, D. I. 179, 300; c) plantă cu tulpina culcată sau agăţătoare, cu flori mari, albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea (a) (Veronica persica). Cf. GRECESCU, FL. 442, CADE, DM, BORZA, D. 179, 300, flora, R. P. R. VII, 536, dex; d) bobomic (Veronica prostrata). Cf. BORZA, D. 179, 300; e) plantă cu tulpina tîrîtoare sau ascendentă, adesea ramificată de la bază, cu frunzele galbene-verzui, cu florile mai ales albe cu dungi albăstrii ( Veronica agrestis). Cf. id. ib. 178, 300; f) plantă cu tulpina simplă, cu florile albastre, care creşte prin fineţe şi prin păşuni ( Veronica spicata). Cf. id. ib. 179, 300.
    -     Pl.: ventrilici. - Şi: (învechit) vintrilică (DDRF, barcianu, alexi, w., borza, D. 179), (regional) vindrilică (şincai, în DR. v, 562, borza, d. 179, 301) s. f.
    -  Vintre + suf. -ilică.
    VENTRILOÂGĂ s. f. v. ventriloc.
    VENTRILOC, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) care este capabilă de a rosti cuvintele fară a mişca buzele şi fară a deschide gura, dînd impresia că vorbeşte din abdomen. Cf.
 I.  GOLESCU, C. Mijlocitorii între această zină urieşă şi între închinătorii ei sînt nişte preoţi carii prin meşteşugul ventrilocului (vorbă în pîntice) foarte mult se folosesc.
 ic. LUM. (1840), ll2/8, cf. ar (1841), 207/17, negulici, polizu, PROT. - POP., N. D. Cînd, fiind amăgiţi de un ventriloc, sîntem conduşi a trage concluziuni false..., atunci cîştigăm convingerea că în principiu sunetul este cunoscut numai ca pură senzaţiune. CONTA, o. F. 66. Ştia atîtea istorii şi le spunea cu dichisul lor şi cu oarecari aptitudini de ventrilog. vlahuţă, o. A. iii, 69, cf. arhiva, i, 187, ddrf,
 ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Vorbi... ca... un om mecanic din cei aduşi pe scenă la reprezentaţiile de ventriloci. C. PETRESCU, C. V. 288, cf. IORDAN, L. R. A. 39, SCRIBAN, D. Sub cele mai diferite forme ... au apărut, colindînd toate drumurile, păpuşarii, ventr Hogii, jongleur ii. CONTEMP. 1949, nr.126, 11/1, cf. DL, DM, L. ROM. 1961, 343, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (în construcţii comparative) [Falsetul] fu foarte rău pronunţat şi ne dete ocaziuneâ de a asculta, pentru prima oară pe scena noastră, note de ventriloc. FILIMON, O. II, 234. Dacă dau de tine, răspunzi cu glasul acela de ventriloc sau de scapet, pe după care ţi se pare că te ascunzi. VINEA, L. I, 168. 0 F i g. Eu sînt un mecanism precoce, Sînt o cutie ventri-
 locă, Un fericit concurs de piese cu acţiune reciprocă. TOPÎRCEANU, O. A. I, 116.
    -     Pl.: ventriloci, -ce. - Şi: ventrilog, -ă s. m. şi f., (învechit, rar) ventriloâgă (i. golescu, c.) s. f., vantrilôg (id. ib.), vintrilôc (ar 1841, 207/17) s. m.
    -  Din fr. ventriloque.
    VENTRILOCIE s. f. (învechit) Capacitatea unei persoane de a rosti cuvintele fară a mişca buzele şi fară a deschide gura, dînd impresia că vorbeşte din abdomen. Cf. PROT. - POP., N. D.v IORDAN, L. R. A. 178.
    -  Şi: ventrilogie s. f. prot. - pop., n. d.
    -  Ventriloc + suf. -ie. Cf. fr. v e n t r i 1 o q u i e.
    VENTRILOG, -Ă s. m. şi f. v. ventriloc.
    VENTRILOGIE s. f. v. ventrilocie.
    VENTRIPOTENT, -Ă adj. (Rar) Pîntecos (1). Se simţi uşor împins de o mînă care i se aşezase cu politeţă pe talie, pe cînd atletul cel pieptos şi ventripotent îi tăia retragerea. VINEA, L. I, 341.
    -  Pl.: ventripotenţi, -te.
    -  Din fr. ventripotent.
    VENTRU s. η. 1. (Fiz.) Punct, linie sau suprafaţă dintr-un cîmp de unde staţionare, în care amplitudinea vibraţiei are valoare maximă. Cf. DT. Distanţa dintre două noduri sau două ventre vecine este egală cu jumătate din lungimea de undă a unei unde componente. MARIAN - ţiţeica, fiz. II, 25, Cf. LTR2, DP, DER, M. D. ENC., D. FIZ., DEX, DN3.
    2. (Rar) Pîntece (1). Cf. DN3.
    -  Pl.: ventre. - Şi: (rar, 1) vîntru s. n. DT.
    -  Din fr. ventre.
    VENTULĂ vb. I. T r a n z. (învechit) A flutura, a fîlfîi. Ii ventulă în urmă Roşatica lui coamă în unde flăcărante. HELIADE, O. I, 348. Stindardul revoltei începu să vîntule în mîna lui. FILIMON, O. II, 123. începui a ventulă în aer pălăria mea. id. ib. 183, cf. contribuţii, iii, 159.
    -  Prez. ind.: ventul. - Şi: vîntulâ vb. I.
    -     Din lat. ventulare, it. ventilare. - Vîntula, prin apropiere de vînt.
    VENTURÉL s. m. v. vînturel.
    VENTURÉU s. m. v. vînturel.
    VENTURIMÉTRU s. n. (Tehn.) Aparat folosit la măsurarea debitului unui curent de fluid într-o conductă, avînd la bază principiul tubului Venturi. Cf. ltr2, der, m. D. enc., dn3, dex - s.
    -  Pl.: venturimetre.
    -  Din it. venturimetro.
    VENTUZĂ s. f. 1. (Med.) Pahar special de sticlă groasă, cu marginea puţin răsfrîntă, care, după crearea de vid în interior (prin flambare), se aplică, în scop curativ, pe pielea unui bolnav; urmă lăsată pe piele de un astfel de pahar. Să puie venduze... la gît, la spate, la genuche. MEŞT. DOFT. I, 41V/16. Au întrebuinţat alte leacuri, precum luarea de singe, lipitori, ventuză, vizecători. VEISA, I. 162/10. Eu socotesc că întrebuinţarea ventuzilor la partea pătimaşă aduce mare folos. DESCR. AŞEZ. 157/21. Fiecăruia hirurg ţinutal i să va încredinţa...lanţetă, ventuză sau zbanţuri. CUCIURAN, P. 42/21. La această patimă foloseşte... luarea sîngelui, lipitorile şi venduzile. CORNEA, E. i, 92/6, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., ALEXI, W., BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., CADE. Lua temperaturile, punea ventuze la
 1813
VENULĂ
-340-
VERANDĂ
bolnavi, fäcea injecţii cu o îndemînare de uimea pe doctori. MIRONESCU, S. A. 124, cf. VOICULESCU, L. 298, SCRIBAN, D., A. POP, CHIRURG. 573. Bravul medic... ştie să puie ventuze. ARGHEZI, s. XIII, 213, cf. LTR2, DL, DM. Nici ventuze nu ştii să pui! BARBU, G. 302, cf. SCL 1960, 954. Aplicarea ventuzelor cere îndemînare. ABC SĂN., cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (învechit) Ventuză uscată (sau seacă) = ventuză care se aplică pe pielea uscată a unui bolnav, pentru a provoca o congestie locală. Ventuzele se impart în seci sau uscate (pahare) şi în... sîngerate. POLIZU, P. 27, cf. COSTINESCU. Ventuzele să cheamă „ uscate ” atunci cînd le punem numai pentru a aduna sîngele sub ele. BIANU, D. S. Ventuză scariflcată (sau tăiată, sîngerată) = ventuză care se aplică pe pielea scarificată a unui bolnav, pentru a-i extrage o cantitate mică de sînge. Cf. polizu, p. 27, cf. costinescu. Cînd încrestăm pielea şi aplicăm pe deasupra ventuzele ca să tragă sîngele afară, se cheamă „ventuze tăiate” sau „scarificate”. BIANU, D. S.
     2.     Organ în formă de disc al unor animale (acvatice) care le permite să se fixeze pe diferite corpuri (ca să sugă). Cf. DDRF, ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM. Corpul prezintă o proeminenţă pe care se află o ventuză. ZOOLOGIA, 25. Teniile parazitează în intestinul subţire..., fixîndu-se bine, cu ajutorul ventuzelor, de mucoasa peretelui intestinal. ABC SĂN. 351, cf. D. MED., M. D. enc., dex, dn3. 0 (Ca termen de comparaţie) Mi-ai şters pudra cu buzele tale ca ventuzele. C. PETRESCU, C. V. 235. Poporul calcă cu pas de fier Să-năbuşe lacoma, cruda Oaste vrăjmaşă ca o ventuză. BOUREANU, S. P. 12. 0 F i g. Pe vreme umedă, colbul devine o smoală cauciucoasă, care-ţi trage încălţămintea..., se prinde cu sute de ventuze de roţile vehiculului. CĂLINESCU, c. o. 334.
     3.     Aparat în formă de clopot cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulaţia într-o conductă. Cf. PROT. - POP., N. D., BARCIANU, MDT, DT, LTR2, DL, DP, DM, DEX, DN3.
     4.     (Tipogr.; la pi.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hîrtie, iar prin presiune o depun la semnele maşinii de imprimat. Cf. cv 1950, nr. 11-12, 37, dn3.
     -      Pl.: ventuze. - Şi: (învechit) venduză, (învechit, rar) vintuză (cuciuran, P. 17/9), vîntuză (polizu), s. f.
     -  Din fr. ventouse, ngr. βεντούζα.
     VENIJLĂ s. f. 1. (Bot.) Fiecare dintre ramificaţiile subţiri ale nervurilor din structura frunzelor. C-f. GRECESCU, FL. 72, DN3.
     2. (Med.) Venă (1) mică. Cf. D. med., dn3.
     -  Pl.: venule.
     -  Din lat. venula. Cf. fr. v e i n u 1 e.
     VENUSIÂN, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Presupus locuitor al planetei Venus. Cf. dex - s.
     2.     Adj. Care aparţine planetei Venus, caracteristic planetei Venus. Refracţia din atmosfera venusiană ar crea efectul unei lentile concave. SCÎNTEIA, 1975, nr. 10319. Clima venusiană pare să fie un fel de „ciclu al sulfului”, care este elementul component predominant al norilor venusieni. în DCR.
     -  Pronunţat: -si -an. -PL: venusieni, -e.
     -  Venus (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. v é n u s i e n.
     VENTJST, -Ă adj. (Livresc) Plăcut, graţios, fermecător. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., LM. Simţurile sale... arătau respingere tocmai de ce e venust şi pur. M. I. CARAGIALE, C. 56, cf. L. ROM. 1957, nr. 5, 25, DL, DM, SFC VI, 57, DEX, DN3.
     -  Pl.: venuşti, -ste.
     -  Din lat. venustus, -a, -um, fr. vénuste.
     VENUSTATE s. f. (Livresc) Frumuseţe, farmec, graţie. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., SEVERIN, S. 45. Coloarea aceasta de păr o au femeile de o gingăşie fabuloasă, de o mare venustate sexuală. CĂLINESCU, O. XIII, 339, cf. dn2, SFC vi, 57, 64, dn3.
     -  Din lat. venustas, -atis, fr. vénusté.
     VENZÂRE s. f. v. vînzare.
     VÉPERE s. f. v. viperă.
     VÉPIRE s. f. v. viperă.
     VEPSEÂ s. f. v. vopsea.
     VÉPSIE s. f. v. viespe.
     VER1 conj. v. veri.
     VER2, -Ă adj. (învechit) Adevărat, real. Armă-ţi satira cu adevărul, cu verul cuvînt, şi satira ta nu va fi păgînă. HELIADE, O. II, 90. Plutarh se abate din vera tradiţie. ARISTIA, plut. XI/28, cf. eminescu, s. p. 409. Să propage Principiul sacru, ver. MACEDONSKI, ap. VIANU, L. R. 368.
     -  Pl.: veri, ~e.
     -  Din lat. verus, -a, -um, it. vero.
     VERACITATE s. f. (Livresc) Veridicitate; p. e x t. sinceritate. Sosesc în Bucureşti trei comisari turci trimişi să se asigure de veracitatea arătărilor lui Tudor. GHICA, S.
 108.   A avut în videre mai mult interesul său pecuniar decît acel al ştiinţei, care cere mai presus de toate veracitate şi mai ales probitate. I. IONESCU, M. 107, cf. PROT. - POP., N. D. Criticismul s-a încercat adesea a bănui veracitatea lui Erodot. HASDEU, I. C. I, 210. Ei au văzut într-însa... încrederea legii în veracitatea omului. BARONZI, I. C. IV, 72/25. Arată cu o veracitate, cîteodată cinică, historia vieţei sale. CANELLA, V. 347. Faptul se complică astfel într-un mod care ar da loc oarecărei îndoieli asupra veracităţei lui. ALECSANDRI, S. 92. Examinarea validităţii cunoştinţelor noastre din punctul de vedere al veracităţii şi al conformităţii lor cu realitatea. CONTA, O. F. 455. Presa din străinătate susţine drepturile românilor... tot cu atîta energie şi negreşit cu mar multă logică şi veracitate decît cei cari le atacă şi le încurcă. ODOBESCU, S. iii, 471. Profesorul însuşi se îndoieşte de veracitatea faptelor ce voieşte a învăţa pe şcolar. ARHIVA, I, 316, Cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Vămile ambelor Principate... se dădeau încă în arendă... la străini şi aceştia căutau întotdeauna să conteste veracitatea preţurilor din facturi. N. A. BOGDAN, C. M. 165, cf. SCRIBAN, D. Acest tablou al artei popoarelor latine îşi păstrează veracitatea pînă în a doua jumătate a secolului al XVIÎI-lea. OPRESCU, S. 202. Statuia era semnul unei împrejurări cu totul extraordinare, pe care imaginaţia literară nu poate să o construiască din fantezie cu o veracitate egală. ARGHEZI, S. XXII, 92. Oglinda întoarsă către realitate... prinde... tipul netulburat al realităţii în forme capabile să dea despre autorii lor ideea veracităţii. VIANU, L. R. 557. Niciodată nu s-a obţinut o mai mare veracitate prin mijloace mai puţin realiste. BLAGA, Z. 43. Sufragiul şi vechimea ţin loc de veracitate. RALEA, S. T. iii, 303. Viziunea scriitorilor asupra satelor...nu ajunge totuşi la veracitatea realismului critic. S. c. ŞT. (iaşi), 1957, II, 307, cf. DM, M. D. ENC, DEX, DN3.
     -  Pl.: veracităţi.
     -  Din fr. véracité. Cf. lat. v e r a x, -a c i s.
     VERANDĂ s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereţi avînd numeroase ferestre, care alcătuieşte anexa unei locuinţe. V. t e r a s ă, balcon. Eliza, în picioare sub veranda, urmărea trăsura
 1826
VERASCOP
-341-
VERBAL
 stăpînei sale cu privirea puţin întristată. CODRESCU, C. I, 20/4. Răsturnat pe un jilţ american în verandă, gusta de dimineaţă pînă-n seară acea dulce şi fericită îndobitocire care se rudeşte cu cheful oriental. ALECSANDRI, s. 73. De pe verandă o scuipă, să n-o deoache. CARAGIALE, O. II, 130, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Urcară scările şi în veranda largă a etajului se opriră. AGÂRBICEANU, A. 117. Sînt adăpostite camerile personalului şi veranda închisă pentru primirea pelegrinilor. ARH. OLT. V, 48, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Prin geamlîcul verandei pătrundea lumina lunei pline. REBREANU, R. I, 225. E înfăţişată o clădire în stil excesiv modern, cu o imensă verandă. CAMIL PETRESCU, T. III, 155. în uşa verandei apăru un copil cu şorţ alb. C. PETRESCU, î. II, 186. Locuia într-o casă cu verandă. VLASIU, A. P. 446. Care-i folosul să poposeşti subt o şandrama, cînd tu ai o verandă minunată acasă. SADOVEANU, O. XX, 228. Veranda nepodită şi plină de gropi... îţi facea o impresie amară. DAN, u. 134, cf. SCRIBAN, D. îşi construise... un castel cu o mare verandă susţinută de coloane scurte în stil maltez. CĂLINESCU, S. 13. Trecem printr-un sat cu case albe, largi spaţioase, cu verande luminoase. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2816, cf. LTR2, DL, DM, M. D. ENC. Ajunseră la veranda din spatele hotelului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 3, 29/2, cf. dex, dn3, a ii 12.
     - Pl.: verande.
     - Din fr. véranda, it. veranda.
     VERASCÔP s. n. Aparat fotografic stereoscopic, ale cărui plăci se schimbă automat. Cf. cade, dn3.
     - Pl.: verascoape.
     - Din fr. vérascope.
     VERATRÎNĂ s. f. Alcaloid extras din seminţe de popaz (1), întrebuinţat, în medicină, împotriva viermilor intestinali, a reumatismului, a nevralgiilor etc.; produs medicamentos care are la bază această substanţă. Cf. ENC. ROM., BIANU, D. S., NICA, L. VAM. 269, ENC. AGR., SCRIBAN, D. 1016, LTR2. Se va repeta frecţia cu veratrină. vîn. pesc. 1964, nr. 5,9, cf. D. med.
     - Din fr. vératrine.
     VERB s. n. 1. (Gram.) Parte de vorbire care exprimă o acţiune, o stare sau o transformare (progresivă) a subiectului şi care se caracterizează printr-o flexiune proprie, numită conjugare. Verbul sau graiul este o parte a cuvîntului... care arată vreun lucru cu vreme şi timp. VĂCĂRESCUL, GR. 17/24. Păntru verbi sau graiuri [Titlu], id. ib. 57/2. Chipurile (modi) arată chipul faptei, pre care o descopere verbumul, şi de acestea sînt cinci. TEMPEA, GRAM. 103/14, cf. 102/5. Limba românească are noao părţi:...articulul, numele, pronumele, verbumul, partiţipiumul, prepoziţia, adverbumul, coniucţia şi interiecţia. ALBOTEANU, GRAM. ROM. 21v/12, cf. lv/l, BUDAI-DELEANU, LEX., ETIMOL. 1 r/23. Verburile, între părţile grăirii, sînt aşa cuvinte care se apleacă în timpuri. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 82/3, cf. VÎRNAV, L. 132710. Să ceartă pe flecării..., Pe verburi, pe-mpărtăşiri, Pe neamuri, căderi, numiri. MUMULEANU, C. 155/5. „U” simplu, cînd stă în svîrşitul verburilor, nu se respunde pretutindenea. MUTSO, O. 6/22. Toate zicerile cîte primesc pronumele personale... sînt verburi. PLEŞOIANU, GRAM. 47/13. Verburile sînt nişte ziceri care arată, au ce facem, au ce pătimim, au în care stare ne aflăm. HELIADE, GR. ROM. 39/26, cf. I. GOLESCU, C. Fieşte estime sau fiinţă ni se-mfăţoşază avînd materia şi forma ce sînt numile i făptuirea ce sînt verburile. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 93/19, cf. II, 92/20. Cunoaştem numerele la verburi sau după subjetele lor, sau după schimbările ce le facem pentru aceasta. GR. R. (1835), 39/23, cf. VALIAN, v. Verburile celelalte în relaţie cătră cele auxiliare se zic „ verburi de căpetenie GR. R.-N.
 I,  98/7, cf. CODRESCU, GR. FR. 43/22. Verbul este un nume generic ce ne arată sau starea, sau lucrarea subiectului, ca pre nişte calităţi de ale lui. CÎMPEANU, GR. ROM. 81/1, cf. STAMATI, D. Ei nicăiri n-au voit a întrebuinţa timpul săvîrşît a verbului. NEGRUZZI, S. I, 256, cf. POLIZU. Unele verburi numai în nişte vorbiri nehotărîte se iau ca nepersonale. BĂLĂŞESCU, GR. 66/12, cf. ANTONESCU, D. „Preßcut”... e supinul verbului „perfacere CANELLA, V. 101, cf. 245. Substantivul şi verbul singur... nu produc în mintea noastră decît o slabă amintire de sensibilitate. MAIORESCU, CR. I, 19. Verbele în „î” au terminaţiuni flexionare foarte deosebite de acele ale verbelor în „i”. ARHIVA, I, 159, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. O dovadă trainică... e păstrarea în limbă a verbului „a ara”. bocăneţu, T. A. 131, cf. puşcariu, L. R. i, 144. Un mare număr de verbe se întrebuinţează în limba actuală altfel... decît sîntem obişnuiţi prin tradiţie. IORDAN, L. R. A. 332, cf. SCRIBAN, D. Mi-am îndreptat atenţia filologică asupra verbului respectiv şi am înţeles că „a se canoni” înseamnă a se supune unui canon. CĂLINESCU, C. O. 95, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 366, 431, SCL 1954, 34. Verbele în discuţie nu mai sînt un simplu instrument gramatical. L. ROM. 1955, nr. 1, 70, cf. DL, DM. Substantivele şi verbele înseşi sînt asemenea noţiuni fară compunere sau diviziune. JOJA, S. L. 233. Elementul de bază al versului este verbul, capabil să reproducă şi să transmită mişcarea. IST. LIT. ROM. II, 82, Cf. STOICESCU, S. D. 35, DER, CL 1969,
 83, 84. După model slav li s-au creat unor verbe româneşti (de obicei de origine latină) forme reflexive, şi aceasta echivalează tot cu un calc morfologic. HRISTEA, P. E. 172, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 Verb absolut v. a b s o 1 u t. Verb activ v. a c t i v. Verb auxiliar v. a u x i 1 i a r. Verb copulativ v.co-p u 1 a t i v. Verb denominativ v. denominativ. Verb impersonal v. impersonal. Verb neregulat v. neregulat
 (2). Verb predicativ v. predicativ (2). Verb reflexiv v. r e -f 1 e x i v (1). Verb regulat v. r e g u 1 a t (1). Verb unipersonal v. unipersonal.
    2.     (Livresc; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvînt. Cf. DDRF. Principiul care trebuie să primeze... e de a se şti, şi încă pe de rost, ce fel de „vorbă” sau de „verb” poate fi acel cuvînt. AULA, P. 88, cf. resmeriţă, d. Să-mi fie verbul limbă De flăcări vaste ce distrug... Cuvîntul meu să fie plug Ce faţa solului o schimbă. ARGHEZI, V. 147. Avea convingerea mare că verbul său fierbinte merge totdeauna drept în inima ţăranului. REBREANU, R. II, 86, cf. SCRIBAN, D. Verbul poeţilor începe să aducă o vorbărie. CONTEMP. 1948, nr. 107,5/5. Infatuarea e totuşi mereu supărătoare, mai cu seamă cînd verbul tău nu are forţa viforului. CĂLINESCU, C. O. 374. Atenţia publică a înregistrat, ani de-a rîndul, tot atîtea victorii ale verbului. PERPESSICIUS, M. III, 136, cf. DL, DM. Verbul lui Lazăr este vibrant şi cald. El a creat o şcoală nouă, cu forţe proaspete româneşti. IST. LIT. ROM. Π, 146, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    3.     (Teol.) Dumnezeu. Cf. scriban, d. Verbul care însufleţeşte întreaga creaţiune, „logos spermatikos”, este Cristos însuşi. VIANU, L. U. 11. Peste Hegel a trecut teologia creştină şi „ Verbul”, ipostază a trinităţii divine. JOJA, S. L. 200.
    -      Pl.: (1) verbe şi (învechit) verburi, (m.) verbi. - Şi: (învechit, rar) vérbum s. n.
    -  Din lat. verbum, fr. verbe, it. verbo.
    VERBAL, -Ă adj. 1.1. (în opoziţie cu scris) Care se face, se transmite, se comunică prin viu grai; care caracterizează graiul viu, vorbirea. V. o r a 1 (2). Cf. i. golescu, c., negulici. Vor putea să dea şcolarilor lor tălmăciri verbale pentru acestea. BREZOIANU, R. 81/30. După finirea esamenelor verbale, are... să se consulteze. BARIŢIU, C. II, 124, cf. STAMATI, D., POLIZU. Ei tractau pe domnii noştri ca pe nişte zapcii, le trimeteau ordine scrise şi verbale. GHICA, s. VI, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D., DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. Ordine urgente, domnule Major,
 1830
VERBAL
-342-
VERBALIZA2
 zise el, întinzîndu-i un plic. Apoi, apropiindu-se mai mult, adăogă: - Aşi avea şi ceva verbal. D. ZAMFIRESCU, R. 161, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Nu se aduc niciodată remediile potrivite prin consolaţii verbale sau prin sugestia grandomaniei RALEA, S. T. m, 298, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. O (Adverbial) Soţia datornicului atît prin jalobă, cît şi verbal... au mărturisit că nu are nici o lipsă de zestre. BULETIN, F. (1843), 46Vl4. Ea nu se îngiosea nici macar să le mărturisească verbal nemulţămirea ei. CODRESCU, C. I, 238/19. Coprinderea acestei învoiri s-a mărturisit şi verbal de cei ce s-au aflat de faţă (a. 1851). ARH. OLT. IX, 49. Să fie competent în cercetarea unei chemări la duel făcută verbal sau în scris. ROM. LIT. 408V36. Puteai să-mi faci şi verbal întrebarea ficută prin epistola adhoc. DÎMBOVIŢA (1859), 1602/66. Mi-a propus să vie cînd i-oi da de ştire pentru ca să ne înţelegem verbal în chestia ce cunoşti. ALECSANDRI, S. 167. Experienţele şi cercetările ştiinţifice ficute de alţii în diferite timpuri şi locuri... ne-au fost transmise verbal sau în scris. CONTA, O. F. 493. Comunicarea făcută verbal de ţărani. MAIORESCU, I. 253. Dacă contractul făcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare..., nu se poate primi proba prin martori. HAMANGIU, C. C. 360. Vrea să discute punctele verbal. HTULESCU, D. 592, cf. SCRIBAN, D. Profesa verbal şi propagandistic... un naţionalism vehement. CĂLINESCU, B. I. 106. 0 Notă verbală = notă a unui guvern, a unui stat, predată ambasadorului unui stat străin, nesemnată, echivalentă cu o declaraţie orală. Poarta a cerut... internunţiului şi ambasadorului Rusiei, prin notele verbale din 7/19 februarie, să dezavueze, în numele guvernelor lor, mişcarea lui Vladimirescu. OŢETEA, T. V. 197, cf. DL, dm, M. D. enc., dn3. 0 C o m p u s: proces-verbal
v. p r o c e s (12).
     2. Care priveşte cuvintele ca mijloc sau fel de exprimare a unei idei, a unei creaţii etc.; care se exprimă cu ajutorul cuvintelor. Toate acestea nu se pot înţelege luîndu-le într-un sens verbal. BARASCH, M. H, 75/12. Această reproducere verbală nu se întîmpină numai după o înştiinţare prealabilă. IORGA, L. I,
101.   Cu metoda sa radicală de critică verbală reuşeşte să suprime o întreagă serie. PÂRVAN, G. 247. Cum poezia nu e numai concept, ...nu se valorifică decît pe măsura realizării sale în material verbal. LOVINESCU, C. VII, 153. Emoţia lui ... se manifesta printr-o irezistibilă avalanşă verbală. REBREANU, R. II,
214.   Patriotismul nostru e verbal şi dezorientarea noastră e imensă. GALACnON, O. 337. Să folosească acest meşteşug numai colo unde structura personajelor îngăduie virtuozitatea verbală. CAMIL PETRESCU, T. in, 496. Patriotismul verbal e o boală ruşinoasă. SADOVEANU, O. XX, 413. Adevăratul patriotism nu este patriotismul verbal. D. GUŞTI, P. A. 294. Hogaş este un autor stăpîn pe o incon-testabilă putere verbală. VIANU, A. P. 282. Invenţia verbală este învelişul sensibilităţii, cuvîntul, incandescenţa ideii. CONSTANTINESCU, S. I, 111. Starea de izolare, de „singurătate”... îşi găseşte cea mai pregnantă expresie verbală în fonetismele mai puţin ample. BUL. FIL. XI—XII, 450. Atunci mă simt deodată mic şi prost... memoria verbală dispare. ARGHEZI, s. XVI, 100. Dacă-mi permiteţi să fac un paradox verbal, veritabilul instinct al omului este raţiunea. CĂLINESCU, C. O. 107. Iată atîtea cazuri de „lapsus” verbal, de acţiune ori de scris. RALEA, S. T. II, 43. Uneori... ideea rămîne vagă sau se pierde în tot felul de întortocheri verbale. V. ROM. octombrie 1954, 271. E cartea mea de căpăîi. Erudiţie, imaginaţie şi magie verbală. VINEA, L. I, 134. Să se depăşească maniera ... verbală de a-l defini. REV. FIL. 1970, 678. Cîteva poeme suferă, din pricina dezlănţuirii verbale a poetului, de un monoton imagism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 1, 10/4. 0 (Adverbial) Vorbea despre iubire, şi cît preţ Punea, verbal, pe libertate. CAMIL PETRESCU, T. III, 428. Mustea îl numea „Marele anonim” din cauza filozofiei sale...pe care o definea mai mult verbal, decît conceptual. BENIUC, M. C. I, 313.
     II. (Gram.) Care aparţine verbului (1), privitor la verb,
care provine dintr-un verb, de verb. Cf. valian, v. Cuvîntul „scriere” este substantiv verbal format din infinit. CÎMPEANU, GR. ROM. 21/10, cf. POLIZU. [Substantivele] care se derivă de la verburi se cheamă substantive verbale. BĂLĂŞESCU, GR. 137/5, cf. DDRF. Cît priveşte derivaţiunea verbală, sînt de remarcat numeroasele formaţiuni fară „în-”. CANDREA, Ţ. o. 24. Are terminaţiunea adjectivelor verbale româneşti în ,,-toriu”. DRĂGANU, ROM. 300, cf. RESMERIŢĂ, D. Există adică anumite noţiuni verbale pe care noi nu le putem exprima decît nominal. PUŞCARIU, L. R. I, 130. Se constată o intervertire a rolurilor de subiect şi obiect, fără ca funcţiunea verbală... să sufere vreo modificare. IORDAN, L. R. A. 332. Construcţiile verbale la alcătuirea cărora contribuie participiul prezent sînt numeroase. id. STIL. 164, cf. SCRIBAN, D. în cadrul timpurilor verbale există o gradaţie a potenţialului afectiv. BUL. FIL. XI-XII, 468. Pornind de la adjectivul de origine verbală „exorbitant”..., scoteam verbul în chestiune. CĂLINESCU,
C. O. 358. Limba română posedă un sistem destul de sărac de adjective verbale. SCL 1954, 302. In ruseşte flexiunea nominală e sintetică, iar cea verbală e analitică. GRAUR, F. L. 180, cf. DL, DM. Prefixele verbale pot îndeplini în sistemul limbii două funcţii de bază. FD II, 170. Dativul determinant al unui substantiv verbal nu poate fi decît atribut. L. ROM. 1965, 416. Derivarea verbală cu prefixe în limbile romanice continuă procedeele limbii latine. IST. L. ROM. I, 106. Mult mai rar..., pot fi calchiate şi unele adjective sau substantive care provin din forme verbale prin schimbarea valorii gramaticale. HRISTEA, P. E. 162, cf. M. D. ENC., DEX. 0 Flexiune verbală = conjugare. Cf. M. D. LINGV., DEX - S. Predicat verbal v. p r e d i c a t (11).
    -  Pl.: verbali, -e.
    -  Din fr. verbal, lat. verbalis, -e.
    VERBALISM s. n. 1. Tendinţă de a acorda mai multă importanţă cuvintelor decît ideilor exprimate prin ele; abuz de cuvinte în exprimarea unor idei; vorbărie, flecăreală; (livresc) verbozitate, (franţuzism) verbiaj. Stilul urmează aceeaşi cale, de explozie fară zgomot, de artificial, de verbalism uscat. CONTEMP. 1948, nr.107, 5/6. Scolastica... deducea dintr-un principiu general consecinţele, căzînd într-un simplu verbalism. JOJA, S. L. 51, cf. M. D. ENC. Cînd îşi va corecta acest mic defect..., va scăpa implicit şi de verbalism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 11/4, cf. DEX, DN3, D. PSIH., M. D. LINGV.
    2. Metodă de învăţare bazată pe însuşirea cuvintelor fară a urmări dezvoltarea gîndirii. Nimeni nu a exprimat cu atîta claritate şi elocvenţă necesitatea şi fecunditatea inducţiei, opoziţia faţă de verbalismul şi formalismul scolastic. JOJA, S. L. 313, cf. DN3.
    -  Din fr. verbalisme.
    VERBALITÀTE s. f. (Livresc) Caracter verbal (11). DN3.
    -  Din it. verbalitâ.
    VERBALIZÂ1 vb. 1.1 n t r a n z. (Livresc) 1. A alcătui un proces-verbal. Iată călimări şi pene: procédé, verbaliză, domnule,... consemnează toate cu scumpătate. HELIADE, D. J. 61/20, cf. COSTINESCU.
    2. A exprima în cuvinte o idee, o situaţie etc. Cf. dex - s.
    -      Prez. ind.: verbalizez; imper.: pers. 2 şi (învechit, rar) verbaliză.
    -  Din fr. verbaliser, it. verbalizzare.
    VERBALIZĂ2 vb. I. T r a n z. A întrebuinţa cu valoare verbală o altă parte de vorbire decît verbul. Cf. DN3.
    -  Prez. ind.: verbalizez.
    -  Verb + suf. -aliza.
1834
VERBALIZARE1
-343-
VERBOZITATE
    VERBALIZARE1 s. f. Acţiunea de a v e r b a 1 i z a1 şi rezultatul ei. Cf. dex - s 194.
    -  Pl.: verbalizări.
    -  V. verbaliza1.
    VERBALIZARE2 s. f. Acţiunea de a v e r b a 1 i z a2 şi rezultatul ei. Cf. dn3.
    -  PL: verbalizări.
    -  V. verbaliza2.
    VERBAL s.        n. v. verver.
    VÉRBEL s.        n. v. verver.
    VERBENACÉE s. f. (La pi.) Familie de plante erbacee sau lemnoase, cu frunzele dinţate, cu florile hermafrodite, dispuse în spice sau panicule, cu fructul o nuculă, folosite în scopuri medicale   sau decorative; (şi la sg.) plantă din această
 familie. Cf. LM   i, 158, brandza,   fl. 379,  id. d.  330,
 ENC. ROM., GRECESCU, FL. 16, BIANU, D. S. 211, ENC. AGR., SCRIBAN, D., FLORAR. P. R. VIII, 75, DERIV, 839.
    -  PL: verbenacee.
    -  Din fr. verbénacées.
    VERBÉNA s. f. v. verbină.
    VERBERAŢIE s. f. Vibraţie a aerului, care produce sunetul. Cf. alexi, w., dn3.
    -     PL: verberaţii. - Şi: (învechit) verberaţiune s. f. ALEXI, w.
    -  Din fr. Verbération.
    VERBERAŢIIJNE s. f. v. verberaţie.
    VERBIÂJ s. n. (Franţuzism) Verbalism (1). Cf. COSTINESCU. Alunecările într-un „impresionism” critic, practica unui verbiaj sonor, dar nesubstanţial,... sînt atît de frecvente în critica cinematografică. CONTEMP. 1948, nr.
 110,  15/1. Conferinţa... relevă, dincolo de beţia verbiajului, o fibră intelectuală sensibilă. V. ROM. ianuarie 1965, 99. Un interminabil şi debordant verbiaj enunţat de un superecran plin de americani. CINEMA, 1968, nr. 1, VIII. îmi place francheţea opiniilor, dar mă jenează... verbiajul speculativ sau simplismul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 30, 27/4. Verbiajul denumeşte utilizarea excesivă a cuvintelor de dragul cuvintelor. D. PSIH. 770, cf. DN3, dex - s.
    -  Pronunţat: -bi-aj.
    -  Din fr. verbiage.
    VERBIGERÂŢIE s. f. 1. (Rar) Repetare stereotipă a unor cuvinte sau fraze în scopul obţinerii unor efecte stilistice. Versul propriu-zis este întărit cu refrene..., amplificat cu silabe pentru epuizarea frazei muzicale... şi în acelaşi scop cu verbigeraţii. IST. LIT. ROM. I, 201.
    2. (Med.) Simptom în unele boli mintale, constînd în repetarea continuă a aceleiaşi propoziţii. Cf. D. med., dn3.
    -  PL: verbigeraţii.
    -  Din fr. verbigération.
    VERBINĂ s. f. Numele mai multor specii şi varietăţi de plante erbacee din familia verbenaceelor: a) (şi în sintagmele verbină de cîmp, enc. rom., grecescu, fl. 452, BIANU, D. S., PANŢU, PL., BORZA, D. 178, 300, verbină sălbatică, borza, D. 178, 300) plantă cu tulpina erectă, ramificată în partea superioară, cu frunzele trifide şi cu florile mici roşietice, dispuse în spice lungi, care se foloseşte în medicina populară, la răni sau contra durerilor de rinichi, ficat, splină etc.; veronică (a), sporici (1), (regional) măturiţă (II 2), sporici (II 3) (Verbena ojficinalis). Cf. DDRF
 I, 130, BRANDZA, D. 331, BUJOREAN, B. L. 397, SCRIBAN, D., BORZA, D. 178, 300; b) (şi în sintagma vervină de grădină, borza, D. 178, 301) plantă decorativă, obţinută prin hibridarea unor specii de verbenacee, care are florile felurit colorate; urzicuţă (Verbena hybrida). Cf. ENC. ROM. iii, 1206, panţu, pl. 327, simionescu, fl. 398, borza, d. 178, 300, 301, DER, M. D. ENC., H iii 437, v 374; c) plantă decorativă, cu tulpina ramificată de la bază, cu frunzele peţiolate, cu florile purpurii sau liliachii, dispuse în spice umbeliforme (Verbena aubletia). Cf. panţu, PL. 327, POLIZU, 44, PONTBRIANT, D., LM I, 158. Bătrîna... schimba apa de prin paharele cu verbine, cu busuioc şi rozmarin. MACEDONSKI, o. III, 9, cf. CONV. LIT. XXIII, 1060, DDRF, BRANDZA, FL. 379, DAMÉ, T. 185, BARCIANU, GRECESCU, FL. 452, ALEXI, w. Mirosul florilor veni pînă la el şi se de-părtă iară, lăsînd în urmă numai un parfum de verbină. ANGHEL - IOSIF, C. L. 18, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. în mai dădeau mixandrele şi în iunie se îndesau ca peria la un loc cu rozetele şi verbinele. BASSARABESCU, S. N. 86, cf. CADE. Zmălţîndu-ţi ochii, luai tipar verbina. ARGHEZI, VERS. 68. Un vîrtej de roze, de violete, de origan, de lavandă şi verbine. VINEA, L. I, 74, cf. DL, DM, BARBU, PRINC. 85, BRAD, O. 126, M. D. ENC., DEX, dn3, H ii 26, 59, 142, iv 53, 269, xi 327, xii 24, xiv 374, xvm 41. Pămînte, face-te-ai tină, Că mi-ai luat din grădină O garoafa ş-o verbină. TEODORESCU, P. P. 288. Foaie verde de berbină, Pusei la- căt la grădină, Şi plecai-n ţară streină. mat. folk. 342. 4P. r e s t r. (Cu sens colectiv) Tulpina sau frunzele verbinei (a) folosite în medicina populară sau în homeopatie. Sorbind pe nări dintr-o batistă înmuiată în triplu extract de vervenă. CARAGIALE, ο. I, 114.
    -      PL: verbine. - Şi: (rar) vervénâ, (învechit şi regional) verbénâ (LM I, 158, enc. rom. iii, 1206, barcianu, panţu, pl. 327, der, m. d. enc., h xviii 41), berbină, (învechit) vervină (borza, d. 178, 301), vervină (bărac, ap. tdrg), berbéna (lm) s. f.
       Din lat. verbena. Cf. fr. v e r v e i n e.
    VERBIÔS, -OÂSĂ adj. v. verbos.
    VERBÔS, -OÂSĂ adj. 1. (Rar; despre oameni) Vorbăreţ, guraliv. Cf. costinescu, lm, scriban, d., dn3. 0 (Substantivat) Cînd încep, verboşii nu mai cunosc margine. LM.
    2. (Livresc; despre manifestări, creaţii ale oamenilor) Care se caracterizează prin verbalism (1); care abundă în cuvinte inutile. Sumare creionări ale notabilităţilor locale... alcătuiesc un raport verbos asupra mediocrităţii unui tîrg. CONSTANTINESCU, s. ii, 298. Nu are de ce să se cheltuiască în artificii verbioase. CONTEMP. 1949, nr. 126, 12/2. Eliade...a avut de partea lui şi sentimentalismul verbos al lui Costache A. Rosetti. camil PETRESCU, o. ii, 404. N-am înţeles din această cronică (verbioasă, lăbărţată şi grăbită) cum anume pune Antonioni alchimia culorii. CINEMA, 1969, nr.7, 33/4. Gol şi verbos, el [articolul] este adeseori un martor nu numai al lipsei de gîndire..., dar şi al lipsei de reală emotivitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 39, 8/1. Să continuaţi cu... un ochi mai atent şi asupra redactării uneori şovăitoare, alteori alunecînd în diluări verbioase. ib. 1974, nr. 3,25/1.
    -  PL: verboşi, -oase. - Şi: verbiôs, -oâsă adj.
    -  Din fr. verbeux, lat. verbosus, -a, -um.
    VERBOZITATE s. f. (Livresc) Verbalism (1). Cf. COSTINESCU. Verbozitatea acestui om mă face să ies din adunare. LM. In locul unei verbozităţi prea de spumă, să se instituie un început de adevărată cultură. PERPESSICIUS, M. I, 355. Opera lui Macedonski n-a degenerat niciodată nici
1848
VERBUI
-344-
VERDE
 jocul gratuit al verbozităţii, nici absconsitate. VIANU, L. R. 441, cf. DN3.
     - Pl.: verbozităţi.
     - Din fr. verbosité, lat. verbositas, -atis.
     VERBUI vb. IV. Ţ r a n z. (Germanism învechit, prin Transilv.; complementul indică soldaţi) A angaja cu plată. JAHRESBER. X, 218.
     - Prez. ind.: verbuiesc.
     - Din germ. werben.
     VERBUÎRE s. f. (învechit, prin Transilv.) Acţiunea de a v e r b u i şi rezultatul ei. Amăgitoarea chemare la slujbă oştenească din afară... să va pedepsi totdeuna ca o străină conducere sau verbuire. INSTRUCŢII, 17/9.
     - Pl.: verbuiri.
     - V. verbui.
     VÉRBUM s. n. v. verb.
     VERBÙNC s. n. 1. (învechit, în Transilv.) Recrutare (1). Cf. ANON. CAR. Stringereq aceasta să nu se facă prin obicinuitul pîn-acum vărbung (a. 1794). JAHRESBER. X, 177, Cf. LB, ISER, LM, DDRF I, 131, MÎNDRESCU, I. G. 28, GHEŢIE, R. M. 487, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG 1714, DR. IV, 147, CADE 1402, SCRIBAN, D., DL I, 219, DM 74, SCL 1958, 94, DEX 79. Haideţi, feciori; la cătane, Să mîncăm pită cu carne; Haideţi, feciori, la bărbunc, Sa mîncăm carne de june! jarnîk - bîrseanu, D. 317, cf. 350.     0 L o c. a d v. (Prin
 Munt.) în verbunci = (pe lîng£ verbe ca „a merge”, „a pleca” etc.) în stagiu militar, v. m i 1 i t a r (2); p. e x t. departe, în lumea largă. Cf. DR. ιν, 174. ♦ (Prin Munt.) Timp de evoluţie, de manifestare a unei boli. Cf. DR. IV, 174. Degeaba umbli după doctorii, pînă nu şi-o face ea verbuncu, nu-ţi trece. RĂDULESCU-rCODIN.
     2. (Mai ales în Transilv.; de obicei în forma bărbunc) Numele unui dans (ostăşesc), cu ritm binar şi cu mişcare rapidă (care, în trecut, se executa cu prilejul recrutării); melodie după care se execută acest dans. Un bărbat poate să ia şi doă femei şi atunci zic că joapă: bărbunc sau bărbanţă. HEM 1524, Cf. CIHAC, II, 12, DDRF I, 131, ŞĂINEANU, ALEXI, W., TDRG 158, PAMFILE, J. II, 19, RESMERIŢĂ, D. 53, DR. IV, 174, VARONE, D. 154, CADE 1402, SCRIBAN, D. Au şi început să-mi salte călcîilel Am să-i trag γη bărbunc. V. ROM. martie 1952, 170, cf. dl I, 219, DM 74, der I, 324, M. D. ENC. 99, DEX 99. Joacă verbuncul, se spune: a) cînd o persoană, lovindu-se, sare de durere. Cf. zanne, p. iv, 680; b) cînd o persoană are aventuri amoroase. Cf. scriban, d. ♦ (Prin sud-vestul Transilv.; în forma bărbunc) Chef, petrecere. CV 1950, nr. 11-12, 39. Am tras un bărbunc de s-o dus vestea. ib.
     -     Pl.: verbuncuri şi (regipnal, m.) verbunci. — Şi: (învechit şi regional) bărbunc &. n., berbuncă (CIHAC, ii, 12, DDRF, ŞĂINEANU, ALEXI, W., DR. IV, 174, SCRIBAN, D.) S. f., (învechit) vărbung, berbùn (ddrf) s. n., (regional) verbiincă (MÎNDRESCU, I. G. 28, SCRIBAN, D.) S. f., vărbunc (TDRG, DR.
 iv, 174, cade, jarnîk - bîrseanu, D. 350) s. n., bărbuncă (TDRG, DR. IV, 174) s. f., berbunc (barcianu, scriban, d.) s. n., bărbanţă, bărbiknţă (pamfile, j. ii, 19) s. f.
     - Din germ. Werbung.
     VERBUNCÂ vb. I v. verbunci.
     VERBUNCAŞ s. m. (Transilv.) 1. Recrutor. Cf. lb, ISER, LM 572, MÎNDRESCU, I. G. 28, 102, GHEŢIE, R. M. 488, BARCIANU, JAHRESBER. X, 218, ALEXI, W., TDRG 1714.
     2.    F i g. Spion; persoană suspectă. „Dar tu, vorboncaşule, ce te tot întorci p-aci ca oaia în culcuş”, se răsti la el un
 opincar mic de stat, cu ochii căprii şi cu glasul răguşit. POPOVICI-BĂNĂŢEANU, V. M. 36, cf. 147, JAHRESBER. X, 218, TDRG 1714.
    -  Pl.: verbuncaşi. - Şi: vărboneaş (tdrg), vorboncaş s. m.
    -  Din magh. verbunkos.
    VERBTJNCĂ s. f. v. verbunc.
    VERBUNCI vb. IV. I n t r a n z. (Prin Transilv. şi prin Munt.) A pleca departe, în lumea largă, fară să se ştie unde. Cf. MÎNDRESCU, I. G. 28, BARCIANU, JAHRESBER. X, 218, RĂDULESCU-CODIN.
    -  Prez. ind.: verbuncesc. - Şi: verbuncâ vb. I. barcianu.
    -  V. verbunc.
    VERC s. n. (Germanism, prin Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) Instalaţie industrială amenajată pentru tăiatul lemnelor sau pentru obţinerea cărbunilor din lemn; fabrică (mică). Noi cu vercurile avem năroc. DENSUSIANU, Ţ. H. 153. Noi trăim din vercuri, cu cărbuni, cu stînzîni. id. ib. 171, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. Mă duc la vere. cv 1951, nr. 5, 28.
    -  Pl.: vercuri.
    -  Din germ. Werk.
    VERCÂRE pron. nehot. v. vericare.
    VERCĂŞ s. n. 1. (Prin sudul Transilv.) Atelier. Cf. MÎNDRESCU, I. G. 100, A II 3, 9, 10.
    2.    (Regional) Masă la care lucrează cojocarul (Căpîlna-Sebeş). A ii 9.
    -  Pl.:?
    -  Cf. v e r c.
    VERCÉ pron. nehot. v. verice.
    VERCÎNE pron. nehot. v. vericine.
    VERCÎT, -Ă pron. nehot. v. vericît.
    VERDÂICĂ s. f. (Regional) Ciocănitoare verde (Picus viridis). Cf. marian, o. I, 78, conv. lit. XXIII, 331, 346, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG 1730, CADE 1402, băcescu, păs. 172, scl 1955, 250, dl.
    -  Pl.: verdaice. - Şi: vărdâică s. f. CADE 1402.
    -  Verde + suf. -aică.
    VERDÂLIE s. f. v. vîrdare.
    VERDÂRE s. f. v. vîrdare.
    VERDE adj., s. η. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetaţiei (2) proaspete (de vară); (despre culoare) care are o nuanţă particulară, rezultată din combinarea galbenului şi a albastrului; care se află între aceste două culori în spectrul solar; (regional) muşchiu, verzac. 100 ga/[bini] roş..., matasi verde (cca 1594). HURMUZAKI, XI, 398, cf. 397. Aurul pămîntului aceluia este bun şi acolo este rubinul şi piatra cea Mgrde. BIBLIA (1688), 2]/56, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 251. Pre această apă se află argint... şi alte pietri verzi scumpe (cca 1750). GCR II, 61/31, cf. MOLNAR, RET. 18/25. Era pă acel cîmp flori foarte frumoase... şi era unile albe, altele negre şi altele roşii, verzi, mohorîte, galbene. ALEXANDRIA (1799), ap. GCR II, 167/12. Ceară să să facă verde (a. 1800). IORGA, S. D. XVI, 21, cf. klein, D. 454, BUDAI-DELEANU, LEX. Celorlalţi hristiani este poprit să poarte straie verzi. CANTEMIR, s. M. 183/5, cf. LB. Dumnezeu a dotat... pe guşter cu o coloare verde detestabilă. HELIADE, O. II, 365. Fiecare plasă are o deosebită văpsea pe tăbliţele caselor: albastră, galbenă, roşie, verde şi neagră. GENILIE, G. 217/4. Păduri... cu verzi
 1866
VERDE
-345-
VERDE
umbrele Faceţi plăcute ascunsuri şi răcoare. ASACHI, S. L. i, 78, cf. VALIAN, V. La început este această materie albă, apoi se face... verde. CORNEA, E. I, 100/24, cf. ISER. Apa,... luată în masă mare, este... verde prin transmisiune. MARIN, PR. I, 79/6, cf. POLIZU. El purta ochelari verzi. NEGRUZZI, s. I, 37, Cf. BOLLIAC, O. 52, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 311, LM. Vedeai o coconiţă... cu pantofl verzi, ascuţiţi la vîrf şi la cap cu un turban circasian. COLUMNA, vii, 58. Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului. EMINESCU, P. L. 28, cf. id. O. I, 148. îmi atrage cu deosebire atenţie... un amoraş verde. CARAGIALE, O. IV,
 8.  Odaia cea mare avea trei fereşti,... cu perdele de adamască verde. CONTEMPORANUL, II, 106, cf. VLAHUŢĂ, S. A. I, 5, DDRF. In lungimea cusăturilor se prind o mulţime de găitane şi nasturi de găitan... de coloare verde. MANOLESCU, I. 180. Şi-l ajunge carabina: Nu-n piept strîns cu haină verde, Ci-ntr-un braţ. COŞBUC, P. I, 63, cf. 238, BARCIANU, ALEXI, w. Le-am auzit strigînd şi cîntînd ... în praful ridicat de batoza în a cării căsuţă verde cîte o bălaie nemţoaică, de vîrsta mea, urmărea cu ochii o rază de soare. IORGA, P. A. I, 73. Ca o mare cu neastîmpărate talazuri verzi, cele trei sute de pogoane de vie fremuiau la infinit. ANGHEL, PR. 57, cf. TDRG, DHLR I, 83. Băiatul se întoarce, aducînd pe o tavă verde două pahare de vin cu sifon. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 58. Un nesfîrşit covor verde... fugea în urma trenului. AGÂRBICEANU, A. 42. Farmecul acestei fiinţe... îi sta în ochi, nişte ochi mari, verzi. M. I. CARAGIALE, C. 28, cf. 21, CADE. In odăiţa rustică veghea o candelă verde. BACO VIA, O. 210. Apa [mării] tremură spre zări, Verde şi adîncă. TOPÎRCEANU, B. 84. E o pasăre frumoasă, pe cap cu pene verzi. SIMIONESCU, F. R. 74. Să privesc... obrazul tău rotund şi rumen, cu ochii mari, verzi. CAMIL PETRESCU, P. 188. Ochii ei străluciseră tot aşa de metalici şi verzi.
 G.  M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 154, cf. STĂNOIU, C. I. 52. I-am făgăduit un comaş de mătase verde. VOICULESCU, p. II, 101. Pun pe gît horbota cea verde. SADOVEANU, O. XIII, 103. Lichid de culoare verde, care se extrage din pelin. ENC. AGR.
 I,  16. Era... o haină orientală croită pe talie, fară mîneci şi căptuşită cu mătase roşie, albastră, galbenă sau verde. MOROIANU, S.' 9, Cf. PUŞCARIU, L. R. I, 136, SCRIBAN, D., CANTUNIARI, L. M. 116, VIANU, E. 454, OPRESCU, s. 57. Ca să pară un tejghetar de tîrg provincial îi lipseşte fota verde. ARGHEZI, s. X, 84. Am stat o zi..., trecînd din galerii cu mar muri verzi în altele cu mar muri roşcate. CĂLINESCU, s. 340, cf. 107, stancu, R. A. I, 10, LINŢIA, p. III, 46. Dădeau peste cap sticlele cu holercă, înghiţeau cu deznădejde otrava verde, spre a se îmbăta. CAMILAR, N. II, 326. Dintr-un sertăraş al divanului scoase un carnet de piele verde cu muchiile aurite. VINEA, L. II, 245. Soarele... facea să lucească... numele corăbiei, scris, de o parte şi de alta a etravei, cu litere verzi. TUDORAN, P. 10, cf. DL, isanos, p. 200, DM. Morinul formează cu sărurile de aluminiu, în soluţie acetică sau neutră, o combinaţie cu fluorescenţă verde. CHIM.AN.CALIT. 128, cf. prodan - buia, f. I. 77. Pe postavul verde se iviră galbenii împărăteşti. BARBU, PRINC. 188. Avea faţa slabă, lungă..., sprîncenele rare, ochii mici, verzi. BĂNULESCU, I. 60. Ochii lui verzi erau limpezi -plîngea fară să poată vorbi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 116, 6/4, cf. M. D. ENC., DEX. Bădiţă cu pană verde, Mult mi-e teamă că te-oi pierde. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 52. îmbrăcat în straie verzi, Ca frunza de pe livezii MARIAN, H.
 28. Mîndra mea cu ochii verzi, Ieşi afară să mă vezi! ŞEZ. I, 267, cf. π, 9, BIBICESCU, P. P. 381, alr 129/215,355,926,940. Ileană Simzeană,... Ţeşi şi-nchindiseşti, Fir verde-mpleteşti. BALADE, i, 284. Carte mîndrî şi frumoasî o vinit cu slove verzi.
 O.  BÎRLEA, A. p. i, 391. Venin verdi şi-nchegat Di pin străini cîştigat. FOLC. MOLD. II, 219. Cal verde şi grec cu minte nu s-a văzut. DDRF, cf. ZANNE, P. I, 345. Pe omul cu ochii verzi
 Niciodată să nu-l crezi zanne, P. II, 333. (Adverbial) Un birou de metal lăcuit verde în dreapta, pe care stau cărţi de specialitate. CAMIL PETRESCU, T. III, 9. Griga ieşi şi se întoarse curînd c-un ulcior smălţuit verde. SADOVEANU, O. X, 51. 0 (Ca prim termen al comparaţiei) Eu aveam un plop devale, Verde ca un smărăndel. BOLINTINEANU, P. II, 318. Era crescut nişte muşchi pletos..., moale ca mătasa şi verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Era îmbrăcată ca amazoană, un costum de catifea verde ca smarandul. CARAGIALE, O. I, 19. Verde ca stejarul. MARIAN, CH. 51. Se văd şi porfirituri... verzi ca iarba. ARHIVA, I, 227. E o pulvere foarte otrăvicioasă, verde ca smaragdul ENC. ROM. Ţi-aduc migdale verzi... Ca inima smochinei pîrguite De patimile verii. PILLAT, p. 206. Se aflau într-o margine de pă-dure rară, lîngă un tapşan prăvălatic, cu iarbă... verde ca buraticul. SADOVEANU, O. XI, 11. Sînt unele miresme mai proaspete ca pruncii..., Mai verzi ca iarba luncii. ARGHEZI, S. V, 29. Mi se părea că plutesc... pe un ocean liniştit ca un lac şi ... verde ca smarag-dul. CĂLINESCU, S. 98. Ai ochii verzi ca lacul blestemat ISANOS, P. 269. II vedea... pe Paraschiv, privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. BARBU, G. 275. Ii verdi ca buraticu. ALR SN III MN h 732/551. Ochii mei îs verzi ca iarba. FOLC. MOLD. II, 280. Ce e nalt ca casa, Verde ca mătasa Şi amar ca fierea Şi dulce ca mierea? (Nucul). GOROVEI, C. 243. 0 (Urmat de determinări care precizează nuanţa sau care formează împreună cu „verde” nume compuse de culori) Manta romană verde-deschisă. AR (1829), 15 !/25. Ochii verzi-deschis - ce raze umede aruncau! CARAGIALE, O.
 I, 19. Cercul ochilor verde-gălbui. MARIAN, O. II, 308. Tufuri verzi-gălbii. ARHIVA, I, 227. Coloarea lui e verde-cafenie, bătînd uneori în gălbui. ATILA, P. 261. Crai nou verde-pal şi eu singur Prin crengile cu sunet de schelet. BACOVIA, 0.71. Păr castaniu, faţa palidă şi ochii verzi-albaştri, foarte puternici, pătrunzători. CAMIL PETRESCU, T. I, 8. Pestemanul are pe margini... un „ghenar”... format din ţesătură, cu alesături de floricele făcute din lînă albă, roşie-deschisă, verde-măslinie. IZV. XIII, 206. Penaju-i întunecos, cu ape verzi-metalice, sticlea în lumina zăpezii. SADOVEANU, O. IX,
 206. Energia transportată prin fascicole de lumina verde-albăstruie este mai mare. ENC. TEHN. I, 140. Mama avea ochi verzi-albaştri. STANCU, R. A. I, 7, Ciocul este albastru-deschis, spre vîrf negru, frîul verde-deschis, bătînd în albastru. LINŢIA, P. III, 43. Frunze aciculare, ... verzi-albăstrii. prodan - BUIA, F. I. 85. Ciclul italian e învăluit în delicate efecte de culoare, de la atmosfera ver-de-fumurie, vegetală, la aceea de clasică luminozitate. românia literară, 1972, nr. 1, 10/4. 0 Poamă verde (şi, substantivat, f. art.) = varietate de struguri cu boabele mici, de culoare verzuie (v. v e r z u i21), din care se obţine un vin de calitate superioară. Să aleg strugurii cei mai mari cu peliţă mai tare, cum este coarna, poama verde sau galbenă. DRĂGHICI, D. 229/8. Poama verde este măruntă, de coloare verzuie, se coace mai tîrziu. PAMFILE, I. c. 217. în prima categorie intră... soiurile: verdea, coarna albă. C. GIURESCU, P. O. 95. Un alt soi este şi poama verde cu ciorchinii deşiraţi. H III 65. Verdea..., de coloare verde, cu boabe conice, face mulţi struguri, dar se coace anevoie, ib. V 4, cf. XII 215, XVI 41. Aur verde = vegetaţie (2); p. r e s t r. pădure
 (1). □ Suprafeţele cu aur verde sînt întinse în zona de silvostepă. Masă verde v.masă1 (11). (Regional, mai ales în Transilv.) Broască (sau broscuţă) verde - broatec (Hyla arborea). Cf. ALR sn ni h 732. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Fluture verde = libelulă (Libelula depressa). ib. h 751. Gîndac verde = a) (prin sudul Mold. şi prin Munt.) ileană (Cetonia aurata). Cf. ALR II 6 551/605, 723; b) (prin Olt.) cantaridă (Lytta vesicatoria). Cf. ALRM sn II h 565/848. 0 (După un nume de animal, de plantă, de mineral etc. denumeşte o specie sau o varietate a acestora) Fasole verde.
1866
VERDE
-346-
VERDE
 POLIZU. [Pere] verzi lungi. BARONZI, L. 93. Acest fruct [pepenele] este de două soiuri: galbeni şi verzi. MANOLESCU,
 I.  291. Predomină însă zarzavaturile...: fasole verde, pătlăgele vinete, cartofi, id. ib. 323. Mere dulci, creţeşti,... domneşti, vieşti, răducăneşti, verzi de iarnă. GRECESCU, FL. 222. Cei dintîi se numesc pepeni verzi. PAMFILE, A. R. 174. Micaşisturile granitifere... sînt străbătute pe alocurea de staurolit şi actinot verde. PĂCALĂ, M. R. 8. Cîte ţinuturi, atîtea soiuri de mere verzi. BUL. GRĂD. BOT. I, 81. Borşul cu smîntînă şi ardei verde fu sorbit în tăcere. M. I. CARAGIALE, C. 9. Pepene verde. ENC. AGR. IV, 536. Cîntărind pe frînghii de un cot catifeaua şi lîna fasolelor verzi, negustoreau precupeţii. CONSTANTINESCU, s. i, 71. Pescărel verde, băcescu, păs. 278. Ciocănitoarea verde omoară albinele în timpul verii. id. ib. 354. Cireşile... sînt de mult trecute cînd iese pepenele verde. CĂLINESCU, C. O. 203. Iloroi verde. LINŢIA, P. II, 38. Curia verde. id. ib. III, 423. Fazan verde. id. ib. 462. In cultura perdelelor forestiere de protecţie, se recomandă folosirea următoarelor specii (în stepa Bărăganului): ... păr, măr, soforă, frasin verde. CHIRIŢĂ, P. 562. Holul are... tablouri cu care cu boi, castele, felii de pepene verde.
 H.  LOVINESCU, T. 5. Omida verde a mugurilor. FLORA R. P. R.
 IV, 234. Atacă tutunul,... pepenii galbeni şi verzi. ib. VIII, 71. Ii aducea ciorba acră şi fierbinte în care el strivea ardei verzi, iuţi şi parfumaţi. BARBU, G. 103. în ea mişună nenumărate fiinţe mici, printre care se află şi euglena verde. ZOOLOGIA, 5. Păsulă verde. ALR I 853/35. Oieni verzi şi roşii. ALR II 6 404/310. Pepeni verzi. ALR SN I h 199/728. 0 E x p r. A vedea stele verzi, se spune atunci cînd cineva se loveşte (pe neaşteptate) foarte tare sau cînd primeşte o lovitură puternică. Cf. jipescu, o. 40, ddrf. în loc să-mi întindă mîna de rămas bun, îmi trase două palme, de văzui stele verzi. LOVINESCU, C. IV, 50. Tănăsescu îi cîrpi cîteva perechi de palme, de văzu stele verzi. REBREANU, R. II, 273. Mi-a dat o onoare în coastă... şi încă una peste falcă, de am văzut stele verzi! SADOVEANU, O. XXI, 303. Tata uita să-şi plece capul cînd intra, astfel că se izbea de pragul de sus, de vedea stele verzi. PAS, Z. I, 42, cf. DL, DM 798, M. D. ENC. 885, dex 890, zanne, P. I, 81. A-i sări (cuiva) stele verzi din ochi, se spune pentru a exprima superlativul unei stări de suferinţă fizică. Cf. jipescu, O. 40. Se puse... pe celălalt urs şi dă-i frate! arde-l! de-i săreau stele verzi din ochi; şi atîta-l unse boata pe bietul urs, încît îl lăţi pe pămînt. ARH. olt. v, 54, cf. zanne, p. ii, 359. Cai verzi (pe pereţi) '= nimicuri (III), fleacuri; himere, năluciri (4); inepţii, prostii (5). Eu nu lucrez nimica; mă joc desemnînd cai verzi pe păreţi. EMINESCU, P. L. 74. De cîte ori nu l-am făcut... să alerge după cai verzi pe pereţi. GANE, N. III, 157. Nu-mi tot spuneţi cai verzi pe păreţi, că eu sînt Stan păţitul! CREANGĂ, P. 179, cf. ISPIRESCU, u. 126, ddrf. Take nu umbla însă după cai verzi pe pereţi. în MAGAZIN IST. 1968, nr. 3, 72. Măi, nu cumva or fi cai verzi pe pereţi călăreţii voştri? REBREANU, R.
 I,  316, cf. id. I. 277. Eu nu mai dau voie nimănui să înşire cai verzi pe pereţi! SADOVEANU, o. XIV, 60, cf. DL, DM 107. Numai cine umblă după cai verzi pe pereţi n-are ce-i trebuie! LĂNCRĂNJAN, c. III, 416, cf. DEX 110, ZANNE, P. I, 344, 345. ♦ (Despre oameni; adesea determinat prin „la faţă”) Palid (1); pămîntiu. Cum auzii eu de „lunion”, mă făcui verde la faţă. CARAGIALE, o. VI, 6. Se făcu verde de frică. DDRF. Fata s-a făcut Albă şi-apoi verde şi-a izbit din mînă Fusul plin şi furca. COŞBUC, P. I, 245, cf. RESMERIŢĂ, D. Ce vînt te bate de eşti verde la faţă?...; ce nu-ţi merge bine... ? MIRONESCU, S. A. 60. Părea că n-a închis ochii toată noaptea: era verde la faţă. VINEA, L. I, 304, cf. DL, DM, M. D. ENC. Beizadeaua era verde la faţă de mînie şi neputinţă. V. ROM. ianuarie 1974, 30, cf. DEX.
     2.    (Despre plante sau despre părţi ale acestora) Plin de sevă; care are frunze verzi (I I); care este cules, rupt, recoltat etc. de curînd; care nu este (încă) uscat. Acela veni
 la el cătră seară aducînd un vîrh de lemn de măslin cu frunză vearde. PO 32/22. De jeale nice dănăoară nu să pune să şadză pre creangă verde, ce tot pre uscată. VARLAAM, C. 421. Toată iarba verde arse. N. TEST. (1648), 30976. Plop verde. MARDARIE, L. 2432/8. Frundza sa încă nu-ş-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. DOSOFTEI, o. I, 11, cf. BIBLIA (1688), 462/2. Au şăzut... pînă s-au făcut iarbă verde, hrana vitelor. ANON. BRÎNCOV., CM II, 310. Robinson... le căra, spre hrană, iarbă verde. DRĂGHICI, R. 101/15. Tineri trei..., Tupilaţipre iarba verde, legau jerbioara lor. ASACHI, S. L. I, 111. îl acoperiră cu foi de copaci verzi. BĂLCESCU, M. V. 394, cf. 152. Schimbările... provin din descompoziţia ce cearcă acidul carbonic prin influenţa părţilor celor verzi ale plantelor. MARIN, PR. I, 65/29, cf. POLIZU. Dănţuiau cu veselie flăcăi şi fete,... la lumina masalalelor şi a focurilor mereu aţîţate cu ramure verzi de brazi. SION, P. 161, cf. PONTBRIANT, D. Culegea lemne verzi de făcut fuse şi linguri. ALECSANDRI, O. P. 67, cf. COSTINESCU. Tu creşteai ca un brad verde dinaintea casei mele. BOLINTINEANU, O. 343. Blînda turturică... s-a pus... pe o cracă verde a stejarului. ODOBESCU, S. Iii, 35. Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I, 30. Nici un pom nu mai era verde. ISPIRESCU, L. 77. Lemnele, cam verzi, nu prea vroiau să s-aprindă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 327. El nu piscuie niciodată primăvara, pînă ce nu se află... iarbă verde. MARIAN, O. II,
 300, cf. DDRF. Numai brazii rămaseră veşnic verzi. IORGA, P. A. II, 265. Cetăţeanul... a rămas acolo unde copacii sînt veşnic verzi. ANGHEL, PR. 40, cf. TDRG. în ajun de Sf Gheorghe, stîlpii porţilor se împodobesc cu frunză verde de stejar. PĂCALĂ, M. R. 193, cf. ATILA, P. 184. în vatră sîsîiau lemnele verzi puse ca să ţină focul. REBREANU, I. 332, cf. RESMERIŢĂ, D. Să considerăm un mare copac, întinzînd spre cer crăcile sale acoperite de frunze verzi. MARINESCU, P.A. 39, cf. CADE. Greutatea specifică a lemnului variază de la 0,5—0,6 pentru cel uscat şi de la 0,8—0,9 pentru cel verde. IOANOVICI, TEHN. 11. Am trecut pe o bîrnă verde, spînzurată ca un cerdac deasupra prăpastiilor. VOICULESCU, P. II, 65. Lemnul era verde şi greu. SADOVEANU, O. XXI, 252, cf. SCRIBAN, D. Pasărea ... îşi face cuib în crăcile fagilor, din crenguţe verzi. BĂCESCU, PĂS. 222. De sus se coboară în zbor un porumbel de argint, ţinînd în cioc o ramură verde de măslin. ARGHEZI, s. XII, 239. Viţe verzi sugrumă casele-n lăstari sălbatici. BLAGA, POEZII, 10. Mustea mai puse ceva crăci verzi, care ardeau cu fum, pe foc. CAMIL PETRESCU, O.
 III, 322. Această selectivitate este de un ordin inferior aceleia a plantelor verzi şi a microorganismelor. CHIRIŢĂ, P. 326. Apele clipoceau, ţiuia stuful verde, stuful uscat croncănea. TUDORAN, P. 101, cf. DL, DM. Serbarea naturii cu copacii îmbrăcaţi în frunze verzi şi altele sînt rămăşiţele acestui cult. PANAITESCU, C. R. 102. Crăcuţele verzi aruncate în foc îşi scuipau seva. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 29/2, cf. M. D. ENC., DEX. Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a-nflorit s-a scuturat. ALECSANDRI, P. P. 346. Mai e un brad în munte Cu crăci verzi. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 29. Ochişorii lui Două mure negre Dintr-un ruguţ verde. VICIU, COL. 69. Mama a luat un braţ dă pelin verde ş-a aruncat peste război. GRAIUL,
 I,   198. Pe cel drum cam părăsit, Cu negară-acoperit, Cu troscot verde-nvelit. BALADE, I, 325. Ostrovel de mare, Cu nouă răzoare, Cu aracii verzi. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 40. Era iarba aproape dă doo palme: verde, o otavă nemaipomenită. O. BÎRLEA, A. P. II, 202. Cît va călca iarba verde (= cît va trăi), zanne, P. II, 511. 0 (în formule stereotipe din poezia populară) Frunză verde de pelin, Ce-mi eşti, cucuie, hain. MARIAN, O. I, 21. Foaie verde, verde mac, Ochii lelei tare-mi plac·. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 36. Verde frunză bob urez, Frate, nu mă-ncredinţez. ŞEZ. III, 215. Frunză verde ca nalba, Legăna-m-aş ca iarba. HODOŞ, P. P. 64. Foicică verde nuc, Este vremea să mă duc. BIBICESCU,
1866
VERDE
-347-
VERDE
P. P. 32. Frunză verdi avrămiasă, Pe uliţa armenească Esti-o şatră ţigănească. MAT. FOLK. 817. Frunză verde mălurică, La cea mică măgurică... Frumoasă masă e-nîinsă. RÄDULESCU-CODIN, L. 84. Foaie verde matostat, Stau pe ginduri rezemat C-oi să plec la Calafat. GRAIUL, I, 200. Foaie verde de buior, Nici la toamnă nu mă-nsor. CANDREA, Ţ. O. 30. Frunză verde zmeurar, Am bădiţă păcurar. DENSUSIANU, Ţ. H. 203. Foaie verde, foi de nuc, Se duc oile, se duc. PĂCALĂ, M. R. 195. Foaie verde trei oglici, Trei oglici şi trei panglici. ARH. OLT. XIX, 179. Frunză verde de alună, Adă apă la cunună! MAT. DIALECT. I, 106. Foaie verde lin pelin, Vai de copilu străin. FOLC. TRANSILV. I, 165. Foaie verde ş-o alună, Ia-ţi, mireasă, Ziua bună. FOLC. OLT. -MUNT. IV, 28. Foaie verdi de-o alună, Plecai în ţară străină. FOLC. MOLD. I, 56. Frunză verde lobodă, Gura lu-mii e slobodă. ZANNE, P. II, 174. 0 Gard verde ='gard viu,
v.  g a r d. a Cele două curţi sînt despărţite printr-un gard verde. 0 L o c. a d v. La iarbă verde = (pe lîngă verbe ca „a ieşi”, „a petrece”, „a merge” etc.) în mijlocul naturii. Veneau din oraş boierii în butci, să petreacă la iarbă verde. CĂLINESCU, C. O. 123. Este o încîntare să-i vezi zburdînd ca mieluşeii, primăvara, la iarbă verde. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 5,12/2. Din pămînt, din iarbă verde v. p ă m î n t
(1). 0 E x p r. Cu iarba cea uscată arde şi cea verde sau pe lîngă lemnul cel uscat arde şi cel verde, substantivat, pe lîngă cele uscate ard şi cele verzi = pe lîngă cei vinovaţi pătimesc adesea şi cei nevinovaţi. Cf. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 303. S-au plinit atunce un cuvîntu prost ce dzice: „ Cu iarba cè uscată arde şi cea verde ”. NECULCE, L. 266, cf. zanne, P. I, 197, 204. A ajunge la creangă verde = a reuşi în acţiunile întreprinse; a avea noroc. Cf. hem 623. Altele, cari ajunseseră de mai puţină vreme la creangă verde, desfăceau biletele de zece... c-un fel de teamă. AGÂRBICEANU, A. 88, cf. zanne, P. I, 151. Paşte, murgule, iarbă verde v.murg2 (2). (Familiar) (Adio şi-) un praz verde v. p r a z. Ai să scapi la iarbă verde! = ai răbdare, vei izbuti! Cf. ddrf iv, 28, zanne, p. ii, 718. (Regional) A tăia frunza verde şi lafuri şi talafuri = a pălăvrăgi. Cf. zanne, p. ii, 595. (Substantivat) (La sau şi, cîte) verzi şi uscate sau, regional, verzi ori uscate, verzi şi mărunte, (cîte) verzi, uscate = (mai ales în legătură cu verbe ca „a spune”, „a îndruga”, „a vorbi”, „a trăncăni” sau cu echivalente ale acestora) nimicuri (III), fleacuri. Cf. valian, V., PANN, ş. I, 55/24. Dupe ce se cam ameţi şi dînsul, începu să vorbească şi verzi şi uscate. FILIMON, O. I, 195. Le înşirai verzi şi uscate, id. ib. 272, cf. PONTBRIANT, D., baronzi, l.
48. Bătrîna cochetă,... în doru-i plin de parapon, trăncăneşte verzi şi uscate. ODOBESCU, s. III, 120. Se codea zmeul, îngîna verzi şi uscate. ISPIRESCU, L. 223, èf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 98, 105, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Ii plăcea lui odată să toace verzi şi uscate. G. M. ZAMFIRESCU, sf. M. N. π, 59. Ghiţă Botgros... îndruga verzi şi uscate. SADOVEANU, O. I, 255, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 346, IORDAN, STIL. 140,225, SCRIBAN, D. Povestind şi verzi şi uscate, am cuvîntat cîte ceva şi despre părintele Pafnutie. ARGHEZI, s. XII, 143, cf. dl, dm, SFC I, 182, L. rom. 1963, 518, 522, 523, 526, M. D. ENC., DEX. Cînd sînt la petreceri, ... stau la taifas, chefuiesc, spun verzi şi uscate. H II 32. De ce să ni mai spunem unii altora cîte verzi şi uscate? SBIERA, P. 88. [Ţiganca] începu a arăta crăiesei cîte toate şi a-i spune cîte verzi şi uscate. RETEGANUL, P. I, 48. Toţi sătenii se pun la masă şi încep a îndruga la verzi şi uscate. ŞEZ. I, 39, cf. ALR
II  3 025/64, 95, 141, 172, 228, 250, 316, 325, 334, 346, ™5.’791’. 833> 836> 848> 8?2, 876, 886, alr sn v h 1 398. Să-i spui verzi şi mărunte, Pînă mi-i scoate-o din minte. FOLC. MOLD. II, 298, cf. ZANNE, p. i, 303, ii, 587. 4P. e X t. (Despre suprafeţe, terenuri etc.) Care este acoperit cu vegetaţie (2) proaspătă; (despre păduri, grădini etc.) care este
înfrunzit, înverzit; care este format din plante verzi (I 2). Avînd acea dreaptă moşie făcută din pădure verde, m-am sculat şi o am jelojit (a. 1699). ştefanelli, d. c. 19. Patru fîrtaie de pămînt carele singur cu palmele sale l-au făcut din pădure verde (a. 1717). IORGA, s. D. XII, 235. Şi-n pădur(ea) verde să fie volnic a deşchide tot împregiur(ul) prelucii (a. 1774). ŞTEFANELLI, D. c. 114. Din cîmpu verdi şi frumos Mi-l bagă în cîmpu întunecos (a. 1784). GCR II, 141/19. Vîrtoase nesînţitoare stînce Şi tu coadre verde, întunecoase! Cine-mi va spune năcazul greu. BUDAI-DELEANU, Ţ. 180. Venus..., Cu-a sa lumină misterioasă, Argintuieşte verdele şăs. HELIADE, O. I, 81. Verzi sînt dealurile tale. RUSSO, S.
 126. Li place umbra de codru verde. HASDEU, I. C. I, 226. Vesela verde cîmpie acu-i tristă, veştezită. ALECSANDRI, poezii, 7. Pe-o vale verde oştile dormea. BOLINTINEANU, P. I,
 3, cf. 12. De-a lui maluri sînt unite cîmpii verzi şi ţări ferice. EMINESCU, o. I, 43, cf. 209. De asta şi eu mă anin şi mă închin la cinstita faţa voastră, ca la un codru verde. CREANGĂ, P. 255. Straturile erau verzi, păpuşoiul încolţea. SLAVICI, O. I, 65. [Femeia] ajunse la o poiană verde..., la marginea unei păduri. ISPIRESCU, L. 58. Zînele cu pieptul gol Răsar în lunca verde. COŞBUC, P. I, 65. Vitele de pe cîmpiile cele verzi... sînt hîtioane. SBIERA, F. S. 14, cf. MARIAN, INS.
 500. La noi sînt codri verzi de brad şi cîmpuri de mătasă. GOGA, POEZII, 8. Stea ce cobori adîncuri, trecînd colina verde. SĂM. VIII, 400, cf. ANGHEL, PR. 114. Sufletul îmi creşte Cînd te revăd, cîmpie verde! IOSIF, V. 30. Codrul tot era verde de Sf. Gheorghe. PAMFILE, s. T. 71. Băieţi, fetiţe se învîrteau mai deoparte pe pajiştea verde. AGÂRBICEANU, A.
 116, cf. RESMERIŢĂ, D. Şatrele-ntr-un peş şedeau revărsate într-o curătură proaspătă, pe un tăpşan verde. VOICULESCU, P. II, 73. Pajiştea era verde, munţişorii-ca un decor de operă. SADOVEANU, O. XXI, 158. în păşunea verde, grasă. Voi fl eu cea mai frumoasă! ARGHEZI, s. V, 48. Oamenii ies seara pe un tăpşan verde din faţa şirului de case. CĂLINESCU, C. O.' 192. Zăvoaiele erau verzi şi le ştiam răcoroase. STANCU, R. A. I, 13. Unde-sportocalii şi lămîii şi arhipelagul cu insule verzi! TUDORAN, P. 8. Nu te uita îndărăt să nu mă pierzi împrăştiat în pajiştile verzi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 10/1. Ori ţi-i foame, ori ţi-i sete, Ori ţi-i dor de codru verde? JARNÎK - BÎRSEANU, D. 106. Pin livezi verzi m-am născut. Apă răci mi-am băut. mat. FOLK. 1465, cf. VICIU, COL. 113, GRAIUL, I, 225. Merg trei veri... Sus la verdele munte. BÎRLEA, L. P. M. I, 29. I-e frică că mă pierde Prin pădurea verde. IZV. XII, 2, cf. MAT. DIALECT. I, 122. Mai nainte că mergea Vedea livezile verzi. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 37. 0 Zonă verde = porţiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. DEX - s. Joia verde = a noua joi după Paşti, considerată zi de sărbătoare (în care, la ’ catolici, se face o procesiune euharistică într-un loc înverzit, unde sînt amenajate colibe din crengi verzi, din ierburi etc.). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, II, 3. Joia din urmă se mai numeşte în unele părţi încă şi Joia iepelor, iar ceea ce-i urmează Joia verde. MARIAN, s. R2. II, 230, cf. TDRG 874. Prin unele părţi din Oltenia, precum şi prin jud. Muscel, se chema Joia verde. PAMFILE, s. V. 4, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE 680. La sărbătoarea catolicilor, care se cheamă Joia verde,... lucrătorii din jurul atelierelor gării au făcut o mare petrecere. SADOVEANU, O. xii, 637, cf. SCRIBAN, D. 716. In a 9-a joi după Paşti, „Joia verde”, să nu lucrezi nimic nici în casă, nici la cîmp, ca să nu bată piatra. ŞEZ. XII, 168. „Joia verde” o ţin toţi, nu lucră nime, nici bărbaţi, nici femei. COM. SAT. V, 2, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 146. (învechit, rar; calc după lat. forum olitorium, magh. zôlségpiac) Piaţă verde = piaţă de legume (proaspete). Cf. LEX. mars. 208. 0 E x p r. (Prin Olt.) A visa codri verzi, se spune atunci cînd cineva îşi doreşte lucruri imposibil de realizat. Cf. zanne, p. îi, 806.
1866
VERDE
-348-
VERDE
    3.      (Despre fructe, seminţe etc.) Gare nu a ajuns la deplină maturitate (1); care nu este încă bun de mîncat; crud, necopt (2), (regional) verdioc, verdoi (I 2), verdunc (I 2). Căldura soarelui din grăunţele putredzite spicele verdzi a odrăsli face. CANTEMIR, I. I. II, 38, cf. LB, I. GOLESCU, C. Cînd nu va fl anul priincios popuşoilor ... vor rămîne verzi pe la cules. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 9/5, Cf. ISER, PANN, P. V.
I,  122/7, POLIZU, COSTINESCU. Au prune din grădină, pe cari, de altfel, le consumă mai mult verzi MANOLESCU, I. 317, cf. PĂCALĂ, M. R. 262, SIMIONESCU, F. R. 119, ENC. AGR. I, 103, SCRIBAN, D. Este mare cît o nucă verde. BĂCESCU, PĂS. 314. Unii tehnicieni agronomi... susţin că grîul ar fi încă verde. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 392. Ce să mai stai şi timpul să ţi-l pierzi Cu nişte struguri cruzi şi verzi Şi acri? ARGHEZI, s. V, 133. O privea drept în ochii ei mari, tari ca pruna verde. camil petrescu, o. I, 22, cf. DL, DM. Caloianul, păpuşa de lut îngropată sau ruptă şi lăsată să plutească pe apă ori aruncată peste holdele verzi ca să aducă ploaia. IST. T. I, 43, cf. M. D. ENC., DEX. Poruncit-a bădiţa Pe-un spic verde de secară Să mă duc, că el se-nsoară. JARNÎK - BÎRSEANU, D.
98. Jos la şes, la holde verzi, viciu, COL. 21, cf. ALR II 5 154/36, 47, 727, ALR SN I h 112, h 203. Io vă duc une iestă grîu acu verde. O. BÎRLEA, A. P. II, 265. Hai, măicuţă, de mă vezi Pînă sînt grîile verzii FOLC. MOLD. I, 134. ♦ P. e x t (învechit şi regional; despre oameni) Necopt (3). De verde şi-a mîncat rodul, se spune despre o persoană care şi-a irosit averea de cînd era foarte tînără. Cf. I. golescu, ap. zanne, p. I, 275, ddrf. 0 E x p r. (Prin sudul Transilv.) (A fi) verde pe la urechi, se spune despre un copil care a căpătat seriozitatea omului matur. Cf. coman, gl. 0 (Prin lărgirea sensului) De cînd cu buricul verde (= de cînd era copil mic). zanne, p. ii, 22.
    II.     Adj. 1. (Mai ales despre piei) Care nu a fost prelucrat; brut, crud, neargăsit. Intîi-l bătea cu vine de bou verdzi foarte tare. PRAV. MOLD. 49, cf. PRAV. 91. O zmicurară cu curele verdzi. DOSOFTEI, V. s. octombrie 95v/18, cf. LB, ISER. Tabacii se ocupă cu cumpăratul pieilor verzi şi cu lucratul lor. I. IONESCU, M. 701, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DL, DM, M. D. ENC., dex. Vin acasă, întinz pielea, o las de să usucă; da, dacă vine muşteriu, o dau şi verde. VÎRCOL, V. 29.
    2.      (învechit şi regional; despre alimente sau produse alimentare) Proaspăt (1); crud; s p e c. (mai ales despre caş) care nu este' (încă) zvîntat. Cf. LB, ISER. îi aducea în toate dimineţile coşurile cu peşte verde şi pe cel cu peşte uscat. SLAVICI, O. I, 82. Vine ieri pe la amurg la mine un prieten de la Giula cu căruţa încărcată de peşte verde. F (1891), 337. Caşul stors astfel e alb ca şi laptele şi se chiamă „caş proaspăt” sau „verde”. DR. III, 573, cf. CADE, DL. Caş verde. ALR I 1 810/223. Amninoasă a carne verde. ALR SN VI h 1 839/349. Peşte verde. PAMFILE, C. 54. Caş verde. A I 31. (Cîrnaţii) nu să topesc... pînă nu să zvîntă şi s-afum-um pic, că, dacă să bag-aşa verzi cum sînt, să acresc. GL. OLT.
    3.      (Munt. şi prin Olt.; despre pămînt) Care este arat de curînd; care este jilav, umed. Cf. udrescu, gl. Dedesupt pămîntu îi verde. GL. OLT. 0 E x p r. (Munt.; substantivat) A semăna în verde = a semăna imediat după arat, cînd arătura este încă proaspătă. Cf. udrescu, gl. (Prin Munt.; substantivat) A ara în verde = a ara un pămînt care este încă jilav. Cf. id. ib.
    4.      (Prin Maram.; în sintagma) Aluat verde = faină muiată pentru pui1 (12). Cf. alrm sn iii h 933/353.
    III.    Adj. (Despre oameni) 1. Viguros, robust, voinic; în putere; p. e x t. curajos, dîrz, îndrăzneţ. Cf. budai-deleanu, lex., lb. Lui plăieş cu iţe albe Creşte~un verde fliu. ASACHI, S. L. I, 134. Mihul, deşi agiuns la 84 ani ai vieţii, era încă verde. id. ib. II, 141. Fii român verde şi rupe mîţa în două. NEGRUZZI, S. I, 251. Polcovnicul Ioniţă Ceganu din Cloşani, bătrîn verde..., era născut cam pe la anul 1789. GHICA, S.
13. Cîţi voinici ai cu tine?... — Optzeci, înălţime, şi sînt toţi români verzi. FILIMON, o. II, 75, cf. BARONZI, L. 48. Pe loc, tot omul verde ce poartă capul sus Şi-au sărutat odorii şi-au ascuţit toporul. ALECSANDRI, POEZII, 202, cf. 327, CIHAC, I, 311, LM, CARAGIALE, O. IV, 112. Toate s-au schimbat, numai părintele Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic. SLAVICI, N. I, 30. Cu aceşti voinici se întovărăşi şi un om verde, pui de român, ştii colea! ISPIRESCU, L. 200, cf. 192. Sînt un om verde, cu inimă, am căsuţa mea, am stărişoara mea. I. NEGRUZZI, S. IV, 34, cf. DDRF. Deie-ţi Dumnezeu Un fiu frumos şi verde ca tatăl său! COŞBUC, S. 99, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Moşneag lung, verde şi drept. HOGAŞ, M. N. 65, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Se ţinea verde, deşi trecut de şaptezeci şi văduv de douăzeci de ani. REBREANU, R. I, 106. Era un bătrîn verde, uscat, înalt şi ciolănos. voiculescu, P. I, 107. Om încă verde... putea nădăjdui să trăiască pînă la vîrsta de 90 de ani. C. GANE, TR. V. 323, cf. IORDAN, STIL. 376, ROSETTI, L. R. III, 100, SCRIBAN, D., GIUGLEA, U. 89. Acesta îl blestemă să rk-aibă hodină pînă nu se va bate cu Cîmpan verde şi frumos. CĂLINESCU, B. 7. Om subţire şi bogat şi, cu toate că tare bătrîn, încă verde. VINEA, L. I, 389, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Să fii verde la resboi, Să scapi ţara de nevoi! ALECSANDRI, P. P. 381, cf. H III 67. Lipsă de un aşa vînat, prin care să fac rău altora şi prin care să nu se poată cunoaşte vitejia unui român verde! COLUMNA, VII, 84. Dragul mamei fecioraş! ... Să fii verde la război, Să scapi ţara de nevoi! MARIAN, NA. 314, cf. ZANNE, P.
vi, 287. 0 (Prin lărgirea sensului) Cine m-au făcut cu o mînă uscată eu îm disfac cu doao mîni verzi (a. 1784). GCR II, 137/16. OExpr. De cînd cu moşii verzi v. m o ş (I 2). La moşii ăi verzi v. m o ş (I 2). ♦ Care aparţine sau care este caracteristic unui om verde (III 1). El trist acum priveşte... Fantasma drăgălaşă a verdei tinereţi, Ce fuge de răsuflul geroasei bătrîneţi. alecsandri, poezii, 281, cf. costinescu. Muri-vei doar împovărat de-o lungă Şi verde bătrîneţe. MURNU, O. 183. Madam Pomponescu..., care păstrase pînă atunci o ţinută verde, se prăbuşi vizibil..., luînd o mască senilă. CĂLINESCU, B. I. 114. 0 E x p r. A avea inimă verde = a) a fl vesel, voios, zanne, p. ii, 203; b) a fi viteaz, id. ib.
♦   (Adverbial) Tare (B 1); cu violenţă, cu străşnicie. Frumoşi şi răi, ochii ei fulgerau verde. AL. PHILIPPIDE, S. II, 18. El... era cel dintăi care se mînia verde. SADOVEANU, O. XII, 653. Nevasta nu mi-oi da Că verde prinde-a blăstăma. BÎRLEA, L. P. M. I, 36. 0 E x p r. (Regional) A munci verde = a munci din greu. ciauşanu, v.
    2.     F i g. Sincer, franc; (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) care exprimă, denotă, trădează sinceritate, francheţe; (mai ales despre limbaj, umor) care este frust. Cf. ISER, COSTINESCU. în urma acestora şi alte verzi cuvinte, ...a terminat cuvîntarea sa. ODOBESCU, S. I, 474. Mi-a făcut deosebită plăcere revederea vechiului meu prieten, totdeauna verde şi vesel. CARAGIALE, O. III, 138. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecătă: prea de-a dreptul, prea verde. SLAVICI, O. I, 54, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Libertatea de a folosi un limbaj verde era proporţională oarecum cu importanţa fiecăruia. CAMIL PETRESCU, P. 78. II va salva de ridicol şi tristeţea singurătăţii umorul lui verde şi verva lui de Păcală în straie de şiac. CONSTANTINESCU, S.
II, 342, cf. DL. Limbajul verde pe care-l întrebuinţa... dădea spuselor ei ceva fară putinţă de apel. T. POPOVICI, S. 215, cf. DM. Nicolae se distinge printr-o inspiraţie ţărănească mai verde. IST. LIT. ROM. II, 176. 0 E x p r. (învechit şi popular) Cum (sau de) o (sau mă, îl etc.) vezi cu ochii verzi = aşa cum este (sau sînt etc.) în realitate. Latina... formă... româna, la început într-un mod, apoi într-altul... pînă în zilele noastre, astfel cum o vezi cu ochii verzi. HELIADE, O. II, 321. Pîn’la vîrsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un cîine pîn apă. CARAGIALE, O. II, 247. Pipăia banii să vază nu care cumva sînt niscai farmece ori
 1866
VERDE
-349-
VERDE
altceva... - Uite l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi. ISPIRESCU, L. 268. Cum dai ulcica?
-  Cum o vezi Cu ochii verzi: P-o lingură de pîsat. teodorescu, P. P. 196, cf. zanne, p. ii, 333. 0 (Adverbial) Trebuia să mă port mai verde cu maiorul. I. NEGRUZZI, s. VI, 5. Tagma micilor poeţi, siliţi de vers şi de sentimentele ce le cîntau, căutau a scrie verde româneşte. ARHIVA, I, 366. Lilica îmi răspunde verde că nu-mi găseşte propunerea deloc originală. MIHĂESCU, D. A. 82. (Exp r.) A(-i) spune (cuiva) verde (în ochi ori în faţă) sau, rar, a spune verde, româneşte, a(-i) vorbi (cuiva) verde = a(-i) spune (cuiva) adevărul direct, în faţă. Cf. budai-deleanu, lex., lb. Spuneţi, spuneţi-le, cuconaşule, mai repede şi verde! ASACHI, S. L. II, 320. Ce vreu? Vreu să-ţi spun verde-n ochi. ALECSANDRI, T. 707, cf. id. S. 50, LM. Spune-mi verde în ochi, ca să ştiu ce leac trebuie să-ţi fac. CREANGĂ, P. 207. Pîndea de mult momentul cînd să spună verde... ce crede despre această politică. CARAGIALE, O. II, 25. Dac-o iei cu binele, se înduioşează de o trec lacrămile, iar dacă-i vorbeşti verde, făţiş, vai de lume. SLAVICI, O. II, 75. Nu se sfla a le o spune verde în ochi. ISPIRESCU, u. 47, cf. DDRF. I-a spus verde-n faţă că-i mai place Lina! coşbuc, P. I, 247, cf. BARCIANU, alexi, w., IORGA, L. îl, 208. Să-i vorbim verde... Eu n-am de ce mă teme. DELAVRANCEA, O. II, 238. Uite aşa! Ţi-o spun verde: n-aş da-o. REBREANU, I. 137. Spuse verde ţăranului: - Mare mirare să nu fie băiat. id. ib. 182, cf. RESMERIŢĂ, D., DR. IV, 1554. Cum se pornise iar să -mi îndruge cît de mult o iubeşte, i-am spus verde că mă îndoiam. M. I. CARAGIALE, C. 146, cf. CADE. Oricînd îi spunea verde: „Bate-mă, ucide-mă, cucoane; eu nu fac pozna asta!” MIRONESCU, s. A. 92, cf. SCRIBAN, D. îi spun verde confratelui care evită să mă celebreze: „ Cu dumneata... am isprăvitARGHEZI, S. XIX, 152. Spuneţi-mi verde, tăiaţi în carne vie, doar sînt bărbat, ce Dumnezeu! CĂLINESCU, E. O. I, 303, cf. id. B. I. 461. Spunea verde ce avea de spus. camil petrescu, o. i, 110, cf. DL, M. D. enc., DEX. Spune, bade, spune verde. Că minciună eu n-oi crede! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 237. [Fata] nici se mărita, că de vinea vrunpeţitor... numai sărea şi ea de colo şi-i spunea verde-n ochi. ŞEZ. I, 284. într-o zi femeia i-a şi spus verde. FURTUNĂ,
C. 3, cf. O. BÎRLEA, A. P. II, 21, ZANNE, P. II, 743, 846, VI, 289.
    3.      (Argotic; în trecut) Repetent. Cf. BUL.FIL. iv, 138, 150.
    IV.     S. n. 1. Cea de a patra culoare fundamentală a spectrului solar, situată între galben şi albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetaţiei (2) proaspete (de vară). Cf. bDdai-deleanu, lex. Verdele vegetal este original. DESEN ARH. 23/7. Firea toată pentru mine de bunătăţi dătătoare... Cîmpii cu verde îmbracă. CONACHI, P. 265, cf. BĂLCESCU, M. V. 139. Seleniumul... coloră acidul acesta în verde. MARIN, PR. I, 31/10, cf. polizu, costinescu, LM. Ochiul se pierde în albastrul cerului şi în verdele mării. EMINESCU, P. L. 11, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., AGÂRBICEANU, A.70. Mijlocul şi-l strîng cu o cingătoare... lată, în mai multe colori, cari pot fi roşul şi galbenul, verdele şi negrul. PĂCALĂ, M. R. 125, cf. RESMERIŢĂ, D., M. I. CARAGIALE, C. 156, CADE. Tot rostul şi toată înţelepciunea lumii se aflau pentru dînsul în verdele cald al ochilor ei. REBREANU, R. i, 246, cf. cazaban, v. 166. In Banat se preferă alb, roşu, negru, albastru închis şi puţin verde. IZV. XIII, 204. Licăreau pretutindeni aurul şi azurul, verdele şi albastrul paradisiac. VOICULESCU, P. I, 60. Verdele sumbru al brădetului, cu tainicele şi severele lui adîncuri, cu poezia lui veşnică, lipseau. SADOVEANU, O. XXI, 124, cf. 294, SCRIBAN, D., ENC. TEHN. I, 408. într-o scobitură de zid..., cu verdele zugrăvelii pătat..., el prepară... un ibricel spumos de cafea. MIHĂESCU, D. A. 117. Ii mai plac copacii uriaşi... de un verde aproape negru. OPRESCU, S.
102, cf. id. I. A. IV, 155. Verdele e numai al naturii. RALEA,
S.  T. I, 322. Verdele cel viu al cîmpului... arată îmbelşugat tăria începutului de vară. CAMIL PETRESCU, O. II, 38, cf. GRAUR, I. L. 134. Verdele crîngului dăinuia, prelungind dulcea lumină a primăverii. TUDORAN, P. 75, cf. LTR2, DL. Orbiţi de verdele-atîtor cîmpii... Ne ducem în peşteră să dormim. ISANOS, Ţ. L. 6, cf. DM. Pădurile mari de stejar, arini şi paltini taie în felii, cu verdele lor aproape negru, bogăţia de aur şi smarald a holdelor. V. ROM. septembrie
1959,   56. Pornise încet..., privind năucit verdele proaspăt al cîmpului din jur. barbu, ş. N. 8, cf. id. PRINC. 128, SFC iii, 204. Acolo sus, spre nord, verdele pădurilor de brazi se converteşte în albastrul munţilor şi al cerului. V. ROM. februarie 1964, 70. Coloritul în care predomină verdele ne împiedică să ridicăm pînă în preistorie originea artei româneşti. PANAITESCU, C. R. 171. De pe treptele casei de piatră a conacului, cu stîlpi groşi de lemn, vopsiţi în verde..., coboară administratorul BĂNULESCU, I. 193. Verdele saturnian, plumburiul, negrul şi brunul, iată tot ce-i trebuie. CONTEMP. 1972, nr. 1324, 9/4, cf. M. D. ENC., V. ROM. iulie 1973, 96. Bratislava veche îţi oferă un peisaj în care se amestecă griul şi verdele. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 5, 24/1, cf. DEX. 0 (Ca prim termen al comparaţiei) Era înaltă, zveltă, cu părul castaniu şi unduios, ochii mari de un verde ca fundul de talaz. VOICULESCU, P. II, 282. 0 (Urmat de determinări care precizează nuanţa sau care formează împreună cu „verde” nume compuse de culori) Grădina... era de un verde-umed. EMINESCU, P. L. 54. Lanuri de ovăz de un verde-brumăriu. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 61. Erau păduri de brad, care luminau metalic, de-un verde-întunecat. AGÂRBICEANU, A. 67. Culoarea lui e de un verde-cenuşiu pe spate. ATILA, P. 199. Ajunge uneori ca în locul ver-delui-strălucitor să se întindă o coloare liliachie. SIMIONESCU, F. R. 194. Lipsea vegetaţia vînjoasă, verdele-crud al copacilor şi gras al ierbii, care dă o înfăţişare pitorească pînă şi celor mai nevoiaşe cocioabe. C. PETRESCU, A. 315. Păduri ne-sfirşite pătează spinările pietroase într-un verde-închis. SAHIA, N. 29. Părul îi era castaniu... şi ochii de un verde-tulbure. SADOVEANU, O. XXI, 447. Maximum de sensibilitate al ochiului este în verde-gălbui. ENC. TEHN. I, 140. Verdele-gălbui al penelor lungi din aripi şi coadă. BĂCESCU, PĂS. 282. Acoperişurile caselor sînt de un roşu-aprins ca să aducă în verdele-cenuşiu al peisajului puţină culoare. RALEA, s. T. I, 267. 0 L o c. a d v. In verde = (în legătură cu verbul „a se îmbrăca”) în haine de culoare verde (11). Se apleacă adînc ca să sărute mîna unei bătrîne îmbrăcată în verde. M. I. CARAGIALE, C. 76. 0 E x p r. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor sau, regional, a vedea verde= a i se face (cuiva) rău (de mînie, de supărare etc.). Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Munciam pînă vedeam verde şi tot nu ne plătiam. graiul, I, 195.
     2.     (învechit şi regional) Vegetaţie (2). Tot pămîntul lui nu să va sămăna, nici va răsări, nici să va sui preste el tot verdele. BIBLIA (1688), 1482/1. Alte boale de piele se lecuiesc prin doftorii date cailor cînd se hrănesc cu verde.
I.  IONESCU, C. 92/5. îţi aminteşti tu Verdele, stupii, Pe coperişe-n Gîngur hulubii? BLAGA, POEZII, 263. Folos mare nu trăgea [tata], însă îl bucura verdele din preajma casei. PAS, Z. I, 191, cf. H IV 166. ♦ F i g. (într-o poezie populară; sugerează ideea de abundenţă) Mulţime (1). Cf. dl. Cînd vei fi într-un năcaz mare, să sufli în el [în corn], că vor ieşi verde de cătane, de va fi greu pămîntul de ei. RETEGANUL, P.
II, 20.
     3.     Materie (colorantă) de culoare verde (I 1), care are diverse utilizări (în industrie). Boiangiul a cărui industrie era odinioară mai înfloritoare... întrebuinţa colorile cele mai variate şi anume: albastru,... roş... şi verde. ŞIO I, CCXXXVII, cf. RESMERIŢĂ, D., LTR2. 0 Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru şi acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluţie preparată cu aceste
1866
VERDEAŢĂ
-350-
VERDEAŢĂ
cristale. Cf. enc. agr., nom. min. 17, ltr2, dp, sfc i, 196. Primăvara, după ce au ieşit omizile, pomii se stropesc cu zemuri arsenicale, verde de Paris şi arseniat de calciu. FLORA R. P. R. IV, 212. Se mai practică stropirea vegetaţiei infestate de lăcuste cu soluţii toxice, de exemplu verdele de Paris. ZOOLOGIA,74, cf. M. D. ENC., DEX. Verde malahit (sau de China) = materie colorantă bazică, ce dă coloraţii verzi, cu nuanţe albastre puţin rezistente. Cf. ltr2, sfc i, 196. Verde chinezesc = colorant textil, extras din coaja de pe ramurile şi de pe rădăcinile unor plante care cresc în China. Cf. ltr2.
     4.    (Familiar) Pică3. Cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. O ieşit patru verzi şi mai sînt patru. MAT. DIALECT. I, 102. 0 L o c. a d j. De verde = a) (despre cărţile de joc) care are ca semn un vîrf de lance de culoare neagră. Fiecare are să ridice cîte o carte şi, ... dacă rădică de verde, opune la nas. MARIAN, î. 198, cf. DDRF, TDRG. Crai de verde. SCRIBAN, D., cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX; b) (în limbajul ghicitorilor în cărţi; despre persoane) care are ochii verzi şi părul negru. Cum este amanta dumitale?...- De roşu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. VI, 191. E slabă şi brună şi are ochii vineţi, — e „de verde”, cum zice ea. CAZIMIR, GR. 143. Mai văd omul cel bălan întorcându-se dintr-o călătorie lungă pe apă şi femeia de verde ţinîndu-i calea.
 C. PETRESCU, C. V. 258, Cf. DL, DM, DEX.
     5.    (Rar; calc după it. verde antico; în sintagma) Verde antic = matostat. Pavagiul este de marmură de cea mai fină şi de verde antic (matostat). FILIMON, O. II, 150, cf. CANTUNIARI, L. M. 163.
     6.    (Argotic) Piperment. Dă-mi un kilogram de verde. BUL. FIL. iv, 122, cf. 130.
     7.    Art. Numele unui dans popular (brîu) nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D. 154.
     - Pl.: verzi. - Art. şi: (învechit, rar, n.) verdul.
     - Lat. vir(i)dis, -e.
     VERDEAŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi de culoare verde (II); culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetaţiei (2) proaspete (de vară); (rar) verzime (1), (învechit) verzeală (1). Cf. ANON. CAR., LB, VALIAN, V. Rozmarinii au verdeaţă Şi garoafele ruşeaţă. BĂRAC, ap. GCR II, 176/18. Acest turn, ce muşchiul numai cu verdeaţa sa împodobeşte, e scump românilor. BĂLCESCU, M. V. 133, cf. POLIZU. Petrecere, flori, verdeaţă au lăsat numai o dulce şi neştearsă suvenire! NEGRUZZI, s. I, 95, cf. PONTBRIANT, D. Soarele deveni splendid, verdeaţa frunzelor se înviora. ALECSANDRI, O. P.
 118,  cf. CIHAC, I, 311, LM. Pe povîrnişul unei păduri a cărei verdeaţă începe a se păli de suflările toamnei, se deschide un drum năsipos. ODOBESCU, S. III, 162. Aci nu mai e vînăt, e verde... O privire singură e de-ajuns ochiului deprins ca să se repause de atîta verdeaţă. CARAGIALE, O. III, 110. Firul Sandei se ascunde în verdeaţa frunzelor ori scutură albini din florile galbene. SLAVICI, N. I, 33. M-a ţinut ceasuri întregi cu ochii asupra verdeţii cadranelor. IONESCU-RION,
 S. 272, cf. DDRF. Sus senin şi jos verdeaţă! COŞBUC, P. I, 263, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nemărginirea de foi,... întoarse în bătaia vîntului, înflorea pete albe ca de spumă în toată verdeaţa aceea. ANGHEL, PR, 57, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Drumul urcă la deal,... spre biserica şi conacul Şoldăneştilor..., cu verdeaţa tărcată a lanurilor pline. LOVINESCU, M. 22. Pentru mintea omului primitiv verdeaţa copacilor, cari înfruntă arşiţa soarelui, era o manifestare de putere. IZV. XII, 66. Casele albe lucesc în verdeaţa frunzişului şi în fiecare parte ochiul deosebeşte un astfel de verde. BART, S. M. 47, cf. SCRIBAN, D. Sînt foarte obişnuite plantele verzi, care se poartă în mînă nu atît pentru verdeaţa lor, cît mai ales pentru miros. APOLZAN, P. I. 183. Cei dintîi ani ai mei s-au îmbătat de lumină şi de verdeaţă.
 De atunci mi-a rămas o infinită iubire pentru natură. SADOVEANU, E. 174. Aerul e viu şi răcoros, cîmpiile poartă un covor de iarbă grasă, de o verdeaţă crudă. RALEA, O. 117, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Spre sud... vezi pata de verdeaţă a pădurii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr.4, 24/2.
 ♦  F i g. (învechit) Prospeţime; vigoare. Păcatele noastre... ard întru noi bunătăţile şi verdeţile s[u]fleteşti. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 110730. O calitate particulară... variază în cantitate de la individ la individ; astfel este: bunătatea, frumuseţea, lungimea, verdeaţa etc. CONTA, O. F. 64. Poezia poporană... [este] plină de verdeaţă şi de putere, de un parfum de junie ce învie şi întăreşte sufletele. ODOBESCU, S.
 I, 186.
     2.   (La sg. cu sens colectiv; rar la pl.) Mulţime de plante, de frunze, de ramuri etc. verzi (I 1); (rar) verzime (2), verziş, (învechit) verdură (1), verzeală (2). V. vegetaţie
 (2). Cf. MARDARIE, L. 1472/7. Floarea şi pomeţii şi toată verdeaţa pămîntului stau ovilite de brumă. M. COSTIN, O. 93. Ş-au ars buruianele şi toată verdeaţa. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 110724. După vreme, nu va fi întru ea verdeaţă, pentru că... s-au uscat. BIBLIA (1688), 4682/55, cf. ANON. CAR. Am petrecut cu tăcere într-însele, hrănindu-ne cu verdeţele ce creştea într-acea pustie (a. 1750). ARHIVA, I, 122. Au împodobit şi curtea şi toate porţile curţei cu oglinzi, cu fel de, fel de verdeţuri (sfîrşitul sec. XVIII). LET. III, 236/4. Nu mă putui deslipi de acolo, ascultînd descrierea acelui loc plin de răcoare, de verdeaţă. HELIADE, o. I, 257, cf. 108. I se pare că răzuieşte... verdeaţa şi florile. MARCOVICI, C. 13/14. Veniţi, fiilor, să mergem cu toţi împreună la acest foişor de verdeaţă. DRĂGHICI, R. 50/25. Intr-un astfel de oraş nu va fi... aerul cel vătămător al oraşelor celor mari, ci verdeaţă şi aer curat. CR (1834), 31736. Est-un aşternut, din fire alcătuit de verdeaţă. HRISOVERGHI, P. 82/16, cf. VALIAN, V. Dincoace sînt pomi, verdeaţă. BĂRAC, ap.GCR II, 173/35. Pe stîlpi... Stîlpesc împletite De flori, de verdeaţă, Cununi şi ghirlande.
 I. VĂCĂRESCUL, P. 29/8. Atîta verdeaţă Pentru cine o revarsă pe a pămîntului faţă? CONACHI, P. 291. Nuorii nenumăraţi ai acestei orde ascunsese plăcuta vedere a frumoaselor livezi; verdeaţa nu se mai vedea. BĂLCESCU, M. V. 211, cf. RUSSO, s. 20, POLIZU. Roua-i nasturi pe verdeaţă. BOLLIAC, O. 181. P-ale stejarilor vîrfuri, piramide de verdeaţă, Se opri. ALEXANDRESCU, O. I, 74, cf. PONTBRIANT, D. în acest loc Nu e verdeaţă, Ci numai gheaţă. ALECSANDRI, T. I, 454, cf. COSTINESCU. Văilor le dai verdeaţă, Roa o reverşi pe flori. BOLINTINEANU, P. II, 294. Hai în codrul cu verdeaţă, Und-izvoare plîng în vale. EMINESCU, O. I, 54. Coloanele... sînt de tot ascunse sub un stufiş de verdeaţă acăţătoare. CARAGIALE, O. IV, 123. Se întindea nişte munţi împodobiţi cu copaci şi cu o verdeaţă care desfăta inima. ISPIRESCU, L. 321. Cele două rîuleţe pe sub boite de verdeaţă... Scad şi fără nume mor! MACEDONSKI, O. I, 237. Capul... împodobit cu fiori, panglice şi verdeţuri. ŞĂINEANU, î. 176. Moartea frunzei acesteia se făcea într-un unison cu moartea unei întregi lumi de verdeaţă. IONESCU-RION, s. 261, cf. DDRF. în toate satele... mai sînt mulţi arbori numai pentru umbră şi verdeaţă. MANOLESCU, I. 13, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Lanţul de verdeaţă şi de locuinţi vesele încetează. IORGA, P. A. I, 153, cf. TDRG. Pădurea se tot apropia..., se simţi un miros tare, aspru, de umezeală, de verdeaţă. AGÂRBICEANU, A. 61. în liniştea poienilor, pe aşternut de verdeaţă, se strîng oierii. PĂCALĂ, M. R. 193, cf. RESMERIŢĂ, D. îndată ce pămîntul acesta, aşa de urît astăzi, va fi acoperit cu verdeaţă, izvorul miazmelor va seca numaidecît. N. A. BOGDAN, C. M. 86. In apriga înviorare a verdeţii bete de umezeală şi pustie cu desăvîrşire, grădina dezvelea... frumuseţi nebănuite. M. I. CARAGIALE, C. 35, cf. CADE. Cum se duce mustul omătului,... se întinde o pînză firavă de verdeaţă. SIMIONESCU, FL. 153. Pe coasta dreaptă cu
1867
verdeaţă
— 351 —
VERDEŢ
 verdeaţă crudă Tot creşte-n urma plugului... O brazdă neagră. D. BOTEZ, P. O. 26. Ceea ce îl nedumerea de tot, era ... înfăţişarea de sat sărac, ghemuit în verdeaţă multă. POPA, V. 145. Şisştandul, cu aleile lui de platani şi dîmburile acoperite cu verdeaţă, era desfiinţat. VOICULESCU, P. I, 57. Alaiul se grăbi spre turlele bisericilor şi mănăstirilor, care scînteiau în pîlcuri de verdeaţă. SADOVEANU, O. X, 100, cf.
 XI, 114, SCRIBAN, D. E-o groapă de verdeaţă, în care cîntă lină O undă clătinată. ARGHEZI, VERS. 333. Am vedea de aici marile artere..., risipindu-se în masive de verdeaţă. CĂLINESCU, S. 340. Din belşugul de verdeaţă Cărăbuşul de aramă Vine. BLAGA, POEZII, 234. Mă aplec $i trag în plămîni mirosul proaspăt al verdeţii. V. ROM. mai 1954, 104, cf. DL. Treceau pe lîngă un şanţ plin de verdeaţă. PREDA, D. 144, cf. DM, M. D. ENC., DEX. El privea şi vedea jos pămîntul cu verdeţile. F (1877), 16. Dumnezeu Porunceşte cîmpilor D-usucă verdeaţa. TEODORESCU, P. P. 167, cf. SEVASTOS, N. 187. Ţi-oi arunca In mijlocu stînii... Şî-n verdeaţa cîmpului. GRAIUL, i, 298, cf. ALR I 1 490/795, alr ii/ι mn 112,
 2   835/325, MAT. DIALECT. I, 109. Codrului i-ai dat verdeaţă, Şi mie mi-ai dat viaţă. FOLC. transilv. I, 22. ♦ P. e x t. Loc acoperit cu verdeaţă (2). Să mîncăm mai bine aice pe verdeaţă, la lună. DRĂGHICI, R. 32/16. Pe verdeaţă şi la umbră trăia viaţă nengrijită. CONACHI, P. 296. Să ne facem frumos conacul de amiazi, aci, pe verdeaţă, la umbră. FILIMON, O. I, 158. La acest ceas, domniţa Catrina... avea obicei să purceadă la plimbare cătră verdeaţă, într-un rădvan descoperit. SADOVEANU, O. X, 154. Nu iezista să pui palma să găseşti o bucăţică dă verdeaţă. O. BÎRLEA, A. P. II, 202.
     3.     (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuştean etc., folosite în alimentaţie; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete); (regional) verzitură (2). Să ţînea sătul cu hrana verdeţelor fără nice o hertură. DOSOFTEI, v. s. decembrie 206v/24, cf. ANTIM, O. 397. Un ţăran, ce şeade în ţară pe loc neted, găseşte chivernisala vieţii sale în verdeţurele grădinilor şi din sămănătura cîmpului (a. 1793). URICARIUL,
 vi, 168, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Aduc brînză, lapte, verdeţuri (a. 1814). N. A. BOGDAN, C. M. 110, cf. LB, PISCUPESCÜ, o. 74/13,1. golescu,c. Toate verdeţurile acele... să se samene prin răsaduri. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 11/2. Curînd o să fiu silit să le cumpăr şi cărbuni şi verdeţe. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 425, cf. VALIAN, V. Să îmbinăm cu mîncarea de carne totdeauna şi bucate vegetabile (verdeţuri). VASICI, M. II, 195/7. După borşul polonez, veneau mîncări greceşti fierte cu verdeţuri. NEGRUZZI, S. I, 151, cf. POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Au ieşit... ca să cumpere varză şi verdeţuri pentru iarnă. SLAVICI, O. II, 60. După ce se mai mări, învăţă pustnicul pe fiul său... să-şi adune rădăcini şi alte verdeţuri pentru hrană. ISPIRESCU, L. 190. S-a mîncat borşul,... apoi fel de fel de mîncări cu carne, cu legume sau verdeţuri. SEVASTOS, N. 293, cf. DDRF. Pirul şi sparanghelul sînt două verdeţuri de primăvară. MANOLESCU, I. 287, cf. BARCIANU. Cultura grădinilor de verdeţuri. GRECESCU, FL. 80, cf. ALEXI,W., BIANU, D. S., TDRG, PAMFILE, A. R. 197. Indispensabile îi sînt ţăranului laptele şi derivatele lui, cari variază cu verdeţuri şi fructe. PĂCALĂ, M. R. 116, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. în fiecare gogoloş de verdeaţă fermentată pune cîte un ou. SIMIONESCU, F. R. 280. Aduse... puţină mîncare de verdeţuri pe o farfurie. STĂNOIU, C. I. 164. Cînd s-a stîns verdeaţa grădinii, mănînc fasole şi cartofe. SADOVEANU, o. IX, 451, cf. SCRIBAN, d'. Altă fată veni încărcată cu verdeţuri. CĂLINESCU, B. I. 69. Toată lumea îl încarcă cu flori şi cu verdeţuri. BLAGA, z. 314. Mîncară... un soi de plăcintă cu verdeţuri şi tocătură de berbec. TUDORAN, P. 200, cf. DL, DM. Alimentele de origine vegetală bogate în vitamina B2 sînt verdeţurile tinere. S. MARIN, C. B.
10,  cf. M. D. ENC., DEX. Să răsară grînele, Florile, Verdeţele, Să crească finaţele. TEODORESCU, P. P. 212, cf. MARIAN, D.
299.   Legume, şi mai ales leuştean, de ţi se fură din grădină, verdeţurile se usucă. ŞEZ. I, 51, cf. com. din TIMIŞOARA, ALR II 4 113/29, 36. Grădină de... verdeţuri. ALR SN I h 187/228, cf. ALRM sn I h 127.
    4.     Plantă erbacee, cu tulpina întinsă pe pămînt şi cu frunzele persistente, lucioase; merişor1 (7 b) (Vinea minor). Cf. BORZA, D. 180, 300.
    5.     (Bot.; prin Maram.) Cimişir (Bwcus sempervirens). Cf. BORZA, D. 35, 300.
    6.     Compuse: verdeaţa-iernii = plantă erbacee, cu frunzele ovale, cu florile albe-verzui şi cu fructul o capsulă, care creşte în regiunile muntoase; bărbănoc, merişor1 (6 b), perişor2 (2 a) (Pyrola secunda). Cf. CIHAC, I, 311, CONV. LIT. XXIII, 1060, BRANDZA, FL. 338, BARCIANU, GRECESCU, FL. 392, PANŢU, PL. 221, ENC. AGR. IV, 551, FLORA R. P. R. VII, 117; verdeaţa-zidurilor = algă verde (11), unicelulară, care creşte pe zidurile vechi, pe scoarţa copacilor, pe stînci etc., formînd, prin asociere, un strat verde; verzeala-zidurilor, v. v e r z e a 1 ă (4) (Pleurococcus vulgaris). Cf. BORZA, D.
300,   BOTANICA, 105.
    -      Pl.: verdeţuri şi (învechit şi popular) verdeţe, (învechit) verdeţure.
    -  Verde + suf. -eaţa.
    VERDELÔI s. m. v. vîrdăroi.
    VERDÉR interj. (De obicei repetat) Cuvînt care imită strigătul caracteristic al broatecului. Cf. DR. ι, 289, DM. Am un pui de ungurean, Să suie-n vîrf de buştean Şi strigă: Verder! Verder/ (Brotăcelul). PĂSCULESCU, L. P. 74, cf. 386.
    -  Cf. v e r d e.
    VERDÉT s. m. v. verdete.
    VERDÉTE s. m. 1. (Iht.; Munt.) Boiştean (Phoxinus phoxinus). Luntrile plutesc Cu pescarii-n ele, care pescuiesc... Guleasă, florcă şi verdeţ. BARONZI, ap. CĂLINESCU, S. C. L. 115, cf. ΑΝΉΡΑ, F. I. 188, 190, TDRG, PASCU, S. 323. Forma, înfăţişarea şi mărimea [sînt] asemănătoare verdetelui. AULA, P.
349,   cf. 248, LUNGIANU, CL. 239, bl i, 33. [Boişteanul]... e îmbrăcat în haine frumoase, gătit ca de sărbătoare, verde pe spate, ca argintul de strălucitor spre burtă... Din pricina aceasta, i se mai zice în Muntenia şi verdete. SIMIONESCU,
F. R. 211, cf. SCRIBAN, D. Prinde mrene, zglovoci, verdeţi. băcescu, păs. 323, cf. id. p. 58, 72, c. antonescu, p. 28, dl, dm, H ix 154, 170, 212, 220, 405, 437, alr i 1 746/764, 770, ALR II 6 239/784. Plîngînd el p-acolea, pă lîngă gîrla aia, ... a văzu... p-acolea, pîn peştişori d-ăia mici..., verdezi. o. BÎRLEA, A. P. II, 312.
    2.     ^Regional, mai ales în Olt.) Lemn verde (I 2); bîtă scurtă şi groasă. Cf. anon. car., dr. iv, 854, pascu, s. 323, SCRIBAN, D., DL, DM, I. CR. IV, 188. Ce faci cu verdetde ăla, vrei să omori lumea? BOCEANU, GL., cf. CIAUŞANU, V., ARH.OLT. XXI, 277, ALR I 1 988/810.
    3.     (Entom.; Ban.) Larva albiliţei. Verdeţul... se ascunde în pămînt lîngă rădăcina curechiului şi-l roade. HEM 763, cf. DDRF, MARIAN, INS. 292, TDRG, DL, DM, H XVIII 42.
    4.     (Omit.; Munt. şi prin Ban.) Florinte (Carduelis chloris chloris). Cf. DOMBROWSKI, P. 98, BĂCESCU, PĂS. 82,
172.
    -      Pl.: verdeţi. - Şi: verdét (ddrf, dombrowski, p. 98), verdéf s. m.
    -      Verde + suf. -ete. - Verdet, verdeţ: sg. refăcut după verdeţi (pl. lui verdete).
     VERDEŢ s. m. v. verdete.
1872
VERDIAN
-352-
VERDUNC
     VERDIAN, -Ă adj. Care aparţine lui Verdi, privitor la Verdi, în genul creaţiei lui Verdi. Cf. L. rom. 1962, 561. Remarcabilă creaţie...prin autenticul său stil verdian. M 1965, nr. 1,46.
     - PL: verdient, -e.
     - Verdi (n. pr.) + suf. -ian.
     VERDICÉL, -EA, -ÎCĂ adj., s. f. (Regional) Diminutiv al lui v e r d e.
     1.    Adj. Cf. v e r d e (I 1). Mîndruluţ, mîndrele tale, Ciudă li-i, ciudă le pare; Da mai ciudă le-a părea Cîn ’ pă mine m-or vedea... Cu cunună verdicea. T. PAPAHAGI, M. 41. Te duce unde el vrea, Sub pajiştea verdicea, Unde soare nu-i vedea. FOLC. transilv. I, 571.
     2.    S. f. (în forma verdicică) Numele unui soi de struguri nedefinit mai îndeaproape. Cf. borza, d. 183, h xi 311, 335.
     - PL: verdicei, -ele.
     -     Verde + suf. -icel, -icea. - Verdicică: cu schimbare de suf
     VERDICT s. n. 1. (în organizarea judecătorească a unor state) Răspuns dat de juraţi asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unui acuzat şi pe baza căruia se pronunţă sentinţa; p. e x t. sentinţa unei curţi cu juraţi; p. g e n e r. sentinţă judecătorească. Procurorul general apelează la Curtea de casaţiune în contra verdictului juriului. MAIORESCU, D. I, 61, cf. II, 45. Zece ani de închisoare! Şi Ion a primit verdictul cu o nepăsare de nebun. VLAHUŢĂ, S. A. II, 240, cf. DDRF, enc. ROM., barcianu, ALEXI, w. Ana tăcea mîlc şi suspina ca o osîndită care-şi aşteaptă verdictul. REBREANU, I. 228, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Au elaborat aşa verdict, încît Curtea n-a putut da mai puţin de cincisprezece ani de muncă silnică. SADOVEANU, O. XX, 22, cf. SCRIBAN, D. Verdictul de osîndă la cîţiva ani de ocnă l-a scos din fire. ARGHEZI, s. XIII, 83. Cer juriului un verdict de achitare. CĂLINESCU, B. I. 334. Urmau un interogatoriu, un verdict şi execuţia imediată, id. ib. 383, cf. DL, DM. Judecătorii... pronunţară verdictul. MAGAZIN IST. 1972, nr. 3, 76, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. în elaborarea oricărui verdict de condamnare, de absolvire... a unei acţiuni, din punct de vedere moral ne aflăm în plină operaţie silogistică. REV. FIL. 1971,244.
     2. Opinie (1), hotărîre definitivă care nu admite contrazicere. Cf. dîmboviţa (1859), 1522/59. Tari, prin acest verdict al igienei moderne, să ne întrebăm. HASDEU,
 I. C. I, 223. Nu-mi va rămîne decît a privighea repetiţiile generale şi pe urmă a aştepta verdictul publicului. ALECSANDRI, S. 140. Ce să fac ca să rămîn dinaintea d-voastre şi a scriitorului ce aşteaptă al nostru verdict judicător drept şi neademenit de prieteneşti avînturi? ODOBESCU, s. ii, 518. La început se prezintă... puindu-şi toată încrederea... în „verdictul d-tale suveran” VLAHUŢĂ, S. A. II, 443. E convins că estetica transcendentală dă chiar legi şi principii, în virtutea cărora critica poate să pronunţe verdicte estetice. GHEREA, ST. CR. II, 35. D-sa era nemulţumit de verdictul meu şi al lui Vraja. IONESCU-RION, S. 235. Trăsătura cea mai caracteristică a voinţii este pretenţia unei hotărîri, a unui verdict. PHILIPPIDE, P. 236. Nu se grăbi a le extrada nici măcar verdictul universităţii. PĂCALĂ, M. R. 78, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu putem da drumul, fu verdictul stăpînei. VOICULESCU, P. I, 192. O timiditate îl cuprinde atunci cînd aşteaptă verdictul publicului. OPRESCU, S. 34. Fii mulţumit că nu ţi s-a întîmplat mai rău, zise arhiereul, din gura căruia caporalul aşteaptă un verdict. ARGHEZI, s. XII, 230. Ioanide se contemplă după plecarea Miniei în oglindă, dîndu-şi silinţa să dea asupră-şi un verdict cît mai obiectiv. CĂLINESCU, s. 131. Nu scădem cu nimic din meritele acestui mare critic al literaturii noastre, dacă socotim că multe din
 verdictele sale suferă de păcate originare. PERPESSICIUS, M.
III, 101. In aceste verdicte ale celor două tabere... există multă neînţelegere. RALEA, S. T. II, 214. Se ridicase în perne şi aştepta răspunsul ca un bolnav care ascultă verdictul medicului. VINEA, L. I, 176, cf. DL, DM. Spectatorul-copil subscrie din toată inima la verdictul împotriva trîndăviei emis de un personaj. T mai 1964, 90. Presupun că examenul acesta, ca şi verdictul pe care-l vei da vor avea o mare însemnătate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68, 17/3. Alimentează multe pagini cu o vervă tăioasă şi definitivă în verdicte. V. ROM. iulie 1973, 146. Rebuturile poluante... nu pot fi însă pur şi simplu scoase din circulaţie doar prin verdictul criticii. CONTEMP. 1974, nr. 18, 10/3, cf. DEX, DN3.
    -  PL: verdicte.
    -  Din fr. verdict.
    VERDIÔC, -0ACĂ adj. (Prin nord-vestul Transilv.) Verde (I 3). Ii pre verdioc grîuu vostu, mai lasă-l să se cuacă. TEAHA, C. N. 280, cf. L. rom. 1965, 33.
    -  PL: verdioci, -oace.
    -  Verde + suf. -oc.
    VERDIŞ0R, -OARĂ adj. v. verzişor.
    VERDOĂICĂ s. f. (Regional) Numele a două păsări din ordinul agăţătoarelor: a) ciocănitoare verde (Picus viridis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 117, BĂCESCU, păs. 172, linţia, P. II, 38; b) ciocănitoare sură (Picus canus). Cf. LINŢIA, P. II, 42. Cf. DL, DM. 0 Verdoaică roşie = ciocănitoare roşie (Dryobates major). Cf. BĂCESCU, PĂS. 174, LINŢIA, P. ii, 44.
    -     PL: verdoaite. - Şi: vîrdoâică s. f. băcescu, PĂS. 174, linţia, p. ii, 44.
    -  Verde + suf. -oaică.
    VERDÔI, -OAIE adj., s. m. I. Adj. (Prin Transilv. şi prin Ban.) 1. Verzui2 (1). Cf. pascu, s. 118, vaida, gr. băn., caba, săl. 94, ALR II 3403/284.
    2. (Despre fructe, seminţe etc.) Verde (13). Cf. GR. BĂN., caba, sal. 94.
    II.   s. m. (Ornit.; regional) Florinte (Carduelis chloris chloris). Cf. marian, o. I, 387, CONV. LIT. XXIII, 346, enc. ROM., BARCIANU, JAHRESBER. XII, 120, ALEXI, W., TDRG, DOMBROWSKI, P. 98, BĂCESCU, PĂS. 172.
    -  PL: verdoi.
    -  Verde + suf. -oi.
    VERDÔN, -Ă adj. v. verdunc.
    VERDÔS,-0ASĂ adj. v. verzos.
    VERDULÎŢĂ s. f. (în poezia populară) Frunză verde (12). Cf. DL, DM. Verduliţă trei migdale, De la Novaci mai la vale S-a scumpit guriţa tare. MAT. FOLK. 489.
    -  PL: verduliţe.
    -  Verde + suf. -uliţă.
    VERDÙN, -Ă adj. v. verdunc.
    VERDÙNC, -Ă adj., s. f. I. Adj. 1. (Prin Olt.) Verzui2 (1).
Cf. CADE, SCRIBAN, D., CIAUŞANU, V.
    2.    (Prin Olt., Munt. şi Dobr.; despre fructe, seminţe etc.) Verde (I 3). E cam verdon pepenele, nu-i bun de mîncat; te pot prinde frigurile după el. BOCEANU, GL., cf. ALR II
5 192/682. Grîul e cam verdun. LEXIC. REG. II, 71.
    II.   S. f. (Regional) 1. Varietate de struguri cu boabele de culoare verzuie (v. v e r z u i2 1). Cf. jipescu, o. 53, RESMERIŢĂ, D., CADE, H V 134, XVI 95.
1884
VERDUNE
-353-
VERFAFOR
    2. (în forma verdune) Fruct verde (I 3) (Ştefaneşti — Drăgăşani). Cf. arh. olt. xxi, 277.
    -      PL: verdunci. - Şi: verdun, -ă adj., verdiine (arh.olt. xxi, 277) s. f., verdung, -ă (ciauşanu, v.), verdôn, -ă adj.
    -  De la verde. Cf. ngr. βερδουνι, ser. verdun.
    VERDUNE s.f v. verdunc.
    VERDTJNG, -Ă adj. v. verdunc.
    VERDÙRA s. f. 1. (învechit) Verdeaţă (2). Mulţime de flori, răsărind, smălţa (vopsea, înfăţea) verdura cea împrejurul acelui lăcaş dumnezeiesc. MAIOR, T. 7/25. Acolo lîngă stîncă De muşchiu şi de verdură, de flori acoperită, Sta Cuchullin pe gînduri. HELIADE, O. I, 337. Cîmpurile Romăniii sînt nişte grădini cu nemărginite verduri, fineţe, lunci, codri şi păduri. GENILIE, G. 186/26, cf. 106/3. De acii tufari umbrindu-să, Supt boltă de verdură, Creştea [roza] închisă pacinică. ASACHI, P. 52/2, cf. id. s. L. II, 360. Voă, umbre uşoare, Care... Prin lume zburaţi Şi cu o murmură Umbroasa verdură Dulce clătinaţi. NEGRUZZI, s. II, 66. Toamna iar vă desvăleşte De frumoasele verduri. MUMULEANU, P. 52/4. [Dunărea] se desparte în mai multe braţe şi formează o mulţime de insule acoperite de cele mai frumoase verduri şi plante. FILIMON, O. II, 17, cf. 368, COSTINESCU. Prin cărări rătăceau umbre diafane şi fericite şi se pierdeau pin verdura întunecată a dumbravelor. EMINESCU, P. L. 150, cf. DL, DM.
    2.     (învechit) Culoarea verde. Rîul... răsfrînge ici-colea, în limpedele sale ape, verdura şi umbra frumoaselor vîrfuri ale copacelor. buznea, P. V. 136/14.
    3.     Tapiserie (1) care reprezintă un peisaj cu multă verdeaţă (2). dn3.
    -  PL: verduri.
    -  Din it. verdura, fr. verdure.
    VERDURÔS, -0ASĂ adj. (învechit, rar; despre suprafeţe, terenuri etc.) Care este acoperit cu verdeaţă (2). Văzură bine... o insulă întinsă şi verduroasă. GENILIE, G. 26/12. Colo nişte nălţimi nemăsurate de munţi petroşi,... îmbrăcaţi cu rîpi verduroase. id. ib. 105/24.
    -  PL: verduroşi, -oase.
    -  Verdură + suf. -os.
    VEREÂZĂ s. f. (Prin Transilv.) Numele unei băuturi nedefinite mai de aproape. De-acolo mă duceam la vecinul, Acolo-n casă, Pe masă, O cofa de verează, Purcel fript lîngă ele. PAMFILE, CR. 46.
    -  Pl.:?
    -  Etimologia necunoscută.
    VÉREB s. m. (Maghiarism, prin Transilv.) Vrabie (1) (Passer domesticus). Cf. JAHRESBER. vi, 82, TDRG 1773.
    -  PL: verebi.
    -  Din magh. veréb.
    VERÉF s. n. v. verif.
    VEREGÂ vb. I v. veriga.
    VEREGÄT,-Ă adj. v. verigat.
    VEREGHÉTA s. f. v. verighetă.
    VERENOŞÂ vb. I. T r a n z. (Regional; în descîntece) A învenina (Scărişoara - Abrud). Cf. DR. VIII, 153, 163. Nu-l obrinti, nu-l verenoşa! ARH. FOLK. V, 157. 0 A b s o 1. Potcă sură, ... Nu verenoşa, Nu obrinti! ib. 156. Cu limbili tali nu
ungi, ... Nu gîmfa, Nuverunoşa. ib. 158.
    -  Prez. ind.: verenoşez. - Şi: verunoşâ vb. I.
    -  Venina + suf. -oşa.
    VERESÂ s. f. v. veresie.
    VERESÉ s. f. v. veresie.
    VERESIE adv., s. f. 1. Adv. (învechit) Pe credit. Tot drobul de sare... s-a rădica din mîglă ori cu bani, ori veresie (a. 1775). IORGA, s. D. XXII, 12. Măcar cu bani gata de va cumpăra sau veresie (a. 1775). id. ib. 22. Din vînzarea sării la ocnă cu bani peşin, după extracturi, verese (a. 1823-1825). furnica, d. c. 285.
    2.     S. f. (învechit şi regional) Credit. I se pune un soroc cuviincios să plătească dreptul fieşticăruia, căci are marfă şi veresele mai mult decît face datoria (a. 1824). FURNICĂ, I. c. 334. Să dovedeşte capital în naht, marfa şi veresale... galbeni împărăteşti 2047 (a. 1827). id. ib. 362, cf. STAMATI, D., POLIZU, CIHAC, II, 628, DDRF, BARCIANU, ŞIO I, 236, ALEXI, W., LÖBEL, C., RESMERIŢĂ, D., T. PAPAHAGI, C. L., CADE. Domnul Ţudic trecuse peste puterile condicii lui de veresie. C.PETRESCU, R. DR. 160, cf. BUL. FIL. V, 194, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 337, DL, DM, CONTRIBUŢII, II, 216, M. D. ENC., DEX, CARDAŞ, C. P. 191. 0 L o c. adv. (Astăzi familiar) Pe (sau, învechit şi regional, în) veresie = fară a primi banii imediat, pe datorie; p. e x t. degeaba, gratis. Mai ales pe veresî Fără-a mai puni vede. în ist. lit. rom. ii, 213, cf. polizu, CIHAC, II, 628. Nu-ţi mai dă nimeni azi pe veresie, ap. ŞIO IIi, 378. Mănîncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară. CARAGIALE, T. II, 5, cf. DDRF. Intr-o seară, boierul agă... pierduse la cărţi tot ce avusese în bani şi mai jucase şi pe veresie, ap. TDRG. Cîrciumarul Tudorache... nu e om care bea totdeauna pe „veresie”. SĂM. IV, 405. Nu lucrase decît „în cheagul lui”, cu bani „naht”, niciodată pe „veresie”. CONV. LIT. XLIV2, 657, cf. CHIRIŢESCU, GR. 256. Vine să mănînce pe veresie. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. De la alţii. Cît e anul - Totul ia pe veresie, Pe furate, cu toptanul, Parcă ia de la moşie. V. ROM. octombrie 1954,169. Băutura o dădeau cîrciumarii, nici cu bani peşin, nici pe veresie şi nici ca o filotimie din partea lor. PAS, L. I, 60, cf. DL, DM, M. D. ENC. El primea diferite sume de bani pentru procurarea unor materiale şi rechizite; iar banii obştei îi dădea pe veresie. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9333. Dădui casa cu chirii Şi chivniţa-n velesii. CARDAŞ, C. P. 90. Să nu te bucuri cînd marfa ţi-o dă în verese că... te pomeneşti în lipsă de orice. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 131.
    3.     S. f. (Regional) Bogăţie, avere (Bistriţa - Tumu Severin). LEXIC reg. 50.
    -      PL: (2,3) veresii. - Şi: (învechit şi regional, 2) veresé (pl. veresele), (regional, 2) velesie, (învechit, rar, 2) veresâ (pl. veresale) s. f.
    -  Din tc. veresiye, veresi, ngr. βερεσές.
    VEREŞ s. m. v. vireş.
    VERÉTCA s. f. (învechit, prin Mold.) Ţesătură groasă (de cînepă). Sacii să fie în măsură de una cetfertae, din care 10.000 saci de veretcă... şi 10.000 saci de pînză (a. 1829). FURNICĂ, D. C. 339, cf. T. PAPAHAGI, C. L. 50.
    -  PL:?
    -  Din ucr. BepeTKa.
    VERÉU s. n. v. verif.
    VERFAFÔR s. m. (Nav.) Parte extremă a unei vergi, care începe de la ultima brăţară. Cf. dex - s.
    -  PL: verfafori.
    -  Etimologia necunoscută.
1902
VERG
-354-
VERGEA
    VERG s. n. v. vergă.
    VÉRGA s. f. (Nav.) Fiecare dintre barele de lemn sau de metal, fixe sau mobile, prinse de arborele unei nave în poziţie transversală sau înclinată şi care servesc la susţinerea velelor sau a saulelor de semnalizare; (învechit) vargă (A II 10), vergea (ΙΠ 14). Cînd vei constata că prinşii sînt piraţi, îi vei spînzura de subţiori la vergurile de sus. GHICA, S. 405, cf. ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, ABC MAR. Lipiţi CU burta de vergă, se smuceau căutînd să se arunce unul pe altul jos, în prăpastia deschisă sub ei. BART, E. 273. Oamenii... par nişte umbre negre ce se clatină atîrnate la rînd de vergile pe care se mişcă cu o iuţeală neregulată un amestec de degete încleştate ce strîng pînzele înfăşurîndu-le. id. s. M. 16. Verga are o parte centrală, numită baza vergii, prismatică (la cele de lemn) sau cilindrică (la cele de oţel). LTR2 VIII, 669, Cf. DL, DP, DM, DER, L. ROM. 1966, 302, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -      PL: vergi şi (rar) verge. - Şi: (învechit) verg (pl. verguri) s. n.
    -  Din fr. vergue.
    VERGEA s. f. I. 1. Băţ subţire, lung şi flexibil obţinut dintr-o ramură dreaptă de arbore sau dintr-o tulpină de arbust; nuia (1), vargă (A I 1), (regional) palcă1. V. j a p ă, j oardă, strămurare (1). Cf. anon. car., klein, d.
454,   LB, I. GOLESCU, C. Pe la vaduri erau aşezate vîrşe şi etere ţesute din vergele tinere de sălci. ASACHI, S. L. II, 113, Cf. ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 306, LM, DDRF, ENC. ROM. III, 422, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG. Prin unele părţi din Oltenia, în ziua de Sf. Andrei, copiii taie vergelele din pomii roditori,... le pun într-un borcan cu apă, aproape de căldură, ca să înmugurească şi să înflorească pînă la Sf. Vasile. PAMFILE, S. T. 147, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Ceru unuia o vergea de porumbar din gardul viu. CAMIL petrescu, O. III, 225, cf. dl, dm, dex, com. MARIAN. Face fata podişor împletit din vergele subţiri şi îl pune subt căpătîi. şez. xiii, 99, cf. com. din frata -TURDA, A I 12, ALR I 972/270, 510. Au găsît fîntîna cîn’ o băgat vergica..., o scos-o mai mîndrî şî mai frumoasă.
O. BÎRLEA, A. P. I, 283. Am o vergea groasă care luminează-n casă (Luminarea), sbiera, p. 322. 0 E x p r. (Prin Transilv.) A căuta paie şi vergele = a face tot posibilul, v. p o s i b i 1. Să zvîrcoleşte căutînd paie şi vergele să scape din noroiul în care a vrut să mă tragă pe mine. ap. ZANNE, P. III, 428.
    2.     Vergea (11) folosită ca instrument pentru aplicarea de lovituri corporale; (la pl.) mănunchi de vergele care se folosea ca instrument de pedeapsă corporală. Luînd vergeaua începu să-i care, una după alta, mai jos de spinare. PANN, ş. ii, 30/15. îl văd parcă şi acum umblînd cu
o  vergea în mînă pe dinaintea băncii. SLAVICI, O. I, 71. Se alege dintre feciori unul care să steie cu o vergea lîngă cofiţă, şi pe care îl va vedea că alege să-l judece cu vergeaua peste mînă. ap. MARIAN, S. R. I, SI. Cînd intrai în clasă văzui o vergea lungă, galbenă şi lucioasă, rezemată de masa profesorului. DELAVRANCEA, h. t. 93. Din cînd în cînd atingea cu vergeaua un cîrd de copii. VOICULESCU, P. I, 123. Soldatul care nu se supunea ori nu executa o poruncă era bătut cu vergele pînă la moarte. CAMIL PETRESCU, o. II, 566. De m-ai bate c-o vergea, Eu oi face cum oi vrea, Oi iubi cin ’ mi-a plăcea. MARIAN, H. 25. ♦ Lovitură aplicată cuiva (peste corp) cu vergeaua (I 1). La fitece ostaş, o sută de vergele. DELAVRANCEA, O. II, 148.
    3.     Baghetă de care se folosesc magicienii, vrăjitorii etc. în practicile lor; vargă (A I 3). Nesfîrşita simfonie a vietăţilor pe cine n-ar descînta... cu glasurile ei, aci glumeţe, aci triste... Acum o clipă au tăcut cu toatele. Un maestru nevăzut ţine deasupra lor vergeaua neclintită.
 DELAVRANCEA, O. I, 132, cf. DDRF. Baba iarăşi lovi apa de mai multe ori cu vergeaua... Cu vergeaua aceasta poţi face ce vrei: poţi să încui şi să descui orişice uşi, poţi să te prefaci în orice lighioane voieşti..., numai să plesneşti cu ea de trei ori. CĂTANĂ, P. B. I, 20.
     II.    P. a n a 1. 1. Bară subţire (cilindrică şi flexibilă) de obicei de metal, folosită pentru a susţine, a fixa etc. ceva. Luăm o vergea de oţel şi o punem pe masă şi luăm doi magneţi în amîndouă mîinele..., mişcăm amîndoi magneţii deodată din mizlocul vergelei către amîndouă capetele. BARASCH, M. m, 61/26, cf. 89/26, polizu, pontbriant, d. O fotografie recentă, - încadrată în patru vergele de aur masiv, prinse la încheieturi cu ţinte de diamant. CARAGIALE, o. I, 73. Se spînzură... cu amîndouă mîinele de vergeaua de alamă. id. ib. 268, cf. BARCIANU. După ce s-a aşezat bine hîrtia pentru imprimat, se ia o vergea de alamă sau de aramă, se pune în lungimea ei peste hîrtie şi se atîrnă la amîndouă colţurile cîte un lănţişor de aramă. G. IONESCU, C. T. 369. Acest minunat drum... se razimă adesea pe puternice întărituri de piatră, străbate poduri desăvîrşite şi e apărat prin vergele de fier unde se deschid rîpe. IORGA, P. A. I, 92. Trei perdele negre, prinse de nişte vergele întinse între patru stîlpi de metal subţiri şi mobili, erau aşezate astfel ca să formeze un mic cabinet. AL. PHILIPPIDE, s. II, 94, cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 269. Nişte vergele lungi de alamă împodobeau pereţii, aşteptîndpicturile. BASSARABESCU, S. N. 180. Din sus, alene, mînjit tot de cărbune pe faţă,... cu o vergea de fier pe umăr, apare el. ARH. OLT. ΧΙΠ, 165, cf. DS, SCRIBAN, D. Polul pozitiv este constituit din oxid de cupru, iar celălalt pol negativ, din una sau două vergele de zinc. ENC. TEHN. I, 112, cf. NOM. MIN. I, 77. Potcovarul taie din vergea o bucată. ARGHEZI, S. XIX, 78. Avea uneori o duritate de vergea de fier, deşi părea mlădios. CAMIL PETRESCU, o. II, 40. Dopul susţine vergeaua de aluminiu. SANIELEVICI, R. 70, cf. LTR2, DL, DM. Frecarea cu vergeaua de sticlă a pereţilor vasului are acelaşi scop. CHIM. AN. CĂLIT. 76. 0 F i g. Simţea... bătaia cu vergele de oţel a crivăţului, voiculescu, P. II, 146.
     2. S p e c. (Tehn.) Fiecare dintre barele de oţel moale care constituie armătura pieselor de beton armat. Grătarul original de pilaştri se vedea în picioare, în cămăşi de scînduri şi cu capetele de vergele la partea superioară. CĂLINESCU, B. I. 462, Cf. LTR2.
     III.   Numele unor unelte, unor obiecte, unor părţi de unelte etc. alcătuite dintr-o vergea (11, II 1) sau, p. a n a 1., asemănătoare, ca formă, cu o vergea, cu diverse întrebuinţări:
     1.     (Regional) Băţ uns cu clei (extras, mai ales, din bobiţe de vîsc) folosit pentru a prinde unele păsări; (regional) vargă (A II 3). Pasărea... să prinde în vergeale ce pun cu vîsc (a. 1691). ap. tdrg, cf. barcianu, alexi, w., scriban, d.
     2.     (Regional) Un fel de prăjină lungă folosită de pescari pentru a stîmi peştele; (regional) vargă (A II 2). V. ş t i u 1 -d i c (II). In cealaltă mînă ei au cîte o nuia lungă (vargă, vergea, prăjină) cu care sperie peştele de pe fund, ca să fugă în voloc. ANTIPA, P. 147.
     3.     a) (Prin Transilv.) Coada biciului. Cf. barcianu, alexi, w.
     b)     (Regional) Coada îmblăciului (Ciumbrud - Aiud). Cf. alr 1922/138.
     4.     (Regional) Bucată de lemn pe care ciobanii înseamnă, prin crestături, numărul găleţilor cu lapte (Brădişoru de Jos -Oraviţa). Cf. liuba- iana, m. 110.
     5.     Sul neted de lemn cu care se întinde şi se subţiază foaia de aluat .pentru plăcinte, tăiţei etc.; sucitor (I 1), (popular) mestecău1 (1), (regional) plăcintor (1). V. f ă c ă -leţ, melesteu (2). Cf. i. golescu, C., valian, v., polizu, pontbriant, D., costinescu, ddrf. Se pune aluatul şi cu vergeaua se întinde o foaie de preferinţă pătrată şi groasă de 1 cm. s. MARIN, c. B. 217, cf. DSR, DEX - s, ALR SN
 IV h 1 054.
1905
VERGEA
-355-
VERGEA
     6.     a) Băţ sau tijă de metal care se folosea la încărcatul puştilor şi al pistoalelor sau cu care se curăţă ţeava acestora; arbiu, vargă (A II 4 a). Cf. klein, D. 454, budai-deleanu, LEX., LB, I. GOLESCU, C., VALIAN, V., ISER, POLIZU, PETRI, V. Pe tine te lăsasem acasă stergîndu-ţi puşca: ştii că ruginise încărcătura înăuntru şi te apucaseşi ş-o scoţi cu vergeaua. CARAGIALE, O. VI, 29, cf. ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pînă încărca un soldat o puşcă cu cremene şi îndesa cu vergeaua, îi spărgea leliţa capul cu sticla de lapte, camil petrescu, T. i, 191, cf. scriban, D., DL. Carabina mi şi-o lua Şi s-apuca de-o umplea. Băga iarbă cu poala, Şi alicele cu chivără, Şi-atingea cu vergeaua. REV. CRIT. II, 380. Luai puşca şi vergeaua Şi-apucai în deal vâlceaua Unde cîntă turtureaua. CIAUŞANU, V. 75. De ce n-ai venit să-mi spui Să-mi iau armele din cui? Să-mi iau arma şi vergeaua Şi să-mi apuc poteceaua. IZV. X, 67. Să-m iau armele din cui, Armele şî cu vergeaua, S-apuc la vale vâlceaua. GR. S. V, 98, cf. 108, com. din deda - reghin.
     b) (Regional; la puşca de soc) Beţişor cu care se împinge dopul; (regional) vargă (A II 4 b), puştoc (Gura Sărăţii -Buzău). Cf. alr sn v h 1 306/728.
     7.     Numele mai multor părţi componente ale uneltelor pentru ţesut:
     a)     (Regional) Dreavă. Mosoarăle la timpul său să pun pre alergătoare în nişte vergele. LIUBA - IANA, M. 118, cf. DAMÉ, T. 141, PAMFILE, I. C. 263.
     b) (Regional) Fus (la urzitoare). Cf. damé, t. 141.
     c)     Fiecare dintre beţişoarele sau bucăţile înguste de draniţă introduse între firele de urzeală pe măsură ce aceasta se înfăşoară pe sulul de dinapoi al războiului de ţesut; fuscel, (regional) joardă, nuia (2 c), vargă (A II 5). De pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat şi te-au învălit pe sulul de dinapoi, punînd vergele..., ca să nu se hrentuiască urzala. CREANGĂ, O. 293. Colo, lîngă fereastră stau stativele puse, Pe sul şi pe vergele sînt firele aduse. BELDICEANU, P. 68, cf. DAMÉ, T. 135, TDRG. Vergelul se leagă... prin aţe de alt vergel, legat şi el de două aţe cu sulul. PAMFILE, I. C. 265. După două sau trei sucituri de ale sulului, se pune între urzeala învălită şi cea care se învăleşte o vergea, iar după alte două-trei învîrtituri, altă vergea. Astfel căpătăm pînza învălită pe sulul de dinapoi, id. ib. 266. Firele din război sînt pe gătate şi n-a mai rămas decît o singură vergea pe sulul dinapoi al războiului. PĂCALĂ, M. R. 242. Se pun vărgelele ca să nu se surpe valul. id. ib. 310, cf. resmeriţă, d., pribeagul, p. r. 94. în jurul sulului, printre urzeală se aşează mereu „ vergele ” ca să nu se încurce firele şi să se aşeze unele asupra altora. Vergelele trebuiesc aşezate uniform pentru ca sulul să fie rotund. APOLZAN, P. I. 65, cf. 69, 237, CADE, LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, h IV 145, X 512, 539, XI 276, SBIERA, P.
 222, ŞEZ. Π, 210, V, 170. Pune vărgele pe sul, cîte trebuie ca să iasă sulu regulat. Vărgelele să fac... din nuiele de alun, ori din scîndurele. BREBENEL, GR. P. 6/3, cf. com. din DEDA - REGHIN, ALR 11 294, ALR sn ii h 487, a 112, 21, 24, m 2, 4, v 8, 14, 15, 21,23,33, vi 16,19,22,26, nalr- oiv h 736.
     d)     (Regional) Fiecare dintre cele patru beţişoare subţiri în care sînt fixaţi dinţii spatei de la războiul de ţesut. Cf. PAMFILE, I. C. 268.
     e)     (Prin Ban. şi prin Transilv.) Fus (la suveica războiului de ţesut). Suveica, în carea se află un sfircel (o vergea de fier sau un bîticel subţire) pre carea să pune ţeava cu băteala, trece prin rost. LIUBA - IANA, M. 117, cf. AI 12.
     f)     (Regional) Tindeche1 (I 1) (Glimboca - Oţelu Roşu). Cf. alr sn π h 486/27, alrm sn i h 315/27.
     8.     (Regional) Numele unor părţi componente ale uneltelor agricole:
    a)      Bucată de fier care uneşte coamele plugului; (regional) brăcinar, chingă, mînă1 (II 3 a), punte (II 1 d), vargă (A II7) (Căzăneşti - Slobozia). Cf. ALR sn i h 20/723.
    b)      Fiecare dintre bucăţile subţiri de fier care leagă cormana de trupiţa plugului; (regional) fiulare (Brădişoru de Jos - Oraviţa). Cf. liuba - iana, m. 107.
    c)      Fiecare dintre bucăţile subţiri de lemn (sau de fier) aşezate cruciş în care sînt înfipţi dinţii grapei; (regional) măselar (4). Cf. alr sn i h 36, alrm sn i h 29.
    d)      Nuia arcuită sau un fel de greblă prinsă la ambele capete de toporiştea coasei, pentru a aşeza în brazde grînele cosite; vargă (A II 8 a). V. b u h a i, c î r 1 i g, h r e a p c ă, p a r m a c1 (5), p i e d i c ă (4 e). Coasele scrîşneau amarnic, retezau grîul din faţa pămîntului, îl rezemau pe vergele şi-l culcau în pologuri groase. SANDU-ALDEA, D. N. 105, cf. DSR, ALR sn I h 52/928, alrm sn i h 42/928.
    e)      (La coasă) Muchie a pînzei, opusă tăişului; (regional) vargă (A II 8 b). Cf. TDRG. La coasă deosebim... gura sau tăişul care taie,... varga, vergeaua, muchea sau ar cana, o dungă perpendiculară pe pînză care-i dă tărie spre a nu se îndoi sau rupe. PAMFILE, A. R. 125, cf. I. CR. III, 226, A III 2, ALR-M III h 837.
    9.      (Dulgherie; regional) Limba colţarului cu limbă (Bîrsana - Sighetu Marmaţiei). alrii 6 651/353.
    10.     (Regional) Cruce (la sanie) (Pecinişca - Băile Herculane). Cf. alr sn ii h 358/2, alrm sn i h 241/2.
    11.     (Bucov. şi prin Transilv.) Fiecare dintre şipcile care se bat paralel, la mică distanţă una de alta, pe pereţii sau pe tavanele de lemn, ca să se prindă muruiala (2); (regional) şuşă. V. 1 e a ţ. Cf. chest. ii 369/3,226, lexic reg. 116.
    12.     Fiecare dintre barele de lemn sau de metal care formează un grilaj sau un gard; (în special) gratie (la fereastră). V. parmaclîc (2). Gard de vergele. LM. Ferestrele catului de sus, mititele, lunguieţe şi întărite cu vergele de fier şi cu obloane ce se trăgeau în chepeng, erau cu mult înălţate de la pămînt. ODOBESCU, s. I, 127. Prin vergelele încrucişate ale ferestrelor vederea se-ntindea peste toată lăţimea rîului. id. ib. 139. Ajunsei la fereastră; o deschisei; privii în jos printre vergelele de fier de la al doilea cat. Băgai capul printre vergele. DELAVRANCEA, H. T.
 203. Numai în zilele noastre au ajuns la modă ochiuri de sticlă şi vergele de fier. PĂCALĂ, M. R. 410. în loc de sticlă, fereastra e provăzută... cu vergele de lemn, pentru a opri intrarea în magazie a animalelor mai mici. id. ib. 435, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu vergele de fier îngrădeşti cerdacele. SEVERIN, S. 147, cf. CADE. Zise răspicat, cu mîinile pe vergelile patului, ca la o tribună. ARGHEZI, S. VII, 205, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
    13. (Transilv.) Ţeavă (II1). Cf. klein, D., budai-deleanu,
 LEX., LB, VALIAN, V., ISER, POLIZU, V., TDRG, VICIU, GL., FRÎNCU - CANDREA, M. 106.
    14.     (Nav.; învechit) Vergă. Pe tot minutul trebuie să vireze bord, mînuind pînzele cu frînghiile ude..., suind şi coborînd pe scări de gheaţă pînă la catartele şi la vergelele cele mai de sus, ca să strîngă şi să dezvălească vîntrelele. GHICA, s. 383, cf. COSTINESCU. El se aoaţă de micul catarg şi desfăşură pînza de pe vergea. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE.
    IV.     (Suspect; sens etimologic) Semn grafic în formă de linie dreaptă. Acuma o nucă şi cu 6 fac 7 nuci, şi acestea le vom scria subt vergea. PETROVICI, P. 151/5.
    -   PL: vergele şi (regional) vărgele (alr I 1 294/740).
 - Şi: (regional) vergeâlă (alr i 1 294/49; pl. vergele, ib.), vergeâuă (ib. 1 294/51, 56, 59, 61, 80, 285, 290, 315, ai 12, iii 2) s. f., vergél subst., vergică (pl. vergele şi vergici, com. MARIAN, ALR I 1 294/573), vargeâ (alr i 1 294/93; pl. vărgeli, ib.), vărgeâ (pl.vărgele şi vergele, ib. 1 294/140,
 223, 760), vărgeâuă (ib. 1 294/295, 298, A112, 21, 24) s. f., vârgél (RĂDULESCU-CODIN, ALR I 1 294/776; pl. vărgele, RĂDULESCU-CODIN, vărgei, ALR I 1 294/776) s. n., s. m.,
1905
VERGEALĂ
-356-
VERGELUI
 vărgică (alr i 1 294/174, 584, A I 12; pl .vărgele, alr i
 1 294/174, 584), virgică (ib. 1 294/227; pl. virgele, ib.) s. f.
    -       Lat. virgella. - Vergică: cu schimbare de suf.
 - Vergel: sg. refăcut după pl.
    VERGEALĂ s. f. v. vergea.
    VERGEL1 s. n. Obicei practicat în noaptea de Anul Nou, uneori la Crăciun sau la Bobotează, constînd dintr-o petrecere în cursul căreia, prin diverse practici magice, se prezice viitorul celor prezenţi pentru anul ce urmează sau li se ghiceşte fetelor ursitul; p. e x t. petrecere care are loc la Crăciun, la Anul Nou etc.; vergelat1. Cf. stamati, d. Dîndu-se semn că vergelul se începe, tot insul, care voieşte a-şi cunoaşte viitorul, aruncă în apa din ciubăraş cîte un semn, adecă: un cuţitaş, un crucer, un bumb, un inel. MARIAN, S. R. I, 54. Feciorii din acest sat, cari voiesc să serbeze vergelul, ... tocmesc muzicanţi, id. ib. 82. Presără Anului Nou e considerată ca cea mai potrivită a afla ce are să se întîmple în noul an... De aceea, îndată ce însarează se adună în diferite locuri ficiori şi fete la ... vergel sau vergelat. MÎNDRESCU, L. P. 229, cf. DDRF, ŞĂINEANU. Pînă după anul 1860, românii bucovineni n-aveau alte petreceri naţionale decît nunţile, cumătriile, colăcăriile, hramurile,... zilele onomastice, vergelurile şi horele săteşti. SBIERA, F. S. 194, cf. TDRG. Cu cîteva zile mai înainte de Anul Nou, crainicul vesteşte... satului că, în sar a despre Anul Nou, vergelul se va face de Ilie Costoroabă. HOGAŞ, DR. II, 191, cf. 190, RESMERIŢĂ, D. La acest vergel este obişnuit şi brişcălitul şi se pare că numirea de vergelat s-a făcut după vergeaua... cu care se face pedepsirea. RF I, 108, cf. 107, CADE. La Sf Vasile sau Anul Nou se face vergelul de către fetele nemăritate, spre a-şi cunoaşte ursitul sau timpul cînd se vor mărita, izv. xi, 43, cf. XVI, 20, scriban, D., izv. xxi, 17, DL, DM, DEX, BUGNARIU, n., fochi, D. E. 361, ŞEZ. I, 201. Dupî ci s-o fîrşit „ vergelu ” sî pun pi băuţi şî pi giucati, sî măi treacî din năduhurli şî nacazurli omului ci sî duci. ib. II, 211, cf. v, 170, viciu, GL., t. papahagi, m. 236. în noaptea ajunului de An Nou am fost la verjel. CV 1952, nr.5, 40. La Anu Nou fac virgel, virgelează la mûezu nopţî. ALR T II 105, cf. 125, ALR Il/i ΜΝ 110, 2 798/228, ib. MN 111, 2 829/279. Fac bal ori vărjel. ALR II 4 839/279, cf. ib. 4 839/228, 349, LEXIC REG. 17, 67.
    -      PL: (rar) vergeluri şi vergele. - Şi: (regional) verjél, vârjél, virgél s. η.
    -  Postverbal de la vergela.
    VERGÉL2 subst. v. vergea.
    VERGELĂ vb. I. I. T r a n z. (Regional, mai ales în Bucov.; complementul indică pereţi sau tavane de lemn) A şipcui (1). Cf. dl, DM, dex, com. din straja - rădăuţi, alrii/i h 239/365, a v 15, 20, lexic reg. 116, glosar reg., gl. olt., nalr - o n h 194/912, alr - m ii h 254/238. 0 R e f 1. p a s. Pereţii caselor nouă se vergilează pe dinlăuntru şi pe dinafară cu leţurile bătute de perete pieziş cu cuie,... apoi se lipesc cu lut şi în urmă se văruiesc numai în alb. PAMFILE, I. C. 441. Cînd casa se face din bîrne cioplite, ...se vergeleşte cu leaţuri, pentru ca lutul deasupra să se ţie mai bine. Com. din BRAN - ZĂRNEŞTI.
    II.    1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A prezice (cuiva) viitorul în timpul vergelului1; (regional) a vergelui (2). Pregătirea pentru vergelat în anumite cazuri se face cu anumite formalităţi. Feciori şi fete se adună la un loc. Fiecare zice în sine cîte un „Tatăl nostru”, cîte o „ Născătoare ”, mai fac şi cîteva cruci, aşa cam în ascuns, apoi încep a vergela. RETEGANUL, ap. MARIAN, s. R. I, 61, cf. 67, FRÎNCU - CANDREA, M. 123, TDRG. Vergelul sau vergelatul este un fel de „ divinaţiune ” care şi-a luat numele de la vergelele cu care vergelează (= „profeţeşte ”) vergelătoriul. RF i, 107, cf. cade, scriban, D., şez. v, 170.
 La Anu Nou ... virgelează la mniezu nopţî. ALRT II, 105, cf. alr II4839/228.
     2. R e f 1. (Prin nord-vestul Transilv.) A se ciondăni, a se ciorovăi. Cf. DR. iv, 785, RF i, 110, dsr, caba, săl. 92.
     -     Prez. ind.: vergelez. - Şi: (regional) vergeli vb. IV, vergilâ, virgelâ vb. I.
     - De la vergea.
     VERGELAT1 s. n. Obicei practicat în noaptea de Anul Nou, uneori la Crăciun sau la Bobotează, constînd dintr-o petrecere în cursul căreia, prin diverse practici magice, se prezice viitorul celor prezenţi pentru anul ce urmează sau li se ghiceşte fetelor ursitul; p. e x t. petrecere care are loc la Crăciun, la Anul Nou etc.; vergel1. Vergelatul... zic moldovenii că iaste un feliu de minune, cu care pot să-şi cunoască mai nainte tot norocul şi nenorocul, care va întîmpina pre dînşii preste an. CANTEMIR, S. M. 320/1, cf. CIHAC, I, 306, FRÎNCU - CANDREA, M. 123. Principele Dimitrie Cantemir e cel dintîi... autor român care scrie despre o datină a moldovenilor de felul vergelului, numind-o vergelat. MARIAN, S. R. I, 61. îndată ce însărează să adună în diferite locuri ficiori şi fete la aşa-numitul vergel sau vergelat. MÎNDRESCU, L. p. 229. Vergelatul este cunoscut în toate părţile Ardealului locuite de români ca un act solemn şi misterios. De aceea pregătirea pentru vergelat... se face cu anumite formalităţi. RETEGANUL, ap. MARIAN, S. R. I, 61, Cf. 67, DDRF, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. 176. Datinele saşilor la sărbătorile Crăciunului n-au nimic comun cu ale noastre, afară de vergelatul de Anul Nou. VICIU, COL. 19. In timpul cît ţine vergelatul, fetele nu vorbesc una cu alta. PĂCALĂ, M. R. 241, cf. RESMERIŢĂ, D. Vergelul sau vergelatul este un fel de „ divinaţiune ”, care şi-a luat numele de la vergelele cu care vergelează (— „profeţeşte”) vergelătoriul. RF I, 107, cf. 108, SCRIBAN, D., SFC IV, 298. La mûezu nopţî să-nsqpe virgelatu. ALR TII105.
     - Şi: (regional) virgelât s. n.
     - V. vergela.
     VERGELAT2, -Ă adj. (Prin Bucov.; despre pereţi sau tavane de lemn) Şipcuit. Cele mai multe case... au poduri vergelate şi cu sufituri. PAMFILE, I. C. 444, cf. DL, DM, DEX.
     - PL: vergelaţi, -te.
     - V. vergela.
     VERGELATÔR s. m. Persoană care prezice viitorul celor prezenţi la vergel1. Vergelatorul, ca un om isteţ, prefăcut şi dedat de mai înainte în profeţirea norocului, ştie... bine să potrivească vorba. MARIAN, s. R. I, 56. Vergelatorul începe a toca cu ramurile verzi pe marginea vasului, recitind o urare, care ... se referă la viaţa agricolă, la sfîrşitul anului vechi şi la începutul celui nou. HOGAŞ, DR.
 II, 191. Fiecăruia vergelatorul, bun de gură şi de glume, îi face cîte o urare sau îi alcătuieşte cîte o păcălitură. id. ib. 192. Vergelul sau vergelatul este un fel de „divinaţiune” care şi-a luat numele de la vergelele cu care vergelează (= „profeţeşte”) vergelătoriul. RF I, 107, cf. DL, DM.
     - PL: vergelatori. - Şi: vergelător s. m.
     - Vergela + suf. -ător.
     VERGELĂTOR s. m. v. vergelător.
     VERGELI vb. IV v. vergela.
     VERGELUI vb. IV. T r a n z. 1. (Bucov. şi prin Olt.; complementul indică pereţi sau tavane de lemn) A şipcui
 (1). Cf. LEXIC REG. 116, GLOSAR REG., NALR - O II h 194/930.
     2.    (Folosit şi a b s o 1.) (Prin Transilv.) A vergela (II 1). Cf. SFC IV, 141, ALRTII 215.
     - Prez. ind.: vergeluiesc.
     - Vergele (pl. lui vergea) + suf. -ui.
 1915
VERGELUITOR
-357-
VERGUR
   VERGELUITOR s. m. (Bucov.) Meseriaş care şipcu-ieşte (1). Cf. lexic reg. 116.
   -  Pl.: vergeluitori.
   -  Vergelui + suf. -tor.
   VERGELUŞA s. f. I. Diminutiv al lui vergea.
   1.    Cf. v e r g e a (I 1). Cf. ddrf, tdrg 1715, cade, dl, DM, M. D. ENC. 990, DEX, DSR.
   2.     (Rar) Cf. v e r g e a (I 3). în sfîrşit a coborît vrăjitorul,... un bătrîior vesel, sfrijit ca un zbîrgiog... Ţinea vergeluşa de alun în mînă, cosorul de argint înfipt în brîul verde, iar în sîn sticluţa cu spiriduş. VOICULESCU, P. I, 171, cf. II, 277.
   3.    Cf. v e r g e a (III 6 a). iau puşca şi vergeluşa Şi gîndesc să îmi las munca. FOLC. transilv. I, 367.
   II.    (Art.; prin sudul Munt. şi prin vestul Olt.) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. Cf. VARONE, D2.
   -  Pl.: vergeluşe.
   -  Vergele (pl. lui vergea) + suf. -uşă.
   VERGELUŢĂ s. f. Diminutiv al lui vergea.
   1.     Cf. v e r g e a (I 1). Cf. cihac, i, 306. Cellalt îl mînă dindărăpt cu o vergeluţă. MARIAN, î. 208, cf. BARCIANU, DL, DM, SFC IV, 146, M. D. ENC. 990, DEX, DSR.
   2.     Cf. v e r g e a (II1). Cît pentru negi, îi atinge de trei ori pe zi cu o vergeluţă de sticlă, căria îi moaie vîrful în amoniac licuid. MAN. SĂNĂT. 213/15.
   -  Pl.: vergeluţe. - Şi: (regional) vărgeluţă s. f. BARCIANU.
   -      Vergele (pl. lui vergea) + suf. -uţă. — Vărgeluţă: prin apropiere de vargă.
   VERGETÙRA s. f. (Med.; mai ales ia pl.) Dungă sau şir de dungi de culoare violacee, apoi sidefie localizate mai ales în regiunea abdominală, cauzate de întinderea sau de ruptura fibrelor elastice ale pielii (în obezitate, în timpul sarcinii etc.). Cf. der, D. med., m. d. enc., dex, dn3.
   -  Pl.: vergeturi.
   -  Din fr. vergeture.
   VERGHÉTA s. f. v. verighetă.
   VERGÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) 1. (Complementul indică pereţi sau tavane de lemn) A şipcui (1). Com. marian.
   2. A pune vergele (III 7 c) printre firele de urzeală. Com. marian.
   -  Prez. ind.: vergesc.
   -  De la vergea.
   VERGÎCĂ s. f. v. vergea.
   VERGILÂ vb. I v. vergela.
   VERGIN,-Ă s.f., adj. v. virgin.
   VERGINÂL, -Ă adj. v. virginal.
   VERGINITÂTE s. f. v. virginitate.
   VÉRGUR, -Ă s. f., adj. I. S. f. 1. (învechit şi regional) Fecioară. Să neştene va amăgi atare ver gură... şi va dur mi cu însa să-i dea dzeastrea. PO 252/17. Atîţia bani să dea acolo cîţi se cad pre veşmintele unii vergure. ib. 253/1. Astăzi un porboc mic dintr-o vărgură (s-)au născut voaă (a. 1600-1650). GCR I, 136/17. Numele vergurii era Maria. N. test. (1648), 66715. Nepărăsind scaunul părintelui, sălăşuitu-se-au în vergură pentru noi (a. 1648). GCR I, 130/19. In casele mămăriei tale şi în mîncare raiului şi în celariul vergurilor. MOLITVENIC (sec. XVII), 14r/2. S-au
 sălăşluit în vergură, adecă în fecioară. VARLAAM - IOASAF, 6/3. Alţii fecea tiranii şi ucideri, alţii sîlă vergurilor, muierilor celor de cinste. în IST. LIT. ROM. I, 557. Pre Ilinca, carea era vergură,... o au măritat după postelnicul său. ŞINCAI, HR. III, 62/1, cf. 113/6, LEON ASACHI, B. 84/5, LB. Pre fiica lui, ... ca să o lipsească de toată sporinţa de a naşte prunci, o au băgat în ceata vergurilor vestale. BR (1829), 1/15. Ver gurile vestale s-au aşezat cu numărul patru în onoarea zeei Vesta. BOJINCĂ, A. I, 182/21. Vergură înţălepţeşte să trasă îndărăpt. FM (1838), 71/1. Cutezînd a vătăma pe o vergură romană,... părintile ei... o junghie. SĂULESCU, HR. II, 45/24. Vergură, ce dineoare, în a verei primă floare, Ah, ai trecut. ASACHI, S. L. I, 119, cf. id. N. v/5. Vergurile (fecioarile) vestale păstra la romani focul cel sfinţit, ic. LUM. (1840), 872/3, cf. CORNEA, E. π, 33/15. Cine-au pronunţat aice dulcele nume de fete? Unde sînt acele verguri? MILLO, în PR. DRAM. 361, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D. Frumoasa ta vergură. F (1867), 35. De mă poate scăpa ceva pe lume este numai dragostea ta, vergură divină şi senină. ALECSANDRI, T. 1009, cf. CIHAC, I, 311. O cunună de vergură Cu lumină s-a-mpletit. BOLINTINEANU, P.
 II, 38, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, PUŞCARIU, ET. WB., DHLR I, 36, 37, 87, îi, 501, dr. i, 417, resmeriţă, d., severin, s., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SCL 1964, 556. îngerii s-au mirat cum o vergură lumească Va pe Dumnezeu să-l nască. T. papahagi, M. 184, cf. alr i/ii h 248/215. ♦ (Pe lîngă substantive ca „Maria”, „Sfînta” etc.) Maica Domnului, Fecioara Maria. Se prinse de Duhul Sfînt, născu den Maria Vergură (a. 1648). GCRI, 124/12. Giurăm pre Dumnezeul cel viu, carele au făcut ceriul şi pămîntul, şi pre fericita Vergură Maria, şincai, HR. îl, 113/14, cf. budai-deleanu, LEX., LB. Au căpătat rugăciunile Sîntei Vergure Marii. CALENDAR (1851), 51/13, cf. puşcariu, et. wb. Şade-mi Maria Vergură Cu fiul alăturea. VICIU, COL. 105.
     2. (Bot.; în sintagma) Vergură învelită = păianjen (7) (Nigella damascena). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1061, DDRF, BRANDZA, FL. 5, BARCIANU, PASCU, S. 57, PANŢU, PL. 58, BORZA, D. 116, 300.
     II.   Adj. 1. (învechit şi regional; despre fete) Virgină (v. v i r g i η II 1). Avea patru feate vărgure. COD. VOR.2 13713, cf. N. test. (1648), 163720, anon. car. Zîne născute de Joie... şi fecioare viergure, de muzică şi poetică aflătoare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 71. Cîţiva români..., cu naivitatea fetiţelor vergure, spunea orişice în gura mare. BARIŢIU, P. A. III, 325, cf. ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., DL, DM. Se învoiră... să-şi aleagă mai multe fete vergure. MARIAN, INS. 500, cf. ALRM i/ii h 339. 0 (Prin lărgirea sensului) Dar trupul ei curat, vergur, se cutremură. agârbiceanu, L. T. 281. 0 (Cu valoare de calificativ dat Maicii Domnului, Fecioara Maria) Ai amistuit şi //[ristojs ai născut, Maică Vergură. MOLITVENIC (sec. XVII), llv/2. Prin rugăciunile Maicei cei pururea Vergure s-au biruit. ŞINCAI, HR. I, 124/27. 0 (Prin extensiune; despre persoane de sex masculin) Nu poate scăpa de blestemul ce zace asupră-i pînă cînd nu se va afla un fecior vergur care să-i taie capul. mureşanu, I. 64/26. (Substantivat, m.) Ia zi curatului curat şi vergurului vergur, să vezi nu să bucură de fapta bunătăţii lui? ap. TDRG. 0 F i g. Nimenea nu poate să se laude că are inimă curată şi vergură. ap. TDRG. Simţeam că inima mea vergură era deja în fierbere. F (1872), 14.
     2. (învechit; despre terenuri, păduri etc.) Care este neexplorat, neexploatat. V. virgin (III 2). Prin codrii verguri... securea stîrpitoare încă nu străbătusă. ASACHI,
 S.  L. II, 78. Roşienii prelucrează pămîntul carile, deşi vergur, produce înavuţit săceriş. FM (1840), 75'/8. Poporul român... nu este o pădure vergură (a. 1862). IORGA, s. D. XVIII, 53.
     -     Pl.: verguri, -e şi (învechit, f.) verguri. - Şi: vărgură s. f., adj.
     - Lat. virgula (diminutiv al lui virgo).
1927
VERGURAL
-358-
 VERIC
     VERGURAL, -A adj. (învechit, rar) Fecioresc. RESMERIŢĂ, D.
     - Pl.: vergur ali, -e.
     - Vergură + suf. -al
     VERGURÉLE s. f. pl. (învechit, rar) Diminutiv al lui v e r g u r ă. V. v e r g u r (I 1). Numai unii tinerei şi unele vergurele, care sînt de rară frumuseţă, să areate înaintea preoţilor jertva. MAIOR, T. 100/18.
     - Verguri (v. vergur) + suf. -ele.
     VERGURÎE s. f. (învechit) Feciorie, virginitate; p . e x t. castitate. Acesta sv[î]«ta Nichita dorind verguria şi ţinerea să sălăşlui în munţi. DOSOFTEI, V. S. mai 108/18, cf. ANON. CAR. Această foloseşte de a drege ficior ia (verguria) stricată a fetelor. CORNEA, E. II, 126/8. Acest sovon se leagă după cununie pe după grumazul miresei în semnul vergur iei. MARIAN, NU. 440, cf. DDRF, TDRG, SCRIBAN, D., DL, DM. 0 F i g. Italienii cred într-o vergurie a sufletului. FM (1842), 161'/31.
     - Vergură (v. vergur) + suf. -ie.
     VERGURITÂTE s. f. (învechit, rar) Feciorie, virginitate. Aceasta au fost din Halcidona şi, petrecînd vieaţă castă (curată) în verguritate (feciorie) sub Diocliţian, au suferit martiriul CALENDAR ( 1854), XXV/9.
     - Vergură (v. vergur) + suf. -itate.
     VERGURÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui v e r -gură. V. vergur (II). Tînărul crăişor... la ver guriţa d-voastră a alergat. COM. SAT. V, 12.
     - PL: ver guriţe.
     - Vergură (v. vergur) + suf. -iţă.
     VERGIJŢA s. f. v. verigufă. VERH s. n. v. vîrf. VERHÔVNIC s. m. v. vîrhovnic.
     VERI1 conj. (învechit; în construcţii corelative cu el însuşi, cu „sau” ori cu „au”) Ori (I 1). Cine va vrea să facă, veri bine, veri rău, slobodu e. CORESI, EV. 68, cf. id. L. 357/15. Le-am vîndut partea mea de moşiie...cîtă să va găsi, veri în sat, veri în apă (cca 1600). CUV. D. BĂTR. I, 101/6. De va fi neştine de 30 de ani, veri aibă feciori, veri n-aibă, să nu să cuminece 4 ani (a. 1645). ap. TDRG 1094. Cela ce va găsi ceva mărgînd pre un drum, fie ce va fi, veri mult, veri puţin, de nu va spune... cum iaste la dîns acel lucru,... acesta ca un fur să va certa. PRAV. 39. Ce să va prileji să să afle a cuiva, veri şlic, sau altă fiece ha(i)ne, sau cuţît..., acestea toate fac prepus de furtuşag. ib. 65, cf. MARDARIE, L. 1682/13. Orice v-ar trebui, veri bani, veri haine. M. COSTIN, ap. GÎDEI. Să aibă a-ş strînge pre ai lui oameni cari sint rumâni den Moldova, verunde i-ar afla... au în sat domnesc, veri boieresc, au călugăresc (a. 1679). ap. HEM 2098. Veri nemearnic, veri de loc, numind el numele D[o]mnului, să moară. BIBLIA (1688), 89V34. Pasirea ver ar piui, ver n-ar piui, fiinţa păşirii nu să strică. CANTEMIR, 1.1.1, 63. Ţiteron,... în toate oraţiile scrise şi zise, veri lăudătoare ar fi fost, veri hulitoare,... puţin să fie asudat să vede. id. HR. 5. Şi nici unul să poată vreodată din toate obrazele atîta besericeşti, cît şi mireneşti, veri boiari, veri din cei supuşi... să fie volnic a călca această sfîntă mănăstire (a. 1702). IORGA, S. D. XIV, 8. Obrazele cele preoteşti şi arhiereşti să numesc slugi ale lui Dumnezeu, veri păcătoşi sînt, veri direpţi. ANTIM, O. 359. Veri mari vor fi, veri mici, să ne părăsim de lucrurile cele rele (a. 1746).
 ap. TDRG 1094. Facem ştire cu această carte a domniei mele tuturor cui se cade a şti, veri boieri, veri fieşice slujitori (a. 1752). URICARIUL, V, 267/4. Robii din Ţara Rumânească, veri nemţi, veri rumâni, cîţi vor veni la închisoarea muhzur-agăi,... să-i cercetez eu şi să le fac tacrirurile. VĂCĂRESCUL, IST. 299, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Veri dajnici, veri scutelnici şi poslujnici,... toţi să aibă a cunoaşte pe cel ce va fi meimar-başa zabit la ale meşteşugurilor lor (a. 1823). DOC. EC. 303, cf. LB. Car ol cel Mare... ţinu în frîu pe ducii şi comişii săi, cît şi următorii lui, veri la alegirea împăraţilor, veri în interesurile familiare i certile succesiilor. SĂULESCU, HR. I, 118/26. Nu-nţelegi de-i adevăr Sau fantazie, au dacă Lacul suie-se spre ceriu, Ver spre lac ceriul se pleacă. ASACHI, S. L. I, 176. Ver interesul politic, ver soarta armilor vor preface lucrurile în contra dorinţei sale. id. ib. II, 91, cf. VALIAN, V. El lucrează totdeauna... veri ce să fie, veri ce să se facă sau ce să facă. LAURI AN, F. 53/34, cf. POLIZU, CIHAC, I, 320, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, DHLR II, 289, 408, RESMERIŢĂ, D., IORDAN, L. R. 399, SCRIBAN, D., SCL 1953,
 224,   l. ROM. 1962, 513, form. cuv. i, 200, 219, i. gheţie, B. D. 176, IVĂNESCU, I. L. R. 237.
     -  Şi: ver conj.
     -  Lat. Velis (prez. ind. pers. 2 al lui *volere).
     VERI2 vb. IV. 1. T r a n z. şi r e f 1. r e c i p r. (Regional; familiar) A folosi termenul de adresare „vere”, a (se) numi „vere”. Cf. sfc iv, 210, 214, scurtu, t. 149, com. din săcele.
     2. R e f 1. (Regional) A fi văr (I 1) cu cineva. Com. din ŢEPEŞ VODĂ - CERNAVODĂ.
     -  Prez. ind.: verese.
     -  V. văr.
     VERÎC s. m. Diminutiv al lui văr.
     1.     (Prin Munt., prin Olt. şi prin Ban.; de obicei la voc.) Verişor (1). Iubite vericule, întoarce-te înapoi. GORJAN, H. I, 105/19. Intr-o seară m-am pomenit cu văru-meu Zapateu la poartă. - Bună seara, vericule. Ce mai faci? STANCU, R. A. I,
 49, cf. DSR. 0 (într-un descîntec) Să mă spele de făcături, De la văr inc i (verişori), De la verişoare. POP, ap. SCURTU, T. 148.
     2.     (Popular şi familiar; la voc.) Cf. v ă r (I 1). Mă vericule, dacă vrei să te mărească şi să te fericească a lume, dă ce nu pui, sărbătoarea, scripcari... să-nveţe pă băieţi şi fetili satului la cîntări? JIPESCU, O. 51. Tovarăşii săi deşteptîndu-se, ziseră: -Dară lungă noapte fu asta, măi vere, — Lungă, da, vericule, — răspunse viteazul ISPIRESCU, L. 202, cf. 259, DDRF. Să vedem vericule cum ţi-e marfa. DELAVRANCEA, H. T. 11. Da’ bine, vericule, aşa ne fuse vorba? SANDU-ALDEA, U. P. 10, cf. TDRG, CADE. Crezi tu, mă vericule, că nu m-a usturat la ficaţi şi pe mine, cînd l-am văzut pe rusnac în flăcări? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 243, cf. SCRIBAN, D. Ce te ţii aşa măreţ, mă vericule, dă nu mai dai pă la noi, prin crîşmă... Hai? CAMIL PETRESCU, O. I, 63, cf. III, 225. Unul îşi izbi vecinul cu cotul: Ne-a luat dracu, vericule!... Cu cine ne mai batem? PAS, z. IV, 75, cf. DL, DM, SCURTU, T. 148, DEX. Măi vericule drăguţ, ... Nu-mi prea pare bine, Că nici ăsta nu mai vine! TEODORESCU, P. P. 442. Hai cu noi, vericule. ŞEZ. XXI, 94. Ce ai, vericule, parcă nu eşti în toate ale tale. izv. XVI, 72. ♦ Termen întrebuinţat în cursul unei povestiri pentru a exprima, exclamativ, mirare, satisfacţie etc., faţă de cele relatate. Ce să vezi? unde venea, măre vericule, asupra lui năbădăioasa de scorpie şi tot sugea văzduhul ISPIRESCU, L. 138. Am adormit şi cînd m-am trezit mai încolo, ce să vezi, vericule? era aplecat peste picioarele mele şi mi le deseînta. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 252.
     -  PL: verici. - Şi: (regional) vărinc s. m.
     -  Văr + suf. -ic.
1938
VERICARE
-359-
VERICINE
     VERICARE pron. nehot. (învechit) Oricare. Să fie de acum nainte în pac[ç]...de cătră toţi schilearii, vericarel[é\ ar fl schileari acol[ o] la Dragoslavel[é] (a. 1676). IORGA, S. D. Vil, 51. Vericari din voi nu veţi purta grijă să faceţi aşa,... veţi cădea în osîndă. ANTIM, O. 380. Vericarele din preoţi va fi chemat să scrie diata cuiva... să-l îndemne să facă ceea ce iaste dreptul id. ib. 391. Vă poruncesc domnia mea voao vinăricerilor vericari vă veţi întîmplă a umbla cu slujba vinăriciului... să le daţi bună pace oroşanilor (a. 1713). IORGA, S. D. XIV, 13. Făr’de temere să vînză acel nemişcător lucru la vericare să va întîmplă (a. 1775). PRAV. COND. (1780), 182. Suma dă cară să poată găsi, adică să să ia dă la vericare va fi (a. 1809). DOC. EC. 79. Dacă vor avea vreo teşcherea a vercăruia din comandirii adunării, prinzîndu-se, să-i cercetaţi cu orce mijloc (a. 1821). ARH. OLT. IX, 45, cf. VALIAN, V. Judeţiul e facultatea de a afirma cunoştinţa, vericare să fie procesul prin care s-a cîştigat şi condiţiunile în care s-a produs ea. LAURIAN, F. 41/25, cf. CIHAC, I, 320, LM II, 1570, PHILIPPIDE, P. 103, ALEXI, W. 478, CADE,
 I.  GHEŢIE, B. D. 337, DSR. 0 (Adjectival) Vericare preot afară din enoriia lui (de) va face liturghie... fară de voia preotului aceluia a căruia va fi noriia,... să leapădă de tot darul preoţesc. ANTIM, O. 378. Zice împăratul sau vericare stăpîn altul. ZILOT, CRON. 338. Cu neputinţă va fi vericăruia orator a dobîndi stima şi încrederea ascultătorilor, de nu va fi reputaţia sa bine întemeiată. MARCOVICI, R. 31/21. Vai de vericare sistem guvernemental care, în loc de a îmbunătăţi treptat pe oameni, caută cum să-i corumpă mai bine ca să-i facă mai supuşi scopurilor lui. MAN. SĂNĂT. 3/27. Departe de a se închina în cuvintele ver cărui învăţător al său, a devenit cetăţeanul lumei filozofice. ARISTIA, PLUT. XLlX2/25. E oara cea din urmă, cînd patria ne cheamă Să punem la o parte vericare alte griji. MUREŞANU, P. 137/8.
     -       PL: vericare şi (învechit, rar) vericari. - Articulat (cu valoare de pron. nehot.): sg. m. vericarele. - Gen.-dat. (cu valoare adjectivală) sg. m. vericăruia şi vericărui. - Şi: (învechit, rar) vercâre pron. nehot
     -  Veri1 + care.
     VERÎCĂ s. f. v. verigă.
     VERICÉ pron. nehot. (învechit) Orice1. Verice va păsa cuiva la cele sufleteşti, alerge la mine ca la un părinte. ANTIM, O. 28. Pentru verice să-mi scrii fară teclif (a. 1824). IORGA, S. D. XXII, 166, cf. CIHAC, I, 320. Verice vei face, nu scapi de moarte. LM II, 1570, cf. DDRF II, 218, PHILIPPIDE, P. 103, BARCIANU, ALEXI, W. 478, CADE 1414, SCRIBAN, D. 1401, dl, DM, I. GHEŢIE, B. D. 163, dsr. 0 (Adjectival) De va avea cineva, verice fel de om ar fi, moşie pre lîngă moşiia mănăstirii, ... nici cu un mijloc să nu să împresoare locul cel strein cu al mănăstirei. ANTIM, O. 345. Iară cei ce vă veţi întîmplă a citi..., verice greşală veţi afla, îndreptaţi cu duhul blîndeţelor (a. 1712). BVI, 486. Dator să fie oricare chiriaş ce-l are verce namestic pe locul bisericilor, să aibă a da ştire bisericaşilor (a. 1790). PRAV. COND. (1780), 209. Pohtea să se şi sfătuiască pentru verice pricină a stăpînirei sale cu oameni procopsiţi. VĂCĂRESCUL, IST. 251. Zapisă sau verce scrisoar(e) de datorii... să nu să ţie în samă (a. 1793). ŞTEFANELLI, D. c. 238. Oricîte familii vor veni, să fie nedajnice şi apărate dă verice dare şi cerere (a. 1811). DOC. EC. 117. Deputaţii... avînd toată plenipotenţia în mînă de a cerceta şi de a orîndui să se dea verce somă va fi cerută de veliţii Divanului celui mare (a. 1822). URICARIUL,
 IV, 293/7. Să fie iertaţi toţi cîţi îmi vor fi greşit şi verice rău mi-ar fi făcut (a. 1829). ARH. OLT. IX, 35. Hotărăşte a fece binele cu verice jertfa. MARCOVICI, C. 5/1. întrebuinţarea lor nu este vrednică de a readuce sănătatea în verce fel de boală. MAN. SĂNĂT. 10/2. Verice schimbare a vieţei umane
 este periculoasă. ARISTIA, PLUT. 158/13. Verce amestecătură de lichide,... preparată spre a servi de remediu, e medicament. CANELLA, V. 259. Ne-am luat sarcina... de [a] vesti pre toţi de verice pericol ne ar ameninţa. ODOBESCU, S.
 III, 361. Nu verice afirmaţiune a unui contemporan este un adevăr istoric, camil PETRESCU, C. II, 416. 0 (Cu intercalarea unor prepoziţii) Să tămăduia, ver de ce boală ar fi fost. ANTIM, O. 24. Să nu ne trufim întru inimile noastre, veri pentru ce bine am face. id. ib. 72. Pă acei împrumutători... să-i apucaţi cu strînsoare, veri dă ce treaptă va fi (a. 1812). PRAV. COND. (1780), 204. Apreg pedepsea pe cei care Asupra patriii facea sfaturi Ş-avea cu turcii vro mestecare Sau veri cu ce străine staturi. BUDAI-DELEANU, Ţ. 152. Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi, nici o pravilă nu opreşte pre om de a întîmpina răul cu rău (a. 1821). ap. oţetea, t. V. 144. Vor avea şi putere de a sili ver pe ce părinţi...să dea fiiului său creşterea bună (a. 1822). URICARIUL, IV, 284/20.
     -  Şi: vercé pron. nehot.
     -  Veri1 + ce.
     VERICEÂ s. f. (Maram. şi prin Bucov.) Verişoară, v. v e r i ş o r (1). Cf. tdrg, dl, dm, scurtu, t. 152, dsr. Ie-ţi, mireasă, ziua bună De la fraţi, de la surori, De la grădina cu flori, De la strat de busuioc, De la feciorii din joc, De la strat de floricele Şi neamuri şi vericele. MARIAN, NU. 299, cf. LEXIC REG. 13.
     -  PL: vericele. - Şi: vericică s. f. TDRG, DSR.
     -      Vară (v. văr) + suf.-icea. - Vericică: cu schimbare de suf.
     VERICICĂ1 s. f. Diminutiv al lui vară (1); (regional) vărucă, văruţă, verişoară. Cu vitele la apă, cu capu-n arşiţa soarelui toată vericică. JIPESCU, O. 35, cf. TDRG. Aşa ceva am păţit eu într-o vericică. LUNGIANU, ap. CADE. O prins-o frigurile toată vericică. GRAIUL, I, 406.
     -  Pl.:?
     -  Vară + suf. -icică.
     VERICICĂ2 s. f. v. vericea.
     VERICÎNE pron. nehot. (învechit) Oricine. Să fie moşie... coconilor... şi strenepoţilor lui... şi vereine va fie de rudenie dumnelui (a. 1632). BUL. COM. IST. V, 188. Fără vrednicie m-am îndemnat a scrie... să poată afla, fară multă osteneală, vericine istoria otomaniceştii împărăţii. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Să se închiză oraşul în care să află boala, fară de a lăsa pe vericine... să între în soroc de 30 zile. CR (1829), 89V8. S-au făcut pitac către orînduiţii, cu publicaţii ca vericine va avea trebuinţă de oameni să meargă la piiaţa Herasca (a. 1832). DOC. EC. 503. Epermis a ucide pe vericine ne pune curse spre a ne lua viaţa noastră. LAURIAN, F. 94/27. Dumneaei este slobodă cu desăvîrşire să se plimbe oricît va voi... şi cu vericine va voi. PR. DRAM. 166. Această sfială naturală... încearcă vereine îngrijeşte un bolnav pentru întîiaşi dată. MAN. SĂNĂT. 8/14, cf. POLIZU, CIHAC, I, 320, LM II, 1570. Spună-mi vericine au nu sînt destule fete şi neveste tinere care posed asemenea scăderi? F (1870), 236, cf. ddrf îi, 218, PHILIPPIDE, P. 103, TDRG 1094, SCRIBAN, D. 1400. Vericine va încerca să lupte împotriva stăpînirii va fi pe loc împuşcat. CAMIL PETRESCU, O. II, 87, cf. I. GHEŢIE, B. D. 163, 445, DSR. 0 (Cu intercalarea articolului adjectival genitival) Să fie... îndatorate veri ale cui cară să vor găsi să le pornim, a să căra suma sării (a. 1815). doc. EC. 172.
     -  Gen.-dat.: vericui. - Şi: vereine pron. nehot.
     -  Veri1 + cine.
1945
VERICÎND
-360-
VERIF
     VERICÎND adv. (învechit) Oricînd. Craiul Albert le dete libertatea de a se strămuta în orice loc şi vericînd le va place. BĂLCESCU, M. v. 313, cf. lm ii 1570, cdde 53, dl, dm, DSR.
     - Veri1 + cînd.
     VERICÎT1 adv. (învechit, rar; cu valoare de conjuncţie concesivă) Oricît1. Sînt fapte de altă natură care nu se pot vedea cu ochii,... care nici microscopiul, nici scalpelul nu le poate ajunge, vericît de perfecte le vom presupune. LAURIAN, F. 7/16.
     - Veri1 + cît.
     VERICÎT2, -Ă pron. nehot. (învechit) Oricît2. Să aibă el voie a căuta casa mea şi de toate satele şi moşiile şi ţiganii miei, vericîţi vor fi, au de moşie, au de cumpărătoare (a. 1682). ARHIVA, I, 250. Să fie în pace şi iertat de toate dăjdiile şi angăriile, vericîte ar ieşi peste an (a. 1753). URICARIUL, X, 120. Să dovedească... că... au fost acel privileghiu al slobozeniei... şi la toţi alţi orăşani strînşi, vericîţi vor fi (a. 1783). BUL. COM. IST. IV, 119. Avea prolipsis cum că toţi vericîţi să află în treaba devletului sînt jacaşi şi năpăstuitori. VĂCĂRESCUL, I. I, 73714. Se face cunoscut că vericîţi din particularnicele feţe vor avea a priimi plată pentru producturile ce au dat ei la oştiri să vie să se arate la sfatul administrativ. CR (1832), 125 724.
     - Pl.: vericîţi, -te. - Şi: vercît, -ă pron. nehot. CIHAC, 1,320.
     - Veri1 + cît.
     VERICÙM adv. (învechit) Oricum. Aceaste nume, adăogătoare toate, vericum vor fi, sînt sau cu trei sfirşiri... sau cu o sfirşire. ST. LEX. 22376. Opreşte-ţi, muză, graiul ş-aşteaptă-n liniştire Minutul de pe urmă, fatal, vericum va fi. MUREŞANU, P. 57/8. Vericum te vei purta, ei nu te vor admite în societatea lor. LM II, 1570, DDRF II, 218, RESMERIŢĂ, D. 896, SCRIBAN, D. 1401.
     - Veri1 + cum.
     VERIDIC, -Ă adj. 1. (Despre fapte, manifestări etc. ale oamenilor) Care este real2 (1), adevărat, exact; (despre creaţii ale lor) care este sau pare a fi conform cu realitatea
 (2), cu adevărul, care este bazat pe realitate, care reproduce fidel realitatea; realist (3). Este pledoaria cea mai elocventă şi cea mai veridică în favoarea marei reforme. KOGĂLNICEANU, S. A. 212. Noi credem o datorie... a face din revista muzicală o prescurtare veridică despre tot ce priveşte asupra unei opere reprezintate. FILIMON, o. II, 280. Istoria fiecării ţări... este cea mai veridică istorie universală. HASDEU, I. C. I, 176. Faceţi ca gloria naţiunii să resară subt aspectul ei veridic din pensula şi din ciocanul vostru. ODOBESCU, S. II, 244. Trebuie să abuzez de pacienţa dumitale şi să-ţi povestesc o mică întîmplare absolut veridică. CARAGIALE, O. VII, 295. Această ştire veridică nu i-o puteau da marelui logofăt Nicolae Costin nici „ istoriile cele străine”, nici „leatopiseţul ţării”. IORGA, L. I, 95, cf. RESMERIŢĂ, D. Pentru a vedea dacă această interpretare e veridică sau nu, se impune o cercetare mai amănunţită a acelor documente. BUL. COM. IST. V, 128, cf. CADE. A renunţa la literatură ar fi însemnat pentru mine a renunţa la cea mai substanţială şi veridică formă a vieţii mele. TEODOREANU, M. U. 49. Vînătoarea îndeosebi mă apropia... de tot ce e mai veridic, mai pur. VOICULESCU, P. II, 161. Voi schiţa un tablou cît mai veridic şi voi face o cronică cît mai exactă a faptelor ce se desprind din aceste documente. D. GUŞTI, P. A. 319. înregistrări care continuă să-i intereseze, astăzi, pe cei care vor să aibă o imagine sinceră, veridică a campaniei. OPRESCU, S. 38. în fiece versiune e ceva veridic. CĂLINESCU, B. I. 338. Bătălia pentru
 Shakespeare... era bătălia pentru o artă nouă... mai veridică prin cuprinderea tuturor contrastelor societăţii. VIANU, L. U. 57. Figurile nobililor care asistă la înmormîntare sînt luate direct din viaţă: portrete veridice, pline de observaţie exactă. RALEA, s. T. I, 342. Orice artă în general - şi pictura îndeosebi - trebuie să fie veridică. CONTEMP. 1953, nr. 366, 1/4, cf. DL, DM, DN2. Negruzzi zugrăveşte caractere veridice şi-şi ordonează naraţiunea într-o structură de o simetrie şi gradaţie desăvîrşită. IST. LIT. ROM. II, 367. Era firesc... să ne adresăm textelor dialectale, pentru a găsi o imagine cît mai veridică a vorbirii populare contemporane. FD III, 152. Ia visurile abstracţiilor sale drept ceva veridic. REV. FIL. 1971, 1604. Trebuie să închegăm în opere veridice tocmai experienţa umană a acestei lumi. românia literară, 1972, nr. 1, 7/2, cf. M. D. ENC, DEX. 0 (Adverbial) Manolachi spune veridic lucruri pe care le-a văzut cu ochii săi. IORGA, L. II, 102. Pentru a putea reflecta veridic fenomenele sociale în operele lor, scriitorii şi artiştii... trebuie... să lupte împotriva formalismului. CONTEMP. 1953, nr. 339, 1/2. Teatrul... exprimă veridic idealurile înaintate. IST. T. 1,16.
     2.     (Despre oameni) Care este sincer, franc, exact. Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., CANELLA, V. 149, COSTINESCU, LM. în espunerea întîmplărilor... am năzuit să fiu deplin veridic. SBIERA, F. S. 3, cf. CADE, DEX.
     -  Pl.: veridici, -ce.
     -  Din fr. véridique.
     VERIDICITATE s. f. însuşirea, caracterul a ceea ce este veridic (I); adevăr, realitate, (livresc) veracitate, (astăzi rar) veritate. Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, alexi, w. Veridicitatea romanelor lui Rebreanu oferă un imens rezervoriu de adînci reflecţii D. GUŞTI, P. A. 99. în ce priveşte asemănarea figurilor, veridicitatea mişcărilor,... multe pînze pretenţioase... nu valorează cît această floare de tinereţe. OPRESCU, S. 227. Veridicitatea dezvoltării şi soluţionării conflictului piesei depinde de prezentarea într-adevăr autentică a raporturilor dintre cele două medii.
 V. ROM. noiembrie 1953, 290. Măiestria în arta realistă este indisolubil legată de veridicitatea şi profunzimea fondului de idei. CONTEMP. 1953, nr. 332, cf. DL, DM. în eposul haiducesc, realismul istoric sporeşte mult ca veridicitate a detaliilor. IST. LIT. ROM. I, 111. Multe lucrări valoroase, impresionante, unele chiar zguduitoare în veridicitatea expresiei lor. M 1962, nr. 4, 1. Piesa... se impune atenţiei prin veridicitatea imaginii de ansamblu a vieţii. T mai 1964,
 84.    înfăţişează viaţa cu mai puţină sau mai multă veridicitate. IST. T. I, 16. Aceste conţinuturi de conştiinţă există, indiferent de veridicitatea sau de falsitatea lor. REV. FIL. 1971, 1580, cf. dex, dn3.
     -  Din fr. véridicité.
     VERÎE s. f. (Rar) Calitatea de văr (I 1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, SCRIBAN, D. Rudenia din verie este foarte extinsă. Pentru nuanţarea gradului de rudenie limba a recurs la variate mijloace de expresie. SCURTU, T. 144, cf. 149, 150, 152.
     -  Văr + suf. -ie.
     VERIF s. n. (în 1 o c. a d j. şi a d v.; în legătură cu felul de a aşeza, a îndoi sau a croi o stofa, o mătase etc.) În verif = (aşezat) pieziş, în diagonală. Cf. CONV. lit. xlv, 938, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, UDRESCU, GL.
     -      Şi: (regional) veréf (conv. lit. xlv, 938, scriban, d.), veriu (udrescu, gl.), veréu (conv. lit. xlv, 938,
 SCRIBAN, D.) S. n.
     -  Din bg. nepeB. Cf. te. v e r e v.
 1953
 VERIFIA
-361 -
VERIFICA
     VERIFIA vb. I v. verifica.
     VERIFICA vb. I. T r a n z. 1. A cerceta, a examina valoarea, calitatea unei aserţiuni, a unei ipoteze, a unei teorii etc. (prin confruntare cu faptele, printr-un control al coerenţei interne etc.) pentru a confirma ca adevărat, just, exact; a constata, a confirma sau a stabili autenticitatea unui fapt, a unei afirmaţii etc. V. a d e v e r i, a t e s t a. Cf.
 I.GOLESCU, C., NEGULICI. Ea se mulţumi a-mi răspunde printr-o aruncătură de ochi, care verifica pînă la cel mai nalt punct expresiile din biletul ce-mi trimisese. FILIMON, O.
 i, 326, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d. Vom verifica... părerile noastre prin examinul faptelor, prin istoria chiar a bisericei în acea epocă. BARONZI, I. C. I, 194/10, cf. II, 244/25. Evenimentul a verificat ceea ce aţi prezis. COSTINESCU, cf. LM. Cele mai multe adevăruri verificate prin percepţiune efectivă au început prin a fi simple ipoteze. CONTA, O. F. 493, cf. 448. Această sinteză verifică... perfect rezultatele obţinute prin analiza particulară. REV. CRIT. I, 223, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, w., CADE. Experienţele nu fac decît să le verifice. LOVINESCU, M. 157, cf. 128. Pentru a verifica exactitatea impresiilor mele am avut o convorbire cu un prieten de la Iaşi. TITULESCU, D. 104. Am vrut numai să-mi verific părerea. Cazul lui nu e perfect cunoscut. CAMIL PETRESCU, T. I, 191. Sînt realităţi pe care ştiinţa... le verifică şi cîteodată încearcă să le explice. C. PETRESCU, î. I,
 16.  Ţara nu-mi face deloc impresia că-i mică. Dimpotrivă. Ceea ce verifică încă o dată adevăruri de mult demonstrate. SADOVEANU, o. IX, 249. Echipele studenţeşti au pornit la lucru pentru a verifica această convingere. Analiza rezultatelor... n-a dezminţit-o. D. GUŞTI, P. A. 283. Evenimentu a verificat precizarea. SCRIBAN, D. O răsturnare atît de radicală a valorilor sociale a verificat anume permanenţe ale sufletului uman. CĂLINESCU, S. 41. Dacă credinţa mea e verificată de fapte, cu atît mai bine... Dacă e contrazisă, n-a pierdut nimic. RALEA, S. T. III, 175, cf. 61. Este numai o presupunere pe care numai cercetările întreprinse la faţa locului ar putea-o verifica. LINŢIA, P. III, 235. Exploziile de rîs ale pictorului verificau sentimentul meu din belşug. V. ROM. noiembrie 1954, 152. Faptul că, folosind această metodă, am ajuns la unele concluzii, care, în general, erau cunoscute dinainte, verifică metoda întrebuinţată şi ne dă certitudinea că ea poate fi aplicată şi în alte cazuri. FD II, 227. Obiceiul de a tăia un brad din depărtare, ...de a-l pune la mormînt îl verificase folcloristul IST. LIT. ROM. I, 205. Bătrîne, verifică dacă oamenii sînt într-adevăr gata să sară, într-o singură clipită, la atac!
 V. ROM. octombrie 1964, 7. Voia să verifice aceste temeri, dar amîna mereu o confruntare cu minerii, ib. ianuarie 1965, 71. Experienţele epocale revoluţionare ale veacului nostru au verificat... două teze antropologice. REV. FIL. 1972, 192. 0 R e f 1. pas. Acestea se verifică chiar şi din faptele lor; căci avînd concuistat tot, nimic n-au pretins. ARISTIA, PLUT. 38/22. Deplina autenticitate a documentului se verifică... prin calculul indictionului. HASDEU, I. C. I, 128. Prin ştiinţă, istorie şi filosofie se verifică chiar politica pe care o susţin şi eu. SĂM. VIII, 5. Această concluzie se verifică prin compararea a trei documente. BUL. COM. IST. V, 35. Dacă insist totuşi din nou este ca să arăt cît de bine se verifică şi de astădată afirmaţiile lui Grammont şi Philippide. IORDAN, STIL. 78. Trebuie să îndepărtăm prenoţiunile din izvor mistic pentru a nu reţine decît ceea ce se verifică în experienţă. VIANU, E. 28. Ne permitem să facem apel şi aici la o ipoteză care se verifică cu fiecare probă ce ni se iveşte. APOLZAN, P. I. 172. S-a putut verifica, fară să ne gîndim, că episcopatul nu a crezut niciodată în aşa-numita înviere a morţilor. ARGHEZI, S. X, 246. Acuitatea vieţii se verifică în înfruntarea morţii. CĂLINESCU, B. I. 276. Se verifică faptul că orice altă soluţie se reduce la una din
 cele precedente, prin permutări de indici. VRĂNCEANU, G. D.
 I, 90. Capacitatea criticului şi implicit a istoricului literar se verifică... în judecăţile lui de valoare. V. ROM. decembrie
 1963, 187. Aceste informaţii se verifică: din diplomele regelui Ungariei rezultă că în adevăr Moldova a fost întemeiată... de Bogdan. PANAITESCU, C. R. 320. După cum se vede, mult discutata „eterogenitate” a lexicului românesc, în ansamblu, se verifică pe deplin şi în sectorul neologistic. HRISTEA, P. E. 104. La nivelul acţiunii se verifică atît temeinicia cunoştinţelor, cît şi profunzimea sentimentelor. REV. FIL. 1972, 177. încă o dată se verifică dictonul francez că „nu există ticăloşi perfecţi”. ROMÂNIA literară, 1975, nr.8, 17/3. ♦Refl. (Despre persoane) A se dovedi, a se arăta, a se manifesta într-un anumit fel. Cineva... sugeră să se cînte... Ioana se verifică dacă nu o excepţională artistă, în orice caz o bună elevă a pianistului. CĂLINESCU, B. i. 172, cf. 443.
    2.     A supune unui control, unei analize pentru a (putea) constata dacă ceva corespunde realităţii, scopului, cerinţelor, calităţii, anumitor date etc., dacă îndeplineşte condiţiile cerute sau dacă este conform cu ceea ce ar trebui să fie.
 V. controla, proba (1), r e v e d u i (1). Şapte din cei mai tari acţioneri vor verifica toate socotelile anului (a. 1849). doc. ec. 960, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant,
 D. Ne mărginim a indica grosso modo aceste perioade posibile ale dominaţiunii reale a Basarabilor..., rezer-vîndu-mi a verifica aiuri pe fiecare. HASDEU, I. C. I, 30. Verificăm o citaţie. CANELLA, V. 281, cf. COSTINESCU, LM. De cîţi ani nu a venit vreun inspector să-i verifice casa [de bani]? CARAGIALE, M. 236, cf. DDRF. Procurorul tribunalului de întîia instanţă va fi dator a verifica starea registrelor, cînd ele se vor depune la grefa. HAMANGIU, C. C. 23, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Să verifice cele ce spune cartea. IORGA, P. A. I, 239, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Gurău caută iar în biblioraft şi verifică date. CAMIL PETRESCU, T. III, 163. După asta mergea la cancelarie...unde... verifica reparaţiile. VOICULESCU, P. I, 119. A verificat împreună cu Angelica titlurile lor. id. ib. II, 237. Acest veac nu mai este al studiului singuratic,... al călătoriei pentru a verifica o pisanie ori o piatră de mormînt. SADOVEANU, O. XX, 64. Trebuie să verifice faptele; să aibă o explicare, să se lumineze. BART, E.
 215,  cf. SCRIBAN, D. Lichidul a fost verificat. ENC. TEHN. I, 389. Verificînd aceste rezultate,... se observă că cele date prin calcule sînt mai mici. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 44. Maşini statistice de verificat. NOM. MIN. I, 131. Trebuia... să verific dacă într-adevăr era o gaură cu şoareci. ARGHEZI, S. XVI, 217, cf. 108. Cu inventarul în mînă, Hagienuş verifică piesă cu piesă, aproape toată noaptea. CĂLINESCU, S. 249. Corespondenţa se poate uşor verifica. BLAGA, z. 88. Un fenomen sufletesc... tinde să se simplifice, să se organizeze şi să se fixeze. Să verificăm aceste cîteva constatări. RALEA,
 S. T. II, 134. Tu ai făcut dosarele. Tu ai ales foiţele, tu le-ai clasat, tu le-ai verificat. BARANGA, I. 211, cf. DL, DM. întreprind o expediţie comună în Africa, pentru a verifica dacă un anumit munte există în adevăr. JOJA, S. L. 243. Verificînd lista celor 34 de boieri..., constatăm că mulţi dintre aceştia erau rude cu domnii. STOICESCU, S. D. 33. Răbojul... este un instrument... de verificat datoriile. PANAITESCU, c. R. 154, cf. M. D. enc., dex. (Abso 1.) Mîine dimineaţă mergem să verificăm amîndoi. LOVINESCU, M. 202. Se duce spre stînga, verifică. CAMIL PETRESCU, T. I, 533. 0 R e f 1. p a s. Compoziţia aceasta se poate verifica prin calcul. MARIN, PR. I, 187/35. Se verifica dacă şi cît a plătit contribuabilul PANAITESCU, O. Ţ. 210. ♦ (Complementul indică maşini, aparate, ansambluri tehnice etc.) A controla sau a încerca, a proba pentru a constata buna lor funcţionare, însuşirile lor tehnice etc. Mecanicul îşi verifică arma automată de pe şold. BARBU, ş. N. II, 253. 0 R e f 1. p a s. S-au luat măsuri pentru întîmpinarea furtunii, s-a verificat
1955
VERIFICABIL
-362-
VERIFICARE
 amarajul. tudoran, o. 119. ♦ (Mat.) A efectua o operaţie (4) sau un număr de operaţii pentru a constata dacă o afirmaţie matematică este corectă (pentru un caz concret); a proba (prin calcul) exactitatea unui număr sau a unei operaţii. Fie „x” numărul căutat al ectolitrelor şi să operăm ca cum am vrea să verificăm acest număr. ELEM. ALG. 62/13. Constatăm că rădăcinile verifică ecuaţia propusă. ALGEBRA IX, 24. 0 R e f 1. pas. In toate cazurile, formula... se poate verifica ţinînd seama de expresiile respective ale lungimii arcului de cerc. geometrie ix, 183. ♦ (Complementul indică texte scrise, procedee artistice etc.) A revizui (1). Esigur... că şi-a verificat mijloacele de expresiune şi că o purificare a lor, în sensul de progres artistic, se vădeşte în „Cîntece noi". CONSTANTINESCU,
 S. I, 225. ♦ P. e x t. (Rar; complementul indică instituţii) A controla, a inspecta. Fiecare Cooperativă de Credit şi Economie va fi verificată cel puţin o dată pe trimestru. BO (1954), 585.
     3.     (Complementul indică oameni) A cerceta pentru a constata în ce măsură corespunde funcţiei, calităţii pe care o deţine. Cf. dl, dm, dex, dn3. ♦ A examina, a analiza atitudinea, afirmaţiile etc. cuiva prin confruntare cu faptele, cu evenimentele la care a participat etc. Cînd am fost sigur că nu mă va trăda, l-am verificat şi la conservator. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr.l, 20/1. 0 R e f 1. Cu tot cumpătul ce-şi ţinuse, hotărîse să se verifice din nou. Prin mine, însă, martor. VOICULESCU, P. II, 117.
     -  Prez. ind.: verific. - Şi: (învechit, rar) vérifia vb. I.
     -  Din lat. verificare, fr. vérifier.
     VERIFICABIL, -Ă adj. Care se poate verifica (1, 2). Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Pe lîngă ipotezile verificabile..., mai sînt ipotezile neverificabile. CONTA, O. F. 448, cf. cade. [Metodele inductive] deschid ipoteze verificabile şi concluzii fecunde. RALEA, s. T. III, 153. Corectitudinea traducerilor efectuate în acest fel este în principiu verificabilă. REV. FIL. 1970, 648. Nu este vorba decît de o ipoteză bazată însă pe constatări ori-cînd verificabile. MAGAZIN IST. 1972, nr. 2, 8. Nimic din intriga aceasta... nu este plauzibil sau verificabil. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 2, 13/4. La începutul tradiţiei stă o originală transplantare semantică..., verificabilă prin chiar prima activitate, ib. 1973, nr. 2, 32/1, cf. DN3.
     -  Pl.: verificabili, -e.
     -  Verifica + suf. -abil Cf. fr. v é r i f i a b 1 e.
     VERIFICABILITÂTE s. f. (Rar) Caracterul sau însuşirea a ceea ce este verificabil. Nu se supun nici unui alt criteriu de verificabilitate a întemeierii lor. REV. FIL. 1971, 1187. Autoarea cercetează verificabilitatea ca criteriu al adevărului din punct de vedere teoretic, ib. 1972, 416.
     -  Verificabil + suf. -itate.
     VERIFICARE s. f. Acţiunea de a verifica şi rezultatul ei.
     1.     Cercetare, examinare a valorii, a calităţii unei aserţiuni, a unei ipoteze, a unei teorii etc. (prin confruntare cu faptele, printr-un control al coerenţei interne etc.) pentru a confirma ca adevărat, just, exact; constatare, confirmare sau stabilire a autenticităţii unui fapt, a unei afirmaţii etc.; (învechit) verificaţie (1). Cf. v e r i f i c a (1). Cf. PONTBRIANT, D., CANELLA, V. 291. Această concluziune oarecum teoretică ne va îndemna să-i căutăm verificarea într-o experienţă efectivă. MAIORESCU, L. 73. Verificarea s-a făcut de atîtea ori şi deprinderea intelectuală s-a înrădăcinat aşa de tare, încît orice apariţiune a unuia din aceste lucruri în mintea noastră în urma unei percepţiuni necomplecte ne face efectul realităţii. CONTA, O. F. 472, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Manuscripul fiind cunoscut, verificarea afirmării lui M. Kogălniceanu nu prezintă nici o greutate. BUL. COM. IST. II, 138, cf. CADE, IOANOVICI, TEHN.
 386. A cerceta ştiinţific însemnează... a urmări verificarea prin fapte a unor ipostaze de lucru. D. GUŞTI, P. A. 124. Inteligenţa sa lucidă caută în ficţiune mai mult o verificare ştiinţifică decît o emoţie umană şi o realitate transfigurată. CONSTANTINESCU, s. I, 235. Nici nu poate fi vorba de vreo revelare spontană a vreunei afecţiuni infantile, ci de verificarea unei scheme feminine, reclamate de natura sufletului meu. CĂLINESCU, C. O. 303. Teoria autoiluzionării apare astfel cu totul discreditată chiar de la întîia încercare de verificare în afară de operele naturaliste. BLAGA, z. 46. O serie de esteticieni... susţin... că principalul criteriu de verificare a valorii estetice este succesul RALEA, s. T. III,
 204.   Verificarea imaginilor noastre despre lucruri, distincţia ce o facem între cele adevărate şi cele false nu este dată de activitatea practică. JOJA, S. L. 27. Atîta vreme cît opera nu a devenit publică, iar cititorul nu are posibilitatea verificării observaţiilor critice, orice fel de comentariu public e un nonsens. V. ROM. august 1963, 162. De fapt este vorba de o verificare în aval a adevărului sau falsităţii structurii globale. REV. FIL. 1971, 1566.
     2.      Acţiune, cercetare, analiză etc. întreprinsă pentru a (putea) constata dacă ceva corespunde realităţii, scopului, cerinţelor, calităţii, anumitor date etc., dacă îndeplineşte condiţiile cerute sau dacă este conform cu ceea ce ar trebui să fie; (învechit) verificaţie (2). Cf. v e r i f i c a (2). Cu verificările s-au trecut 5 zile. BARIŢIU, P. A. III, 198. Ce o să ia de normă pentru verificarea veniturilor arătate? BOLLIAC,
 O. 257. Adunarea s-a ocupat cu verificarea titlurilor d-lor deputaţi, dîmboviţa (1860), 281 Vl 1, cf. pontbriant, d. Trăsurele principale au remas aceleaşi, rezistînd verificării la care le-am supus pentru a doua oară. HASDEU, I. C. I, XII. Verificăm un raport ca să ştim dacă e veritabil sau exact. CANELLA, V. 280. Cînd se va face verificarea titlurilor, cum vom proba un venit de 400 galbeni? ALECSANDRI, T. 1736, çf. COSTINESCU. Verificarea titlurilor este lăsată la cameră. MAIORESCU, D. I, 500, cf. DDRF. Cînd cineva nu recunoaşte scriptura..., atunci justiţia ordonă verificarea actului. HAMANGIU, C. C. 285. Această verificare, în adevăr, se poate face pentru mai toate lucrurile. CONTA, O. F. 472, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Elementele construcţiei sînt... trecute la verificare înainte de a intra repartizate cu o artă infinită, în vers. IORGA, P. A. II, 179, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Radu... doreşte o verificare a posibilităţilor care i-au rămas... - Veniţi mai devreme,... doamnă. Eventual pînă ce vine nevastă-mea. CAMIL PETRESCU, T. II, 94. M-am îmbrăcat singur, m-am încins singur, aşa cum se cuvine aceluia care contribuie la plată doar cu verificarea socotelii. BRĂESCU,
 A. 255. Procedura de verificare periodică a introducerii... standardelor de stat. LEG. EC. PL. 413, cf. 168, LTR2, DL, DP, DM. Pentru verificare, se filtrează acest precipitat, se dizolvă în acid acetic şi... se adaugă acid sulfuric. CHIM. AN. CĂLIT. 334, cf. VUIA, PĂST. 169, M. D. ENC. 990. Cauţi spre verificare prin dicţionarele enciclopedice pe care le ai la îndemînă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 27, 19/6, cf. DEX. 0 Balanţă de verificare v. b a 1 a n ţ ă. ♦ încercare a unei maşini, a unui aparat, a unui ansamblu tehnic etc. pentru a constata buna lor funcţionare, însuşirile lor tehnice etc.
 V. p r o b ă (2). Verificarea tuturor maşinilor se face în mod automat. ENC. TEHN. I, 171. Vagoane de cale normală de verificare. NOM. MIN. I, 109. Personal de întreţinerea, instalarea şi verificarea aparatelor de cîntărit. LEG. EC. PL. 299, cf. ltr2. ♦ (Mat.) Efectuare a unei operaţii (4) sau a unui număr de operaţii pentru a constata dacă o afirmaţie matematică este corectă (pentru un caz concret); probă (prin calcul) a exactităţii unui număr sau a unei operaţii. Pentru verificarea variantei... s-au făcut măsurători. SANIELEVICI, r. 31, cf. ltr2. Făcînd verificarea în ecuaţia (1) se constată că rădăcinile sînt bune. ALGEBRA IX, 22, cf. 131. Pentru verificare este bine să se pornească de la „A” la „E” pe
 1958
VERIFICAT
-363-
VERIGAR
ambele semicercuri. GEOMETRIE IX, 144.
    3.     Cercetare a activităţii (profesionale a) unei persoane pentru a constata în ce măsură corespunde funcţiei, calităţii pe care o deţine. Pentru verificarea calificării profesionale a cadrelor de traducători specialişti s-a instituit un examen. CONTEMP. 1953, nr. 338, 5/6, cf. DL, DM. Membrii loturilor republicane de tenis de masă au luat parte la trei turnee de verificare. SPORTUL, 1972, nr. 6 925, 1/4. în cadrul unui concurs de verificare se vor întîlni săritorii braşoveni, ib. 1972, nr. 6 929, 1/4. ♦ S p e c. Examinare a cunoştinţelor (într-un anumit domeniu); examen (parţial), a în semestrul acesta am trei verificări.
    -  Pl.: verificări.
    -  V.verifica.
    VERIFICAT, -Ă adj. 1. A cărui valoare, calitate a fost cercetată, examinată (prin confruntare cu faptele, printr-un control al coerenţei interne etc.) pentru a confirma ca adevărat, just, exact; a cărui autenticitate a fost constatată, confirmată sau stabilită. Cf. v e r i f i c a (1). Cf. pontbriant, d., lm. Legi matematice verificate condiţionează dezvoltarea plantei. ENC. AGR. I, 100. Hagienuş se decise a merge la madam Valsamaky-Farfara, care era de o discreţie verificată. CĂLINESCU, B. I. 190. în ştiinţă imaginea-sinteză e întreţesută într-o întreagă mrejă de raporturi abstracte, bănuite sau verificate, între realităţi. BLAGA, Z. 223. Că basmul se înnoieşte e un fapt verificat. IST. LIT.ROM. 1,228.
    2.     Care a fost supus unui control, unei analize pentru a (putea) constata dacă corespunde realităţii, scopului, cerinţelor, calităţii, anumitor date etc., dacă îndeplineşte condiţiile cerute sau dacă este conform cu ceea ce ar trebui să fie. Cf. v e r i f i c a (2). Cf. pontbriant, d., lm, RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC. Resuscitarea interesului pentru documentul literar este o altă coordonată esenţială a istoriei noastre literare..., în dorinţa... de a-şi baza cercetările pe fapte certe şi verificate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 33, 13/1, cf. DEX.
    3.     (Despre oameni) Care a fost supus unei verificări (3). Cf. v e r i f i c a (3). Cf. DL, DM, DEX. ♦ Experimentat, încercat; p. e x t. capabil, demn de încredere. Cf. dl, dm, dex.
    -  PL: verificaţi, -te.
    -  V.verifica.
    VERIFICATOR, -OARE s. m. şi f., adj. (Persoană) care are calitatea de a verifica (2). Cf. negulici. Adunarea păşi la alegerea şi compunerea a 9 comisiuni verificatoare din 91 membri cîţi se prezentaseră pînă în acea zi. BARIŢIU, P.A. III, 198, cf. PROT. - POP., Ν. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Preşedintele comisiei verificatoare a Senatului. LĂCUSTEANU, A. 272, cf. DDRF. Prin deciziunea d-lui ministru de finanţe..., dl. Ion C. Jalbă... este numit verificator în serviciul culturei tutunului. MON. OF. (1906), 5, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ajunsesem acum verificator de conturi de gestiune. GALACTION, O. 24. Verificator de contoare. NOM. PROF. 30, cf. 3, SCRIBAN, D. Pe lîngă comisiunea de standardizare va funcţiona un corp de verificatori. LEG. EC. PL. 411. Era confirmat...verificator al Monopolului tutunurilor. CĂLINESCU, S. C. L. 54, cf. DL, DM. Instruirea periodică a verificatorilor. SCÎNTEIA, 1966, nr. 7112, cf. dex, DN3. 0 (Prin extensiune) Imaginaţiunea din creierul său există... ca efect real a unei cauze reale, deoarece simţurile verificatoare nu contrazic aceasta. conta, o. F. 476.
    -  PL: verificatori, -oare.
    -  Din fr. vérificateur.
    VERIFICAŢIE s. f. (învechit) 1. Verificare (1). Cf. stamati, d., pontbriant, d. 776. Studiul de faţă a fost consacrat acestui migălos proces de verificaţiune, care reduce pe al nostru „ghiob” la prototipul ario-european „şvabha”. COLUMNA, VII, 120. Siliţi sîntem a admite printre adevărurile ştiinţifice şi ipotezele cele mai reprobabile ce ni le procură analogia şi inducţiunea, sub rezerva bineînţeles a verificaţiunii. CONTA, O. F. 493, cf. ALEXI, w., CADE 1414, SCRIBAN, D. 1401.
    2. Verificare (2). Cf. negulici. Această dată fundamentală a fost supusă la nişte verificaţii precise printr-un mare număr de observaţii făcute cu nişte instrumente excelente. MARIN, F. 37/2, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. 776, ANTONESCU, D. 402, COSTINESCU, LM, alexi, w., cade 1414, scriban, D. 1401. ♦ (Mat.) Efectuare a unei operaţii (4) sau a unui număr de operaţii pentru a constata dacă o afirmaţie matematică este corectă (pentru un caz concret); probă (prin calcul) a exactităţii unui număr sau a unei operaţii. Vom avea şi o verificaţie..., că va trebui neapărat ca amîndoă urmele să se întîlnească în acelaş punct al axei. ORESCU, T. 76/15.
    -      PL: verificaţii. - Şi: verificafiûne, (învechit, rar) verificâciûne (stamati, d.), verificăţmne (pontbriant, d.) s. f.
    -  Din lat. verificatio, -onis, fr. vérification.
    VERIFICAŢIUNE s. f. v. verificaţie.
    VERIFICACIUNE s. f. v. verificaţie.
    VERIFICAŢIÎiNE s. f. v. verificaţie.
    VERIGA vb. I. T r a n z. (Regional) 1. (Despre metale, sîrme etc.) A transforma în verigă (2). Cf. gheţie, r. m., barcianu.
    2. A practica ocupaţia de proxenet. Cf. barcianu.
    3.     (în forma verega) A lega strîns, a pune în lanţuri. Cf. T. PAPAHAGI, C. L. Şapte sfori că mi-ş scotea,... Mi-l lega, mi-l verega, în mîna turcilor că-l da. MAT. FOLK. 85. Cînd mi-i prindea..., Mi-i lega, mi-i verega, La fiară că mi-i băga. păsculescu, l. p. 271, cf. lexic reg. ii, 17.
    4.     (în forma verigi) A pune o bucată de sîrmă în ritul porcului ca să nu poată rima (Vicovu de Sus - Rădăuţi). GLOSAR REG.
    -      Prez. ind.:? - Şi: verigi (glosar reg.) vb. IV, verega vb. I.
    -  V. verigă.
    VERIGÂR s. m. Numele mai multor specii de arbuşti sălbatici care cresc prin tufişuri şi prin păduri, care au fructe în formă de boabe roşii sau negre şi ale căror ramuri sînt terminate prin cîte un spin: a) arbust cu flori mici gal-bene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, întrebuinţate în medicină pentru proprietăţile lor purgative; verigaş (1), (regional) mălin (I 5 b), paţachină (1 a), porumbel (Π 6), pă-rul-ciutei (v. p ă r III 1), poama-cîinelui (v. p o a m ă II1 a), spinul-cerbului, (învechit, rar) verigică, verigigar (Rhamnus cathartica). Cf. coteanu, pl. 17, lb, lm, conv. lit. xxiii, 1061, gheţie, r. m., brandza, fl. 208, enc. rom.,
 BARCIANU, GRECESCU, FL. 151, 741, ALEXI, W., BIANU, D. S., TDRG, ŞEZ. XV, 118, DR. IV, 822, V, 561, PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 57, VOICULESCU, L. 292, DS, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, BORZA, D. 146, 300, FLORA R. P. R.
 vi, 273, der, botanica, 5, M. d. enc., dex; b) (în forma verigariu) arbust cu frunze opuse pînă la alterne, cu flori mici galbene-verzui, care creşte pe roci calcaroase (Rhamnus tinctoria). Cf. FLORA R. P. R. VI, 277; c) glădici (Acer tataricum). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 210, ENC. ROM., GRECESCU, FL. 149, TDRG, PANŢU, PL. 334, CADE, SCRIBAN,
 1966
VERIGARIU
-364-
VERIGĂ
D., borza, d. 9, 300; d) salbă-mare (v. s albă1 4 b) (Evonymus latifolius). Cf. BORZA, D. 66, 300, FLORA R. P. R.
VI, 264.
    -  Pl.: verigari. - Şi: verigâriu s. m. FLORAR. P. R. VI, 277.
    -  Verigă + suf. -ar.
    VERIGÂRIU s. m. v. verigar.
    VERIGÂŞ, -Ă subst. 1. S. m. (Bot.) Verigar (a) (Rhamnus cathartica). Cf. BORZA, D. 146, 301.
    2. S. m. şi f. (Popular) Proxenet. Verigaşă cu verigaşă dă moarte să pizmuiesc, cînd vede la cealaltă tinere mai multe. i. golescu, ap. zanne, p. viii, 131, cf. polizu. S-află şi-n bătrîni şi-n tineri şi-n muieri mişei, verigaşi şi cîrcotoşi. jipescu, O. 78, cf. 92. Mai bine ar fi să punem în locu-le din desfrînătoriile oraşului femeile deocheate şi pe verigaşii lor. ISPIRESCU, ap. TDRG, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, DR. IV, 882, SCRIBAN, D., DL, DM. 0 (Adjectival) La ei este cunoscut, Ajutat, cinstit, văzut, Cine este verigaş, Linguşitor şi băsnaş. MUMULEANU, C. 89/7. A avut un mentor curvar şi verigaş. NEGRUZZI, S. II, 265.
    -  Pl.: verigaşi, -e.
    -  Verigă + suf. -aş.
    VERIGÂT, -Ă adj. 1. (învechit) Care are formă de inel, de cerc; p. e x t. rotund (1). Cf. anon car. Pe coada lui se înşiră o mulţime de solzi verigaţi şi vîrtoşi. AR (1829), 162/14.
    2. (Regional; despre oameni; în forma veregat) Care este legat strîns. Cf. v e r i g a (3). Cf. TDRG. Să vă dau pe Tanislau Legat, Veregat, Cum e bun de spînzurat? MAT. FOLK. 85.
    -  Pl.: verigaţi-te. - Şi: (regional) veregat, -ă adj.
    -  V. veriga.
    VERIGÂTĂ s. f. v. beregată.
    VERIGĂ s. f. (Atestat prima dată în 1508, cf. mihăilă, d.) 1. (învechit şi regional; la pl.) Lanţ (I 1); (sens curent) fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanţ; za2 (1). Nădejdea Israililor, cu verigile (1 a n ţ u r e N. TEST. 1648, lanţul biblia 1688) acestea înfaşatu sînt. COD. VOR. 102. Nice cu verigi nimenea nu-l putea lega. CORESI, ap. TDRG. Şi ceale doo baiere acăţară de ceale verigi a hojenului cu cîte un cap. PO 312/5. Şi vădzuiu patru îngeri iuţi şi pune neşte verici arse de fieru şi le arunca în mu[n]că. COD. TOD. 210. Văzu un om... legat dă acel munte cu verigi dă fier. ALEXANDRIA (1799), ap. GCR II, 167/28, cf. LB, POLIZU, CIHAC, II, 453, LM. Sfîrşindu-şi cuvîntarea, cu braţele în cruce, A lanţurilor sale verigi le scutură. MACEDONSKI, O. I, 253, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Cînd sînt vitele noaptea pe cîmp, femeia pune lacătul la verigi (lanţul de care e atîrnată căldarea). CANDREA, F. 288, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., DS, SCRIBAN, D. Verigile se desfăceau, căzînd unele dintr-altele, şi, adunate de pe podină, nu mai puteau să fie reconstituite. ARGHEZI, S. X, 251, cf. LTR2, DL, DM, DEX, com. din turnu-măgurele, alri 1 998/109, 218, 510, 554, alrii/i MN 152/130, 157, 833, alrmii/i h 416/141, ALR II/899, A II 12. Dacă se rupe o verigă, tot lanţul se desface, zanne, P. în, 204. 0 (Ca termen de comparaţie) Nuanţe de sentiment care se pierd una în alta şi se leagă ca verigile unui lanţ. IONESCU-RION, S. 258. Percepem un obiect în conexităţile lui spaţiale sau temporale,... ca o verigă dintr-un lanţ. VIANU, E. 141.0Expr. (învechit şi regional) Tras prin verigă = tras prin inel, v. i n e 1. Mai sînt cai traşi prin verigă şi cu mintea năzdrăvană, Mîndri ca o nălucire. ALECSANDRI, POEZII, 81, cf. MARIAN, H. 148. Tu năltucă, subţirică, Ca şi trasă prin verigă. f(1889), 19. Mîndră naltă, subţirică, Parcă-i trasă prin verigă. BIBICESCU, P. P. 376, cf. zanne, P. III, 431. (Regional) A da de verigă = a termina definitiv un lucru, a-1 duce pînă la capăt. Cf. coman, gl.
♦   F i g. Element de legătură; parte componentă, sector al
unui ansamblu. O verigă numai ruptă din lanţul ce vă uneşte Şi îndată s-ar vădi-se fiinţa vieţii sfîrşită. CONACHI, P. 271. Iorgu de la Sadagura, cea întîi verigă a acestei preţioase salbe de bucăţi teatrale. NEGRUZZI, S. I, 334. Falsificîndu-se o singură verigă, nu vom mai putea înţelege totalitatea catenei. HASDEU, I. C. I, XX. Orce faptă este o verigă ruptă dintr-un lanţ infinit. MAIORESCU, CR. II, 386. Viaţa individului... nu este decît o verigă ce leagă trecutul cu viitorul în lanţul fiinţelor organice. CONTA, O. F. 259. Ideea că se va preface în cenuşă ne apare ca una din verigele lanţului de cauze şi efecte, id. ib. 470, cf. RESMERIŢĂ, D. Nu se codise să adaoge la lanţul de nelegiuiri al neamului său o însîngerată verigă. M. I. CARAGIALE, C. 65. Un asemenea acord... însemna o verigă importantă şi eficientă în întărirea securităţii colective. TITULESCU, D. 49. O înlănţuire a lucrurilor, o stranie înlănţuire ale cărei verigi le vezi încolăcindu-se una de alta după spaţii de ani. MIHĂESCU, D. A. 25. Arta era veriga capabilă să lege pe om cu întreaga natură. VIANU, E. 92. Lipsea o verigă din această definiţie a fenomenului moldovenesc. RALEA, S. T. I, 66. înţelesese... că el trebuie să fie veriga dintre marea negustorime şi boierii fruntaşi ai ţării. CAMIL PETRESCU, O. II, 395. Impozitul pe circulaţia mărfurilor se datorează o singură dată, indiferent de numărul verigilor prin care circulă marfa. BO (1955), 9, cf. DL, DM. Ei nu puteau dispune de materialul documentar trebuincios, nu puteau cunoaşte nenumăratele verigi intermediare. JOJA, S. L. 345. O verigă ce leagă solid diferitele părţi ale acestei vaste şi variate creaţii poetice. IST. LIT. ROM. II, 470. Obştea ţărănească a fost singura verigă de legătură între feudalism şi orînduirea anterioară. PANAITESCU, C. R. 158. Războiul balcanic este o verigă din lanţul evenimentelor care marchează falimentul rînduielilor medievale. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 8. în cadrul diferitelor nivele structurale, obiectul ştiinţei conducerii nu poate fi limitat la o verigă sau alta. REV. FIL. 1971, 993, cf. M. D. ENC.
     2.     Nume dat unor obiecte sau părţi ale unor obiecte sau unelte, de formă aproximativ inelară, asemănătoare cu veriga (1), cu numeroase întrebuinţări tehnice:
     a)     Fiecare dintre belciugele de metal prin care se trece un lacăt, un lanţ etc.; p. e x t. zăvor, încuietoare. Cf.
 D.   BOGDAN, GL. Că zdrobi uşea de aramă şi verigile de fier. PSALT. HUR. 932/20. Frînse uşile de arame şi verigile de fier frînse. PSALT. 229. Laudă, Ierusalime, Domnul, laudă zeul tău, Sioane, că învîrtoşe verigile uşilor tale. CORESI, PS. 399/3, cf. 303/7. Şi vei băga drugii în verigile cele ce-s în cornurile chivotului. BIBLIA (1688), 57Vl 6, cf. VALIAN, v., CIHAC, II, 453. Cînd pipăi să găsească clanţa, dete cu mîna de verigă: era pusă şi-ncuiată cu lacătul. CARAGIALE, O. I, 48. Cum intrară,... cu ciocanele lipiră verigele porţilor, id. ib. II, 335. Pentru banii ce lăsase la dînsul îşi cumpărase o pungă cu verigi. SLAVICI, O. I, 336, cf. DDRF, BARCIANU. Ţăranii împing pe un ţigan în cancelarie şi, după ce închid uşa după el, ţin veriga cu mîna. PETICĂ, o. 228. Porţile templului se-nchid cu verigi groase. SEVERIN, S. 153. Constată că... lacătul era pus la amîndouă verigile.
 C. PETRESCU, C. V. 42. Nu bagă de seamă la început că intrarea fusese dichisită şi că veriga s-a lăsat scoasă fară mare greutate. VOICULESCU, P. II, 152. Sluga Marcului venea, Cofele jos le punea, La uşă se repezea, Veriga că le punea. PAMFILE, c. Ţ. 42, cf. com. din TURNU MĂGURELE, CHEST. II 304/25. Dar Vlaicu ce mi-şifäcea? Afară că mi-şi ieşea, Pe ea-n casă c-o lăsa, Veriga că i-o punea. BALADE,
 III, 327. Iar la mîndra cînd m-am dus. Am găsit lacătul pus. Luai lacătul cu mîna Şi veliga cu căciula. UDRESCU, GL. Ziua sînt uitată Stau şi moţăiesc. Noaptea mă pun strajă Casa să păzesc (Verigă). GOROVEI, C. 393.
     b)     Inel (de metal) care serveşte la atîrnare sau la legarea de alte obiecte. A lega pe criminal, ras în cap, cu veriga la grumazi, de un stîlp, în mijlocul pieţii publice.
 1971
VERIGĂ
-365-
VERIGEL
 CODRU-DRĂGUŞANU, C. 68. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouă laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită de care se anina ştreangul NEGRUZZI, S. I, 311. Ghiţă are o verigă de sîrmă pe care sînt înşirate semnele turmelor lui Lică. SLAVICI, N. II, 108. In lipsă ne putem servi de o verigă şi de-o furculiţă de sîrmă sau de lemn în capul unei prăjini. ATILA, P. 41. Un pendantiv, avînd sus veriga respectivă rotundă. PÂRVAN, G. 16, cf. NICA, L. VAM. 269. Cîinele trăsese pînă rupsese veriga şi fugise cu lanţul tîrîş. VOICULESCU, P. I, 71. Aceste chei pe care le vedeţi... trecute într-o verigă de oţel SADOVEANU, O. XXI, 538. Opt verigi pline cu chei mai lungi şi mai scurte. ARGHEZI, S. VII, 204. De un despărţimînt al ştofei atîrna un şiret cu verigă. id. ib. XVI, 198.
     c)     (Popular) Inel de fier care fixează lama unui cuţit, a unui briceag etc. în plăsele. Cf. damé, t. 79, tdrg.
     d)     (Popular) Brăţară la coasă, la şurubelniţă (1) etc. Cf. DAMÉ, T. 113. Coasa seflxează în „ topor işte” cu „veriga”. PRIBEAGUL, P. R. 75, cf. ALR II 6 653, ALR SN I h 51, AII 12.
     e)     (Popular) Belciugul de la capătul tînjelii de care se fixează cîrceia. Cf. H xviii 234, alr sn i h 25.
     f)     (Transilv.) Cîrcea de lemn (alr ii 5 085/182) sau de fier (alr sn i h 24, a ii 12).
     g)     (Regional, mai ales în Transilv.) Fiecare dintre cercurile care strîng butucul roţii. Cf. ALRM SN I h 222, A I 35, ii 12, iii 17, teaha, c. n. 280.
     h)     (Popular; la car) Gînj cu care se fixează capătul de sus al leucii de carîmbul de sus al loitrei. Cf. alr ii 5 632/27,
 29, 157, 192, 235, 260, 279, 316, 365, 551, 574, 833.
     i) (Transilv.) Orcicar. Cf. alrii 5 298/105, 260, A iii 3,4.
     j) (Regional; la plug) Brăţara de la capătul grindeiului
 prevăzută cu un cîrlig de care se agaţă proţapul pentru boi sau crucea pentru cai. Cf. pamfile, a. r. 42.
     k) (Prin Maram. şi prin nordul Mold.; la joagăr) Fiecare dintre belciugele de care se prind ghearele de fier. Cf. alr ii 6 447/346, 365, 386.
     1) (Prin Bucov. şi prin Maram.; la joagăr) Fiecare dintre cele două cîrceie care leagă ceafa de jos a jugului de tînjală. Cf. ALR li 6 451/362, 365.
     m) (Regional, mai ales în Transilv.; la joagăr) Cercul de la roată pe care se fixează măselele (II 1 b). Cf. alr ii
 6 754/36, 76, 95, 219, 228, 272, 310, 346, 353, 362, 386.
     n) (Regional) Belciug de metal pus în botul unor animale. Cf. ALRII 141, 157, 316, 325, 334, 386, 530, 574, ai 12.
     o)     (Regional) Urechea unei chei (Făget - Lugoj), chest. ii 166/5.
     p) (Regional) Cătuşă (Scărişoara - Abrud), alr sn iv h 994/95.
     3.     (Popular; şi în sintagma verigă de logodnă) Verighetă; p. e x t. inel simplu (fară ornamente sau pietre scumpe). Feaceră şi doo naşfe de aur şi doo verigi de aur pre doo comure a hojenului. PO 312/3. Opăreche sărji de aur.., cu un diamant sus, în verigă (a. 1716). BUL. COM. IST. Π, 211, cf. LM. O verigă de aur cu iniţialele A. V pe partea interioară (a. 1877). TDRG. Se povesteşte că într-o zi unul din ei dete o verigă de acelea unui ţigan ca să-i cîrpească o căldare. ODOBESCU, S. III, 628. Cînd moare vreo fată mare, o gătesc cape o mireasă..., punîndu-i-se în deget o verigă de logodna. CONV. LIT. XVI, 3. în tăcere, puse-o verigă în degetul Mitei, alta-n degetul lui Albert şi-i binecuvîntă. VLAHUŢĂ, O. A. ΠΙ, 54, cf. CANDREA, F. 288, RESMERIŢĂ, D. Verigile astăzi sînt la modă, mai ales între cocoane. SEVERIN, S. 153. Pe deget, un inel L-am luat. O verigă de aramă. VOICULESCU, P. Π, 136, cf. SCRIBAN, D. Un călugăr dă pruncului o verigă de aur. CĂLINESCU, B. 173, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Am o rîză de verigă Ş-o drăguţă-n Şeica mică. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 363. Ne-am iubit dintr-un inel, Ne-om lăsa din puţinei; Ne-am iubit dintr-o verigă, Ne-om lăsa dintr-o nimică. BUD, P. P. 30, cf.
 84, ALR Il/l MN 32/130. 0 (Regional) De-a veriga = de-a inelul, v. inel. De-a ineluşul sau inelul, numit altmintrelea şi „de-a veriga”, se joacă aşa. MARIAN, î. 201, cf. DDRF, PAMFILE, J. II, 263. ♦ (Regional) Proxenetism. Muierea dacă-mbătrîneşte şi nimeni o mai priveşte, la verigă gîndeşte. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 131, cf. TDRG. Muierea la bătrîneţe pă ghicitori să pune, la farmece cade, dă verigă să apucă. ZANNE, P. vin, 354. 0 E x p r. A ţine veriga (cuiva) = a mijloci prostituţia. Cf. CIHAC, ii, 453, BARCIANU, TDRG.
     4.     (Transilv.) Fiecare dintre inelele care formează toracele albinei. Cf. dl, DM, dex, chest. vi, 64/23, 74/8,29.
     5.     (Regional) Braţ de apă care împrejmuieşte un ostrov. Ostrovul se alipeşte de mal, făcînd parte din el, iar braţul persistă ca un braţ lateral al Dunării..., numit „verigă” sau... „ dunăriţă ”. ANTIPA, P. 192, cf. ENC. AGR. IV, 329, LTR2, DL, DM, L. ROM. 1970, 216, DEX.
     6.     (învechit, rar) Ornament arhitectural în formă de inel sau de cerc. Şi acestuia cinci stîlpi cu bumbii depreună şi polei bumbii şi verigile acelora cu aur şi cinci talpe de arame acestora. PO 304/12.
     7.     (La pl.; rar) Aparat de gimnastică format din două cercuri suspendate de funii, care servesc la agăţat, balansat etc.; inele. Cf. SCRIBAN, D.
     8. (Regional; glumeţ) Văr (11). teaha, c. n. 280.
     9.     (în sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod şi un cep, care se lasă la tăierea viţei de vie. Cf. der, m. D. enc., dex.
     -      PL: verigi şi (învechit şi regional) verige. - Şi: (regional) virigă (ALR II 5 632/316, 574, 833, 6 653/228, ALR SN I h 25/29), veligă, (învechit, rar) verică s. f.
     -  Din v. si. κερΗΓ&.
     VERIGĂŞÎE s. f. (învechit şi regional) Proxenetism. Cf. CADE, SCRIBAN, D. 0 F i g. Verigăşia stăpîneşte sufletili aldată nepătate. JIPESCU, 0.124, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D.
     -  PL: verigăşii.
     -  Verigâş + suf. -ie.
     VERIGĂŞ0S, -OÂSĂ adj. (Prin Munt.; despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) De proxenet. Purtarea lui dreaptă, nu verigăşoasă cu muierea. JIPESCU, ap. tdrg, cf. SCRIBAN, D.
     -  PL: verigăşoşi, -oase.
     -  Verigaş + suf. -os.
     VERIGÉA s. f. (Popular) 1. Verighetă. Cf. DR. IV, 1261, dl, DM, DEX, PĂSCULESCU, L. P. 0 (întărit prin „de inele”) Darul ce-mi era?... Verigele de inele De la dalbe feciorele. PĂSCULESCU, L. p. 64.
     2.     (Bot.; în forma ver iţea) Verigei (e) (Orobanche lutea). Cf. JAHRESBER. VIII, 168.
     -  PL: verigele. - Şi: veriţeâ s. f. JAHRESBER. vin, 168.
     -  Verigă + suf. -ea.
     VERIGÉL s. m. Numele mai multor specii de plante parazite, care cresc pe rădăcinile unor plante de cîmp ori de pădure, cu tulpina cărnoasă, acoperită de solzi sau peri, fară frunze şi cu flori mari, colorate intens: a) plantă lipsită de clorofilă, cu flori galbene-roşietice; (regional) bujor, untişor, săgeata-lui-Dumnezeu (v. s ă g e a t ă IV 4 a), iarba-untului, iarba-vîntului (Orobanche caryophylacea). Cf. BRANDZA, FL. 162, ENC. ROM., PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR., DL, DM, borza, D. 121, 301, flora R. P. R. viii, 60, dex; b) plantă care parazitează pe rădăcinile leguminoaselor; (regional) crăielici, floarea-untului, iarba-untului, săgeata-lui-Dum-nezeu (v. s ă g e a t ă IV 4 b) (Orobanche gracilis). Cf. ENC. ROM., GRECESCU, FL. 448, PANŢU, PL., BORZA, D. 121,
 301,   flora R. P. R. viii, 47; c) plantă cu flori de culoare galbenă, cafenie sau roşie-violetă (Orobanche lucorum). Cf. borza, D. 121, 301, flora R. P. R. viii, 70; d) plantă
1975
VERIGHETĂ
-366-
VERISM
 care parazitează pe rădăcinile de trifoi (Orobanche minor). Cf. ŞEZ. xv, 137, SIMIONESCU, fl. 329; e) plantă care parazitează pe rădăcinile de lucemă; (popular) verigea (2) (Orobanche lutea). Cf. JAHRESBER. vm, 168, SIMIONESCU, fl. 329; f) (în sintagma verigelul găiei) plantă cu tulpina subţire, cu spic multiflor şi cu flori de culoare cafe-niu-violacee (Orobanche picridis). Cf. FLORA R. P. R. viii, 55. Cf. BARONZI, L. 147, LM, CONV. LIT. XXIII, 1061, DDRF, GHEŢIE, R. M., DAMÉ, T. 189, ENC. ROM. III, 482, BARCIANU, N. LEON, MED. 43, ALEXI, W., TDRG, FLORA R. P. R. VIII, 33, M. D. ENC.
    -  PL: verigei. - Şi: verijél s. m. BARCIANU, BORZA, D. 121.
    -  Verigă+ suf. -el.
    VERIGHETĂ s. f. Inel de metal (preţios) (iară pietre), purtat pe deget da simbol al legăturii dintre logodnici sau soţi; (popular) verigea (1), veriguţă (2). Cf. alexi, w., tdrg 1731. Cînd s-au sărutat, după schimbarea verighetelor, s-au roşit amîndoi. REBREANU, I. 173, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. îşi scoase verigheta din deget. C. PETRESCU, î. Π, 119. Părintele Nae... închidea ceaslovul deasupra vereghetelor. KLOPŞTOCK, F. 327. Verigheta... de la mînă i se agăţă de maşină, prinsă într-un interval de scînduri. ARGHEZI, S. XIII, 110. Tot aurul meu e cel din verighetă. CĂLINESCU, C. O. 85. In timpul călătoriei de nuntă şi-au pierdut verigheta. RALEA, S. T. Π, 42. Nunta-i lucru hotărît, Dar... se amînă întrucît Nu-s verighete mai modeme. V. ROM. ianuarie 1954, 22, cf. DL, DM. Doamnei dumneavoastră îi lipseşte verigheta de pe deget. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 38,17/3, cf. M. D. enc., dex. ♦ (Popular) Inel folosit ca obiect de podoabă de femei sau, rar, de bărbaţi. Foarte rar... se vede cîte un flăcău cu o verighetă în ureche. MANOLESCU, I. 251, cf. TDRG 1731, H V 395, vii 268.
    -  PL: verighete. - Şi: (învechit) vereghétâ, verghétà (tdrg)
s.f.
    -  Verigă + suf. -etă.
    VERIGI vb. IV v. veriga.
    VERIGÎCĂ s. f. (învechit, rar) Verigar (a) (Rhamnus cathartica). Cf. ALEXI, w.
    -  PL: verigici.
    -  Verigă + suf. -ică.
    VERIGIGÂR s. m. (învechit, rar) Verigar (a) (Rhamnus cathartica).Cî. BARCIANU.
    -  PL: verigigari.
    -  Verigică + suf. -ar.
    VERIGIJŢĂ s. f. Diminutiv al lui verigă. Cf. lb, POLIZU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX.
    1.     a) (Prin Transilv. şi prin sudul Mold.) Cf. veri-g ă (2 c). Cf. ALRII 6 653/95, 192, 605.
    b)     Cf. v e r i g ă (2 b). Şi am dat cercel în narea ta şi veriguţe în urechile tale. BIBLIA (1688), 543V25. La ferestre spînzurau nişte perdeluţe de adamască, aninate în nişte veriguţe ce se înşirau pe o vargă de fier. GANE, N. II, 160.
    2.     (Popular) Verighetă. Cf. scriban, d., ţiplea, p. p., BUD, P. P. Mi-o dat o veriguţă Şi-ntr-on an i-am fost drăguţă. BÎRLEA, C. P. 143.
    3.     (Prin Transilv.) Cununiţă din coajă de copac sau din nuiele (acoperită cu bumbac colorat) cu care, printr-un ritual care are loc în seara de Sfîntul Vasile, fetele îşi află ursita; p. e x t. ritualul în care se foloseşte această cununiţă. Cf. sfc
IV,  155. Cununiţă cea de coajă de nucă se numeşte exclusivamente veriguţă. MARIAN, s. R. I, 78.
    4.     (Regional) Inel de metal folosit ca obiect de podoabă la îmbrăcămintea ţărănească. Cf. baronzi, l. 95. A avut... o
veriguţă - un inel - la capătul brîului şi l-a prăpădit. CANDREA, F. 302.
     -     PL: veriguţe. - Şi: (popular) verguţă s. f. ţiplea, p. p., bud, P. P.
     - Verigă + suf. -uţă.
     VERIN s. m. (învechit, rar) Scutier (1). Mai mult ar fi stătut încă, De nu vrea zări stîndu-i înainte Pre bunul verin lăcrămînd fierbinte. BUDAI-DELEANU, Ο. I, 78, cf. 383, contribuţii, iii, 34, scurtu, t. 148.
     - PL: verini.
     - Etimologia necunoscută. Cf. văr.
     VÉRINA1 s. f. (Prin Maram.) Velinţă. Cf. glosar reg.,
l. rom. 1964, 86.
     - Pl.:? - Şi: vérnâ s. f. glosar reg., l. rom. 1964, 86.
     - Din ucr. Bepeiia.
     VERINĂ2 s. f. (Mar.) Parîmă terminată la un capăt printr-un ochi cu rodanţă şi cîrlig. Cf. DEX - s.
     - PL: ver ine.
     - Din fr. vérine.
     VERÎNCĂ s. f. (Transilv. şi prin Bucov.) Velinţă. Cf. klein, d. 311, lb, POLIZU, BARIŢIU, în l. rom. 1960, nr. 2, 82, lm, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. în Ardeal, asemenea velinţe poartă numele de verince. PAMFILE, I. C. 292, cf. DR. in, 738, CADE, GRAUR, E. 34, DSR, VICIU, GL., ALR I 1 119/231, ALR Π/ΐ MN 148, 3 928/228, 235, lexic reg. n, 118, L. rom. 1964, 84.
♦  (Transilv.) Cearşaf (de cînepă). Cf. BL vi, 207, chest. v/66, MAT. DIALECT. I, 198.
     -      PL: verinci şi verince. - Şi: veringă (bariţiu, în L. rom.
1960,  nr. 2,82, lm, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w.), vernică (BL vi, 207, lexic reg. ii, 118; accentuat şi vérnicâ, BL vi, 207; pl vernici, ib., LEXIC REG. II, 118) s. f.
     - Din ucr. uepiiiKa.
     VERINCÉL s. m. (Regional) Verişor (1) (Şieu - Vişeu de Sus). Cf. scurtu, T. 148, dsr, t. papahagi, m. 236.
     - PL: verincei.
     - De la văr.
     VERINGĂ s. f. v. verincă.
     VERINGHÉL s. m. (Prin Ban.) Vindereu (Falco tinnunculus). BĂCESCU, PĂS. 173,205.
     - PL: veringhei.
     - Etimologia necunoscută.
     VERISÎMIL, -Ă adj. v. verosimil.
     VERÎSM s. n. Curent literar şi muzical (de operă), apărut în Italia la sfîrşitul secolului al XlX-lea, care abordează teme realiste (şi naturaliste) legate de viaţa cotidiană şi de faptele oamenilor simpli. Cf. ENC. ROM. Va pune, în rîndulpuritanilor noştri de zile mari, din nou problema verismului şi a limitelor dintre artă şi realitate. PERPESSICIUS, M. i, 270, cf. dl, dm, der, m. d. enc., dex, dn3. ♦ P. e x t. Tendinţă în artă şi literatură caracterizată prin abordarea subiectelor legate de viaţa cotidiană şi prin prezentarea realităţii sub toate aspectele ei. Apreciem... frumuseţea expresiei, depăşind verismul scenelor prin sinceritate şi delicateţe. CONTEMP. 1966, nr. 1033, 6/3. O cuminţenie ca din arta primitivă a dinastiei lui Cranach, unde verismul n-are sensul obedienţei naturaliste. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 4, 26/2.
     - Din it. verismo, fr. vérisme.
1989
VERIST
-367-
VERIŞOR
     VERIST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine verismului, privitor la verism, care este caracteristic verismului, care se caracterizează prin verism. Prefaţa... cuprinde prima declaraţie de principii veriste a literaturii noastre. VIANU, A. P. 185. Reapare interpretul verist al personagiilor din critica literară CONSTANTINESCU, S. III, 199, cf. DL, DM. Liviu Rebreanu, considerat pe rînd drept întemeietorul romanului realist, naturalist sau verist în literatura română. S martie 1960, 59. Paralel, sînt introduse o serie de „aspecte” veriste din viaţa unui set de pocăiţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 39, 15/4, cf. DEX, DN3.
     2. S. m. şi f. (Rar la f.) Adept al verismului. Cf. DM, dex, dn3.
     -  PL: verişti, -ste.
     -  Din it. verista, fr. vériste.
     VERIŞÂNĂ s. f. (Vestul Transilv. şi prin Ban.) Verişoară, v. verişor (1). Cf. puşcariu, et. wb. 174, tdrg 1714, pascu, s. 295, CADE, DL, SFC Π, 100, SCURTU, T. 152, DSR, POMPILRJ, B. 1021, ŞEZ. vn, 184, bl iv, 145, alr i/ii h 174, h 176/315, lexic reg. 73, II, 84. 0 (Urmat de determinări care indică ierarhia gradului de rudenie) Verişană-ntii. ALR l/π h 176/51. Verişană dulce. ib. h 176/305. Verişană a douăle. ib.h 178/320.
     -     Pl.: verişene şi verişane (DL). - Şi: verşână (ALR i/ll h 178/305), şână (LEXIC REG. II, 84; pl. şene, ib.) s. f.
     -  Vară (v. văr) + suf. -işană. - Şană, prin afereză.
     VERIŞCÂN, -Ă subst. Diminutiv al lui v ă r.
     1.    S. m. şi f. (Regional) Verişor (1). Cf. JAHRESBER. vm, 217, CADE, DEX, DSR.
     2.    S. m. (Popular şi familiar; la voc.) Cf. v ă r (I 2). Aoleu, verişcane, bine că te-am găsit; alerg în toate părţile ca să-mi găsesc un ginere. ASACHI, s. L. II, 313. Munca, verişcanu mieu, în toate te conduce de-ţi piere urîtu. JIPESCU, 0.15. Eu am omorît pe zmei, zise ţiganul, ... - Aşa o fl verişcane; dară mie pare că tot nu-mi vine a crede că tu să fi ficut o aşa ispravă ISPIRESCU, L. 257, cf. DDRF, TDRG. Pre legea mea..., nu înţeleg nimica, verişcane. DELAVRANCEA, O. II, 263, cf. CADE, SCRIBAN, D. Ştii că-mi placi, verişcane? ... Vrei să mănînci singur, hei? Nu vrei să plăteşti vama? CAMIL PETRESCU, O. I, 197, cf. DL, DM, SFC II,
 100, DEX. Bună ziua, verişcane, ian spune-mi, mă rog, n-ai flămînzit aici de ieri? sbiera, P. 285. Şi din gură îi grăiau: Veri verişcane, Măi frate mocane. POP., ap. SCURTU, T. 148.
     -  Pl.: verişcani, -e.
     -  Văr + suf. -işcan.
     VERIŞOARĂ s. f. (Regional) Vericică1. Cf. cihac, i, 305, pascu, s. 164. Lasă-ţi tu oastea ta, Să-mi păzească turma mea..., Să nu-mi piară vreo mioară, Că slujii o verişoară. MATEESCU, B. 59.
     -  Pl.: verişoare. - Şi: vărişoâră s. f. cihac, i, 305.
     -  Vară+ suf. -işoară.
     VERIŞOR, -OARĂ subst. Diminutiv al lui văr.
     1.    S. m. şi f. Cf. v ă r (I 1). Dumneaei verişoarei hagiicăi mă închin cu dragoste frăţască (a. 1781). FURNICĂ, D. C. 90, Cf. KLEIN, D. 454, BUDAI-DELEANU, LEX., LB,
 I. GOLESCU, C. Eu cu verişoara Zinca ce lîngă mine şedea Ne-necasem de suspinuri, pe cînd prostimea rîdea. PR. DRAM. 114. Era să videm pe moşul şi pe verişorii noştri, fără a ave ştire de mai înainte. DRĂGHICI, R. 36/11. Verişoare, te jur înaintea marelui proroc să nu care cumva să spui... tatălui meu unde mă aflu. GORJAN, H. I, 104/31, cf. valian, V., ISER. Zboară în trăsură... la verişoara,... Să-i arăte că mantela minunat face foş, foş. MILLO, în PR. DRAM.
 360,   cf. POLIZU. Cocoana de gazdă, fericită de asemenea surpriză, îl aşeză la masă..., între două cocoane frumoase, o verişoară şi o nepoată. SION, P. 116, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Verişorul era numai de vreo nouăsprezece
 ani, destul de nostim, dar cam prostuţ din fire. ALECSANDRI,
 O.  P. 56. îţi aduci aminte, dragă verişoară, de teiul cel mare din ograda de la moşia noastră? id. ib. 115, cf. COSTINESCU, LM. Acuma văd şi eu că am o verişoară cu care mă pot mîndri. CONTEMPORANUL, I, 65. Sara era petrecere, Era invitată şi verişoara Elis şi — mare minune — a venit. EMINESCU, P. L. 67, cf. 154. Fetele împăratului... priveau la verişor... cum priveşte cînele pe mîţă. CREANGĂ, O. 102. Comandă o sticlă de şampanie, apoi peste puţin încă două, căci erau cinci inşi, ei doi şi trei din verişoarele lui Costică. SLAVICI, O. I, 364, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. 174. Învăţîndpe o vioaie verişoară,... i-am transmis o caligrafie pe care eu însumi am pierdut-o. IORGA, P. A. 1,41, cf. TDRG 1714, DHLR I, 363,'PASCU, S. 5, 164, RESMERIŢĂ, D. Mireasa se suie în căruţă cu două verişoare, iar ginerele şi nuntaşii pornesc călări. RĂDULESCU-CODIN, L. TR. 99, cf. CADE. Avusese o verişoară măritată de mult cu un brazilian bogat. LOVINESCU, M. 194. Un văr al ei i-a zis la masă: - Ce faci aşa feţe, verişoară? GALACTION, o. 70. Du-te, scumpă verişoară, şi întinde-i mîna. CAMIL PETRESCU, T. III, 476. Verişoara Anica, mai de milă, mai de silă, se înduplecă şi alergă acasă ca să aducă un şorţ de cartofi. VOICULESCU, P. I, 227. Profilul verişoarei mele Ana... are în el ceva acvilin. SADOVEANU, O.
 XV, 335, cf. SCRIBAN, D. Ce însemnătate mai aveam eu pentru el cînd se găsea în faţa verişoarei sale? MIHĂESCU, D. A. 51. Fraţii îi constituiseră un fel de rentă la o verişoară, cu obligaţia de a o întreţine. CĂLINESCU, S. 17. îşi propune să se răzbune pe familia verişoarei sale. RALEA, S. T. I, 84. Dacă e vreuna geloasă, spune-i că sînt verişoara din provincie. VINEA, L. I, 63, cf. DL, DM, SCL 1958, 332. Acest agă apare, la sfîrşitul fragmentului, între două femei: Elena, soţia lui... şi verişoara ei, Laura. IST. LIT. ROM. II, 442, cf. SCURTU, T. 148,152. Priveam în curte, prin grilaj, trotuarul şi aşa m-a găsit bătrîna mea verişoară. BĂNULESCU, I. 153. Verişoara îşi începea ziua de lucru prin spionarea bunicii. ROMÂNIA literară, 1970, nr. 71, 17/1, cf. DEX, DSR. Ei au fost doi frăţiori, Şi noi sîntem verişori. POP., ap. GCR II, 295. Cine-n poală-ţi doarme Au ţi-e frăţior, Au ţi-e verişor. TEODORESCU, P. P. 85. N'i s-a vorghit Cii cinci frăţîori, Cii patru verişori. DLACONU, VR. 67. Oi, sărace verişor, Ţipă-ţi părul prin ocol, Să răsară-un merişor. POP., ap. SCURTU, T. 148, cf. bl vi, 196, ALR I/II h 173, h 174, nalr - o II h 160. 0 F i g. Mai străină decît mine, Nu mai e pe lume nime, Numai mierla din pădure, Da ’ şi mierla încă are, Că-i e strurzu văr primare Şi sturzoaica verişoară. MARIAN, o. I, 277. 0 (Urmat de determinări care indică ierarhia gradului de rudenie) Cucoana avea un verişor al doile. alecsandri, O. P. 55, cf. SCURTU, T. 152. Verişoară primă. ALRl/lI h 176/30. Verişoară bună. ib. h 176/140. Verişoară dulce. ib. h 176/227. Verşoară al doilia. ib. h 178/122. Verişori primari. NALR-O h 159/953, cf. ib. MN246,
 501.  Verişoara mea cea bună, Vedea-o-aş pe drum nebună. FOLC. MOLD. II, 318.
     2.     S. m. şi f. (Familiar; la voc.) Termen de adresare către o persoană, care marchează un raport de egalitate între vorbitori. Ce spui, verişoară? poate că vrei să glumeşti? La Paris se dau vrodată piese d-ale româneşti? PR. DRAM. 113. Verişorule, am socotit... că vouă trebuie să vi se fi urît tot jucîndu-vă. ISPIRESCU, ap. CADE, cf. BL XIII, 34. De unde sînteţi, verişoarelor? -După tărîmbu ălant. RĂDULESCU-CODIN, î. 321. Verişoară, mai am doi fraţi, N-or vrea surorile tale să le fie neveste? id. ib. 322, cf. ALR Il/l MN 68, 2 630/886. Verişoară, draga mea, Ţ-a poruncit maică-ta, Pe-o floare de viorea, Să nu uiţi, dragă, de ea. FOLC. TRANSILV. II, 139.
     3.     S. f. (Regional, mai ales în Transilv.; şi în sintagma verişoară dă cruce, ALR Il/l MN 67, 2 628/886) Soră de cruce,
 v. s o r ă (1). In ţinutul Ήτnavelor... fraţii de cruce îşi zic şi veri, şi surorile de cruce se mai numesc şi verişoare. FRÎNCU - CANDREA, M. 127, cf. MARIAN, S. R. II, 85, BIBICESCU, P. P. 408, TDRG, PAMFILE, S. V. 17, IZV. XIII, 54, SCURTU, T. 128, 152, alrt ii 75, ALR ii/ι MN 67,2 628/141.
1994
VERIŞORICĂ
-368-
VERIU
     4. S. f. (Argotic) Iubită. Cf. scurtu, T. 152.
     - PL: verişori, -oare.                      - Voc.: (m.) verişorule şi (învechit, rar) verişoare, (f.) verişoară, (rar) verişoaro.
 -  Şi: (regional) verşoâră, varişoâră (alr i/ii h 174/107), vrişoără (ib. h 174/584, h 176/584, h 178/584) s. f.
     -  Văr + suf. -işor.
     VERIŞORICĂ s. f. (Familiar, rar) Diminutiv al lui verişoară, v. verişor (1). O, Doamne! dragă verişorică, ce prost e tată-to! ce cap gros şi ce-ntuneric în sufletul lui/1. D. GHICA, P. 15/6. Stăi, verişorică, că eu sînt... Leonil, verişorul matale cel drăgălaş, alecsandri, T. 333, cf. DL, DM. Vitalitatea termenului [verişoară] se evidenţiază şi în diminutivul pe care şi l-a format: verişorică. SCURTU, T. 153, Cf. DEX.
     -  PL: verişorici.
     -  Verişoară (v. verişor) + suf. -ică.
     VERITABIL, -Ă adj. 1. Care este real sau care este conform cu realitatea (1), cu adevărul; (de obicei precedă substantivul pe care îl determină) care este într-adevăr ceea ce (se) pretinde, care îşi merită numele; care este indiscutabil, de netăgăduit; adevărat, autentic. V. neaoş, patent2. Ar fi cu neputinţă să-i afle cineva un fir ca să iasă din labirentul fabulelor lor unde naraţia mea e veritabilă. HELIADE, D. J. 82/22. în mania lor de a descoperi noi efecte armonice, părăsiră calea cea veritabilă sau... cercară a scoate arta muzicală din limitele ei prescrise de natură. FILIMON, O. II, 161, cf. PROT. - pop., N. d. Acoperirea de înţeles se execută în alegorie, introducînd personage străine şi arbitrare în locul celor veritabile. CANELLA, V. 239, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Erau apartamentele de gimnastică pregătite ca pentru... acrobaţi veritabili. IORGA, P. A. I, 33. De acolo venea o adîncă şi veritabilă pace. id. ib. 263. Tigăncile sînt veritabile, cu patima lor şi nu cu farduri. ANGHEL, PR. 156. După Gide, romanul veritabil nu trebuie căutat în Franţa, ci în Anglia şi Rusia. IBRĂILEANU, S. L. 99, cf. CADE. Nu-s vinovaţi nici astronomii veritabili, nici patrioţii adevăraţi. SADOVEANU,
 O. XX, 93. O pace veritabilă, efectivă nu poate să fie decît rezultatul unor eforturi continue. D. GUŞTI, p. A. 368. Mă purtai ca un veritabil gentleman cu Raoul. MIHĂESCU, D. A. 44. Ea are o importanţă capitală..., constituind punctul de plecare... al artei veritabile. OPRESCU, S. 126. Conştient de dispoziţiile sale, de vocaţia sa veritabilă, el se înscrie la Şcoala de arte frumoase, id. ib. 147. Este un veritabil critic, adică un om de bună credinţă, care merge cu entuziasm în întîmpinarea frumosului. CĂLINESCU, C. O. 186. Cunoştea pe Ioana într-adevăr din copilărie, nutrind pentru ea... un veritabil sentiment de protecţie, id. B. I. 208, cf. 218. înzestrăm ţara, o dată pentru totdeauna, cu o veritabilă elită. VINEA, L. I, 136. Legile ştiinţifice dezvăluie esenţa veritabilă, aceea care se realizează în şi prin fenomen. JOJA, S. L. 369. învederează atitudini îndrăzneţe..., schiţînd în cele mai elevate momente un veritabil îndemn la acţiune decisă în contra asupririi şi tiraniei. IST. LIT. ROM. Π, 75. Alecsandri opune tacit patrioţilor veritabili de altădată pe conducătorii contemporani, ib. 470. Sulina - un veritabil bulevard taluzat cu piatră. VÎN. PESC. august 1964, 13. Veritabila împlinire umană nu se poate realiza în afara vieţii.
 V. ROM. ianuarie 1965, 146. „ Albina ” consemnează cu bucurie această izbîndă, reprezentînd o veritabilă performanţă realizată de o trupă românească permanentă. IST. T. I, 180. Vorbitorii realizează o veritabilă motivare a semnului lingvistic şi, totodată, o restabilire inconştientă a legăturii etimologice. HRISTEA, P. E. 210. Domnitorii români trebuiau să se poarte ca veritabili egumeni mînăstireşti. REV. FIL. 1972, 286. Deşi autoritar şi volubil, ca un veritabil Mecena renascentist, în relaţiile sale cu intelectualii se limita la criterii strict utilitare. MAGAZIN IST. 1974, nr. 4, 51. Aproape o sută de standuri de carte au trebuit să facă faţă în fiecare zi unui veritabil asalt din
 partea cumpărătorilor, românia literară, 1974, nr. 31, 22/6, cf. DEX, DN3. 0 (Adverbial) El personal voia să meargă la substanţa lucrurilor..., fiind veritabil pasionat pentru ştiinţă. CĂLINESCU, B. I. 210.
     2.     Care este pur2 (1), original; care nu este amestecat cu nimic; care nu este imitat. Cf. enc. rom., barcianu, alexi, w., resmeriţă, D., CADE. Ele [sarcofagele] reprezintă însă numai o artă provincializată, lipsită aproape cu totul de ornamentaţia bogată şi supleţea celor veritabile greceşti. ARH. OLT. XII, 72. Ne aşteptau cafelele, bineînţeles preparate cu cafea veritabilă. VOICULESCU, P. II, 194, cf. SCRIB.AN, D. Nu numai în desenele şarjă, dar chiar în unele portrete veritabile, el interpretează aşa de îndrăzneţ figura. OPRESCU, S. 98. Una din femeile din şir, îmbrăcată într-un mantou de leopard veritabil..., formulă această întrebare surprinzătoare. CĂLINESCU, S. 7. Era într-un costum superb, la doua rînduri,... cu o perlă mare veritabilă la cravată, id. ib. 295. Schimbînd trei perechi de ochelari cu lentile măritoare, două lupe veritabile..., am reuşit să descifrez. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9184, cf. DEX.
     -  PL: veritabili, -e.
     -  Din fr. véritable, it. veritabile.
     VERITATE s. f. (Astăzi rar) Adevăr; realitate (1). Cf. LEX. MARS. 153, 250. îmi place şi ador tot ce este veritatea. HELIADE,O. II, 402. Noi sîntem... convinşi de veritatea acestei învăţături. LAURIAN, F. 7/8. In contra tuturor carii recunoscură verităţile lămurite în aceeaşi, publică o broşură. FM (1847), 234Vl 8. A mea pană... Va corăspunde cu misia sa: Amor, veritate, pace a cînta. ARICESCU, A. R. 9/16. In lipsă de regule pozitive, spre a ajunge la veritate, iaca un adevăr asupra căruia ar trebui cineva să aibă o prea mare luare aminte. NEGULICI, E. II, 140/2. Lucrezi în toată viaţa avid de veritate, în haosul ştiinţei. R. IONESCU, C. 32/9. Meritul unei femei înţelepte... care ştie să asculte, să se supuie verităţii. FIS. 245/25. Vei înţelege în veritatea sa neînţeleasa conjuraţiune fară conjuraţi. TEULESCU, C. 56/'LCurăţenia şi veritatea limbei să vatămă adeseori. BĂLĂŞESCU, GR. 3/3. Aceşti apostoli ai verităţii nu avură coraj şi energie de ajuns ca să facă a triumfa doctrina lor. FILIMON, ο. n, 121, cf. PROT. - POP., N. D. Nu este iertat a sacrifica eterna veritate trecătorului interes. HASDEU,
 I. C. I, IX. Teoriele esclusive sînt acelea ce au servit totdauna mai mult decît orice a întuneca veritatea, id. ib. 176. Ceea ce face linguşirele mai periculoase este învăţul, este conştiinţa că am fost lăudat cu tinereţe, cu tact, cu veritate, baronzi, M. I, 136/30, cf. id. I. C. II, 244/28. Amoarea verităţei e mai mult după gustul bărbaţilor ingenioşi. CANELLA, V. 29. A adus adevăruri la masa verităţilor stabilite. COLUMNA, VII, 72, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. In caz de calomnie... se poate face proba verităţii imputării sau afirmaţiei. COD. PEN. R. P. R. 554, cf. DL, DM., DEX, dn3, FOLC. TRANSILV. I, 93. ♦ (Filoz.) Reflectare obiectivă a realităţii. Raţionamentul deductiv trebuie considerat ca cel ce face să se nască o a treia veritate din contactul douor verităţipreesistente. LAURIAN, F. 92/9, cf. CONTRIBUŢII, I, 193. Voi cerca în următoarele două paragrafe a da o idee precisă despre realitate şi despre veritate. CONTA, O. F. 466. ♦ (învechit, rar) Realism (2). Aria lui Don Basilio... trece, în opinia cunoscătorilor de muzică, de un cap d-operă de frumuseţe şi veritate. FILIMON, o. ii, 249.
     -      PL: verităţi. - Gen.-dat. şi: (învechit) verităţei. - Şi: (regional) varatâte s. f. folc. transilv. i, 93.
     -  Din lat. veritas, -atis, it. verità, fr. vérité.
     VERIŢEA s. f. v. verigea.
     VERIŢEL s. m. v. verigei.
     VERÎU s. n. v. verif.
2000
VERIUNDE
-369-
VERMIFUGIU
     VERIÙNDE adv. (învechit) Oriunde. Să aibă a-ş strînge pre ai lui oameni cari sînt rumâni den Moldova, verunde i-ar afla (a. 1679). HEM 2098. Va fi nepriimit veriunde ar merge. ANTIM, O. 390. Veriunde va voi numiţii projectori să facă cercare dă a găsi cărbuni dă piatră, să fie volnici cu a lor cheltuială a face (a. 1811). DOG. EC. 108. Veriunde să vor afla, să alerge la acel întîmplător foc (a. 1827). ib. 380. Verunde ochii-ntoarnă, a lui voce-oriunde sună, Agiutor chemat n-aduce. ASACHI, S. L. I, 208. Nu au să pricinuiască, pe veriunde vor trece sau veriunde vor sta, nici un fel de supărare (a. 1852). BUL. COM. IST. X, 134, cf. ARISTIA, PLUT. 2/6. Veriunde va fi, persecutorii îl vor afla. LM II 1570, Cf. RESMERIŢĂ, D, 896.
     -  Şi: verunde adv.
     -  Veri1 + unde.
     VERJÉL s. n. v. vergel1.
     VERMAŞÎNĂ s. f (Germanism învechit, prin Maram.) Mitralieră. D-am un unchiaş prins la tine, Nu ştiu ce i-ai dat de cină? Plumbu d-ingă ver-maşina. T. PAPAHAGI, M. 29, cf. DR. IV, 1079, 1081.
     -  Scris şi: ver-maşină. -Pl.: vermaşine.
     -  Din germ. Gewehrmaschine.
     VERMEGHIE s. f. v. varmeghie.
     VERMEIL subst. invar., adj. (Franţuzism învechit)
 1.   Subst. invar. Argint aurit (cu nuanţă de roşu). îmi zîmbi sorbind infuzia căpăcelului de China din ceaşca de vermeil. NEGRUZZI, S. I., 49, cf. ENC. ROM.
     2.    Adj. (Despre culori) Care este roşu-închis. Cf. enc. rom., alexi, w.
     -  Din fr. vermeil.
     VERMELÎU, -IE adj., s. n. (învechit) 1. Adj. (Despre culori) Care este roşu-aprins. Vermelii flori. BOLINTINEANU, ap. ŞĂINEANU, cf. ALEXI, w., şăineanu, D. u. ♦ (Substantivat) Culoarea roşie-închis. Părul tău pe sînu-ţi alb, Farmec rar, Ceresc ce lucel E vermeliul cel dalb. BOLINTINEANU, P. I, 369, cf. ŞĂINEANU, JAHRESBER. XVII-XVIII, 67.
     2. S. n. Cinabru. Cf. alexi, w., jahresber. xvii-xviii, 67.
     -     Pl.: vermelii. - Şi: (rar) vierméliu s. n. JAHRESBER. xvii-xviii, 67.
     -  Cf. fr. vermeil.
                                                        V
     VERMERÎE s. f. v. viermărie.
     VERMET s. n. v. vermut.
     VERMIÂ s. f. (învechit, rar) Numele unui material textil nedefinit mai de aproape. O vermia (sic), pînză ce să cheamă Linţi pentru legat la gît (a. 1796). IORGA, S. D. vili, 32.
     -  Pl.:?
     -  Etimologia necunoscută.
     VERMIÂL, -Ă adj. (Rar) Care ţine de creşterea şi valorificarea viermilor de mătase, privitor la viermii de mătase. S-a dat o lovitură teribilă industria vermiale a femeilor noastre. I. IONESCU, M. 374, cf. DL, DM, DEX, DN3.
     -  Pronunţat: -mi-al. - PL: vermiali, -e.
     -  Vierme + suf. -al.
     VERMICÎD, -Ă adj., s. n. (Substanţă, preparat) care serveşte la distrugerea viermilor. Cf. dt, ltr , dl, dm, sfc
 III, 270, M. D. ENC., DEX, DN3.
     -  Pl.: vermicide.
     -  Din fr. vermicide.
    VERMÎCUL s. n. (Arhit.; rar) Linie ornamentală sinuoasă în formă de vierme, folosită în special în Renaştere, dn3.
    -  PL: vermicule.
    -  Din lat. vermiculus. Cf. fr. v e r m i c u 1 u r e.
    VERMICULÂR, -Ă adj. Vermiform. Oxiuris viermi-cular... este un viermişor alb, mic, subţire. J. CIHAC, I. N. 217/1.0 mişcare vermiculară. KRETZULESCU, ap. URSU, T. ş. 297. Ascaridul vermicular, limbricii... sînt părăsiţii viscerelor. MAN. SĂNĂT. 74/22, cf. 75/10, PROT. - POP., N. D., ENC. ROM., DL, DM. Cecumul se termină cu apendicele vermicular. ZOOLOGIA, 168, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    -      PL: vermiculari, -e. - Şi: (învechit) viermiculâr, -ă adj.
    -      Din fr. vermiculaire. - Viermiculâr: prin apropiere de vierme.
    VERMICULÂT, -Ă adj. Care este ornat cu vermicule. DN3.
    -  PL: vermiculaţi, -te.
    -  Din fr. vermiculé.
    VERMICULÂŢIE1 s. f. (Geol.) Microrelief cu aspect de şănţuleţe sinuoase, vermiforme, create prin acţiunea apei sau a vîntului asupra unor roci. dn3.
    -  PL: vermiculaţii.
    -  Din fr. vermiculation.
    VERMICULÂŢIE2 s. f. (Latinism învechit, rar) Rosătură de cari. prot. - pop., n. d.
    -  PL: vermiculaţii.
    -  Din lat. vermiculatio, -onis.
    VERMICULIT s. n. Mineral din grupul micelor hidratate, format ca produs de alterare a biotitului, de culoare galbe-nă-brună sau aurie, moale, folosit ca izolant termic şi sonor, ca lubrifiant etc. Cf. cantuniari, l. m. 119, ltr2, m. d. enc., ndn.
    -  Şi: vermiculită s. f. cantuniari, l. m. 119.
    -  Din fr. vermiculite.
    VERMICULITĂ s. f. v. vermiculit.
    VERMIFORM, -Ă adj. Care are forma sau mişcarea caracteristică unui vierme; vermicular. Cf. I. golescu, c. Larvele... au corpul viermiform. ENC. ROM. I, 713. Au o formă cu totul deosebită de insecta adultă, în general sînt vermiforme. ib. III, 58, cf. CADE. Eflorescenţe şi separaţii vermiforme de gips. CHIRIŢĂ, P. 45, Cf. DL, DM, SFC III, 259, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  PL: vermiformi, -e. - Şi: (învechit) viermiform, -ă adj.
    -      Din fr. vermiforme. - Viermiform: prin apropiere de vierme.
    VERMIFÙG, -Ă adj., s. n. (Substanţă, medicament) care distruge viermii intestinali. Cf. I. GOLESCU, C. Unsoare în contra viermilor (vermifugă). CORNEA, E. II, 15/18. Aromele,... trecînd în lapte, slujesc de vermifugiu sugătorului MAN. SĂNĂT. 75/7. Vermele lor rozător se scapă... alergînd la aceleaşi vermifugiuri. ib. 232/18, cf. 132/19, BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2. Medicamente antihelmintice (vermifuge). BELEA, P. A. 276, DL, DM. Usturoiul este folosit şi în medicină ca vermifug. FLORA R. P. R. XI, 258, cf. DER, D. MED., M. D. enc., dex, DN3. 0 (Prin extensiune) Frunzele... au proprietăţi stimulante, tonice, diuretice şi vermifuge. FLORAR. P. R. VIII, 109.
    -      PL: vermifugi, -ge. - Şi: (învechit) vermifugiu, -ie (pl. vermifugii, vermifugiuri) adj., s. n.
    -  Din fr. vermifuge.
    VERMIFÙGIU,-IE adj., s. n. v. vermifug.
VERMILLON
-370-
VERMUTIZA
     VERMILLON subst. invar. Sulfură naturală de mercur sau de antimoniu, de culoare roşu-intens către oranj, folosită mai ales ca vopsea în pictură, cinabru, chinovar; p. e x t. culoare folosită în pictura de ulei, roşie-intens către oranj, cu mare putere de acoperire, obţinută pe baza acestor sulfuri. Cf. enc. rom., alexi, w., resmeriţă, d.,
 CADE, DER, M. D. ENC., DEX, DN3.
     -     Pronunţat: -mi-ion. - Scris, şi: (învechit) vermilon. ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE.
     -  Din fr. vermillon.
     VERMINĂT, -Ă adj. (Neobişnuit) Care este mîncat de viermi, plin de viermi. (F i g.) Case vechi, verminate,... cu zidărie groasă, v. ROM. iunie 1965,17.
     -  Pl.: verminaţi, -te.
     -Cf. vermină,verminaţie.
     VERMINÂŢIE s. f. (Med.) 1. Mulţime de viermi intestinali, dex, cf. dn3.
     2. Reproducere a viermilor în intestin. DN3.
     -  Pl.: verminaţii.
     -  Din fr. vermination.
     VERMINĂ s. f. (La sg. cu sens colectiv) 1. Nume dat unor insecte parazite (purici, păduchi etc.) care trăiesc pe corpul oamenilor şi al unor animale (ca urmare a lipsei de curăţenie). Una sau două case în care să intre cineva fară frica de a se împlea de vermină. I. IONESCU, M. 476. Scăpat cu totul de vermină, l-au îmbrăcat într-o duminică cu haine nouă. CARAGIALE, O. I, 33, cf. VII, 84, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Umblau în antiriuri scorţoase de şiac castaniu, îmbrăcate pe pielea goală, mîncaţi de vermină. BRĂESCU, A. 150, cf. 90, DL. Nici drumului nu-i pot turna între pietre vermină. VINITILĂ, O. 36, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DN3. (Prin lărgirea sensului) E vorba de puricii cuprului, de la Ecuator, unde flecare metal îşi are vermina lui. ARGHEZI,
 S. XVI, 247. ♦ F i g. Ansamblu de indivizi declasaţi, periculoşi, de la periferia societăţii. Cf. resmeriţă, d., CADE. Omul statistic nu mă interesează... Vermina. Aceasta a fost eroarea naturalismului. C. PETRESCU, O. P. I, 37. Pe maidanul cu basculă se revărsase vermina mahalalei. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. II, 235. Vavilon... e ros de vermina neproductivă şi nenaţională a grecilor levantini. CĂLINESCU,
 O. XIII, 210. După drojdia şi vermina Orientului frămîntat de milenii de pofte, apare nevoia de civilizaţie. RALEA, S. T. III, 305, cf. DL, DM, M. D. ENC·, DEX, DN3. 0 F i g. Furnicar de oameni. Ii întorsese spatele, îşi făcuse loc cu coatele prin vermina peroanelor, trecuse pe sub podul de fler. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 191.
     2.    (Prin confuzie cu vierme) Mulţime de viermi, de insecte etc. Vermina să nu sugă din floarea mea, ori voi sfarma-o. I. NEGRUZZI, s. VI, 106. Şerpuitoare rîuleţe... nu mai pot scoate glasuri cristaline din cauza verminei ce le amuţeşte. ANGHEL, PR. 32, cf. RESMERIŢĂ, D. I-au văzut [pe pitigoi] la curăţitul prunilor de vermină. BĂCESCU, PĂS. 356. Linguriţa..., ceaşca pe fundul căreia a rămas puţin ceai dulce sînt acoperite numaidecît de o vermină neagră. Furnicile n-au nici un instinct de conservare. CĂLINESCU, C. O.
 17.
     -  Din fr. vermine.
     VERMINÔS1, -OÂSĂ adj. (Despre boli, afecţiuni etc.) Care este produs sau întreţinut de viermii intestinali. Anemia verminoasă... e o boală produsă de un vierme parazit. ENC. VET. 51.
     -  Pl.: verminoşi, -oase.
     -  Din fr. vermineux.
    VERMINÔS2, -OÂSĂ adj. (Rar) Care caracterizează vermisul. O altă leziune ce pare să aibă multă afinitate cu lacunele de dezintegrare e aceea descrisă sub numele dat de Pierre Marie, de „stare verminoasă a creierului'. PARHON,
B. 96.
    -  PL: verminoşi, -oase.
    -  Etimologia necunoscută.
    VERMINÔZA s. f. (Med.) Boală la copii, cauzată de intoxicaţia organismului cu produsele de dezagregare a paraziţilor intestinali. Cf. DER. După localizarea în organism a viermilor respectivi, se vorbeşte de vierminoză intestinală, vierminozăpulmonară etc. D. MED., cf. DEX, DN3.
    -  PL: verminoze. - Şi: vierminoză s. f.
    -  Din fr. verminose.
    VÉRMIS s. n. Partea mediană a cerebelului, aşezată între cele două emisfere, reprezentînd porţiunea cea mai veche din punct de vedere filogenetic. Cf. D. med., m. d. enc., dex, dn3.
    -  Din fr. vermis.
    VERMORÉL s. n. Aparat portabil cu ajutorul căruia se pulverizează soluţii speciale pentru distrugerea paraziţilor plantelor. Cf. ENC. agr., ltr2, dl, dm. Pentru combaterea insectelor... se recomandă stropirea lunară cu un vermorel. vîn. pesc. 1964, nr. 5,9, cf. der, m. d. enc., dex, dn3.
    -  PL: vermorele şi vermoreluri.
    -  De la Vermorel (n. pr.).
    VERMULÔS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Viermănos (11). (F i g.) Cînd unei nave bătute de tempeste, lovite de stînci, i se rump antenele,... cine poate fi acel stravagant care să vie şi să impuie, zicînd că tot ce este vermulos şi stricat aceea este şi de model. HELIADE, O. II, 392.
    -  PL: vermuloşi, -oase.
    -  Din fr. vermoulu (după viermănos).
    VERMÙLT s. n. v. vermut.
    VERMÙT s. n. Băutură alcoolică făcută din vin în care s-au pus la macerat diferite substanţe vegetale amare şi aromate. Cf. alexi, w., bianu, d. s., resmeriţă,d., cade, SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 472. Consimţi să-i dea numai un pahar de vermuth. CĂLINESCU, C. N. 269. Chelnerii, la un semn, fură de faţă, propunind vermut sau ţuică. id. B. I. 100. Tablale încărcate de mezelicuri şi votcă, mastică şi vermuth. CAMIL PETRESCU, o. în, 64, cf. ltr2, dl, DM. [Pelinul], împreună cu alte plante, serveşte la prepararea vermutului. FLORA R. P. R. IX, 471. Ce beţi? Vin? Vermut? Ceva tare? BARBU, ş. N. Iii, 78, cf. M. D. ENC. Am nişte vermut. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 3, 18/3, cf. dex, dn3, η xviii 262.
♦  Sticlă sau pahar care conţine o astfel de băutură; cantitate dintr-o astfel de băutură, cît încape într-o sticlă, într-un pahar etc. Două vermuturi franceze. CARAGIALE, o. II, 46. Moşierul dăduse repede un curs familiar glasului şi invitase pe tînăr în sufragerie să ia un vermut. CĂLINESCU, E. O. II, 132, Cf. DM, DEX, DN3.
    -     Accentuat şi: vérmut. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: (învechit, după fr.) vermuth. - PL: vermuturi. — Şi: (regional) vermet (accentul necunoscut, H xvm 262), (formă coruptă) vermult (caragiale, T. II, 126, hristea, p. e. 212) s. n.
    -  Din germ. Wermut, fr. vermout, vermouth.
    VERMUTIZÂ vb. I. T r a n z. f a c t. (Rar; complementul indică vinuri) A preface în vermut. [Pinot
 2034
VERMUTIZARE
-371-
VERNISAGIU
   noir] este foarte parfumat, pare a fi vermutizat. CONTEMP.
   1961, nr. 745,2/4, cf. L. ROM. 1962, 395,397, DN3, dex- s.
   -  Prez. ind,: vermutizez.
   -  Din fi*, vermouthiser.
   VERMUTIZARE s. f. (Rar) Acţiunea de a v e r m u -t i z a şi rezultatul ei. Cf. dn3, dex-s 194.
   -  Pl.: vermutizări.
   -  V. vermutiza.
   VERNÂCUL, -A s. m., adj. 1. S. m. (Latinism învechit, rar) Institutor. Scurtă de mînăpovăţuire... pentru învăţătorii cei de la sate şi oraşă (vernaculi) [Titlu]. POVĂŢ. ÎNV.
   2.    Adj. (învechit; despre limbi) Vemacular.Æsfe interzis limbilor vernacule să primească botezul literelor. ARH. OLT.
   XII, 293.
   -  Pl.: vernaculi, -e.
   -  Din lat. vernaculus, -a, -um.
   VERNACULÂR, -Ă adj. Care este propriu unei ţări; băştinaş, (învechit) vemacul (2). Cf. dn3. 0 Limbă vernaculară - limbă indigenă, proprie unei ţări. NDN.
   -  PL: vernaculari, -e.
   -  Din fr. vernaculaire.
   VERNAL, -Ă adj. (Livresc) Care ţine de primăvară (1), privitor la primăvară; primăvăratic (1). Cf. lm, gheţie, r. m.,
   BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, M. D. enc., dex, DN3. ♦ (Astron.; în sintagma punct vernal) Punct de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care soarele se află la echinocţiul de primăvară. Mişcarea retrogradă care îl animează este mult mai răpide decît acea a punctului vernal. CULIANU, c. 272, cf. ENC. ROM., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
   -  PL: vernali, -e.
   -  Din fr. vernal, lat. vernalis, -e.
   VERNALIZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A iaroviza. DN3.
   -  Prez. ind.: vernalizez.
   -  Din fr. vernaliser.
   VERNALIZÂRE s. f. (Rar) Iarovizare. Cf. ltr2, sfc iv, 316, dn3.
   -  PL: vernalizări.
   -  V. vernaliza. Cf. fr. v e r n a 1 i s a t i o n.
   VÉRNA s. f. v. verină.
   VÉRNIC,-Ă adj. v. vrednic.
   VERNÎCĂ s. f. v. verincă.
   VERNICE subst. invar. v. vernis.
   VERNICHI subst. v. vernichiu.
   VERNÎCHIU s. n. (Grecism învechit) Vernis (1). Cînd voieşti să dai vernichiu, pune mai întîi icoana la soare, să se încălzească bine (a. 1805). GRECU, P. 397, cf. 396. Feluri de arătări ale oareşcărora vernichiuri, cleiuri şi ale ipsosului (a. 1805). GÂLDI, M. PHAN. 264, cf. I. GOLESCU, C. Trimisei icoanele... care le-am dat vernichi sau firnais (a. 1815). IORGA, c. I. iii, 239.
   -  PL: vernichiuri. - Şi: vernichi subst.
   -  Din ngr. βερνίκι.
   VERNIÉR s.· n. (Tehn.) Scară gradată suplimentar trasată pe rigleta ori pe cursorul unor instrumente sau
 aparate de măsură, care permite citirea unor fracţiuni din scara principală, mărind precizia de măsurare. Acest index este o trăsătură a micului arc graduai care însoţeşte ochiana în toate posiţiunile sale şi care poartă nume de vernieriu. CULIANU, C. 5, cf. CADE. Linie gradată în milimetri, un cursor cu vernier şi două falei. IOANOVICI, TEHN. 201. Cursorul poate să aibă şi un vernier care permite o punere la punct de aproximaţie de o zecine de mm. ORBONAŞ, MEC. 174, cf. ENC. AGR. Vernierul este o mică rigleta, care lunecă în lungul riglei principale. CIŞMAN, FIZ.
 I, 19. Vernierul circular serveşte la măsurarea fracţiilor de unghi. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 7, cf. LTR2, DL, DP, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
     -     Pronunţat: -ni-er. - PL: vemiere. - Şi: (învechit) verniériu s. n.
     - Din fr. vernier.
     VERNIÉRIU s. n. v. vernier.
     VERNIL adj. invar. Care este de culoare verde-deschis. Cf. GRAM. ROM.21, 121. Rotindu-şi privirea pe cerul albit de lumina amiezii, spune către cel în doc vernil. BĂNULESCU, I.
 130,  cf. L. ROM. 1970, 535. Mă retrăsei într-un mic salonaş vernil, românia literară, 1973, nr. 1, cf. DEX, DN3.
 ♦  (Substantivat) Materie colorantă de culoare verde-deschis. cd Pînza a fost vopsită în vernil.
     - Din fr. vert Nil.
     VERNIS s. n. 1. Soluţie colorată, obţinută din răşini naturale sau artificiale, care, aplicată pe anumite obiecte, formează un strat neted şi lucios cu rol ornamental sau protector; p. e x t. strat protector sau ornamental din această soluţie; (grecism învechit) vernichiu. Alege mai bine sobele de pămînt ars, refractar... şi fară vernis. MAN. SĂNĂT. 28/5. Lama nu conductoare este un strat subţire de vernice... ce acopere discurile. MARIN, F. 285/8, cf. 272/26, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, d., CADE. Le analizează procedeele, începînd de la primele operaţiuni de pregătire a pînzei, pînă la darea verniului. OPRESCU, S. 14, cf. DP. La prepararea vernisurilor se întrebuinţează substanţe răşinoase naturale. LTR2, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. E vorba... de acel verniu de preţiozitate care dă scrisului d-lui I. Peltz, uneori, caracterul de manierism. PERPESSICIUS, M. IV, 451.
     2.    (în sintagma) Vernis moale = tehnică a gravurii prin care se realizează aspectul desenului în creion. Cf. M. D. enc., dex, dn3.
     -     PL: vernisuri. - Şi: verniu s. n., (învechit, rar) vernice (accentul necunoscut) subst. invar.
     - Din fr. vernis. - Vernice < it. vernice.
     VERNISA1 vb. I. T r a n z. (Complementul indică picturi în ulei, mobilier etc.) A acoperi cu vernis (1). Cf. ALEXI, W. Pe peretele vestic, jos, ctitorii, rezugrăviţi miserabil, cu culori de ulei şi vernizaţi ca şi mitropolitul Daniil. MON.IST. I, 37, cf. CADE. Fără a renunţa la guaşa obişnuită... pentru a o face mai ardentă, el o intensifică, vemisînd-o. oprescu, s. 88, cf. dl, DM, dex, dn3.
     - Prez. ind.: vernisez. - Şi: (învechit) verniza vb. I.
     - Din fr. vernisser.
     VERNISA2 vb. I.Tra nz. (Complementul indică expoziţii de pictură, de sculptură etc.) A deschide, a inaugura. Cf. L. rom. 1963,567, dex, dn3.
     - Prez. ind.: vernisez.
     - Derivat regresiv de la vernisaj.
     VERNISÂGIU s. n. v. vernisaj.
2053
VERNISAJ
-372-
VEROSIMIL
     VERNISAJ s. n. 1. Operaţie de acoperire (a unei picturi în ulei) cu un strat de vernis (1) pentru a proteja culorile şi a le da strălucire; vernisare. Reîmprospătarea cu culori de ulei şi vernisajul acestor ctitori. MON. IST. I, 37, cf. RESMERIŢĂ, D., LTR2. Arta ei nu este arta vernisajului, ci a simulacrului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28,15/3, cf. DEX, DN3.
     2.     Deschidere oficială, inaugurare a unei expoziţii de pictură sau, p. e x t., a oricărei expoziţii (de artă). Cf. cade. Sînt oamenii tuturor premierelor, ai tuturor vernisagiilor. LOVINESCU, S. I, 137. Era la vernisajul unei expoziţii colective a unui grup de pictori şi sculptori de avangardă. CAMIL PETRESCU, Ρ. 221. Nimic nu e mai şic în lumea asta de vernisajii, decît să apari în tovărăşia sculptorilor şi pictorilor. id. T. II, 15. Simţea o irezistibilă atracţie pentru toate evenimentele mondene:... serate şi premiere, recepţii şi vernisagii. c. PETRESCU, C.v. 177. Vernisajul expoziţiei a avut loc în prezenţa unor membri ai corpului diplomatic. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 872, cf. LTR2, DL, DM. Astăzi... va avea loc vernisajul unei expoziţii de port popular. CONTEMP. 1971, nr. 1292, 2/5. Această primă audiţie a fost precedată de vernisajul unei expoziţii documentare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 5, 23/1, cf. M. D. ENC., DEX. 0 F i g. la, uită-te în oglindă; o pofti... la vernisajul rochiţei, ridicînd storul unei ferestre din salon. TEODOREANU, M. I, 104.
     -      Pl.: vernisaje şi (rar) vernisajii. - Şi: (rar) vernisăgiu s. n.
     -  Din fr. vernissage.
     VERNISARE s. f. Acţiunea de a v e r n i s a1 şi rezultatul ei; vernisaj (1). Culoarea... formează azi grija de căpetenie a artistului..., aspectul pe care îl va dobîndi prin uscare sau vernisare. OPRESCU, S. 86, cf. DL, DN2, M. D. ENC.
     -  PL: vernisări.
     -  V. vernisa1.
     VERNISAT, -Ă adj. (Rar; despre picturi, mobilier etc.) Care este acoperit cu vernis (I). Tablă vernisată. NOM. MIN.
I, 460. în dormitorul luminos, cu pat şi noptiere vernisate, Sultana plasase... o enormă icoană. CĂLINESCU, B. I. 441.
     -  PL: vernisaţi, -te.
     -  V. vernisa1.
     VERNÎŢĂ s. f. v. velniţă1.
     VERNIU s. n. v. vernis.
     VERNIZÂ vb. I v. vernisa1.
     VER0LĂ s. f. (Franţuzism învechit) 1. Sifilis. Cf. PROT. - POP., N. D., CADE.
     2, (în sintagma) Verolă mică = variolă (1). cade.
     -  Din fr. vérole.
     VERONÂL s. n. Pulbere cristalină albă, inodoră, cu gust amărui, puţin solubilă în apă, folosită în farmacie pentru însuşirile ei hipnotice, sedative etc. Cf. bianu, D. s. Consumul somniferelor (veronal etc.) a crescut mult. MARINESCU, P. A. 127, cf. NICA, L. VAM. 269. Nopţi firă somn cu buzunarele jiletcii pline de veronal. VOICULESCU, P.
I, 57, cf. MACAROVICI, CH. 589. A înghiţit un tub de pastile de veronal. VINEA, L. II, 195. Cele mai întrebuinţate hipnotice sînt: luminalul, veronalul, dormitalul. BELEA, P. A. 266, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
     -  Din fr. véronal, germ. Veronal.
     VERONICA s. f. Numele mai multor plante erbacee (folosite în medicină):         a) ventrilică (a)       (Veronica
ojficinalis). Cf. COTEANU, PL. 13, LB, I. GOLESCU, C., COSTINESCU, CONV. LIT. XXIII, 1001, GHEŢIE, R. M., BRANDZA, FL.
355, RESMERIŢĂ, D., ENC. AGR.; b) bobomic (Veronica beccabunga). Cf. COSTINESCU, BRANDZA, FL. 353, ENC. AGR.;
c) şopîrliţă (2 c) ( Veronica teucrium). Cf. BRANDZA, FL. 356, barcianu, ALEXI, w., enc. AGR.; d) şopîrliţă (2 b) ( Veronica chamaedrys). Cf. BRANDZA, FL. 354, PANŢU, PL. 376, ENC. AGR.; e) şopîrliţă (2 d) (Veronica Bachofenî). Cf. BRANDZA, FL. 357; f) şopîrliţă (2 b) (Veronica orchidea). Cf. id. ib.; g) şopîrliţă (2 e) (Veronica longifoliă). Cf. id. ib.;
h) şopîrliţă (2 f) (Veronica prostrata). Cf. id. ib. 355;
i) şopîrliţă (2 g) (Veronica serpyllifolid). Cf. id. ib. 358. Cf. LM, SCRIBAN, D. 0 Veronică de cîmp — plantă cu tulpina ramificată, cu frunze păroase şi flori mici, albastre-azurii (Veronica arvensis). Cf. BRANDZA, FL. 359. Veronică de primăvară = plantă cu tulpina subţire şi cu frunze opuse, de culoare verde-deschis ( Veronica verna). Cf. id. ib.
    -  PL: veronici. - Şi (învechit, rar) veronice (I. GOLESCU, C.)
    -  Din lat. veronica.
    VEROS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre oameni) Care face afaceri necinstite (2). Cf. ALEXI, w. Un şir de întîmplări, de bancheri veroşi, de oameni hrăpăreţi... au hotărît de soarta acestei colonii. ANGHEL - IOSIF, c. L. 58, cf. RESMERIŢĂ, D. Un bancher veros. CADE. Afacerile politicienilor veroşi au trecut cu aceeaşi grabă. SADOVEANU, o. XX, 340, cf. SCRIBAN, D. Lipsa de scrupule a financiarului veros şi hrăpăreţ; contemp. 1948, nr. 104, 22/3, cf. dl, dm, m. d. enc., DN3. 0 (Prin lărgirea sensului) Vînzătorul... îmi înghiţise în buzunarul lui veros şi fară fund tot procentul. KLOPŞTOCK, F. 63. ♦ P. e x t. (Despre înfăţişarea, manifestările etc. oamenilor) Care trădează, care exprimă necinste (2). Nu adăogase nimic la înfăţişarea lui veroasă şi impasibilă. KLOPŞTOCK, F. 125.
    2.     (Despre afaceri) Care este necinstit, suspect. Cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Atacase pe Gheorghidiu pentru „afaceri veroase”. CAMIL PETRESCU, P. 205, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Un lung prilej de... afaceri veroase. MAGAZIN IST.
1972,  nr. 7, 15, cf. DN3.
    -  PL: veroşi, -oase.
    -  Din fr. vereux.
    VEROSIMIL, -Ă adj. Care pare adevărat, apropiat de realitate (1), posibil; plauzibil. Pe calea materialistă se pot imagina ipoteze şi explicaţiuni mult mai plauzibile şi mai verosimile. CONTA, O. F. 42. Intîmplările trebuie inventate, însă să fie verosimile. F (1877), 325. O etimologie mult mai prozaică, dar mai verosimilă. XENOPOL, I. R. I, 49, cf. ALEXI, W. Părerea e destul de verosimilă dată fiind bogăţia în sare a Ardealului PÂRVAN, G. 410. Din douăzeci de tablouri abia cîteva sînt neindicate de nici o sursă şi introduse ca verosimile, camil petrescu, T. iii, 513. Tot ce plănuise autorul anonim devenea verosimil. C. PETRESCU, A. 368. Făcea verosimil ceea ce afirma. TEODOREANU, M. II, 104. Reale, verosimile sau simple plăzmuiri ale imaginaţiei sale antrenante. PERPESSICIUS, M. I, 251. Ideea era şi mai puţin verosimilă decît aceea a plantei originare. BLAGA, z. 155. O asemenea ipoteză este foarte puţin verosimilă. SANIELEVICI, R. 136. Din această cauză, faptul istoric trebuie să fie real, iar fabulaţia verosimilă. V. ROM. ianuarie 1954, 201. Afirmaţia omului acela... începe să pară verosimilă.
H. LOVINESCU, T. 311, cf. DL, DM. Existenţa plantei este însă verosimilă în Dobrogea. FLORA R. P. R. VI, 480. Ţinînd seamă de aceste fapte, Budai-Deleanu a izbutit să imprime numelor un caracter verosimil. VARLAAM — SADOVEANU,
173.   O apropiere.,.ni se pare mai verosimilă decît celelalte ipoteze emise. L. ROM. 1965, 437. Ştiu, din lecturi ce ni se par verosimile, că este greu să te afirmi într-o lume atît de saturată de artă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 42, 27/3. Noua etimologie... devine şi mai verosimilă. HRISTEA, P. E. 31. Teoria... nu are vreo justificare morală cît de cît
 2064
VEROSIMILITATE
-373-
VERS
verosimilă. REV. FIL. 1971, 1378, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Adverbial) Ideea de risc... între conştient şi subconştient este destul de abil şi verosimil sugerată. CONSTANTINESCU,
 S.  II, 532. Din cercetarea unui număr suficient de fapte este verosimil să iasă şi legea. JOJA, S. L. 167. Este verosimil ca anumite delniţe să nu fi fost sub vecini. PANAITESCU, O. Ţ.
 117.  Uneori pare mai verosimil ca ruşii să fi împrumutat anumiţi termeni tehnici din engleză, franceză. HRISTEA, P. E. 127. Un personaj construit subtil şi verosimil. CONTEMP. 1974. nr. 6, 5/2. 0 (Substantivat, n.) Cum pot distinge verosimilul de adevărul brut, realisticul de real? CĂLINESCU,
 C.  O. 431. Amestecul de autentic de toate zilele... strică acelei autonomii a verosimilului pe care trebuie să-l realizeze romanul PERPESSICIUS, M. III, 228. Scriitorul... să aleagă însă ce e esenţial pentru tema aleasă, pentru realitatea faptică şi verosimilul fabulaţiei. V. ROM. ianuarie 1954, 201. Asachi lasă frîu liber unei imaginaţii care trece peste limitele verosimilului. IST. LIT. ROM. II, 367. Exagerarea declamaţiei şi gesturilor dincolo de limitele verosimilului... sînt cîteva din neajunsurile care stîn-jenesc progresul artistic al teatrului. IST. T. I, 181. A adăugat de la sine un plus de verosimil la procesul sufletesc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 17/3.
     -     Pl.: verosimili, -e. - Şi: (învechit) verisimil, -ă adj. CADE.
     - Din it. verosimile, lat. verosimilis, -e.
     VEROSIMILITATE s. f. Faptul, însuşirea de a fi verosimil; caracterul a ceea ce este verosimil; (rar) verosimilitudine. Ne spun lucruri... a căror verosimilitate se bazează pe cunoştinţele cîştigate deja de noi prin experienţa trecută. CONTA, O. F. 115. Făcînd aşa, toată intriga ar fi cîştigat în verosimilitate. GHEREA, ST. CR. ii, 262, cf. alexi, w. Prin indiferenţă împinsă pînă la impasibilitate, verosimilitatea creşte. LOVINESCU, C. VII, 51. A reuni aceste aspecte într-o imagine clară, vorbind sentimentului şi raţiunii printr-o operă liberă de orice verosimilitate. OPRESCU, I. A. IV, 354. Contorsiunile morale, oricît de complicate ar fi, nu depăşesc impresia verosimilităţii psihologice. CONSTANTINESCU, S. I, 209. Eminescu, din motive de verosimilitate,... e silit să înlăture splendoarea lapidară. CĂLINESCU, o. XIII, 377. O critică a compoziţiei... literare, compoziţie lipsită de ... verosimilitate. LLI, 122, cf. DL. S-a apreciat... verosimilitatea celor declarate de acest ultim martor. PREDA, M. S. 262, cf. DM. Scriitorul n-a urmărit atît realizarea unei opere literare, cît, în limitele verosimilităţii, o întregire a adevărului istoric. IST. LIT. ROM.
 II, 722. Trebuie să ne mulţumim cu grade variate de convingere şi verosimilitate. REV. FIL. 1970, 685. In artă verosimilitatea este una dintre legi. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1973, nr. 28, 22/3. Regizorul a ştiut să confere un plus de verosimilitate oricărui detaliu. CONTEMP. 1974, nr. 17, 9/3, cf. dex, dn3. 0 L o c. a d v. Cu verosimilitate = în mod verosimil. Un erou întreg, sculptat cu verosimilitate, deşi imaginar. LOVINESCU, s. I, 102.
     - Verosimil + suf. -itate.
     VEROSIMILITÙDINE s. f. (Rar) Verosimilitate. Cf. DEX, DN3.
     - Din lat. verisimilitudo, -inis.
     VERPELÎ vb. IV v. vîrpăli.
     VERS s. η. I. 1. Segment de enunţ constituit, de obicei, potrivit unei scheme ritmice determinate de cantitatea silabelor, de accent sau de numărul de silabe; rînd dintr-un text, corespunzător unui asemenea segment; (învechit) verş (I 2). Stihuri în versuri, pentru Grigore Ghica Vodă [Titlu] (a. 1777).
 GCR II, 111/30. Gramatica e meşteşug ce-arat alcătuire... Ş-a scrie încă într-ales cu reguli arătate, Pă toţi învaţă d-a le şti fără greşală toate. Şi versuri înmeşteşugite arată d-a să face. VĂCĂRESCUL, GR. 137/16. Cele ce să scriu istoriceşte... acelea mai mult să apropie de adevăr, decît cele... cu versuri şi cu stihuri să grăiesc. MICU, L. 171/8, cf. TEMPEA, GRAM. 195/2, IORGOVICI, O. 43/8. Literile cele mari se întrebuinţează... la începutulfieştecăruia vers. DIACONOVTCI-LOGA, o. 7/1, cf. DRLU. Versurile moderne se măsoară prin silabe. HELIADE, Ο. II, 144, cf. I. GOLESCU, C. Avea să scrie doaă-trei versuri în adevărata formă poeticească. BOJINCĂ, A. I, xn/18. Grăbesc să pun în lucrare făgăduinţa mea dată, Trimiţindu-vă... Tălmăcirile în versuri. HRISOVERGHI, P. 5/8, cf. GENILIE, G. 189/2. Versurile iambice, trohaice... nu plac urechei noastre. ASACHI, S. L. II, 337, cf. VALIAN, V. Mai deplină şi mai strălucită e literatura frumoasă a ispanilor, precum în proză, aşa în versuri. RUS, 1.1, 153/19. Această simpatie aşa de îndatoritoare şi de dulce nu se poate esprime mai bine decît în acest famos vers al lui Terentiu. LAURIAN, F. 130/18. Cardinalul... îi răspunse printr-o poezioară, în patru versuri. BĂLCESCU, M. V. 333. Tasso lăsase toate manuscriptele sale, atît în verse, cît şi în proză, lui Cintio. PÎCLEANU, 1.1, XXXVIIl/8. Scrie frumos româneşte în proză şi în versuri. RUSSO, S. 52. Versul acesta... l-a scos Pisistrat din operile lui Esiod. ARISTIA, PLUT. 20/15. El mai întăi introduse versele albe sau nerimate în limba rusească. NEGRUZZI, S. II, 150, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D. Deşi le traducem în versuri, totuşi n-am modificat întru nemic ideea poetului. HASDEU, I. C. I, 216. Şease dintr-acestea sînt în versuri esametre. BARONZI, I. C. V, 97/23. Scrisorile scrise în versuri... au caracterul acelora a lui Horaţius. CANELLA, V. 124. Am ficut şi stihuri în versuri. ALECSANDRI, T. 866, cf. COSTINESCU. Impresia produsă prin această strofă provine mai ales din personificarea lunei în versul din urmă. MAIORESCU, CR. I, 25. De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda. EMINESCU, O.
 1,141. Se produc de la o vreme excelente lucrări în versuri şi în proză. CARAGIALE, O. IV, 153, cf. DDRF. Aristotel... ne spune că agatirşii puneau legile lor în versuri. XENOPOL, I. R. I, 34. Eu cred că fac acum Mai buni dactilii. N-am nici un vers pocit şi rău. COŞBUC, P. I, 86, Cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. El a pus în versuri de acelaşi fel cîteva poveşti. IORGA, P. A. II, 15, cf. TDRG. Vornicul mirelui îşi spune înainte oraţia în versuri. PĂCALĂ, M. R. 172, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. în specia teatrului în versuri problema se pune altfel LOVINESCU, M. 175. Dedicaţia în versuri ţi-o scrisesem eu. CAMIL PETRESCU, T. III,
 99. De zece ani n-am scris un singur vers. C. PETRESCU, C. V.
 302. Ne va veni tuturor rîndul să şoptim acel vers teribil al lui Grigore Alexandrescu. SADOVEANU, O. XX, 44, cf. SCRIBAN, D. Două versuri deosebit de eufonice... vom cita mai departe. PUŞCARIU, L. R. II, 407. Poezia se reducea la o simplă succesiune de rime perfecte şi rare, între care legăturile versurilor devin puţin importante. VIANU, E. 105, cf. OPRESCU, S. 136. Cred că discursul a fost o odă în versuri. ARGHEZI, s. XVI, 120. Scotea cîte un text grec sau latin... şi recita cîteva versuri cu glas tare. CĂLINESCU, B. I. 234. Am trimis o încercare la „ Luceafărul ”, în versuri libere, albe. BLAGA, H. 102, cf. DL, DM, DER. Unele inscripţii mormîntale sînt în versuri latine. PANAITESCU, C. R. 57, cf. M. D. ENC, DEX, DN3, DSR. 0 Vers adonic v. a d o n i c. Vers alexandrin v. alexandrin. Versuri leonine v. 1 e o n i n.
     2.      (La pl.) Lucrare literară în versuri (I 1); ansamblu de asemenea lucrări. V. poezie. Alcătuie înadins versuri (stihuri) în care să cuprinde în scurt istoria. IST. AM. 59r/20, cf. N. POPOVICI, O. 76/15. Bine au zis făcătoriul de versuri Omir că mintea omenească în toate zilele să schimbă. ÎNDR. MORAL. 22/22. Prin cetirea versurilor sale se făcu plăcut aceluia. NICOLAU, P. 286/7. Chemaşi5 în curtea sa... pre Anacreon... ale cărui versuri şi acum sînt veselitoare. MOLNAR, I. 276/11. Chemare la tipărirea cărţilor româneşti şi versuri pentru
 2068
VERS
-374-
VERSAT
 îndreptarea tinerilor [Titlu] (a. 1821). GCR II, 234/16. Mai de lipsă era românilor acum acestea decît poezia şi versurile mele. MUMULEANU, ap. GCR II 247/3. El să zice a fi adus Sibila Cumana, cărţile cu versuri, de unde se şi numiră cărţi sibiliceşti. BR (1829) I, 8/24, cf. PLEŞOIANU, C. 114/23. Către Pamas cu-a lui versuri să-şi ia îndrăzneţul zbor. HELIADE, O. I,
118.  Ce se atinge de înţelegerea poeziei, adecă a versurilor, aceasta nicidecum, fără cunoştinţa anticilor, nu o vei precepe. BOJINCĂ, A. I, xn/15. Eu m-aş bucura de aş vedea foiţa Domniii tale împletită ca o cunună de flori! - Soneturi, ode, versuri galante. FL (1838), 22/27, cf. HRISOVERGHI, P. 42/7. Acel poet... în versurile sale, Tristium, descrie astă ţară. ASACHI, S. L. II,
225.  In versele sale... cînta numele românilor, arhiva R. I, lli/5. Omule, în aste versuri află-te şi te cunoaşte! CONACHI, P. 259. Face versuri; este poetă. NEGULICI, E. I, 74/11 .Autorii, de proză sau de versuri, cetiţi, iubiţi sînt aceia cari au rămas mai aproape de noima naţională. RUSSO, S. 61. Printre multele versuri şi note leşeşti şi ruseşti, iată ce găsii. NEGRUZZI, S. I, 46. Niciodată versurile ce scria nu era în analogie cu starea sufletului său. ALECSANDRI, O. P. 80. E uşor a scrie versuri Cînd nimic nu ai de spus. EMINESCU, 0.1,227, cf. caragiale, o. I, 9. Ştiu că versurile mele în adîncul vostru tac. MACEDONSKI, O. I, 95. De mult nu mai scrisese versuri şi parcă-l apucase dorul. VLAHUŢĂ, O. A. III, 72. Fără a pomeni scrierile înseşi... : versuri, nuvele, amintiri. IORGA, P. A. I, 45. Făcea versuri, umbla prin cafenele, scria prin gazete. AL. PHILIPPIDE, S. II, 10, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu glasul lui stins, se puse să-şi citească versurile. LOVINESCU, M. 207. în vitrine, versuri de un nou poet. BACOVIA, O. 54. In cea mai de seamă revistă literară, „Cugetul”,... public de obicei versurile mele. CAMIL PETRESCU, P. 186. Au publicat un volum de versuri, id. T. II, 14. Scria necontenit versuri. VOICULESCU, P. II, 142. Versurile - Jn grădină” şi mai ales „Fantazii” - sînt unice în literatura românească. SADOVEANU, O. XIX, 106. Volumele de versuri ale d-lui Bacovia formează un singur poem. CONSTANTINESCU, S. I, 157. Recita versuri şi proză cu accente de tragic. ARGHEZI, S.
XVI,  83. A scris drame, versuri şi romane. BLAGA, Z. 171. Un poet... are sau nu voie să scrie versuri umoristice. RALEA, S. T.
I, 60, cf. CONTRIBUŢII, I, 18. înfăşurat în togă, cu un sul de versuri în mîna stîngă..., poetul are o atitudine meditativă. IST. T. i, 30, cf. dex, dn3, dsr. 0 (Prin sinecdocă; la sg.) A românilor virtute... prin versul tău să-nvie. ASACHI, S. L. I, 164. Melancolia-mi... se face vers. EMINESCU, O. I, 106. în poezia noastră dulceagă, lină şi fără adîncime, versul lui Eminescu răsare într-un relief izbitor. VLAHUŢĂ, S. A. II, 367, cf. ANGHEL, PR. 186. Toată opera lui - vers, proză şi teatru - să corespundă unei viziuni unitare. CONSTANTINESCU, S. 1,26, cf. L. ROM. 1977, 171.
     3.    (La sg.) (Manieră caracteristică de) exprimare (artistică) în versuri (II), versificaţie (3); (manieră de) realizare artistică a versurilor, versificaţie (2). Am luat de model versul italian şi a sale felurite construcţii. ASACHI, S. L. I, 43. El mînuieşte cu aceeaşi dexteritate versul şi proza. CARAGIALE,
O. III, 86. A învăţat de la el versul sprinten ce se pare fără constrîngere. IORGA, P. A. II, 82. Versul românesc nu trecuse... de forme naive, stîngace şi convenţionale. SADOVEANU, O. XX, 542. Asistăm de la război încoace la o renaştere a versului clasic. RALEA, S. T. I, 60. Eu nu am darul versului decît în mică măsură. Prefer să spun în proză ce gîndesc. BENIUC, V. 29. Stăpîn pe tehnica versului, autorul a realizat... un moment memorabil în dezvoltarea mijloacelor artistice. IST. LIT. ROM. II, 83. Asachi... mînuieşte versul şi condeiul critic. IST. T. I, 165. Autorul urmăreşte evoluţia versului românesc în două mari secţiuni. L. ROM. 1972, 272. La limbajul poetic s-a cuprins pînă acum şi tot ceea ce este artă în aspectul fonetic al limbii, precum versul (ritmul şi rima), aliteraţia, adaptarea perfectă a sunetului la sens. IVĂNESCU, I. L. R. 16.
    II.   (învechit, rar) Verset (II). Vedem cele mai frumoasă cîntări ale psalmistului David tot în versuri. MUMULEANU, C. 36/15. Cărţile biblice-s împărţite în capite, căpiţele în versuri, însă aceste versuri n-au neci metru, neci cadenţă. LM, cf. L. ROM. 1975,31.
    -  PL: versuri şi (învechit, rar) verse.
    -  Din lat. versus, fr. vers, it. verso.
    VERSÂLĂ s. f. v. verzal.
    VERSÂLE s. f. v. verzal.
    VERSÂLIE s. f. v. verzal.
    VERSANT s. n. 1. Fiecare dintre pantele unui deal sau ale unui munte; fiecare dintre cele două pante care delimitează o vale. V. coastă, povîrniş. Mehedinţul... se ţine geograficeşte de Munţii Banatului şi le formează versantul oriental COBÎLCESCU, ap. I. IONESCU, M. 47. Transformarea organică nu poate fi aceeaş pentru fiinţele... de pe un versant, ca şi pentru cele de pe alt versant al unui lanţ de munţi. CONV. LIT. XI, 226. Pe celălalt versant e parchetul tăiat. C. PETRESCU, S. 221. Acest paralelism între numele a două ape... se găseşte pe ver sânţii opuşi ai aceluiaşi şir de munţi. DRĂGANU, ROM. 488. Atîta deosebire era între cele două odăi învecinate, încît păreau situate pe versantele opuse ale unui masiv muntos. TEODOREANU, M. II, 78, cf. DS. Pe versantul de nord-est al acestui deal calcar os se ascunde comuna. ARH. OLT. XVII, 225. Nenumăratele mişcări de populaţie de pe un versant al Carpaţilor pe altul PUŞCARIU, L. R. I, 360, cf. SCRIBAN, D. Versantul dinspre sat al muntelui. BĂCESCU, PĂS. 245. Intre versantele munţilor circulaţia nu putea să fie împiedicată. BLAGA, G. 43. Cînd se va găsi la dispoziţie un material suficient, va fi eventual posibil de a separa păsările din versanturile nordice ale Alpilor. linţia, p. iii, 437, cf. ltr2, dl, dp. Versanţii sînt afectaţi, în general, de eroziuni torenţiale accentuate şi de alunecări. MG I, 185, cf. DM. Versantul sudic se prezintă sub forma unei faleze înalte, abrupte. PROBL. GEOGR. II, 203. Formează păduri pe versanţii nordici ai munţilor. FLORA R. P. R. II, 393. Pe versantul apusean al Munţilor Călimani nu existau stîne de vaci cu lapte. VUIA, PĂST. 82. Dealuri aride, cu versante ca rase cu briciul, fară pic de pădure pe spinările lor prelungi v. ROM. decembrie 1966, 47, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, ARVINTE, TERM. 79. O violentă explozie vulcanică s-a produs pe versantul vestic al muntelui Etna. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12.074. 0 F i g. Poezia d-lui Arghezi e sortită... să ocupe versantul liber, în faţa lui Eminescu. CONSTANTINESCU, s. I,
 127.  Dănuţ şi Mir cea sînt într-adevăr două versante, cu altă vegetaţie, ale aceleiaşi adolescenţe. PERPESSICIUS, M. I, 316. Acest versant subiectiv al schematizării matematice nu e incompatibil cu funcţia schematizată. REV. FIL. 1971, 1412. Toamna însăşi nu este adesea decît o înfiorare..., prag călduţ şi sensibil între cele două versante ale anului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1,29/1.
    2.    (Constr.) Fiecare dintre suprafeţele înclinate ale unui acoperiş. Un acoperiş cu două versante. MON. IST. I, 160. Capacul are forma unui acoperiş de templu şi poartă la fiecare colţ al bazei, pe versanţii acoperişului, cîte o acroteră în forma unui sfert de sferă. ARH. OLT. XII, 65. înclinarea versantelor depinde de felul învelitorii. LTR2, cf. DL, DP, DM, DN3, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  PL: versante şi (m.) versanţi, (rar, n.) versanturi
    -  Din fr. versant.
    VERSAT, -Ă adj. (Despre oameni; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care are experienţă, rutină (într-un anumit domeniu de activitate); care este
2073
VERSATIL
-375-
VERSET
 competent, priceput; (învechit) vărsat2 (III). Tăutul era versat în scrierile politice a vremei. RUSSO, s. 121. Era un om versat în jurisprudenţă. NEGRUZZI, S. I, 333, cf. PROT. - POP., N.D., COSTINESCU, LM. Dacă mortul nu are rude mai de aproape versate în arta bocirii, cari să-l bocească, atunci se năimesc femei străine din sat. MARIAN, î. 116. Este un bărbat învăţat şi versat în toată literatura greacă. ARHIVA, I,
361,   cf. BARCIANU. Au pierdut pre politicianul lor cel mai vechi, mai temeinic versat în istoria neamului. SBIERA, F. S. 275. Un grec versat în studiul istoriei. IORGA, L. II, 16, cf. ALEXI, W. Ionică Tăutu... era... versat în literatura politică europeană. IBRĂILEANU, SP. CR. 79, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Tina Diaconu a adus elogiile de gospodină versată babei Mararida. C. PETRESCU, A. 292, cf. SCRIBAN, D. Lui Hagiemuş, foarte versat în istoria artelor, îi plăcea biserica lui Ioanide. CĂLINESCU, B. I. 483. Acum apar... bărbaţi versaţi în literatura veche a Romei şi a Greciei. VIANU, L. R. 548, cf. DL, DM. Poetul rămîne autodidact, destul de versat în literatură. IST. LIT. ROM. II, 761. Extrem de versat în disciplinele orientale... e în stare să descifreze orice inscripţie dificilă. V. ROM. octombrie 1964, 92. Secondat de un agent versat, suspicios şi precaut,... Freddy parcurge un itinerar amuzant. CINEMA, 1968, nr.6, III, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Prin lărgirea sensului) Transparentă pentru ochiul critic cît de puţin versat, lupta dintre inocenţă şi luciditate patronează primele volume. V. ROM. iunie 1973, 124. Semnificaţia lor magică transpare cu uşurinţă unui ochi versat. L. ROM. 1981, 96. 0 (Depreciativ) Versat, pilduitor, expert, „Doctorul” trăia din reputaţia lui făcută printre actori. ARGHEZI, s. XIII, 30. Stratulat este un duşman versat şi puternic, v. rom. decembrie 1953, 290. ♦ (Rar; despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) Care denotă experienţă, competenţă (într-un anumit domeniu de activitate). Sufletul lui a fost ager şi înalt, sfatul înţelept şi versat. MAG. IST. I, 74/13.
    -  Pl.: versaţi, -te.
    -  Din fr. versé, lat. versatus, -a, -um.
    VERSATIL, -Ă adj. (Despre oameni) Care este lipsit de consecvenţă, de fermitate în opinii, în atitudini etc.; inconstant, nehotărît (1), nestatornic (1), schimbător (II 1). Cf. COSTINESCU, LM. Atacă cu violenţă pe foştii lor prieteni, învinovăţindu-i că ar fi nestatornici, versatili, interesaţi, ba chiar şi trădători I. NEGRUZZI, s. I, 370, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Acest personagiu versatil, cu existenţa curioasă, e un adevărat cărturar. IORGA, L. I, 506, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Barbu Vultureanu... este, ca orice tînăr, cam risipitor şi versatil în dragoste. CĂLINESCU, O. XII, 158. Prea capricios şi versatil... pentru a putea duce la capăt ceea ce începea. BLAGA, G. 119, cf. DL, DM, m.d.enc, DEX, DN3. 0 (Adverbial) A te purta versatil SCRIBAN, D. 0 (Substantivat) Ajungem la arta lui Picasso, pontiful ereziarh al picturii, versatilul, cameleonicul, ecou talentat al celor mai neaşteptate forme de artă. OPRESCU, I. A.
IV,    394. Versatili care au dezorientat societatea prin minciuna vieţii lor. CONTEMP. 1948, nr. 109, 6/3. ♦ P. e x t. (Despre însuşiri, manifestări etc. ale oamenilor) Care este specific unei persoane inconsecvente, nehotărîte; oscilant, inconstant, instabil. Margareta alunecă pe terenul degradat al femeilor de stradă, mai întîi din motive temperamentale, hărţuită de un versatil instinct sexual, apoi din necesităţi materiale. CONSTANTINESCU, S. I, 42. Un tînăr supus încercărilor, incapabil să accepte spiritul versatil. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 1, 22/3.
    -       Accentuat şi: (după lat.) versătil. scriban, d.
- Pl.: versatili, -e.
    -  Din fr. versatile, lat. versatilis, -e.
     VERSATILITATE s. f. Faptul, însuşirea de a fi versatil; lipsă de consecvenţă, de fermitate în opinii, în atitudini etc.; inconstanţă. Cf. costinescu, lm, şăineanu, î. 252, barcianu 734, alexi, w., resmeriţă, d., cade, LOVINESCU, C. V, 92. Tradiţia de versatilitate... îi îndeamnă să caute sprijin în împrejurările externe. SADOVEANU, O. XX, 401, cf. SCRIBAN, D. La Stănică, lăcomia şi versatilitatea nu obtenebrau observaţia morală. CĂLINESCU, E. O. II, 82. Dacă scrisul unor oameni variază de la un manuscris la altul, e dovadă de versatilitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 5/2, cf. DEX, DN3. 0 (Prin lărgirea sensului) Fireşte, în decursul vieţii a trebuit să rupă cu unii din prietenii săi... Niciodată însă din răceala sau versatilitatea inimii. VIANU, L. R. 393.
♦ P. e x t.Variabilitate, mobilitate (2). Versatilitatea timbrală a acestui scherzo simfonic s-a aflat mult în preajma esteticii „klangfarben”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 41, 22/4.
     - Din fr. versatilité.
     VERSAŢIE s. f.(Latinism învechit, rar) Învîrtire, întoarcere. Cf. prot. - pop., n. d.
     - Pl.: versaţii.
     - Din lat. versatio, -onis.
     VERSET s. η. I. 1. Fiecare dintre paragrafele (de mică întindere) cu înţeles de sine stătător, de obicei numerotate şi dispuse în alineate, în care este împărţit textul Bibliei, al Coranului sau al altor scrieri religioase; (învechit, rar) vers
(II). V. s t i h. Nici o speţie de versuri din poezia profană nu se poate compara cu versetele biblice. HELIADE, O. II, 177. Şeicul Mohijedin căută a întări curagiul poporului şi simţimintele lui religioase prin ver seturi din Coran. BĂLCESCU, M. V. 180. Fiecare adunătură este încredinţată unui învăţătoriu care ascultă versetele din Biblie pe care ei le-au învăţat. CODRESCU, C. II, 46/25. Ver seturile epopeii evreieşti şi toate epopeele ce se descoperă... nu s-au făcut pe regulile d-lui Boileau. BOLLIAC, O. 59. Aci se află depus... capul lui Kara-Mustafa vizirul, împreună cu cămaşa lui ornată peste tot cu versete din Coran. FILIMON, O. II, 68, cf. PROT. - pop., N. D., BARONZI, I. L. I, 215. Rostea cu glas fanatic ver seturi din Coran. ALECSANDRI, POEZII, 345. Lectorul e oprit la fleşice verset, prin schimbarea de limbă a textului ODOBESCU, s. 1,363, cf. ŞĂINEANU, ALEXI, w. Cu acelaşi verset sculptat în granitul rece..., mormintele... sclipeau printre ierburile presărate de flori. ANGHEL, PR. 136, cf. HOGAŞ, M. N.
111,   RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, s. 12, CADE. Scriu verseturi din Coran. MINULESCU, VERS. 37. Preotul coboară iarăşi ochii pe Psaltire şi... recitează versetele eterne. GALACTION, o. 169. Corul intonează din cînd în cînd, la unison, versetele regelui David. SADOVEANU, O. IX, 235, cf. SCRIBAN, D. Autorul... aduce exemple despre sublim atît din textele homerice, cît şi din acele ale Bibliei, din care spicuieşte versetul renumit al Genezei. VIANU, E. 477. Estetica laică argheziană se aureolează de înţelesul ascuns din versetul evanghelistului Ioan. CONSTANTINESCU, s. I, 145. Ca şi stîrnită de versetele latine pe care prinţul le pronunţa franţuzeşte, ninsoarea începu să pice cu fulgi mari. CĂLINESCU, S. 29. Broderia ia ca motiv un verset din Coran şi-l dezvoltă în toate şerpuirile sale. RALEA, s. T. I, 351. începu să se roage..., bolborosind versete din Coran. TUDORAN, P. 194, cf. DL, DM, DER. lată doar cîteva versete care anunţă tragedia lui Achab. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 20, 18/2, cf. M. D. ENC, DEX, dn3. ♦ Diviziune a unui text literar în proză ritmată, similară unui verset (I 1). Anabase nu se prezintă sub forma versificaţiei tradiţionale franceze, ci în haina mult mai mlădioasă a unor versete poetice, cu aspectul doar tipografic al prozei PILLAT, P. 423. Sub pana lui Heliade-Rădulescu am întîmpinat accente care a-nunţă... versetele „Cîntărei României”, vianu, A. P. 38. în locul unui roman avem o succesiune de poeme în proză,
 2077
VERSICUL
-376-
VERSIFICAT
legate de un fiir de mătase, o compoziţie lirică, scrisă de atîtea ori în versete. PERPESSICIUS, M. I, 299, cf. DL, DM. în litigiu se află raportul dintre cele două versiuni, cea a lui Bălcescu, cuprinzînd 61 de versete, şi cea a lui Russo, cu 65. IST. LIT. ROM. II, 498, cf. DER, M. D. ENC.
     2.    (învechit, rar) Paragraf (1) dintr-un text de lege. Aproape de două mii volumuri, cuprinzînd mai bine de trii milioane de versete, s-au compulzat... şi aşa s-au promulgat în timp de trii ani Pandectele sau Digestul. ROM. LIT. 3972/14.
     II.   (Rar) Vers (11) (scurt). Cf. barcianu. Cele grăite... nu voiesc a exprima idei, ci servesc pentru alte scopuri, ca în versetele recitate de copii la jocurile lor. ARHIVA, I, 23. Am auzit pentru întîia oară vocea ei limpede şi sigură, întonînd cîteva verseturi dintr-o romanţă de demult. SĂM. viii, 832.
     - Pl.: versete şi (astăzi rar) verseturi.
     - Din it. versetto, fr. verset.
     VERSICUL s. n. (Rar) Versuleţ. O oarecare doamnă...avu clipeala sa de celebritate, mulţămită unor versicule mărunte. ARHIVA, II, 692, Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W.
     - Accentuat şi: ver şicul, alexi, w. -PL: versicule.
     - Din lat. versiculus, fr. versicule.
     VERSIFÂCE vb. III. I n t r a n z. (învechit, rar) A versifica (1). Talentul unui poet se face din bogăţia imaginaţiei sale,... din înlesnirea a versiface, din citirea bunelor modeluri. HELIADE, GR. P. 5/18, cf. L. ROM. 1965, 377, form. cuv. i, 212, hristea, p. e. 167.
     - Prez. ind.: versifac.
     - Semicalc după lat. versificare, fr. versifier.
     VERSIFICA vb. I. 1. I n t r a n z. A se exprima în versuri (11), a scrie lucrări în versuri; (învechit) a poetiza
 (2), a versui (1), (învechit, rar) a poezi (2), a versiface. V. rima1 (2). Ca români, putem versifica fară rimă, nu însă şi fară ritm, măsură, cesură şi cadenţă. HELIADE, O. II, 163, cf. I. GOL'ESCU, C., NEGULICI, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., LM, COSTINESCU, DDRF, ŞĂINEANU* D. U., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Mulţi versifică admirabil, au şi imagini şi idei, dar le lipseşte „muzica”. CĂLINESCU, C. O. 366, cf. DL, DM. A lăuda pe cineva fiindcă ştie să versifice e a-i spune pe ocolite că nu e poet. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 1, 5/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR.
     2.    T r a n z. (Complementul indică un text în proză, o temă etc.) A transpune în versuri (I 1); (învechit) a versui (2). Fabule şi istorioare auzite şi versificate de... [Anton Pann] [Titlu] (a. 1841). gcrii, 360, cf. pontbriant,
 D. Apoloniu de Rodos versifica mitul elenic despre espediţiunea argonauţilor. HASDEU, i. c. i, 281, cf. costinescu, şăineanu, D. U., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. A versificat cu uşurinţă legende şi balade fantastice, din izvor folcloric. CONSTANTINESCU, s. I, 20. Minunat le-a prins gîndirea [ţăranilor] Coş buc, în legendele păsărilor strînse şi versificate de el BĂCESCU, PĂS. 394. Alte poveşti au fost aflate prin manuscrise... Gîndul lui trebuie să fl fost de a le versifica. CĂLINESCU, O. XII, 252. Prima redacţie a poemei Călin... versifică episoade răzleţe din cîteva basme populare, vianu, L. R. 267, cf. DL, DM. Versifică basme, născoceşte anecdote,... încearcă pasteluri. V. ROM. iunie 1973, 86, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
     - Prez. ind.: versific.
     - Din lat. versificare, it. versificare, fr. versifier.
    VERSIFICÂBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi versificat. Cf. prot. - POP., N. D.
    -  PL: versificabili, -e.
    -  Versifica + suf. -bil.
    VERSIFICARE s. f. I. Acţiunea de a versifica şi rezultatul ei.
    1.     Alcătuire de versuri (II). Cf. v e r s i f i c a (1). Cf. BARONZI, I. C. V, 96/1. Pentru „Poeticalele” d-tale te complimentez cu sinceritate; e o critică serioasă şi spirituală a maniei versificărei ce domneşte la noi, şi mai cu seamă a uşurinţei cu care ne credem poeţi. ALECSANDRI, S. 44, cf. DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM. Războiul din 1914 a fost... pentru aceşti oameni, un nesfîrşit prilej de a-şi încerca darul versificării. BOGZA, C. O. 277, cf. M. D. ENC. 991, DEX, DN3, DSR.
    2.     Transpunere în versuri (11). Cf. v e r s i f i c a (2). Cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM. Prin accentuarea contrastelor sau prin versificare, poate să obţină un relief mai puternic al zicerii. VIANU, L. R. 57. Filozofia lirică nu este... versificare de concepte, ci viziune proaspătă, scoasă din suma intuiţiilor. CONSTANTINESCU, s. I, 128. Cîntecul despre „arborele ştiinţei” e o versificare simplă a comentariului Genezei din „Biblice”. IST. LIT. ROM. II, 286. Poetul scrie cîteva poeme, versificări ale unor legende. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr.2, 10/4.
    II.    (învechit) 1. Versificaţie (1). Cf. costinescu. Nu sînt respectate regulele de versificare ale sonetului. VLAHUŢĂ,
 S. A. II, 488. Cea mai profundă cunoaştere a versificărei şi poeticei nu poate face pe un poet. GHEREA, ST. CR. III, 141, cf. BARCIANU.
    2.     Versificaţie (2). Cf. COSTINESCU. O versificare liberă şi nînstrunată, ce rar jertfeşte sensul vorbii, iată... elementele de căpetenie ce alcătuiesc cînturile poporane. OÖÖBESCU, S. I, 191. Regulele eliziunii nu s-au pus deloc în limbă. Din această cauză... s-au născut o mulţime de versificări. MACEDONSKI, O. IV, 30. Am stăruit atîta asupra tehnicei de versificare a poeţilor începători. VLAHUŢĂ, s. A.
 II,   391. Eminescu are versificare bogată, muzicală, frumoasă. GHEREA, ST. CR. I, 96.
    -  PL: versificări.
    -      V. versifica. - Pentru sensul II, cf. fr. v e r s i f i c a -t i o n,.rom. versificaţie.
    VERSIFICAT, -Ă adj. Alcătuit sau transpus în versuri
 (II); (învechit) versuit. Psaltirea moldovenească versificată a metropolitului Dositeu. HASDEU, I. C. II, 52. Această graţie va împedica... uneori îndreptarea atenţiunii asupra ideilor conţinute în bucata versificată. REV. IST. IX, 265, cf. ALEXI, W. El alcătui o întinsă cronică versificată, întovărăşită de sfaturi. IORGA, L. I, 28. A patra povestire, asemenea versificată..., se aude prin partea Moldovei de Jos. PAMFILE,
 S. T. 15. In anii aceia, sute şi mii de scrisori versificate au sosit în Ţara Oltului. BOGZA, C. O. 277. Ideile sînt experienţe interne, nu alinieri versificate; ele trăiesc exclusiv ca valori lirice. CONSTANTINESCU, S. I, 131, Cf. DL, DM. „Pluguşorul”... nu este decît un scurt tratat versificat de agrotehnică primitivă. IST. LIT. ROM. I, 15. „Cazania”... conţine primele pagini de proză artistică în limba română şi cîteva compuneri versificate, ib. 362, cf. SFC III, 260. El izbuteşte să parcurgă uriaşele tirade versificate fără derută. T mai 1964, 98. Aceste şapte povestiri istorice versificate... sînt legate între ele prin aceeaşi armonie interioară a versurilor. L. ROM. 1966, 170, cf. M. D. ENC. 991. A publicat în această culegere şi o frumoasă rugăciune versificată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 29, 20/4.
    -  PL: versificaţi, -te.
    -  V. versifica.
 2083
VERSIFICATOR
-377-
VERSIUNE
     VERSIFICATOR, -OARE s. m. şi f. (Rar la f.) Persoană care compune lucrări în versuri (I 1), (astăzi rar) versuitor; autor de versuri (I 2), considerat din punctul de vedere al artei de a versifica; (depreciativ) autor de versuri lipsite de inspiraţie; stihuitor. Aceştia nu deveniră decît nişte copişti foarte mediocri, fară limbă, fără talent şi, ce e mai rău din toate, poeţi fără poezie, versificatori fără versuri. HELIADE, O. II, 81. Pe puţini poeţi i-au făcut versificatori şcoala sau regulile, id. ib. 132. Mi-e milă şi de unii puţini cititori, prietini ai versificatorului rănit. FM (1844), 365 Vl 8, cf. NEGULICI, russo, s. 15, PROT. - POP., N. D. Ori de unde să fi luat necunoscutul versificator ardelean izvoarele sale, naraţiunea... este de o remarcabilă esactitate. HASDEU,
 I. C. I, 139, cf. COSTINESCU. Am spus despre Conachi că i s-au prea exagerat meritele, că are poezii sarbede, c-a fost numai versificătoriu. CONTEMPORANUL, VI h 228, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. „ Ploaie de primăvară ”, poezie erotică, are ca subiect sfada şi împăcarea - subiect pe care de obicei versificatorii îl tratează cu efuziuni, lamentaţii şi strigăte finale de triumf ibrăileanu, s. L. 114, cf. resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Declamator şi versificator pe teme date... Ovidiu n-a cîntat dragostea ca o pasiune. LOVINESCU,
 S. I, 103. Posibilităţile sale de versificator, îndemînarea sa, dovedeau în el un talent născut şi o sensibilitate sănătoasă. ARH. OLT. XIII, 25, cf. SCRIBAN, D. Magistraţii... dovedeau o admiraţie remarcabilă pentru bătrînul lor camarad versificator. ARGHEZI, S. X, 100. Domnia sa este un poet, dublat... de un foarte abil versificator. PERPESSICIUS, M. I., 328. Versificatorul abil, într-o intenţie mai mult formală, imită lupta şi toate sunetele ei, dezlănţuind un tumult de tobe care nu mai impresionează pe nimeni. VIANU, L. R. 395. Acurateţea formală este atît de izbitoare, de unitară, încît socotim că niciodată nu se poate vorbi de un început şi o evoluţie în cariera lui de versificator. CONSTANTINESCU, S. II,
 101,  cf. DL, DM. Scrierile celor doi versificatori au circulat în numeroase ediţii. IST. LIT. ROM. II, 88. Despre G. Bacovia se poate spune că este prototipul versificatorului liber. STREINU, V. M. 231. Ideea pe care şi-o făceau predecesorii noştri despre noţiunea de „poet”... este în general limitată la aceea de „versificator”. L. ROM. 1966, 19, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR.
     -     Pl.: versificatori, -oare. - Şi: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) versifică tor s. m.
     - Din lat. versificator, fr. versificateur.
     VERSIFICAŢIE s. f. 1. Arta de a face versuri (11), după anumite reguli prozodice; ramură a poeticii care studiază regulile de alcătuire a versurilor; (învechit) versificare (II 1), versuire (2). V. prozodie (1), m e t r i c ă (v. m e t r i c 12). Ca să tractăm... despre versificaţiune sau despre regulile facerii versurilor, cată să vorbim mai întîi despre măsură, cesură, cum şi despre rimă. HELIADE, O. II, 142, cf. CR (1830), 330V22. Se învăţa... gramatica..., ritorica cu versificaţia. SĂULESCU, HR. I. 136/22. Cine au redus poezia română la regulele versificaţiei şi a prozodiei dupre principiile clasice în literatură? ASACHI, A. LIT. 5/25. O mică poemă... precedată de un scurt tractat de versificaţie românească. MAG. IST. I, 6/31, Cf. NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U,, CADE, IORDAN, STIL. 97, SCRIBAN, D. Meşteşugul este... de a păstra strofei curgerea discursului din proză şi de a sări peste toate obstacolele impuse de versificaţie. CĂLINESCU, C. O. 54. Se învaţă aici tot ce gîndirea arabă a inventat ori a transformat: algebră, versificaţie, astrologie, teologie. RALEA, s. T. I, 251. Ceea ce este sigur e că d. Arghezi nu e nici un meşteşugar arid, ingenioasă ilustrare de tratat de versificaţie, nici un deşucheat suprarealist. CONSTANTINESCU, S. I, 111, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR.
    2.     (Manieră de) realizare artistică a versurilor (I 1); (învechit) versificare (II2). Cf. CR (1829), 1302/25. Poate să imiteze versificaţia prin meşteşug, dar cătr-acestea tribuie să şi fie născut poet. PLEŞOIANU, T. I, 46/5. Versificaţia română, ca şi italiana şi franceza, e mai puţin riguroasă la rime. HELIADE, O. II, 149, cf. NEGULICI. Meritul aparent al unei versificaţii elegante consistă adesea numai în reproducerea credincioasă a formelor de stil obicinuite de autorii recunoscuţi. MAIORESCU, CR. I, 320. E mai bine să nu ne apucăm să facem versuri, dacă nu avem pentru versificaţie ureche muzicală şi, pentru cuprins, inimă. MACEDONSKI, O. IV, 32. Se va întîmplă ca autorul sau cititorul să se declare mulţumit de poezie, pe cînd în realitate el era satisfăcut de versificaţie. REV. IST. IX, 266, cf. CADE. Costache Negruzzi a fost cel mai entuziasmat faţă de... armonia interioară a versificaţiei. SADOVEANU, O. XX, 557. Abia în versificaţie iese la iveală importanţa accentului secundar român, care poate marca apăsarea ritmică în acelaşi fel ca şi accentul principal. PUŞCARIU, L. R. II, 71, cf. OPRESCU, S. 16. Vechile metruri antice deveniră nişte tipare noi ale versificaţiei. VIANU, L. R. 284, cf. DM. în domeniul versificaţiei, Varlaam nu s-a putut... ridica la un limbaj poetic. IST. LIT. ROM. I, 367, cf. DER. Forma versificaţiei... era aceeaşi pentru balada populară, cît şi pentru cea de curte. PANAITESCU, C. R. 341. Versificaţia românească cultă îşi are începuturile în secolul al XVII-lea. L. ROM. 1965, 399, cf. IST. T. I, 110. Forma versificaţiei n-a avut, nici la unul, nici la celălalt, vreo influenţă asupra fondului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 3, 6/1. Am neglijat cu totul să vorbim... despre versificaţie şi adecvarea formei la fond a operelor literare. IVĂNESCU, I. L. R. 21, cf. DSR.
    3.     (Manieră caracteristică de) exprimare (artistică) în versuri (I 1). „Cîntarea României” este cea mai frumoasă poemă naţională, căria nu-i lipseşte decît versificaţiunea spre a putea fi numărată între capetele d’operă epice. COLUMNA, VII, 78. In...povestire se observă urme de versificaţie, ceea ce ne îndreptăţeşte a crede că la început întreaga povestire a fost scrisă în versuri. ARH. OLT. X, 113. Cîţiva coconaşi cu caş la gură se aventurau în versificaţii. ARGHEZI, B. 144. Nu se poate spune că Matilda... n-ar fi fost în stare să înţeleagă unele pagini de versificaţie ermetică. VINEA, L. I, 198. El era poet. O dovedesc nu numai versurile din celebra sa „Psaltire”..., dar şi celelalte încercări de versificaţie risipite prin manuscrise şi tipărituri diferite. IST. LIT. ROM. II, 25.
    -  PL: versificaţii. - Şi: (astăzi rar) versificaţiune s. f.
    -  Din lat. versificatio, -onis, fr. versification.
    VERSIFICAŢIUNE s. f. v. versificaţie. VERSIFICATOR s. m. v. versificator.
    VERSIUNE s. f. I. 1. Traducere a unui text dintr-o limbă în alta; fiecare dintre traducerile diferite ale aceluiaşi text într-o anumită limbă străină; fiecare dintre redactările în limbi diferite ale aceluiaşi text. Această măsură... ţinu locul exametrului antic, despre care d. C. Ar ist ia făcu încercare în a doua versiune a primelor rapsodii din „Iliada”. HELIADE, O. II, 161, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. A dat... O dulce versiune a odei răposatului Tennyson. CARAGIALE, o.
III, 227, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Cine vrea să editeze versiunea română sau greacă a „învăţăturilor” lui Pseudo-Neagoe trebuie să utilizeze originalul slavon. BUL. COM. IST. I, 54. Versiunea originală a lui Ptolemaios... e păstrată în două izvoare tîrzii: Strabo şi Arrian. PÂRVAN, G. 43, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Amîndouă versiunile, franceză şi italiană, au fost traduse şi-n limba germană. ARH. OLT. XIII, 316. Mare parte a manualelor de şcoală
2088
VERSIUNE
-378-
VERSO
prezentate lumii româneşti de atunci drept originale, au fost dovedite versiuni fidele ale unor opere străine. SADOVEANU,
 0.   XX, 441. In ce priveşte versiunea de faţă, la care am lucrat aproape un an, am urmărit un îndoit scop. PILLAT, P. 423, cf. SCRIBAN, D. Apariţia unei noi ediţii în limba română din „Enigma Otiliei”... şi a unei versiuni în limba franceză... mă scuză de indiscreţia de a spune despre această carte cîteva cuvinte. CĂLINESCU, C. O. 302. Arabii şi evreii... mijlocesc apusenilor cunoştinţa unora din izvoarele cele mai de seamă ale culturii greceşti pe care ei înşişi le studiaseră mai întîi în traducerile siriace, apoi în versiunile arabe ale acestora. VIANU, L. u. 13, cf. DL, DM. Iniţiatorul traducerii folosise numai o versiune grecească. IST. LIT. ROM. I, 375. In traducerea „Psaltirii în versuri” nu numai Jan Kochanovski i-a stat în faţă, ci şi versiuni latine occidentale, ib. II, 25. Versiunea noastră nu va fi, poate, tocmai poetică, dar este exactă, românia literară, 1970, nr. 65, 2/2. Drama şcolară părăseşte în parte versiunea în limba latină şi începe a fi scrisă... în limba naţională. IST. T.
 1,   185, cf. scl 1972, 668, M. D. enc., l. rom. 1974, 213, dex, dn3, DSR. 0 L o c. a d j. şi a d v. în versiune originală =în original, v. o r i g i n a 1 (1). Cf. DEX. ♦ (în opoziţie cu retroversiune) Exerciţiu şcolar de traducere a unui text dintr-o limbă străină, în special clasică, în cea maternă. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, CADE, SCRIBAN, D. Toate clasele le-a preparat cu mine, Teme greceşti şi versiuni latine. ARGHEZI, VERS. 321, cf. DL.
    2.     Fiecare dintre formele diferite ale unei lucrări literare, ştiinţifice etc. care a suferit modificări, prelucrări etc. (în raport cu o formă considerată de bază). V. v a r i a n t ă (1). Există în Moldova... în multe versiuni, de o lungime şi o bogăţie foarte deosebită, un letopiseţ slavon al curţii. IORGA, L. II, 550. Intr-o săptămînă, lucrînd însetat zi şi noapte, am scris prima versiune din „Jocul ielelor”. CAMIL PETRESCU, T.
 III, 488. Voiam... să jucăm „Iulius Caesar” de Shakespeare, într:o versiune scurtă. CĂLINESCU, B. I. 259, cf. DL, DM. Un manuscris cu titlul „întrebările Crailor” aduce... cu versiunea Anton Pann (tipărită în 1848). IST. LIT. ROM. I, 73. Ultima versiune a piesei se încheie... cu un proces public.
 V. ROM. ianuarie 1965, 146. O nouă versiune a „Plîngerii” care cuprinde o sută de versuri în plus faţă de textul tipărit la Buda în 1825, a fost publicată de Aron Pumnu. L. ROM. 1965, 584. O versiune asemănătoare... se găseşte în cuprinsul unei cărţi pedagogice tipărite la Buda în 1827. IST. T. I, 112, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    3.     Fiecare dintre modalităţile diferite de a interpreta, de a prezenta etc. un anumit fapt, o anumită situaţie etc.; informaţie, opinie (asupra unui fapt, a unei situaţii etc.) care nu prezintă suficiente garanţii de verosimilitate. Cf. lm. Ce s-a făcut d-aceea, de nimeni nu se ştie:... O versiune spune că s-a călugărit, Iar alta că veninul a fost al ei sfîrşit. MACEDONSKI, O. I, 255. Făcu tot posibilul ca să se lăţească şi să se acrediteze această versiune. VLAHUŢĂ, S. A. II, 113, cf. ENC. ROM. Versiunea asta îmi displăcea profund. ibrăileanu, A. 43, cf. resmeriţă, D. O versiune... susţine că o altă biserică, mai veche,... ar fi aparţinut, în ce epocă nu se ştie, tot armenilor. N. A. BOGDAN, C. M. 14, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D. Scrisorile lui Ipsilanti confirmă... versiunea după care Iordache ar fi cerut şefului său suprema indulgenţă pentru căpetenia pandurilor. OŢETEA, T. V. 301. Se răspîndi... versiunea că Ioanide a căzut precis la misticism. CĂLINESCU, B. i. 513, cf. GRAUR, Ί. L. 111, DL, DM, M. D. ENC. Este pur şi simplu realitatea în versiunea şi simbolistica artistului. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1974, nr.3, 8/2, cf. DEX, DN3.
    4.     Fiecare dintre formele concrete, diferenţiate, sub care se poate manifesta un fenomen, o acţiune etc.; aspect particular diferit faţă de forma considerată de bază sau tipică a unui fenomen, a unei manifestări etc.; variantă (3). Cele
 două versiuni aristotelice nu se exclud, ci reprezintă evoluţia reală a pitagorismului. JOJA, S. L. 181. Această filozofie este, în general, o versiune a idealismului subiectiv.
 id. ib. 214. In versiunea scenică pe care Reinhardt a realizat-o în 1924..., a vrut să-l prezinte pe Pirandello într-un mod accesibil. T februarie 1968, 93.
     II.    (Şi în sintagmele versiune obstetricală, ABC SĂN. 385, astăzi rar, versiune artificială) Manevră de modificare a poziţiei fătului în uter pentru a facilita naşterea. Cf. COSTINESCU. Versiunea artificială se face de doctorul mamoş în două feluri: prin manopere externe... şi prin manopere interne. BIANU, D. S., cf. DL, DM, ABC SĂN. 385,
 D.  MED., M. D. enc., dex, dn3. ♦ (Şi, astăzi rar, în sintagma versiune spontanee, BIANU, D. s.) Modificare spontană a poziţiei fătului în uter. Cf. dl, dm, dn3.
     -  Pronunţat: -si-u-. -Pl .'.versiuni.
     -  Din fr. version, it. versione.
     VERSLIBRÎSM s. n. (Livresc) Şcoală (A III) a poeţilor simbolişti, partizani ai versului (II) liber; manieră de versificaţie care constă în utilizarea versului liber. Cf. IORDAN, L. R. A. 182. Verslibrismul din „Poemele luminii”, atît de organic construite pe unicul procedeu al comparaţiei ample, de structură clasică, îşi găseşte explicarea în lirismul intelectualizat pînă la abuz al primei sale faze. CONSTANTINESCU, S. I, 293. Influenţa muzicii simfonice ca factor al verslibrismului simbolist este o idee susţinută contemporan de mulţi poeţi. STREINU, V. M., 287. Verslibrismul s-a impus ca un instrument mai flexibil, în stare să urmeze amplitudinea gîndirii poetice. DTL 469, cf. dn3,dex-s.
     -  Din fr. vers-librisme.
     VERSLIBRÎST, -Ă adj., s. m. (Livresc) 1. Adj. Care aparţine verslibrismului; caracteristic verslibrismului; care se referă la verslibrism. Poate mai mult decît de pe urma experienţelor verslibriste şi critice ale modernismului autohton, ca poet, Vinea a beneficiat în contact cu descoperirile pentru literatură ale psihologismului. CONTEMP. 1970, nr. 1225, 3/4. Poate a doua oară în istoria versificaţiei noastre - prima dată fiind experienţa verslibristă a lui Şt. O. Iosif- poezia germană îndeamnă la libertatea prozodică. STREINU, V. M. 242. Versul liber... se constituie în atîtea feluri cîţi poeţi verslibrişti l-au întrebuinţat, id. ib. 248. Au evoluat între versul liber şi forme prozodice clasice, folosind... şi cadenţe verslibriste spontane, apărute în poezia folclorică. DTL 469, cf. DN3, DEX-S.
     2.     S. m. Poet care aparţine verslibrismului; adept al verslibrismului. Dacă verslibriştii ar fi meditat asupra teoriei spenceriene a ritmului, dematematizarea poeziei nu putea ajunge la aritmii. STREINU, V. M. 297, cf. DN , DEX - S.
     -  Pl.: verslibrişti, -ste.
     -  Din fr. vers-libriste.
     VERSO s. n. (în opoziţie cu r e c t o) Faţa a doua a unei foi de hîrtie; pagina a doua a unei file (de carte, de caiet etc.). V. c o n t r a p a g i n ă. Cf. I. golescu, c., PONTBRIANT, D. Pe verso (fără dată). ALECSANDRI, S. 274. Cf. ANTONESCU, D., COSTINESCU, ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., CADE. Documentul e o fotografie: pe faţă, institutorul Creangă; pe verso, autograful lui Creangă. SADOVEANU, O. XX, 226, cf. IORDAN, L. R. A. 95, scriban, D. Mi-aduc aminte să fi cetit pe vremuri nu ştiu ce listă de rufe pe verso-ul unui manuscris eminescian. PERPESSICIUS, M. iv, 6, cf. ltr2, dl, dm, scl 1960, 48 .Pe o cerere adresată comisariatului... se află scris pe verso un concept. IST. T. I, 120, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, L. ROM.
 2091
VERSOR
-379-
VERŞ
1984, 155. ♦ (Astăzi rar) Revers1 (1). Cf. resmeriţă, d., SCRIBAN, D.
    -      Articulat: (rar) versoul (accentuat şi vérsoul, scl 1960, 48). - PL; (rar) versouri. - Şi: (învechit, rar) versôu (accentul necunoscut) s. n. pontbriant, d.
    -  Din fi*, verso. Cf. lat. [folio] verso.
    VERSOR s. m. (Mat., Fiz.) Vector al cărui modul este egal cu unitatea: vector unitar, v. v e c t o r (1). Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  PL: versori.
    -  Din fr. verseur.
    VERSÔU s. n. v. verso.
    VERSTĂ s. f. Unitate de măsură pentru lungime, folosită în trecut (în Rusia), egală cu 1,067 km. Întorcînd acasă pînă aproape de cetate 100 de verste, s-au rădicat volbură mare în mare. DOSOFTEI, V. S. mai 126724. Valea este lungă de 15 verste. Călătorie, I, 4073, cf. 186710. Cu toate acestea nu s-au îndestulat mintea omenească, ci, pogorîndu-se de la cele de sus, au orînduit pămîntului cu însemnare..., delniţe, vîrste, lăţimi, lungimi şi alte măsuri asemenea (a. 1798). BV II, 405. Două fregate... au aruncat anghira la 5 verste de la limanul nostru. AR (1829), 219V6. O cetate depărtată de Moscva cu 90 de verste. CANTEMIR,
S. M. 15/12, cf. I. GOLESCU, c. O distanţă de şepte sute optzeci de verste. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 185, cf. STAMATI,
D. Năvălind fară de veste asupra vrăjmaşului, [î]/ alungă şi-l goni într-o depărtare de patru versturi. TELEGRAFUL (1854), 442/8. Piaţa se întinde ovală pe un neted seş într-o cercoferinţă de trei verste, însemnată cu stîlpuşori de lemn. NEGRUZZI, S. I, 36, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D.,
costinescu, ddrf, barcianu, alexi, w. Dimitrie Vodă... muri ca pribeag... la 420 de verste de Moscova. IORGA, C. I. i, 51, cf. tdrg, i. brăescu, m. 6, resmeriţă, d., cade. De la un sat la altul umbli trei sute de verste. SADOVEANU, O. XXI, 197, cf. SCRIBAN, D., LTR2, DP, DL, DM, SCL 1959, 402, DER, M. D. ENC., DEX.
    -      PL: verste şi (învechit, rar) versturi. - Şi: (învechit, rar) vîrstă s.f.
    -  Din rus. BepcTa.
    VERSUI vb. IV. (învechit) l.Intranz. A versifica (1). Cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DM, DEX, DSR.
    2.     T r a n z. A versifica (2). Fabule, întîie oară în limba română versuite de G. Asachi [Titlu]. ASACHI, F., cf. PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., TDRG, CADE, SCRIBAN, D.
    -  Prez. ind.: versuiesc.
    -  Vers + suf. -ui.
    VERSUÎRE s. f. (învechit) 1. Acţiunea de a versui şi rezultatul ei. Cf. v e r s u i (1). Această plecare cătră versuire să însamnă şi între români. ASACHI, S. L. I, 41, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DSR.
    2. Versificaţie (1). Cf. valian, v., petri, v.
    -  PL: ver suiri.
    -  V. versui.
    VERSUÎT, -Ă adj. (învechit) Versificat. Cele întăi fabule versuite în limba română s-au făcut cunoscute publicului prin tipărirele cuprinse în partea întăi a acestei culegeri. ASACHI, FABULE, Ill/l, cf. PONTBRIANT, D., DL, DM, DEX, DSR.
    -  PL: ver suiţi, -te.
    -  V. versui.
     VERSUITÔR s. m. (Astăzi rar) Versificator. Cf. drlu. D. Lamartine, măritul poet (versuitor), s-au îmbarcat la Marsilia pe brigul Alcesta. CR (1832), 204V8, cf. VALIAN, v., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w. Dacă versuitorul anonim îşi atingea ţinta, poporul tot adopta, recunoştea, răspîndea cîntarea. IORGA, L. II, 461, cf. DL, DM, DEX, DSR.
     -  Pronunţat: -su-i-. -PL wer suitori.
     -  Versui + suf. -tor.
     VERSULEŢ s. n. Diminutiv al lui vers (11); p. e x t. (la pl.) versuri lipsite de valoare; (rar) versicul. Cf.
 I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. II, 804/24.
     -  PL: versuleţe.
     -  Vers + suf. -uleţ.
     VERSURÉLE s. n. pl. (Adesea depreciativ) Diminutiv al lui v e r s u r i, v. v e r s (I 2). Cf. DRLU. Critica îi strigă: nu mai scrie ver sur ele! ASACHI, S. L. I, 227. Primeşte, poete, aste versurele, Căci sub ale tale falnice aripele Vreau să leagăn gingaş dorul ce-am visat! ap. MAIORESCU, CR. I, 89. Dacă numele i-a fost tipărit la coada vreunor versurele..., ferice de el! NEGRUZZI, S. I, 69. La care arătam versurile mele... mi le despreţuia numindu-le versurele. SION, C. XI/24, cf. DDRF, TDRG, DL, DM, DEX.
     -  Versuri (pl. lui vers) + suf. -ele.
     VERŞ s. η. I. 1. (învechit, astăzi în Transilv. şi Mold.) Compunere în versuri (I 1) (cu caracter ocazional, de obicei însoţită de melodie). Cela ce va scrie virşuri sau va scoate cîntece întru ocară cuiva, acesta să va certa. PRAV. 249. Din iscusit condeiele scriitorilor, din tocmite verşurile stihotvorţilor... bună pomenirea numelui nici s-au părăsit, nici în veci să va părăsi, cantemir, I. 1.1, 107, cf. id. HR. 121, KLEIN, D. 454. laste un tînăr isteţ şi cîntă foarte frumos, face vierşuri îndată şi alte lucruri cu dulceaţă. HALIMA (1783), 120r/28. Pînă acum puţin au fost obicinuite alte stihuri afară de cele de obşte, ce le numim vierşuri. BUDAI-DELEANU, ţ. 101. Virghilius au făcut niscari ver şuri foarte frumoase lui Maro poeta. N. POPOVICI, O. 76/13, cf. GCR ii, 222/29, 229/22, 231/16, 233/18. Făcură dăscălii (poeţii) minunate vierşuri şi cîntece. CHREST. ROM. 110/2. Verşur[i] alese la prohoade [Titlu] (a. 1821). IORGA, s. D.
 XVII,  76, cf. LB, DR. II, 614. Alături de cîntecele de ceremonial şi de bocete, la înmormîntările din Transilvania se cîntă „verşuri”. IST. LIT. ROM. I, 56, cf. L. ROM. 1975, 25, IVĂNESCU, I. L. R. 584. Dară noi cu verşurile Pe la toate căşile. ŞEZ. II, 10. Cari aţi auzit verşul meu Sau bătîr marieşu Pentru că v-am spus verşu Au colacul, cu petacul, Să-l împărţi[m] cu ortacul. ARH. FOLK. V, 98. Verşul aşa ne spune Că aveţi o botegiune. ib. 102, cf. 108, VI, 308, ALRll/l MN 82, 2 690/334, alrm ii/i h 208/334, lexic reg. 23, ii,
 103.   Veniţ tăţ a lui Ristos,... Să cîntăm vierşu frumos. MAT. DIALECT. I, 122, cf. 119.
     2.     (învechit) Vers (I 1). Cf. mardarie, l. 1292/10. Psăltire a Sflntului proroc David... pre verşuri tocmită în cinci ai foarte cu osîrdie mare [Titlu]. DOSOFTEI, PS. 1/11. Prologul fiind în verşuri iamviceşti. id. V. s. decembrie 23lr/14. Omiros... cu verşuri nepotrivite şi cu iscusită limbă elinească au scris războiul a tuturor grecilor. CANTEMIR, HR. 59. Verşuri politice... asupra stemelor luminatului şi înălţatului domn (a. 1682). BRV I, 247. Stihuri alcătuite în verşuri de dumnealui numitul tălmăcitor, cătră cetitori [Titlu]. AETHIOPICA, 8779. Cleobul Liteanul foarte socotit pentru scrisoarea anilor în vierşuri elineşti. CUGETĂRI, I, 105r/21. Ritm, lăteneşte „ritmos”, să zic vierşurile ce să sfîrşesc asemene, budai-deleanu, ŢIG. 26728. Pot să fie verşurile şi de zece silabe. AARON, S. H. vn/2. Întîmplările ce să înşiră atîta dulceaţă au în sine, cît m-au făcut în verşuri a
2101
VERŞANĂ
-380-
VERTEBRAŢIE
o alcătui şi spre folosul iubitorilor de poezie a o face lumei cunoscută, id. ib. iv/16, cf. MOLNAR, 104/15, ISER, CIHAC, I, 312, TDRG, CADE, D. î. LAT.-ROM.
    3.     (învechit) Verset (I 1). Cinci cărţi scrise pre verşuri (a. 1648). D. î. LAT.-ROM. 360. Cărţi scrise pe verşuri a lui Iov, psaltirea, pildele (a. 1656). ib., cf. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 105v/28. Grăit-au lui Isav... cum să cunoaşte din „ Cartea dintîi a lui Moisiprorocul”, ce să cheamă „Bîrtie”, cap 27, unde, de la verşul dintîiu, aşea să ceteşte işţoria. ZOBA, S. 15.
    II.    (Prin Transilv.; la pl.; în construcţii cu valoare de num. adv.) Rînd (2), dată, oară1 (II). în tri verşuri am fost pe deal. viciu, gl.
    -      Pl.: verşuri. - Şi: (învechit şi regional) vierş, (învechit) virş s. n.
    -  Din magh. vers, pol. wiersz (învechit wirsz).
    VERŞANĂ s. f. v. verişană.
    VERŞOĂRĂ s. f. v. verişor.
    VERŞ0C s. n. Unitate de măsură pentru lungime, folosită în trecut în Rusia, egală cu 4,4 cm. Acest Dasiadi este cu semnele acestea: statul 2 arşin şi 6 vreşoace, la faţă curat uscăţiu. CR (1833), 1842/34. în vîrstă de 21 ani, la măsură 2 arşini 6Z2 verşoage. BULETIN, F. (1839), 55 Vl9 supl., cf. STAMATI, D. El este nalt de 10 verşoace. ODOBESCU, s. îl, 193, cf. 190, DL, DM.
    -  PL: verşoace. - Şi: (învechit, rar) verşog s. n.
    -  Din rus. eepuioK.
    VERŞOG s. n. v. verşoc.
    ^ VERŞTĂT s. n. (Germanism, prin Bucov.) Atelier. Cf. PONTBRIANT, D., LEXIC REG. 111.
    -  PL: verştate.
    -  Din germ. Werkstatt.
    VERŞULEŢ s. n. (învechit, rar) Diminutiv al lui v e r ş (11,2). Cf. D. î. LAT.-ROM.
    -  PL: verşuleţe.
    -  Verş +suf. -uleţ.
    VERŞIJN s. n. v. vierşun.
    VERŞUNĂT, -Ă adj. v. învierşunat.
    VERŞUNÎE s. f. (învechit) înverşunare. Mîndria sa, iuţala şi verşunia de mai nainte se prefăcură în blîndeţe. ASACHI, S. L. II, 36. Fără vanitate (deşertăciune) neapropiet de verşunie şi simţitor. GM (1854), 53/61. Adeseori obrazii puind pe braţe albe, Petreci şi zi şi noapte în moală verşunie. NEGRUZZI, S. II, 191.
    -  PL: verşunii.
    -  Verşun + suf. -ie.
    VERT s. n. (Germanism rar) Preţ (1). Acum trei zile să fi venit Niculăiţă cu lemnele astea la tîrg, numaidecît le desfăcea..., dar azi soarele cald, care l-a făcut să-şi scoată cojocul, îi strică vertul mărfii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 112, cf. scl 1979, 94.
    -  Pl.:?
    -  Din germ. Wert.
    VÉRTARs. m. v. veltăr.
     VERTARIŢĂ s. f. v. veltăriţă.
     VERTEBRĂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) întări, a (se) consolida, a (se) închega. (F i g.) Singurul articol care vertebrează revista. în BUL. FIL. IX, 28, cf. IORDAN, L. R. 462. Mişcarea difuză a ideilor s-a vertebrat ca ideologie, iar cultura română modernă şi-a găsit formula proprie. IST. LIT. ROM. II, 254. Existenţa umană se vertebrează şi iese din anonimat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 26,3/1.
     - Prez. ind.: vertebrez.
     - Derivat regresiv de la vertebrat.
     VERTEBRAL, -Ă adj. Care ţine de vertebre; care caracterizează vertebrele; de sau din vertebre. Cf. 1. golescu, c. Gaura vertebrală prezentează în cîte patru părţi... deosebiri despre formă şi întindere. KRETZULESCU, A. 21/26. Cînd vertebrele sînt unite, formez un canal, numit canalul vertebral, în care se află măduva spinoasă. POLIZU, P. 23/28. Strivirile şi frînturile... şirului spinării produc cîteodată osteita şi caria vertebrală. PAT. CHIR. 215728, cf. 215726, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Ipoteza lui Goethe despre originea vertebrală a craniului e sugestivă ca un mit. BLAGA, Z. 155. Tuberculoză vertebrală. DL, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 Coloană vertebrală v. c o 1 o a n ă.
     - PL: vertebrali, -e.
     - Din fr. vertébral.
     VERTEBRAT, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale; în opoziţie cu nevertebra t) Care are coloană vertebrală şi schelet osos sau cartilaginos intern. Animale vertebrate sau osoase. J. CIHAC, 1. N. 12/3, cf. STAMATI, D. Ajungem acum la animalele vertebrate. BARASCH, I. N. 228/1, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. După această regulă, animalele vertebrate au fost clasificate după notele esenţiale ale mişcării, hrănirii, mutiplicării etc. MAIORESCU, L. 122. [Sîngele] este roşu la animalele vertebrate şi la cîteva nevertebrate. CONTEMPORANUL, I, 114, cf. DDRF, BARCIANU. în tabloul faun ist ic... se vor trece... toate numirile populare constatate, atît pentru animalele vertebrate, cît şi pentru cele nevertebrate. PĂCALĂ, M. R. 28. Peştii sînt animale de apă, vertebrate, cu circulaţia sîngelui simplă. ATILA, P. 140, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Studiind animalele vertebrate nu a fost greu de observat asemănarea ce există între diferite clase. ZOOLOGIA, 188, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
     2.    S. n. (La pl.) încrengătură de animale cu corpul diferenţiat în cap, trunchi şi coadă, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al cărui ax principal este coloana vertebrală; (şi la sg.) animal din această încrengătură. Cf. barasch, 1. n. 225/1. Toţi indivizii cari fac parte din regnul vertebratelor sînt constituiţi după acelaş plan. CONTA, O. F. 277. Scheletul tuturor vertebratelor e construit pe acelaşi tip. CONTEMPORANUL, I, 8, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Acesta e rezultatul la care au ajuns... anatomiştii, ocupaţi mai ales cu studiul vertebratelor. MARINESCU, P. A. 47, cf. CADE. Vertebratele superioare apar către sfîrşitul erii puţine, mărunte. SIMIONESCU,
 F. R. 7. între liane, gasteropode, crustacee şi vertebrate, se strecura... ţiparul. SADOVEANU, O. IX, 396, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. în sol trăiesc toată viaţa sau o parte din viaţa lor numeroase animale mai mari - viermi, miriapode, insecte etc. şi vertebrate. CHIRIŢĂ, P. 392. Ordinea complicării anatomice a vertebratelor e şi aceea a apariţiei lor în epocile geologice. LTR2, cf. DL, DM. Conţine substanţa bactericidă,... toxică şi pentru vertebrate. FLORA R. P. R. XI, 258, cf. DER. Cestodele sînt viermi care trăiesc paraziţi în intestinul omului şi al diferitelor vertebrate. ZOOLOGIA, 28, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
     - PL: vertebraţi, -te.
     - Din lat. vertebratus, -a, -um, fr. vertébré.
     VERTEBRÂŢIE s. f. Suport, bază. (F i g.) în viziunea lui N. Filimon, ciocoiul este, în esenţă, un parvenit, un individ lipsit de orice vertebraţie morală, de orice scrupule. IST. LIT. ROM. II,
2117
VERTEBRĂ
-381-
VERTICAL
 657. Fără o vertebraţie ideologică reală, critica îşi interzice accesul în planul acesta intelectual. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 1,5/4.
     - PL: vertebraţii.
     - Vertebra + suf. -ţie.
     VERTEBRĂ s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care alcătuiesc coloana vertebrală la om şi la animalele vertebrate şi în care se află măduva spinării. Cf. I. golescu, c., VALIAN, V. Vertebrele au caracteruri ce le deosibesc de toate celelalte oase. KRETZULESCU, A. 20/14. Vertebrile lombare.
 I. IONESCU, V. 63/9. Intîia şi a opta păreche este a nevrelor ce ţese vertebrele (arşicurile) spinărei. CORNEA, E. I, 204/27. Osul sfint să găseşte în partea de dinapoi a ligheanului, sub arşicurile (vertebrile) cele mai de gios a şălelor. FĂTU, M. 7/34. Vertebrele prin forma lor se deosebesc de celelalte oase. POLIZU, P. 23/12. Luxaţiile celor din urmă... vertebre cervicale. turnescu, C. 130r/l. Această maladie s-a socotit mult timp că ar proveni din caria vertebrelor. PAT. CHIR. 216 r/l, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., costinescu, LM. Lungimea corpului vertebrelor. ARHIVA, I, 279, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., CAMIL PETRESCU, V. 31, RESMERIŢĂ, D., ENC. VET. 5, 6, CADE. Bucăţi de vată şi vertebre albe cu gratii de coaste. C. PETRESCU, î. II, 159, cf. ENC. AGR., scriban, D., oprescu, I. A. iv, 386. Plaga a treia, situată în regiunea dorsală stîngă, în dreptul vertebrei flotante. CĂLINESCU, B. I. 264. De astă dată fenomenul originar trebuia să fie „vertebra”. BLAGA, Z. 155. Vertebrele cervicale sînt 18-19 la număr. LINŢIA, P. III, 54. Ca o undă, oboseala din gînduri şi din nervi i se împrăştia în sînge, apoi o simţea în vertebre şi încheieturi. VINEA, L. II, 209, cf. LTR2. Vertebrele fracturate pot să apese pe măduva şirii spinării. BELEA, P. A. 113, cf. DL, DM. O vertebră din regiunea trunchiului este alcătuită dintr-un os scurt ca un mosor el. ZOOLOGIA, 105, cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
     -     PL: vertebre. - Şi: (învechit) vertébru s. n. valian, v., PETRI, V., LM.
     - Din fr. vertèbre, lat. vertebra.
     VERTEBROTERAPÎE s. f. Metodă de tratament a afecţiunilor vertebrale. Cf. dn2, abc SĂN., D. med., dn3.
     - Din fr. vertébrothérapie.
     VERTÉBRU s. n. v. vertebră.
     VERTELÎŢĂ s. f. v. veltăriţă.
     VERTÉP s. n. (Prin Ban. şi prin vestul Transilv.) Vicleim (2). Văzusem „vertepul” împodobit nou..., văzusem cum se dansează păpuşile. în DR. vil, 139, cf. ALR il/l MN
 111,2 826/2,36,53,64.
     -     PL: vertepuri. - Şi: vlrtép (ALR Il/l MN 111,2 826/2), fertép (ib. MN 111, 2 826/53), hertép (ib. MN 111, 2 826/64) s. n.
     - Din ser. vertep.
     VERTEPĂŞ s. m. (Prin sud-vestul Transilv.) Colindător care merge cu vicleimul (1). Această seară mai avea să-mi facă o bucurie. Vertepaşii. în DR. VII, 139.
     - PL: vertepaşi.
     - Vertep + suf. -aş.
     VERTERÎŢĂ s. f. v. velteriţă.
     VÉRTEX s. n. 1. Vîrf, culme; (anat.) sinciput. Cf. LM,
 GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DER, D. MED., M. D. ENC., DN3, DEX - S. 0 F i g. Filosofia lor avea două obiecte principale: ... să construiască pe această bază un edifiţiu care să remîie filosofic pînă în vertice far-a înceta
 de a fi religios. LAURIAN, F. 184/3.
     2.     (Mar.) Punctul ortodromei cu latitudinea cea mai ridicată, dex-s.
     3.     (Met.) Punctul cel mai vestic atins de traiectoria unui ciclon, dex - s.
     -  Pl.:? - Şi: (învechit) vértice subst.
     -  Din lat. vertex, -icis, fr. vertex.
     VERTICAL, -Ă adj., s. f., s. η. I. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. e x t. despre obiecte sau părţi ale lor, despre poziţia lor etc.; în opoziţie cu orizontal) Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are direcţia căderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). Aşază masa într-un punct vertical, în chip ce laturea mesii cea din gios să fie paralelă la horizonul. EGT 46v/10, cf. I. GOLESCU, C. Un stîlp luminos şi verticale (din sus în gios). AR (1832), 346 V9. Le despart prin o linie verticală (din sus în gios). ASACHI, E. I, 31/18. Locul care rămîne între turnul din lăuntru şi între cel din afară este despărţit prin păreţi verticali în şese triangule. CUCIURAN, D. 28/8. Cît pentru unghiul dreptei cu planul vertical, îl vom construa într-un chip analog. OPRESCU, T. 84/14. Direcţia în care puterea atractivă trage trupurile este aceea ce o numim verticală. STAMATI, F. 10/7, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Din spate, cu acelaş procedeu mă restabileşte în poziţia verticală. CARAGIALE, O. II, 202. Coasta dealului care priveşte cătră răsărit este abruptă şi prăpăstioasă, avînd o pantă aproape verticală. ARHIVA, I, 260, cf. DDRF. Cămăşile tinerilor... au laturile gurii şipepţii cămăşii înfrumuseţate cu îndoituri verticale. MANOLESCU, I. 171. Pe o coloană de lemn verticală... este aşezată o măsuţă. PONI, F. 20, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Caracteristică e şi mulţimea toartelor verticale cari împodobesc buza vasului. PÂR VAN, G. 10, cf. resmeriţă, D. El taie pămîntul în sens vertical. BOCĂNEŢU, T. A. 147, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Tuburi verticale formate din cărămizi refractare. IOANOVICI, TEHN. 40. Apa străbate prin coridoarele verticale. SIMIONESCU, F. R. 61. Ploaia cade verticală din cerescul alambic. TOPÎRCEANU, P. O. 82. Se răsuci foşnind ziarul şi căută o poziţie mai comodă, apărîndu-se de lumina verticală a becului. C. PETRESCU, C. V. 8, cf. SCRIBAN, D. Copacii ni se par verticali, chiar atunci cînd îi privim cu o poziţie înclinată a capului. VIANU, E. 290. Biserica de aici... nu se avîntă către cer, în dimensiune verticală. RALEA, S. T. I, 319. Stau lipite de peretele muntelui, lespezile verticale ale fîntînii. BOGZA, C. O. 318. Foiţa... execută o mişcare de du-te-vino între poziţia verticală şi cea de contact. SANIELEVICI, R. 26. Profilul solului... poate fi observat într-o săpătură verticală. CHIRIŢĂ, P. 52. Mamaia, pe care o credeam părăsită în acest anotimp, explodează într-un foc bengal nesfirşit, dar nu vertical, ci răsturnat pe ţărmul ud. TUDORAN, O. 48, cf. LTR2, DL, DP, DM. Rizom vertical. FLORA R. P. R. X, 113. Barele verticale au împărţit valorile numerice ale variabilei. ALGEBRA IX, 131, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. Diferenţierea limbii la noi nu se facea... în sens vertical, de sus în jos, ci orizontal, urmînd un curs lin, cu efecte mai puţin pregnante. PUŞCARIU, L. R. I, 182. Nu mai este posibil a studia astăzi istoriile literare naţionale în secţiuni verticale, adică separate de celelalte literaturi ale lumii. VIANU, L. U. 8. Aceste elemente de natură psihologică explică în mare măsură procesul mobilităţii orizontale şi verticale a forţei de muncă din agricultură. REV. FIL. 1972, 58. 0 Dreaptă (sau, învechit, linie) verticală = dreapta care uneşte un punct de pe pămînt cu zenitul locului. Linia ce le împreună pre acestea, trecînd prin capul şi picioarele privitoriului, şi iarăşi prin centrul pămîntului, se numeşte linea verticală sau a creştetului. RUS,
 I. I, 21/17. Antipozi se numesc aceia cari locuiesc 180° de lungime şi tot atîtea grade de lăţime, însă spre miazăzi de
2126
VERTICAL
-382-
VERTICILAT
 la noi, prin urmare acolo unde linia noastră cea verticală atinge celalalt emisferiu. LAURIAN, M. IV, 204/19. Toate corpurile pe pămînt cad în linia dreaptă (verticală) către centrul pămîntului. BARASCH, M. II, 6/15, cf. CADE, M. D. enc., DEX. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreaptă verticală. Cf. DM, M. D. enc., dex;
 b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. Cf. cade, DL, DM, DEX. 0 (Adverbial) Fiind oglinda cea dreaptă pusă vertical şi chipurile dintr-însa au tot acea pusăciune cătră planul orizontal ca şi însuşi obiectele. STAMATI, F. 78/3. O muche de piatră... desparte vertical, drept în două, intrarea deschisă. CARAGIALE, O. III, 167. Gulerul lui... se ridică vertical împrejurul gîtului. MANOLESCU, I. 174. Cade vertical sau drept deasupra momelei. ATILA, P. 40. îşi freacă vertical palmele desfăcute. CAMIL petrescu, P. 188. Ne trezim deodată dinaintea unei spărturi operată de la vîrf pînă la temelie. O ciuceavă sfîrticată vertical. ARH. OLT.
 XIII, 41. [Avionul] poate decola şi ateriza aproape vertical. ENC. TEHN. I, 330. Deodată ne ridicarăm vertical, ca o săgeată, pînă-ntr-un nor. ARGHEZI, S. XIV, 11. Faţadele erau complet plate sau străbătute vertical de linii costale, formînd serii de pilaştri. CĂLINESCU, B. I. 96. El stă în apă vertical. ZOOLOGIA, 116. înfigem în pămînt, vertical, o vergea. GEOMETRIE IX, 55. Stîna era construită pe furci..., iar pereţii erau din trestie aşezată vertical şi prinsă între leaţuri. VUIA, PĂST. 39. Plugul cu fierul aşezat vertical... se deosebeşte de aratrul roman cu fierul oblic. PANAITESCU, C. R. 148.
     II.     1. S. f. Dreaptă perpendiculară pe un plan orizontal sau pe o dreaptă orizontală; direcţia urmată de o astfel de dreaptă; p. e x t. poziţie verticală (I). Perpendiculara sau verticala este o linie ce cade drept pe alta, făcînd doă unghiuri drepte, asemenea de mari. GENILIE, G. 69/11, cf. PROT. - POP., N. D. Orce plan perpendiculariu la direcţiunea verticalei se numeşte plan orizontal. CULIANU, O. 9. Orice direcţiune perpendiculară cu verticala - se numeşte orizontală. PONI, F.18, cf. RESMERIŢĂ, D. Atomii se depărtează de verticală, fară nici o regulă de timp, nici de loc. MARINESCU, P. A. 32. Direcţiunea aproape de verticală nu e bună. enc. vet. 109, cf. şăineanu, D. u., cade. Am scoborît orbeşte cîteva verticale punctate şî le-am unit printr-o linie. BRĂESCU, A. 258, cf. SCRIBAN, D. Produsele dispersabile coloidal în apă, fiind mai greu mobile, suferă deplasări descendente pe verticală. CHIRIŢĂ,     P.  45.  Cinci
 verticale împărţeau suprafaţa întreagă       în  casete   mici.
 VINEA, L. I, 354, cf. LTR , DL, DM, SFC III, 213, DEX. 0 F i g. Viaţa e o cîmpie fară margini; pe orizontala ei, o verticală cît de mică poate însemna oricînd ceva. BĂNULESCU, i. 67. Schimbarea structurii interne, pe verticală şi orizontală, a conştiinţei umane. REV. FIL. 1972, 28. ♦ (Astron.; de obicei în sintagma verticala locului sau, învechit, verticala unui loc) = linie dreaptă imaginară care trece prin centrul pămîntului şi printr-un punct de pe suprafaţa lui, corespunzînd direcţiei către zenit şi nadir. Această direcţie este aceea ce se cheamă verticala locului şi se recunoaşte că este totdauna perpendiculară la suprafaţa apelor liniştite. MARIN, F. 2/26. Verticala unui loc este direcţiunea arătată prin firul cu plumb. DRĂGHICEANU, c. 4. Acel corp, în loc să cadă în direcţiunea verticalei lui, va       cădea   cu  cîţiva
 milimetri spre apus. CONTEMPORANUL, I,       20, cf. LTR2, DL,
 DM. Aceasta însemna că soarele se găsea pe verticala locului (la zenit). GEOMETRIE IX, 160, cf. DER, M. D. ENC., DEX.
     2.      S. n. (Astron.) Semicerc al sferei cereşti care intersectează un plan determinat de verticala locului şi un astru. Cf. CULIANU, c. 11, resmeriţă, d., cade, scriban, d., LTR2, der, M. D. ENC., DEX. 0 Primul vertical = verticalul punctului cardinal est. Cf. culianu, c. 19, M. D. enc. Al doilea vertical = verticalul punctului cardinal vest. Cf. M. D. ENC.
    III.   S. f. (Regional) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape (Braniştea - Calafat). Cf. H ix 28.
    -      Pl.: verticali, -e. - Şi: (învechit, rar, I) verticale adj. invar.
    -  Din fr. vertical, lat. verticalis, -e, germ. vertikal.
    VERTICALE adj. invar. v. vertical.
    VERTICALICEŞTE adv. (învechit) în mod vertical (1); în poziţie verticală. Cînd vrea cineva să adevereze echeriul pentru arpentor, trebuie mai întîi să se înfigă bastonul lui verticaliceşte bine prin mijlocirea unei cumpene. CONV. GEOM. 47/24. Gaură făcută verticaliceşte la căpătîiul cel din urmă al grindeiului. BREZOIANU, A. 56/1. Eprobetă plină de hidrogen ce se scoate din apă verticaliceşte. MARIN, PR. I, 6/1, cf. id. F. 3/5. Se aşază verticaliceşte pe un vălug... orizontal două ace magnetice. ROM. LIT. 386'/32, cf. 3702/19.
    -  Vertical + suf. -iceşte.
    VERTICALÎSM s. n. (Rar) Verticalitate. Verticalismul acestuia şi orizontalitatea palatelor Renaşterii... sînt deopotrivă forme şi direcţii care... îi dau unitatea necesară. VIANU, E. 133.
    -  Vertical + suf. -ism.
    VERTICALITATE s. f. Calitatea, însuşirea de a fi vertical (I); poziţie verticală; (rar) verticalism. Cf. cade. Verticalitatea e dată... de un fir cu plumb. ENC. AGR. IV, 26. Verticalitatea Ioanei îi apăru ca o impostură, şi maiestatea ei - compromisă. CĂLINESCU, B. I. 200, cf. DN2. Mersul elegant şi lin al vaselor, verticalitatea îndrăzneaţă a catargelor înfruntînd dar echilibrînd un spaţiu... ni se impun aici cu o forţă spirituală mult mai mare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 27, 31/2, cf. M. D. ENC., DEX.
      Din fr. verticalité.
    VERTICALIZÂRE s. f. (Rar) Punere în poziţie verticală; aşezare drept (în sus). (F i g.) Interesele lor intime şi reale sînt acelea de întărire, clarificare, verticalizare lăuntrică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 23/3.
    -  De la vertical.
    VERTÎCE1 s. f. v. vetrice.
    VÉRTICE2 subst. v. vertex.
    VERTICELÂT, -Ă adj. v. verticilat.
    VERTICÎL s. n. (Bot.) Coroană realizată de dispunerea radială, la acelaşi nivel, a florilor, a frunzelor, a ramurilor unei plante; mod de aşezare, dispunere a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la acelaşi nivel, în jurul unui ax. Cf. CAIET, 7777, ENC. ROM. Staminele întocmesc verticiliu ce nu este consudat cu petalele şi nici cu gineceul. GRECESCU, FL. 6. Trunchiul e subţire... cu flori albii..., aşezate grămadă, la subsuoara frunzelor în verticil. SIMIONESCU, FL. 302, cf. CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D. [Forfecăraşii] stăteau numai pe primele 2—3 verticile de cepuri... şi făceau să cadă ades cîte un cucuruz întreg jos. Băcescu, PĂS. 300, cf. LTR2, DL, DM. Frunze cîte 6-12 într-un verticil. PRODAN - BUIA, F. I. 202. Frunze cîte 3—4 la un nod, în verticil. FLORA R. P. R. V, 477, cf. 49, DER,
D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
    -      PL: verticile. - Şi: (învechit, rar) verticiliu (pl. verticiliuri, GRECESCU, FL. 5), vertiţil (CAIET, 7574) s. n.
    -  Din fr. verticille, lat. verticillus.
    VERTICILAT, -Ă adj. (Despre flori, frunze, ramuri) Care este dispus în formă de verticil. Au doi cotiledoni sau
 2136
VERTICILIOZĂ
-383-
VERUCOZITATE
mai mulţi însă verticilaţi. CAIET, 75r/4. Vedem... o adunare de mai multe rînduri de frunze ceva modificate în forma lor, uneori verticilate. ib. 76r/14. Cînd mai multe foi încungiură trunchiul sau ramura ca un inel, atunci se numesc verticelate. BARASCH, I. N. 128/14. Foile stipulate sau verticilate. GRECESCU, FL. 15, cf. CADE. Frunzele roibei îs verticilate. SCRIBAN, D. Frunze opuse sau verticilate. PRODAN - BUIA, F. I. 91. Flori galbene, cu miros de rezedă, verticilate. FLORA R. P. R. V, 49, cf. M. D. ENC., DÉX, DN3. (Adverbial) Tulpini... verticilat ramificate. PRODAN-BUIA, F. I. 69.
    -  PL: verticilaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) verticelât, -ă
adj.
    -  Din fr. verticillé.
    VERTICILIOZĂ s. f. Boală infecţioasă a plantelor, provocată de unele specii de ciuperci parazite al căror miceliu se dezvoltă în vasele care conduc seva. Cf. der, M. D. ENC., DN3.
    -  Pronunţat: -li-o-.
    -  Din fr. verticilliose.
    VERTICILIU s. n. v. verticil.
    VERTIGINOS, -OÂSĂ adj. Care se produce, se mişcă, se succedă, se petrece cu mare viteză; foarte repede, ameţitor de repede; vijelios. Podul, mînat de apele răpezi ale rîului, apucă la vale, învîrtindu-se cu o răpejune vertiginoasă. SION, P. 342. Ia să nu bagi de seamă la vertiginosul mers al progresului! CARAGIALE, o. Iii, 103. Pune ea probleme vertiginoase minţii şi inimii omeneşti? IONESCU-RION, S. 274, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mihai se sili să asculte această vertiginoasă şi perfidă dizertaţie de geografie, istorie şi folclor. C. PETRESCU, î. I, 7. Coborîndu-se pe scări, simţea golul vertiginoaselor descinderi în ascensor. TEODOREANU, M. II, 172, cf. SCRIBAN, D. Se exercită să redea mişcarea vertiginoasă, înfăţişarea pe care o iau omul şi animalul în diferitele momente care constituie cursa. OPRESCU, I. A. IV, 184. Problema deplasării vertiginoase... are şi alte soluţii magice. CĂLINESCU, B. 172. E un delir, o succesiune vertiginoasă de căderi, după care nici cea mai puternică respiraţie nu se poate ţine. BOGZA, c. O. 95. Scăderea vertiginoasă a numărului pitpalacilor îşi are cauzele atît la noi în ţară, cît şi în străinătate. LINŢIA, P. III, 455, cf. DL, DM, DN2. Intimidată de dezvoltarea vertiginoasă, impresionantă, a logisticii, logica formală de tip clasic vegetează azi. JOJA, S. L. 388. Se înregistrează progresul vertiginos al ideii de solidaritate naţională. IST. LIT. ROM. II, 231. Muta, în fiecare zi, zeci şi zeci de steguleţe care urmăreau apropierea vertiginoasă, ameninţătoare a frontului. V. ROM. octombrie
1964,  36. Dezvoltarea vertiginoasă a traficului rutier nu poate să nu determine şi perfecţionarea continuă a semnalizării rutiere. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9182, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Adverbial) Cei opt băieşi urcau vertiginos preţul. AGÂRBICEANU, A. 505. Cuvîntul unic, predestinat îi izvorăşte în minte cu uşurinţă şi siguranţa cu care „ notele ” sar vertiginos, şi totuşi exact, de subt degetele unui prestidigitator al clavirului. IBRĂILEANU, S. 6. Şoseaua tăia o dîră lucioasă rectilină pe care sania aluneca vertiginos. REBREANU, R. I, 215. Maşina săltă vertiginos peste gropi şi pietroaie, c. PETRESCU, î. II, 222. Două automobile..., venind vertiginos din direcţiuni opuse, s-au ciocnit. BRĂESCU, V. 59. Judecătorul a tăcut. Vertiginos i s-a depănat prin minte tot romanul fantastic pe care îl croise. POPA, V, 229. In acest răstimp se desfăşoară vertiginos filmul materiei. SADOVEANU, O. XX, 50. Interogatoriul urma astfel vertiginos întru avantajul meu total. MIHĂESCU, D. A. 242. Deşi părul ei era intact, începea a-i albi aşa de vertiginos, încît vopsirea
nu era în stare să înece năvala albului. CĂLINESCU, B. I. 399. Oltul le-o ia tuturor, vertiginos, înainte. BOGZA, c. O. 113. Întîmplările veacului se precipită vertiginos. V. ROM. noiembrie 1954, 140. Acţiunile se vor urca vertiginos. vinea, L. I, 401. Zgomotul creşte vertiginos. H. LOVINESCU, T. 163, cf. DL. Averea îi crescu vertiginos. T. POPOVICI, S. 6. Prins între multiplicitatea vertiginos crescîndă a cunoştinţelor şi varietatea lor calitativă... omul de ştiinţă capătă conştiinţa acestei inadecvări. JOJA, S. L. 11. Peste cîmp se ridică de la o margine o negură şi se apropie vertiginos. IST. LIT. ROM. I, 405. în Dacia numărul oraşelor a crescut vertiginos. MAGAZIN IST. 1971, nr.l, 7.
     - PL: vertiginoşi, -oase.
     - Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus, -a, -um.
     VERTÎGIU s. n. v. vertij.
     VERTIJ s. n. Senzaţie de deplasare în spaţiu a obiectelor înconjurătoare sau a subiectului; ameţeală. Mulţimea echipajelor, varietatea şi bogăţia tualetelor, jocurile şi strigările de tot feliul îţi vor da vertijul. ROM. LIT. 2462/9, cf. costinescu, eminescu, în l. rom. 1961, 56, ALEXI, w., BIANU, D. S. Lui Saferian un asemenea oracol îi dădea vertij. CĂLINESCU, B. I. 422, cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. PSIH. Nocturne umbre grele, devorate De teama de-abisal vertigiu. ROMANIA LITERARĂ, 1973, nr. 20, 29/1. 0 F i g. Rezistent la orice vertigiu al succesului. LOVINESCU, M. 170. Viziunea sublimului e vertijul intelectual pe care-l resimte omul plasat între cele două infinituri ale lui Pascal. REV. FIL. 1971, 240. Se creează un adevărat vertij, nu mai ştii despre ce este vorba, un halou în care se învălmăşesc cuvinte goale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 2, 8/2.
     - PL: vertije. - Şi: (rar) vertigiu s. n.
     - Din fr. vertige.
     VERTIŢÎL s. n. v. verticil.
     VERŢAIG s. n. (Prin Bucov.) Instrument (folosit într-o meserie). Cf. lexic reg. 111.
     - Accentul necunoscut. -P1. werţaiguri.
     - Din germ. Werkzeug.
     VERTJCĂ s. f. (Med.) Excrescenţă papilară provocată de un virus; aluniţă, neg (1), papilom. Cf. DEX - s.
     - PL: veruce.
     - Din lat. verruca.
     VERUCÔS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre plante sau părţi ale lor) Care este acoperit cu protuberanţe mici, sferice. Uredosporii [au] membrana verucoasă sau echinulată cu pori indistincţi. SĂVULESCU, M. u. II, 495, cf. DN2. Cele 4 coaste secundare ale mericarpelor acoperite cu aculeoli subţiri,... rar rugoase (verucoase). PRODAN - BUIA, F. I. 350, cf. 22. Păstaie de obicei mai lată de 5 mm, adesea verucoasă sau cu nervuri reticulate. FLORA R. P. R. V, 121, cf. DEX - s. (Adverbial) Fruct semiorbicular, lung de 2-3 mm... şi carena dorsală verucos crenată. FLORA R. P. R. XI, 67.
     2.    (Despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) Care este plin de negi (1). Cf. dn2, dex - s.
     - PL: verucoşi, -oase.
     - Din lat. verrucosus, -a, -um, fr. verryqueux.
     VERUCOZITÂTE s. f. 1. Excrescenţă care se formează, uneori, pe diferite părţi ale plantelor; neg (2). Florile... în interior punctate cu brun întunecat şi cu mici verucozităţi aspre. ENC. AGR. III, 572, cf. DN2. Seminţe
 2146
VERUI
-384-
VERVER
închis-brune,... acoperite cu verucozităţi mici de culoare deschisă. FLORA R. P. R. VI, 41, cf. V, 3 54, 481.
     2. Neg (1), papilom. Cf. dn2, d. med.
     -  PL: verucozităţi.
     -  Din fr. verrucosité.
     VERUÎ vb. IV v. vărui2.
     VERUNĂŞÂTĂ s. f. (Regional; într-un descîntec) Demon (care înveninează rănile) (Scărişoara - Abrud). Cf. DR.
VIII,   163. Năuăză-şî nauă de verunăşate spurcate. ARH. FOLK. V, 158, cf. 175.
     -  Pl.: verunăşate. - Şi: verunoşâtă s. f. DR. vin, 163.
     -  V. verunoşa.
     VERÙNDE adv. v. veriunde.
     VERUNOŞA vb. I v. verenoşa.
     VERUNOŞÂTĂ s. f. v. verunăşată.
     VERUŞÂNĂ s. f. v. văruşan.
     VERV s. n. v. verver.
     VERVĂ s. f. însufleţire, entuziasm, fantezie care se manifestă prin abundenţă şi varietate de expresii, de imagini etc.; bogăţie verbală (şi de idei), volubilitate; spec. manifestare a inspiraţiei creatoare. V. e 1 a n. Ne tot vorbesc de angeli, ne tot deping la angeli Sculptorii şi pictorii, poeţii-ntr-a lor vervă. HELIADE, O. I, 370. N. Bălcescu, tînăr în care era numai inimă, trata chestiile istorice şi sociale cu o vervă, cu o bărbăţie, cu un stil necunoscut încă în jurnalistica românească. ROM. LIT. 54Vl4. Verva dumneavoastră nu s-a prins nicidecum de acele lacrimi mai arzătoare şi decît focul ce le pricinuise. BOLLIAC, o. 54. El ne-a povestit cu multă vervă cum ajunsese deodată ban mare. GHICA, S. VI, cf. PROT. - POP., N. D. A jucat cu multă vervă, deşi nu-l mai ajuta glasul, nici memoria. ALECSANDRI, S. 303, cf. COSTINESCU. începea cu verva lui strălucită să-mi predice budismul. CARAGIALE, o. III, 4. Publicul îl aplaudă des. El simte în sală un curent simpatic, care-i aţîţă verva. VLAHUŢĂ, O. A. III, 65, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w., IORGA, P. A. II, 97. Spunea fel de fel de întîmplări cu... o vervă de meridional. ANGHEL, PR. 145. Pe mantia de umbră-a vieţii voasfre Pun fluturii de-argint ai vervei mele. PETICĂ, O. 83. Ce vervă avea! Ce inteligenţă sclipitoare! AL. PHILIPPIDE, S. II, 82, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Avea verva, pasiunea, tinereţea comunicativă şi stăruinţa de a reveni asupra aceluiaş lucru. LOVINESCU, M. 35. Verva lui e foarte apreciată. CAMIL PETRESCU, T. III, 19. Nu trebuie să te superi, domnul e nervos şi are vervă. SEBASTIAN, T. 369. Stam atîrnaţi de gura povestitorului, fascinaţi de verva lui. VOICULESCU, P. I, 63. După miezul nopţii ajungea alt om, ager,... scînteind de vervă şi de spirit. BART, E. 199, cf. SCRIBAN, D. Era un zgomot infernal şi eu mă găseam într-o vervă straşnică. MIHĂESCU, D. A. 80. Admirabila galerie de portrete, pe care ne-a lăsat-o sclipitoare de talent şi vervă, constituie o vastă arhivă de documente omeneşti. OPRESCU, S. 100. într-o incisivă şi plină de vervă cuvîntare apostrofează Divanul. PERPESSICIUS, M. III, 66. Un povestitor plin de experienţă umană şi de vervă. VIANU, L. R. 552. Sub imboldul societăţii, tristeţea ori deprimarea dispar, buna dispoziţie apare, spiritul de conversaţie, verva cresc. RALEA, S. T. I, 223. E numai spirit, vervă şi fineţe. VINEA, L. II, 37, cf. DL, DM. Cronica lui Şincai trăieşte prin cîteva fragmente strălucind de vervă şi inteligenţă. IST. LIT. ROM. II, 50. Avea o vervă extraordinară, era comunicativ, rîdea din toată inima.
V.  ROM. iunie-iulie 1963, 128. Există la eroii lui Creangă...
o  vervă extraordinară. L. ROM. 1965, 570. 0 (Cu determinări care indică felul, natura, domeniul) Verva sa cea poetică, deodată cu ivirea uniformii româneşti, într-o clipă...au produs următoriul marş. AR (1830), 203 V26. Se cere o voce mult mai mare, o vervă muzicală mai bună şi nişte cunoştinţe muzicale mult mai întinse. FILIMON, ο. II, 195. Acesta era mijlocul ca să împiedice verva poetică a amicului său. BARONZI, I. G. 144/25. Cititorii de azi nu mai sînt capabili să guste verva stilistică şi spiritul polemic, ci umblă numai după crime şi scandaluri. REBREANU, R. I, 180. Observaţia şi verva satirică a scriitorului se exercită asupra întregei vieţi culturale, literare, artistice şi politice. ARH. OLT. XII, 154. O gazetă scrisă cu multă vervă pamfletară. CAMIL PETRESCU, P. 195. Verva satirică este sprijinită de o fantazie caricaturală asemănătoare, vianu, A. P. 272. Pentru ca spiritul nou să se poată exprima în opere durabile, a fost nevoie ca verva satirică şi imaginaţia să fie disciplinate. OŢETEA, R. 195. Era în Urmuz o mare vervă creatoare şi o fantezie neostoiată. PERPESSICIUS, M. IV,
61. O vervă filologică... îi dă posibilitatea să întrebuinţeze limbajul tehnic al ştiinţelor pozitive, al artelor plastice ori al muzicii. RALEA, s. T. I, 106. Bău mai mult ca de obicei, să-şi regăsească verva lui de om de lume, care domină eroic împrejurările. VINEA, L. II, 124. Pe toate... le domină verva pamfletară a ziaristului. IST. LIT. ROM. II, 342. Comicul rezulta mai ales din fantezia şi verva verbală. IST. T. I, 100. Primele meciuri... au scos în evidenţă verva de joc a handbaliştilor. SPORTUL 1972, nr. 6924, 4/4. 0 L o c. a d v. în (sau cu) vervă= cu înflăcărare, cu entuziasm, cu pasiune. Romanticii pictează cu vervă, iubesc culoarea grasă şi culantă, oprescu, i. A. IV, 24. 0 E x p r. A fl (sau, rar, a se afla, a se simţi) în (sau, rar, cu) vervă = a) a fi însufleţit, avîntat, volubil. Trebuie să fie mişcat ca să vorbească şi în vervă (aprindere) ca să scrie. HELIADE, GR. P. 4/17. Deputatul era, fireşte, în vervă şi într-adevăr era amuzant. CAMIL PETRESCU, U. N. 26. în seara aceea Scarlat a fost mai cu vervă decît oricînd. C. PETRESCU, î. II, 67. Prietenul era în vervă. VOICULESCU, P. Ii, 265. Dragu este în seara aceasta mai în vervă ca de obicei. V. ROM. iunie 1954, 127. Pe lîngă toate, nu se simţea în vervă cîtuşi de puţin. VINEA, L. II, 59, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex, dn3; b) (despre sportivi, artişti etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. Cf. dex2. ♦ (Rar) Animaţie, agitaţie. Un fel de vervă a ritmului interior străbate, ventilînd naraţiunea. CONSTANTINESCU, S. II, 215. Pe scenă e tot timpul vervă, forfotă, mişcare. T mai 1964,
76.
     - PL: (învechit) verve (CADE, SCRIBAN, D.).
     - Din fr. verve, it. verve.
     VÉRVAL s. n. v. verver.
     VÉRVAR s. n. v. verver.
     VÉRVEL s. n. v. verver.
     VERVÉN s. n. v. verver.
     VERVÉNA s. f. v. verbină.
     VÉRVER s. n. (Olt. şi sudul Transilv.) Mîner (1) (la uşă). Să cumperi o broască mai asemenea cu aceea ce au trimes răposatul, ca să o pui la pimniţă pentru uşa mănăstirei... fără vervor, cu 2 chiei să fie (a. 1787). FURNICĂ, I. C. 145. Unde nu e vervăr, portiţa se deschide cu ajutorul unei sforicele. PĂCALĂ, M. R. 441, cf. DR. III, 745, 1090, T. PAPAHAGI, C. L., SCRIBAN, D., DL, DM, VICIU, GL., VÎRCOL, V., COMAN, GL., CHEST. II 164/54, 56, 57, 58, ALR Il/l
2160
VERVERI
-385-
VERZINDĂ
h 250, A il 3, 6, 7, 8, 9, 12, fd viii, 72.
    -      Pl.: ververe. - Şi: vérvel (CHEST. Il 164/56, ALR Il/l h 250/130), vérvâr, vérvâl (CHEST. Il 164/54, A II 3,12; pl. şi vervle, A II 12), vérvar, verv (ib. 8), vervén (VÎRCOL, V., COMAN, GL.), vérbel (vîrcol, v.), vérbàl (chest. ii 168/58, A il 6, 7), vélver (cl 1964, 175), vélvâr (DR. m, 745, 1090, scriban, d., viciu, gl.), véver (vîrcol, v., chest. ii 164/57, alrii/i h 250/ 172, fd viii, 72), virvăr (DR. ni, 1090) s. n.
    -  Din săs. werwel. Cf. germ. Wirbel.
    VERVERI subst. (La pl.; într-o colindă; cu sens neprecizat, probabil) Flăcări; vîlvori. Lîngă rugă şi lumină Lungă, groasă, vederoasă De ververi şi-ajunge-n ceriu. viciu, col. 25, cf. 206.
    -  Accentul necunoscut.
    -  Cf. v î 1 v o r i (pl. lui vîlvoare).
    VERVERIŢĂ s. f. v. veveriţă.
    VERVINĂ s. f. v. verbină.
    VERVIRÎŢĂ s. f. v. veveriţă.
    VERVINĂ s. f. v. verbină.
    VÉRVOR s. n. v. verver.
    VERVÔS, -OASĂ adj. (Rar; despre oameni) Care are vervă. Cf. COSTINESCU. Fondul permanent al psihologiei lui burgheze este al unui vervos parodist, al unui meticulos ironist de metehne autohtone. CONSTANTINESCU, s. II, 44.
    -  PL: vervoşi, -oase.
    -  Din fr. verveux.
    VERZĂC, -Ă adj. (Regional) De culoare verde (I 1) (Drăguşeni - Fălticeni), glosar reg.
    -  PL: verzaci, -ce.
    -  Verde + suf. -ac.
    VERZAL, -Ă adj., s. f. (De obicei la pl.) (Literă) majusculă. V. c a p i t a 1. Cf. v. molin, v. t. 32, 66, cade. în aceste case se pun litere ce se întrebuinţează mai mult la modele sau titluri şi unde avem de lucrat mai mult verzale (majuscule). ROMANESCU, ZEŢ. 21, Cf. LTR2, DL, DP, DM, SCL 1969, 388, 392, dex, l. rom. 1987,362, dn3.
    -      PL verzali, -e. - Şi: versâlă (ltr2, dp), (învechit) verzâlie (scl 1969, 388, 392), versâle (v. molin, v. t. 32, 66, cade), versâlie (cade) s. f.
    -  Din germ. Versal, Versalie.
    VERZĂLIE s. f. v. verzal.
    VERZÂNIE s. f. (Regional) Ciocănitoare verde (Picus viridis). Cf. alexi, w.
    -  PL: verzănii.
    -  De la verde.
    VERZĂR s. n. v. vărzare.
    VERZARÎE s. f. v. vărzărie.
    VERZACIÙNE s. f. v. verziciune.
    VERZARÎE s. f. v. vărzărie.
     VERZĂTIJRĂ s. f. v. verzitură.
    VERZEALĂ s. f. 1. (învechit) Verdeaţă (1). Verzeala şi veselia unui lan boronit. I. IONESCU, C. 28/20, cf. CIHAC, I, 311, DDRF, BARCIANU.
    2. (învechit) Verdeaţă (2). Cf. cihac, i, 311, barcianu.
    3.     (Regional) Zeamă de culoare verzuie (v. v e r -zui2 1); (regional) verziciune (3) (Poenari - Tîrgu Jiu). Cf. GL. OLT. [Foile de varză] le mai spălai cu altă apă, iar înc-o dată,... ca să iasă verzala aia, să nu mai miroasă a brustani. ib.
    4.     C o m p u s: (Bot.) verzeala-zidurilor = algă verde (11), unicelulară, care creşte pe zidurile vechi, pe scoarţa copacilor, pe stînci etc., formînd, prin asociere, un strat verde; ver-deaţa-zidurilor (v. v e r d e a ţ ă 6) (Pleurococcus vulgaris). Cf. DREV.
    -  Pl.: verzeli.
    -  Verde + suf. -eală.
    VERZECIÙNE s. f. v. verziciune.
    VERZÉL, -EĂ adj. (Regional) Verzişor (I). Cf. dl, dm.
Nişte păsărele cîntă viersurele Pe rămuri verzele. MAT. FOLK. 140.
    -  PL: verzei, -ele.
    -  Verde + suf. -el, -ea.
    VERZÉR subst. (Regional; în sintagma) Verzerul tile-gii — schimbătoare la roţile plugului (Moftinu Mic - Cărei). Cf. alrii 5 013/334.
    -  Pl.:?
    -  Etimologia necunoscută. Cf. v e r v e r.
    VERZI vb. IV. (învechit) 1.1 n t r a n z. (Despre arbori) A înfrunzi; (despre suprafeţe, terenuri etc.) a se acoperi eu vegetaţie (2) proaspătă. Cf. budai-deleanu, lex., lb. Ruşaşte răsăritul; muntele rubinează; Ingînat pîntre aburi dealurile verzesc. HELIADE, O. I, 183, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W.
    2.     T r a n z. f a c t. A face să devină verde (11). Cf. LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM.
    -  Prez. ind.: verzesc.
    -  V. verde.
    VERZICIÙNE s. f. 1. (Popular; mai ales la pl.) Fruct, legumă verde (I 3). Toate ierburile, verzeciunele şi toate dobitoacele cele curate dau voao spre mîncare. TEODOROVICI, I. 62/6. Verzăciunile, dormitul la soare primăvara... produc totdeauna friguri. ŞEZ. I, 81, cf. DL, DM. Să nu care cumva să mîncaţi verziciuni, că vă îmbolnăviţi de stomac. UDRESCU, GL.
    2.     (Regional; la pl.) Verdeţuri (v. v e r d e a ţ ă 2) (Brezoi - Călimăneşti). Cf. GL. olt. [La raţe se dau] urzîci şi verziciuni. ib.
    3.     (Regional) Zeamă de culoare verzuie (v. v e r z u i2 1); (regional) verzeală (3) (Piscu Mare - Rîmnicu Vîlcea). Cf. GL. OLT. Ştiru... îl stoarcem... să iasă verziciunea aia. ib.
    -  Pl.: verziciuni. - Şi: (regional) verzăciune, verzeciunes. f.
    -  Verde + suf. -iciune.
    VERZIME s. f. (Rar) 1. Verdeaţă (1). Cf. lb, iser, cihac, I, 311, LM, BARCIANU, ALEXI, w. Chirilă are deodată
o  iluminaţie şi toată faţa lui afirmă verzimea ochilor mei. CĂLINESCU, c. O. 83.
    2.     (Cu sens colectiv) Verdeaţă (2). Cf. lb, iser, cihac, i, 311, alexi, w., sfc iii, 78.
    -  Verde + suf. -ime.
    VERZÎNDĂ adj. (învechit, rar) Verzuie, v. v e r -zui2 (1). O apşoară... se află mărginită de anini stufoşi, de
2184
VERZINIŞTE
-386-
VERZOS
aluni poiene şi livezi verzinde. PELIMON, I. 191/1, cf. 246/12.
     - Pl.: verzinde.
     - V. verzi.
     VERZINIŞTE s. f. (Regional) „Pămînt lucrat sau nelucrat” (Teregova - Caransebeş). H xviii 283.
     - Pl.: verzinişţi.
     - Cf. v e r d e.
     VERZIOÂRĂ s. f. (Argotic) Bancnotă de culoare verde (I 1). Cf. BUL. FIL. IV, 130, IORDAN, STIL. 351.
     - Pronunţat: -zi-oa-. - Pl.: verzioare.
     - Verde + suf. -ioară.
     VERZÎŞ s. f. (Rar; cu sens colectiv) Verdeaţă (2); frunziş. Munţii... De verziş se despoiau, Cu nori negri se-nvăleau. ALECSANDRI, P. I, 107, cf. CIHAC, I, 311. Te plimbai..., privind cînd în jos la lutul pămîntului, cînd împrejur la verzişul copacilor. GANE, N. III, 143, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, SFC III, 61, 83, DEX.
     - Verde + suf. -iş.
     VERZIŞ0R, -OARĂ adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui v e r d e (I 1); (regional) verzel. El pusă o mură lin linişor, Nu de cele ce culeg dragile Fete prin codru cel verdişor. BUDAI-DELEANU, Ţ. 310, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 311, LM II, 1569, MARIAN, CH. 51, DDRF, TDRG 1730, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Papuci verzişori, Pe la toc cu flori..., Ştie să-i poarte. TEODORESCU, P. P. 79. Să sădim un mîndru măr, Năltişor şi verzişor. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 82. în rai ce vedea? Neşte pomişori, Mul· sînt verzişori. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 38.
     II.   Subst. 1. S. m. (La pl.) Corp de trupă al cavaleriei (înfiinţat de Matei Basarab), în vechea organizare a armatei române; (la sg.) ostaş (cu uniformă de culoare verde 11) din acest corp de cavalerie. A sosit şi un maior cu un polc de oaste ce-i numea verzişori. DIONISIE, C. 164, cf. LM II, 1569. Veneau roşiorii şi verzişorii călări, despărţiţi în căpitănii, flecare cu steagul ei, purtînd mintene roşii şi verzi. ODOBESCU, S. I, 73. Românii ăia grozavi... au făcut atîtea izbînzi odinioară, împreună cu verzişorii. ISPIRESCU, ap. CADE, Cf. ENC. ROM. III, 1207, BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., SCL 1953, 127, DL, DM, DEX.
     2.    S. m. şi f. (Iht. ; prin Munt.) Boiştean (Phoxinus phoxinus). Cf. BĂCESCU, P. 58, 72.
     3.    S. n. (Prin Mold.; în forma verdişor) Rachiu cu mentă (de culoare verde 11). Cf. scriban, d.
     4.    S. f. (Regional) Varietate de struguri cu boabele de culoare verde-deschis, din care se obţine un vin de calitate superioară (Pietroşiţa - Pucioasa). Cf. H iv 152.
     5.    S. n. (Familiar) Bancnotă de culoare verde (I 1), în special dolar.
     -     PL: verzişori, -oare. - Şi: (regional) verdişor, -oară adj.
     - Verde+ suf. -işor.
     VERZIŞOÂRĂ s. f. 1. Diminutiv al lui varză (II1); vărzuţă. Cf. polizu, cihac, i, 311, ddrf, tdrg, cade, dl, dex, dsr. ♦ (Mai ales la pl.) Varză-de-Bruxelles (v. varză II 1 d) (Brassica oleracea var. gemmifera). Cf. GRECESCU, FL. 80, TDRG, PANŢU, PL. 327, CADE, LTR2 XVIII, 439, BORZA, d. 32, 301, prodan - buia, f. i. 224, dsr.
     2.    Nume dat unor plante erbacee cu frunzele cărnoase (care se acoperă unele pe altele ca foile unei căpăţîni de varză), cu florile grupate, roşii sau roze, care cresc pe terenuri calcaroase şi care sînt folosite în medicina populară (Sempervivum şi Sedum). Cf. DAMÉ, T2, GRECESCU, FL. 153,
 156, BIANU, D. S., TDRG, PANŢU, PL. 316, 327, CADE, SIMIONESCU, FL. 418, LTR2 XVIII, 305, BORZA, D. 158, 159, 301, FLORA R. P. R. IV, 77, DSR, HIX 436, 509.
     - PL: verziş oare.
     - Varză + suf. -işoară.
     VERZITÙRA s. f. 1. (Familiar; mai ales la pl.) Fruct, legumă verde (I 3). Cf. DL, DM, dex. Mi s-a acrit cu atîtea verzituri. UDRESCU, GL.
     2.     (Prin nord-vestul Munt. şi prin vestul Transilv.) Verdeaţă (3). Cf. alr 11 490/87, udrescu, gl.
     3.     (Prin nord-vestul Munt.; la pl.) Lemne verzi (I 2). UDRESCU, GL. Ai băgat numai verzituri în sobă şi s-a stins focul. id. ib.
     4.     (Regional; în forma verzătură) Diaree (Strehaia). Cf. alr Il/l MN 40,2 213/848. Trece pin el verzătură. ib.
     - PL: verzituri. - Şi: (regional) verzătură s. f.
     - Verde + suf. -itură.
     VERZÎU, -IE adj., s. m. 1. Adj. Verzui2 (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Aceste ape sînt... cîteodată... verzii. FĂTU, D. 96/21. Din poama verzie, numită silvană,... vinul nu este prea trainic. LITINSCHI, M. 93/16. Mă întorceam de la Stînca Dragnea şi... mă aflam în faţa unei hălăciuge verzie. PELIMON, I. 156/20, cf. PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, P. I, 234, COSTINESCU, CIHAC, I, 311, LM. Pămîntul... începe iarăşi a se îmbrăca în vesmîntul lui cel verziu. MARIAN, o. I, 1. Roca... prezentă o coloare uniformă verzie, ce se pare datorită discompunerii elementului feldspatic. arhiva, I, 229, cf. PHILIPPIDE, P. 184. Stofa din care se face o stambă importată de bumbac, cu cîmp negru sau verziu. MANOLESCU, I. 182, cf. BARCIANU, ALEXI, W. E un strălucit covor de chipuri care se desfac de pe armoniosul fond albastru şi verziu. IORGA, C. I.
III, 63, cf. TDRG 1731. Pardesiul... bătea în floarea verzie a untdelemnului de măsline grecesc, hogaş, M. N. 46, cf. CADE. Bălţile Bahluiului răsfrîngeau... acelaşi cer verziu de toamnă, sadoveanu, o. X, 78, cf. xiii, 221, scriban, d. în rînduri de saci cu gura deschisă - Boabele să ţi le-nchipui: gălbii Sau roşii, verzii, sinilii, aurii. BLAGA, POEZII, 230, cf. DL, DM, SFC VI, 77, 79, 127, DEX. Sîngele mi l-a vărsat Potca cu ochi verzii. TEODORESCU, P. P. 387. Frunză verde şi verzie. DOINE, 143. Măghiran crescut în drum... Mai bine te rup verzîu. IZV. XIV, 371, cf. ALR I 29/125, 528, 542,
1    488/229, LEXIC REG. 13. Hai, bade, şi mă sărută... Nimenea să nu ne ştie, Numai frunza cea vérzie. FOLC. TRANSILV. I, 500, cf. 242. 0 (în descîntece) Beşică verzie - beşică galbenă...! Nu junghia... - nu ustura - nu săgeta! POP., ap. GCR II, 341. Roşaţă roşie, Roşaţă verzie, Roşaţă albăstrie..., Cum l-o întîlnit, Jos l-o trîntit. ŞEZ. II,
91.  0 (Ca prim termen al comparaţiei) Oare care sînt ochii cei mai frumoşi? - Cei verzii ca smaragdul. F (1879), 303. Cătră miazănoapte, cerul se boltea verziu ca piatra de chiclaz. sadoveanu, o. XII, 159. 0 (Urmat de determinări nume de culori care precizează nuanţa sau care formează împreună cu „verziu” nume compuse de culori) Inflorescenţa, o paniculă mare compusă din flori ver-zii-gălbui. PRODAN - BUIA, F. I. 344.
     2. S. m. (Ornit.; regional) Florinte (Carduelis chloris). Cf. conv. lit. XXIII, 346, băcescu, păs. 173.
     - PL: verzii.
     - Verde + suf. -iu.
     VERZÔS, -OÂSĂ adj., s. f. 1. Adj. (învechit şi regional) Verzui2 (1). în auritele zile ale verii, în sînul verdoasei umbre a pădurilor..., glasul tău... nu încetează de a răsuna în sufletul mieu. MARCOVICI, D. 419/12. Ne adăpostirăm sub crăcile verdoase ale unui stejar bătrîn. PELIMON, I. 100/15, cf. 143/1. A întors spre mine ochii mari verzoşi. CAMIL PETRESCU, P. 96.
2192
VERZUI1
-387-
VESAT
    2. S. f. (Bot.; regional) Muşcatul-dracului, v. m u ş -c a t1 (2 a) (Knautia arvensis şi silvatico). Cf. BORZA, D. 93, 301.
    -     Pl.: verzoşi, -oase. - Şi: (învechit şi regional) verdôs, -oâsă adj.
    -  Verde + suf. -os.
    VERZUI1 vb. IV. I n t r a n z. (Neobişnuit) A avea culoarea verde (I 1), a se distinge printr-un colorit verde. Straturile de iarbă tînără verzuiau ca nişte covoraşe de catifea întinse la soare. REBREANU, R. II, 299, cf. DL, DM.
    -  Prez. ind. pers. 3: verzuieşte.
    -  V. verde.
    VERZUI2, -IE adj., s. n. 1. Adj. De o culoare care se apropie de verde (IV 1); de culoare verde-deschis; care bate în verde; verziu (1), (rar) verzuliu, verzuriu, (învechit şi regional) verzos (1), (regional) verdoi (I 1), verdunc (I 1), (învechit, rar) verzindă. Cf. I. golescu, C. Vorba „chior” aduce aminte coloarea cea verzuie a acestui gaz. MARIN, PR.
 I, xm/2, cf. POLIZU, COSTINESCU. Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,... Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari. EMINESCU, O. I, 134. Ajunse cu privirea în colţul unde bătea-n plin lumina verzuie. CARAGIALE, O. I, 45. Privea la ... ochii lui verzui, care acum se mişcau cu atîta vioiciune. SLAVICI, O. I, 187. Magia nopţii este sfîntă... Verzuiele unde dormitează. MACEDONSKI, o. I, 153. Vaporul lasă-n urmă o cărare de spumă verzuie. VLAHUŢĂ, ap. TDRG. Cîte-o pîlpără de vînt zburătăcea frunzele cît colo, nu numai pe cele galbene şi uscate, dar chiar pe cele mai verzui. CONTEMPORANUL, V], 289. Anisia, o bălăioară cu ochi verzui... şi iuţi. REV. CRIT. I, 220, cf. DDRF. Aici, apa bazinului se aşternea ca o pînză mare verzuie. DUNĂREANU, CH. 222. Scatii cu guşa verzuie se zbenguiau prin ramurile pline de chiciură ale pomilor pustii. IORGA, P. A. II, 386. Regăsesc un tip cunoscut...: e Gavroche..., cu ochii lui verzui şi gura ştirbă. ANGHEL, PR. 168, cf. TDRG, PAMFILE, I. C. 217, ATILA, P. 77, PASCU, S. 134. Pe prichiciul pridvorului... străjuieşte o ulcică verzuie de lut. REBREANU, I. 10, cf. RESMERIŢĂ, D. Era cîrnă, cu ochi verzui, mici, sub sprîncenile drepte. M. I. CARAGIALE, C. 126, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. în faţa lui verzuie [a iezerului] se sprevedeau liane. GALACTION, o. 345. Cu fulgere verzui creştea furtuna. TOPÎRCEANU, S. A. 107. Culoarea predominantă pe spate este brună-cenuşie, dar cu capul şi gîtul verzui. SIMIONESCU, F. R. 73.'Ni se arată într-o văiugă... un ghiol cu apă verzuie şi noroioasă, acoperită cu mătreaţă. SADOVEANU, O. XXI, 76. Gen cuprinzînd arbori ... cu flori mici, verzui. ENC. AGR. I, 104, cf. ROSETTI, L. R. I, 124, SCRIBAN, D. O văd sosind cu săculeţul ei, în care îşi are ghemul de lînă verzuie. MIHĂESCU, D. A. 116. Un grup de femei zglobii, în rochii deschise, albe... sau verzui..., se distrează. OPRESCU, I. A. IV, 160. O paloare verzuie îi spoia figura scofîlcită de chinuri vehemente. ARGHEZI, S. IX, 220. In locul trandafirilor, atîrnau ciucuri de flori verzui de laur. CĂLINESCU, E. O. II, 92. Din spuma de lumin-a licuricilor verzui Ţi-adun în inimă surîsul. BLAGA, POEZII, 47. N-a apucat să-i mai dea băiatului decît vreo doi ghionti, prin surtucul verzui de aba. CAMIL PETRESCU, O. I, 199. La cinci exemplare... s-a putut constata ... două pene negre, cu un luciu verzui. LINŢIA, P. III, 6, cf. V. ROM. februarie 1954, 6, CHIRIŢĂ, p. 202. Culoarea verzuie a seminţelor arată că ele au fost recoltate înainte de a ajunge la maturitate. AGROTEHNICA, li, 29. Avea în ladă o redingotă verzuie. PAS, Z. I, 197, cf. DL. Se aruncă pe mocheta verzuie care acoperea sufrageria. PREDA, M. s. 198, cf. DM. Sepale...
carenate, cu carena spre exterior verzuie. FLORA R. P. R. VI, 167, cf. V, 25. Erau vietăţile apelor moarte, Zăcute sub o vegetaţie grea acum,...izbucnind din sine, din hrana adîncurilor, ca un nămol verzui. BARBU, PRINC. 28. Prin sufletul meu grîne în valuri albe curg Şi-n umbra lui coboară verzuile lăcuste. HOREA, C. 59. învelişul floral brun, verzui, alburiu, membranos, uscat. PRODAN - BUIA, F. I. 104. Spatele este negricios, cu reflexe verzui sau albăstrii. ZOOLOGIA, 103. La închegatul laptelui se folosea şi străgeata, un fel de zer verzui care se forma deasupra laptelui închegat. VUIA, PĂST. 200, cf. L. ROM. 1968, 47. Albul zidurilor... se mînjeşte de o mîzgă verzuie. T ianuarie
1969,  110, cf. magazin ist. 1969, nr. 11, 77, M. D. enc., dex. 0 (Ca prim termen al comparaţiei) Un minunat urcior cu ape negre şi roşii, cu unde verzui ca smalţul de la Bizanţ. BARBU, PRINC. 81. Să-ţi dau şalvarii mei Verzui ca foaia de tei, De nu trece glonţ prin ei. TEODORESCU, P. P. 501.
0 (Urmat de determinări nume de culori care precizează nuanţa sau care formează împreună cu „verzui” nume compuse de culori) Cu zeamă de spanac se face ver-zui-cafeniu. IZV. xin, 264. Alături, resturile ouălor... verzui-deschis. BĂCESCU, PĂS. 308. Obrajii îi erau fragezi..., ochii verzui-deschis. CĂLINESCU, S. 354. Picioarele ver-zui-măslinii. LINŢIA, P. III, 120. Flori galbene verzui-brunii. PRODAN - BUIA, F. I. 436.Frunze verzui-albastre. id. ib. 534. Copilul... intra în spaţiul Grotei, în umbra umedă, ver-zui-întunecată, de piatră. CONTEMP. 1974, nr. 4, 1/2. Marea sală „filosofică” te orbeşte prin ... nuanţe brune, ruginii, verzui-albăstrui. românia LITERARĂ, 1974, nr. 28, 24/1.
     2.     S. n. Culoare verzuie (v. v e r z u i2 1). Prin întunericul bătînd în verzui... se risipeau pe la sălaşurile lor. VOICULESCU, P. I, 148. Casele se rînduiesc una lîngă alta, vopsite în verzui. CĂLINESCU, C. O. 191. Soluţia, de la... verzui, trece la galben. CHIM. AN. CĂLIT. 153.
     - Pl.: verzui.
     - Verde + suf. -ui.
     VERZULIU, -IE adj. (Rar) Verzui2 (1). Cf. SFC VI, 77, 123,127.
     - Pl.: verzulii.
     - Verde + suf. -uliu.
     VERZUNCĂ s. f. (Omit.; regional) Sticlete (I 1 a) (Carduelis carduelis) (Miron Costin - Roman). Cf. ALR I
1 045/536.
     - PL: verzunci.
     - De la verde. Cf. v e r d u n c.
     VERZURIU, -IE adj. (Rar) Verzui2 (1). Muşcelele acoperite de-o pojghiţă verzurie abureau un fum ce se-nălţa alene. DELAVRANCEA, s. 51. Cea de-a doua bolboşea ochii săi verzurii, scăpărînd scîntei. id. ib. 92, cf. CADE, DL, DM, SFC VI, 77. Ochi verzurii. ALR 129/107.
     - PL: verzurii.
     - Verde + suf. -uriu.
     VESA vb. I v. vexa.
     VESANIE s. f. (Med.; învechit) Psihoză; nebunie (4). Cf. LM, RESMERIŢĂ, D., D. MED.
     - Accentul necunoscut. -P1. wesanii.
     - Din lat. vesania, fr. vésanie.
     VESÂT s. n. v. fesat.
 2200
VESATURĂ
-388-
VESEL
     VESATÙRA s. f. (învechit) Vexaţiune (1). A pricinuit răzvrătire şi vesaturi felurite. DR. II, 794.
     - Pl.: vesaturi. - Şi: fesatură s. f. DR. II, 794.
     - Din germ. Vexatur sau vexa+ suf. -tură.
     VESAŢIÎJNE s. f. v. vexaţiune. VÉSCA s. f. v. veşcă.
     VESEL, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care este bine dispus, care manifestă voioşie, voie bună sau, p. e x t., bucurie, mulţumire; p. e x t. bucuros; (mai ales în limbajul bisericesc) fericit; (regional) veselos (1). Cu bucurie şi cu inimă bună şi veaseli să întrăm întru întîia deşchidere a ţineriei [postului]. CORESI, EV. 45. Voinicul..., deaca biruiaşte şi se slobozeaşte den războiu, du se întoarce veasel şi cu bucurie, id. ib. 78, cf. texte rom. (XVI), 337, 355. Svîntul ieşi veasel din pădurea aceaea. VARLAAM, C.
426,   cf. 91. Cela ce nu-ş va face voia rea după moartea celui otrăvit, ce-ţ va părea că iaste vesel, face prepus cum să-l fie el otrăvit. PRAV. 111, cf. MARDARIE, L. 1002/13, 2982/9, ST. LEX. 173/2. Să ieşi cu veselie la boierii tăi şi să nu te priceapă cumvaşi că-ţi este frică..., ci te arată lor vesel. NEAGOE, ÎNV. 236/18. Deca băură, ieşi domnul şi Stoican den pimniţă veseli, gîndind că n-au audzit nimeni sfatul lor cel hiclean. GAVRIL, NIF. 62/8. Au poftit Racoţii îndată pre Ştefan Vodă la masă, vesel şi voios de izbîndă. M. COSTIN, O. 173. Merseră fieşcarele la lăcaşurile lui, veseli şi buni la inimă. BIBLIA (1688), 250758. Veseli de a nepriietinului biruire, dar încă mai veseli de a foamei potolire, cineşi la ale sale să dusă. CANTEMIR, I. I. I, 96, cf. II, 34. Au venit Radul Vodă în Tîrgovişte vesel şi cu toţi boiarii. ANON. CANTAC., CM I, 115. Toţi era veseli de venirea lui Gligorie Vodă. R. POPESCU, CM I, 418, cf. FN 64, ANON. CAR., LEX. MARS. 212, 222, 235. Altă mîngîiare trebuie celui vesel şi alta celui trist. ANTIM, O. 136. Cînd eşti vesel, nu să cuvine să cerci altă răsplătire împrotiva celuia ce te zavistuieşte (a. 1713). GCR II, 6/16, cf. KLEIN, D. 455. Inţălegînd aceasta, vesăl mergea cu oastea. HERODOT2, 348. Dacă-i aşa, mai bine abate La vesela noastră ţigănie Ce acuma prisosind cu de toate Tăbărea la Spăteni pe cîmpie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 303, cf. 309. Fiţi dară, rogu-vă, deşteptaţi, sîrguitori şi veseli la predarea învăţăturei. PETRO viei, P. 38/5. Spăriet şi vesel că o vede, să opreşte,... şi îşi pleacă ochii. BELDIMAN, N. P. I, 58/5, cf. LB. Oare cel ce are mai multe decît alţii, pentru aceasta e şi mai fericit? Oare este mai vesel? POTECA, F. 320/7. Un om este fireşte mai vesel şi stilul sau chipul scrierii sale pretutindenea arată al lui haracter. HELIADE, O. II, 19, cf. 341,1. GOLESCU,
C. Ş-au luat umbrela şi au purces în cale vesel. DRĂGHICI, R. 97/10. Holericu e voios, însă nu e vesel. ANTROP. 228/22. Văzîndu-l împăratul că e vesel, se bucură. GORJAN, H. I, 5/31, cf. VALIAN, V. Slabi în despărţire şi lipsiţi de voie bună, Sînt mai zdravini şi mai veseli în traiul cel dimpreună. CONACHI, P. 286. Merse în scaunul său din Alba Iulia, vesel de triumfurile sale. BĂLCESCU, M. V. 183, cf. 257, ISER. Moldovanul era vioi, vesăl, cu inima deschisă ca şi casa. RUSSO, S. 20. Cînd veselă pînă la nebunie, cînd melancolică pînă la disperare,... era în toată puterea cuvîntului un demon cu faţa de înger. KOGĂLNICEANU, s. A. 108. în locul moşneagului,... atît de roş şi de vesel, mă întîmpină un neamţ sarbăd şiflegmatec. NEGRUZZI, S. I, 67, cf. 55, POLIZU. Lumea era îngrijată şi posomorită, nimeni nu mai rîdea, numai noi românii, studenţii din Paris, eram veseli şi voioşi. GHICA, s. 172, cf. 538. Veselă şi jună te-am cunoscut odată; Cu aceleaşi defecte acum iar te găsesc. ALEXANDRESCU, o. I, 274. învingător vesel intrai în vro cetate Nesocotind viaţa pentru-a ei libertate, id. ib. 355, cf. PONTBRIANT, D., PETRI, V. Tot veselă şi nebună ai să fii, Iulio, - răspunse cealaltă.
 ALECSANDRI, O. P. 19, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 453, LM 573. Era mai întîi de toate un om bun la inimă, milos, cinstit şi vesel pînă la uşurinţă. MAIORESCU, CR. II, 333. Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul şi priceputul staroste al vînătorilor tămădăieni. ODOBESCU, s. III, 14, cf. I, 77. Căci aceloraşi mijloace Se supun cîte există, Şi de mii de ani încoace Lumea-i veselă şi tristă, eminescu, o. I, 196. In astă-sară Dionis era vesel, fară să ştie de ce. id. ib. VII, 98. Eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vîntul în tulburarea sa. CREANGĂ, O. 197, cf. 291. S-a uitat drept la el, a început să rîză veselă, ca la vederea unui vechi prieten de mult aşteptat. CARAGIALE, O. II, 237. Luînd... leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2, cf. 51. Pururea vesel, pururea nepăsător de ce-l aşteaptă în viitor, el îşi urma înainte calea pe care i-o însemnase cetirea serioasă şi îndelungată. BACALBAŞA, S. A.
 II, 9, cf. DDRF. Hori de brîu se vor întinde Şi cu fete se vor prinde Veselii flăcăi jucînd. COŞBUC, P. II, 170, cf. barcianu, ALEXI, w. în odăile vecine, cete vesele de boieri... mănîncă şi beau... în voie. IORGA, C. I. I, 157. Guraliv şi vesel era cel ce ocupa locul de onoare pe perinele moi ale trăsurei. ANGHEL, PR. 88. Lume veselă ca astăzi N-am mai pomenit demult! IOSIF, PATR. 38, cf. TDRG. Era vesel că-i va intra în casă un om aşa de lăudat de gine-re-său. AGÂRBICEANU, A. 237. M-am deşteptat veselă, vioaie. PAPADAT-BENGESCU, o. II, 269. A prins... a fi mai vesel şi mai cu drag de lume. SOVEJA, O. 49. Era vesel ca şi cînd ar fi scăpat de o grijă mare. REBREANU, I. 258. Chiuiau veseli şi făceau semne. al. philippide, s. ii, 11, cf. RESMERIŢĂ, D. Cum înmurgeşte, aceşti micuţi... vin veseli la ferestre şi cîntă fiecare cîte un cîntec. RĂDULESCU-CODIN, Μ. N. 74, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Era unromîn neaoş şi voinic, o namilă de om vesel şi plin de inimă. ARH. OLT. xii, 349. Era vesel nevoie mare şi plin de bunăvoie. POPA, V. 102. Se înfăţişa ca un om în toată firea, voinic, curat,... lucid şi destul de vesel, ca să-mi împrăştie închipuirile urîte. VOICULESCU, P. II, 61. Tocmai cînd ajungea el în mijlocul ogrăzii, dadaca Măgdălina îl întîmpină veselă. SADOVEANU,
 O.  X, 159, cf. SCRIBAN, D. Mi-a trecut pragul mai veselă ca de obicei, urîndu-mi să-mi meargă toate din plin. ULIERU, C. 65. Vesel, sprinten, am pornit la plimbare pe bulevarde. ARGHEZI, S. XVI, 173. Aveam pe un elev de administraţie, tare mai era vesel,... cînta şi vorbea toată ziua. CĂLINESCU,
 C.  O. 33. Nebunatice, vesele... fetele se prinseră într-un soi de horă. CAMIL PETRESCU, O. II, 82, cf. DL. Eşti prea vesel pentru situaţia în care te afli. PREDA, DELIR. 21, cf. DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., DSR. D-or fi juni colindători, Ei în casă c-or intra, Ne-or cînta, Ne-or colinda,... Vinul veseli că şi-or bea, Frumuşel s-or ospăta. TEODORESCU, P. P. 39. Atîta era de bucuroasă şi de veselă, cît nu-şi afla loc. SBIERA, P. 65. Veselă-i mireasa, Acum nu toarce lînă, Numai cît am văzut-o Cu păharu-n mînă. MARIAN, NU. 509. Fii veselă, jupîneasă, Că ne vine-un Domn la casă! VICIU, COL.
 30. Era foarte vesel că izbîndise să cumpere... vreo cîteva fălci de loc. FURTUNĂ, V. 17. Fata murgul înşela, Veselă încăleca Şi ca vîntul se ducea. BALADE, III, 266. Fă-te mai vesel şi voios, Ca şi-un trandafir frumos. NUNTA, 223. 0 (Despre suflet sau despre inimă) Să ne închinăm cu vesele suflete şi cu bucurate inimi. VARLAAM, C. 43. Atunce sufletele şi inimile direpţilor să vor împle de bucurie şi de dulceaţa liubovului lui Dumnedzău... şi vor hi veseli de beţia băuturei ceii dumnedzăieşti. id. ib. 95. Fii... cu bună şi veselă inimă. M. COSTIN, O. 290. Trupul tău ce-au fost ţărînă în ţărînă s-a preface, Iară sufletul tău vesel sus în veci va gusta pace. ALECSANDRI, P. I, 199. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-e vesel, Tinereţea luminată. EMINESCU, O. I, 102. Eu, beizade Alecu, astăzi nu mă simţesc deloc mîhnită ca Domnia ta şi sînt cu inima veselă, deşi m-a spăriat ursul. SADOVEANU, O. X, 160.
2204
VESEL
-389-
VESEL
 O E x p r. (Astăzi rar) A fi vesel (de cunoştinţă) - a fi
 încîntat (de cunoştinţă), v. î n c î n t a t. Cf. tdrg, cade. 0 (Prin analogie; mai ales despre animale şi păsări) Era tocma în miez de primăvară Cînd zăfiri cu florile să joacă, Păsărelele vesele zboară. BUDAI-DELEANU, Ţ. 173. La mugur iedul vesel s-acaţă. HELIADE, O. I, 109. Păsăruica ştergîn-du-şi pliscul de creangă ciripeşte veselă ca mai înainte. CONV. LIT. IV, 18. Fata stînd pe gînduri, vesela albină Cu galanterie de buze-i s-anină. EMINESCU, O. IV, 365. Zaica... totdeauna e veselă şi bine dispusă... Cîntă mai în tot minutul, cum îi vine la gură. MARIAN, o. II, 72. Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiţi ce sînt! COŞBUC, P. I, 264. Veseli, zglobii, ca puii tuturor animalelor, nu se depărtează de scroafa nici o minută. SIMIONESCU, F. R. 39. Ciocîrlanii săltau veseli prin uliţi, căutînd grăunte prin gunoiul din urma carelor. MOROIANU, S. 96. Vineţii porumbei, De sus, jos că s-or lăsa,... Apă veseli c-or gusta. TEODORESCU, P. P. 39. De la iesle se smîcea, La glas de stăpîn venea, Venea vesel, neînşeuat, Neînşeuat şi nenfrînat. FOLC. TRANSILV. II, 414. 0 F i g. După ce înceată viforul,... arborii, holdele şi florile sînt mai verzi şi mai vesele. PETROVICI, P. 240/16. Ce sînteţi voi înaintea celui ce a sfărîmat vecinica tăcere a haosului şi a trimis stelele dimineţii să înceapă veselul lor drum preste lumea nou-născută. MARCOVICI, C. 8/27. A venit o fetiţă, ca de zece ani,... uşoară, albă, cu ochi mari albaştri şi cu părul galben buclat pe spate..., o rază veselă de primăvară. GHICA, S. 538. Cînd soarta mă apasă..., Cînd veselă m-ajută, cînd aspră mă goneşte. ALEXANDRESCU, O. I,
 125. Soarele reapăru vesel dintre nori şi aburi calzi se ridicau din pămînt pe urma torentelor. CONV. LIT. II, 96. Voi, nori ce treceţi subt vesela stea, Departe, departe, duceţi viaţa mea. BOLINTINEANU, O. I, 170. Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COŞBUC, P. II, 37. Vesele şi triste... se auzeau sunetele clopotului. ANGHEL, PR. 80. Să sune iar vesela fanfară. PETICĂ, O. 119. Se auzeau în răstimpuri de linişte acorduri vesele, senine, de ţarină. AGÂRBICEANU, A.
 109. Apoi toate clopotele dănţuiră vesele pe funiile lor. VOICULESCU, P. I, 154. înainte, se ridica zidul verde al pădurii; frunzele tremurau vesele în lumină. SADOVEANU, o.
 I, 50. Privea raza de soare care intra veselă pe spirai. tudoran, P. 54. ♦ (Despre fizionomia, privirea, glasul etc. oamenilor, despre manifestările, acţiunile lor sau, prin analogie, ale animalelor) Care rezultă dintr-o stare de veselie (1), care exprimă, denotă bună dispoziţie, voie bună sau, p. e x t., bucurie, mulţumire. Cu îndrăznire grăind măcenicul şi cu faţă veaselă. VARLAAM, C. 454, cf. 151. S-au întors cătră tribuni cu înflorită faţă, şi străluminată, şi veselă. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 159 v/25. Au clicuit oamenii cu glas mare şi dederă glas vesel în cetatea lor. BIBLIA (1688), 631 */27. S-au bucurat Simeon bătrînul atîta, văzînd pre Mîntuitoriul Hristos, numai în scutece mişcînd, cît moartea care alt lucru mai groaznic nu poate fi, cu ochii veseli o priviia. ANTIM, p.
 II.  Luminat să-mi stai înainte cu veselă faţă şi cu vedere de bucurie (a. 1715). GCR II, 17/29. Prin căutătura cea lină şi veselă să facea vădiţi. AETHIOPICA, 45v/22. îi era faţa pururea veselă. MINEIUL (1776), 98r,/24. Cu ochi blînzi şi veseli s-au uitat. MAIOR, IST. 51/3. Pre cel nemernic îl priimesc cu feţe vesele, ca cînd ar fi fratele sau altă rudenie a lor. CANTEMIR, S. M. 290/3. O căutare liniştită şi veselă este semn al plăcerii prietineşti. POTECA, F. 248/26. Somnul cel dulce şi uşor nu-i aduce răpaos şi vesela cugetare. ALBINEŢ, M. 3/24. Avea un caracter blînd, vesel, plăcut şi nepăsător. GHICA, S. 67. Şi-ascunse mînia... luînd deodată un aer mai vesel. FILIMON, O. I, 113. Pe buze-ţi blînde zîmbiri, Şi-n ochi-ţi veseli un dulce soare, Şi pe-a ta faţă vii trandafiri. ALECSANDRI, POEZII, 171. Bătrînul colonel... a lăsat plăcute şi vesele suvenire printre subordonaţii lui, acum toţi veterani ai oştirii. ODOBESCU, S. III, 22. Surîsul obraznic, ochiul cuvios, cochetăria veselă se-ntorc pe rînd
 dup-acea sărutare. EMINESCU, O. VII, 117. După ce s-au împărtăşit de acea binefacere, ies toţi cu feţele senine şi vesele. CARAGIALE, O. IV, 82. Din gura veselă, viaţa se revărsa în valuri, ca un himn de mulţumire către atotputernica natură. D. ZAMFIRESCU, R. 106. Glasuri lugubre de cantori se amestecau cu ciripitul vesel de păsări. ANGHEL, PR. 135. Glasuri vesele răsună. IOSIF, PATR. 27. Din curte, din grădină, se ridicau frînturi de cîntece vesele. AGÂRBICEANU, A. 32. Oaspeţii lătureni se întorc acasă, însoţiţi de prietenii lor, între chiuituri vesele şi cu multă voie bună. VICIU, COL. 12. Amintirile din copilărie —şi cele triste şi cele vesele — îmi aştern surîs pe buze. ARH. OLT. XIX, 115. Oricît de vesel, surîsul ei avea în el un reziduu de tristeţe. CAMIL PETRESCU, P. 9. Cînd zvonul se alină, se întoarse cu obraz vesel cătră dadaca ei Măgdălina. SADOVEANU, O. X, 219. De afară răzbătea larma veselă a copiilor care se jucau şi se hîrjoneau fară grijă. id. ib. XXI, 73. Era o fire veselă, glumeaţă şi gata să te servească. MOROIANU, S. 57. Prin fereastra deschisă a camerei se auzeau ciripiri vesele de vrăbii. ULIERU, C. 118. Tinerii izbucniră într-un hohot vesel. VINEA, L. I, 12. Dumnedzeu să-i deie Tot vesele gînduri. MARIAN, NU. 509. Ei cîntă vesele hori. T. PAPAHAGI, M. 77. 0 (Adverbial) Această ambasadă fu vesel priimită de mărirea sa. BĂLCESCU, M. V. 405. Melancolia, amorul şi plăcerea. Priimiţi-le vesel ca pe ai voştri fii. ALEXANDRESCU, O. I, 123. Ciocîrlia... ciripeşte vesel în ziori. ALECSANDRI, P. I, 20. Fata vesel îi zîmbeşte, Luna-n ceri au asfinţit. CREANGĂ, O. 126. Cu cît el scrîşneşte, cu atît militarul rîde mai zgomotos şi mai vesel. CARAGIALE, O. I, 174. Uitîndu-se vesel la fata împăratului, zise: - Să-ţi dea Dumnezeu noroc şi izbîndă, stăpîna mea! ISPIRESCU, L. 16. Priveşte... în stînga şi în dreapta, nedumerit, mai ales că toţi se înseninează vesel. CAMIL PETRESCU, T. iii, 182. Un cucoş... bătu din aripi şi trîmbiţă vesel. SADOVEANU, O. I, 84. Ei cu toţi s-adun... Şi se veselesc, Ploscele ciocnesc, Vesel chiuiesc. ALECSANDRI, P. P. 66. Şade bătrînul Novac, Cu frate-său Balaban, Vesel beau şi ospătau. BALADE, II, 55. (F i g.) Vesel murmura izvorul. IOSIF, V. 113. Capitala rîdea vesel în podoaba steagurilor tricolore. REBREANU, R. I, 195. 0 (Prin lărgirea sensului) Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. creangă, o. 198. ♦ (Despre oameni) Care face glume, farse etc.; (despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) care provoacă hazul, care amuză; amuzant, glumeţ, hazliu, poznaş (2). Istoria mea este legată cu deosebite anecdote..., anecdote triste sau vesele. ALECSANDRI, O. P. 44. O colecţie de glume şi caricaturi, publicate de d. Ermil Borcia, veselul redactor al calendarului „Poznaşul”. SĂM. vili, 28. Umorul lui sănătos de moldovean, bogat în anecdote şi apropouri vesele. ANGHEL, PR. 166, cf. RESMERIŢĂ, D. Gazda, o femeie veselă,... aşezată în mijlocul tuturor, lua parte la toate glumele. ULIERU, c. 40. In tîrguri şi oraşe... s-a dezvoltat... cîntecul de petrecere, care nu era numaidecît necesar să fie vesel. IST. LIT. ROM. I, 139. Acest Hary Brummer făcuse vîlvă... tipărind... un almanah scandalos intitulat „Istoria veselă şi completă a principalilor zei ai omenirii, de la origini pînă în prezent”. ŢOIU, G. 7. Satira populară şi replica veselă se îmbină cu amărăciunea filozofică a autorului. DTL, cf. DSR, ALR SN V h 1 242/928. ♦ (Despre oameni) înclinat spre distracţii; petrecăreţ; (despre modul de viaţă al cuiva) specific omului petrecăreţ. Această viaţă veselă, a bea, a mînca şi nimica a lucra, nu ţinu mult. PETRO VICI, P. 260/1. Dulcea beţie nu e o crimă, şi nu crimă a considerat-o bunul şi veselul Anacreon. ARHIVA, I, 357. Era destul de aproape de teatrul luptelor şi totuş destul de la adăpost, pentru ca veselul împărat să-şi poată da în linişte banchetele lui de ambele sexe. PÂRVAN, G. 113 .La circiuma lui Neumann găsiră o societate numeroasă şi veselă: profesorul de greceşte Maiereanu, un chefliu şi jumătate,...
2204
VESEL
-390-
VESELI
popa Belciug, profesorul Spătaru. REBREANU, I. 151. Chiar complectaşul cel mai bărbos şi mai mohorît devenea copil în puhoiul de viaţă veselă. SADOVEANU, O. XXI, 50. Ţi-ar place şi acum să trăieşti o viaţă veselă, cu petreceri, cu femei frumoase, românia LITERARĂ, 1973, nr. 36, 19/1.
♦ (Familiar, ironic; de obicei construit cu verbul „a fi”) Care este (uşor) ameţit de băutură. Cf. mardarie, l. 2932/18, tdrg, ALR II 3 688/102, 172. o Venise acasă cam vesel şi cu chef de vorbă.
    2.      P. e x t. Care este plăcut vederii, care produce încîntare, desfătare; (regional) veselos (2). Cf. lex. marş. 221. Descrie natura în simplitatea ei,... vreun cîmp vesel, un cer senin, vreo apă limpede. HELIADE, Ο. I, 251. în toate părţile vezi cîmpia verde presărată cu case... Mai în depărtare, cît vezi cu ochii, cîmpul vesel şi bogat. GHICA, S. 537. In vesela vale, A carii verdeaţă ades am călcat, în liniştea nopţei, privirile tale Se-nalţ. ALEXANDRESCU, O. I, 113. Camera... mi se părea mai confortabilă, mai veselă, mai plăcută. SION, P. 61. Vesela verde cîmpie acu-i tristă, vestejită; Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, POEZII, 7. Cu cît ochii mei era înfocaţi, cu atîta ai lui era răci în faţa unei privelişti atît de vesele şi de încîntătoare. id. O. P. 12. Pe vesele covoare Ei în horă se-nvîrtesc. BOLINTINEANU, P. I, 345. Humuleştii,... sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi care se ţin tot de una. CREANGĂ, O. 179. Vara erau vesele măhălălele, flecare casă avea grădină şi livadă. CONTEMPORANUL, II, 106. Căsuţe vesele se ivesc pe podişul din dreapta ta. VLAHUŢĂ, O. A. II,
165.  Satu-n vale pe-o colină, Mic şi vesel COŞBUC, P. I, 261. Cînd lanţul de verdeaţă şi de locuinţi vesele încetează, arşiţa stăpîneşte peste drumul înecat în praf şi peste popuşoaiele ofilite. IORGA, P. A. 1,153. Cît praf de flori nu cerne vîntul de-a lungul zilelor de vară, Şi totuşi veselă-i grădina. ANGHEL, î. G. 27. Am întîlnit-o întîia oară într-o zi de primăvară, într-o căsuţă albă, veselă, modestă. REBREANU, NUV. 216. Odaie Albă, Veselă Şi mică Cu parfum de levănţică. MINULESCU, VERS. 298. Mi se părea ciudat muntele cu codrul verde-deschis, gol iarna, mai luminos vara; mai vesel, însă mai scăzut şi mai puţin etern. SADOVEANU, O. XXI, 124. Caragiale e simţitor... şi la aspectul ursuz sau vesel al locuinţei omeneşti. CONSTANTINESCU, S. II, 74, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 0 (Despre culori) Culorile lor sunt mai vesele, deosebindu-se de la specie la specie. SIMIONESCU, F. R. 203. în Muntenia, la portul nostru naţional, predomină colori vesele, cari atrag şi reţin privirea. IZV. XIII, 206. Oricare ar fl subiectul ales..., chiar atunci cînd avem a face cu armonii vesele de culoare, vii şi limpezi, el pare văzut cu o seriozitate, care va părea uneori vecină cu tristeţea. OPRESCU, S. 86. 0 (Adverbial) Focurile vioaie prindeau a luci vesel în toate părţile. SADOVEANU, O. XXI, 101.
    3.      P. e x t. Care are loc, care se petrece în bună dispoziţie, într-o armosferă de veselie (1); plin de voie bună, de voioşie; (regional) veselos (3). O zi foarte turburată, mai apoi veselă (a. 1693). FN 7. Aşa... să face şi la mesele şi ospeţele celor mari, că sînt toate voioase şi vesele. ANTIM, O.
12.  Multe zile vesele petrecură. BUDAI-DELEANU, Ţ. 334. Prînzul fu vesăl, pre cît noapte[a\ de pe Prut fusesă urîtă. RUSSO, S. 170. Am petrecut două săptămîni vesele în capitala Basarabiei. NEGRUZZI, S. I, 68. în valurile-acelea de lume încîntată, In care ne-am găsit, în vesele cadrile, în sala luminată, Stam singur şi mîhnit. ALEXANDRESCU, O. I, 148. Trei fecioare albe, nalte şi frumoase... In veselă horă uşoară sălta. ALECSANDRI, P. I, 190. Ce vesele sînt acele întruniri de una sau doua ore. ODOBESCU, S. III, 17. Sărbătoarea Crăciunului vesel la 25 decemvrie este introdusă în întreaga biserică creştină... de 16 secoli. VICIU, COL. 5. După împlinirea acestor formalităţi se începe ospăţul vesel id. ib.
12. Azi vă dau o veselă agapă. TOPÎRCEANU, O. A. I, 235. Se
făcu tăcere la acea masă puţin veselă. SADOVEANU, O. XIII, 39. Spiritul lui era un neistovit tezaur de snoave, de cuvinte de duh, de cîntec, mult preţuit în adunările vesele ale vremii. VIANU, L. R. 53, cf. dl, dm, M. D. enc., dex. 0 (Adverbial) Agripina începuse ziua nici mai vesel, nici mai trist ca alte zile. GALACTION, O. 159.
     -  Pl.: veseli, -e.
     -  Din v. si. réciiik
     VESEL AR s. m. Persoană care are în păstrare vesela într-o unitate militară, într-o închisoare etc.
     -  Pl.: veselari.
     -  Veselă + suf. -ar.
     VESELĂ s. f. Totalitatea vaselor1 (A I 1) folosite la masă (sau, rar, la prepararea mîncării); (regional) veselărie. V. v ă s ă r i e. A fost o masă minunată. Ştii, ca în pragul unui mare eveniment... Am scos vesela de argint. CAMIL PETRESCU, T. II, 389, cf. SCRIBAN, D. Articole din bachelită (veselă, scrumiere, tabacheri etc.). NOM. MIN. I, 249. Comandă cîteva bufete pentru veselă. CĂLINESCU, B. I. 436. Ce nevoie aveţi de veselă, dacă mesele se dau la restaurant? id. S. 356, cf. DL, DM, FD III, 197. într-o bună parte a stratului din veacul al V-lea î.e.n., apare din abundenţă la Histria o ceramică cenuşie, lucrată la roată, constînd din mici ulcioare... şi din străchini... constituind vesela de uz comun. H. DAICOVICIU, D. 39, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., DSR, NALR - OII MN 261, 779.
     -  Din fr. vaisselle.
     VESELĂRIE s. f. (Regional) Veselă (Slăvuţa - Filiaşi). Cf. NALR - o ii MN 262, 779/924.
     -  Veselă + suf. -arie.
     VESELI vb. IV. R e f 1.1. (Popular; adesea cu determinări introduse prin prep. „de” sau, învechit, „în”, „întru”, „pre”, învechit şi regional, „cu”; în textele religioase, adesea, în corelaţie cu a se bucur a) A deveni vesel (1), a manifesta bună dispoziţie, voie bună sau, p. e x t., bucurie, mulţumire; a simţi bucurie, a fi cuprins de (o mare) bucurie; (în limbajul bisericesc) a fi cuprins de fericire, de beatitudine, de extaz.
 V.  înveseli, bucura. Pravednicii să se veselească şi bucure-se între Dumnedzău. PSALT. HUR. 552/16. Veseli-se-va Domnul de lucrurile sale. ib. 87v/10. împreunaţi-vă chinu-relor Iu Hristos, bucuraţi-vă... şi întru ivirea slaveei lui prea-bucuraţi-vă veselindu-vă. COD. vor.2 80v/9. Bucuru-me şi veselescu-me de meserearea ta, că căutaşi spre smerenia mea. PSALT. SCH. 88/3. Veseliţi-vă în Domnul şi bucuraţi-vă derepţii, şi lăudaţi-vă toţi derepţii cu înrema. PSALT. 56. Se veselească-se şi bucure-se limbile, că giudeci oamerilor în dereptate, şi limbile în pămîntu deregi. ib. 125. E derepţii se veselească-se şi se bucure-se între Dzeul, şi îndulcească-se în veselie, ib. 126. Veseliră-se toţi upovăind în tine, In veac bucura-se-vor şifî-veri într-înşii. CORESI, PS. 10/7. Ispovedescu-mă ţie, Doamne, cu toată inema mea, Spuiu toate ciudesele tale. Veselescu-mă şi mă bucur de tine. id. ib. 18/1. Iară direpţii să vor veseli de faţa lui Dumnedzău şi de cîntările cele dulci a îngerilor. VARLAAM, c.
 25. Să veseliră şi să bucurară deaca vădzură pre Dumnedzău. id. ib. 94. Văzînd Patru Vodă atîta adeverinţă de la împăratul, fu bucuros foarte şi inima i să veseli. URECHE, L. 148. Cela ce va fl scutelnic să nu plătească vamă, de vreme ce i-au dat Dumnedzău un dar ca acesta, poate să să bucure şi să să veselească cu acest bine. PRAV. 49. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă iaste în ceriure. N. TEST. (1648), 6v/23. A ne veseli şi a ne bucura să cădea, căce fratele tău acesta mort era şi învise, şi pierdut era şi să află. ib. 90v/15, cf. MARDARIE, L. 1952/14. Daca şăzi la masă nu este legea să judici, ... ci are masa obiceiul său de veselie, să se veselească toate oştile tale şi
2208
VESELI
-391-
VESELI
 slugile de tine. NEAGOE, ÎNV. 207/6. Dumnezeiescul Nifon pricepu că va să fie aproape şi petrecania sa şi se bucură sufleteşte şi să veseli. GAVRIL, NIF. 50/14. Te-ntoarce, Doamne, cătră noi cu bine, Să să veselească oamenii de tine, Şi mila ta, Doamne, spre noi o iveşte. DOSOFTEI, PS. 284/12. Şi că să scîrbeşte omul pre lume, atîta se veseleşte sufletul de bunătăţi ce dobîndeşte. FL. D. (1680), 14v/7. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să dăm mărire lui. CHEIA ÎN. 74v/13. Vei mînca acolo înaintea D[o]mnului D[u]mn[e]zăului tău şi te vei veseli tu şi casa ta, BIBLIA (1688), 137739. Să vă bl[di\g[os]loviţ şi să vă veseliţ întru Avimeleh şi să să veselească şi încă şi el întru voi. ib. 181V3. Vei vini într-o adunare sJ[i]nţilor, să te ves(e)Ieşti neîncetat (a. 1692). GCR I, 301/13. Cu toţii acmu de lucrul isprăvit veselindu-să fietecare monarh sfetnicilor, senatorilor şi supuşilor săi cinste şi masă mare să gătească porunciră. CANTEMIR, 1.1.1, 243. Mihai Vodă, deaca văzu că i se închină cetăţenii, să veseli. ANON. CANTAC., CM I, 133. Constandin Vodă... să veseliia în avuţiia cea multă ce rămăsese de la Matei Vodă. R. POPESCU, CM I, 369. Au găsit om de treabă, căpitan, care făgăduieşte să meargă şi să veseliră. ANON. BRÎNCOV., CM II, 301, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 237. întru această lume vom petrece viiaţă pacinică şi far ’ de turburare, iară în cea viitoare ne vom bucura şi ne vom veseli. ANTIM, O. 56. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să dăm mărire lui. id. ib. 127. După rugăciunea ei, o au dăruit D[u]mnezeu şi au priimit fat în pîntecile ei, şi au născut cocon, şi s-au veselit (cca 1760). GCR II, 68/2. Veseleşte-se de tine beserica ta //[ristoajse, strigînd: tu eşti puterea mea, D[od]mne. MINEIUL (1776), 8v2/8. Nu numai ei (adecă grădinarii) singuri, mirosindu-le, să se vesălească, ci şi pre cei ce-i iubesc să-i împărtăşască... de mirosul florilor (a. 1786). CAT. man. I, 35. Drepţii să vor veseli, iară păcătoşii să vor întrista. MICU, în ŞA I, 93. Intrînd în tabără această veste, cu mult s-au mai veselit oastea grecească. HERODOT2, 468, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Dacă trecu Dunărea, turcii mult să veselea (a. 1809). BUL. COM. IST. I, 313. S-au veselit creştinii văzîndu-se atunci izbăviţi de turci. DIONISIE, C. 179. Numai atunci mă veselesc Cînd sflnta jertfa slujesc (a. 1821). REV. IST.
 II, 319, cf. LB. Deaca ceva rele ai jacut, înfruntează-te, iar deaca bune, veseleşte-te. POTECA, F. 325/18. Muzele la Olimp cîntă, Săltînd, cununi împletesc; Dup-a lor dar pildă sfintă Veniţi să mă veselesc. HELIADE, O. I, 260, cf. I. GOLESCU, C. Un părinte de familie... să veseleşte mai mult şi mai din inimă. MARCOVICI, D. 148/8. împărat îi cerşitoriul: oricînd bea, se veseleşte, Şi nebunul totdeauna de sine se mulţămeşte. CONACHI, P. 287, Cf. ISER, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC,
 II, 453, LM. Nu e lucru mai frumos decît să stai şi să priveşti cum oamenii se veselesc. SLAVICI, O. II, 56. Toţi slujitorii s-au veselit de această întîmplare. ISPIRESCU, L. 2. Această veselie a liberaţilor nu era un semn bun; pentru ce se veseleau ei atît? BACALBAŞA, S. A. I, 192, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Descoperind acest adevăr, se veseli şi începu a rîde singur. SADOVEANU, O. X, 564, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DSR. Cu mint ne miruim, Cu vinu ne veselim, Cu apă ne iordănim. ŞEZ. II, 22. Cu jocu mă veselesc. MARIAN, H. 125. S-a veselit şi norodu de veselia împăratului. STĂNCESCU, B. 124. Cum să nu ne veselim, Cînd şi nouă că ne vin Veseli, buni colindători? VICIU, COL. 37. Noi norodul cel sfînt, Plinirea semnelor văzînd, Cu cîntări ne veselim. ARH. FOLK. IV, 27. Gruia, cînd îmi auzea, faţa i se veselea, In picioare se scula. BALADE, II, 45. (I n t r a n z.; învechit) Domnulu-i va odihni carii mor în credinţa lui... Aceştia-i lasă în odihnă... acolo viselind, cum să aibă tot binele (a. 1562-1601). TEXTE ROM. (XVI), 336. Aşa-ş împlură nevoinţa luînd de la D[o]mnul //[ristojs cununa biruirii în slavă cu sv[i\nţii veselind. DOSOFTEI, v. s. septembrie 20716. Zlatoust zice: vremelnică iaste aceea ce veseleşte, vecinică iaste aceea ce întristează (a. 1700). gcr i, 339/31. 0 (învechit; urmat de determinări în dativ) înţelegătoarele suflete... să se veselească legiei Iu Dumnezeu. CORESI, EV. 401. Adevărul bun iaste să
 înţeleagem şi să socotim şi să ne veselim legiei Iu Dumnezeu şi înţelesului celuia bunul şi lucrurilor sufleteşti, id. ib. 416. 0 (în formule de urare) Nănaşul îi binecuvîntează zicînd: „ o norocirea Tatălui ceresc, mila lui Dumnezeu, să fiţi binecuvîntaţi, să fiţi întru mulţi ani, veselindu-vă şi lăudînd pre DumnezeuRETEGANUL, ap. DENSUSIANU, Ţ. H. 243. Gazdo, să te veseleşti Şi la mulţi ani să trăieşti. VICIU, COL. 31. Toţi mesenii să trăiască, Mulţi ani să se veselească! FRÎNCU - CANDREA, M. 162. Gazdă să te veseleşti Şî la mulţ ani să trăieşti. DENSUSIANU, Ţ. H. 166. Tu, curată ce eşti, Maica luminii cereşti, Veseleşte-te curat, De Fiiul tău înviat. PĂCALĂ, M. R. 226. Maica luminii cereşti, Veseleşte-te curat De-al tău Fiu ce-au înviat. ARH. folk, iv, 19. 0 (în texte religioase; intensificat prin „cu veselie”, „în veselie”; adesea tautologic) Cearcetă noi cu spăsenia ta, se vedemu în dulceaţă aleşii tăi, se veselimu-nă în veselie limba ta şi se lăudămu-nă cu dostoinicia ta. PSALT. 223. Cu acea veselie veselescu-se sfinţii. CORESI, EV, 319, cf. id. PS. 294/12. Socoteşte pre noi întru mîntuirea ta... ca să ne veselim întru veselia limbii tale. BIBLIA (1688), 416V36. Aceştia carii pre acestaş Domn întru mărire strălucind l-au văzut, ce vor fi făcut şi cu ce bucurie să vor fi bucurat şi cu ce veselie să vor fi veselit? ANTIM, o. 12. 0 F i g. Să se veselească dealulu Sionului. PSALT. HUR. 40713. Se veselească-se pădurea Sionului şi bucure-se fiele iudeiloru, dereptu giudeca-tele tale, Doamne. PSALT. 92. Brazdei ei adapaşi şi înmulţişi grîurele ei în picăturile ei, veselescu-se în lucoare. CORESI, PS. 165/9, cf. 266/14. Brazdele lui îmbătă-le, înmulţeşte naşterile lui, cu picăturile lui veseli-se-va răsărind. BIBLIA (1688), 4012/32. Căldura soarelui... face pămîntul de rodeşte şi să veseleşte. ANTIM, O. 197.
 ♦ T r a n z. (f a c t.) A face să devină sau să fie vesel (1), a produce (cuiva) bună dispoziţie, voie bună sau, p. e x t., bucurie, mulţumire. V. înveseli, bucura. N-ai veselit vrăjmaşii mei. PSALT. HUR. 2372. După înmulţirea durerilor mele întru inema me, măngăiarea ta veseliră sufletul mieu. PSALT. SCH. 309/12. Dereaptele Domnului dereapte veselescu înrema. PSALT. 31. Inrălţaiu-te, Doamne, că me luaşi şi n-ai veselitu vrăjmaşul mieu de mere. ib. 49. Vinul veseleaşte inema omului. CORESI, PS. 284/6. Pre care om iubeşte Dumnedzău pre acela şi cearcătă, la acela nevădzut vine de măngăie sufletul lui şi inima lui veseleşte. VARLAAM, c.
 145. Omul înţelept cît îi vei adaoge şi-i vei lungi cuvintele cele bune, atîta mai mult se va folosi şi va mulţumi, iar de-l vei veseli cu băutura şi cu mîncarea, mai rea răutate vei aţîţa într-însul. NEAGOE, ÎNV. 208/2. Mi-ai arătat căile de viaţă Şi m-ii veseli cu sfînta-ţi faţă. DOSOFTEI, PS. 45/8. Dreptăţile-ţ sînt adevere, De nu fac nimăruia scădere, Şi veselesc inema curată, id. ib. 58/15. Şi au făcut praznicul azimelor 7 zile cu veselie, căci au veselit pre dînşii D[o]mnul şi D[o]mnul au întors inima împăratului Asur preste dînşii. BIBLIA (1688), 3392/38. M-ai veselit, D[oa]mne, cu facerea ta şi întru faptele mînilor tale bucura-mă-voiu. ib. 4112/59. Frumseţele tale... de departe mîngăiesc şi de aproape sufletul veselesc. CANTEMIR, I. I. II, 82. Să răsipesc veşti de pagubă la Poarta
 Otomană, cari   veselesc pre creştinii cei buni (a. 1695). FN
 60.  Lumina aceasta, ochii cei slabi ai ucenicilor nu-i smintiia, ci    mai     vîrtos,   cu o bucurie      oarecare,
 dumnezeiască, îi veseliia. ANTIM, O. 10. Nu văz vreo bunătate carea să veselească pre îngeri şi să întristeze pre diavolul, id.   ib.     149.    Propoveduitoriule   de cele
 d[\i]mnezeieşti,... ai veselit inimile credincioşilor. MINEIUL (1776), 21 r2/20. Cu nimic mai mult nu veseleşti pre sufletul decît cu facerea de bine. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 82r/4. Pre drepţi îi va veseli faţa lui Dumnezeu, iară pre păcătoşi îi va împresura faţa focului. MICU, în ŞA I, 93. Noi îţi mulţumim ţie, căci ne-ai veselit pre noi astăz cu vestminte, mîncare şi cu băutură. PETROVici, P. 231/26, cf. lb, i. golescu, c. Mulţămirea dinlăuntru... lipseşte de la omul bolnav,
 2208
VESELI
-392-
VESELIE
 petrecerea cu alţii nu-l veseleşte, albineţ, M. 3/19. Ca să o veselească au aflat acest mijloc. PANN, E. I, 81/13, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 453, LM. Am plecat din casa părintească ca să fac o faptă care să veselească pe tata. ISPIRESCU, L. 299, cf. TDRG, CADE. Vinul veseleşte inima omului. SADOVEANU, O. X, 7, cf. DL, DEX, DSR. Floricică albăstrea, Mîndră, mîndruleana mea,... Rîsu-ţi lumea veseleşte, Plînsu-ţi lumea amărăşte. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 15. 0 F i g. A riurelor reapede veseliră cetatea Dzeului, sfmţit-au fsatul său susul. PSALT. 89, cf. CORESI, PS. 121/10, BIBLIA (1688), 396l/56. Soarele... pre toate împreună le bucură şi le veseleşte. ANTIM, O. 74. Foaie verde ş-un susai, Tu, bădiţă, cînd erai, Drumurile veseleai. FOLC. MOLD. I, 523. ♦ R e f 1. (Rar; urmat de determinări modale) A rîde (1). De Marenne tresări şi boierii se veseliră în bărbi, privin-du-se cu coada ochiului. SADOVEANU, O. X, 144. Vistiernicul Cristea se veseli zgomotos, id. ib. XIII, 136, cf. 81.
 ♦  T r a n z. (învechit; de obicei în textele religioase) A mîngîia (II1). Luo pre Răveca şi fu lui muiare şi iubi pre ea şi în acest chin fu veselit Isac de dorul mîni-sa. PO 82/6. lacov... plînse cu amar pre feciorul său. Sculară-se iară toţi feciorii şi featele, cum să veselească pre el. ib. 130/17, cf. ANON. CAR.
     2. A-şi folosi timpul în mod plăcut, distrîndu-se, amuzîndu-se, chefuind etc.; a se distra, a se amuza; a chefui; a petrece (II 3). Am rîsu, şi am beutu, şi am mîncatu,... şi ne-m veselitu fară direptu (cca 1550). cuv. D. BĂTR. II, 457/8. Audzind... /[isu]s Navin vreava oamenilor ce se veseliia, dzise lu Moisi: atare strigare iaste în tabără ca întru războiu. PO 288/12. Aduceţi viţelul cel gras şi-l giungheţi..., să mîncăm şi să ne veselim. VARLAAM, C. 12. Laslău craiu...cerşutu-ş-au blagoslovenie de la vlădicii săi, să-l lase trei zile să să veselească cu doamna sa şi cu boiarii săi. URECHE, L. 62, cf. 84. Aduceţ viţelul cel îngrăşat, giungheaţi-l şi, mîncînd, să ne veselim. N. TEST. (1648), 90731. Cînd şădeţi la masă de vă veseliţi cu mîncări şi cu băuturi, nu faceţi vorbe şi cuvinte deşarte. NEAGOE, ÎNV. 194/28. Dacă s-au mai veselit, au poftit pre Ştefan Vodă pentru surlari să dzică. M. COSTIN, O. 173. Suflete,... mănîncă, bea, veseleşte-te (a. 1683). GCRI, 271/22. Dupre ce i-au încălzit şi, de veseliia vinului, sărind toţi, cu multe feliuri de hore juca preste toată noaptea veselindu-se (a. 1687). REV. IST. I, 390. S-au veselit 2 săptămîni cu feluri de feluri de muzîci şi de giocuri şi pelivani şi de puşci. NECULCE, L. 69, cf. 180. Papa, făcîndu-i pe voia, să să fie veselit cu a săi... acele trii zile bînd şi mîncînd. CANTEMIR, HR. 137. Să veseliră pînă ce au înserat (cca. 1760). GCR II, 68/25. Să veseliră acolo mult şi să dusără pre la ţările lor. alexandria (1794), 63/3. Undi auziia primblări frumoasă, acolo merge di să veseliia. HERODOT2, 123. Petrecînd muscalii ca o lună de zîle în Bucureşti, se veselea şi cînta şi bea. DIONISIE, C. 181. în sărbătorile Paştilor,... toţi boierii şi lăcuitorii din Tîrgovişte, fară grijă, mînca, se veselea şi juca. F. AARON, 1.1, 120/16. La ce am venit noi oare aici? Să punem ţara la orînduială sau să ne veselim?... Aideţi să bem şi să mîncăm. FILIMON, o. I, 179, cf. PONTBRIANT, D. Ian auzi hoţii de bărbaţi cum se veselesc far ’ de noi! ALECSANDRI, T. 691, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 453, LM. Mîncaţi, beţi şi vă veseliţi, dar de fata împăratului Roş nici nu gîndiţi! CREANGĂ, O. 103. Se petrec şi se veselesc cu toţii pînă în ziuă. MARIAN, NU. 183. O noapte întreagă mîncau şi se veseleau, şi altă treabă nu făceau. SÄM. Iii, 539, cf. TDRG. Nu-mi place să beau înainte de biserică, asta nu! ... Dar de-acum pot să mă veselesc şi eu! AGÂRBICEANU, A. 139. Dumnezeu de aceea a lăsat sărbătorile, să se mai veselească şi prostimea. REBREANU, I. 22, cf. id. R. I, 128, RESMERIŢĂ, D., CADE. Aici ne veselim şi în altă parte pier oamenii de ciumă şi de sabie. SADOVEANU, O. X, 56, cf. SCRIBAN, D. La zile mari
 ca: Paştile, Crăciunul, Rusaliile şî la acele onomastice... tot omul este dator, din moşi strămoşi,... să se veselească la masă întinsă şi îmbelşugată. ULIERU, c. 109, cf. DL, DSR. Vîlcul bea, se veseleşte, Cu trei fete se-ndrăgeşte. ALECSANDRI, P. P. 38. La masă se pun Şi benchetuiesc, Şi se veselesc, Ploscele ciocnesc, id. ib. 66. Tu bei şi te veseleşti, Şi de holeră nu gîndeşti. POP., ap. RUSSO, s. 25. Zîua bea, să veseleşte, Noaptea fură şi plăteşte. MÎNDRESCU, L. P. 168. Haide, şi ne-om veseli, Pînă ce ei vor veni. MARIAN, H. 10. Beau şî să veselesc, De niminia nu grijăsc. GRAIUL, I, 71. Haida la prînz să prînzim Ş-apoi să ne veselim. FRÎNCU - CANDREA, M. 192. Asta-i sara de Crăciun, Să te veseleşti, om bun, La cea masă de mătasă. BUD, P. P. 73. Ai sî bem, să ne veselim. DENSUSIANU, Ţ. H. 187. Toţ beu şi să veselesc. PĂCALĂ, M. R. 231. La masă se aşeza Şi bea şi se veselea Cu fraţii alăturea. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 45. Toţi beau şi se veselesc, Şi pe domni îi pominesc. BÎRLEA, L. P. M. I, 15. Punea masa şi mînca, Şî bea, şî sî vesălea. DIACONU, VR. 166, cf. GR. S. VII, 34, ALR II4 839/172. Mare masă că-ntindea Şi mi-şi bea, Şi mi-şi mînca, Şi tare se veselea Cu nuntaşii-alăturea. BALADE, III, 309. Io napoie iară-ntorc Şi ne veselim frumos. FOLC. TRANSILV. I, 19. Hai să merem noi la nuntă. Ş-acolo ne-om vesăli. O. BÎRLEA, A. P. I, 116. Fii, maică, cu Dumnezeu Şi te roagă tot mereu, Dacă vrei să vin acasă, Să ne veselim la masă. FOLC. MOLD. I, 542. 0 (Construit cu dativul etic) Bea, voinice, te gostăşte Şi mi te mai veseleşte. BALADE, II, 45. 0 I n t r a n z. Mîndrule, voinicule! Tu tot bei şi veseleşti De holeră nici gîndeşti. alecsandri, P. P. 38. Bem, cîntăm şi veselim Şi din gură chiuim. id. ib. 384. Vîlcu bea şi veseleşte, De holeră nici gîndeşte. POP., ap. RUSSO, S.
 25.   Tot să bei, să veseleşti, Chefuşorul să-mplineşti. SEVASTOS, N. 296. Nu te duci să veseleşti, Ci-acolo să vecuieşti. MARIAN, î. 242. El tot bea şi veseleşte, Din pahar nu mai găteşte. ŞEZ. I, 148. Di cînd beu şi veselesc, Nimărui nu datoresc. cardaş, c. p. 156. Tu bei şî veseleşti, Şî de Badiu nici gîndeşti. GRAIUL, I, 332. Numai Gruia lui Novac, Nice bea, nici veselea,... Da cu lacrămi se hrănea. BÎRLEA, L. P. M. I, 15. Ele beau şi veselesc, Şi eu plîng şi mă scîrbesc. FOLC. MOLD. I, 149.
     - Prez. ind.: veselesc, pers. 3 şi (Maram.) vesàlé.
     - Din V. Si. EECEAHTH.
     VESELIE s. f. 1. (Stare de) bună dispoziţie, (de) voie bună sau, p. e x t., (de) bucurie, (de) mulţumire; expresie, manifestare a unei asemenea stări; (învechit, rar) veselitură. Dat-ai veselie intru înrima mea. PSALT. HUR. 3712. Lumină luce derepţilor Şi derepţilor cu înema veselie. PSALT. SCH. 318/4. însăş această viaţă a noastră cu mai multă trudă înjugată iaste decît cu veselie. CORESI, EV. 27. Fraţilor, să ne nevoim cu veselie şi cu cîntări, să prăznuim noirea praznicului acestuia, id. ib. 133. Mare-i noauă veselie, cîndu ne vom îngrupare, că iară vom fi într-una, cu Domnezeu vom lăcui (a. 1562-1601). TEXTE ROM. (XVI), 336. Nu mi-ai dat în ştire cum să te petreacem: cu veselie şi cu cîntece... şi cu glas de ceateră? PO 106/24, cf. GCR I, 40/40. Iară astădzi iarăş au venit pre noi veselie şi voie bună. VARLAAM, C. 91. Grija tăia veseliia lui (a. 1648). GCR I, 133/27, cf. MARDARIE, L. 1162/11. Veniţ cu credinţă bună şi cu veselie sufletească să luaţ toţ sv\î\nta nafură (a. 1661). GCR I, 181/28. Astfel, îmbrăcîndu-te în dragostea lui Dumnezeu, ca într-o platoşă, să ieşi cu veselie la boierii tăi. NEAGOE, ÎNV. 236/16. Oprindu-l la masă şi-au scornit voie bună, închinînd la Bucioc cu veselie. M. COSTIN, o. 68. I-au adus la ludea cu veselie mare. BIBLIA (1688), 700741, cf. 224729, 4132/42. Patriarhul încă cu mare veselie le-au trimis pre un Mihail mitropolit. CANTEMIR, HR. 373. Reporturile vor fi pline, ori de veselie, ori de întristăciune (a. 1703). FN 126. Banii... îi dau veselie şi părere bună, cînd
2209
VESELIE
-393-
VESELIE
 îi cîştigă. C. CANTACUZINO, cm i, 79. După lumină, întunerec, după veselie, întristare. R. POPESCU, CM I, 494, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 221. Multă veselie sufletească ne aduc noao... aceste cuvinte ale sfintei „Evanghelii” de astăzi. ANTIM, O. 194. La acest preacinstit şi sfînt praznic de astăz aflu doao lucruri împrotivitoare, carele, amîndoao deodată, întru acestaş ceas, îmi pricinuiesc şi veselie şi întristare, id. ib. 202. Ostenelele tale, cinstită Pelaghie, semănîndu-se cu lacrămi de veselie, ai adunat în ceriuri mulţime de bucurie. MINEIUL (1776), 44r2/16, cf. 169v2/37, KLEIN, D. 455. Zicea să le o mai cînte iară, Poftorindu-şi dintr-acea cîntare Stihul de pe urmă, cu veselie: Viie zieu Amor! Amor să viie! BUDAI-DELEANU, Ţ. 134, cf. LB, HELIADE, O. II, 341, I. GOLESCU, C. Durerea şi veselia ajută deopotrivă la desăvîrşirea noastră. MARCOVICI, D. 171/7. Toţi au purces cu veselie cătră chioşc. DRĂGHICI, R. 83/1. Veselia, rîsul şi o plăcută soţietate sînt cele mai bune mijloace favoritoare mistuirei. ALBINEŢ, M. 116/4. Nu cunosc nici un oraş din Europa care să poată aduna o societate mai desăvîrşit plăcută şi unde tonul cel mai bun să se arăte mai unit cu veselia cea mai dulce. DACIA LIT. 133/4, cf. valian, v., ISER. El aducea pretutindene acea veselie plăcută ce izvorăşte dintr-o inimă bună. RUSSO, S. 179, cf. POLIZU. Era plin de originalitate, de duh şi de veselie. GHICA, S. 61. Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gîndire, nu m-arată cum sînt! ALEXANDRESCU,
 0.   I, 154. Hora sau brîul făceau să se bătătorească iarba de sub copaci şi valea să răsune de ţipete de veselie. SION, P. 56. Părinteasca dumitale scrisoare de la 17 zile ale lunei lui mai am primit-o cu nespusă veselie. FILIMON, o. I, 127, cf. PETRI, v., PONTBRIANT, D. Şese buţi cu vin fură destupate pentru scumpii oaspeţi, care le deşertară cu veselie în sănătatea lui Ion Vodă. HASDEU, I. V. 73, cf. CANELLA, V.
 133. O sărută iarăşi, şi veselia renăscu pe faţa amorezii sale. ALECSANDRI, O. P. 30, çf. COSTINESCU, CIHAC, II, 453, LM. Strigătele de veselie umpleau toată casa. ODOBESCU, s.
 III, 304. Ea-l puse între florile din fereastră şi cînta de veselie, de răsuna castelul tatălui ei. EMINESCU, O. VI, 323. Privim veselia şi uşurinţa cu care membrii majorităţii parlamentare de la noi au primit comunicarea, id. ib. XIII,
 266. Din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare. CREANGĂ, o. 198. Fraţilor!... Am luptat şi am progresat; ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia! CARAGIALE, O.
 VI,  171. Fiul împăratului... domni în pace, în linişte şi în veselie toată viaţa lui. ISPIRESCU, L. 40. în ochii ei mari şi blînzi ca de căprioară era atîta farmec, şi-n toată făptură ei atîta lumină şi veselie. VLAHUŢĂ, S. A. II, 183. Priveau recruţii cu jale la rezervişti, şi pentru ei această veselie a liberaţilor nu era un semn bun. BACALBAŞA, S. A. I, 192. Se aflau în culmea veseliei. MARIAN, S. R. III, 15. Pleacă cu toţii în cea mai mare veselie cîntînd şi horind, pedestri, călări, în căruţe şi care. RETEGANUL, ap. DENSUSIANU, Ţ. H. 242, cf. DDRF. Crăiasa-n veselia ei Cu grabă se-nvoieşte. COŞBUC, P.
 1,   68, cf. BARCIANU. Veselia ei nu mai era egală şi continuă, ca altădată. DELAVRANCEA, H. T. 59, cf. ALEXI, W. Nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie. ANGHEL, PR. 61, cf. TDRG. Acum se simţea iar în siguranţă, era vesel şi veselia lui, ca a oricărui om bun de inimă, era contagioasă. AGÂRBICEANU, A. 78. A treia zi îl duc acasă, însoţindu-l cu muzică şi cu multă veselie. VICIU, COL. 15. închipuiască-şi orişicine situaţia acestuia şi marea veselie a celorlalţi. PĂCALĂ, M. R. 213. Avea în toată înfăţişarea o veselie sănătoasă pe care se silea şi nu izbutea s-o ascundă. REBREANU, I. 255, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Veselia să domnească în casa noastră. IZV. XIII, 176. Tinereţa şi veselia voastră sînt mîngîiere pentru sufletul meu. SADOVEANU, O. XXI, 616. Veselia Anei o ardea la inimă.. DAN, u. 8. Vremea frumoasă predispune pe om la
 veselie. IORDAN, STIL. 231, cf. SCRIBAN, D. în tot satul fusese mare veselie cînd se zvonise că Tudor are să ia o fată tot din cuprinsul lui. ARH. OLT. XIX, 200. Afectez o veselie nelalocul ei. ARGHEZI, s. X, 109. Otilia vru cu orice chip să se urce într-un pod cu fin, spre veselia sfioasă a ţăranilor. CĂLINESCU, O. III, 107. Era acum de o stranie veselie. CAMIL PETRESCU, O. III, 204. Vorba e că veselia nu ţine de foame. TUDORAN, p. 251, cf. DL. Asta vrea să însemne, zise Niculae, cu unde de veselie pe chip, că soarta ta o să fie bună! PREDA, DELIR. 21, Cf. DM, M. D. ENC., DEX. Cina începu într-o veselie de carnaval. ŢOlU, G. 335, cf. DSR. Dragoş s-aţinea, Şi cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca,... Apoi capul îi tăia, Intr-o lance îl punea Şi pleca în veselie Pe frumoasa lui moşie. ALECSANDRI, P. P. 166. Ce chef şi veselie au avut el atuncea, cînd au cercat să zică într-însul [în fluier] şi cînd au văzut că joacă toate dinaintea sa! SBIERA, P. 7. Spuse mă-sii cum că a doua zi vine tată-său. Veselie mare pe nevasta zidarului, găteşte prin odaie frumos... şi aşteaptă. STĂNCESCU, B. 68. La nuntă petrecea în cîntări şi veselie. BALADE, II, 187, cf. O. BÎRLEA, A. P. I, 189. Schimbarea domnilor este... veselia nebunilor. golescu, p. 42/1, cf. zanne P. iv, 338. 0 (în corelaţie cu bucurie; mai ales în textele religioase) Implu-se bucuriei rostul nostru, şi limba noastră veselie. PSALT. SCH. 428/4. întoarse plîngerea mea în bucurie mie; spart-ai sacul mieu şi încinseşi-me cu veselie. PSALT. 50. Auzului mieu dai bucurie şi veselie, ib. 99. Plugariul... cu mare bucurie seaceră şi cu veselie. CORESI, EV. 78. Acest praznic plinu e de bucurie şi de veselie: bucurie la ceriu, suindu-se Hristos cătră Tatăl; pre pămînt veselie a toate făpturile, id. ib. 179. Astăzi e zi de bucurie şi de veselie... zioa învierei Iu //[ristojs. COD. TOD. 191. Cu cît mai vîrtos să nu ne vie bucurie şi veselie cînd vedem vrăjmaşii noştri biruiţi. VARLAAM, C. 91. Multă bucurie şi veselie era tuturora, că toţi îl iubia ca pre un părinte al său şi era bucuroşi toţi de venirea lui. URECHE, L. 151. S-au luat din mijlocul vostru veselia şi bucuria. NEAGOE, ÎNV. 208/13. [î]m dai bucurie Inemii şi veselie. DOSOFTEI, PS. 19/8. Pentru ca să nu fie bucuriia şi veseliia noastră în deşert, trebuie să cunoaştem cu ochii cei sufleteşti prăznuirea vremii aceştiia. ANTIM, P. 108. Petrecînd Grigorie Vodă în veselie şi cu bucurie... au cerut domnia Ţărei Româneşti. AMIRAS, LET. III, 174/14. Anul Nou aduce veselie şi bucurie, căci vesteşte venirea Mesiei. VICIU, COL. 18. Să-l cinstim cu veselie Şi cu mare bucurie, De acum pînă-n vecie, Anul Nou ca să ne fie. PĂCALĂ, M. R. 223. O, ce Paşti cu bucurie Şi cu mare veselie! ARH. folk, iv, 27. 0 (în formule de urare şi de salut) Mila Domnului să fie Tuturor de bucurie Şi nouă de veselie. viciu, COL. 37, cf. 22. Să ajungeţi multe zile la anul, Şi acestea să le petreceţi Cu bucurie şi veselie. BUD, P. P. 73. Rămîneţi în veselie, Ca Codreanu-n haiducie, Să-mi faceţi parte şi mie. FOLC. TRANSILV. II, 415. Fiţi voi cu veselie. BALADE, II, 164. La mulţi ani cu bucurie, Bucurie, veselie; Tot de bine să vă fie! FOLC. MOLD. I, 257. 0 F i g. Zise lor via: lăsînd vinul mieu, veselia lui D[u]mn[o]zău şi a oamenilor să mergu să d[o]mnescu lemnelor? BIBLIA (1688), 1802/39. Mi-a plăcut adesea cu glasul veseliei Ca să unesc şi glasu-mi în sărbători obşteşti. HELIADE, O. I, 268. Tot era pentru mine frumos: tot îmi azvîrlea raze de veselie! MARCOVICI, C. 15/14. Se încredinţează cineva de această lucrare văzînd verdeaţa şi veselia unui lan boronit. I. IONESCU,
 C. 28/20. La buciumul viţii trei vlăstări cresc, unul al sănătăţii, altul al veseliei, şi altul al turbur arii. PANN, P. V. I, 113/5. Veselia... pare că domneşte pînă şi în pietrele de pe malurile pîraielor. SION, P. 52. Cu voi vin florile-n cîmpie Şi nopţile cu poezie Şi vînturi line, calde ploi Şi veselie. COŞBUC, P. I, 91. La întorsul spre poale, în căldura şi în puternica lumină de după-amiază, priveliştile... par numai o veselie. IORGA, P. A.
 I, 142. Privind cu atenţie florile ciulinului... nu poţi să le
 2209
VESELIE
-394-
VESELIE
 negi nici veselia,... nici bucuria de o clipă. SIMIONESCU, FL.
 186. 0 L o c. adj. (învechit) De veselie = care proslăveşte, glorifică. Să strigăm lui D[\x]mnedzeu în glas de ves[o\lie, că Domnul de sus învricatu e şi împărat prespre tot pămîntul. COD. TOD. 192. Nu numai cu psalmi şi cu cîntări de veselie trebuiaşte să prăznuim o facere de bine ca aceasta. ANTIM,
 o.  107. 0 L o c. a d v. (învechit) In (ori întru) veselie sau întru toată veselia = cu voie bună; cu bucurie deplină. Lucraţi D[om]nului în veselie, Intraţi într-însul în bucurie. PSALT. SCH. 322/11. Scoase oaminii săi îm bucurie, şi aleşii săi în veselie, ib. 347/15. Aducu-se în veselie şi în bucurie, aducu-se în băseareca Iu împărat. PSALT. 88, cf. 205. Strigaţi Domnului tot pămîntul Lucraţi Domnului în veselie. CORESI, PS. 271/8, cf. 120/7. Toată marginea pămîntul[u]i i pare bine de împreunarea cereştilor cu pămîntenii. Toţi...întru toată ves[e]lia s-au împreunat şi toţi se bucură (ante 1633). GCR I, 83/11. De acestea toate să vor veseli şi să vor duce spre odihna şi spre răpaosul cel ceresc întru veselie netrecută. VARLAAM, C. 25. Să aşăzară domni fiiul şi tatăl în 2 ţări, domnind ei ţările întru toată veseliia. ANON. cantac., CM I, 135. 0 L o c. v b. (învechit, rar) A-i face (cuiva) veselie sau a-şi face veselie = a (se) înveseli, a (se) bucura. Zăblăul ce-mbrăcasăm m-au schimbat dintr-însul. Şi-m fece veselie cu veşmînt de slavă. DOSOFTEI, ο. I, 68. Veni-vor cu daruri fară de scumpete. Şi le vor aduce să-ţ fie la nuntă, Să-ţ faci veselie cu dînse mai multă. id. ib. 100. Ş-au scosu-ş Domnul cu tărie Oamenii săi cătră bucurie, Şi ş-au dat aleşilor să-ş facă Veselie-n viaţă, să le placă. id. ib. 242. 0 E x p r. (învechit, rar) A-i fi (cuiva) de veselie = a-i prilejui (cuiva) mulţumire sufletească, bucurie. Muiarea ta Elisafta naşte-va fiiu ţie... Şi va fl ţie de bucurie şi de veselie. N. test. (1648), 65717. (învechit, rar) A avea veselie întru... = a avea bucurie, mulţumire deplină de la ... Iacă, creştine, ce mare avem veselie noi /«[t]r[u] Domnezeu, că el [nu] dormi, ce ne preveghie şi însuşi va el pre noi să pădzească (a. 1562-1601). TEXTE ROM. (XVI), 341. ♦ (în limbajul bisericesc) Fericire, beatitudine; extaz. Loc de veselie aicea iaste acelora tuturoru (începutul sec. XVI). CUV. D. BÄTR. II, 417/11. Să-l voru lua îngerii Iu Dumnedzeu, ei-l voru duce în viiaţa veacului, înainte Iu Dumnedzeu şi nainte îngerilor, în veseliia nesfîrşită (cca 1550). ib. 454/13. Derepţii se veselească-se şi se bucure-se între Dzeul şi îndulcească-se în veselie. PSALT. 126. Datori sîntem a ne curăţi cineş sineaş şi a ne lumina şi a ne îndeletnici în veselie dumnezeiască. CORESI, EV. 133. Veniţi toţi direpţii..., beţi dinpăharul mieu vin al veseliei de veci (a. 1642), GCR I, 100/10. în veacul ce va hi..., întru împărăţia cea netrecută şi neschimbată..., nu sămt boale, nice durere..., numai veselie neîncetată şi netrecută. VARLAAM, c. 145. Fă lucruri bune înaintea Dumnezeului tău ca să... fii făgăduit veseliei cei îngereşti. NEAGOE, ÎNV. 213/25. Atuncea... să va umplea gura lor de bucurie şi inimile lor de veselie nespuse. GAVRIL, NlF. 162/7. Veselie şi cununa bucuriei şi nume vecinic va moşteni. BIBLIA (1688), 671 !/37. Hr\y\stoase D[oz\mne, pristăvitul de la noi odihneşte-l, unde tuturora iaste ves[e]lie. MOLITVENIC (sec. XVII), 302. Oare ce gură ar putea grăi, ca să adevereze cu ce bucurie şi veselie s-au umplut acei doi luminaţi proroci, cînd pre Domnul şi mîntuitoriul lor... l-au văzut? ANTIM, O. 11. Luminat te voiu îmbrăca, la veselie şi la desfătare vecinică te voi aşeza. MICU, în ŞA I, 85. ♦ (La pl.; rar) Gesturi, fapte, vorbe etc. care provoacă haz, amuzament etc. Am asistat prin vis la acea serbare care consacră 20 de ani de existenţă a societăţii voastre şi am auzit glumele, veseliile, toasturile nenumărate. ALECSANDRI, s. 138. Al tău suflet, a ta minte Vor gusta veselii sfinte Lîngă-o inimă ferbinte. id. P. I, 191. ♦ P. e x t. Ceea ce constituie cauza, motivul unei veselii (1) deosebite. Anton
 Pan, Nănescu şi Chiosea fiul erau veselia grădinilor lui Deşliu, lui Pană Breslea şi lui Giafer. GHICA, s. 58. α Copiii sînt veselia casei. ♦ C o m p u s: (Bot.; rar) veselia-casei = gheţişoară (Bégonia sanguinea). Cf. BORZA, D. 29, 301.
    2.      Distracţie, amuzament (specifice unei petreceri); petrecere, de obicei, cu masă mare, cu muzică etc., prilejuită de celebrarea unui eveniment festiv (nuntă, botez etc.) sau de o sărbătoare. V. chef, ospăţ, festin, banchet. Stolnicul cel mare,... la dzile mari şi la veselii domneşti,... viind înaintea bucatelor domneşti, le tocmeşte pre masă. URECHE, L. 70. Cînd vei şădea la masă, te socoteşte să fie toate veseliile tale plăcute lui Dumnezeu. NEAGOE, ÎNV. 204/10. Au făcut şi nunta... la care veselie era adunate două ţări. M. COSTIN, o. 91. Făcîndu-se mare veselie, multe mese au tinsu preste trupurile cele tăiate (a. 1687). REV. CRIT. I, 390. Să ßcu veselie mare foarte. BIBLIA (1688), 3492/13. Grigorie Vodă au făcut vesălie pentru fiiu-său o săptămînă. NECULCE, L. 363. Precum după răscoale lineştea cu veseliile, aşe după veselii armele şi gălcevile adese urmadză. CANTEMIR, I. I. I, 246, cf. 244. Deaca săvîrşi dumneziiasca liturghie, făcu domnul ospăţ mare şi veselie tuturor. ANON. cantac., CM I, 111. La... logodnă multe veselii s-au făcut. R. POPESCU, CM I, 531, cf. 546. Nu s-au făcut nimeni învăţat sau înţelept, din cei ce s-au răsfăţat în mîncări, nici din cei ce au alergat la veselii. ANTIM, O. 101. El căuta mai mult zăfurile cu mese mari şi cu mezilea de Ţarigrad, şi noaptea îmbla prin tîrg cu veselii şi cu jocuri. CANTA, LET. III, 180/10. La veseliile cele de nuntă, în mîini plesnind şi în masă bătînd, cîntă (cca 1750). GCR II, 51/25. Să (facem nuntă) şi veselie fiiului nostru (cca 1760). id. ib. 68/12. Petrec cîteva ceasuri la foc şi la vesălii. IST. AM. 82715. Nebunii făcînd şi iubind dezmierdăciunile, şi ţiindu-mă întru veselii, mi-am pierdut anii miei. MICU, în ŞA I, 89. Arătîndu-să acesta, îndată eghiptii îmbrăca cu ce haini avea mai buni şi era în multe veselii. HERODOT2, 146. Închinîndu-şi cu pline păhară Toţi-şi dădusă la veselie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 134. Ce dăsfătări şi ce veselii Sînt acolo, nu să poate spune. id. ib. 324. Veseliile preste măsură cu mult mai uşor strică pe om. PETRO viei, P. 248/10. A fost deprins... să auză, cu plăcere la ospăţul şi veselia sa cîmpeană, lăuta. HELIADE, O. II, 125. In locul veseliilor şi a plăcerilor celor adevărate şi cinstite s-au pus petreceri zadarnice. MARCOVICI, D. 20/27. Vestirea aceasta turbură veselia nunţii. F. AARON, I. II, 189/1. Boierii se puneau la benchetuit, şi-ι trăgeau o veselie mai omerică decît cele din Iliada. RUSSO, S. 22. De la monastirepînă la tîrguleţ ţinea... aste petreceri şi veselii. PELIMON, I. 146/7. Lăutarii... trăiau cîştigîndu-şi pînea, tocmiţi să cînte la circiume, la nunţi, la hore şi la diverse veselii. SION, P. 67. După cîteva zile de ospeţe şi veselii date amicilor săi,... el plecă. FILIMON, O. I, 287. îndată ce se sfirşiră sărbările şi veseliile nunţei, el chemă la o parte pe Admet şi-i vorbi. ODOBESCU, s. in, 304. Trei zile n-a fost noapte, ci numai senin şi veselie, - vinul curgea din butii sparte şi chiotele despicau bolta cerului. EMINESCU, O. VI, 317. S-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi. CREANGĂ, O. 54, cf. 128. Păcat că nu erau pe aci prin apropiere şi lăutari. I-ar fi chemat, ca veselia să fie deplină. SLAVICI, O. II, 56. In toată împărăţia se ţinu veselie mare o săptămînă întreagă. ISPIRESCU, L. 2. Veselia împreunată cu joc ţine pînă cînd cîntă cocoşii de ziuă. FRÎNCU - CANDREA, M. 140, cf. 71, 139. N-ai văzut tu veselie De cînd eşti şi porţi un nume. COŞBUC, P. II, 33. Strănutul... e semn de chef şi de veselie. CANDREA, F. 48. Ei sînt singurii lăutari la masa veseliei sau în triumfurile obosite de după luptă. IORGA, C. I. I, 157. Veselia fu mare în toate părţile. PAMFILE, S. T. 165. Cînd la masă se varsă vinul din pahar, e semn de veselie. GOROVEI, CR. 354. Se maschează feciorii şi
 2209
VESELIOR
-395-
VESELNIC
 umblă prin satfacînd haz şi veselie. VICIU, COL. 16. Larma veseliei se înălţa din toate părţile ca un vuiet ce nu se mai sfîrşeşte. AGÂRBICEANU, A. 142. Feciorii... cinstesc şi se duc, rămînînd să continue veselia numai nuntaşii. PĂCALĂ, M. R. 177. A muncit ca o roabă, a uitat toate veseliile şi petrecerile şi a îmbătrînit. REBREANU, I. 68, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Trei rînduri de pahare în şir se serviră... Veselia creştea ca o furtună. MIRONESCU, S. A. 110. Jos, la Crîşma lui moş Precu, E-atîta zvon şi veselie De parcă azi se lasă secul TOPÎRCEANU, O. A. I, 217. Mîni e veselia cea mare şi va să punem pe mese alte bucate şi vinuri. SADOVEANU, O. X, 358, cf. SCRIBAN, D. în odaia cea mare, veselia se încinsese iar. CAMIL PETRESCU, O. I, 111, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR. Lasă-mi-te de beţie Şi de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut. ALECSANDRI, P. P. 38, cf. 384. Du-te, neică, şi să vii Colea-ntre Sîntă-Mării, Cînd se coace boaba-n vii Şi-i bine de veselii. POP., ap. ALEXANDRESCU, O. I, 390. M-ai dus la tine Cu multă ruşine: Fără cununie, Fără veselie. JARNÎK -BÎRSEANU, D. 503. A început iarăşi să trăiască cu zmeul în ... veselii. SBIERA, P. 30. Hai, şi-om face veselie. MARIAN, H.
 10.   S-a pornit şi mai mare cheful şi veselia la sosirea fraţilor de peste munţi. RĂDULESCU-CODIN, L. 50. Ce veselie am mai tras, n-ar fi rău să fie şi acuma. MERA, L. B. 138. Ce saltă, ce veselie, Ce lucru poate să fie? FRÎNCU - CANDREA, M. 153. Ia mai lasă cea veselie prostească şi te mai du pe la frate-tău. FURTUNĂ, C. 3, cf. ALR Il/l h 198/157, ib. MN 67, 2629/130, ALR ii 3 689/29, 36, 53, 219, 228, 272, 346, 531, 605, 886. O făcut nuntă şî veselie. O. BÎRLEA, A. P. II, 184, cf. FOLC. MOLD. I, 238. Veselie, fară muiere lîngă tine, moartă să-nţelege. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 131. (F i g.) Lira-mi dulce suspină plăcută pomenire; Zefirii p-a lor aripi o duc în veselii. HELIADE, O. I, 266. ♦ P. e x t. (Transilv. şi prin Olt.) Nuntă (1). O evoluţie semantică asemănătoare prezintă cuvîntul „ veselie ”, care în cîteva localităţi anchetate din secuime... însemnează „nuntă”. DR. XI, 130, cf. alr i/ii h 254, alrm i/ii h 350.
     3.    (Prin Munt.; în sintagma) Veselia tinereţii = numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D. 154, id. D2. 190.
     - Pl.: (2) veselii.
     - Din V. Si. BËCEAHIë.
     VESELIOR, -OARĂ adj. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui v e s e 1 (1); uşor ameţit de băutură. A vîndut cirezi de boi Şi trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător. TEODORESCU, P. P. 545, cf. DL, DM.
     - PL: veseliori, -oare.
     - Vesel + suf. -ior.
     VESELIRE s. f. (Popular) înveselire. Cf. pontbriant, D., DL, DM, DEX, DSR. Să fie de amintire Şi de pomenire Şi la sat de veselire. IZV. XVI, 180.
     - PL: veselirL
     - V. veseli.
 ’ VESELIT, -Ă adj. 1. (Rar) înveselit. Cf. klein, d. 455, PONTBRIANT, D., LM 573. A rămas acu pustie Veselită ţigănie. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 162, cf. DL, DM, DEX, DSR.
     2. (învechit, rar) înveselitor. Am învăţat şi acea veselită muzică a cîntării. DOSOFTEI, V. S. decembrie 192733.
       -  PL: veseliţi, -te.
       -  V. veseli.
     VESELITÔR, -OARE adj. (învechit) înveselitor; îmbucurător; plăcut. Cf. CORESI, ap. DHLR II, 357. Duhul Svîntu-i învăţător, pre izbavă înderepîător, triştilor veselitor, în suflete hrăboritor (a. 1562-1601). TEXTE ROM. (XVI), 339,
 cf. 340. Porăncile D[o]mnului dereapte, veselitoare inimiei (a. 1651). GCR I, 154/19. Ai casă şi gloată, aipriiatini, acestea sînt veselitoare (a. 1691). id. ib. 292/3, cf. ANON. CAR. Înţelegînd de această veste veselitoare,... au dat slavă lui Dumnezeu. R. GRECEANU, CM II, 93. Sfintei Fecioarei s-au dat cuvîntul bucuriei ceii adevărate, care iaste mai presus decît toată mintea, în slavă şi în cinste mai veselitoare, covîrşind pre toţi cu darul şi cu mila. ANTIM, o. 17. în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînţeleptelor capetelor voastre, cuvîntul cel de mare bucurie, id. ib. 194. Caii era toţi thetaliceşti..., fiind crescuţi în cîmpii cei vesălitori a Thetaliei (a. 1773). GCR II, 90/9. Tu ai fost ca o alăută şi ca o vioară cerească... cu veselitoarele tale cîntări. MINEIUL (1776), 3v736. Fecioară Marie, slava îngerilor, frumuseţea cea veselitoare,... dăruieşte iertare păcatelor celor ce te laudă pre tine. ib. 172r2/17. Acum, la văleatul 1788, aflîndu-mă strămutat... în cetatea Nicopolii... şi... lipsit de toate trecerile de vreme cele veselitoarie de suflet. VĂCĂRESCUL, IST. 245, cf. KLEIN, D. 455. Iubea şi boierii, mai vîrtos muierile, muzicile şi balurile nemţeşti, că se aduna cu ei la cele veselitoare. DIONISIE, C. 178. Versuri veselitoare, întru cinstea prea luminatului... domn. AARON, în ŞA I, 740. Să fim cu ochi privitori aceştii vesălitoare întîlniri a unii asemenea familii. GOLESCU, P. 391/25, cf. LB. Multă greotate rădică... învăţătoriului... tîlcuirea cea învederată şi veselitoare. POTECA, F. 189/23. Se revarsă în feţile tuturor... cea mai veselitoare bucurie. AR (1829), 6/1. Salvele artileriei din cetate au vestit... această veselitoare întîmplare. ib. 1572/14. Ah! ce zi veselitoare! ah! prea fericit minut! Fă-mi deplină fericirea şi dă-mi mîna să-ţi sărut. PR. DRAM. 101. Rădiul răsună de cîntări veselitoare. HRISOVERGHI, P. 72/13. Nădejdea... pururea veselitoare, Pînă şi în patul morţei cu omul petrecătoare. CONACHI, P. 288. Aflînd... această veselitoare ştire, puse de cîntă un „Te Deum ”. BĂLCESCU, M. V.
 184,  cf. ISER. Această lucrare [culesul viilor] este pentru vier cea mai veselitoare, însă cere multă luare-aminte. LITINSCHI, M. 101/27. Pururea îi da povaţă şi spre bine-l sfătuia, Cu vorbe veselitoare în tot ceasu-l mîngîia. PANN, E. II, 18/11, cf. PONTBRIANT, D. Intr-o zi veselitoare Voi, plăcute surioare, De la rai v-aţi coborît. ALECSANDRI, P. III, 172. Eu, în timpul cel de ninsoare, Sub cerul negru, plin de furtuni, Visam la paseri veselitoare. id. poezii, 170, cf. costinescu, lm 573. în vechime, vestitorii unei izbînde îşi treceau, în fugă, unul altuia faclia aprinsă, spre a răspîndi pretutindeni ştirea veselitoare. ODOBESCU, S. III, 458. Peste mormîntul amicului răsare Din ţerină uscată veselitoare flori. I. NEGRUZZI, S. II, 341, cf. CADE. Dacă sînt duşmani, nu mai am curaj şi putere să sorb această băutură veselitoare. SADOVEANU, O. XI, 18, cf. DL, DM, DEX, DSR.
     - PL: veselitori, -oare.
     - Veseli + suf. -tor.
     VESELITÙRA s. f. (învechit, rar) Veselie (1). Cf. ANON. CAR., DSR.
     - Veseli + suf. -tură.
     VESÉLNIC, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre oameni) Predispus la veselie; înclinat spre distracţii. Pe lîngă că era veselnic,... prinsese gustul de băutură. LUNGI ANU, ap. CADE. A rămas tot fecioară, vrednică tare şi veselnică foc. IZV. XVI, 28, cf. DL, DSR.
     2.     înveselitor. Cf. BARCIANU. Din partea-i se îngrijea cu osîrdie de ţuică şi vinaţuri cît mai veselnice şi mai împăciuitoare. VOICULESCU, P. I, 120. Zorii zilei de luni i-a găsit... în aceste cuvioase, dar veselnice îndeletniciri, id. ib. 138, cf. DSR.
     - PL: veselnici, -ce.
     - Vesel + suf. -nie.
2215
VESELOS
-396-
VESPERĂ
     VESELOS, -OÂSĂ adj. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Vesel (1). La ceriuri să se redice, Să dea turma înainte, Cerescului său Părinte Şi veselos să auză Prin desfătătoare buze. AARON, în ŞA I, 743. Arindaşii toţi voioşi, Cu inima veseloşi (a. 1818). COLUMNA, viii, 185, cf. LB, LM 573, DDRF. Fir a veseloasă, Cit ce-l vede-n casă, Prinde-a suspina,... însă cum plîngea, Inima-i rîdea. COŞBUC, P. II, 156, cf. GHEŢIE, R. M., TDRG. Ce eşti aşa de veselos? PAMFILE, VĂZD. 84, cf. PASCU, S. 74, GRAUR, E. 92, DL, DM. Acasă s-a-nturnat Bucuros, Veselos, C-a ieşit grîul frumos. TEODORESCU, P. P. 149. Tu, mireasă veseloasă, Bota ta-i pe grind-acasă, Impletită-n patru dungi, Cîtu-s spatele de lungi. MARIAN, H. 82, cf. 94. O ţîră-s veselos. RETEGANUL, CH. 168. Era veselos de gîndeai c-a cumpărat un parip sur. id., ap. CADE. Maica mirelui să fie sănătoasă, Că nora-i vine veseloasă. SEVASTOS, N. 210. Tu, mireasă Veseloasă, Nu fi aşa de voioasă. MARIAN, NU. 359. Cînd... ieşam din cas-afară, Tăt vedeam feciori mărgînd Vesăloş şî şuierînd. T. PAPAHAGI, M. 51, cf.^ALR II 3 688/53, 141, 235, 316, 334,
 346,   349, 353, 362. 0 (în formule de urare şi de salut) Fii tu veseloasă, Căci tu eşti mireasă, Ai mire ca el, Tras prin un inel. COŞBUC, P. II, 144. Măriuca fată dalbă, Ea să-mi fie sînătoasă, Sînătoasă, vesăloasă. MÎNDRESCU, L. P. 215. Să fii, gazdă, veseloasă şi voioasă. MARIAN, S. R. I, 14. Să fiţi, gazde, sănătoşi Şi încă, gazde, veseloşi! VICIU, COL. 30. Ei să fie sănătoşi, Şi-n sărbători vesăloşi. id. ib. 110. Hiţi, gazde, veseloşi Şi încai, gazde, sănătoşi FRÎNCU - CANDREA, M. 187, cf. 193. Să fii, gazdă, veselos Pe la ăst Crăciun frumos. BUD, P. P. 65. Rămîi, gazdă, veseloasă, Cu toţii cîţi sînt în casă Să ajungeţi multe zile la anul. id. ib. 73. Să fii, gazdă, veselos, Să poţi merge la itros. BÎRLEA, L. P. M. I, 131. Să fii, mamă, vesăloasă, Dacă n-ai fo ’ bucuroasă Să mă vez la voi în casă. T. PAPAHAGI, M. 67. Te fi, gazdă, veselos, C-ai ajuns Crăciun frumos, izv. XIII, 291. 0 (Adverbial) Şi-mi vine să-mi înalţ fruntea şi s-o scutur veselos. COŞBUC, p. II, 141. ♦ Care exprimă, denotă veselie (1). Păsăruică ciocîrlie, Stai şî-mi cîntă numa mme Un glăsuţ de bucurie; Pă crăncuţa cea din gios Un glăsuţ mai vesălos. T. PAPAHAGI, M. 49.
     2.     (Prin Transilv.) Vesel (2). Cf. LB, ISER. Pe ast’ rituri veseloase Să culegem flori frumoase. VICIU, COL. 32.
     3.     (Transilv.) Vesel (3). Am ajuns Sf Crăciun Veselos şi frumos. MARIAN, S. R. I, 20. Lăturghii şi părăstase Cum se duc de veseloase. VICIU, COL. 76. Paştile frumoase Şi prea veseloase! Toţi să ne îmbrăţişăm Şi... să cîntăm: Hristos au înviat. ARH. FOLK. IV, 27. Cîce sărbători în lume Nu-s-ca Crăşiunu ge bune, Ge bune şî ge frumoasă Şî ge vesăloasă. mat. dialect. I, 123. Cine nu-i de veselie La ospăţ să nu mai vie. Că ospăţu-i veselos, Nu-i de omul mânios. FOLC. TRANSILV. Π,
 92.
     -  PL: veseloşi, -oase.
     -  Vesel + suf. -os.
     VESERÎŞ s. n. v. văsăriş.
     VESÎLĂ s. f. v. visilă.
     VÉSLA s. f. v. vecsel.
     VESMÎNT s. n. v. veşmînt.
     VESP s. m. v. viespe.
     VESPÂR s. m. v. viespar.
     VESPASIANĂ s. f. Construcţie, special amenajată, în locurile publice, care serveşte bărbaţilor pentru urinat. V. p i s o a r, u r i n a t o r. Cf. şăineanu, alexi, w.,
 RESMERIŢĂ, D. Spuse cuvîntul pe nume, aşa cum eu nici între prieteni la vespasiană nu-l pot spune. CAMIL PETRESCU, P. 79. Coborî pe trotuarul îngust, pe lîngă zidul negru, care creştea... în paravanul de fier al unei vespasiene. id. N. 16, cf. SCRIBAN, D. Clădiri pentru vespasiene. NOM. MIN. I, 298. Pe vespasiene, afişe, colorate anunţau spectacolele zilei. PAS, Z. II, 247, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR.
    -      Pronunţat: -si-a-. - PL: vespasiene. - Şi: (rar) vespaziănă s. f. scriban, d.
    -  Din fr. vespasienne.
    VESPAZIĂNĂ s. f. v. vespasiană.
    VÉSPA s.f. v. viespe.
    VESPĂRÎE s.f. v. viespărie.
    VESPĂRÎŢĂ s.f. v. viespăriţă.
    VÉSPE s.f. v. viespe.
    VÉSPER s. m. v. vesperă.
    VESPERAL, -Ă adj., s. f. 1. De seară, din timpul serii, caracteristic serii; seral. Cf. costinescu, lm. Nu-i nimeni pe alee, Şi-n împietrită pace vesperală, Străvechiul parc îmi pare-o catedrală, Altarul ei, un strat de orhidee. GOGA, POEZII, 351. In taina păcii vesperale Ce-a răsfirat al ei tezaur... Se răspîndeşte-n note clare: O simfonie-n „re” minor. PETICĂ, O. 61. Şi a doua zi programul mut al ochilor noştri reîncepu cu unicul salut vesperal PAPADAT-BENGESCU, o. I, 117. Era pentru mine un ceas nespus de scump să privesc... măreaţa revărsare a văilor şi a dealurilor Iaşilor, la acest hotar indecis dintre comorile mărgeanului în scădere şi amfiteatrul ametistei vesperale. GĂLACTION, A. 62. In vesperala simfonie tronează liniştea regală. TOPÎRCEANU, O. A. I, 243. O astfel de călătorie făcută pe jos presupune... ascultarea la vatră, sub înaltul, funinginosul coperiş,... a unor convorbiri vesperale care au pătruns apoi în limba poetului. CĂLINESCU, O. XI, 81. Venise să se ascundă în vie, dar pe la zece seara, pe cînd erau încă răsfrîngeri vesperale, ceţoase, de lumină. CAMIL PETRESCU,
 O. II, 40. Pauze mari, ca nişte ochiuri de apă într-o privelişte lacustră, umpleau siestele lor vesperale. VINEA, L. II, 31. Cît de zguduitor sună anumite gînduri, pe care Octavian Goga i le împărtăşeşte prietenului său într-o promenadă vesperală prin mahalalele mizere ale laşului din timpul războiului. românia literară, 1969, nr. 43, 15/2, cf. dex, dn3, dsr.
 0  (Adverbial) Ceea ce-i cerem... este să evite preţiozitatea şi să fie priceput de toţi, zilnic, diurn şi nocturn, matinal şi vesperal. CĂLINESCU, C. o. 359.
    2. S. f. (Rar) Carte de liturghie romano-catolică, conţinînd psalmi, imnuri, versete, care se recită la slujbele de seară. Cf. costinescu.
    -  PL: vesperali, -e. - Şi: (învechit, rar) vesperale adj.
 LM.
    -  Din fr. vespéral, it. vesperale.
    VESPERALE adj. v. vesperal.
    VESPERĂ s. f. 1. (în biserica romano-catolică) Slujbă religioasă care se facea seara, astăzi oficiindu-se după nonă şi înaintea ultimei ore canonice. Cf. v e c e r n i e (1). Cf. HELIADE, O. II, 341, POLIZU. într-o zi de vineri... cîntase vesperă cu finele sale. BARONZI, I. C. V, 67/15, cf. COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., SEVERIN, S. 141.
    2.     (învechit, rar) Seară (I 1), asfinţit. Cf. prot. - pop., N. D. A apus soarele, începe vesperă. LM, cf. ENC. ROM.
 2232
VESPERE
-397-
VEST
    3.    (Astron.; învechit, rar) Luceafărul de seară. Să vezi... Crepuscula măreaţă, Vesperă în frumos car. ARICESCU, A. R. 38/3, cf. lm.
    4.    (în evul mediu; în sintagmele) Vesperile siciliene sau vesperă siciliană, vesperul sicilian = revoltă a sicilienilor, urmată de masacrul ocupanţilor francezi, începută în Sicilia, la 31 martie 1282, în lunea Paştilor, în urma semnalului dat de clopotele de vesperă (1). Intre multe întîmplări a timpului de mijloc să însamnă mai ales una ce să numeşte vesperile (toaca) siciliană. AR (1831), 10879. în seara lunei Paştelor, la 1282,... ucise pe toţi francezii; atare omor se numi în istorie vesperul siţilian. SĂULESCU, HR. I, 185/8, cf. COSTINESCU, ENC. rom., severin, s. 141. 0 (Prin lărgirea sensului) In urmarea acestei legături, s-au înnoit în 13 noiemvrie în tustrele provinţii vesperile siciliene asupra turcilor. După astă cumplită măcelărie... Mi hai deschise oştirea. CALENDAR (1856), 86/4.
    -  Pl.: vesperi şi vespere. - Şi: (învechit) vésper s. m.
    -  Din lat. vesperă, vesper, germ. Vesper, it. vespero, vespro.
    VÉSPERE s. f. v. viespe.
    VESPERÎŢĂ s. f. v. viesperiţă.
    VESPERTILIÔNE s. m. v. vespertiliu.
    VESPERTÎLIU s. m. (Zool.; latinism învechit, rar) Liliac ( Vespertilis murinus). Cf. PROT. - POP., N. D., LM.
    -  PL: vespertilii. - Şi: vespertiiiône s. m. LM.
    -  Din lat. vespertilio, -onis.
    VESPÉTRO subst. (învechit, rar) Lichior cu proprietăţi carminative obţinute prin macerarea în rachiu a unor fructe proaspete (de anason, de angelică, de coriandru). Cf.
ANTONESCU, D.
    -  Din fr. vespétro.
    VÉSPIE s. f. v. viespe.
    VESPRÔS adj. v. viespos.
    VEST s. n. sg., adj. invar. I. S. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus estului, situat într-o direcţie care formează un unghi de 90° cu direcţia nordului; p. e x t. loc pe orizont, zonă în care apune soarele, asfinţit, (popular) scăpătat1 (2), soare-apune, (regional) s c a p ă t (2), s c ă p ă t i ş (2); parte a globului pămîntesc, a unui continent, a unei ţări, a unei regiuni, a unui oraş etc. aşezată spre acest punct cardinal; apus, occident. Răsăritul îl numesc est, apusul, ovest, amiazăzi, sud, miazănoapte, nord. AMFILOHIE, G. 2/6, cf. id. G. F. 146717. Din poziţia pămîntului cătră soare şi din zilnica lui mişcare împregiurul său răsar puncturile cardinale: nordul, sudul, ostul şi vestul, adecă: miazănoapte, miazăzi, răsăritul şi apusul. ELEM. G. 14/4. La fieştecare hartă estul sau răsăritul se socoteşte despre mîna dreaptă; vestul sau apusul despre mîna stîngă. EG 3/19. Spania...se hotărăşte... la vest cu Portugalia şi Oceanul Atlantic, ib. 11/14. Est însemnează în limba franţuzască răsăritul; uest, apusul, nord, miazănoapte, sud, miazăzi. GS 23721. Răsăritul propriu se zice punctul de unde răsare soarele primăvara (est, orient). Apusul este punctul unde apune pe atunci (vest, occident). GENILIE, G. 66/29. Răsăritul se mai numeşte şi est sau orient; apusul, vest sau occident; miazănoaptea, nord sau septentrie, şi miazăziua, sud şi meridie. id. P. 1/20, cf. VALIAN, V. Mai toate popoarăle Europei numesc răsăritul ost; miazazi, sid sau sud; apusul, vest, şi miazanoapte, nord. RUS, I. I, 22/6. Acolo unde apune soarele... este al doile punt, care se numeşte: apus, occident sau vest. LAURIAN, M. IV, 201/21, cf.
 ISER. Puntul din orizon unde răsar trupurile se numeşte răsărit, ost, orient, iară puntul opus unde apune se cheamă: apus, vest, occident. STAMATI, F. 145/8, cf. id. D. Pentru a cunoaşte direcţiunea vînturilor, le numim dupe cele patru punte cardinale, adică: est (răsărit), vest (apus), sud (miazăzi) şi nord (miazănoapte). BARASCH, M. II, 190/1, cf. POLIZU, PETRI, V. Totul probează că-n vechime districtul mehedinţean se întindea mai mult decît acuma de la vest spre ost. HASDEU, I. C. I, 259. Observatorul care priveşte spre nord are la spate-i sudul, estul la dreapta, şi vestul la stînga. DRĂGHICEANU, C. 5. Longitudinea se numeşte orientală sau occidentală, după cum locul... este situat la estul sau la vestul primului meridian, id. ib. 55. Francii...se răspîndiră asemene la vest şi ocupară ţerele aflate între Rin şi Meusa. BARONZI, I. C. IV, 79/13, cf. v, 32/21. Spre sud şi vest se vedeau şiruri de munţi grandioşi acoperiţi cu omăt. CONV. LIT. II, 70, cf. LM. Vom reda României libertatea de acţiune, libertatea de a se hotărî pentru unul din cele două mari curente istorice, curentul de nord-ost, tinzînd a schimba faţa Europei şi curentul de vest, ce tinde a menţine „statuo quo”. EMINESCU, S. P. 135, cf. id. O. XV, 1 \2\. Cu această din urmă constituţiune se prezentă... tărîmul neocomian în toată Transilvania, la vest, în bazinul Crişului şi al Arieşului, iar la est, în munţii Perşani şi Barot. ARHIVA,
 I,   13, cf. DDRF, şăineanu. [Judeţul Neamţ] se mărgineşte la vest cu Transilvania, la sud cu judeţul Bacău, la est cu judeţul Roman şi Suceava, iar la nord cu judeţul Suceava. ENC. ROM. III, 380. Istoria imperiului de vest este o luptă neîncetată contra barbarilor năvălitori, ib. 784, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Vechii agathyrsi erau un neam scythic plecat spre vest şi despărţit de scythii propriu-zişi. PÂRVAN, G. 35, cf. 239, RESMERIŢĂ, D., CADE. Românii din Pannonia şi din Moravia sînt tot atît de apuseni ca şi cei din vestul Peninsulei Balcanice. DRĂGANU, ROM. 602. De la cavaleria armatei de vest... a venit un zvon cum că o divizie bulgărească...se retrage în marş forţat spre Sofia. SADOVEANU, O. XXI, 74. Afară de acest soi de cafea mai creşte şi o cafea sălbatecă, în special în regiunea de vest, numită Abisinia. ENC. AGR. I, 14. Cînd pentru aceeaşi noţiune existau, în latineşte, doi termeni, în vest rămîne adesea unul, iar în est celălalt. PUŞCARIU, L. R. I, 213. Şoimăritul este legat în vest de amintirea...grofilor feudali. BĂCESCU, PĂS. 199. Printre lacuri de munte stăm şi privim. Soarele a asfinţit în argintul de vest. BLAGA, POEZII, 249. Se hotărî pe loc că intrarea în oraş se va face dinspre vest. CAMIL PETRESCU, O. III, 338. Cocostîrcii din Europa de vest (Germania de sud, Elveţia, Franţa şi chiar şi Olanda) apucă drumul migraţiei spre sud-vest, către Spania şi Maroc. LINŢIA, P. III, 8. O veche cale de migraţie a diferitelor specii mai rare... a fost împinsă mai spre vest. id. ib. 177, cf. SCL 1954, 38. S-a putut observa în partea de vest a ţării...porumb răsărit la sfîrşitul lunii septembrie. AGROTEHNICA, II, 51. E furtună grea de la vest, silindu-ne să mergem spre sud-est deocamdată, ca să nu luăm valurile chiar din travers. TUDORAN, o. 277, cf. LTR2, DL, DP, DM. Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave, Catarge-ndreptate spre est şi spre vest şi zenit. LABIŞ, P. 245.Lumina ferestrei din peretele de vest cade cu putere pe dramatica scenă a cataclismului Sodomei şi Gomorei. MĂN. SUCEVIŢA, 112. în aceste condiţii prielnice sosesc în Banat colonişti din toate regiunile Germaniei, dar mai ales din sudul şi vestul ei. FD
 III, 178. în Transilvania de vest (în Bihor şi Munţii Apuseni), ca şi în Ţara Oltului, se juca ţurca. IST. LIT. ROM. I, 69. Aria nepalatalizantă... cuprinde jumătatea de vest a Munteniei. CL 1961, 35. In partea de nord şi vest a fostului judeţ Mehedinţi s-a aşezat marele domeniu al mănăstirii Tis mana. PANAITESCU, o. Ţ. 86, cf. L. ROM. 1965, 685. Spre vest, moşia Odobeştii se învecina cu Vrancea ... pe o distanţă considerabilă. C. GIURESCU, P. O. 49, cf. FORM. CUV. I, 46,
2240
VESTALĂ
-398-
VESTĂ1
 51, 64, M. D. ENC. Teatrele din Germania de vest au prezentat piese clasice. V. ROM. 1973, 192, cf. DEX. Unele limbi slave de vest şi de est... nu au exercitat asupra limbii române decît influenţă lexicală. SCL 1976, 93, cf. DN3, DSR, DREV. încet — dar sigur — Europa de vest se închide iar ca într-o cochilie. RL 1993, nr. 960, 8/2.
     2.      (Mai ales în terminologia referitoare la politica internaţională) Nume dat Europei occidentale şi statelor Americii de Nord. Un regim pseudoliberalizat se străduia, din răsputeri, să obţină sprijinul vestului diplomatic şi financiar, în vreme ce, la nivelul moravurilor şi aspiraţiilor, se deplasa spre China şi spre Coreea de Nord. RL 1993, nr. 961, 1/1. Există un exod disperat care tinde să devină adevărată migrare est-vest şi o contrareacţie de stopare a acestei mişcări din partea vestului, ib. 1993, nr. 1075, 1/3.
     II.     Adj. invar. Care se află la vest, în direcţia vestului. „Speranţa” se află cam la 26° vest de meridianul Greenwich. TUDORAN, P. 471.
     -  Şi: (învechit, rar) ovést, uést s. η.
     -       Din germ. West(en). - Ovest< it. ovest. - Uest <fr. ouest.
     VESTALĂ s. f., adj. I. (în antichitatea romană) 1. S. f. Preoteasă care întreţinea focul sacru în templul zeiţei Vesta şi pentru care castitatea era o condiţie obligatorie; (învechit, rar) vestalină. In vechime păzea vestalile focul cel sfînt. CĂLĂTORIE, I, 177v/7. Vestalele... era hotărîte a fi fimei soarelui. IST. AM. 49v/5. Cele patru vestale vor fi fecioare, ca să poată fi primite, şi viaţa lor fară cea mai mică prihană. CANTACUZINO, N. P. 153719. Vestala vinovată era îngropată de vie. VÎRNAV, F. 9473. Vestalele era călugăriţe care păzea focul cel de pururea arzătoriu, şi între care parte bărbătească nu întră. BR (1829) I, 1/15. Pre fata lui Numitor, Ilia sau Rea Silvia numită, au silit-o a întră în ceata vestalelor. BOJINCĂ, A. I, 5/1, cf. 159/19, I. GOLESCU,
 C.  Politia Roma, de pe carea romanii căpătă numele, se întemeie pe rîul Tiberu la 754, în. de H., de Romulus fiiul vestaliei Rea Silvia. SĂULESCU, HR. I, 38/21. O asemenea femeie, de putea virtuţi să-nveţe, Putea fi matroana Romei sau vestală de altar. ASACHI, S. L. I, 65. Numele de Tarpeiu îl căpătă de la vestala (preuteasă fecioară) Tarpea. GUŞTI, G. V. 125/1, cf. NEGULICI. Catîlina amăgise o vergină de familie nobilă, apoi o vestală, săvîrşind şi alte escesuri... contrarie legilor şi religiunei. TEULESCU, C. 58/2, cf. 18/2. Vestalele era mai naintea lui Romulus, fiindcă mama sa, Reea Silvia, era vestală. ARISTIA, PLUT. XLIX/30, cf. 80/1, 258/29. Lăsînd a se stînge focul sau călcînd votul de castitate, vestala era osîndită de a fi de viu îngropată. CALENDAR (1858), 94/33, cf. PROT. - POP., N. D., BARONZI,
 I.  L. I, 58/7, COSTINESCU. Pentru un minut credeam că mă aflu în timpurile antice şi că văd două vestale osîndite de druizi a fi îngropate de vii. BOLINTINEANU, O. 354, cf. LM. Despre fabuloasa Rhea Silvia ne spune Livius... că a fost vestală, dar că a născut totuş pre Romulus şi Remus. MAIORESCU, CR. II, 25. Roma vechie întreagă Se-nşiră pe dinaintea mea: Consuli, Proconsuli, Matroane,... Pontifeci apoi, şi vestale, Flamini, Saturnale. MACEDONSKI, O. I, 14, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. Eşti făcută încîntător. La greci ai fi fost muză, iar la romani, vestală. D. ZAMFIRESCU, A. 155, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, IZV. XIII, 238. Pontificele biciuia vestala vinovată. SCRIBAN, D., cf. DL, DM. în sanctuarul zeiţei, aflat în Forul din Roma, ardea un foc sacru, considerat simbol al eternităţii statului roman şi păzit de vestale, fecioare alese din rîndurile aristocraţiei. DER IV, 847. La Grădiştea Muncelului se află un sanctuar dacic...La mijloc, era altarul focului sacru, ca la perşi şi la vestalele romane. PANAITESCU, C. R. 43, cf. M. D. ENC. Vestmintele corului... erau tratate în culori neutre, cu unele alburi crude pentru vălurile vestalelor. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1973,  nr. 36, 16/4, cf. DEX, DN3, drev. 0 (Glumeţ sau ironic) îmi umplu zilele cu îndeletniciri intelectuale şi cu întreţinerea focului din sobe. Am ajuns în arta aceasta la înălţimea vestalelor. ALECSANDRI, ap. GHICA, S. 340. Mi se indică... două nume: Romulus şi Remus. La aceasta, părintele gemenilor spune, cu mult temei, că femeia sa nu este vestală, caragiale, o. IV, 117. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Dama care-o lume-nşală Vezi cu hobot de vestală. ASACHI, S. L. I, 254. Acest seminarist cast ca o vestală devine excroc, criminal şi asasin. IONESCU-RION, s. 243. O fată şubredă şi pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. ANGHEL,
 I.  G. 17. Voinicii... se leagă să privegheze pe rînd, ca şi vestalele, focul. CĂLINESCU, B. 46. Cu zîmbetul ei de vestală, care plutea dincolo de bine şi de rău, Laura îi dăruia iertarea dorită. VINEA, L. I, 200. 0 F i g. Incomodul creator de viaţă este... izgonit din templul artei dramatice de către cele din urmă vestale ale principiilor ermetice. LOVINESCU, c. VII, 104. Ana Pavlova, ultima vestală a dansului. ALAS
 4 iii, 1934, 5/1.
     2.     Adj. (învechit; în sintagmele) Vergură (sau virgină, fecioară) vestală = vestală (11). Pentru ca să o lipsească de toată nădejdea de a naşte fii, o au pus în ceata vergurelor vestale. BR (1821), 76/1 cf. ib. (1829) I, 1/15. Vergurele vestale purtau păru despletit, cu o fîşie sfinţită pe cap şi un vestmînt alb, lung peste tot trupul. BOJINCĂ, A. I, 98/9. [Pe] podium... erau aşezate scamnele senatorilor... şi scamnele fecioarelor vestale, îmbrăcate cu perini maiestatice. id. ib.
 II, 193/24. Vergurile (fecioarile) vestale păstra la romani focul cel sfinţit, ce era simbolul cureţiei. IC. LUM. (1840), 872/3. La Numa sînt atribuite instituţiunea verginelor vestale ca şi consacrarea focului imortal de dînsele custodii. ARISTIA, PLUT. 167/3, cf. LM.
     3.     Adj. (învechit, rar) Care aparţine vestalelor (I I), privitor la vestale, specific vestalelor. Rea Silvia fu întîi închisă şi, după aceea, de vie îngropată, pentru călcarea şi spurcarea sfinţeniilor vestale. BOJINCĂ, A. I, 6/7.
     II.    S. f. F i g. (Rar) Fată sau femeie de o virtute exemplară. Cf. costinescu. De ce să faci pe vestala şi să slujeşti un cult, să întreţii o putere,... cînd umbra e un văl ce poate să cadă peste toate gesturile laşe. ANGHEL, PR. 125, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Actriţă de mîna a doua, ea nu e o vestală, are amanţi care o întreţin şi nu respinge nici dragostea romantică a lui Eminescu. CĂLINESCU, O. XI, 108, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
     -  Pl.: vestale. - Şi: (învechit, rar) vestâlie s. f.
     -      Din (I 1) fr. vestale, lat. vestalis, it. vestale, (12,3) lat. vestalis, -e, it. vestale, (II) fr. vestale, it. vestale.
     VESTĂLIE s. f. v. vestală.
     VESTĂLII s. f. pl. (în antichitatea romană) Serbări în cinstea zeiţei Vesta, celebrate la 15 iunie. Cf. negulici, PROT. - POP., N. D., DN3.
     -  Din fr. vestalies. Cf. lat. v e s t a 1 i a.
     VESTALINĂ s. f. (Germanism învechit, rar) Vestală (11). Cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W.
     -  Pl.: vestaline.
     -  Din germ. Vestalin.
     VESTĂ1 s, f. 1. Obiect de îmbrăcăminte iară mîneci şi fară guler, care acoperă corpul de la talie în sus şi care este purtat mai ales de bărbaţi (sub haină); jiletcă, (regional) prusluc, sîrbă (v. s î r b 5)w V. i 1 ι 1 a i b ă r, pieptar (1). Portul naţionalicesc este pălărie mică, cămaşă curată, veste sau spenţer, pantaloni pînă la genunche, ciorapi lungi albi. GOLESCU, î. 123, cf. 146. Veni un croitor şi aduse lui Janot o haină blănită cu rîs şi o vestă
2245
VESTĂ1
-399-
VESTE1
 de Lion după moda cea mai nouă. CĂPĂŢINEANU, B. 7/11.
 D.Parizel croitorul are cinste a se recomanda cinstitului public că de curînd a adus de la Viena haine europeneşti bărbăteşti după cele mai din urmă mode: mantale, surtuce, gheroce, fracuri, pantaloni, veste. CR (1834), 3442/40, cf. VALIAN, V. Se înturnă atuncea spre gemăndanul lui Toma..., scoţînd o păreche de pantaloni şi o vestă ruptă, pe care Toma le purta cînd lucra ceva mai de rînd. CODRESCU, C. II, 216/3, cf. STAMATI, D., PANN, în CONTRIBUŢII, I, 42. începură după aceasta a număra veste, pantaloni, cămăşi şi alte mărunţişuri ce puteau să aibă nişte studenţi. SION, P. 252, cf. COSTINESCU. Peste un ceas eram bogat. Aveam în sîn, exact în locul unde ţinusem salba, şase hîrtii de cîte-o sută, şi-n buzunarul de sus al vestei, opt patace. VLAHUŢĂ, S. A. II,
 313, cf. DDRF. Vesta sau jiletca se deosibeşte de ilic prin aceea că spatele ei este de altă stofa mai subţire şi că piepţii în partea lor superioară sînt răsfrînţi în afară. MANOLESCU,
 I. 174, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Cu pantaloni negri, în vestă, cu mînicele cămeşii sinite tare, coborau domol de pe toate uliţile, tremurîndu-şi în mers floarea şi fulgul de la pălărie. PÎRVESCU, C. 38. Vrea să ne înţepe cu vîrful stufoaselor mustăţi, umflîndu-şi pieptul supt vesta... decoltată. IORGA, P. A. I, 60. O vestă strîmtă are cusurul de a strînge pieptul şi pîntecele şi prin urmare de a supăra respiraţiunea. BIANU,
 D. S. Gătit într-o haină neagră şi simandicoasă, potrivnicul cu o vestă largă deschisă peste o cămaşă frumos scrobită îşi juca apele celor trei nasturi de diamant. ANGHEL, PR. 46. Vesta de la costumul cel negru nu ş-o putu încheia decît cu mare silă. AGÂRBICEANU, A. 37. Crîşmarul... stătea pe prispă, în vestă, cu picioarele goale în papuci. IBRĂILEANU, A. 126. Purta îmbrăcămintea după moda de pe la 1890, surtuc cu guler de mătase lucioasă, vestă cu reveruri, guler tare, răsfrînt. AL. PHILIPPIDE, s. II, 187, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Cu pălărioara de pîslă fumurie, cu ghete scîrţîitoare şi vestă neagră, mă plimbam \neastîmpărat, ca argintul-viu. CIAUŞANU, R. SCUT. 12. Vezi să nu-mi uiţi prosopul şi vesta albă! BASSARABESCU, s. N. 16, cf. CADE. Ţine mîna dreaptă înainte, cu două degete în buzunarul de jos al vestei. CAMIL PETRESCU, u. N. 146. Scoase din buzunarul vestei o cutiuţă de email cu pastile parfumate. C. PETRESCU, C. V. 14. Ai găsit în vestă ceasornicul? VOICULESCU, P. II, 118. Aici văd cele dintâi costume naţionale olandeze. Bărbaţii cu vestă scurtă strînsă pe trup. SADOVEANU, O. IX, 294, cf. SCRIBAN, D., IORDAN, STIL. 77. Un fecior cu vestă dungată aştepta cuviincios îndărătul lui. CĂLINESCU, O. III, 74. Se ţinea drept, în redingota neagră şi vesta albă strînsă pe talie. V. ROM. iunie 1954, 36. Cu un gest brusc, Fane scoase din buzunarul vestei un ceasornic de nichel oxidat. VINEA, L. I,
 110. Spre deosebire de ceilalţi călători..., îmbrăcaţi în redingote negre, cu veste înflorate, gulere scrobite..., tînărul nostru se mişca sprinten. TUDORAN, P. 12. Vesta poate fi confecţionată din ţesătură sau tricot. LTR2, cf. DL. Tudor Bălosu purta vestă neagră peste cămaşă albă cu mîneci bogate. PREDA, M. 187, cf. DM. A apărut în prag, calm, în costum de culoare închisă cu vestă, cu părul de argint. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 28, 13/1, cf. M. D. ENC., DEX, Z. MIHAIL, T. P. 136, DN3, IORDACHE, M. E. 136, DSR, H II 63, 132, XII 105, alr sn iv h 1 181, alr m sn iii h 1 004, aix 2. Ţ-am luat floare şi peteală, Ţ-am prins-o la vesta goală. folc. mold. ii, 81. 0 E x p r. A avea (sau a ţine pe cineva sau ceva) în buzunarul de la vestă (ori, rar, vestei) = a avea în puterea sa, a domina (pe cineva sau ceva). Ne ţine pe toţi în buzunarul vestei, cum spune agentul comercial? H. LOVINESCU, T. 172. S-ar elimina cîteva prejudecăţi... că cercetătorul „ştie tot” şi are soluţii minunate în buzunarul de la vestă. CONTEMP. 1974, nr. 20, 4/6. (Cu schimbarea construcţiei) Drepturile se împărţeau la oraş după legi destul de ciudate, nu cele scrise, legi minuscule pe care le purtau în buzunarul din vestă o tagmă
 de oameni, un fel de cameleoni..., înzestraţi cu aleasă şiretenie. VLASIU, A. P. 27. a Metternich avea politica europeană în buzunarul de la vestă.
    2. (Rar) Pulover; jachetă. Cf. polizu. Te iubesc... răspunse fata... ţinîndu-mă mereu de mîneca vestei. CONTEMPORANUL, I, 23. Merse în grădină, unde... la o masă, un bărbat, în vestă de lînă cu mîneci, geluia la o scîndură.
 c. petrescu, î. ii, 181, cf. ALR sn iv h 1 183/682.
    -      Pl.: veste şi (regional) vesturi (ALR SN IV h 1 181/833).
 -  Şi: (învechit şi regional) véste s. f.
    -  Din germ. Weste, fr. veste.
    VESTĂ2 s. f. v. veste1.
    VÉSTE1 s. f. 1. Informaţie; noutate (II 2); înştiinţare.
 V. z v o n. Ieşi veaste cătră miiaşul gloateei Spirea că turrbură-se Ierusalimul totu. COD. VOR2. 17r/14. Veaste primiră în somnu. CORESI, TETR. 3. Să spuie ucenicilor şi să aducă veaste bună şi bucurie de învierea Iu Hristos. id. EV.
 138.  Cînd această veaste în casa Iu Faraon ară fi sosind, cum fraţii Iu Iosif ară fi veniţi, plăcu Iu Faraon. PO 161/1, cf. 126/25. Ce veaste vă vor aduce ne rugăm se ne daţî a şti, au de rău, au de bire (a. 1593). DOC. î. (XVI), 204. De veţ întreba Domniia voastră şi de vro veste den ţara noastră, Domniia voastră să ştiţ că de cătră turci avem pace (a. 1599-1600). ib. 120, cf. 135. Dăm ştiri Dumilor voastre de rîndul veştilor: cu mila lui Dumnedzău avem veşti bune şi pac[e] de toate părţile (începutul sec. XVII), rosetti, b. 60. Veni-m veste că au murit arha[n\ghel Mihail. MOXA, c. 151. Veste noauă să audzi astădzi. VARLAAM, c. 436, cf. 94. I-au venit veste de la starostii de Crăciuna...cum Radul Vodă vine cu oşti asupra lui Ştefan Vodă. URECHE, L. 92, cf. 90, PRAV. 134, 206. Auzi-veţi războaie şi veşti de oşti; căutaţi să nu vă spăimîntaţi N. TEST. (1648), 31734, cf. MARDARIE, L. 1082/15. Cum au înţăles din călăraşi de veziria aceluia vezir veste, îndată au dzis gloatelor să să întoarcă. M. COSTIN, o. 86. Au venit veste că crăiasa Elisafta au născut cu fericire prunc, parte bărbătească, id. ib. 280. Vestea bună o am strigat tare, Unde să strîng gloatele mai mare. DOSOFTEI, PS. 133/15, cf. id. v. s. octombrie 82r/7. Va auzi veste şi se va întoarce la pămîntul lui. BIBLIA (1688), 2812/29. împăratului nemţesc îi sosesc veşti neaşteptate (a. 1693). FN 13, cf. 18. Ajungînd vestea la Neamţu, la Bogdan şi la Iordachi, de mazîlia Ducăi Vodă, ei îndată purcesără de la Neamţu de apucară pe Constantin Duca Vodă. NECULCE, L. 130, cf. 173, 280. Unii cătră alţii veşti pentru adunarea de obştea dimocratiii a trimete începură. CANTEMIR, I. I. I, 40. Veni-i veste cum au întrat hanul cu tătarii în ţară şi au început a robi şi a prăda. ANON. CANTAC., CM I, 122. O veste... venise, că vor să robească ţara tătarîi. R. POPESCU, CM I, 430. Sosesc mai adevărate veşti de acea lovire de arme (a. 1701). FN 111. Le-au răspuns Ahia cum că nu să va tămădui. Şi, auzind Ierovoam această veste rea, au murit. ANTIM, O. 283. Să întoarse cu veste rea la Chiprian. MINEIUL (1776),
 1  lrI/29. Grumazii denapoi de să vor clăti, veni-ţ-va vesti rea sau vii păţi pagubă (a. 1779). GCR II, 122/34. Veştile venea ei necurmate. CANTACUZINO, A. 80 715. Mai bine să asculte vestea ceaea ce cu sute de limbi necontenit strigă. MOLNAR, RET. 100/14. Fost-au veste că prepusul turcilor despre Barciai... s-au întărit şi prin Mihnea, domnul cel nou al Valahiei. şincai, HR. Iii, 77/13, cf. II, 24/4, klein, D. 455. Intră în tabăra grecilor, ce era cu perşii, veste, cum va să-i omoară pre fochei. HERODOT2, 441, cf. 228, 468. Dînd prin Tisa, mai toţi s-au înecat, cît abia unii au rămas, carii să ducă veste rea împăratului său. MAIOR, IST. 77/15. Zice numai că e veste să fi făcut Ioan acest lucru. id. ib. 227/4. Vestea în trîmbiţă sună Că vin turcii cît frunză şi iarbă, Ca robiei ţara să supună. BUDAI-DELEANU, Ţ. 174. Scoate sabia
2247
VESTE1
-400-
VESTE1
ta şi mă omoară, ca să nu rămînă veste că m-au omorît o muiare. CALENDARIU (1814), 111/20. Cu o lună mai nainte de venirea nemţilor, le-au venit veste că nemţii sosesc la oraş. DIONISIE, c. 178. Să auzim şi noi veste bună, să ne bucurăm de tine (a. 1824). IORGA, S. D. XII, 211, cf. DRLU, LB, HELIADE, O. II, 341,1. GOLESCU, C. Deodată să împrăştie vestea că Velisarie, lipsit de vedere, ieşise din temniţă MARCOVICI, VEL. 26/9. Această înfricoşată veste i-au trezit pe toţi din buimăcirea în care să afla. DRĂGHICI, R. 33/23, cf. VALIAN, V. Sosi vestea că păgînul a tăbărît la Călugăreni. BĂLCESCU, M. V. 111, cf. ISER. Am să-ţi spui o veste carea să te umple de bucurie. NEGRUZZI, s. I, 18, cf. polizu, petri, v., pontbriant, D. Întorcîndu-mă la Mir ceşti, am dat peste o veste dureroasă. ALECSANDRI, S. 97, cf. id. O. P. 107, COSTINESCU, CIHAC, II, 453, LM. Numai vestea blînd-a morţii, Foaia tristă le-am adaos, eminescu, O. I, 126. Ce mai ştii de pe la tîrg? — Ce să ştiu, măi babă? Ia, nu prea bune veşti: împăratul vrea să-şi mărite fata. CREANGĂ, O. 41. Citind aceste veşti, împăratul a rămas dus pe gînduri. CARAGIALE, O. II, 288. Să nu cumva să primesc gazetele de duminică fară vestea despre moartea lui Mihăileanu. id. ib.
IV, 55. Mulţumi... pentru vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 58. I-au trimes veste prin- crainicul Peleş, c-ar vrea să stea de vorbă. VLAHUŢĂ, R. P. 152, cf. DDRF. Ar fi fost mai mulţămit regele Matei să se apropie pericolul turcesc de hotarele sale, decît să audă vestea zdrobitoare că acel ce-l bătuse pe dînsul înfrînsese acum şi pe turci. XENOPOL, I. R. IV, 61, cf. iii,
83. De nu-mi spui Vro veste, Zi bună între noi de-azi nu-i. coşbuc, P. i, 172, cf. barcianu. O veste străbătu... tot satul, scoţînd oamenii de prin case: -A pornit gheaţa! SANDU-ALDEA,
u.  P. 119, cf. ALEXI, W. Bătrîneţa-ipregătea... grozava veste a uciderii întregului ei neam, la Constantinopol. IORGA, C. 1.1, 99, cf. TDRG. Cînd îţi cad pe mîni, faţă ori gît paingăni, vei primi o veste. GOROVEI, CR. 254, cf. 137. Pînă acum o lună primeam veşti peste veşti. DELAVRANCEA, A. 34. Chemă pe Marina şi-i spuse vestea cea nouă. agârbiceanu, A. 238, cf. 217. Se întîmplau în Dacia aceste spăimoase îngropări de tezaure de bronz, la vestea că năvălesc cimerienii. PÂRVAN, G. 4. Ne îngrămădeam pentru a apuca o gazetă cu senzaţionale veşti, care alimentau îmbelşugat inteligenţa noastră estivală. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 84. Veştile despre răsturnarea situaţiei politice în Ţara Românească ajunseră în Ungaria. AN. IST. NAŢ. I, 66. Se simţi mai puţin mulţumit de această veste decît ar fi trebuit să fie. al. philippide, s. II, 109, cf. resmeriţă,
D., SEVERIN, S. 90. Despre acest scriitor... d-l Drăganu a adunat numeroase veşti, astfel că poate recomtitui biografia acestui bărbat de seamă. ARH. OLT. V, 455.1 s-a adus dureroasa veste că unicul lui fiu a murit. MARINESCU, P. A. 69. Urăsc scrisorile. Nu ştiu să fi primit de cînd sunt decît una... care să-mi fi adus o veste fericită. M. I. CARAGIALE, C. 7, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Dumenică dimineaţa se răspîndi vestea în Amara că vine armata. REBREANU, R. II, 230. Veştile cele mari pe care le aştepta nu mai veneau deloc. GALACTION, O. 158. Foarte mulţi proprietari... trimit tot soiul de veşti paşalelor din cetăţile turceşti. CAMIL PETRESCU, O. III, 33. Fiecare număr cuprinde sfaturi şi îndrumări... de tot felul, veşti şi informaţii de ordine culturală, culegeri de folclor şi ceva literatură. ARH. OLT. XIII, 246. Cînd... vedeau cu ochii lor astfel de vindecări miraculoare, răspîndeau vestea în împrejurimi. ARH. FOLK. III, 164. Sosi în goană un băieţaş cu vestea că lostriţa vrăjită s-a arătat iară. VOICULESCU, P. I, 54. Acuma lucrul fiind dat pe faţă şi pe jumătate înţeles, vestea avea mare greutate. SADOVEANU, O. X, 93. Nimene nu mai putea repezi veste pe cîmpul de război, id. ib. XI, 74, cf. SCRIBAN,
D.  O zi repaos în aer curat, o veste bună primită după săptămîni de aşteptare penibilă... pot modifica în chip fericit anestezia noastră. VIANU, E. 399. Cîntaţi copii! Şi duceţi mai departe vestea naşterii Lui! ULIERU, C. 63. Satul întreg s-a strîns... să audă veşti. ARGHEZI, S. XVII, 78. Toţi cei de
faţă... primiră vestea foarte mişcaţi. CĂLINESCU, B. I. 25, cf. 130. După anunţarea unei veşti atît de senzaţionale, emisiunea se întrerupse. STANCU, R. A. III, 30. S-a răspîndit vestea despre prezenţa acestor păsări. LINŢIA, P. III, 442, cf. DL, DM. Vestea cuceririlor lui Vlaicu şi jalea morţii lui ajung pînă în Dobrogea. IST. LIT. ROM. I, 173. Vestea sosirii unui sol al marelui cneaz îl face să amîne expediţia. IST. ROM. II,
 540.  O veste cumplită străbate... ţinuturile pontice.
 H. DAICOVICIU, D. 57, cf. M. D. ENC., DEX. Era o lipsă totală de control pricinuită de şocul unei veşti urîte, neaşteptate şi care probabil că-l privea. ŢOIU, G. 42. Mergi la maica cea cu dor Şi-i du veste c-am scăpat De la loc întunecat. ALECSANDRI, P. P. 142. Vestea-n ţară a agiuns De un hoţ cu nume Tuns, Că pen codri a ieşit De şese-ntovărăşit. id. ib.
 162.  Deaca eşti Din Zărnieşti, Spune-ne mai multe veşti! TEODORESCU, P. P. 478. Nu te, maică, supăra Tristă veste de-i afla. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 497, cf. 499. Vino ... Ca să fac o cărticea, S-o trimăt la taica mea, S-audă de vestea mea, Că tot mîni pe la gustare Mă scot turcii la pierzare. ŞEZ. I, 109. II întrebă că ce veşti îi aduce de la bărbatu-său. STĂNCESCU, B. 27. Pe care n-au tăiat, Numai fuga l-au scăpat; Numai pre-unu l-a iertat, Ca să ducă vestea în sat. BIBICESCU, P. P. 314. Vestea aceasta s-a răspîndit ca fulgerul prin satele vecine. RĂDULESCU-CODIN, L. 37. Vini-un nour aş din sus Cu vesti şi cu răspuns Di la puiul ci s-o dus. CARDAŞ, C. P. 77.1 s-a dus feciorul..., despre care din nici o parte a lumei nu le venea veste. MERA, L. B. 229. O, ce veste minunată în Vifleim ni s-arată: C-a născut din Duhul Sfînt Vergură curată. VICIU, COL. 31. Spuse crainicului împărătesc... că la noapte va sta-n biserică de strajă; vestea aceasta fu primită cu mare bucurie de împărat. PAMFILE, S. T. 163. Trandafir, miros frumos, Ce vestă-m aduşi din jos? - Io-ţ aduc o vestă bună, Că badea zase di-o lună. DENSUSIANU, Ţ. H. 136. Noi îţi dăm o veste rea: Că-i la curte la Pilat, Răstignit pe lemn de brad. BÎRLEA, L. P. M. I, 139. Cînd îţi cîntă urechea dreaptă, o să primeşti veste bună. IZV. XVII, 228, cf. ALR II 3 732, mat. dialect, i, 118. Lasă-mă nevătămat, Să duc veste la-mpărat C-ai scăpat din Ţarigrad! BALADE, II, 17. Mi-a venit veste de-acasă, Că nevasta-i sănătoasă. FOLC. MOLD. I, 143. Am o găină pestriţă Duce veste lui Gheorghiţă (Scrisoarea), izv. xvi, 363. 0 L o c. a d j. De veste = a) (rar) vestitor (I). Fugarii, răcnind pe toate ponoarele şi aprinzînd focuri de veste, se mistuiau grabnic în sihlă, sadoveanu, O. XII, 298; b) (învechit, rar) nou (1), recent. N-am auzit nimica de veste. man. gött. 136. 0 Fără (de) veste = a) 1 o c. a d v. pe neaşteptate; pe neobservate; dintr-o dată; deodată, brusc, subit. Nu s-au apucatu de scaun, nici au aşteptatu al doilea rîndu războiul, temîndu-să să nu-i lovască Bogdan Vodă jar' de veste cu oaste tocmită. URECHE, L. 81. Radul Vodă vine cu oşti asupra lui Ştefan Vodă, fară veste. id. ib. 92. S-au dus după turci şi i-au ajuns trecînd Dunărea la vreme de masă şi lovindu-i fară veste i-au speriat de au plecat a fugi. SIMION, DASC., LET. 63. Au mărs în pradă în Ţara Leşască şi lovind fară veste şi de sirg, mult plean au luat şi mare robiie au făcut în oameni M. COSTIN, O. 61, cf. 91. Mersără cu oşti mare, fară veste, preafurişul să ia cetatea Solunului. DOSOFTEI, V. S. octombrie 87718. Pre mişel să tragă-n laţ şi să-l smerească. Şi fară de veste-i va veni sminteală, id. PS. 33/15. Fără de veste vînt mare au venit de la pustiu şi s-au atins de cele 4 unghiuri ale casii. BIBLIA (1688), 3632/14. Fără veste îl vor săgeta pre el şi nu se vor spăimînta. ib. 401V50. într-o dzi, fâră veste i-au lovit şi i-au prinsu pre toţi. NECULCE, L. 316, cf. 99, 251. în fundul luciului mării, afundîndu-i, îi cobora şi fără veste îi îneca. CANTEMIR, O. V, 75. Iară ei aştepta pre el ca să să umfle au să cază fără veste mort (a. 1703). GCR I, 349/36. Au prădat pre buzăiani fără de veste. ANON. CANTAC., CM I,
 113.  Au trimis pă un Manta banul cu oaste şi i-au lovit fară
2247
VESTE1
 -401 -
VESTE1
 veste. R. POPESCU, CM I, 318. Turcii să mişcă prea timpuriu: Vai de cela ce va fi de ei apucat fară veste! (a. 1694). FN 32. Făr’ de veste au ieşit dintr-un crîng... nişte tîlhari moaviteni, ca să-i omoară. ANTIM, O. 213. Au venit deodată Şiretul fără de veste şi i-au apucat pe oameni pin case. MUŞTE, LET. III, 78/16. Să meargă cu oştile să încungiure pe de ceea parte, ca nu cumva să vie niscai oşti de undeva far ’ de veste (a. 1715). ARHIVA, R. II, 81/25. Fără veste vin asupra noastră îngeri nemilostivi de la D[umno\zeu trimişi (a. 1746). ap. TDRG. Celora ce se leagănă de multe ori, se întîmplă de cadfară de veste în pămînt şi mor (a. 1750). GCR
 II, 52/8. Să grăbea a veni cătră curăţia cea mîntuitoare, fară de veste arătîndu-se din necredincioşi, credincioşi. MINEIUL (1776), 59v2/2, cf. 163v2/14. Luă împăratul ştire fară veste, că turcii au intrat. VĂCĂRESCUL, IST. 258. Fără veste lovi-ră-l şi sparseră oastea lui. ALEXANDRIA (1794), 37/15. Fără de veste îl loviră. HERODOT2, 474. Fără veste grecii dau năvală asupra lor. MAIOR, IST. 210/16. Toţi încremeniră de frică; Cesta leşină fară de veste,... Altul să văietă în gura mare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 198. Cînd vor vedea că paşa coboară la Dunăre, degrab ’ şi fară veste să-l încungiure şi să ia tot ce va găsi la el. DIONISIE, C. 187. Planuri fac... fară de veste-a lovi Părţile Turciei toate. BELDIMAN, E. 2/19. Făr ’ de veste s-au repezit din pat şi, lovindu-şi capu foarte tare de părete, au căzut mai moartă. GOLESCU, P. 399/22, cf. LB. Fără veste... un trăsnet şărpuieşte. HELIADE, O. I, 171, cf. II, 341. Căzut fară veste din vîrful unei stînci, se sperie, prăvălin-du-se din prăpăstii în prăpăstii. MARCOVICI, C. 13/19. Oare ce-mi vor zice părinţii miei fară de veste văzîndu-mă? DRĂGHICI, R. 15/3. Fără de veste dete năvală asupra ungurilor. F. AARON, I. I, 42/24, cf. valian, V. Gătindu-şi armia, întră fară de veste în hotarăle Moldavei. IST. M. 94/16, cf. 140/12. Albul în negru să prefac A ta poruncă este. Şi săvîrşirea după plac In grab’ vrei fară veste. I. VĂCĂRESCUL, P. 91/5. Fără veste intră în ţeară şi veni în Bucureşti un cadiascher sau emir cu 2000 turci. BĂLCESCU, M. v. 53. Fără veste se pomeni jos trîntit. PANN, ap. GCR II, 365. înconjurat fară veste, nu scăpă decît printr-o norocire neaşteptată. TEULESCU, c. 171/24. Slugile boierilor, văzîndu-se lovite fară veste de soldaţi, plecară de fugă. NEGRUZZI, S. I, 153, cf. POLIZU. Şi galben şi veşted trecu fără veste. Şi astăzi cenunşă în mîna mea este. ALEXANDRESCU, O. I, 112. Cu toate că de cu seară timpul fusese foarte frumos, peste noapte... s-a schimbat fară de veste. SION, P. 181 .Alteori se rupea cîte o scîndură tocmai cînd nenorocitul pedestru punea piciorul pe dînsa şi, fară veste, el se simţea cufundat în noroi pînă la mijloc. FILIMON, 0.1,145, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Unii şi alţii, după un zgomot efemer, au perit fară veste. HASDEU, I. C. I, 229. După multă vreme te întîlnesc fără veste în patria ta. ALECSANDRI, O. P. 9, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 453, LM. Ocheşte!... Spătarul căzu far ’ de veste. BOLINTINEANU, P. I, 174. Pornindu-mă a-ţi vorbi despre vînătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturei. ODOBESCU, S. III, 12 .La urma urmelor; unde nu-i dă şi Trăsnea cel urîcios un pupoi fară veste. CREANGĂ, O. 233. Nenorocitul, luat fără veste, a fost strivit de lovituri. CARAGIALE, O. I, 28. Timpul îi trecuse fără de veste. SLAVICI,
 O.  II, 175. Era... aproape de ziuă, cînd somnul o fură fără de veste şi adormi dusă. MARIAN, o. II, 71, cf. DDRF. în 30 decemvrie 1610 trece fară veste în Muntenia şi alungă pe Radu Şărban. XENOPOL, I. R. VI, 16, cf. BARCIANU, ALEXI, W. A dat o brumă fară veste... Şi florile de primăvară S-au ofilit, s-au scuturat. IOSIF, T. 100. Băltăreţul nu vine totdeauna fară de veste. PĂCALĂ, M. R. 12. Tresării ca deşteptat fară de veste din somn. HOGAŞ, DR. I, 263, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Venea la anume răstimpuri... ş-apoi iar se depărta, repede, fără veste, ca o nălucă posomorită. REBREANU, NUV. 198. Fără veste Pe la porţi răsar neveste, Satul se deş-teapt-acum. TOPÎRCEANU, O. A. I, '92. A dispărut fără de veste
 dintre noi. CAMIL PETRESCU, T. III, 128, cf. SCRIBAN, D. Frumuseţe din frumuseţe te-ai ivit, întruchipată fară veste. BLAGA, POEZII, 278. Cîteodată, stogurile şi chiar lanurile de grîu se aprind, fară de veste, de la sine. VINEA, L. I, 277, cf. DL. Plecarea aceasta îl luă pe Ilie fără de veste. PREDA, D. 90, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Pînă ce iubeam copile, Mai era ceva de mine; Dar de cînd iubesc neveste, Creşte barba fără veste! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 367, cf. MARIAN, H. 84. L-aţi tăiat nejudecat, D-aţi intrat în greu păcat, Mi l-aţi tăiat fără veste, N-are pe lume nădejde. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 45; b) I o c. a d j. neaşteptat; neprevăzut. în ţara leşască să teme de
 o  umblare fară veste (a. 1693). FN 5. La întrebările fără veste ca bezmeticii să uluiesc. CANTEMIR, I. I. Π, 111. Lîngă alte multe mîhniri, turburări şi întristări ce într-acel an pre domn coprinsese... şi altă fără de veste mare şi firă dă mîngîiare întristare îl ajunse. R. GRECEANU, CM II, 199. Un sfat fără de veste hotărăşte multe (a. 1704). FN 164. Să vede adevărat la Anania şi la Samfira, a cărora mincinosul cuget cu moarte făr ' de veste i-au certat. ANTIM, O. 59. Văzînd acea fără de veste mutare şipremenire a boalei..., să minunară şi deteră slavă lui D[xx]mnezeu. MINEIUL (1776), 120vl/18. Din întîmplările cele far ’ de veste care strică zestrea muierii, precum este... ori focul, ori cutremurul, ori potopul apelor,... paguba aceea să fie a muierii. PRAV. COND. (1780), 96. Graiu-mi stete în grumazi înecat Dă bucuria fară dă veste. BUDAI-DELEANU, Ţ. 327. Trecerea... cea fără de veste a lui Murat din Asia în Europa... strică hotărîrile lor. F. AARON, I. I, 96/12. Inima lui Jojica se împluse de grijă cînd văzu sosirea fără veste a comisarilor împăratului. BĂLCESCU, M. V. 261. Noi, scriitorii,... printr-o sărire făr ’ de veste în dezvoltarea poporului, ne vedem siliţi a introduce o sumă de idei nouă. MAIORESCU, CR. I, 377. Multe specii... au trebuit să se stingă... din cauza unei schimbări fară veste a mediului. CONTA, O. F. 323. Sosirea voastră fără de veste mi-ar putea face rău de bucurie. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 174. Se produc aprinderile fară veste ale cărbunilor de lemn puşi în grămadă, imediat după scoaterea lor din cuptor. enc. agr. i, 18. 0 L o c. a d v. (învechit, rar) Cu vestea (cuiva) = cu învoirea, cu încuviinţarea, cu ştirea (cuiva). Cf. IORGA, s. D. xxi, 24. (învechit, rar) în veste = anunţînd anticipat. Ne-am înşălat cu voi; pentru că noi aşteptam că, în veste, ve[ţ]/ trimite la noi strigători, să ieşim să ne batem numai perşii cu voi. HERODOT2, 450. 0 E x p r. A (-i) da (cuiva) (de) veste sau (învechit şi regional) a(-i) face (cuiva) veste = a înştiinţa; a anunţa. Cînd vor să-ş tremiţe vonicii la război, mainte le dau veste să-ş gătească armele. VARLAAM,
 C. 7, cf. 437. Au dat vestepretitinderile ca să nuprUrnească acel săbor. URECHE, L. 72, cf. MARDARIE, L. 1192/30. Mărgînd, deaderă veste celorlalţi (cca 1650-1675). GCR I, 230/23. Cînd fu a doua zi, făcură veste că s-au întors tătarii. SIMION DASC., LET. 198. Veniră-i olăcari, de-i dederă veste cum domnia este dată lui Alexandru Vodă. id. ib. 206. Să-i faceţi veste de tocmele bune In limbile toate, că sînt cu minune. DOSOFTEI, PS. 30/13. De Sfinţia sa au dat veste de venirea pre pămînt. id. ib. 300/5. Văzînd păstorii ce fu, fugiră, şi mergînd deaderă veste în oraş şi în sate. BIBLIA (1688), 7962/8. Au făcut veste boierilor ce era pribegi în Ţara Muntenească precum au aşedzat cu vizirul. NECULCE, L. 165. Au pus un trîmbicer al lui dînd veste din trîmbiţă c-au murit craiul franţojesc. id. ib. 280. Trimise şi la paşa sarascheriul şi la sultanul, de le făcu veste iar pentru nemţi, cum au trecut la Ardeal. ANON. CANTAC., CM I, 217. Făcîndu-i veste unii den priietenii lui că moare Matei Vodă, au purces dă olac de la Buiceşti. R. POPESCU, CM I, 368. îndată să duse de dede veste domnului de ce să întîmplă. ANON. BRÎNCOV., CM II, 302. Aflînd stîrvurile, s-au aşăzatpre iale şi nu s-au mai întors înapoi să dea veste. ANTIM, O. 70. Are netăgăduită datoriie să dea veste... la ruda lui (a. 1775). PRAV. COND. (1780), 182. Pre altă cale s-au înturnat Să nu de di veste lui Irodu împărat (a. 1784). GCR II,
2247
 VESTE1
-402-
VESTE
 140/9. Ait făcut veste că au năvălit tătarii în Moldova. ŞINCAI, HR. II, 216/6. Varvarilor... le dideră veste cum s-au dus grecii de la Artemisiia. HERODOT2, 404, cf. LB, VALIAN, V. Să făcu veste că Nicolae e mort de moarte năpraznică. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 19, Cf. POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, EMINESCU, O. I, 51. De cu seară ne-am înţeles să ne dea veste la primul semnal. CARAGIALE, O. IV, 115, cf. DDRF. De le ştiai aceste, De ce din vreme nu i-ai dat de veste...? ANGHEL - iosif, C. M. I, 78, cf. TDRG. Pe peretele din afară atîrnă o toacă de lemn, ca a bisericii, care se bate spre a da de veste plecarea oilor. PAMFILE, I. C. 30. Tocmai acum îmi dă de veste... pîrcălabul din Cernăuţi că leşii se arată pe sub poalele Haliciului. DELAVRANCEA, O. II, 18. Cînd s-a dat vestea că e rănit şi am aflat cine-l împuşcase, am îngheţat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 142. Ar fi putut să-i dea... de veste căci locuia aici, pe aceeaşi uliţă. AGÂRBICEANU, S. 22. N-am avut parte să-l mai văd viu. Abia aseară, din jurnal, am aflat. Şi să nu-mi dea nimeni de vestei AL. PHILIPPIDE, S. II, 165, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să dea veste fîrtaţilor că nu-i de glumă. VOICULESCU, P. II,
 267. Mă duc să dau de veste lui cuconu Costache, ca să-şi ieie dumnealui măsurile. SADOVEANU, O. IX, 434, cf. SCRIBAN, D. Pune să se dea veste că cine va aduce fetele va căpăta una de soţie şi jumătate din împărăţie. CĂLINESCU, B.
 11. Nu minte cînd dă de veste că moare. VINEA, L. II, 188, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Mosafirii în trecere ori cei căzuţi de la drum fară să dea de veste... găseau totdeauna la conu Mihai un fagure de miere atuncea scos din ştiubei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1985, nr. 27, 15/2. Paznicii din cule dau de veste împăratului la vreme de primejdie. RĂDULESCU-CODIN, L. 12. Cîn’ vedea pe cineva venind pe drum..., da viestă la oamenii care muncea. GRAIUL, I, 5. Să dăm veste prin sat că eu sînt mare vrăjitor. FURTUNĂ, V. 29. Vă mai dăm încă de veste Că mireasa la noi este. PĂCALĂ, M. R. 171. Da veste la-mpăraţi, Să s-astrîngă la Galaţi. BALADE, I, 459. Să te laşi în jos, Pe un colnic frumos, La fereastra lui, Şi să-i dai de veste Că ursita îl aşteaptă. FOLC. MOLD. I, 232. (Cu inversarea construcţiei) Pe Ghemiş îl fereca,... Apoi iute alerga, Şi la turci veste le da. ALECSANDRI, P. P. 131. Bună veste-a dat: Că vă vin Colindători, Noaptea, pe la cîntători. VICIU, COL. 38. Creminili li zvîrlea, Apî-ntr-însîli turna Şî di vesti cî-ni didea. DIACONU, VR. 234. A prinde (ori, învechit, a lua) de veste sau (învechit) a prinde (ori a iua) veste, (regional) a purcede de veste = a lua cunoştinţă (de...), a afla, a auzi; a-şi da seama (din timp). El, deaca prinse de veste, fugi la domnul şchienesc. MOXA, c. 165. Făcură svatu să ucigă şi pre Lazar, iară el, deaca prinse de veste svatul lor, fugi... în ostrovul Chiprului (a. 1600-1650). GCR I, 140/40. Aceşti doi orbi... striga şi să ruga, căci că prinseră de veaste de ciudesa ce făcuse Hristos în casa lui Iair. VARLAAM, c. 186, cf. 387. Cela ce va cumpăra lucru de furat şi, daca va şti (va prinde dă veste MUNT.), îl va întoarce înapoi şi nice banii nu-şi va lua, acesta nu va avea certare. PRAV. 67. Boierii Ţării Moldovei prinseră de veste cum domnia este dată lui Petru Vodă. SIMION DASC., LET. 154. Luînd veste leremia Vodă de pogorîtul ungurilor,... au strîns oastea ţărîi. M. COSTIN, o. 46. Cît au prins de veste Gaşpar Vodă că vine Schimniaga, au scornit că-i vin leşii asupră-i şi au ieşit den Iaşi. id. ib. 68. Prinzînd veste împăratul... de prea slăvită minune ce-au făcut de sv[i\ntul Roman... au învăţat de-l sugrumară în temniţă. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 134v/20. Prinzînd de veste Onia, îl mustra, fiind ferit la loc fără temere, la Dafne. BIBLIA (1688), 7202/24. lancul Vodă, prinzînd de veste că Lăpuşnenii s-au ridicat asupra lui, îndată au trimis pe Bucium vornicul cu oaste împrotiva lor. N. COSTIN, L. 555. Muntenii, avînd iscoade, au prinsu de veste mai nainte şi au trecut în Ţara Ungurească. NECULCE, L. 301. Gligorie Vodă, prindzînd
 veste, au trecut Siretiul cu mare spaimă noaptea, id. ib. 372. Luînd dară împăratul veste cum s-au viclenit, ... îndată au trimis la dînsul pre un hadîmb... ca doară cu cuvîntul îl va întoarce să să părăsască de ce să apucasă. CANTEMIR, HR. 417. Ioan... în tot chipul silea să nu prinză latinii de veste pentru vinirea lui. id. ib. 425. Puseră domn, în locul lui, pre Răzvan...Iar Mihai Vodă, deaca prinse de veste, foarte să întristă. ANON. CANTAC., CM I, 124. Turcii... prinseră veste că vin nemţii asupra lor. R. POPESCU, CM I, 512. Luînd veste de închisoarea solului, au fugit toţi în toate părţile (a. 1715). ARHIVA R. II, 9/7. Ei... îi încongiurară casa, vrînd să o răpească, iară sj\\\nta, prinzînd de veste, îi rugă să o îngăduiască puţintel. MINEIUL (1776), 44v2/33. Luînd veste de acestea, purcese asupră-i şi se întîmpină cu sultan Selim la Burivaic. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Au prins de veste că nemţii au fugit (a. 1789). IORGA, S. D. XXII, 55. în 3 aprilie au luat veste din Valahia că acolo s-au poruncit oştilor ca să se gate să năvălească în Ungaria. ŞINCAI, HR. III, 90/8. Boierii cei mari prinzînd de veste că vodă pleacă... s-au adunat la curtea domnească şi au intrat la vodă. DIONISIE, C.
 206. Numai cît prinsă... de veste naşterea cestor prunci, deodată şi porunci ca să se arunce ei în apa Tiber. BOJINCĂ,
 A. I, 5/14. Mihai... cum prinse veste de aceasta... purcese în contra îmbilor vrăjmaşi. BĂLCESCU, M. v. 60, cf. 93, POLIZU, PONTBRIANT, D. Unii... prinseră mai dinainte de veste şi fugiră în Ardeal, căutînd acolo scăparea vieţei lor. ODOBESCU, S. I, 425, cf. 82. Duşmănit vei fi de toate, far’ a prinde chiar de veste. EMINESCU, O. I, 147. Să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste. CREANGĂ, O. 16. Am sărit într-o noapte peste zid... A prins de veste straja, s-a luat după mine şi m-a-mpuşcat în picior. CARAGIALE, O.
 I, 43. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. ISPIRESCU, L. 73, cf. 8. Ochii lui se scoborau, în neştire, pe scara şirurilor de slove pînă la sfîrşitul paginii, fară să prindă de veste că trudit ele lui gînduri au rămas aninate cine ştie unde. VLAHUŢĂ, S. A. II,
 57.  Nuntaşii miresei, cum prind de veste că se apropie mirele, îi ies înainte. MARIAN, NU. 466, cf. DDRF, BARCIANU. Nicolae Vodă Mavrocordat prinde... de veste despre această conspiraţie. REV. IST. IX, 222, cf. ALEXI, W .Au înflorit iar măgheranii şi n-a prins nimene de veste. ANGHEL, î. G. 13, cf. TDRG. Cum mergeam eu pe spetele Pisicuţii... nu prinsei de veste... cînd soarele scoborîse treptele văzduhului. HOGAŞ, DR. I, 197. N-am prins de veste cînd s-a topit vara şi cînd au coborît cele dintîi vînturi reci. c. petrescu, s. 119, cf. id. a. 466, şăineanu, d. u., cade. A prins de veste că oamenii umblă să dea foc conacului. REBREANU, R. II, 150, cf. 135. Amicii lui au prins de veste că volumul este plin de greşeli tipografice. GALACTION, A. 354. Nu trebuie să prindă de veste prada cînd răpitorul ager se lasă ca săgeata din zbor. SIMIONESCU, F. R. 165. Mîine, poimîne, jandarmii vor prinde de veste şi vor frece încoace. POPA, V. 137, cf. SCRIBAN, D. Dacă, prinzînd de yeste, intervenea la timp, cu siguranţă, avînd în vedere meritele sale..., izbutea. CĂLINESCU, B. I. 88. Prinse veste de viaţa Ce se-ncinge. BLAGA, POEZII, 234. Miai a prins de veste din vreme şi a fugit cu calul în pădure. CAMIL PETRESCU, O. I, 42. Toată lumea...a prins de veste că la masa noastră se petrece ceva deosebit. VINEA, L. II, 50, cf. DL, DM. Prinseseră...de veste despre pornirea coloniştilor spre Dunăre. PANAITESCU, C. R. 192, cf. M. D. ENC., DEX. Nişte tîlhari prinseră veste de avuţia cea mare a popii. SBIERA, P. 275, cf. 53. Am scăpat din cuşcă pasărea cea scumpă a împăratului; dacă prinde împăratul de veste...îmi taie capul. RETEGANUL, P. V, 82. începu a-şi încurca calul prin flori, pînă prinse fata de veste şi deschise fereastra. STĂNCESCU, B. 97. Pe cînd să necăjeşte s-o găsască, mai nu prinde de veste cînd este lovit cu ţuşca. ŞEZ.
 I, 272. Maica, cum prinsă de veste Cum că lucru aşa este, începu tare a plînge. FRÎNCU - CANDREA, M. 193. Ci-a
2247
VESTE1
-403-
VESTE1
 purces de veste...Alexandru că-l ajunge Şi cu suîiţa-l împunge. PAMFILE, C. Ţ. 78. (Cu inversarea construcţiei) De aceste... nevinovăţii...veste luînd...ştire trimasă. CANTEMIR,
 I.  i. I, 223. Pentru vînatul carile peste noapte cădzusă de veste luară. id. ib. II, 133. Capichihaialile ţărîi...încă veste au prins de acest fel de fîcleşug. R. GRECEANU, CM II, 134. De veste d-au prins, ...Şoimi şi-au deslăţat, Cîinilor ne-au dat. TEODORESCU, P. P. 19. Darie de veste prinde Cum că potera-l cuprinde. MARIAN, î. 10. Trei sfinţi de veste şi-au prins Şi nainte mi-au ieşit. BIBICESCU, P. P. 255. Turcii... Vedea Că de veste Nu prindea, Că din somn Nu se trezea, balade, II, 80. (Cu schimbarea construcţiei) De dumnealui pînă acmu nici o veste n-am luat, fără numai cît ştim că...au venit să treacă prin ţara dumnitale (a. 1674). bul. com. ist. ii, 226. A-i prinde (sau, învechit şi regional, a-i lua cuiva) de veste ori (învechit, rar) a-i prinde (cuiva) veste = a remarca (la momentul oportun) prezenţa cuiva într-un anumit loc; a-şi da seama de situaţia, sentimentele, intenţiile etc. cuiva. Rădicatu-s-au multă mulţime de oaste tătărască şi au întrat în ţară, să prade, cărora, prinzîndu-le de veste Ştefan Vodă, le-au ieşitu înainte. URECHE, L. 87. Trecură Dunărea pre la Jdegla. Iar turcii încă le prinse de veste,... şi nu ieşiră să se lovească de faţă, ci să ascunseră. ANON. CANTAC., CM I, 127. Fugi Iordache şi vru să fugă şi Matei aga, dar îi prinseră de veste şî-i întoarseră. R.POPESCU, CM I, 415. Le-au prins frîncii de veste şi au început din cetate a-i împroşca foarte tare (a. 1715). ARHIVA R. II, 82/18. Tilu s-au şters de acolo de nici nu i-au prins de veste cînd s-au dus cu banii lor. BĂRAC, T. 18/22. Abia le prinzi de veste Cînd vin, cînd se strecor. BOLLIAC, O. 89. Ce, nu ştii? vrea să dea pe vodă jos. Bine că i-a prins de veste, că ne duceam pe copcă. GHICA, C. E. I, 247. Pînă să-i iau de veste, s-a făcut nevăzut prin hăţiş. id. S. 284. Jucîndu-şi coiful alb pe creste Ei vin, şi nu le prinzi de veste. COŞBUC, P. II, 117. D-l gheneral...a intrat pe din dos la bucătărie...Nu i-a prins nimeni de veste, termină soldatul minunîndu-se. BRĂESCU, v.
 36. Cimpoieru-i ia de veste, Stă o clipă, hodineşte, Schimbă hora-n cînt de jale. goga, poezii, 65. (Cu inversarea construcţiei) Mîndra mea s-a măritat...Inima mi-e friptă, arsă! Maica de veste mi-a prins. Şi din gură-aşa mi-a zis:
 -   Dragul meu, nu fi aşa, Că mai sînt fete ca ea! BIBICESCU, p. p. 17. (învechit, rar) A-i fi (cuiva ceva) în (sau la) veste = a fi conştient (de...); a fi în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte...; a înţelege, a pricepe, a şti (I 5). Fără de sîială şi jară de frică, Negîndind de Domnul nice-ntr-o nemică. Pentr-aceea, Doamne, le trimite spaimă, Cînd nu le-a hi-n veste să bage de samă. DOSOFTEI, O. I, 32. Tu, Doamne, mi-arată Sfîrşenia vieţii să o vădz curată. Cisla ceea de dzîle să ştiu cîtă-m este Şi de ce mi-i lipsa să-m fie la veste. id. ib. 87. (Rar) A nu i se auzi (cuiva) de veste = a nu avea informaţii în legătură cu cineva. S-a dus şi dusă a rămas. Degeaba o tot aşteptară femeile două primăveri de-a rîndul, nici măcar de veste nu i s-a auzit, necum altceva. REBREANU, NUV. 200. (Prin Transilv.) A-i scoate (cuiva) veşti slabe = a-i scoate (cuiva) vorbe (rele), v. s c o a t e (VI 4). De la o vreme începu să-l vorbească de rău pe frate-său... Să-l batjocorească. Să-i scoată veşti slabe prin sat. Că-i un ticălos, un tîrîie-brîu. AGÂRBICEANU, P. M. 147. (Popular) A-i scoate (cuiva) veste (sau vestea) (că...) v. s c o a -t e (VI 4). (Popular şi familiar) Ce (mai) veste? sau ce (mai) veste-poveste?, (rar) ce veste? ce poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? ce ştii nou? Bine ai venit sănătos, prea sfinte părinte. Ce mai veste dă la Bucureşti? I. GOLESCU, în PR. DRAM. 81. Ia spune-mi ce mai nou? Ce veste? Ce poveste? I. VĂCĂRESCUL, P. 354/30. Ce veste, frumoasa mea Doamnă? zise el...; ce pricină te face astăzi, cînd nu-i sărbătoare, a-ţi lăsa fusele? NEGRUZZI, S. I, 145. Pe loc îl ocoliră; Apoi îl întrebară: „ Ce mai veste p-afară? ” „ Urîtă,
 le răspunse, şi vrednică de jale... ” ALEXANDRESCU, O. I, 237. Ce mai veste-poveste, Dinule? întrebă vătaful...
 — Nimic nou, nene Niculăiţă! FILIMON, O. I, 128. Aminteri, ce mai veste-poveste pe la dv.? Aici, slavă Proniei, sîntem bine. CARAGIALE, O. VII, 178, cf. III, 40, TDRG, CADE. Ce mai ves-te-poveste, Ioane? zise dînsul văzîndu-l intrîndpe portiţă, cu pălăria în mînă. REBREANU, I. 290, cf. id. NUV. 66. Ce mai veste-poveste? cum o mai duceţi? SADOVEANU, O. I, 398, cf. IORDAN, STIL. 102, 206, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Noroc bun, tînăr voinic! Ce veste, de unde vii? ALECSANDRI, P. P. 21. Ce veste-i în cetate, Aveţi pace, sănătate? SEVASTOS, N. 208. Ce veste-i pe-acolo, într-o aşa depărtare. FURTUNĂ, V. 2, cf. PAMFILE, C. 50. ♦ (Regional) Vestire (1) Cf. DSR, H xvi 66. ♦ (învechit, rar; calc după v. si. eé3kîcthié; în sintagma) Fără veste = mister (2), secret2 (5). Deadevăru iubit-ai, fară veastea (neştiuta c2, ceale neştiute D, nespusu n) şi ascunsul mîndria ta ivitu-mi-ai. PSALT. 99, cf. CORESI, PS. 135/5, DA IIi, 57.
     2.    Faimă; renume; reputaţie. V. glorie, celebritate. Pentru credinţa şi pentru veastea tăriei trupului răslăbitului zise să-şi ia patul. CORESI, EV. 248. Iară de va fi avut veste rea şi vecinii nu o vor fi ţiind nice într-o cinste, atunce nu-i vom crede nici giurămîntul. PRAV. 206. Aceasta va fi, cînd feciorul, sluga, ruda, priâtenul vor fi oameni buni şi vor avea veste de oameni buni. ib. 325. De vreme ce începură a se zidi mănăstir[i] şi la Eghipet şi a se strînge mulţime de călugăr]}] şi vestea bunătăţilor lor şi a vieţii îngereştii... sosi şi în ţara Indiei (a. 1648). GCR I, 131/9. Vrăjmaşul său... vestea lui în ţărînă să o puie şi să se măture de pre pămînt pomenirea lui (a. 1652). MAGAZIN IST. I, 129/1, cf. ST. LEX. 16871. Racoţii, om tînăr,... zbura cu gîndul în toate părţile a-ş face ceva veste. M. COSTIN, O. 171. Ioan Corvin...cu cîteva războaie i-au răsipit pre turci... Care izbîndă i-au făcut mare nume şi veste lui Ioan Corvin, carele era acmu de groaza turcilor, id. ib. 281. Audzind de vestea sv[î]nt[u]lui Ioan, mearsă la mănăstire unde lăcuia sv\\]nţia sa. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 112 716. I-i suliţa frîntă, armele stricate, Pizmaşului trufaş cetăţile sparte. Au perit cu sunet vestea lui cea mare. id. PS. 29/19. De să va cumpăni cu vestea [pomenirea] bună, puţin preţ va avea (a. 1683). GCR I, 272/24. De vor certa tare pre fiiastri, cu mult şi mai curînd va ieşi vestea cea rea, decît cînd vor certa pre ai lor prunci (a. 1685). id. ib. 278/24. Să să deştepte cu oarecare nevoinţă a laudelor celor trecuţi şi cu veste a numelui nemuritoriu. N. COSTIN, L. 37, cf. 132. Neamul acesta a elinilor ...prin toate părţile lumii au pătruns şi toate unghiurile ei au străbătut şi pînă într-atîta veste şi lauda numelui lor inimile a tuturor muritorilor au vincit. CANTEMIR, HR. 88. Obicinuind biruinţa cu miloserdia să o stimpere, cu cari lucruri şi fapte împărăţia şi avuţia adăogea, Veste deci şi slava numelui lor nemoartă o făcea, c. CANTACUZINO, cm I, 62, cf. LEX. mars. 204. Vestea armelor lui şi multa a lui creştinătate îl mărturisiia peste tot pămîntul domn. ANTIM, o. 88. Eu...poftesc şi veste de om bogat (a. 1773). GCR II, 96/14. Pizmaşii neamului românesc, de pe timpul lui Ioan Huniadi,...s-au silit cum ar putea stinge vestea şi lauda neamului nostru. ŞINCAI, HR. II, 2/24. S-au rădicat doi boieri, carii pe Matei Vodă la atîtea rele l-au adus, de mai i-au întunecat numele şi vestea cea bună. id. ib. III, 50/2, cf. KLEIN, d. 455. Pre aceii dară i-au bătut Probus,...pre aceii i-au spăriat cu vestea lucrurilor sale. MAIOR, IST. 47/16. La anul 1742, au venit oarecare călugăr săhastru,...ce avea veste de om sfint. id., în ŞA II,
 176.  Inima-i coace Fapte slăvite, vrednice de veste. budai-deleanu, T. V. 117. Vestea ce ţ-ai ficut Toată ţara s-au umplut (a. 1818). GCR II, 222/35. In zadar rînduise ei piramidele spre a lor îngropare: pomenirea vestei lor au
 2247
 -f
 VESTE1                                             -404-                                            VESTE1
 ieşit tot deşartă, cît nici numele lor nu ştiu să să numească mai mult. MOLNAR, în ŞA I, 515, cf. DRLU, LB. Nu era să fie silit încă de la începutul războiului să lase Italia cu totul, şi din pricina asta să-ş piarză vestea numelui său, care în războaiele civile este însuşi puterea. CĂPĂŢINEANU, M. R. 108/4. Nice unul n-are, Cu dînsul asămănare, Intru vestea şi mărirea. BĂRAC, ap. GCR II, 173/25, cf. ISER, CIHAC, îl, 453, DDRF. Mult contribuise la mazilirea lui Radu Mihnea şi vestea exagerată a avuţiilor sale, pe care turcii vroiau să pună mîna. XENOPOL, I. R. VI, 70, cf. COŞBUC, P. I, 54. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., DL, DM. Vestea marii biruinţe de la Vaslui a străbătut repede în lume. IST. ROM. II, 515, cf. M. D. ENC., DEX. Vrăjitorul se umpluse de bani... Vestea...despre dînsul trecuse marea. FURTUNĂ, V. 32. 0 L o c. a d j. (învechit) De (sau cu) veste = bine cunoscut; renumit. Lupul sfatul...au dat ca toţi neguţitorii greceşti din ţeară, carii mai cu samă era neguţitori de veste, să se cerce să se gefuiască şi să se taie. ŞINCAI, HR. III, 8/6, cf. BĂRAC, A.-E. 14/7.0 E x p r. (învechit) A fi de poveste şi de veste v. poveste (1).
    3.     (în e x p r.) A se duce (sau a merge, a se lăţi, învechit şi regional, a ieşi) vestea (cuiva, a ceva, de ceva etc.) sau a i se duce (ori a-i merge, a i se lăţi, învechit, rar, a i se ridica, regional, a-i ieşi cuiva) vestea, a-i merge (sau a i se duce cuiva) vestea şi povestea, (învechit şi regional) a ieşi veste (de cineva sau de ceva) = a deveni foarte bine cunoscut, a i se duce faima; a căpăta notorietate. în tot pămîntul ieşi spusa (spunerea c2, veastea H, vesti-r e a D) lor şi în cumplitul lumiei cuventele lor. PSALT. 31. Ieşi veastepretutindinea de el. CORESI, EV. 57. Ieşi vestea lui preste toată Siria. VARLAAM, C. 153. Ieşi veaste d'ins în toată jidovimea şi în toate laturile, id. ib. 270. Ieşi veastea lui în toată Siria. N. TEST. (1648), 6r/26, cf. 42r/9. Spre tot pămîntul ieşi vestea lor (a. 1651). GCR I, 154/11. Ieşi vestea bunătăţilor sale preste tot pămîntul, cît să audzi şi în Ţara Românească. GAVRIL NIF. 34/1, cf. 18/18. Deaca oblici că mergea năroade cu mulţimea la sj[i]nţia sa, l-au trimis...la un oraş eghiptesc. Şi rădicîndu-i-să ş-acolo vestea, ...fu mai apoi dus într-o cetate. DOSOFTEI, V. s. octombrie 66725. Multe ciudese feace,...cît ieşi vestea preste tot oraşul Solunului. id. ib. octombrie 86719. Vor fl de batgioc, de ocară Şi le-a ieşi vestea peste ţară. id. PS. 192/12. Ieşi vestea lui numaicît întru tot împrejurul Galileiului. BIBLIA (1688), 775 Vl3. Acestora...mergînd numele şi vestea cum sînt, şi de tăriia lor, împăraţii romani...au trimis să supuie...pe acei dachi. C. CANTACUZINO, CM I, 12. De Vladul Vodă ieşi veste mare pretutindinea pentru război şi pentru noroc bun. ANON. CANTAC., CM I, 97. Ducîndu-se vestea minunilor, mergea multă mulţime...la mănăstire. MINEIUL (1776), 181 rl/37. Gavril Betlen...s-au amestecat între poloni şi între turci şi i-au împăcat...cu care faptă de nou ş-au lăţit vestea. ŞINCAI, HR. III, 6/4. Trecuse munţii mai cu toate oştile sale, pînă a nu merge încă vestea în Ardeal că el a pornit din Ţeara Românească. BĂLCESCU, M. V. 345. S-au lăţit vestea în tot Braşovul cum că pe el îl dau afară din institut. BARIŢIU, C. VII, 65. cf. POLIZU. Mă gîndeam...la cîştigul ce era să-mi aducă ştirea cînd s-o duce vestea prin tîrg că am mîncat cu vodă la masă. GHICA, s. 506. Zgomotul serenadelor şi serbătorilor deşteptă atenţiunea vecinilor şi vestea pier se pînă la postelnicul. FILIMON, o. I, 119. Murad
I...fusese bătut atît de cumplit de cătră Vladislav Basar ab, încît merse vestea pînă la Roma. HASDEU, I. C. I, 106. Cu-al meu suflet, cu-a mea pală, Cu-al meu şoim albit de spume, în duşmani vom da năvală, De s-a duce vestea-n lume! ALECSANDRI, P. I, 84. Mers-au vestea-n lume, trecînd din gură-n gură, Că Lia fură ochii şi minţile le fură. id. ib. III,
117,   cf. id. T. 223, CIHAC, II, 453. Asemine pietre fac podoaba împărăţiei mele; nu se găsesc altele mai mari şi mai frumoase decît aceste la nici o împărăţie, şi de-aceea s-a dus vestea despre ele în toată lumea. CREANGĂ, O. 96. Cu
toţii s-au pus pe petreceri, să se ducă vestea. CARAGIALE, O.
II, 286, cf. 292. Ii mersese vestea lui Naiţ că dă şi pe datorie. SLAVICI, O. II, 181. Făcură o nuntă d-alea împărăteştile, de se dusese vestea de dînsa. ISPIRESCU, L. 400, cf. 199. Mersese veste în toată ţara de bogăţiile stareţului de la Floreşti. VLAHUŢĂ, s. A. II, 132. Să vezi tu Măriuco, ce-o să facem noi amîndoi cu moara ta. O să-i meargă vestea, ap. TDRG. Conului Alecu şi coanei Frosa li mergea vestea de primitori ce sînt. SĂM. IV, 350. De vreo zece ani Vălenilor le mersese vestea departe. AGÂRBICEANU, A. 74. în Văleni se lăţi îndată vestea că la „Arhanghelii” baia ar fi omorît un om. id. ib. 191. Despre aceşti bătrîni, uitaţi de Dumnezeu, merse vestea prin sate că ţin ascunşi... o groază de galbini. PĂCALĂ, M. R. 157, cf. 158. S-a dus vestea şi prin alte comune cum o lasă în fiecare zi vînătă şi zdrobită de bătaie. REBREANU, I. 223, cf. id. R. I, 106, 275. Oamenii erau voinici şi bisericoşi şi se dusese vestea de hărnicia lor. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 41. Mama era o păpuşă...De frumuseţea ei mersese vestea. M. I. CARAGIALE, c. 73, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. A ajuns să lupte cu amîndouă mîinile, de i s-a dus vestea peste toată marea cea de jos. CAMIL PETRESCU, T. II,
178,   cf. III, 344. Se dusese vestea la curtea lui Vlad Vodă despre o frumuseţă de la Moldova. SADOVEANU, O. XIII, 100, cf. X, 81. Intr-o zi din săptămînă a luminată, se lăţi vestea în sat c-a murit în ziua de Paşti la una din fetele ei. MOROIANU, S. 111, cf. SCRIBAN, D. Au să se închine oamenii la numele dumitale ca la un sfînt şi o să-ţi meargă vestea. CĂLINESCU, S. 374. I-a mers vestea că ar fi nesimţitor. VINEA, L. I, 127, cf. DM, M. D. ENC, DEX. îşi pusese de gînd a scoate din fiul său un vînător, de să se ducă vestea. POP., ap. COLUMNA, VII, 82. Mă luaşi de sînt trei zile, Şi te şi duci de la mine, Ce ruşine, ce ocară! O să iasă vestea-n ţară! TEODORESCU, P. P. 612. De frumoasă ce-mi erea, Să ducea vestea de ea. id. ib. 636. Ieşi-va veste-n ţară La toate măicuţele Cum să-şi dea hicuţele! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 173. Lăţitu-s-a vestea-n lume De frumuseţă Chiruţii. id. ib. 491. De aici înainte nu le-au mai venit peţitori în casă, că li se dusese vestea şi povestea în toate părţile că-s oameni hărţăgoşi. SBIERA, P.
253.   Din un ospăţ mare şi strălucit, s-a schimbat într-o înmormîntare de i se dusese vestea şi povestea. MARIAN, INS. 509. Feciorul de împărat o luă de soţie şi se făcu o nuntă, de s-a dus vestea în îoată lumea. REV. CRIT. I, 43. I-a mers vestea de frumoasă, Pînă-n ţara cea turcească. BIBICESCU, P. P. 267. Di frumoasă ci era l-o mers vestea-n Turcia. CARDAŞ, C. P. 113. Fata e frumoasă, că i-a mers vestea. MERA, ap. CADE. De frumuseţea lor s-o dus vestea-n lume. FRÎNCU - CANDREA, M. 266. Mi s-o dus vestea-n ţeară, C-am şăzut cu tine-o vară. BÎRLEA, L. P. M. I, 94. Să-i aducă-un tandalău, Ca să iasă vesta-n sat Că fata s-o măritat. gregorian, cl. 34, cf. zanne, p. v, 510. (Cu inversarea construcţiei) Preste toată lumea vestea i-au ieşit. CANTEMIR,
I.  I. II, 73. Vestea i se lăţise într-atîta, încît din toată Europa îl căutau învăţaţii şi paţienţii. VASICI, M. I, 11/29. Vestea se duce în toate satele Bosforului, închinătorii curg cu miile,...biserica nu se mai deşartă. GHICA, S. 366. Cine nu ştia de popa Burcă? Vestea îi mersese tocmai în ţara rusească. CONV. LIT. XXII, 245. Era şi fată mare Şi mîndră de-a cătare...Şi-n toată lumea vestea I-a mers. COŞBUC, P. I, 277. Vestea...se lăţi ca fulgerul în sat. AGÂRBICEANU, P. M. 149. Vestea-n lume că mergea De frumoasa Ilinca. BIBICESCU, P. P. 262. Vestea tristă s-o lăţit, La mîndra lui o şi vinit. BÎRLEA, L. P. M. I, 78. Vestea iute se lăţea Că Iancu mort îmi era. balade, iii, 170. (Cu schimbarea construcţiei) Mîndră nuntă că facea Vestele de se ducea La vecini şi-n depărtări, alecsandri, P. P. 177. (Cu parafrazarea expresiei) La mare strînsoare au adus pre Veneţia, cît pînă la                                                                  un
loc ce-i dzic ei Rivalta au răzbit, dintru care fapte ale sale la mare laudă şi veste în puţina vreme la toate acele
2247
-405-
 VESTE2
părţi prinpregiur au ieşit acel voievod. M. COSTIN, O. 279. A (i) se duce (sau a-i merge cuiva) vestea ca de popă tuns v. p o p ă1 (11).
    -     Pl.: veşti şi (învechit şi regional) vesti, veste, (regional) vesturi (ALR II 3 732/353). - Şi: (regional) véstà (pl. veste, ib. 3 732/36, 836 şi vesti, ib. 3 732/2), veşte (ib. 3 732/130) s. f.
    -  Din v. sl. EECTh.
    VESTE2 s. f. v. vestă1.
    VÉSTED, -Ă adj. v. veşted.
    VESTEGARCĂ s. f. (Regional) Par1 bifurcat la un capăt, folosit, în trecut, pentru a susţine sforile întrebuinţate la încărcatul mărfurilor pe cai (Braşov). Com. I. panţu. Cărăuşii braşoveni, cînd umblau pe Prahova, se băteau, uneori, cu vestegărcile. ib. ♦ Prăjină folosită la susţinerea sforii întinse pentru uscatul rufelor (Braşov). Com. I. panţu. Azi şi o paliţă cu care se sprijineşte sfoara pentru uscatul rufelor se zice vestegarcă. ib.
    -  Pl.: vestegărci.
    -  Etimologia necunoscută.
    VESTEGĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov. şi prin nord-vestul Mold.; complementul indică averi, bunuri etc.) A utiliza fară socoteală (şi pînă la epuizare). Cf. dsr, şez. iii, 91, LEXIC REG. ii, 124.
    -  Prez. ind.: vestegăluiesc.
    -  Cf. magh. elveszteget.
    VESTEJI vb. IV v. veşteji. VESTEJIT, -Ă adj. v. veştejit. VESTEJITOR, -OARE adj. v. veştejitor. VESTÉRNIC s. m. v. vistiernic. VESTERNICÎE s. f. v. vistiernicie.
    VEST-EUROPEĂN, -Ă adj. Care aparţine Europei de Vest sau populaţiei ei, privitor la Europa de Vest sau la populaţia ei, originar din Europa de Vest. V. a p u s e a n, occidental, vestic. Rasa de nord, cea vest-europeană, cea est-europeană, cea dinarică, cea asiatică ar prezenta aceleaşi legi de stil în ce priveşte mersul şi vorbitul oamenilor,...debitul verbal etc. RALEA, S. T. I, 213. Solia lui Uzum Hasan către statele vest-europene a rămas fară succes. MAGAZIN IST. 1974, nr.l, 8. S-a ajuns ca numai în trei ani guvernele vest-europene să se confrunte cu probleme deosebite ridicate de prezenţa...celor veniţi din est. RL 1993, nr. 14 994,8/1.
    -  Pl.: vest-europeni, -e.
    -  Vest + european (după germ. westeuropäisch).
    VESTEZÎT, -Ă adj. v. veştejit. VEST-GERMÄN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f.
 Persoană care facea parte din populaţia de bază a fostei Republici Federale Germania sau care era originară de acolo; (la m. pl.) Populaţie care locuia în fosta Republică Federală Germania; refegist. Cf. scl 1954, 296, form. cuv.
 1,46, 56, L. ROM. 1992, 482.
    2.    Adj. Care aparţine fostei Republici Federale Germania sau vest-germanilor (1), privitor la fosta Republică Federală Germania sau la vest-germani, originar din fosta Republică Federală Germania. Cf. FORM. cuv. I, 167, 170.
                                                                                                                                VESTI1
 Ziarul a reprodus şi o „telegramă” adresată lui Heine ...de romancierul vest-german Martin Walser. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 30/2. „ Welt des Buches”, suplimentul literar al cotidianului vest-german „Die Welt”, a închinat numeroase articole omagiale marelui regizor. V. ROM. noiembrie 1973, 192, cf. DEX 1015. Un avion vest-german a fost silit, zilele trecute, să facă o aterizare forţată, ca urmare a unei ciocniri cu un...uliu. RL 1978, 10 463, 6/8. In finală, Virginia Ruzici a învins-o cu 6-4, 6-3 pe sportiva vest-germană Sylvia Hanika. ib. 1978, nr. 10 501, 5/5. Un fost ofiţer al serviciilor secrete vest-germane...a afirmat că în Parlamentul de la Bonn se aflau, în timpul „războiului-rece”, cel puţin 25 de agenţi ai Germaniei de Est. ib. 1993, nr. 994, 8/1.
    - Pl.: vest-germani, -e.
    - Vest + german (după germ. Westdeutsche, westdeutsch).
    VEŞTEZI, vb. IV. v. veşteji.
    VESTEZÎT, -Ă adj. v. veştejit.
    VESTI1 vb. IV. I. 1. T r a n z. (Complementul indică fapte care au avut loc sau în curs de desfăşurare, situaţii trecute sau existente, informaţii referitoare la asemenea fapte sau situaţii) A aduce la cunoştinţă (cuiva); a anunţa, a comunica, a încunoştinţa, a înştiinţa, (învechit) a vestui (1). V. p u b 1 i c a (1), transmite (2). Nimărui se nu spunri că acestea vestit-ai mie. COD. VOR2. 27r/7. Ei cătră elu dziseră: „Noi nece scriptură de tinre n-amu preimit de la iudei, nece nime n-au venritu a afla sau a vesti sau a grăi de tinre ceva rreu. ib. 51v/7. Spuse lor cum Domnul el den temniţă scoase. Şi zise: „ Vestiţi Iu Iacov şi fraţilor aceastea”. CORESI, L. 56/9. Intrară în besearecă, vestindu-i sfîrşitul zilelor de curăţit, id. ib. 103/19, cf. 104/19, GCR I, 5/19. Intră, căci om a puterii eşti tu şi bune vesteaşte! BIBLIA (1688), 242726. Ei cătră dînsul ziseră: „noi nici cărţi pentru tine am luat de la ludea, nici, venind vreunul dentru fraţi, au vestit au au grăit ceva pentru tine rău... ” ib. 855 7l 9. în cele ce dau la mănăstiri hrisoave, cînd fac mînăstirea, dirept ce o fac şi cine o face, acolo spuind ca o istorie, vesteşte lucrurile. C. CANTACUZINO, CM I, 6. în tot chipul au făcut şi l-au trimis pă dînsul, vestind prentr-însul dă toate cîte s-au întîmplat împăratului. R. GRECE ANU, CM li5 189, cf. ANON. CAR. îngerii...ne vestesc noao astăzi bucuriia cea mare şi cîntă mărirea lui Dumnezeu. ANTIM, O. 196, cf. 194. Acest capegiu ce vine Este prieten cu mine. Şi-i trămis ca să vestească O poroncă-mpărătească (sfîrşitul sec. XVIII). LET2. III, 276. Pecetluieşte scrisoarea, o trimite...la împăratul şi-i vesteşte cum că Ioan... era lui vrăjmaş viclean. MOLNAR, în ŞA I, 335, cf. KLEIN, D. 455. La Vlad Vodă soseşte Şi cereasca poruncă-i vesteşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 426. Porunceşte domnului...ca să se suie în scaunul său, fiindcă are să-i vestească o poruncă împărătească. CANTEMIR, S. M. 177/21. Te rog..., mai vîrtos, fericita dumneavoastră petrecere să-mi vesteşti totdeauna (a. 1824). IORGA, s. d. xxii, 166, cf. drlu, lb, i. golescu, c. S-au înfăţoşat cîrmaciul la căpitanul, vestindu-i că în cîtăva depărtare să zăreşte foc. DRĂGHICI, R. 19/20, cf. 6/18. îm vesteşte că s-au scufundat ceamul în Dunărte, în locul unde s-au încărcat (a. 1837). DOC. EC. 695. îndată ce am trecut în Silezia şi am lăsat Galiţia,... ne-au vestit că nu mai eram în aceeaş ţară. KOGĂLNICEANU, S. 8, cf. VALIAN, V. Eu mare prietenie cu el n-am, cît să fie vrednic însă a vesti aceea şi prin „Gazeta” (a. 1845). BARIŢIU, c. II, 301. Văzînd că nu e chip de împotrivire la o aşa mulţime de tătari, ...alergară a vesti domnului această năvălire neaşteptată. BĂLCESCU, M. V. 230, cf. ISER. Viind la birtul unde găzduiam, am găsit un mare pachet cu scrisori...Toate îmi vesteau cîte o supărare. NEGRUZZI, S. I, 55, cf. POLIZU. Vestea mulţimei
2262
 VESTI1
-406-
 VESTI1
- numele individului şi rangul ce priimise. FILIMON, O. I, 150, cf. PETRI, v., PONTBRIANT, D. Un arnăut intră în salon vestihdu-mi că trăsura era gata. ALECSANDRI, O. P. 258, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 453, LM. Du-te şi vesteşte împăratului ce-am spus eu! CREANGĂ, O. 42. Clucerul Moghilă... vesteşte sosirea domnului biruitor. VLAHUŢĂ,
  S. A. II, 501. Obicinuiesc şi în ziua de astăzi oamenii noştri a umbla cu pască a doua şi a treia zi de Paşti şi a vesti şi ei învierea Mîntuitorului. MARIAN, S. R. III, 133, cf. DDRF. Mitropolitul se suia pe un loc înalt şi vestea poporului, care se adunase, pe cine au crezut sfatul de cuviinţă a alege ca domn. xenopol, i. R. iii, 162, cf. barcianu. A fost trimis...ca să vesterască — conform obiceiului de pe acele vremuri — urcarea pe tronul Moldovei a lui Mihail Vodă Racoviţă. REV. IST. IX, 216, cf. ALEXI, w. Apeluri călduroase vesteau ieşirea la iveală a scrierilor nouă. IORGA, C. I. II,
  139,  cf. I, 182, TDRG. La trei zile după nuntă, au venit... să-i vestească hotărîrea ce şi-au luat de a pleca în străinătate. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 310. Sunetul vioarelor şi chiotele flăcăilor vestesc sosirea nunilor şi a cortegiului lor la casa mirelui. PĂCALĂ, M. R. 168, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU,
  D. U., CADE. Departe, cîteva guri de tun vesteau deplina biruinţă. GALACTION, O. 88. O nouă telegramă îi vesteşte că moartea celui scump a fost anunţată din greşeală. CAMIL PETRESCU, T. III, 74. Analele şi istoricii noştri nu vestesc luptele lor glo rioase. DRĂGANU, ROM. 372. Cu mare părere de rău vesti tuturor că a sosit poruncă de la ... domnul comite. SADOVEANU, O. XI, 101. Primele bătăi în toaca de fier a bisericii din apropiere vesteau locuitorilor satului ziua naşterii Mîntuitorului. MOROIANU, S. 91, cf. SCRIBAN, D. Umblaţi cu steaua voastră luminată ca să vestiţi lumii naşterea Lui. ULIERU, c. 62. M-a dur ut... chipul rece cum tu ne-ai vestit căsătoria, ca la nişte cunoscuţi oarecare. CĂLINESCU, s. 84, cf. DL, DM. Faptul s-a petrecut în primăvară, iar la 26 iunie, el îl vestea braşovenilor în termeni cît se poate de expliciţi. IST. ROM. II, 516, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Una din fetele mai harnice şi mai cu curaj pleacă din casă în momentul cînd cocoşul vesteşte miezul nopţii. RETEGANUL, ap. MARIAN, S. R. I, 67. Am alergat Ca să vă vestim şi vouă Această minune nouă, Paştile lui lisus, Mesia cel de sus! ARH. FOLK. IV, 26. Vestiţi cu îndrăzneală... Că Hristos au înviat, ib. 27. 0 A b s o 1. La Eghipet nu cade niciodată zăpadă, pentru că este soarele mai aproape şi în veac soarile şi văzduhul este mai herbinte, precum vestesc cei ce lăcuiesc acolo (cca 1750). GCR II, 64/36. După cum cetim că vestesc istoriile cele vechi, mai vîrtos toate neamurile au avut sirguinţă ca să-şi împodobească stilul limbii sale cu usebită şi întocmită cuvîntare (a. 1795). ŞA I, 199. Cînd văzură ei una ca aceasta, îi cuprinse spaima şi fuga la boier de-i vestiră. CREANGĂ, O. 65. Şede domnul Buzdugan, Şede sus într-un divan, Şi cînd porunceşte, Peste tot vesteşte (Clopotul). GOROVEI, c. 85. 0 (Prin figură etimologică; învechit şi regional) Veste bună de pradă bişugoasă şi vînătoare săţioasă...să-ţi vestesc am vinit. CANTEMIR, I. I. II, 32. Vro veste îmi vestesc? ANT. lit. pop. I, 133. 0 R e f 1. p a s. înţelegerea unui gheneral cu un om mare să va vesti cu mirare a unui nărod ascultătoriu mai marelui său (a. 1701). FN 91. Am fost priimit o scrisoare a dumitale,...prin care...mi să vestea fericirea sănătăţii dumneavoastră (a. 1824). IORGA, S. D. XXII, 166, cf. 165. în ultimul număr al ei se vesteşte numirea lui Nicu Economu de prefect al Doljiului. arh. olt. V, 179. Trebuia să accept propunerea... şi din pricină că eram la capătul posibilităţilor mele materiale, iar inflaţia se şi vestea. CAMIL PETRESCU, T. III, 499. Se cîntă întîi o colindă la uşă sau la fereastră, prin care de obicei se vesteşte sărbătoarea. IST. LIT. ROM. I, 19. O asemenea scenă se petrece între ostaşi şi ciobanul căruia i se vesteşte naşterea
unui nou împărat. IST. T. I, 114. 0 R e f 1. impers. S-au vestit şi în Ţarigrad că este pace. R. POPESCU, CM I, 542. La întîmplări de foc noaptea să să vestească la locul unde stau aceste sacale, ca să alerge şi ei (a. 1827). DOC. EC. 380. Să puie la orînduială a să vesti tuturor ciobanilor ce să află cu
oi pă marginea Bucureştilor (a. 1833). ib. 522. Duminică, dechembrie 12, s-a vestit Măriei sale, la curte, în Iaşi, că a sosit Constantin ser dar cu robii orheieni. SADOVEANU, O. X. 244. Se vestise că oastea eteriştilor s-a tras spre Tîrgovişte. CAMIL PETRESCU, O. I, 65. I se vesteşte că într-o cameră vecină au sosit membrii Locotenenţei. id. id. III, 118.
♦  (Complementul indică oameni) A anunţa, a înştiinţa, a încunoştinţa (despre...). Cu mare mîhniciune şi jale ne este a vesti pe i/wm[eata] de o nenorocită pricină (a. 1751). ARHIVA, I, 55. Grecii se nebunea de bucurie crezînd că sînt slobozi, şi... putea să crează, fiindcă romanii îi vestiseră astfel. CĂPĂŢINEANU, M. R. 50/18. El scrise...papei, vestindu-l de biruinţa dobîndită asupra lui Sinan. BĂLCESCU, M. V. 184. Dau aceasta... în cunoştinţa cinstitei poliţii, spre ştiinţă-i, vestindu-o că în zilele de sărbătoare progonul pentru o persoană ieste un sfanţ (a. 1848). DOC. EC. 947. Ea vestise pe fiul său la Paris şi el, primind ştirea cu entuziasm, i-a trimis cincizeci galbeni. SION, P. 61. Slujbaşul vine şi-l vesteşte Că-l iartă nobilul tiran. COŞBUC, P. I, 86. Cînd s-a deşteptat, ...a văzut că ăilalţi plecaseră fără a-l vesti şi pe el. PAMFILE, S. T. 186. O lină cîntare de clopoţei ne vestea că harul dumnezeiesc se pogorîse asupra-ne. M. I. CARAGIALE, C. 156. Pe ţărani îi vestise adineaori cîrciumarul Cris tea că grecul a trecut spre curte. REBREANU, R. I, 170, cf. 162. Ne-au vestit copiii că aţi sosit. VOICULESCU, P. I, 125. Oamenii îl vestiră cînd era încă departe. SADOVEANU, O. X, 38. Rămase cu totul surprins cînd doamna loanide îi ceru bani, vestindu-l că nu mai are. CĂLINESCU, B. I. 123, cf. 131. Sătenii îi ajută, le aduc hrană şi-i vestesc despre ce mai e prin ţară. CAMIL PETRESCU, O. III, 36, cf. 30. Am luat şapte vagoane de coloniale... Ar fi trebuit să te vestesc, poate voiai să te duci tu cu marfa asta. TUDORAN, P. 60, cf. DSR. Să-mi scriu o scrisoare nouă S-o trimet la maică-mea, S-o vestesc de starea mea. SEVASTOS, C. 308. Cucuţu mă veste(şte) Că mîndruca mă jele(şte). BÎRLEA, L. P. M. I, 98. 0 R e f 1. p a s. In luna trecutului aprilie s-au vestit că să vie la visterie (a. 1839). DOC. EC. 724. De ce se vesteşte preotul...şi nu autorităţile? SANDU-ALDEA, A. M. 189.
♦  Intranz. A comunica, a transmite o informaţie. Ştefan Vodă...au trimis la craiul leşesc sol, vestindu-i de război cu noroc ce au făcut împotriva Radului Vodă. URECHE, L. 90, cf. SIMION DASC., LET. 54, GCR I , 230/18. Aceea, mergînd, vesti celora ce fusese cu El, jălind şi plîngînd. BIBLIA (1688), 788 Vl 6. Întorcîndu-să solii şi vestind aceştia cătră Ohozie, s-au tulburat foarte. ANTIM, O. 285. Aleargă şi vesteşte împăratului despre cele întîmplate. CREANGĂ, O. 116. Paşea, dacă-l asculta, La vizirul că vestea, La-mpăratul că scriia. teodorescu, p. P. 480. ♦Refl. (învechit şi regional) A se afla, a se auzi. Pînă a nu sosi împăratul, Ardrianupoli se luă de vezirul la asalt... De aceasta vestindu-se, împăratul se întoarse la Brusa. VĂCĂRESCUL, IST. 252. Vestindu-se toate acestea în ţară, se spăimîntară peste măsură nobilii, încît mulţi... se sileau a se mîntui prin fugă. BĂLCESCU, M. v. 448, cf. TEAHA, C. N. 280.
    2.      T r a n z. şi r e f 1. A face să devină (sau a deveni) bine cunoscut (pretutindeni); a face să capete (sau a căpăta) faimă, popularitate; s p e c. t r a n z. (învechit; complementul indică învăţături, concepţii etc. religioase, divinitatea) a propovădui (1); (învechit) a vestui (2). V. povesti (2). Doamne, rostulu-mi deschiseşi şi ustnele mele vesti-vor lauda ta. PSALT. HUR. 43v/15, cf. 52716, 79r/26. E voi, sămînţă aleasă, împărătească sfinţie...oamerii noir iei, cum se bunrătăţile vestiţi, cel ce dintru turearecu chiemă voi în mierurata a lu[i] lumiră. COD. VOR2. 73v/13.
2262
 VESTI1
-407-
 VESTI1
Ispovediţi-vă Domnului şi chiemaţi numele lui. Vestiţi întru limbi lucrul lui. PSALT. 217. Se cade..., cînd facem cuiva bine, să nu zicem noi să ne vestească. CORESI, EV. 379, cf.
12.  Doamne, buzele-mi deşchide şi rostul mieu vesteşte lauda ta. id. LIT. 131. Să lăudaţi pre Domnul toate nemzeturile, vestiţi pre el tot fel de oameni, că s-au întărit cătră noi meserere sa mare (a. 1562-1601). TEXTE ROM. (XVI), 343. Tuturor ...darul său vărsa-l, cît să vesti numele lui în toată Siria. VARLAAM, C. 154. Au vestit voao Ev[m]gheliia prin D[u\hul SJ\i\nt ce e trimis din ceriu. N. TEST. (1648),       182v/7. Voi, rudă aleasă, preoţie
împărătească, rudă sj]\\ntă sinteţi..., ca să vestiţi puterile aceluia ce v-au chemat pre voi. ib. 183732. Cugetul lor iaste că vor rămînea casele lor în veac...; pentru aceea vestesc numele lor pre pămînt (a. 1651). GCRI, 155/21. Mitropoliţii şi episcopii vor să dea seama înaintea lui Dumnezeu de... cum vor fl mărturisit şi vor fi vestit ...numele lui Dumnezeu. NEAGOE, ÎNV. 164/16. Să-i cînte sfîntul nume, Ce este nalt preste lume. Şi din zuori pînă-n seară Să-ţi vestească mila-n ţară. DOSOFTEI, PS. 317/9. Bine e a să mărturisi D[o]mnului şi a cînta numelui său, Preaînalte. A vesti demineaţa mila ta şi adevărul tău preste noapte. BIBLIA (1688), 4112/53. Voi, rod ales,...norod spre ocroteală, ca bunătăţile să vestiţi celuia ce de-ntunearec pre voi au chemat la cea minunată a lui lumină, ib. 91375. Dacă va izbîndi langui, să va vesti numele lui. N. COSTIN, L. 221. Unii...hotarîle să-şi lăţască şi supuşii să-şi înmulţască şi numele peste marginile lumii să-ş vestească, cantemir, I. I. I, 200. Nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum se cuvine măririle minunilor lui. ANTIM, O. 156. Vestind legea cea d[u]mnezeiască, ai întors pre cei fară de lege. MINEIUL (1776), 92r731. Pre tine, cea fară prihană, Născătoare de D[u]mnezeu, te vestim, ib. 125v7l6. Această hotărîre... au trimis... cu poruncă... să o vestească la norod. PATENT, 1/32. De atunci au început a se vesti Ioan Huniadi...căci mai nainte nu era vestit. ŞINCAI, HR. II, 2/11, cf. III, 193/9. Tocma mîne să va vesti această poruncă (a. 1799). ŞA I, 351. Să vestească în Sion numele D[o]mnului şi lauda lui în Ierusalim. MICU, ap. GCR II, 186. Pre //[ristojs tuturor mai nainte îl vesteşte. CALENDARIU (1814), 11/22, cf. DRLU. Daca Cezar nu avea cîrmuirea Galiii de peste Alpi, nu era să-ş strice ostaşii, nici să-ş vestească numele cu atîtea biruinţe. CĂPĂŢINEANU, M. R. 107/29. Mii de sori vestesc puterea lui Dumnezeu în nemărginita întindere a văzduhului. MARCOVICI, D. 23/20. Ajunse de trei ori mare vizir, vestinău-se mai presus de toţi căpitanii turci în toate războaiele. BĂLCESCU, M. V. 104. Atacînd stînca, el îşi sfredeli singur o chilie,... şi se vesti apoi prin minuni. HASDEU, I. C. I, 142. Faptele mari şi plăcute Urma noastră o vestesc. BOLINTINEANU, P. II, 265, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DEX. ORefl. pas. Loru descuperi-se; ce nu ştie, ce voao slujiia aceia; ceale ce acmu vestiră-se voao cu celora ce binre-vestescu voao cu Duhul Sfîntu, ceale ce-su tremise din ceriure. COD. VOR2. 7173. Meşterşiugui ca să hie mai ştiută şi tuturor mai adeverită învierea Svenţiei sale, ca să să vestească şi să să arate în toată lumea adevara şi credinţa învierei. VARLAAM, C. 98. Cuvîntul lui Dumnezeu să se vestească, în limba noastră, rumâneşte, creştinilor în beseric (a. 1675). GCRI, 217/16. De-adevărate cuvinte Dintr-a ta sfîntă scriptură... De-acmu să să vestească. DOSOFTEI, PS. 232/22. S-au sfătuit să meargă toate la craiul, să se puie împotriva acei porunci, ca să nu să vesteas (a. 1799). ŞA I, 351. Bine au voit ca să dea la lumină această sf\y\ntă scriptură, ca aşea la toţi şi pretutindenea să se vestească şi să se propoveduiască cuvîntul...lui D[u]mnedzeu. MICU, ap. GCR II, 156/25. Multe decreturi.. .prea puternicul Iosif al doilea le-au dat afară şi a se vesti şi a se ţinea au poroncit. MAIOR, în şa i, 64. S-a vestit în toată ţara mare praznic sub munte. SADOVEANU, O.
XII, 302. 0 R e f 1. i m p e r s. Să deşchidă răbdătorilor de chinuri mucenici uşile cele cereşti, vestindu-se de patima lui //[risto]s. mineiul (1776), 39v7l4. Să vesti de dînsul l-alte împărăţii, Cum că-n toată lumea nu poate fi alt Ca el. PANN, P. V. I, 41/20. S-a vestit lumea de noi Că ne iubim amîndoi! teodorescu, P. P. 316, cf. şez. iii, 184. ♦ T r a n z. şi r e f 1. A face să devină (sau a deveni) cunoscut ca..., a face să capete (sau a căpăta) notorietate de... Prinşi vor fi în măriile sale, şi de blăstemi şi menciuri spuru-se (s p u -ne-s e - v a C2, vesti-vor H, vesti-să-vor D). PSALT. 113. Bine iaste mie lucrul, că mine ferecată vesti-vor featele. PO 101/1. Bucurîndu-se, au strigat: pre tine, D[u]mnezeu şi D[o]mn vestindu-te, mult milostive. MINEIUL (1776), 33r730. Căsătoria între supusul nostru carele iaste creştin şi între altul carele nu iaste creştin de nemica şi nestatornică o vestim. RÎNDUIALA, 4/13. Improtiva măcar căruia epiecop de s-ar scula vreun poporan al lui sau vreo mănăstire din eparhia lui şi nu s-ar uni cu dînsu, nefiind episcopul soborniceşte vestit eritic şi scăzut din darul arhieriei, nu s-ar număra întră pravoslavnici, ci întră shismatici. MAIOR, în ŞA I, 61. Dacă tatăl îşi va ieşi din minte, dacă să va vesti ca un desfrînat..., atunce cade stăpînirea părintească din lucrătoare puterea sa. COD. ŢIV. 31/10. Fiindcă te îndoieşti a te lepăda de lege-ţi, nevrînd să primeşti p-a mea,... te vestesc de cel mai nerecunoscător din lume. GORJAN, H. IV, 94/12. Vor lua pildă din acest cîrpaci, Prin ce uneltire s-a vestit dibaci, Şi să nu mai puie-n ghicitori temei. PANN, P. V. I, 50/24, cf. tdrg, dl, DM, dsr. ♦ T r a n z. (învechit; complementul indică oameni) A proclama (2). II vesteşte pre el arhistratig oştilor Romii, beldiman, n. p. II, 191/5, cf. DSR. ORefl. Tiukeli grof au trimis cărţi la toată boierimea ungurească, ca să vie la dînsul, vestindu-să crai Ardealului. R. POPESCU, CM I, 471. Tînărul Astor s-au vestit voievod. beldiman, n. p. ii, 183/6.
     3.     R e f 1. A-şi face remarcată existenţa, a-şi afirma prezenţa. Am fost doborîţi destule veacuri, şi de 20 de ani Dumnezeul păcii şi al luminii s-a vestit între noi. HELIADE,
O. II, 415. Moartea cu-a sa cruzime se arată, se vesteşte In faţa bietului bolnav, pe care din vii răpeşte. CONACHI, P. 83. Florile... se vesteau numai prin parfumul lor. NEGRUZZI, s. I, 236. De departe se vestea uruitul motoarelor, ap. DL. Gaittany chemase la telefon pe Ioanide, vestindu-se...cu tonul cel mai captivant din lume. CĂLINESCU, B. I. 89, cf. id. S. 377. Vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. PETRESCU, A. R. 5, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
     4.     T r a n z. A constitui un indiciu pentru..., a fi o manifestare care denotă...Ceriul spure slava Dzeului; făptura mărilor lui spuse (spune va C2, vestescu H, vesteaşte D) vîrtute. PSALT. 30. Ceriurile spun slava lui D[u]mnedzău şi faptul mînulor lui vesteaşte tărie (a. 1651). GCR I, 154/9. Pre bucurie o vesteşte rîsul, săltarea. POTECA,
F. 242/24. Cei deznădăjduiţi îşi arată patima lor...: prin ochi arătînd mînia, prin vorbe vestind urîciunea de sine şi de alţii. id. ib. 243/13. Toate vestesc aici liniştea sufletului şi dulceaţa vieţii cîmpeşti. NEGRUZZI, s. I, 193. Dacă părul cărunt şi barba căruntă nu ar vesti vremea lui, am crede că copilaşii cu care se joacă...sînt copilaşii lui. SLAVICI, O. I, 69. Turna gaz peste focul amărîtei noastre de pubertăţi -vestită de cearcănele vinete din jurul ochilor. CIAUŞANU, R. SCUT. 69. Cît de neobservaţi au venit, tot aşa au şi dispărut. Prezenţa lor o vestesc numai cîteva cuvinte de origine slavă şi înflorirea prăsitului oilor. DRĂGANU, ROM.
34.   Ultimele experienţe ale copilului vestesc trecerea spre adolescenţă. CONSTANTINESCU, s. II, 254. Ţiţele cînd se-ntăresc, Vîrsta fetei ne vestesc. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P.
II, 445.
     II.    1. T r a n z. (Complementul indică fapte care urmează să aibă loc, situaţii care urmează să se realizeze) A face cunoscut dinainte; a anunţa anticipat (orientîndu-se
2262
VESTI
-408-
VESTI
după anumite indicii); s p e c. a proroci (1); a prezice; a prevesti1 (1); (învechit) a vestui (3). Spunre...că ceaea ce e în Hristos credinţă de proroci...vestită fu. COD. VOR2. 68v/13. Vesti şi zise a Iu Hristos venire şi găti calea Domnului. CORESI, EV. 527/11. Uciseţ ceia ce-au vestit venitul dereptului, celuia ce şi voi acmu pridăditori şi ucigători seţi. id. L. 31/13, cf. 76/2. Tu pas de vesteşte împărăţiia lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 331. Ispitind în car ea şi în ce vreame are arăta întru ei D[u]hul lui //[ristojs, mainte vestind chinurile ce era venitoare spre //[ristojs. N. TEST. (1648), 18274. Iară El zise cătră ei că: „ şi altor oraşă mi să cade să vestescu împărăţia lui D[u]mn[e]zău că pentr-aceasta sînt trimis”. BIBLIA (1688), 7922/24, cf. GCR 1, 286/34. Proroc a mă face şi cele în urmă viitoare mai înainte a le povesti şi, pînă a nu fi, a le vesti mai voi îndrăzni. CANTEMIR, 1.1.1, 141. A doao venire a lui o au vestit mai nainte, zicînd: atuncea să va arăta semnul Fiiului omenesc în ceriu, adecă crucea (a. 1765). GCR II, 80/33. Elisavetă, Maică a D[o]mnului pre tine te-au vestit, prorociţă arătîndu-se. MINEIUL (1776), 110v2/22. Oare s-au temut de chinurile cele muncitoare, care necredinciosul împărat vestea înainte? MOLNAR, în ŞA I, 335. /[isu]s să suie în muntele Olivetului, îngerul vesteşte în limb venirea lui. AARON, ap. GCR II, 190/10,cf. LB. Senatul declară (vesti) că d-aci înainte fieşce oraş să se cîrmuiască de sine singur. CĂPĂŢINEANU, M. R. 65/22. Această neînţeleasă nemărginire a lumii îmi vesteşte acea dorită zi...în care virtutea se va îmbrăca cu strălucitoarea haină a nemur ir ei. MARCO VICI, C. 14/24. Mai porunceşte o dată ca să mai mergi la vînat şi vesteşte cătră toţi că o să merg şi eu cu toată parada noastră. GORJAN, H. I, 7/24. Nu-mi rămîne decît timpul necesar ca să-ţi vestesc că guvernul şi-a pus în minte să facă din mine un om important. RUSSO, s. 199. Tudor Vladimirescu ridică...în Valahia steagul naţional, vestind românilor că vremea venise. KOGĂLNICEANU, S. A. 75. Era patru ore. Aşteptam să se vestească prînzul. SION, P. 286. Dumnezeu... te vesteşte prin mine ca să-ţi mîntuieşti sufletul prin căinţă. FILIMON, O. I, 297, cf. PONTBRIANT, D. Bătrînii... Trăgeau cu sorţii noaptea... Şi vesteau fetei mare noroc. ALECSANDRI, P. I, 21. Tu, an nou, ce ne vesteşti? Vii ş-aduci patriei mele...Pace, glorie, putere...? id. ib. II, 74, cf. id. T. 423, 1545, COSTINESCU, cihac, ii, 453, lm. Copoii vestesc apropierea vînatului. ODOBESCU, S. III, 42. Porneşte chiar acum la împăratul Verde şi vesteşte-i că venim şi noi în urmă. CREANGĂ, O. 125. Cărţile îi menise a bine...ceea ce-i vestea împlinirea dorinţelor. CONTEMPORANUL, II, 6, cf. DDRF. lntunecată-i steaua ţerii noastre...înstrăinaţi trăim în zile grele, Viitorul - plin de semne rele - Vesteşte lacrimi numai. IOSIF, P. 9, cf. TDRG. Mergi...jos pe pămînt şi vesteşte pe Maria-Fecioara...că va naşte Fiu. PAMFILE, S. T. 106. Auzi din depărtare glasul gondolierilor, care strigă ca să vestească şi să înlăture vreo ciocnire. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 315, cf. viciu, COL. 7. Un cîne se însărcină să-mi vestească sosirea...sculîndu-se iute de unde stătea. HOGAŞ, DR. I, 198. Peste vreun ceas, portarul îi vesti că domnul ministru nu mai vine azi. REBREANU, R. I, 269, cf. CADE. Lumea-l privea încă dinainte de apusul soarelui, comentînd speriată... Vesteşte nenorociri. CAMIL PETRESCU, T. I, 372. Ii vestise acest drum de sară cu bucurie de dragoste. SADOVEANU, O. X, 234. Atamanul avu vedenia morţii de fier, vestită de babe. id. ib. XIII, 237. Cu ironia lui specifică pe faţă, îi vesti că are a-i comunica o chestiune foarte serioasă. CĂLINESCU, B. I. 221. în jurul lui David adie...un vînt binefăcător, vestind o umanitate nouă, mai spirituală. VIANU, L. R. 433, cf. 366. Trăsese focurile de armă în vînt, ca să-şi vestească sosirea. VORNIC, P. 218, cf. DL, DM. Prin curier vesteşte că va sosi-ntr-o oră. T iui ie 1964, 31, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Popa...o vestit în besearecă că cini-a grăi împotriva clopotului a muri.
 CANDREA, Ţ. O. 29. Sosît-o ziua cea sfîntă, De proroci de mult vestită, Care lumea o cinsteşte, De creştini se prăznuieşte. BÎRLEA, L. P. M. I, 128. Cu bucurie mergeţi Şi vestiţi fraţilor mei Să se bucurie şi ei. ARH. FOLK. IV, 25, cf. alr 1 1 403/125, 215, 223. 0 L o c. a d v. (Rar) Pe nevestite = pe neaşteptate, pe neobservate. Iartă-mă că te turbur pe nevestite, însă nu plec de aci pînă nu-mi îngăduieşti să-ţi vorbesc, c. PETRESCU, A. 331. După cîteva clipe, ...Aniţa s-a întors pe nevestite, să-şi ia un strai uitat. V. ROM. februarie 1954, 114. 0 A b s o 1. Eu crez şi mărturisesc precum au vestit pror[o]cii (a. 1692). GCR I, 295/21. 0 R e f 1. p a s. Mari gătiri să vestesc spre răsărit, pentru ieşirea în cîmp (a. 1693). FN 18. Ştii ce-oracol să vestise şi ce vorbe au ieşit Pentru cel trimis din ceruri şi ce i-au proorocit. HELIADE, o.
 I,  417. îndată ce voi primi banii carii mi se vestesc, mă voi porni spre Moldova. KOGĂLNICEANU, s. 229. Vestindu-se lui Mihai primejdia ce îl ameninţa, îşi strînse în grabă oastea pe lîngă dînsul. BĂLCESCU, M. V. 59. Răzbunări, plămădite în păsurile pribegiei, se vesteau pentru urmaşii celor ce gonise pe tatăl lui din domnie! ODOBESCU, S. I, 424. Se pune pe un vătrar...o bucăţică de plumb, care fiind topit pe jăratec se varsă într-un vas cu apă şi din figurile ce s-au format în apă se vesteşte viitorul. FRÎNCU - CANDREA, M. 124. Nu mai dormea nici el de o săptămînă, de cînd i se vestise venirea sultanului pe Dunăre. CAMIL PETRESCU, ο. I, 219. 0 R e f 1. impers..Se recunoştea ...dreptatea obştei şi se vestea că în scurtă vreme aceasta va fi pusă în stăpînirea averii. CAMIL PETRESCU, O. II, 18. OIntranz. Au trimis întăi pre dumnedzeieştii şi sj[i\nţii proroci, carii...au vestit de venirea lui //[risto]^, au prorocit că va să vie (a. 1747). GCR ii, 39/15. (E x p r.; rar) A vesti a bine = a precize lucruri favorabile. [La romani] baterea ochiului şi a sprîncenei drepte vesteau a bine. ALECSANDRI, P. P. 235. Toate acestea nu mai vesteau a bine. GANE, TR. V. 61.
 ♦   (Complementul indică oameni). A pune la curent, a face să afle dinainte. Banii să să tragă...la Sibii, vestindu-mă ca să scriu dumitale ce să urmez cu acei bani (a. 1837). FURNICĂ, D. C. 385. Pe roşiori îi vesteşte despre această luptă puşcărirea ce se aude în depărtare. ODOBESCU, S. III, 600. Frau doktor...te vestea că nu trebuie să ai grijă de acasă şi că mai poţi rămînea. CARAGIALE, o. vil, 154. Cinci cruci stau înaintea morii, ...toate aceste sînt semne care~l vestesc pe drumeţ că aci locul e binecuvîntat. SLAVICI, o. I, 115. Familia în care da lecţie îl vestise că de la septembre îşi va pune copiii într-un pension de băieţi. VLAHUŢĂ, S. Ii,
 52. Se pomeniră c-o scrisoare prin care-i vestea că se va căsători. AGÂRBICEANU, A. 203. Mama sa îl pusese să jure că nu-l vor opera fără să o vestească. PAPADAT-BENGESCU,
 O.  I, 263. Vesti pe regele său prin scrisori speciale pe la sfirşitul lui iunie. AN. IST. NAT. I, 58. Se simţise...dator s-o vestească numaidecît că se hotărîse să-i ia nepoata de nevastă. M. I. CARAGIALE, c. 151. Prin martie, Cănuţă îşi vesti părinţii că are de gînd să se însoare. BASSARABESCU,
 S.  N. 14. Ai timpul şi d-ta sa-ţi vesteşti gazda, voi fi şi eu...mai liniştit. REBREANU, R. I, 23. Mă vestise că pleacă şi...venisem să-i urez călătorie bună. GALACTION, O. 97. Fără să-l mai vestesc, m-am suit dimineaţa în tren. VOICULESCU, P. II, 56. Doresc să ascult în astă-seară sfintele rugăciuni la mănăstirea Goliei. Vesteşte pe cuvioşia sa Nectarie arhimandritul. SADOVEANU, O. X, 179, cf. 72. Secretarul fu invitat să vestească telefonic pe domnul ministru de interne de sosirea iminentă a prinţesei. CĂLINESCU, B. I. 364. Alergase de-a dreptul la Deivos, că ştia că acesta îi poate vesti pe ceilalţi căuzaşi. CAMIL PETRESCU, o. II, 133. Nu m-a vestit că pleacă. ISANOS, P. 374. Cu două săptămîni înainte, vestea de primejdie pe prietenii săi poloni. IST. ROM. II, 489. Pleopule, de ce jeleşti, Au vro pacoste cobeşti. Ori de moarte mă vesteşti? TEODORESCU, P. P. 354. Pe fureşteni... n-a avut cine să-i
2262
-409-
 VESTI1
 vestească şi..., cînd a venit taboarea de tătari, au fost luaţi oamenii robi. RĂDULESCU-CODIN, L. 37. ♦ R e f 1. (învechit, rar; despre oameni) A lua cunoştinţă, a afla, a se informa anticipat. Astfel mă vestisem că mi se va cere o instrucţie morală şi religioasă mai bine hrănită, fie asupra catihismului, fie asupra istoriii sfinte. BREZOIANU, î. 48/28.
♦  (Complementul indică oameni) A anunţa că urmează să sosească, să se prezinte, să fie de faţă (în cel mai scurt timp). Intr-o zi aflîndu-mă singură acasă, îmi vestiră pe doamna Olga. NEGRUZZI, s. I, 49. Vesteşte-mă... la Măria sa Vodă, zise acesta adiotantului. ap. TDRG. In zori de zi străjerul vesteşte pe-un străin. COŞBUC, P. I, 160. Măria sa Ştefan Vodă era vestit la un ceas de cale. SADOVEANU, o. XIII, 104. ORefl. Era îndatorat să se vestească de departe că soseşte, voiculescu, P. I, 161. ♦ (Transilv.; complementul indică oameni) A anunţa (în biserică) faptul că urmează să se căsătorească. Cf. klein, d. 455, lb, iser, barcianu, alexi, w., com. din terebeşti - satu mare. 0 R e f 1. p a s. şi refl. (învechit) Intr-o duminecă sau sărbătoare legată, cînd să spune cazaniia sau cînd iaste destul de adunat norodul, trebuie înaintea tuturor a să vesti şi, cînd să face această vestire, numele, porecla, locul naşterii...mirelui şi a miresii chiar să să spuie. RÎNDUIALA, 9/3. La toate întîmplările, unde vestirea în mai multe parohii trebuie să să vestească, dator iu iaste parohul... să ceară să-i arate testimonium de mărturisire, ib. 10/4.
    2.     R e f 1. A-şi face simţită apariţia iminentă; a da primele semne de existenţă. Pieliţa ei semăna cu batista subţire, fară pic de viaţă; o moarte se vestea în ochii ei scînteitori. NEGRUZZI, S. I, 50. Pădurea se vesteşte prin bătrîni străjeri, cireşi cu trunchiul adînc scrijelat. IORGA, P. A. I, 124. Ajunge la o atitudine faţă de cruzimea antică, în care se vestesc vremurile noi. VIANU, L. U. 48. Furtună se vestea pe dealuri. BLAGA, POEZII, 289. Un om care s-ar dărui luptei pentru mai bine, ...iată ce va aduce noul echilibru al lumii care se vesteşte. RALEA, S. T. II, 212. Zorile de iulie se vestiră mai întîi printr-o ceaţă de necrezut. camil petrescu, o. în, 93. ♦ A prezenta indicii ale unei anumite evoluţii ulterioare, ale unei anumite stări viitoare. Ziua se vestea bună. Soarele se înălţa peste lumea sclipitoare de zăpadă. D. ZAMFIRESCU, î. 34. Noaptea se vestea grăbită din adîncuri şi luna nu păşise, încă, dincoace de hotarăle răsăritului său. HOGAŞ, DR. I, 274. Soarele se ridicase din ceaţă şi ziua părea a se vesti frumoasă. SADOVEANU, o. IX, 415. începuse să se însereze şi se vestea o noapte geroasă. CAMIL PETRESCU, O. I, 40. Ziua de marţi se vestea cu un potop de lumină, id. ib. II, 22, cf. 16. Se vestea o zi călduţă şi umedă, un fel de moină primăvăratecă. VINEA, L. II, 58.
    3.     T r a n z. A constitui un indiciu care înlesneşte să se prevadă. Cf. HELIADE, O. I, 174. Durerea vesteşte că într-însul este un început de boală. VEISA, I. 15/13. Marea să părea una cu cerul, şi orizonul vestea o lungă furtună. BUZNEA, P. V. 176/16. Zorile de zi...lumina soarelui ne vesteşte! ARHIVA R. I, 44/18. Alţii, mai fricoşi, bănuiau că acest augur vesteşte învingerea creştinilor. BĂLCESCU, M. V.
141. Ciorile strînse grămadă... iarna ne vestesc zăpadă, Iar vara, ploaie cu nor. PANN, ap. ZANNE, P. I, 413, cf. 701. Eşti tu rîndunică Care ne vesteşte Şi ne pregăteşte Vreun timp dorit? BOLLIAC, O. 77. Frumos apus vesteşte frumoasă dimineaţă. Şi anul ce începe tot astfel îl doresc. ALEXANDRESCU, O. I, 109. Văd marea cristalină Posomo-rîndu-şi faţa sub cerul aurit. Vestind că vine boarea cu răsfăţare lină Din malu-mbălsămit. BOLINTINEANU, P. I, 372. Cucul îi vestea la tot ceasul mulţi ani cu noroc. ODOBESCU,
S. III, 181. Soarele răsare, vestind o zi frumoasă. CREANGĂ,
O. 246. Ziua, ce vine, o vestesc prin cîntare, iară cîntarea, prin bătaia aripelor, marian, o. II, 239, cf. 56, 247. Prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureşe, cînd norii Ploi vestesc.
                                                                                                                                           VESTIAR
 COŞBUC, P. I, 224. Neguri...vestescploaie. IORGA, P. A. I, 96. Cînd vrăbiile se scaldă în colb, vestesc vreme bună. GOROVEI, CR. 371. Ţipetele sinistre ale cucuvaiei sau ale ţărcii, cîntatul cocoşesc al găinei...vestesc, după credinţa poporului, apropiatul sfîrşit al celui bolnav. PĂCALĂ, M. R.
 179.  Căldura începuse a se simţi şi dimineaţa ne vestea o arzătoare zi de iulie. HOGAŞ, DR. I, 64, cf. 274. Dimineaţa de vineri vestea o zi bună. REBREANU, R. I, 175. Zbor iute, cu zgomot, aşa încît vestesc prin sunetul lor metalic venirea primăverii. SIMIONESCU, F. R. 309. Era vreme nouroasă şi trăgea vînt răcoros dinspre munte, vestind ploaie. SADOVEANU, o. XIII, 187. Din vîntul înălţimii...străbat tînguirile paserilor ce se cheamă puhoieri şi care vestesc volburi ale talazurilor, id. ib. XVIII, 283. Iată o pînză de Ferdinand Hodler înfaţişînd doi copii puberi, o fată ale cărei forme gracile se ghicesc sub veşmîntul sumar şi un băiat, al cărui nud vesteşte vigoarea viitoare, vianu, E. 110. Despre ultimul vingirău se spune că „ vesteşte zăpada ”, ca unul ce vine numai iarna la noi. BĂCESCU, PĂS, 205, cf. 280. Altă ceaţă uşoară...se ridica încet...de peste păduri...Avea în liniştea pulberii ei reci ceva din însăşi înserarea pe care o vestea, aşa cum vestea, în acelaşi timp, şi începutul toamnei, camil petrescu, o. I, 29. Nu era lumina de ziuă... albastră spălăcită, care vesteşte zorile. PREDA, DELIR. 35. Se arătară cele dintîi case... înveselite de soarele care vestea o zi frumoasă. V. ROM. ianuarie 1965, 75.
     -      Prez. ind.: vestesc, pers. 3 şi (Maram.) veste.
 -  Şi: (regional) veşti vb. IV. L. ROM. 1976,209.
     - V. veste1.
     VESTI2 vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A îmbrăca, a înveşmînta. Cf. negulici, lm, alil xvi, 189.
     - Prez. ind.: vestesc.
     - Din it. vestire, lat. vestire.
     VESTIAR s. n. 1. (Latinism învechit, rar; în forma vestiariu) Scrin (1); şifonier (2). Copiliţa mergea cîteodată în adunări... Cînd se reîntorcea, se ruga de mumă-sa, ca să-i dea cheia de la vestiariu să-şi poată aşeza vestmintele acolo, mureşanu, i. 125/26, cf. 128/29.
     2. încăpere, situată de obicei la intrarea într-o locuinţă, unde se lasă paltoanele, pălăriile, galoşii etc.; loc special amenajat la intrarea într-o sală de spectacole, într-un local public etc. unde se lasă în păstrare paltoanele, pălăriile, galoşii etc., garderobă (v. ga rderob); încăpere sau grup de încăperi într-o clădire publică, într-o întreprindere, pe un stadion etc. unde se lasă hainele în păstrare şi se îmbracă echipamente speciale. Cf. prot. - pop., n. D., şăineanu, enc. rom., alexi, w. La vestiar, Manuela îşi întîlni iar faţa în oglindă, cu surprindere. papadat-bengescu, o. I, 333. Se îndrepta spre vestiar ca să-şi ia pardesiul şi pălăria. AL. PHILIPPIDE, S. II, 137, cf. RESMERIŢĂ, D. CADE. Intrarea propriu-zisă în biroul direcţiei este prin fund, dintr-un vestibul ghicit, care e şi vestiar, camil PETRESCU, T. I, 381. îşi încheie nasturii şi înaintă pipăindu-şi în buzunar cartonul cu numărul vestiarului. C. PETRESCU, C. V. 60. Se rezemă într-un baston luat la întîmplare din vestiar. TEODOREANU, M. II, 105, cf. IORDAN, L. R. A. 164, SCRIBAN, D., SCL 1950, 67. Sufieţel nu-şi lăsa niciodată bastonul la vestiar. CĂLINESCU, S. 45. In vestiarul din mijlocul scării, Babighian îşi lăsă şuba pe o mare ladă în stil Renaştere, id. ib. 69. Barbu îşi căută pălăria, şi-aminti că o atîrnase în cuier în vestiar. VINEA, L.
 I, 317. în sălile de sport, la băile publice, la ştranduri, unde publicul, adesea foarte numeros, se dezbracă integral şi foloseşte costume sumare, de gimnastică sau de baie, se folosesc, în general, două tipuri de vestiare. LTR2, cf. DL. Muncitorii se îndreptară spre spălător şi de aici spre vestiar. T. popovici, s. 225, cf. dm, M. D. enc., dex, dn3,
2264
 — 410 —
 VESTIARIU1
DSR. Muncitorii în loc să-şi depoziteze echipamentul la vestiarul minei îl duc acasă. RL 1993, nr. 964, 913.
    -     Pronunţat: -ti-ar. - Pl.: vestiare şi (rar) vestiaruri (DN3).
- Şi: (învechit, rar) vestiâriu s. n.
    -     Din (1) lat. vestiarium, (2) fr. vestiaire, lat. vestiarium.
    VESTIÂRIU1 s. m. v. vistier1. VESTIÂRIU2 s. n. v. vestiar.
    VESTIBUL s. n. 1. (La romani) Spaţiul din faţa unui edificiu public, al unei case etc., situat între uşa de intrare şi stradă, adesea delimitat de un portic sau de prelungirea zidurilor, în care, de obicei, erau primiţi vizitatorii care nu aveau acces în clădire. De curînd s-au mai aflat o casă în dosul mozaicii cii mari alcătuită din un vestibul (pridvor), cîteva cămări de dormit...şi o sală. AR (1835), 47V9. Un număr însemnător de pompeieni din clasele de jos se ducea pe subt vestibulul cel mic care da înlăuntru. GTN (1836), 73 '/22. Fu insultat şi ameninţat în vestibula senatului de către cavaleri romani de gardă. TEULESCU, C. 77/10. Galeria Pompei... er a un întins edificiu împresurat cu galerii şi vestibule, unde se grămădea mulţimea în jurul tribunalelor pretorilor, id. ib. 382/16, cf. BARONZI, I. L. I, 215/22. In vestibulul templului Se văd mai multe stane, Cu chipul guvernorilor Ai Daciei traiane. BOLINTINEANU, P. I, 453, cf. LM. Atrium era o curte interioară, încungiurată de un portic pe coloane sau arcade, la care se ajunge din stradă direct prin traversarea unui vestibul. ENC. ROM. I, 310. Cei ce au scormonit ...ruinele au lăsat uneori şi cîte un grafit pe păretele odăiei or vestibulului explorat, cum e la casa bogată a lui Popidius Priscus. ARH. OLT. XIII, 503, cf. ltr2, DL, DER, DN3. 0 F i g. Să trecem vestibulul filozofiei, să intrăm chiar în întrul templului. BARONZI, I. C. V, 535/14.
    2.    încăpere prin care se intră într-un edificiu public, într-o casă, într-un apartament şi din care se trece în alte încăperi. V. a n t r e u, hol, sală1 (2). Cf. I. golescu, c. Vestibulul casii...cu ale ei arcade şi cu îndoita scară era împodobite cu trofee militare. CR (1838), 6, cf. IC. LUM. (1841), 227V38. Edificiul întreg are încă un vestibul de şaizeci de urme. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 44, cf. NEGULICI. Şedea într-un întins vestibul (tindă) ce se întindea peste toată lungimea casei. CODRESCU, C. II, 82/12. Abia urcaţi în vestibulul de sus, deodată auzirăm într-un apartament vorba mai multor voci. SION, P. 312. Din acest spaţios vestibul călătorul intră în alte patru camere. FILIMON, O. II, 89, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Uşea vitrată de la vestibul scîrţîi în ţîţînele ei ruginite şi făcu să răsune...bolta sonoră de la scara cea mare. BARONZI, M. I, 47/16, cf. id. I. L. I, 77/10, COSTINESCU, LM. Stă rezemat de un perete al vestibulului Teatrului Naţional. CARAGIALE, o.
I, 258. în vestibul îl aştepta un alegător. VLAHUŢĂ, D. 336, cf. BARCIANU. La o masă din vestibul vorbeau trei samsari, stăpînul otelului striga la slugi. D. ZAMFIRESCU, A. 83, cf. ALEXI, W. Ofiţerii, element principal al balurilor, erau grămădiţi în vestibul, unde era răcoare. PAPADAT-BENGESCU, o.
1,324. Erau singuri în vestibul. AL. PHILIPPIDE, s. II, 109, cf. 94, RESMERIŢĂ, D. Vestibulul era luminat numai de flacăra cîtorva buturugi ce ardeau voios. M. I. CARAGIALE, C. 101, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. în antract...se retraseră într-un colţ al vestibulului să fumeze. REBREANU, R. I, 265, cf. II, 50. Cred...că a luat cartea în mînă numai cînd mi-a auzit paşii în vestibul. CAMIL PETRESCU, P. 11, cf. id. T. I, 114. Se grăbi spre vestibul, tamponîndu-şi fruntea cu batista. TEODOREANU, M. II, 19, cf. SCRIBÀN, D. Soneria de la intrarea vestibulului ne-a alarmat... cu semnalul ei scurt şi categoric. MIHĂESCU, D. A. 169. Era o regulă ca să nu-l salute nimeni şi să murmure de cîte ori se încrucişa, pe
                                                                                                                                                 VESTIC
scară şi în vestibul, cu el. ARGHEZI, S. IX, 70. Cîteva ciocănituri precipitate în uşa de la intrare îl făcură să se îndrepte spre vestibul. CĂLINESCU, B. I. 35. Intrarea în sală în scenele forte o făceau actorii cu cagulă prin vestibul unde era casieria, id. ib. 387. Vestibulul era destul de încăpător, ca să poată, la nevoie, sluji şi de sală de aşteptare. VINEA, L. I, 52, cf. II, 250. Ascultă uşa care se deschide în vestibul.
H.  LOVINESCU, T. 301, cf. LTR2, DL, DM. în epoca noastră, vestibulul are variate funcţiuni în marile edificii publice (muzee, biblioteci, teatre etc.). DER, cf. M. D. ENC, DEX, DN3, DREV, DSR.
    3.     (Anat.) Prima cavitate a labirintului osos din urechea internă. Labirentu s-au împărţit în trei părţi, în vestibulul sau privoru, în ţevile jumătate cerculare... şi în melcu. KRETZULESCU, A. 472/3, Cf. POLIZU, P. 136/5, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, CADE, DL, DM, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
    -      Accentuat şi: (3, rar, 1, 2) vestibul. - Pl.: vestibule şi vestibuluri. - Şi: (învechit) vestibulă s. f.
    -  Din lat. vestibulum, fr. vestibule.
    VESTIBULÄR, -Ă adj. (Anat.) Care aparţine vestibulului (3), care se află în regiunea vestibulului. Lagena este mai mare şi închide în lungul ei o membrană bazilară care desparte canalul în două compartimente suprapuse, numite rampe, şi anume: rampa vestibulară deasupra şi rampa timpanică dedesubt. ZOOLOGIA, 147, cf. DN3, DREV, DEX-S.
    -  Pl.: vestibulari, -e.
    -  Din fr. vestibulaire.
    VESTIBULĂ s. f. v. vestibul.
    VESTIC, -Ă adj. Care este situat, în raport cu un punct, cu o regiune etc., la (sau în, spre) vest (11); care ţine de vest (I 1, 2), mai ales de apusul Europei, care este caracteristic vestului, mai ales apusului Europei; apusean, occidental. Trii soiuri sînt cunoscute şi să găsesc cîrduri în India vestică şi în Africa. J. CIHAC, I. N. 96/29. înştiinţările cele mai proaspete de la India arată cum că în partea vestică (de apus) să adună un corpos de armie. AR (1837), 1162/32, cf. ASACHI, L. 5877. Precum lăţimea este nordică au sudică, aseminea lungimea poate fi ostică au vestică. FABIAN - BOB, 19/6. Viind aice, au dat mai întăi peste cumanii vestici, numiţi şi polovţi. IST. M. 25/16. Oltenia pînă la Temeş şi o bucată vestică a Transilvaniei... constituiau Dacia pro-priu-zisă. HASDEU, I. C. II, 59, cf. LM 1580. în partea vestică a comitatului, mai sînt români. REV. CRIT. I, 335. Una din stîncile jurasice, acea de pe laturea vestică a muntelui Şesa, a fost deja descrisă. ARHIVA, I, 231. La poalele vestice, lîngă „ Ogaşul Predii”, este o petrărie de granit. LIUBA - IANA, M.
35. Apus se numeşte şi jumătatea vestică a Europei, anume: Germania, Anglia, Francia, Italia şi Peninsula Pireneică. ENC. ROM. I, 216. Partea vestică a Imperiului roman...cuprindea provinciile: Italia, Galia, Britania, Spania, Africa, ib. III, 783, cf. REV. IST. IX, 185. O ramură a muntelui Ghihan se prelungeşte spre localitate, coborîn-du-se, puţin cîte puţin, pînă ce se termină, la vreo 600 m depărtare de marginea vestică a comunei, cu muntele Fraga (800 m). PĂCALĂ, M. R. 5. Legătura cu cultura vestică se rupe şi nu mai găsim la răsăritul Dunării panonice decît slabe urme vestice. PÂRVAN, G. 5, cf. 178. Ţinutul şesos (pusta) se întinde... pînă la Tisa şi cuprinde întreaga parte vestică a Banatului. MOLIN, R. B. 286. Aceste drepturi de vamă şi dijmă...se întindeau, pe toată linia Dunării, de la hotarul vestic al ţării pînă la balta Bistreţului. ARH. OLT. XII,
177.   Gorunul...e cel mai răspîndit, din codrii Moldovei şi ai Basarabiei pînă-n Cadrilater, de pe malul Nistrului pînă la poalele vestice ale Munţilor Apuseni. SIMIONESCU, FL. 41, cf. DRĂGANU, ROM. 41, 315. în şaisprezece puncte din Oltenia, Banat, Crişana, Transilvania sud-estică şi Moldova vestică,
2270
-411 -
 VESTIER
„corp,, se întrebuinţează alături de „trup”. PUŞCARIU, L. R.
 I,  197. între satele din marginea răsăriteană şi cele din partea vestică au fost legături permanente. APOLZAN, P. I.
 26. Aria de cuibărit a raţei cu cap brun se găseşte, mai ales, în partea vestică a regiunii palearctice. LINŢIA, P. III, 128. Migraţia ei continentală în emisfera vestică se întinde pînă în Persicf de nord. id. ib. 307. Provincia...ocupă dealurile înalte ale Banatului şi înălţimile vestice ale Carpaţilor Apuseni. CHIRIŢĂ, P. 441, cf. DL, DM. Inovaţia a pornit, pentru ambele situaţii..., din aria sud-estică..., extinzîn-du-se spre nord şi spre vest unde, în mod firesc, este mai recentă cu cît este mai vestică. CL 1961, 36. Partea vestică a ţării are relief muntos, puternic fragmentat. DER IV, 834. Migraţiunea păstorească a românilor apuseni se face pe un teren unde fusese odinioară o populaţie romanică: în văile din Serbia vestică, Sirmium, Croaţia şi Dalmaţia. PANAITESCU, C. R. 126, cf. M. D. ENC. Centrul firesc de rezistenţă a devenit Transilvania, apărată de arcul carpatic şi de cetăţile vestice. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 15, cf. DEX, DN3. Graniţa de răsărit a teritoriului pe care s-a format neamul românesc a coincis cu ţărmul vestic al Mării Negre şi cu Nistrul. IVĂNESCU, I. L. R. 60, cf. DSR, DREV.
    -  PL: vestici, -ce.
    -  Vest + suf. -ic. Cf. germ. westlich, westisch.
    VESTIÉR s. m. v. vistier1. VESTIERÎE s. f. v. vistierie. VESTIÉRIU s. n. v. vistier2. VESTIERNICÉL s. m. v. vistiernicel.
    VESTIGIU s. n. 1. (Livresc) Urmă lăsată de piciorul unui om sau al unui animal. Cf. negulici, prot. - pop., n. D., COSTINESCU, LM, barcianu. Două urme seamănă cu tălpile Sfîntului Petru, întors de la pescuit, şi alte patru sînt vestigiile hienei, care a trecut să dezgroape cadavrul. ARGHEZI, S. XII, 191.
    2.     (De obicei la pl.) Ceea ce a rămas din vechime (I 2) (şi care prezintă o importanţă culturală, documentară etc.); mărturie, probă, indiciu care atestă existenţa în trecut a ceva care nu mai există; f i g. ceea ce rămîne, se menţine dintr-o concepţie, dintr-o mentalitate, dintr-o cultură. V. r e 1 i c -v ă (2), urmă. Mă duc să vizitez monumentele, dar nu voi descoperi un vestigiu din lumea trecută: monumentele lipsesc. RUSSO, S. 192. Pe păreţi apar nişte flori roşii zugrăvite cu puţină artă; însă aceste vestigiuri arată că apartamentele au fost acoperite cu frescuri. id. ib. 196. In Severin, afară de trei perioade mai clasice, afară de cele ce indică istoria episcopiei Rîmnicului, se găsesc aci vestige de locuinţă şi activitate pînă în secolul al XlII-lea. BOLLIAC, O. 286, cf. prot. - pop., N. D., pontbriant, D. Sub Vladislav Basar ab... noi găsim primul vestigiu al acestui ducat amlaşean, dar îmbrobodit sub o formă atît de bizară, încît nimeni n-a fost în stare de a-l recunoaşte. HASDEU, I. C. I, 18. Despre Vlahia-Mică...nu se află nici un vestigiu în literatura istorică din secolii XIV şi XV. id. ib. 61. In Asia şi-n Africa,... după o dominaţiune secolară,... n-a rămas...nici un vestigiu viu al Romei. id. ib. 225, cf. COSTINESCU. Noi nu credem nimic din pretenţiile arheologilor moderni asupra acestor vestigii, însă ceea ce este pozitiv este că aici se crede că a fost Troada şi că locurile ce se văd astăzi sînt astfel precum le descrie Omer. BOLINTINEANU, O. 309. Trimit pentru foaia „ Convorbirilor ” trei curiozităţi găsite în fundul unui sipet: una literară, alta datinală şi a treia financiară, care cuprind oarecare vestigiuri interesante de obiceiul timpului trecut. CONV. LIT. IX, 274. Voi examina pe rînd fiecare din aceste dosare, începînd cu cel din districtul Dorohoi, ca-
                                                                                                                                               VESTIGIU
 rele... îmi va da poate şi mijlocul de a urmări treptat vestigiile antichităţii peste toată întinderea României. ODOBESCU, S. II, 62, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Temperamentul se substituia...intelectualităţii, pentru a lua cu valul lui intempestiv toate vestigiile unei trecute gîndiri. ap. CONSTANTINESCU, S. I, 116, cf. RESMERIŢĂ, D. Puţinele vestigii ale Fidenei - unde nu prea s-au făcut săpături sistematice - sînt cercetate: resturi de ziduri şi alte materiale istorico-arheologice descoperite prin locul acela. ARH. OLT. V, 73. Veneram în vechi palate şi biserici capodopere auguste, ne pătrundeam de suflul trecutului contemplîndu-i vestigiile sublime. M. I. caragiale, c. 39, cf. ŞĂINEANU, D. U. S-au găsit acolo vestigiile unui lagăr roman. CADE, cf. SCRIBAN, D. Aproape nu era una care... să n-aibă piese de epocă,... cîte o oglindă în ramă de fildeş, cîteva cărţi în chirilică sau alte asemenea vestigii. CĂLINESCU, B. I. 345. După Sibiu şi Sighişoara, Bistriţa este în Ardeal burgul cu cele mai vechi vestigii arhitectonice, id. C. O. 194. îmi amintesc să fi descoperit..., printre foarte numeroase vestigii eterogene, o stăruitoare vînă de nobleţă parnasiană. PERPESSICIUS, M. I, 158. Interesul faţă de vestigiile trecutului fusese viu la scriitorii paşoptişti. VIANU, L. R. 100. Răsar din cînd în cînd, brusc, vestigii ale măreţiei trecute: catedrala, San Tomé, Alcazarul RALEA, s. T. I, 340. Necesitatea de a cînta patria, sporită prin contactul cu Italia vestigiilor latine, l-a îndrumat spre istorie. LLI, 36. Vestigiu al unor timpuri de mult trecute, catedrala priveşte sumbru spre forfota superficială a celei mai elegante străzi comerciale a Vienei. V. ROM. iulie 1957, 82, cf. DL, DM. Pitagorismul - deşi păstrînd vestigii ale gîndirii dialectice ioniene — este începutul modului de gîndire metafizic. JOJA,
S.  L. 183. In cîntecele şi scandările copiilor se păstrează vestigii ale unei străvechi culturi populare, - obiceiuri şi credinţe părăsite de adulţi - forme lexicale şi morfologice vechi, nume ale unor personalităţi istorice etc. IST. LIT. ROM.
I,  181. In oraşul plin de vestigiile trecutului comun, orizontul i se lărgeşte mult. ib. II, 58, cf. 27. Vestigiile aşezării de la Poiana stau mărturie vieţii şi culturii strămoşilor noştri. H. DAICOVICIU, D. 5. Vestigiile culturii materiale, elemente arhitecturale, ceramică şi figurine de lut deschid o mai largă posibilitate de studiu. IST. T. I, 23, cf.
31. Săpături sistematice care s-ar întreprinde pe locul cetăţii Crăciuna ar da la iveală cu siguranţă multe alte vestigii din evul mediu timpuriu. C. GIURESCU, P. O. 35. în contact cu vestigiile Romei, Giotto a restaurat pictura. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 10. Datorită vestigiilor arheologice... se crede că aici ar fi fost Argedava, capitala statului dac în timpul lui Burebista. ib. 1970, nr. 11, 7. Pe cînd Alecsandri admiră peisajele, iar Bolintineanu, vestigiile istorice, Odobescu intră în muzee, propunîndu-şi obiective de studiu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 9/4. A trăit întreaga sa viaţă în Sicilia, insula misterelor şi vestigiilor elenice. CONTEMP. 1974, nr. 2, 2/5. „ Propăşirea ” contribuie în şi mai mare măsură decît glorioasa ei predecesoare, la eliminarea vestigiilor iluminismului umanitar. MAGAZIN IST. 1974, nr. 4, 58, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. Vestigii de viaţă materială şi spirituală ale populaţiei dace în epoca stăpînirii romane în Dacia au fost descoperite în 36 de localităţi. IVĂNESCU, I. L. R. 63, cf. drev. 0 (Prin lărgirea sensului) Iată ceea ce nu se mai poate vedea astăzi... / exclamă principele Anton, intrînd şi apropiindu-se să privească şi el vestigiul trecutului atît de apropiat. Fotografia datează din 1912. C. PETRESCU, C. v. 75. Grăbim pe lîngă vestigiile unei dumbrăvi, prin tufărişuri păscute şi închircite. SADOVEANU, O. X, 413. Intră în casă şi-n sufragerie, unde se vedeau încă vestigiile nestrînse ale mesei de seară. CĂLINESCU, E. O. I, 300. Avea în hainele lui, devenite prea largi, vestigii dintr-o mare eleganţă vestimentară. CAMIL PETRESCU, N. 97. O vreme vestigiile
 2275
VESTIJ
 -4
VESTIRE
furtunii se mai zăresc deasupra înaltului podiş. BOGZA, c. O. 65. Un vînt de gheaţă biciuia obrajii, silindu-se să pătrundă sub dolmanul căptuşit,... singur vestigiu al echipamentului de campanie, salvat în ziua memorabilă a retragerii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 18, 16/1.
    3.  (Rar; la pl.) Moaşte (1). Cf. DSR.
    -   PL:    vestigii şi (învechit) vestigiuri, vestige.
-  Şi: (învechit, rar) vestij s. n. alexi, w.
    -   Din lat. vestigium, fr. vestige.
    VESTIJ s. n. v. vestigiu.
    VESTIMÉNT s. n. (învechit; de obicei la pl.; adesea urmat de determinări care indică felul) Veşmînt (1). Mă văd învăscută în aceste vestimente cîmpene. ASACHI, P. R. 33/17. Peptul lui era apărat de zale, ce le purta sub vestimîntul cu care după vasfrîngere se învălisă. id. s. L. II, 50, cf. 178, NEGULÎCI. Aci trebuie un cap de spion, un vestiment de egumen şi o îndrăzneală de curtizan. LĂZĂRESCU, S. 18/14. [Fizionomia] îmbrăţişează pe omul întreg şi... se aplică... la toate poziţiunile sau ţinerea corpului (trupului), la sunetul glasului, la umblet, pînă şi la vestimente (sau veşminte). FIS. 5/18. Giudecînd dupre strălucirea şi eleganţia veştmintelor..., abia să putea deosebi de femeie un june paj a reginei. CALENDAR (1859), 95/12. Cînd ajunge la un otel... scoate vestimentele. ISIS (1859), 371/7. Purta drept vestimînt o manta albastră aruncată pe umeri. BARONZI, I. L. 27/30. Guvernatorii de provinţie priimea douăzeci de livre de argint şi o sută bani de aur,... două vestiminte de paradă. id. I. C. III, 63/1, cf. COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., BUL. FIL. VI, 25, DN3.
    -       Pl.: vestimente. - Şi: vestimînt (pl. vestiminte şi vestimînte) s. n.
    -       Din lat. vestimentum, it. vestimento. - Vestimînt: prin apropriere de veşmînt.
    VESTIMENTAR, -Ă adj. Care ţine de îmbrăcăminte; care se referă la îmbrăcăminte; (rar) veşmîntar2. învălin-du-ne în blăne la nord, îmbrobodindu-ne în uşoare ţesăture la sud sau despuindu-ne sub tropice..., variind pînă la nefinit regimul vestimentar..., noi prosperăm pretutindeni. HASDEU, I. C. II, 20. Costumul lui vărgat... şi gulerul colorat aduceau un mic aer de dezmăţare elegantă. Adelaida, destul de pedantă altminteri în ce priveşte protocolul vestimentar, nu păru că observă acest lucru. AL. PHILIPPIDE, s. II, 44. In fruntea şcoalei se afla... Gh, Lascăr... un bărbat înalt, cu o evidentă eleganţă vestimentară. LOVINESCU, s. II, 17. Oarecare neglijenţă vestimentară...îl prinde. CAMIL PETRESCU, T. III, 15. îl jena felul ei de a vorbi tare...luxul vestimentar de gust îndoielnic. C. PETRESCU, î. II, 213. Alesese sobrietatea vestimentară a hainelor negre. TEODOREANU, M. II, 525. Ceea ce atrage atenţia asupra îmbătrînirii unui individ este metamorfoza vestimentară. CĂLINESCU, B. I. 398, cf. id. S. 6. „Culoarea locală”, pitorescul vestimentar şi de moravuri, cel al ceremoniilor şi petrecerilor, zugrăvirea realistă a epocii..., este împrumutată vechilor cronici. VIANU, L. R. 82. Nu avea nici un fel de preocupare pentru exteriorul lui vestimentar. RALEA, S. T. III, 201. Ar fi renunţat şi la pitoreasca lui înfăţişare vestimentară, care... l~a cam stînjenit în drumul lui printre occidentali. Căci Dinicu Golescu nu încetează să laude atît la femei, cît şi la bărbaţi aspectul vestimentar european, descriindu-l amănunţit. CONSTANTINESCU, s. III, 91. Să nu mai vorbim de neglijenţele vestimentare ale sexului frumos. H. LOVINESCU, T. 151, cf. DL. Memoria vestimentară, la Ion Ghica, este de o exactitate care concurează imaginea vizuală directă. CONTRIBUŢII, II, 190, cf. DM. în versurile de răspuns,... detaliile de frumuseţe fizică...se îmbină cu cele de estetică vestimentară. IST. LIT.
ROM. I, 144. Mi-am făcut pregătirile din ajun de plecare şi toaleta vestimentară. V. ROM. ianuarie 1966, 38, cf. M. D. ENC, DEX, DN3, DSR. Preţul exorbitant al acestui articol vestimentar descurajează pe orice părinte. RL 1993, nr. 964, 13/3.
    -  Pl.: vestimentari, -e.
    -  Din fr. vestimentaire.
    VESTIMENTAŢIE s. f. îmbrăcăminte; mod de a se îmbrăca. Cf. DN2. Cronicarul... se opreşte asupra unor fapte semnificative: curiozităţile lui Mavrogheni, caracterul său schimbător, de la o fire atroce la evlavie, vestimentaţia domnitorului, care umbla deseori travestit. IST. LIT. ROM. II,
129.   Acest material plastic e un element esenţial în definirea mediului şi se specifică, rînd pe rînd, printr-un şir întreg de forme diferenţiate: port (vestimentaţie), atitudini, gesturi etc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 2, 21/3, cf. DN3. Spectacolele prezentate de Sighet au fost scutite... de decorativismul steril (cu excepţia cîtorva vestimentaţii impuse la fetele maramureşene). CONTEMP. 1974, nr. 4, 8/2, cf. DEX. II amuza mai ales un tînăr cu o vestimentaţie mai năstruşnică. RL 1977, nr. 10 248, cf. DSR.
    -  Pl.: vestimentaţii.
    -  De la vestimentar.
    VESTIMÎNT s. n. v. vestiment.
    VESTIRE s. f. Acţiunea de a (s e) v e s t i şi rezultatul
ei.
    1.     înştiinţare, încunoştinţare (asupra unui fapt care a avut loc, care este în curs de desfăşurare sau care urmează să se producă); (astăzi rar) publicare (1), (învechit, rar) vestitură; (s p e c.) prevestire, prezicere. Spre vestire şi tărie grăi ucenicilor aceasta. CORESI, EV. 186. Avem între noi Coţofana, căriia din limbă-i fericire şi din gură-i bună vestire îi cură. CANTEMIR, I. I. I, 72, cf. id. HR. 436. Arătîndu-i bună vestire şi bucurie dăspre partea Porţii,... iarăşi se-au învîrtejit. R. GRECEANU, CM II, 241, cf. 17, 189, FN 154. De la Mîntuitoriul vestire înainte au luat (a. 1765). GCR II, 81/1. începătură mîntuirii vestirea lui Gavriil cătră Fecioara s-au făcut. MINEIUL (1776), 208v2/28. Este dator a se întîlni cu învăţaţii... spre a cerceta toate vestirile, pricinile şi scrisorile ce merg şi vin la împărăţie. VĂCĂRESCUL, IST. 246, cf. 254, 259. Cardinalul, carele aştepta acest fel de vestire, au înştiinţat îndată pe toţi palatinii. IST. CAROL XII, 3673. Solul papei Leon X au vestit în Ungaria indul-ghenţii... acelora carii se vor oşti împotriva turcilor. Prin vestirea aceasta mulţi s-au adunat laolaltă, şincai, HR. II, 134/34, cf. klein, d. 455. După ce s-au înştiinţat vestire morţii, Ahileu...s-au nebunit de durere (a. 1802). GCR II, 196/14. Vestirea aceea îmi va îndelunga viaţa. BELDIMAN, N. P. I, 33/14, cf. DRLU, LB. Ne socotim îndatoraţi a împărtăşi tuturor rumânilor această vestire veselitoare. CR (1829), 6l/8, cf. HELIADE, O. II, 341. Auzind norodul buna vestire că s-a învrednicit ţara dă a dobîndit domn pămîntean..., a început a să înveseli. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 51. Fu silit a auzi vestirea aceea tristă că, afară de Dan, prinţul Ţării Rumâneşti, altă ambianţă nu mai sprijineşte întreprinderea sa. F. AARON, I. I, 100/6. Scoate din slujbă pe craiul Basrei... şi fa pe Ab tul împărat în locul său...şi nu mai zăbovi, ci trimite acum... menzil cu vestirea. GORJAN, H. II, 154/20, cf. VALIAN, V. Pentru pregătirea sineturilor şi altor dovezi de hotară...să dă, după legiuiri, soroc de două luni, ca la a două vestire să să arate cu dînsele în faţa locului (a. 1842). ARH. OLT. V, 451. Furios de o asemene vestire, li zise: „Dacă ţara nu mă vrea, eu vă vreu”. IST. M. 177/11. Du ochilor, drept vestire, A plînsului contenire. CONACHI, P. 189. La această vestire trufaşă,
 2281
VESTIRE
-413-
VESTIT
prinţul Andrei... trămise înapoi pe crainic. BĂLCESCU, M. V. 363, Cf. ISER, PANN, E. I, 82/8, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 453. Scopul tragerii clopotelor şi tocării este... vestirea învierii lui /[isu]s C/zrfistos], ca toată lumea să ştie şi să tresalte de bucurie. MARIAN, S. R. III, 113, cf. id. O. II, 259, DDRF. Ca un fel de vestire premergătoare luptelor lui cu turcii, Ştefan cel Mare primeşte în 1472 o scrisoare de la Uzun Hassan. XENOPOL, I. R. IV, 42. Cîteva zile de la cîştigarea victoriei de la Racova, ...Ştefan trimite o vestire „Coroanei Ungariei...” id. ib. 63, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Pe foile albastre Ce aduceau, mai ieri, Vestiri de bucurie Dorm literele moarte. DENSUSIANU, L. A. 29. Sosirea lor bruscă şi vestirea pe neaşteptate a slobozirii lor a pricinuit mari istericale doamnei, mamei lor. BUL. COM. IST. iii, 157, cf. resmeriţă, D., şăineanu, D. u., cade. Ne apucă pe amîndoi...o straşnică partidă de tăcere, pe care nu o curmă decît vestirea cinei. VOICULESCU, P. II, 175. După ce ajungem noi cu bine la locul nostru la Liov, cad una după alta vestirile tuturor răutăţilor. SADOVEANU, O. XIII, 280, cf. 992, SCRIBAN, D. Am recunoscut...calea pe care primesc toate sufletele alese vestirile bune şi dovezile. ARGHEZI, S. XII, 145, cf. DL, DM. Tema în jurul căreia se axează acţiunea dramei religioase Irozii este cea a textului „Evangheliei ”: uciderea pruncilor de către Irod după vestirea naşterii lui Iisus. IST. T. I, 108, cf. dex, dsr. Mergi la fraţi de le spune Vestire de graiuri bune, Cum că mă voi sui eu La sfînt Părintele meu. ARH. FOLK. IV, 25. 0 E x p r. A da (sau, învechit, a face) vestire = a comunica o informaţie; a face cunoscut. [î]/ omorî... şi, fugind, veni la Ţarigrad şi se dete această vestire în public. VĂCĂRESCUL, IST. 259. Au făcut vestire că au fugit acel Ion Lihaci (a. 1804). ştefanelli, d.
 C. 316. Un crainic îşi ridică în suliţă cuşma, poftind să deië vestire, sadoveanu, o. xili, 23. (învechit) A lua vestire = a obţine informaţii (că...). Baiazid... luă vestire că Sigismond...au trecut Dunărea. VĂCĂRESCUL, IST. 253.
 ♦  (De obicei la pl.) Anunţare (în biserică) a datei la care urmează să se oficieze o căsătorie; strigare, (regional) mărturisiri (v. m ă r t u r i s i r e 4), veste (1). Cînd să face această vestire, numele, porecla, locul naşterii şi statul sau condiţia mirelui şi a miresii chiar să să spuie. RÎNDUIALA, 9/3. Vestirile...trebuie să le facă în trei dumineci sau sărbători legale, în biserică, în auzul a tot norodului preotul mirelui şi a miresii. MICU, în şa i, 539, cf. REV. IST. II, 317. Acest fecior, anume Nicolae Stoica, vrea a să căsători...; vestirile s-au împlinit, pricini canonic[c] sau polit]ice] nu ştim (a. 1843). IORGA, s. D. XII, 218, cf. iser. Dacă încredinţaţii nu sînt din unul şi acelaşi sat, atunci vestirile se strigă în amîndouă satele, adică atît în satul mirelui, cît şi în cel al miresei, marian, NU. 204, cf. 203, 240, 270, tdrg. între Lala şi feciorul Ţancului n-ar fi o piedică să se căsătorească, ci numai să facă vestirile şi să-i cunune. AGÂRBICEANU, S. P. 61, cf. DSR. Fetele de măritat...Pre popi ţin clevetiri, Ce fac atîtea vestiri, Şi tîrziu tare cunună. BÎRLEA, L. P. M. ii, 250, cf. lexic reg. ii, 127. 0 (Regional) Mărturie de vestiri v. mărturie (4). ♦ (Regional; în forma vestîre) Semnal prin care se anunţă, cu ajutorul clopotelor de la biserică, moartea sau înmormîntarea cuiva. La trii sasuri traze vestirea...şî vine lumea la mormîntare. ARH. FOLK. III, 57. ♦ Semn prevestitor. Raţele...băteau ferice din aripi, la vestirile că se apropie potop. C. PETRESCU, A. R.
 7, cf. DL, DM, DEX. ♦ Manifestare iniţială, parţială (a unui fenomen). Goethe enunţa...unele păreri în cari trebuie să vedem o întîie vestire a psihanalizei. BLAGA, Z. 250. Vestiri ciudate şi perfide ale bătrîneţii... i se strecurau în fibre şi în oase încet, vornic, P. 175. ♦ (învechit, rar) Publicaţie (3). De nu ar veni la săvîrşire această de noi făgăduită vestire, dumnealui de Renner sau cei rînduiţi spre strîngerea acei sume...vor avea a întoarce acei cincisprezece florinţi nemţeşti..., iarăş îndărăpt (a. 1795). şai, 201, cf. 200.
     2. (învechit şi popular) Faimă; renume; reputaţie. Cf. IORGA, S. D. XVI, 52. Aşa şi iaste cu adevărat că şi vestirea şi mintea oamenilor să ostenesc a povesti aceasta, şi a să mira de măririle cele slăvite ale ţării greceşti. MOLNAR, RET. 40/10. Prin bună purtarea sa la Viena au dobîndit Şerban Cantacuzenul titlul de comit al sîntei împărăţiii romanilor şi vestire cum că îşi trage semînţa de la împăratul Ioann Cantacuzen. şincai, HR. m, 144/29. 0 L o c. a d j. (Popular) De vestire = renumit, faimos. Buna ziua...boieri d-voastră, Boieri de vestire, de la cinstita împărăţie, Ascultaţi cuvinte de bucurie. ŞEZ. III, 40, cf. DL, DM. 0 E x p r. (învechit) A ieşi vestirea (cuiva) = a deveni (bine) cunoscut, a căpăta notorietate. în tot pămîntul ieşi spusa (spunerea C2, veastea H, vestirea D) lor şi în cumplitul lumiei cuventele lor. PSALT. 31. în tot pămîntul au ieşit vestirea lor şi la marginile lumii graiurile lor. MINEIUL (1776), 54vl/24. în tot pămîntul au ieşit vestirea ta. CALENDARIU (1814), 15/7.
     - PL: vestiri. - Şi: (regional) vestîre s. f.
     - V. vesti1.
     VESTIT, -Ă adj. 1. (Rar) Care este adus la cunoştinţa cuiva; încunoştinţat, anunţat. Să va hotărî, odată, acea logodnă de demult vestită (a. 1701). FN 93, cf. HELIADE, O. II, 341. Aş vrea să văz ziua pămîntului vestită, Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat. ALEXANDRESCU, O. I, 87, cf. CIHAC, II, 454, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. în prima zi de Crăciun...fecior ii cheamă pe fete la bere... Fiecare fată vestită duce a doua zi de Crăciun cîte un colac. izv. XVI, 397.
     2.    (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „pentru”, „prin” sau, învechit, „de”, „la”, „întru” etc.) Care este bine cunoscut pretutindeni, care se bucură de reputaţie, de faimă, de renume; celebru, consacrat, faimos, ilustru, mare1 (VI 2), mărit3 (2), notoriu, renumit, reputat, revestit2, (învechit şi popular) numit (I 3), (învechit) norocit (4), perifan, (familiar) arhicunoscut. Eu sînt jidov bărbat, născut în Tarsul Chilichiei, hrănit întru acea cetate, lîngă picioarele Iu Gămăliei, învăţat şi vestit întru leagea moşilor. CORESI, L. 106/17. Aceia era puternici den veac bărbaţi vestiţi. PO 27/13, cf. 43/8. Giurui Dumnedzău lui Avraam că-i va da ţara Palestina şi-l va face mare şi vestit întru toate limbile. VARLAAM, C. 405. Spre răsărit, unde să cheamă Anatolia, iaste o cetate mare şi vestită, la care toate corăbiile de pre mare năzuiesc, pentru bişugul şi pentru avuţia ce iaste într-însa. id. ib. 451. De vestita izbîndă a lui Ştefan Vodă cu turcii la Podul înalt, la Vaslui. URECHE, LET.
 I, 126/19. Aceste prepusuri nu sămt nice de o treabă giudeţului, mai vîrtos cînd vor fl împrotiva vreunui om bun şi vestit de lucrure bune. PRAV. 66, cf. 31. Dăscăli...amîndoi de la Hio, vestiţi şi foarte iscusiţi întru toată Dumnezeiasca Scriptură (a. 1652). GCR I, 157/10. Domn era atunce la munteni de curund Mihai Vodă acel vestit între domni. M. COSTIN, O. 47. Era aşea de groaznic Mihai Vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cît îndată ce au sosit la Suceavă, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului. id. ib. 51, cf. 58. Iaste şi acolo o ocnă de sare foarte vestită, aproape de Someş (cca 1660-1680). GCR I, 177/8. Intrară în cetate şi aflară înlăuntrul cetăţii o măn[â]stire mare şi vestită a Pr[e]ce[s]tei. GAVRIL, NIF. 18/16. Aceea pustie...foarte-i vestită de gadini şi de gîngănii veninoase. DOSOFTEI, PS. 94/7. Iaste neamul Măriei tale slăvit, şi la politiceştile stăpîniri lăudat, şi la d[u]mnezăiasca credinţă vestit, şi la duhovniceasca înţelepciune minunat. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/15, cf. GCR I, 271/2. Vestită crăiasă şi nebiruită ostaşă, adună oaste noao (a. 1693). FN 21. Pre acei viterani..., îmbătrîniţi în slujbe vestite, îi scotea de supt steaguri şi le da locuri la sate. N. COSTIN, L. 125, cf. 114,
 126.  Făcutu-i-au mare cinste şi alaiu cu toţi slujitorii curţîi,
2282
VESTIT
-414-
VESTIT
 cu dobe, cu surle, ca unui hatman ce era vestit, de slujîè domnului cu dreptate şi ţărîi. NECULCE, L. 59. Neclătită şi nemutată rămîne acea vestită a bătrînilor zisă. CANTEMIR, HR. 7. După multe şi vestite vitejii capul pentru moşie ş-au pus. id. I. I. I, 14. Cantimir-mîrzea...era vestit şi viteaz. R. POPESCU, CM I, 355. De...primejdioasă boală să află îngreuiat acel vestit ostaş (a. 1701). FN 98. Nu iaste cu putinţă a rămînea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rele şi necuvioase. ANTIM, O. 114, cf. 216, 241. Vestitul ap[o]stol Marco au propovăduit pre //[risto]^ în tot Eghipetul (a. 1705). GCR I, 358/31. Acolo sint mormînturile a celor mai vestiţi veteji ai noştri (cca 1750-1780). id. ib. II, 82/29. A luat întîi soţie pe fiica lui Laz-oglu, domnul sîrbiîor, vestită la frumuseţe. VĂCĂRESCUL, IST. 256. De atunci au început a se vestiIoan Huniadi, ...căci mai nainte nu era vestit. ŞINCAI, HR. II, 2/12. Piramidele cele vestite, despre care cred unii hronografi că ar fi fost zidite încă înainte de potop, ...stau şi acum ca un semn al acelor vremi ce au prăpădit atîtea împărăţii. MOLNAR, în ŞA, I, 514, cf. KLEIN, D. 455. Vestitul Solon mearsă întîi la Misiri, la Amasis împărat, şi mai apoi şi la Crisos. HERODOT2, 13. Om frumos în trup, vestit şi norocos ostaş. MAIOR, IST. 201/23, cf. 159/21. Era vestit din zile bătrîne Un codru, precum să zicea prin sate, Lăcuit numa de mîndre zîne. BUDAI-DELEANU, Ţ. 121, cf. 207, DRLU, LB. In starea care ne aflăm acum, nu putem scoate dodată nici poeţi mari, nici autori vestiţi pe care să-i priimim în şcoalele noastre de clasici. MUMULEANU, C. 52/3. Lesne au întunecat slava celorlalţi, carele din A tina fiind de neam luminat şi vestit la cuvîntare, mai pe urmă s-au dat la filozofie. POTECA, F. 27/16. Cei mai vestiţi într-această şcoală Dimocrit şi Iraclit au fost, acesta din Efes şi acela din Avdira. id. ib. 37/13. Un naturel bun, gustul şi citirea cea mare a autorilor celor vestiţi sînt singure în stare a da învăţăturile pentru cum trebuie a păzi cineva măsura. HELIADE, O. II, 20. Oamenii vestiţi să găsesc nu numai în bunătăţi, ci şi în răutăţi, că numele zboară într-o parte şi într-alta, fie bun, fie rău. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vin, 132. Prinţul...cunoscu îndată tot folosul ce putu dobîndi, avînd lîngă sine un bărbat atît de vestit. MARCOVICI, VEL. 26/16. Eschirol, unul din cii întăi doftori..., prezident la vestitul institut de nebuni din Paris, adevereşte că toate boalele spirituale se trag din pricina nesănătoasei stări a crierilor. ALBINEŢ, M. 15/11. Era vestit prin a lui agere ziceri şi luări în rîs. AR (1837), 912/23. Acest vestit împărat avea doi feciori. GORJAN, H. I, 1/18, cf. VALIAN, V. Această cetate era vestită pentru meşterii ei. COLUMNA, VII, 87. E o grădină vestită Şi foarte împodobită. BĂRAC, A. 41/11. V-am dat Teatru, vi-l păziţi Ca un lăcaş de muze; Cu el curînd veţi fi vestiţi, Prin veşti departe duse. I. VĂCĂRESCUL, P. 293/4. în cursul vieţei mele am fost vestit amorez. CONACHI, P. 219. împăratul numi mai mare peste oştile sale în Ungaria pe corniţele Mansfeld, căpitan vestit în războaie pe acele vremi. BĂLCESCU, M. V. 89, cf. ISER. Legea...poartă numele acestui vestit himist. MARIAN, PR. I, xxi/10. Iată cîteva rînduri dintr-o broşură...scrisă de un român vestit. RUSSO, S. 40, cf. 157. Şcoalele lor sînt vestite în tot Orientul. KOGĂLNICEANU, S. A. 72. Acel vestit rege a Tebei era bătrîn. NEGRUZZI, S. I, 41, cf. POLIZU. Astfel s-a cîştigat cea mai vestită bătălie din toată campania. GHICA, S. 24, cf. 370. Nu mai eşti tu acela care-n copilărie Ştiai pe dinafară vestit - Alexăndrie. ALEXANDRESCU, O. I, 191. Am mai priimit... smaragde şi mărgăritare de la cei mai vestiţi giuvaergii din Stambul FILIMON, O. I, 146, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Fără această întindere teritorială...ar fi fost din partea Basarabilor o nebunie a înfrunta...pe un cuceritor de talia vestitului ţar serbesc Ştefan Duşan. HASDEU, I. C. I, 34, cf.
 12. In şir de secule provinciile române au avut pictori şi sculptori vestiţi. CONV. LIT. IV, 192. Augustin era atunci doctorul...cel mai vestit şi respectat. BARONZI, I. C. III,
 213/10, cf. 165/5. Era mare amator de cafe turcească şi cunoştea toate cafenelele cele mai vestite de pe Bosfor. ALECSANDRI, O. P. 280, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 454, LM 573. Avem în oştime Un fiu oarecare vestit în mulţime Prin luptele sale. BOLINTINEANU, P. I, 391. Mijloci a se trămite împotriva acestei ţări armate numeroase, comandate de vestiţii generali Bedford, Talbot şi Suffolk. ODOBESCU, S. I,
 4,  cf. III, 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîţi în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I, 146. Persoana sa, vestită de la Convenţia comercială încoace, nu e decît...un viclean fără idei mari..., un oportunist, id. ib. XIII, 356. Mama era vestită pentru năzdrăvăniile sale. CREANGĂ, O. 197. Deasupra Condrenilor, pe vîrful unui deal nalt şi plin de tihărăi, se află vestita Cetatea Neamţului, id. ib. 219. La această vestită icoană, lume după lume aleargă de se-nchină şi se roagă. CARAGIALE, O. IV, 140. Era cîntăreţ vestit. SLAVICI, O.
 I,  53. Dacia ca şi Moesia trebuiau...încredinţate unui general vestit în războaie. REV. IST. II, 273. Păgîni, vestiţi prin necredinţă, Nici o pieire nu s-amînă. MACEDONSKI, O. I,
 37. Se arată...cam răutăcios cu un elev leneş şi vestit în şcoală prin mojicia lui. vlahuţă, S. a. II, 62. Radu Mihnea din Muntenia şi Ştefan Tomşa din Moldova... sînt vestiţi prin cruzimile lor. RĂŞCANU, L. XXXI. Vestit ca om rău, domnul subchirurg era spaima bolnavilor. BACALBAŞA, S. A. I, 133. In 1817, în vestita anafora pentru feliul proprietăţii..., găsim... 4 logofeţi şi 5 vornici. ARHIVA, I, 39, cf. DDRF. Vestitul medic elin Hipocrat ne-a lăsat o descriere a tipului scitic. XENOPOL, I. R. I, 37. Bărbatul ei să fie Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie. COŞBUC, P. I, 133. A stat în legătură...cu vestitul popă şi protopop Iuga. SBIERA, F. S.
 36. Mă apropiam cu gîndul, sfiicios, tremurînd, d-acea vestită şcoală, ca de un urs împăiat, gata să fug. DELAVRANCEA, H. T. 86. Pîrvul banul e vestitul craiovesc, fratele Barbului banul. REV. ist. IX, 201. El clădi... biserica de la Argeş, vestită în toată lumea. IORGA, C. I. II, 29, cf. TDRG 1733. Taraful de lăutari cel mai vestit cînta aici. AGĂRBICEANU, A. 90, cf. 235. Sar maţii erau... vestiţi prin cavaleria lor. PÂRVAN, G. 122. Pădurea ce mă împresura era un vestit codru aşezat în culmea Moldovei. PAPADAT-BENGESCU, o.
 I,  56. Unul dintre vestiţii scriitori şi legiuitori bisericeşti, Sfi Vasile cel Mare, spune lămurit că obiceiul are puterea legii. AN. IST. NAŢ. I, 40, cf. RESMERIŢĂ, D. Corbenii şi corbencele sunt cunoscuţi peste mai multe sate şi sunt vestiţi... mai ales pentru fineţea, bogăţia şi originalitatea cusăturilor. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 59. Era deja vestit prin lucrările sale în limba ebraică. ARH. OLT. V, 87. Cei mai vestiţi crescători de oi erau pe atunci românii săceleni. GOLOGAN,
 C.  R. 21. Mai trăia..., uitată, vestita Sultana Negoianu. M. I. CARAGIALE, C. 128, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prin locuri mai uscate...din păduri se întîlneşte o plantă vestită în imaginaţia poporului. SIMIONESCU, FL. 46. A fost clădită vestita mănăstire din Peri...închinată s/pntului] arhanghel Mihail. DRĂGANU, ROM. 378. Am ajuns noaptea...într-un munte vestit pentru bogăţia lui în cocoşi. VOICULESCU, P. I,
 81. Aşa a fost în acea vreme a întoarcerii domniţei şi a pornirii acelei nunţi vestite. SADOVEANU, O. X, 351. Prea sfinţitul Iosif stareţul, era vestit întru această bună tămăduire, nu numai în Moldova, ci şi-n Ţara Leşească. id. ib. XIII, 9. Pe lîngă castel curgea rîul Tye, vestit pentru bogăţia lui în păstrăv. MOROIANU, S. 52, cf. SCRIBAN, D. Săteanca e autoarea scoarţelor, iilor şi cusăturilor... vestite şi a unor abale şi dimii de o trăinicie faimoasă. ARGHEZI, s. XVIII, 114. Acesta era inginerul Autoine Hangerliu, căsătorit cu Şerîca Băleanu, rudă a monseniorului şi vestită şi ea prin veleităţile ei princiare. CĂLINESCU, S. 12. Este necesar să stabilim mai întîi desfăşurarea întîmplărilor în vestita povestire. VIANU, L. U. 51. Miai sin Firu, cum îl scrisese pîrcălabul în condica lui, era vestit ca zurbagiu fără
2282
VESTITOR
-415 -
VESTITOR
 pereche. CAMIL PETRESCU, O. I, 13. Mare parte din vestitele păduri de salcîm din Oltenia cresc pe...cernoziomuri nisipoase. CHIRIŢĂ P. 567. înfiinţat cu aproape şapte sute de ani înainte de Christos de către megarieni, neam de greci vestiţi în vechime, ...oraşul, numit la început Bizanţ, a crescut la întîmplare. TUDORAN, P. 213, cf. DL, DM. Se menţionează... acel vestit cîntec al fetei de român care şi-a pierdut oile sau caprele şi le caută plîngînd, prin munţi. IST. LIT. ROM. I, 13. El cheamă...profesori vestiţi din diferite ţări apusene, vrînd să transforme colegiul în „academie”. ib. 259. Cei din munţii Sibiului şi ai Făgăraşului coborau la iernat...în Dobrogea pînă în valea Batovei vestită pentru iernile domoale. VUIA, PĂST. 154. La Callatis, a trăit în veacul al II-lea î. e. n. un învăţat vestit în lumea grecească. PANAITESCU, C. R. 37. Pe vremea lui Burebista, vestitul rege dac din primul sec. î. e. n., marele preot Deceneu a convins pe daci să taie viile şi să trăiască fară vin. C. GIURESCU, P. O.
 13, cf. 20, M. D. ENC., DEX, DSR. Ştii tu, mă, pe Macovei, Feciorul Lui moş Matei... ? -De ştiut, io l-am ştiut, De vestit, l-am cunoscut; Oile i le-am păscut. TEODORESCU, P. P. 595. S-au făcut cel mai vestit doftor în toată lumea. SBIERA, P. 194. Ii scrie şi-a tale nume Cu aur şi cu argint, Că tu eşti copil vestit. MÎNDRESCU, L. P. 191. Bună vremea, Bună vremea, Socru mare, Vestit şi tare. MARIAN, NU. 673. Un turc, ostaş vestit, către turci aşa-a grăit: - Turcilor, nebunilor, Staţi pe loc, voi n-alergaţi, Că de Gruia voi nu daţi. BIBICESCU, P. P. 312. A fost o vreme cînd... stăpînea un împărat mare şi vestit. RĂDULESCU-CODIN, L. 12, Ajunse om de seamă, bogat şi vestit în tot ţinutul acela. FURTUNĂ, C.
 11. Găleşenele-s veştite, Că-s cu şurţăle cîrchite. ŞANDRU -BRÎNZEU, JINA, 209, cf. MAT. DIALECT. I, 115. Ştefan Vodă cel vestit, Cum nu s-a mai pomenit, Trei divanuri mi-a urzit, Toţi boierii mi-a venit. BALADE, III, 106. Şedea Manea cel vestit Lîngă murgu-i priponit Cu ţăruşul de argint. FOLC. MOLD. II, 101. 0 (Glumeţ) Dezlegai desagii, scosei dintr-înşii vestitul meu prosop şi, aşternîndu-l pe iarbă..., îl ridicai sau, mai degrabă, îl scoborîi la treapta de faţă de masă. hogaş, DR. I, 265. 0 (Adverbial; legat de un adjectiv prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut) Vrăjitorii caută de pun mîna pe sufletul vreunui om vestit de rău şi apoi lucrează prin puterea acestuia. CONTEMPORANUL, II, 54. N-apucă nici bucuria nunţii celor două fete ale ei, vestit de frumoase: Maria şi Ruxandra. IORGA, C. I. I, 94. Bănuia pe postelnicul Constantin Cantacuzino, om bătrîn de vreo şaptezeci de ani, vestit de bogat..., că-i sapă domnia, id. P. A. I, 119. (Rar; acordat ca un adjectiv) Zamfira acum era de cinsprezece ani, era tînără, era frumoasă, vestită de frumoasă, încît toţi din tîrg se minuna de ea. ALECSANDRI, O. P. 71. Fata era vestită de frumoasă; numai atîta cusur avea şi ea, că se uita, uneori, nu totdeauna, cruciş. CARAGIALE, O. II, 223. Cocoana Linţa vestită de bună... cumpără un vas nou, aşeză floarea cerută într-însul...şi dete magheranul în mîinile bătrînei. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 293.
     - PL: vestiţi, -te. - Şi: (regional) veştit, -ă adj.
     - V. vesti1.
     VESTITOR, -OARE adj., s. m. şi f. I. Adj. Care vesteşte1, care anunţă, care face cunoscut (un fapt care a avut loc, care este în curs de desfăşurare sau care urmează să se producă); anunţător; prevestitor. Cf. GCR II, 88/33. Frăţeasca scrisoarea dumi[t2Î\le cu dragoste o am luat,... fiindu-mi vestitoare de fericită sănătate (a. 1780). FURNICĂ,
 D.  c. 73. Să avem răspunsu dă urmarea aceştii vestitoare porunci de la dwm[nea]v[oa]s[tră] (a. 1786). prav. cond. (1780),   199, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Faţa ta cea
 îngălbenită era vestitoare unii vieţi foarte scurte. BELDIMAN, N. P. I, 18/24. Căpitanul...au poruncit...să
 sloboadă tunuri vestitoare vreunei alte corăbii, ce din întîmplare s-ar fi aflat pe acolo. DRĂGHICI, R. 11/1, cf. VALIAN, V. Au dat în conştiinţa cinstitii suptocîrmuiri acestea toate, prin hîrtia mea vestitoare de punerea la cale ce au făcut cinstitu Departament în această pricină (a. 1842). DOC. EC. 767. Ei văzură în vreme de un ceas...o cometă strălucitoare. Această stea fu privită de dînşii ca un înger vestitor de biruinţă. BĂLCESCU, M. V. 143. Capul vinovatului se spînzura în poarta curţii, cu o ţidulă vestitoare greşalei lui. NEGRUZZI, s. I, 143, cf. polizu, petri, v., LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D, CADE. în vremea aceea...au început a se arăta pe acest pămînt semne, care pe urmă s-au dovedit vestitoare creştinilor de multe nenorociri şi cumpene. SADOVEANU, O. X, 240. în urechi le suna bîzîitul vîntului vestitor al iernii, id. ib. XXI, 298. Părea, cu picioarele ei subţiri şi cămaşa largă, îngerul vestitor. CĂLINESCU, E. O. I,
 163.   Dacă unul din ei e un sol, un înger vestitor, şi tu, păcătosul, îi întorci spatele?! H. LOVINESCU, T. 142, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Sîntem călătoare Şi de Hristos vestitoare. ARH. folk. IV, 29.
     II.     Subst. 1. S. m. şi f. (Rar la f.) Persoană (sau fiinţă) care vesteşte1, care anunţă, care face cunoscut (un fapt care a avut loc, care este în curs de desfăşurare sau care urmează să se producă); anunţător; prevestitor, profet1 (2), proroc (2); p. r e s t r. mesager; crainic; sol1 (1); curier. Crezînd Alexandru Vodă cu adevărat aceste cuvinte că au murit Despot, cu mare dar au dăruit pre vestitoriul acela. SIMION DASC., LET. 187. Cătră Saul veni vestitoriu, zicînd: „Sîrguiaşte şi vino, căci streini de fealiu au călcat preste pămînt”. BIBLIA (1688), 214Vl9. încă acesta grăind, veni alt vestitoriu cătră Iov şi zise lui: „ Călăreţii au făcut noao 3 căpetenii şi au încunjurat cămilele şi le-au robit pre dînsele... ” ib. 3632/6. I s-au arătat sfintul marele Nicolae...şi i-au zis: „găteşte-te de acum, Ştefane, la mergere cătră Domnul... ” şi, deşteptîndu-se sfintul Ştefan din somn..., cu lacrămi au lăudat...pre vestitoriul sfînt Nicolae (a. 1687). REV. CRIT. I, 378, cf. anon. car. Fiind domnul în Buzău, iată şi alt vestitor de bucurie, Dumitraşco postelnic Caramanlău viind de la Smil, de unde îl trimisese domnul. R. POPESCU, CM I, 571. Să gîndească fieştecarele...cîte daruri îi va fi dat acelui vestitoriu de biruinţă. ANON. BRÎNCOV., CM II, 328. Pre vestitoriul morţii lui Saul l-au omorît David, pentru că acel vestitor l-au fost omorît. ANTIM, O. 278. Auzind aceasta, Alexandru Vodă au dăruit pre vestitoriu cu mare daruri. ŞINCAI, HR. III, 7/27. Pînă a să întoarce trimişii înapoi să spuie pentru el, viziriul s-au însănătoşat şi, viind vestitorii, i-au spus cum că nu l-au aflat nicăiuri (cca 1800). GCR II, 179/27, cf. KLEIN, D. 455. Intrînd el în ţara lidilor, el fu vestitorul lui Crisos. HERODOT2, 33, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Au trimis înainte vestitori să spuie lui Pazvandu că paşa vine în primblare la dumnealui. DIONISIE, C. 185, cf. DRLU, LB. Un vestitor face cunoscut lui Macduff că cetatea lui a căzut în mîinile vrăjmaşului. HELIADE, O. II, 28, cf. 341. Vestitoriul plăcut şî dulce, cînd veste dulce ne aduce. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P.
 VIII,  132. Pustiirea Bulgariei atît i se părea streină de adevăr, încît pe cel dintîiu vestitor al aceştii întîmplări îl supuse la pedeapsă. F. AARON, I. I, 116/6. Veniră vestitori lui Alexandru şi spuseră...că vine Darie. ALEXANDRIA, 56/24, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Zeus...azvîrli cu trăsnetul în Prometeu şi trămise pre credinciosul său vestitor Ermes ca să-l prinză. ODOBESCU, s. III, 266. O, nu-l primiţi! II ştiu, e vestitorul De rău, ce face pe-atotştiutorul. VLAHUŢĂ, S. A. I, 179. La români, ca şi la romani, cocoşul e cel dintîi vestitor al luminei. MARIAN, O.
 II, 244, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Rîndunelele sînt vestitoarele primăverii. CADE. Cu voia dumneavoastră se porniră vestitori La-mpărăţii, fraţi de-o lege, să trimeaţă peţitori. EFTIMIU, î. 10, cf. 16. Mierlele...sînt vestitorii păsărilor de pradă. Cînd dau
VESTITORIU
-416 -
VEŞCĂ
 alarma, toate păsăruicile amuţesc şi se pitulează unde pot. SIMIONESCU, F. R. 153. Mamac-Han stătea cu putere hodinită dincolo de Nistru şi de Movilău, priveghind ceambulurile de pradă şi primind vestitori. SADOVEANU, o. XII, 298. Dacă au existat aşa vestitori, atunci n-am fost decît nişte pseudo-astronomi. id. ib. XX, 92, cf. SCRIBAN, D. A căutat să le interpreteze glasurile şi le-a făcut, la rîndu-le, interpreţii şi vestitorii propriilor lui dureri, dorinţi şi nădejdi. BĂCESCU, PĂS. 389. Gulimănescu, vestitorul specializat al tuturor lucrurilor neplăcute, îi spuse că...Ioanide a fost însărcinat să ridice o catedrală în Bucureşti. CĂLINESCU, B. I. 461, cf. id. E. O. I, 185, DL, DM, M. D. ENC, DEX, DSR. 0 F i g. Sunetul tremurătorului vestitor al vremii răsună în fundul inimii mele. MARCOVICI, C. 10/7. Vijelia îşi trimesese înainte pe cel mai ager dintre vestitorii săi înaripaţi. HOGAŞ, DR. I, 274.
    2.     S. m. (Regional, mai ales în Munt.) Vornicel. Cf. PÎRVESCU, C. 184. Cînd vestitorii ajung la casa ginerelui, mireasa cu ginerele, cu naşul şi cu naşa, cu fratele de mînă, fac drum întors la noi acasă. STANCU, D. 184, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, H II 105, 109.
    3.     S. m. (învechit, rar; în sintagma) Vestitoriu apostolicesc = nunţiu. Papa Nicolai al cincilea, la scaunul episcopiii l-au suit şi vestitoriu apostolicesc în Bohemia, Ungaria şi în Silezia l-au trimis. CANTEMIR, HR. 115.
    -  PL: vestitori, -oare. - Şi: (învechit) vestitoriu s. m.
    -  Vesti1 + suf. -tor.
    VESTITORIU s. m. v. vestitor.
    VESTITÙRA s. f. (învechit, rar) Vestire (1). Cf. ANON. car. 0 E x p r. A-i fi (cuiva) vestitură = a-i face cunoscut, a-i aduce la cunoştinţă. Viu a răspunde la o cinstită scrisoare a dumitale care am primit-o... şi, fiin-du-mi vestitură fericirea sănătăţii dumneav[oastxz\, am dat laudă cerescului împărat (a. 1807). FURNICĂ, I. C. 260, cf. T. PAPAHAGI, C. L.
    -  PL: vestituri.
    -  Vesti1 + suf. -tură.
    VESTÎRE s. f. v. vestire. VESTMÉNT s. n. v. veşmînt. VESTMÎNT s. n. v. veşmînt. VESTMÎNTÂR s. m., s. n. v. veşmîntar. VESTMÎNTARIE s. f. v. veşmîntărie.
    VESTON s. n. 1. Haină bărbătească (de uniformă) care se poartă peste cămaşă. V. mînecar (1), roc1, sacou, s p e n ţ e r (1), surtuc, tunică (2). Cf. şăineanu. Vestonul închis pînă la gît ca o tunică, îi dădea o înfăţişare impersonală. AL. PHILIPPIDE, s. II, 184, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Purta un veston negru de subt care atîrnau jur-împrejur poalele cămăşii ţărăneşti înflorite. REBREANU, R. I, 94. A luat o ramură de mimoză..., mi-a desfăcut paltonul şi mi-a pus-o la butoniera vestonului. CAMIL PETRESCU, P. 287. Călăreţii în vestoane albastre se întoarseră în trap mic şi dispărură în vîlceluşe. id. o. III, 283. Lung, slab, am apărut îmbrăcat soldăţeşte cu un veston prea strîmt. BRĂESCU, A. 207, cf. SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 440. Era îmbrăcat în haine de doc cafeniu, vestonul fiind prevăzut cu patru mari buzunare exterioare. CĂLINESCU, B. I. 127. Are vestonul cîrpit la coate. RALEA, S. T. I, 201. îşi vîrî obrazul în nasturii şi vestonul lui, şi lacrimile ei udară stofa aspră. V. ROM. iulie 1954, 206. Vestonul albăstrui îi cade minunat de bine pe umerii zvelţi, pe mijlocul subţiratee. VINEA, L. I, 7. Surîsul
 acela... era ca un îndemn la voie bună... La fel şi ochii aceia cam spălăciţi... şi mustăţile aduse...şi vestonul vînătoresc turnat pe trupul lui zdravăn, id. ib. 98, cf. LTR2, DL. îşi strînse centura peste veston şi adormi din nou. PREDA, DELIR. 401, cf. DM. A scos din buzunarul de la piept, de sub veston, un ziar împăturit cu grijă. V. ROM. octombrie 1964, 23. îmbrăcat cu un veston, încheiat pînă sus la gît, discuta lîngă uşa sălii, magazin ist. 1968, nr. 11, 46. închide rucsacul, încheie-te la veston şi pune-ţi boneta pe cap! BĂNULESCU, I. 111, cf. L. ROM. 1969, 159, M. D. ENC., DEX, DN3. Neologismele... „palton”, „vestă”, „veston” etc. nu sînt deocamdată termeni generici pentru piesele din portul popular, z. MIHAIL, T. P. 136, cf. dsr, drev.
    2. (Regional) Haină femeiască asemănătoare unui veston (1). Cf. H vii 157, alr ii 3 328/537.
    -  PL: vestoane.
    -  Din fr. veston.
    VESTUI vb. IV. T r a n z. (învechit) 1. A vesti' (I 1). Cf. CORESI, ap. DHLR II, 535, id., în L. ROM. 1979, 35. Darul vestii bune carele aştepta de la D[a]v[\]d pentru că-i vestui că au omorît pre Saul. N. TEST. (1648), lr/12, cf. SCRIBAN, D. 1402. 0 A b s o 1. Mie acestea s-au grăit despre ştiinţa mea şi s-au vestit mie şi m-am trimis ca să vestuiesc ţie. BIBLIA (1688), 629 '/49.
    2.     A vesti1 (I 2); a propovădui (1). Nu se temea apostolii a învăţa şi bine să vestuiască cuvîntul Iu Dumnezeu. CORESI, EV. 193. Bătjocurim unii cărei vestuiesc noao lucrurele dumnezeieşti, id., ap. DHLR II, 535. Spune-se-va D[o]mnului ruda ceaea ce vine şi vor vestui direptatea lui la norodul cel ce să va naşte, biblia (1688), 3 882/14, cf. SFC I, 247, 248. 0 A b s o 1. Mergînd, vestuiţi zicînd că s-au apropiiat împărăţiia ceriurelor. N. TEST. (1648), 12v/28.
    3.     A vesti1 (II 1). Iată, sluga mea, carea mi-o am ales, iubitul mieu în carele să odihni sufletul mieu, pune-voiu d[u]hul mieu spre el şi va vestui păgînilor giudecată. N. TEST. (1648), 15v/10. El zise cătră ei că şi altor oraşă mi să cade să vestuiescu împărăţiia lui Dumnezău, că pen-tr-aceasta sînt trimes, ib. 72r/19. înnoiţi-vă cătră mine, ostroave, pentru că boierii vor premeni virtutea; apropie-se şi grăiască împreună, atunce judecată vestuiască. BIBLIA (1688), 477 V8. Iată, Fiiul mieu, care am ales, iubitul mieu, în carele bine vru sufletul mieu, pune-voiu d[\x\hul mieu preste el şi va vestui limbilor judecată, ib. 759 75, cf. TDRG.
    -  Prez. ind.: vestuiesc.
    -  Veste1 + suf. -ui. Cf. slavonul EtcThEOEdTH.
    VESTIJŢĂ s. f. Diminutiv al lui vestă (1). Eu iubesc pe cine voi, Pe badiu de peste rîu, Că să poartă cilibiu: Cu vestuţa pînă-n brîu, Cu cămaşă albă floare, Cusută de fată mare. RĂDULESCU-CODIN, L. TR. 15.
    -  PL: vestuţe.
    -  Vestă + suf. -uţă.
    VEŞCÂR s. m. (Transilv.) Persoană care se ocupă cu confecţionarea şi vinderea veştilor (1). Cf. uricariul, xiv, 3/7, alr li 6 484/172, 284, 334.
    -  PL: veşcari.
    -  Veşcă + suf. -ar.
    VEŞCĂ s. f. 1. (Regional, mai ales în Transilv. şi Bucov.) Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniţei etc.; (regional) veşcălie (1), văcălie (11). In ciurul cu găurile largi mulţime de grăunţe mititele punem şi veşca ciurului dincoace şi dincolea batem şi zbatem. CANTEMIR, I. I. i, 251. Steagul...o piele Le era, de un părîng aninată, Pe care sta, cu roşii petele, O veşcă de ciur. BUDAI-DELEANU, Ţ. 89, cf. id. LEX., LB, CIHAC, II, 454, DDRF,
2295
VEŞCĂ
 -417 -
VEŞMÎNT
REV. CRIT. IV, 147, gheţie, R. M. Bat doba (o piele întinsă pe
0  veşcă de sită). ŞEZ. III, 180, cf. ALEXI, W. Veşca celor două site începe a umbla în mînile băieţilor, şi faina se cerne liniştit. PÎRVESCU, C. 116, cf. TDRG. Steaua se face dintr-o veşcă sau văcălie de coajă de tei. PAMFILE, CR. 127, cf. resmeriţă, D., cade, ion botez, str. 45. Împungînd cu acul în ghergheful întins pe veşca de sită, alegea un trandafir. SADOVEANU, O. X, 260, cf. SCRIBAN, D., CL 1960, 128, DEX, com. marian, viciu, gl., com. din zahareşti - suceava, chest. v 90/15, ALR II 3 983/64, 157, 219, 260, 279, 316, 334, 346, 349, 362, 386, AI 23, 31, 34, 35, v 14, 15, 34, VI
6, 19. ♦ P. e x t. (Prin Mold. şi prin Bucov.) Sită. Cf. resmeriţă, D., zanne, P. v, 656, 723. 0 E x p r. Trecut (şi) prin ciur şi (prin) veşcă sau cernut în ciur şi în veşcă = trecut prin ciur şi prin dîrmon, v. c i u r. Cf. cihac, ii, 454, SCRIBAN, D., com. MARIAN, MAT. FOLK. 1185, ZANNE, P. V,
185.  (Prin Mold.) Nici în ciur, nici în veşcă, se spune despre cineva nehotărît. Cf. zanne, p. v, 185.
    2.     (Popular) Cerc de lemn sau de fier aşezat în jurul pietrelor morii sau, rar, ale rîşniţei, pentru a împiedica risipirea fainii; (regional) veşcălie (2). Petrele sînt aşezate într-un cerc de lemn numit veşcă. HEM 838, cf. 837. Piatra a sfirşit de dumicat boabele şi pe lingura veşcăi nu se mai prelinge făină. F (1889), 507, cf. DDRF. împrejurul pietrelor se află un cerc făcut din coajă de copac, numit veşcă, văcălie, văscălie sau toc. DAMÉ, T. 153, cf. 159, 162, BARCIANU. Rîşniţa are împrejur o veşcă, ca să nu se irosească faina. ŞEZ. vili, 91. Ambele pietre sînt înconjurate de o veşcă sau strat, făcută din scînduri sau din coajă de tei. PAMFILE, I. C. 177. E tare interesantă o moară, aci, cu diferitele ei părţi: s tăvii arul şi stavila, ...veşcă sau văcălie, tăvălug. RĂDULESCU - CODIN, M. N. 107, cf. LTR2, H II 29, 81,
146,  311, III, 4, iv 156, v 55, vi 16, 1x439, x 69, 110, 261, 506, 539, XII 140, 288, xiv 398, 446, candrea, ţ. o. 53, com. din TĂRCĂiŢA - beiuş, alr sn i h 178, glosar reg.
♦  (Regional) Cutia rotundă în care se află pietrele morii (izvorul Alb - Piatra Neamţ). A V 33. ♦ (Regional) Titirez (2) (la moară) (Vînători - Sighişoara), alr sn i h 172/157.
    3.     (Transilv. şi prin Munt.) Cerc sau crintă de lemn ori de metal care se foloseşte ca tipar pentru caş. V. v e ş c ă -
1  i e (3). Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 454, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., H IX 510, VICIU, GL., CHEST. v 61/69. L-am băgat îm vieşcă, am pus o scîndură diasupra. ALRT II 216, cf. 336.
    4.     (Prin Transilv.) Coajă de copac (mai ales de tei) care se foloseşte la confecţionarea unor obiecte (de uz gospodăresc). Oboroacele sînt nişte băniţi făcute din coajă de tei uscată, numită veşcă. PAMFILE, I. C. 148, cf. DL, DM.
♦  (Regional) Epitet pentru o femeie slabă (Bonţ - Gherla). COMAN, GL.
    5.     (Prin Transilv.) Bor (la pălărie). Bătrînii mai poartă şi azi acel... „dop cu veşcă”, cu marginile mari, ridicate. APOLZAN, P. I. 194, cf. ALR I 1 859/298, ALR SN IV h 1161/250.
    6.     (Regional; în sintagma) Veşca capului = cutia craniană (Lechinţa - Tîrnăveni). Cf. BL viii 127, 138, ALR i/i h 7/148.
    7.     (Regional) Baniţă din coajă de tei, de cireş etc. (Bogdana - Vaslui), lexic reg. 63.
    8.     (Bucov. şi prin Ban.) Butoi. Cf. alr ii 2 280/29, LEXIC REG. 111.
    9.     (Prin Munt.) Vas de tinichea în care se ţine leşia folosită la prepararea săpunului, rădulescu-codin.
    -      PL: veşti şi veşte (TDRG, CADE, SCRIBAN, D., ALR II 3 983/64, 260, 362, alr sn i h 178/334). - Şi: veâşcă (REV. CRIT. iv, 147, chest. v 61/69, alr ii 3 983/157, alr sn i h 172/157, h 178/157), véscâ (alexi, w., h vi 16, X 110), vâşcă (şez. vii, 189, com. din vaşcău, a i 31, 34, 35), vâscă (alr ii 2 280/29) s.f.
    -  Din ucr. dial. uecKO.
     VEŞCĂLIE s. f. (Regional) 1. Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniţei etc.; (regional) veşcă (1). Un instrument foarte vechi numit „ciur”. E format din: veşca ori văşcălia, susţinătorul. ION BOTEZ, STR. 45, cf. SCRIBAN, D., RĂDULESCU-CODIN, ALR II 3 983/762.
     2. Veşcă (2). Cf. ddrf, damé, t. 153, scriban, d.
     3.    Cerc de lemn care se foloseşte ca tipar pentru caş. V. v e ş c ă (3). Vine apoi o veşcălie de coajă de tei ca marginile unui ciur, calupul care se umple cu feliile de caş. PAMFILE, I. C. 36.
     -     PL: veşcălii. - Şi: văşcălie, văscălie (ddrf, damé, t. 153)
     -  Contaminare între veşcă şi văcălie.
     VEŞCĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A mijloci o căsătorie (Sîngeorz Băi - Năsăud). Com. drăganu, cf. PAŞCA, GL.
     -  Prez. ind.: veşcăluiesc.
     -  Veşcă + suf. -ălui.
     VEŞMENT s. n. v. veşmînt.
     VEŞMENTÎC s. n. v. vizmertic.
     VEŞMINŢEL s. n. (învechit, rar) Diminutiv al lui veşmînt (1). Să ne grejim de săraci..., să le dăm la trebuinţa lor: unuia amu să dăm florinciorul, e altuia argintul, e unora pîine, e altora veşminţeale. CORESI, EV. 549, cf. dhlrii, 320.
     -  PL: veşmintele.
     -  Veşmînt + suf. -el.
     VEŞMÎNT s. η. I. Obiect de îmbrăcăminte; (de obicei la pl.; la sg. cu sens colectiv) totalitatea obiectelor care formează îmbrăcămintea unei persoane (1); (învechit) vestiment. V. haină, strai1 (2). împărţiră veşmintele mele. PSALT. HUR. 17v/9. Străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu (sec. XVI). GCR I, 3/22. Şi-i va da un veşment mohorît împărătesc (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 460/32. Intră întru gloata voastră bărbatu...cu veşmente lumirate. COD. VOR2. 58v/14. Stătu împărăteasa de-a dreapta ta, în cămeşi (veşminte CC2, veaşmente H, veşmînt D) poleite înveştită. PSALT.' 87. De-ţ va lua văşmîntul şi cămaşa, nu-i apăra (a. 1574). GCRI, 9/15. Viermii şi putrejunea piiarde şi bucatele şi veşmintele. CORESI, EV. 53. Luo Răveca lui Isav, celui fiiu mai mare, veşmintele mai scumpe ce în casă era. PO 90/5. Vădzui neşte fete îmbrăcate în veşminte spurcate. COD. TOD. 210. Să dezbrăcă de veşmîntul său... şi-l puse pre cal (a. 1600-1625). GCR I, 67/14. Scoase toate ferecăturile împărăteşti, cîte era de aur şi cîte era de argint..., şi veşmentele împărătesei. MOXA, 362/6. Mă voi atinge de poalele veşmentelor lui şi mă voi vendeca de boala mea. VARLAAM, C. 295. Nime nu va cîrpi veşmîntul vechi cu petec nou. N. TEST. (1648), llv/26. Au luat... toată avuţia lui şi... veşmintele lui cele scumpe şi toate steagurile lui. SIMION DASC., LET. 54. Doi bărbaţi stătură înainte-le, întru veşmente strălucind (a. 1650-1675). GCR I, 231/7. Cîndu-i merge mirul preste faţă, De pre barbă merge pre veşminte, Pînă-n poale, pre unde-s tivite. DOSOFTEI, PS. 454/1, cf. CHEIA ÎN. 75r/13. Barba lui Aaron...pogoară spre marginile veşmintelor lui (a. 1683). GCR I, 272/35. Puseră pre el veşmentele lor (a. 1693). id. ib. 311/4. II punea craiul Sobieţki de se îmbrăca cu veşmintele cele scumpe. NECULCE, LET. II, 257/27. Obrazul lui străluciia ca soarele, veşmintele lui era albe ca zăpada. ANTIM, O. 10. împărţiră veşmintele mele loruşi (cca 1750). GCR II, 57/34. Traian...nici văşmîntului său au părtinit, ci mai pre urmă ş-au tăiat cămeaşa şi o au dat să lege ranele ostaşilor. ŞINCAI, HR. I, 4/10. Avea ei în cea curte
VEŞMÎNT
-418-
VEŞMÎNT
 măiastră: Tot felin de beuturi şi bucate, Văştminturi cu porfiră şi lastră. BUDAI-DELEANU, Ţ. 122. împăratul s-au îmbrăcat în văjmînt frumos foarte (a. 1812). GCR II, 209/12. Un cojoc ne-ar ajunge de îmbrăcămînt împotriva frigului...decît vestmintele cele multe ale voastre. PETROVICI, P. 313/16, cf. LB. Vestmîntul prost nu copre prea nobila ei luce. HELIADE, O. I, 310, cf.
I. GOLESCU, C. Văjmîntul crăiesc acoperă e inimă trîndavă. MARCOVICI, D. 56/18, cf. BĂRAC, A. 19, CONACHI, P. 52. Trupul lui, ...despuiat de toate veşmintele, rămase două zile în privirea tntulor. BĂLCESCU, M. v. 404. împăratul...schimbă vestmintele de drum, care nu se prea destingeau de ale unui cetăţean cu stare mai bunicică. BARIŢIU, P. A. 1,469, cf. POLIZU. Strălucitele-
i  veşminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22. Pe deasupra...veştmintelor purta o fermenă de catifea neagră. FILIMON, O. I, 197, Cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D., CANELLA, V.
170,  COSTINESCU, CIHAC, I, 312. Doamna Rosetti veni aci cu mulţime de vestminte de iarnă. BOLINTINEANU, O. 268. Altă idee... avea romanul despre pămînt..., despre vestminte. MAIORESCU, L. 27. O învinovăţiră că a purtat veşminte bărbăteşti. ODOBESCU, s. I, 19. Cînd în vremea carnavalului mă deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevăratele mele vestminte. EMINESCU, P. L. 65. Lumea... judecă pe oameni după vestminte. CARAGIALE, O. III, 65. La gura cazanului curăţenia veştmintelor nu se poate păstra. SLAVICI, o. I, 227. îşi schimbă vesmintele, se facu doftor. ISPIRESCU, L. 264. Generosul sînge din vine i se-mparte In lungi şiroaie care roşesc al său vestmînt. MACEDONSKI, o. I, 255. Nin-Musa...Are fes ca-n Yemen şi-o zdranţă de veşmînt. COŞBUC, B. 15, cf. DDRF, ENC. ROM., BĂRCIANU. Dupe prînz...era cercetarea veştmintelor ş-a pălăriilor. DELAVRANCEA, H. T. 105. Cea mai mare dintre ele se vede în veşmînt numai de aur, tot încoronată..., lîngă tatăl ei. IORGA, P. A. I, 164, cf. BIANU, D. S., TDRG. Răceala aceea părea că umezeşte şi vestmintele pe om. AGÂRBICEANU, A. 348. Ca stilizare putem cita plăcile de aur, de împodobit vestmintele, din mormîntul scitic. PÂRVAN, G. 30, cf. RESMERIŢĂ, D. Paşii i se adînceau în pămîntul moale..., călcîndpeste cioburi de sticlă, tinichele şi resturi de veşminte. ARDELEANU, D. 177, cf. CADE. Era... o femeie fără vîrstă..., întotdeauna îmbrăcată în vestminte fumurii, c. PETRESCU, C. V. 136. Gheorghe răsturnă veşmintele, le scutură, le vîntură. VOICULESCU, P. I, 278. Mai greu e sculatul dimineaţa, cînd... pui unul după altul atîtea vestminte. SADOVEANU, O. XXI, 244, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 278, SCRIBAN, D. Femeile pictate de el sînt... cu vestminte largi. OPRESCU, I. A. IV, 91. Veştmintele lor îi prezintă mai mult ca pe nişte industriaşi. ARGHEZI, S. XVI, 18. Nu tînjesc după uşi incrustate, veşminte stropite cu aur sau bronzuri de Corint. CĂLINESCU, B. I. 236. Mulţimile... revărsate pe străzi în veşminte de sărbătoare. VIANU, L. R. 631, cf. BLAGA, POEZII, 230. îşi scuturară veşmintele. VINEA, L. II, 179, cf. DL, DM. Poartă aceleaşi vestminte mai multe zile. V. ROM. octombrie 1964, 87. Imbrăcîndu-se în veşmintele femeilor sau în piei de leu, ei îşi dansează horele. IST. T. I, 48, cf. M. D. ENC., DEX. Vismîntu lui viorint. ARH. FOLK. III, 133. îmbrăcat în veşmintele de domnie. ALR I 443/270, cf. ib. 1 959/65, 160, 270, 290, 295, 302, 308, alrm SN iii h 978. Cu scutic de ucenic, Cu veşmîntul mohorît. FOLC. MOLD. I, 257. Veşmintele luate împrumut nu ţin de cald. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 11, cf. ZANNE, P. III, 431. Veşmîntul nu face pe om. ZANNE, P. III, 432. 0 (Ca termen de comparaţie) Ca un veşmînt adura-le-veri şi le veri schimba. PSALT. HUR. 84v/9. Să se învească ca cu veşmînt, cu ruşinea sa. CORESI, PS. 313/14. Tu, D[o3]mne,... ca un vestment vei înveli pre ei. Mieu, ap. GCR II, 186. La apus se adun norii, se întind ca un veşmînt. ALEXANDRESCU, O. I, 73. Soarele... apune, ...Intinzînd pe cea cîmpie O văpseală purpurie Ca un sîngeros veşmînt. ALECSANDRI, P. II, 19. Acoperiţi de brazi ca de un veştmînt bogat, [morţii]... au coloarea nea-gră-verzuie a păcurii. BOGZA, c. O. 160. 0 (Prin analogie; adesea figurat) România învestită în veşminte de serbare îţi
doreşte... Viaţă plină. ALEXANDRESCU, O. I, 262. în veşmînt de catifele, un bondar rotund în pîntec...Glăsuieşte-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I, 87. Muntele...se înfăţişează în strălucitu-i veşmînt de brazi. IORGA, P. A. I, 140. Veşmîntul cerului se-aprinde. SĂM. VIII, 831. Zeităţi de piatră, în veşmînt de muşchi, privesc zîmbind. M. I. CARAGIALE, c. 38. Cerul şi-a schimbat veşmîntul. TOPÎRCEANU, O. A. I, 15. Vestmîntul întunecat al nopţii învăluie firea. SIMIONESCU, FL. 161. Munţii...purtau veşmîntul verde sau alb. PAS, L. II, 156. 0 E x p r. (Rar) A se îmbrăca cu veşmîntul lui Hristos = a se călugări. (Cu parafrazarea expresiei) Pe Hristos să-l iei de mire! Imbrăcîndu-te-n veşmîntu-i, Lepădînd viaţa lumii, Vei spăşi greşala mumii. EMINESCU, O. I, 102. ♦ (De obicei la pl.; la sg. cu sens colectiv) Odăjdii. Să se lase de preoţie că spurcă veşmentele. PRAV. LUC ACI, 163. Den cea mătase galbină...feaceră veşminte de slujbă Iu Aaron. PO 310/19. Să să ştie de veşmintele beserecei (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 192/3. Făcut-au 2 sfinte mănăstiri mari în Moldova...şi le-au înzăstrat...cu veşminte. URECHE, L. 69. Au bătut mănăstirea. Şi dacă i s-au închinat, toată odoarăle, veşmintele în jac au dat. M. COSTIN, O. 159, cf. GCR I, 277/5. Veşmentele cele de slujbă ale lui Aaron. BIBLIA (1688), 62'/3 7. Să vie iară aice în ţară, cu toate odoarăli şi veşminteli mitropoliii. NECULCE, L. 147. Izvod de văşminte şi de odoară... se află la sfînta biserică (a. 1741). CAT. MAN. I, 493. Dărui bisericii...veşminte (a. 1760). GCR II, 72/25. Pre Mihail, episcopul Sardicei, îmbrăcat în veştmînturile arhiereşti..., l-au omorît un maniheu. ŞINCAI, HR. I, 207/32. Intră patriarhul în altariu îmbrăcat în sfintele veşminte. CANTEMIR, S. M. 141/23, cf. VALIAN, V., POLIZU, CANELLA, V. 63, COSTINESCU, CIHAC, I, 312. Toţi slujbaşii monastirii, îmbrăcaţi în aurite vestminte..., plecară ca să însoţească rămăşiţele sfîntului bărbat, NEGRUZZI, s. Ï, 215, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 49, RESMERIŢĂ, D., cade, GALACTION, o. 176. Se puneau la cale şi unele interese ale mănăstioarei: ba scutire de plata păşunatului..., ba ceva daruri de icoane şi vestminte. SADOVEANU, O. XXI, 428, cf. SCRIBAN, D. Diaconii gătesc pe mitropolit, care sărută veştmintele şi le primeşte rînd pe rînd. ARGHEZI, S. XII, 185. El aştepta cu un pachet de veşminte bisericeşti în braţe. CĂLINESCU, S. 28, cf. DM, M. D. ENC., DEX, alrm SN ni h 978. ♦ (De obicei la pl.; la sg. cu sens colectiv; urmat de determinări care arată felul) îmbrăcămintea caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. V. c o s t u m, port2 (II 1). îmbrăcaţi în vestminte orientale..., aşteptau cu nerăbdare ordinul marelui cămăraş. FILIMON, o. I, 110. S-a îmbrăcat în vestkîinte greceşti. MARIAN, o. II, 135. In epoca căreia aparţin veşmintele copte, mai sus analizate, teritoriul în care cămăşile...se purtau lucrate cu rîuri şi de o anumită croială se întindea, mult mai departe, spre sud şi est. OPRESCU, s. 158. în oraşul construit de el lumea va umbla vara cu costume simplificate, corespunzînd veşmîntului antic. CĂLINESCU, B. I. 144. Bine-i stă mîndrei gătită Cu veşminte de la şatră. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 424.
♦ (Argotic) Redingotă. Cf. dr. xi, 144.
    2. F i g. Ceea ce acoperă, înveleşte, protejează etc. (ca un veşmînt 1); aspect, manifestare exterioară; (ceea ce este) aparenţă. Nu de veşmîntul trupului şi de cel de afară lipsit iaste carele greşaşte, ce de dumnezeieştile veşminte...şi de cinste gol află-se. CORESI, EV. 379, cf. varlaam, c. 15. Unii din vecini,...nu fără oarecare chip de cinste-ş şi arătos a zavistiii veşmînt, pre numele romano-moldovlahilor...din catastivul ceii mai ştiute şi mai cunoscute istorii, cu totului tot a-l rade şi a-l şterge s-au nevoit. CANTEMIR, HR. 23. Aflîn-du-mă dezbrăcat de veşmînturile darurilor ştiinţii. VĂCĂRESCUL, ist. 245. îi şade mai bine [limbii române] ...a se înfăţişa în veşmintele ei cele vechi. HELIADE, o. II, 421. Gramatica...este vestmîntul logicei. CÎMPEANU, GR. ROM. 24/5.
2301
VEŞMÎNTA
-419 -
VEŞNIC
 [Limba]... să poată crea din propria ei fire vestmîntul nouelor cugetări. MAIORESCU, CR. II, 310. Doruri vii şi patimi multe...Bat la porţile gîndirii, Toate cer intrare-n lume, Cer veştmintele vorbirii. EMINESCU, 0.1,226. De pe aceste vestminte mincinoase nu poţi cunoaşte...istoria, id. P. L. 82. A citit de curînd pe Eminescu,... de la cari el n-a luat... decît veşmîntul -vorbele. VLAHUŢĂ, S. A. II, 390. Germanii... îmbrăcau adesea germanisme c-un vestmînt latin. ŞĂINEANU, î. 66. Veşmîntul prestigios al artei. OPRESCU, S. 112. Melodia este vestmîntul cel mai potrivit al afectelor pe care muzica doreşte să le exprime. VIANU, L. R. 583. Este o diatribă, învăluită în veşmîntul funebru al elegiei. IST. LIT. ROM. II, 207. Ideile noi poartă cu sine şi veşmîntul nou ce li se potriveşte. T august 1964, 24. Clevetirea îmbracă în mediul intelectual un veşmînt modern. V. ROM. octombrie 1964, 97. Limbajul nu este doar un veşmînt al raţiunii. REV. FIL. 1971, 1463. Simbolul se insinuează subtil, îmbrăcînd cu veşminte strălucitoare lucrurile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1,10/3. Ceea ce în prezent vedem din acest moment nu e decît o ruină..., păstrînd pe loc din veşmîntul său exterior doar seria de trepte de la bază. MAGAZIN ist. 1974, nr. 3,41.
     -      PL: veşminte şi (învechit şi regional) veşmînturi, (învechit) veşmente. - Şi: vestmînt, (rar) veştmînt (pl. şi, învechit, veştmînturi'), (învechit) veşm0nt, vestmént, (regional) veşmînt (pl. şi veşmînturi ALR I 1 959/65), vismînt, voşmînt (ib. 1 959/295, ALR II 3 271/64, 723; pl. şi voşmînturi ALR II3 271/723) s. n.
     -      Lat. vestimentum. - Veşment: sg. refăcut după veşmente (pl. lui veşmînt).
     VEŞMÎNTA vb. I. Refl. (Regional) A se îmbrăca (Negreşti - Baia Mare). Cf. alr ii 3 272/346.
     -  Prez. ind.: veşmînt.
     -  V. veşmînt.
     VEŞMÎNTĂR s. n., s. m. 1. S. n. (învechit) Şifonier (2). Cf. I. GOLESCU, C., PROT. - POP., N. D. 637, GHEŢIE, R. M. 490, BARCIANU, ALEXI, W.
     2. S. m. Persoană însărcinată cu îngrijirea (şi păstrarea) veşmintelor bisericeşti, îndeplinind şi unele servicii la oficierea cultului religios. Cere de la vestmîntar odăjdiile care îţi trebuie. GALACTION, O. A. I, 246, cf. NOM. PROF. 73. Veşmîntarul se consultă cu eclisiarhul dacă mitropolitul va pune...o mitră uşoară. ARGHEZI, Β. 26, cf. id. VERS. 650. După slujbă, imperiala podoabă, dusă ceremonios de către veştmîntari din biserica mare în paraclis, era intercalată, cu metaniile cuvenite, în firidă. CONTEMP. 1956, nr. 507, 4/1, cf. DL, DM. Nu pare anacronic să zăresc asociaţi în schiţele amintirii pe Arhimandritul Valerian, veşmîntarul Mitropoliei, cu Ion Nădejde, latinistul orator, v. ROM. ianuarie 1966, 38.
     -      Pl.: (1) veşmîntare, (2) veşmîntari. - Şi: (rar) veştmîntâr s. m., (învechit) vestmîntar s. m., s. n.
     -  Veşmînt + suf. -ar.
     VEŞMÎNTĂRÎE s. f. h (învechit) Şifonier (2); încăpere în care se păstra îmbrăcămintea elevilor în internatele şcolare. V. v e s t i a r. Cf. drlu. Doă veşmîntării lipite cu dormitoriile au fost deschise de la început. brezoianu, I. 80/30, cf. cihac, i, 312.
     2. Loc în biserică unde se păstrează veşmintele preoţeşti. Cf. CIHAC, I, 312. Pe urmă s-a adaus un pridvor şi o intrare prin faţadă, o veşmîntărie de o parte şi o proscomidie de alta. IORGA, ap. CADE, cf. id. C. I. II, 12. Se aşeză în strana mică dintre uşa veşmîntăriei şi tronurile Domniei. sadoveanu, ο. x, 227, cf. 229, scriban, d. Coşul pleacă plin şi se întoarce gol din vestmîntărie, o sală vastă, cu scîndurile acoperite cu velinţe. ARGHEZI, S. XII, 84, cf. id.
B. 26.
    -  PL: veşmîntării. - Şi: (rar) vestmîntărie s. f.
    -  Veşmîntar + suf. -ie.
    VEŞNIC, -Ă adj. I. (Exprimă durata absolută) 1. (Mai ales în religia creştină; despre Dumnezeu) Care există în afara timpului; a cărui existenţă nu se supune nici unei determinări cronologice; etern. Se înţeleagă şi se slăvească în trei numele Dzeului veacinic. PSALT. 336. Audză-i Domnul şi să-i smerească, Cela ce-i vecinic să le plătească. DOSOFTEI, PS. 182/2. Au chemat acolo pe numele D[o]mnului D[u]mn[o\zeu vecinic. BIBLIA (1688), \42132. Numai... Dumnezeu este vecinic; iară tu, om, astăzi, eşti, iară mîini nu eşti. N. COSTIN, LET. îi, 112/34. Dumnezeu...este singur vecinic şi neschimbat. C. CANTACUZINO, CM I, 40. Slavă vecinecului Dumnezeu! R. GRECEANU, CM II, 158. Se pot lesne vedea...cu acelaş tituluş ce i s-au dat mai înainte de...vecinicul Dumnezeu. ANTIM, P. 32. Cea prea naltă vecinică fiinţă Ne-au dat pildă în toate. BUDAI-DELEANU, Ţ. 340, cf. LB 747. Fiinţă de sine fiind D[u]mnezeu..., este şi estime vecinică şi neatîrnată. POTECA, F. 277/30. Pentru că vecinic fiind bunul cel preaînalt, ...n-ar putea sta în trup, ...ci în minte, ca o fiinţă ...nemuritoare, id. ib. 282/31, cf. 281/18, VALIAN, V. 25. Dumnezeu este vecinic. CÎMPEANU, GR. ROM. 138/6, cf. polizu, 66, ddrf iv, 214, barcianu, 729, alexi, w. 477, CADE 1408. S-au născut astăzi Cel prea vecinic, Mesia Christos. teodorescu, P. P. 100. (în alte religii; despre divinităţi) Veşnicii zei spre Olimp laolaltă cu toţii porniră. MURNU, I. 18. 0 (învechit; în religia creştină) împăratul (ori Stăpînul) (Cel) Vecinic sau Vecinicul împărat (ori Părinte), învechit, rar, Vecinică Mărire = Dumnezeu. Munciţii din muncă... grăiră: - Miluiaşte-ne, împărat Vecinic! COD. TOD. 208. Eu sînt fapta şi plăzmuirea a Vecinicului împărat. CANTEMIR, o. v, 49. Aşa nu s-au cuvenit... înaintea Împăratului Celui Vecinic a sta slugile lui. ANTIM, P. 9. Din tronul său mai sus de stele, Vecinicul împărat privi la ele. BUDAI-DELEANU, Ţ. 424. Rugăciunile şi binecuvîntările vor însoţi la scaunul Vecinicei Măriri. MARCOVICI, D. 183/1. A Stăpînului Vecinic mintea cea nemărginită, Prin schimbări, ţine pre lume într-o stare cumpănită. CONACHI, P. 266. Razele lor arunca o lumină...misterioasă ca sfintele taine ce se serba înaintea Vecinicului Părinte, alecsandri, o. P. 8. ♦ Care aparţine lui Dumnezeu; care este de esenţă divină; care este dat, orînduit de Dumnezeu. Toate faptele ceriului şi a pămîntului îmblă şi mărg...la sorocul şi la marginea sa, la care înţelepciunea cea vecinică le-au făcut. VARLAAM, C. 4. Temîndu-se de muncile vecinice, să părăsesc de păcate şi vin la pocăinţă, id. ib. 157. Nu va hi pus prea vecinicul sfat puternicului Dumnedzău ţărîi aceştiia ţenchi şi soroc de sfirşire. M. COSTIN, O. 42. In zua de...mai 22, împărăţiia ceastă vremenică cu cea vecinică ş-au mutat, după ce au împărăţii ani 30. CANTEMIR, HR. 246. Toate cîte sînt în curgere şi în mutări sînt zidite de vecinică lui Dumnezeu înţelepciune şi putere. C. CANTACUZINO, CM I, 54. D[u]mnezău munceşte păcatele cele vremelnice cu munci vecinice (a. 1700). GCR I, 338/11. Crezînd cuvintelor lui //[ristojs..., aţi defăimat toată mărirea cea trecătoare..., fiind cuprinşi de dragostea cea vecinică. MINEIUL (1776), 38r2/13. Ridicatu-te-ai cătră lăcaşurile cele vecinice şi te-ai numărat din preună cu cetele tuturor sfi[n]ţilor mucenici, ib. 99r,/5. Mîntuitoriul pre noi...ne-au izbăvit de muncile cele vecinice. POTECA, F. 260/8. Vecinică şi nesfirşita bunătate a lui Dumnezeu n-a pierit din lume. MARCOVICI, D. 15/6. Razele slavei tale cei vecinice pururea luminează pe cei ce să jertfesc ţie. id. ib. 19/15, cf. id. c. 4/14, ODOBESCU, s. I, 410. Să se ducă în veşnica împărăţie! IONESCU-RION, s. 103. Pentru ce...să-l ucidă, osîndindu-l...muncilor veşnice ale iadului? VOICULESCU, P. I, 174. El, după binecuvîntarea
 2305
VEŞNIC
-420-
VEŞNIC
stareţului său, se va sui la scaunul împărăţiei veşnice. SADOVEANU, O. XIII, 262. Peste fericirea veşnică nu mai e nimic de dorit. Dulcile păreri de rău sufletele nu lé' pot avea, căci...ele au uitat clipele vieţii. CĂLINESCU, C. o. 115. Eu mă duc, călătoresc La părintele ceresc,...Ca cu înge-rii-mpreună Să-mi iau veşnică cunună. PĂCALĂ, M. R. 227. 0 Viaţa (cea) veşnică v. v i a ţ ă (II 2). (învechit, rar) Judecata cea vecinică - judecata de apoi, v. judecată. Să ne izbăvim de tot eresul şi de judecata cea vecinică. MINEIUL (1776), 70r2/6. ♦ (Substantivat, m.; precedat de art. adj. „cel”) Dumnezeu. înaintea Celui Vecinic toate intră-ntru nimic. HELIADE, O. I, 409. Un predicator, propovăduind supunerea către Cel Vecinic, descria cu mare vioiciune supunerea lui Avraam la porunca lui Dumnezeu. id. ib. II,. 30, cf. I, 97. Mergeţi înaintea Celui Vecinic să juraţi sfînta unire a căsătoria. MARCOVICI, D. 169/1. Socoteală nu am de dat...decît Celui Vecinic. M. I. CARAGIALE, C. 93, cf. CADE 1408. Pentru Cel Veşnic mia de ani e ca ziua de ieri şi ca o strajă de noapte. SADOVEANU, O. XXI, 576. Cînd zămislise lumea şi pe om..., Nu s-a gîndit Cel Veşnic ca...Să-ntrebe-n treacăt şi un grădinar. ARGHEZI, S. V. 72. ♦ (Substantivat, n.; în religia creştină; de obicei la pl. şi precedat de art. adj. „cele”) Ceea ce aparţine lui Dumnezeu; ceea ce este caracteristic, propriu existenţei de după moarte a credincioşilor. Numai moartea, ca un dascăl lumei toate, Să ne descopere minţei a vecinicului taine poate. CONACHI, P. 262. 0 E x p r. A se muta (sau a trece, a se duce) la cele veşnice = (despre oameni) a muri1 (1). Mutîndu-să de la ceste vremelnice... chir Leon mitropolit la cele vecinice..., au rămas sfînta mitropolie întru văduvie (a. 1788-1789). BUL. COM, IST. III, 18. Au vieţuit Iosif încă... 47 de ani şi s-au mutat la cele vecinice. TEODOROVICI, I. 104/17. Nu e bine să treacă omul la cele veşnice cu sufletul neîngrijit. SOVEJA, O. 17. La locul acesta de cinstire am pus numele profesorilor ...cari s-au dus la cele veşnice în anii din urmă. ARH. OLT. V, 68. Aceasta pentru... cinstea celui ce a trecut la cele veşnice, ib.
144.
    2. (Despre materie, lumea materială, elemente ale naturii, fenomene naturale etc.; adesea poetic) Care există din toate timpurile şi va exista totdeauna; căruia experienţa umană îi recunoaşte sau îi atribuie existenţa din totdeauna şi pentru totdeauna; etern. Cf. LB 747. Natura e vecinică. HELIADE, O. II, 286. Aceasta este ca şi în armonia totului, ce izvorăşte dintr-o vecinică legătură a părţilor şi a lucrărilor lor, unele către altele. CĂPĂŢINEANU, M. R. 92/11. Ce sînteţi voi înaintea celui ce a sfărîmat vecinică tăcere a haosidui. MARCO viei, C. 8/26. Tu cîrmuieşti lumea...ξι eu sînt mădular al aceştii orînduieli vecinice şi nestrămutate, id. D. 5/5. Capetele pămîntului sînt lăcaşul gerurilor...şi zăpezii a cui gheţuri fac cîmpiile şi munţii cei de o vecinică gheaţă din aburii mărilor. GENILIE, G. 105/21, cf. VALIAN, V. 25. Nimică vecinic nu este. Om şi plăntă şi jivină Iese din noian şi intră...şi iar iese la lumină. CONACHI, P. 290. Pînă a nu arunca ţărîna vecinică pe săcriul lui, să ne mai uităm la dînsul. RUSSO, S. 13, cf. POLIZU, 66. Luna-ngrozită în spaţiuri vecinici trecea alergînd, Cu stinsele-i raze. ALEXANDRESCU, O. I, 90. Materia în metamorfozarea sa veşnică face o adevărată mişcare ondulatorie. CONTA, o. F.
166.  Materia e veşnică, adecă fără început şi fără sfîrşit. CONTEMPORANUL, I, 127. Preoţi cu pleata rară Trezeau din codri vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgînd spre vechea Romă. EMINESCU, O. I, 91, cf. 157. La veşnice prefaceri se pleacă toată firea. BELDICEANU, P. 133, cf. DDRF IV, 214, COŞBUC, P. II, 135, BARCIANU, 729, ALEXI, W. 477. Materia e vecinică, e mama noastră a tuturor. AGÂRBICEANU, A. 176. Solitudinea calmă a cerului te va reînvăţa olimpicul ritm constant al eternului,... al legilor vecinice după care trăieşte infinitul. PÂRVAN, I. F. 42. Atomii
sînt veşnici; preexistă şi subzistă vieţii pe care o formează. MARINESCU, P. A. 32, cf. CADE 1408. Tot mai neştiut Spre adine îl fură Şi-l îngroapă-n sînu-i mut Veşnica Natură. TOPÎRCEANU, O. A. i, 8. Savila citi tainicele rune cu care lacul îşi scria legile lui veşnice. VOICULESCU, P. II, 301. Mormîntul lui....a fost ridicat...lîngă izvoarele cele reci şi veşnice care ţîşnesc din inima muntelui. SADOVEANU, O. XXI, 513. A mers... pînă ce intră în vîrtejul soarelui...Se avîntă pînă la izvorul focului veşnic şi prinse o rază. id. ib. 535, cf. 407. Este... un proces de veşnică mişcare şi devenire.
 D. GUŞTI, P. A. 259, cf. SCRIBAN, D. Este... o realitate în veşnică prefacere. CV 1950, nr. 3, 9. Sînt cioplitură dreaptă...de săcure. Dintr-un stejar de vecinică pădure. ARGHEZI, VERS. 324. Legea evoluţiei se înfăptuieşte prin transformarea veşnică a omogenului în eterogen. RALEA,
 S. T. I, 105, cf. DL, DM. Furnalul nestins e Ca veşnicul astru. HOREA, P. 101. Numai luna în nemişcarea ei curgătoare şi veşnică îi mai potolea spaima. V. ROM. noiembrie 1964, 26. Aş vrea să las în veşnica natură Un strop din pieritoarea mea făptură. IL mai 1965, 8. Ei sînt microbii veşnici, eu sînt boala. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 3, 9/2. Avea... căruţe anume construite ca să poată fi transformate în sănii necesare în zona zăpezilor veşnice. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 60, cf. M. D. ENC., DEX. La zece dimineaţa, intra în casă un bărbat cu căciulă, ambasador al naturii veşnice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr.l, 7/3. Eternii noştri păzitori ai solului veşnic. MS. XIX, nr. 2, 8. A prorocit milostivul Dumnezeu De-a pus soarele veşnic, Ca să fie sfeşnic. FOLC. MOLD. I, 236. 0 (Adverbial) Stelele...vecinic pe ceruri colindează. EMINESCU, O. I, 92. Te-nţeleg, drumeţ statornic al lumii veşnic neschimbate! GOGA, POEZII, 101. Cetăţeanul Romei însă a rămas acolo unde copacii sînt veşnic verzi şi florile nu mor niciodată. ANGHEL, PR. 40. Monada este atomul veşnic, inalterabil în esenţa sa. MARINESCU, P. A. 33. Fenomenele de repetiţie...se repetă veşnic identic cu ele înseşi. D. GUŞTI, P. A. 81. Apar şi dispar în vălmăşagul zilelor şi nopţilor de joacă cu moartea veşnic prezentă. ARH. OLT. XIX, 242. Sub o anumită adîncime solul şi roca sînt îngheţate veşnic. CHIRIŢĂ, P. 642. Focul veşnic viu e o substanţă materială şi nu un proces ideal. JOJA, S. L. 188. Judecăţile... rămîn veşnic paradoxale. REV. FIL. 1971, 1471. Spiritul însetat de absolut al gînditorului şi artistului a avut curiozităţi... veşnic umane. MS. VI, nr. 1, 8. 0 (Substantivat, n.) Cu soarele am supus şi cele veşnice. ARH. OLT. X, 68. încă nu ne-am explicat suficient... omenia omului nostru ancorat în veşnic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 10, 16/2.
     II.      (Exprimă permanenţa unui lucru, unei stări, unei acţiuni, unei situaţii, unui sentiment etc.) 1. (Adesea prin exagerare sau poetic) A cărui existenţă sau durată nu are sfîrşit; care (se consideră că) nu va înceta niciodată să existe; care va dăinui, va dura, va rezista (în amintirea posterităţii) tot timpul care va urma sau un timp foarte lung; etern. Solul... s-au dus la Ţarigrad pentru întărirea păcii, pentru ca să fie pace vecinică. NECULCE, L. 148. Traian..., aducînd mulţime de cetăţeni romani..., îi aşază în trai vecinic într-însa. CANTEMIR, HR. 486. Aduce oameni de toată stepena de la Roma şi-i aşază în Dachia, în lăcuire vecinică. id. ib. 551, cf. id. I. I. I, 199. Multe războaie cu nemţii şi cu alţii avînd,...au lăsat vecinică pomenire. R. POPESCU, CM I,
 347.   Cu leşii...au făcut pace vecinică. R. GRECEANU, CM II,
 101.   Făcut-am domnia mea acest testament sfintei mănăstiri, întru vecinică pomenire, ca să fie iertată de toate dăjdele ei, ce au fost dînd pînă acum cu rupta (a. 1717). URICARIUL, III, 49/8. Ziditu-s-au această sfîntă beserică... cu blagoslovenia iobitoriolui de Dumnezeu Kir Kiesarie, episcop[ă] Rîmnic,... ca să aibă vecinică pomenire (a. 1776). ARH. OLT. V, 124. Au scris pedagoghia pentru învăţătorii româneşti şi s erb eşti cel de vecinică pomenire, vrednic înalt consilier. PETRO VICI, P. XXII/l, cf. LB 747,
 2305
VEŞNIC
-421-
VEŞNIC
I. GOLESCU, C. O, moarte!...Chiar pe acest luminos soare tu nu-l vei îngădui multă vreme... Va veni zioa cînd braţul tău... îl va azvîrli în vecinică noapte. MARCOVICI, C. 19/19, cf. 20/21. Tot lungul Româniii cîmpene este un mol... numit Troian...Acesta este încă un monument vecinic a părintelui românimei. GENILIE, G. 204/20. Şi-a cîştigat un nume vecinic la toţi credincioşii. F. AARON, I. I, 186/16, cf. valian, v. 25. Bărbatul acesta...şi-a lăsat un monument vecinic în inimile tuturor concetăţenilor săi. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 37, cf. RUSSO, s. 156, POLIZU, 66. Mă invita la masă!... Să văd un om... care este într-o vecinică noapte; pentru care soarele n-are raze, nici cîmpul flori. NEGRUZZI, s. I, 56. Alecsandri a îndreptat spiritul tinerimii de astăzi spre izvorul veşnic al tuturor inspiraţiilor adevărate. MAIORESCU, CR. II, 176, cf. ODOBESCU, S. I, 461. Din sînul vecinicului ieri Trăieşte azi ce moare. EMINESCU, O. I, 178. Se găsesc totdeauna destui gologani ca orice e scris pe hîrtie cu mîna astă-seară să fie a doua zi... tipărit, spre vecinică păstrare. CARAGIALE, O. IV, 63. Peste drum de locul unde s-a dat războiul..., a ridicat...un cerdac minunat, cu o cruce de piatră şi cu un epitaf pentru vecinică amintire a faptului. ARHIVA, I, 90, cf. DDRF IV, 214, BARCIANU, 729. Tu eşti Elena noastră, suavitatea, blîndeţea şi iertarea. Cine zice „Tanţi” zice tinereţea veşnică. D. ZAMFIRESCU, A. 129, cf. ALEXI, w. All, TDRG 1723, RESMERIŢĂ, D. 893, cade 1408. Să fie la dosar...o mărturie veşnică a intenţiunii cu care ne-am dus la Haga. TITULESCU, D. 217. Dumnezeu... ar fi putut să curme dintr-odată toate suferinţile. Şi stăpîna noastră şi pruncul ei ar fi putut trece sub liniştea veşnică. SADOVEANU, o. XI, 90, cf. SCRIBAN, D., VIANU, L. U. 33, DL, DM, M. D. ENC. Aş putea executa acel cal de bronz spre gloria nemuritoare şi veşnică cinstire. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 48, cf. DEX. 0 Somnul (cel) veşnic sau veşnicul somn (ori repaus), veşnica odihnă = moartea (1). Pe lîng-acestea cerşesc înc-un adaos: Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaps! EMINESCU, O. I,
115.   Moş Simion... îşi ciopli singur un sicriu..., aşteptîndu-şi cu linişte... ceasul de veşnică odihnă. VLAHUŢĂ, S.A. II, 11, cf. BACOVIA, O. 31. Sanitarii noştri găsesc pe căpitanul Ignat... şi pe ofiţerul său, înmărmuriţi în somnul cel veşnic, cu mînile încleştate de maşini. SADOVEANU, O. XXI, 532. Să zicem că [Neculce] s-ar deştepta din somnul... veşnic azi şi ar striga: „ Of of of săracă ţară a Moldovei! ” CĂLINESCU, c. O. 196, cf. dl, dm, dex. (E x p r.; învechit) A dormi (sau a zăcea) de somnul cel veşnic = a fi mort (I 1). II găsi dormind de somnul cel vecinic. NEGRUZZI, S. I, 219. Dormeai lîngă Vasile Grăunte, care şi el dormea, sărmanul, însă de somnul cel veşnic. GANE, N. II, 112. (Cu inversarea construcţiei) Pe-o scîndură vechie, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea. ALECSANDRI, P. I, 40. Veşnica (lui sau ei, lor) pomenire = a) (în practicile bisericii creştine) formulă de rugăciune prin care Dumnezeu este implorat să nu uite pe cei morţi la judecata de apoi; cîntare bisericească de încheiere a slujbei de înmormîntare sau de parastas. I-au înfăşat... pe bieţii părinţii mei în nişte cearşafuri curate...şi,... cînd s-a arătat soarele d-asupra talazurilor -, „veşnica lor pomenire!” CARAGIALE, O. II,
221.   După ce a sfîrşit preotul panachida şi cantorii bisericeşti de cîntat vecinică pomenire, stropeşte pe mort cu apă sfinţită. MARIAN, î. 260. Cînd preoţii înconjuraseră catafalcul, cîntînd veşnica pomenire, o femeie... izbucnise în plîns. AL. PHILIPPIDE, S. II, 163. Preoţii dădură cea din urmă binecuvîntare, stropind mortul cu vin şi cîntînd jalnicul: „Veşnica lui pomenire”. MOROIANU, S. 101, cf. SCRIBAN, D. (Glumeţ) Păsările bune de împuşcat şi bune de mîncat! Să le fie ţărînă, — adică nu..., să le fie mai bine carnea uşoară stomacului, şi apoi vecinică lor pomenire! odobescu, s. iii, 37; b) (familiar, glumeţ sau ironic) se spune atunci cînd cineva sau ceva este considerat definitiv pierdut. Cf. SCRIBAN, d. Locaş veşnic = mormînt (I 1). Ea
îmbrăcase albele podoabe şi vălul de betală ale miresei ca să ducă pe soţul ei la vecinicu-i locaş. ODOBESCU, s. I, 107. Părinţii s-au mutat la veşnice lăcaşuri. SADOVEANU, O. XX, 306. Adusese cu el şi două sticle de vin... să le bea în amintirea răposatei, pe pragul locaşului ei veşnic. călinescu, B. i. 129. 0 L o c. a d v. (învechit) în vecinică vreme = a) (şi în forma în vecinică vreme; pe lîngă verbul „a stăpîni” exprimă ideea de drept inalienabil asupra unei proprietăţi) pentru totdeauna; în mod definitiv. Am vîndut-o numitului mai sus ca... să o stăpînească în vecinică vreme (a. 1789). ŞTEFANELLI, D. c. 180. Numitul cumpărătoriu să aibă a o stăpîni în vecinică vreme şi ficiorii lui (a. 1792). id. ib. 222; b) (în construcţii negative) niciodată, nicicînd. Această bucăţică de moşie... i-am vîndut-o pietoare nerăscumpărată în vecinică vreme (a. 1791). id. ib. 220. 0 (Adverbial) Am luat de la... vărul nostru 50 lei, şi pentru aceasta vecinic să fie stăpînitor cu neamul său pi această moşie (a. 1790). id. ib. 189. Pomenirea lui... va trăi vecinic cît vor fi rumânii. F. AARON, I. I, 40/19. Numele lui remasă vecinic în aducerea aminte a moldo-romănilor. IST. M. 125/5. Odată echilibrul universal stabilit, el ar subzista veşnic. CONTA, O. F. 161. Te duci,... Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! EMINESCU, O. I, 118. Cenuşa ta... Va zăcea amestecată Veşnic cu cenuşa lor! COŞBUC, P. II,
 11. Trăieşte veşnic ca un erou. VOICULESCU, P. II, 268. Dacă oamenii ar trăi veşnic, multe neajunsuri s-ar ivi. CĂLINESCU,
 C.  O. 117. Cît timp vor sta locuitori pe moşie, pămîntul ce le dau va fi veşnic al lor. CAMIL PETRESCU, O. III, 111. A răsărit steaua mea... Va lumina veşnic şi va adeveri ce mai are de adeverit. STANCU, R. A. I, 15. Nu credea că va trăi veşnic. magazin ist. 1974, nr. 2, 50. ♦ (în epoca feudală din Ţările Române; despre titluri, funcţii, proprietăţi etc.) Care aparţine (prin contract) unei persoane pînă la sfîrşitul vieţii şi se transmite şi urmaşilor. Nu i-au folosit... uricile ce avea de la împărăţie, date tătîne-său, de domnie vecinică lui şi feciorilor lui şi nepoţilor lui. M. COSTIN, O. 58. Au sărutat toţi mina Măriii sale, de domnie noaoă şi vecinică. R. POPESCU, CM I, 526. Acel ce să va socoti jignit în dritul său... poate întrebuinţa...dovezi prin care nădăjduieşte că va putea dezbate vremelnica sau vecinică stăpînire. COD. ŢIV. 144/20. Am dat domnia mea acestor oameni mai sus numiţi ca să le fie moşie vecinică lor, fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor şi neclintită de nimenea (a. 1839). ARH. OLT.
 IX, 181, cf. 180. Moşia vîndută cu zapis pietor e vîndută pe vecie şi devine vecinică proprietate a cumpărătorului. ştefanelli, D. C. VII. ♦ (în epoca feudală din Ţările Române; despre persoane aparţinînd anumitor categorii sociale) Care îşi păstrează (prin contract) titlul, funcţia, condiţia socială etc. pe viaţă, transmiţîndu-le şi urmaşilor. Dumitraşco Vodă au şi început a scrie cărţile sale pe la toate ţinuturile, dînd ştire...cum este domn vecinic Ţărilor Moldovei. Ν. COSTIN, LET. II, 112/30. Dumitraşco Vodă Cantemir..., începuse a să scrie domn vecinic al Ţărilor Moldovei. R. GRECEANU, CM II, 187. Mihai Voievod, silit de aristocraţi, făcu acel aşezămînt ca fiecare ţăran pe a cui moşie se va fi aflînd să rămînă rob vecinic. BĂLCESCU, M. V. 19.. La cîteva săptămîni după nuntă, însurăţelul cu socrul său se duc la stăpînul moşiei, fie arendaş sau boier vecinic, şi intră în vorbă pentru loc de casă. SEVASTOS, N. 342, Cf. DDRF.
     2. (Mai ales prin exagerare; despre sentimente, stări, atitudini, manifestări, fapte etc. ale oamenilor; de obicei precedă substantivul determinat) Căruia nu i se poate cunoaşte, prevedea sfîrşitul; care există, durează fară a se întrerupe şi fară a se schimba timp (foarte) lung; care pare să nu aibă sfîrşit; care se repetă fară întrerupere; care plictiseşte, oboseşte prin repetiţie; (învechit, rar) vecinicit.
 V.  neîncetat (1), neîntrerupt, permanent (1). Senatorii... cu vecinice laude... pre împăratul său
2305
VEŞNIC
-422-
VEŞNIC
 binecuvîntară. CANTEMIR, I. I. I, 40. Vecinică urgie îşi vrea agonisi şie înaintea a toată lumea romană. MAIOR, IST. 29/4. Eu te jur ca să înăduşeşti o dragoste zadarnică carea te va aduce într-o vecinică nenorocire. BELDIMAN, N. P. I, 169/19. Iubirea de argint este vecinică pedeapsă a bogatului... într-această viaţă. GOLESCU, P. 8/1. După bănuielile sale cele vecinice, iscodi şi află toată urzeala complotului.
 F.  AARON, I. I, 120/11. Murmurările era vecinice, nesupunerea şi împrotivirea învederate, id. ib. 173/8. Intr-un luciu de necazuri înot, c-o vecinică luptă, Făr ajutor şi odihnă. HRISOVERGHI, P. 31/1, cf. 35/6, 36/2. Le-au dat darul lui cel mare de o vecinică iubire. CONACHI, P. 87, cf. PANN, E. I, 118/7. Femeile... îmi jurau un tînăr şi vecinic amor. NEGRUZZI, s. I, 47. Al meu amor e vecinic şi iarna nu l-a stins. BOLLIAC, O. 76. Viaţa ta e luptă,... Iubirea vecinic chin. ALEXANDRESCU, M. 67. îţi spun... Că-n vecinică frăţie Sufletu-mi se-nchină ţie. ALECSANDRI, P. I, 211. Văzînd ruinele de la Stăneşti, am jurat o vecinică ură călugărilor. ODOBESCU, ap.vianu, L. R. 90. Omul... acopere cu vorbe mari, cu o ipocrizie vecinică... egoismul său. EMINESCU, P. L.
 47, cf. id. O. IX, 190. Ce folos ţi-a adus această înşelătorie? Nimic alt, fară numai căinţă veşnică. CARAGIALE, O. II, 358. Voiesc să spun cîteva cuvinte... despre vecinică plîngere că poeţii, literaţii şi artiştii nu sînt încurajaţi la noi îndestul, id. ib. IV, 60, cf. MACEDONSKI, O. IV, 10. Darius...se hotărăşte să pedepsească veşnicele incursii ale sciţilor prin o expediţie făcută chiar în ţara acestora. XENOPOL, I. R. I, 31. Se împărţeau în tabere,... pretendentul la domnie punînd în joc acele vecinici intrigi care sfîşiau ţările române, id. ib.
 VI, 102. Războaiele veşnice cu străinii de la multe hotare...au împiedicat aceasta. IORGA, C. I. II, 163. După atîta trudă, o viaţă amară, plină de zbucium, cu veşnice neplăceri. ANGHEL, PR. 59. Paleogermanismele le-au primit bănăţenii în vecinicul contact cu restul marelui dialect dacoromân. L. COSTIN, GR. BĂN. 20. Dumneata te agiţi, vorbeşti, repari telefoane, eşti... într-o veşnică aşteptare. SEBASTIAN, J. 39. Veşnicul ei surîs de plăcere ne apare ca o sfidare adresată tragicului imanent al soartei omeneşti. VIANU, E. 420, cf. id. L. R. 322. Cheltuia energie şi bani cu specialitatea lui, fiind într-o veşnică pîndă bibliografică. CĂLINESCU, B. I. 21, cf. DL, DM. De aici, o veşnică ceartă, că de iubire nu mai putea fi vorba de multă vreme. BARBU, PRINC. 110. îşi exploatează abil veşnicul aer de suferinţă. T decembrie 1964, 48. O parte a locuitorilor era în veşnică mişcare între sat, sălaşe şi păşunea alpină, după anotimp. VUIA, PĂST. 213, cf. M. D. ENC., dex. 0 (Prin analogie) Curg sucurile-nvietoare, supte, C-o sete vecinică, de rădăcină. SĂM. I, 142. Moliile..., Cu veşnica lor poftă de mîncare..., Vara umblă toată ziua. MINULESCU, VERS. 176. 0 (Prin extensiune) Plătim veşnică chirie Şi pe apa care bem. BOLLIAC, o. 203. Mama...părăsi plăcerile zădarnice ale lumii şi îmbrăcă veşnicul doliu al călugăriei. IORGA, P. A. I,
 118. Blestemat să mai fie şi tîrgul Ursuz şi cu veşnice ploi. bacovia, O. 132. ♦ (Despre persoane) Care este într-o anumită stare, situaţie, postură (faţă de cineva) (de) un timp (foarte) lung; care este constant, statornic. Nepriietinii miei cei vecinici... a mă bate... începură. CANTEMIR, I. I. I, 204. Soţie bună, îngerul meu, Tovaroş vecinic, ce-o sfintă lege... Vru să ne lege. HELIADE, o. I, 145. Turcul, vecinicul duşman, se pornise... spre a ne răpi aceste bunuri scumpe. BĂLCESCU, M. V. 111. Eu sînt în voia soartei un vecinic călător. ALECSANDRI, T. II, 80. Fănică, vecinicul confident, începu să rîză cu hohot. CARAGIALE, O. III, 266. Ţiganii, drumeţii cei veşnici ei sînt! COŞBUC, P. I, 143. După necontenite năvăliri ale veşnicilor noştri vecini-duşmani..., pămîntul... ajunsese într-o stare foarte de plîns. N. A. BOGDAN, C. M. 104. In ea se simţea...Ev a, străina, duşmana neîmpăcată şi vecinică, împrăştietoare de ispită şi de moarte. M. I. CARAGIALE, C.
 20. Parcă nu l-aş fi cunoscut ca pe veşnicul torturat al vieţii.
VOICULESCU, P. II, 66. Fură întîmpinaţi de Smărăndache, veşnicul purtător de ştiri. CĂLINESCU, S. 134. Gulimănescu, veşnic solicitant,... avea ştiri că Pomponescu... putea să intre în minister, id. B. I. 10. Intelectualul adevărat... nu cutreieră ministerele şi forurile publice ca veşnic solicitant. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 9/3. 0 E x p r. (Regional) A fl vecinic cu căciula pe cap = a fi mîndru (I 3). Cf. zanne, p. iii, 48. ♦ (Despre persoane; precedă substantivul pe care îl determină) A cărui prezenţă undeva sau lîngă cineva este permanentă (plictisind sau agasînd). La geamul de alături, între perdele, zări figura gălbejită a veşnicului Jean Baudat. vinea, L. ii, 55. ♦ (Despre obiecte, lucruri etc.; precedă substantivul determinat, care, de obicei, este însoţit şi de un adj. pos.) Care este în permanenţă asociat cu cineva sau cu ceva; care este mereu acelaşi. Lasă... S-alerge căprioara pe vecinicul ei drum. COŞBUC, S. 32. îl ameninţa Brummer în glumă, plin de praf..., cu veşnicul său papion pleoştit. ŢOIU, G. 11. ♦ (Adverbial) într-una, mereu (II 1), necontenit (2); totdeauna (2), de fiecare dată. Cf. budai-deleanu, lex. Mai bine este a scutura odată o nevrednică robire, decît a se lăsa trăind vecinic sub împilare. BĂLCESCU, M. V. 347. Vecinic s-afundă a mea privire In orizontul întunecat. ALECSANDRI, Ρ.
I,  151. Trandafiri pe buze-mi vecinic înfloresc. BOLINTINEANU, P. I, 166. Asemenea fliinţi nenorocite au cuvîntul de amor vecinic pe buzele lor. CONTEMPORANUL, I, 24. Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tînăr şi ferice,... Veselul Alecsandri. EMINESCU, O. I, 32. Ferestrele tot închise... şi perdelele veşnic lăsate. CARAGIALE, O. I, 25. Cîmpul de luptă al vieţii e plin de astfel de soldaţi, veşnic visători de triumf. VLAHUŢĂ, O. A.
222.   Putem jăli vecinic pierderea acestor fiice ale Moldovei, răşcanu, L. XIX, cf. ddrf. Atare năzuinţă trebuia să arunce vecinic ţările lor în frămîntările... schimbărilor de domnie. XENOPOL, I. R. XII, 193, cf. SĂM. I, 166. Duşmanul, veşnic ascuns,... ucidea fară greş pe cercetaşi. IORGA, P. A.
II, 218, cf. GOGA, C. P. 6. L-a văzut trecînd... veşnic cu vioara la subsuoară. SĂM. VIII, 17. II... ştim sărac şi veşnic în zbucium. ANGHEL, PR. 139, cf. 166, AGÂRBICEANU, A. 72. Vom fi osîndiţi a lîncezi veşnic în umbra altora mai puternici. SOVEJA, o. 8. I se perinda în gînd toată viaţa lui, alcătuită... din... speranţe veşnic spulberate. REBREANU, I. 277. Şapte ani a tot învăţat David şi veşnic, în preajma examenelor, s-a pomenit cu cîte-o boală. id. NUV. 295, cf. RESMERIŢĂ, D. 893. Sînt războinici... vecinic gata de luptă. ARH. OLT. V, 91, cf. BASSARABESCU, S. N. 27, CADE 1408, SIMIONESCU, F. R. 81. Veşnic are cineva interes să-şi aducă o rudă chiar în locul ei. CAMIL PETRESCU, T. III, 227. Viaţă grea şi aspră. Veşnic la pîndă... Prietinul meu... se obişnuia cu toate. SADOVEANU, O. XXI, 511. Era veşnic tăcut. BART,
S.  M. 69. Sub masca rece..., se ascundea un suflet cald, vibrant, sentimental... şi veşnic mişcat, frămîntat. D. GUŞTI, P. A. 68. Avea... ochii mici, în care veşnic juca o flăcăruie vicleană. DAN, U. 7, cf. SCRIBAN, D. Are nenorocul să intre pe mîinile unor profesori care veşnic vor pune între natură şi el anume formule. OPRESCU, s. 26. Veşnic abil, egoist..., Isar este mai puţin un tip şi mai mult un model. CONSTATINESCU, S. II, 257. Mergea veşnic cu mîinile în buzunarele pantalonilor. CĂLINESCU, s. 140. Soarta lui este...a omului teoretic, veşnic în căutarea adevărului. VIANU, L. u. 93. Veşnic nemulţumit cu sine..., trăieşte în tovărăşia eternelor lucruri. BLAGA, Z. 165, cf. RALEA, S. T. I,
84, DL. Carnea aceea, cu toate că el era veşnic flămînd, era de nemîncat. PREDA, DELIR. 75, cf. DM, HOREA, P. 81. Starea aceasta aparentă de nesomn... era de fapt o veghe... interioară a spiritului său veşnic treaz. v. ROM. octombrie 1964, 6. Iubitorii cărţii îi vor rămîne veşnic îndatoraţi, ib. iunie 1973, 186. Era într-o fierbere neobişnuită, chiar pentru temperamentul lui de om veşnic agitat. MAGAZIN IST.
1974,  nr. 2, 59, cf. ROMÂNIA literară, 1974, nr. 27, 17/1, MS. VI, nr. 2, 19, DEX. (întărit prin repetare) Aş voi să fii al
 2305
VEŞNICI
-423-
VEŞNICIE
meu, Veşnic, veşnic lîngă mine. EFTIMIU, î. 105. Veşnic venea şi strica gustul mîncării bieţilor lucrători, veşnic. furtună, c. 13.
    -     PL: veşnici, -ce. - Şi: (învechit şi popular) vécinic, -ă (pl. şi f., n., învechit, vecinici), (învechit, rar) veâcinic, -ă, vécinec, -ă adj.
    - Din slavonul*βϊμκηκ
    VEŞNICI vb. IV. 1. T r a n z. f a c t. (Astăzi rar; adesea prin exagerare sau poetic) A face să devină veşnic (II 1), să dureze nelimitat; a face să existe, să dăinuie, să reziste în amintirea posterităţii tot timpul care va urma sau un timp foarte lung; a eterniza, a înveşnici. Cf. budai-deleanu, lex. Gazetile vorbea că craiului nostru îi vinise în cap ideea de a face...ca moneda în circulaţie... să fie spre a vecinici aducerea aminte a întîmplărilor celor mai însemnate din istoria patriii. CR (1829), 16*/5. Legile însoţite cu religia vecinicesc patimile cele prefăcute în virtuţi. HELIADE, O. II,
 58.  Acei scriitori au voit...să cinstească şi să veciniceze pomenirea celor ce au întrebuinţat atît de bine bogăţiile lor. MARCO VICI, D. 132/4. Traian...o jacu provinţie romană, vecinicind pomenirea acestor isprăvi prin stîlpul acel mare din Roma. F. AARON, I. I, 7/9. Ce este între natură şi omul sălbatec? - O mai mare grămadă de rătăciri şi de ticăloşii pe care starea selbatecă trage a le vecinici. NEGULICI, E. II, 88/28. Hărăzind bisericei parte din averile lor, fundatorii monastirilor n-au avut în videre numai un scop de abnegaţie..., ci... şi a întreţine în bună stare zidirile religioase şi a întimpina trebuinţele serviţiului dumnezeiesc, menit să vecinicească pomenirea lor (a. 1855). URICARIUL,
 IV,  426/11. Cînd, însemnînd gîndurile sale cu caractere neşterse, [omul] a zis tipografiei să i le veşnicească pentru urmaşii săi, nu s-a mîntuit el prin aceasta de frica de a fi uitat? KOGĂLNICEANU, s. A. 92, cf. DDRF IV, 214. Această inscripţie, deşi este menită a veşnici o înfrîngere, înalţă mai mult sufletul decît dacă ar prăznui o izbîndă. XENOPOL, I. R.
 IV,  78, cf. GHEŢIE, R. M. 485. Prin ce jertfe şi onoruri demne de a ta mărire... Vecinici-or, Auguste, benefacerile tale, Cu inscripţiuni pe pietre şi-n graiu vrednic de anale? OLLĂNESCU, H. o. 327, cf. BARCIANU, 729. Iată ce se putea face cu 5.000 de lei spre a veşnici vizita regelui la Iaşi. SĂM. III, 755, cf. alexi, w. 477. Izbutea să prindă şi să vecinicească trăsăturile de căpetenie ale vremii şi poporului său. SĂM. Vili, 26, cf. TDRG 1723. Socotea să aducă la curtea sa vreun francez, care să-i veşnicească faptele. BUL. COM. IST. II, 4, Cf. BUL. FIL. III, 106, CADE 1408, SCRIBAN, D., DL, DM. 0 R e f 1. p a s. şi refl. Sînt izbînzi ale vitejilor căpitani: biruinţa se veciniceşte cu sunetele trîmbiţelor! (a. 1695). FN 66. Sfînta filosofie şi ştiinţele... întinză-se şi înmulţească-se...; fie bine priimite ca să rămîie şi să se veciniceze între noi. HELIADE, O. II, 196. Un asemenea caracter... nu-i totuşi cuprinzător al darului tainic de-a mişca partea universală a sufletului omenesc şi de-a se veşnici în literatura dramatică. SĂM. IV, 206. Se văd frînturi de sculptură care au ieşit... din mînile maieştrilor saşi, pe cari... domnii, doritori de a-şi veşnici numele prin lucrări făcute cu meşteşug, i-au cîştigat de i-au adus în ţară. IORGA,
 C.  I. III, 11. Reţin din viaţă ce se veşniceşte în cărţile ce nu se pot uita. id. P. A. II, 176. Ele nu ating... ceea ce dintr-un suflet frumos s-a veşnicii în scris şi s-a păstrat în sufletele...semenilor. BUL. COM. IST. III, VII. Nu arhitecţii, nu pictorii, nu pietrarii, nu oamenii vii ale căror năzuinţi s-au veşnicii în operă, ci ziduri reci, zugrăveli mohorîte, forme inerte, fie ele cît de desăvîrşite. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 18, 26/1. (Ironic) Golia a fost schimonosită de egumenii greci şi astăzi se veşniceşte asupra ei o reparaţie dintre acelea la care şi şchelele ajung să putrezească. IORGA, C. I.
 II, 37.
     2.1 n t r a n z. (învechit; prin exagerare) A vieţui, a trăi într-un anumit loc tot timpul care va urma sau foarte mult timp. Cf. I. GOLESCU, C. Le-a trimite prin codrii seci, Ca acolo să locuiască şi să vecinicească. N. LEON, MED. 129.
     -      Prez. ind.: veşnicesc. - Şi: (învechit) vecinici (prez. ind., rar, după modelul verbelor de conjugarea I, şi vecinicez) vb. IV.
     -  V. veşnic.
     VEŞNICIE s. f. I. (Exprimă durata absolută) 1. (Mai ales în religia creştină) Durată care nu are nici început, nici sfîrşit; timp care nu se supune nici unei determinări cronologice; (starea sau calitatea a) ceea ce este veşnic (11); ceea ce aparţine lui Dumnezeu, ceea ce este de esenţă divină; ceea ce este dat, orînduit de Dumnezeu; (ceea ce este propriu, caracteristic, specific pentru) existenţa de după moarte a credincioşilor; eternitate, vecie. Au împodobit şi au îmbogăţit firea omenescului suflet cu nemurirea, cu vecinicia (a. 1702). GCR I, 344/29, cf. LB 747. Groapa-mi o văz că s-a deschis Ş-îmi face loc printr-însa să trec peste hotară. - E poarta veciniciei! HELIADE, 0.1,165. închipuirea fiinţelor duhovniceşti, închipuirea ce ne putem face despre Prea-înalta Fiinţă, despre a sa vecinicie şi atotputernicie... izbesc imaginaţia noastră, id. ib. Π, 34. Sufletului... zic că este... apururea gata a zbura către vecinicie, ca să se aşeze în sînul Ziditorului său. MARCOVICI,
C.  14/16. Chiar nenorocirile... sînt prevăzute din vecinicie, în planurile proniii tale cei prea înalte, id. D. 5/10. Fie..., Doamne,... să ne deşteptăm într-acele tainice locuri ale veciniciii, unde ne aşteaptă fericirea cea desăvîrşită şi nebîntuită. id. ib. 18/11. In celalalt orizon sufletul e mulţămit; ...Se deşteaptă din viaţă, l-a veciniciei ivire, Ca din o noapte adîncă. HRISOVERGHI, P. 64/4, cf. ASACHI, s. L.
I,  127, VALIAN, V. 25. Eu mi-am deprins vederea cu vecinicia chiar, Aşa precum-nainte-mi şi magii au făcut.
C.  A. ROSETTI, O. 64/4. Aştept numai să mă spovăduiesc şi apoi să intru în noianul veciniciei. NEGRUZZI, S. I., 91, cf. POLIZU, 66. Stăpîne creator! Putere fără margini, izvor de vecinicie,... Fă ca în totdauna pe a virtuţei cale Să merg nestrămutat. ALEXANDRESCU, M. 35. Aici... Acel căit se-mpacă cu ceru-ntărîtat; Aici fapta cea bună visează vecinicia. id. ib. 95. De-acum vie cruda moarte!... Viaţa mea de veselie Trece lin în vecinicie. ALECSANDRI, P. I, 145, cf. id. POEZII, 4, id. T. Ii, 389. Poetului a fost dat a traduce în limba poporului ultima gîndire a martirului Bălcescu de pe pragul veciniciei. COLUMNA, VII, 11. Ca umbră înzestrată cu vecinicie, capeţi chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, eminescu, P. L. 42, cf. 41, ddrf iv, 214, BARCIANU, 729, ALEXI, W. 477, TDRG 1723, RESMERIŢĂ, D. 893. Profesorul... n-a trăit decît pentru şcoală şi... clopotul bisericei i-a sunat intrarea în vecinicie. ARH. OLT. V, 372, cf. CADE 1408, VOICULESCU, P. I, 42. Omul trăieşte numai o clipă, iar Dumnezeu are veşnicia. SADOVEANU, O. XV, 469, cf. XX, 64, XXI, 542. Sursa acestui fanatism eroic a găsit-o protestantismul...în proclamarea suveranităţii absolute a lui Dumnezeu, care din veşnicie ne predestinează pentru fericirea sau pentru osînda de veci. OŢETEA, R. 323. Prinţul vorbi...de datoria noastră de a ne pregăti cu grijă pentru veşnicie, care nu se poate agonisi decît murind în sînul apostolicei biserici romane. CĂLINESCU, s. 23, cf. id. c. o.
26. Izgonit din cuibul veşniciei, Intîiul om Trecea uimit şi-ngîndurat prin codri ori pe cîmpuri. BLAGA, poezii, 14. Veşnicia va cădea peste mine Ca un bloc de-ntuneric. isanos, P. 233, cf. M. D. NEC., DEX. 0 F i g. Iată-ţi gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă... Ne avem şi noi Olimpul şi pe-a veşniciei poartă Am intrat şi noi; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem! SĂM. I, 7. ♦ (învechit; în religia creştină; concretizat) Dumnezeu. Cf. I. golescu, c.
     2. (Adesea poetic) Timp infinit; (starea sau calitatea a)
 2307
VEŞNICIE
-424-
VEŞNICIE
ceea ce este veşnic (I 2); eternitate, vecie. Cf. lb 747. Toţi filosofii...sînt siliţi să primească vecinicia lumii. POTECA, F. 55/7, cf. VALIAN, V. 25, POLIZU, 66. Puţine aş vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zilele ce-n vecinicie-şi iau repede zbor. ALEXANDRESCU, M. 4, Din ceaţa veciniciei stea blîndă, luminoasă Te văz lucind departe, id. ib. 72. Cele şapte zile din poezia evreească se prefăcură în mii şi milioane de ani şi, în afundul timpurilor, în orizoanele veciniciei. CONV. LIT.
 IV,  182. Tu care eşti pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce şi iubită! ALECSANDRI, P. I, 119. într-a veciniciei noapte pururea adîncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă. EMINESCU, O. I, 133, Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos... Cum neagra vecinicie ne-o întinde, id. ib.,
 140, cf. 212, macedonski, O. I, 71. Munţi, pe-a căror frunte noaptea veşniciei a trecut..., Spuneţi-ne toate cîte voi de veacuri le-aţi văzut! REV. CRIT. I, 318, cf. ENC. ROM. III, 1199, ALEXI, W. 477, BARCIANU, 729. Ce răpede ne trecem, ca nişte umbre triste pe ecranul veşniciei! IORGA, P. A. I, 5, cf. TDRG 1723. Sufletul meu singur nu e în stare... să priceapă gîndul fantasmagoric, cu care timpul întoarce, din fundul veşniciei, cheia colosală şi ruginită a făpturii. HOGAŞ, M. N. 64. Sensul istoric al vieţii devine deci un sens de solidaritate sufletească umană întru vecinicia timpului. PÂRVAN, I. F. 68, cf. 34. Din Veşnicie, fară să ne-ajungă în urma noastră veacuri noi se rup. AL. PHILIPPIDE, A. 90, cf.
 110, RESMERIŢĂ, D. 893. în faţa ta sînt cel mai laş, Imensitate, veşnicie. BACOVIA, O. 38, cf. VOICULESCU, P. I, 41. Fiecare oră îşi are fiinţa sa scrisă deosebit în veşnicie. SADOVEANU, O. X, 133. Omul nu-i al veşniciei..., căci omul... e ca un fir de nea pe care-l spulberă vîntul. id. ib. XXI, 407, cf. XI, 9, XXI, 273, SCRIBAN, d. Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui. CĂLINESCU, O. XII, 189, cf. BLAGA, poezii, 361, camil PETRESCU, o. II, 39, dl, DM. Viaţa ar fi egală cu veşnicia, fiindcă o viaţă de om e suficientă pentru o fericire şi o fericire e suficientă pentru o viaţă de om. V. ROM. iunie 1958, 37, cf. M. D. ENC. Apare şi pe aceste opaiţe tradiţionalul brăduţ..., ca expresie a unei credinţe în tinereţea şi veşnicia naturii. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 3, cf. DEX. Cine soarbe un picur din această licoare intră în veşnicie şi nu mai îmbătrîneşte niciodată, căci e adusă de mine... din ţara...numită „Ţara tinereţii fară bătrîneţe”. FOLC. TRANSILV. iii, 390. 0 (La pl. cu valoare de sg.) Sînt fiul unor veşnicii prelungi... Greşim de mii de ani mereu spre bine Şi repetăm. V. ROM. august 1966, 5. Apele sînt catedrale Veşniciiilor de cetini, ib. iulie 1973, 81. 0 (Personificat) Vecinicia cea bătrînă, ea la lumi privea uimită...Şi din secoli ce trecură ea s-apucă să adune Toată viaţa şi puterea, sacul tot de-nţelepciune. EMINESCU, O. IV, 122. 0 F i g. Nu-ţi mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaştri... Noaptea lor albastră, a lor dulce vecinicie...Se mistuieşteprin plînsorile pustie, id. ib. I, 83. E cu putinţă să fim tot dintr-o bucată? Eu — clipa de lut, şi dînsa — veşnicia de lumină! vlahuţă, s. A. I, 11.
     II.     (Exprimă permanenţa unui lucru, unei stări, unei acţiuni, unei situaţii, unui sentiment etc.) 1. (Adesea prin exagerare sau poetic) Durată care nu are sfîrşit, care este nelimitată în viitor; (starea sau calitatea a) ceea ce este veşnic (II 1); eternitate, vecie. Cf. LB 747, valian, v. 25, POLIZU, 66. Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei. VLAHUŢĂ, S. A. I, 16, Cf. ALEXI W. 477, TDRG 1723, RESMERIŢĂ, D. 893. Academia Română s-a străduit să dea statului nou ortografie unitară... Pentru nişte nemuritori, care au înaintea lor veşnicia, procedarea e firească. SADOVEANU, O. XX, 244. Platonica iubire externă n-o dori: Nu rezemi vecinicia pe-a inimii credinţă. PILLAT, P. 45. Zidirea şi tencuiala nu pot deştepta sentimentul de veşnicie. CĂLINESCU, s. 113. Individul - simbol al absolutului - va trebui să-şi asigure veşnicia prin autostilizare. BLAGA, Z. 68, cf. M. D. ENC. Dau senzaţia durabilităţii şi a veşniciei.
 ROMÂNIA literară, 1974, nr. 1, 27/1. O ierarhie sau o instituţie însă nu se bucură de acea veşnicie şi se poate usca. ib. 1975, nr. 8, 5/4, cf. DEX. 0 Locaş de veşnicie = mormînt (I 1). Chateaubriand şi-a găsit locaşul de veşnicie pe ostrovul du Grand-Bé. CĂLINESCU, c. O. 339. Mulţi dintre părinţii mithraişti şi-au aflat...locaş de veşnicie în altarele subterane. REV. FIL. 1970, 666. 0 L o c. a d v. Pe (sau pentru, în, învechit, de) veşnicie = pentru totdeauna; în mod definitiv. Căsătoria să face pentru inimi o legătură sfîntă... şi... rămîne înfiinţată în vecinicie. MARCOVICI, D. 166/15. Lipindu-mă de-a ei casă, Voi striga, dragă Zulnie, Azi şi mîni şi-n vecinicie! CONACHI, p. 211. De-acum, pe vecinicie Nimic nu poate-a ne desparte. ALECSANDRI, POEZII,
 541. Unite fie sufletele voastre în vecinicie, precum numele voastre sînt nedespărţite! id. T. 1503, cf. id. P. I, 10. Raza nensemnată spre noi de n-ar porni, A nopţei neagră mantă ar fi pe vecinicie. CONTEMPORANUL, I, 17. La Tîrgovişte... turcii se aşezaseră ca pentru veşnicie: ridicînd ziduri de cetate, săpînd şanţuri, dînd foc bisericilor. IORGA, P. A. II, 263. Bătrînii brazi ce văd şi-acum..., Convoiul lor smerit, Urcînd mereu, Pe veşnicie a înmărmurit. AL. PHILIPPIDE, A.
 61.  Stropi de apă vie Şi ploaie de stele Pentru veşnicie. MINULESCU, VERS. 332. Să nu faci una din acele groaznice greşeli judiciare, care osîndesc pe veşnicie judecătorul. POPA, V. 93. Din sita văzduhului, curgeau... valurile zăpezii,... ca şi cum ar fi fost pornite să se zbată în veşnicie. SADOVEANU, O. XXI, 401. înainte de a tăcea pentru veşnicie, vreau să-mi ridic... mîinile pentru o binecuvîntare. ARH. OLT. XVII, III. Această mînă lunguiaţă, albă şi netedă... rămînea pentru mine, pentru veşnicie, mîna ce urzeşte iţele destinului meu. MIHĂESCU, D. A. 225. Condamnarea noastră e definitivă... O trudă de chinuri neistovite ne aşteaptă pentru veşnicie. RALEA, S. T. II, 198, cf. DL, DM. în fiecare zi înţelege mai bine de ce ei sînt cu toţii legaţi pe veşnicie... de locul acela pe care nu-l pot trăda. V. ROM. aprilie 1963, 147. Cine a zburat o dată se simte legat în veşnicie de toţi cei care zboară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr.l, 19/2, cf. M. D. ENC., dex. (Pe lîngă verbe ca „a cumpără”, „a răscumpăra”, „a vinde” etc., exprimă ideea de drept inalienabil asupra unei proprietăţi) Moştenii satidui... s-au răscumpărat de vecinicie de la Gavril Voievod, cu tot hotarul. ARH. olt. ix, 183. 0 E x p r. (popular) A dormi pentru veşnicie sau a dormi (ori a petrece) somnul veşniciei (sau veşniciilor) = a fi mort (I 1). împăratul... dă poroncă să-i culce în casa cea de aramă înfocată, ca să doarmă pentru veşnicie. CREANGĂ, P. 249. Pe cînd la curtea împărătească era veselie şi voie bună, Pipăruş Petru, sărmanul, dormea lîngă fintîna balaurului somnul veciniciilor. mera, L. B. 110. (Cu inversarea construcţiei) Tu somnul veşniciei... să-l petreci Sub brazi, la rădăcină. coşbuc, P. I, 134. (învechit) A adormi de somnul veşniciei = a muri1 (1). Zdrobită de o nespusă şi nemîngîiată durere, ea... adormi de somnul veciniciei, subt o îngustă lespede. ODOBESCU, S. I, 428.
     2.   (Prin exagerare; precedat de art. nehot. „o”) Perioadă de timp foarte lungă; durată (care pare) nesfîrşită, interminabilă. O lună de zile... era o vecinicie. începu a se sătura de un amor fară sfezi, fară împăcăciuni. NEGRUZZI, s.
 I, 21. Simţea că ea îl aşteaptă cu nelinişte... şi părea o veşnicie la mijloc, pînă ce va putea să o vadă. SLAVICI, o. I, 160. Avea gînduri pline de farmec, cu cari nu i s-ar fi urît de a sta o veşnicie. VLAHUŢĂ, s. A. II, 72. Eu am purtat de-o veşnicie Prea mult blestem în cerul gurii. GOGA, POEZII, 363. Cu dînsul nu mi s-ar fi urît o vecinicie. M. I. CARAGIALE, c.
 37.  Mă mustrau că n-am rămas lîngă ea...După o veşnicie a ieşit doctorul. REBREANU, NUV. 222. De ieri, de la ora şase, mi se pare o vecinicie. CAMIL PETRESCU, U. N. 285. Slujba a fost foarte lungă, foarte frumoasă şi fericirea lui a durat o vecinicie. id. O. II, 77. Aveam senzaţia că ne aflăm de o
2307
VEŞPE
-425-
VEŞTED
 veşnicie, uitaţi acolo, într-un colţ de lume. SADOVEANU, O.
 XXI,  153, cf. SCRIBAN, D. Lui... îi păreau că durează de-o veşnicie. C. PETRESCU, A. R. 18 .In ochii lui apăru, în sfîrşit, casa doamnei Ulmii. Alergase o veşnicie. VINEA, L. II, 194. Cînd îşi luă postul în primire, toate i se păreau cunoscute în juru-i, ca şi cînd ar fi fost om de veghe o veşnicie. TUDORAN, P. 187. Dacă vrei, poate să ţie Şi-o oră de iubire - o veşnicie. BRAD, O. 24. Ascunsă sub coroanele de tei, bisericuţa stă de-o veşnicie. HOREA, c. 96. Era limpede că lupta...nu va dura o veşnicie. H. DAICOVICIU, D. 97. Fiecare minut care trecea părea o veşnicie. MAGAZIN IST. 1970, nr.
 10,  12, cf. DEX. ♦ (Urmat de determinări substantivale introduse prin prep. „de”) Număr foarte mare; şir nesfîrşit. Am putut închipui o vecinicie de chipuri pentru cîţiva ani de ticăloşie şi de dureri. NEGULICI, E. II, 56/10. In priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. EMINESCU, O. I, 200, cf. DL.
     - Pl.: veşnicii. - Şi: (învechit şi popular) vecinicie s. f.
     - Veşnic + suf. -ie.
     VEŞPE s. f. v. viespe.
     VEŞPLÂN s. n. v. vişplan.
     VEŞTE s. f. v. veste.
     VEŞTEÂLĂ s. f. v. vişteală1.
     VEŞTED, -Ă adj. 1. (Despre plante, părţi ale lor etc.) Care şi-a pierdut prospeţimea, vigoarea; care a început să se îngălbenească, să se usuce (din cauza lipsei de apă, a arşiţei, a frigului, a unei boli etc.); îngălbenit, ofilit (1), pălit1 (2), veştejit(l), (regional) pîhăvit. V. fanat, trecut2 (13), uscat. Otava... Sar a-i veştedă de soare. A doa dzî Să usucă. DOSOFTEI, PS. 312/8, Cf. ANON. CAR., LB, I. GOLESCU, C., VALIAN, V., POLIZU. Tradafirul din grădină, înflorit de dimineaţă, Zace veşted pe tulpină. ALEXANDRESCU, o. I, 97, cf. PONTBRIANT, D. Femeia... iat-o ajunsă în starea unei flori veştede. ALECSANDRI, O. P. 114, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 312. Mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veştedă de luncă. EMINESCU, O. I, 154. Zmeoaica... văzu florile veştede. ISPIRESCU, L. 20. Sînt ele legate într-un snop, aceste spice veştede şi seci? CONV. LIT.
 XXII, 47. Pentru dînşii [poeţii noştri] frunzele veştede sînt iluziile lor veştejite. GHEREA, ST. CR. III, 95, cf. DDRF. O frunză veştedă nu-ţi dă Cuvînt să zici că-i toamnă. COŞBUC, p. I, 79, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Cine s-ar opri să plîngă O frunză veştedă-n cărare, Cînd codrii freamătă alături. GOGA, POEZII, 158, cf. 251, ANGHEL, PR. 183. Sărmane flori, ...O clipă-i visul vieţii..., Flori veştede, flori moarte. IOSIF, P. 37, cf. TDRG. Salcîmii-au îngropat cărarea Sub giulgiul veştedelor flori. DENSUSIANU, L. A. 9, cf. RESMERIŢĂ, D. încep a se desprinde frunzele prea timpuriu veştede.
 C. PETRESCU, S. 61, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pe nisipul galben-şters, Multicolorele covoare de frunze veştede s-aştern. MINULESCU, V. 32. Le-a hrănit cu frunze veştede. SIMIONESCU, F. R. 452. Vin aducerile-aminte... Cum vin, toamna, funigeii Peste veşteda grădină. ARH. OLT. XIII, 165. Uşoare mîhniri izvorau din copacii scuturînd cîte-o foaie veştedă. VOICULESCU, P. I, 70. Dau muguri pretutindeni din veştedele crengi. PILLAT, P. 139, cf. ROSETTI, L. R. I, 172, SCRIBAN, D. Vastele păduri Stau veştede sub greaua turmă de nori haotici. I. BARBU, J. S. 12, cf. L. ROM. 1972, nr. 1,
 32. Flori proaspete, flori veştede, flori uscate artificiale, buchetul întîi al iubitei e o promisiune. ARGHEZI, S. X, 122. Frunzele s-au uscat, fructele veştezi au început să cadă şi pomul arăta semne de uscare parţială. CĂLINESCU, C. O. 43, cf. id. S. 21. Acoperit de frunze veştede, pe-o stîncă zace Pan. BLAGA, POEZII, 45. Vîntul clătina frunze veştede,
 clătina ramuri ce încep a se usca. STANCU, D. 239. Un buchet de tuberoze veştede i se rostogoli la picioare. VINEA, L. I, 60, cf. DL. Pe locul acela iarba era veştedă. PREDA, D. 21, cf. DM. Prinţesa îşi privi floarea stinsă, veştedă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 2, 29/1, cf. M. D. ENC., DEX. Ce-a fost veşted înverzeşte. ALECSANDRI, P. P. 336. Codru-i jalnic ca şi mine, Vara trece, toamna vine, Pică-i frunza toată bine, Cu crengi veştede rămîne. JARNÎK - BÎRSEANU,
 D. 192, cf. ALR I 973/247, 420, 675, 890, AII 6, 8. De-acolo a zărit Codrul veşted şi ciungit. BALADE, II, 212, Am un crin: la rădăcină veşted şi la vîrf înflorit? (Cerul). ŞEZ. IV, 68. 0 F i g. Că-n veci nu se îmbracă în veştede vestminte Mister iul cel sînt. EMINESCU, O. I, 25. înviorătorul unor timpuri veştede a rămas totdeauna dascăl sărac. IORGA, P. A.
 I, 179. Deprins cu toamna veştedă din şes, nu puteam să admir destul variaţia de culori. GALACTION, o. 93. Acum totul se asociază în mine cu sugestii de scursori mirositoare, de membrane veştede, negre. CAMIL PETRESCU, P. 260. Cerul fără unde stagna ca o apă veştedă. CĂLINESCU, o. I, 13. Inlăuntru mobilele sînt veştede, aerul bolnav, id. ib. XIII, 352. [Aceste] opere... şi-au sorbit din pămîntul unei culturi veştede, tomnatice,... frumuseţea lor de năluci suprapămînteşti. BLAGA, Z. 68. Azi toate-s veştede în casă. v. rom. ianuarie 1954, 14. ♦ P. e x t. (Despre suprafeţe, terenuri etc.) Pe care vegetaţia şi-a pierdut prospeţimea, s-a ofilit. Pre veştede ogoare a dat bruma. ASACHI, S. L. I, 221. In cîmpul veşted iată un fir de iarbă verde. ALECSANDRI, POEZII, 25, cf. dm, M. D. ENC., DEX. ♦ (Regional) Mucegăit (Băniţa - Petroşani). A iii 18.
    2.       (Despre oameni sau despre părţi ale corpului omenesc) Care este lipsit de forţă, de vigoare, de vioiciune; consumat, uzat (de boală, de bătrîneţe etc.); p. e x t. îmbătrînit; ofilit (2), trecut2 (I 3),veştejit (2). V. f a n a t. La chip veştedă şi gălbăgioasă. CANTEMIR, I. I. I, 176, cf. ANON. CAR., LB. Pe Palmira...Iat-o c-o aduc la tine veştedă şi tremurînd. HELIADE, o. I, 457, cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V. Pe drumuri trec feţe serbede şi veştede fluierînd doine dureroase. Russo, s. 147, cf. ARISTIA, plut. 124/29, polizu. Nenorocitul..., întinzînd mîna sa rece şi veştedă, m-a apucat de braţ. NEGRUZZl, S. I, 208. Vedeţi ce gură mică şi ce trăsături plăcute; Ce veştede s-arată! BOLLIAC, O. 120. Nenorociţii ţărani..., îmbrăcaţi în trenţe, desculţi, veştezi la faţă şi cu ochii stinşi de sărăcie. FILIMON, o. I, 290, cf. PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, POEZII, 4, COSTINESCU, CIHAC,
 I, 312. Faţa ei era galbenă şi veştedă; ochii stinşi în pulbere. BOLINTINEANU, O. 344. Costachi er a...tomnatic de vîrstă, cu faţa puţin veştedă. GANE, N. I, 128. Sînge proaspăt începu să-i rumenească obrajii, aşa de veştezi mai înainte. CARAGIALE, O. I, 34. Somnu-nsemnase Chipul veşted şi-ncruntat. MACEDONSKI, O. I, 83, cf. DDRF, COŞBUC, P. I, 142, BARCIANU, ALEXI, w. Pleacă sprintenă spre alte mese..., atingînd mîna cea veştedă a străbunului. SOVEJA, o. 19, cf. RESMERIŢĂ, D. Trufie aprigă şi haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feţei sale veştede. M. I. CARAGIALE,
 C. 11, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Ochii mici aveau o lumină vagă, iar gura veştedă un surîs care cobora colţul stîng al buzelor. CAMIL PETRESCU, P. 28. Simigiul era un grec uscăţiv, cu figura veştedă şi părul de un alb murdar.
 G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 33. îi tremurau buzele veştede. SADOVEANU, o. XIII, 785, cf. SCRIBAN, D. Obrazul îl avea brăzdat şi veşted. STANCU, R. A. IV, 309, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, ALR I 973/57, 273. (Adverbial) Scrisul... e doar gîndire veşted conservată. CAMIL PETRESCU, V. 7. îi surîdea veşted din firida seculară. VINEA, L. II, 108. 0 F i g. Din fund de suflet veşted se urcă un suspin. PETICĂ, O. 68. Gîndu-i tot mai veşted şi visul tot mai gol. LESNEA, C. D. 142. Cu inima veştedă am trecut mai departe pe linia satului. SADOVEANU, o. xviii, 617. ♦ (Despre fizionomie, privire etc.) Care exprimă, trădează oboseală, istovire, surmenaj.
2312
VEŞTEGIUNE
-426-
VEŞTEJI
 Privirea lor era veştedă de nopţi nedormite. BACOVIA, O. 224. Femei groaznic de fardate oferă trecătorului un zîmbet veşted. RALEA, S. T. I, 266. Mina lui veştedă şi scofîlcită o îngrozise pe Laur a. VINEA, L. II, 77. 0 Fig. Surîsuri veştede de plante ţinute în beci. H. LOVINESCU, T. 97.
 ♦   (Substantivat; prin Transilv.) Mort (II 1). Cf. dl. Sîntă-Mărie, Te rog şi pe mine a mă scrie, Dar mă scrie cu viii, Cu viii, cu rumenii, Nu cu morţii, veştezii! MARIAN, î. 179.
    3.     F i g. (Despre culori, surse de lumină etc.) Care este lipsit de strălucire; care este stins, estompat sau spălăcit; (rar) veştejit (3). V. m o h o r î t (2), m o r t (I 4), p a 1 i d (3), şters2 (14). Cf. COSTINESCU. în umerii obrajilor slomnia acea roşaţă veştedă a ofticoşilor. VLAHUŢĂ, N. 150. Firul de praf îl urmărea şi înaripata molie..., bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veştede culori. ANGHEL, PR. 4. Soarele de toamnă, cumpătat şi veşted, împrăştia lumină caldă şi plăcută. REBREANU, I. 476. Zori veştede se lăsau cu amărăciune peste noi. VOICULESCU, P. I,
 82. Nimic nu e voie să uit... Becul veşted de gaz, Faţa de masă de pluş. BANUŞ, P. 10, cf. DL, DM. Tata la război s-a dus Şi l-a-nghiţit albă şi veştedă zarea. LABIŞ, P. 23. Variante în culori veştede... accentuează... o imensă şi iremediabilă singurătate. T ianuarie 1969,          110, cf.
 M. D. ENC., DEX. Culorile sale merg pe tonuri palide - pe verde veşted şi griuri lirice. V. ROM. februarie 1974, 178. 0 (Urmat de determinări nume de culori, care precizează nuanţa) Verdele cîmpurilor era parte negru, parte veşted roşcat. CAMIL PETRESCU, O. III, 339.
    -      Accentuat şi: (regional) veştâd. alr i 975/675. - Pl.: veştezi, -de şi (neobişnuit, f.) veştezi. - Şi: (învechit) vésted, -ă, (regional) v0ştet, -ă (alr i 973./100), v0ştid, -ă (ib. 973/420, teaha, c. n. 41 ) adj.
    -  Lat. vescidus, -a, -um (<vescus „firav, uscăţiv”).
    VEŞTEGIIJNE s. f. (învechit) Veştejire (I 1). Cf. PHILIPPIDE, P. 182, JAHRESBER. XI, 57.
    -  Pl.: veştegiuni. - Şi: veştejune s. f. jahresbehr. xi, 57.
    -  Veşted + suf. -iune.
    VEŞTEJEÂLĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Veştejire (I 1). Cf. budai-deleanu, lex., lb, valian, v.,
 POLIZU, PETRI, V., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W.
    -      Pl.: veştejeli. - Şi: veştezâlă (lb), veştezeâlă (barcianu), veştezeâlă (costinescu) s. f.
    -  Veşteji + suf. -eală.
    VEŞTEJI vb. IV. I. 1. R e f 1. şi t r a n z. f a c t. (Despre plante, părţi ale lor etc.) A deveni sau a face să devină veşted (1); a (se) îngălbeni, a (se) ofili (1), a (se) păli1 (2). V. u s c a, p i e r i (1), trece (IV 5). Răsărind soarele, să vestejiră şi pentru ce nu avură rădăcină să uscară. N. test. 1648, 16729, cf. mardarie, l. 2152/20. Nu li să va mai slăbi mirosul [florilor], nice s-or mai veştedzî. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 140r/6. Verdeaţa ce... să veştejaşte în grab (a. 1746). TDRG. Cununa care îţi găteşte Dumnezeu nu sînt dafne şi flori care să vestezesc, ci sînt stele. MOLNAR, RET. 56/4, cf. BUDAI-DELEANU, lex., LB, I. GOLESCU, c. Să strîngi floare... de chersice sălbatice,... să o aduci din cîmp acoperită să nu se vestezească. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 66/9, cf. VALIAN, v., ISER, POLIZU. Chiparisul... Nu se vestezeşte. ALEXANDRESCU, o. i, 281, cf. petri, v., PONTBRIANT, D. Florile s-au veştezii De cînd tu le-ai părăsit. ALECSANDRI, P. I, 109, cf. CIHAC, I, 312. Toamna a venit. Plopul meu s-a vestejit. BOLINTINEANU, O. 182. Taie florile şi frunzele din tulpina lor şi le aşează în nisipul spulberat... cea dintîi rază a soarelui le vestejeşte. MAIORESCU, CR. I, 52. La care se vor vesteji florile, acela este bărbat. ISPIRESCU, L. 20. Va veni tristul timp ca ele [florile] să se vestejească. NEGRUZZI, S. I, 99, cf. DDRF. Oamenii... sînt palizi şi fără putere, asemănîndu-se cu o plantă ce se vestejeşte.
MANOLESCU, I. 35. Cînd [floarea] s-ar vesteji, m-aş duce Să te fur. COŞBUC, P. I, 178, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Florile îndată se vestejesc. CANDREA, F. 196. Pajiştea e stropită împrejur de flori căzute ce nu s-au veştejit încă. IORGA, P. A.
I, 91. Era... sărbătoare în grădina Princio, unde brazii şi chiparoşii nu se veştejesc niciodată. ANGHEL, PR. 39, cf. TDRG. [Magheranul] se veştejea, săracul, oropsit într-un colţ. BRÄTESCU-VOINEŞTI, P. 294, cf. PĂCALĂ, M. R. 229. Dacă o floare se veştejeşte, care altă floare nu reînvie mult mai strălucitoare în primăvară? HOGAŞ, M. N. 119, cf. RESMERIŢĂ, D. Să se veştejească... întîiele flori. M. I. CARAGIALE, C. 132, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au veştejit. BACOVIA, o. 74, cf. SADOVEANU, o. x, 162, SCRIBAN, D. Planta... se veştejeşte în obscuritate. VIANU, E. 14. S-au veştejit salcîmii şi sălciile. STANCU, D. 61, cf. L. ROM. 1953, nr. 1, 24. O biată grădiniţă, cu... brazdele de flori pe care se veştejeau cîrciumărese şi crizanteme. VINEA, L. II, 299, cf. DL, DM. Plantă... cu tulpină ierbacee, care se veştejeşte în tot anul. PRODAN - BUIA, F. I. 266, cf. M. D. ENC., DEX. Cîte flori mîndre-s pe rît Toate mi s-au veştejit. JARNÎK - BÎRSEANU, D.
145,  cf. alr I 973/394, 695, 983/107, 194, 385, A II 12. Io sînt rece Brumărel, De pic sara pe răcoare; Veştejesc orişice floare. BALADE, III, 152. Cît de frumos şî dă măreţ crinul în grădină creşte, dar, cum cade jos, îndată să vestejeşte. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 151. 0 I n t r a n z. (învechit şi popular) Cădea-va şi va veştedzi şi seca. PSALT. HUR. 89/6. Nu numai cu pasările ruşinează pre noi Domnul, ce şi cu florile ce veştejăsc. CORESI, EV. 221. Sămînţa... cădzu pre piatră şi, deaca răsări, veştedzi şi, căci că n-avu umegiune şi pămînt adînc, săcă. VARLAAM, C. 275. Grădinele cernească-să, pălească-să, veştedzască-să, nu înflorească, nu înverdzască. CANTEMIR, 1.1. II, 137. Frunzele lui veştejind fără vreme golesc crăngile sale. CANTACUZINO, N. P. 13r/ll. Trandafirii vestejesc. HRISOVERGHI, P. 68/7. Sărmanelor floricele,... şi voi aţi vestejit ca şi tinereţea mea! ALECSANDRI, O. P. 26. Floarea dimineţii curînd va veştezi. BOLINTINEANU, P. II, 205. O mieluşică... Şi-unde mi-şi zbiera, Locul tremura, Brazii veştejea. BALADE, II, 470. De cînd, bădiţă, te-ai dus...Garoflne Vestejesc, se trec cu mine. FOLC. TRANSILV.
I, 503. Ce-a fost verde-a veştejit. FOLC. MOLD. I, 340. 0 (Prin extensiune; despre suprafeţe, terenuri etc. acoperite cu vegetaţie) Brumele au vestezit cîmpul şi iarna se apropie.
I. IONESCU, C. 225/7. Frumoase! Sfinte locuri!... De ce vă veştejiţi? BOLLIAC, O. 73. Unde mergi tu, pajură,... Cufocu cuprinsă? - Mă duc codrii să-i pîrlesc, Cîmpii ca să-i vestejesc. MARIAN, V. 15. 0 F i g. Floarea frumuseţii să-şi veştedzească. CANTEMIR, I. I. II, 138. Să vă adeverez... Cum că se veştejaşte floarea aceştii vremelnice vieţi. MAIOR, P. 83/9. (I n t r a n z.) Veştejind floarea cea frumoasă a trupului,... te-ai scîrbit de dragostea lumii. MINEIUL (1776), 46rl/21.
    2.    R e f 1. şi i n t r a n z. (Despre oameni sau despre părţi ale corpului omenesc) A-şi pierde forţa, vigoarea, vioiciunea; a se consuma, a se uza (de boală, de bătrîneţe etc.); p. e x t. a îmbătrîni; a se ofili (2). V. fana, trece (IV 5). [Omul] demăreaţa înfluri-va şi trece-να; e seara cade, veştezeaşte {veştejaşte C, va veştedzi H) şi usucă-se. PSALT. 188. Feciorii striini vesteziră. PSALT. (1651), XVII, 46. Chipul fetei au perit, urechile şi picioarele s-au veştezii (a. 1669). GCR I, 184/36. Unde este rumeneala feţei şi buzele cele roşii? Iată, s-au veştejit. NEAGOE, ÎNV. 138/17. Mi-au săcat mînule şi s-au veştedzît. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 152v/9. Gura să închisă, picioarele şi mînule veştedziră, mormîntului deaderă-să. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. Eu n-am vechit, m-am veştedzit şi ca florile de brumă m-am ovilit. CANTEMIR, I. I. II, 81, cf. ANON. CAR., LB, VALIAN, V. Nemîngîieta Zulnie, prin suspinul ei aprinsă, Se vestezea ca
O  floare. CONACHI, P.» 83, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D.,
2315
VEŞTEJI
-427-
VEŞTEJIT
 CIHAC, I, 312. Sărmană copilă! Tu nu ai fost născută să te veştejeşti la umbra acestei închisori. BOLINTINEANU, O. 348, cf. DDRF. Zăcînd, să vestejeşti, Să pieri văzînd cu ochii şi ars să te topeşti De boale. coşbuc, s. 137, cf. tdrg, resmeriţă,
 D., CADE. Crezi că mie nu mi-e milă...de obrazul ce-a-nceput să veştejească? EFTIMIU, î. 97. Mai ales cînd era necăjită... se veştejea. CAMIL PETRESCU, P. 227. Se duce rumăn şi frumos ca o floare şi s-a veştezi şi s-a usca prin străine pămînturi. SADOVEANU, O. XXI, 34, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. M-am vestejit ca o floare, M-am uscat ca o ciucoare. MARIAN, î. 313. Bucur ă-te, mănăstire, Că ce puişor îţi vine, Da nu vine să-nflorească, Ci vine să vestejească. POP., ap. GCR II, 344. Iubeşte, dragă, iubeşte, că vremea se vremuieşte, Tinereţea-mbătrîneşte: Fata cînd s-o vesteji, Dragostele s-or trezi. TEODORESCU, P. P. 303. De cînd tu m-ai urît, Faţa mi s-a veştejit. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 158. Veştejesc fetiţele. DOINE, 67. De cînd noi ne iubim Ca frunza ne vestejim. HODOŞ, P. P. 106. împăratul, sărmanul, vestejea... de dorul alesei sale. MERA, L. B. 195. Săracile fetelea..., Aici cresc, colo-n-floresc, Dincolo să veştejăsc. PĂCALĂ, M. R. 221. Täte florile-nfloresc, Numa tu [Ionucă] te veştezăşti. ARH. FOLK. VI, 113, cf. ALR I 973/582, 870. Mîndră cînd o auzit Că drăguţu s-o-nsurat... O-nceput a veştezi. BALADE, III, 241. De dor mare, nesfîrşit, Faţa lor s-a vestejit, folc. mold. II, 465. Atît omul cît şî slava lui, ca floarea cîmpului, îndată înfloreşte, îndată să şî vestejeşte.
 I. golescu, ap. zanne, p. Ii, 367. OTranz. fact. Sufletul mieu, Doamne, aşea te doreşte, Cu sete aprinsă, de mă veştedzeşte. DOSOFTEI, PS. 139/6. îşi vestejiră trupurile lor cu foamea, cu setea şi cu priveghiiarea. VARLAAM - IOASAF, 53v/23. întristarea a veştejit fragetul chip al văduvelor celor tinere. MARCOVICI, D. 451/18. Ghicitorul... îşi vestejea faţa de inimă rea. PANN, P. V. I, 42/24. Necazurile l-au veştezii. scriban, D. Fabrica Ne veştejeşte faţa. ISAC, o. 48. Dragostele... M-au uscat, m-au vestejit, alecsandri, P. P. 244. 0 (Prin analogie) Ugerile se vestejesc şi devin molas-ce şi reci [la vitele bolnave]. I. ionescu, D. 483. (T r a n z. fact.) Văpăile de altă parte n-au vestejit trupurile vitelor celor pre lesne stricătoare. BIBLIA (1688), 663'/39. 0 F i g. Inema-n zgău mi să veştedzeşte Ca o ceară cînd să răstopeşte. DOSOFTEI, PS. 66/17, Tinereţele mele în floare se vestejesc Ca florile din cunună. HRISOVERGHI, P. 71/7. Lume de amăgire! Ca toţi, tributul eu ţi-am plătit, Tribut de lacrămi şi pătimire Ce ani-mi tineri au veştejit. SIHLEANU, A. 16/4. Eşti belă... Şi anima-mi, belo, amînd, vestezeşte. ALECSANDRI, T. 253. Inima-mi se vestezeşte. RETEGANUL, TR.
 111. (T r a n z. f a c t.) O singură privire viaţa vestejaşte Cu lanţuri de amor. ALEXANDRESCU, O. I, 104. Necazurile au veştejit tinereţile sale. ŞĂINEANU, D. U. ♦ F i g. (Despre sentimente, însuşiri etc. ale oamenilor) A scădea în intensitate; p. e x t. a dispărea, a pieri treptat; a înceta să mai existe. V. ş t e r g e (I 4), s t i n g e (1). Puterile romanilor nu puţin veştezindu-să, unii... în Thrachia... piciorul şi scaunele ş-au înfipt. CANTEMIR, HR. 17. Se vesteji pe faţă-mi oricare bucurie. HELIADE, o. I, 166. A privit fară de milă frumuseţea ei veştejindu-se ca a florilor. MARCOVICI, C. 70/24. Aducerea aminte aceştii împodobite ţări şi a lăcuitorilor ei nu să va veştezi niciodată în pieptul meu. GT (1838), 14!/5. Frumuseţea veştejeşte, Dar înţelepciunea creşte. PANN, P. V. II, 147/12. A mele nădejdi toate Se vestejăsc. ALEXANDRESCU, O. I,
 254. Dispoziţia şi expansivitatea profesorului se veştejiră dintr-o dată. GALACTION, O. A. I, 47. O mică imprudenţă... şi libertatea de care ne bucurăm astăzi s-ar veşteji în mîinile noastre. CAMIL PETRESCU, O. III, 212. 0 T r a n z. Veştejit-ai poftele trupului, şi sufletul tău ţi-ai împodobit cu razele prea luminatei. MINEIUL (1776), 4v,/8. Pe frumuseţe sau vremea o prăpădeşte sau boala o veştejeşte. GOLESCU, P. 316/13. Domnii critici... veştejiră sau pierdură multe talente în prima lor apariţiune, prin veninoasele lor critici. FILIMON,
0. II, 304. Setea noastră de excepţional şi de mister e veştejită de această aprehensiune imediată. RALEA, S. T. I,
147.
     II.    T r a n z. (Livresc; calc, prin confuzie, după fr. flétrir „a stigmatiza”) 1. A dezonora, a păta (3). Acest om din cea mai proastă naştere nu se înălţase la consulaţie decît ca să vestejască nobleţea. CĂPĂŢINEANU, m. R. 40/15. Femeia cea mîndră şi uşure de minte calcă în picioare credinţa jurată soţului ei, vestejaşte onoarea sa şi a familiei. FILIMON, O. I, 216, cf. ŞĂINEANU, D. U., DM, M. D. ENC., DEX, ALILXXIV, 183, 184.
     2.     A înfiera, a stigmatiza. Fapta lui a fost vestejită de opinia publică. RESMERIŢĂ, D., cf. CADE, SCRIBAN, D. Ziarele şi revistele se unesc într-o rară unanimitate pentru a vesteji cruzimea omului care azvîrlise sarcasmele sale nefericitului şi marelui poet în momentul în care boala îl doborîse. VIANU, L. R. 375, cf. DL, DM. II apăra pe Simion şi mă veştejea pe mine. LĂNCRĂNJAN, C. II, 278, cf. M. D. ENC., DEX, ALIL XXIV, 183, 184.
♦  A pedepsi (2), a condamna. Gazdele, doi fraţi florentini, practicînd cămătăria, meserie veştejită de biserică cu excomunicarea, scapă cu faţa curată. CĂLINESCU, c. O. 179, cf. ALILXXIV, 183.
     -      Prez. ind.: veştejesc, pers.3 şi (învechit şi regional) veştejaşte; conjunct.: pers. 3 şi (regional) să veştede (teaha, c. n. 96). - Şi: vesteji, (învechit şi popular) veştezi, (învechit şi regional) veştezi vb. IV.
     -  V. veşted.
     VEŞTEJÎRE s. f. Faptul de a (se) veşteji.
     I.1.       Proces de pierdere a vigorii, a prospeţimii unei plante, a vegetaţiei etc. (din cauza lipsei de apă, a arşiţei, a frigului, a unei boli etc.); îngălbenire, ofilire (1), pălire1 (I 2), (învechit) veştegiune, (în dicţionarele din trecut) veştejeală. Cf. v e ş t e -j i (I 1). Iarba cu gălbenirea şi florile cu veştedzirea. CANTEMIR, I. I. II, 141, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., COSTINESCU, DDRF, PHILIPPIDE, P. 182, ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D. Se văd...o buruiană mai îndărătnică sau un colţ de rîpă ferit de arşiţă şi de veştejirea paşilor. IORGA, P. A. I, 106, cf. ENC. AGR. IV, 248. Un stufîş de ramuri [ia]... toate culorile pe care le poate căpăta un vegetal de la înfrunzire pînă la veştejire. CĂLINESCU, C. O. 249. Mă simt ca un copac deasupra căruia s-a abătut vestejirea toamnei. STANCU, R. A. II, 234, cf. LTR2, DL. Cu cine lauzi înflorirea? Cu cine blestemi veştejirea? ISAC, O. 93, cf. DM, DEX.
     2.     Proces de pierdere a forţei, a vigorii unei fiinţe, a unui organ2 (1) etc.; p. e x t. îmbătrînire. Cf. v e ş t e j i (I 2). Neputinţa stomacului şi a maţelor, cînd... se va trata rău, poate să aducă...vestejirea mădulărilor trupului. CORNEA, E.
1, 4/10. Femeia..., prin fatalul ei dar fermecătoresc, poate să arunce un văl de poezie asupra acelor plăceri mincinoase, care duc pe nesimţite pe biata junime la sărăcie, la veştejire...şi, de multe ori, chiar la o moarte prematură. FILIMON, O. I, 114. 0 F i g. Iarna speculaţiunilor metafizice trebuie să vină neapărat după veştejirea pasiunilor. PETICĂ,
O. 439.
     II.        (Livresc) înfierare, stigmatizare, blamare. Cf. v e ş t e j i (II 2). Regele însuşi, din motive de politică internă, trebuia să aplaude veştejirea plutocraţiei. călinescu, c. o. 269.
     -      Pl.: veştejiri. - Şi: vestejire, (învechit) veştezire, vestezire s. f.
     -  V. veşteji.
     VEŞTEJIT, -Ă adj. 1. (Despre plante, părţi ale lor etc.) Care şi-a pierdut prospeţimea, vigoarea; care a început să se îngălbenească, să se usuce (din cauza lipsei de apă, a arşiţei, a frigului, a unei boli etc.); îngălbenit, ofilit (1), pălit1 (2), veşted (1). V. f a n a t, t r e c u t2 (I 3), u s c a t. Cf. v e ş -t e j i (I 1). Ar buri veşteziţi, fară de rod, de doao ori morţi,
2317
VEŞTEJIT
-428-
VETEAZ
dezrădăcinaţi. N. TEST. (1648), 201714, cf. LB. Eu sînt ca această frunză veştijită. HELIADE, o. I, 77. Fără dînsa şi ce mai desăvârşită fiinţă se asamănă unei flori veştezite. Albineţ, M. 2/7, cf. ASACHI, S. L. I, 243, cf. polizu. Printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde braţe vestejite. BOLINTINEANU, P. I, 20, cf. II, 283. Cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile... vestejite. EMINESCU, P. L. 102, cf. id. O. IV, 39. Pică încetinel frunze galbene, învîrtindu-se... în jurul coadelor veştejite. CARAGIALE O. II,
 27. Dumnezeu ne va face-o coroană De veştejite foi. MACEDONSKI, O. I, 12, cf. DDRF, MARIAN, INS. 236, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Se aştepta să găsească grădina... veştejită. VOICULESCU, P. II, 229. Ia-mi trandafirul ăsta veştejit Şi dacă poţi redă-mi-l înflorit. PILLAT, P. 230. Plînsul pentru-un suflet... E-ntocmai ca şi roua Pe crinul veştejit. ARH. OLT. XVII, 363, cf. DL, DM. Leguma matură, mai scurtă decît caliciu, rămîne închisă în corolă persistentă veştejită. PRODAN - BUIA, F. I. 285. Vreau să privesc la muguri, la frunza veştejită. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 10/2. Trandafir roşu-nflorit Şi la urmă vestejit. jarnîk - BÎRSEANU, D. 98. 0 (Substantivat) Roua... poate florilor să dea viaţă Şi pe cele veştezite numai ea le mai dezgheaţă. REV. CRIT. I, 239. Avem fructe şi legume proaspete...Nu le vindem pe alea pentru că trebuia mai întîi să scape de cele veştejite. SCÎNTEIA, 1969, nr. 8200. 0 (Prin extensiune; despre suprafeţe, terenuri etc. acoperite cu vegetaţie) Vesela verde cîmpie acu-i tristă, vestezită. ALECSANDRI, P. III, 7. Cerul, uriaşă turtă de cenuşă,... îşi reazimă fruntea obosită In miriştea... vestejită. ARH. OLT. XVII, 371. A pus faţa înflorită Supt o glie veştejită. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 149. Lăsai rîmnicu-nflorit Şî l-am găsît veştejît. GRAIUL, I, 131. 0 F i g. Deschise săltarul şi dădu... de nişte legături de hîrtii galbene şi vestejite. EMINESCU, P. L. 61. Ea... Avea pantofi şi fuste veştejite. ARGHEZI, VERS. 149. Cu foşnet veştejit răsuflă valea. Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers. LABIŞ, P. 38.
     2.       (Despre oameni sau despre părţi ale corpului omenesc) Care este lipsit de forţă, de vigoare, de vioiciune; consumat, uzat (de boală, de bătrîneţe etc.); p. e x t. îmbătrînit; ofilit (2), trecut2 (I 3), veşted (2). V. f a n a t. Cf. v e ş t e j i (I 2). El nu o cunoscu pre dînsa că-i era veştedzîtă faţa. dosoftei, v. s. octombrie 56711, cf. lb. Uda de-amară lacrămi Faţa ei vestejită. ASACHI, S. L. I, 154, cf. POLIZU. Sărută fruntea vestejită a Fevroniei. CONV. LIT.
 II, 79. Veştejeşte-te-a mea buză pe o buză veştejită. MACEDONSKI, O. I, 124. O lumină slabă şi roşietică lumina feţele lor veştejite şi întristate. CONV. LIT. XXII, 246, cf.
 I. NEGRUZZI, S. VI, 16, DDRF. Faţa fetei suptă - Doi bujori tînjiţi, doi ochi veştejiţi. COŞBUC, P. II, 160. Bătrînul,... Cu ochii blînzi în faţa veştejită, Priveşte. SĂM. IV, 203, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. Bătrînă şi veştejită... părea, în turbarea-i cumplită, o făptură a iadului. M. I. CARAGIALE, c. 25, cf. ŞĂINEANU, D. U. Rîdeam cu poftă...de primadonele vestejite. BRĂESCU, A. 198. Filfison...însemna un tînăr vestejit. SADOVEANU, O. XX, 218, cf. DL, DM, BÎRLEA, C. P. 131.
 0  F i g. Iasă din locurile Hernicului cu inima veştejită, foarte smerit şi ruşinat. BELDIMAN, N. P. 177/3. Frunzele veştede sînt iluziile lor veştejite. GHEREA, ST. CR. III, 95. Trăieşte în această măicuţă, cu faţa... veştejită, sufletul unui cronicar. IORGA, P. A. I, 134. Plecaseră amîndoi... pe drumul lung... pe care începuse fericirea lor trecută, vestejită. DEMETRIUS, A. 240.
     3.       F i g. (Rar; despre culori) Veşted (3). Un semn caracteristic al vechimei sau stătuţiei lor [peştilor]... este albeaţa sarbădă, aspră, vînătă, la cei albi, de rîuri... şi înălbirea veştejită, cenuşie, învineţită a gălbenelii celor aurii, de baltă. ATILA, P. 142.
     -        PL: veştejiţi, -te. - Şi: vestejit, -ă, (învechit şi regional) veştezit, -ă, vestezit, -ă, adj.
     -   V. veşteji.
    VEŞTEJIT0R, -OARE adj. 1. (învechit; despre plante, flori etc.) Care se veştejeşte (I 1). Florile tale... curund veştedzitoare, cădzătoare. CANTEMIR, ap. CCR 246/17. Legîndu-le, le-am făcut un mănunchi şi ţi le-am trimes..., pentru că nu sînt flori în degrab vestejitoare şi putrezitoare, ci sînt în delung trăitoare (a. 1786). CAT. MAN. I, 36. 0 F i g. Cu toate cele lumeşti şi îndegrab vestejitoare, vitejii să lăuda. VARLAAM - IOASAF, 7716.
    2.     (Rar) Care face să devină veşted (1), care determină, produce veştejirea (I 1). Cf. resmeriţă, d. 0 F i g. într-un timp anormal, în care se părea că un ger timpuriu... îngheţase o mare parte din vegetaţia gîndirii, era natural să se creadă necesar scoaterea în lumină a tuturor celor ce se abătuseră din curentul vestejitor. CONV. LIT. XXII, 41. O pîclă rîncedă de viţiu apăsa vestejitoare asupra mizeriei decorului. M. I. CARAGIALE, C. 133.
    -  PL: veştejitori, -oare. - Şi: vestejitor, -oare adj.
    -  Veşteji + stif. -itor.
    VEŞTEJIJNE s. f. v. veştegiune. VEŞTET, -Ă adj. v. veşted. VEŞTEZÂLĂ s. f. v. veştejeală. VEŞTEZEÂLĂ s. f. v. veştejeală. VEŞTEZI vb. IV v. veşteji. VEŞTEZÎRE s. f. v. veştejire. VEŞTEZIT, -Ă adj. v. veştejit.
    VEŞTI1 vb. IV. T r a n z. (învechit) A îmbrăca, a înveşmînta. Veştit în de sînge porfiră. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 10375, cf. klein, d. 455, budai-deleanu, lex.,
TDRG, SCRIBAN, D.
    -  Prez. ind.: veştesc.
    -  Lat. vestire.
    VEŞTI2 vb. IV v. vesti1. VEŞTI3 vb. IV v. vişti1. VEŞTID, -Ă adj. v. veşted.
    VEŞTIE s. f. (Regional) Pănuşă (I) (Vima Mare -Tîrgu-Lăpuş). Cf. CL 1981, 170.
    -  PL: veştii.
    -  Etimologia necunoscută.
    VEŞTIT, -Ă adj. v. vestit. VEŞTMÎNT s. n. v. veşmînt. VEŞTMÎNTÂR1 s. m. v. veşmîntar.
    VEŞTMÎNTĂR2, -Ă adj. (Rar) Vestimentar. Dincolo însă de aceste deosebiri veştmîntare... asemănarea era prea izbitoare. CAMIL PETRESCU, O. II, 84, cf. DL, DM.
    -  PL: veştmîntari, -e.
    -  Din vestimentar, prin apropiere de veşmînt.
    VÉTA s. f. (Nav.) Parîmă a palanului1 pentru bărci. Cf. LTR2, scl 1961, 615.
    -  PL: vete.
    -  Din tc. veta.
    VETEÂZ, -Ă s. m., s. f., adj. v. viteaz.
VETEJEL
-429-
VETERINAR
    VETEJÉL s. m. v. vătăşel.
    VETEJÉSC, -EÂSCĂ adj. v. vitejesc.
    VETEJÎE s. f. v. vitejie.
    VITEJÎME s. f. v. vitejime.
    VETÉLCA s. f. Instalaţie pescărească simplă, folosită pentru uscarea setcilor şi a carmacelor. V.uscător.I^M« zăvod..., în afară de casa şi colibele de locuit ale pescarilor, se mai găsesc şi următoarele instalaţiuni: un şopron cu mai multe scameice pentru ascuţitul carmacelor,
 o  serie de spînzurătoare (vetelce) pentru uscat carmacele. ANTIPA, P. 361, cf. 344, 345, 515, ltr2.
    -  PL: vetelci şi vetelce.
    -  Din rus. BeTejiKa.
    VETELINÂR s. m. v. veterinar.
    VETERAN, -Ă subst. 1. S. m. (La romani) Ostaş care, după terminarea serviciului militar, obţinea la eliberare anumite drepturi şi privilegii. Veteranii... îmbătrîniţi în slujbe vestite îi scotea de supt steaguri şi le da pre la oraşă şi la sate locuri de casă. M. COSTIN, O. 260. Pre acei viterani... îi scotea de supt steaguri. N. COSTIN, L. 125, cf.
 I. GOLESCU, C. Organizează cu cheltuiala sa o legiune compusă de veterani transalpini. TEULESCU, C. 219/15, cf. LM. Trebuie ca, între elementele constitutive ale coloniilor romane, numărul veteranilor să fi fost preponderent. ŞĂINEANU, î. 22, cf. DDRF. Legionarii, cînd ieşeau din armată, după o viaţă întreagă de slujbă militară, sub numele de veterani, li se împărţeau pămînturi, de regulă în provincia unde slujiseră. XENOPOL, I. R. I, 151. Pătrunderea în adîncime a romanităţii prin opera săvîrşită de veterani. DR. VIII, 297, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Limba latină şi viaţa romană au cîştigat întîietatea prin marele număr de soldaţi şi veterani. PANAITESCU, C. R. 60. Cu mult mai numeroase erau aşezările de veterani instalate peste tot în noile provincii. MAGAZIN IST. 1971, nr. 1,6, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Adjectival) Deşertînd Dachia de toate puterile,... au făcut-o provinţie; şi, împlînd-o de cetăţeni şi de ostaşi viterani..., cu cetăţi şi cu oraşe au întărit-o. CANTEMIR, HR.
 83.   Soldatul veteran să devie, pentru locuitorul de la Dunăre, tipul omului bătrîn în genere. ŞĂINEANU, î. 22.
    2.    S. m. Militar în vîrstă (cu experienţă de luptă); (şi în sintagma veteran de război) bărbat (în vîrstă) care a participat la unul sau la mai multe războaie. Veteranii (soldaţii bătrîni) cei cu totul slăbiţi,...după lăsarea lor din slujbă, nu mai sînt în stare de a se hrăni cu munca lor. AR (1830), 1732/17. Gvardia de veterani (ostaşi vechi)... nu va da nici un semn supărător de vînzare către legiuitorul monah. CR (1831), 43V21, cf. negulici, stamati, d., POLIZU, NEGRUZZI, S. I, 125, ALEXANDRESCU, O. I, 117, PROT. - POP., N. D. Bătrînul colonel... a lăsat plăcute şi vesele suvenire printre subordonaţii lui, acum toţi veterani ai oştirii. ODOBESCU, S. III, 22. Am adăpostit...vr o cîteva sute dintre oamenii lui Hîncu, veterani foarte viteji. RĂŞCANU, L. CII, Cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ,
 D. Vorbesc ca veteran din trei războaie. D. BOTEZ, F. S. 9. Au defilat cu şcolile şi armata veteranii, - oşteni de la 77, răniţii şi rămăşiţele regimentelor glorioase: aproape toţi erau ţărani. SADOVEANU, O. VI, 303, cf. SCRIBAN, D. Un plan de război întocmit la Bucur eşti...de căpitanul Sava, un veteran al războaielor cu turcii, se întemeia pe aceleaşi considerente. OŢETEA, T. V. 126. Veteran al războiului din 1877. VIANU, L. R. 364. A sunat veteranul satului, Diş, goarna. STANCU, D. 54, cf. DL, DM, IST. LIT. ROM. II, 572, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Adjectival) Le făcu un cuvînt
 pătrunzător iu..., îndemnînd... pe ostaşii giuni a se pildui de consoţii lor veterani, înălbiţi în cursul învincerilor. ASACHI, s. L. II, 99. In Franţa trăia... un veteran ostaş, anume Jan Turei, de 104 ani. VASICI, M. I, 109/14. Cazacii aveau pe atunce de şef pe Bogdan Hmelniţchi, oştean veteran, care servisă pe republica polonă în multe resbele. CALENDAR (1859), 93/16.
     3.     S. m. şi (rar) f. Persoană (în vîrstă) care activează de mult timp în acelaşi domeniu, în aceeaşi instituţie etc.; persoană (în vîrstă) care are experienţă într-un domeniu de activitate, care s-a remarcat vreme îndelungată într-o acţiune (de mare răspundere) etc. Eu ştiu că miniştrii nu au inimă, că sînt surzi la vocea omenirei, apoi un veteran ca tine, cum te-ai înduplecat cătră cele de mai nainte abateri a mai adăogi o nouă complicaţie? ASACHI, E. D. 35. Simţul bărbăţiei, vîrtutea de romani Şi azi străluce-n faţă la juni şi veterani! MUREŞANU, P. 69/16. Mă duse de mă prezentă la acest veteran al literaturii. SION, P. 401. Această epistolă... m-a uimit prin tabloul ce arată de nălucirile entuziaste care au legănat tinereţea veteranilor din generaţia mea. ALECSANDRI, S. 89, cf. LM. Doi boieri, duşmani ai postelnicului,... se unise cu doamna lui Grigoraşcu, Maria, spre a pierde pe puternicul veteran. ODOBESCU, S. I, 441. Galant... ca totdeauna, tînărul director a dat braţul veteranei. ANGHEL, PR. 121, cf. IOSIF, PATR. 26, RESMERIŢĂ, D.
 D.  Bogdan-Piteşti e un veteran şi un martir, care nu mai scrie. Trecut la partea sedentară, veghează, totuşi. LOVINESCU, C. V, 163, cf. SCRIBAN, D. Trebuiau două recomandaţii de la veteranii instituţiei. VINEA, L. I, 321, cf. DL, DM. Vorbeşte despre meseria lui concentrat..., calm şi sigur, ca un veteran al aparatului de filmat. CINEMA, 1971, nr. 1, 42. Löf băieţi, cursa de sprint s-a soldat cu o supriză, veteranul Dan Lăzărescu... a fost mai rapid. SPORTUL, 1972, nr. 6945, 1/3, cf. M. D. ENC. Cei trei piloţi care... se vor reîntoarce după 28 de zile pe Pămînt sînt, pe scurt, un veteran şi doi începători. CONTEMP. 1973, nr. 1384, 11/3, cf. DEX, DNJ. 0 (Adjectival) Veteranul nostru bărbat a păşit pe tribună. F (1869), 380. Are împreună cu mama sa, după legea veche, pensia veteranului profesor Nerone popescu. CARAGIALE, O. II, 123. De toate vîrstele, de la patru ani -fetiţa îmbrăcată ca o păpuşă... - pînă la patruzeci, domnişoara veterană, căreia vălul pios îi ascunde aproape guşa trădătoare. IORGA, P. A. I, 223. 0 (Prin analogie) Domnişoara, prima şi ultima călăreaţă de forţă a companiei, dă tîrcoale în arenă pe veteranul ei armăsar alb, care numără atîtea succese. CARAGIALE, O. III, 81. 0 F i g. Au publicat în Iaşi „Albina românească” prefăcută astăzi în „ Gazeta Moldovei ”, veteranul jurnalelor de vreme ce, fară întrerupere în timp de 26 ani, s-au ţinut şi se ţine pînă astăzi, rom. LIT. 53Vl8. ♦ (De obicei ironic; în trecut) Student care rămînea în urmă cu examenele, terminîndu-şi studiile foarte tîrziu; (sens curent) student sau elev care repetă anul de studii. Cf. costinescu, bul. fil. iv, 150, v,
 200,   scriban, D., DL. 0 (Adjectival) Cu prestigiul şi autoritatea studentului veteran condusese pe vremuri câteva mişcări şi greve studenţeşti. BART, E. 120.
     -  PL: veterani, -e. - Şi: (învechit, rar) viterân s. m.
     -  Din lat. veteranus, -a, fr. vétéran.
     VETERENÂRIE s. f. v. veterinarie.
     VETERINAR, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Privitor la prevenirea, la combaterea şi la vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice); care este destinat ocrotirii şi îngrijirii sănătăţii animalelor (domestice). Cf. I. golescu, c. Lecţiile se vor alcătui, după rîndul clasurilor, din istoria naturală, agricultură,... igiena viterinară. PROPĂŞIREA (1844), 122731 .Agricultura, arta veterinară şi for estica sau pădurăria. CALENDAR (1856), 13/2, cf. COSTINESCU, LM,
2345
VETERINAR
-430-
VETO
 BARCIANU. Executarea dispoziţiilor sanitare şi veterinare relativ la combaterea epidemiilor. PĂCALĂ, M. R. 345, cf. RESMERIŢĂ, D. Pentru înlăturarea măsurilor vexatoare administrative, de ordin sanitar veterinar, camera a propus ca vitele importate... să fie transportate în vagoane închise. GOLOGAN, C. R. 116, cf. CADE. Măsurile... se îndeplinesc în conformitate cu prescripţiunile legilor şi regulamentelor veterinare. ENC. AGR. Instrumente veterinare. NOM. MIN. I, 25. Dispensare veterinare, ib. 299, cf. DL, DM. Rădăcina... este mai mult folosită în terapeutica veterinară. FLORA R. P. R. V, 110. Institutul de cercetări veterinare şi biopreparate „Pasteur”... asigură, pe lîngă stabilirea celor mai noi şi eficace metode de diagnostic şi tratament, o gamă largă de produse biologice. DER III, 310. O deosebită grijă s-a acordat... înzestrării gospodăriilor agricole colective cu construcţiile şi instalaţiile veterinare. VUIA, PĂST. 222, cf. FORM. CUV. I, 173, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 Medicină veterinară = ştiinţă care studiază prevenirea şi vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice); (învechit) veterinărie, (latinism învechit) veterinarie. [Volumele] cuprind... o învăţată trataţie de mediţina veterinarie.
 I. IONESCU, V. 17/25. învăţătura practică a medicinei veterinare [Titlu]. CUPARENCU, V., cf. LM. Reţetele... medicinei veterinarii sînt mai peste tot locul foarte binişor furişate printre o mulţime de noţiuni istorice, de povăţuiri înţelepte. ODOBESCU, S. III, 11, cf. ENC. ROM. în medicina veterinară nu se cunoaşte nici un mijloc de lecuit hidrofobia. HOGAŞ, H. 30, cf. SCRIBAN, D., DER III, 310, M. D. ENC. 573. ♦ (Rar; despre instituţii de învăţămînt) De medicină veterinară (v. v e t e r i n a r 1). Volume legate în piele de viţel... fac fală bibliotecii şcoalei veterinare de astăzi. ANGHEL, PR. 111. Ermil era... profesor la Facultatea veterinară. CĂLINESCU, B. I. 59. Sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1861 se înfiinţează prima şcoală veterinară. DEFÎIII, 310.
     2.      Adj., s. m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară (v. v e t e r i n a r 1); (învechit şi regional) nalbant (2), (regional) nălbar. Veterinari, adecă... doftorii cei de vite. ÎNVĂŢĂTURĂ, 13/7. Statul...are prin judeţele lui cîte un veterinar. EPISCUPESCU, PRACTICA, XLVIII/18, cf. I. GOLESCU, c. Veterinar (sau doftor a vitelor). BULETIN, F. (1833), 216V3. Văzut-ai... Vrun spiţer, chirurg au moaşă, veterinar sau dentist? ASACHI, s. L. I, 225. După cum se zice, este veterinar (doftor de vite). DESCR. AŞEZ. 61/22. Pentru povăţuirea creşterii vitelor, a lor ferire de boale şi vindicarea la nevoi de epizotie, aducîn-du-să de peste hotar doi doctori viterinari. BULETIN, F. (1843), 277 Vl6. Nu vom da un curs complet, nici despre boalele vitelor, nici despre vindecarea lor, traba unui veterinar. POVĂŢ. (1844), 140/25, cf. NEGULICI. Această operaţie... să se facă de un viterinar. BREZOIANU, R. 345/26. Puţin ajutor se găseşte din lipsa veterinerilor (doftori de vite) în provinţie, la ivirea boalelor de vite. LITINSCHI, M. IV/l3, cf. STAMATI, D., POLIZU. Hultuire pentru curmarea şi stîrpirea boalei... se va face cu învoirea viterinariului împreună cu dirigătoriul ţinutului. CUPARENCU, V. 13/4. Toate îngrijirile doctorilor şi veterinarilor n-au putut să-i prelungească zilele şi şi-a dat sfîrşitul bietul cîne. GHICA, s. 523, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Boliştea aceasta cu nume sinistru... trebuia inventată cu orice preţ, căci altfel la ce ar fi slujit veterinarii. ANGHEL, PR. 109, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. M-a aflat vitrinaru din tîrg, de la Neamţ. SADOVEANU,
 O. IX, 70. Administraţia de stat îşi poate... amplifica apreciabil randamentul organelor tehnice: al medicilor, al veteranilor, al agronomilor, al cooperatorilor. D. GUŞTI, P.A. 285, Cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D., ARGHEZI, S. XVI, 113, DL, DM. Pentru a împiedica infestarea omului cu tenie, trebuie ca el să consume carne care a fost controlată de
 medicii veterinari. ZOOLOGIA, 32, cf. M. D. ENC., DN3, CIAUŞANU, V.
    -      Pl.: veterinari, -e. - Şi: (învechit) veterinâriu, -ie adj., s. m., veterinér s.m., viterinar, -ă adj., s. m., (regional) vetrinâr (ciauşanu, v.), vetelinâr (gl. olt.), vitrinâr, (învechit, rar) viterinâriu s. m.
    -      Din lat. veterinarius, -a, -um, veterinarius, -ii, fr. vétérinaire, germ. veterinär, Veterinär.
    VETERINARIE s. f. (Latinism învechit) Medicină veterinară, v. veterinar (1). Oamenii carii nu sînt procopsiţi în măiestria veterinariei, adecă a doftoriei de vite..., nicidecum să nu se lase a întră în case, în st auri. ÎNVĂŢĂTURĂ, 48/19, cf. 3/11. Practica doctorului de casă...c-o prescurtare de hirurgie, de materia medică şi de veterinerie [Titlu]. EPISCUPESCU, PRACTICA. Sînt încă vacante următoarele... posturi de profesorat... iconomia rurală (a cîmpului) cu toate părţile ei şi viterenaria (doftoria vitelor). CR (1832), 372/19. Este înzăstrat cu ştiinţa veterenariei (adecă pentru păstrarea sănătăţei vitelor). AR (1840), 174 2/38. Medicaţiunea mea este... bună în viterinarie, ca şi în medicină. MAN. SĂNĂT. 199/21, cf. STAMATI, D., LM 1580, URSU, T. Ş.
    -  Şi: veterenârie, veterinérie, viterenârie, viterinarie s. f.
    -  Din lat. veterinaria. Cf. it. v e t e r i n a r i a.
    VETERINÂRIU, -IE adj., s. m. v. veterinar.
    VETERINARIE s. f. (învechit) Medicină veterinară, v. veterinar (1). [Să se predea] Agronomia şi Veterinăria în toată întinderea lor la clasele cuvenite. ROM. LIT. 3152/13. Trimisese cuconu Ioniţă pe nepotul său... în ţara neamţului, ca să înveţe doftoriceasca ştiinţă a dobitoacelor, după cum numea el veterinăria. HOGAŞ, H. 21, cf. RESMERIŢĂ, D. Şcoală de veterinărie. CADE, cf. SCRIBAN, D., DL, DM.
    -  Veterinar + suf. -ie.
    VETERINÉR s. m. v. veterinar.
    VETERINÉRIE s. f. v. veterinarie.
    VETÉU s. n. (Prin sud-estul Transilv.) Urzitoare (pentru pînză I 1). Cf. coman, gl., alr i 1 280/164, L. rom. 1961, 568.
    -  Pl.: veteuri şi veteauă.
    -  Din magh. veto.
    VETFLEÎM s. n. v. vicleim.
    VETO s. n. 1. (La romani) Drept pe care îl aveau tribunii plebei de a se opune hotărîrilor senatului; formulă prin care îşi exercitau acest drept. [Tribunii] atîta putere avea, cînd dacă numai unul dintr-înşii se opunea... era destul; deoarece deodată se strica toată judecata senatului; cu veto lor, strica şi turbura tot ce nu le plăcea. BR (1829)1, 21/22, Cf. PROT. - POP., n. D., ANTONESCU, D., ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., CADE, DER, DEX, DN3.
    2.     Drept excepţional (recunoscut prin lege sau prin convenţii) pe care îl are o persoană, un organism de stat, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri, unei hotărîri, unei legi etc.; formulă prin care se exercită acest drept. Cf.
I. GOLESCU, C. Seimul,... în forme şi în cuvinte deşarte, încă şi în sfezi, prin aplicarea faimosului cuvînt „ veto ”, trăgăna chestiunea căsătoriei Elisabetei cu Bogdan. ASACHI, S. L. II, 89, cf. STAMATI, D. Prin ce să-şi lămurească suveranul conştiinţa spre a uza la trebuinţă de veto sacramental, cînd toate părţile le aude numai prin miniştri? BOLLIAC, în IST. LIT. ROM. II, 342, cf. ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., CADE.
VETRED
 -431 -
VETRICE
 Dacă nu era vetoul Braziliei, se realiza compromisul înlocuirii Cehoslovaciei prin Polonia. TITULESCU, D. 193, cf. SCRIBAN, D. Renunţarea la principiul unanimităţii Marilor Puteri, fapt care se ascunde în fond în spatele propunerilor de anulare a „veto”-ului, ar însemna în realitate lichidarea Organizaţiei Naţiunilor Unite. CONTEMP. 1948, nr. 105, 3/4, Cf. DL, DM, MAGAZIN IST. 1973, nr. 3, 70, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
    -     Accentuat şi: (rar) veto. scl 1960, 38. - PL: (rar) vetouri. - Articulat; vetoul.
    -  Din lat. veto („mă opun”), fr. veto.
    VETRED adj. (Prin sud-vestul Transilv.; în sintagma) Lemn vetred = lemn tăiat, care nu e nici verde, nici uscat bine. paşca, gl.
    -  Accentul necunoscut. -PL: vetrede.
    -  Etimologia necunoscută.
    VETRELĂ s. f. 1. (învechit şi popular; mai ales la pl.) Pînză de corabie. Ridicară veatrila şi sufla ventişoru. COD. VOR2. 47v/3. Unul dintre corăbiari se sui desupra catartului să îndireptedze veatrila. VARLAAM, c. 390. Trăgîndu-o [luntrea] în corabie, cu măiestrie agiutorase împregiurînd corabia, temîndu-ne să nu cază în vreun loc cu năroiur sloboziră veatrilele şi aşea mergea. N. TEST. (1648), 171 r/l. Veatrila corăbiei. MARDARIE, L. 2962/4. Veatrilă a corăbiei. ST. LEX. 174/2. Eu eram şezînd în corabie, iar un vînt puternic începu a bate; iar corăbiarii începură a-ş îndrepta veatrilele (a. 1675). GCR I, 225/9. O corabie cu multe veatrele...o îmflă zefirul. DOSOFTEI, V. S. decembrie 19372. Corăbierii volbura carea asupră le vine şi primejdia carea în cap li să pune vădzind, unii funele întindea, alţii vetrilile strîngea. CANTEMIR, I. I. I, 206. [Corabia] avea catarg şi corăbier vrednic şi vetrile iscusite. ANTIM, P. 56. Dumnezeu... au ocîrmuit această... corabie şi, prin bună suflare, vîntul... au întins vetrela ei cătră acest de toţi dorit liman (a. 1780). BVII, 268. în loc de catargă pun vetrela pe doi stîlpi. IST. AM. 6173. Strîngînd vetrile şi aruncînd anghirile. CRITIL, 34/34. A început vînt mare şi valurile au crescut şi ceaţa s-a slobozit şi nici vetrila nu am putut strînge. MICU, în IST. LIT. ROM. II, 43. Noi am urmat călătoriei noastre mergînd cu mare fericire şi cu toate vetrilele întinse pe lîngă ţărmurile Salandiei. BELDIMAN, N. P. II, 80/13, cf. LB. Corăbierii, rădicînd anghira, au întins vîntrele. DRĂGHICI, R. 7/8, cf. 18/9. Venea pe lac, repede plutind, un vas cu vîntrelele întinse. ASACHI, S. L. II, 134, cf. VALIAN, V. Am putut vedea ce viaţă grea duc marinarii pe corăbiile cu pînze, cînd e vremea rea,... suind şi coborîndpe scări de gheaţă..., ca să strîngă şi să dezvălească vîntrelele pe tot minutul, ghica, S. 383, cf. canella, v. 113, baronzi, L. 124. Iat-o joncă aurită pe albastrul apei line, Cu vîntreli de rogojină şi cu vîsle de sandal, alecsandri, poezii, 84, cf. CIHAC, II, 454, LM. Se desface-acum la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spînzurate de catarg. EMINESCU, O. I, 154. Ochii lui... văzură o luntre mare cu vîntrele şi steaguri. GANE, N. II, 81, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. 490, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 332, DHLR II, 534, DR. II, 656, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, ROSETTI, L. R. VI, 258, SCRIBAN, D., DL, DM, SCL 1960, 612, DEX, ŞEZ. IV, 116, alrm SN il h 667/886. 0 (Ca termen de comparaţie) Urechile li se suceau neastîmpărate ca vîntrelele de corabie. VOICULESCU, P. II, 167. 0 Fig. De pripă se siripi bura trupască şi rădică furtună turbure de unda pohtelor, deci-şi puse vetrilă trupul. MOXA, 398/20. în vasul uluirii, vetrilele gîndurilor deschidea. CANTEMIR, IST. 250. Am umplut vetrila credinţei tale. ANTIM, P. 57. Cu vetrela dumnezeiescului d[u]h, ca cu nişte aripi rădicîndu-vă, aţi trecut noianul muncilor fară udare, slăviţilor mucenici. MINEIUL (1776),
 84vl/28. Să slujesc cu tesis ritorii..., temîndu-să ca să nu rămîie fară graiu sau, ca cum am zice, să nu umble pre uscat, cînd trebuia să alerge cu toate vetrilele bunei voroviri. MOLNAR, RET. 18/2. Largi vîntrele negre de mari corbi. LESNEA, P. E. 134. ♦ P. g e n e r. (într-o poezie populară; în forma vetrilă) Pînză (I 1). Cf. dl, DM. Calul îi grăia Ş-astfel îi zicea: D-alei Făt-Frumos, Şoimul zboară-n vînt, Eu fug pe pămînt... Iar de l-oi întrece, Aripi să-i tai..., Şoimul să-ţi sluţeşti, Vetrilă să-ţi faci Ca să te-nvăleşti -N luna lui cuptor, Cînd eşti călător. TEODORESCU, P. P. 64.
♦   P. e x t. (învechit) Corabie. Expediţiile cruciaţilor pe mare... 200 vintrele folosi. SĂULESCU, HR. I, 108/12. Vetreli de aur frumoase să învîrtesc luminoase. BĂRAC, A. 77, cf. DM, dex. 0 E x p r. A trage vetrela pe uscat = ao duce greu (din cauza sărăciei), a fi strîmtorat (din punct de vedere material). Trage neîncetat Vetrela pe uscat. PANN, P. V. I, 132/20, cf. scl 1956, 279, zanne, p. v, 656.
     2.     (Regional, mai ales în Munt.) Umbrelă. Cf. ddrf, cade, scriban, D., i. CR. v, 279, com. din turnu-măgurele, tomescu, gl., alri 1 879/750,880,890, udrescu, gl.
     3.     (Entom.; prin Mold.) Efemeră. Cf. şez. iv, 116, ANTIPA, p. 127, SFC II, 167.
     4.     (Prin Transilv.; în forma vetrilă) Fîn împrăştiat pentru a se usca mai repede. Cf. bocăneţu, t. a. 155, H xvn 233.
     -Accentuat şi: (regional) vetrélà. ALR I 1879/750.
-   PL: vetrele. - Şi: (învechit şi popular) vétrilà (accentuat şi vetrilă LB, CIHAC, II, 454, BARCIANU, ALEXI, W., SFC II, 167), vîntrelă, vîntrelă (accentuat şi vîntrélâ CIHAC, II, 454, barcianu; pl. şi vîntreli), (învechit) veâtrelă (pl. şi veatreli), veatrilă s. f., ventrele (accentul necunoscut, ENC. rom.) s. f. pl., ventrilă (cihac, i, 454, alexi, w.), vintreâ (BARONZI, L. 124), vîntreâ (resmeriţă, d. 898), (regional) vintrilă (sfc II, 167, şez. iv, 116), (învechit, rar) vintréalâ (tdrg), vîntreâlă (id. ib.) s. f.
     -      Din slavonul κΐτρΗΛΟ. Cf. ucr. b i τ p h ji o, b e τ p h -ji o. - Vîntrelă, vîntreâlă, vintrölä, vintreală, ventrele, ventrilă: prin apropiere de vînt. - Vîntrea: sg. refăcut după vîntrele (pl. lui vîntrelă). - Vintrea: sg. refăcut după vintrele (pl. lui vintrelă).
     VETRELI vb. IV v. ventrili.
     VETRÎ vb. IV. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Prin Bucov., prin Transilv. şi prin Maram.; despre animale) A adulmeca. Cînele...vetreşte la o depărtare de peste o oră. MARIAN, O. II, 7. [Potîmichea] cum vintreşte apropierea vreunui vînătoriu, îndată apucă la fugă. id. ib. 219. Cocostîrcul, de-ar fi duşmanul său cel străin orişicît de departe..., îl vîntreşte. id. ib. 330, cf. DDRF, MÎNDRESCU, I. G. 100, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, DR. IV, 1045, 1079, DL, DM. Cînele vetrea sar a la oi. T. PAPAHAGI, M. 236, cf. 140, alri 1 215/ 215, 217, 361. [Cîinele] o vetrit urmele. ALR SN
III h 722/219. 0 (în descîntece) Steaua stelelor. Luceafanu lucefenilor, Sus sînteţ, Bine vedeţ, Multe ştiţ, Bine vetriţ; Vetriţ mana vaciîi mele, A altora nu. T. PAPAHAGI, M. 140.
     -  Prez. ind. pers. 3: vetreşte. - Şi: vintri, vîntri vb. IV.
     -  Din ucr. bîtphth. - Vintri, vîntri: prin apropiere de vînt.
     VETRÎCĂ s. f. (Rar) Vetrişoară (1). Din vetrica... sobii... săreau nestematele de aur ale focului. KLOPŞTOCK, F.
50, cf. 49.
     -  Pl.: vetrici.
     -  Vatră + suf. -ică.
     VETRÎCE s. f. I. 1. (Şi, regional, în sintagma vetricea vătămatului, borza, D. 168, 301) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina dreaptă şi ramificată, cu florile galbene-aurii, dispuse în corimb, folosită în medicina
2359
VETRICEA
-432-
VETURIN
populară; vetricea (b), (regional) ferecea, mărun (v. m ă -rună 1), roman2 (i), măruncă neagră (v. m ă r u n c ă 1), iarba-raiului {Chrysanthemum vulgaré). Cf. BARONZI, L. 147, LM. In unele localităţi din Moldova, judeţul Sucevii, unde este datină de a se scălda nepoata...a opta sau a noua zi, pun în scăldătoarea acesteia,...dacă e vară..., mălin şi vetrice, precum şi alte flori de cîmp. MARIAN, NA. 280, cf. CONV. LIT. XXIII, 1061, DDRF, GHEŢIE, R. M. 485, 492, BRANDZA, FL. 278, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. La ţară să dă ceaiul de vetrice pentru friguri. BIANU, D. S., cf. N. REV. R. viii, nr.6, 88, tdrg, pascu, s. 328, şez. χιχ, 196. RESMERIŢĂ, D. „Moş Crivăţ” îi silea să caute adăpost în vetrice - nişte buruieni cu cotoare groase. DRAGOMIR, O. M. 232, cf. PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 220, VOICULESCU, L. 299, BUJOREANU, B. L. 397, SCRIBAN, D. înaintau..., deschizîndu-şi drum pe sub tufe uriaşe: vetrice, moţul curcanului, căţuie, tătăiş. GALAN, B. I, 84, cf. DL, DM, BORZA, D. 168, 301, M. D. ENC.*, DEX, H II 125, 252, 273, III 209, 437, iv 53, 268, v 297, vi 199, ix 472, xi 246, 327, xn
21, XIV 245. Mai ales la copii [se pune]: legătură făcută cu vetrice, spuză şi oţet. PAMFILE, B. 39. Vetricea ie bună la lingoare, s-o chiseze şi s-o puie la cap cu rean. GR. s. IV,
127,   cf. corn. din turnu-măgurele.
    2.     (Regional) Diaree; dizenterie (Strehaia). Are vetrice, ... trece pîn el verzătură, să spurcă verde. ALR Il/l MN 40, 2213/848.
    II.    (Entom.; regional) (Larvă de) efemeră. [Din cauză] că peştii se bat foarte tare după această musculiţă, o seamă de români caută anume vetrige prin malul apelor şi, puin-du-le în unghiţă, prind peşti cu dînsele. MARIAN, INS. 567, cf. 566. La Dunăre... sînt alte specii de peşti mici, ca obleţi etc., şi pe lîngă aceste şi tot felul de larve de insecte şi mai cu seamă vetrice. ANTIPA, F. I. 257, cf. TDRG. Vetricea apare ca insectă perfectă pe la ziua de Rusalii (de unde numele său) şi trăieşte numai scurt timp, cît îşi depune ouăle în Dunăre. ATILA, p. 399, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Pe buruienile de pe lîngă rîurile unde zbor vetrigele sau pe faţa apelor se găsesc mii şi mii de cămăşi goale, cu forma insectei. SIMIONESCU, F. R. 253, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX.
    -      Pl.: vetrice. - Şi: (învechit) vatrice (LM, barcianu), vătrice (conv. lit. xxiii, 1060, gheţie, r. m. 485, alexi, w., borza, d. 168), vintrice (gheţie, r. m. 492, barcianu, alexi, w.),' (regional) vetrîcie (H xi 246), vetrigă, vetrige (corn. din turnu-măgurele), vertice (baronzi, l. 147), vitriţă (conv. lit. xxiii, 1062, bianu, d. s., borza, d. 168,301) s. f.
    -      Lat. *vietrix, -cis (<uietrix). - Vertice, prin metateză.
- Vintrice: prin apropiere de vintre, vintricel.
    VETRICEA s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozitelor: a) plantă cu tulpina robustă şi ramificată, cu frunzele mari, cu florile albe-gălbui, dispuse în capitule, care creşte prin locuri calcaroase, în pădurile montane şi subalpine; (rar) piretru (d) {Chrysanthemum macrophyllum). Cf. GRECESCU, fl. 317, panţu, pl., borza,
D.  47, 301; b) vetrice (I 1) {Chrysanthemum vulgare). Cf. GRECESCU, FL. 306, BIANU, D. S. 791, PANŢU, PL., JIPESCU, O. 74, H ii 130, XIV 6, 174.
    -  Pl.: vetricele.
    -  Vetrice + suf. -ea.
    VETRICÉL s. m. v. vintricel1.
    VETRICÎCĂ s. f. (Bot.) Năfurică (Artemisia annua). Cf. borza, D. 24, 301.
    -  Pl.: vetricele.
    -  Vetrice + suf. -ică.
     VETRÎCIE s. f. v. vetrice.
    VETRIGĂ1 adj. v. vitreg.
    VETRÎGĂ2 s. f. v. vetrice.
    VETRÎGE s. f. v. vetrice.
    VÉTRILA s. f. v. vetrelă.
    VETRINÂR s. m. v. veterinar.
    VETRIÔL s. n. v. vitriol.
    VETRIŞOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui vatr ă.
    1. Cf. v a t r ă (I 2); vetriţă (1), (rar) vetrică. Cf. dl, dm,
 DEX. Eu fac patul să se culce, El ia       puşca să mă-mpuşte; Eu
 mă sui pe vetrişoară, El mă ia de cîrpuşoară Şi mă dă pe uşă-afară! JARNÎK—BÎRSEANU, D. 462, cf. MARIAN, SA. 6.
    2.     Cf. v a t r ă (I 4). Ei, bre!... Da şi cînd a vrea Dumnezeu să ajungem la vetrişoarele noastre, să ne facem trei cruci mari şi să sărutăm pragul uşei. GANE, N. II, 113.
    3.     (Regional) Fîşie mică dintr-un lan, rămasă nesecerată. Cf. DL. La secerat, din loc în loc, se lasă vetrişoare pentru făcut legături. I. CR. III, 226. Legarea snopilor se face cu legătoarea... pentru cari, la secară, se lasă o vetrişoară. PAMFILE, A. R. 130.
    -  Pl.: vetrişoare.
    -  Vatră + suf. -işoară.
    VETRITÔR, -OARE adj. (Regional; despre animale) Care adulmecă; care are miros fin. Despre corb se zice că bate foarte tare atît la hoit, cît şi la dihanie... şi că el e foarte simţitor iu şi vetritoriu. MARIAN, O. II, 7, cf. MÎNDRESCU, I. G. 101, DM.
    -      Pl.: vetritori, -oare. - Şi: vintritôr, -oare adj. MARIAN, O. II, 6.
    -  Vetri + suf. -itor.
    VETRIŢĂ s. f. 1. Vetrişoară (1). Pînişoarele, rîşcovii şi hribii apărură pe vetriţă, în jurul focului. SADOVEANU, O. XI,
 114.  încăperea era împodobită cu poclăzi mocăneşti, însă avea şi o vetriţă pentru cafea neagră, id. ib. XVI, 27, cf. DL, DM, DEX. Oala fierbe în vetriţă. MÎNDRESCU, L. P. 215. Şade pe vătriţă. I. cr. xiii, 76, cf. gr. s. vi, 136, chest. ii, 314/179, 337/256, 257, ALRM Il/l h 316/574.
    2.     (Prin Ban.) Chibrit. Cf. L. COSTIN, gr. băn. ii, 207, alr 11610/40.
    -  PL: vetriţe. - Şi: (regional) vătriţă s. f.
    -  Vatră + suf. -iţă.
    VETRÔS, -OÂSĂ adj. v. vitros.
    VETRIJŞCĂ s. f. (Ornit.; regional) Vînturel {Falco tinnunculus). Cf. CONV. LIT. XXIII, 346, ENC. ROM., TDRG, CADE, LINŢIA, P. II, 160, L. ROM. 1964, 506.
    -  Pl.:?
    -  Din bg. BeTpyuiKa.
    VETURÎN s. m. (Italienism învechit) Birjar. Veturinul nostru, adica: stăpînul şi totodată vezeteul trăsurei cu care plecasem de la Florenţa, ne duse la cea mai bună locandă. ROM. LIT. 35 Vl 6. Nenorocitul tînăr ordonă să înhame caii la trăsură, apoi sări într-însa cu bela sa consoartă şi zise veturinului să-i ducă la Bodenlaube. FILIMON, O. II, 178. Astăzi dimineaţă am sosit în Florenţa şi... m-am coborît din trăsura veturinului care m-au adus. ALECSANDRI, O. P. 25. Veturinul care ne ducea se opri ca să-şi odihnească caii. id. ib. 27, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, III, 157, DN3.
    -  PL: veturini.
    -  Din it. vetturino.
2375
VETUST
-433-
VEVERIŢĂ
     VETÙST, -Ă adj. (Livresc) 1. Care există de mult timp; care a fost făcut, a apărut cu mult timp în urmă; care se menţine de mult timp. V. v e c h i1 (3). Vin vetust, lm. Vocea lui... [răsună], parcă o sută de porţi grele de lemn vetust... se întorc în golul nopţii şi crapă, legănate pe ţîţîni medievale. ARGHEZI, S. XVII, 50. Spre a răspunde scriitorului la mare, nu găsi altceva la îndemînă decît o ilustrată vetustă, înfăţişînd palatul imperial din Peking. CĂLINESCU, C. O. 137. Vetuste capiteluri romanice, id. ib. 161, cf. DL, DM, M. D. ENC.
     2.     Care nu (mai) este actual; depăşit, demodat, învechit. Copiii se simţeau stînjeniţi de portul vetust al părinţilor.
 C. PETRESCU, O. P. I, 158. îl găsi pe Hangherliu într-o odaie mare, de stil demodat...In odaie era o canapea vetustă. CĂLINESCU, B. I. 304. Văzu pachete de rufarie imaculată... Hăinăria aceasta vetustă intrase de mult în putrefacţie. id. O. I, 32, cf. DL, DM. Iată de ce par unora niţel vetust, numai pentru că mă ocup, de pildă, de lucruri petrecute cu mulţi ani în urmă. V. ROM. octombrie 1963, 7. Teatrul filmat... este vetust. CINEMA, 1970, nr. 10, 5. Uneori reuşeşte să anime structuri vechi, dar nu vetuste, spuse, dar nu consumate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 75, 26/4. Regia, decorul şi jocul actorilor rămăseseră tributare imaginii vetuste a dramei istorice. CONTEMP. 1971, nr. 1276, 4/3.
 0  (Adverbial) Criticul ajunge să sentimentalizeze cam vetust în marginea unor constatări ce dobîndesc un aspect de parabole morale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 12/3.
 ♦  Care denotă, exprimă, sugerează un aspect, o atitudine, o însuşire etc. învechită. Femei cu părul de zăpadă puneau o graţie vetustă printre solemnităţile reci ale picturilor. LOVINESCU, C. IV, 197. Doamna... complicînd şi ea, cu stîngăcie vetustă, împrejurarea. CAMIL PETRESCU, T. II, 35. Puţin cam rotofei, cu eleganţa lui vetustă, fusese timp de douăzeci şi cinci de ani o figură, cum se spunea, în lumea teatrelor şi a concertelor. V. ROM. iulie 1954, 21. înghiţea, pe lîngă avantajele de care nu se putea dispensa, şi amorul vetust al „domnişoarei”. BENIUC, M. C. I, 312. Avea ceva vetust şi intim în acelaşi timp. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 18/1.
     -  Pl.: vetuşti, -ste.
     -  Din lat. vetustus, -a, -um, fr. vétuste.
     VETUSTÂTE s. f. (Livresc) 1. Vechime (I 1). în instituţiunile ruinate, dar care se află încă în picioare, se află o virtute oarecare, ce se confundă cu vetustatea lucrurilor şi cu suvenirea popoarelor, şi care ţine cel puţin locul de ceea ce trebuia să fie prin aparinţă, celor ce a fost. TEULESCU, C. 255/5, CF. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Vetustatea genului omenesc. LM, cf. BARCIANU, ALEXI W. Sînt unele formule tradiţionale, moştenire, în bună parte, a acelui prestigiu de vetustate. PERPESSICIUS, M. IV, 295, cf. dex, dn3. ♦ Bătrîneţe. Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant,
 d., BARCIANU, ALEXI, w. Figura sa..., la o impozantă vetustate, intră în preistoria mea individuală, cînd nu-ţi mai aminteşti cuvintele, ci numai imaginile. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1970,  nr. 93, 6/1, cf. dex, dn3.
     2.     Starea, însuşirea a ceea ce este vetust (2). Cu mai multe inversiuni aş fi putut să dau stilului o vetustate factice, dar nu ştiu dacă prin această procedare expunerea ar fi cîştigat ceva în claritate. BUL. COM. IST. II, 34. Un volum, un cît de modest volumaş, ca o preţioasă miniatură, sculptată în litere, în care sufletul să odihnească într-o atmosferă de vetustate familiară, iată ce ne-am dori fiecăruia din noi după ultimul bulgăre de ţărînă. PERPESSICIUS, M. I, 140.
     -  Din lat. vetustas, -atis, fr. vétusté.
     VETUSTEŢE s. f. (Livresc) Vechime (I 1). Studiul întreprins...doreşte a vădi preocupările pedagogice şi artistice menite să ducă la găsirea unei modalităţi de tratare
 împrospătată a unei lucrări dramatice oarecum patinate de vetusteţe. T septembrie 1966, 65. Apărute în urmă cu 5—6 ani, prozele Ioanei Orlea... sînt minate de o curioasă vetusteţe, fiind o prelungire întîrziată a ceea ce s-a numit „fenomenul proză scurtă”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 112, 15/4, cf. DEX-s.
    -  Vetust + suf. -eţe, după fr. vétusté.
    VEŢÎCHIE s. f. (Regional) 1. Aşchie mică. Cf. FRÎNCU - CANDREA, M. 107. Mi-a intrat o veţichie pe sub unghie şi înţeapă ca acul. UDRESCU, GL., cf. AUT 1968, 278.
    2.     Membrană subţire care înveleşte sau care căptuşeşte un organ2 (1) (Săpata de Sus - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Veţichiile plămînilor. id. ib., cf. AUT 1968, 278.
    3.     (Mai ales la pl.) (Fiecare dintre) nuielele de salcie sau de alun cu care se umplu spaţiile goale din scheletul de lemn al pereţilor caselor ţărăneşti (Oteşani - Horezu). Cf. gl. olt. [Pereţii] să cercuie cu nişte veţichii aşa ca degitele. ib., cf. aut 1968, 278.
    -      Pl.: veţichii. - Şi: viţichie (accentul necunoscut, FRÎNCU - candrea, M. 107), viţiclie (accentul necunoscut, id. ib.), viţiţie (accentul necunoscut, id. ib.), viţîchie (aut 1968, 278), vîţîchie (ib.) s. f.
    -  Lat. *vetic(u)la (< viticula). Cf. AUT 1968, 278.
    VEVELÎŢĂ s. f. v. veveriţă.
    VEVENÎŢĂ s. f. v. veveriţă.
    VÉVER s. n. v. verver.
    VEVERICI0ŞI s. m. pl. (Regional) Bureţi comestibili care cresc, de obicei, pe butuci de fag (Briheni - Ştei). Cf. TEAHA, C. N. 280.
    -  Veveriţă + suf. -os.
    VEVERIŢĂ s. f. 1. Mamifer rozător arboricol, cu corpul mic şi zvelt, cu blana deasă şi mătăsoasă, roşcată sau neagră pe spate şi albă pe piept, cu coada lungă şi stufoasă, care trăieşte, mai ales, în pădurile de conifere; (învechit) sîngeap1 (b), (regional) coţobîră, coţoligă, pinţă (c) (Sciurus vulgaris). Cine va mînca lup sau vulpe... sau veveriţă,... de nu va fi pre voia lui, ce de nevoie va mînca, să se pocăiască
1  an. prav. gov. ap. gcr i, 90/35, cf. cantemir, i. i. i, 134, ANON. CAR., KLEIN, D. 455, LB, I. GOLESCU, C., VALIAN, V., I. VĂCĂRESCUL, p. 362/29, stamati, m. 83/3, polizu. Trebuia să urcăm un deal... învălit cu o pădure de copaci foarte groşi, pe cari zburau... animale în forma pisicilor, mici, cu cozile tufoase şi foarte drăgălaşe, cari mi s-a spus că se cheamă veveriţe. SION, P. 349, cf. PETRI, v., pontbriant, d. în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar Saltă-o veveriţă mică pe o creangă de stejar. ALECSANDRI, P. III, 16, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 454, LM. Veveriţele şugubeţe cu coada vîlvoi...sar zglobii pe crăcile copacilor, ronţăind alune. ODOBESCU, S. III, 185, cf. CREANGĂ, P. 240. Era cam sărăcăcios îmbrăcată...şi în cap avea o căciuliţă a cărei blană de veveriţă se cam rosese. CONTEMPORANUL, IV, 87, cf. CONV. LIT. XXIII, 346, DDRF. Veveriţa... Cînd p-un ram, cînd pe-altul sare. COŞBUC, P. II, 19, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. O mulţime de sălbătăciuni populează pădurile şi munţii Răşinariului, între altele urşi, lupi,... veveriţe. PĂCALĂ, M. R. 298. Veveriţa a dat, într-o bună zi, peste un pom ciudat, cu roada rotundă, tare, dar cu miezul dulce şi gustos. GÎRLEANU, L. 43. Veveriţe negre şi roşii, cu cozi stufoase şi lungi, din încheietura înaltă a unei crengi îşi cumpăneau zborul spre copacul dimpotrivă. HOGAŞ, M. N. 73, cf. RESMERIŢĂ, D. Lucru raţional fu... să se prăsască pe acest pămînt... animale sălbatice, ca cerbi, căprioare,... veveriţe, urşi. N. A. BOGDAN, C. M. 18, cf.
VEVERIŢĂ
-434-
VEXAT
 ŞĂINEANU, D. u., CADE. în locul veveriţei de-astă vară,... Pe-aceeaşi cracă, stă acum o cioară! MINULESCU, v. 151. O adevărată drăgălăşenie să vezi o veveriţă cum ronţăie seminţele de brad. SIMIONESCU, F. R. 49, cf. STOICA, VÎN. 28. Dancii, cu arcuri şi praştii,...alergau veveriţele codate, să le mănînce. VOICULESCU, P. II, 103, cf. DS. Cunoscu alţi vecini: două veveriţi care se jucau pe un trunchi de molid. SADOVEANU, O. XI, 109. Veveriţă,... Legănîndu-te, îmi stai Sus, pe ramură, ca-n rai. PILLAT, P. 238, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Mănîncă găini, veveriţe, jderi. BĂCESCU, PĂS. 230. Veveriţa, coadă lungă, Sare ca o flacără. BLAGA, POEZII, 389, cf. CAMIL PETRESCU, O. I, 115. Se oprea, se uita la veveriţe. STANCU, R. A. III, 52. Pasărea prinsese o veveriţă, linţia, P. II, 117, cf. tudoran, P. 148, dl, SCL 1958, 356, DM, DER. Veveriţa este foarte plăcută la înfăţişare. ZOOLOGIA, 175. Veveriţele vor ronţăi alune. SORESCU, u. 28. Iarna, îi cad pradă [jderului] foarte des veveriţele, care, din cauza gerului, se adăpostesc în scorburile copacilor. VÎN. PESC. 1964, nr. 2, 7. Se facea că aveam cinci alune în mînă şi veneau cinci veveriţe să mi le roadă. T iulie 1964, 40, cf. M. D. ENC., DEX, H IV 85, com. din sebeşel - sebeş şi din parva - năsăud, bîrlea, c. p. ii, 367, ALR II4 972, AIX 3, 4, 5. Sus, eu am văzut Un puiuţ de veveriţă, balade, iii, 304. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Amîndoi ştim a ne acăţa ca veveriţele pe vîrfurile cele mai înalte ale copacilor roditori. ALECSANDRI, ap. GHICA, s. 70. Din familie facea parte şi... o fetiţă de vreo optsprezece ani, drăgălaşă şi vioaie ca o veveriţă. REBREANU, R. I, 24. Gratie era mic, subţire... şi vioi ca o veveriţă. GALACTION, o. 213. I-a scos înainte un puştean de copil, zvîrlugă nevoie mare şi cu ochi de veveriţă, care se zbenguia pe lîngă un gard. POPA, V. 147. [Era] un omuleţ neastîmpărat, ciufulit ca o veveriţă. VOICULESCU, P. I, 167. De după taluzul de tomuri, capul ei de veveriţă brună aruncă, mirată, ca pe sprintene alune, priviri neliniştite. PERPESSICIUS, M. I, 86. Arabi mici, cu mişcări de veveriţă, oferă ace de cusut. RALEA, S. T. I, 248. Nu mai Sari ca o veveriţă, mergi ca o doamnă, dar, altfel, eşti absolut aceeaşi. T august 1964, 59. Se luă jupînu gazdă Cu nişte cete de fete Cu dinţii de veveriţă. FOLC. TRANSILV. I, 543. 0 Veveriţă zburătoare (sau de Siberia) = mamifer arboricol, care trăieşte, mai ales, în pădurile siberiene şi care are membrele anterioare şi posterioare unite de laturile corpului printr-o membrană cu ajutorul căreia poate face salturi foarte mari (Sciurapterus volans). Cf. STAMATI, M. 81/4, conv. lit. xxiii, 346, alexi, w., enc. agr. ♦ Blană prelucrată de veveriţă (1). Ciubotele Cu talpa de tesmenită, Căputa de veveriţă, sevastos, N. 160. ♦ Epitet pentru o fată vioaie, zglobie. Te-ai amestecat [în vorbă] şi tu, veveriţo? PR. DRAM. 297, Cf. DEX.
     2.     (Prin sudul Transilv.; în sintagmele) Veveriţă mică (sau de fag) = pîrş2 (1 a) (Glis glis). Cf. păcală, m. r. 29.
     3.    (Popular) Nevăstuică (II1) (Mustela nivalis). Cf. alr
 i 1 173.
     4.     (Entom.; prin vestul Transilv.) Buburuză (Coccinella septempunctata). Cf. ALRI 1 889/61, 315.
     -      Accentuat şi: (popular) veveriţă. ALR I 1 173, 1 889, ALR II 4 972/27, 102, 219, 365, 386, 414, 551, 605, 836, L. rom. 1959, nr. 5, 83, a ix 4, 5, teaha, c. n. 31.
 - Pl.: veveriţe şi (popular) veveriţi. - Şi: (popular) vérverità (i. golescu, C., SCRIBAN, D., com. din SEBEŞEL - sebeş şi din parva - NĂSĂUD, ALR I 1 173, alr II 4 972/53, 349, 514, 531, 682; accentuat şi ververiţă BUL. fil. IV, 55, com. din sebeşel - sebeş şi din PARVA - NĂSĂUD, ALR I 1 173; pl. şi ververiţi ALR 1 1 173/218, 554, 592, 594, 596, 695, 700, 730, 887, alr ii 4 972/349, 514), (regional) veveliţă (alr i
 1 173/725), veveniţă (ib. 1 173/343; pl. veveniţi ib.), vévirkà (alr ii 4 972/95; pl. veviriţi ib.), vederiţă
 (alr I 1 173/230), velveriţă (ib. 1173/1), vemveriţă (ib.
1  173/28), verviriţă (alr ii 4 972/29), virviriză (glosar reg.), viviriţă (alr i 1 173/227, alr ii 4 972/228; pl. şi viviriţi alr II 4 972/228), vrăviţă (accentul necunoscut, glosar reg.), vreveriţă (alri 1 173/214), vreviţă (accentul necunoscut, glosar reg.) s. f.
    -      Din v. sl. EtEgpHiu. - Pentru variantele de tipul ververiţă, cf. bg. dial. BepeepHija.
    VEVERIŢ0I s. m. (Prin Olt. şi prin nord-vestul Munt.) Masculul veveriţei (1). Cf. GR. s. vi, 137, SFC iv, 169, 174, udrescu, gl. 0 (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) E un veveriţoi de băiat, nimic nu-i scapă din ochi. UDRESCU, GL.
    -  PL: veveriţoi.
    -  Veveriţă + suf. -oi.
    VEVIRIŢĂ s. f. v. veveriţă.
    VEVLÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Munt.; cu sens neprecizat, probabil) A se îndepărta. Vîntul, care se cobora tot mai rece şi mai vijelios din munţii depărtaţi, a risipit norii. Ploaia a vevlit şi spaima a fost degeaba. SĂM. IV, 798.
    -  Prez. ind.: vevlesc.
    -  Etimologia necunoscută.
    VEXA vb. I. T r a n z. 1. (în dicţionare) A nedreptăţi; a persecuta. Cf. pontbriant, d., prot. - pop., n. d.,
ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., SCRIBAN, D.
    2.     A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. e x t. a contraria. Cf. pontbriant, d., prot. - pop.,
N. D., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Mîndria lui personală nu ar fi putut să mă vexeze, dar mîndria provocatoare şi ostentativă în legătură cu mine îmi displăcea. ARGHEZI, S. XVI, 12. Pe Otilia o urmărise, înainte de a se încredinţa dacă fata îl iubeşte, compromiţîndu-i, agravîndu-i situaţia, iar pe Georgeta o vexase pur şi simplu. CĂLINESCU,
E. O. II, 20, cf. VINEA, L. II, 198, DL, DM, MAGAZIN IST. 1970, nr.
11,    63, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 A b s o 1. între portari, profesori universitari şi doctori în litere există o afinitate [vestimentară], care, cînd păcăleşte, vexează. ARGHEZI, S. XIV, 25. ♦ Refl. (Familiar) A se supăra (simţindu-se jignit). Cf. BL VI, 64. V-aţi vexat? Domnule Baruţu, îl întreabă cineva. Vă cam ustură cucuiul. Vezi, dacă facem nebunii? ARGHEZI, C. J. 148. Negustorul... i-a propus să i-o dea gratuit, dar... domnul s-a vexat. id. B. 70.
    -      Prez. ind.: vexez. - Şi: (învechit) vesâ vb. I. ANTONESCU, D., LM.
    -  Din fr. vexer.
    VEXANT, -Ă adj. (Franţuzism, rar) Vexatoriu (3). Cf. CADE, DN3.
    -  PL: vexanţi, -te.
    -  Din fr. vexant.
    VEXARE s. f. Acţiunea de a vexa şi rezultatul ei.
    1.     (în dicţionare) Nedreptăţire; persecutare. Cf. v e x a (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU.
    2.     (Rar) Jignire, ofensare; p. e x t. contrariere. Cf. v e x a (2). Cf. pontbriant, D., cv 1951, nr. 11,38.
    -  PL: vexări.
    -  V. vexa.
    VEXAT, -Ă adj. (Despre oameni) Rănit în amorul său propriu; jignit, ofensat; p. e x t. contrariat. Cf. pontbriant, d., LM. Văzînd că-mi răcesc gura degeaba, rămîn foarte vexat. CARAGIALE, O. II, 200. M-am simţit puţin vexat. IBRĂILEANU, A. 66. Puţin vexat, avocatul nu-i dădu răgaz să continuie.
VEXATOR
-435-
VEZETĂU
 REBREANU, R. I, 35, cf. CAMIL PETRESCU, T. I, 510, BRÄESCU,
 A.    236. Din roiul muştelor se abătea mormăiala beţivanului... vexat. KLOPŞTOCK, F. 116. S-a întors spre mine puţin vexată şi cu un vag aer de rigiditate. MIHĂESCU, D. A. 302, cf. DL. Ţi-am spus, unchiule, că sînt religioşi, zise... parcă vexat. PREDA, DELIR. 16, cf. DM, M. D. ENC. 992, DEX, DREV. 0 (Prin extensiune) El simţi un gol în suflet, ca o retragere bruscă a iubirei lui vexate. VLAHUŢĂ, D. 234. 0 (Prin analogie) Franţa...nu poate lăsa Europa Centrală singură sub patronajul italian, fară ca statele Micii înţelegeri să nu se simtă vexate. TITULESCU, D. 656.
     - PL: vexaţi, -te.
     - V. vexa.
     VEXATOR, -OARE s. m., adj. v. vexatoriu.
     VEXATORIU, -IE s. m., adj. 1. S. m. (învechit; în forma vexator) Persoană care vexează (1). Gubernatorii Landeberg şi Ghesler se caractizeră ca adevăraţi vexatori ai poporului. SĂULESCU, HR. I, 172/12, cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU, D. U., CADE.
     2.    Adj. (Jur.) Care are caracterul unei vexaţiuni (1); care determină o vexaţiune. Cf. pontbriant, d. Impozit vexatoriu. COSTINESCU. încarcă statul cu cheltuieli vătămătoare şi naţiunea cu impozite vexatorii. ODOBESCU, S.
 III, 339, cf. ALEXI, W. Credem că şi răşinărenii au suferit de pe urma persecuţiilor,... că ei au fost mai aspru loviţi prin măsurile acestea vexatorii. PĂCALĂ, M. R. 307. Camera a intervenit în mai multe rînduri cerînd libertatea importului de vite cornute..., înlăturarea măsurilor vexatoare administrative de ordin sanitar veterinar. GOLOGAN, C. R.
 116,  cf. ŞĂINEANU, D. U. S-a cerut să nu se ia măsuri vexatorii, titulescu, D. 684, cf. scriban, d.
     3.       Adj. Care vexează (2); ofensator, jignitor; (franţuzism, rar) vexant. Cf. prot. - pop., n. d., barcianu, resmeriţă, d., CADE. îmi este imposibil a concepe... un limbaj vexator la adresa statelor danubiene. TITULESCU, D. 428, cf. DL, DM, DEX, DN3.
     -     PL: vexatorii şi vexatori, -oare. - Şi: vexator, -oare s. m., adj., (învechit, rar) vexător, -oare (barcianu) vexătoriu, -ie (pontbriant, d.) adj.
     - Din lat. vexator, fr. vexateur, vexatoire.
     VEXÂŢIE s. f. v. vexaţiune.
     VEXAŢIUNE s. f. 1. Nedreptate; persecuţie (din partea unei autorităţi); faptă, situaţie, acţiune etc. care vexează (1); (învechit) vesatură. [Vor putea] face negoţ... fară a se supune vreunei alte asupriri (vexaţii). AR (1829), 2162/44. Ţiganii, înainte de 1848, [erau]... supăraţi de oarecare vexaţiuni. HELIADE, O. II, 51, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Ba n-oi plăti, domnule subprefect, că ar fi o vexăciune intolerabilă. ALECSANDRI, T. 710. Cum îndrăzneşti a numi vexaţiune... o lege votată de Cameră? id. ib., cf. COSTINESCU. Patru mii procese de delimitare, alte patru mii civile, ofereau cîmpul vexaţiunilor. COLUMNA, VII, 54. Partida liberală a căutat să înalţe naţiunea mai presus de unele mici vexaţiuni actuale. ODOBESCU, s. III, 479, cf. ENC. ROM., ALEXI, w. La vexaţiunile din partea cetăţii se mai adause încă una, din partea fiscului şi a nobililor din comitate. PĂCALĂ, M. R. 84, cf. CADE. M-am hotărît să părăsesc ţara pentru a mă sustrage vexaţiunilor guvernului de atunci... Orice articol,...orice carte pe care le scriam, de cum apăreau, erau confiscate de organele siguranţei statului. în magazin ist. 1970, nr. 10, 10, cf. scriban, d. Fermieri regionali..., siliţi să scoată în afară de arendă şi un beneficiu pentru dînşii, inventau tot felul de vexaţii pentru a stoarce cît mai mult de la negustor. OŢETEA, T. V. 44. Cei
 mai mulţi dintre negustori şi meseriaşi... nu scăpau totdeauna de vexaţiile administraţiei, id. ib. 66. Un poet napoletan suferea în 1821 vexaţiile principelui de Canossa. CĂLINESCU, S. C. L. 85.
    2.     Faptul de a v*e x a (2); vorbă, faptă, atitudine care supără, jigneşte, contrariază. Cf. prot. - pop., n. d., BARONZI, I. C. II, 245/1, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., CV 1951, nr. 11, 38. Dan Bogdan n-a avut certificat de botez în şcoală, ceea ce l-a expus la teribile ironii şi vexaţiuni din partea colegilor. CĂLINESCU, B. I. 244, cf. DL, DM, DEX, DN3.
    -      PL: vexaţiuni. - Şi: vexâţie, (învechit, rar) vexăţiune (pontbriant, D.), vexăciune, vesaţiune (baronzi, i. c. ii, 241/1) s. f.
    -  Din lat. vexatio, -onis, fr. vexation.
    VEXĂCIUNE s. f. v. vexaţiune.
    VEXĂTOR,-OARE adj. v. vexatoriu.
    VEXĂTORIU, -IE adj. v. vexatoriu.
    VEXAŢIUNE s. f. v. vexaţiune.
    VEXÎL s. n. 1. (învechit) Steag (al unei cohorte romane). Fieşcare avea un vecsil. BOJINCĂ, A. II, 135/2, cf. DN2.
    2.     (Bot.) Petală superioară a florilor leguminoaselor (care formează steguleţul). Cf. dn2. Flori mari dispuse în racem, vexil lat. PRODAN - BUIA, F. I. 285, cf. 22, 289. Petala superioară (vexilul)... este exterioară, învăluind pe celelalte. FLORA R. P. R. V, 20. Petala superioară, numită vexil,... de obicei mai mare, acoperă în mugure cele 2 petale, ib. 29, cf. DEX - S.
    -  Scris şi: vecsil. - PL: vexile.
    -  Din lat. vexillum, fr. vexille.
    VEXILĂR s. m. (învechit) Stegar (1). între ostaşii veterani se afla un aprod, anume Radion, cel mai bătrîn dintre toţi vexilarii..., încă din timpul lui Ştefan F[oie]v[od], a căruia flamură el de atunce o purtasă prin multe bătălii. ASACHI, S. L. II, 167, cf. 360, dn2.
    -  PL: vexilari.
    -  Din lat. vexillarius.
    VEZARÉT s. n. (învechit) Vizirat. Pentru al căruia vizaret multă bucurie au luat toţi. R. GRECE ANU, CM II, 139, cf. 263. Stătut-au la vezaret Emin-paşa. DUMITRACHE, ap. ŞIO II], 379. Sus numitul vezir, fiind scos din vezaret,... singur el s-a prostit. VĂCĂRESCUL, ist. 277, cf. Zeitschrift, XIX, 416, TDRG, SCRIBAN, D.
    -      PL: ? - Şi: (învechit, rar) vizarét, vizarit (r. greceanu, cm ii, 139) s. n.
    -  Din tc. vezaret.
    VEZĂŢIE s. f. (învechit, rar) Faţă, figură. Cf. IORGOVICI, O. 40/17, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 384.
    -  PL: vezaţii.
    -  Cf. v e d e a.
    VEZATÉU s. m. v. vizitiu.
    VEZĂTÎU s. m. v. vizitiu.
    VEZEÂLĂ s. f. v. vedeală.
    VEZERÎE s. f. v. vizirie.
     VEZETÄU s. m. v. vizitiu.
2408
VEZETEU
-436-
VEZICULAR
      VEZETÉU s. m. v. vizitiu.
     VEZETÎC s. n. v. vizitic.
     VEZETÎU s. m. v. vizitiu.
     VEZEVÉNGHE s. f. v. pezevenchi.
     VEZÎBIL, -Ä adj. v. vizibil.
     VEZICÂL, -A adj. Care aparţine vezicii (1), de vezică; privitor la vezică. Artirele vezicale, în număr de trei, nasc cîteodată din artira ombilicală. KRETZULESCU, A. 389/23, cf. CADE, DL, dm, M. D. enc., DEX, DN3, drev. 0 (Substantivat) Această artiră... se împarte în...artirile:            ombilicala,
 vezicala, obturatrita. KRETZULESCU, A. 389/12.
     -  Pl.: vezicali, -e.
     -  Din fr. vésical, lat. vesicalis, -e.
     VEZICANT, -Ă adj. 1. (Despre insecte) Care secretă o substanţă vezicatoare (v. v e z i c a t o r 2). Insectele vezicante se deosebesc de celelalte coleoptere fiindcă toate sînt heteromere. ENC. ROM., cf. CADE, ENC. AGR.
     2.     Care produce vezicule (2); vezicator (2). Cf. cade, dp. Iperita... şi lewisita sînt gaze de luptă vezicante. LTR2, cf. DL, DM. Efect vezicant. flora R. P. R. ii, 539, cf. SFC iii, 260, M. D. enc., DEX, DN3. ♦ (Substantivat) Substanţă care, aplicată pe piele sau pe o mucoasă, provoacă arsuri, cu apariţie de vezicule (2). Cf. D. med.
     -  Pl.: vezicanţi, -te.
     -  Din fr. vésicant.
     VEZICĂT, -Ă adj. Care are vezicule (2). Cf. dex, dn3.
     -  Pl.: vezicaţi, -te.
     -  Cf. v e z i c ă.
     VEZICATOR, -OARE s. f. rar, s. n., adj. 1. S. f., rar, s. n. Plasture îmbibat cu o substanţă iritantă care provoacă formarea unor vezicule (2) pe piele şi care se foloseşte ca mijloc terapeutic în anumite boli; substanţă iritantă care produce vezicule pe piele şi care se foloseşte ca mijloc terapeutic; (învechit) vezicatură. Cf. i. golescu, c. Adu-ţi aminte cîtă frică avei atuncea cînd numai o vizicatorie voim a-ţ pune pentru durerea ochilor. DRĂGHICI, R. 115/16. Cu curechiu să nu să lucreze vizicătoarea că nu este bine. MANOLACHE DRĂGHICI, i. 100/22. Un om lovit de o silnică lungoare..., de ar fi intrat pe minele doftorilor trebuia să-l necăjască trii săptămîni cel puţin cu luare de sînge şi cu vizicători. VEISA, I. 20/7. Din acesta se face bleasturul de vizicatoare. J. CIHAC, I. N. 182/8, cf. VALIAN, V. Deasupra fieşcăruia pat stă o tablă neagră pe care este însemnat cu cretă numărul salei şi al patului, numele şi vîrsta bolnavului,... cataplasma, vizicătoarea şi luarea de singe. CUCIURAN, D. 5/15. Se vindecă... puind vizicătoare la cerbice. CORNEA, E. I, 106/28. Am văzut, în spitaluri, cazuri de aplicaţiunea vezicătorilor care mă face să mă trag îndărăt de groază. MAN. SĂNĂT. 183/8, cf. STAMATI, D., POLIZU, PETRI, V., ANTONESCU, D., ddrf. Se întrebuinţează în farmacie la preparaţiunea vezicătorilor. ENC. ROM. III, 1210, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Pentru lecuirea acestei boale pun „ legătură”. Aceasta o fac aşa că pun vizicatăr cumpărat din apotecă pe un petec de hîrtie. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 25. Vezicătorile sînt de 2 feluri: volante sau temporare... şi... permanente. BIANU, D. S., cf. RESMERIŢĂ, D. Locul bolnav se va freca 10 minute cu o vezicătoare cu biodură de mercur. ENC. VET., cf. CADE. Sfarămăturile se întrebuinţează chiar în farmacie, ca vezicatoare. SIMIONESCU, F. R.· 294. Să nu punem vezicătoarea decît după sfatul medicului.
VOICULESCU, L. 300. Toate speciile conţin cantaridină, ce se întrebuinţează în farmacie la prepararea vezicătorilor. ENC. AGR. V, 831, cf. I, 9, SCRIBAN, D., DL, DM, DER, DN3.
    2.     Adj. Care produce vezicule (2); vezicant (2). Sucul conţine cantaridină, o substanţă vezicatorie. SIMIONESCU,
F.  R. 291, cf. M. D. ENC., DEX.
    -      PL: vezicatori, -oare şi (învechit, f.) vezicatori. - Şi: vezicătoare (pl. şi, învechit, vezicătorî) s. f., (rar) vezicatorie adj., (învechit) vizecătoâre s. f., vizicatăr s. n., vizicatoare, vizicatorie, vizicătoare (pl. şi vizicători) s. f.
    -  Din fr. vésicatoire, lat. vesicatorius, -a, -um.
    VEZICATORIE adj. v. vezicator.
    VEZICATIJRĂ s. f. (învechit) Vezicatoare, v. vezicator (1). Cf. barcianu, alexi, w.
    -  Pl .: vezicaturi.
    -  Cf. v e z i c a t o a r e (v. vezicator).
    VEZICAŢIE s. f.        (Rar) Formare de vezicule (2)   pe
piele ca urmare a acţiunii unei substanţe vezicante (2); (rar) veziculaţie. Aceste vezicătorî aplicate pe piele produc o iritaţie urmată de vezicaţiune, adecă de formarea unor beşici pline cu un fel de apă. BIANU, D. S. 791, cf. DN3.
    -  PL: vezicaţii. - Şi: (învechit) vezicaţiune s. f.
    -  Din fr. vésication.
    VEZICAŢIIJNE s. f. v. vezicaţie.
    VEZICĂ s. f. 1. (Anat.; de obicei urmat de determinări care indică felul) Organ cavitar, care colectează, temporar, unele produse de excreţie sau de secreţie, pe care apoi le evacuează prin contracţia fibrelor musculare din structura sa; (popular) băşică. Cf.      lex. mars. 250, bianu,    d.   s.,
ENC. VET., ENC. AGR.,      ARGHEZI, S. XVI, 112. Mai mulţi
autori... au studiat vezica urinară senilă. PARHON, Β. 22. Vezica biliară... serveşte ca rezervor intermediar pentru bilă. LTR2. Oprirea urinei poate arăta o îmbolnăvire gravă a rinichilor sau a vezicei urinare. BELEA, P. A. 212, cf. 277, DL. Sînt suferind cu vezica urinară. T. POPOVICI, S. 38, cf. DM. Seminţele conţin... ulei, care s-a folosit odinioară pentru combaterea... tulburărilor renale, pietrei la vezică. FLORA R. P. R. VIII, 505. Când înţeapă, ele [albinele] lasă în rană veninul din vezică, provocînd astfel durere. ZOOLOGIA,
85. Se utilizează şi la radiografiile renale ale vezicii biliare sau ale bronhiilor. ABC SĂN. 73. Cînd microbii au ajuns să îmbolnăvească şi vezica urinară, apar simptome de cistită. ib. 375. Ce e cu Andrei? - Pe scurt: probabil calculi în vezica biliară. T august 1964, 57. Vezica ileală. D. MED., cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
    2.     (în sintagma) Vezică înotătoare = organ cavitar membranos, la peşti, format din două compartimente pline cu gaze, care serveşte la echilibru, la ridicarea şi la coborîrea peştelui în apă şi, uneori, la respiraţie; băşică înotătoare, (rar) veziculă aeriană (v. v e z i c u 1 ă 3). Cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    3.     (Anat.; în sintagma) Vezică ombilicală = organ2 membranos cavitar, ataşat cordonului ombilical, care este legat de intestin printr-un canal; sac vitelin, (v. s a c II 1). Cf. M. D. ENC.
    -  PL: vezici.
    -  Din lat. vesica.
    VEZICĂTOARE s. f. v. vezicator.
    VEZICULĂR, -Ă adj. 1. Care este în formă de veziculă (1); care constituie o veziculă; care are vezicule; veziculos (1). Cf. PROT. - POP., N. D., SCRIBAN, D., CANTUNIARI, L. M. 173, DEX, DN3.
VEZICULAT
-437-
VEZIR-AZEM
     2.    Care prezintă vezicule (2); veziculos (2). Printre dermatozele veziculare sînt de menţionat eczema, herpesul, varicela, sudamina etc. DERIV, 848.
     - Pl.: veziculari, -e.
     - Din fr. vésiculaire.
     VEZICULAT, -Ă adj. (Rar) Care are vezicule (1). După cîteva zile, ouăle dau naştere la alevini veziculaţi. vîn. pesc. 1960, nr. 10, 14.
     - Pl.: veziculaţi, -te.
     - Cf. v e z i c u 1 ă.
     VEZICULÂŢIE s. f. (Rar) Vezicaţie. Procesul de veziculaţie poate fi interstiţial (în eczeme), parenchimatos (intercelular ca în varicelă) sau mixt (în zona zoster). D. MED. II, 719.
     - Pl.: veziculaţii.
     - Cf. v e z i c u 1 ă.
     VEZICULĂ s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică felul) Formaţie anatomică membranoasă, de formă sferică sau ovoidală, care îndeplineşte diferite funcţii organice. Veziculele seminale... sînt un fel de băşicuţe mici unde se păstrează plodu. KRETZULESCU, A. 10/2. Acest lichid, după ce a trecut prin toate încolăcirile vaselor seminifere, precum şi prin epididim, intră, prin canalul ducător, în veziculele seminale, id. ib. 333/22, cf. PROT. - POP., N. D. La marginea acestei vezicule se află un verticel de solzi acoperitori mari..., iar în centru sifoanele şi gonoforele. ARHIVA, I, 592, cf. ALEXI, w. Timp de 4 sau 6 săptămîni -după gradul apei - plodurile trăiesc prin buric, din vezicula ombilicală, pe care o resorb cu încetul. ATILA, P. 163, cf. CADE. Prin transparenţa învelişului se vede în protoplasmă o veziculă pulsatilă. SIMIONESCU, F. R. 461. Se prezintă sub forma unei mase protoplasmatice, avînd în centru o veziculă contractilă. ENC. AGR. I, 56, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Eliminarea din corp a produselor lichide de dezasimilaţie se face printr-o veziculă numită vacuola pulsatilă. ZOOLOGIA, 6, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV. ♦ (Bot.) Organ cavitar cu funcţie de depozitare. în privinţa formei lor [a ciupercilor], le deosebim: 1. In seminţe pure... 2. In vezicule (băşici) care coprinde în sine o mulţime de seminţe fine. BARASCH, B. 231. Organele femele sînt carpelele..., ovar iul, în interiorul căruia există ovulele, organe speciale ce conţin gameta femolă sau oosfera, numită încă şi veziculă embrionară. GRECESCU, FL. 3. Frunze lipsite de stipele, cele aeriene întregi, dispuse în rozete bazale; cele submerse... prevăzute cu vezicule. FLORA R. P. R. VIII, 21. Unii din lobii frunzelor sînt transformaţi în vezicule. BOTANICA, 57.
     2.    (Med.; mâi ales la pl.) Umflătură mică a pielii sau a unei mucoase, conţinînd materie lichidă (seroasă), care apare, de obicei, în anumite boli. Veziculele să observă în arsuri,... în unele boale de piele, cum sînt: erpesul şi eczema sau în vărsat la început. BIANU, D. s., cf. CADE. Aceste vezicule se sparg în două zile. ENC. AGR. I, 79, cf. SCRIBAN,
 D. în edemul malign lipseşte gangrena locală şi veziculele, dar umflătura este mult mai pronunţată. BELEA, P. A. 140. Herpesul este o boală caracterizată prin apariţia unor vezicule localizate în jurul gurii. id. ib. 571, cf. D. MED., M. D. ENC., DN3.
     3.    (Rar; în sintagma) Veziculă aeriană = vezică înotătoare, v. v e z i c a (2). Cf. cade.
     - Pl.: vezicule.
     - Din lat. vesicula, fr. vésicule.
     VEZICULECTOMÎE s. f. (Med.) Intervenţie chirurgicală care constă în extirparea unei vezicule (1). Cf. D. MED., DN3.
     - PL: veziculectomii.
     - Din fr. vésiculectomie.
    VEZICULOGRAFÎE s. f. (Med.) Studiu radiologie al unei vezicule (1), cu ajutorul unei substanţe de contrast. Cf. D. MED., DN3.
    -  PL: veziculografii.
    -  Din fr. vésiculographie.
    VEZICULOS, -OĂSĂ adj. 1. Care este în formă de veziculă (1); care constituie o veziculă; care are vezicule; vezicular (1). Parazitul se prezenta sub formă de mici celule rotunde..., cu un nucleu veziculos şi nucleolat şi cîteva granule de pigment negru. ARHIVA, II, 435. Nucleul [celulei] este veziculos şi prezintă tendinţa la excentrizare. PARHON,
 0.  A. I, 239, cf. DN3. 0 (Adverbial) Frunzele [liliacului sînt]... eliptic lăţite,... marginea ondulată pînă la încreţită, parenchymul între reţeaua de nervuri veziculos proeminent. ENC. AGR. III, 570. Fruct veziculos umflat. PRODAN - BUIA, F.
 1.  286. Partea superioară a caliciului se măreşte foarte mult la fructificaţie, devenind veziculos umflată, foarte reticulată. FLORAR. P. R. V, 186.
    2.     Care prezintă vezicule (2); vezicular (2). Afta [este o]... erupţiune veziculoasă, cu sediul pe membranele mucoase. ENC. AGR. I, 79.
    -  PL: veziculoşi, -oase.
    -  Din fr. vésiculeux, lat. vesiculosus, -a, -um.
    VEZICULOTOMÎE s. f. (Med.) Incizie a unei vezicule
 (1) (seminale). Cf. D. med., dn3.
    -  PL: veziculotomii.
    -  Din fr. vésiculotomie.
    VEZIGÔN s. n. Tumoare seroasă care se formează la articulaţia genunchiului sau la articulaţia jaretului unui cal.
 V.  m o 1 e t e2 (III). Acest lichid îngrămădit înăuntru încheieturii se arată în afară prin nişte gîlci moi, gîlci care poartă numele de vezi goane articulare. ENC. VET. 23, cf. ENC. AGR., DN3.
    -  PL: vezigoane.
    -  Din fr. vessigon.
    VEZÎR s. m. v. vizir.
    VEZÎR-AGASI s. m. Subaltern al vizirului (1). Ve-zir-agasi... au venit pentru bani, ca să-i trimitem la căpi-tan-paşa (a. 1693). ŞIO II2, 128. Au sosit un vezir-agasî de la Poartă,... cu ferman împărătesc. R. POPESCU, CM I, 567. Trămis-au... pe Sara-Mehmet-aga, vezir-agasi, cu ferman şi le-au scos pagubele de la serdarul. AMIRAS, LET. iii, 134/31, cf. ZEITSCHRIFT, XIX, 416, LÖBEL, C. 261, TDRG, L. ROM. 1979,220,221.
 -   PL: veziri-agasi. - Şi: (învechit, rar) vezir-agasî s. m.
    -  Din tc. vezir agasi.
 VEZIR-AGASÎ s. m. v. vezir-agasi.
    VEZÎR-AZÈM s. m. Mare vizir, v. v i z i r (1); p. e x t. înalt demnitar al Imperiului Otoman, cu funcţii asemănătoare ministrului de astăzi. Are împăratul, între alţi sfetnici mai aleşi, trei sau patru, ce le zicu veziri-azemi, carii toate trebile împărăţiii poartă. URECHE, L. 123, cf. SIMION DASC., LET. 110. A întemeiat mai cu dinadins împărăţia turcească, cădzînd şi el, pe urma tătînă-său, vezir-azem. N. COSTIN, LET2. II, 5. Trimis-au împăratul, sultan Mehmet, şi vezirazemul Chiupiuliul Mehmet-paşa de au mazilit pre Costandin Vodă. ANON. CANTAC., CM I, 171, cf. 130. Au adus Măriei sale deocamdată cărţi de la Măria sa vezirazemul. R. POPESCU, în MAG. IST. IV, 171/16. S-au apropiat Ali-paşa, vezir-azemul de Moreia. AXINTE
2436
VEZIR-CHEHAIASI
-438-
URICARIUL, LET2. II, 169, cf. DDRF IV, 229, ZEITSCHRIFT, XIX, 416, ŞI0II2, 128, TDRG.
    -  Scris şi: vezirazem. -PL: veziri-azemi.
    -  Din tc. veziri azam.
    VEZIR-CHEHAIASI s. m. Agent, intendent al marelui vizir (v. v i z i r 1). Acest Abdulah-paşa era prieten foarte bun Măriii-sale, lui Nicolae Vodă, încă de cînd au stătut vezir-chehaia — şi’in zilele lui Ciorlo Ali-paşa, vezirul. R. POPESCU, CM I, 559. Vezir-chehaiesi, încă chiemînd pe capuchehaiele, le-aii zis pentru mucarel (sfîrşitul sec. XVIII). LET. iii, 203/32, cf. Zeitschrift, χιχ, 416, şio n2, 128, LÖBEL, C. 261, TDRG, l. rom. 1979, 221.
    ·**— PL: vezir-chehaiasi - Şi: (învechit, rar) vezir-chehaiesi s. m.
    -  Din tc. vezir kâhyasi.
    VEZÎR-CHEHAIESI s. m. v. vizir-chehaiasi.
    VEZIRÉSC, -EÂSCĂ adj. v. viziresc.
    VEZÎRHAN s. n. (învechit, rar) Han care era în administraţia vizirului (1). Am venit aici, în Vavilon, ca să ne vindem mărfile, pe care le avem puse prin magazii, în vezirhan unde sîntem şi în gazdă. GORJAN, H. I, 114/13.
    -  PL: vezirhanuri.
    -  Din tc. vezir hani.
    VEZIRÎ vb. IV v. viziri.
    VEZIRIÂL, -Ă adj. v. vizirial.
    VEZIRIÂT s. n. v. vizirat. VEZIRÎE s. f. v. vizirie. VEZÎRIU s. m. v. vizir.
    VEZIRLÎC s. n. v. vizirlîc.
    VEZÎR-TATÀR s. m. Curier al vizirului (1). într-acest an (1772)... începură vezir-tatari şi ciohodari, trecînd şi întorcîndu-se din Iaşi. DUMITRACHE, ap. ŞIO Il2, 128, cf. ZEITSCHRIFT, XIX, 416, LÖBEL, C. 261.
    -      Scris şi: vezirtatar. ZEITSCHRIFT, XIX, 416. - PL: veziri-tatari.
    -  Din tc. vezir tatari.
    VÉZITA s. f. v. vizită. VEZNEÂ s. f. v. vizinea.
    VEZUÎN s, m. v. viezure.
    VEZUÎNĂ s. f. v. vizuină.
    VEZUNÎE s. f. v. vizuină. VEZURÎNĂ s. f. v. vizuină.
    VEZUVIĂN subst. Silicat natural, hidratat de calciu, aluminiu, magneziu şi fier, de obicei de culoare verde, galbenă sau brună, utilizat ca piatră preţioasă sau la confecţionarea unor obiecte de artă; idocraz, wiluit. Cf.
CANTUNIARI, L. M. 119, LTR2, DP, DER, M. D. ENC., DN3, DEX-S.
    -      Pronunţat: -vi-an. - Şi: (rar) vezuviână s. f. cantuniari,
l. M. 119.
    -  Din fr. vésuvienne, germ. Vesuvian.
     VEZUVIÂNĂ s. f. v. vezuvian.
     VEZUVÎNĂ s. f. Colorant folosit pentru fabricarea cernelei brune de tipar. drev.
     - Pl .: vezuvine.
     - Din fr. vésuvine.
     VHOD s. n. v. vohod.
     VIA1 prep. (Indică o rută2, un itinerar) Pe drumul, pe direcţia, (trecînd) prin... Cf. enc. rom., alexi, w., RESMERIŢĂ, D., GOLOGAN, C. R. 103, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Bucureşti - Iaşi via Vaslui. SCRIBAN, D. Cluj - Bucureşti via Sibiu. DL, cf. DM, SCL 1973, 244, 245, M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1978, 18, DN3. Bucureşti - Craiova via Roşiori de Vede. DSR. ♦ P. e x t. Prin intermediul (cuiva sau a ceva).
 E.  Dvoicenco ne mai comunică, via acelaşi Liprandi, că Puşkin a încercat să compună... trei nuvele istorice. V. ROM. decembrie 1966, 98. S-a adresat instanţei via - comisia de judecată. scÎnteia, 1973, nr. 9424, cf. SCL 1973, 244.
     - Din fr. via, germ. via.
     VIA2 s. f. 1. (în antichitatea romană) Drum pavat în interiorul unei localităţi; cale de comunicaţie principală, special amenajată, care lega două localităţi sau două provincii. Cele două cohorţi duplecate a leghioanelor cîmpuiau pe lîngă via principală. BOJINCĂ, A. II, 163/7, cf. LM, DREV.
     2.    (Latinism învechit) Mijloc de a acţiona. Avea mai multă confienţie şi încredinţeală în via (drumul) direptăţii decît în credinţa unui înşelător. CALENDARIU (1794), 31/30.
     - Din lat. via.
     VIA3 vb. 1.1.1 n t r a n z. 1. (Astăzi rar; despre fiinţe) A vieţui (1). Totu ucigătoriu iaste omul acesta cela ce mîntui noi de mare, osînda a vie nu-lu lăsă. COD. VOR2. 48v/l 1. Se-ară Domnul vrea şi se viseremu, face-vremu ceasta sau ceaea. ib. 65v/13. Vrăjmaşii miei viu (viiază Ό) şi mai învîrtoşară-se de mere şi înmulţiră-se uritorii miei fără dereptate. PSALT. 73. Cire e omu ce vie (c e va vie C2, H, carele va viia D) şi nu veade moartei ib. 187. Acolo iaste răpausul şi mîngîiare..., iară acicea în deşărtu se smintesc toţi oamenii, astăzi viind, iară demîneaţa murind. CORESI, EV. 518. Simţi Domnul cea mirosenie bună şi zise într-înimă;... nu voiu mai piiarde tot ce viiază, cum am făcut. PO 34/3. Meargeţi acolo gios şi cumpăraţi noao grîu, cum să putem viia şi să nu murim. ib. 145/24. M[[]luiaş-t[&]-mă să viedzu. MOLITVENIC (sec. XVII), 304, cf. ANON. CAR. De vreme ce viez, de vreme ce cunosc, eu am o fiinţă. CRITIL, 7/2, cf. klein, d. 455. Tot ce sîmte, să mişcă, viază... Cu poftă lină să îmbrăţoşază, Cu dulce dor să leagă, să meşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 131, cf. LB. De ce omul e singur, Cînd tot care viază şi simte şi se mişcă îşi are şi soţia? HELIADE, O. I, 362, cf. I. GOLESCU, C. Animalele sînt trupuri ce cresc, nasc, viază şi simt şi sînt muritoare. GENILIE, G. 124/18, cf. VALIAN, V., ISER. La livida lumină,... abia putea deosebi cineva de sînt în adevăr fiinţe care viază sau nişte viziuni nopturne. PELIMON, I. 132/29, cf. PETRI, v. Tot ce simte şi viază, fiară, pasere sau plîntă In căldura primăverii naşte, saltă, zboară, cîntă. ALECSANDRI, POEZII
 48, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 318, LM. La tot ce viază e o nepătrunsă chestie de semînţă. CARAGIALE, O. IV, 41. Foamea îi dete în ştire că el viază încă. ISPIRESCU, L. 147, Cf. ŞĂINEANU, î. 1, DDRF, GHEŢIE, R.M., BARCIANU, ALEXI, W. Nu ştiu care Dintre ahei pieri sau mai viază. MURNU, O. 39. Marea,... uriaşa putere în mişcare a rotundului, matca a tot ce viază. M. I. CARAGIALE, C. 41, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, TOMESCU, GL.
2460
w
 VIA3
-439-
 VIA
Gînganie fară suflare. Umblă făr-astîmpărare; N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, c. 68 (La conjunctiv; formulă prin care se urează cuiva viaţă lungă) Să. strigăm toţi cu bucurie: Viie zieu Amor! Amor să viie! BUDAI-DELEANU, Ţ. 134. 0 (întărit prin „pe pămînt”, „pe lume” etc.) Luaţi aminte toţi cîţi vieţi pre toată lumea. PSALT. HUR. 41r/l. Bucur ă-te, suflete, că eu mă bucuru de tine, că ai făcut voia Iu Dumnedzeu pînă a[î] vis pre păm[în]t (începutul sec. XVI), cuv. D. BÄTR. II, 423/4. Deîn gata, viaţa lui căută spre toţi cei ce viu (1 ă c u i e s c d) îm pămîntu. PSALT. 57. Topi-se pămîntul şi toţi ce viu (carii lăcuiesc D) spr-insu. ib. 149. Să se spămînte de Domnul tot pămîntul, De el rădică-se toţi ce viu pre lume. CORESI, PS. 80/5. Pre pămînt vise om, şi cei ce lăcuiia înnoi-i, iară supt pămînt cărei era ţinuţi, den muncile morţiei izbăvi-i. id. EV. 519. Vieţi pre pămînt şi vă rodiţi şi vă înmulţiţi. PO 33/13. E voi rodiţi-vă şi vă înmulţiţi şi viiaţi pre pămînt, cum să fiţi mulţi pre el. ib. 35/1. Pînă au vis pre ceastă lume n-au vrut să creadză în Dumnedzău. COD. TOD. 227, cf. 212. Lăudîndu-se că poate a se bate... Cu fiinţele toate cîte viez pre pămînt. PANN, P. II, 96/1. 0 (Cu determinări care indică durata vieţii cuiva) O sută şi 13 de ai... au vis. DOSOFTEI, v.s. ianuarie 14v/7. Să vieze o mie de ani şi tot ar avea ce să înveţe. ŢICHINDEAL, F. 228/6. 0 (Cu determinări care indică epoca în care se desfăşoară viaţa cuiva) Ară fi murind... toţi aceia carii au viiat în aceaia vreame. PO 180/13. Au vis în zilele lui Iustinian. DOSOFTEI, v. s. februarie 74714. ♦ (în limbajul bisericesc; de obicei urmat de determinări ca „în veac”, „în veacul veacului” etc.) A dobîndi viaţa veşnică; a se mîntui (2). Fereşte-te de reu şi fa bine, şi vie-veri (vii C, C2, u) în veacul veacului. PSALT. 69. Derepţii în vecie viază, şi de la Dumnezeu plata lor. CORESI, EV. 98. Nici numai din înţeleagere viia-vor, ce cine va păzi şi cine va săvîrşi... dumnezeiasca învăţătură şi zisa lui Hristos. id. ib. 348. Să viiaze încă pînă în veac şi să nu vază putregiune (a. 1651). GCR I, 155/16. Răvnind vieţii îngereşti, trupul ţi-ai dat postului şi rugăciunii cuvioasă şi viezi în veci. MINEIUL (1776), 89r2/6. Iisus Hristos ne-au adeverit pre noi cum că nu numai va via sufletul nostru în veci, ci va şi căpăta alt trup nou. PETROVici, P. 267/22. Totdeauna să urmeaz căilor acelor drepte prin care pot ca să viez. DRĂGHICI, R. 61/29. 0 (Cu complement intern) Voru vie viaţa de veac, nu vor avea scîrbă, nic[é] dureare. COD. TOD. 218. ♦ (în limbajul bisericesc; despre Dumnezeu) A exista veşnic. Rădica-voiu în ceriu măra mea, şi giu-ra-me-voiu cu dereapta mea, şi zicu: viu eu în veacu. PSALT. 318. Viezi şi împăţeşti în veciia veacului. CORESI, ap. GCR I, 28/18. λ
    2.    (învechit; cu determinări modale) A vieţui (2). De păcatu părăsimu-nă şi cu dereptate se viemu. COD. VOR2. 7578. Viu (carele vie H, vieţuitoriul c2, c i n e lăcuiaşte D) în agiutoriul Susului, în cuperemăntul Dzeului de ceriu încurţi-se. PSALT. 190. Tu încă eşti ovrei şi viipăgîneşte şi nu ovreieşte (cca 1569-1575). GCR I, 16/22. Hristos întru meserătate şi în sărăcie viia. CORESI, EV. 41. Nevătămaţi să viem şi în tine să ne întărim, id. ib. 18/8. Noe era om bun şi fară prepus vie naintea Domnului în dzilele lui. PO 28/1. Ceia ce au visu în păcate... şi nu s-au pocăit scula-se-vor la dzuoa de giudeţu goli şi negri întunecaţi. COD. TOD. 221. Omul creştin iaste acela om cine în //[risto]s creade şi viază cum sînt tocmealele (a. 1607). GCR I, 39/20. Invăţînd pre noi ca să lepădăm necurăţiile şi pohtele lumeşti, cu trezvie, dereptate şi cu sfinţenie să viem. N. TEST. (1648), 288712. Au aflat că şi mainte via cu traiul mutat. dosoftei, v. s. ianuarie 2374, cf. molitvenic (sec. XVII), 308. De consoartă bună cîţi sînt norociţi, De sînt cununi scumpe, viez liniştiţi. PANN, P.v. II, 162/14. Tu cauţi în palaturi eroii gintei tale, Cînd ei viază liberi, prin munţi. MUREŞANU, P. 56/2. Atmosfera în care viază... este în esinţă
 teologică. BARONZI, I. C. V, 289/21. A ta lipsire rău mă usucă, Păcat de mine să viu în chinuri, In suspinuri şi-n leşinuri. EMINESCU, O. VI, 449. Contagiată probabil de atmosfera literară în care viază, Wanda Winkler a făcut aseară un miticism demn de notat. CARAGIALE, O. VII, 37. 0 T r a n z. (Cu complementul „anii”) Întru voia Iu Dumnedzeu alţi ani întru peliţă a vie. COD. VOR2. 79710. Toţi anii tăi i-ai visu în negândirea ta. COD. TOD. 213. 0 (Cu complement intern) Să se leapede cine va fl viat în ceastă lume viaţa lui, mainte rău, întru păcate. CORESI, EV. 69. Cu blîndeaţe şi fară voroavă viaţa să viem întru toată credinţa cea bună. id. ib. 122. ♦ (învechit, rar; construit de obicei cu prep. „după”) A se conduce după..., a se conforma la..., a proceda conform cu... După veastea eresului a ei noastre credinţă vişu fariseiu. COD. VOR2. 3778. Spre aceasta morrţilor binre-vesti-se se giudeţu preemească după omu cu peliţa, după ce viu după Dzeul cu duhul. ib. 79711. Cărei se tem de Domnul şi viază pre învăţăturile lui, au slavă şi bogăţie în casele lor. CORESI, EV. 26. Noi creştinii... în ce chip putem face şi viia după voia şi lăsata lui. id., în GCR I, 25/5. Leagea prorocilor are trei părţi: den aceale una trebuiaşte a o ţinea cu mare grife, iară doo părţi a legiei iaste a nu viia noi cu iale. PO 6/10, cf. 6/21. Morţilor propoveduită au fost ev[on]gheliia ca să să păgubească după oamenii în trup şi să viiaze după Dumnezău în suflet. N. test. (1648) 185719. Au vis pre lume-n zisa D[o]mn[u]lui sfînt. dosoftei, v. s. noiembrie 113710. ♦ (învechit; de obicei cu determinări în dativ) A-şi închina, a-şi dedica viaţa (cuiva sau pentru ceva). Bărrbaţi fraţi, eu cu totu gîndul cela bunrul viu Iu Dumnedzeu pînră la aceasta dzi. COD. VOR2. 2374. Sufletul meu lui vie (viiază C2, d) şi semînţa mea lucrează lui. PSALT. 38. Nu moriu, ce viu se spuniu lucrul Domnului, ib. 248. Eu pentru leagea am murit, ca eu să viu Domnului (cca 1569-1575). GCRI, *16/34. Carele păcatele noastre el le rădică în trupul lui pre lemnu, ca să murim păcatelor şi să viiem dereptăţiei. N. TEST. (1648), 183735. Viez pentru tine această dată, eu ceea ce în tot chipul eram diznădăjduită. AETHIOPICA, 44717. Juru-mă pe astă pinără Că pentru tine eu viiu şi moriu. BUDAI-DELEANU, Ţ. 311. A via lui Dumnezeu, Precum şi tătîni-meu, Spre plăcere şi voinţă, Va fl chiar a mea silinţă. BOJINCĂ, în ŞA II, 728.
     3.     (învechit; de obicei cu determinări nume de persoane sau cu echivalente ale acestora introduse prin prep. „cu”) A vieţui (3). Cel ce cu vedearea şi cu audzul dereptu viia întru ei, dzi de dzi sufletul dereptului cu farădeleage lucrurele munciia. COD. VOR2. 8678. Adecă acmu ce e bire şi ce e frumos, ce se vie (a. petrece D) fraţii depreură? PSALT. 279. Pînă cînd voiu vie cu voi în hule reale? CORESI, EV. 80. Anna... vise cu bărbatulu-şi şapte ani. id. ib. 515. E de nu se va şti, nice va vie bărbat cu nusă, cheamă-se copil. PRAV. LUCACI, 178. Cum au viiat jidovii cu muierile şi cu vieţile lor de aceale pilde toate să te delungi. PO 8/14. Aşijderea şi bărbaţii, depreună să viiaze cu muierile sale, cumu să cuvine ştiutorilor, muierilor, ca vasului mai slab. N. TEST. (1648), 184726. Acolo trăia şi via cu vitele sălbatice. DOSOFTEI, V. s. decembrie 220710. laste hotărît de cătră noroc a via eu împreună cu acest bărbat, viu fiind, şi a muri împreună, fiind mort. AETHIOPICA, 7677. 0 E x p r. A via bine (sau în pace) cu... = a fi în relaţii bune, a trăi în armonie cu cineva. Viia bine Theod[o]sie cu împărăteasa, în toate zilele în dezmierdăciune. MOXA, C. 145. Celuia ce au viat cu mine în pace. PSALT. (1651), 182. Alexandru Vodă via bine cu leşii. SIMION DASC., LET. 174. Cu vecinii de primprejur via bine, de avea la toţi nume bun şi dragoste. id. ib. 258.
     4.     (învechit; cu determinări locale) A vieţui (4). Toţi ceia ce viia întru Asiia se audză cuvîntul Domnului Iisus. COD. VOR2. 273. Acea înţeleaseră toţi iudeii şi elenii, cîţi viia întru Efesu. ib. 374. Fie curtea lor pustinie şi în fsatele
2460
-440-
VIABILITATE1
lor nu fie cire se vie (1 ă c u i D). PSALT. 134, cf. 206. Şi-l văzură toţi ce via în Lida. CORESI, L. 42/2. Iacov vie în şaptespredzeace ani în pămîntul Eghipetului. PO 169/14. Au visu în mînăstiri. COD. TOD. 205. Trei dumnezeiese astăzi şi aici în Iaşi viază A cărora frumuseţă stelelor le semănează. conv. lit. iv, 45. 0 (în concepţiile religioase; despre Dumnezeu) Cătră tinre rădicaiu ochii miei, celui ce vii în ceriu. PSALT. HUR. 1Γ/20, cf. PSALT. SCH. 378/15. Cire e ca Domnul Dzeul nostru ce spre înrăiţii vie (vii C, V, petrea-c e D)? PSALT. 242. 0 F i g. Se viu în casa lui Dumnedzeu. PSALT. HUR. 21V/1. Ferice de cei ce viu (1 ă c u i e s c D) în casa ta, în veacu de veacu laudă-te. PSALT. 173. Să viu în casa Domnului... Să văz frămseaţea Domnului. CORESI, PS. 64/6.
    5.     (învechit, rar; cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de”) A se hrăni. Nu numai cu pîine viiază omul, ce cu tot cuvîntul ce iase din gura lui Dumnezău. N. TEST. (1648), [prefaţă] 2/16. Nu de pîinea sîngură va vie omul DOSOFTEI, v. s. aprilie 66716.
    6.     (Astăzi rar) A se menţine (1), a dura, a dăinui. Prin-tr-înşii [fii] viază familia şi nu să stinge. PRAVILA (1814), XII/10. Acest geniu de şaptesprezece secoli viază şi conservă limba României. HELIADE, O. II, 402. Dulce-Amor domnează, Und-al meu cuget ş-inima De-a purure viază. ASACHI, S. L. I, 81. Scrie! scrie! iată-ţ lege, ce trebuie să urmez, Pentru ca să fii ca rîul şi-n viitor să viez. DONICI, F. II, 56/12. Amintirile istorice viază mult în popor. CODRU-DRĂGUŞANU, C.
4. El viază necontenit în binecuvîntarea urmaşilor (a. 1855). GOLOGAN, C. R. 70. Lăpuşneanul,... ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş, se însură şi luă el pre fiica lui. NEGRUZZI, S. I, 144. Se pomeneşte cu devoţiune numele fundatorului principatului român... al cărui nume viază adînc şi este scump populaţiunei întregi. PELIMON, i. 86/27. Zadarnică ţi-e ura, că-n pieptu-mi fără moârte Dragostea mea viază; nici secoli nu o stric. ALEXANDRESCU, O. I, 253. Limba e suflarea, e partea preţioasă Prin care-o naţiune în secuii va via. F (1867), 389. Este trist lucru a vedea de aceste fiinţe în sufletul cărora nici o cugetare nobilă nu mai viază. BOLINTINEANU, O. 266. In poporul românesc de rînd viază un simţimînt al datorinţelor sale către ţară. ODOBESCU, S. III, 559. Putea fi ceva mai cuviincios şi mai corespunzător simţimîntului de veneraţiune ce viază în tot românul. EMINESCU, O. XIII, 312. Limba însă, în care viază o parte din trecut,... ne deschide căi nouă de cercetare şi dobîndire a adevărului. BOCĂNEŢU, T. A. 123. Semănător ismul continuă să vieze şi să prez ide actualitatea literară. PERPESSICIUS, M. IV, 303, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Satul primordial al Europei... viază ca nicăieri în Maramureşul Transilvaniei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1981, nr. 52, 1/2, cf. dsr.
    II.    (în limbajul bisericesc; învechit) l.Intranz. Ase scula din morţi; a învia. Vie-vor (învie-vor c) morţii şi scula-se-vor cine-su în mormente. PSALT. SCH. 509/3.
0  R e f 1. F i g. Invise //[risto]^ şi noi încă viemu-n[e]. Invise //[risto]^ şi noi cu nusul învisem. COD. TOD. 195.
    2. T r a n z. (f a c t.) A ţine în viaţă (11), a face să fie viu
(11). Nu postămpim de tire, vii-nă, şi numele tău chiemămu. PSALT. SCH. 264/6. întoarce ochii miei se nu vază deşertu, în calea ta învie-me (î n v i i - m ă H, vie-mă d). PSALT. 253, cf. 287. Domnul feri-l-va şi viia-l-va şi ferici-l-va pre părnînt. DOSOFTEI, ap. GCR I, 248/20, cf. DRLU, I. GOLESCU,
C., TDRG, CADE, SCRIBAN, D.
    -      Prez. ind.: viez şi (învechit) viu. - Şi: (învechit) vie (prez. ind. pers. 1 viu, pers. 2 vii, pers. 3 vie, pers. 4 viem, pers. 5 vieţi, pers. 6 viu; perf. s. pers. 1 viş(u), pers. 2 viseşi, pers. 3 vise, pers. 4 visem(u), pers. 5 viset(u), pers. 6 viseră, cond. opt. prez. pers. 4 viseremu; part. vis, ger. viind) vb. III.
    -  Lat. vivere.
    VIABIL1, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe, mai ales despre nou-născuţi) Care este apt să trăiască (1); care prezintă condiţiile anatomice şi fiziologice indispensabile vieţii (I 1). Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Copil născut viabil. ŞĂINEANU, D. U., Cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV. 0 (Prin analogie) Seminţele îşi păstrează germenul viabil timp îndelungat, dacă sînt păstrate la temperaturi joase de 5° şi la o umiditate atmosferică scăzută. In aceste condiţii, embrionul are respiraţie încetinită. AGROTEHNICA,
II, 17.
    2.     F i g. Care prezintă condiţiile, caracteristicile necesare pentru a dura, pentru a se menţine timp îndelungat. V. d u ■ rabil, trainic2 (2). Pentru a face o operă de artă, o operă viabilă, trebuie talent, talent şi iar talent. CARAGIALE,
O.  III, 51, cf. CADE .Fără a fi un monument estetic, „ Ciocoii” lui Filimon sunt o operă viabilă. LOVINESCU, C. IV, 6, cf. V,
187.   Ştie ce rol important are metafora în viaţa cuvintelor pe care le întinereşte şi le face viabile. DRĂGANU, ROM. 387. Voinţa de pace are o valoare decisivă, capabilă să creeze o comunitate internaţională viabilă. D. GUŞTI, P. A. 365. Acolo se pun bazele altei societăţi, mult mai viabile. OPRESCU, s.
62.    Aci trebuie să căutăm elementele viabile din romanul său. CONSTANTINESCU, S. I, 39. Cititorul ştie că numai operele viabile duc cu ele sîmburii polemicei. PERPESSICIUS, M. I., 321. O creaţiune e cu atît mai viabilă cu cît aduce mai multe subsoluri. RALEA, S. T. I, 128, cf. DL, DM. Remarcabilă este arta de a construi personaje viabile, încercarea de a pătrunde în sufletul omenesc. IST. LIT. ROM. II, 613. Spre deosebire de elementele ruseşti cele de origine latino-romanică şi germanică sînt mult mai numeroase şi mai viabile. HRISTEA, P. E. 116, cf. M. D. ENC., DEX. Ce poate să pară în sfîrşit un lucru viabil riscă să devină caduc cu timpul. ŢOIU,
G.  51, cf. DN3, DREV, DSR. 0 (Adverbial) Hasdeu n-a plecat în compunerea nuvelei de la ideea criticii sociale, ci de la un fond memorialistic, fantezia şi talentul ajutîndu-l să lege organic şi viabil naraţiunea diferitelor întîmplări. IST. LIT. ROM. II, 683. Este singurul care a putut să înfăţişeze viabil pătura ţărănimii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 29, 5/1. 0 (Substantivat, n.) A imita pe răposaţi înseamnă a ignora elementul esenţial al personalităţii lor, adică simţul prezent al viabilului. LOVINESCU, S. I., 149. Cronicarul trebuie să selecteze din noianul de volume ieşite pe piaţă secţiunea viabilului, înlăturând decis balastul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 5, 9/2.
    -  Pronunţat: vi-a-. - Pl.: viabili, -e.
    -  Din fr. viable.
    VIABIL2, -Ă adj. (Despre şosele) Care corespunde condiţiilor cerute de traficul1 pentru care a fost proiectat. Cf. SCRIBAN, D.
    -  Pronunţat: vi-a-. - PL: viabili, -e.
    -  Din fr. viable.
    VIABILITATE1 s. f. 1. Faptul, însuşirea de a fi viabil1 (1). Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. După o zi întreagă de neschimbare,... trebuiră toţi să recunoască viabilitatea bolnavului. CĂLINESCU, E. O. II, 282, cf. DL, DM, D. MED., M.
D.  ENC., DEX, DN3, DREV.
    2.     F i g. Faptul de a fi viabil1 (2); caracterul a ceea ce este viabil. V. d u r a b i 1 i t a t e, t r ă i n i c i e. Cf. CADE. Scrupule noi au bătut la pragul conştiinţei mele literare, din dezbaterea cărora a ieşit hotărîrea de a nu da la lumină deocamdată... decît acest prim volum de amintiri... pentru a verifica viabilitatea metodei şi interesul prezentat de o astfel de memorialistică. LOVINESCU, M. 12. Viabilitatea sistemului său de gîndire se resimte prin faptul că problemele puse de Xenopol frămîntă şi azi gîndirea contemporană. D. GUŞTI,
2463
VIABILITATE2
-441 -
VIAL
 P. A. 84. Neologismul şi-a afirmat suverana viabilitate, croindu-şi pe toate potecile drumul cuvenit. JUN. LIT. 1937, nr. 1-9, 232. Literatura dramatică, şi în special cea românească, îşi trăgea viabilitatea din moravurile sociale, faptul istoric sau anecdota de caracter. ARH. OLT. XVII, 117. Creaţia de tipuri este suprema condiţie de viabilitate a romanului social. CONSTANTINESCU, s. I, 14. Viabilitatea expresiei este condiţionată nu numai de momentul istoric, de evoluţia în care se află limba unui popor, ci de viabilitatea ei creatoare în plan estetic, id. ib. II, 143. Farmecul acestui roman istoric, în afară de meritele lui documentare şi de viabilitate, se datoreşte mai cu seamă invenţiei fericite de a fi implicat în textura aceasta orientală. PERPESSICIUS, M. III,
 134.  Forţa şi viabilitatea creaţiei muzicale a lui Ciprian Porumbescu constă în primul rînd în caracterul ei profund popular. CONTEMP. 1953, nr. 366, 3/1. Ceea ce uluieşte la Cehov este extraordinara viabilitate a tipurilor, ib. 1954, nr. 405, 3/2, cf. DL. Genul epistolar, destinat publicităţii, este un gen literar discutabil, dar pecetea personalităţii îi asigură viabilitatea cazuală. CONTRIBUŢII, II, 176, cf. DM. Este de remarcat conţinutul profund social al acestui spectacol, de altfel singurul care-i explică răspîndirea şi viabilitatea. IST. LIT. ROM. I, 77. Important e felul în care înţelegem azi rolul şi viabilitatea critică a impresionismului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 24, 4/1, cf. M. D. ENC. Cu această calitate globală, de a fi contemporană cu orice etapă istorică, o operă îşi dovedeşte în primul rînd viabilitatea şi puterea de ipostaziere în cele mai variate împrejurări. MS 1975, nr. 1, 8, cf. DEX, DN3. Statisticile... atestă... viabilitatea formelor tari la unele persoane, în special la persoana a IlI-a singular a perfectului simplu. L. ROM. 1980, 315, cf. DSR.
    -  Pronunţat: vi-a-.
    -  Din fr. viabilité.
    VIABILITATE2 s. f. Calitate a unei şosele de a îndeplini condiţiile cerute de traficul1 pentru care a fost proiectată. Cf. scriban, d., ltr2, m. d. enc., dn3.
    -  Pronunţat: vi-a-.
    -  Din fr. viabilité.
    VIÂDĂ s. f. (Bot.; regional) Larice (Larix decidua) (Poşaga de Sus - Turda). Cf. borza, d. 96, 301.
    -  Pl.:?
    -  Etimologia necunoscută.
    VIADÙC s. n. v. viaduct.
    VIADUCT s.n. Construcţie din piatră, din metal sau din beton armat, asemănătoare cu un pod1, care susţine o porţiune a unei căi de comunicaţie terestră deasupra unei văi2, deasupra unei alte căi de comunicaţie etc. Cf. L. rom. 1978, 13. Am fost invitat la aşezarea celei întîi petre de viaduc a drumului de fier ce se lucrează acum. ALECSANDRI,
 S. 280. Te-nalţă, viaduce, s-aduci în acest loc Din patru părţi a lumei averi, lumini, noroc, Şi-a tale nalte arcuri întin-dă-se departe, id. POEZII, 543, cf. LM. Peste dealul acesta e tăiat... un viaduct mare al călei ferate. LIUBA - IANA, M. 49, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. O primă vale care brăzdează acest platou... trece sub viaductul ce duce la gară. ARH. OLT. V, 402, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prin tuneluri şi peste înaltele arcade ale viaductelor, trenul spintecase alţi munţi cu mai măreţe piscuri sub cuşma sclipitoare a gheţarilor. C. PETRESCU, A. 395. Pe deasupra capetelor, în lungul viaductului, trec trenurile aeriene c-un huruit de tunet ceresc. BART, S. M. 41, cf. SCRIBAN, D. La capătul podului, despre Borcea, s-a făcut un viaduct de peste 900 m lungime. ENC. TEHN. I, 354, cf. NOM. MIN. I, 309.
 Mogoşoaia, gara oficială, zveltă pe viaduct scufundat în pădurile Şoselei. ARGHEZI, S. XVII, 26. Construi gări, viaducte, silozuri. TUDORAN, P. 62. Viaductele de beton armat sînt folosite cel mai des, deoarece pot fi executate cu deschideri şi înălţimi mari. LTR2, cf. DL, DP, DM. în ţara noastră, cel mai important viaduct este cel de la Caracău, pe linia de cale ferată dintre Ciceu şi Adjud. DER. Elanul miilor de tineri... dura drumuri de fier şi viaducte îndrăzneţe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 2/5, cf. form. cuv. i, 141, M. D. enc., v. rom. iulie 1973, 69, dex, l. ROM. 1978, 19, DN3, DREV.
     -      Pronunţat: vi-a-. - PL: viaducte şi (rar) viaducturi (dnj).
 - Şi: (astăzi rar) viaduc (pl. şi viaducuri, scriban, d.) s. n.
     -  Din germ. Viadukt, fr. viaduc.
     VIAGER, -Ă adj., s.n. 1. Adj. (Despre drepturi, rente, pensii etc.) Care se acordă unei persoane pe tot timpul vieţii şi care nu este transmisibil urmaşilor. Se mai pune... cifra hotărîtă a se da din casa statului sub titlu de subvenţiune pentru plata pensiunelor, rentelor viagere, sumă de cinci milioane. KOGĂLNI CE ANU, O. iVj, 135. Acel regulament... a creat privilegiuri şi ranguri viagere. DÎMBOVIŢA (1860), 93730. Regulamentul Organic a desfiinţat acest privilegiu pentru viitor, conservînd acelor ce-l aveau la 1831 o rentă viageră în bani, pe care-i primeau de la vistierie. GHICA, S. XV. In ziua aceea i se votase o pensie viageră de o mie de lei vechi pe lună. id. ib. 269, cf. COSTINESCU, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. I-am făcut cu o rentă viageră. CAMIL PETRESCU, T. II, 578. Ne-am luat angajamentul... să-i facem în urmă o rentă viageră. BRĂESCU, A. 119, cf. SCRIBAN, D. Tată-său... se întreţinea cu o pensie viajeră modestă. CĂLINESCU, B. I. 297. Moşia... o dăduse de zestre Liei, rezervîndu-şi dreptul viajer de a folosi o aripă a conacului, id. S. 363. Se înzestrează cu rente viagere şi domenii care cum a apucat să treacă prin anticamerele oficiilor de stat. PERPESSICIUS, M. III, 264, cf. DL, DM. Se sting pe data stabilită prin hotărîrea declarativă de moarte drepturile viagere şi cele strict personale şi netransmisibile cum sînt: uzufructul, abitaţia, renta viageră. PR. DREPT 158. Venerabilului paşoptist i se discută în Cameră la 1881 acordarea unei recompense naţionale sub forma unei pensii viagere de 2200 de galbeni. IST. LIT. ROM. II, 531, cf. M. D. ENC. Era însărcinat... să verse... o rentă viageră. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 37, cf. DEX, dn3, drev. 0 (Prin lărgirea sensului) D-na Anica Ionescu de profesiune văduvă pensionară viageră. CARAGIALE, O. I, 189, cf. GRAM. ROM2. I, 22. 0 F i g. Dandanache are un singur resort neuzat: viclenia; şantajul lui e un drept viager. CONSTANTINESCU, s. II, 135.
     2.     S. n. (Franţuzism învechit, rar) Rentă viageră, v. v i -a g e r (1). El are numai viagerul. COSTINESCU.
     -  Pronunţat: vi-a- - PL: viageri, -e. - Şi: (rar) viajér, -ă adj.
     -  Din fr. viager.
     VIÂGIU s. n. v. voiaj.
     VIAJÉR, -Ă adj. v. viager.
     VIÂL, -Ă adj. (învechit, prin Transilv.; despre oameni) Plin de viaţă; vesel, bine dispus. A plecat în călătorie şi s-a rentors vial. F (1870), 75, cf. ALEXI, w. ♦ Care are loc, care se desfăşoară în bună dispoziţie, cu însufleţire, cu animaţie. Petrecerea fu foarte vială şi dură pînă dimineaţa. F (1870), 273. Prin naivitatea mea copilărească am curmat conversaţiunea încordată şi monotonă... şi-am facut-o mai vială. ib. (1872), 18.
     -  Pronunţat: vi-al. - PL: viali, -e.
     -  Cf. v i u.
2471
VIALITATE
-442-
VIATOR
     VIALITATE s. f. (învechit, prin Transilv.) Bună dispoziţie; animaţie, însufleţire. După pauză se continuă petrecerea... cu mai mare vialitate. F (1883), 119.
     -  Pronunţat: vi-a-.
     -  Vial + suf. -itate.
     VIÂPSĂ s. f. v. viespe.
     VIÂR s. m. v. vier1.
     VIÂRBĂ s. f. (Popular) Mănunchi de fire de tort2, de obicei în număr de trei, din care se alcătuiesc jirebii şi păpuşi (care servesc ca unitate de măsură la urzitul pînzei).
 V.    numărătură (2). A ţesut peşchire cu gherbă întoarsă sau cu alesături. SEVASTOS, N. 51, cf. 46, DDRF. Trei fire din numărătură fac o vearbă, iar un căţel are 20 de verbe, adecă 60 de fire de motcă. LIUBA - IANA, M. 118, cf. ŞEZ. IX, 144. Ghierbă însemnează trei fire de bumbac, de aţă sau de tort. ZANNE, P. V, 310. în Moldova de Jos, o bucată are circumferinţă de 6 coţi; încrucişările firelor se numesc rost, şi rostul este de 10 jîghiuţe; o jîghiuţă are 10 verbe..., iar o ghearbă are 3 fire. PAMFILE, I. C. 211, cf. RESMERIŢĂ,
 D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DR. VIII, 120, SCRIBAN, D., CV 1950, nr. 1, 32, SCL 1950, 193, 195, DL, DM, H X 357, XIV 437. Pînă oala fierbe, Faci două-trei vierbe. RĂDULESCU-CODIN. Viarbă - a zecea parte dintr-o jurubiţă. id. î. 343. Pînă cînd căldarea fierbe, Mai faci două, trei gherbe. SĂM. IV, 765. Păpuşa are 12 jerbe, un jerb are trei fire. BREBENEL, GR. P. Trei fire fac o viarbă; treizeci şi trei de vierbe fac o „jurughiţă” mică. AN. DOBR. IV, 101. Trei fire la urzitoare fac o vorbă, zece verbe fac o numărătură. L..COSTIN, gr. BAN, 213, cf. 215, ALR I 1 276/59, 69, 536, 540, 610, 614, 704, 710, 725, 727, 790, 885, 986, ALRT II,
 142,  ALR II 5 864. Zece viarbe fac o păpuşe. UDRESCU, GL. Fire de tort... date la răşchitor şi grupate (legate) în vierbe (de cîte trei fire), id. ib. 148, cf. 302. ♦ (în e x p r.) (A fi) în (toate) vierbele lui (ori, regional, noastre) sau a fi în toate vierbele = (adesea în construcţii negative) (a fi) într-o stare de spirit bună, (a fi) bine dispus, în largul său. Striga... cu un glas... al unui om liniştit şi în toate gherbele lui. VLAHUŢĂ, ap. CADE 537. Cum văzură pe Ancuţa, cunoscură că nu era în toate vierbele, că nu îi erau toţi boii. F (1891), 117, cf. PAMFILE, A. R. 245. S-au dus... vremurile cînd flăcăiam amîndoi şi eram în vierbele noastre! IOVESCU, N. 44, cf. IZV. XXI, 142, SCRIBAN, D. 552, DM 334, ZANNE, P.V, 310. O fi fost... necăjit... Du-te mai pe seară, poate îl găseşti în gherbele lui. RĂDULESCU-CODIN, î. 33, cf. UDRESCU, GL. 288. (Prin nord-vestul Munt.) A băga (pe cineva) în vierburi = a sili pe cineva să acţioneze, să lucreze repede. Cf. udrescu, gl. 288.
     -      Pl.: vierbe şi (regional) vierbi (SCRIBAN, D.), viarbe, vierburi. - Şi: viérbà (pl. vierbe) s. f., (regional) vierb (L. COSTIN, GR. BĂN. 215, ALR I 1 276/614; pl. vierbe, ALR I
 1 276/614) s. n., vârbă (l. COSTIN, GR. BĂN. 213, alr ii
 5 864/2, 27), jérbà (dr. viii, 120, da li2, 17, udrescu,' gl. 302) s. f., jerb (pl.jerbe) s. n.
     -  Din v. sl. Ep-hBh „sfoară”.
     VIĂRE s. f. (învechit, rar) 1. (în limbajul bisericesc) învierea din morţi în ziua judecăţii de apoi. Cf. v i a (II 1). /[isu]s zise lor: prilăstiţi-vă, nu ştiţi Scriptura, nece tăriile Domnului. Intru viere amu, nu se vor însura, neci se vor mărita, ce ca îngerii Domnului în ceriure sînt. CORESI, TETR.
 51.   ♦ învierea lui Iisus Hristos. De la viiarea mea, din dzua de Paşti pînă la Duminecă mare, dumineca a toţi sv[i]nţii, să lăcuiţi în raiu. COD. TOD. 208.
     2. Vieţuire (1). Cf. v i a^ (11). Cf. CIHAC, I, 318.
     -  Şi: viére s. f.
     -  V. via3.
     VIASPÄR s. m. v. viespar.
    VIÂSPĂ s. f. v. viespe.
    VIÂSPE s. f. v. viespe.
    VIÂSPRĂ s. f. v. viespe.
    VIÂSTRĂ s. f. v. viespe.
    VIÂŞ s. m. (învechit şi regional) Vier1 (1). Trimise la viiaş sluga în vreamea rodului ca să ia de la viiaş den poamele viei. N. test. (1648), 57r/l, cf. 2671, resmeriţă, d. 900, BUL. FIL. VI, 184, BL IX, 58, ALR I 1 708/840, NALR— OIV MN 261,
 2 155/949,953,957.
    -  Pronunţat: vi-aş. - PL: viaşi.
    -  Vie1 + suf. -aş.
    VIÄTIC1 s. n. 1. (în Roma antică) Provizii şi bani necesari unei călătorii. Fatală, într-adevăr, idee a vota cineva ca să le procure viaticul în exil. ARISTIA, PLUT. 251/22. Temistocle... a provizionat viaticul abundant în neaverea de bani acelor carii au intrat în nave. id. ib. 303/8. Şi-a luat viaticul şi a plecat în India. LM. Funcţionarilor trimişi în misiuni se da viatic din tezaurul public, id. ib., cf. GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. 0 F i g. Mi-am procurat viaticul litôrariu şi... m-am pus în calea plutarhică. ARISTIA, PLUT. [V2/3]. Dumnezeu nu le-a dat geniul ca un parfum..., ci ca un viatic generos care susţine pe om în cursul îndelungatului peregrinagiu al vieţei. conv. lit. ii, 58.
    2.     F i g. (Rar) Ceea ce constituie un ajutor, un sprijin (moral) într-o anumită împrejurare. îmi aduc aminte că anul acela am fost foarte rău. Consompţiune din care am scăpat graţie patriei mele, a cărei climă e un viatic. PAPÀDAT-BENGESCU, O. I, 109.
    3.     (în ritualul bisericii romano-catolice) Comuniune administrată unui muribund. V. euharistie. Cf. LM, ENC. ROM, ALEXI, W.
    -  Pronunţat: vi-a-.
    -  Din lat. viaticum, it. viatico.
    VIATIC2, -Ă adj. (învechit, rar) 1. Care dă viaţă (I 1). Au suflat D[umno\dzeu în faţa lui Adam suflare vie de l-au făcut viu, aceea suflare viatică a Sîntului Spirit, dosoftei, în BUCIUMUL ROMÂN, II, 259, cf. DR. iv, 836.
    2.     (în forma viatnic) Animat, însufleţit. Era foarte milos şi iertător iu şi foarte viatnic la voroavă. DOSOFTEI, V. S. aprilie 98718, cf. tdrg.
    -  Pronunţat: vi-a-. - PL: viatici, -ce. - Şi: viatnic, -ă adj.
    -  De la via3.
    VIATNIC1 s. m. (învechit, rar) Vieţuitor (2). Elisaftei, împluse vreamea să facă ea, şi născu fiiiul, şi audziră împrejurele viiatnicii şi rudele ei că mărită iaste mila Domnului cu ea. CORESI, TETR. 116. O! doi întîiu născuţi den pămînt şi ai raiului viiatnici! MOXA, c. 101, cf. CUV. D. BĂTR. I, 429, TDRG, DHLR II, 331, SCRIBAN, D.
    -  Pronunţat: vi-a-. - PL: viatnici.
    -  Via3 + suf. -nie, probabil calc după v. si. »»mrthNHK’h.
    VIATNIC2, -Ă adj. v. viatic2.
    VIÂTOR s. m. 1. (în Roma antică) Mesager, curier oficial la dispoziţia cenzorilor, a tribunilor şi a altor autorităţi. Maghistraţii se socoteau după cvalitate (cumătate), adecă alţii erau mai mari, alţii mai mici. Mai
2487
VIATORIE
-443-
VIAŢĂ
 mari se ziceau: consulii, pretorii şi cenzorii, cei ce aveau şi lictori şi viatorl BOJINCĂ, A. II, 24/23, cf. LM.
    2.     (Latinism învechit, rar) Călător. Cf. prot. - pop., N. D., LM.
    -  Pronunţat: vi-a-. — Pl. wiatori.
    -  Din lat. viator.
    VIATORÎE s. f. (învechit, rar) Călătorie. Cf. prot. - pop., n. D.
    -  Pronunţat: vi-a-. -Pl.:?
    -  Viator + suf. -ie.
    VIAŢĂ s. f. I. 1. Faptul de a fi viu (11), de a trăi (1); proprietatea esenţială a fiinţelor care evoluează de la naştere pînă la moarte; suflet (I 2), suflare (II1), trai (1), trăire (1), (învechit) cust, custare, vieţuire (1), (învechit, rar) viare (2).
V.  f i i n ţ ă, f i i n ţ a r e. Mai bunră e domniia ta decît viiaţa mea. PSALT. HUR. 51V/18. Domnul scut viaţeei meale, de cire me spâmîntu? PSALT. 45, cf. 118, CORESI, PS. 63/12. Toate jigăniile pămîntului şi toate paserile ceriului şi toate ce se leagănă spre pămînt şi tot în ce iaste viaţă... să aibă pre mîncare. PO 15/9. Plătească pentru viaţa sa acela ce vor pofti de la el. ib. 249/18. Cela ce-ş va piarde ochii săi pentru avuţie şi pentru aur, ce folosu-i iaste de viiaţa lui? VARLAAM, C. 162. Acesta ce ş-au sprijenit viaţa să nu aibă nice o certare. PRAV. 70, cf. 124, MARDARIE, L. 141/18. De nevoie numai caută a hi toţi viteji, că nu era altă cale de viiaţa. M. COSTIN, O. 74. Boierii îmbla toţi cu paza vieţii. id. ib. 98. La toate hiarăle pămîntului, şi la toate pasările ceriului, şi la tot tîrîtoriul ce să tîraşte asupra pămîntului, care are în sine suflet de viaţă, şi toată iarba vearde, de mîncat. BIBLIA (1688), 2 Vl 7. Duhul iaste carele face viaţă, trupul nu foloseşte nemică. ib. 8182/7. îş pier dusă toată nedejdea de viiaţă. NECULCE, L. 20. Deci de viiaţa mè îmi era cum îmi era, dar mai mult îmi era pentru copiii mei, la ce vor ràmîné. id. ib. 263. De frica dulăului primejdiia vieţii îmiprepoiu. CANTEMIR, 1.1.1, 92. Au scris... să nu i să atingă dă viiaţă. R. POPESCU, CM I, 567. Socotind să scape viiaţa muftiului l-au şi mazîlit den dregătoriia lui. R. GRECEANU, CM II, 129, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 251. Pentru ca să-ş mîntuiască viaţa lor,... îndată au fugit. ANTIM, O. 213, cf. CAT. MAN. I, 324. Ce vor găsi la dînşii să fie toate ale lor, fiind prindere cu primejdie de viaţă. (a. 1775). IORGA, S. D.
XXII,  9. Au suferit iuţimea durerilor, întristările şi primejdiile vieţii din facerea de copii. PRAV. COND. (1780),
102.   Moartea iaste lipsirea vieţii, carea făcîndu-se, îndată înceată toate lucrările cele vieţuitoare. MAIOR, P. 99/11. Temîndu-şi viaţa, cu fuga scăpînd pe locuri neştiute, s-a înstreinat (a. 1809). IORGA, S. D. XII, 200. îţi sînt datoriu chiar viaţa mea. GOLESCU, P. 376/8, cf. LB. întru noi viaţa este bunul cel mai mare. POTECA, P. 263/17. îşi închipuia că Mentor ar fi un înşelător ce făcuse o mincinoasă prezicere ca să-şi scape viaţa. PLEŞOIANU, T. I., 80/6. Eşti stăpîn al vieţii şi al averii supuşilor tăi. MARCOVICI, C. 129/20, cf. DRĂGHICI, R. 27/26. Strămoşilor noştri viaţa le-ai ocrotit. HRISOVERGHI, P. 10/6. îşi primejduieşte sănătatea, ba poate şi viaţa. ALBINEŢ, M. 8/26. Abia mi-au scăpat viaţa (a. 1835). DOC. EC. 569. Ştiind tu bine ce este datorinţa unui doctor, căruia viaţa... este încredinţată. ANTROP. IX/8. Emirul... nu putu înşela privigherea lui Mihai şi a-şi face drum de scăpare, făgăduindu-i o sumă mare de bani pentru viaţa sa şi a celoralalţi turci ai săi. F. AARON, I. II, 153/4. Cu primejdia vieţei, patriei sale era scut. ASACHI, s. L. I, 65. Nu ştiu mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară? Şi de sînt, şi de am viaţă,'dar lumea ce-mi foloseşte? CONACHI, P. 100. El hotărăşte atunci a se jertfi ca altădată şi a cumpăra biruinţa cu primejdia vieţii sale. BĂLCESCU, M. V. 121. Nu s-au cruţat nici ostenelele, nici viaţa... pentru neam. RUSSO,
S.  58. S-au întîmplat potoape,... în care s-au topit stările şi
s-au prăpădit vieţile atîtor oameni. BOLLIAC, O. 54. Sacrifiind stare şi viaţa priimiră a fi martiri pentru patrie. PELIMON, I. 217/6. Un om... cu viaţa se mai luptă murind. ALEXANDRESCU, o. I, 93. Espunîndu-şi averea şi viaţa în mai multe pericole şi de mai mult timp, le-au adus maiestăţii regeşti... bani. HASDEU, I. C. I, 26. Trei luni de zile viaţa mi-au fost în braţele morţii. ALECSANDRI, O. P. 23, cf. COSTINESCU. Să-şi apere drepturile cu riscul vieţei chiar. CONTEMPORANUL, I, 85. Mă face să fiu în stare a-mi jărtfi viaţa pentru tine. EMINESCU, p. L. 86. Frumoasă ca o statuă antică, avînd înaintea acestei din urmă avantagiul vieţei. id. ib. 100. Care om nu ţine la viaţă înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. Simţii distinct cum, sub corsajul de mătasă, zvîcnea precipitat de pereţii coastelor mici resortul neastîmpărat al vieţii. CARAGIALE, O. I, 127. E gata să-şi apere cu viaţa avutul. SLAVICI, O. I, 320. ]l-oi da tinereţe fară bătrîneţe şi viaţă fară de moarte. ISPIRESCU, L. 2. Te voi urma pînă voi avea viaţă în mine. id. ib. 35. Şi-au răscumpărat viaţa cu bani. XENOPOL, I. R. VI, 46. De la muchea cea îngustă se formează nişte abisuri, în cari, dacă ar cădea, călătorul... şi-ar periclita viaţa. TURCU, E. 39. Domnul Vucea... ţinea la viaţă ca un pus nie la D[umne]zeu. DELAVRANCEA, V. T. 114. Felurimile de doctorii... nu au putut-o scoate din zbătăile dintre viaţă şi moarte. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 318. Dreptul e contractul de asigurare reciprocă a unor indivizi cari nici nu se cunosc, decum să se ameninţe în proprietatea şi viaţa lor. PÂRVAN,
 I. F. 141. Poate un simţ de conservare exasperat al vieţei îl zăpăcea aşa. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 284. Şopti lui Ion că de acuma viaţa ei atîrnă de voinţa lui. REBREANU, I. 180. S-a retras spre a-şi asigura viaţa pe teritoriul Austriei. RĂDULESCU-CODIN, M/N. 17. Pentru mine averea e totul, eu o pun mai presus de cinste, de sănătate, de viaţă chiar. M. I. CARAGIALE, c. 93, cf. şăineanu, D. u., CADE. Fiecare voieşte să-şi scape viaţa, facînd mărturisiri preţioase. LOVINESCU, C. IV, 76. Viaţa femeii este în pericol CAMIL PETRESCU, T. III, 70. Dacă am făcut rău apărînd viaţa părintelui franţuz, Măria sa va cumpăni. SADOVEANU, O. X, 211, cf. SCRIBAN, D. După nările nemişcate, se vedea că viaţa l-a părăsit. BOGZA, c. O. 32. Să-şi primejduiască ceilalţi viaţa şi libertatea, să meargă alţii la greu. DEMETRIUS, C. 45, cf. DL. Aveau viaţă în ei, dar n-aveau grai. PREDA, DELIR. 55. Legea ni-i deşartă şi străină Cînd viaţa-n noi cu greu se mai anină. LABIŞ, P. 39, cf. D. MED., M. D. ENC. Arma scrisului era puternică şi mulţi tineri o foloseau cu riscul vieţii. V. ROM. iunie 1973, 140, cf. DEX. Mega părea el însuşi lipsit de viaţă. ŢOIU, î. 354. D-alei, frate Neculcea, Acu-mi scapă viaţa mea! BALADE, II, 123. S-o rugat sî-i deie Dumnăzău sfintu suflit, şî viaţî sî-mvii-napoi. Ş-o-mviet înapoi! O. BÎRLEA, A. P. I, 207. Ce înghite pămîntul, viaţă nu mai are. ZANNE, P. II, 80. După viaţă este şi moarte. NEGRUZZI, S. I, 146, cf. CREANGĂ, P. 154, ZANNE, P. II, 802. 0 Asigurare pe viaţă = tip de poliţă de asigurare în care se prevede plata unei sume de bani stabilite prin contract în cazul accidentării sau decesului asiguratului. Cf. der i, 214, M. D. ENC., DDC 41. (învechit, rar) Certarea (sau pedeapsa) vieţii = pedeapsa capitală, pedeapsa cu moartea. Răpitoriul, pentru să fugă de certarea vieţii lui (pedeapsa vieţii lui MUNT.), va arăta la giudeţ cum această muiare mainte de răpit au curvit cu altul. PRAV. 190. (învechit, rar) Cumpănă de viaţă - pericol de moarte. îndată au luat ierbi şi au început a vărsa otrava, cu mare cumpănă de viaţă. M. costin, o. 68. 0 L o c. a d j. In (sau, învechit, cu) viaţă = care este (încă) viu, care trăieşte. 11 scoaseră alţii cu viiaţă din apă. PETRO VICI, P. 157/9. Aşadar, dragă Zulnie, depărtat de-a tale braţă, Am ajuns într-acea stare unde sînt mort cu viaţă. CONACHI, P. 104. Nu apucase s-o afle în viaţă. NEGRUZZI, S. I, 32. Bem... în sănătatea celor în viaţă. ALECSANDRI, S. 199, cf. MAIORESCU, CR. I, VL Vizitat-aţi
2489
VIAŢĂ
-444-
VIAŢĂ
 salonul nostru? Expoziţia artiştilor în viaţă? CARAGIALE, O.
 III, 90. Fiecare cunună e numită cu numele unuia din membrii familiei în viaţă. FRÎNCU - CANDREA, M. 135. După ce omul moare,... urmaşii în viaţă jertfesc pentru împăcarea lui. RETEGANUL, ap. DENSUSIANU, Ţ. H. 254. Steagul [este] împodobit de dragostea celor în viaţă cu cununi şi cîrpe. PĂCALĂ, M. R. 494. In nici un caz nu l-ar mai fi găsit în viaţă pe bătrîn. AL. PHILIPPIDE, S. II, 165. Viespoiul nu alege copaci în viaţă: de aceea nu e la dreptul vorbind un duşman al pădurilor. SIMIONESCU, F. R. 322. Se ruga... pentru norocul copiilor - mai avea doisprezece în viaţă. MOROIANU, S. 31. Dacă se dorea începutul cu unul dintre artiştii noştri în viaţă, poate că nici un nume n-ar fi fost mai nimerit... ca acela al lui Camil Ressu. OPRESCU, s. 80, cf. BĂCESCU, PĂS. 291, graiul, i, 185. Un erou în viaţă îngenunchează lîngă frunţile eroilor trecuţi în nefiinţă. RL 1993, nr. 965, 3/5, cf. mat. dialect, i, 119. Fără viaţă = mort (I 1). Cesar meritase prea bine cele duoăzeci şi trei lovituri de pumnal care-l lăsă fară viaţă la picioarele statuei lui Pompei. TEULESCU, c. 404/8. Mama nu mai era frumoasă fără viaţă,... arăta mai bătrînă cu zece ani. PREDA, C. I. P. II,
 427. De viaţă şi (de) moarte = capital, crucial; absolut, total. Doctorul, cu diploma sa, n-are dreptul de viaţă şi moarte asupra bolnavului său. MAN. SĂNĂT, 5/23. Domnul avea o putere absolută, cu dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi. MARIAN, O. I, 89. Pe mine m-ar mulţumi numai puterea. Dar o putere totală, de viaţă şi de moarte, să-i văd pe toţi tremurînd înainte-mi. C. PETRESCU, C. V. 140. Aceeaşi poziţie hotărîtă e adoptată în problema crucială, „de viaţă şi de moarte”,... a apărării revoluţiei.
 V.   ROM. iunie 1973, 78. 0 E x p r. Pe viaţă şi pe moarte = aprig, înverşunat; cu orice risc. Hotărîţi cum mergeam pe viaţă şi pe moarte, simţeam pentru întîia dată în noi o tainică mîndrie. GANE, N. II, 102. Tecla se îndrăgi de Stoica pe viaţă şi pe moarte. GALACTION, 0.51. îţi dă impresia unei lupte pe viaţă şi pe moarte. SAHIA, S. A. 107. Sleit de nesomn, de nemîncare şi de harţa asta pe viaţă şi pe moarte în care trăia. POPA, V. 81. Colo, - hoţii... se furişează. El se face ghem. Vor trece pe lîngă el şi se va încinge o luptă pe viaţă şi pe moarte. SADOVEANU, O. I, 665. Vulturi şi acvile Duc luptă-η cer pe viaţă şi pe moarte. ARGHEZI, S. V, 119. E un război pe viaţă şi pe moarte între duşmani implacabili. CĂLINESCU, S. 615. Lupta a fost pe viaţă şi pe moarte. CAMIL PETRESCU, O. I, 220. Dacă era aşa de puternic, cum a reuşit acuzatul să-l învingă, şi nu într-un simplu schimb de lovituri, ci într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte? PREDA, C. I. p. iii, 312, cf. dex. (Cu schimbarea construcţiei) Reformaţii au mai ţinut pe viaţă, pe moarte la unirea bisericei române cu ei. BARIŢIU, P. A. I, 152. Lupta era pe moarte ori pe viaţă. ISPIRESCU, L. 19. Părea că în sat, în jurul satului, s-a încleştat o luptă pe moarte, pe viaţă. AGÂRBICEANU, A. 106. La luptă, fărtaţilorl... la luptă pe moarte ori viaţă! marian, T. 303. Cu duşmanii trebuia să ţină luptă pe moarte, pe viaţă. RETEGANUL, P. II, 3. Cu preţul vieţii = cu orice risc. Neîndrăznind să se mişte de pe poziţiile cucerite cu preţul vieţii. BRĂESCU, o. A. I, 179. cf. DL, DEX. A fi (sau a se afla, a rămîne) în (sau, învechit, cu) viaţă = a trăi; a continua să trăiască; a supravieţui. A fost ţinut şi Crîştea slugerul acest sat Vlădaia cît a fost în viaţă (a. 1622). ARH. OLT. XVII, 84. De greşele, de căderi cumplite... Să mă curăţăşti pînă-s în viaţă. DOSOFTEI, PS. 59/14. Fiind tot în viaţă Toader Jora banii dumisale hatmanului nu i-au dat (a. 1760). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 63. Copiii nu să vinuiesc la alisverişurile şi datoriile părinţilor lor pînă cînd sînt părinţii lor în viaţă. PRAV. COND. (1780),
 130. Acestea învrăjbitori,... fără de căutare la pruncii lor, care doară să află în viaţă, să vor osîndi şi să vor judeca spre moarte (a. 1788). ŞA I, 139. Rămăsăi pănă acuma în viaţă, budai-deleanu, ţ. 166, cf. 209. Nu poate el să fie
 bine încredinţat că va rămînea cu viaţă. CANTEMIR, S. M. 238/4. Să caute pe comendantul lor, socotind că dacă ar fi încă în viaţă, printr-însul să capete a lor mîntuire. ALBINEŢ, M. 75/9. El încunoştinţă în urmă pe regenta Sofia că s-ar fi aflînd în viaţă. ASACHI, s. L. II, 37. Să nu spui la nimeni că sînt în viaţă. GHICA, s. 303, cf. 306. Pe cînd era în viaţă avea o înălţime de opt picioare. BARONZI, I. L. I, 95/26, cf. COSTINESCU. Sînt în viaţă astă dată: Deci pot încă a mai fi. BOLINTINEANU, P. II, 303. La cei ce mai sînt în viaţă din vechea „Junime” literară... a rămas ceva statornic şi comun. MAIORESCU, CR. II, 340. Cum de a mai rămas cu viaţă după atîtea suferinţi? XENOPOL, I. R. VI, 69, cf. COŞBUC, ,ρ. I, 92. Părul lui cînepiu cît fusese în viaţă, acum era alb ca zăpada. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 82. Dintre membrii fundatori mai sunt în viaţă 19. PĂCALĂ, M. R. 395. Această numire istorică... o întîlnim... de pe timpul cînd era încă în viaţă fostul consilier imperial. ARH. OLT. V, 100, cf. CADE. Mai erau în viaţă încă vreo zece. SADOVEANU, O. XXI, 345. Are presimţirea... că Pica nu mai este în viaţă. CĂLINESCU, B. I. 363. înălţate stăpîne, nu au mai rămas decît doi ieniceri în viaţă. CAMIL PETRESCU, O. I, 220. Tatăl Domniei voastre nu mai e în viaţă. VINEA, L. I, 157, cf. DL. Deasupra ei pluteşte un aer rece. Adesea-mprăştiat şi respirat De oamenii care mai sînt în viaţă Dar sufletul de mult şi-au îngropat. LABIŞ, P. 115. Rănit fiind, rămăsese în viaţă. PANAITESCU, O. Ţ. 228, cf. M. D. ENC. (Eliptic) Nu pot să mă încred ochilor mei, zisei după o scurtă tăcere; tu, în viaţă? ALECSANDRI, o. P. 29. A da viaţă (cuiva sau la ceva) = a) (mai ales în forma a da cuiva viaţa) a face să ia fiinţă, a crea; a naşte, a aduce pe lume. Elu ţe-au datu viiaţa şi zile (a. 1619). GCR I, 54/26. Dumnezeu, carele v-au dat voao viaţa, vă va da cu adevărat şi alte cele de lipsă. PETROVICI, P. 230/13. Tu mi-ai dat viaţa şi toate aceste averi. MARCOVICI, D. 4/13. Cînd îmi dedeşi viaţa... Ştiai ce-mi scrie soarta? BOLLIAC, o. 130, cf. CADE. Acum aceşti oameni care mi-au dat viaţa şi, o dată cu ea, cîte o parte din temperamentul lor, se despart şi mă lasă singură în voia valurilor. CĂLINESCU, s. 78, cf. DEX 226. (Cu schimbarea construcţiei) Trăiesc, căci viaţa, Amară pedeapsă, în dar mi s-a dat. ALEXANDRESCU, o. I, 91; b) a face să trăiască din nou, a învia; (fig.) a reînvia (2). El ştie să dea viaţă unui om spînzurat. BOLLIAC, O. 36. Istoricul simte şi vede cu ochii cugetului panorama tuturor scenelor trecute, cărora le dă o nouă viaţă. COLUMNA, VII, 162. Din inimă-i pămîntul la morţi să deie viaţă. EMINESCU, o. I, 94. Pârvan a dat viaţă ruinelor, a făcut să vorbească mormintele, a reînviat pe morţi. D. guşti, P. A. 71; c) (fig.) a face să apară, să se producă, să se manifeste; a face să prindă substanţă, conţinut. Credincios ţintirei adevăratei religiuni, a da viaţă rugăciunilor şi cuvîntului prin fapte,... prin rugi fierbinţi chemă agiutoriul ceriului. ASACHI, S. L. II, 68. Gîndirea, duhul dumnezeiesc, ce zideşte şi credinţa ce dă viaţă..., lumea veche se prăvăleşte şi pe a ei dărîmături slobozenia se înalţă. RUSSO, S. 127. Lună tu, stăpîna mării, pe a lumii boltă luneci Şi gîndirilor dînd viaţă, suferinţele întuneci. EMINESCU, O. I, 130. Lipsind... cel mai puternic sprijin ce ar fi putut da viaţă acestei instituţii..., Banca Naţională a Moldovei trebui să închidă definitiv porţile sale. N. A. BOGDAN, C. M. 172. Locomotiva se naşte sub ochii noştri, noi o creştem, noi îi dăm viaţă. SAHIA, s. A. 52. Realitatea socială fiind singura care dă viaţă teoriilor. rev. fil. 1971, 1 530; d) (fig.) a anima, a însufleţi. Aerul de bucurie şi dragoste... da viaţă la acest tablou cu adevărat magic. AR (1837), 35lV32. Glob rubinos [luna]... nopţei dînd mişcare şi viaţă. ALEXANDRESCU, M. 20. Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, POEZII, 280. Pentru a da viaţă peisajului adormit,... poetul evocă o ţărancă venind fuga spre fîntînă. GHEREA, ST. CR. III, 294. Se-aud tălăngi, Dînd
2489
VIAŢĂ
-445-
VIAŢA
 viaţă depărtărilor. SĂM. VIII, 595. Oaspeţi gălăgioşi de vară... dau viaţă stufăriilor. BĂCESCU, PĂS. 309. Note şi informaţiuni, apoi dări de seamă dau multă viaţă acestei reviste. ARH. OLT. V, 82, cf. DRAG ANU, ROM. 8, DEX 226. A lua (sau a căpăta) viaţă = a lua fiinţă, a se contura. Şoaptele, adînci murmure,... iau viaţă în pustii. ALEXANDRESCU, M. 20. In vreme ce vorbim..., mîna lui dibace aşeza culorile, iar tabloul căpăta viaţă sub ochii mei. ANGHEL, PR. 167, cf. dl, dm, M. D. enc., DEX. A prinde viaţă v. p r i n d e (VI 1). A (se) ţine în (sau cu) viaţă sau (învechit) a ţine (cuiva) viaţa = a (se) menţine viu; a trăi (1) sau a face să trăiască. Cine poate să-mi ţie viaţa în vecie? MARCOVICI, C. 12/6. Te minunai cum se mai ţine cu viaţă o fiinţă atît de istovită şi aşa de lipsită de hrană. ap. TDRG 1595. Ano, mamă, bine că Dumnezeu m-a ţinut cu viaţă, ca să-mi văd dreptatea la lumină. BASSARABESCU, s. N. 158. Conţescu avea un atac violent de uremie, se sufoca, era ţinut în viaţă cu baloane de oxigen. CĂLINESCU, B. I. 100. Acesta numai m-au ţinut în viaţă şi m-au mîngîiat. SBIERA, P. 297, cf. DEX 987. A lăsa (ori a cruţa, a ierta cuiva) viaţa sau a dărui (cuiva) viaţa (ori, popular, viaţă), a lăsa (pe cineva) în (sau cu) viaţă, (învechit) a ierta (pe cineva) cu viaţă = a-i permite, a-i îngădui (cuiva) să (mai) trăiască (după ce îi fusese hotărîtă moartea). Face pace şi-i iartă viiaţa.
 C. CANTACUZINO, CM I, 22. Ingăduindu-i şi lăsîndu-i în viaţă cîteodată... să văd că sînt cevaşi norociţi, id. ib. 28. Dumnezeu... s-au milostivit... şi le-au mai dăruit viiaţă (a. 1779). FURNICĂ, D. c. 54. Dăruieşte părintelui meu viaţa şi în locul lui omoară-mă pe mine. GOLESCU, P. 387/11. Darurile însemnătoare au înduplecat pe şeful espediţiunei, Ahmed, a dărui cetăţenilor genovezi viaţa. ASACHI, S. L. II, 214. Domnul fu silit a se îmblînzi şi a-i dărui viaţa. BĂLCESCU, M. V. 30. Mă hotărîi a cruţa viaţa nefericitei insecte. FILIMON, O. II, 14. O iertase cu viaţă. ODOBESCU, ap. TDRG 598. Dăruieşte-mi viaţă, Păsărilă, că te-oi dărui şi eu cu milă şi cu daruri împărăteşti. CREANGĂ, P. 268. Cruţă-mi viaţa, Aleodor. ISPIRESCU, L. 44. Dacă o ajung turcii, pe ea o batjocoresc şi poate o lasă cu viaţă, dar pe copii îi strivesc de stînci. GALACTION, o. 162. Ceartă-mă cum vei socoti, numai dăruieşte-mi viaţa. SADOVEANU, O. X, 181. Robii s-au sculat luminaţi la chipuri că li s-a iertat viaţa de cătră măria sa. id. ib. 249. Poţi fi orişcine şi picat din cer, Nu îţi iartă viaţa, ţi-o pîndesc şi-o cer. ARGHEZI, s. V, 171. Cei atacaţi se apărau cît se apărau, dar pe urmă dau şi cămaşa de pe ei, bucuroşi că sunt lăsaţi în viaţă. CAMIL PETRESCU, O.
 I, 55. Dacă voieşti să te las în viaţă, învaţă-mă cum pot ajunge ca să fiu mai mare decît Dumnezeu. MARIAN, O. I, 13. Frate, cruţă-mi viaţa şi lasă-mă slobod. RETEGANUL, P. I, 3. Ti mai lăs în viaţă, dacă-n spui uni sî găseşt'i împaratu Piricot. O. BÎRLEA, A. P. I, 438. (Cu topica inversată) Mulţi din cei mai tineri erau încredinţaţi că vinovaţilor viaţa le va fi lăsată. SADOVEANU, o. X, 176. Facă-se pe voia ta, Că m-a dat la spînzurat Şi io viaţa i-am iertat. TEODORESCU, P. P. 509. Să ruga Cu viaţă a-l lăsa. LIUBA - IANA, M. 42, cf. balade, II, 99. A păstra în viaţă v. p ă s t r a (2). A da (un) semn (sau, rar, semne) de viaţă v. s e m η (II 1). A scăpa cu viaţă = a se salva de la moarte, a rămîne cu zile. De să va prileji ucidere unul pre alt, pentru să scape di cela cu viaţă, uciderea să să cearte după voia giudeţului, iară nu cu moarte. PRAV. 116. I-au trimis la Ţarigrad... să pîrască pe Costantin Vodă întru atît cît. să nu scape cu viaţă nici Costantin Vodă, nici feciorii lui. ANON. BRÎNCOV., CM II, 345. încă mă mir cum am scăpat cu viaţă. CREANGĂ, P. 188, cf. 211. Numai o fată a scăpat cu viaţă, ca prin minune. TURCU,
 E. 183. Baremi eu am scăpat cu viaţă, slavă Domnului. REBREANU, R. II, 238, cf. PANAITESCU, C. R. 308. (F i g.) Cînticul scapă în veci cu viaţă. ODOBESCU, s. I, 184. A i se ţine (sau a-i sta, a-i atîrna) viaţa într-o aţă (ori într-un fir de aţă, de păr1, de pai) = a fi (mereu) într-o situaţie
 nesigură, precară; a fi în mare primejdie. Cf. I. golescu, ap. zanne, P. II, 801, HEM 2079. Văzu ăla că nu e glumă, că-i stă viaţa numai într-un fir de aţă, şi, ca să scape de moarte, spuse că la el este inelul. ISPIRESCU, L. 108, cf. ZANNE, P. II, 800. (Cu inversarea construcţiei) Necăjita lui viaţă Se ţi-ne-ntr-un fir de aţă. De sărăcie nu scapă, N-are după ce bea apă. PANN, P. v. I, 132/10. în chipul acesta îşi petrec marinarii, soldaţii în război şi toţi aceia a căror viaţă atîrnă de-un fir de pai. AGÂRBICEANU, A. 198. A (-şi) scuti viaţa sau a se scuti cu viaţă v. s c u t i (1). între viaţă şi moarte v. m o a r t e (1). A înceta (sau a se stinge, a se săvîrşi, învechit, a conteni) din viaţă ori a-şi sfîrşi (sau, învechit, a-şi săvîrşi, a-şi mîntui) viaţa, a i se sfîrşi (sau, învechit şi popular, a i se stinge, a i se săvîrşi) viata (cuiva) = a muri1 (1). Turcii, ca într-o proşcă săgita într-înşii, de-i umplea de săgeţi şi aşa s-au sfîrşit viiaţa lor. URECHE, L. 174. Peste puţine dzile s-au firşit viiaţa. M. COSTIN, O. 75. Alţii... întru multe dezmierdări şi bogăţii îşi săvîrşiră viaţa. VARLAAM - IOASAF, 34722. S-au săvîrşit din viaţă la 4 august. AR (1829), 174V5. Nu care cumva să îşi săvîrşească viaţa închişi în acele cule. GORJAN, H. IV, 21/13. Acolo ş-au sfîrşit viaţa (sfîrşitul sec. XVIII). MAG. IST. I, 279/29. Soarta celor lipsiţi... de apă este mult mai tristă... Se săvîrşesc din viaţă într-o furie de nebunie. FĂTU, D. 12/12. Parucicul Rîioşanul, încetînd din viaţă, silită au fost de au luat alt hotarnic (a. 1852). ARH. OLT. IX, 50. A contenit din viaţă şi s-a dus la al său rînd. PANN, P. V. II, 60/8. La 3 decembre 1825, soseşte la Constantinopole ştirea morţii împăratului Alexandru, patru zile înainte de a înceta din viaţă. GHICA, s. 129. Sîntul Venceslas şi-a mîntuit viaţa de pumnalele mume-si şi fratelui său. FILIMON, o. II, 115, cf. CANELLA, V. 115. S-a săvîrşit din viaţă... după o boală cruntă. ALECSANDRI, S.
 171. Leon Negruzzi... a încetat din viaţă în noaptea de 15 spre 16 iulie 1890. MAIORESCU, CR. II, 331, cf. ODOBESCU, s.
 II, 220, cf. GANE, N. III, 83. / s-au săvîrşit viaţa cu cinste, aici, în scaunul domniei. IORGA, C. I. I, 27. Pînă s-a săvîrşit din viaţă, îi rămăsese Sfinţiei sale o vorbă. SOVEJA, O. 71. Au încetat din viaţă împăratul...; au fost bolnav trei zile. ARH. OLT. V, 113. Lîngă omul acesta trebuia să-şi sfirşească viaţa. C. PETRESCU, î. I, 93. Descrise împrejurările în care poetul se săvîrşise din viaţă. STANCU, R. A. III, 39. Ciaka şi-a sfîrşit viaţa în Bulgaria. PANAITESCU, C. R. 308. S-a stins din viaţă în drum spre postul sanitar. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 7. Să te-adăpi cu lingura Pîn’ ţi-i sfîrşi viaţa! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 260. Cînd aude el aşa, i s-a firşit viaţa curînd, curînd. GRAIUL, I, 205. (Cu topica inversată) De viu despoindu-l de piale... viaţa s-au sfîrşit. CANTEMIR, HR. 211. Viu ca pasărea-ntr-un zbor, Pîn’ce viaţa-mi se sfîrşeşte ca şi lîna din fuior. ALECSANDRI, P. I, 9, cf. MAT. DIALECT. I, 119. Zidul rău mă strînge, Viaţa mi se stinge. BALADE, III, 13. înainte ne-a ieşi Şi viaţa ni s-a sfîrşi. folc. MOLD. II, 687. încetarea (sau stingerea, rar, săvîrşirea) din viaţă ori, învechit, încetarea vieţii = moartea (1), decesul. O digestiune slabă sau o respiraţiune defectuoasă aduc boală şi chiar încetarea vieţei. GHICA, c.
 E.  I, 237. Dangătul clopotului... vestea săvîrşirea din viaţă a unuia din ei. P. CONSTANT, R. 144. Agenţia de presă... a anunţat încetarea lui din viaţă, magazin IST. 1979, nr. 2, 42. Se împlinesc cincizeci de ani de la stingerea din viaţă a poetului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1988, nr. 18, 4/1. A primeni viaţa v. p r i m e n i (1). A-i lua (sau, învechit şi popular, a-i răpi, învechit, a-i stinge, a-i sfîrşi, regional, a-i strînge cuiva) viaţa ori (popular) a găti (sau, învechit, a lipsi) (pe cineva) de viaţă = a lua cuiva zilele; a omorî (1), a ucide. Cela ce va fura lucru svinţit den loc nesvinţit... să va certa..., iară să nu-i ia viiaţa. PRAV. 45. Cînd îm vei lua viaţa, Mă rog, Doamne, să-ţ văz faţa. DOSOFTEI, PS. 346/15. Zicea să-l piarză, să-i ia şi stăpînirea şi viaţa. ANTIM, O. 216. Să ruga lui D[u\mnezeu ca să-i lipsească de viaţă... pre amîndoi fără
2489
VIAŢĂ
-446-
VIAŢĂ
 milă cu un trăznet. MINEIUL (1776), 17vl/36. Ne nasc şerpii otrăvi şi cu acelea ne sting viaţa. MOLNAR, RET. 91/5. Cu sfat de obşte l-au lipsit de viaţă. DIONISIE, c. 207. Gîlcevindu-se cu vecinii au răpit deodată viaţa acestora. PETRO VICI, P. 249/24. Dumnezeu... i-a lipsit de viaţă. DRĂGHICI, R. 37/27. II... condamnară, iară Rabutin stă cu dinadinsul ca să-i ia viaţa, bariţiu, P. A. I, 251. Altul ar fi luat viaţa tinerei fete. NEGRUZZI, s. III, 289. Voiţi acum să-mi luaţi şi viaţa? FILIMON, o. I, 268, cf. BOLINTINEANU, P. I, 425, COLUMNA, VII, 131. Atunci simţii un topor care-mi despica inima firă să-mi răpească viaţa. DELAVRANCEA, S. 75, cf. PÂRVAN, G. 296. Vedenia mortului se ţine mereu de făptura celui care i-a luat viaţa. POPA, v. 29, cf. SADOVEANU, o. XXI,
 62, STANCU, D. 474. Sufletul celui mort... apare în visurile celor, care l-au cunoscut şi le spune cine i-a luat lui viaţa. PREDA, C. I. P. III, 311, cf. MARIAN, O. II, 228, RETEGANUL, P.
 IV, 4, PAMFILE, s. T. 29. Pe vineri dimineaţa Se gătesc să-mi ia viaţa. BALADE, II, 14. El puşca şi-o întindea Ca să-i strîngă viaţa. FOLC. TRANSILV. Iii, 186. Tu ai vru să-mi iei viaţa, şi n-ai ştiu cum să mă omori. o. BÎRLEA, A. P. I, 176. (Cu schimbarea construcţiei) Hăi! pe dînşii acuşi, acuşi să deie Şi dulce viaţă să le ieie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 197. Viaţa puteţi să mi-o luaţi, iar cinstea nu. GOLESCU, p. 379/14. Să mă duc ca să-l găsesc Şi viaţa să i-o răpesc! TEODORESCU, P.P. 115. Carnea să-i mănînc, Viaţa să i-o stîng. MARIAN, NA. 35. Ho, ho, ho, nu săgetaţi, Viaţa nu mi-o luaţi! id. s. R.
 I,  222. Pe crai mi l-o robit, De viaţă l-o gătit. BALADE, II,
 207. A primeni (pe cineva) din viaţă v. p r i m e n i (1). A ridica (cuiva) viaţa v. r i d i c a (I 7). A scoate (pe cineva) din viaţă v. s c o a t e (IV 4). A răpune (cuiva) viaţa v. r ă p u n e (1). A (-şi) pierde viaţa sau a se pierde viaţa cuiva v. p i e r d e (II 1). A se mîntui de viaţă v. m î n -t u i (5). A-şi lua (sau, învechit, a-şi răpi) viaţa = a se sinucide. Dacă mi-ar fi fost cu putinţă mi-aşfi răpit viaţa de desperare. ALECSANDRI, o. P. 44. Nu le rămîne altăceva de ficut decît a-şi lua viaţa. CONV. LIT. XI, 120. îl îngropau totdeauna... pe locul acela unde şi-a luat viaţa. MARIAN, î. 344. Hotărăşte să-şi ia viaţa, împreună cu a iubitei. VIANU, L. U. 318. O fată, o fiinţă umană, îşi luase viaţa fiindcă nu suportase nişte cuvinte. PREDA, C. I. P. Iii, 91. A-şi răpune viaţa v. r ă p u n e (1). A-şi ridica viaţa v. r i d i c a (I 7). A-şi da viaţa = a) a se jertfi (din devotament faţă de o persoană, pentru o cauză etc.). Să ne dăm şi noi viiaţa pentru paza turmei noastre. ANTIM, O. 365. Sînt gata a-mi da viaţa pentru tine. ISPIRESCU, L. 12. Tu nu trebuie să-ţi dai viaţa pentru nimic... Tu nu trebuie să mori aşa. D. ZAMFIRESCU, A.
 77. Şi-au dat viaţa pentru apărarea legii şi a neamului. SOVEJA, O. 42. Şi-ar da viaţa ca să apere femeia iubită. CAMIL PETRESCU, T. II, 37. Fiul meu şi-a dat viaţa pe front pentru ţară. preda, M. II, 260; b) (regional) a prefera moartea. Decît să-mi fiu ruşinată, Mai bine-mi dau a mea viaţă. BÎRLEA, L. P. M. i, 46. A-şi pune viaţa (pentru cineva) v. p u n e (A I 3). A-şi pune viaţa în joc (sau popular, la mijloc) sau a se juca cu viaţa = a se expune unui mare pericol, a risca foarte mult. Se întoarse... cu avîntul omului, care purtat şi orbit de un singur gînd îşi pune viaţa în joc. SLAVICI, O. I, 198. Semnul se numea răpuşie şi cel care nu-l respecta se juca cu viaţa. FRÎNCU - CANDREA, M. 114, cf. M. D. ENC., DEX. Nime n-ar fi cutezat să treacă pe vreo uliţă firă ca să-şi puie viaţa la mijloc. MARIAN, T. 265. (Cu topica inversată) Pot face altfel mai ales cînd viaţa Şi a ta junie tu le pui în joc? BOLINTINEANU, P. I, 253. A i se cumpăni (cuiva) viaţa v. c u m p ă n i. A-şi pune viaţa în primejdie sau (învechit) a se pune (ori a se băga, a cădea) în primejdia vieţii v. primejdie (1). A-şi pune viaţa întru pierzare v. pierzare (1). (Familiar) Pe viaţa mea, formulă de jurămînt pentru a întări o afirmaţie. Pre viaţa mea, o, domnul mieu,... şi pre credinţa mea, de voi descoperi, de voi grăi. CANTEMIR, I. I. II, 20. Pre viaţa me,...
 aşa mi-e de scîrbă să trăiesc singur, că mai bine moartea. RUSSO, S. 30. Cere mie ce vei vrea, Şi îţi dau, pre viaţa mea. BOLINTINEANU, P. II, 5. Asta nu credeam, pre viaţa mea, că sînt om bătrîn! DELAVRANCEA, H. T. 225. Sînt proaspeţi, dom ’le Năiţă; aseară i-am ficut, pe viaţa mea. BRĂTESCU-voiNEŞTi, p. 60. (Familiar) Să n-am parte de viaţa mea!, se spune pentru a întări o afirmaţie. Să n-am parte de viaţa mea... dacă-ţi voi călca cinstea! FILIMON, O. I,
 120. Să n-am parte de viaţa mea, de copiii mei dacă mint. ap. TDRG 1126. ♦ F i g. Impresie de viaţă (I 1) pe care artistul o creează în opera sa prin mjloace specifice. Cînd creezi şi ai fantezie,... mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează şi asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoinţă viaţa. ANGHEL, PR. 67. Intîlnim mai des... figurile predilecte ale artei religioase bizantine, figuri ţapene şi fără viaţă. PĂCALĂ, M. R. 486. Hallipa arătase pereţii albi, mînjiţi ici-colo cu ciudate desemnuri în cărbune,... lipsite de viaţă. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 41 .La metalul lustruit totul depinde de cum va cădea pe el lumina, care singură dă viaţă operei. OPRESCU, s. 130. ♦ F i g. (Mai ales în legătură cu verbul „a fi”; adesea urmat de un adj. pos.) Ceea ce constituie pentru cineva raţiunea de a trăi; obiect al iubirii, al admiraţiei cuiva. El era eroul, era idolul lor, era viaţa şi fericirea lor, era rumânul care făcea cît toţi rumânii.
 F.   AARON, I. II, 319/12. Tu singura mea stăpînă, tu viaţă, tu mîngîiere. CONACHI, P. 101. O! ţie-ţi dau tot, tu eşti viaţa mea. ALECSANDRI, O. VII, 539. Visuri trecute, uscate flori, Ce-aţi fost viaţa vieţii mele,... V-aţi dus cu anii. EMINESCU,
 O. I, 26. Tovarăş drag, de patruzeci De ani, ai fost viaţa lui. COŞBUC, P. I, 232. Viaţa mea era Alta. CAMIL PETRESCU, t.
 iii, 262, cf. 190. ♦ (învechit şi familiar; de obicei la voc.; adesea urmat de un adj. pos.) Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. Unde eşti, viaţa mea? halima (1783), 27v/9.
 O,   viaţ-a vieţii mele, de mă iubeai tu oare, Sub dulcea ta privire, ani-mi ar fi-nflorit. BOLINTINEANU, P. I, 200, cf. DL, dex. ♦ (Concretizat) Tot ceea ce are viaţă (II), fiinţă, s u f 1 a r e (II 2), v i e t a t e (I), v i e ţ u i t o a r e (I 1); s p e c. om (11); persoană (1); suflet (I 4). Deşchizi tu măra ta şi saturi toate viele (viul Η, vieţile v, v i t a D). PSALT.
 301. împăratul... vieţi iartă şi taie. CONACHI, P. 272. Astfel îmbii oaspeţi a morţii nempăcate Cosesc la vieţi în floare pe straturi sîngerate. ALECSANDRI, P. III, 97. Nu vedeţi c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagăn unor vieţe ce seminţe sînt de ură? EMINESCU, O. I, 157. Multe vieţi s-au stins, multe gospodării s-au pustiit din pricina înecului. DUNĂREANU, CH. 69. Cîte vieţi, cîte inimi, cîte suflete n-ar fi putut găsi mormîntul lor. HOGAŞ, DR. I, 164. Voinţa ei şovăia în faţa porţii de aramă zăvorită cu mistere care a înghiţit atîtea milioane de vieţi. REBREANU, I. 318. Dăscălia e lucru greu; n-o poate duce cumsecade decît acela care... are puterea să se bucure de sporul fiecărei vieţi cît de plăpîndă şi să o ajute. SOVEJA, O. 159. O viaţă suspină şi se tînguie... în larma eternă a străzii. ANGHEL, PR. 190, cf. DL, M. D. ENC., DEX. ♦ Putere (I 1), energie, vlagă1. Scoţîndu-l de supt unii, carii căzuse morţi peste dînsul, l-au aflat numai cu puţină viaţă. ALBÎNEŢ, m. 75/13. De mai ai zare de viaţă unde vei fi azvîrlită, Zi cetind astă scrisoare în lacrimi şi plîns urzită. CONACHI, P. 102. Searbăd, ţeapăn, sloi de gheaţă... Ah! de-abia mai are viaţă, De-abia umbră de simţire. ALECSANDRI, POEZII, 366. Puţinătatea de viaţă-i ucisese toate pornirile brutale, lăsîndu-i neatinsă puterea de abstracţie şi de idealizare. DELAVRANCEA, T. 320. Era... un amputat de mîini şi de picioare, o biată licărire de viaţă într-o candelă de lut hîrbuită. ANGHEL, PR. 51. Un molusc turtit mai are un pic de viaţă în el şi caută să se refacă. PÂRVAN, I. F. 133. Le vom azvîrli din pieptul unor ofticoşi secătuiţi de viaţă. ARDELEANU, D. 300. Cele de-o vîrstă cu tine sînt dă mult stoarse dă viaţă, nişte zdrenţe. CAMIL PETRESCU, O. III, 16. Băutura îl învineţise parcă, ai fi
2489
VIAŢĂ
-447-
VIAŢĂ
 zis că vinul alunga viaţa din el în loc s-o biciuie. PREDA, C. I. P. II, 367. Aveam impresia că viaţa mi se scurge din trup. românia literară, 1988, nr. 15, 21/1. 0 L o c. adj. Fără (de) viaţă sau fără (un) pic de viaţă = a) (despre oameni sau părţi ale corpuluit lor) cu funcţiile vitale parţial pierdute; lipsit de vigoare, fară vlagă. Acolo sosind maica duioasă Ş-află fîiul mai fară viaţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 210. Peliţa ei sămăna cu batista subţire, fară pic de viaţă. NEGRUZZI, s. I, 50. Era palid, rahitic, jară un pic de viaţă pe faţă. PAPADAT-BENGESCU, o. II, 284, cf. DL, M. D. ENC, DEX. Nu vedeai inima mea Cît de ferbinte iubea Ş-acum, ca un sloi de gheaţă Rece e şi fär’ de viaţă. BIBICESCU, P. P. 107; b) (despre ochi) cu privirea fixă, fară ţintă. Vedeţi-i stînd la porţi Cu gurile în aer, cu ochii fară viaţă, Cu braţele spre ceruri. BOLLIAC, O.
 201. Ochii ca sticla duşi în fundul capului fară o rază de viaţă, caragiale, o. i, 121; c) (despre obiecte sau despre abstracte) artificial; neviabil. Pedantismul moldo-român... au produs o literatură fară viaţă, espusă criticei şi care niciodată nu va cîştiga dreptul de împămîntenire. RUSSO, S.
 43. S-aprind luminile electrice reci, fară viaţă. CARAGIALE,
 0.  IV, 124. Pier cuvintele şi frumoasele expresiuni ale graiului nostru popular şi locul lor îl iau neologismele neînţelese şi fară vlagă şi viaţă în ele. CIAUŞANU, V. 8. Normele genurilor sunt numai scheme fară viaţă, şi niciodată ele n-au alcătuit substanţa unei viziuni artistice. CONSTANTINESCU, S. I, 90. Nu poate găsi decît concepte reci, jară viaţă. v. ROM. iunie 1973, 150. în puterea vieţii v.pu-t e r e (I 1). 0 E x p r. Sărac de viaţă v. s ă r a c (8). A prinde viaţă sau a prinde Ia viaţă v. p r i n d e (VI 1). A aduce (sau, învechit, a întoarce, a trezi pe cineva) la viaţă = a face (pe cineva) să-şi revină în simţiri; a întrema, a însănătoşi (pe cineva). O, mamă!... Mă trezişi la viaţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 211. Pe ceialanţi prin feluri de doftorii i-au adus la viaţă. DRĂGHICI, R. 27/23. S-au apropiet de dînşii şi aburind sănătate I-au întors la a lor viaţă, i-au umplut de fericire. CONACHI, P. 87. Doamna... era aproape moartă... Cu mare greu au adus-o la viaţă. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 32, cf. M. D. ENC. (Cu topica inversată) Toată putregiunea cu-răţindu-i, iarăşi la viaţă l-au întors. CANTEMIR, I. I. II, 17. Pe Parpanghel abia la viaţă întoarce mamă-sa isteaţă. budai-deleanu, Ţ. 191. A reveni la viaţă v.reveni1 (2). A avea şapte vieţi = a avea o mare rezistenţă fizică; a trăi mult. Românul are şapte vieţi In peptu-i de aramă! ALECSANDRI, POEZII, 438, cf. SADOVEANU, O. XX, 136, RALEA, S. T. III, 210, PREDA, C. I. P. II, 136.
    2.     Vivacitate, vioiciune; veselie (1), bună dispoziţie, exuberanţă. Tu [vinul] eşti mirul sînt dintru toate ales Ce viaţă dai, mîngîind pre toţi. BUDAI-DELEANU, Ţ. 134. Via cere sapă adîncă şi deasă ca să ne dea nouă leac de viaţă.
 1.  GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 304. Acum e primăvară Şi e dulcea lună mai, Cînd în sinuri şi pe-afară Tot e viaţă, tot e rai. ALECSANDRI, POEZII, 401. In mine Simt din nou tumultul vieţii şi renasc dintre ruine. MACEDONSKI, O. I, 220. Le aduse cîte un pahar de rachiu ca să le mai dea viaţă. CONV. LIT. XXII, 415. Din colorarea străvezie a pielei, din ochii limpezi, din gura veselă, viaţa se revărsa în valuri.
 D. ZAMFIRESCU, R. 106. Era băiatul unui grec, comerciant în cartierul de sus. Frumos, deştept, vioi, strălucitor de viaţă, era sufletul unei bande de petreceri; nu era viţios, dar însetat, flămînd de trai. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 25. O nevastă plinuţă, albă ca tine, cu ochi mari, verzi, numai viaţă, strălucitoare de curăţenie şi sănătate.
 CAMIL PETRESCU, P. 165. Tot trupul îi tremură de viaţă. SAHIA, S. A. 66, cf. SCRIBAN, D. Sînt suspine nu de tristeţe, ci de imensă viaţă, o frămîntare de frunze într-un codru infinit. CĂLINESCU, C. O. 310. Privirea-i strălucea de viaţă. PREDA,
 C.  I. P. I, 70. Nici nu ne trece prin minte că anumiţi oameni, unii care clocotesc de viaţă lîngă noi, o vor părăsi cînd păreau a nu cunoaşte ofilire fizică sau intelectuală, v. ROM.
 iunie 1973, 182. 0 L o c. adj. Plin de viaţă = (despre oameni) viguros, sănătos; energic, dinamic, activ; vesel, exuberant. Românii sînt încă plini de viaţă! RUSSO, s. 48. Va vedea în acest district oameni... foarte robuşti şi plini de viaţă. HASDEU, i. c. I, 309. Cîntat-am, plin de viaţă, Al vieţii dar plăcut. ALECSANDRI, POEZII, 103. Aruncată plină de viaţă în lume. caragiale, o. III, 263. La faţă era roşu ca un bujor, se vedea că este plin de viaţă, plin de putere. TURCU,
 E.    157. Ea îl revedea, adolescent plin de viaţă. D. ZAMFIRESCU, R. 277. Cu un an mai nainte plecaseră cu toţii, tineri şi plini de viaţă. SOVEJA, O. 42. Prefectul era un bătrînel mărunţel şi rotofei,... plin de viaţă şi vioiciune. REBREANU, R. I, 218. E plin de viaţă, uneori cu izbucniri năprasnice. CAMIL PETRESCU, t. i, 8. Tînăr, plin de viaţă, cu plete pe umeri şi cu coroană pe cap. ARH. OLT. XVII, 195. O femeie este plină de viaţă, tulburătoare. CĂLINESCU, S. 63. îl înţeleg şi pe tata, care e plin de viaţă. id. ib. 78. Elita, ştie toată lumea, eplină de viaţă, veşnic într-o euforie verbală..., rezultanta unei robusteţi fizice, s iunie 1960, 35. Era... plină de viaţă, ceea ce... nu-i stătea bine deloc. PREDA, C. i. P. Iii,
 314,  cf. M. D. ENC. De viaţă = (despre oameni) căruia îi place să petreacă; vesel (1); sociabil (1). Studenţii îl simpatizau, nu numai pentru humorul lui ţărănesc, ci şi pentru că auziseră că era băiat de viaţă, la un pahar de pildă, pe lîngă alte năzdrăvănii, cînta cu cuţitul în dinţi, un truc de pe-acolo de la el din sat. PREDA, C. I. P. I, 212, cf. M. D. enc., dex. 0 L o c. a d v. Cu viaţă = cu putere. Nu ştia cum şi cine îl frage cu viaţă din genunile jară fund. voiculescu, P. 1,48, cf. M. D. enc., dex. ♦ P. a n a 1. Animaţie, însufleţire; forfotă. In restul sanatoriului o viaţă vertiginoasă agita tot localul De-a lungul coridoarelor, de prin pereţii odăilor, de pretutindeni fremăta o muncă vie. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 257. în cetate viaţa tropota. BACOVIA, O. 47. Uzina a regăsit-o mai plină de viaţă. SAHIA, S. A. 56. Laguna s-a aprins de viaţă. RALEA, S. T. I, 268. In oraşele mari... viaţa mişună... pe străzile centrale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 20, 7/3.
     3.    (Biol.) Ansamblul fenomenelor biologice (creştere, reproducere, autoreglare etc.) pe care le prezintă toate organismele vegetale şi animale de la naştere pînă la moarte. Plîntele, precum s-au zis, numai aşa- numită viaţă au, dară nici o simţire. ŞINCAI, în ŞA I, 657. Viaţa nu stă numai în sînge şi în organele organismului..., ci şi în puterea nervoasă. EPISCUPESCU, PRACTICA, XXXV/l3. Lucrarea sau slujba, carea fîeştecare sistemă a trupului are a o împlini, la un scop trăgînd, fac viaţa organismului, antrop. 12/8. Membrana mucoasă... îmbracă organele vieţii trupeşti, ib. 29/19. Aceste trii organe sînt cele mai neapărat trebuitoare unelte pentru ţînerea vieţii animale. ALBINEŢ, M. 47/2. Fiinţa acestui trup străin în unul sau altul din aceste organe, atît de puternice la ţinerea vieţei, va produce efecte... grave... şi vor compromite sănătatea. MAN. SĂNĂT. 19/8. Aerul... este... unul din principii mai lucrători în viaţa plantelor. BARASCH,
 B. 3. Adevărata descoperire a lui Darwin şi Wallace va fi foarte reală chiar cînd se va esercita nu în totalitatea vieţei organice..., ci numai în totalitatea fiecărei specie separate. HASDEU, I. C. II, 2. Un om nu rămîne după un timp oarecare cum l-ai lăsat mai nainte: omul este viaţă organică. MAIORESCU, CR. II, 155. Edgar Quinet... spune că viaţa nu a apărut în cutare timp, în cutare sau cutare epocă geologică, ci ea aparţine universului, este de natură cosmică. ARHIVA,
 I, 290, cf. ENC. ROM. Aerul, temperatura şi apa ocupă primul rang prin rolul cu totul indispensabil ce-l au asupra mersului şi dezvoltării vieţei tutulor fiinţelor organizate. GRECESCU, FL. 685. Linia devenirei istorice e ceva cu totul caracteristic şi deosebit faţă de liniile de devenire ale simplei vieţi organice. PÂRVAN, I. F. 52. Nu există decît foarte îndepărtate analogii între viaţa unui animal care asimilează şi dezasimilează continuu şi imobilitatea
 2489
VIAŢĂ
-448-
VIAŢĂ
 cristalului. MARINESCU, P. A. 44. Viaţa nu poate exista decît înlăuntrul unei zone temperate ce înconjoară pe fiecare dintre focurile acestea cereşti la o distanţă anume. CAMIL PETRESCU, P. 399. Soarele... ne trimite lumină şi căldură, fară de care viaţa pe pămînt ar înceta. ENC. TEHN. I, 101. Fără apă, solul şi vegetaţia, ca şi viaţa în general, nu ar putea exista. CHIRIŢĂ, P. 218. La o temperatură mai ridicată, organele vegetative trec de la viaţa latentă la viaţa activă. AGROTEHNICA, II, 11. Apa e elementul în care s-a produs şocul primordial al naşterii vieţii, un trăsnet, şi lanţul de aminoacizi a început să palpite. PREDA, C. I. P. II, 221. Cele mai vechi urme de viaţă de pe Pămînt datează de circa 3 miliarde de ani. DER. La baza vieţii stau prefaceri biochimice multiple. ABC SĂN. 22. Descartes neagă... fenomenelor vieţii organice orice fel de caracter specific diferit de natura neanimată. REV. FIL. 1971, 1575.
     4.  C o m p u s: (Bot.; regional) Viaţa-omului =
 a) gheaţă (Bégonia semperflorens). Cf. BORZA, D. 29, 301;
 b) crăciun (Bégonia metallica). Cf. id. ib.
     II.     1. Existenţă umană, petrecere a omului pe pămînt; curs al lucrurilor pămînteşti. V. 1 u m e. A lumii cînt cu jale cumplită viiaţa. Cu griji şi primejdii, cum ieste şi aţa, Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare, O, lume hicleană, lume înşălătoare. M. COSTIN, O. 319. Isachie Comneno,... de viaţă deznedejduindu-să, singur au lăsat împărăţia şi s-au călugărit. CANTEMIR, HR. 382. Tu vei acum să mă faci lipsit de desfătările vieţii (a. 1750). GCR li, 47/8. Am urît viaţa, căci vicleană iaste asupra mea fapta cea făcută supt soare, că toate sînt deşertăciune şi necăjirea duhului. MICU, în ŞA I, 79. Voi cuvînta... despre scurtarea, despre nestatornicia, despre slăbiciunea vieţii omeneşti. MAIOR, P. 19/12. Aşa facă cui viaţa e dragă, Şi va scăpa dă moartea urîtă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 114. Omul, fie măcar cît de sărac, tot îi place viaţa. GOLESCU, P. 141/15, cf. MARCOVICI, D. 3/14. Asta-i lumea! asta-i viaţa! te-ai înălţat, te-ai mărit,... Azi în ţărnă şi-n cenuşă ale tale se prefac! CONACHI, P. 204. Politica adîncă stă în fanfaronadă Şi ştiinţa vieţii în eroism cumplit. ALEXANDRESCU, M. 5. Avea d-abia 18 ani şi-i plăcea viaţa. HASDEU, I. C. I, 80. O dulce copiliţă!... Tu singurică viaţa făcuşi să o iubesc. BOLINTINEANU, P. I, 200. N-avusese încă timpul a preţui chinurile ş-amărăciunile vieţii. ODOBESCU, S. I, 383. O, moartea e-un haos, o mare de stele, Cînd viaţa-i o baltă de vise rebele, O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Cînd viaţa-i un basm pustiu şi urît. EMINESCU, o. I, 38. Aşa l-am cunoscut..., lacom de plăcerile vieţii. CARAGIALE, O. III, 3. O luptă-i viaţa; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. COŞBUC, P. I, 194. Tata era cel mai tînăr, dară mai cu chipzuială şi mai deştept în ale vieţii. SBIERA, F. s. 7. Oricît de mizerabilă e viaţa, ea are totuş o licărire de ideal, către care tind cei ce nu sunt cu desăvîrşire stricaţi. D. ZAMFIRESCU, A. 50. Toţi şi toate, mobile şi oameni, uitaseră... pe trecutul stăpîn şi se plecau întîmplărilor, căci se vede că aşa e făcută viaţa. ANGHEL, PR. 42. Am înţeles rostul lumii, am înţeles că omul o dată trăieşte şi că prin urmare trebuie să stoarcă toată fericirea pe care poate să i-o dea viaţa. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 19. Vorbea tot mai cu multă însufleţire despre educaţia ce li se face, despre problemele mari de viaţă cu care profesorii încearcă să-i familiarizeze. AGÂRBICEANU, A. 198. Prietenia..., ce dar al vieţii! Să suferi şi să fii singur, dar să ştii că, undeva, cineva te iubeşte. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 20. Viaţa-i pretutindeni cu aceleaşi deşertăciuni, cu aceleaşi aşteptări şi mai ales cu aceeaşi faţă spăimîntătoare care retează scurt aripile avîntului. rebreanu, i. 475. Tu eşti un copil... nu cunoşti viaţa. CAMIL PETRESCU, T. II, 47. N-am văzut om pe lume mai fără habar ca dînsul de realitatea vieţei. BRĂESCU, M. B. 137. Copilăria lui creştea spre viaţă ca zborul unei ciocîrlii spre soare. TEODOREANU, u. C. 19. Tu să înveţi... a iubi viaţa şi oamenii. SADOVEANU, O. XV,
 359. Simţim o atitudine mai critică... în faţa vieţii şi a societăţii. OPRESCU, s. 108. Viaţa trebuie trăită înainte de toate cu nobleţe. ARGHEZI, S. IX, 191. E o fată a cărei educaţie a fost neglijată, nu ştie să se conducă singură în viaţă. CĂLINESCU, S. 602. Sînt oameni destinaţi să nu trăiască decît partea urîtă a vieţii, id. C. o. 23. După ce descoperim că viaţa n-are nici un înţeles, nu ne rămîne altceva de făcut decît să-i dăm un înţeles. BLAGA, Z. 11. Schopenhauer... crede că viaţa e iremediabil rea pentru toată lumea. RALEA, s. T. I, 37, cf. DL. A scris mult pentru femei,... simţea nevoia să le împărtăşească concluziile unei fiinţe lucide care n-a trecut niciodată pe lîngă viaţă, ci a îmbrăţişat-o cu toată făptura ei sufletească. V. ROM. iunie 1973, 183, cf. M. D. ENC., DEX. Viaţa omului E ca floarea cîmpului; Dimineaţa înfloreşte, Peste zi se veştejeşte. JARNÎK
-  BÎRSEANU, D. 148, cf. ALECSANDRI, P. I, 123, RUSSO, S. 186. Viaţa omului, Ca oul în mîna copilului. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. II, 803. Dulce e viaţa, dar scump o plătim. ZANNE, P. II, 802. Viaţa omului, luptă necontenită, id. ib. VIII, 135.
0  (In limbajul bisericesc; cu determinări ca „aceasta”, „de aici”, „noastră” etc.; în opoziţie cu viaţa de apoi) Nu cu rrugirosul arrgintu sau auru izbăvitu-vă de deşarrta a voastră viaţă de tătînri pridădită. COD. VOR.2 71713. Să nu se lipească lîngă păcatele vieţiei aceştiia. CORESI, EV. 69. Pentru pohta ceştii lumi şi pentru puţinea dulceaţă a vieţiei den ceastă lume, săblăzneaşte-se de el. id. ib. 72. Cîte ceareri sînt în Tatăl Nostru?... Patru cearere despre viiaţa aceştii lumi (a. 1607). GCR I, 42/25. Căci care e viaţa voastră? Că abur iaste, carele întru puţin să arată şi apoi piare. BIBLIA (1688), 9112/7. Ce dar socotiţ că vor lua unii ca aceia şi în această viaţă şi în ceilaltă? ANTIM, O. 173. Să cunoască scurtarea vieţii aceştia carea pînă acum i s-a părut a fi îndelungată. ŢICHINDEAL, F. 464/26. Scumpul bogat într-această viaţă trăieşte ca un sărac. GOLESCU, P. 6/1. Ne-au arătat atîtea mijloace spre mîntuirea şi fericirea noastră în viaţa aceasta şi în aceea ce va să fie. POTECA, F. 353/1. Chiar dintr-această viaţă vei gusta rodurile virtuţilor şi ale bunătăţilor tale. MARCO VICI, D. 9/21. Toate dau şi primesc reazim în pămînteasca viaţă. CONACHI, P. 290. Astfel trăiesc acolo aceşti oameni, a cărora fiinţă e cu totul închinată lui Dumnezeu şi nu vieţei acesteia. PELIMON, I. 236/30. Ah! sfîrşească-se îndată Astă viaţă de durere! Vie moartea aşteptată Ca o dulce mîngîiere. ALECSANDRI, P. I,
16.   Ce-ai fost în astă viaţă, ţărînă pămînteasca? BOLINTINEANU, O. 198. Fericirea în viaţa aceasta şi în ceialaltă se făgăduieşte acelor cari vor împlini vroinţa lui D[\xmno\zeu. CONTEMPORANUL, I, 709. Făcliile ridică - se mişc-în line păsuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene, Monahi, cunoscătorii vieţii pămîntene. EMINESCU,
o. I, 92. Desigur, viaţa de aici e o nenorocită zbuciumare în mocirla materiei. PÂRVAN, I. F. 121. A înţeles că cheia acestei vieţi nu-i răutatea, ci blîndeţea. SADOVEANU, O. XXI,
581.  Noi nu ne-am născut ca să fim fericiţi..., fiindcă în legile care guvernează viaţa aceasta noţiunea nu este inclusă, preda, C. I. P. I, 321. 0 E x p r. Valurile vieţii v. v a 1 1 (I 1). Cînd ţi-e viaţa mai dragă = cînd nici nu te aştepţi, cînd nici nu gîndeşti. Cf. dl, dex, zanne, p. ii, 803. A izbuti (sau a răzbi) în viaţă = a reuşi să ajungă într-o situaţie materială sau socială bună (în ciuda vicisitudinilor, a greutăţilor inerente). Voi munci, voi răzbi în viaţă, dar cu tine şi pentru tine. CĂLINESCU, E. O. I, 223. Idealul tău, Felix, e foarte frumos,... e un ideal de tînăr care va răzbi în viaţă. id. ib. II, 271. Toţi cei care îşi ajung scopul, care au izbutit în viaţă, aşa au procedat, alţii însă... ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 18/3. A intra în viaţă = a) (despre oameni; şi în forma a păşi în viaţă) a începe să se confrunte cu realitatea. Cum a intrat el în viaţă? Cît amor de drept şi bine, Cîtă sinceră frăţie adusese el cu sine? EMINESCU, O. I, 53. Doi tineri absolvenţi ai Politehnicii... păşesc în viaţă.
2489
VIAŢĂ
-449-
VIAŢA
V. rom. ianuarie 1965, 206; b) (rar) a începe să activeze, să funcţioneze. Guvernul cel nou... va intra în luna lui marţiu în viată. VASici, ap. bariţiu, c. ii, 47. A i se fi urît (cuiva) cu viaţa (sau de viaţă) v. u r î. A se sătura de viaţă v.sătur a (3). À (se) trece (sau a se petrece, învechit şi popular a se muta, a se strămuta, a ieşi, popular, a se duce) din (sau de Ia această) viaţă = a muri1 (1). Era 100 de ani de cînd ieşise dintr-această viiaţă. CANTEMIR, HR. 130. Să petrecu din viaţa aceasta întru această zi. MINEIUL (Î776), 63vl/37. Au căpătat oftică şi s-au trecut din viaţă. DRĂGHICI, R. 3/13. Kodrat curînd se trecu din viaţă veninat la 1254. SĂULESCU, HR. I, 170/18. S-au dus... în Moldova, unde s-au trecut din viaţă (a. 1856). URICARIUL, IV, 411/5. Fiecare om, mutîndu-se din viaţa aceasta, trebuie... să treacă peste o mulţime de rîuri şi pîraie. MARIAN, î. 300, cf. CANDREA, F. 219. Mă gîndesc s-o aduc să rămîie în locul meu cînd oi ieşi din viaţă. SADOVEANU, O. XXI, 333, cf. id. E.
71.  Miai s-a petrecut din viaţă. CAMIL PETRESCU, O. I, 170, cf. DL IV, 255, M. D. ENC., DEX 897. Cînd va fl de dimineaţă, Să te duci din astă viaţă. JARNÎK - BÎRSEANU, D, 259. Trecere din viaţă v. t r e c ere (I 2). A purcede dintru această viaţă v, purcede (I 1). (învechit, rar) A muta (sau a izgoni) (pe cineva) din (această) viaţă = a omorî (X) (pe. cineva), l-au turnat jeratic preste cerbice şi aşa o au mutat dintr-această viaţă trecătoare. DOSOFTEI, V. s. septembrie, 20r/9. Răul tăinuit... pre cel ei supus întîi din sănătate, apoi şi din viaţă îl izgoneşte. CANTEMIR, I. I. II, 65. (învechit, rar) Mutare dintru această viaţă = moarte (1), deces. Sunetul clopotelor vesteşte mutarea unui vecin dintr-această viaţă în ceialaltă. marco Vi ci, d. 27/14. A se schimba din viaţă (în neviaţă) sau a se schimba din viaţa aceasta lumească v. schimba (I 5). ♦ (în opoziţie cu
i m a g i n a r, i r e a 1) Realitate (1), lume obiectivă. Au trăit afară de societate şi s-au luat în dragoste cu sisteme afară de viaţă. RUSSO, S. 165. E minune oare că pentru el visul era o viaţă şi viaţa un vis? EMINESCU, p. L. 28. Ioan îşi împreună mînile şi se uită în estaz la acel portret mare ca-n viaţă. id. G. P. 91. Viaţa e mai tristă ca arta. PÂRVAN, I. F. 206. în teatru, ca şi în viaţă, faptele, unele sau altele, nu erau cel mai important lucru. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 355. Sub pretextul unei reproduceri mai exacte a vieţii în toţ ce are mai uniform şi şters,... naturalismul francez a lunecat uneori la reproducerea principială a banalităţii. LOVINESCU, C. vii,
125. Arta cere în fizicul actorului tot atîta variaţie cîtă a creat viaţa. CAMIL PETRESCU, P. 6. Nu pretindem... că aşa trebuie să se întîmple „ în viaţă”, id. T. II, 37. Dumneata stai numai în marginea vieţii şi... nu ai antene ca să-i pătrunzi tainele. SADOVEANU, o. XXI, 261. Romanticul frămîntat de chemările adverse ale smîrcurilor şi ale paradisului se fixează în materialitatea vieţii. CONSTANTINESCU, s. I, 73. Cărţile... pentru noi sînt viaţa surprinsă în ceea ce are ea mai acut. CĂLINESCU, B. I. 50. Discutarea raporturilor artei cu viaţa e mai necesară ca oricînd astăzi, id. C. O. 379. Charlie Blum rămîne un om alături de sine, deoparte, cu visul de braţ şi mai puţin cu viaţa. PERPESSICIUS, M. IV, 245. Comparaţia vieţii cu teatrul şi cu visul a fost un motiv literar care... a cunoscut o întinsă difuziune în Renaştere, vianu, L. u. 61. Reflectarea veridică a vieţii nu poate fl identificată cu noţiunea de realism. IST. T. I, 16. Asemenea preocupări fac cinste cercurilor literare din Los Angeles şi dovedesc încă o dată că literatura mai poate rivaliza cu viaţa. V. ROM. aprilie 1973, 176. 0 E x p r. A traduce în viaţă v. t r a d u c e (I 2). Traducere în viaţă v. t r a d u c e r e (2). ♦ (Filoz.; în opoziţie cu n e f i i n ţ ă) Faptul de a fi; fire, fiinţare. Viaţa adevărată se întemeiază în lucrarea lui Dumnezeu asupra zidirilor sale şi a omenirei colective asupra fiecărui om în parte, în unirea materiei cu spiritul, a eului cu lumea din afară. BĂLCESCU, M. V. 5. La-nceput, pe cînd fiinţă nu era, nici nefiinţă, Pe cînd totul era lipsă de
viaţă şi voinţă... Fu prăpastie? EMINESCU, O. I, 132. Colonii de lumi pierdute... izvorînd din infinit Sînt atrase în viaţă de un dor nemărginit, id. ib.
     2. (în limbajul bisericesc; şi în sintagmele viaţa veşnică, viaţa de veci, învechit, viaţa de veac, viaţa veacului, viaţa vecilor, viaţa de vecie sau urmat de determinări ca „fericită55, „cerească”, „fară de sfîrşit” etc.) Fericirea veşnică de care se vor bucura drept-credincioşii; starea de mîntuire. Cinre va viaţă să iubească şi să vadză dzile bunre se-ş ţinie limba sa de rreu. COD. VOR.2 77712. Să-l voru lua îngerii Iu Dumnezeu, ei-l voru duce în viiaţa vecului (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 454/1,1. Dobîndiţi împărăţia şi viaţa de vecu (cca. 1550). ib. 457/23. E destoinic vieţiei de vecie. CORESI, EV. 29. Nu ne cheamă pre noi Hristos la rău sau la piiarderea sufletului, ce la viaţa şi la lăcuita fură moarte. id. ib. 67. Iară de vă veţi feri, viaţă nesăvîrşităfără grije veţi moşteni. MOXA, 346/41. De la tine iaste izvorul vieţiei (cca 1633). GCRI, 86/28. Părăsi pre Hristos, lumina şi viiaţa cea veacinică. VARLAAM, C. 220. Mearge-vor direpţii în viiaţa veacilor (a. 1642). GCR I, 99/25. Aceasta iaste voia celui ce m-au trimes, ca tot cine veade pre Fiiul şi creade în el are viiaţa veacului şi-l voiu înviia pre el eu, în zuoa cea de apoi. N. TEST. (1648), 113722. Doamne, cătră cine vom mearge? Cuvintele vieţei de veacu ai. ib. 114714. Unul, apropiin-du-să, zise lui: „ învăţătoriule bune, ce bine voiu face ca să aibu viaţa vecinică?” BIBLIA (1688),,7642/37. Iară el zise lui:... „De vei să întri în viaţă, păzeşte poruncile.” ib. 7642/40. Cela ce va asculta cuvintele mele,,, va trece din moarte întru viaţă. MOLITVENIC (sec. XVII), 21v/l h Foamea la trup moarte firească, iară la suflet viaţă cerească aduce. CANTEMIR, 1,1.1, 84. Să vă întărească... întru nădejdea vieţii cei de veci. ANTIM, O. 8. Pre acela vestim şi mărturisim voao viaţa cea vecinică. id. ib. 112. Omul.., merge să vază lumina cea strălucitoare şi slava cea fericită a vieţii cei de pururea. id. ib. 223. Ai moştenit viaţa cea fară de sfîrşit. MINEIUL (1776), 167r7l5. Pre dînsa ca un păstoriu prea bun o ai adus la viaţă. ib. 182r2/4. Cela ce ascultă cuvîntul mieu şi crede celui ce m-au trimis pe mine.,., la judecată nu va merge, ci va trece din moarte în viiaţă. MICU, în ŞA I, 84. Mai toţi nădăjduiesc şi cred că vor intra în viaţă mai bună şi vecinică. PETRO VICI, P. 266/17. Această carte să va priimi cu dragoste... spre dobîndirea fericireipe acest vremelnic lăcaş şi spre mîntuire sufletelor în viaţa de veci. MARCOVICI, D. XX/10. Drepţii nu numai dincolo viaţă vecinică dobîndesc, ce şi aice lăudaţi şi numele lor de cinste... buciumat este. ARHIVA R. I, 55/4. Dumnezeu a tot putinţe să aibă îndurare de voi şi, pentru ca păcatele voastre fiind iertate, Iisus Cristul să vă conducă în viaţa eternă. BARONZI, I. L. I, 107/30. A trecut de la deşertăciune la viaţă veşnică, unde nu mai este nici întristare, nici suspinare. AGÂRBICEANU, s. 111. Absurditatea unei vieţi eterne acordate unei simple brute umane nu o poate admite nici un cap raţional. PÂRVAN, I. F. 121, cf. CADE. Credinţa în Christos e viaţă şi putere. GALACTION, O. 236. Hristos au înviat din morţi Cu sine sculîndpre toţi. Cu moartea pre moarte călcînd Tuturor viaţă dînd. ARH. FOLK. IV,. 19. 0 Legea vieţii v. 1 e g e (A 11). 0 (Ca atribut al lui Iisus Hristos) Zise ei Iisusu: „Eu sîntu înviere şi viaţă. ” CORESI, EV. 95. Acesta [Hristos] iaste calea şi adevărul şi viaţa. id. ib. 348. Eu sămt învierea şi viiaţa. VARLAAM, C. 62. Zise ei Iisus: „Eu sînt înviarea şi viaţa. ” BIBLIA (1688), 8222/58. El iaste calea şi viaţa şi dreptatea. ANTIM, O. 15. ♦ (In sintagmele) Viaţa de apoi (sau viitoare, cealaltă) Existenţa de după moarte; vremea de apoi (v. v r e me II), lumea cealaltă (v. 1 u m e). Domnul Hristos,... ca un platnic bun şi bogat în milă, pentru această osteneală ce vor face le va dărui într-această viaţă tot binele, cu mîntuire sufletească şi în viaţa cea viitoare îi va învrednici cu rugile tuturor sfinţilor împărăţiei ceriului. ANTIM, O. 340. Noi trăim pre această lume mai vîrtos pentru aceaia ça să ne
2489
VIAŢĂ
-450-
VIAŢĂ
 putem găti spre mai bună viaţă viitoare. PETRO VICI, P. 268/1. Drepţii se adună înaintea lui Dumnezeu în cealaltă viaţă. CANELLA, V. 66. Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aş da-o pentru toată nesflrşita fericire din viaţa de apoi. VLAHUŢĂ, O. A. I, 44. Ştiinţa, luîndu-ne mîngîierea unei vieţi viitoare,... pricinuieşte dezolare sufletească. GHEREA, ST. CR. II, 303, cf. CADE. Toţi cîţi vom primi credinţa aceasta avem... siguranţa unei vieţi viitoare incomparabile. GALACTION, O. 235. Unii din vrednicii nobili scontau o plată în viaţa viitoare şi petreceri identice în grădinile paradisului. SADOVEANU, O.
 XI, 53. Capitolul 51 credem că exprimă clar refuzul metafizicii argheziene de a concepe transcendent un paradis şi O Viaţă de apoi. CONSTANTINESCU, s. 1,108, cf. ARGHEZI, s. V, 13. Crezînd cu tărie în viaţa de apoi, ei au sperat să-şi salveze sufletul. CĂLINESCU, C. 0.40.
    3.      (Adesea urmat de determinări) Existenţă pe care o duce cineva; mod în care trăieşte cineva; condiţii, mediu în care se desfăşoară existenţa unei persoane sau a unei colectivităţi; trai (2), trăire (1), (învechit) cust. Andrei firă de avuţie şi firă de muiare avea viaţa-ş. CORESI, EV. 210. Atunce puţină vreame văzu ţara grecească mare răpaos şi multă pace şi alinată viaţă, firă valuri. MOXA, 383/24. Ş-au petrecut viaţa cu cinste. PRAV. 206. îl sfituiia... să nu-şi dea viaţa firă grije pe viaţă cu grije şi cu cumpănă. M. COSTIN,
 O.  100. Cu viaţă nărocită să petreci Măria ta de pururea. DOSOFTEI, PS. 2115. La vîrsta cea bătrînă Să petreacă viaţă lină. id. ib. 319/14. Le chinuia viaţa lor întru lucrurile cele cumplite, cu lutul şi cu cărămidăria şi cu toate lucrurile ce-i robiia pre dînşii cu silă. BIBLIA (1688), 39V51. Păstorul Faustus, trăgînd pruncii de supt pînticile lupoaicăi, i-au luat la sine şi i-au ţinut pănă i-au crescut mari... între păstori cu viaţă sălbatică. CANTEMIR, HR. 98. Au zidit mănăstioară... unde se odihnesc cu bună viiaţă călugăriţe. R. GRECEANU, CM.II, 209. Mă rog împăratului celui din nălţime... să dăruiască prealuminatului domnului nostru viaţă pacinică. ANTIM, o. 139. Pizmuind şi fericita ei viaţă, începu a-i face pacoste. MINEIUL (1776), 10v,/26. Viaţa ta o ai închinat lui D[u]mnezeu mîntuitoriului tău. ib. 43v2/4. în ôea curtea aleasă,... O dezmierdată ducea viaţă Fără griji, supărări şi greaţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 122. Călugări, ce carne şi peşte Nu mîncă, nice pot să petreacă Cu femei, ci avînd spre lume greaţă In mănăstiri duc a lor viaţă. id. ib. 395. Voirea şi sfatul prea bunului şi marelui Dumnezeu este ca omul să îngrijească numai de tămăduirea sufletului său..., pentru ca şi cu viaţa şi cu năravurile să se deosebească de dobitoace. POTECA, F. 310/5. Viaţa mea fi-va oare chinuită de amărăciuni sau zile plăcute şi line mă aşteaptă? MARCOVICI, D. 2/13. Lanţuri de nenorocire şi şirag de pătimire A ajuns trista mea viaţă. HRISOVERGHI, P. 31/4. Rumânii... începură a desfăşura o viaţă slobodă, dorită de mai multe veacuri. F. AARON, I. II, 1/15. Alesandru, Cesare, Napoleon au avut o viaţă agitată. LAURIAN, F. 91/5. în patimi... îţi sapi mormîntul... Ele sînt în toată vremea a vieţii tale soartă. CONACHI, P. 109. Introduseră... artele folositoare şi cuviinţele vieţei civilizate. BĂLCESCU, M. V. 7. îşi vedea de nacazurile sale, ducea o viaţă retrasă. BARIŢIU, P. A. I, 67. Era la sabini viaţă blîndă şi aşezată. ARISTIA, PLUT. 278/29. Oamenii melancolici petrec o viaţă sedentară, şed în casă ficînd puţine mişcări. BARASCH, I. 139/24. El le-a îndulcit viaţa şi ei se silesc a i-o amărî. KOGĂLNICEANU, S. A. 96. Toderică... începu o nouă viaţă avînd puterea juneţii şi cercarea bătrîneţii. NEGRUZZI, S. I, 90. Să nu-ţi fie ruşine de o meserie care i-a permis să trăiască o viaţă onorabilă. GHICA, C. E. I, 289. îi plăcea foarte mult viaţa zgomotoasă. FILIMON, o. I, 117. Marele poet... a trăgănat o dură viaţă... între geţi şi sarmaţi la gurile Dunării. HASDEU, I. C. I, 215. Această predominanţă a patriei noastre ţine... la acea viaţă facilă şi însufleţită pe care vine cineva aşa de des a o căuta în ţara noastră. BARONZI, I. C. III, 11/4. în trecerea sa prin
 Italia gustă o viaţă nouă, necunoscută. ALECSANDRI, o. P. 7, cf. COSTINESCU. Oamenii au avut o viaţă foarte grea. contemporanul, I, 717. în viaţa ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri asemenea aceleia ce nimiceşte inima. EMINESCU, P. L. 55. Mare de inimă, iar de gură şi mai mare, părintele Duhu nu se învrednicise de o viaţă mai bună. CREANGĂ, o. 259. De viaţă tristă pentru copii, se teme părintele. CARAGIALE, O. IV, 62. De ce să-şi amărască el viaţa de dragul ei? SLAVICI, O. I, 289. Continuu le roade viaţa izbucniri de ură şi gelozii nemotivate. GHEREA, ST. CR. II, 333. Disciplina, viaţa groaznică între zidurile păzite de baionete, bătăile pe care le vedea împrejurul lui, toate sfîrşiră prin a-i naşte-n piept revolta. BACALBAŞA, S. A. i, 169. Pentru a înţelege organizarea unui popor, trebuie studiate elementele vieţii sale, căci numai din combinarea acestor elemente rezultă forma generală a traiului său. XENOPOL, I. R. I, 55. Vedem cită vreme am pierdut, puind în stihuri amăgirile şi durerile micii noastre vieţi..., înstrăinaţi adesea de marea viaţă a poporului. SĂM.
 1,1 .A trăi din concepte însemnează a duce mai departe viaţa de astăzi. D. ZAMFIRESCU, A. 123. Cine voieşte să ajungă suta de ani... trebuie să ducă o viaţă bună, liniştită, îngrijită. BIANU, D. S. Veghează-n noi porniri de viaţă nouă Şi nici nu ştim cum izbucnesc deodată. IOSIF, P. 15. Andrei ducea o viaţă aşezată, brătescu-voineşti, P. 168. Dinu şi Florica duceau o viaţă plină de bucurie, iubire şi de linişte. BUJOR, s. 36. Nu-mi pot amesteca viaţa cu viaţa lor într-un aluat omogen. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 6. Un lucru de nimic cum hotărăşte soarta omului, cum îi răvăşeşte tot mersul vieţii! REBREANU, I. 390. Paşadia trăia cu schimbul două vieţi. M. I. CARAGIALE, C. 48, cf. ŞĂINEANU, D. U. Viaţa scriitorilor evoluează într-un cerc de abstracţii ideologice, de preocupări profesionale şi de mărunţişuri cotidiene. LOVINESCU, M. 8. Rostul vieţii mele nu e-n patima lumească. EFTIMIU, î. 47. Să te saturi de viaţa Şi dulceaţa traiului patriarhal. TOPÎRCEANU, P. O. 25. Am încercat să-l fac să-şi schimbe viaţa. CAMIL PETRESCU, P. 18. S-a reficut singură aşa cum se refac toate vieţile din rămăşiţi şi din umilire.
 C.  PETRESCU, î. II, 175. O să-şi cumpere şi el, pentru viaţa lui de singuratic de atunci încolo: un pat, o masă, o sobă de tablă, un scaun. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 159. Crescuse în casă gospodărească, departe de viaţa nomazilor. VOICULESCU, P. II, 91. Bunicul tău... a fost un om vrednic şi drept, dar n-a avut viaţă fericită. SADOVEANU, O. XXI, 279. Viaţa lui Pârvan a fost profundă, înălţată, întărită, entuziasmată. D. guşti, P. A. 65, cf. iordan, stil. 44, SCRIBAN, D. Optimismul său rezistent şi ceva cam prea sistematic... ficea să nu vadă din viaţa ţăranului decît partea idilică. OPRESCU, S. 50. Iubirea maternă va ceda goanei după fericirea egoistă, izbutind să-l smulgă din viaţa Marioarei, sacrificată brutal. CONSTANTINESCU, S. I, 18. Oamenii paşnici, cu viaţă patriarhală, vedeau în mine, după felul cum începusem să mă port cu ei, un om liniştit. ULIERU, c. 93. Mi-e răscolită viaţa de neguri şi furtună. ARGHEZI, S. V, 33. Cine-mi va spune mie că nu este o altă femeie în viaţa ta? CĂLINESCU, S. 85. Ce drept avem să ne amestecăm în viaţa altora? ib. B. I. 49. Există în viaţa aristocraţilor un principiu curios: ca să se conserve, ei trebuie să evolueze. RALEA, S. T. I,
 17. Dumitru ficea parte din viaţa lor, ei trăiau, deci nici el nu murise. PREDA, DELIR. 51. O viaţă are omul şi un trai nenorocit, id. C. I. P. III, 207. Se spurcase la o viaţă uşoară, nu mai avea ce să caute la ţară. BARBU, G. 14. Preţioasa icoană a vieţii românilor sud-dunăreni din vremea năvălirii slavilor. PANAITESCU, C. R. 120. Foarte mulţi oameni vin... să-l întrebe pe fratele învăţătorului ce ştie el despre morţii cutare şi cutare. Lucrul ăsta îi otrăveşte viaţa. BĂNULESCU,
 I.  62, cf. M. D. ENC. Deaca codru frunza-şi lasă, Toţi voinicii trag pe-acasă, La copii şi la boreasă, La viaţă ticăloasă. JARNÎK — BÎRSEANU, D. 289. Altă grijă nu avea sărmanul
 2489
VIAŢĂ
-451 -
VIAŢĂ
 decît cum să-şi treacă viaţa dintr-o zi în alta. SBIERA, P. 282. De ţ-ar pica ciocul tău Pă cum mi-ai cîntat de rău Că toată viaţa mea Mi-ai cîntat să-mi fie rea. MÎNDRESCU, L. P. 20. Foaie verde de răchită, Viaţa mea cea prăpădită. MARIAN,
 H.  45. Dochia... ca să facă noră-sii viaţa şi mai amară, i-a zis: „Ia ascultă, fetico, du-te de-mi adă o chită de viorele. ” RĂDULESCU-CODIN, L. 5. Streină streinătate Ziaţă cu strîmbătate Mult avui d'e t'me part'e. T. PAPAHAGI, M. 37. De soarta vieţii mele, Plîng pietrele în vîlcele. FOLC. TRANSILV. II, 20. Ai sî trăieşfi într-o viiaţîfericită. O. BÎRLEA, A. P. I, 200. Te uită în faţă Şi mă întreabă de viaţă. ZANNE, P.
 II, 136. Viaţă necăsătorită, la bătrîneţe cea mai urîtă. id. ib. VIII, 136. Viaţa fără dragoste, moartă se socoteşte, id. ib. Viaţa bună, cînd ai pîine în gură.· id. ib. 137. Viaţa frăţească, cea mai sfîntă viaţă. id. ib. 0 (Prin analogie) După toate cîte le întrezărim prin ceaţa trecutului, puţin prielnic pentru cultură, putem conchide că şcoala a trăit o viaţă precară, sub oblăduirea bisericii, şi ea foarte puţin favorizată de soarte. păcală, M. R. 375. 0 (în imprecaţii) Fir-ar a dracului ş-afurisită de viaţă! CARAGIALE, O. IV, 11. A dracului să fie... dă viaţă... părinte... Că nimic nu s-a ales dîn mine! CAMIL PETRESCU, O. I, 13. 0 E x p r. (A fi) vai (şi amar) de viaţa (cuiva) v. v a i1 (b). A-şi îngropa (sau a-şi închide) viaţa (undeva) = a duce o existenţă lipsită de satisfacţii, de împliniri. Toată familia recunoaşte că fetii îi place societatea şi că nu trebuie să-şi închidă viaţa la ţară. ULIERU, C. 66. Merse printre cele două garduri de uluci pînă în curtea cea mare, cu grajduri, unde aveau să-şi îngroape viaţa cei doi. camil petrescu, o. I, 212. A mînca (cuiva sau a-şi mînca cu cineva sau cu ceva) viaţa v. m î n c a (1). A-şi băga viaţa în nevoi v. n e v o i e (3). A-şi mîna viaţa v. m î n a1 (6). A-şi lega viaţa (sau soarta şi viaţa de cineva) v. 1 e g a1 (A II 5). A-şi reface viaţa = a se recăsători. Ar fi putut să-şi refacă viaţa. CAMIL PETRESCU, T. I, 371. Eşti tînără, ai să-ţi refaci viaţa. VINEA, L. I, 287. Numai dacă apare între tine şi ea o convingere nezdruncinată, aproape mistică, oarbă, că acum va fi bine, poţi să-ţi mai refaci viaţa. PREDA, C. I. P. I, 398. A o sfîrşi cu viaţa v. s f î r ş i (1). A-şi încheia socotelile cu viaţa v. socoteală (3). (Popular) Viaţă cusută (sau legată, cîrpită) cu aţă = existenţă grea, plină de necazuri şi de lipsuri. Trăieşte viaţa cîrpită cu aţă. PANN, P. V. I, 155/24, cf. hem 2079, PAMFILE, J. II, 172, dl i, 163, com. din piatra-neamţ, zanne, P. li, 831. Viaţă de cîine, se spune despre o existenţă grea, meschină. lac-aşa mîncăm noi, domnule, cum apucăm şi unde ne prinde vremea. Viaţă de cîine, nu alta. c. PETRESCU, C. V. 139. (Familiar) Un trai şi-o viaţă, se spune despre cineva care se bucură de o existenţă îmbelşugată, fară muncă şi fară griji. □ Tata a cîştigat la ruletă. De-acum, un trai şi-o viaţă pentru familia noastră. (Familiar) Altă viaţă! se spune cînd intervine o schimbare benefică în existenţa cuiva, cînd se schimbă în bine o situaţie, a S-a mutat în casă nouă. Altă viaţă! (Rar) A-şi face viaţa = (despre femei) a duce o existenţă imorală. Cf. SCL 1979, 94. A-şi realiza viaţa v. r e a 1 i z a (3). (Prin nord-vestul Transilv.) Viaţă bună = formulă de salut. Cf. paşca, CL. ♦ (De obicei cu determinări introduse prin prep. „de”) Stil, manieră de existenţă. Cîtă vreme au trăit viaţă ţărănească şi să hrănea cu puţină mîncare era cel mai sănătos om. GOLESCU, P. 172/12. Acest om ducea la bătrîneţe o viaţă de student sărac. LOVINESCU, M. 138. în acea epocă îndepărtată a vieţii de boemă s-a întors o dată în ţară. id. ib. 164. De un an şi jumătate viaţa mea e o viaţă de spion şi condamnat. CAMIL PETRESCU, P. 150. Citeşte pe romantici şi visează o viaţă din cărţi şi din vis. perpessicius, M. iv, 284. ♦ (învechit, de obicei urmat de determinări ca „bună”, „rea”, „dreaptă”, „păcătoasă” etc.) Comportament, conduită. Cinre e preamîndru şi meşteru întru voi se arrate din bunră viaţă lucrul său întru blîndă
 preamîndrie. COD. VOR.2 63711. Trebuiaşte... viiaţa dereaptă şi curată. CORESI, EV. 4. Proslăveaşte... viiaţă sfîntă oamenilor carii vor lua preţul la giudecată. PO 6/14. De veri avea minte curată şi viaţă dereaptă, să nu lăcomeşti la dobîndă hitleană. MOXA, 372/39. Tu-m fii îndireptătoare, tu-m hii folositoare şi a toată viaţa mea socotitoare. VARLAAM, C. 367. Amîndoi lăudaţi de viiaţă bună şi curată. URECHE, L. 110. Schimbîndu-şi neştine firea şi viaţa cea rea..., îndeamnă pre giudeţ de-i mai micşureadză certarea. PRAV. 292. Au sosit la desfrînată şi far ’ de ruşine viaţă. M. COSTIN, o. 309. Dînd răspuns minunat a streină şi cinstită viaţă ce-au vieţuit. DOSOFTEI, v. s. septembrie 1974. Carii lumea lăsară şi toţi cu curată viaţă lăcuiră pre pămînt, proslăveşte. MOLITVENIC (sec. XVII), 1974. în proastă viaţă... dzilele petrecîndu-şi. CANTEMIR, I, I. II, 126. Iaste osebirea, traiului şi viaţa unui bun de a unui rău.
 C. CANTACUZINO, CM I, 64. I-au spus pentru un preot, cum să petrece viaţă rea şi preacurvească. ANTIM, O. 171. Să schimbe firea, să schimbe viaţa şi să se facă îmbunătăţit. id. ib. 207. Credinţa iaste îndreptarea vieţii (a. 1742). GCR II, 31/6. Alergînd strig cătră tine: scoate din stricăciune viaţa mea, mult milostive. MINEIUL (1776), 76v2/ll. Nu se poate tîlcui puterea carea o are viaţa cea bună sau cea rea a părinţilor şi a maicelor, spre a face pre născuţii lor asemenea şie întru năravuri (a. 1809). GCR I, 202/31. Fiindcă viaţa este bună şi sfirşitul ei nu va fi rău. POTECA, F. 264/17. Mult poate chiriarhul cu viaţa cuvioasă. HELIADE, O.
 I, 217. Începînd din nou o viaţă desfrînată, îşi vatămă sănătatea. ALBINET, M. 2/25. Acest proverb pe mulţi îi face A cădea în vieţi pătimaşe. PANN, P. V. II, 82/21. Fu numită scroafă, pentru desfrînata sa viaţă. ARISTIA, PLUT. 9/22. Toate gîndurile lui se abătură asupra acestei vieţi curate, pentru care lumea nu era încă decît vis şi lumină. VLAHUŢĂ,
 O. A. III, 36. Năzuisem să aflu într-o viaţă de stricăciune uitarea. M. I. CARAGIALE, c. 8. ♦ (învechit şi regional) Fel propriu de a fi; fire, temperament; caracter. Patriarhul... li-au trimis pre un Mihail Mitropolit, împreună cu alţi 6 episcopi, oameni învăţaţi şi întingi la viiaţă. CANTEMIR, HR. 373. Da amarnic mai ieşti la viaţă; cînd te mînii faci sînge-n baligă, creangă, P. 253. 0 E x p r. (Regional) Ţine-ţi viaţa = păstrează-ţi calmul, stăpîneşte-te! Taci mă din gură, nu mai vorbeli; ţîne-ţ viaţa, nu rînji degeaba. ALR I 69/800. (Regional) Lăsat de viaţă (despre oameni) = nelegiuit (2), criminal ciauşanu, gl. 4 Convieţuire, trai (5). Cu prea cuviosul, cuvios ti-i face, cu nevinovatul, ţ-va fi viaţa-n pace. DOSOFTEI, PS. 52/18. Cînd muierea e mută şi bărbatul e surd, e viaţa cea mai bună între amîndoi. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vili, 137. Cînd bărbatul şi femeia se iubesc şi ţin în dreptate, viaţa lor curge dulce întocmai ca apele unui pîrîu liniştit. FILIMON, o. I, 130. Cinci ani de viaţă cu un om istovit...; în urmă văduvă. CARAGIALE, O. I, 27. Viaţa lor împreună la Stăneşti se prelungea prea mult. D.ZAMFIRESCU, R. 146. Viaţa mea cu Matilda fusese cumva atît de greu fisurată încît în ciuda faptului că acum ea mă iubea..., fisura nu se lipea, preda, c. I. P. II, 61. 0 E x p r. (Popular) A-şi petrece (sau a-şi trăi, a-şi duce, a-şi trece, regional, a-şi face, a-şi mînca) viaţa cu... ori (învechit) a-şi avea viaţă între... = a convieţui. Avîndu-şi viaţă între soţii, s-au încleştat cu o samă de evanghelişti... şi s-au făcut ficioru de domnu. URECHE, L. 161. Cea mai multă viaţă cu Inorogul împreună ne-am petrecut. CANTEMIR, 1.1. II, 164, cf. ALR SN v h 1 443. A se da în viaţă cu... = a) (învechit, rar) a face voia (cuiva). Cu Domnul să te dai în viaţă Şi-ţ va da pre voaie inemii dulceaţă. DOSOFTEI, PS. 121/7. Bine iaste a tot omul Să se dea-n viaţă cu Domnul Şi să-i cînte sfîntul nume. id. ib. 317/5, cf. id. v. s. noiembrie 179727; b) (familiar şi popular) a stabili relaţii apropiate, intime cu... Văzînd ceelalţi voinici într-acest chip, să dederă în viiaţă cu eli
 2489
VIAŢA
-452-
VIAŢĂ
 împreună şi cu celelalte amazoani. HERODOT2, 225, cf. PAMFILE, J. ii, 172, L. rom. 1985, 45. (învechit şi popular) A avea (sau a trăi) viaţă bună (sau dulce) (cu...) = a se
 înţelege bine (cu...), a avea relaţii bune (cu...) Să vor fi prea iubind unul pre alalt şi vor fi avînd viaţă stătătoare şi bună într-această lume. PRAV. 110. Avînd fata lui Scarlat albaţă pre un ochiu, n-au avut viiaţă bună cu Alecsandru Vodă. NECULCE, L. 16. Cu tine m-oi logodi Ş-om face ca-să-mpreună, Să trăim viaţă bună. ALECSANDRI, P. P. 137. Stăi, bădiţă, nu te duce, Ş-om trăi viaţă dulce. SEVASTOS, C. 44. (Cu topica inversată) Vasilie Vodă nici cu un megiieş... viaţă bună n-au avut. Μ. COSTIN, o. 113. (Rar) A-şi desface viaţa = (despre soţi) a se deşpărţi. De cînd am avut scena aceea penibilă, după care ne înţelesesem că trebuie să ne desfacem viaţa, relaţiile noastre s-au îmbunătăţit. SADOVEANU, O. XXI, 264.
     4.      Mod de existenţă sau manieră de a trăi proprie unei persoane sau unui grup de persoane, care se caracterizează printr-un ansamblu de condiţii sociale, economice, culturale etc. sau prin ocupaţii, activităţi ori preocupări specifice; totalitatea activităţilor specifice unei persoane, unei colectivităţi, unui domeniu. Dzise Faraon fraţilor Iu Iosif ce iaste viiaţa voastră? PO 166/3. De să va întîmpla cineva... să se îndemne de voia lui să pohtească viaţa călugărească şi va vrea să lăcuiască în mănăstire, să fie priimit. ANTIM, O. 330. Alergînd la viiaţa călugărească, să făcu igumen. MINEIUL (1776), 27v2/1 1. Adevărul de crezut... poate să folosească la viaţa politicească. POTECA, F. 120/9. în urmă va alege viaţa monahicească. COD. ŢIV. 111/7. în viaţa soţială, darul ce a priimit fiecare de la Dumnezeu îl face folositor şi trebuincios concetăţenilor săi. MARCOVICI, D. 211/24. Afară de importanţa himiei în viaţa uzuală,... ştiinţa aceasta trage atenţia şi mai mult cînd se priveşte ca ştiinţă speculativă. MARIN, PR. I, VI/15. Ţinta lui... a fost... a descrie lucrurile fiecăruia în viaţa privată. ARISTIA, PLUT. XXVIII2/12. De la cel dîntăi pas în viaţa publică învăţa a crede că guvernul cînd vrea poate face o nedreptate, ghica, C. E. I, 221. Nicăiri... viaţa urbană nu apare mai nulă ca în spaţiul inferior dintre Prut şi Olt. HASDEU, I. C. II, 60. [Civilizaţiunea] e perfecţionarea vieţei civile, dezvoltarea societăţii zisă în propriu, a relaţiunilor oamenilor între dînşii. BARONZI, I. C. II, 23/7. Pune în ordine toate lucrările vieţei civile şi politice. CANELLA, V. 29. Viaţa literară, de cînd cu descoperirea tiparului, a dobîndit caracterul unei deosebite gravităţi. MAIORESCU, CR. II, 91. îl face părtaş... la viaţa publică şi privată. ODOBESCU, S. I, 448. Un mic simbure greşit în organizaţia societăţii, în viaţa economică, creşte şi îngroapă o naţiune. EMINESCU, S. P. 97. Micile mizerii economice ale vieţii de toate zilele. CARAGIALE, O.
 III, 246. Gherasim se desprinse cu viaţa sa de dvornic. CONTEMPORANUL, II, 4. Numeroasele temple... dovedesc o viaţă religioasă puternic dezvoltată în Dacia. XENOPOL, I. R.
 I,   173. Viaţa monahală nu m-ar speria. D. ZAMFIRESCU, A. 123. De la 1774 înainte înfăţişarea vieţii noastre literare se schimbă cu totul. IORGA, L. II, 2, cf. BIANU, D. s. Aceştia reuşesc să stabilească o punte de trecere între viaţa obişnuită de seminar şi aceea pe care, de la o anumită vîrstă, încep s-o viseze. AGÂRBICEANU, A. 40. Aceste obiceiuri se raportă la viaţa agricolă. VICIU, COL. 16. Nu lipsesc nici motivele de flori sau din viaţa zilnică. PĂCALĂ, M. R. 494. Putem să ne dăm seama de înfăţişarea oraşelor Europei, şi chiar a vieţei urbane şi rurale de pe acest timp. ARH. OLT. V, 88, cf. ŞĂINEANU, D. u. Un memorial menit să colecteze numai date din viaţa scriitoricească. LOVINESCU, M. 8. [î]ntregul fast al vieţii feudale Cu castelanii ei medievali. MINULESCU, VERS. 219. în casa asta streină, e o viaţă de familie cotidiană. CAMIL PETRESCU, P. 215. Pe românii din Carpaţii nordici i-a dus acolo transhumanta caracteristică vieţii lor pastorale. DRĂGANU, ROM. 588. Moldovean cu
 străbuni de pe vremea lui Vodă Ştefan, nu se mai simţea contemporan cu viaţa Parisului. TEODOREANU, M. III, 9. I se mai întîmplase asta în viaţa lui de pescar. VOICULESCU, P. I,
 29. Ne aşteaptă... luni de viaţă de campanie, cu trude, suferinţi. SADOVEANU, O. XXI, 52. Un pictor italian se instalase pe puntea de sus ca să schiţeze cîteva scene din viaţa de bord. BART, S. M. 32. Există o dialectică interesantă a vieţii ştiinţifice. D. GUŞTI, P. A. 111, cf. IORDAN, STIL. 45, SCRIBAN, D. Descompunerea lichidelor, prin ajutorul curentului electric, are numeroase întrebuinţări în viaţa practică. ENC. TEHN. I, 388. începe să participe la viaţa noastră artistică. OPRESCU, S. 92. Partea pur documentară apare numai în evocarea vieţii de bordel CONSTANTINESCU, S. I, 43. Obiceiul a luat naştere dintr-un episod al vieţii păstoreşti ARH. FOLK. VII, 27. Un rol important îl joacă în viaţa juridică semnele particulare. ARGHEZI, S. XIII, 193. în atmosfera savantă a vieţii studenţeşti..., ne facuserăm datina de-a ne discerne şi afirma originile după harta lui Herodot. id. ib. XVI, 190. Luînd parte mai apoi la viaţa teatrală şi politică,... în experienţa lui Caragiale s-au amestecat toate categoriile şi toate tipurile. VIANU, L. R. 345. în Moldova... a apărut mai pregnant, mai dezvoltat şi mai întîi o viaţă de curte. RALEA, S. T. I, 67. Duce o intensă viaţă de noapte: bar, bal, muzică, dans, şampanie. VINEA, L. I, 242. Viaţa orăşenească din Imperiu era... puternică. IVĂNESCU, I. L. R. 183. Romanul... rămîne interesant mai ales prin fresca vieţii literare din Bucureşti IST. LIT. ROM. III, 416. Un termen împrumutat din viaţa bisericească. STOICESCU, S. D. 22. Se întîmplă adesea în viaţa de toate zilele să întîlnim figuri care seamănă între ele. GEOMETRIE, IX, 38. Asta ar fi cea mai urîtă zi din viaţa mea de medic. T august 1964, 57. Aşezările... aveau o viaţă pastorală proprie. VUIA, PĂST. 123. Un popor, trăind o viaţă religioasă ortodoxă sub influenţă slavă, a păstrat totuşi singur numele Romei. PANAITESCU, C. R. 141. Viaţa redacţională însăşi ar trebui aşezată pe baze mai omogene. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 1, 8/2. Viaţa universitară trece printr-o gravă criză. V. ROM. iunie 1973, 192. ♦ Formă de manifestare a existenţei umane; aspect, latură a existenţei omeneşti. Ei cu saţiul şi cu viaţa trupească datoriia fireei şi partea ceaia buna mainte o pierd. CORESI, EV. 369. Să nu iubească viaţa cea trupască spurcată (a. 1618). GCRI, 50/20. Activitatea vieţii spirituale, îndeletnicindu-se cu lucrările minţei, se deosebeşte de organica trupească fiinţă. ALBINEŢ, Ml 31/9. Partea I cuprinde funcţiile veghetative sau a vieţii trupeşti..., a //-[a], funcţiile animale sau a vieţii sufleteşti. ANTROP. XV/16. Fenomenele conştiinţei... sînt toate manifestările vieţei interne. LAURIAN, F. 12/35. Sufletul nostru... posede trei facultăţi sau putinţe distincte al căror eserciţiu constituieşte viaţa psihică; acestea sînt sensibilitatea, inteligenţa şi voinţa, id. ib. 21/23. In lumina minţii şi căldura inimei sau în cunoştinţa adevărului şi sîmţirea lui cu tot sufletul se cuprinde viaţa noastră cea morală. CÎMPEANU, GR. ROM. 15/3. Cîte încîntări nu mai culege el... în dulcea viaţă a amorului/ FILIMON, O. I, 135. Nemişcarea e caracterul vieţei morale: e starea în care a căzut cea mai mare parte din populaţiunile Asiei, unde dominările teocratice reţin omenirea. BARONZI, I. C. i? 21/2. Poezia este un product de lux al vieţei intelectuale. MAIORESCU, CR. i, 49. Găsim la amîndoi aceeaşi viaţă sufletească. CONTEMPORANUL, I, 7. Ei vor fi găsit elementele constitutive a vieţii lui sufleteşti în realitate. EMINESCU, P. L. 64. Oamenii... duc o viaţă instinctivă, id. ib. 80. Scrierea practică... fixează şi transmite, prin semne văzute şi permanente, expresiunile vieţii noastre psihice îmbrăcate în haina limbii. ARHIVA, I,
 19. Era dintre acele femei părtinite de fire, ce rămîn cu inima caldă pînă la bătrîneţe şi păstrează un rătăcit parfum de tinereţe, chiar în viaţa lor fizică. D. ZAMFIRESCU, A. 85. Cînd pentru întîia dată sufletul omului s-a trezit la viaţa
 2489
VIAŢĂ
-453-
VIAŢĂ
 conştientă în lume, turburarea iubirei, a fricei, a mîniei, a necunoaşterei i-a acordat sufletul liric, religios, politic. PÂRVAN, i. F. 37. Ochii - oglinda sfîntă a vieţei lăuntrice erau ca şi morţi. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 195. îl scutea... de a trăi sufleteşte prin el însuşi, de-a avea o viaţă sufletească proprie. AL. PHILIPPIDE, s. II, 13. Limba ar fi un instrument, un mijloc de exprimare al omului care vrea să comunice conţinutul vieţii sale sufleteşti. BUL. FIL. XI-XII, 22. Mîndria oraşului, de altfel ca şi a vieţii spirituale americane, este universitatea. D. GUŞTI, P. A. 341. Admitem contradicţia ca pe un principiu de viaţă spirituală. CONSTANTINESCU, S. I, 116, cf. CĂLINESCU, i. 48. Reflecţia asupra structurii sufleteşti e un semn... al existenţei vieţii interioare. RALEA, s. T. I, 47. Artistul... este obligat să exploreze viaţa interioară a altora prin experienţa sa proprie. V. ROM. iulie 1973, 113. Poezia nu este explozia spontană a vieţii interioare. ROMÂNIA LITERARĂ 1976, nr. 1, 10/3. Vestigii de viaţă materială şi spirituală a populaţiei romane... au fost descoperite în 36 de localităţi. IVĂNESCU, i. L. R. 63.
    5.    Faptul de a subzista (2); (concretizat) ceea ce este necesar (hrană, îmbrăcăminte etc.) pentru existenţa zilnică a cuiva, t r a i (3); subzistenţă (1). Şi semărară agre, şi răsădiră vini, şi feaceră plodu de viiaţă. PSALT. 232. Den grîu... a patra parte fie a voastră pre sămănatul pămîntului şi pre viiaţa voastră. PO 169/3. I-au dat sate în Ţara Moschicească de chivernisala vieţii. NECULCE, L. 254. De voiu rămînea vie, să-m fie de îndestularea vieţii şi a celor trebuincioase. AETHIOPICA, 44r/24. Zaherele şi... altele ce sînt pentru îndăstularea vieţii. PRAV. COND. (1780), 90. Se dublează... avaeturile logofeţilor al treilea, dat fiind scumpetea vieţii (a. 1815). ib. 189. Muncesc cu sapele de-şi chivernisesc viaţa dintr-o zi pînă într-alta (a. 1818). DOC. EC. 192. Nu voiesc să-mi cîştig viaţa de la gîdea compatrioţilor miei. GOLESCU, P. 370/16. O mică parte de locuitori rămîne [iarna]... ca să păzească satele, iar ceilalţi... se duc ca să cîştige viaţa şi să strîngă stări însemnate, exercitînd negoţ sau industrii. ODOBESCU, S. I,
227.  Atunci începu lupta grea pentru viaţă, care se îngreună şi mai tare prin căsătoria lui cu Sura. CARAGIALE, O. I, 54. Şedea la masă... vorbind în ticnă despre cum se scumpeşte viaţa. id. ib. 149. îşi văzu viaţa asigurată cu cele două proprietăţi rămase de la bătrînul Budu. AL. PHILIPPIDE, s. II,
20.   Purtarea negoţului nu era făcută în genere numai... de indivizi ce căutau să-şi agonisească viaţa numai din munca lor cinstită. N. A. BOGDAN, C. M. 14. Interesante note pentru a cunoaşte cum era viaţa de ieftină pe acele vremuri fericite. ARH. OLT. V, 76, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. îşi agoniseşte viaţa în cinstea şi sudoarea feţei. REBREANU, NUV. 259. In buzunar are preţul lor [manuscriselor]: preţul vieţii pe o lună. C. PETRESCU, C. V. 155. Trebuie să ne cîştigăm cu amar viaţa între ceilalţi oameni. SADOVEANU, O. IX, 400, cf. SCRIBAN, D. Tatăl... dorea pentru fiul său o profesie mai lucrativă, care să-l facă să-şi cîştige viaţa cît de curînd. OPRESCU, I. A. IV, 172. Zîmbea la cîte un trecător... ca spre a-i spune că viaţa se cîştigă în sudori. CĂLINESCU, S. 21, cf. DL, DM, DEX. 0 Costul vieţii v. c o s t. 0 (La genitiv, determină mai ales substantivul „hrană”) De hrana vieţiei grijiia-se. CORESI, EV. 210. Căşarul de groaza bătăiei au fugit, mi-au lăsat căşăria, tocmai în vremea cînd puteam să cîştig şi eu hrana vieţei mele. (a. 1809). N. A. BOGDAN, C. M. 93. Ar sui mijlocirile vieţei prea sus cu preţul. PETRO VICI, P. 279/21. Am... numai o casă proastă şi o moşioară, din care abia îm agonisesc cele spre hrana vieţii trebuincioase. GOLESCU, P. 345/21. Nu avea mijloace să cumpere hrana vieţii. MARCOVICI, VEL. 30/24. Ne aflăm în desăvîrşită sărăcie. Hrana vieţii i plata birului numai unul Dumnezeu ştie cu ce trudă şi amar ne-o scoatem (a. 1837). DOC. EC. 680. îşi omora el prada nu pentru hrana vieţii, Ci numai
pentru sînge a omorît. LABIŞ, P. 47. 0 E x p r. A-şi ţine (sau, învechit, rar, a-şi sprijini) viaţa (cu)... = a face faţă cheltuielilor necesare traiului; a se întreţine (cu...), a trăi (cu...). Cît a mai trăit, cu milostenie îş tinè viiaţa lui. NECULCE, L. 66. Cu simbriia a tot satului în carile lăcuia din dzi în dzi viaţa îşi sprijeniia. CANTEMIR, I. I. II, 126. O mulţime de artişti de talent... îşi ţin viaţa cu greutate. ghica, s. 231. (Popular) A-şi ţine viaţa de azi pe mîine, se spune despre cineva care este foarte sărac, care trăieşte foarte greu, la limita subzistenţei. Meşterul nostru de odinioară... era atît de sărman, că abia îşi ţinea viaţa de azi pe mîni. POP., ap. MARIAN, o. II, 163.
     6.     Spaţiul de timp cuprins între naşterea şi moartea cuiva; perioada din acest interval trăită de cineva; durata existenţei cuiva. Destulu e noao ceia ce au trecutu anii viiaţiei voia păgînriloru a face îmblîndu întru mîniiciile loru, întru pohtiri, întru beţii. COD. VOR.2 79r/ll. Cîntu Domnului în viiaţa mea, cîntu Dzeului mieu pără sîntu. PSALT. 217. Trecut-au amu viaţa noastră şi tăiarea morţiei apropie-se. CORESI, EV. 36. Blăstematpămîntul, în lucrul tău cu nevoie te hrăneşte dentr-însu în viaţa ta. PO 20/22. Fu vreamea a toată viaţa lui 9 sute şi 50 de ani şi muri. ib. 37/24. Aceştea sînt anii zilelor vieţii lui Avraam, cîţi au trăit: 175 de ani. BIBLIA (1688), 172/27. Robul tău în laturea vieţiei fa-l. MOLITVENIC (sec. XVIII), 8v/6. Vom scrie... pînă unde ne va lungi Dumnezău vremea şi viaţa. N. COSTIN, L.
 44. Tot mai bine ştiu cei de loc decît cei streini, însă ce să face în viiaţa lor, iară nu în delungate vremi. NECULCE, L. 5. Cea mai multă viaţă în vînturi şi în ape mi-au trecut. CANTEMIR, I. I. I, 206. La 230 ani de ai vieţii lui au născut pre Sith. ANTIM, O. 245. Au omorît mai pre mulţi atunce, la moartea lui, decît în viaţa lui. id. ib. 272. Să să ştie că multă viaţă mi-am cheltuit eu la mănăstirea Drăguşului. (a. 1747). IORGA, S. D. XIII, 93. Să trase viaţa lui pînă în zilele lui Iulian. MINEIUL (1776), 174r2/36. Aceşti de laudă vrednici domni multe cărţi rumăneşti, cu vătămarea sănătăţii şi scurtarea vieţii sale, pentru treaba copiilor celor rumăneşti au făcut (a. 1794). în ŞA I, 190. Voi foarte mulţumi dumitale rămîind de-a pururea rugător... pentru îndălungarea anilor vieţii dumitale şi fericirea sănătăţii (a. 1810). DOC. EC. 85. Toate simţirile preste măsură, frica şi mînia, aduc scădere sănătăţei şi vieţei omeneşti. PETRO VICI, P. 249/13. Viaţa celui bogat i să pare scurtă, iar celui sărac lungă. GOLESCU, P. 98/18. Scurtarea vieţii ne opreşte a ne întemeia lungi nădejdi. POTECA, F. 154/4. Doream ca de e prin putinţă să mi să scurteze viaţa şi să ajung mai curînd într-aşa bătrîneţe cinstite. PLEŞOIANU, T. I, 198/3. Este adevărat că descriind Serafimul nu am jacut decît o aluzie sau asemănare de tot ce am văzut mai frumos în viaţa-mi, HELIADE, O. II, 15. Acum d-abia ajunge o viaţă de om unui stăpînitor ca să facă o flotă vrednică d-a ieşi înaintea unei puteri. CĂPĂŢINEANU, M. R. 38/28. De este hotărît... ca acest an să fie cel după urmă al vieţii noastre,... fie. MARCOVICI, D. 17/25. A trecut ş-această vară şi cu ea un an a vieţii. HRISOVERGHI, P. 43/22. Lungă este a omului pruncia şi junia, dară nici viaţa nu e scurtă. ANTROP. 4/21. în urmarea acestei dieţi au simţit o aşa mare uşurinţă,... fiind pănă la sfîrşitul vieţii sale foarte sănătos. ALBINEŢ, M. 112/22. Cînd vine ceasul... cheamă doftor, să-i ajute, carele de multe ori mai lungeşte viaţa omului. F. DUM. I, 196V27. Bunăstarea... lungeşte viiaţa, iar sărăcia o scurtă. VASICI, M. I, 152/9. Chemă pre om şi toate făpturile... ca să le hotărască anii vieţii şi soartea (a. 1847). GCR II, 357. Anii trec, viaţa-mi scurtează. CONACHI, P. 113. Nu ştiu în viaţa me să fi pitrecut un ceas mai greu. RUSSO, s. 169. îndată a şi murit, avîndu-şi terminat viaţa. ARISTIA, PLUT. 281/20. Aşi fi dat o jumătate din viaţa-mi numai ca totdauna să fiu robul ei! PELIMON, i. 55/29. El intra în al douăzeci şi doilea an al vieţii sale. FILIMON, O. I, 121. în ultimii ani ai vieţei, Ovidiu trămitea... următoarea epistolă.
2489
VIAŢĂ
-454-
VIAŢĂ
 HASDEU, i. c. i, 219. Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine. ALECSANDRI, P. I, 120, cf. COSTINESCU. Pe anii vieţii sale Moartea mîna şi-a întins. BOLINTINEANU, P. I, 313. Mult ţi-am greşit eu ţie în viaţă! ODOBESCU, S. I, 168. O zi din viaţă să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns. EMINESCU, O. I, 191. Ai fi trăit în veci de veci Şi rînduri de vieţi. id. ib. 191. N-am păţit eu asia numai o dată în viaţa mea. CREANGĂ, O. 285. Viaţă mai scurtă, dar poate mai plină. CARAGIALE, O. IV, 24. Întîia oară în viaţă se împrumutase şi el SLAVICI, O. I, 301. Tot ce-ai avut, toate de cîte te-ai bucurat în viaţă au venit aşa, rod al întîmplării. VLAHUŢĂ, O. II, 319. Să-l văd venind, Aş mai trăi o viaţă. COŞBUC, P. I, 193. Eschimosul coase în haine o bucată din piatra de la vatră, crezînd că prin aceasta îşi asigură o viaţă lungă. CANDREA, F. 310. Acolo s-au strecurat patru ani din viaţa mea. IORGA, P. A. I, 15. Viaţa lungă, longevitatea, nu se obţine decît pr intr-o igienă bine înţeleasă. BIANU, D. S. La căpătîiul celait al vieţii, întrezăream putinţa de a pune iar mîna pe bucăţica de pămînt pierdută. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 41. Ştia şi el că viaţa nu se termină cu cei patru ani de seminar, ci că abia de aici încolo se începe. AGĂRBICEANU, A. 39, cf. PĂCALĂ, M. R. 352. In o clipă, mi se păru că am trăit o viaţă întreagă. HOGAŞ, DR. I, 168. Nu simţea că e la acel timp al vieţii cînd durerile şi doliurile ne pîndesc şi sapă gropi împrejurul nostru. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 301.1 se pare fiecare clipă mai lungă decît toată viaţa ei de pînă atunci. SOVEJA, O. 65. Acasă Gogu se mîndrea că n-a citit în viaţa lui decît numai franţuzeşte. REBREANU, I. 421, cf. ŞĂINEANU, D. U. A trăit trei sferturi din viaţă fară nici un rost. BASSARABESCU, V. 90. în ultimii ani ai vieţii sale, Eliade învăţase să lucreze prob. LOVINESCU, M. 64. Pentru a găsi răspuns la întrebarea: ce e personalitatea?... mi se pare că o viaţă de om nu e de ajuns, camil PETRESCU, T. iii, 63. Şi-a dat seama, întîia oară în viaţă, că numele morţilor sună altfel decît numele celor vii. POPA, V. 22. Am avut parte în viaţa mea de odihna vîntului şi de liniştea valurilor. SADOVEANU, o. XXI, 457. Cînd ne-am sculat, am avut în faţa noastră una din acele privelişti pe care rareori în viaţă ai prilejul de a le întîlni. BART, S. Μ. 53. Şi-a petrecut o mare parte din viaţă în călătorii. OPRESCU, S. 32. Petrecîndu-şi cea mai mare parte din viaţă la Constantinopol..., Cantemir a avut răgazul să-şi cultive mintea lui isteaţă. CONSTANTINESCU, S. II, 11. E singurul om care numai într-o viaţă, într-o singură viaţă scurtă, s-a realizat imens şi deplin. ARGHEZI, T. C. 18. Viaţa mea a fost lungă, plină şi strălucită. CĂLINESCU, C. O. 35. Aşa-mi trece viaţa mie, amărîtă şi pustie. PARASCHIVESCU,
 C.   Ţ. 128. In primele 8 zile ale vieţii puii sînt urîţi. LINŢIA, P.
 III, 175. In sol trăiesc toată viaţa sau o parte din viaţa lor numeroase animale mai mari — viermi, miriapode, insecte etc. CHIRIŢĂ, P. 392. Lucrase destule drumuri de fier în viaţa sa. TUDORAN, P. 64, cf. DM, Μ. D. ENC., DEX. Valea sui, dealul cobor, îmi trec viaţa tot cu dor. ALECSANDRI, P. P. 243. Domnule, Măria ta, Mai lungeşte-mi viaţa. JARNÎK -BÎRSEANU, D. 499. Puterea voi i-aţi luat Şi viaţa i-aţi scurtat, Şi din om frumos, Voi l-aţi făcut ros şi putregăios. MARIAN, D. 88. De ce n-au dat Dumnezeu... Să ia frumos pe frumos, Dar ia frumosul pe slut Şi-ş trec viaţa cu urît. SEVASTOS, C. 92. Să ţină feciorii paş, Pe tunetul dobelor, Pe scurtarea zilelor, Pe tunetul trîmbiţii, Pe scurtarea vieţii. HODOŞ, P. P. 228. Ascultă-ne, babo, fa, Lungă fie viaţa ta De ne-i spune tu ceva. BALADE, II, 90. Şi-i săruta, vezi, mîna Că i-a lungit viaţa. FOLC. OLT. — MUNT. IV, 63. Am mînca la tine... ca niciodată-n viaţa mea. o. BÎRLEA, A. P. II, 473. Viaţă scurtă, învăţătura lungă. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. II, 803. Viaţa lungă la cel sărac, scurtă să pare la cel bogat. Id. ap. ZANNE, P. VIII, 136. Viaţa ţi să lungeşte cînd sufletul să-nveseleşte. id. ap. ZANNE, P. vili, 136. Scoală-te de dimineaţă De vrei să lungeşti din viaţă. ZANNE, P. I, 29. Mîncarea de demineaţă lungeşte viaţa. id. ib. III, 639.
Somnul ca vameşul, viaţa pe jumătate ne-o dă la o parte.
i.  golescu, ap. zanne, P. ii, 737. 0 (Prin analogie) Viaţa acelei foi a fost pe atît de scurtă pe cît de glorioasă. caragiale, o. I, 213. 0 (în formule de urare) Multă sănătate şi viaţă îndelungată îţi poftim de la puternicul Dumnezău (a. 1674). BUL. COM. IST. II, 225. Ceriurilor mă rog să vă ţie... sănătoş cu viiaţă (cca 1800). GCR II, 180/13. Noroc, sănătate, viaţă lungă, succes, domnule Petrinil PREDA,
C.  I. P. III, 30. Ge la sir ge nintă criaţă Să aibă gazda viiaţă. MAT. DIALECT. I, 123. 0 Aţa vieţii v. a ţ ă. Firul vieţii v. f i r. 0 F i g. (La genitiv, urmînd după substantive ca „primăvară”, „vară”, „toamnă” etc., formează sintagme care indică etape din existenţa omului) Acum eşti în vara vieţii şi cînţi nu ca poetul, ci ca greierele. HELIADE, o. II, 114. Trist e deşertul ce se-ntinde Pe sub amurgul vieţii. ALECSANDRI, P. iii, 183. Cînd toamna vieţii vine, o frunte se-ntristează. BOLINTINEANU, O. 4. Tinereţele sînt primăvara vieţei. ZANNE, P. ii, 773, cf. românia literară, 1995, nr. 29, 8/4.
0   (întărit prin „toată”, „întreagă”, „o” etc. şi adesea însoţit de prep. „în”, „întru” etc., exprimă ideea de permanenţă, de durabilitate etc.) Sfinţi fiţi întru toată viaţa. COD. VOR2. 71v/5. Vedea-veri dulceaţa Ierusalimului în toate zilele vieţiei tale. PSALT. 275. Această slujbă în toată vreamea vieţiei fiilor Iu Israil între toată sămînţa lor să se ţinie. PO 269/26. Pentru numele tău cel svînt am lăsat toate şi după tine am călătorit întru toată viaţa mea. VARLAAM, C. 368. Să cauţi pre maică ta, cinsteşte pre ea toate zilele vieţii BIBLIA (1688), 616]/55. Toţi în toată viaţa îl pîndesc. CANTEMIR, 1.1.
II, 136. Cei ce veţuiesc în toată viaţa lor cinstit, (a. 1815). PRAV. COND. (1780), 202. Mai de folos cînd am aduce noi pre prunc întru acea stare, ca preste toată viaţa sa... să se poată însuşi pre sine afla. PETRO VICI, P. 76/3. Pe tine te voiu cunoaşte în toată viaţa mea izbăvitoriul meu, dar iată-mă căci nu pociu să-ţi slujesc ca unui stăpîn. GOLESCU, P. 376/12. Haldeii... în toată viaţa lor filozofa. POTECA, F. 9/14. Rareori se întîmplă să se lepede un minut de ceea ce au dorit în toată viaţa lor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 129/22. Virtutea ne însoţeşte întru toată viaţa, marco VICI, C. 4/25. Pe muierea în toată viaţa să o porţi în spinare şi o dată să o laşi jos, iar ea să vaită că a ostenit. PANN, P. V. III, 129/13. Mulţi dintre noi rămîn copii mici toată viaţa lor. MAIORESCU, CR. II, 384. A-ncercat, fireşte, şi el, toată viaţa, să colaboreze la ieftinul progres al scumpei sale Românii CARAGIALE, O. IV, 40. Dacă la botez curge vreuna din luminări, copilul toată viaţa lui va plînge. CANDREA, F. 45. Bătrîna, ca una ce a trăit o viaţă întreagă în lumea actorilor,... şi-a înscenat o ieşire teatrală. ANGHEL, PR. 121. Dimitrie Cantemir a fost cel dintîi care toată viaţa lui s-a năzuit să formeze pentru proza românească un stil artistic. BUL. COM. IST. I, 306. Omul care a trăit o viaţă într-o strimtă vale de munte, la prima vedere a vastului spaţiu liber, ce-l dă orizontul mării, se va da înapoi speriat. PÂRVAN, I. F. 36. Manuela toată viaţa trăise aşa, într-un mediu străin de ea, şi încă nu se desprinsese. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 314. Tu care o viaţă întreagă ai plătit... Poţi să plăteşti şi acum.
C.  PETRESCU, C. V. 315. Călătoria bună pentru cunoaşterea unui oraş este să rămîi şi să-l parcurgi toată viaţa. ARGHEZI, B. 58. Omul are peste cincizeci de ani, a trăit o viaţă strîmtorat. CĂLINESCU, c. O. 208. Ce se întîmplă cînd omul trăieşte o viaţă întreagă la fel cu el însuşi şi iată că într-o zi i se spune să fie altfel decît a fost pînă atunci? CAMIL PETRESCU, O. II, 30. întreaga lui viaţă în lotcă-a petrecut-o. LABIŞ, P. 429. Toată viaţa m-ai scăpat de buclucuri. V. ROM. iunie 1973, 63, cf. ŢOIU, G. 12. ❖ (Prin exagerare; în legătură cu verbe ca „a consacra”, „a închina” etc.) Parte considerabilă, apreciabilă a vieţii (IÏ 6) cuiva. Şi-au întrebuinţat viaţa în sporirea avuţiilor obşteşti. KOGĂLNICEANU, S. A. 79. El muri convins de triumful ideii căreia şi-a consacrat viaţa. CONV. LIT. XXII, 426. Toate
2489
VIAŢĂ
-455-
VIAŢĂ
mizeriile, speranţele şi rîvna acelui ce-şi cheltuise o viaţă întreagă după întunerecul cortinei, toată durerea şi sărăcia... apărea în toată goliciunea ei. ANGHEL, PR. 120. Tînărul istoric... părea a-şi fi închinat viaţa cercetărilor de cronici, bul. COM. IST. Iii, IV. Mi-am pierdut o viaţă-ntreagă după visuri mincinoase. EFTIMIU, î. 129. Destinîndu-se artei şi consacrîndu-i o viaţă întreagă [Aman]... o ridica, pe acele vremi, pînă la nivelul unui om bogat şi de neam. OPRESCU, S. 27. Amîndoi şi-au măcinat viaţa în gazetărie. CONSTANTINESCU, S. II, 61. Vom avea imaginea completă a ceea ce rămîne dintr-o viaţă dedicată cu o superbă frenezie scrisului, românia literară, 1988, nr. 18, 8/4.
 0  L o c. a d j. In floarea vieţii v. f 1 o a r e. 0 L o c. a d v. în viaţă = a) (şi în forma din viaţă) încă din timpul cît trăieşte cineva, trăind încă. Cînd să va prileji un om căsariu... să-şi dă-ruiască avuţiia sa fămeii,... acest dar să va adevăr a după moarte, iară nu în viiaţă. PRAV. 94. Şi-i osăbeşte de sfînta ceată, De le dă-n viaţă direaptă plată, dosoftei, PS. 48/8. Nimică în viaţă nu i-au dat, după cum altor nepoţi (a. 1772). IORGA, s. D. XVI, 86. Dînsul n-a căpătat vreo glorie în viaţă. ARISTIA, plut. 282/24. Culmea moftangiului savant: a-şi comanda statuie încă din viaţă. CARAGIALE, O. IV, 105, cf. TDRG. Aceste articolaşe — necrologuri erau surprinzător de elogioase, contrastînd cu ostentaţia cu care era trecut sub tăcere în viaţă, camil petrescu, P. 382. N-a cunoscut moartea din viaţă. C. PETRESCU, C. V. 303. Creştinul care crede în mîntuirea sufletului... are încă din viaţă linişte duhovnicească. CĂLINESCU, C. O. 95. Oamenii eminenţi sunt onoraţi, sărbătoriţi în viaţă şi după moarte. RALEA, S. T. III, 32, cf. DL. Tu, încă din viaţă, ai trecut, ca să zic aşa, prin starea de bardo şi ai suportat-o bine. PREDA, C. I. P. III, 184, cf. DM, M. D. ENC., DEX; b) niciodată. Cine orce învaţă Nu uită în viaţă, pann, P. v. I, 60/17. 0 E x p r. în (toată) viaţa mea (sau ta, lui etc.) = (în construcţii negative) niciodată; nicidecum; deloc. Să-i ia avuţiia şi să-l gonească dentr-acel loc, în toată viiaţa lui să nu să mai afle pre acealea locuri. prav. 49. De atuncea n-au mai vădzut Muldova în toată viaţa sa Ştefan Vodă. M. COSTIN, O. 183. Nu va mai pîri pre nimeni, în viaţa lui. ANTIM, O. 103. Cînd nici a trăi greceşte sau turceşte bine nu ştia, rumâneşte nu era în viaţa lui cu putinţă ca să înveţe. VĂCĂRESCUL, IST. 293. în viaţa lui n-a pus mîna pe o carte de joc. CARAGIALE, o. IV, 170. Era să-şi iasă din minţi de mirare... dînd de atîtea lucruri, ce nu mai văzuse el în viaţa lui. ISPIRESCU, L. 122. In viaţa mea n-am văzut ceva mai îngrozitor, vlahuţă, s. A. II, 207. Căpăta cîte una ţeapănă cu măciuca de nu o va uita în toată viaţa lui. TURCU, E. 160. In viaţa voastră n-o să mai gustaţi adevărata bucurie. DELAVRANCEA, H. T. 17, cf. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 114. Jur că în viaţa mea nu mai merg cu proştii la drum. CAMIL PETRESCU, P. 121. Tu nu vezi că n-a purtat guler în viaţa lui? POPA, T. 207. In faţa lui o clădire tot albă,... cum nu mai văzuse în viaţa lui. VOICULESCU, P. II, 40. Nu mai văzuseră în viaţa lor marinar cu asemenea tabiet. TUDORAN, P. 11, cf. DL. In viaţa lui n-a ciocnit şi el un pahar acasă! PREDA, C. I. P. III, 23, cf. M. D. ENC., DEX. Pălincuţă draga mea, M-am jurat că nu te-
 01 bea în toată viaţa mea. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 387. D'i cîn mama m-o făcut, io îm viaţa mç sătul... nu m-am văzut!
 o. bîrlea, A. p. I, 223. (învechit) După viaţa (cuiva) = după moartea (cuiva). Dzeastrele... le va lua fata, şi după viaţa ei încă şi ceia ce vor moşneni averea ei. PRAV. 204. După a noastră viaţă şi domnie, poftim ca să nu le strice mila şi aşedzarea aceasta (a. 1710). BUL. COM. IST. I, 308. Aşijdere şi după a noastră viiaţă... poftim ca sî nu strice daniia (a. 1730). IORGA, S. D. XXII, 243. După viaţa noastră cine va fi domn în ţară... să nu ia a noastră danie şi a noastre zapise. arhiva R. I, 18/17. După viaţa noastră cine va fi domn dintre copiii noştri... să nu... strice a noastră danie. SBIERA, F. s. 52. în viaţă şi-n trai v. t r a i (4). A-şi trece
 viaţa în izlaş v. t r e c e (IV 3). A-i tăia (sau a-i curma cuiva) firul (ori aţa) vieţii sau a-i tăia (ori a-i curma, a-i ciunti) (cuiva) viaţa = a întrerupe cursul vieţii (II 6) (cuiva); a omorî (1), a ucide (pe cineva). Mă voiu ruga lui Dumnedzău şi-ţ va curma viaţa ta. VARLAAM, c. 394. Să ruga lui Dumnedzău să le taie viaţa. DOSOFTEI, v. s. septembrie 4175. Nemilostiva ursită se va milostivi a-mi tăia aţa vieţii. MARCOVICI, c. 101/11. La mulţi au curmat beutura şi viaţa. CORNEA, E. I, 106/7. Cerul... Să-mi taie viaţa, să mor. PANN, E. III, 134/17. Foarfecele censorului au venit şi i-au tăiat firul vieţii. GHICA, S. 253. Părea un junghi că-i curmă suflare şi viaţă. EMINESCU, O. I, 95. Simţea o durere grea şi îndesată care-i curma viaţa. VLAHUŢĂ, S. A.
 II, 63. Moartea... se arată oamenilor pe neaşteptate şi pe neştiute ca să le curme firul vieţii. MARIAN, î. 1. Dacă nu e rînduit să-şi afle caii, apoi mai bine să-i ciunteze viaţa. ib. O. II, 138. Taie-i viaţa ei ori mie. ŞEZ. I, 75. Tu, domnuţ Roşmon crai, Cum o poţi dzîce asta, Că mni-(i) ciuntă viaţa? Ţiplea, P. P. 3, cf. 107. Rău mă tem că m-a afla Şi mi-o ciuntă viaţa. BÎRLEA, L. P. M. I, 43. (Cu topica inversată) A, dac-a ta viaţă... De asprele ursite nu ar fl fost curmată. ALEXANDRESCU, M. 27. Viaţa i s-a ciuntat. POMPILIU, B. 58. A-i reteza (cuiva) firul vieţii v. r e t e z a (1). A i se rupe (sau a i se frînge) viaţa = a înceta să trăiască, a muriri). Cu aripile ultimului său zbor i s-a frînt şi viaţa. IORGA, P. A. II,
 45. (Cu topica inversată) Cine va săpa groapă altuia să-l surpe, Sîngur ş-va cădea-n rîpă şi viaţa ş-a rumpe. DOSOFTEI, PS. 26/14. Astfel şi viaţa mea Se va rupe, vai de ea. MARIAN, î. 11. A-şi pune capăt vieţii sau a-şi curma viaţa = a se sinucide. Cum de ţi-ai uitat de nalta vîrtute... Şi vruşi a-ţi curma dorita viaţă? BUDAI-DELEANU, Ţ. 139. Prietenul care mi-a scris-o, nu de mult, năpraznic, şi-a pus capăt vieţii, sadoveanu, o. v, 283. A pune capăt vieţii (cuiva) = a ucide (pe cineva). El mai pusese capăt vieţii unui frate al său. IORGA, C. I. I, 6. (învechit, rar) A(-şi) împlini zilele vieţii sau a-şi plini viaţa = a ajunge la sfârşitul vieţii (I 6); a muri (1). Nu zăbovită vreme au împlinit şi dzilele vieţii sale craiul, în locul său lăsînd pre fata sa. M.COSTIN,
 O.  279. Blagoslovind pre feciorii lui..., ş-au plinit viaţa. ANTIM, O. 261. Plinindu-şi Samuil viaţa, au murit. id. ib. 276. (Popular) Ţi s-a împlinit cu viaţa, formulă prin care o persoană este ameninţată cu moartea. I-a dat babei poruncă straşnică să nu cumva să le lase p-afară, că i s-a împlinit cu viaţa. STĂNCESCU, B. 86. A-i scurta (cuiva) viaţa v.scur-t a (II). Scurtare de (sau din) viaţă v. scurtare (II). De-o viaţă sau (de-) o viaţă de om = (de) foarte mult timp. Nu-i revăzusem de 22 ani! O viaţă de om! NEGRUZZI, S. I, 67. A avut unul din acele succese care nu se pot uita o viaţă de om. BACALBAŞA, S. A. I, 228. Trecură ani mulţi - o viaţă de om - şi prin sat nu se mai vorbea nimic de Marina şi de boarul. AGÂRBICEANU, S. P. 26. Păstorii români... de o viaţă de om se strecurau... în colţul sud-estic al Ardealului. DRĂGANU, ROM. 8. Apoi eu de-o viaţă trăiesc între munteni. SADOVEANU, O. X, 582. Te rog... să dai Academiei să tipărească aceste lucrări la care am muncit o viaţă de om. CĂLINESCU, S. 547. Dealurile pe care o viaţă de om tatăl lui Turturică le-a urcat, le-a coborît. STANCU, D. 323, cf. DL, dm, M. D. ENC., DEX, ciauşanu, gl. ♦ P. a n a 1. Timp, durată de rezistenţă, de funcţionare în bune condiţii a unei unelte, a unui aparat, a unei maşini etc. Aceasta se stabileşte printr-o încercare la maşină, observând la o sculă de probă randamentul şi viaţa ei. IOANOVICI, TEHN. 194. Durata de funcţionare (viaţa) rulmenţilor este în strînsă legătură cu sarcina pe care o suportă şi cu iuţeala la care sunt puşi să lucreze, soare, maş. 94. ♦ P. e x t. Existenţă istorică, evoluţie, devenire. Fiecare pas al vieţii omenirii este un pas în această cale care o apropie de Dumnezeu. BĂLCESCU, M. V. 3. Se manifestă încă o dată cele două... legi din viaţa tuturor limbilor: scăderea fonetică şi scăderea logică.
2489
VIAŢĂ
-456-
VIAŢĂ
 COLUMNA, VII, 16. Eliade era în mintea părinţilor noştri ca o primă icoană literară..., ca un centru de unde pleca viaţa poeziei. CONV. LIT. XXII, 40. în viaţa naţiunii noastre este de importanţă unică momentul cînd cultul, plin de iubire şi evlavie, al trecutului românesc, începe a fi propagat de la catedra unei şcoale înalte. AN. IST. NAŢ. 21. Preocupările pentru studiul vieţii poporului român s-au îndreptat în trecut mai ales spre activitatea lui culturală şi literară. VUIA, PĂST.
 9.  Fenomenul lingvistic... numit etimologie populară joacă un rol deosebit de important în viaţa oricărei limbi. HRISTEA, P. E. 205. Ştie istoria fiecărei străzi, cunoaşte toate evenimentele ce au marcat viaţa lor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 32/1. Nu vom mai repeta aici însemnătatea în viaţa acestui popor a marei preoţii a zeului Zamolxis. ib. 1976, nr.l, 12/1. ♦ (Determinat prin „toată” sau „întreagă”, adesea precedat de prep. „în”, „pe”, „pentru”) Timpul care rămîne de trăit cuiva (începînd dintr-un moment determinat) pînă la moarte. Să înapoi nu-l voiu aduce ţie, în toată viiaţa mea vinovat să fiu. PO 158/21. Să-l ducă la o mănăstire departe, să şadză acolo în toată viiaţa lui. PRAV.
 89. Casnicilor care aţi încheiat între voi o legătură pe toată viaţa, fiţi totdeauna cu inima curată! MARCOVICI, D. 45/11. In acea ocnă nu lăcuiesc... decît numai aceia care sînt osîndiţi pă toată viaţa (a. 1836). DOC. EC. 642. Mă voi căi toată viaţa. NEGRUZZI, s. I, 46. încrederea şi sinceritatea amorului puternic... m-a supus ţie pentru viaţa întreagă. ALECSANDRI, O.P. 121. Să ne privim nesăţios Şi dulce toată viaţa. EMINESCU, O. I, 174. Poporul crede că muierea care taie vreun cocoş năzdrăvan... rămîne apoi şchioapă în toată viaţa. MARIAN, o. II, 244. Dacă vrea să-i jelească toată viaţa, e slobodă. SOVEJA, o. 93. Nu gîndesc o fericire mai deplină... decît să te ştiu... apărată de mine pentru toată viaţa. CAMIL PETRESCU, T. II, 22. Puţin a lipsit să nu rămîn acolo, pescar, legat de zeiţa bălţilor toată viaţa. VOICULESCU, P. I, 15. Traian simţea că va purta în el toată viaţa dulceaţa acelui glas. SADOVEANU, o. XXI, 389. Dacă mă reped acuma în tine te fac de uiţi pe toată viaţa că ai fost vreodată preşedinte. PREDA, M. II, 340. Jocul ei dumineca îmi robeşte inima Pentru-ntreagă viaţa. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 33. Rămase bogat pentru toată viaţa. STĂNCESCU, B. 232. Fiţi de acuma înainte înţelepţi toată viaţa voastră. FURTUNĂ, V. 42. Dacă ţ-i drag..., a tău sî fii pi tătă viaţa ta.
 O. bîrlea, a. p. i, 406. 0 L o c. a d j. şi a d v. Pe viaţă = (care este) pentru tot timpul cît mai are de trăit cineva; (care durează, care ţine) pînă la moartea cuiva. Titlurile n-au fost decît pe viaţă, firă a lăsa drept la urmaşi. BĂLCESCU, M. V.
 10. Sosiră... doi ciauşi, solii sultanului, aducînd... un firman de domnie pe viaţă. id. ib. 258, cf. COSTINESCU. Hotărîrea acestei judecătorie... osîndi mai pe toţi conspiratorii la ocnă pe viaţă. COLUMNA, VII, 63. Cine nu-şi aduce aminte de tinereţea sa..., de acele hotărîri, de a fi serioşi în amor, că-i pe viaţă. EMINESCU, P. L. 67. Acum zic şi ieu că pot duce vornicia pe viaţă firă să te simţi. CREANGĂ, A. 18. Contractul de rendită pe viaţă. HAMANGIU, C. C. 411. Reuniunea a avut 27 membri pe viaţă. PĂCALĂ, M. R. 391, cf. AN. IST. NAŢ. I, 4. Pentru această muncă se întrebuinţează şi răufăcători închişi pe viaţă. ARH. OLT. XII, 265. A fost amestecat într-un complot... Asta i-a adus arestarea, judecarea şi osîndirea la temniţă pe viaţă. SADOVEANU, E.
 49. Condamnaţii la muncă silnică pe viaţă, de cîte ori li se comută pedeapsa, îşi fac un rînd de haine noi. ARGHEZI, S.
 XIII, 265. Gavrilcea fu condamnat la muncă silnică pe viaţă. CĂLINESCU, S. 136. Au rămas certaţi pe viaţă. STANCU, D. 42, cf. DL. Vorbeşte şi te fac omul meu pe viaţă. BARBU, PRINC.
 191, cf. M. D. ENC, DEX, ALR SN IV h 1 000, ALRM SN II h 808. Codrului i-ai dat vergaţă, Mniie năcaz pă viaţă. MAT. dialect. I, 109. Mă băga în puşcărie pă viaţă.
 o. bîrlea, A. P. ii, 577. 0 E x p r. Pe viaţă (şi) pe moarte = pentru totdeauna, pentru tot restul vieţii, pînă la moarte.
 Frate de cruce, tovarăş pe viaţă şi pe moarte. ŞĂINEANU, î. 57. (F i g.) Acolo se varsă Tigrul şi Eufratul, strînşi laolaltă, pe viaţă şi pe moarte, nedespărţiţi în veac. ARGHEZI, S. XVI,
 30.
     7.     (Şir de) fapte, întîmplări, evenimente etc. trăite de cineva; totalitatea acţiunilor, faptelor săvîrşite de cineva în timpul vieţii (I 6) sale. Viaţa mea ispovedescu ţie. PSALT. 107. Vieţile pătriiarhilor sîmt scrise în Bitie. PO 8/8. Letopiseţul nostru cel moldovenesc aşa de pre scurt scrie, că nici de viaţa domnilor carii au fost toată cîrma, nu alege. URECHE, L. 58. Să ceteşti... prăvind ca pren oglindă viaţa a domnilor trecuţi. N. COSTIN, L. 45. Cu vrerea lui Dumnezeu începui a scrie de viaţa şi povestea şi lucrurile marelui împărat Alexandru Machedon. ALEXANDRIA (1799), ap. GCR
 II,  166/4. Petreceţi aşa prin biografia Mîntuitoriului, prin minunile cele mai de căpetenie care le-au ficut el, apoi apropiaţi-vă de naşterea, viaţa şi moartea lui. PETROVICI, P. 304/2. De viaţa şi de filosofia lui Dimocrit să citească cineva pre Bail. POTECA, F. 37/18. în operile oricărui artist sau scritor a trebuit să se vază şi oarece asemănare cu viaţa lui. HELIADE, O. II, 14. Aş pune rămăşag că istoria vieţii d-tale a să ne facă să adormim. NEGRUZZI, s. I, 245. Un german... scrise prima încercare critică asupra vieţei eroului nostru. HASDEU, I. V. 13. Ascultă mai bine istoria vieţii mele. ALECSANDRI, O. P. 14. Materia acestor lucrări este luată din viaţa românilor moldoveni. MAIORESCU, CR.
 III, 21. A studia viaţa unui om este a pătrunde cu un ochi firm şi drept acel haos moral care o acoperă de toate părţile. COLUMNA, VII, 50. Intenţiunea noastră n-a fost... de a povesti viaţa folositoare şi zbuciumată a postelnicului Constantin Cantacuzino. ODOBESCU, S. I, 444. Şi cînd propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost, O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost? EMINESCU, O. I, 134. Şi cînd gîndesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură încet repovestită de o străină gură. id. ib. 71. Este lungă şi nu prea veselă istoria vieţii lui Zibal. CARAGIALE, O. I, 54. îşi vedeau întreaga viaţă şi toate bucuriile amestecate laolaltă. VLAHUŢĂ, S. II,
 62. Vedea întreaga ei viaţă Un cîmp pustiu, prin care ea Cu multă plîngere-şi ducea Durerea timpului de faţă. COŞBUC, P. II, 260. Fiecare... gîndea cu jind la viaţa acestui patriarh, aşa de iubit şi ocrotit de fii şi de nepoţi. ANGHEL, PR. 62. O legendă de cîteva linii istorisea viaţa şi martirul lui. id. ib.
 101. Istoria moldovenească..., zugrăvind vieţile şi soarta domnilor de dinaintea noastră..., ne aduce un deosebit folos. BUL. COM. IST. I, 15. Da mereu în cărţi, povestindu-şi romanul vieţii PAPADAT-BENGESCU, O. II, 119. I se perinda în gînd toată viaţa lui alcătuită aproape numai din umilinţe, speranţe veşnic spulberate. REBREANU, I. 277. Nu-i place să vorbească despre viaţa lui trecută. AL. PHILIPPIDE, S. II, 86. Mi-a spus... că e una dintre cele mai frumoase nopţi din viaţa lui. CAMIL PETRESCU, P. 162. Se gîndi la acel Mihai Viteazu, a cărui viaţă o purta în minte... şi în pagini, id. O.
 III, 298. Tinca asculta povestea vieţii aceştia nenorocite. SADOVEANU, O. II, 293. Cîteva articole... se remarcau prin lumina ce proiectau asupra unor episoade din viaţa lui Luchian.OPRESCU, S. 49. Mi-a luat un adevărat interogatoriu asupra originii şi vieţii mele. ULIERU, C. 49. Un amănunt din viaţa unui scriitor... poate lumina de multe ori o pagină întreagă. PERPESSICIUS, M. IV, 104. Bătrînul... citeşte mereu, în cărţile lui cu poze, despre vieţile sfinţilor. STANCU, D. 90. Eu nu ştiam aproape nimic din viaţa ei, în timp ce a mea îi era cunoscută, destăinuiri smulse cu simulată indiferenţă. PREDA, C. I. P. III, 254. Studiul introductiv conţine... informaţii utile despre viaţa şi opera lui Ion Vinea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 3, 12/1. I-a povestit toată viaţa ei: cum era fată de împărat, cum fusese al treisprezecelea copil la părinţi, cum o gonise tat-său după sfatul vraciului şi în sfîrşit, tot. STĂNCESCU, B. 132. 0 (în credinţa creştină) Cartea (rar cărţile) vieţii = carte în care
 2489
VIAŢĂ
-457-
VIBRA
 sînt înscrise numele şi faptele aleşilor lui Dumnezeu; carte în care sînt înscrise faptele (rele) după care vor fi judecaţi morţii, la ziua de apoi. Derept aceaia să închina ei toţi lăcuitorii pămîntului, a cărora nume nu-s scrise în cartea vieţiei. N. TEST. (1648), 31379. Şi văzuiu morţi mari şi mici, stînd înaintea lui Dumnezău, şi cărţile se deşchiseră, şi altă carte să deşchise, carea iaste a vieţiei, şi fură giudecaţi morţii dintr-acealea carele-s scrise în cărţi, după faptele lor. ib. 318v/28. Pre om ca acela să-l bată D[umno\zeu... să se şteargă numele lui din cărţile vieţii, să nu să scrie cu drepţii (a. 1652). MAG. IST. I, 128/20. Să vor mira ceia ce lăcuiesc pre pămînt, cărora nu s-au scris numele în cartea vieţii den izvodirea lumii, văzînd hiara că era şi nu iaste, măcară că iaste. BIBLIA (1688), 929735. Oricarele nu s-au aflat în cartea vieţii scris, s-au băgat în iazerul focului. ib. 931741. Să te vadză Maica D[o]mnului să te facă în cartea vieţiei. MOLITVENIC (sec. XVII), 7v/2. Domnul să-i şteargă, în grabă; defăimătorul şi spurcatul său nume... din cartea vieţii. C. CANTACUZINO, în MS. 1975, nr. 2, 11. 0 E x p r. A(-i) fi scris (cuiva) în cartea vieţii = a(-i) fi sortit, a(-i) fi hărăzit (cuiva). Soseşte timpul renaşterii naţionale, căci era scris în cartea vieţei acestui popor, că are să se deştepte, spre a deveni odată mare şi glorios. CONV. LIT. II, 20. Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieţii mele. eminescu, o. I, 142. A şterge (pe cineva) din cartea vieţii = a scoate din rîndul celor vii. Mă şterge [Doamne] şi pre mine din cartea vieţii. ŢICHINDEAL, F. 218. Socotiţi-mă de azi ca mort, căci de nu voiu muri de mîhnire sau de boală, pierderea libertăţii mele mă opreşte de a fi ţării de folos... şi dar, eu mă consider ca un om şters din cartea vieţii. RUSSO, s. 202. ♦ (S p e c.) Gen de scriere care are ca obiect descrierea faptelor,    a evenimentelor etc. trăite         sau a
 acţiunilor săvîrşite de cineva; biografie. Viiaţa şi traiul sj[î]nţiii sale părintelui nostru Nifon... scrisă de kir Gavriil Protul (a. 1654). GCR I, 170/29. Plutarh... au scris viiaţa şi faptile vestitului împărat. M. COSTIN, O. 242, cf. GCR I, 221/4. Marele Costandin,... precum Evsevie scrie în viiaţa lui, n-au vrut să să laude de stemă şi de diadimă. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/40. Întîi au scris viiaţa lui Iacov Filip de la Bergaman. CANTEMIR, HR. 115. Domnii încă mai mulţi den streini au stătut..., cum     în vieţile lor    să   va arăta. c. CANTACUZINO,                                              CM I, 53, cf. ANTIM, O. 170. Ne mirăm cetind vieţile                                               slăviţilor eroi elineşti şi romani.
 BUDAI-DELEANU, Ţ. 63, cf. POTECA, F. 283/25. Viaţa lui Yung pe scurt. MARCOVICI, C. 3/1. Nici măcar expediţiunea lui Solon contra megarienilor... nu este aşa precum am descris-o noi în viaţa lui. ARISTIA, PLUT. 286/28. Citeşte-mi, îmi zise, o viaţă de-a sfinţilor din cartea aceasta. NEGRUZZI,
 S. I, 4. Vieţile marilor bărbaţi din veacurile trecute..., iată cărţi pe care, citindu-le, cineva poate să zică cu cuget împăcat că nu şi-a pierdut timpul în zadar. FILIMON, o. I, 122, cf. COSTINESCU. Anonimul autor armean din secolul V a scris genealogia Sf. Grigorie Luminătorul Armeniei şi viaţa Sf. Nerses. COLUMNA, VII, 128. în ziua aceea era să se citească viaţa sfîntului Ignat. ODOBESCU, S. I, 442. Deschid „ Vieţile sfinţilor ” şi văd atîtea şi atîtea. CREANGĂ, O. 190. Citesc vieţile sfinţilor cu multă osîrdie. CARAGIALE, O. IV,
 121. în seminariu la noi nu puteai afla alte cărţi decît vieţile sfinţilor şi broşuri în cari se scria împotriva realismului. CONTEMPORANUL, IV, 2. în această credinţă găsim de bună samă un răsunet al celor scrise în „Vieţile sfinţilor”. pamfile, S. T. 1, cf. ŞĂINEANU, D. U. Ne strîngem în trapeză unde... ni se citeşte viaţa sfîntului. SAHIA, S. A. 30. Aşa scrie în scripturi, la viaţa sfîntului Spiridon. VOICULESCU, P. I, 273. Cu acea slovă rusească s-a îndemnat a-şi scrie viaţa. SADOVEANU, o. XXI, 232, cf. scriban, D. Nu de mult am mai făcut observaţii asemănătoare, cînd ne-am ocupat de „ Viaţa lui Ştefan cel Mare”, scrisă de d. Mihail Sadoveanu.
CONSTANTINESCU, s. I, 53. „ Vieţile paralele” ale lui Plutarh vor fi banale faţă de cronica vremurilor noastre. CĂLINESCU, S. 60, cf. DM. în viaţa lui Wulfilas se arată că acest episcop got a predicat şi în latineşte pe ambele maluri ale fluviului, panaitescu, C. R. 101, cf. M. D. enc., dex. Viaţa lui Cyrus cel Bătrîn... e considerată ca primă analiză. ROMÂNIA LITERARĂ 1976, nr. 1,4/1.
    8.    (învechit) Loc sau locuinţă în care îşi duce cineva existenţa. Din gata viaţa (petreacerea D, sălaşul C2) lui căută spre toţi cei ce viu în pămîntu. PSALT. 57. Reul întru viaţa (lăcaşul c2, 1 ă c a ş e 1 e d) lor pre mijloc de ei. ib. 105. Alese Domnul Sionul şi vru elu în viaţă şie (1 ă c a ş u şie D). ib. 279. îngerii ce nu vegheară al său început ce ei-ş lăsară a sa viaţă... cu legătură nedezlegată supt întunearec veaghe ei (cca 1569-1575). GCR I, *11/24. Doamne, cine va lăcui întru viaţa ta? Şi cine se va sălăşui în codrul sj[\]nt al tău? CORESI, PS. 29/11. Fu întru pace locului lui Şi viaţa lui în Sion. id. ib. 201/5, cf. MARDARIE, L. 141/7,141/9, CL 1969, 74, 75.
    -     Scris şi: (învechit) viiaţă. - Pronunţat şi: vi-a-.
- PL: vieţi.
    -     Viu + suf. -eaţă. Pentru alte ipoteze, cf. puşcariu, ET. WB., TDRG, CADE.
    VÎBICE s. f. pl. (Med.) Hemoragii cutanate liniare care formează striaţii pe piele. Cf. D. med., dn3, L. rom. 1986, 466.
    - Din fr. vibices.
    VIBIFCĂ s. f. (Prin Dobr.) Priboi1 (I 5). Cf. ANTIFA, p. 794.
    - Accentul necunoscut. -PL:?
    - Din rus. BbiÔHBKa.
    VIBRA vb. I. I n t r a n z. 1. (Despre corpuri, obiecte, părţi ale lor etc.) A executa o mişcare oscilatorie, de mică amplitudine şi periodică, faţă de poziţia de echilibru; a produce, a emite vibraţii (1) sau, p. e x t., sunete; p. e x t. (despre medii, sisteme fizico-chimice etc.) a transmite din aproape în aproape, cu viteză finită, vibraţii; (despre spaţii, încăperi etc.; de obicei însoţit de determinări introduse prin prep. „de”, care indică sunete, zgomote etc.) a răsuna (2). V. o s c i 1 a (1), rezona2, tremura (2), trepida. Vibra al serii aer de tauri grea murmură. HELIADE, O. I, 188. Pe arcurile-ntinse Greu vibră toată coarda şi şuieră în aer Săgetele-aripate. id. ib. 349. Aerul vibră d-aceste strigări, pădurile clocotiră pînă în fundul lor şi văile răsunară. bălcescu, M. v. 127, cf. negulici, stamati, D. Clopotele cele mari vibru prea reu cînd greutatea limbei nu este îndestulă. MARIN, F. 406/12. Iată şi poetul, de ce sublim el cîntă! Şi vulgul ce uimeşte cînd lira-i a vibrat. R. IONESCU, C. 69/2, Cf. POLIZU, BOLLIAC, O. 70, 145, PROT. - POP., N. D. Arcaşii... Trag, strunele vibrează, sunînd sbîrnîitoare, Mii de săgeţi trec iute sub soare ca un nor. ALECSANDRI, O. II, 29, cf. COSTINESCU, LM. Aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări. EMINESCU, O. I, 4. Cîmpul încropit vibra de chiţcăitul ascuţit, prelung, tremurător şi metalic al cristeilor şi greierilor de iarbă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 54, cf. DDRF. Pentru ca să auzim un sunet trebuie să se afle între corpul care vibrează şi între urechea noastră un mijloc neîntrerupt de corpuri materiale. PONI, F. 314. Sarcastic, coardele, vibrînd Sub mîna cea cu joc îndemînatic, Gemeau acum scîrbos, urlau sălbatic. COŞBUC, P. I, 139, cf. BARCIANU. Coardele viorilor vibrau cu intonaţii de glas omenesc. D. ZAMFIRESCU, î. 73, cf. ALEXI, W. Lira ta singură va mai pluti şi va mai vibra ca lira miticului Orfeu. ANGHEL, PR. 162. Ca să vibreze şi să facă astfel a să scurge grăunţele din coş, scoreţul e acăţat de nişte sforicele. PĂCALĂ, M. R. 466. încep a vibra frunzele pădurii la apropierea furtunii. PÂRVAN, I. F.
2492
 VIBRA
-458-
VIBRA
 151. Casa vibra mereu. Cînd se bătea un cui la parter, se auzea pînă la ultimul etaj. AL. PHILIPPIDE, s. II, 7, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Scoase briceagul din buzunar şi tăie coardele... Coardele vibrară, tremurînd cîtva timp încă. ARH. OLT. XIII, 460. Sîrmele vibraseră îndelung şi bizar, în tăcerea care se făcuse în cîrciumă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. i, 226. Clopotele prinseră a vibra: cele mici subţirel, ca o muzică tînără; cel mare amărît, plin de jale. SADOVEANU, O. I, 657, cf. XI, 81, SCRIBAN, D. Pămîntul tresare azi de paşii voştri şi aerul vibrează. ULIERU, c. 63. Un candelabru cu lumînări vechi de spermanţet, de care vibrau, sclipind, ciucuri de cristal. CĂLINESCU, C. N. 160. Uneori coardele lor vibrează în aşa fel, încît par deznădăjduite glasuri omeneşti. BOGZA, C. O. 196. Loviturile în chilă se repetă şi vasul vibrează din adîncul lui. TUDORAN, o. 120, cf. DL, DM. în timpul glasului şoptit, coardele vocale sînt îndepărtate şi nu vibrează. FD I,
 60.   In felul acesta, timpanul poate vibra mai uşor. ZOOLOGIA, 123, cf. M. D. ENC. Trestia vibrează limpede. v. rom. iunie 1973, 125, cf. dex, dn3. 0 T r a n z. f a c t. De trei ori vibrai arcul, trei căpriori căzură Străpunse de săgete. HELIADE, O. I, 344. 0 F i g. Vibrează de dragoste fibrele inimii. LM. Ele fac să vibreze coardele cele mai intime ale inimei. COLUMNA, VII, 59. Entuziasmul lui comunicativ... face să vibreze în inima cititorului coardele cele mai delicate. ARHIVA, I, 349. îţi pătrund în suflet şi fac să vibreze şi cele mai tainice coarde. PETICĂ, O. 260. Să vibreze în noi, puternic, o altă coardă. PÂRVAN, I. F. 34. Trebuia să vibreze şi în el, o dată cel puţin, o coardă.
 G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 228. Am iubit o fată extraordinară al cărei suflet vibra ca o vioară scumpă sub arcuşul unui Enescu. CĂLINESCU, E. O. II, 13. Au făcut să vibreze coarde consonante în sufletul lui Hasdeu. VIANU, L. R. 374. Făcea să vibreze într-însul struna tainică a temerilor lui nemărturisite. VINEA, L. I, 375. ♦ P. e x t. (Despre părţi ale corpului fiinţelor; de obicei poetic) A avea mişcări involuntare, bruşte şi repetate, provocate de frică, de emoţie, de o boală etc. V. tremura (1). I se băteau nările, i se mişcau convulsiv fălcile şi limba îi vibra ca şi cînd ar pişca-o ceva în gură. REV. CRIT. I, 294. Gîngania... îşi întindea trupul gălbui..., cu antenele vibrînd, la pîndă. AL. PHILIPPIDE, s. II, 170. Mîinile... Singure le laşi... Să plutească în aer, să vibreze Şi degetele cu vorbe de foc să lumineze, ap. CONSTANTINESCU, S. I, 172. Mîinile şi picioarele îi vibrau nervos la orice gest. v. ROM. iunie 1973, 6. ♦ (Despre lumină) A creşte şi a descreşte în intensitate în mod intermitent; (despre surse de lumină) a produce, a emite o lumină care creşte şi descreşte în intensitate în mod intermitent, care sclipeşte (uşor şi) intermitent. V. 1 i c ă r i, pălălăi (3), p î 1 p î i (1), palpita (2), tremura (2). Vibrau scîntei..., noian de negru. BACOVIA, O. 25. în depărtare, spre Şiret, vibra lumina. SADOVEANU, O. XIX, 187, cf. DL, DM. In faţa sufletului meu, stelele vibrînd în eternitate. HOREA, c. 184, cf. M. D. ENC., DEX. Mi-a plăcut să aud culoare cum cîntă şi lumina cum vibrează. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12. 109. 0 (Prin extensiune) Din combinaţia de părţi pictate şi de părţi rămase albe, rezultă pentru privitor o suprafaţă care vibrează, care dă impresia... luminei care se joacă pe suprafeţe. OPRESCU, I. A. IV, 73.
    2.    (Despre sunete, melodii etc.) A avea modulaţii (1); p. e x t. a răsuna (ca un ecou). Plecînd auzul nostru l-al angelilor cor Pe care Pitagora adesea-l asculta, Cînd muzica divină l-auzul lui vibra. ARICESCU, A. R. 83/21, cf. CODRESCU, C. II, 176/14. Nu s-aude alta decît trăsnetul vibrînd. PELIMON, S. 14/9. De-odat-a lui cîntare Vibrează lung de-o stranie exaltare. ALECSANDRI, P. III, 72. Vibrau ciudatele sunete. CARAGIALE, O. II, 337. Un murmur se ridică, confuz vibrînd în noapte. MACEDONSKI, O. I, 263. O serie nouă de accente începe să vibreze. ANGHEL, PR. 184.
 Plîngerea ei vibra în ziduri şi în turn. SADOVEANU, O. XI, 98. Sunete prelungi, jăluitoare se loveau de pereţii stîncilor, care le răsfrîngeau spre larg, unde vibrau pierdute în singurătatea mării. BART, s. M. 57, cf. M. D. ENC., DEX. 0 (Prin lărgirea sensului) Ştirile ce circulă în univers vibrează în preajma mea. ANGHEL, PR. 104. ♦ (Despre glas) A avea o sonoritate cu variaţii de ton sau cu modulaţii (din cauza unei anumite stări sufleteşti, a unei emoţii puternice etc.). Glasul majorului se încălzise încetul cu încetul şi acuma vibra, ca în comandă, la citirea rîndurilor. D. ZAMFIRESCU, R. 163. Abia se simte în tăcere Vibrînd duiosul glas. SĂM. VIII, 831. Vocea lui vibra parcă lăcrămînd. AGÂRBICEANU, A. 82. Se ridică violent... şi glasul lui vibră armonios în noapte. PÂRVAN, I. F. 201. Glasul îi vibra cald şi nuanţat, uneori cu o monotonie voită, impresionantă. V. ROM. septembrie 1955, 77. Glasul îi vibra mînios. VINEA, L. II, 291. Glasul lui vibra intens în liniştea miriştilor pustii. PREDA, DELIR. 23. Glasul lui vibrează ceva mai puternic decît obişnuit. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 73.
     3.    F i g. (Despre oameni sau despre firea, temperamentul etc. lor) A fi stăpînit de o emoţie puternică (în contact cu..., faţă de...); a participa emotiv (la...), a trăi intens; a se manifesta, a se exterioriza cu putere. V. fremăta, palpi t a (3), pulsa (2). Singura recomandaţie ce i se poate face este să se încreadă în sine singură, căci fiecare inimă vibrează cînd atinge această coardă nesunătoare. CALENDAR (1855), 27/13. Inima..., lovită o dată, vibrează fară încetare. CONV. LIT. IV, 64. îşi aduceau partea lor de energie în marea şi generoasa frămîntare a vieţii, vibrau de durerile altora. VLAHUŢĂ, O. A. III, 75, cf. id. S. A. I, 199. Ea, cîntînd..., se aprindea, vibra cu pianul. D. ZAMFIRESCU, A.
 39. Discipolii...vor vibra armonios de contactul cu ideea cea nouă. PÂRVAN, I. F. 36. Un emotiv vibrează aşa de tare, fenomenul emoţie e atît de puternic la dînsul, încît obiectul observaţiei lui e mai mare. IBRĂILEANU, S. 231, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Eminescu...sau Petöfl vibrează şi unul şi altul de aceeaşi nepotolită patimă care le-a ars şi tulburat inimile. ARH. OLT. XII, 391. Ea... vibrase toată, dar nu spusese un cuvînt. ib. XIII, 453, cf. 219, SCRIBAN, D. Pictor, de o sensibilitate excepţională, vibrînd în contact cu natura şi cu realitatea umană. OPRESCU, S. 51. Poeţi sunt şi Iosif şi Bacovia, şi Arghezi; poeţi, în modul de a vibra în faţa vieţii. CONSTANTINESCU, s. I, 128. Lucra cu mare zel, ataşîndu-se de idee pe măsură ce o executa. Vibra şi el, în secret, prudent, cu un aer de ironie nevinovată. CĂLINESCU, B. I. 462, cf. VIANU, L. U. 31. Toţi oamenii de aici, asemeni unor trestii bătute de vînt, îndelung vibrează. BOGZA, C. O. 276. Ei vibrează neîncetat pe coarda unui lirism autentic. CONTEMP.
 1953, nr. 331, 3/5. Poetul vibrează în problemele epocii sale. V. ROM. ianuarie 1954, 214. Vibra ca un pom tînăr în suflere de vînt. VORNIC, P. 34, cf. DL, DM, IST. LIT. ROM. I,
 126.  Scriitorii au vibrat totdeauna cînd a fost vorba de evocarea unor evenimente importante. T ianuarie 1966, 3, cf. M. D. ENC. Forţa de a vibra şi-o simte secătuită. v. ROM. iunie 1973, 150. Un cititor cu gustul estetic educat...vibrează deopotrivă şi în faţa unei pagini de Eminescu..., şi în faţa uneia de Sadoveanu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 9/4. Poetul a vibrat în faţa suferinţelor omului, ib. 1975, nr. 2, 19/3, cf. DEX, DN 3. OTranz. fact. Aceasta îi vibra, ca o strună întinsă, toată fiinţa, c. PETRESCU, C. V. 343. 0 (Prin analogie; despre animale) Samurache l-a mai privit în ochi, vibrînd de o aşteptare nesăţioasă, vinea, L. II, 300. ♦ (Rar) A trăi (1). Cel făcut din vibraţii şi unde sonore a sfîrşit într-o zi de a mai vibra şi s-a dus, ca un sunet, din lume. ANGHEL, PR. 40.
 4  (Despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) A fi exprimat sau a se manifesta cu putere; a trăda o emoţie puternică; a produce o rezonanţă puternică în sufletul cuiva. Pe coardele-ţi sonore vibreze libertatea, Şi toată-ţi armonia
2492
VIBRAFON
-459-
VIBRANT
 va fi egalitatea. FM (1844), 3272/36. Existenţa şi activitatea Asociaţiunii transilvane a vibrat... în tot corpul naţiunei din toate ţările locuite de români. BARIŢIU, P. A. III, 33, cf. FILIMON, O. II, 43. Ea conţine cuvinte de acele ce vibrează în inima lui. ALECSANDRI, O. P. 123. In Alecsandri vibrează... toată mişcarea compatrioţilor. MAIORESCU, CR. II, 215. Toată puterea inspiraţiunii sale vibrează în aceste versuri din urmă. MACEDONSKI, O. IV, 69. îndărătul celor mai triste şi întunecate gînduri, el simţise întotdeauna vibrînd ceva luminos şi cald. VLAHUŢĂ, o. A. III, 63. Această notă distinctivă şi semnul particular al acestui sentiment care vibrează în cea mai mare parte din poeziile populare... nu ni le-a dat. REV. CRIT. I, 248. Simţi, citind volumul acesta, că vibrează în el o notă originală. SĂM. I, 22. Simţirea lui vibrează şi ochiul lui alege. ANGHEL, PR. 154, cf. AGÂRBICEANU, S. 199. Vibrează în ea ceva pentru mine? IBRĂILEANU, A. 191, cf. ARH. OLT. XII, 313 .în mine vibrează orice început de senzaţie. CAMIL PETRESCU, T. II, 114. Acum simţea... o putere lăuntrică şi rară, care vibrează o singură dată într-o viaţă de om. C. PETRESCU, R. DR. 58. Conferinţele ţinute...nu prezintă capodopere de elocinţă, dar ceea ce vibrează în ele... e sinceritate şi căldură. ARH. OLT. XIII, 22. După cîţiva paşi o simţi alăturîndu-se de el, cu rîsu-i tăcut, care-i vibra în fiinţă. SADOVEANU, o. IX, 123, cf. XX, 270, SCRIBAN, D. Apare prima dovadă a unei sensibilităţi care a vibrat în contact cu sublimul. VIANU, E. 477. O idee întîlnită vibrează-ntru dînşii profund. ARGHEZI, s. xvi, 21. Voi căuta... să vibreze emoţia pe care o dă opera de artă şi numai graţie căreia... opera aceea există. PERPESSICIUS, M. I,
2.  El trăieşte pentru impresia în sine, pe care o lasă să vibreze în voie sub bolţile eului său masiv. BLAGA, Z. 126, cf. DL. Conştiinţa este larg deschisă la existenţă, vibrează mai mult sau mai puţin. REV. FIL. 1972, 173. Cuvîntul, vibrînd cu supleţea unei florete, este cel ce propulsează acţiunea. V. ROM. iunie 1973, 139. Sînt transcrise... îndemnuri vibrînd de înflăcărare patriotică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 11/4. Marea sa sensibilitate vibrează în concordanţă cu structurile universului înconjurător. SCÎNTEIA, 1977, nr.10 972.
    4.     (Tehn.) A executa o operaţie de vibraţie (4). Aparate de vibrat beton. NOM. MIN. I, 307.
    -      Prez. ind.: vibrez, pers. 3 şi (învechit) vibră, pers. 6 şi (învechit) vibru.
    -  Din fr. vibrer, lat. vibrare, it. vibrare.
    VIBRAFON s.n. Instrument muzical de percuţie, asemănător cu xilofonul, ale cărui sunete, produse prin lovirea unor lame metalice, sînt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanţă. Cf. DER. Am ascultat... două fantezii... transcrise pentru flaut şi vibrafon. ROMÂNIA LITERARĂ,
1972,  nr.l, 22/3, cf. M. d. enc., dex, dn3, d. muz.
    -  PL: vibrafoane.
    -  Din fr. vibraphone.
    VIBRAFONÎST, -Ă s. m. şi f. Persoană care cîntă la vibrafon. Cf. dn3.
    -  PL: vibrafonişti, -ste.
    -  Din fr. vibraphoniste.
    VIBRÂNDO adv. (Indică modul de execuţie a unei lucrări muzicale) Vibrato (2). Cf. dn2, dn3.
    -  Cuv. it.
    VIBRANT, -Ă adj. 1. (Despre corpuri, obiecte, părţi ale lor etc.) Care vibrează (1); vibrator2 (1). V. v i b r a t i 1 (1). Prin aer este o comunicaţie directă între nervul acustic şi între coarda cea vibrantă. MARIN, F. 25/17, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D.U., CADE, SCRIBAN, D. Acest aparat este constituit dintr-o
lamă vibrantă de oţel. ENC. TEHN. I, 125. Undele sonore... lovesc discul sau placa vibrantă a microfonului, ib. 141. Site vibrante. NOM. MIN. I, 55. Cîntau c-o sfişiere Vibrante joagăre, harfe forestiere. CĂLINESCU, L. L. 24, cf. id. c. O. 123, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. A mea inimă vibrantă, ca o harfa de zefire..., A mea inimă de flăcări deodată sfirăieşte. MILLO, în PR. DRAM. 363.
     2.     (Despre sunete, melodii etc.) Care vibrează (2). Tînărul refugiat... îşi drese glasul mai întîi, cătînd a produce note vibrante, care să pătrundă adînc în urechile ascultătorilor. ALECSANDRI, O. P. 150. Ultimul ecou vibrant al ultimei note se stinge pe toate coardele. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 362. Se duse cu vioara spre mijlocul imensului salon, acolo unde ştia că amplificaţia sunetelor devenea vibrantă sau sfişietoare. CĂLINESCU, S.
 119.  ♦ (Şi substantivat f.) (Consoană lichidă) care se pronunţă printr-o succesiune rapidă de închideri şi deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părţii superioare a glotei, a uvulei, a vălului palatin sau a vîrfului limbii. „R” e o vibrantă, puşcariu, l. r. i, 63. Sunetele de tipul „r” se numesc vibrante. GRAUR, I. L. 51, cf. DL, DM. Consoana „r” este o anterolinguală apicală vibrantă. FD II, 18, cf. DER. Dacă grupul consonantic era constituit dintr-o oclusivă şi o vibrantă sau laterală..., atunci ambele consoane ţineau de silaba a doua. IST. L. ROM. I, 25, cf. M. D. ENC., dex, dn3. ♦ (Despre glas) Care are o sonoritate cu variaţii de ton sau cu modulaţii (din cauza unei anumite stări sufleteşti, a unei emoţii puternice etc.). Zise... în gura mare şi c-o voce vibrantă de mînie. BARONZI, M. II, 489/13. Glasul... se auzea vibrant şi adînc. AL. philippide, s. ii, 48, cf. şăineanu, D.u. Acea voce mlădioasă şi vibrată... mergea de la cîntec pînă la tunet. sadoveanu, e. 158. Cu glas declamatoriu şi vibrant, producea o... inexplicabilă emoţie asupra publicului. călinescu, c. o. 134.
     3.     F i g. (Despre oameni sau despre firea, temperamentul etc. lor) Care este stăpînit de o emoţie puternică; care trăieşte intens un eveniment, o situaţie etc.; care se manifestă, se exteriorizează cu putere; (rar) vibratil (2), vibrator2 (3). Sn sufletul ei larg şi vibrant trăiesc toate pasiunile omeneşti. VLAHUŢĂ, S. A. II, 478. Ii înfăţişă pe atunci Franţa... în persoana de vizionar vibrant a unui Lamartine. IORGA, P. A. II, 19. Acum, cînd ai ajuns la jubileu, eşti mai viu şi mai vibrant decît oricînd. IBRĂILEANU, S. L.
 96. Era o făptură vibrantă de energie. C. PETRESCU, C. V. 207. Artistul este prin definiţie o fiinţă mai simţitoare decît ceilalţi, mai vibrantă. OPRESCU, I. A. IV, 10. Ioanide... se simţea tînăr şi mai vibrant sufleteşte ca oricînd. CĂLINESCU,
 S. 121. Sensibilitate vibrantă şi ascuţită, suflet chinuit de un demon neîndestulat. RALEA, S. T. I, 35, cf. DL. Am luat deseori contact cu acest tineret vibrant. T august 1964, 87.
 ♦  (Despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează sau produce o emoţie puternică; care se manifestă sau este exprimat cu putere. V. emoţionant, patetic (1). De pe canal vibranta lui cîntare Zboară-n văzduh, pătrunde-n sala mare. ALECSANDRI, P. III, 71. Era ceva înduioşat, vibrant, dureros, rugător în glasul lui. IORGA, P. A. I, 56, cf. RESMERIŢĂ, D. Le ţinu un mic discurs patriotic, vibrant şi energic. REBREANU, R. II, 226. Proza lui Faguet e... colorată, vibrantă, urmărind sinuozităţile vorbirii. LOVINESCU, C. IV, 155. Glasul care dăduse contur şi viaţă vibrantă cuvintelor era şoptit şi şuierător. CAZIMIR, GR. 197. Spiritualul are un alt caracter, de aici acea bucurie specială a lui, necontenit vibrantă şi fară cădere. SADOVEANU, O. XX, 50. Cugetarea sa filozofică este împodobită cu eleganţa cuvîntului mlădios şi vibrant.
 D. GUŞTI, P. A. 66. Proclamaţia adresează... un vibrant apel la unire. OŢETEA, T. V. 223. Ne-ntrebăm însă dacă nu era mai bine să se fi reeditat, de pildă, vibrantele pagini ale
VIBRANŢĂ
-460-
VIBRATIL
 d-lui N Iorga. CONSTANTINESCU, S. I, 54. în cuvinte vibrante a cerut întregei asistenţe... să se ridice în picioare. ULIERU, c. 24. Este o fire eminamente artistică, versurile sale de dragoste sînt vibrante, exultante. CĂLINESCU, C. O.
 186.  Ceea ce trebuie să-l preocupe în primul rînd va fi găsirea expresiei energice, cu răsunetul vibrant şi profund. VIANU, L. R. 139, cf. RALEA, S. T. I, 70. Se iscau articole pline de dragoste pentru popor, vibrante. CAMIL PETRESCU, O. III, 57. Declaraţia lui vibrantă, străbătută de mîndrie stăpînită..., încălzi pe arhiduce şi-i făcu bucurie. VORNIC, P. 113, cf. DL, DM. Verbul lui Lazăr este vibrant şi cald. IST. LIT. ROM. II,
 146.  Călinescu scrie cu participare vibrantă şi cititorul receptează în fiecare rînd emoţia intelectuală, poezia ideilor. V. ROM. iunie 1965, 53. „Contemporanul”aduce în acest număr... un omagiu vibrant memoriei lui Nicolae Iorga. ib. ianuarie 1966, 186, cf. M. D. ENC. Nicolae Titulescu şi-a încheiat cuvîntarea... printr-o vibrantă chemare la solidaritate şi unitate. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 55, cf. DEX, DN3. 0 (Adverbial) Urme subţiri, mlădioase... puteau a delimita mai corect şi oarecum mai vibrant un contur, oprescu, s. 40. La toţi se observă efortul de a scrie vibrant, de a încerca să topească materialul într-o viziune stilistică proprie. V. ROM. decembrie 1963, 190. Cîte n-ar fi de amintit despre una sau alta din producţiile lui pe cît de calde, pe atît de vibrant sobre. ib. decembrie 1964, 162.
    -  Pl.: vibranţi, -te.
    -  Din fr. vibrant
    VIBRANŢĂ s. f. (Rar) î. Calitatea a ceea ce este vibrant (1). Cf. dn3. ♦ (Med.) Zgomot cardiac vibrator care apare în unele afecţiuni. Cf. D. med.
    2.     F i g. Exprimare sau manifestare cu putere a unui sentiment, a unei stări sufleteşti etc. Acele cugetări, prin conţinutul lor, prin raportul dintre ele, prin vibranţa lor, trădau un dramatism sufletesc. IBRĂILEANU, s. L. 5.
    -  PL: vibranţe.
    -  Din fr. vibrance»
    VIBRARE s. f. Acţiunea de a vibra şi rezultatul ei.
    1.     Vibraţie (1). Cf. v i b r a (1). [Lumina] este un efect al vibrării unui fluid elastic. BARASCH, I. N. 12/3, cf. POLIZU, ANTONESCU, D., BARONZI, I. L. IV, 207/28. Creierii sînt turburaţi numai de necontenita vibrare a nervilor acustici. MAIORESCU, CR. II, 6, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Sînt figuri clasice de balet care reclamă o gimnastică grea, precum pirueta, vibrarea în aer a celor două picioare mişcate ca foarfecele. CĂLINESCU, C. o. 226, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. Geniile sînt vibrare pură, concentrată, iradiaţii uriaşe dincolo de timpul şi spaţiul concret. PÂRVAN, I. F. 73. Ceea ce este spirit... rămîne ca o vibrare prelungă în infinit, asociindu-se luminii nepieritoare. SADOVEANU, O. XX, 50. Inefabilul devine un contur tremurat al ideii, o vibrare a esenţei care se caută în expresie. CONSTANTINESCU, s. I, 182. ♦ Pîlpîire (1), tremurare (uşoară); lucire, sclipire (cu o lumină tremurătoare sau intermitentă). Flacăra spune: „Aduc inspirarea” - Şi-n alba odaie aleargă vibrarea. MACEDONSKI, O. I, 141. Primăvară..., O pictură parfumată cu vibrări de violet. BACOVIA, O. 54. Eşti fericită ca o zi cu soare: O gingaşă vibrare de lumină. D. BOTEZ, P. o. 100. La această lungă vibrare a răsăritului se întovărăşeau şi toate elementele fixe ale vieţii. SADOVEANU, Ο. XXI, 282, cf. DL. Φ (De obicei poetic) Sunet sau complex de sunete produse prin vibraţia (1) unui corp (elastic). Eroica ta liră acoardă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare. HELIADE, O. I, 200. Prin această fereastră întredeschisă pătrunseră ultimele vibrări ale orologiului ce suna zece ore. BARONZI, I. G. 9/5. Florile şi bestiile rămîneau fermecate de vibrarea orficelor strune. ANGHEL, PR. 161. De departe, prin aerul de toamnă,
 pătrunde vibrarea de clopot dogit. PETICĂ, O. 289. Am bătut uşor cu baltagul în trunchi... Pe lîngă vibrarea adîncă a lemnului, mi s-a părut că aud un sunet ca de zornăit înfundat. VOICULESCU, P. II, 181. începură în noaptea de primăvară, afară, a tremura vibrările clopotului celui mare. SADOVEANU, ο. II, 180. Pereţii casei se cutremurară şi, în liniştea încremenită care urmă, se auzi vibrarea subţire a geamurilor. T. POPOVICI, S. 341. O dulce vibrare îmblînzea auzul ei bătrîn, BARBU, PRINC. 84.
    2.      (Rar) Modulaţie (I); rezonanţă. O divină melodie... Tot creşte mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă, Pîn ’ ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă. ALECSANDRI, POEZII, 56. Cîntă el..., cîntă ea..., Şi pădurea în vibrare Le răspunde-armonios. id. ib. 402. ♦ S p e c. (învechit) Vibrato (1). Cf. TIM. POPOVICI, D. M.
    3.      F i g. Emoţie puternică; trăire intensă; vibraţie (3). V. freamăt, înfiorare, palpitare (3). Cf. v i -b r a (3). Joiţa stinsă, zdrobită, rece, Moartă la orice vibrare trece, E dusă-n molul tăcut. BOLLIAC, O. 148. Inima lui creşte plină De o sacră melodie, melancolică, divină, De o tainică vibrare, de-un avînt inspirător. ALECSANDRI, p. III, 48. Fermecătoare este firea cu miile ei de feţe pentru cine are ochi să o vadă şi suflet care să vibreze de vibrările ei. SAM. I, 128. Berta încerca să rîdă, simţind că el nu răspunde vibrărilor ei sufleteşti. D. ZAMFIRESCU, A. 57. Cîntecul privighetorii nu apare numai ca o melodie care mîngîie simţurile, ci ca o vibrare a sufletului întregii firi. simionescu, F. R. 150, cf. dl. ♦ Exprimare sau manifestare cu putere a unui sentiment, a unei stări sufleteşti etc. Ei se simt puşi în mişcare de vibrarea dezbaterilor. MAIORESCU, CR. II, 126, cf.. VLAHUŢĂ, S. A. II, 405. Nu mai avea vibrarea multiplă şi completă a senzaţiilor. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 39. Ideea naţională... nu cuprinde toate posibilităţile de vibrare social-etnografică. PÂRVAN, I. F. 6h Cu cît excitaţia e mai slabă, cu atît vibrarea interioară e mai puternică. RALEA, S. T. III, 250.
    4.      (Tehn.) Operaţie de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcţie prin lovituri uşoare şi foarte dese, realizate cu ajutorul vibratorului (8); vibraţie (4). Cf. v i b r a (4). CI ltr2, dl, dp, dm, m. d. enc., dex, dn3.
    ·*- PL: vibrări.
    -  V. vibra»
    VIBRÂT. -Ă adj. (Rar) Care este pus în vibraţie (!). Cf. LM. 0 F i g .Ah, mamă, sînt vulnărată D-o săgeată, care-n veac Va sta-n inimă vibrată, Şi s-o vindec nu am leac. MUREŞ ANU, P. 11/13.
    -  PL: vibraţi, -te.
    -  V. vibra.
    VIBRATIL, -Ă adj. 1. (Despre corpuri, obiecte, părţi ale lor etc.) Care vibrează (1); care poate avea vibraţii (1). V. v i b r a n t (1), vibrator2 (1). Acoperite cu epiteliu vibratil endodermal. ARHIVA, I, 596, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN,
D. Puterea defensivă a organelor respiratorii e insuficientă, din cauza... modificărilor celulelor vibratile. PARHON, B. 17, cf. DL, DM, M. D. ENC., L. ROM. 1974, 515, 517, DEX, DN3, 0 Cil vibratil v. c i 1. 0 F i g. Ingenuitatea emoţiilor masei cere un artist nu atît de rafinat cît profund, cu nervii vibratili, dar tari. CĂLINESCU, C. O. 314. 0 (Substantivai) Omul şi-a creat concepte generale,... aşa sînt: pentru. dimensional, - spaţiul, - pentru vital, timpul, - pentru vibratil, ritmul. PÂRVAN, I. F. 131.
    2» F i g. (Rar; despre oameni sau despre firea, temperamentul etc. lor) Vibrant (3). Cf. RESMERIŢĂ, D. Două suflete omeneşti ciocnindu-se dau gînduri: gînduri cu atît. mai intense cu cît cele două suflete sunt mai vibratile, mai fine şi mai specific-rezistente. PÂRVAN, I. F. 142.
2500
VIBRATILIT ATE
-461 -
VIBRATORIU
 ♦ (Despre sentimente, manifestări, stări etc. ale oamenilor) Care se manifestă sau este exprimat cu putere. Se vădeşte în aceste desene, cu deosebire, o emotivitate vibratilă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 7, 20/4.
     -  Accentuat şi: (rar) vibrâtil. scriban, d. -Pl.: vibratili, -e.
     -  Din fr. vibratile.
     VIBRATILITÄTE s. f.           1.   (Rar) Calitatea         de a fi
 vibratil (1). Gîndul în sine      nu   poate       fi, ca în teoriile
 materialist-mecaniciste, un fel de reacţie chimică, ori de vibratilitate celulară, ci trebuie să fie ceva infinit superior. PÂRVAN, I. F. 142, Cf. SCRIBAN,   D.
     2. F i g. Sensibilitate,      emotivitate;         trăire intensă.
 Hiperestezia maică-sii şi camuflata mea vibratilitate nu se pot preface, pentru el, într-o moştenire antipodică. GALACTION, O. A. I, 69.
     -  Din fr. vibratilité.
     VIBRATO s. n., adv. 1. S. n. (Şi în sintagma vibrato vocal, dex2) Modulaţie a vocii umane de foarte joasă frecvenţă, obţinută prin fluctuarea rapidă şi regulată a înălţimii unui sunet (în executarea unei lucrări muzicale). Unele sunete... sînt executate într-un vibrato particular. ALEXANDRU, I. M. 300, cf. DER. Voce albă, fără vibrato. M 1965, nr. 1, 44. Cel mai bun vibrato este cel complex. ib. nr. 2, 39, cf. D. med., d. muz. ♦ Operă (sau parte dintr-o operă) muzicală executată cu astfel de variaţii de înălţime a sunetelor. Cf. dex.
     2. Adv. (Indică modul de execuţie a unei lucrări muzicale) Cu variaţii de înălţime a sunetelor; vibrando. Cf. M. D. ENC., DEX, DN^.
     -  Pl.: (1, rar) vibratouri.
     -  Cuv. it.
     VIBRATOR1 s. n. 1. Aparat cu ajutorul căruia se transmit semnale în telegrafie. Cf. scriban, d., nom. min. i, 162.
     2.     Aparat sau dispozitiv care produce oscilaţii electrice; oscilator (3). Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, dn3.
     3.     Dispozitiv cu întrerupere mecanică, folosit la transformarea curentului electric continuu în curent alternativ monofazat. Cf. ltr2, dl·, dp, dm, der, m. d. enc., DEX, DN3.
     4.     întrerupător electromagnetic automat, folosit la realizarea circuitelor oscilante ale dispozitivelor de măsurări şi încercări electrice. Cf. ltr2, m. d. enc., dex.
     5.     Dispozitiv de apel la schimbătoarele telefonice manuale pentru efectuarea apelului la abonat, la comanda operatorului, fară utilizarea unui inductor telefonic. Cf. ltr2, m. D. enc., dex.
     6.     Lamă metalică, antrenată într-o mişcare oscilatorie de un electromagnet, care realizează întreruperea repetată a circuitului electric (la sonerie). In circuitul anodic se află un vibrator care modulează emisiunea de unde întreţinute. ENC. ΤΕΗΝ. I, 183, Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX.
     7.     Aparat electroacustic fară clopot, bazat pe principiul soneriei electrice, care produce sunete prin vibraţia unei lame metalice. Cf. dl, dm.
     8.     Aparat care serveşte la îndesarea prin vibrare (4) a materialelor granulare sau păstoase de construcţie. Cînd betonul conţine impurităţi (pietre, rumeguş de lemn), în jurul acestora rămîn goluri mici de aer, care se înlătură încă din betonul fluid, prin vibrare, cu ajutorul unui aparat numit vibrator. CV 1949, nr. 7, 30, cf. LTR2, DL, DP, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3.
     9.     Aparat electric întrebuinţat la masaj. Am aruncat pe fereastră lămpile de cuarţ, luminările ultra şi infra, vibratoarele electrice. VINEA, L. II, 70, cf. I, 315.
     -      PL: vibratoare şi (învechit, m.) vibratori (NOM. MIN. I, 162).
     -  Din fr. vibrateur.
     VIBRATOR2, -OARE adj. 1. (Despre corpuri, obiecte, părţi ale lor etc.) Care vibrează (1); vibrant (1). V. v i b r a -t i 1 (1). Cf. SCRIBAN, D., ENC. ΤΕΗΝ. I, 254. Sită vibratoare. NOM. MIN. I, 60. Natura s-ar fi sfiit să alăture de un timpan vibrator torentul gemetelor rupte de scrîşnire ale hăului mare. ARGHEZI, S. viii, 87. Cea mai răspîndită clasificare... împarte instrumentele după natura corpului vibrator. ALEXANDRU, I. M. 20, cf. DL, DM. Acest organ este format dintr-o dilatare a traheii, în care se găsesc membrane vibratoare. ZOOLOGIE, 149, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
 ♦  (Despre mişcare) Care este alcătuită din vibraţii (1). Aici se cuprind... mişcările vibratoare ale strunelor frecate de arcuş. CONTA, O. F. 188. Orice sunet este produs prin mişcarea vibrătoare repede a unui corp material. PONI, F. 312. De ce nu am face o teorie nouă a diferitelor mişcări vibratoare în mediul material. ENC. ΤΕΗΝ. I, 275. Curentul de apă este determinat de mişcările vibratoare ale perechii a doua de maxile. ZOOLOGIA, 57.
     2.      (Despre sunete, melodii etc.) Care vibrează (2). Astă armonie se stinge-n depărtare Şi lasă după dînsa un sunet vibrator. R. IONESCU, C. 136/12. începu să-i tragă cu arcuşul pe strună o melodie dulce, vibratoare, ce-ţi îmbăta sufletul. SĂM. VIII, 640. Cîntecul ei vibrator răsuna în aerul subtil. petică, O. 343. ♦ Care este propriu sunetelor vibrante (2). Intre continuele laterale, trăsătura distinctivă este caracterul vibrator. IST. L. ROM. I, 21. ♦ (Despre glas sau despre forme de exprimare orală) Care are o sonoritate cu modulaţii (din cauza unei emoţii). Avea şi darul cuvîntului facil, eloquent, vorba caldă, vibrătoare (a. 1886). ARH. OLT.
 XII, 327. Vocea lui căpătă alt timbru, cuvintele se încălziră parcă, fraza era mai lungă, mai vibrătoare. AGÂRBICEANU,
 A. 110. îşi scoase pălăria, îşi şterse năduşeala şi începu cu glas vibrător. REBREANU, I. 296.
     3.      F i g. (Rar; despre oameni sau despre firea, temperamentul etc. lor) Vibrant (3). îl găsii... fransfigurat, vibrător, impetuos. GALACTION, o. 234. ♦ (Despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează o emoţie puternică; care se manifestă sau este exprimat cu putere. V. emoţionant, patetic (1). Viaţa omenească, intens vibrătoare,... face obiectul de preocupare a istoricului. PÂRVAN, I. F. 55. Se pare că starea lui vibrătoare venea numai de la suflet. ARGHEZI, S. XII, 125= In comparare cu alte romanţe, instinctul erotic apare aici diminuat şi, ca atare, mai puţin vibrător. CĂLINESCU, O. XIII, 499. 0 (Adverbial) Curs în care se exalta, aşa de vibrător, interesul istoriei naţionale. AN. IST. NAŢ. I, 5.
     -   PL: vibratori, -oare. - Şi: (astăzi, rar) vibrător, -oâre
 adj.
     -   Vibra + suf. -tor.
     VIBRATORIU, -IE adj. 1. Care este propriu, specific, caracteristic vibraţiei (1); (despre mişcare) care este alcătuită din vibraţii (1). Mişcare vibrator ie sau vibraţie. MARIN, F. 25/10, cf. LM, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Sînul.. elastic scăpa totuşi, zvîcnind deasupra, şi păstra un fel de mişcare vibratorie. CAMIL PETRESCU, p. 118, cf. SCRIBAN, D. Mişcările lor vibratorii dau naştere în ether la fenomene luminoase. ENC. ΤΕΗΝ. I, 98, cf. 108. Mişcare vibratorie. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 2. Sunetul este mişcarea vibratorie a unui mediu elastic. GRAUR, I. L. 45. Instrument de măsurare a vitezei sau acceleraţiei vibratorii a unui corp. DEX - s 195. ♦ Care se bazează pe vibraţii (1). Filozofii greci observaseră de mult originea vibratorie a sunetelor. CIŞMAN, FIZ. II, 93.
     2.      (Despre corpuri, obiecte, părţi ale lor etc.) Care vibrează (1). Orice vibraţie, pentru a avea loc, presupune existenţa unei materii vibratorii. PÂRVAN, I. F. 165, cf. 155, contemp. 1957, nr. 47, 6/3, L. ROM. 1958, nr. 3, 15. Sită vibratorie. NOM. MIN. I, 44. 0 F i g. Ideile, fiind forţă
2505
 VIBRAŢIE                                          -462-                                        VIBRAŢIE
 vibratorie, provoacă mişcări ritmice. PÂRVAN, i. F. 142.
     3.    F i g. (Despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează sau produce o emoţie puternică; care se manifestă sau este exprimat cu putere. V. emoţionant, patetic (1). în el rămîne numai o modificare în bine sau în rău a stării lui vibratorii. MACEDONSKI, O. IV, 147. Nu avea, după părerea lui, decît să-i insereze un suflu mai intens de viaţă şi o formă vibratorie mai mare prin mijloace stilistice. IST. LIT. ROM. II, 690.
     - PL: vibratorii.
     - Din fr. vibratoire.
     VIBRAŢIE s. f. 1. Mişcare oscilatorie, periodică, de mică amplitudine şi de frecvenţă relativ înaltă, a unui corp (elastic) sau a particulelor unui mediu elastic, efectuată în jurul unei poziţii de echilibru; undă propagată într-un mediu elastic, produsă de o astfel de mişcare; vibrare (1). V. o s -c i 1 a ţ i e (1). Cf. I. GOLESCU, C. în momentul în care sufletul percepe, el e activ, lucrarea sa nu încetează, ci se flăceşte, aproape cum vibrăciunea pendulului LAURI AN, F. 52/9, cf. NEGULICI. In minutul recirei, trebuie să se puie corpul topit într-un loc unde să fie apărat de orice vibraţie. marin, pr. i, XXXVII/l 6, cf. 195/24, stamati, d., polizu,
 PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. Vibraţiunile corpurilor materiale lovesc de-a dreptul capătul nervului auditiv, conta, o. F. 46. Odată cu vibraţiunea se produce înlăuntrul atomilor senzaţiunea numită lumină. CONTEMPORANUL, I, 719, cf. DDRF. Dacă scurtăm varga din ce în ce mai tare, vibraţiunile sale devin din ce în ce mai repezi. PONI, F. 313, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Orice vibraţie, pentru a avea loc, presupune existenţa unei materii vibratorii. PÂRVAN, I. F.
 165.  Razele ,,γ” = analoge cu razele „x”, consistînd şi acestea din vibraţiuni neperiodice sau pulsaţiuni comunicate eterului MARINESCU, P. A. 34, cf. ŞĂINEANU,
 D. U. Montarea maşinilor pe fundaţie se face cu scopul de a le asigura condiţii favorabile de lucru, fară izbituri sau vibraţii. IOANOVICI, TEHN. 350. Jos, pe-un vîrf de campanulă, Pururea-n vibraţie, Şi-a oprit o libelulă Zborul plin de graţie. TOPÎRCEANU, S. A. 68. Mi-a vorbit multă vreme de potrivirea asta între fenomenele pricinuite de vibraţii, voiculescu, p. ii, 287, cf. scriban, d. La capătul unei conducte se produc vibraţiuni ENC. ΤΕΗΝ. I, 254. Căldura n-ar fi decît vibraţiuni mecanice ale mediului, ib. 273. Site de vibraţie. NOM. MIN. I, 269. El se trudeşte la început să redea tremurul apei, vibraţia aerului OPRESCU,
 I. A. IV, 263. Picătura execută vibraţii de deformare, trecînd periodic de la forma sferică la cea de elipsoid. SANIELEVICI, R. 136. Sînt vibraţii mecanice ce depăşesc limita percepţiei auditive, agrotehnica, II, 33. Sunetele sînt produse de vibraţii ale corpurilor. CIŞMAN, FIZ. II, 3. Spre zori, izbucniră, cu vibraţii de cutremur, ţevile şi robinetele. VINEA, L. I, 79. Vibraţia coardelor vocale e necesară pentru pronunţarea oricărei vocale. GRAUR, I. L. 48, cf. DL, DP, FD I, 46, DM, FD π, 75. Vibraţiile timpanului, provocate de undele sonore, sînt transmise prin columelă urechii interne. ZOOLOGIA, 123, cf. ALGEBRA IX, 169, DER, D. MED., M. D. ENC. Totul nu-i decît unde şi vibraţii. V. ROM. iulie 1973, 176, cf. DEX, DN3. 0 F i g. Această putere de a prelungi vibraţiunea gîndirii dincolo de cauza ce a produs-o. DÎMBOVIŢA (1860), 374V36. Cromatistul... este entuziasmat de latura coloristică a obiectelor, în care intuieşte vibraţia însăşi a universului. CĂLINESCU, C. O. 292. A simţit vibra-ţiile prelungi ce se produceau îndărătul tuturor căsuţelor modeste, în care oamenii simpli trăiau, cunoşteau bucuria vieţii sau deplîngeau tristeţile ei. v. rom. ianuarie 1954, 267. 0 L o c. a d j. De vibraţie = vibratoriu (1). Somnul este o mişcare de vibraţiune escitată în materia ponderabilă. MARIN, F. 377/5. 0 L o c. v b. A pune în vibraţie = a face să vibreze (1). Şirul de deturnări... pune
 în vibraţie coloana de aer. id. PR. I, 8/12. Mă dusei la biserică şi începui a pune în vibraţiune ţevile de metal ale organului. FILIMON, o. I, 324. (F i g.) Deşteptarea naturii puse în vibraţiune simţemintelor ei. F (1873), 103. Oare ce caută un autor într-o dramă dacă nu să puie în vibraţie toate corzile inimii omeneşti? ARHIVA, I, 612. ♦ Pîlpîire (1), tremurare (uşoară); lucire, sclipire (tremurătoare sau intermitentă). Toate fenomenele luminei pot fi esplicate dupe o opinie (prin emanaţia luminei, precum zice Newton), ca şi dupe cealaltă (vibraţia luminei, precum zice Descartes). BARASCH, I. N. 12/9. Bolta cerească se limpezise şi, în vibraţia orbitoare a dimineţii, părea căptuşită cu o imensă pînză de mătasă albastră. BART, S. M. 54. Vom înţelege mecanismul atît de delicat al cibernetizării vibraţiilor de lumină în stări de spirit şi de cuget. CINEMA, 1971, nr. 1, 29.
♦   (De obicei poetic) Sunet sau complex de sunete produse prin vibraţia (1) unui corp (elastic); s p e c. sunet prelung care ia naştere prin lovirea unui obiect metalic. Cf. NEGULICI. Sînt şapte vibraţiuni despărţite una de alta prin grade determinate de ascuţire şi gravitate. FILIMON, o. II,
161,  cf. COSTINESCU. Ritmu iute şi chiar glumeţ pare că se îngînă cu vibraţiunile melancolice şi prelungite ale instrumentului ce le produce. ODOBESCU, S. III, 96. De acolo pînă la noi nu poate sosi cea mai mică vibraţie. CARAGIALE,
O.  III, 54. In lumina crepusculară a zilei ce murea, se ridică de pe clapele candide ale pianului o armonie îndurerată, ce umplea casa de vibraţii D. ZAMFIRESCU, R. 110, cf. MINULESCU, V. 13. Sub tavanul povîrnit al clinicei artei dramatice, plesnit de vibraţiunile instrumentelor de suflat..., mi-a trecut pe sub ochi catalogul. KLOPŞTOCK, F. 106. Auzea din toate părţile... o vibraţie de clopot pur. TEODOREANU, M.
II, 49, cf. 13. Treceau zbîrnîiri şi vibraţii. SADOVEANU, o.
XIV,  36, cf. ENC. ΤΕΗΝ. I, 110. Este o vibraţie metalică: ci-ci-ci-ciuu! sau ţiu-ţiu-ţiuu! - Ca un piuit de glonţ ori vîjîitul unui bici prin aer. BĂCESCU, PĂS. 305. Avea aerul de a încerca instrumentul, căutîndu-i toate ecourile şi vibraţiile posibile. CĂLINESCU, s. 19. Cînd vorbea, spaţiul răsuna de vibraţii voioase. VINEA, L. I, 197, cf. V. ROM. noiembrie 1964, 12, DN3. Microfonul „ascultă” vibraţiile diferitelor piese de maşină. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12 070. 0 F i g. Născuţi în timpul unui război mondial, în vibraţiile tunurilor,... avem nervii zdruncinaţi. CĂLINESCU, B. I. 281.
    2.      Modulaţie (1); rezonanţă. întregul cor nu are vibraţiunea şi cantitatea de sunete ce s-ar pretinde cu drept cuvînt de la 24 individe din care se compune. FILIMON, ο. II,
278.  Vorbele sunau sarcastic şi vibraţia lor izbea parcă într-o parte lumina lampei. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 213. La diferitele feluri de „r”... explozii repetate fac asupra urechii noastre impresia unor vibraţiuni. PUŞCARIU, L. R. l,
63.  Le suna... în urechi glasul lui fierbinte, cu vibraţii metalice. V. ROM. martie 1954, 181. O voce de bas, de o adîncime şi de o vibraţie nemaipomenită. VINEA, L. I, 100. După specialişti, această voce miraculoasă emitea pînă la 14.000 de vibraţii pe secundă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr.
8, 22/5.
    3.      F i g. Emoţie puternică; trăire intensă; vibrare (3). V. freamăt, înfiorare, palpitare (3). Toate aceste vibraţiuni ale unei întregi epoce au trecut prin resfrîngerea lui Victor Hugo. MAIORESCU, CR. II, 214. Niciodată n-a simţit vibraţia sufletelor care au fost, în litera vie rămasă după ele, în opera pe care au izbutit să o creeze. IORGA, P. A. II, 180. Aplicările felurite ritmice ale legei supreme ale vibraţiei spirituale. PÂRVAN, I. F. 65. Vorbesc repede, au o vibraţie artificială în sinceritatea lor teatrală. CAMIL PETRESCU, T. I, 9. Vechiul alexandrin al prosodiei clasice pare mai degrabă proză, ceva... inventat pentru a despuia vibraţiile sufletului. VIANU, E. 312, cf. CONSTANTINESCU, S. I, 200. Tot sufletul cu vibraţia lui. ARGHEZI, S. X, 237, cf. CĂLINESCU, c. o. 244. Sufletul decadenţilor era o surdină pusă pe toate culorile lumii, pe
2506
VIBRAŢIUNE
-463-
VICAR
toate vibraţiile, pe toate evenimentele. BLAGA, Z. 132. O inimă îndrăgostită ştie să asculte şi cele mai tainice vibraţii ale inimii celeilalte. V. ROM. martie 1954, 97, cf. DL. Există vibraţii ale sufletului străine de noi. PREDA, DELIR. 85, cf. DM. Lirismul tînărului scriitor constă în vibraţia sinceră în faţa unei lumi care renaşte. IST. LIT. ROM. II, 310. Regăsim o certă şi autentică vibraţie umană, capabilă să estompeze unele deficienţe ale presei. V. ROM. ianuarie 1965, 148. Ele sînt mărturii... ale unei poziţii militante, mereu receptive la vibraţia epocii. REV. FIL. 1972,269. Lipsa unei vibraţii adecvate poate fi... cauza insuccesului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 17/3. împrejurarea prilejuieşte cercetătorului... unele accente de vibraţie emoţională, v. ROM. februarie 1974, 103, cf. DEX.
 ♦ Exprimare sau manifestare cu putere a unui sentiment, a unei stări sufleteşti etc. Căuta acum o simfonie în care să exprime... cea mai fină vibraţie a aparatului nobil al senzaţiei. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 279. Trupul... îi dăruie vibraţia dragostei. TEODOREANU, M. II, 224. Sonata... venea să încheie recitalul cu vibraţia gravă a liricii romantice. CONTEMP. 1971, nr. 1271, 6/6. Vibraţia frenetică a eului găseşte... corespondenţe în fiinţa cititorului. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12179.
    4. (Tehn.) Vibrare (4). dex.
    -      Pl.: vibraţii. - Şi: (învechit) vibraţiune, (învechit, rar) vibrăciune s. f.
    -  Din fr. vibration, it. vibrazione.
    VIBRAŢIIJNE s. f. v. vibraţie.
    VIBRACIÙNE s. f. v. vibraţie.
    VIBRATOR,-OARE adj. v. vibrator2.
    VIBRION s. n. (Mai ales la pl.) Gen de bacterii (patogene) mobile, în formă de virgulă, care trăiesc, de obicei, în mediu lichid. A prezentat... o notă asupra prezenţei şi formaţiunii vibrionilor în puroiul absceselor. CONTA, O. F. 210. Vibrionii se găsesc în puroiul absceselor fară ca organismul să fie totdeauna adînc afectat de dînşii. CONV. LIT. X, 228, Cf. ENC. ROM., BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D. S-a presupus... că sudoarea albastră ar fi produsă de vibrioni. babeş, O. A. I, 13, cf. ŞĂINEANU, D. u. Vibrionii holerei. CADE. In pîraiele acestea din jurul nostru mişună vibrionii. SADOVEANU, O. XXI, 132, cf. ENC. AGR. [Scoicile] pot transporta bine vibrionii holerei în scopul urmărit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2394, cf. dl, dm, der, botanica, 102, D. MED., M. D. ENC., dex, dn3. 0 (La sg. cu sens colectiv) Nu trebuiau să moară cu vibrionu-n burtă. PAS, Z. II, 114.
    -  Pronunţat: -bri-on. - Pl.: vibrioni.
    -  Din fr. vibrion.
    VIBRI0ZĂ s. f. Boală infecţioasă a rumegătoarelor, provocată de anumite specii de vibrioni, ale cărei complicaţii frecvente sînt avortul şi sterilitatea. Cf. der, M. D. ENC., DN3, DEX - S.
    -  Pronunţat: -bri-o-.
    -  Din fr. vibriose.
    VIBRÎSĂ s. f. (Rar; cu sens colectiv) Părul1 din nările omului. Cf. dn2, dn3, dex - s. ♦ Mustăţi (la unele animale). Cf. dn2, dn3, dex - s.
    -  Scris şi: vibriză. DN2, DN3.
    -  Din fr. vibrisse.
    VIBRÎND, -Ă adj. (Astăzi, rar) 1. (Despre corpuri, obiecte, părţi ale lor etc.) Care vibrează (1). Eu n-aş alege lira vibrîndă de iubire, Ci ceea care falnic îmi cîntă de mărire. EMINESCU, O. I, 17. 0 F i g. Zece ore sunaseră în Turnul de la Notre-Dame, şi fiecare oră, desfăcîndu-se una după alta ca o pasăre nopturnă azvîrlită dintr-un cuib de
 bronz, zburase tristă, monotonă şi vibrîndă. BARONZI, I. G. 3/7. Chiar moartea ce răspînde teroare-n omenire, Prin vinele vibrînde gheţoasele-i fiori, Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire. EMINESCU, O. I, 8.
    2.     (Despre sunete) Răsunător (1). Trei bătăi pline, conturate, vibrînde. în BUL. FIL. I, 174.
    3.     F i g. Care trădează o stare emotivă intensă; care produce o impresie puternică asupra cuiva. Metalica, vibrîndă a clopotelor jale Vuieşte în cadenţă şi sună întristat. EMINESCU, 0.1,1. Versuri vibrînde. în SFC IV, 271.
    -  Pl.: vibrînzi, -de.
    -  V. vibra.
    VIBROFORÉZA s. f. Instalaţie de foraj care acţionează prin vibraţie (1). dex - s.
    -  Pl.: vibroforeze.
    -  Vibr[aţie] + foreză.
    VIBROGRĂF s. n. (Tehn.) Instrument pentru măsurarea şi înregistrarea deplasărilor liniare care se produc în cursul unei vibraţii (1). Se deosebesc vibrografe seismice... cari se bazează pe aceleaşi principii de funcţionare ca şi vibrometrele... corespunzătoare. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  PL: vibrografe.
    -  Din germ. Vibrograph, fr. vibrographe.
    VIBROLAMINÂRE s. f. (Constr.) Confecţionare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalaţii care laminează şi vibrează (4) concomitent betonul, dex - s.
    -  PL: vibrolaminări.
    -  Vibra + laminare.
    VIBROMASÂJ s. n. Masaj realizat pe bază de vibraţii (produse de un dispozitiv acţionat electric). Aparatul de vibromasaj al frizerului. în DCR, cf. SCL 1982, 506, DEX - S.
    -  PL: vibromasaje.
    -  Din fr. vibromassage.
    VIBROMÉTRU s. n. (Fiz.) Instrument de mă-surare a deplasărilor liniare care se produc în cursul unei vibraţii (1). După precizie, se deosebesc vibrometre de laborator şi... de şantier. LTR2, cf. M. D. ENC., DN3, DEX - s.
    -  PL: vibrometre.
    -  Din germ. Vibrometer, fr. vibromètre.
    VIBROSC0P s. n. (Tehn.) Instrument pentru măsurarea simultană a amplitudinii, a frecvenţei şi a fazei vibraţiilor (1). Vibroscopul măsoară corect vibraţiile armonice. LTR2, cf. DN3, DEX — S„
    -  PL: vibroscoape.
    -  Din fr. vibroscope.
    VIBROTERAPÎE s. f. (Med.) Procedeu de tratare a unor atonii funcţionale (ale muşchilor) prin vibraţii mecanice, de mică amplitudine, constante şi cu succesiune rapidă; seismoterapie. Cf. dn3, dex - s.
    -  Din fr. vibrothérapie.
    VICAR s. m. 1. Preot sau episcop care suplineşte un cleric de rang mai înalt, îndeplinind diferite funcţii administrative; (învechit şi regional) vicareş. Episcopul acesta să fie vicariu epiescopului cumanilor, celui de lege lătinească. MAIOR, I. B. 65/20, cf. LB, CR (1829), 73Vl4,
 I. GOLESCU, C. In aceastăşi zi au plecat preasfiinţitul] nostru arhipăstoriu păr[inte] mitropolitul în eparhie spre a face legiuita bisericească revizie, lăsîndu-şi vicariu pînă la înturnare. AR (1830), 223 Vl 1, cf. GT (1838), 182/46. îl numi vicariu episcopesc în care onorabilă treaptă remase pînă la
2521
VICARĂŞ
-464-
VICĂ1
 urmata moarte a arhiereului său. FM (1840), 472/17. Theodor, vicariu (a. 1843). IORGA, S. D. XII, 218. Reşedinţa unui vicariu român. LAURI AN, M. III, 100/2. Cărui june, citind profesia de credinţă a vicarului Savoyard, nu i-a venit ideea de a adăoga la dînsa încă un capitol. NEGULICI, E. I, 99/9. Arhiereu care, apoi prin jurămîntu ce depunea calvinului, devenea vicariu supus acestuia. BARIŢIU, P. A. I, 188, cf. STAMATI, D., POLIZU, bălăşescu, gr. n/3. Vicarul nu lipseşte de a-i îndeplini cererea. GHICA, S. 535, cf. ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, MARIAN, S. R. III, 181. Născîndu-se oposiţiune în der, el a început a persecuta în stînga şi dreapta pe vicari, pe protopopi, pe călugări. REV. CRIT. II, 148, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. A fost botezată de vicariul parohial. SBIERA, F. S. 85, cf. ALEXI, w. Patriarhul Ieremia se număra printre creditorii lui, şi tot astfel şi vicariul Nichifor Parasios. IORGA, P. A. II, 246, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. în 1921 a trecut ca vicar al Mitropoliei din Iaşi. IZV. XI, 87. Eu primesc să fiu vicarul episcopului din Toledo. CAMIL PETRESCU, T. III, 456, cf. SCRIBAN, D., NOM. PROF. 73. Procurorul primi replica severă a vicarului. ARGHEZI, S. X, 245, cf. DL, DM, DN2. Samuil Mieu, martor la osînda vicarului, vorbeşte despre el cu elogii, ist. lit. rom. i, 556, cf. der, m. d. enc. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Slujba a fost făcută de arhiereul vicar şi vreo zece preoţi. CAMIL PETRESCU, O. II, 354. A împuternicit pe episcopul cumanilor să le numească acelor valahi un episcop vicar din neamul lor. C. GIURESCU, P. O.
 40.   0 (In organizarea Bisericii Romano-Catolice) Vicar apostolic (sau, învechit, apostolicesc) = cleric însărcinat de către papă cu administrarea religioasă a unor provincii aflate în ţări cu altă religie dominantă. Episcopul de Tipaza, s-au ales vicar apostolicesc la Alepo. AR (1838), 1272/13, cf. enc. rom. (în concepţia Bisericii Romano-Catolice) Vicarul (sau vicar al) lui Hristos (sau, învechit, Crist) — papă2. Văzui pe vicariul lui Hristos de aproape, în gondola frumos ajustată cu baldachin de mătasă pe deasupra. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 174. Vicarul lui Crist aruncă anatema asupra lui Huss şi a oraşului Praga. FILIMON, O. II,
 125,  cf. SCRIBAN, D. Fără să-i conteste calitatea de vicar al lui Cris tos, cancelarul Florenţei nu iartă papei că a părăsit Roma şi duce de la Avignon o politică anti-italiană. OŢETEA, R. 206, cf. der.
     2.    (în trecut) Persoană care ţinea locul cuiva (căruia îi urma imediat în rang, în funcţie etc.). V. 1 o c ţ i i t o r. El era represintantul, vicarul unui rege apsint. BARONZI, I. C. V, 144/19, cf. CANELLA, V. 337, COSTINESCU, LM, DN3.
     3.    Funcţionar din organizarea tîrzie a Imperiului Roman care administra o dioceză imperială. Legaţii erau vicarii, adecă locţinerii ducilor. BOJINCĂ, A. II, 151/17, cf. CADE, DN3.
     - Pl.: vicari. - Şi: (învechit) vicariu s. m.
     - Din lat. vicarius.
     VICÂRĂŞ s. m. v. vicareş.
     VICAREŞ s. m. (învechit, mai ales în Transilv.) Vicar (1). In 20 a lui ianuarie, s-au botezat de d. vicariuş pruncul Rednic Gheorghi (a. 1775). IORGA, s. D. XII, 251. Ioan Popovici, vicariş neuniţilor (a. 1783). id. ib. 186. Prin noi, Ioan Popovici, vicariuş neuniţilor (a. 1789). BV II, 331. Vlădica au lăsat lui Gherontie, vicareşului său, să caute slovele, care era de demult în nişte lăzi aruncate. MICU, în IST. LIT. ROM. I, 525, cf. KLEIN, D. 455. Făcîndu-se la Haţeg vacanţie prin moartea vicăraşului,... s-au îmbiat cu vicarăşia. MAIOR, RĂSP. 22/18. Fiind vicarăş Maramurăşului precinstitul domn (a. 1823). IORGA, s. D. xvii, 160, cf. LB. Prea cinstite domnule vicareş (a. 1843). IORGA, s. D.
 XII, 218. Nifon, vicareşul sfintei mifropolii (a. 1848). ARH. OLT. I, 410, cf. LM, bl vi, 180, LEXIC REG. 95. 0 (în organizarea Bisericii Romano-Catolice) Vicariş apostolicesc = vicar
 apostolic, v. v i c a r (1). Vicariş apostolicesc în Ţara Ungurească (a. 1726). IORGA, s. D. XIII, 9.
    -      Pl.: vicareşi. - Şi: vicariş, vicariuş, vicârăş, vicărâş s. m.
    -  Din magh. vikârius. Cf. lat. v i c a r i u s.
    VICAREŞESC, -EÂSCĂ adj. v. vicăreşesc.
    VICAREŞÎE s. f. v. vicăreşie.
    VICARIAL, -Ă adj. (învechit) Care aparţine vicarului (1) sau vicariatului (1), privitor la vicar sau la vicariat. Cf.
I. GOLESCU, C., COSTINESCU, LM.
    -  Pl.: vicariali, -e.
    -  Din fr. vicarial.
    VICARIÂNT, -Ă adj. 1. (Despre specii sau varietăţi de plante) Care s-a adaptat la un nou mediu de viaţă, căpătînd caractere morfologice deosebite de cele iniţiale; care are mai multe arii de răspîndire. Cf. ltr2, dn3.
    2. (Fiziol.; despre organe, ţesuturi etc.) Care suplineşte, înlocuieşte un organ sau exercită funcţia unui alt organ, ţesut etc. Cf. D. MED, DN3, DEX - S.
    -  Pronunţat: -ri-ant. - Pl.: vicarianţi, -te.
    -  Din fr. vicariant.
    VICARIAT s. n. 1. Funcţia, demnitatea de vicar (1); durată, perioadă de timp în care un vicar îşi exercită autoritatea; (învechit) vicăreşie. Cf. i. golescu, c. Con-strînse pe Car ol d Anjou a se lepăda de vicariatul imperiului în Toscana şi de titlul de patriciu al Romei. BARONZI, I. L. I, 38/22, Cf. COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC.
    2.     Organizaţie bisericească condusă de un vicar (1); sediul, reşedinţa vicarului. Noul prelat petrece în palatul vicariatului. GHICA, s. 535, cf. LM, cade, scriban, d., dl, DM, DN2, M. D. ENC.
    3.     Regiune în care îşi exercită autoritatea un vicar (1). Cf. LM, CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC.
    -      Pronunţat: -ri-at. - PL: vicariate şi (învechit, rar) vicariaturi (I. GOLESCU, C.).
    -  Din fr. vicariat, it. vicariato.
    VICARIŞ s. m. v. vicareş.
    VICARIU s. m. v. vicar.
    VICARIUŞ s. m. v. vicareş.
    VICĂ1 s. f. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Unitate de măsură a capacităţii pentru cereale sau pentru alte produse (agricole), a cărei valoare variază, după regiuni şi după epoci, între 13 litri şi 39 litri (echivalată uneori în greutate de la 8 kg la 40 kg.); vas1 care are această capacitate. Cf. lb, cihac, ii, 538, lm, ddrf, mîndrescu, UNG. 117, PHILIPPIDE, P. 28, TDRG, CADE, IZV. XI, 176, XIV, 198, XV, 335, CL. 1958, 140, 1961, 460. Cînd poveştile pe la noi trecea, mama atunci mă facea şi apucai una de chică şi-o aruncai într-o vică. RETEGANUL, P. III, 10. Ruptu-i-am preţul de-acasă, Cu treizeci de lei şi şeasă, Şi cu bani nenumăraţi Tot cu vica măsuraţi. F (1888), 471, cf. VAIDA, com. din fostul judeţ bihor şi din poiana - vaşcău. Am vîndut o vică de mălai. BL IV, 155, cf. ALR l 1 604, alr ii/i ΜΝ
110,   2 801/316, lexic reg. ii, 75, 84, 91, folc. transilv. ii, 621. Ce e mai mică Decît o furnică Şi mai grea decît o vică? (Scînteia). izv. xi, 175.
    2. Conţinutul sau cantitatea de produse corespunzătoare unei viei (1). O vică ori două de cucuruz, grîu, săcară, pe care o duce cineva pe spatele calului la moară. DR. V, 236, cf.
2532
VICĂ2
-465-
VICECÄPIT AN
151.    Cîtu-i preţul nevestii? - O vică de bani galbeni şi alta de husoşi buni. POMPILIU, B. 62. Cel cu peana de cocoară N-are ce duce la moară, Iară eu cu peana mică Şi-aseară dusei o vică. DOINE, 282. La muierea băutoare... Din vica de bucate Mere-n crîşmă jumătate. FOLC. TRANSILV. I, 148.
    -   PL: viei.
    -   Din magh. véka (dial. Vika).
    VÎCA2 s. f. (Ban.; de obicei constituit cu verbul „a face”) Larmă, gălăgie; zgomot. Cf. cv 1951, nr. 5, 28, GĂMULESCU, E. S. 200, com. din BANAT. Ce vică mare fac copiii! Com. din ORA viţa. Face multă vică. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 207, cf. ALR ll/36. Nu face vică, că doarme copilul cl 1965, 270. ♦ (Regional) Bîzîit, zgomot (de albine) (Gherman - Reşiţa). Cf. coman, gl., chest. vi 20/12.
    -   PL:?
    -   Din ser. vika.
    VICĂRÂŞ s. m. v. vicareş.
    VICĂRĂŞÎE s. f. v. vicăreşie.
    VICĂREŞESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care aparţine vicarului (1); de vicar. Nice a se sfătui cu el despre lucrurile clirului sau a-i da ceva lucru vicăreşesc să lucre nu vru. MAIOR, I. B. 232/25. Pecetea vlădicească sau vicareşască. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 127.
    -   PL: vicăreşeşti. - Şi: vicareş6sc, -eâscă adj.
    -   Vicareş + suf. -esc.
    VICĂREŞIE s. f. (învechit, mai ales în Transilv.) Vicariat (I). (L-)au pus jos din vicăreşie (a. 1763). IST. lit. rom. I, 556, cf. KLEIN, D. 455. Făcîndu-se la Haţeg vacanţie prin moartea vicaraşului... s-au îmbiat cu vicărăşia. MAIOR, RĂSP. 22/19.
    -       PL: vicăreşii. - Şi: vicărăşie, vicăreşie (KLEIN, D. 455) s. f.
    -   Vicareş + suf. -ie.
    VICE1- Element de compunere care înseamnă „adjunct”, „subordonat imediat”, „locţiitor” şi care serveşte la formarea unor substantive sau adjective ca: v i c e c o -mitat, vicecomite, vicecrai,. viceprimar, viceregal, viceregat, vicerege, vicevoie-v o d etc.
    -   Şi: (învechit) viţe-, viţă-, viţ-, vis-.
    -       Izolat prin analiză din cuvinte împrumutate ca: vicecăpitan, viceconsul, viceconsulat, viceprefect, viceprezident, vicerector. Cf. fr. v i c e -, lat. vice-, germ. vice-, vize-.
    VÎCE2 s. m. (Popular) Locţiitor al unui preşedinte, primar, notar etc. Să mă-ntorc dar la viţi. BĂNUŢ, T. P. 163. A spus cineva în şoaptă vicelui. în SCL 1979, 94, cf. ib. 1983',
519.
    -   Şi: viţi s. m.
    -       Prescurtare de la vicepreşedinte, viceprimar, vicenotar etc.
    VICEADMIRĂL s. m. v. viceamiral.
    VICEAMIRAL s. m. Grad în marina militară inferior amiralului şi superior contraamirarului, corespunzător gradului actual de general de divizie din armata terestră; persoană care are acest grad. Vorba s-aude că viceamiralul Miauli este ales de prezident al adunării cei nuoă naţionale a Greciii. CR (1829), 1662/14, cf. 181V26, I. GOLESCU, c. Viţeadmiralul flotei turceşti se găseşte a călători în curînd. AR (1830), 1922/27, cf. VALIAN, V., PETRI, V., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, ENC. ROM., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D.,
 ŞĂINEANU, D. U., CADE, NOM. PROF. 71, SCRIBAN, D., DL, DM, L. ROM. 1959, nr. 1, 86, DER, M. D. ENC, DEX, DN3.
    -  Pronunţat: -ce-a-. - PL: viceamirali. - Şi: (învechit)
 viceadmirâl (prot. - pop., n. d., lm), viţeadmirâl, (învechit, rar) viciamirâl (valian, v.) s. m.
    -      Din fr. vice-amiral, it. viceammiraglio. - Vice-admiral, viţeadmiral < germ. Vizeadmiral.
    VICEAMIRALITĂTE s. f. Funcţia de viceamiral. DN2.
    -  Pronunţat:-ce-a. -P1. : viceamiralităţi.
    -  Vice- + amiralitate (după fr. vice-amirauté).
    VICECAMPIÔN, -OĂNĂ s. m. şi f. Persoană sau echipă care a obţinut locul al doilea într-un campionat. Vicecampionul mondial... de anul trecut. SPORTUL, 1972, nr. 6964, 2/4. Vicecampioana noastră naţională... se pregăteşte pentru viitoarele confruntări din „Cupa cupelor”, ib. 1978, nr. 8921, 4/2, cf. DEX - S. 0 (Adjectival) □ Echipa vicecampioană şi-a început deja pregătirile în vederea turneului.
    -  Pronunţat: -pi-on. -PL: vicecampioni, -oane.
    -  Vice1- + campion (după fr. vice-champion).
    VICECANCELAR s. m. Locţiitor al unui cancelar; titlu, funcţie deţinută de această persoană. Am mers la conte Cobensel ce era vice canghelariu. VĂCĂRESCU, I. II, 14r/16. Viţecanţelariul şi sfetnicul din lăuntru... s-au încredinţat diricţia coleghiei pricinilor streine. AR (1829), 5*/6, cf.
 I. GOLESCU, C. Sn anul 1826 s-au făcut viţe-canţelar unguresc. F. DUM. I, 46V29. Viţecanţelaru Osterman... n-au venit la această adunare. ASACHI, I. 318/24. Răspunsul ce s-au dat deputaţilor din partea împărătesii, fiind de faţă prin viţecanţelarul. ARHIVA R. I, 269/22. Mihail Pitei, viţe-cancelar. CALENDAR (1851), XII/23, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, ENC. ROM., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Pentru pecetea dublă... se percepe o marcă de argint, care revenea vicecancelarului. BUL. COM. IST. V, 97, cf. ŞĂINEANU, D. u. Cînd se pregătea Văcărescu să meargă să vadă pe vicecancelarul conte Coblenz, îi veni de olac veste din Ţara Românească cum că Alexandru Vodă Ipsilanti fusese mazilit. GANE, TR. V. 129, cf. SCRIBAN, D., DEX, DN3.
    -      Scris şi: vice-cancelar, (învechit) vice cancelar.
 -  PL: vicecancelari. - Şi: (învechit, rar) vicecanghelâriu, viţecancelâr, viţecanţelâriu, viţecanţelăr s. m.
    -      Vice1- + cancelar (după fr. vice-chancelier, germ. Vizekanzler).
    VICECANGHELĂRIU s. m. v. vicecancelar.
    VICECASTELÂN s. m. (Rar) Locţiitor al unui castelan. în 1399 găsim pe Stiborius, Voevodul Transilvaniei şi corniţele Zarandului, adresîndu-se către toţi şi către fiecare din nobili, atît unguri cît şi valahi, castelani sau vicecastelani. XENOPOL, I. R. II, 155.
    -  PL: vicecastelani.
    -  Vice1-+ castelan.
    VICECĂPITAN s. m. (învechit, în Transilv. şi Bucov.) Locţiitor al unui căpitan (avînd gradul militar imediat inferior). Era din partea fiscului administratorul dominiului fiscal din Zlatna... cu o companie de pedestrime sub conducerea căpitanului Vizner şi a vice-căpitanului Wolfahrt. BARIŢIU, P. A. I, 654, cf. LM. Prin vicecăpitanul ţării,... ei apelară la majoritatea românească, ca aceasta să nu se folosască de puterea ce o are. SBIERA, F. S. 338.
    -  Scris şi: vice-căpitan. - PL: vicecăpitani.
    -  Din it. vice-capitano.
2547
VICECOMITAT
-466-
VICENOTAR
    VICECOMITAT s. n. (învechit, rar) District în care îşi exercita atribuţiile un vicecomite. Aceste cincizeci şi cinci ducate, comitate, vicecomitate... au avut o lungă esistinţă politică, baronzi, i. C. v, 347/6.
    -  Pl.: vicecomitate.
    -  Vice1-+ comitat.
    VICECOMITE s. m. (în organizarea administrativă feudală) Demnitar subordonat comitelui, numit de către acesta; titlu, funcţie deţinută de această persoană. Lorziei sale, vice-comitelui Winkle. GHICA, C. E. I, 418, cf. LM. La noi se împuşcă vicecomitele Roeth, un inimic mare al românilor (a. 1880). BARIŢIU, C. II, 197. Vice-comitele ungur al Zarandului prinse veste de mişcările românilor. ODOBESCU, S. III, 533. S-a instituit un vice-comite în Nocrich... şi un alt vice-comite în Făgăraş, pentru cercul de dincoace de Olt al acestui comitat. TURCU, E. 97, cf. ENC. ROM. La 1325, vicecomitele poartă un nume care samănă a fi românesc. DRĂGANU, ROM. 377. El era ajutat în conducerea comitatului, de un vicecomite, ales de acesta din rîndurile familiarilor săi. IST. ROM. II, 94. Ordinanţa vicecomitelui din tractul Devei, emisă în 1783, prevedea supravegherea umblării cu turca în Haţeg. IST. T. I, 46, cf. M. D. ENC., DEX.
    -      Scris şi: vice-comite. - Pl.: vicecomiţi. - Şi: (învechit, rar) viscômite s. m. GHICA, c. E. 1,534.
    -  Vice1- + comite.
    VICECONSUL s. m. Locţiitor al unui consul; titlu, funcţie deţinută de această persoană. Cf. I. golescu, c. L-a orînduit viceconsul rusesc... în locul sfetnicului onorar. CR (1830), 411V19. Viţeconsulul Frânţii... au fost dat carliştilor mînă de agiutori întru trimiterea unor vase. ar (1837), 80735, cf. valian, v. Era caimacamul întovărăşit de patru senatori... şi de vreo zece consuli şi vice-consuli setoşi de noutăţi politice. GHICA, s. 384, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D., ALECSANDRI, Ο. P. 340, COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. înaltul Minister al Industriei a numit în oraşele mai însemnate ale Orientului consuli, viceconsuli, agenţi şi starosti. GOLOGAN, C. R. 152, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, NOM. PROF. 67, ARH. OLT. XVII, 389, SCRIBAN, D. Viceconsulul a recunoscut pe unii, dar n-a îndrăznit să-i denunţe. OŢETEA, T. V. 323, cf. DL. Viceconsulul austriac din Brăila califica măsurile drept „arbitrareIST. ROM. IV, 334, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  Scris şi: vice-consul. - Şi: (învechit, rar) viţeconsul s. m.
    -  Din fr. vice-consul.
    VICECONSULÂT s. n. 1. Reprezentanţă diplomatică condusă de un viceconsul; localul acestei reprezentanţe. Se împărtăşeşte pe lîngă aceasta copie de pe copia hotărîrei a viţe-consulatului aceştii puteri din Galaţi. BULETIN, F. (1843), 143 !/9, cf. LM, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. A făcut o călătorie la Iaşi şi a luat măsuri pentru înfiinţarea de vice-consulate la Iaşi şi la Galaţi. OŢETEA, T. v. 46, cf. 323.
    2. Funcţia de viceconsul; durata acestei funcţii. Cf. CADE, SCRIBAN, D., DEX, DN3.
    -      Scris şi: vice-consulat. - Pl.: viceconsulate. - Şi: (învechit, rar) viţeconsulât s. n.
    -  Din fr. vice-consulat.
    VICECÔNTE s. m. (învechit) Viconte. Cf. 1. golescu, c. Lîngă dînsul, înainta, cu zîmbetul pe buze, vice-contele Andrea Cavalcanti. BARONZI, I. C. v, 47/25. Ducii, conţii, vice-conţii, centenarii şi alţi guvernatori de provincie sau districte, ţintiseră necontenit a se face independinţi. id. ib. 338/9.
    -  Scris şi: vice-conte. -Pl.: viceconţi.
    -  Din it. viceconte.
     VICECRAI s. m. (învechit şi regional) Vicerege. Divanul... la care viţe-craiul este cel întîi. IST. AM. 6r/2. Viţecraiul este datoriu a fi de faţă la toate aceste, fie măcar şi fară gust. ib. 72721. Ioann Huniadi... s-au numit viţecrai Ungariei. ŞINCAI, HR. II, 10/33. Aceste regulaţii s-au pus înainte viţecraiului de fiul său. AR (1829), 79714. S-au făcut cavalier ordului lui Leopold şi deodată şi referendar la arhiprinţipatul de la Raina şi ca viţe-crai de la Italia. F. DUM. I, 46719. Noul viţe-crai de la Bengala,... un bărbat viteaz şi ambiţios, s-au rădicat deodată cu armele. ALBINEŢ, M. 68/15. Viţecraiul Mehmed-Ali era să se îmbarce pe a sa flotă spre a face o călătorie. AR (1837), 275734, cf. VALIAN, V. Scrise la vice-craiul din Caşovia ca nici el, nici cesarul să nu se grăbească. BĂLCESCU, M. V. 255, cf. FORM. CUV. I, 146. Hei tu, frate viţîşcrai, Ce haznă ţ-î de crăiie Dacă mintea ţ-î brudie? ŢIPLEA, P. P. 4.
     -     Scris şi: vice-crai. - Pl.: vicecrai. - Şi: (învechit) viţecrai, (regional) viţîşcrai s. m.
     - Vice - + crai.
     VICEDIRÉCTOR s. m. (învechit) Persoană care facea parte din conducerea unei instituţii, îndeplinind funcţia imediat subordonată directorului; adjunct, locţiitor al directorului. Cf. STAMATI, d., POLIZU. Magistratul, după cum reiese din arătarea făcută vice-directorului..., nu se grăbi a le extrada nici măcar verdictul universităţii. PĂCALĂ, M. R.
 78.
     -     Scris şi: vice-director. - Pl.: vicedirectori. — Şi: viïediréctor s. m. stamati, d.
     - Vice1- + director. Cf. germ. Vicedirektor.
     VICEGUVERNATOR s. m. Locţiitor al guvernatorului (unui ţinut, al unei colonii etc.); titlu, funcţie deţinută de această persoană. Aicea este rezidenţia vice-guvernatorului şi a arhiepiscopului. FM (1840), 2702/24, cf. LM. Avea o soră ce ţinea pe Vasile L. Popp, vice-guvernatorul Transilvaniei. ARH. OLT. XII, 349, cf. SCRIBAN, D. Viceguvernatorul... şi-a luat partea cuvenită. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 96, cf. DEX, DN3. Conform unui bilanţ provizoriu anunţat de vicegurvernatorul statului,... 271 de persoane şi-au pierdut viaţa, scînteia, 1989, nr. 14 670.
     - Scris şi: vice-guvernator. -Pl.: viceguvernatori.
     -     Vice1- + guvernator (după fr. vice-gouverneur, engl. vice-governor).
     VICEGUVERNÔR s. m. (învechit, rar) Locţiitor al guvernatorului unei bănci; titlu, funcţie deţinută de această persoană. Trebuiesc 60-70 de milioane de fiţuici fară de garanţie, emise de guvern chiar, printr-o bancă înfiinţată de el, cu guvernor şi viceguvernor ca la banca Londrei. EMINESCU, O. X, 113.
     - Pl.: viceguvernori.
     - Vice1-+ guvernor.
     VICELEGÂT s. m. Locţiitor al unui legat papal. Cf. PROT. - POP., N. D., LM, FORM. CUV. I, 141, DN3.
     - Scris şiwice-legat. -PL: vicelegaţi.
     - Din fr. vice-légat.
     VICENOTÄR s. m. (învechit, în Transilv.) Locţiitor sau ajutor de notar1 (3). Cf. LM. Afacerile comunale le conduce primarul (jude-mare) şi notarul, ajutaţi în funcţiunea lor de un vice-primar (jude-mic) şi un vice-notar. PĂCALĂ, M. R. 345. Viţinotariu ni-o trimes într-o zi vorbă că el ar avea plăcere de fata noastă. BĂNUŢ, T. P. 162.
     -     Scris şi: vice-notar. - PL: vicenotari. - Şi: viţinotariu s. m.
     - Vice1- + notar.
2558
VICEPALATIN
-467-
VICEPRIMAR
     VICEPALATIN s. m. (învechit, rar) Locţiitor al palatinului2 (1). Se numi în locu-i Nicolae Istvanfî vice-paîatin al Ungariei. BĂLCESCU, M. V. 256.
     - Scris şi: vice-palatin. -PL: vicepalatini.
     - Vice1-+ palatin.
     VICEPREFÉCT s. m. (La romani sau în structuri organizatorice realizate după modelul celor romane) Locţiitor al şefului unui serviciu civil sau militar; titlu, funcţie, deţinută de această persoană. V. p r e f e c t. (1, 2). Erau diverse serviţii de bucătărie şi mese, ca prefecţi şi viceprefecţi peste băuturi, pîne, mîncări gătite. BARIŢIU, P. A.
I, 6. Fiecare legiune va fi comandată de cîte un prefect şi viceprefect. id. ib. II, 309, cf. LM.
     - PL: viceprefecţi.
     - Din lat. vice-praefectus.
     VICEPREŞEDENTE s. m. v. vicepreşedinte. VICEPREŞEDENŢÎE s. f. v. vicepreşedinţie.
     VICEPREŞEDINTE, -Ă s. m. şi f. (De obicei urmat de determinări care arată felul) 1. Locţiitor al unui preşedinte (1); titlu, funcţie deţinută de această persoană; (învechit) viceprezident. Predloj[Qnia] £xce/[enţei] Sale d. viţe-preşedinte... în pricina tînguirei exarhilor (a. 1830). URICARIUL, VII, 186. Nu a căpătat toate voturile pentru vicepreşedinte. VASICI, ap. bariţiu, c. ii, 78. Vicepreşeden-tele Popp... nu a voit să primească invitarea la conferinţă. BARIŢIU, P. A. XII, 208. Vîce-preşedinte al acestei comisiuni era bătrînul Ioan Ionescu. KOGĂLNICEANU, S. A. 215. Domnia aceea a ţinut şi mai puţin decît cea dinţii, căci peste cîteva luni împăratul a trămis... pe Engelhart vice-preşedinte cu reşedinţa în Bucureşti. GHICA, S. 17, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Protocoale subscrise de un preşedinte şi de un vice-preşedinte. MAIORESCU, CR. I, 278. Timotei Cipariu, vicepreşedinte al Asociaţiunii. ODOBESCU, S. I, 471. Se scoală după fotoliul său pe care-l cedează unui vicepreşedinte. CARAGIALE, O. III, 134. Adunarea deputaţilor [î]$7 numeşte preşedintele, vice-preşedinţii şi compune biuroul său. HAMANGIU, C. C. XXI, cf. DDRF. Vice-preşedintele Divanului săvîrşitor întreabă acel divan ce funcţiuni îndeplinesc slujbaşii căimăcămiei. ARH. OLT. IX, 201. Vicepreşedinte al Consiliului de administraţie. NOM. PROF. 2. Fiecare comitet să-şi aibă un preşedinte, un vice preşedinte, un secretar. ULIERU, C. 80. Vice-preşedintele a rămas îndelung pe gînduri, apoi reia dezbaterea. CAMIL PETRESCU, O. III, 117. Consiliul de conducere alege un vicepreşedinte din rîndul membrilor săi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 672. Desigur că de la vicepreşedinte pînă la portar, toată lumea ştie de somaţia care i s-a trimis. VINEA, L. II, 58, cf. DL, DM. Vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri exercită controlul general cu privire la buna desfăşurare a aplicării legilor. PR. DREPT. 51. Vicepreşedinte a fost ales fruntaşul unionist Costache Negri. IST. ROM. IV, 280. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a dat dispoziţie clară să se facă expoziţie în sala fostului Consiliu Popular. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 18/2, cf. M. D. ENC. El este chiar vicepreşedintele acestui salon celebru, românia literară, 1974, nr. 3, 30/4, cf. DEX, dn3.
     2. Persoană care face parte din conducerea unui stat, a unei provincii etc., îndeplinind funcţia imediat subordonată aceleia de preşedinte (2); titlu, funcţie, deţinută de această persoană. A fost numit în funcţia de vicepreşedinte. RL 1978, nr. 10 494, 6/6. Vicepreşedintele Siriei... a efectuat o scurtă vizită în Oman. SCÎNTEIA, 1988, nr. 15 115.
     -     Scris şi: vice-preşedinte, (învechit) vice preşedinte. - PL: vicepreşedinţi, -te. - Şi: (învechit, rar) vicepreşedente s. m.
     - Vice1- + preşedinte (după fr. vice-président).
     VICEPREŞEDINŢIE s. f. Funcţia de vicepreşedinte (1, 2); perioadă în care un vicepreşedinte îşi exercită funcţia; muncă de conducere îndeplinită de un vicepreşedinte; (învechit) viceprezidenţie. Cf. lm. Succesorul arhimandritului M. Călinescu la vicepreşedinţîia Soţîietăţii. SBIERA, F. S. 378. S-a retras de la vicepreşedinţia Consiliului de stat. IST. ROM. IV, 393, cf. DN3.
     -      Scris şi: vice-preşedinţie. - Şi: (învechit, rar) vicepreşedenţie s. f. lm.
     -  Vice1-+ preşedinţie.
     VICEPRÉTOR s. m. (în vechea organizare administrativ-teritorială a României) Locţiitor al unui pretor’ (3). Cercul de dincolo de Olt era împărţit în următoarele preturi... în frunte cu cîte un vice-pretor. TURCU, E. 98.
     -  Scris şi: vice-pretor. - PL: vicepretori.
     -  Vice1-+ pretor1.
     VICEPREZIDENT, -Ă s. m. şi f. (învechit) Vicepreşedinte (1). Către Excelenţia sa ghinăral, viţe-pre-zedent dă la Divan (a. 1809). DOC. EC. 79. Excelenţia sa, proin viţe-prezident,... au fost trimis la Divan predlojănie (a. 1811). ib. 92. Prin jaloba ci au dat cătră Exelenţia sa domnul gheneral Minciachi, viţul prezident de mai înainte au făcut arătări (a. 1829). GHIBĂNESCU, S. I. XIII, 72. în casa Exelenţei sale D. viţe-prezident s-au adunat obşteasca adunare (a. 1830). URICARIUL, VII, 185, cf. I. GOLESCU, C. A nesocotit de trebuinţă a pune înaintea obşteştii adunări a. Divanului, să se facă subt prezidenţia viceprezidentului. CR (1830), 411 Vl 6. în anul 1822 s-au fäcut viţe-prezident crăiescului gubernium în Galiţia. F. DUM. I, 46V23. Prin jalba ce au dat cătră fostul atunce viţ-prezedent, s-au tînguit că acea cercetare s-au făcut cu părtenire (a. 1839). URICARIUL, V, 10/9, cf. VALIAN, V., STAMATI, D., PETRI, V. Viceprezidentul Negri fu nevoit să citească cu voce tare un act din regulamentul adunării. BOLINTINEANU, O. 280, cf. LM. In faţa comisiunii compusă din directorul ministerului ca prezident, subdirectorul ca viceprezident..., li s-a dictat de către unul dintre aceştia cu glas tare. CARAGIALE, O. II, 69. în oraşele de provincie se înfiinţau comitete cu prezidenţi şi viceprezidenţi. VLAHUŢĂ, s. A. II, 599, cf. BARCIANU. Comitetul reuniunei se compune din un prezident..., un viceprezident, un casier, un controlor. PĂCALĂ, M. R. 392, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL.
     -      Scris şi: vice-prezident. — PL: viceprezidenţi, -te.
 -  Şi: (învechit) viteprezidént (articulat şi viţul prezident), viïeprezedént, (învechit, rar) vijâprezedént (doc. EC. 83), vkprezidént (ib. 97), viïprezedént s. m.
     -  Din fr. vice-président, germ. Vizepräsident.
     VICEPREZIDENŢIE s. f. (învechit) Vicepreşedinţie. S-a cercetat şi s-a priimit întru toată coprinderea lui de obşteasca extraordinară adunare de revizie subt viţe-prezidenţia Exelenţii sale. REGULAMENT, 47/5, cf. CADE.
     -      Scris şi: vice-prezidenţie. - Şi: (învechit, rar) viţeprezidenţie s. f.
     -  Vice1- + prezidenţie.
     VICEPRIMAR s. m. Persoană care exercită atribuţiile unui primar2 în lipsa acestuia. Cf. ENC. ROM. iii, 1216. Primăria din R. - Sadului se compune din un primar, un vice-primar (e şi poliţai). PĂCALĂ, M. R. 345, cf. 76. Urînd marinarilor vînt bun la pupa, viceprimarul oraşului... i-a invitat, la rîndu-i, să le viziteze urbea. SCÎNTEIA, 1976, nr. 10 669.
     -  Scris şi: vice-primar. -PL: viceprimari.
     -  Vice1- + primar2.
2568
VICEPRIM-MINISTRU
-468-
VICEVERSA
     VICEPRIM-MINISTRU s. m. Persoană care, în structura unui guvern, îndeplineşte funcţia imediat inferioară aceleia de prim-ministru. Cf. ndn.
     - Pl.: viceprim-miniştri
     - Vice1- + prim-ministru.
     VICEPROTOP0P s. m. (învechit) Preot care exercită atribuţiile unui protopop în lipsa acestuia. Viţeprotopop, Popa Nechita din Börse (a. 1759). IORGA, S. D. XVII, 37. Viţiprotopop grad popa Ion (a. 1785). id. ib. 40. I se conferise fiului său, numit tot Radu,... titlu sec de viceprotopop. BARIŢIU, P. A. I, 556.
     - Pl.: viceprotopopi. - Şi: viţeprotopop, viţiprotopop s. m.
     - Vice1-+ protopop.
     VICÉRE s. n. pl. v. viscere.
     VICERÉCTOR s. m. (învechit) Prorector. Trimit pe unul din ei cu vicerectorul la Sibiu. BARIŢIU, P. A. I, 614, cf. LM. O să-l proclamăm de vicerector. AGÂRBICEANU, A. 38, Cf. CADE.
     - Pl .: vicerectori.
     - Din fr. vice-recteur.
     VICEREGÂL, -Ă adj. (învechit, rar) Care aparţine unui vicerege sau unui viceregat; care depinde de un vicerege. Cere... dreptul de a cumpăra flota vice-regală din Egipt. ALECSANDRI, S. 100, cf. DL.
     - Scris şi: vice-regal. - Pl.: viceregali, -e.
     - Vice1- + regal (după fr. vice-royal).
     VICEREGAT s. n. 1. (învechit, rar; în forma vicerigat) Titlu, funcţie de vicerege; drept ereditar de vicerege. Să fie vice-rigă a toate locurile ce se vor discoperi, să ia a zecea parte din veniturile lor şi familia sa să aibă vice-rigatul. GENILIE, G. 25/11.
     2. Provincie condusă de un vicerege. Neapolul fu transformat, pentru două secole, în posesiune spaniolă, cu titlul de vice-regat. OŢETEA, R. 160. Teritoriul Venezuelei a făcut parte din viceregatul spaniol Noua Granadă. DER IV, 835.
     -     Scris şi: vice-regat. - PL: viceregate. - Şi: (învechit, rar) vicerigat s. n.
     - Vice1- + regat (după fr. vice-royauté).
     VICEREGE s. m. Guvernator al unei colonii, sau al unei provincii care face parte dintr-un regat (sau dintr-un imperiu); titlu, funcţie deţinută de această persoană; (învechit) vicerigă, viceregent (2), (învechit, rar) viţăroa, (învechit şi regional) vicecrai. Cel întîi vice-rege fu, în Varşavia, la 1815/ bătrînul general polon Zaioncek. FM (1847), 752/5. îi răspunse că va afla voinţa sa de la vice-regele din Casovia. BĂLCESCU, M. V. 330. împăratul îl denumise locţiitoriu sau vicerege al Ungariei. BARIŢIU, P. A.
 I, 268, cf. STAMATI, D. Ceva mai în sus este Cairul, reşedinţa vice-regelui Egiptului. LAURI AN, M. III, 122/13. Viţe-regele Egiptului... au început o lucrare. CALENDAR (1858), 63/20. Nume oriental ce se dă viceregilor sau guvernatorilor mai distincţi. FILIMON, O. I, 315, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D. Egiptul astăzi se află supus sultanului de la Constantinopole care numeşte cîte un guvernator sub titlul de vice-rege. CANELLA, V. 313, cf. COSTINESCU. în locul unei domnii de şapte ani, visează să devină prinţ ereditar sau vicerege al românilor. BOLINTINEANU, O. 253, cf. LM, DDRF, BARCIANU, ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Meritul va reveni întreg viceregelui Indiei. TITULESCU, D. 365, cf. SCRIBAN, D. Inchipuiască-şi cineva ce ar fi devenit Shakespeare sub un vicerege spaniol. VIANU, L. U. 68, cf. DL. Se constată că alături de rege mai există un vice-rege. ist. rom. i, 299, cf. M. D. enc., dex. 0 (Atribuind calitatea ca
 un adjectiv) Aceiaşi generali vice-regi, aceleaşi divanuri ale cnejiei respective, facînd în vechile forme de administraţie voia stăpînilor celor noi. IORGA, L. II, 9.
    -       Scris şi: vice-rege. - PL: viceregi. - Şi: (învechit) viïerége s. m.
    -   Vice1- + rege1 (după fr. vice-roi).
    VICEREGENT s. m. (învechit) 1. Locţiitor al unui regent (I 1). Cît va fi împăratu nevîrsnic, împărăţia se va ocîrmui de un regent (epitrop) ori viţeregent, ales de adunările provinciale. CR (1832), 23l/3, cf. LM.
    2.      Vicerege. Cuceritorul îl numi pe Leonnatos viceregent al Macedoniei şi al Greciei de Sud. MAGAZIN IST.
1972,   nr. 1,28.
    - Scris şi: vice-regent. - PL: viceregenţi. - Şi: (învechit, rar) vkeregént s. m.
    -   Vice1- + regent.
    VICERIGAT s. n. v. viceregat.
    VICERIGĂ s. m. (învechit) Vicerege. Cf. i. golescu,
C. S-au chemat înapoi de către vicerigă, şi diseară pleacă într-o corabie neguţătorească. CR (1830), 3292/10. La 1505 sosi admiralul Almeida cu 38 de vase în calitate de viţă-rigă. SĂULESCU, HR. I, 255/23. Să fie vice-rigă a toate locurile ce se vor discoperi, să ia a zecea parte din veniturile lor. GENILIE, G. 25/9, cf. 27/16. Vicerigă ştiu... a să trage de la împlinirea poruncii. GT (1839), 100V2.
    -       Scris şi: vice-rigă. - PL: vicerigi. - Şi: (învechit) viţărigă s. m.
    -   Vice1- + rigă1 (după fr. vice-roi).
    VICÉRNA s. f. v. vecernie.
    VICÉRNIE s. f. v. vecernie.
    VICESPĂN s. m. v. vicişpan.
    VICEŞPÂN s. m. v. vicişpan.
    VICETRIBÙN s. m. (învechit, rar) Locţiitor, adjunct al unui tribun (3). în timpul Revoluţiei de la 1848, fusese vicetribun în legiunea lui Axente Sever. MS. XIX, nr. 4, 28.
    -   PL: vicetribuni.
    -   Vice1- + tribun.
    VICEVAIEVÔD s. m. v. vicevoievod.
    VICEVÉRS adv. v. viceversa.
    VICEVERSA adv. Inversînd rolurile, situaţiile; invers; (învechit) reciproc. Această schimbare a lui „o” în „u” şi viceversa o vedem şi mai veche la greci. HELIADE, O. Ii, 246. Mutarea nomerilor declinărei din singulariu în plural şi vicevers. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 58/1, cf. II, 147/22. Să va pune înmulţitoriul în locul înmulţitului şi viţeversa (pe dos). ASACHI, E. I, 27/25. Cu cît omul să apropie mai mult prin organizaţia sa de dobitoc, cu atîta simţirile sînt mai precumpănitoare în dînsul şi viceversa. FM (1839), 3162/28. In foarte multe cazuri, dezvoltarea elementului afectiv e stricăcioasă dezvoltării elementului intelectual şi viceversa. LAURIAN, F. 40/36. Fierea nu poate să fie sănătoasă, cînd sîngele este bolnav, şi viceversa. MAN. SĂNĂT. 18/8. Fizionomiile cele mai disgraţioase şi formele cele mai urîte sînt cîteodată cele mai oneste (cinstite) şi viceversa (din contra). FIS. 36/5. Cine are diaree (urdinare) în tinereţe va avea constipaţiuni (încuietură) în bătrîneţe şi viceversa. BARASCH, I. 17/7. Atacul făcut driturilor individuale e un atac făcut onoarei şi viceversa. ROM. LIT. 381 Vl 5. Daca la
2586
VICEVOIEVOD
-469-
 VICIA
muntele din partea dreaptă se văd ceva scobituri, tot ce lipseşte de acolo se vede scos în bas-relief la muntele din partea opusă sau viceversa. FILIMON, o. II, 17, cf. PROT. - POP., N. D. Cel mic sa va face mare, şi viceversa, cel mare se va face mic. ALECSANDRI, T. 715, cf. COSTINESCU, LM. Cu cît sfera unei noţiuni este mai mare, cu atît conţinutul este mai mic, şi viceversa. MAIORESCU, L. 38. Cum s-au apropiat domnul, i-au făcut iarăşi trei temenele şi viceversa. LĂCUSTE ANU, A. 85. Percepţiunea raporturilor este deşteptată de către asociaţiunea sau succesiunea ideilor şi viceversa. CONTA, O.
 F. 81. Arta vînătoriei consistă numai din reguli care fac pe vînător să învingă pe vînat şi nu viceversa. ODOBESCU, S. III, 128. Nu prea e pericol ca principii empirice numai să fie privite drept principii ale inteligenţei pure, nici viceversa. EMINESCU, O. XIV, 426. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, şi viceversa. CARAGIALE, O. III, 225. Atributul se întrebuinţează în locul substantivului şi viceversa. philippide, p. 138, cf. enc. rom., alexi, w. Dacă textul şi aparatul sînt publicate cu litere cursive, cuvintele prin cari editorul face diferite observaţiuni în aparat trebuie spre deosebire să se pună cu litere obişnuite şi viceversa. BUL.COM. IST. I, 65, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE. Acuma a trecut biroul contabilităţii, în locul acelui al casierului şi viceversa. CAMIL PETRESCU, T. I, 537. Negustorul de fildeş se transforma circumstanţial în negustor de sclavi şi viceversa. ALAS 18 VII 1937, 11/3, cf. SCRIBAN, D. M-am plimbat cu desăvîrşire singur de la sobă la fereastră şi viceversa. CĂLINESCU, C. O. 74. Nevoia simulaţiei ne face să ne arătăm adeseori veseli cînd sîn-tem în fond trişti şi viceversa. RALEA, S. T. II, 170, cf. DL, FORM. CUV. I, 224, M. D. ENC. Cutare modalitate poate da în proză rezultate excelente, iar în poezie să fie inaplicabilă, şi viceversa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 19, 5/4, cf. DEX, DN3.
     -  Şi: (învechit) vicevérs, vifevérsa adv.
     -  Din lat. vice versa, fr. vice versa, it. viceversa.
     VICEVOIEVÔD s. m. (învechit) Locţiitor al unui voievod; guvernator al unei provincii care facea parte dintr-un voievodat. Fiindcă prinţul Sighismund nu poate lăcui şi rămînea d-a pururea în Ţara Rumânească, îşi va numi un viţe-voievod sau locoţiitor. F. AARON, I. II, 180/2. In loc de vicevaievod, împăratul îi supuse comandei unui generări nemţesc. BARIŢIU, P. A. I, 298. Vice-voievodul va alege un svat de duoisprezece boieri. BĂLCESCU, M. V. 95. Regele Ludovic... trămite vice-voievodului transilvan următoarea ordine. HASDEU, I. C. I, 22. Nobilii şi cnezii din Haţeg sînt arătaţi ca luînd împreună parte la judecarea unui proces..., sub preşidenţia vicevoievodului Transilvaniei. XENOPOL, I. R. II, 155. Vicevoievodul şi corniţele secuilor. IORGA, P. A. II, 215. Vicevoievodul... vine însuşi în Ţara Românească. AN. IST. NAŢ. I, 61. Voievozii şi vicevoievozii nu aveau o reşedinţă stabilă. IST. ROM. II, 259.
     -      Scris şi: vice-voievod. - Pronunţat: -vo-ie-. - Şi: (învechit, rar) vicevaievod, viţevoievod, viţăvoivod (dr. vii, 210, form. cuv. i, 146), viţăvoivoda (dr. vii, 210, form. cuv. i, 146) s. m.
     -  Vice1-+ voievod.
     VICHÎL s. m. v. vechil.
     VICHILÏC s. n. v. vechilîe.
     VICHILIE s. f. (învechit) Procură (1). Dat-am adevărată şi încredinţată vichilie noastră la mîna vărului nostru (a. 1802). ŞTEFANELLI, D. C. 306. I-am dat această carte de vichilie la mîna sus numitului Ştefan (a. 1802).
 id. ib. 307.
     -  Pl.: vichilii.
     -  Vechil + suf. -ie.
    VICHILIMEÂ s. f. v. vechilimea.
    VICI interj. (Regional; de obicei repetat) Cuvînt care redă strigătul rînduneîelor (Vînători - Sighişoara). Cf. alr ii
 5 748/157.
    -  Onomatopee.
    VICIA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică aerul din spaţii închise sau din mediul înconjurător) A altera cu mirosuri neplăcute, cu bioxid de carbon provenit din respiraţie etc.; a face să devină nociv prin emanaţii chimice, prin emisii radioactive etc. V. p o 1 u a. Cf. COSTINESCU. Atmosfera camerei încălzite cu sobă oarbă este viţiată în măsura în care se răspîndesc în ea substanţe vătămătoare sănătăţii. MANOLESCU, I. 59. Higiena admite că o persoană poate să vicieze 6 metri cubici de aer pe oră. PONI, f. 107, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Lumini care orbesc, în aerul viciat de fumurile maşinilor. IORGA, P. A. II, 405, cf. RESMERIŢĂ, D.? CADE, SCRIBAN, D. Duhoarea... este aproape insuportabilă, datorită resturilor de peşti şi plante marine îngrămădite la cuib şi care, intrînd în putrefacţie, viciază aerul. LINŢIA, P.
 III, 168, cf. DL. Tehnocreaţia modernă nu viciază numai aerul, cu praful, reziduurile, poluările, zgomotul oraşelor... Şi sistemele nervoase sînt puse la încercare. ROMÂNIA literară, 1970, nr. 43, 1/1, cf. M. D. enc., dex, dn3. 0 F i g. Cînd atmosfera morală a instrucţiunii nu este viţiată de idei migăloase sau perverse,... şcoala este pentru viitorii cetăţeni mai mult decît un izvor de cunoştinţe folositoare în viaţă. ODOBESCU, S. III, 327. ♦ A deteriora, a strica. încălzirea prin lemne în sobe încarcă aerul camerelor cu diferitele producte ale combustiunii incomplete şi viciază calitatea aerului, arhiva, I, 712. ♦ Re f 1. (Despre aer) A deveni greu respirabil sau nociv din cauza mirosurilor neplăcute, a emanaţiilor chimice, a emisiilor radioactive etc. Cînd sînt adunate multe persoane într-un local închis, aerul se viciază. CONTEMPORANUL, I, 171, cf. CADE. Aerul care intrase cu ei... se viţia treptat. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 72.
    2.     (Complementul indică oameni, colectivităţi umane, mediul social sau însuşiri, deprinderi etc. ale oamenilor) A face să se abată de la linia moralităţii, a corectitudinii sau a face să se transforme în rău. V. corupe, deprava, degrada, perverti, strica. Este trimisă la toate jurnalele, care reproduc minciunile şi calomniile ei, şi astfel opinia publică este viciată. ALECSANDRI, S. 216. Tendenţele sale politice... viţiază în mod radical spiritul tinerimii de acolo. MAIORESCU, D. I, 74. Laudele nerezonabile viţiază conştiinţa autorului tînăr. CĂLINESCU, C. O. 198. A zăpăcit-o..., trăieşte cu ea, o viţiază, o îndepărtează de la respectul căminului, id. S. 406. [Puterea banului] poate conduce, vicia ori devia după interesele pe care le serveşte acţiunea, sufletul ori libertatea oamenilor mai puţin favorizaţi din acest punct de vedere. RALEA, S. T. II, 264, cf. DL. Lenea viciază moravurile. DM. Am avut norocul să întîlnesc un om deosebit de integru... îngrozit că i-aş putea vicia colectivul. T mai 1964, 37.
    3.     A face să se deterioreze, să se strice. Lipsa... de artificiu, o oarecare silă de artă viciază uneori poeme care încep admirabil sau în care întîlneşti versuri de antologie. PERPESSICIUS, M. II, 85. Planurile... pot fi viciate de atitudini de comportament. REV. FIL. 1971, 1527. Ţinuta de expertiză detaşată este urmarea înlăturării tuturor factorilor care ar putea vicia analiza. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 33, 11/3.
    4.     (Jur.; complementul indică acte, dispoziţii etc.) Ä face să devină defectuos (determinînd anularea). Posesiunea viţiată prin vreuna din cauzele arătate... devine posesiune Utilă. HAMANGIU, C. C. 469, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL. Condiţiile de legalitate arătate mai sus trebuie privite cumulativ, astfel că oricare din ele, în caz de neîndeplinire, face ca actul să fie viciat. PR. DREPT. 113, cf.
2593
VICIABIL
-470-
 VICIOS
 DEX, DN3.
     -      Pronunţat: -ci-a. - Prez. ind.: viciez. - Şi: (învechit) viţiâ vb. I.
     -  Din fr. vicier, lat. vitiare.
     VICIABIL, -Ă adj. Care poate fi corupt, viciat; coruptibil. Cf. costinescu, resmeriţă, d., scriban, d.,
 DEX, DN3.
     -      Pronunţat: -ci-a-. - Pl.: viciabili, -e. - Şi: (învechit) viţiâbil, -ă adj. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D.
     -  Din fr. viciable.
     VICIAMIRÄL s. m. v. viceamiral.
     VICIAT, -A 1. (Despre aer) Care este încărcat cu miresme neplăcute sau cu bioxid de carbon (provenit din respiraţie); stricat. V. n ă d u f o s, p o 1 u a t. Cf. v i -c i a (1). Cauza adevărată a naşterei tifosului şi a altor boale molipsitoare din aerul viciat nu-ţi e cunoscută. CONTEMPORANUL, I, 171, cf. CRĂINICEANU, IG. 10. Aerul viţiat, colbul, din pricina lipsei de duşamele, îmbulzeala atîtor suflete durează în tot timpul anotimpului rece. SADOVEANU, O. XX, 147. L-a făcut să fie întrebuinţat pentru dezinfestarea materiilor stricate... şi a locurilor unde aerul e viciat. ENC. AGR. I, 18. Orice miros de mîncare, de tutun... dovedeşte că aerul este viciat. BELEA, P. A. 195, cf. DL. A pus în funcţiune alte ventilatoare de absorbţie a aerului viciat. T iulie 1964, 66, cf. dex, dn3. ♦ P. e x t. Care este impur, infectat, alterat. A avea sîngele viciat, costinescu, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE.
     2.     (Despre oameni) Care este corupt, desfrînat, depravat. Cf. v i c i a (2). Impresiunea ce lasă modul ei de înfăţişare este de o femeie spirituală dar incultă, bună de inimă dar viţiată. ARHIVA, II, 357. Bogătaşi viţiaţi în desfrîul vieţei, închipuiţi în proteguitori şi cunoscători ai artei. ardeleanu, D. 82, cf. DL. ♦ Care predispune la viciu (1); care denotă imoralitate. Vor curăţi de la sine atmosfera estetică viţiată. MAIORESCU, CR. II, 204. Departe de atmosfera viciată în care trăiau. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N.
 II, 198. Oameni cu o mentalitate viciată. CONTEMP. 1949, nr. 162, 2/2. Singurul membru al familiei necontaminat de atmosfera ei viciată. IST. LIT. ROM. II, 214. El se plînge de climatul viciat, încărcat de intrigi şi meschinărie. V. ROM. aprilie 1963, 89.
     3.     Vicios (2). Cf. v i c i a (3). Statisticile... erau... atît de viciate, încît nu ne permiteau nici o concluzie. ARH. OLT. II, 430. Metoda pe care e fundată teoria sintetistă e viciată. RALEA, S. T. II, 36. Pretinsa împăcare... nu este în fond decît
 o violentă satiră, fară iluzii, de un scepticism integral, faţă de mecanismul iremediabil viciat al vieţii noastre politice. CONSTANTINESCU, s. II, 29. Iată o gnoseologie senzua-list-materialistă... viciată însă. JOJA, S. L. 321. ♦ (Jur.; despre acte, dispoziţii etc.) Care conţine greşeli, imperfecţiuni în redactare (devenind nul). Cf. cade, dl, dex, dn3.
     -      Pronunţat: -ci-at. - Pl.: viciaţi, -te. - Şi: (învechit) viţiat, -ă adj.
     -  V. vicia.
     VICIERE s. f. Faptul de a vicia.
     1.     Alterare, poluare (a aerului). Cf. v i c i a (1). Acest amestec de gazuri... irită gîtul şiplămînii şipricinuieşte tuse şi, prin viţiarea aerului, aduce lîncezirea generală a funcţiunilor corpului. MANOLESCU, I. 35, cf. DL, DM, D. MED., DN3.
     2.     Corupere; depravare. Cf. v i c i a (2). Cf. resmeriţă, D., DL, DM, D. MED., DN3.
     -  Pronunţat: -ci-e. - Pl.: vicieri. - Şi: (învechit) viţiâre
 s. f.
     -  V. vicia.
     VICIN adj., s. m. v. vecin.
     VICINAL, -Ă adj. Vecin (I 1); învecinat. Moşie vicinală. COSTINESCU, cf. GHEŢIE, R. M. 490, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Încă la daci, obştile apar sub forma comunităţilor vicinale teritorializate. PANAITESCU, O. Ţ. 10.
 ♦ (Despre drumuri, căi ferate) Care leagă localităţi (rurale) vecine. Asemenea multe locuri, drumuri mari şi drumuri vecinale sînt încă lipsite de această frumoasă şi folositoare podoabă care dau arborii. BREZOIANU, î. 238/30. Drumurile vicinale statornicesc comunicaţiunea de la un sat la altul şi servă şi la transportul recoltelor în sat. I. IONESCU, M. 318, cf. COSTINESCU. De la Braşov duce o cale ferată vicinală spre pasul Branului moldovan, Ţ. N. 223, cf. gheţie, r. m.
 485,  490, ENC. ROM., BARCIANU, CHIRIŢESCU, GR. 256. De prin anii 1900 e declarat drum vicinal şi stă sub supravegherea comisiei de drum comitatense. PĂCALĂ, M. R. 325, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3, drev, AI 13, 22. ♦ (Substantivat; regional) Drum care leagă două localităţi rurale vecine. Cf. alr i 801/270, 283. Trăbă să iasă la viţinal (Mărtănuş - Tîrgu Secuiesc), alr sn vi
 1 746/260.
     -      Pl.: vicinali, -e. - Şi: (regional) viţinal, -ă adj., s. n., viţinâr, -ă (a 113, 22), (învechit, rar) vecinâl, -ă adj.
     - Din fr. vicinal, lat. vicinalis, -e.
     VICIOS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre oameni) Care are vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, desfrînat, destrăbălat, corupt. V. p ă t i m a ş (3). De frică ca nu care cumva Jüan să devie viţios, nu se da niciodată în mîinile lui nici o carte care să fie prea liberă. HELIADE, D. J. 17/6. Va da preste vreo vicleană viţioasă. NEP. VIND. 22/16. Femeia e viţioasă, c-un suflet ipocrit. ARICESCU, A. R. 81/14, cf. LAURI AN, F. 47/10. Din inima acestui om gros şi viţios vei vedea izbucnind nişte simţiminte nobile de evlavie şi de dragoste, negulici, E. I, 221/7, cf. stamati, d. Nu se poate tăgădui că sînt mulţi oameni frumoşi şi vicioşi (răi), şi alţii, urîţi şi virtuoşi. FIS. 60/11, cf. POLIZU, PROT. - POP., Ν. D., ANTONESCU, D., CANELLA, V. 337, COSTINESCU. Era... un om dezordonat, dar nicidecum viţios. CARAGIALE, O. III, 4. Balzac, care a reuşit totdeauna în tipurile viţioase,... a reprodus palid fizionomiile cinstite. CONV. LIT. xxii, 53. în realitate,... cetăţeanul turmentat al lui Caragiali nu e nici viţios, nici păcătos, ci ignorant şi prostit. GHEREA, ST. CR. I, 344. Tot ce a fost viţios... a năvălit - mai cu seamă la început, cînd s-au creat şi înmulţit slujbele - la sate. arhiva, Il5 327, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. El, prea firav, cu chip de copil vicios, e îmbrăcat cu cochetăria îndoielnică şi cam suspectă a tinerilor de suburbie. CAZIMIR, GR. 138.1-adevărat că femeile bătrîne şi viţioase te pot avea pentru un pumn de aur. CAMIL PETRESCU, T. II, 239, cf. SCRIBAN, D. Nu era viţios, dar însetat, flămînd de trai. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 25. Oamenii uită, sînt leneşi, sînt vicioşi ARGHEZI, S. XXII, 22. Sultana nu era viţioasă, ci numai aprinsă. CĂLINESCU, B. I. 38, cf. DL, DEX, DN3. 0 (Substantivat) Lumea comediilor... nici o colecţie de monştri nu este şi nici una de vicioşi monumentali. CONSTANTINESCU, S. II, 125. Nu există... un personaj care să ilustreze, în contrast cu nenumăraţii vicioşi din comedii, o virtute sau alta. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 30, 11/3.
 0 (Prin extensiune) Critică şi blăstemă şi flagelă prezentul viţios şi aspiră la un viitor mai ferice. HELIADE, o. II, 83. în jurul nostru atmosfera devine din ce în ce mai grea şi mai vicioasă. D. GUŞTI, P. A. 71. Ambianţa în care produce e aceea de curte rîncedă, vicioasă şi dezorientată. ralea, s. T. i, 329. ♦ (Despre firea, fizionomia, privirea etc. oamenilor sau despre faptele, acţiunile lor) Care trădează, exprimă viciu (1); care este produs de viciu. Oricît de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi şi rea, Cînd scopul ei
2600
VICIOZITATE
 -471 -
VI CI ŞP AN
 se trage din viţios izvor. NEGRUZZI, S. II, 269. Faptele noastre nu sînt nici atît de bune, nici atît de vicioase cît voinţele noastre. I. POPP, T. 43. Filfison însemna acum un fecior aş de boier sau arendaş, care se eternizează... la toate petrecerile viţioase ale metecilor. SADOVEANU, O. XX, 218, cf. SCRIBAN, D. Am rămas cu o deprindere veche, viţioasă, totuşi scuzabilă. Aş vrea ca tot ce visez să se îndeplinească îndată. CĂLINESCU, S. 341. Gîtul lung şi subţire era frumos împodobit cu o leasă de mărgăritar ce ficea privirile acelea vicioase şi mai pierdute. BARBU, PRINC. 186. ♦ Care predispune, care îndeamnă la viciu (1). In coardele ei s-au deschis foile unei cărţi viţioase. KLOPŞTOCK, F. 13. ♦ (învechit, rar; despre cai) Nărăvaş. Cf. costinescu.
      2. (Despre creaţiile, realizările etc. oamenilor) Care are defecte, cusururi, lipsuri; care nu corespunde destinaţiei. V. defectuos, imperfect. Vorbele şi frazele cele vechi şi obicinuite,... care, deşi vicioase, da însă să înţeleagă cetitorului ceea ce s-a gîndit scriitorul HELIADE, O. II, 214. Acele staturi,... săpate încă şi de viţioasa lor organizare politică,... s-au acufundat în imperii mai puternice. ASACHI, S. L. II, 82. Construcţia viţioasă seau re, dacă cuvintele unui fraz nu sînt înşirate după datina (obiceiul) limbei noastre. PLATON, M. 91/5. Daca rostirile lor ar fi ostenitoare sau viţioase, vei dobîndi o citire neregulată. BREZOIANU, î. 174/10. Licurg se gîndea că mai mult se cuvine a fi custodită patria ca să nu se împle de obiceiuri viţioase. ARISTIA, PLUT. 143/6. A domnit asupra administrării puţinelor mizloace finanţiale, pe cari vicioasa noastră organisare soţială punea la disposiţiunea guvernului. CONCORDIA, 132/30. Modul de administrare... este... vicios (a. 1855). uricariul, iv, 438/10. Cu toţii am recunoscut că modul uzitat de desfiinţatele adunări... era viţios. KOGĂLNICEANU, S. A. 135. Sistemul urmat de dînsul... a fost defectos şi chiar vicios. FILIMON, o. II, 189. Nemic nu poate fi mai viţios ca o esplicaţiune unilaterală a fenomenelor istorice. HASDEU, I. C. I, 237. Cît de puţin autentice, cît de viţioase să fie documentele unde aceste tradiţiuni sînt depuse, probează cel puţin că esista. BARONZI, L C. IV, 54/10. Aceste ultime modificaţiuni... sînt asemenea viţioase. CANELLA, V. 178, cf. COSTINESCU. O lege viţioasă şi nefolositoare. MAIORESCU, CR. III, 134. Voi adopta termenul viţios de generaţiune spontanee. CONTA, O. F. 211. In Moldova, deşi puterea potrivnică turcilor, Polonia, nu încetase de a exista, ea slăbea mereu din pricina vicioasei sale constituţii interne. ARHIVA, I, 651, cf. CADE. O derogare vicioasă din normele esteticului e vocabularul său împestriţat. CONSTANTINESCU, S. II, 285. Schematismul e un defect al conţinutului, un mod viţios de a concepe. CĂLINESCU, C. O. 141, cf. DL, DEX, DN3. 0 Cerc vicios v. c e r c. 0 (Adverbial) Chipul d-a vorbi vicios. COSTINESCU. A pronunţa viţios. scriban, D. Φ Care este rău alcătuit, structurat; care are defecte de construcţie. Făptura viţioasă (ră) a peliţilor oului. FĂTU, M. 126/21. Exemple de picioare deformate prin încălţăminte vicioasă. MANOLESCU, I. 238. Conformaţia vicioasă a bazinului se datoreşte rahitismului. BELEA, P. A. 550. ♦ (Jur.; despre acte, dispoziţii etc.) Care conţine greşeli, imperfecţiuni în redactare şi care nu îndeplineşte normativele legale. Cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., DL, DEX, DN3.
      -      Pronunţat: -ci-os. - PL: vicioşi, -oase. - Şi: (învechit) viţios, -oâsă adj.
      - Din lat. vitiosus, -a, -um, fr. vicieux, it. vizioso.
      VICIOZITÂTE s. f. (învechit) Viciu (2). Printr-o reviziune din punct în punct a totalităţii am reuşit a constata unele erori secundare în fond, unele lacune sau prisosuri în distribuţiune, unele viciozităţi în formă. HASDEU, I. C. I, XII, CL· COSTINESCU.
      - Pronunţat: -ci-o-. - PL: viciozităţi.
      - Vicios + suf. -itate. Cf. lat. v i t i o s i t a s, -a t i s.
     VICISITÙDA s. f. v. vicisitudine.
    VICISITLJDINĂ s. f. v. vicisitudine.
    VICISITÙDINE s. f. (De obicei la pl.; astăzi rar) (Succesiune de) transformări pe care le suferă un lucru, un fenomen etc., schimbare, variaţie; (sens curent) (ansamblu de) evenimente, împrejurări, situaţii etc. (nefavorabile) care se succed în cursul unei existenţe; concurs de împrejurări grele, nefavorabile. V. n e c a z (1), neplăcere (2), neajuns (2). Cf. i. golescu, c. Nenorocirile politice şi vicisitudinile, ce durează de şaptesprezece veacuri, fac că ţara are aspectul de colonie. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 55. înainte de toate se cuvine să stabilească punctul de purcedere al filozofiei, apoi vicisitudinile principale ale desvoltării ei. LAURIAN, F. 154/8. A luat parte la toate vicisitudinele soartei acelui imperiu. FILIMON, O. II, 99. O populaţiune pe care n-a putut-o bîntui vicisitudinile timpului. I. IONESCU, P. 195, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Noi vom desfăşura pe larg primordiala origine şi secolarele vicisitudini ale ilustrei familie a Basarabilor. HASDEU, I. C. I, 69. După mai multe vicisitudini, alegerea inferiorului de către superior a predomnit în biserica cristiană. BARONZI, I. C. I, 176/28, cf. CONV. LIT. II, 20/2, COSTINESCU, LM. Cîteva forme caracteristice şi fundamentale... rămîn neatinse în vicisitudinea timpurilor. MAIORESCU, L. 26. Să trecem acum la multiplele vicisitudini ce le încearcă cuvîntul în viaţa sa. ARHIVA, I, 735, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. In studiul amănunţit al cronicilor se va înfăţişă deseori prilejul de a vorbi despre vicisitudinile Costineştilor. IORGA, L. I, 63, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Din acea primă noapte,... după atîta vicisitudini şi oscilaţii de interese, afecţiunea pentru om a rămas intactă. LOVINESCU, M. 163. Dureri şi vicisitudini personale au împovărat greu viaţa şi simţirea mea. GALACTION, O. 31. Vicisitudinile istoriei nu i-au îngăduit o dezvoltare armonioasă. SADOVEANU, O. XX, 351, cf. SCRIBAN, D. Dădusem o frumuşică avere... pe o biată sumă pe care nu atît chefurile mele, cît şi vicisitudinile economice mi-o aduseră repede la neant. MIHĂESCU, D. A. 22.' Rembrandt e de fapt tot aşa de sensibil la colori ca oricare colorist, observă însă cu exactitate, preocupat de alte probleme, vicisitudinile colorilor în spaţiu. CĂLINESCU, c. O. 292. Ironia... pluteşte deasupra vicisitudinilor triviale ale existenţei. RALEA, S. T. III, 217. Limba română... ni s-a păstrat unitară şi bogată, cu toate vicisitudinile istoriei poporului nostru. L. ROM. 1956, nr. 6, 11, cf. DL, DM. Propagarea Reformei în Transilvania a fost condiţionată, desigur, de vicisitudinile politice ale statului. IST. LIT. ROM.
I,  304. Vicisitudinile luptei pentru existenţă... modelează omul, retezîndu-i elanurile, τ decembrie 1964,              50.
Binecunoscutul monolog din actul III înşiruie vicisitudinile hărăzite omului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 29, 25/1, Cf. M. D. ENC, DEX, DN3.
    -       PL: vicisitudini şi (învechit) vicisitudine. - Şi: (învechit, rar) vicisitudină (costinescu), vicisitüdä (i.golescu, c., costinescu; pl. vicisitude, I. GOLESCU, c.) s. f.
    -       Din lat. vicissitudo, -inis, fr. vicissitude, it. vicissitudine.
    VICISPAN s. m. v. vicişpan.
    VICIŞPÂN s. m. (învechit şi regional) Subprefect; locţiitor al conducătorului administrativ al unui comitat. Scriem tut(u)ror domnilor şi işpanilor şi viţeişpanilor... şi tut(u)rora deregătorilor carii sînteţi făcători de dereptate (a. 1628). IORGA, s. D. XII, 280. Viţişpanul (a. 1765). id. ib.
XIII, 257. Scris-am acestu zapis în zilele fireşpanului Ferenţi de Buda..., viţişpan Sopanti Pal (a. 1785). id. ib. XVII, 40.
2606
VICITA
-472-
VICIU
 Am scris viţe-işpanului... ca, de nu va vrea se vină de bună voie, legat încă să-l trimită. ŞINCAI, în ŞA II, 106. Au slujit cinstita varmeghea Solnocului-de-mijloc, solgabirăirea 25 dă ani, ca birău de tablă 3 ani, perţeptor crăiesc 12 ani, viţişpan 13 ani (a. 1824). IORGA, S. D. XIII, 45. Ar fi sau peste putinţă sau încai foarte cu anevoie a cîştiga concesiune, apoi-asta sub cenzura unui vicespan de comitat. F (1876),
 61. Nu voi avea alt lucru decît s-aprind tutunul în ciubucul d-lui vicispan. ib. (1877), 246. încredinţaţi fiind că vina nu este a monarhului, ci a nemeşilor, a viceşpanilor şi a şolgabirăilor..., ei legară cu jurămînt pe trămisul lor ca să nu se întoarcă înapoi. ODOBESCU, s. III, 528. Venise acel viceşpan la Pesta a face raport la ministeriu despre impresiunea ce făcuse proclamaţiunea regatului (a. 1882). BARIŢIU, C. II, 252, cf. FORM. CUV. I, 146. Dă, Doamne, pe gîndul meu, Să fie codrul birău..., Tulipanul vicişpan. RETEGANUL, TR. 34, cf. CABA, SĂL. 102, IZV. XI, 176, ALR SN III h 893.
     -      Pl.: vicişpani. - Şi: vicispan, vicespan, viceşpan, viţişpan, viţeşpân (form. cuv. i, 146), (regional) viţîşpân (alr sn iii h 893), viţăşpan (form. cuv. i, 146, alr sn iii h 893/76), viţeişpân (scris şi: viţe-işpan), viţaişpân (FORM. cuv. I, 146), viţigişpân (alri 383) s. m.
     -  Din magh. vicispan, viceispân, germ. Vizegespan.
     VÎCITA interj, v. vişta.
     VICIU s. n. 1. Obicei rău, deprindere reprobabilă (prin raportarea la anumite norme morale); cusur, imperfecţiune, defect al unei persoane sau unei colectivităţi; pornire puternică şi nestăpînită pentru satisfacerea unor dorinţe; tendinţă patologică de a comite acte imorale; p. r e s t r. perversiune sexuală. V. desfrînare, destrăbălare, dezmăţ, patimă (4), pasiune. Inima sa îmbătată de pasionele sale sta lîngă mine în sopoare şi durmitare şi nu ieşa de acolo, că pentru a se adînci mai profund întru viţii. CALENADRIU (1794), 37/28, cf. MUMULEANU, C. 164/10. Zugrăvi această viţie în f'umoasa ei închipuire, ca să-l facă să simtă dup-aceea urîciunea ei cea adevărată. PLEŞOIANU, T. I, 50/21. Viţurile mele cu vîrsta se mărea. HELIADE, O. I, 176. Acest om rar avea atît de mari calităţi, fară însă nici una rea, cu toate că avu destule viţii (cusururi), încît ar fi fost anevoie d-a nu fi biruitor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 108/20, cf. I. GOLESCU, C. Zac întru neştiinţă, priveliştea viţiilor celor mai scîrboase. MARCO VICI, D. 373/16. Necontenitele îndeletniciri ale lor îi vor feri de viaţa care adeseori naşte din pricina nelucrării în cazarmie. Defecţiunile sale sau viţiile nu i le ia cineva în seamă. MN (1836), 191/52. Cel mai grozav din viţiuri, ale căruia urmări sînt cele mai vătămătoare, este ipocrizia. MOZAICUL (1839), 609/6. Chiar ca marea valuri are de capriţii înnăscut, Dar virtutea-i cea mai mică viţiile a-ntrecut. ASACHI, s. L. I, 224. După ce au lăsat cu neomenie a lîncezi copiii familiei cei mari în ignoranţie (neştiinţă), în viţii şi în ticăloşie, apoi se vede silită a li fi călău. SPIC., II, 232/l. Toate viţiile (metehnile) unei ţivilizaţii rafinate au adus cruzimea uciderei de copii la un grad înfricoşat. AR (1844), 14749. Te-ai degradat prin viciu şi fapte rele. FM (1844), 159V3. Aici silirea puterilor se măreşte într-un mod neobicinuit prin silita şi nefireasca săvîrşire a viţului (prihănii). VASICI, M. II, 13/27. Ii arătăm că ceea ce el revarsă este numai viciu, patime şi crime. LĂZĂRESCU, s. 126/18, cf. STAMATI, D. O împinge la viţiuri şi pătează haina cea curată a nevinovăţiei. ROM. LIT. 134V32. Găsi o încurajare în obiceiurile cele stricate ale unei cetăţi ce se săpa de două viciuri, care sînt cele mai rele în simţ contrariu, luxul şi iubirea de argint. TEULESCU, C. 57/11, cf. POLIZU. Această mîrşavă viţie au săcat pentru de-a purure din inima ta. NEGRUZZI, T. 20/10. Nerecunoştinţa este viciul care supără mai mult pe oameni. I. POPP, T. 45. Singurul
 defect sau viţiu ce i-ar fi putut cineva imputa ar fi fost, poate, beţia. SION, P. 71, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D. Hipocritul joacă rolul devoţiunei ca să-şi ascunză viţiurile. CANELLA, V. 172, Cf. BARONZI, I. C. II, 245/14, COSTINESCU. Aici se osîndi... la es il, pentru că vorbise în contra viţiurilor femeilor. BOLINTINEANU, C. 6/26. Un singur viciu moştenise de la armia rusească, acela de a adora jocul cărţilor hazardoase. LĂCUSTEANU, A. 21. Pasiunea lui, care lua proporţiile viţiului, era tutunul. CARAGIALE, O. I, 12. O satiră adîncă... prin viţiurile sociale ce va înfiera. GHEREA, ST. CR. I, 368, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Să înveţe pe oameni a fi harnici, blînzi, fară vicii, fară superstiţii. IORGA, P. A. II, 15, cf. RESMERIŢĂ, D. Bun băiat ai fi, modest ca o fată mare, fară viţii. BASSARABESCU, S. N. 85, cf. CADE. La ele nu mai pot renunţa cum nu pot renunţa pătimaşii la viţiul lor. c. PETRESCU, C. v. 24. Băiat întîrziat, intrat în şcoală ca prin minune, chinuit de ticuri nervoase, căpătate din practica viţiului care veştejeşte copilăria. BRĂESCU, A. 142. N-are nici un viţiu, nici măcar pe cel al vorbirii. SADOVEANU, O. XXI, 194, cf. SCRIBAN, D. Am şi eu un viciu. îmi place ţuica. STANCU, R. A. IV, 348, cf. DL. Avea gura roasă de viciu. BARBU, PRINC. 87, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (La sg.; urmat de determinări care indică felul, natura) Acolo unde s-a introdus această sistemă, viciul băuturei a scăzut în mod simţitor. GHICA, s. 599. Astăzi viţiul beţiei este destul de răspîndit şi se întinde pe fiecare zi. ARHIVA, I, 62. Nu căzuse în viciul fumatului. ARGHEZI, S. XXI, 134. Oameni cu viciul avariţiei există, a încerca o definiţie e legitim. CĂLINESCU, C. O. 168. E o spălătoreasă bătrînă, măcinată de reumatism şi tuberculoză, căzută în viciul alcoolismului. V. ROM. martie 1954, 262. 0 F i g. Dar om se face pruncul şi viţul se trezeşte. Adoarme al său înger sau zboară îngrozit. HELIADE, O. I, 116. Viciul a hrăpitpentru un minut de la virtutea adormită stăpînirea ce avea în inimă-ţi. VOINESCU II, M. 142/9. El întipăreşte în sufletul ei atît de curat mu de icoane ruşinoase, îi arată petutindenea viţiul drăgălaş şi încoronat. NEGULICI, E. I, 87/13. Cîte viţiuri s-au strecurat în frumoasa noastră ţară subt ocrotirea unui guvern prieten al întunericului. NEGRUZZI, S. I, 288. Prima impresie nu m-a împăcat cu acest furnicar uriaş, în care foiesc toate viciurile perfecţionate ale civilizaţiei moderne. ALECSANDRI, S. 154. Monstruos se-ntinde-oraşul, Viciul joacă-n el pe brînci MACEDONSKI, o. I, 201. Viţiul se strecoară uşor şi abil prin mărturisirile şi îndemnurile ei dulci. ARHIVA, II, 357. Dau aspectul circiumei ţărăneşti de la gurile Rinului, cu atmosfera înnegurată în care zburdă, inconştiente, viciile. IORGA, P. A. II, 197.
     2. Imperfecţiune a unui lucru, care-i determină neconcordanţa cu destinaţia lui; deficienţă, defect, neajuns al unui lucru, al unui sistem, al unei metode, al unei acţiuni etc.; (învechit) viciozitate. Cf. mumuleanu, c. 164/10. Se află în sistima politicească sau ostăşască a Danimarcii o viţie sau cusur pe dinlăuntru. CĂPĂŢINEANU, Μ. R. 182/1, cf. VALIAN, V. Viţiul analizei e de a fi prea supţire şi prea minuţioasă. LAURI AN, F. 81/4. In această organizare erau viţiuri izvorîte din ideile feodale ale timpului. BĂLCESCU,M.v. 11. Pauperismul se naşte parte din cauza viţiilor naturel umane, parte din cauza unei rele organizaţii a lucrului. ZALOMIT, E. F. 52/24. Preferim a ceti Alesandria decît multe alte scrieri pretenţioase. Este acesta un viciu al gustului nostru? NEGRUZZI, S. I, 335, cf. ANTONESCU, D. Este dară foarte adevărat că viţiul instituţiunilor... poate mişeii naţiunile. HASDEU, I. C. I, 177. Care e viţiul radical al legislaţiunilor penale moderne? BARONZI, I. C. IV, 64/27, Superioritatea sistemului... este evidentă, cu toate viciile şi defectuozităţile acelui sistem. CONV. LIT. II, 38. Viţul radical... în toată direcţia de astăzi a culturei noastre este neadevărul. MAIORESCU, CR. I, 263, cf. ALEXI, w. Acest viciu înnăscut al metodei descriptive s-a dat demult pe faţă în
2608
VICIUI
-473-
VICLEAN
 biologie. PETICĂ, O. 457, cf. SEVERIN, s. 144, cade, scriban,
D.  Viciile capitale ale regimului fanariot - şi al celui de după fanarioţi - erau venalitatea funcţiilor, corupţia administrativă şi fiscalitatea arbitrară. OŢETEA, T. V. 41, cf. DL, D. MED., M. D. ENC. Au apărut viciile ascunse ale calculelor întemeiate pe premise politice greşite. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 77, cf. dex, dn3. 0 (Cu determinări introduse prin prep. „de” care indică felul, natura) Persoanele bîntuite de acest viţiu de constituţiune au o predispoziţiune din fire d-a fi năpădite de cauzele morbipare însufleţite. MAN. SĂNĂT. 245/16. Proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiţiul cauzat prin ruina edificiului, cînd ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viţiu de construcţiune. HAMANGIU,
C.  C. 238. Stanică... îi găsi viţii de executare a contractului. CĂLINESCU, E. O. I, 126. Aici intervine un viciu de conţinut. T ianuarie 1969, 85. 0 Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, D. MED., DEX. Viciu al lucrului sau viciu ascuns = defect de calitate al unui obiect, care îi micşorează valoarea de întrebuinţare. Vînzătorul este supus la răspundere pentru viţiile ascunse ale lucrului vîndut. HAMANGIU, C. C. 345, cf. DER, M. D. ENC., DDC. Viciu de consimţămînt (sau de voinţă) = împrejurare de ordin fizic sau psihologic care alterează voinţa juridică a părţilor în momentul încheierii unui act juridic. Cf. der, M. D. enc., DDC. ♦ (Şi în sintagma viciu de formă) Imperfecţiune în redactarea unui act, prin neîndeplinirea unor condiţii legale, care duc la anularea lui. Donatorele nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viţiurile unei donaţiuni între vii. HAMANGIU, C. C. 280, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, TITULESCU, D. 179, SCRIBAN, D., DL, DEX, DN3.
    -      Pl.: vicii şi (învechit) viciuri. - Şi: (astăzi rar) viţiu s. n., (învechit) viţie s. f., viţ s. n.
    -  Din lat. vitium, fr. vice, it. vizio.
    VICIUI vb. IV. I n t r a n z. (Maghiarism învechit, rar) A cîrti. Viciuiră în satele sale, nu ascultară glasul lui Dumnedzeu. psalt. hur., ap. dhlr ii, 542, cf. scriban, d., sfc iv, 139.
    -  Prez. ind.: viciuiesc.
    -  Din magh. vicsokni.
    VICIULÂ vb. IV v. viciuli.
    VICIULÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Prin Munt. şi prin Olt.; în descîntece) A zdruncina, a zgîlţîi. M-au luat şi m-au viciulat, Că rînza mi-a căzut Şi puterea mi-a sfîrşit. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 156. Nu te teme... Că te-oi lua şi te-oi viciuli, Rînza la loc ţi-o veni. id. ib.
    2. R e f 1. (Prin sud-vestul Olt.) A se da deoparte; a se feri, a se retrage (2). Cf. izv. xvi, 61.
    -  Prez. ind.:? - Şi: viciulâ vb. I.
    -  Cf. z b i c i u 1 a 1.
    VICLÂN, -Ă adj. v. viclean.
    VICLÄN0S, -OÂSĂ adj. v. viclenos.
    VICLEAN, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care este lipsit de sinceritate ascunzîndu-şi adevăratele gînduri, sentimente, intenţii (răuvoitoare); făţarnic, ipocrit, prefăcu t2 (II 1), p e r f i d (1); care profită de naivitatea sau de buna-credinţă a celor din jur pentru a-şi atinge scopurile (pe căi ocolite); (cu sens atenuat) care este dibaci, abil, isteţ; (învechit şi popular) care este rău, crud, neîndurător; şiret3, (învechit) viclenit2 (1), (regional) viclenos (2). Ia-mă, Doamne, de la omulu hiclean. PSALT. HUR. 118v/4. Iubit-ai toate cuvintele potopului, limbă hîtleană. CORESI, PS. 137/11. Era om hitlean şi rău. MOXA, 367/29. Ne izbăvească
noi de oame[ri] hicleane (a. 1619). CUV. D. BĂTR. II, 125/6. Socotiţi cum să giudecară înşişi pre sine acei lucrători răi şi vicleni şi nemilostivi ucigaşi. VARLAAM, C. 227, cf. MARDARIE, L. 1652/20. Sluga cea vicleană ce ascunse talantul în pămînt (a. 1652). GCR I, 158/20. O, lume hicleană, lume înşălătoare. M. COSTIN, O. 319. Vei cunoaşte că cetatea aceea cetate vicleană e. BIBLIA (1688), 338V27. Acesta fiind mai ficlean... au supus pre ceilalţi turci. R. POPESCU, în MAG. ist. i, 85/24, cf. LEX. MARS. 108. Să se pedepsească ca o slugă leneşă şi vicleană. ANTIM, O. 329. Afară din iscusire minţii, era şi mar ghiol şi viclean (a. 1779). GCR II, 118/18, cf. klein, d. 455. Curteni sau ciocoi de curţi să cheamă, Soi de oameni vicleni, fară lege, Învîrtiţi, şereţi şi plini de intrige. BUDAI-DELEANU, Ţ. 356. Pre omul cel de feliu rău şi de neam viclean, nu-l vei îmblînzi nicidecum (a. 1812). GCR II, 211/34. Case şi oraşe să pustiesc, cînd cei mai mari sînt vicleni. GOLESCU, P. 154/22, cf. LB. E viclean, uită-te, de n-are margini. HELIADE,
 O. I, 251. Dintr-această pricină cearcă însemnată pagubă cumpărătorii, mai vîrtos cînd să înţeleg cu vicleni vînzători (a. 1837). DOC. EC. 654. De la lumea cea vicleană, care parcă vă zîmbeşte, întoarceţi, rog, ochii voştri, ca să-i aruncaţi pe mine. HRISOVERGHI, P. 39/4. Nu umbla după balane, Că ş-acele-s tot viclene. ASACHI, S. L. II, 302, cf. valian, v. Era vicleană şi rea muiere. ALEXANDRIA, 163/5. Oamenii aceşti mincinoşi şi vicleni nu ştiu cîtă tărie este în inima unei tinere fete. NEGRUZZI, S. I, 27, cf. POLIZU. Să cred şi eu ursitei ce lumea amăgeşte, Cînd unuia-i dă toate, pre altul l-a lipsit? Ca mama cea vicleană, pre unul ce iubeşte, Pre altul îl departă de sînul cel iubit. MUREŞANU, P. 21/6. Jupîneasa Anghelina era o vicleană servitoare, care crescuse de mică în casa păşcănească. SION, P. 71. Vicleanul ciocoi ar fi dus la spătărie pe junele calemgiu. FILIMON, O. I, 139, cf. PETRI, V., COSTINESCU, CIHAC, II, 538, LM. Om viclean şi perfid. COLUMNA, VII, 185. Zugrăveşte din nou iarăşi pînzele posomorite Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O. I, 32. Urît mi-a fost în viaţa mea omul viclean şi lingău. CREANGĂ, A. 45. Fecior de om viclean ce te găseşti, id. P. 206. Fata nu-i slută şi-i mai vicleană decît o şerpoaică cu pui. SLAVICI, O. I, 249. Ieşi afară, ţăran viclean şi mojic ce eşti. ISPIRESCU, L. 178. Devenind copilul iclean, mama sa nu-l poate înşela cu una CU două. MARIAN, NA. 423, Cf. DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 187, BARCIANU, ALEXI, W., Q. BOGDAN, GL. Aceasta nu strică faţă de nişte stăpîni aşa de vicleni. IORGA, C. I. I, 169, cf. TDRG. Popa, viclean fară păreche, săpase, încă de cu noapte, o groapă în pămîntul vecin'so. PĂCALĂ, M. R. 156, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Năcazurile răzeşilor de pe vremuri, cari îşi vedeau pămînturile luate cu hapca de boieri vicleni şi hrăpăreţi. TOPÎRCEANU, O. A. II, 331. Cum ai putut să minţi atît de hain, femeie vicleană? camil petrescu, T. II, 258. Ştia bine fugarul că... e un om tare viclean şi putea să-l vîndă uşor. POPA, V. 77. Acel străin viclean îl trăgea de limbă. SADOVEANU, O. XIII, 116. S-au aflat oameni vicleni... care au dat ştire la pribegii din Ţara Leşască despre drumurile de dragoste ale coconului domnesc, id. ib. 246, cf. SCRIBAN, D. Acest uriaş, deşi viclean, e totuşi un paznic credincios. CĂLINESCU, B. 52. Ai început să fii vicleană cu mine. DEMETRIUS, C. 8. La ţărmuri vechi oprită-ncremenise Corabia vicleanului Ulisse. BOUREANU, S. P. 11, cf. DL. Se simţea dezarmat în faţa unor asemenea specimene..., un bătrîn egoist, veninos şi viclean. V. ROM. ianuarie 1965, 53, cf. DEX. Omorî-te-ar dorul meu, Că tu eşti viclean şi rău, Şi tu vrei a mă-nşela! ALECSANDRI, P. P. 242. Pui de moldovean, Viteaz şi hiclean, Paloşul scotea. TEODORESCU, P. P. 450. Foaie verde măghiran, Da fii, vere, mai viclean! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 378, cf. VAIDA. Nici una n-au învăţat ca şi ea, şi să fie aşa icleană ca ea. ŞEZ. I, 274. Proastă eşti, Năroadă eşti, Ori
2614
VICLEAN
-474-
VICLEAN
 vicleană Peste seamă. HODOŞ, P. P. 78. Mult îi mîndru şi iclean Şi-i de inimă pogan. CĂTANĂ, B. 174. Mult mi-e cîine şi duşman, La inimă om iclean. MAT. FOLK. 103. Asta era icleană, nu ca surorile ei. RĂDULESCU-CODIN, L. 24, cf. GR. BĂN. 193. Şi streini şi lăcomaşi Şi hiclenii poteraşi. PAMFILE, C. Ţ. 48. Eşti prea zmecher sau prea iclean. alri 1 548/900, cf. ib. 1 150, 1 552/5, 1 558, 196, 122, 129, 148, 170, 223, 255, 257, 289, 388, 725, 727, 746, 750, 820, 896, 960, alr li 4 966/102, 365. Copil iclean. alr sn V h 1 239/76, cf. A V 14. Eu te-aş crede şi nu prea Ce îmi spui acum, Ileană, Că te ştiu că eşti vicleană! BALADE, III, 312. Asela era om hiclean. o. BÎRLEA, A. P. II, 520. C-am fost mică şi vicleană, Nu ţi-am luat vorba-n seamă. FOLC. MOLD.
 II,  317. Omul viclean ca cursa ascunsă, te prinde pe nevăzute. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. ix, 45. Omul viclean şi cînd doarme la-nşelăciuni gîndeşte. zanne, p. viii, 142. Cine necredincios este în vorbă, viclean este şi în lucru. id. ib. II, 807. 0 (Substantivat) Gura vicleanului asupra mea să deşchise. BIBLIA (1688), 4172/53. Cum s-au ivit cartea lui Topeltinus la lumină, îndată l-ar fi minţit învăţaţii şi l-ar fi ruşinat ca pre un viclean. MAIOR, IST. 41/32. Rele sînt atuncea cînd cel viclean, pentru dobînda sa, pre cel mai prost va să-l înşale. ŢICHINDEAL, ap. GCR II, 215/5. Am tăiat fărîmele scrisoarea şi răvăşelele viclenei şi le-am pus pe jăratecul din căţuie. NEGRUZZI, S. I, 66, cf. POLIZU. Vicleanul le scăpă din mîini şi, văzîndu-se incriminat şi înconjurat de lume, preferi o moarte grabnică. BARONZI, I. C. V, 63/24. Orb este cel... Ce crede-această viaţă ironie cerească, Că lumea moştenire la cei vicleni s-a dat! BOLINTINEANU, P. II, 231. Limba celui viclean e mai fină ca pînza păianjenului şi adesea oamenii sînt mai proşti decît muştile. DELAVRANCEA, T. 112. Vicleanului îi joacă ochii în cap. ŞĂINEANU, î. 138, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Celui tare nu i se poate împotrivi decît cel viclean. SADOVEANU, O. X, 131. Vulpoii şi viclenii se prefac Că n-ar pricepe pricina de boală Care a-mbrîncit ţăranii cu furcile-n răscoală. ARGHEZI, S. P. 68. Un viclean face şi aici vînzări deghizate,... dar lucrul se observă mai uşor. CĂLINESCU, E. O. I, 257. Să arăte că pricepe pe cel viclean. ŞEZ. II, 73. Cap de viclean, Inimă de vidră. POP., în IST. LIT. ROM. I, 61. Cel viclean se prinde singur în mrejile sale. ZANNE, P. I, 581. Vicleanul cu vorbe dulci îndată înşală pă cei dă minte scurţi, id. ib. viii, 142. Vicleanul cu vulpea mult să aseamănă la minte şi la dinte. id. ib. IX, 45. 0 (Prin extensiune) Ah! vicleanule amoriu, Prietine vînzătoriu. CONACHI, P. 108. Ochiul dragostei viclene e un rece luminiş. BELDICEANU, P. 123. Amarnic ne poartă pe strîmbe cărări Vicleana şi vitrega soarte. GOGA, POEZII, 40. Gloria are capriciile ei şi cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momeşte şi pierde pe cei mai mulţi ANGHEL, PR. 37. 0 (Prin analogie; despre animale) O vulpe hitleană nemeri de-şi uda coada în apă. MOXA, C. 28v/3. Ca o pre vicleană vulpe, cu amăgele şi vicleşuguri a isprăvi s-au căznit. CANTEMIR, HR. 22. Nişte lătrări de un cîine... gonescu într-o curte o vulpe vicleană (a. 1694). FN 26. Lupoaia bătrînă vicleană Cînd vede un taur fară pază... A-l năvăli făţiş nu cutează. BUDAI-DELEANU, Ţ. 422. Care dobitoc este mai viclean? GOLESCU, P. 106/2. [Vînătorii]... îşi povestesc:... cum i-a amăgit pasărea vicleană. ODOBESCU, S.
 III, 17. Ea este o pasere foarte precaută şi vicleană. MARIAN,
 0.   II, 219. Acest viclean şi bănuitor peşte se aruncă orbiş. ATILA, P. 58. Iat-o că s-a ivit. Mai mîndră, mai vicleană, unduind trupul. VOICULESCU, P. I, 49. Din vechi vremuri, vînătorii au învăţat să se apropie în căruţe cu boi, cu cai de aceste paseri viclene şi sfioase. SADOVEANU, o. XX, 81. Vulpe vicleană. SCRIBAN, D. Aşa a făcut iepurele, şi vulpile, cît se cred de iclene, au venit în bordei. RĂDULESCU-CODIN, î. 215. Hulpia-i o căţe vicleană. MAT. DIALECT, i, 123. Paserea vicleană dă singură în laţ. NECULCE, ap. ZANNE, P.
 1,   581. Vulpea e vicleană, mai multe piei de dînsa se vînd în
 tîrg. ŢICHINDEAL, ap. zanne, P. I, 707. Vulpea, cît e de vicleană, şi de multe ori cade în cursă cu toate picioarele ei. PANN, ap. zanne, P. I, 706. (Substantivat) Aş fi stat ceasuri întregi să privesc tertipurile viclenei. VÎN. PESC. 1964, nr. 8,
 15. 0 F i g. In ochii Annei străluci o rază vicleană şi trecătoare ca un fulger de secetă. D. ZAMFIRESCU, A. 136. Avea... ochii mici, în care veşnic juca o flăcăruie vicleană. DAN, U. 7. Noaptea umedă şi vicleană o pătrunsese pînă în oase. vinea, L. I, 232.
     2.     (Despre fizionomia, manifestările, sentimentele etc. oamenilor) Care exprimă, trădează viclenie (1); care este specific omului viclean (1); care, în ciuda aparenţelor, este periculos, dăunător; (învechit) viclenos (1), viclenit2 (2), (astăzi rar) viclenesc. Amară ivi-se-va faţa lor hitleană, cum nu se poate spune spurcăciune lor (cca. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 469/24. Lucrurile lor cealea realele şi hitlenele Ce-au lucrat ş-au făcut fară ruşine. CORESI, EV. 100. Aşijdere mînule şi picioarele a le apăra să nu cură într-aşeaşi,... ce să se veaghe de toate lucrurele ceale hicleane. PRAV. LUCACI, 237v/10. Eu caot întru inimă şi vădz gîndurile voastre ceale vicleane. VARLAAM, C. 182. începură a se răsfira aceale... învăţături vicleane (a. 1652). GCR I, 163/35. Toate meşteşugurile lui cele hiclene ca nişte păiajeni să strica. GAVRIL, ap. id. ib. 171/25. Cu multă rugămente şi giuruită cătră hinul său, s-au oploşit în vicleană făgăduinţa lui. M. COSTIN, O. 72. Sfătuiră sfat viclean asupră-ş. DOSOFTEI, ap. GCR I, 266/11. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană. BIBLIA (1688), 4172/55. Nu era care să fie adus asupra ei cuvînt viclean, căci se temea de Dumnezău foarte, ib. 6262/4. Făcu... sfat ficlean şi trimise în Ţara Leşască, la văru-său... cum să vie, să fie crai în locul lui. ANON. CANTAC., CM I, 132. Să ne păzim mintea de cugetele cele viclene. ANTIM, o. 13. Să se izbăvească de toată pornirea cea vicleană a protivnicilor. MINEIUL (1776),
 5 5v2/29 . Sufletul cel viclean era mai amar şi decît otrava. AETHIOPICA, 40713. Despre vicleana săducere. INSTRUCŢII, 17/2. Pentru ca să ne trezvim dintru această vicleană, înşelătoare nădejde, destul este să întoarcem ochii cătră acest tinăr. MAIOR, P. 3/8. Prin intrige, cu sfaturi viclene, Ceste surpă şi pe cel cu minte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 226. Pînă să-şi întocmească ficlenele lui mişcări, alese de vistier mare pe banul Grigorie Brîncoveanu. ZILOT, ap. HEM 842. Politica ta vicleană îndrăzneşte în zadar Să-mi înalţe fanatismul. HELIADE, O. I, 409. De-l iubim din adîncul inimii şi fară vicleană făţărnicie, vom trăi într-însul şi el întru noi. MARCO VICI, D. 408/19. Vrăjmaşii săi... hrănea gîndiri viclene împrotiva sa. F. AARON, I. II, 169/12. Duh... are, dar inima îi e vicleană, rea. VOINESCU II, M. 116/27. Caracterul lui cel viclean şi nestatornic este acum prea cunoscut. CÎMPEANU, GR. ROM. 155/2. Vicleana cursă ce i-o întinsese tătarul, facu pe Mihai a fi foarte neîncrezător. BĂLCESCU, M. V. 231. Nesocotiţi viclenele cuvinte cu care se silesc să vă ţie pe calea pieirii BOLLIAC, O. 239. Strigaţi în lumea largă, că Dunărea-ι furată, Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri. MUREŞANU, P. 62/6. Al idolilor preot cu magice cuvinte Mulţimei adunate oracole-mpărţea: Oracole viclene de interes dictate. ALEXANDRESCU, M. 32. Greaca avea tot această tendinţă vicleană. FILIMON, o. I, 142. Cum noi s-avem credinţă In vorbele-ţi viclene şi-a ta recunoştinţă. ALECSANDRI, T. II, 115. E sfios ca şi copiii, Dar zîmbirea-i e vicleană. EMINESCU, O. I, 109. Teama lui era să nu se deştepte voinicul şi să-i ghicească cugetele lui cele viclene. ISPIRESCU, L. 128. De-acum, ispititori, în van mai cată Viclenii ochi... îi ştiu atît de bine! VLAHUŢĂ, S. A. I, 168, cf. DDRF. Vînduse tot, momit de zîmbete viclene, plecase vrăjit de vorbele pline de miere. ANGHEL, PR. 64. Viclene vorbe! PETICĂ, O. 117. Moş Nichifor gîlgîia des din sticluţă în gura-i ştirbă, şi ochii-i sticleau tot mai vicleni. AGÂRBICEANU, s. 517. Au lăcomit asupra moşiei noastre strămoşeşti,... prin diferite
 2614
VICLEAN
-475-
VICLEAN
 uneltiri viclene. AN. IST. NAŢ. I, 30. Nu avea nevoie de asemenea învăluiri viclene. AL. PHILIPPIDE, S. II, 16. îi jucau jară astîmpăr ochişorii vioi... sclipind de vicleană răutate. M. i. CARAGIALE, C. 45, cf. CADE. Ce interes avut-ai, ce foloase, Ca să m-atragi cu vorhele-ţi viclene. TOPÎRCEAhJU,
 O.  A. I, 70. Patroana, cu admiraţie vicleană. CAMIL PETRESCU, T. I, 469. Le primeam cu o supusă şi vicleană curtenie. VOICULESCU, P. II, 207. Am vrut să fiu maliţios, punîndu-i o întrebare vicleană. SADOVEANU, O. XX, 20. Oricît de vicleană a fost înjghebarea, justiţia nu se va opri în faţa unor formalisme. CĂLINESCU, B. I. 332. Nu se apropie cu calcul viclean nici de aproapele, nici de ceea ce poate să aducă întîmplarea. BLAGA, Z. 304. O lume care îl chema cu viclene ademeniri, c. PETRESCU, A. R. 55. îi plăcea să prelungească jocul viclean ieşit din toanele dragostei şi ale geloziei. VINEA, L. II, 161. Toate încercările ei de a deveni altă femeie mi se păreau viclene şi ridicole. H. LOVINESCU, T. 400. Căpitanul îi întîlni ochii şi recunoscu privirea aceea ascuţită, vicleană şi crudă pe care o întîlnise cîndva. TUDORAN, P. 276. Pe deasupra umerelor se şopteau vorbe viclene. BARBU, PRINC. 143. Nu-mi grăi vorbe viclene! ALECSANDRI, P. P.. 211. Vorba vicleană, cît dă mică, înşală pă cel mai mare, ca momeala, cît dă mică, pă peştele cel mai mare. ZANNE, P. IX, 45. 0 (Adverbial) Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia imobilă. EMINESCU, O. IV, 333. Bărbaţi şi femei ce-şi surîdeau viclean sau galeş din cadre. M. I. CARAGIALE, C. 109. Muierea a zîmbit viclean..., s-a învoit să-l lege noaptea în iatac. VOICULESCU, P. I, 253. Apoi deodată, viclean şi pe nesimţite, m-au împresurat evocările anilor de ucenicie literară. SADOVEANU, O. XX, 316. întrebările de mai sus le preparam viclean, cu ajutorul cărţilor găsite pe acasă. CĂLINESCU, B. I.
 283. 0 E x p r. (Regional) Gîltanul cel hiclean sau gîtiţă hicleană = cale alimentară falsă (trahee). S-o dus pe gîltanu sei hiclean. ALR Il/l h 47/219. Sa rasari mîncarea pi gîtiţa hicleanî. ib. h 47/365. ♦ (învechit; despre unităţi de măsură) Fals; falsificat. Măsuri hicleanî, mai mici decît cum au fost obiceiul. PRAV. 17. Oricare să va afla cu cot şi cu cumpănă vicleană să plătească gloabă cinci lei (a. 1783). URICARIUL,
 II, 40/33. Ia aminte ca să nu vînză cu alte cumpene şi cot viclean. CANTEMIR, S. M. 201/5. Cămăraşul cel mare... trebuia să revizuiască cumpenele şi măsurile negustorilor... şi lua aminte ca nu cumva să se vîndă cu cumpene sau cot viclean. N. A. BOGDAN, c. M. 62. ♦ Care este făcut cu scopul de a înşela, de a induce în eroare; care este folosit pentru a întinde o cursă cuiva. Gătasă pod viclean înţînat slab pe apa Rîmului. DOSOFTEI, V. s. septembrie 17/8. Deacă să vede cu cîni de-o parte, Iar de alta cu mreaja vicleană împresurat, unde-i cea mai mare Grămadă de cîni, acolo sare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 170. Ne dă bunătăţi viclene în lipsă de-adevărate. CONACHI, P. 286. 0 F i g. Am priceput iar că miedul e mai viclean decît vinul. SADOVEANU, O. X, 42.
     3.      (învechit şi popular; despre oameni) Care este lipsit de loialitate faţă de cineva sau de ceva; care trădează pe cineva sau ceva; care nu-şi respectă cuvîntul. V. vînză-tor, trădător. Dumnezeu şi-l va judeca ca pre o slugă hitleană. CORESI, EV. 75. Boierii lui Despot Vodă, fiind vicleni domnu-său, avură prileju ca să împuţineze oastea lui Despot Vodă. URECHE, LET2. I, 215. De să va afla vreun boiarin hiclean unui domn... mai mult s-are certa cel mai mare boiarin. PRAV. 288, cf. MARDARIE, L. 2072/18. îţi fac ştire pentru Ştefan logofătul cel mare, că-ţi este adevărat hiclean şi s-au agiuns cu Racoţii şi cu domnul muntenesc. M. COSTIN, O. 137. Au fost nişte oameni răi şi flcleani, şi fugari pre la turci, părăsindu-şi birul... împăratului (a. 1676). IORGA, S. D. V, 447. Au început a tăiâ capetili celor vicleni, pănă i-au spăriat. NECULCE, L. 25. Cine necredincios este în voroavă, viclean va fi şi în lucruri. CANTEMIR, I. I. I, 120. Cantacuzinii... au fost flcleni
 domnilor. R. POPESCU, CM I, 481. Feciorii lui... au fost vicleni împăratului. ANON. BRÎNCOV., CM II, 345. Să pîrească la viziriu pe Grigorie Vodă, că este viclean. ŞINCAI, ap. GCR II, 205/28. Sculînd oaste asupra viclenilor robi,... îi sili a-şi pleca capul. MAIOR, IST. 179/18. Neşte capigii vicleni trimesă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 155. Ungurenii cei vicleni... au găsit multe feluri dă vicleşuguri mincinoase (a. 1811). DOC. EC. 124. Iuda Iscarioteanul, Vînzătoriul şi vicleanul. AARON, ap. GCR II, 194/30. Un viclean şi prost războinic obrăzniceş-te-a-ndrăzni El să ne propuie pacea? HELIADE, O. I, 408, cf. POLIZU, DDRF, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM. Dovedit viclean, Luca Arbure a fost decapitat în Hîrlău. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 11.0 (Substantivat) Dacă au spart Aron Vodă pre viclenii săi, nici un loc n-au lăsat să nu fie plin de vrăjmăşia lui. SIMION DASC., LET. 263. Pentru prepusurile viclenilor despre alte părţi se nu se aţîţe asupra lui, facu mai mare pre frate-său pe toată Sciţia Europei. N. COSTIN, LET2.1, 80. Acei flcleni şi turburători de ţară... au fugit în Ţara Leşască. R. POPESCU, CM I, 299. N-au nemerit hicleanul şi far ’ de minte om cele ce-i părea. R. GRECE ANU, CM II, 26. Puse de tăie pe trădătorii Dumitru, Chisaru şi cu fiul său, ca nişte vicleni de domnie şi stricători de ţară. BĂLCESCU, M. V. 228, cf. ŞĂINEANU, D. u. Vicleanul care trădează interesul obştei lucrează la asasinarea propriilor lui urmaşi. SADOVEANU, O. XX, 153, cf. SCL 1958, 164.
 ♦ (învechit) Care trădează (2), demască. De ce... să nu avem parte să călcăm iarba verde, fără a lăsa după pasul nostru urme viclene, gane, N. I, 205, cf. dl. ♦ (învechit; despre acte, înscrisuri, scrisori etc.) Care este falsificat; care este făcut cu scop ostil, subversiv; care conţine informaţii false, V. m i n c i n o s (4). Nişte cărţi hiclene... scria la nişte vrăjmaşi să vie cu oaste să ia acel loc. PRAV. 291. A vrut Raţi Iştan să o facă hiclean(ă) (a. 1677). IORGA, B. R. 160. Au scris nişte cărţi viclene şi le-au pus într-un băţ sfredelit şi le-au trimis la Constantin Vodă cel Bătrîn Băsărabă în Ţara Leşască. NECULCE, L. 27. Ivan Potcoavă... au fost făcut şi cărţi ficlene. R. POPESCU, CM I, 306. S-ar fl sculat cu nişte scrisori viclene (a. 1758). URICARIUL, XVII, 39. Danii prin zapise viclene (a. 1785). ib. IV, 35/20. Vălătaş viclean au făcut (a. 1817). IORGA, s. D. xii, 205. Sofronie se refugiază haiduceşte peste munţi şi nu va mai juca decît un rol „aţîţător” prin „ţidule viclene”. BLAGA, G. 102. ♦ (învechit, rar) Lipsit de corectitudine. L-au fost aruncat boierii, fără voia împăratului, facîndu-i judecată vicleană. ANTIM, O. 298. Cel ce va porni jalobă împotriva dieţii, cerînd partea legiuită, poate să mişce şi altă jalobă cum că diata este vicleană. PRAVILA ( 1814), 134/18.
     4.      (Popular; despre oameni) Care are o atitudine neconformă preceptelor religioase; care nu respectă dogmele sau practicile religiei creştine (şi are o atitudine insultătoare faţă de ele), v. eretic, necredincios, păgîn. Cuvîntul lui Dumnezeu primescu-l şi dracii şi oamenii ceia hitleanii întru urechi. CORESI, EV. 98. Aceia era fără răutate, şi aceştia vicleni; aceia era toţi duh, şi aceştia toţi trup. ANTIM, P. 65. Domni vicleni jurau pe spadă Să sfarme sflnta noastră lege. GOGA, poezii, 11, cf. DL, DEX. 0 (Substantivat) Au oprit adaosătura... ce-au adaos neşte vicleani credinţii cu viclenie, dosoftei, V. s. noiembrie 120728. La viclean parola dumnădzăiască şi basna poeticească tot o cinste au. CANTEMIR, I. I. II, 61. Mişcarea unui hiclean, înfricoşază un cap coronat (a. 1703). FN 144. ♦ (învechit, rar; substantivat, f. pl.) Faptă de om viclean (4). Este pornit omul din tinereţele lui spre cele viclene. ANTIM, o. 229. ♦ (Despre duhuri sau despre alte forţe oculte) Diavolesc; necurat. începură urii de ceia ce se nevoiia iudei descîntători a meni spre ceia ce avea duhure hicleane numele Domnului lisusu grăindu. COD. VOR2. 372. Cine se apropie necuraţilor draci, duhure hitleane sînt. CORESI, EV. 26. Vicleanul diavol nu mai părăsea de o supărare cu arătări înfricoşate şi cu năluciri
 2614
VICLEI
-476-
VICLENEŞTE
 groznice. VARLAAM, C. 366, cf. MARDARIE, L. 1342/25. Cînd cade în mreaja lui muscă sau albină, numaidecît o apucă, şi cu multă muncă o umoară; aşa face şi paingul cel viclean a iadului. CHEIA ÎN. 10713. Asmodeu, diavolul cel viclean, au omorît pre ei. BIBLIA (1688), 61676. Trebuieşte cela ce slujeşte lui Dumnezeu să aştepte ispitele şi războiul vicleanului diavol, iar să nu se deznădăjduiască. ANTIM, P. 16. ♦ (Substantivat) Spirit rău; diavol, drac. Nu se va muta cătră tine hicleanulu. PSALT. HUR. 3v/5. Nu ne duce în năpaste, ce ne izbăveşte pre noi de hitleanul (a. 1574). DR.
 II, 587. Unde iaste de destul lucrul hitleanilor, acolo e scădeare. CORESI, EV. 26. Ne izbăveşte pre noi de hicleanul (a. 1607). GCR I, 41/40. Hicleanul vrăjmaşulu ce toţi ne zmenteaşti (a. 1619). CUV. D. BĂTR. II, 125/13. Vine hitleanul şi apucă ce e sămănat întru inima lui. N. TEST. (1648), 17724, cf. MARDARIE, L. 1672/11, 177/12. Domnului te roagă şi te cucireşte, nu rîvni vicleanul calea ce-i sporeşte. DOSOFTEI, PS. 121/14. Păzeşte-te de fîclean, pentru că rele meşterşuguieşte. BIBLIA (1688), 6692/31. Să păzească şi toată cinstita aceasta boierime... de toate vicleşugurile vicleanului. ANTIM, P. 36. Vicleanul nu să părăsi a face rău. MINEIUL (1776), 19714. S-au lepădat şi s-au dizlipit de la calea celui viclean. VARLAAM - IOASAF, 18475. Sînt ucigător de tată, vicleanul m-a amăgit. HELIADE, o. I, 460. Vicleanul pismuia pacea fetelor şi-şi vîrî coada. ISPIRESCU, L. 49, cf. DDRF, DHLR II, 438. Bunătăţile cu care îl hărăzea Vicleanul erau... multe. GALACTION, O. 44, cf. SCRIBAN, D., DL, SCL 1958, 163, 164. Aminteşte că scriitorul şi-a dat şi el seama, de îndată ce flăcările au mistuit manuscrisul, că a fost atras într-o cursă a Vicleanului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 25, 27/1. ♦ (Despre perioade, intervale de timp) Care se caracterizează printr-o abundenţă de fapte rele, de abateri de la regulile religiei; care inspiră nesiguranţă, temeri. Celealalte zile ce aşteptăm sînt viclene, sînt zilele lumii, zilele trupului, zilele deşertăciunii. ANTIM, O. 209. Ea se desface ca un chip blînd din Scripturi în mijlocul unor aspre vremi viclene şi răzbunătoare. IORGA, C. I. I, 86. 0 Ziua cea vicleană = ziua Judecăţii de apoi. Fericit este bărbatul care cunoaşte şi ajută pre săraci, că în zioa cea ficleană va mîntui pre el Domnul. R. GRECEANU, CM II, 196.
     -      PL: vicleni, -e şi (învechit, rar) vicleani, -e. - Şi: (învechit şi regional) viclân, -ă, hicleân, -ă (pl. şi: hicleani, -e), ficleân, -ă, hitlén, -ă, (învechit) vitleân, -ă, hitleân, -ă, (regional) iclean, -ă, ficleân, -ă (alri 1 550/677), fitleân, -ă (MÎNDRESCU, UNG. 187, scriban, D.), hăcleân, -ă (MÎNDRESCU, UNG. 187), hîcleân, -ă (alr i 1 558/388), (învechit, rar) viclén, -ă (budai-deleanu, lex.), vihleân, -ă (ddrf), vecleân, -ă (m. costin, let. i, 298/25), hîtleân, -ă adj.
     -  Din magh. hitlen.
     VICLÉI s. n. v. vicleim. VICLEIÉM s. n. v. vicleim. VICLEIÉN s. n. v. vicleim.
     VICLEIM s. n. 1. Dramă populară veche, de origine creştină, reprezentînd naşterea lui Hristos, jucată de obicei de către flăcăi în costume caracteristice, în zilele Crăciunului, irozi; cîntece sau versuri care narează naşterea lui Hristos, spuse cu prilejul reprezentării acestei drame (v. s t e a, colindă). Cf. POLIZU. Bea toată ziua şi toată noaptea... cu Tache Hengheru, care are antipriză de flaşnete în popa Tatu şi iarna vicleimuri cu olteni. CARAGIALE, o. II, 82. Steaua n-a închinat vicleimului. DELAVRANCEA, S. 134. Acelaşi teatru religios se numeşte, în Muntenia, vicleim. ŞĂINEANU, î. 175, cf. DDRF, BARCIANU. A
 doua parte de acţiune dramatică a vicleimului e cu totul de domeniul profan. OLLĂNESCU, ap. ZANNE, P. IV, 537, cf. ALEXI, w., TDRG. De multe ori, cu vicleimul se alipesc şi stelarii cu steaua. PAMFILE, CR. 160, cf. 155. Vifleimul, ca reprezentaţie, s-a dat uitării şi au rămas numai colindele cu vifleimul, de care abia ne ştiu spune bătrînii cum era. viciu, COL. 2, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Se execută de către flăcăii ce umblă cu vicleiul „Irod şi craii”. IZV. XIV, 402. Altădată se mai umbla şi cu vicleemul, dar azi nu se mai umblă. ib. XVI, 18. Colindul cu turca e mult mai plăcut oamenilor de la noi decît viflaimul şi steaua, ib. 398, cf. SCRIBAN, D., DL, DER, M. D. ENC., DEX. Cine primeşte Steaua cu vicleimu. TEODORESCU, P. P. 100. O, veniţi la viflaim, Lucruri mari ca să privim. IZV. XVI, 378, cf. ALR Il/l MN 111, 2826, alrm ii/i h 266. ♦ Reprezentaţie, situaţie ridicolă, hazlie. Nu ne putem esprima îndestul întristarea cînd vedem lumea grămădmdu-se la operete... şi la alte vicleimuri ale Venerei vulgivage. EMINESCU, O. XII, 111. E-un vicleim ridicul, monoton din cale-afară: Vecinică deşertăciune ţine capătul de sfară. VLAHUŢĂ, P. 138, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., scriban, D. 0 L o c. a d j. De vicleim = caraghios, ridicol. La un colţ, sub un clopot pătrat de sticlă, icoane bătrîne, cu busuioc uscat şi cîteva figuri nemţeşti de vicleim. D. ZAMFIRESCU, I. 138.
     2.     Reprezentaţie teatrală cu păpuşi avînd ca temă naşterea lui Hristos; (regional) vertep (2). Ea n-are poftă să-şi vază bărbatu în vicleim şi să-i strige tombatera pe uliţă. PR. DRAM. 208. Am făcut... parte din vicleimul ale cărui păpuşi le arunca una într-alta. M. I. CARAGIALE, C. 60.
 ♦ Cutie (din carton, din lemn etc.) în care se ţin păpuşile folosite în reprezentaţia vicleimului (2). Cf. i. golescu, c. în fundul cutiei de hîrtie, zise „vicleim”, stă pe tron un Irod în miniatură, ollănescu, ap. zanne, p. iv, 537, cf. resmeriţă, d. Este jucat de băieţi tineri... şi ajutoarele lor (purtătorii vicleimului şi muzicanţii). IZV. XIV, 260.
     -  PL: vicleimuri. - Şi: (învechit şi regional) vicleiém
 (PAMFILE, CR. 155, IZV. XVII, 409, ALR ii/i MN 111, 2 826/76), vifleim, viflaim, (regional) vicléi, vicleién (alr ii/i mn î 11, 2 826/928, alrm ii/i    h 266/928),   vicliém  (alr ii/i mn  111,
 2 826/316, alrm ii/i    h 266/316),  vifleiém  (alr ii/i mn  111,
 2 826/353, alrm ii/i    h 266/353),   vifîiém  (alr ii/i mn  111,
 2 826/310, alrm ii/i    h 266/310),   viflăim  (alr ii/i mn  111,
 2 826/279), viflâiém (alr ii/i mn 111, 2 826/325, 334, alrm ii/i h 266/325, 334), vitleim (alr ii/i mn 111,
 2 826/682, alrm ii/i h 266/682), vitflaiém (alr ii/i mn 111,
 2 826/105, alrm ii/i h 266/105), vefleim (alr ii/i mn 111,
 2 826/346, 362, alrm ii/i h 266/346, 362), betleiém (alr ii/i mn 111, 2 826/47, alrm ii/i h 266/47) s. n.
     -  Din slavonul BHTdggMh, gr. βηθλεέμ.
     VICLÉN, ~Ă adj. v. viclean.
     VICLENESC, -EÂSCĂ adj. (Astăzi rar) Viclean (2). Cf. I. GOLESCU, C. Eu, cunoscînd bine Că fară gînd viclenesc Le-ai zis aste către mine, N-am decît să-ţi mulţămesc. PANN, E. II, 127/2, cf. POLIZU. El poate să-mi arate Un drum fară primejdii, cărări nesemănate De asupriri nedrepte, de curse vicleneşti. ALEXANDRESCU, M. 114, cf. DL. Tu n-ai cunoscut niciodată Dreptul din slova domnească, Răstălmăcită şi viclenească. DEŞLIU, G. 53, cf. DM.
     -  PL: vicleneşti.
     -  Viclean + suf -esc.
     VICLENEŞTE adv. (învechit) în mod viclean (2). Cf. LEX. MARS. 109, LB. Socoti cîrtitoriul vicleneşte a-i înşăla să creadă că sînt sînge grecesc. BOJINCĂ, R. 98/18. Ca să împrăştie mai mult o asemenea rătăcire, o însoţesc vicleneşte cu propuneri deşarte. MARCOVICI, D. 217/2, cf.
2621
VICLENI
-477-
VICLENIE
 POLIZU. Multe săgeţi negre spre mîndră vorniceasă Ţintise vicleneşte. CONV. LIT. IV, 86, cf. LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DL, DM, SCL 1963, 215.
     -  Şi: hitlănăşte adv. LEX. mars. 109.
     -  Viclean + suf. -eşte.
     VICLENI vb. IV. (învechit şi popular) 1. T ranz. (Complementul indică oameni) A induce în eroare, a înşela; a abuza de buna-credinţă (a cuiva); (învechit, rar) vicleşugi. Pre oemenii tăi hicleniră cu voia şi beseduiră pre sfinţii tăi. PSALT. HUR. 70v/9. Omului ce face leage-călcare Opreaşte-te de mînie şi lasă băsăul, nu rîvni să-l hitleaneşti, că hitleaii cumplu-se. CORESI, PS. 93/9. Cela ce va sluji la un boiarin şi de-l va hicleni întru ceva,... să să certe ca un suduitoriu de domnie. PRAV. 74. Din rost îm dziceţi bineţi de mă îmblîndzîţi Şi din inemă cercaţi să mă vicleniţi. DOSOFTEI, PS. 199/8. Şi va flcleni ochiul tău pre fratele tău cel lipsit şi nu vei da lui. BIBLIA (1688), 1372/24. Cine hicleneşte pe stăpînul său supus este pedepsii (a. 1703). FN 145. Frumoseţea pomului celui oprit nu-l va înşăla, şarpele nu-l va vicleni, muierea nu-l va amăgi. ANTIM, O. 195, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Greaca ta... Te vinde pre tine şi te vicleneşte. NEGRUZZI, S.
 II, 31, cf. PETRI, V. Dacă nici la noapte nu vei putea vicleni pe păzitorul tău, îţi turtesc capul. CONV. LIT. VI, 29. Chiar... dacă păzeşte cineva bine iepele, totuşi ea-l vicleneşte pe om. EMINESCU, P. L. 15, cf. MÎNDRESCU, UNG. 188. Mă duc... să bat pe moşneag, de ce m-o viclenit. SĂM. I, 351, cf. TDRG, CADE. Nu le va mai îngădui să-l viclenească cu taine. VOICULESCU, P. I, 43. Şi-a viclenit şi şi-a înşelat barbatul la greu, ori i-a pîngărit aşternutul, ori a făcut asupra lui farmece. SADOVEANU, O. X, 557, cf. SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 226, BALADE, II, 186. 0 R e f 1. p a s. Vicleşugul... pre cel ce să vicleneşte la scădere aduce. CANTEMIR, I. I. II, 65.
 ♦   (Rar) A iscodi, a ispiti. Spuind pilde leului celor tineri, l-au hiclenit muierea de i-au tîlcuit-o. ANTIM, O. 271. Se luă deci pe lîngă dînsul cu şoptele cu momele, viclenindu-l ca să-i afle puterea. ISPIRESCU, L. 279. ♦ (învechit) A pîngări, a necinsti. Eu încă tot o iubeam cu toate că nu aveam pricină să fiu mulţămit de dînsa fiindcă-m viclenise viaţa. HALIMA (1783), 216v/28. De voi face voia ta, viclenesc prieteşugul şi cinstea mea. CATON, 74r/22. Au viclenit cinstea curăţăniei ei, dîndu-o pe mîna altor bărbaţi. COD. ţiv. 18/9. ♦ (Rar) A fura; a păgubi. Trebuie să-i urmărească pe toţi aceia care-i viclenesc vistieria. SADOVEANU, o. X, 133.
     2.     R e f 1. A deveni viclean (1), rău; a se comporta ca un om prefăcut, perfid, rău. Adeseaori merinda lor la cină era de neajuns, ca îndatorîndu-se a procura singuri bisoniul să fie siliţi a cuteza şi a se vicleni. ARISTIA, plut. 128/25. Cînd erai copil, odată, viclenindu-te, ai luat Nişte junei ai lui Apollon. OLLĂNESCU, H. O. 49, cf. BARCIANU, SCRIBAN, D., DL. Astăzi, fireşte, nu mai poate fi aşa, că lumea s-a viclenit şi oamenii au sărăcit. RETEGANUL, P. II, 3. Cîţi voinici în lumea mare S-au viclenit foarte tare, Crezămînt nici unul n-are. BÎRLEA, L. P. M. II, 126.
     3.     Intranz. A pune la cale, a pregăti în ascuns o acţiune potrivnică cuiva, a unelti, a complota; p. e x t. a face rău cuiva. Nu iubi a hicleni. psalt. hur. 31r/ll. Spre oamenii tăi hitleniră cu voie şi sfatuiră spre sfinţii tăi. CORESI, PS. 227/10. Ascuns să supune-n leşnici cu bogaţîi, Ca să viclenească să nu-l sîmţă alţîi. DOSOFTEI, PS. 33/8. Nu va nemernici lîngă tine cel ce vicleneşte. BIBLIA (1688), 383'/46. Vicleşugul... pre cel ce vicleneşte... la scădere aduce. CANTEMIR, 1.1. II, 65. în anul acesta iarăşi au început a vicleni asupra augustului Leon I. ŞINCAI, HR. I, 89/29, cf. LB, I. GOLESCU, C., VALIAN, V., POLIZU, CIHAC, II, 538. Ca să-şi capete mulţi şi mărunţi, grei şi lucioşi zimţi şi de tot soiul, dă orbeşte năvală, vicleneşte şi amăgeşte fară temere. ODOBESCU, s. II, 154. Destul ai viclenit asupra tatălui meu. EMINESCU, P. L. 6, cf. ALEXI, w. Plătind,
 uneltind, făgăduind, viclenind, ea face ca plăpîndul Petru Şchiopul să caute moştenirea lui Mircea. IORGA, C. I. I, 82, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., DL, M. D. ENC., DEX. ♦ (învechit) A protesta împotriva cuiva sau a ceva, a c î r t i; a vorbi defavorabil despre cineva. Nu atingereţi de unşii miei, şi în prorocii miei nu hitleanireţi. PSALT. SCH. 343/5. Nu e frica Iu Dumnezeu între ochii lui, că hicleni între el. CORESI, PS. 90/8. Aţ ficlenit între sufletele voastre... şi n-aţ auzit glasul Domnului. BIBLIA (1688), 521V37. Cine au dat volnicia aceasta mirenilor, să înfruntezepepreoţ,... să viclenească la faptele lor? ANTIM, O. 171. Nici unul ca acela aflîndu-se de domnia mea cu orce mijloc, viclenind la hotărîrile judecăţilor, să ştie că nici într-un chip nu va putea scăpa de grea pedeapsa a domniii mele. PRAV. COND. (1780), 46.
 ♦  (învechit) A comite fapte rele; a greşi, a păcătui. Să ficlenească şi să calce cuvîntul Domnului, biblia (1688), 1192/27. Au viclenit Israil înaintea lui Dumnezeu şi i-au dat pre ei Dumnezeu în mîinile lui Madiam. ANTIM, O. 268.
     4.      T r a n z. (Complementul indică ţări, popoare, conducători etc.) A trăda (2), a vinde (pe cineva sau ceva); a se răzvrăti, a se răscula (împotriva cuiva). Înţelegîndu acestea Ştefan Vodă den iscoadile ce pururea trimitea... cum crai l-au viclenitu şi vine asupra lui..., au trimis în toate părţile în ţară, să se strîngă la tîrgul Romanului. URECHE, L. 102. Cînd hicleneşte pre domnu-său să va spîndzura. PRAV.
 289.  Temîndu-se să nu-i viclenească moldovenii, au pus pre cazacii săi în frunte şi n-au vrut să lase pre nimenea să iasă la harţă. SIMIQN DASC., LET. 242. Viclenindu-l Tribunalie Gălbui... căzut-au într-o mlaştină... şi acolo au perit. N. COSTIN, L. 153. Eu n-am vrut să mă fac al doile Iudă sau să-l viclenescu, să fug de la dînsul. NECULCE, L. 218. S-au tocmit cei răi de a hicleni cea cetate. Dumnezeu să dea să să vădească răul şi să să tămăduiască (a. 1694). FN 44. Boierii vor să ficlenească pă Radul Vodă. R. POPESCU, CM I, 335. Un ministru prea credincios hicleneşte pre marele său (a. 1701). FN 99. Au făcut pre gavaoneni robi, aducători de apă şi de lemne, şi pre cei 5 împăraţi, carii viclenea Gavaonul, i-au omorît. ANTIM, O. 266, cf. DRRF. Deaca vreunul din ei îşi va vicleni credinţa, atunci să-l bată pămîntul. HASDEU, I. V. 65, cf. TDRG, cade. Vinovaţii vor fi aduşi şi-i vom întreba de ce-au viclenit pe domnul lor şi ţara. sadoveanu, o. X, 167, cf. DL, M. D. ENC. OIntranz. Nemţii cu căzacii au viclenit. M. COSTIN, O. 130. Ionii vor vicleni. HERODOT, 468. Au vorbit de întîmplarea războiului... dovedindu-se că au veclenit generării nemţeşti. DIONISIE, C.
 213,  cf. SCRIBAN, D. 0 R e f 1. Alexandru împăratul era în Chilichia... că să viclenise cei de la locurile acelea. BIBLIA (1688), 709V58. Bulgarii, cu domnul lor Petăr, carele mai denainte să viclenisă, supt acest împărat aşe-ş deplin s-au răscumpărat volnicia. CANTEMIR, HR. 380. Să nu să hiclenească şi iar să se scoale împotriva romanilor.
 C. CANTACUZINO, CM I, 54. S-au viclenit de cătră Domn şi de cătră ţară şi s-au unit cu catanele. R. POPESCU, CM I, 498. Indemnînd pre perşi să să viclenească, vin asupra midilor. herodot, 185, cf. tdrg. ♦ (învechit, rar) A transforma în rău. Rădică mîinile tale spre trufa lor în cumplit, că te hitleni dracul de sfinta ta. CORESI, PS. 195/11. ♦ (învechit, rar; complementul indică scrieri) A falsifica, a denatura conţinutul, informaţiile. Greu era a vicleni cronica şi a scrie într-alt chip. BUDAI-DELEANU, Ţ. 68, cf. L. ROM. 1958, nr. 3,
 46.
     -     Prez. ind.: viclenesc. - Şi: (învechit) vecleni, hicleni, hitleni, ficleni, (învechit, rar) hitleani vb. IV.
     - V. viclean.
     VICLENIE s. f. 1. însuşirea de a fi viclean (1); faptă, manifestare, purtare de om viclean, şiretenie1, şiretlic, ş m e c h e r i e; (cu sens atenuat) abilitate, dibăcie; (învechit) faptă rea, necinstită; (învechit) viclenire,
2623
VICLENIE
-478-
VICLENIRE
 (învechit şi popular) vicleşug (1), (învechit, rar) viclenit1, vicleşugire. v. perfidie, ipocrizie, falsitate. De veţi face hitlenie înaintea mea... întoarce-mă-voiu şi eu de bunătăţi. CORESI, ev. 213. Hristos sparge aceea leage cînd dzice după hiclenie voastră scrie Moisi aceae, ce dentîniu nu fu aşa. PO 8/12. Ce nu putu răbda, ce aruncă urgie spr-inşii cu pizmă, şi-ş află hitlenia lui şarpele ca un vas. MOXA, C. 8V/13. Delungaţi-vă de la mine toţi carii faceţi hiclenie. N. TEST. (1648), 9728, cf. MARDARIE, L. 1772/16. Să nu-l fure, nici să-i facă vreo hiclenie (a. 1652). MAG. IST. I, 127/2. Nice hiclenia cea ascunsă a Satanei... să nu te amăgească (a. 1685). GCRI, 274/30. Unde este lăcomia, este şi hitlenia. FL. D. (1680), 62r/12. Oştesc împotrivă, nu spre oameni şi trup şi sînge, ce spre împăraţii veacului acestuia cătră cele duhovniceşti ale vicleniei şi dînd război şi biruind. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/32. Decheval... de noao hiclenie să apuca, tocmelele şi legăturile silind şi stricînd.
C. CANTACUZINO, CM I, 18, cf. LEX. MARS. 109. Aşa i-au dat pre ei Dumnezeu... plini a fi de toată nedreptatea, de curvie, de viclenie, de lăcomie. ANTIM, P. 29. Cine s-ar ispiti a o fur ea au să o ia cu sila, au altă hiclenii, să fia blăstămat (a. 1711). IORGA, S. D. XIII, 169. Şi goneşti duhurile vicleniei. MINEIUL (1776), 82r2/35. Filip fu bucuros că nu ştia viclenia lui. ALEXANDRIA (1794), 36/9. Greculeţ mişel, născut la robie, învăţat la viclenii ascunse. BUDAI-DELEANU, Ţ. 169. Găsindu-să cu viclenii, vor fi osîndiţi a-şi pierde priveleghiul acesta (a. 1824). DOC. EC. 322, cf. LB. Virtutea subt înfruntata Obrăznicie-apăsată, Vicleniile în cinste, Dreptatea-n veci aruncată. HELIADE, O. I, 89. Cîrmuia cu mai multă viclenie, cu mai meşteşugareţe mijloace. CĂPĂŢINEANU, M. R. 170/5, cf. I. GOLESCU, C. Gîndeam asupra vicleniei femeilor. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 437, cf. VALIAN, V. In zadar va da tot pravili supuse la răsturnare, Şi asupra vicleniei va înarma pe dreptate. CONACHI, P. 299. Această scrisoare sucită şi plină de viclenii nu dovedea altceva decît dorinţa polonilor d-a pune ei în Ţara Românească alt domn. BĂLCESCU, M. V. 225. Toate te-aş fi iertat, şi viclenia care ai întrebuinţat-o cu mine, şi înjosirea în care m-ai adus. MILLO, în PR. DRAM. 350. Legi redactate cu atîta viclenie, încît acelea după un an sau doi devin curse şi pierire. BARIŢIU, P. A. I, 12. A cugetat viclenie şi s-a determinat să-i înşele prin Sicinnus. ARISTIA, PLUT. 306/21, cf. POLIZU. Folosul dobîndit prin viclenie ţi se strecoară printre degete. GHICA, s. 325. Arsenalul vicleniilor femeieşti este foarte mare. FILIMON, O. I, 133, cf. PETRI, V. A pus în guvern mizloacele intelectuale în locul mizloacelor materiale, viclenia în locul forţei. BARONZI, I. C. II, 48/2, cf. COSTINESCU, LM. Cu o slugarnică viclenie facea mare haz de gluma înrăutăţită a stăpînului său. ODOBESCU, S. I, 80. Spînul, cu viclenia sa obicinuită, nu-şi pierde cumpătul. CREANGĂ, P. 229. Uite, îi zise ea cu un fel de viclenie plină de dulceaţă, eu numaidecît am văzut că tu eşti ţăran. SLAVICI, O. I, 340, cf. DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 188, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 30, ŞĂINEANU, D. u., CADE. Ţăranul acesta i se părea de o viclenie revoltătoare. REBREANU, R. II, 278. Avea nişte ochi nespus de blînzi... fară nici un amestec de viclenie sau de făţărnicie. GALACTION, o. 85. A fost un luptător pentru ideal, fară viclenie şi fară preocupare personală. SADOVEANU, O. XX, 28, cf. SCRIBAN, D. Atîta copilărească viclenie îl făcu să rîdă. STANCU, R. A. III, 142. în orice clipă vicleniile piezişe ale Petruţei puteau să se preschimbe în mînie făţişă. VINEA, l. îi, 13, cf. DL, SCL 1969, 554, m. d. enc., dex. Om fricos la vetejie, Dar meşter la viclenie, Iute paloşul trăgea. POP., ap. GCR II, 292. Fii drept şi nu umbla după hiclenii, că ele nu duc departe. ŞEZ. II, 161 bis, cf. ALR I
1  550/725, 805. Ca viclenia şi ca făţărnicia, nimic alt mai rău îţi schimbă firea. ZANNE, P. VIII, 143. 0 L o c. adj. şi a d v. Cu viclenie = (în mod) viclean (2). Spre derepţii şi
spre sfinţii şi spre prorocii lui cu hitlenie cugeta. CORESI, EV. 24. Iară să neştine rău va cugeta pre priiatnicul său şi cu hiclenie pre el va omorî, să tragi pre acesta de la oltariul mieu, cum să se omoară. PO 247/24. Aruncară vraje şi li se arătă că cu bărbăţia nu vor putea lua Troada, nic(e) cu sabia, numai cu hitlenia. MOXA, C. 25v/6. Făcură sfat ca să prinză pre Iisus cu hiclenie şi să-l omoară. N. TEST. (1648), 34732. Meşteşug cu hiclenie. MARDARIE, L. 2852/4. Nu le dăm căzuta cinste..., nici ne supunem lor cu dreptate, ci cu viclenie şi cu răutate. ANTIM, O. 82. Acea ispitire a lui cu viclenie au fost. VARLAAM-IOASAF, 1679. M-au prins adormit cu viclenie; Deci dacă mi-e să moriu, judecată, Alegerea morţii lasă miel BUDAI-DELEANU, Ţ. 253. Au venit răspuns cum că acest Ioniţă Istrate s-au purtat cu viclenie (a. 1826). DOC. EC. 362. Chip cătam cu viclenie Să te fac să-ntrebi, şi mie Mi-a fost luni întregi mînie, Că tu nu te-ai priceput. COŞBUC, P. I, 51. în gînd, Jderul cel mititel îşi prefăcea cu viclenie vorbele. SADOVEANU, O. XIII, 59. El berea cu viclenie Să n-ajungă la beţie. POP., ap. GCR II, 292. Să lăuda turcul că ştie Să-nşele cu viclenie. BALADE, II, 54.
0  E x p r. A o întoarce în viclenie v. întoarce. ♦ (La animale) însuşirea, caracterul de a se folosi de mijloace ingenioase pentru a se apăra, pentru a-şi procura hrana etc. Gîngănii şi jigănii... despre a cărora lăcomie, viclenie şi reutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească. CREANGĂ, P. 94. El înlătură întrucîtva viclenia şi bănuiala peştelui. ATILA, P. 34. Se bizuie pe puterea lui şi n-are nevoie să desfăşoare viclenia vulpei. SIMIONESCU, F. R. 24. La cuib, această acvilă este prototipul precauţiunii şi al vicleniei, linţia, P. ii, 166. ♦ (Jur.) Doi. Cf. COD. PEN. R. p. R.
486,  DER, M. D. ENC.
    2.    (învechit) Trădare a unei ţări, a unui conducător etc.; necredinţă (3), infidelitate. V. u n e 11 i r e. Nici craiul are voie să piarză pre vreun nemişu, fără numai de-l va dovedi de viclenie. URECHE, L. 126. Acolea şi-au descoperit toată viclenia şi faptele sale cele ascunse. SIMION DASC., LET. 72. Tare poruncă trimisă... să certe viclenia făcută împărăţiei. M. COSTIN, O. 306. Acolo au ucis şi pe capul turburării şi hicleniei, căruia îi era numele Vencohab. C. CANTACUZINO, CM I, 27. Prinţul... viclenia aceasta o au făcut cu bietul Matei Vodă. ŞINCAI, HR. III, 33/10. Cum în zădar şi trimişii strigă In toate părţi că nu-i de a să teme, Că-i numa viclenie şi intrigă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 260. Domnul Moldavei, necunoscînd că aceasta ar fi o viclenie din partea lui Albreht, au răspuns că priimeşte. IST. M. 117/9. Intrigile şi vicleniile ticăloşilor boieri nu-l lăsară multe zile a îngriji în repaos de treburile ţării. BĂLCESCU, M. V. 243. Dacă vreţi să aveţi o idee despre vicleniile lui politice, ascultaţi. BOLINTINEANU, O. 252. Toate faptele sale sînt acum numai viclenii şi trădări. ODOBESCU, S. III, 271, cf. BOGDAN, o. 373, TDRG, resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. u. Vlad Vodă confisca pentru viclenie lui Barbul... moşiile ce le avea de la tatăl său. ARH. OLT. XIII, 9. Capetele vicleniei se vor fi găsind între veliţii din jurul scaunului. SADOVEANU, O. X, 93, cf. DL, DM.
    -     PL: viclenii. - Şi: (învechit şi regional) hiclenie, hitlenie, (regional) iclenie (alr i 1550/705, 805), (învechit, rar) viclinie (gcr I, 175/17), fîclenie (mîndrescu, ung. 188), fltlenie (id. ib.) s. f.
    - Viclean + suf. -ie.
    VICLENÎRE s. f. (învechit) Viclenie (1). Ai stricat, mucenice, viclenirile vrăjmaşilor. MINEIUL (1776), 120vV34. Cu această rea viclenire au propoveduit pre cumnată-sa curvă. HALIMA (1783), 241739. Să biruieşti cu viclenirile pre acela pre carele n-ai biruit cu puterea. MOLNAR, în ŞA I, cf. 335, cf. POLIZU, COSTINESCU, LM. S-a bălăcit în tina tuturor viclenirilor străine de dînsul şi de firea pietroasă a Vardarilor. c. PETRESCU, A. R. 45, cf. DL, DM. 0 L o c. adv.
2624
VICLENIT1
-479-
VICLEŞUG
 Cu viclenire = în mod viclean (2). Cu viclenire au ademenit pe lăsătoriul moştenirii întru arătarea voinţii sale cei de pe urmă. COD. ŢIV. 87/32.
     - Pl.: vicleniri.
     - V. vicleni.
     VICLENIT1 s. n. (învechit, rar) Viclenie (1). Nici măimuţa prinsă-arată deplina sa măiestrie, Altfel ştie ea să joace, alt mod are-n viclenit Cînd e liberă de cursă. MUREŞANU, P. 170/22.
     - PL: viclenituri.
     - V. vicleni.
     VICLENIT2, -Ă adj. 1. (învechit) Viclean (1). în fapte amăgit şi viclenit s-au aflat, cantemir, I. I. II, 103. Acea cetate este hiclenită (a. 1701). FN 106. Viclenită, ca toate femeile,... ea se bucura că n-a ajuns Per sida să vorbească cu Bocioacă. slavici, o. II, 206, cf. dl, dm.
     2.    (învechit) Viclean (2). Aşa Satana cu faţa viclenită... Zăreşte toate într-o clipită. BUDAI-DELEANU, Ţ. 78. Enric al 4-le... pentru viclenită creştere ce i se dăduse... agiunse a fl urît de magnaţii imperiei. SĂULESCU, HR. I, 115/13. Nu le cunoşti firea Atît de viclenită. I. VĂCĂRESCUL, P. 34/28. Voi veniţi acum Cu vorbe viclenite să-ntoarceţi al meu drum? petică, O. 167.
     3.    (învechit, rar) Indus în eroare, înşelat, amăgit. Tot amăgit şi despre Corb viclenit s-au deşteptat. CANTEMIR, 1.1.
 II, 208. 0 (Substantivat) Vicleşugul... mai vîrtos pre viclenitoriu decît pre viclenit spre groznică răzsipă pohîrneşte. id. ib. 65.
     - PL: vicleniţi, -te.
     - V. vicleni.
     VICLENITÔR, -OARE adj., s. m. (învechit) ^Persoană) care înşală, care unelteşte, care trădează. împreună cu singuri viclenitorii şi cu hanul Crîmului,... pre toţi i-au trimis la Ţarigrad. N. COSTIN, L. 269. Vicleşugul... mai vîrtos pre viclenitoriu decît pre viclenit spre groznică răzsipă pohîrneşte. CANTEMIR, I. I. II, 65, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Viclenitorii voştri acum se găsesc dormind, să cercăm că doar îi vom supune. DRĂGHICI, R. 290/30, Cf. T. PAPAHAGI, C. L., DL, DM.
     -     PL: viclenitori, -oare. - Şi: viclenitoriu, -oare adj., s. m.
     - Vicleni + suf. -tor.
     VICLENITORIU, -OARE adj., s. m. v. viclenitor.
     VICLENOS, -OÂSĂ adj. 1. (învechit) Viclean (2). Numim malignitate aplecarea viclenoasă ce avem a pătrunde slăbiciunile altora, a descoperi ale lor năravuri spre veselia ce isvoreşte pentru noi din a lor ruşinare. GTN (1835), 17*/31. Ah, căci nu sînt eu albină Să-mi vîr acul veninos In viclănoas-a ta splină! MUREŞANU, P. 16/19.
     2. (Regional; în forma iclenos) Viclean (1) (Cîlnic -Reşiţa). Cf. ALRI 1 550/28.
     -     PL: viclenoşi, -oase. - Şi: (învechit) viclănos, -oâsă, (regional) iclenos, -oâsă (alri 1 550/28) adj.
     - Viclean + suf. -os.
     VICLENŞUG s. n. v. vicleşug. VICLEŞEG s. n. v. vicleşug.
     VICLEŞÎG s. n. vicleşug.
     VICLEŞUG s. n. (învechit şi popular) I. Viclenie (1). întoarce-va lor Domnulu farădeleagea lor şi după hiclenşigul lor piiarde-i-va. PSALT. HUR. 80725. Părrăsiţi amu totu rreulu şi totu hicleşigul şi faţăriia. COD. VOR.2 72712. Cu limba badgiocoreai şi dosădiai, şi ascultai, şi
 iubeai hitlenşugure (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 452/5. Ţie uruia greşiiu şi hiclenşigu între tire feciu. PSALT. SCH. 159/8. Ne învăţăm spre rău şi spre hitlenşug. CORESI, EV. 128. Vine frate-tău cu hiclenşugul şi luo blagoslovenia ta. PO 92/9. Era frumos şi blînd, şi hitlenşugul nu-l avea. MOXA, C. 69712. Plini de toate nedireptăţile, de curvie, de vicleşuguri (a. 1618). GCR I, 50/28. Domnedzeu va vedea înrema ta fară de hiclenşugu (a. 1619). CUV. D. BĂTR. II, 120/11. Trecură sufletele oamenilor nevătămătate de vicleşugul diavolului. VARLAAM, c. 46. Să cade să mărturisească de faţă, să audză mulţi vicleşugul (hiclenşugul MUNT.) ce au vrut să facă. PRAV. 306. Iaca adevărat israiltean întru carele vicleşug nu iaste. N. TEST. (1648), 106713. Spuse părinţilor... toate lucrurile şi flcleşugurile călcătoriului de jurămînt domn (a. 1654). GCR I, 172/3. Omul mieu cel de priinţă Ce m-am lăsat într-a lui credinţă La pîinea mea slobod de mănîncă, Vicleşug asupra mea rădică. DOSOFTEI, PS. 138/4. Nu este aceasta fară numai vicleşugul inimii. BIBLIA (1688), 3442/l. Ştiind pre moldoveni că sînt sprinteni la război, nu cutedza să le facă vrun vicleşug. NECULCE, L. 223. Vicleşugul cu un cuvînt al adevărului acoperind, spre mai mare rău pre altă dată îl opreşte. CANTEMIR, I. I. I, 87. Cine seamănă hicleşuguri adună ştreanguri (a. 1695). FN 65. Intr-acesta chip dară au început hicleşugul. c. CANTACUZINO, CM I, 18. Veţi cunoaşte că vă învăţ far ’ de faţărie şi far ’ de vicleşug. ANTIM, P. 5. Marin rămase întru vicleşugul său, nesocotind nimica învăţătura aceasta (cca 1705). GCR I, 355/10. Plîng cumplitele mele vicleşuguri, mineiul (1776), 201r2/10. Vicleşugul lui Bertold, ce au făcut de au mers la împăratul nici gol, nici îmbrăcat, dup(ă) cum îizisăsă (a. 1779). GCR II, 119/2. Am hotărît să dezleg tăcerea şi să-ţ arăt vicleşugul. HALIMA (1783), 86r/13. Făr ’ de vicleşug să arate în dieţile lor tot adevărul al averii şi a datoriii lor. PRAV. COND. (1780), 106. In care danii lăcuia numai un tăinuit vicleşug ce să metahirisea de către cei mai mulţi. SOB. HRIS. 18. Noi adiverim că nu vom face nice un feliu de vicleşug spre vreun feliu de hatîr sau vro năpăstuire (a. 1786). ştefanelli, d. C. 169. Se pricep a ascunde a lor vicleşuguri. IST. AM. 8576. In fleştece drum am auzi ocări şi hule, vicleşuguri, ucideri şi orice altă nelegiuire. MOLNAR, RET. 103/6. O bătu foarte tare ca să-ş spuie toate vicleşugurile ei (a. 1800). ARHIVA, I, 248. Nu să încredinţează a trimite pă altcinevaş, temîndu-să să nu-i facă vreun vicleşug (a. 1811). DOC. EC. 103. Nimic nu este mai mult împrotiva Pravilii... decît vicleşugul. PRAVILA (1814), 3/25. Adevărul descopere de-a pururea vicleşugul. BELDIMAN, N. P. II, 159/14, Cf. LB, I. GOLESCU, C. Vicleşugurile crescură în curte cu atîta mai mult cu cît împăratul nu ştia adevărul. CĂPĂŢINEANU, M. R. 170/19. Să trage la giudecată moştenitoriul cu jalobă pentru vicleşug. COD. ţiv. 104/18, cf. valian, V. Cu asemene somă formîndu-şi o armie puternică, se înfaţoşă la hotarele ţerei, după ce mai întăi, prin vicleşug, făcu a se lăţi vestea că el ar fi murit. ist. M. 167/22, cf. POLIZU. Merge cu sumeţia şi vicleşugul păn ’ a îndrăzni să ridice ochii asupra soţiei. NEGRUZZI, S. III, 151. Vînătorul ce imitează Pe frunzuliţă un glas strein, De vicleşugu-i se îngînfează, De bucurie el este plin. ALEXANDRESCU, M. 63, cf. PETRI, V., COSTINESCU, LM. Dezgustat de deşertăciunile, de vicleşugurile, de zavistiile lumeşti..., poetul român îşi aduce cu drag aminte de dulcea viaţă de la ţară. ODOBESCU, S. III, 152. Din toate pretextele acestea se vădea reaua voinţă şi vicleşugul. EMINESCU, O.
 XIV,   131. Şi-a pus în gînd să descopere vicleşugul babei. CREANGĂ, P. 99, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 415. Fără vicleşug la vorbă. HOGAŞ, DR. II, 66, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ai tu de gînd să-ţi dai pe faţă vicleşugul? GALACTION, o. 83. Am biruit-o cu greu şi cu multe vicleşuguri, voiculescu, P. i, 15, cf. scriban, d. E un simplu pretext, un vicleşug nevinovat dar îndărătnic, de femeie. VINEA, L. I, 152, cf. DL. Totuşi aci este un vicleşug.
2633
VICLEŞUG
-480-
VICLUI
 JOJA, s. L. 318., cf. M, D. ENC. Piară din noi vicleşugul Şi sosească-ne belşugul! TEODORESCU, P. P. 139. Tot am nimeri acasă cu acel vicleşug ca şi mai înainte. SBIERA, P. 171, cf. alr I 1 550/690, 808. 0 L o c. a d v. Cu (sau, rar, prin) vicleşug = în mod viclean; prin înşelătorie. Acele scrisori şi acele polojenii cu sudălmi şi cu ocări vor fi tocmite cu vicleşug ca acela asupra cuiva. PRAV. 248. Au vîndut cu vicleşug lui Crăstiian logofătul (a. 1648). ARHIVA, I, 627/18. Cu hitleşug cumpărată. MARDARIE, L. 298/5. De tine, Dumnedzeul lor, cu vicleşug s-au lepădat acmu. M. COSTIN, O. 285. Răspunsără feciorii lui Iacov... tătîni-său cu vicleşug. BIBLIA (1688), 252/19. Latinii cu vicleşug apucă Ţarigradul din mînule grecilor şi rîdică împărat pe Balduin. CANTEMIR, HR. 496. Sei im cu ficleşug prinde pe frate-său Ah mat şi-l omoară. R. POPESCU, CM I, 264. De să va înţelege carea cumva pe urmă că... au făcut cii ficleşug vreuna dintr-acestia, să va pedepsi foarte tare. ANTIM, O. 394. Acest coş l-au luat Niţul cu ficleşug (a. 1748). IORGA, s. D. XIV, 189. Au răpit cu vicleşug... pre mieluşaoa ta. MINEIUL (1776), 182rl/37. Vlăduţul Uşurelul cu vicleşug au luat acel zapis de stăpînirea moşiei (a. 1780),- ARH. OLT. XVII, 320. Mai vîrtos poate cellalt să-l fi făcut şi cu vicleşug. PRAV. COND. (1780), 120. Să nu tragă cu vicleşug oile ce vor fi tocmite şi arvunite de alţii (a. 1825). DOC. EC. 350, Cele ce să zic pă negîndite şi cu vicleşug ca nişte absurde să osîndesc de multe ori. POTECA, F. 162/28. Scăpărau scîntei din săbii, sîngele curgea belşug: Unul se lupta cu cinste, iar cellalt cu vicleşug. EFTIMIU, î. 119. Acesta se apropie cu vicleşug şi puse cada cît mai aproape de vita năbădăioasă. VOICULESCU, P. I, 145. Au pus mîna pe voinic de l-au legat aşa, prin icleşug, l-au legat zdravăn cu mîinile de un copac gros ca butia. RĂDULESCU-CODIN, î. 221. ♦ P. a n a l. însuşirea animalelor de a se folosi de mijloace ingenioase pentru a se apăra, a-şi procura hrana etc. Pasările, cunoscînd vicleşugul ei, au venit la dînsa. ŢICHINDEAL, ap. GCR II, 213/9. Mai nainte hrăpea şi strica şi mai de faţă cu îndrăzneală şi obrăznicie lupească, iar acum cu ficleşug şi linguşiri de vulpe. ZILOT, CRON. 68. Cînd vede că un duşman se apropie de cuibul său, îndîrjirea e la culme, dar şi vicleşugul. SIMIONESCU, F. R. 82. A ajuns flăcău voinic şi a deprins toate vicleşugurile sălbăticiunilor, voiculescu, p. I, 47. ♦ (învechit) Afirmaţie falsă; vorbă de om păcătos (1). Ţinie-şi limba sa de reu şi eu rostul său se nu grăiască hiclenşigure. PSALT. SCH. 100/12. Rostul tău să nu grăiască hicleşug. CORESI, L, 167/21. înceată limba ta de rău şi buzele tale ca să nu grăiască vicleşug. BIBLIA (1688), 3912/59. Vicleşug în gura lui nu s-au aflat. ANTIM, o. 68.
     2. (Mai ales în legătură cu verbe ca „a face”, „a lucra”) Trădare (2); uneltire. Cerea bunrătate spre elu, se-l tremiţă elu întru Ierusalimu. Hicleşig facea se-lu ucigă elu pre cale. COD. VOR.2 3375. Aceste sate au fost a lui Isac..., şi li-au prăpădit la a lui vicleşug, cînd s-au legat el şi cu alţi boieri pribegi... ş-au vinit asupra Domniii mele (a. 1623). IORGA, s.
 D.  V, 15. De va tuna întru amiazăzi, întru boiari va fi vitlenşug. PARACLIS (1639), 258. Ştefan Vodă au pus muntenilor domn pre Vladul Vodă Călugărul, carile mai apoi au făcut vicleşug asupra lui Ştefan Vodă. URECHE, L.
 97. La greşealele ce învaţă Pravila... cumu-i hainia şi vicleşegul (hiclenşugul MUNT.) cînd hicleneaşte pre domnu-său. PRAV. 289, cf. MARDARIE, L. 207/17. Văzînd Petru Vodă vicleşugul lor şi nevoia ce i-au venit asupra, s-au închinat lor şi au dat cetatea ungurilor, SIMION DASC., LET. 148. Hiclenşug au fost a muntenilor, că n-au vrut să să puie împotriva împărăţiei. M. COSTIN, O. 194. îl făcuse prieten şi începea a lucra ficleşug asupra ţării. IST. Ţ. R. 18. Atunci simţi şi Antohi Vodă de vicleşugul boierilor. NECULCË, L. 169. Acei boieri... umblase să facă vicleşug. R. POPESCU, CM
 I,  393. Multă cinste şi folos şi atunci au avut, izgonit fiind pentru hicleşugurile lui den Ardeal. R. GRECEANU, CM
 II, 18. Prentr-însul să lucreze acele hicleşuguri ale lor. ANON. BRÎNCOV., CM II, 341. Aşăjderea un obraz mare va fi îngrijat de un ficleşug, cît şi umbrile i să va părea că sînt trupuri (a. 1701). FN 93. Nişte rebeli întăresc ficleşugurile lor (a. 1704). ib. 163. Nici i s-au cădzut să facă hicleşug (a. 1720). BUL. COM. ist. iv, 49. Pentru toate ficleşugurile Golescului şi ale Băleanului ce să gătiia să le facă împotriva Domnului (a. 1755). CAT. MAN. I, 524. Aşa au biruit den fieleşugul lor (a. 1769). MAG, IST. I, 157/16. Au făcut prusul vicleşug şi pe ce, pe ascuns, şi au bătut franţozii pe muscali (a. 1806). IORGA, s. D. XXII, 57. N-am avut priveghiere a mă feri de vicleşugurile lui Romii, beldiman, N. P. II, 30/19. Zavistia, pîra şi vicleşugul au năvălit asupră-mi. MARCOVICI, c. 85/6. Să nu să uneltească vreun vicleşug spre paguba statului (a. 1846). DÖC. EC. 890. Capii armiei nu se încrezură în această arătare... temîndu-se de vreun vicleşug, bălcescu, M. v. 146, cf. MÎNDRESCU, ung. 189.
 0   L o c. a d j. şi a d v. Cu (sau prin) vicleşug = (în mod) viclean (3). Au înşălat pre cîteva catane dîndu-i în mîna nemţilor cu vicleşug. MUŞTE, LET. III, 40/6. Ioan Vodă, aflînd cu vicleşug pe boierul Ionaşcu Zbier ea..., care lucra pentru Bogdan şi partida polonă, îi taie capul chiar în ziua de Paşti, XENOPOL, I. R. V, 89. L-au vîndut pă viteaz, prin vicleşug, în ajunul sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. CAMIL PETRESCU, O, I, 107,
     -      PL: vicleşuguri. - Şi: (învechit) hicleşug, hiclenşiig, hiclenşig (pl. şi hiclenşigure), hitleşug, hitlenşug (pl. şi hitlenşugure), ficleşug, (regional) icleşug, iclenşug (alr i
 1   550/690), (învechit, rar) vicleş6g, vicleşîg (mîndrescu, UNG. 189), viclenşug, vitlenşug, hiclenşig (id. ib., pascu, s. 415) s. n., hicleşugă subst., hiclinşig (moxa, ap. gcr i, 56/6), hetlianşug (mîndrescu,; ujsiG. 189) s,n.
 -   - Din magh. hitleriség.
     VICLEŞUG! vb. IV. Tran z. (învechit, rar) Vicleni (1). Cf. i. golescu, c.
     -  Prez. ind.: vicleşugesc.
     -  V. vicleşug.
     •  VICLEŞUGÎRE s. f. (învechit, rar) Viclenie (1). Sluga ce îndeamnă pre domnul său să nu să ţie de cuvînt face o răutate şi o vicleşugire. PILDE, 66/18.
     -  PL: vicleşugiri.
     -  ,V. vicleşug!.
     VICLEŞUGIT, -Ă adj. (învechit, rar; despre acţiunile, manifestările etc. oamenilor) Care denotă viclenie (3); care înşeală; care induce în eroare; viclean (5), prefăcut Fără a nu avea pic de dreptate, ce numai chipuri vicleşugite (a. 1786). uricariul, iv, 124/8.
     -  PL: vicleşugiţi, -te.
     -  V. vkleştigi.
     VICLIBUŞ s. m. (Prin Ban.) Ordonanţă. Cf. mîndrescu,
 i.  g. 400, jahresber. iii, 330, x, 218.
     -  Accentul necunoscut. - PL: viclibuşi.
     -  Din germ. austr. [Offiziers] wirklicher Bursche.
     VÎCLIÉM s. η, ν. vicleim,
     VICLINÎEs. f. v. viclenie.
     VICLUl vb. IV. I ntranz. şi refl. (Prin sudul Transilv.; cu sens neprecizat, probabil) A vieţui, a trăi. Se va duce pe calea a strîmbă, la mese strînse, la pahare goale, la viermii ăi neadormiţi, în care se va viclui în veci, amin!
2640
VICODOL
 -481 -
VICTIMĂ
PAMFILE, S. T. 12. Se va duce pe mîna a dreaptă, pe calea a oablă, la mese puse, la pahare pline..., unde va viclui în veci, amin. id. ib., cf. I. CR. IV, 173.
    -  Prez. ind.: vicluiesc.
    -  Etimologia necunoscută. Cf. v e c u i.
    VICODOL s. n. (Ban.) Furtună puternică; vijelie1. Cf. anon. car., jahresber. iii, 330, com. din ora viţa şi din timişoara, NOVACOVICIU, c. B. i, 23, cv 1951, nr. 5, 28, ALR I 1 262/40. Negreaţă zicem şi la nouri cînd vine vicodoale. ALR II3 409/27, cf. alr sn iii h 788/29.
    -      PL: vicodoale şi vicodoluri. - Şi: vicolâl s. n. CV 1951, nr. 5,28.
    -  Etimologia necunoscută. Cf. v i c o 1.
    VÎCOL s. n. v. viscol. VICOLÂ vb. I v. viscoli. VICOLÂL s. n. v. vicodol. VICOLĂTIJRĂ s. f. v. viscolitură. VICOLÎ vb. IV v. viscoli. VICOLÎE s. f. v. viscolie. VICOLÎT, -Ă adj. v. viscolit. VICOLITÙRA s. f. v. viscolitură.
    VIC0LNIŢĂ s. f. (Prin Bucov.) Viscol. Se opintea înainte prin întunerecul nopţii, care se amesteca acum cu năprasnica vicolniţă. ap. CADE, cf. DSR.
    -  PL: vicolniţe.
    -  Vicol + suf. -niţă.
    VICOL0S, -OÂSĂ adj. v. viscolos.
    VICÔNTE s. m. Titlu de nobleţe ereditar, inferior celui de conte şi superior celui de baron; persoană care poartă acest titlu. D. viconte D.... au primit acest mijloc înlesnitoriu pentru îndestularea ţeremoniilor. AR (1829), 2502/31. A poruncit cîrmuitorului de acolo, viconte de Cas tex, să se înarmeze cetatea. CR (1830), 176Vl3. Nu vă miraţi de vicontele că-l vedeţi aşa de slab, că d-abia săptămînă asta a ieşit din aşternut. I. D. GHICA, P. 37/26, cf. VALIAN, V., STAMATI, D. Dar coroana de deasupra, cînd va fi de prinţ, cîţi colţi O să aibă? Dar de ducă, de baroni, de conţi, viconţi? BOLLIAC, O. 168. Vicontele de Reculot era tipul adevăratului gentilom francez. GHICA, A. 9, cf. PROT. - POP., N. D. Smaranda, căsătorită cu vicontele Grammont, au murit foarte tînără de oftică. LĂCUSTE ANU, A. 20. Văzîndu-se admirate, adorate, de vicomtele de Jodelet şi de marchizul de Mascarille. CONV. LIT. XXII, 335, cf. ENC. ROM., ALEXI, w. Lîngă aceşti dascăli... sînt secretarii domneşti de la Del Chiaro,..., pînă la vicontele de Grammont. IORGA, C. I. I,
216,   cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ce e muzeul acesta de conţi, contese..., viconţi, vicontese? C. PETRESCU, î. II, 55, cf. SCRIBAN, D. Fusese cumpărată de la sarazini de un viconte înapoiat din locurile sfinte. VIANU, L. U. 51, cf. DL, DER. Vicontele nu avea umor şi mai tîrziu... va prefera o perspectivă dramatic-idealizatoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 15/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    -      Scris şi: (învechit, cu ortografie etimologică) vicomte.
- PL: viconţi.
    -  Din fr. vicomte.
    VICONTÉSA s. f. Soţie sau fiică a unui viconte. Cheamă o slugă să zică să tragă trăsura vicontesii. HRISOVERGHI, A. 3/11, cf. VALIAN, V., RESMERIŢĂ, D., CADE.
 Ce e muzeul acesta de conţi, contese..., viconţi, vicontese?
 C. PETRESCU, î. II, 55. Făcîndu-se în cele din urmă recunoscută de vicontesa care o crescuse,... Nicolette cheamă pe Aucassin. VIANU, L. U. 52, cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  Pl .: vicontese.
    -  Din fr. vicomtesse.
    VICSÂR s. m. v. viespar. VICŞÎNEL s. m. v. vişinei.
    VÎCSLĂIVANT subst. (Regional) Muşama (1) (Pecinişca - Băile Herculane). Cf. alrii/i mn 147, 3 925/2.
    -  Pl.:?
    -  Din germ. Wachsleinwand.
    VICT s. n. (Latinism învechit) Hrană. Cei împărăteşti vor ţinea disciplină strictă, îndestulîndu-se cu vict moderat pentru oameni şi nutreţ pentru cai. BARIŢIU, P. A. I, 37. Victul ostăşimei costă numai jumătate din cît se cere pentru acela. id. ib. 585.
    -  PL:?
    -  Din lat. victus.
    VICTĂRÎŢĂ s. f. v. vectăriţă.
    VICTIMĂ s. f. 1. (La popoarele antice şi la unele triburi primitive) Fiinţă (animal sau om) oferită, prin sacrificare, unei divinităţi. De cere giustiţia vreo junghiare, eu detoresc a fi victima sau vita de junghiat. CALENDARIU (1794), 33/9. Victima se lasă păşînd l-altar voioasă. HELIADE, o. I, 389. După acestea presărau victima cu aluat seau farină sărată. BOJINCĂ, A. I, 194/19, cf. NEGULICI. Ponteficii anunţiară că, în cer cercetarea victimelor sacrificate se declară mînia zeilor, pretendînd sacrificie oferite spre împăcare. ARISTIA, plut. 346/6, cf. prot. - pop., n. d., antonescu, d. îşi întinseră gîtul ca nişte victime şi fură omorîţi cu femeile, copiii şi cu vitelor lor. BARONZI, I. L. I, 167/3, cf. COSTINESCU. Azi noi am înjunghiat o mulţime de victime lui Zevus. ODOBESCU, S. III, 274, cf. LM. Această origine o regăsim, în privinţa religioasă, în augurele trase din zborul păsărilor, în inspecţiunea măruntaielor victimelor. CONV. LIT. XXII, 66, cf. ddrf, philippide, p. 214, barcianu, alexi, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Sacrificiul ţapului ispăşitor oferă zeului o victimă echivalentă cu aceea pe care el o pretindea mai înainte. VIANU, E. 69, cf. DL. Sciţii sacrifică cîte unul la fiecare sută după ce mai întîi au turnat vin asupra capetelor victimelor.
 c. GIURESCU, P. o. 13, cf. DEX, DN3. 0 F i g. Această patimă era să ucigă cît va putea mai multe victime la altarul Venerei. DÎMBOVIŢA (1860), 882/35.
    2.     Persoană violentată, torturată, ucisă sau condamnată (la moarte) (pe nedrept). Brîncovenii deveniră victime şi martiri pentru dînsele şi Cantemirii îşi pierdură patria. HELIADE, O. II, 408. Ucigaşii... aruncau în giur nişte ochi de spioni, spre a recunoaşte victima lor. ASACHI, S. L. II, 40. Crezi tu că eu poci să-ţi anunţ o bucurie fară să am victima? LĂZĂRESCU, S. 18/3. Astă mare victimă scăpă viaţa şi libertatea a mai multe mii din compatrioţii săi. TEULESCU, C. 200/19. Dar tu în altă lume căta să fii creată: In astă vale tristă victimă vei peri. R. IONESCU, C. 101/2. Prindea călătorii, îi despuia şi, curbînd vîrfurile la doui pini, îi lega cu un braţ de unul şi cu un picior de altul, apoi, lăsînd pinii în forţa lor, se spărgea în două, murind acele victime. ARISTIA, PLUT. 8/31. Vă rîdeţi voi de starea Victimelor ce strig. BOLLIAC, O. 90. In mai puţin de un pătrar de oră, agentul comisar Urzică fu lîngă victimă. SION, P. 185. împărtăşiră soarta victimelor lor coronate între feru şi
VICTIMĂ
-482-
VICTIMÄ
 otravă. CANELLA, V. 61. Saturn..., la zgomotul tobelor şi cimbalelor, îşi mînca victimele într-o îmbrăţişare înflăcărată. BARONZI, I. L. I, 140/19. Priviţi: e ţara plină de tristele-i victime, Ologi, ciuntiţi, orbi, mizeri, sluţiţi de-a lui cruzime. ALECSANDRI, T. II, 73. Spotoni zice că acţiunea frigerii, însoţită de oribilele ţipete ale nenorocitelor victime, a durat o oră şi jumătate. COLUMNA, VII, 163. El, desprins veşnic să condamne, risca de astă dată să scape din mînă o victimă. CONTEMPORANUL, I, 147. Trăgtnd ştreangul cu furie în mai multe rînduri, nenorocita victimă muri sugrumată. ODOBESCU, S. I, 442. Cînd dai răilor cruzime, Dai blîndeţe la victime. MACEDONSKI, O. I, 40. Vro vîctim-a regelui iară? Văd bietul mort şi se uimesc, coşbuc, P. I, 92. Omul de fier în care întră de vie victima ca într-un sicriu. ANGHEL, PR. 100. Cîte încercări, cîte veacuri şi mii de victime nu trebuie să fi costat sfaturile şi unele leacuri bătrîneşti. ATILA, P. 64, cf. CADE. Vă rog să exprimaţi sincerele mele regrete guvernului, tuturor victimelor. TITULESCU, D. 72. Victimele sînt totdeauna din rîndurile noastre. CAMIL PETRESCU, T. II, 517. Să sigilăm domiciliul victimei şi să plecăm cu arestaţii.
 G.   M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 352. Asta ar fi ceea ce, în drept, se cheamă o confruntare cu cadavrul victimei. SADOVEANU, O. X, 640, cf. SCRIBAN, D. Victima, cu braţele învineţite, tî-rîtă de pletele negre, se zbătea dureros, pînă cînd leşina. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 120. Soţul meu era să cadă victima unui atentat, şi chiar a căzut. ARGHEZI, S. XI, 45. Cum de nu şi-au legat ochii cu batista ca să nu vadă măreţia victimei lor. CĂLINESCU, C. O. 93. Aceste crime se plăteau familiei sau obştii victimei. PANAITESCU, o. Ţ. 57, cf. DEX, dn3. ♦ Animal care îndură chinuri fizice, este sub ameninţarea morţii, este ucis în diferite împrejurări, constituie hrana altui animal etc. Stam în picioare eroiceşte, cu cleştele în mînă; victima mea se zvîrcolea la picioarele mele. BARONZI, M. I, 127/2. La lumina felinarelor din colţuri se vede în mijlocul stradei victima lungită — e un căţel mic, alb şi lăţos. CARAGIALE, o. I, 77. Curbaţi cum sînt înăuntru victima nu mai poate scăpa. ATILA, P. 303. Cînd insecta se ascunde, pliscuşorul ei despică solzii scoarţei pînă ce dă de victima pe care a urmărit-o cu atîta îndîrjire. SIMIONESCU, F. R. 144. Capul ursului, ameţit de goană şi de zvîrcolirile victimei, nu se putea fixa. VOICULESCU, P. I, 99. Dacă o izgonesc oamenii tocmai cînd îşi devorează victima, gaia zboară cu măruntaiele acesteia în plisc. IORDAN, STIL. 316. In această stare de slăbiciune, cad uşor victime frigului. BĂCESCU, PĂS. 384. Meme străbătea şoselele cu o viteză nebună, făcînd victime numeroase printre puii de găină. CĂLINESCU, S. 367. Foarte rar se întîlneşte cîte un exemplar rătăcit, care cu siguranţă cade victimă vînătorilor. LINŢIA, P. III,
 187. Toate victimele aveau corniţele curăţate, ceea ce denotă că sfîşierile au avut loc în lunile mai-octombrie. VÎN. PESC. 1964, nr. 2,5.
    3.     Persoană care suferă de pe urma unei întîmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc.). Bolnavul a rămas victima morţii. PARAB. 11/24. Niciodată acest flagel n-a făcut atîtea victime. GHICA, s. 29. Petrec adeseori pînă la mormînt cîte pe unul de aceia care prin prejudiţiul părintesc se face viptimă morţii. MUREŞANU, I. IX/21. Evenimentele cele mari, invasiunea unui popor strein, bunioară, sunt spuse de oameni cari le-au păţit în persoană, cari au fost victime, actori sau spectatori. BARONZI, I. C. IV, 12/4. Te duci şi rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri. EMINESCU, o. I, 211. Pete stacojii pe trup, mai ales pe obraz, denunţau lumii victima. CARAGIALE, O. II, 335. Victimele acestora sînt mai cu seamă copiii: MANOLESCU, I. 71. Acestea îşi culeg victimele cu deosebire din rîndurile celor ce muncesc pe terenuri muntoase. PĂCALĂ, M. R. 352. Era... victima fără răspundere a vreunei sminteli stranii. M. I. CARAGIALE, C. 49, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Numărul
 victimelor făcute de ciumă în Bucureşti este dat după catastişele cioclilor. ARH. OLT. XIII, 300. Este o întîmplare neprevăzută,... producînd o leziune a organismului şi cauzînd astfel un prejudiciu victimei. ENC. AGR. I, 33. Căzut victimă tuberculozei. BL VII, 48, cf. SCRIBAN, D. Bîntuise epidemia de gripă... care, lovind organisme slăbite, făcea multe victime. PAPADAT-BENGESCU, O. il, 154. însuşi Pericle cade victimă flagelului. V. rom. septembrie 1954, 214, cf. DL, DM. Vă adresez dumneavoastră..., precum şi familiilor victimelor catastrofei, expresia sentimentelor de profund regret şi compasiune. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9.
    4.     Persoană ucisă într-o confruntare violentă, într-un bombardament etc. Sute de proprietari au căzut victime sub topoarele ţăranilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 238. S-au făcut o mulţime de victime între săteni: pe unii gloanţele i-au prăpădit, pe alţii caznele i-au schilodit, pe alţii gîrbaciul i-au umilit. SION, P. 469. Victimele căzute în acest memorabil combatiment fură, din partea francezilor, 7000 morţi şi răniţi. filimon, o. II, 105. Aceste lupte sîngeroase, trebuie să fi făcut victime de o parte şi de alta. CARAGIALE, O. I, 319. Popularitatea victimei de la Turda nu era datorită numai faptului că se bătuse şi murise în Transilvania.
 D. ZAMFIRESCU, î. 149. Victimele sînt aruncate în gropi colective, fară cruce, să nu lase nici o urmă. REBREANU, R.
 II, 302. Au fost înregistrate victime în rîndurile populaţiei civile. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9. Foştii asediatori, îmbătaţi de victorie şi vlăguiţi de orgii, deveneau victimele facile ale următorului asalt. V. ROM. ianuarie 1974, 33. Recrudescenţa violenţei politice a făcut noi victime. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12. 0 F i g. Lupta ce se desfăşură pe scena cîştigului averei ne împle de spaimă şi durere prin aţiţarea egoismului şi victimile ce acopăr cîmpul ei. ROM. LIT. 3372/6.
    5.     (Adesea cu determinări în genitiv; uneori în legătură cu verbul „a cădea”) Persoană sau colectivitate umană care suportă (pe nedrept) fapte, atitudini sau manifestări ostile, dăunătoare, nefavorabile din partea cuiva sau a ceva. De ce n-am murit pînă să n-apuc a mă vedea victima unui astfel de monstru! HELIADE, D. J. 57/21. Ileana... au fost victima nelegiuirilor lui Ştefaniţă. ASACHI, S. L. II, 137. Aceasta-i soarta tuturor oamenilor curaţi la suflet de a fi victima înşelătorilor. FM (1847), 89l/l5. Peri... ca o victimă a fanatismului şcolarilor săi. LAURIAN, F. 191/31. Să arătăm bietului popor că nu e decît o victimă, să-i spunem că fară egalitate absolută nu poate fi fericit. GHICA, S. 219. Cum vezi, sînt victima urgiei tatălui meu. SION, P. 173. Aştepta acum momentul favorabil ca să se arunce asupra victimei sale. filimon, o. I, 138, cf. prot. - pop., n. d. Adevăraţii patrioţi erau desemnaţi a fi victimele răzbunărei domneşti. ALECSANDRI, o. P. 152, cf. costinescu. Vorbeşte de victimile arţagului meu. MAIORESCU, CR. II, 31. Ei sînt victimele societăţii..., ei merită mai bine milă decît dispreţ. CONTA, O. F. 153. Nu sînt victime ale capriţului părinţilor. CONTEMPORANUL, I, 168. Zestrea promisă, o minciună sfruntată, nemaiavînd decît... pensia nenorocitului căzut victima luxului şi desfrîului lor. CARAGIALE, O. II, 188. Principele... cade victima linguşitorilor, id. ib. III, 291. Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte Cînd te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi, înţelepţii sînt victime, ticăloşii sînt călăi! VLAHUŢĂ, S. A. I, 270. Un moment i se pare că-i victima unei vedenii şi de aceea, fară să spună un cuvînt, se tot şterge la ochi. SP. POPESCU, M. G. 67. Temerea de a răni pe alţii, delicateţea adevărată, îi facea pe amîndoi să fie pururi victimele semenilor lor cînd se ocupau de afaceri. D. ZAMFIRESCU, î. 33. Victime ale sistemului protecţionist de atunci se pare că au mai fost, pe lîngă măcelari şi oieri, şi lemnarii. PĂCALĂ, M. R. 307. Patronul său a fost victima vicleniei lui Constantin Mavrocordat. BUL. COM. IST. II, 12, cf. RESMERIŢĂ, D. Se silea să-l liniştească şi să nu dea prilej victimei să reacţioneze.
2659
VICTIMĂ
-483-
VICTORIAT
 MARINESCU, P. A. 79. Şi pe unul şi pe altul imperiul i-a stricat, facîndu-i cele dintîi victime ale puterii absolute, cu care striveau apoi pe ceilalţi. LOVINESCU, C. vil, 203. Dă-mi preţul primei victime-a femeiei, Dă-mi simbolul opalului şi-agatei. MINULESCU, VERS. 150. Vrei să înţeleg că am fost victima unei glume? CAMIL PETRESCU, T. III, 133. Aţi fost cu toţii victime ale grandomaniei magului. SADOVEANU, O. XX, 397. Copila fusese victima unei directoare de liceu. ARGHEZI, S. XXI, 151. Este victima unor şantajişti. CĂLINESCU, s. 355. Pamfletarul... loveşte în toate părţile, se înverşunează asupra victimelor sale. RALEA, S. T. III, 101. Nu ştia toată lumea că nu era un hoţ, ci o biată victimă. VINEA, L. I, 103. Ajunge patroană de casă rău famată, devenind din victimă exploatatoare. CONSTANTINESCU, s. I, 42, cf. DL. După cîte se pare, a fost victima unei răzbunări. v. rom. octombrie 1958, 78, cf. M. D. enc., dex, dn3. (Glumeţ) Cine ştie ce ar mai fi scris despre intrigele şi victemele ce au făcut mustăţile tatei. SION, P. 335. 0 (Cu sens atenuat) Copii neastîmpăraţi... fură florile fetelor şi fac haz cînd victimele îi ocărăsc sau se înfurie. REBREANU, I. 13. Bărbaţi sau femei sînt deopotrivă victimele modei. APOLZAN, P. I. 93. Cunoscut ca admirator al lui Schopenhauer, Maiorescu era cît pe-aici să devină victima lui. VIANU, L. R. 186. Eu sînt victima unui destin de farsă, care-i încurcă inextricabil. CONSTANTINESCU, S. II, 147. Acest coleg a fost victima gurii mele. V. rom. februarie 1974, 73. 0 (Prin extensiune) îndată violinţa triumfa iară şi biserica-i era victimă ca şi cea altă rămăşiţă a soţietăţii. BARONZI, I. C. I, 186/9. Cosmosul, în măreţia lui, poate deveni o dramă cosmică, victima descătuşării forţelor naturii atomice.
 D.  GUŞTI, P. a. 232. De mii de ani lumea e victima lor.
 H.  LOVINESCU, T. 144. Viziunea unei societăţi omeneşti viitoare, devenite victimă sigură a unei mecanizări. REV. FIL. 1971, 1456. ♦ Persoană care suferă din dragoste. Sînt, ca şi tine, O victimă-nşelată de el jar ’ de ruşine. ALECSANDRI, T.
 II, 182. Pentru a adormi temerile victimei sale,... el aleargă la ajutorul unui prieten redactor. CARAGIALE, O. II, 120. Ce victime ai mai făcut Din clipa-n care urma ţi-am pierdut? MINULESCU, VERS. 304. Trebuie să-l confruntăm cu propriile dumnealui victime. CAMIL PETRESCU, T. I, 481. Ultima ei victimă a fost Roro. VINEA, L. I, 389. ♦ (Jur.) Persoană care suferă un prejudiciu moral sau fizic ca urmare a unei fapte ilicite săvîrşite de cineva. Victima abandonului s-a găsit expusă mizeriei. COD. PEN. R. P. R. 480, cf. der, m. d. enc. Victima şi-a retras plîngerea şi s-a căsătorit cu el. SCÎNTEIA, 1975, nr. 10.
     6.     (De obicei cu determinări în genitiv) Persoană care suportă neajunsuri (morale) din cauza propriilor fapte, atitudini, deprinderi, trăsături de caracter, sentimente; persoană dominată de o deprindere, de un sentiment puternic, de o adeziune la un curent social etc. Cu anima palpitîndă şi victima unor simţeminte varie, pe care se încerca a le învinge, ea se reîntoarse în locuinţa sa. F (1869), 304. încercarea de răscoală... obligă pe mulţi tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se desţăra. ALECSANDRI, O. P. 149. Pentru a nu pune la bănuială onestitatea ştiinţifică a antagonistului nostru, preferim a-l crede victima unor nenorocite alucinaţiuni. COLUMNA, VII, 26. De aici nu urmează că toţi scriitorii din Muntenia au căzut victime exagerărilor novatoare. IBRĂILEANU, SP. CR. 208. Victima datoriei. RESMERIŢĂ, D., cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Iorga e privit de obicei ca o victimă a memoriei sale uimitoare. LOVINESCU, M. 39. Jean care, bineînţeles, e victima logicei şi vrea să priceapă toate motivele, vorbeşte scurt şi nervos. CAMIL PETRESCU, T. I, 386. Ce zînă răufăcătoare a prezidat naşterea primului om şi pen tru care greşală l-a blestemat să fie toată viaţa victima iluziilor după ce l-a făcut regele inteligenţei? BRĂESCU, O. A.
 II, 559. Datorită acestei prime reguli de viaţă, n-am căzut
 victimă şi nu m-a prins vraja unui romantism generos şi vapor os. D. GUŞTI, P. A. 293. Sînt o victimă a spiritului de acurateţe, arghezi, s. XVI, 107. Eu... nu sînt victima impresiilor de moment. CĂLINESCU, B. I. 31. Oricine poate fi victima acestei impulsiuni. id. ib. 329. Şincai cade victimă viziunii măreţe întru care se întărită, iar gîndurile lui iau întorsături ciudate. BLAGA, G. 179. Lucu nu măsluia faptele, nici realitatea, cînd se arăta ca o victimă a firii sale plăpînde. VINEA, L. I, 78. Nu sînt victima sentimentalismului. T. iunie 1964, 68. [Autorul] ne apare aici ca o victimă a propriilor sale convingeri. REV. FIL. 1972, 243.
     -     Accentuat şi: victimă. - PL: victime. - Şi: (învechit, rar) viptimă s. f.
     - Din lat. victima, fr. victime.
     VICTIMIZÄ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. A deveni sau a face să devină victimă. Tendinţa lor de a se victimiza este evidentă. RL 1995, nr. 1 491, 3/1.
     - Prez. ind.: victimizez.
     - Victimă + suf. -iza.
     VICTIMIZÂRE s. f. (Rar) Faptul de a deveni victimă (5). Poet a vorbeşte mai mult ca altădată de condiţia femeii..., despre tutelă şi victimizare. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1973, nr. 51, 5/4.
     - PL: victimizări.
     - v. victimiza.
     VICTORIA s. f. v. victorie2.
     VICTORIAL, -Ă adj. (învechit) Care ţine de victorie1 (1), care se referă la victorie1; de victorie1 (1), (învechit, rar) victorialnic. Cf. NEGULICI. Dirept aceea, romanii, celebrînd astăzi serbări victoriale, conduc la Capitoliu şi un bătrîn prin piaţă, aristia, plut. 85/7, cf. prot. - pop., n. d.,
 COSTINESCU, LM.
     -     Pronunţat: -ri-al. - PL: victoriali, -e. - Şi: (învechit, rar) victoriale adj. lm.
     - Din lat. victorialis, -e, it. vittoriale.
     VICTORIALE adj. v. victorial.
     VICTORIALNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Victorial. La cele victorialnice zile [Titlu]. ORÎND. P.
     - Pronunţat: -ri-al-. -PL: victorialnici, -ce.
     - Victorie1 + suf. -alnic.
     VICTORIAN, -Ă adj. Care aparţine perioadei de domnie (1837 - 1901) a reginei Victoria a Angliei; care este caracteristic acestei perioade. Este prima impresie despre Anglia şi englezi a unui călător român care, observîndu-i epoca victoriană, reţine... asociaţia atît de curioasă a individualismului burghez cu decorul lui feudal. VIANU, L. R.
 79.   Perioada de avînt economic şi cultural din a doua jumătate a sec. al XlX-lea este cunoscută în istorie şi sub numele de „epoca victoriană”. DER IV, 853, cf. M. D. ENC. Erotica lui Jules Verne este învăluită... în amabile falduri de pudoare victoriană. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 15/3. Glasgow-ul este oraşul celui mai pur stil victorian. ib. 1974, nr. 30, 24/1, cf. DEX-S.
     - Pronunţat: -ri-an. — PL: victorieni, -e.
     - Din fr. victorien, engl, victorian.
     VICTORIĂT s. m. (Sn antichitatea romană) Monedă de argint avînd pe revers1 efigia zeiţei Victoria. Victoriaţii de argint vală Z2 denari 5[au] 40 centime. ANTONESCU, D., cf. LM.
     - Pronunţat: -ri-at. -PL: victoriaţi.
     - Din lat. victoriatus.
2667
VICTORIE1
-484-
VICTORIE1
    VICTORIE1 s. f. 1. Succes repurtat asupra inamicului, în urma unui conflict armat, într-un război1, într-o bătălie, într-o revoluţie etc.; biruinţă, izbîndă. Aşa, cu mila celui atotputernicului Dumnezeu, s-au sfîrşit victoria... cu uşoară trudă şi cu puţin sînge împrotiva trufaşului neprieten, N. COSTIN, LET. II, 69/8. Tîmplatu-s-au această minunată victorie a lui Ioan Alexie şi căderea lui Balduin la robie, leat 1205, april 15. CANTEMIR, HR. 426. Au ficut victorii mare şi au împărţit toată averea turcească (a. 1789). IORGA, s. D. XXII, 56. Văzui... bătălii şi lupte sîngeroase, victorii repurtate de căpitani celebri. HELIADE, O. I, 342. Marele nostru Stefan... pentru ale lui victorii în adivăr se poate numi iroul Moldavei. SĂULESCU, GRAM. ROM. II, 136/11. Polonii apărau tr of eile ce aveau să mărturisască victoria lor, iar moldovenii combăteau de moarte spre a-i nimici. ASACHI, s. L. II, 104. Cu o sută de ani după Hristos ni se înfăţoşează aice Decebal, un rigă însemnat prin bravurile şi victoriile purtate în contra cezarilor Romei. IST. M. v/14. Napoleon, cu un geniu egal şi în circumstanţe asemini, va repurta victoria. LAURIAN, F. 90/2, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Temistocles... credea că acea victorie era un început de lupte şi mai mari. ARISTIA, PLUT. 292/28, cf. POLIZU. Victorii ne aşteaptă, vreo bandieră mare, Vreo pradă-nsemnătoare, vrun sînge a vărsa. PELIMON, S. 12/3. După şease ani de luptă crîncenă... victoriile se precumpăneau. GHICA, S. 27, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Ţeara Românească se liberase de turci prin victoria de la Călugăreni. CUV. D. BĂTR. I, 120. După ce a repurtat cele mai strălucite victorii în Asia şi Africa..., îşi perdu viaţa în floarea anilor săi. CANELLA, V. 295. Francii repurta victoriile sub Car ol Martel. BARONZI, I. C. V, 158/20, cf. costinescu, LM. Noi românii..., n-avem să ne bucurăm de nici una din dreptele răsplătiri ale victoriei, ca şi cînd noi am fi fost învinşii. ODOBESCU, S. III, 561. în urma victoriilor principelui Eugeniu de Savoia şi a Tractatului de la Passarovitz, 1718, Austria a ocupat Oltenia. EMINESCU, O.
 XIII, 255. Doi barbari, venind înaintea lui Attila, recitară cîntece compuse de dînşii, glorificînd victoriile şi vitejiile lui războinice. REV. ist. ii, 290, cf. răşcanu, l. lx, ddrf. Secretul victoriilor lui Ştefan stă mai întîi în geniala alegere a tărîmului şi a timpului luptei. XENOPOL, I. R. IV, 123, cf. ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. Se gîndeşte a tăgădui meritul regelui polon care a cîştigat victoria împotriva lui. IORGA, P. A. 241. Urmară zvonuri de evacuare..., de victorie şi izbăvire, căci orice era nădejde de bine găsea crezare. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 143, cf. RESMERIŢĂ, D. Primeşte scrisori... ca să împărtăşească... victoriile ce numitul şah le repurtase împotriva mai multora din vecinii săi. N. A. BOGDAN, C. M. 147, cf. SEVERIN, S. 35, CADE. în do-uă luni victoria e a noastră..., eliberăm poporul. CAMIL PETRESCU, T. II, 551. Aţi cîştigat victoria şi pe urmă n-aţi ştiut să o duceţi pînă la sfîrşit. C. PETRESCU, î. II, 219. In zece minute victoria era gata şi duşmanii zdrobiţi. SADOVEANU, O. XXI, 549, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 21, SCRIBAN, D. Revoluţiile care deplasează averile sînt mai brutale, ardoarea de luptă, de victorie, mai aprigă. RALEA, s. T. I, 80, cf. DL, DM. Repurtă o strălucită victorie la luarea Silistrei. IST. LIT. ROM. II, 181. Cea mai însemnată victorie din istoria medievală a Moldovei, biruinţa de la Vaslui, ar fl putut avea importante consecinţe şi pe plan internaţional IST. ROM. II, 515. Soldatul se laudă cu isprăvile sale războinice, cu armatele uriaşe comandate de el şi cu victoriile cucerite. IST. T. I, 84, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR.
    2.    Succes obţinut asupra unui rival, asupra unui adversar sau a unei grupări adverse într-o competiţie; (în special) reuşită într-o competiţie sportivă. Reporta victoria în concursuri. HELIADE, O. II, 49. Cînd unul învinge prin însuşirile-i superioare,... potrivnicul cedează şi-i recunoaşte victoria. MARIAN, o. I, 105, cf. CADE, DL, DM. C. A. Rosetti
 pregăti victoria forţelor progresiste pentru alegerea lui Al.
I. Cuza. IST. LIT. ROM. II, 529. întrecerea s-a încheiat cu dubla victorie aboberilor vest-germani, SPORTUL, 1972, nr.
6  929, 1/6, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Aşa cum era de aşteptat, victoria la viteză şi... titlul de campion al ţării la seniori a revenit lui Ion George (Dinamo), sportiv care în turneul final a acumulat maximum de victorii posibile. SPORTUL, 1980, nr. 9 558, 1/1, cf. DSR. Luna trecută, la 20 martie,... principalul partid al coaliţiei guvernamentale de la Bonn obţinea o victorie concludentă în alegerile din landul Baden - Württemberg. RL 1988, nr. 13 533, 6/5.
    3.     Afirmare, impunere, supremaţie a unei valori morale, spirituale, intelectuale etc. (rezultată prin confruntarea dintre realităţi opuse). V. triumf (3). Mi se spuse din mai multe părţi că victoria morală e a românilor. VASICI, în BARIŢIU, C. II, 118. Filosofia e cultul ideilor şi al ideilor singure. Ea e ultima victorie a cugetării peste toată forma şi tot elementul străin. LAURIAN, F. 3/5. Aboliţiunea robiei,.., desfiinţarea monopolurilor, libertatea presei şi a întrunirilor, libertatea individuală... sînt victorii ale libertăţii. GHICA, S. 195. De cîte ori cei de la nord vor fi învins pe cei de la sud. a fost mai ales victoria libertăţii asupra servituţii. HASDEU, I. C. I, 177. Aceasta e una din cauzele cari au contribuit foarte mult la victoriile principiului teocratic. BARONZI, I. C. I, 190/6. Victoria era atunci cu totul a cristianismului; neoplatonismul alesandrin părăsit... n-avea alt de făcut, decît a se duce să se piarză în sîndul inemicului său. id. ib. V, 519/5. în această mare victorie a bunului simţ contra prostiei, nu se grăbiră toţi învinşii a face amendă onorabilă. CONV. LIT.
XXII,  341. El reprezenta o mare energie, o mare victorie a spiritului organizat şi intransigent asupra unei lumi pline de îndoieli, enigme şi lucruri meschine. D. GUŞTI, P. A. 68. Nu-mi propun a desfăşura aici strălucitoarele lupte şi victorii ale curentului nou în diferitele ramuri ale ştiinţelor noologice. ARHIVA, I, 419. Creaţia este pentru el o victorie asupra materiei. VIANU, E. 363. Numai personalitatea puternică, victoria spiritului îl poate menţine într-o demnitate supremă. CONSTANTINESCU, s. I, 93. Şi-a făcut cultura în epoca de victorie a pozitivismului şi materialismului în biologie şi sociologie. RALEA, S. T. I, 36, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Viaţa se încheagă în poezia eminesciană ca experienţă integrală marcată printr-o victorie neasemuită a spiritului, a valorilor perene, asupra a tot ceea ce este nefericit, caduc, tranzitoriu în existenţa omului şi poetului. MS. 1975, nr. 1, 9, cf. DN3. ♦ Succes moral obţinut prin dominarea propriilor instincte, pasiuni etc. Cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU. Melancolia lui adîncă şi tremurătoare părea a deplînge victoriile de sine şi a mărturisi că e nebunie să fii tare. PAPADAT-BENGESCU, O. I,
120.  Obţineam o victorie... asupra propriei mele reţineri sufleteşti, v. rom. ianuarie 1954, 151.
    4.     Succes obţinut prin înfăptuirea unui ţel, a unui ideal (depăşind unele obstacole sau unele dificultăţi); rezultat deosebit, remarcabil într-o activitate. Cf. resmeriţă, d. Expoziţia... a fost pentru pictoriţă un mare succes moral: o revelaţiune - cea dintîi victorie artistică a unui talent de care trebuie să se ţină seamă pe viitor. ARH. OLT. V, 63, cf. CADE. Mitică, pe terenul lui, unde victoria e uşoară, în lumea proiectelor. CAMIL PETRESCU, T. I, 393. Era cochetărie, naivitate, bună-credinţă, ori viclenie? Nu-mi dam seama. Nici nu ţineam să analizez. îmi pregăteam cinic victoria. VOICULESCU, P. îl, 216. Fără Eminescu, valoarea acestui popor ar fi rămas minimă, cu toate victoriile şi realizările lui. SADOVEANU, O. XX, 116. Poetul sfîşiat..., pustnicul scîrbit..., individualistul... şi-au dat întîlnire aci, asociindu-şi forţele în osteneala şi în victoria celui mai mare îmblînzitor al verbului românesc. CONSTANTINESCU, S.
I, 66, cf. DL, DM. Piesa... constituie nu numai o victorie a scriitorului, dar şi cea dintîi biruinţă a dramaturgiei
2668
VICTORIE2
-485-
VICTORIOS
originale româneşti. IST. LIT. ROM. II, 474. Principalele trăsături ale acestei generaţii mi se par a fi modestia, entuziasmul şi convingerea nestrămutată în victorie. T august 1964, 44. Analize profunde, amănunţite asupra jocului actoricesc, lipsesc din paginile „Albinei”, în schimb sînt destul de frecvente aprecierile de ordin general, care consemnează succesul la public, ceea ce pentru epoca aceea reprezintă o mare victorie. IST. T. I, 180. Compozitorul se bucură, ca de o victorie artistică, atunci cînd reuşeşte să facă sunetele a evoca „cîntul păsărilor”. V. ROM. iunie
 1973,  156, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
     -  Pl.: victorii.
     -  Din lat. victoria, fr. victoire.
     VICTORIE2 s. f. Trăsură de lux, descoperită, cu două locuri (folosită în trecut). în şură se găsea un landau, o victorie şi faimosul cupeu galben, care a jucat un rol atît de important în viaţa eroinei noastre. ALECSANDRI, O. P. 141, Cf. ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., SCL 1979, 94.
     -      Pl.: victorii. - Şi: victoria s. f. ŞĂINEANU, resmeriţă,
 D., CADE.
     -  Din fr. victorie.
     VICTORIE3 s. f. 1. (Prin Munt.) Un fel de satin pentru căptuşit rochiile, v. t u 1 p a n1 (1). Cf. scriban, d.
     2.     (Prin Munt. şi prin Mold.) Tulpan1 (2) (scrobit) Cf. scriban, D.
     -  PL: victorii.
     -  Etimologia necunoscută.
     VICTORIOS, -OÂSĂ adj. 1. (Mai ales despre conducători militari, armate etc.) Care a repurtat o victorie1 (1); biruitor, învingător, triumfător (1). Chiar de rămî-nea-voi în cîmpul bătăliei, Dar nu vă las păgînul victorios CU totul. HELIADE, O. I, 322, cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Ion Vodă fu unicul principe român victorios pe uscat şi pe apă. HASDEU, I. v. 120. Păşind peste o scară, intrai într-o sală de banchet unde cavalerii victorioşi uitau, în plăceri, ostenelele războaielor. CONV. LIT. II, 50, cf. BARONZI, I. C. II, 245/6, COSTINESCU, LM. Mii de străini din toate naţionalităţile de peste Dunăre serveau... cu o abnegaţie fară margini sub victorioasele steaguri ale viteazului. COLUMNA, VII, 148, cf. DDRF, ŞĂINEANU, BARCIANU. In acest sanctuar etern al rasei greceşti se în genune hie împăratul victorios, Vasile II.
 D. ZAMFIRESCU, î. 12, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Trec Alpii şi pătrund victorioşi în Italia. REV. IST. II, 273, cf. CADE. Cîmpia mănoasă dintre Olt şi Jiu a atras din vreme atenţia romanilor ajunşi victorioşi la Dunăre. ARH. OLT. XII, 228. Suntem victorioşi la toate hotarele, azi nu mai e nici un fel de opoziţie. CAMIL PETRESCU, T. II, 548. împăratul victorios păşeşte pe pod... în haină militară. ARH. OLT. XIII, 115, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. De multe ori vă întoarceţi victorioşi, Şi eu mă joc cu steagurile năvălitorilor. SORESCU, P. 16. Napoleon cucerise puterea în calitate de general victorios şi numai în această calitate o putea păstra. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 64. Duşmanul se şi credea victorios dar, pe neaşteptate, s-a pomenit în faţa unei noi rezistenţe, pe care n-a mai putut-o învinge, ib. 1972, nr. 7, 41, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. 0 (Substantivat) După moartea victoriosului, atenianii persecutară pe perceptoriul lui. LAURIAN, F. 179/14. Ceilalţi, victorioşii, se organizează, iar mentalitatea lor... duce la dictatura celui de al doilea Bonaparte. oprescu, I. A. IV, 10. 0 (Prin lărgirea sensului) [Roma] era acum victorioasă. NEGULICI, E. II, 156/31. Valerius, pre de o parte avînd exterminat pe inimicii Romei, lucru şi mai de fericit, apoi avînd văzut victorioasă patria sa şi fericire prin el.., s-a bucurat. ARISTIA, PLUT. 283/10, cf. CONTA, O. F.
429. ♦ (Despre acţiunile, manifestările etc. oamenilor) Care constituie o victorie1 (i); care are drept urmare o victorie1; care reprezintă un succes asupra unui inamic. Avînd el îndeplinit prea multe şi prea mari victorioase bravuri în comandarea la arme, de cinci ori ales dictator,... niciodată nu fu ales şi consul. ARSTIA, PLUT. 335/17. Cei care scăpară din măcel..., fugiră şi se închiseră în mănăstirea Tismana, unde susţinură un asediu victorios contra trupelor lui Leon Vodă. XENOPOL, I. R. VI, 46. Acel care a suferit şi a pierdut mai mult în războiul victorios, acela a avut mai mult de suferit şi de pierdut de pe urma puternicilor aliaţi. ARH. OLT. V, 83. Au luptat peste tot locul alături de viteazul consacrat, vestitul Ioan Huniade, în multele lupte victorioase ale aceluia. DRĂGANU, ROM. 372, cf. JOJA, s. L. 170. Slăbirea şi apoi înlăturarea stăpînirii tătare s-a realizat în urma luptei victorioase duse de popoarele subjugate. IST. ROM. II, 141. La înapoierea în cetatea de scaun, după expediţia victorioasă, are loc... o slujbă religioasă, ib. 508. După o luptă victorioasă... s-a iscat o ceartă pentru împărţirea obiectelor jefuite. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 44. ♦ (Rar) Care vesteşte o victorie1 (1); de victorie1. Fiecare ostaş dădu acestui semnal victorios sărutarea sa. ASACHI, S. L. II, 167.
     2.     Care a obţinut o victorie1 (2) asupra unui adversar, a unui rival etc. Cf. costinescu, şăineanu. Combate victorios etimonul... d-lor Hîjdău şi Naum. REV. IST. IX, 166, cf. CADE. Desigur, în sport nu poţi fi întotdeauna victorios. SCÎNTEIA, 1977, nr. 10960. 0 (Substantivat) El face pe victoriosul. COSTINESCU. Cînd unul învinge prin însuşirile-i superioare, nu numai că potrivnicul cedează şi-i recunoaşte victoria, dar chiar victoriosul uzează de dînsa cu modestie şi cu generozitate. MARIAN, O. I, 105. E o fire tenace, un perseverent al planurilor interioare, un victorios. PERPESSICIUS, M. I, 70.
     3.     Care s-a afirmat, care s-a impus (în ciuda unor adversităţi). In sînul regimului feudal victorios, vom întîlni la fiecare pas pe celelalte elemente ale societăţii noastre. BARONZI, I. C. I, 116/22. Vedeţi, domnilor, ori pe unde a pătruns reforma, ori pe unde a jucat un mare rol, victorioasă sau învinsă, a avut drept rezultat general, dominant, constant un nemărginit progres, id. ib. II, 92/15. Replică prin o a doua scriere... într-un chip aşa de victorios, încît, de acolo înainte, chiar nobilii sînt nevoiţi să ia doctrinele lui în băgare de seamă. XENOPOL, I. R. χιι, 11, cf. ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., CADE. Vechea înţelegere a poeziei ca experienţă vizuală... rămase şi mai departe victorioasă pînă cînd cercetările lui Th. A. Meyer... reuşiră s-o dizolve definitiv. VIANU, L. u. 137. 0 (Adverbial) Toate celelalte mari opere ale Renaşterii datează, apar oarecum limitate în influenţa lor asupra noastră, în timp ce Shakespeare este purtat victorios către noi prin comprehensiunea lui umană. id. L. u. 69.
     4.     Care este mîndru, satisfăcut de succesul obţinut. Apare victorios şi strălucitor. CARAGIALE, o. III, 66, cf. CADE. Se repezi la bărbat, îl încolăci cu braţele, se lipi de el şi-l porni victorioasă la şatră. VOICULESCU, P. II, 115. Domnul Arghir continuă victorios: - Ce era să caut eu la un medic? VINEA, L. I, 164. Lovi cu palma în masă şi strigă victorios. TUDORAN, P. 77. Băiatul se-ntoarse victorios cu o sticlă, înjaşurată într-un şervet. PREDA, D. 167. ♦ Care exprimă mîndrie, orgoliu pentru succesul obţinut. Pe-aista l-am prins eu, zise băiatul cu un aer victorios,... ridicînd mai sus un cocoşel vînat. HOGAŞ, DR. I, 73. Ii simt prezenţa, victorioasa ei prezenţă, care anihilează tot ce nu-i ea şi al ei. IBRĂILEANU, A. 115. Arhitectul bău tizana astringentă, facînd o grimasă, privit cu aere victorioase de Elvira. CĂLINESCU, B. I. 178, cf. DEX.
     -  Pronunţat: -ri-os. -PL: victorioşi, -oase.
     -  Din lat. victoriosus, -a, -um, fr. victorieux.
2671
VICTORIOSAMENTE
-486-
VID
     VICTORIOSAMENTE adv. (învechit, rar) în mod victorios. Cf. costinescu, sfcii, 198.
     -     Pronunţat: -ri-o. - Şi: victorioseménte adv. COSTINESCU.
     - Din fr. victorieusement, it. vittoriosamente.
     VICTORIOSEMÉNTE adv. v. victoriosamente.
     VICTUÂLII s. f. pl. (Latinism învechit) (Provizii de) alimente. Principele care va cere ajutoriul celuilalt să dea de la ţara sa victualiîle pentru cîtă oaste va fi chemat el în ajutoriu. BARIŢIU, P. A. I, 33. Amploiaţii... smulg de la el tot feliul de viptualii, apoi îi despoaie şi de bani. id. ib. 476, cf. STAMATI, D., GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Aga... este în acelaş timp şi intendentul general al comerţului, avînd îndatorire de a inspecta pieţele publice, a examina măsurile şi greutăţile şi calitatea tuturor victualiilor expuse spre vînzare. N. A. BOGDAN, C. M. 95. Turcia cere victualii şi obiecte din industria moldo-valahă. id. ib. 123, cf. SCRIBAN, D.
     - Pronunţat: -tu-a-. - Şi: viptualii s. f. pl.
     - Din lat. victualia. - Viptualii: prin apropiere de vipt.
     VICUL s. n. v. viscol.
     VICULÎT, -Ă adj. v. viscolit.
     VICULITTJRĂ s. f. v. viscolitură.
     VICUNA s. f. 1. Animal rumegător din genul lamei2, cu blană moale şi fină, de culoare galben-roşcată, care trăieşte în regiunile muntoase ale Americii de Sud; vigonie1 (1) (Lama vicugna). Cf. ENC. rom. iii, 46, enc. agr., ltr2. El a adus o contribuţie deosebită la salvarea de la dispariţia totală a vicunei, rumegător din specia lamei. SCÎNTEIA,
 1976, nr. 10, cf. dcr.
     2. Păr1 de vicuna (1). Cf. ltr2.
     - Pronunţat: vi-cù-nia.
     - Din sp. vicuna.
     VID, -Ă adj., s. η. I. Adj. L (Despre spaţii, recipiente etc.) Care nu conţine nimic sesizabil, vizibil, nici un corp solid sau lichid; care este lipsit de conţinutul său obişnuit; gol. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D., DSR, DREV. 0 F i g. Nu ştiu care-ndemn spre dînsa mă atrage nencetat: împle vidul întunerec ăstui suflet dezolat. HELIADE, O2. IV, 580. Planul nu e decît formă vidă în care urmează să fie turnat un conţinut brut. REV. FIL. 1971, 237. 0 (Mat.) Mulţime vidă = mulţime (4) care nu conţine nici un element. Cf. ltr2 xi, 325, M.D. ENC., DREV.
     2.    (Filoz.; despre spaţiu) Care se presupune că nu este ocupat de materie. Atomiştii antici (Democrit, Epicur) considerau spaţiul ca un receptacul vid, infinit al atomilor materiali, în timp ce Aristotel îl considera ca suma locurilor pe care le ocupă corpurile. DER IV, 467.
     3.    (Fiz.; despre spaţii închise) Care nu conţine materie ponderală, care conţine foarte puţine particule materiale. Fiecare moleculă de eter în vibraţiune... oscilează într-un spaţiu mai mare decît volumul ocupat, aşa că molecula este cuprinsă de un spaţiu vid. CONTA, O. F. 513, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
     4.    F i g. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de gînduri, de idei, de sentimente. Obosit îmi plec capul vid de gînduri pe umărul drept. ANGHEL, PR. 105. Livid, posac şi plin de sine, scorţos şi taciturn,... vid şi important, bătrînul îşi proporţiona darea mînii... după situaţia precisă a colegilor săi mai tineri. LOVINESCU, S. II,
 169, cf. dex, drev. ♦ (Despre ochi) Lipsit de expresie. Ochii vizi înconjuraţi de nişte ochelari cu cercuri negre... priveau
 fară să adune soarele în ei. ANGHEL, PR. 79.
     5.     (Despre idei, noţiuni etc.) Care este lipsit de înţeles, de semnificaţie, de conţinut. Am stors mult astă vorbă, şi-aflatu-o-am tot vidă, Ş-am aruncat-o-ncolo, ca pe o scoarţă-aridă Ce buzele umane o tot resug în van. HELIADE,
 O. I, 113, cf. CADE. Estetica fară critică este vidă, critica fară estetică este oarbă. VIANU, L. R. 147. Tendinţa de a da moralei un conţinut, de a arăta importanţa sentimentului, de a depăşi intelectualismul şi formalismul uscat şi vid al docti’inei morale kantiene e binevenit. RALEA, S. T. II, 255. Trăieşte în universul... descărnat, vid al cuvintelor. V. ROM. iulie 1973,152.
     6.     (Despre locuri sau aşezări omeneşti) Care nu este populat, care nu este locuit, v. p u s t i u (14). Cf. dex. Un loc, un ţinut vid. DSR. 0 F i g. Kogălniceanu şi prietenii săi nu şi-au croit programul într-un spaţiu vid. Vorbiseră şi alţii, pînă la 1840, de necesitatea de a aşeza la temelia creaţiei seva nutritivă a realităţilor naţionale. IST. LIT. ROM.
 II, 416. Intre un geniu precedent şi altul care-i succede nu există spaţii vide; viaţa literară, ca şi cea biologică, cuprinde tipare obişnuite şi ieşiri excepţionale din aceste tipare. CONSTANTINESCU, s. i, 150.
     II.    S. n. 1. (Filoz.) Spaţiu despre care se presupune că nu este ocupat de materie. Democrit... a alcătuit universul din patru principii, şi anume: vidul, atomii sau plinul, mişcarea şi trebuinţa. CONTA, O. F. 511. Materialiştii zic că nu există vid, că orice loc în univers e împlut cu materie. EMINESCU, ap. CĂLINESCU, O. XIII, 30. Leucip şi Democrit au formulat concepţia atomilor indivizibili şi nemuritori care se mişcă în vidul nesfirşit. MARINESCU, P. A. 31. Democrit admite două principii necesare pentru orice existenţă: atomii şi vidul. id. ib. In ce priveşte teoria vidului, nu numai materialiştii, dar chiar spiritualişti ca Leibniz resping ideea unui vid. CĂLINESCU, O. XIII, 30.
     2.     (Fiz.) Spaţiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sînt extrem de rarefiate; stare de rarefiere a unui gaz, realizată într-un spaţiu închis; vacuum. Toate corpurile cad deopotrivă de repede în vid. PONI, F. 19. S-a luat greutatea apei în vid. CLIMESCU, A. 209, cf. ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., CADE. îl strigă de jos, de lîngă pompa de făcut vid. CĂLINESCU, c. N. 95, cf. SCRIBAN, D. Această temperatură de fierbere... scade în vid. ENC. ΤΕΗΝ. I,
 302.  Pătrunderea aerului cu viteză prin tuburile înclinate... formează un vîrtej în centrul căruia domneşte un vid relativ. ib. 317, cf. NOM. MIN. I, 58. Vidul se poate realiza într-un exsicator cu ajutorul unei trompe de apă. MAC ARO VICI, CH.
 102.  Sunt oameni cari pot să fiarbă - fară de-a avea în acelaşi timp şi căldură: ca apa în vid. BLAGA, Z. 12, cf. DT. Împreună cu progresele tehnicii vidului, această dezvoltare a permis studiul sistematic al descărcării electrice în gaze rarefiate. SANIELEVICI, R. 11. In vid, vaporizarea unei cantităţi mici de lichid este aproape instantanee. CIŞMAN, FIZ. I, 407, cf. II, 339, LTR2, dl, dp, dm, DER. Vidul din ventuză este provocat prin flambarea interiorului. ABC SĂN. 385. Starea de „vid absolut”, adică absenţa completă a substanţei, este imposibil de realizat pe cale experimentală.
 D. FIZ., cf. M. D. ENC., DEX, DREV. 0 Vid barometric = vid (II 2) din spaţiul de deasupra mercurului într-un barometru cu mercur. Cf. cade, dt, ltr2, dl, dp, dm, drev.
     3.     Spaţiu dintre corpurile cereşti în care nu se află particule materiale. Aerul atmosferic refractă razele luminoase care-i vin de la stele. într-adevăr, aceste raze, trecînd din vid în aer şi din straiele aerului mai puţin dense în cele mai mult dense, nu se propag în linie dreaptă, ci sînt refractate. DRĂGHICEANU, C. 22, cf. CADE. Un vid foarte bun, practic perfect, se găseşte în spaţiul din afara atmosferei terestre (spaţiul cosmic). DER.
     4.     (Rar) Pustiu (I 3). Du-te, piei..., Derîpă-te în hazarde ş-ale vidului pustie, Ca departe de la mine, destinul duce să-ţi fie, Răul a te domina. HELIADE, O. I, 292, cf. ALEXI, w.
2679
VID
-487-
VIDANJOR
 Se ghiceşte şi aici... vidul acela resimţit, iarna, în oricare staţie climaterică. CAMIL PETRESCU, T. II, 63. Sfîşietoare amieze de primăvară ale vidului ieşan! Nimeni pe străzi. teodoreanu, M. u. 50. 0 E x p r. A face vid în jurul său = a îndepărta, a elimina pe oricine din preajma sa. A face vid în sinea lui = a nu se mai gîndi la nimic. Se prăbuşi deodată în aşternut şi rămase nemişcat, ca în zilele de vacanţă cînd facea vid în sinea lui şi zăcea voluptuos pe un stog de fin. VINEA, L. I, 55.
     5.     Spaţiu gol privit de la înălţime. V. a b i s, hău. Senzaţia căderii în vid e aşa de vie, încît simţi cum se taie respiraţia. BART, S. M. 41. Pe vîrful muntelui fiind, cea mai scumpă îndeletnicire a lor [a caprelor negre] se pare că e tentarea celorlalte fiinţe de a se arunca în vid. BOGZA, c. O. 351. Mintea omului are oroare de vid, ceea ce este încă inexplicabil. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 30, 22/1. 0 L o c. a d v. In vid = a) suspendat în aer. Se reîntorcea şi mai trist... reluîndu-şi locul pe inelul ce se clătinase o clipă în vid pe prepeleacul de lemn, unde se legăna, ca un echilibrist pe inelul aninat. ANGHEL, PR. 43. întinse cu hotărîre mîna spre receptorul de pe măsuţă, dar numaidecît
 o lăsă... să spînzure în vid. VINEA, L. I, 57, cf. DEX; b) (pe lîngă verbul „a privi”) fară ţintă, cu privirea fixă. Ochii îndobitociţi privesc în vid. ANGHEL, PR. 34. Rina privea un punct fix în vid. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 236. Ana îşi pipăi colierul de la gît şi privi în vid. C. PETRESCU, C. V. 226, cf. DEX; c) în zadar, în van, fară rost. Ani şi ani... m-am zbătut în vid pentru neant. M. I. CARAGIALE, C. 105. Aparatul funcţionează în vid, ca o maşină ce huruie fară să macine ceva. LOVINESCU, C. VII, 56. Pe nevasta lui o iubeam în vid. GALACTION, O. 100. Multe faţade de aparentă prosperitate sînt clădite astăzi, în regatul italian, în vid. RALEA, S. T. I, 311, cf. DEX.
     6.     Ceea ce lipseşte ca un lucru să fie întreg, complet; lacună. Se vede că atuncea se întîmplă vreun duel şi fostul domn îndeplini prin acel ofis vidul legislaţiei. ROM. LIT. 4002/6. La originea ei [a corupţiei] se află indivizii întrepizi, dornici de îmbogăţire rapidă..., ca şi vidul legislativ. RL 1998, nr. 2 463, 1/2. ♦ Absenţă a unor partide politice, a unor oameni politici capabili să facă faţă unei situaţii. Acest vid de putere politică s-a stabilit imediat după revoluţia din decembrie. RL 1998, nr. 2 505, 3/1. a Dispariţia liderului ţărănist lasă un mare vid politic.
     7.     F i g. Absenţă provocată de dispariţia cuiva, care este simţită ca o pierdere ireparabilă. Cf. dex.
     8.     F i g. Caracterul a ceea ce este lipsit de conţinut, de valoare. De aci şi sentimentul eşecului, al vidului unei anumite epoci a vieţii, cînd la sfîrşitul ei nu s-a cristalizat încă o concluzie de viaţă substanţială şi hotărîtoare. VIANU, L. u. 239.
     9.     F i g. Caracterul a ceea ce este lipsit de idei, de sentimente, de profunzime. Crezuse că îl pricepe, că vede vidul şi uscăciunea din el. DEMETRIUS, A. 325. Nu cunoştea vidul sufletesc al oamenilor. PREDA, C. I. P. III, 180. Vidul lor spiritual... nu mai trezeşte nici un ecou sau măcar vreun interes de circumstanţă. CONTEMP. 1974, nr. 18, 10/5.
     10.    F i g. (Caracterul a) ceea ce este inutil, zadarnic, van. Şi vidul ce-n el simte dispare-atunci, se duce Cînd un fior străbate în peptul tău divin. R. IONESCU, C. 116/16. Ne-am uitat deodată după dînsa; a trecut ducînd cu ea tot vidul vieţilor zgomotoase şi zadarnice. PAPADAT-BENGESCU, O. I,
 90. Apoi va pleca - unde, nu ştia. Din această nesiguranţă avea mereu mai accentuat în ea acel vid, acea teamă. id. ib.
 II, 355. Nu există... om mare şi folositor care să nu se reculeagă la timp din ameţeala vidului pentru a-şi afirma voinţa de a fi şi de a dura în faţa neantului şi caducităţii universale. LOVINESCU, s. I, 250. De două luni nu poate scăpa de senzaţia aceasta a vidului. C. PETRESCU, C. V. 260.
Situaţia sa de episcop era aceea a unui episcop... al unei biserici cu drepturile suspendate în vidul promisiunilor. BLAGA, G. 49, Cf. DREV.
    -  Pl.: vizi, -de.
    -  Din fr. vide.
    VIDA1 vb. I. T r a n z. (Rar) 1. (Complementul indică recipiente) A face să-şi piardă complet conţinutul (lichid, solid etc.); a goli, a deşerta. Cf. alexi, w. A vidat lada de porumb. SEVERIN, S. 143, cf. CADE, SCRIBAN, D., DN3, DSR.
    2.     (Fiz.) A realiza vid (II 2) într-un spaţiu închis, a elimina gazele conţinute de un recipient. Cf. marian - ţiţeica, fiz. i, 178, M. D. ENC., DEX, DN3.
    3.     F i g. (Complementul indică idei, noţiuni etc.; urmat de determinări introduse prin prep „de”) A lipsi, a priva (de înţeles, de semnificaţie, de conţinut). Principiile directoare nu par a mai fi judecăţi ci prejudecăţi - cel mai adesea vidate de raţiune. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 26,16/1.
    4.     F i g. (Complementul indică conflicte, incidente, litigii etc.) A face să înceteze; a termina, a sfîrşi, a încheia. Cf. ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Doreşte... să videze conflictul, neînţeles după el, între Franţa şi Italia. RALEA, S. T. I, 304.
    -  Prez. ind.: videz.
    -  Din fr. vider.
    VIDA2 vb. I. T ranz. (învechit, rar, în Transilv.) A vidima. gheţie, r. m.
    -  Prez. ind.: videz.
    -  Cf. v i d i m a.
    VIDAM s. m. (în evul mediu) Nobil care deţinea o feudă într-un domeniu episcopal şi care avea temporar atribuţii juridice sau militare. Cf. poen. - aar. - HILL, v. ii, 8092/22. Bată-l vina! Ce-i pricina Că vidamul de Conflans Tot pîndeşte, Urmăreşte Pe-o copilă cu colan? NEGRUZZI, S. II, 106, cf. DN3.
    -  Pl.: vidami.
    -  Din fr. vidame.
    VIDANGER s. m. vidanjor. VIDÂNIE s. f. v. vedenie.
    VIDANJ s. n. Vidanjare. Toate lucrările de acest fel trebuie să aibă căile de acces necesare pentru ca autocisterna de vidanj să poată ajunge cît mai aproape de căminul din care se extrage nămolul. LTR2, cf. DN3.
    -  PL: vidanjuri.
    -  Din fr. vidange.
    VIDANJA vb. I. T r a n z. A goli, a curăţa haznalele, latrinele, gurile de scurgere etc. Cf. DL, M. D. enc., dex, dn3.
    -  Prez. ind.: vidanjez.
    -  Din fr. vidanger.
    VIDANJARE s. f. Acţiunea de a vidanja şi rezultatul ei; vidanj. Cf. DL. Operaţia se execută în general mecanizat, cu ajutorul autovidanjoarelor (autocisterne cu instalaţie de vidanjare). DP, cf. DEX, DN3.
    -  PL: vidanjări.
    -  V. vidanja.
    VIDANJOR s. m. Persoană care se ocupă cu vidanjarea haznalelor, gurilor de scurgere etc. Cf. nom. prof. 77, LEG. EC. PL. 301, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  PL: vidanjori - Şi: (rar) vidangér s. m. NOM. PROF. 77.
    -  Din fr. vidangeur.
2688
VIDAR
-488-
VIDEODISC
    VIDAR s. m. (Regional) Numele unei specii de ciocănitoare (Diyobates) (Sviniţa - Orşova). Cf. băcescu, păs. 173.
    -  PL: vidări.
    -  Cf. vîrdare.
    VIDARĂ s. f. v. videre.
    VIDARE1 s. f. Acţiunea de a v i d a şi rezultatul ei.
    1. (Rar) Golire. Cf. vida (1). Cf. dn3.
    2.     (Fiz.) Operaţie de îndepărtare a gazelor dintr-un recipient, în scopul obţinerii vidului (II 2); vacuumare (2). Cf. vida (2). Cf. SANIELEVICI, R. 154. Vidarea se realizează cu pompe de vid. ltr2 xviii, 483, cf. dp, M. D. ENC. 993, dex, dn3, DSR.
    -  PL: (rar) vidări.
    -  V. vida.
    VIDARE2 s. f. (învechit, rar, în Transilv.) Vidimare. gheţie, r. m.
    -  V. vida2.
    VIDAROÂSĂ s. f. v. vederos.
    VÎDĂ s. f. (Regional) Persoană obraznică ce se amestecă în afaceri care nu o privesc (Sîngeorz-Băi). paşca, gl.
    -  PL:?
    -  Etimologia necunoscută.
    VIDARĂ1 s. f. v. videre.
    VIDARĂ2 s. f. v. vidră.
    VIDEĂNIE s. f. v. vedenie1.
    VIDÉNIE s. f. v. vedenie1.
    VIDEO1 adj. invar. Care se referă la tehnicile şi sistemele de înregistrare, de transmisie, de reproducere etc. a imaginii sau a semnalelor de televiziune; care foloseşte aceste tehnici sau aceste sisteme. Cf. dn3, dcr. Recent, după bucata care a dat titlul acestui album, a fost turnată o producţie video, unde noul dans... ocupă un loc de cinste. CINEMA, 1984, nr. 10, 12. Tehnica video şi informatica şi-au găsit un nou şi fertil teren de conlucrare, ilustrînd astfel posibilităţile existente de colaborare privind stocarea şi prezentarea informaţiilor. RL 1988, nr. 13521, cf. DEX2. Intenţionează să lanseze pe piaţă o casetă video. RL 1997, nr. 2314. Aşa... spune pe toate posturile video şi audio ministrul Transporturilor, ib. nr. 2326. Robotul va fi controlat de chirurgi, care-i vor putea observa activitatea prin intermediul unui monitor video. ib. 2000, nr. 3136. Banda video a fost încredinţată avocatului, ib. nr. 3198. Aici era instalat un adevărat studio video cu aparatură din cea mai sofisticată: cameră de luat vederi, calculator..., aparate de procesare a imaginilor etc. ib. 2001, nr. 3285. Prima redare cinematografică reuşită a ,,aventurii ” în care se află consumatorul de jocuri video. ib. nr. 3350. 0 (Adverbial) S-a realizat prima operaţie de colecistectomie... care a fost transmisă din sala de operaţie, ib. 1993, nr. 960.
    -  Pronunţat: -de-o.
    -  Din fr. vidéo, engl, video.
    VIDEO2- Element de compunere care înseamnă „imagine”, „vizual” şi care serveşte la formarea unor substantive ca: videocasetofon, videoînregistrator etc. Cf. DER, FORM. CUV. I, 259, M. D. ENC., DEX2, L. ROM.
1977,  272, DN3, L.ROM. 1981, 304.
    -  Pronunţat: -de-o-.
     -     Izolat, prin analiză, din împrumuturi ca videocasetă, videofrecvenţă, Videotelefon etc.
     VIDEO3 subst. invar. (Familiar) Videocasetofon. Vînd video... sigilat, preţ avantajos. RL 1993, nr. 965.
     - Pronunţat: -de-o-.
     - Prescurtare de la videocasetofon.
     VIDEOCĂMERĂ s. f. Cameră de luat vederi, v. c a m e r ă. Cf. DCR. Robot submarin... dotat cu o videocameră. în L. ROM. 1989, 471.
     - Pronunţat: -de-o. - PL: videocamere.
     - Video2- + cameră.
     VIDEOCANĂL s. n. Canal de televiziune sau de altă instalaţie video1.
     - Pronunţat: -de-o-. - PL: videocanale.
     - Din germ. Videokanal.
     VIDEOCAPT0R s. n. (în sintagma) Tub videocaptor = tub electronic esenţial în sistemul de televiziune pentru transformarea imaginii în semnale electrice. Pentru mărirea sensibilităţii tuburilor videocaptoare moderne, în construcţia şi în funcţionarea lor s-au adus unele îmbunătăţiri. LTR2, cf. DN3, DEX2.
     - Pronunţat: -de-o. - PL: videocaptoare.
     - Din fr. vidéocapteur.
     VIDEOCASETĂ s. f. Casetă care conţine bandă magnetică utilizată pentru înregistrarea imaginii şi a sunetului. Noul mod de a povesti - prin sunete şi imagini -pe care cinematograful, televiziunea, videocasetele şi imaginea tridimensională îl vor impune definitiv... va căpăta, în curînd,... prerogativele unei incontestabile suveranităţi estetice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 21/1. Videocasetele ne-au apropiat acest moment, dar pînă a ajunge la mult visata „cinematecă personală”... mai avem de aşteptat. CINEMA, 1973, nr. 3, 8. Cunoscuta firmă japoneză de produse electronice „Soni” a realizat pentru uzul persoanelor care călătoresc cu autovehicule, un aparat compact de redare a imaginilor TV imprimate în prealabil pe videocasete. SCÎNTEIA, 1979, nr. 11323, cf. DCR, DEX2.
     - Pronunţat: -de-o. - PL: videocasete.
     - Din fr. vidéocassette, engl, vidéocassette.
     VIDEOCASETOFON s. n. Aparat utilizat pentru înregistrarea şi reproducerea videocasetelor. Videocase-tofonul şi-a găsit o aplicaţie cu totul aparte în Japonia. SCÎNTEIA, 1974, nr. 9892, cf. DCR, dex2. Poliţiştii au găsit în timpul percheziţiei un adevărat arsenal de aparatură electronică (videocasetofoane, staţii de amplificare, combine muzicale). RL 2001, nr. 3290.
     - Pronunţat: -de-o-, — PL: videocasetofoane.
     - Video1- + casetofon.
     VIDEOCLÎP s. n. Scurt metraj cu caracter artistic sau publicitar, turnat în sistemul video1. Cf. L. rom. 1989, 471. A participat la realizarea unui videoclip al formaţiei engleze Sex Pistols. RL 1997, nr. 2314. în ţară s-a jacut cunoscut după ce pe postul „Atomic TV” a rulat videoclipul unei piese realizate împreună cu trupa Endless Zone. ib. nr. 3401.
     - Pronunţat: -de-o. - PL: videoclipuri.
     - Din fr. vidéocïip.
     VIDEODÎSC s. n. Disc pe care sînt înregistrate programe autovizuale care pot fi reproduse pe ecranul unui televizor. „Marea videoenciclopedie a animalelor” este prima lucrare de acest gen realizată în Japonia şi se
VIDEOFON
-489-
 VIDIC
   compune dintr-un set de opt videodiscuri pe care sînt înregistrate imaginile şi sunetele emise de animale din toate regiunile lumii. RL 1988, nr. 13521.
   -  Pronunţat: -de-o. -Pl.: videodiscuri.
   -  Din fr. vidéodisque, engl, videodisc.
   VIDEOF0N s. n. Videotelefon. Se prevede că, pentru particulari, „videofonul” va fl larg răspîndit în jurul anului 1980. contemp. 1965, nr. 24, 9/7, cf. SCL 1976, 537, dn3,
   DCR, DEX2.
   -  Pronunţat :-de-o-. - PL: videofoane.
   -  Din fr. vidéophone, engl, videophone.
   VIDEOF0NIC, -Ă adj. Referitor la videofon, prin videofon. Cf. dex2.
   -  Pronunţat: -de-o-. -PL: videofon ici, -ce.
   -  Din fr. vidéophonique, engl, vidéophonie.
   VIDEOFONÎE s. f. Sistem de transmisie a imaginii şi a sunetului prin cablu telefonic. în prezent, în unele ţări..., funcţionează, în mod experimental, staţii publice de „videofonie”. CONTEMP. 1965, nr. 24, 9/7, cf. DCR, SCL 1982, 506, DEX2.
   -  Pronunţat: -de-o-.
   -  Din fr. vidéophonie, engl, videophony.
   VIDEOFRECVENŢĂ s. f. Fiecare dintre frecvenţele cuprinse în spectrul semnalului de imagine al unui canal de televiziune. Cf. ltr2, dp, m. d. enc., dex, dn3.
   -  Pronunţat: -de-o-. - PL: videofrecvenţe.
   -  Din fr. vidéofrequence, germ. Videofrequenz.
   VIDEOINTERVÎU s. n. Interviu realizat prin tehnici video1. Lucrează la o serie de videointerviuri. în L. ROM. 1989,471.
   -  Pronunţat: -de-o-. - PL: videointerviuri.
   -  Video2- + interviu.
   VIDEOMAGNETOF0N s. n. Aparat care înregistrează imaginea şi sunetul pe o bandă magnetică şi le reproduce pe un ecran de televiziune. Cf. dex2.
   -  Pronunţat: -de-o-. - PL: videomagnetofoane.
   -  Video2- + magnetofon.
   VIDEOTÉCA s. f. 1. Colecţie de videocasete. Cf. L. ROM. 1977, 272. în Franţa a fost creată prima videotecă. Ea pune la dispoziţia amatorilor peste 700 de filme celebre, de la începuturile cinematografiei şi pînă în zilele noastre. scînteia 1979, nr. 11367, cf. DCR, dex2.
   2. Mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea videocasetelor. Cf. DEX2.
   3. încăpere în care se păstrează şi se vizionează videocasete. Cf. DEX2.
   -  Pronunţat: -de-o-. -PL: videoteci.
   -  Din fr. vidéothèque.
   VIDEOTELEFON s. n. Aparat bazat pe principiul videofoniei, care permite interlocutorilor să se vadă în timpul convorbirilor telefonice; videofon. Videotelefonul este pus în funcţiune: în faţa lor - un microfon, o cameră de televiziune şi un televizor cu ecran mare. Trebuie precizat... că asemenea centrale de Videotelefon nu există încă. SCÎNTEIA, 1961, nr. 5177, cf. dn3, dcr, dex2.
   -  Pronunţat: -de-o-. -PL: videotelefoane.
   -  Din fr. vidéo-téléphone, engl. Videotelephone.
   VIDER s. η. v. videre.
     VIDERA s. f. v. videre.
     VIDERE s. f. (Transilv., Maram. şi prin Bucov.)
 1.  Vadră (1). Cf. LB. „Şuba” are lungime potrivită, ca să ajungă cu „ videra” în apă. PRIBEAGUL, P. R. 62, cf. BL VI,
 192,   CONV. LIT. XX, 1021, vaida, jahresber. vi, 82. De mine, batăr odată; Să cari cu iderea apă. ŢIPLEA, P. P. 71, cf. CABA, SĂL. 102, com. din TĂRCĂIŢA - BEIUŞ. Nu bea zinu cum să-l beie, Da ia zidera de toartă Ş-o răstoarî-n gur-odată. T. PAPAHAGI, M. 107. Ugeru, ca zideru, Ţîţele, ca buciumu. ARH. FOLK. I, 202. Nu mă da la cel sărac, Că-m dă fin cu furcuţa Şî sare cu lingura Şî apa cu vidăra. ib. VI, 205, cf. izv. XVI, 276, coman, gl., cv 1949, nr. 3, 34, CHEST. II460/345, 356, 465, 464/266, 375, alr 1690/337, ib. 706/257, 270, 280, 305, 320, 333, 337, 339, 341, 343, 345, 347, 350, 351, 355, 357, 359, 360, 363, ib. 794, alr il/l h 288/279, alr ii 2 554/219, 260, 272, 279, 284, 325, 334, 346, 349, 353, 365, 3 396/365, 3 545/334, 4 122/272, alr 11/95, alr SN IV h 1 040, L. ROM. 1959, nr. 5, 72, com. din BILBOR — BORSEC, A I 12, 13, 17, 20, 21, 22, 23, 26, 31, 34, 35, 36, v 15, lexic reg. 73, ii, 109, mat. dialect, i, 150, 198, 204, GLOSAR REG., TEAHA, C. N. 280. Du-te, bade, în grădină, Că-i viderea la fintînă Şi paharul lîngă ie, la-ţi, bade, apă şi be. FOLC. TRANSILV. I, 302, cf. II, 621.
     2. Vadră (2). Voi da banii cu mierţa Talerii cu viderea. PRECUP, P. 44. Cu vin roşu strecurat, Cu videra măsurat. arh. folk. I, 178, cf. alr sn iv h 1 031/279, h 1 032/279.
 ♦   (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitatea corespunzătoare unei videre (2). Jupîne crîşmar betrin. Dă-mi vreo trei videri de vin Să-ţi dau trei galbini. REV. CRIT. ii, 266.
     -      PL: videri şi videre. - Şi: viderăvvidără, vidire (cv 1949, nr. 3, 34, alr i 706/270, 320, 357, 794/51, 59, 270, 280, 283, 298, 302, 320, 341, 357, 360; accentuat şi: vidire, lb), vidiră (glosar reg.), vidară (com. din bilbor -borsec, glosar reg.), védere (alr i 706/305, 794/305, alr sn iv h 1 040/310), véderà (alr i 794/290, A i 34), védira (teaha, c. N. 280) s. f., véder (alr i 794/295), vider s. n., vidră (alr ii 2 554/365, 3 396/365, alr sn iv h 1 040/365), virdră (a v 15, glosar reg.) s. f.
     -      Din magh. veder, vödör (dial, vidër, vider, vöder). Cf. v a d r ă.
     VÎDEŞ s. n. (Prin Mold.) Plug de lemn. Văd că şi pe la noi s-au înmulţit mereu ranţurile..., totuş sînt şi mulţi cari-şi fac arătura cu îmbrăzdarele cele vechi, de lemn, cari se mai numesc şi videşe. FURTUNĂ, ap. PAMFILE, A. R. 39.
     -  PL: videşe.
     -  Etimologia necunoscută.
     VIDÎC s. n. (învechit, în Transilv. şi prin Maram.) Ţinut (II 3); comitat; district. Să grăiţi acelui nemiş mare, lui Ianăş, ce ţine vidicul dumilor voastre pre acole, ca să slobodzească pre feciorii noştri (a. 1593 - 1597). ROSETTI, Β. 50. Bilţă Toma, juratul din Maramureş, din vidicul de sus, eu scriu multă sinătate şi voie bună (a. 1602 - 1617). id. ib.
 72. Scriem viiaţă şi multă sănătate pre iubitului priiatenului nostru, marele domn şi birăul oraşului Bistriţei şi a hidicului Bistriţei (a. 1616 - 1631). id. ib. 85. Dacă s-au spus că-s den idicul domniii tal[é\, noi i-am lăsat numai să se împac[o\ cu acei omini (cca 1638). IORGA, D. B. I, 66. Iacob, giurat di vidig de sus (a. 1639). id. ib. 69. Frate al nostru... în vidicul Măriei tale, în sat în Năsăud (cca 1650). id. ib. 83. în hidecul cetăţiei Bestreţii (cca 1650). id. ib. 87. Eu, Opre Luca, din vidicul Secmariului,... am cumpărat aceasta sfîntă carte (a. 1707). id. S. D. XVII, 112. Saşii din vidicul Braşevului era osebiţi cu cădinţele de ceialalţi sasi. ŞINCAI, O. I, 524. Prin tăria acestei scrisori îi dăm putere de la fîeştecare preot al besericilor româneşti din mai sus zisele comitaturi, vidicuri şi scaune secuieneşti şi săseşti, de a lua un florint. id. ib. III, 59. Ogorul se lucră după obiceiul
2721
VIDICAN
-490-
VIDRĂ
locurilor, adecă în unele vidicuri, ţinuturi sau părţi, pînă ce ară de semînţă, se întoarce de doao ori. ECONOMIA, 28/10. în Ardeal, întră români, în vidicul Chioarului este familie nemeşească a Costineştilor. MAIOR, IST. 158/7, cf. DHLR II, 542, BL IV, 123, D. POP, M. 155, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. 1, 51, scl, 1960, 616, 618, tamâs, et. wb.
    -  Pl.: vidicuri - Şi: vidig, hidic, idic, hidéc s. n.
    -  Din magh. vidék.
    VIDICÂN s. m. (Regional) 1. Provincial (2) (Beiuş). Cf. TAMÂS,^ET. WB. 852, PAŞCA, GL.
    2. (In forma vivican) Flăcău care vine la horă într-un sat vecin; p. e x t. musafir (Agîrbiciu - Huedin). Cf. LEXIC REG. II, 75.
    -  Pl.: vidicani - Şi: vivican s. m. lexic REG. II, 75.
    -  Vidic + suf. -an. - Vivican, prin asimilaţie.
    VIDICÔN s. n. Tub videocaptor în care este folosit efectul creşterii conductivităţii unui material sub acţiunea luminii. Simplicitatea în exploatare a tuburilor de tip vidicon a determinat o utilizare din ce în ce mai largă a lor în instalaţiile de televiziune. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DN3, DEX2.
    -  PL: vidicoane.
    -  Din fr. vidicon, engl, vidicon.
    VIDÎG s. n. v. vidic.
    VIDIMÄ vb. I. T r a n z. (învechit, în Transilv.) A viza; a certifica, a legaliza; (învechit, rar, în Transilv.) a vida2. A mers dînsa la generalul Bem şi l-a rugat ca să-i vidimeze paşaportul spre a se putea întoarce în patria şi la moşia sa. bariţiu, P. A. II, 473. Nu putem vidima copiele fară să avem înaintea ochilor originalité. LM, cf. GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, w. Cererile de stipendii, vidimate de direcţiunea şcolii, vor fi înaintate mitropoliei. Com. din BLAJ.
    -  Prez. ind.: vidimez.
    -  Din lat. vidimare, germ. vidimieren. Cf. fr. v i d i -
m e r.
    VIDIMARE s. f. (învechit, în Transilv.) Vizare; certificare, legalizare; (învechit, rar, în Transilv.) vidare2. Cf. GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W.
    -  v. vidima.
    VIDIMÂŢIE s. f. v. vidimaţiune.
    VIDIMAŢIIJNE s. f. (învechit, în Transilv.) Vizare; certificare, legalizare. Cf. barcianu, alexi, w.
    -  Şi: vidimâţie s. f. alexi, w.
    -  Din germ. Vidimation.
    VIDIRĂ s. f. v. videră. VÎDIRE s. f. v. videre.
    VÎDMĂ s. f. (Regional) 1. Nălucă (1), vedenie (2). De năluciri şi de vidme mintea le painjiniră, Şi pre Dumnezeu în idoli cu mînule lor ciopliră. CONACHI, P. 303, cf. CIHAC, II, 455, ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, DUŞM. 129, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DSR.
    2.     Vrăjitoare, v. v r ă j i t o r. Cf. tdrg, resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Ră soacră ni-am căpătat. Intr-în casă, Ii ca o coasă; Ies în tindă, Ii ca
o vidmă; Ies în prag, Ii ca on drac; Ies   afară, Ii ca o moară.
arh. FOLK. îl, 123, cf. 180.         0 (Ca epitet,  pus  înaintea
termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Poate n-ai ştiinţă ce vidmă de fată e aceea: cînd vrea, se fa-
ce pasere măiastră, îţi arată coada, şi ie-i urma dacă poţi, creangă, O. 110. 0 C o m p u s: Vidma-pădurii = mama-pădurii, v. m a m ă (III). O altă fiinţă mitologică, de care se tem toate mamele ce au copii mici, e muma-pădurii, numită şi vidma-pădurii. CANDREA, F. 165, cf. PAMFILE, DUŞM. 212, DL, DM, DEX.
     - PL: vidme.
     - Din ucr. BiAbMa.
     VÎDOM adv. (Prin Transilv. şi prin Maram.; în
 1   o c. a d v.) De vidom = de tot, definitiv, în întregime. L-o tăiat de vidom. PAŞCA, GL. Şi-a tăiat degetu de vidom. LEXIC REG. II, 114.
     -      Etimologia necunoscută. Cf. ucr. bîaomo, „(în mod) vizibil”.
     VIDOM0STIE s. f. (învechit, în Mold.) Listă, tabel, inventar; buletin, catalog. Dipartamentul pricinilor dinlăuntru va trimete şi vidomostie de preţurile ce să politicesc la pruducturi şi materialuri, BULETIN F. (1833), 482/22. Despre alcătuirea vidomostiilor pe trilunii şi a ecstracturilor pe întreg an, pentru tot feliul de dele (cca 1837). CAT. MAN. I, 68. Vidomostie de venitul zăciuirilor ce s-au dat de dajnicii tîrg Dorohoi (a. 1846 - 1851). GHIBĂNESCU, S. I. xii,
 112.  Vidomostie de semănăturile cartoflelor în primăvară. IONESCU, C. 249/11. Vidomostia lemnelor de foc şi de binale. id. ib. 249/24, cf. TDRG, CADE.
     - PL: vidomostii.
     - Din rus. Be/ioMocTb.
     VIDRĂ1 s. f. I. 1. Mamifer carnivor semiacvatic din familia mustelidelor, cu corpul acoperit cu blană deasă, de culoare castanie-roşcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliţă, care trăieşte pe malurile împădurite ale nurilor, hrănindu-se mai ales cu peşte; lutră, (regional) dihor de apă (Lutra vulgaris). Odînăoară un blănariu în meşterşug isteţ pre altul în conoştinţă prostatec au amăgit şi în loc de piiele de breb i-au vîndut blană de vidră. CANTEMIR, 1.1.1, 68. Sînt acolo brebi şi vidre şi alte jiganii multe. HERODOT2, 224, cf. KLEIN, D. 455, BUDAI-DELEANU, LEX., I. GOLESCU, C., VALIAN, V., ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 455. Toate jivinele... îl cunoscură pe dînsul de stăpîn. Viezurii cu perii suri,... jderii pădureţi cu blana ruginie, deasă, moale şi frumos netezită şi vidrele colţate de pe malul bălţilor. ODOBESCU, S. III, 185. Vidra e cunoscută ca cea mai lacomă mîncătoare de peşte. TEODORESCU, P. P. 95, cf. CONV. LIT. XXIII, 346, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Taxa, hotărîtă totdeauna în bani, se socotea pe unitatea de marfa: „un lup”, „o coasă”, „o vidră”. IORGA, C. I. III, 117. Multe mamifere (vidra, jderul de baltă, şoarecii şi guzganii de baltă etc.)... se hrănesc aproape exclusiv cu animale de eleşteu, antipa, P. 55, cf. TDRG. O mulţime de sălbătăciuni populează pădurile şi munţii Răşinariului, între altele urşi, mistreţi, lupi,... iepuri, vidre etc. PĂCALĂ, M. R. 298. Găurile acestea, făcute de vidre..., pot fi mult mai bine făcute de om însuşi. ATILA, P. 136, cf. RESMERIŢĂ, D. Traiul la Hotin pe atunci era destul de ieftin: două chile de grîu costau 1 para...; o blană bună de vulpe o capatai cu 20-30 lei; blana de vidră, 2 aspri; samurul, 8 parale. N. A. BOGDAN, C. M. 53, cf. CADE. Chinezii, meşteri în domesticirea animalelor, se slujesc de vidre... la prins peşte: SIMIONESCU, F. R. 37, cf. 36. Făcu prinsoare să treacă înot lacul... — Cum o să-l treci mă? Ce, eşti peşte? Ori măcar vidră? îl aţîţa acesta. VOICULESCU, P.
 II, 295, cf. DS. E o adevărată domnie a sălbătăciunii. Trăiesc aici ş-un soi anumit de mistreţi. E şi o domnie a vidrelor. SADOVEANU, O. XX, 82, cf. V, 327, cf. ENC. AGR., STOICA, VÎN. 28, SCRIBAN, D. înspre mijlocul apei... era şi un ostrov..., iar restul, mocirlos, se pierdea în stufişuri dese,
2734
VIDRĂ'
 -491 -
 VIE'
 pline numai de raţe sălbatice şi vidre. CAMIL PETRESCU, O.
 III, 271, cf. LTR2, DL, DM, ZOOLOGIA, 178, DER. Au fast puse sub ocrotire unele răpitoare ca: urşii, pisicile sălbatice, vidrele, castorii şi aricii. VÎN. PESC. februarie 1964, 19. In meandre... poţi întîlni vulpi, lupi, mistreţi, vidre. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 28, 12/3, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, HII 80, X 21, XII 287, 300. De-aicipînă la Braşeu Nu-i pruncuţ săleac ca eu, Numa [v]idra din pîrău. ŢIPLEA, P. P. 448. Dzua-s breană la vaduri, Noaptea zidră la cîmpuri. T. PAPAHAGI, M. 116, cf. ALRI 1 170. Vidra mai ştie Sama apelor Şi a vadurilor, Şi ea mi te-a trece, Ca să nu te-nece, Şi mi te-a purta La izvoare reci. POP., în IST. LIT. ROM. I, 53. Inima de vidră crudă e bună pentru atacaţi, să mănînce. GOROVEI, CR. 353. 0 (în descîntece) Bărbăreasa linge pe bolnav în frunte şi zice de trei ori: „Linge vidra puişorii dă frumuşei, dă pistricei; eu ling pă (cutare)... dă deocheturoi”. ŞEZ. IV, 192. Izdat întîmpinat, Nu-ţ dau sînge de nevinovat, Şî-ţ dau cruce şi biserică; La cap, cap de lighian, La inimă, inimă de vidră, La picere, picere de urs. GRAIUL, I, 90. 0 (Ca termen de comparaţie) Bistriţa pentru el nu mai avea taine şi ţinea la adînc ca o vidră. VOICULESCU, P. I, 47. Dacă ştii a înota cît de cît, te învăţ să te cufunzi ca vidra, sadoveanu, o. IX, 403, cf. XVII, 420. înotam ca o vidră şi... eram primul la învăţătură. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 18/4. 0 (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep „de”, pentru a sugerea isteţimea sau iscusinţa, priceperea unei persoane) Vidră de om (de femeie). ARH. olt. xxi, 277. ♦ Epitet pentru o persoană rea, primejdioasă, perfidă. Cf. dr. iv, 791, TEODORESCU, P. P. 479. Vidra necuratului mi-a luat mana vacilor cu farmecele ei. UDRESCU, GL.
     2.    Blană de vidră (II) prelucrată; lutru. Purta căciulă ţuguiată de astrahan şi blană cu guler de vidră. SADOVEANU, O. X, 578. Se strînge în maloteaua de pambriu, îmblănit cu vidră. CAMIL PETRESCU, o. I, 176. Popa era în colţ cu arhimandritul Snagoveanu, pe care-l ajuta să-şi îmbrace giubeaua neagră, îmblănită cu vidră. id. ib. II, 73, Cf. DL, DM, DEX, DSR.
     3.    (în credinţele populare) Fiinţă fantastică înzestrată cu însuşiri supranaturale despre care se crede că trăieşte în apele rîurilor şi ale lacurilor şi care poate pricinui pescarilor necazuri sau îi poate ajuta; iudă. Poporul român de pe malurile Dunării crede în fiinţa unui spirit ce locuieşte în Dunăre, în lacuri sau în mare, avînd diferite înfăţişări. Acest spirit cunoaşte toate rosturile pescarilor şi, prin urmare, îi poate ajuta sau primejdui la tot pasul, în îndeletnicirile lor. Spiritul acesta se cheamă iudă sau vidră. PAMFILE, DUŞM.
 290, cf. DL, DM. Vidra împinge ştiucile şi morunii în matiţe, năvodarii nu pot trage năvoadele, se-neacă. IST. LIT. ROM. I, 217, cf. 213. Şi (cutare), pescar mare,... Pe puiu de vidră-l lega După stîlpul coşiului, La dogoarea focului. Afară da-că-mi ieşia, Şi ochii de-şi arunca, Cam înspre soare-răsare, Vedea pe vidra a mare Din picioare scăpărînd, Din gură văpăi lăsînd. TEODORESCU, P. P. 96, cf. 95. Puiul vidrii îl prindea Şi la Antofiţă îl ducea;... Dar vidra ce-mi facea? In faţa apei se arăta, La Antofiţă striga. PAMFILE, DUŞM. 297. Dar vidra; vezi, ce facea? Faţa apei se ivea, La Antofiţă striga:... Ia, drumul puiului să-i dai, Că eu peşte mare ţi-oi da, De ţi-o mînca şi viaţa Cu năvodarii-alăturea. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 78, cf. 79.
     4.    (învechit; şi în sintagma vidră de apă, valian, v., petri, v., pontbriant, d., conv. lit. xxiii, 346) Castor (Castor canadensis). Cf. LEX. MARS. 192, LB, PETRI, V., LM.
     II.   (Bot.; prin Transilv.) Nume dat unei plante acvatice nedefinite mai îndeaproape. Peste culme s-a uitat, Văzu vidră înflorită Mai frumos de cum şi-a fost. VICIU, COL. 103, cf. 206.
     III.     1. (Regional) Numele unui instrument muzical nedefinit mai îndeaproape (Ciochina - Slobozia). Cf. H vii 107.
     2. (Prin Mold.) Fiecare dintre bucăţile de plută2 (3 b) prinse de partea superioară a sacului (4 a) cu scopul ca acesta să stea bine umflat în apă. Cf. antipa, p. 460.
     -       Pl.: vidre. - Şi: (regional) vidără s. f. alr i
 1 170/840.
     -  Din v. sl. BApd (<EUApd).
     VIDRĂ2 s. f. v. videre.
     VIDREÄNA s. f. art. (Regional) Numele unei melodii populare care se cîntă din tulnic. Cf. pamfile, j. iii, 38.
     -  Vidra (n. pr.) + suf. -eană.
     VIDROÂNE s. f. (Prin Ban.) Vidră' (I 1) femelă. Cf. DDRF. Dar su ’a mea trupină Puiat-a, puiat, Vînată vidroaùe, Galbănă şerpoahe. MARIAN, î. 109, cf. TDRG 1736.
     -  Pl.: vidroane.
     -  Vidră1 + suf. -oane.
     VIDUÎ vb. IV. Refl. (Prin Olt.) = zvidui. Cf. vîrcol, v.
     -  Prez. ind.: viduiesc.
     VIDUITÂTE s. f. 1. (învechit, rar) Văduvie (1). Cf. PROT. - POP., N. D.
     2. (Jur.; în sintagma) Termen de viduitate ~ timpul cît o femeie văduvă nu poate contracta o nouă căsătorie. Cf. dn2, DEX, DN3, DDC.
     -  Pronunţat: -du-i-. - Pl.: viduităţi.
     -  Din lat. viduitas, -atis, fr. viduité.
     VIE1 s. f. 1. Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădiţe lungi şi subţiri care se agaţă prin cîrcei, cu frunze mari, lobate, cu inflorescenţa în racem şi cu fructe sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roşie etc., dispuse în ciorchini; viţă2 (I 1) (Vitis vinifera). Fraţii miei, smochiia măsline face sau viia smochie? COD. VOR2. 63r/7. Un bucium de vie era înainte-m: acesta avea trei viţe şi înverdziră. PO 137/23. Va lega mîndzişorul său la buciumul vieei. ib. 174/10. Luară din rodul ei neşte struguri de neam bun de vie, de-i aduseră lui (a. 1642). GCR I, 100/19. Cînd va avea neştine pîră cu altul pentru niscare tufe de vie... şi va tăia acele tufe sau alt pom, ce va fi, acestuia... să i să taie mănule. PRAV. 21. Şi răsări şi să facu vie, slăbită fiind şi mică la mărime, ca să să vază viţele ei preste ea şi rădăcinele ei dedesuptul ei era. BIBLIA (1688), 5442/44. Via (viţa de vie B 1938) să uscă, şi smochinii să împuţinară, ib. 5882/51, cf. 38722, ANON. CAR. Ioathan... au zis sihemitenilor o pildă pentru măslin, pentru smochin, pentru vie şi pentru păducel. ANTIM, O. 267. Acest pămînt iaste foarte bun, decît toate pămînturile de rîndul pînii. Pentru că alte poami, nici vie, nici măslini, nici smochini nu Să facu. HERODOT2, 76, cf. KLEIN, D. 455, BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. Frunza de vie să o culegi... care va fi mai mare. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 70/4. Aceste mlădiţe se socotesc de mulţi, că dau vie mai bună şi mult trăitoare. FILIPESCU, D. II, 33/20. Avea o căsuţă ascunsă sub vro trei butuci de vie, care se căţăra pînă pe coperemînt. NEGRUZZI, S. I,
 110.   Să trăiască moş Noe, cel care-o discoperit via! ALECSANDRI, T. 843, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 313. Via produce mai bune calităţi de vin şi are mai multă vitalitate în Europa decît în Asia. CONTA, O. F. 242. Ţugulea, trecînd cu fraţii săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. ISPIRESCU, L. 317. Varsă vin ori rachiu... la buciumii de vinie (vie) spre a rodi. MARIAN, S. R. II, 167, cf. CONV. LIT. XXIII, 1061. Delenii... se folosesc foarte mult de rămăşiţele lemnoase din cultura viei. MANOLESCU, I. 60, cf. BRANDZA, FL. 208, id. D. 87, ENC. ROM. III, 1218, GRECESCU, FL. 146, N. LEON, MED. 75, TDRG, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE.
2740
 VIE1
-492-
 VIE1
 Umerii îi erau împodobiţi cu altiţe de vii din vechea viţă autohtonă, voiculescu, p. ii, 232, cf. scriban, d. Mi-e via strîmbă pe har aci. ARGHEZI, VERS. 184. Ne cheamă să legăm joardele viei pe araci. STANCU, D. 59. Pe obrazul ei rotund, doi negi coralii, cu peri sîrmoşi şi răsuciţi ca nişte cîrcei de vie, îi dădeau o înfăţişare de ghicitoare în cărţi şi în cafea. VINEA, L. I, 263, cf. LTR2, DL, DM, BORZA, D. 182, 301, M. D. ENC., DEX. In Dobrogea, se fierbea frunza de vie pînă se obţinea un lichid galben, care se strecura şi apoi se vopsea cu el sculurile de bumbac. BUTURĂ, EB. 249, cf. DSR, H IX 40. Bine-a zis frunza de vie Că dragostea nu-i moşie. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 219, cf. DOINE, 9. Patu-i d'in lemn d'e vine. DENSUSIANU, Ţ. H. 204, cf. com. MARIAN, ALR SN I h 225, A iii, 16, nalr - o iii mn 231, 1 204, cf. nalr - b ii h 393. 0 (Ca termen de comparaţie) Muiarea ta ca viţă (c a o viţă H, ca viia D) roditoare în laturea caseei tale. PSALT. 275. Şi va înflori ca via pomenirea lui, ca vinul Livanului. BIBLIA (1688), 5 882/13 . 0 F i g. Vinia de Ieghiptu aduseşi şi mînrat-ai limbile şi rrăsădiră-o. PSALT. HUR. 68v/8. Viniile dintru Eghipet mutaşi, măraşi limbile şi răsădişi elu. PSALT. 166. Zise Domnul ucenicilor lui: Eu sînt vie adeverită (buciumul viţei cel adevărat N. TEST. 1648) şi Părintele lucrătoriu iaste. CORESI, TETR. 220. Caută den ceriu şi vezi, şi cercetează pre noi. Cearcetă viia sa aceasta, moşteniia ta, şi dereptează ce-au prisădit dereapta ta. id. EV. 157. D[\x\mnezeul puterilor, întoar-ce-te... şi caută den ceriu şi vezi şi socoteşte via aceasta! biblia (1688), 408V42. 0 (Urmat de determinări care indică specii sau varietăţi, soiuri etc.) Via cultivată este sau oloagă sau cu haraci. I. IONESCU, M. 370. Vii nobile. NOM. MIN. I,
 21.  Vie căşărească. BORZA, D. 183. Vie italiană. NALR - o III MN 231, 1 204/923, 929. □ Vie producătoare. 0 (Regional) Vie sălbatică = a) viţă sălbatică ( Vitis labrusca). Cf. CONV. LIT. XXIII, 972, BORZA, D. 181, 301; b) (şi în forma vie păsărească, borza, D. 181, 301) viţă sălbatică, v. v i ţ ă2 (I 1 a) (Vitis sylvestris). Cf. BORZA, D. 181, 301. (Regional) Vie sălbatică (sau bolundă) = viţă de Canada (Parthenocissus quinquefolia). Cf. BULET. GRAD. BOT. V, 63, panţu, pl. 339, BORZA, D. 124, 249, 301. (Mold. şi prin Bucov.) Poamă de vie (sau din vie) = strugure. într-acel an nici pîne nu s-au făcut, nici mălai, nici poama de vie nu s-au făcut, de răcele ce au fost toată vara. AMIRAS, LET. III, 112/8. Mur sa de miere... se lasă să fiarbă ca şi mustul din poamă de vie. MARIAN, INS. 147. Cîte poame sînt tomnie, Nici una nu-i mai dulcie, Ca şi poama cea din vie. id. O. II, 226, cf. ALRM SN I h 152. 0 C o m p u s e: (regional) vie-pădureană = viţă-albă (Clematis vitalba). Cf. borza, D. 49, 301; (regional) via-evreului = lăsnicior (Solanum dulcamara). Cf. id. ib. 161,301.
    2.      Plantaţie de vie (1); teren cultivat cu vie. V. p o d -g o r i e (2). Sămănrară grădinele şi răsădiră vinele şi feceră roadă de viaţă. PSALT. HUR. 942/22. Smochinele plodu nu facu şi nu iaste rodire în vini. PSALT. 323. Bătu cu grindine viile lor Şi sicamenile lor cu brumă. CORESI, PS. 214/1. Om neştine era căsătoriu ce-ş sădi viia. Şi cu gard îngrădi şi săpă într-însa. id. EV. 296. Să neştine va face pagubă în vinie altui om, au în sămănătură,... să plătească dentru a sa sămănătură şi den vinie. PO 250/22. 10 fiice de vie la Cotnariu (a. 1588). cuv. D. BĂTR. I, 211/23. Aceaste
 vii... au fost de moşie ale Lecăi Spat (a. 1616). IORGA, S. D. VII, 89. Pre aceasta vreme era culesul viilor pre acelea locuri. VARLAAM, C. 223. Dumnezeu în zilele lui atîta certare lăsase, că şi copacii şi pomii şi viile secase de geruri mari. URECHE, L. 156. Ceia ce vor întră în vie sau în pomăt, pentru să mănînce numai poame, să nu să certe. PRAV. 10. Să-l tremiţi cu o coşniţă la viia Agripei (cca 1650). GCR I, 148/25, cf. MARDARIE, L. 1522/10, 2882/2. Pănă între vii au ţinut drumul oraşului, iară dentre vii au luat Bahluiul în sus.
 M. COSTIN, O. 146. Cu smida le-au făcut scumpete Şi viile le-au întors în sete. DOSOFTEI, PS. 262/6. Şi stătu îngerul D[o]mnului întru răzoarele viilor. BIBLIA (1688), 113 */21. Au judecat şi au dat să ţie Gheorghe căpitanul acele vii (a. 1691). STOICESCU, S. D. 123. Un pogon de vie în dealul Odobeştilor (a. 1692). c. GIURESCU, P. o. 50. Din toate cele rele au scornit şi el acestu obiceiu rău de vii: de pogon cîte un leu să dé. NECULCE, L. 32. Casele, viile, ţarinile, oraşele şi cetăţile varvarilor şi supuşilor lor să le lasă. CANTEMIR, HR. 229. Pribegii... să loviră unii cu alţii deasupra viilor din jos de mănăstirea lui Mihai Vodă. ANON. CANTAC., CM I, 149. îşi vindea moşiile, ţiganii, viile şi tot ce avea. R. POPESCU, CM I, 452. Vremea va fi bună pentru culesul viilor (a. 1699). FN 83. Au omorît pe Navuthe, pentru ca să-i ia viia. ANTIM, O.
 284.  Cîte 2 potronici de pogonul de vie (a. 1756). N. A. BOGDAN, C. M. 60. Cam slabe sînt viile, că au bătut piatra foarte rău (a. 1778). FURNICĂ, I. C. 75. Dumnezeu să păzească rodul viilor pănă la toamnă (a. 1786). id. ib. 132. Patru pogoane de vie la Huşi, ce simt tot într-o ogradă cu alte vii a mănăstirii (a. 1796). IORGA, s. D. XVI, 163. în locul de ar buri şi copace Cresc rodii, năranciuri ş-alămîi,... Cum şi rodite cu struguri vii. BUDAI-DELEANU, Ţ. 325. Un rozor de vie din gardu Iu Mereş la vale (a. 1807). ARH. OLT. IX, 41. De la o vreme încoace s-au făcut în poalile viilor sate întregi (a. 1819). DOC. EC. 202. La viile mele de la Drăgăşani să face cel mai bun vin (a. 1820). IORGA, S. D.
 viii, 57. După moartea părintelui lor, luîndu-şi sapele au săpat toată via foarte bine. GOLESCU, P. 164/15. Toate viile domneşti le are în purtarea de grijă a sa, silind ca să se lucreze cu rînduială şi să se culeagă la vreme. CANTEMIR, S. M. 189/10, cf. DLRU, LB. Culesul viilor se apropie. HELIADE, O. I,
 270,  cf. I. GOLESCU, C. Dealurile... era îmbrăcate cu vii mult roditoare. DRĂGHICI, R. 28/16, cf. VALIAN, V. Era atunci Tîrgoviştea oraş foarte mare... ocolit de mulţime de grădini, vii şi livezi. BĂLCESCU, M. V. 132, cf. ISER. La sădirea viei nu se vor lua în băgare de seamă toate cele mai sus-zise. LITINSCHI, M. 88/23. Un ungurean oarecare Ce n-au prea avut umblare Şi nici vie nu văzuse, Nici vrodată vin băuse. PANN, P. V. I, 115/4. Nu mi-au venit încă buţile cu vin de la viile din jos. NEGRUZZI, s. I, 82, cf. POLIZU. Ne desfătam sub cergă ascunşi pe deal în vie. BOLLIAC, O. 104. Barca aducea la Samos cenuşă vulcanică de la Nisiro şi de la Sautorina, pe care cultivatorii o întrebuinţau ca prezervativ în contra boalei viilor. GHICA, S. 391. Acesta este un orăşel ca şi Odobeştii, situat între dealuri coperite cu vii. SION, P. 253. Domnia ta ai moşii, vii, livezi de pomi. FILIMON, o. I, 155, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Pe la monastirea Motru... esistă... pînă astăzi o vie numită „a lui Nicodim”. HASDEU, I. C. I, 141. Pămînturile, viile, sclavii, averea... să rămîie în puterea episcopului. BARONZI, I. C. IV, 213/3. Caleaşca se opri la una din viile de la Copou. ALECSANDRI, O. P. 150, cf. COSTINESCU, LM. Prea bine, zise fata, aidem colo, în vie. BOLINTINEANU, P. II, 8. In dreapta mănăstirei se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii. EMINESCU, P. L. 72. O răzăşie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă... alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, o.
 3. A pornit la vie să se gătească de drum lung. CARAGIALE,
 O. II, 235. Iţi aduci aminte, colo deasupra viilor, ce frumos era şi cîtă mulţime de viorele! SLAVICI, O. II, 31. Satele de sub munţi şi de sub păduri... sînt aşezate pe văi şi pe pîraie, printre dealuri, ale căror coaste sînt acoperite cu vii, cu pomi şi cu semănături. FRÎNCU - CANDREA, M. 9. Dăruise locul domnesc de la Copou boierilor şi rudelor Măriei sale, dîndu-li poroncă tuturor ca să-şi facă vii şi grădini. RĂŞCANU, L. XLIX, cf. DDRF. De la cetate spre sud este un deluţ... plîntat cu pruni, iar mai de mult, aci au fost vini. LIUBA - IANA, M. 78. Cei care au vii, păstrează cîtva timp vin pentru masă. MANOLESCU, I. 336. în Sciţia locuiau...
2740
VIE1
-493-
VIELIŞTE
 agatirşii cei cu albine, vii şi mine de aur. XENOPOL, I. R. I, 36, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Paharnicul dă domnului să bea. El are grija pivniţilor şi a viilor domneşti. IORGA, C. I. II,
 152. In mijlocul unei vii frumoase, un om puternic... stetea cu mîinele în şolduri. ANGHEL, PR. 56, cf. TDRG. Hai să culegem via că christovul a trecut. DELAVRANCEA, O. II, 333. Noi, în toţi anii, vara, în lunile de vacanţă ne mutam la vie. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 80. Convinsese pe daci să distrugă viile şi să trăiască fară vin. PÂRVAN, G. 137, cf. resmeriţă,
 D.   Distrugerea viilor de către filoxeră... a făcut ca vinul să fie scump. MARINESCU, P. A. 126, cf. şăineanu, d. u., cade. Toamna se culeg viile, iarna se deschid ateneele populare. LOVINESCU, M. 20. Pocnet lung şi chiot S-aude-n deal la vii. BACOVIA, O. 36. Crezi că fiecare copac din via întinsă adăposteşte cîte un grangur. SIMIONESCU, F. R. 134. Sunt pe cale să cumpăr o vie de vreo 36 de pogoane. camil petrescu, T. Iii, 176. Cînd limpezişurile i le împînzea uşor fumuriul serii împunse de luceafăr, lacul şi malurile plantate cu vii, luau o înfăţişare şi o pace ca Ghenezaretul evangheliei. VOICULESCU, P. I, 11. în podgorii, culesul se isprăvea şi roada viilor fusese bogată. SADOVEANU, O. X, 7. Tot mai miroase via a tămîios şi coarnă. PILLAT, P, 69, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D., I. BARBU, J. s. 45. Am rămas... singur cu casa şi cu via. MIHĂESCU, D. A. 10. El are vie şi se foloseşte de personalul sanitar la lucrul viei. ULIERU, C. 59. E un vin din viile noastre. ARGHEZI, S. IX, 202. Tu ca ofiţer ai nevoie de independenţă, îţi las via mea, dacă vrei. CĂLINESCU, B. I. 183. Cînd veneau primele boloboace cu must de la viile aşezate dincolo de Filaret... începea o vastă frenezie. VIANU, L. R. 53. De cum înserează pe dealurile acoperite cu vii se aprind focuri. RALEA, S. T. III, 228. Aruncase o privire spre malul bulgăresc... cu coline înverzite de vii şi de livezi. TUDORAN, P. 47, cf. ltr2, dl, dm. De la viile din Cotnari marele paharnic aduna zeciuiala cuvenită domniei. STOICESCU, S. D. 278. Viile şi livezile formau din epoci străvechi o bogăţie a ţării noastre. PANAITESCU, C. R. 148. In toate ţinuturile vechii Moldove se aflau vii. C. GIURESCU, P. o. 21, cf. M. D. ENC., DEX, H IV 8, 83, 115, V 4. Cucuie, de unde vii? - Ia, din colo, despre vii! MARIAN, O. I, 34. Hai, mîndră, la cununie Pînă-i frunza verde-n vie! JARNÎK — BÎRSEANU, D. 49. Se luară şi plecară Peste vii, peste moşii. VICIU, COL. 62, cf. GRAIUL, I, 32. Iaca colo-n Cod'in era vine mare. DENSUSIANU, Ţ. H. 117. M-a mînat mama la zie După struţ Iu Văsălie. T. PAPAHAGI, M.
 16.  O trecut pră lîngă vinia lui Gheorghe. L. COSTIN, GR. BĂN. 215. Apă bună să luăm, Să stropchim, să rourăm, Să dăm roadă grîielor Şi mana zielor. ARH. FOLK. I, 237, cf. alri 1 706/5, 18, 28, 35, 45, 112, ALRII 6 113/36, 76, 102,
 228, 272, 279, alr sn i h 224, h 228. De-naltă-i înaltă Ca trestia-n baltă, Subţire-i subţire Ca mlădiţa-n vie. BALADE,
 III, 268. Să duce sar acu să-ş aducă... ceva struguri dim via lui. O. BÎRLEA, A. P. I, 527, cf. NALR - O III MN 231, 1 205. Poftesc încă tuturor Bună roadă viilor. NUNTA, 240, cf. NALR - B II h 394. 0 (în credinţe şi superstiţii) în ziua de Ana-Foca cine lucră la vie, i se usucă via. HEM 1154. Coşurile se mătură şi funinginea se aruncă prin vie, ca vara să încarce via cu struguri, după cum a fost încărcat coşul cu funingine. PAMFILE, CR. 25. Cine are vie şi vrea să nu i-o bată piatra, să nu ciocnească ouă în întîia zi a Paştilor, id. VĂZD. 148. Fac mare păcat cînd văruiesc grîul şi stropesc via, că tare o ustură ochii pe Maica Domnului, id. DUŞM. 80. Cînd ai vreo bubă, nu e bine să intri în vie, căci se obrinteşte. GOROVEI, CR. 35. 0 (în proverbe şi zicători) Cine se teme de brumă, să nu sădească vie. ŢICHINDEAL, ap. ZANNE, P. I, 15, cf. BARONZI, L. 55, CADE. Să duce la vie cu struguri în poală. ZANNE, P. I, 304, cf. III, 18, 407. Cine sădeşte vie, din rodul ei mănîncă. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P.
 I,   304. Vinde via şi cumpără stafide, se spune despre cei care fac afaceri proaste. Cf. PANN, P. v. II, 69/26, ZANNE, P.
 I, 305. Via ce o laşi îndată să părăgineşte. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 304. Unii sapă viile, alţii beau vinurile. ZANNE, P. IX, 537. Via şi moşia Mărită urgia. id. ib. V, 436. 0 F i g. Fraţilor,... să ne nevoim în viia Iu Hristos să lucrăm. CORESI, EV. 301. Tot omul înţelept dator iu iaste... a cunoaşte pre adeveriţii lucrătorii ai viei lui //[risto]^ (a. 1642). GCR I, 97/23. Era un boiarin mare în Rîm..., lucrătoriu isteţ şi neleneş în tainica vie a Mîntuitoriului //[ristojs. DOSOFTEI,
 V. s. martie 40v/6. Zuoa morţii iaste sar a aceea în car ea... toţi vitejii direpţi în viia Domnului îşi vor lua plata. ZOBA, S. 59. Toţi apostolii au sădit viia cea de taină, beserica. ANTIM,
 O. 407, cf. 96, 228. Aceşti umiliţi lucrători ai viii Domnului... mai întîi se pervertiră, iar după aceea puseră mîna pe toate demnităţile bisericei. FILIMON, O. II, 122, cf. COSTINESCU, LM. Papa Ioan al XXII-lea porunci în anul 1327 ordinului predicanţilor (dominicanilor) din Ungaria ca să stîrpească din rădăcină toţi vlăstarii ereziei din via Domnului. EMINESCU, O. XIV, 164, cf. SBIERA, F. s. 280. 0 (Cu determinări care indică stadiul de creştere, capacitatea productivă etc.) Acela ce va tăia vie roditoare..., acestuia să-i taie mănule. PRAV. 21. Doao pogoane de vie starpă din masa Grozeştilor (a. 1682). C. GIURESCU, P. o. 81. Vii păragene (a. 1687). URICARIUL, XXII, 232. Un pogon şi jumătate de... vie bună, întreagă, bătrînă, care iaste la Vineşăşti (a. 1707). C. GIURESCU, P. O. 80. Vie tînără la cîmp, care vie am pus-o noi în pajişte (a. 1708). id. ib. 79.
 2  pogoane de vie făcătoare cu cramă cu tot (a. 1753). id. ib. 74. Trei firte de vie părăgină (a. 1763). id. ib. 81. Vie lucrătoare în dealu Jugureni (a. 1784). BUL. COM. IST. V, 282. Au fost vii alese bătrîne şi soi bun (a. 1786). FURNICĂ, I. C. 130. Uneori i se spune şi vie „bătrînă”, dar nu în sensul de slabă, neproductivă, ci, dimpotrivă, de vie pe rod. C. GIURESCU, P. O. 80. Cînd via s-a ridicat şi după 3 ani a fost „dată pe rod”, ea devine „vie bună”, „vie făcătoare” sau „vie lucrătoare”. id. ib., cf. 81, ALR II 6120, ALR SN I h 229. 0 Ogradă de viev. ogradă (II5).
     -  PL: vii. - Şi: (învechit şi regional) vme s. f.
     -  Lat. vinea.
     VIE2 vb. III v. via3. VIECIÙNE s. f. v. viiciune.
     VIÉLA s. f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-un dispozitiv acţionat de o manivelă. Cf. prot. - pop., n. d., CADE, DEX, DN3, D. MUZ.
     -  Pronunţat: vi-e-. - PL: viele.
     -  Din fr. vielle, it. vielle.
     VIELIŞTE s. f. I. 1. (Regional, mai ales în Mold, şi Transilv.; de obicei construit cu prep. „în”) Loc deschis, expus vîntului; suflare, bătaie (puternică) a vîntului. Stau oile fară dos în geliştea vîntului. FM (1847), 247'/21, cf. polizu, 603, cihac, ii, 509, ddrf ii, 61, philippide, p. 152, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ARHIVA, XXII, 288. Vînturatul pe un vînt prielnic este o adevărată plăcere. De aceea nu-i urătură de Sfi Vasile în care să nu se pomenească locul neted şi „ghiliştea” sau „steriţa” vîntului. PAMFILE, A. R.
 214,   cf. 213, 249, id. J. îi, 398, pascu, s. 254, cade, scriban, D., H X 353, REV. CRIT. IV, 86. Dac-am văzut Că vom pierde timp prea mult Ne-am luat Pe crîngul ceriului, Pe veliştea vîntului, Pe numărul stelelor. MARIAN, NA. 465. Se gîndea, se răzgîndea: Unde-ar face aria? Dar el mult nu s-a gîndit, Ci pe loc mi-o-a şi făcut: In fundul pămîntului, In veliştea vîntului. id. S. R. I, 28. Şi a făcut aria în geliştea vîntului, Unde e drag voinicului. POP., ap. GCR II, 333. O-ncarcat doausprîdzăci carî-mpohorati... Şî li-o dus în fundu pămîntului, In geliştea vîntului. VASILIU, C. 174, cf. PĂSCULESCU, L. P. 20. S-a dus gazda la capătul pămîntului,
2744
VIENEAN
-494-
VIENEZ
 In jăliştea vîntului, Unde-i drag voinicului a munci. i. CR. IV,
 162.   Pe toţi i-a pus La lucrul pămîntului, La puţul porumbului, La hiliştea vîntului, Unde-i vine voinicului a munci. PAMFILE, A. R. 123. Se duse în capătul pămîntului, în heliştea vîntului. Com. din UNGHENI - IAŞI. Stau vitele în jeliştea vîntului. ŞEZ. XIX, 60, cf. CHEST. 84/546/c, 772/1. 0 (într-un descîntec) A plecat (cutare) Pe cale, Pe cărare, Pe drumul cel mare,... In zăpodia rugului, în heliştea vîntului. MAT. FOLK. 1539. ♦ P. e x t. (Prin nordul Munt.) Loc pustiu nelocuit. Cf. rădulescu-codin. ♦ P. e x t. (Regional; în forma hălişte) Loc părăsit, iară stăpîn (Pîrteştii de Jos - Gura Humorului). Cf. L. ROM. 1963, 153. Casa asta a ajuns hălişte. ib.
     2. (Prin Transilv.; în forma jilişte) Loc şes, neted (bun pentru locuit). Din locurile cele mai băltoase... se pot face... cele mai frumoase cîmpuri, jilişti şi livezi. ECONOMIA, 15/10, Cf. CADE, PAŞCA, GL.
     II.    (Transilv.; în forma velişte; în loc. şi în e x p r.) L o c. a d j. De velişte = de origine (v. o r i g i n e 2), de baştină (v. b a ş t i n ă). De-aicea-i de velişte. alr 1444/278. L o c. a d j. şi a d v. Din velişte = din bătrîni, v. b ă t r î n; din moşi-strămoşi, v. m o ş (I 1). în rai, se respectă din velişte şi integral roadele revoluţiei franceze: libertatea, egalitatea, fraternitatea. BĂNUŢ, T. P. 152. Asta aşa am pomenit-o din velişte. COM. SAT. V, 30. Moştean din velişte, d-aici. ALR 1444/337, cf. 444/576. E x p r. De veliştea lui = din fire, de la natură. Nebun de veliştea lui. Com. din ZAGRA - NĂSĂUD.
     -      PL: vielişti. - Şi: vilişte, v01işte, gé^te, hilişte, h61işte, hălişte, jilişte, j61işte, jălişte s. f.
     -  Din v. si. *vijaliste (cf. v. si. e h a a h îi, λ „furtună”).
     VIENEÂN, -Ă s. m. şi f., adj. (învechit, rar) 1. S. m. şi f. Vienez (1). Unul din Viena au făcut o reţenzie asupra „Istoriei...” Vieneanul au făcut respuns asupra anim-adversiilor. BOJINCĂ, ap. MAIOR, IST. IV/12.
     2. Adj. Vienez (2). In reţenzia vieneană asupra „Istoriei pentru începutul românilor în Dachia ”, s-au fost zis, ci fară toată mărturia, că dacă s-ar face mai pre largă cercetare, s-ar putea dovedi. BOJINCĂ, ap. MAIOR, IST. 44/31. între
 d. reţenzentul vienean şi între revizorul budean n-au fost făcută prietenie niciodată, id. ib. 53/16.
     -  Pronunţat: vi-e-. - PL: vieneni, -e.
     -  Viena (n. pr.) + suf. -ean.
     VIENÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Vienez (2). Cf.
 I. GOLESCU, C. In aceeaşi caleaşcă.. vezi femei a căror tualetă şi manieră caută cum ar pute mai bine să samine cu eleganţa şi cochetăria vienească. DACIA LIT. 113/27.
     -  Pronunţat: vi-e-. -PL: vieneşti.
     -  Viena (n. pr.) + suf. -esc.
     VIENÉZ, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a oraşului Viena sau este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie care locuieşte în Viena; (învechit, rar) vienean (1). Biserica Sîntului Ioan Nepomuk... foarte venerată de vienezi,... zidită la 1852, una din cele mai remarcabile edifice religioase din Viena. FILIMON, O. II, 67. Parizienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploieştenii politica. CARAGIALE, O. IV, 15. Ea se măritase foarte tînără după Hubăr, un vienez harnic şi chefliu, dar cam iute la fire. SLAVICI, O. II. 24, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. Cum era atunci cu putinţă... ca vechiul vienez pierdut în vraja visului mozartian să asculte ceamparalele şi bidineaua? M. I. CARAGIALE, c. 49, cf. CADE. S-ar socoti vinovat... dacă n-ar cuvînta din nou despre frumuseţea şi liniştita vieţuire a vienezilor. PERPESSICIUS, M. I, 58, cf.
 GRAUR, E. 13, 16, DL. Vienezul iubeşte tradiţia pe care o cultivă aşa cum cultivă monumentele şi palatele. T. februarie 1969,93.
     2. Adj. Care aparţine oraşului Viena sau vienezilor (1), privitor la Viena sau la vienezi, originar din Viena, specific Vienei; (învechit, rar) vienean (2), vienesc. Un neguţitor vienez bătrîn mi-au spus că din Viena de 16 ori au dus marfa la Moldova prin Dunăre. GOLESCU, î. 97. Cum se dau idei germanilor, prin gergul vienez sau săsesc, ori prin limba lui Goethe? HELIADE, o. II, 329. Ar fi peste putinţă ca să descrie cineva magicul efect ce produse asupra publicului vienez încîntătoarele sunete ce ieşeau din violina acestui violonist. FILIMON, O. II, 325. Aci ne despărţim de eminentul istoric vienes. HASDEU, I. C. I, 298. Politica vieneză va oscila... precum totdeauna în ajunul unei mari crize (a. 1870). BARIŢIU, C. II, 226. Doctorii vienezi au declarat... că boala mea, fară a fi primejdioasă, e de natură a mă supăra, poate, încă multă vreme. ALECSANDRI, S. 237. Se va vedea cu cîtă uşurinţă se formează şi se dizolvă grupurile politice de deputaţi din parlamentul vienes. EMINESCU, S. P. 181. Cetind într-o foaie vieneză răspunsul la această întrebare, ne-am adus aminte fară voie de tagma demagogilor, id. O. XIII, 320. Nu mai erau de ajuns corespondenţele localizate după gazetele vieneze — veneau prea tîrziu. CARAGIALE, o. I, 216, cf. DDRF. Ştirbei sprijină şi el unirea prin două memorii, unul din 1854 către cabinetul vienez, altul din 24 ianuarie 1856 către cel francez. XENOPOL, I. R. XII, 202, cf. 169, 212, barcianu. Limba italiană [era]... la modă în cercurile înalte vieneze. IORGA, P. A.
 II,  116. Aprinse becul pentru a-i arăta pereţii... cu portrete. Era familia Drăgănescu, reprodusă în uleiuri convenţionale, de vreo casă vieneză după fotografii. PAPADAT-BENGESCU, O.
 III, 136, cf. RESMERIŢĂ, D. Mărfurile vieneze se importau. N. A, BOGDAN, C. M. 132. Trecuserăm într-o încăpere de cel mai, pfeţips rococo vienez. M. I. CARAGIALE, C. 63. Trecut prin poezia modernă vieneză, Extremul Orient ne-a dat un scriitor caracteristic. LOVINESCU, C. VII, 133. Merseră să sporească numărul duşmanilor lui Mavroyeni, care umpleau ziarele vieneze de „nebuniile voievodului Munteniei”.
 C. GANE, TR. V. 193. Pentru epoca vieneză rămîne limpede şi irefutabilă presupunerea că Eminescu nu avea bacalaureatul CĂLINESCU, E. 162. In momente de expansiune, scriitorul juca polca vieneză, în atitudine de tirolez, ducînd mîna alternativ după ceafa şi la şold. id. C. O. 209. Domnul Levi Tof ceteşte regulat gazetele vieneze. SADOVEANU, O. XIV, 29. Pe vremea noastră era o modă să semeni todeauna cu diplomaţia vieneză, răzînd bărbia numai în vîrf şi păstrînd... un fluture de păr subt buza de jos. ARGHEZI, S. XVI, 152. Aceeaşi ipoteză... a fost reluată şi susţinută cu documentarea de rigoare de arheologul vienez Fr. Bock VIANU, L. R. 124. Un psihiatru vienez explică o bună parte din acţiunile omeneşti ca influenţate de viaţa sexuală. RALEA, s. T. III, 132. Acei ataşaţi de legaţie... vorbeau de dumbrava transformată de arhitectul vienez. CAMIL PETRESCU, O. III, 406. Camera, cu grele draperii de brocart, cu mobilierul de tisă şi de nuc şi tapiseriile ei vieneze, oferea decorul cel mai potrivit unui asemenea tablou. VINEA, L. I, 225, cf. DL. Fondatorii faimosului „cerc vienez”... se deosebesc de machişti prin faptul să se preocupă, în special, de problemele reformei limbii. JOJA, s. L. 242. Din prima epocă vieneză datează şi preocupările sale istorice, înclinate spre cercetarea originilor poporului român. IST. LIT. ROM. II, 38. Elevii au cerut sprijinul protopopilor uniţi, realizînd o colectă de 414 florini vienezi, cu care Bariţiu pleacă la Sibiu. IST. T. I, 189. Opera vieneză a dat în această perioadă 29 de spectacole, în parte premiere. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40, 29/1. A intuit instrumentalizarea vocii, încă din perioada vieneză. ib. 1975, nr. 3 18/2. Echipa vieneză a sosit aseară, pe calea aerului.
2747
 VIER1
-495-
 VIER2
 SPORTUL, 1976, nr. 8289,1/3. Şniţel vienez v. ş n i ţ e 1 (1).
    - Pronunţat: vi-e-. - Scris şi: vienes. - PL: vienezi, -e.
    - Viena (n. pr.) + suf. -ez. - Cf. fr. v i e η n o i s.
    VIÉR1 s. m. 1. Paznic la vie1 (2); lucrător (şi proprietar) al unei vii1; (rar) persoană specializată în cultura viţei de vie şi în producerea vinurilor, viticultor; (învechit şi regional) viaş, (regional) vinţeler. V. podgorean (II). Cf. D. BOGDAN, GL. 118. Voi... să aveţi a lăsa foarte în paci... pre alţi tîrgoveţi şi pre alţi viiari, anume Gavril Meleştan ce şeade în crama părintelui (a. 1626). I. BIANU, D. R. 122. De să va afla vreun viiar sau vreun grădinar să fie furînd la locul ce păzeşte el, acela să-şi piiardză simbriia şi să fie bătut ca un fur. PRAV. %cf. MARDARIE, L. 1172/1. Viiariul... păzeşte via (a. 1695). IORGA, S. D. V, 361. Pre cei rămaşi ai norodului lăsatu-i-au mai marele bucătarilor să fie vieri şi plugari. BIBLIA (1688), 5282/58. La apărat turma trebuie să să cerce păstoriu bun, a păzi viia să să afle bun viiariu. N. costin, c. 513, cf. IORGA, s. D. vil, 325. Am făcut această milă ca să aibă a-şi aduce cîte un om strein... să-l puie viar la viile lor (a. 1765). furnică, D. c. 21, cf. MAN. gött. 136. Vieri... cîte unul de fîeştecare vie (a. 1819). DOC. EC. 236. Am acolo şi vieri şi vătaşi de vieri (a. 1820). IORGA, S. D. VIU, 57. [Are] şi bordei dă vase şi casă dă viar (a. 1825). BUL. COM. IST. X, 128. Porunceşte vierilor ca să culeagă poama la vreme şi să o calce. CANTEMIR, S. M. 198/8, cf. LB. Catagrafie de numili lăcuitorilor şi a hrisovoliţîlor, a vierilor... din satul Joldeşti (a. 1830). IORGA, S. D. Vii, 263, cf. I. GOLESCU, C. Vierii şi alţi oameni aflători prin ogrăzile viilor, care... ar ave ogoară, fînaţă şi casă, să fie îndatoriţi a lucra zilile boierescului. REG. ORG. MOLD. 39/12. Acum ştiu că de Sfîntul Vasile iese sfertu birului; apoi le-i plăti la amîndoi vierii (a. 1838). FURNICĂ, D. C. 404. Nu pot sfîrşi această foarte mică arătare despre măiestria vinului, decît a arăta şi izvoarele de unde s-ar putea adăpa vierii noştri, spre a se folosi cît se poate mai mult de podgorii. I. ionescu, C. 206/25. Această lucrare [culesul viilor] este pentru vier cea mai veselitoare, însă cere multă luare-aminte. LITINSCHl, M. 101/26, cf. POLIZU. Personagiul cel mai important de la via mea, carele cumula funcţiunile de intendent, de majordom şi de fecior, mai propriu vorbind vieriul meu, Ion Buruiană, rămăsese văduv. SION, P. 56. Ajungînd la vie, începu a bate cu tărie în uşa vierului, filimon, o. I, 235, cf. pontbriant,
 D.   Vierul ţi-a găsit cuţitaşul la piciorul unui butuc. ALECSANDRI, T. 276, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 313, LM. Vierul îşi alese zeama nobilă. CARAGIALE, O. IV, 164, cf. DDRF, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. Armenii fură numai negustori: nici vieri, nici meşteşugari, nici coloni militari. IORGA, C. I. I, 200, cf. TDRG. în anul în care m-am însurat, l-am luat din curtea tatii şi l-am pus paznic şi vier la vie. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 80, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. între numele de iobagi, bucătari, păstori, pescari, vieri etc. ... sînt unele care ar putea fi româneşti. DRĂGANU, ROM. 45, cf. NOM. PROF. 13. Toate şmecheriile .din lume le întrebuinţau copiii spre a înşela paza vierului. C. GANE, TR. V. 431. In via de alături este un vier pe care-l cheamă domnu Cornea. SADOVEANU, o. X, 505. Vierului ce sapă via, Paharul varsă vin curat. PILLAT, P. 134, cf. ENC. AGR. V, 867, SCRIBAN, D. Tatăl lui Courbet era vier şi aparţinea categoriei celor cu avere. OPRESCU, I. A. rv, 13. Cît să pricepe ea la gătit să pricep şi vierii. CAMIL PETRESCU, O. III, 245. Pe neamţ îl cheamă Franţ Capca şi... de meserie vier. STANCU, D. 53, cf. DL, DM. Documentele pomenesc de vieri, de crame, de teascuri..., toate constituind tot atîtea dovezi de nivelul înalt la care ajunsese viticultura pe teritoriul patriei noastre. IST. ROM. II, 830. Cultivînd cele mai nobile viţe, aceşti vieri devin la rîndu-le nişte oameni cultivaţi. V. ROM. februarie 1964, 73. Termenul de vier pătrunde şi în regiunea de*hotar a Odobeştilor. C. GIURESCU, P. O. 125, cf.
 M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, ALR I 1 708, NALR - O IV h 669, ib. MN 261, 2 155. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Om viar,... cari lucrează viile ce au fost a Tomii Şpiţerul (a. 1731). IORGA, S. D. I, 99. îmi amintesc bine de o altă toamnă petrecută pe aici, cum şi de un necaz mai vechi al acestor pămînteni vieri. v. ROM. februarie 1964, 72. Paznic vier. NALR - o iv h 669/965.
     2.    (în forma viar) Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare albastră-verzuie cu reflexe aurii, care îşi depune ouăle mai ales în frunzele viţei de vie, după ce le răsuceşte în formă de ţigară; ţigărar (1) (Byctiscus betulae). Un alt insect care se ţine de aceeaşi familie şi care e tot atîta de stricăcios ca şi prunariul, însă nu pomilor, ci viilor, e viarul sau forfecelul. MARIAN, INS. 87, cf. TDRG. Cum e prunarul sau burghieşul pentru pruni, este viarul pentru viţa de vie. SIMIONESCU, F. R. 302, cf. DL.
     -  Pronunţat: vi-er. - PL: vieri. - Şi: viar s. m.
     -  Vie1 + suf. -ar.
     VIER2 s. m. 1. Porc (1) necastrat, apt pentru reproducere; (regional) vierotac, vierotic. Cf. anon. car. Măscuroaice, mascuri, vieri, godaci (a. 1787). IORGA, S. D.
 VI, 167. Vîrsta de sporit a porcilor, şi în vieri şi în scroafe, iaste de la 2 ani pînă la cinci. ECONOMIA, 98/10, cf. LB. Spre jertvă se ardea ei cîte un mascur sau vier, iară bradul (pinus) era arborul ei cel sfînt. BOJINCĂ, A. I, 104/4, cf. VALIAN, V. Voiesc a scoate din Austria... doozăci şi cinci scroafe şi doi vieri pentru prăsilă (a. 1845). DOC. EC. 845. La vietăţi, ca tot să s-înmulţască, Poligamia e o pravilă firească. Piste treizeci soţii au armăsar, vier, taur, Cocoş, berbece, ţap, ca omu-n veacu d-aur. I. VĂCĂRESCUL, P. 355/30, cf. ISER, LITINSCHl, M. 138/17, CIHAC, I, 312, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. Al patrulea trimis era de dînsul Un vier să ducă silnic în cetate... Să-ndestuleze pofta lor de carne. MURNU, O. 234, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Vieri de orice vîrstă. NICA, L. VAM. 269. Vierul se va întrebuinţa la prăsilă... după ce a împlinit un an. ENC. VET. 677, cf. şăineanu, D. u., cade. Oamenii aveau vieri de scopit. VOICULESCU, P. II, 22. Porcii se sporesc prin „scroafä” şi „vier”. PRIBEAGUL, P. R. 71. Vierii vor fi alimentaţi raţional astfel ca să nu se îngraşe, dar nici să ducă lipsa alimentelor. ENC. AGR. IV, 703, cf. SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 22. Acest specialist cunoştea o artă subtilă a castrării de vieri. ARGHEZI, B. 112, cf. LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DREV, H I 130, III 143, 306, VII 259, IX 85, X
 44, 206, 465, 582, XII 275. Ca să afle dacă se va mărita sau nu în acel an, fata merge dimineaţa la coteţul porcilor şi caută să vorbească cu vierul. Dacă acesta răspunde prin grohăituri, însemnează că se va mărita în acel an. ARH. FOLK. vi, 35, cf. alri 1 142, ai 20, ii 1,12, iii 2, 3, 4, 5, 16,17,18,19, iv3, 5, IX 5, NALR-o iii h 422.
     2.    (Adesea urmat de determinări ca „sălbatic”, „de codru”, „de pădure” etc.) Porc mistreţ mascul, v. porc (1). Mărăncă elu mascur (vierul C2, Ό) de luncă şi un singuru sălbatec măncatu-l-au. PSALT. 166. Scurmară vierîi cei graşi de la luncă. DOSOFTEI, PS. 271/20. Strică pre ea [via] scroafa den du[m]bravă şi vier sălbatec pre ea o păscu. BIBLIA (1688), 408 V39. Gliganul sălbatec viieriu, şi-n livedzile lui ursul uşeriu să să facă, în grădini tîrveleşti, în pomăt bateleşte să să prefacă. CANTEMIR, I. I. 11, 137. Un vier sau gligan sălbatec îşi ascuţea dinţii săi. ŢICHINDEAL, F. 179/25. Dinţii lui..., erea ieşiţi afară ca colţi de vier sălbatec. GORJAN, H. II, 31/27, cf. C. STAMATI, P. 335. în crudul său avînt, Precum un vier de codru, se-nainta prin gloată Şi sabia-mpregiuru-i facea o largă roată. ALECSANDRI, POEZII,
 227.   Intr-un tabel din galeria naţională din Londra, unde figurează regele călare cu toată curtea sa, a schiţat asemeni
 o   vînătoare de vieri. ODOBESCU, S. III, 130, cf. CONV. LIT.
 XXIII, 346, DDRF. Poate-o văzurăţi fugind, cu ţipăt, de vierul
 2749
VIER3
-496-
VIERMAR
 sălbatec? COŞBUC, AE. 19, cf. ŞĂINEANU. Abia după ce s-a depărtat am putut şti... ce-i un vier sălbatic de toată groaza, cum n-am mai văzut. AGÂRBICEANU, D. Ţ. 83. Stăteau la bătaie... Toţi deopotrivă cu leii,... Ori ca sălbaticii vieri care nu mai slăbesc în putere. MURNU, I. 108, cf. TDRG, STOICA, VÎN. 28. Deodată ieşi din tufişuri o namilă cît un june. Era un vier negru. SADOVEANU, O. I, 228, cf. ENC. AGR. IV, 28, DL, DM. Vierii solitări pornesc mai tîrziu, mai mult pe întuneric. VÎN. PESC. noiembrie 1964, 11, cf. M. D. ENC., DEX, DREV. De altă parte sare un vier sălbatic dintr-o sihlă. MARIAN, T. 43, cf. ALR I 1165/268, ALR SN III h 684, alrm sn ii h 495.
    3.     (Astron.; popular; la pl. art.) Porcii, v. porc (3). Hyadele... formează o constelaţiune deosebită pentru popor, fiind numită vierii sau porcii sau scroafe-cu-purcei. OTESCU, CR. 446. Steaua Aldebaran... are alături vierii, porcii sau scroafa-cu-purcei. PAMFILE, CER. 170, cf. DL, DM, DSR, H I 351, XI, 390.
    -  PL: vieri.
    -  Lat. verres.
    VIER3 subst. (învechit şi regional; de obicei cu determinarea „apei”) Vîrtej (11). îndată ce neştine apucă   de
 intră în vierul apei, nu mai încape    alt decît să se lase în
 cursul ei. TÎMPEANUL, G. 59/9, cf. DDRF. Veni apoi în gura alăului şi se opri pe loc în vierul apei. VISSARION, FL. 102.
    -  PL:?
    -  Cf. v i r3.
    VIERÂ vb. I v. vieri. VIERB s. n. v. viarbă. VIÉRBA s. f. v. viarbă.
    VIÉRBURA s. f. (Regional) Vîrtej (I 1) (Săpata -Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. Nu intra în vierbura apei. id. ib.
    -  PL: vierburi.
    -  Etimologia necunoscută. Cf. v i e r b ă.
    VIERDÂRE s. f. v. vîrdare.
    VIERE1 s. f. (Prin Munt.) Arşiţă, dogoare. Pe vierea soarelui lui cuptor, prioca lui Toader păştea pe lunca fară de hotar. CHIRIŢESCU, GR. 85. Colbul şi vierea soarelui îi pridideau pe moşnegi..., îi necăjea atît, încît le tăia şi cheful de vorbă. id. ib. 141.
    -  PL:?
    -  Etimologia necunoscută. Cf. v i u.
    VIERE2 s. f. v. viare.
    VIEREÂSĂ s. f. Soţia vierului1 (1); lucrătoare la o vie; vieriţă. Cf. polizu, cihac, i, 313, lm 1590, ddrf. Am dat poruncă vieresei că, dacă s-o întîmplă să se prăpădească, să facă tot ce va fi de trebuinţă în socoteala mea şi să mă înştiinţeze, brătescu-voineşti, p. 82, cf. cade, scriban, d. 1405, DL, DM, DEX.
    -  Pronunţat: vi-e-. - PL: vierese.
    -  Vier1 + suf. -easă.
    VIERI vb. IV. T r a n z. (Popular; despre vieri2; complementul indică scroafe) A monta2. Cf. ddrf, h xvii 228, com. din ţepeş vodă - cernavodă, alr i 1 143, a vi
 4, 26. E bun vierul, mi-a vierît şi mie scroafa. UDRESCU, GL.
 ♦  Refl. şi refl. pas. (Despre scroafe) A se împreuna cu vierul2 (1), a se împerechea în vederea reproducerii. Scroafele... foarte bine ar fi dacă aşa s-ar vieri,^ ca să le cadă fatatul dintîi în martie. ECONOMIA, 99/4. în caz că
 purceaua nu s-a vierit, căldurile reapar din nou după 3 săptămîni. ENC. VET. 677. Căldurile (adică pofta de a se vierî) apar la scroafa între 8-10 luni. ib. 677, cf. L. ROM. 1970, 549, VÎRCOL, V. 102. Scroafa s-a vierît. Com. din 'ZAGRA - NĂSĂUD, cf. CIAUŞANU, GL. Scroafele se vierese. Com. din răcăşdia - oraviţa, cf. alr i 1 143, alr ii/574, GLOSAR REG. Am o scroafa care s-a vierît de trei ori pînă acum şi tot nevierîtă. UDRESCU, GL.
     -      Prez. ind. pers. 3: viereşte. - Şi: (regional) vierî, vierui (alri 1 143/122, 402) vb. IV, vierâ (prez. ind. pers. 3 vierează, ALRI 1 143/112) vb. I ib.
     -  V. vier2.
     VIERÎE s. f. (Rar) Vierit1. Vierie, tiutiun şi loc puţin (a. 1803). uricariul, vii, 319, cf. i. golescu, c., sfc iv, 71, H XVI 238.
     -  Pronunţat: vi-e-.
     -  Vier1 + suf. -ie.
     VIERÎT1 s. n. Ocupaţia, îndeletnicirea vierului1 (1); (astăzi rar) cultura viţei de vie, viticultură; (rar) vierie. Cf. CIHAC, I, 313, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 107, SCRIBAN, D., DL, M. D.* ENC., DEX.
     -  Pronunţat: vi-e-.
     -  Vier1 + suf. -it.
     VIERÎT2 s. n. (Popular) Acţunea de a (se) vieri; împreunare, împerechere. Cf. ddrf, pascu, s. 107, ENC. AGR. iv, 58.
     -  V. vieri.
     VIERITOÂRE adj. (într-un descîntec; despre scroafe) Care se cere dusă la montă. Ca o scroafa vieritoare, Ca o iapă mînzătoare, Ca o căţea găzitoare. GR. S. VI, 154.
     -  Pronunţat: vi-e-. - PL: vieritoare.
     -  Vieri + suf. -toare.
     VIERÎŢĂ s. f. Soţia vierului1 (1); lucrătoare la o vie; viereasă. Să aducem ceva vreascuri de la gardul viei, dar fereşte-te de vieriţa hîrcă. ASACHI, S. L. II, 301. Noua mea vieriţă acuma era şi pentru mine o sorginte de mulţămire. SION, Ρ. 61. Da aţ avut şî nişti plăcinti. - Acelea le-a copt vieriţa. - Erau buni? - Minunate. SADOVEANU, O. XVI, 465, cf. SCRIBAN, D. 1405.
     -  Pronunţat: vi-e-. -PL: vieriţe.
     -  Vier1 + suf. -iţă.
     VIERÎ vb. IV v. vieri.
     VIERMÂC subst. (Regional) Viermar (3) (Ciorăşti -Rîmnicu Sărat). Cf. chest. v/l65 supl.
     -  Pl.:?
     -  Vierme + suf. -ac.
     VIERMAR s. n. 1. (Rar) Viermărie. Lucrătorii cu cizme grele, pline de var şi de zoaie, forfotesc ca într-un viermar, trăgînd cu cleşti uriaşi de fier, din zăcătorile îngropate în pămînt, talpa pregătită tăbăcitului. ARDELEANU, D. 10. Actorii mişunau ca într-un viermar. id. ib. 151, cf. DL, DM, sfc in, 147, dex, scl 1979, 95, dsr.
     2. (Rar) Viermuială (2). Cf. scl 1979, 95.
     3.     (Regional, mai ales în Mold.) Unealtă (de metal) asemănătoare unui cleşte mic, cu care se scot viermii sau insectele din rănile oilor (sau ale altor animale); (regional) viermac. Cf. tdrg, cade, stoian, păst. 52, h i 23, xm 25, 100, ΧΙΝ&350, chest. v 60 supl./24, 33, 40, 49, 73, 82, glosar reg.
     -  PL: vier mare.
     -  Vierme + suf. -ar.
2767
VIERMĂNA
-497-
VEERMĂNOŞARE
    VIERMĂNA vb. I. R e f 1. (Rar) A se viermănoşa (1). Cf. dau1, 869, form. cuv. iii, 90. ♦ Tran z. fact. Fig. A roade1, a mînca (5). Aţi cădea în calea cerurilor, cum se prăbuşiră îngerii răzvrătiţi, şi eu m-aş topi viermănită de voi pînă la oase. CĂLINESCU, C. O. 118.
    -      Prez. ind. pers. 3: viermănează. - Şi: viermăni vb.
 IV, viermînâ (daii1, 869) vb. I.
    -  Vierme + suf. -ăna. Cf. v i e r m ă n o s.
    VIERMĂNÂR s. m. Insectă vivipară asemănătoare cu musca (I 1), care se hrăneşte cu resturi de came sau de materii vegetale intrate în putrefacţie; (regional) matcă (13), muscar1 (2), muscoi (I 1 b), muşină (4), muşiniţă (4), gîză-de-viermi, musca-cîinelui, muscă-albastră, muscă-de-hoit, muscă-de-viermi, muscă-răsunătoare, muscă-veninoasă, muscă-verde, muscă-vînătă (Sarcophaga carnaris). Viermă-nariul e în privinţa mărimii ceva mai mic decît muscoiul, are cap strălucitor galben, de-a lungul spatelui dungi negre şi albe, iar abdomenul e împestriţat cu pui albi şi negri. MARIAN, INS. 382, cf. TDRG, CADE. Viermănariul... se lasă unde poate, pe putreziciuni, dar şi pe rănile vitelor, ba chiar şi a oamenilor. SIMIONESCU, F. R. 356, cf. DL, DM, DEX, DSR.
    -  Pl.: viermănari.
    -  De la vierme.
    VIERMĂNĂRE s. f. 1. (Prin Mold.) Viermărie. Cf. pascu, S. 90, DA II 1, 870, L. ROM. 1972, 203. Casă firă de intrare. Fierba-n ea ca-n viermănare (Bostanul). PAMFILE, C.
 17.
    2.    (Prin Olt.) Mulţime care forfoteşte în toate părţile. Cf. LEXIC REG. 58.
    -  Pl.:? - Şi: viermînâre s. f. pascu, c. 218, DAiij, 870.
    -  De la vierme.
    VIERMĂNĂRÎT s. n. v. viermărit. VIERMĂNI vb. IV v. viermăna.
    VIERMĂN0S, -OASĂ adj. I. 1. Cu viermi (I 1); mîncat de viermi; (regional) viermănoşat, scorburos (1), viermos, viermuit, (învechit, rar) vermulos. Cf. klein, d. 454, BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB, I. GOLESCU, C. Acest feliu de reţenzie nu plăteşte nici o nucă viermănoasă. BOJINCĂ, ap. MAIOR, IST. 59/13, Cf. VALIAN, V., ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 311, COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU. O seamă de mere sînt viermănoase. MARIAN, INS. 289, cf. ALEXI, W. Despicături de fag viermănoase, ap. TDRG. Se ia o nucă gogită..., cu miez ori firă miez (viermănoasî, bortonoasă) şi i se fac trei găuri. PAMFILE, J. I, 75, cf. 137. In ziua de ajunul Crăciunului se taie cîte un măr, şi dacă mărul e viermănos, atunci acel ce a tăiat mărul are să fie bolnăvicios tot anul. GOROVEI, CR. 26, cf. 464, pascu, s. 78, 90, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE. Larvele altei molii... trăiesc în mere şi pere, săpînd un canal pînă ce ajung la sîmburii cu cari se hrănesc... Mărul creşte pe din afară, nici nu se cunoaşte că e atacat, numai că atunci cînd e aproape de copt, cade jos. E măr viermănos. SIMIONESCU, F. R. 399, cf. DR. VII, 184. Repezi Nas tas e pe nevastă-sa, care îl păgubise... cu un şirag de zbîrciogi viermănoşi. VOICULESCU, P. I, 234, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Fructele viermănoase cad de timpuriu din pom. FLORA R. P. R. IV, 223, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Rămîi, coită, sănătoasă, Ca o piară viermănoasă. MÎNDRESCU, L. P. 178. Ca o pară viermănoasă Ii mireasa ias ’ frumoasă. MARIAN,
 H.  109. Rămîi, puică, sănătoasă, Ca o garoafa frumoasă, Ca o pară germănoasă. ŞEZ. I, 9. Nu-i măru zermănos Să muşc din iei, să-l ţîp gios. CANDREA, Ţ. O. 45, cf. FRÎNCU - CANDREA, M. 89. Rămîi, puicî, sînatoasî, Ca ş-o parîgermanoasî. VASILIU, c. 110, cf. ALRI 878, 885/80, 100,
 166,  170, 370, 388, 556, alr II 6 088, A VI 26. Rămîi, maică,
 sănătoasă, Ca ş-o pară viermănoasă, Că şi eu merg sînătos, Ca ş-un măr putregăios. FOLC. TRANSILV. I, 201. Sînt mai dulci buzele, Decît toamna nucile, Că nucile-s viermănoase, Dar buzele-s sănătoase, ib. II, 376. Prune vierminoase. NALR - o III h 480/991. Rămîi, soacrî, sănătoasî, Ca o parî viermănoasî! FOLC. MOLD. II, 68. Merele frumoase pot fi şi viermănoase. ZANNE, P. III, 659, cf.
 I, 215. 0 F i g. Pe tine te facem catană. El răspunse: Nu sînt bun, Măria ta, că sînt viermănos dinlontiAu. BARIŢIU, P. A. I, 656. Ai dreptate, lumea este putredă pînă la oase. De-aia cruntele-ţi satire Sînt aşa de viermănoase. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 1, 15/2. Geaba te mai duci la Diia... C-a rămas la zece casă Tot o babă viermănoasă. PAMFILE,
 C. Ţ. 36. ♦ (Regional; despre măsele) Cariată. Cf. alr ii/i h 43.
     2.    F i g. (Rar) Necinstit, corupt, imoral, decăzut. Deasupra acestui strat viermănos şi stricat pînă-n măduva ciolanelor se maimuţereşte o droaie de trîntori, făuritori de fraze şi de mizerii. VLAHUŢĂ, S. A. II, 541. Credincioşii constituţiunii decemvriene dualiste ar fi rămas încă mult timp la putere... dacă unii membri dintre dînşii nu s-ar fi compromis în treburi viermănoase şi neoneste. SBIERA, F. S. 328. Toate acestea, afirma ea..., se petrec numai în cîteva capete viermănoase de babalîci excitaţi de lecturi obscene. VINEA, L. I, 211.
     3.    F i g. (Regional) Invidios (Voiniceni - Tîrgu-Mureş). alr SN v h 1 250/235.
     II.   (Med.; învechit; despre boli, simptome etc.) Care este pricinuit de viermii intestinali. Boala viermănoasă. EPISCUPESCU, PRACTICA, 290/21. Boalele care pricinuiesc aceşti viermi... se arăt c-o viermănoasă şi înţepoasă mîncărime la răspunsul şezutului, id. ib. 292/15. Friguri viermănoase sau de limbrici... apucă mai cu seamă pe copiii carii au limbrici sau viermi în maţele lor, fiind şi de o constituţie delicată. CORNEA, E. I, 69/7. înaintea publicaţiunii sistemului meu, doctorul din Paris... nu credea nicidecum esistinţa boalelor viermănoase. MAN. SĂNĂT. 242/13.
     -     PL: viermănoşi, -oase. - Şi: (învechit şi regional) viermenôs, -oâsă, vierminôs, -oâsă, viermînôs, -oâsă (CIHAC, I, 311, FRÎNCU - CANDREA, M. 89, BUL. FIL. IV, 61, alr I 878, 885/100, 166, 556, alr ii/i h 43/130, alr ii
 6 088/141), (regional) viermunôs, -oâsă (alri 878/93, 878, alr îl 6 088/95) adj.
     -     Lat. verminosus, -a, -um. - Pentru sensul II, cf. şi fr. vermineux, it. verminoso.
     VIERMĂNOŞA vb. 1.1. R e f 1. şi (învechit) i n t r a n z. A face viermi (I 1), a se umple de viermi; a deveni viermănos; a se înviermănoşa, (rar) a se viermăna, (învechit, rar) a se viermoşa, a se viermui (3). Cf. gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, FORM. CUV. III, 20, 108, Η III 17. Dacă durduie în ziua de Sînt Ilie, în acel an se ghiermănoşează alunele, ap. HEM. 949. 0 T r a n z. (fact.) Cel mai uriaş copaci, omenirea, e viermănoşit... de un car. JIPESCU, ap. TDRG, cf. CADE. Cizmele... se pleoştiseră, goale, ca două ciuperci uriaşe, viermănoşite de ploi. VOICULESCU, P. I, 6.
     2.    R e f 1. F i g. (Rar; în forma viermănoşi) A se foi, a se mişca întruna. Unul dacă se mai viermănoşeşte,... vă iau pe toţi la zor. c. PETRESCU, în SCL 1979, 95.
     -     Prez. ind. pers. 3: viermănoşează. - Şi: viermănoşi vb. IV.
     - V. viermănos.
     VIERMĂNOŞÂRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) viermănoşa (1); (învechit) viermănoşeală. Cf. DA Iij, 870.
     - Şi: viermmoşâre s. f. DA Hj, 870.
     - V. viermănoşa.
2775
VIERMĂNOŞAT
-498-
VIERME
    VIERMĂNOŞAT, -Ă adj. (Regional) Viermănos (11). Cf. viermănoşa (1). Cf. da nb 869, alr ii 6 088/728.
 0    F i g. De altfel boala se oprise sau înainta foarte încet, poate şi din pricina că-şi bălăcea toată ziua bonturile cu oase viermănoşite în apele tulburi şi încărcate cu mîluri. VOICULESCU, P. I, 13.
    -     PL: viermănoşaţi, -te. - Şi: viermănoşit, -ă, vier-mînoşât, -ă (daHj, 869), viermonoşât, -ă (alrii 6 088/728) adj.
    - V. viermănoşa.
    VIERMĂNOŞEÂLĂ s. f. (învechit) Faptul de a (se) viermănoşa (1); (rar) viermănoşare. (F i g. şi prin lărgirea sensului) Singele trînzilor... nu este curat... este un singe negru, puturos şi bălos... şi plin de viermănoşală. veisa, i. 131/12.
    - PL: viermănoşeli.
    - Viermănoşi + suf. -eală.
    VIERMĂNOŞÎ vb. IV v. viermănoşa.
    VIERMĂNOŞÎE s. f. (învechit, rar) Faptul de a fi viermănos (î 1). Cf. cihac, i, 311.
    - Şi: viermînoşie s. f. cihac, i, 311.
    - Viermănos + suf. -ie.
    VIERMĂNOŞIT, -Ă adj. v. viermănoşat.
    VIERMĂRÂIE s. f. Mulţime de viermi (11); forfoteală de viermi; viermărie, viermăt (I 1), (rar) viermar (1), viermărit (I 1), (regional) viermănare (1). Trupurile se frămîntau ca-ntr-o viermăraie. CAMILAR, n. i, 123, cf. DL, DM, SFC iii, 75, DEX. Era o viermăraie acolo! DSR.
 0    F i g. Jiul... astăzi se varsă în dreptul insulei Copaniţa..., lăsînd pe stînga... o adevărată viermăraie Me cotini. ARH. OLT. X, 9.
    - Vierme + suf. -ăraie.
    VIERMĂRIE s. f. Mulţime de viermi (II); forfoteală de viermi; viermăraie, viermăt (I 1), (rar) viermar (1), viermărit (11), (regional) viermănare (1). Cf. cihac, i, 311. Cînd intri în crîşmă, parcă socoteşti c-ai intrat într-o viermărie. ap. TDRG. cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. Foiau pe punte, măi frate, răniţii ăia, ca o viermărie. V. ROM. decembrie 1950, 36, cf. DL, DM, SFC
 III, 73, 153, DEX. Era o viermărie acolo! DSR. 0 F i g. La ce ţine [stăpînirea] dă surda atîta ghermărie [de călugări]? JIPESCU, O. 119. Plutonul văzu o viermărie de femei, prunci şi bătrîni, întinşi la pămînt. CAMILAR, N. I, 72. Privea lung pe sub cuşme cum se scurg viermăriile omeneşti stîrnite la semnul unui nebun. id. ib. 232.
    - PL: viermării.
    - Vierme + suf. -arie.
    VIERMĂRIT s. η. I. (Rar) 1. Viermăraie. Cf. CIHAC, I, 311.
    2.    Viermuială (2). Cu astfel de apariţii, în mijlocul unui viermărit de copii sensibili numai la realităţi, soarta lui fu repede legată de cea a lui Lefter. LOVINESCU, s. ii, 12. Printre copaci se întind două lungi mese de lemn, iar mai încolo se înalţă un podium de brad, cu viermărit de oameni, din mijlocul cărora domină glasul nazal al popei. id. ib. 241.
    II.   (Prin nord-vestul Munt.) Sărbătoare populară, ţinută la 1 februarie, prin respectarea căreia se crede că se înlătură pericolul ca viermii şi lăcustele să strice semănăturile. Cf. PAMFILE, A. R. 15, 92.
    - Şi: (II) viermănărit s. m. pamfile, a. R. 92.
    - Vierme + suf. -ărit.
     VIERMĂT s. η. I. 1. Mulţime de viermi (I 1); forfoteală de viermi; viermărarie, viermărie, (rar) viermar (1), viermărit (I 1), (regional) viermănare (1). Cf. polizu, CIHAC, I, 311, COSTINESCU, DDRF, GHEŢIE, R. M., TDRG, CADE,
 DM, sfc iii, 63, 85, 86, dex, dsr.
     2.    Agitaţie, mişcare, aglomeraţie dezordonată şi continuă a unui mare număr de fiinţe; viermuială (2), viermuire (2), (rar) mişuială, mişunare, viermar (2), viermărit (I 2).
 V.    foială, forfotă, roire (3). Frumoase ţinuturi mai ai tu, dragul mieu; ce bine ar fi să rămînem aici, să nu ne mai întoarcem în viermătul omenesc cel clevetitor şi pizmătareţ. SĂM. V, 456, cf. TDRG. Era un haos, o forfotă, un viermăt de oameni, o grabă şi o lume... deosebită de tot ceea ce văzuse el în sat şi în Iaşii unde fusese la învăţătură.
 C. PETRESCU, s. 88, cf. CADE. La loviturile de berbece ale steagurilor comisului celui bătrîn, ieşeau şi într-o parte şi în alta viermete de oameni negri, în care spaima izbucnise ca pulberea de puşcă, sadoveanu, o. XIII, 1016. Se ducea să petreacă şi să se desfateze în grădinile lui. Acolo nu mai avea în jur viermăt de oameni; îl împresurau numai pacea şi murmurul dumbrăvilor, id. ib. XV, 424, cf. IORDAN, L. R. A, 510. Pieptănarul nu-l auzi ce spune, căci dinspre viermăt venea, cu un copil de mînă, o femeie urmată de un jandarm. CAMILAR, N. II, 257, cf. DL, DEX. Mă gîndesc în ce urgie şi ce viermăt păcătos trăieşti. ŞEZ. vil, 75.
     II.   (învechit; în forma viermet) Vermină (1). Cf. poen. -AAR. - HILL., V. II, 8022/29, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W.
     - PL: viermăte. - Şi: viérmet s. n.
     -     Vierme + suf. -et. - Pentru sensul II, cf. şi fr. v e r -mine.
     VIÉRME s. m. I. 1. (La pl.) Nume dat unor animale nevertebrate cu corpul moale, alungit, lipsit de apendice, care trăiesc în sol, în ape sau ca parazite pe plante ori pe animale şi care sînt cuprinse în mai multe încrengături; (şi la sg.) animal care face parte din una dintre aceste încrengături; (popular) nume dat larvelor unor insecte. O, vai de tine, suflete! Multe iubiiai în deşertu; acmu plîngi şi te cutremuri, că trupul ţi-l vor mînca viermii în groapă (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 452/12. Alţii le va fi trupul putredu ca un cîine mortu cîndu-i saru viermii dintru elu (cca 1550). ib. II, 470/2. Nu vă ascundeţi vistiiariul în pămînt, io viermii o răzbesc şiputredeaşte (a. 1574). GCRI, 8/5, cf. L. ROM. 1979,
 170.  Viermii şi putrejunea piiarde şi bucatele şi veşmintele. CORESI, EV. 53. Trupulu-i deade spre rane şi-l împlu de viermi, - şi Iov nemică nu împută Iu Dumnezeu, id. ib. 60. Mîine iaste sîmbăta, sj\\\ntă odihna Domnului, ce vreţi vrea a coace, coaceţi..., ce iară va rămînea, puneţi pre mîine. Şi aşa făcură... şi nu se împuţi, nice viermi se feaceră întru ea. PO 233/24. Amu scăpat de la tătarî tăiatu şi plenu de viermi (a. 1595-1625). DOC. î. (XVI), 107. Răi era, rău se sfîrşiră, că Dioclitian arse ascuns într-o plevniţă, iară Maximian-îl [um]plură viermii de viu. MOXA, C. 137. Să dusă unde petrecea Simeon fi află aşternutul lui plin de viermi şi de putoare. VARLAAM, C. 352, cf. 26. Numaidecît îl bătu pre el îngerul Domnului, pentru ce nu deade slavă lui Dumnezău; şi rozîndu-l viermii, muri. N. TEST. (1648), 151732, cf. ST. LEX. 172/1. In lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame, In vierme, după care te afli în putoare. M. COSTIN, O. 323. Ia-ră-mpărăteasa i-au murit pruncul în pîntece grea tîmplîn-du-să şi i-au putredit pîntecele ş-au împlut-o viermii de vie. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 123716. Feţişoara frumoasă murind,... după o zi, doao, s-au aflat groapa ei plină de viermi şi de împuţiciune multă (a. 1691). GCR I, 292/19. Tot ce va prisosi lăsaţpre ea la rămăşiţă... Şi lăsară den ea pînă dimineaţă, după cum porunci lor Moisi, şi nu să împuţi, nice viermi să făcea întru ea. BIBLIA (1688), 51738. îndată l-au lovit pre el îngerul D[o]mnului, pentru căci n-au dat
2785
VIERME
-499-
VIERME
 mărirea lui Dumnezău şi, facîndu-se mîncat de viermi, muri. ib. 8412/26. Toată frîmseaţa dzace răsipită, în pămînt mucedă, viermilor dată. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. Un lup... asupra dulăului fară veste cădzu... şi, bucăţi - bucăţele fărămîndu-l, viermilor îl întinsă masă. CANTEMIR, 1.1.1, 256, cf. ANON. CAR. Ca într-o clipă de ceas au pierdut... şi toată avuţia ce avea, ci şi trupul lui s-au umplut de bube şi de viermi şi zăcea într-un gunoiu. ANTIM, O. 75. Cum, o, ticăloase trupule, sac de lut, mîncarea viermilor, stîrv grozav, îndrăzneşti a cîrti împotriva legilor care ţi-am pus...? (a. 1750). GCR II, 47/19. Priveghitoarele... se hrănesc cu viermi şi cu oauă de furnică. ŞINCAI, în ŞA I, 668, cf. 665, 667, KLEIN, D. 454, 455. Acel mititel cărete... încet dede-supt începe a roade... Pîn’ce copaciul seacă şi cade, Iar a putrezirii lui pricină Fu cel vierme de la rădăcină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 358. Viermilor sîntem mîncare, Pămîntului îngrăşare. REV. IST. II, 325, cf. DRLU, LB, episcupescu, practica, 293/8, I. golescu, c. L-a ta-ndurare Tot universul este chemat: Nici micul vierme nu e uitat La al naturii ospăţ prea mare. HELIADE, O. I, 108, cf. 361, II, 260. Omul este rază stinsă a dumnezeirii,... fiul ţărînii şi moştenitorul slavei, un muritor slab, o pradă a viermilor...! MARCOVICI, C. 11/16. Acest aloi prin a sa amărăciune goneşte viermii în toată lungimea canalului maţilor. DRĂGHICI, D. 119/8. Rîma de pămînt... este un vierme lungureţ, carele să găseşte în pămînt la locuri umede. J. CIHAC, I. N. 215/10. Dacă va ave vita rană, precum muşcătură de lup sau altăceva, pentru ca să nu facă viermi,... să se amestece var nestîns cu piatră vînătă şi să se puie pe rană. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 22/27, cf. 39/11. Viermele-şi urzeşte-o lume numa-n sînul unui spic. ASACHI,
 S.  L. I, 139, cf. 220, valian, v. Din cele mai primejdioase vin la miei ologirea şi... pînticăria, şi la cele crescute, boala unghiilor,... gălbaza, viermi în mai, rîie, scală. FILIPESCU, D.
 II, 131/28. Un insect trăieşte cîte 2-3-4 ani ca larvă, adecă vierme,... după aceea se face păpuşă. VASICI, M. I, 71/3. Afară de aceste feluri de apoplesie sînt şi altele, numite simtomatice..., care urmează din viermii ce au oamenii în stomah, din durere de picioare şi revmatism. CORNEA, E. I, 22/11, cf. 69/9, 118/20, ISER. Aceşti viermi, mai vîrtos ascarida vermiculară, pot să străbată în toată lungimea ţevei intestinale. MAN. SĂNĂT. 233/9, cf. 24/8. Acest pămînt capătă o putere nouă prin putrezirea brazdelor, prin concentrarea viermilor şi a insectelor şi prin gunoiul rămas pe el de la vitele ce l-au păşunat. LITINSCHl, M. 17/19, cf. POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Muşchiul se lăţeşte pe-un copaci pe care-l tai, Şi nu-l lasă pîn ’ ce viermii nu-l prefac în putregai. HASDEU, R. v. 61, cf. COSTINESCU, cihac, I, 311. Viermii viu în pămînt, în apă, în fructe, în lemn, în corpul omului şi al altor animali. LM. întrebe pe un vierme ce naşte într-o floare De-i pasă daca planta, plăpînd locaş al său, E verde şi frumoasă sau... moare Sub dintele tui rău. BOLINTINEANU, P. II, 227. Animalele s-au deosebit mai întîi în 6 grupuri: mamifere, păsări, amflbii, peşti, insecte şi viermi. MAIORESCU, L. 120. în scroafă este un iepure, în iepure o prepeliţă şi în prepeliţă sînt trei viermi. Aceştia sînt puterea mea. ISPIRESCU, L. 262. Fii frumos, fii sănătos, Eşti de-acelaşi vierme ros. MACEDONSKI, O. I, 41. In sicriu dormi somn de piatră. - Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă. VLAHUŢĂ, S. a.
 I,  15. Larva, în limba poporului român de pretutindeni, se exprimă prin trei cuvinte deosebite...: omidă, cari şi vierme. MARIAN, INS. XII. Larvele de muşte... să numesc în genere viermi. ARHIVA, VIII, 259. Boii şi vacile zac... de viermi, ce se fac în rănile ce la capătă prin împungere. DAMÉ, T. 30. Cel mai simplu mijloc pentru a nimici viermii (larvele) este sulfura de cărbune, cu care se udă pămîntul... înainte de a semăna. ENC. ROM. I, 713. In limbajul vulgar se numesc viermi sau germi larvele dipterelor din cadavre şi larvele
 din fructe, ib. III, 58, cf. BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. Viermii la rană se fac cînd bate musca pe vită. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 25. Aceste larve sau viermi se introduc în cavităţile naturale, în urechi, nas, gură etc., dînd naştere la accidente inflamatorii. BIANU, D. S. 476. In maţele omului trăiesc trei feluri de viermi cari produc diferite suferinţe celor ce au nenorocul să-i aibă. id. ib. 793, cf. TDRG, PAMFILE, A. R. 91. De multe ori textul unui m[anuscri]s este deteriorat fie prin viermi,... fie prin umezeală. BUL. COM. IST. I, 31. Viermii se scot cu un gătej lătăreţ şi după aceea se pune terepentină, scrum de tutun sau piatră vînătă. PĂCALĂ, M. R. 272. Morunii... se hrănesc cu scoici, melci, viermi şi larve de insecte. ATILA, P. 406, cf.
 50,  RESMERIŢĂ, D. S-a crezut un timp mai îndelungat că viermii se ivesc spontan în carnea putredă. MARINESCU, P. A. 74, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Poporul dă numele de viermi şi la unele larve de insecte, căci socoate drept vierme un animal lungăreţ, moale, de nu-ţi vine să pui mîna pe el. SIMIONESCU, F. R. 443. Cîteodată, vara, oile fac viermi şi la „fătăciuni”. STOIAN, PĂST. 62, cf. 61. înnoieşte prăjiturile care se coclesc de vreo două săptămîni. O fi văzut şi el că au făcut viermi. VOICULESCU, P. II, 242. Măria ta, orheienii şi lăpuşnenii umblă să se burzuluiască iar. - Ha! vor să-i mînînce iar corbii şi viermii? Spune! SADOVEANU, O. X, 91. Creşterea viermelui în intestin este foarte rapidă. ENC. AGR.
 III, 576. Cu încetul viermele înaintează de la un inter nod la altul, în jos, rozînd miezul tulpinei, încît... ştiuletele... se zbîrceşte. ib. IV, 41. Se mai gîndi... la un viţel care făcuse viermi între unghii. DAN, U. 6, cf. SCRIBAN, D. Viermii formează o încrengătură foarte numeroasă şi eterogenă, răspîndită pe întreg pămîntul. LTR. Sînt viermi care iau coloarea, forma, rigiditatea crengilor uscate confundîndu-se cu ele. CĂLINESCU, C. O. 358. Infăţişînd soarta regilor care pot deveni hrana viermilor, Hamlet insinuează ceea ce poate deveni soarta lui Claudius şi umileşte astfel trufia şi cruzimea sigură de sine. VIANU, L. u. 73. In afară de peştişori, mănîncă şi mici broaşte, viermi, insecte de apă şi mici cochilii, linţia, P. iii, 44, cf. chiriţă, p. 392. Cele mai importante resturi fosile ale viermilor sînt tuburile calcaroase aparţinînd anelidelor polichete sedentare. LTR2. Forma dăunătoare pentru plante e larva (viermele), care e polifag. ib., cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DSR, DREV. Pentru dînsul nu e vară,... Ci numai viaţă amară! Pe de-o parte carnea-i cade, Pe de alta viermi-l roade. ALECSANDRI, P. P. 112. Se întîlneşte cu un nenorocit, slab... şi prăpădit, plin peste tot trupul de viermi, aşa că era numai carne vie pe dînsul. FURTUNĂ, V. 57. Sîn nişte viermi mici şî supţîri, întră-m plămîm. DENSUSIANU, Ţ. H. 130, cf. ALR I 878/1, 65, 87, 98, 159, 285, 290, 295, 305, 333, 363, 381, 387, 412, 420, 576, 584, ib. 885, ib. 1 187/140, 164, 200, 363, ib.
 1 193, ib. 1 885/1, 30, 156, 180, 746, 842, 984, ib. 1 902, ALR il/l h 43, alr II 6 026/29, 76, 102, 105, 172, 219, 346,
 520, 705, 784, 836, 872, ib. 6 575/27, 47, 130, 141, 192,
 228, 310, 514, 723, 836, 872, 886, alr sn iii h 748, alrm sn ii h 567, aii 1, m2,3,4, 5,16,18,19, iv5, mat. dialect, i, 276. Mort mai rău oi fi: Căpăţîna mea Să va despica Şi să va-mpuţi, Viermii s-or spori, Muşte-or slobozi. BALADE, I, 316, NALR - O III h 552. Pămînt fară viermi nicăiri nu găseşti. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. I, 239. Vierme se găseşte şî-n mormînt de piatră, id., ap. ZANNE, P. I, 691. Orice lemn îşi are viermele său. id., ap. DDRF, cf. ZANNE, P. I, 203. Fiecare vierme găseşte borticica lui. ZANNE, P. IX, 731. Viermii îl culcă, viermii îl scoală, se spune despre un om leneş. Cf. id. ib. 0 (în credinţe şi superstiţii) Să se pisăze hrean proaspăt..., apoi zamă de aceasta să toarne în borta rănei... şi va peri viermile. DRĂGHICI, D. 143/18, cf. 142/11. Ca să se izbăvească omul ce pătimeşte de viermi să înceapă a lua doftorii cînd să va naşte lună nouă. MANOLACHE DRĂGHICI, L 89/25. Cine ciocneşte cu ouă de
VIERME
-500-
VIERME
 lemn sau de pichiură, acela... le va mînca în ceea lume cu viermi şi cu venin. MARIAN, S. R. III, 49. Dacă vrei să aperi grădinele şi ţarinele de viermi, e bine să înfigi în mijlocul lor o furcă şi un fus de tors. id. INS. 300. Din durere mare de cap, omul poate să capete viermi în cap. N. LEON, MED. 154. In popor se bănuieşte că durerea de măsele vine din cauza unor viermi ce sînt în măsele şi la rădăcina lor. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 105. Un căţel abia fatat se spintecă de viu şi se înfăşură, cu maţe cu tot, pe o rana cu viermi sau la locul unde s-a rupt vreun os. CANDREA, F. 24. O femeie a făcut viermi în cap, pentru că s-a lăut [vinerea], id. ib. 216. Prin Moldova de Sus, agheasma care se face pe cîmp la Izvorul Tămăduirii... pentru ploaie se crede că are darul de a feri holdele şi de viermi. PAMFILE, A. R. 15. Prin Bucovina, grajdurile se curăţă numai la lună nouă, ca să se înnoiască pămîntul şi să nu facă viermi, id. CER. 81. Nu lucra în săptămînă brînzei, că-ţi mănîncă viermii ceapa. GOROVEI, CR. 58. Nu-i bine să mănînci la straturi, că face ceapa sau usturoiul viermi, id. ib. 182. Ca să nu-ţi mănînce viermii ceapa, înţeapă un vierme, atîrnă-l într-un băţ şi vei scăpa de ei. şez. XII, 165. 0 (în imprecaţii) Viermii dă vii să-i mănînce ! I. GOLESCU, în PR. DRAM. 85. Aşa mi te-ai ţinut de cuvînt, cumătrel... aşă-i că iară mi-ai mîncat puiuţii, mîn-ca-te-ar viermii să te mănînce! MARIAN, O. II, 43. N-am văzut în ochii mei pe Iliaş, mîncatu-l-ar fi fost viermii în faşă. REV. CRIT. I, 288. Tu, păiangănule, ai făcut aţă să mă spînzuri pe mine; tot spurcat şi plin de viermi să fii. pamfile, s. τ. 11. Să deie Dumnezeu să mă mînînce corbi şi viermi la răspintene de drumuri, dac-am ştiut pînă în-tr-această clipă ceva. SADOVEANU, O. X, 223. Mînca-l-ar cîiniipe Danev, şi viermii! blăstăma baba Maria, id. ib. XXI, 86. Mînca-te-ar, bade, viermii! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 251. Cine face orz din grîu, Şează-n sînge pînă-n brîu, Să-l mînce viermii de viu! id. ib. 281. Mîndruţa cu ochii negri Mult mi-e dragă, mînce-o viermii! hodoş, P. Ρ. 171, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 171. Iana că-i spunea: - Soare frăţioare, Bine nu ţi-oi zice, Viermii te mănînce! FOLC. OLT. - MUNT. IV, 30. Mă şuii pe dealul Cor bei... La Leana cu ochii negri, M-a mîncat, mînca-o-ar viermii! FOLC. MOLD. I, 102. 0 (în descîntece) Cum nu poate să steie Nici să rămîie Praful în drum, Pe cară şi dobitoace, Ce merg încolo şi încoace, Aşa să nu poată să steie Viermii în rană De ei plină. POP., ap. CANDREA, F. 350, ARHIVA, VIII, 259, cf. ŞANDRU - BRÎNZEU, JINA, 76. 0 (Ca termen de comparaţie) Că ce, Doamne, noi ca neşte viermi, aşa ne tare pedepseş[ti] în [Iu]me, cînd noi... sîmte[m] ca o umbră şi prah de pre pămînt (a. 1562 - 1601). TEXTE ROM. (XVI), 340. în ce chip molia în haină şi viarmele în lemn, aşa voia rea a omului strică inima. BIBLIA (1688), 4422/58. Zace în lenevia sa, ca viermele în putrigaiul său (a. 1794). ŞA I, 190. întristarea pă om mănîncă ca molia pă haine, ca viermele pă lemn, ca rugina pă her. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IX, 37. Omu-i ca im vierme ce-n ţărînă pare Un minut vederei şi, lucind, dispare. BOLINTINEANU, P. I, 91. Te-avîntaşi prin corp şi suflet şi ceruşi a mă vedea, Iar azi tremuri ca un vierme pînă-n fundul vieţii tale. MACEDONSKI, o. I, 276. Foiesc ca viermii în bătătura tribunalelor ş-a judecătoriilor. VLAHUŢĂ, s. A. II, 139. Liceul... mi se părea ca un imens cadavru, iară noi, copiii, ca nişte viermi mişuind într-însul DELAVRANCEA,
 H. T. 172. Se simte ca un vierme, cînd tu îi apari ca un astru inaccesibil. CAMIL PETRESCU, T. Iii, 215. Au să le înţepe, au să le învăluie, au să le fiarbă pe nevestele oierilor — pînă ce le-or vedea zvîrcolindu-se ca viermele. SADOVEANU, o. X, 627. La marginea drumului zăcea încîrligat ca un vierme... Coman, omul postelnicului, id. ib. XIII, 237. Pîrîul e acum încătuşat... L-au şănţuit, l-au tăiat în bucăţi, săpîndu-i albia şi strîngîndu-l în diferite locuri ca pe un vierme strivit. DAN, u. 299. Lupii negri... se tîrau, în umbletul lor şovăitor la suiş, ca nişte viermi. ARGHEZI, S. VII, 248. Făcînd-şi din
 viaţă... un adevărat turn de fildeş, spre a vieţui în el ca un vierme. CĂLINESCU, c. o. 267. închide ochii, cască, se culcă, se scoală, trăieşte ca un vierme. DEMETRIUS, A. 6. 0 (Cu determinări care indică specia, încrengătura etc.) Vierme de caş sau de alte mîncăruri. DRLU. Viermele aţos... trăieşte în trupul omenesc sub piele. J. CIHAC, I. N. 216/15. Viermi rotunzi. CORNEA, E. I, 49/10. Viermii intestinali... atac locuitorii Arabiei. DRĂGHICEANU, C. 115. Viermi cutanaţi. COSTINESCU. Viermi rotunzi. LM. Viermi inelaţi. CONTEMPORANUL, I, 9. Larvele, cunoscute sub numele de „viermi de faină”, se folosesc cş nutreţ pentru paseri. ENC. ROM. III, 327. Larva cărăbuşului... se numeşte... în Bilca vierme alb. MARIAN, INS. 20. Larva morariului se numeşte în unele părţi vierme de faină. id. ib. 67, cf. 72. Există... la românii din Transilvania... credinţe şi datine despre viermii de mere. id. ib. 298. Viermi intestinali. BIANU, D. S. Păsărarii ştiu această predilecţie... a privighetorii pentru viermele de fiină. SIMIONESCU, F. R.
297. în ordinul trematodelor intră... viermi laţi. id. ib. 445. Fasciola e un vierme plat, foliaceu, de dimensiuni mari. ENC. AGR. II, 333. La viermii laţi... apar pentru prima dată tubul digestiv şi aparatul excretor. LTR2. Viermele prunelor... are una sau două generaţii pe an. FLORA R. P. R.
IV,  843, cf. DER. Viermele de gălbează este animal hermafrodit. ZOOLOGIA, 27. Tricocefaloză, boală provocată de pătrunderea în intestinul omului a unor viermi rotunzi. ABC SĂN. 361. Viermi cilindrici. D. MED. Viermi de răni. H II
12.  Vierme de ceapă. ib. 27. Vierme de poame. ib. Vierme de usturoi ib. Vierme de varză. ib. Viermi albi. ib. 49. Viermi de bubă. ib. Viermi de fructe, ib. 298. Vierme de porumb. ib. IV 53. Viermi de tutun ib. 312. Viermi cărăraţi. ib. vii 481. Viermi de muşiţă. ib. XIV 7. Vierme de pomînt. ALR I
1  193/159. Vierme de lemn. ib. 1 885/5, 363. Viermi de barabule. ALR II 6 026/365. Viermi albi. ib. 6 026/531, cf.. 537. Viermi de cartofi, ib. 6 026/987. Vierme dă lemn. ALR SN III h 748/886. Vierme de car. ALRM SN II h 567/769. Viermele de bucate se lasă pe grăunţe, se spune atunci cînd supărarea pune stăpînire pe cineva. Cf. I. golescu, ap. ZANNE, P. I, 690. 0 (Prin Olt. şi prin Munt.) Marţea (sau ziua) viermilor = sărbătoare populară, care se ţine în marţea din prima săptămînă a postului Paştelui, şi prin respectarea căreia se crede că se înlătură pericolul ca viermii să strice semănăturile sau pomii. Cf. marian, ins. 300, izv. xiv, 104.
0  E x p r. A trăi (sau a fl deprins, a se învăţa) ca viermele în hrean (sau în, la rădăcina hreanului) = a duce (cu resemnare) o viaţă grea. Omul, cît de rău să trăiască, tot nu să îndură să moară. Să hîrşieşte cu necazurile... Să învaţă ca viermele în hrean. PANN, P. V. III, 125/19. Trăieşte ca viermele în rădăcina hreanului. NEGRUZZI, s. I, 250, cf. PAMFILE, C. 55, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, ZANNE, P. I, 690, 691, ii, 379, 779, 780, IX, 731. (Eliptic) A mers şi între saşi nespus de greu cu reformele, încît se adeverise şi la ei zicătoarea despre vierme la rădăcina hireanului. bariţiu, P. A. I, 554. A-l mînca (pe cineva) viermii de viu = a fi foarte leneş (şi murdar). Cf. PANN, P. V. III, 128/10, DL, DM, M. D. ENC., ZANNE, P. I, 690. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi muncit, apăsat de griji; a fi neliniştit. Nimeni nu ştia ce vierme îl rodea la inimă şi pe dînsul. ISPIRESCU, L. 393. Bărbate, ce vierme te roade la inimă de tot oftezi? id. U. 308, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM, M. D. ENC., DEX. Pre împăratul îl rodea un vierme la inimă. RETEGANUL, p. p. 11, cf. zanne, p. i, 691. A avea vierme la limbă = a fi limbut. Cînd are omu patima limbuţiii, gherme la limbă, vorbeşte şi curate şi spurcate. JIPESCU, O. 112, cf. TDRG, zanne, P. II, 225. A avea viermi (neadormiţi) sau a avea viermi în cur = (mai ales despre copii) a fi neastîmpărat, a nu-şi găsi locul. Cf. baronzi, l. 47, pamfile, j. ii, 172, dl, dm, dex, zanne, p. i, 692. OCompuse: (învechit, rar;
2785
VIERME
-501 -
VIERME
 calc după germ. Regenwurm) vierme-de-ploaie = rîmă (.Lumbricus terrestris). Cf. ŞA I, 185; (astăzi rar) vier-me-solitar (sau, învechit, rar, -cordea, -panglică) = tenie (Taenia solium). Cf. DRĂGHICI, D. 116/18. O simplă luare de decocţiune de rodiu ajunge ca să gonească vierme-le-pantlică. MAN. SĂNĂT. 155/10, cf. 233/24. Tenia sau viermele-solitar este comun la locuitorii din sudul Europei. DRĂGHICEANU, C. 117, cf. COSTINESCU, CONV. LIT. XXIII, 346, enc. rom. i, 786, bianu, D. s., enc. vet., D. med.; vier-me-de-mătase = larva unei specii de fluturi (Bombyx mori), care se hrăneşte cu frunze de dud şi care, în stadiul larvar de crisalidă, formează o gogoaşă sau un cocon, unde se transformă în pupă; fluture-de-mătase, (popular) gîndac-de-mătase. Cf. DRLU. De voieşti a fi afară de a vremilor schimbare, De la ştiubeiul albinei ia model şi aşezare;... Viermele-de-mătasă dascăl la ţesut să-ţi fie. CONACHI, P.
 298, cf. BREZOIANU, A. 555/11, 564/3. întrebuinţarea frunzelor de duzi la creşterea viermilor-de-mătase... este lăsată în seama femeilor. I. IONESCU, M. 372, cf. 374, 376, pontbriant, D., costinescu. Viermii-de-mătase sînt de mare folos. LM, cf. CONV. LIT. xxiii, 346. Creşterea viermilor-de-mătasă, în scop de a produce mătasa, se numeşte sericicultură. ENC. ROM. I, 529, cf. BARCIANU. Sătencele... cresc viermi-de-mătase. MARIAN, INS. 251, cf.
 279, 283, ALEXI, w. Nu lipsa de interes a statului a făcut ca această industrie mănoasă să scadă, ci epidemia viermilor-de-mătasă prin importarea seminţei străine. PAMFILE,
 I. C. 79, cf. 73, 77. Ilieş... se obligă a le plăti un tribut de 100 cai, 400 bucăţipînză de matasă (... din cultura viermilor-de-mătasă). N. A. BOGDAN, C. M. 25, cf. RESMERIŢĂ, D. Nu de puţină însemnătate era pentru viaţa economică... din acele vremuri şi cultura viermilor-de-mătase. GOLOGAN, C. R. 20, cf. şăineanu, D. u., CADE. Gospodina care creşte viermi-de-mătasă... nu lasă să se dezvolte nimfa, căci altfel firul de mătase... e rupt de fluture şi nu înţelege nimic din osteneala ei de o lună. SIMIONESCU, F. R. 385, cf. 383. Patria viermelui-de-mătase şi a sericiculturii este China. ENC. AGR.
 V, 833. Capacitatea crescîndă a mătasei artificiale de a înlocui mătasea naturală a redus treptat rentabilitatea culturii viermelui-de-mătase. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 20, cf. 24. Încăperea în care se cresc viermii-de-mătase trebuie să fie spaţioasă, luminoasă, aerisită. LTR. Viermi i-de-mătasă... ieşiseră de vreo cîteva zile din sămînţă. BLAGA, H. 32. Sub razele lunii, viermele-de-mătase rodea frunza pădurilor de dud. BOGZA, M. S. 116. Pe o palmă de loc şi flori, fructe, legume,... albine, peşti, viermi-de-mătase. VINEA, L. II, 301. Dăunătorii principali ai viermilor-de-mătase sînt păsările, şoarecii, viespile şi furnicile, a căror pătrundere în crescătorii trebuie împiedicată. LTR2 XV, 559, cf. DL, DP, DM. Cunoscută în China cu circa 3000 de ani î.e.n., practicarea culturii viermilor-de-mătase a fost introdusă în ultimul mileniu şi în ţările Europei. DER IV, 368. Din gogoşile viermilor-de-mătase se scoate firul de mătase sau de borangic, cu care se lucrează... în industria ţesăturilor fine de mătase. ZOOLOGIA, 82, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, H v 280, cf. alr T li 292. ♦ P. g e n e r. (învechit, rar) Animal tîrîtor. Omul... să domnească pre peştii măriei şi dobitocului, păşirilor ceriului şi jivinilor şi a tot pămîntului şi spre toţi viermii ce se trag pre pămînt. PO 14/21. De tot fealul din jigănii, ce iaste cu tine de tot trupul, de pasări, de dobitoc şi de tot felul de viermi carii se trag pre pămînt, să iasă cu tine. id. 33/12. ♦ F i g. (Mai ales în limbajul bisericesc; de obicei determinat prin „neadormit”, învechit, „nesfîrşit”, „nemort”; mai ales la pl.) Chinurile, muncile veşnice ale iadului. O, amar ceia ce nu se pocăiescu de păcatele sale, că aceia toţi se dncu în focul nes t insu şi în viermii ncadurmiţi şi în tartaru (cca 1550)/ CUV. D. BĂTR. II, 465 rate neiertate sînt acolo şi nemilostive; focul lor nes ; Λ../ viermii lor nesfirşiţi. Că nu iaste pocaanie acolo.
CORESI, EV. 36. Mai bine-ţi iaste ciung în viaţă să întri, decît doao mîni avînd să întri în matcă, în focul nestins, unde-s viermii nemorţi şi focul nestins, id. TETR. 93. Cela ce va lucra sf[i]nta domerecă, aceluia se doseaşte focul de veac, unde voru scrăşca cu denţie şi în viermii ceia neadormiţi (a. 1600). CUV. D. BĂTR. ii, 46/23. Duce-te-veri... în focul nestinsu,... întru viermii neadurmiţi (a. 1619). ib. 122/7. Mai bine iaste ţie cu un ochiu să întri întru împărăţiia lui D[u]mnezău, decît doi ochi avînd, aruncat în focul gheenei, Unde viiarmele lor nu moare şi focul nu să stinge. N. TEST. (1648), 53v/24. Să nu urăşti lucrarea cea cu trudă şi lucrarea pămîntului cea de Cel Preaînalt zidită... Smereaşte sufletul tău foarte, căci izbînda celui necurat foc şi viarme iaste. BIBLIA (1688), 667!/55, 7812/53. De să va întîmplă şi va muri ticălosul şi nepriceputul om neispoveduit şi nepocăit merge în focul cel vecinic, întru întunerecul cel den afară, în viiarmele cel neadormit, în scîrşnirea dinţilor, în mîna diavolului. ANTIM, o. 350. Mă izbăveşte de viarmele cel neadormit şi de focul cel vecinic, Maica lui //[risto]^ D[u\mnezeu. MINEIUL (1776), 171 rl/l 1. Tîlharilor sînt gătiţi Viermii cii neadormiţi (a. 1784). GCR II, 143/29. Amar, amar, în ce chip va fi gheena aceasta a iadului, foc carele niciodată nu să va stinge şi întunecat. Oh mie, oh mie, Cum va fi viiarmele acel neadormit şi veninat. MICU, în ŞA I, 93, cf. TDRG. 0 (în imprecaţii) N-avem lapte să-ţi dăm, c-au mîncat Duca Vodă vacili din ţară, de-l va mînca viermii iadului cei neadormiţi. NECULCE, L. 80. Fa, lele Smarando, ce şarpe! Mînca-l-ar viermii ăi neadormiţi de logofăt spurcat! sandu-aldea, D. P. 135. ♦ F i g. (De obicei urmat de determinări în genitiv) Gînd, sentiment obsedant şi chinuitor; nelinişte lăuntrică. Grija iaste gură de leu, şi pre cel ce să grijaşte lesne-l înghite; grija iaste vierme inimii şi mănîncă pre muma ce-l naşte (a. 1750). ARHIVA, I, 243. Rea e bănuiala! un vierme al vieţii! Ce n-ascultă cuvîntul, nici liniştea poveţii. HELIADE, O. I, 176. Un vierme neadormit zi şi noapte îmi rodea rărunchii neştiind unde să te caut şi cum să te aflu. PR. DRAM. 170. Preoteasa, scormolită mereu în inima ei de viermele geloziei, dacă văzu că... nu poate descoase inima fetei, se hotărî ca s-o ţie cît mai tare de aproape. SION, P. 138. Viermele ruşinei şi al deznădăjduirei ades... veghează în sufletul acestor nenorocite. CONTEMPORANUL, I, 25. Niciodată n-am simţit... dureroasa... rozătură a viermelui invidiei. CARAGIALE, O. II, 170. Viermele bănuielii... i-a lăsat o rană ascunsă în fundul sufletului, id. ib. IV, 155. Viermele dorinţei, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUŢĂ, S. A. I, 110. Ce ticălos vierme e gelozia, dacă poate lăsa în sufletul soţului unei femei cinstite şi bune... veninul gîndurilor, care-l împiedică acum să închidă ochii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 212, cf. RESMERIŢĂ, D. Ora aceea aşa de plăcută... îi era tulburată de viermele unei griji. SADOVEANU, O. X, 197. Cînd îţi va veni vremea, asta să fii tu, fiule, pentru noroadele acestei împărăţii, ca să poţi fi scutit la bătrîneţă de scîrbă - viermele inimii, id. ib. XV, 359. Ros deodată de viermele zădărniciei, el se retrage între zidurile unei mînăstiri, nu fară a fi mereu ispitit de gîndul măririi. CĂLINESCU, O. XII, 32. Un gînd obsedant, mortal, îi întovărăşeşte pretutindeni. Ei fug ducînd cu ei, fară voia lor, viermele care-i roade. RALEA, S. T. III, 304. Oare se ştie ceva cu adevărat? In miezul istoricului din el mijea... viermele tuturor îndoielilor cunoaşterii. CAMIL PETRESCU, O. II, 31. Ştiu că taică-său e ros de viermele unor remuşcări ascunse. românia literară, 1975, nr. 8, 17/1. ♦ (învechit, rar; calc după fr. ver spermatique, în compusul) Vierme-le-sămînţii = spermatozoid. Unii zic a fi începutul a noului om viermii-sămînţii carii de la tată trec la fecior. ANTROP. 237/4, cf. COSTINESCU.
     2.    P. r e s t r. (Regional, mai ales în Transilv. şi Olt.) Larva albinei (Apis mellifica). Cf. CHEST. vi/13, 25, 34,
                                                                                                                              2785
VIERME
-502-
VIERMIŞOR
 alr sn i h 271, alrm sn I h 176, nalr - o iv h 697. ♦ Larva viespii (Cynips quercus şi Diplolepis rosae). Felul cum va fi vremea peste an se poate afla şi după viermele care... se află în merele sau gogoaşele de stejar. PAMFILE, s. T. 44. Toamna, cînd găseşti în ghinda de stejar vierme, arată că anul viitor va fi productiv. GOROVEI, CR. 20.
     3.    P. e x t. a) (Transilv. şi prin Maram.) Gîndac. alr i
 1 199/63,186, 215, 315, 341, 343, 361.
     b)     (Entom.; popular; şi în sintagmele vierme lucitor, COSTINESCU, ARHIVA, VIII, 257, ENC. ROM., N. LEON, MED. 95, MARIAN, INS. 45, ENC. AGR. III, 451, DSR, JAHRESBER. XII, 164, regional, vierme luminos, ALR I 1895/247, 835, vierme de lăptucă, ib. 1895/343, vierme de foc, H III 307, vierme negru, ALR I 1 895/285, vierme verde, ib. 1 895/223, vierme viu, ib. 1 895/229, vierme de putregai, ib. 1 895/388) Licurici (Lampyris noctiluca). Cf. DRLU, ALRI 1895.
     c)     (Entom.; prin nordul Munt. şi sudul Transilv.; şi în sintagma vierme negru, alr I 1888/782) Repede (IV) (Cincindela campes tris), ib. 1 888/118.
     d)     (Entom; prin Transilv. şi prin Munt.; şi în sintagmele vierme de baligă, ALR SN III h 750, ALRM SN II h 574, vierme de gunoi, ALR SN III h 750/316, ALRM SN II h 574) Băligar (Geotrupes stercorarius). Cf. ALR SN III h 750.
     e)     (Entom; prin Transilv., prin Bucov. şi prin Mold.; şi în sintagma vierme de pămînt, DR. IX, 435, ALR I 1 892/480) Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). Cf. DR. IX, 435, ALR I
 1 892/335’ 398.
     f)     (Entom.; regional) Urechelniţă (Forficula auriculariä) (Ciumeghiu - Salonta). alr i 1 891/315.
     g)     (Entom.; regional) Ploşniţă de cîmp (Pentatoma baccarum) (Sibiu). ALRI 1899/125.
     h)     (Entom.; regional; şi în sintagma vierme de vie, ALR SN I h 223/53) Filoxeră (Phylloxéra vastatrix). Cf. DRLU, ALR SN I h 223.
     i)     (Entom.; regional; în sintagma) Vierme de piatră = cîinele-babei (Oniscus murarius) (Voiniceni - Tîrgu Mureş). Cf. alrm SN ii h 573/235.
     j) (Entom.; învechit în Transilv.) Scolopendră1 (Oniscus scolopendra). Cf. ŞINCAI, în DR. V. 561.
     k) C o m p u s: viermele-sîrmă = insectă coleopteră a cărei larvă atacă cerealele, rădăcinile sfeclei, tuberculii cartofilor etc. (Agriotes lineatus). Cf. LTR2, DP. Mai bine de 2000 ha însămînţate cu grîu au fost calamitate în zona Oraviţei din cauza atacului intens al viermilor — sîrmă. RL 1994, nr. 1244, 4/6.
     4.     P. anal. a) (Maram. şi prin nordul Transilv.) Şarpe (I 1). Cf. DR. IV, 1039. Te-am ţinut de drăguţ drag, Tu-ai fost vierme şi-ai muşcat, Cu gura m-ai sărutat, Din limbă verin mi-ai dat. BÎRLEA, L. P. M. II, 60. Eu aici nu poci şedea De şuieru zernilor, De chiotul broaştelor. T. PAPAHAGI, M. 118, cf. CHEST. v 173/99, alr i 1 180/347, 348, 350, 351, 361, ib. 1 181/347, 348, 351, 361, ib. 1 183/348. Femeile aprind paie şî surcele fară dă pară, numa să fie fum înaintea căsî, pentru zierni. ALR τ II 157, cf. GLOSAR REG., ALR - M III h 589. 0 (în descîntece) Stăi, Doamne, întru agiutori, Să poci blăstăma Asta zierme rău, Asta zierme de nouo feluri. ARH. FOLK. I, 204. Tu, mătrice mătricuţă, Nu indica fata... Nu strînge cu cleştile, Nu te-ntinde ca ziermele. ib. VI, 252 0 Vierme alb = şarpe de casă (Natrix natrix natrix). Cf. alr τ ii 159, alrii 6 228/353.
     b)     (Maram.; şi în sintagma vier mile boului, alr - M iii h 590/230) Viperă (Vipera berus berus). Cf. ALR I 1184/361, alr-M iii h 590/228.
     c) (Regional) Mormoloc (1). Cf. H iii 139, v 459, xiv21.
     5.    F i g. (Regional) a) Serpentină (la alambic) (Budeşti
 - Baia Sprie). Cf. alr - m ii h 488/222.
     b) „Floare la sfredel” (Butoieşti - Strehaia). GL. olt.
     II.    1. Epitet depreciativ pentru un om considerat fară valoare, fară însemnătate sau josnic, lipsit de caracter. Eu sîntu vierme e nu-s om. PSALT. HUR. 17r/2. Eu-s viarme e nu
 o mu, împutare oamerilor şi ocărire oameriloru. PSALT. 35, cf. CORESI, PS. 51/2. Milostivii şi de vecie putearnic Domnedzeu, rugăm tine..., noi mişeei greşiţi şi păcătoşi, nepotreabnici robi şi viermi, slugile tale, ascultă-ne micuiala. PO 9/24. Vierme sînt eu şi nu om. M. COSTIN, O. 320. Cinstite părinte, să mă ierţ, că eu sînt un viarme nevolnic, iară nu om. DOSOFTEI, V. S. septembrie 1575. Omul iaste putreziciune şi fi iul omului, viarme! BIBLIA (1688), 3732/47. Dumnezeu, cu cîtă sete au priimit (nu pentru sine, ci pentru noi, viermii cei lepădaţi) atîtea ostenele, dureri, patime şi moarte. ANTIM, O. 14. Stelele sînt necurate înaintea lui, dară cu cît mai vîrtos omul, fiind putrejune şi feciorul lui vierme, id.ib. 124. Să nu se mîndrească omul cîtu-i de mare, ce să-şi aducă aminte că este prav şi cenuşă şi vierme, iară nu om. AMIRAS, LET. III, 126/30, cf. COSTINESCU. Care-i scopul lor? Plăcerea dobitocească, reproducerea în muşinoiul pămîntului de viermi noi. EMINESCU, O. VII, 125. Şi eu, viermele din tină, Să-i cer astfel socoteală - lui, izvorul de lumină. VLAHUŢĂ, S.A. I, 10, cf. RESMERIŢĂ, D. Nu eşti deloc vinovată... Nu ai făcut decît să urmezi legea ta de vierme. CAMIL PETRESCU, T. II, 276, cf. id. O. III, 388. Numai noi, netrebnicii şi viermii, Pentru nunta jertfei n-am fost buni. arh. OLT. XIX, 208.
    2.     (Familiar) Epitet pentru un copil neastîmpărat. Cf. BUL. FIL. IV, 125, 130. Copila tremură şi deschide o clipă ochii. - Ce te boldeşti aşa la mine, vierme neadormit? SADOVEANU, O. I, 630, cf. UDRESCU, GL. 302.
    III.   (Regional) Tuberculoză osoasă (cu abces fistulizat). Cf. N. LEON, MED. 154, PAMFILE, B. 67, COm. FURTUNĂ.
    -      Pl.: viermi. - Şi: (regional) viérmene s. m. ALR I 885/200, ib. 1 187/200, ib. 1 193/200, 231.
    -  Lat. vermis, -is.
    VIERMÉLIU s. n. v. vermeliu. VIÉRMENE s. m. v. vierme. VIERMENÔS, -OÂSĂ adj. v. viermănos. VIÉRMET s. n. v. viermăt.
    VIERMETÎ vb. IV. (I n t r a n z.) (Ban.) A viermui (1). Cf. DSR, NOVACOVICIU, C. B. I, 8, L. COSTIN, GR. BĂN. 215.
    -  Prez. ind. pers. 3 : viermeteşte.
    -  V. viermăt.
    VIERMICULÂR, -Ă adj. v. vermicular. VIERMIFORM, -Ă adj. v. vermiform. VIERMINÔS, -OÂSĂ adj. v. viermănos. VIERMINOZĂ s. f. v. verminoză. VIERMINIJŢ s. m. v. viermuţ.
    VIERMIŞ0R s. m. 1.1. Diminutiv al lui v i e r m e (11); viermuleţ (1), viermuş (I 1), vermuşor (1), (regional) viermoc (1), viermulete, viermuţ (1). Grierul... Cînd iarna au venit, Cu nemică s-au trezit, Neavînd macar de dor Muscă sau un viermişor. ASACHI, s. L. I, 236. O furnică, De soi mică... La războaie voinică: Unde viermişor vedea, Se repezea şi-l prindea. DONICI, F. TI, 12/11, cf. POLIZU, CIHAC, I, 311, LM. Nutreţul său constă din diferiţi viermişori, insecte, cobelci şi alte vietăţi mici. MARIAN, o. II, 302, cf. PHILIPPIDE, P. 63, TDRG. De aci înainte îi vom hrăni cu muşte, fluturi, viermişori, babiţe, rîmuliţe tocate. ĂTILA, P. 166, cf. CADE. Insecte, viermişori şi chiar peştişori mai mici, cu greu scapă din gura lui mare. SIMIONESCU, F. R. 207, cf. SCRIBAN, D. Santonina dă rezultate bune în cazul ascarizilor
2796
VIERMÎNA
-503-
VIERMUIALĂ
 (limbricilor) şi în parte şi în cazul oxiurilor (viermişorii de la şezut). BELEA, P. A. 276, cf. DL, DM. In ou, o cutie cu trei viermişori, a căror strivire aduce pieirea zmeului. IST. LIT. ROM. I, 83. Larvele, asemenea unor viermişori albi, pătrund în seminţele din păstăi, hrănindu-se cu substanţele din ele. zoologia, 71, cf. M. D. enc. 994, DEX. Deocamdată sînt numai vrăbiile. îşi caută viermişorii... pentru foamea lor firă astîmpăr. CONTEMP. 1976, nr. 12, 3/1, cf. DSR, A I 20, nalr - o Iii h 567/950. 0 (în construcţii comparative) Mititica asta, cu mişcări de viermişor, ştie cum să ţi se strecoare în suflet şi să-ţi smulgă o făgăduinţă. MIHĂESCU,
 D. A. 69. 0 F i g. Aceasta e trupa uşoară, viermişori cari foiesc şi se pierd aproape în nămolul de secături cari zilnic curg şi se uită. VLAHUŢĂ, s. A. II, 371. Trebuie să zădărească cineva viermişorul ca să scoaţă dintr-însul o scînteie de spirit. I. NEGRUZZI, S. V, 390.
     2.    (Olt.) Larva albinei (Apis melliflca). Cf. nalr - o iv h 697. ♦ (Prin Bucov.) Larva viespii (Cynips quer eus şi Diplolepis rosae). La mijlocul merişoarelor de stejar, cît şi la mijlocul gogoaşelor de rug, se află larvele viespişorilor... cari se numesc de către popor viermişor... sau viermuş. MARIAN, INS. 254.
     3.    (Prin Bucov.) Licurici (Lampyris noctiluca). Cf. MARIAN, INS. 45, DL, DM. COm. MARIAN.
     II.   P. a n a 1. (Bucov.; la pl.) Cusături decorative mărunte (făcute cu amici, cu mărgele etc.) pe iile, cămăşile, ştergarele etc. ţărăneşti. Cf. izv. xv, 331.
     - PL: viermişori.
     - Vierme + suf. -işor.
     VIERMÎNÂ vb. I v. viermăna.
     VIERMÎNÂRE s. f. v. viermănare.
     VIERMÎNÔS, -OÂSĂ adj. v. viermănos.
     VIERMÎNOŞÂRE s. f. v. viermănoşare.
     VIERMÎNOŞÂT, -Ă adj. v. viermănoşat.
     VIERMÎNOŞÎE s. f. v. viermănoşie.
     VIERMINIJŢ s. m. v. viermuţ.
     VIERMOÂIE s. f. (Maram.) Şerpoaică (1). Cf. dr. iv, 1039. Tot la mine s-o-njitat Tot o căţe de jermoaie, Cu ochii ca talerii, Cu solzii ca husoşii. BÎRLEA, L. P. M. I, 64, cf. chest. v 173/8, alr ii 6 230/353.
     - PL: viermoi.
     - Vierme + suf. -oaie.
     VIERMÔC s. m. (Regional) 1. Viermişor (I 1). Cf. sfc vi, 51.
     2.    Larva albinei (Apis melliflca) (Beclean - Făgăraş). Cf. chest. vi 92/1.
     - PL: viermoci.
     - Vierme + suf. -oc.
     VIERMONOŞÂT, -Ă adj. v. viermănoşat.
     VIERMÔS, -OÂSĂ adj. (Regional) Viermănos (I 1). Cf. alri 878/695, 805, alrii 6 088/316.
     - PL: viermoşi, -oase.
     - Vierme + suf. -os.
     VIERMOŞÂ vb. i. R e f 1. (învechit, rar) A se viermănoşa. Cf. i. golescu, c.
     - Prez. ind. pers. 3: viermoşează.
     - V. viermos.
    VIERMUÎ vb. ÏV. I n t r a n z. 1. (Rar; despre viermi) A foi, a forfoti, a colcăi; (regional) a viermeti. Viermuiesc viermii în acest caş. LM. Viermuiau viermii în stîrv. SCRIBAN, D.
♦   (Subiectul indică locul în care se produce mişcarea) A fi plin de viermi care foiesc. Cf. COSTINESCU. Viermuia stîrvu de viermi. SCRIBAN, D.
    2.     (Despre o mulţime de fiinţe aflată într-un anumit spaţiu) A se mişca neîncetat şi în număr mare de colo pînă colo; a (se) foi, a forfoti, a furnica, a mişui, a mişuna. Cf.
I. GOLESCU, C., VALIAN, V. Petrecură toată noaptea aceea viermuind şi mişeîndu-se necurmat. BĂLCESCU, M. V. 115 .La bîlci, Lumea viermuieşte şi se grămădeşte. PANN, P. V. II, 73/9. Arnăuţi, răi foarte,,.. Viermuiau prin cîrciumi. id., ap. TEODORESCU, P. P. 486, cf. POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT,
D., CIHAC, I, 311. Zeii, mîngîind lungele barbe,... M-ar asculta spunîndu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuieşte astăzi. EMINESCU, O. IV, 104. In uriaşele galerii,... sub lumina vie a lămpilor electrice, spărgătorii ce viermuiesc pe lîngă păreţii înalţi şi strălucitori ai bolţilor par nişte pitici cari se joacă. VLAHUŢĂ, s. A. III, 292, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. In sala vastă, luminoasă..., viermuiau gălăgioşi cei şaptezeci de gligani în uniformă albastră. SĂM.
I, 353, cf. ALEXI, w. Intr-un coteţ de nuiele aproape fară lut pe dînsele..., viermuiesc la pămînt, aproape cu totul goi, bătrînii, tinerii, puzderia de copii. IORGA, P. A. I, 199, cf. TDRG, DR. I, 102, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. în lumina roşie oamenii viermuiau ca nişte umbre fară odihnă, cu glasuri aspre, hîrbuite. REBREANU, R. II, 206, cf. 141. înspre Galata şesul Bahluiului era pustiu, iar înspre Podul Roş viermuiau ţiganii şi mişeii. SADOVEANU, O. X, 121, cf. BL V, 61, IORDAN, STIL. 360, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, FORM. CUV. III, 120, CI AU Ş ANU, V. 209, TOMESCU, GL. 0 F i g. Puţin este într-o faptă unde greşăli viermuiesc Cînd semne de duh ici, colo presărate să zăresc. HELIADE, O. I,
121.  Maimuţi, pisoi viermuiesc In bietul neam bărbătesc.
I.  VĂCĂRESCUL, P. 364/7. împrejurul lui, poetul cu mare talent şi varietate ne-a jacut să vedem viermuind şi încolăcindu-se toate aplecările lacome, slugarnice şi zavistioase ale boierilor români de odinioară. ODOBESCU, S.
II, 533. Se-ntindea în căldura zilei, ca şi cum era încorporat vieţii care viermuia în juru-i. SADOVEANU, O. XXI, 283.
♦   (Subiectul indică spaţiul în care se produce mişcarea, aglomerarea; construit cu prep. „de”) A fi plin de..., a abunda în... Sosiră într-o mahala, viermuind de lume, sădită cu cîrciumi pline de chiote şi veselie. VOICULESCU, P. II, 228. 0 F i g. Toate cronicele din acelea timpuri viermuie de hoţii. BARIŢIU, P. A. I, 108. îl... vedem recăzînd în aceleaşi erori neiertate acelui ce ar avea măcar cunoştinţă superficială despre izvoarăle istoriei românilor şi de care erori am văzut că viermuieşte istoria d-sale. ARHIVA, I, 348.
    3. (învechit, rar) A se viermănoşa (1). Cf. DRLU.
    -  Prez. ind. pers. 3: viermuieşte şi (rar) viérmuie.
    -  Vierme + suf. -ui.
    VIERMUIALA s. f. 1. (Rar) Forfoteală de viermi (11); (rar) viermuire (1). Cf. v i e r m u i (1). Cf. dm.
    2.     Agitaţie, mişcare, aglomeraţie dezordonată şi continuă a unui mare număr de fiinţe; viermăt (I 2), viermuire (2), (rar) mişuială, mişunare, viermar (2), viermărit (I 2).
V. foială, forfotă, roire (3), vînzoleală. Cf. v i e r m u i (2). Cf. DDRF. Două ceasuri după răsăritul soarelui era o viermuială în Amara de parcă satul ar fl pornit să-şi mute locul. REBREANU, R. II, 172. O viermuială tărcată, de copii în hîrjoană, de codane zbenguitoare, de muieri cu prunci în spate..., toţi flecar ind, strigînd, ţipînd. VOICULESCU, P. II, 74. Văzuse viermuiala trupurilor închircite pe podelele ca de cocină. PAS, L. I, 319, cf. DL. Au sărit pe el ortacii lui Ion şi, încleştaţi unii cu alţii, s-au
2810
T
 VIERMUIRE                                    - 504 -                                   VIERMUŞ
rostogolit în uliţă, într-o viermuială de trupuri. T. POPOVICI, SE. 72. In chermesele uriaşe unde oamenii petrec după pofta inimii, în viermuiala de figuri, nu distingi propriu-zis nici una: ele sînt neutre şi neexpresive, varlaam - SADOVEANU,
271.   Raţele... trebuiau, nu peste mult, să-şi înceapă viermuiala în cer şi pe ape. VÎN. PESC. noiembrie 1964, 6, cf. M. D. ENC., DEX, SCL 1979, 95. Viermuiala necontenită a mulţimii pe străzi. DSR. 0 F i g. Faţada ospiciului din Madrid... e un baroc luxuriant, o viermuială de forme vegetale şi umane. CĂLINESCU, I. 15.
    -  Pl.: viermuieli.
    -  Viermui + suf. -eală.
    VIERMUÎRE s. f. Faptul de a v i e r m u i.
    1.     (Rar) Forfoteală de viermi (I 1); (rar) viermuială (1). Cf. v i e r m u i (1). Cf. costinescu. învălmăşeala de oameni, trăsuri, cai şi automobile îi aduse aminte... de viermuirea stîrvului din cîmp, imagină ce nu-i mai pierea din faţă. ARDELEANU, D. 279.
    2.     Agitaţie, mişcare, aglomeraţie dezordonată şi continuă a unui mare număr de fiinţe; viermăt (I 2), viermuială (2), (rar) mişuială, mişunare, viermar (2), viermărit (I 2). V. f o -ială, forfotă, roire (3), vînzoleală. Cf. v i e r m u i (2). Cf. polizu, pontbriant, d., cihac, i,
311, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. O negreală ca o viermuire de furnici se arăta pe marginile zării. CĂLINESCU, S. 290. Ca vălmăşala să fie şi mai deplină, în cumplita această viermuire a glotimii... mai năvăleau buzna şi telegarii butcilor. C. PETRESCU, A. R. 9, cf. DL, DM, M. D. ENC. 994, DEX. Viermuirea necontenită a mulţimii pe străzi. DSR.
    -  PL: viermuiri.
    -  V. viermui.
    VIERMUIT, -Ă adj. (Regional) Viermănos (I 1). Cf. alr 1878/695, NALR - o iii h 480/979.
    -  Pl.: viermuiţi, -te.
    -  v. viermui.
    VIERMULÉTE s. m. (Prin Trasilv. şi prin Ban.) Viermişor (11). Cf. klein, D. 454, CL 1971, 251, sfc vi, 121,
126,   alr π 6 026/574.
    -  Pl.: viermuleţi.
    -  Vierme + suf. -ulete.
    VIERMULEŢ s. m. 1. Diminutiv al lui v i e r m e (11); viermişor (11), viermuş (11), viermuşor (1), (regional) viermoc (1), viermulete, vienmiţ (1). Cf. ANON. car. Omoară viermuleţii cei stricători holdelor. ECONOMIA,· 25/24. Cucul îi răspunse: mănînc furnici şi de multe ori de multe feliuri de viermuleţi. ŢICHINDEAL, F. 339/18. Toate lucrurile vestesc bunătatea, dragostea şi sfinţenia Ziditorului,... de la viermuleţul care să tîraşte în pulbere, pînă la vulturul care zboară falnic. MARCO VICI, D. 423/27, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 8022/36. Din cenuşa... [pasării] iese un viermuleţ mititel. PANN, E. II, 15/21, cf. POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, I, 311, LM. Se cunoaşte arborul ce se uscase mai înainte de a se răsturna...; mii de înţepături mici arată locul viermuleţilor ce-i rodeau. BOLINTINEANU, C. 221/7. Ca să fie şi mai sigură... mănîncă viermuleţul ce se află cam de comun în polamida spinoasă ce creşte vara în grîu. MARIAN, NA. 282. Cel ce a mîncat 99 de viermuleţi de cireaşă s-a împrietenit cu Satana, id. ins. 390, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., TDRG, DHLR I, 253, CADE, DL, DM, M. D. ENC. 994, DEX, DSR, ALR II 6 117/235. 0 F i g. Scoase din poală pe plugari cit plug şi cu boi cu tot şi îi puse la picioarele uriaşului, spunîndu-i cum a găsit la cîmp pe aceşti viermuleţi cari zgîriau pămîntul. PĂCALĂ, M. R. 146, cf. DENSUSIANU, Ţ. H.
147.
     2.     (Transilv.) Larva albinei (Apis mellifica). Albinele se adună şi aleg un viermuleţ încă nu de trei zile, deplin ieşit din oul cel de matcă, economia, 177/9. Vom vedea apărînd în locul oului un mic viermuleţ înotînd într-o mică picătură de lichid lactos... ce-i serveşte la nutriţiune. enc. agr. I, 120, cf. CHEST. VI 89/17, 92/18, alr sn i h 271/102, alrm sn i h 176/102.
     3.     (Entom.; Transilv.) Licurici (Lampyris noctiluca). Cf. marian, ins. 48,49, alri 1 895/61,251.
     -  Pl.: viermuleţi.
     -  Vierme + suf. -uleţ.
     VIERMUNÔS, -OÂSĂ adj. v. viermănos.
     VIERMURÉL s. m. (Prin Maram.; într-un descîntec) Diminutiv al lui v i e r m e (I 4); şerpişor (1). In fintînă o pietricică... Şi sub piatră un zermurel Cu dinţii de oţel. chest. v 173/99.
     -  PL: vier mur ei.
     -  Vierme + suf. -urel.
     VIERMÎJŞ s. m. I. 1. Diminutiv al lui v i e r m e (I 1); viermişor (11), viermuleţ (1), viennuşor (1), (regional) viermoc (1), viermulete, viermuţ (1). Cf. POEN. - aar. - hill, v. ii, 8022/36. în frigurile din venin şi ascunse, în lăngoare, prăsirea... viermuşilor face ca ei să cotrupească canalul intestinal în toată lungimea lui. MAN. SĂNĂT. 214/17, cf. 24/9, 166/9. Nestîrpite... bine, furnicile se întoarseră şi viermuşii mureau pe capete. MACEDONSKI, O. III, 57. Ghionoaia neagră sfredeleşte trunchii copacilor, căutînd cari şi vier muşi. ap. CADE 1422. Pentru aceasta se iau mai cu seamă rîme, carne, mămăligă, peşte şi... „ vier muşi ”, adică larve de insecte pe cari le scot din pămînt sau din băligare. ANTIPA, P. 91, cf. 127, TDRG 1737. Ca momeală... ne mai pot servi: coropişniţele,... viermuşii de tărîţe, carii de lemn,... muştele, albinele, lăcustele. ATILA, P. 61. Viermuşul acesta ne pare a fi larva micilor cărăbuşi de april, care mişună prin ierburi în această lună. id. ib. 66. Nici o săptămînă n-a trecut şi din fiecare ou iese cîte un viermuş. E larva cărăbuşului, puiul în formă de vierme. SIMIONESCU, F. R. 277. Nu se mai găseau rîme, ouă de furnici, nici viermuşi îndestulători pentru sutele de păsări. VOICULESCU, P. I, 64. Degetele ca viermuşii, Pielea: pielea corcoduşii. ARGHEZI, VERS. 151, cf. DL, DM. O pescuim cu bucăţi de rîme de gunoi sau cu viermuşi de carne. VÎN. PESC. februarie 1964, 9, cf. H V 393, IX 135. Se descîntă în capul copilului cu pieptene, unt şi cu nouă viermuşi - moleţi, - cari cresc în tărîţe de făină de grîu. MAT. FOLK. 645, cf. ALR I 878/900, ib. 885/825, 890, 900, 940, ib. 1 193/896, ib. 1 885/18, 940, ALR îi 6 026/2, 769, 812, 886, 928, ib. 6 540/876, 886. Mai astîmpăraţi-vă o dată, n-ăţi fi avîndziermuşi! UDRESCU, GL., cf. NALR - O III h 552. 0 F i g. Potecile arşicelor bătute de ploaie se scurgeau în lungi viermuşi de nisip spre revărsarea văilor. KLOPSTOCK, F. 119.
     2. F i g. (Rar) Virgulă. Cf. arghezi, s. ix, 162, SCL 1979,
 95.
     3.     P. a n a 1. (Regional) Comédon. V. grăuncior, ghimpe (Cornereva - Băile Herculane). Cf. DR. ix, 430, ALR i/ih 25/18.
     II.    1. (Olt.) Larva albinei (Apis mellifica). Hrănirea viermuşilor estrem de mici e treaba albinelor lucrătoare. EMINESCU, O. XIV, 972, cf. ALR SN I h 271, ALRM SN I h 176/848, NALR - o iv h 697. ♦ (Regional) Larva viespii (Cynips quercus şi Diplolepis rosae). Cu viermuşi de gogoşi de rug... să vindecă boala copiilor. N. LEON, MED. 110. De fiecare dată bolnavul îngroapă cîte un covrig, o luminare şi un pitac, şi apoi bea apă cu viermuşii cari se găsesc în gogoaşă de rug. CONV. LIT. XXXV, 318. Atît la mijlocul merişoarelor de stejar, cît şi la mijlocul gogoaşelor de rug,
28Î7
VIERMUŞOR
-505-
VIERS
 se află larvele vespişorilor... cari se numesc de către popor viermişor... sau viermuş. MARIAN, INS. 254, cf. 255, CANDREA, F. 387.
    2. (Prin Olt.) Gîndac. alri 1 199/798, 870.
    3.     (Entom.; Olt. şi prin Munt.; şi în sintagma viermuş de băligar, ALR SN IU h 750, ALRM SN II h 574) Băligar (Geotrupes ster cor ar ius). Cf. ALR SN III h 750/876, ALRM SN II h 574/876.
    4. (Entom.; regional) Licurici (Lampyris noctiluca) (Movileni - Slatina), alr i 1 895/890.
    5.     (Entom.; regional) Cîinele-babei (Oniscus mur ar ius). Cf. ALRM SNiih 573.
    -  Pl.: viermuşi.
    -  Vierme + suf. -uş.
    VIERMUŞOR s. m. 1. Diminutiv al lui v i e r m e (11); viermişor (11), viermuleţ (1), viermuş (11), (regional) viermoc (1), viermulete, viermuţ (1). Cf. DRĂGHICI, D. 82/10. Ciobanul... să o cerce... strîngîndşi apăsînd unghia oii dedesupt cu degetul, pin va da sînge, şi atunce să taie cu cuţitul în unghii... pîn ce va da de viermuşorul acela, pe care scoţîndu-l cu vîrful cuţitului, să toarne... în rană untură de mascur topită. MANOLACHE DRĂGHICI, I, 38/11. De la viermuşorii care ţărna au de-nvălitoare Pînă la om,... cîte trepte schimbătoare! CONACHI, P. 269. In umflături se fac viermuşori care produc... materie puturoasă şi oile încet-încet trebui să piară. LITINSCHI, M. 163/6. Trichina este un viermuşor subţire, în formă de fir de păr. CONTEMPORANUL,
II, 100, cf. DDRF. Cînele-babei îi un viermuşor flocos. MARIAN, INS. 276. Baba, chemată să descînte,... prinde 3 viermuşori galbeni-lunguieţi, ce se numesc moleţi. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 97, cf. candrea, F. 221. Rădăcina este retezată de un viermuşor. SĂM. viii, 433. Oxiuri (strînşi, viermuşori)... sînt nişte viermi mici, albi, cari seamănă cu viermuşorii brînzei. BIANU, D. S., cf. TDRG 1737. Dumnezeu îl trimise în mare, să-i aducă o piatră în care trăiau doi viermuşori numai prin grija lui Dumnezeu. PAMFILE, S. T. 77. Viermuşorul dinăuntrul grăunţelor, ajuns în stomac şi în intestinul omului, creşte şi produce ceea ce se cheamă viermele solitar. ENC. VET. 639, cf. CADE. Viaţa fluturilor? întîi ou mic, ca şi praful, în care viaţa pare că doarme, Apoi, viermuşor, trezit de mîngăierea razelor de soare. VISSARION, B. 263. Se hrăneşte în special cu viermuşori. ENC. AGR. I, 15, cf. DL, DM, M. D. ENC. 994, DEX, DSR.
    2.     (Regional) Larva albinei (Apis melliflca). Viermuşorul ieşit din ou este viitoarea albină lucrătoare. ENC. AGR. I,
120, cf. NALR - OIV h 697/912. ♦ (Prin Bucov.) Larva viespii (Cynips quercus şi Diplolepis rosae). Aceste larve sînt cunoscute... sub numele de viermuşori de cacadîr, şi femeile, cari vor să facă copii, îi pun în apă rece şi-i beau. N. LEON, MED. 110. Dacă în aceste merişoare sau gogoaşe se află în decursul toamnei un fel de viermuşori albi, adecă larvele viespilor de stejar, atunci anul viitor are să fie mănos. MARIAN, INS. 254.
    3.     (Entom.; regional) Licurici (Lampyris noctiluca). Cf. DSR, ALRI 1 895/370, 770.
    -  Pl.: viermuşori.
    -  Vierme + suf. -uşor.
    VIERMUŢ s. m. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Viermişor (I 1). Viermuţ de paltin (a. 1821). IORGA, s. D. XVII, 78, cft'DRLU, LB, ISER, CIHAC, I, 311, LM, DDRF, BARCIANU, 733, ALEXI, W., TDRG 1737, CADE 1422, DSR. La rug, la cîmp, apoi ieste buciulie cu nişte scămuţe şî iarna o află. Şî aceia s-o ieie şî să o fărme, ş-a afla jermuţ în ie şî să-i beie şî p-aceia în apă sfinţită. ARH. FOLK. I, 213, cf. ALR I 885/255, 257, 283. 0 F i g. O fată de urieş o aflat oamin cu plug cu boi arîn şî i-o luat în poală şî s-o dus cu ii acasă şî o zîs: - Germuţî aieştia tăt zgărie pămîntu! ARH. FOLK. VI, 209.
    2.     (Entom.; regional) Licurici (Lampyris noctiluca). Cf. MARIAN, INS. 45, ALRI 1 895/80, 361, TEAHA, C. N. 280.
    3.     (Entom.; regional) Mamomic (Meloë proscarabaeus) (Borşa). alr ii 6 568/362.
    -      Pl.: viermuţi. - Şi: (învechit) vierminuţ (lb, iser), viermînuţ (cihac, i, 311) s. m.
    -  Vierme + suf. -uţ.
    VIEROÂICĂ s. f. (Regional) Scroafa sălbatică, v. scroafă(I 1) (Marginea - Rădăuţi). Cf. alrm sn ii h 496/386.
    -  Pl.: vieroaice.
    -  Vier2 + suf. -oaică.
    VIEROTÂC s. m. (Regional) Vier2 (1). Cf. a iii 2,
 nalr -o iii h 422/935.
    -  Pl.: vierotaci.
    -  De la vier2.
    VIEROTÎC s. m. (Olt. şi prin sud-vestul Transilv.) Vier2 (1). Cf. pascu, s. 175, viciu, gl. 89, alr i 1142/837, 839, 840, 842, 850, lexic reg. 58, nalr - o iii h 422, porţile de FIER, 351. ♦ (Adjectival; în sintagma) Mistreţe vierotic = porc mistreţ, v. p o r c (1). Cf. ALR SN iii h 684/836, alrm sn ii h 495/836.
    -       Accentuat şi: vierotic. viciu, GL. 89. - PL: vierotici.
 - Şi: virotic s. m. alr i 1 142/837, 840, 850, nalr - o iii h 422.
    -  De la vier2.
    VIERS s. n. (Popular) 1. Melodie (1) (în timpul executării ei); executare a unei compoziţii muzicale. In ceterea cea de zăce strune Şi-n psaltire viersul să răsune. DOSOFTEI, O. I, 74. Să va plînge plîngere cu viers. BIBLIA (1688), 5972/21. Au început vulturul a cînta atîta de dulce şi cuvios, cît au venit călugărul întru spaimă de dulceaţa cîntării aceie, socotind cu ves[o]lie nespusă viersul raiului (a. 1692). GCR I, 297/20. Tocmit şi frumos viersul muzicăi alcătuit,... neaudzit îl face. CANTEMIR, I. I. I, 62. Au venit acele prea frumoase roabe împreunate cu mulţi lăutari cu feliuri şi feliuri de organe şi cu alţi mulţi cîntăreţi foarte minunaţi, carii toţi împreună cu muzicele au făcut o alcătuire de viersuri atîta de dulci şi frumoase, cît au făcut pre calif de au rămas la o mare uimire. HALIMA (1783), 73r/13. Cîntă cu alăuta şi îş tocmeşte vier su cu aceste stihuri. SLĂTINEANU, A. 53/24. Vrui să mă răpez într-o zburată, tocma la vîrful muntelui acestui, unde e sfintariul muzelor, ca să mă deprind întru armonia viersului ceresc a lor. BUDAI-DELEANU, Ţ. 64. Să scoţ din vin viers frumos, Să fiu întîi muzicos. MUMULEANU, R. 63/13. Aud buciumul cum sună Un viers dulce de păstor. ASACHI, S. L. II, 304. Ierusalim renaşte! viers vesel înălţaţi. I. VĂCĂRESCUL, P. 137/13. Cucoanele cîntau un viers frumos cu ahturi nesfîrşite. RUSSO, S. 22. Ades mi-aduc aminte ca printr-un vis duios De-un viers cîntat de mama cu glas armonios. ALECSANDRI, o. VII, 28. Ii plăcea să asculte... la viersul ce scotea din fluier un ciobănaş. ISPIRESCU, L. 245, cf. BARCIANU. Sună, dulce viers, deşteaptă Biata-i ini-mă-amorţită de prea multe dureri. DA VILA, V. V. 107, cf. PUŞCARIU, ET. WB. Un cap de cuc pun lăutarii în vioară ca să fie ascultat cu drag viersul lor. CANDREA, F. 251, cf. TDRG. Ceilalţi îl ascultă [colindul] şi caută să-l prindă sau să-l deprindă, atît în ceea ce priveşte cuprinsul cît şi viersul, adică melodia sau cîntarea. PAMFILE, CR. 36. Viersul meu e viersul pierdut al unor psalmi Cîntat sub grea povară din lumile de vise. PETICĂ, O. 40, cf. RESMERIŢĂ, d., ŞĂINEANU, d. u., CADE. Scripcarul zicea bine şi din gură. Intre altele a cîntat un viers din vechime, ce avusese pe vremuri mare faimă. SADOVEANU, O. XVII, 344. Fluiera un viers de voinicie;
2823
VIERS
-506-
VIERSUI
 străbătîndpoienile deşarte, id. ib. XVIII, 422, cf. SCRIBAN, D. Tu trebuie de-aci nainte Să faci numai atîta: ghiersuri şi cuvinte. ARGHEZI, c. o. 164, cf. DL, DM, DEX, DSR. Doină, doină, cîntic dulce! Cînd te-aud nu m-aş mai duce. Doină, doină, viers cu foc, Cînd răsuni eu stau în loc. ALECSANDRI. P. P. 224. Din gură viers îi cură. TEODORESCU, P. P. 61, cf. ALRI 1 464/270, ib. 1 466.
     2.      Sonoritate melodioasă a vocii; timbru vocal; glas, voce. Acest dintru svinţi, părintele nostru Marius, tînăr fiind... şi în lume fiind mirean, avea viers bun de cîntat. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 34r/24. Ferice de urechile tale că nu audzîră viers muieresc în lumea aceasta, id. ib. aprilie 75r/l. în meşterşug de aur pecete de zmaragdu - viersul cîntăreţilor la vinul cel didce. BIBLIA (1688), 680V8. La văr guta aceasta... atîta va zăbăvi cetitor iul cu vier su, cît să poată zice unu. CPÎ II, 108/19. O găseam după viersul cîntării sale cii minunate. CANTACUZINO, A. 56v/22. După... liturghie, avînd Măria sa hrisovul carele l-au dat mănăstirei gata, l-au dat gramaticului Panaion de l-au cetit cu viers mare din amvon, ca să-l audă toţi. ŞINCAI, HR. III, 267/25. Viersul lui Mentor nu avea nici o dulceaţă afămeiată, ci era... cu tărie. MAIOR, T. 220/18. Cum nu aş căta la tine, dacă cînţi tu cu aşa dulce viers? ŢICHINDEAL, F. 363/13, cf. LB. Ave o fire plăcută şi blîndă şi un viers dulce. AR (1829), 882/22, cf. I. GOLESCU, C. Are un astfel de viers, încît socotesc că nu vei fi mai auzit pînă acuma ca dînsul. GORJAN, H. IV, 26/17, Cf. POGOR, HENR. 226/17, STAMATI, D. Din cînd în cînd viersul cel prelungit al picheturilor de pe margine vineapîn la auzul nostru. PELIMON, I. 252/27. Acum nu cauţi la viersul ce-ţi strigă-n umilinţă. MUREŞANU, P. 53/9. Două tinere cîntări Se îngînă... Una gingaş se ridică Dintr-un pept frumos, rotund... Căci e viers de fată mare. ALECSANDRI, POEZII, 400. Un viers sonor şi dulce, dar plin de întristare Lasă să se auză în noapte o cîntare. BOLINTINEANU, O. 6. Preoţii... începură, cu obicinuitul viers alene, cîntecele de îngropăciune. ODOBESCU, S. I, 107. în vuietul de vînturi auzit-am al lui mers Şi-n glas purtat de cîntec simţii duiosu-i viers. EMINESCU, O. I, 115. Aduna lumea de pe lume în pustiul codrilor şi veselea întreaga făptură cu viersul său. CREANGĂ, O. 185. Vorbele ei mieroase, viersul ei plăcut... zăpăcise oarecum pe bietul fecior de împărat. ISPIRESCU, L. 37. Ursitoarele... prind a cînta cu un viers foarte frumos. MARIAN, NA. 157, cf. DDRF. Fetele nu umblă cu colindul... Şi fiindcă uneori nu se învoiesc cu aceasta... se îmbracă băieţeşte şi gustul tot şi-l fac. Le dă însă de gol viersul. PAMFILE, CR. 48. Să-ţi aud ghiersul,... că poate mîine nu ţi-l mai aud. PETICĂ, O. 218. Da straşnic ghiers, părinte Ghermănuţă! HOGAŞ, DR. I, 253, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Tîrzii serenade cu viers tăinuit S-au dus. BACOVIA, O. 173. Avea un viers frumos şi tremurător de te pătrundea la inimă. SADOVEANU, O. II, 89. Ghiersul ţi-e dulce, graiul ţi-e ales Şi are tîlcuri bune, cu-nţeles. ARGHEZI,
 C. o. 164. Dumneata ai viers frumos, îi spuse fata după ce-l ascultă. CAMIL PETRESCU, O. I, 41. A mai rămas un pic din vutcile de astă-noapte să-mi dreg viersul? C. PETRESCU, A. R. 198, cf. DEX, DSR. Să-ţi cînt cîntec haiducesc, Cu viers dulce femeiesc. ALECSANDRI, P. P. 98. începea a cînta... Şi, viersul cînd îşi urca, Copaci, ramuri se mişca. TEODORESCU, P. P. 632. A auzit flăcăul în vale un viers de fată mare. RĂDULESCU-CODIN, L. 20. Cînticu N'ioarii numa siobani îl cînta, din fluir şî lumia din gurî, cu g'ers. DIACONU, VR. 94, cf. ALR Il/l MN 23, 6 956/705, 723, 728, 784. Dragă fetiţă,... Cîntec nu mi-ai spus, Viersul ţi-ai ascuns. BALADE, II, 200.
 0  L o c. a d v. (învechit, rar) Cu viers viu = prin viu grai, v. g r a i. Cu viers viu şi cu iscălitura mînei proprie pe numitul cinstit părinte l-au ales următoriu şieşi. ŞINCAI, HR. ni, 52/24, cf. contribuţii, în, 86. ♦ Sunet caracteristic scos de unele păsări; succesiune melodioasă de asemenea sunete. Glasul pasărilor cel cu bun viersu de pre ramurile cele dese.
 BIBLIA (1688), 662V2. Păsăruica cu olecăioase viersuri şi cu miloase glasuri pamintea şi moartea puilor săi cu jele cînta. CANTEMIR, I. I. I, 254. Pasări... cu potrivirea viersului lor închipuia un raipămîntesc. HALIMA (1783), 23v/38. Păsări... cu întorsăturile viersurilor lor şi ciripirile lor vesăle tot. MACHEN, 37r/21. Tot feliu dă păsărele ciudate Cu viersuri cîntînd pre minunate. BUDAI-DELEANU, Ţ. 324. Privighietoarea Filomela... este mai mare decît cea de mai sus arătată, să găseşte în Evropa sudică şi viersul aceştii păsări este mai puternic decît a celii dintăi. J. CIHAC, I. N. 84/19. Pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers. ISPIRESCU, L. 297. Toată pasărea-şi ştie viersul. DELAVRANCEA, S. 41. Dimineaţa... încep privighetorile, De parcă plîng şi florile De-atîta viers, de-atîta duioşie. VLAHUŢĂ, S. A. I, 187. Este o pasere de o fire rea, căci imitează viersul paserilor mai mici şi mai slabe decît dinsul, şi astfel... le prinde şi le omoară. MARIAN, O. II, 78. Auzi dumneata, cum am răsplătit eu păsărică aia nevinovată, pentru că ne desfătase cu viersul ei! BRĂTESCU-VOINEŞTI, P.
 110.  Pădurea răsuna de viersul păsăretului sălbatic. GALACTION, O. 292. Mierla îşi repetă frîntura de viers cu statornicie. SADOVEANU, O. XV, 109. Slobod, sparge cerul un viers de ciocîrlie. PILLAT, P. 46. Forfecăraşii zboară de regulă izolaţi pe molizii vecini, unde cîntă un timp; glasul lor plăcut aduce oarecum cu viersul dulce al florintelui. BĂCESCU, PĂS. 300. Ghiersul lui [al curcanului] abrupt şi insonor imită grotesc lătratul. ARGHEZI, P. T. 105. Aud mierla-n ghiers mai gros. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 143. Din nucul vechi se răsucea alene Un viers amar de pasăre de noapte. V. ROM. iulie 1954, 241. Aşa-mi vine uneori Să las fraţi, să las surori,... Să şedpintre floricele, S-ascult viers de păsărele. POP., ap. GCR II, 306. Cîntau păsărelele nişte viersuri, de rămîneai în loc. STĂNCESCU, ap. ŞĂINEANU, î. 144. Mierlă, viersul tău supţire... Cîntă tot despărţire. BIBICESCU, P. P. 107. Cîntă mierla-n vîrf de fag. Ce tot spune viersu-i drag? folc. mold. I, 538. ♦ Strigăt scos de unele animale. Cînd or vedea lupul surlînd cu jale, cu viers supţîre,... atunce s-a apropia spăsenia. DOSOFTEI, V. s. septembrie 23731. Şoarecele, auzind acel groaznic viers [al leului], au alergat. ŢICHINDEAL, F. 37/14. Ţini la marginea apii un iedu viu şi-l bate; şi, auzind crocodilul, aleargă la viers, şi tîmpinîndu-să cu spata, o înghite. HERODOT2, 107, cf. H XIV, 93. ♦ Sunet melodios produs de instrumente muzicale. După trei luni i se dă pruncului de băut... apă petrecută pr intr-un fluier sau clarinetă, anume ca să capete şi el viersul acestor instrumente. MARIAN, NA. 421. Ce vuiete şi ce viers de alăute se auzeau ieri? - A fost horă în curte. SADOVEANU, O. I, 247. Uncheşul Haralambie şi-a umflat pieptul şi a slobozit viers mormăit din caval. id. ib. XVII, 382. S-auzea viersul unui fluier. CAMILAR, N. II, 339. ♦ (Prin Transilv. şi prin Maram.) Sunet produs de clopote. Raiule, grădină dulce, Din tine nu m-aş mai duce..., De mirosul florilor, De viersu clopotilor. ARH. FOLK. VI, 203, cf. ALR I 353/268^ 343.
     3.    (învechit, rar) Ton, intonaţie. După puterea tonului sau viersului celui prosodiacesc stăpîneşte ortografia. EUSTATIEVICI, GR. RUM., 7Γ/19, cf. 1076.
     - Pl.: viersuri.
     - Lat. versus.
     VIERSÂR s. m. (Popular) Cîntăreţ, rapsod. Cine-ncre-dinţează şi adevereşte că vo-nsufleţire de neghinovăţie şi de dor va mai prăsi aceiaşi cîntăreţi mari, ghersari ca-n apusili vacuri? JIPESCU, O. 91, cf. TDRG.
     - PL: vier sari.
     - Viers + suf. -ar.
     VIERSU! vb. IV. (Popular) Intranz. şi tranz. (Folosit şi a b s o 1.) A cînta (din gură sau dintr-un
2825
VIERSUIRE
-507-
VIESPAR
 instrument); fig. a (se) exprima în cuvinte alese, în versuri (I 1). Să apropia viersuind pe lîngă amîndoi oaspeţii. MACHEN, 37724, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Viersuiez, cînt cu viers, căci în fiinţa ce adivărată însămnează glas. POGOR, HENR. 226/17. [I]z veni la cunoştinţă ca să crezi că cu dreptate Iscălitul versuieşte... şi zice, şi face toate. CONACHI, P. 79. Nici mi-a trecut prin minte trufaş ca să păşesc în fruntea tuturora ce-ntr-una viersuiesc. ALECSANDRI, POEZII, 667, cf. COSTINESCU, 691, GHEŢIE, r. M., ŞĂINEANU. Să nu ne fie cu bănat că Femiu Ne viersuie-a danailor răstrişte. MURNU, O. 12, Cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, SFC IV, 141, DEX, DSR. Mîna-n şale că punea ş-aşa, zău, că-mi viersuia: -Foaie verde trei nuiele. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 311. Veniţ, păstori, în Vifleim, Lu Hristos să-i viersuim. T. PAPAHAGI, M. 76. ♦ I n t r a n z. (Despre păsări) A emite sunete melodioase, caracteristice. Erau branişti ca ale Cornetului şi Adîncatei, în care să viersuiască pişca-n floare cu pene de aur şi cu cioc de mierlă. MACEDONSKI, O. iii, 135, cf. GHEŢIE, R. M.
     -      Prez. ind.: viersuiesc şi viérsui, (învechit, rar, după modelul verbelor de conjugarea I) viersuiez.
     -  Viers + suf. -ui.
     VIERSUÎRE s. f. (Popular) Acţiunea de a viersui şi rezultatul ei; cîntare, melodie. Sufletul la toate cele cn osteneală şi supărătoare paterni lesne poate răbda cînd ar auzi vier suirea cîntecilor (a. 1781). BV II, 271. De ai şi cere cu lacrămi şi cu jalnică viersuire întru această mai de pre urmă părăsire ajutoriu de la lume, căriia ai slujit, în zădar este. MAIOR, P. 115/25. 0 F i g. Un... vîntişor sune, prin care mişcare de vînt lin, frumoasă viersuire facea. VARLAAM - IOASAF, 14578.
     -  PL: vier suiri.
     -  V. viersui.
     VIERSUITÔR, -OARE adj., s. m. 1. Adj. (învechit) Melodios, armonios, muzical (3). Toate simţirile omului cu cuvincioasă bucurie mai mult îşi are a sa fiinţă către viersuitoarele cîntări (a. 1781). BV II, 271, cf. BUDAI-DELEANU, LEX.
     2.     (Rar) S. m. Cîntăreţ; rapsod. Ţie să ţi-l închin, pe care am cunoscut măiestru cîntăreţ şi viersuitoriu mai ales a vremilor noastre. BUDAI-DELEANU, Ţ. 66. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) E în atitudinea lui,... în unda de lirism sau în improvizaţia promptă cu care tresare, ceva din vechea legendă a trubadurului, peregrin şi viersuitor. PERPESSICIUS, M. I, 153.
     -  PL: vier suitori, -oare.
     -  Viersui + suf. -tor.
     VIERSURÉLE s. n. pl. (Popular) Diminutiv al lui viersuri, v. viers (2). Cf. BUL. lingv. vi, 161. Ş-oi mi-şi trecea Prin păduri albe, Tot cu păsări albe, Stînd pe rămurele, Cîntînd vier sur ele! CĂTANĂ, B. 92. Neşte păsărele Cînta viersurele. MAT. FOLK. 140. Pe rămurele Cîntă-un stol de turturele Şi să-ngînă-n viersurele. FOLC. OLT. - MUNT. II, 626.
     -  Viersuri (pl. lui viers) + suf. -ele.
     VIERŞ s. n. v. verş.
     VIERŞUN s. n. (învechit, în Mold.) Pariu (1), rămăşag (1). Calicii făcînd de dînsul voroavă că nime n-au scos milostenie de la dînsul, iară unul s-au apucat cu vierşun ş-au întrat de-au început a-i cere. DOSOFTEI, V. s. ianuarie 21732. Şi ieşi calicul cu pita şi luă vierşunul cunoscînd că s-a scăpa de vierşun şi va cădea la primejdia capului, id. ib.februarie 58715. Un crăişor nemţăsc au chemat pre leh la poedinoc cu vierşun să să lovască numai amîndoi din arme;
cine a birui să rămîie stăpînia pe seama lui. N. COSTIN, L. 168. Să iei pă harul în mină şi să zici acelui cu verşunul să te auză tot norodul în ce chip avem noi tocmală (a. 1779). DLRV. Au început a să ruga lui Ibraim să-l ierţi di ace greşală, apucîndu-se cu mare verşun că nu va mai dormi (a. 1779). ib., cf. budai-deleanu, lex., jahresber. v, 141, xi, 67, tdrg, şăineanu, d. u., da nb 865, scriban, d., bl
XIV,   50, TAMÂS, ET. WB.
    -  Şi: verşun.
    -  Cf. magh. v e r s e n y „întrecere, competiţie”.
    VIERŞUNARE s. f. v. înverşunare.
    VIERŞUNÂT, -Ă adj. v. înverşunat.
    VIERÙGA s. f. v. viroagă.
    VIERUÎ vb. IV v. vieri.
    VIERUŞ s. m. Diminutiv al lui vier2 (1); vieruţ, (rar) vieruşor. Atît vierii cît şi scrofiţele trebuie să fie castraţi la vreme, şi anume: vieruşii înainte de înţărcare, scrofiţele în vîrstă de 4 luni. ENC. VET. 616.
    -  Pl.: vieruşi.
    -  Vier2 + suf. -uş.
    VIERUŞOR s. m. (Rar) Vieruţ. Cf. cihac, I, 312.
    -  Pl.: vieruşori.
    -  Vier2 + suf. -uşor.
    VIERIJŢ s. m. Diminutiv al lui vie r2 (1); vieruş, (rar) vieruşor. Scroafa noastră are cinci vieruţi. Com. din DUMBRĂVENI - BEIUŞ, Cf. ALR I 1 141/385.
    -  Pl.: vieruţi.
    -  Vier2 + suf. -uţ.
    VIÉRZURE s. m. v. viezure.
    VIÉSC, VIÂSCĂ adj. (Regional; în sintagmele) Măr2 viesc = varietatea de mere cu coaja roşie-vineţie, cu gust dulce. Cf. GRECESCU, FL. 222, BIANU, D. S. 445, BULET. GRĂD. BOT. I, 81, DL, DM. Avrame sînt un soi de perje, cari se fac de mărimea unui măr viesc. ap. HEM 2173, cf. ŞEZ. V, 42, IV, 69. Pară2 viască = numele unei varietăţi de pere nedefinite mai îndeaproape. Cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, D., DLR viii, 111. Poamă viască = varietate de struguri cu boabele mărunte şi acre, de culoare verzuie. Cf. nuţă, d. i, 351.
    -  Pronunţat: vi-esc. - Pl.: vieşti.
    -  Cf. v i e1.
    VIESPAR s. m., s. η. I. S. m. (Entom.) 1. (Popular) Numele a două specii de viespi (11): a) viespe (11 a) (Vespa vulgaris). Cf. DR. ix, 141, ALR îl 197, ib. 1903; b) (şi în sintagma viespar rău, MARIAN, INS. 200) gărgăun (Vespa crabro). Cf. id. ib., DL, DM, DEX, DSR, ALR SN III h 746, ALRM SN II, h 564. Cf. H VII 314. Popa s-a dus la streaşina casii ş-a prins un ghiespar şi l-a dat în mîna ţiganului. GRAIUL, I, 189, cf. 190. începu să afume căsiţa, Cum prinseră de veste, viespar ii ieşiră afară să-l înţepe pe ţigan. IZV. X, 138, cf. CHEST. VI 14/12, AIV 2, A IX 4, NALR-O III MN 232, 1 214/941, 967, 972, 973, 974, 975, 976, 977, 978, 979, 980, 981, 982, 987,990,995,997, 998.
    2.     (Regional; în forma văspar) Bondar (Bombus terrestris) (Răcăşdia - Oraviţa). Cf. CHEST. VI30/21.
    3.     (Regional) Streche (Hypoderma bovis) (Piatra - Balş). Cf. NALR - o iii h 568/985.
    II.    S. n., (regional) s. m. Cuib de viespi (I 1); p. e x t. totalitatea viespilor dintr-un asemenea cuib; (regional)
                                                                                                                                             2840
VIESPAR
-508-
VIESPĂROAICĂ
 viespariţă (1), viesparniţă (1), viespăriţă (1). V. v i e s p ă -r i e. Vor ieşi ca nişte viespi scornite din viespar (a. 1703). FN 123. Locuinţa care ele-şi fac, sau că este atîrnată pe ramurile unui arbore, sau că se află pe pămînt, se numeşte viespar. BARASCH, I. N. 412, cf. LM, ŞĂINEANU. Viespea... îşi face cuibul său, numit pretutindeni, în toate ţările locuite de români, şi viespar..., dintr-o materie subţire şi uscăcioasă. MARIAN, INS. 217, cf. 214. Scorburile sălciilor bătrîne erau pline de vespare. SANDU-ALDEA, U. P. 106, cf. ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Viesparul plin de viespi se afla într-un frunzar. DSR, cf. CHEST. VI 189/10, ALR I 1197/28, 30, 170,
 229,  370, 378, 388, 679, 768, 960, ib. 1 903/695, 865, 870, 885, a v 15, com. din bumbeşti olt - tîrgu jiu. Nu întărîta viesparu că te muşcă. ZANNE, P. IX, 731. 0 (în credinţe şi superstiţii) Pentru boala rea la copii (epilepsie) să fierbe viesparul şi să bea apa. ARHIVA, VIII, 262. Cel ce voieşte să aibă cîni răi pe lîngă casa sa caută un viespar, îl dumică mărunţel şi apoi, punîndu-l în mîncare, îl dă... căţeilor sau căţelanilor de mîncat. MARIAN, INS. 222. Dacă află cineva vreun viespar în sterina secării şi voieşte să ştie cum va fi iarna viitoare, atunci măsoară înălţimea lui de la pămînt, şi dacă aceasta e pînă la genunchi... se zice că atîta de... înalt va fi şi omătul în iarna viitoare, id. ib. 223. 0 (Ca termen de comparaţie, sugerează ideea de agitaţie agresivă, de tensiune şi ostilitate) în teatru e ca un viespar. CAMIL PETRESCU, P. 177. [Oştenii] se socoteau şi înşelaţi, pesemne că au fost vîrîţi într-un tîrg plin nu ca un stup, ci ca un viespar. SADOVEANU, o. X, 367. 0 F i g. (Sugerează ideea de aglomeraţie dezordonată) Rămîn cu ochii holbaţi la viesparul de fete şi neveste din apă. LUNGIANU, ap. CADE. Viespare de năpîrci se împrăştiau, ca sub bice, la apropierea lui Gherasim. ap. CADE. Ne interesează... gîndurile cu cari el a răscolit viesparul psihologilor de toate speciile, de la cei experimentali şi intuitivi pînă la cei cu înclinări de filozofie. BLAGA, Z. 176. ♦ F i g. Grup, colectivitate de oameni ostili unii faţă de alţii, dezbinaţi, învrăjbiţi; loc în care se află un asemenea grup, o asemenea colectivitate de oameni. Cf. ŞĂINEANU. Trăieşte în viespar. MARIAN, INS. 225. Venea taman în faţa Turtucăiei, „ghiesparul hoţomanilor”, conv. lit. XLIII, 925, cf. RESMERIŢĂ, D. Vătaful se iţea cu biciul doar prin latura copiilor. Nu îndrăznea să intre în viespar. VOICULESCU, P. II,
 82, cf. SCRIBAN, D. Zadarnic   îşi frămîntau mintea cum    şi ce
 fel să se     descotorosească  de Urcanii    din Viroagele,
 viesparul zurbelor şi gîlcevilor la învoieli. V. ROM. februarie
 1954, 18. O companie întreagă de a noastră va cuteza să pătrundă noapteâ în viesparul de la fermă, fară să tragă un singur foc de armă?! v. ROM. octombrie 1964, 39. Iniţiativa era extrem de atrăgătoare, dar şi periculoasă, deoarece ambiţioasa    regină urma      să intre în        viesparul  din
 Macedonia. MAGAZIN IST. 1972, nr. 1, 23, cf. DEX.
     III. s.   m. 1. Pasăre migratoare, de           mărimea unei
 turturele, viu colorată pe corp cu roşu, galben, negru şi albastru-verzui, cu cioc lung şi curbat, cu coadă lungă şi ascuţită, care trăieşte prin malurile lutoase ale unor ape şi care se hrăneşte mai ales cu albine şi viespi; albinărel, prigoare (II a), (rar) ploier (II 3), (învechit, livresc) merop, (regional) albinei, furnicar, pietrar (IV 5), ploieşte (2), ploiete, presură1 (4), prigorean, prigoruie (1), viespariţă (2), viespăriţă (2), ciuma-albinelor, lupul-albinelor, mîncătoare-de-albine (v. m î n c ă t o r II) (Merops apiaster). Cf. ŞĂINEANU, MARIAN, O. I, 60, 61, CONV. LIT. XXIII, 346, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SIMIONESCU, F. R. 121, ENC. AGR., SCRIBAN, D.,
 băcescu, păs. 173,280, linţia, p. ii, 19, dl, dm, dex, dsr.
     2.    Pasăre răpitoare, de zi, de mărimea unei găini, brună-întunecată pe spate şi brună-deschis pe faţa ventrală, care se hrăneşte mai ales cu viespi şi albine; (regional) prigoare (II c)
     (Pernis apivorus apivorus). Există pasăre răpitoare care se hrăneşte numai cu insecte. Aşa e viesparul,... pasăre călătoare, căreia îi place mai mult ţinuturile joase. Nu se urcă dincolo de 1200 m. SIMIONESCU, F. R. 168, cf. BĂCESCU, PĂS. 141, 172, 173. Viesparul apare şi cloceşte regulat în ţara noastră, dar nu este pasăre comună şi numărul său nu este în fiecare an la fel. LINŢIA, P. II, 276, cf. 274, 277, DER, M. D. ENC.
    -      Pl.: (I, III, regional, II) viespari şi (II) viespare. - Şi: (regional) vespâr s. m., s. n., văspâr (băcescu, păs, 141, 172, linţia, p. ii, 274, gr. s. i, 191, chest. vi 14/12, 30/21, ALRI 1 197/28, 30, 35, 370, 378, 679, 768, 980, ib. 1 903/35, 720, 980, alr SN iii h 746) s. m., viaspâr (alr i 1197/388, ib. 1 903/727; pl. şi, n., viasparuri, ib. 1 197/388), viesprâr (ib. 1 197/170, 229) s. m., s. n., vispâr (gr. s. I, 191, alri 1 197/158, 900, 960, ib. 1 903/900, 960, ALR SN iii h 746/157), vipsâr (gr. s. i, 191), vicsâr (ib.), avespâr (marian, ins. 200) s. m.
    -  Viespe + suf. -ar.
    VIESPARIŢĂ s. f. (Regional) 1. Viespar (II). Viespea... îşi face cuibul său, numit pretutindeni... şi viespar sau... viespariţă..., dintr-o materie subţire şi uscăcioasă. marian, ins. 217, cf. tdrg 1737, pascu, s. 260, cade, dl, DM, DSR, RĂDULESCU-CODIN, ALRI 1 197/792, 808.
    2.     (Ornit.) Viespar (III 1) (Merops apiaster). Cf. MARIAN, O. I, 61, CONV. LIT. XXIII, 346, ENC. AGR. V, 47, BĂCESCU, PĂS. 173, DL, DM, DSR.
    3.     (Entom.) Streche (Hypoderma bovis) (Studina -Caracal), nalr - o m h 568/993.
    -  Pl.: viespariţe şi viespăriţi (ALRI 1 197/792, 808).
    -  Viespe + suf. -ariţă.
    VIESPARNIŢĂ s. f. (Regional) 1. Viespar (II). Cf. udrescu, gl. ♦ F i g. Grup, colectivitate de oameni ostili unii faţă de alţii, dezbinaţi, învrăjbiţi. Cf. UDRESCU, GL. E o viesparniţă a dracului în casa aia, să te ferească Dumnezeu! id. ib.
    2.     Epitet peiorativ pentru o fată sau o femeie rea. [Are o] viesparniţă de fată urîtă şi bătrînă. CĂTANĂ, ap. CĂLINESCU,
B. 258.
    -  Pl.: viesparniţe.
    -  Viespe + suf. -arniţă.
    VIÉSPA s. f. v. viespe.
    VIESPĂRÎE s. f. Mulţime de viespi (I 1); cuib de viespi. Cf. pontbriant, d., costinescu, cihac, i, 312, DDRF, BARCIANU, MARIAN, INS. 226, ALEXI, W., DL, DM, SFC ni, 73, M. D. enc., dex, dsr, alri 1 197/87, 375, 542, 558,
582.   ♦ F i g. Grup, colectivitate de oameni ostili unii faţă de alţii, dezbinaţi, învrăjbiţi. Cf. costinescu, marian, ins. 225.
    -       Pl.: viespării. - Şi: (regional) vespărie s. f. alr i
1 197/87.
    -  Viespe + suf. -ărie.
    VIESPĂRIŢĂ s. f. 1. (Regional; în forma vespăriţă) Viespar (II) (Banloc-Deta). Cf. alri 1 903/35.
    2.     (Ornit.; regional) Viespar (III 1) (Merops apiaster). Cf. DDRF, BĂCESCU, PĂS. 280.
    3.     (Iht.; prin sudul Munt.; în formele vesperiţă, vresperiţă) Avat (Aspius aspius aspius). Cf. antipa, P. 794.
    -      PL: ? - Şi: vespăriţă (alr i 1 903/35), vesperiţă (antipa, p. 794), vresperiţă (id. ib.) s. f.
    -  Viespe + suf. -ăriţă.
    VIESPĂROÂICĂ s. f. 1. (Prin Bucov ) Femela viespăroiului. Cf. MARIAN, INS. 256, TDRG 1737, cade 1422.
2846
VIESPĂROAIE
-509-
VIESPE
    2.    (Regional; într-un basm; în forma viesperoaică) Epitet pentru o femeie rea. Cf. dl, dm. După ce rosti aceste cuvinte, viesperoaica fugi cu o falcă în cer şi alta în pămînt. POPESCU, B. II, 40.
    -  PL: viespăroaice. - Şi: viesperoaică s. f.
    -  Viespar + suf. -oaică.
    VIESPĂROAIE s. f. (Prin Bucov.) Femela viespăroiului. Cf. marian, ins. 256, tdrg 1737. Femeiuşcă, numită..., „viespăroaie”, are şi un ac negru, cu ajutorul căruia îşi depune ouăle în scoarţa brazilor şi molidvilor. CADE 1422.
    -  PL:?
    -  Viespar + suf. -oaie.
    VIESPĂR0I s. m. (Entom.; prin Bucov.) Viespoi (3) (Sirex gigax). Acest soi de viespe se numeşte în Bucovina... viespăroi. MARIAN, INS. 256, cf. TDRG, CADE, DSR.
    -  PL: viespăroi.
    -  Viespar + suf. -oi.
    VIESPE s. f., s. m. I. 1. S. f., (regional) s. m. Nume dat mai multor insecte himenoptere, asemănătoare cu albina, prevăzute de obicei în partea posterioară a abdomenului cu un ac şi cu o pungă de venin, dintre care cele mai cunoscute sînt două: a) (şi în sintagmele viespe de casă, marian, ins.
217,   218, viespe de cîmp, id. ib., viespe de pămînt, id. ib.) insectă cu trupul foarte subţire la mijloc, cu abdomenul galben şi care trăieşte în roiuri organizate; (popular) viespar (I 1 a) (Vespa vulgaris). Cf. ŞINCAI, în ŞA I, 676, DRLU, ARHIVA, VIII, 262, ENC. ROM., N. LEON, MED. 110, MARIAN, ins. 216, 217, gr. s. i, 191, cade, simionescu, f. r. 338, dl, dm, com. marian, ALR I 1903; b) (şi în sintagmele viespe bondărească, DDRF, MARIAN, INS. 201, TDRG 211, DSR, ALRM SN II h 564, viespe mare, ALR SN III h 746/105, viespe sălbatică, ALR SN III h 746/728, ALRM SN II h 564/728) gărgăun (Vespa crabro). Cf. BARASCH, Β. 271, ENC. ROM., MARIAN, INS, 200, 212, SIMIONESCU, F. R. 336, 337, 338, ALR SN III h 746, ALRM SN II h 564, A I 24. Viespi încă voiu slobodzi eu înaintea ta. PO 257/19, cf. ST. LEX. 17071. îi trimisă la un loc păduros... ce era plin de viespi şi gărgăuni, şi tăuni, şi ţînţari. DOSOFTEI, v. s. februarie, 78725. Voiu trimite viespile înaintea ta şi voiu scoate pre amorei, şi pre evei, şi pre hananei, şi pre hetei de la tine. BIBLIA (1688), 56732. Au trimis mai nainte de voi viaspea şi au scos pre ei de cătră faţa voastră, doi împăraţi ai amoreilor, nu cu sabia ta. ib. 1712/51. Supţirele şi otrăvit acul albinelor, viespilor şi a gărgăunilor cu carile ele în locul sul iţii şi a sigeţii să întrărma. CANTEMIR, I. I. I, 248, cf. 245, ŞINCAI, în şa I, 669. Trebuie apăraţi stupii de şoareci, de rîndunele, de ciocănitoare, de viespi. ECONOMIA, 201/22, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Pravila este ca ţesătura păianjenului, unde căzînd, musca sau ţînţarul să prinde, iar albina şi viespea, spărgînd-o, scapă. GOLESCU, P. 57/25, cf.
I. GOLESCU, C. Prigoarea... să hrăneşte mai cu samă cu albine şi viespi. J. CIHAC, I. N. 94/8, cf. VALIAN, V., ISER. Cînd s-apropie iarna, aceste societăţi se risipesc şi fiecare viespe-şi caută a găsi un adăpost de iarnă într-un loc ascuns în arbori seci sau sub grămezi de piatră sau muşchi. BARASCH, B. 271, cf. POLIZU. Taxidarii luau întreită zeciuială... şi, cînd sătenii nu mai aveau cu ce să plătească, îi ungea cu păcură şi îi lega de copaci, ca să-i înţepe viespele şi tînţarii. FILIMON, O. I, 288, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. O mreană saltă-n aer dup-o viespe sprintioară. ALECSANDRI, POEZII, 51, cf. COSTINESCU, CIHAC,
I, 312, LM. Viespii să-şi zidească fagurii, cetatea lor de ceară. EMINESCU, O. VII, 131. Eu? Răspunse Mara ca-nţepată de viespi, slavici, o. II, 211, cf. CONV. LIT. XXIII, 346, DDRF, PHILIPPIDE, P. 39, BARCIANU. Toţi vespii, despre
cari ne-a fost pînă aici vorba, sînt foarte răi şi mai cu seamă cînd sunt zădărîţi. Atunci nu se lasă în ruptul capului pînă ce nu muşcă pe cel ce i-a zădărît. MARIAN, INS. 219, cf. ALEXI, W. Caii trăsurii... scutură capetele copleşite de muşti şi de viespi veninoase. IORGA, P. A. I, 92. Pe o sîrmă, care leagă doi stîlpi, stau spînzuraţi... părechi-părechi de cîrnaţi proaspeţi, acoperiţi cu un tulpan, în ciuda viespelor care le dau tîrcoale bîzîind. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 57, cf. DR. III, 1075, RESMERIŢĂ, D. O viespe cu trupul subţire şi inelat dădu cu îndărătnicie tîrcoale perelor de pe masă.
 C. PETRESCU, S. 178. Nenorocitul îndrăzneţ, perpelindu-se ca un cîine încăierat de viespi,... venea de-a rostogolul către iaz şi oticnea în el. GALACTION, o. 44. Pe cînd albinele, cînd se aşează, au aripele întinse oblic, viespile le ţin în lungul trupului, cele de dinainte, mai lungi, acoperind pe cele dindărăt, simionescu, F. R. 321, cf. 322, 323, 324, 325, 326, 327, 328, 329, 330, 332, 333, 335, 339. După ce a fost bîntuit de arşiţă, de ţînţari, viespi şi tăuni, călăuzul e silit să vegheze asupra taberei. SADOVEANU, o. XXI, 248. Considerate..., ca insecte dăunătoare, viespile trebuiesc combătute prin toate mijloacele şi mai ales prin distrugerea cuiburilor. ENC. AGR., cf. PUŞCARIU, L. R. I, 199, SCRIBAN, D., DR. X, 445. Aleasă fu o viespe să judece... Al cui e giuvaerul de miere şi de ceară. ARGHEZI, S. V, 56. Viespii se-nchid în Cristale de lemn. BLAGA, POEZII, 142. în straiele superficiale ale solului, cu deosebire în cel de pădure, insectele-furnici, unele viespi, gîndaci de pădure şi de cîmp etc. - şi larvele lor sapă numeroase canale, găuri. CHIRIŢĂ, P. 394. Masa de lucru, din stejar lustruit în tonul întunecat şi cald al mierii de viespe, îi atrase atenţia. VINEA, L. I, 345, cf. LTR2, DP, ZOOLOGIA, 77, DER, M. D. ENC., DEX, IVĂNESCU, I. L. R. 114,
 115, HII 27, III 37, 227, CANDREA, ţ. O. 12. Vro 7-8 viespii îl înţepară în obraji şi mîini. IZV. XIII, 267, cf. CHEST. VI 14/32, 186/25, 189/4, 29, 32, 190/5, ALR I 1 197, 1 903, A il 1, 5, 6,
 9, 10, 12, iii 2, 3, 4, 5, 7, 12, 13, 16, 17, 18, 19, iv2,5,vl5,
 20, 31, NALR - o in mn 232, 1 214, alr - m ii h 497. Viespea, după ce miere nu face, apoi şi împunge. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 692, Cf. PANN, P. V. II, 112/1, MARIAN, INS. 225, CADE. 0 (In credinţe şi superstiţii) Pentru spăriat se afumă cu cuib de viespi, mai ales copiii, şi anume sîmbătă seara şi duminecă seara, cînd e lună veche. MARIAN, INS. 222. Dacă viespile îşi fac cuiburile lor adînc în pămînt, atunci... va veni iarna degrabă, id. ib. 223. Cînd vara sînt viespi multe, iarna va fi mare. id. ib. 224. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative): a) (de obicei cu referire la talie, cu aluzie la subţirimea viespii II) Cine-a văzut vrodată... Pe dona Ser afina, cînd iese la primblare?... O talie de viespe, iar ochii ei te sorb. CONV. LIT. XXII, 221. Strînsă la mijloc ca
 o viespe..., avea graţia necuviincioasă a femeilor răsfăţate.
 D. ZAMFIRESCU, A. 14. Am ales doar o carabină... pentru un glonţ mic şi subţire ca o viespe. VOICULESCU, P. II, 307. Cu mijlocul strîns în cordon, ca o viespe, nu place nimănui Polina. STANCU, D. 92; b) (pe lîngă adjectivul „rea”) Era rea şi veninoasă Ca o viespe. HELIADE, O. I, 235. Cu bărbatul baba trăia cum trăia, deşi era rea ca o vespe, dar cu băiatul nu mai era de trăit. POPESCU, B. IV, 30. 0 (Ca epitet, peiorativ, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Aşa viespe de femeie mai rar! împunge cu gura, nu alta. CAZI MIR, GR. 103. Se înduioşa de viaţa lui pustie, uitîndu-se mereu... spre uşă, să nu-l prindă vreo viespe de soră cu paharul la gură. PAS, Z. I, 225. Să se mai împotriveacă viespei de soacră, n-avea chip. I. CR. II, 264. îi
 o viespe de muiere. Com. din FĂGET - LUGOJ. 0 F i g. O săgeată Văd că zboară-n acel timp Şi în inimă îndată Mii de viespe mă înghimp. ASACHI, S. L. I, 91. Pînă cînd ţara mi-oi da pe cale..., Sfărîm eu hidra ce tot renaşte, Curăţ eu pirul ce copleşeşte, Viespă, lăcustă ce-n veci ne paşte. BOLLIAC,
 O. 157. Aude mereu cum îi zbîrnîie viespii de oţel pe lîngă urechi ca şi cînd l-ar ameninţa. REBREANU, NUV. 127.
2849
VIESPE
-510-
VIESPOAIE
0   Viespe de pădure — Vespa silvestris. Cf. ENC. ROM. Viespele de pădure, care e ceva mai negricios decît cel de casă, îşi face cuibul său în forma unui ou de găină. MARIAN, INS. 218, cf. 217. Viespea de pădure... are cuibul mai mare, în formă de pară cu gîtul în jos. SIMIONESCU, F. R. 338. Viespe de stejar sau viespea stejarului = viespe (II) care îşi depune ouăle în frunzele stejarilor, producînd pe ele nişte proeminenţe de mărimea unor cireşe (Cynips quercus). Cf. DDRF, N. LEON, MED. 110, MARIAN, INS. 253, 254, CADE. Viespea stejarului... dă cunoscutele bombiţe de pe frunzele stejarului, la început verzui, apoi gălbui şi chiar roşietice. simionescu, F. R. 335. Viespe de rug = viespe (I 1) care îşi depune ouăle pe rămurelele tinere ale rugilor, formînd un fel de gogoşi (Diplolepis rosae). Cf. N. LEON, MED. 110, marian, INS. 253, CADE. Viespe neagră (sau, regional, negru) = viespe (I 1) de culoare întunecată care îşi face cuibul prin găuri şi prin scorburi de copaci (Pompilus niger). Cf. marian, INS. 228, 229, CADE. (în credinţe şi superstiţii) De vei omorî... 99 de viespi negri, vei scăpa un păcătos din iad. MARIAN, INS. 230. Cînd cineva omoară un viespe negru, Dumnezeu se bucură, id. ib. 0 E x p r. (A fi) ca viespea (sau ca o viespe) = (a fi) plin de neastîmpăr, nestăpînit (şi agresiv). Cf. marian, ins. 225, i. cr. iii, 157, alr ii 3 678/95, zanne, P. I, 692. A înţepa ca viespea (sau ca o viespe) = a se exprima în termeni caustici; a fi rău de gură. Duh neastîmpărat şi cutezător, în predicele sale de pe amvoanele bisericelor [Popa Duhu] înţepa ca vespea. CREANGĂ, O. 261, Cf. MARIAN, INS. 226, ZANNE, P. I, 692. (Regional) A cînta ca viespea = a cînta cu voce ascuţită. Cf. marian, ins. 225. Cuib de viespi = grup, colectivitate de oameni ostili unii faţă de alţii, dezbinaţi, învrăjbiţi; loc în care se află un asemenea grup, o asemenea colectivitate de oameni. Inlăuntrul ţării gubernatorul dedese preste cuibul de viespi al certelor confesionale. BARIŢIU, P. A. II, 728. Frate-meu, Leon, fu numit... revizor de şcoale. la Bîrlad, pentru două judeţe. Nefericitul... dete acolo îndată la început cu mîna în cuib de viespi, id. C. VII, 142, cf. 143.
♦ Epitet pentru o femeie rea. Cf. I. golescu, c. Fugi, viespe! Ticăloaso! Pentru tine sînt astea toate şi acum îmi faci pe nevinovata! PR. DRAM. 215. Stăpîna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul. CREANGĂ, O. 51, cf. ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., DR. IV, 791, CADE, BUL. FIL. IV, 113, IORDAN, STIL. 225, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, SCL 1979,
95. Se uită nora încotro i-arată moşul şi... se cruceşte: o clădărie de fragi, din care ia destule să ducă viespei acasă. RĂDULESCU-CODIN, L. 11.
    2.      (Entom.; regional; şi în sintagma viespe ţigănească, MARIAN, INS. 194, jahresber. XII, 141, XIX, 50) Bondar (Bombus terrestris). Cf. CHEST. VI 30/21, ALR SN III h 745/762, alrm sn ii h 563/762.
    3.      (Entom.; prin Transilv. şi prin Ban.) Streche (Hypoderma bovis). Cf. ALR I 1894/18, 576, L. ROM. 1959, nr. 3,71.
    II. s. m. (Iht.) 1. (Prin Munt.; în formele vespere, vrespere) Avat (Aspius aspius aspius). Cf. ANTIPA, F. I. 170, TDRG, ATILA, P. 341, CADE. Luciul bălţii tresărea de goana vresperilor lacomi, care se ţeseau după albitură măruntă. SADOVEANU, O. XV, 108, cf. ENC. AGR. I, 364, SCRIBAN, D., băcescu, P. 58, 108, 138, scl 1979, 99, dsr, cl 1986, 30.
    2. (Regional; în formele vespe, vespere) Ghiborţ (Acerina cernua) (Comana - Bucureşti). Cf. BĂCESCU, P. 58, 108.
    -       PL: viespi şi (regional) viespe. - Şi: (regional) viéspà, viéspie s. f., viéspre (dr. x, 445, candrea, ţ. o. 16, chest. vi 14/8, 28, 27/8, 17, 30, 186/2, 189/1, 28, 190/30, alr i
1   197/100, 136, 243, 1 903/98, 100, 136, 148, 166, 170, 174, 243, 249, 251, alil xxix, 317) s. f., s. m., viésprà (alr i 1 903/229), viéspirâ (ib. 1 903/35) s. f., viéstre (DR. x, 445, alr I 1 197/140, 247, 1 903/247) s. f., s. m., viéste (alil
xxix, 317, alr - m il h 497/233), vi0şpă (a ii 2), viéşpe (ALR 11 903/129, 255, 578, A II 12), vi0şte (alr I 1 903/255), vi6ştre (ib. 1 903/138), viăspă (şincai, în dr. v, 562, bl i, 16, 46, MARIAN, INS. 216, TDRG, SCRIBAN, D., GR. S. I, 191, ALR I 1 197, 1 903, ALR SN iii h 745/762, h 746/514, 762, alrm sn ii h 563/762, h 564/762, nalr - o iii mn 232, 1 214/940), viâspe, viâspră (alil xxix, 317), viâstră (alr i 1 903/140, alil xxix, 317), viâpsă (com. marian, gr. s. i,
191,   chest. vi 27/13, 189/13, alri 1 894/18, ib. 1 903/12, 18, 614, NALR - o III mn 232, 1 214/936; pl. şi viepse, chest. vi 189/13, alr 1 903/12, 18, 614, nalr - o iii mn 232, 1 214/936), véspà s. f., véspe s. f., s. m., vésp (alr i 1 903/180) s. m., véspie (ib. 1 903/24, 842, 856, A m 4, alr sn m h 746/987, nalr - o iii mn 232, 1 214/935, 937, 945, 949, 954, 958, 959, 961, 964, 966; pl. şi vespi, ALR SN m h 746/987, nalr - o in mn 232, 1 214/935) s. f. véspere (enc. agr. I, 364, băcescu, P. 58, 108, cl 1986, 30) s. m., v0şpe (alr I 1 197/194), vépsie (nalr - o iii mn 232, 1 214/942) s. f., vreşpere, avéspe (marian, ins. 200) s. m.
    -  Lat. vespa.
    VIESPEÂSCĂ adj. (Regional; în sintagma) Poamă viespească (şi substantivat, f.) = varietate de struguri cu boabele mici, dese şi dulci, de culoare albă-gălbuie, pe care le mănîncă viespile. Cf. nuţă, d. i, 351.
    -  Pl.: vies peşti.
    -  Viespe + suf. -ească.
    VIESPEROÂICĂ s. f. v. viespăroaică.
    VIÉSPIE s. f. v. viespe.
    VIESPÎME s. f. (Neobişnuit) Răutate (11); ironie. Fără să fie istoric şi justiţiar, în aceste povestiri, nu neglijează totuşi, ba le şi notează cu voluptate, cu oarecare viespime, defectele şi insuficienţele „apostolilor” pe care i-a cunoscut. PERPESSICIUS, M. II, 395.
    -  Viespe + suf. -ime.
    VIÉSPIRÂ s. f. v. viespe.
    VIESPIŞ0R s. m. Diminutiv al lui v i e s p e (I 1); (regional) viespuşor. Mii şi mii de viespi şi viespişori... aleargă încolo şi-ncoace. MARIAN, o. I, 59. La mijlocul merişoarelor de stejar, cît şi la mijlocul gogoaşelor de rug, se află larvele viespişorilor amintiţi mai sus. id. INS. 253, cf. 216, 228, tdrg 1737, cade, dl, com. marian.
    -  PL: viespişori.
    -  Viespe + suf. -işor.
    VIESPOÂICĂ s. f. 1. (Regional) Femela viespoiului (2). Cf. MARIAN, ins, 216. 0 (într-un descîntec) De albină, de albinoaică, De viespe, de viespoaică, - Toate muşcăturile, Toate loviturile, Toate-nţepăturile, Toate se dezveninară. MAT. FOLK. 591, cf. ARH. OLT. VII, 520, GR. S. VI, 137.
    2. (Prin Bucov.) Femela viespoiului (3). Cf. marian, ins. 256, tdrg 1737.
    -  PL: viespoaice.
    -  Viespe + suf. -oaică.
    VIESPOÂIE s. f. 1. (Regional) Augmentativ al lui v i e s p e (11); s p e c. femela viespii (Ieud - Vişeu de Sus). ALRI 1 903/347.
    2.     (Prin Bucov.) Femela viespoiului (3). Femeiuşcă acestui soi de viespe, adecă viespoaia..., se ouă în borţile ce le face în scoarţa brazilor şi molizilor cu ajutorul acului său cel lung. marian, ins. 256, cf. TDRG 1737, cade 1422.
    -  PL:?
    -  Viespe + suf. -oaie.
2857
VIESPOI
-511 -
VIETATE
    VIESPÔI s. m. 1. Augmentativ al lui v i e s p e (I 1); s p e c. (regional) masculul viespii. Cînd era să iasă din codru...., trecînd pe lîngă un pîrîu cu apă limpede, el văzu un viespoi bătîndu-se în valurile apei şi i se facu milă de biata gînganie. CONV. LIT. XV, 465, cf. TDRG, CADE, DEX, com. MARIAN.
    2.    (Entom.; prin Transilv. şi prin Bucov.) Gărgăun (Vespa crabro). Cf. MARIAN, INS. 216, 217, DSR, CHEST. VI 14/16,190/2, 3, alr SN iii h 746/172, alrm sn ii h 564/172.
    3.    Specie de viespe (II) mare, cu corpul rotund şi terminat cu un ghimpe lung, cu pîntecele roşu, care trăieşte mai ales prin pădurile de conifere; (regional) viespăroi (Sirex gigas). Viespoiul e un fel de viespe mare care... nu înghimpă. MARIAN, INS. 256, cf. TDRG, JAHRESBER. XII, 138, 159, CADE. Viespoiul... are capul şi pieptul negru, antenele gălbui, iar pîntecele cărămiziu cu vîrful cafeniu. SIMIONESCU, F. R. 321, cf. 322, DL, DM, DEX, DSR.
    -     PL: viespoi. — Şi: (regional) viesprôi s. m. chest. vi 14/16,190/2, alr sn iii h 746/172, alrm sn ii h 564/172.
    - Viespe + suf. -oi.
    VIESPÔS adj. 1. (învechit, rar) Plin de viespi.
i. golescu, c.
    2.    (Regional; despre oameni; în forma vespros) Vj£i (Arpaşu de Jos - Victoria), alr ii 3 678/172.
    -      PL: viespoşi. - Şi: (regional) vespros adj. alr ii
3  678/172.
    - Viespe + suf. -os.
    VIESPRÂR s. m., s. n. v. viespar.
    VIÉSPRA s. f. v. viespe.
    VIÉSPRE s. f., s. m. v. viespe.
    VIESPRÔI s. m. v. viespoi.
    VIESPUŞ0R, -OARĂ s. m. şi f. (Prin Bucov.) Viespişor. Cf. marian, ins. 216, 577, CADE, com. marian.
    - PL: viespuşori, -oare.
    - Viespe + suf. -uşor.
    VIÉSTE s. f. v. viespe.
    VIÉSTRE1 s. f. v. zestre. VIÉSTRE2 s. f. v. viespe.
    VIESTRICÎCĂ s. f. v. zestricică.
    VIESTRIŞOĂRĂ s. f. v. zestrişoară.
    VIEŞPĂ s. f. v. viespe.
    VIEŞPE s. f. v. viespe.
    VIEŞTE s. f. v. viespe.
    VIEŞTRE s. f. v. viespe.
    VIÉT s. n. (Regional) Zonă întinsă, situată de obicei în regiunea de deal, cultivată cu plantaţii de viţă de vie. Cf. dl, dm, SFC III, 47, DSR. Grindină, foc arzător, De vieturi stricător. ŞEZ. III, 117.
    - Pronunţat: vi-et. -PL: vieturi.
    - Vie1 + suf. -et.
    VIETATE s. f. I. Tot ceea ce are viaţă (şi se mişcă), fiinţă, vieţuitoare (v. vieţuitor II); spec.
dobitoc, jivină. Vietăţile sau fierile, cele lui Mars sfinţite erau: lupu, ciocnitoarea... şi mai vîrtos calu, care se ardea spre cinstirea cestui zeu, în luna lui octomvrie. BOJINCĂ, A. I, 108/26. [Era] o vietate de care el niciodată încă nu mîncasă... O broască ţistoasă. DRĂGHICI, R. 84/18. Vietatea care i-au muşcat era turbată. ALBINEŢ, M. 32/16. Aerul, apa şi pămîntul sînt pline de vietăţi. J. CIHAC, I. N. 11/2. Viaţa este prin care vegetează plînta, simte şi lucră vietatea. VASICI, M. I, 3/18, cf. 8/12. A vietăţilor toate minunata întrupare Ne vesteşte privigherea ce ceriul în totul are. CONACHI, P. 267. Economia animală este mai înţeleasă de cînd se cunoaşte compoziţia materiilor ei... şi de cînd se esplică pînă la oarecare punt funcţiile esenţiale ale vietăţilor. MARIN, PR. I, IV/4. Oasele monstruoaselor vietăţi a cărora speţie de mult au încetat de a mai exista. FĂTU, D. 85/3. El este creatorul a orice vietate. NEGRUZZI, S. II, 276. Cîmpia... arsă, pustie, lipsită de vietăţi, are un aspect trist şi monoton. ALECSANDRI, O. P. 362, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 318, LM. Omul dintre toate vietăţile are ideile cele mai numeroase. CONTA, O. F. 509. îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din apă, cele de pe uscat şi cele zburătoare. CREANGĂ, O. 49. Dorm încă vietăţile cuprinsului. VLAHUŢĂ, R. P. 63. Nici omul şi nici o altă vietate de pe faţa pămîntului nu e în stare să ducă o bucată de fler cît corpul ei de mare, însă furnica... o duce. MARIAN, INS. 234, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Libertatea este lucrul cel mai adînc al tuturor vietăţilor de pe pămînt. DELAVRANCEA, H. T. 173. Nici o vietate nu turbura tăcerea locului. D. ZAMFIRESCU, î. 134, cf. ALEXI, w. înaintea noastră trec iute ciobani miţoşi, ca nişte aspre vietăţi ale pădurii. IORGA, P. A. I, 192. In apa murdară se bălăcesc în voie tot soiul de vietăţi acvatice. ANGHEL - IOSIF, C. L. 171, cf. TDRG. Apa dintr-un puţ s-a spurcat, cînd s-a înecat în el vreo vietate: pasere, cîne, pisică, şoareci etc. pamfile, I. c. 462, cf. PASCU, s. 19. Planctonul, acele miriade sau mijigai de vietăţi şi părticele vegetale... constituie hrana peştilor. ATILA, P. 22. Eu cred că pădurile au suflet şi, în sufletul lor, dragoste de mamă pentru toate vietăţile ce se adăpostesc la umbra ocrotitoare a sînului lor. hogaş, DR. I, 241. Fapta lui spirituală... e o manifestare a marilor energii universale care se încorporează în trupul aşa de fraged al acestei vietăţi de-o clipă. PÂRVAN, I. F. 82. Un pui de viezure, săltăreaţă vietate a tufişurilor, plecat peste izvor, alerga după umbra ascuţită a urechilor lui. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 365, cf. 240, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Aseară, prin grădina amorţită,... A apărut în taină un arici, - O mică vietate ghemuită. TOPÎRCEANU, O. A. I, 137. Vulturul... n-are duşmani mari, căci nici o vietate nu se încumetă să se puie în împotrivire cu el. SIMIONESCU, F. R. 164. Ochii de răceala oţelului i se învăluiau de duioşie, ca ochii vietăţilor sălbatice de pădure, cînd îşi privesc puii. C. PETRESCU, î. I, 11. Ţinteşte de departe iepurele..., şi biata vietate rămîne acolo încremenită de moarte. VOICULESCU, P. I, 3, cf. 65. Să nu fiu prea tare asuprit şi să mă laşi, Măria ta, să îngrijesc cum ştiu eu de vietăţi. SADOVEANU, O. XIV, 62. Vietăţile de toate categoriile cari trăiesc în interiorul pămîntului, şi în special microorganismele, între altele ca urmare a funcţiunilor lor vitale, degaje cantităţi imense de bioxid de carbon. ENC. AGR. I, 77, cf. SCRIBAN, D. Pentru el păsările au fost mai mult decît nişte simple vietăţi zburătoare: au fost prietenii lui de muncă, de voie bună. BĂCESCU, PĂS. 389, cf. 348. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de insecte şi de stoluri de vrăbii. CĂLINESCU, E. O. I,v 104. Microscopul devine ochiul timpului. Se descoperă lumea vietăţilor infinit de mici. BLAGA, z. 102. Delta Dunării,... cu vietăţile sale neturburate de om, aminteşte adesea de acest moment al începuturilor. RALEA, S. T. I, 12. Zărise în pom o vietate mică de tot, ca un ghem castaniu. CAMIL PETRESCU, O. I, 155, cf. CL 1956, 22, DL. Se uitau la Ilie ca la o vietate ciudată.
                                                                                                                                            2875
VIETĂŢIT
-512-
VIEŢIŞOARĂ
PREDA, D. 116, cf. DM. Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege şi de datini. LABIŞ, P. 38. Dacă... privim apa infuziei cu atenţie, vom observa şi cu ochiul liber o mulţime de mici vietăţi. ZOOLOGIA,· 11, cf. L. rom. 1965, 36, sfc vi, 57, 63, 64, 65, 66, M. D. enc., dex, DSR, DREV. Dracu... sub forma tuturor vietăţilor se arată. ŞEZ. I, 241. I se făcu milă de vicleana vietate, ib. V, 50, cf. GRAIUL, I, 356. Toate vietăţile în lume se iartă una pe alta. FURTUNĂ, c. 77, cf. 57, ALR I 1 199/24, 556. Cunoşti o vietate, Cu coarne mici şi moi, Ce-şi poartă casa-n spate Prin iarbă şi prin foi? (Melcul). GOROVEI, c. 119.
     II.    1. (învechit, rar) Viaţă (11). Şi tot era lumină, şi totul vietate, şi tot era amor. POGOR, ap. DDRF. în ceasul care dă început vietăţii... Lui té roagă fără frică. CONACHI, P. 273. Firea întru ele naşte prin a-nmulţirei plecare Dorinţa de vietate ce ţine pe lume-n stare. id. ib. 294, cf. SFC VI, 59.
     2.     (învechit, rar) Vitalitate (1). Ochiul pierde vietatea lui naturală. LITINSCHI, M. 143/18.
     3.     F i g. (învechit, rar) însufleţire, trezire la viaţă. Propoveduirea calvinistă a produs vietatea României; ea, precum s-au zis, au scăpat neamul de ofîţialitatea slavonismului în stat şi în biserică. RUSSO, s. 76.
     - Pronunţat: vi-e-. - PL: vietăţi.
     - Viu + suf. -ătate.
     VIETĂŢIT, -Ă adj. (învechit, rar) Viu (I 1). Flacăra este numai un proţes hemic; iară viiaţa un proţes hemic -animal, o hemică animală sau vietătită flacără. VASICI, M. I, 159/4.
     - PL: vietăţiţi, -te.
     - De la vietate.
     VIETNAMEZ, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Vietnamului sau care este originară de acolo; (la m. pl.) popor, naţiune care locuieşte în Vietnam. Cf. graur, e. 17, scl 1958, 247, sfc n,
219,   221, scl 1963, 506, gram. rom2, i, 47, L. rom. 1975, 176, DEX.
     2. Adj. Care aparţine Vietnamului sau vietnamezilor (1), privitor la Vietnam sau la vietnamezi, originar din Vietnam. Expoziţia... permite o viziune generală, sistematică asupra acestui gen de sculptură vietnameză veche. românia literară, 1974, nr. 28, 22/5, cf. dex. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de vietnamezi (1). Sistemul numelor din chineză s-a extins asupra mai multor limbi... printre care coreeana, vietnameza şi birmana. GRAUR, N. P.
27.
     - PL: vietnamezi, -e.
     - Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.
     VIETÔR1, -OARE s. m„ adj. (învechit) I. S. m. 1.
Persoană care vieţuieşte (1), care este vie. Cf. v i a (1). Audziţi aceastea toate limbile,: socotiţi ·toţi victorii pretutindirea. PSALT. SCH. 150/15, cf. 509/2. Dereptu frica ta, Doamne, întru maţe preimimu şi duru-nă şi născum duhul spăşeniei tale, ce feacem în pămîntu. Nu cădem, ce cădea-vor vietorii (ceia ce viu v, ceia ce 1 ă -c u i e s c D) în pămîntu. PSALT. 324, cf. SCL 1974, 155. Rădică protivire tuturor jidovilor, vietorilor pretutindenea. CORESI, L. 117/6. Derept frica ta, Doamne, în maţe priimim şi născum d[u]hul sp[â]şeniei tale, ce feacem în pămînt. Nu cădem, ce cădea-vor viitorii în pămînt. id. PS. 428/5. ♦ (în limbajul bisericesc) Persoană care a dobîndit viaţa veşnică. Nu da mere în suflete ce-mi dodeiescu, că se sculară spre mere mărturii nedereapte, şi menciuroşi derepţi sie. Credzu că voiu vedea dulceaţa Domnului în pămîntul viilor (celor vietori H). PSALT. 46. Că scoase sufletul mieu din moarte, ochii miei de la lacrămi şi picioarele meale de lurecare.
 Ugodescu între Domnul în partea viilor (vietorilor u). ib. 245.
    2. Persoană care îşi duce viaţa, existenţa într-un anumit loc, care locuieşte undeva. Cîntaţi D[o]mnul[u]i vietorii în Sionu, spureţi în limbi începutele lui. PSALT. SCH. 23/3, cf.
 89. Audziiu măiestrii multe de vietorii (ale lăcuitori-
 1 o r C2) împregiuru, cîndu adură-se depreură spre mere, se ia sufletul mieu sfătuiia-se. PSALT. 52. Audziră limbile şi măniară-se; dureare preimiră vietorii (viitorii C, p r e ceia ce 1 ă c u i a d) în Filistimu. ib. 311. Voao cuvînt de sp[â]şenie, acesta vă tremease. Ce viitorii în Zer [usa]//w şi judeaţele lor, amu acesta nu-l cunoscură. CORESI, L. 61/4. Tuturor vietorilor întru Asia audzindu-se cuvîntul Domnului 7[isu]s şi jidovilor şi grecilor, id. ib. 89/5. ♦ (Art.; în limbajul bisericesc; cu determinările „la ceruri”, „în ceruri”, „în cer”) Dumnezeu. Vietoriul le ceriure rîde-ş de ei, şi D[o]mnul bate-ş giuc de ei. PSALT. SCH. 3/17. Cătră tine rădicaiu ochii miei, vietorul în cerure. ib. 424/12. Vietoriul (carele viia H, cela ce vie c, carele petre a c e D) la ceriure ride-şi de ei, şi Domnul bate-ş gioc de ei. PSALT. 2. Cătră tire rădicaiu ochii miei vietoriul (viitoriul v, .celui ce vii h) în ceriu. ib. 270, cf. CORESI, ps. 355/8, ddrf.
    II.    Adj. (învechit) Care ţine în viaţă, care face să fie viu. In vremea morţii... întîiu se desparte stihia sîngelui, ca o călduroasă şi viitoare ce iaste şi viază tot trupul (a. 1652). TDRG 1734. Aceste trei usebiri în sufletul omului cunoaştem: cea viitoare, cea însufleţitoare (sau dobitocească), cea cuvîntătoare (cca 1700-1725). GCR II, 21/29, cf. ANON. CAR., SCRIBAN, D.
    -      Pronunţat: vie-e-. - PL: vietori, -oare. - Şi: viitor, -oare s. m., adj.
    -  Via3 + suf. -tor.
    VIETÔR2, -OARE adj., s. f., s. n. v. viitor1.
    VIEŢÂŞ s. m. (Argotic) Persoană care a fost condamnată la închisoare pe viaţă. Au nesfîrşit de multă vreme de pierdut, fiind osîndiţi pe cîte cincisprezece, douăzeci şi mai mulţi de ani, iar unii pe viaţă, vieţaşi. IORGA, P. A. I, 147, cf. IORDAN, L. R. A. 500. Noaptea şi dimineaţa s-au petrecut de veghe în zguduirile cu zgomot ale ocnaşului Balaban, un „vieţaş” nebun. ARGHEZI, S. XIII,
 177.  Vieţaş ii, care nu mai aveau nimic nici de pierdut şi nici de cîştigat, propuneau deschis să-i facă de petrecanie. stancu, R. a. v, 74, cf. scl 1979, 95, alr sn iv h 1 000/531, ALRM SN II h 808/531.
    -  Pronunţat: vi-e-. - PL: vieţaşi.
    -  Viaţă + suf. -aş.
    VIEŢESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) 1. De viaţă (I 1), propriu vieţii. Cf. SCL 1974,155.
    2.     (în sintagma) Principiu vieţesc = principiu vital, v. v i t a 1 (1). O altă dovadă că prinţipul vieţesc stă în singe este virtutea lecuitoare a celui însuşit, VEISA, I. 3/6, cf. L. rom. 1964, 255.
    -  Pronunţat: vi-e-. -PL’.vieteşti.
    -  Viaţă + suf. -esc.
    VIEŢÎST s. m. (Rar) Nume dat membrilor grupului de colaboratori şi prieteni ai revistei „Viaţa Românească” (din perioada ieşeană). Cf. iordan, l. r. a. 183, scl 1979, 95. Spre deosebire de totalitatea „vieţiştilor”, Profira Sadoveanu nu pare a profesa pentru magul acestora aceeaşi evlavie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1987, nr. 11, 7/2.
    -  Pronunţat: vi-e-. - Pl.: vieţişti.
    -  Viaţa [Românească] (n. pr.) + suf. -ist.
    VIEŢIŞOÂRĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui viat ă.
2883
VIEŢUAL
-513-
VIEŢUI
    1.     Cf. v i a ţ ă (I 1). Maică Marcule, băiete, Cum îşi arde ţîţişoara, Din care-ai supt vieţişoara. TEODORESCU, P. P. 668.
    2.     Cf. viaţă (II1). Foicica bobului, Vieţişoara omului Ca şi floarea cîmpului, Astăzi este, mîne nu-i. FOLC. MOLD. I,
 46.
    3.     Cf. v i a ţ ă (II 3). Măi Radule, dumneata, Te-o fl văzut cineva Cînd ai tras la casa mea. Vai de vieţişoara mea! izv. xvii, 276.
    4.     Cf. v i a ţ ă (II 6). Rămîne... surdă de urechea dreaptă pentru toată vieţişoara ei. GALAN, B. I, 31.
    -  Viaţă + suf. -işoară.
    VIEŢUAL, -Ă adj. (învechit, rar) 1. Vital (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 81 82/30.
    2. (în forma vieţuial) Vivace (II1). Cf. pontbriant, d.
    -      Pronunţat: -ţu-al. - Pl.: vieţuali, -e. - Şi: vieţuial, -ă adj. PONTBRIANT, D.
    -  Viaţă + suf. -al.
    VIEŢUI vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre fiinţe) A fi viu, a fi în viaţă; a-şi duce existenţa; a trăi (1), a fi, a exista, (rar) a fiinţa, (astăzi rar) a via3 (I 1), (învechit) a custa. Că să voru şi vieţui şi să ară şi muri, vii vor fi carii împlu sfînta învăţătură a lui [Hristos]. CORESI, EV. 348. Cui nu iaste urît a muri, cine n-ar pofti să vieţuiască? URECHE, L. 178, cf. MARDARIE, L. 1412/16. Vieţuim şi viiaţa este neştiută Şi pînă la ce vreme este giuruită. M. COSTIN, o. 322. In para focului nebetejită, ca salamandra, a vieţui să poată. CANTEMIR, I. I.
 I, 64, cf. ANON. CAR. Ştefan III... nu mult au vieţuit, ci au murit în anul de acum. ŞINCAI, HR. I, 219/37, cf. KLEIN, D. 455. Puţine raze a mărimii lor, cu carele vieţuind strălucea, au putut străbate la noi. BUDAI-DELEANU, Ţ. 64, cf. DRLU, LB, I. GOLESCU, C. Partea ce s-ar fi cuvenit lui, de ar fi vieţuit, trece la al său nepot. COD. TIV. 115/18. Se zice că vieţuieşte un om cînd şi cele totale şi cele parţiale puteri sau funcţii ale lui active lucrează în el neîncetat. CORNEA, E. I, 180/11, cf. ISER, polizu, petri, v., pontbriant, D. Animalul vieţuieşte, lucrează, se mişcă. CANELLA, v. 25, cf. CIHAC, I, 318, COSTINESCU. Este sigur că a lui soţie, Cît va vieţui, Are să respecte a sa datorie. BOLINTINEANU, O. 50. De atunci... n-a rămas nici o turcă vie pe pămînt, ci numai numele lor s-a păstrat spre aducere-aminte că au vieţuit şi ele cîndva. MARIAN, O. II, 404, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Mai vieţuie Laert şi se tot roagă De Dumnezeu să-i ia din trup viaţa. MURNU, O. 262, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu mai putea vieţui fară ele. VOICULESCU, P. I, 259.1. Mironescu avea în el mai tare decît orice legea albinei care nu poate vieţui fară roiul său. SADOVEANU, O. XX, 308, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Embrionul nu poate vieţui liber. ZOOLOGIA, 30. Era omul fară de care n-ar fi putut vieţui. LĂNCRĂNJAN, C. II, 108, cf. M. D. ENC., DEX. Nu-l aduc să vieţuiască, Ci-l aduc să-l răstignească. şez. vin,' 51.0 (întărit prin „în lume”, „pe pămînt”) Chip de trup de om spre el luo, şi pre pămînt vru să vieţuiască. CORESI, EV. 2. Vieţuiesc în lume şi nu cunoscu atîta de curat tainele lui D[u]mnezău (a. 1700). GCR I, 337/34. Vă uitaţi cu atîta pizmă şi cu atîta mînie la graşalele ce au, ca nişte oameni ce poartă trup şi vieţuiesc în lume. ANTIM, O. 172. Carele iaste dintre voi carele, vieţuind în lume, să nu fie supus la nenumărate primejdii de a păcătui, şi pentru aceea a se şi osîndi. MAIOR, P. 38/4. Săracă omenire obidată! Nu-ţi ajunge că vreme puţină De a vieţui în lume ţ-e dată, Ş-acuş iară te întorci în ţărînă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 367. Şi cînd mori să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar. EMINESCU, O. I, 53. N-au vieţuit pe pămînt viteji mai puternici ca dînşii. murnu, I. 11. 0 (Cu determinări care indică durata vieţii cuiva) Cu acestea sudori asudîndu-să în noădzăci de ai vieţuind au şi mai bine. dosoftei, v. s. februarie 69v/12.
 Antonie Frian... au vieţuit ani 30. N. COSTIN, L. 129. Au vieţuit 50 de ani (a. 1815). IORGA, S. D. xm, 75. Muri la anul 1715, după ce vieţui 63 de ani. pleşoianu, T. I, 6/25. Matusala... vieţui 996 ani. SĂULESCU, HR. I, 26/20. A murit în Magnez ia, avînd vieţuit şaizeci şi cinci ani. ARISTIA, PLUT. 333/16. 0 (Cu determinări care indică perioada, epoca în care se desfăşoară viaţa cuiva) Au vieţuit în cel veac lung, mainte de arătarea lui. CORESI, EV. 333. Acesta... au vieţuit în zilele lui Diocliţian. DOSOFTËI, V. S. ianuarie 16722. Strabo... au vieţuit în zilele lui August. MAIOR, IST. 277/1. Iosef Flavie... au vieţuit în anii cucerirei Ierusalimului de cătră romani. SĂULESCU, HR. I, xxvill/18. înainte de Ahiles... vieţuit-au şi alţi eroi. ASACHI, s. L. I, 163. Anaximandru, care a vieţuit în anul 544 înainte de Crâ/[os], a stabilit în Lacedemonia primul cadran solar care s-a văzut în Grecia. DRĂGHICEANU, C. 46. Ştia istoria seculilor trecuţi, ca cum ar fi vieţuit în ele. BARONZI, I. L. I, 102/8. Se crede că ar fi vieţuit în primul secul al erei noastre. CANELLA, v. 343.
 ♦   (în limbajul bisericesc; despre drept-credincioşi) A dobîndi viaţa veşnică. Viu veri fi vieţiei de vecie, în ceaia ce vieţuiesc drepţii, carii au păzit porîncile aceastea. CORESI, EV. 390. Va şterge toate lacrămile din ochii lor şi-i va împreuna cu îngerii întru minunată veselie şi întru bucurie vecinică a vieţui. VARLAAM, C. 292. ♦ (în limbajul bisericesc; despre Dumnezeu sau despre atribute ale divinităţii) A exista veşnic. Măcar c-au fost şi omorît Domnul Hristos, iară acmu vieţuiaşte şi împărăţeşte şi veselie mare au gătit voaă. VARLAAM, C. 234. Intru El vieţuiaşte toată împlerea dumnezăiriei trupeşti. N. TEST. (1648), 270718. Cei ce sînt întru ispite şi în necazuri, alergînd la besearica ta, iau tămăduiri din dumnezeiescul dar cel ce vieţuiaşte. întru tine, Paraschevo cuvioasă. MINEIUL (1776), 83v79.
     2.     (Cu determinări modale) A-şi duce, a-şi petrece viaţa într-un anumit fel, în anumite condiţii, într-un anumit mediu etc.; a avea o anumită conduită, a se comporta într-un anumit fel; (învechit) a via3 (I 2). Se cade a tot omul bine să vieţuiască şi cu bună ogoadă cătră Dumnezeu. CORESI, EV.
 24. Cu podoabă şi cu dreptate şi tu bună cinste să vieţuim. id. ib. 535. Scriseră şi svînta pravilă cum să cade noao creştinilor a vieţui. VARLAAM, c. 137. [Prorocii] au arătat cum să va naşte, cum va vieţui... şi ce va face. id. ib. 236. Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine Griji purtaţi de-a lumii. M. COSTIN, o. 322. Theodora... fiind... măritată şi vieţuind bine. DOSOFTEI, v. s. septembrie 14/11. Toţi cei buni şi direpţi... bine au vieţuit în lume. BIBLIA (1688). [prefaţă] 6/23. A şea vieţuiesc, cît să fiu... începătura şi pilda bunătăţilor. N. COSTIN, C. 217. Au vieţuit cu viaţă necuvioasă. ANTIM, O. 241. Omul acela ce... nu vieţuieşte ca un creştin să n-aibă nădejde de mîntuire (a. 1742). GCR II, 31/22. Se lepădă de toată slava lumii şi vieţui călugăreşte. MINEIUL (1776),       146r2/36. L-au sfätuit... cu multă
 înţelepciune în ce chip se cuvine şi să vieţuiască şi să împărăţească. VĂCĂRESCUL, IST. 251. De iaste vrednic, vieţuind cu temere şi după plăcerea lui Dumnezeu, îl iau pre dînsul îngerii. MICU, în ŞA I, 91. în frică vieţuieşte ca iepurele. ŢICHINDEAL, ap. ZANNE, P. I, 495. Primea cele bune ca un muritoriu şi îngrijea, pentru ale lui, ca un nemuritoriu; cu acest mijloc vieţuind omul să dovedeşte că are minte. GOLESCU, P. 317/20, cf. DRLU. Oamenii vieţuiesc ca cum n-ar fi toţi datori să moară. MARCOVICI, c. 31/19. Omul... vieţuia fără dojană; De înalt stăpînul lumei n-avea grijă de mustrare. CONACHI, P. 302. Acesta... vieţuise fară copii şi muiere. ARISTIA, PLUT. 50/12. Vieţuia foarte retrasă. NEGRUZZI, s. I, 44. Moşnenii vieţuiesc sub un regim de libertate cu totul deosebit de cel sub care se aflau clăcaşii.
 I.  IONESCU, M. 200. Nu vieţui însă mult timp în pace. BARONZI, I. C. V, 467/24. Cineva este fericit de a vieţui subt autoritatea unui principe care iubeşte dreptatea. CANELLA,
2885
VIEŢUI
-514-
VIEŢUI
 V. 36. Fericit e cel ce ştie Pentru ţară a muri! Mai curînd mort vrînd să fie Decît rob a vieţui. BOLINTINEANU, P. II,
 264. Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit. EMINESCU, O.
 I,  61. Nu s-ar plînge să vieţuiască totdeauna în sărăcie, numa să mă ştie pe mine cu sufletul mulţumit. CARAGIALE, O.
 IV, 237. Poet supus visării fară nume, Era frumos, în pacea lui senină Şi vieţuia neînţeles de lume. GOGA, POEZII, 310. Avarii vieţuiesc mai mult sau mai puţin sordid. CĂLINESCU,
 C.   o. 168. Vieţuieşte de una singură... ca în tinereţe. STANCU, R. A. III, 114, cf. DL. Dumneavoastră Vieţuiţi bine şi frumos Din mila Domnului Cristos. TEODORESCU, P. P. 163.
 0   (Cu complement intern) Ingeru se cheamă Ioann, pentru îngerească a lui viaţă ce vieţuiia întru pustie, fară grija lucrurilor lumiei. CORESI, EV. 527. Viaţă nouă şi blagoslovită să vieţuim. VARLAAM, c. 144. Dînd răspuns minunat a... cinstită viaţă ce-au vieţuit. DOSOFTEI, V. s. septembrie 19/4. Vieţuind viaţă întocma ca îngerii. MINEIUL (1776), 105v,/21. Ce-i mai ticălos... decît a vieţui viaţă neplăcînd lui D[u]mnezeu? poteca, F. 318/10. ♦ (învechit; construit de obicei cu prep. „după”) A se conduce după..., a se conforma la..., a acţiona potrivit cu... De vor vieţui supt aceste folositoare pravile,... să vor face foarte norociţi (a. 1773). GCR II, 86/21. Stoicii zicea că sfîrşitul filozofiei morale este a vieţui după rînduiala firei. POTECA, F. 282/8. Vieţuieşte după duhul şi pilda Mîntuitorului şi cu acest chip să înalţă către cerescul său părinte. MARCO VICI, D. 441/21. După Dumnezeu vieţuiesc şi petrec (a. 1852). URICARIUL, II, 193. 0 R e f 1. Pre... jidovi aflăm nu făcători de reale fiind, ce prea cu direpte vieţuindu-se legi. BIBLIA (1688), 361V41.
 ♦   (învechit; urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. „pentru”) A-şi închina, a-şi dedica viaţa (cuiva sau pentru ceva). Ţie să vieţuim, stăpînului nostru şi facătoriului de bine. ANTIM, ap. GCR II, 16/24. El vieţuieşte pentru patrie, şi paţria pentru dînsul. SĂULESCU, GRAM. ROM. II, 75/8. Aur, Fericirea mea tu eşti,... Pentru tine vieţuiesc. VLAHUŢĂ, S. A. 1,251.
    3.      (De obicei cu determinări reprezentînd nume de persoane sau cu echivalente ale acestora introduse prin prep. „cu”) A-şi duce viaţa împreună (cu cineva); a-şi duce viaţa în preajma, în societatea cuiva; a convieţui, a trăi (4). Ceia ce cu leage vieţuiesc cu muierile-ş şi cu mîndrie întreagă şi jumătate den avuţiia lor împart. CORESI, EV. 303. Mihălachi... au luat altă fată de boier... şi cu acie au veţuit, de-au făcut copii. NECULCE, L. 113. Arătîndu-să pre pămînt şi cu oamenii împreună vieţuind,... el însuşi au postit. ANTIM, O. 35. Cuvîntul înainte cătră cei ce împreună... vieţuiesc. MICU, în ŞA I, 499. Caracterul lui cel aspru, aerul lui cel posomorit depărtează de la dînsul persoanele cele ticnite şi supără pe cele ce sînt silite să vieţuiască împreună cu dînsul. MARCO VICI, D. 61/9, 243/7. Acel bătrîn vioi, Vieţuind el între noi, Pe lîngă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri. DONICI, Ţ. 14/2. Mai bine-i toată viaţa cu urşii a vieţui, Decît cu o rea muiere un minut a lăcui. PANN, în IST. LIT. ROM. II, 379. Tarpeia... prin silă vieţuia cu Romulus. ARISTIA, PLUT. 71/10. Acesta este singurul mijloc de a mai vieţui împreună. FILIMON, o. I, 153. [Mă] refugiasem la naţiuni barbare şi am vieţuit atît de mult între ele, încît nu e de mirare să fi uitat limba lui Omer şi a lui Demostene. BARONZI, I. L. I, 65. Nu există cazuri de încrucişări între astfel de rude, cu toate că ele vieţuiesc obişnuit împreună. CONTA, O. F. 236. Zece ani au vieţuit ei în căsătorie şi nu putură face şi ei... o stîrpitură de copil. ISPIRESCU, L. 133. Pentru ca totul să ne izbutească, vieţuirăm în însoţirea celor Aleşi şi slujirăm pe Cîrmuitori. M. I. CARAGIALE, C. 54. Urmînd în pustnicie pe soţul ei vînător şi vieţuind cu el într-o colibă,... era tristă... pentru viaţa-i singuratică şi monotonă. SADOVEANU, O. XX, 258, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Veniseră la căpătîiul lui toţi tovarăşii cu cari vieţuise şi lucrase. FURTUNĂ, C. 9. Spune-mi cu cine-mpreună
 vieţuieşti, să-ţi ghicesc ce fel dă om eşti. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. II, 803. 0 E x p r. A vieţui bine (sau în pace) (cu cineva) = a fi în relaţii bune, a trăi în armonie (cu cineva). Alixandru Vodă vieţuia bine cu leşii. URECHE, L. 161. Pătru Vodă... cu vecinii... vieţuia bine, de avea de la toţi nume bun şi dragoste, id. ib. 204. Pre domni şi pre monarşi, pre toţi îi rog... în pace să vieţuiască, că în pace şi ei avuţi şi supuşii lor fericiţi vor fi. N. COSTIN, c. 179. In bucurie şi în pace nu putem fi de nu vom şti cum să vieţuim cu prietenii şi cunoscuţii noştri în pace. PETRO VICI, P. 268/5. Acolo nu sînt războaie, Toţi în pace vieţuiesc. DONICI, ap. CADE.
     4.      (Cu determinări locale) A-şi petrece viaţa sau o parte din viaţă într-un anumit loc; a-şi avea domiciliul, a fi stabilit cu locuinţa undeva; a locui, a sălăşlui (1), a trăi (3). Părinţi ce-au vieţuit la pustie (a. 1692). GCR I, 304/10. Vesăl moriu, aducîndu-mi aminte că în 60 de ani, ce am vieţuit în Rîm, de pururea am nevoit de am fostu de folos republicii. N. COSTIN,
 C. 568. In loc ca acesta Inorogul vieţuind,... în tot feliul de desfătări şi de îndămînări să afla. CANTEMIR, I. I. II, 8. împăraţii... Fac cetăţile... Ca într-însăle să vieţuiască (a. 1784). GCR II, 141/13. Celor ce vor dori să se plirofori-sească din rodurile dînselor,... supt adresul numelui său şi al locului unde vieţuieşte i se vor trimite (a. 1795). ŞA I, 199. Pe vremea aceea vieţuia în curtea lui Apafi. ŞINCAI, HR. III, 130/31. Carele cu suspinurile altora zideşte casă, nu-i vor vieţui nepoţii într-însa. ŢICHINDEAL, ap. GCR II, 212/36. Mai în gios pe Moldova ar fi vieţuind de cîţiva ani la o stînă doi litvani. ASACHI, S. L. II, 38. Bande înarmate... vieţuiesc în codri şi sînt groaza călătorilor. RUSSO, S. 175. Scumpă Mediterană,... Mi-e drag pe-a tale maluri Visînd să vieţuiesc, alecsandri, poezii, 100, cf. costinescu. Vieţuia nu la adăpostul pustiei,... ci într-o mănăstire îmbelşugată cu tot soiul de bunătăţi, voiculescu, P. I, 250, cf. 258. Foarte rar, la anumite zile slăvite, primea vizitele unor doamne din vecinătate, care totuşi păreau că vieţuiesc în alte ţinuturi, la mari depărtări. SADOVEANU, O. XI, 41. Călătorii nu uită să lese daruri acolo, la chilia unde a vieţuit ea. id. ib. XXI, 237. Prin partea locului unde vieţuia el mai toţi oamenii purtau guşă sub bărbie. STANCU, D. 43, cf. DL. Cimitirul aparţinea unei populaţii dacice... care vieţuia în aria în care trăiau şi goţii. IST. ROM. I, 647. Prezenţa franciscanilor tocmai în aceste oraşe arată că în ele vieţuiau comunităţi catolice. PANAITESCU, C. R. 289, cf. M. D. ENC., DEX. 0 F i g. Mila ta goneaşte-mă în toate zile vieţiei meale, ca să vieţuiesc în casa Domnului în zile lungi. CORESI, EV. 484. 0 (Prin analogie) Căsuţa de lemn în care lucrează şi vieţuiesc albinele se cheamă stup. PAMFILE, I. C. 92. Pescăruşul-albastru... are obiceiurile unui pribeag... vieţuind prin locuri cari nici pe departe nu seamănă cu cele de unde se trage. SIMIONESCU, F. R. 119. Ca şi speciile anterioare [de păsări]... toate vieţuiesc pe mare sau în apropierea acesteia. LINŢIA, P. III, 211.
     5.      (Cu determinări modale sau instrumentale) A-şi procura cele necesare traiului, a-şi cîştiga existenţa, a se întreţine (din ceva); a trăi (5). Oamenii la început vieţuia fără să lucreze, viptuindu-se (hrănindu-se) cu plîntele ce vlăsta pămîntul. SĂULESCU, HR. I, 26/14, cf. VALIAN, V. Dacă administraţia unui stat nu este aşa ca munca să fie în el în proporţia oamenilor ce nu pot vieţui fară a munci, ea favorizează calicia, vagabondajul. KOGĂLNICEANU, S. A. 85, cf. CIHAC, I. 318. Ştia că fostul lui sergent-major vieţuia în sarcina bucătăresei. BACALBAŞA, S. A. I, 179. Cum aş putea vieţui, dacă nu mi-aş fi agonisit o ocrotire ca aceasta? SADOVEANU, o. X, 110, cf. DL, DEX. Stau în cîmp şi mă gîndesc Cu ce o să vieţuiesc? N-am leţcaie la chimir Să mă pot plăti de bir. alecsandri, P. P. 228. Φ (învechit, rar) A se hrăni. Nainte de aceasta vieţuiau oamenii mai mult cu ghindă. BOJINCĂ, A. I, 101/13. Carnasier se zice propriu de animalul pe care necesitatea naturel îl supune să se
2885
VIEŢUIAL
-515-
VIEŢUIRE
 nutrească cu carne şi care nu poate vieţui cu altceva. CANELLA, V. 64.
     6.    A continua să existe, să dureze, să se menţină (1). îmi place micşuneaua, zambila, dulce floare, Simboluri de iluzii ce nu vieţuiesc mult. ALEXANDRESCU, o. I, 278. Cît va vieţui amorul, Dragul meu, nu pot a şti. BOLINTINEANU, P. II, 120. [Poezia]... vieţuia în urechea poporului, pe buzele şi pe harpele cîntăreţilor de atunci. ODOBESCU, S. I, 180. Timp de zece ani apoi, şcoala vieţui aşa cum putu, cînd deschisă, cînd închisă. CAMIL PETRESCU, O. I, 192. Obiceiurile acestea începeau să-şi piardă cîte ceva din conţinutul lor străvechi, continuînd să vieţuiască mai ales prin aspectul lor exterior, de petrecere. IST. LIT. ROM. I, 37.
     -  Prez. ind.: vieţuiesc şi (neobişnuit) viéjui.
     -  Viaţă + suf. -ui.
     VIEŢUIAL, -Ă adj. v. vieţual.
     VIEŢUIELNIC, -Ä adj. 1. (învechit, rar) Locuit, populat. Aceste de mai sus treisprezece capete... priivesc spre înfiinţarea şi buna regularea a din nou înfiinţatului acestuia sfînt schit de obştie vieţuielnic a moldovenilor (a. 1852). uricariul, ii, 198.
     2.    (învechit) Vivace (II 1). Cf. poen. - aar. - hill, ii, 8192/10, prot. - pop., n. d. 643, cihac, i, 318.
     3. (învechit, rar) Vital (1). Cf. pontbriant, d.
     -  Pl.: vieţuielnici, -ce.
     -  Vieţui + suf. -elnic.
     VIEŢUÎME s. f. (învechit, rar) Vivacitate (1). Cf. CIHAC, I, 318.
     -  Vieţui + suf. -ime.
     VIEŢUIND, -Ă adj. (Rar) Care are viaţă (I 3), dotat cu viaţă. Printre ciuperci sînt unele speţe care vegetează un timp, pentru ca apoi întreaga masă vieţuindă să se dezagrege. MARINESCU, P. A. 60.
     -  PL: vieţuinzi, -de.
     -  v. vieţui.
     VIEŢUIRE s. f. Faptul de a vieţui.
     1.    (învechit) Faptul de a fi viu, de a fi în viaţă; existenţă. Cf. v i e ţ u i (1). După asămînarea Sa facu-i închipuire Suflînd asupra feţii lui şi duh de vieţuire. ANTIM, O. 241. Pierdu şi vieţuirea Osman cu stăpînirea. VĂCĂRESCUL, I. I, 42r/l, cf. DRLU. Orînduiala după care tu cîrmuieşti lumea este întocmită cu înţelepciune, pentru fericirea fiinţelor ce le chemi întru vieţuire. MARCOVICI, D. 5/4. Fieşcare organ trebuitor pentru vieţuire, pe lîngă relaţia ce are cu trupul ca organ al său, are relaţie şi cu sufletul. ALBINEŢ, M. 28/11, cf. J. CIHAC, I. N. 9/19, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 318. O jale ca a lui Narcis nu se putea potoli cu lacrimi; ea cu încetul îi seca şi izvoarele vieţuirii. ODOBESCU, - S. III, 308. Tu Doamne, cu nemărginită înţelepciune ai întocmit lumea şi frumoasă ne-ai lăsat-o nouă, locaş de vieţuire. SLAVICI, O. I, 113, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DM, M. D. ENC., DEX, DSR. ♦ (în limbajul bisericesc) Mîntuire (2); viaţă veşnică. Ai mers cu bucurie în cămara de mire cea cerească..., unde ai poftit vieţuirea ta, răbdînd foc, cazne. MINEIUL (1776), 25vI/28. Pre noi să ne mîntuiască Şi să ne dea vieţuire In veşnica fericire. ARH. FOLK. IV, 29.
     2.    (Adesea cu determinări modale) Fel de viaţă, mod de a trăi; fel, mod de a se comporta, conduită. Cf. vieţui
 (2). încă în tînără vîrstă s-au agonisit cu bună şi svîntă vieţuire. DOSOFTEI, v. s. ianuarie 2v/32. Să nădăjduieşti a lua roadă de bună vieţuire din lemnul vieţii. ANTIM, O. 63. Indreptează cărarea noastră cătră /[isujs, prea fericite, prin fapte şi prin vieţuire plăcută lui D[u]mnezeu. MINEIUL
 (1776), 13v2/23. Ca soarele ai strălucit întru adunarea călugărilor, fiind sfinţit din pruncie, slobozind bunătăţile vieţuirii tale ca nişte raze. ib. 176r,/37. Acei aleşi dintre domni... nu numai că se îngrijăsc pentru neprimejduirea supuşilor, dar şi pretutindine gătesc lor îmbunătăţirile vieţuirei cei dulci (a. 1804). URICARIUL, V. 38/22. Ce ne mai trăbuie doar încă Spre vieţuirea fericită? BUDAI-DELEANU, Ţ. 80. Nu cu năravuri rele şi necuviincioasă păşiri şi vieţuiri să întini şi urîtă să faci podoaba şi chipul celformos al feţei tale. ŢICHINDEAL, F. 304/5. Monahii... sînt vestiţi pentru vieţuirea lor cea sj[i]ntă. CANTEMIR, s. M. 228/13, cf. DRLU. Liniştita vieţuire şi de obşte bune năravuri anevoie le va găsi cinevaş în multe locuri. GOLESCU, î. 82. Isterismul urmează mai vîrtos la fetele şi femeile cele hrănite, cu vieţuire şezătoare. EPISCUPESCU, PRACTICA, 299/9. Fiica să va da la curvie şi la vieţuire necinstită. COD. ŢIV. 122/19. Cea mai frumoasă învăţătură este chiar vieţuirea voastră. Pildele voastre vor fi mai puternice decît învăţătura, şi faptele voastre vor îndupleca mai lesne decît cuvintele. MARCOVICI, D. 29/5. Chipul vieţuirei, clima şi însuşimea aerului fac o hotărîtoare înrîurire asupra plecărilor, instincturilor, patimilor, obiceiurilor, culturei şi a năravurilor omeneşti. ALBINEŢ, M. 10/14. După întîmplările vieţuirei pacinice sau tulburate,... noroadele... şi-au sporit gîndurile. RUSSO, S. 51, cf. POLIZU. Aşa, simpla vieţuire Eu ştiu să o preţuiesc Şi de acea fericire Voi bucuros să-ţi vorbesc. ALEXANDRESCU, O. 1, 128. Boierii cei tineri... contractaseră încă dupe atunci o mulţime de viciuri, contrarie cu totul modului de vieţuire al boierilor bătrîni. FILIMON, O. I, 177. Priviţi felul vieţuirii al oamenilor cari au jucat un mare rol politic şi literar în epoca aceea. BARONZI,
 I. C. II, 67/9. El poate găsi în sînul ei toate înlesnirile unei vieţuiri de lux şi de plăcere. ALECSANDRI, O. P. 288. El era simplu în vieţuirea sa; îi plăcea să se instruiască despre toate, odobescu, s. m, 522, cf. barcianu, alexi, w. Păzeşte-te de viclene gînduri, pentru că nu va înceta vrăjmaşul să-ţi aducă aminte de vieţuirea cea mai dinainte. STĂNOIU, C. I. 150. Vieţuirea lui aici n-a putut fi decît mizerabilă. CĂLINESCU, C. O. 247, cf. DL, DM. Acelaşi fel de vieţuire va continua şi în perioada următoare... pînă la venirea slavilor. IST. ROM. I, 647, cf. M. D. ENC.
     3.      Convieţuire. Cf. v i e ţ u i (3). împreună vieţuirea să sprijineşte dă toţi, cu cea de o potrivă dragoste către toţi.
 I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 135. Cum se face dar că... cu aseminea frumoşi tovarăşi de vieţuire să nu aibă cele mai nobile simţiri? alecsandri, o. P. 325, cf. costinescu. Tatăl nostru, după o fericită vieţuire casnică de treisprezece ani, bolnăvindu-se... au răposat în Domnul. LĂCUSTEANU, A. 22, cf. RESMERIŢĂ, D. Introducerea liturghiei slave la toţi românii nu este aşadar decît încoronarea vieţuirii românilor împreună cu slavii. DRĂGANU, ROM. 591. Este vorba nu de un substrat comun din vremea unei vieţuiri comune, ci de o comunitate populară, o unitate de cultură pe un spaţiu întins. PANAITESCU, C. R. 135, cf. DEX. 0 F i g. Ales-am dară pre aceasta să o aduc spre vieţuire împreună, ştiind că va fi mie sveatnec celor buni şi învăţătură de griji şi de mîhnire. BIBLIA (1688), 656'/50.
     4.      (Cu determinări locale) Locuire, domiciliere. Cf. vieţui (4). Cele trebuincioase de hrană şi de vieţuire. HALIMA (1783), 55r/13. Vieţuirea oamenilor nu să urmează afară în cîmpuri, ca a dobitoacelor celor necuvîntătoare, ci negreşit ei au trebuinţă de case. GOLESCU, P. 229/26. Fota este o modificare a rochiei reclamată de soiul locurilor de vieţuire. MANOLESCU, I. 230. Reprezintă arheologic -stratigrafie o îndelungă vieţuire pe acelaşi loc. PÂRVAN, G.
 178. Pe teritoriul aceluiaşi sat mai apar urme de vieţuire în secolele de început ale erei noastre. RL 1977, nr. 10338, cf. DSR. 0 (F i g.) Fiindu-ţi vieţuirea sus în ceriuri. MINEIUL (1776), 141 rI/l 2. 0 (Prin analogie) Locul original de vieţuire
2890
VIEŢUITATE
-516-
VIEŢUITOR
 şi înmulţire al ploşniţei... nu sînt casele omeneşti, ci ea de regulă se importează din afară sau de prin alte case. MARIAN, INS. 431. Corpul acestora este cilindric, alcătuit exclusiv pentru vieţuirea pe apă. linţia, P. iii, 204.
     5. (învechit) Asigurare a mijloacelor necesare vieţii; întreţinere a existenţei zilnice. Cf. v i e ţ u i (5). Dacă... vieţuirea copilului nu va fi sigură, încredinţîndu-să creşterea lui mamei, care s-ar discoperi nevrednică,... atunce să îndatoreşte tatăl a-l depărta de la ea. COD. ŢIV. 30/10. Toate acele de care un om are trebuinţă spre vieţuirea sa. DRĂGHICI, R. 77/4, cf. VALIAN, V. Lipsită de cele întăi trebuinţe ale vieţuirii (a. 1847). IORGA, s. D. XVI,
 42. Scopul economiei este ca economul singur să-şi producă toate cele trebuincioase pentru vieţuire şi prisosul să-l înmulţască. LITINSCHl, M. 105/24. Să poată retrage aceşti bani, spre vieţuirea sa în vreme de lipsă. KOGĂLNICEANU, S. A. 87. Fiinţi problematice care trăiesc far’ a avea nici un chip de vieţuire. ALECSANDRI, O. P. 48. 0 Mijloace de vieţuire = mijloace de trai. Ieşiţii din temniţe,... ieşind fară nici un capital, se găsesc goi pe drum şi n-au alte mijloace de vieţuire decît a fura iarăşi. KOGĂLNICEANU, S. A. 83. Lipsit de mijloace de vieţuire,... el, sărmanul, a rămas ca un mort printre vii. ALECSANDRI, s. 155. ♦ Hrănire, nutrire. Aducînd ea pre oameni de la vieţuirea cu rădăcini şi cu ghindă, la întrebuinţarea pînei. BOJINCĂ, A. I, 101/21.
     - Pl.: vieţuiri.
     - V. vieţui.
     VIEŢUITATE s. f. (învechit, rar) Vitalitate (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, II, 8182/32, PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D. 642, CIHAC, I, 318.
     - Pronunţat: -ţu-i-.
     - Vieţui + suf. -itate.
     VIEŢUITOR, -OARE adj. 1.1. Care este viu, care este în viaţă; care există; trăitor (1). Cf. v i e ţ u i (1). Să fim volnice a ne lua tot venitul şi dejma de pe drepte moşiile noastre, din toate rodurile pămîntului şi din cele vieţuitoare mişcătoare dobitoace, după vechiul obicei al pămîntului (a. 1769). ARHIVA R. I, 239/12. Dintre toate neamurile acum vieţuitoare, nice una nu face stihuri după metrul elinilor sau al latinilor. BUDAI-DELEANU, Ţ. 101, cf. LB. Pruncul şi bătrînul să ivesc şi pier ca orice altă fiinţă vieţuitoare. MARCO VICI, D. 452/20, cf. VALIAN, V., ISER, POLIZU, PETRI, V., CIHAC, I, 318. Şiretenia... este proprie tuturor fiinţelor vieţuitoare. BOLINTINEANU, O. 299, cf. LM. Criticele lui se atingeau numai şi numai de filozofi, atît răposaţi, cît şi vieţuitori, şi de ale lor sisteme, pe care le lua în rîs. ODOBESCU, s. I, 51. Daca acest d. ar fi avut curajul pe care pretinde a-l avea azi, cînd orice fiinţă vieţuitoare îl dispensează de răspundere, ar fi sfîrşit de-a doua zi după 11 fevruarie cu sine însuşi. EMINESCU, O. XII, 104. Părintele Anania se făcuse mai mult moaşte decît fiinţă vieţuitoare. slavici, ap. cade, cf. DDRF. Se părea că este totul pustiu, ca şi într-o singurătate, unde nu mai sînt fiinţe vieţuitoare, căci toţi şedeau... în o adîncă tăcere. TURCU, E. 138, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, M. D. ENC. Thomas Mann... vorbea... de conştiinţa preistorică a omului vieţuitor cu zeci de mii de ani înaintea erei noastre. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 7/4, cf. DEX, DREV. De iubeşti pe mîndra mea, Vin ’ cu mine-a te lupta, Şi de-i fi biruitor, Fi-veţi voi vieţuitori, Dar de te-
 oi  birui eu, Să te ierte Dumnezeul BALADE, iii, 264. 0 F i g. Acea fată... s-aseamănă c-o floare, Unde sînt vieţuitoare Gîndul şi-inimioara mea. ASACHI, S. L. I, 98> (Substantivat, m.; în limbajul bisericesc; învechit, rar) Cel care a dobîndit viaţa veşnică. Izbăvit-ai sufletul mieu de moarte, ochii miei de lacrămi şi picioarele meale de lurecare; ogodescu între
 Domnul în lumira viilor (vieţuitorilor C2, acelor ce ei viu h). psalt. 108. ♦ (Substantivat, m.; în limbajul bisericesc; determinat prin „în vecii veacului”) Dumnezeu.
 I să închina Vieţuitorului în veacii veacului. N. TEST. (1648), 30771. ♦ (Substantivat, f. şi, învechit, m.)Tot ceea ce are viaţă (şi se mişcă); vietate (I). Vieţuitoriul dintîiu asămăna-să leului, al 2-lea vieţuitor iu asămăna-să viţelului. N. TEST. (1648), 306724. începură a umbla toate vieţuitoarele prin muţi şi prin văi. ANTIM, o. 246. Vieţuitorii se numesc toate făpturile care trăiesc, se mişcă, sîmţesc. ŞINCAI, în ŞA I, 664. Vieţuitoriu iaste neam sau fealiu, care cuprinde şi lei, şi cai, şi boi, şi oameni, şi furnici. MOLNAR, RET. 11/16. Ce sînt încălţămintele, fară piei de vieţuitori? MAIOR, P. 99/16, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Toată vieţuitoarea să iubeşte pre sine. ŢICHINDEAL, s. 5/4, cf. DRLU. Socoteala lui... că toate celelalte vieţuitoare, afară de om, sînt lipsite de simţire,... aceasta nu de toţi s-au priimit. POTECA, F. 50/19. Acum... lumea este mai blîndă, şi pielea leului o întrebuinţează şi alte vieţuitoare. HELIADE, O. II, 12. Omul... ţine mijlocul lanţului celui nemărginit al fiinţelor care începe de la Ziditor şi se pogoară pînă la cea mai mică şi proastă vieţuitoare. MARCOVICI, c. 11/12. Toată sfera de lucrare a unui vieţuitor să mărgineşte întru a căuta hrană. id. D. 214/25. Soarelui şi lunei prosforîndu-le pîrge ca unor vieţuitori trupeşti din toate producturile. SĂULESCU, HR. I, 41/21. Sînt multe vieţuitoare care pot lung timp... fară apă trăi. ANTROP. 44/10. Trupul meu... să se unească cu ţărîna cea hrănitoare a tuturor vieţuitoarelor din care s-a zidit. GORJAN, H. II, 139/12, cf. VALIAN, V. Printr-înşii vom cunoaşte plantele, mineralile şi vieţuitoarele folositoare (a. 1844). DOC. EC. 817, cf. POLIZU. Orice vieţuitoare iubeşte primăvara. BOLLIAC, O. 76, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 318. Toţi vieţuitorii vor muri. LM. Fiecare vieţuitor răspunde într-un fel ori într-altul la dureri, la lovituri. GHEREA, ST. CR. III, 30, cf. DDRF. Ţăranul ar fi folosit foarte, dacă dintre toate aceste vieţuitoare n-ar lăsa să intre în casa lui decât pisica. MANOLESCU, I. 72, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Cel din urmă venit dintre vieţuitoare, omul, ce tîrziu e de sine stătător! BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 55. Privazul îngust al uşii se umplu cu un fel de dihanie, căreia cu greu i-ai fi putut hotărî un loc pe scara largă a vieţuitoarelor. HOGAŞ, DR. 1,210. Printre bîzîitul... vieţuitoarelor fără cuvînt, eu mă apropiam treptat de rosturile înalte ale voinţei dumnezeieşti. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 196, cf. RESMERIŢĂ, D. In univers totul evoluează: sistemele siderale,... stările materiei, speţele de vieţuitoare. MARINESCU, P. A. 40, cf. CADE. Pe faţa pămîntului, vieţuitoarele s-au primenit într-una, după condiţiile mediului. SIMIONESCU, F. R. 7. Omul este cea mai ciudată vieţuitoare a pămîntului. SADOVEANU, o. XXI,
 108.  Felurite soiuri de vieţuitoare trăiesc... pe puntea şlepului de fier. BART, E. 330, cf. SCRIBAN, D. Razele ultraviolete sunt foarte primejdioase pentru vieţuitoare. ENC. ΤΕΗΝ. I, 105. Poporul s-a apropiat de păsări mai mult decît de alte gi'upe de vieţuitoare. BĂCESCU, PĂS. 389. Poetul trăieşte într-un univers domestic, în care înfăţişările şi moravurile vieţuitoarelor îi sînt bine cunoscute. VIANU, L. R. 523. Podul plutitor... pare o ciudată corabie. O corabie a lui Noe, încărcată cu vieţuitoarele pămîntului. BOGZA, c. o. 294, cf. DL. Fiecare vieţuitoare luptă să-şi scape viaţa. PREDA, C. I. P. II, 118. Dacă în ghicitoare se compară două vieţuitoare, acestea sînt cu precădere din specii cît mai depărtate. IST. LIT. ROM. I, 191. Studiul resturilor vieţuitoarelor care au trăit cu mult înaintea epocii noastre... ne arată că vertebratele au trăit în toate mediile de pe suprafaţa pămîntului, din cele mai vechi timpuri. ZOOLOGIA,
 192.  Vieţuitoarele bălţii... îşi au rînduielile lor. VÎN. PESC. mai 1964, 3. Pămîntul este mama vieţuitoarelor şi trebuie socotit ca o femeie din sînul căreia se naşte tot ce e viu. PANAITESCU, C. R. 30, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, DREV.
2892
VIEŢUOS
 — 517 —
VIEZURE
     2.      (Şi substantivat; învechit) (Fiinţă) care îşi duce viaţa într-un anumit fel, care duce o anumită existenţă. Cf. v i e -ţ u i (2). Viu (c a r e 1 e v i e H, vieţuitoriul c2) în agiutoriul Susului, în cuperemîntul Dzeului de ceriu încurţi-se. PSALT. 190. Creşterea sa... era lipsită de modurile cele blinde şi plăcute care ar fi trebuit mai alese, spre a căpăta favorul unei principese vieţuitoare în sînul curţei imperiale. ASACHI, s. L. ii, 87.
     3.      (Şi substantivat; astăzi rar) (Fiinţă) care îşi duce viaţa, existenţa într-un anumit loc, care locuieşte undeva; trăitor
 (2). Cf. v i e ţ u i (4). Dat-am Domnia mea această poruncă... ca ea să fie de mare credinţă... tutulor ţăranilor cîţi să află vieţuitori în ţara domniii mele (a. 1669). MAG. IST. III, 131/13. Adam şi Eva sînt de Dumnezău făcuţi; carii amîndoi sînt sămînţa şi temeiul înmulţirii tuturor năroadelor şi neamurilor omeneşti, oriunde vieţuitori supt soare. N. COSTIN, L. 51. In orfanothrofla de obşte îl cruţă... şi în numărul vieţuitorilor puindu-l, la cei mulţi orăşeni ai săi îl adaoge. CANTEMIR, HR. 112. Zidii beserică şi o frumuseţai cu de toate podoabele şi o sfinţii şi tocmii vieţuitori cu obşte, 40 de călugări (a. 1750). ARHIVA, I, 23. Din cele din afară venite milostenii date... pentru cei dinăuntru obştie vieţuitorilor schitelnici... să deie şi celor din afară oarecare parte din milosteniile acele (a. 1852). URICARIUL, II, 197, cf. COSTINESCU. Auzindu-te cineva, ar crede că eşti un vieţuitor din lună. BOLINTINEANU, o. 395. Un alchimist vieţuitor nu în tenebroase şi inspirate odăi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 9/1.
     4.      (învechit) Care vieţuieşte (6), care durează, care dăinuieşte. Florile... pururea vieţuitoare ale sfmteei Evanghelie strîngînd aducem. CORESI, EV. 309. Să intrăm mai departe în esaminul societăţii religioase, singura societate vieţuitoare şi fecundă. BARONZI, I. C. III, 182/13.
     II.     1. (Biol.; rar) Dotat cu viaţă (I 3); organizat. Corpurile din natură se deosebesc în corpuri brute sau anorganice, ca mineralele, şi în corpuri vieţuitoare sau organizate, ca plantele sau animalele. ENC. ROM. I, 178. De la materiile intens radioactive pînă la materia organizată şi vieţuitoare, diversele forme cunoscute de condensaţiuni energetice sînt stadiile unei evoluţiuni neîntrerupte. MARINESCU, P. A. 40.
     2.      (învechit) Vital (1). Moartea iaste lipsirea vieţii, carea facîndu-se îndată înceată toate lucrările cele vieţuitoare, care au fost sufletului şi trupului de obşte. MAIOR, P. 99/12. Cu fleşcare respiraţie întră acest aer... în plămîi la sîngele aflător acolo şi îi dă putere vieţuitoare, adecă îl face oxigenat. ALBINEŢ, M. 62/14.
     3.      (învechit) Care dă viaţă (11), care face să fie viu; care însufleţeşte, care animă. Boale au vindecat cea întru tot puternic(ă) împărătească cu această vieţuitoare apă (a. 1692). GCR I, 300/5, cf. 317/3. Cu această putere■ vieţuitoare a lui Petru s-au rădicat sănătos din pat... Enea, carele zăcea de 8 ani, slăbănog. ANTIM, O. 58. Să iubeşti pre D[u]mnezeul tău cu toată inima ta, această e partea omului cea însufleţitoare [sau dobitocească]; şi cu tot sufletul tău, aceasta e cea vieţuitoare (cca 1700 - 1725). GCR II, 21/37. Pre om zidindu-l din ţărnă i-au suflat suflare vieţuitoare. VARLAAM - IOASAF, 112712.
     -  Pronunţat: -ţu-i. -PL: vieţuitori, -oare.
     -  Vieţui + suf. -tor.
     VIEŢUOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Vital (1). Lucrarea înţelegerii cere multe vieţuoase puteri, care nu se pot da fară paguba organelor fireşti. PR. 27/10, cf. SCL 1975, 350.
     -  Pronunţat: -ţu-os. - PL: vieţuoşi, -oase.
     -  Viaţă + suf. -os.
      VIÉVER s. n. v. verver.
     VIEZĂT0R, -OARE adj. (învechit, rar) 1. (Şi substantivat) (Fiinţă) care vieţuieşte (1). Uscatul şi apa nu era dispărţite una de alta, nici se afla undeva plîntă sau fiinţe viezătoare. SĂULESCU, HR. I, 22/25. Viaţa se înţelege... starea naturală a unui viezătoriu,    în care are însuşirile de  a
 respira (resufla), a simţi cele dinăuntru            şi cele din afară
 contacturi (atingeri). CORNEA, E. I, 180/9. [Sufletul]... pune în mişcare fiinţele viezătoare şi le conduce cătră scopul sau destinul lor. id. ib. 182/4.
     2. Vital (1). Fără puterile viezătoare (vitale) ale omului este cu neputinţă să se prefacă această materie... în trup viu şi puternic. CORNEA, E. I, 178/10, cf. URSU, T. ş. 298.
     -  PL: viezători, -oare.
     -  Viez (prez. ind. al lui via3) + suf. -ător.
     VIÉZINE s. m. v. viezure. VIÉZIRE s. m. v. viezure. VIEZUÎME s. f. v. vizuină. VIEZUÎNĂ s. f. v. vizuină. VIÉZUNÂ s. f. v. viezure. VIÉZUNE s. m. v. viezure. VIEZUNÎE s. f. v. vizuină. VIEZUNOÂIE s. f. v. viezuroaie. VIÉZUR s. m. v. viezure. VIEZURĂ s. f. v. viezure.
     VIEZURE s. m., (regional) s. f. (Atestat prima dată, într-un toponim, în 1492, cf. mihăilă, d. 174, ders) Mamifer omnivor din familia mustelidelor, cu trupul greoi, acoperit cu o blană deasă şi aspră de culoare cenu-şie-deschisă, cu două dungi negre, de o parte şi de alta a capului, cu gîtul gros, cu capul lunguieţ şi cu botul ascuţit asemănător cu rîtul porcului, cu gheare puternice la picioarele anterioare, cu care îşi sapă vizuini; bursuc; (regional) mălăişcă (Meles meles). Acesta e iară darul, carele de la ei veţi lua: aur, argint, arame, mătase galbenă, mătase mohorîtă, mătase roşie, mătase albă, păr de capră, piiale roşită de areate, piiale de viedzure. PO 260/21. Fă deasupra acestui coperemînt în cort şi alt coperimînt den piei roşite de areate, mai deasupra acestuia fa şi alt coperemînt încă den piiale de viezure, ib. 265/25, cf. CUV. D. bătr. i, 310, budai-deleanu, lex., molnar, 272/29, lb,
 I.  GOLESCU, C. S-au împuşcat în acest an 65 de urşi, 685 lupi şi o sumă de vulpi, viezuri, jderi. BARIŢIU, P. A. II, 694. L-am văzut îngălbenind, sculîndu-se în picioare,... cu ochii holbaţi şi speriaţi, cu părul de pe cap zbîrlit în sus ca spinarea unui viezure. SION, P. 170, cf. CIHAC, II, 455, LM. Viezurii cu perii suri, lungi şi drepţi ca ţepele... ies numai noaptea din vizuini. ODOBESCU, S. III, 185, cf. COLUMNA, VIII, 579, CONV. lit. xxiii, 329, 336, 346, ddrf, philippide, p. 291, ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU. Ca un cal să fie totdeauna frumos şi gras, i se anină la ureche coadă de gezure. N. LEON, MED. 81, cf. ALEXI, W., CANDREA, Ţ. O. 15, GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 9, 28, TDRG, DHLR I, 28, 29. Un pui de viezure... alerga după umbra ascuţită a urechilor lui. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 365, cf. RESMERIŢĂ, D., DR. V, 751, CADE. Bursucul, zis şi viezure,... este unul din animalele de la noi, care aduce mai mult bine decît rău. SIMIONESCU, F. R.
 29. Viezuri, cu ponosul de leneşi, prăsiţi în malurile rîului,
2906
VIEZURIMĂ
-518-
VIFLĂIEM
 şi-au lăsat blănurile pe gardurile noastre. VOICULESCU, P. I, 63, cf. DR. VIII, 311, DS. Viezurele îşi sapă vizuina cu mai multe ieşiri. ENC. AGR. Viezurele se nutreşte cu diferite rădăcini, ghindă, porumb, cartofi, napi,... cu animale, ca şoareci, şerpi. STOICA, VÎN. 105, cf. 28, DR. IX, 120, 141,
 144,  149, puşcariu, l. r. i, 177, 178, 179, 285, n, 199, 386, IORDAN, T. 290, 349, rosetti, i. L. R. 242, 255, 337, 477, scriban, D., BUL. fil. XI - XII, 85. Vulpile, viezurii, dihorul şi alte animale îşi sapă vizuinile lor în sol. CHIRIŢĂ, P. 394, cf. LTR2, DL. Semăna cu un viezure cu o dungă albă trasă pe frunte pînă la nas şi avea părul puţin zbîrlit de o culoare... albăstrie. PREDA, M. s. 61, cf. DM, SCL 1958, 186, L. ROM.
 1959, nr. 3, 20, 21, FD II, 138. Comanda de la Braşov o blană de viezure, una de helge şi un colier de mărgăritare. IST. LIT. ROM. I, 280. Bursucul (viezurele) îşi face vizuini prin pădurile ţării noastre. ZOOLOGIA, 178. Din blana de viezure se confecţionează pensule şi pămătufuri. DER, cf. CL 1962,117,120, ist. L. rom. II, 35, 309, 353, CL 1968, 351, L. rom. 1969, 181, 1970, 108, hristea, p. e. 295, M. D. enc., DEX. „Viezune” este o falsă regresiune a lui „viezure”,... care nu era posibilă decît la nişte rotacizanţi. IVĂNESCU, i. l. R. 458, cf. 251, dsr, drev, cl 1983,172, brâncuş, v. a.
 127,  H ii 240, iv 9, ix 338, 495, xi 5, xvii 310, şez. iii, 77, alri 1 166, AII2, 3, 4, 5,6, 8,9,10, iii2, 3, 5, 16, 18, 19, iv
 5, NALR - o iii h 543, alil XXIX, 297. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, cu aluzie mai ales la vioiciunea ochilor animalului sau la obiceiul acestuia de a-şi petrece o mare parte a timpului în vizuină) Ce să dai pept cu turcul,... că nu te lăsa nici să-i vezi, şedeau ascunşi ca viezurii sub pămînt. GHICA, s. 14. Ce ochi de drac împieliţat avea Mogîldea; şi ca o viezure îşi răsucea capul -
 o  clipă n-avea astîmpăr. vlahuţă, s. A. II, 153. Cu simţul lui de viezure, pricepu şi se puse la mijloc. CHIRIŢESCU, GR. 107. Ce minte ageră şi ce căutătură de viezure în acei ochi! id. ib. 195. Bătrînii se trag iarna lîngă vatră ca viezurele-n vizunie. AGÂRBICEANU, S. 88. Ochii mici ca de viezure clipeau des. ARDELEANU, V. P. 253. A trecut cu privirea lui vie, de viezure, la soldatul dormind cu gura căscată.
 C. PETRESCU, C. V. 28. Din oglinda spectrală şi învălurată îl privea cu ochi de viezure o figură lunguiaţă, id. ib. 46. Ţigani cu ochi de viezuri, uscaţi ca nişte şipci. LESNEA, VERS. 3. Privea cerul... jinduind aghioasele ce trăgea cazacul pitit tot timpul ca un viezure în bordei. VOICULESCU, P. II, 31. Vlăjganul se pomeni încălecat de alt negricios,... cu
 o  figură ascuţită de viezure. CAMIL PETRESCU, Ο.Ί, 199. Bragagiul..., văzîndu-l atît de des pe acest muşteriu la el, se mirase la început, dar pe urmă, cînd profesorul cu bărbuţa ieşită în faţă şi ochi de viezure îi cerea al şaptelea pahar de bragă..., se supăra, id. ib. II, 68. Intra în odaia lui şi stătea acolo ca un viezure,... se pare că citea sau scria. PREDA, M. s. 27. începu să povestească o istorie cu o ingineră tînără..., „un drac tînăr cu ochi de viezure, cu ghiare subţiri, care îi răscoliseră ficatul”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.3, 18/3. 0 E x p r. (Regional) A-i roade (cuiva) viezurea minţile = a ajunge într-o stare de confuzie, a-şi pierde capacitatea de a judeca. Ilinchei ciupitei i-a ros viezurea minţile. DELAVRANCEA, S. 44.
    -     Pl.: viezuri şi (regional, f.) viezure (alri 1 166/308, 354). - Şi: (regional) viézur (conv. lit. 329, 346, tdrg, cade, bli 41, 44, v, 141, L. rom. 1986, 229, brâncuş, v. a.
 127, ALRI 1 166/1, 5, 12, 18, 26, 28, 103, 118, 333, 837, 840, 842, 850, alr II4 964/848,4 971/2, 723, A iv 5, nalr-
 0  iii h 543) s. m., viézurâ (i. golescu, c., tdrg, alr i
 1  166/35, 49, 51, 63, 75, 257, 266, 273, teaha, C. n.) s. f., viézune s. m., viézunâ (ALR I 1 166/174, 227; pl. viezune, ib.) s. f., viérzure (A iii 4), viézire (BARCIANU), viézine (LB, LM, COLUMNA, VIII, 579, CONV. LIT. XXIII, 333, TDRG, IST. L. ROM. II, 353, BRÂNCUŞ, V. A. 127) s. m.
    -  Cuvînt de origine traco-dacă. Cf. alb. v j e d h u 11 ë.
     VIEZURIMĂ s. f. v. vizuină.
     VIEZURÎNĂ s. f. v. vizuină.
    VIEZURIŞTE s. f. (Prin Transilv.) Vizuină (de viezure). Cf. candrea, ţ. o. 53.
    -  Accentul necunoscut.
    -  Viezure + suf. -işte.
    VIEZUROÂICĂ s. f. (Regional) Femela viezurelui; (regional) viezuroaie. Cf. dm, gr. s. vi, 137, alr ii
4 965/848.
    -  PL: viezuroaice.
    -  Viezure + suf. -oaică.
    VIEZUROAIE s. f. (Regional) Viezuroaicä. Cf. alr i
1 166/69, 75, 360.PL: viezuroaie.
    -  Şi: viezunoâie s. f. alri 1 166/360.
    -  Viezure + suf. -oaie.
    VIEZURÔI s. m. (Regional) Augmentativ al lui v i e -z u r e; viezure mascul. Cf. alil xxx, 181, 185, alr i
1 166/315, alrii 4 971/723.
    -  PL: viezuroi.
    -  Viezure + suf. -oi.
    VIEZURÔS adj. (Neobişnuit; despre oameni) Ca viezurele. Viezuros şi fară de astîmpăr, prichindelul intra şi ieşea din tainiţele Dunării, răscolind ca un cobold al apelor cu tot soiul de unelte măruntaiele fluviului. VOICULESCU, P. I, 13.
    -  PL: viezuroşi.
    -  Viezure + suf. -os.
    VÎFĂL s. m. v. vifel.
    VIFEL s. m. (Transilv.) Vornicel (3). Cf. klein, d. 455, LB, ISER, CIHAC, II, 538, LM. Este datină ca atît mirele cît şi mireasa să-şi aleagă, înainte de cununie, cîte doi sau şi mai mulţi feciori, carii în decursul nunţii sînt îndătoriţi să-mplinească mai multe funcţii. Feciorii aceştia... se numesc... pe Tîrnave vifeli,... în jurul Satmarului velfii. MARIAN, NU. 215. In fruntea tuturor nuntaşilor merg vifelii, patru la număr şi anume: doi ai mirelui, iară ceilalţi doi, ai miresei, id. ib. 430, cf. DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 117, TDRG, CADE, DR. VI, 248, VII, 213, BL II, 44, DL, DM, SCURTU, T. 294, DSR, com. din Tărcăiţa - beiuş. Vifelii îmblă din casă în casă cu ploşcă cu vin şi cu prime prinse în umăr. GR. s. II, 71, cf. 87, alr ii/i h 161/334, h 162, teaha, c. n. 205, 278.
    -      PL: vifeli. — Şi: vifal (teaha, c. n. 205, 278), vilféu (scurtu, T. 294, alr ii/i h 162/279; pl. vilfei, alr ii/i h 162/279), vîlfîu (accentul necunoscut; com. din tărcăiţa
- beiuş), velfiu (pl. velfii) s. m., veifii (ALR li/ι h 161/334, h 162/334) subst. pl., bifiu (teaha, c. n. 205), bufiu (ib. 205,278) s. m.
    -  Din magh. vofély (dial, vofé, vöfi).
    VÎFELIŢĂ s. f..(Transilv.) Vomiceasă (3). Druscele în cele mai multe părţi ale Transilvaniei se numesc surori de mire şi de mireasă...; pe Tîrnave, deavere,... în Munţii Apuseni vifeliţe. MARIAN, NU. 233, cf. TDRG 1738, CADE 1422, DL, DM, DSR.
    -  PL: vifeliţe.
    -  Vifel + suf. -iţă.
    VIFLAIM s. n. v. vicleim.
    VIFLAIÉM s. n. v. vicleim.
 2918
VIFLĂIM
-519-
VIFOR
     VIFLĂIM s. n. v. vicleim.
    VIFLEIÉM s. n. v. vicleim. VIFLEÎM s. n. v. vicleim.
    VIFLEIMÂŞ s. m. (Regional) Persoană care face parte dintr-un grup care umblă cu vicleimul (2). Vifleimaşii sunt purtătorii cutiei cu mămuci. IZV. XVII, 409.
    —  PL: vifieimaşi.
    -  Vifleim + suf. -aş.
    VIFLIÉM s.n. v. vicleim. VIFOL s. n. v. vifor.
    VIFOR s. n. 1. (învechit şi regional) Volbură (I 1, 2), vîrtej (11, 2); (sens curent) vînt puternic (însoţit de ninsoare sau de ploaie), cu rafale violente. V. furtună, tornadă, uragan, vijelie, v i s c o 1. Cu duhul vihorului zdrobit-au corăbiile Tarsisului. PSALT. HUR. 40v/2. Venriu înlontrul măriei şi vihorulu neaca-mea. ib. 57v/4. Să nu neace mere vihorul (volbura D) apelor, nece să înghită mere adîncatul PSALT. 133. Afară mare frigu iaste şi mare vihor; n-am capul unde-mi închina (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 286/4. Să nu neace mine vihorul apelor, nece să înghită mine adîncatul CORESI, PS. 179/2. Ieşi un vihor mare din noor şi lua o piatră mare foarte în el şi o purta vîntul ca o frundză (cca 1580). cuv. D. bătr. ii, 148/7. Scorni vînt cu vivor, şi porni ploi cu grindine. MOXA, C. 160. Fu de năprasnă un sunet din ceriu, cum are sufla un vînt mare cu vivor. VARLAAM, C. 141. Vivor mare fu în mare aşia cît să mai acoperiia corabiia de valuri. N. TEST. (1648), 10728. Să scorni vihor de vînt mare, iară undele întră în corabie, ib. 45v/34. Nu preste multă vreame, să lovi întru ea vînt cu vihor, carele să cheamă evroclidon. ib. 170727, cf. MARDARIE, L. 1132/7, 1172/6, 1432/7. După multă furtună şi vreme rea (vivor M3), dacă văd oamenii senin şi linişte, se bucură. SIMION dasc., LET. 265. Copacii cei mai înalţi mai multe vivoară şi mai mare vînturi sprejenescu. M. COSTIN, O.
 96. Să scornisă un vivor den sus cu ploaie dirept în faţa oştii lui Vasilie Vodă. id. ib. 154. Vivorul apei să nu mă tragă, Să mă-nghiţă genunea cea largă. DOSOFTEI, PS. 224/11. Să scorni vivor mare şi-ntunecă locul tot unde sta ei. id. V. S. noiembrie 148723. Să nu mă prăpădească viforul apei, nici să mă înghiţă adîncul BIBLIA (1688), 403743. Strigară cătră D[o]mnul cînd să necăjiia ei şi den nevoile lor scoase-
 i  pre dînşii, Şi porunci vihorului şi stătu spre abur, şi încetară valurile ei. ib. 417754, cf. 777/41. Să scorni de cătră pustie vihor de vînt mare şi scutură tuspatru unghiurile casii (a. 1683). CCR, 120/12. Dentru măniia lui Dumnezău, de pripecul soarelui şi de vihorul vînturilor, au fost arşi şi risipiţi de pe stîlp (cca 1687). REV. CRIT. I, 366. Şi străluci Domnul de la răs[ă]rit şi-ndat[ă] tunet cu glas de duh cu vivor, ca s[ă\ caute toţ şi să-l vaz[ă] pre dînsul (a. 1692). GCR I, 302/36. De năprasnă din toate părţile şi marginile pămîntului holburi, vivore, tremuri, cutremuri, tunete, sunete, trăsnete, plesnete scornisă. CANTEMIR, I. I. I, 225. Troianii omeţilor de vivor şi vicol în toate părţile spulbăraţi şi aruncaţi cărările... le acopăr şi le ascund. id. HR. 297. Se lasă vînt cu vihor pre Dunăre, şi atunce... oştile... rămaseră... pîn să potoli vîntul. ANON. CANTAC., CM
 I, 131, cf. ANON. CAR. într-această sară, s-au rădicat un vînt mare cu vifor, cu ploaie, şi atîta s-au înălţat pulbere, cît agiungea la nori (a. 1715). ARHIVA R. II, 70/20. Avgust, plecat spre vihor şi pripec. CALENDARI (1733), 39/2. El să lupta împotriva vînturilor şi a viforului, plutind aşa între viaţă şi moarte (a. 1794). GCR II, 151/31. După ce au încetat Elius a vorbi, zis-au D[o]mnul lui Iov prin vifor şi prin nor.
 MICU, ap. GCR II, 158/6, cf. KLEIN, D. 455. Fără veste să fie venit nouri şi o ploaie foarte răpide cu vivor, şi aşă s-au potolit focul. HERODOT2, 37. Ce socotiţi că va fi atuncea cînd va pune mîna pre tunete, pre fulgere, pre vihore şi pre cutremur? MAIOR, P. 153/24, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. După ce trece viforul şi ploaia, mult ţîmpor zace pre pămînt. PETRO VICI, P. 240/7. Fulgerile să slobozea prin nori, trăsnitele, viforul, vînturile, valurile, toate acestea înfăţişă înaintea noastră închipuirea unii morţi fară de scăpare. BELDIMAN, N. P. II, 80/20. Mînia Domnului... ne-a venit cu vifor mare şi vijălie nespusă, cu cutremuri şî cu cea mai mare uscăciune. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 84, cf. DRLU, LB. Este un trecător zgomot de valuri ce mai rămîn După vifor, şi slăbite se lupt în al mării sîn. HELIADE, o. I, 456. Viforul este un vînt mare de 25 urme pe secundă. GENILIE, G. 108/16, cf. VALIAN, V. Un vifol să rădică, cu trăznete şi fulgeri, şi aruncă gloanţe de gheaţă. VASICI, ap. BARIŢIU, C.
 II, 20. Straşnicul vifor întinde aripi de gheaţă. CONACHI, P. 285. La 19 şi 20 martie a tot nins, ghifor, şi la 26 martie am mers cu săniile la pădure (a. 1850). IORGA, s. D. xm, 178, cf. ISER. La platan, cînd îi bate viforul şi sînt în pericol, aleargă subt el la adăpostire. ARISTIA, PLUT. 314/19. Amîndoi au rămas singuri din grozavnica perire, Cunjuraţi de negre ape, de-acel vifor furios. NEGRUZZI, s. II, 7, cf. I, 58, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Dulcea ta privire era încîntătoare Ca-n viforile iernii o zi de dulce soare. ALECSANDRI, P. II,
 113, cf. costinescu, cihac, II, 456, LM. într-acele nălţimi stîncoase începe a se vesti asprul timp al iernei prin vifore şi prin furtuni. ODOBESCU, S. I, 227. S-a şi stîrnit un vifor cumplit - cu lapoviţă în două-, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. CREANGĂ, O. 57. Prin urletul viforului i se pare c-aude glasuri de oameni. CARAGIALE, O. I, 177, cf. 143. O mînie de vifor zguduie ferestrele. VLAHUŢĂ, S. A. III, 93, cf. îi, 239, şăineanu, î. 214, ddrf, enc. rom., barcianu. Luptă de ţînţari a vedea, e semn că are să fie vifor mare. MARIAN, INS. 319, cf. ALEXI, W. Urletele viforului înecate prin huzdoapele din pădure, prin văile adinei, izbucneau cu putere spre culmi, unde stejari şi carpini tineri se înclinau pînă la pămînt. AGÂRBICEANU, D. · Ţ. 143. Urmează o învălmăşire de munţi ninşi, peste cari trece viforul în-toată puterea lui sălbatecă. IORGA, P. A. I, 204. Viforul noap-tea-nălţa în calea grăbitelor trenuri albele lui baricade de-omăt, strămutîndu-le-ntr-una. ANGHEL - IOSIF, C. M. II, 100, cf. TDRG, PAMFILE, VĂZD. 46, DHLR I, 259, 277, II, 121, 123. Coliba în scurt timp cade jertfa viforelor ce bîntuie la munte. PĂCALĂ, M. R. 442. Viforul şuiera, gemea şi urla în răstimpuri, cu glas acum de frunze spulberate, acum de codri zbuciumaţi. HOGAŞ, DR. I, 274. Femeile suiau la tămîiat pentru sufletul celor... morţi de moarte năprasnică în iernile pline de vifore şi de ninsori. SOVEJA, O. 74, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, s. 143, CADE. Laturile saielelor se continuă cu nişte aripi („ apărători ”) foarte înalte ce servesc ca adăposturi contra viforelor. STOIAN, PĂST. 44, cf. 54. S-a pornit un vifor cumplit, cu zăpadă schimbată întîi în lapoviţă, apoi în ploaie. VOICULESCU, P. I, 102, cf. II, 143. După cutremur, la trei zile, a venit de cătră asfinţit im vifor mare, cu pietre de gheaţă amestecate cu ninsoare. SADOVEANU, O. X, 240. Viscolul din ziua sosirii mele în Chicago a întrecut cu mult viforul din Madison. D. GUŞTI, P. A. 341, cf. ENC. AGR. Turmele erau luate de furia viforului şi purtate în neştire împreună cu ciobanii lor. MOROIANU, S.
 109, cf. SCRIBAN, D., DM. în noaptea cînd ne-am predat, era vifor şi ninsoare. LĂNCRĂJAN, C. II, 125, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Şi unde s-a pus, maică, p-o zloată, p-un vifor şi o ploaie de parcă turna cu găleata. RĂDULESCU-CODIN, L. 7. Dă multe ori viforu ne-a nemeţit. GRAIUL, I, 242, cf. 202, com. din ora viţa, l. costin, gr. băn. 215, novacoviciu,
 C.  B. I, 23. Bate, vîntule, mai tare, Dorul din lume să piară; Şi bate cu vifor greu, Doară scoţi şi dorul meu. IZV. XII, 102,
2925
VIFOR
>
-520-
VIFOR
 cf. chest. iv 85/102, alr i 1 230, 1 262/5, 30, alr sn iii h 788, h 794/2, ALRM SN il h 614/2. La baltă mi-am plecat, D-un vifor mi-a viforat, Grea zăpadă mi-a picat, Oile le-a nămeţit, Dulăii mi-a risipit. BALADE, III, 68. După senin vifor vine. ZANNE, P. I, 65. Vînt semănară şi vivor secerară. CANTEMIR, O. V, 121. Trestia înduplecată de vivor nu să frînge. id. î. î. I, 73, cf. zanne, P. II, 688. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) De năprasnă-i sufla îngerii cei cumpliţi ca un vivor neşte■ pleve. VARLAAM,
 C.  464. Va veni voao fară veste gîlceava, şi surparea asemene vihorului va fi. BIBLIA (1688), 4292/8. Primăvara iese un feliu de muscă mitiutică... şi ca roii iase multă fără seamă,... ca un vifor întunecat să porneşte. ANON. BRÎNCOV., CM II, 311. Sta-va împotriva lor d[u\hul puterii, şi ca un vifor va vîntura pre ei, şi va pustii tot pămîntul fărădelegea. MINEIUL (1776), 82rl/10. Ce strigăt, ca un vifor, printre stînci a răsunat? ASACHI, S. L. I, 69. Acest nume amar-dulce, vijălos răsună-n mine... Şi ca viforul pe frunze, smulge, rumpe-a mele vine. MILLO, în PR. DRAM. 363. [î]n gloată fiecare ca viforul pătrunde. ALECSANDRI, POEZII, 290. Astfel îţi e cîntarea, bătrîne Heliade,... Cum se răzbună-un vifor zburînd din nor în nor. EMINESCU, O. I, 17. Nu pierdu nici o clipă, ci căzu asupra lor ca o mînie dumnezeiască şi ca un duh de vifor. ISPIRESCU, U. Î70. Ce slabă eşti! N-ai glas de vifor, să jeleşti. COŞBUC, P. I, 147. Uşa prăvăliei... se izbi peste dînsa şi un băiat ieşi ca un vifor. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 280. Ţiganii lăieţi... treceau ca viforul prin satul nostru, de cîteva ori pe an. GALACTION, o. 473. Deodată... sosiră, aduse ca de un vifor aprig, bătăi şi larmă mare de clopot. VOICULESCU, P. I, 142. Umblau ca viforul prăvălind toate în dreapta şi în stînga; adunau sub harapnic pe creştini şi-i minau ca pe turme în fugă grăbită spre răsărit. SADOVEANU, O. XIII, 241, cf. I, 149. Pîrîitura arderii producea..., din cînd în cînd, răbufneli ca de vifor fierbinte. CĂLINESCU, S. 105. Răspunsul lor e ca un vifor care zbuciumă văzduhul. CAMIL petrescu, o. iii, 446. Ca viforul s-au fost năpustit la Fiereni. VINEA, L. I, 240. 0 F i g. (Sugerează ideea de tumult, de mişcare năvalnică, de forţă impetuoasă, implacabilă, devastatoare etc.) Foc şi piatră pugioasă, duh de vihor partea păharrele loru. psalt. HUR. 871. Aşteptaiu Zeul spăşitoriul mieu de nişchitu sufletul şi de bure (de volbură D, den vihorru H). PSALT. 104. Ca focul ce arde dumbrăvile, ca văpaia ce aprinde pădurile, Aşa mări-i cu bura (b u r e a S, vihorrulu H, v o 1 b u r a D) ta, şi cu mănia ta turburi ei. ib. 172. Se scorni negură întunecată şi vihor iute pre creştini. MOXA, C. 149. Foc, spuză, vînt şi vihor să fie partea paharului lui (a. 1652). MAG. IST. I, 129/5. Volnicu-i tot creştinul de furtuna a... marelui vihor a lumii să fugă şi în mînăstire să meargă să se încuie (a. 1652). ap. TDRG. Nedejduiam pre Dumnezău, pre cel ce mă mîntuiaşte de împuţinarea sufletului şi den vifor. BIBLIA (1688), 3982/50. Ca focul carele va arde dumbrava, ca para carea va arde munţii, Aşa vei goni pre dînşii cu viforul tău şi cu urgia ta vei turbura pre dînşii. ib. 409712. Intre crierii Leului şi tîmplele Vulturului vivor de chitele şi holbură de socotele ca aceasta să scorni. CANTEMIR, I. I. I,
 28. Vivorul înstreinării şi holbura rătăcirii nemaiputînd suferi, capetele plecîndu-şi, cerbicea supt greu şi aspru giugul tirăniii... îşi plecară, id. ib. II, 50. Aşteptaiu pre D[umnezeu], cela ce era să mă mântuiască den puţinarea firii şi de vivor (a. 1710). GCR I, 366/17. Izbăveşte-mă de viforul cel protivnic şi de supărările cele de multe feluri. MINEIUL (1776), 148v2/18. Purtat de viforul valurilor poftelor. VARLAAM - IOASAF, 83710. Drepţii vor avea odihnă, iară păcătoşii vor ţipa;... drepţii vor fi întru linişte, iară păcătoşii întru vifor şi întru pierzare. MICU, în ŞA I, 93. De la acel fealiu de loc fuge departe orice turbare şi vifor de război. MOLNAR, RET. 84/2. O, cîte viforuri avem împrejur
 pînă cînd umblăm învîrtindu-ne întru adînc. MAIOR, P. 38/15. L-au ales a fi cîrmuitor ca să ne scoaţă din furtuna şi viforul ticăloşiilor la limanul fericirii. MUMULEANU, C. 79/10. In acest vifor obştesc, Singura a ta scăpare în casa mea îţi gătesc. HELIADE, o. I, 436. Melanholie, pace Veghează lîngă morţi,... Al vieţii vifor tace L-ale odihnei porţi. I. VĂCĂRESCUL, P. 164/19. Opreşte-l de la aceste bunuri cereşti... şi vei vedea cum se va deştepta într-însul teribilul vifor al pasiunilor, care-l va tîrî în prăpastia tuturor crimelor. FILIMON, o. I, 313. Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeţi. ALECSANDRI, O. II, 79. Nu vezi că palidă-mi e fruntea şi scurtă răsuflarea Sub viforul ce naşte în mine răzbunarea? id. ib. VI, 743. Căsuţele albe... ale satului... par a fugi din marginea apei, gonite de amintirile războaielor, speriate încă de viforul morţii, care de-atîtea ori şi-a făcut pod de gloanţe între cele două ţărmuri. VLAHUŢĂ, S. A. III, 212. Cîmpia geme cruntă, Ei se retrag întruna şi viforul înfruntă. COŞBUC, P. I, 164. Şi aici, în acest loc, de evlavioasă amintire, a trecut acelaşi vifor de nimicire ca şi în alte biserici şi mănăstiri ale Bucovinei. IORGA, P. A. I,
 162.  Nu mi-s umezi ochii, Oricîte vifore mă frîng. GOGA, POEZII, 241. Cînta... ca un somnambul, şi cînd sfîrşi, se înălţă în văzduh un vifor nemaipomenit de aplauze. AGÂRBICEANU, A. 157. Cît a pirotit cu gîndul la viforul prin care trecuse... rămăsese mereu încredinţat de înţelepciunea căpitanului. SOVEJA, O. 52. Toţi..., cînd te gîndeşti bine, au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie..., care au trecut printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe rele. sadoveanu, o.
 III, 48. Cînd Şatun cea prea frumoasă a năvălit sunîndu-şi brăţările... i se zbătea sînul ca de un vifor al durerii, id. ib. XV, 387. [La Turtucaia] ier a moarte, un vifor mare dă moarte. GR. s. iii, 361. ♦ (Adverbial) Cu cea mai mare iuţeală. Valuri se varsă şi vifor ei vin. COŞBUC, AE. 41. Vifor trece pe lîngă ei un voinic frumos,... călare pe un cal. RĂDULESCU-CODIN, î. 25.
     2. (Olt. şi prin Ban.; mai ales în descîntece) Numele unui duh rău, despre care se crede că pricinuieşte anumite afecţiuni manifestate mai ales prin dureri (puternice) de dinţi sau de măsele; nume dat unor afecţiuni manifestate mai ales prin dureri (puternice) de dinţi sau de măsele. Cf. N. leon, MED. 296. Bolnavul de vivor simte o durere mare prin falcă, măsele şi obraz. Se vindecă descîntîndu-i-se în sare c-un cuţit de găsit. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 183, cf. 18, 105, ii, 32, CANDREA, F. 116, 327, TDRG, CADE. Viforu cu viforoaica, Buba cu buboaica, Brînca cu brîncoaica... Să piei... Din măsele,... Din dinţi. ŞEZ. I, 198. Viforul cu viforoaica A intrat şi s-a încuibat la (cutare), In creierii capului,... In dinţii şi în măselele lui. MAT. FOLK. 1551. Fugi, vivor învivorat, Nu umbla în măselele (cutăruia) Ca un cîine turbat, ib. 1582, cf. 1583. Vivor vivorat, Nu umbla ca un cîne turbat. GRAIUL, I, 22. D-o fi vifor, d-o fi roşaţă, D-o fi năjit, să potolească: Dorul,... Brînca, Buba, Viforul De la (cutare), Din dinţi, Din măsele, Din gingii. PĂSCULESCU, L. P. 115, cf. 120. Vivor, nu vivora, Nu junghia;... Ieşi din măsele, Ieşi din dinţi, Ieşi din tîmplele capului. ŞEZ. XII, 193. Stu viori, Stu vioroane,... Fugiţ, Duceţî-vă. ARH. FOLK. III, 123, cf. 125, 156.
     -     Accentuat şi: (învechit şi regional) vifor (klein, D. 455, VALIAN, v., PETRI, v., alr sn iii h 788/334; pl. vifoare, valian, v., petri, v., alr sn iii h 788/334). - Pl.: vifore şi (învechit) viforuri. - Şi: (învechit şi regional) vihor (accentuat şi vihor, mardarie, l. 1132/7, 1432/7, tdrg), vivor (accentuat şi vivor, M. costin, o. 96, graiul, i, 22, ARH. OLT. XVII, 240, ALR I 1 230/810; pl. vivoare) s. n., (regional) viforă (alr sn iii h 788/386) s. f, vior (accentuat şi viôr, ALR I 1 230/77) s. n., viôre (ib. I 1 262/5) subst. sg., (învechit, rar) vifol (accentul necunoscut) s. n.
     - Din v. sl. κΗρρ* (<KHjfhp-h).
 2925
VIFORA
-521-
VIFORÎT
     VIFORA vb. I v. viforî.
     VIFORÀRE s. f. v. viforîre. VIFORÂT,-A adj. v. viforît. VIFORÀTEC, -A adj. v. viforatic.
     VIFORÂTIC, -A adj. (Astăzi rar) Viforos (1). Mă simţii cûfundat ca într-un nor întunecos şi un vîrtej viforatec mă-mpinse... dupe urmele tale. ODOBESCU, s. I, 143. Un vîntişor mai galeş decît viforatecul crivăţ al iernii goneşte iute, iute norii. ap. TDRG. Iată, cu zîmbetul blînd al lumilor tată privind-o Astfel precum viforatecul cer prin zîmbet îl face Iarăş senin. COŞBUC, AE. 17, cf. BARCIANU, JAHRESBER. XVII, 27, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, SFC III, 260, DEX, DSR. 0 F i g. Se-nveseli Ulise De drag că-şi vede ţara, după spusa Copilei viforaticului Joe, Minerva Palas. MURNU, O. 225.
     - Pl.: viforaţiei, -ce. - Şi: viforatec, -ă adj.
     - Vifor + suf. -atic.
     VÎFORĂ s. f. v. vifor.
     VIFOREÂLĂ s. f. (Popular) Faptul de a v i f o r î (1); suflare violentă a vîntului (însoţită de ninsoare); viscolire, viscoleală; (popular) viforîre (1). Cf. I. GOLESCU, C., costinescu, DL, DM, DEX, dsr. Dar-ai, Doamne,... De cu seară ploi, ninsoare, Peste noapte viforeală. TEODORESCU, P. P. 74.
     - PL: viforeli.
     - Viforî + suf. -eală.
     VIFORÉL s. n. Diminutiv al lui vifor (1). Ca duhul viforelului ca ghiocelul cîmpului... AŞA Iubitul meu fălos.
 I. C., POEZII, 52/11. El nu aude alt decît mişcarea dulce ce făcea frunzele fiindcă viforelul adăia. CANTACUZINO, N. P. 147721. Să-ţ vină Bihor el de vînt Să te bihor eşti Să nu putrezăşti. GRAIUL, II, 112, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 43, 98, 346.
     - PL: viforele. - Şi: (regional) bihorél s. n.
     - Vifor + suf. -el.
     VIFORÎ vb. IV. v. viforî.
     VIFORÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. i m p e r s. A fi, a sufla vînt puternic (cu ninsoare), a fi furtună. Cf. DRLU,
 I. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 456, COSTINESCU. Viforează înfricoşat, cum n-a mai viforat de mulţi ani. LM. Azi-noapte a viforît şi a nins. CARAGIALE, O.
 VII,  197, cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX, SCL 1976, 490, DSR. Culcă-te ca să dormim, Că n-a nins, N-a viforît, Vînt de vară c-a bătut. TEODORESCU, P. P. 77, cf. PĂSCULESCU, L. P. 53, alr I 1 230/200, 584, 610, 744.
 ♦  Intranz. unipers. (Despre vînt, despre furtună etc.) A sufla cu putere, a.se năpusti cu violenţă. Zile întregi a nins şi „munteanul”... a viforît turbat, ap. TDRG, cf. CADE. Vînturi... îmi viforau jur-împrejur. PILLAT, P. 355. Tocmai în vad, măre. venea, Parcă un vifor viforea. IZV. XIV, 328. Şi la baltă mi-am plecat, D-un vifor mi-a viforat, Grea zăpadă mi-a picat, Oile le-a nemeţit, Dulăii mi-a risipit. BALADE, III, 68. Cînd la baltă mi-am plecat, De-un vifor mi-a viforît, Grea zăpadă mi-a căzut, Oile mi-a-nămeţit. FOLC. OLT. V, 331. 0 (în descîntece) Vivor, nu vivora, Nu junghia,... Ieşi din măsele, Ieşi din dinţi. ŞEZ. XII, 193. Brîncă băşicată, Cuţitată, Viforată... Nu cuţita, Nu vifora... Ieşi de la (cutare) Din dinţi, Din măsele. CIAUŞANU, V. 136. ♦ T ranz, impers. (învechit; complementul indică oameni) A-l bate viforul (1), furtuna. Rrăpită fu corabia de nu putea se protivească-se vîntului... Şi aşa purrtaţi eramu foarrte
 vihorriţi noi, demînreaţa lepădare făcea, şi a treia dzi cu ale [sa]le mînru veatrila corăbiei lepădămu. COD. VOR.2 44r/14. Şi hrăpindu-se corabia şi neputînd să stea împotriva vîntului, slobozindu-ne, ne duceam... Şi vîrtos viforîndu-ne noi, a doao zi lepădare făcea. Şi a treia zi, cu mînile noastre unealtele corăbiei am lepădat. BIBLIA (1688), 85475.
♦  Tranz. unipers. (Regional; complementul indică semănături; în forma viora) A strica, a vătăma. In această zi, bărbaţii nu lucrează nimic la cîmp, pentru că mătcălăul vi or ează... bucatele semănate şi se aduce trăsnet. MARIAN, S. R. III, 189.
    2. T r a n z. F i g. (învechit) A provoca (cuiva) nelinişti, frămîntări; a tulbura; a zdruncina. Svînta cruce iaste agiutoriu credincioşilor putere slabilor, izbăvirea celora ce sămt în primejdie, soţie celor sînguraţi, adăposteală celor vivorîţi de furtuni. VARLAAM, C. 45. Necazurile şi asuprelele celor rele şi feliuri de patimi viforăsc smeritul mieu suflet. MINEIUL (1776), 198h/28. Deşteptaţi pe acei ce sînt chemaţi la arme, ca să împileze pe vrăjmaşii ce viforăsc biserica lui Hristos (a. 1788). uricariul, xiv, 196.
    -      Prez. ind. pers. 3: viforăşte. - Şi: viforă (prez. ind. pers. 3 şi viforă, ALR 1 1 230/200) vb. I, (învechit şi regional) vivorî, (învechit) vihorî (cihac, ii, 456) vb. IV, vihorâ (id. ib.), (regional) viforî (alr I 1 230/584, 744; prez. ind. pers. 3 viforeşte, ib.) vb. IV, vivora, viora vb. I, bihori (GRAIUL, II, 112, DENSUSIANU, Ţ. H. 43, 98) vb. IV.
    -  V. vifor.
    VIFORÎRE s. f. Faptul de a viforî.
    1.     (Popular) Suflare violentă a vîntului (însoţită de ninsoare); viscolire, viscoleală; (popular) viforeală. Cf. v i -f O r î (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DEX.
    2.     F i g. (învechit) Agitaţie, frămîntare. Cf. v i f o r î (2). Dofinul Car ol... învăţă o mare lecţie de politică de intrigile patrizilor... din care, folosindu-se, ştiu să liniştească viforările patriei sale. SĂULESCU, HR. I, 200/6.
    -  PL: viforîri. - Şi: viforâre s. f.
    -  V. viforî.
    VIFORÎT, -Ă adj. (învechit şi popular; despre vînt) Viforos (1)· Dzise şi stătu duhulu vihorit, înrălţară-se undele lui. PSALT. HUR. 93719. Dzise şi stătu duhul buriei (de volbură D, vihorit H, vivorîtu v) şi rădicară-se undele lui. PSALT. 231, cf. MARDARIE, L. 1342/22. [Varvarii] ca nişte nuîri de vînt viforît purtaţi, în toate vremile şi în toate părţile, căde asupra împărăţiii romanilor. CANTEMIR, HR. 361. Vîntul vivorît sau aerul tare clătit, tocmit şi frumos viersul muzicăi alcătuit, de la cît de ascuţitele la audzire urechii abătîndu-l, neaudzit îl face. id. I. I. I, 62, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 456, DHLR II, 123, 312, SCRIBAN, D. Pătru ce-m făcea? Scotea luce săbioară... Şî prin turc că-m abătea Ca un vînt viforît Pint-un pomet înflorit. GRAIUL, I, 53. El în turci se repezea, Ca un vînt viforat Intr-un pom mîndru-nflorat. PAMFILE, C. Ţ. 77. In săbii că se ciocnea Şi prin tătari abătea, Ştii, ca un vînt viforît Pen-tru-un pomet înflorit. BALADE, III, 79, cf. DSR. 0 (în descîntece) Vivor vivorat, Nu umbla ca un cîne turbat. GRAIUL, I, 22. Bubă albă,... Bubă viforîtă, Bubă întăciunată... Să piei, Să răspiei, Să te duci. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 31. Brîncă băşicată, Cuţitată, Viforată... Nu cuţita, Nu vifora... Ieşi de la (cutare) Din dinţi, Din măsele. CIAUŞANU, V. 136. 0 F i g. în ziua de înfricoşata judecată să nu vază slava lui Dumnezeu, şi foc şi spuză şi vînt viforît să-i fie partea păharului lui împreună cu Iuda şi cu Aria (a. 1639). uricariul, v, 334/21. ♦ F i g. (Regional; despre coama cailor) Răvăşit de vînt; în dezordine; în vînt. Cf. DA II]., 870. [I]/ cu coama Viforîtă Şi cu coada bici făcută. TEODORESCU, P. P. 74. ♦ F i g. (învechit) Agitat, zbuciumat. Nu, suflete, nu te teme, N-ai frică tu d-acel ceas, Viforîtă
2937
VIFORNIC
-522-
VIFOROS
d-aci vreme, Tu ştii bine c-oi s-o las. MUMULEANU, P. 72/2.
     -       Pl.: viforîţi, -te. - Şi: (învechit) vihorît, -ă (mardarie, l. 1342/22), vihorît, -ă, vivorît, -ă, (regional) viforât, -ă, vivorât, -ă adj.
     -  V. viforî.
     VIFORNIC, -À adj. (Rar) Viforos (1). Cf. ddrf, dl, dm, sfc III, 260, L. ROM. 1979, 598, dsr. ♦Fig. Aprig, impetuos, violent. A zis cea cu ochii de fulger, Palas Atene, de mîn-apucînd pe vif ornicul Ares: „... Haide-napoi să pornim, fugind de a lui Zeus mînie”. MURNU, I. 88. El se iubeau unul pe altul gingaş şi amar, cu patimă vifornică, prin vreme pămîntească. BLAGA, L. U. 165, cf. DL. (Adverbial) Ceea ce zideau dascălii, cu trudă şi credinţă -dărîma vifornic această dihanie în cumplita noapte a pilduirei sale satanice. CIAUŞANU, R. SCUT. 91.
     -  PL: vifornici, -ce.
     -  Vifor + suf. -nie.
     VIFORNIŢĂ s. f. Vînt puternic, însoţit de ninsoare (sau de ploaie). V. furtună, vijelie1, vifor, viscol. Căzură îndată toţi idolii de să feceră farîme mănunte şi veni mare vivorniţă de-au împrăştiat zdroburile lor. DOSOFTEI, ap. TDRG. în vivorniţă într-aceasta la locul pomenit aflîndu-să,... nu puţintele păţiră. CANTEMIR, I. I. I, 227. Viforniţa se porneşte, vîntul creşte. NEGRUZZI, S. III,
220.    Cînd era cîte-o givorniţă cumplită... nu mai ştia ce să facă. CREANGĂ, O. 56. Se porni o givorniţă şi-o vreme urîtă, că te orbea omătul, iar vîntul mai se-ncumeta să te prăvală la pămînt. CONTEMPORANUL, V,,              100. Puteai să te
prăpădeşti pe viforniţa asta. VLAHUŢĂ, S. A. II, 205. De viforniţa păgînă Se-ndoiesc nucii, bătrînii. GOGA, POEZII, 66. Cu toată viforniţa de afară... am plecat. ANGHEL, PR. 175. Nimeni nu mai vrea să ştie Ce viforniţă e-afară. IOSIF, PATR. 27, cf. TDRG. Cînd este însoţită de omăt, furtuna se cheamă şi vifor..., viforniţă, vihorniţă... givorniţă... ghihorniţă, ghivorniţă, vicol. PAMFILE, VĂZD. 46, cf. id. J. II, 145. în nopţile de iarnă, cu viforniţele năprasnice, el nu stătea în cuşca lui. GÎRLEANU, L. 88. Ghivorniţă de-alaltăieri noaptea ne-o cam răscolit turma şi ne-o răzleţit cîteva meoare. HOGAŞ, DR. I, 284. Aveau să fie... la adăpost de ger şi de plesnele viforniţei, ap. CADE, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU,
D. u. Porniră prin viforniţa ce se înverşuna. REBREANU, R. I, 269. Viforniţele suflă pe-ntinderi îngheţate, învălmăşind ca ceaţa perdele de zăpadă. D. BOTEZ, F. s. 75. Mi-s dragi vîntoasele cu geruri, viforniţi larg dezlănţuite. LESNEA, VERS. 346. Ne găseam blocaţi de o viforniţă înspăimîn-tătoare. VOICULESCU, P. I, 184. Se aşternu iarna cu viforniţe. id. ib. II, 52. Viforniţele astupaseră cu omăt văile. SADOVEANU, o. XXI, 533, cf. I, 628, III, 562. Afară s-a pornit o viforniţă turbată, de îngheaţă şi inima din om. DAN, U.
115,  cf. scriban, D. Toată noaptea viscoli... In sat încă n-ajunsesem, Că porni, duium, să vie O viforniţă tîrzie.
I. BARBU, J. S. 48. De cîteva zile se pornise o viforniţă ce împînzea întreaga zare. CAMIL PETRESCU, O. I, 8. Viforniţa se înteţise şi zăpada fugea despletită pe uliţele oraşului. BENIUC, M. C. I, 347, Cf. GRAUR, E. 33, DL, DM. Stătu O vreme... în viforniţa care se vînzolea în jurul său. s februarie
1960,   32. în faţa ploii, grindinii ori viforniţei
sălbăticiunile... îşi caută fiecare în felul său adăpost prielnic, vîn. PESC. mai 1964, 7, cf. M. D. enc., dex. în decembrie a fost o viforniţă cumplită. DSR, cf. H X 353. în vreme dă viforniţe, nu e bine să laşi cîini şi capre p-alături. ŞEZ. III, 80, cf. V, 140, VÎRCOL, V. 102. Ce zghivorniţă s-a mai stîrnit afară...! I. CR. VI, 314, cf. ARH. OLT. XXI, 278, CHEST. IV 85/174e, alr ι 1 262/582, 1 979/800, 840, alr sn III h 793/520, A VI 26. 0 F i g. Poezia aceasta, turnată în stihuri nepieritoare de genialitatea neîntrecută a unui poet,
inspirat de dumnezeire, iată taina dăinuirei peste viforniţele vremii a epopeilor homerice. JUN. LIT. 1938, nr. 1-12, 17. Nu ştii în ce parte l-o fi aruncat viforniţa războiului. I. CR. III, 326.
     -      PL: viforniţe şi (rar) viforniţi. - Şi: (învechit şi regional) vivorniţă, (regional) vihorniţă, bihorniţă (pascu, s. 268, vîrcol, v. 90), zghihorniţă (tdrg, pamfile, j. ii, 165, pascu, s. 268), zghivorniţă s. f.
     - Vifor + suf. -omită (prin haplologie).
     VIFOROAICA s. f. (Prin Olt.; în descîntece) Numele unui duh rău, despre care se crede că pricinuieşte anumite afecţiuni manifestate mai ales prin dureri (puternice) de dinţi sau de măsele; (regional) viforoaie. Cf. candrea, f. 116. Viforu cu viforoaica, Buba cu buboaica, Brînca cu brîncoaica... Să piei, Să răspiei Ca spuma de mare, Ca roua de soare. ŞEZ. I, 198. A plecat (cutare), Pe cale, pe cărare, S-a întîlnit cu viforul cel mare în cale; Viforul cu viforoaica A intrat şi s-a încuibat la (cutare), In creierii capului In dinţii şi în măselele lui. MAT. FOLK. 1551, cf. GR. S. VI, 148.
     - PL: viforoaice.
     - Vifor + suf. -oaică.
     VIFOROAIE s. f. (Prin Ban.; în descîntece) Viforoaică. Stu draci, stu drăcoane, Stu viori, stu vioroane,... Fugiţ Duceţî-vă. ARH. FOLK. 123, cf. 125. S-a întîlnit... Cu viforul, cu viforoaia, Cu năjitul, cu năjitoaia. IZV. XVI, 192.
     - PL:? - Şi: vioroâie s. f.
     - Vifor + suf. -oaie.
     VIFOROS, -OÂSĂ adj. 1. Care are violenţa viforului (1), ca viforul; caracteristic viforului, (ca) de vifor; f i g. năvalnic, dezlănţuit, tumultuos; (rar) vifornic, (astăzi rar) viforatic, (învechit şi popular) viforît. Un nor ploios... venea asupra taberilor prea iute, cu un vînt foarte viforos. ANON. CANT AC., CM I, 159, cf. DRLU. Un pîrîu mai mult îmi place ce se plimbă liniştit Printr-o livede-nflorită..., Decît o vale umflată ce-n cursul său viforos Curge iute turburată prin-tr-un ţinut noroios. HELIADE, o. I, 121. Insulă-n valuri statornic sta In viforoasa muginda mare. id. ib. 170, cf. VALIAN, V., POLIZU. Verdeaţa se iveşte Şi cerul se dezbracă de viforoşii nori. ALEXANDRESCU, O. I, 138, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 456, LM. O viforoasă şuierătură a vîntului... îi curmă povestirea. ODOBESCU, S. I, 155. Un vînt viforos venit de afară prin spărtura unei ferestre trecu şuierînd peste capetele lor. GANE, N. II, 25. Am privit spectacolul admirabil ce-l prezintă viforoasele unde. F (1888), 325. Privisem acest rîu viforos. I. NEGRUZZI, s. III, 378, cf. DDRF. Viscolul izbeşte cu şuier viforos In faţă-i fulgi. COŞBUC, p. ii, 188, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Noianul viforos, izbindu-şi apele de amîndouă malurile înalte ale albiei,... se răsfrîngea spre mijloc spumegînd. HOGAŞ, DR. I, 306, cf. RESMERIŢĂ, D.,. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Amîndoi rămaseră gîndindu-se, cu ochii în flăcările focului, ascultînd glasul viforos al vîntului. SADOVEANU, O. II, 130. După ploi viforoase, la viituri năprasnice, aştepţi pînă ce Dumnezeu hotărăşte apelor alinare, id. ib. XX, 307, cf. SCRIBAN, D., DL, dm, M. D. ENC., dex, DSR. ♦ Bîntuit, răscolit de vifor (1). Intr-o noapte viforoasă... s-au stîrnit foc şi au ars biserica (a. 1844). BARIŢIU, C. II, 284. Voi profita negreşit de zilele viforoase pentru ca să mă pun pe lucru. ALECSANDRI, s. 118. Intr-o noapte aspră, viforoasă Crivăţul vuia. REV. CRIT. II, 90. In întunericul viforos al nopţilor tomnatice... [apele] se roşesc şi se luminează. ODOBESCU, s. III, 534. Iarna veni viforoasă şi plină de semne de spaimă. ANGHEL — IOSIF, C. M.
II, 100. In noaptea viforoasă... se vor uita cum ninge. BACOVIA, O. 103. Coliba cu staul... este prevăzută cu... o vatră liberă, în care nu se mai sfîrşeşte focul în zile reci şi viforoase. APOLZAN, P. I. 38. ♦ F i g. Agitat, zbuciumat.
2942
VIG
-523-
VIGAN
într-al meu suflet se-nalţ-a mea credinţă... Şi-mi ţine şovăinda, clătita mea fiinţă L-a vieţii-mi viforoase prea liniştit apus. HELIADE, O. I, 178. Timpul viforos al veacului de mijloc împărţise pămîntul românesc în trei ţări. BĂLCESCU, M. V. 249. Viforoasele evenimente ale acestor doi ani din urmă m-au făcut să uit cu totul manuscrisul ce zăcea în biblioteca mea. id. ib. 551. Viforoase erau vr emile cele vechi... dar oamenii se năşteau tari! RUSSO, S. 147. Aici... să se curme junia-mi viforoasă! BOLINTINEANU, P. I, 209. Viforoasă mi-e viaţa. VLAHUŢĂ, O. A. I, 16, cf. III, 256. Din mijlocul viforos şi turbure al Parisului, ajunsese... în acest oraş străin şi trist. MILLE, V. P. 140. Urmări încă din tinereţea lui un principiu care îi fu... folositor în lunga şi viforoasa lui carieră. XENOPOL, I. R. IV, 122. Traiul în casa lui era tot mai viforos. AGÂRBICEANU, A. 472. Urmează anii viforoşi ai revoluţiei, Românii bănăţeni, asupriţi bisericeşte şi politiceşte, se mişcă. MOLIN, R. B. 421. Toate în Moldova, domnule de Marenne, sînt scurte, trecătoare şi viforoase: şi cele bune şi cele rele. SADOVEANU, O. X, 79. Întîmplări ale tinereţii, evocări din viforosul nostru trecut... le-a povestit cumpătat şi simplu, id. ib. XIX, 109, cf. SCRIBAN, D. Se vizitează cula de la Curtişoara din Gorj, prilej de a ne plimba gîndul prin trecutul viforos al Olteniei. ARH. OLT. XIX, 233.
    2. F i g. Aprig, impetuos, violent. De începutul vivoros gînd a să părăsi nu putu. cantemir, I. I. I, 261. Aliniatele despre finanţele statului au produs... dezbateri viforoase. BARIŢIU, P. A. III, 289. Ţara... era plină de o astfel de poezie, mai sălbatecă, mai crudă, mai viforoasă şi mai adevărată, adică războiul. ODOBESCU, S. I, 7. A vorbit şi a jucat natural chiar în scenele cele mai viforoase. EMINESCU, S. P. 353. începu să plîngă greu şi cu suspin înăbuşit şi viforos. SLAVICI, O. I, 62. Poetul nu s-a insuflat... din viforoasa poezie rusă. MACEDONSKI, O. IV, 70, cf. GALACTION, o. 258. Sînt jocuri viforoase prin bătături de han. LESNEA, I. 8. Doina plîngea pe strune, tălmăcind o patimă adîncă; creştea tremurînd şi gemînd, alerga în plîngeri viforoase prin inimile tuturor. SADOVEANU, O. I, 53. La atac vor fi viforoşi şi înspăimîntători ca puhoaiele verii. id. ib. XXI, 59, cf. 158. Ţinuta mîndră, ochii mari şi ageri,... zborul viforos..., au făcut din şoimi, la toate popoarele, un simbol de luptă, de vitejie şi dibăcie în atac. BĂCESCU, PĂS. 197. Numai... un compozitor foarte talentat e îndreptăţit să se încumete a comenta o creaţie viforoasă de felul aceleia a lui Delavrancea. CĂLINESCU, C. O. 125. Ştia... că numai în această îmbinare stă marea, tulburătoarea, viforoasa, dulcea iubire, românia literară, 1974, nr. 29, 19/4, cf. M. D. enc., DEX, DSR. 0 (Adverbial) Sevasta plîngea viforos. SLAVICI, N. ii, 19.
    -      Pl.: viforoşi, -oase. - Şi: (învechit) vihorôs, -oâsă (cihac, ii, 456), vivoros, -oâsă adj.
    -  Vifor + suf. -os.
    VIG s. n. 1. (Popular) Val1 (III 1 a). Cf. ders, bogdan,
D. ŞT. II, 261. Procoveţ de zarba dentr-acelaşi vigu, pre margine uşinicu negru şi cu optu canafî (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 198/10. Am dat un vig de atlaz (a. 1619). IORGA, s. D. v, 12. I-au dat şi lui doi cai buni şi un vig de postav (a. 1629). GHIBĂNESCU, S. I. IX, 110. Viguri... fece... şi le dede văpsitorilor. DOSOFTEI, ap. TDRG, cf. KLEIN, D. 455. O greconiţă dă tocaciului său să-i ţese trei viguri de pînză. PETROVICI, P. 154/17, cf. ISER 275. La Humuleşti torc şi fetele şi băieţii... şi se fac multe giguri de sumani, şi lăi şi de noaten, care se vînd şi pănură şi cusute. CREANGĂ, O. 205. Vigurile de pînză putrezeau pe fundul lăzii. F (1884), 378, cf. DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 118. în chilii să află şi lăzi sau şi dolapuri... în cari şi pre cari să păstrează haine de purtat şi ponevi [covoară], trîmbe [suluri], de pînză, viguri de cioareci sau pănură din lînă etc. LIUBA - IANA, M. 98, cf.
 BARCIANU, ALEXI, W. Stofele se desfăceau în bucăţi sau viguri. IORGA, C. I. III, 230. I-a dat lui Sf. Petre vigul de cioareci şi lui Dumnezeu trîmba de pînză. PAMFILE, S. T. 198, cf. dhlr, îi, 543, bogdan, d. şt. ii, 606, resmeriţă, d. Se înălţa viguri peste viguri de postav boieresc. AL LUPULUI, P. G. 188, cf. CADE, ROSETTI, I. L. R. 415, SCRIBAN, D. Rafturile gem de viguri neîncepute de chimbrică neagră. STANCU, D. 311. Găsi timp şi loc prielnic să-i dăruiască un vig de postav englezesc. V. ROM. aprilie 1954, 98, cf. DL, DM, TAMÄS, ET. WB., DEX, ALIL XXIX, 16, DSR, SCL 1987, 302, H XVIII 144, ŞEZ. II, 24, 228. Pe tine te-oi ascunde Tot în viguri de giolgiuri şi-n valuri de postavuri. BIBICESCU, P. P. 271. Aş tern ea Valuri de postavuri şi viguri de giolgiuri. ALEXICI, L. P. 164, cf. rădulescu-codin. Am venit ca să întreb De cel jig de duşulnic Ce stă-n culme necroit. VICIU, COL. 30. Du-te, Floare, şi te-ascunde Prin grădină, prin stupină, Prin valuri de giolgiuri, Prin viguri de postavuri. FRÎNCU - CANDREA, M. 231. Foaie verde ş-o lalea, Tu, Mariţă, nu mai sta, Ia calu şi foarfeca Şi vigu cu abaoa Şi croieşte-o ipingea Cu cîmpu ca vişina, Să întru-n codru cu ea. şez. XII, 78, cf. com. din turnu-măgurele şi din SĂLIŞTE - SIBIU. Eu pe tine ti-oi învăli Cu giguri mari de bumbac, Şi cu valuri de postav. BÎRLEA, L. P. M. I, 32, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 215, CIAUŞANU, V. 209. Viguri de giolgiuri La capu-şi punea. IZV. XVI, 400. Curuie Viguri de joljuri, Valuri de postav. ARH. FOLK. VII, 92, cf. BUL. FIL. VI, 243, TOMESCU, GL., TODORAN, GL., ALR I 1 296/305, ALR II 6 481/64, alr sn ii h 489, alrm sn i h 316, a iii 2, 12, teaha,
 C. N. 125, 280. Ş-încă, neică, -am mai visat Trei viguri de pînză lată, Calea noastră depărtată. BALADE, II, 300, cf. NALR - o IV h 742. Să luăm, să cumpărăm Acest ghig nedojenit Ce stă-n culme necroit... Croitorii să croiască, Săbăii să săbăiască. FOLC. transilv. II, 470.
     2. (învechit şi regional) Sfîrşit1 (1); capăt. Omul, deacă să îngraşe de băutură şi de beţie, pînă la vig zvîrleaşte în Dumnăzău cu păcatele sale (a. 1695). în DLRV, cf. ANON. CAR. Despre iertarea păcatelor, care totdeauna va avea omul, numai de va duce în vig temătura lui (a. 1702). în DLRV, cf. tdrg, tamâs, et. wb. 0 E x p r. A face (cuiva) vig = a chinui, a distruge (pe cineva); a da gata. Frunză verde pipirig, Farmecele-m face vig. ŞEZ. VII, 161. ♦ Scop, ţel (3). Elu e vig şi cap şi fire legiei. CORESI, ap. DHLR II, 345. Pre ce... vig s-o vedea [crucea]? - Drepţilor pre... veselie, iară răilor spre ruşine (a. 1702). în DR. X, 328.
     -  Pl.: viguri. - Şi: (regional) virg s. n. VICIU, COL. 170.
     -  Din magh. vég (dial. v/g).
     VIGÂJ s. n. (Prin Munt.) Făgaş (făcut de roţile unei căruţe). Copiii cari merg pe drum şi calcă în vigajuri de căruţe, li vor muri părinţii. GOROVEI, CR. 198.
     -  PL: vigajuri.
     -  Cf. v ă g a ş.
     VIGÂN1 s. n. (Regional, mai ales în Transilv.) Fustă (cu bretele, cu piepţi etc.) sau, p. e x t., rochie lungă, cu croială caracteristică portului de la oraş (purtată de femei sau de copii). Am avut 16 derabe de chemeşi... 1 vigan de nanginet,... 1 cîrpă cu flori (a. 1803). IORGA, S. D. XII, 145. Hainele copiilor, cu chemeş şi cu cîrpe, şi cu viganuri, şi cu chepturi de moldon (a. 1803). id. ib. De mai ştempărea un an, O vedeam şi cu vigan, Şi, din opinci, cu păpuci (a. 1818). GCR II, 225. Veştmîntul (viganul, rochia) care îl avea pe sine era foarte scump şi pompos. GT (1839), 32, cf. DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 118, GHEŢIE, R. M. De douăzeci, treizeci de ani încoace, [copiilor] le face vigan; viganu era mai nobil. CONV. LIT. XXXVII, 720, cf. ALEXI, W., TDRG, DR. II, 900, VARONE, J. R. 67, CADE, PRIBEAGUL, P. R. 58, DL, DM, TAMÂS, ET. WB., z. MIHAIL, T. p. 98. De-aş ajunge pîn ’ la toamnă Să mă-nsor să iau o doamnă; Fie doamna de ţigan,
2945
VIGAN2
-524-
VIGHILĂ
 Numai să aibă vigan. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 438. Fie doamna şi ţigană, Numai să aibă vigană. RETEGANUL, CH.
 63. Hop! lele cu vigănău Nu eşti de ocolul meu, Ocolul meu îi tinos, Vigănău-ajunge jos. id. ib. 110, cf. VAIDA, DOINE,
 263,  VICIU, S. GL. Fie doamna de ţigan, Numa să poarte vigan. PÎRVESCU, C. 15., cf. i. CR. VI, 311, CABA, SĂL. 102. Duminecă îţi dăm viganul cel nou dacă eşti cuminte. Com. din LUPŞA - ABRUD, cf. PAŞCA, GL., IZV. XI, 232, XVI, 277. Nu vă băgareţi pe su pat, că vă-mprostiţi viganele. ALR II 3 209/95, cf. 3 321/53, 95,260,279, lexic reg. ii, 42, 109.
     -     Pl.: vigane şi viganuri. - Şi: vigană (pl. vigăni, ALR II 3 321/260) s. f., viganău (vaida, caba, sal. 102, alr ii 3 321/279, LEXIC reg. ii, 109; pl. viganauă, alr II3 321/279, lexic reg. ii, 109), vigănău s. n., virgână (paşca, gl.) s. f.
     - Din magh. viganô (dial. vigan, vigăna, vigâno).
     VIGAN2, -Ă adj. (Transilv. şi prin Maram.) Vesel, bine dispus; vioi, ager, sprinten; plin de vitalitate, viguros, Cf. KLEIN, D. 455, LB, ISER, CIHAC, II, 538, LM 574, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PĂCALĂ, M. R. 142, DR. II, 906, CADE, BL II, 52, ŞANDRU - BRÎNZEU, JINA, 106, PRIBEAGUL, P. R. 58, TAMÂS, ET. WB., DSR, CONV. LIT. XX, 1021, VAIDA. De-aş mai hori tot de vigan, Nu aş mai hori şohan. POP., ap. MÎNDRESCU, UNG. 118. Bine că te aflu giganl REV. CRIT. IV, 87, cf. VICIU, gl. 54, com. din sălişte - sibiu, izv. v, nr. 2-3, 16, DR. VI, 286. Igană copilă! PAŞCA, GL. 35. Iară-i ghigan cum o fost. arh. FOLK. I, 212, cf. DR. vili, 163. Botezul se face la trei zile după naştere. Dacă-i mai «vigan», îl botează la o săptămînă sau chiar o lună. ARH. FOLK. VI, 164, cf. 295, COMAN, GL. 45, ALR l/l h 132/343, ALRM l/l h 189/343. Cînele de vigan dă din coadă. ALR II 3 223/310. Prunc vigan. ib. 3 678/325. Ala tăt atunci ar fl vigan cînd ar păţî rău vecinu. ALR SN V h 1 250/310. Ce faceţi! Vigani sînteţi? MAT. DIAL.
 i, 209, cf. L. rom. 1961, nr. 1, 22, ib. nr. 2, 129, teaha, c. n. 126, FOLC. TRANSILV. II, 621, L. ROM. 1964, 335, ALIL XXIX, 317. 0 F i g. Fă-ne vigani în sfinţie (sec. XVII). în DLRV.
     - PL: vigani, -e.
     - Din magh. vigan „cu veselie”.
     VIGÂNĂ s. f. v. vigan1. VIGANÂU s. n. v. vigan1. VIGÄR s. m. v. văiegar.
     VIGAVÔR s. n. (învechit şi regional) Certare, mustrare, dojenire. Să se facă în fiinţa a toată adunarea cel mai aspru vigavor cilenurilor... cari au îndrăznit a face... un raport neadevărat (a. 1829). URICARIUL, XIV, 53. Sus-pominita hirtă de loc ar fi fost luată de sus-pominitul meu unchi cu insovolnicie, ba chiar şi cu vigavor. ALECSANDRI, O. VI, 309, cf. DM. l-am tras un vigavor să mă pomenească! COMAN, GL.
     - Pl.:?
     - Din rus. Bbiroeop.
     VIGĂDALM s. m. sg. (Prin Transilv.) Vînt puternic, însoţit de ploaie şi de grindină. Cf. com. sat. ii, 108.
     - Accentul necunoscut.
     -     Etimologia necunoscută. Cf. magh. v i g a d a 1 o m „vacarm, tămbălău”.
     VIGĂDUÎ vb. IV. Intranz. (învechit, în Mold.) A se desfăta, a se veseli. Acestea au fost răutăţile sur or ei tale, Ierusalime: mîndria, saţiul, bişugul de toate, odihna, în carile cu surorile sale vigăduia. VARLAAM, C. 310, cf. DR. m, 724, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 123, TAMÂS, ET. WB., DLRV.
     - Prez. ind.: vigăduiesc.
     - Din magh. vigadni.
     VIGANÂU s. n. v. vigan1.
     VIGANI vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Transilv.) A (se) înviora, a (se) însufleţi, a (se) înveseli. Cf. lb, iser, cihac,
 II, 538, LM 574, ddrf, tdrg, TAMÂS, et. WB. Cînd ai fast tu amărîtă Şi floarea ta a fost dubită, Şi cînd tu te-ai vigănit Şi floarea ta a înflorit. POP., ap. MÎNDRESCU, UNG. 118.
     -  Prez. ind.: vigănesc.
     -  V. vigan2.
     VIGĂNÎE s. f. (Transilv.) Vioiciune, vivacitate. Cf. lb, ISER, CIHAC, II, 538, LM, DDRF, TAMÂS, ET. WB.
     -  PL: vigănii.
     -  Vigan 2 + suf. -ie.
     VIGĂŞÂG s. n. (Maghiarism învechit, prin Transilv.) Petrecere (II 2). Cureai şi săreai şi giucai în glasuri de cimpoi şi în fluiere şi în toate vigăşagurile (a. 1695). în DLRV.
     -  PL: vigăşaguri.
     -  Din magh. vigassâg.
     VIGĂZÎ vb. IV v. vigăzui.
     VIGĂZUÎ vb. IV. 1. T r a n z. (învechit, în Transilv.) A dispune, a ordona (2). La noi aşă vighiazuit ormăghiia, cum cinea va fi dintr-alta ţara să aibă cartea (a. 1639). IORGA, D.
 B.  I, 68, cf. TAMÂS, ET. WBX
     2. T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi regional) A duce (sau a ajunge) la capăt; a (se) sfîrşi, a (se) isprăvi. Cf. iorga, d. b.
 II, 80. Aice să vigăzuiesc cîntările din litanie (sec. XVII). în DLRV, Cf. TAMÂS, ET. WB., LEXIC REG. 73.
     -      Prez. ind.: vigăzuiesc. - Şi: (regional) vigăzi vb. IV. LEXIC REG. 73.
     -  Din magh. végezni (dial. vigezni).
     VIGÉSIMA s. f. (Latinism învechit, în Transilv.) Impozit reprezentînd a douăzecea parte (pe mărfuri, pe succesiuni). Cf. LM. Cînd se întorceau... cu mărfuri, li se cerea plata cuvenită de culegătorii vigesimei regale — 1 la 20. IORGA, B. R. 11. în anul 1609 Dieta transilvană, recunoscînd foloasele pe care negustorii greci le aduc vieţii economice din ţară, admite ca aceştia, după ce vor fi achitat vama şi vigesima reglementară, să circule nestingheriţi cu marfa lor prin oraşe şi tîrguri. BLAGA, G. 23.
     -  Şi: vicésimâ s.f. lm.
     -  Din lat. vicesima.
     VIGHEŢ s. m. 1. (Prin vestul Transilv.) Negustor ambulant. Cf. jahresber. iv, 333, tamâs, et. wb.
     2.     (Regional; în forma vighiţ) Haimana; hoinar (Clopodia - Deta). Cf. tamâs, et. wb., l. costin, gr. băn.
 215.
     -      PL: vigheţi. - Şi: vighiţ s.m. TAMÂS, ET. WB., L. COSTIN, GR. BĂN. 215.
     -  Din magh. vigéc.
     VIGHIAZÂU s. m. (Maghiarism regional) Lucrător la o mină1, care păstrează evidenţa explozivului (Cavnic - Baia Mare). Cf. cl 1961, 163.
     -  PL: vighiazăi.
     -  Din magh. vigyâzô.
     VIGHILÂ vb. I v. vigila.
     VIGHILÂRE s. f. (învechit, rar) Veghe (11). L-au ţinut subt necurmată vighilare (pază). TEODOROVICI, I. 344/15. Făcătorii de rău, furii, tîlharii... întru închisorile cele de comun spre vighilare era. id. ib. 373/25.
     -  V. vighila.
      VIGHILÂ s. f. v. vigilie.
2964
VIGHILIE
-525-
VIGILENŢĂ
     VIGHILIE s. f. v. vigilie.
     VIGHÎŢ s. m. v. vigheţ.
     VIGIE s. f. (Rar) Stîncă în formă de coloană ascuţită, al cărei vîrf nu iese la suprafaţa mării. DN3.
     -  Din fr. vigie.
     VIGÎL, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (învechit, în Transilv.) Veghetor (I 1). Vigilii de la poartă Bătutu-te-au şi te-au rănit, De te-au lăsat mai moartă. COŞBUC, P. II, 219.
 ♦  Pădurar. Aceşti vigili ne-au arătat şi ne-au spus cu de-amăruntul numirea locurilor, ce se vedeau din acest punct. TURCU, E. 24. Spunea că este confmist (ceva mai mult ca simplu vigil) peste pădurile statului din acele locuri. id. ib. 137. ♦ (Regional) Muncitor care lucrează la întreţinerea unei porţiuni de şosea (Năsăud). Cf. ALR I 805/268.
     2.    S. m. (în Roma antică) Membru al gărzii instituite de Augustus pentru siguranţa cetăţii în timpul nopţii şi pentru paza contra incendiilor. Cf. DN3.
     3. Adj. (Livresc) Veghetor (II3). Cf. LM, DN3.
     -  Pl.: vigili, -e.
     -  Din lat. vigil. Cf. it. v i g i 1 e.
     VIGILÂ vb. I. T r a n z. (Latinism învechit) A veghea (11). Au căutat oameni înţelepţi,... i-au adunat în paiaţa sa şi mai bine îi vighila (păzea), decît diadema şi porfira sa cea împărătească. TEODOROVICI, I. 243/19. Cu un leghion de romani vighila (păzea) Ierusalimul, id. ib. 318/3, cf. PROT. - POP., N. D., ALEXI, W.
     -  Prez. ind.: vigilez. - Şi: vighila vb. I.
     -  Din lat. vigilare.
     VIGILÂNT,-Ă adj. v. vigilent.
     VIGILÂNŢĂ s. f. v. vigilenţă.
     VIGILÂŢIE s. f. (Latinism învechit, rar) Priveghere (2). Cf. prot. - pop., N. d. 639.
     -  Din lat. vigilatio.
     VIGÎLĂ s. f. vigilie.
     VIGILENT, -Ă adj. (Despre oameni) Care are atenţia încordată şi susţinută; care este cu deosebită luare-aminte, care observă cu atenţie ceea ce se întîmplă (pentru a descoperi un neajuns, o neplăcere, un pericol posibil etc.). V. circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător (I), prudent. Aceste dificultăţi... nu pot fi superioare silinţelor unei administraţiuni vigilente şi este cu putinţă a le înlătura în orice localitate atacîndflagelul... din primele manifestaţiuni. I. IONESCU, D. 480, cf. COSTINESCU, ALEXI, w., CADE. Petronie, clenic tînăr,... poate cu o cultură aleasă, a atras atenţia vigilenţilor catolici care... îl înduplecă şi-l cîştigă pentru cauza lor. ARH. OLT. XII, 359, cf. IORDAN, L. R. 112. La mesele puse la cale de Gaittany, dacă nu erai vigilent, te trezeai alături de un inamic. CĂLINESCU, B. I. 90. încearcă să mă îndepărteze, facînd pe infirmiera vigilentă: „Caty, lasă-l singur, să nu-l obosim!” id. S. 96. O aparenţă de libertate politică, de cva-si-constituţionalism...permiteau forţelor economice să se acumuleze în mîna cîtorva, la umbra articolelor de lege şi a poliţiei vigilente să le asigure liniştea. RALEA, S. T. I, 79. Serveşte ca un fel de sentinelă vigilentă care anunţă dacă sîntem sau nu pe calea bună. id. ib. II, 16. Vameşii, vigilenţi, au încălecat balustradele şi veghează, ca şi cînd accidentul ar fi fost pus la cale anume, pentru a înlesni vreo contrabandă. TUDORAN, O. 182, cf. DL, DM. în... povestirea
 „Pwyll” din colecţia celtică „Mabinogion”... se vorbeşte despre un braţ uriaş misterios care se întinde să apuce un obiect preţios şi pe care îl răneşte un păzitor vigilent. IST. LIT. ROM. I, 91, cf. M. D. ENC. Instinctul erotic... [î]/ îndeamnă, de teama prea vigilentei sale soţii, Hera, să practice un transformism pe scara cea mai înaltă de imaginaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 32,7/1, cf. DEX, DN3, dsr. ♦ (Despre manifestările, acţiunile etc. oamenilor) Care exprimă, denotă vigilenţă (1). Se cere o atenţiune vigilentă şi necontenită în păduri în contra stricăciunilor acestei insecte. BARASCH, B. 286. O bună administraţie cinstită, experimentată şi vigilentă ar fi primul, cel mai bun şi folositor remediu. EMINESCU, O. XIII, 42. în afară susţineau o propagandă întinsă şi vigilentă, care avea de ţintă să arate lumei civilizate că toate naţionalităţile, dar în special românii, se simt fericiţi în Ungaria. ARH. OLT. V, 411. Din cauza ostilităţii agresive şi mai ales vigilente a intelectualităţii din această epocă, cele şase piese... nu-mi întorseseră nici costul hîrtiei. CAMIL PETRESCU, T. III, 497. O şcoală dezvoltată în condiţii optime formale,... cu un control vigilent al funcţionării şcoalei, dar fară luarea în considerare a cauzalităţii frecvenţei, nu va fi... o şcoală vie.
 D.  guşti, P. A. 281. ♦ F i g. (Rar) Treaz (1). De aci s-a îndreptat spre Botoşani. Acolo aştepta vigilentă mînia părintească a lui Gh. Eminovici. CĂLINESCU, O. XI, 118.
     -      Pl.: vigilenţi, -te. - Şi: (învechit, rar) vigilant, -ă adj. COSTINESCU, ALEXI, W.
     -  Din fr. vigilant, lat. vigilans, -ntis.
     VIGILENŢĂ s. f. 1. Atenţie încordată şi susţinută; observare atentă, luare-aminte, supraveghere stăruitoare a ceea ce se întîmplă (pentru a preîntîmpina sau pentru a descoperi un neajuns, o neplăcere, un pericol posibil). Curăţenia în toate părţile se executa cum nu se putea mai bine, sub vigilenţa unicului ochi ce-l avea. SION, P. 72. Aceste le facu ca să adoarme vigilanţa prinţului. CALENDAR (1862), 72/6, cf. COSTINESCU. A amăgi, a dejuca vigilenţa acestui Argus fiscal s-ar părea absurd. CARAGIALE, O. II, 421. Vigilenţa acestor poliţişti secreţi era foarte mare, mai ales pe la începutul anului 1859. SBIERA, F. s. 122, cf. ALEXI, W., CADE. Ordinea nu depinde de mulţimea paznicilor, ci de vigilenţa lor. REBREANU, R. II, 21. Am păstrat prietenia mea faţă de ei cu o vigilenţă adevărat sacerdotală. GALACTION, O.
 18. Am lăsat să trecă puţin timp, pentru ca să mai slăbească vigilenţa supraveghetorilor. BRĂESCU, A. 180. Se recomandă vigilenţa extrem de activă a organelor de supraveghere. ARGHEZI, S. X, 262. Cu greu... putea lungi absenţa lui Pomponescu, din cauza vigilenţei lui Petrişor. CĂLINESCU,
 B.  I. 410, cf. 54. Prefăcuta bunăvoinţă... poate surprinde vigilenţele încrederii în sine şi poate adormi tensiunile susţinătoare. VIANU, L. R. 439. Materialul trebuie să plece mîine la tipografie. Să lăsăm exagerările şi excesele de vigilenţă. V. ROM. iunie 1954, 126. Conducea micul bal cvasi-seral cu vigilenţa unui căpitan de vas în furtună. VINEA, L. I, 223, cf. DL. Cred că doctoriţa T. n-a dat dovadă de vigilenţă ascultînd cîntecül de sirenă al domnişoarei şefă de lucrări. PREDA, R. 58, cf. DM. In acelaşi timp, îşi fixa ca ţel exclusiv literatura, nu „părăsind politica”, aşa cum formula Kogălniceanu ca să înşele vigilenţa cenzurii, ci înlăturînd informaţia politică şi cronica de actualitate. IST. LIT. ROM. II, 415. Alegerea anodinului orăşel de pe apa Meurthe... ţintea la liniştirea vigilenţelor consulare, ib. 424. Va face din... supunere armă de slăbire, dacă nu chiar de anulare, a vigilenţei inchizitoriale, τ ianuarie 1969, 101, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G.
     2.     (Latinism învechit, rar) Veghe (II 1), priveghere (2). Cf. prot. - POP., N. D.
     -  Pl.: vigilenţe. - Şi: (învechit) vigilânţă s. f.
     -  Din (1) fr. vigilance, lat. vigilantia, (2) lat. vigilantia.
2975
VIGILIE
-526-
VIGOARE
     VIGILIE s. f. 1. (învechit; astăzi livresc) Veghe (II 1). Cf. GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, SCL 1969, 385. 0 F i g. Micul viezure al gîndului - straja ciudată pe care nu
 o vezi, nu o prinzi, dar în care ai căpătat credinţa că stă de vigilă. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 98.
     2.     (învechit; astăzi livresc; concretizat; mai ales la pl.) Gardă; strajă; santinelă (1). Se dispuseră vigilii pe la toate uşile şi ferestrile. BARIŢIU, P. A. I, 308. Au pus înadins vighilă spre a-l păzi de aproape. GM (1854), 22/53. Trecînd prin această poartă, te aflai într-un loc gol... unde erau vigiliile de toate zilele. F (1876), 198, cf. GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. 0 F i g. Vigilie a limbii, sentinelă a versului românesc, aceasta ar putea să fie o determinare a poziţiei poetului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 8, 1/2.
     3.     (La romani) Fiecare din cele patru diviziuni egale în care era împărţită noaptea (în funcţie de schimbarea străjilor); interval de timp cît facea de gardă o strajă; (învechit) viglă1 (3). Se duc cu soarele la culcuş şi la a patra vighilie iarăşi cheamă la griji şi la muncă. MARIAN, o. II, 239. La romani, ca să faciliteze paza de noapte, pe care trebuia să o facă ostaşii, noaptea era împărţită în 4 vigilii. Tot 3 ore jaceau o vigilie. ENC. ROM., cf. MINERVA.
     4.     (învechit, rar) Priveghere (3). Cf. stamati, v. 7172/47, gheţie, r. m., alexi, w.
     -  Pl.: vigilii. - Şi: (învechit, rar) vigilă, vighilă, vighilie
 s.f.
     -  Din lat. vigilia, germ. Vigilie, fr. vigile.
     VIGILITÄTE s. f. Stare psihofiziologică caracterizată prin tonusul ridicat al activităţii sistemului nervos central.Cf. DER, DN3, M. D. ENC2, DSR.
     -  Vigil + suf. -itate.
     VIGLÂR s. m. (învechit; de obicei la pl.) Persoană care însoţea călare o caretă domnească, pentru a asigura securitatea călătorilor. Foiţ[â] de vezeteii domneşt\î\ şi de viglari i dărvari, carele li să dă abale de Paşte (a. 1695). IORGA, s. D. v, 361, cf. 367.
     -  Pl.: viglari.
     -  Viglă1 + suf. -ar.
     VIGLĂ1 s. f. (învechit) 1. (Precedat de prep. „în” şi în construcţie cu verbul „a sta”) Veghe (11). Chiar ca tînăr pui de vultur,... Stînd în viglă, este-ostaşul celor răi înfrînător. ASACHI, O. I, 27.
     2.     (Concretizat; mai ales la pl.) Gardă; strajă; santinelă (1). Meros, congiuratul giune,... Surprins fără de preget viglele l-a ferecat Şi la rege domnitorul l-a condus. ASACHI, O. I, 209. Viglele, ce dupre datina timpului de atunce sta la pîndă pe vîrful unui munte, dădură semnalul fatal de apropierea unei cete de tatari. id. ib. II, 39. Ferindu-să înţelepţeşte de viglă..., depărtat spre dreapta ca de 200 paşi, au mers cătră un turnişor. AR (1841), 355 754. în cursul nopţei, viglele (privighetori) petrecea prin straiele politiilor spre a aminti celor ce dormeau durerile şi pătimirile ce le uitară. CALENDAR (1854), 48/24.
     3.     Vigilie (3). Timpul nopţei se-nsemnează... prin amurgul, întîia viglă, miezul nopţei, cîntătorii şi zorile. SĂULESCU, HR. i, x/13, cf. H VIII2 248.
     -  Pl.: vigle.
     -  Din ngr. βίγλα.
     VIGLĂ2 s. f. (Prin sud-estul Mold. şi nord-estul Munt.) Pîine lungă. V. j i m b 1 ă. Cf. SCRIBAN, D.
     -  Pl.: vigle.
     -  Cf. săs. b i e g e 1, rom. v e c 1 ă.
     VIGNEÂ s. f. v. jignea.
      VIGNÉTA s. f. v. vinietă.
     VIGOÂRE s. f. 1. Stare de sănătate deplină (fizică şi psihică), de integritate a funcţiilor vitale; capacitate de a acţiona, de a se manifesta cu fermitate şi eficienţă.
 V. energie, putere (II), robusteţe, vitalitate, v 1 a g ă. Ea puse în lumina zilei, cu o lună naintea terminului ordiner, roada unirei a căriia vigoarea şi tărimea credinţa sa... niciodată nu au suspicat. CALENDARI (1794), 31/25. Această a inimii vigoare şi vîrtute, cu ajutoriul pocăinţii agonisită, se cade să se înmulţască în toate zilele cu fapte bune. MAIOR, P. 87/10. Connal nu mai aşteaptă Şi lancea-i sîngerîndă împujnnă cu vigoare. HELIADE, O. I, 339. Nu-i displăcuse a junelui figură. In forma lui virilă, în nobila-i statură Era plin de vigoare şi plin de maiestate, id. ib. 371. In acest mod, în un mit vechi, un luptători intrepid afla vigoarea sa, de cîte ori atingea pămîntul. LAURI AN, F. 140/23, cf. NEGULICI. Goliciunea verginelor n-aveau nimic de indecent...; contracta la ele o datină simplă şi emulaţie... de vigoare... şi forţă. ARISTIA, PLUT. 121/26. Adunase consiliul şi delibera ca să ia o hotărîre. Unii era dispuşi a capitula, alţii ca să atace pînă ce mai avea oarecare vigoare. TEULESCU, C. 191/26. începea... a-nfrîna cu mai multă vigoare mulţimea, id. ib. 347/23. Cine a susţinut cu vigoare o luptă...cu prejudecăţile populare, care strigau că aceasta este o tiranie? BARASCH, 1. 181/24. Găsirăm pe abatele Lhommé, deşi octogenar, încă în plină vigoare. KOGĂLNICEANU, O. II, 605. Guvernul amărît îşi pierde cumpătul şi...ia măsuri aspre, loveşte şi cade printr-un esces de vigoare sau prin descurajare şi dezgust. GHICA, S. 199. Sărmanul june, văzîndu-se strîns cu vigoare de un braţ puternic,... cercă să se libereze. FILIMON, O. I, 138, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Copilul se mişcă fără astîmpăr din instinctiva pornire de a-şi întări născînda vigoare prin gimnastică. HASDEU, I. C. I, vil. Vigoarea fizică şi psihică este simptomul cel mai cert al răpedii înmulţiri a unei naţionalităţi, id. ib. 61, cf. BARONZI, I. C. II, 245/7. Era ca un bătrîn ce şi-a păstrat toată vigoarea bărbăţiei şi privea cu dispreţ pe rivalul său. CONV. LIT. III, 66, cf. COSTINESCU, LM. Aceste certuri... dau vigoare şi energie cugetărilor şi acţiunilor. BOLINTINEANU, O. 421. De altminteri, şi în vremea în care spiritul lui era în vigoare, felul traiului său făcuse pe amici să se teamă de rezutatul final. MAIORESCU, CR. III, 300; cf. 295. O parte din batalionul de Mehedinţi..., care se apropiase ca de 1400 metri de fortul cel mic, iese din ascunzătoarea sa, trece prin viile ce o despart de acel fort şi încearcă cu vigoare a-l ataca. ODOBESCU, S. III, 585, cf. 75. Toată mîndria noastră de rasă, tot sîngele strămoşilor, toată vigoarea şi înţelepciunea lor, naivă şi tînără, buna lor credinţă... protestează în contra pîngăririi istoriei noastre naţionale de cătră un asemenea venetic. EMINESCU, O. XIII, 339. Cercetări filologice şi istorice, experienţe şi comunicări spiritiste, religiune, filozofie, arte frumoase... - toate cu o egală vigoare îmbrăţişate. CARAGIALE, o. III, 245. Primiţi, d-le Bariţiu, urările noastre pentru vigoarea corporală şi spirituală, ca să poteţi lupta cu succes pentru triumful cauzei române (a. 1882). ARH. OLT. XIX, 288. Există încă multe şi mari goluri pe care trebuie să le împlem spre a putea păşi înainte cu toată vigoarea şi certitudinea pe dificilele şi exigentele căi ale studiilor ştiinţifice. ARHIVA, 1,
 3. Forţa sa de creaţiune slăbise şi toate facultăţile lui intelectuale, zdruncinate şi dezechilibrate, - şi perduse puterea lor de viaţă şi vigoarea lor de mai nainte. REV. CRIT.
 I, 327, cf. DDRF. Voinţa se manifestă... în toată vigoarea ei în limba scrisă. PHILIPPIDE, P. 237, cf. BARCIANU. M-am folosit de această doctrină cu avîntul unui tînăr plin de vigoare şi de idealism. SBIERA, F. S. 113. S-a smuncit din mîna lui cu toată vigoarea şi iuţeala unei căprioare speriate.
2983
VIGOARE
-527-
VIGOARE
 SANDU-ALDEA, D. P. 132, cf. ALEXI, W. A uitat că şi bărbaţii au nevoie de o altă zestre decît a inteligenţei şi a talentului şi, neavînd..., pe lîngă dînsa, vigoare şi frumuseţe, a vorbit limpede ca un om sigur. IORGA, P. A. II, 143. Natura... Dă sufletului aripi şi trupului vigoare, Femeii frumuseţe, iar geniului scîntei. CERNA, P. 59. Fără mîncare, nespălat şi murdar, aşa trăia sărmanul. Vigoarea ce era... în el rezista cu o uimitoare putere. ANGHEL, PR. 63. In acest articol... îşi dezvoltă teoria sa... cu o deosebită vigoare. PETICĂ, O. 424. Peste tot se constată faţă de trecut un regres foarte remarcabil în ce priveşte vigoarea şi integritatea trupească a locuitorilor. PĂCALĂ, M. R. 354. Se miră de reînvierea vigoarei celor douăzeci de ani din tinereţe. ATILA, P. 25. Un fel de milă... te cuprinde 'fără voie, cînd vezi atîta tinereţe, atîta vigoare şi atîta frumuseţe chiar, înmormîntate sub mohorîta îmbrăcăminte sacramentală. HOGAŞ, DR. I, 14. Vederea unei sticle de vin spumos îl făcu să-şi capete toată vigoarea, al. philippide, s. ii, 77, cf. resmeriţă, d. Istoricii germani... au apucat calea stabilirii originalităţii germanice care, împreună cu vigoarea fizică şi morală a poporului neatins de moliciunea unei culturi prea rafinate, ar fi impus pecetea evului mediu. CC ii-πι, 567, cf. ŞĂINEANU, D.U., CADE. în zadar am căta printre dînşii armonia şi seninătatea personalităţii lui Maiorescu sau vigoarea intelectuală a lui P. P. Carp. LOVINESCU, S. I, 252. Ţărănimea olteană se menţine binişor, ca vigoare fizică. ARH. OLT. XII, 419. Chemaţi poporul ca să zdrobească pe inamicii comuni dinăuntru, copleşiţi prin vigoarea şi impetuozitatea caracterului vostru, camil PETRESCU, T. II, 518. Radu Comşa călca în gerul aspru al iernei, fară nici o vigoare.
 C. PETRESCU, î. II, 151. Comandantul începe deodată şă-şi desfăşoare cu vigoare observările lui din repedea expediţie pe care o împlinisem, sadoveanu, o. XXI, 21, cf. SCRIBAN,
 D. [î]/wz strunii cu vigoare şi cu sănătoasă voluptate gîndul la procesul cel mare, răsunător, pe care aveam să-l deschid. MIHĂESCU, D. A. 66. Iată o pînză de Ferdinand Hodler înfăţişînd doi copii puberi, o fată ale cărei forme gracile se ghicesc sub vestmîntul sumar şi un băiat al cărui nud vesteşte vigoarea viitoare. VIANU, E. 110. La 60 de ani, în plină vigoare, el e admirat din toate părţile, îi vin elevi de pretutindeni. OPRESCU, I. A. IV, 236. Veta, dezamăgită în căsnicia ei prozaică,... se consolează mai practic, cu vigoarea şi tinereţea lui Chiriac. CONSTANTINESCU, S. II, 25. Omul ăsta e şi la trup, ca şi la moral, lipsit de vigoare. CĂLINESCU, B. I. 156. Ioanide se simţi invadat de o vigoare sufletească nouă. id. ib. 198. Puterea, ce pulsează în opera lor, nu seamănă cu vigoarea omului sănătos, ci cu forţa nebunului delirant. BLAGA, Z. 15. Sentimentul, acţiunea, visul, romantismul, vigoarea fizică s-au atrofiat. Epoca luminilor a încurajat numai mintea. RALEA, s. T. I, 87. Robusteţea şi vigoarea sufletească: acest unic scop l-a preocupat mereu. id. ib. III, 176. Rîvnise să fie socotit om în vigoare. STANCU, R. A. IV, 245. Pe trei voci, cu o vigoare răguşită, se intona un „ Gaudeamus ”. VINEA, L. I, 32, cf. DL. Şoferul întinse mîna şi închise el însuşi uşa, pe care femeia n-o trîntise cu vigoarea necesară. PREDA, R. 69, cf. DM. Hegel dezvăluie lacunele logicii formale cu o vigoare care îl face să nimerească dincolo de ţintă. JOJA, S. L. 39. Vigoarea aspră a urii reclamă directitatea declamaţiei. IST. LIT. ROM.
 I, 211. Heliade are o vigoare temperamentală şi o vervă care îl fac să se simtă cel mai în largul lui în pamflet şi în caricatură, ib. II, 323. Aceste rezultate... dovedesc că populaţia autohtonă este prezentă şi se afirmă cu vigoare, prin urme tot mai numeroase şi mai variate, în mediul rural al provinciei. IST. ROM. I, 395, cf. SFC III, 176. în ciuda vîrstei, şi-a păstrat vigoarea, umorul - ceea ce la urma urmei înseamnă tot tinereţe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 107, 2/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN 3, DSR. 0 (Prin extensiune) Acest arbore încă în plină vigoare se găseşte ...
 în grădina d-lui Const. Poenaru. ARH. OLT. V, 183. Aici, sus, se concentrează întreaga ingeniozitate a naturii, în ce privesc florile. Totul în ele transpiră: frumuseţă şi vigoare. SIMIONESCU, FL. 102. Vigoarea vegetaţiei, seninătatea cerului îl duceau cu gîndul în altă parte. CĂLINESCU, E. O. II, 62. 0 (Prin lărgirea sensului) De cîte ori Francia s-a văzut întrecută în cariera civilizaţiunii a reluat o vigoare nouă, s-a avîntat şi s-a reaflat... într-o nivelă cu toţi sau înaintea lor. BARONZI, I. C. I, 11/13. în Italia,... cu toate că civilizaţiunea romană a încercat de mai multe ori a se redica, abia mai tîrziu, către finele secuiului al V-lea, a reluat... oarecare vigoare, id. ib. 113/26. Aceste duoă modeluri, caracterizate unul prin graţia corectă şi prin vigoarea juvenilă a Antichităţii, cellalt prin eleganţa mai răsfăţată şi mai sumptuoasă a Renaşterei. ODOBESCU, S. III,
 58. Adoptarea creştinismului în Dacia nord-dunăreană trebuie socotită ca urmare a întăririi şi vigoarei creştinismului latin sud-dunărean, din veacurile IV—VI PANAITESCU, C. R. 100. 0 F i g. Greco-romanii fură instructorii franco-germanilôr, şi aceştia, stirpe mai nouă din vigoarea pămîntului, ajunseră cu maturitatea la cunoştinţa adevărului şi mai departe. HELIADE, O. II, 71. Vigoarea nesecată a pămîntului pe care lucra de douăzeci şi cinci de ani parcă îi dăruise ceva din viaţa lui. ANGHEL, PR.
 56. ♦ însuşire, proprietate de a exprima pregnant idei, sentimente etc. îndată ce naţia devine tributară unei alte gin te..., limba începe a pierde din vigoarea sa, din frumuseţile sale. HELIADE, O. II, 381. Niciodată viaţa barbară n-a fost penelată cu mai multă vigoare, mai cu mult adevăr poetic. BARONZI, I. C. III, 274/18. Cu asemenea terminaţiuni linse şi corupte are să se producă energia, intensitatea, vigoarea impresiunii poetice? MAIORESCU, CR.
 I,  87. Altă limbă, altă viaţă, cuvintele lui au suflet... Ce vigoare extraordinară şi ce frumuseţi ritmice neaşteptate, neatinse încă pînă la el! VLAHUŢĂ, s. A. II, 367. Prin concizia abruptă a stilului, prin adîncimea gîndirii şi prin vigoarea şi originalitatea expresiei, Tacit a fost privit întotdeauna ca unul din cei mai obscuri scriitori ai antichitătii romane. LOVINESCU, C. VIII, 161. Pictura aceasta surprinde prin nota de vigoare şi eliminarea hotărîtă a or cărui element de feminitate. ARH. OLT. XII, 259. Opera lui O’Neill, altfel nu lipsită de o vigoare specios naturalistă, este o forţă. CAMIL PETRESCU, T. III, 504. Sensul propriu-zis al formulelor sintactice respective cîştigă în vigoare. IORDAN, STIL. 98. Ce se putea imputa lucrărilor sale de debut era o oarecare lipsă de vigoare, de accent personal chiar. OPRESCU, S. 38. în poezia de iubire, deşi zugrăveşte un idealism înşelat, lasă o impresie de amărăciune robustă, susţinută şi prin vigoarea expresiei CONSTANTINESCU, s. I,
 57. începu să cînte „Rapsodia ungară” de Liszt, indicînd cu multă vigoare părţile grave. CĂLINESCU, O. iii, 35. Lirica lui Mihai Eminescu a epuizat pentru multă vreme şi pe mare întindere vigoarea poeziei româneşti PERPESSICIUS, M. III,
 98. Vigoarea veseliei lui Rabelais, idealismul moral al lui Cervantes sînt trăsături care ne vorbesc adînc şi ne subjugă. VIANU, L. U. 68. Naturalismul, ca stil al sănătăţii, afirma cu vigoare „ existenţa ”, şi anume existenţa omului în mijlocul lucrurilor de toate zilele. BLAGA, Z. 132. Acest scenariu e o lucrare merituoasă... prin vigoarea multora din episoadele pe care le conţine. V. ROM. martie 1954, 274. Asemenea vigoare expresivă se reazimă pe o limbă literară bogată şi suculentă, ib. noiembrie 1954, 148. Plenitudinea verbului şi vigoarea descriptivă se-ntîlnesc într-o fericită fuziune, id. ib.
 II, 409. Propoziţiunile simple, juxtapuse, mijloace de expresie elementare, dau o mare vigoare imaginii. IST. LIT. ROM. I, Al .Romancierul suprapune unei false intrigi poliţiste, cu o tentă melodramatică, vigoarea unui studiu psihologic, românia LITERARĂ, 1973, nr. 1, 10/5. Ideea de latinitate, ca şi cea de germanism şi calvinism, a căpătat
2983
VIGOARE
-528-
VIGONIE
 vigoare în epoca romantică. IVĂNESCU, I. L. R. 24. 0 (Prin lărgirea sensului) Toată vigoarea lui Matei se-nverşunează în a da relief figurilor în declin. CONSTANTINESCU, S. II, 180. Macedonski este un romantic de o vigoare înrudită cu a lui Eminescu. PERPESSICIUS, M. II, 13.
    2.      (învechit) Valabilitate, putere de aplicare a unei legi, a unei dispoziţii etc. Legea veche a Moldovei... are vigoare pentru toţi funcţionarii cari au servit înainte de Unire. KOGĂLNICEANU, O. IV2, 382, cf. BARCIANU. 0 L o c.' a d j. (Curent) în vigoare = (mai ales în legătură cu verbele „a fi”, „a rămîne”) a) (despre legi, dispoziţii etc.) valabil într-un anumit timp; în curs de aplicare. Legea esistă, însă cînd e vorba de a face astăzi legi nouă să nu luăm spre revizuire „Regulamentul”, care s-a modificat mai tot, dar legile care au modificat „Regulamentul” şi care sînt în vigoare. KOGĂLNICEANU, O. III], 128. Guvernul are legile în vigoare -aplice-le. Sau, dacă le crede că nu-i sînt de ajuns acestea, înfaţişeze-ne un proiect de lege şi... să fie sigur că i-l vom vota. id. ib. III2, 244. Nu se poate primi să concureze la licitaţie nimeni din cei cari nu însuşesc condiţiunile cerute de legile în vigoare. C. A. ROSETTI, în EMINESCU, o. XII, 400. Legea salică fu invocată a depărta sucesiunea femeilor şi... a fost serbată încă de atunci de o mulţime de scriitori, ca cea dintîi sorginte a dreptului nostru public, o lege totdauna în vigoare. BARONZI, I. C. IV, 39/11. O mulţime de persoane s-au îndoit daca sistema conjuratorilor era în vigoare la francii saliani. id. ib. 84/27. După legea m^r[ucţiunii] publice în vigoare, aceste catedre se ocupau aşa. CONV. LIT. IV, 34, cf. COSTINESCU. Pînă cînd este însă legea actuală în vigoare, să-mi permită onor. d. Kogălniceanu să-i spun că eu nu pot admite o călcare a unei legi în vigoare. MAIORESCU, D. IV, 140. Urmează... ca tot episcopii să se ocupe mai întîi şi de gradele inferioare ale preoţilor de mir, în a căror numire şi schimbare ministerul asemenea nu se poate amesteca după legea astăzi în vigoare, id. ib. 141. Convenţia încheiată cu Austro-Ungaria va fi în vigoare zece ani, imobilul se cumpără însă de veci. EMINESCU, o. IX, 212. Tratatele se menţin în vigoare prin echilibrul real al puterilor europene, prin raporturi... de greutate şi de forţă. id. ib. XIII, 262. Mă opresc la „Autorii vechi şi noi”, curs indispensabil, pe care programa în vigoare-l statorniceşte... în toate clasele liceului, vlahuţă, s. A. II, 545. Simpla traducere a legilor în vigoare în vremea cînd limba latină era definitiv formată cere deja o mare încordare a spiritului şi o cunoştinţă adîncă a ştiinţei dreptului. CONV. LIT. XXII, 73. Nădăjduim că vreunul din tinerii noştri jurişti ni va da un studiu asupra justiţiei noastre în veacul al XVIII-lea, comparînd „ Condica lui Ipsilante ” cu documentul nostru şi cu legile ce erau în vigoare. RĂŞCANU, L. XCIX. Este... în principiu neadmisibil ca să se aplice la neologisme alte legi fonetice decît acele care să află încă în vigoare. ARHIVA, I,
 30. Se înţelege că exerciţiul religionar nu poate fi în contrazicere cu principiile morale existente ori cu legile în vigoare. ENC. ROM. II, 803, cf. BARCIANU. Comitetul parohial luă din mîna organelor politice conducerea şi administrarea şcoalei, rămînînd... în vigoare obligămîntul comunei politice în ceea ce priveşte întreţinerea şcoalei din mijloacele proprii. PĂCALĂ, M. R. 378. Camera să stăruie înainte de toate asupra necesităţii unificării legilor aflătoare în vigoare. GOLOGAN, C. R. 135, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu există tratat în vigoare la care, conform celor stabilite la Paris, România să fie invitată a adera. TITULESCU, D. 262. Acţiunea nu avu... nici o urmare din cauza intervenţiei scrise a austriecilor necredincioşi şi a hotărîrei de-a nu se atinge de tratatele în vigoare. ARH. OLT. XII, 271, cf. SCRIBAN, D. Nu era în uzul şcolii o astfel de procedare, autorităţile începuse însă de mult a neglija regulamentele în vigoare. CĂLINESCU, B. I. 496. Cazurile litigioase... se vor soluţiona conform prevederilor în vigoare. BO (1954), 666,
 cf. DL, DM. Decretul a rămas în vigoare. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 50, cf. M. D. ENC., DEX, DN 3. Noţiunile de sufix şi de prefix se dau abia în clasa a VH-a, conform programei şcolare în vigoare. L. ROM. 1980, 610. Această măsură va rămîne în vigoare pînă la semnarea unui acord. RL 1982, nr. 11565, 6/3. Acesta, conform legilor în vigoare, este pasibil chiar şi de închisoare, ib. 1997, nr. 2187, 20/5; b) existent, în fiinţă. Spre mijlocul secolului al XIII-lea românii aveau mai mulţi episcopi, care după obiceiul pînă azi în vigoare la greci îşi aveau reşedinţa în mănăstiri. MAIOR, în MS. XIX, nr. 3, 21. în toate părţile pe unde umbla lua note, asculta plîngeri şi însemna cu de-a măruntul neajunsurile, lipsurile, defectuozităţile instituţiunilor ce erau în vigoare. SION, P.
 159.   Binevoind prea fericirea voastră a arunca o ochire asupra instituţiunilor eclesiastice în vigoare la vecinii noştri români ortodocşi, ca şi noi, din imperiul Austriei, veţi vedea şi vă veţi convinge că sinodul bisericei metropolitane din Transilvania se compune de 24 membri clerici şi de 20 laici (a. 1865). URICARIUL, X, 380. Orice încercare de a introduce în scrierea română alte obiceiuri grafice decît acele în vigoare astăzi la naţiunile care să servesc de alfabetul latin ne-ar depărta de la atingerea ţelului ce ne pusesem la primirea acestui alfabet. ARHIVA, I, 152. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea,... în părţile ardelene, era în vigoare datina colindatului, care ţinea, cum se pare, o săptămînă. VICIU, COL. 18. Au rămas în vigoare ceremoniile religioase din cultul soarelui obişnuite la Anul Nou. id. ib. 20, cf. şăineanu, D. u. 0 E x p r. A intra în vigoare = (despre legi, dispoziţii etc.) a deveni aplicabil. Un interesant act legal a fost aprobat de guvernul peruan... Anume, a intrat în vigoare aşa-numitul „regim juridic andin” de tratare a capitalului străin. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 2, 2/1. Înainte ca înseşi convenţiile încheiate... să fi intrat în vigoare, se şi dăduseră dispoziţii de încălcarea lor. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 52. Legea a intrat... în vigoare pe data de 4 august 1992. RL 1993, nr. 962, 3/6. A pune în vigoare = (despre legi, dispoziţii etc.) a pune în aplicare. Folosul formei silogistice s-a caracterizat cuviincios în circulariul ministerial, destinat spre a pune în vigoare programa prezinte. LAURIAN, F. 99/32. El puse... mîna pe toate speciele de asociare, pe toate mijloacele de guvernat ce le cunoscuse Imperiul şi Germania şi care zăcea dezorganizate..., spre a le pune în vigoare în folosul său. BARONZI, i. c. v, 361/8.
     -  Din fr. vigueur, lat. vigor, -oris.
     VIGOARNĂ s. f. (Regional) Numele unui instrument muzical nedefinit mai îndeaproape (Cozmeşti - Vaslui). Cf. H XVI 143.
     -  Pl.: vigoarne.
     -  Cf. f 1 i g o r n.
     VIGOLÂN, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Vioi (1) (Petrila). alr ii 3 678/833.
     -  Pl.: vigolani, -e.
     -  Etimologia necunoscută. Cf. v i g a n2.
     VIG0NĂ s. f. v. vigonie1.
     VIGONIE1 s. f. 1. Animal rumegător din genul lamei cu blana moale şi fină, de culoare galben-roşcată, care trăieşte în regiunile muntoase ale Americii de Sud; vicunia (1) (Lama vicugna). Cf. I. GOLESCU, C., SCRIBAN, D., DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. ♦ Părul1 acestui animal. Cf. DP, DN3.
     2.     Fir textil mătăsos obţinut din păr de vigonie1 (1). Cf. DL, DEX.
     3.     (Şi în sintagma fir de vigonie sau, atribuind calitatea ca un adjectiv, fir vigonie) Fibră textilă obţinută dintr-un amestec de fire scurte de bumbac şi de lînă sau din deşeuri
2987
VIGONIE2
-529-
VIGUROS
 de bumbac, lînă, celofibră etc. Firele groase vigonie se fabrică prin procedee speciale din bumbacul cel mai scurt. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 25, cf. id., FIL. 285. Ţesături din vigonie de lînă cu alte fire textile. NOM. MIN. I, 404. Firele de vigonie sunt întrebuinţate, ca fire de umplutură sau de căptuşeală, la fabricarea ţesăturilor şi a tricoturilor cari urmează să fie scămoşite. LTR. Filarea vigoniei la selfactor se face cu turaţii mai înalte la fuse, decît pentru filarea linii. LTR2. Materia primă utilizată pentru obţinerea firelor de vigonie e constituită din mai mulţi componenţi, ib., cf. DP, DL, M. D. ENC., DEX, DN3.
     -     PL: vigonii. - Şi: (învechit, rar) vigonă (pl. vigone) S. f. I. GOLESCU, C.
     -  Din fr. vigogne, it. vigogna.
     VIGÔNIE2 s. f. (Regional) Arătare, stafie, monstru (Săpata - Costeşti). udrescu, gl. 0 (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O vigonie de copil. id. ib. 0 E x p r. A băga în vigonii (pe cineva) = a speria (pe cineva); a uimi (pe cineva). Cf. id. ib. M-ai băgat în vigonii! id. ib.
     -  PL: vigonii.
     -  Cf v e d e n i e.
     VIGOR0S, -OÂSĂ adj. v. viguros.
     VIGOR0SO adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu intensitate puternică, cu forţă, cu energie. Cf. DN3.
     -  Din it. vigoroso.
     VIGOROZITÂTE s. f. v. vigurozitate.
     VIGRĂHĂITÂU s. m. v. vigrehaitău.
     VÎGRE adv. (Regional) Larg deschis (Sanislău - Cărei). LEXIC REG. 10. A lăsat uşa vigre. POP., ap. TAMÂS, ET. WB.
     -  Din magh. végre (dial, vîgre).
     VIGREHAITĂU s. m. (Transilv.) Portărel (3). Cf. TAMÂS, ET. WB., CABA, SĂL. 102, COMAN, GL., ALR SN IV h
 1 014, ALRM SN II h 821.
     -       PL: vigrehaităi. - Şi: vigrihaitău (alr sn IV h
 1 014/349; pl. vigrihaitauă, ib.), vigrăhăitău (TAMÂS, et. wb. 855), vegrehaitău (alr sn iv h 1 014/346; pl. vegrehaităi, ib.), végrâhaitàu (ib. h 1 014/272), végrihait (ib. h 1 014/53, ALRM SN II h 821/53; pl. vegrihaiţi, ALR SN IV h 1 014/53), vigrohaitău (ib. h 1 014/279), virgohaitău (ib. h 1 014/284), zigrehaitău (ib. h 1 014/316, alrm sn ii h 821/316) s. m.
     -  Din magh. végrehajtô.
     VIGRIHAITĂU s. m. v. vigrehaitău.
     VIGROHAITĂU s. m. v. vigrehaitău.
     VIGUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică ţesături) A face val1 (III 1 a) (Grădiştea - Rîmnicu Vîlcea). Cf. alrii/812.
     -  Prez. ind.: viguiesc.
     -  Vig + suf. -ui.
     VIGUROS, -OÂSĂ adj. Care are o sănătate deplină (fizică şi psihică), care este în deplinătatea funcţiilor vitale; care are capacitatea de a acţiona, de a se manifesta cu fermitate şi eficienţă, v. energic, puternic (12), robust, s o 1 i d2 (5), t a r e (A II1), v o i n i c. Ca fiii cei mai viguroşi ai omenirii ei au luat şi vor lua totdauna iniţiativa de a mîntui pe ceilalţi fraţi. HELIADE, O. II, 71, cf. 70,
 NEGULICI. Ca june vigoros... s-a înrolat în cunoscutul ordin al cavalerilor de Malta. BARIŢIU, P. A. I, 18. Astfel viguros şi neclintit el în lucrările patriei, avînd de înfruntat armele cu arme în timp de rezbel,... a primenit să cîştige şi pe Porsena, bărbat foarte de temut. ARISTIA, PLUT. 287/11. Umbletul lui [este] mai viguros (mai ţeapăn, mai bărbătesc). FIS. 74/22. Totdeodată făcu o năvălire viguroasă, ca să oprească prin luptă a stinge focul. TEULESCU, C. 211/9. El purta mîndru o fustanelă curată... şi cămaşă de borangic subţire, prin care se străvedeau două braţe viguroase, păroase şi tatuate. GHICA, S. 415, cf. 1, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 620, COSTINESCU, LM. Trecînd la literatura noastră, deşi nu ne putem aştepta încă la aceeaş fantasie viguroasă, totuşi constatăm întrebuinţarea aceluiaş mijloc de personificare. MAIORESCU, CR. I, 25. Dacă acel om schimbă regimul de mîncare sau se strămută în alt climat ceva deosebit de acela în care a stat pînă acuma, deodată se simte mai viu, mai viguros. CONTA, O. F. 217. Ca să avem o generaţiune robustă, trebuie să avem mame viguroase. CONTEMPORANUL, I, 140. Dacă-şi va reaminti maniera viguroasă şi iperbolele viteze ale d-lui Dumitru Brătianu cînd a devenit ministru prezident..., îşi va aduce aminte şi de momentul în care acele făgăduinţe au fost înfrînte. EMINESCU, O. XII, 415. Clubul din Iaşi... a fost întrebuinţat ca un mijloc viguros în alegeri, „negoţ şi industrie” au fost pretextul aparent,... influenţa electorală -scopul veritabil şi unic al activităţii Clubului, id. ib. xin, 363. Acum ţi-s uşile deschise, Ia-ţi locul, viguros popor, Ş-ascultă-ţi însetat profeţii Cu ochii duşi în viitor. VLAHUŢĂ,
 S. A. I, 127. Æ[omânii] toţi s[un]t solidari a protesta în contra împilărilor şi a continua lupta cu toată energia, proclamînd activitatea pre toate terenele, dar fireşte, activitatea cea mai viguroasă (a. 1890). BARIŢIU, C. II, 268. Este cunoscut că oriunde acest popor trainic şi viguros a întemeiat colonii,... ele s-au mănţinut pînă în zilele noastre. ARHIVA, I, 67, cf. BARCIANU. Luînd în vigoroasele şi desterele sale mîni frînele dirigenţei din diversele lor staturi naţionale, au făcut din ele puterneca şi respectata Germanie de astăzi. SBIERA, F. S. 380, cf. ALEXI, W. E aici... un muzeu, tezaur de documente privitoare la lungi secole din activitatea pe toate terenurile a unei mari, viguroase şi inteligente seminţii de oameni. IORGA, P. A. II, 189. Multele documente ce mi se aduseră să le cetesc mi se părură că constituiesc izvoare preţioase pentru aprecierea exactă a acestui ţinut, fiindcă răspîndesc multă lumină asupra trecutului cîmpulungenilor, asupra vieţii lor publice... şi asupra multor alte împrejurări din viaţa acestor viguroşi munteni. ŞTEFANELLI, D. C. III. La
 10 grade clocirea e pripită, prăsila mai puţin viguroasă. ATILA, P. 162. Braţele viguroase o apucaseră de mijloc. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 296, cf. RESMERIŢĂ, D. îşi trimeteau... vasele lor plutitoare, încărcate cu mărfuri de valoare şi marinari încercaţi şi viguroşi. N. A. BOGDAN, C. M. 5, cf. 59. Tinerii viguroşi se-ntrec în luptele corporale. SEVERIN, S. 139, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Talentul lui viguros avea să lase posterităţii sinistra icoană a nebunului încoronat. LOVINESCU, C. VII, 163. Dacă am fi avut o tradiţie viguroasă, cu siguranţă că acţiunea ideologică a „Junimii” ar fi fost mai rodnică, id. S. II, 537. Memoriile vigurosului bătrîn, a cărui tenacitate în strădanie şi credinţă nestrămutată în victorie a salvat Franţa, se citesc cu un interes pe care îl dă pasiunea ce pătrunde aceste povestiri. ARH. OLT. XII, 151. Pe stradă răsunau viguroase glasurile vînzătorilor ambulanţi. TEODOREANU, M. II, 127, cf. SCRIBAN, D. Cutreierînd unghiurile patriei, au cules de pe altarele trecutului roadele sufletelor frămîntate,... pline de focul virilităţii unui popor viguros, mereu în plină şi veşnică tendinţă de ascensiune. IZV. XVIII, 258. Singurul poem al d-lui Ciurezu... evocă viaţa campestră a ciobanului Oancă şi a ciobăniţei Măria, două viguroase vlăstare olteneşti. CONSTANTINESCU, s. II, 293.
2998
VIGUROS
-530-
VIHORA
 Nici nu l-ai văzut, şi subiectul a şovăit cu toată masa viguroasei lui corpolente. ARGHEZI, S. XIV, 151. încă sănătos şi viguros trupeşte, în ciuda unei slăbiciuni superficiale, nu putea intui trecerea de la o stare la alta. CĂLINESCU, B. I. 527. începem cu Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate complexă şi viguroasă, săgetată de mari avînturi şi prăbuşiri. VIANU, L. R. 128. Poet liric, în primul rînd, Arghezi a rămas tot timpul în contact cu epoca, însoţind-o cu reacţia sa viguroasă, id. ib. 522. Nu se poate interzice viaţa într-un organism viguros, fară ca ea să ţîşnească plină de indignare. RALEA, S. T. I, 22. Ofensivele sale au fost viguroase, violente şi pline de tenacitate, id. ib. 37, cf. DL. Nutrea... o admiraţie constantă faţă de talentele viguroase. PREDA, M. s. 31, cf. DM. In urma unor atacuri concentrice şi viguroase asupra capitalei, Decebal se văzu constrîns să părăsească cetatea pe cale de a fi cucerită şi să caute scăpare prin fugă. IST. ROM. I, 311. Poate că rolul este nepotrivit cu sensibilitatea viguroasă a interpretei. T mai 1964, 98. întoarse braţele,... deosebit de mari şi viguroase, şi rîse cu putere, v. ROM. ianuarie 1965, 69. D. Brătianu... obţine... sprijinul viguros al lui Gladstone care, la 4 mai 1858, propune Camerei Comunelor o moţiune în favoarea unirii Principatelor. MAGAZIN IST. 1974, nr. 4, 31, cf. M. D. ENC. Unde nu sînt multe dădace, pruncul e viguros şi ţipă în mod natural. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 2, 7/4, cf. DEX, DN3, DSR. Ideea „ Unirii fraţilor ” — cum avea s-o definească poetul Nichita Stănescu - nu se datora doar unui entuziasm de moment,... unui grup de „agitatori” politici -fie ei chiar minţi dintre cele mai luminate, talente dintre cele mai viguroase. MS. XIX, nr. 3, 7. 0 (Prin extensiune; despre plante, despre părţi ale acestora etc.) în care perioadă* a vieţii arborilor... să urmează creşterea lor viguroasă? BARASCH, B. 52. Deprinsă.... a mă rezema de tine ca iedera ceaplăpîndă de arborele viguros..., pe dată ce m-aipărăsit, am pierdut toată fericirea. FILIMON, o. I, 362. Deosebit de spinii infraxilari tripartiţi şi viguroşi,... ramurile sale sînt îmbrăcate şi cu spinişori subţiri. GRECESCU, FL. 229. Pre tinerii universitari... îi mai priveam ca pre nişte arbori viguroşi, dar încă mici şi fragezi, cărora li se trebuieşte scutul arborilor mai bătrîni din jurul lor. SBIERA, F. s. 380. Rădăcina-i viguroasă arată truda ce o pune ca să nu-i lipsească hrana trebuitoare, să învingă pieirea. SIMIONESCU, FL. 170. Iarba creştea viguroasă şi deasă. C. PETRESCU, C. V. 300. Ramificaţiile se vor tăia lung, cînd sînt viguroase. ENC. AGR. I, 99. Sînt excelente soluri forestiere, capabile de a întreţine vegetaţia viguroasă a unui mare număr de specii. CHIRIŢĂ, P. 468. Seminţele cu energie germinativă mare sînt sănătoase şi vor da plante viguroase. AGROTEHNICA, II, 19. Din seminţe... au ieşit plante viguroase, cu fructificaţie abundentă. FLORA R. P. R. V, 21. Rădăcină lungă, viguroasă. Rizom lemnos, ib. 270. 0 (Adverbial) Terorismul se organiza din ce în ce mai viguros. SION, P. 241. Strînse viguros mîna. Vioricăi..., mormăind ceva neînţeles cu multă amabilitate. AL. PHILIPPIDE, s. II, 43. Observă, tuşind viguros, că, după părerea lui, trebuie procedat cu ultima energie. REBREANU, R. II, 227. O luase viguros de umeri. TEODOREANU, R. II, 102. Dezvoltarea... industriei de mătase artificială... s-a produs mai viguros în Japonia. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 20. Acum puteam lucra viguros şi liniştit. ARGHEZI, s. XVI, 61. Gulimănescu interpretă altfel întrebarea şi interveni viguros. CĂLINESCU, B. I. 201. Există... condiţii de îmbogăţire a consonantismului şi ele se afirmă viguros, cînd vocalismul sărăceşte. IST. L. ROM. I, 27. ♦ Care are proprietatea de a exprima pregnant idei, sentimente etc. Mai tîrziu s-a făcut modificarea lor după observaţiile şi cererea cîtorva persoane..., a căror sensibilitate extremă se simţea jignită de expresiile prea viguroase, prea crude ale poetului. caragiale, o. III, 12. în locul poeziei viguroase şi zguduitoare... produce şi admiră o poezie care se teme de
 sentimente înălţătoare. IONESCU-RION, S. 264. După scurtele accente cînd doioase, cînd viguroase ale tînărului Cîrlova, intrară mai deodată în arenă...: Mureşianu, Bolintineanu şi Alecsandri. REV. CRIT. II, 389. Nu voi zice că toate repetiţirile acestea sînt bune, dar incontestabil că unele dintr-însele dau energie frazei şi fac un stil vigoros, care rar se găseşte în vechile scrieri româneşti. ARHIVA, I, 62. Această carte viguroasă şi virginală îi atrase publicul. SĂM. VIII, 45. Elipsa face ca vorbirea noastră să fie... mai viguroasă, mai expresivă. IORDAN, G. 241. Cunoştea bine limba românească şi, în româneşte, stilul său e viguros, cîteodată vehement şi, cînd descrie nenorociri, plin de patetic. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 19. Realismul satiric şi viguros, inconformismul teoretic, incizivitatea de expresie a tatălui s-au rezolvat, astfel, în lirismul difuz şi gongoric al tînărului Luca, mort înainte de a-şi fi conturat personalitatea. LOVINESCU, S. II, 397. In cursul povestirii, scene mari, epice, se împletesc cu tablouri de un realism viguros. TOPÎRCEANU, O. A. II, 333. Drumul i s-a deschis, curînd, spre „Năzuinţa”..., unde a publicat tot o nuvelă mai viguroasă în linii şi mai dinamică în conţinut. ARH. OLT. xin, 438. Ideile pe care le propaga el le cunoaştem azi exprimate într-o limbă mult mai viguroasă şi mai clară. OPRESCU, I. A.
IV, 11. Intr-un univers poetic alcătuit din durităţi granitice, din nelinişti şi dramatism viguros, se strecurau şi cîteva suavităţi surprinzătoare. CONSTANTINESCU, S. I, 95. Cităm o singură pildă de viguros lirism bucolic, ca să ne dăm seama de cîtă forţă poetică e apt naturalismul d-lui Ciurezu. id. ib. îl, 296. Această metodă de creaţie n-a aşteptat, pentru a se afirma, secolul al XIX-lea, cînd a dobîndit o nouă conştiinţă, s-a descris pe sine şi a produs o serie de opere viguroase şi adînci. VIANU, L. U. 49. In pictură şi sculptură linia... creează în simplificări viguroase şi monumentale o viaţă substanţială pe un plan ireal. BLAGA, Z. 76. De sub arcuş, melodia izbucni viguroasă, puternică şi plină. V. ROM. iulie 1954, 57. Profilul poetului este conturat în linii viguroase. T iulie 1964, 73. 0 (Adverbial) Frigul şi lipsa de lemne, ambele... viguros schiţate la tot pasul de muza lui Ovidiu. HASDEU, I. C. I, 236. Aspectul suburbanelor bucureştene e atît de viguros şi atît de pitoresc înfăţişat, că merită să extragem acest pasagiu. CONSTANTINESCU, S. II, 74.
    -      PL: viguroşi, -oase. - Şi: (învechit) vigoros, -oâsă adj.
    -  Din fr. vigoureux. - Vigoros < it. vigoroso.
    VIGUROZITÂTE s. f. (Rar) Însuşirea de a fi viguros.
V.  v i g o a r e. Cf. prot- pop., n. d., frollo, v. 620, simionescu, fl. 212, l. rom. 1961, 535, 536, dn3, dex2.
    -  Şi: (învechit, rar) vigorozitâte s. f. frollo, v. 620.
    -  Viguros + suf. -itate. - Vigorozitâte < it. vigorositâ.
    VIGIJŢ s. n. (Regional) Diminutiv al lui v i g (1) (Gurasada - Deva). N-am viguţ vînzători, Nici să-l vînd, Şi nici să-l schimb, Nici să-l dau de daruri mari, Nici să mi-l cumperi în bani. IZV. XVII, 391.
    -  Pl.:?
    -  V i g + £uf. -uţ.
    VÎGZIŞ subst. (Maghiarism învechit, prin Transilv.) Decizie, hotărîre a unei instanţe judecătoreşti. Cf. tamâs, et. WB.
    -  Pl.:?
    -  Din magh. végzés (dial. vigzîs).
    VIHLEÂN, -Ă adj. v. viclean.
    VIHOR s. n. v. vifor.
    VIHORÂ vb. I v. viforî.
3004
VIHORIT
 -531 -
VIITOR1
    VIHORIT, -Ă adj. v. viforît.
    VIHORÎ vb. IV v. viforî.
    VIHORÎT, -Ä adj. v. viforît.
    VIH0RNIŢĂ s. f. v. viforniţă.
    VIHOR0S, -OÂSĂ adj. v. viforos.
    VIICIÙNE s. f. (învechit) Vitalitate, vigoare, forţă de acţiune. Aceste hapuri... zădărăsc vitalitatea (vieciune) constituţiei întregi şi în particulariu a stomahului. DRĂGHICI,
D. 32/14. Tatăl meu i-a arătat Lupta în ce chip să curmă Şi cretenii cum să bat: Şi ce fel de viiciune In sfîrşit ei dobîndesc Şi cu ce repeziciune Totdauna izbutesc. PANN, E. ii, 56/5.
    -      Pronunţat: vi-i-. - Şi: (învechit, rar) vieciune (pronunţat: vi-e-) s. f.
    -  Viu, vie + suf. -iciune.
    VIÎRE s. f. v. venire.
    VIIŞOÂRĂ s. f. I. Diminutiv al lui v i ex.
    1.     (Popular) Cf. v i e1 (1). Se aşezaseră în umbra unei boite... care era acoperită de o viişoară verde îmbălsămită de profumul florilor. BARONZI, I. C. III, 140/12. Din el, frate, a ieşit Un brad verde, cătinat, Pe biserică plecat. Şi din ea o viişoară înflorită, mlădioară. ALECSANDRI, P. P. 21. Viişoara se-ntindea, Brădănelul cuprindea, Lumea toată se mira. FOLC. MOLD. II, 709.
    2.     Cf. v i e1 (2). S-au pus stîlp de piiatră... drept la groapa nebunului, în răspîntie drumului, deasupra viişoarelor (a. 1696). IORGA, S. D. XVI, 162. De la un loc cătră mănăstire este şi pămînt pe unde sînt bietele grădini şi viişoare, de la care viişoare la deal, între mijlocul munţilor, este o faţă de munte ce caută cătră răsărit (a. 1715). arhiva R. ii, 62/3, cf. c. GIURESCU, p. o. 290. Adeverez cu acest zapis... precum să fie ştiut că avînd eu o viişoară pe dealul Mîndrului la ţinutul Iaşi (a. 1811). URICARIUL, X, 119. La judecătoria politicească a Ilfovului se vînd cu mezat cele următoare: O vie din dealul Cernăteştilor...O viişoară a răposatulu Petru Canuşi pe locul Grozăveştilor. CR (1833), 2402/3. Avînd eu un cuprins pe această moşiie cumpărătoare şi de mine făcut acaretul cu doo viişoare părăsite, o viişoară cu rod şi mult prilog..., nesilit de nimenea, le-am vîndut (a. 1834). BUL. COM. IST. xn, 157, cf. POLIZU. Aveam o viişoară moştenită de la părinţi. SION, P. 55, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 313. Avui noroc că tata era om cuprins, cu popuşoi în coşare şi cu viişoară împrejurul casei. GANE, ap. CADE, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Aveam o viişoară la Rădovan. DELAVRANCEA, O. II, 332. Dacă veţi cumpăra şi o viişoară, tot bine veţi face. AGÂRBICEANU, S. 451. Dumnealui îşi ia un mic concediu şi se duce pe şoseaua Colentina, unde are un fel de viişoară. CAMIL PETRESCU, T. I, 205. Plăcîndu-i foarte vinul din viişoara Domniei sale de la Bucium,... îşi aducea în fiecare zi la curte un clondir de-o ocă. SADOVEANU, O. xvm, 401. Am băgat de seamă că vîndusem pe nimic viişoara şi casa părintească. MIHĂESCU, D. A. 18. Tu te-ai lipsit şi continui să te lipseşti de viişoara asta, care a fost a lui şi e astăzi a ta. VINEA, L. I. 96, cf. DL, DM, M. D. ENC. 993, DEX.
    II.      (Bot.) 1. (Regional) Gheaţă (Bégonia semper florens). Cf. BORZA, D. 29, 301.
    2.     (Prin Olt.) Canale (Impatiens balsamina). Cf. BORZA, D. 87,301.
    -  Pronunţat: vi-i-. — PL: viişoare.
    -  Vie1 + suf. -işoară.
     VIITOR1, -OARE adj., s. f., s. η. I. Adj. 1. (învechit) Care se deplasează apropiindu-se de cineva sau de ceva; care vine (A 11). Ieşi Isaac ca să se primble la cîmpu, mai nainte de îndeseară, şi, căutînd cu ochii lui, văzu cămile viitoare. BIBLIA (1688), 17 V58. Tătar ăi, înţelegînd de venirea nemţilor,... au trimis nainte soli la Constandin Vodă, spuindu-i că sînt viitori aicea în ţară asupra nemţilor. ANON. CANTAC., CM I, 223. După aceia şi alţi boiari au mai trimis..., făcînd ştire că şi domnul este viitor şi ca să să afle lîngă împărăţie, pînă şi domnul va sosi. R. GRECEANU, CM II, 78. In mijlocul acestor vremi, Sigismund Bathori, după atîta întîrziere, era acum viitor spre hotarele Ţărei Româneşti cu oşti grele, bălcescu, M. v. 136, cf. dl, DM. 0 (Prin lărgirea sensului) Românii, cînd au avut ştire de venitoarea întîmpinare a protivnicilor, i-au ştiut cu bărbăţie a-i învinge. MAIOR, IST. 79/30. 0 (Prin extensiune) Musă,... Vezi cum zorile... Să ivesc cu zîmbire sărină, Alungind ceaţa nopţii cernite, Cum soarelui viitoriu să închină, Cîntîndu-i deşteptata jivină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 129. 0 F i g. Bogaţilor, plîngeţi, văietîndu-vă, de scîrbele ce-s venitoare spre voi. N. TEST. (1648), 179v/2. Aşea veţ scăpa de toate ce sînt venitoare (a. 1685). GCR I, 275/29. 0 (Substantivat) Cel neînvăţat, rău şi nevrădnic sînt depărtaţi, ca prin a lor pildă să să îndrepteze cei din urmă viitori. GOLESCU, P. 347/16.
     2.     Care soseşte, ajunge undeva sau la cineva; care vine (A 13). Grăi lui: „Adevăr, Doamne, eu crez că tu eşti Hristos, fiiiul Iu Dumnezeu, şi în lume ai venit”. Şi... Mariia, soru-sa, în taină, zise: „ Invăţătoriul viitoriu iaste şi te cheamă”. CORESI, EV. 95. Vineră lăcustele pre pămîntul Eghipetului şi şedzură în toate hotarăle eghipteanilor, fară de număr, ca carile înainte de acealea vremi n-au fost, nici după acea sînt vietoare. PO 211/7. Tu eşti acela ce era venitoriu, au pre altul vom aştepta? N. TEST. (1648), 76711. Au dat călăraşii de nişte oşti căzăceşti cu tabăra legată despre Nădăbor, vinitoare într-ajutoriu leşilor. M. COSTIN,
 O.  106. Dania lui Vasile Lupu... făcută... la mănăstirea Lipovina... [este] o danie anuală de 5000 aspri şi 500pentru fraţii venitori, datată 12 August 7158 (1650). ARH. OLT. XIX, 7L
     3.     Care soseşte pentru un timp limitat (în vizită) undeva sau la cineva; care vine (A I 8). Au lăsat soliia cu această treabă, fiind viitor Ragivil, la anul după nuntă, la socru-său, aicea în ţară. M. COSTIN, O. 121. 0 (în corelaţie cu m e r -g ă t o r) Să înştiinţeze la dumn[ea]lui epistat[ul] spătăriii de cîţi au trecut prin schela căpitănia sale, atît mergători, cît şi viitori (a. 1820). IORGA, s. D. VII, 71. Aici găseşti prin toate hotelele mulţime de oameni din România, parte venitori, parte mergători de la băile de Vâlcele. F (1885), 410.
     4.     (în opoziţie cu p r e z e n t2 sau cu trecu t2) Care va fi, va exista, va apărea sau care se va produce, se va desfăşură, se va realiza etc. după momentul, timpul prezent sau după epoca la care se referă vorbitorul, în cursul unui interval de timp neprecizat. Adunaţi-vă într-una cum să spui voao aceaia ce va veni pre voi în vremile vietoare. PALIA (1581), 205/6. De-abia au trecut munţii Carpaţi şi de pe coama munţilor înalţi privesc spre pămîntul Moldovei viitoare. M. COSTIN, O. 230. în Veneţia, gătiri frumoase pentru oamenii de cinste... sînt a veni la carnavalele viitoare (a. 1693). FN 15. Ce s-a mai face cu leşii, vremea viitoari va arăta. NECULCE, L. 358. Acolo să află un săhastru prooratec, adecă carile cunoştea lucrurile viitoare. CANTEMIR, HR. 409. Toate lumeştile supuse sînt mutărilor şi... viitoarele lucruri nevăzute sînt. C. CANTACUZINO, CM I, 9. Întîmplarea cea viitoare este nevăzută. ANTIM, O. 392. Au hotărît că va fl venirea lui //[ristojs cea viitoare, în anii cei de pre urmă. MINEIUL (1776), 99r2/20. Să să însoţească ca o lege slobodă în vremea viitoare (a. 1791). IORGA, S. D. XXII, 82. Firul istoriii neamului nostru românesc..., cu măestru condei..., să îi fie trimis strănepoţilor viitori. BUDAI-DELEANU, Ţ. 63. Cu
 3013
 VIITOR1
-532-
 VIITOR1
 care cărţi să aibă [negustorii] a lucra şi în alţi ani viitori, slobozi şi nepopriţi (a. 1825). DOC. EC. 350, cf. LB. Intîmplarea cea viitoare este nevăzută şi însăşi îngerilor necunoscută (a. 1829). ARH. OLT. IX, 35. Ceşti din urmă nu privea pe biruiţi decît ca pe nişte instrumenturi pentru triumfurile viitoare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 33/1. Pă vremea viitoare asemenea poverni să lipsească cu totul din lăuntrul politiii (a. 1831). DOC. EC. 490, cf. I. GOLESCU, C. Temerea relelor celor viitoare este cea mai mare nenorocire, căci îţi turbură sănătatea. MARCOVICI, D. 13/1. Veacurile viitoare nu vor crede o asemenea sălbatică faptă. id. VEL. 12/22. Ce îndemînatic transport de productele cîmpurilor şi munţilor se înfăţişează industriei şi agriculturii viitoare. GENILIE, G. 228/16. Să-şi asigureze lor şi patriei lor pace şi linişte pentru atunci şi pentru vremea viitoare. F. AARON, I. I, 100/25. Veacurilor viitoare nu gîndiţi că-i să daţi samă? HRISOVERGHI, P. 10/22. Acea stea a mîntuirei... Fie ca să mă conducă şi în timpul viitor. ASACHI, S. L. I, 159, cf. VALIAN,
 V. împlinirea datoriei se va urma de o fericitate viitoare sau actuală. LAURI AN, F. 123/22. Acum întîiaşi dată vedem ideea de unitate arătîndu-se, idee care va fi ţinta secolilor viitori şi a tutulor voevozilor celor mari. BĂLCESCU, M. V. 8. Vor fi consultate asupra viitoarei organizaţiuni a patriei lor. KOGĂLNICEANU, S. A. 203, cf. POLIZU. Nu ştiu ce înfricoşătoare presimţiri a unui trai viitor amărît şi chinuit au venit şi-au sfişiat biata sa inimă. NEGRUZZI, S. I, 28. [Poeţii] vor avea conştiinţa că suvenir ea lor se va conserva prin generaţii curată în viaţa ce vor da ei populilor viitori. BOLLIAC, O. 40, cf. PETRI, v. Rolul istoriei este încă mai cu seamă a povesti şi a prepara o posibilă regenerare viitoare a unei naţiuni. HASDEU, I. C. I, 170, cf. CANELLA, V. 191. Forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire pînă astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmîntului cugetării româneşti. MAIORESCU, CR. II, 324. Aceste mişcări nu încetează cu totul în momentul morţii naturale a celulei; căci ele se continuă în generaţiunile viitoare ale acesteia. CONTA, O. F. 199. El începu să cugete mai serios la o viitoare revoluţiune şi la mijloacele pentru a o pregăti. COLUMNA, vil, 63. Omul are-n el numai şir, fiinţa altor oameni viitori şi trecuţi. EMINESCU, P. L. 41. Timpul pînă la şase ani, etatea de şcoală, este cel mai însemnat pentru viitoarea existenţă a individului. CONV. LIT. XXII, 423. Simţim o datorie naţională a întreţine în inimile generaţiunilor viitoare simţul patriotic. RĂŞCANU, L. XIX. Se pregăteşte drumul şi la noi, în Iaşi, prin întocmirea Societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, care cuprinde germenii din care va încolţi o viitoare societate antropologică. ARHIVA, I, 221, cf. DDRF, BARCIANU. Toate acestea alcătuiau pîcla groasă prin care trebuia să străbată lumina viitoare. D. ZAMFIRESCU, î. 50. Comăneşteanu înţelesese de la început, cu prevestirea ce o dau de departe, în unii oameni sănătoşi, întîmplările vieţii lor viitoare, că Ana avea să prindă un loc în destinul lui. id. R. 107, cf. ALEXI, W. Creatorul... nu putea şti, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fanteziei lui uriaşe... trebuiau să le îndure într-un mod fatal. ANGHEL, PR. 67, cf. TDRG. Primind la fiecare lovitură o parte din soarta ei viitoare. DELAVRANCEA, O. II, 45. Răşinărenii au rămas şi de-a lungul secolelor viitoare un element foarte preţios. PĂCALĂ, M. R. 39. în dezvoltarea lor viitoare vor contribui... la lămurirea părţii celei mai întunecate din trecutul neamului nostru. AN. IST. NAŢ. I, 32, cf. RESMERIŢĂ, D. Ne dăm seama că toate aceste forme viitoare se găsesc în potenţial în microscopicul fragment de protoplasmă iniţial. MARINESCU, P. A. 45, cf. CADE. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare. BACOVIA, O. 58. Societatea viitoare va accentua rolul iubirii, nu-l va diminua..., căci vor fi etern femei preferate. CAMIL PETRESCU, T. III, 324. Urările
 colindelor... ne trec pe dinainte mirajul unor stări viitoare. IZV. XIII, 13. La o viitoare cercetare a elementelor slave mai vechi ale limbii române va trebui să se aibă în vedere şi elementul cehoslovac şi cel slavon. DRĂGANU, ROM. 600. îi ajungea din urmă, ca un curier grăbit din vremea trecută cătră cea viitoare. SADOVEANU, O. XXI, 500. Aceste cîştiguri înlesneau gospodarilor noştri daraverile lor viitoare. MOROIANU, S. 31, cf. SCRIBAN, D. Dezvoltarea viitoare a artei poate aduce chiar îmbinări pentru care istoria ei pînă în prezent nu poate oferi nici un exemplu. VIANU, E. 182. Nu ne îndoim că expoziţia va avea cel mai fericit efect asupra activităţii viitoare a sculptorului. OPRESCU, S. 150. Popoarele Europei să-şi hotărască singure soarta viitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 394. Generaţiile viitoare vor pune alte trepte pe acest soclu. CĂLINESCU, B. I. 211. Somnul e umbra pe care Viitorul nostru mormînt Peste noi o aruncă, în spaţiul mut. BLAGA, POEZII, 331, cf. DL, dm. Am vizitat... şi şantierul viitorului sanatoriu. T august 1964, 62. Este foarte probabil că cercetările viitoare vor arăta atît pentru Moldova, cît şi pentru restul ţării şi alte variante ale păstoritului agricol local. VUIA, PĂST. 35. In clipa asta ştiam amîndoi că vorbele sînt de prisos, că zilele viitoare vor aduce singure dezlegarea. V. ROM. ianuarie 1965, 60. Arta teatrală rămîne ca o posibilitate viitoare în manuscrisele vechilor comedii şi tragedii. IST. T. I, 38, cf. M. D. ENC., DEX. Aceia către care opera lui se îndreaptă, în drumurile ei, prezente şi viitoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 3/2.
 0   (Substantivat) Midt au prevestit aceste veacuri dintîi pe cele viitoare. M. COSTIN, O. 225. Ştiia mainainte ale lor şi cele viitoare. BIBLIA (1688), 6622/41. Trecutele lucruri pot fi icoană celor viitoare. CANTEMIR, HR. 551. Proroc a mă face şi cele în urmă viitoare mai înainte a le povesti şi, pînă a nu fi, a le vesti mai voi îndrăzni, id. 1.1.1, 141. Nimene să nu mă rumpă..., nici focul, nici sabia..., nici cele stătătoare, nici cele viitoare (a. 1785). GCR II, 149/23. Grecul făţarnic să duce Credinţat cu ştiuta solie; Lui Vlad mai întîi aminte aduce Toate ce au trecut şi vor să fie, Pentru trecute vestind iertare, Prietenie pentru viitoare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 157. Mulţi bărbaţi experimentaţi la cele politiceşti au prezis cele viitoare ca nişte gîcitori. POTECA, F, 137/11. Dumnezău este atotţiitori cu adevărat şi ştie cele viitoare, cari noi nu le putem şti. DRĂGHICI, R. 36/21. De a dragostei plăcere inimile stăpînite... Nencetat lucrează sau pentru a ei păstrare .Sau pentru o pregătire întru cele viitoare. conachi, p. 280. ♦ (în credinţa creştină; despre viaţă, lume, vreme etc.) Care urmează să se desfăşoare, să existe în cadrul eternităţii divine, după judecata lui Dumnezeu; p. g e n e r. care există după moarte. Tu eşti, D[u]m[ne]dzăule,... tatăl viitoriului veac şi împărăţia ta-împărăţie vecinică (a. 1650—1675). GCR I, 229/13. Să vă o dăruiască milostivul Dumnedzeu şi în ceastă lume şi în cea viitoare. ANTIM, P. 68. Intr-această lume vom petrece vieaţă pacinică şi far de turburare, iar în cea viitoare ne vom bucura, id. ib. 85. Pui gînd să fac o jărtvire ca să dobîndesc bunătăţile vieţii cei viitoare (a. 1750). GCR II, 48/4. Cu cuvîntul acela au poftit pentru vremea cea următoare, cea viitoare a morţii (a. 1757). id. ib. 53/32. Noi trăim pre această lume mai vîrtos pentru... ca să ne putem găti spre mai bună viaţă viitoare. PETRO VICI, P. 268/1. Iubirea de argint este vecinică pedeapsă a bogatului şi într-această viaţă şi într-acea viitoare. GOLESCU, P. 8/3. Iţi răsplătesc, îmi zise, în viaţa viitoare. O, Dă-mi juneţea ta! EMINESCU, O.
 IV, 15. Lumea viitoare se închipuie sub pămînt, acolo se crede că este un loc pentru cei buni şi altul pentru cei răi. CONTEMPORANUL, II, 91. Eu nu cred în creaţie, nu cred în Dumnezeu, nu cred în suflet şi viaţa viitoare. AGÂRBICEANU, A. 176, cf. DL, DM. Să întărească o speranţă într-o viaţă viitoare,... în nemurirea veşnică. REV. FIL. 1970, 674, cf. DEX. 0 Judecata (cea) viitoare sau viitoarea judecată =
3013
 VIITOR1
-533-
 VIITOR1
 judecata supremă la care Dumnezeu cheamă, la sfîrşitul lumii, pe toţi oamenii vii şi morţi pentru a le hotărî fericirea sau osînda veşnică. La judecata cea viitoare vor să se judece viii şi morţii. ANTIM, P. 18. Cel ce să va osîndi... pentru orice feliu de vină va fi, de o va obihni cu mulţămită şi far de cîrteală hotărîrea judecăţii, nu mai rămîne a să osîndi la judecata cea viitoare. PRAV. COND. (1780), 46. Cuvînt pentru viitoare judecată şi pentru sfîrşitul lumii (a. 1815). GCR II, 216/5. ♦ Care va sosi, va avea loc, se va produce imediat după momentul, timpul prezent, conform unei anumite periodicităţi; care urmează. Cei şapte ani de foamete vietori. palia (1581), 169/14. Soli au trimis Ştefan Vodă cu cărţi iscălite şi cu pecetea sa, în care se adeveria cum la anul viitoriu, în luna lui maiu, va merge la craiul. URECHE, LET2.
 I, 157. La toate crăiile şi soliile răspundzînd craiul, le da ştire iar de gătirea sa la anul viitoriu. M. COSTIN, O. 284. Să ne vedem cu sănătate la viitoriul an 1694, carele va fi perîergu (a. 1693). FN 15. Fără sminteală voi răspunde banii la 15° lunii viitoare (a. 1811). IORGA, S. D. XXII, 288. Să ia săvîrşire spitalurile pîn-la toamna viitoare, ca să să aşăze bolnavii ce vor fi (a. 1811). DOC. EC. 105. De la viitoarea seamă dă dichemvrie şi ghenar, să întocmeşti dumneata toată suma surugiilor acelui judeţ (a. 1819). ib. 217. Am întîrziat cu răspunderea acelor taleri 1000 cusurul cheltuielii nepotului Petrache pînă la viitoarea lună ghenare (a. 1823). ARH. OLT. XIII, 361. Această alcătuire cu plata de zăci lei îşi are puteri numai precum s-au zis pi trii luni viitoare, iar pe urmă nu va ave nici o puteri (a. 1835). FURNICĂ, D. C. 380. împăratul începu... a se găti cu toată silinţa spre a urma războiul în primăveara viitoare. BĂLCESCU, M. V. 88. Să se semene cu aşa fel de plante care ar produce la anul viitor un soi de fin. LITINSCHI, M. 21/25, cf. BARIŢIU, P. A. III, 76. Cine ştie oare şi cine îmi va spune Ce o să aducă zioa şi anul viitor. ALEXANDRESCU, M. 3 .In duminica viitoare, preotul de la biserică... a celebrat răpede peste 50 de nunţi ţigăneşti. SION, P. 68. In numărul viitor vom relata pe larg despre decursul conferinţei. F (1870), 130. Dacă voi veni şi eu la primăvară în Paris... sau la vară... sau la iarna anului viitor, îmi promiţi că te-oi găsi acolo? ALECSANDRI, o. P. 91. Asupra acestei foarte importante forme... vom reveni pe larg în numărul viitor al „Columnei lui Traian”. COLUMNA, VII, 93. Trebuie să ambiţionăm a nu crea între noi şi generaţiunea viitoare un abis intelectual. CONTEMPORANUL, I, 5.7/7 duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. CREANGĂ, P. 162. Pentru publicul meu cititor, voi căuta să dezvolt într-un număr viitor propoziţiile de mai sus. CARAGIALE, III, 251. Intorcîndu-se cotoşmanul la stăpînul său, îi spuse cum a izbutit în solia lui şi puseră la cale ca în sărbătoarea viitoare să meargă împreună. ISPIRESCU, L. 289. Pupăza..., dacă cîntă ea în luna lui martie, prevesteşte că anul venitoriu va fi foarte mănos. MARIAN, O. II, 174. In faţa biroului d-lui director e o perindare de regi şi regine, de asasini şi intriganţi care vin să pună la cale succesul lor pentru viitoarea stagiune. ANGHEL, PR. 119. Cînd se sfirşeşte urzitul pînzei, atunci se toarnă jos apă, pe fusul urzitoarei, ca să crească în vara viitoare cînepa frumoasă şi să aibă pînza spor la ţesut. PAMFILE, I. C. 264. în anul viitor ai putea să-mi faci cîte-o vizită în internat. AGÂRBICEANU, A. 54. Aşa cum au ieşit toamna din Sinoe sau Razelm, cam tot atît de lungi se întorc în vara viitoare. SIMIONESCU, F. R. 243. Paştele cel adevărat va fi duminica viitoare. VOICULESCU, P.
 I, 265. Abatele de Marenne începu să coboare, întrebîndu-se ce căi minunate şi cotite îi rezervă clipa viitoare în aceste singurătăţi. SADOVEANU, O. X, 27. Cînd peste cîteva zile a fost să se împartă iar pogoanele pentru anul viitor..., lui Găman i se dădură nişte rîpe pietroase. CAMIL PETRESCU, O.
 I, 34. Dacă marfa asta zăbovea un timp, săptămînă viitoare i-ar fi fost greu să scoată bani chiar şi pentru piaţă.
 TUDORAN, P. 146. Mă! da şe mare a crescut dudaiu hăsta! Săptămînă viitoare pun să-l sape. POP., ap. GCR II, 262. Tată!... învăţătoriu spune ca să mă... laş şîp-anu viitoriu... ca să-nvăţ eu mai bine. o. BÎRLEA, A. P. I, 495. 0 L o c. a d v. Data viitoare v. d a t ă.
     5.    (Despre persoane denumite prin poziţia lor socială, profesională etc.; precedă de obicei cuvîntul determinat) Care urmează să fie numit, ales, recunoscut, consfinţit, consacrat ca atare; care urmează să se găsească într-o anumită situaţie sau să îndeplinească un anumit rol. întîmpină patriarhul la uşa bisericii pre Domnul acel viitoriu şi îl blagosloveşte cu semnul sf[\]ntei cruci. CANTEMIR, S. M. 141/13. Eu da-voi ştirea cea deplină Cum să poci a recunoaşte pe al tău domn viitoriu. ASACHI, S. L. I,
 230. Ei bine, copila mea, viitorul tău soţ este postelnicul Andronache Tuzluc. FILIMON, O. I, 106. Limba latină nu este
 0 limbă care va putea fi necunoscută unui viitor istoriograf român. MAIORESCU, CR. III, 39. D-ta ai încetat de-a fi viitorul meu bărbat - sau cel puţin anul meu de doliu au depărtat această fericită perspectivă. EMINESCU, P. L. 99. Luă hotărîre nestrămutată a ţinea feciorii şi viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Din aceste şcoli naţionale ies pe fiece an sute şi mii de viitori cetăţeni luminaţi, toţi liberi cugetători. CARAGIALE, O. IV, 84. Cei doi logodnici, înspăimîntaţi de puterea viitorului socru, fură bucuroşi că pot să se depărteze. AGÂRBICEANU, A. 158. Cel care îl înlocuise era Nicolae Costin, viitorul cronicar. BUL. COM. IST. I, 213. Ioan Pantazi facu cunoştinţă cu viitorul arhiereu Andrei Şaguna. GOLOGAN, C. R. 67. Aşa face Ştefan IV Cumanul spre a pedepsi pe viitorul său ginere Svetislaus, care devastase ţara Severinului. ARH. OLT. XII, 21. Ne sfătuia pe noi, studenţii lui şi viitori profesori, să nu vorbim repede ca Iorga, căci nu ne pot urmări copiii, ib. XIII, 447. Activitatea lor epistolară se ţese între Berlin... şi Lipsea, sediul de studii al viitorului eseist. CONSTANTINESCU, S. II, 39. Tip de pezevenchi, viitor politic sau şef de cabinet. ARGHEZI, s. XXI,
 156.  Ieşi pe jos, împreună cu viitorul său director de cabinet. CĂLINESCU, B. I. 119. Nu se putea un copil mai şters... decît cel pe care îl născu această viitoare cumnată a lui Moromete. PREDA, DELIR. 7. Acelaşi sfat îl dă... autorul „învăţăturilor lui Neagoe Basarab” lui Teodosie, viitorul domn. STOICESCU, S. D. 88. Ea a preferat să plece la Constantinopol, unde l-a născut pe viitorul Ştefan Lăcustă. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 17. Dacă a găsit... cărbunele însemnează un viitor soţ urît, negru. FRÎNCU - CANDREA, M. 123. 0 (Substantivat) Fiecare din lucrurile de pe masă reprezintă o calitate sau un defect al viitoarei: pîinea şi sarea înseamnă bunătatea;... inelul - mîndră la statură. ARH. OLT. V, 57.
     6.    (Gram.; în sintagma) Timp viitor (şi substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acţiune ce se va petrece după momentul vorbirii. Timpii... sînt trei: prezentul sau de faţă, trecutul şi viitorul. GR. R. (1835), 40/23. Viitorul arată că un lucru va fi sau se va face într-un timp care încă n-a venit. GR. R. - N. II, 27/3. Cum se împarte timpul viitor? CÎMPEANU, GR. ROM. 25/28. Verbul auxiliar „a fi” se conjugă... la viitor: „oi”, „i” şi „îi”, „o”, „om”, „îţi”, „o” şi „or”. PĂCALĂ, M. R. 131, cf. RESMERIŢĂ, D. Viitorul la persoanele
 1 şi III... prezintă metafonia lui „o” în „oa”. RF I, 80, cf. CADE. Viitorul format în româneşte cu auxiliarul „ vrea ” şi nu cu „avea”, ca în celelalte limbi romanice, pare a fi într-adevăr imitat. PUŞCARIU, L. R. I, 171. Limba comună, vorbită şi scrisă, a oamenilor culţi nu cunoaşte, în principiu, decît o singură formă de viitor, aceea cu „voi” urmat de infinitiv. IORDAN, STIL. 155, cf. SCRIBAN, D. Formarea viitorului cu „habeo” şi înlocuirea celui latinesc clasic nu trebuia tratată la sintaxă. BUL. FIL. xi-xii, 505, cf. L. ROM. 1953, nr. 4, 45. Simultaneitatea se marchează prin viitor sau prin prezent. SCL 1954, 313. Viitorul anterior poate avea
 3013
 VIITOR1
-534-
 VIITOR1
 valoare de prezumtiv. SG I, 57, cf. DL, DM. Prezentul cu sens de viitor e caracteristic limbii vorbite. IST. L. ROM. I, 179. Cumulînd două funcţii distincte de viitor anterior indicativ şi de trecut prezumtiv, gruparea... devine astfel o formă verbală omonimică. L. ROM. 1974, 97, cf. 98, 102. Există totuşi, în anumite stiluri, un viitor pentru trecut...; poate l-am putea numi viitor istoric. SCL 1974, 118, cf. DEX. în mai multe limbi, infinitivul este unul dintre elementele constitutive ale viitorului perifrastic. SCL 1976, 145. Viitorul sintetic este un împrumut din italiană? ib. 1976, 446, cf. L. ROM. 1979, 13.
      II.     S. f. (învechit) Venire (I 1). [Solilor] nu le-au fost viitoarea sau mergerea pre la scala Cîmpinii, ci le este drumul lor pre la Tîrgovişte (a. 1674). FURNICĂ, I. C. 4. Pentru acea viitoare de agareani lăsă pustiea fericitul şi veni la a sa moşie. DOSOFTEI, Y. S. ianuarie 11722. De aceia viitoare a nemţilor înţelegînd turcii..., au ieşit înaintea nemţilor ca să-i zăticnească. R. GRECEANU, CM II, 91. 0 (Precedat de prep. „în”; în corelaţie cu ducătoare, mergătoare) Să-i grijiţ de bucate şi în duc[ă]toare şi în viitoare (a. 1674). IORGA, S. D. IV, 61. Pre acolo este obiceiul a trece solii şi poştii şi în viitoare şi în mergătoare (a. 1674). T. PAPAHAGI, c. L. 31. Au umblat cu mare blîndeţe şi în ducătoare şi în viitoare, de n-au avut nimeni nici o pagubă. R. POPESCU, CM I, 520. Nimen[i] să nu-i bîntuiască, nici caii de olac să nu-i ia, în ducătoare şi în viitoare (a. 1705). BUL. COM. IST. II, 234. Să binevoiască a da un paşaport dă drum mai sus-numitului, în ducătoare şi viitoare a fi nesupărat (a. 1827). DOC. EC. 391.
      III.    S. n., (învechit) s. f. 1. (în opoziţie cu prezent2 sau cu trecut2) Perioadă de timp variabilă, care urmează prezentului2 (1); evenimente, împrejurări etc. din această perioadă de timp; (învechit) viitorie, viitorime (2). Cine ştie ce va naşte viitoarea. CATON, 86719, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Toate cei mari cîte fac, Pentru fală că le plac. Nu fac pentru ajutor Sau gîndind la viitor. MUMULEANU, ap. GCR II, 248/28. E putinţă viitorul pentru mine a păzi O-ntoarcere-a fericirii ce n-am a nădăjdui? HELIADE, O. I, 105. Aruncîndu-mă cu mintea în viitoare privesc patria şi neamul mieu bucurîndu-se de o fericire vrednică d-a face nemuritoare numele prea lăudaţilor patrioţi. CĂPĂŢINEANU, M. R. 3/27. Fieşcare ar voi să pătrunză măcar o parte a soartei sale, dar aceasta zace nevăzută întru întunerecul viitorului. MARCO VICI, D. 3/23. Dizvoltarea ce au luat la noi teatrul naţional, emulaţia ce s-au deşteptat între autorii dramatici... sînt sintoame ce minesc literaturii române un viitor iu. ASACHI, S. L. II, 253, cf. VALIAN, V. Eu nu ştiu cum s-a întîmplat, Ţiu mult cu viitorul, Căci de trecut m-am săturat Şi nu-i păstrez amorul. DONICI, F. 106. Zic că D[umne]zew nu prevede, fiindcă pentru el nu e nici presinte, nici viitoriu. LAURIAN, F. 64/26. Ne arată legea practică, legea lucrării..., chipul cu care ne putem mîntui, putem învinge răul şi îndeplini menirea morală a omenirei..., jertfindu-ne individul familiei, aceasta patriei, patria omenirei, viitorului. BĂLCESCU, M. V. 2. Dacă după trecut putem judeca viitorul, să ne întoarcem cu cîteva veacuri în urmă. NEGRUZZI, S. I, 271, cf. POLIZU. Trecutul şi viitorul vor avea totdeauna cartea lor deschisă poeziei. BOLLIAC, O. 45.
  ' Cîteodată un nor de neîncredere în viitor schimba într-o clipă faţa fizionomiei sale. FILIMON, o. I, 126, cf. PETRI, V. Exemplul egiptenilor ni spune că sălbatecii viitorului vor putea fi tocmai ginţile cele mai înaintate de astăzi. HASDEU,
  I. C. I, 16, cf. CANELLA, V. 28. Voi ce staţi în adormire... N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce se-nalţă pîn-la ceruri din a lumei deşteptare Ca o lungă salutare Cătr-un falnic viitor? ALECSANDRI, P. II, 5. [începutul] este o nouă combinare şi percepţiune de forme ale viitorului, pe care numai spiritele eminente le pot înţelege şi primi îndată. MAIORESCU, CR. I, 251. Aceste motive... nu tind decît la
  procurarea unor emoţiuni deosebite şi plăcute într-un viitor îndepărtat. CONTA, O. F. 94. Omul în lanţul fiinţelor organizate este un inel care leagă trecutul de viitor. COLUMNA, VII, 49. Viitorul şi trecutul Sînt a filei două feţe, Vede-n capăt începutul Cine ştie să le-nveţe. EMINESCU, O. I, 196. In vremea veche, pe cînd oamenii, cum sînt ei azi, nu erau decît în germenii viitorului..., trăia un împărat, id. P. L.
 3.  Ele cunosc trecutul ca şi prezentul şi ghicesc viitorul, iar cu cîntările lor măiestre înveselesc tot soborul zeesc. CARAGIALE, O. III, 27. Cedarea dreptului de lemnării, păşunat... etc. pentru trecut şi viitoriu. LIUBA - IANA, M. 49, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. în decursul studiilor mele secundare, s-au petrecut multe lucruri cari au avut o înrîurinţă mare asupra năzuinţelor mele în viitoriu şi carile mi-au şi determinat direcţiunea activităţii mele. SBIERA, F. S.
 99. O deznădejde surdă, o frică superstiţioasă de viitor, o poftă sălbatecă de depravare ideală îi răsăreau cîteodată în suflet. D. ZAMFIRESCU, A. 82, cf. ALEXI, w. Li se părea că zăresc în viitor o altă minune: urmaşii lor, seminţia lor desjacîndu-se de sub stăpînirea vechilor puteri. IORGA, P. A.
 II, 45. cf. SĂM. VIII, 11, TDRG. Noi trebuie să fim oracolul la care să alerge mulţimea... spre a-i da lămurire asupra viitorului. PÂRVAN, I. F. 21, cf. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 369. Are deplină valoare atît pentru viaţa obştească din trecut a Ardealului cît şi pentru cea din viitor a României întregi. AN. IST. NAŢ. I, 38. Timpul vine din viitor, trece în urmă. IBRĂILEANU, A. 13, cf. RESMERIŢĂ, D. Rezerva pe care ştiinţa a trebuit s-o facă a fost în ceea ce priveşte prezicerea viitorului. MARINESCU, P. A. 92, cf. CADE. Conferinţa mondială aparţine viitorului. TITULESCU, D. 15. Pentru ce să mai sape să-şi întărite fiinţa cu întrebări şi ispitiri? Asta face timpul, viitorul. VOICULESCU, P. I, 40. Aceştia, oamenii pămîntului, ai trecutului şi-ai viitorului, s-au supus suferinţelor ca unei fatalităţi. SADOVEANU, O. XXI, 19. Acest pesimism se topeşte într-un cald optimism în ce priveşte viitorul. Ό. GUŞTI, P. A. 105. S-a proiectat o linie terestră... a cărei construire va fi într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. ENC. ΤΕΗΝ. I, 355. Nu satiriza, cum e obiceiul utopiştilor, ci mai ales construia, visa, mă rog, o ţară a viitorului, studiind-o în toate aspectele. CĂLINESCU, C. O. 62, cf. id. S. 79. In jurul anului 1430, cunoştinţa literaturii latine ajunsese la un stadiu pe care, în liniile lui mari, viitorul nu l-a mai depăşit. VIANU, L. u. 26. In holda de grîu ce se coace în vară, Subt basmul arborescent, E cu neputinţă a spune Pe ce cale viitorul s-apropie. BLAGA, POEZII, 233. Ce va putea să fie într-un viitor îndepărtat se va vedea. CAMIL PETRESCU,
 O.  III, 95, cf. DL. Prezentul este punctul în care se întîlnesc trecutul şi viitorul, valurile care apar şi cele care dispar. JOJA, S. L. 209, cf. DER. Cînd o comunitate de oameni vorbind aceeaşi limbă îşi dă un nume deosebitor înseamnă că... s-a născut un legămîntpentru viitor. PANAITESCU, C. R. 139. M-au pasionat totdeauna învăţămintele istoriei pentru prezent şi viitor. MAGAZIN IST. 1972, nr. 1, 29. Nu ne dăm seama că limbajul lui Bolintineanu... sună discordant... într-o literatură ce-şi propune să dezbată nu doar dramele prezentului, dar să le şi prefigureze pe cele ale viitorului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 4/4, cf. DEX. Romanul se va consuma pe acest palier, unde timpul curge în sensul lui natural, din prezent spre viitorul necunoscut. românia literară, 1978, nr. 1, 8/3. 0 L o c. a d j. De viitor = care se va realiza, se va produce etc. într-o perioadă de timp care urmează momentului prezent. Seara stătea tolănit... şi facea zeci de planuri de viitor. REBREANU, I. 231. Era reprezentantul cel mai autentic al altei specii de boemă scriitoricească..., unde consumaţia obişnuită consta... din faurirea de planuri de viitor. LOVINESCU, M. 190. S-a comentat în toate modurile şedinţa, acum faimoasă, şi s-au făcut planuri de viitor. CAMIL PETRESCU, P. 252. Orice decizie... se raportează la un fapt de viitor care nu poate fi
3013
 VIITOR1
 -535 -
 VIITOR1
 previzibil decît în termeni de posibilitate. REV. FIL. 1972, 47. 0 L o c. a d v. Pe (sau în, pentru) viitor = de acum înainte. După ce le vor face ştire de porunca hrisovului Domniei mele, să-i silească ca să întoarcă cîmpulungenilor paguba şi să le poruncească ca pe viitor să nu-i supere ci să rămîie după porunca noastră (a. 1767). ŞTEFANELLI, D. C. 90. în viitor se adaugă un spor de 153 lude (a. 1819). DOC. EC. 206. In viitor să să poată şi ei a să ajuta prin dobîndirea folosului nădăjduit (a. 1841). ib. 745. Au rămas numiţii a fi şi pă viitor tot embatichieri (a. 1844). ARH. OLT. IX, 43. Unii din capetele armatei... povăţui atunci a drege castelul Sîn-Giorgiu şi a pune garnizoană într-însul, spre a închide în viitor turcilor trecerea Dunării printr-acest loc. BĂLCESCU, M. V. 182. Fiindcă răzorul despărţitor... este statornicit..., rămîne să se păstreze stăpînirea în viitor pe acel răzor (a. 1852). ARH. OLT. IX, 51. Le anunţa ca să se poarte aşa încît nici în venitoriu să nu le pară rău. BARIŢIU, P. A. I, 244. Să facă o împărţire din nou ca să trăiască pe viitor toţi locuitorii între dînşii egali. ARISTIA, PLUT. 111/11. Pentru mai departe tac, lăsînd a-i fl de ajuns acum combaterile naţiei întregi, prin acei mai inteligenţi din ea şi în viitor blestemul urmaşilor noştri (a. 1857). IORGA, S. D. XVIII, 19. Eu sînt hotărît că acest capital va rămîne şi pe viitor la dumneavoastră, după regula de mai nainte (a. 1866). FURNICĂ, D. C. 437. Facem cunoscut pe viitor, prin actul de faţă, cum că... li-am conferit în virtutea oficiului nostru un sat regesc. HASDEU, I. C. I, 26. Ioan G. Ioan va subscrie în viitor (a. 1867). FURNICĂ, D. C. 441. Va fi cu putinţă ca în viitor să se găsească o explicare. MAIORESCU, L. 153. Omul... va continua în viitor a deveni din ce în ce mai conştient... atît de lucrările trupului său, cît şi de acelea ale naturei ce-l înconjoară. CONTA, O.F. 142. Să fie scutit de osteneli mentale pe viitoriu. CONTEMPORANUL, I, 137. El... voieşte cu tot dinadinsul ca lucrurile să meargă într-altfel pe viitor. ODOBESCU, S. III, 233. Dar la ce-mi mai pierd eu vremea, Toate astea s-au trecut. Pentru viitor e vorba Să vedem ce-i de făcut. VLAHUŢĂ, S. A. I, 115. Acela care va afla cuibul... şi-i va lua ouăle va fl năzdrăvan, va şti toate cele ce se vor întîmplă în viitoriu. MARIAN, O. I, 57. întreaga chestiune... va trebui pe viitor dezbătută. PÂRVAN, G. 288. Marina noastră va voi a se împărtăşi de folosurile ce făgăduieşte pentru viitor transportul grînelor în Mediterana. N. A. BOGDAN, C. M. 126. Expoziţia... a fost... cea dintîi victorie artistică a unui talent de care trebuie să se ţină seamă pe viitor. ARH. OLT. V, 63, cf. CADE. Oricum, de-o fi ca-n viitor Să placă stihurile mele, Las mărturie tuturor Că n-ai colaborat la ele. TOPÎRCEANU, o. A. I, 167. Dacă sînteţi satisfăcut, adresaţi-vă în viitor cu încredere la casa noastră. CAMIL PETRESCU, T. III, 24. Domnia-ta, înţelegînd că-s tare, te-ai gîndit că n-ar strica să cheltuieşti o vorbă bună pentru a-ţi agonisi în viitor răsplată. SADOVEANU, O. X, 189, cf. SCRIBAN, D. Acest aparat va stîrni în viitor... o veritabilă revoluţie. ENC. TEHN. I, 373. România va avea în viitor... o surprinzătoare reînviere a viziunii eline, eliberîndu-se astfel de influenţele bizantine. CĂLINESCU, B. I. 99. Nici nu putea fi vorba de iubire între ei. Nici acum, nici mai ales în viitor. VINEA, L. II, 23, cf. DL. Dreptul de preempţiune se putea răscumpăra... de la obştea întreagă,... pentru a opri eventualele pretenţii în viitor. PANAITESCU, O. Ţ. 146. Aceasta este calea ce va lua revoluţia română în viitor. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 23. Acest lucru ne propunem să-l facem în contribuţia de faţă, urmînd ca, în viitor, să cercetăm etimologia populară. HRISTEA, P. E. 208. Este posibil ca în viitor aceste ramificaţii să devină ştiinţe. REV. FIL. 1971, 1001. Păstrînd pasivitatea în difuzarea muzicii noastre în străinătate, în viitor vom fi la fel de necunoscuţi. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 37, 5/2. Poate pe viitor se vor crea premizele unei mai largi reprezentări a celorlalte zone etnografice. CONTEMP. 1974, nr. 4, 8/3, cf.
 DEX. Conştiinţa rădăcinilor viguroase... obligă şi ambiţionează şi pe viitor. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12124. Dumnezeu îi va da însutit pe viitor, furtună, V. 43. ♦ Viitorime (1). Halima va părea viitorului slava lăutarilor. RUSSO, S. 19. Cursul civilizaţiunii... a înfăţişat o mare problemă, o problemă particulară timpului nostru, în care viitorul întreg este interesat. BARONZI, I. C. III, 31/22. Letopiseţul publicat de curînd de Giurăscu ridică noi probleme a căror rezolvare definitivă se aşteaptă de la viitor. BUL. COM. IST. II, 18. Acest avertisment se adresează, desigur, viitorului. CONSTANTINESCU, S. I, 179. Afirmaţia că... viitorul nu va înţelege limba comediilor... vădeşte o concepţie puţin organică despre limbaj, id. ib. II, 143. Viitorul va judeca obiectiv faptele. MAGAZIN IST. 1960, nr. 11,
 75. 0 (învechit, rar; la m. pl.) Pentru ce şi noi a noastră prăsire înaltă să n-o luom de departe, A noşti viitori ca toţi să să mire..., Iar nepoţii noşti însăş încă or crede Că Negru Vodă începutul le dede. BUDAI-DELEANU, T. V. 33.
    2. Situaţie, stare a unei persoane, a unui grup social, a unei comunităţi etc., care urmează să se producă, să se desfăşoare de acum înainte, care va apărea la un moment dat; ceea ce poate ajunge cineva sau ceva în viitor1 (III 1); (învechit) viitorime (3). V. perspectivă1 (3), soartă1 (I). Cine se ocupă despre a asigura presentele şi viitorul naţiunii, despre a elibera pe oameni de jugul neaverii,... aceia nu se ocupă decît de adevărata politică. HELIADE, O. II,
 46. Cu ce sentimenturi întîmpina-va el întunecosul său viitor şi necunoscuta sa soartă? MARCOVICI, D. 4/4, cf. 17/11. Starea lăcuitorilor romani nu era ca să se ştie asigura pentru un viitor mai bun. F. AARON, I. I, 29/15. Tot ce bucură-n nădejde la a primăverii zbor Nădăjduieşte cu vremea, aşteapt-un nou viitor. HRISOVERGHI, P. 71/12. Intr-însa ca într-o oglindă putem vide trecutul, prezentul şi a închia despre viitoriul nostru. IST. M. III/19. Să se mulţumească pe poziţia sa de acum şi să n-o jertfească ambiţiei sale şi unui viitor nesigur. BĂLCESCU, M. V. 361. Să nu fim... în urma celorlalte oraşe danubiene, care astăzi în zilele Înălţimii Voastre să bucură de un viitor mai fericit (a. 1850). DOC. EC. 975. N-am întîrziat a primi mai mulţi băieţi învăţăcei, din care acum cîţiva ş-au şi asigurat un viitoriu (a. 1851). URICARIUL, xin, 342. Oamenii ce au pornit pe calea latinirei au fost şi sînt pătrunşi de mizeria neamului nostru, de viitorul ce ne este pastrat. RUSSO, S. 69. Cum aş fi putut să tac văzînd că amăgirea în care vă aflaţi vă pregăteşte un trist viitor. BOLLIAC, O. 230. Trecutul lui îmbracă o faţă serioasă,... Venitoriul, credem că va fi mai frumos. MUREŞANU, P. 76/2. Românii nu puteau cugeta la trecutul şi viitorul lor decît în tăcere şi în durere. SION, P. 305. în sfîrşit am cheia acelui strălucit viitor pe care-l visez de atîta timp. FILIMON, o. I, 126. Ieşea pe uşă disperat că şi-a compromis viitorul, id. ib. 152. Ţie-ţi încredinţez mărirea naţiunei..., în mîinile tale depun venitoriul patriei. F (1869),
 1.  Nimic nu putea prevesti acestui tîrguşor un viitor strălucit. HASDEU, I. V. 33. Viitorul mi se arăta acoperit de flori... şi o dulce sper are îmi dismierda sufletul. ALECSANDRI, O. P. 20, cf. CONTEMPORANUL, I, 2. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor. EMINESCU, O. I, 15. Cocoana Ghioala, aşteptînd cu pacienţă un viitor pentru Tincuţa mai potrivit cu frumuseţea ei, a zis totdeauna:...- Mersi! n-o dau după orice calic. CARAGIALE, O. IV, 112. Nu este mai puţin adevărat că aceşti... miniştri greci au fost mai puţin primejdioşi pentru viitorul Moldovei. RĂŞCANU, L. XXXIV. După o tăcere, în care amîndoi, desigur, îşi scrutau viitorul, ea-l întrebă plină de sfială. BACALBAŞA, S. A. I, 176. Graba lui de a-şi asigura viitorul fusese nimerită. XENOPOL, I. R. VI,
 83. Intr-o serioasă cultură intelectuală şi într-o desăvîrşită disciplină morală stă asigurat viitorul ţării şi al neamului. ARH. OLT. XII, 315. Răsăreau în mintea mea tot mai multe steluţe, cari licureau lumina lor palidă prin întunericul cel
 3013
VIITOR1
-536-
VIITORIME
 neguros al trecutului şi mă ficeau să visez şi eu despre un viitoriu mai limpede şi mai luminos. SBIERA, F. S. 127. Nu sînt... adolescenţi cu conştiinţa răspunderii lor morale şi cu grija viitorului în viaţă. IORGA, P. A. i, 35. Dacă fetei i se arată ceva în oglindă, ea îşi va face unele socotinţe cu privire la viitorul ei. PAMFILE, S. T. 141. Se simţea om matur, bărbat care trebuia să-şi făurească viitorul. AGÂRBICEANU,
 A.   45. Ceea ce credem că are să pregătească şi asigure un viitor prosper răşinărenilor va fl... o economie raţională de munte. PĂCALĂ, M. R. 321. Am ajuns să nu mai pot lucra nici ziua, nici noaptea... îmi zdrobiţi viitorul cu gălăgia. REBREANU, I. 88, cf. RESMERIŢĂ, D. Ne îndoim de viitor, gîndindu-ne că vor sucomba sub... sîrbi. MOLIN, R. B. 285, cf. CADE. E bucuria legată de cele dintîi făpturi primăvăratice, dar e şi ceva din nădejdea fatalistului şi dorinţa de a cunoaşte viitorul. SIMIONESCU, F. R. 275. Indurau privaţiuni... pentru ca să protesteze împotriva unei măsuri ce le ameninţa viitorul. BRĂESCU, A. 138. După ce s-a sfîrşit cu cafeaua băută afară pe terasă, s-a ajuns repede iar la mine şi la viitorul meu. VOICULESCU, P. II, 194. Cucoana Saft a a început să discute cu cuconu Vasilică Popazu, despre viitorul Măriei. SADOVEANU, O. V, 56. Şi ce credeţi despre viitorul Turciei, întreb eu. BART, S. M. 26. Spunîndu-le că ei au în mîinile lor viitorul celor două naţii, baronul i-a sfătuit să fie mai îngăduitori între dînşii. MOROIANU, S. 129. Pare satisfăcut în chip deosebit de ajutorul ce i-l dau şi-mi prezice un viitor din cele mai straşnice. MIHĂESCU, D. A. 86. Rodin îşi dase seama de admiraţia ce-i purta tînărul sculptor român, dar şi de viitorul splendid ce-l presimţea în activitatea lui următoare. OPRESCU, S. 125. Ţinut în palmă... melcul de porţelan spune domnişoarelor viitorul, pe o sută de lei. ARGHEZI, S. XVIII,
 78.  Domnişoară Sultana..., nu uita că sînt prietenul domnului Manigomian şi ca atare unul care mă preocup de viitorul dumitale. CĂLINESCU, B. I. 36. în fiecare împrejurare se comportă astfel ca şi cum aceasta ar fl cea mai importantă, unica, de care le depinde viaţa ori viitorul. RALEA, S. T. I, 262. Ce carieră strălucită, ce viitor extraordinar îi aşteaptă! BARANGA, I. 156, cf. DL. Mulţi nu-i vedeau un viitor strălucit pentru că era mai sprinten decît Principele la ceremonii. BARBU, PRINC. 116. Descoperirile epocale ale fizicii s-au transformat într-o ameninţare pentru viitorul speciei noastre. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6 680. Omenirea a năzuit dintotdeauna să-şi cunoască viitorul. REV. FIL.
 1971,  1393. însuşiri deosebite îi îndreptăţiseră la cele mai frumoase speranţe pentru viitorul lui. v. ROM. iunie 1973,
 59.  Neoprejudecăţile... au, se pare, un viitor frumos. CONTEMP. 1973, nr. 1384, 1/6. Activitatea sa democratică... îl situează printre intelectualii care au participat... la lupta generală... pentru un viitor prosper. MAGAZIN. IST. 1974, nr. 3, 69. Omul este singura fiinţă care ştie să-şi prefigureze viitorul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 4, 3/1, cf. DEX. 0 (Rar; prin sinecdocă) îşi puneau visurile tovărăşie şi-ncepeau să-şi clădească viitoruri. VLAHUŢĂ, S.A. II, 66. 0 (Prin metonimie) îl salutăm [pe artist] cu bucurie şi încredere ca pe un viitor al picturei noastre. ANGHEL, PR.
 157. 0 F i g. Suzana zăcea acolo goală de suflet, goală de trecut, goală de viitor. Ii rămăseseră numai ruşinea şi ciuda. voiculescu, P. II, 231. 0 L o c. a d j. (Plin) de (mare) viitor sau cu viitor (mare) = care are toate condiţiile pentru a ajunge pe treapta cea mai înaltă a unei ierarhii (sociale, politice, profesionale etc.). Oamenii de talent şi de viitor... nu pic în asemine copilării. RUSSO, S. 57. II socot între poeţii cu viitor. ALECSANDRI, O. P. 80. Iată un cetăţean de mare viitor. CARAGIALE, O. I, 249. Băiat cu viitor. SLAVICI, v. P. 16. Acest tînăr plin de viitoriu scrise un articol. CONTEMPORANUL, II, 29. Alexandru a ficut cel dintîi din Moldova o ţară trainică şi cu viitor. IORGA, C. I. I, 30. îţi spun numai că e un om de viitor, un tînăr foarte cumsecade.
 AGÂRBICEANU, A. 237. A cunoscut pe Zaharia Herdelea, învăţător cu... viitor în Lechinţa. REBREANU, I. 68. Adevărat că şi d-ta eşti băiat bine, cu un cîştig bun, cu viitor mare. id. R. I, 241. îşi da părerea în toate discuţiile dintre noii săi prieteni, avocaţi cu renume sau profesori universitari, oameni în urcare şi de viitor. M. I. CARAGIALE, C. 141, cf. CADE. Nu ştiu dacă din sala aceea de tineri plini de viitor a ieşit pînă azi vreun om întreg, că de eroi nu mai vorbesc. GALACTION, o. 336. Ii găsim noi [fetei] un băiat bun şi cu viitor. C. PETRESCU, C. V. 110. Acest nepot, „băiat de viitor”, cum îl caracteriza conu Iordachi, se înfăţişa cu deosebire elegant şi simpatic. SADOVEANU, O. XXI, 585. El, omul de viitor, căruia i se făcuseră propuneri strălucite, făcuse romantism, luase „ din dragoste ” o fată firă nimic. CĂLINESCU, E. O. II, 84, cf. dl, DM, dex. Fără viitor = care nu are perspective de a progresa, de a se dezvolta etc. Ea îl crescu rău - dar cum se putea altfel? II iubea atît de mult! Singura ei bucurie într-o viaţă firă speranţă, firă viitor, firă mulţumire, ea nu mai avea dureri, nici bucurii decît acele ale copilului ei. EMINESCU, P. L. 31. Soluţiile la unele probleme de însemnătate capitală... sînt nu numai false, dar paralizante şi firă viitor. OŢETEA, R. 190. Ştiai de la început că munca pe care o făceai era firă viitor. PAS, Z. I, 296. 0 E x p r. A (nu) avea viitor = a (nu) avea şanse de succes într-o acţiune; a (nu) avea perspectiva de a progresa, de a se dezvolta etc. Instituţiunea monarhică nu poate avea viitor decît întorcîndu-se la originea sa. GHICA, s. 612. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica şi a purta sarcina culturel? MAIORESCU, CR. i, 283, cf. magazin ist. 1974, nr. 2, 58, dex. (Cu parafrazarea expresiei) Viitor de aur ţara noastră are Şi prevăd prin secoli a ei înălţare. BOLINTINEANU, P. I, 23.
     -      Pl.: (I, II) viitori, -oare şi (III, învechit) viitoruri.
 - Şi: (învechit) viitoriu, -oare, vietôr, -oare, venitor, -oare, venitoriu, -oare adj., s. f., s. n.
     -  Veni + suf. -itor.
     VIITOR2, -OARE s. n., adj. v. vietor1.
     VIITORIE s.f. (învechit; mai ales precedat de prepoziţii cu care formează locuţiuni adverbiale) Viitor1 (III 1). Redacţia cîştigă întru ostinelile sale o nouă vîrtute prin încredinţare: că şi în viitorie se va învrednici de razimul şi priinţa compatrioţilor români. AR (1829), 207!/38. Aş fi îndestul de mulţămit dacă pe viitorie [agricultorii s-ar folosi de acest lucru]. I. IONESCU, C. 31 .De ai ficut un lucru şi vrei ca să-l păstrezi Pentru viitorie, apoi să depărtezi Tot răul de-nainte şi orice-mpedecare, Căci altfel este numai zadarnică lucrare. NEGRUZZI, S. II, 292, cf. DL, DM.
     -  Viitor + suf. -ie.
     VIITORIME s. f. 1. Succesiune de generaţii care urmează unei epoci date; generaţiile viitoare (I 3); posteritate (2). Se îndeletniceşte a scrie un comentariu despre acest bărbat, cuprinzătoriu de adevăruri nepărtinitoare şi alese din neadevăruri, spre a da viitorimei
 o chiară icoană fratelui seu. AR (1829), 135732. Un astfel de geniu a trebuit să-şi croiască singur o limbă omerică şi nu se arată cu dînsa decît celor asemenea sieşi... ca şi viitorimei. HELIADE, O. II, 96. In un period scurt s-au înfiinţat o nouă literatură serbească, proaspătă ca o plîntă a chedrului urieş; sub dînsa se reposază Vuk, compatrioţii depun cununi la picioarele sale, iar viitorimea... ASACHI, S. L. II, 341, cf. VALIAN, v. Fie ca aducerea aminte a acelor timpuri eroice să deştepte în noi simţămîntul datorinţei ce avem d-a păstra şi d-a mări pentru viitorime această preţioasă moştenire. BĂLCESCU, M. V. 26. Noi n-am a-juns încă aşa departe ca să putem trata cu nepărtinire istoria contemporană; aceasta este treaba viitorimei.
3016
VIITORIME
-537-
VIITOROLOG
 KOGĂLNICEANU, s. A. 77. Trebuie o pildă pentru viitorime. NEGRUZZI, s. I, 232. Unul din domnii scumpi în pomenirea viitorimii a fost şi Vasile Lupu. id. ib. 283, cf. POLIZU. Se păstrează pentru a atesta viitorimei... cine sînt fii acestui pămînt! PELIMON, I. 122/17. Viitorimea, al nostru judecător, Care jară de sfială, aspru, nepărtinitor, L-al său tribunal supune pe războinicii vestiţi, Pe despoţi şi pe miniştri, scriitorii străluciţi. ALEXANDRESCU, o. I, 179, cf. PETRI, V., COSTINESCU. Răsună tristă cîntarea disperării... Mai mare decît umbra nemărginită - a ţării Şi a viitorimii. BOLINTINEANU, P. II, 260. După terminarea acelor năprasnice măceluri, legiuni de zugravi şi de pietrari erau osîndiţi ca să aştearnă pe ziduri, pentru încremenirea viitorimii, toate acele nemărginite epopee vînătoreşti. ODOBESCU, S. III, 80, cf. 559. Gaetano Breşei a cîştigat dreptul de a lipi, în memoria adîncei şi nemăsuratei viitorimi, numele lui, ce părea osîndit a se-ngropa cu omul. CARAGIALE, O. IV, 51, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ,
 D. Pentru un popor atît de înzestrat ca poporul românesc... pilda acestei perechi va fi unul din principiile educative ale viitorimii. LOVINESCU, C. V, 145. Dacă Secţiunea literară ar mai fi pregetat, şi-ar fi creat o răspundere faţă de viitorime. sadoveanu, o. xx, 271, cf. id. E. 232, scriban, D. Adunăm, pentru gloriile literaturii de astăzi, mărturii întru viitorime. PERPESSICIUS, M. IV, 418, cf. DL, DM. Interesul consemnărilor nu era numai acela de document artistic, menit să păstreze pentru viitorime tipuri pe care schimbările sociale le alungau în trecut, ist. lit. rom. ii, 323, cf. sfc iii, 56, 76, L. ROM. 1963, 105. Să strălucească amprentele noastre, numai semne şi linii, pînă în ochii viitorimii. SORESCU, V. 65, cf. L. ROM. 1972, 483, M. D. ENC., DEX.
     2.     (învechit; mai ales precedat de prepoziţii cu care formează locuţiuni adverbiale) Viitor (III 1). Au restatornicit înălţimea sa cu iubire de dreptate dreptăţile pomenitei monastiri..., întărind ca zisele doă monastiri... să fie şi pe viitorime subt stăpînirea şi proprietatea monastirei Sfîntului Spiridon (a. 1785). URICARIUL, I, 120. Ferice de prinţii aceia ce şi-n viitorime îşi lasă al lor nume, un nume de mărime şi-n veci de sărbătoare. HELIADE, O. I, 265. S-au făcut înaltă chibzuire ca pă viitorime să rămîie slobodă vînzarea cărnii dă miel (a. 1833). DOC. EC. 521. Rău se întrebuinţează vorba „viitorime” în loc de „viitor”. CR (1833), 42/28. Slujească-n viitorime lumii pildă casa mea. PR. DRAM. 110. Şi de nu văz încă cum aceste întîmplări ale vieţii mele cei trecute au slujit la a mea fericire, o voi afla în viitorime. MARCOVICI, D. 5/1. Au început a socoti cu ce chip ar păzi focul în viitorime, ca să nu se mai stîngă. DRĂGHICI, R. 76/12. Noi desfiinţăm pe viitorime acel obicei al sărutării de mînă (a. 1834). FILIMON, O. I, 246. Lăudat de neamuri fie, pîn în ce mai de pe urmă Viitorime adîncă, în veci să rămîie... în slava neamului nostru. HRISOVERGHI, P. 16/19. Nu vei pregeta a jărtvi şi în viitorime... slujbe priincioasă cătră patrie (a. 1836). IORGA, S. D. vii, 88. îţi aduc un invalid care în viitorime nu voieşte să mai jure pă alte steaguri. VOINESCU II, M. 54/8. Vacina nu este decît... un alt nou venin, care va să fie în viitorime un alt nou izvor de boală. VEI SA, I. 14/15. Alişverişul deobşte are să urmeze şi pă viitorime întocmai precum urma şi pînă acum slobod (a. 1837). DOC. EC. 676. Arbure îşi are tot de atunce asămine hotărîtoare carte de ştiinţă spre a ne mai mult prihănire pe viitorime (a. 1838). GHIBĂNESCU, S. I. xvil, 120. Azi n-am nimic, dar în viitorime voi fi înavuţit. ASACHI, S. L. II, 269. Poprindu-ne acele magazii supt cuvînt că pă viitorime nu am mai fi slobozi a lucra într-însele,... am alergat către cinstitul Depertament al trebilor din lăuntru (a. 1842). DOC. EC. 778. Merse în lagărul lui Sighismund ş-îl rugă de pace, jurîndu-i pe viitorime supunere şi credinţă. IST. M. 52/9. Omule,... Ai voi viitorimea să-ţi spuie ce zămisleşte; Dar la a ei întunerec, pururea lumea-i închisă. CONACHI, P. 261.
 Fapta ta din Moldova va trage dejaimarea şi hula tuturor oamenilor cinstiţi care trăiesc astăzi şi care vor fi în viitorime. BĂLCESCU, M. V. 217. Gîndind că-n viitorime cela va iubi şi mai mult, Dar ea pornind cu asprime Toată nădejdea mi-a zmult. PANN, E. IV, 122/1. Se deşteaptă la nobila ambiţie de a face lucruri mari şi drepte şi prin urmare de a trăi în viitorime. KOGĂLNICEANU, S. A. 49. Să cuvine ca să-l păstrăm şi pe viitorime. I. IONESCU, B. C. 344/25. Să admitem însă că..., după vr-o mie de ani,... oamenii culţi din acea viitorime s-ar putea învoi să înţeleagă numai Codicele Napoleon. MAIORESCU, CR. III,
 100.   Iubite autorule,... tu n-ai avut de gînd, ca liricul nostru străbun Oraţiu, să arăţi poeţilor din viitorime poteca cea bună. ODOBESCU, S. III, \\. Şi astăzi încă ochii lor parcă văd răsărind în întunecimea bolţilor marea lui umbră care de acum va pluti peste noi în adînca viitorime, ca un spirit proteguitor. GANE, N. 22, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, SCRIBAN, D., DL, DM, M.D. ENC., DEX. 0 (Prin sinecdocă) între zădarnicile şi trecătoarele lucruri ale oamenilor, singura arta sparge negura viitorimilor. SADOVEANU, E. 10.
     3.    (învechit) Viitor1 (III 2). Prinţipaturile păşesc spre o mai bună viitorime. AR (1829), 159!/9. învăţătura obştească au făcut înaintări care prevestesc o viitorime roditoare de toate darurile ce ştiinţele folositoare făgăduiesc soţietăţii. CR (1832), 3022/22. Cel ce risipeşte starea sa fără cumpăt... pregăteşte familiii sale... şi lui o viitorime turburată necontenit de griji. MARCOVICI, D. 67/10, cf. 9/5. Ţîntea numai de a siguripsi prin un statornic chip norocita viitorime a locuitorilor acestei ţări (cca 1835). URICARIUL,
 VIII,  121. Amărîciunea sufletului său era fară margini văzîndu-şi înşelate toate nădejdile sale... de a pregăti pentru dînsa o viitorime fericită. F. AARON, I. II, 175/16, cf. 210/26. Cine ne va vorbi... de viitorimea care ne este făgăduită? TÎMPEANU, G. 80/18. Prin acest act, eroul Moldaviei, ca un adevărat părinte al patriei, se îngriji ca şi după moarte să asigureze naţiei sale o viitorime mai folositoare. IST. M. 124/21. Privind la viitorime cu deplină ne-ngrijire, Bogatul din comori multe îşi încheie fericire. CONACHI, P. 287. Pe cînd în scurta actualitate domneşte eroarea învechită, ideilor de reformă li se păstrează o viitorime fară margini. MAIORESCU, · CR. I, 251. Din sîngele jertfelor va creşte floarea unei viitorimi mai bune. SADOVEANU, O. XIX, 83.
     -     Pl.: (rar) viitorimi. - Şi: (învechit, rar) venitorime s. f. COSTINESCU.
     -  Viitor1 + -ime.
     VIITORÎST, -Ă adj., s. m. şi f. (Rar) 1. Adj. Care se referă la viitor1 (III 1).' Cf. IORDAN, L. R. A. 184, id. L. R. 346, L. ROM. 1972, 192. Teatrul lor este foarte abstract, geografic şi viitorist, şi din această pricină... eminamente plicticos, călinescu, c. o. 268, cf. dn3.
     2. S. m. şi f. Viitorolog. Cf. DN3.
     -  PL: viitorişti, -ste.
     -  Viitor1 + suf. -ist (după ir. futuriste).
     VIITORIU, - OARE adj., s. f., s. n. v. viitor1.
     VIITOROLOG, -Ă s. m. şi f. Specialist în viitorologie; futurolog, (rar) viitorist (2). Pentru a face dovada practică, editorul a reunit texte din viitorologii cei mai cunoscuţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 30/1. Trăiesc în această zonă popoare ale căror tradiţii... constituie tot atîtea pasionante programe de studii pentru sociologi, politologi, viitorologi. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 39. Viitorologul trebuie să judece cu picioarele bine înfipte în pămîntul realităţii. CONTEMP. 1974, nr. 22, 4/3, cf. L. ROM. 1977, 145, DN3.
     -  PL: viitorologi, -oge.
     -  Derivat regresiv de la viitorologie.
VIITOROLOGIE
-538-
VIJEITURĂ
     VIITOROLOGIE s. f. Ştiinţă a viitorului1 (III 1); futurologie. Pentru a întregi imaginea asupra investigaţiilor din ţara noastră pe tărîmul viitorologiei, sînt publicate recenzii la lucrări sau cercetări mai valoroase. SCÎNTEIA,
 1972, nr. 9256. Succesele obţinute de cîteva din cărţile de viitorologie au îndemnat pe editorul de literatură... să încerce o comparaţie între această ramură nouă a ştiinţei şi poezie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 30/1. Din ce în ce mai des... se pierde din vedere deosebirea dintre viitor ologie şi ideile despre viitor. CONTEMP. 1974, nr. 22, 4/1, cf. L. ROM. 1974,465, dn3, l. rom. 1979,499.
     -     De la viitor1, după fr .futurologie, engl, futurology, germ. Futurologie.
     VIITURĂ s. f. 1. (Adesea urmat de determinări) Cantitate mare de apă (formată din ploi, prin topirea zăpezii etc.) care curge cu repeziciune şi forţă (antrenînd o masă mare de aluviuni); creştere bruscă a debitului şi a vitezei de curgere a unei ape curgătoare ca urmare a unor ploi abundente, a înlăturării unui baraj etc; puhoi (1). V. n o i a η (I 1). Vor rămînea ei răspunzători la toate cînd să va întîmplă, din viitura apei sau din altcevaş, să să rupă din pod o lacră întreagă (a. 1826). DOC. EC. 366. Apa curgea adîncă şi curată; murdăriile aruncate mereu pe dînsa nu-i urcaseră fundul ca la cea mai mică viitură de apă să treacă peste maluri şi să înece oraşul. GHICA, S. 496. Zăgazul... se lucra afară, în susul oraşului, destinat a apăra portul de viitura apelor Dunării, id. ib. 706. Toate dealurile sînt goale, viiturile de apă le spală şi lasă pe ele lacuri netrebnice. I. IONESCU, P. 356. După un drum de patru ceasuri, peste dealuri sparte de viiturile şuvoaielor, printre hîrtoape prăpăstioase, ieşim la mănăstirea Suzana. VLAHUŢĂ, R. P. 160. Cînd primăvara vor urla lupii vrăjmaşi la deal, e semn sigur de viituri mari de apă. ŞEZ. VI, 39. Văzu o buză de burcan îngropat în pămînt şi dezvelit ceva-ceva de viitura apelor ploii. SĂM. IV, 768. Apele Dunării aduc la viituri o cantitate enormă de materii solide — minerale şi organice — în suspensiune. ANTIPA, P.
 216,  cf. TDRG. Caii şi căruţele mergeau aci înnămolindu-se în noroi sau mocirlă şi aci oprindu-se în faţa unui puhoi furios, umflat de dezgheţuri sau de viituri de ape. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 108, cf. CADE. Caută tot gropile adînci din Dunăre şi nu iese la faţă decît ca să se spele de nămolul ce s-a prins pe el cînd apele marilor viituri s-au mai retras. SIMIONESCU, F. R. 245. Zăvoaiele sunt formate mai mult din nisip, lăsat de pe urma viiturilor sau din prundiş. id. FL. 256. Mutările albiilor tare nestatornice din pricina viiturilor şi a revărsărilor de primăvară. POPA, B.
 107.  Numai lostriţa cea mare nu se arăta... O tîrîse năprasnica viitură pe alte meleaguri. VOICULESCU, P. I, 49, cf. DS. Era sub luciu domnia peştilor, care intrau odată cu viiturile primăverii în limanuri odihnite, să-şi puie icrele în bătaia soarelui, sadoveanu, o. XIII, 319, cf. scriban, D. S-a făcut un viaduct... cu 15 deschideri... cari servesc... pentru a înlesni scurgerea apelor Dunării la viiturile mari. ENC. ΤΕΗΝ. I, 354. Creşterea nivelului Dunării în timpul viiturilor de primăvară nu este uniformă pe tot cursul ei. GHELASE, U. P. II, 167. Au împins... bolovani lăsaţi în loc ani întregi de viiturile cele mari ale primăverii. GALAN, z. R. 43. Viiturile prezintă caracter catastrofal, atît din cauza creşterii nivelului apelor şi... a vitezelor de curgere, cît şi din cauza debitului solid foarte mare pe care-l transportă. LTR2, cf. DL, DP, DM, SFC III, 70. Viiturile sînt provocate de căderea unei ploi torenţiale de primăvară sau de vară ori de topirea bruscă a zăpezii din bazinul de recepţie. DER. în urma unor ploi torenţiale şi a viiturii puternice care a urmat, s-a rupt zăgazul. MAGAZIN IST. 1970, nr. 7, 2, cf. M. D. ENC., DEX, D. MEC., D. ECOL., H XI 324, CIAUŞANU, V.
 0 (Ca termen de comparaţie pentru o desfăşurare amplă a unor elemente naturale, sociale, psihice etc.) Ca o viitură dă
 apă,... repede să varsă, cînd norii cad pă munţi. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IX, 11. La cea dintăi strajă a nopţii, s-a auzit în Poiana Ursului freamătul grăbit al codrului, ca o viitură de ape mari. SADOVEANU, o. XVIII, 76. Entuziasmul năvalnic de acum - amestecînd, ca o viitură de ape tulburi şi primejdioase..., influenţe străine şi revolte proprii, sentimente cunoscute de milenii şi elanuri insolite - va trebui să se decanteze în cele din urmă, lăsînd să se depună mîlurile şi aluviunile. CONTEMP. 1973, nr. 1385, 13/1. ♦ Mîl, nisip, mocirlă etc. rămase în urma trecerii unei viituri (1); aluviune. Cf. CADE. Viitură multă şi amestecată acoperea o parte din grădina părinţilor. Butuci întregi încurcau locul. GALACTION, O. 205, cf. ENC. AGR., LTR2, DL, DM. Adulmecă cu miros de copoi viiturile şi ridicăturile recente. IST. LIT. ROM. II, 608, cf. M. D. ENC., DEX, D. MEC., CIAUŞANU, GL., CHEST. IV 65/448, 893. Dacă-i viitură, s-a-mpotmolit. NALR - o ii mn h 333/913, cf. ii h 334, iii h 520/960. ♦ (Rar) Ochi de apă lină, baltă rămasă în urma retragerii unei viituri (1). Mierlele... urmăreau cu interes mişcarea apei la dolii. In viiturile acestea line, după o ieşitură de mal sau în dosul unei stînci hălăduieşte peştele mărunt. SADOVEANU, o. XIV, 514, cf. DL, DM.
    2.     (Depreciativ; adesea în imprecaţii; în forma venitură) Persoană care provine din altă zonă decît aceea în care trăieşte, s t ă i n, v e n e t i c; p. e x t. vagabond, haimana. Cf. LB. Lăcuitorii Slavoniei... pierzîndu-şi limba sa cea românească şi învăţînd limba veniturilor, apusără cătră acel popor străin şi de curînd în pămînturile romanilor venit. BOJINCĂ, R. 37/9. Un străin, o venitură, un om fară căpătîi, Un nătărău din Moldova să fie tot cel de-ntîi? HASDEU, R. V. 79. Ce? Venitură acela [sic] să cuteze a se uita la fata mea? CONV. LIT. V, 6. In noaptea în care Carada şi C. A. Rosetti, două venituri orientale, au pus la cale textul Constituţiei actuale... au murit pentru totdeauna Mir cea Bătrînul şi Ştefan cel Mare. EMINESCU, o. xm, 234. în puţin timp alergase împrejuru-i o mulţime nenumărată de venituri pestriţe şi de vînturători de ţară cari nici cunoşteau războiul, nici aveau cel mai mic semn de disciplină şi de meşteşug militar, id. ib. XIV, 144. Rari... mai erau băieşii cari să-i zică: „ Venitură dracului! A venit să se îmbogăţească la noi”... Venise, înainte cu vreo treizeci de ani, dintr-un sat de pe Murăş. AGÂRBICEANU, A. 201, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Nu-l putuse suferi niciodată pe George Teodorescu, un „ regăţean ”, o venitură. T. popovici, s. 140, cf. L. rom. 1959, nr. 6, 51, 1961, 602, sfc iv, 190, alil XXIX, 317, FRÎNCU - CANDREA, M. 76, ALR I 381/56, 100,
107,  109, 112, 138, 218, 289, 290, 345, 350, 351, A III 2, LEXIC REG. II, 43, MAT. DIALECT. I, 102, TEAHA, C. N. 280.
    3.      (învechit şi popular) Venit1 (I 5). Cf. polizu, tdrg,
I. CR. III, 33. Nu aseară, alaltăseară, In viitura vacilor, In scapătul soarelui..., Mi-a sosit, mi-a poposit, Trei voinici închivăraţi. BALADE, II, 23, cf. PĂSCULESCU, L. P. 255.
    4.     (în industria extractivă; în sintagma) Viitură de nisip= fenomen de deplasare a nisipului din stratul de adîncime în gaura de sondă pe unde curge o dată cu ţiţeiul, gazele etc. extrase. Pentru combaterea producerii viiturilor de nisip se aplică metode de reţinere şi metode de fixare a nisipului în formaţiunea productivă. LTR2.
    -  Pl.: viituri. - Şi: venitură s. f.
    -  Veni + suf. -tură.
    VIIŢUIT0R, -OARE adj. v. vieţuitor.
    VIJĂLÂU s. n. v. vîjălău.
    VIJĂL0S, -OĂSĂ adj. v. vijelios.
    VIJEITÔR, -OARE adj., s. f. v. vîjîitor.
    VIJEITURĂ s. f. v. vîjîitură.
3026
VI JELI
-539-
VIJELIE1
    VIJELÎ vb. IV. I n t r a n z. i m p e r s. (învechit şi regional) A bate vînt puternic (însoţit de averse de ploaie sau de ninsoare). V. v i f o r î, v i s c o 1 i. Cf. i. golescu, c., cihac, ii, 456, alri 1 230/35.
    -      Prez. ind. pers. 3: vijeleşte. — Şi: (regional) vijoli vb.
 IV. ALRI 1 230/35.
    -  Derivat regresiv de la vijelie1.
    VIJELIE1 s. f. Vînt puternic, în rafale (însoţit de ploaie, adesea cu descărcări electrice, sau de ninsoare). V. f u r t u n ă, uragan, vicodol, vifor, viforniţă, viscol. La alergăturile de cai..., de s-ar şi întîmplă să ploao cu vreo vijălie să-i lovească în obraz, ei îngăduiesc ca nişte îndrăciţi (a. 1691). ap. tdrg. Ceriul, mînios, cu tunete, trăsnete şi vijelie (a. 1703). FN 139. Cutremurul, focul, vijeliia şi altele asemene acestora... pot să aducă mare pagubă şi stricăciune. ANTIM, O. 340, cf. KLEIN, D. 456. Răpit fiind de năprasnică vijulie şi vînturi năsălnice, să trezăşte aruncat înapoi cu multe sute de miluri. BUDAI-DELEANU, LEX. Stupină trainică şi regularnică se cheamă aceea carea iaste zidită cu material bun,... în carea... stupii de vijulii, de ger, de arsoarea soarelui... să fie scutiţi. TOMICI, C. A. 35/21, cf. 85/11. Mînia Domnului... ne-a venit cu vifor mare şi vijălie nespusă, cu cutremuri şi cu cea mai mare uscăciune, cu foamete grozavă. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 84. La Parma au încercat o vijelie foarte grozavă... şi pe urmă au urmat o desăvîrşită linişte şi senin. CR (1829), 572/18. Vîjîitul vînturilor celor învrăjbite, mugetul valurilor unei mări în vijălie,... toate aceste şi asemenea acestora izbesc imaginaţia noastră şi nasc în noi cugetări înalte. HELIADE,
 0. II, 33. Vijelia începe a întărîta valurile. MARCOVICI, D. 13/28. Furtuna este un vînt de 50-60 urme pe secundă; vijălia, de 75 urme. GENILIE, G. 108/18, cf. VALIAN, V., ISER.
 O  negură de noapte turbure... s-a întins peste tot cu tunete de spaimă şi vijelie. ARISTIA, PLUT. 87/25. Prin nori vijelia se stîrnea şi bubuia. NEGRUZZI, S. II, 87, cf. POLIZU. Cutremurile şi vijeliile cele mari se-ncercară în atîtea rînduri a le zgudui din fundamente. PELIMON, I. 76/4. Grîul putea sta ani întregi nebătut în snopi, netreierat, fară a se teme de a fi răzbit de udătură sau spulberat de vijelie. GHICA, s. 543. Suvenirul fiinţelor iubite Va fi la al meu suflet etern înfăţişat, Ca frunzele aduse de vijălii pornite La vechea lor tulpină ce-odată le-a purtat. ALEXANDRESCU, O. I, 251. Vîntul se schimbase într-o adevărată vijelie. SION, P. 279, cf. PETRI, v., pontbriant, D. Dacă ne vom aduce aminte că o vijelie de această specie călătoreşte 162 km pe oră, apoi să nu ne mai mirăm că bietul poet se credea la poarta Siberiei. HASDEU, I. C. I, 220. Pe cînd dormeam, fulgerul luminase, trăsnetul tunase, vijelia mugise. BARONZI, ^
 1. L. IV, 18/26. Saltă inima, renvie, Uit-a iernei vijelie. CONV. LIT. II, 64. Afară plouă, ninge, afară-i vijelie, Şi crivăţul aleargă pe cîmpul înnegrit. ALECSANDRI, POEZII, 3, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 456. Cine-i îndrăzneţul care-n vijelie în caic se luptă cu turbatul val? BOLINTINEANU, P. I, 273, cf. LM. Amîndoi de mari de veacuri se luptase-mpreună cu criveţele şi cu vijeliile. ODOBESCU, s. I, 166. Atunci Memfis se înalţă, argintos gînd al pustiei, închegare măiestrită din suflarea vijeliei. EMINESCU, O. I, 45. Nouri mari, rotunzi şi plini pare-că de vijelie, treceau pe cerul adînc albastru. id. ib. vil, 100. Cam pe la amiază, deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pămînt, nu altăceva. CREANGĂ, O. 194. Se porneşte afară o vijelie îngrozitoare de vară. CARAGIALE, O. III, 136. El trimise asupra locului o vijelie şi o ploaie de turnă cu ciutura. ISPIRESCU, u. 20. în acel vuiet, glasul înţelepciunei se risipi ca nisipul în luptă cu vijelia. DELAVRANCEA, o. I, 61. Un trăsnet în groaznica-i urgie Luceşte, crapă, cade, detună-n vijelie. MACEDONSKI, O. I, 252. Pînă-n piept se
 îngropau bieţii cai în troiene grămădite de vijelie de-a curmezişul drumului. VLAHUŢĂ, S. A. II, 205. Mare e puterea naturei şi numai acela o poate vedea care cu ocaziunea unei vijelii să găseşte într-un vîrf de munte. FRÎNCU - CANDREA, M. 68, Cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Clocoteşte codrul!... Iată-l, - se zbuciumă, se-ndoaie, geme bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87, cf. TDRG. Cam pe la prînzu-ăl mare -, îl apucă, nene, de pe urmă o vijulie cu plouă multă, de credeai că să rupsară bolţile cerului. STERESCU, N. 1054. Staurul nu are.iesle şi grătare şi e... un fel de adăpost pentru
 oi în nopţi geroase şi în timp de vijelii. PĂCALĂ, M. R. 447, cf. 127. Plouă, tună, fulgeră, începe vijelia şi potopul. ATILA, P. 51. Furtuna se schimbase în vijelie şi pe mii de glasuri fantastice şuiera, se tînguia şi gemea a pieire şi a pustiu. HOGAŞ, DR. I, 111. Privea cu o faţă fericită spre geamul unde gonea vijelia albă. papadat-bengescu, o. I,
 265, cf. PASCU, S. 187. O groaznică vijelie... s-a potolit deodată ca prin farmec. SOVEJA, O. 52, cf. RESMERIŢĂ, D. S-a stîrnit o mare vijelie. SEVERIN, s. 130, cf. 143, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mînă fotoliul spre sobă La horn să ascult vijelia. bacovia, O. 23. Stoicea mergea grăbit... încotro îl mîna vijelia. GALACTION, O. 48. Se buluciră nemaiţinînd seamă de opintirile vijeliei. VOICULESCU, P. II, 145. Vijeliile se înteţesc, prelungindu-se, şi pîntecele adîncurilor se hrăneşte cu multe fiiinţi omeneşti. SADOVEANU, O. XI, 75. După ce se domolesc vijeliile lui ianuarie, pe omătul cu reflexe violete, de pe dealuri, în lumina lunii, se înşiră lupii urlînd. id. ib. XX, 285. Vijelia este însoţită de o creştere bruscă a presiunei. ENC. AGR., cf. iordan, stil. 120, SCRIBAN, D. Vijelia trece pe deasupra, scurmă nisipul..., dar alunecă mai departe. CĂLINESCU, S. 54. Noroc că droşca era acoperită... Altfel caimacanul ar fi păţit ruşinea să aştepte printre aghiotanţi... să treacă ploaia sau să plece subt vijelia de apă. CAMIL PETRESCU, O. in, 432. Vijeliile se produc în toate sezoanele,... în special primăvara şi vara. LTR2 XVIII, 547, Cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX. Afară S-a dezlănţuit vijelia, dsr, cf. drev, Η π 83, iii 138, 233, iv 114,
 V  3. Mîna sub moară-a băgat Şi tărîţa sărăciei O dete-n gura vijeliei. TEODORESCU, P. P. 140. Bate grindină şî să face hale (vijelii) mari. ŞEZ. III, 77. Givorniţei i se mai zice şi vijelie, ib. V, 140. Săraca stîna mea, Cine foc ti-o mătura? Vîntu şî vijulia Şî bad'ea cu pălăria. DENSUSIANU, Ţ. H. 217, cf. CIAUŞANU, V. 209. Vin vijulii, vremuri răle în luna Iu prier. arh. folk, iii, 93, cf. chest. iv 85/86, alr i 1 230,
 1  262/12, 28, 45, 49, 80, 584, 708, 820, 1 979/552, alrsniii h 788, h 792, h 796/47, alrm sn ii h 616/47, A iii 2, teaha,
 C. N. 41. Vimsă în noapt'ea ace o vijulie, şi plouă, cît trece pă su ei. O. BÎRLEA, A. P. II, 116. Vine ploaia sau vijolia. id. -ib. 463. La vijelii copacii cei mari cad, iar buruienile peHoc rămîn. ZANNE, P. I, 87. Vijelia culcă şi trestia şi stejarul. id.ib. IX, 428. 0 (Ca termen de comparaţie) Bolboace mii rotează în balta infernală Şi porţile osîndei se-nchid ca vijălii. HELIADE, o. I, 197. Cînd auzea că vin turcii asupra noastră, că se năpustea păgînii ca vijelia... el de bucurie începea să cînte. GHICA, S. 17. Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeţi de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie. EMINESCU, O. I, 148. Genarul îşi înfipse pintenii adînc în coastele calului, care fugea scuturîndu-se... ca o vijelie, id. ib. VI, 327. Locurile acestea au văzut... şi pe Mihai Viteazu, care aştepta pîn ’ce iarna-i aşternea pod de gheaţă peste Dunăre ca să se răpadă ca o vijelie în oştile turceşti. VLAHUŢĂ, O. III, 216. Repede mai trece Iana pe lîngă mine... ca o vijelie! DELAVRANCEA, H. T. 144. Se repezi în iatacul fetei, trîntind uşile ca o vijelie, id. V.V. 25. Eşti bizar, vii ca o vijelie, pleci ca ea, nu ştii nici unde mergi, nici pentru ce mergi. D. ZAMFIRESCU, A. 106. Pe aceste drumuri a zburat ca vijelia... Petru Vodă Rareş. IORGA, P.A.
 I, 140. Pîrdalnica de boală cădea asupra ei ca o vijelie. SĂM. VIII, 397. Notarul ieşi ca o vijelie în verandă.
VIJELIE1
-540-
 VIJELIOS
 AGÂRBICEANU, A. 185. Magda intră pe uşă ca o vijelie. HOGAŞ, DR. I, 183. Furtuna se risipi uşor ca unele vijelii de vară. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 380. O nevastă tînără ieşea tocmai din casă, ca vijelia, alungind nişte găini obraznice din pridvor. REBREANU, NUV. 201. Sunt bieţii oameni care-şi caută un pic de fericire... Cu zile bune şi cu zile rele, înălţaţi de speranţă ca de o vijelie sau prăbuşiţi de deznădejde ca de un crivăţ. CÂMIL PETRESCU, T. I, 365. Femeia porni ca o vijelie..., pînă la Bălaşa. VOICULESCU, P. I, 228. Cînd porniră ei, sosiră şi cazacii ca o vijelie şi izbitura lor fu ca trăsnetul. sadoveanu, o. v, 495. Zorilă venea ca vijelia. STĂNCESCU,
 B. 100. 0 F i g. (Sugerează ideea de tumult, de dezlănţuire năvalnică, de forţă impetuoasă, implacabilă, nimicitoare) Preste monumente şi generaţii am trecut şi am văzut în urmă-mi grămădindu-se a lor cenuşă, şi vijăliile veacurilor spulberîndu-o în văile uitării. HELIADE, O. I, 264. De cumva se năştea vreo vijulie sau se rădica furtună, atunci... se spărgeau comiţiile. BOJINCĂ, A. II, 13/23. Muma cea înţeleaptă să reazemă pă credinţă care este scăpare mîntuitoare în mijlocul vijeliilor vieţii. MARCOVICI, D. 106/23. Vijăliile care turbură staturile nu s-au potolit încă. id. ib. 465/17. Ar fi vrut să înfrunte nestatornicia şi vijăliile veacurilor. IST. M. 9/8. Dacă rînduiala cere şi furtuni şi vijelie, Pentru ce ai vrea a crede că tidve de tiranie... Ar pute a se preface? CONACHI, P. 266. Această cutremurare pare că era larma înăbuşită ce prevesteşte o vijelie mare. BĂLCESCU, M. V. 48. Rîdică capul, ţară bîntuită de vijăliile lumei. RUS SO, S. 130. A mormintelor tăcere... domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijălii. ALEXANDRESCU, O. I, 75. Nu pierde speranţa, amicul meu. După viscole şi vijelii vin zilele cele senine şi plăcute. SION, P. 176. Dacă vijeliile necurmate la care au fost expuse ţările noastre nu ar fi stăvilit dezvoltarea literaturei şi a frumoaselor arte în sînul lor..., astăzi ne-am putea face o idee exactă de societatea română cu fizionomia sa particolară. ALECSANDRI, O. IX, 318, cf. COSTINESCU. Sîntem mai mult în lume ca orice trăitoare? O mînă de ţărînă espusă-n vijelii? BOLINTINEANU, P. II, 181. Mircea însuşi mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I, 148. Pornisem mînă-n mînă printre-a vieţii mişelie Dezbinaţi ne ducem astăzi în fatala vijelie. MACEDONSKI, O. I, 75. Au trecut de-atîtea ori prin cumpene mari, prin greutăţi şi nevoi cumplite ş-au înfruntat cu bărbăţie vijeliile vieţii. VLAHUŢĂ, S. A. III, 242. După moartea soţului ei, dînsa purtase toată casa cu toate vijeliile ce se abătuse asupră-i. ARHIVA, I, 253. Aceşti nobili aveau... de îndeplinit pe lîngă domn slujba militară, cerută de timpurile grele şi de vijelie a întăiei constituiri a ţărilor române. XENOPOL, I. R. VI, 97. Ei sînt o mie Mai iuţi şi mai năvalnici, mai plini de vijelie. COŞBUC, P. I, 158. Rezultatul... fu stîrnirea asupra sa a unei vîjîlii parlamentare şi estraparlamentare, care-l necesită să se retragă în noiemvre 1893. SBIERA, F. s. 330. în sufletu-mi bătut de vijelie Eu văd un om ce-a început să moară. GOGA, POEZII, 180. Haina lui de fier cu care Trecuse-n vijelii de foc I se părea că se sfărîmă. DENSUSIANU, L. A. 40. Toate aste pricini... aduseseră în camera de chibzuire a tribunalului o pîclă apăsătoare, înecătoare, ca în preajma unei vijelii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 182. Petrecerea începu cu vijelie. AGÂRBICEANU, A. 158. Nu era o revoltă furtuoasă căci vijeliile se stingeau undeva înăuntru. papadat- BENGESCU,
 O. I, 232, cf. III, 12, RESMERIŢĂ, D. Năvălirile turcilor şi ruşilor... jacură atît pe locuitorii băştinaşi, cît şi mai ales pe negustori,... să caute a scăpa prin fugă, cel puţin cu viaţa, de vijelia ce-i ameninţa. N. A. BOGDAN, C. M. 56. Ţeara întreagă e în vijelie. SEVERIN, S. 130. Rădăcinele conservatismului bănăţean... s-au înfipt adînc în glia unui pămînt frămîntat şi răscolit de vijeliile vremurilor. L. COSTIN, GR. BĂN. 12, cf. ŞĂINEANU, D. U. Cînd S-au potolit
 vijeliile... am ieşit din straturile noastre... cu inima cît purecile. CIAUŞANU, R. SCUT. 15, cf. CADE. Avocatul Stavrat, după vijelia de pumni care-l ameţise de tot în primul moment,... s-a furişat în casă. REBREANU, R. II, 135. Acest program este singurul punct... care mă susţine în vijelia care s-a năpustit pe tratate. TITULESCU, D. 319. Mai bine chinul într-a lumei vijelie, Decît viaţa de păpuşă, decît viaţa de chilie. EFTIMIU, î. 22. Vijelia acestor sentimente, primitive şi irezistibile, răscoli pe cei trei, ca pe nişte frunze de toamnă. GALACTION, O. a. I, 91. O vijelie nervoasă o doborîse unde se găsea. id. O. 189. II scutura... o vijelie de sunete deznădăjduite. VOICULESCU, P. I, 143. Mă uitam în tăcere la faţa lui aspră pe care vijelii de patimi îşi lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I, 136. Rezervistul vorbea... despre prezentul cu sîngeroasa lui vijelie, id. ib. XXI, 53. Cu acestea şi cu credinţa neclintită în Dumnezeu, neamul nostru românesc a străbătut asprele vijelii ale veacurilor. MOROIANU, S. 83. Atît şi nimic mai mult dezlănţuie o vijelie de ţipete, arghezi, s. vii, 81, cf. dl, dm, m. d. enc., dex.
    -      Pl.: vijelii. - Şi: (regional) vijolie, vijulie, vijuléie (alr i 1 262/12), vijelie (barcianu), vîjîlie, vîjolie (alr i
1 230/129, alr SN iii h 788/130), vîjulie (alr i 1 262/28), vîrjolie (alr sn iii h 788/36) s. f.
    -  Cf. v î j î i.
    VIJELIE2 s. f. v. vijulie1.
    VIJELIOS, -OĂSĂ adj. 1. Care are violenţa vijeliei1, ca vijelia1; caracteristic vijeliei1, (ca) de vijelie1; f i g. năvalnic, dezlănţuit, tumultuos. Să veştejesc frunzele pomilor cînd vijeliosul crivăţ al iernii începe a sufla. MARCOVICI, D. 268/11, Cf. POEN. - AAR — HILL, V. 11, 279V37. Oştirile s-au retras, despărţindu-se, din cauza timpestei vijelioase. ARISTIA, plut. 259/26, cf. polizu, pontbriant,
D., costinescu, CIHAC, II, 456. Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă. BOLINTINEANU, P. I, 437. Un vînt vijelios... II aruncă-n aer şi urlă furios, id. ib. II, 250, cf. LM 574. Ploaia cade, cade vijelioasă, neostoită, răpăitoare ca o grindină. VLAHUŢĂ, s. A. III, 310, cf. 270. Un vînt rece şi vijelios şuiera în toate părţile. I. NEGRUZZI, S. III, 427, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. Vuietul surd şi nedesluşit al Tazlăului se schimbase în urlet clocotitor de ape vijelioase ce mînau dindărăt cu iuţeală de vifor surpăturile de stînci zmulse din scoborîşurile înalte ale drumului lor la vale. HOGAŞ, DR. I, 305, cf. 311. Viaţa ei îmi părea un rîu vijelios care trecuse mereu pe de-alăturea ei. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 127, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. L-au deşteptat picăturile reci ale unei ploi vijelioase. GALACTION, O. 48. Mă întreb cum vom trece apa adîncă şi vijelioasă a Oltului, subt focul mitralierelor. CAMIL PETRESCU, U, N. 300. Apele vijelioase vor fi curs pe faţa de sus, peste capul stînci lor. ARH. OLT. XIII, 41. Tîrîţi de iuţeala vijelioasă a şihoaielor, tărbăciţi de valuri, peştii căutau scăpare la maluri. VOICULESCU, P. I, 21. Ploaie vijelioasă vine din munte. SADOVEANU, O. VII, 341, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., DSR, DREV. 0 (Adverbial) Intre înalţii păreţi de piatră, s-azvîrle Bistriţa, vijelios bătîndu-şi nahlapii de stînci, c-un zgomot asurzitor. VLAHUŢĂ, S. A. III, 265. La scocul morilor, vuietul apelor n-ar năpădi mai vijelios. DELAVRANCEA, O. II, 86. Viscolul venea din ce în ce mai vijelios, pe deasupra grămezilor de oameni parcă fîlfîiau paseri mari albe. SADOVEANU, O. II, 126. Vîntul venea vijelios izbind în geamurile mari cu aripi de puf: zguduia cercevelile, şuiera, ţipa. id. ib. 463. închis între pereţii de piatră ai munţilor, [Oltul]... se rostogoleşte vijelios. BOGZA, c. o. 338. ♦ Bîntuit, răscolit de vijelie1 (1). Dobitoacele se învîrtesc, cum se învîrtesc în nopţile vijălioase, cînd lupii urlă în păduri. RUSSO, S. 128. Vreo cîteva descărcături de puşci, după ce
3030
VIJELIOS
 -541 -
VIJIŞCA
mai întîi stinserăm luminile, făcea efectele unor detunătoare fulgere într-o noapte foarte vijelioasă. PELIMON, i. 51/15. Pe un pisc sălbatic şi vijălios, Unde urlă-n poale Argeşul spumos, Este o cetate. BOLINTINEANU, P. I, 98. Era o noapte urîtă şi vijelioasă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 90. li rămînea fericirea şi liniştea căsuţei lui la care se-ntorcea ca la un liman, cum se întoarce corăbierul în port după o noapte vijelioasă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 212, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
 ♦  Fig. Agitat, zbuciumat. El petrece repede vijeliosul period al vîrstei bărbăteşti. MARCOVICI, D. 173/12. Viaţa lor era tot aşa de vijelioasă,,., tot aşa de dură ca a domnilor pe cari îi combătea ei. BARONZI, I.e. I, 262/27. Societatea se face vijelioasă, veşnic turburată, neliniştită la lucrul ei, lipsită de siguranţă în păstrarea roadelor lui şi împiedecată în cugetarea cea mai înaltă. IORGA, C. I. II, 50.
    2. F i g. Aprig, impetuos, violent. Reformele vijelioase par că nu pot reuşi; guvernele se întăresc; popoarele se alină. BARONZI, I. C. II, 69/24. Plîngeau amîndoi, amuţiţi de durere, cînd uşa se deschide largă şi apare Zoe, vijelioasă. VLAHUŢĂ, S. A. III, 98. Celelalte jocuri (brîul, sîrba... ş.a.) se mai amestecă, se mai schimbă după locuri. Unele sînt vijelioase, cu mişcări repezi şi smîncite, cu încleştări de braţe şi-nvîrtejiri ameţitoare, id. ib. 258. Ea se întoarse vijelioasă ca o leoaică. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Vijelios, aprig peste orice consideraţii,... a fost acest erudit. IORGA, P. A. II, 84. Din multe iţe se împletea căsnicia lor, dar cea mai tare a fost... voinţa celui care trimite cu o pornire vijelioasă una către alta două inimi care se deosebesc ca focul de apă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 272. Găsind dijma deja strînsă, o secvestră pe seama cetăţii, nu însă înainte de a fi ameninţat, în pornirea-i vijelioasă,... pe inspectorul fiscului. PĂCALĂ, M. R. 80. La goana sau zbaterile lui vijelioase, dacă nu fineţea unghiţei şi strunei, cel puţin carnea în care ea s-a înfipt va trebui să cedeze. ATILA, P. 134. De la Oescus la vale nu erau în această vreme decît garnizoane fixe de auxiliari,... a căror soartă în luptă cu vijelioasa infanterie dacică... era dinainte hotărîtă. PÂRVAN, G. 107. A te ascunde mereu... e o sforţare penibilă, mai ales cînd ai un suflet impulsiv, vijelios, spontan. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 303, cf. RESMERIŢĂ, D. Olteanul a fost întotdeauna mai dîrz şi mai revoluţionar la fire, mai independent şi mai vijelios. ARH. OLT. V, 321, cf. CADE. Cum se produse o rumoare în chiar sînul comisiei, vijeliosul bătrîn se întoarse spre dînsa. LOVINESCU, M. 147. Goana vijelioasă ţinea de un ceas. REBREANU, R. I, 215. Cîinii s-au stîrnit iar, vijelioşi, în bătaie. POPA, V. 36. Crapii... se îndreaptă vijelioşi către apele calde de la mal. VOICULESCU, P. I, 12. Deodată izbucni strigarea vijelioasă a cornurilor: atacul! Şi ca izbite de suflarea unui orcan, tresăriră companiile... şi porniră într-o rostogolire uriaşă. SADOVEANU, O. II, 35. Privirea ascuţită, iscoditoare... trădează inteligenţa pătrunzătoare, puternic influenţată însă de temperamentul orgolios, pornit, vijelios, iute şi neîncrezător al albanezului. ARH. OLT. XVII, 139. Poetul nu concepe odihna, anii fac din el un luptător şi mai vijelios. CĂLINESCU, C. O. 283. Şi întunecat şi vijelios,... glasul lui Giuseppe se năpusti deodată într-un iureş de deznădejde finală. VINEA, L. II, 314, cf. DL, DM. Deşi nu are temperamentul vijelios cerut de rol, Codrescu este mai receptiv decît colegii săi. T mai 1964, 98, cf. M. D. ENC. Salut prezenţa acestui temperament vijelios la conducerea naţionalei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 32/3, cf. DEX,
 V. BREBAN, D., DSR, DREV. Omul acesta, vijelios şi cam apucat, izbutise să facă temeinice studii de istoria artei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 10, 11/2. 0 (Adverbial) Acest nume amar-dulce vijălos răsună-n mine. MILLO, în PR. RAM. 363. Ridică copila şi o sărută vijelios. SĂM. I, 40. Alergau . vijelios, părînd a fi fiecare un căpitan fără oaste. AGÂRBICEANU, A. 200. Parcă s-ar fi temut că, îndată ce va fi dobîndit ce a rîvnit atît de vijelios, vor începe poate alte
 zbuciumări. REBREANU, I. 217. Trăsura regimentului... trecu vijelios, în galopul a doi cai. BRĂESCU, A. 264. Porni vijelios peste gardul care se prăvăli. VOICULESCU, P. I, 44. Pe cal înspumat, venea vijelios un olăcar. SADOVEANU, O. III, 180. Luptai vijelios pentru interesele, cinstea şi prestigiul acestui venerabil colegiu. ARH. OLT. XVII, 384. Cînd fata urca vijelios scările sau cînd îi vorbea, avea tresărituri. CĂLINESCU, O. III, 70. Demarează vijelios, supraturîndu-şi inima, şi opreşte brusc, facînd să-i zbîrnîie în trup toţi nervii şi toate ligamentele. TUDORAN, o. 15. Uşile... s-au izbit vijelios de pereţi. V. ROM. februarie 1964, 75. Toată curtea aleargă după vehicul, care lunecă elegant... şi se apropie vijelios de poartă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 20/4.
     -       Pronunţat: -li-os. - Pl.: vijelioşi, -oase. - Şi: (regional) vijelios, -oâsă (barcianu), (învechit, rar) vijălos, -oâsă adj.
     -  Vijelie1 + suf. -os.
     VIJELÎRE s. f. (învechit) Faptul de a v i j e 1 i; vijelie
 (1). Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit... El pe lume nu mai are Nici apus, nici răsărit. Iar în lipsa lui, pămîntul zace-n triste amorţiri, Bîntuit de vijăliri, Căci ferească Domnul sfîntul De-ale Babelor iubiri! ALECSANDRI,
 o. ii, 202.
     -  PL: vijeliri.
     -  V. vijeli.
     VIJELÎT s. n. (Regional) Zgomot vijelios (1) produs de o apă curgătoare. Vijelitul lablanicioarei de abia se mai auzea. Pacea locului era adîncă. GALACTION, O. 164, cf. DL, DM, SFC iv, 294.
     -  V. vijeli.
     VIJELNIŢĂ s. f. (Omit.; regional) Furtunar (Puffinus puffinus yelcouao). Cf. BĂCESCU, PĂS. 173, 271, LINŢIA, P. în, 189.
     -  Pl.:?
     -  Vijelie1 + suf. -niţă.
     VIJGĂLÂT s. n. (Maghiarism învechit, prin Transilv.) Cercetare (penală). Cf. tamâs, et. wb. 855.
     -  Din magh. vizsgâlat
     VIJGĂLÎ vb. IV v. vijgălui.
     VIJGĂLUÎ vb. IV. T ranz. 1. (învechit, în Transilv.) A examina, a cerceta (pe cineva). Aşa l-au vijgăluit. tempea, ap. tamâs, et. wb., cf. dlrv.
     2.      (Prin Transilv.) A susţine un examen. Cf. tamâs, et. wb., cv 1949, nr. 3, 35.
     -       Prez. ind.: vijgăluiesc. - Şi: (regional) vijgălf vb. IV. TAMÂS, et. WB. 855, cv 1949, nr. 3, 35.
     -  Din magh. vizsgâlni.
     VIJGALUÎRE s. f. (învechit, în Transilv.) Acţiunea de a       v i j g ă 1 u i (1) şi rezultatul ei; examinare, cercetare.
 S-au ßcut vijgăluirea aceasta. TEMPEA, ap. TAMÂS, ET. WB. 855.
     -  PL: vijgăluiri.
     -  V. vijgălui.
     VIJIÎ vb. IV. v. vîjîi.
     VIJÎŞCĂ s. f. (Transilv.) Bluză (din material fin). Cf. LEXIC REG. II, 106.
     -  PL: vijişte.
     -  Etimologia necunoscută.
3039
VIJLAR
-542-
VIL
     VIJLAR s. m. (Prin Transilv.) Cîmăţar. alil xxix, 317.
     -  Pl.: vijlari.
     -  Vijli + suf. -ar.
     VÎJLĂ1 s. f. 1. (Transilv. şi prin Olt.) Prepelicar (în special femela acestui animal). Să fie vijlă mare, trupeşe şi chipeşe, după cum scrie el, că el plăteşte, nu este de pricin[ă] (a. 1778). FURNICĂ, I. c. 76. Am fost mai scris dumitale: penfru 2 vijle ce să cheamă în nemţeşte „forştehund”, pentru dumnealui Scarlatache Greceanu vel-logofat (a. 1779). id. D. C. 54. Ce te lingăreşti ca şi o vişlă? ŞINCAI, HR. III, 118/27, cf. KLEIN, D. 456, LB, ISER, CIHAC, II, 459, LM, CONV. LIT. XXIII, 347, DDRF, gheţie, r. m., enc. ROM., BARCIANU, alexi, W., TDRG, DR. II, 412, III, 836, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR., DA I2, 77, CIORĂNESCU, D. et., TAMÂS, et. WB., dsr, H xviii 72, VAIDA. Se întîmplă... de trece pe la fîntînă un cioroi de ţigan, negru ca fundul ceaunului, cu ochi aspizi de vijlă şireată. MERA, L. B. 108, Cf. CABA, SĂL. 102, BUL. FIL. XI-XII, 497, ALR SN III h 663/105, alrm sn il h 480/105, ib. h 481. 0 E x p r. (Prin Transilv.; depreciativ) A umbla ca o vijlă, se spune despre o femeie neserioasă. Cf. mat. dialect, i, 102.
     2.     (Regional; depreciativ; în forma vîjlă) Epitet pentru o femeie care umblă de colo-colo, fară rost. Cf. lex. reg. ii, 47.
     3.     (Prin Transilv.; depreciativ) Epitet pentru o femeie de moravuri uşoare. Cf. bul. fil. xi-xii, 473, 497, mat. dialect, i, 102.
     -      Pl.: vijle. - Şi: vişlă, vislă (BARCIANU, şăineanu), vîjlă (alexi, w., dr. iii, 836, lex. reg. ii, 47), vîşlă (ddrf, alexi, w., dr. iii, 836) s. f.
     -  Din magh. vizsla.
     VÎJLĂ2 s. f. (Regional) Gealău (Brădişorul de Jos -Oraviţa)^ Cf. chest. ii 239/8.
     -  Pl.: vijle.
     -  Postverbal de la vijlui.
     VÎJLI s. m. v. virşli. VIJLUÎ vb. IV v. vişlui.
     VIJLUÎT, -Ă adj. (Vestul Transilv. şi prin Ban.; despre obiecte de lemn) Dăltuit, v. s c o b i t2. Băteala... să adună din motche cu socala sau cu ciocîrcul (o roată vijluită împrejur...), în ghem sau pre ţevi. LIUBA - IANA, M. 120. Sînt şi şindrile cu vălău pe margine; acelea se zic vijluite. CHEST.
II 237/8, cf. TEAHA, c. N. 220.
     -      Pl.: vijluiţi, -te. - Şi: vişculit, -ă adj. TEAHA, C. N. 220.
     -  V. vijlui.
     VIJLUITTJRĂ s. f. v. vişluitură. VIJNÎ vb. IV v. vişti1. VIJNÎŢĂ s. f. v. deşniţă.
     VIJOÂICĂ s. f. (Bot.; regional) Orzoaică-de-baltă, v.
o  r z o a i c ă (1) (Vallisneria spiralis). Cf. ENC. AGR. IV, 320, florar, p. r. xi, 43.
     -  Pl.:?
     -  Etimologia necunoscută.
     VIJOI1 s. n. v. vîjoi2.
     VIJOÎ2 vb. IV v. vîjîi.
     VÏJOLÎ vb. IV v. vijeli.
      VIJOLÎE s. f. v. vijelie1.
     VIJULÉIE s. f. v. vijelie1.
     VIJULIE1 s. f. (Olt.) Jintiţă. Cf. H IX 85, 123, alr i
 1 821/837, lexic reg. 58.
     -  Pl.: vijulii. - Şi: vijelie s. f. H ix 85.
     -  Etimologia necunoscută.
     VIJULIE2 s. f. v. vijelie1. VIJUNÎE s. f. v. vizuină. VIJUTÎ vb. IV v. vîjîi.
     VIKING s. m. (La pl.) Nume dat populaţiilor germanice de războinici, de navigatori şi de negustori din ţările scandinave, care au întreprins între secolele al VIII-lea şi al XI-lea numeroase expediţii (maritime) în Europa şi în America de Nord; (şi la sg.) persoană care aparţine acestor populaţii. V. normand (1), v a r e g. Era de mult bolnav bătrînul cu ochii pătrunzători sub ochelari, cu favoritele răsfirate ca barba unui viking. IORGA, P. A. II, 21. în istorie locul lor nu e între binefăcătorii omenirii, dar nici între aceia cari prin neloialitatea lor ar fi facut-o să decadă moral. Aşa a fost povestea vikingilor din Miazănoapte, ocrotită de favoarea zeilor Walhallei. id. ib. 427, cf. MINERVA, CADE 1784. Cea mai mare catastrofa ar fi să dispară instalaţii, oteluri şi restaurante şi să iasă din veacuri, la ţărm, nişte wikingi hirsuţi. SADOVEANU, O. IX, 281. Vikingii norvegieni atinseră pe la anul 1000 Groenlanda, Labrador, Terra Nova şi America de Nord. OŢETEA, R. 110. Această vorbă a anticei saga scandinave e în adevăr ieşită din sufletul unui viking orgolios. RALEA, S. T. II, 225, cf. DER. Cunoscutul port al vikingilor... a fost descoperit cu ajutorul scufundătorilor conduşi de arheologul danez K. Kersten. MAGAZIN IST. 1972, nr. 4, 91, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. în portul scoţian Aberdeen a sosit, duminică, venind de la Stavanger (Norvegia), o navă construită după modelul celor care îi purtau, cu un mileniu în urmă, peste mări, pe vikingi. SCÎNTEIA, 1983, nr. 12 686, cf. DREV.
     -  Accentuat şi: viking. - Scris şi: wiking. - PL: vikingi.
     -  Din fr. Vikings, germ. Wiking.
     VIL, -Ă adj. 1. (învechit, rar) De origine, de condiţie modestă, umilă. El era gata a fugi din patria sa la cei streini şi a părtăşi cu o comediană vilă bunurile de carele el m-au despoiat. CALENDARIU (1794), 38/4. Un vultur de rasă vilă Şi din fir ’ adulători, Vrînd să treacă de acvilă, De profet predicatori Al frumoasei verităţi Ş-al sântei fraternităţi. timpul (1857), nr. 17, 42/81, cf. LM.
     2.      (învechit; astăzi livresc; despre oameni sau despre firea, manifestările etc. oamenilor) Josnic, abject, infam, mîrşav (3), ticălos (3), nemernic (3). S-a scris că orice faptă îşi are consecinţa: Fiinţa e mai vilă şi chiar decît nimicul. HELIADE, O. I, 207. Du-te, piei, te las, îi zise, vilă, mizeră făptură... Eşti nimic naintea mea. id. ib. 292. Poeţii odinioară erau vili curtezani, Azi sînt tribuni ai plebei, şi bici pentru tirani. ARICESCU, ap. CĂLINESCU, s. C. L. 85, cf. NEGULICI. Noi avem o haită de oameni care au esploatat şi au compromis toate regimele,... al căror caracter linguşitor şi vil este cunoscut. GHICA, C. E. I, 623, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, O. VII, 961, COSTINESCU. Cine sînt eu?... Un om vil şi degradat, pe care sufletele cele mai vile şi mai degradate ar fi trebuit să-l părăsească. BOLINTINEANU, O. 400, cf. LM. Cînd vilii asasini, trimişi din partea lui Basta, năvăliră în cortul lui Mihai, strigîndu-i să se dea de bunăvoie în mînile lor, viteazul apucă sabia şi le
3060
VILAFRANCHIAN
-543-
VILÄ
răspunse. COLUMNA, vii, 160. Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rîde Cu mutra de vîndută cu ochi vil şi viclean. EMINESCU, O. I, 60. Pentru a efectua această reformă mare într-un stat, unde sînt atîtea rămăşiţe putrede ale trecutului, atîtea prejudicii fatale şi atîtea maşine vile şi fară de suflet, gata în orice moment de a susţine acele prejudicii, trebuie o energie eroică, id. S. P. 37. Figura ta, ce-nspiră dezgust şi desplăcere, Impertinentă, vilă, tot palme parcă cere. CARAGIALE, O. IV, 308. Trebuie loviţi înainte, şi deslarvate uneltirile lui Vâradi Gabor şi c[ompa]nia..., cărora, fireşte, servesc de instruminte vile cîteva suflete rătăcite de români mireni şi bisericani (a. 1882). bariţiu, c. ii, 249, cf. gheţie, r. m., şăineanu,
BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3, DSR.
    3.     (învechit; astăzi rar) Care este de valoare redusă, fară valoare; care are un preţ mic, ieftin. Cf. prot. - pop., n. D., PONTBRIANT, D., LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Am avut de altfel neplăcerea să constat culpabila slăbiciune ce ai de tot ce poartă stigmatele declasării, de tot ce e tarat, ratat, epavă şi nu ţi-aş găsi scuză nici cînd aş şti că e numai pentru a face studii, a lua „schiţe”, fiindcă ar însemna atunci să plăteşti o marfa mult prea vilă afară din cale scump. M. I. CARAGIALE, C. 105, cf. DL, DM, DEX, DN3.
    -  Pl.: vili, -e.
    -  Din fr. vil, lat. vilis.
    VILAFRANCHIÂN, -Ă adj., subst. (Geol.) 1. Adj. Care aparţine primului etaj al cuaternarului, care se referă la acest etaj, caracteristic acestui etaj. Cf. M. D. enc., dn3.
    2.     Subst. Primul etaj al cuaternarului, reprezentat prin depozite continentale, cu resturi de mamifere exotice. în depresiunea Bîrsei şi în regiunile dependente, villafran-chianul se dezvoltă şi sub formă de faciesuri nisipoase-marnoase cu faună de moluşte lacustre. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DN3.
    3. Subst. Serie de straturi geologice din vilafran-chian
(2).
    -      Scris şi: villafranchian. - Pronunţat: -chi-an. - Pl.: (1) vilafranchieni, -e.
    -  Din fr. villafranchien.
    VILÂG s. n. v. vileag.
    VILÄI s. m. (Bot.; Transilv.; şi în sintagmele vilai alb, MORARIU, PL. 466, vilai gol, id. ib., vilai plin, id. ib., vilai roşu, id. ib.) Micsandră (Matthiola incana). Cf. borza, d.
108,   301.
    -  PL: vilai.
    -  Etimologia necunoscută.
    VILAIET s. n. Diviziune administrativ-teritorială în Imperiul otoman, guvernată de un valiu. Să înfrînseră turcii cu mare pagubă. Cîţi au scăpat din foc şi din robie... s-au risipit de tot, ducîndu-se cineşi pe la vilaetul său. DUMITRACHE, 18. M-am dus de am făcut vizita valiului acelui vilaiet. GHICA, s. 388. Bulgaria, care tot se mai putea mănţinea faţă cu Bizanţul..., s-apropia de pieirea-i politică şi în luptă contra turcilor năvălitori suferi la Cossovo, pe cîmpul Mierlei (1389) o înfrîngere deplină, iar după ce fu prins Şişman, cel din urmă rege neatîrnat al ei, căzu şi ea sub stăpînire osmană ca simplă provincie (vilaiet) (1391). EMINESCU, O. XIV, 153, cf. ZEITSCHRIFT, XIX, 416, ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU, ŞIO II2, 129, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Vilaietu Tripolis a fost al Turciii pînă la 1912, cînd l-a cucerit Italia. SCRIBAN, D., cf. ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 338, DL, CONTRIBUŢII, II, 169, DER, CIORANESCU, D. ET., ALIL XV, 119, M. D. ENC., DEX.
    -  PL: vilaiete.
    -  Din tc. vilayet.
     VILÀIT s. n. (Ban.) Mulţime (3) de oameni. Cf. MÎNDRESCU, I. G. 100. O fost mult vilait (filait), jahresber. iii, 330, cf. x, 218, alr i 456/5. 0 E x p r. A face (pe cineva) de vilait = a face (pe cineva) de ruşine, v. r u ş i n e (I 3). Nu mă face de vilait. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 207.
     -  Şi: filait s.n.
     -  Din germ. viele Leute.
     VILÀN, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (în evul mediu în Franţa, Germania şi Italia) Ţăran aservit unui stăpîn feudal care, spre deosebire de şerb, avea libertate personală. Cf. prot. -POP., N. D., LM, SCL 1950, 61, DER.
     2.     Adj. (Franţuzism învechit, rar; în forma vilen) Urît, slut. Cf. PROT. - POP., N. D.
     -      Scris şi: (după lat.) villan. - PL: vilani, -e. - Şi: (învechit, rar) vilén, -ă s. m., adj. prot. - pop., n. d.
     -  Din lat. villanus, it. villano, fr. vilain.
     VILANÉLA s. f. 1. Cîntec polifonic, în măsură binară şi mişcare vie, cu caracter umoristic, originar din sudul Italiei, răspîndit mai ales în secolele al xv-lea şi al xvi-lea. Cf. dn2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. MUZ.
     2.     Poezie pastorală compusă dintr-un număr impar de terţete şi terminată cu un catren. Cf. dn2, dn3.
     -  PL: vilanele.
     -  Din it. villanella.
     VILÂR s. n. (Grecism învechit; atestat prima dată în 1386, cf. H. MIHĂESCU, GR. 160) Varietate de catifea. Mai veneau apoi ţesături scumpe ca v ilar ele..., din Ipern şi Louvain din Belgia, apoi din Colonia. XENOPOL, I. R. III, 209, cf. H. MIHĂESCU, GR. 162, 187.
     -  PL: vilare.
     -  Din ngr. βηλάριον.
     VILÂŞ adj. v. ilaci.
     VÎLĂ1 s. f. 1. Casă spaţioasă, construită într-un stil arhitectonic particular, de obicei înconjurată de grădină, folosită ca locuinţă sau destinată găzduirii de vilegiaturişti. Prinţul de Meternih s-au mutat din cetate la vila (palat de vară) acea strălucită ce are în suburgul Renveg. AR (1838), 170V3. Pe acest din urmă [deal]... se afla vila (palat de vară) domnitoriului de o arhitectură frumoasă în mijlocul unui parc foarte întins. GEOGR. N. 117/9. Vila... era durată în stilul locuinţilor de ţară ale Indiilor Orientale, încunjurată de uşoare verandale de bambu şi cu locuri deschise din toate părţile în mizlocul grădinilor şi a parcurilor. CODRESCU, C. II, 94/4, cf. STAMATI, D. într-o vară şedeam la via lui Stratulat de la Sada, aproape de frumoasa vilă a lui vodă. ghica, s. 249, cf. prot. - pop., N. D., ANTONESCU, D. In locurile unde munţii se coboară mai lin, sînt aşezate oraşele, saturi încunjurate de livezi şi de vile, în care particulari avuţi vin de petrec cîteva luni ale anului. CONV. LIT. II, 107. Frumoasele villa, zîmbind în lumină, se-nşiră sub dealuri ca scumpe comori, Şi-n umbra de arbori ce-n apă se-nclină Trec barce uşoare cu juni călători. ALECSANDRI, O. I, 292, cf. COSTINESCU, LM. Madam Piscopesco este soţia lui d. Piscopesco, proprietarul uneia dintre cele mai elegante şi mai confortabile vile din Sinaia. CARAGIALE, O. II, 128. Pe fundul văii, de-o parte şi de alta a Slănicului, se înalţă oteluri mari, vile atrăgătoare răsar dintre copaci, drumuri albe, netede, se îndoaie molatic peste tăpşanele verzi. VLAHUŢĂ, s. A. III, 308, cf. 37, DDRF. Aici la vama română am aflat acum o casă de lemn foarte bine şi frumos clădită, ca o vilă, cu ferestri înalte, o galerie largă înaintea odăilor şi trei odăi de locuit. TURCU, E. 174. Iată vilele răzleţe Cu ciudate turnuleţe. COŞBUC, P. I, 168, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Pînă seara umblară prin vile şi pe la
3070
VILĂ
-544-
VILEAG
 plimbări, spre a se orienta în oraş. D. ZAMFIRESCU, î. 82, cf. ALEXI, W. Case nu sînt, decît numai într-un punct singuratec o vilă zîmbitoare, pe care o clădise un moşier pentru fiul său bolnav. IORGA, P. A. I, 96. Prin vilele înalte, liniştite, ca şi cum erau nelocuite, locuitorii dormeau. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 129. Vile cochete sînt risipite şi ascunse printre brazi bătrîni. REBREANU, I. 415. Locuiau... într-o vilă clădită în formă de cetăţuie medievală. AL. PHILIPPIDE, S. II,
 39, cf. RESMERIŢĂ, D. Vorbea cu dor atunci de villa ce, undeva sub un cer cald, îl aştepta la marginea mării, într-un noian de verdeaţă şi de flori. M. I. CARAGIALE, C. 44, cf. CADE. Cît de pustie arăta acum această vilă! GALACTION, O.
 A.  I, 52. La Predeal, unde azi sînt vile, mai înainte te atrăgeau florile... şi prin coloare dar şi prin mirosul delicat. SIMIONESCU, FL. 66. Vila, modernă de tot, se distingea albă, umbroasă, cu linii geometrice şi balcoane dreptunghiulare. CAMIL PETRESCU, P. 150. Am plecat azi-dimineaţă cu camioneta vilei şi m-am întors cu autobuzul de după amiază. id. T. III, 87. Ai crezut că am să am o vilă, eu care locuiam într-o bojdeucă? C. PETRESCU, C. V. 23. Opreşte un minut la oficiul telefonic şi spune să ne trimită, cu autobuzul de mîine dimineaţă, un mecanic la vila Weber. SEBASTIAN, T. 21. Ne-am ridicat devreme de la masă şi am plecat la vilă, unde ne aşteptau cafelele. VOICULESCU, P. II, 194. Sat... cu case răsărite, mai toate de piatră şi cărămidă, cu porţi frumoase româneşti din care fostul prim-ministru Ionel Brătianu şi-a luat una de model pentru poarta vilei lui de la Predeal. MOROIANU, S. 176, cf. SCRIBAN, D. Arhitectura cunoaşte genul vilei şi al palatelor publice sau particulare, al catedralei, halelor, gării etc. VIANU, E. 192. Tînărul avusese proasta inspiraţie să se apere şi să reziste, refugiindu-se în podul vilei. ARGHEZI, s. XVI, 83. Vila nu fusese finisată, un mare salon la etaj rămăsese numai tencuit, însă fară parchet deasupra planşeului. CĂLINESCU, s. 139. Am cumpărat-o de la o fostă dçimà de onoare de la palat, care a avut o vilă la Mangalia şi jacea colecţie de antichităţi locale, id. ib. 149. Satele făcute din vile acoperite cu iederă aleargă mereu în urmă. RALEA, S. T. I, 289. Casele sînt neglijate, fară grădini, fară flori, fară cochetăria vilelor europene. V. ROM. noiembrie 1954, 67. Urmînd îndreptările Anei, o luă pe jos spre unicul hotel al tîrguşorului. Un amestec de casă românească şi de vilă elveţiană. VINEA, L. II, 100. Dimineaţa începe iar cu clopotul ei dogit care cheamă la cafea cu lapte,... cu coborîrea solemnă a celor din vila veche, cu coborîrea stridentă a celor din vila nouă. DEMETRIUS, A. 41, cf. LTR2, DL. Din cauza cutremurului casa profesorului se dărîmase şi el se mutase în vila sa de la Sinaia. PREDA, DELIR. 147, cf. DM. Se urcase la opt şi un sfert în automobilul lui şi plecase din vila de la Snagov, lăsîndu-şi prietenii să joace bridge în salonul cel mare. BARBU, ş. N. II, 181, cf. DER. Dobrogea... Pămînt plin de sarcofagii romane, inscripţii eline, vestigii feniciene, slave, bizantine, geamii turceşti, colibe de ţigani tătari şi vile cubiste, cu cercevelele ferestrelor albastre. V. ROM. ianuarie 1965,              18.
 Excursioniştii plecaţi din Bucureşti... au ajuns în după-amiaza zilei de sîmbătă, conduşi de ghizii respectivi, la vile şi cabane. SPORTUL, 1972, nr. 6964, 2/1, cf. M. D. ENC. Autorităţile americane rechiziţionaseră Hotelul Anfa şi vilele înconjurătoare. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 78. Acest roman a fost scris de Sadoveanu în vila sa din dealul Copoului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 29, 13/4, cf. DEX, DN3. în stînga... e povîrnişul muntelui pe care stau căţărate vile splendide. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 5, 22/2.
    2.       (în Imperiul Roman) Reşedinţă somptuoasă, construită în apropierea unui oraş, care era folosită de aristocraţie ca loc de vilegiatură; clădire sau ansamblu de clădiri care includea locuinţa proprietarului şi anexele gospodăriei, situată pe un domeniu rural. Această fortereţe... forma un ocol neregulat cu trei părţi de căpetenie: turnul
 fiscal..., un mormînt... şi remasele unei viile avute care... fusese a unui imperator roman. BARONZI, I. L. I, 41/16. Printre apartamentele villei, a căriia topografie părea a-i fi foarte cunoscută, călătorul se puse drept pe o scară de marmură care conducea într-o sală de baie, după gustul acelora pe cari le vedem chiar în ziua de azi la Pompeia. id. ib. 68/14. Ea şede colo, vezi? în villa cea clădită pe-o culme-ntre livezi. ALECSANDRI, O. vii, 26. Villa imperatorului Adrian... era mare cît o cetate. LM. Cîntau şi rîdeau lungiţi în tricliniele bogatei viile de pe Escuilin, Virgil, Oraţiu, Varru şi amicii lor. ODOBESCU, S. I, 48. Varrone, în cartea sa..., mai adaoge cum că o mătuşă a lui avea la vila sa de pe via Salaria, în ţara sabină..., un asemenea ornithon. id. ib. III, 26. Vila mea cea albă să poată a se-ntinde Pîn 'la Tusculul jalnic cu zidul Circean. CONV. LIT. XXII, 383. De la ferestrele tricliniului vilei sale, August putea vedea şi aşezările pomenite cum şi mormîntul lui Masgaba. ARH. OLT. XII, 457. De la vila lui Tiber iu pînă la acele insule e o distanţă de vreo 15 km. ib. Xin, 225. Aici are ocazia să examineze faimoasele decoraţii cu care romanii împodobeau zidurile vilelor, din primul secol al Imperiului lor. OPRESCU, I. A. IV, 177, cf. DER. Aproape de Sarmisegetuza s-au aflat două vile suburbane, luxoase, conacuri de moşii. PANAITESCU, C. R. 53. Erau... în ţinutul roman din nordul Peninsulei Balcanice moşii individuale cu villae, lucrate de coloni, legaţi de glie. id. ib. 74. Arhitectura acestor villae izbeşte prin confortul urban şi prin grija... în a se încorpora cu ziduri. IST. ROM. I, 443. în jurul oraşului se constată arheologic o seamă de proprietăţi rurale (villae), ai căror stăpîni se bucură de o bună stare materială, ib. 493, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    3.      (în Renaştere, în Italia) Reşedinţă somptuoasă construită în stilul vilei (2) romane. în anul 1864 ştim că se afla în Villa Borgheze. CONV. LIT. XVIII, 42, cf. ENC. ROM. I, 535, MINERVA, 207, DER.
    4.      (în evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de aşezări (obştea ţărănească, satul liber, satul dependent, domeniul stăpînului feudal şi, uneori, centrul urban), der, cf. dex, m. d. enc.
    -  Scris şi: (după fr. şi lat.) villa. - Pl.: vile.
    -  Din fr. villa, lat. villa, it. villa.
    VILĂ2 s. f. v. viră.
    VILBROCHÉN s. n. (Tehn.) Arbore al unui motor cu explozie, care permite transformarea mişcării rectilinii a pistoanelor în mişcare de rotaţie, prin intermediul bielelor; arbore cotit. Braţele fiecărei furci sînt prevăzute cu paliere pe bile, cari cuprind fusul încovoiat al unui vilbrochen acţionat de un motor. ENC. ΤΕΗΝ. I, 297, cf. 298. Pe jos, trîntit un trunchi de fier, cu două ondulaţii la un capăt. E un vilbrochen, o osie cu o parte în meandru pentru biele destinat... compresorului. CONTEMP. 1955, nr. 481, 3/2, cf. LTR2, DL, DP, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR.
    -  PL: vilbrochenuri şi vilbrochene.
    -  Din fr. vilebrequin.
    VILEAG s. η. I. 1. (învechit şi popular) Lume; mulţime
(3)  de oameni. Are să meargă la biserică, cînd o fi tot vileagul strîns, o să strige-n gura mare că-i plesneşte inima de atîta chin mut. CARAGIALE, O. I, 47, cf. DL, DM, M. D. ENC. 0 L o c. a d v. în vileag sau (învechit, rar) în vileagul obştii = în public, v. p u b I i c (I). Au chemat pe capichehaielile domnului nostru la Poartă, şi i-au îmbrăcat cu caftane..., zicînd însuşi preaînălţatul vezir multe cuvinte de laudă asupra domnului în vileag şi întru auzul tuturora. R. POPESCU, CM I, 552, cf. 492. Vom... să se pomenească în vileag, în mijlocul beserecii numele iubitorilor de Hristos... ce au miluit acest sfint lăcaş. ANTIM, O. 342, cf. 332.
3073
VILEAG
-545-
VILEAG
 Mucenicii lui //[ristojs... în vileag au mărturisit pre cel răstignit (a. 1746). ap. TDRG. S-au vîndut în vileag şi în Divan, înaintea a tot norod[ul] ce s-au întîmplat adunat (a. 1765). IORGA, s. D. V, 523. Tu te-ai arătat noao armă nebiruită împrotiva vrăjmaşului..., arătînd în vileag înşălăciunea lui. MINEIUL (1776), 13r2/13. Vînzarea să se facă în vileag şi să se iscălească zapisul de toate rudele ce să vor întîmplă de faţă. PRAV. COND. (1780), 148. Veniturile vistieriii domniii mele... trebuie să se agonisească în curgere de un an... cu socoteli anume în vileagul opştii adunării (a. 1814). TES. II, 369. Orice obraz poate să fie eretocritis, adecă judecătoriu ales, afară de muieri, nevîrsneci, nebuni şi de oameni în vileag osîndiţi de necinstiţi. CARAGEA, L. 50/25. Călugării greci de la o vreme au început de cumpără în vileag scaunele eparhiilor ţării cu bani. ZILOT, CRON. 73. Care din jucători cîştiga avea loc hotărît de cinste în vileag, unde se şi urca. GOLESCU, î. 92. Prinzîndu-l şi judecîndu-l, au hotărît pravila de moarte şi... în vileagul obştii i-au tăiat capul. id. ib. 100. Să vede în vileag folosul obştii, cu eftinătatea ce s-au făcut (a. 1822). DOC. EC. 249. Nu că mă sfiiesc de a mă destăinui în vileag, a mă ispovedui, ci nu e vremea încă a descoperi cu faptele mele şi ale altora. HELIADE, O. II, 244, cf. I, 132. Pentru omorul ce au săvîrşit este osîndit de judecată... ca, după ce i să va lua mai întîi privileghiul de boier de neam, apoi să se bată cu 300 toiege în vileag şi să se trimiţă la ocnă pentru toată viaţa. CR (1832), 29l’/36, cf. I. GOLESCU, C. Ţine buna orînduială în vileag, iar în taină să face pildă de desfrînare. marcovici, D. 102/26, cf. 209/14, valian, v. Spre noapte, fară judecată, puse de-l spînzură în vileag. BĂLCESCU, M. V.
 264. Să mărturisească o greşală şi să se supuie unor făpturi învederate care spun în vileag puterea unui nou sistem de căutare a boalelor. MAN. SĂNĂT. 8/5. Celui nenvins... cinste mare îi va da, Şi de popor cu sunete-n vileag să va lăuda. PANN, E. i, 81/24, cf. id. p. v. i, 19/18, polizu, pontbriant,
 D., PETRI, V., CIHAC, II, 539. Altceva e cînd vorbeşti între patru ochi unui prietin, şi altceva, cînd îi vorbeşti în vileag, unde te aude atîta lume străină. CARAGIALE, O. VII, 298, cf. DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 189, 190. Să te prindem ne-a pus riga... Capul a-ţi tăia ş-a-l pune In vileag pe Alhambra, ap. TDRG. Un alt poet apăruse în vileag cu un volum pus sub ocrotirea mai multor fruntaşi ai vieţii noastre intelectuale. SĂM. iii, 236, cf. BARCIANU, alexi, w. Pînă atunci domnii fuseseră daţi morţii pe ascuns, iar nu în vileag, înaintea oştilor. IORGA, C. I. II, 58, Pe-aheii cei viteji pofteşte-i mîne La sfat şi spune-ţi în vileag cuvîntul Luînd pe zei ca martori. MURNU, O. 10. Mi s-a întîmplat un lucru dureros pe care... ţi-l împărtăşesc în vileag. BRĂTESCU-VOINEŞTI, în DL. îndeplinind numai porunca pe care o avea în vileag,... a pornit din Ţara Românească şi a venit aci la Iaşi. BUL. COM. IST. II, 71, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Trecutul acela e-al meu, Că zilele lui mă cunosc, Trăite cu alţii-n vileag, Tangent şi-n zigzag. ARGHEZI, VERS. 353, cf. DM, CIORANESCU, D. ET., TAMÂS, ET. WB., M. D, ENC., DEX. (Prin Olt.; întărit prin „de lume”) I-a facut-o în vileag de lume. ciauşanu, GL. (E x p r.; curent) A da în vileag (ori, neobişnuit, vileagului) sau (rar) a scoate în vileag, (învechit, rar) a da în vileagul obştii = a face cunoscut, a dezvălui, a divulga în public. Asemenea urmări nu vor mai fi cunoscute numai duhovnicilor şi suferite de pătimaşi; ci condeiul va da în veleagul obştii atît urmările cele spre folosul neamului, cît şi cele spre prăpădenia lui. GOLESCU, î. 58. Cel ce să stăpîneşte de plăcerea de a descoperi şi a da în veleag greşalele aproapelui sau a defăima bunătăţile lui..., acela n-a cunoscut niciodată rugăciunea. MARCOVICI, D. 323/5. îndată ce te-a călcat focul ca să te dovedească vreun colţat din şcoala nouă că ai făcut în carte-ţi oarecare împrumuturi tăinuite,... fericirea lui e să te scoată în vileag. ODOBESCU, S. III, 147. Ţopîrlanule, să mă dai tu pe mine în
 vileag?! CARAGIALE, O. IV, 110. Midas împărat îl ameninţă că unde îi stau talpele îi va sta şi capul, daca va crîcni o vorbă măcar către cineva care să-i dea în vileag cusurul. ISPIRESCU, u. 111. Scumpi poeţi, voi... m-aţi hotărît să vă încredinţez, spre a fi date în vileag, versurile ce urmează. macedonski, ap. vianu, L. R. 387. La o săptămînă după asta toate se dărămau în jurul şi deasupra lui bietu Simion. Istoria cu potcapul era dată în vileag. VLAHUŢĂ, S. A. II, 121, cf. DDRF, TDRG. A tras la curtea domnească... şi a stat opt zile fară să dea în vileag nici fermanul, nici pricina venirii sale. BUL. COM. IST. II, 83, cf. RESMERIŢĂ, D. E încă un episod tragic din viaţa lui, pe care... socotesc că ar fi o cruzime inutilă să-l dăm în vileag. ARH. OLT. V, 69. Pentru a nu da în vileag lucruri de mare gravitate, i se plătea scump tăcerea. M. I. CARAGIALE, C. 64, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Comploturi, fireşte, s-au mai urzit... Lipsite, de altfel, de energie bărbătească, ele au fost lesne descoperite, dînd în vileag prăpastia morală a imperiului. LOVINESCU, C. IV, 75. Societatea [pe acţiuni] avea să fie dată vileagului abia după primele lucrări. C. PETRESCU, R. DR. 249. Călugării strigau că sînt minuni şi cereau nu numai să fie date în vileag, ci oarecum gospodărite, chivernisite spre un cît mai mare folos al lumii şi al lavrei. VOICULESCU, P. I, 159, cf. 182. Am descoperit noi un secret, după îndeletniciri cărturăreşti de patruzeci de ani, care, cu ajutorul lor, ne-a îngăduit să scoatem în vileag povestea cea adevărată. SADOVEANU, O. XV, 344. La sfîrşitul volumului se dau în vileag atitudinile balcanice ale unor autorităţi. ARH. OLT. XVII, 173, cf. SCRIBAN, D. Zoe e sentimentală, pasiunea ei deviînd repede în grija... de a-şi păstra intact prestigiul social împiedicînd pe Caţavencu să dea în vileag scrisoarea compromiţătoare. CONSTANTINESCU, s. II, 150. Reporterii culegeau documente, adunau fapte. Totul, absolut totul va fi dat în vileag. STANCU, R. A. IV, 185. E o fiinţă fară scrupule, nu va şovăi să dea în vileag toată aventura. V. ROM. septembrie 1955, 99, cf. DL, DM. Marghioala îşi face... de cap, iese pe înnoptate, dar este surprinsă la întoarcere, în puterea nopţii, de Iancu, care o primeşte în pumni şi o dă în vileag. IST. LIT. ROM. II, 214. Acţiunea înregistrează un crescendo dramatic cînd căpitanul dă în vileag pe trădător. IST. T. I, 134, cf. M. D. ENC. Un cititor care nu doreşte ca numele să-i fie dat în vileag mi-a scris... pentru a-şi manifesta indignarea faţă de folosirea verbului „a carica”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 2, 11/4. Un an mai tîrziu... el dădea în vileag povestirea sa „Atala”. ib. nr. 21, 15/2. Moartea prematură a ucigaşului nu a putut da în vileag amestecul lui Macrinus în acest complot. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 68," cf. dex, SCL 1979, 95. (Cu parafrazarea expresiei) Nu numai aceste trăsături de caracter, ci şi o seamă de idei - aforistic, zvîrlite în vileag, ne îndeamnă să facem apropierea. BLAGA, z. 188. (Curent) A se da în vileag = a-şi trăda sentimentele, intenţiile ascunse. Cf. SCRIBAN, d. Toţi cei de faţă îi ştiau isprăvile, deşi rareori se da în vileag, că era viclean. CAMIL PETRESCU, O. I, 104. M-am ferit şi cu mai multă străşnicie... ca nu care cumva să-mi scape o vorbă, un cuvînt măcar, prin care să mă dau singur în vileag. lăncrănjan, c. iii, 71. (învechit, rar) A se da în vileagul publicităţii = a face să devină cunoscut publicului. Meritele sale literarii, de toţi recunoscute, ne-au făcut să-l silim acum, pentru întîiaş dată, a se da în vileagul publicităţii. ODOBESCU, s. iii, 311. 0 E x p r. (învechit, rar) A ieşi la vileag = a ajunge la cunoştinţa publică. De se va fi şi îndemnat cineva a istori în scris de atuncea încoace, nu au ieşît acele chronografuri la vileag, să fie ştiute de obşte. DiONisiE, c. 161, cf. tdrg. (Transilv.) A rămîne de rîsul vileagului = a se face de rîs, v. r î s2 (2). Cînd se-ntoarce spunea c-o să vă dezarmeze! Şi-o să rămîneţi de rîsul a tot vileagului. BLAGA, o. IV, 224.
 3073
mmmk tura
—ί:546-
DfEJM
    '2. (Transilv., prin Maram. şi prin Ban.) Lume, univers. Tot îl bat şi mi-l ihireabă" — Cîndu-Γ coada veacului, Sftrşitîil· vileagului? VICIU, COL. 78. 0 E x p r. Cîtu-i (sàlï pînă-i) lume şi vileag sau cîtu-i (ori pînă-i) lutfieaşi vileagul = a) totdeaima^Veşnic/ Cf. mîndueScu, ung. 190', TDRG, SCRIBAN, D., TAMAS, ET.. WB., IVĂNESCU, I. L. R. 747, L. costin, gr. BĂN. n, 207;: b) (în construcţii negative} niciodată. Cf. DL, DM. Cîtu-i lume şi vilag} Nu te ia care ţ-î drag H XVIII 87, cf. pojNÇ, 27, Cîtu-i lumea şi vileagu, 'Nu'te iq cine ţi-i dragu,, BIBICESCU, p. P. 201. Pînă-i lume şi vileag, N-a vemjn spt de steag BÎRLEA, L. P. M. I* 113. Pînări lumea şî yileag, Nu-i vedç la lelea steag ARH. FOLK. VI, 199, çf. 30Q.     ^ .                r                    s  ’   , r v
    JL (Prin Maram, şi prin nordul Transilv ) Lumina (de luminare sau de opaiţ). Cf. bud, p. p. 84, alr i 717/270. 0 E x p r. A ţine vileag — a sta treaz (în timpul nopţii). Cu omul care mî-e drag Toată fioaptea ţin vileag, Dimineaţa iiii-s beteag. &ÜÎ>, P. P. 52. ·'
    III.      (Prin Munt.'şi prin Olt.; în e x p r.) In vileagul Vîntului = în bătaia Vîntului. Cf. tdrg, scriban, d., dl, dm, TAMÂS, ET. WB.,'IVĂNESCU, i. L. R. 747. Voinicul'ăl mai mare-.f La secere-mi pleca: Se puse-n vileagul vîntului Din fereastra pămîntului. Undezi bine voinicului. -TEODORESCU, P. Ρ. Ί 42V 'Se pune domnii dumnealui Intr-o joi In vileagu vîntului. Cu o mîhă secera, Cu o mînă snop făcea. MÂT.' FOLK. 521·. _                  ' '                         r   r
    -      Pl.: (II) vileafeurî. - Şi:v (învechit) veleâg, (regional) vilăg s. n.
    -  Öin rtiagh. vilâgi 1                      r*  '      '   ■
    VILEGIATURA vb.J. I n t r.a n z. (Rar) A-mergejn vilegiatură. Zadarnic ai căuta opera acestei inteligenţe, leneşe şi.erudiţii abile,, care i-au slujit să mănînce scump şi sq vilegiatureze. ARGHEZI, s. X, 166. Cu ştirea. soţului femeia unui factor însemnat vilegiaturează în societatea unui, „şef de partid, cane va înmulţi onorurile cuvenite soţului id^ ib. xm, 10 cf. bul. fil. iii, 186.
    -  Prez. ind. wilegiatmez.
       Din fr. villégiaturer.
 * VILEGIATURÀRE s. f. (Rar) Acţiunea de a vilegiatura. Pe aici avem, slava Domnului! răcoare plăcută, aşa că nădăjduiesc să n-am nevoie în curînd de Vilegiaturare. CÂRAGIALE, o. VII, 170.              J   "
    *  - Pl.: vilegiaturări.
    -  V.' vilegiatura.
    VILEGIATURA s. f. Petrecere a unei perioade de-timp (în.cursul vacanţei sau al concediului) la ţară, într-o staţiune balneo-climaterică, într-o localitate de interes turistic efc.; călătorie de plăcere. Situaţiunea. Cotnarului încungiurat de vii, livezi şi păduri, facea încîntătoare villégiatura domnească. NEGRUZZI, S..I, 106. Plecă şi cucoana cu fiul bărbatului său,'într-o caleaşca. , pe un timp admirabil care le promitea ό vilegiatură de cele mai plăcute. fSlON„P.,443. Unele gazete îmi atribuie proiecte de vilegiatură la Nizza ALECSANDRI, S. 186. M-a făcut să-mi petrec luna de vilegiatură într-un mod foarte plăcut. CARAGIALE, O. IV 185. Voia să fie dusă în lumea cea mare, vara la grădină,' la curse şi-n vilegiatură. SLAVICI, ap. CADE. Şi-s singur, şi mi-e urît, şi-s bolnav, bolnav de gîndurile negre cari nu mă mai părăsesc, bolnav de dorul prietinilor cari s-au dus în vilegiatură şi nu-şi mai aduc aminte de mine. VLAHUŢĂ, S. A.
 II, 227, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Andrei ceruse împărţirea vacanţei din urmă şi preşedintele fusese silit să-şi ciuntească fericirea viligiaturii de la Văleni,
mtorcîndîi se în oraş de la 10 august - BRĂTESCU-VOTNEŞTI, P. 182.Ne*am dus pe urmă de-a Mngul străzii comerciale să cumpărăm acele mici „suvenire”, obiecte cam ridicole şi nefolositoare, 'dar contribuţia neînlăturată a 'vilegiaturii PAPADAT-BENGESCU, O. I, 131,^f. 'RESMERIŢĂ, DI, ŞĂINEANU, D: U. Nadina povesti cite ceva din vilegiatura ei prelungită REBREANU, R. i; 157. Orăşeni $ oare cunosc ţara âm vilegiaturi pitoreşti, au o mare predilecţie pentru ţăranii veşnic porniţi să se revolte id.âib. 211 E astăzi în ţară la noi un institut modern,în ccare ^petrecînd o agreabilă vilegiatură de- o săptămînă oricine pleacă liniştit. CAMIL PETRESCU, T. III, 1£6. Azi vilegiatura goleşte Oraşele, care sărăcesc'de pe urma ei izv; xiv, 314. Dumneata nu^şthi ca Mănăstirea Neamţului ^e joc de vilegiatură numai al ieşenilor? sadoveanu, o. ix, 92. Peste trei zile el pleca în vilegiatură pentru o lună. ARH. OLT. XVII, 107, cf. SCRIBAN,
D., NOM. MIN. I, 298. Era iuna iulie şi Felix..visa de-a binelea să meargă undeva la ţară, deşi nu prea ştia cum Otilia nu pomenea nimic de vilegiatură, abia sosifă cum era din străinătate" CĂLINESCU, ÈL O. II, 155. La'Buşteni, în vilegiatură, el nu se lasă atras in excursii la munte, printre brazi.'id. C. O. 208. Să scrim... despre o carte prin excelenţă estivală. Pe care autorul ei a voit-o „divertisment frivol” al unei vacanţe de vara, carnet de vilegiatură, al unui citadin alungat de căldurile, praful şi larma oraşului. PERPESSICIUS, Μ: îl, 255. Călătorul neostenit, figura populară a expreselor europene, pe care primarul· Mizilului... izbuteşte să le oprească în gara> să şî în vagoanele cărora întîlneşte familii plecate1 în vilegiatură, figuri de comis^voiajori şi atîtea alte tipuri, vianu, l: r. 348. Amsterdam5 şi-a menţinut demnitatea, n-a cunoscut decadenţa Veneţiei devenită loc de vilegiatură, trăind din taxele muzeelor şi ale hotelurilor. RALEA, S. T. i; 269. Iritr~una din aceste construcţii Lueu recunoscu inevitabilul Chioşc de muzică al oraşelor de vilegiatură. VINEA, L. II, 103, cf. I, 105, DL, DM. Era aşadar într-adevăr „chiabură>{, dacă îşi putea permite luxul unei vilegiaturi de şase luni într-Ό localitate climaterică de mate lux, pe'cont propriu, v. rom. ianuarie 1966,^184, cf. μ.ό. enc., DEX, DN3* ♦ (Neobişnuit) Plimbare (l). în bulevardul nordic răspund ·străzile de vilegiatură şi uliţele sudului colorat. ARGHEZI,'S. x, 40.        '
    -     Scris şi: (după fr.) villegiatură. Pronunţat: -gi-a.
- Pl.: (rar) vilegiaturi. - Şi:(rar) viliglatură s. f.^
    -  Din frwillégiature.
    VILEGIATURIST, -Ă s/m. şi f. 'Persoană care se află în vilegiatură. V. 's e z o n i s t. Vilegiaturiştii locuiau casele scunde de lut tencuit şi văruit. PAPÂDAT-BFNGESCU, Ο. IT, 210. Cîţiva ’ viligiaturişti cari se plimbau în rfiijlocul drumului îşi strigară îngrijoraţi Copiii să ferească din calea docarului. C. PETRESCU, S. 183, cf.' CADE, SCRIÉAN, D. Uri elev de liceu..., o vilegiaturiştă sentimentală, o doamnă din lumea bună i-au rugat să le autografieze în album poema acpea din. antologie. PERPESSICIUS, M. II, 287,. cf. DL, DM* M, D. ENC., DEX, DN3, DSR.           ,                      ,
    -     Pronunţat: -gi-a-. - Pl.: vilegiaturişti, -şte. - Şi,; (rar) viligiaturist, -ă s. m, şi f.
    -  Vilegiatură + suf. -ist.
    VlLEGIATURÎSTICr -Ă adj. s (Rar) De vilegiaturist, caracteristic vilegiaturişti lor. .. Astfel,, intrarea aparent vilegiaturistică a irascibilului Mare Inchizitor., canalizează hotărîrile tatălui spre ßcceptarea uciderii propriului fiu, dovedit insurgent. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 16/2.
    -  Pl,: vilegiaturisţici, -ce.
    -  Vilegiaturist + suf. -ic.
    VILÉN,-Ă s. m., adj. v. vilan.
3079
VILENIE
-547-
VILOZITATE
     VILENIE s. f. (Franţuzism învechit, rar) Mîrşăvie, josnicie; meschinărie, avariţie. Cf. costinescu, şăineanu, enc. rom.
     -  PL: vilenii.
     -  Din fr. vilenie.
     VILFÉU s. m. v. vifel.
     VÎLIC s. m. 1. (în Imperiul Roman) Sclav sau libert care îndeplinea funcţia de administrator al unui domeniu. A decis în gîndu-i să-mi deie de bărbat Pe Hebro, haldeeanul, un vilic nempăcat Urît, viclean şi lacom, ce pe stăpînu-i pradă Şi vecinic schinjuieşte a sclavilor grămadă. ALECSANDRI, O. VII, 25, cf. 889, 890, LM, ŞĂINEANU, D. U. în vecinătatea unor mari oraşe ca Sarmizegetusa şi Apulum, se întîlnesc ruinele unor impunătoare ferme sclavagiste... Ele aparţineau unor proprietari de seamă şi, prin grija unui villicus, erau exploatate mai cu seamă prin sclavi. IST. ROM.
 I, 398, cf. 508. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Lipsind marile latifundii, lipsesc şi menţiunile mai frecvente de servi villici... pe proprietăţile agricole, ib. 424.
     2.     (Jur.; învechit, în Transilv.) Conducător al unei comunităţi săseşti, mai ales rurale. Carea pecete o va duce la locul unde lăcuieşte acela pe carele va să-l sorocească şi prin vilicul locului aceluia îl va soroci la judecătoriul cel de rînd. Mieu, în contribuţii, iii, 122, cf. scl, 1990,492.
     -  Scris şi: (după lat.) villic, villicus. - PL: vilici.
     -  Din lat. villicus.
     VILICHINÎNĂ s. f. Hormon secretat de mucoasa duodenală în timpul procesului de digestie, care activează mişcarea vilozităţilor intestinului subţire. Cf. der. Excitaţia chimică ar provoca apariţia în mucoasa intestinală a unei substanţe, numită vilichinină, care ar fi un hormon specific capabil să declanşeze contracţia vilozităţilor intestinale. MOGOŞ — IANC., C. 485, Cf. M. D. ENC.
     -  Etimologia necunoscută.
     VILIGIATÙRA s. f. v. vilegiatură.
     VILIGIATURÎST, -A s. m. şi f. v. vilegiaturist.
     VILIPENDA vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică persoane) A dispreţul, a nesocoti; a ponegri, a defaima, a blama. Cf. LM. [Unul] dintre acei scriitori neîmpărtăşiţi de la începutul acestei fraze este blazat şi vilipendât de unul dintre acei de la sfîrşitul ei: Gion este atacat, lovit, criticat, sfîşiat de R.-Motru într-un studiu al acestuia publicat în „Convorbiri literare CARAGIALE, O. III, 233, cf. 232.
     -  Prez. ind.: vilipendez.
     -  Din lat. vilipendere, fr. vilipender.
     VILIŞOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui v i 1 ă (1). Vi Uşoara în care locuia familia Şchiau era compusă dintr-un hol şi un salonaş. BENIUC, M. C. I, 116. [Era] instalat într-o vilişoară. în L. ROM. 1989, 479.
     -  PL: vilişoare.
     -  Vilă + suf. -işoară.
     VÎLIŞTE s. f. v. vielişte.
     VILÎT s. n. Material obţinut prin aglomerarea carburii de siliciu cu şelac sau cu răşini sintetice şi din care se confecţionează rezistoarele neliniare pentru descărcătoarele electrice cu rezistenţă variabilă. Cf. ltr2, der, m. d. enc.
     -  Etimologia necunoscută.
     VILITÙRA s. f. v. velitură.
     VILLANOVIÂN, -Ă adj. Care aparţine civilizaţiei primei vîrste a fierului din Italia (între secolele ix-vi î. Hr., în regiunea Bologna şi între secolele ix-vm î. Hr., în Italia centrală). Am reluat... în lucrarea de faţă, aproape fară nici o . putinţă de sprijin pe lucrări precedente de total, protoistoria Daciei în cele douăsprezece secole care au curs de la primul contact al Daciei cu cultura villanoviană şi pînă la sfarîmarea regatului lui Decebalus. PÂRVAN, G. 2. Prin anii 1000 a. Chr., negustorii italo-illyri au început să aducă... şi la noi... productele frumoasei industrii de bronz atestine, villanoviene şi etrusce, id. ib. 295. Cea mai frecventă formă de vas este urna bitronconică („ villanoviană ”), ca cea de la Pecica, în apropiere de Arad. IST. ROM. I, 151.
     - PL: villanovieni, -e.
     - Din fr. villanovien.
     VÎLNIŞ s. m. v. velniş.
     VÎLOM s. n. v. vilon.
     VILÔN s. n. 1. (Transilv. şi prin Ban.) Lampă (de iluminat). Cf. L. costin, gr. băn. 215, chest. ii 352/46,
 MAT. DIALECT. I, 271.
     2.     (Transilv.) Lumină electrică, v. 1 u m i n ă. Cf. bl vi
 180, TAMÂS, ET. WB. Noi aşa am născut cu vilon, cu corent. A III 16, cf. MAT. DIALECT. I, 271.
     3.    (Transilv.) Bec (electric). Cf. cv 1952, nr. 5, 40, lexic REG. II, 82, TEAHA, C. N. 280.
     -     Pl.: (1, 3) vilonuri. - Şi: viloniu (accentul necunoscut; L. COSTIN, gr. băn. 215), vflom (CHEST. π 352/46, cv 1952, nr. 5, 40, LEXIC reg. n, 82; pl. viloame, lexic reg. n, 82) s. n.
     - Din magh. villany.
     VILONIU s. n. v. vilon.
     VILÔS, -OÂSĂ adj. 1. (Bot.; despre plante sau despre părţi ale plantelor) Acoperit cu peri moi, mai lungi sau mai scurţi, asemănători cu lîna. Cf. LM. Sepale viloase, patente. BRANDZA, FL. 19. Cârpele oblonge, viloase; stil cu articulul terminal subglabru; receptacul vilos. id. ib. 55. Arbore de 5 -10 metri... cu ramuri spinescente, cu muguri viloşi. id. ib. 61. Plante glauce, dar foarte viloase. GRECESCU, FL. 370. Frunzele şi tulpina în partea inferioară viloasă, cu peri lungi deşi. PRODAN - BUIA, F. I. 232, cf. 22. Frunze mari, de 9- 12 cm lungime..., cupeţioli scurţi, viloşi. FLORA R. P. R. I, 223. Plante anuale, bisanuale sau perene, cu tulpină şi frunze glauce, glabre sau... viloase. id. ib. III, 141. Plantă mică, glaucă. Frunze pe faţă păroase, pe dos viloase, adesea ovate. id. ib. IV, 689. Plantă erbacee, cu tulpină groasă... sulcată, viloasă. id. ib. V, 42, cf. DEX, DN3. 0 (Adverbial) Inflorescenţa vilos glanduloasă, puternic ramificată, cu numeroase flori. FLORAR. P. R. IV, 78. Păstaie scurt pedicelată, dens pînă la vilos tomentoasă sau alipit păroasă, ib. V, 61. Plantă vilos păroasă, ib. 150. Plantă vilos lanată. PRODAN - BUIA, F. I. 410.
     2.    (Anat.; în sintagma) Membrană viloasă = membrană acoperită cu vilozităţi (1). în membrana viloasă se dezvoltă vase sanguine. în DL, cf. DM, DEX, DN3.
     - PL: viloşi, -oase.
     - Din lat. villosus, -a, -um, fr. villeux.
     VILOZITÂTE s. f. 1. (Anat.) Proeminenţă, prelungire, încreţitură, cută mică aflată pe suprafaţa internă a anumitor organe ale corpului, mai ales a intestinului gros sau subţire. în fiecare vilositate intră o ramură de artiră, o ramură de vînă şi un vas sugător; ele sînt mult mai numeroase în partea de sus a maţului celui subţire decît în partea cea de jos. KRETZULESCU, A. 296/21, cf. POLIZU, P. 94/3, CADE,
3097
VILŢĂ
-548-
VIN
 SCRIBAN, D. Observînd cu lupa suprafaţa interioară a intestinului subţire, nu e greu de descoperit cutele... pe care se află un număr imens de excrescenţe mărunte, vilozităţi intestinale, prin care se produce absorbţia. în DL, cf. DM, DER. Aceasta [placenta] este formată dintr-o porţiune din învelişul extern al embrionului, numită charion şi suprafaţa peretelui uterin. Ele sînt strîns legate prin nişte prelungiri care se întrepătrund, numite vilozităţi. ZOOLOGIA, 170. O vilozitate are aspectul unui deget de mănuşe aplicat pe peretele intestinului. ABC SĂN. 10, cf. D. MED. La examenul cu lupa, mucoasa intestinală prezintă multe vilozităţi intestinale. MOGOŞ - IANC., C. 446. Vilozităţile coriale au forma unui deget de mănuşă şi sînt alcătuite dintr-un înveliş epitelial şi un ax vascular înconjurat de ţesut conjunctiv, id. ib. 671, cf. M. D. ENC., DREV.
     2.     (Bot.) Suprafaţă acoperită cu peri moi, mai lungi sau mai scurţi; totalitatea perilor care acoperă o suprafaţă. Cf. DN2, DEX.
     -  Scris şi: (învechit, după fr.) vilositate. - PL: vilozităţi.
     -  Din fr. vilosité.
     VILŢĂ s. f. v. ghilţ.
     VILVÂT s. m. sg. (într-o ghicitoare) Moţ1 (1) (pe capul unor păsări). Cf. PASCU, C. 218. Am o păsărică cu vilvat; eu-n sus c-o ridic, ea cîntă firfilic; eu-n jos o las, ea face pac în nas (Plosca), id. ib.
     -  Etimologia necunoscută.
     VIM s. n. (Prin Mold; în e x p r.) A da (cuiva) vim = a da curaj, putere. Com. FURTUNĂ. Mai dă-le cîte un vim, c-un rachiuaş. ib.
     -  Etimologia necunoscută.
     VIMEIN s. n. (Prin Transilv.) Parte componentă a sucalei, nedefinită mai îndeaproape. Cf. coman, gl.
     -  Accentul necunoscut. -Pl.:?
     -      Etimologia necunoscută. - Cf. germ. W i e m e n „bară (orizontală)”.
     VÎMPAŞĂ s. m. v. bimbaşă.
     VIN s. η. I. 1. Băutură alcoolică obţinută prin fermentarea mustului de struguri; cantitate determinată din această băutură; (învechit şi regional) viniţă1 (1), (argotic) mol6, molan2, molete3, motorină (2). De menrea şuguia cei ce şedea în uşe şi menre cînta bîndu vinru. PSALT. HUR. 58710. Vinrolu veseleaşte înrima omului, ib. 86715. De mere glumea-se şezîndu în uşi şi de mere cînta bendu viru. PSALT. 132. Sculă-se ca adurmit Domnul, ca tare şi îmbătat de viru. ib. 162. Se apropie, legă ranele lui, vărsă unt şi vin, puse el pre al lui dobitoc. CORESI, EV. 388, cf. id. PS. 216/3. Cela ce bagă apă în vin şi vinde, acela să fie procleat. PRAV. LUCACI, 164. Melhiisedec, craiul Salimidui, aduse înainte pîine şi vin şi acesta era preutul Domnedzeului de sus. PO 49/19. Duse lui şi mîncă, vin încă duse lui şi beu. ib. 91/5. Neron... Mînca şi bea fară rînd, şi era tot beat de vin. MOXA, C. 128. Se rădicară într-acea noapte de uciseră pre Mihail, că-l aflară mahmur de vin, la aşternut, id. ib. 184. Diaconii... să nu hie îndoiţi la cuvîntu, să nu bea vin mult, să nu hie lacomi la strînsură (ante 1618). GCR I, 47/16. Acum vinul să vinde ocaoa 5 bani sau 10, ce face vadra 40 de bani (a. 1642). CCR 161/18. Unii din rodul jidovăsc vrură să ocărască pre apostoli şi dziseră că-s plini de vin şi sămt beaţi. VARLAAM, c. 141. Vin pre puţine locuri să face, că la ţara Cataiia nu să face. URECHE, L. 116. Cine-ş cunoaşte firea, că iaste zglobiv la beţie, sau să nu-ş bea vin nicecum, sau să bea puţin, să nu se îmbete. PRAV. 264, cf. 8. Şi veni /[isu]s iară în Cana Galileei, unde facu den apă vin. Ν. TEST.
 (1648), 110711, cf. MARDARIE, L. 1172/2, 2582/6. Pentru vinul ce ne-ai scris dumneata... trimis-am la Cotnari să cumpere (a. 1656). IORGA, B. R. 30. Pre mulţ, au pierdut vinul şi multe răutăţi au făcut. NEAGOE, ÎNV. 208/23. Să te păzeşti să nu bei vin, nici rachiu şi nimic spurcat să nu mănînci. id. ib. 209/5. Aflînd casele pline de toate bucatele, singur au pus de au dat foc caselor, dacă s-au sculat de la masă ameţit de vin. M. COSTIN, O. 151. Domniia lui Ştefan Vodă au fost cu mare bivşug ţării... în pîine, în vin, în stupi, mare roadă în toate. id. ib. 180. Den Crit au răpit pre acel tînăr, încă ţiind în mînă păharul de sticlă, plin de vin (a. 1675). GCR I, 224/10. Vădzu în vis că dobîndi un potir de vin şi-l bău de duşcă. DOSOFTEI, V. s. ianuarie 26720. Vin şi grîu să prisosască, Oloiul să nu lipsască. id. O. I, 17. Grăi D[o\mnul lui Aaron zicînd: Vin şi rachiu nu veţ bea, tu şi fiii tăi cu tine, cînd vei merge la cortul mărturiei. BIBLIA (1688), 762/8. Bucuria inimii şi veselia sufletului iaste vinul, bîndu-se la vreme cu măsură, ib. 6792/43. Să nu dea nici dajdie împărătească, nici domnească,... nici desetină de stupi, nici de vin (a. 1691). RĂŞCANU, L. LXIV. El bè vin mai mult din oală roşie decît din păhar de cristal, dzicînd că-i mai dulce vinul din oală decît din păhar. NECULCE, L. 32. Intr-acesta chip s-au fost încălzit şi vinul şi altă băutură, car ea au fost avînd cu sine în tabără. CANTEMIR, HR. 455, cf. id. I. I. I, 40. 2 lei s-au dat adălmaş vin la făcutul zapisului (a. 1697). ŞTEFANELLI, D. C. 18. Vin bea fară măsură, mai vîrtos cînd să odihnită. C. CANTACUZINO, CM I, 79. S-au făcut pîine, şi miiare şi vin mult, şi s-au dăşchis toată hrana săracilor. ANON. CANTAC., CM I, 184. S-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădica săracii nevoile. R. POPESCU, CM I, 391. Vestită cetate iaste căzută de foamete: pierdut-au pîinea, pierdut-au vinul, pierdut-au griul (a. 1703). fn 144, cf. anon. car., lex. mars. 208, 228, 248, 251. Ce folos iaste a nu bea vin şi a fi beat de veninul mîniei. ANTIM, O. 39. 4 pot[ronici] pol au dat brudina la cele 3 vase cu vin (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 266. Le-am fost dat domnia mea milă ca să dea vinărici vin la mănăstirea Ostrovul (a. 1713). IORGA, S. D. XIV, 13. După moarte ei s-au aflat florinţ ungureşti 82, şi dintr-aceşte s-au cheltuit pe vin, carne, lumini la oameni care au păzit-o (a. 1752). IORGA, S. D. XII, 63. La tot vinul ce vor face în viile lor... să aibă a plăti vama de bute, numai bani 100, iar nu ta/[eri] 10 (a. 1765). FURNICĂ, D. c. 21. La acest zapis au dat 2 vedri vin şi un leu de scris (a. 1776). ŞTEFANELLI, D. C. 119. De vei găsi vro 200 butele de vin mai ieftine, să le iai şi să le triimiţ[\] f[n] 2 lăzi mici (a. 1779). FURNICĂ, I. c. 89. Nici un rumîn nu are volnicie să vînză vin sau rachiu pe moşie făr ’ de voiia stăpînului. PRAV. COND. (1780), 86. Sărut dreapta şi mă rog să nu se uite a trage vinul în butoaie mici (a. 1787). FURNICĂ, D. C. 160. 3 burie dă vin, ca de cîte 20 vedre (a. 1802). DOC. EC. 69, cf. KLEIN, d. 455. Neviind împăraţii la ospăţi, le trimit cîte doă şinice de faină şi cîte o vadră vin. HERODOT2, 306, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Să bem, să închinăm cu păharul plin, Să trăiască toţi cei care beu vin! id. Ţ. 135. Rămîne să dau eu dum[itale] lei 90:108 bani. Care... îi vei priimi i/w/7?[neata] din bani[i] ce ai să-m[\] dai după butea cu vin ce am dat dum[itale] (a. 1807). FURNICĂ,
 I. C. 258. Apa mai curînd stînge setea noastră, decît berea sau vinul PETRO VICI, P. 313/22. După osăbite domneşti cărţi ce au de scuteală... vor fi scutiţi pe oareşicari hotărît număr de bucati, la goştină şi desătină pentru oi, stupi şi rîmători,... aşijdere sumă de vedre vin (a. 1818). GCR II, 220/24. Nu este lucru de mirare că numai vinul are putere de face pe scump... darnic. GOLESCU, P. 32/10. Vinul cel mai bun să face la Cotnariu, un tîrg în ţinutul Hîrlăului. CANTEMIR, s. M. 84/21. Hotărîm prin acest al nostru hrisov, pentru slujbele sale, să fie apărate toate bucatele sale ce va avea, ori stupi, sau rîmători, şi vinul din adevărate viile sale, de plata goştinii, a desătinii şi a vădrăritului (a. 1822).
3103
 VIN
-549-
 VIN
FURNICĂ, 1. C. 310, cf. DRLU, LB. Băutura vinului este cîrja bătrîneţelor, ce încep de la cincizeci de ani. EPISCUPESCU, PRACTICA, 31/23. Acel marchetan au făcut prăvălie...,făcînd vînzare de pîine, vin, rachiu şi toate ale băcăniii (a. 1829). FURNICĂ, I. c. 375. Mediocrităţile se îmbăta de vin şi era în adevăr poete din beţie. HELIADE, O. II, 175, cf. I. GOLESCU, C. Să se deie cutăruia cît vin sau grîu să va face la cutare vie. COD. ŢIV. 100/35. Car bon iu... este acela aer, care iesă din vin cînd fierbe. ANTROP. 107/20. In vremea fierberii berii, vinului sau a mustului, dacă avem să mergem în pivniţă, trebuie mai întăi să deschidem uşile, pentru a să răcori aerul acel dinlăuntru. ALBINEŢ, M. 84/3. Să se iaie trii cepe... să se puie într-un vas, să se toarne pe deasupra o ocă de vin sau oţăt. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 45/13. Am însărcinat pe comişelul său... a-i ospăta cu merinde şi cu vin îmbelşugat. ASACHI, S. L. II, 39, cf. VALIAN, V., POEN. - AAR.
-  HILL, V. II, 814720. Putem a zice despre vin, dacă se va be măsurat şi la vreme, apoi este o doftorie, dar în nemăsurare este o otravă. FILIPESCU, D. II, 25/16. Orice alte mîncări să se ţie depărtate de căzile cu vin. id. ib. 53/30. S-au poprit intrarea vinului din aceste potgorii în Prinţipatul Moldavii (a. 1841). DOC. EC. 760. Luă puţin vin şi pîne spre a-şi potoli oarecum foamea şi setea. BĂLCESCU, M. v. 383. Vinul este o licoare produsă prin fermentaţia mustului stors din strugure. BREZOIANU, A. 595/30. Vinul, întrebuit la început ca un medicament,... au agiuns de-l beu oamenii în loc de apă. CORNEA, E. II, 194/9, cf. ISER. Cel mai bun vin iesă din poama albă grasă. LITINSCHl, M. 93/9. Trei urbi se zice că i-a dăruit regele pentru ca să-şi aibe pîinea şi vinul şi legumile. ARISTIA, PLUT. 330/20. Era în Iaşi un tînăr boierinaş... desfrînat cît se poate, pentru că-i erau dragi cărţile, vinul şi femeile. NEGRUZZI, S. I, 81, cf. POLIZU. Vinul care se varsă pe acolo cu atîta îmbilşugare, care se găseşte atît de ieftin, a comunicat locuitorilor o umoare de-a pururea veselă. SION, P. 253. Am văzut cîrciumari amestecînd vinul cu apă. FILIMON, O. I, 93, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. îngheaţă barbele, îngheaţă vinul, îngheaţă Dunărea, îngheaţă însuşi Pontul! strigă la tot pasul cu desperare molatecul poet născut la sudul Italiei. HASDEU,
I. C. I, 219. Gustă ceva din vinul ista şi odihneşte-te puţin. CONV. LIT. II, 92. Potoschi dă poruncă să-mpartă vin pe la soldaţi, pentru ca să serbeze victoria noastră. ALECSANDRI, T. 1519, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 312. Căpitanii toarnă prin pahare vin, Şi în sănătatea lui Mihai închin. BOLINTINEANU, P. I, 4, cf. LM. Vinul închis în balercă trece prin o serie de fermentaţiuni. CONTA, O. F. 209. Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul. EMINESCU, O. I, 15. Trei zile n-a fost noapte, ci numai senin şi veselie, - vinul curgea din butii sparte şi chiotele despicau bolta cerului, id. ib. VI, 317. Eu mă răpăd în cramă s-aduc şi-un cofael de vin, ca să meargă plăcintele aceste mai bine pe gît. CREANGĂ, o. 6. Mă închin la cinstita faţa voastră, ca la un codru verde, cu un poloboc de vin şi cu unul de pelin. id. ib. 115. A cerut hangiului să-i dea şi lui un sfert de pîine, brînză şi o bărdacă de vin mai ieftior. CARAGIALE, O. IV, 158. Se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai Prîslea singur, şi pe fiecare noapte să-i dea cîte o trăistuţă de alune şi cîte un pahar de vin bun. ISPIRESCU, L. 92. Cînd ceilalţi sforăie, doborîţi de vin şi de oboseală, Sentino cîntă încet. DELAVRANCEA, O. II, 26. Tata bea prea mult vin, ş-atunci era urît şi rău. VLAHUŢĂ, S. A. II,
40.   Vinul de asemenea se exporta, şi anume, acel din podgoriile, încă de pe atunci renumite, de la Odobeşti, cătră Ucraina, arhiva, I, 134. A cîntat amorul şi vinul cu atîta succes, încît a rămas clasic în această privinţă, ib. 356. Dofina pîrpoli îndată puiul, aduse un clondir cu vin şi se puseră la masă. REV. CRIT. I, 511, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P.
181.  Vin, rachiu nu beau decît în zilele de sărbătoare. MANOLESCU, I. 324. Herodot ne spune chiar că vinul se întrebuinţa la sciţi numai la ceremonii. XENOPOL, I. R. I, 34.
 Tu pierzi în orgie al ţării tezaur, Bînd vinul din cupe de aur. COŞBUC, P. I, 92, cf. ENC. ROM. Vin înpimniţă era destul, şi... leica Marica... ne dedea de gustam. SĂM. I, 12, cf. BARCIANU. M-am vîrît şi eu printre ei şi am beut împreună o cupă de vin, pentru realizarea năzuinţelor lor. SBIERA, F. s.
 128. Se năpustiră şi asupra ulcelelor cu vin. MARIAN, INS. 510. După prima sorbitură de vin, sîngele se urcă uşor în obrazul doamnelor. D. ZAMFIRESCU, A. 27, cf. ALEXI, w., PUŞCARIU, ET. WB. Cina simplu - ouă, pesmeţi, brînză şi vin. SĂM. VIII, 43. Proporţiunea alcoolului creşte cu vechimea vinului. BIANU, D. s. Chinurile acestea zadarnice nu luau sfîrşit, decît odată cu ultimul clapon ce se mai găsea la curte sau cu ultima sticlă de vin rămasă în pivniţele bătrîne. ANGHEL, PR. 110. Nouă buţi de vin goliră şi-ncă tot mai cer să bea, Iar Agniţa Crîşmăriţa n-are vin să le mai dea! IOSIF, P. 63, cf. TDRG. După fierbere, polobocul se umple cu vin fiert, luat din alt poloboc. PAMFILE, I. C. 223. Băiatul se întoarce aducînd pe o tavă verde două pahare de vin cu sifon, BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 58. Unde n-au fost şi nu sunt vii, contribuiesc feciorii şi cumpără vin, vinars, şi petrecerea urmează cu joc cîte 4 zile. VICIU, COL. 13. El mai avea peste două sute de vedre de vin şi vreo cincisprezece butoaie de bere. AGÂRBICEANU, A. 158. De vineri de pe la toacă încep să îndulcească vinul, să taie galiţele şi purcelul. PĂCALĂ, M. R. 168, cf. 117. închinară şi cîteşitrei dădură vinul de duşcă. GÎRLEANU, N. 25. Adăugăm un praf de sare şi de zahăr, puţin vin... şi punem la un foc domol să fiarbă bine. ATILA, P. 56. Celţii primeau din Italia, deopotrivă, amforele cu vin şi vasele frumoase de bronz. PÂRVAN, G. 618. Garafa cu vin s-a înfiinţat înaintea bătrînilor. SOVEJA,
 O.   19, cf. RESMERIŢĂ, D. Se trimiteau acolo mari transporturi de vase cu vin, peşte, lînă... şi alte produse moldoveneşti. N. A. BOGDAN, C. M. 9. Se tăiau vite multe şi se beau multe buţi cu vin. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 41. Viţa necrescînd pe acolo, vinul se aduce din Moldova, Muntenia şi Ungaria. ARH. OLT. V, 90. Băuturi obicinuite sînt: rachiul... şi vinul, de care bănăţeanul are din belşug. MOLIN, R. B. 289. Mai exista o fabrică de alcool de vin în Sadu, lîngă Sibiu. GOLOGAN, C. R. 31. Distrugerea viilor de către filoxeră... a făcut ca vinul să fie scump. MARINESCU, P. A. 126, Cf. DIACONU, VR. LXXXIX, ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Dragoslav era pretutindeni binevenit printre cheflii bucureşteni..., în cramele cu pastrama şi cu vin vărsat de la gîrliciu. LOVINESCU, M. 20. Călugării aveau drept să ia la Calafat vamă... la o cărătură de vin 10 aspri. ARH. OLT. XII, 343. Vinul, şi mierea, şi grîul tot Le-au strîns, pe grabă, cine-a putut. BACOVIA, O. 121. Veneau după masă, să ia desert, cafele sau vin. CAMIL PETRESCU, P. 116. Eu ştiu un vin bun, într-un loc unde sunt servit bine. C. PETRESCU, C. V. 305. Vinul s-a băut din bardace de lut. VOICULESCU, P. I,
 130. Vinul e bun şi la bucurie şi la scîrbă. SADOVEANU, O. X,
 7. Sînt unii care la vin bun îşi ascut judecata şi înţelegerea. id. ib. 65. S-aşteptăm să se prefacă mustul fară preţ în vin, Şi cotnarul amintirii în pahare să ne toarne. PILLAT, P. 85. Mahomedanilor nu le este permis de lege de a bea vin; însă cei mari găsesc întotdeauna motive să treacă peste legea lor. ENC. AGR. Ne dădea să gustăm şi cîte-o jumătate de pahar de vin, dar nu mai mult. MOROIANU, S. 22, cf. SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 21. Ca să-şi vîndă vinul, pune pe medicii din subordine să facă mizerii cîrciumarilor. ULIERU,
 C. 59. Ia oleacă de şuncă şi un păhăruţ de vin. ARGHEZI, s.
 IX,  201. Bău cu sorbituri încete din vinul turnat de Pascalopol. CĂLINESCU, O. III, 45. Apa miraculos transformată în vin stîrneşte uluirea tuturor părtaşilor la nuntă, silindu-i să simtă prezenţa unei puteri de obîrşie cerească. BLAGA, Z. 310. Pentru aceştia ascetismul şi martirajul sînt plăceri cum sînt vinul şi femeia pentru ceilalţi. RALEA, S. T. III, 300. Vinul acriu şi zeama de lapte se înfruntară în stomacul lui Lucu ca două vîrtejuri
3103
VIN
-550-
VIN
 învrăjmăşite. VINEA, L. II, 309. După limpezire, mustul trece în vasele de fermentare, unde se transformară în vin, datorită fermentaţiei alcoolice. LTR2, cf. DL, DP. Beam vinul plin de soare şi închinam pentru morţi. ISANOS, P. 241, cf. DM. Marii feudali şi domnia dispuneau de întinse terenuri cultivate cu viţă de vie şi de însemnate cantităţi de vin, care luau deseori drumul exportului. IST. ROM. II, 576, cf. 830. Vinul era luat de oamenii paharnicului de unde le plăcea şi transportat la Bucureşti de vinăriceri. STOICESCU, S. D. 275, Cf. DER, CIORANESCU, D. ET., FD VI, 118, IST. L. ROM. II, 308. Vinul îl beau din cupe de lemn şi de corn. H. DAICOVICIU, D. 67. Cultele chtonice de adorare... a lui Dionysos, zeul trac al vinului şi al rodniciei..., conţineau elemente de artă teatrală foarte evoluate. IST. T. I, 27. Locuitorii diferitelor cnezate şi voievodate au continuat să cultive viţa de vie, dînd dijmă cnezilor şi voievozilor a zecea parte din vinul obţinut. C. GIURESCU, P. O. 17. Bău repede cîteva înghiţituri de vin, parcă însetat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 18/1, Cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., DSR, DREV. Să văd pe mîndră mea, Trei cupe de vin aş bea... La nime n-aş închina, Făr * la mîndră săraca, Pînă vinul s-ar găta! JARNÎK -BÎRSEANU, D. 137. Măi bădiţă, du-te-acum, Că te-aşteaptă mîndra-n drum... Tot cu vin şi cu holircă Adusă de lapotică. id. ib. 243. De mînă-o a luat Şî-n făgădău s-o băgat, O cupă de vin o luat. MÎNDRESCU, L. P. 181. Să ne preumblăm, Prin dughene să întrăm, Din dughiană în dughiană, Să bem vin, să mîncăm poamă. MARIAN, H. 2. Este vin în sat la voi De s-aude atîta toi? DOINE, 271. Bunu-i vinu decît apa şi friptura decît ceapa. ŞEZ. I, 104. Vinu-n pahare-l punea şi le da, frate, de bea. MAT. FOLK. 205. Faraon o luat urciorul cu vin de sub laiţă şi o suflat în urcior de o vrăjit vinul. RĂDULESCU-CODIN, L. 3. El frumos v-o dărui: C-un colac de grîu curat, Cu ferdela măsurat, C-un pahar de vin curat, Cu fer ia măsurat. VICIU, COL. 29. Sus pe masă, vas cu vin, Lîngă el paharul plin. id. ib. 94. Părinţii stau pă scaun şî le toarnă apă pă mîini mireasa şî să spală, şî pă urmă-i dă un pahar dă vin sacru miresii şî-ι pune în pahar un franc. GRAIUL, I, 179, cf. CABA, SÄL., COm. din MARAMUREŞ. Ado, mîndro, vin să beu, Vin'e toamna şi t’e ieu. DENSUSIANU, Ţ. H. 92, cf. 184. Să-mi dai o cupă d’e zin, Să o beau. T. PAPAHAGI, M. 25, cf. 107. O canî di ghin cerea, Di cinci vedri ş-o oca. DIACONU, VR. 187. Nălţate de-mpărate, Nici zinu nu s-o gătat, Nici banii nu s-o ciuntat, Ci-un voinic în cîjm-o-ntrat, Trii buţ de zin o deşertat. ARH. FOLK. I, 162. D’e cîm beau şî nu mă-mbăt, S-o făcu virul oţăt. ib. V, 137, cf. ALR I 1 718, alr SN I h 238, h 239, h 242, h 243, h 244, h 246, VI h 1 641. In oraş să nu te bagi Şi la vin să nu te tragi, Că vinu-i cu viclenie, El te trage la beţie. BALADE, II, 8. Cineva venea... Şi mi-şi aducea Prînz de mîncătură, Vin de băutură, id. III, 52. Năvodarii şi-i lua, La cîrciumă că-i trăgea, Scotea vinul cu vadra. FOLC. OLT. — MUNT. IV, 73. Am băut cîfi-om pahar d'e vin. o. BÎRLEA, A. P. I, 276, cf. NALR - O III MN 230, 1 202, ALR - ΜII h 486. Mănînc pîine şi beu vin, La inimă pun venin. FOLC. MOLD. I, 53. 0 (în credinţe şi superstiţii) Rădăcini de căpşune şi cu vin să le fierbi bine într-o ulcea nouă de o jumătate de oca şi să-i dai să bea dimineaţa pe nemîncate (a. 1824). ŞEZ. X, 58. Dacă la masă se varsă vin e semn bun. ib. III, 120. Pielea proaspătă de iepure se presară cu piper, se stropeşte cu vin sau cu rom şi se pune la junghi. N. LEON, MED. 88. Prin Bucovina se crede că apa se preface în vin la deschiderea cerului. PAMFILE, CER. 10. Prin jud. Vîlcea se spune despre curcubeu că are trei colori: roşu, galben şi verde. Dacă se vede roşu mai mult este semn că în acel an va fi vin din îmbilşugare. id. VĂZD. 159. Banii strînşi la nuntă se dau în mîna miresei, după ce naşul a pus în legătură puţină sare şi niţel vin peste ei, ca să aibă tinerii noroc în toată viaţa. GOROVEI, CR. 16. Cînd bei vin din capacul ploştii, te mînii. id. ib. 18. Cînd la masă se varsă vinul din pahar, e semn de veselie, id. ib. 354.
 Piperul fiert cu vin îndulcit se bea cald pentru a asuda. PĂCALĂ, M. R. 266. în ziua Anului Nou să bei vin, căci cîte pahare de vin vei bea în acea zi, în aceeaşi măsură îţi va spori sîngele în anul acela. I. CR. VIII, 176. Çînd se răstoarnă paharul plin cu vin, cer morţii de băut. ib. 177. La iSXfînj/w/ Trifon... se toarnă vin la viţe ca să dea rod mult. ULIERU, C. 110. 0 (în proverbe şi zicători) Beţivului şi dracul îi iese cu oala de vin înainte, se spune despre un om norocos. Cf. zanne, p. iii, 472. Vinul, ţuica cui îi place N-are cu ce să se-mbrace. PANN, P. V. I, 117/5, cf. ZANNE, P. IV, 185. Cine nu poate purta vinul la tinereţe, va purta apa la bătrîneţe. id. ib. 177. Toată lumea bea vinul, dar nu-şi bea mintea, pann, P. v. I, 127/24, cf. zanne, p. iv, 176. Să bei vinul, dar să nu te bea. CADE, cf. ZANNE, P. IV, 176. Beţia tinereţii întrece pe a vinului. PANN, P.V.I, 114/6, cf. ZANNE, P. II, 772. Vinul e toiagul bătrîneţelor şi nebunia tinereţelor. PANN, P. v. i, 114/21, cf. TDRG, zanne, P. iv, 180, 181. Trei lucruri nu lasă în pace pe om: vinul, femeia şi banul. ZANNE, P. II, 156. Vinul nu-l beau boii (= spun cei beţivi). Cf. ALECSANDRI, T. 238, PANN, P. V. I, 114/19, ZANNE, P. IV, 182. Cu vinul şi cu somnul uită grijile omul. PANN, P.v. I, 114/20, cf. DDRF, ZANNE, P. IV, 178. Omul d-ar fi cît de bun, Vinul îl face nebun, pann, P. v. I, 110/23, cf. alecsandri, t. 238, TDRG, cade. Din picătură se face vinul, se spune pentru a arăta că se pot realiza lucruri mari prin economie. Cf. ZANNE, P. IV, 179. Vinul nu se face apă (= legăturile de rudenie nu se uită). Cf. id. ib. 177. Nu e vin fară drojdie, id. ib. 178. Vinul alege pe om (= la beţie se cunoaşte caracterul cuiva). Cf. cade, zanne, P. iv, 184. 0 (în ghicitori) La mesele cele alese Nu lipsesc şi fac poznele adese Celor ce mă prisosesc (Vinul). ŞEZ. VII, 125. Ce este bun la privit şi lesne la ameţit? (Vinul) GOROVEI, C. 394. Merge moşul prin sat In cojoc de brad, Cînii după el nu bat (Vinul), id. ib. Hurduz, Burduz, Din Ţarigrad adus Şi-n pivniţă pus (Vinul). id. ib. Lie, Lie, Ciocîrlie, Că la nunta noastră joacă, Sfinta poamă busuioacă (Vinul), pamfile, c. 35. Sîngele Domnului în capul omului (Vinul), id. ib. 0 (Urmat de determinări care indică varietatea, provenienţa, vechimea etc.) Nimea să bage vin nou în foaie vechi,... ce vin nou în foaie nou bagă. CORESI, TETR. 75. Toate armele lui era mai dragi decît mese tinse, pline de veselie şi de vin dulce. MOXA, C. 194. Nici bagă vinul nou în foi vechi,... ce bagă vinul nou în foi noi. BIBLIA (1688), 7562/31. Să ospăta şi să veselièprè frumos cu vin de Cotnar. NECULCE, L. 227, cf. LEX. MARS. 189. Cernea au vîndut... vin cu pelin, vedre 54 (a. 1725). IORGA, S. D. XIv, 22. Soro, mă rog să nu mă uiţi cu vin roşu de Cotnari (a. 1740). id. ib. v, 57. Să iaipeştile grijit şi tăiat, să-l pui în tingiri..., să-i pui... vin albu şi aguridă au oţet fa. 1749). GCR
 II, 42/27. Un butoi de vin cu pelin şi altul de vin alb am fost făcut pe sama dumitale (a. 1778). FURNICĂ, I. C. 80. Al doilea înştiintezi dumi[tale] pentru vinu muşcat ce mi l-ai trimis (a. 1781). id. ib. 119. Au pus într-un păhar de aur vin de tămîioasă. HALIMA (1783), 31722. Poftesc pă Jwm[neata] ca să-m cumperi trei buteluri vin de Tocaia şi patru de muşcat (a. 1784). IORGA, S. D. VIII, 10. Aceste ce le însămnez... să mi le cumperi...: 12 sticle vin de Tocai, 12 sticle vin de Ren (a. 1787). id. ib. 14. Patru vedre vin vechi curat,... să nu fie amestecat cu nimic: nici să fie dulce, dar nici acru (a. 1800). id. ib. 113. O bute vin pelin s-au făcut pentru dum[ne]v[oastră] din viile nostre (a. 1803). id. ib. XII, 148. Unele viţe rodesc mai puţîn vin, dară mai marmanziu, adecă prea bun. ECONOMIA, 147/14, cf. KLEIN,
 D.  455. 45 buţi cu vin dă Ţara Turcească... i s-au poprit la schela Zimnicii (a.        1817). DOC. EC. 175. Deade
 oaspeţilor,...alt vin nou şi mai bun. PETRO VICI, P. 249/6. Patru vase dă vin i pelin... au vîndut peste tocmeală (a. 1825). FURNICĂ, I. c. 336, cf. DRLU, lb. Persoanelor care au un stomah delicat... un pahar de vin vechi foarte mult îi îndămănează mistuirea. ALBINEŢ, M. 116/14. Zece burie vin
3103
VIN
 - 551 -
VIN
 de Livente de Cipru ale mele... văz că de către cinstita ocîrmuire locală sînt oprite (a. 1837). DOC. EC. 675, cf. valian, V. în pivniţe... se află mult vin nou. FILIPESCU, D. II, 56/25. Vinul de Champagne sau vinul spumos este... îmbuibat de acid carbonic produs prin fermentaţie. BREZOIANU, A. 611/1. Vin vechi, de doi, de trei, de patru ani. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 814f/21. Pivniţa era plină pînă în gît de vin vechi, de Odobeşti şi de Cotnari. RUSSO, S.
 19, cf. POLIZU. A scos din dulap o tavă pe care era o sticlă de vin de Porto. GHICA, S. 538.li plăcea să bea, însă numai vin... de cel mai vechi, de Cotnari sau de Odobeşti. SION, P. 71. Intr-o clipă aduse mai multe butilii cu vin de Tokai. FILIMON, o. ii, 52, cf. pontbriant, D., costinescu. Oaspeţii voioşi la masă Beau vin dulce de Bojani. BOLINTINEANU, P.
 II, 30, cf. LM. l-am dat eroului supă caldă ş-un pahar de vin negru, caragiale, O. I, 238. Mînîncă miez de nucă şi beu vin vechi. MARIAN, O. I, 53, cf. DDRF. Le-ar fl plăcînd băieţilor veseli, din piaţa mare, vinul de Drăgăşani; dar lui moş Gheorghe i se pare oţet tăiat cu apă. SP. POPESCU, M. G. 86. Săteanul nu bea vin mai vechi decît de cîteva luni, cel mult de un an. MANOLESCU, I. 301. Dimitrie Cantemir consideră vinul de Cotnari ca egal vinului de Tokay şi vorbeşte de exportul lui în Rusia. ENC. ROM., cf. BARCIANU. Vinul acela bun pe care l-a băut la o masă de cinste, e vin de Drăgăşani. IORGA, C. I. III, 108. [\]şi drege gîtlejul cu un păhar de vin profir, id. P. A. I, 156. Vinul moldovenesc se exporta în mare cantitate cu prilejul bîlciului industrial al ardelenilor, pamfile, I. C. 214. Amestecul de vin alb cu vin negru dă vinul profir, id. ib. 224. Intră înăuntru, luă cheile şi-n cîteva clipe aducea din pivniţă o cană de vin profir, de turnă în pahare. GÎRLEANU, N. 25. Celţii... beau exclusiv vin italian sau cel mult massaliot. PÂRVAN, G. 137. Numărul amforelor greceşti găsite aici indică un import foarte însemnat de vin grecesc, id. ib. 138, cf. resmeriţă, D. Vinul dulce numit malvazia, ce se aduce din Creta pentru Bohemia, trece tot în tranzit numai prin Moldova. N. A. BOGDAN, C. Μ. 39. Acest vin grecesc din Napoli di Malvasia... era foarte obişnuit în comerţul românesc vechi. DR. IV, 1077. Gorică... vrea un vin mai uşor, vin indigen, vin de grădină. M. I. CARAGIALE, C. 60, cf. ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Ne aşteptau... cu butoaie de vin nou că era toamnă. CAMIL PETRESCU, T. II, 209. Din cînd în cînd bătrînul îi umplea paharul cu vinul profir. SADOVEANU, O. II,
 145.  Vinul vechi şi petrecerea ne-au ieşit... în drum pe neaşteptate, id. ib. X, 68. Vinul dumneavoastră sicilian îmi pare din ce în ce mai extraordinar, id. ib. XI, 25. Cine vrea să cunoască vechiul vin de Cotnari de odinioară trebuie să meargă la Mediaş... să-l guste. ENC. AGR. IV, 687, cf. NOM. MIN. I, 469. Vinul alb are efect asupra unui anumit temperament. ARGHEZI, S. IX, 52. Nu facu nici un mister din faptul că le căpătase în schimbul unor sticle de vin negru vîrtos, de dată veche, din via lui Hagienuş. CĂLINESCU, B. I. 185. Sîntem cinstiţi cu vin de Cotnar trandafiriu, ce stimulează gîndurile culturale, id. C. O. 250. Nu e cuprinsă firea spaniolă, pasionată şi fierbinte, în vinul de Malaga ori de Xeres? RALEA, S. T. I, 316. Anton Lupan deschise un şip cu vin de Cotnari. TUDORAN, P. 145, cf. LTR2, DP, DER. Se aduceau în amfore speciale vin şi untdelemn grecesc. PANAITESCU, C. R. 36. Pentru o amforă de vin dulce grecesc, nobilul get dădea o cantitate...de grîne. H. DAICOVICIU, D.
 43. Viţa „galbenă de Odobeşti” este cea care a făcut faima acestei podgorii prin vinul şampanizant pe care-l produce.
 C. GIURESCU, P. O. 97. Vinul de Odobeşti a fost apreciat de timpuriu atît în ţară, cît şi în afara hotarelor, id. ib. 126, cf.
 146,  ALIL XXVI, 143, 151. Pe poliţi vechi se răsfaţau carafe Cu vin liliachiu şi amărui. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr.l, 6/3. într-un salon elegant, sub lampadare de cristal... le-a fost servit vinul spumos, ib. 1992, nr.9, 20/3, cf. H II 11, 58, 141, 193, IV 83, XI 326. Mă închin dumitale, jupîne,... Cu
 aceste pahare De băutură: Intr-unu-i vin de Odobeşti, Să bei să te veseleşti, Intr-altul vin de Cotnar, Să vîri mîna-n pozunar. TEODORESCU, P. P. 169. Nu-i carte lătinească Ci, cum vedeţi, plosca noastră Cu vin de la Dealul Mare, (Cînd beţi, căciula vă sare!), Cu vin de la Valea Lungă (Cînd beţi, faceţi gura pungă!), id. ib. 171. Măi bădiţă, du-te-acum, Că te-aşteaptă hîda-n drum Tot cu vin roşu-ndulcit Şi cu purceluşul fript. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 243, cf. 497. Ei, Agniţă, dumnia ta, Du-te-mi-ţi la casa ta Şi le dă vin marmaziu Cules toamna, mai tîrziu. CORCEA, B. 83. Vinu-i bun şi mermeziu Cules toamna mai tîrziu. SEVASTOS, N. 300. Gruie, Gruie, dragul tatei, Tu-n Ţărigrad nu te duce, Că vinul turcesc îi beţiu. ŞEZ. I, 108. In pimniţă că-mi intra, Scotea vin d-al marmuziu,... Omoară omul de viu. MAT. FOLK. 205. La bogaţi că le-ai dat Tot vin roşu pipărat. VICIU, COL. 86. Pe voi v-or dărui C-un colac de grîu curat, Cu vin roşu străcurat. id. ib. 115. Sa trăieşti, frăţiucu-mneu, Cu zin roşiu mormonzău. CANDREA, Ţ. O. 43. Nedea bea la pivnicioară, Cu plosca de-o vedrişoară, Cu vin vechi cam marmagiu, Cules toamna cam tîrziu. PAMFILE, C. Ţ. 39. Să trăieşti, şi na şi bea, Tot pentru dragostea mea; Că-i vinul de marmazău, Rămas de la tată-tău. BÎRLEA, L. P. M. I, 73, cf. 17. Să trăieşti, frătiucu-mn'eu, Că-i zin d'e la Marmadzău. T. PAPAHAGI, M. 106, cf. 107, ALR II 6 143, 6 151/95, ALR SN I h 240, h 241. Şi vin roşu-mi aducea, Şi pe masă mi-l punea. BALADE, II, 9. Aducea Vin bătrîn cu rozolie, Ca să-l tragă la beţie. ib. 12, cf. NALR - O IV MN
 261,  2 170. (în credinţe şi superstiţii) Pentru lungoare. Să fiarbă rută cu vin alb, să beie sar a şi dimineaţa că-i va trece (a. 1833). ŞEZ. X, 65. Sîngele de oaie, amestecat cu săpun..., fiert laolaltă în vin alb... se recomandă, într-un manuscris de la sfîrşitul veacului al XVIl-lea, ca leac pentru scrîntituri. CANDREA, F. 25. Nu se bea vin roşu... ca să nu se aţîţe vărsatul, id. ib. 295. In ziua de Arminden... să bei vin roş că se înnoieşte sîngele. ŞEZ. I, 128. Se spală mai întîi bolnavul cu vin roş şi apoi se unge cu un amestec de ghileală şi spirt. pamfile, B. 16. (în proverbe şi zicători) Muierea tînără ca vinul nou fierbe. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. II, 299. Vinul bun şi nevasta frumoasă sînt doă otrăvi dulci la om. PANN, P. v.
 I, 114/23, cf. ZANNE, P. IV, 494, 495. Pîinea cît de proaspătă, vinu cît de vechi şi nevasta cît de tînără. ALECSANDRI, T. 843, cf. ZANNE, P. IV, 51, 186. La bătrîneţe place vinul vechi şi nevasta tînără. id. ib. II, 491. Vinul bun dă sine să laudă.
 I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. II, 186. 0 F i g. Ivit-ai oamerilor tăi greu, adăpatu-n-ai cu viru de plîngere. PSALT. 114. Căzu, căzu Vavilonul, oraşul cel mare, că cu vinul urgiei curviei lui adăpă toate limbile. N. TEST. (1648), 313731. Bea-va şi acesta din vinul măniei lui Dumnezău, carele s-au împlut în păharul măniei lui, şi să va munci cu foc şi cu piatră pucioasă, ib. 314r/l. Arătat-ai norodului tău năsîlnice şi ne adăpaş pre noi cu vinul umilinţii. BIBLIA (1688), 4002/2. Vavilonul cel mare să pomeni înaintea lui D[u]mn[e]zău să dea lui păharul vinului măniei urgiei lui. ib. 929Vl. Ia păgharul a vinului urgiii mele şi vii drege dintr-însul tuturor neamurilor pămîntului şi vor bea şi să vor turbura şi vor nebuni, CANTEMIR, O. C. I, 115. Vinul şi veninul fărălegii... întîi dulce îmbată, apoi amar otrăveşte şi îneacă, id. I. I. II,
 10. Are în ochi o strălucire grea ca un vin al deznădejdii. CAMIL PETRESCU, T. iii, 148. în glasul ei clocotea vinul dragostei, id. O. I, 126. Aci vinul nebun al vieţii S-a scurs în scrum. BLAGA, POEZII, 102. 0 (Prin Transilv.) Vin acru - oţet preparat din vin (I 1). Cf. alr II 6 162/250. (Prin Banat) Vin prăfript = ţuică făcută din vin (I 1). Cf. ib. 6 163/36. Spirt de vin v. s p i r t1 (1). 0 E x p r. (Prin Olt.) A vărsa vinul mărtanului = (mai ales despre copiii mici) a plînge. Cf. zanne, P. iv, 189. (Regional) A scoate vinul de pe drojdii v. s c o a t e (I 1). La un pahar de (sau cu) vin v. p a h a r (1) (Regional) A-i ieşi (cuiva) vinul în nas, se spune despre cei beţivi. Cf. zanne, p. iv, 180. (Popular şi familiar) A (i)
 3103
VIN
-552-
VIN
 se sui (sau a i se urca cuiva) vinul la (sau în) cap = a se
 ameţi de băutură; a se îmbăta. Tot mai multă voie bună îşi căpăta cu cît li se suia vinul în cap. BĂRAC, D. 6/4, cf. polizu, DL iv, 301. (Cu schimbarea construcţiei) E vin negru... nu se suie la cap, nu te îmbată. STANCU, M. I. 109. (Prin Transilv.) A lua drumul vinului = a cădea în patima beţiei. De urîtu inului, Luăi drumu vinului, De urîtu cînepii, Luăi drumu uliţii. MÎNDRESCU, L. P. 142. (Rar) A pune (sau a-şi turna) apă în vin = a se stăpîni, a(-şi) tempera pornirile. Cf. SCRIBAN, d. Cu temperamentul său prudent, Aman căută să-i concilieze pe Ingres şi Delacroix, punînd, aşa-zicînd, apă în vin, pînă ce tablourile devin foarte cuminţi, fară nimic... prea şocant. OPRESCU, s. 21. (Regional) A bea vin de unde cîntă broasca = a bea apă. Cf. lm i, 392, da i], 652, zanne, p. iv, 189. (Mold.) Vin călcat de broaşte = apă. Cf. zanne, p. iv, 189. ♦ F i g. (învechit, rar) Beţie, chef. Să trezvi... Noe din vin şi cunoscu cîte îi facu lui feciorul lui cel mai tînăr. ANŢM, O. 173. ♦ (La pl.) Varietăţi, sorturi, specialităţi de vin (I 1). Să fie satul sventei mănăstiri, anume Flămînzeştii, în pace şi slobod de bani de păhărnicie de cătră paharnici, nemic de vinure cîte se vor vende acolea în sat şi în ţigănie să nu dea (a. 1627). BUL. COM. IST. V, 135. Oastea de pe supt steaguri au împlut tîrgul, pen pivniţe slobode cu vinuri, pen case, pen poduri. M. COSTIN, o. 187. Ne mai scrieţi dumneavoastră şi de paguba vinurilor ce s-au oprit aici (a. 1701). IORGA, B. R. 250. Pînă în primăvară... să pritocesc vinurile (a. 1749). GCR II, 45/22. Să să vînză vitele, argintăria, vinurile, bucatele... ca să să împlinească toate cîte am lăsat în diată deplin (a. 1758). REV. IST. IX, 239. Pentru vinuri văz că-m[i] scrii dumneata că s-au făcut şi la Ardeal dăstul (a. 1778). FURNICĂ, I. C. 75. S-au rădicat vinurile la preţ şi nici că se găsesc (a. 1786). id. D. c. 130. Pentru vinuri am găsit chirigii în destul de scump, cîte 13 par[a]le de vadr[%\ (a. 1804). IORGA, S. D. XII, 153. [Turcii] buţilor. cu vinuri fundurile sparg, de cură vinurile (a. 1821). id. ib. VIII, 144. / s-au dat voie să cumpere vinuri i alte felurimi de pomet de aici, din ţară (a. 1825). DOC. EC. 352. Vameşii Moldovei au apucat pă neguţitorii care vin să cumpere vinuri din ţara noastră să plătească vama (a. 1831). C. GIURESCU, P. o. 461. Ioniţă Cazangiul a pus secfestru pe vinurile Ecaterinei, soţia răposatului Iosif Buliucbaşa. CR (1833), 2202/35. Asemenea vinuri am adus şi în alţi ani...tot printr-acestport (a. 1837). DOC. EC. 675. Să-mi ducă vinuri la Bucureşti cîte 38 dă /?[a]r[ale] de vadră (a. 1838). FURNICĂ, I. C. 398. Slobozirea vinurilor din poloboace să se facă la un timp senin, înaintea înflorirei, pe la martie sau april. FILIPESCU, D. II, 57/8, cf. 54/5. Vinurile ce le da iobagilor erau foarte acre, fară gust. BĂLCESCU, M. V. 336. Imbăloşarea... este o alteraţie prin care vinurile perd fluiditatea lor naturală. BREZOIANU, A. 607/6. Supt-iscălitu neguţător vechi de vinuri... crede a aduce o adevărată slujbă Ţării Româneşti, întemeind o companie care va înfăţişa un nemărginit folos proprietarilor de vii (a. 1849). DOC. EC. 958. Apare-n ochii noştri Moldova, dulce rai, comoară nesecată de bun şi dulce trai. Ea are grîu, şi miere, şi vinuri, ah! ce vinuri! ALECSANDRI, O. VI, 638. Nu voi vinuri bălsămite, Căci am sufletu-ţi a bea. BOLINTINEANU, P. II, 46. Să vă admir curajul în vinure vărsate, In sticle sfărîmate, hurii neruşinate Ce chiuie-n orgii? EMINESCU, O.I, 23. Mii şi sute de braţe nu biruiau să pritocească şampaniile, vinurile, cognacurile. CARAGIALE,
 O. IV, 29. Ciupise o fărîmă de curte unei fete ce servea vinuri. D. ZAMFIRESCU, A. 16. Sînt îndeobşte cunoscute versiunile vremurilor trecute cînd, vinurile fiind multe şi ieftine, se cinstea în lege! PAMFILE, I. C. 223. Podgoriile sacrificate de Decaeneus nu vor fi fost nici chiar aşa de numeroase, nici prea alese ca neamuri de vinuri. PÂRVAN,
 G. 138. Consumam cele mai scumpe mîncări şi vinuri.
 PAPADAT-BENGESCU, O. II, 287, cf. NICA, L. VAM. 269, MINERVA. Falsificările de vinuri luase proporţii fantastice. CONV. LIT. LXIV, 655. Mă ocup cu sortarea vinurilor. CAMIL PETRESCU, T. III, 176. Funcţionează un serviciu special... pentru toate cele de trebuinţă, cărnuri, trufandale, vinuri. VOICULESCU, P. II, 64. E un om prea cuminte..., care nu se pricepe la mîncăruri şi la vinuri. SADOVEANU, O. X, 187. Italienii au obţinut vinuri pînă la 22° alcool..., prin fermentaţie naturală. ENC. AGR. Atunci sosise şi polobocul... de la un cunoscut negustor de vinuri din Comarnic. MOROIANU, S. 76, cf. NOM. MIN. I, 300, LTR2, DL, DM. Florile... conţin o substanţă colorată roşie..., care s-a întrebuinţat... îndeosebi la colorarea artificială a vinurilor, lichiorurilor şi siropurilor. FLORA R. P. R. VI, 43. In Rusia se trimeteau vite, vinuri, sare şi se aduceau în special blănuri. IST. ROM. II, 846. La începutul sec. al xvill-lea... avea în grija sa pivniţele cu vinuri ale domnului. STOICESCU, s. D. 279, cf. DER, V. BREBAN, D. Se pomeni cît te ştergi la ochi c-o masă măreaţă de bucate... şi vinuri, şi zaharicale, ş-o pîne albă. STĂNESCU, B. 115. Dacă ai parale, Ce gîndeşti Iţi tîrguieşti, Dacă vrei vinuri şi bere Şi ce-ţi este pe plăcere. BIBICESCU, P. P. 367, cf. graiul, I, 40. Şi mi-e Corbea mort de beat, Că de cum mi s-a sculat, Multe vinuri a cercat. BALADE, II, 18. Toate buţile spărgea, Cercurile le tăia, Vinurile le vărsa. NUNTA, 106. Poiana cu fînurile, Pleniţa cu vinurile. ZANNE, P. VI, 265. Unii sapă viile, alţii beau vinurile. SIMIONESCU, F. R. 63. 0 (Urmat de determinări care indică vechimea, provenienţa etc.) Vinurile ungureşti precum şi cele româneşti sînt, fară îndoială, de cea mai bună calitate. GT (1839), 167. Se transportează mai vîrtos vinurile de Odobeşti şi de Cotnar. FILIPESCU, D. II, 54/11. Amărăciunea caracterizează mai cu seamă... vinurile de Burgonia. BREZOIANU, A. 607/2. Vinurile slabe şi fară gust sînt acele... care se deosibesc prin puţina tărie şi lipsa de gust. id. ib. 608/9. Ghinurili noastre albui, roşii, negre, prohire şi undelemnii... au nume mare pă lume. JIPESCU, O. 53. Se dă în general numele de champagnie vinurilor spumoase bogate în acid carbonic. ENC. ROM. Vindea bine în Ardeal vinurile sale de Drăgăşani. IORGA, C. I. III, 108. Vinurile vechi scoase din pimniţi faceau dulce traiul. ANGHEL, PR. 109. Prin jud. Tutova, vinurilor roşcate, care n-au faţă frumoasă, li se spune zeamă de cireşe amare, coapte bine. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 215. Mîncară pe-ndelete, udînd mereu bucatele cu vinuri vechi. AGÂRBICEANU, A. 135. Ţăranii mai cu dare de mînă... au şi astăzi vinuri vechi în pivniţi. PĂCALĂ, M. R. 117. Nu se însufleţea decît atunci cînd vorbea de curse, de vinuri franceze şi ţigări de foi. AL. PHILIPPIDE, S. II, 40, cf. MINERVA. Vinurile superioare nu se vindeau mai mult de 70 - 90 lei decalitrul. CONV. LIT. LXIV, 660. Vinurile roşii se limpezesc mai uşor decît cele albe. ENC. AGR., cf. IORDAN, L. R. 291. Turcii... beau cafele alături de membri ai corpului diplomatic care gustă vinuri meridionale. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Strugurii pentru vinuri roşii se culeg la coacerea completă. LTR2. Pe lîngă acestea, veneau vinurile greceşti, untdelemnul de măsline, produse de lux pentru curţile stăpînitorilor sciţi. PANAITESCU, C. R. 35. Tecuciul se fălea mai cu seamă cu podgoria Nicoreştilor, unde soiul local de poamă... dădea şi dă şi astăzi unul dintre vinurile roşii cele mai reputate ale ţării. c. giurescu, P. o. 21, cf. 74.
    2.    Spec. (în ritualul bisericii creştine) Element esenţial, împreună cu pîinea, pentru săvîrşirea tainei sfintei euharistii. Pre masa curăţiii pîinea vieţii, vinul nemorţii iaste. CANTEMIR, O. C. I, 117. El... pune supt datorie cu cuvintele lui şi cu rugăciunea lui, pre soarele cel de taină al dreptăţii, pre însuş unul născut Fiiul lui Dumnezeu, să se pogoare din ceriu şi supt întîmplările pîinii şi a vinului să se facă iară jărtvă vie pentru iertăciunea păcatelor noastre. ANTIM, O. 169. Simţeau o bucurie nepămîntească, de parcă s-ar fi
3103
VINAGIU
-553-
VINARS
 împărtăşit împreună din aceeaşi cupă cu vin sfinţit. CAMIL PETRESCU, O. II, 76.
     3.     P. e x t. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Băutură alcoolică obţinută prin fermentarea mustului (îndulcit) de mere, de pere, de prune etc. sau a sucului2 (îndulcit) extras din trestia-de-zahăr, din cocotier etc. Cf. barcianu. Am auzit că faci vin de mere. COM. SAT. III, 193. Vinul de mere..., cînd este curat şi proaspăt, este o băutură bună şi igienică. BIANU, D. S. Vinul de pere, deşi este plăcut la gust, dacă să bea mai mult produce durere de stomac şi diaree, id. ib. Vinul de prune... trebuieşte băut îndată sau ţinut la răcoare, căci altfel se înăcreşte. PAMFILE, I. C. 234. Pentru ca... să nu se strice, vinul de mere trebuieşte ţinut la răcoare, în vase curate, id. ib. 240. Vin din poame sălbatece, precum sunt afinele, murele etc., fac românii din Bucovina, id. ib. 242, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. In Nord, prin Finlanda şi Scandinavia, mesteacănul are atît de multiple întrebuinţări, încît reprezintă, în clima rece, palmierii din insulele Pacificului. Pînă şi vin se scoate din ei. SIMIONESCU, FL. 5Ö, cf. SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM. Merele se tescuiesc, obţinîndu-se cidrul (vin de mere). BORZA, D. 107, cf. DEX. Se organizau vînători fastuoase de lei urmate de destinderi prelungite cu vin de curmale. ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 1, 1992, 14/2.
     4.     P. e x t. (Med.; de obicei urmat de determinări care indică felul) Preparat medicinal lichid rezultat prin dizolvarea în vin (11) a unor substanţe medicamentoase sau prin macerarea în vin a unor plante medicinale. Cf. gcr ii, 45/14. Să se beie din vinul aceasta cîte un păhăruţ cu un ceas... înaintea mesei DRĂGHICI, D. 161/23. Se vindecă neputinţa stomahului şi a maţelor... folosindu-ne de doftor iile stomahale precum sînt: elecxirul (dicoctul),... vinul întăritori. CORNEA, E. I, 4/20. Vinul diuretic (scoţători udului), id. ib. II, 114/23. Vin antiscorbutic (în contra studiniţii). id. ib. 115/3. Afară de aceste mai sunt: vinul de chinchina, de genţiana, de colombo etc. BIANU, D. s., cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 270, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Vinul de pătlagină... vindecă bolile de rinichi. ENC. AGR. IV, 519, cf. SCRIBAN, D.
     II.    (învechit) Viţă (I 1); plantaţie de viţă, v i e1 (2). Au cumpărat comisul di la Balosin pre vale 2 locuri şi di la vin mai sus pre deal o curătură (a, 1640). IORGA, S. D. XI, 262. Un an stăpînesc ei şi să pun[&] vin, şi un an cumnat[u] Constandin (a. 1810). id. ib. VII, 69. Cea mai mare parte a plîntelor noastre iConomice pot suferi clima noastră, dar vinul creşte numai acolo, unde persicile şi migdalele au o creştere sigură. FILIPESCU, D. II, 25/27. Fiindcă vinul cere o căldură cuvenită, de aceea nu se potriveşte pe şesuri, ce mai mult pe costişele dealurilor, în o stare a locului caldă, cătră miazăzi, id. ib. 25/30. Fiindcă aice în ţară sînt unele locuri numai cu vii ocupate,... eu vroiesc a descrie cultura vinului precum se obicinuieşte în alte ţări. LITINSCHl, M. 88/13. 0 (Prin Transilv.) Vin sălbatic = viţă de Canada (Parthenocissus quinquefolia). Cf. BORZA, D. 124, 301.
     -  Pl.: vinuri şi (învechit, rar) vinure.
     -  Lat. vinum.
     VINÂGIU s. n. (Franţuzism învechit, rar) Vinărici1 (1). Cf. COSTINESCU.
     -  Din fr. vinage.
     VINAR s. m. 1. (Popular) Podgorean (II), vier1 (1); comerciant de vinuri. Cf. D. BOGDAN, gl. 118. Vinariul, prin multă sudoare, ş-au statornicit locul pentru vie. FILIPESCU,
 D. II, 31/15. Fieştecare vinari le poate însuşi creşte în viile sale, fară a întrebuinţa cheltuială cu dînsele. id. ib. 34/3. Butucii mai des sădiţi dau totdeauna un vin mai rău, şi cel mai de căpitenie lucru pentru un vinar (vier) este alegerea
 soiului de cîrlige potrivite pentru loc, climă şi poziţie. LITINSCHl, M. 92/15. Celariul vinariului e plin de vin vechi; vinariul vinde vinul numai cu butea. LM, cf. DL, DM. In „ cartea ” care se dădea de către domnie „ vătafului de vinari”, adică şefului breslei cîrciumarilor, se preciza întotdeauna ca aceia ce vînd să aibă „ocale drepte”.
C. GIURESCU, P. O. 146, cf. DEX, DSR. Dar ăst domn bun ce-mi faceară? Că mi-şi are-un fiu vinar Şi-mi trimite-un argăţel, La flu-său, buţi s-aducă. I. CR. IV, 101, cf. ALR I 1708/35.
     2.     (învechit, rar; ironic) Paharnic (1). Pitarul, jîmblarul, mămăligarul domniei mele; Paharnicul sau vinarul; clucerul sau chelarul, postelnicul sau aşternutarul, odăiaşul... Nu sînt ranguri, nici titluri măcar ca acelea ce au mai rămas din timpii barbari şi pe care le leapădă astăzi lumea. Sînt numiri de slugi domneşti de pe cînd era „ţara lui vodă”, iar nu vodă al ţării. BOLLIAC, O. 233.
     3.     (Prin Olt.) Persoană trimisă de familia miresei, în ajunul nunţii, pentru a aduce de la familia mirelui vinul promis (N. REV. R. IV, 72) sau pentru a duce plocon mirelui (GL. OLT.). Cînd... tinerii locuiesc în acelaşi sat, vinarii prelungesc şederea la ginere cîte o dată pînă la ziuă şi pleacă în răvărsatul zorilor cu vinul şi cu rachiul într-un alai. N. REV. R. iv, 72.
     - PL: vinari.
     - Vin + suf. -ar.
     VINÂRE s. f. (învechit, rar) Operaţie de prelucrare a unui vin (11) slab sau de calitate medie prin adăugarea unei cantităţi dintr-un vin bun, în vederea îmbunătăţirii calităţilor acestuia. Vinarea se numeşte operaţia prin care se dă un gust mai pătrunzător vinurilor slabe şi de o calitate mijlocie prin adăogarea unui vin mai bun. BREZOIANU, A. 609/20.
     - De la vin. Cf. fr. v i n a g e.
     VINĂRICI s. n. v. vinărici1.
     VINÂRIE s. f. (Bot.; regional) Vinariţă (Asperula odorata). Cf. BORZA, D. 25, 301.
     - Pl.:?
     - De la vin.
     VINARIŢĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor, la aromatizarea unor băuturi etc.; sînziană (I 2 i), vineriţă (3), (regional) nebunoasă, sculătoare (v. s c u 1 ă t o r 6 h), tămîioasă (v. tămîi'osl 6), vinarie, vinăriţă, mama-pădurii (Asperula odorata). Cf. ENC. ROM., GRECESCU, FL. 268, TDRG, PASCU, S.
262,   PANŢU, PL. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SIMIONESCU, FL. 61, ENC. AGR., DL, DM, BORZA, D. 25, 301, FLORA R. P. R. VIII, 167, 537, PRODAN - BUIA, F. I. 461, CIORANESCU, D. ET. 894, M. D. ENC., DEX, DSR.
     2.     (Olt.) Nume dat roiurilor de musculiţe îngrămădite în jurul băuturilor alcoolice sau în jurul altor lichide care fermentează. Cf. alr SN I h 243/886, lexic reg. 58, nalr - o
iv h 677.
     - PL: vinar iţe.
     - Vin + suf. -ariţă.
     VINARS s. n. (Regional, mai ales în Transilv.) Rachiu (din vin, din cereale, de prune etc.). Fac sasii în Braşev vinars roşu cu bujor. DOSOFTEI, în L. ROM. 1985, 40. Vin şi rachiu (vinarsu MS. 45) nu veţ bea, tu şi fiii tăi cu tine, cînd vei merge la cortul mărturiei. BIBLIA (1688)2 Iii, 94-95, cf. CANTEMIR, I. I. I, 12, ANON. CAR. Ceapă zdrobită, pisată să mesteci în vinars şi să bei (a. 1757). IZV. XII, 291. Cine are mătrice... în pîntece, să stoarcă numai trei picături din balegă de cal proaspătă şi să le bea în vinars (a. 1794). ŞA I,
3110
VINARS
-554-
VINAŢ
185. Cu otcă de vinars (rachie) s-au mîntuit de călbează nu numai oile, ci şi vitele. ECONOMIA, 94/15, cf. KLEIN, D. 455. In desagă... Un ponteriu cu vinars de prune bâgasă. BUDAI-DELEANU, T. V. 78, cf. id. LEX. Să se aprindă oficina, adecă vinărsăria sau casa unde se face vinarsul. ÎNV. VIN. 93/9. Bunătatea vinarsului alţii o judecă de la numărul bulbucilor. ib. 95/13. Toată averea mea,... precum bani gata, ce sînt, aşa şi carii din vinderea, în preţ cuviincios, a vitelor, bucatelor, vinurilor, vinarsului...,la un funduş comun... să se aşeze. BOBB, în ŞA II, 730. Să bea vinars (rachie) pre banii aceia. ŢICHINDEAL, F. 58/26. Vinul ars adecă răchia, arde stomahul şi uscă sîngele. PETROV1CI, P. 245/17, cf. 246/8, molnar, lb, drăghici, d. 119/13. Vărsatul şi vinarsul sau rachiul sînt două răle lăţite de cătră arabi. SĂULESCU, HR. I, 192/7. S-au vîndut iute:... potaşă, ceară, seu, vinars (rachiu). GT (1839), 82/36. Romanticul şi pitorescul pentru voi e un păhărel de vinars. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 25. Productul nemijlocit al fermentaţiei zaharine... îl cunoaştem în cornerciu subt numirea de rachiu (vin-ars). BREZOIANU, A. 617/2, cf. ISER. Alcoolul este vin-arsul (rachiul) despuiat, prin distilaţiune, de cea mai mare parte sau de totalitatea porţiunii apoase şi de trupurile străine ce ea le ţine în desoluţiune. MAN. SĂNĂT. 114/15, cf. 115/3. Cei 800 de oameni să capete fiecare pe zi pîne, un pahar de vinars ori vin. BARIŢIU, P. A. II, 512, cf. STAMATI, V. 172/4, POLIZU, PONTBRIANT, D. 782, BARONZI, L. 99, COSTINESCU. Starostea aduce un colac într-o suliţă împlîntată, o cană cu apă şi o stilcă cu vinars. SEVASTOS, N. 98. După tîrguirea celor trebuincioase, lumea începe să prînzească pe iarbă verde şi să se adune împrejurul igreţilor (lăutarilor), cari cîntă lîngă cîte o berbinţă (butoi) cu vin ori cu vinars de cireşe. FRÎNCU - CANDREA, M. 69, cf. 55. Se veselesc tustrele zilele..., bînd din vinarsul ce l-a dat craiul. MARIAN, S. R. III, 119. Părinţii viitoarei mirese, pregătind o cină constătătoare din plăcinte, carne şi friptură..., însoţită cu vin, vinars sau bere, aşteaptă pre junele peţitor, id. NU.
 116.  Dacă-i va da vin-ars cu buburuze, drăguţul său din nou va îndrăgi-o. id. INS. 120. Noi îi dam cînd apă, cînd vinars (ţuică), şi după ce i s-a dezlegat limba am început a-l ispiti. REV. CRIT. II, 367. Nănaşul scoate plosca cu vinars din căciulă şi o pune pe masă. RETEGANUL, ap. DENSUSIANU, Ţ. H. 235, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. în comitatul Făgăraşului funcţionează... două fabrici... de vinars. TURCU, E. 96, cf. BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. 177. Adu-mi O jumăt’ de litru de vinars. Dar vezi să fie ca spirtul AGÂRBICEANU, D. Ţ. 102, cf. BIANU, D. S., TDRG. Un oarecare avînt a luat... în Ardeal industria vinarsului de bucate. PAMFILE, I. C. 190, cf. DHLR I, 230, JAHRESBER. XIX-XX, 35. Unde n-au fost şi nu sunt vii, contribuiesc feciorii şi cumpără vin, vinars. VICIU, COL. 13. Se... afumă cu balegă de cal uscată sau bea vinars amestecat cu untdelemn. PĂCALĂ, M. R. 258, cf. RESMERIŢĂ, D. în locul vinului, azi, se bea mai mult vinarsul (ţuica), care se produce în cantităţi însemnate. VUIA, Ţ. H. 81, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. I-a dăruit cîteva clondire cu vinars şi şliboviţă. VOICULESCU, P.
 II, 74. Să bea vinars cu rădăcină de rostopască. BUJOREAN,
 B.  L. 125. Adă-mi... un păhărel de vinars şi cîteva măsline. SADOVEANU, O. X, 390. închinau în sănătatea sfinţitului Amfilohie vinars din ploscă, id. ib. xm, 641. în satu nostru se cinsteşte lumea cu vin şi cu vinars. MOROIANU, S. 165. Aşa să vă brodiţi treburile, ca să nu tîndăliţi prea mult cu datul colacilor şi cu vinarsul. DAN, U. 89, cf. 18, SCRIBAN, D. Vulpe soarbe des vinars... Vinarsul e bun la surpătură şi la stomacurile leneşe. CAMIL PETRESCU, O. II, 609. Inspectorii şcolari erau trataţi cu miere de albine şi cu vinars, îndulcit? înainte de masă. CONTEMP. 1955, nr. 464, 2/3, cf. LTR2, DL. A venit şi părintele, a închinat şase pahare de vinars, apoi s-a dus unde avea treabă. T. POPOVICI, SE. 11, cf. DM, CIORANESCU, D. ET. 895. Stăpîna casei îşi cinstea oaspeţii cu
 porumb fiert..., iar uneori apărea şi vinarsul de bucate, vestit prin tărie şi greu de uitat prin miros. V. ROM. septembrie 1963, 16. A turnat nişte vinars în pahare. LĂNCRĂNJAN, C. II, 31, cf. FORM. CUV. I, 77, 79, 82, HRISTEA, P. E. 168, DEX. Chirii văzuse o maramureşancă zvîrlind într-un butoi cu vinars lopeţi de cenuşă, spre limpezire. ŢOIU, G. 46, cf. DSR. Pentr-un păhărel de vin M-ai dat, maică, la străin. Pentru unul de vinars, M-ai dat, maică, la năcaz. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 175. Vinu-i bun, vinarsu-mi place, Om bogat eu nu m-oi face. id. ib. 386. Copiliţă, nu mă spune, Că ţ-oi da vinars de prune. MÎNDRESCU, L. P. 97, cf. 196, CONV. LIT. XX, 1021. Umplu o ploscă de vinars, puse neşte plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III, 58. Acuma să luăm Cîte un păhar de vinars Să ne treacă de. necaz. MARIAN, NU. 623. Baba Ana..., Dimineaţa, îşi mînă greaţa Cu vin arsr Bine ars. BIBICESCU, P. P. 225. Gazda ne-a cinsti C-un colac de grîu curat, C-o pecie de porc gras Şi c-o gură de vinars. VICIU, COL. 89. O butoaică de vinars Dintr-o dată o au tras. FRÎNCU - CANDREA, M. 221, cf. 18. Na, mîndrucă, bea oţet, Şi te du să nu te văd; Na, mîndrucă, bea vinars, Şi te du-n mare năcaz. BUD, P. P. 63. Spune că-i vinarsu rău, Dacă nu-s bani în Jaşcău. DENSUSIANU, Ţ. H. 154, cf. 212, PODARIU, FL. 66. Or loat di la iei vinars, slăin’i, pită. GREGORIAN, CL. 50, cf. IZV. XVI, 277, BL VI, 208, 216. Dragostili celea mari Nu să ţîr cu meri, peri, D'e cu vin şî cu vinars Şî cu peşt'i d’i cel gras. ARH. FOLK. V, 143, cf. 121, 137, COMAN, GL. 45. S-aud vinu cioroind, Vinarsu picaturind. ARH. FOLK. vii, 82, cf. chest. viii 103/2, 15, 27. S-o făcut d’irul oţăt, D‘irarsul ca lapti h'ert. ALRT II 56, cf. 51, 97, ALRI 1 673, ALR îl 4 151/95, 102,105,141,219, 235, 250, 260,6 163/105, 141,235,6 347/102, 105, 141,ALRSNI h 250, h 252, IV h 1 130, ALRM SN I h 163, h 164, com. din MORĂRENI - TOPLIŢA, MAT. DIALECT I, 108. Eu te beau, vinars, de bun, Tu dai cu mine de drum. FOLC. TRANSILV. I,
26. Las’ să beau pînă-i vinars, Că mi-e pieptul fript şi ars. ib. III, 108. O avut vinars acolo de-or vîndut în prăvălie. O. BÎRLEA, A. P. II, 402. Vin, vinarsul cui îi place, Om de treabă nu să face. ZANNE, P. IV, 185. Te spune nasul Că-ţi place vinarsul, id. ib. 190. Am om butoi şi am pus şî vin şî vinars şî hu să meştecă laolaltă (Oul). ALR T II 78. Bolundu sătuli cu cojo d'i lemn. D’inarsulu-n dob (Rachiul în cofa). ARH. FOLK. v, 154. 0 E x p r. (Regional) A scălda (pe cineva) în vinars v. scălda(l). ♦ Cantitate determinată de vinars. Pofteşte în casă să te încălzeşti cu o palincă ori cu un vinars de al nostru. V. rom. februarie 1954, 65. Stai, domnişorule, să bem un vinars, că eu nu m-am supărat nici o ţîră. ib. decembrie 1964,34.
    -      Scris şi: vin ars (art. şi vinul ars), vin-ars. - PL: vinarsuri. - Şi: vinârţ s. n. ALRI 1 673/269.
    -  Vin + ars (după germ. Branntwein).
    VINARŢ s. n. v. vinars.
    VINÂSĂ s. f. Lichid obţinut ca reziduu după fermentarea şi distilarea melasei de sfeclă (întrebuinţat ca materie primă pentru obţinerea carbonatului de potasiu). Cf. DT, DP, DM, DN .
    -  Din fr. vinasse.
    VINÂŞ s. n. (Prin nord-estul Olt.) Vinişor. Foaie verde arţăraş, Hai, puică, să bem vinaş, Că eu plec şi tu mă laşi, Pe mîna unui vrăjmaş. CIAUŞANU, V. 73.
    -  Vin + suf. -aş.
    VINÂŢ s. n. 1. (Mai ales la pl.) (Varietate, sort de) vin (I 1). Asupra vinaţilor sînt atîtea cheltuiele (a. 1756). URICARIUL, II, 31/10. De la carăle cu vin ce vor fi cu vinaţ de la alte ţinuturi şi vor trece pe ţinutul Putnei să nu de acest venit (a. 1775). IORGA, S. D. XXII, 27. într-această cetate să
3114
VINAŢ
-555-
VINÄ
beu multe soiuri de vinaţă. IST. AM. 90r/3. Este rodit or iu în vinaţe, nâramze, alămîi. AMFILOHIE, G. 30/24. Vinul de Moldova învechindu-se... este cel mai delicat...decît toate vinaţele din părţile evropieneşti şi a Mării Albe (ante 1812). URICARIUL, XIX, 293, cf. L B. De vor aduce acest feliu de vinaţă, n-au să să supere cu plata vădrăritului (a. 1828). IORGA, S. D. XVI, 166. Veninoase sînt... vinaţele îndulcite cu zaharul de plumb. AR (1829), 832/17. Dau viile acele covăţite spre miazăzi cele mai bune vinaţe. FILIPESCU, D. II, 26/20. Dacă voim a căpăta vinaţe frumoase, roşe, apoi să se strîngă numai bobiţele poamei cii negre. id. ib. 52/24. La noi în Moldova cele mai multe vinaţe sînt albe. I. IONESCU,
C.  196/16, cf. 201/15. Pricinele acestei dureri sînt materiile metalice, oţetirile vinaţelor şi veninurile. CORNEA, E. I, 96/27. Lîngă cantora cu vinaţe sta un om vîrtos, cu muşchi puternici. CODRESCU, C. I, 91/11, cf. ISER. Iar la a lui masă vinaţe străine Nu se mai sfirşesc. C. STAMATI, P.261. îmi va plăti punşurile şi vinaţurile ce mi-au băut. id. ib. 307. Iobagii sînt datori să dea decime din toate productele cîmpului, din vinaţe şi din vite. BARIŢIU, P. A. I, 387. Vinaţele noue se vor scurge de pe drojdii în luna lui fevruarie sau martie. LITINSCHl, M. 103/15. Cumperi vinaţele cele mai alese. CALENDAR (1856), 25/6. La masă avea totdeauna cele mai bune vinaţe, şi casa lui era capiştea desfătărilor. NEGRUZZI, S. I, 86. Oricare dintre şpiculanţi... ce vin acolea şi vor cumpăra vinaţe din zisa podgorie să fie datoriu a plăti., cîte un leu pentru fiecare vas (a. 1860). C. GIURESCU, P. O. 485. Avem zece feliuri de bucate pe masă..., zece feliuri de vinaţe şi geaba... nu-mi ticnea nimica. ALECSANDRI, T. 613, cf. CIHAC, I, 313. Vinaţuri străine şi indigene cu preţuri moderate GANE, N. III, 183. Are strînsă o avere bunicică în bani şi vinaţuri bine îngrijite. CARAGIALE, o. I, 55. Căraţi pe Mogîrdici... într-un cort cu merinde şi cu vinaţuri. DELAVRANCEA, O. III, 127, cf. ŞĂINEANU, î. 41, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., N. A. BOGDAN, C. M. 134. Plecam să încercăm alt vinaţ. M. I. CARAGIALE, C. 60, cf. CADE. Nu se putuse opri - lăsînd murăturile usturoiete, pastrama de gîscă, vinaţul acrişor... -să nu vie şi la o ţuică. TEODOREANU, M. II, 98. Se îngrijea cu osîrdie de ţuică şi vinaţuri cît mai veselnice şi mai împăciuitoare. VOICULESCU, P. I, 120, cf. 141. Se pripăşise aici şi nu mai putea pleca, nu atît din pricina vinaţurilor, cît din pricina cucoanei Frosa. sadoveanu, o. xi, 452. Vinaţurile şi toate mărcile de şampanie scumpe curgeau din belşug, izv. XVII, 386, cf. iordan, l. r. 126, scriban. d. Spune-i... să ia şi niţeluş caşcaval E bun cu vinaţ. CĂLINESCU, E. O. II, 238. Hagealîcul de-al treilea începea, prin locuri de petrecere, cu femei ciudate, cu vinaţuri rare. PERPESSICIUS, M. III, 10. Să-şi toarne în pahare Din vinaţul sîngeriu. paraschivescu, c. Ţ. 77, cf. dl, dm, cioranescu, d. et. 894, ist. l, rom ii, 138, dex, alil xxv, 11 .Vinu-i bun şi rece, Mult vinaţ se trece, Că-l vinde Rădiţa. ALECSANDRI, p. P. 121. La zarea focului Stau voinicii codrului... Ştiu că beau vinaţe reci Şi că frig vro cinci berbeci id. ib. 262. Oi fi... Vînzătoarea vinaţelor. BÎRLEA, L. P. Μ. I, 34.
    2.      (Transilv.; în forma vinaţă) Tescovină. îndată... au încetat vinaţa supt teasc a vărsa vin. ÎNV. VIN. 108/23. Nu stoarcereţi cel mai de pre urmă must din vinaţă (din hoaspe). ib. 109/22, cf. ALILXXVI, 147, 148.
    3.      (învechit) Vie5 (2); podgorie (2). Flora Evropei sudice... are frumuseţile ei, căci frumoasele portocale, chitrii, alămîile, rodii ş. a. împodobesc grădinele de-a lungul Mării Mediterane, şi vinaţurile acestor ţări sînt cele mai bune. J. CIHAC, I. N. 273/9. Vinaţelor le place un pămînt cald, puternic şi bine frăgezit. FILIPESCU, D. II, 27/2. Aşezarea unei vinaţe (vii) [Titlu], id. ib. 27/15. Spre sud de Focşani, pe nişte coline admirabil de frumoase la poalele Carpaţilor, se înşiră un lanţ lung de sate cu vinaţe (vii). F (1884), 175. Am fost condus de ei pe jos, printre nişte
vinaţe pînă la mănăstirea Gherghetec. SBIERA, F. s. 115. în Botoşana... este un colnic, numit Arşîţa, pe care începuseră oamenii încă de prin secolul trecut a-şi face vinaţe cu vie de la Cotnari id. ib. 323. Un moşneag foarte bătrîn, neavînd moştenitori, dătu... frăţîni-mieu vro cîteva prăjini de vinaţ. id. ib., cf. PUŞCARIU, ET. WB.
     -      Pl.: vinaţuri şi vinaţe. - Şi: (învechit şi regional) vinaţă (pl. vinaţe) s. f.
     -  Lat. pop. vinaceus.
     VINAŢĂ s. f. v. vinaţ.
     VINĂ s. f. 1. (Astăzi rar) Cauză, motiv (I 1), pricină
 (II). Deaci dzise miiaşul se-lu ducă elu întru pîlcu şi dzise cu rrane se-lu întreabe elu de se înţeleagă dereptu care vină aşa strigă spri-nsu. COD. VOR2. 22714. Derept-aceasta vină rrugaiu voi se vădzu şi se grăiescu, dereptu nădeajdea israililoru cu verigile aceastea înfăşatu sîntu. ib. 51713. Luase acest nume poreclă, de le zicea lor samareani, derept acea vină că acea pădure chema-se Somor. CORESI, EV. 155. Vina a toate realele trufa iaste. id. ib. 388. Sudalma să giudecă în doo chipuri: sau mare sau mică,..: ce să dzice pentru vina dentru carea s-au scornit şi s-au făcut sudalma spre obrazul celui suduit. PRAV. 229. Porunci căpitanul să-l ducă în tabără, zicînd cu bătăi să întreabe pre el, ca să înţeleagă pentru ce vină aşa strigară spre el. N. TEST. (1648), 165727, cf. MARDARIE, L. 1502/14, 1982/17, 2022/12, 2672/14. Iacă, v-am spusu-vă vina şi mă rog, cînd mi-ţ mai vedea facînd aşea, să nu mă supăraţ. dosoftei, V. s. noiembrie 160y/10, cf. id. MOL. Porunci pre el polcovnicul să-l ducă în tabără, zicînd cu bătaie să să certe el, ca să conoască pentru care vină aşa striga asupra lui. BIBLIA (1688), 850753. Vrînd să înţeleg vina pentru carea pîrîia pre el, îl pogorîiu pre el la adunarea lor. ib. 851738. Mergînd ei îi întrebar[â] de vina scîrbei lui (a. 1692). GCRI, 296/11. Să nu pricinuiască pre un om şi pre altul, au pre diavolul că au fost vina, ce pre sine să să facă vinovat. ANTIM, O. 356. Eu sînt vina şi pricina morţi[\] tale (a. 1824). ARH. OLT. X, 116, cf. LB, I. GOLESCU, C., ISER, LM. Tu, numai tu, eşti vina la toate. REV. CRIT. I, 91, cf. TDRG, DHLR I, 261,
 II, 489, 490, RESMERIŢĂ, D., CADE. Vina scufundării spaniole nu stă... în anarhia... de care se vorbeşte curent mai ales la noi. SADOVEANU* O. XX, 232, cf. SCRIBAN, D.
     2.     Faptă ale cărei consecinţe pot fi imputate cuiva, greşeală; abatere de la normele morale, juridice etc., care este susceptibilă de a fi sancţionată, păcat2 (1), infracţiune, delict, crimă; răspundere morală implicată de săvîrşirea unei asemenea fapte, a unei asemenea abateri, vinovăţie, c u 1 p a b i l i t a t e. Eu înţeleşu că n-au faptu nece ura vină cum se fie dostoinicu morrţiei şi însuşi ştiia acesta. COD. VOR2. 36v/4. Ceia ce giudeca menre vrea se me lase derep ce nece ura vină de moarrte nu aflară întru menre. ib. 5177. Nu pleca înrema mea în cuvente hicleane, în păreare vine (t e a h n e Ό) de păcate, cu oameri ce facu fărăleage. PSALT. 293. Necredincios eşti tu, şi aceasta ţe-au fost vina de nu se-au vindecat feciorul tău. CORESI, EV. 79. Ceia ce nu păzesc învăţătura Ziditoriului... în neştiinţe sînt pururea şi întru mii de vine şi nespuselor munci. id. ib. 282. Cumu-i va fi vina şi înceaperea, aşea şi canonul. PRAV. LUCACI, 175. A doo parte a legiei iaste legile giudecărilor a trupurilor de afară cum după toată vina şi păcatul se-au giudecat cu scriptura. PO 6/19. Cunoscîndu-ş vina lui, să iasă den Ardeal fară de sînge vîrsat în creştini (a. 1600). DOC. Î. (XVI), 135. Svenţiia sa păcat n-au făcut, nice au răbdat pentru vina sa, ce au răbdat pentru păcatele noastre şi pentru vinele noastre. VARLAAM, C. 75. Vădzu muiarea... că-i arătă vinile ei cele ascunse Domnul nostru Iisus Hristos. id. ib. Wl.De va avea un om un nămit şi va îmbla furînd noaptea de multe ori,...
 3116
 VINÄ
-556-
VINÄ
să să certe şi stăpînul... pentru căce au cunoscut vinele lui şi n-au spus. PRAV. 24. De să va fi despărţit pentru vreo vină a bărbatului, atunce bărbatul va plăti toată cheltuiala. ib. 165. Iară eu înţelegînd pre el că nece o vină de moarte n-ară fi făcut, şi el încă s-au luat pre împăratul, gîn-dit-am să trimeţ pre el. N. TEST. (1648), 169r/l. Carii, avînd întrebătură de mine, vrură să mă sloboază, pentru că nece o vină de moarte nu era în mine. ib. 172717. Vasilie Vodă au rămas în curte, gătindu-să asupra lui Matei Vodă, cu mare gătire, dînd ştire ţării să încalece tot omid, iertînd pre toţi de toate vinile, de ari hi şi greşit cineva, împrotiva domniei. M. COSTIN, o. 147. Cu dereptariul va socoti Domnul, De-a certcfcu lege vina a tot omul. DOSOFTEI, Ο. I,
25. Să nu abaţi inima mea la cuvinte de vicleşug, ca să vînuiesc vini în păcate. BIBLIA (1688), 4262/10. Carii, certîndu-mă, au vrut să mă sloboază, pentru că nici o vină de moarte era întru mine. ib. 855!/10. Audzind că este văru-său căimăcan în Ieşi, au alergat şi el la văru-său Lupul, să fie căimăcan şi el împreună cu ceielalţi, gîndindu-să, ticălosul, că i să va uita vina lui, cè de-au fost cu moscalii. NECULCE, L. 266. Dreptul giudecătoriu... pre altul sau din nevoie îl izbăveşte, sau după a lui vină îl osîndeşte. CANTEMIR, 1.1.1,43. Cît va împărăţi el, nici un om, macar cu orice feliu de vină, de sabia sau de poronca lui, să nu moară. id. HR. 137. De frică mare, ştiindu-şi vina, şi de umbra lor să spăimînta. ANON. CANTAC., CM I, 168. Dorobanţii şi alţi slujitori răi... s-au ştiut în vină mai mare. R. POPESCU, CM I, 378. I-au găsit cîteva vini care era împotriva PRAV/7/7or ţărîi. id. ib. 436. După politiceştile PRAVile îi era vina de moarte. ANON. BRÎNCOV., CM II, 303. Omule, tu eşti rînduit spre moarte, după vina ta. id. ib. 333. Carii den voi preoţii vor face într-alt chip, şi-i vom afla,... bine să ştie că nu numai mare certare vor avea de la noi pentru vina sa, ce şi de preoţie ca nişte neascultători să vor lipsi (a. 1702). GCR I, 346/26, cf. LEX. MARS. 191, 197. De voia lui merge spre moarte, neavînd vină de moarte. ANTIM,
O.  74. De gîlcevi, de stricăciuni, de hoţii, de sfizi..., dă toate să judece şi să globească pe· fieştecare după vina lui (a. 1739-1740). IORGA, S. D. XXII, 50. Domnii amîndurora ţârilor să nu se mai scoată fară cît numai să va arăta de faţă şi se va dovedi vreo vină a lor, adevărată şi cunoscută de toţi (a. 1774). URICARIUL, VI, 435. Fu prins cu vină de ucidere şi osîndindu-se îl pusără în ţeapă. MINEIUL (1776), 181 v,/31. Judecătorii să nu aibă voie a împuţina sau a adăoga pedepsile ce orînduiesc PRAV/7i/e la fieşcare vină. PRAV. COND. (1780), 56. Bărbatul nu să trage la judecată pentru... vinele muierii lui. ib. 128. Vina... îi mai mare, dacă la ieşirea din ţară va fi mestecat un dregătoriu. INSTRUCŢII, 13/6. Care neavînd cuget rău face vreo răotate, macar de să va afla în el vreo vină, totuş nu este făcător iu de rău criminal (a. 1788). ŞA I, 135. După ce l-au prins, să-l fi dus drept la împăratul Darie, socotesc cum nici un rău n-ar fi păţit şi i-ar fi iertat vina lui. HERODOT2, 299. Milă este firă de îndoială Nemărginită, că-ţ iartă vine Trecute, nevrînd de acum să ştie Numai de prieten şi pretenie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 157, cf. id. LEX. Cremenale este cînd învinovăţirea iaste vină, cum zorbalîc, omor, tâlhării, furtişag şi cealelalte. CARAGEA, L. 89/7. Să-i certe acolo după vina lor, spre pilda şi altora (a. 1817). IORGA, S. D. XVI, 93. De nu va mînca cu cumpătare, se va bolnăvi, şi... atuncea şie însuşi să-şi scrie vina. PETROVICI, P. 244/4. Să-i facă dojana cea cuviincioasă spre înfrînare şi, după vină, să puie şi cevaşi la cutie (a. 1824). doc. EC. 322, cf. lb, i. golescu, c. O vină-n veci aduce o vină şi mai mare Ş-o patimă pe alta şi mai sfişiitoare. HELIADE, O. I, 171. întîi bine să cunoşti vina celui vinovat; apoi să-l osîndeşti. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vin, 149. Pedeapsa trebuie să fie asemenea grozavă ca şi vina. MARCOVICI, vel. 32/8, cf. valian, v. Aceste adunări se convocau de domn pentru facerea legilor... Ele judicau
asemenea în pricinile de vini mari politice. BĂLCESCU, M. v.
 10. Mihai îi iertă cu generozitate această vină. id. ib. 404, cf. ISER, POLIZU. Vrăjmaşii... caută petele şi vinile cu microscopul. BOLLIAC, Ό. 60. Trebuie să ştii... Şi nişte mici petreceri, ce se zic româneşte Jocuri nevinovate. Nevinovate fie, Măcar că vini destule din ele pot să vie. ALEXANDRESCU,
 O. I, 192. Un osîndit la moarte pentru o vină mare Ruga pe un prieten să facă încercare... De la prinţ sau miniştri iertarea lui a cere. id. ib. 241, cf. PETRI, v. Ţi-oi scurta eu* Despot, şi umbra şi lumina Şi-n loc de-a ta mîndrie ţi-i măsura tu vina. alecsandri, o. vi, 744, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 456, LM. Astea toate te apropie de dînşii... Nu lumina Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina. EMINESCU, Ο. I, 134. Am căutat-o, răspunde femeia îngrozită de vina ei. CARAGIALE, Ο. I, 151. Fu străgănit prin judecăţi..., fară să-şi dobîndească dreptatea, potrivit cu mărimea vinei celor vinovaţi ISPIRESCU, L. 277. Sabathai, nu căuta Ascunsa lumii dezlegare Pe-alăturea de legea ta, Că-i vină firă de iertare! VLAHUŢĂ, S. A. II, 68, cf. DDRF, BARCIANU. E nenorocit...Simte că a greşit, întîrziind prea mult. Nu e vreo vină mare. D. ZAMFIRESCU, Ο. II, 330, cf. ALEXI, w., TDRG. Arhanghelul a lăsat capul în jos, amărît de vina ce făptuise. PAMFILE, S. T. 79. La vina autorităţilor se adaogă dezinteresarea fruntaşilor. PĂCALĂ, M. R. 349. Dacă...regatul lui Dicomes... nu se mai relevă prin nimic deosebit în anii următori, vina trebuie atribuită sarmaţilor. PÂRVAN, G. 92. Ce greu e de stabilit adevărul şi vina. PAPADAT-BENGESCU, Ο. I, 118, cf. RESMERIŢĂ, D. Pentru vinile mai mărunte ale negustorilor... vel-aga oraşului avea depline puteri. Ν. A. BOGDAN, C. M. 45, cf. SEVERIN, S. 144, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ştiu că vina mea e mare Vină firă de iertare. MINULESCU, VERS. 244. Vina mea nu poate fi spălată decît prin sînge. CAMIL PETRESCU, T. II, 276. Se îngrozi la gîndul că astfel femeia nu ar mai fi fost, chiar în clipa descoperirii vinei, izgonită din propria ei casă cu totul. id. Ο. I, 210. Toată înduioşarea de adineaori şi sentimentul de vină faţă de dînsa s-au risipit. C. PETRESCU, A. 425. N-avea nici o dovadă materială de vina paznicului. POPA, V. 94. Rechemarea diplomatică... a lui Antonie Vodă a fost însoţită de lanţuri şi închisoare. Nu pentru vreo vină, pentru plîngerea norodului, ori trădare. SADOVEANU, O. X, 80. Fecioraşul comisului găsi în asta iertare pentru propria sa vină. id. ib. XIII, 171, cf. puşcariu, L. R. I, 382, scriban, d. Regret... că domnul Georges Radu Şerban nu-şi descoperă şi alte vini mai grave, de nescuzat faţă de mine. MIHĂESCU,
 D.  A. 271. Vina nu-i aparţine exclusiv scriitorului. CONSTANTINESCU, S. I, 53. Poate că singura mea vină este că... mă mărginesc la simpla protestare verbală. CĂLINESCU,
 C. O. 80. Gelozia firă temei nu ajunge să uşureze vina. VINEA, L. II, 89, cf. DL, DM. Duşmanii Măriei sale căzuseră prăbuşiţi la pămînt cerîndu-şi iertare, scornind vini ce nu le aveau şi umilindu-se foarte. BARBU, PRINC. 242. Sofronim, copil orfan, ajuns un sculptor vestit,... pentru vina de a se fi îndrăgostit de Harita,... este alungat din oraş. IST. LIT. ROM.
 11, 91. Obiceiul ca dregătorii bătrîni să fie consultaţi şi ascultaţi cu precădere era atît de răspîndit, încît pentru unii cronicari moldoveni nerespectarea acestui obicei de către unii domni tineri constituia o vină deosebit de gravă. STOICESCU, s. D. 75, cf. CIORANESCU, D. et. Dacă teama şi nu convingerea vinei îl obligă pe erou să găsească motivări, să se zbată pentru a fi absolvit, înţelegem de ce termenii conflictuali se deplasează, românia literară, 1969, nr. 40, 9/2, cf. M. D. ENC., dex, dsr,v. breban, d. g. Nu te bate bricela, Ci te bate vina ta. MARIAN, S. R. III, 121. Aleşii-i aducea şî-ι cerceta şî care-l găsa cu vina,-l bătea. GRAIUL, I, 35. Dragă n'evăstuca mea, Nu t'e ustură răşina, Da’ t'e ustur-a ta zină. T. PAPAHAGI, M. 99. Care ficea mare ziriă, odată-i lua înaintea cailor, legaţ, şî-i ducea pîn* la Apa. ARH. FOLK. I, 228. Nimica nu zicea, Că el vina şi-o vedea.
 3116
VINĂ
-557-
VINĂ
 balade, ii, 16. O Fără (de) (nici o) vină= a) 1 o c. a d j. care nu poate fi făcut răspunzător pentru vreo faptă reprobabilă, căruia nu i se poate imputa ceva (într-o împrejurare oarecare); care are o conduită ireproşabilă. Cire se va sălăşui în codrul sfint al tău? Imblătorii fară vină (vinovăţie D) şi lucreadză dereptate. PSALT. 20, cf. CORESI, PS. 30/1. Săva moşiul, săva doi fraţi de se voru împreuna cu mătuşea şi cu nepoata şi a doa nuntă iaste fară de vină. PRAV. LUCACI, 170, cf. TEXTE ROM. (XVI), 425. Apoi fece bogat rău şi pierdea mulţi fară vină. MOXA, c. 127, cf. GCR I, 47/26. Cum nime în lume fară vină, aşea şi Radul Vodă cu mare pustiietate ţărîi, care nu să va uita den pomenirea oamenilor în veci. M. COSTIN, O. 90. Cearcă să găsască vreme pre-ndemînă Intru să ucigă pre cel fară vină. DOSOFTEI, o. I, 27, cf. 29. Voi aţ omorît atîta nărod de oameni drepţi şi fară nici o vină (a. 1760). GCR II, 70/22. El încă socotea cum fără de cale iaste lucru ca acesta, a-şi da muiarea frăţine-său, şi alta pentru că era şi fară de vină. HERODOT2, 472. Noi sîntem fară de nice o vină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 201.· Mireasa ce şedea lîngă masă Cu fetele, nănaşă şi fină, Era din toate mai ruşinoasă Ca una din cele fară vină. id. ib. 308. Cei vinovaţi apărare mai multă găsesc, pentru că fară vină puţini să găsesc. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 150. Eu sînt singura pricină De supărări, de necazuri şi de morţi fară devină! CONACHI, P. 86. Fără vină, din născare Mă văzui eu pedepsită, Şi de-a lumii dizmierdare Mă simţii în veci lipsită! ALECSANDRI, P. I, 16, cf. DDRF. Erau greşeli fară de vină despre lucruri capitale şi cu urmări nenorocite. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 166. Pîrjoleau o ţară întreagă, înspăimîntau atîta omenire fară vină. SADOVEANU, O. III, 199. Măria ta, ştii bine că în privinţa asta sînt fară de nici o vină şi n-ai nici o dovadă, id. ib. X, 108, cf. DL, DM, M.D. ENC., DEX. Acel cu pricină şade-n odihnă, Şi cel fară vină plînge şi suspină. PANN, P. V. II, 30/11, cf. zanne, P. v, 514; b) 1 o c. a d j. impecabil, fară cusur; (învechit) fară prihană, v. p r i h a n ă (2). Cf. MARDARIE, L. 1072/23. Eu pentru tine voi fi fară vină, Ferit de greşeală şi curat de tină. DOSOFTEI, o. I, 40. Aşe-i legea Domnului cea svîntă, Fără vină şi fară de smîntă. id. ib. 43, cf. dl, dm, M. D. enc., dex; c) 1 o c. a d v. (şi, învechit, în forma pentru nici o vină) fară vreun temei care să justifice o acuzaţie. Cf. prav. lucaci, 182. Sejăluia... cumu i-au luat toată averea pentru nice o vină. MOXA, c. 154. Mavrichie fu vinovat; dară coconii pentru ce-i uciseră fară vină? id. ib. 158. Fără de vină i-au dat spre pierdzare. VARLAAM, C. 393. Muiarea poate să să despartă de bărbatul său sîngură cu puterea ei, cînd o va bate des şi fară de vină. PRAV. 159. Bărbatul va arăta cum s-au despărţit fară nice o vină. ib. 165. Au mai omorît pre nişte vornicei a lui Ştefan Vodă, fară nice o vină, numai căci au fost slugi. M. COSTIN,
 O. 184. Mi să pun puternicii în gîrbă, Să-m facă scădere şi grea scîrbă. Fără vină şi fară greşală, Im ţîn calea să-m facă năvală. DOSOFTEI, O. I, 131. Fără vină mă dederă platnic, Şi tu, Doamne, mă ştii de sînt pradnic. id. ib. 152. Au mărturisit cum l-au omorît stăpînu-său, Gligorie Vodă, jară nice o vină, pe Costantin postelnicul. NECULCE, L. 35. Fără nici o vină s-au rădicat boierii asupră-i cu pîră. R. POPESCU, CM I, 403. întru aceste cetăţi scăpau cei răi, carii ucidea pre cineva far’ de vină. ANTIM, o. 269. Fusese fară vină scos dîntr-această drăgătorie. VĂCĂRESCUL, I. I, 54r/9. Fiind postelnic mare,... multă boierime au omorît fară de vină. şincai, HR. III, 96/14. Fiindu-le priiateni Pisistratii, îi scoasără far’de nici o vină de la Athina. HERODOT2, 279. Nice eu văd vreo pricină Ca să ne batem noi într-adins Şi să ne ucidem fară dă vină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 110. [I]/ rămîne numai ciuda că plăteşte fară vină. HRISOVERGHI, P. 56/3. A omorît mişeleşte în revoluţiune pe părinţii noştri, împuşcîndu-i cu mîna lui ca pe nişte cîni în mijlocul satului firă nici o vină. REV. CRIT. I, 303. Adormea trudit şi oftînd,
 ca un prunc bătut firă vină. POPA, V. 30. 0 (învechit) Cu vină = a) 1 o c. a d j. culpabil. Poate...să certe bărbatul pre muiare-ş... şi încă să o bată... cînd va fi cu vină. PRAV. 158;
 b) 1 o c. a d v. cu făţărnicie, de ochii lumii (v. o c h i I 2). Vai de voi, cărtularilor şi farisei făţarnici! Că mîncaţi casele văduolor şi cu vină de departe rugăciuni faceţi. CORESI, TETR. 52. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Că mîncaţi casele văduvelor şi cu vină lungă rugîndu-vă (fă cînd rugăciune lungi în făţăr i e N. test. 1648, de ochii lumii vă rugaţi rugăciuni lungi B 1938); dirept aceasta, veţi lua mai multă judecată, biblia (1688), 7672/48. 0 E x p r. A avea o (sau vreo) vină sau (învechit) a avea vină = (adesea în construcţii negative) a purta o (anumită) răspundere pentru crearea unei situaţii nedorite, pentru un act condamnabil etc. Ceia ce ucig den mînie le iaste, derep ’ ce amu că acea fire iaste: denlăuntru are vină şi pururea turbură pre noi. CORESI, EV. 433. Noauă ne pare că n-are vină (a. 1595). DOC. î. (xvi), 195. De n-are avea bărbatul altă nice o vină, ce numai aceasta vrăjmăşiia..., agiunge atîta să să despartă aceaia casă. PRAV. 154. Neavînd nici o vină, cu rea moarte l-au omorît: SIMION DASC., LET. 157. Că hiiul mieu, cum ar hi avut vina a dzeace mii de tălhari însuş, cu dzeace mii de ucisături de muncă l-au umorîtu-l. dosoftei, v. s. septembrie 38717, cf. MAN. GÖTT. 14. De vreme ce ei voiesc a-şi pune viaţa lor întru o primejdie ca aceasta, eu nu am nici o vină. HALIMA (1783), 146720. Nu trebuie să defăimăm pe nişte oameni care n-au ei vină, ci năravurile lor în care s-au crescut. DRĂGHICI, R. 158/26. De ce poartă el pedeapsa atîtor dorinţi de care nu are vină? PAPADAT-BENGESCU, O. I, 8. Alexe devenise palidă, neştiind ce-i poate spune - deşi nu avea nici o vină. id. ib. II, 335, cf. CADE. S-a ficut cîndva între mine şi el o legătură pentru care eu n-am nici o vină. SADOVEANU, O. X, 233. Nu se poate pretinde că am o vină deosebit de mare în această afacere, id. ib. XXI, 557. Noile legi se bazează pe teoria riscului profesional... ficîndu-se răspunzător patronul indiferent dacă are sau nu vreo vină. ENC. AGR. I, 33. Dacă-i aşa, n-ai nici o vină. ARGHEZI, S. V, 137. Am o mare vină că v-am părăsit. CĂLINESCU, B. I. 133. Responsabilitatea soţului meu e mare, cu toate că n-are nici
 o  vină. id. S. 138. Parcă aveam eu vreo vină, parcă eu îi amăgisem fata! TUDORAN, P. 25. Ea n-avea nici o vină. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr.l, 13/4. De m-ai frige cît de tare, Ibovnicu vină n-are. MARIAN, H. 25. Arz-o focu de dreptate, Nici p-aicea nu-i, măi frate! Poate n-aveam nici o vină De vineam cu vo găină. BALADE, II, 312. A fi vina (cuiva) sau a purta vina = a-i reveni (cuiva) (în mod exclusiv) responsabilitatea unei situaţii sau a unui fapt (care constituie obiect de imputare). Iară, de nu va fi chemat, fi-va vina părinţilor şi să fie păcatele părinţilor. CORESI, în TEXTE ROM. (XVl), 221. Să vor omorî fraţîi în de eiş şi va fi despre mine vina. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 152730. I-au dat acelui agă Dumitraşco Vodă o mie de lei, dzicînd şi turcul aga că a lui vină este, căci au mas pre cîmpu. NECULCE, L. 215. Aceste greşale..., de le-au avut din copilărie, vina nu iaste a lor. ANTIM, O. 171. Nu este vina lor, ce este a emacilor, că n-au vrut să se bată (a. 1716). GCR II, 18/32. Vina nu iaste a judecătorilor, ci a pîrîtorilor, carii rău le-au zugrăvit pricina şi cu dovediri nedrepte şi meşteşugite. MOLNAR, RET. 99/22. Luînd doă fimei, ficiori nu ficea şi nu să conoştea ca să fie vina dispre dînsul. HERODOT2, 308. Mie mi să cade a faci după poroncă, numai să nu fie mai apoi vina de cătră voi. ib. 432. De m-or prinde, vina mea să fie! BUDAI-DELEANU, Ţ. 253. Dracul poartă vina, care împinge Pe om la strîmbătate şi rele. id. ib. 267. Vina este tot a ocîrmuitorilor, căci nu ş-au luminat norodul. GOLESCU, P. 83/2. Dacă s-a supărat cineva, vina nu este a mea. HELIADE,
 O. II, 17. La certele astea porţi şi d-ta multă vină. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 137. Dacă dascalaşii predică pedanteria şi
 3116
VINĂ
-558-
VINÄ
 anahronismele, vina este oare a moldovenilor? RUSSO, S.
163, cf. PETRI, V. Ce stau eu de te învinovăţesc... Astfel este sexul, nu e vina ta. ALECSANDRI, o. P. 63. Fără îndoială aceasta este vina mea: nu m-am exprimat destul de bine pentru a fi bine înţeles. MAIORESCU, D. I, 159. Vina este a ta! ODOBESCU, S. III, 62. Că te-am zărit e a mea vină Şi vecinic n-o să mi-o mai iert. EMINESCU, O. I, 118. Vina nu era a lui şi ce-au căutat pe nas le-a dat. CREANGĂ, O. 14. E şi vina lor: unul mă trage la dreapta, altul la stînga. CARAGIALE, O.
I, 124, cf. III, 305. Vina...a lui era, deoarece prieteni are cel ce ştie să şi-i facă. SLAVICI, ο. II, 122. Toată vina-i a lui Sander. VLAHUŢĂ, S. A. I, 110. Dacă ai cugetat aşa, apoi, nu-ţi fie cu bănat,... a d-tale e vina! MARIAN, O. II, 44. Vina este firă îndoială şi a fraţilor Şaraga. REV. CRIT. I, 416. Excepţii nu sînt, legile există în toată rigoarea lor..., vina este toată a neputinţa noastre de a le descoperi. PHILIPPIDE, P. 13. Iţi temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina? COŞBUC, P. I, 120. Cine, dacă nu lipsa de talent, poartă vina că, rătăcind d-sa pe imensitatea mării, îşi închipuie că se leagănă pe valurile unui lac. SĂM. I, 190. N-a fost vina lui că nu l-a nimerit. AGÂRBICEANU, A. 205. Lipsurile... sînt atît de mari, încît nu se pot scuza numai cu greutăţile de ordin material. Vina e a tuturor. PĂCALĂ, M. R. 348. Dacă nu-şi atingea ieftena ţintă, vina era numai a lui. M. I. CARAGIALE, C. 118, cf. CADE. E vina mea de a n-o fi bănuit. LOVINESCU, M. 181. Poartă vina acestor fapte. ARH. OLT. XII, 259. De-a fost faptă de ocară, Să mă ierţi, că-
i  vina Ta. MINULESCU, VERS. 357. N-au motiv de sfadă, Căci nu se ştie-a cui e vina. TOPÎRCEANU, O. A. I, 195. Nu te-am cunoscut... e şi vina dumitale. CAMIL PETRESCU, T. I, 118. Tu singur porţi vina. id. ib. 360, Era vina lui că nu izbutea? VOICULESCU, P. II, 333. Am trimes de-aici lămurire,... că vina este a unui oarecare Alecu Ruset. SADOVEANU, O. X, 253. Ţi-am mai spus, doamnă,... cine poartă vina acestei nenorociri, id. ib. XI, 94. Este vina regiei de a nu-şi fi ales interpreţii conform viziunii generale a farsei şi a mediului în care se petrece. CONSTANTINESCU, S. II, 55. Ideea nu şi-o exprimă, de frică de a nu jigni, silindu-se să creadă că vina este a lui. CĂLINESCU, B. I. 226. Sînt zece ani de cînd nu ne-am văzut... - Nu e vina mea. VINEA, L. I, 114. Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui Că sufletul ca ţărna mi-i bogat. ISANOS, P. 375. Nu-i vina mea dacă aceste simple notiţe sînt în formă de versuri. V. ROM. ianuarie 1965, 126. Se pot întîmplă şi eşecuri în munca literară şi aceasta nu este numai vina poetului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40, 7/2. Nu-i vina noastră că sîntem cum sîntem, e vina celor din jur. ib. 1992, nr.l, 4/2. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuţa-mea. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 18. Taci, bade, nu suspina, Că e numai vina ta. id. ib. 223. Nu-i pricina vadului Da-i vina bărbatului, Că eu mă duc la ghilit, El zice că la iubit. MARIAN, H. 81 cf. 95. Mă vezi aşa cu gheb, urît şi pocit, dar a cui e vina? FURTUNĂ, V. 9. Taci, tulpină, taci, Că nu-i vina mea Şi-i a celuia, A cui te-a sădit Şi nu te-a-ngrădit! BALADE, III, 164. Di trei ori opintii calul, Ca să sui la mîndra dealul; Şi nu-i vină calului, Nici a potcovarului, folc. MOLD, i, 45. Din (sau, învechit şi regional, de, pentru, regional, pe) vina (cuiva sau a ceva) = din cauza atitudinii, a comportării etc. (cuiva); ca urmare a... Acesta au murit au pentru vina vraciului, au pentru nesocotinţa lui. PRAV. 126. Iaste la închisoare pentru vina ei. ib. 165. Să nu vor înţeleage toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări. N. TEST. (1648), [prefaţă] 11/2. Gîndi că de vor peri aceştia pentru vina mea, mi s-a-ntina s[u]fl\e\tul. dosoftei, V. s. decembrie 188723. lată-mă-s în codru, haiducind din vina ta. HASDEU, R. V. 56, cf. TDRG. Fie... şi din vina lor, fie... excluziv din vina împrejurărilor atît de covîrşitoare, încît n-aveau cum li se împotrivi cu izbîndă, răul îşi ajunse culmea în secolul al XVIII [-lea]. PĂCALĂ, M.
 R. 68. Un necaz mare, un întreg destin urît şi obsedant se înfipsese pe existenţa ei întreagă, din vina unei simple slăbiciuni şi concesii. PAPADAT-BENGESCU, Ο. I, 377, cf. RESMERIŢĂ, D. Ameninţa să se întineze din vina unei administraţii nu îndestul de chibzuite... prestigiul unei instituţii vechi de trei sferturi de veac. ARH. OLT. V, 368. Sînt cele mai supărătoare plante pentru agricultor, măcar că din vina lui se îndeasă pe ogoare. SIMIONESCU, FL. 163, cf. OPRESCU, S. 28. Golul în ştofa principiilor se făcuse din vina judecătorilor mei. ARGHEZI, S. X, 236. Ii spusese şi lui Brătianu că e foarte supărat..., căci dascălul se încăpăţîna să creadă că totul a fost din vina boierilor. CAMIL PETRESCU, *0. II, 115. Menajul lor, aşa plăcut, Din vina lui a început Cam prost să meargă. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 98. Aud că te-ai operat. Sper că nu din vina mea. VINEA, L. I, 88, cf. DL, DM. Dacă se întîmplă ca oaspetele să sufere ceva din vina celui ce-l găzduieşte, ei pornesc împotriva aceluia căruia i-au încredinţat pe oaspete. PANAITESCU, O. Ţ. 25, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. Iară vodă-i răspundea:
 -    Nu este din vina ta, Ci mi-e chiar greşeala mea. TEODORESCU, P. P. 526. Las ’ să ardză să se piardză, Că n-arde pe vina mea, Ci arde pe vina ta. id. ib. 668. In cel cornuţ de grădină Este-o creangă de cetină, Vîntu bate ş-o dezbină, Din vîrv pînă-n rădăcină. Nu-i de vina cetinii, Că-i de vina măicuţii, Nu m-o lăsat a iubi Cu cine m-aş potrivi. MÎNDRESCU, L. P. 85. Las’ să ardă, draga mea, Nu arde pe vina mea, Arde pentru fapta ta! BALADE, II, 228. A găsi (sau a afla cuiva) vină = a stabili culpabilitatea (cuiva); a atribui (cuiva) o faptă reprobabilă. Să taiu năravul celor ce pohtesc să ne afle vină (cca 1618). GCR I, 47/38. Nece o vină nu aflu în cest om. N. TEST. (1648), 101717, cf. 130v/20. M-ai ars cu focul să-m găseşti vină De strîmbătate-n faptă streină. DOSOFTEI, O. I, 37. Zise lor Pilat: „Luaţi-l pre El voi şi-l răstigniţi, pentru că eu nu aflu întru El vină ” BIBLIA (1688), 829710. El numai Hrizii vistier îi găsea vină. R. POPESCU, CM I, 450. Pre Duca Vodă, cela ce au purtat grijă, viind împărăţia să nu-i afle vină nici de una,... au dăruit multe daruri scumpe, în loc de cinste şi de milă l-au băgat în fere şi l-au trimes mazil la Ţarigrad. MUŞTE, LET. III, 13/29. Au poroncit viziriul de au rădicat cu urgie pe Carailan..., găsîndu-i vină că au venit cu oaste puţuntică (a. 1715). ARHIVA R. II, 48/27, cf. TDRG, CADE. Mamele nu le vor găsi lor vină, Ci-mi vor căta mie pricină, Şi mă vor face pe mine vinovat. POP., ap. GCR II, 319. El, frate,... Pe Vartici mi-l judeca, Tot lui vină că-i găsea. balade, iii, 84. A cădea (sau a pica) în vină = a comite o faptă reprobabilă. Caută... să nu cazi tu în vină. HERODOT2, 285. Acela mai vinovat... dă doaă ori cade tot într-aceea vină. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. viii, 149. Neagoe Voievod ne arată că ostaşii cari picau în vină se pedepseau şi că una din pedepse era degradarea. BĂLCESCU, M. V. 600. Eu nu sînt o magopaţă, Care dă la toţi pricină, Eşti de foc, eu sînt de gheaţă, Căci n-am gînd să cad în vină. NEGRUZZI, S.
 III, 35, cf. DDRF. Onor comisiunea a căzut în vina unei astfel de primare conduite. ALAS, 30 VI, 1935, 8, cf. DL, DM, dex. (învechit) Pe vina (cuiva) sau pe vină = în conformitate cu culpabilitatea (cuiva). Cîndu-i vor bate cu măsură şi pre vină, să cade să să plece. PRAV. 115. De va fi vinovată într-alt chip, să vie lucrul să să certe pre vina ei. ib. 167. Supt svînta-ţ mînă nu ţî să pleacă, Pre a lor vină să li să facă... De le dă-n viaţă direaptă plată. DOSOFTEI, O. I, 38. Ceia ce-ţ ţîn pizmă şi-ţ fac ţărîi smîntă, Să-i agiungă, Doamne, mîna ta cea svîntă,... Să le faci pre vină şi să le dai plată. id. ib. 47. Mai mult de doi oameni în dzilele lui n-au perit: un tălhar, pe vina lui, şi un răzădent a lui Tucul-grof, pe dreptate. NECULCE, L. 122. A face (cuiva) o vină din... (sau pentru...) = a considera o manifestare a cuiva drept reprobabilă; a face (pe cineva) răspunzător (pentru...). Din faptul că întîmplarea l-a făcut
 3116
VINĂ
-559-
VINĂ
 nepotul d-tale, nu-i poate face nimeni vreo vină. CARAGIALE, o. II, 156, cf. barcianu. Mediul care şi-l alege... este... un lucru din care nu poţi să faci o vină nimănui. ANGHEL, PR. 153, cf. TDRG. I-a făcut o vină din plăcerea de-a dansa. REBREANU, R. I, 174, cf. DL, DM, M. D. enc., dex. Bată-1 (sau bat-o, bată-i etc.) vina, se spune pentru a exprima o dojană îngăduitoare, cu o nuanţă de simpatie. Bată-l vina! Ce-i pricina Că vidamul de Conflans Tot pîndeşte, Urmăreşte Pe-o copilă cu colan? NEGRUZZI, s. II, 106. Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furişează pînditor Privind la Cătălina. EMINESCU, o. I, 173. Ei! bată-te vina ta să te bată! caragiale, O. II, 250. Bat-o vina, era bine făcută, colea brunetă cu nişte ochi vii. ap. LOVINESCU, C. IV, 45. Ce păcat că gospodina E zgîrcită, bat-o vina! ARGHEZI, S. V, 79, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Arcanaua, brîul verde, Bat-o vina, bine-i şede. MARIAN, H. 44. Bată-l vina de gîndac, C-au mîncat frunza de fag. SEVASTOS, P. 83. La faţă-i rumenă şi frumoasă, bat-o vina, ca o fată mare! FURTUNĂ, c. 72. Oile sî-mbolnăg'esc, batî-li g'ina. DIACONU, P. 43. Bat-o gina, tare-i rece, Dar-ar Dumnezeu să sece, Să rămîie pietrele... Să merg cu picioarele. FOLC. MOLD. I, 139.
    3.      (Astăzi rar) Acuzaţie; imputare. Nu e năravul rrimleaniloru se dea vrun omu spre perire ainte pînră nu clevetnicii vina între feaţe pure-i- voru. COD. VOR2. 35r/6. Şi, deca întrebarea fu: amu ce scrie, viteaşte-mi pare tremiţîndu fuglulu e nu ce sîntu vine spre-nsu a semna. ib. 37r/2. Le lua şi le tăia toată vina şi imputarea şi răpştirea. CORESI, EV. 250. Nu iaste obiceaiul rimleanilor să dea pre vrun om la pierzare..., pînă nu vor da şi lui loc să să îndreapte de vină. N. TEST. (1648), 168715. Necuviinţă mi să pare a-l trimite legat şi vinele lui să nu le arăt. ib. 169r/7. Nu iaste obiceaiu la rîmleani să dăruiască pre vreun om la perire, pînă nu va avea cel ce să pîraşte de faţă pre pîrîş, şi loc de răspuns va lua pentru vină. BIBLIA (1688), 8522/6. Pre boieri să nu-i mazilească domnul din boierie păn ’ la moarte, sau cu mare vină să-i scoată. NECULCE, L. 211. Obrăzniciia mea în vină să nu să ţie. CANTEMIR, 1.1. II, 109. De supt vina greşelii... vom ieşi. id. ib. 185. O vină mare... au fost făcut unui frate al Vladului Vodă. ANON. CANTAC., CM I, 85. Avea vină de cap, dar domnul, ca un milostiv ce era, nici un rău nu i-au făcut. R. POPESCU, CM I, 529. Arătîndu-şi Antipatru ranele care au fost pătimit pentru dînsul, să curăţi de vină. ANTIM, O. 317. Celor tăiaţi le-au scris vina în frunte după obicei (a. 1715). ARHIVA R. II, 55/2. Cînd iaste cinavaş supt vreo vină mai uşure... să hotărască în scris pedeapsa lui. PRAV. COND. (1780), 80. Carele scop nu l-ar fi putut dobîndi, de nu ar fi scornit vini preste vini asupra domnilor celor adevăraţi din Ardeal. ŞINCAI, HR. III, 122/26. Voi faceţi aşa, şi veţi fi afară din vina lui şi afară dintru a noastră. HERODOT2, 232. Din pricina vinilor ce i se imputa, îl opri de a merge mai înainte şi îl ţinu aproape trei luni. F. AARON, I.
 II, 305/8. Sînt atîţia alţii... faţă de cari nu se poate articula o vină precisă. IORGA, P. A. II, 336, cf. TDRG. îi fac unuia vină că a ars mîna care l-a ajutat şi a înşelat pe cel ce s-a încrezut în el. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 72. Vina pe care i-o aduce Proudhon... asociaţiei e că paralizează libertatea. RALEA, s. T. III, 62. Proprietatea domnească... cuprindea... pămînturile care aparţineau domniei, ca instituţie: locurile pustii, braniştile..., ocinile care se confîscau boierilor pentru diferite vini. IST. ROM. II, 308, cf. DSR. 0 E x p r. (învechit) A da (sau a pune, a aduce, învechit şi regional, a băga, a-i băga cuiva) vină (sau vina) sau (învechit) a băga (pe cineva) în vină, (regional) a(-i) băga (cuiva) de vină = a formula o acuzaţie (împotriva cuiva); a învinovăţi. De elu stătură clevetnicii şi nece ură vină nu aduseră de ce-mi părea mie. COD.VOR.2 35r/14. Băgat-au în foc de viu pre vlădica Gheorghie, de au ars, dîndu-i vină de sodomie. URECHE, L. 185, cf. 73. Un om era acolea avînd mîna uscată
 şi întrebară pre el, zicînd: „Oare cade-să în sîmbătă a vindeca?" Ca să-l bage în vină. N. TEST. (1648), 15731. A doao zi şăzînd la giudecată, poruncit-am să aducă bărbatul A căruia pîrîş, stînd înainte, nece o vină nu-i băga de carele gîndiia[m] eu. ib. 168718, cf. MARDARIE, L. 2022/ll. Au învăţat să taie capul aceluia ce au adus această veste, dîndu-i vină că face spaimă ţării. SIMION DASC., LET. 188. Bator Jigmont alege pre Răzvan domn în Moldova,... dînd vina lui Ştefan Radul Vodă că au lăsat scaunul să cuprindză leşii cu blăstămăţiia lui. M. COSTIN, O. 46. Intorcîndu-se sultan Osman fară izbîndă de la Hotin, da toată vina inicerilor. id. ib. 87. A doua zi şăzînd la divan, porunciiu să să aducă omul. Pentru carele, stînd pîrîşii, nici o vină aducea, den carele prepuneam eu. biblia (1688), 8522/10. Dacă văd că nu pot isprăvi, ei dau vina capetelor. NECULCE, L. 350. Socotea că pentru o muiare n-ar trebui să să facă atîta vărsare de sînge...; ce cu alt mijloc să poată întoarce pe eleni înapoi, dînd mai mult vina bărbatului ei, decît lui Alexandru Paris. CANTEMIR, HR. 92. Spuind celor mari jalbele ce facea ţara, au dat vina Radului Vodă şi l-au mazîlit. R. POPESCU, CM I, 404. împăratul turcul... puind vina veziriului,... au trimis ferman de l-au sugrumat, id.ib. 457. Trimis-au vezirul... de au luat pre Lupul Costachi vornicul; şi cum l-au dus la vezirul... îndată i-au tăiat capul...; ce vină i-ar fi dat Lupului nu se ştie. MUŞTE; LET. III, 64/25. Greşitoriului pentru greşire nu să poate da nice o vină (a. 1788). ŞA I, 136. I-au băgat vină că el este pricina, pentru lenevia lui, de s-au alungat de atîtea ori prin cazaci din scaun. ŞINCAI, HR. II, 239/9. Pre toţi boierii greceşti... să-i taie, dîndu-le vină că au supt şi jefuit ţeara. id. ib. III, 7/20. însuşi feţele avînd vreme mai multă între logodnă şi cununie, să se poată socoti şi să nu bage vină că s-au înşelat. MICU, în ŞA I, 539. Acestora le da vină şi-i robiia. HERODOT2, 263, cf. LB. El bagă vină tot jidovului, pentru că nu i-a făcut lucrul datorat. I. IONESCU, D. 214. Acesta avu... pudoarea de a scutura orice responsabilitate, dînd vină lui Ştefan Csaki. COLUMNA, VII, 163, cf. DDRF. Nimeni... nu-mi va băga vină cîrtind că fac o faptă nedreaptă, ap. TDRG. Vină în slujbă nu-i putea băga. Dar poate s-a săturat, văzîndu-l mereu ameţit de băutură. AGÂRBICEANU, S. 519, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Mă privi bănuitor, ca şi cum mi-ar fi băgat vină că eu adusesem mizeria asta pe capul lor. VOICULESCU, P. I, 80, cf. 119. Ce vină-mi pui? SADOVEANU, o. XIII, 203, cf. scriban, D. Eu nu-i bag nici o vină. ARGHEZI, s. V, 150, cf. DL, DEX. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? Eu îţi spui de la inimă Că nu-ţi bagă nici o vină. JARNÎK—BÎRSEANU, D. 271. De mîncat i-am gătat, Pere moi, pere săoase: Dacă-i inimă rînzoasă, Bagă vină, că-s greţoase. MÎNDRESCU, L. P. 107, cf.
 108.  Nimărui vină nu-i bag, Numai prostului de cap. RETEGANUL, TR. 144. Vino, mîndră, prin grădină, Zmulgîrid cîte-o bolbotină, Să nu-ţi bage mă-ta vină. ŞEZ. I, 142, cf. ALR sn v h 1 410, ALRM sn iii hl 162. (învechit) Băgare de vină = acuzare, învinovăţire. Cf. mardarie, l. 1502/5, 1852/19, lb, da ii, 423. A da (sau a arunca, învechit şi regional, a pune) (toată) vina pe... (sau asupra..., regional, la...) = a indica (pe cineva sau ceva) drept (singurul) răspunzător, drept (singurul) făptaş (cu scopul de a se sustrage unei acuzaţii). Vajnicul au pus vina sa asupra altuia şi l-au ucis pre acela în locul lui. PRAV. 84. Turcul... da toată vina pre Albaza paşea. M. COSTIN, O. 110. S-au dat şi tătarii înapoi, unii într-o parte, alţii într-altă parte, dosindu-se, aruncînd toată vina asupra lui Ţaun Mîrzea. Ν. COSTIN, LET. II, 53/29. Unii pre alţii vina aruncă. CANTEMIR, I. I. II, 193. Unii pre alalţi dau vină. HERODOT2, 294, cf. POLIZU, CIHAC, II, 456. Cînd v-a întreba pe voi, să daţi vina pe mine. CREANGĂ, O. 6. Protopopul atunci, sărmanul, cică ar fi oftat din greu, înghiţind noduri... şi ar fi dat vina tot pe moş Nichifor. id. ib. 277. Să nu caute a
 3116
 VINĂ
-560-
VINĂRICER
 arunca vina cîtuşi de puţin asupra altcuiva. CARAGIALE, O.
 IV, 57. Domnul fiind unsul lui D[\mmo\zeu, iar... abuzurile neputîndu-se nega, Neculcea aruncă vina asupra boierilor. RĂŞCANU, L. XLIV. Ciobanul sau păcurarul... pune vina pe cuc, de ce nu i-a cîntat a bine? MARIAN, o. I, 31. Putem scuza, pînă la un punct, pe boieri şi arunca vina nemoralităţii comise pe absolutizmul domnilor. ARHIVA, I,
 47, cf. BARCIANU, TDRG, CADE. Dădui vina pe o durere de cap pe care n-o aveam şi spionai tot timpul pe Clara. GALACTION, o. 103. Au să spuie că eu am dosit banii şi arunc vina pe hoţi. VOICULESCU, P. I, 280, cf. SCRIBAN, D. Dădu toată vina pe mizerabilul obicei de-a alambica totul. CĂLINESCU, B. I. 76, cf. id. C. O. 101, DL. Tu dai vina pe fată. PREDA, R. 49. Mikfos pusese vina pe el că ar fi betegit un cal, pe care l-a lovit cu coada furcii în picior. T. POPOVICI, SE. 15. După ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. IST. T. I, 24, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. Prea ne holbăm la drobul de sare şi dăm vina pe criza de hîrtie! ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 5/2. Dau vina pă ficiori. DENSUSIANU, Ţ. H. 102. Ea dă vina la spată, De ce-i pînza toată spartă; Ea dă vina la urzoi, Că toată pînza-i lătunoi. BÎRLEA, L. P. M.
 I,  96. Mîna care nu ştie să scrie dă vina pe condei. ZANNE, P. v, 585. A cădea (toată) vina pe... (sau asupra..., în capul cuiva) = a deveni victima unei acuzaţii; a fi făcut răspunzător pentru ceva. Toată vina o să cază pe mine şi toate în capul meu or să se spargă. PR. DRAM. 134. Contele... s-a hotărît să primească bunele oficii ale Engliterei şi ale Austriei, sperînd să pună încetul cu încetul să cadă toată vina asupra Porţii. GHICA, S. 122, cf. CADE. Pe mine are să cadă vina. CAMIL PETRESCU, T. II, 415. Popa făcu ca toată vina să cadă în capul părintelui Mitrofan. VOICULESCU, P. I, 126. S-ar putea crede că vina confuziilor şi judecăţilor greşite care circulă în legătură cu monografiile sociologice concepute de noi cade asupra noastră. D. GUŞTI, P. A. 150. Vina cade totdeauna pe acela care apare mai inofensiv. RALEA, S. T. I, 147. (Cu schimbarea construcţiei) In zadar îl vinuim; şi doară Vina pe noi înşine pogoară, budai-deleanu, Ţ. 300. A fl de vină = a fi susceptibil de acuzaţie; a constitui factorul determinant, cauza (unui rău). Fără de milă de toate păcatele judecaţi fii-văm de vină. CORESI, ev. 286. Acestor, oame, însuţi eşti de vină, Ce închizi ochii şi fugi de lumină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 240. Nu este dracu de vină, Ci voia lui spre rău adîncată! id. ib. 268, cf. LB. Scriitorul este de vină, el trebuie să fie... ungurean, de nu scrie rumâneşte. HELIADE, O. II, 10. Cine este de vină la aceasta? DACIA LIT. 173/16, cf. POLIZU, PETRI, v., CIHAC, li, 456. Astăzi alţii sînt de vină, domnii mei, nu este-aşa? EMINESCU, O. I, 151. Oare consiliul comunal e de vină dacă deputaţii guvernamentali iau mită...? id. ib. XII, 262. Ştiu eu cine-i de vină aici. CREANGĂ, O. 73. Nu este el de vină... El este o victimă a neglijenţii altora. CARAGIALE, O. II, 59. Trebuie să mărturiseşti că şi dumneata eşti puţin de vină. id. ib. IV, 41. Daca nu vrei să mă asculţi, stăpîne, orice ţi se va întîmplă, să ştii că numai tu eşti de vină. ISPIRESCU, L. 9, cf. 151. Nici eu, nici tu nu eşti de vină. vlahuţă, S. a. I, 19. Mărturiseşte singur că e de vină. MARIAN, o. I, 105, cf. DDRF. Sînt eu de vină, mamă, Sînt eu de vin'acum? coşbuc, P. I, 266, cf. BARCIANU. Aşa e... să zic că eu aş fi de vină. DELAVRANCEA,
 H.  T. 143. Nu voi, ci Atrid Agamemnon de vină-i. MURNU, I. 13. Cine e de vină dacă pînă acum nu avem nici o Ada Negri. ANGHEL, PR. 154, cf. TDRG. De, băiete, cine e de vină că nu poţi pleca şi tu ca alţii? brătescu-voineşti, p. 18. Străjile-s de vină la toată nenorocirea. AGÂRBICEANU, A. 188. De multe ori ignoranţa noastră e de vină, nu o lectură care pare jară sens. BUL. COM. IST. I, 58. Am luat-o razna, Alina. Tu eşti de vină. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 14. El era... de vină fiindcă dictase greşit. AL. PHILIPPIDE, S. II, 32. cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Numai hoţul cel bătrîn e de vină că
 ne-a copleşit atîta de rău sărăcia. REBREANU, R. II, 178. Tu eşti de vină pentru toate rătăcirile mele. CAMIL PETRESCU, T.
 I, 258. Nu e ea de vină dacă nu se prea înţelege ce spune. id. ib. II, 41. Să-i spui că nu-s de vină. POPA, V. 90. Ce sînt eu de vină dacă n-am fost făcută pentru meşteşugul acesta? SADOVEANU, O. XX, 267. Este de vină oare pentru acest fapt Ministerul Instrucţiunii? D. GUŞTI, P. A. 275, cf. SCRIBAN, D. Fusese apa de vină, aerul, că bărbaţii munţilor noştri se stîrpiseră de tot. ARGHEZI, S. XVI, 85. E de vină şi moş Costache care o rîzgîie. CĂLINESCU, E. o. I, 55. Eu nu-s de vină, da ’ ce să fac dacă nu m-a sculat nimeni? TUDORAN, P.
 160,   cf. DL. De fapt tu eşti de vină. preda, R. 158, cf. DM. Se pare că de vină e limbajul. JOJA, S. L. 32, cf. M. D. ENC., DEX. Devină este...şi regia. ROMÂNIA literară, 1978, nr. 1, 16/4. Săraci ochi nevinovaţi, Vale de lacrămi vărsaţi; Dar tot voi sînteţi de vină, Că iubiţi fată străină. JARNÎK - BÎRSEANU, D.
 131.   Fetele ce se mîndresc, La părinţi îmbătrînesc, Dar părinţii ce-s de vină Că nu ştiu din ce pricină. MARIAN, H. 167. Da’ părinţî nu-s d'e zină Că mărg în ţară străină. T. PAPAHAGI, M. 6. De-o spune că-i păcat Pentru că ne-am sărutat, Spune-i că eu sînt de vină, Că mereu te-am strîns de mînă. FOLC. MOLD. II, 288.
     -  Pl.: vini şi vine.
     -  Din v. sl. KHHd.
     VINAR s. m. (învechit, rar) Florin austriac. Cele cincizeci [mineie] nelegate le-am tocmit un trup... optzeci de flor[inţi\ nemţeşti, care fac patru mii de vinăr curent (sic) (a. 1807). iorga, s. D. xii, 162.
     -  PL: vinări.
     -  Din germ. wiener „vienez".
     VINĂRICER s. m. Persoană care percepea vinăriciul1 (1). Cf. DERS, D. BOGDAN, GL. 118. Vinericerii... să n-aibă voie a le luarea buţ cu vin pentru vinericiu, ci numai bani (a. 1698). IORGA, S. D. V, 346. Vă poruncesc domnia mea voao vinăricerilor, vericari vă veţi întîmplă a umbla cu slujba vinăriciului acolo..., să le daţi bună pace oroşanilor de aceste 300 de vedre de vin (a. 1713). id. ib. XIV, 13. Pentru miia de vedre de vin, ce iaste obiceiul de ia vel-păharnic dintr-aceste 2 judeţ[e], aşa s-au socotit, să-i rînduiască vinericerii, să-i aducă vinul aici în Bucureşti (a. 1715). id. ib. V, 131. Să nu să năpăstuiască săracii din încărcăturile ce va îndrăzni să facă vreunul din vinăriceri la scrisul vinăriciului. PRAV. COND. (1780), 82. Vinăricerii în toţi anii urma de făcea încărcături la zece, doauă, cu nume de obicei (a. 1803). TES. II, 320. Precum au luat mai nainte vinăriciu să ia şi acum şi, după cuprinderea ponturilor, vinăriciul, dă estimp urmînd, măsurătoarea să să facă dă vinăricerii domneşti (a. 1818). IORGA, S. D. XXII, 175. Monăstirile i bisericile ce vor avea mile de vinăriciu prin hrisoave i cărţi domneşti să aibă a-şi lua milele pe deplin după coprinderea chrisoavelor i cărţilor ce vor avea şi le vor arăta la vinericeri (a. 1820). CONV. LIT. XXIII, 267. Să nu îngăduiască ispravnicii nici... pe slujbaşii huzmeturilor domneşti, adică dijmari i vinăriceri..., a umbla prin sate cu căruţa cu patru cai ca să-şi hrănească caii cu grăunţe şi fin de la sate (a. 1823). ARH. OLT. X, 342. Mănăstirea avea vinăricerii săi, dar obişnuit se întrebuinţau tot vinăricerii domneşti, cari mergeau întovărăşiţi de logofeţii mănăstirii, şi aceştia-şi luau partea lor. IORGA, S. D. XIV, XLII, cf. TDRG, SCRIBAN, D. Doi huzmetari, un vinăricer şi un oier, îşi varsă focul împotriva logofătului Belu, care a smuls bani, furaţi, de la vinăricer. CĂLINESCU, S. C. L. 19. Fiecare dare era strînsă de anumiţi slujbaşi ce purtau numele dării: găletari, ilişari, cincizeciari, fînari, goştinari, vinăriceri etc. IST. ROM. II, 877, cf. III, 91. O slugă domnească putea fi găletar la vremea secerişului, fînar la cositul finului sau vinăricer cînd se făcea vinul, purtînd la timpul respectiv
3118
VINĂRICI
-561-
VINÄRICI
 numele dării pe care o percepea. STOICESCU, C. S. 343. Vinul era luat de oamenii paharnicului de unde le plăcea şi transportat la Bucureşti de vinăriceri. id. S. D. 275, cf. CIORANESCU, D. ET. 894. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Aceasta au făcut dumnealor boierii vinăriceri numai ca să oprească din banii milii ai sfintei mănăstiri (a. 1794). IORGA, S. D. XIV, 146. Cel ce cu meşteşuguri ca acesta va umbla a-şi scuti vinul, dovedindu-se de boierii vinăriceri, să-l apuce să plătească vinăriciul îndoit (a. 1820). CONV. UT. XXIII, 268. Vinericiul, carele să plătea pînă la Constandin Vodă Ipsilant cîte cinci bani la vadră, -boierii vinericeri îl suiseră la o sută doaozeci bani pe vadră (a. 1821). REV. ist. ii, 383.
    -  Pl.: vinăriceri. - Şi: (învechit) vinericér s. m.
    -  Vinărici1 + suf. -ar.
    VINĂRICI1 s. n., s. m. 1. S. n. Dijmă sau impozit care se percepea în trecut, în Ţara Românească şi în Moldova, de la proprietarii de vii, de la producătorii de vin şi de la cîrciumari; împuternicire de a percepe sau drept de a-şi însuşi această dijmă sau acest impozit; vinărit (1), (învechit, rar) vinagiu. Cf. ders, mihăilă, D. 174, D. bogdan, gl. 118. Domnia mea... am tocmit şi am întărit legătură, cum să fie roşii în pace de dijmă şi de gorştină şi de vinărici (a. 1631). MAG. IST. I, 124/1. Nici dijmă de în stupi, nici gorştină de în porci, nici vinărici, nici a boiariu mari, nici a mic..., ce să fie în pace cum au fost de veac (a. 1631). STOICESCU, s. D.
 137.  V-aţi plîns domniei mele că nu vă puteţi plăti vinăriciul în bani... Acum v-am lăsat domnia mea să daţi pentru vinărici vin, să nu daţi bani (a. 1647). PANAITESCU, O. Ţ. 250. O vie... o [a]m cumpărat de la verii miei..., însă via cu pămîntul ei, far' vinăriciu (a. 1694). IORGA, S. D. I, 228. Pentru oieritul, dijmăritul, vinericiul, după obiceai, să-şi plătească cu bani (a. 1698). id. ib. v, 346. Cele mai multe şi mai bune moşii cu venituri au rămas peste Olt,... de unde avea şi vii bune şi avea de lua şi vinăriciu. R. POPESCU, CM I, 536, cf. 537. Să aibă a-şi ţinea ei viile..., vii în poale înfundate, şi fară de vinerici de cătră Mitropolie (a. 1709). uricariul, XXIII, 272. Le-am fost dat domnia mea milă ca să dea vinărici vin la mănăstirea Ostrovul (a. 1713). IORGA,
 S. D. XIV, 13. Tuturor preoţilor şi slujătorilor şi ţăranilor cărei au vii... iaste obiceiul de dau vinerici domnesc (a. 1715). id. ib. V, 131. L-au iertat... de dijmărit, de vinerici, de oirit (a. 1715). id. ib. XIV, 14. Vinăriciul al acestui deal [este] închinat sfinţii mănăstiri (a. 1734). id. ib. VII, 56. Să vă daţi vinericiul de vinul ce veţi face la această sfîntă mănăstire (a. 1738). id. ib. XIV, 59. Vin să ia, iar nu bani, dupe cum să coprinde şi în testamentul ce am făcut domnia mea, atît pentru orînduiala vinăriciului, cît şi pentru otaştină (a. 1749). id. ib. V, 494. M-am milostivit domniia mea de... am hotărît ca cei ce să vor alege că sînt vechi neam de boierinaşi mazăli să nu plătească dijmărit şi vinărici (a. 1754). BUL. COM. IST. V, 251. Să nu să năpăstuiască săracii din încărcăturile ce va îndrăzni să facă vreunul din vinăriceri la scrisul vinăriciului. PRAV. COND. (1780), 82. Să scutească şi drepte bucatele lui de vinăriciu, de dişmărit, aşijderea şi de la vedrele care se dă neguţătorilor la vremea cînd strîng miere (a. 1791). FURNICĂ, I. C. 157. Costandin Gheorghe... scrie lui lanache biv-vel-sluger, ispravnicul din jud. Romanaţi, în privinţa vinăriciului de pe moşia domnească de la Caracăl, ce este hotărît a se da pentru biserica şi şcoala din Cojeşti (a. 1798). CAT. MAN. I, 575. Au avut privileghiuri prin hrisoave şi cărţile domnilor... de a scuti... drepte bucatele lor de dijmărit i vinăriciu (a. 1803). FUkNlCĂ, I. C. 235. După ce a venit vremea vinăriciului, am rînduit într-adins din boieri credincioşi ai divanului domniii mele cu vinăriciul privelegiaţilor,... îndatorind pe aceşti boieri a îngrigi şi de urmările cumpărătorilor de vinăriciul
 dajnicilor (a. 1803). TES. II, 320. L-am aşăzat la breasla boierinaşilor mazili, ca... să fie împărtăşit de milile ce din vechime are această breaslă, a scuti drepte bucatele lui de dijmărit i vinărici (a. 1804). IORGA, S. D. XVI, 152. Acum să vînd slujbele ţării: dişmărit şi vinericiu, avînd visteria trebuinţă de bani (a. 1810). id. ib. VIII, 49. 60.000 [de taleri]... s-au mai luat de la boierii cumpărători ai vinăriciului (a.1810). DOC. EC. 135. Precum au luat mai nainte vinăriciu, să ia şi acum, şi... măsurătoarea să să facă dă vinăricerii domneşti (a. 1818). IORGA, S. D. XXII, 175. Mănăstirilor nu numai că le-au oprit mila vinericiului, ci încă au apucat pe mănăstiri de au plătit şi vinèriciu pe vinurile din viile mănăstirilor. DIONISIE, C. 192. Să scutească şi drepte bucatele lui de dijmărit i vinăriciu (a. 1819). FURNICĂ, I. C. 306. Pînă nu vor plăti locuitorii vinăriciul domnesc să nu ridice vinurile (a. 1820). CONV. LIT. χχιπ, 269, cf. 267. La împlinirea banilor să încărcăm la zece alte zece, cum faceam în zilele lui Caragea, pă patruzeci şî şaizeci dă parale vadra dă vin, la vinărici. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Vinericiul... să plătea pînă la Constandin Vodă Ipsilant cîte cinci bani la vadră (a. 1821). REV. IST. II, 383. Să se urmeze căutarea şi împlinirea la cîte trele huzmeturile ţării, oierit, dijmărit şi vinăriciu (a. 1826). CONV. lit. XXIII, 271. Să scutească drept bucatele lui dă dijmărit i vinăriciu, să fie apărat dă cai dă olac, dă zaherele (a. 1827). arh. olt. xii, 385, cf. heliade, o. ii, 281. Săpînirea, ca să aducă în stare pe sătean a răspunde noăle îndatoriri ale proprietăţii, au trebuit să-l uşureze..., desfiinţînd încă şi multe ramuri de venit obştesc, cum oierit, vinărici, dijmărit, tutunărit şi altele (a. 1834). URICARIUL, V, 356/15, cf. POEN- AAR- HILL, V. I, 301 Vl9. Se strică şi se desputernicează pentru totdauna:... rusumaturile, adecă dijmăritul, tutunăritul, vinăriciul şi oieritul pămîntenilor. REGUL. ORG. 25/21, cf. 26/19, POLIZU. Pe cînd domnul Tudor se apropia de Bucureşti ardicînd văcăritul, oieritul, vinăriciul, dijmăritul..., boierii din Bucureşti... porniră meihmandar înainte-i pe Samurcaş. BOLLIAC, O. 237. Otcupurile sau huzmeturile, precum oieritul, vinăriciul, vămile, ocnele şi altele se vindeau la mezat de marele vistier. GHICA, S. XV. Oieritul de la patru parale l-a suit la doaăzeci şi cinci, bez ploconul; acu a mai adăogat văcărit şi goştină; vinăriciul doaăzeci de parale de vadră. id. ib. 512. Cînd văzu că în cămară nu mai rămăsese nimic de furat, cumpără mai întîi calemul vinăriciului, al oieritului şi mai în urmă huzmetul spătăriei. FILIMON, O. I, 103. Vinăriciul, oieritul şi fumăritul erau dăjdii indirecte ce plăteau particolarii către stat; sub nume de vinărici domnesc, era dator fiecare stăpîn de vie să dea din zece vedre una, afară de privilegiaţi şi scutiţi cu hrisoave domneşti, id. ib. 121, cf. PONTBRIANT, D., costinescu, 698, cihac, I, 313. Nimeni nu s-a încumetat a le da acelora... nici privilegii,... nici dreptul de a priimi pe seamă-le dajdii pămîntene, precum oierit, vinăriciu, vamă. ODOBESCU, S. II, 14. Vinăriciul sau impozitul asupra vinului se percepea la început în natură şi în urmă s-a schimbat ca şi celelalte dări în bani. CONV. LIT. XXIII, 262, cf. 261. Se mai întîlneşte vinăriciul, darea pe crîşme, ilişul..., posadul. XENOPOL, I. R. vi, 169, cf. III, 218, BARCIANU. Paharnicul... va fi strîns poate vinăriciul, veche dijmă pe care o datoreau domniei toţi stăpînii de vii. IORGA,
C.  I. II, 152, cf. id. S. D. XIV, XLIII, tdrg, resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Au intrat unii boieri în vii, cotropindu-le, ca să nu se mai facă atîta risipă, lipsind de darea vinăriciului vistieria. SADOVEANU, O. XVIII, 47, cf. ENC. AGR. V, 848, SCRIBAN, D., DL, DM. Principalele dări erau: cîbla sau găleata..., vama sau desetina (zeciuiala) din
oi, porci şi din stupi, precum şi vinăriciul, numit în Moldova şi desetina din vin. IST. ROM. II, 320, cf. 878, III, 87, 401, 706. Dintr-un document din 16 mai 1717... rezultă că veliţii boieri plăteau şi în această vreme birul, fiind scutiţi în
3119
VINĂRICI2
-562-
VINCĂTOR
schimb de dijmărit şi de vinărici. STOICESCU, S. D. 137, cf.
138,    DER, CIORANESCU, D. ET. 894. Dreptul pe care îl avea stăpînul domeniului viei era reprezentat numai printr-o dijmă, care se numea, întocmai ca şi dijma de la vii luată de domnie, vinăriciu. Erau în Ţara Românească două vinăriciuri, vinăriciul domnesc şi vinăriciul boieresc. PANAITESCU, O. Ţ. 124. Mulţimea şi vechimea viilor din Ţara Românească rezultă şi din menţionarea vinăriciului sau a dijmei din vin în cele mai vechi acte interne. C. GIURESCU, p. o. 18, cf. cl 1972,349, m. D. enc., dex, dsr, drev.
     2.     S. m. (Regional) Viticultor. Cf. tdrg, cade, scriban, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 894, DSR. Cel mai mic, mai mititel, Ala-mi este vinărici, Vinărici cu vinuri dulci. TEODORESCU, P. P. 22. El mi-şi d'are trei feciori Cîteştrei sînt meşterei. D’ăl mai mare-i „vinăriciu ’, Vinăriciu de buţi cu vin. IZV. XIV, 387. Trimise la „vinăriciu”Să le-aducă buţi cu vin. ib.
     -      Pl.: (1) vinăriciuri, (2) vinărici. - Şi: (învechit) vinăriciu, vinărici, vinerici, vinericiu s. n.
     -  Vin + suf. -ărici(u).
     VINĂRICI2 vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A percepe, a încasa vinăriciul1 (1). Iar vinul ce-l strîng părinţii băraţi de la noriaşii lor, acela călugării de la Nucet să nu-l vinăricească (a. 1742). IORGA, S. D. I, 300. Dealurile mănăstirii, care să coprinde în hrisov, mai au şi alte numiri, după văi, după piscuri şi după porecla oamenilor ce au vii în dealurile mănăstireşti... Şi mănăstirea totdeauna le-au vinăricit, fără de a nu avea niciodată pricină (a. 1794). id. ib. XIV, 148.
     -  Prez. ind.: vinăricesc.
     -  De la vinărici1.
     VINĂRICIU s. n. v. vinărici1.
     VINĂRÎE s. f. 1. (Popular) Pivniţă sau depozit în care se păstrează (şi se vinde) vin. Cînd mă gîndesc cîte buţi de vin în vinărie (pivniţă), pline cămările de miiare, de unt şi slănină...! ŢICHINDEAL, F. 141/17, cf. BARONZI, L. 100, DDRF, DL, DM, SFC III, 73, CIORANESCU, D. ET. 894, DEX, SCL 1979, 95.
     2.     (învechit, rar) Beţie, chef. Petrecînd în necurăţîi aselghiceşti, pohte, vinării, mîncaturi. DOSOFTEI, ap. HEM 1841.
     -  PL: vinării.
     -  Vin + suf. -ărie.
     VINĂRIT s. n. 1. Dijmă sau impozit care se percepea în trecut, în Ţara Românească şi în Moldova, de la proprietarii de vii, de la producătorii de vin şi de la cîrciumari; împuternicire de a percepe sau drept de a-şi însuşi această dijmă sau acest impozit; vinărici1 (1). Unii mănăstiri de la Buzău... i-au făcut Măriia sa hrisov ca să ţiie oameni cu ruptoare, şi ca să scutească vite, de vinărit, de oierit, de dijmărit. R. POPESCU, CM I, 537. Vinăritul ce se ia din vinurile ţărăneşti, cîte 5 bani de vadră, afară de milele mănăstireşti, care începe a se strînge de la sfîrşitul lui septembrie, ajunge şi păn' la 1 sută de pungi de bani (a, 1770). arhiva R. i, 288/16, cf. lb, valian, v., iser, POLIZU. Taxidarii luau întreită zeciuială pentru oierit, ierbărit, tutunărit şi vinărit. FILIMON, o. I, 288, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 313, LM, DDRF. Veniturile domnului ieşeau din dările indirecte însămnate cu cuvîntul turcesc de rusumaturi... Pentru anul 1777 Carra ni le dă în următoarele sume: vinăritul de la Odobeşti... 140000 lei, vinăritul de la celelalte podgorii.. 100000 lei, oierit şi văcărit... 200000 lei. XENOPOL, I. R. X. 136, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 109, CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Cele mai importante izvoare de venit ale domnului erau rusumaturile (impozite indirecte).,.
Veneau apoi oieritul, vinăritul şi dijmăritul (pe stupi şi rîmători), care de obicei se arendau împreună. OŢETEA, T. V. 51, cf. dl, dm, L. ROM. 1959, nr,6, 43, cioranescu, d. et. 894, DEX, DSR.
    2.     (Regional) Viticultură. Dă ce să nu te dădai la ghinărit? JIPESCU, O. 53, cf. DDRF, TDRG, SCRIBAN, D.
    -  PL: (1) vinărituri.
    -  Vin + suf. -ărit.
    VINARIŢĂ s. f. (Bot.; regional) Vinariţă (Asperula odorata). Cf. resmeriţă, D., borza, d. 25, 301.
    -  PL: vinăriţe.
    -  Vin + suf. -ăriţă.
    VINĂRSÂR s. m. (Transilv.) Persoană care lucrează la o vinărsărie. V. povarnagiu, rachier (1), v e 1 n i c e r. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, ISER, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, TDRG. Edificiul în care gospodarul îşi aşează căldarea sau cazanul său se numeşte velniţă, povarnă... sau vinărsărie, iar cei ce se-ndeletnicesc cu aceasta se numesc povarnagii sau vinărsari. PAMFILE, I. C. 227, cf. CADE, SCRIBAN, D., SFC I 168, CIORANESCU, D. ET. 895, DSR, FRÎNCU - CANDREA, M. 107.
    -  PL: vinărsari.
    , - Vinars + suf. -ar.
    VINĂRSĂRIE s. f. (Transilv.) Instalaţie pentru fabricarea vinarsului; p. e x t. clădire (sau încăpere) în care se află această instalaţie. V. p o v a r n ă1, r a c h i e r i e (1),
v  e 1 n i ţ ă1. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Să se aprindă oficina, adecă vinărsăria sau casa unde se face vinarsul. ÎNV. VIN. 93/9. Să nu fie cuiva cu putinţă cu flacăra luminei nu numai la cuptoriu a apropia, ci tocma nici în vinărsărie a îmbla. ib. 95/8, Cf. LB, ISER, STAMATI, V. 172711, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, TDRG. Edificiul în care gospodarul îşi aşează căldarea sau cazanul său se numeşte velniţă, povarnă... sau vinărsărie. pamfile, I. c. 227, cf. PASCU, s. 185, cade, SCRIBAN, D., DL, SCL 1957, 108, DM, SFC I, 168, CIORANESCU,
D. ET. 895, DSR, REV. CRIT. III, 173, FRÎNCU - CANDREA, M. 107, ALR sn i h 247/105, alil xxix, 317.
    -  PL: vinarsării.
    -  Vinars + suf. -ărie.
    VINĂRSĂRÎT s. n. (Prin Transilv.) Meseria de vinărsar. Cf. pascu, s. 107, hxvii235, rev. crit. iii, 173.
    -  Vinărsar + suf. -it.
    VINĂTUl vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică oameni) A învinui; a acuza. De ţările munteneşti (sau Valahia) încă te-ai apucat de vro cîteva ori împrotiva păcii; ci adevărat cu greu ne-au căzut şi tare te şi vinătuim. ŞINCAI, HR. 11, 92/23. Aruncase şi vinătuise Tomiţki, solul leşesc, înaintea consiliarilor ungureşti, pre Bogdan că s-au lasat de unguri şi de poloni şi că ţine cu turcii, id. ib. 132/10, cf. SFC IV, 135, form. cuv. iii, 128,
129.
    -  Prez. ind.:?
    . - Vină + suf. -ătui. .
    VINĂŢEÂ s. f. v. vineţel. VINÂU subst. v. jinău. VINCĂL s. n. v. vinclu. VINCĂLÂC s. n. v. vingalac. VINCĂT0R, -OARE adj., s. m. şi f. v. vingător.
3133
VINCE
-563-
VINCHELEAC
    VINCE vb. III. 1. T r a n z. (învechit; complementul indică oameni) A învinge, a birui (în război1, într-o luptă, într-o întrecere etc.); a supune (II 1), a înfrînge. Tăia-voiu de faţa lui dracii lui şi uriţii lui pobedescu (b i r u i e s c u
 C, C2, vence-i-voi H). PSALT. 184. Acolo de iznoavă oaste multă peste samă strîngînd şi pe mare şi pe uscat, mult mai tare decît întîi fu vincit; într-amîndoaă războaiele zic să-i fie perit o sută triizeci şi patru mii de oameni. CANTEMIR, HR. 239. Atunci Romul a orat că, de va vince şi va răpune pe antagonistul său, să aducă acele arme ale acelui bărbat şi să le închine însuşi la Joe. aristia, PLUT. 68/5, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, ISER, COSTINESCU, CIHAC, I, 315, LM, TDRG, DHLR ii, 65, 68, 85, 207, 212, 219, 230, cade, da Hj, 871, scriban, D., contribuţii, iii, 18, dsr. 0 (Construit cu dativul) Tuturor vrăjimaşilor săi vence-va. PSALT. HUR. 6V/14, cf. 41V/10. De ascunsele meale cu[ră]ţeaşte-me şi de striiri veghii şerbul tău; şi se nu-mi vencure atunce nevinovat voiu fi. PSALT. SCH. 56/14. Ca oile întru iadu puşi săntu, moartea paşte-i. Şi văîncă lor derepţii demăreaţa, şi agiutoriul lor vecheaşte întru iadu. ib. 153/4. Şi pridădi ei în mănule dracilor şi vencură lor uriţii lor. ib. 354/12. Spurca-se-voru caile lui în toată vreamea; lua-se-vor giudecarile tale de faţa lui; tuturoru draciloru săi vence-va (învince-va c1, învinge-va C2, va birui D). PSALT. 14. De ascunsele meale curăţeaşte-me şi de striiri veghii şerbul tău; şi se nu-mi vencure (să nu mă învăîncure
 C, C2, de nu-m vor învince d), atunce nevinovat voiu fi. ib. 32. Ca oile întru iadu puşi săntu, moartea paşte-i. Şi văîncă (învăîncă C, învince-vor c2, vor domni D) lor derepţii demăreaţa, şi agiutoriul lor vecheaşte întru iadu. ib. 94. Mără ei cu sila ta şi vence (şi învenge c, şi supune c2, şi oboară-i D) lor, scutul mieu, Doamne, ib. 113. Şi pridădi ei în mărule dracilor şi vencură (î n v ă n c u r ă C, C2) lor uriţii lor. ib. 227. Spurca-se-vor căile lui în toată vreamea, Lua-se-vor judecările tale de faţa lui; tuturor dracilor săi vinge-va. coresi, PS. 21/9, cf. dhlr II, 397. 0 R e f 1. p a s. Intrigele sînt acum făcute Tocma să piarză turcii războiul Şi să să vincă mii despre sute. BUDAI-DELEANU, Ţ. 228. ♦ (A b s o 1.) A ieşi biruitor, a fi mai presus decît... Cf. psalt. sch. 159/11, 506/9. Ţie uruia greşiiu şi hiclenşigu între tire feciu, ca se dereptezi-te în cuventele tale şi se venei (s ă învingi C, C2, să învinceşti D) cîndu veri giudeca. psalt. 98. Domnul Dumnedzeul mieu, vărtutea mea; şi face-va picioarele meale spre sfîrşire, şi spre înrăite pleca-me-va, se vencu (se învănc, casă biruiască d) în cîntarile lui. ib. 323. Fuşte virtute tremeate-va ţie Domnul de Sion Şi vinge-veri pre mijloc de dracii tăi. CORESI, PS. 314/9. Nu mi-au priit varvara soarte Ş-în războiu îmi fu protivitoare; Nici a vince-mi dede, nici moarte, Lăsîndu-mi această rozătoare Şi nesuferită pomenire. BUDAI-DELEANU, Ţ. 217. Creştinul pe necredincioşi încă Ardea, cum incviziţia sfîntă Ii arde acum. Toţi vor ca să vincă Ducîndpe cei ce nu cred, la ţîntă. id. ib. 372. Neavînd ce să facă, ca să-i treacă de urît, a pus înaintea zeului cubi, ca să se joace cu dînsul, închipuindu-şi că, de va vince el, va căpăta ceva bun de la zeu. ARISTIA, PLUT. 49/22. Bătaia de la Lăpuşna şi cuprinderea Benderului se succeseră cu atîtă răpeziciune şi se realizară cu atîtă uşurinţă, încît nu credem să mai fie în istoria română un alt esemplu, către carele mai bine să se poată aplica sublimul laconism al lui Cezar: „ venii, văzui, vinsei ”. HASDEU, I. V. 110.
    2.    T r a n z. F i g. (învechit, rar) A triumfa, a se impune asupra...; a birui. Tot născutul de la Dumnezeu învenge lumea, şi aceasta iaste vengerea ce venge lumea (au biruit lumea biblia 1688, B 1938), credinţa voastră. coresi, L. 202/5.
    3.    T r a n z. F i g. (învechit) A stăpîni (4), a înfrîna, a înăbuşi (o dorinţă, o pasiune etc.) Iţi spui că pîn-acuma ştiam a-mi vinge dorul Ş-a nu avea pretenţii; ci azi simţ gelozia, heliade, ο. iv, 494. ♦ A pune stăpînire pe..., a copleşi, a domina, a subjuga (3). Urmele meale dereage după cuvîntul tău, şi se nu vencă-mi (şi să nu mă stăpînească biblia 1688, şi nu lăsa ca să mă stăpînească viclenia Β 1938) toată farăleagea. PSALT. SCH. 414/2. Urmele meale dereage după cuvîntul tău şi se nu vencă-mi (să nu învăncă mere v, să nu-m învincească D, să nu învăîngă C) toată farăleagea. PSALT. 263. Cu biruinţele, nu mai puţin decît cu învăţăturile, prin toate părţile lumii au pătruns şi toate unghiurile ei au străbătut şi pănă într-atîta vestea şi lauda numelui lor inimile a tuturor muritorilor au vincit. CANTEMIR, HR. 88, cf. DA II,, 871.
    4.    T r a n z. (învechit) A covîrşi, a fi mai presus de... Cuventele bezaconicului văncură-ne. PSALT. HUR. 52v/26, cf. PSALT. SCH. 191/3. Cuventele fărălegilor văncură-nă (învăncură-ne c2,covîrşiră cu putearea pre noi d) şi necurăţia noastră tu curi. psalt. 121. Cuvintele fărălegilor văncură-ne Şi necurăţiia noastră tu curi. coresi, ps. 164/1, cf. da ii ,, 871.
    5.    T r a n z. (Absol.) (învechit, rar) A dovedi, a demonstra. Aceştiaşi cu tari dovede vor vinci... precum cea dintîi a romano-moldo-vlahilor în Dachia descălecătură să fie fost de la Traian. CANTEMIR, HR. 24. Aşijderea Batie cînd, cum şi cu cine au avut război... şi Vladislavii cei adevăraţi pre ce vreme au fost crai în ţara ungurească, din hireşe a lor şi a multora, vrednice de credinţă istorii, am istorisit, ş-am vincit; pentru carea nu într-a noastră laudă zicem, ce ce pofteşte adevărul poftind şi urmînd. id. ib. 459.
    6.    T r a n z. (învechit, rar) A se bizui, a se baza pe... Acesta omu ce nu puse Dzeul agiutoriu şie, ce upuvăi spre multă bogătate a sa şi putu cu deşertul său (văncu deşertul său H, şi răzămat pre deşertăciunea sa d, şi în răutatea lui s-a bizuit B 1938). psalt. 101.
    7.    I n t r a n z. (învechit, rar) A stăpîni (2), a cîrmui. Domnul în ceriu gătă scaunul său şi împărăţia lui cu toţi (preste toate d) vlăduiaşte (stăpîneaşte D, vence H). PSALT. 212.
    -     Prez. ind.: vine şi vînc\ perf. s.: vinsei şi vincui, vîncui; part.: vins, budai-deleanu, lex. - Şi: vinci (part. vincit) vb.
 IV, vinge, vénee, venge vb. III.
    - Lat. vincere.
    VINCEÂLĂ s. f. (învechit) Victorie1, biruinţă. Moldovenii nu ştiau numai a se îndeletnici cu cultura pămîntului; plugul şi coasa deseori se prefăcură în spade, şi la 1389 armele lor se ilustrase prin o memorabilă vinceală ce au repurtat asupra lui Baiazed I. ASACHI, O. II, 57. Petru au rînduit ca astă flamură, încredinţată de părintele său oastei şi care au fost condus-o în multe vincele, spre a nu cădea în mîni duşmane, să se mistuiască lîngă Catelina. id. ib. 208, cf. DDRF, TDRG. Acum e pe vitejie, Pe vinceală sau robie. Taie tu marginele, Eu să tai mijloacele; Care-a scăpa de la mine Să nu scape de la tine! ALECSANDRI, P. P. 197.
    - Pl.: vincele.
    - Vince + suf. - eală.
    VINCERE s. f. v. vingere.
    VÎNCHEL s. n. v. vinclu.
    VINCHELÂC s. n. v. vingalac.
     VINCHELEÄC s. n. v. vingalac.
3139
VINCHELHAC
-564-
VINCUL1
      VINCHELHAC s. n. v. vingalac.
     VINCHI s. n. v. vinclu.
     VINCI1 s. η. 1. Troliu folosit pe bordul unei nave pentru manevrarea ancorei, a parîmelor, a lanţului de ancoră sau pentru ridicarea greutăţilor. Cf. cade, ABC mar. 112, SCRIBAN, D. Sub ferestrele cabinei de observaţie, se află platforma cu comenzile yinciurilor — un ansamblu de demaroare, frîne şi ambreiaje. TUDORAN, O. 113. Ampermetrul vinciului nu arată sarcină prea mare. id. ib.
 116.   Vinciurile de ancoră au un sistem de castaniete pentru a nu permite filarea lanţului în cursul virării. LTR2, cf. DL, DP, DM, CIORANESCU, D. ΕΤ. Un şef de echipă... trebuie să vadă în acelaşi timp cum se manevrează macaraua sau vinciul,... cum se translează marfa de pe cheu la hambarul navei. RL 1972, nr. 8660, 3/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
     2.     Troliu; cabestan; cric. Cf. nica, l. vam. 269, nom. PROF. 29, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Maşini unelte şi utilaj de prelucrare:... garnituri de vinciuripentru ridicat locomotive şi vagoanet NOM. MIN. I, 496, cf. 117, 307. De acolo, scări pentru oameni şi un jgheab de scînduri pe care materialele au fost trase cu vinciul, roată cu roată, ţeavă cu ţeavă. BOGZA, A. î. 31, cf. LTR2, DL, DP, DM, DER, CIORANESCU,
 D.  ET., DEX, DN3, DSR, ALR Il/l MN 151, 3 936/182, 682, 705, 876, 987, alrm ii/i h 408, A I 35. ♦ (Regional) Vîrtej (de ' ridicat piatra morii). Cf. alr sn i h 179/987, nalr-o iv mn 281,2 468/901.
     -  PL: vinciuri.
     -  Din tc. vinç. Cf. ngr. β ί v τ σ ι.
     VINCI2 vb. IV v. vince.
     VINCÎBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi învins. Cf. FROLLO, V. 621, COSTINESCU, LM. Germania... împreună cu Italia constituiau o zonă închisă, deci vincibilă. BENIUC, M. c. 1,229.
     -  PL: vincibili, -e.
     -  Din it. vincibile, fr. vincible, lat. vincibilis.
     VINCIÉR s. m. Marinar, specializat în manevrarea vinciului1 (1). Din cînd în cînd trăgea cu ochiul la vincierul celălalt, care nu spunea nimic. în DL, cf. DM. Vincierul trebuie să manevreze rapid şi precis vinciul. RL 1972, nr. 8 660, 3/2, cf. DN3, DEX2.
     -  Pronunţat: -ci-er. -PL: vinderi.
     -  Vinci1 + suf. -ar.
     VINCÎRE s. f. v. vingere.
     VINCITÔR, -OARE s. m., adj. (învechit) învingător, biruitor. Rivalitatea între Ungaria şi Polonia... înlesnea triumful osmanilor cari, mînaţi de fanatism religios şi de bravură, revărsau vincitoarele lor falange asupra Europei, Asiei şi Africei. ASACHI, O. II, 75. Ştefan... cuteză a rădica arma asupra lui Mahomed II, vincitoriul imperiei Orientului şi a Constantinopolei. id. ib. 82. Prin asemene suferinţe agiunse Italia pănă la revoluţia cea mare a Franţiei, cînd Bonaparte... cîştigă cununa de vincitor, iar apoi o încătuşă la carul triumfului Franţei, id. ib. 733. Tot acestea la urmă şi Romulus a făcut, silind inemicii, dărîmînd şi desfîinţînd domicilii lor, ca să locuiască cu vincitorii. ARISTIA, PLUT. 97/17. Cine ştie dacă poporul roman, mereu vincitor, nu s-a scîrbit de rezbel, id. ib. 160/14, cf. 276/17, SCL 1973, 574.
     -  PL: vincitori, -oare.
     -  Din it. vincitore.
     VÎNCLĂ s. f. v. vinclu.
     VINCLI subst. v. vinclu.
    VINCLU s. n. 1. Unealtă de lemn sau de metal formată din două laturi fixate în unghi drept, folosită în dulgherie, în tîmplărie, în zidărie etc. pentru trasarea sau pentru controlul unghiurilor drepte; colţar, dreptar, echer, (regional) cot, ghiunie. Cf. DDRF, MÎNDRESCU, I. G. 100, NOM. MIN. i, 127, GRAUR, E. 151, 152, LTR2, DL, DP, DM, FD III 179, 185, TAMÂS, ET. WB., ALIL XXIII, 8, 9, 34, 175, FD VIII, 67, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., IORDACHE, M. E. 18, 82, 87, 89, 150, FLOREA, T. F., ALIL XXIX, 15, L. ROM. 1984, 187, HX 506, com. din braşov, chest. ii 227/249, alrii 6 646/2, 27,
64, 353, 551, 6 647/27, 60, 6 648/27, 53, 228, 353, ALR SN II h 565, alrm sn I h 377, A v 14, 25, nalr-o iv h 827, ib. mn 288, 2 502. ♦ (Regional) Colţar cu limbă. Cf. alr II6 649/2,
27, 353,362* 365, 386,414, 551, 574, ib. 6 651/27.
    2.     (Tipogr.; învechit) Vingalac. Cf. mîndrescu, i. g. 100.
    3.     (Rar; în forma vinchel) Echer (pentru desen). Cf. CADE, CIORANESCU, D. ET., DSR.
    4.     Piesă de lemn sau de metal cu două aripi care formează între ele un unghi drept, folosită pentru consolidarea sau protejarea unui element de construcţie. Cf. BUL. FIL. V, 175, V. BREBAN, D. G.
    5.     Bară metalică profilată în formă de L, cu aripi egale sau inegale; comieră. Cf. ltr2, dl, dp, dm, m. d. enc., dex,
DN3.
    6.     Fiecare dintre cele două colţuri de sus ale unei porţi de fotbal, de handbal etc. Cf. v. breban, d. g.
    7.     P. e x t. (Regional) Fiecare dintre cei patru stîlpi aşezaţi la colţurile unei case ţărăneşti. Cf. chest. ii 112/2, 80,86.
    -      Scris şi: (după germ.) winclu. FLOREA, T. F. 544. - PL: vinciuri şi vinele. - Şi: (regional) vénchel (alr sn il h 565/537, FLOREA, T. F. 544; pl. venchele, FLOREA, T. F. 544), vincăl (mîndrescu, i. g. 100, fd iii, 179, 185, florea, t. f. 544, AUL xxiii, 175, fd viii, 67, L. rom. 1984, 187, com. din BRAŞOV, alr II 6 647/260, 6 649/362, 365, alr sn ii h 565, alrm sn i h 377; pl. vincăle, alr sn ii h 565), vinchel (ddrf, CADE, CIORANESCU, D. ΕΤ., FLOREA, T. F. 544, DSR, CHEST. II 227/249, ALR II 6 649/574, alr sn ii h 565/574, alrm sn i h 377, A v 14), vinchi (florea, T. F. 544, alr ii 6 649/414, ALR sn ii h 565/414, alrm sn ii h 377/414) s. n., vinclă (alil xxiii, 175, XXIX, 15, florea, t. f. 544, alr sn ii h 565, alrm sn ii h 377, alr ii 6 648/53; pl. vinele, alr sn ii h 565) s. f., vincli (tamâs, et. wb., alrii6 646/64, 6 649/386, alr sn ii h 565, ALRM sn I h 377) subst., vincol (florea, t. f. 544; pl. vincole, id. ib.), vincul (id. ib.; pl. vincule, id. ib.) s. n., vinculă (id. ib., A v 25) s. f., vingăl (florea, t. f. 544), vingăr (alil xxiii, 9, alr ii 6 646/353, 6 648/353, alr sn ii h 565/353, alrm SN I h 377/353), vinghel (florea, t. f. 544, H x 506) s. n., vinglă (alil xxiii, 8, 9, fd viii, 67, alr ii 6 646/26, 6 647/27, 6 648/27, 6 649/27, 6 651/27, ALR SN il h 565, ALRM SN I h 377; pl. vingle, ALR SN II h 565/27 şi vingluri, ib. h 565/76) s. f., vinglu (ALIL XXIII 8, 9, FLOREA, T. F. 544, fd viii, 67, alr ii 6 646/2, 6 648/29; 6 649/2, alr sn ii h 565, ALRM sn I h 377, nalr-o iv h 827, ib. mn 288, 2 502/940, 945, 948, 961, 968, 969, 975; pl. şi vingle, nalr-o iv h 827, ib. mn 288, 2 502/940, 948) s. n.
    -      Din germ. Winkel [eisen, -haken]. - Vincli, vicii < magh. vinkli.
    VINCOL s. n. v. vinclu.
    VINCUL1 s. n. (Latinism învechit, în Transilv.) 1. Ceea ce serveşte la legat; legare. Cf. lm, gheţie, r. m., barcianu.
    2.     Mijloc de limitare, de restrîngere a unui drept. Cf. gheţie, r. m., barcianu.
    -  PL: vincule.
    -  Din lat. vinculum.
3152
VINCUL2
-565-
VINDE
     VINCUL2 s. n. v. vinclu.
    VINCULÂ vb. L T ranz. i. (învechit, rar) A lega, a înnoda. Cf. lm.
    2.     (Jur.; învechit, în Transilv.) A supune unei obligaţii legale. Cf. gheţie, r. M., barcianu, alexi, w.
    -  Prez. ind.: vinculez.
    -  V. vinciil1.
    VINCULÂRE s. f. (învechit, în Transilv.) 1. (Jur.) Acţiunea de a vincula şi rezultatul ei; vinculaţie. Cf. v i n c u 1 a (2). Cf. gheţie, r. m., alexi, w., t. pop, d. j.
    2.     Condiţie restrictivă, stabilită prin acord, prin care se îngrădeşte dreptul cuiva de a dispune de unele valori (bani, mărfuri etc.). Cf. ENC. ROM. In acest registru se deschide fiecărui deponent o socoteală specială... Tot acolo se însemnează şi unele clauze şi vinculări cu privire la ridicarea capitalului. PANŢU, PR. 63.
    -  Pl.: vinculări.
    -  V. vincula.
    VINCULÄT, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Legat, înnodat. Cf. LM.
    2.     (Jur.; învechit, în Transilv.) Supus unei obligaţii legale. Cf. gheţie, r. m., alexi, w.
    -  PL: vinculaţi, -te.
    -  V. vincula.
    VINCULAŢIE s. f. (Jur.; învechit, în Transilv.) Vinculare (1). Cf. τ. pop, d. j.
    -  PL: vinculaţii.
    -  Vincula + suf. -aţie.
    VINCULA s. f. v. vinclu.
    VINDE vb. III. 1. Tranz. (Folosit şi abso 1.) (în opoziţie cu a cumpăr a) A înstrăina, a ceda cuiva dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei sume de bani; (complementul indică mărfuri) a oferi pe piaţă spre cumpărare, a face să devină obiect de comerţ în schimbul unei sume de bani; (învechit şi regional) a neguţa
 (3). V. comercializa, desface, petrec e (II 7). Tot cît ai, vinde şi împărţi mişeilor şi veri avea comoară la ceriu. CORESI, EV. 432. Deşchise Iosif jitniţile de pretutindinilea şi vindea eghipteanilor. PO 145/13. Să atare bou împunge-να pre boul altui om şi va muri, vîndză cel bou viu şi să împarţă cu preţul cel bou mort. ib. 250/3. De a lui bună voie de nime nevoit, nici asuprit, au vîndut a lui direaptă ocină şi moşie (a. 1591). GCR I, 38/25. Ş-au vîndut a lor dreaptă ocină şi cumpărătură din sat (a. 1633). IORGA,
 S. D. XXII, 206. Acest grîu... să-l venzi cumu-ţ va hi voia (a. 1643). CCR 211/29. Vendeţi avuţia voastră şi daţi milostenie. VARLAAM, C. 287. Trimise soli de pofti ca să-i întoarcă moşiia sa, Pocutiia, care o au fost vîndut-o domnilor, moşilor săi. URECHE, L. 140. De să va găsi cineva... mulgînd oile stăpînu-său furişi şi de va fi vîndzînd fruptul, să-şi piiardză simbriia. PRAV. 10. De va fi om să nu ţie banii soţiilor, ce, cînd vor vinde... acestuia să i să taie capul. id. 44. Deaca află un mărgăritariu de mult preţ, merse de vîndu tot ce avea şi-l cumpără. N. TEST. (1648), 18 725.1-am vîndut o jum(ă)tate de pogon de vie (a. 1650). GCR
 I, 135/8, cf. MARDARIE, L. 2752/20. Ascunseră o parte din banii aceia, care bani făgăduise ea să dea lui Dumnezeu vînzînd o moşie. CHEIA ÎN. 5726. Am vîndut lui Mihăilă Dodul poiana lui Bănar (a. 1688). ŞTEFANELLI, D. C. 13. într-acest an era mare bişug, în ţară de toate şi ducea oamenii la urdie de vindea făr' nice o grije: ialoviţă, miere, unt. NECULCE, L. 43. I-au vîndut blană de vidră. CANTEMIR, 1.1.1, 68. N-avem nici o armă, căci le-am vîndut toate pentru
 nevoile ce am avut de la tine. ANON. CANTAC., CM I, 145, cf. LEX. MARS. Am cerut voie de la împărăţie să-mi vînd moşie ce am aice şi să-ţi plătesc (a. 1722). IORGA, S. D. xvi, 109. Făcut-am adevărat zapisul meu la mîna diaconului Vasile pe un loc ce i-am vîndut anum(e) în poiană (a. 1745). ŞTEFANELLI, D. C. 40. Să strige..., Vînzînd tot prăji şi spanac (a. 1774). GCR π, 105/34. Ţi-i de vîndut calul acesta? MAN. GÖTT. 14. I-am vîndut-o ca să fie dr(e)aptă ocină şi moşie lui şi ficiorilor lui (a. 1781). ŞTEFANELLI, D. C. 130. Este dator să urmeze cu dăsăvîrşită volnicie pentru bună orînduiala tîrgului, pentru ieftinătate şi pentru a nu face vicleşuguri cei ce vînd. PRAV. COND. (1780), 7. Oricine... va vrea a-ş vinde vreo moşie sau venitul moşiii..., fieştecarele să fie dator a veni la condicar. ib. 178. Să să ştie că li-am vîndut o dreaptă moşie a mea în Breaza (a. 1787). ŞTEFANELLI, D. C. 170. Să ştii că i-am vîndut casa cea veche şi cu livada (a. 1801) id. ib. 297, cf. BUDAI-DELEANU, Ţ. 112. Pun şi amanet prăvălia mea şi casa, ca, la numitul soroc, de nu vor plăti bani, cu dobînda lor,... să le vînză, să-şi ia bani (a. 1818). iorga, s. D. xxn, 178, cf. lb, i. golescu, c. Dumnealui vinde pămîntu la alţi olari streini (a. 1843). DOC. EC. 802. Şalurile şi giuvaierurile sale le-a vîndut spre ţinerea copiilor săi (a. 1847). IORGA, S. D. XVI, 42. Ţăranul proprietar va trebui să împartă partea sa spre a o da copiilor săi sau... o va vinde şi va rămîne atît el, cît şi familia sa, lipsit de toate mijloacele de vieţuire. KOGĂLNICEANU, S. A. 167, cf. POLIZU. Am văzut... băcani cari vînd rapiţă în loc de untdelemn. FILIMON, O. I, 93, cf. PONTBRIANT, D., CANELLA, V. 74. I-am zis să-mi vîndă casa asta. ALECSANDRI, T. I, 318, Cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 315, LM. Boii tăi sînt mari şi frumoşi; ia-i şi-i du la iarmaroc, vinde-i şi cumpără alţii mai mici. CREANGĂ, P. 39. O singură casă de comerţ... a vîndut în aste trei săptămîni 80.000 de medalii. CARAGIALE, o. IV, 144. Eu, Caragiale, am vîndut d-lor Şaraga dreptul de a tipări operele mele teatrale, id. ib. VII, 515, cf. SLAVICI, O. II, 3. Se aşeză şi bietul muncitor în rînd cu femeile ce vindeau ouă. ISPIRESCU, L. 267. Ţăranii vînd peile ce posedă şi apoi le cumpără argăsite. MANOLESCU, I. 81. Aveam o piele-n pod de miel, Doar nu veţi fi vîndut-o. coşbuc, p. ii, 59, cf. barcianu, alexi, w. Vînduse tot, momit de zîmbete viclene. ANGHEL, PR. 64, cf. TDRG. Unii îşi dădeau băile în arendă, dar... nimeni nu-şi vindea părţile. AGÂRBICEANU, A. 204. Pieile... tunse le vindeau în piaţa Sibiului. PĂCALĂ, M. R. 318, cf. DR. I, 405. Casa unde a stat a fost vîndută acum vreo cincisprezece ani. AL. PHILIPPIDE, S. II, 86, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Eu am mobilă nouă. S-o vindem pe asta. BASSARABESCU, V.
 90, cf. CADE. Vrea negreşit să vînză şi să scape de tot balamucul. REBREANU, R. I, 89. Din partea mea, n-are decît s-o şi vînză, dacă-i place. id. ib. 122. România vinde Departamentului Aprovizionare cereale. TITULESCU, D. 69, cf. MINULESCU, VERS. 6. Proprietarul casei murise, moştenitorii împărţiseră şi vînduseră. C. PETRESCU, î. II, 127. Ţi-oi face şi altfel de plată, că vindem... brînzeturile. VOICULESCU, P. II, 38. Toţi vînd cu grabă şi cheltuiesc cu repeziciune. SADOVEANU, O. XIV, 39. Veneau pînă la marginea taberei ca să vîndă frupt, paseri şi ouă. id. ib. XXI, 141, cf. SCRIBAN, D., BL XIII, 119. Să-i trimeată un număr însemnat de un anumit tip de biciclete... pe care să le vîndă medicilor. ULIERU, C. 107. Ca să poată să plece de acasă, şi-a vîndut oile, două fote şi o bondiţă. ARGHEZI, S. XVIII, 78. Aici ne-a adus nenorocirea, să stăm în frig şi să ne vindem lucrurile. CĂLINESCU, S. 35. [Ţinea] lucrurile încurcate şi pe copii în imposibilitatea de a vinde. id. B. I. 183. Manuscrisele sînt vîndute. VIANU, L. R. 329. Să vînză ar vrea o palmă de luncă. BLAGA, POEZII, 184. Copiii strigă jurnale, vînd chibrituri, bucăţi de nugat. RALEA, S. T. I, 349. Nu veţi putea satisface toată ţărănimea, iar cei satisfăcuţi nu vor avea de ajuns, vor vinde ce vor căpăta. CAMIL PETRESCU, T.
3159
VINDE
-566-
VINDE
  I, 25. Nu ne dă voie să vindem decît băutura făcută dă el. id.
  O. I, 78. Proprietăreasa, ca să scape de datorii, îşi vindea partea fostului soţ. STANCU, R. A. I, 43 .Era o moştenire de la bunică-sa dinspre tată şî... se gîndise să o vîndă, VINEA, L. i, 52. Am venit de fapt să vînd casele de pe Strada Mare. H. LOVINESCU, T. 249. Vîndu casa părintească, giuvaerurile şi alte cîteva mici bunuri. TUDORAN, P. 65, cf. DL, DM, JOJA,
  S. L. 271. Treceau sacagii... fară să-şi fi vîndut apa. BARBU, PRINC. 37. Intrau... negustori ce se prefăceau numai a vinde, dar care cumpărau vorbe cu bani grei. id. ib. 80. Cînd au fost scoşi din dregătorii, nu numai că nu au mai putut cumpăra sate, dar au fost siliţi să-şi vîndă unele din ele. STOICESCU, S. D. 134. Peştele îl vîndu în şosea unor oameni.
  V. ROM. noiembrie 1964, 32. Vara face zmeie şi le vinde.
* T decembrie 1964, 6, cf. cl 1964, 47. Laptele muls era dus... la oraş, spre a fi vîndut. VUIA, PĂST. 113. A trebuit să rînească grajdul unde-şî vindea tata zarzavaturile. V. ROM. ianuarie 1966, 49. Biserica... a fost terminată de către Dochiţa, fiica preotului Vasile, care a vîndut în acest scop giuvaeruri şi lucruri de gospodărie. C. GIURESCU, P. O. 62, cf. M. D. ENC. Oi face pe voia ta ş-oi vinde două viţele. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 422. Di ce stai, murgule, trist? - Am auzît că mă vinz. GRAIUL, I, 32. Asela-i negustor di viti, C-a vîndut sirezîli. DIACONU, vr. 184, cf. ALR I 253/768, 770, 786, 878, 900, 932, alr SN iv h 1015, VI h 1696, vil h 1926, h 1927, h 2006, h 2057, A I 22. îmi intră în casă zbirul, Vîndui vaca, plătii biru. BALADE, II, 311. O vîndut bouţî şî s-or apucat de petrecanie. O. BÎRLEA, A. P. II, 69. Să văd soare strălucind,... Vinde, mamă, ce-i putea Şi mă scoate de-aicea. FOLC. MOLD. II, 491. 0 (în proverbe şi zicători) Lesne vinzi, anevoie cumperi. Cf. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P.
  VIII, 171, PANN, P. v. ii, 69/22, zanne, P. v, 657. Omul cumpără dă voie şî vinde dă nevoie. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vin, 171. Vinde moşia (sau via) şi cumpără sanie (sau stafide), se spune despre o afacere nerentabilă. Cf. PANN, P.
  V. II, 69/26, 69/28, DM, ZANNE, P. i, 305, V, 434. Crîşma ori o vinzi, ori te vinde. ZANNE, P. II, 504. In ziua de Paşti s-a dus să vînză fasole, se spune despre un lucru făcut într-un moment nepotrivit, id. ib. V, 657. A vîndut turnul Colţei, se spune despre cineva căruia i se aduce o învinuire de necrezut. Cf. id. ib. VI, 61. 0 R e f 1. p a s .Cînd s-a vinde moşia, oamenii să nu se vînză (a. 1749). ŞĂINEANU, î. 203. Ni s-au arătat pentru dreptul de protimisis ce au rudele, părtaşii, vecinii şi datornicii la lucrurile nemişcătoare ce să vinde (a. 1775). prav. cond. (1780), 181. Cu ştiinţa noastră au fost cînd s-au vîndut acea parte de moşii (a. MU). ŞTEFANELLI, D. C. 124. Albiile nu s-au vîndut şi au rămas asupra mea (a. 1786). IORGA, s. D. XXII, 275. în judeţul Buzăului se vînd doi munţi ai D. Maiorului Cîmpineanul. CR (1833), 1162/15. Vinul se vinde mai în grab (a. 1849). DOC. EC. 959. Aceste dăjdii se vindeau la particolari. FILIMON, O. I, 121. Se vînduseră... mai multe bilete decît prescrie regulamentul. CARAGIALE, O. I, 13. Primarii Sibiiului ficeau să se vîndă şi vinul lor în crîşmele satului. PĂCALĂ, M. R. 57. Aceştia [peştii]... se sărează sau se vînd cei dintîi. ATILA, P. 148. E o hală spaţioasă în care se pot vinde cca 700 vite într-o zi. ENC. AGR. I, 6. Cea mai multă marfa se vindea de-a dreptul din carele pe roţi înalte. CAMIL PETRESCU, O. III, 191. Trimitea... cu porunci să se vîndă la repezeală de-a dreptul din pomi rodul prunilor. VOICULESCU, P. II, 60. Stăpînirea îngăduie să se vîndă alcool. SADOVEANU, O. XX, 130. în acest oraş dă de-o fierărie unde se vînd săbii şi buzdugane. CĂLINESCU, B. 301. Totul se cumpără, ori se vinde: raporturile dintre oameni devin exclusiv economice. RALEA, S. T. I, 81. în alte părţi se vînd ţesături, mătăsuri şi stofe. TUDORAN, P. 218. Marele vornic încasa... cîte doi bani de fiecare dugheană, o vadră de vin de butea ce se vindea în tîrg. STOICESCU, S. D. 203. Dacă tîrla mocănească era aproape de oraş, laptele se
  vindea la o lăptărie. VUIA, PĂST. 36. Oraşe în care se vindeau şi se schimbau produsele de la ţară. PANAITESCU,
 C.  R. 118. Actele domneşti apar de obicei atunci cînd pămîntul se vinde unui străin de sat. C. GIURESCU, P. O. 26. De vinul ce. s-a vîndut Grijă mare c-am avut BALADE, III, 353. (în proverbe şi zicători) La tîrg nu se vinde peştele rămas în apă (= în orice acţiune trebuie să porneşti de la situaţia reală). I. GOLESCU, ap. zanne, p. V, 627. Orice pă bani se vinde. id. ib. VIII, 171. Cioară în loc de privighetoare nu se vinde, se spune referitor la diferenţa vizibilă dintre un lucru prost, urît etc.şi unul de preţ. Cf. pann, p. v. ii, 117/19, MARIAN, O. II, 37, ZANNE, P. I, 4l3. Şi măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor (= lucrurile bune, de calitate şi cele proaste se află, se pot găsi amestecate). Cf. pann, p. v. ii, 117/15, ZANNE, P. I, 537. Nu se vinde mîţa-n sac (= nu se cumpără fară a cunoaşte marfa). Cf. zanne, p. i, 549. Vrabia cu mei se prinde şi totdeauna pui se vinde (= cei mici de statură arată tineri mereu), pann, ap. zanne, p. i, 698. Carne fară de oase nu se vinde (=printre multe lucruri bune trebuie să fie şi ceva rău), zanne, p. iii, 509. 0 (Cu determinări modale) a) (Determinarea indică procedeul, maniera în care se efectuează schimbul) învăţătura... este fară de preţ, că nimenea nu o poate vinde pre bani (a. 1713). GCR II, 6/21 . Ei nu vînd la neguţători, ce ei vînd potoreşte, cine cum cere (a. 1725). IORGA, s. D. XII, 27. La acel soroc să aibă a-şi vinde marfa lor cu ridicata (a. 1783). N. A. BOGDAN, C. M.
 79. Starostele să aibă voie a cerca toate dughenile ca să vînză cu cotu şi cu cumpăna dreaptă (a. 1783). id. ib. Băcani sau pricopeţi... să plătească vamă cinci la sută... pentru marfa turcească care o vînd cu amăruntu după tarifa cea nooă (a. 1803). DOC. EC. 73. Făcea şi boieri cu un nou obicei, adecă cu pitace date celor ce se boiereau..., care pitace ajunsese mai la urmă de vindea şi pe bani şi era destulă ocară. ZILOT, în ARHIVA, I, 39. Vor aduce din streine locuri şi vor vinde cu rădicata (a. 1822). DOC. EC. 251. Vinde pe răboj... multă mărfi. I. golescu, ap. zanne, P. vin, 171. Am văzut cîrciumari... vînzînd cu ocale cu două funduri. FILIMON, O. I, 93. Masa a fost vîndută la mezat. SĂM. vili, 816. A chemat numaidecît avocatul să-i vîndă casa cu clauză. VOICULESCU, P. I, 214. Merge măsarul nostru la tîrg şi vinde lucrurile toate pe bani rotunzi. RETEGANUL, P. IV, 8. Vind cu totu. ALR II 3548/2. Am vindut ghiutură. ALR II 3548/29. [Vînd] cu rădicata. ALR SN V h 1485/349. Vînd cu toptanu. ib. h 1485/987. Am vîndut Cum am putut, Catîraşi Pe gălbinaşi... Dar de bir Nu m-am plătit. BALADE, III, 344. (R e f 1. p a s.) Să se vînză zăloagele prin mezat. prav. COND. (1780), 114. Provizia hranei bolnavilor de la toate spitalurile prinţipaturilor are să se vînză prin mezat. AR (1829), 2302/37. Orice pă bani să vinde. I. GOLESCU, ap. zanne, Ρ. viii, 171; b) (Determinarea indică valoarea, măsura schimbului) Cine vinde grîul scump, de nărod blăstemaţ iaste. CORESI, EV. 401. Iosif adună într-una toţi banii Eghipetului... derept grîu carele vinde lor în preţ. PO 167/13. Muiarea să va certa mai puţin decît bărbatul cînd... va cumpăra ceva, vreun lucru ieftin, pentru să-l vîndză mai scump. PRAV. 281. Acei oameni ş-au vîndut parte lor din satul ce să numeşte Drăcenii... lui Lupu, treti logofăt, 60 de galbeni (a. 1754). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 33. [Cărţile] le vindea pe un preţ de nimica. EMINESCU, p. L. 61. Vîndură oul cu preţ şi îşi tîrguiră cele trebuincioase. ISPIRESCU, ap. GCR
 II, 355, cf. DDRF, CADE. N-a împiedicat-o... să-şi vînză casa aproape pe nimic... unei rude sărace. CAMIL PETRESCU, P.
 80. Un jucător la ruletă se decavase şi vînduse ieftin unchiului maşina cu şofer cu tot. VOICULESCU, P. II, 193. (Prin analogie; despre oameni; glumeţ) Cîte cinci [başbuzuci] pe-un ban să-i vinzi. COŞBUC, P. II, 48. Vînd pe mumă-mea cam scump, ca nimeni să mi-o cumpere, se spune despre cineva care nu vrea să-şi vîndă lucrurile proprii. Cf. I. golescu, ap. zanne, p. v, 658. (R e f 1. p a s.)
3159
VINDE
-567-
VINDE
 Un bou ajunse a se vinde pe un preţ de nimic. BĂLCESCU, M.
 V.  157. Cămările Doamnei şi beciurile ei din curte cuprindeau şi lucruri care se vindeau cu ban bun. SADOVEANU, O. X, 114. Mîncările cele bune şi beuturile cele alese... nu se pot vinde pe bogdaproste. RETEGANUL, P. IV, 9;
 c)  (Cu determinări introduse prin prep. „pe”, care indică obiectul cu care se face schimbul) Paşti, murgule, paşti, Paşti să mi te-ngraşi, Că am să te vînd în tîrg la Buzău Pe chile de grîu. TEODORESCU, P. P. 57. La tîrg... Vinde calul pre doi boi Şi armele pre alţi doi. BALADE, II, 34. 0 (In trecut; despre instituţii sau persoane oficiale; complementul indică funcţii, demnităţi etc.) Să puse împărat... [şi] au vîndut preoţia Ierusalimului lui Iason şi lui Menelau. ANTIM,
 O.  311. Di 4 ani încoace, di cînd mănăstirea prin îndemnarea iarăş a unora din tîrgoveţi, vînzînd căsăpia cu anul, au rămas ca un obicei (a. 1806). URICARIUL, X, 213. Domnul vinde îndată toate slujbele ţării... şi aceşti cumpărători sînt boierii săi mari şi mici. STOICESCU, S. D.
 146. Palaloga, mare cupar, vinde unuia cămănăritul din oraşele Ploieştit... Văleni şi Tîrgşor cu 90 de taleri, id. ib. 276. 0 F i g. Fi-s-ar cădzut, o, prietinilor, Lupul pildele sale ciobanului să le vîndză. CANTEMIR, 1.1.1, 71. De-ar fi dorul vînzător şi Badea cumpărător, Eu pe dorul vinde-l-aş, Pe Badea cumpăra-l-aş. ALECSANDRI, P. P. 300. Eu m-aş face negustor... şi mi-aş pune şatra-n prag Ş-aş vinde la dor cu drag. jarnîk - BÎRSEANU, D. 92. Sărac bine de demult, Ce-am făcut de te-am perdut? Că-n crîşmă nu te-am băut, Nici în tîrg nu te-am vîndut. id. ib. 216.0 L o c. a d j. De vîndut = de vînzare. La patru poştii din Bucureşti... este o mare pădure de vîndut. CR (1832), 202/31. Ce duceţi voi pe umeri? E marfă de vîndut?... Cît cereţi în preţ de tot scăzut? ALECSANDRI, T. II, 339. Vine lelea de la Prut C-o găină de vîndut. MARIAN, H. 52. (F i g.) Hai, mîndră, la apă bună, Apă bună de băut, Gură dulce de vîndut. JARNÎK - BÎRSEANU,
 D.  233. 0 E x p r. A vinde castraveţi (sau pepeni, flori, apă, gogoşi) la grădinar (sau la sacagiu, la gogoşar) = a da cuiva un lucru din care are din belşug; a încerca să înşeli sau să dai lecţii cuiva care este mai şiret sau mai învăţat decît tine. Cf. ZANNE, p. V, 313, 314. Nu vinde pepeni la grădinar, id. ib. 316. Nu vinde flori la grădinar, id. ib. Să nu vinzi apă la sacagiu, id. ib. 544. A vinde pielea ursului din pădure (sau peştele din baltă) = a promite un lucru pe care nu-l ai, a face planuri în legătură cu un lucru pe care nu-l posezi (încă). Cf. DL, DM, DEX, ZANNE, P. I, 591, 680. (Cu parafrazarea expresiei) Peştele, în baltă fiind, îl vinzi. CANTEMIR, O. V, 95. Vinde pielea ursului în tîrg şi ursul în pădure. PANN, P. V. II, 69/1. A vîndut pielea ursului, pe cînd ursul juca încă prin pădure. ODOBESCU, S. III, 105. Vinde pielea ursului şi încă nici nu l-a vînat. ALEXI, W. Doi prieteni, strîmtoraţi de toate cele, vîndură cojocarului o piele A unui urs din codru, încă viu, însă pe care trebuia, cum ştiu, Să-l prindă, să-l jupoaie, pentru blană. ARGHEZI, S. v, 93. Cum (sau aşa, precum, învechit, în cît) am cumpărat(-o), aşa (o) vînd = o spun aşa cum am auzit-o (fară să-mi iau răspunderea veridicităţii). Precum am cumpărat-o, aşea a şi o vinde mi să cade. CANTEMIR, 1.1. I, 187. Cred, nu cred; aşa aud vorbind lumea, aşa zic şi eu; ţi-o vînd în cît am cumpărat-o. ALECSANDRI, T. 954. Io ce să spui? Cum am cumpărat, aşa vînz. CAMIL PETRESCU, O. II, cf. DL, DM, DEX, M. D. ENC., COm. din PIATRA NEAMŢ, ZANNE, P. v, 658. A vinde (cuiva) gogoşi (sau braşoave) = a spune (cuiva) minciuni, a-l înşela. Cf. zanne, p. iii, 571, vi, 459. A vinde moşi pe groşi = a face o afacere necinstită sau neconvenabilă. Cf. panaitescu, o. ţ. 149. A-i vinde (cuiva) şi măselele (din gură) v. m ă s e a (I 1). Te vinde fără bani, se spune despre un om rău, şiret. Cf. zanne, p. v, 658. Nu-mi vinde el mie marfa v. m a r f ă (4). A-şi vinde (şi) pielea (sau cămaşa) de pe el (sau de pe sine) = a da, a ceda tot (pentru a scăpa de o anumită situaţie sau pentru a realiza
un anumit lucru); a nu mai rămîne cu nimic. Cf. cade, dex, zanne, p. ii, 419. A-şi vinde scump viaţa (sau pielea) = a se apăra în luptă eu deosebită vitejie; a-l face pe adversar să plătească scump victoria. Dacă vreunul apuca vreo sabie îşi vindea scump viaţa. NEGRUZZI, s. 1,152. Oi căuta şi eu să-mi vînd pielea cît se poate mai scump ca să nu-mi pară rău pe cea lume c-am fost înşelat. GANE, N. II, 107, cf. CADE. După minel Găsim noi un cotlon din care să ne vindem scump viaţa. SADOVEANU, O. V, 533, cf. SCRIBAN, D. Arnăuţii, deşi luaţi prin suprindere, şi-au vîndut scump viaţa. OŢETEA, Τ. v. 311, cf. DL, DM, dex. (Familiar) Vinde pătrunjel v. p ătr u n j e 1 (I 1). (Regional) A vinde pe ochi v. o c h i1
(12). (învechit, rar) A vinde vînt = a vorbi degeaba, a vorbi pentru cineva care nu ascultă. Cf. costinescu. A vinde participiuri v. participiu. ♦ (Complementul indică sclavi, robi, iobagi etc.) A trece în posesiunea altui stăpîn (în schimbul unei sume de bani). Vîndut-ai oaminrii tăi firă preţ. PSALT. HUR. 37r/21. în şerbie vîndut fu Iosif. PSALT. 219. Nu avea el să plătească, zise lui domnu-său să vînză şi muiarea şi feciorii şi tot cît avea. CORESI, EV. 281. Afară traseră pre Iosif de în cea fîntînă veache şi-l vîndură el izmailteanilor... şi în Eghipt duseră pre Iosif PALIA (1581), 153/17. Fata sa pre slujbă în preţ o va vinde. PO 247/9. Cela ce va vinde feciorul altuia sau robul altuia sau fie pri ce om... să-l bage în ocnă. PRAV. 36. De vei vrea să cumperi casă bună au robi, cerci cu nevoinţă pre aceia carii îi vînd (a. 1691). GCR I, 291/14. Să vînză vrun boieriu pe ţăranul său are voie. CANTEMIR, ap. ŞĂINEANU, î. 203. Acest ţigan i l-au vîndut drept acei 50 de lei (a. 1717). IORGA, S. D. XVI, 312. Gherman... era neam Beghiului, fiind şi el răzăş şi vîndut dumisale logofătului (a. 1782). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 80. Pre grecii carii îi vor prinde în război să nu-i ţină, nice să-i vîndă, ci firă milă să-i omoară. MAIOR, IST. 209/21. îl vîndură pre el cu toată familia lui în robie. PETRO VICI, P. 292/3. Să se slobozească robii, să nu mai poată nimenea nici a ţine rob, nici a vinde rob, nici a cumpăra rob. POTECA, în IST. LIT. ROM. II, 165. îi ţinea robi, vînzîndu-i la obor ca pe vite. COLUMNA, VI, 56. Aflai că la ţigani părinţii îşi vînd fetele. VOICULESCU, P. II, 121. Patru cneaghine din Podolia şi una din Moldova, cu copila ei, au fost vîndute. SADOVEANU, O. xiii, 282. Luau turcii pe atunci fete şi muieri în robie... şi le vindeau, ca pe vite, bogaţilor. STANCU, D. 11, cf. DL. Uzufructuarul unei sclave vinde pe micul sclav nou-născut, asimilîndu-l, de bună credinţă, cu un fruct. JOJA, S. L. 153. La Gruia se slobozea,... Frumuşel că îl lega, ...In tîrg, Doamne, îl scotea, Să-l vîndă ca rob voia! BALADE, II, 44. 0 R e f 1. p a s. Să vîndură cîte 30 de jidovi într-un ban. PO 9/8. Cînd să vor vinde ţigani, să se protimisească la cumpărătoarea lor rudele stăpînului acelor ţigani. PRAV. COND. (1780),            148. Clăcaşii,
transformaţi în robi..., urmară a se vinde împreună cu pămîntul. BĂLCESCU, M. V. 305. Clasa netoţilor, robiţi mai în urmă,... se vîndură visteriei cu prăsila lor în 15 ani cîte 10 galbini sufletul. COLUMNA, VII, 53. în 1320 se vindea la Genova ca roabă o femeie „din neamul vlahilor panaitescu, C. R. 220. Toţi robii că se vindeau Care cu cît preţ aveau, Numai Gruia rămînea, Că nime nu cuteza Pe Gruia de-a-l cumpăra. BALADE, II, 44. 0 R e f 1. Să se ştie că m-am vîndut dumnielui de bun(ă) voia mea, fir nici o sil(ă) (a. 1650). GCR I, 135/26. El... îi spunea că se aşterne la picioarele ei covor şi îi se vinde rob cu zapis ca la osmanlîi. M. I. CARAGIALE, c. 139. La 1647, în Ţara Românească, Macarie din Polovine se vinde rumân lui Preda Brîncoveanu. panaitescu, o. Ţ. 101. ♦(Complementul indică bunuri, proprietăţi etc.; de obicei întărit prin determinări modale) A scoate la licitaţie (pentru neplata datoriilor). Ce a făcut, ce a dres, de unde era cît p-aci să le vînză hanul cînd trăia bărbatu-său, acum s-a plătit de datorii. CARAGIALE, O. I, 139. Mă povăţuia, rînjînd, să vînd mai bine de bunăvoie
VINDE
-568-
VINDE
ce aveam, decît să las să mă vînză cu tobă; îmi găsea el cumpărător. M. i. CARAGIALE, C. 88. A zis că ne dă afară şi ne vinde casa dacă nu plătim. VOICULESCU, P. I, 221, cf. DL, DM, ALR SN IV h 1013. (Refl. pa s.) Avutul lor s-au vîndut la mezat (a. 1802). IORGA, s. D. viii, 118. în ziua cînd va închide el ochii, tot ce vezi în casa asta se va vinde cu toba şi vom rămînea literalmente pe drumuri. VLAHUŢĂ, O. A. îl, 61, cf. DL. Să vindi la mezat. ALR SN IV h 1013/414. .0 (Prin metonimie; complementul indică persoane) Nu plăteşte? îl vînz cu toba. DELAVRANCEA, o. II, 366. [Zapisele] să le dai advocatului meu, să-ţi dea în scris de primire... Şi să-i vînză de nu vor plăti. id. ib. A auzit că-l vinde pe Radu şi-l lasă pe drumuri cu fată mare şi nouă copii, bassarabescu, v. 68. ♦ (învechit) A arenda. Au vîndut domnii bălţile (di. 1601). CUV. D. BĂTR. I, 109/10. De să va vinde vreun venit, cumpărătorii să dea banii pe fieştecare lună (a. 1775). IORGA, s. D. xxn, 3. Să fie datoriu cel ce va vinde şi va zăloji a merge la numitul condecar ca să treacă acelea în condică (a. 1775). PRAV. COND. (1780), 173. NoL. dat-am adivărată scrisoare noastră la mîna lui Ghiorgie Piticariul precum să să ştie că i-am vîndut... păscutul pe acest an (a. 1793). ştefanelli, d. c. 231. Să cerceteze pentru podul de la Răbăia..., avîndu-l vîndut pora unor neguţitori pe 3 ani (a. 1794). GHIBĂNESCU, S. I. XVII,
 114. Moşiia Blejoia... vîndută pă doi ani la Miiu în taleri 215 (a. 1802). DOC. EC. 71. C. Roset..., vînzînd moşiia cu anul la Neculai Grecul..., i-a mutat piatra din capătul despre apus (a. 1804). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 121. Di 4 ani încoace, di cînd mănăstirea prin îndemnare iarăş a unora din tîrgoveţi, vînzînd căsăpia cu anul, au rămas cu un obicei (a. 1806). uricariul, X, 213. 0 R e f 1. p a s. (întărit prin „în arendă”) Va vinde cinevaş venit de moşie în arendă (a. 1775). prav. cond. (1780), 173. ♦ R e f 1. p a s. (Despre mărfuri) A fi cerut pe piaţă (2); a găsi cumpărători, a avea căutare. Cf. pontbriant, d., costinescu, barcianu, alexi, W. Se prinde şi se vinde în mare cantitate. ATILA, Ρ. 329. Niciodată o gazetă nu s-a vîndut atît. CAMIL PETRESCU, T. îl, 555, cf. DL, DM, M. D. enc. Calul bun se vinde din grajd, se spune despre un lucru de calitate care nu are nevoie de laude. Cf. zanne, p. i, 347. Se vinde ca pîinea caldă. Cf. DM, zanne, p. iv, 63. ♦ R e f 1. p a s. (învechit şi popular; despre mărfuri) A valora (2). Socotesc iubitorii de argint, cît grîu le-au făcut să ia, sau vin sau unt, sau ceară; de ce cum să vinde într-acel an, ei fac socoteală datornicilor (a. 1642). ccr 161/93, cf. pontbriant, d., dl. Mă dusei miercurea-n tîrg Să văz boii cum se vînd, Vacile cum se plătesc. JARNÎK -bîrseanu, d. 97. ♦ R e f 1. şi i n t r a n z. F i g. A se pune în serviciul cuiva (renunţînd la convingeri, libertate, cinste etc.) în schimbul unei sume de bani, al unei situaţii (materiale) mai avantajoase etc. Aşa foamete era în Iaşi şi în ţară, încît mînca om pe om şi se vindea. Ν. COSTIN, ap. CADE. O sută de condeie şi mii de limbi tăbăresc pe dînsul, îl denunţă opiniunii publice ca vîndut străinului. GHICA, S. 141, cf. COSTINESCU. înconjuraţi de curteni desfrînaţi şi, prin urmare, vînduţi străinilor, petrecea... o viaţă moale şi nepăsătoare. ODOBESCU, S. I, 4, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ca să putem trăi cu-adevărat, Ne-am spînzurat ghitarele în cui şi ne-am vîndut măgarilor „sub cost”... C-aşa-pesemne ne-a fost dat. minulescu, v. 236. ♦ F i g. A face compromisuri morale (pentru un avantaj material). Supt răutatea altora, dreptatea şi bunătatea sa [şoimul] prea ieftin vîndu. CANTEMIR, 1.1. II, 120. De acest lucru... frică nu avea, nici că pentru lăcomiie cinstea datului cuvînt îmi voi vinde. id. ib. 198. Cu bani vînduse pacea romanilor. MAIOR, IST. 22/19. Să-ţi vinzi frumuseţea pe ani? POTECA, F. 249/6. Măgării cînd s-adună Mintea îşi vînd pe parale. HRISOVERGHI, Ρ. 45/12. Juna greacă... se învoi cu plăcere a-i da gratis fericirea ce o vindea foarte scump postelnicului. FILIMON, o.
 I, 119, cf. COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D. Au ficut mărfi din tot
 ce au putut şi au vîndut piele, suflet, sînge, gînd şi nevinovăţie. ARGHEZI, s. I, 274, cf. DM. 0 E x p r. A-şi vinde sufletul (diavolului) = (în credinţa creştină) a pactiza cu diavolul, trădînd credinţa în Dumnezeu; p. e x t. a face orice compromis pentru avantaje personale; a fi lipsit de scrupule, a nu mai avea conştiinţă. De strînsôare nu să mai satură, pînă ce-ş vende tocma şi sufletul său pentru strîmbătatea şi pentru lăcomia. VARLAAM, C. 68. Vin* ca-n ceasul de urgie Cînd zbori noaptea blăstemînd..., Că de-acum pe vecinicie Ţie sufletul îmi vînd! ALECSANDRI, P. I, 10, cf. CADE. Nu putea să i se întîmple copilului nimic, ştiut fiind că oamenii care şi-au vîndut sufletul diavolului nu au a se teme de nimeni pe lumea asta. CAMIL petrescu, o. I, 156. Pentru bani îj vînde sufletu lor. ALR 1301/230. D'ipt bani îşi vinde şi sufletu. ib. 301/335, cf. ZANNE, P. V, 67.
     2.     T r a n z. F i g. (Complementul indică persoane, structuri sociale etc.) A trăda (2) sau a denunţa, a pîrî (pentru un interes material sau un avantaj moral ori spiritual). Aduc scrise toate păcatele tale ce ai ficut din tinereţe pănă la moarte, de le pun în cumpănă: au doară ai obidit vrun om mişel... sau doară ai vîndut prea cineva (cca 1550). cuv. D. BĂTR. II, 453/7. Fiiul omenesc vîndut va fi mai-marilor preuţi şi cărtularilor. CORESI, EV. 88. Vîndu frate pre fr[ât]e şi părinte pre fecioru şi soţu pre soţu său. COD. TOD., în CUV. D. BĂTR. II, 324/24. Iuda ... totdeauna băte prilej să vîndză pre Domnul Hristos. VARLAAM, c. 480. Ca cele striine ne-am socotit lui pentru că ne-au vîndut pre noi. BIBLIA (1688), 23'/IO. S-au viclenit de cătră stăpînul său ca şi Iuda, vînzînd pre Domnul Is. Hr. Jidovilor. N. COSTIN, ap. CADE. Asemănă-se acel boier cu Iuda care au vîndut pre Domnu-său. ANON. CANTAC., CM I, 157. Mihai spatarul l-au vîndut la turci şi l-au dat în mîinile lor. R. POPESCU, CM I, 491. Neguţez tot feliu de păcate. Cela-şi vinde patria prin mită, Cesta spre ucidere să învită. BUDAI-DELEANU, Ţ. 223. O, necredincioasă mare, tocma tu mă vînduşi! ŢICHINDEAL, F. 123. Cel în locul împăratului i-au zis: „Milorde, tu ne vinzi”. GOLESCU, P. 409/10. 7[su]s cunoştea pe acela care să gătea să-l vînză. MARCOVICI, D. 289/26. Iuda vinde cu sărutare pe amicul său cel mai credincios. ASACHI, S. L. II, 180, cf. VALIAN, V. Revoluţia care era să izbucnească în 21 iunie fu vîndută şi stăpînirea luă măsuri aspre. VASICI, ap. bariţiu, c. II, 20. Întîi te junghie pre tine, Că tu m-ai vîndut pre mine. BĂRAC, A. 57, cf. POLIZU. Purure vîndut de femeile care îmi jurau un tînăr şi vecinic amor..., am sfîrşit prin a le cunoaşte. NEGRUZZI, S.
 I, 45. Lăpuşneanul... se înturna... să-şi ia scaunul pre care nu l-ar fi pierdut de n-ar fi fost vîndut de boieri, id. ib. 137. Sînt mulţi oameni, poate, Ce vînd cîte-o cetate Şi chiar patria lor Pentru un mic favor. ALEXANDRESCU, O. I, 374. Eu am să-ţi împărtăşesc o taină care... te va pierde, dacă mă vei înşela sau mă vei vinde. FILIMON, O. I, 261. Moţoace, aşa vrea Dumnezeu! Acel ce-şi vinde ţara îşi pierde neamul său. ALECSANDRI, T. II, 194, cf. LM. Voi... vindeţi cu ruşine patria nefericită. BOLINTINEANU, O. 123. Alei, ţolină ce-mi eşti, zise fata împăratului, da bine m-ai vîndut. CREANGĂ, P. 274. Ce mi-a dat păcatu-n gînd? Să fug cu ea-n lume... Cine să le fi spus... ştiu numai atîta că m-a vîndut alde taica. CARAGIALE, O. I, 42. Stăpînă! nu e scăpare, sîntem vîndute mişeleşte. ISPIRESCU, L. 214. Pizmaşii îl pîrîseră la Domnie că voise să-şi vînză pe Domnul său. id., ap. ŞĂINEANU, Î. 231. Servele... îşi vînd p-a lor stăpînă pe frică sau parale. MACEDONSKI, O. I, 247, cf. DDRF. Ieremia nu se sfii de a vinde pe domnul, prietinul şi binefăcătorul său, a călca jurămîntul,... a deveni trădător şi sperjur. XENOPOL, I. R. V, 103. Cui îşi vinde ţara, daţi-i ştrangul. COŞBUC, P. II, 266, cf. ALEXI, w., TDRG, PAMFILE, J. II, 171. S-a jurat iarăşi că mai bine să-l taie în bucăţi decît să vîndă tocmai pe domnul învăţător care i-a ficut numai bine. REBREANU, I. 190. Cît te-am ajutat şi te-am ogoit, nu-i vrednic capul tău. Iar drept
3159
VINDEC
-569-
VINDECA
 mulţumire te-ai dus şi ne-ai vîndut ca Iuda! id. ib. 246, cf. resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Eu am declarat război celor ce ne vînd. CAMIL PETRESCU, T. II, 345. Ştia bine fugarul că Gheorghe e un om tare viclean şi putea să-l vîndă uşor. POPA, V. 77. Am pus un avocat care nu ne mai vinde. VOICULESCU, Ρ. II, 269. Pîrcălabul de la Hotin vînduse pe Domn şi trecuse de partea năvălitorilor. SADOVEANU, O. VII, 147. Dom-le administrator, eu vă spui... da' să nu mă vindeţi. IORDAN, STIL. 376, cf. SCRIBAN, d. De cîte ori nu te-am minţit şi nu te-am vîndut! ARGHEZI, s. X, 274. Numai unul dintre aceştia trei au putut să-l vîndă. H. LOVINESCU, T.
 128,  cf. DL, DM. Se uita la cei ce-l înconjurau, oameni de nimic, gata să-l vîndă la primul prilej. BARBU, PRINC. 117, cf. M. D. ENC. Mîndră mea,... Inima mi-o aprindea, Cu dragostea mă vindea. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 244. Muscalii credeau că sînt vînduţi de oamenii din sat. RĂDULESCU-CODIN, L. 103. Ş-acolo a bătut turcii pă muscal că-ι vînduse gheneralii lor. GRAIUL, I, 222. Ruşii a fost vînduţi dă un ungur. ib. 363. Te vinde şi te cumpără. ALR II 3725/250. Ascultaţi, voinici, de mine,... Cui îi dai pîine şi sare, Ala te mîncă mai tare; Cui eşti frate şi părinte, Ala mai întîi te vinde! BALADE, II, 373. V-am făcut la fiecare avere şî... voi rh-aţ vindut! O. BÎRLEA, A. P. I, 350. O făcut ea ce-o jacut Şî la jandarmi m-o vîndut. FOLC. MOLD. II, 114. 0 (în proverbe şi zicători) Aşa e sluga rea: D-ai cinstit-o cu credinţă, Ea te vinde far-căinţă. ZANNE, P. IV, 600. Sula de aur zidul pătrunde şi lăcomia îşi vinde neamul şi moşia. id. ib. 638. Vinde şi pe tată-său, se spune despre un om şiret, ticălos, id. ib. V, 658. 0 (Prin extensiune) In divanuri, între judecători, direptatea e vîndută, căutarea în faţă mai mult cumpăneşte. MAIOR, Ρ. 111/7. 0 R e fl. Nu mai pot lucra la un jurnal al cărui proprietariu se vinde (a. 1866). BARIŢIU, C. II, 211. (întărit prin „cu pîră”) Să nu ţinem pismă unul altuia, nici să ne vindem cu pîra unul pe altul... pentru ca să ne păgubim. antim, P. 118. ♦ (Complementul se referă la informaţii, date, mărturii etc. care sînt ţinute ascunse) A divulga, a destăinui (pentru bani). începuse a vinde şi secrete de ale suveranului său la cel mai mare vrăjmaş al acestuia. BARIŢIU, P. A. I, 16. S-au aflat oameni cari au vîndut şi acel secret al conspiraţiilor, id. ib. II, 721, cf. COSTINESCU. Avea el un gînd pe care nu-l spunea nimănui, o hotărîre pe care n-o vînduse la nimenea. V. ROM. martie 1955, 256. Am fugit din sarai şi-am vîndut taina la alţi cofetari. TUDORAN, P. 182. ♦ R e f 1. A se da de gol, a se trăda prin vorbe, atitudini, gesturi etc. Vorbă multă sărăcia omului... să vînd cei limbuţi celor tăcuţi. PISCUPESCU, O. 167/14. Cînd tu porţi o taină-n inimă, din grai, Din ochi, din pas tu însuţi te vinzi cu tot ce ai! COŞBUC, P. II, 199, cf. DL, DM. El, îmbătat de dragoste, se vîndu iarăşi. RETEGANUL, P. II, 76. 0 T r a n z. D-intră copii -cum îi obiceiu copiilor — vindie tot: - O prins tata... ş-o-ngropat, iacă, la cutare. O. BÎRLEA, A. P. II, 467. (F i g.) Măi, codrule, nu mă vinde; Că-s tînăr şi te-oi aprinde. FOLC. TRANSILV. I,
 265.
     3.    R e f 1. şi t r a n z. f a c t. A practica sau a face să practice prostituţia. Cf. pontbriant, d. Credeţi că vă iubeşte? Sau se vinde josnic pe-un preţ neruşinat? CONTEMPORANUL, I, 33. Tatăl tău te-ar vinde dacă i s-ar plăti preţul ce-l cere, căci e sărac, desfrînat. EMINESCU, P. L.
 76.   Pe atunci cel puţin boierii căutau să apere onoarea soţiilor şi a fetelor lor în contra silniciei şi brutalităţii turceşti; acuma le vindeau ei singuri pe întrecutele noilor stăpîni. ARHIVA, I, 48. Caragiale are trei schiţe... în care ne arată cum bărbaţii îşi vînd femeile, fie pentru bani, fie pentru protecţie, adică tot pentru bani. IBRĂILEANU, SP. CR.
 243.  Am aflat că umblau să o vîndă, cum făcuseră şi cu o soră a ei mai mare. M. I. CARAGIALE, C. 84. Necunoscuta care se vindea, N-a vrut să-mi spună, în prima zi, cine era. MINULESCU, V. 200. M-am vîndut, Cellino,... la hanul de la Santa Lucia, orice trecător pentru un ban de argint putea să
 aibă pe fata primului magistrat din Zara. CAMIL PETRESCU, T. II, 241. Ia-ţi îndărăt bancnotele, Sînt o fetiţă, domnule, ce nu se vinde. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 99, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 0 R e f 1. F i g .De cînd gloria se vinde, ca femeile de stradă, Oricărui neghiob, ce-n cale-i, cu ochi dulci, vine să-i cadă? vlahuţă, s. A. I, 63.
    -    Prez. ind.: vînd şi (învechit şi regional) vînzy (regional) vind (alr I 1586, 2131, alr II 2967/27, 29, 36,76, 105, 3548/2, alr sn vii h 1926), vinz. - Şi: (învechit) vénde vb. iii.
    - Lat. vendere.
    VINDEC s. n. (învechit şi regional) Vindecare (1). Drept aceaia nu iaste a opri boala cu vreun lucru,... ce cînd pleacă pre sănătate şi dă Dumnezeu vindec, atunce scade ea, şi tocmealele şi firile trupului se întăresc şi se sănătoşesc. CORESI, EV. 82. Te îmbolnăveşti, de nu-ţi mai vezi vindecu. CANDREA, F. 207. Rănile nu mai au vindec. ARH. OLT. XIX, 229, cf. dl, DM, dex. 0 L o c. a d j. Fără (de) vindec = fară vindecare. Răii cu rău i pierdu şi-i chinui, ca cu o dureare şi boală fară vindec. CORESI, EV. 306. Mînia cea fâră de vindec. COŞBUC, AE. 12, cf. T. PAPAHAGI, C. L. 0 E x p r. (Regional) A nu-şi vedea vindecul = a înceta să spere în vindecarea unei boli îndelungate; a nu se mai vindeca (1, 2). Cf. CIAUŞANU, V. Nu te scălda pe vremea asta, că te-mbolnăveşti de nu-ţi mai vezi vindecu. LEXIC REG.
 58.
    - Pl.: vindecuri.
    - Postverbal de la vindeca1.
    VINDECA1 vb. I. 1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) şi r e f 1. (p a s.) A scăpa sau a face (pe cineva) să scape de o boală, de o suferinţă fizică; a (se) face sănătos; a (se) însănătoşi, a (se) lecui, a (se) tămădui (1), (învechit şi popular) a (se) mîntui (3), (învechit) a remedia (1), (regional) a se războli2, a (se) răzbuna (II 5). V. m e d i c a. Mă vindecă că neputincios sîntu. PSALT. HUR. 4r/12. Pavel întră cătră el... spri-nsu puse-ş mînrule sale şi vendecă el. COD. VOR2. 49v/5. Urdira şi se veîndeca. ib. 98/8. Vendecă-mă [vendecă-mă s, tămăduieşte-mă d], Doamne, că smentiră-se oasele meale. PSALT. 7. Zise Domnul: eu ucig şi viu fac; vatăm şi eu vendec [vindecu S, oi tămădui d]. ib. 317. Cade-se amu şi bolnavului să se postească şi şi celuia ce va vrea să-l vindece, că amîndurora le iaste să se postească. CORESI, EV. 83. Avea treizeci şi optu de ani de cîndu zăcea în boală şi în toţi anii aştepta să se vindece, id. ib. 145. Ocărîia pre ei... că nu putură să vindece, id. ib. 274. Avraam rugă-se lui Dumnezeu şi vindecă Dumnezeu pre Avimelec şi muierile lui. PO 66/13. Mulţi bolnavi din multe laturi ce venea îi tămădui şi-i vendecă. VARLAAM, C. 39. Să atinse de veşmentele lui şi îndată să vendecă şi stătu curărea singelui ei. id. ib. 295, cf. MARDARIE, L. 2892/15. Pre bolnavi vindecaţi, pre gubavi curăţiţ (cca 1650-1675). GCR I, 194/22. Deca va scăpa zdravăn capul şi sănătos, deci măcar de i-ar zdrumica... tot trupul, iar şi-l va vindica trupul. NEAGOE, ap. GCRI, 167/5, cf. BIBLIA (1688), 132/56. Să te bată Domnul cu rană rea preste genuchi şi preste pulpi, ca să nu poţi să te vindeci tu. ib. 1462/33. Puind mîinele preste el, l-au vindecat pre dînsul (a. 1703). GCR I, 350/6, cf. ST. LEX. 171/1. Dumnezeu... vindecă pre un călugăr care era de mulţi ani mut. ANON. CANTAC., CM I,
 101. El fu rănit la cap şi, trecînd la Braşov să se vindece, acolo au perit. id. ib. 142, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227,
 244. Să s[ă] ungă pe tot trupul, că să va vindeca (cca 1750). GCR II, 67/2. Vindecă-mă, O[oa\mne, că s-au turburat oasele mele (a. 1801). id. ib. 185, cf. KLEIN, D. 455. Leacul..., de se va întrebuinţa la o boală unde nu se cuvine, atuncea strică, iară nu vindecă. PETRO viei, P. 323/3. Doftorul, cînd se cheamă la vreun bolnav..., caută îndată să vindece pre
VINDECA1
-570-
VINDECA1
 pătimitoriul id. ib. 325/4, cf. LB, I. GOLESCU, C. în acele mai vestite locuri sfinte... s-au vindecat mulţi bolnavi. ALBINEŢ, M. 34/7, cf. VALIAN, v., polizu. Mulţi din bolnavii ruşi s-au vindecat aice. NEGRUZZI, s. I, 192. Oricine este doctor în medicină poate căuta şi vindeca bolnavii. GHICA, S. 585. Suferea de o maladie atît de complicată... şi să ducea la Paris plin de încredere că acolo va găsi medici capabili de a-l vindeca, filimon, o. ii, 12, cf. petri, v., pontbriant, d. Era foarte debil de sănătate şi... făcu o călătorie la Tours cu speranţa a se tămădui pe mormîntul sîntului Martin; într-adevăr, el se şi vindecă. BARONZI, I. C. V, 86/6, cf. CANELLA, v. 319, costinescu, cihac I, 315. Şi medicul cel mai bun, procedînd după toate indicaţiunile ştiinţei, poate să omoare pe un client, dar vindecă zece. COLUMNA, vil, 19. Irinuca nu ne mai putea vindeca. CREANGĂ, A. 27. El îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc şi îndată se vindecă. ISPIRESCU, L. 5. Caii ce sînt aprinşi şi tuşesc foarte tare se vindecă în următorul chip. MARIAN, O.
 II, 58. E foarte bolnavă şi de nu va căuta mai degrabă s-o vindece are să moară cu zile. id. ib. 186, cf. DDRF, JAHRESBER. III, 45, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Să te fac doftor, să vindeci lumea, pamfile, s. T. 85, cf. PASCU, S. 177. Nu se poate să încercăm a vindeca trupul fară să îngrijim şi de suflet, pârvan, g. 145, cf. resmeriţă, d., severin, s.
 145. Atunci scoasă din baie, înfăşurată în vată şi încălzită la 38°, se vindecă. MARINESCU, P. A. 80. Să reprimăm... practicile indivizilor de toate felurile... străini de arta de a vindeca, id. ib. 97, cf. CADE. Ţaţa Nastasia... a vindecat şi pe fata lui Zamfir... cînd i-a zdrobit mîna maşina de treierat. REBREANU, R. II, 43. Nu li se pare deloc suspect că nu vindecă niciodată pe nimeni. CAMIL PETRESCU, T. III, 317. Cînd am fost deplin vindecat... mi-am căutat regimentul. SADOVEANU, O. XXI, 370, cf. SCRIBAN, D. Mi-a mulţumit pentru silinţele depuse ca să se vindece soţia. ULIERU, C. 7. In institutele de alienaţie mintală bolnavii sînt snopiţi în bătaie şi... vindecaţi. ARGHEZI, S. X, 233. Cel puţin stai aşa... să-ţi fac auscultaţia. Cum vrei să te vindeci dacă nu ştii ce ca? CĂLINESCU, B. I. 215. Ciobanul nostru... încearcă să-şi vindece încheieturile anchilozate. BLAGA, z. 300. Puterea mierei Vindecă albinele bolnave, id. POEZII, 215. Pentru a mă vindeca mai repede mi se face un tratament cu parafină fierbinte. V. ROM. mai 1954, 143. Cu rana care a avut-o... n-o să se vindece niciodată mîncînd antinevralgice cu pumnul. H. LOVINESCU, T. 263, cf. SCL 1957, 120, DL. Ştefan se vindecă..., dar nu trecu mult şi suferi un şoc. PREDA, DELIR. 396, cf. DM. Acele sisteme de cunoştinţe... erau nu ştiinţe, ci... tehnici sau arte ca, de pildă,... arta medicului de a vindeca, joja, S. L. 226, cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 38, FD II, 127. Anania... primeşte portretul, imprimat pe o năframă, de la Hristos însuşi, împreună cu un răspuns pentru Avgar, la lectura căruia acesta se vindecă. IST. LIT. ROM. I, 451. Tu vrei să vindeci cît mai mulţi oameni. T august 1964, 75. Un medic trebuie... să vindece, să trateze. V. ROM. decembrie 1966, 20. L-a îngrijit şi l-a vindecat. MAGAZIN IST. 1972, nr.
 3,  43, cf. M. D. ENC. Dacă l-aş fi tratat, l-aş fi vindecat în mod sigur. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 37, 311. Ei trăiesc... vindecînd oameni bolnavi. CONTEMP. 1974, nr.10, 6/6. Du-te tu în grabă Leacuri de îmi adă... Ca să mă vindeci. POP., ap. GCR II, 300. II obloji la aripă cu boz, cu una cu alta ca să-l vindece mai repede. STĂNCESCU, B. 23. împărăteasa îndată se vindecă şi începu a vede. MARIAN,
 S.  R. III, 18. Măcar c-o căutat-o cu cîte leacuri pe lumea asta, n-o fost chip s-o vindece; o murit biata. VASILIU, P. L.
 147, cf. ALR l/l h 137. Ea-l căuta Şi mi-l vindeca Apoi îl ruga Acasă-a pleca. BALADE, I, 423. Deodată apar doi vulturi acolo în copacu ăsta, aşă mari cum era vulturu pă care-l vindecasă iei. O. BÎRLEA, A. P. II, 91. Să ungem pe unu la mînă Că de nu l-om vindeca Tot pe noi ne-o blestema.
 NUNTA, 204. 0 (în proverbe şi zicători) Doctore, vindecă-te mai întîi pe tine, se spune despre cei ce dau sfaturi altora, cînd ei înşişi au nevoie de ele. Cf. I. GOLESCU, ap. zanne, p. v, 270, lm ii, 257, zanne, p. v, 270. Pînă acum ai fost casap cailor, iar acum te făcuşi doctor să-i vindeci, se spune atunci cînd cineva care ne-a duşmănit vrea să ni se arate binevoitor. Cf. ţichindeal, ap. zanne, p. v, 152. L-a dus de l-a vindecat (= l-a dus de unde nu s-a mai putut întoarce). CIAUŞANU, V. Bun de să-l pui la rană şi să te vindece, se spune despre cei blînzi şi buni la suflet Cf. zanne, p. ii, 686. 0 (Cu un complement indirect introdus prin prep. „de”, care indică boala, suferinţa fizică) Se vendeca ei de lîngori COD. VOR2. 2V/10. Vindecă soacra lui Pătru, încă şi alţii, de multe neputinţe. CORESI, EV. 57. Se vindecase acolo de această înfricoşată boală. ALBINEŢ, Μ. 33/7. Sălbaticii nu numai că sufăr mai puţin cînd li se face o amputare sau o rană gravă, dar apoi se şi vindec de aceste răni într-un timp foarte scurt. CONTA, O. F. 328. Turnă apoi... apă vie şi se vindecă Ţugulea de toate metehnele. ISPIRESCU, L. 330. Simţea... mila şi cîteodată temerea de a-i vedea facînd nebunii, ca să se scape de boala de care nu se puteau vindeca.
 D. ZAMFIRESCU, A. 32. Se vindecase de arsuri. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 109. Nu se vindecase de boală deplin. DRĂGAN, ROM. 573. Umblau toate vietăţile la vorbele lui..., ştia să le vindece de multe boale. SADOVEANU, O. XIV, 64. De această boală... poate fi vindecat. ARH. FOLK. VI, 44. împăratul Constantin ar fi dăruit Papei Silvestru, după ce acesta îl vindecase de lepră, teritoriile Romei. VIANU, L. U.
 28. Un sfînt... vindecă de tuse. HRISTEA, P. E. 235. 0 (Cu un complement indirect introdus prin prep. „la”, „de”, „în”, care indică localizarea bolii sau a suferinţei fizice) Mi l-a trimis acum o lună acasă de la spitalul militar, n-au putut să-l vindece la piept, a fost rănit acum un an. BĂNULESCU, I.
 151.  Mîna dreaptă mi-ai tăiat... De mînă m-oi vindeca. RETEGANUL, TR. 22. La aripă s-a vindecat, a zburat în slava ceriului. GRAIUL, I, 85. De piele se vindeca. BALADE, II, 53. cu S-a vindecat în gît. 0 (Cu un complement instrumental introdus prin prep. „cu”) Ca să arate că este Dumnedzău adevărat... cu tină din pămînt vendecă-l. VARLAAM, c. 123. Sînt boale de multe feliuri şi nu să pot vindeca tot cu un feliu de doftorii. ANTIM, o. 136. Se vindecă cu luare de sînge. CORNEA, E. I, 90/24. Mulţi parizieni credeau că se pot vindeca cu ajutorul magnetismului. CONTEMP. 1971, nr. 1616, 5/1. 0 (Prin extensiune; despre părţi ale corpului) Nu trebuie să fie vindecat capul meu. SĂM. VIII, 424. Era atins osul şi s-a vindecat greu. CAMIL PETRESCU, T. II, 178. Osul fracturat se vindecă de la sine. BELEA, P. A. 105. S-or vindeca plămînii minerilor de-aci. VINTILĂ, O. 25. Mi se vindecase piciorul rănit. T. august 1964, 61. Chiar dacî ţi-ai rumpe-o mînî... dă cu apî de-asta din sticlî, cî sî vindică.
 O. bîrlea, A. P. I, 322. 0 (Prin analogie) Copacii altoiţi... se vindecă laolaltă. ECONOMIA, 135/11. Era un trunchi gros şi vînjos... fară să-i pese de scorbura ce-i mîncase numai o parte din măduvă şi de care parcă se vindecase. voiculescu, P. ii, 183. 0 L o c. a d v. Pe vindecate = pe cale de a se însănătoşi. Eşti pe vindecate, dar încă slab. vinea, l. ii, 296. 0 E x p r. (R e f 1.; prin sud-estul Mold.) Se vindecă cu zamă de clopot, se spune despre un muribund. Cf. zanne, p. vi, 514. ♦ T r a n z. f a c t. (Complementul indică boli, suferinţe) A face să treacă, să dispară (în urma unei îngrijiri, a unui tratament medical etc.) Domnul... vendecă [vindecă SCC2, vendeca H, lecuiaşteD] toate lăngorile tale. PSALT. 211. Nu putură vindeca boala acelui fecior al lui ce era cu duhul necurat. CORESI, EV. 79. Şi boale au vindecat cea întru tot putearnic(ă) împărăteasă (a. 1692). GCR I, 300/4. Ce mehlemul nu vindică, vindică fierul, şi ce fierul nu tămăduieşte, cu mai mare usturime tămăduieşte focul. CANTEMIR, I. I. II, 181. Babele noastre... cred că ar fi
 3161
VINDECA1
 -571 -
VINDECA1
 în stare a vindeca o boală. PETROVICI, P. 322/2. Nu credeţi dară... că ar fi cineva în stare beteşuguri mari îndată a le vindeca, id. ib. 335/9. Un bătrîn păstor... se zice că ar fl învăţat de la Apolon arţa a vindeca toate patimile. ASACHI,
 S. L. îl, 268. Vindecau totodată şi boalele cele secăcioase. VASICI, M. I, 7/3. Credea că prin ştiinţa medicală îşi va putea vindeca neputinţa. BĂLCESCU, M. V. 71. Din pricina boalelor, care prin un simplu mijloc s-ar putea vindeca, pier vitele. LITINSCHI, M. 139/20. Regulamentul Organic... n-a prevăzut însă nici un fel de sprijinire pentru bolnavii incurabili care acum nu se primesc în spitalele unde se tratează numai boalele ce se pot vindeca. KOGĂLNICEANU, s. A. 83. El ştie să vindece boalele. BOLLIAC, o. 36, cf. COSTINESCU. In toate lunile îşi găsea de lucru pe-acasă spre a-şi putea vindeca oboseala beţiei de duminica. REBREANU,
 I.  59. S-au preparat vaccinuri pentru prevenirea bolilor şi seruri pentru a le vindeca, marinescu, P. A. 74, cf. ROSETTI, L. R. I, 174. De-ţi este meşteşugul Să-mi vindeci beteşugul, Cîştigi clienţi o mie. ARGHEZI, S. V, 102. A învăţat meseria în Elveţia, vindecă toate beteşugurile. VINEA, L. I, 70. Tratamentul are drept scop să vindece boala. BELEA, P. A.
 264. Preparatele cu codeină nu vindecă boala care se însoţeşte de tuse. ABC SĂN. 101. S-ar putea să o tulbure..., dar se pare că nu într-atît încît să-i vindece schizofrenia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 29/2. O legendă într-adevăr... o atestă vindecînd nebunia lui Hercule, ib.
 1973, nr. 3, 16/3. O boală vindecă pe alta, se spune despre un rău care te scapă de alt rău. Cf. i. golescu, ap. zanne, p.
 II, 497. Boala cunoscută e pe jumătate vindecată. ZANNE, P.
 ii, 492. 0 (Cu un complement instrumental introdus prin prep. „cu”) Mii de alte boale... numai cu un cuvînt vindecaş. coresi, EV. 227. Sunt boale de multe feliuri şi nu se pot vindeca tot cu un fel de doftorie. ANTIM, P. 89. Vindecam cu frunze de bujor urmele lui înveninate. PAPADAT-BENGESCU,
 O. I, 172. 0 R e f 1. (p a s.) Rana obrintindu-să şi patima învechindu-să a să vindica cu nevoie va fl. cantemir, 1.1. II,
 94. Patima aceasta vine din disenterie... şi se vindecă uşor. CORNEA, E. I, 90/5. Degerăturile s-au vindecat anevoie. VOICULESCU, P. II, 171. Rareori această comă se poate vindeca. BELEA, P. A. 179. (Cu un complement instrumental introdus prin prep. „cu”, învechit, „prin”) Corducul să vindecă cu usturoi pisat. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 19/19. Prin termometrul său de buzunar s-au vindecat ţăpenirea limbei. ALBINEŢ, M. 29/22. Se vindecă anghina cu luarea sîngelui. CORNEA, E. I, 92/26. Boalele noastre ori au toate microbi şi trebuiesc hultuite, ori se vindecă toate cu apă rece. PHILIPPIDE, P. 204. Anghină. Se vindecă cu rachiu şi apă de var. PĂCALĂ, M. R. 251. Bătaia de inimă se vindecă cu inimă de porumbel, zanne, P. II, 484. (Cu un complement indirect introdus prin prep. „de”) Morburile... se vindecă de natură şi nu de remedii. CANELLA, V. 46. ♦ R e f 1. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. Aceste rane... nu sîmt de moarte, ce să vindecă mai pre lesne, cumu-s la stinghi şi la pulpile picioarelor. PRAV. 125. O rană veche pe trupul omului, dacă se vindecă curînd şi pe deasupra, aduce moarte cu sine. PETROVICI, P. 335/22. Arsurile produse prin fosfor sînt primejdioase şi se vindecă anevoie. MARIN, PR. I, 34/35, cf. POLIZU. Ursul... puse gura şi supse rana... şi linse pînă ce se închise şi se vindecă. ISPIRESCU, L. 345. Ungînd-o,... rana se vindică. MARIAN, o. I, 140. Cu lichidul din sticluţă argăsim rana căpătată ca să nu se învenineze şi ca să se vindece cît mai uşor. ATILA, P. 85. Sîngele încetă de a curge. Rana se vindecă. PÂRVAN, I. F. 208. / s-a vindecat plaga de glonţ de la piept. CAMIL PETRESCU, T. II, 18. Dacă rupi brutal cicatricea de pe rană, niciodată nu se va vindeca, id. ib. III,
 47. Rana de la picior nu se vindecă şi... se complică cu fel de fel de infecţii. OPRESCU, I. A. IV, 350, cf. DM. Rana primită la Quinto... nu s-a vindecat aşa de uşor. MAGAZIN IST. 1972, nr. 1, 56. Rănile se vindecă mergînd. v. ROM. iulie 1973,
 139, cf. M. D. ENC. 0 (în proverbe şi zicători) Rana deschisă anevoie se vindecă (= răul se uită greu). Cf. ZANNE, P. II, 685. Rana se vindecă dar semnul rămîne, se spune despre urmele răului de neşters. Cf. id. ib. 686. Rana de cuţit se vindecă lesne, da cea de la inimă niciodată, id. ib. 0 T r a n z. Să ţine doftor şi nu ştie a vindeca ranele. ANTIM,
 o. 105. Rana era aproape vindecată. LINŢIA, P. III, 327. Eritemul (inflamaţia) ţesuturilor... poate degenera în arsuri dureroase, mai mult sau mai puţin grave şi greu de vindecat. SANIELEVICI, R. 29. Să-i scoţ durerile şi să-i vindeci rănile. GRAIUL, I, 28. Cu duh sufla, Rănile le vindeca. FURTUNĂ, C.
 42. Muşcătura de şarpe oi vindeca. FOLC. MOLD. I, 232. 0 F i g. Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă. BLAGA, POEZII, 34. Rănile războiului încep să se vindece. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 8, 24/2. (Tran z.) Putem ameliora viaţa rurală prin creare de cît mai multe şcoli şi biserici, printr-o asistenţă medicală care să-i vindece rănile. APOLZAN, P. I. 224. Ei vin dintr-o Moldovă care şi-a vindecat de mult rănile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr.l, 15/3. ♦Refl. (Prin nord-vestul Munt.) A muri (1). S-a vindecat căluţul meu, s-a dus să nu mai vie; l-oi mai vedea pe lumea ailaltă. UDRESCU, GL.
     2.    T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A face (pe cineva) să scape de o suferinţă morală, de o stare afectivă neplăcută, de un necaz etc. Vindeca-va zdrobiţii cu inrimile. psalt. HUR. 123v/l. El e vindecat tot atît de instantaneu şi de profund, pe cît de profund şi integral e vindecat... cel a cărui o nouă telegramă îi vesteşte că moartea celui scump a fost anunţată din greşeală. CAMIL PETRESCU, T. iii, 74. Era o pasională frenetică... [şi] ar fi recurs la cele mai insolite căi spre a o vindeca, călinescu, B. i. 38. 0 (Cu un complement indirect introdus prin prep „de”, care indică o stare afectivă, un necaz etc. sau, p. e x t., persoana care provoacă starea afectivă, necazul etc.) Dumnealor o vrut să vă vindece de spaima Rusaliilor, alecsandri, t. I, 269. Frunză verde alior Caută cucul în pripor Să mă vindece de dor. BELDICEANU, P.
 95.  Ce doftor minunat e natura!... Cum te vindecă ea ca prin farmec de toate necazurile, de toate amărăciunile. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 156. A fi calm nu e a fi bolnav, desigur. E însă a fi vindecat de rostul inegal şi turbure al vieţii, papadat-bengescu, O. I, 335. Prof. dr. Omu vindecă de dragoste? CAMIL PETRESCU, T. III, 167. Hotărî pe d-na Odobescu să plece lîngă fiica lor, convingînd-o că este... vindecat de pasiunea lui. CONSTANTINESCU, S. II, 72. De spaime să mă vindeci, De dor să mă alini. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 2, 3/3. 0 R e f 1. Dacă Lesena ar avea chipul Măriei m-aş vindeca. DELAVRANCEA, O. II, 38. (Cu un complement indirect introdus prin prep. „de”, care indică o stare afectivă, un necaz etc. sau, p. e x t., persoana care provoacă starea afectivă, necazul etc.) Ca să împace amorul de care nu vrea să se vindece,... se gîndi la moarte. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 367. Ai să te vindeci de el mai repede decît crezi. CAMIL PETRESCU, T. III, 187. De cînd mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine. Nu ştiam că mă voi vindeca de mine cu tine. ARGHEZI, VERS. 199. Pomponescu era un sentimental care se vindeca de melancolie prin rememoraţie. CĂLINESCU, B. I. 100. Mă rog să mă vindec de mine. V. rom. iunie 1973, 174. 0 (Prin lărgirea sensului) Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, L-am chemat în somn pe Kama. EMINESCU, o. I, 236. Inima... mea numai o dată a sîngerat şi atunci mi-ai vindecat-o tu. D. ZAMFIRESCU, î. 142. Să găsim un mijloc de a vindeca intelectul şi de a-l purifica. REV. FIL. 1971, 1585. Cînd nu m-aş simţi prea bine, Aş veni, mîndro, la tine: Te-aş prinde, te-aş săruta, Inima mi-aş vindeca. FOLC. MOLD. II, 300. (R e f 1. p a s.) Vrajea să ispitească de este cu putinţă de atîtea cumplite rane inima Inorogului a să vindeca. CANTEMIR, I. I. II, 205. Sufletul se vindecă cu descîntece. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr.l, 13/1.
 ♦ P. e x t. (Complementul indică suferinţe morale, stări
3161
VINDECA'
-572-
VINDECABIL
 afective etc.) A alina sau a face să dispară, să treacă. Iisus... se milostivi dinşii şi vindecă nevoile lor. CORESI, EV. 256. Macar cu privala ochilor să mă învrednicesc, carea, una şi singură... toată durerea inimii a-mi vindică, destulă şi de prisosit este. CANTEMIR, I. I. II, 85. Vindecat-ai struncinarea şi ticăloşia cea de demult a pămîntenilor. MINEIUL (1776), 128V2/31. Vindecă şi izbăveşte amărîta mea durere, Căci a mai trăi în lume nu voi far a ta iubire. CONACHI, P. 86. Nădejdea-mi e la vremea care vindecă toate. NEGRUZZI, s. I,
48.  Nici o băutură nu poate vindeca patimile sufleteşti şi intelectuale. ALECSANDRI, T. 1008. Tu îi vindeci dulce dorul Cu-ale tale triste flori. BOLINTINEANU, P. II, 241. îşi vindecă durerea, îşi curmă şi suspinul. CONTEMPORANUL, I, 96. Moartea vindecă orice rană Dînd la patime repaos. EMINESCU, o. I, 126. I-am arătat cîte suferinţe reale, cîte răni sunt de vindecat. VLAHUŢĂ, o. A. 434. Gluma e bună, e de nepreţuit. Numai cu ea îmi pot vindeca în inimă rana. camil PETRESCU, T. III, 399. Merse hotărît să caute pe Elvira spre a-i mărturisi leal accidentul, vindecîndu-i indispoziţia morală, călinescu, b. i. 39, cf. dl, Îdm, m. d. enc. Totdeauna trebuie să vindec răni străine, răni de ură, lacrimi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 6/2. Transforma drama în comedie şi vindeca suferinţa. V. ROM. iunie 1973, 183, cf. DEX. 0 R e f 1. (p a s.) îşi mai masca în silă durerea cea trupească Voind să mai adoarmă... A sufletului rană ce nu se vindeca. BOLLIAC, O. 103. Mă sfîşie rănile care nu se mai vindecă niciodată. CAMIL PETRESCU, T. III, 469. Veşnicia s-a născut la sat. Aici se vindecă setea de mîntuire. blaga, poezii, 91. ♦ T r a n z. şi r e f 1. (în limbajul bisericesc) A (se) mîntui (2). Doamne, miluiaşte-mă şi vendecă sufletul mieu. PSALT. HUR. 35r/6. Ispovediţi-vă urul alăltului greşalele şi vă rrugaţi urul dereptu alaltu cum se vindecaţi-vă. COD. VOR2. 68r/3. Doamne, miluiaşte-me, vendecă [vindecă CC2, tămăduieşte D] sufletul mieu că greşiiu-ţi. PSALT. 78. Tremese cuvîntul său şi vendecă [tămădui d] ei. ib. 230. După vindecarea ce vindecă omul de duhul necurat... ştiură gloatele că el iaste Hristos. CORESI, EV. 57. Au încongiurat toată ludea... vindecîndpre cei ce rău să chinuia de viclenii draci. ANTIM, o. 58. Mîinile priponindu-şi acum, au vindecat mîinile cele ce slăbise de demult pentru mîncarea cea din pom, MINEIUL (1776), 201 vl/27. 0 T r a n z. (Cu complementul „păcatul”) Au venit să vindece păcatul a toată lumea cu sîngele său. ib. 99v2/23. 0 (Cu un complement indirect introdus prin prep. „de”) Cu cît omul den nafară boleaşte şi e în neputinţe, atîta el den lăuntru se înnoiaşte şi se vindecă de păcate. CORESI, EV. 144. Să înveţe... cum va vindeca sufletele oamenilor de păcate, prav. GOV., ap. gcri, 88/15. 0 (Cu un complement instrumental introdus prin prep. „cu”) Cine amu împreună cu viaţa aceasta iubit-au dulceaţa şi nu se-au vindecat cu pocaaniia,... locul loruş cela îngerescul făcutu-l-au cale netrecătoare. CORESI, EV. 370. Doftorul cel sufletesc... boala nedumnezeirii cu ungerea scăldătoarei lui //[risto]s o au vindecat. MINEIUL (1776), 111 vl/29. 0 R e f 1. p a s. (Prin extensiune) Ranele tale curînd se vor vindeca (ce se zice, păcatele ierta-ţi-se-vor). CORESI, EV. 52.
    3.     T r a n z. şi r e f 1. (De obicei cu un complement indirect introdus prin prep. „de”, care indică un obicei, un nărav etc.) A (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a (se) dezbăra. De părţile pohtelor de cîte părţi de rîhne stîrcesc sufletul, aşea să se vendece. PRAV. LUC ACI, 175, cf. PONTBRIANT, D. Pentru cel care stă culcat pe brînci şi necinsteşte omenirea... cel mai bun leac ca să-l vindeci îi s-aduci vro patru surugii de la poştă şi să le poronceşti ca să ureze... cu harapnicile pe spinarea lui. ALECSANDRI, T. I, 105. Nici dojana aspră a părinţilor, nici bătaia pentru plăţi de ispaşă, nu l-au putut vindeca. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 86, cf. RESMERIŢĂ, D. Miss Mary, lămurită asupra ireductibilei legături dintre vis şi realitate, păru vindecată de ironie.
 PAPADAT-BENGESCU, o. I, 111. Are să se vindece de dezmăţ şi de fumuri. CAMIL PETRESCU, T. I, 157. Te voi vindeca de cuceriri de femei şi de intervenţii prin ele. id. ib. îl, 202. Papa te speculează puţin. E o mică slăbiciune foarte urîtă a lui de care nu pot să-l vindec acum, la bătîneţe. CĂLINESCU,
 E. O. II, 228. Sultana devenită comerciantă părea că se vindecase de frivolitate, id. B. I. 426. Nu se vindecase de gelozia lui fară temei. V. ROM. ianuarie 1965, 53. Beţia o vindecă (numai) sapa şi lopata (= beţia este un nărav fară leac). Cf. pann, P. v. i, 111/7, zanne, p. iii, 467. 0 (Prin analogie) De-ai venit cît de stricat, Moldova te-au vindecat. CONV. LIT. II, 81. [Este] de mare urginţă pentru juna literatură română... de a căuta la popor nişte izvoare sănătoase menite a o vindeca de falsul gust şi de convenţionalism. COLUMNA, VII, 137. Zola, arătînd ororile alcoolismului,... urmărea de fapt să vindece societatea de această plagă. CĂLINESCU, C. O. 146.
     4.     T r a n z. şi r e f 1. F i g. (învechit) A dispărea sau a face să dispară. Apa... vindecă uscăciunea necredinţei, CORESI, EV. 158. Au stricat pacea cu moscalii şi au cunoscut că nu le plăcea aceasta... nici oştenilor şi socotiia că, de nu va vindeca aceasta, poate să se facă vrun zurbalîc. AXINTE URICARIUL, LET. II, 156/16. Era mare măhniciune lui Ioan Teodor Voevod pentru stricările ţărei, însă cu ajutorul lui Dumnezeu... în proaspătă vreme toate aceste s-au vindecat. CANTA, LET. III, 185/18. O înţeleaptă administraţiune vindeca nenorocirile resbelelor trecute. ASACHI, s. L. II, 5. Războiul va naşte multe rele care anevoie se vor putea vindeca. BĂLCESCU, M. V. 200. Puţină este lauda care curînd trecînd în întunerecul uitării se vindecă. ARHIVAR. I, 61/21.
     5.     T r a n z. şi r e f 1. (învechit; complementul indică elemente ale naturii, forme de relief, construcţii etc.) A (se) închide, a (se) astupa; a (se) reface, a (se) restabili. Doamne,... cutremuraş pămîntul şi smintişi-l, vendecă frîngerea lui că rădică-se. CORESI, PS. 154/6. Neputîndu-l suferi pămîntul, s-au desfăcut prăvălindu-l toţi şi l-au sorbit de viu... şi s-au vindecat pămîntul preste dînsul DOSOFTEI, V. s. noiembrie 125714. Ei ieşiră, iară svinţiia sa au vindecat la loc închisoarea şi peceţile. id. ib. 183v/34. Căzură dealurile preste şarpe de vindecară tăul şi-l asămănară de să feace şes. id. ib. 21073. Să închisă de să vindecă ceriul, id. ib. 230732. Zice D[o]mnul: vindec apele acestea, nu va mai fl de acolo moarte şi sterp. BIBLIA (1688), 266756, cf. cuv. d. bătr. i, 310, şăineanu, î. 185.
 ♦ (Complementul se referă la fapte, situaţii deficitare) A compensa, a acoperi. Spre buna şi cuviincioasa îndreptare a casei aceştiea, din leflle pe două luni a anului curgător să se plătească numai leflle beşlegilor,... iar toţi ceilalţi cîţi se cuprind în izvodul lefilor să rămîie fară luare de leafa întru aceste două luni, şi întru acest chip vindecîndu-se lipsa (a. 1814). URICARIUL, I, 44. Am căutat să aflăm în oarecare chip ' prin care să se poată vindeca neînlesnirea plăţei acestei datorii (a. 1815). ib. X, 259.
     6.     T r a n z. (învechit, rar) A îngriji, a ocroti, a feri. La Vavilon... vindică pre flnici ca şi grecii pre smochini..., pentru ca să nu cază rodul. HERODOT, 77.
     7.     R e f 1. (într-o poezie populară) A se prinde, facîndu-se una cu... De cînd la el [la murg] n-ai cătat, Frîu-n cap s-a vindecat, Şeaua-n spate a muşchiat, DENSUSIANU, Ţ. H. 289.
     -      Prez. ind.: vindec, pers. 6 şi (învechit) vindec. - Şi: (învechit şi regional) vindică, (învechit) vendeca, (învechit, rar) vendicâ (lex. mars. 227, 244) vb. I.
     -  Lat. vindică re „a răzbuna”.
     VINDECA2 vb. I v. vindică1.
     VINDECABIL, -Ă adj. (Despre boli, răni, etc.) Care poate fi vindecat; care are leac; curabil, (învechit) vindecăcios. Se împart ranele (plăgile) în acute (iuţi) şi
3163
VINDECARE
-573-
VINDECARE
 hronice (învechite), în vindecabile şi nevindecabile. CORNEA,
 E.   I, 125/35, cf. ALEXI, W., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 0 F i g. A te rosti - a te implica înseamnă .a te aşeza întotdeauna, cu riscurile inerente,... pe baricada noului social... în permanentă luptă cu vechiul,... cu plierea aducătoare de otrăvuri greu vindecabile. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 28, 3/1.
    -  PL: vindecabili, -e.
    -  Vindeca1 + suf. -abil.
    VINDECARE s. f. 1. (Posibilitate sau mijloc de) refacere a sănătăţii unei fiinţe suferinde, a unui organ bolnav etc. (prin îngrijire, prin tratament medical etc.); însănătoşire, lecuire, tămăduire (1), (popular) tămăduială, (învechit şi regional) vindec, (învechit) vindecăciune, vindecătură (1), (învechit, rar) vindecămînt. Cf. v i n d e c a1 (1). Nu e vendecare peliţeei meale de multă mănie a ta. PSALT. 71. Pentru credinţa dau trupului vindecare şi sănătate sufletească. CORESI, EV. 61. Acel amu bolnav în praznic vindecare luo. id. ib. 242. Acela... paguba-i şi cheltuiala pre vindecare să plătească. PO 248/14. Dzece stricaţi să curăţiră şi întocma vendecare dobîndiră. VARLAAM, C. 327, cf. MARDARIE, L. 1182/30, 2892/13. De atuncea pînă astăzi pururea varsă mir de bun miros carele face tot feliul de vindecări. DOSOFTEI, V. S. decembrie 21279. Atuncea va fi vindecare trupului tău şi socoteală oaselor tale. BIBLIA (1688), 430V25. Cine mergea la dînsul şi-i chema numele sfinţiii-sale într-ajutor toată vindecarea şi sănătatea dobîndea. ANON. CANTAC., CM I, 103. Altă vindecare trebuie celui... bolnav. ANTIM, o. 136. Cuvintele rostului tău sînt izbăvire sufletului şi vindecare trupului (a. 1760). GCR II, 72/18. Să facă minunată izvorîre apelor celor fierbinţi spre a multora vindecare. MINEIUL (1776), 128v2/21. Care va răni om sau dobitoc este datoriu să plătească cheltuiala vindecării. CARAGEA, L. 88/8. Mai în toată Biblia se vorbeşte despre minunile care cu trimişi de la D[umno]zeu le-au făcut: vindecarea bolnavilor..., deşteptarea unora din morţi. PETROVICI, P. 303/8. Ei fac vindecare întru acest chip, adecă: aştern la pămînt pre acel bolnav şi încep a sări. CANTEMIR, S. M. 294/18. Aceste osebite remedii sau vindecări... numai atuncea pot fi folositoare, cînd se vor întrebuinţa foarte în pripă. AR (1829), 44'/23, cf. LB, VALIAN, v. Vindecarea n-ar mai putea fi putincioasă. kogălniceanu, s. A. 82, cf. polizu. A fost adus popa... pentru ca să citească un paraclis spre a mulţămi lui Dumnezeu pentru miraculoasa mea vindecare. SION, P. 346, cf. PETRI, V. Suntem datori vindecarea noastră mai mult la puterea temperamentului decît la efectul remediilor. CANELLA, v. 91. Dînsul căuta vindecare la fîntîna Domniţa Maria. CARAGIALE, O. I, 310. în cărţile sacre indiene... se vorbeşte despre părţile constitutive ale corpului omenesc,... de asemenea se vorbeşte despre diferitele leacuri pe care le întrebuinţau pentru vindecare. ARHIVA, I, 210, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. Ceara e menită mai mult... ca un mijloc spre vindecarea oamenilor de o mulţime de boale. MARIAN, INS. 175, cf. ALEXI, W. Textele celor mai multe descîntece... se termină mai adesea prin cîte o formulă care indică de unde trebuie să se aştepte bolnavul să-i vie vindecarea. CANDREA, F. 267. Continuă, înşirînd nenumărate cazuri de vindecare a animalelor cu leacuri găsite de ele. id. ib. 278. Vindecarea băieşului rănit îi jacea [izvorului] şi acum renumele. AGÂRBICEANU, -A. 249. Asta era toată iubirea meseriei lui: bolnavul şi vindecarea. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 244, cf. RESMERIŢĂ, D. Se ştie că ai avut cazuri de vindecări miraculoase. CAMIL PETRESCU, T.
 III, 179. Intortochease pe doctori, trecîndu-le convingerea în vindecarea lui fară de operaţie, id. ib. II, 144. In evoluţia procesului de vindecare pot interveni o mulţime de tulburări. A. POP, CHIRURG. 11. Din notele publicate...
 desprindem... localităţile în care Luchian, în speranţa vindecării, îşi petrece verile. OPRESCU, S. 69. Băutura... e dată... la sărbătorirea unui an de la vindecarea lui de scarlatină. ARGHEZI, S. X, 89. O metodă de vindecare era cu atît mai apreciată în medicină, cu cît se întemeia mai mult pe un ocult mesmerism. BLAGA, Z. 244. Matilda spera mai cu putere decît Laura în vindecarea acesteia. VINEA, L. I, 197. înainte de vindecare, este bine ca bolnavul contagios să nu vină în contact cu alte persoane. BELEA, P. A. 233, cf. DL, DM. [Sînt] substanţe sau plante cu forţă terapeutică reală sau numai presupuse a avea putere de vindecare. IST. LIT. ROM. I, 58. Vindecarea survine, de obicei, după cîţiva ani de boală. ABC SĂN. 75. Ne-ar putea stabili un diagnostic care să nu lase prea mari speranţe de vindecare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 28/1. 0 F i g. Aici este izvorul etimologiei populare..., mijlocul cel mai important de „vindecare” a cuvintelor „bolnave”. IORDAN, STIL. 90.
 ♦ P. e x t. Trecere, încetare a unei boli, a unei suferinţe fizice etc. Vindecarea vrăjii de mai sus... poate să... facă alte mijlociri de acestea mai puternice. CANTEMIR, S. M. 319/9. Această putere... la boală se arată ca adevărata vindecare naturală. ALBINEŢ, M. 6/16. Histeria... şi ipohondria... se nasc asemine adeseori din boale materialnice şi pot a se depărta numai prin vindecarea acestora, id. ib. 16/3. Vindecarea mai departe a acestei patimi se face precum şi a rărunchilor. CORNEA, E. I, 93/16. Multe doctorii s-au născocit pentru vindecarea pestei, id. ib. 117/3. Spălarea cu apă răce se întrebuinţează... ca mijloc de vindecare la amorţire cronică. FĂTU, D. 14/9. Zeama cea oloioasă şi puturoasă a acestui gîndac o întrebuinţează... spre vindecarea pecingenii. MARIAN, INS. 83. Mijlocul cel mai bun şi mai uşor pentru vindecarea şi curăţirea faptului extern... este ca acel bolnav... să se scalde în stropii şi spumele ce sar de pe roţile morii. id. ib. 273. Pentru vindecarea lingoarei sau tifosului se iau în această zi trei luminări de ceară curată şi „sepun în credinţă" la o icoană a Sfîntului Sava. PAMFILE, S. T. 156. Falca porcilor tăieţi în această zi se va strînge... spre a se folosi la nevoie pentru vindecarea bolii numită „fălcar”. id. ib. 204. Fierea de porc servă şi ea la vindecarea degerăturii. PĂCALĂ, M. R. 256. Deschiderea abcesului... precoce întîrzie vindecarea. ENC. AGR. I, 9. Ilustrul alienist îl pune atunci în libertate, constatînd „vindecarea maladiei”. CĂLINESCU, c. O. 22. Sălbaticul întrebuinţează o anumită emblemă sau talisman pentru vindecarea unei boli. RALEA, s. T. II, 153. Planta [era]... folosită la vindecarea crampelor stomacale. FLORA R. P. R. X, 109. Procentul cel mai mare de vindecări se obţine la aceste forme de cancer. ABC SĂN. 79. Aceştia sînt sărbătoriţi cu stricteţe, întrucît sînt priviţi ca protectori împotriva unor calamităţi sau pentru că li se atribuie anumite puteri în vindecarea unor boli. HRISTEA, P. E. 234. Schiţa... e piesa de rezistenţă a volumului în povestea vindecării şocului psihic suferit de un tînăr inginer. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 28, 11/4. 0 L o c. a d j. Fără vindecare = fară posibilitatea de a se vindeca; incurabil. Acum li s-a întîmplat poate ceva rău şi poate ceva fară vindecare. C. PETRESCU, R. DR. 313, cf. DL, DEX. ♦ închidere, cicatrizare a unei răni, a unei tăieturi etc. Cel ce vrea să grăbească vindecarea [rănii] părul de cîne făcut scrum îl bea într-o lingură de apă. PĂCALĂ, M. R. 263. După vindecarea rănii... am stat o bucată de vreme în lagăr. AL. PHILIPPIDE, s. II, 193. Vindecarea unei plăgi depinde de coodonarea unei serii de mecanisme diverse biologice, fizice şi clinice. MARINESCU, P. A. 81. Vindecarea unei răni neinfectate se face cu atît mai repede cu cît schimbarea pansamentului se face mai rar. BELEA, P. A. 91. Vindecarea este lentă şi se face printr-o cicatrice neregulată. ABC SĂN. 325. 0 F i g. Nu are... vindecare rana lui, că fiind duh nu are pocăinţă. ANTIM, O. 49. Ranele... [ţării] erau multe şi
3164
VINDECAT1
-574-
VINDECĂTOR
 vindecarea lor reclama timp îndelungat şi sacrificie colosale. FILIMON, O. I, 213. Gîndurile - dovedise comisul cel bătrîn — sînt cei mai harnici duşmani ai omului. Nu-i altă doftorie pentru Jder cel mititel decît să cadă butuc în culcuş şi să doarmă somn Jară vise... Orice rană deasemeni are vindecare. SADOVEANU, O. XIII, 276.
    2.     (Posibilitate sau mijloc de) eliberare a cuiva de o suferinţă morală, de o stare afectivă, de un necaz (1, 2) etc. Cf. vin d e c a (2). Nu sînt alte mai bune den bunătăţi să ne dea vindecare, ca cînd căutăm ceteniile cuvintelor dumnezeeşti. CORESI, EV. 352. Unde era trufăşia... acolo era vindecările m[u]c[e]nicilor (cca 1633). GCRI, 84/14. Ceastă carte... are întru sine multe fealiuri de vindecări sufletelor creştineşti. PRAV. GOV., ap. GCRI, 88/10. Pentru mîngîiere, ceriul cel îndurător I-au trimis prin un alt suflet o duioasă vindecare Dăruindu-i în grea cale un soţ bun şi simţitor. ASACHI, S. L. I, 76. E oare vindecarea adusă de dînşii... alta decît salvarea din singurătatea tristă? PÂRVAN, I. F. 200. Vai! mămucă iubitoare, Inimioara rău mă doare Şi tu nu-mi dai vindecare, alecsandri, P. P. 303. ♦ P. e x t. Alinare sau încetare a unei suferinţe morale, a unei stări afective etc. Cu cetitul cuvintelor dumnezeeşti, ale sufletului boale dă-le... vindecare şi sufletească sănătate. CORESI, EV. 352. Dumnezeu... au dat omului această mare vindecare a pocăinţii. ANTIM, O. 91. Obosit... de a căuta şi a nu găsi vindecarea grijei ce-l muncea, se lăsă pe sofa oftînd. FILIMON, O. I, 124. Nu mai este vindecare Pentru viaţa mea în dor. bolintineanu, P. II, 5. 0 F i g. Feciorii de boieri... se întruniră cu decidere de a cere de la Domn vindecarea suferinţelor ţărei. ALECSANDRI, o. P. 151. ♦ (în limbajul bisericesc) Mîntuire (2). Roao ce e de la tire vendecare lor iaste. PSALT. 325. Tuturor carii greşăscu, pururea le caută Domnul spăsenie şi vrăciuire şi vindecare de păcate. CORESI, EV. 23. Omul de om păzeaşte mînie şi de la Dumnezeu caută vindecare, id. ib. 48. Să avem leac spre vendecarea păcatelor noastre (a. 1645). GCR I, 115/18. Pentru ce ne-ai lovit pre noi şi nu este noao vindecare? BIBLIA (1688), 502!/52. Sînt păcate de moarte..., neiertate, deaca nu să va face la dînsele căzuta vindecare. ANTIM, O.
123.   Milostivnică vindecare s-au dat omului de la Dumnezeu, ca să moară. id. ib. 224.
    3.     (învechit, rar) înlăturare, acoperire a unei daune (băneşti). Cf. v i n d e c a (5). Pentru împlinirea lipsei acestei casă... nici într-un feliu nu s-au găsit alt chip spre vindecarea aceasta decît mizlocul acesta a sporirei goştinei ce s-au obicinuit de o vreme încoace... a se lua cîte 3 parale şi 2 bani de toată oaia (a. 1814). URICARIUL, I, 223. Socotind ea chipul vindecării unei aşa păgubi, au alcătuit o hîrtie de învoială (a. 1827). FURNICĂ, D. c. 331.
    -  Pl.: vindecări. - Şi: (învechit) vendecare s. f.
    -  V. vindeca1.
    VINDECAT1 s. n. (învechit, rar) Vindecare (a unei boli, a unei suferinţe fizice). Este om ce făcea multe minuni, căruia agiunge numai singur cuvîntul spre vindecatul a toată boala care-i mai cumplită, dosoftei, V. s. noiembrie 183722.
    -  V. vindeca1.
    VINDECAT2, -Ă adj. 1. Care a scăpat de o boală, de o suferinţă fizică; care s-a făcut sănătos; însănătoşit, lecuit, tămăduit (1). Cf. v i n d e c a (1). In zadar s-au silit cei mai iscusiţi doctori..., ci mai vîrtos pe lîngă desnădăjduirea de a se vedea vindecat, de care pătimeşte moralul său, fizicul său sufere într-atît încît pare că e un bătrîn trecut. NEGRUZZI, s.
I, 41, cf. DELAVRANCEA, o. II, 317. Vindecaţi, doctorul le prelungea convalescenţa. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 136, cf. RESMERIŢĂ, D. Ne-a uns de cîte două-trei ori pe zi..., pînă ce în Vinerea seacă ne-am trezit vindecaţi. SIMIONESCU, F. R.
 422. Ca unui orb vindecat Lumea-n lumină mi s-a lărgit. BLAGA, POEZII, 197, cf. dl, DM, dex. 0 (Substantivat) Grăim jidovii vindecatului: „Sîmbătă iaste şi nu ţi se cade să iai patul tău", coresi, ev. 143. ♦ (Despre boli, suferinţe fizice) Care a trecut (în urma unei îngrijiri, a unui tratament medical etc.). Apele de pucioasă... nu sînt potrivite la boalele venerice, tractate de curînd cu mercur..., căci prin a lor întrebuinţare pripită, adeseori s-au ivit boala venerică vindecată cu mai mari furii şi putere. FĂTU, D. 102/8.
 ♦  (Despre răni, tăieturi etc.) Care s-a închis; cicatrizat. O mare rană vindecată se întindea de la tîmpla stîngă pînă la colţul gurei. CONV. LIT. XXII, 406.
     2. Care a scăpat de o suferinţă morală, de o stare afectivă neplăcută, de un necaz (1, 2) etc. Zîmbi de întristările lui zbuciumate... Titu, vindecat, se avîntă cu trup şi suflet în vălmăşagul luptei, rebreanu, I. 274. ♦ P. e x t. (Despre suferinţele morale, stări afective neplăcute) Care a fost alinat, potolit; care a trecut, a dispărut. Te înfloară redeşteptarea durerii abia vindecate. PAPADAT-BENGESCU,
 o. îi, 186.
     - Pl.: vindecaţi, - te.
     - V. vindeca1.
     VINDECĂ s. f. (Bot.; prin nord-estul Transilv.) Vindecea (1) (Betonica officinalis). Cf. borza, D. 30, 301.
     - Pl.: vindeci.
     - Postverbal de la vindeca1.
     VINDECĂCI0S, -OĂSĂ adj. (învechit) Vindecabil. Cf. LB, VALIAN, V. Emoroidele se împart:... în periodice... şi simptomatice..., în vindecăcioase şi nevindecăcioase. CORNEA, E. I, 11/21. Această colică... [se] împarte în iute şi îndelungată, în suferită şi nesuferită, în vindecăcioasă şi omorîtoare. id. ib. 96/26, cf. polizu, petri, v., ddrf,
 BARCIANU, ALEXI, W.
     - PL: vindecăcioşi, -oase.
     - Vindeca1 + suf. -ăcios.
     VINDECĂCIUNE s. f. (învechit) Vindecare (1). Ce-ţi fie, Doamne, milă de mea lîngegiune, Oasele mi le strînge cu vindecăciune. DOSOFTEI, PS. 22/21. Omul blînd inemii vraci şi vindecăciune oaselor inema sîmţîtoare (a. 1683). CCR, 242/11, Cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 182.
     - PL: vindecăciuni.
     - Vindeca1 + suf. -ăciune.
     VINDECĂMÎNT s. n. (învechit, rar) Vindecare (1). Cf. GHEŢIE, R. M. 491.
     - Pl.:?
     - Vindeca1 + suf. -ămînt.
     VINDECĂTOR, -OARE s. m., adj. I. 1. S. m. (Astăzi rar) Persoană care vindecă (1, 2) sau care pretinde că poate vindeca. Acest orb, niminea nu avea să dereptezepre el... şi cătră însuş acela vindecătoriul, Domnul Hristos, vine. CORESI, EV. 443, cf. MARDARIE, L. 2892/14, BUDAI-DELEANU, LEX., LB. A se zice unui medic spre cinste pentru învăţătura şi isprăvile sale doctor sau vindicător în meşteşugul său poate fi iertat. HELIADE, O. II, 242. Vindecătoru-ngriji-va de rană şi asupra-i va pune leacuri alese ce-alină pe loc suferinţele-amare. MURNU, I. 73. [în Egipt] oamenii mai mult decît oriunde Sînt iscusiţi lecuitori de boale Căci ei se trag într-adevăr din Pèon, Vindecătorul zeilor, id. O. 59, cf. RESMERIŢĂ, D. Hipnotismul a fost, în toate timpurile, practicat de către magnetizatori, vindecători, şarlatani. MARINESCU, P. A. 96, cf. NOM. PROF. 15. Vindecătorii care s-au arătat din timp în timp n-au ştiut de unde să înceapă lecuirea. ARGHEZI, s. X, 266. Împăratul dă vindecătorului
3171
vmmmmQR
-^575-
vmmmv
 fata drept nevastă şi jumătate din împărăţiei ;<2ÂLlNESÇ0£CBi 71. Ίη misterioasa Imidmpariţietide zece ani, GosthBwMu şi-a căpătat un renume&umpeanf de învăţat şi de vindecqfon vinea, l. h 26, cf. DUs^în, limbajul bisericesc)^ Mîntuiior (2). Să' arătăm ^âaffiei&ïmmstr-ë·· "< :nemputätorit^uk;i>M nemîniosuîuî% despuüoifiuMvWßfiujcela -cei/nai mrtm, taste miluitorm şi vindeeätQnuJcomSh EV. 20. · -, / ;
   ^-Adj. jÇDesprejmediQ^rote,: leacuri,! metodaetc ) Care vmdeqa(l, 2) sau căruia i.^e atribuie însuşirea .de .a vindeea. N-au putut meşteşugul cel doftoiesc să afle... mijloci e vindecătoare ANTIM, Q 115 întîi curăţeşte ranele de carnea cea putredă apoi pune ierburile cele vindecătoare^ kî ib 178, cf BUDAI-DELEANU, LEX Priimeşte iubitorul de învăţătură învăţătw ile £uvintului lui , Dumnezeu/ jcum priimeşte... bolnavul· · -doctoriile, cele vindecătoare. MARCOVICI, D. XIl/9. Sanatatea..., din pricina trîndăviei,... srtir vătăma şi. prin aceasta- ; s~ar pune temelia ameb mai grele boale dacă jnlăuntrul trupului nu ar fi o putere vindecătoare ALBINEŢ, M,. 6/10. Această vindecătoare lucrare a imaginaţiei asupra stărilor bolnăvicioase a trupului, id. ij?. 29/5. Au scoş... un mic termometru... pe care, x văzîndu4 hoinarul şi crezînd cum că acela ar fi instrumentul vindecătoriu boalei sale, cjupă cîteva minute au zis că-ş poate iarăş mişca limba: id.- ib. 29/17, cf. VALIAN, V. Substanţe care nu sînt vindecătoare, man. SĂNĂT. 10/\ 8, cf. POLIZU, PETRI,'V. Romanii mai întrebuinţau cocoşii ça un remediu vindecător contra unor morbi. MARIAN, O, Il,?241. Se afla.,, un izvor a cărui apă avea putere vindecătoare. ŞEZJII, 206,,c£ DDRFt<Nu şţim, credinţa sau buneţa apei;şia aerului curat... sunt vindecătoare, dar ştim că mulţi morbtqşi îşi ţin că acolo s^-au vindecat. LIUBA-IANA,. M., 63, cf. BARCIANU, ALEXI, -şW.x ,Jmi ;, doream un somn ^ adînc şi vindecător. BRĂTESCU.-vpiNEŞTl, î. 9. Rădăcinp de: nalbă mare, fiartă în lapte dulce şi aplicată pe umflătura... are efecte vindecătoare. PĂCALĂ, M, R. 271, cf.: RESMERIŢĂ, D. Credinţa că apa aceasta are putere vindecătoare atrage şi îndeatrină credincioşii din j,ur. ARH. OLT. ; V, 46O ; crede veninoasă, dar şi 'cu puteri vindecătoare. SIMIONESCU, F. R.
 267.1 El nu ura atunci pe nimeni, fiindcă îh fiecare seamăn descifra o suferinţă secretă. Scrisul lui şi-l voia ca un balsam vindecător, c. PETRESCU, C. V. \22.'înăînte de afi preparate aceste substanţe, éle trebuie descîntate..., ceea cé, după părerea unora, le-ar da o şi mai mare putere vindecătoare: ARH/ OLT. XIX, 186. Un giuvaergiu, da să-şi vîndă firele vindecătoare mai iute, avu ideêa să atîrne de ele cîte o mărturie càrë a inirat în preţ. ARGHEZI, s. Xvill, 57) Sted; care subt carul cel mare abia licăreşti,.:. Aperi un rhare mormînt shu vreo apă vindecătoare? ÖLAGA, POEZII, &f.s'yPfÛ^tèïè 'Wipàïè\fiâVè sînt acelë plântèJcûrë conţtiî^fn diferitele lor'părţi, substanţe vindecătoare. BELËA, P. A. 296, cf. dl;1 bÛ^Iàrbû Jidtelor, apa vindecătoare, rêpŸeiiHfâ hiperbolizarèa unor calităţi ale plantelor şi miiierdlelor -etc. observaté^mpïâcttëarèa medicinei populare: \ST. lit.’ !roM. Î^W^Şiiifiţdaituălădemonstrează că efectele vindecătoare âlë acußunctüHi se datöresc unui iiiécüriism réfièkrA^C SÂH. 15-. Apele vindecătoare... erau ! cunoscute şi' 'preţuite. H;i)Aifôviciu; è. 185, cf hristea; ρ. έ.; '224, dex: Or veni cevîrîme^r diipă ' buruieni vindecătoare. i^bULESCU-COÎDiN, L.-9/ Grabesë^sa-i pun- pe tăietură bdeâsiă iarbă viiÙecatoàrë^È,RÀ, L. B. 110. MmdrulitöfmmdrMMnä^'Nu cunoşti vreo buruiană Ori vreun leac viMecafor^^ă^mă lecuieşti de dor? folc. mold. ii, 571. (Substantivat) Din frunzele şi florile proaspete, macerate îh- alcool şi distilate, sC obţine ϊιή spirt aromatic folosit ca vindecător de răni, FLORA R?k R. Vîn, 109. 0 F i g. Socotiţi, iubiţii mei, de vedeţi purtare ăe grife vindecătoare a doftorului 'cëlui ceïéÉc. ANTIM, P. 54. Pre mine, ca un judecătdrîu ]dréptl ' {0ît vindecătoare patima ta îndidceşte^rnă^sfapme. NJINEIUL (1776), 197vl/16. Din junie au simţii povara de Care se
 apăsamaţia sa sub giügulMirciloruv^lcm o4nimă curată^dar plină de curaj, au purces m lume spre a căuta elementele vindecătoare unui asemene rău. ASACHI, S. L. ΊΓ 340. Vai! pentr-un suflet, ce. s-a zdrobii» Uitarea-i floarea vindecătoare BOLINTINEANU, P. II, 270. ffinsul-sfint al viţei nu-l vei cînta tu oare Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare? ^ILLAT, Ρ. 146.„     "     \ λ ,%r     » *
 '.li. IL ?S. m. (învechit) Apărător, ocrotitor, 'salvator; răzbunător. împeratul Dechie, întru atîtg cu bărbăţia au înfrînt pre varvari de a , face^ încurse. în Dachia, cît în marmori se ehiemă „vindecătoriul QachieiMAIOR JST. 22/7. Domnina.: Ciu aflaUmtr/mşii âpărători şi vindecători cauzei sale. ASACHI s. L. 11,442. Vrednici stapîni au avuţ pe vindecătorii oştirii. MURNU, 1.44.       -           > ,
     ( - Pl.: vindecători, -oare.i — Şi: (învechit) vindecătorii!, vindecător s, m.                   *
     ^ Vindeca1 + suf. -aton Pentru sensul II cf. lat: v in dex.
     VINDECATQRIjU s. m. v. vindecător.                     ,
 ^ VINDEÇATORA s. f.,1. (învechit) Vindecare (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX,, LB,1 POLJZU, BARCIANU, ALEXI, > W.
 ♦ Cicatrice. Cf. ddrf. v
     2, F, ,i g. (Învechit,, rar) închidere, astupare (a unei crăpătui;i, a -ui*ei găuri Ctc.). Aruncă pre i/F[n]i[,u]/ într-adîncă căscătură de pămînt legat şi asămănă groapa cu brazdă şi deasupra şi pusă scaunul preste vindecătura prăpăştiii şi-şi şedziţjn scaun. DOSOFTEI v. s. decembrie 210r/a'l *,c£ cuv, D, BATR, 1,310.       ~  ,
 ^ --Pl.windecătml .         ....     .   .
 , - Vindeca1 4* suf..-ătură. ‘                 r
     VINDECEÂ s. . f. 1. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina^ şi cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu florile purpurii, dispuse în formă de spic; întrebuinţată, datorită proprietăţilor sale aromatice şi tonice, ca leac pentru răni şi pentru boli de piept; creţişor, cuişoriţă, vindecuţă (2), iarbă-de-rani; iarba-tăieturii, (regiônal) ' vindecă (Betonica officinalis).Ct lb, cihXc, i, 315, lm, conv. lit. xxiii, 1061, GHETIE,^. M. 492, BRANÛZA, FL. 397, BARCIANU, 3AHRESBER. VIÏI, 164, N. LEON, MED. 193, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 146, panţu, pl. 335; cade, voiculescu, l. 300, enc. agr., SCRIBAft, Di, DL, DM, BORZA, D. 30, 301, FLORA R. P. R. VIII, 234, M. D. ENC., DEX.
     2. (Bot.) Usturoiţă (Alliaria officinalis). Cf. damé, t. 186, BORZA, d. 14,301.
     -     Pl.: vindëcele. - Şi: (regional) vindiceă s. f. DAMÉ, T.
 186.
     - Vindeca1 ± suf. -ea.
     VINDECLfŢĂ 'S. f. (Bot) 1. Usturoiţă (Alliaria officinalis). Cf. conv. lit, xxiïï, 1061, brandza, fl. 125, PASCU, S. 156, PĂCALĂ, M. R. 23, PANŢU, PL. 335, CADE, DL, DM, BORZA, D. 14, 301, H XVII 61. ^         -  ■. :o . .
     2.    Vindecea (1 ) fâetomca:+offi<mâli^:^&, conv. lit. xxiii, 1061, borza, d. 30, 301.
 ‘; · 3. (Regional) Aţîrnătoare (Zebrina pendulă) (Livădia de Cîmp - Haţeg). Cf. borza, d. 189, 301.      ? uiu ;          "
     - Pl.: vindecuţe.                y   Λ , = / o p    ;
     - Vindeca1 + suf -uţă.                     r   ^
     VINDÉG S: ιή.λ. vindic. Cnn;i]               ">AjAk!îV
     VINDERAU s. m. v. vindereu. VINDERÉL s. m. v. vindereu.
     VINDERÉU s. m. Numele mai multor păsări răpitoare, de zi, din familiâ faleonideloc:i a) (şi în sintagmele vinderel roşu, ENC. AGR., BĂCESCU, PĂS. 173, LINŢIA, P. II, 159, 160,
3179
VINDERI
-576-
VINDICATIV
 vinderel de turnuri, BĂCESCU, PĂS. 173) pasăre cu capul şi gîtul de culoare cenuşie cu pete negre, cu spatele roşu-cărămiziu şi cu partea ventrală de culoare deschisă, pătată cu negru, care are un zbor caracteristic ce îi permite să rămînă nemişcată, lovind aerul cu bătăi scurte şi repezi din aripi; vînturel1 (I 1 a), (regional) marinică {Falco tinnunculus tinnunculus). Cf. LB, klein, D. 98, LM, GHEŢIE, R. M. 492, BARCIANU, ENC. AGR., BĂCESCU, PĂS. 204, 205,
 206,  DL, DM, L. ROM. 1969, 474, DEX. Vindireii, cioroberele alungă cobeţii. POP., ap. BĂCESCU, PĂS. 205; b) (şi în sintagmele vinderel cu picioare roşii, BĂCESCU, PĂS. 173, LINŢIA, P. II, 151, vinderel de seară, BĂCESCU, PĂS. 173, linţia, P. II, 151) pasăre cu capul şi spatele cenuşii şi cu pîntecele ruginiu; vînturel1 (I 1 b), şoimuleţ de seară (v. şoimuleţ II) {Falco vespertinus vespertinus). Cf. DM, DEX; c) (şi în sintagmele vinderel mic, ENC. AGR., băcescu, PĂS. 173, LINŢIA, P. II, 157, 158, 159, 162, vinderel cughiare galbene, băcescu, păs. 173, linţia, P. II, 158) pasăre cu spatele de culoare roşie-cărămizie şi cu penajul ventral gălbui; vînturel mic (v. vînturel II) (Falco naumanni naumanni). Cf. BĂCESCU, PĂS. 206; d) pasăre cu capul, gîtul şi spatele albastre-cenuşii cu dungi negre şi cu pîntecele galben-roşcat cu pete brune; şoim (I 1 d), erete de iarnă, şoimuleţ pitic (v. ş o i m u 1 e ţ II), gaia găinilor {Falco columbarius aesalon). Cf. CIHAC, II, 539, MARIAN, o. I, 119, CONV. LIT. XXIII, 346, ENC. ROM., TDRG, CADE, ENC. AGR., băcescu, PĂS. 173, 203, 205; e) pasăre cu capul şi gîtul negre, cu spatele cenuşiu-albăstrui şi cu partea ventrală alburie cu numeroase dungi transversale; şoim (11 a) (Falco peregrinus peregrinus). Cf. CIHAC, II, 539, ŞEZ. VIII, 161. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Deasupra Condrenilor... se află vestita Cetatea Neamţului,... străjuită de ceucele şi vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 53. De la unguri s-au împrumutat... [numiri] de animale (coroi,... vindereu). ŞĂINEANU, î. 248, cf. DDRF, MÎNDRESCU, UNG. 190, REV. CRIT. ni, 173, ALEXI, w. Bravo, Vasilică, tu eşti uliu ori vindereu? HOGAŞ, DR. I, 73, cf. RESMERIŢĂ, D., BL I, 23. Trebuia să întîmpinăm valul de asalt al cioacelor băutoare de ouă crude..., al vindereilor sprijiniţi pe vînt, al hereţilor fulger atici. VOICULESCU, P. I, 62. Un vindireu pluti oblic prin lumină, deasupra poienii şi slobozi cîteva fluierături moi. SADOVEANU, O. IX, 132, cf. SCRIBAN, D. în campaniile de stricarea cuiburilor de ciori, trebuie avut grijă să nu se distrugă şi cuiburile ce au pui cu puf alb -aceia fiind pui de vinderei. BĂCESCU, PĂS, 204, cf. DL, L. ROM. 1964, 506, M. D. ENC., DEX, H vi 28, x 207, 465, xvii 35, XVIII261, alri 1050/223, 424, alrii 6217/514.
     -     Pl.: vinderei. - Şi: vinderél, (regional) vinderău (REV. CRIT. III, 173, BĂCESCU, pas. 173, 203, 205), vindirău (băcescu, păs. 173, 203, 205), vindirél, vindiréu, vipderéu (id. ib. 203), venderéu (scriban, D.), ventiréu (H xvii 35) s. m.
     -     Cf. magh. vândorol, vândor [sôlyom]. - Vinderel, vindirel: sg. refăcut după pl. sau cu schimbare de suf.
     VINDERI vb. IV. R e f 1. (Regional) A nu avea astîmpăr. pamfile, a. r. 264.
     - Prez. ind.: vinderesc.
     - Cf. v i n d e r e u.
     VÎNDIAC s. n. Haină scurtă, special confecţionată pentru a apăra de vînt; canadiană, hanorac. Cf. cv 1952, nr.5, 35, Μ. D. ENC., DEX, DN3.
     -     Accentuat şi: vindiâc. M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: vindiacuri.
     - Din germ. Windjacke.
     VINDÎC s. m., s. n. (Transilv. şi Maram.) I. S. m. Musafir. Cf. klein, d. 41, 155, 199, molnar, 51, dr. iv,
 1081, BL II, 55, PUŞCARIU, L. R. I, 202, FD III, 165, CABA, SĂL., DENSUSIANU, Ţ. H. 60, 340, T. PAPAHAGI, M. 236, ALRT II, 143, 333, LEXIC. REG. 10. Nu mere la popa, că amainte i-o vinit vindici. MAT. DIALECT. I, 74. Aştept un vindic de la oraş. ib. 198, cf. 46, 290. ♦ Nuntaş. Cf. alrm i/ii h 353.
    2.     S. n. (în formele vindig, vinding) Vizită1 (1); petrecere (II 2). Sîmnion cu nevasta In vindig la soacră-sa. T. PAPAHAGI, M. 114, cf. glosar reg. 0 E x pr. A merge pe vindig = a merge în calitate de oaspete (la o petrecere). Hust era o cetate demult, în vremurile bătrîne Şî Pintea Viteazu o poruncit acolo... că toţ domnii să meargă acolo să-l aştepte c-a me[rge] el pe vindig. ARH. FOLK. I, 183, cf. 236.
    -      PL: (1) vindici. - Şi: vindig s. m., s. n., vindég (puşcariu, l. r. i, 202) s. m., vindiug (glosar, reg.) s. n.
    -  Din magh. vendég (dial, vendig).
    VINDICÂ1 vb. I. (învechit) 1VT r a n z. A răzbuna (12). Cf. C. CANTACUZINO, ap. IORGA, L. I, 163. Pentru a vindeca moartea compatrioţilor săi, disbărcă... riga Gven la ţermurele Britaniei. SĂULESCU, HR. I, 109/20. Ei se legară prin giurămînt de a vindica... onorul cavalerilor poloni, care se ameninţa de q fi înfruntat de un principe barbar. ASACHI, S. L. II, 92. Această bătaie... au vindecat perderea de la Obertin. id.* ib. 153. Plănuia să se furişeze pîn’ la Suceava, să omoare pe autorul nenorocirei publice şi să vindece afrontul lleanei. CALENDAR (1854), 93/26, cf. CIHAC,
I, 315, LM.
    2.     R e f 1. A se răzbuna (11). Malaspina... pentru cele ce păţise la lacul Brutis au vroit a se vindeca. ASACHI, S. L. II, 161.
    3. T r a n z. A revendica. Cf. alexi, w.
    -  Prez. ind.: vindic. - Şi: vindeca vb. I.
    -  Din lat. vindicare, it. vendicare.
    VINDICÂ2 vb. I v. vindeca1.
    VINDICATIV, -Ă adj. (Livresc; despre oameni) Care este înclinat, pornit spre răzbunare; care doreşte, simte nevoia să se răzbune (I 1); răzbunător. Cf. negulici, prot.-pop., n. d., canella, v. 370, costinescu,
BARCIANU, ALEXI, W. Dimitrie Cantemir avea multe însuşiri bune, dar era poruncitor, aspru şi vindicativ. IORGA, I. L. I, 326, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Era vanitos şi vindicativ şi nu suporta critica. CĂLINESCU, C. O. 374. Zîna este antiteza zmeoaicei, de ordinar bătrînă,... sau, cînd e tînără şi frumoasă, vindicativă şi cu sîngele otrăvitor, id. B. 93, cf. DL. Se fereau de el, bănuindu-l delator, vindicativ şi idiot. T. POPOVICI, SE. 80, cf. DM. Nu rămînea în cancelarie în timpul recreaţiilor, ca să evite conflictele cu vindicativii săi colegi, românia literară, 1970, nr. 96, 6/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Adverbial) □ L-a arătat vindicativ cu degetul. 0 (Substantivat) Ar fi avut anumite răfuieli... cu posomoriţii, cu vindicativii, preda, Μ. S. 220. ♦ (Despre fapte, manifestări, creaţii, sentimente etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează, imprimă dorinţa de răzbunare; care este făcut, creat din dorinţa de răzbunare. Cf. costinescu, CADE. Glasuri profetice se ridicau din ce în ce mai dese şi mai vindicative. V. ROM. ianuarie 1954, 192. Poezia transfigurează femei, poate o singură femeie în două ipostaze, una serafică, alta vindicativă. IST. LIT. ROM. II, 289. Pamfletul vindicativ din „Junii corupţi” se înscrie în linia vehemenţei satirice paşoptiste. V. ROM. ianuarie 1965,
102.   Este un roman al acumulărilor vindicative, în care ideea de răzbunare atinge... cea mai neiertătoare dintre toate formele de răzbunare: răzbunarea prin cuvinte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 7/1.
    -  PL: vindicativi, -e.
    -  Din fr. vindicatif.
3185
VINDICÄTOR
-577-
VINEGRETÄ
     VINDICĂT0R s. m. v. vindecător.
    VINDICEÂ s. f. v. vindecea.
    VINDÎCIE s. f. (Latinism învechit, rar) Atribuire. [Istoricul] nu e mai mult anonimus, după cum însuşi au arătat la vindiciile anonimului ale lui Daniel Cornides, e Paulus episcop al papistaşilor unguri din Ardeal. MAIOR, IST. 64/18.
    -  Pl.: vindicii.
    -  Din lat. vindicia.
    VINDICŞIJG s. m. v. vindişug.
    VINDICTĂ s. f. (Livresc) Urmărire, pedepsire a unei greşeli, a unei fărădelegi, a unei crime; răzbunare (1). V. vendetă. In Genese [Moise] mai dă divinităţii antice atribute Sau calităţi păgîne, o lasă ca şi alţii Tenace în vendictă, teribilă-n mînie. HELIADE, O. I, 383. El... şi-a plecat capul călăilor lui Ipsilante, ca să nu compromită viitorul ţărei sale, expuind-o la vindicta turcească. GHICA, S. 628, cf. COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R. M. 492, BARCIANU, ALEXI, w. Membrii guvernului... se expuneau unei posibile vindicte, formulate în mesaje sinistre pe care le primeau mereu în scris sau telefonic. CĂLINESCU, B. I. 519, cf. DL, DM, DEX, DN3. 0 Vindictă publică (sau, rar, populară) = dispreţ, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvîrşesc astfel de fapte; oprobriu. Veveriţă învîrtea sabia vindictei publice şi cînd vorbele nu i se mai legau pe limbă, se auzea numai rînjetul. LOVINESCU, C. V, 95. D-l Lovinescu nu-l ţintuieşte pe povestitor la stîlpul infamiei şi nu asmute asupră-i vindicta publică. PERPESSICIUS, M. II, 353. Ei [filistinii] denunţă cu gravitate şi răutate vindictei populare pe oamenii veseli. RALEA, S. T. I, 59.
    -  PL: vindicte. - Şi: (învechit) vendictă s. f.
    -  Din lat. vindicta, fr. vindicte.
    VINDIG s. m., s. n. v. vindic.
    VINDIGĂLUî vb. IV. Refl. (Prin Transilv. şi Maram.) A petrece (II 3). Cf. klein, d. 169. Acolo vă aşteaptă... Cete de neveste, Cu bucate făcute, Cu mesele aşternute Şi cu păhărele umplute. Acolo îţi bea, Acolo îţi mînca, Acolo vi-ţi vindigălui. BÎRLEA, C. P. 348.
    -  Prez. ind.: vindigăluiesc.
    -  Vindig + suf. -*ălui. Cf. magh. [meg] vendégel.
    VINDIGLÂU s. n. v. vendeglău.
    VINDIRÂU s. m. v. vindereu.
    VINDIRÉL s. m. v. vindereu.
    VINDIRÉU s. m. v. vindereu.
    VINDIŞÎG s. n. v. vindişug.
    VINDIŞÎIG s. n. (Prin Transilv.) Petrecere (II 2). Cf. KLEIN, D. 169, BL II, 62, L. ROM. 1966, 45, CABA, SĂL.
    -      PL: vindişuguri. - Şi: vindicşug (KLEIN, D. 169, L. ROM. 1966,45), vindişig (klein, d. 169) s. n.
    -  Din magh. vendégség.
    VINDIÙG s. n. v. vindic.
    VINDOBONIÂN, -Ä adj., s. n. (Geol.) 1. Adj. Care aparţine etajului al doilea al miocenului (2); care se referă la acest etaj, caracteristic acestui etaj. Cf. m. d. enc., dn3.
      2.     S. n. Al doilea etaj al miocenului (2), care cuprinde subetajele helveţian şi tortonian. Cf. ltr2, der, m. d. enc., DN3, NDN.
      3. S. n. Serie de straturi geologice din vindobonian (2).
      -  Pronunţat: -ni-an. - PL: vindobonieni, -e.
      -  Din fr. vindobonien.
      VINDRÔVER s. n. Maşină de secerat, compusă dintr-un cadru pe care se montează aparatul de tăiere, rabatorul, transportorul, mecanismele de comandă şi de acţionare, folosită la recoltarea cerealelor în două faze. Cf. ltr2, der, M. D. ENC., DN3.
      -  Scris şi: windrover. DER. - PL: vindrovere.
      -  Din engl, vindrover.
      VINDRILICÄ s. f. v. ventrilică.
      VINDRÎŞ adv. v. vintriş.
      VINECIOR, -OARĂ adj., s. f. 1. Adj. (Popular) Diminutiv al lui v î n ă t (I 1); care este vînăt-deschis. Cf. TDRG, CADE, GRAUR, E. 94, L. ROM. 1963, 661, DEX. Nu e curtea vinecioară, Ci e vineţi porumbei, Numai frăţiori de-ai m tăi. PĂSCULESCU, L. P. 65, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 27, 340, ALR SN IV h 1217. Bubă gălbioară, Bubă vinecioară,... Să ieşi la această cepşoară Albă-gălbioară! FOLC. MOLD. I, 207, cf. 674. ♦ (Despre păsări) Care are penele cenuşii-albăstrii, bătînd în vînăt; (despre animale) care are părul sur, cu reflexe vineţii. Cf. DL, dm, M. D. enc., dex. Sus în vîrful caselor, Mi-este-un stol de porumbei, Porumbei cam vineciori Şi din pene săltători. TEODORESCU, P. P. 39. Mierla-şi are frăţior Tot pe sturzul pestricior; Cîrsteiul de sorioară Ciocîrlia vinecioară. MARIAN, O. II, 350. Bălăceanu venea cu finu-său Călări pe cai vineciori. ŞEZ. VIII, 164. La capul arcanului Este-o iapă vinecioară, Pintenoagă de picioare. MAT. FOLK. 186. Uite-l, uite-l suie dealul, Că-i cunoaşte doica calul: Că-i e calul vinecior Şi pintenog de-un picior. CIAUŞANU, V. 43, cf. ALR SN II h 276/791. Să-mi aleg d-un cîrlăior, Cîrlăior cam vinecior, Scurt în gît şi lung în trup. ANT. lit. pop. I, 75. 0 (Substantivat) Călare pe vinecior, Pintenog la un picior..., Iorgu în cămaşă floare, Cînd îl vede ţaica, moare! FOLC. OLT. - MUNT. III, 136.
      2.     S. f. (Şi în sintagma vinecioară sălbatică, H li 125) Plantă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele ovate, cu florile albastre, rar roşii sau albe, grupate în capitule solitare în vîrful ramurilor, care se folosesc în farmacie şi în medicina populară; albăstrea, albăstrică, albăstriţă, vineţea (v. v i n e ţ e 1 II1 a), (regional) ghioc, zlăvoc, floarea-grîului, floarea-paiului (Centaurea cyanus). Cf. BORZA, D. 42,301.
      3.     S. f. (Regional) Ciupercă comestibilă, cu pălăria de culoare vînătă, aurie sau portocalie, care conţine un suc lăptos şi dulce (Lactarius volenus) (Beclean - Dej). Cf. alr Π6404/260.
      4.     S. f. (Regional) Pasăre cu penele de culoare vînătă-cenuşie (Anthus rufogularis). Cf. BĂCESCU, PĂS. 173, 320.
      -      PL: vineciori, -oare. - Şi: (regional) vineţioâră (BORZA, D. 42, 301) s. f., viniciôr, -oară (densusianu, ţ. h. 27), vlnăcior, -oară (alr sn iv h 1217/836) adj.
      -  Vînăt + suf. -ior.
      VINEGRÉTA s. f. 1. Sos rece preparat din oţet, ulei, sare, piper (şi pătrunjel tocat). Cf. s. marin, c. b. 24, DN3, DEX-S.
      2.     Trăsurică cu două roţi, acoperită, care era trasă de un om. dn3.
      -  PL '. vinegrete.
      -  Din fr. vinaigrette.
 3205
VINERE
-578-
VINERI
     VINERE s. f. v. vineri.
     VINERÉLE s. f. pl. (Prin Bucov.; în credinţele populare) Zilele de 14 şi de 28 octombrie între care nu este bine să se semene secara, fiind pericol de moarte pentru cei care fac acest lucru. Nu-i bine... să se semene între vinerele, adică între 14 şi 28 oct. PAMFILE, A. R. 113, cf. JAHRESBER.
 XII, 144.
     -  Vineri + suf. -ele.
     VINERI s. f., adv. I. S. f. Ziua a cincea a săptămînii, care urmează după joi. Era vineri în dzua ceaea ce fu chemat. VARLAAM, C. 354. Era vineri sara, înaintea simbetei. N. TEST. (1648), 63r/28. Cînd a fost astădzi, vineri, vinit-a Dumitraşco (a. 1655). IORGA, S. D. IV, 36. Tătarîi război să facă n-au vrut, ferind vinerea, care dzi la dînşii să ţine. M. COSTIN, O. 192. Celoralalţi preuţi tuturora depreună le poruncim, lîngă duminecă, miercuri şi vineri... să facă slujbă în toate zilele (a. 1675). GCRI, 220/1, cf. ANON. CAR. Era vineri, la aprilie 24 dni. R. GRECEANU, CM II, 117. Aşijderea şi joile şi vinerile, carea şi bărbaţii şi femeile numai din capetele sale le ţinea. PATENT. 1/24, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, HELIADE, O. II, 211, I. GOLESCU, C., VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V. Intr-o zi de vineri,... simţindu-se ostenită, trecu peste puterile sale. BARONZI, I. C. V, 67/15. Ieri au împlinit treizăci şi cinci de ani... — treizăci şi cinci fără miercuri, fară vineri şi fară sîmbete. ALECSANDRI, T. I, 91, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 315, LM. Noaptea de joi, spre vineri o petrec rău..., simţ că am friguri. CARAGIALE, O. II,
 136. Ziua aceea nu era vineri şi noi eram la şcoală. SLAVICI,
 O.   I, 83, Cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Pentru boala copiilor se fac 9 acatiste în 9 vineri. CANDREA, F. 274, Cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU D. U., CADE, DR. VII, 28, IX, 76. Ne-a cerut să ajunăm în fiecare vineri cu stricteţă. SADOVEANU, O. XI, 58, cf. IORDAN, L. R. 302, RÖSETTI, L. R. I,
 103,   SCRIBAN, D. Mama pădurarului o lămureşte că fiind vineri e obiceiul să se arunce gunoaiele pe foc. CĂLINESCU,
 B.   39. Păi, azi e vineri... nu-i aşa? CAMIL PETRESCU, T. III,
 191.   Vă invit pe amîndoi în fiecare marţi şi vineri la mine. VINEA, L. I, 46, cf. DL, DM. Aproape în fiecare vineri se biciuia singur în chilia dată de Principe. BARBU, PRINC. 44. Păcurarii... făceau mreaja şi stîna..., apoi, într-o vineri seara, alegeau mieii de mînzări. VUIA, PĂST. 32, cf. M. D. ENC., DEX. Numai supă de fasole, că-i vineri. V. ROM. februarie 1974, 30. Vinerile le cinstesc şi nu mă prea ostenesc. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 426. Era vineri cînd femeia... s-a apucat să spele cămeşile. ŞEZ. I, 59. Cînd fu vineri lîngă sară.Pe Costin îl spînzurară. MAT. FOLK. 1266. Vinerile toţi cinstesc Oamenii nu se muncesc. BÎRLEA, L. P. I,
 95,  cf. ALRI 181, ALRII 5755/2, 29, 250,365, 386, 464, 520, 531, 537, 551, 769, 836, A IX 5. Foaie verde slabă moale, Cînd fu vineri în diseară, Trei beşlii se ridicară. BALADE, III, 330. Haidă-n stînga, haidă-n dreapta, haidă-n colo — era vinere. o. BÎRLEA, A. P. II, 387. S-a dus joile De-a arat văile; Şi s-a dus vinirile De-a arat clinurile. FOLC. MOLD. I, 267. Precum ţin cînii vinerile (= deloc). Cf. NECULCE, L. 175, ZANNE, P. I, 387. 0 (în credinţe şi superstiţii) Dacă pui raţă să clocească într-o miercuri sau vineri, adică într-o zi de post,... nu va fi nici o răţuşcă. MARIAN, o. II, 395. Dintre zilele săptămînii, vinerea trebuie mai cu deosebire păzită. PAMFILE, A. R. 14. în vinerile din postul mare... nu se coase, că-ţi coşi necazurile de gospodărie. GOROVEI, CR. 356. Se descîntă în toate zilele, afară de vineri şi duminică. MAT. FOLK. 571. 0 Vinerea mare = a) (în religia creştină; şi în formele Vinerea patimilor, Vinerea seacă, Vinerea Paştilor, regional, Vinerea Paştelui, ALR Il/l h 204, Vinerea de Paşti, ib., Vinerea neagră, Vinerea ouălor, Vinerea scumpă, ib. h 204/365, Vinerea Iu Sfintu Cristos, ib. h 204/928) ziua de vineri din ajunul Paştelui în care creştinii
 ţin post sever, celebrînd răstignirea lui Hristos. în Vererea mare ainte feciu omu întăe Adamu, de-l feciu în chipul mieu (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 45/14. Nu ştiţi că Venrerea mare eu mă răstigniiu priîntru voi? (a. 1600). ib. 46/4. învăţătură întru sfînta şi marea Veneri când pui pînza în groapă (a. 1642). GCRI, 100/32. Pre Constandin Vodă..., a doaă zi, în Vinerea Paştilor, l-au luat Mustafa aga cu tare urgie împărătească. ANON. BRÎNCOV., CM II, 343. Vinerea mare din săptămînă patimilor. PATENT. 5/14. Antonie Vodă în 19 aprilie au sosit în Bucureşti şi în Vinerea mare au împărţit deregătoriile boiereşti. ŞINCAI, HR. III, 103/38. în Vinerea Paştilor, cu deadins, bate la cetatea Varna. MAIOR, IST. 224/13, cf. LB, I. GOLESCU, C., POLIZU, CIHAC, I, 315. în Vinerea seacă, prea cuviosul cocea oul la lumînare, ca să mai uşureze din cele păcate. CREANGĂ, P. 111, cf. MARIAN, s. R. II, 293, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. în Vinerea mare, cînd vremea începe să se răcească simţitor, soarele îşi cumpără şi el cojoc. PAMFILE, CER. 27, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU D. U., CADE. Intr-o Vinere seacă, la ceas tîrziu de noapte, între două lungi slujbe doborîtoare, clopotele aţipiseră. VOICULESCU, P. I, 151, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, FORM. CUV. I, 90, M. D. ENC., DEX. în Vinerea ouălor Dinaintea Paştelor Muma Corbii c-a aflat Unde-n temniţă-i băgat. TEODORESCU, P. P. 532. Ea pleca... Din Vinerea ouălilor Din sîmbăta Paştilor. MAT. FOLK. 150. Vinerea mare vine împatrusprăzese optobăr. DENSUSIANU, Ţ. H. 115. In Vinirea Paştilor, In sîmbîta ouîlor, Nouî ouî ni înroşa. DIACONU, VR. 199, cf. ARH. FOLK. III, 44. Am ajunat în Vineria niagră. ALR Il/l MN h 194/27, cf. ib. h 204. Nu e întotdeauna Vinerea mare (= nu se petrec în fiecare zi evenimente plăcute sau fericite). Cf. ciauşanu, v. îi ca Viniria saca, se spune despre un om foarte slab. Cf. ALR il/l MN h 204/228. (în credinţe şi superstiţii) în Vinerea patimilor, numită şi Vinerea seacă, se duc oamenii de se scaldă pînă a nu răsări soarele, c-apoi nu se lipesc boalele de ei. CANDREA, F. 311. Se crede că dintre zilele de lucru nu se ară şi nu se seamănă... în ziua de Vinerea seacă pentru ca să nu sece sămînţa. PAMFILE, A. R. 59. Ca să fie ferită casa... de trăsnet, se crede că este bine ca seara la Vinerea mare, cînd se întorc oamenii de la biserică, să vină cu luminările aprinse. PAMFILE, VĂZD. 79. Ploaia la Vineria seacă se socoteşte ca un semn de belşug, id. ib. 112. în Vinerea paştilor se suie fetele în clopotniţa bisericii şi sună clopotul, ca să crească cînepa. GOROVEI, CR. 50. în Vinerea patimilor nu se mănîncă nimic cu oţet. PĂCALĂ, M. R. 162. Se scaldă în Vinerea sacă. ŞEZ. I, 126. în Viniria sacă să nu ari, să nu samini... că toati sacă apoi. GRAIUL, I, 265. (E x p r.; popular) A îndruga de Vinerea mare = a vorbi foarte mult, a flecări. Cf. şăineanu î. 149, zanne, p. i, 87;
b)(calc după gr. παρασκευή; şi, regional, în formele Vinerea celor 12 vineri, PAMFILE, s. T. 59, Vinerea oilor, ALR il/l h 209/219) sărbătoare ortodoxă în care se prăznuieşte Sfînta Parascheva (la 14 octombrie). Cf. lb, marian, s. r. ii,
112,  TDRG. Coliba ţine pînă după culesul popuşoilor, obişnuit pînă la Vinerea mare. PAMFILE, A. R. 28, cf. id. S. T. 59, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. După împărţirea brînzei (15 august) se retrag berbecii... păziţi pînă la 14 octombrie („la Vinira-mari”). DIACONU, VR. LXXVI, cf. CADE, DL, DM, ARH. FOLK. III, 156, v, 175, ALR ii/i h 209. (în credinţe şi superstiţii) Ziua de 14 octomvrie, consacrată Sfintei Paraschiva, numită de popor „Vinerea mare”, se ţine pentru dureri de cap şi spre a fi ferit de boale, în special de ochi. CANDREA, F. 212. In ziua de Vinerea mare (Sf Paraschiva), nu se coase nimic, fiind rău de trăsnet, grindină şi boale de ochi. GOROVEI, CR. 356. (Prin nord-vestul Munt.) Vinerea tămăduirii (sau izvorului) = sărbătoare ţinută în vinerea dinainte de Duminica Tomii. Cf. alrii/i mn
113,  2850/784. (Prin Olt.) Vinerea strîmbă = prima vineri de după Crăciun. Cf. ib. MN 113, 2850/876.
3208
 VINERI
-579-
VINERIŢĂ
    II. Adv. 1. în vinerea (I) imediat precedentă sau următoare. Miercuri,... la acea vreme, să umple ceaşca de pelin, să pice înăuntru o picătură de undenaft şi să bee. Vineri să pice 7 picături şi să bee. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 90/7. L-au ucis, tîlharii... Alaltăieri, vineri, spre seară! REBREANU, R. II, 238. Vineri am avut o conversaţiune cu colaboratorul tui Eric Drummond. TITULESCU, D. 195. Vineri vom ataca Tuileriile. CAMIL PETRESCU, T. II, 379. Asta e într-o miercuri. Vineri pleacă la Varşovia domnişoara. ARGHEZI, S. XVIII, 159. De obicei plecau de acasă cu turma de oi într-o miercuri şi ajungeau vineri la munte. VUIA, PĂST. 69. Sfintuleţul... s-a apucat să urzească pămîntul într-o marţi... Vineri... isprăvise urzeala. RĂDULESCU-CODIN, L. 1.
    2.     (Şi în forma vinerea) într-o zi de vineri (I), în timpul zilei de vineri. Stă acicea vereri şi ceteaşte înrainte la cruce. COD. VOR2. 7lr/8. Bogdan Vodă, gătindu-să şi armîndu-să, au pripit cu oaste de au trecut apa Nistrului vineri, iunie 29 dni. URECHE, L. 129. Vineri dimineaţa l-au rădicat pă Constantin Vodă cu toată casa lui. R. POPESCU, CM I, 483. Vineri, fiind cam dăspre zioă,... ne pomenim cu... un chiloman împărtăşit cu aman. DUMITRACHE, ap. GCR II, 127/12. De se va întîmplă vreo săptămînă să să strîngă judecăţi multe, să ne dea în ştire veliţi logofeţii să facem şi vinerea Divan. PRAV. COND. (1780), 48. Mi-au adus un vătăşel răspunsu că vineri noaptea s-au aridicat satul Săpata (a. 1820). doc. ec. 240, cf. î. golescu, c. A doua zi, vineri, în 15/25 august, ziua de Sfînta Măria, Mihai, plecînd de la Argeş, se opri la Văcăreşti. BĂLCESCU, M. V. 127. D-abia acum, vineri dimineaţa, am primit buna d-tale scrisoare. CARAGIALE, O. VII, 577. Vineri, după Sfintul Dumitru, se ţinu judecata. SLAVICI, O. I, 172. Astăzi vineri se împlinesc o sută de ani de la naşterea lui Cuza Vodă. IORGA, P. A. II, 62. Vineri dimineaţa, la uşa notarului bătu o straje de la „Arhanghelii AGÂRBICEANU, A. 184, cf. CADE. A doua zi, vineri, de praznicul Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, Vodă urma să se afle în popas la hergheliile Măriei sale. SADOVEANU, o. XIII, 55. Sultana, superstiţioasă, nu încheia vineri afaceri importante. CĂLINESCU, B. I. 440. Vineri, către chindie, Ion se întorcea de la pădure cu o sarcină de uscături în spate. CAMIL PETRESCU, O. I, 142, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Mă dusei vineri în tîrg Să văd caii cum se vînd. MARIAN, H. 27. Vineri maica m-a făcut. MAT. FOLK. 356. Puişorul Şoimărel Vineri mă-sa l-o făcut. BALADE, II,
 207.  împletiră joi şi vineri, Sîmbătă pînă la prînz. FOLC. DOBR. 24. Bărbatu cari-i urît, Sî-l legi c-un curmei di gît Sî-l duci vinerea în tîrg. FOLC. mold. II, 347. După ce nu erau tineri, se logodiră şi vineri, se spune atunci cînd un lucru nu se face la timpul potrivit. Cf. pann, p. v. ii, 148/8, MARIAN, NU. 88. S-a dus şi el la stînă şi a ajuns vinerea, se spune despre o persoană fară noroc. Cf. jipescu, ap. zanne, P. III, 382. (în credinţe şi superstiţii) Vineri, de să va întîmplă naştere lui Hristos, iarna va fi gre şi năprasnică (cca 1750). GCR II 59/29. Cine m-a făcut vineri, îm disfac sâmbătă (a. 1784). id. ib. 137/7. Să nu-ţi tai unghiile miercurea şi vinerea. ŞEZ. VI, 60. Să nu se spele nimeni pe cap lunea, miercurea şi vinerea că-l vor durea ochii. CANDREA, F. 237. Cînd vinerea e vreme bună, duminică va fi rea şi invers. PAMFILE, VĂZD. 11. Vinerea să nu dai niciodată gunoiul afară, că-i rău. GOROVEI, CR. 143. Vinerea nu se coase, nici se toarce, nici se urzeşte, nici se rîşneşte, că-i rea de durere de ochi. PĂCALĂ, M. R. 162. înţărcarea copilului se face de obicei vinerea, crezîndu-se că aşa îşi va uita mai curînd de ţîţă. id. ib. 167. Orice lucru să-l începi... vinerea. ŞEZ. I,
 126.  Cu această apă... vinerea se mînjeşte cel bolnav. MAT. FOLK. 578. Viniria nu-i ghini să speli rufi. GRAIUL, I,
 270.  Să nu mănînci vinerea de dulce. PAMFILE, B. 20. Se descîntă cu o secure sau un cuţit luni, miercuri şi vineri,... lovind mereu în partea bolnavă, id. ib. 44. Vinerea nu se toarce, Sîmbătă e de lăut, Dumineca de şezut. CIAUŞANU, V.
120. Vineri şi miercuri să nu arunci gunoiu, că sare uliu la găini. ARH. FOLK. VI, 170. Vinerea nu torc. ALR II 5755/310, cf. ib. 316.
    3.    (Mai ales în forma vinerea) în fiecare vineri (I). Ei mănîncă vinearea sec (a. 1593). HURMUZAKI, XI, 349. Cela ce priimeaşte gîndurile omeneşti... datoriu iaste a posti miercurea şi vinerea prespre tot anul. PRAV. GOV., ap. CCR 142/25. Le poruncim..., miercuri şi vineri..., să facă slujbă (a. 1675). GCR I 220/1. Va posti... miercurea şi vinerea. ANTIM, O. 237. Pe tot dulcele nostru tot avem post vinerea, miercurea (a. 1723). IORGA, S. D. XII, 22. Dumnealor vel logofeţii, de trei ori pe săptămînă..., marţea, joia şi vinerea adunîndu-se, să caute condica de răvaşă (a. 1775). PRAV.COND. (1780), 163. Tîrgul... se face vineri într-acest oraş (a. 1811). DOC. EC. 111. Întîiul ceas... e pentru aritmetică cu cei mari, iară marţea şi vinerea pentru catihisie. PETROVICI, P. 125/15. Această gazetă, cunoscută sub numele de Curierul Românesc,... va ieşi de două ori pe săptămînă, lunea şi vinerea. CR (1836), 1 Vl 8. Intrarea în această galerie este liberă numai marţea şi vinerea. FILIMON, o. II, 77. Mulţi dintre oamenii mari, mai ales cei bătrîni, miercurea şi vinerea nu mănîncă nimic. MANOLESCU, I. 322. Vinerea pleacă vapoarele mari spre Orient. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 20. Sfinţia sa posteşte luni, miercuri şi vineri numai cu apă. SADOVEANU, O. XIII, 146. Veneau din satele vecine la tîrgurile săptămînale marţea şi vinerea. CAMIL PETRESCU, O. II, 63, cf. DL, DM. Nu este exclus ca numele românesc de mai tîrziu al satului... să fie în legătură cu ziua de tîrg, care se ţinea vineri. CL 1960,
113,  cf. M. D. ENC., DEX. Vinerea mă duc la tîrg. MARIAN, H.
137.  Mai gemult... nu torşeu... viner sar a. MAT. DIALECT. I, 125. Parcă mănîncă numai (miercurea şi) vinerea, se spune despre un om foarte slab. Cf. ispirescu, l. 117, zanne, p. iii, 634, mat. folk. 1179.
    -     Pl.: (I) vineri. - Şi: (învechit şi regional) vinere s. f., (învechit) véneri s. f., adv.
    - Lat. Veneris [dies].
    VINERICÉR s. m. v. vinăricer.
    VINERICI s. n. vinărici1. VINERÎCIU s. n. v. vinărici1.
    VINERÎEs. f. v. veneriu.
    VINERÎŢĂ s. f. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor: a) plantă cu frunzele bazale dispuse în formă de rozetă, cu florile albastre, rar, roşii sau albe, dispuse în spic la vîrful tulpinii, care se întrebuinţează ca plantă medicinală (împotriva hemoragiilor); lavrentină, tămîiţă (II 2), vineţică (v. v i n e ţ e 1 II1 b), cearta-casei {Ajuga reptans). Cf. conv. lit. χχιιι, 1061, ddrf, brandza, FL. 403, ENC. ROM., BARCIANU, JAHRESBER. VIII, 153, GRECESCU, FL. 481, ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 256, ŞEZ. XV, 131, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, BORZA, D. 13, 301, PRODAN - BUIA, F. I. 407, M. D. ENC., DEX, DSR; b) (şi în sintagmele vineriţă galbenă, BORZA, D. 13, 301, DSR, vineriţă de arătură, borza, D. 13, 301) plantă cu tulpina scurtă, ramificată şi păroasă şi cu florile galbene; tămîiţă (II 3), (regional) filimină de cîmp, rută-sălbatică (v. r u t ă1 1) {Ajuga chamaepitys). Cf. prodan - BUIA, F. I. 406; c) plantă cu tulpina păroasă, cu frunzele ovale, cu florile albastre, rar, roz sau albe; lavrentină, suliman (II a) {Ajuga genevensis). Cf. borza, d. 13, 301, prodan - BUIA, F. i. 407.
    2.    Plantă vîscoasă cu florile verzi-gălbui, dispuse în raceme, cu miros pătrunzător; tămîiţă (II 1 b), (regional) izmă, studeniţă (2 c), tămîioară (2 a), tămîioasă (v.
3213
VTNET
-580-
VINEŢEL
 t ă m î i o s 14), peliniţă-grecească (v. p e 1 i n i ţ ă 1), smimă-de-grădină (v. smirnă2 2) {Chenopodium botrys). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1061, BORZA, D. 46, 301.
     3.    Plantă erbacee din familia rubiaceelor, eu frunzele verticilate, cu florile mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor, la aromatizarea unor băuturi etc.; vinariţă (1) (Asperula odoratd). Cf. BORZA, D. 25, 301.
     - PL: vineriţe.
     - Vineri + suf. -iţă.
     VINÉT s. n. (Prin nordul Munt.; la sg. cu sens colectiv) Cantitate mare de vin (I 1). Cf. pascu, S. 6, 31, sfc iii, 62, 84. Slavă Domnului, anu-ăsta s-a făcut vinet destul RĂDULESCU-CODIN.
     - Vin + suf. -et.
     VINÉTA s. f. v. vinietă.
     VINETÎC, -Ă s. m. şi f., adj. v. venetic.
     VINEŢÂ s. f. v. vineţel.
     VINEŢAU s. n. (Regional; cu sens colectiv) Lăstarii viţei de vie uscate (Bonţ-Gherla). Cf. coman, gl.
     - Cf. v î n ă t.
     VINEŢEALĂ s. f. 1. Faptul de a s e î n v i n e ţ i; starea de a fi vînăt; suprafaţă a pielii pe care s-a produs o învineţire; pată vînătă care apare pe piele, de obicei în urma unei lovituri; (regional) vînăţauă (v. v i n e ţ e 1 I 3). V. vînătai'e (1), vînăt a. re (1), v î n ă t u r ă2. Era ochii bătrînii aprinşi şi mădularele rămînea la nemişcare, slăbindu-le tăieturile, şi vineţeala i-au cuprins faţa trupului. AETHIOPICA, 40712. După trei ceasuri se trasă îmflătura din picioare şi vînăţeala pieri, apoi bolnavul se însănătoşă. PETROVICI, P. 334/23. Mulţimi de vineţele pe sin mi se ivesc. HELIADE, O. I, 186, cf. ISER, POLIZU, COSTINESCU. I-a arătat urmele umflăturilor şi vineţelelor de pe trup. CARAGIALE, O.
 II, 277, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w. Bărbatul, femeia, flăcăul sau fata se zice că au lipitură atunci cînd dimineaţa se scoală cu vineţele... pe corp. PAMFILE, S. V. 47. Fruntea-i era încă vînătă, şi din mijlocul vineţelii se prelingea o şuviţă de sînge. AGÂRBICEANU, S. 114, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Zburătorul o muşcă pe fată aşa de mult că a doua zi corpul ei este numai vineţell HII153, cf. ALRIl/l h 13.
     2.    (învechit şi regional) Culoare vînătă (v. v î n ă t 11); vopsea albastră; s p e c. albăstreală (pentru rufe şi var). Cf. KLEIN, D. 455, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Regularitatea trăsurilor feţei..., pieliţa ei fină în care părea că luptă albeaţa şi rumeneala ca să gonească vineţeala înnăscută în rasa ei primitivă, ochii ei mari albaştri..., iată pe scurt tipul sau idealul căruia Ion Buruiană închina bărbăţia lui. SION, P. 60, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 314, LM, MARIAN, CH. 52, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Lulachiul se mai cheamă şi lolachiu, piatră de brîie, piatră albastră, vineţeală, piatră de albastru sau piatră de fote. PAMFILE -LUPESCU, CROM. 68, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, L. ROM. 1968, 43, M. D. enc., dex, com. din tărcăiţa-beiuş, chest. ii 378/46, alr Il/l h 245, ALR SN iv h 1227, h 1228, A112, 35, II
 3, 6, 7, 8, 12, iii 1, 2, 16, 17-, 18, mat. dialect, i, 102, 271, teaha, c. N. 281, cl 1965,101.
     3.    Boală a viţei de vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariţia unor pete brune-roşcate pe faţa superioară a frunzelor. Cf. LTR2, DL, DM, M. D. enc., dex.
     -     PL: vineţeli şi (învechit şi regional) vineţele. - Şi: (regional) vînăţâlă (alr ii/i h 13, alr sn iv h 1228/105, a i
 35, TEAHA, c. N. 281, CL 1965, 101; pl. vînăţăle ALR li/ι h 245, alr sn iv h 1228, cl 1965, 101), vînăţeâlă s. f.
     -  Vineţi + suf. -eală.
     VINEŢEL, -EA, -ÎCĂ adj., s. f. I. 1. Adj. (Popular) Diminutiv al lui v î n ă t (11); de o culoare care se apropie de vînăt (II1); care bate în vînăt. Cf. polizu, cihac, i, 314. Bureţii din care se face borş sînt: ciupercile vineţele, pîinişoarele. şez. vi, 70, cf. tdrg 1744, scriban, D., dl, dm. Sub o tufă-n poieniţă Este-o fîntîniţă Şi-n fîntînă-o petricică Rece, vineţică, Şi sub piatră-un şerpurel Cu dinţi de oţel. ALECSANDRI, P. P. 271. Cucuţîu di tăie, N-are cură singe din ie, Numai apă vineţă, Şi di ceia puţîne. GR. s. vil, 33, cf. 79. 0 (Substantivat; într-un descîntec) Tu, arginţele, Vineţele, Eşti adus din Ţarigrad, ... Cum ai umblat din hîrtieîn hîrtie, Din prăvălie în prăvălie, Aşa să umbli la (cutare) Şi să scoţi argintul viu. MAT. FOLK. 661.
     2.     S. f. (Regional) Culoare vînătă (v. vînăt II); albăstreală (pentru var). Cf. marian, ch. 52, A iv 5.
     3.     S. f. (Regional; în forma vînăţauă) Vineţeală (1) (Nerău - Sînnicolau Mare). Cf. alr-b i h 87/61.
     4.     S. f. (Regional; în forma vînăţauă) Băşicuţă care se face în palmă1 sau în talpă în urma unei lovituri. Com. din BANAT.
     5.     S. f. (Prin sud-vestul Transilv.; în forma vînăţauă) Panariţiu. Cf. alrii/i h 122.
     6.     S. f. (Prin Ban.; în forma vînăţauă; în sintagma) Vînăţauă de la ochi = pupilă. ALR-B I h 36/46.
     II.    S. f. 1. Numele mai multor plante erbacee: a) (mai ales la pl.; şi în sintagma vineţică de cîmp, BORZA, D. 42, 301) plantă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată şi cu frunzele ovate, cu florile albastre, rar roşii sau albe, grupate în capitule solitare în vîrful ramurilor, care se folosesc în farmacie şi în medicina populară; albăstrea, albăstrică, albăstriţă, vinecioară (v. v i n e c i o r 2), (regional) ghioc, zglăvoc, floarea-grîului, floarea-paiului {Centaurea cyanus). Cf. COTEANU, PL. 30, KLEIN, D. 456, ŞINCAI, în DR. V, 557, LB, ISER, HEM 721, CIHAC, I, 314, LM II, 1564, conv. lit. xxm, 1061, ddrf, gheţie, r. m., brandza, FL. 303, DAMÉ, T. 186, ENC. ROM., BARCIANU, GRECESCU, FL. 341, ALEXI, W., TDRG, DR. I, 338, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., ŞĂINEANU D. U., CADE, VOICULESCU, L. 331, SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 42, 301, SFC I, 158, FLORA R.P.R. IX, 809, PRODAN - BUIA, F. I. 524, DER, M. D. ENC., DEX, BUTURĂ,
E. B., dsr, şez. xv, 144; b) (în forma vineţică) vineriţă (1 a) (Ajuga reptans). Cf. conv. lit. xxm, 1061, barcianu, GRECESCU, FL. 481, TDRG, CADE, SIMIONESCU, FL. 158, DL, DM, BORZA, D. 13, 301, FLORA R. P. R. VIII, 92, DEX; c) (la pl.) ghioc {Centaurea phrygia). Cf. CONV. LIT. XXIII, 979, borza, D. 43, 301; d) (la pl.) plantă din familia compozitelor, cu frunzele lanceolate sau ovate şi cu florile grupate în capitule terminale, albăstrii, rar roşii sau albe, pe margini şi roşietice în centru, care creşte în regiunea alpină şi în cea subalpină; albăstrele {Centaurea axillaris). Cf. GRECESCU, FL. 342, PANŢU, PL., BORZA, D. 42, 301;
e) (regional; în forma vineţică) suliman (II a) {Ajuga genevensis). Cf. GRECESCU, FL. 481, PANŢU, PL., ENC. agr. 619, BORZA, D. 43, 301, butură, e. b.; f) (la pl.) plantă din familia compozitelor, cu frunzele mari, lanceolate sau eliptice, cu tulpina terminată cu un singur capitul şi cu florile albăstrii pe margini şi violete în centru {Centaurea mollis). Cf. panţu, pl.; g) (regional; la pl.) săpunele, v. s ă p u n e 1 (II 4) {Aster novae-angliae). Cf. BORZA, D. 26,
301,    DSR; h) (regional; la pl.) scînteiuţe, v. scînteiuţă (II 4) {Aster novi-belgii). Cf. BORZA, D. 26, 301, DSR; i) (la pl.) dumitriţe {Aster salignus). Cf. BORZA, D. 26, 301; j) (la pl.) plantă cu tulpina ramificată, noduroasă şi cu florile azurii, cultivată ca plantă ornamentală {Commelina coelestis). Cf. id. ib. 50, 301. Cf. MOLNAR, 23, MUSCEL, 63, PAMFILE, S. V. 111. Iar v-aţi uscat? întrebă el pe o tufa de
3220
VINEŢELE
- 581 -
VINEŢIU
crăiţe ori pe una de vineţele, cu glas mişcat; dă,... dacă sînteţi flori, ce-i de făcut? HOGAŞ, DR. II, 94. Pregătea iar o depărtată şi miraculoasă excursiune, către acolo unde vreo v.îlcea albăstrea un covor de vineţele. PAPADAT-BENGESCU,
o. II, 213, cf. L. rom. 1977, 361, hi 129, ii 79,130, 273,281, 289, iv 53, 84, vi 49, IX 306,3.38, 405, x 420,476, xi 502, XII
24. Taci, mireasă, nu mai plînge, Că la maică-ta te-i duce Cînd o face plopul mere Şi tînjala vineţele. TEODORESCU, P. P. 270. Pe de laturi busuioc. Printre giţe Tămîiţă, Printre ele vineţele. MARIAN, H. 109, cf. id. NU. 709, ALR I 1935/35, ALR II 5173/36, 47. Cînd fu joi de dimineaţă, Cununaş de vineţele, Lenuţa, fată frumoasă, Se scoală de dimineaţă. folc. olt. - munt. 730, cf. 938. 0 (în poezia populară; în formule stereotipe) Foicică vineţea, Voinicelul se scula, Năstrăpioara-n mîini lua. TEODORESCU, P. P. 450. Foaie verde vineţea, Cînd de ziuă se crăpa Şi cînd soare răsărea... Cu ciobani se pomenea, id. ib. 674. Foicică vineţea, Voinicelul se scula,... Pe ochi negri se spăla,... La icoane se-nchina. balade, III, 148.           0   (într-o construcţie
comparativă) Tu, soră miloasă, cu ochi de vineţele! PETICĂ,
o.  195.
    2.     Numele mai multor ciuperci comestibile: a) (regional; în forma vineţică) hulubiţă (Russula aurata). Cf. PANŢU, PL. 336, CADE, L. ROM. 1967, 519, dsr 357; b) (regional; în forma vineţică) pîinişoară (II 1 b) (Russula integra). Cf. panţu, pl. 336, cade, enc. agr. iv, 438, dsr; c) (regional) ciupercă cu pălăria albă, cărnoasă, tare, cu gust plăcut, puţin amar, care creşte prin pădurile de brad (Russula delica). Cf. panţu, pl., cade, enc. agr.; d) burete-de-spin (Russula alutacea). borza, D. 301; e) burete-de-spin (Russula grisea). id. ib.; f) ciupercă cu pălăria măslinie-roşcată, cărnoasă, care creşte, toamna, în pădurile de conifere (Russula olivacea). Cf. panţu, pl.; g) ciupercă cu pălăria cărnoasă, portocalie sau rozie, cu gust dulce, care creşte prin pădurile de fag şi de brad (Russula xeramplina). Cf. id. ib.; h) (şi în sintagma vineţică cu lapte, TDRG, DR. I, 338, PANŢU, PL. 336, CADE, ENC. AGR., DM, BORZA, D. 194, 301, M. D. ENC., DEX, DSR) ciupercă din familia agaricaceelor, cu pălăria cărnoasă, de culoare roşcată-aurie sau brună-portocalie, care Conţine un suc lăptos şi dulce şi care creşte prin pădurile de fag şi de brad; rîşcov (b), (regional) rîşcoviţă1 (b); burete dulce (Lactarius volemus). Cf. BORZA, D. 194, 301. Cf. ŞEZ. V, 171. Bureţii cunoscuţi de sătenii din judeţul Suceava ca buni de mîncat sînt:         ciupercile, ciobănaşii, vineţelele,
hulughiţele, pîinişoarele. id. VIII, 6, cf. TDRG. Se usucă pentru iarnă orice soi de bureţi: pîinişoare, vineţele, porumbele, ciobănaşi, bureţi graşi, hribi. PAMFILE, I. C. 248, cf. DL, DM, DEX, L. ROM. 1975, 299, H X 531, ALR II 6404/219, 362, 551, A V 14, 25.
    -      Pl.: vineţei, -ele. - Şi: (învechit) vinăţeâ (CONV. LIT. XXIII, 979, 1061), vineţea (coteanu, pl. 30), vineţică (grecescu, fl. 481), (regional) vineţâ (a iv 5), viniţeâ (marian, H. 109, alr ii 6404/551), vînăţauă, vinăţeâ (alr i 1935/35, alrii 5173/36, 47) s.f.
    -  Vînăt + suf. -el, -ea. - Vineţică: cu schimbare de suf.
    VINEŢELE s. f. pl. (învechit) Vinişoare (3). Pîntre fereşte în jos se văd aşezate în mur nişte coloane de marmură cu vineţele, care... s-au scorojit de ploi şi de arşiţa soarelui. PELIMON, I. 74/29, cf. 153/28.
    -  Cf. v î n ă.
    VINEŢI vb. IV. 1.1 n t r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A deveni vînăt (I 2). Cf. lex. mars. 225, klein, d. 456, LB, ISER, POLIZU, COSTINESCU. La vorbele acestea omul veneţi şi nu ştiu ce să mai răspundă. LM II, 1564, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Vînăţăşte unde dai. ALR II 3596/29. 0 T r a n z. Caută să plecăm spre prunc cu înţelepciune, iară să nu-i vînăţim spatele cu
bătaia. PETROVICI, P. 52/16. ♦ I n t r a n z. (Despre ochi) A face cearcăne. Bocetele muierei şi ţipetele, ce se aud den casă, nu vor putea arăta vrăjmăşia bărbatului, nice ochii ei de vor fi vineţit sau obrazul de va fi îmflat. PRAV. 157, cf. ALRII/ι h 13.
    2.    T r a n z. (învechit şi regional) A face să devină vînăt (II1); a colora în vînăt (11); s p e c. (complementul indică rufe) a albăstri. V. î n v i n e ţ i, sini.l i. Cf. klein, D. 456, BUDAI-DELEANU, LEX. Fosta-au postavul vînăt cînd îl ţeasă tocaciul?... N-au fost, căci era alb, însăvăpsitul l-au vînăţit. PETROVICI, P. 213/2, cf. LB, ISER, POLIZU, LM, DDRF, MARIAN, CH. 52, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, TEAHA, C. N. 107. O vineţit o camaşă. ALRII 3515/95, cf. ALR SN IV h 1227.
    3.    R e f 1. şi intranz. (Regional; despre produse alimentare, obiecte metalice etc.) A căpăta o culoare vînătă în urma unui proces de alterare, de oxidare, de cocleală etc.; a deveni vînăt (11). V. c o c 1 i, oxida. După ce spetele şi şoldurile au fost curăţite bine, se aşează într-un vas mare (hîrdău) ca să poată să fie acoperite bine de saramură. Dacă nu-s bine acoperite, carnea prinde mucegai, se vineţeşte. pamfile, I. c. 55, cf. resmeriţă, D. [Căldarea] să vineţeşte. ALRM SN I h 387/105, cf. A v 20.
    -     Prez. ind.: vineţesc. - Şi: (învechit şi regional) vînăţi, (învechit) veneţi vb. IV.
    -  V. vînăt.
    VINEŢIOÂRĂ s. f. v. vinecior.
    VINEŢÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a s e vineţi şi rezultatul ei.
    1. Cf. v i n e ţ i (1). Cf. klein, d. 456.
    2. Cf. v i n e ţ i (2). Cf. klein, D. 456, budai-deleanu,
LEX.
    -     PL: vineţiri. - Şi: (învechit, rar) vîneţire s. f. budai-deleanu, LEX.
    -  V. vineţi.
    VINEŢIT, -Ă adj. (învechit) Care a devenit vînăt (I 2). Cf. v i n e ţ i (1). Cf. klein, d. 456, budai-deleanu, lex., LM II, 1564. Buzele-i vineţite şoptiră... aceste cuvinte. ODOBESCU, S. I, 66, Cf. DDRF, DL, DM, SFC III, 260.
    -     PL: vineţiţi, -te. - Şi: veneţit, -ă (LM), vineţit, -ă (BUDAI-DELEANU, LEX.) adj.
    -  V. vineţi.
    VINEŢIU, -IE adj., s. f., s. η. I. Adj. 1. De o culoare care se apropie de vînăt (II 1); care bate în vînăt; care are reflexe vinete (I 1); care este vînăt-deschis. Cf. klein, d. 456, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, ISER. Valurile se succedau în şir şi dispăreau pe urmă-n genunea vineţie. HASDEU, în ist. lit. rom. ii, 677, cf. cihac, i, 314, lm ii, 1564. în această lumină... venele vineţii mai dinadins străbat prin pielcuţa de pe dosul mîinilor ei. SLAVICI, ap. TDRG. Peste figura albă a Gelinei cădea zăbranicul negru; părea o statuă de marmoră vineţie. DELAVRANCEA, ap. TDRG, cf. DAMÉ, T. 48, BARCIANU. Deschide ochii şi-i îndreaptă spre pînza vineţie a Dunării ce curge la vale, liniştită, măreaţă, ispititoare. SANDU-ALDEA, u. P. 217, cf. ALEXI, w. Crucile răsăreau fantastic şi umbrele se-ntindeau vineţii pe drumuri. ANGHEL, PR. 141, cf. TDRG. Fumul vineţiu se înălţa neîntrerupt... în văzduhul limpede.AGÂRBICEANU, A. 430. Pămîntul negricios de pădure... cînd e uscat e sur-închis, vineţiu: ARH. OLT. V, 137, cf. CADE, între două frunze e floarea mică, mai mult vineţie, nu tocmai plăcut mirositoare. SIMIONESCU, FL. 15. în dreapta şi în stînga, peretele casei licărea curat şi vineţiu în noaptea proaspătă. POPA, V. 33, cf. IORDAN, T. 135. Casele şi arborii, şi ei acoperiţi de zăpadă, se căptuşeau cu umbre vineţii. CAMIL PETRESCU, O. I, 211. Aceste lunecări ale moarului
3226
VINEŢIU
-582-
VINGALAC
vineţiu le simţea ea ca nişte mîngîieri răcoroase. id. ib. II,
 111.  în jurul ochilor îi apăruse cearcăne vineţii, groase şi adinei V. rom. august 1954, 95. Pe fondul vineţiu al orizontului cu compuşi feroşi apar vine şi pete ruginii CHIRIŢÂ, P. 32, cf. 578. Mihu venea după el... cu ochii zgîiţi la marea vineţie. TUDORAN, P. 93. Rîşcovul are pieliţa pălăriei de culoare gălbuie, cu nuanţe vineţii BELEA, P. A. 157, cf. DL. De-o săptămînă ziua n-a mai plecat de-aci, S-a prins de mesteacăni, de apele vineţii VINTILĂ, O. 26, cf. DM. Purta parcă o umbră vineţie pe faţa-i măslinie, prelungă şi trasă. V. ROM. octombrie 1964, 5. Unghiile, tăiate în grabă, pînă în carne, aveau o dungă roşie cu irizaţii vineţii, ib. decembrie 1964, 65. Văi galbene şi vineţii, cîndva doar pîrîuri, devenite dintr-o dată fluvii..., încercau acum să-şi reintre-n matcă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 2/3. Mai încolo, o altă construcţie... ale cărei schelete vineţii păreau treptele unei scări. ib. 1974, nr. 33, 4/2. Anticii aveau dreptate, că sîntem înveliţi într-o sferă de cristal vineţiu, ib. 1975, nr. 1, 23/4, cf. dex, alr i 1483/522. 0 (Urmat de determinări nume de culori care precizează nuanţa sau care formează cu „vineţiu” nume compuse de culori) Orizontul de hlei... prezintă o coloraţie caracteristică..., vineţie-verzuie, cu pete şi vine ruginii în partea superioară. CHIRIŢĂ, P. 56. 0 (Prin Mold.) Poamă vineţie (şi substantivat, f. art.) = soi de struguri cu boabele de culoare vînătă, bun producător de vin. Cf. alil xxii, 51. 0 (După un nume de plantă, de fruct, de insectă etc., denumeşte o specie sau o varietate) La fiecare răspîntie erau grămezi de pepeni verzi,... prune vineţii, mere şi pere cîte vreai. CAMIL PETRESCU, Ο. III,
 135.  ♦ (Despre ochi) Care are irisul de culoare vineţie (v. vineţiu II); care are sclerotica mov; care are cearcăne. F el iul caucazic sau european...: Pielea albă, rumănă, buzăle şi faţa roşie,... părul galbăn, alb, roşu, arareori negru; ochii vînăţii sau negricioşi, rar negri. ANTROP. 7/14.
 ♦ (Despre lumină, cer, flăcări etc.) Care este de un albastru-stins, cu reflexe violete sau roşietice. Amurgul vineţiu de april îmi rătăcea prin casă, Cînd frunzele tiptil-tiptil, Ca nişte lacrimi de copil, Cădeau încet pe masă. GOGA, POEZII, 347. Sus, printr-o spărtură se vedea un capăt de cer vineţiu. GALAN, B. I, 75. Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!... Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii, Şi stelele uimite clipiră printre ele. LABIŞ, P. 38. Dispăreau ultimele scame ale norilor vineţii. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4,
 37.   ♦ (Despre elemente ale naturii, peisaje etc.) Care este întunecat, închis, plumburiu (din cauza ceţii, a depărtării etc.); care provoacă tristeţe (prin aspectul întunecat, posomorit etc.); p. e x t. deprimant. V. s u m b r u (3), sur (7). A început însă să plouă din nou, într-o spulberare măruntă şi rece, vineţie. V. ROM. octombrie 1964, 42. Mai jos [e] o poiană vineţie şi aninii care seamănă cu nişte tuburi de orgă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 51,18/3.
     2.    (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Care a căpătat o culoare vineţie (v. vineţiu 11) sau cadaverică (din cauza frigului, a unei lovituri, a unei boli etc.); (despre oameni) cu obrazul de culoare vineţie (de frig, de mînie etc.); învineţit. V. livid, v î n ă t (12). Mîna rănită a început să nu mai aibă sînge în ea. A dat într-o culoare vineţie care a săgetat spaima în inima lui. POPA, V. 291. Tăcu şi-şi muşcă buzele vineţii şi cărnoase. VINEA, L. I, 353. Un zîmbet amuzat facea să-i tresară din cînd în cînd buzele cărnoase, crăpate devînt, vineţii. POPOVICI, SE. 75.
     3.    (Despre pielea, părul, blana unor animale sau despre penele unor păsări) Cenuşiu-deschis (bătînd în albastru); (despre animale) care are pielea, părul, blana de culoare cenuşie-deschis (bătînd în albastru); (despre păsări) cu penele de culoare cenuşie-deschis (bătînd în albastru). Penele sale cele de pe spate sînt vineţii sau porumbace, iar cele de pe pîntece ruginii. MARIAN, O. II, 153. Vacile erau albe, cu grumajii vineţii, cu coarne mici. AGÂRBICEANU, S.
 10.  Pe părţile gîtului [dropioiul] are două pete golaşe, vineţii, care în primăvară se umflă ca o guşă. SIMIONESCU, F. R. 104. Un şobolan mare, vineţiu, zbughi dintr-o gaură. POPOVICI, SE. 149. Şade Ion călare Pe-un cal vînăt, vineţiu. folc. dobr. 73. ♦ (Substantivat) Cal sau iapă cu părul de culoare cenuşie (bătînd în albastru). Vineţiul fochistului bătea aerul cu coada ridicată. BARBU, G. 252.
    II.     1. S. f. (Popular; adesea determinat prin „cerului”) Albastrul cerului; p. e x t. văzduh (1). Cerul era senin, stelele păreau că ispitesc secretele oamenilor, aşa licureau de ager din vineţia cerului. REV. CRIT. I, 220. Turmele roiesc pe verdeaţa luncilor tale ca stelele seara pe vineţia cerului. ib. II, 144, cf. TDRG, DR. IV, 842, CADE, IORDAN, Τ. 135* DL, DM. Deasupra mea, sus în vineţie, aerul tremura şi se desfăcea în sforicele subţiri, albăstrii. LĂNCRĂNJAN, e. I, 7, cf. DEX. Nu-mi place a minţi ca purecelui a sări de pe frunza teiului în vîneţia ceriului. CĂTANĂ, P. B. I, 49. Să sui Iorgovan pre cal şi zbură cu el pînă în vineţia ceriului, id. ib. II, 77, cf. 6. A zburat pasărea cît a zburat prin vineţia cerului, deasupra pămîntului, de nu se vedea de acolo marea aceea decît numai ca un lat de pînză. MERA, L. B. 68. Mi se avîntă odată, de se înălţă în vineţia cerului, id. ib.
 210, cf. 85, 122. încalecă pe şarpe, care se ridică în vineţia cerului şi... străbătu depărtările pînă la palaturile balaurului. PĂCALĂ, M. R. 150. Pînă-n sus la vînăţie La sfînta Maică Marie. NOVACOVICIU, în DR. IV, 842.
    2. S. n. Culoare vineţie (v. vineţiu II). Iată o simandicoasă familie, ce ţine sfat..., personaje grave, cravatele cu vineţiu, umflîndu-se de mîndrie, cum le stă mai bine unor curcani ce sînt. ANGHEL, PR. 173. Frunzele nu sînt rotunjoare ci lunguieţe, iar florile tot albsatre bătînd în vineţiu. SIMIONESCU, FL. 158. Vineţiul feţei i se lumină o clipă, iar buzele subţiri şi drepte îi tresăriră, încercate de un surîs. v. rom. august 1954, 118, cf. DL, DM, DEX, H120, alr 113403/141.
    -       Pl.: vineţii. - Şi: (învechit) veneţiu, -ie (lm) adj., (regional) vînăţie s. f.
    - Vînăt + suf. -iu.
    VINGALAC s. n. (Tipogr.) Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereţi, dintre care unul mobil, care serveşte tipografului pentru aşezarea literelor şi a celorlalte semne tipografice în rînduri egale, formînd textul de imprimat; p. e x t. spaţiul tipografic corespunzător dimensiunilor acestui instrument; culegar, (învechit) vinclu (2), (regional) culegău. V. c o m p o s t o r. Cf. poenaru, ap. TDRG, COSTINESCU, CIHAC, II, 457. Mare meşter este tipograful nostru... spre a scoate la iveală cuvintele şi frazele curat româneşti, precum este şi meşter, spre a jeţui pe vingalac, spre a face şpalturi şi a pune sub teasc literile din caştiele tipografiei sale. ODOBESCU, O. III, 313. Dă-i lui un dar: pentru fiece bîrfire ce-a trecut pîn degetele şi pîn vingalacul lui cîte trei parale. CARAGIALE, o. III, 20, cf. ŞĂINEANU, î. 246, DDRF, MÎNDRESCU, I. G. 101, BARCIANU. Pe ferestruia tipografiei secretarul strigă...: — Opriţi preţ de două vingalace pentru ultima oară! SĂM. I, 140, cf. ALEXI, W., G. IONESCU, C.T. 148, TDRG, V·. MOLIN, V. T. 66, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU D. U., CADE. Vezi colo, între două vingalace, Un om cu alfabetul la spinare, Venind pe subt colină...? TOPÎRCEANU, O. A. I, 71. Pe fereastra care da în curtea tipografiei, se prelungea, în scurgerea leneşă a dimineţii de primăvară, simfonia surdă a vingalacurilor. KLOPŞTOCK, F. 321, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 274, SCRIBAN, D. Intr-ascuns căutai să-ţi deprinzi mîna cu vingalacul PAS, Z. i, 284, cf. ii, 109, ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex, dn3, scl 1979,95, L. rom. 1979,237, Hx218.
    -       Pl.: vingalace şi (rar) vingalacuri. - Şi: vingălâc (ŞĂINEANU, î. 246, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU D. U., CADE, PUŞCARIU, L. R. I, 274, SCRIBAN,
3227
 VINCjĂL
 D., scl 1979, 95, L, rom. 1979, 237, H x 218), (învechit) vinghelâc (poenaru, ap. tdrg), vin călâc (mîndrescu, i. g. 101), vinchelâc (costinescu), vincheleâc (cihac, ii, 457, tdrg), vinchelhâc (tdrg) s. n.
    -  Din germ. Winkelhaken.
    VÎNGĂLs.n. v. vinclu.
    VINGALAC s, n. v. vingalac.
    VÎNGĂR s. n. v. vinclu.
    VINGĂTOR, -OARE adj., s. m. şi f; (învechit) învingător. Roagă pre Timoteiu să propoveduiască Ev[mgho\lia... Spune că moartea lui îi aproape... Ce el, ca un vîngătoriu, grăbeaşte la biruinţa vieţii de vecie. N. TEST. (1648), 286730, cf. budai-deleanu, lex, lb. Martirii se luptară mărturisind credinţa, Şi vingătorii luară stîlparea şi cununa. HELIADE, O. I, 209. Cu fiara veni-n luptă şi, vingător adesea, Intreaga-i despuiere îi atestă valoarea Şi-l revesti ca mantă, emblemă de victorie, Trofeu al luptei sale. id. ib. 386, cf. ISER. Se mai zice că a fi celebrat o luptă în Delos şi că atunci... a fi dat la vingători premiu, ramură de fenice. ARISTIA, PLUT. 22/15. Ce căpătaşi mai mult, laconiane, aflîndu-te vingător acum? id. ib. 136/18, cf. PONTBRIANT, D. A căutat să convertească pe vingători şi să se înalţe astfel la rangul lor. BARONZI, I. C. II, 13/18. Gaëtano... se ducea de la una dintr-aceste cete la alta, încuragind pe vingători, rîzînd de cei învinşi, id. I. L. I, 82/9, cf. COSTINESCU. Tinere fecioare cununau cu flori, Cu-a lor dulce mînă, bravii vingători. BOLINTINEANU, P. I, 84. La benchete bravii nu se mai adună; Aurita cupă d-astăzi nu mai sună; Mîna virginală s-a topit pe flori, Nu mai încunună pe cei vingători. id. ib. II, 176, cf. LM, TDRG 848.
    -     PL: vingători, -oare. - Şi: vincător, -oare (budai-deleanu, lex.), vencător, -oare (tdrg 848) adj., s. m. şi f.
    -  Vinge + suf. -ător.
    VINGE vb. III v. vince.
    VÎNGERE s. f. (învechit) Acţiunea de a vinge şi rezultatul ei. V. v i n c e.
    1.    Victorie1, biruinţă. Cf. vince (1). Cf. LB. Prin vingeri şi prin vingeri tăriele vă scad Ş-ast sînge ce le’nundă le sapă din temei. Nu refuzaţi o pace, o pace-ntremătoare! HELIADE, o. IV, 482. După ani şase vezi, în fine, ţara ta, Ce din inimă-ai trădat-o ş-al tău braţ o apăra. Vingerele-ţi sînt înscrise ρ-aceşti muri, o, dezertor De legi, credinţe, id. ib. 585, cf. ISER. Ceialţi toţi îşi închipuia că distrugerea barbarilor la Maraton prin vincerea atenienilor era finitul rezbelului: ARISTIA, PLUT. 292/27. Măreţi în cugetul lor, îngîmfindu-se de precedentele vinceri, se răspîndiseră fară a se mai teme... de nimic. id. ib. 367/13.
    2.     (în forma vengeré) Biruinţă, trimf (3). Cf. v i n c e
 (2), Că tot născutul de la Dumnezeu învenge lumea, şi aceasta iaste venger ea ce venge lumea: credinţa voastră. CORESI, L. 202/5.
    -     PL: vingeri şi (învechit, rar) vingere. - Şi: vincere, vincire (DAiij, 871), véncere (ib.), véngere s. f.
    -  V. vinge.
    VÎNGHEL s. n. v. vinclu.
     VINGHELÂC s. n. v. vingalac.
                                                                                                                                       VINIETÄ
 VINGHÉRCA s. f v. venghercä.
    VÎNGLĂ s. f. v. vinclu.
    VÎNGLU s. n. v. vinclu.
    VINÎ vb. IV. T ranz. (învechit, rar; complementul indică oameni) A învinui; a acuza. Toţi cu totul vinindu-i, cerca a să îndrepta sînguri. CANTACUZINO, A. 86712. începuseră a îngrozi pă patrichieni, vinindu-i că ar fi dat ei moarte craiului, id. N. P. 134716. El încă nu ştia că pot să-l vinească. L C., POEZII, 26/7. 0 Re f 1. Eu sîngură mă vinesc ca ce mai ră femei. MACHEN, 17723.
    -  Prez. ind.: vinesc.
    -  V. vină.
    VINICÉR s. m. (Popular) Luna septembrie. Făcutul sămănăturilor de toamnă, culesulpopuşoilor, ... trieratul şi vîndutul grîului, culesul viilor; toate aceste se grămădesc în vinicer. I. IONESCU, C. 157/6, cf. 162/26, 173/5. în vinicer adeseori se coseşte a treia oară de trifoi, id. B. C. 285/8, cf. FM (1847), 301/24.Românii dau lunelor numiri potrivite cu timpurile anului; de exemplu: ... septemvrie, răpciune sau vinicer şi viniţel (a vinului). ALECSANDRI, P. P. 34, cf. CIHAC,
I, 313. Septembre: răpciune şi răpciuni, vinimeriu şi viniţel, adecă luna vinului, marian, s. R. I, 96, cf. DDRF, enc. rom., BARCIANU, TDRG, PAMFILE, S. T. 41, DR. III, 739, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM., CIORANESCU,. D. ET. 895,
c. giurescu, p. o. 15, M. D. enc., dex, dsr. ♦ (Regional) Luna noiembrie. Cf. şăineanu, î. 41. Noiembrie se mai numeşte şi vinicer, luna vinurilor. PAMFILE, S. T. 73, cf. DSR.
    -  Şi: (regional) vinkél s. m.
    -  Etimologia nesigură. Cf, v. si. bmhhmhk „vie”.
    VINICIÔR,-OARĂ adj. v. vinecior.
    VINICIÔS, -OĂSĂ adj. v. vînăcios.
    VINICOL, -Ä adj. Privitor la cultura viţei de vie sau la producţia vinului, care aparţine culturii viţei de vie sau producţiei vinului. V. v i t i c o 1 (1), Cf. columna, vii, 23. Aproape toată terminologia vinicolă este de origine latină, ceea ce dovedeşte că cultura viei n-a încetat nici un moment la românii din Dacia. XENOPOL, î. R. II, 67, cf. ŞĂINEANU, D. U„ ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, ENC. AGR. Societate vinicolă. SCRIBAN, D., Cf. DL, DM, FORM. CUV. I, VIII, 190, M. D. ENC., DEX., DN3, v. breban, D. G. ♦ (învechit; despre regiuni, ţări) Viticol (2). Astăzi cea mai mare parte din ţerile vinicole posedă numeroase fabrici de champagnie. ENC. ROM. III, 1219.
    -      Accentuat şi: (învechit) vinicol, barcianu, alexi, w.
- PL: vinicoli, -e.
    -  Din fr. vinicole.
    VINICULTÔR, -OARE s. m. şi f. (învechit, rar) Viticultor. Cf. LM.
    -  PL: vinicultori, -oare.
    -  Cf. v i n i c u 11 u r ă.
    VINICULTLJRĂ s. f. (Rar) Viticultură. Cf. lm, COLUMNA, VII, 21, ENC. AGR. V, 854, DN3.
    -  Din fr. viniculture.
    VINIÉTA s. f. 1. Ilustraţie de mici dimensiuni, folosită ca ornament, care precede sau încheie un text (manuscris sau tipărit), un capitol etc.; ornament pe coperta sau pe pagina
-583-
3246
VINIETÄ
-584-
VINIFICAŢIE
 de titlu a unei cărţi; clişeu folosit în tipografie pentru ornamentaţie. D. Silvius pune... în coadă de tot, în paginea după urmă a cărţii o vignetă ce reprezente doi drăcuîeţi de îngeraşi sau doi amori de aceia încăieraţi. HELIADE, o. I,
 485,   cf. POEN.—AAR. — HILL, 8122/40. Din volburea furtunilor au scăpat 4 evanghelii ferecate cu aur, din care 2 scrise pe pergament şi împodobite cu vignete de miniatură colorate, unde se vede Ştefan Vodă în costum naţional. CALENDAR (1851), 118/9, cf. ib. (1853), 129/7, STAMATI, D. Vigneta înfiţoşază coloana cu piaţa ei şi resturile acelor coloane, desemnate dupre natură, la faţa locului. CALENDAR (1860), 104/9, cf. PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 620, COSTINESCU. Vinietele române diferă de celelalte prin un ce propriu, original, naţional, firă seamăn pe aiuri. COLUMNA, VII, 205, Cf. GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Vigneta din capul „ Molitvenicului ” din 1635 comparată cu vignetele cărţilor tipărite la Govora şi, în urmă, la Cîmpulung nu este identică cu ele, are însă o asemănare perfectă în trăsuri, desemnul în alb pe fond negru, ceea ce denotă caracteristica stilului epocei. O. IONESCU, C. T. 122. Figurile, vignetele, literele ornate, iniţialele mai mari de corp etc., puse la începutul sau la finitul rîndurilor, dau loc la o taxă de 30 bani flecare, id. ib. 396, cf. 412. Tiparele se înşirau pe două vergele prin inelele de pe marginea lor şi, aşa fixate, se purtau din loc în loc, după voie, ca vignetele tipografice pe coaiele de tipar, PAMFILE, I. C. 311. „Foaia moldovenească” e tipărită mai bine şi mai frumos ca cea de la Bucureşti, avînd lîngă titlu o vignetă înfiţişînd o albină, o liră şi un trident. ARH. OLT. I, 56, cf. V. MOLIN, V. T. 66, RESMERIŢĂ, D., CADE. Fila 10 (rectoj. Sus o vignetă în acuarelă. ARH, OLT. XII, 239, cf. IORDAN, L. R. A. 45, SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 365, LTR2, DL, DM, DN2. Ca meşteşug, tipografia condusă de Liubavici a păstrat stilul celei dinainte, folosind vignete şi iniţiale rămase din vechea tipografie. IST. LIT. ROM. 1, 254. Activitatea cultural-religioasă a mănăstirilor moldoveneşti se reflectă în marele număr de manuscrise împodobite cu vignete. IST. ROM. II, 734. Agasat, îşi odihni privirea pe vigneta înfiţişînd un spaniol mustăcios. V. ROM. ianuarie 1961, 53. Manuscrisele medievale miniate erau în mod curent decorate cu un motiv ornamental alcătuit din foi de viţă..., de unde denumirea de vignetă care s-a generalizat. DER. Interesantă e gravura, sub formă de „vignetă,\ care însoţeşte textul său, înfaţişînd „măgura de la Odobeşti” ca un munte. C. GIURESCU, P. O. 28. Nici comparaţia vinietelor din partea superioră a celor două pagini nu probează în mod indiscutabil o provenienţă comună. L. ROM. 1973, 177. îl vedeam pierdut printre machete, coperţi, vignete în labirintul editurilor clujene. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, ΠΓ. 1, 24/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, drev, y. BREBAN, D. G. 0 F i g. Acest Ioc este din cele mai pitoresce. Noi l-am înfiţoşât în vineta aflătoare în capul acestei descrieri. ASACHI, ο. II, 393. Privite ca vignete lirice ale unui peisaj rural, aceste poeme în miniatură au un farmec original. PERPESSICIUS, M. I, 127. 0 (Prin lărgirea sensului) Farfurii englezeşti sparte... împodobite cu graţioase vignete negre în tuş, reprezentînd lacuri, porturi şi castele. CĂLINESCU, ο. 1,33.
     2.     (Filatelie) Adaos ataşat unei mărci poştale, cu sau fară valoare nominală, emis cu ocazia unui eveniment. Cf. dn3, D. FILAT.
     3.     (Filatelie) Etichetă adezivă emisă de administraţia poştală, cu ocazia unei aniversări sau a unei comemorări. Cf. D. FILAT.
     -      Scris şi: (după fr.) vignetă - Pronunţat: -nie-. - Pl.: viniete. - Şi: (învechit, rar) vinétâ s. f.
     -  Din fr. vignette.
     VINIETÎST, -Ă s. m. şi f, Desenator sau gravor de viniete (1). Cf. dex, dn3, drev.
     - Pronunţat: -nie-. - Pl.: vinietişti, -ste.
     - Din fr. vignettiste.
     VINIFÉR, -Ă adj. (Despre terenuri) Care este propice pentru cultivarea viţei de vie; care produce vin foarte mult. Cf. FROLLO, V. 621. Sol vinifer. LM. Dealuri vinifere. CADE, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G.
     - Pi.: viniferi, -e.
     - Din it. vinifero, fr. vinifere.
     VINIFICÂ vb. LTranz. (Folosit şi absol.) A supune mustul de struguri unui proces de prelucrare pentru a-l preface în vin; a face operaţiile necesare pentru obţinerea, ameliorarea şi conservarea vinului din struguri. Cf. COSTINESCU, LM. Podgorenii localnici, oameni ca toţi oamenii, ori nu ştiu să vinifice, ori nu ştiu să păstreze. SADOVEANU, O. XX, 66, cf. 297, BUL. FIL. VI, 50, SCRIBAN, D,, BUL. FIL. IX, 33, DL, DM, M.D. ENC., DEX. Podgorenii au vinificat întreaga producţie de struguri. L. ROM. 1975, 106, cf. DN3, V. breban, D. G. 0 R e f 1. p a s. Aceştia se vor culege şi vinifica separat, iar musturile se vor amesteca după aceea, în măsura în care va fi necesar. ENC. AGR. V, 850.
     - Prez. ind.: vinific.
     - Din fr. vinifier,
     VINIFICÂBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi vinificat. Cf. SCRIBAN, D.
     - PL: vinificabili, -e.
     - Vinifica + suf. -abil.
     VINIFICARE s. f. Acţiunea de a vinifica şi rezultatul ei; ansamblu de operaţii prin care se obţine, se ameliorează şi se conservă vinul; vinificaţie. Cf. COSTINESCU. Culesul să se facă la timpul cel mai potrivit, şi vinificarea să se execute cu toată grija. SADOVEANU, O. XX, 67, cf. SCRIBAN, D. 1407. Operaţiunea vinificărei începe de la cules. ENC. AGR. Vinificarea strugurilor se face de către producători. BO (1953), 407, cf. LTR2, DP, DM, M. D. ENC. 995, DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G.
     - PL: vinificări.
     - V. vinifica.
     VINIFICATÔR, -OARE s. m. şi f. Persoană care se ocupă cu vinificarea. Cf. LM. Primul lucru pe care vinificatorul îl are în vedere este stabilirea momentului culesului. ENC. AGR. V, 849, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
     - PL: vinificatori, -oare.
     - Din fr. vinificateur.
     VINIFICAŢIE s. f. Vinificare. Cf. I. golescu, C., poen.
-  AAR. - HILL, 8I5V45, BREZOIANU, A. 595/29, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Pentru producerea de vin bun se cere cultura sistematică şi raţională a viţei de vie, cules la timp, vinificaţia corectă, fermentaţiunea mustului în vase bune... şi pe urmă un regim de pivniţă corespunzător. ENC. ROM. III, 1218. Să se păstreze cea mai mare curăţenie la vinificare, atît în ce priveşte curăţenia lucrătorilor, cît şi a vaselor, preselor, maşinilor, căzilor sau uneltelor de vinificaţie. ENC. AGR. V, 850, Cf. SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 21, 300, LTR2, DL, DM, DN2. în ţara noastră există complexe de vinificaţie din cele mai moderne. DER. [Ţăranii] se referă la plantă, la tehnica vinificaţiei, la băutura obişnuită, cu diferitele ei stadii de transformare. C. GIURESCU, P. O. 15, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV 871, V. BREBAN, D. G.
     - Pl.: vinificaţii şi (învechit, rar) vinificăţii (i. GOLESCU, C.).
-  Şi: (astăzi rar) vinificaţiune s. f. costinescu, lm, scriban, d.
     - Din fr. vinification.
3253
VINIFICAŢIUNE
 - 585 -
VINIŞOR
     VINIFICAŢIIJNE s. f. v. vinificaţie.
    VINÎL s. n. Radical organic, nesaturat obţinut prin îndepărtarea unui atom de hidrogen din molecula etilenei. Cf. MACAROVICI, CH. 450, DP, DER, D. MED., M. D. ENC., DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., DEX2. 0 Clorură de vinii v. c 1 o r u r ă. Policlorură de vinii v. ρ o 1 i c 1 o r u r ă.
    -  Din fr. vinyle.
    VINÎLIC, -Ă adj. (Despre substanţe chimice) Care se obţine din vinii, pe bază de vinii. Cf. macarovici, ch. 498, ltr2 x, 489, deriv, 863, drev, dex2.
    -  PL: vinilici, -ce.
    -  Din fr. vinylique.
    VINILIN s. n. Material plastic, realizat mai ales sub formă de foi, obţinut din policlorură de vinii plastifiată. Cf. L. ROM. 1959, nr. 5, 6. Un produs din ce în ce mai... răspîndit şi care are ca material de bază gazele sub diferite forme sînt masele plastice (vinilina, nylon etc.). GEOLOGIA, 48, cf. DC, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G. Mi-a dat spre tipărire... două volume masive, legate în vinilin negru. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 12/1, cf. dex2.
    -  Şi: (rar) vinilină s. f.
    -  Din vinii.
    VINILINĂ s. f. v. vinilin.
    VINILÎT subst. Material plastic obţinut prin polimerizarea clorurii de vinii şi a acetatului de vinii şi care este utilizat mai ales la fabricarea discurilor muzicale. Cf. LTR, DP, DC, DCR.
    -  Scris şi: (după fr.) vinylite. ltr.
    -  Din fr. vinylite.
    VINIMÉRIU s. n. (Popular) Luna septembrie. Septembrie: răpciune şi răpciuni, vinimeriu şi viniţel, adecă luna vinului, marian, s. R. I, 96, cf. pamfile, s. t. 41, dr. ii, 899, iii, 739, cioranescu, d. et. 895.
    -  Lat. vindemiarius.
    VININÔS,-OÂSĂ adj. v. veninos.
    VINIPLÂST s. n. Material plastic obţinut prin amestecarea policlorurii de vinii cu plastifianţi şi stabilizatori de temperatură. Din viniplast nu se pot construi vane cu o funcţionare acceptabilă, ci numai ventile. LTR2, cf. DP, DER, DN3, DEX2.
    -  PL: viniplaste.
    -  Din fr. vinyplaste, germ. Vinyplast.
    VINIŞOARĂ s. f. Diminutiv al lui v î n ă; vînă subţire.
    1.     Cf. v î n ă (11). Cf. mardarie, L. 1412/12, cf. valian, v. Vena azigos cea mare... se deşartă în vena cava...; într-însa dau: vena bronşică dreaptă, venişoare esofagiene... şi cele opt vene... vertebrocostale. POLIZU, P. 174/1, cf. PETRI, V., COSTINESCU, CIHAC, I, 314, DDRF, TDRG. Fiorii ce treceau prin vinişoarele ei subţiri ca aţica o făceau să-şi lipească şi mai tare obrazul ei fraged de trunchiul vîrtos. CHIRIŢESCU, GR. 71. Avea faţa plină de vinişoare aparente. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 59. Zări vinişoarele albăstrii, zvîcnirea arterelor sub piele. AL. PHILIPPIDE, s. II, 30, cf. CADE. Un obraz buhăit, cu pungi tumefiate sub pleoape, cu vinişoare vinete străbătînd pielea. C. PETRESCU, î. II, 188. Avea faţa prea rumenă şi plină de vinişoare şi ochii aprinşi de conjunctivită granuloasă. CĂLINESCU, E. O. II, 124. Era ras proaspăt şi, cînd rîdea, sub pielea obrajilor, pe nas, pe ceafa, îi ieşea la iveală o ţesătură încîlcită de vinişoare stacojii. V. ROM. martie 1954, 33. Nasul lui rumen şi cărnos,
 cu vinişoare albăstriii, ochii aceştia bulbucaţi, luminişul roz-alb al cheliei, ce indecentă exhibiţie. VINEA, L. II, 196. Pîndi o clipă cu ochiul celălalt, străbătut de vinişoare sîngerii. TUDORAN, p. 138. Iacătă-l... cu barba-n ţepuşe, nehodinit, avînd în ochi vinişoare de sînge. VORNIC, Ρ. 96, cf. DL. Ştiu orice linie sau vinişoară albăstrie A mîinii tale. ISANOS, v. 386, cf. DM. Pe obrazul luat bine în brici se iveau vinişoare roşii. BARBU, PRINC. 94, cf. DEX.
     2.     (Popular) Cf. v î n ă (I 2). Subţiri degeţelele,... roşioare unghişoarele,... molceluşe vinişoarele. CANTEMIR,
 I. I. I, 138. Adresa şi delicateţa cu care ştia ea să atingă vinişoarele şi fibrele picioarelor produceau cocoanei... senzaţiuni de plăcere. SION, P. 78. Lua carnea lui Haralampie şi o punea bucăţică după bucăţică, ciolănel după ciolănel şi vinişoară după vinişoară la loc. MARIAN, S. R. II, 20. 0 (într-un descîntec) Scoateţi ceasul rău Din inimă, din şale, Din spinare, Dintr-o şută de oscioare, Dintr-o mie de vinişoare, izv. XVI, 192.
     3.     Cf. vînă (II 2). Vinişoarele de apă care ies din izvoare fac pîraiele şi acestea, rîurile. MEHEDINŢI, G. F. 92.
     4.     Cf. vînă (II 4). Vinişoare de gips sub formă de cristale. CHIRIŢĂ, P. 96. Carbonatul de calciu se separă sub formă de pete, vinişoare şi concreţiuni, formînd uneori o adevărată zonă de cimentare, id. ib. 465.
     5.     (Bot.) Cf. vînă (II 5). Sepale orale - suborbiculare, acuminate..., cu vinişoare verzi. BRANDZA, FL. 4. Flori galbene, cu stendard striat, cu vinişoare violacee, id. ib. 84. Plantă ierboasă cu flori mari, globuloase, cu vinişoare verzi pe din afară. CADE 181. Prin locurile mai umede se întinde... piciorul-cocoşului... cu florile galbene boghioase..., cu vinişoare subţiri verzi şi cu cununa bogată de staminé mai închis Colorate. SIMIONESCU, FL. 111. Frunzele tinere sunt pîsloase pe amîndouă feţele; în stare matură, pe faţă îşi pierd perişorii şi îi mai păstrează numai în lungul vinişoarelor, pe dos... rămîn pufoase. ENC. AGR. V, 585. Petale... albe cu vinişoare purpurii. PRODAN - BUIA, F.
 I. 332. Inflorescenţă axilară, cu 2-5flori deschis violacee,... cu vinişoare purpurii. FLORA R. P. R. V, 382. Lac iniile perigoniale... cu lumina pătată cu o maculă roşu-închis şi cu vinişoare de aceeaşi culoare, care delimitează cîmpuri galbene, ib. XI, 457.
     6.     (Rar) Cf. vînă (II 6). E un fluture frumos, avînd aripele ca văruite şi cu vinişoare subţirele, rare. SIMIONESCU, F. R. 374.
     7.     (Popular) Cf. vînă (II 7). Cf. nalr - o IV mn 259, 2 132/965,976, 978, 987, 988.
     -      PL: vinişoare. - Şi: (învechit) vinişoară, (învechit, rar) venişoâră s. f.
     -  Vînă + suf. -işoară. - Pentru venişoâră, cf. v e n ă.
     VINIŞOR s. n. (Familiar) Diminutiv al lui vin (1 I); vin bun; (regional) vinaş, vinuleţ, vinuţ. Cf. LB 757. Să-mi fac o căscioară şi să trăiesc bine cu mescioara mea, cu vinişorul meu. HELIADE, în IST. LIT. ROM. II, 291. Crapul... Să-l ducă să se frigă la coptor, în loc de apă turnîndu-i pe d-asupra vinişor. PANN, P. V. I, 66/10, cf. POLIZU. Aci avem de toate, şi cald, şi de mîncare, Şi-n cupă vinişor. BOLLIAC,
 O. 98. Să bem vinişorul care ni l-ai făgăduit. FILIMON, O. I, 233, cf. CIHAC, I, 313. Gazda... dase cep unui butoiaş cu vinişor dulce-acrişor din viile Rahovei. ODOBESCU, S. III, 576. Cînd îşi aducea ea aminte de puicile cele nadolence şi boghete, de vinişorul din cramă, de răsipa ce s-a făcut cu munca ei..., crăpa de ciudă. CREANGĂ, O. 8. Mi-a plăcut în viaţa mea: să mănînc... şi mai ales să beau un vinişor cum ştiu eu. CARAGIALE, O. II, 278, Cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, PASCU, s. 164. Subprefectu îndrăgise foc vinişorul cel de cinci ani. BUJOR, S. 117, cf. CADE, DR. VII, SOI. Sarmale... cu mămăliguţă şi vinişor. BRĂESCU, V. A. 12. Se cere la ei mămăliguţă. Şi pentru unul ca mine, un vinişor din Ţara de
3264
VINITIC
-586-
VINOVAT
 Jos care sfîrîie în pahar. SADOVEANU, O. IX, 372, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, SFC III, 93, DEX, DSR. Cu jeratec îl hrănea, Cu apă îl adăpa, Cu vinişor îl spăla. TEODORESCU, P. P. 521. Pînă vorba-şi isprăvea, Burduşelul Ridica, Vinişorul Că gusta. id. ib. 582. Da de prînz Ce mi-ai adus?
 - Cocoşel în blidişel, Vinişor în păhărel JARNÎK—BÎRSEANU, D. 271. Amîndoi că vom cinsti, Vinişor vom gustări, Vinişor D-ăl roşior, id. ib. 487, cf. FOLK. TRANSILV. II, 224. Vinişor di poami rarî, Sui-n cap fir ’ di scarî. FOLC. MOLD. II, 334. Care vinişor mai dulce, Pe la cocoane mi-l duce. NUNTA, 106.
     - Vin + suf. -işor.
     VINITÎC, -Ă s. m. şi f. v. venetic.
     VINÎŢĂ1 s. f. 1. (învechit şi regional) Vin (1 I). Muscalii au cotelit pe turcii cei morţi şi au cîştigat din destul pentru rachiiţa şi viniţa. DIONISIE, C. 219. Paşa de la Giurgiov... s-au închinat cu toate agalele lui Kamenski... dînd şi oştilor o sumă de ruble turceşti pentru viniţa. id. ib.
 220,  cf. TDRG. Din gură e lesne: pune viţă, béa vin iţă, se spune despre acela care crede că se poate realiza ceva fară multă osteneală. Cf. baronzi, l. 62, 67, rev. crit. ii, 460, TDRG, PÄSCULESCU, L. P. 107, ZANNE, P. I, 307.
     2. (Prin Mold.) Vin de Calitate inferioară. Cf. ALIL xxvi,
 152.
     - Accentuat şi: (regional) viniţă. ALIL xxvi, 152.
     - Vin + suf. -iţă.
     VINIŢĂ2 s. f. (învechit, în Transilv.) Pivniţă (1). Licoarea din cadă se toarnă în buţi... şi... bine astupate se duc în viniţă, adecă în chelăriia cea de vin. ÎNV. VIN. 108/11. O zi se cheamă acea vreme întru carea vedem soarele; şi aceasta e într-alt chip în cetate, altmintrea în sat, într-alt feliu în viniţă (podrum), altmintrea pre turn, pre munte şi pre vale. PETROVICI, P. 89/27.
     - Pl.:?
     - Din ser. vinica.
     VINIŢEÂ s·, f. v. vineţel.
     VINIŢEL s. m. v. vinicer.
     VINÎU, -IE adj. 1. (învechit) Care are gust asemănător cu al vinului; (astăzi rar) vinuriu (1). Pulpa... mărului este albă,... cu un gust dulce-viniu foarte plăcut, ap. TDRG, cf. DL, DM.
     2.    (Regional) De culoarea vinului; (regional) vinuriu (2). Cf. MARIAN, CH. 51.
     - Pl.: vinii.
     - Vin + suf. -iu.
     VINOÂtCĂ s. f. (Mold.) Vin de calitate inferioară; (regional) vinoi. Cf. alil xxvi, 152.
     - Vin +suf. -oaică.
     VINOGRĂD s. n. Sos rece preparat cu oţet, untdelemn, sare, piper, pătrunjel etc.; salată de legume (cu came fiartă) la care se adaugă acest sos; vinegretă (1). Cf. costinescu. Sunt duşmanul hotărît al pişcoturilor, şampaniei, zalatinelor şi a altor vinograduri. HOGAŞ, DR. îl, 190, cf. CADE, DL, DM, contribuţii, i, 78, 79, scl 1960, 253, dn2, öex, dn3. ♦Fig. Amestec, învălmăşeală, babilonie. Toată această lume este uri adevărat vinograd, numai că nu-i sărat, alcătuit din pălării de paie şi straie negre, de pelerinuri şi capele. KOGĂLNICEANU, O. I, 37. Toate comparaţiile lumii, toate cuvintele tehnice de filozofie, de retorică, de geografie, de istorie, pîn’ şi de astronomie, figura într-acest vinograd epistolar, id. ib. 59. Confetăria şi magazinul de mode s-au
 trezit într-o zi firă acoperămînt şi expuse unei grozave ploi... Atunce să fi văzut acadelele şi cordelele, confeturile şi boneturile... în ce stare ajunseră; făceu un vinograd babilonic ce nu se putea vinde nici ca obiect de mîncare, nici ca obiect de modă. id. ib. 96.
    -  Pl. vinograduri. - Şi: (rar) vinogrâdă s. f. CADE.
    -  Din rus. ßimorpaji (cu sensul fr. vinaigrette).
    VINOGRÂDĂ s. f. v. vinograd.
    VINÔI s. n. (Regional) Vinoaică (Costuleni - Iaşi). Cf. alil xxvi, 152.
    -  Vin + suf. -oi.
    VINOLÉNT adj. v. vinulent.
    VINOLENŢĂ s. f. v. vinulenţă.
    VINOMÉTRU s. n. (învechit) Enometru. Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU.
    -  Pl.: vinometre.
    -  Din fr. vinometre.
    VINÔS, -OÂSĂ adj. 1. (Popular; despre struguri) Care este mustos, zemos, din care se obţine vin mult. Astfel dar pe strugur l-au găsit cu vină Şi că însuşi numai este de pricină, Iar vinosul strugur începu să plîngă Şi ceru din partea-i mărturii să strîngă. PANN, P. V. I, 125/15, cf. STAMATI, V. 7302/l 7, POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, I, 313, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CADE, BL V, 117, SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 895. 0 Poamă vinoasă (şi substantivat, f.) = varietate de struguri pentru vin, cu boabe rotunde, dese, de culoare albă-gălbuie sau verde şi cu miezul foarte zemos. Cf. enc. agr. ii, 594, ltr2 viii, 320, borza, D. 182, 183, alilxxii, 56, 65, 72, nuţă, d.
 i, 352. ^
    2.     (învechit; despre terenuri, regiuni etc.) Care produce vin mult. Cf. LB, iser, costinescu, barcianu, alexi, w.
    3.     (Transilv.) Beţiv; ameţit de vin, beat, cherchelit. Cf. KLEIN, D. 456, BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB, ISER, LM, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, DL, DM, DSR. Parsion, fiind cam vinos şi obosit, s-a pus să se culce să doarmă. RETEGANUL, P. V, 62. Aseară a venit cam vinos. ALIL XXIX, 317.
    4.     (învechit; despre vinuri) Care conţine mult alcool. Cf. VALIAN, V., POEN. - AAR. - HILL, V. 815 Vl 9.
    5.     (învechit şi regional) Care are miros sau gust asemănător cu ăl vinului. V. v i n i u (1), vinuriu (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. 815Vl9, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., DDRF, GHEŢIE, R. M., CADE, CC VII, 30.
    6.     (învechit) De culoarea vinului (roşu). Cf. POEN. -AAR. - HILL, V. 815 Vl 9, PONTBRIANT, D. Un fel de roşiu vinos foarte plăcut, ap. TDRG, cf. CADE, DL, DM.
    -  Pl.: vinoşi, -oase.
    -  Vin + suf. -os.
    VINOTECĂ s. f. Colecţie de vinuri de calitate superioară şi din ani de recoltă diferiţi. Combinatul dispune de o vinotecă specială unde vor fi depozitate mostre de vinuri vechi, scînteia, 1962, nr. 5401, cf. dn2, llx, 235. Am văzut vinotecă, un număr de butoaie, cîteva medalii. CINEMA, 1969, nr. 12, 36/1, cf. M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1977, 271, dn3, DCR, v. breban, d. g.
    -  Pl.: vinoteci.
    -  Din fr. vinothèque.
    VINOVAT, -Ă s. m. şi f., adj. I. S. m. şi f. 1. (învechit; urmat de determinări în dativ) Autor, făptuitor (al...). Eu trebuiesc de tine a mă boteza, eu vinovatul păcatelor, de cel
 3280
VINOVAT
-587-
VINOVAT
 fără păcate. CORESI, EV. 508. Nu iaste bucurie feciorilor acelora ce văd moartea tătine-său înaintea ochilor săi şi mai vîrtos feciorului celuia ce iaste vinovat morţei părintelui său! VARLAAM, C. 361. Cînd cel rănit va să să tămăduiască cu descîntece şi cu farmeci, atunci el săngur iaste vinovat morţii-şi. PRAV. 129. Pre vinovaţii pierzării lui, îi băgă în groapă. BIBLIA (1688), 694!/4. Tu pre cei vinovaţi păcatului i-ai mîntuit. MINEIUL (1776), 205V2/15, cf. 210rl/20. Este vinovat tuturor smintelilor şi fărădelegilor. ŞINCAI, HR. III, 38/20.
     2. Persoană care a săvîrşit o abatere de Ia normele morale; persoană care a comis o infracţiune, un delict, o crimă; inculpat; (învechit) persoană condamnată pentru o faptă reprobabilă. O, fericat de cela ce-şi iartă vinovatul său şi nimică nu ia de la elu (cca 1550). cuv. D. BĂTR. II, 468/10. Aceia sînt răpitori, vinovaţi după pohtele lor îmblînd, necurăţie şi leage-călcători (cca 1569-1575). GCR
 I,  *12/12, cf. coresi, în texte rom. (XVI), 219. Această ucidère se-au făcut în sat în *Şer[caie] de Rusalii, iar vinovaţii sînt anume: Bădilici den Mîndră şi... Stan Pătraşco (a. 1587). DOC. î. (XVI) 203. Mai vîrtosu arată noao ca vremu răbdători să fimu că aşa va lăsa elu noao ca noi vremu lăsa vinovaţiluru noştri (a. 1619). CUV. D. BĂTR.
 II, 124/7. Să vor duce ca neşte vinovaţi spre perire, goli şi amărîţi. VARLAAM, C. 25. Iaste ca un vinovat răstignit şi ca un strein părăsit, id. ib. 84. Nici alegea pre cei vinovaţi, ci unul ca altul îi punea supt sabie. URECHE, L. 178. Să va certa vinovatul, după cum va fi voia giudeţului. PRAV. 200. Certare să va da celora ce mulţămesc vinovatului după ce face greşala. ib. 330, cf. MARDARIE, L. 1162/25, 1972/4. Să apăra sărdariul de toate acelea, ce ca un vinovat într-acele sfaturi, să apăra slab. M. COSTIN, o. 139. Pre vinovaţ i-au arsu-i focul. DOSOFTEI, O. I, 244. Certatu-i-au ca pre neşte vinovaţ cu direptate D[o]mn[u\l. id. v. s. martie 7/37. D[o]mnul... cu curăţie nu va curăţi pre cel vinovat, răsplătind păcatele părinţilor preste fii. BIBLIA (1688), 1052/59. Cu o mărturie numai sentenţiia vinovatului cea de pedeapsă a să da. CANTEMIR, I. I. I, 50. Banii... altă putere au peste Olt, nu numai a giudeca, ce şi cu moarte pre vinovaţi a căzni. id. HR. 468. Tîlhariul şi vinovatul nu să poate ascunde nicăirea. ANON. CANTAC., CM I, 171. Dîn cei vinovaţi pre nici unul morţii n-au dat. R. GRECEANU, CM II, 194. Au prins vinovatul. ANON. BRÎNCOV., CM II, 333. Vinovatul iaste pedepsit (a. 1694). FN 45. Un vinovat n-are îndrăzneală înaintea împăratului celui pămîntesc. ANTIM, O.
 161.  Pre lîngă cei vinovaţi au perit mult norod nevinovat. MUŞTE, LET. Iii, 11/24. L-au pus în jalagă şi, începînd a-l bate, vinovatul striga (a. 1715). arhiva r. ii, 15/11. Lei 15... să ia de tot vinovatu ce să va închide la gros cînd să va slobozi (a. 1775). IORGA, S. D. XXII, 9. Cîţi vinovaţi să trimit de către ispravnici... să se păzească foarte bine de vel-armaş. PRAV. COND. (1780), 56. Are obicei a lua vătafu de puşcărie de tot vinovatu po taleri: 1 (a. 1783). ARH. OLT. X,
 136.  Cînd s-au întîmplat de fapta cea rea... carea au făcut o parte asupra ceialalte părţi, au fost pricina despărţirei celui vinovat, întru această faptă rea niciodată nu-i va fi slobod să să căsătorească cu acea faţă. RÎNDUIALA, 16/8. Dacă vinovatul nu stăpîneşte nice o avere..., să să judece la lucru de obşte pe şeasă luni. INSTRUCŢII, 13/14. Mejlocitorii şi împreună vinovaţii, macar supt ce formă să fie, trebuie să să pedepsască tot întru acelaş chip, ca şi însuş amăgitorii verbuitori. ib. 16/16. împreună vinovaţi şi părtaşi la această faptă rea sînt toţi aceia carii au pătimit adunări de oameni în casele lor (a. 1788). ŞA I, 139. Judecătorii... pe toate zilele să aibă a căuta cu sîrguinţă pricinile vinovaţilor (a. 1790). PRAV. COND. (1780), 190. Dederă vinovaţii pre mîna Feretimii şi-i spînzură pregiur zid. HERODOT , 252. Ghiţu... s-a dovedit ucigaş omorînd zilcoşeşte, dimpreună cu vinovaţii săi, pe cătana de marjine Ionaşc (a. 1809).
IORGA, S. D. XII, 200. Să facă pravilnică dăspăgubire şi îndăstulare dăspre partea celor vinovaţi (di. 1811). DOC. EC. 109. Catagrafia ciocănaşilor, măglaşilor şi ceilalţi oameni ai ocnii... 5 dîrvari, 3 vătaşi de vinovaţi, 3 scăunaşi (a. 1815). ib. 173. Cermdu-l Hagi Prodan împreună cu alţi vinovaţi, ca să lucreze în Mitropolie, l-au poprit acolo, scriindu-să la dumnealui (a. 1821). ARH. OLT. X, 84, cf. DRLU. Cel ce va voi să pedepsească pe vinovat făr ’ de frică de păcat, trebuie să aibă aproape pravila şi mila. GOLESCU, P. 103/19. Acest vinovat s-au iertat pentru credinţa lui. id. ib. 413/9. Celui vinovat să-i facă dojană, îndatorîndu-l a da şi la cutie ceea ce vor găsi ei cu cale, după obiceiul breslii lor şi după măsura învinovăţirii (a. 1824). DOC. EC. 333. Eu i-am poruncit să dea această treabă la Departamentul cremenalicesc, spre a să supune vinovaţii la judecată (a. 1828). ib. 411. Subt mască de virtute vedeai pe vinovatul. HELIADE, O. I, 173. Daca vreun norod îi trimitea pre cei vinovaţi, el nu vrea să-i pedepsească, poftind mai bine să ţie toată naţia sub vinovăţie. CĂPĂŢINEANU, M. R. 58/30, cf.
I. GOLESCU, C. Trebuiesc neapărat dojeni şi pedepse spre îndreptarea şi a vinovatului şi a celorlalţi. MARCOVICI, D. 149/18. Fulgerul, sclipind prin aer, cu iuţală se pogoară Vinovatul să lovască! HRISOVERGHI, P. 44/25. Vinovaţi şi nevinovaţi, toţi se împărtăşiră de aceeaşi asprime a soartei. F. AARON, 1.1, 120/20. Pe acest vinovat cele mai urîte patimi l-au fost făcut ucigaş. ALBINEŢ, M. 19/14. Socotindu-se de cînd Vasilie s-a făcut bei..., s-au osindit la moarte mai mult de patrusprezece mii de vinovaţi. ARHIVA R. II, 196/2. îl dete pe mîna călăilor meşteri a chinui pe vinovaţi. BĂLCESCU, M. V. 404. La cea mai mică greşală,... capul vinovatului se spînzură în poarta curţii. NEGRUZZI, S. I, 143, cf. POLIZU. Boierii eu zic să moară, Să moară vinovatul. BOLLIAC, O. 197, cf. PETRI, V. Asupra acestei averi rămîne totuşi rudelor vinovatului dreptul de a o relua. cuv. D. BĂTR.
I, 54. Tot păcatu-şi cată vinovatu! ALECSANDRI, T. 1622, cf. CIHAC, II, 456. în piaţă, în alte locuri publice, pe strade, vinovatul..., legat cu frînghii, se ducea mînat de biciul dorobanţului. COLUMNA, VII, 55. Stricăciunea se făcuse şi vinovatul trebuia să plătească. CREANGĂ, O. 206. Intervine pe lîngă domnul director în favoarea micului vinovat. CARAGIALE, O. I, 82. L-au închis între vinovaţii de drept comun, care-şi aşteaptă acolo judecata şi osînda. id. ib. IV,
148.  Cum de mă osîndeşti astfel ca pe un vinovat de codru? ISPIRESCU, L. 367. îşi ţinea ochii plecaţi în jos, ca un vinovat, dar simţea, pe obraji, că-l ard privirile Margaretei. vlahuţă, S. A. II, 73. în aşezămîntul său, vodă opreşte asemine abuzuri, ameninţînd pe vinovaţi cu pedepse aspre. RĂŞCANU, L. XL. Aceşti patru flăcăi au misiunea ca să poarte... pe sus pre cel vinovat în jurul bisericii. MARIAN, S. R. III, 121, cf. ddrf, BARCIANU. Nu ştiu dacă vinovatul este rău, dar judecătorul e crud. DELAVRANCEA, H. T. 66, cf. ALEXI, W. Cînd a fost vorba să caute vinovaţii, atunci s-au întrebuinţat două mijloace. IORGA, P. A. II, 333. Se sculă de pe lădiţă..., plîngînd în hohot, ca un vinovat înaintea judecătorului. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 235. Porţile cetăţii fură închise, ca cei vinovaţi să nu se poată mîntui prin fugă. AN. IST. NAŢ. I, 71, cf. RESMERIŢĂ, D. Vinovata rămînea mîndră de isprava ei. M. I. CARAGIALE, C. 124, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. El îi ştia pe toţi vinovaţii..., dar nu îndrăznea să-i divulge. REBREANU, R. II, 245. Cer... să numiţi o comisie ad-hoc ca să examineze faptele şi să descopere pe vinovaţi. CAMIL PETRESCU, T. II, 510. Amîndoi vinovaţii îşi pierduseră cunoştinţa, id. O. I, 210. Ajunsese, în sfîrşit, la liman şi era fericit că înţelesese cine era adevăratul vinovat, în romanul lui casnic. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 147. Vinovatul ţinea la piept un pui de urs. VOICULESCU, P. II, 83. Slujitorii... mă vîră la închisoare, unde un vinovat, ca şi un nevinovat, poate găsi cazne şi moarte. SADOVEANU, O. X, 108. La acel divan vinovaţii vor fi aduşi şi-i vom întreba de ce-au viclenit
3280
VINOVAT
-588-
VINOVAT
pe domnul lor şi ţara. id. ib. 167, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 382. Vinovatul, în lanţuri, e îmbrîncit înlăuntru şi se prăvăleşte pe pardoseala de piatră. ARGHEZI, s. XIII, 255. Şovăiala în apărare venea ca o dovadă concretă în sarcina vinovatului. id. ib. XXII, 92. Nu putea fi vorba de a se lua măsuri deschise contra vinovaţilor. CĂLINESCU, B. I. 250. Gavrilcea.. era oarecum vinovatul moral. id. ib. 318. Intervine pentru a cere amînarea sancţionării vinovatului şi alungă... pe judecători. VIANU, L. R. 635. Sentinţa morală este de obicei pedeapsa pe care o primesc vinovaţii pentru faptele lor. IST. LIT. ROM. I, 100. Domnul... a pedepsit cu moartea pe vinovaţii principali ai trădării din 1538. IST. ROM. II, 649. Pentru a piitea pedepsi pe cei vinovaţi, marele ban... dispunea de o închisoare, la Craiova, unde erau deţinuţi cei prinşi în diferite culpe. STOICESCU, S. D.
 164. Marele vornic nu era obligat să afle el vinovatul, id. ib. 199. Rămîneau în grija obştii: mărturiile şi adunarea martorilor competenţi, prinderea vinovaţilor,... executarea pedepsei. PANAITESCU, o. ţ. 62. Vinovatul, care se răscumpără, regunoaşte judecata oamenilor buni fară a mai apela la autorităţile domneşti, id. ib. 218, cf. M. D. ENC. Ceea ce contează... nu e suprimarea vinovatului, ci existenţa sentimentului limpede... că legea e puternică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr.10, 18/2. Este-un biet român legat, Legat strîns şi ferecat Ca un mare vinovat. ALECSANDRI, P. P. 77. Domnul acela... avea o casă mare în care judeca pe vinovaţi RĂDULESCU-CODIN, L. 64. Dacă om fugi, ne prinde şi ne leagă ca pă nişte ghinovaţ. GRAIUL, I, 258. Iaca... tu eşti vinovatul. FURTUNĂ, c. 69, cf. ALR SN I h 991, ib. IV h 990. Tu-n temniţă m-ai băgat Şi m-ai ţinut nemîncat, Nemîncat, neadăpat, Ca p-un mare vinovat. balade, II, 251, cf. III, 135. Lasă vîntu să mă bată Şi soarele să mă ardă, Că eu sînt cea vinovată: Am aşteptat măritată, Să fiu de bărbat mustrată. FOLC. MOLD. I, 134. Vinovatul negonit fuge. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 52. Cei vinovaţi apărare mai multă găsesc, pentru că fară vină puţini să găsesc. i. golescu, ap. zanne, p. viii, 150.
    II.     Adj. 1. (Adesea construit cu verbul „a fi”) Care a săvîrşit o faptă (considerată) reprobabilă; care este răspunzător de o situaţie, de un fapt etc. (care constituie obiect de imputare). Cf. DERS, d. BOGDAN, gl. 118. Greşiră nu ai lui feciori vinovaţi; neamu reu şi răzvrătitu. PSALT. 313. Pre apostoli încă-i facea vinovaţi, şi-i ocărîia, căce nu putură vindeca boala acelui fecior al lui ce era cu duhul necurat CORESI, EV. 79. N-aţi cetit în lege că sîmbăta popii în besearecă sîmbăta spurca şi nu-s vinovaţi? id. TETR. 24. Să nu fim vinovaţi..., ce să dobîndim mila lui Dumnedzău. PRAV. LUCACI, 173. Să nu-l voiu aduce şi ţie nu-l voiu da, adevăr vinovat să fiu înintea ta pînă în viiaţa mea. PO 151/23. Să înapoi nu-l voiu aduce ţie, în toată viiaţa mea vinovat să fiu. ib. 158/22. Mavrichie fu vinovat; dară coconii pentru ce-i uciseră firă vină? MOXA, C. 158. Pentru ce ai giudecaţ spre pierdzare pre aceşti săraci de oameni ce nu sămt cu nemică vinovaţi? VARLAAM, C. 393. Pentru mîzdă ai năpăstuit pre cei trei boiari şi nu sămt vinovaţi, id. ib. 394. Cînd va fugi bărbatul dentr-un oraş sau sat pentru vreo greşală mare,... atunce muiarea iaste datoare să margă după dîns..., şi de-are fi şi vinovat, tot să cade să margă după dîns. PRAV. 167. Că varecine va ţinea toată leagea, şi într-una să va poticni, în toate-i vinovat. N. TEST. (1648), 177v/2, cf. MARDARIE, L. 2022/14. Cînd este vinovat tu-i arată vina să şi-o vază. NEAGOE, ÎNV. 202/32. Ce-i vinovată gloata? Capul să să piiardză, să vor potoli gloatele? M. COSTIN, O. 102. Veniamin deaca audzî dojenirea solului dzîsă...: O, că de cîtă certare aş fi vinovat, de-aş ascunde talantul! DOSOFTEI, v. S. martie 62r/5. Era Antiohi Vodă... straşnic la mînie, că de multe ori la Divan cu buzduganul azvîrliè în oamenii cei vinovaţi. NECULCE, L. 177. Pre apărătoriul... vinovat şi rău a fi vrea să-l
 dovedească. CANTEMIR, HR. 98. Ivaşco biv-vel-logofit, ştiindu-se vinovat de cătră Şărban Vodă, n-au putut sta în ţară. ANON. CANTAC., CM I, 213. Nimini nu iaste vinovat de a păţi ticăloasa ţară una ca aceea. R. GRECEANU, CM II, 28, cf. ANTIM, O. 134. Pre sine să să facă vinovat, să spuie toate păcatele lui. id. ib. 356. Ceialalţi l-au îndemnat, iar nu este el vinovat (a. 1715). ARHIVA R. II, 55/1. Nu arunca pricina preste alţii carii nu sînt vinovaţi. AETHIOPICA, 38r/8. Dovedit fiind celpîrît că iaste vinovat,... să se şi tragă, ca să nu aibă vreme să dosească. PRAV. COND. (1780), 74. Precum s-au găsit cu dreptate, ei au fost vinovaţi (a. 1792). ŞTEFANELLI, D. C. 230. Mareş, fiind sloveneţ şi mai îndrăzneţ, răspunse că nu sînt vinovaţi. ŞINCAI, HR. III, 96/9, cf. KLEIN, D. 456. îi slobozi, zicînd cum ei nu sînt vinovaţi pentru aceea nimică. HERODOT2, 465. După regulă, ar fi vinovat Radul a plăti (a. 1807). FURNICĂ, D. c. 234. Mai vinovaţi sînt aceia care îndemnează pe alţii răi şi lenevoşi spre a face rău. GOLESCU, P. 150/13. Pentru ce voieşti să omori atîţi oameni nevinovaţi, în vreme ce unul numai este vinovat? id. ib. 311/1. După cercetarea ce li s-au ficut dă către cinstita armăşie, nu s-au dovedit vinovaţi (a. 1821). ARH. OLT. X, 84. Care va fi vinovat şi vrednic de certare, are voie meimar-başa a-l înţelepţi după obiceiul /or.(a. 1823). DOC. EC. 304. Strigă... în zadar pînă la sfîrşitul său cum că nu iaste vinovată. CANTEMIR, S. M. 318/23, cf. DRLU, LB, HELIADE, O.
 II, 341. Prin aceste au mărturisit cu tăcere pe sine de vinovat şi nevrednic de moştenire. COD. Ţiv. 124/22. Un june vinovat să urăşte de oameni, iar un soţ abătut în fapte rele să pare un nelegiuit. MARCOVICI, D. 162/21. Du-te, fugi, eu sînt prea vinovat! HRISOVERGHI, P. 53/4, cf. VALIAN, v. Cu greu s-ar putea dovedi vinovată de răşluire (a. 1847). IORGA, s. D. XVI, 44. Nu se ştie deaca Aron Vodă a fost vinovat întru adevăr de trădarea ce a motivat arestarea lui. BĂLCESCU, M. V. 91, cf. ISER. Guvernul îşi ia asupră o mare responsabilitate, neprigonind cu toată ura şi străşnicia pe vinovatul autor. MAN. SĂNĂT. 8/21. Nu sînt eu vinovat, sărmană copilă, dacă nu te iubesc. NEGRUZZI, s. I, 56, cf. POLIZU. Femeile vinovate le espunea în piaţă legate de un stîlp, cu capul ras. GHICA, S. X. îşi revărsa avînturile pe spinările celorlalte fete, vinovate sau nevinovate. SION, P. 74, cf. PETRI, V. Ici era turnul unde se închideau cavalerii vinovaţi. CONV. LIT. II, 50. Domnule Petcu,... ea nu-i vinovată..., eu singur merit toată asprimea. ALECSANDRI, T. 1279, cf. CIHAC, II, 456. Crima, cînd se face chiar spre-al nostru bine, Ea rămîne crimă, merită asprime. Cela ce o iartă este vinovat, Pe cît cel ce-o face este degradat. BOLINTINEANU, P. I, 141. Nimeni nu căutase pe adevăratul criminal, pe bărbatul care, înşelînd-o, a devenit întîiul vinovat. CONTEMPORANUL, I, 148. Se ivi frumoasă, ochii ei cei mari şi adînci erau plini de lacrimi, şi se uită înaintea ei,... cu-o espresie indecisă, înecată de dorinţa de-a plînge ca un copil vinovat. EMINESCU, O. VII, 110. N-am voi să vedem estrădaţi de pe pămîntul României, sub pretextul poate a unor delicte comune, oameni politiceşte oricît de vinovaţi, dar nevinovaţi şi în înţelesul legilor noastre şi după conştiinţa noastră politică, id. ib. XIII, 263. Dacă s-a aruncat în partea mîne-sa, ce-i vinovat el? CREANGĂ, O. 87, cf. 192. Ce e vinovat băiatul, dacă i-a zburat pălăria? CARAGIALE, O. I, 269. Dumneata eşti vinovat de toate cîte mi s-au întîmplat. id. ib. II, 276. Aleodor se ştia vinovat. ISPIRESCU, L. 43. Grădinarul... fu oprit de fata cea mai mică a împăratului, care ceruse flori,... trimiţîndu-i şi doi pumni de bani şi vorbă să nu să atingă de argat, nefiind el vinovat. id. ib. 152. Cînd intra... pe poartă, toţi tresăreau, ca şi cum s-ar fi simţit vinovaţi de ceva. VLAHUŢĂ, O. A. III, 83. în chipul acesta sînt pedepsiţi de-a rîndul toţi cei ce se află vinovaţi, care au comis vreo faptă rea ori s-au purtat necuviincios. MARIAN, S. R. III, 119, cf. DDRF. Sînt eu la urmă vinovată, Că Leana umblă ca turbată, Să-l vadă în casa lor
3280
VINOVAT
-589-
VINOVAT
 intrînd Odată? COŞBUC, P. I, 129, cf. BARCIANU. Eu mă ştiam vinovat. DELAVRANCEA, H. T. 65. Iţi spun pe cinstea mea că nu mă ştiu vinovat cu nimic. D. ZAMFIRESCU, î. 66. Mihai se simţi vinovat cu ironia lui, faţă de sinceritatea tristă a Elenei, id. R. 104. Aceste chinuri... le-au suferit ei, nefiind vinovaţi întru nimic. REV. IST. IX, 218, cf. ALEXI, W. Nu sînt vinovaţi şi... au căzut asupra lor păcatele altora. IORGA, P. A. I, 148, cf. TDRG. Vinovat nu poate fi ţăranul; vinovat e cel ce-l va ademeni şi stăpînul moral ce nu-l va apăra. PAMFILE, I. C. 473. El nu se simţi cu nimic vinovat pentru faptul că, înainte de vacanţa Paştilor, vreo patru săptămîni nu şi-a mai ras mustaţa. AGÂRBICEANU, A. 40. Bine, a greşit fata şi e vinovată. REBREANU, I. 223. Avocatul se simţea vinovat că a făcut prostia de-a pleca din Bucureşti, id. R. II,
 55.  Eram sigur că pînă la urmă tot eu am să ies vinovat. AL. PHILIPPIDE, S. II, 144, cf. RESMERIŢĂ, D. Fie vinovat, fie nevinovat, oricine era silit să răspundă cu averea sa de prădăciunile întîmplate. N. A. BOGDAN, C. M. 36, cf. ŞĂINEANU D. U., CADE. Mă simt vinovată... îmi recunosc din plin greşelile. ARH. OLT. XII, 118. Cine a fost alături de noi şi trădează e cu atît mai vinovat. CAMIL PETRESCU, T. II, 568. Mă socotiţi pe mine vinovat de această dramă? id. ib. III, 214. Nu-s vinovaţi, hotărî Şotropa, ştergîndu-şi fruntea şi obrajii şiroind de sudoare. VOICULESCU, P. I, 172. N-aş putea spune că nu te găsesc vinovat. SADOVEANU, o. X, 181. Slujitorul se simţea vinovat în bucuria lui de tot ce trebuia să se întîmple stăpînului său. id. ib. XIII, 187, cf. SCRIBAN, D. Se constiuie un juriu... ca să dezbată dacă Ana Karenina este vinovată sau nu de adulterul făptuit. CONSTANTINESCU, S. I, 215. O să-ţi pierzi locul - Cum o să-l pierd, dacă nu mă fac vinovat cu nimic? ULIERU, C. 9. Pentru acest haos... nu-i vinovat numai distinsul ornitolog. BĂCESCU, PĂS. 182. Omul vinovat admite în conştiinţa lui pedeapsa. ARGHEZI, S. X,
 235. Atunci... ai dreptate, sînt vinovat nu atît cît îţi închipui..., sînt vinovat fiindcă ţi-am nutrit speranţe la care nu pot să răspund. CĂLINESCU, B. I. 204. S-a întîmplat o nenorocire... de care nu sîntem vinovaţi, id. ib. 364. Dacă nu se simţeau vinovaţi, de ce şi-au schimbat atitudinea, continuînd să danseze? VINEA, L. I, 231. O să mă duc să le spun că eu sînt vinovată. H. LOVINESCU, T. 123, cf. DL, DM. Antigona nu e vinovată, întrucît respectă dreptul gentilic, dar e vinovată întrucît violează dreptul nou. JOJA, S. L. 385. Le înfăţişez teribilele lor fapte de care, de cele mai multe ori, nice nu sînt vinovaţi BARBU, PRINC. 53. Autorul „Letopiseţului Cantacuzinesc ” scuză... pe Matei Basar ab pentru abuzurile săvîrşite în timpul domniei sale, considerîndu-i vinovaţi pe marele vistier şi pe marele armaş. stoicescu, s. d. 102, cf: cioranescu, d. et. 895. O găsea vinovată de moartea bătrînului. V. ROM. noiembrie
 1964, 15, cf. M. D. ENC. Legea devenise arbitrară şi oarbă..., separîndu-i pe indivizi, socotindu-i din capul locului virtuali vinovaţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 3, 22/1, cf. DEX, V. BREBAN, D., DSR. Mamele nu le vor găsi lor vină Ci-mi vor căta mie pricină, Şi mă vor face pe mine vinovat Şi vor zice că eu le-am îmbătat. POP., ap. GCR II, 319. Sîntem vinovaţi C-am prea fost plecaţi Lu baş-bătrînul Ianoş Ungurul. TEODORESCU, P. P. 498. De-oi fi, Doamne, vinovat, Vrednic sînt de spînzurat. JARNÎK—BÎRSEANU, D. 398. Eu am fost şi-am întrebat: Oare cu ce-s vinovat? MARIAN, H. 157. Eu nu mă ştiu vinovat, Făr’ c-o creangă ţi-am tăiat. BIBICESCU, P.P. 166. Mă ţigane, tu ieşti vinovat. GRAIUL, I, 258. Ai fost găsit mai vinovat decît prietenul tău. FURTUNĂ, V. 8. Nu era vinovat cu nimic. id. ib. 18. D'e m-o găsî vinovată, leu trăbuiesc spînzuratî. DENSUSIANU, Ţ. H. 135. Şi mi-e frică de tăiat C-oi intra în greu păcat Că eu nu sînt vinovat. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 44, cf. 73. Doamne, cum aş si iertată, C-am greşît, n'i-s zinovată, D’e diavol am fo’nşălată. T. PAPAHAGI, M. 75. A omorît p-ăia care-a foz vinovaţi O. BÎRLEA, A. P. I, 195. Vara a trecut şi noi nu ne-am
 mai văzut. Nu ştiu cine-i vinovat: Ori tu eşti, că m-ai lăsat, Ori eu sînt, Că te-am iubit. FOLC. MOLD. II, 583. Nu e vinovat cel ce mănîncă şeapte pîini, ci cel ce-i dă. ŢICHINDEAL, ap. ZANNE, P. IV, 43. La cîte omul greşaşte din neştiinţă, vinovat este cel ce a putut să-l scoaţă din neştiinţă şî n-a vrut să-l scoată, i. golescu, ap. zanne, P. vin, 150. 0 (învechit; cu determinări în dativ) Cela ce va toată leagea feri şi va greşi ura .//[-va vi]novatu tuturoru. COD. VOR2. 59v/12. Noi amu vinovaţi sîntem Iu Dumnezeu mii şi untunearece de păcate, iară Dumnezeu iaste fară de păcate. CORESI, EV. 47. Cine va mînca pita aceasta, fiind nedestoinic, vinovat fi-να trupului şi sîngelui Domnului, id. ib. 110. Cela ce mănîncă pă[i\nea aceasta sau bea păharul lui D[u]mne[e]zău, nefiind destoinic, vinovat iaste trupului şi singelui lui D[u\mn[o\zău (ante 1618). GCR I, 52/11. Svenţia sa n-au fost nemică vinovat legei şi de bunăvoia sa s-au plecat legei. VARLAAM,
 C. 405, cf. 35. Oricine de va strica dobitocul altuia, macar de i-are fi fost şi vinovat, şi de să va vădi, să plătească paguba celuia cu dobitocul. PRAV. 20. Trebuie să arate la giudeţ cu mărturie cum acel ucis au început întăi svada şi cum nu i-au fost vinovat, ce de mare nevoie l-au ucis. ib.
 124. Veniră vrăjmaşii asupra noastră, nefiindu-le noi lor nemic vinovaţi. NEAGOE, ÎNV. 236/23. Cine va păzi toată legea şi va greşi întru una făcutu-s-au tuturor vinovat. BIBLIA (1688), 9102/l. Dzicè şi strîga în gura mare că nu-i vinovat cu nemic lui Cantemir Vodă şi pere pe dreptate. NECULCE, L. 66, cf. 34. Vătămatei măriri vinovat să face acela care, nesocotind înălţimea şi vredniciia ce s-au dat unui domn al ţării, pune nepraznică mînă şi silinţă pre el (a. 1788). ŞA I, 137. O, împărate, după ce mi-ai dat copilul, am socotit în ce chip voi faci, pentru ca să nu rămîi vinovat nici ţie, nici fetii tale. HERODOT2, 48. Cu ce-ţi sîntem vinovaţi De perim nejudecaţi? Măcar să-ţi fiu vinovat, Dar copiii ce-au stricat? (a. 1809). BUL. COM. IST. I, 313. Să face... vinovat neascultării cătră domnie. CANTEMIR, S. M. 200/1. Şi-a făcut rîs de găină şi-a ucis-o fară să-i fie vinovată cu nimica, sărmana! CREANGĂ, O. 24. Astfel s-a nimicit adunătura acestor oameni nelegiuiţi care au jefuit pămîntul Moldovei fără ca să le fie vinovat. ARHIVA, I, 88. Noi nu eram cu nimica vinovaţi Măriei sale. SADOVEANU, O. XXI, 600. Ce ve-i robul vinovat Astfel de l-aţi ferecat? ALECSANDRI, P. P. 126. Ce ţi-am fost eu vinovat De-n temniţă m-ai băgat? BALADE, II, 250. 0 F i g. Iar hălor care pă alţii dăfaimă Şi prin clevetiri numele strică, Diavolii cu cîrlige dă aramă Limba vinovată le dăspică. BUDAI-DELEANU, Ţ.
 318. Ş-au plecat vinovatul său cap la ştreangul călăului, de l-au spînzurat. ALBINEŢ, M. 13/7. Diacul cel mare se sculă şi înfăţişă înalt prea sfinţiei sale cărţile vinovate. SADOVEANU,
 0. X, 171. Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată, S-aplec la sărutare o frunte vinovată. ARGHEZI, VERS. 74. Cînd ajunse lîngă birou, Ioanide smulse foaia vinovată... şi o aruncă în coşul de hîrtii. CĂLINESCU, S. 131. 0 E x p r. A se face vinovat de... = a săvîrşi, a comite; a avea o atitudine reprobabilă manifestată prin... Acel stat s-ar face vinovat de cea mai mare crimă politică. KOGĂLNICEANU, O. I, 575. Ploieştii se făcuseră vinovaţi de o crimă contra unităţii statului. CARAGIALE, o. I, 263. A mutila lucrarea de artă... este a te face vinovat de o faptă reprobabilă, este... o profanare, id. ib. III, 14. Expunerea e atît de clară şi dezbrăcată de pedantismul de care mulţi se făcuse în adevăr vinovaţi, încît ea a contribuit... la vulgarizarea ideilor pedagogice ale acestei şcoale. ARHIVA, I, 73. Cer de la principele Carol reabilitarea onoarei armatei, prin o cercetare care să constate care sînt ofiţerii ce s-au făcut vinovaţi de trădare în noaptea de 10-11 fevruarie. XENOPOL,
 1. R. XIV, 85. Calfa Tudor dăduse zapis în greceşte pentru furtul de care se făcuse vinovat. IORGA, C. I. III, 139. S-a făcut vinovat în 1848 de înaltă trădare. ARH. OLT. XII, 12. Cei care vor să fie individuali în îmbrăcăminte, tocmai ei se
3280
VINOVAT
-590-
VINOVĂŢESC
 fac vinovaţi de lipsa de modestie. CAMIL PETRESCU, P. 275. Se face vinovat de lipsă de patriotism. SADOVEANU, O. XX,
 162.  Părintele loniţă îi prindea, cînd se făceau vinovaţi de asemenea fapte, şi-i închidea drept pedeapsă, în grajd cu vitele. MOROIANU, S. 134. S-a făcut vinovat de lucruri incorecte. IORDAN, STIL. 129. M-am făcut... vinovat de un mare păcat. Am călcat într-un domeniu astfel încît am supărat şi pe sceptici şi pe dogmatici. RALEA, S. T. I, 127. Incepînd cu 22 iunie, în Iran intră în vigoare noi norme vizînd întărirea respectării moralei islamice şi sancţionarea celor ce se fac vinovaţi de abateri de la aceste norme. RL 1993, nr. 979, 8/6. (învechit, rar) A nu fl vinovat = a fi fară cusur, fară păcat; a fi desăvîrşit. Legea Domnului nevinovată (nu e vinovată H, fără prihană D) întoarce sufletul; mărturia Domnului credincioasă înţelepţează tirereii. psalt. 31. ♦ (Mai ales despre manifestări ale oamenilor) Care contravine legii sau bunelor moravuri. Pipăirea... iaste decît celialalte simţiri mai vinovată. ANTIM, O. 210. Va rîndui... pe acel mai vrednic, fară ca... să se poată rmdui niciodată în nici o slujbă pe acei ce pentru fapte vinovate s-au departat din dragomania flotei (a. 1819). URICARIUL, I, 110/27. Ce groaznică ispită ! Ce-ndemnuri vinovate! HELIADE, O. I, 177. Va osîndi faptele noastre fiind vinovate şi va depărta graiurile noastre fiind făţarnice. MARCOVICI, D. 205/21. Intorcîndu-şi privirea înapoi, el descoperă... un şir lung de ani jertfiţi desfătărilor trupeşti şi faptelor celor vinovate, id. ib. 439/9. Scolarii-învăţători... vedeau a se practica... procedele cele mai grosolane şi cele mai vinovate. BREZOIANU, î. 251/14. Vechea medicină face o întrebuinţare vinovată cu veninuri, principi de alte nouă boale, cînd nu căşună moarte. MAN. SĂNĂT. 10/15. Voiţi a vă pune la adăpost de aceste rătăciri vinovate? ib. 14/25. Vinovat lucru însă ar fi dacă am tăce. KOGĂLNICEANU, O. I, 574. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau de faţă. EMINESCU, O. I, 125. Unui prieten îi faci mare cinste cerîndu-i orice jertfa, dar... [îl] jigneşti adînc cerîndu-i fapte vinovate. CARAGIALE, O. II, 358. Dar nu cere să-ţi înşire Versul, cîte-i spune-ncet Vinovata mea privire. vlahuţă, S. A. I, 158. Această vinovată neîngrijire de adevăratele interese ale Teatrului Naţional a silit pe Iulian să apară... în Pandolfo din Boccacio. REV. NOUĂ, I, 160. Anna... trebuia neapărat să-şi smulgă din suflet amorul vinovat, care o trudea. D. ZAMFIRESCU, A. 173. Cu gîndul vinovat de a regăsi pe complicele ei de crimă, a dus, prin minciună şi tăinuire, pe soţul ei în exil veşnic. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 110. Văd uneori mantaua ta cea neagră... ca un talisman'protector de amoruri vinovate, id. ib. 173. Sinuciderea... unui cunoscut personagiu bucureştean, a cărui soţie întreţinea, se zice, legături vinovate cu Paşadia. M. I. CARAGIALE, C. 65. Phedra ştie că nu trebuie să nutrească iubire vinovată pentru fiul său Hippolyte. ARH. olt. x, 220. Simţeam în mine ceva plăcut şi cald, dar totuşi bolnăvicios şi vinovat. GALACTION, O. 59. Printr-o vinovată nepăsare a posesorilor faţă de istoria noastră..., fonduri de documente de o mare importanţă rămîn necunoscute. ARH. OLT. XIII, 129. Căutam de obicei pentru această plăcere vinovată a noastră, cîte-un copac stingher, din vreo poiană din mijlocul codrului. MOROIANU, S. 65. Poate să picteze iubirile vinovate ale lui Paris şi Elenei. VIANU, E. 205. In acest caz, tăcerea devine vinovată. CONSTANTINESCU, S. II, 46. Smerenia cinstită e cea mai vinovată. ARGHEZI, S. V, 142. Port acum în mine febra eternităţii, Negru prundiş, eres vinovat. BLAGA, POEZII, 133. Jules Renard vorbeşte, cu mult înaintea lui Freud, despre amorul vinovat, nutrit inconştient pentru mama sa. RALEA, S. T. I, 57. Vedea aci o vinovată lipsă de respect... din partea fratelui său. CAMIL PETRESCU, O. III, 49, cf. DL, DM. încearcă să se sinucidă, după o legătură vinovată cu o secătură oarecare. T iunie 1964, 87, cf. M. D. ENC. Pasiunea se va
 însoţi de o conştiinţă... vinovată. V. ROM. iulie 1973, 140. Folosirea „teatrului în teatru” ca mijloc de a influenţa conştiinţa vinovată a regelui Claudius. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 13/2, cf. DEX, DSR. Plîngeţi ochi şi lăcrămaţi, Că voi sînteţi vinovaţi. MÎNDRESCU, L. P. 42. ♦ (învechit, rar; construit cu verbul „a fi”) Dator, obligat. Cela ce va fi boiarin sau slujitor iu nu iaste vinovat să fugă denaintea celuia ce vine spre dîns, suduindu-l, pentru căce că, de va fugi, îi va fi mai mare ruşinea. PRAV. 116. Ce-i vinovat Galaţul să-i plătească Eforia cheltuieli pe fiecare an la 1000 galbeni? (a. 1858). iorga, s. D. xviii, 25.
     2. (învechit; construit cu verbul „a fi” şi adesea însoţit de determinări în dativ) Pasibil (de...); osîndit (la...). Cine fără socotinţă şi fară de credinţă şi necuraţi se vor apropiia de trupul Iu Hristos..., aceia... munciei şi focului de vecie vinovaţi fi-vor. CORESI, EV. 112. Să nu ne mîniem pre niminea, că cine se mînie spre fratele săus. vinovat iaste judecatei, id. ib. 313. Ei răspunseră şi ziseră: vinovat iaste morţiei. id. TETR. 64. De va zice cineva fratelui său: nebune! vinovatu-e gheeniei (a. 1644). GCR I, 113/19. Cela ce va huli spre Duhul Sfînt nu are iertăciune în veac, ce iaste vinovat giudecăţii de veac. N. TEST. (1648), 4478. Auzit-aţi hulele lui. Ce vă pare voao? Iară ei toţi giudecară pre el a fi vinovat morţiei. ib. 61717. Daca va fi vinovat morţii, tu-l poţi şi pierde, iar de nu va fi vinovat de moarte, ci va avea vină de altă ocară tu-i arată vina care o au făcut. NEAGOE, ÎNV. 202/21. Tot cine se va atinge de omul acesta au de fameia lui cu moarte va fi vinovat. BIBLIA (1688), 182/16. Ce vă pare voao? Dară ei, răspunzînd, ziseră: iaste vinovat morţii, ib. 11 \2123. Pentru căci face far delegi şi strîmbătăţ... iaste vinovat morţii. ANTIM, O. 43. Deaca iaste vinovat de moarte, nu poate să-l pedepsească cu alt fealiu de moarte, fară numai cu tăierea capului. CANTEMIR, S. M. 239/7. După pravilile locului lor, era vinovaţi morţii. DRĂGHICI, R. 302/10. Cu toţii vă rugăm ca să rînduiţi un înadins revizor de a veni la faţa locului să ne vadă aşezările noastre şi toate locurile de hrană şi, dacă nu vor fi în munte şi nu se va descoperi că această moşie este din întregul trup a moşiei Vrăncei..., atunci să fim vinovaţi (a. 1860).
 C. GIURESCU, P. o. 49, cf. DHLR II, 404, DL, DM. 0 Expr. (învechit şi regional) A da vinovat (morţii) (pe cineva) sau a se da vinovat = a (se) denunţa; a (se) osîndi. Şi mai vîrtos de să va fi săngură dat vinovată pentru vreun lucru ceva, ce să dzice, de va fi făcut preacurvie. PRAV. 161. Pînă nu vor face sobor şi-l vor da vinovat şi-l vor scoate din scaun, atunce să va părăsi tot lucrul lui. EUSTRATIE, PRAV. 23/3. Deaca vădzu cu multe munci... că nu-l poate îndupleca, l-au dat vinovat să i să taie capul, dosoftei, v. s. decembrie 188711. Latinii... au trimis ş-au adus pe Murciflis şi în publică giudecîndu-l,... l-au dat vinovat morţii. CANTEMIR, HR. 422. Au făcut... o declaraţie, dînd vinovat pe marocanul căpitan. AR (1829), 50/29. îndeamnă murguleţ la pas, Că ne prind’e zîua-n sat Şî ie murgu d’e furat, Mă dau sîngur vinovat, graiul, I, 8.
     - Pl.: vinovaţi, -te.
     - Din v. sl. BMHOBdT-h.
     VINOVĂŢESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) De om vinovat; care se referă la cel vinovat. Cf. i. golescu, c.
 ♦  (Despre cauze judiciare) Penal2; care are în vedere fapte criminale. Lunea şi miercurea să să caute pricini[le] celor ce s-au judecat la departamenturi... Iară sîmbătă să se caute pricinile vinovăţeşti ale puşcăriii şi osîndele şi hotărîrile lor. PRAV. COND. (1780), 48. Judecătorii aceştiia ai judeţilor au să judece toate pricinile lăcuitorilor, însă cele ce sînt de lucruri i de dat şi luat. Iar pricinile cele vinovăţeşti, adică de ucideri, de preacurvii şi hrăpiri de fecioare şi de cei haini către obşte, de furi de sfinte, de hoţi şi alte asemenea
3281
VINOVĂŢEŞTE
-591-
VINOVĂŢIE
 vinovăţii mari, n-au volnicie să le judece, ib. 78, cf. DRLU, TDRG.
    - PL: vinovăţeşti.
    - Vinovat + suf. -esc.
    VINOVAŢEŞTE adv. (învechit, rar) Ca un vinovat (12). Cf. DRLU.
    - Vinovat + suf. -eşte.
    VINOVAŢI vb. IV. 1. T r a n z. f a c t. şi r e f 1. (învechit, rar) A (se) supune (II 4). Vinovăţiiu oamenrii miei suptu menre. PSALT. HUR. 121 r/l 0. Dzeul ce plătiia vrăjbia mea şi plecă (s u p u s ă ş D, vinovăţi H) oamerii suptu mere, izbăvitor iul mieu de dracii miei mânioşi. PSALT. 30. Dzeului pleca-se-va (supleca-să-va D, vinovăţi-se-va H) sufletul mieu, că de elu e spăsenia mea. ib. 116, cf. DHLR
II, 357.
    2.    T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică oameni) A învinovăţi; a acuza; a osîndi (1), a condamna. Cine robul său au slujnica fi-l-va bătînd cu toiagul, cum în mînă-i va fi murind să se bintătuiască... ce să o dzi au doao va custa, să nu-l vinovăţească, că i-s banii. PO 248/18. Cu moarte grozavă să-l vinovăţim pre el, pentru că va fi lui socoteală den cuvintele lui. BIBLIA (1688), 653 ]/52. Ori de va făgădui muierea vădovie în viiaţa ei, ori de pohteşte a să mărita al doilea,... să aibă a lua a treia parte cu desăvîrşită stăpînire (afară numai de să va mărita a doao oara nepăzind anul jălii, de vreme ce atunci o vinovăţeşte pravila a fl lipsită de acea parte). PRAV. COND. (1780), 102, cf. MOLNAR, D. 259/24, KLEIN, D. 456. Vinovăţi pre el cu o gloabă de bani (geremea). NICÖLAU, P. 55/6, cf. DRLU, LB. Eu nu vinovăţesc ţăranu nicidecum. DONICI, F. 24, cf. ISER, POLIZU, LM 574, ALEXI, W., CADE, CIORANESCU, D. ET. 895, L. ROM. 1977, 355, DSR. Mă vinovăţeşte mama pîntru tine. ALR I 1 442/315. 0 R e f 1. p a s. Oricare din boieri sau igumeni va ţinea la dînsul vreun ţigan strein sau vreo ţigancă şi va fi pricinuitor dintr-aceasta să se întîmple pagubă la stăpînul acelui strein ţigan sau ţiganei, unul ca acela să răspunză toată paguba stăpînului acelui strein ţigan sau a streini ţiganei şi să dea şi cîtă cheltuială să va întîmplă, vinovăţindu-să şi la căzuta pedeapsă pentru vicleşugul ce au făcut. PRAV. COND. (1780), 146. Oare iaste cu dreptul ca pruncii să se vinovăţască? PETROVICI, P. 5/23. ORefl. Tu nu numai pe tine te vinovăţeşti (a. 1812). GCR II, 210/2. Se vinovăţea că s-au pîngărit cu răul şi n-au mînat proţesul cu cădinţă. BOJINCĂ, A. II, 98/12. ♦ R e f 1. (învechit, rar) A se face vinovat (faţă de cineva), a fi culpabil. Strigaţi în gura mare că voi d-atîte rele, Ce cearcă strănepoţii, nu v-aţi vinovăţii. MUREŞANU, P. 41/14.
    - Prez. ind.: vinovăţesc.
    - V. vinovat.
    VINOVĂŢICI0S, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Vinovat (II1). Cf. KLEIN, D. 456.
    - PL: vinovăţicioşi, -oase.
    - Vinovăţi + suf. -dos.
    VINOVĂŢIE s. f. 1. Faptul de a fi vinovat (11); starea celui vinovat. Nu atîta de grea era pricina vinovăţiii mele, ca cu izgnanie ca aceasta să fiu osîndit. CANTEMIR, 1.1.1, 49. Nimine nu poate să-l închidă pînă nu-l vor giudeca spre vinovăţie. IST. CAROL XII, 27v/19, cf. HELIADE, O. II, 342, VALIAN, V., POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, II, 457, LM 574. E foarte greu să cerţi pe un om care-şi mărturiseşte vinovăţia. SLAVICI, O. II, 118. Făt- Frumos, cu inima curat, şi firă nici o vinovăţie într-însul, se duse, de! de datorie. ISPIRESCU, L.
105,  cf. DDRF. Cînd s-a văzut învins, el nu şi-a văzut greşelile..., ci a căutat vinovăţia aiurea. IORGA, P. A. II, 105,
cf. id. ib. 345, TDRG. Aveam o simţire ciudată de vinovăţie inocentă. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 270. Un curios sentiment de vinovăţie, nou pentru ea, o cuprindea. AL. PHILIPPIDE, S. II, 152, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Această părere... n-avea legătură nici cu logica lucrurilor, nici cu vinovăţia ori nevinovăţia comitesei. SADOVEANU, O. XI, 89, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 382, SCRIBAN, D. Privea cu capul în pămînt, cu un sentiment penibil de vinovăţie. CĂLINESCU, s. 169. Nu au stat la popreală decît vreun an de zile, căci... zapciul, spunînd că nu sunt destule dovezi de vinovăţie..., le dăduse drumul. CAMIL PETRESCU, O.
 I,   138. Toate acestea nu ajung... pentru a dovedi vinovăţia doamnei Fulga. vinea, l. ii, 89. Nu i se poate stabili o vinovăţie precisă. H. LOVINESCU, T. 328, cf. DL. Apăruseră în uşă ca două fantome, cu groaza şi vinovăţia pe chipuri. PREDA, DELIR. 226. Se simţea stînjenit, nu ştia ce să-i spună... Avea un sentiment de vinovăţie faţă de ea. v. rom. octombrie 1958, 56, cf. DM. După Hegel, nu putem determina vinovăţia sau nevinovăţia Antigonei. JOJA, s. L. 385, cf. DER, CIORANESCU, D. ET. 895, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G.
     2.     (Astăzi rar) Abatere de la normele morale, juridice etc. (care este susceptibilă de a fi sancţionată). Ar fi putut să-i dăscopere toate vinovăţiile lui şi să înştiinţeze pe stăpîni dă toate faptele lui ce făcuse. R. POPESCU, CM I, 549. Cu frat[ le] nostru a mai trăi cu putinţă nu iaste,... de vreme că şi pravila la vinovăţie aceasta desparte (a. 1751). ARHIVA, I,
 56.  Fiind de fel deprinşi întru obiceiuri rele şi fapte necuvioase, au căzut în vinovăţii asemine fir ei lor (a. 1766). ARHIVA R. II, 234/6. Gloaba lui vel-armaş cu Divanul să să socotească, după vinovăţie, şi, după hotărîrea Divanului, îşi va lua gloaba (a. 1775). IORGA, s. D. XXII, 8. Pînă nu să va face cercetarea vinovăţiii lui de către judecători, să nu cuteze armaşul să-i pedepsească. PRAV. COND. (1780), 56. Cel ce porneşte pîră de vinovăţie asupra cuivaş, întîi trebuie să facă jurămînt, cum că într-adevăr face acea pîră, iar nu cu vreo pizmă. ib. 126. Intîmplîndu-să vreunul dintr-aceşti numiţi sudeţi a face vreo vinovăţie, atunce ispravnicii să nu fie volnici a-l închide, a-l globi sau a-l pedepsi; ce să-l trimată îndată cu înştiinţare... aice (a. 1784). URICARIUL, II, 148/18. împreună vinovaţi la această faptă rea sînt carii au sfătuit mijlocirile spre izgonirea zămislirii... Ori să să fie ficut această împreună vinovăţie la cererea femeii vinovate sau firă cererea ei (a. 1788). ŞA I, 140. La aceşti oameni nu să fac niscaiva vinovăţii atît de mari. IST. AM. 18v/9. După pravilă, vechil sau advocat nu poate fi priimit la judecată firă alegere, precum surdul şi nevrîstnicul... şi cel ce au fost în vinovăţii de moarte. PRAVILA (1814), 19/21. Pricină de vinovăţie nu să judecă prin eretocrisie. CARAGEA, L. 50/21, cf. DRLU, LB. Cel osîndit pentru vreo vinovăţie nu are voie să facă testament, iar, de i să va ierta vinovăţia, poate să-l facă. COD. ŢIV. 91/31. învoielile pentru călcarea legilor au tărie numai încît să atinge de a lor particularnică satisfacţie, afară numai de vinovăţia precurviei. ib. 229/3, cf. I. GOLESCU,
 C., ISER, PETRI, V. Tot astfel de vinovăţii să-mi deie Dumnezeu! ALECSANDRI, T. 313, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Cunoscînd... din polemica tatălui său... vinovăţiile lui Simion, Nicolae Costin vede în cronică numai „letopiseţul ţerii” al lui Ureche vornicul. IORGA, L. I, 88. Smomirea şi aţîţarea calfelor era o vinovăţie care se pedepsea, id. C. I.
 III, 134. In măsura în care pricepeam situaţia de nedreptate şi obijduire a plugarilor, mi se lumina deplin înţelegerea vinovăţiilor. SADOVEANU, ο. XX, 320. In decurs de două luni, două vinovăţii pe care mi le imputasem mă plasaseră în zona a două adevăruri extreme. V. ROM. decembrie 1966, 26, cf. DEX. Ce vinovăţie voi fi ficut eu? FURTUNĂ, C. 45.
     3.     (învechit) Acuzaţie. Cînd slugile vreunui stăpîn vor face vreo silnicie cuiva şi vor răpi vreun lucru, care lucru va
3285
VINOVĂŢIRE
-592-
VINTό
 veni în mîna stăpînului, atuncea atît stăpînul, cît şi slugile cad supt vinovăţie, pravila (1814), 178/14. Să fie datori preoţii a ţinea la sine şi a păzi scrisorile acelea, ca cînd va naşte vreo pricină şi se vor întreba, să le scoată de faţă, ca să-şi dea sama, să nu rămîie supt vinovăţie (a. 1785). URICARIUL, i, 164/25.
     - Pl.: vinovăţii.
     - Vinovat + suf. -ie.
     VINOVAŢIRE s. f. (învechit) Acţiunea de a vinovăţi (2); învinovăţire; acuzaţie; condamnare. Cf. KLEIN, D. 456, DRLU, LB, ISER, DA iii, 872. 0 E x p r. A fi în vinovăţire = a fi culpabil, a fi pasibil de pedeapsă. Dă vă veţi dovedi că nu aţi îngrijit la această madea şi veţi lăsa pă unii ca aceia a face împotrivă urmare,... dăopotrivă în vinovăţire veţi fi cu aceia (a. 1813). DOC. EC. 156.
     - V. vinovăţi.
     VINOZITÄTE s. f. (învechit, rar) 1. Calitate a unui vin care conţine mult alcool. Vinul de masă din prejmele capitalei are un gust aspru şi cam acru... Poate cineva să-l scape de defectul (cusurul) său şi să-i dea o mai mare vinozitate, turnînd una sau două butelce de coniac lămurit în fiecare butoi. MAN. SĂNĂT. 43/1.
     2. Gust sau miros de vin. Cf. pontbriant, d., lm.
     - Din fr. vinosité, lat. vinositas, -atis.
     VINTÂRI s. n. v. inventar.
     VÎNTĂ s. f. (Regional) Vinci1 (2) (Pecinişca - Băile Herculane). Cf. alr ii/i mn 151, 3 936/2, alrm ii/i h 408/2.
     - Pl.: vinte.
     - Din germ. Winde.
     VINTELATOR s. m. v. ventilator. VÎNTERE s. f. v. vintre.
     VINTÎ vb. IV. Intranz. (Regional; despre plante) A se coace înainte de vreme. Com. din straja ~ rădăuţi.
     - Prez. ind. pers. 3: vinteşte.
     - Cf. v î n t, z v î n t a.
     VINTÎL s. n. v. vintir. VINTÎLĂ s. f. v. vintir.
     VINTÎR s. n. Unealtă de pescuit, în formă de sac de plasă, lung şi ascuţit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, a cărui gură este strîmtă şi răsfrîntă înăuntru pentru a nu ieşi peştele, folosită în apele dulci. Leasa e un fel de coş de prins peşte avînd forma unei opinci; se numeşte „ostreţ” în Romanaţi şi „ vintilă ” în Covurlui, avînd forme dosebite. DAMÉ, T. 124. într-una din zile..., venind la vînat, rătăci mult, iar către sară, ajunse la o colibă unde un pescar bătrîn, zdrenţuros, cîrpea pe grind nişte vintile. SĂM. VI, 370, cf. DUNĂREANU, N. 72. Cît timp sînt apele dezgheţate, el [bibanul] cade regulat la vintire. antipa, F. I. 14. Somnul... este... uneori un musafir neplăcut, căci mănîncă pe toţi ceilalţi [peşti] care au căzut în vintir. id. P. 415. Peştii mari, şi în special crapii care erau ascunşi sub plaur, speriindu-se, ies afară din adăposturile lor şi intră în vintire. id. ib. 416, cf. TDRG. Cu coşurile sau vintirele se pescuieşte mai mult în bălţi şi printre stuf ATILA, P. 130, cf. 317, DR. II, 879, CADE, NOM. PROF. 17, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Materialul textil pescăresc folosit la împletirea vintirului diferă ca grosime şi rezistenţă. GHELASE, U. P. II, 193. Vintirele se cătrănesc cu cercuri cu tot, cînd cazanul este
suficient de mare. id. ib. 367, cf. 98, 100, 150. Umblă careva la vintire. DAVIDOGLU, O. 69, cf. LTR2, DL, DP, DM, sfc ii, 166, cl 1961, 461, cioranescu, d. et., m. d. enc., l. rom. 1975, 290, dex, ivănescu, i. l. r. 440, dsr, h iii 170, XIV465, alri 1734/675.
     -      PL: vintire. - Şi: (regional) vintil s. n., vintilă, vintiră (tdrg, scriban, d.) s. f.
     -  Din rus. BeiiTepfi. - Vintil, vintilă < rus. BeiiTeJifi.
     VINTIRAGÎU s. m. Pescar care pescuieşte cu vintirul. [Pescarii] sînt... specializaţi chiar în diferite direcţii: unii sînt gardagii sau construiesc „leasa”..., alţii sînt năvodari sau vintirigii. ANTIPA, P. 285, cf. DL, DM. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Sînt pescari vintir agii care au întinse la baltă deodată cîteva sute de vintire. ANTIPA, P. 415. Un pescar vintirigiu poate instala şi controla zilnic 50 vintire. GHELASE, u. P. II, 200.
     -  PL: vintiragii. - Şi: (rar) vintirigiu s. m.
     -  Vintir + suf. -agiu.
     VINTIRĂ1 s. f. v. vintir.
     VINTIRĂ2 s. f. v. vintre.
     VINTIRE s. f. v. vintre. VINTIRIGIU s. m. v. vintiragiu.
     VINTÎT, - Ă adj., s. m. şi f. (Regional) 1. Adj. (Despre plante) Care se coace înainte de vreme. Com. din straja -RĂDĂUŢI.
     2.     S. m. şi f. Persoană firavă, nedezvoltată. Com. din STRAJA - RĂDĂUŢI.
     -  PL: vintiţi, -te.
     -  V. vinti.
     VÎNTRĂ s. f. v. vintre.
     VINTRE s. f., (învechit) s. n. 1. (învechit şi popular) Abdomen; p. r e s t r. partea inferioară (şi laterală) a abdomenului; (învechit şi regional) vintricel1 (I 1). Vintrele de se va clăti, o pomeană... la o muiare va avea. PARACLIS (1639), 269. Au apucat suliţa şi au tîmpinat pre un slujitor de ai noştri dirept pen vintre şi în loc au cădzut bietul slujitori de pre cal gios. M. COSTIN, o. 189. A ce, Doamne svinte, ţ-ascunz sfînta faţă De noi, ticăloşii, cu atîta greaţă? Cît sufletul nostru în prav să zgîrceşte, Şi vintrele nostru-n pămînt să lipeşte. DOSOFTEI, O. I, 98. Să îngreuiază războiul asupra lui Saul şi-l aflarăpre el săgetătorii... şi să răni supt vintre. BIBLIA (1688), 2192/l 8. Foamea dară începînd, mănuntaiele i se întorcea şi stomahul tare îl chinuia... Vai maţele!... Vai pîntecele! Vai vintrile mele! a se vaieta şi a se vaiera începu. CANTEMIR, IST. 251. Lovindu-l... cu suliţa în vintre, l-au omorît. ANTIM, o. 277. Un soldat... se sculă plin de mînie şi lovi pe împăratul cu un cuţît pin vintre. VĂCĂRESCUL, IST. 252, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, EPISCUPESCU, PRACTICA, 127/17. Astfel vedem cînd doare pe cineva vîntra sau burta că zice „mă doare la inimă”. HELIADE, O. II, 279. Împlîntîndu-şi ghiarele... ascuţite în trupu rocăi, începu a mînca de vîntră pe biata zburătoare. GORJAN, H. IV, 104/7, cf. VALIAN, v. Ascitida se zice idropica ce se face în vintrele omului, pre care îl umflă ca pre un foaie. Cornea, E. i, 28/22, cf. iser, polizu, petri, v., PONTBRIANT, D. Aceasta este... principala funcţiune a perilor... fiind totdeauna îndreptaţi de sus în gios..., mai puţin abundinţi pe părţile inferioare, şi-n mai multe cazuri lipsind de tot pe vintre. HASDEU, I. C. II, 7, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 316, LM. [Cîinii de vînătoare] trebuie să fie... cu
3303
VINTRE
-593-
VINTRICEA
 pîntecile strînse, îngust la vintre, cu coada scurtă, cu şeale lungi, cu coama măruntă pe grumaz. ODOBESCU, S. III, 65. Femeia însărcinată să renunţe la capricioasa tiranie a modei, veşmintele ei să nu apese nici pieptul, nici vintrele. CONTEMPORANUL, I, 101, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 181, BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., TDRG, DHLR II, 502, ARHIVA, XXVIII, 66, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Vrăjitoarea m-a gratificat, pe neaşteptate, cu alte trei [insuflări], pe care le-am simţit reci şi tăioase ca gheaţa, jos, sub vintre. VOICULESCU, P. II, 289. După alţi doi paşi, apa îmi puse un brîu rece sub vintre şi-n jurul şalelor. SADOVEANU, O. IX, 381. Starostele îşi ţinea vintrea cu palmele, ca să poată hohoti mai în voie. id. ib. XV, 487, cf. X, 244, ENC. AGR., PUŞCARIU, L. R. I, 345, ROSETTI, I. L. R. I,
 187, SCRIBAN, D. Trupul păcătos, îngreuiat de vintre, se întinde şi se strînge pe doi genunchi. ARGHEZI, S. XII, 59. Ai dreptate..., zise Jim, sărutîndu-i ombilicul şi mîngîindu-i vintrele. CĂLINESCU, O. I, 275. Un ţap negru, lucios, cu pete galbene pe la vintre, cu coarne mari, răsucite. STANCU, D. 97, cf. dl, scl 1957, 112, 120, dm, L. rom. 1963, 279, scl 1965, 187, M. D. ENC., L. ROM. 1973, 286, DEX, L. ROM. 1980, 213, DSR, l. ROM. 1984, 490, alil xxx, 283, 411, conv. lit. xx, 1021, vîrcol, v. 102, com. din beiuş, t. papahagi, m. 236, gr. s. v, 156, alr i/i h 43, alr ii/i h 61, l. rom. 1953, nr. 2,42,nalr-oih 105, alr — mih 114,nalr-mbîh 76, h 99. ♦ Pîntecele femeii (considerat loc unde se concepe fătul). Din pîntece mă chemă şi din vintrele maică-mea chemă numele mieu. DOSOFTEI, ap. CCR 243/22, cf. SCL 1957,
 122. Unii cred că iubesc omenirea, ca şi cum aş fl propria-i mamă, şi că aş fii purtat-o nouă luni în vintrele mele îmbălsămate, românia literară, 1970, nr. 99, 21/4.
 ♦ Organele genitale ale femeii sau ale bărbatului. Drept aceaia, proroc fiind, şi ştiind că cu giurămînt să giură Dumnăzăului, den rodul ventrelor lui, den cîtu-i trup, a rădica pre //[risto]s să şază spre scaunul lui. Ν. TEST. (1648), 137r/18. Iţarii şi cioarecii, în loc de deschiderea numită privaz, ca la izmene, au cîte o deschidere în formă de fereastră eliptică de fiecare parte şi anume în cea corespondentă vintrelor. MANOLESCU, I. 187, cf. ROSETTI,
 I.L. R. I, 187. Vintrele babei îi aduceau aminte coşurile de peşte acoperite cu saci. ARGHEZI, S. X, 39, cf. id. VERS. 141, ALR i/i h 43, ALR ii/i h 61/872, nalr -oh 105/985, nalr -mb h 76.
    2.    (La pl.; învechit şi popular) Organele interne aflate în cavitatea abdominală; p. r e s t r. intestinele. Boale să scornise multe în nemţi şi în Ieşi şi mai ales boală de ventre, învăţaţi cu berea, cu horilcă şi acolo numai apa Nistrului era băutura. M. COSTIN, O. 82. Ochii miei de groază să-ntristează, în toate părţ căutînd să te vază. Din fire slăbii, vintrele-m sacă, Sufletul, mişelul, ce-a să facă? DOSOFTEI, O. I, 70. Să muncea dodeindu-l firea şi boala vintrelor pînă ce-au însărat. id. V. s. noiembrie 172r/18. Vei da braţul preotului şi fălcile şi ventrele. BIBLIA (1688), 1392/10. Inemicii înspăimîntaţi luară fuga şi dînşii avînd răpit vintrele victimelor le-au adus la Camillus. ARISTIA, PLUT. 342/16. Alese din cirezi un bou mare şi frumos, îl înjunghie şi facu dintr-însul două părţi, într-una puse vintrele şi carnea. ODOBESCU, S. III, 266, cf. TDRG. Ei află ce gîndeşte stăpînul şi din vintre. ARGHEZI, VERS. 400, Cf. DL, DM, CL 1968, 271, M. D. ENC., DEX, DSR, L. ROM. 1968, 466. 0 (La sg.; învechit, rar) De boala ce-i zic dezintiria, adecă deznodarea vintrelui, şi-au sfîrşit viaţa. M. COSTIN, o. 263. 0 F i g. Mă gîndesc la viaţa ta, capitală a unei ţări prin care trec astăzi... Ce suflet şi ce puteri aşezi tu în temelii? Ce sînge bate în vintrele tale? ARGHEZI, B. 17.
 ♦ P. e x t (La sg.; regional; în forma vîntră) Partea din interior, din adînc a unui loc, a unui lucru etc. Cf. tdrg. Foaie verde a macului, La inima cîmpului La vîntră pămîntului, Nu ştiu raza soarelui Ori e ochiu şarpelui.
 MAT. FOLK. 8. Şi ai să dăm foc cîmpului La vîntră pămîntului. ib. 9, cf. 10, COMAN, GL.
     3.     (învechit şi popular) Diaree; dizenterie. Fu tatăl lui Poplie cuprins de friguri şi de vintre zăcînd,... întră Pavel şi să rugă şi, punindu-ş mîinile spre el, vindecă pre el. N. TEST. (1648), 172724. De. vintre păţind rău odată, şi aceasta-i boală cumplită foarte şi rugîndu-să lui D[u]mn[o\dzău s-au isţealit. dosoftei, V. s. februarie 79714. Au murit Traian... de boală ce-i zic hidropică, mestecată cu apoplexia, iară cum scriu unii de vintre. N. COSTIN, L. 146. Leon au murit de vintre: după ce împărăţise ani 17. CANTEMIR, HR. 292, cf.
 486.  Tatăl lui... de friguri şi de vintre fiind cuprins zăcea (a. 1703). GCR I, 350/4. [Reţetă] „pentru vintre sau cînd treapădă omul mult şi nu poate să se oprească ” (a. 1826). CAT. MAN. I, 273. Struguri de poamă..., fiind necopţi, pot pricinui şi vintre. ALBINEŢ, M. 131/7. Patima aceasta vine din dizenterie (vintre). CORNEA, E. I, 90/6. La curgerea vintrelui iesă adeseori din pîntece materii umede, albii şi lăptoase sau întunecate, id. ib. 90/4; cf. ISER. După aceea vine vintrea (un treapăd tare), baliga este foarte puturoasă, vitele atunce stau cu picioarele strînse, şi supt piele capătă umflături cu aer. LITINSCHl, M. 147/28. Toată herghelia... a suferit în anul acesta de o boală de ochi şi de picioare şi de vintre care seamănă cu boala de vite. I. IONESCU, D. 372, cf. CIHAC, I, 316, LM. îndată capătă nu numai un treapăd foarte mare, ci chiar şi vintre. MARIAN, INS. 61. Oamenii cari, din neştiinţă, au băut un astfel de lapte, capătă... o mare pîntecare şi pe urmă vintre, id. ib. 62, cf. id. O. II, 6. Dizenterie: ieşire afară cu sînge, pîntecare cu sînge, treapăd cu sînge, urdinare cu sînge, trecere, sfînta-boală, vintre. CANDREA, F. 221. Astm..., diaree..., dizenterie la adulţi (treapăd cu sînge, vintre), id. ib. 328, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D.U., CADE, ROSETTI, I. L. R. I, 187, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, L. ROM. 1984, 490, H X 37, 268, 360, 468, 483, 491. Sînt bolnavi oamenii di tifos şî di vintre. graiul, i, 483, cf. com. din straja - rădăuţi, alr ι/i h 43, h 124, A V 15. Asta-i o buală, o... buală periculoasă, vintra asta. nalr - MB I h 76/468, cf. ib. h 99. 0 (în imprecaţii) Mînca-i-ar anghina şi vintrea! sadoveanu, O. I, 630. Mînca-te-ar vintrea! NALR - MB h 76/482. Dar-ar vintrea-n tini! ib. h 76/605.
     4.      (Regional) Partea din spatele genunchiului. Cf.
 I. GOLESCU, C. Scoate din vintrile picioarelor Junghiurile şi aprinderea... Din pulpile picioarelor, Din genunchii picioarelor. GR. S. V, 156. Stau pă vine şi mă duare vintrele. ALR l/l h 43/748. Vîntră piciorului. ALRll/l h 61/769.
     -      PL: vintre. - Şi: (învechit şi regional) vîntră, vîntră, (învechit) véntrâ (barcianu) s. f., véntre, vîntre (scriban, d.) s. f., s. n., (regional) vintere (alr i/i h 124), vintiră (H x 483), vintire (ib. x 360, alr i/i h 43, h 124/387, nalr - mb i h 76, h 99) s. f.
     -  Lat. venter, -is.
     VINTREA s. f. v. vetrelă. VINTREÄLA s. f. v. vetrelă. VINTRECÉL s. m., s. n. v. vintricel1. VINTRÉLA s. f. v. vetrelă. VINTRÎ vb. IV v. vetri.
     VINTRICE s. f. v. vetrice.
     VINTRICEÀ s. f. v. ventricea.
3310
VINTRICEL1
-594-
VINŢELER
    VINTRICEL1 s. m., s. η. I. 1. (învechit şi regional) Vintre (1). Cf. budai-deleanu, lex., lb. Să se facă două bleastori, din care unul să se aplice copilului de la ceafa la şăzut, şi altul de la gît pînă la vintricel. DRĂGHICI, D. 69/22. Toate aceste... ca o mămăliguţă întinsă pe o bucată pînză... pe cît va cuprinde vintricelul şi şălile de giur împregiur. id. ib.· 134/13. Aceste boale au venit în şancăr, care din rea trataţie au cuprins părţile de sus a trupului sau acele de jos a vintricelului. VEISA, I. 113/3. Au pricinuit învîrtoşăle în vintricel şi în boaşă. id. ib. 113/16, cf. iser, pontbriant, d., CIHAC, I, 316, DDRF, REV. CRIT. IV, 147, GHEŢIE, R. M. 487, ŞEZ. V, 171, BARCIANU, PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, PASCU, S., CADE. Ţinîndu-mi gura strîns închisă, scoteam din guşă nişte cîrîituri tare uricioase, apăsîndu-mă în acelaş timp cu pumnul: cînd pe gîrliciul gîtiţei..., cînd sub piept la lingurică, cînd la buric, cînd mai jos, la vintricel. MIRONESCU, s. A. 225, cf. bl v, 116, vi, 181, SCL 1956, 313, l. rom. 1992, 280, conv. lit. xx, 1021, vaida, vîrcol, v. 102, com. din beiuş, alr i/i h 43, alr ii/i h 61, alr ii/i mn 40, 2 213/260, 365, 537, 876, NALR - MB I h 76.               ♦
(Regional) Organele genitale ale femeii sau ale bărbatului. Cf. alr i/i h 43, ALR ii/i MN 40, 2 213/95, 182, 520, 987, nalr - mb I h 76/555. ♦ (Regional) Regiunea inghinală. Cf. şez. ix, 154.
    2.     (învechit şi regional) Stomac (1). Cf. budai-deleanu, lex., cuparencu, v. 13/18, alrii/i mn 40,2 213/64.
    3.     (Regional; în forma vitricel) Diaree; dizenterie. Cf. ALR II/IMN 40,2213/836.
    II.    (Regional) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu florile galbene, folosită în medicina populară; (regional) vintrişcă (Artemisia vulgaris). înrudite cu aceste cuvinte cred că sînt şi numele a două plante care de cătră românii bucovineni se numesc „vintrişcă” şi „vintricel” şi se-ntrebuinţează de cătră muierile ştiutoare ca remediu în contra vintrei. MARIAN, O. II, 6, cf. ALEXI, W., TDRG 1729, ŞEZ. XV, 140, BORZA, D. 24, 301, com. din beiuş.
    -      Pl.: (m.) vintricei şi (n.) vintricele. - Şi: (învechit şi regional) ventricél (lb, barcianu, com. din beiuş), vetricél (borza, d. 24, 301), (regional) vintrecél (alr ii/i mn 40, 2213/260), vitricél (ib. MN 40,2213/836)s. m., s. n.
    -  Vintre + suf. - icel.
    VINTRICEL2 s. n. (învechit, rar) Ventricul (1). Sîngele... să poartă în vintricelul drept şi de acolo el este împins... în arterie plămînilor. AMFILOHIE, G. F. 265r/2, cf. ursu, T. ş. 297.
    -  PL: vintricele.
    -  Din it. ventricello (prin apropiere de vintre).
    VINTRÎLĂ s. f. v. vetrelă. VINTRILÎCĂ s. f. v. ventrilică. VINTRILÔC s. m. v. ventriloc.
    VINTRÎŞ adv., adj., s. η. I. 1. Adv. (Regional, mai ales în Transilv.) (Stînd sau tîrîndu-se) pe burtă. Cf. lb, iser, lm, CIHAC, I, 317, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 356, CADE, DL, DM, ŞEZ. V, 171, IX, 421, ALRIl/95.
    2.     Adv. (Regional, mai ales în Transilv.) înclinat, oblic, pieziş; lateral, dintr-o sau într-o parte. Cf. lb, iser, cihac, i, 317, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DL, DM, ŞEZ. III,
91.  Vă vintriş pe coastă. FRÎNCU - CANDREA, M. 78, cf. 107, com. din STRAJA - RĂDĂUŢI, dr. V, 239. Cînd merge omul într-o parte, merge vintriş. ALR l/l h 43/249. O luat-o vintriş pîn pădure. ALR II 3481/102, cf. ALR Il/l h 293/310, ib. MN
40,  2 213/310, teaha, c. N. 280. ♦ (Substantivat; prin vestul Mold.; în 1 o c. p r e p.) De-a vindrişul = de-a curmezişul, v. c u r m e z i ş. Cf. nalr - mb I h 76/569.
    3.     Adj. (Prin nordul Transilv.; despre animale) Şchiop (II). Cf. COMAN, GL.
    II.    S. n. (Regional, mai ales în Transilv.) Fiecare dintre grinzile care se pun de-a curmezişul pe temelia unei case (Săcel-Turda). Cf. chest. ii 100/326.
    -      Pl.: (I 3) vintrişi, -e şi (II) vintrişuri. - Şi: vindriş adv.
    -  Vintre + suf. -iş.
    VINTRIŞCĂ s. f. (Prin Bucov.) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu florile galbene, folosită în medicina populară; (regional) vintricel1 (II) (Artemisia vulgaris), înrudite cu aceste două cuvinte cred că sînt şi numele a două plante care de cătră românii bucovineni se numesc „ vintrişcă” şi „ vintricel” şi se-ntrebuinţează de către muierile ştiutoare ca remediu în contra vintrei. MARIAN, O.
II, 6, cf. tdrg 1729, şez. xv, 140, scl 1975,263.
    -  PL: ?
    -  De la vintre.
    VINTRITÔR, -OARE adj. v. vetritor.
    VINTROĂIE s. f. (Popular) Vintir mare. în gîrlele mai mici..., unde se fac închisori cu garduri, se pun adeseori, în loc de leasă, un fel de vintire speciale, foarte mari - cu diametrul cercului de peste 1 m — numite vintroaie. ANTIPA, P. 413, cf. 589. Vîrşele metalice au forma unor cuşti de talie uriaşă, asemănătoare vintroaielor de plasă. GHELASE, u. P. II, 152. Pentru ca vintroaiele să se cufunde uşor în apă şi să adere de fund, pescarii leagă, la instalarea lor... diferite greutăţi, id. ib. 203, cf. 180, DL, DM.
    -  PL.: vintroaie.
    -  Vintir + suf. -oaie.
    VINTUZĂ s. f. v. ventuză.
    VINŢĂLĂR s. m. v. vinţeler.
    VINŢĂLÂR s. m. v. vinţeler.
    VINŢĂLĂRÎŢĂ s. f. (Entom.; regional) Femela ţigărarului (1) (Ineu - Arad). Cf. ALR II6 117/64.
    -  PL:?
    -  Cf. v i n ţ ă 1 ă r.
    VINŢĂLER s. m. v. vinţeler.
    VINŢELER s. m. 1. (Transilv. şi Ban.) Vier1 (1). Cf. MOLNAR, D. 62/5, KLEIN, D. 456, MOLNAR, 1712/l, LB, ISER, MÎNDRESCU, I. G. 101, GHEŢIE, R. M., ARHIVA, XV, 405, ALEXI, W., TDRG, CADE, DL, DM. Vinţilerul vă cunoaşte, că-i Gligor. Vă caută el nişte struguri dulci, busuioceşti. BRAD, în ALIL XXIX, 317. Vine să-şi aprindă ţigara paznicul celor două hectare de vie — „vinţelerul”, cum i se spune acestui soi de ocupaţie pe aici. V. ROM. septembrie 1963, 29, cf. TAMÂS, ET. WB., DSR. Boierul merse pînă la vie şi zice vinţelerului:... „ Vai de pielea ta, dacă voi afla că tu nu păzeşti cum să cade. Ai să puşti pe oricine ar veni noaptea-n vie”. RETEGANUL, P. I, 19, cf. JAHRESBER. III, 330, L. COSTIN, GR. BAN. ii, 27, ALR I 1 707/69, 247, 257, 295, 315, 339, ib. 1 708, LEXIC REG. 23, MAT. DIALECT. I, 205, 290.
    2.     (Regional; în forma vinţăler) Chiriaş (Sănduleşti-Turda). Cf. chest. îi 8/334.
    -      Accentuat şi: vinţeler. JAHRESBER. III, 330. - PL: vinţeleri. - Şi: vinţăter (CHEST. II 8/334, ALR I 1 707/69, 247, 257, 315, 339, ib. 1 708, lexic reg. 23), vinţălăr (mîndrescu, I. G. 101), vinţălăr (cade), vintilér, vintilér (alr i 1 708/302) s. m.
    -  Din magh. vincellér.
3325
VINŢILER
-595-
VINULENŢĂ
     VINŢILER s. m. v. vinţeler.
    VINŢILER s. m. v. vinţeler.
    VINUÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit; complementul indică oameni) A învinui; a acuza. Pre apostolii ocărîia şi-i vinuiia că nu putură să vindece boala. CORESI, EV. 274. Pre singuri ucenicii fară de credinţă-i vinuiia şi ca unor nesăvîrşiţi împuta lor. id. ib. 276. Rău pîrîş iaste diavolul: uneori vinuiaşte pre Dumnedzău înaintea oamenilor, alteori pre oameni înaintea lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 52. Cu această întrebare dulce vrea... să-l poată oborî, că învaţă împrotivă legei vechi, să-l vinuiască, să rădice pri-îns pîră şi vrajbă, id. ib. 300. Am scris acest letopiseţ, carile de pre în multe locuri de să va fl nemerit, gîndesc că cela ce va fi înţelept nu va vinui, că de, nu poate de multe ori omul să spuie aşa pre cale tot pre rînd, cela ce vede cu ochii săi şi multe sminteşte,... dară lucruri vechi şi de demult, de s-au răsuflat atîta vreme de ani? URECHE, L. 58. Fiind leşii coprinşi de atîta nevoie, începură a grăi rău de craiul său, întăi cu taină, iară mai apoi în gura mare îl vinuia c-au venit fără cale, de i-au adus ca să-i piarză pre toţi. id. ib. 103, cf. MARDARIE, L. 2792/ll. Adeverinţa dreptăţii iaste să lăcuiască neştine frumos şi drept, ca să nu vinuiască pre nimenea (a. 1652). CCR 169/3. Nime... să nu vinuiască sfaturile de acmu. M. COSTIN, o. 144. De nu va plăcea bine întru ochii stăpînului ei, pre carea n-au mărturisit asupră-i, va slobozi pre ea, iară la limbă streină nu iaste slobod a o vinde, pentru căce au vinuit întru ea. biblia (1688), 54!/23. Nebunia omului strică căile lui, şi pre Dumnezeu vinuiaşte cu inema lui. ib. 439V4. Cu grele şi aspre cuvinte răspunsul le dede, de lenevire şi de nenevoinţă tare vinuindu-i. CANTEMIR, I. i. II,
 9. Cei mai proaspeţi pe cei mai vechi de minciunoşi îi probozăsc, iară de vor vrea mai cinsteş să-i dojenească, cu neşiinţa şi cu necunoştinţa îi vinuiesc. id. HR. 171. Să rabde şi să tacă la toate, pe nimeni vinuind, pe nimeni blestemînd.
 C. CANTACUZINO, CM I, 47. Vinuind dorobanţii pă Ghinea visteriul şi pă Radul armaş, [zicînd] că ei nu lasă pă Matei Vodă să le dea leflle, îi cerca să-i prinză. R. POPESCU, CM I, 366. Domnul văzînd porunca, numaidecît nu numai pre aceia, ci şi pre alţi boiari... au trimis ca să stea de faţă să vază cu ce vinuiesc pre domn, aflîndu-să cu dreaptă slujbă împărăţiei şi toate poruncile plinind. R. GRECEANU, CM II, 109. Pe aceştiia i-au vinuit Costandin Vodă Cantemir precum ar umbla cu cărţi la Costandin Vodă din Ţara Rumânească pentru ca să-l scoaţă din domnie. ANON. BRÎNCOV., CM II, 294. Slugile vorniceşti unde vor afla femei sau fete cu pricini de şugubini să nu fie volnici a lua ceva atît de la fată cît şi de la bărbat fară giudecata ispravnicului] de ţinut, şi pe vorbe omeneşti, fară dovadă, să nu vinuiască pe vreo femeie sau fată (a. 1741). URICARIUL, IV, 404/9. Nu numai cei ce vor călca porunca, negreşit să vor pedepsi foarte greu şi vor plăti îndoit, ci şi ispravnicii, ca unii ce au datorie să cerceteze şi să îndrepteze unile ca acestea, vor fl vinuiţi. PRAV. COND. (1780), 88. Cel ce vinuieşte pre altul întru acelea întru care este singur vinovat, pre sine mai mult vinuieşte decît pre altul. EUSTATiEVici, gr. rum. 89 74, cf. L. rom. 1977, 355, MOLNAR, D. 259/25, KLEIN, D. 456. Nu mai vinui poetul, cînd el aşa au aflat scris! BUDAI-DELEANU, Ţ. 222. Nu-mi zică nime că a lega pace Cu păgînul mai rea treabă este, Fiindcă de multă vreme încoace Credinţa nu-şi ţine, şi de aceste... Că în zădar îl vinuim; şi doară Vina pe noi înşine pogoară. id. ib. 300, cf. CL 1969, 302. Chestia nu este ca să întorci banii,... dar să arăţi că nu i-am mîncat eu, cum vinuiesc unii, alţii. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 433, cf. CIHAC, II, 456, LM 575, TDRG, DHLR II, 357, CADE, SCRIBAN, D., CONTRIBUŢII, iii, 40, sfc I, 247, 248, dsr, form. cuv. iii, 122. 0 (Construit
 cu dativul pronumelui personal) Şi mai nainte de vremea dormirii veacului, s-au mărturisit înaintea D[o]mnului şi unsului lui: bani şi pînă la cizme de la tot trupul n-au luat; şi n-au vinuit lui om. BIBLIA (1688), 688!/59. 0 R e f 1. pas. Muierea nu să vinuieşte pentru datorii şi alte alişverişuri ale bărbată-său. prav. COND. (1780), 128. De vor fl copiii supt ocrotirea părinţilor, fiind încă nevîrstneci, şi vor greşi, atunci, să vinuiesc părinţii pentru nepurtarea de grijă a fiilor lor. ib. 130. Răsipitorii, verice stricăciune vor face sau vină, să vinuiesc. caragea, L. 3/17. 0 (Prin lărgirea sensului) Dar ce vinuiesc eu vremea, care Nu lucrează, fară numa pate, Martoră fiind şi mustrătoare Faptelor noastre prea ruşinatei BUDAI-DELEANU, Ţ. 240.
     2. (învechit, rar) A căuta (cuiva) motiv sau pretext de ceartă, a căuta (cuiva) nod în papură. Şi fu deaca citi împăratul lui Israil cartea, rupse hainile lui şi zise: Au D[u]mnezeu sînt eu, a învia au a omorî, de trimite acesta cătră mine om ca să-l curăţescu de stricăciunea lui? Numai ce cunoaşteţ dară şi vedeţ că vinuiaşte acesta pre mine. biblia (1688), 2682/40, cf. DAiij, 872.
     -  Prez. ind.: vinuiesc.
     -  Vină + suf. -ui.
     VINUÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a vinui (1); învinuire; acuzare; condamnare; (învechit, rar) vinuit1. Pre fata mea aceasta am dat omului acestuia fameaie şi, urîndu-o, el pune ei cuvinte de vinuire, zicînd: N-am aflat la fata ta feciorie. BIBLIA (1688), 142V49. A afla cu meşteşugire oarecare pricini şi vinuiri asupra fecioarei. AETHIOPICA, 39722. Să afla slobodă de vinuire. ib. 4172, cf. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 79723, KLEIN, D. 456, LB, ISER.
     -  Pl.: vinuiri.
     -  V. vinui.
     VINUIT1 s. n. (învechit, rar) Vinuire. Va pune preste dînsa cuvinte de vinuit şi va aduce ei nume rău. BIBLIA (1688), 142V41, cf. DAiij, 872.
     -  V. vinui.
     VINUIT2, -Ă adj. (învechit, rar) învinovăţit; acuzat. Cf. lm 575, DA iij, 872.
     -  Pl.: vinuiţi -te.
     -  V. vinui.
     VINUITÔR, -OARE adj., s. m., s. f. 1. Adj. (învechit) Care vinuieşte (1); învinuitor; acuzator. Cf. mardarie, l. 1162/23, BUDAI-DELEANU, LEX.
     2.     S. m. (Gram.; învechit, rar) Acuzativ. Vinuitor iaste cu care arătăm vinovat pre care. ST. LEX. 23778. Căderi sînt 7...: numitor, născător, dătător, vinuitor sau lucrătoare cădere, chiemător, făcător..., spuietor. id. ib. 244710.
     3.     S. f. (Gram.; învechit, rar) Conjuncţie cauzală. Pricinuitoare sau vinuitoare, cele ce sînt: pentru căci, că, să, să nu. EUSTATIEVICI, GR. rum. 69 717.
     -  PL: vinuitori, -oare.
     -  Vinui + suf. -tor.
     VINULÉNT, -Ă adj. 1. (Şi substantivat; latinism învechit) (Persoană) care are înclinaţie spre băutură, care se dedă băuturii; băutor (de vin), beţiv. Cf. lm, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W.
     2. (Latinism învechit, rar; despre unele medicamente) Care conţine şi vin, amestecat cu vin. Cf. LM.
     -  PL: vinulenţi, -te. - Şi: vinolént adj. LM.
     -  Din lat. vinulentus, -a, um, vinolentus, -a, um.
     VINULENŢĂ s. f. (Latinism învechit) Stare de ebrietate; beţie. Cf. lm, gheţie, r. m., barcianu.
     -  Şi: vinol6nţă s. f. lm.
     -  Din lat. vinulentia, vinolentia.
3334
VINULEŢ
-596-
VIOARÄ3
    VINULEŢ s. n. (Regional) Vinişor. Cf. tdrg 1742, DM, DEX, DSR, CHEST. VIII 112/3.
    -  Pl.: vimdeţe.
    -  Vin + suf. -uleţ.
    VINURÎU, -IE adj. 1. (Astăzi rar) Care are gust asemănător cu al vinului; (învechit) viniu (1). Fructele... foarte mari, de formă rotundă, turtită la capete... Pulpa albă gălbuie, fragedă, suculentă, dulce-vinurie, fără aromă, de calitate destul de bună. enc. AGR. in, 376.
    2.     (Regional) De culoarea vinului; (regional) viniu (2) (Zimnicea). Cf. alr ii 3 403/899.
    -  Pl.: vinurii.
    -  Vin + suf -uriu.
    VINUŢ s. n., s. m. 1. S.'n. (Regional, mai ales în Transilv.) Vinişor. Cf. lb 757, iser, cihac, i, 313, ddrf, barcianu, dl. Vinuţul nu-i rău. T. POPOVICI, SE. 325, cf. DM, DEX, DSR., Vai de mine-s mort de bat, C-am văzut holerca-n gard Şi vinuţu-a treia sat. MARIAN, H. 52. Eu te beau, vinuţ, de bun, Tu mă faci pe min' nebun. DOINE, 264. Trei izvoare-mi izvorea: Un izvor de lapte dulce, Un izvor de vinuţ roşu Şi altul de mirul sfînt. VICIU, COL. 48. Una pe braţe-l ţinea, Una cu vinuţ stropea, Una patu-i aşternea. BÎRLEA, L. P. M. I, 70, cf. 73. Şîţîie, mîndruţ, ţ-am dat Tătzinuţ d'in tri pahară, Să nu vezi ca min 'e-n ţară; Tăt zinuţ d'in trii uiegi, Ca pă mme să nu vezi. T. PAPAHAGI, M. 40. Intră, Vălene, -n casă, Că mîncarea e pe masă Şi vinuţul în fereastră/ IZV. XI v, 227.
    2.     S. m. (Bot.; prin Transliv.) Suliţică (Dorycnium herbaceum). Cf. BORZA, D. 61, 301, DSR.
    -  Pl.: (1) vinuţe şi vinuţuri, (2) vinuţi.
    -  Vin + suf. -uţ.
    VINZÂRE s. f. v. vînzare.
    VIO interj. (Bucov. şi prin Mold.; de obicei repetat; adesea cu valoare verbală) Strigăt cu care se îndeamnă la mers caii. Eu strigam vio, vio, la calul cel de pe cheruţă. ALECSANDRI, T. 21, cf. 22, ALR II 4 343/365, LEXIC. REG. II, 124,127.
    -  Accentul necunoscut.
    -  Onomatopee.
    VIOÂLĂ1 adj. v. vioară1.
    VIOÂLĂ2 s. f. v. violă1.
    VIOARĂ1 adj. (Popular; despre apă) Limpede, clară, cristalină. Cf. HEM 1274, 1296, CIHAC, I, 317. Mai cosiţi şi voi fară rachiu... Uite, apă bună şi rece şi limpede: vioară... Ce bună-il SĂM. iv, 909, cf. conv. lit. xxxix, 326, tdrg, arhiva, XXV, 167, dr. ii, 443, 617, 618, 620, 621, 623, 906, ARHIVA, XXXI, 246, DR. IV, 650, CADE, bl iii, 18, v, 117, puşcariu, l. R. ii, 70, scriban, d., dl, dm. Şipotul acesta cu apă vioară... Inima mea ca o sită-l strecoară. BRAD, O. 7, cf. l. rom. 1964, 97, ist. l. rom. ii, 148, h. mihăescu, gr. 16, DEX. Părîuţ, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală Să-mi cernesc eu portuţul. F (1887), 224. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală Să-mi cernesc cu ea catrinţa. MARIAN, NU. 245. Dunăre, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală. MAT. FOLK. 376, cf. GRAIUL, I, 412, com. din ZAGRA - NĂSĂUD, CIAUŞANU, V. 91. Frunză verde sălcioară, Oltule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală. izv. XIII, 93, cf. XVIII, 53, alr i 797/45, ant. lit. pop. i, 62. Prutule, apă vioară, înnegreşte-ţi apele. BALADE, iii, 114, cf. FOLC. OLT. - MUNT. îl, 593. Neamţule, apă gioară, Face-te-ai neagră cerneală... Ca să scriu maicăi acasă. FOLC. MOLD. I, 127, cf. 59, 563. 0 E x p r. (Substantivat) Limpede vioară sau limpede ca (ori cum e) vioara, ca vioara, (limpede) ca
(şi) vioară, curată ca vioara = foarte limpede, ca lacrima. Curgea pe doao borte Doao păr aie ca şi vioară, Avînd limpede apă şi dulcie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 185, cf. 186. Muntili... cu apa ca ghioara şi cu airu lui sorbitor te-nsufleţeşte. JIPESCU, O. 92. Apa curgea pe de o sută de părţi, limpede ca vioara şi rece ca gheaţa. ISPIRESCU, L. 244. Ceriul senin, limpede ca vioara, îşi sprijinea ţermurile albastre pe dealurile verzi. CONTEMPORANUL, VII, 289, cf. TDRG, ARHIVA, XXV, 145, 146, DR. II, 621, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Tot acolo era şi un izvoraş limpede ca gioara. I. cr. i, 70, cf. com. din zagra - năsăud, ciauşanu, GL., ALR I 797, FOLC. MOLD. I, 674.
    -      Pronunţat: vi-oa-. - Pl.: vioare. - Şi: (regional) vioare (ALRI 797/24,’65, 69, 85, 90, 98), vioâlă (ib. 797/107) adj.
    -  Probabil lat. *vivula (<vivus).
    VIOARĂ2 s. f. (Regional, mai ales în Transilv.) Numele mai multor plante erbacee: a) (şi în sintagma vioară neagră, borza, D. 181, 301) toporaş (II1 a) ( Viola odorata). Cf. lb, CIHAC, I, 317, BARCIANU, TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, BORZA, D. 181, 301, DEX, BÎRLEA, B. 25;
b) (şi în sintagmele vioară galbenă, CONV. LIT. xxm, 1061, BARCIANU,“ TDRG, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 45, 301, vioară roşie, borza, D. 45, 301) plantă din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cu florile plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătînd, uneori, în brun; micsandră (b), micşunea (a), violă1 (b), (regional) foaltină, levcoaie galbenă (Cheiranthus cheiri). Cf. arhiva, XXV, 146, scriban, d; c) (şi în sintagma vioară roşie, conv. lit. xxm, 1061, barcianu, panţu, pl., CADE, dl, dm, borza, D. 108, 301, L. rom. 1968, 185) plantă din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenuşii şi cu florile plăcut mirositoare, roşii sau albe; micsandră (a), micşunea (f), violă1 (c), (regional) foaltină, garoafa, şiboi (1 b) (Matthiola incana). Cf. arhiva, XXV, 146, alrm SN ii h 452/349. Cf. KLEIN, d. 456, hem 1296, philippide, p. 62, ARHIVA, XXV,
146,   DR. II, 620, iv, 1567, L. ROM. 1975, 76. Pă munte cu vioare Doru mîndru mă doboare. DENSUSIANU, Ţ. H. 182, cf. ALR SN iii h 642/47. 0 Vioară de noapte — numele a două plante din familia cruciferelor, cu florile plăcut mirositoare:
a) plantă cu frunzele oval-lanceolate, ascuţite şi dinţate, cu florile purpurii sau violete, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspîndeşte seara; micşunea (g), mirodenie (II b), nopticoasă, violă de noapte (v. v i o 1 ă1), viorea de noapte (v. v i o r e a II), floarea-nopţii, (regional) şibiog (b) (Hesperis matronalis). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1061, BRANDZA, FL. 129, BARCIANU, TDRG, ARHIVA, XXV, 146, PANŢU PL., CADE, BORZA, D. 83, 301;
b) plantă cu florile galbene-verzui, care creşte la marginea pădurilor; mirodenie (II a), floarea-nopţii (Hesperis tristis). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1061, borza, D. 84, 301.
    -  Pronunţat: vi-oa-. -Pl .'.viori.
    -  Lat. viola.
    VIOARĂ3 s. f. 1. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă, avînd întinse pe una dintre feţe patru coarde care vibrează cînd sînt atinse cu arcuşul sau cînd sînt ciupite; violină1 (1), (regional) ceteră, diplă, scripcă1, (învechit, rar) violiţă, (franţuzism învechit) violon1 (1), (grecism învechit, rar) violi. V. 1 ă u t ă. Cu o vioară îmblînzea fiarăle cele sălbatece. TELEMAH, I, 71r/13, cf. KLEIN, D. 456, budai-deleanu, LEX. A cînta în vioară. beldiman, alexii, 180 r/14, cf. LB. D. Vincenti, făcătorul de organe muziceşti în Florenţa, a aflat o vioară cu 18 coarde şi cu doă arcuşuri. CR (1829), 2572/21. Spre a se determina...             aceste sonuri pe nişte organe ca...
3344
VIOARĂ3
-597-
VIOARĂ3
 clavicembalul, vioara, cythara sau flautul, cată să călcăm acolo unde se poate produce sonul cerut. HELIADE, O. II, 373, cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., STAMATI, D. Fratele tău... cîntă din vioară aria franceză. RUSSO, S. 200, cf. POLIZU. Tremură în spasmuri arcuşul pe vioară. BOLLIAC, O. 70, cf. 142. Cînta bine din vioară. GHICA, S. 58. Luă vioara machinaliceşte, uitîndu-se în ochii mei şi... întonă o arie delirantă din „Somnambula”. SION, P. 271. Lăutarii... scoaseră din viori şi cobze nişte accente foarte patetice pentru timpii de atunci. FILIMON, o. I, 137, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Ades... eu acompaniam pe clavir sonurile jalnice ale vioarei sale. CONV. LIT. II, 105, cf. CANELLA, V.
 271. Şi-n sunet de vioare, De cobze şi de nai Se-ntoarce hora lină, Călcînd pe verde plai. ALECSANDRI, POEZII, 39, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 711, BOLINTINEANU, P. I, 217. Lin vioarele răsună, iară cobza ţine hangul EMINESCU, O. I, 85. în sufletul omului s-a petrecut ceva minunat - ceva, pe lîngă care şi razele de pe coama dealului şi cîntecul din grădina cu pruni sînt ca arcuşul pe lîngă sunetul viorii. CARAGIALE,
 O. III, 54. El cînta... şi din vioară, şi din cimpoi, şi din fluier. SLAVICI, O. 70. Auzi nişte balauri de lăutari trăgînd din viori. ISPIRESCU, L. 109. Un ţipăt de vioară sub arcuşul mlădios. MACEDONSKI, O. I, 128, cf. 69. Şi-a cumpărat o vioară,... visînd gloria lui Paganini. VLAHUŢĂ, S. k. II, 333, Cf. FRÎNCU - CANDREA, M. 138, DDRF, ARHIVA, I, 512. Tu auzi acum întîi Dulce vuiet de vioară. COŞBUC, P. I, 166, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TIM. POPOVICI, D. M. Un cap de cuc pun lăutarii în vioară ca să fie ascultat cu drag viersul lor. CANDREA, F. 251. Duminică, pe la prînzul mare, răsunetul vioarelor, buiestrul colăcerilor vestesc sosirea socrilor mari. PÎRVESCU, C. 119. Ţiganii întind arcuşurile pe vioare, facînd să se audă cîntecul dorit de vodă. IORGA, C. 1.1, 157. Cine..., auzind tînguirea vioarei lui, n-a rămas pironit acolo? SĂM. VIII, 17, cf. 254. Admirabilă e sonata asta... Nu ştiu dacă aţi auzit-o vreodată la pian şi vioară. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 166, cf. 163. Muzicanţii îşi încordară viorile şi numaidecît imnul... începu să se înalţe ca o rugăciune viforoasă, pătimaşe. AGÂRBICEANU, A. 117. Sunetul vioarelor şi chiotele flăcăilor vestesc sosirea nunilor. PĂCALĂ, M. R. 168. Pentru pescuitul peştilor răpitori sfîrcul va fl din strună de vioară. ATILA, P. 36, cf. PÂRVAN, I. F. 175. Din depărtare pătrund pînă aici sunete de viori şi chiuituri. REBREANU, I. 11, cf. DR. III, 594, 779, RESMERIŢĂ, D., DR. IV, 1552. Se mulţumea... cu o odaie pe care o ocupa el, nevasta şi vioara, pentru care spunea că trăieşte şi pe care o credea însufleţită. ARDELEANU, D. 16, cf. NICA, L. VAM. 270, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ARH. OLT. XII, 14. S-ascultaţi ciudatele romanţe ce plîng viorile-n surdine. MINULESCU, VERS. 59. Mură lua vioara... şi, după ce o croncănea şi o văicărea oleacă, îşi ridica ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. 69. Din ierburile înflorite se ridica concertul în pizzicato al atîtor greieri de noapte, ca mii de viori mărunte. TOPÎRCEANU, O. A. II, 12. Ascultînd muzica..., trăia, incomparabil mai viu decît vioara, durerea iubirii. CAMIL PETRESCU, T. II, 129, cf. SEBASTIAN, T. 303. Costi, primaşul, încerca, zgîndărindu-şi sufletul şi coardele viorei, un cîntec uitat. P. CONSTANT, R. 139. Sunară iar înmlădieri line de viori şi flaute. SADOVEANU, O. XXI, 388. Negustori de la Braşov veneau... de cumpărau... coarnele de la berbeci şi unghiile pe care le întrebuinţau în industriile braşovene de coarde de vioare. MOROIANU, S. 26, cf. BUL. FIL. V, 14, IORDAN, L. R. A. 78, SCRIBAN, D., ARH. OLT. XIX, 227. Trecerea arcuşului peste quintele viorii evocă în spiritul meu accentele de bună-venire ale unei lumi de fantome. VIANU, E. 299, cf. 295. Artişti ai satelor... ştiu să imite de minune cîntecul păsărilor, cu gura, cu fluierul, cu diverse „ţipători” sau din vioară, din frunză. BĂCESCU, PĂS. 396. Fluierul... Avea în el şi voce de om şi de vioară Şi glas de vînt. ARGHEZI, S. P. 93. E cu neputinţă a semnala rezonanţa
 unei viori fară a cînta din ea. CĂLINESCU, C. O. 74, cf. id. S.
127.  Cubistul Picasso descompune în zeci de chipuri o vioară. BLAGA, z. 116. O melodie, fie că e cîntată din gură, din pian ori din vioară..., rămîne aceeaşi. RALEA, s. T. II, 133. O să zic pe drum de seară Pe o strună de vioară. paraschivescu, C. Ţ. 37. Vlad îşi prinse vioara sub bărbie, îşi încordă degetele pe strune şi ridică arcuşul. V. ROM. iulie 1954, 44. Viorile... se aud din local. VINEA, L. I, 172. Dintre instrumentele muzicale străine... vioara a dobîndit cea mai mare popularitate. ALEXANDRU, I. M. 126, cf. 9, 10, 13. Avusese vreme să-şi acordeze sforăitul pe trei glasuri, unul subţirel, ca struna de vioară. TUDORAN, Ρ. 254, cf. LTR2, DL, L. ROM. 1958, nr. 2, 30, DM. Unde este vinul care totdeauna înveselea inimile noastre? Unde sînt vioarele şi tobele şi surlele? BARBU, PRINC. 18, cf. DER. A strigat spre Nicu..., care dormea pe vioară. BĂNULESCU, I. 45, cf. IST. T. I, 103. Vioara nu mai era un instrument, ci o adevărată voce omenească. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 17/3, cf. M. D. ENC. El vibrează la cea mai mică atingere a arcuşului de vioară. CONTEMP. 1974, nr.10, 11/6, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 32, 6/2, dex, românia literară, 1978, nr.l, 24/1, H II 33, 65, 9o, 120, 147, 257, iii 21, IX 417, xii 120. Ţiganu vinea di la o nuntă, cu vioara supţioară. GRAIUL, I, 248, cf. ALR I 1457, AIX 1. Cîntă... acolo..., ca un lăutariu, cu vioara lui. O. BÎRLEA, A. P. I, 146. Vioara cu o coardă numai n-are nici o dulceaţă. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IV, 684. 0 (în ghicitori) Două lemne încălecate Se strînge lumea pe ele ca la moarte (Vioara). ŞEZ. XIII, 34. Am o găinuşe gălbenuşe Strînge minciunile-n guşe (Vioara), ib. Scîndurică uscată In cui aninată (Vioara), ib. XIX, 149. Am o scîndură uscată Şi în cui stă aninantă. Sună de răsună, Toţi oamenii s-adună (Vioara). GOROVEI, C. 337. Scoică uscată în cui aninată? (Vioara), id. ib. Ţăndurica bradului Veselia satului? (Vioara), id. ib. 338. 0 (Ca termen de comparaţie) Tu ai fost ca o alăută şi ca o vioară cerească, care trage cătră sine tot cugetul. MINEIUL (1776), 3v,/34. Tu eşti ca o vioară în care sînt închise toate cîntările. EMINESCU, P. L. 42. Eşti ca vioara, singură, ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. ARGHEZI, VERS. 47. Ca o vioară străbună, plopul sună, răsună. STANCU, R. A. I, 8. 0 F i g. Privighetoarea... Deşteaptă prin caişii-n floare Ale zefirilor viori. MACEDONSKI, O. I, 186. Toamna-n grădină şi-acordă vioara. BACOVIA, O. 63. Vioara cu strune, nişte creste mărunte, e sub aripa de deasupra, din dreapta. Arcuşul e o vîrcă de pe aripa din stînga. Frecîndu-le una de alta scoate ţîrîitul caracteristic. SIMIONESCU, F. R. 266. Noiembrie-a ucis, duşman, toate florile Şi-n inimi au tăcut, sparte, viorile. ARH. OLT. XVII, 371. Iarna, se întovărăşeşte însă jalea pe mii de flaute... ale vîntului cu pustietatea infinită a tăcerii... Sute de viori funebre cîntă triumfale la o fierăstruie. ARGHEZI, S. XIII, 242. Sînt în apele lui viori limpezi şi nostalgice violoncele, sînt flaute optimiste şi îndelung melodioase harfe. BOGZA, C. O. 163. Aceasta nu-i decît o strună a inimii care vibrează... Corzile miraculoasei viori sînt însă mult mai numeroase. Degetele timpului le înfioară pe toate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 2/2. Viori din păduri Trezesc lumi de linişti în oase. ib. 1973, nr. 21, 11/2. ♦ P. e x t. Parte de melodie sau melodie interpretată la vioară3 (1). Dintr-o crîşmă deschisă s-auzea o vioară. EMINESCU, P. L. 26. Din uliţă se aude... vioara. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 176. Prin zgomot izbucneau uneori trompete sau viori. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 23. Unii au langoarea dureroasă a violoncelului, alţii senzualitatea viorii. RALEA, S. T. II, 295. Privirile încep să ardă, Şi voci de doamne ce bîrfesc, Viorile le-năbuşesc. v. ROM. ianuarie 1954, 9.
0 F i g. în aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări, bacovia, o. 60. ♦ (Prin metonimie) Persoană care cîntă (cu măiestrie şi cu pricepere) la vioară3
(1), care are profesiunea de a cînta la vioară3; violonist. Are
3344
VIOARE
-598-
VIOI
orchestră? - N-are, dar puteam s-o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebuie? Opt viori, două violoncele, o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303, cf. DL, DM. 0 Vioara (sau vioară) întîi (ori primă) = primul violonist al unei orchestre simfonice, de cameră etc., care îl poate înlocui pe dirijor; concertmaistru. II chema Mezzano-vioară primă în orchestra Filarmonicei. ARDELEANU, D. 16. 0 F i g. (De obicei arătînd gradul de importanţă în cadrul unei acţiuni, al unei activităţi colective etc.) Trecerea... la „Convorbiri critice " a făcut din Gîrleanu, în ochii d-lui Dragomirescu, o vioară primă a literaturii. LOVINESCU, M. 191. Această specie este vioara primă şi-n stufăriile iazurilor de la Fălticeni. BĂCESCU, PĂS. 311. Averescu dădea semne de nerăbdare, vrînd să fie şeful guvernului. Făcea parte din guvernul acesta, însă nu accepta rolul de a doua sau a treia vioară. PAS, z. 188. A mai rămas Răsvan Casapu. Vioara primă a gazetei. VINEA, L. I, 330. Ar fi putut scrie şi a scris admirabile eseuri, ar fi putut deveni... vioara întîia a criticii literare, dar el a optat pentru o activitate mai puţin spectaculoasă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 21/2.
     2.     Arta sau, p. e x t., meseria de violonist; studiul artei interpretative la vioară3 (1). Avem cinci catedre de vioară la Conservator. SĂM. i, 71. Cartea, vioara, gimnastica, acestea erau cele trei ocupaţii ale lui. ARH. OLT. XII, 433. Cine execută muzică îşi impune singur o disciplină. Dacă e violonist, intelectualul să-şi reia vioara. Dar să nu cînte nici muzică jovială..., nici muzică sentimentală. CĂLINESCU, C. O.
 41.
     3.     (Mar.) Muflă (cu doi scripeţi) a cărei carcasă are forma unei viori3 (1). Vioara e folosită pentru a forma un palane lung sau pentru trecerea unor manevre curente. LTR2, cf. DL, DM.
     -      Pronunţat: vi-oa-. - PL: viori şi (învechit) vioare.
 - Gen.-dat. art.: viorii şi (învechit) vioarei, viorei.
     -  Cf. it. v i o 1 a.
     VIOARE adj. v. vioară1.
     VIOCÉLE subst. pl. (Prin nordul Munt.) Mărgele (la urechile caprelor), rădulescu-codin, 78.
     -  Pronunţat: vi-o-.
     -  Cf. v i o r e a, ghiocel.
     VIOCIÙNE s. f. v. vioiciune.
     VIOI, VIOAIE adj. 1. (Despre fiinţe) Care are o vitalitate, o vigoare deosebită; care este plin de viaţă; care se mişcă (sau reacţionează) repede şi cu agerime; (despre oameni) care înţelege, judecă ceva cu uşurinţă, cu rapiditate, cu promptitudine, reacţionînd spontan; sp ec. (despre copii; în opoziţie cu liniştit, cuminte) care este zglobiu, zburdalnic, zvăpăiat sau, p. e x t., neastîmpărat, obraznic; (regional) vigolan. V. ager, agil, isteţ, iute, r e p e d e (II2), s ă 11 ă r e ţ (1), s ă 11 ă t o r (1), sprinten (1), v e 1 o c e (1), vivace (I 1), viu (\Ί 1). Cf.
 I. GOLESCU, C. Nigrii ce sînt de tot negri la ■ faţă... t cu păr creţ, mai magri, mai mici şi mai vioi decît malaenii..., vorbesc diferite limbi şi dialecte. GENILIE, G. 177/7, cf. VALIAN, V. Un deosebit metod a lungi viaţa la bătrîneţe... au fost gerocomia, adecă obiceiul de a întineri şi a ţinea un trup bătrîn şi înzilat prin apropea atmosferă a tinerimei vioane şi înfloritoare. VASICI, M. I, 7/30. Cînd îmi aduc aminte de vremile acelea,... mi se pare că moldovanul era vioi, vesăl, cu inima deschisă. RUSSO, s. 20, cf. polizu. Descrie-mi tabloul societăţei iaşane sub domniile lui Sturdza şi Ghica Vodă, cu tinerimea ei vioaie, elegantă, entuziastă. GHICA, s. 354, cf. PETRI, V. Din tată în fiu, arabul este subţire, vioi, musculos, macru. HASDEU, I. C. I, 248. Bravul meu, tu eşti vioi, ager, iute şi sprinten la picior.
 BARONZI, I. C. V, 416/19. Ades copila mîndră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea, alecsandri, P. i, 20, cf. id. o. P. 61. Ochiul îngheţat i-l umplu gînduri negre de amor Şi deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I, 164. Tînărul Mişu Z..., foarte vioi şi drăcos, limbut şi caraghios, nu întîrziă să inspire Porţiei una din acele pasiuni care decid de viaţa unei femei. CARAGIALE, O. li, 119, cf. 256. Pe lîngă biserici cu turnuri înalte... ni se-ntîmplă să vedem o păsăruică foarte vioaie, neastîmpărată şi iute. MARIAN, o. I, 70, cf. DDRF, BARCIANU. Aşa cum umbla el acum, iritat de convorbirea cu dînsa, părea vioi şi încă tînăr. D.ZAMFIRESCU, î. 68, cf. ALEXI, w. înaintea noastră n-avem sfinte mumii..., ci oameni neobişnuiţi de vioi, de nestăpîniţi în mişcări, de slobozi în cuvinte. IORGA, C. I. I, 147, cf. id. P.A. II, 361. îl regăsesc tot aşa de tînăr şi de vioi ca în vremurile de odinioară. ANGHEL, PR. 166, cf. 185. O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni. IOSIF, PATR. 8, cf. TDRG. Fiind mult mai răpitor şi mai vioi decît somnul chiar, ne-ar putea pustii toate apele de celelalte soiuri de peşti. ATILA, p. 261. Era băiatul unui grec... Frumos, deştept, vioi, strălucitor de viaţă, era sufletul unei bande de petreceri. PAPADAT-BENGESCU, O. I,
 25, cf. II, 269, RESMERIŢĂ, D. Ţăranul moldovan e mai sărac decît cel muntean, aşa că, pe cînd aceşti din urmă par mult mai vioi şi veseli decît moldovenii, ceştialalţi au aerul slăbit, lipsiţi de carne pe ei,... supuşi şi gata a suferi totul. N. A. BOGDAN, C. M. 125. Majoritatea sătenilor sînt voinici, vioi şi rezistenţi la boale. RĂDULESCU-CODIN, Μ. N. 131, cf. CADE. N-avea nici un fel de feminitate, oricum însă era şi mai vioaie şi mai subţire decît Emilia. CAMIL PETRESCU, P.
 58, cf. SAHIA, N. 101. In uşa crăpată se ivi... un bătrînel scundac, dar verde şi vioi. VOICULESCU, P. I, 236. De acest mezin vioi are domnia sa mai puţină grijă decît de Simion. SADOVEANU, O. XIII, 104. Un moşneag mărunt... intră ţinînd de căpăstru un armăsăraş vioi. id. ib. XXI, 36, cf. ENC. AGR.
 I, 32, SCRIBAN, D., OPRESCU, S. 50. în rîndul al treilea, mergeau un bărbat... şi o doamnă subţire, foarte bătrînă, încă vioaie. CĂLINESCU, S. 11. Meridionalii... sînt foarte „deştepţi”. Mulţi sînt vioi chiar şi pe o treaptă mai înaltă de intelectualitate, uride se mînuiesc noţiuni, id. C. O. 59. Natură faustiană, veşnic nemulţumit cu sine, vioi, interiorizat, dar şi vizionar, Schelling trăieşte în tovărăşia eternelor lucruri. BLAGA, Z. 165. Căldura este intolerabilă, muştele vioaie. RALEA, s. τ. I, 244, cf. linţia, p. iii, 218. Ghiduş Arcăduş e un copil zburdalnic, vioi. V. ROM. ianuarie 1954, 262, cf. TUDORAN, O. 285, DL, DM. [Şopîrla] este mai activă, mai vioaie pe timp de soare, zoologia, 135. Totdeauna o văzuse vioaie, plină de energie, mereu discutînd cu cineva, v. rom. decembrie 1964, 48, cf. ist. τ. I,
 59,  MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 11, SFC VI, 63. într-o dimineaţă m-am trezit atît de vioi, atît de tînăr ! Era probabil
 0   presimţire. V. ROM. iunie 1973, 28, cf. M. D. ENC., v. ROM. ianuarie 1974, 27, DEX. Fost-ai, badeo, om vioi Ş-ai agiuns chiar un strigoi. ALECSANDRI, P. P. 338. M-o făcut mama la
 01  Să fiu tînăr şi vioi. MARIAN, H. 74. Da, ştiţi cine se lupta mai cu foc? Iacă, trei fraţi voinici şi vioi. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 41. 0 (în credinţe şi superstiţii) Cred românii... că dacă îl văd pe cuc întîiaşi dată cînd cîntă zburînd sau stînd într-un arbore sau pom frumos şi verde, apoi preste tot anul vor fi vioi, sprinteni şi sănătoşi. MARIAN, O. I, 24. E bine... să mănînce, înainte de alte bucate, peşte praspăt, ca toată vara să fie vioi ca zvîrluga. id. S. R. III, 99. E bine să te preumbli în aer curat... spre a deveni... vioi. id. ib. 294. 0 (Prin lărgirea sensului) Temperament vioi şi pornit spre mînie, caracter statornic..., fugarul acesta era un tip vrednic de mirare. EMINESCU, O. XIV, 89. Natură vioaie şi neastîmpărată, se sătură de grefă. îşi dete dimisia şi se lipi pe lîngă un avocat. VLAHUŢĂ, S. A. II, 112. Urme din această idealizare a femeii întîlnim... la pesimistul şi gingaşul
VIOI
-599-
VIOI
 Lenau,... la firea aşa de spirituală şi de vioaie a lui Heine. ARHIVA, I, 523. Sufletul lui..., departe de a fl vioi, aprins, poetic, are ceva din maiestatea liniştită a naturii ce-l încunjoară. PĂCALĂ, M. R. 106. Sufletul... lui este vioi, înflăcărat, poetic. PRIBEAGUL, P. R. 16. Rareori am întîlnit un temperament mai vioi, mai cald şi mai dinamic. D. GUŞTI, P. A. 334. Vorbeşte foarte bine greaca... şi foarte puţin turca. Fire foarte deschisă, vioaie, inteligentă. FD I, ,81. Prima [piesă] conturează o vioaie şi viabilă personalitate umană..., ce evoluează sinuos dar sigur. V. ROM. ianuarie
 1965, 149. 0 F i g. Inima mea este curată ca izvorul apii aceştii vioaie. BELDIMAN, N. P. II. 33/13. La patru am ajuns la Sulina, orăşel neînsemnat pe ţermul mărei, dar cu toate acestea foarte comercial şi vioi. CONTEMPORANUL, IV, 133.
 ♦  (Despre ochi, privire, fizionomie) Care are o expresie însufleţită, luminoasă, radioasă; care trădează un temperament dinamic, plin de viaţă (sau o stare de spirit intensă); care se caracterizează prin mobilitate deosebită; care arată, exprimă inteligenţă. V. j u c ă u ş, n e a s t î m p ă r a t. împuternicitul prezident al Divanurilor Moldovii şi Valahiei..., privind... parada..., au găsit pe oameni în vioaie şi sănătoasă videre, în bună deprindere şi curată îmbrăcăminte (a. 1833). URICARIUL, VII, 222. Călătorul... e... un roşcodan grăsuliu, cu faţa vioaie. CARAGIALE, O. I, 220. Ochii ăia mari\ frumoşi şi vioi..., picioruşul ca de zînăşi, în sfîrşit, totul nu putea să fie decît de fată. ISPIRESCU, L. 20. Se facu o căţeluşă tare frumoasă, cu urechile lungi... şi cu ochii mări şi vioi. CONTEMPORANUL, II, 6, cf. 47. Acesta era un bătrîn slab, mic de stat, cu ochii vioi şi figura veselă. I. NEGRUZZI, ap. TDRG. Chipul frumos, faţa rotundă, ochii vioi mi-au rămas în minte. IORGA, P. A. I, 14. în ochii lui vioi citeai cîteodată durere de unele momente pierdute. SĂM. VIII, 832. Ochii vioi, albaştri, cu priviri hotărîte, cercetau faţa bătrînului. AGÂRBICEANU, A. 33, cf. 90, 114. Ochii d-tale sunt doi ochi mici şi vioi de bătrîn iscusit. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 202. O fetiţă... îşi aţintise tot timpul asupra acelei triste privelişti a nemerniciei omeneşti uitătura vioaie şi semeaţă. M. I. CARAGIALE, C. 26. Bătrînul pensionar arendaş avea o înfăţişare mai vioaie şi glasul cutezător. REBREANU, R. II, 70, cf. MIRONESCU, S. 9. Are ochi mici, vioi şi două urechiuşi tăiate rotund, simionescu, F. R. 14, cf. sadoveanu, o. XXI,
 507.  Era un ţăran de statură mijlocie, bălan şi cu ochi vioi. MOROIANU, S. 57. Boala-şi făcuse cursul cu o repeziciune uimitoare, stingînd încetul cu încetul faţa vioaie de odinioară a lui Niţică, id. ib. 95. Grupurile mobile ale fetelor... parcurgeau. îngusta şi zgomotoasa tabără, presărînd la tot pasul vioaiele şi galeşele lor priviri. MIHĂESCU, D. A. 13. Ochii ăia mari, frumoşi şi vioi... te bagă în boale. CĂLINESCU, B. 250. Văzînd-o în rochia liliachie..., cu surîsul vioi..., Aristia uită de îngrozitoarea întîmplare care îl chinuise. CAMIL PETRESCU, O. Iii, 76, cf. II, 102. Prin ochelari, privirea lui ironică şi vioaie parcă se înduioşă. VINEA, L. I, 25. îşi revenise; ochii-i erau vioi, dar nu scotea o vorbă. VORNIC, P. 177, cf. DL, DM. Unul din comaţi, amintind chipurile scitice din repertoriul artei greceşti,... cu un profil vioi,... pare a fi un sarmat. MAGAZIN IST. 1974, nr.
 3, 20, cf. DEX. Face-m-aş mare tîlhariu Nu de cai şi nici de boi, Ci numai de ochi vioi. MARIAN, H. 14. ♦ (Despre gesturi, mişcări ale fiinţelor) Care arată, trădează forţă vitală, vigoare, agerime; care se face cu iuţeală, cu repeziciune; (despre acţiuni, manifestări etc. ale acestora) care este însufleţit, care este plin de dinamism, de antren. Femeile sînt... de o mie de ori mai simţibile...; graţiile formelor materiale ale femeii, mişcările vioaie... sînt cu mult mai energice şi mai puternice decît ale noastre. BOLLIAC, O. 44. Pe timpul acesta făcură românii bucovineni... o mişcare vioaie pentru înfiinţarea în Suceava a unui gimnaziu confesional. SBIERA, F. s. 133, cf. papadat-bengescu, o. ii,
 119.  Necesitatea intensificării raporturilor comerciale
 interne şi externe a produs la Cameră o cerere foarte vioaie de material statistic, mai ales asupra importului şi exportului ţării. GOLOGAN, C. R. 130. Raţa alergătoare... are mişcări vioaie, aproape alergătoare. LINŢIA, P. III, 106. Caii îşi încetiniră şi mai tare mersul lor vioi. PREDA, DELIR. 56. Păcală... reprezintă inteligenţa, concepţia morală justă, replica vioaie şi tendinţa de a satiriza aspectele negative ale societăţii. IST. LIT. ROM. I, 100. Membrii orchestrei... schiţează şi ei mişcări de dans, sala întreagă e antrenată... în legănatul vioi, atît de caracteristic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 22/3. 0 (Prin extensiune) Aceşti oameni se duc acolo... unde viaţa e mai strălucitoare, mai veselă, mai vioaie. IORGA, C. 1.1, 194. Adusese... în mijlocul simplei vieţi patriarhale ţărăneşti o viaţă nouă, mai vioaie..., supusă prefacerilor răpezi pe care le aduce fluctuaţia înrîuririlor străinătăţii, id. ib. III, 78. Trebuie să le redăm atmosfera de acasă vioaie, veselă, lipsită de orice pedanterie. PÂRVAN,
 I.  F. 25. 0 Fig. Vasele purtătoare acelui cir se irită... şi se întartă puindu-se într-o mişcare mai vioaie şi mai aprinsă. CORNEA, E. I, 65/5. Căldura constantă a caloriferului menţinea o temperatură de seră, un climat dulce, frăgezit din oră în oră de intrarea vioaie a aerului rece de afară. papadat-bengescu, o. i, 249. ♦ (Despre stări sufleteşti, sentimente etc.) Care se manifestă cu spontaneitate şi cu intensitate (dezvăluind un temperament dinamic, plin de viaţă, de energie); aprins, intens, înflăcărat. Cu cît mai puţin o puteai prevedea, cu atîta mâi vioaie va fi bucuria ta. MARCOVICI, D. 12/21. Se zice astă patimă melanholie..., care se căşunează din aprinderea fantaziei vioaie şi din amor. CORNEA, E. I, 107/1. Copiliţa ce tot vine... Duce-un dor vioi cu sine, Duce dorul de iubit. ALECSANDRI, POEZII, 400, cf. dl, dm, M. d. enc., dex. ♦ (Despre minte, inteligenţă) Care (are capacitatea de a) concepe cu uşurinţă şi cu rapiditate; ager, ascuţit. Inteligenţa poporului e vioaie şi înţelegerea împrejurărilor nu-i scapă. SADOVEANU, O. XX, 120, cf. SCRIBAN, D. Băiatul avea o minte vioaie. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 2, 12/3. ♦ (Despre scrieri, opere de artă etc.) Care evocă, redă ceva în imagini vii; care animă, care dinamizează, care însufleţeşte. Critica gazetărească trebuie să fie înainte de toate uşoară, vioaie, spirituală. SÂM. I, 70. O dare de seamă, vioaie şi sobră în acelaşi timp, asupra Congresului profesorilor de limbi clasice şi moderne... a publicat d. G. Bogdan-Duică. ib. VIII, 241. Dialog vioi şi firesc, concentrare maximă de viaţă în cuprinsul cîtorva pagini - iată limitele organice ale acestui comic de calitate. CONSTANTINESCU, S. I, 381. Cine a urmărit vioaiele cronici ale confratelui nostru şi-a... dat seama de însuşirile sale reale, id. ib. II, 38. Asupra falsei poziţii a estetului pur, Davidescu a insistat într-o replică vioaie, id. ib. 46. Am citit cîteva articole oarecum vioaie, însă arogante. CĂLINESCU,
 C.  O. 132. Era o foaie vioaie, înflăcărată şi confuză în sentimentalismul ei excesiv, aşa cum îi era şi directorul CAMIL PETRESCU, O. III, 53. Satirele cuprind şi ele vioaie tablouri mondene..., observaţii de moravuri. IST. LIT. ROM.
 II, 323. Dialogul vioi, spontan, fară digresiuni inutile, nuanţat de un umor fin şi de bună calitate fac din „Jüan Palmieri” una din cele mai reuşite piese latino-americane din ultimii ani. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 31/5.
 ♦   (Regional) Vesel (1) (Topliţa). alr ii 3688/228.
 ♦   (Adverbial) Cu sprinteneală, cu repeziciune, eu iuţeală; cu însufleţire, cu înflăcărare. Acela multe înnoind, fu începătoriu de eresul lui Teodor, în care după dînsul au întrat vioi. POTECA, F. 24/15. Mi se prezîntară deodată vioi în minte toate închipuinţile din copilărie despre duhurile necurate. SBIERA, F. S. 104. împinse uşa vioi. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 334, cf. RESMERIŢĂ, D. Culai... se certa vioi cu servitorul care nu-l lăsa să intre, camil petrescu, T. I,
 38. Stanca se mişca vioi, cercetînd fotografii. SADOVEANU,
 O.  XXI, 330, cf. XX, 67, scriban, D. Toma se îndreaptă vioi
3348
VIOICIUNE
-600-
VIOICIUNE
 spre Profesor. H. LOVINESCU T. 342. Povesteşte vioi peripeţiile drumului şi stîrneşte hazul. ist. LIT. ROM. II, 379. Medoia îl întrebase ceva şi Minda se întoarse vioi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 18/3, cf. 1974, nr. 29, 10/4. 0 F i g. Curgea vioi în el un sînge sănătos ca apa izvoarelor curate. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 71.
    2.     (Despre lumină) Care se produce sau se manifestă intens; (despre flăcări) care se mişcă cu intensitate în timpul arderii; (despre foc) care arde în vîlvătăi. V. v i u (VI 5). O lumină vioaie străluceşte asupra cîmpiilor şi munţilor. MARCOVICI, D. 27/26. înaintea ochilor înţeleptului grijile închipuiesc icoana vieţii, acele umbre care uneori îndulcesc lumina, şi alteori o fac mai vioaie, id. ib. 126/4. Pe dealul din faţă se plimba un stol de lumini mici şi vioaie, care se mişcau, săltau, aci ascunzîndu-se, aci ivindu-se iarăşi... Ieşeau de la înviere. CARAGIALE, O. I, 67. Jderul cel mititel şi Alexăndrel Vodă se veseleau, părînd şi ei flăcări vioaie în blîndeţea primăverii. SADOVEANU, O. XIII, 111. Focurile vioaie prindeau a luci vesel în toate părţile, id. ib. XXI, 101, cf. 156.
    3.     (Despre culori) Care este sclipitor, strălucitor. Roşaţa de pimpregiurul umerilor obrazului nici pre galbănă, nici pre întunecoasă, ce mai mult albie-roşietică şi vioaie. ALBINEŢ, M. 43/25. Mai sus... domină stîncile goale... Pe ele nu cresc decît lichenii, pete cu colori vioaie, uneori ca de sînge. simionescu, fl. 123, cf. scriban, d. 0 (Adverbial) Pînzele de painjin străluceau vioi în lună. EMINESCU, P. L. 29.
    4.     (Despre muzică, dans, versuri etc.) Care are un ritm accelerat, dinamic şi antrenant; (despre ritmul unei compoziţii muzicale sau, p. e x t., al unei poezii) care are o desfăşurare rapidă şi însufleţitoare. V. săltat2 (2), săltăreţ (3), s ă 11 ă t o r (2), vivace (13). Cine ar mai putea să-mi aducă aminte... Acele valsuri vioaie ale unui Strauss şi Lanner, executate de două bande cu iuţeala fulgerelor. BOLLIAC, O. 219. Jocurile ţărăneşti... de la munte sînt... mai variate şi într-un ritm vioi. ARH. OLT. X, 262. Muzica izbucneşte cu tobele, cu talgerele, cu trîmbiţele... In sunetul vioi şi zguduitor al muzicii iese în coloană de marş regimentul. SADOVEANU, O. II, 440, cf. DL, DM. Se accentuează... predilecţia pentru specia înrudită a cîntecului propriu-zis cu o arhitectură poetică şi muzicală mai precis conturată, cu ritmuri mai vioaie. IST. LIT. ROM. I, 141. Masele de auditori... aşteaptă... cîntece plăcute, accesibile, vioaie. M 1965, nr. 1, 4/1, cf. M. D. ENC., DEX. 0 (Prin extensiune) E o bucurie copilărească a vieţii în această atmosferă cosmic-umanizâtă, e un ritm vioi şi continuu variat. PÂRVAN, I. F. 99. 0 (Adverbial) Vioi a sunat un clopoţel. ANGHEL, PR. 89.
    -  Pronunţat: vi-oi. -PL: vioi, vioaie.
    -  Viu + suf. -oi.
    VIOICIÙNE s. f. 1. Faptul de a fi vioi (1); starea celui vioi; calitatea unei fiinţe de a avea o vitalitate, o vigoare deosebită; (stare de) însufleţire în acţiuni, în vorbire; agerime, rapiditate şi uşurinţă în mişcări; capacitatea de a înţelege, de a judeca ceva cu rapiditate, cu promptitudine şi de a reacţiona spontan; s p e c. însuşirea unui copil de a fi zglobiu, zburdalnic sau, p. e x t., neastîmpărat, obraznic; (învechit, rar) viotate. V. agerime, agilitate, isteţime, iuţeală, sprinteneală, vioşeală, vioşie, vioşime, vivacitate (1). Ele sînt cele mai vrednice lucruri ale vioiciunii şi curăţeniii unor bărbaţi uniţi în mîhnire. CĂPĂŢINEANU, M. R. 114/8. Lucra cu vioiciunea şi energhia unui erou tînăr. F. AARON, I. I, 105/5, cf. VALIAN, V. Ne încredinţează că bătrînul acela în privinţa vioiciunei şi a puterilor s-au folosit mult. VASICI, M. I, 8/9, cf. POLIZU, PETRI, V. Nimeni n-a atins cestiunile sociale, reformele de introdus, cu atîta curagiu, cu atîta pătrundere, cu atîta
 vioiciune (a. 1876). COLUMNA, vii, 79. Mai mult putu admira vioiciunea şi silinţele respectabilului învăţat, decît a se inspira din elocuentele cuvinte. ODOBESCU, S. I, 487. Un lucru nu i-l poate contesta nimenea:... o mare inteligenţă, unită cu talentul de-a se manifesta cu toată viociunea în scris şi prin viu grai. EMINESCU, O. XIII, 44. O coconiţă coboară din tramvaiul care a sosit... E încîntătoarel -tinereţe, graţie, vioiciune şi un şic..., un şic! CARAGIALE, o.
 II, 94, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Tipurile au mai puţină vioiciune şi mîndrie: nu o dată apar copii palizi, cu o căpiţă de păr albicios ca fuiorul. IORGA, P. A. I, 86. Gradele carL. încadrau acest batalion erau formate din micii dorobanţi Majestatea Sa Regele... a admirat vioiciunea şi exactitatea în care s-a executat aceste exerciţiuri. SĂM. viii, 103, cf. TDRG. Vioiciunea asta neobicinuită, freamătul ăsta de viaţă bogată... erau pricinuite de lupta şi de victoria din care abia ieşise agitat. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 259. O cultură relativă... făcea din învăţători o pătură plină de mobilitate, de o vioiciune adesea necumpătată, id. ib. II, 137, cf. I, 200, 258, PASCU, s. 21, 23, RESMERIŢĂ, d. Lipsită de vioiciunea vîrstei sale, îi era silă de rîs şi de glumă. M. I. CARAGIALE, C.
 143, cf. CADE. D-na Alexandrescu îşi regăsi singură vioiciunea, pornindu-se să-şi laude fata. REBREANU, R. I, 3 0. Unei fete îi şade bine vioiciunea, cochetăria, flirtul - totuşi cu oarecare măsură, id. ib. 253. Alexandru... are aplicare către independenţă şi o vioiciune capabilă să-l înstrăineze dacă n-ar fi ţinut din scurt. ARH. OLT. XII, 291. Sunt drăguţe tocmai prin vioiciunea lor necontenită, aducînd... puţină veselie în jurul casei. SIMIONESCU, F. R. 162. Broasca ţestoasă de baltă, cînd se află în apă, e de o vioiciune fară pereche, id. ib. 187, cf. 124, 386. Slugile se interpelau cu jumătate de voce, umblînd cu mare vioiciune. SADOVEANU,
 O.  XIV, 68. A luptat cu vioiciunea-i cunoscută împotriva obscurităţii şi ermetismului; a alimentat cronicile, notele, polemicile. id. ib. XX, 211, cf. 124, SCRIBAN, D. Sumare creionări..., şarjate cu o vioiciune de ziarist..., alcătuiesc un raport verbos asupra mediocrităţii unui tîrg. CONSTANTINESCU, S. II, 298. Funcţionează! zisei firă vioiciune. Nu mă aşteptam. ARGHEZI, s. X, 119. îl distra aprinderea cu care Weissmann debitase teoria lui anti-matrimonială. Vioiciunea colegului îl surprinsese la început. CĂLINESCU, E. O. II, 61. O găsi foarte drăguţă, simpatică, însă lipsită de vioiciunea nervoasă a Otiliei. id. ib. 150. Se repezi la comodă cu o vioiciune de animal tînăr. V. ROM. iunie 1954,
 43.  Zi-mi altfel! îl rugă Laura, cu o vioiciune voit copilărească. VINEA, L. I, 252. Numai aşa se explică vioiciunea şi buna dispoziţie pe care o simţim după baie. BELEA, P. A. 327, cf. DL, DM. Starea de vioiciune depinde de intensitatea arderilor din organism. ZOOLOGIA, 135, cf. M. D. ENC. Alegerea reprezentantului român „este sigură”,...; el va conduce dezbaterile în maniera-i binecunoscută, adică cu claritatea, cu vioiciunea şi cu zîmbitoarea-i autoritate. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 53. Acest om de o vioiciune fermecătoare a marcat puternic epoca sa. ib. 56, cf. DEX. 0(Prin lărgirea sensului) Stilul cel strîns dă o mai mare vioiciune duhului, aţintează mai bine luarea aminte. HELIADE, O. II, 22. Ce ajutor vei dobîndi de la un bătrîn lipsit de lumină şi al căruia suflet a pierdut toată puterea şi vioiciunea sa? MARCOVICI, VEL. 34/4. Junele..., neputîndu-şi conţine în piept vioiciunea spiritului său, strigă... înaintea regelui. BARONZI, I. C. V, 414/3. Prin vioiciunea glumeaţă a caracterului său..., a lăsat plăcute şi vesele suvenire printre subordonaţii lui. ODOBESCU, S. III, 22. Ademenit de-o nemăsurată ambiţie, sub înrîurirea vioiciunii tinereţii,... îşi formă un partid în armată. EMINESCU, O. XIV, 85. N-au ţinut pas cu vioiciunea spiritului. IBRĂILEANU, A. 61. Călugăr... cu oarecare cunoştinţe şi cu o mare vioiciune de spirit, Dionisie se distinsese... din epoca episcopului Chezarie. ARH. OLT. XIII, 290. Deşi de mulţi ani pironit într-un fotoliu de o boală incurabilă, şi-a păstrat integral vioiciunea spirituală. D. GUŞTI, P. A. 135. O inteligenţă specific
VIOICIUNE
-601-
VIOICIUNE
 femeiască, vioiciune de spirit, care,., depăşeşte cu mult pasul domol al cuvîntului, prinzînd ca din zbor înţelesul vorbei cuprinse doar în plasma gîndului. ARH. OLT. XIX, 232. Spiritul bucureştean, cu defectele lui specifice şi cu însuşirile lui de vioiciune, deşteptăciune, pornire spre frondă, spre o dulce vulgaritate,... este exprimat cu cel mai lucid talent. CONSTANTINESCU, S. II, 37. 0 F i g. în această formă îndreptată, din care se înlăturase orice frăgezime, orice bogăţie şi vioiciune a cărnii dracului, se putea înfăţişa înaintea lui Dumnezeu trupul trecător al oamenilor. IORGA,
 C. I. IU, 6. Frunza care a prins mai multe insecte îşi pierde vioiciunea, îmbătrîneşte şi se vestejeşte. SIMIONESCU, FL. 98. 0 L o c. a d v. Cu vioiciune = cu însufleţire, cu înflăcărare; cu repeziciune, cu iuţeală. Andrei... seplînse cu vioiciune de purtarea lui Mihai către dînsul. BĂLCESCU, M. V. 360. // auzi deodată strigînd: Este un Dumnezeul Pe urmă dezvoltă cu vioiciune dovezile ce înfăţişează priveliştea naturei! NEGULICI, E. II, 60/16. La aceste cuvinte se scoală unul din jucătorii de ţintar şi-i zice cu vioiciune: „Şi gîndeşti, măi, ticălosule, că tu l-ai scăpat?” GHICA, S. 503. Regele..., plin de recunoştinţă pentru ele, îl felicită cu viociune. EMINESCU,
 O. XIV, 166. Ştiu, urmă ea cu vioiciune, că o nenorocire e pentru noi amîndoi că ne-am văzut. SLAVICI, ο. II, 156. Se înţelege... că se vorbea mult şi cu vioiciune printre ei şi despre direcţiunile politice şi naţionaliste de pe atunci. SBIERA, F. S. 122. Omul... răspundea cu vioiciune şi cu hotărîre. SADOVEANU, O. XXI, 107. Pornirăm cu vioiciune. id. ib. 123, cf. 417, SCRIBAN, D. O peniţă tare..., plimbată în fugă, în căldura improvizaţiei, cu urme subţiri, mlădioase, trase cu vioiciune. OPRESCU, S. 40. Felix, rănit mai mult decît s-ar fi aşteptat, minţi cu vioiciune. CĂLINESCU, E. O. I, 55. Cineva a tresărit, confîrmînd cu vioiciune vorbele mele. id. C. O. 84, cf. VIANU, L. R. 176. Se întoarse cu vioiciune să ciocnească paharul. VINEA, L. I, 23. A plecat? întrebă el cu vioiciune, id. ib. 87. (F i g) Soarele străbătea prin perdele cu vioiciune, dintr-un cer încîntător. D. ZAMFIRESCU, î. 120.
 ♦  Expresie specifică, luminoasă, radioasă, inteligentă a ochilor, a privirii, a fizionomiei, care trădează un sentiment puternic, o senzaţie intensă. V. 1 i c ă r i r e, 1 u c i r e, neastîmpăr, sclipire, s t i c 1 i r e (1), strălucire (1). Ochii lui dulci, fermecători la privire îi păstrau încă toată vioiciunea şi frumuseţea. VLAHUŢĂ, O. A. III, 46. Mitropolitul românilor greco-orientali era un bărbat încă voinic,... cu un aer original de vioiciune şi tinereţe pe care i-l da nasul. D. ZAMFIRESCU, î. 122. I se schimbase chipul şi privirea, în care murise toată vioiciunea, toată voioşia de altădată. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 43. Repedea este zveltă... Ochii proeminenţi arată vioiciunea vederii. SIMIONESCU, F. R. 284. Simţind... în ochii lui o vioiciune melancolică, Nadina întrebă cu un zîmbet de ispitire. REBREANU, R. I, 231. Vlădica Narcis... ne priveşte cu ochi cercetători, neliniştiţi şi plini de vioiciune. SADOVEANU, O. IV, 143. Nu dă mai multă atenţie... decît înfăţişării pline de vioiciune a unei frumoase ţărănci al cărei nume apare în josul acuarelei. OPRESCU, S. 31. îi cercetă cîteva clipe faţa serioasă, dar plină de vioiciune. V. ROM. martie 1954, 125. Are... altă vioiciune în priviri. T decembrie 1964, 31. 0 (Neobişnuit; la pl.) Numai ochii i-au trecut de la severitatea pe care i-o ştiam la o ardenţă aproape stranie. Continuă să nu cunoască zîmbetul, dar s-a mai umanizat în vioiciuni prevenitoare, deşi chipul i s-a depărtat de lume. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 108, 32/1. ♦ Vigoare, agerime, rapiditate, sprinteneală a gesturilor, a mişcărilor. Puterile ei slăbite nu-i îngăduiau vioiciunea gesturilor. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 187. Vioiciunea zborului, drăgălăşenia fiinţei... au făcut ca şi poporul nostru să iubească rîndunelele. SIMIONESCU, F. R. 126. Medoia se roşise..., dar nu-şi pierduse vioiciunea mişcărilor. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1973,  nr. 3, 20/2. ♦ Calitate a minţii, a inteligenţei de a concepe cu uşurinţă şi rapiditate; acuitate, agerime. Cu toată vioiciunea inteligenţei [Heliade] nu arată în, scrierile
 sale nici o inspiraţiune de adevărat poet. MAIORESCU, CR. I,
 111.   în viaţa metaforică a graiului nu pulsează... aceeaşi vioiciune de concepţiune. ŞĂINEANU, î. 89. Ţăranul de aici nu e cald, comunicativ ca cel de la ţară, concepţia lui n-are puterea şi vioiciunea ce captivează şi înalţă. PĂCALĂ, Μ. R.
 106.   Iuţeala aperceperii, vioiciunea reflexiei, justeţea judecăţii..., toată această minunantă autoeducaţie ce şi-o dă societatea ţărănească... e o realitate pe care clasa suprapusă... n-a cunoscut-o. PÂRVAN, I. F. 24. Anii 1934 — 1936 îi petrece... imobilizat în pat, într-o stare de neputinţă fizică totală..., dar de o luciditate şi vioiciune intelectuală intactă, ralea, s. T. m, 186. ♦ Spontaneitate, intensitate, înflăcărare a unei stări sufleteşti, a unui sentiment etc. Nimeni însă nu vede focul, vioiciunea şi natura ce poate vedea în desnădăjduire şi prin urmare nu simte acelaşi interes care îl cearcă în cea dintîi cîntare. HELIADE, O. II, 14. Aceasta... vine ori din slăbiciunea nervelor, ori din prisosinţa săminţei, ori din vioiciunea fantaziei. CORNEA, E.
 I,  56/26. ♦ Calitate a unei scrieri, a unei opere de artă etc. de a anima, de a dinamiza, de a însufleţi (evocînd, redînd ceva în imagini vii); ceea ce face ca o scriere, o operă de artă etc. să anime, să dinamizeze, să însufleţească. In abaţiile St. Victor şi Lerins s-a tractat mai cu vioiciune cele mari chestiuni asupra liberului arbitru. BARONZI, I. C. III, 163/4. Ea e descrisă cu adevăr şi vioiciune în a VII-lea din „Scrisorile asupra istoriei Franciei” de D. Augustin Thierry, id. ib. iv, 9/7. Am putea găsi [în baladele populare] momente pline de vioiciune şi interes, dar nu şi subiecte, o ţesătură întreagă suficientă. ARHIVA, I, 618. Cronica „Gîndirei’... este îndeosebi bogată în cuprins, variată, cu un caracter de polemică pe ici-colo, ceea ce dă multă vioiciune acestei reviste. ARH. OLT. V, 169. Cronica lui Moxa are... vioiciune de stil şi cuvinte sunătoare, ib. X, 14. Introduce în arta cetăţilor şi a naţiunilor o vioiciune, o multiplicitate şi o varietate de teme superioară. VIANU, E. 258. Rîsul a izbucnit rar, fară vioiciunea continuă care susţine lectura. Explicaţia insuficienţelor trebuie căutată... în regia lipsită de viziunea întregului. CONSTANTINESCU, S.
 II, 54. „Momentele” lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuţime, umor şi ironie. Tipuri nenumărate se mişcă, trec, vorbesc, se întorc, pline de veşnicia şi nimicnicia lor. SADOVEANU, E. 147. Dacă Ionel Teodoreanu ar fi fixat romanul său într-o dezvoltare clasică,... n-ar fi putut lăsa impresia vioiciunii, a tinereţii, a forţei inepuizabile. RALEA, S. T. I, 71. Cu vioiciune şi suculenţă a redat şezătoarea, unde se stîrneşte scînteietorul duel al cimiliturilor şi vorbelor de duh. V. ROM. noiembrie 1954, 142. A recurs adeseori la resursele limbii populare, fapt ce a dat stilului său vioiciune şi prospeţime. IST. LIT. ROM. II, 43. Lucrarea; scrisă cu o vioiciune care furnizează uneori delicii de lectură, dezvăluie în autorul ei un înzestrat polemist, ib. 120, cf. 90, 374. Personajele sînt creionate cu vioiciune şi cu nedesminţitiil interes de a suprinde inflexiunile inedite ale vorbirii. L 1965, nr. 16, 3/3. E de remarcat că în acest cîmp şi fenomenul literar contemporan apare discutat cu o vioiciune superioară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 5/2. E posibil ca reprezentarea piesei să dea un spectacol de fantezie şi vioiciune, ib. 1992, nr. 1, 16/2.
      2.     Calitate a unei culori de a fi sclipitoare, strălucitoare; efect viu de culori;(învechit) vioitate. Amîndouă aceste picturi sînt foarte apreţiate pentru vioiciunea coloritului. FILIMON, O. II, 155, cf. RESMERIŢĂ, D. Notele ardente... amestecă vioiciunea lor cu petele negre, verzi, albastre, galbene, oprescu, s. 73.
      3.     (învechit) Forţă, intensitate, ardoare. Regele... se poate îndupleca a trata şi continua c-un zel şi c-o cerbicie şi mai mare, bombardînd cu mai mare vioiciune crestele zidurilor şi turnurilor de la colţuri. EMINESCU, o. XIV, 106.
      4.     Faptul sau calitatea de a fi vioi (4). Se remarcă prin naivitate, optimism, vioiciune şi exuberanţă versurile cîntate
3349
VIOITATE
-602-
VIOLA
 sau scandate de copii. IST. LIT. ROM. I, 181. Simplitatea strofei elegiacilor, rapiditatea, vioiciunea iambică, forţa şi graţia strofei alcaice sau safice, iată-le în orînduirile lor metrice originale..., închipuind un întreg tratat de prozodie antică, românia literară, 1978, nr. 1, 20/2.
     -      Pronunţat: vi-o-i-. - Pl.: vioiciuni. - Şi: (învechit) viociune (pronunţat: vi-o-) s.f.
     - Vioi + suf. -iciune.
     VIOI TÂTE s. f. (învechit) Vioiciune (2). Covoarele ce face în casă doamna... sînt de o acurateţă în desen, de o vioitate în colorit şi de o fîneţă cari face pe observator să se întrebe din ee fabrică sînt ieşite. I. IONESCU, D. 362, cf. DL, DM, SFC VI, 63.
     - Pronunţat: vi-o-i-.
     - Vioi + suf. -itate.
     VIOL1 s. n. 1. Act sexual realizat prin violenţă, prin constrîngere etc.; faptă care constă în acest act şi care este pedepsită de lege; siluire (2), violare (3), (învechit) silnicie
 (3). V. batjocorire, necinstire,; p î n g ă r i r e. Violul comis asupra unei persoane mai mică de 15 ani e crimă ce se pedepseşte cu maximum recluziunii. ENC. ROM., cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Pe alb model de forme fine, Acum se-nşiră scene de viol. BACOVIA, O. 57, cf. SCRIBAN, D. Unii ostăşi turci, scăpaţi de subt supraveghere, se dedau la jafuri şi violuri. CAMIL PETRESCU, O. III, 373. în dragoste eu sînt aceea care alege... Mă pot duce oricînd la cine vreau. Nu cred în viol. vinea, L. I, 216, cf. DL, DM, DER. Este un spectacol de apocalips, de cronica brîncovenească, unde puterea şi voinţa se traduc nemijlocit prin jaf, violuri, ucideri în masă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 115, 23/2, cf. D. MED., ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 16/2, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. Ceea ce săvîrşise era un atentat, un viol al războiului. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 164.
     2. (Astăzi rar) Violare (1). Cf. barcianu, alexi, w. 0 F i g. Se cere însă talent şi-i recunoştem... d-lui Arghezi o acţiune puternică asupra frazei şi a cuvîntului..., un viol perpetuu al tiparelor învechite ale limbii. LOVINESCU, C. IV, 58.
     - Pronunţat: vi-ol. -Pl.: violuri.
     - Din fr. viol.
     VIOL2 s. n. v. violă1.
     VIOLA vb. I. T ranz. 1. (Complementul indică legi, convenţii, dispoziţii, drepturi, angajamente etc.) A încălca, a nesocoti, a nu respecta. Violînd drepturile altuia, compromitem în evidinţă ale noastre. LAURIAN, F. 201/26. Izvorîţi din popor, iar nu din principiul concuistei, ei nu puteau... să violeze egalitatea. BĂLCESCU, M. V. 19, cf. NEGULICI. Aristocraţiei se recunoaşte dreptul de a se scula cu arme în contra regelui în căzu cînd acesta ar viola vreo lege. BARIŢIU, P. A. i, 67, cf. STAMATI, D. Galii... au trimis un erald la Roma, acuzîndu-l de spergiur că a violat tractatele şi credinţa. ARISTIA, PLUT. 173/10. Violînd vreuna din aceste legiuri, va dedica la Delfi o statuă de propria sa greutate la cumpănă, id. ib. 236/11. La 1812, Turcia, în urma resbelului ce avusese cu Rusia, viola toate tractatele şi capitulaţiunile noastre. NEGRUZZI, S. I, 331. Protestanţii din Boemia dobîndiseră libertatea religioasă, dar, pe la 1618, venind la tron regele Mathias, le violă patentele regale. . . acordate de Rudolf al II-lea. FILIMON, Ό. II, 117, cf. I, 367, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D: N-a cunoscut, nici n-a respectat toate drepturile cugetării omeneşti; în momentul cînd le reclama pe seamă-i, le viola într-alte locuri. BARONZI, I. C. II, 96/22, cf. iv, 162/18, canella, v. 90, 212, costinescu, lm. Singura şi unica cauză a răului sînt abuzurile... impiegaţilor
 administrativi cari nu se tem d-a falsifica spiritul şi d-a viola litera legilor. EMINESCU, o. XIII, 52. Alţi aginţi, violînd asemenea secretul votului, ameninţau pe alegători şi le impuneau a le arăta buletinele, id. ib. 291. Poporul va afla cum violaţi prerogativele sale cele mai sacre înscrise în pactul său fundamental. I. NEGRUZZI, S. IV, 283, cf. DDRF. Dispoziţiunile legei noi, referitoare la regimul dotai, neputînd întru nimic schimba drepturile cîştigate, ca violînd principiul neretroactivităţei legei. HAMANGIU, C. C. 459, cf. ALEXI, w. Revoltaţi de cutezanţa celor ce violează... legile ospitalităţii garantate..., sibienii se luară pe urmele ucigaşilor. AN. IST. NAŢ. I, 71, cf. RESMERIŢĂ, D., N. A. BOGDAN, C. M. 124. Orice om stăpîn pe conştiinţa lui nu violează drepturile altuia. SEVERIN, S. 145, cf. ŞĂINEANU, D.U., CADE. Deşi l-ar fi putut ucide pe Neron chiar în vila sa de la Baiae, Piso pretextează că nu voieşte să violeze drepturile sfinte ale ospitalităţii. lovinescu, c. iv, 76. Reprezentantul României declară că guvernul său este acuzat de a viola tratatele internaţionale... sub pretextul reformei agrare. TITULESCU, D. 106, cf. 179, 182, 340. Dacă cinsteşte acest hrisov..., Dumnezeu... să-l întărească în domnia lui; dacă violează şi distruge pe unul ca acela, Dumnezeu să-l distrugă în domnia lui. ARH. OLT.
 XVII,  393, cf. SCRIBAN, D. Poarta poate lua toate măsurile pe care le va crede potrivite şi necesare, fară să se expună la reproşul de a fi violat tratatele. OŢETEA, T. V. 205. Au violat Constituţia! se aprindea oratorul de la tribună... Au făcut abuzuri de putere! PAS, L..I, 280, cf. DL, DM, Antigona nu e vinovată întrucît respectă dreptul gentilic, dar e vinovată întrucît violează dreptul nou. JOJA, S. L. 385, cf. M. D. ENC, Succesul poate fi obţinut numai dacă conducătorii... refuză să violeze principiul fundamental al unităţii. MAGAZIN IST.
 1974,  nr.2, 85, cf. DEX, dn3. 0 R e f 1. p a s. Opoziţia răspunde prin obişnuitele acuzări că s-a violat Constituţiunea. MAIORESCU, D. I, 40. D. Pascal... a susţinut că ar fi àse viola legea instrucţiunii publice, id. ib. 442. Tot în timpul acesta..., înainte de 1735, se violă întreagă jurisdicţiunea sătenilor, îndeosebi se aduse cea mai grea ştirbire puterii judecătoreşti. PĂCALĂ, M. R. 59. 0 F i g. îi trimisese răspuns că... de va cuteza să-i violeze voinţa, ea va muri. SION, P. 109. Aspiraţia noastră de a defini esenţa unui scriitor nu e altceva decît îndrăzneala nebună de a viola secretul vieţii. IBRĂILEANU, în românia literară, 1968, nr. 2, 12/1. Lui Maiorescu nu-i poate viola solemnitatea aulică. CONSTANTINESCU, S. II, 41.
     2.      A acţiona prin violenţă, prin forţă etc. (încălcînd legalitatea) pentru a pătrunde undeva, pentru a deschide ceva etc.; a pătrunde undeva prin violenţă, cu forţa; a deschide ceva prin abuz sau cu intenţii frauduloase; a trata ceva considerat intangibil sau sacru cu violenţă, cu dispreţ, iară respectul cuvenit (v. batjocori, pîngări1, profana). Cf. NEGULICI, STAMATI, D. De va cuteza oştirea să violeze domiciliul, să o respingă cu armele. SION, P. 223. Un popol... uită toate facerile de bine ce a priimit de la regele său şi îi violează chiar domiciliul. FILIMON, O. II, 143, cf. PONTBRIANT, D. Vrei... să-mi violezi domiciliul? ALECSANDRI, T. 712, cf. LM. Ce-o să zică la Bucureşti guvernul cînd o afla că aţi violat domiciliul lui Caţavencu şi l-aţi arestat în ajunul alegerilor? CARAGIALE, O. II, 109, cf. BARCIANU. Această pedeapsă făcută... în contra canoanelor ce învoiau tăiarea capului în acea sfîntă zi numai pentru acei ce ar fi violat morminte... contribuie a arunca şi pe Ion hula că ar fi eretic. SBIERA, F. S. 63, cf. RESMERIŢĂ, D., şăineanu, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Un batalion de honvezi... violase graniţa, vianu, L. R. 362, cf. DL, DM. Unii dintre participanţi practicau... raptul, violau case boiereşti şi „pivniţi cu buţi cu vin”. IST. LIT. ROM. II, 142, cf. M. D. ENC., DEX, DN3; 0 F i g. Bulevardul gîlgîia de lume zorită şi cărţile bătute de praf, scorojite de soare, violate de atîtea mîini indiferente, îşi aşteptau cu răbdare muşteriul. I. BOTEZ,
3353
VIOLABIL
-603-
VIOLARE
 B.  I, 110. Liniştea d-lui Popescu era nu mai puţin violată în absolutul ei, mai ales că şoferul... claxona cu mult temperament. CĂLINESCU, C. O. 25.
     3.     A comite un viol (1); a batjocori, a silui (2), (învechit) a ruguci2 (2), (regional) a căzni. V. necinsti (2), pîngări (1), ruşina (3), sili (1), spurca (3), violenta (1). Cf. STAMATI, d. Visă că violează pe aceea care-i dedese viaţa. Divinii... îi spuseră că acest vis îi promitea dominarea. TEULESCU, C. 44/4. Teseu... a ucis pe Sinnis şi pe Cercion şî a violat pe fliele lor. ARISTIA, PLUT. 32/28, cf. 249/18. Sălbaticele orde otomane... de mai mulţi secoli te violau consoartele şi fecioarele, le pîngăreau religiunea. FILIMON, Ο. I, 279, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF. Soldaţii sălbătăciţi violau femei şi fete, puneau foc la oraşe şi sate. XENOPOL, I. R. VI, 69, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, ARGHEZI, S. XIII, 86, DL. Sora lui fusese violată. PREDA, M. S. 51, cf. DM, M. D, ENC. Unii militari în stare de ebrietate intrau în casele gospodarilor violînd femeile. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 26. (A b s o 1.) Ostaşul ţării tale n-a prădat şi n-a violat. N-a întins mîna să fure şi să taie. SADOVEANU, O. XXI, 12.0 bandă hippies terorizează cu cinism, insultă, violează, ucide. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 22/2. 0 F i g. Pe această minusculă mare, violată şi supusă în toate sensurile acum de imense transatlantice, s-a desfăşurat aventura odiseică. RALEA, S. T. I, 303.
     -      Pronunţat: vi-o-. - Prez. ind.: violez şi (învechit, rar) viol (NEGULICI), pers. 3 vioală (id. ib.).
     -  Din lat. violare, fr. violer.
     VIOLÂBIL, -Ă adj, (Rar; despre legi, convenţii, tratate, dispoziţii, drepturi, angajamente etc.) Care poate fi încălcat, nesocotit, nerespectat cu uşurinţă. Cf. pontbriant, d., lm, DEX, DN3.
     -  Pronunţat: vi-o-. - Pl.: violabili, -e.
     -  Din lat. violabilis, -e, fr. violable.
     VIOLABILITÂTE s. f. (Rar) însuşirea de a fl violabil. Cf. dn2, dex. ♦ (învechit, rar) Starea, situaţia de a fi expus (în mod legal) la orice urmărire, la orice atingere, la orice încălcare sau la orice pedepsire. Neviolabilitatea Domnitorului se reazămă pe chiar violabilitatea Ministerului..., neresponsabilitatea Domnitorului este garantată în responsabilitatea Ministerului în faţa presei competinte. dîmboviţa (1860), 973/33.
     -  Pronunţat: vi-o-.
     -  Dinfr. violabilité.
     VIOLACÉE s. f. (La pl.) Familie de plante dicoti-ledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunzele simple, alterne, cu florile solitare, zigomorfe, de obicei bisexuate, al cărei tip principal este vioreaua; (şi la sg.) plantă care face parte din această familie. Cf. costinescu, lm 1591, BRANDZA, FL. 143, CADE 1426, DL, DM, M. D. ENC. 1028, DEX 1020, DN3.
     -  Pronunţat: vi-o-.
     -  Din lat. violaceae, fr. violacées.
     VIOLACEU, -CÉE adj., s. n. invar. 1. Adj. (De o culoare) care se apropie de violet (2); de o culoare care are nuanţe de violet (-deschis). Cf. lb, lm. Pintenul corolei avînd coloarea albă-gălbuie şi nu violacee. GRECESCU, FL.
 86, cf. id. D. 43, CADE. Mai obişnuit este stînjenelul-pitic..., cu florile galbene sau violacee. SIMIONESCU, FL. 182. Acele mici trupşoare violacee, păstrînd, în peţiolul lor de ametist, graţia visătoare a lăstarelor de soi, smulse din pămîntul albastrului etern. KLOPŞTOCK, F. 53, cf. 108. Căptuşeala de catifea, rubinie odată, acum era roasă şi violacee. TEODOREANU, M. II, 79. Prin mîneca ei de dantelă neagră,
 lui loanide i se păru a distinge un braţ violaceu şi flasc. CĂLINESCU, B. I. 16. Vera părea cu totul schimbată. Slăbise, şi... ochii mari, umezi intraseră în eclipse violacee, id. O. I, 142. Mucoasa apare congestionată, avînd adeseori o coloraţie violacee. PARHON, B. 22, cf. DL, DM. Uneori... petalele au o culoare galbenă sau violacee. PRODAN — BUIA,
 F. I. 244, cf. 188, 245. Flori violacei, purpurii, galbene sau alburii, cu sau firă bracteole. FLORA R. P. R. V, 254. Tulburare a circulaţiei sanguine în piele..., constînd într-o coloraţie violacee a tegumentelor. ABC SÂN. 14. De culoare violacee, splina este acoperită cu o capsulă rezistentă, ib. 340, cf. M. D. ENC., DEX. Ţinînd în mînă acelaşi instrument zgomotos ce scotea o limbă roşie, violacee, îi spusese istorii nemaipomenite despre ploşniţe. ŢOIU, G. 10, cf. DN3. 0 (Ca prim termen al comparaţiei) Violacee ca ametistul. L. ROM.
 1968, 47. 0 (Cu determinări care precizează nuanţa) Flori palid violacee. PRODAN - BUIA, F. I. 245. Carenă la vîrf închis violacee, mai scurtă decît vexilul FLORA R. P. R. V, 257. Vexil de lungimea carenei, ambele spălăcit violacee, ib. Flori intens violacee şi purpurii, ib. 259. Corolă... cu 2 pete închis violacee-albastre. ib. 269. 0 (Adverbial) Flori violaceu liliachii. PRODAN - BUIA, F. I. 188. Petale violaceu cerulee sau albastre. FLORA R. P. R. V, 258. Culoarea florilor de obicei... violaceu gălbuie. ib. VII, 286. Lumina străluceşte verzui şi violaceu ca înainte de marile furtuni. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40,21/2.
     2.     S. n. invar. Culoare violacee (1). Toată raza luminei simplă sau albă este compusă din şapte coloare...: roşu..., galbăn, verde, vînăt şi violaţiu. ANTROP. 179/26. Comună... este enţiura..., cu ghemuri de flori albastre deschis, bătînd în violaceu. SIMIONESCU, FL. 95. Pe cer pîlpîia încă roşeaţa bătînd în violaceu a incendiului. CĂLINESCU, S. 139. Florile împreună cu pintenii de un violaceu deschis. PRODAN - BUIA,
 F. I. 246, cf. L. ROM. 1968, 47, M. D. ENC., DEX, DN3. ♦ (La pl.; rar) Nuanţe de violaceu (2). Cf. L. ROM. 1968,47.
     -      Pronunţat: vi-o-. - Pl.: violacei, -cee şi (neobişnuit f.) -cei. - Şi: (învechit, rar) violaciu, -cie (LM; pronunţat vi-o-) violafiu, -ie (pronunţat vi-o-) adj.
     - Din lat. violaceus, -a, -um, fr. violacé.
     VIOLACIU, -IE adj. v. violaceu.
     VIOLARE s. f. Acţiunea de a v i o 1 a şi rezultatul ei.
     1.     încălcare, nesocotire, nerespectare a unei legi, a unei convenţii, a unei dispoziţii, a unui drept, a unui angajament etc.; (astăzi, rar) viol (2), (învechit) violaţie (2). Cf. v i o 1 a
 (1). Domnia azi d-afară se cumpără şi vinde; Alegerea e formă sau intrigi, violare. HELIADE, O. I, 230. Să îngrijască ca să nu se mai întîmple abuzuri şi violări de legi bisericeşti. BARIŢIU, P. A. I, 216, cf. III, 124. Partidul naţional au protestat în contra modului de violarea Convenţiei în contra arbitrarităţilor, a impunerilor. DÎMBOVIŢA (1859), 1222/24. Majoritatea Adunării era otărîtă a-l respinge numai pentru acuzări nedovedite, chiar cu violarea legii... din convenţiune. ib. (1860), 281V22. Contractul antreprizei actuale, deşi încheiat prin violarea obiceiului de concurenţă adoptat la noi de mai mult timp, conţine însă condiţiuni foarte favorabile pentru prosperitatea operei. FILIMON, O. II, 242, cf. 108. O astfel de măsură era considerată ca o violare a dreptului, ca o adevărată nedreptate. BARONZI, I.
 C. V, 339/24. Delictul... este o violare de lege civilă. CANELLA, V. 89. Opoziţia liberală... acuza monopolul tutunurilor chiar de violarea art. 12 din Constituţiune. MAIORESCU, D. II, 2, cf. id. L. 162. Violarea secretului voturilor şi scrierea lor sub controlul agenţilor administrativi, bătăile... au fost la ordinea zilei. EMINESCU,
 0. XIII, 291. Internaţionaliştii italieni... sînt... cei mai aprigi apărători ai neintervenţiei, fiindcă nici o ţară n-a suferit mai mult decît Italia de violarea acestui principiu. ARHIVA,
 1, 81, cf. DDRF, BARCIANU. în caz de violare a ospitalităţii ce
3359
VIOLARE
- 604 -
VIOLAŢIE
 acordaseră şi garantaseră lui Mihnea Vodă, familiei sale şi credincioşilor... cerură... asigurări de bună purtare. AN. IST.NAŢ. I, 69, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Această simplă întrebare constituie o violare a contractului. TITULESCU, D. 213. Germania să nu păşească la violarea celorlalte obligaţiuni, id. ib. 734, cf. 359. Delictul de violare a secretului corespondenţei... se pedepseşte cu închisoarea. COD. PEN. R. P. R. 540. Dacă coaliţia acaparează toate mărfurile sau toată producţia, tîrgul nu mai e liber, ci forţat. In acest caz se întîmplă violarea garanţiilor economice. RALEA, S. T. III, 97, cf. DL, DM. Se situează pe o poziţie de violare a obligaţiilor lor internaţionale. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9173. Ar fi repetarea agravată a ceea ce s-a făcut la Viena... prin violarea drepturilor umanităţii, magazin ist. 1972, nr.
 1, 63, cf/ M. D. ENC. Anumite interese politice... au căutat justificare pentru violarea obligaţiilor internaţionale. CONTEMP. 1974, nr. 25, 122, cf. DEX, dn3. 0 F i g. De aci impresia de violare a banalităţii, de întrecere a punctului de vedere cotidian şi uzual. VIANU, E. 446. ♦ (Astăzi rar) Ofensă adusă de cineva unui suveran, care este considerată de lege drept crimă. V. lezmajestate. Deşi violarea înaltei noastre demnităţi regale s-ar fi cuvenit să fie ştearsă prin o espiaţiune tot atît de mare, totuşi nu ne potrivim a întuneca strălucirea gloriei noastre printr-o judecată aspră. EMINESCU, O. XIV, 196. Compunînd un poem satiric împotriva lui Neron, pretorul Antistius e acuzat de violare a maiestăţii imperiale. LOVINESCU, C. IV, 81.
     2.      Acţionare prin violenţă, prin forţă etc. (încâlcind legalitatea) pentru a pătrunde undeva, pentru a deschide ceva etc.; pătrundere undeva prin violenţă, prin forţă; deschidere a ceva prin abuz sau cu intenţii frauduloase; tratare a ceva considerat intangibil sau sacru cu violenţă, cu dispreţ, fară respectul cuvenit (v. batjocorire, pîngărire, profanare); faptă pedepsită de lege, care constă în pătrunderea forţată undeva, în deschiderea abuzivă şi ilegală a unei corespondenţe, a unor documente etc., în profanarea unui lucru, a unui loc etc. considerat intangibil sau sacru; (învechit) violaţie (3). Cf. v i o 1 a (2). O inscripţiune lipidarie mustrase pe soldaţi din naintea violării patriei. „Că nimini nu va trece acest rîu, hotarul republicei, cu arme, stindarde şi soldaţi, fară a fi blestemat de zei şi de oameni”. TEULESCU, C. 252/12, cf. ARISTIA, plut. D-l Costache Brăiloiu... au vroit să explice că ilegalităţile şi violările ce s-au petrecut în alegeri nu erau... ilegalităţi şi că alegerile s-au făcut bine. DÎMBOVIŢA (1859), 1222/33. El lua acasă la dînsul toţi banii ce se depuneau... şi-i schimba... pe bani tăiaţi sau calpi, iar după aceea cosea pungile într-un chip cum să nu rămîie nici o urmă de violare. FILIMON, O. I, 244. Regele,... indignat de violarea domiciliului său de către cohortele revoluţionare..., abdică în favoarea fiului său. id. ib. ii, 143, cf. pontbriant, d. Să protestăm sus şi tare înaintea Europei în contra violării teritoriului nostru. ODOBESCU, S. III, 402. Se supără cumplit pentru violarea teritoriului său. EMINESCU, O. XIV, 95. Violarea domiciliului ar fi un lucru îngrozitor. CARAGIALE,
 O. III, 279, Cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., PĂCALĂ, M. R. 61, RESMERIŢĂ, D. în afară de violarea teritoriului român de o trupă armată mai era şi teama de a nu jicni pe Rusia, prin învoirea trecerei unui asemenea corp. ARH. OLT. V, 281, cf. ŞĂINEANU, D. U. E ca o violare. Nu ar trebui să se permită oricui să vadă o casă căreia i se ridică acoperişul. CAMIL PETRESCU, P. 49. Delictul de violare de domiciliu se pedepseşte. COD. PEN. R. P. R. 537, cf. DL, DM. Prin violare de domiciliu se înţelege... pătrunderea... în domiciliul unei persoane sau rămînerea acolo în contra voinţei aceluia care dispune de el. PR. DREPT, 664, cf. DER. Asta-i violare de domiciliu, românia literară, 1972, nr. 2, 19/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. Un gust de răsturnări şi violare sufletească, un gust de brutalităţi fizice pe această făptură
 prea fragilă,... un gust de profanări pe buzele prea transparent purpurate... mă stăpîni josnic şi puternic. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 120. Promovarea noului şi aflarea elementelor sale constitutive... nu înseamnă detaşarea de origini.:., nici violarea structurii sale intime. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr, 37, 5/1.
    3.     Faptul de a viola (3); batjocorire, necinstire, pîngărire, siluire (2), (învechit) silnicie (3), violaţie (4). Cf. PONTBRIANT, D. Oameni bătrîni... săvîrşesc crima de violare asupra a sute de copile minore. CONTEMPORANUL, VIi, 338, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI,' W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  Pronunţat: vi-o-. -Pl.: violări.
    -  V. viola.
    VIOLAT, -Ă adj. 1. (Despre legi, convenţii, tratate, dispoziţii, drepturi, angajamente etc.) încălcat, nesocotit, nerespectat. Cf. viola (1). Cf. aristia, plut., resmeriţă, D. Sentimentul justiţiei violate nu creează spiritul pacific. TITULESCU, D. 350.
    2.     Care a fost forţat, deschis etc. prin abuz sau cu intenţii frauduloase; care a fost tratat cu violenţă, cu dispreţ, fară respectul cuvenit. Cf. viola (2). Este denunţat Iorga însuşi, cu jigniri personale care mergeau pînă la insultarea în stradă şi ameninţarea cu revolverul în domiciliul lui violat. VIANU, L. R. 642.
    3. Care a suferit un viol (1). Cf. v i o 1 a (3). Cf. dsr.
    -  Pronunţat: vi-o-. - PL: violaţi, -te.
    -  V. viola.
    VIOLATOR, -OARE s. m. şi f. 1. Persoană care violează (1), care determină sau pricinuieşte o încălcare a unei legi, a unei convenţii, a unui tratat, a unei dispoziţii, a unui drept, a unui angajament etc. Cf. negulici. Acei cari la rîndul lor ar vroi să-i înlocuiască, au să-i atace pentru toate cîte vor face,... au să-i denigreze, să-i calomnieze, să-i gratifice cu titlurile obicinuite... de călcători de legi, de violatori de constituţiune. ghica, s. 198, cf. PROT. - pop., N. D. Voieşte cineva a zice că nu se află o penalitate anume pronunţiată pentru violatorii de lege. CANELLA, V. 247, cf. COSTINESCU, LM. îi dete să înţeleagă că împăratul e un regent urît de Dumnezeu, un dispreţuitor al legii şi un violator al religiei şi ca atare nu poate merita nici îndurare la Dumnezeu, eminescu, o. xiv, 136, cf. alexi, w., RESMERIŢĂ, D., şăineanu, D. u., cade. Mi-a vorbit de... imperioasa necesitate a menţinerii Societăţii Naţiunilor în toate atribuţiunile, oricare ar fi violatorul pactului. TITULESCU, D. 659, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. Omul, nesocotind legea sa proprie, necredincios şi violator datoriei sale, a murit după o viaţă rea şi culpabilă, fară căinţă. CONV. LIT. II, 60.
    2.     Persoană care violează (2); infractor; pîngăritor, profanator. Cf. lm, şăineanu, d. u., cade, dl, dm,
M. D. ENC., DEX, DN3.
    3.     Persoană care comite un viol (1); (rar) siluitor (2), (învechit) silnic (I 3). V. r u ş i n ă t o r (1). Cf. PROT. -POP., N. D., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3.
    -  Pronunţat: vi-o-. -PL: violatori, -oare.
    -  Din fr. violateur, lat. violator, -oris.
    VIOLAŢIE s. f. (învechit) 1. Violenţă (2). Soarele... Trecuse peste aceleaşi scene De cereri fară margini, de pradă, violaţii, D-ucideri fără teamă, de ţipete, de sînge. HELIADE, O. I, 219. Unii critică şi sfişie pe ceilalţi pentru ce să fie următori principielor în care s-au îndatorat, pentru că n-au pus îndată, cu voie, cu forţa mîna pe bani publici şi particulari, cu violaţie chiar, şi să aibă apoi mijloace de a se bate. id., ap. GHICA, A. 688. Cariera crimei începe cu
3362
VIOLAŢIU
-605-
VIOLENT
 furtişag, pe urmă vine violaţiune, pe urmă omorul, pe urmă otrăvirea. BARASCH, I. 166/2», cf. PONTBRIANT, D.
     2.    Violare (1). Cf. negulici, sîamati, d. Sclavia, această nedreaptă violaţie a dritului de proprietate a omului asupra luişi, s-au întemeiat în lume de îndată ce se facu folositoare. ROM. LIT. 70/35, cf. prot. - POP., N. D., COSTINESCU. Proteste energice semnate de-o sumă de alegători au venit... de pretutindenea... în contra violaţiunii secretului votului. EMINESCU, o. XIII, 293. Nici un stat nu are drept să se amestece în afacerile interioare ale altui stat, fiindcă această imixtiune constituie o violaţiune a libertăţii popoarelor. ARHIVA, I, 80, cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D., DM.
     3. Violare (2). Cf. negulici, pontbriant, d.,
 COSTINESCU, LM., SCRIBAN, D., DM.
     4. Violare (3). Cf. negulici, stamati, d., costinescu,
 LM, ALEXI, W., DM.
     -  Pronunţat: vi-o-. -Pl.: violaţii. - Şi: violaţiune s. f.
     -  Din fr. violation, lat. violatio, -onis.
     VIOLAŢIU,-IE adj. v. violaceu. VIOLAŢIIJNE s. f. v. violaţie.
     VIOLĂ1 s. f. Numele mai multor plante erbacee din familia violaceelor: a) (şi, învechit, în sintagma violă mirositoare, BRANDZA, FL. 144) toporaş (II 1 a) (Viola odorata). Cf. ANON. CAR., COTEANU, PL. 30, KLEIN, D. 169, LB. Spre a-i vindeca, trebuie să li se deie... sirupul de... violă. CORNEA, E. I, 50/19, cf. ISER, ALEXI, W., DL, DM, M. D. ENC, DEX, DN3. La cusutul cununii, Joacă floarea violii. BUD, P. P. 56, cf. 84. De ai gînd să ne iubim, Hai, viola s-o plezim. BÎRLEA, L. P. M. II, 440, cf. 286, 500. Rămîi, mîndră, sănătoasă, Ca ş-o violă frumoasă. T. PAPAHAGI, M. 33, cf.
 236.   Hai, mîndrucă-n gios, pă vale, C-a făcut viola... floare. IZV. XIV, 183. Hai, mîndrule,-n jos la vale, C-o făcut viola floare. folc. transilv. I, 279, cf. 367, II, 621; b) (şi, regional, în sintagmele violă galbenă, klein, d. 456, lb, iser, BRANDZA, FL. 146, BORZA, D. 45, 301, vioaia de iarnă, BUL. grâd. bot. v, 55, borza, D. 45, 301) plantă din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele mici, crestate, de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cU florile plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătînd, uneori, în brun; micsandră (b), micşunea (a), (regional) foaltină, vioară2 (b), levcoaie galbenă, viorea galbenă (v. v i o r e a 11) (Cheiranthus cheiri). Cf. COTEANU, PL. 26, KLEIN, D. 169, BUL. GRĂD. BOT. v, 55, BORZA, D. 45, 301. De-ai hi o violă plină, N-ai cătuni nici o lună. ŢIPLEA, P. P. 74, cf. 119;
 c) (şi, regional, în sintagmele vioală bătucită, BUL. GRĂD. BOT. V, 61, vioală bătută, BORZA, D. 108, 301, vioală albă, id. ib., vioală roşie, id. ib.) plantă din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenuşii, cu florile plăcut mirositoare, roşii sau albe; micsandră (a), micşunea (f), viorea roşie (v. viorea II), (regional) foaltină, garoafa, şiboi (1 b), vioară2 (c), levcoaie roşie (.Matthiola incana). Cf. BUL. GRĂD. BOT. V, 61, BORZA, D. 108, 301, ALRM SN II h 452. Flori cerute din Sibiu: „rojmarin, muşcate creţe, vioaie,... flori domneşti” (a. 1801). IORGA, S. D. VIII, 86. Nişte riurele, curgînd cu o dulce murmurie pre şesuri... cu viole sămănate, în multe locuri facea băi sau scăldători. MAIOR, T. 7/22. Iată viola, parcisul şi alte flori înmiite cu frumuseţă osebită au răsărit! FM (1847), 1501 /3. S-au obţinut, prin cultură şi selecţionare timp de mai mulţi ani, viole cu flori curat violete. FLORA R. P. R. III, 558, cf. DOINE, 193, 265. frunză verde de vioală,... Ia ja bine şî te scoală. ARH. FOLK. III, 54. Nevasta mea nu-i nevastă, Că-i violă din fereastră. Cînd o iubesc înfloreşte. PODARIU, FL. 68. Nu mă pot despărţi... De firu de vioală şi de elevii de şcoală. IZV. XVII, 71. Mîndra mea, vioală neagră, De copilă mi-a fost dragă. FOLC. TRANSILV.
II, 322. 0 Violă de noapte (sau de primăvară) = plantă din familia cruciferelor, cu frunzele oval-lanceolate, ascuţite şi dinţate, cu florile purpurii sau violete, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspîndeşte seara; micşunea (g), mirodenie (II b), nopticoasă, viorea de noapte (v. v i o r e a II), floarea-noptii, (regional) şibiog (b), vioară de noapte (v. v i o a r ă2) (Hesperis matronalis). Cf. BUL. GRĂD. BOT. V, 59, PANŢU, PL., DL, DM, BORZA, D. 83, 301, DEX.
    -      Pronunţat: vi-o-, - PL: viole. - Şi: (învechit şi regional) vioală, (regional) fiolă (borza, d. 108, 232) s. f., (învechit, rar) viol (coteanu, pl. 26, klein, d. 169) s. n.
    -  Din lat. viola.
    VIOLĂ2 s. f. 1. Instrument muzical cu coarde şi cu arcuş, mai mare decît vioara3 (1), acordat cu o cvintă mai jos decît aceasta şi avînd sunete mai grave; alto. Fiecare artist în parte era obligat a suna cîte un instrument de coardă, adică... violă, violoncel şi chiar contrabas. FILIMON, O. I, 197, cf. PROT. - POP., N. D, ANTONESCU, d., costinescu. Unei orchestre pot... să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul,... însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. CARAGIALE, O. III, 301, cf. BARCIANU, PAPADAT-BENGESCU, O. I, 133, RESMERIŢĂ, D., CADE. Tatăl său... fabrica instrumente de muzică, ţimbale, harpe, viole. LOVINESCU, C. IV, 102. Erau lungi alintări, cum sînt melodiile violelor cîntate cu arcuşuri lungi. TEODOREANU, M. II, 70, cf. SCRIBAN, D. Te-nfăşuri între corzi şi harpe Şi de viole mute, şarpe! ARGHEZI, VERS. 124. Un înger feminin dintre aceia care cîntă din viole în frescele lui Melozzo da F orii... n-ar fi dormit mai uşor... ca Vera. CĂLINESCU, O. I, 260. Nicolette... învăţase să cînte din violă. VIANU, L. U. 52. Viola, violoncelul... sînt produse de fabrici. ALEXANDRU, I. M. 10, cf. LTR2, DL, DM. Unii îi văzuseră bagajele descărcate cu grije noaptea în curţile de taină:... orgi de lemn, harfe, flaute, viole şi lăute florentine. BARBU, PRINC. 43, cf. DER. O simetrie mai acuzată încă apare în seria Concertului pentru flaut, oboi, clarinet, corn, trompetă, trombon, violină, violă. M 1965, nr. 4, 34/1, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 23/1, M. D. enc., dex. I-am palpat cu voluptate ceremonială violile şi viorile semnate de Nicolo Amatti. românia literară, 1978, nr. 1, 24/1, cf. D. MUZ. 0 (Intr-o construcţie comparativă) Un glas cu rezonanţe subtile de violă şi izbucniri vibrante de cello. CINEMA, 1968, nr. 5, 16. 0 F i g. Mi-i arta singuru-adevăr, Fiecare strofa, o violă. v. rom. august 1966, 7. ♦ (Prin metonimie) Persoană care cîntă (cu măiestrie şi cu pricepere) la violă2 (1), care are profesiunea de a cînta la violă2.Puteam s-o organizez, că... ce-mi trebuie? Opt viori..., o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303, cf. DL, DM.
    2. Vechi instrument muzical cu coarde şi cu arcuş, adecvat muzicii polifonice, din care provin instrumentele cu coarde modeme; (la pl.) nume generic dât, în epoca modernă, instrumentelor muzicale cu coarde şi cu arcuş. Derivat din vechea familie a violelor, are, ca şi celelalte instrumente moderne de arcuş, 4 coarde. ENC. ROM. III, 1221, cf. CADE. [Contrabasul este] cel mai mare ca dimensiuni şi cu sunetul cel mai grav din familia violelor. DERI, 776, cf. M. D. ENC.
    -  Pronunţat: vi-o. - PL: viole.
    -  Din it. viola, fr. viole.
    VIOLENT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care se caracterizează prin lipsa controlului asupra propriilor porniri, reacţii, sentimente şi prin manifestări de nestăpînită asprime, duritate, brutalitate (faţă de cineva), în anumite împrejurări sau situaţii; care se lasă condus de mînie (1); care are accese de furie; care acţionează (şi se exprimă) fară nici o reţinere, în mod agresiv, brutal, dur, sub influenţa
3367
VIOLENT
-606-
VIOLENT
primului impuls. V. agresiv, aprig, brutal, coleric, crîncen, cumplit, dur, impulsiv, înverşunat, năsilnic (1), n ă v a 1 n i c (I 1), nestăpînit, otuzbir (II), p ă g î n (5), sălbatic (II 4), s î n g e r o s (I 1). Profetul Nathan se prezintă... înaintea unui rege despot, violent şi dominat de pasiuni. HELIADE, O. II, 77, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. îşi dă cuvîntul solemn de onoare că n-are să mai fie violent. CARAGIALE, O. I, 157, cf. 229, IV, 3. Dragomir... era un om crunt şi violent, în stare a comite o crimă. ARHIVA, I, 609, cf. BARCIANU. Am fost violent şi-mi pare rău. D. ZAMFIRESCU A. 47, cf. 50, id. î. 47, ALEXI, w. Schopenhauer, genial şi violent..., îşi bate joc de toată teoria atomistă. SĂM. VIII, 37. Ce minunat îşi petrece japonezul, cu ce poftă rîde cînd vede un european agitat şi violent! PÂRVAN, I. F. 163, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, ARH. OLT. XII, 267. Trebuie să-mi mărturisesc defectul. Sînt violent şi pace! SADOVEANU, o. xxi, 610, cf. XIV, 19. Se mai spune „abraş”... unui om... cînd este violent. ENC. AGR. I, 15. Era şi foarte violent, ba chiar şi crud. ARH. OLT. XVII, 406, cf. SCRIBAN, D. E o bărbăţie adevărată şi un sînge rece incomparabil în acest om, cumplit de violent de felul lui. MIHĂESCU, D. A. 172. Deodată, în mijlocul acelei conversaţii, artistul a devenit pasionat şi violent. OPRESCU, S. 133, cf. 210. Ludwig e violent, brutal, gelos. CONSTANTINESCU, s. I, 216, cf. 107. Gaittany era violent şi autoritar şi nu suporta contradicţia. CĂLINESCU, B. I. 88. La drept vorbind, nu e violent în cuvinte. RALEA, S. T. III, 100, cf. 39, II, 71. Bătălia e înverşunată, amîndoi luptătorii devin din clipă în clipă mai violenţi. BOGZA, C. o. 44, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex, DN3, şez. iii, 82. 0 (Prin lărgirea sensului) Omul se vedea o fire violentă şi răzvrătită. PAPADAT-BENGESCU, o. II, 137. Fire bolnăvicios de impresionabilă, cînd prea timidă, cînd excesiv de violentă. CAMIL PETRESCU, T. I, 8. Firea violentă şi irascibilă a lui Cézanne apare în orice împrejurare. OPRESCU, I. A. IV, 272. Acuzatul, fire violentă, l-a ameninţat. CĂLINESCU, B. I. 331. Şi de data aceasta, firea ei violentă se dezlănţuipătimaş. MAGAZIN IST. 1972, nr. 1, 24. 0 F i g. Linguşirea, inemică foarte violentă, cît şi pericolosă, corumpînd inima, înalţă asupra spiritului uman nuori îndesaţi, aristia, plut. xxiii2/15. 0 (Substantivat) Temperamental, noul director este un violent, un impulsiv. T mai 1964, 82. 0 (Adverbial) Theoxenos se ridică violent în clara lumină a lunei. PÂRVAN, I. F. 201. Mişu... gesticula violent ca şi cînd s-ar fi luptat cu întunerecul. REBREANU, R.
I, 65. Respinse violent mîna plutonierului, se smuci înapoi peste oamenii din dosul lui, răcnind furios, id. ib. II, 95. Gelu, brusc, violent, îi ia mîna. CAMIL PETRESCU, T. I, 360. Diana sare violent şi azvîrle alăuta la pămînt. id. ib. III, 418. A deschis uşa violent şi a chemat bătrîna. POPA, V. 224. Predecesorul meu fusese dat afară violent. ARGHEZI, S. X, 115. Ioanide se temea să deschidă violent problema. CĂLINESCU, B. I. 34. B. P. Hasdeu avea să combată violent ideea că din daci şi cultura lor nu mai rămăsese nimic. IST. LIT. ROM. II, 27. întoarce violent barca spre pădure, împingînd-o cu furie. BĂNULESCU, I. 12. Jianu ripostează violent. IST. T. I, 134. Se mişcă violent, cu o „poftă” de ritm pe care la început am socotit-o dizgraţioasă. V. ROM. iunie 1973, 7. Chiar şi cei mai căliţi veterani... pot reacţiona violent la un articol de ziar. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 85. Cu riscul de a fi combătut violent, nici marele nostru istoric literar n-a fost... totdeauna un model vrednic de imitat. L. ROM. 1980, 618. ♦ (Despre manifestări, atitudini, fapte etc. ale oamenilor) Care trădează, arată violenţă (1); care este determinat de violenţă; care este de o nestăpînită asprime, duritate, brutalitate; (despre cuvinte, expresii etc.) jignitor, insultător, strident, şocant prin conţinut sau prin formulare; (despre diverse modalităţi de comunicare) care este lipsit de moderaţie în planul conţinutului şi al expresiei; care se face
fară menajamente, în termeni duri, tari, necruţători, jignitori. Această părere, numită nominalism, scoală prin audacia sa o opusăciune violentă. LAURIAN, F. 185/2. Fiind el mare de corp şi extraordinariu de forţă, însă smintit şi furios, comitea multe violente fapte. ARISTIA, PLUT. 89/4. Atacurile violinte ce îşi fac unii în contra altora. CONCORDIA, 12772. Acuzările cele mai violente... n-au pornit din sînul comitetului. KOGĂLNICEANU, S. A. 225. „Conservatorul” impută „ Secuiului” atacuri violinţi şi defăimări? DÎMBOVIŢA (1860), 2812/6. Răpezitura mea a fost aşa de puternică şi violentă, încît matahala... a intrat în pămînt. SION, P. 393. Moravurile era într-adevăr violinte şi grosolane, dar... moralitatea naturală a omului se dezvolta cu simplitate şi mărire. BARONZI, I. C. III, 276/12. Să pierdem tot timpul sesiunii în discuţiuni violinte, pentru ca să nu se voteze... budgetele. ALECSANDRI, T. 1734, cf. LM. D-sa, într-un limbagiu violint, grămădeşte cuvintele cu prea mare îmbelşugare. MAIORESCU, CR. II, 79. S-au publicat multe articole de polemică violentă, id. ib. 345. După cîteva replici violente, s-a încins o bătaie în regulă. CARAGIALE, O.
 IV, 29. Noi sîntem destul de deprinşi cu limbaj violent. ARHIVA, I, 72. Glume şi interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd năşteau. ANGHEL, PR. 38. Am asistat la o violentă dispută asupra temperaturii. PAPADAT-BENGESCU,
 O.  I, 360. Protestase cu un raport violent, id. ib. II, 139, cf. RESMERIŢĂ, D. Prin mărturisiri bizare şi violente, izbuteşte... să-l împingă pe unchiu-său la un atac de apoplexie. LOVINESCU, C. IV, 122. Reacţiile presei., au fost... violente şi triviale. TITULESCU, D. 59. A scris o scrisoare violentă primarului. CAMIL PETRESCU, T. II, 445, cf. id. P. 128, 205. Reîntors în ţară..., dezlănţuie polemici violente prin . atitudinea sa literară. ARH. OLT. XIII, 234. Şi-mi făceam... un reproş violent că am închis cheile într-un saltar. SADOVEANU, O. XXI, 539, cf. D. GUŞTI, P. A. 76. După exprimarea violentă a indignării..., Tipătescu şi-a epuizai... forţele. IORDAN, STIL. 56, cf. 54. Expresia sa, ce pare astăzi violentă, va fi cristalizată. CONSTANTINESCU, S. I, 111. Observaţiile, uneori violente, ale clienţilor nemulţumiţi îi împurpurau faţa. CĂLINESCU, s. 14. Ioanide cel de acum avea ochii profunzi,... o gesticulaţie liniştită, sigură de sine, chiar în ieşirile violente, id. ib. 131, cf. id. B. I. 29, VIANU, L. U. 57. Ofensivele sale au fost viguroase, violente şi pline de tenacitate. RALEA, S. T. I, 37. Campanie violentă şi îndreptată unanim împotriva bancherului. STANCU, R. A. IV, 378. O ajunge din urmă şi, cu un gest violent, o aruncă înapoi, în mijlocul camerei. H. LOVINESCU, T. 135, cf. DL, DM. In discuţiile violente pe care le are cu boierii retrograzi se revoltă doar împotriva tratamentului inuman al ţăranilor pe moşiile boiereşti. IST. LIT. ROM. II, 558. Miron îşi muşcă iar buzele şi-şi vîntură lampa cu o mişcare violentă. V. ROM. ianuarie 1965, 62. In „Epigonii” şi în proză a făcut în termeni violenţi procesul generaţiei sale. ib. 99. Are loc un dialog violent între Jianu şi căpitan. IST. T. I, 134. Desfăşoară de-a lungul întregii sale lucrări o ofensivă pe cît de violentă, pe atît de declarativă şi lipsită de obiect. REV. FIL. 1972, 242, cf. M. D. ENC. Datorită unor expresii mai violente pe care le-am folosit în roman, au vrut să interzică apariţia, românia LITERARĂ, 1974, nr. 1, 18/2.
 ♦   (Despre acţiunea, conţinutul unor opere literare, cinematografice etc.; p. e x t. despre opere literare, cinematografice etc.) Care prezintă, înfăţişează fapte, întîmplări etc. de o mare duritate, brutalitate; care şochează prin violenţa faptelor (şi a limbajului) personajelor. Azucena povesteşte lui Manrico arderea mumei ei de către contele de Luna... şi... compozitorele a ştiut să îmbrace atît de bine o poezie de mare interes dramatic şi de o acţiune foarte violinte. filimon, o. II, 286. O concluzie lirică încheie un film aspru şi violent. CINEMA, 1971, nr. 1, 13. în ansamblul lui, romanul argentinian este mai violent. ROMÂNIA
 3367
VIOLENT
-607-
VIOLENT
 LITERARA, 1974, nr. 2, 31/3. Are darul istorisirii... E iubitor de acţiuni violente, ib. 1976, nr. 1, 9/3. ♦ (Despre satire, pamflete) Care se remarcă prin duritatea neobişnuită a limbajului artistic; care şochează, fascinează etc. prin efectele artistice ale expresiei. In politică el s-a însemnat prin violentele pagini de satiră din ziarul său,... închinat luptei contra dianstiei nouă. IORGA, P. A. II, 26. Mă refer la... „Icoane de lemn”, satiră violentă a ipocriziilor religioase. CONSTANTINESCU, S. I, 132. Pretinsa împăcare... nu este în fond decît o violentă satiră de un scepticism integral, id. ib.
 II, 29. Pe lîngă speciile clasice se nasc altele noi, cum este pamfletul, care devine din ce în ce mai violent. IST. LIT. ROM.
 ii,35.
    2.     Care se face prin folosirea forţei brutale; care se bazează pe agresivitate, pe brutalitate, pe duritate (şi pe cruzime); care este făcut împotriva sau prin nerespectarea voinţei ori a drepturilor cuiva; care se caracterizează prin violenţă (2); p. e x t. care are consecinţe grave, distructive asupra cuiva (sau a ceva). V. a b u z i v, b r u t a 1, d e s p o t i c, e x c e s i v, fortat, impus, samavolnic, silit3 (1), silnic (i 4 ys- au întîmplat multe triste şi violente fapte la militarii săraci, carii, mult avînd suferit în rezbelul acela, se văzură siliţi a depune o mare porţiune din acele cîştigate... averi. ARISTIA, PLUT. 346/14. Amar lucru este rezbelul, multă ingiustiţie şi violente fapte tîraşte el după dînsul. id. ib. 349/27. Nu poate... s-ascunză că iritarea... populaţiunilor nu va putea fi conţinută mai mult timp fară a alerga la forţă şi la măsure violinţi. DÎMBOVIŢA (1860), 373744. Biciul şi falanga aducea la supunere pe recalcitranţi. Nu trebuie să credem... că vreun sentiment de rea-voinţă sau de cupiditate îndemna pe boierii noştri la asemenea fapte pe cari le considerăm ca violente. SION, P. 68, cf. PROT. - POP., N. D. Aceasta este cauza din care a provenit întîrzierea progresului Europei, vijeliele şi suferinţele la care ea a fost pradă... Această stare atît de... violintă a preţuit mai mult decît simplicitatea cu care se prezintă cele alte civilizaţiuni. BARONZI, I. C. I, 82/21. Oamenii s-au învîrtit... într-acelaşi cerc în prada unei mişcări mai mult violinte, decît progresive, id. ib. IV, 7/11, cf. COSTINESCU. Nu sînt pentru răsturnarea societăţii actuale, mai ales prin mijloace violente. CARAGIALE, o. II, 204. înlocuirea limbii latine la români prin cea bulgară a fost datorită unei măsuri violente. ARHIVA, I, 354, cf. DDRF. Românii... făcură vînt nemulţămirei lor prin mişcări violente şi răsculări sîngeroase. XENOPOL, I. R. VI, 38, cf 39. Au trebuit să înceapă tulburările din estul Europei..., întîi cu deplasările violente cimureriene spre vest. PÂRVAN, G. 4. Nu e nimeni... să nu fi putut fi pus deodată în faţa unor împrejurări violente. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 97. Ai avut şi ai hărţuieli, anchete, imixtiuni violente, încercări de sabotare şi dărîmare. SADOVEANU, O. XX, 41, cf. SCRIBAN, D. Delictul de violare de domiciliu este caracterizat prin introducerea violentă şi contra voinţei proprietarului în domiciliul său. COD. PEN. R. P. R. 539, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 Moarte (sau, învechit, rar, ucidere) violentă = (în opoziţie cu moarte naturală) moarte produsă de un act de violenţă
 (1), de un accident sau de o altă cauză nenaturală; (învechit) moarte silnică (v. s i 1 n i c I 4). Cele mai multe boale lucră sau ca moartea... violentă, sau ca mijloace împiedecătoare de operaţia vieţii. VASICI, M. II, 24/17. Mijloace întrerumpătoare de viaţă aicea se numără unele boale şi... uciderile violente. VASICI, M. III, 6/8, cf. COSTINESCU, CADE. îşi amintea în cîte chipuri văzuse oameni murind: bătrîni stingîndu-se de moarte bună pe patul de-acasă; oameni morţi în spitale, unii loviţi de moarte violentă. BART, s. M. 77. Fusese lovit de doliul cel mai crud al vieţii sale prin moartea violentă a soţiei. D. GUŞTI, P. A. 64. Oameni sfîrtecaţi,... tăiaţi în două... ori lăsaţi să moară de foame sau alte forme de moarte violentă. OPRESCU, S. 223, cf.
 M. D. ENC., DEX. 0 (Adverbial) Celţii caută să-şi facă loc violent spre E şi S. PÂRVAN, G. 291. Sufleţel juca chiar înaintea cunoscuţilor scena în care arhitectul ar fi cucerit violent pe Indolenta. CĂLINESCU, B. I. 180. O să mori violent. barbu, PRINC. 38. ♦ (Despre anumite perioade din istoria unei comunităţi, din existenţa unui popor sau a unui individ) Care se caracterizează prin evenimente, fenomene sociale etc. violente (2). Cronicarii latini, ginte mai dură dintr-o epocă mai violentă, zic că Romul a ucis pe Rem. HASDEU,
 I. C. I, 118. Istoria... cea mai violentă şi nefericită a fost a Irlandei. IONESCU-RION, S. 147. Regimul feudal... violent... era incompatibil. MAGAZIN ist. 1969, nr. 11, 11. ♦ (Despre unele sporturi) Care se face, se execută în forţă (putînd pune în pericol viaţa sportivului). Acele... sporturi violente şi flirturi îmi sînt cu atît mai inamice cu cît lucrează la distrugerea sacrei feminităţi. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 89. Pentru cei obişnuiţi cu o literatură în ritmul sporturilor violente... stihurile acestea yor părea... dulcege. ARH. OLT.
 XIII, 183.
     3.     Care se produce, acţionează, se manifestă cu intensitate, cu putere, cu tărie foarte mare; care are forţă foarte puternică de acţiune sau de manifestare; care este deosebit de intens, de puternic. V. cumplit, năvalnic
 (II), necruţător (1), straşnic (II), teribil (1). Cîteodată o atinsură violentă ne cauzează o angustie vie, fară să putem spune care e forma instrumentului ce ne-a atins. LAURIAN, F. 28/18. Aburii violenţi... au făcut de i s-a dat nume de iod. MARIN, PR. I, 23/29. In locul oglindei... a întrebuinţat un foc violent de cuptor, id. ib. 40/3. Ciuma... devine puţin violentă la acei cari au mai fost loviţi de ea. GHICA, S. 32. O tuse violinte amerinţa din ce în ce mai mult esistenţa lui. filimon, O. I, 296, cf. PROT. - POP., N. D. La ecuinoxuri se întîmplă adesea vînturi violente şi furtuni. DRĂGHICEANU, C. 123. Simţii degetele... mătuşii mele pe obrazul meu. Palma fu violintă, încît eram să caz pe spate. BARONZI, M. I, 127/29, Cf. CANELLA, V. 255, COSTINESCU, LM. S-a simţit expusă la clătiri mai mult sau mai puţin violente. ODOBESCU, s. II, 257. A murit... de o violentă afecţiune de piept. CARAGIALE, o. II, 51. Ieri a fost cald; astăzi ploaie şi pîclă, după o furtună violentă, id. ib. VII, 12. Avea... toropirea şi moliciunea pe care-o lasă în organismele plăpînde o violentă zguduire de nervi. VLAHUŢĂ, D. 198. De aici şi-a trimis Ada primele versuri, primele bătăi violente ale inimii ei de poetă. id. s. A. I, 199. Nici vitele lor... nu rezistă mai uşor... la viscolele violente ale iernii. PĂCALĂ, M. R. 106, cf. 10, 11. Lipsa zbaterilor violente, comune altor peşti mai mici, la el pot fi întrecute de greutatea enormă. ATILA, P. 93. Consolida bine locuinţa împotriva furtunilor aşa de violente aici. PÂRVAN, G. 182. Brutalitatea, agresiunea... aduc în noi o violentă mişcare a sîngelui. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 357. Soarele violent de iulie îşi slăbea puţin puterea, id. ib. II, 205, cf. I, 116, RESMERIŢĂ, D., CADE. Oxigenul provoacă o ardere violentă. IOANOVICI, TEHN. 165, cf. SCRIBAN, D. Dacă se întîlnesc fluizi contrarii, atunci descărcarea e violentă, furtunoasă. CONSTANTINESCU,
 S. II, 225. Cineva m-a surprins... dînd pumni violenţi unei mingi atîrnate din plafon. ARGHEZI, S. XXII, 62. Conţescu avea un atac violent de uremie. CĂLINESCU, B. I. 100, cf. id.
 C. O. 303. Atenţia scapă şi fuge. Ca să se concentreze, îi trebuiesc doze violente şi concentrate. RALEA, S. T. I, 149. Coloniile de pelicani suferă şi din cauza furtunilor violente. LINŢIA, P. III, 187. Formează cu apa hidrosole, ce se infiltrează adînc în sol şi produc procesele violente arătate mai sus. CHIRIŢĂ, P. 130, cf. 510, DL, DM. Reacţia este violentă, produce o explozie. CHIM. AN. CĂLIT. 366. O violentă ploaie de vară a udat tot praful de puşcă. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 75, cf. M. D. ENC. O violentă furtună i-a pus viaţa în pericol. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 66, cf. DEX, DN3. Violente furtuni de zăpadă s-au abătut... asupra
 3367
VIOLENT
-608-
VIOLENTA
 Greciei. RL 1978, nr. 10327. 0 (Adverbial) O apucă un tremur care o scutura violent. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 235. O fricţionase violent şi acum sîngele umbla lin şi cald pe sub piele. id. ib. 319. Sînt două voinţe imense, încordate şi încleştate violent pentru sforţări uriaşe. D. GUŞTI, P. A. 97. Acidul sulfuric... diluat, turnat peste ferocianuri alcaline, le descompune încet la rece, violent la cald. CHIM. AN. CĂLIT. 276. Te chem, Dar violent, ca dintr-o rană, Cerneala izvorăşte între noi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 3/3.
 ♦  (Despre stări sufleteşti, sentimente, senzaţii etc.) Care se dezlănţuie, se manifestă cu o forţă care nu poate fi stăpînită sau potolită; care nu are limite, măsură (atît este de intens, de tare, de mare etc.); p. e x t. care este cumplit, groaznic. V. c h i n u i t o r, intens, ma re(Vl e), profund
 (II), p u t e r n ic (III e). Stăpînul seu se umplu de o mînie necumpătată... Se dusă... într-o mînie violentă; dară..., îndată s-a fost liniştit. CODRESCU, C. II, 377/21. Fără pasiuni violinţi, fară energie în caracter,... el manifestă o repulsie firească contra a tot feliul de muncă corporală sau intelectuală. HASDEU, I. C. I, 169. Plînsorile... sînt totdeauna însemnate... printr-o emoţiune violinte. CANELLA, V. 206, cf. LM. Se arată tot vîrtejul de simţiminte violente ce-i rup inima. GHEREA, ST. CR. III, 282. Stăm ca prinsă într-un cerc apăsător, sub impresia unei... scîrbe violente. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 101. De la astfel de emoţii violente, cucoana... păşea... la lucruri de ordine practică, id. ib. II,
 120,  cf. CADE. Fu cuprinsă de o groază atît de violentă că rămase împietrită în pat. REBREANU, R. II, 121. E în zbuciumul lui violent ceva din îndîrjirea sterilă cu care o pasăre se loveşte de sîrmele coliviei. CAMIL PETRESCU, T. II, 151. Şahul îţi dă... linişte... înlătură pasiunile violente. SADOVEANU, O. XX, 293, cf. VIANU, E. 129. Sentimentalismul ei, teatral, e totuşi violent. CONSTANTINESCU, s. II, 135, cf. 225. Sentimentul lui e taciturn şi violent. ARGHEZI, s. IX, 196. Ea visa iubiri violente în condiţii imposibile. CĂLINESCU, B. I. 38, cf. id. s. 124. O durere violentă... denotă o fractură evidentă. BELEA, P. A. 108, cf. 174. Indignarea e aici atît de violentă încît ajunge la forma blestemului. IST. LIT. ROM. I, 160. Aceste semne prevestitoare sînt: durere de cap violentă, creştere rapidă a tensiunii arteriale. ABC SĂN. 186, cf. 7, 355. Moldovenii nu sînt băutori de alcooluri tari... Ei preferă nu ameţeala violentă, ci aroma, nu beţia, ci cheful. V. ROM. februarie
 1964, 67. 0 (Adverbial) Această conştiinţă naţională superioară aprinde... dorinţe, impulsii, tendinţe violent răscolitoare de gînduri. PÂRVAN, I. F. 33. în mine totul se accelera... atît de violent, că mi se părea că trăsura merge prea încet. CAMIL PETRESCU, P. 20. Smulgîndu-se violent din ceea ce numea el minciună, profesorul... a venit cu prietenul său... la Roznov. SADOVEANU, O. XXI, 195. Eu văd în exemplul dumitale... că instinctul proprietăţii se revelă violent chiar din copilărie. CĂLINESCU, C. O. 107. Tustrei deopotrivă şi-au rezumat veacul, retrăindu-l violent. BLAGA, z. 134. (Legat de un adjectiv prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut) începeam să văd o Margaretă violent de sfîntă, dacă s-ar putea spune, sfintă cu acea violenţă a păcatului, voiculescu, p. n, 281. ♦ (Despre sunete, zgomote) Care se produce sau este emis cu o intensitate extrem de mare; care răsună asurzitor. Aceste raze, supuse la influenţa electricităţei, a căldurei sau a radiaţiei solarie, se combină... cu o detunaţie violentă. MARIN, PR. I, 17/9, cf. 51/20. Sentinelele sparg în răstimpuri adînca muţenie a nopţii cu strigătul lor violent. VLAHUŢĂ, s. A. II, 104. Dacă îl aruncăm în apă,... face explozii destul de violente. ENC. TEHN. I, 404. Se aud bătăi violente în uşă.
 H. lovinescu, T. 108. Se auzeau buciume din rîndurile alor lui, amestecate cu ţimbalele violente ale meterhanalei. BARBU, PRINC. 203. 0 (Adverbial) Toni Elefterescu a răsuflat violent şi adînc. POPA, V. 199. Lenora sări drept în picoare
 şi strigă violent: - Eleno! PAPADAT-BENGESCU, O. MI, 27. Moş Costache tuşi violent şi supse ţigara. CĂLINESCU, E. O.
 II, 211. Va plînge cu urlete, violent, cînd ceva nu îi e pe plac. v. rom. iunie 1973, 23. ♦ Care produce o impresie foarte puternică asupra simţurilor; care şochează, care frapează. Nu ştiam că unora le place sumbra şi violenta pictură a lui Caravaggio. HASDEU, ap. VIANU, L. R. 128. Piesagiile lui erau... violente, din trăsături întrerupte. SĂM. Vin, 807. Tot ce e în natură frumuseţe violentă, culoare, formă, lumină e adaptat de noi... ritmului intens al vieţii noastre. PÂRVAN,
 I.  F. 94. Incursia violentă a negrului în alb sau invaziile luminii în tenebre fuseseră destul de speculate. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 99. El are ceva aspru în firea sa, care se exprimă printr-o notă abruptă, aproape violentă, în execuţie. OPRESCU, I. A. IV, 24. Peste realitatea directă, d-sa suprapune o paletă viguroasă, într-o violentă şi magistrală combinare de linii şi culori. CONSTANTINESCU, S. I, 69. Nu este cu desăvîrşire lipsită de pete sumbre sau de violente contraste, magazin IST. 1972, nr. 3, 55. 0 (Adverbial) Accentul se pune... pentru a valorifica violent episoadele spectaculare. T februarie 1969, 40. Portretele lui de femei sînt aureolate de o strălucire supranaturală care contrastează violent cu tenebrele înconjurătoare. ROMÂNIA literară, 1969, nr. 40, 21/1. ♦ (Despre culori) Tare (A III 7); izbitor, ţipător (I 2). V. s t r i d e n t (2). Culori violente scot în iveală siluete mişcătoare de femei. ANGHEL, PR. 173. Să nu-ţi mai vopseşti unghiile cu o culoare atît de violentă. ARH. OLT. XII, 121. Culoarea violentă... este izbitoare. CĂLINESCU, C. O. 206. Reţinem... culorile violente ale tabloului. T ianuarie 1969, 92. Pot atenua o culoare prea violentă, v. rom. iulie 1973, 96. 0 (Adverbial) Rafael sau Panselinos... nu vor obţine cu tablourile lor nici cel puţin întîietatea asupra unei gravuri violent colorate din „UniversulIlustrat”. MACEDONSKI, o. IV, 106. Imaginea din seara aceea... semăna... cu o carte poştală, violent colorată. ARH. OLT. XIII, 451. Alături de romane otrăvite închise în capace boite violent... am dat de un vraf de cărticele sfioase. I. BOTEZ, B. I, 110. Laura se roşi violent. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 50. Nu vine Ioanide, regretă Angela..., cu glasul ei gros, silindu-se a nu mişca prea mult buzele violent vopsite. CĂLINESCU, B. I. 9. Soarele arde nemilos şi grămădeşte grupurile.. în jurul neguţătorilor de limonadă violent colorată. RALEA, S. T. I, 325. Florile de pe trotuar erau prea înalte, cu petale violent colorate. BĂNULESCU, I.
 144.  ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Care este foarte intens, foarte puternic (III a); care deranjează vederea prin strălucire. Trecea la colţuri cu lămpile violente de cinematograf. C. PETRESCU, î. II, 158. Lumina violentă îi intră toată în suflet. SADOVEANU, O. IX, 123. Ochii i se obişnuiră cu lumina aceea violentă. VINEA, L. I, 22.
 ♦   (Despre mirosuri, parfumuri etc.) Care este foarte pătrunzător; care displace, deranjează (prin concentraţie foarte mare). Făptura cucoanei Ileana aminteşte rozeta, floare fără culori, fără strălucire, fără parfum violent. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 255. Amintirile îl sfredeliră în tot trupul pe doctor cu o mireasmă violentă. SADOVEANU, O. XXI, 208. Fără să folosească vreun parfum violent..., Pomponescu îşi avea hainele impregnate cu o mireasmă discretă. CĂLINESCU, B. I. 39. 0 (Adverbial) Femei..., parfumate violent, jucau la lumina feştilelor. BRĂESCU, A. 230. Tilibiliu făcu o vizită de curtoazie Caty-ei, pomădat, pudrat... şi violent parfumat. CĂLINESCU, S. 178.
    -     Pronunţat: vi-o-. - Pl.: violenţi, -te. - Şi: (învechit) violint, -ă (pl. şi f. violinţi) adj., violinte adj.
    -  Din fr. violent, lat. violentus, -a, -um.
    VIOLENTA vb. I. T r a n z. 1. A acţiona cu violenţă (1) (asupra cuiva); a comite un act de violenţă; a determina (pe cineva) prin forţă să acţioneze într-un anumit fel; a face (pe
3368
VIOLENTARE
-609-
VIOLENŢĂ
 cineva) să urmeze, să execute etc. ceea ce i se cere împotriva voinţei sale; s p e c. (complementul indică femei) a viola (3). V. agresa, brusca, constrînge, forţa, impune, maltrata, nevoi (3), obliga (1), o s î n d i (2), presa (1), p r i p i (I 5), reduce (5), sili (1), s i 1 u i (1), soma2, strîmtora (3). A violentat pe preot pentru ca, în contra legei, să celebreze o cununie netolerabilă. SION, P. 423, cf. COSTINESCU. Omul moderat nu violentează pre nemine. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., CĂLINESCU, O. I, 267, DL, DM. Ea este... violentată, suferind toate umilinţele trupului şi spiritului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 15/3, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. (A b s o 1.) Lui Ioanide îi repugnă să violenteze şi a întreprinde ceva neconsimţit faţă de Mini î se înfăţişa în minte ca o purtare de canalie. CĂLINESCU, S. 132. 0 (Prin exagerare) El ne-a explicat... cum de s-a găsit duminica trecută într-o maşină splendidă şi ne-a violentat cu insistenţa lui. ARGHEZI, S. XIX, 212. 0 F i g. Ca prozator, d. Aderca s-a remarcat prin incisivitatea nervoasă a stilului şi printr-un spirit înarmat cu toate îndrăznelile ce pot violenta atenţia. CONSTANTINESCU,
 S. I, 1. Finalul vine să violenteze desfăşurarea narativă. T ianuarie 1966, 66. Proclamarea suveranităţii raţiunii e o protestare... contra procedeelor care violentează natura. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 12. Supranormalitatea eroului nu violentează graniţele naturalului. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1975, nr.48, 11/2.
     2. F i g. A interveni intenţionat în realitatea, în aspectul etc. unui lucru, al unui fapt, al unui fenomen etc.; a silui (3). V. altera, contraface, deforma, denatura, escamota, falsifica, forţa, încălca, măslui (2), m i s t i f i c a. Cf. BARCIANU. Voim să violentăm destinele. LOVINESCU, S. I, 353, cf. id. CR. VI, 56, SCRIBAN, D. Opinia publică... nu poate admite decât ceea ce nu violentează nici una din ideile puternic împlîntate în spirite de o practică de rutină. OPRESCU, I. A. IV, 333. Ne violentează amintirile încă neumbrite de trecerea anilor. CONTEMP. 1948, nr. 108, 1/1. Ce-i şade bine unuia nu se potriveşte altuia... Unul violentează, aparent, prozodia şi cîntă sublimităţi..., altul, dimpotrivă, e vechi în forme.
 V. ROM. iunie 1973, 104. Ridicîndu-se pe sine şi pe ai săi deasupra năzuinţelor întregului popor..., violentează codul nescris al umanităţii. T ianuarie 1966, 36. Diverse interese... au violentat... aprecierile de valoare. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1972, nr. 2, 5/2. O bandă hippies... ştie bine pe ce se bazează: frica celorlalţi de a se amesteca, ruşinea victimelor... de a li se scormoni şi violenta biografia, ib.
 1973, nr. 28, 22/2.
     - Pronunţat: vi-o-. - Prez. ind.: violentez.
     - Din fr. violenter.
     VIOLENTARE s. f. Acţiunea de a violenta şi rezultatul ei.
     1.    Determinare prin forţă a cuiva să acţioneze într-un anumit fel; manifestare violentă (asupra cuiva); spec. siluire (a unei femei). Cf. violenta (1). V. agresare, bruscare, constrîngere, forţare, obligare, s i 1 i r e (1), siluire (1). Cf. DL, DM, DEX, DN3. 0 F i g. Cititorul român, care nu iubeşte şi se teme de violentarea sensibilităţii lui,... apreciază îndeosebi expresia măsurată a adevărului vieţii. VIANU, L. R. 558.
     2.    F i g. Intervenţie intenţionată în realitatea, în aspectul etc. unui lucru, al unui fapt, al unui fenomen. Cf. violenta (2). V. alterare, contrafacere, deformare, denatu rare, escamotare, falsificare, forţare, încălcare, măsluire (2), mistificare. Fără să fie prea fecund, d. Galaction s-a impus după oarecare violentare a gustului şi după unele vicisitudini de natură politică. CONSTANTINESCU, S. III, 38,
 cf. II, 231. Păcătuia adesea printr-o violentare satirică a imaginilor. CONTEMP. 1948, nr. 112, 12/3. Este chiar o anume violentare a modelului pentru declanşarea unui şoc comunicativ, ib. 1971, nr. 1291, 7/2. Aprecierea noului roman nu trebuie să implice prejudecata unei originalităţi dogmatice - adevărată violentare a specificului propriu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 27, 8/2.
    -  Pronunţat: vi-o-. -Pl.: violentări.
    -  V. violenta.
    VIOLENTAT, -Ă adj. Fortat; agresat. Cf. v i o 1 e n t a
 (1). Cf. LM. 0 F i g. Pomii nimănui şi ai tuturor frîngeau crengile violentate, pentru a-şi da rodul la întîmplare. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 152. Rimbaud, Horaţiu, Francis Jammes şi Baudelaire îşi dau întîlnire în versurile acestui poet, în care patriarhalitatea sufere şi se voia violentată. PERPESSICIUS, M. III, 242.
    -  Pronunţat: vi-o-. -Pl.: violentaţi, -te.
    -  V. violenta.
    VIOLENŢĂ s. f. 1. Lipsă de stăpînire a propriilor porniri, reacţii, sentimente etc. în anumite împrejurări sau situaţii; izbucnire de iritare necontrolată, însoţită, de obicei, de manifestări de mare asprime, duritate, brutalitate (faţă de cineva); însuşirea de a fi violent (1); predispoziţie către o comportare dură, brutală (faţă de cineva); starea celui violent. V. agresivitate, asprime, barbarie, cruzime, ferocitate, furie, impulsivitate, înverşunare, mînie1 (1), neîndurare, vehemenţă(l). Se cutremura lumea cînd auzea de Zaltuchin. El era vestit în toată Rusia pentru violenţa şi străşnicia sa. GHICA, s. 528, cf. 368, PROT. - POP., N. D., BARONZI, I. L. I, 215, id. I. C. II, 245. Violenţa... are... inconvenientul de a suscita o emoţiune care se adresează mai mult simţurilor decît spiritului. CONV. LIT. II, 31, cf. COSTINESCU. Lăsaţi violenţia şi ascultaţi de raţiune. LM. Ce-i ea de vină? Dac-a avut un unchi mizerabil... Poţi... s-o faci răspunzătoare de... violenţa unei bestii? VLAHUŢĂ, D. 185, cf. DDRF, BARCIANU. Berta izbucni în plîns. Tot corpul i se cutremura de violenţă şi durere. D. ZAMFIRESCU, A. 119, cf. ALEXI, w. Din acea violenţă nestăpînită a omului puternic, în stare să ridice scaune în aer..., pasiunea norocului... se topea pînă-n zori. IORGA, P. A. I, 15. Energii latente, de obicei distructive,... sînt instinctele populare de violenţă pasionată. PÂRVAN, I. F. 144. Persecuţia unei perechi de ochi m-a silit să-i descoper... Exprimau... o violenţă rea, care-mi da un nestăpînit sentiment de frică. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 94, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, LOVINESCU, M. 168, TITULESCU, D. 75. îi interzice orce notă de violenţă. ARH. OLT. XII, 414. Mitică rămîne o clipă înmărmurit de violenţa directorului. CAMIL PETRESCU, T. I,
 508,  cf. II, 161. Uneori poate ajunge la nebunie şi violenţă. SADOVEANU, O. XI, 76, cf. SCRIBAN, D. Ceea ce este clar c-a îndemnat-o pe Hilda să-l înşele... este violenţa lui... patologică. CONSTANTINESCU, S. I, 210. Dragostea pentru mine înseamnă violenţă şi durere. CĂLINESCU, S. 87, cf. id.
 B. I. 342. Avariţia, generozitatea, timiditatea, violenţa sînt caractere care se moştenesc. RALEA, s. T. II, 21, cf. DL, DM. Creatorii ţărani au imaginat străvechea putere a unchiaşului, violenţa şi vitalitatea lui. IST. T. I, 66, cf. M. D. ENC., ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 37, 4/3. Profesorul Matei bate — ca semn al violenţei... - cu pumnii, id. 1974, nr.
 2, 4/3, cf. DEX, DN3. 0 F i g. Violenţa supliciului o devastase... Se poate oameni atît de nemiloşi? VOICULESCU, P. îl, 230. ♦ (Caracterul a) ceea ce trădează, reflectă violenţă (1); atitudine, manifestare, acţiune, faptă, gest etc. de om violent (1). V. sălbăticie (II 3), sălbăticiune (5). Ce ar fi de părinţii aceşti poruncitori [dacă] ar întrebuinţa violenţa şi fărîmeciunea pentru... a ne forţia?
3371
VIOLENŢĂ
 -610 -
VIOLENŢĂ
 CALENDARIU (1794), 28/17. Nu mi s-a întîmplat să aud între părinţii mei niciodată vreo ceartă, vreo neînţelegere, cu atîta mai puţin scene de violenţă. SION, P. 169. Catargiu... a atacat pe ministeriu cu obişnuita-i violenţă, interpelîndu-l asupra chestiei rurale (a. 1861). IORGA, s. D. XVIII, 47, cf. DELAVRANCEA, O. II, 295. îşi aminti de el pe timpul cînd era la şcoli:   mereu ingrat, indiferent, apoi violenţele,
 necumpătarea lui. PAPADAT-BENGESCU, o. II, 356. Toată tîrguiala fu reluată de la început cu mai multă rîvnă şi violenţă, fiecare parte urmărind să păcălească cît mai tare pe potrivnic. REBREANU, I. 230, cf. RESMERIŢĂ, D. Chiar în scenele de violenţă, la care îl obligă uneori situaţia oficială de îmblînzitor de lei, se simte nesinceritatea. LOVINESCU, M. 169. îşi dă seama că orice violenţă e inutilă. CAMIL PETRESCU, T. II, 235. După asemenea scene de violenţă, el mai are uneori şi inferioritatea de a trece... la desmierdări. SADOVEANU, o. XXI, 272. Se acoperi de o paloare mortală şi-şi muşcă mustaţa cu o violenţă neobişnuită pentru temperamentul lui. CĂLINESCU, B. I. 200. Eram toţi ca nişte actori care îşi ascundeau parcă viaţa adevărată prin violenţe de acest fel. PREDA, DELIR. 103, cf. id. M. S. 31. Rămîne... om delicat, fară violenţe. V. ROM. iulie
 1973, 50, cf. DEX. 0 F i g. Articolul... este o dulce violenţă făcută extremei modestii a unui mare savant. ARH. OLT. X, 269. 0 L o c. a d v. Cu violenţă = .extrem de furios; dur, crunt, brutal; în mod grosolan. Legre bătu cu piciorul şi îngiură cu violenţie. CODRESCU, C. II, 317/23. Propaga dogmele cu... violenţă. BARIŢU, P. A. I, 323. Oarecine bătu în uşa camerei cu... violinţă. FILIMON, o. I, 289. Gaston suna cu violinţă. BARONZI, M. I, 46. S-a spart ceva..., parcă o uşă cu geamuri, trîntită cu violenţă. CARAGIALE, O. I, 77. Dimitrie Cantemir... îi tratează cu... violenţă. REV. CRIT. I, 453. Ai protestat cu violenţă împotriva Companiei Indiilor. CAMIL PETRESCU, T. II, 586. Unul se răzbună cu violenţă, altul batjocoreşte cu seninătate. CONSTANTINESCU, S. II, 61. Masca... fu ruptă cu violenţă. ARGHEZI, s. XVI, 54. Am terminat cu dumneata! reteză preşedintele, înfundîndu-se cu violenţă în fotoliu. VINEA, L. I, 44. Băiatul... începea... să-i întrerupă din vorbă... cu violenţă. PREDA, M. s. 26. Heliade face opoziţie pentru opoziţie, combătînd cu violenţă tot ce era la ordinea zilei. IST. LIT. ROM. II, 274. ♦ Lipsă de moderaţie, de măsură; (caracterul a) ceea ce este caustic, incisiv, necruţător, sarcastic. în aceste rînduri de introducere am amintit o luptă, acum împăcată, din mica noastră mişcare literară..., pentru a redeştepta violenţa vechilor dezbateri. MAIORESCU, CR. II, 249, cf. 6. Violenţa presei noastre... ne vine foarte la îndemînă. IONESCU-RION,
 S. 224. Violenţa vorbelor,... lucirea febrilă a ochilor... îl făcură să se întrebe dacă nu cumva are de-a face cu un nebun. al. PHILIPPIDE, s. ii, 185. Era un articol de o deosebită violenţă. SADOVEANU, O. XIV, 467, cf. OPRESCU, S. 65. Categoria aceasta de plamflet n-o găsim în... articolele politice ale lui Eminescu, a căror vehemenţă nu este de o temperatură mai scăzută decît violenţa argheziană. CONSTANTINESCU, s. I, 65. Violenţa expresiei trăieşte ca atare în pamfletul eminescian, id. ib. 106. Cei trei poeţi... participau... la discuţii pătimaşe, din care se iscau articole... de o violenţă cum nu mai cunoscuse scrisul românesc. CAMIL PETRESCU, O. III, 56. Prin violenţa limbajului, presa opoziţiei depăşea tonul foilor guvernamentale. MAGAZIN IST.
 1970, nr. 10, 65. Un scriitor de violenţă lexicală poate fi candid sufleteşte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 91, 8/3. Violenţa polemică a unui spectacol nu se poate consemna numai la nivelul viscerelor. CONTEMP. 1971, nr. 1262, 4/5. Nu-i lipsea violenţa apostrofării verbale. V. ROM. februarie
 1974, 69. ♦ (La pl.; şi în sintagmele violenţe verbale, violenţe de limbaj) Invective. Fie ca d-l Hasdeu,... părăsind violenţele... din publicările de mai nainte..., să ne dea, în sfîrşit, din comoara cunoştinţelor sale, opera cea adevărat
 însemnată. MAIORESCU, CR. III, 53. Cei din jurul ei erau duşmani... Ii ura fără margini... Lupta lor era mută, fără explicaţii şi violenţe. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 404. Pornim de la o vie simpatie faţă de domnia sa şi ţinem chiar să dezaprobăm în mod public toate violenţele cu care presa îl acopere aproape zilnic. LOVINESCU, C. V, 59. Cele două pamflete ale sale... au rare violenţe verbale. CONSTATINESCU, S. II, 48, cf. 275. El ţinea în dreptul gurii o trîmbiţă, în care era în tot momentul împiedicat să sufle, nevastă-mea, explicîndu-i, cu violenţe şoptite, locul unde se găseşte, şi el refuzînd să priceapă. ARGHEZI, S. X, 18. O critică a lucrărilor lui însemna pentru el un cataclism. Imediat tipărea un răspuns cu motivări, adesea cu violenţe. CĂLINESCU, B. I. 21. Colonelul... tăcea cu un vag surîs, avînd aerul să spună că pe el nu-l ating asemenea violenţe. CAMIL PETRESCU, O. II, 531. Pamfletele lui au făcut succesul Opiniei. Eu nu le citesc, nu-mi plac violenţele. VINEA, L. I, 333. Pamfletar prin excelenţă... este însă Ionică Tăutu... a cărui operă..., fară să folosească violenţe de limbaj, acuză vehement clasa stăpînitoare. IST. LIT. ROM. II, 145. Mă cucerise francheţea lui totală, fară să mă sperie violenţele lui de limbaj, v. rom. iunie-iulie 1963, 94.
    2.     Faptul de a întrebuinţa forţa brutală; determinare prin forţă a cuiva să acţioneze într-un anumit fel, să urmeze, să execute etc. ceea ce i se cere împotriva voinţei sale; încălcare a ordinii legale; faptă caracterizată prin brutalitate şi prin nerespectarea drepturilor sau a voinţei cuiva; constrîngere, forţă, presiune (2), silă (2), silnicie (2), (învechit) nevoie (5), potrivnicie (1), silinţă (1), silnicire, violaţie (1), (regional) sălăbăgie, sălăbărie. V. abuz, agresivitate, brutalitate, duritate, nevoie (5). Cel mai puternic poate face rău şi violenţie numai de va vrea. OBRADOVICI, D. 4/13, cf. NEGULICI, 396. Pe lîngă violenţia... ce se facea croaţilor şi şerbilor cu limba maghiară, pe croaţi îi mai rănise de moarte încă şi declaraţiunea dietei din Pojon.° bariţiu, p. a. II, 28. Prin răpire, violenţă şi corupţiune, căpăta orice le cădea în mînă. ARISTIA, PLUT. 6/14. Solii n-au comis nici o violenţă, id. ib. 358/21, cf. 7/31, 347/22, 351/15. Ar fl posibile... ca mişcarea regulată care s-a operat pînă acum să ia deodată caracterele violinţei. DÎMBOVIŢA (1860), 372V61. Publiciştii cei moderni nu recunosc autorităţii nici un drept de ingerinţă, altul decît de a opri calomnia şi apelul la violenţă. GHICA, S. 212. Din şesăprovinţii..., cele două... nu au făcut parte a statului român, decît numai la cea întîi a sa origină, celelalte două i s-au răpit prin violenţă. CALENDAR (1861), 33/4, cf. prot. - pop., n. d. 640, antonescu, d. O cadînă turcă..., iubind pe un vlădică bulgar, recurge la violenţă, îl răpeşte,... îl forţează a îmbrăţişa mahometismul. HASDEU, I. C. I, 145. O rebelie deschisă şi susţinută prin acte măreţe şi însoţite de violenţă face revoltă. CANELLA, V. 254. Carol fu reprezentantul anticului mod de guvernare: procédé prin violinţă, face apel necontenit la rezbel. baronzi, I. C. îl, 48/8, cf. I, 21/14, 41/26. Christos n-a admis nici o excepţiune cînd a oprit bisericei sale d-a uza de violenţă. CONV. LIT. ii, 39, cf. COSTINESCU. Proprietarii cei bogaţi despoiară din nou cu violenţă pe cei săraci sub diferite pretexte. MAIORESCU, CR. III, 134. Timpul violenţei nu poate fi niciodată durabil... Un guvern, oricît de rău şi despotic ar fi, neşte legi oricît de rele sau rău administrate nu pot ruina o naţiune întreagă. COLUMNA, Vil, 59. în materie de politică nu-ţi este permis a mai întrebuinţa violenţa. CARAGIALE, O. II, 56. Tînărul conte ticălos încearcă să răpească pe ducesă prin violenţă, id. ib. IV, 155. Cei mari şi puternici simţeau că... violenţele lor au nu numai o margine, dar au şi o răsplată. RĂŞCANU, L. LXII. Se poate mai mare anarhism şi probe mai zdrobitoare despre însemnătatea violenţelor arbitrare? IONESCU-RION, s. 145. Soldaţii fiind fără nici o disciplină s-au apucat a face
3371
VIOLENŢĂ
-611 -
VIOLET
oamenilor daune, strîmbătăţi şi violenţe nemaipomenite. XENOPOL, i. R. vi, 55. Consimţimîntul nu este valabil cînd este... smuls prin violenţă. HAMANGIU, C. C. 225, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Oricît ar mai continua cu violenţele, mai bune rezultate tot nu va obţinea în interesul unirii. PĂCALĂ, M. R. 360. Isprăvile marilor conducători la violenţe şi ucideri pentru întemeierea de imperii ale robiei... sunt obiectul... cercetărilor istoricilor. PÂRVAN, I. F. 63, cf.
 149,   RESMERIŢĂ, D. Ţinîndu-se departe de orice violenţă şi ură naţională. GOLOGAN, C. R. 73, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Credinţa... că el este totul, că dreptul şi ţara sînt ale lui, că acest drept poate fi asociat cu violenţa apare ca o redeşteptare a instinctului. SADOVEANU, o. XX, 164, cf. SCRIBAN, D. Consecinţele atîtor dezordini... nu puteau dispărea nici de la sine, nici prin violenţă. ARGHEZI, B. 150. Semnă un protest împotriva judecării unui student... arestat pentru violenţe de resortul Codului penal. CĂLINESCU, B. I. 223, cf. id. S. 128. Ţărănimea răsculată pentru a-şi cere dreptul la viaţă... a primit în schimb riposta autorităţii de stat, dată cu... violenţă. VIANU, L. R. 639. Sînt vreo două puşti de vînătoare... Dar eu nu vreau să trag. Eu sînt împotriva violenţei. H. LOVINESCU T. 279, cf. DL, DM. Democraţii crotoniaţi răstoarnă prin violenţă dominaţia pitagoricienilor. JOJA, S. L. 179. Cronicarul moldovean dezaprobă... măcelul celor 47 de boieri organizat de Alexandru Lăpuşneanu şi violenţele lui Ion Vodă. IST. LIT. ROM. I, 390, cf. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 51. Eroismul şi violenţa sînt şi ele date ale istoriei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 3/3. Hegel împărtăşeşte părerea... că forţa, violenţa, constrîngerea, deci factorul politic, se află la baza vieţii sociale. REV. FIL.
 1971,  1601. Orice act de violenţă îndreptat împotriva lui le-ar confirma englezilor că informaţiile... sînt exacte. MAGAZIN IST. 1972, nr. 3, 72. O suită de crime... adaugă noi date la voluminosul dosar al violenţelor. SCÎNTEIA, 1973, nr. 9427, cf. M. D. ENC. Aceste scurte perioade de acalmie... păreau că... adună noi violenţe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 29/4, cf. v. rom. iulie 1973, 181. Victoria... nu se putea realiza numai prin violenţă. MAGAZIN IST. 1974, nr.l, 22, cf. DEX. Forţa epică degajă episodul violenţelor comise de legionari într-un orăşel de provincie. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1975,  nr. 5, 10/3, cf. DN3. Tot ce face prin siluirea baionetelor e act de violenţă. MS. XIX, nr. 4, 14. 0 F i g. Cele mai multe calităţi... nu se pot atribui simţimîntului... fară a face violenţă limbei. LAURIAN, F. 40/34. 0 Teoria violenţei = teorie sociologică care absolutizează rolul folosirii violenţei de către unii oameni împotriva altora, pe o anumită treaptă a dezvoltării sociale, în explicarea genezei inegalităţii sociale, a claselor şi a statului. Cf. DER, M. D. enc, dn4. 0 E x p r. (Livresc; calc după fr. faire violence à une femme) A face violenţă unei fete = a viola (3). Interesant pentru caracterul zmeilor este că aceştia nu fac violenţă fetelor, care, nevrînd să-i ia de bărbaţi, le cer cîte în lună şi în soare. CĂLINESCU, B. 10. λ
     3.     însuşirea, caracterul a ceea ce este violent (3); putere, forţă ieşită din comun cu care se produce, se manifestă un fenomen natural, un proces fizic etc. Apa a făcut golul şi presia exterioară, prea predominantă, a împins licuidul în tub cu violenţă. MARIN, F. 199/2. Timpul fiind nefavorabil, vîntul suflînd cu violenţă, n-am putut continua explorarea. BOLLIAC, o. 266. Vîntul cel ce suflă mai tare, mai cu violinţie, este acel din sus. I. IONESCU, M. 63, cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., LM. Formaţiunea actuală a întipăririi de întîiul grad, mai cu seamă cînd se face cu oarecare violenţă, atrage după sine obiectivul organului percepţiunii de al doilea grad. CONTA, O. F. 88. Inima lui se contrase cu violenţă. EMINESCU, P. L. 55, cf. BARCIANU. Iată cosaşi cu mişcarea lor largă..., cu un umăr surpat, iar cu celălalt sus, încordat de violenţa mişcării. ANGHEL, PR. 173. Violenţa zbaterilor lui e îngrozitoare. ATILA, P. 291.
Electronii care formează razele ,,ά” sînt proiectaţi cu violenţă neobişnuită. MARINESCU, P. A. 35. Medicul regimentului... raporta... că epidemia a reînceput cu o violenţă extremă. BRĂESCU, v. 68. Cîte o explozie de furtună se spărgea lîngă ei..., stîlcindu-le plămînii sub presiunea aerului proiectat cu violenţă în piepturile buşite. VOICULESCU, P. II, 143, cf. I, 24, SCRIBAN, D. Vaporii de apă... atenuează violenţa exploziei. ENC. ΤΕΗΝ. I, 315. Am bătut... foarte energic: poate de dincolo, atras de violenţa zgomotului, va ieşi domnul Preda Buzescu. MIHĂESCU, D. A. 100. Un mare număr de oameni se îneacă..., rostogoliţi de violenţa valurilor. CĂLINESCU, s. 104, cf. id. E. O. I, 15, id. B.
I. 264. Peste această întindere nesfîrşită se tîra cu violenţă un vînt puternic. STANCU, U. R. s. s. 180. Valurile cenuşii... ne lovesc cu violenţă din pupa. TUDORAN, o. 116, cf. DL. Inima începu să-i bată cu violenţă. PREDA, DELIR. 200, cf. DM. Izvorul curgea cu o violenţă nouă, avea şi un sunet nedesluşit, v. rom. ianuarie 1965, 52, cf. M. D. enc., dex, DN3. 0 F i g. Vorba „sensăciune”... era întoarsă cu violenţă de la adevărata sa însemnare. LAURIAN, F. 28/10. Cuvîntul îş păstrează... cu toată violenţa schimbării o bună parte din înţălesul său de mai înainte. PHILIPPIDE, P. 90. Ceea ce nu bănuiau era violenţa forţei represive a dictaturii lui Batista. românia literară, 1974, nr. 30,20/3. ♦ Intensitate deosebit de mare cu care se dezlănţuie, se manifestă o stare sufletească, un sentiment, o senzaţie etc. V. impetuozitate, vehemenţă (1). Toate părţile feţei trebuie să urmeze sau să înfăţişeze puterea şi violenţa... durerilor. FIS. 230/15. Observase... violinţa cea furioasă a căirii sale. BARONZI, I. L. I, 114/13. Gheorghe nu voia să se ducă; el pretindea cu violenţă că s-a fost tocmit pe un an. CARAGIALE, O. I, 55. Durerile Agatei se descarcă cu violenţă. SĂM. I, 63. Simţi în tine, pînă la marginea senzaţiei, violenţa refuzului. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 12. îl urî cu putere, cu violenţă, id. ib. II, 25. Violenţa impresiei a fost atît de puternică, încît mi-a anulat toate facultăţile... spiritului critic, lovinescu, M. 94, cf. galaction, o. 134. Structura acestei societăţi e gotică, sîngele eroilor însă e iberic şi într-o oarecare măsură african, de unde violenţa reacţiunilor faţă de stricarea ordinei convenţionale. CĂLINESCU, I. 48. Datorită tocmai belşugului şi violenţei intropatiilor, primitivul se vede înconjurat de-o lume plină de puteri oculte, magice. BLAGA, Z. 54. Stendhal... gusta violenţa pasiunilor omului de Renaştere. IST. LIT. ROM. I, 219. Mi-a revenit în minte, cu violenţă, imaginea ochilor acelora surîzători. V. ROM. decembrie, 1966, 24.
    -      Pronunţat: vi-o-. - Pl.: violenţe. - Şi: (învechit) violéntie, violinţă s. f.
    -  Din lat. violentia, fr. violence.
    VIOLENŢIE s.f. v. violenţă.
    VIOLET, -Ă adj., s. η. 1. Adj. De culoarea florii de viorea; care are culoarea intermediară între roşu şi albastru (închis); (regional) meruc. V. lila, liliachiu, mov, s t î n j e n i u, V i o r i u (1). 1 tinichea tabac violet (a. 1779). FURNICĂ, I. c. 92. 1/2 funt tabac violet, bun, cu miroase (a. 1780). id. ib. 116. In acest templu era acele 24 coloane preţioase de marmoră violetă (văpsea de toporaş) ce împodobesc astăzi bazilica Sf. Pavel. AR (1837), 271 bis2/6. Capul au cucuiet, gîtul şi pieptul negru cu lucoare violetă (de toporaş). ib. (1837), 274 bis2/10. Portul lor... este cu totul altfeli:... un surtuc de mătasă violetă (în floarea viorelei, toporaş) cu şîret de aur, precum ş-o căciulă violetă cu canaf de aur. IC. LUM. (1840), 18730, cf. POEN. - AAR. -HILL, V. II, 8152/45. Toate razele luminoase nu determină unirea clorului cu hidrogenul; numai razele violete au puterea aceasta. MARIN, PR. I, 17/19. Iodul se dizolvă în sulfurul de carbon şi dă licuidului acestuia o faţă violetă, id. ib. 24/9. Dacă frunzele lui sînt uscate şi dacă sămînţa se va
3373
VIOLET
-612-
VIOLETĂ
desface lesne din pai avînd un color gălbiu sau violet (panse)..., apoi se va cosi, lăsîndu-l 2 zile în brazde. LITINSCHl, M. 80/7. Razele de deosebite colori se vor răsfrînge trecînd printr-această prismă, într-un chip că razele roşii se vor răsfrînge cu unghiul cel mai mic, pe cînd cele violete (vioreaua) se vor răsfrînge cu unghiul cel mai mare. BARASCH, M. III, 37/23. Florile s-arată în luna lui martie, la ieşirea frunzelor - şi formează amente pe vîrfurile codiţelor... Amentele mascule sînt lungi, cilindrice, solzurile lor sînt violet în mijloc, pe cînd solzurile secundare sînt roşii. id. B. 105, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Examenele de iarnă le pregăteam... după raza chioară a luminărilor de său... şi supt aceea a lămpii de porţelan portocaliu cu flori violete. IORGA, P. A. I, 42. Totul rămăsese la fel: acelaşi bust de blondă robustă, dar zveltă... şi aceiaşi ochi de culoarea amurgului, cenuşii cutsclipliri violete. AL. PHILIPPIDE, s. II, 47, cf. 83, RESMERIŢĂ, D. Deasupra miriştilor aspre şi decolorate, unde flori violete tremurau înfiorate de vînt, nori grabnici îşi tîrau umbra. C. PETRESCU, S. 190, cf. id. î.
 II, 43, ŞĂINEANU, D. u., CADE. M[anuscri]s chirilic nou, probabil din 1869... Scris cu cerneală roşie, neagră şi violetă. ARH. OLT. XII, 247. In plafon ardea un lampion care lăsa o lumină violetă. BACOVIA, O. 208. Albumul... cu scoarţe violete E plin de cărţi poştale ilustrate. TOPÎRCEANU, O. A. I, 178. E negru peste tot, cu reflexe violete, ca la corb; pe piept e cafeniu. SIMIONESCU, F. R. 83. Cu cerneală violetă, pe partea mai albă, dedicaţia are patru rînduri cursive, aproape caligrafice. CAMIL PETRESCU, P. 84. Zorile de iulie se vestiră mai întîi pr intr-o ceaţă de necrezut, liliachie, care scălda umbrele copacilor şi le făcea uşoare şi aproape violete, id. o. III, 93. Era o zi de august, în apus, Cu cerul violet spre înserare. D. BOTEZ, F. s. 23. Aveam impresia că le aud şoptind, ca pe nişte călugăriţe cutremurate de spaimă, în ceasul monahal al amurgului violet. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 17. Mă plimbam, cu fata, la o margine de poiană, pe o pajişte plină de pîlcuri violete de toporaşi. SADOVEANU, o. I, 85. Un icioglan, îmbrăcat cu anteriu violet de matasă, rămase în picioare la spatele stăpînului său. id. ib. X, 296. Spre orizontul vaporos, se desluşeşte în zare o dungă violetă. BART, S. M. 37, cf. SCRIBAN, D. Au înflorit spumele violete de liliac. ARGHEZI, S. VIII, 37. Lumina soarelui pătrunde cu tonuri de amurg violet. CĂLINESCU, B. I. 368. în soare, halatele lor verzi, albe, violete, turbanele negre, galbene... compun o bogată paletă. RALEA, S. T. I, 248. Ochii ei sînt violeţi, ca largurile frămîntate în amurg. VINEA, L. I, 29, cf. DL, DM. Prin acidulare apare ionul permanganic de culoare violetă. CHIM. AN. CĂLIT. 70. Florile albe, rar... violete. PRODAN -BUIA, F. I. 191. Toată staţia de triaj fumega într-o lumină... violetă. BARBU, ş. N. 10. Este o actinie mare, cu două rînduri concentrice de tentacule de culoare verde sau violetă. ZOOLOGIA, 23. E o tulpină de mărăcine cu floare violetă în vîrf T decembrie 1964, 35. Florile albe, roşii, albastre,... violete se clătinau uşor şi voioase în bătaia vîntului. BĂNULESCU, I. 66, cf. M. D. ENC., DEX. Scoase un borderou gros bătut la maşină cu panglică violetă. ŢOIU, G. 10, cf. DN3, L. ROM. 1979, 11, DSR, V. BREBAN, D. G. Cernelurile, neagră şi violetă, scrisul, calitatea hîrtiei confirmă cronologia şi, implicit, apartenenţa. MS. XIX, nr. 2,
 8.  0 (Urmat de determinări care precizează nuanţa sau care formează împreună cu „violet” nume de culori compuse) Increţul este alb, galben, roşu-deschis sau violet-deschis. IZV. XIII, 204. Capul şi grumazul violet-purpuriu, guşa şi partea posterioară a grumazului verde bronzat. DOMBROWSKI, P. 84 Ametistul (albastru) devine violet-închis. SANIELEVICI, R. 233. Flori roşii, albastre sau violet-întunecate. PRODAN - BUIA, F. I. 390. Lacinii perigoniale inegale, violet-brunii sau carnee, rar violacee. FLORA R. P. R.
 XI, 471. Fluorina... cristalizează în formă de cuburi, adesea întrepătrunse. Are culoarea violet-albastră. GEOLOGIA, 16, cf. L. rom. 1968, 45,48.
     2.     S. n. Culoare violetă (1); a şaptea culoare a spectrului solar (care urmează după indigo); (regional) viorint1 (2). A fi îmbrăcat în violet, în haine de faţa viorelei. POEN. - AAR. -HILL, V. II, 816!/1. Fiecare din razele soarelui..., cît de subţire să fie, tot coprinde alte şease mici raze de deosebite colori, adică: roşu, portocaliu, galben, verde, vînăt şi violet. BARASCH, M. III, 37/13. Iaspulpropriu are textură compactă şi colori... variate, precum: roşul, galbănul, brunul, verdele, violetul, negrul, cobîlcescu, G. 17/19. Violetul e ultima coloare din prisma solarie. LM. Dacă trece un fascicul de lumină albă prin o prismă, cele 7 radiaţiuni ce o compun... se separă formînd spectrul solar, în care se deosebesc colorile fundamentale: roş, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. ENC. ROM. I, 883. Pe spate aripile aproape în coloarea părţilor corpului, pe burtă bat puţin în violet. ATILA, P. 310, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Violetul o prinde bine. CADE. Trec singur spre seară pe ape-ngheţate Cînd filfîie pe lume violetul. BACOVIA, O. 48. Se-ngroapă în golul zărilor pătate de violetul înserării. MINULESCU, VERS. 48. Aripele sunt albăstrii bătînd în violet. SIMIONESCU, F. R. 310. Iile sunt cusute cu vişiniu, violet, albastru, cafeniu şi puţin verde. IZV. xm, 205, cf. SCRIBAN, D. Violetul vibrează de 2 ori mai repede ca roşul. ENC. TEHN.
 I, 99. Aman ajunge... la delicate armonii de violet. OPRESCU,
 S.   25. De-a-lungul şurţului se fac două cusături asemănătoare cheiţelor de pe mînecile cămăşilor, cusute tot... cu diferite culori: albastru, galben, roşu, verde, violet. APOLZAN, P. I. 161, cf. 150. Zeci de plante... sînt galbene şi roşii, dar în zeci de feluri galbene şi roşii, către violet, către jar,... către palid şi aprins şi roş. ARGHEZI, s. VIII, 8. Madam Valsamaky-Farfara... reapăru cu o coafură albă bătînd în violet, asemeni valurilor mării. CĂLINESCU, B. l. 399. Au adus nişte toporaşi, de un violet împestriţat cu galben. CAMIL PETRESCU, O. I, 184. întunericul de afară se coloră în violet străveziu. VINEA, L. I, 172, cf. LTR2, DL, DM. Sărurile volatile de galiu colorează flacăra incoloră a unui bec de gaz în violet. CHIM. AN. CĂLIT. 129, cf. DER I, 853. Poetul are obsesia violetului, v. rom. decembrie 1964, 157, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G.
     3.     S. n. Materie colorantă de culoare violetă (1), vopsea violetă. Cf. br (1829) li, 55Vl8, nom. min. ι, 205, ltr2, drev. 0 Violet de genţiană = substanţă sub formă de pulbere cristalină sau de cristale de culoare cenuşie, uşor solubilă în apă şi în alcool, folosită ca antiseptic, ca antimicotic etc. Cf. LTR2, DER II, 528, DC, D. MED., DREV.
     -      Pronunţat: vi-o-. - Pl.: (1) violeţi, -te, (rar, 2, 3) violeturi (BUL. FIL. V, 38).
     -  Din fr. violet, germ. Violett.
     VIOLETĂ s. f. 1. Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată şi în grădină, cu flori violacee şi cu miros plăcut; p. r e s t r. floarea acestei plante (Viola odorata)', violă1, viorea, toporaş. Cf. COSTINESCU. Suflarea ei te face să-ţi aduci aminte cu mult regret de mirosul violetelor de Parma. CARAGIALE, O. IV, 102. Privirea ei mi-aduce primăvară, cîntece, parfum de violete, şi toată viaţa mea se umple de iubire. SĂM. I, 47. In urma lor o uşoară umbră de parfum de violete pluteşte în aer. PETICĂ, O. 336. [I]mi place mai mult mirosul de busuioc decît de violete de Parma. HOGAŞ, DR. II, 177, cf. CADE. Venus, plină de fiori, Pare-o vie violetă. BACOVIA, O. 55. Se purtau buchete de violete şi toate privirile erau vii. CAMIL PETRESCU, P. 15. Violetele de Parma în decemvrie, aduse cu avionul, nu sînt destul de fragile. SEBASTIAN, T. 354. Ceaiul de violete e bun şi pentru pricinuit sudoare multă bolnavului. VOICULESCU, L.
3374
VIOLI
-613-
VIOLON2
302.   Iţi mai aduci aminte de ziua aceea de primăvară, cînd am ieşit de la biserică alături şi ne-am suit spre crîngurile de la margine, ca să culegem violete. SADOVEANU, O. IV, 7. După ce trecură dumbrăvencele, cerul se umbri în coloarea violetelor şi apărură hulubii sălbatici, id. ib. XI, 119. Un ceai de flori de violete este bun contra tusei şi răcelei. IZV.
XVIII, 316, cf. SCRIBAN, D. Un parfum persistent de violete emana din rochia neagră. CĂLINESCU, S. 174, cf. 177. Te aşteptai la fulgere şi trăsnete, un vîrtej de roze, de violete, de origan. VINEA, L. I, 74, cf. DL, DM, BORZA, D. 181, 301. Mai de mult, ţara noastră importa violete din Italia şi Franţa...Cele mai căutate varietăţi din comerţ sînt: violete de patru sezoane..., violete de Parma, cu flori lung pedunculate, de un albastru deschis şi foarte odorante şi violete „de France”. FLORA R. P. R. III, 563, cf. L. ROM. 1967, 54, M. D. ENC., DEX, DN3, L. ROM. 1980, 161, DSR, V. BREBAN, D. G., ALR SN III h 642/784, ALRM SN II h 449/784. 0 F i g. Cînd amurgul mi le scoate Şi le-ntinde pe-ndelete, Pînă noaptea le ia toate, Munte, plin de violete! PILLAT, Ρ. 183. Pentru ce cîntece lungi de lăută, pentru ce amurguri de violete? LUCEAFĂRUL, 1973, nr. 578, 4/3.
    2.     (în sintagmele) Violetă africană (sau de Zanzibar) = plantă din familia gesneriaceelor, originară din Africa orientală, cu frunze cordate, cu flori violete asemănătoare celor ale violetei (1), neparfumate (Saintpaulia ionantha).
    3.     (Bot.) Compus: (regional) violetă-de-noapte = stupiniţă (II) (Platanthera bifolia). Cf. BORZA, D. 133, 301.
    -  Pronunţat: vi-o-. - PL: violete.
    -  Din fr. violette.
    VIOLÎ subst. (Grecism învechit, rar) Vioară3 (1). Mi-au dat un nai şi un violi şi alte feliuri de organe. HALIMA (1783), 18874.
    -  Pronunţat: vi-o-. - PL: ?
    -  Din ngr. βιολί.
    VIOLÎCE s. f. (Regional) Toporaş (II 1 a) (Viola odorata) (Berbeşti - Sighetul Marmaţiei). Cf. bîrlea, L. P. M. II, 500. Violă, violice,... Dac-oi muri ti-oi lăsa Mîndrului să te jelea(scă). id. ib. I, 286.
    -  PL: violici.
    -  Violă1 + suf. -ice.
    VIOLIN s. m., s. n. v. violină1.
    VIOLÎNĂ1 s. f. 1. Vioară3 (1). Cf. LB. Violina... era cunoscută încă pe vremea cruciadelor. IC. LUM. (1841), 3622/30. în toate zilele se cîntă din violină. CODRESCU, C. II, 200/11, cf. STAMATI, D., POLIZU. Fiecare artist în parte era obligat a suna cîte un instrument de coardă, adică violină primă, violină secundă, violă, violoncel. FILIMON, o. I, 197. îi dete o violină de faimosul fabricant Guarnieri. id. ib. II,
319,   cf. LM. Cîntă pe violină „Don Pablo” de Sarasate. EMINESCU, O. XIII, 58. Cum s-a sfîrşit vecernia, se prezintă ceteraşii... înaintea bisericii. N-au însă voie să cînte din violină. MARIAN, S. R. III, 128, cf. id. O. I, 36, id. NU. 228, DDRF. Prin excelenţă instrument melodic, violina a jucat şi joacă un rol capital atît ca instrument concertist, cît şi în ansamblu. ENC. ROM., cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. în aceste întreprinderi se mai pregătesc şi coardele de violină. GOLOGAN, C. R. 161, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Violina prepară şi prezintă melodia cu un stil de curiozitate melodică a unei linii şerpuite şi continuu trilată. IZV. XII, 10. Cîntau amar, era delir, Plîngea clavirul trist şi violina. BACOVIA, Ρ. 91. Acorduri slabe de violină... expirau în unde depărtate, ca nişte suspine uşoare. BRĂESCU, V. 17, cf. SCRIBAN, D., BUL. FIL. VI, 43. încovoindu-se sever asupra violinei, începu să cînte aria din sonata lui Tremais. CĂLINESCU, S. 119, cf. id. O. XII, 521. Aceste denumiri regionale sînt pe cale să fie înlocuite de termenul...
„violină”. ALEXANDRU, I. M. 126, cf. DL. Să nu vă supăraţi, Că nu vă spun poveşti... De baluri surde de rîsete şi ţipete de violine Pe care cîntă arcuşul fericiţilor nuntaşi. ISAC, O. 65, cf. DM, M 1965, nr. 4, 34/1, M. D. ENC., DEX, dn3, d. MUZ., DREV, L. ROM. 1984, 535, ALRI 1 457/26, 109. Coarda la violină, cînd e mai întinsă, dă sunetul cel mai bun, dar atunci se şi rupe. ZANNE, P. IV, 314. 0 (în construcţii comparative) Un glas de violină anunţă:... „V-am adus poşta”. IBRĂILEANU, A. 134. E o muzică de toamnă, Cu glas de piculină,... Cu ton de violină. BACOVIA, O. 85. Frunzele inferioare [sînt] în formă de violină. PRODAN - BUIA, F. I.
128.   ♦ (Prin metonimie) Persoană care cîntă (cu măiestrie) la violină1 (1), care are profesiunea de a cînta la violină1. La semnalul dat de primul vio lin începură a suna overtura. FILIMON, O. II, 43. Faimosul... violin al teatrului de operă din capitala Moldaviei a venit la noi. id. ib. 209, cf. 324. Tînărul, prima violină de la Kaiserlich-Koenigliches Hofopernhaus din Viena,... nu e alt decît un evreu român din Iaşi. CARAGIALE, O. III, 119. Romancierul... a auzit dintr-un palat din faţa hotelului un cvartet compus din violină primă, secundă, flaut şi violoncel. CĂLINESCU, C. O. 298. A fost, faţă de contemporanii mai înzestraţi decît el, o admirabilă violină a doua, voce caldă în acompaniament, şi, cu acest rol, a secundat el şi gloria lui Eminescu. VIANU, L. R. 301.
    2. Arta sau, p. e x t., meseria de violonist. D. Tomini, profesor de violină care trece prin această politie, va ave cinste a da... un mare conţert vocal şi instrumental. AR (1832), 3722/43. Paganini, cel mai mare virtuozo de violin dintre toţi aceia ce se consacrară la studiul acestui delicios instrument. FILIMON, o. II, 317.
    -      Pronunţat: vi-o-. - PL: violine. - Şi: (învechit, rar) violin (pronunţat: vi-o-) s. m., s. n.
    -  Din it. violino, germ. Violine.
    VIOLINĂ2 s. f. Alcalbid care se extrage din florile de violă1 (a). Planta conţine, pe lîngă alcaloidul violina, rutina şi alţi glicozizi. FLORA R. P. R. III, 609.
    -  Pronunţat: vi-o-.
    -  Din fr. violine.
    VIOLINIST, -Ă s. m. şi f. v. violonist.
    VIOLÎNT,-Ă adj.v. violent.
    VIOLINTE adj. v. violent.
    VIOLINŢĂ s. f. v.e violenţă.
    VIOLÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Vioară3 (1). Cf. gâldi, M. PHAN. 266. Văzînd Erotocrit, aruncă în pămînt violiţă (a. 1787). id. ib.
    -  Pronunţat: vi-o-. - PL: violiţe.
    -  Violă2 + suf. -iţă.
    VIOLON1 s. m. (Franţuzim învechit) I. Vioară3 (1). Aceea... esplică... ondele escitate prin coarda de violon, pentru că mişcarea de colo pînă dincolo... este cu totul analoagă mişcării pistonului. MARIN, F. 383/26, cf. PROT. -POP., N. D., COSTINESCU, ENC. ROM.
    2.     Violonist. Cu mirare vede cineva cum violoni... îşi mişcă degitile asupra coardelor şi plimbă arcuşurile. CR (1829), 237V23, cf. contribuţii, îi, 89.
    -  Pronunţat: vi-o-. - PL: violoni.
    -  Din fr. violon.
    VIOLON2 s. m. (învechit şi regional) Contrabas. Cf. LM, ENC. ROM., ALRI 1 461/26.
    -      Pronunţat: vi-o-. - PL: violoni. - Şi: (învechit) violône s. m. LM, ENC. ROM.
    -  Din it. vioîone.
3386
VIOLONCEL
-614-
VIOLONIST
     VIOLONCEL s. n. Instrument muzical cu coarde şi cu arcuş, asemănător cu vioara-5 (1), dar de dimensiuni mult mai mari, şi cu un timbru mai grav decît aceasta. D. Vincenti, jucătorul de organe muziceşti,... a aflat o vioară cu 18 coarde şi cu doă arcuşuri căreia i-a dat numele de vioară generală pentru că în sunetele vioarei să unesc şi ale contrăbasului, violoncelii şi alto. CR (1829), 258 !/3, cf. 2242/6, STAMATI, D. Este...un son subţinut, precum sonul unei coarde de violon sau de violoncel ...tremurată de arcuş. MARIN, F. 383/16. Ascultai cu mare atenţiune celebrul solo de violoncel. FILIMON, o. II, 43, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Unei orchestre pot... să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul..., însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. CARAGIALE, O. III, 301, Cf. DDRF, BARCIANU, ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Vioare şi violoncele. NICA, L. vam. 270, cf. şăineanu, D. u., CADE. Totdeauna-am fost la fel. Un trio de violoncel. MINULESCU, VERS. 282, cf. SCRIBAN, D. Aceeaşi notă sună altfel din flaut sau violoncel. VIANU, E. 114. In orchestra catacombală a puterilor de cîntec şi geamăt, glasul violoncelului se taie cu melodia uraganului. ARGHEZI, S. XVII, 117. Intr-o seară... îl întrebă dacă mai cîntă din violoncel. CĂLINESCU, B. I. 121, cf. id. o. XII, 520. Poetul trebuie să fie asemeni unui violoncel cu glasul de o rezonanţă tainică peste care cuvintele îşi trec arcuşul melodios, perpessicius, M. I, 153. Plutea în aer ca un tremur de violoncel sugrumat. VINEA, L. I, 225. Viola, violoncelul... sînt produse de fabrici. ALEXANDRU, I. M. 10. Pentru susţinerea violoncelului la înălţimea convenabilă, se foloseşte un picior cu lungimea de circa 200 mm. LTR2, cf. DL, DM. O muzică de violoncel pe tema iluziei în iubire. IST. LIT. ROM. II, 532, cf. DER. Cine ar mai putea să interzică violoncelul şi flautul, numai pentru că sunetele contrabasului şi ale trombonului sînt mai intense? ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 39, 22/2. Am ascultat... una dintre suitele pentru violoncel, ib. 1972, nr.l, 22/3, cf, M. D. ENC., dex. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Nu putea fi... nurlia cu trupul de violoncel de abanos. VOICULESCU, P. II, 76. O pasăre... cu o voce de violoncel şi de vioară laolaltă... nu mai văzuse. ARGHEZI, S. VIII, 61. Vîntul... e ca un violoncel care se acordează ton cu ton şi coardă cu coardă, înaintea unui preludiu, id. ib. XVII,
 123.  Mărioara... mergea la marea comodă de nuc..., numai de dragul de a o pipăi cu mîna, de a-i trage sertarele bombate ca nişte violoncele. CĂLINESCU, S. 147. 0 Fi g. Cu foşnetul de fapte şi cu acordurile de liră, cu curcubeul de colori şi cu violoncelul duioşiei, opera scriitorului stă de veghe deasupra lacului tăcerii sale. LOVINESCU, M. 18. îmi îngroş... vocea pentru a înăbuşi lamentul blajin al violoncelului meu sentimental, id. ib. 163. Violoncele grave şi profunde, dulci şi substanţiale în nobila lor tînguire... se desfac din apele Oltului şi urcă în aer. BOGZA, C. O. 343. Cu mii de flaute şi violoncele Cîntă-n fapt de seară pădurea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 1, 3/3. Veneam spre el cu tremurul poeziei lui de violoncel suspinat ca să-l ascult, să-l privesc. CONTEMP. 1974, nr.7, 3/1. ♦ P. e x t. Parte de melodie sau melodie interpretată la violoncel (1). Din uliţă se aude... violoncelul. BRĂTESCU-VOINEŞŢI, P. 176. De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mîngîieri de violoncel. CAMIL PETRESCU, P. 8. Unii au langoarea dureroasă a violoncelului,... alţii complexul vag şi tulburător al pianului. RALEA, s. T. II, 295. ♦ (Prin metonimie) Violoncelist. Cf. CADE. Are orchestră? - N-are, dar puteam s-o organizezy că la urma urmelor ce-mi trebuie? Opt viori, , două violoncele, o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303. Romancierul... a auzit dintr-un palat din faţa hotelului un cvartet compus din violină primă, secundă, flaut şi violoncel. CĂLINESCU, C. o. 298, cf. DL, DM.
     -     Pronunţat: vi-o-. - PL: violoncele şi (rar) violonceluri (DN2, dex). - Şi: (învechit, rar) violoncélâ (pronunţat: vi-o-) s. f.
     - Din it. Violoncello, fr. violoncelle.
     VIOLONCÉLÂ s. f. v. violoncel.
     VIOLONCELÎSM s. n. (Neobişnuit) Sonoritate proprie violoncelului. (F i g.) Violoncelismul acestei epoci stă în ideea fundamentală care leagă totul în gravul aer profetic heliadesc. CĂLINESCU, o. XIII, 405.
     -  Pronunţat: vi-o-.
     -  Violoncel + suf. -ism.
     VIOLONCELIST, -Ă s. m. şi f. Persoană care cîntă (cu măiestrie) la violoncel, care are profesiunea de a cînta la violoncel. Sîmbăta trecută am avut prilej a auzi pe tinera şi celebra violoncelistă, domnişoara Rosa Such. ROMÂNUL (1858), 149V54, cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF. Mulţi violoncelişti concertişti i-au dedicat [violoncelului] compoziţiuni de frumoasă factură şi pline de inspiraţiune. ENC. ROM. III, 1222, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Sînt bîntuit de gînduri despre muzică, după ce am ascultat pe violonistul David Oistrah şi pe violoncelistul Enrico Mainardi. CĂLINESCU, C. O. 162, cf. DL, DM. Un violoncelist soseşte de la Praga ca să dea un concert. CINEMA, 1971, nr.
 1, 34, cf. M. D. ENC. Recitalul violoncelistului sovietic Daniil Şafran. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 28, 23/2. Finele anului 1973 a marcat trecerea la eternitate a celui mai mare violoncelist al tuturor timpurilor. CONTEMP. 1974, nr. 11, 6/1. De amintirea acestei premiere vor rămîne legate inteligenţa muzicală şi virtuozitatea violoncelistului Marius Suciu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 28, 18/3, cf. dex.
     -  Pronunţat: vi-o- -PL: violoncelişti, -ste.
     -  Din it. violoncellista, fr. violoncelliste.
     VIOLÔNE s. m. v. violon2.
     VIOLONIST, -Ă s. m. şi f. Persoană care cîntă (cu măiestrie) la vioară3 (1), care are profesiunea de a cînta la vioară3; (învechit şi popular) viorist, (învechit şi regional) viorar, (frantuzism învechit) violon1 (2). V. scripcar (1). Vestitul violonist... au murit la Paris în 30 avgust. AR (1832), 302V44, cf. I. GOLESCU, C. După ce îl iniţie însuşi el în primele noţiuni muzicale, îi dete de profesor pe Servetto, unul din violoniştii teatrului din Genova. FILIMON, O. II, 317, cf. I, 324, COSTINESCU, LM. Un pianist, un violonist... va fi destul să înceapă cea dintîi mişcare din o serie de mişcări, pentru ca pe urmă să execute maşinal toată seria. CONTA,
 O. F. 472. Din nefericire, numele marelui violonist fiind mai puţin cunoscut..., sala Senatului nu era îndestul de plină. EMINESCU, O. XIII, 59, cf. DDRF. Mulţi... violinişti au scris... compoziţiuni de valoare. ENC. ROM. III, 1222, cf. BARCIANU. După ce violonistul ieşi, dînsa răsuflă din greu. D. ZAMFIRESCU, A. 37, cf. 38, ALEXI, W., DR. III, 444, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. O suferinţă eterică transportă pe violonist spre unda liniştită a luciului de mare. IZV. XII, 10. Violonistul... era să ni facă în curînd cinstea de a veni la Bucureşti. ARH. OLT. XII, 14, cf. SIMIONESCU, F. R. 347. Domnul cel gras de la masa vecină... a trimis violonistului, vizibil, trei sute de lei. CAMIL PETRESCU, T. II, 129. Dănuţ zîmbi cu capul aplecat în lături ca un violonist cînd îşi acordă vioara. TEODOREANU, M. II, 56, cf. BUL. FIL. VI, 43. Fetiţa lui Pursch s-a dovedit o mult promiţătoare violonistă.
 . ARH. OLT. XIX, 270. Marele violonist se va feri de facsimile, va face ca vioara să exprime umanitatea din noi ca vioară, fară accente animalice. CĂLINESCU, c. Ό. 164, cf. DL, DM, SCL
 1969,  552, 1970, 357. Am apreciat în mod absolut omul, pe lîngă talentul său de violonist virtuoz. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1973,  nr. 36, 16/1. Silvia Marcovici a arătat... calităţile majore ale marilor violonişti, ib. 1974, nr. 2, 22/2, cf. V. ROM. februarie 1974, 73. Primul concert în Principate al genialului violonist iberic Pablo de Sarasate s-a desfăşurat
3392
VIOLONISTIC
-615-
VIOREA
 într-o sală aproape goală. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 3,
 18/2, Cf. M. D. ENC., DEX.
     - Pronunţat: vi-o-. - Pl.: violonişti, -ste.           - Şi:
 (învechit) violinist, -ă (pronunţat: vi-o-) s. m. şi f.
     -     Din fr. violoniste. - Violinist < it. violinista, germ. Violinist.
     VIOLONISTIC, -Ä adj. Care se referă la vioară3 (1), care este propriu, caracteristic viorii3 sau artei interpretative la vioară3; pentru vioară3; ca la vioară3. Cf. dn2, scl 1964, 420. Enescu a enunţat creator datele unui stil violonistic de o diversitate copleşitoare. M 1965, nr. 2, 4/1. Calitatea de instrumentişti... le dă cheia artei violonistice, ib. nr. 3, 19/2. Şcoală violonistică. L 1973, nr. 576, 8/3. Forţa comunicării mesajului a căpătat în estetica enesciană şi anumite procedee tehnice care de fapt au lărgit... perspectiva stilului violonistic, românia literară, 1973, nr. 36, 17/4, cf. DEX.
     - Pronunţat: vi-o-. -Pl.: violonistici, -ce.
     - Din it. violonistico.
     VIONOÂIE s. f. v. ghionoaie.
     VÎOR s. n. v. vifor. VIORA vb. I v. viforî.
     VIORÂR s. m. (învechit şi regional; cea mai veche atestare datează din prima jumătate a sec. xvii, cf. D. BOGDAN, GL.) Violonist. Poporul simte plăcere să asculte ţîţîitul arcuşului unui viorar. ap. TDRG. Viorarii se potriveau în arcuşuri. SĂM. V, 234, cf. TDRG. Acest viorar... avea atunci 56 ani. DR. V, 525. Auzind pe viorar cîntînd, te mişcă de la început... duioasele viersuri, ib. 530, cf. SCRIBAN, D. După ce li se pune friptura, viorarul începe hora de joc. H XVI 12, cf. alr sn v h 1 282/784.
     - Pronunţat: vi-o-. - Pl.: viorari.
     - Vioară3 + suf. -ar.
     VIORĂREÂSĂ s. f. (Regional) Violonistă, v. v i o 1 o n i s t. Cf. scriban, d. 1408.
     - Pronunţat: vi-o-. - Pl.: viorărese.
     - Viorar + suf. -easă.
     VÎORE subst. sg. v. vifor.
     VIOREA, -ÎCĂ s. f. I. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia violaceelor: a) (şi în sintagmele viorele mirositoare, BRANDZA, FL. 144, GRECESCU, FL. 85, BIANU,
 D.s., panţu, pl., BORZA, D. 181, 301, viorele de grădină, panţu, pl., borza, d. 181, 301, viorele bune, panţu, pl., învechit, viorea sălbatică, CIHAC, I, 317, regional, viorele de casă, BORZA, D. 181, 301, viorele nerii, id. ib.) toporaş (II1 a) (Viola odorata). Cf. anon. car., lb, baronzi, l.
 147,  conv. lit. xxm, 1061, brandza, fl. 144, id. D. 43,
 ENC. ROM., BARCIANU, TDRG, PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 180, 301, PRODAN - BUIA, F. I. 244, FLORA R. P. R. III, 558, DER, L. ROM. 1967, 49, 53, 54, M. D. ENC., L. ROM. 1975, 76; b) (şi în sintagma viorea nemirositoare, GRECESCU, FL. 84, PANŢU, PL., CADE, PRODAN - BUIA, F. I. 245, flora R. P. R. iii, 572) plantă cu frunzele ovale, acoperite cu peri şi cu florile albastre sau, rar, albe, neparfumate; micşunea (d), tămîioară (1 d), toporaş (II 1 b) (Viola hirta). Cf. PĂCALĂ, M. R. 23, CADE, L. ROM. 1967, 54;
 c) (şi în sintagmele viorea mirositoare, BORZA, D. 180, 301, L. ROM. 1968, 185, viorică de pădure, BORZA, D. 180, 301, viorele bune, id. ib., regional, viorele de grădină, id. ib., viorele nerii, id. ib.) plantă cu frunzele cordate şi cu florile albăstrii sau roşietice, parfumate (Viola mirabilis). Cf. id. ib. 180; d) plantă cu florile mari, ale căror petale trandafirii
 sînt împestriţate cu pete purpurii; tămîioară (1 a) (Viola jooi). Cf. GRECESCU, FL. 84, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D.
 180,  301; e) (şi, învechit, în sintagma viorea pădureaţă, CONV. LIT. XXIII, 1061) colţunii-popii (Viola silvestris). Cf. ENC. ROM., PANŢU, PL., BORZA, D. 181, L. ROM. 1967, 53;
 f) (şi în sintagmele viorea sălbatică, alexi, w., regional, viorea tărcată, PĂCALĂ, M. R. 23) trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). Cf. borza, D. 181, 301; g) plantă cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, cu florile de culoare albastru-închis; micşunea de munte ( Viola alpina). Cf. PANŢU, PL. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Acante, lăcrămioare, voioase viorele, Odorifere plante broda thalamul nunţii. HELIADE, O. I, 373, cf. 135, I. GOLESCU, C. Vioreaua-n cîmp... de-o caldă boare piere. ASACHI, S. L. I, 113. Ei poartă un surtuc de mătasă violetă (în floarea viorelei, toporaş) cu şiret de aur. IC. LUM. (1840), 18V30. Mie nu mi-a fost iertat să culeg trandafiri, viorele, micşunele, garoafe şi celelalte copiliţe ale Florei (a. 1846). IST. LIT. ROM. II, 580. întreagă florăria Răsăritului [se amestecă] cu smeritele noastre viorele. NEGULICI, E. I, 6/29. M-am spălat cu apă ne-ncepută şi-apoi am cules aste viorele ca să-mi spuie norocu. MILLO, în PR. DRAM. 378. Doresc... numai fizionomia casnică, viorelele şi topor aşii îngropaţi în răsîpa codrului. RUSSO, S. 14, cf. POLIZU. Veţi găsi pe lîngă toporaşi şi viorele, laleaoa „ tulipa ”, astă floare ce a avut şi ea timpul măr ir ei sale. NEGRUZZI, S. I, 97, cf. 64, 322. Lîngă crin nu creşte scaietele, lîngă micşunea, viorea, nu creşte şi urzica? BOLLIAC, O. 59, cf. 77, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Soarele nu veştejeşte deloc albeaţa crinilor; nici o atingere nu mînjeşte viorelele. BARONZI, I. C. V, 103/6. Alexis se retrase încet, strîngînd lapieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele şi de rozedă. ALECSANDRI, O. P. 88, cf. id. poezii, 32, id. p. iii, 55, costinescu, cihac, 1, 317. Ochii săi albaştri ard în lacrimele, Cum lucesc în rouă două viorele. BOLINTINEANU, P. I, 7, cf. 48, II, 38. Trandafirul cel înfocat, crinii de argint, lăcrimioarele sure ca mărgăritarul, mironosiţele viorele şi florile toate s-adunară vorbind fiecare. EMINESCU, P. L. 23, cf. id. O. I, 87. Eu cu Dumitru...
 o  duceam într-un cîntec, strîngînd viorele şi toporaşi de pe lîngă plai. CREANGĂ, A. 29. Fata i-a dat băiatului un mănunchi de viorele. CARAGIALE, O. II, 295. Să mergem să culegem viorele! grăi Trică. SLAVICI, o. II, 30. Era foarte frumoasă. Crinii şi viorelele... nici la degetul cel mic al ei nu le punea. ISPIRESCU, L. 352. Nuferi candizi, viorele, flori albastre de cicoare... Joacă-n raza luminoasă a electricului fard. MACEDONSKI, O. I, 163. Ileana o trimise, în toiul iernei, la munte să-i aducă viorele. CONV. LIT. XXII, 210. Sînt multe păsări mutătoare, care cu venirea lor în ţările noastre, ne anunţă deşteptarea naturii... şi cu ea împodobirea pomilor, răsărirea viorelelor. MARIAN, O. I, 27. Viorică de pe şesuri, Zbor pe apă două presuri: Una urcă-n răsărit, Alta moare-n asfinţit. BELDICEANU, P. 100, cf. DDRF, DAMÉ, T. 184, JAHRESBER. VIII, 125. Ochii albaştri ai Bertei îi răsăriseră în minte ca două viorele. D. ZAMFIRESCU, î. 73, cf. ALEXI, W. Soarele a căzut peste hotarele zării, lăsînd în urmă capetele mantiei sale de trandafiri, viorele şi aur şters. IORGA, P. A. I, 109. S-au perindat doi cîte doi, închinîndu-se la crucea din mijlocul bisericii, înconjurată de mănunchi de viorele. SOVEJA, O. 35, cf. RESMERIŢĂ, D., DR. IV, 1567. Vin ţigăncile la crîng Să culeagă viorele. TOPÎRCEANU, O. A. I, 336, cf. 5, id. B. 8. Viorica e gingăşia în haine albastre. SIMIONESCU, FL. 13, cf. id. F. R. 59. Avea acum în braţe un vas, un fel de strachină înţesată cu viorele, ca o floarea soarelului albastră închisă în smalţ verde. CAMIL PETRESCU, P. 37, cf. DS. Un pîlc întins de viorele îmi trimese pe aripioara unei adieri mireasma lor gingaşă. SADOVEANU, O. III, 125. Cresc prin foile uscate Viorele, flori adînci. Primăvara să n-o plîngi, Nici iubirile brumate. PILLAT, P. 225, cf. DR. X, 37. Rizomii speciilor de Iris... au o largă întrebuinţare în medicina empirică, conţinînd ulei eteric..., din care se poate
3400
VIOREA
-616-
VIORINT
 izola cetonă ironă (10-20%), cu miros de viorele. FLORA R. P. R. XI, 455, cf. III, 553. Primăvara devreme înfloresc prin rar işti de păduri viorelele. BOTANICA, 171, cf. DER,
D.  MED., L. ROM. 1975, 79, 80, 1981, 281, 283. Dragostele tinerele Nu se fac din viorele. ALECSANDRI, P. P. 270, cf. H II 142. Struţişor cu viorele, Dulce ţi-i guriţa, lele! JARNÎK -BÎRSEANU, D. 25, cf. 301. Ş-o cumpărat săcerele cu mănunci de viorele şi cu zimţi de floricele. ŞEZ. III, 242. Adă o chită de viorele, ca să-mi trec vremea cu ele. RĂDULESCU-CODIN, L. 5. Ş-oi răsădi ziorele, Ziorele, flori adînci, Cînd mă vezi, mîndrule, plîngi. ŢIPLEA, P. P. 70, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 144,
211.  Şi or creşte viorele, Şi m-oi jelui la ele, Ca la surorile mele. bîrlea, C. P. M. ii, 116, cf. alr sn iii h 642, FOLC. TRANSILV. II, 13. Ş-o luat un mănunchi de viorele, Ca să dea la nepoţi şi nepoţele. FOLC. MOLD. I, 292, cf. II, 204. Am cutreierat ceriul albastru cu stele, Vălcele cu viorele. nunta, 179. 0 (în proverbe şi zicători) Cînd o face plopul mere Şi tînjala viorele. TEODORESCU, P. P. 270, cf. MARIAN, NU. 707, ZANNE, P. I, 257. Eu îl trimit la surcele Şi el mi-aduce viorele, se spune despre un om prost şi leneş. Cf. MARIAN, nu. 9, zanne, P. i, 291. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Apa..., luată în masă mare, este albastră ca vioreaoa. MARIN, PR. I, 79/5. Şi mama şi copilul erau cu părul bălan ca fuiorul şi amîndoi cu ochii ca vioreaua. CARAGIALE, O. II, 305. Privea cu ochii lui de viorea, umezi ca de rouă, prin care trecea un aur ca al razelor. IORGA, P. A. II, 143. Cît bătea ochiul, şi pînă-n cer, era un senin tare, de-un albastru închis, ca vioreaua. AGÂRBICEANU, S. 479. Stătea tolănii pe spate, cu palmele sub ceafa, şi se uita aţintit în cerul... ca vioreaua. sadoveanu, o. XXI, 317. (Eliptic) Ochi frumoşi, ochi-viorele, Numai voi mi-aţi stins norocul. IOSIF, T. 94. Păcurari micuţ, Cu păr gălbănuţ - Floare de spicuţ; Cu ochi-viorele Ce scapăr ca stele, Cu dor şi cu jele. FOLC. TRANSILV. I, 78. 0 Viorea galbenă = a) plantă din familia violaceelor, cu două flori mici, galbene, care creşte prin locuri umede şi umbroase, mai ales în regiunea alpină; micşunea galbenă ( Viola biflora) Cf. cihac, i, 317, panţu, pl., cade, borza, d. 180, 301, flora r. p. r. iii, 602;
b)  plantă din familia liliaceelor, cu florile galbene, care creşte mai ales în plăduri, grădini etc. (Gagea minima). Cf. GRECESCU, FL. 564, PANŢU, PL., CADE, FLORAR. P. R. XI, 175;
c)  plantă din familia crucifereelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cu florile plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătînd, uneori, în brun; micsandră (b), mişcunea (a), violă1 (b), (regional) foaltină, vioară2 (b), levcoaie galbenă (Cheiranthus cheiri). Cf. panţu, pl., cade, L. ROM. 1968, 185. Viorea sălbatică = colţunii-popii (Viola camina). Cf. conv. lit. xxiii, 1061, păcală, m. r. 23, panţu, pl., cade, borza, d. 180, 301, florar, p. r. ii, 584, PRODAN - BUIA, F. I. 246. Viorea roşie (sau galbenă, regional, de fereşti) = plantă din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenuşii, cu florile plăcut mirositoare, roşii sau, rar, galbene; micsandră (a), micşunea (b), violă1 (c), (regional) foaltină, garoafa, şiboi (1 b), levcoaie roşie (Matthiola incana). Cf. ALEXI, W., PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 108, 301, L. ROM.
1968,    185. Viorea de noapte = plantă din familia cruciferelor, cu frunzele oval-lanceolate, ascuţite şi dinţate, cu florile purpurii sau violete, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspîndeşte seara; micşunea (g), mirodenie (II b), nopticoasă, violă de noapte (v. v i o 1 ă1), floarea-nopţii, (regional) şibiog (b), vioară de noapte (v. v i o a r ă2) (Hesperis matronalis). Cf. ENC. AGR.
IV, 180, BORZA, D. 83, 301. Viorea albă = plantă din familia violaceelor, cu florile albe, plăcut mirositoare ( Viola alba). Cf. BORZA D. 180, 301, FLORA R. P. R. III, 568. Viorea de munte = plantă din familia violaceelor, cu tulpina înaltă şi cu
florile mici, de culoare violetă (Viola montana). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1061. Viorele de pîrîu = ( Viola palustris), ib.
     2.     (Şi în sintagma viorea roşie, CADE) Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două sau trei frunze lunguieţe şi o tulpină cu flori albastre, roz sau albe, dispuse într-un racem scurt; vioriţă (a), (regional) mereoară {Scilla bifolia). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1061, BRANDZA, FL. 440, 452, id. d. 419, enc. rom., grecescu, fl. 565, tdrg, ŞEZ. XV, 140, PANŢU, PL,, CADE, ENC. AGR. Cu sfîrşitul viorelelor, o furie nebună de înflorire apucă celelalte plante din pădure. SIMIONESCU, FL. 13, cf. DM, BORZA, D. 157, 301, FLORA R. P. R. XI, 310, DER, M. D. ENC.
     3.     Ghiocel (Galanthus nivalis). Cf. TDRG, panţu, pl., ENC. AGR. II, 708, BORZA, D. 73, 238,239.
     4.     (Regional; în sintagma) Viorea de toamnă = brînduşă de toamnă (Colchicum autumnale). Cf. BORZA, D. 50, 249, alr sn iii h 643/157.
     5.     (Prin Maram.) Rujă (1 a) (Sedum roşea). Cf. BORZA,
 D. 158, 301.
     6.     (Regional) Zambilă (1) {Hyacinthus orientalis) (Bocşa). BORZA, D. 85, cf. 301.
     7.     (Regional) Floarea Paştilor . {Anemone nemorosa) (Pecinişca - Băile Herculane). Cf. alr sn iii h 644/2.
     8.     (De obicei în poezia populară) Epitet pentru o femeie frumoasă şi gingaşă. De este persoana sapientă, ingenioasă, frumoasă, inteliginte, generoasă etc., etc. - să le scrii acestea în album este una cu a le zice în faţă: frumuşico, viorico, înţeleapto, spirituoaso, graţioaso etc. HELIADE, o. II,
 181. Mult mi-e dor, mămuca mea, De cea mîndă viorea, Care mă iubeam cu ea! ALECSANDRI, P. P. 295. Viorică, viorea, Mîndră, mîndruleana mea, Aseară-nserai pe coastă. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 61.
     9.     (Prin sud-estul Mold.) Numele unei insecte nedefinite mai îndeaproape. Deosebitele feluri de insecte se numesc: gărgăuni, de păpuşoi şi de om, hespă, viorică. H III 227. Cînd se aud viorele cîntînd, semn că e toamnă. I. CR. IV, 361. Viorelele seamănă la cîntare cu greierul, ib. 362.
     10.    (Art.; prin vestul Munt.; în forma viorica) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. VARONE, JOC. ROM. Ν. 49, id. D. 154.
     11.    (Popular; prin confuzie cu vioară7; în e x p r.) Limpede ca (sau cum e) vioreaua = (despre apă) foarte limpede, ca lacrima. De aci [Făt-Frumos] plecă iar înainte şi dete peste... o mulţime de flntîni cu apa limpede ca vioreaua şi rece ca gheaţa. FILIMON, O. I, 423. Apa... limpede ca vioreaua, din care peştele te vede cale de o poştă. ATILA, P. 78. Mulţimea de flntîni cu apă limpede ca vioreaua şi rece ca gheaţa. CĂLINESCU, B. 296. E apă dăstulă, limpede cum e giorica; poate omu să să şi scalde. GR. S. III, 353, cf. ALRI 797.
     -  Pronunţat: vi-o-. - Pl.: viorele.
     -  Vioară2 + suf. -ea. - Viorică: cu schimbare de suf.
     VIORÉL, -EÂ adj. (Rar) Vioriu (1). Păreţii sînt din scoici, petrişoare albe, negre, galbine şi viorele. BOJINCĂ, A.
 I,  32/27. Ce ochi frumoşi ai, viorei, Ca un întins adînc de ape. COŞBUC, B. 65. Topiţi sînt ochii viorei De-atîta vaiet ne-ntrerupt. id. P.I, 147. In văzduhul viorei Stele prind să se ascunză. v. rom. octombrie 1954, 21, cf. dl, dm, alr ii 4365/130.
     -  Pronunţat: vi-o-. - Pl.: viorei, -ele.
     -  Vioară2 + suf. -el, -ea.
     VIORÎNT1, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Ban. şi sud-vestul Transilv.) Vioriu (1); vînăt (I 1). Cf. anon. car., DENSUSIANU, Ţ. H. 340, DR. IV2, 1567, DL, DM. Ia-ţi o cîrpă viorintă, De mine să nu ai frică. HODOŞ, C. 63, cf. DR. I, 361,
 IV, 840, 1567. Pană neagră dă cocoş, Ilia-i în Logoj Şî crişeşte să-l jăleşti Cu chiţăle viorintă. ARH. FOLK. III, 74. Vismîntu lui viorint, încins prăstă pămînt. ib. 133, cf. 156,
3402
VIORINT2
-617-
 VIORIU
 todoran, GL., ALR I 1 483/107, 1 484/5. 0 (în descîntece) Bubă albă, bubă neagră, bubă galbină, bubă viorintă. DR. IV2, 840. Bubă verde, bubă roşie, bubă viorintă... nu întinde, nu cuprinde. ŞEZ. XXIII, 109. Poşitură albă, Poşitură viorintă... Să se risipească, Să se domolească. GR. s. V, 60. Bubă roşîie, Bubă viorintă, Bubă mohorîtă. ARH. FOLK. III,
 129.  Bubă viorintă, Bubă mohorîtă, Bubă albă... Cîn ţ-oi prinde-a descînta Prinde napoi a pleca. GREGORIAN, CL. 46.
 ♦  (Despre păsări; în forma viorinţ) Cu penele de culoare viorintă (v. v i o r i n t1 1) (Şopotul Nou - Moldova Nouă). Cf. băcescu, păs. 278, 322.
     2.    S. n. (Regional) Violet (2) (Brădişorul de Jos -Oraviţa). LIUBA - IANA, m. 18. Ciucurii sînt roşii, dar sînt învîrstaţi în trei locuri, de ambele margini, cu vînăt şi galben, iar la mijloc cu alb sau verde... ori viorint. id. ib.
     -     Pronunţat: vi-o-. - Pl.: (1) viorinţi, -te. - Şi: viorinţ, -ă (pronunţat: vi-o·) adj. băcescu, păs. 278, 322, alr i
 1 483/107. ’
     - Cf. v i o a r ă2, vioriu.
     VIORINT2, -Ă adj. (Ban. şi sud-vestul Transilv.) Năvalnic (I 1). Ca vîntul se slobozea Şi în turci polog facea. Ei! ca vîntul viorint Ce culcă tot la pămînt. F (1890), 30. Bate vîntul viorint. Pă munte cu vioare Doru mîndrii mă doboare. DENSUSIANU, Ţ. H. 182, cf. 340. Sail Ca vîntul viorint Şi culcă tot la pămînt. L. COSTIN, GR. BĂN. 215. Şi-apoi în turci se slobozea, Ca şi un vînt viorint, Cînd se lăsa pe pămînt Intr-un pom înflorit. BALADE, II, 163.
     - Pronunţat: vi-o-. - PL: viorinţi, -te.
     - Cf. vifor.
     VIORINTĂ adj. (Prin Ban. şi prin sud-vestul Transilv.; despre apă) Limpede, clară, cristalină. Cf. alr i 797/77, 116.
     - Pronunţat: vi-o-. -PL: viorinte.
     - Cf. vioară1.
     VIORINŢ,-Ă adj. v. viorint1.
     VIORÎST, -Ă s. m. şi f. (învechit şi popular) Violonist. Această moarte a lui Paganini, de este adevărată, e o îndoită nenorocire; pentru că în aceeaşi vreme pierdem şi un mare viorist şi un muzicant. GTN (1836), 29713, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Complicele acestui furt era un tînăr viorist plin de talent. CARAGIALE, o. II, 51, cf. DDRF, TDRG. Un... viorist... a cutreierat toate oraşele Apusului, interpretîndpe Beethoven. ARDELEANU, D. 15, cf. ŞĂINEANU;
 D. U., CADE. Comandase fleici şi un castron cu zeamă de varză şi adusese doi ... viorişti să le cînte de dor. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 162. Ţiganii, doi viorişti bătrîni, un ţambalagiu, adolescent tuciuriu, şi un muscalagiu voinic, cu albeaţă la un ochi, ridicau din umeri. id. ib. 232. Viorist de forţă, cînta totdeauna singur, nu în bandă cu alţii. IZV. xvm, 308, cf. SCRIBAN, D. Minunat fu însă taraful de lăutari al lui Medelioglu, alcătuit dintr-un muscalagiu, un ţambalagiu şi trei viorişti. CAMIL PETRESCU, O. I, 307. Asemeni unor viorişti cuprinşi de frenezia artei lor..., ei ridică deasupra cîmpiei un ţîrîitprelung. BOGZA, C. O. 396. A alcătuit cu ei o orchestră formată din doi viorişti, doi flautişti, un oboist, un fluieraş, doi clarinetişti, doi trompetişti, un toboşar şi un ţimbalist. ALEXANDRU, I. M. 17, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Doar nu-i viorist să vie aici să vă cînte dumneavoastră. GR.
 S. v, 29, cf. ALR SN V h 1282. Şi la mine au sărit Rumânii cu topoarele,... Vioriştii cu diblele, Cobzarii cu cobzele. FOLC. MOLD. I, 329.
     - Pronunţat: vi-o-. -PL: viorişti, -ste.
     - Vioară3 + suf. -ist.
     VIORÎŢĂ s. f. Numele a două plante erbacee: a) viorea (I 2) (Scilla bifolia). Cf. BORZA, D. 157, 301, şez. XV, 140;
 b)  toporaş (II 1 a) (Viola odorata). Cf. BORZA, D. 181, 301. Eşti mîndră copiliţă, Ca o floare de vioriţă. F (1887), 343.
    -  Pronunţat: vi-o-. - Pl.: vioriţe.
    -  Vioară2 + suf. -iţă.
    VIORIU, -IE adj., s. n. (De obicei în contexte poetice)
 1.  Adj. De culoare violetă, care variază între violet-deschis şi violet-albăstriu; (rar) viorel. V. 1 i 1 a, liliachiu, mov, stînjeniu, viorint1 (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Cultivăm patru speţii: izma verde, viorie, limonie şi vărgată. BREZOIANU, A. 202/16. Fac... ţigaretele de un lemn vioriu, de os de fildeş, care sînt foarte uşoare. MAN. SĂNĂT. 111/5, cf. stamati, v. 718!/l, polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, CIHAC, I, 317. Atîta namilă de marmură..., cu opt statuie de marmoră frigiană viorie..., cum oare să o facă zapt cineva...? ODOBESCU, S. III, 71. In fund de tot, înălţîndu-se în albăstreala înnegurată a cerului, se perdeau culmile păduroase ale Steşicului, învelite în umbre viorii, id. ib. 195. Cupido, un paj şăgalnic, va ascunde cu-a lui mînă Vioriul glob al lampei. EMINESCU, o. I, 154. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările risipite într-o viorie şi melancolică umbră. id. P. L. 54. Fîlfîia în fel de fel de ape zăbranicul vioriu. CARAGIALE, O. II, 251. E prelungă la chip, codalbă, cu ochii viorii. DELAVRANCEA, o. I, 16. Se văd, în codrii muşcelelor, mesteacăni bălai, cu frunzişul mărunt prin care tremură cerul vioriu, id. ib. 18. Ochii viorii ai copilei, cu dulce şi caldă privire, se ridicau des asupra lui. CONV. LIT. XVIII,
 130. In zarea viorie s-arată ca năluce... Carpaţii cei bătrîni. MACEDONSKI, O. I, 116, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Cerul vioriu e uşor învăluit de praful bogat al drumului. IORGA, P. A. I, 86. Se repezi din apa Cea viorie pe uscat. MURNU, O.
 81. Ici-colo o catalpa, cu foile mari, zugrăvea pete viorii de umbră. ANGHEL, PR. 57, cf. TDRG. Cel ce te iubeşte... îţi trimite prin aerul parfumat şi vioriu al dimineţii mănunchiurile acestea de flori. PETICĂ, O. 345. Pe unde viorii de-amurg Coboară-ncet, sfioase, umbrele-nserărei. DENSUSIANU, L. A. 22. Sus pe cerul vioriu străluceau stelele. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE. Cerul se îmbrăţişa cu pămîntul într-o ceaţă viorie. AGÂRBICEANU, A. 42. Soarele se înălţase sus pe cerul vioriu, şi ziua era călduţă, cu mireasmă de primăvară. id. O. XII, 349. O punte aeriană de pulbere aurită mergea să-şi razăme capătul dimpotrivă de negurile sure, în care se păreau cufundate pînă la gît piscurile viorii ale munţilor din apus. HOGAŞ, DR. I, 159. Prin norii viorii ai fumului de ţigară, mă sileam să pătrund în adîncul depărtat al lumii de gînduri. id. ib. 186. Mamina a întins mîna după un fir de mătase vioriu. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 119, cf. PASCU, s.
 221.  Ochii ei răspîndeau o lumină viorie. IBRĂILEANU, A.
 87. Plafonul cu ornamente din stuc, cîteva statuiete pe socluri, lespezile rombice de culoare viorie,... totul făcea ca impresia de la intrare să continuie şi înăuntru. AL. PHILIPPIDE, S. II, 83. Ochii ei de scrum vioriu se uitau galeş. id. ib. 91, cf. RESMERIŢĂ, D. Razele piezişe... erau, la fel niciodată, împurpurări grele în asfinţit, apoase străvezimi viorii şi sure în serile lungi de vară. M. I. CARAGIALE, C. 40, cf. ŞĂINEANU, D. U. Pe CÎmpia-nzăpezită cînd e noaptea viorie Parc-aştept să-i văd culcată umbra lungă, albăstruie. EFTIMIU, I. 48. Lumina celor şase cărbuni se prefăcu... în lumina a şase ochi, nevinovaţi şi viorii, ca ochii de copii. GALACTION, O. 147. Ştiu că ochii viorii privesc risipit. CAZIMIR, GR. 115. Avea ochi mirat deschişi, mai viorii, cu adevărat ca viorelele, înlăcrămaţi. CAMIL PETRESCU, P. 286. Zorile, din viorii, deveniseră albicioase, id. u. N. 349. Răcoarea viorie a serii îndemna la mişcare. VOICULESCU, P. II, 68. Luna mare, roşie se arăta pe codri, într-un fum vioriu. SADOVEANU, O. VII, 375. Munţii... se învăluiau în pîcla viorie, id. ib. IX, 366. Prin ceaţa viorie care împînzeşte orizontul se desemnează în alb, ca o viziune a nopţii, forma uriaşă a iahtului. BART, S. M. 50, cf.
3408
VIOROAIE
-618-
VIPĂRĂ
SCRIBAN, D. Ca nişte lampioane japoneze, se clatină în urma lor... mii de lalele galbene, viorii, albe, pestriţe şi tărcate. ARGHEZI, S. XVIII, 45. în zori, ceaţa era viorie. STANCU, R. A.
IV,   137. Două cearcăne vinete se adînceau sub ochii-i bulbucaţi, şi de pomeţii viguroşi obrajii i-atîrnau gălbejiţi, cu firişoare viorii în filigrană. VINEA, L. II, 239.0 spărtură necrezut de albastră se făcuse în cerul clădit parcă din bolovani, trainic, pentru veşnicie, şi săpătura se lărgise, lăsase aerul vioriu... să intre în burg. DEMETRIUS, A. 258, cf. DL, DM. Aerul se împînzise de ramurile... tinere ca nişte coarde roşcate şi viorii în acel amurg ce se lăsa peste locuri. BARBU, PRINC. 161, Cf. CIORANESCU, D. ET. 897, L. ROM. 1968, 48. La lumina viorie îi văd fruntea înaltă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40, 13/3, cf. M. D. ENC., DEX, L. rom. 1975, 76, DSR, DREV, V. breban, D. G. 0 (Adverbial) Painjeni de smarald au ţesut de pe-o insulă pînă la malul opus un pod de pînză diamantică, ce stecleşte vioriu şi transparent. EMINESCU, P. L. 51. ♦ (învechit, rar) Livid. Pe pieptu-i salbă De pietre scumpe... părul i-ajunge la călcîie, Ochii căzuţi în capu-i şi buze viorie. EMINESCU, O. I, 95.
    2.     S. n. Culoare viorie (1). Combinaţiunea colorilor cu alb sînt în genere plăcute (cele mai frumoase sînt albul combinat cu albastrul deschis, cu roza, cu galbenul... cu vioriul deschis şi cu portocaliu). ENC. ROM. I, 883. Capul, proporţional ceva mai mic decît la păstrăv, negricios pe ceafă şi bătînd în vioriu pe laturi, e acoperit... în pete negre. ATILA, P. 201. Ochii... nu mai aveau vioriul-albastru al clipitei de gîndire, ci erau... ca de oţel. CAMIL PETRESCU, P. 227. Icoanele ardelene de la Nicula, pe sticlă, foarte colorate, sunt din acest gen, şi tot aici icoanele pe hîrtie în tipar negru or nuanţat cu un roşu, vioriu şi verde, imitînd gravura cărţilor religioase. ARH. OLT. XIII, 506. Venea zburînd spre noi un stol de raţe sălbatice... Trecură şi se cufundară măreţ în vioriul amurgului. SADOVEANU, O. VI, 588, cf. SCRIBAN, D. Cer plin de rodul toamnei îmi flutura -tartane - Tot vioriul umed al prunelor gîtlane. I. BARBU, J. s.
119,  cf. DL, DM. Se vede departe în vioriul amurgului nălbind Histria. GL 1961, nr. 3, 5/5, cf. M. D. ENC., DEX, DSR.
    - Pronunţat: vi-o-. - Pl.: viorii şi (învechit, f.) viorie.
    - Vioară2 + suf. -iu.
    VIOROÂIE s. f. v. viforoaie.
    VIOR0S,-OÂSĂ adj. v. viforos.
    VIÔS, -OÂSĂ adj. (învechit; despre oameni) Care este viguros, puternic, rezistent; care este plin de viaţă. Eu m-am vechit, m-am veştedzit şi ca florile de brumă m-am ofilit... Iară acesta nou, vios, vlăgos, ghizdav şi frumos, ca soarele de luminos, ca luna de arătos.... este. CANTEMIR, I. I. II, 81, Cf. LB, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 313. 0 F i g. Intr-aceasta muncă-ş dede la D[u]mn[c\dzău sufl[o]t[u]l biruitoriu şi vios, luînd cununa vieţii ca un nevoitoriu destoinic. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 119716.
♦ (Despre privire, fizionomie etc.) Care exprimă, trădează vigoare, vioiciune, voioşie. Vezi la dreapta? Ce chipuri liniştite şi dulci cum chiar icoana Ziditorului să vede zugrăvită în trăsăturile lor! Ce feţe vioasel Ce ochi scînteind de o strălucire nemuritoare! MARCOVICI, C. 113/12.
    - Pronunţat: vi-os. -Pl.: vioşi, -oase.
    - Viu + suf. -os.
    VIOŞÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A însufleţi. Cucernicia, slava şi tot ce vioşa sufletul lui pînă atunci nu mai sînt pă plăcerea sa. CANTACUZINO, N. P. 22713.
    - Pronunţat: vi-o-. -Prez.inâ.’.vioşez.
    - V. vios.
     VIOŞEÂLĂ s. f. (învechit) Vioiciune (1); voioşie. Boieriul..., deprins în hainele egalităţii, cum le numesc autorii de astăzi, sufla... mai slobod şi mai voios. Ce gîndea boieriul în hainele egalităţei nu se ştie, el singur a uitat empresiile momentului, căci în mijlocul vioşălei sale, o mînă neagră şi vînoasă îl apucă de mîneca surtucului şi un glas îi striga în ureche: a, ce dracul! RUSSO, S. 17, cf. SCRIBAN, D., dl, DM. ♦ Strălucire, prospeţime, expresie vie. Figura ta pierdut-auplăcuta-i vioşală. CONV. LIT. vii, 363, cf. TDRG.
     - Pronunţat: vi-o-. - PL: vioşeli.
     - Vios + suf. -eală.
     VIOŞÎE s. f. (învechit) Vioiciune (1); voioşie. Ea ş-au păstrat vioşia sa pînă în minutul morţei surorii sale. AR (1829), 2362/21. Prin sănătate să răvarsă în mădulările noastre simţiri de vioşie. ALBINEŢ, M. 2/4. Cînd este aerul măsurat de rece şi uscat, atunce... ni să înfăţoşează o simţire de vioşie şi uşurinţă, id. ib. 102/4. în mijlocul... vioşiei junilor, a cîntecului fetelor, Malaspina era surprins a vedea lîngă o casă şăzînd, adîncită în întristare, o femeie. ASACHI,
 S. L. II, 124, cf. 56. Vioşia acestui bătrîn e rară. LM. Eşti nu ştiu cum, zise Marta cu vioşie. Uite,... stau aici şi privesc în lume şi nu gîndesc nimic. SLAVICI, N. I, 131. Văd că spune cu multă vioşie mulţime de istorii. I. NEGRUZZI, S. IV, 126, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. 492, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D., DL, DM. 0 (Prin lărgirea sensului) Semănarea ei cu fiica lui Svidrighelo, manierele simple şi modeste, vioşia spiritului, ce cu înlesnire se rostea prin dialectul litvan, fermecau toate inimile. ASACHI, s. L. II, 43. ♦ Ceea ce exprimă, denotă vioiciune (1), voioşie. Pe încet vioşia convorbirei străinilor mergea amorţind, iar peste puţin tăcerea lor fu semn că ambii erau acufundaţi în somn. asachi, s. L. ii, 38. ♦ Strălucire, expresie vie a ochilor, a privirii, a fizionomiei. Cel mai sigur semn a însănătoşerei este înturnarea vioşiei ochilor. ALBINEŢ, M. 17/4. ♦Fig. Prospeţine, frăgezime. Ea se uită drept la soare pe cît timp el e pe orizon; îndată însă ce apune sau se ascunde subt un nour gros, floarea tînjeşte, se pleacă în jos, pînă ce razele lui vin de-i redau vioşia pierdută. NEGRUZZI, S. I, 105. Sănineaţa orizonului, vioşia verdeţii îmi arătă că intru în regiunea munţilor, id. ib. 308. [Bătrînul] aude freamăt [de frunze] tainic şi plin de vioşie. CONV. LIT. III, 362. Vioşia florilor. LM, cf. TDRG, CADE, DL, DM.
     - Pronunţat: vi-o-. - PL: vioşii.
     - Vios + suf. -ie. Cf. voioşie.
     VIOŞÎME s. f. (învechit) Vioiciune (1); voioşie. Din beţii zgomotoase şi sălbatice, din braţele femeilor de prin culisele teatrelor... mă aruncai cu aceiaşi vioşime... în lucruri cu totul de altă natură. CONV. LIT. XV, 47, cf. TDRG, scriban, D. ♦ Expresie însufleţită, luminoasă, radioasă a ochilor, a privirii, a fizionomiei. De nu ar fi fost Morizon şi iubirea lui cea deosebită pentru omenire, mii de oameni a cărora ochi brilentează astăzi... de vioşime şi de sănătate ar fl pierit. VE1SA, I. 32/5.
     - Pronunţat: vi-o-. - PL: vioşimi.
     - Vios + suf.-ime.
     VIOTÂTE s. f. (învechit, rar) Vioiciune (1). Cf. tdrg, SFC VI, 58, 63. 0 (Prin lărgirea sensului) Cu toată bătrîneţea, viotatea spiritului său şi activitatea sa sînt admirabile, ap. TDRG.
     - Pronunţat: vi-o-.
     - Viu + suf. -ătate.
     VÎPARĂ s. f. v. viperă.
     VÎPĂRĂ s. f. v. viperă.
3418
VIPDEREU
-619 -
VIPERESC
    VIPDERÉU s. m. v. vindereu.
    VÎPENĂ s. f. (Prin Mold.) Parte a războiului de ţesut, nedefinită mai îndeaproape. Cf. tdrg.
    - Pl.: vipene.
    - Cf germ. Wippe.
    VIPERĂ s. f. 1. Şarpe mic, foarte veninos, care are capul de formă triunghiulară, cu o pată de culoare închisă în formă de V, şi pe spate o dungă lată, neagră, în zigzag; (popular) năpîrcă (1), (învechit şi regional) aspidă, (regional) şarpe ciung (v. şarpe II), şarpe pestriţ (v. pestriţ 1), şarpe veninat (v. ş a r p e II) (Vipera berus berus). Strîngînd Pavel ceva surceale şi puind spre foc, o vipere, ieşind den căldură, năvăli spre mîna lui. N. TEST (1648), 172712, cf. MARDARIE L. 1252/25. Mănia zmăului virul lor, mănia aspideei (de vipere D) nevendecată. PSALT. 317. Adunînd Pavel mulţime de gătejii şi puind preste foc, o vipere, de căldură ieşind, să apucă de mîna lui. BIBLIA (1688), 8542/22. Supt unghea degetului mai vrăjmaş toapsec decît supt dintele viperii stă. CANTEMIR, I. I. I, 105, cf. 17, ANON. CAR., ŞINCAI, în DR. V, 562, BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, I. GOLESCU, C., J. CIHAC, I. N. 146/6. Din şerpii otrăviţi ai Italiei numiţi vipere (cu capul colţorat) şi dintr-alte otrăvi se prepară o băutură foarte otrăvitoare. BARASCH, M. III, 213/3. Ne rămîne a vorbi de muşcăturele bombarilor..., păiajinilor şi viperilor. BREZOIANU, A. 581/25. Cînd erpeţii vor ieşi în faţă sau la altă parte,... să se iaie ca doftor ie... zamă de broască ţistoasă şi de viperă. CORNEA, E. I, 60/5, cf. 116/32, PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. între reptilele acestei zone cităm:... şerpii sunători..., vipera. DRĂGHICEANU, C. 117, cf. COSTINESCU, LM, CONV. LIT. XXIII, 346, DDRF, ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. Cînd vipera muşcă pe om, în locul muşcăturii el simte o durere mare, apoi apare o roşeaţă violacee şi partea muşcată se umflă. BIANU, D. S., cf. TDRG, Păcală, M. R. 31, resmeriţă, D., cade. Acest „ulei de scorpioni ” era întrebuinţat ca antidot pentru muşcătură de viperă. ARH. OLT. X, 233. Ca şi cum ar fl călcat pe o viperă, Sadoveanu se feri, apărîndu-se cu mîinile. LOVINESCU, s. II,
237.  Năpîrcă sau vipera... nu e singurul reprezentant al şerpilor veninoşi la noi, dar e cel mai răspîndit. SIMIONESCU, F. R. 183. Locuitorii din Alpii Bavarezi, expuşi să fie muşcaţi deseori de vipere, nu întrebuinţează... decît rachiul, id. ib. 185. Simţise răceala viperii şi înţepătura colţilor în sînul drept. TEODOREANU, M. III, 13. Ieri, suindu-se în munte, l-a muşcat de pulpa piciorului o viperă. SADOVEANU, O. XIV, 600, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Străbăteam prin jnepeni, cu grija de-a nu căcla pe vipere. BLAGA, H. 62. Din şerpii care se găsesc la noi numai viperele sînt otrăvitoare. BELEA, P. A. 162, cf. DL, DM. Manipularea viperelor vii se va face cu toată atenţia pentru a evita muşcăturile lor. FAUNA R. P. R. XIV2, 133, cf. 321, DER, ZOOLOGIA, 138, CIORANESCU, D. ET., M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, L. rom. 1984, 535, H IX 59, 340, XII 27, DENSUSIANU, Ţ. H. 24, 340, ALR I 1 184, TEAHA, C. N. 40, NALR - O III h 549, ALR - Μ III h 590. L-a muşcat... vipăra. porţile de fier, 65. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Ş-au ascuţitu-ş limba Ca de şerpe, facînd scîrba, Ca viperea n-nveninează Cu buzele lor să piarză. DOSOFTEI, O. I, 313. Nu vedeţi că sînteţi de toate culorile, negri, vineţi ca vipera, albiţi mai nainte de timp în crime şi orgii; aveţi voi sînge prin vinele voastre, ca să-l vărsaţi undeva? HELIADE, O. II, 411. Ca o viperă înveninată vine ne-ncetat de-mi veninează şi cele mai dulci minute. PR. DRAM. 139. Mă aşteptam la un chip de smochină neagră, ponosită, din zbîrciturile căriea... să frigă doi ochi răutăcioşi de viperă. VOICULESCU, P. II, 76. Acest hoţ cu înfăţişare de viperă mai are desigur ceva de şoptit în taină
căptanului. SADOVEANU, O. X, 212. Ochii... sticlesc ca ai viperii. ARGHEZI, VERS. 234. Cicălitoarea maşteră Larisa, cu limba ascuţită, despre care... scriitorul ne spune că şuieră printre dinţi ca viperele. V. ROM. Februarie 1954, 313. 0 F i g. (Cu aluzie la veninul nociv al animalului) Cele două surori o urmăreau pe furiş... şi vipera invidiei le muşca mereu din inimă. AGÂRBICEANU, A. 482. Avea... în fiinţa sa vipera neliniştii. SADOVEANU, O. XII, 265. Postelnicul Ştefan s-a supus numaidecît, stăpînindu-şi vipera limbii, id. ib. XIII, 718. 0 Viperă cu corn (sau, rar, cu nas, învechit, cornută) = specie de viperă (1), deosebit de veninoasă, care are în partea anterioară a capului, deasupra botului, o proeminenţă acoperită cu solzi ( Vipera ammodytes ammodytes). Cf. ENC. ROM. E un studiu de geografie zoologică, în care se propune a se arăta întinderea vieperei cu corn în ţara noastră. ARH. OLT. V, 460, cf. CADE, SIMIONESCU, F. R. 186, FAUNA R. P. R. XIV2, 312, DER, ZOOLOGIA, 138, M. D. ENC., DEX2. Viperă de stepă = specie de viperă (1), de dimensiuni mai mari, şi mai puţin veninoasă, care trăieşte mai ales în stepă (Vipera ursinii renardi). Pe grindurile din Deltă (Letea) mai trăieşte şi vipera de stepă..., comună în stepele ucrainene. SIMIONESCU,
 F. R. 186, cf. FAUNA R. P. R. xiv2, 331. 0 E x p r. A tresări ca muşcat de viperă = a tresări cu violenţă, a resimţi un şoc puternic. In aceeaşi clipă Ana tresări ca muşcată de viperă. REBREANU, I. 257.
     2.      (Şi în sintagma pui de viperă) Epitet pentru o persoană rea, perfidă, primejdioasă. Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de giudecata gheenei! N. TEST. (1648) 30v/34. Leat 570, născutu-s-au pinul viperii, părintele minciunii, fiul întunericului..., pseudoprofitul Muhamed. CANTEMIR, HR. 326. Nu sînt vrednică de-a mă numi maică, ce vipire, vrednică sînt de toată mustrare şi defăimare. IST. A. z. 42728. E demn de voi, ciocoilor, cîţi sînteţi pui de renegaţi, cîţi sînteţi pui de viperă, cît umblaţi ca turbaţi după chivernisele. HELIADE, în IST. LIT. ROM. II, 293. Acea viperă apucase şi pe vreo trei femei române, care au scăpat ca prin urechile acului ca să nu fie înecate sau arse. BARIŢIU, P. A. I, 100. Această cultură intelectuală... produce mai mult rău decît bine nenorocitei ţări ce hrăneşte în sînu-i asemenea vipere. FILIMON, o. I, 98, cf. COSTINESCU. Atîta am vrut să aflu din gura ta, pui de viperă ce mi-ai fost, zice atunci spînul. CREANGĂ, O. 89. Spune şi nouă, tată cine este vipera aceea care nu-ţi dă pace şi-ţi otrăveşte bătrîneţele. ISPIRESCU, L. 12, cf. ŞĂINEANU. Mînca-ţi-ar cîinii cinstea şi te-ar trăsni toaca sfîntului Ilie din ceri, viperă cu şepte limbi! hogaş, dr. ii, 93, cf. resmeriţă, d., dr. iv, 791, CADE, BUL. FIL. IV, 113, SCRIBAN, D. Nu ştii ce viperă este tanti Aglae asta! CĂLINESCU, E. O. I, 52. Ştia o mulţime de anecdote... mai ales pe socoteala doamnei Kotzebue, şi aceasta cam viperă în felul ei. CAMIL PETRESCU, O. III, 70. Aţi îngăduit să crească între voi o viperă, un duşman. STANCU, R. A. I, 47, cf. DL, DM, FD III, 207, L. ROM. 1966, 335, M. D. enc., dex, scl 1979, 95, cl 1985, 59.
     -       Pl.: vipere şi (popular) viperi. - Şi: (învechit şi regional) vipere, (regional) vipiră (alri 1 184/35, 538, 558, 582, 584), vipără, vipară (ib. 1 184/129, 223), viporă (scl
 1966,  61, teaha, c. N. 41), vépere (alr i 1 184/542), vépire (ib. 1 184/532), (învechit, rar) vipire s. f.
     -  Lat. vipera.
     VIPERE s. f. v. viperă.
     VIPERÉSC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) Vipérin. Cf. drlu.
     -  Pl.: viper eşti.
     -  Viperă + suf., -esc.
VIPERICĂ
-620-
VIPT
     VIPERICĂ s. f. (Bot.; regional) Iarba-şarpelui (Echium vulgare). Cf. BORZA, D. 63, 301.
     - Pl.:?
     - De la viperină, cu schimbare de suf.
     VIPERIN, -Ă adj. (Rar) De viperă (1), privitor la viperă. Cf. frollo, v. 621, lm, dl, dm, dex, dn3. 0 F i g. Constantin Lipan clipea mărunt, neînţelegînd în ce cuibar vipérin a intrat. C. PETRESCU, C. V. 188. Inteligenţa viperină a acelei europene a înlănţuit deplin pe marele stăpîn al lumii. SADOVEANU, O. XVII, 142. O frunte viperină, sterilă, implacabil îngustă. VINEA, L. I, 381.
     - Pl.: viperini, -e.
     - Din it. viperino, lat. viperinus, -a -um, fr. vipérin.
     VIPERINĂ s. f. (Bot.; şi, adjectival, în sintagma iarbă viperină, LM) Iarba-şarpelui (Echium vulgare). Cf. I. GOLESCU, C., COSTINESCU, CONV. LIT. XXIII, 1001, BARCIANU, GRECESCU, FL. 404, ALEXI, W., PASCU, S. 210, PANŢU, PL., DA II,, 437, BORZA, D. 63, 301, BUTURĂ, EB., DSR, SCL 1984, 507.    '
     - Pl.: viperine.
     - Din lat. viperină.
     VIPIE s. f. (Regional, mai ales în Munt.; de obicei precedat de prep. „în”)      1. (Moment sau perioadă de)
 intensitate maximă (a unei stări, a unui proces în curs de desfăşurare etc.); (moment, răstimp de) precipitare, febrilitate, zor. V. miez (I), putere (III 3), toi3 (4). Vipia căldurei. BARONZI, L. 124. încălecă calul şi, în vipia gătelii lor, scăpă din tabără. ISPIRESCU, U. 201. Dau să iasă din casă să alerge după unchiaş; dară unde putea cineva să puie mîna pe clanţa uşii, căci în vipia ameţelii uitaseră că ferestrele sînt deschise, id., ap. GCR II, 356, cf. DDRF, TDRG. Or fi fugit în vipia-aia, dracu era să stea de ei. PETICĂ, o. 234, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DEX, SCL 1979, 95, DSR. Diavolul s-a prins... că el întră în vipia iernii în gheaţă şi nu îngheaţă. ŞEZ. XIII, 179. M-a luat cu el la bătălie şi în vipia luptei... eu m-am răzleţit de el. RĂDULESCU-CODIN, L. 73. Copilu pe care-l ai fecior în casă s-a lăudat că el, dacă vrea, îţi aduce acum, în vipia iernii, cireşe coapte, id. î. 239, cf. com. din turnu măgurele, tomescu, gl. 0 E x p r. A veni în vipii = a veni foarte repede, cu mare grabă. Cf. LEXIC REG. II, 33.
     2.    Caniculă, arşiţă, dogoare. Cf. barcanu, alexi, w. După-amiază, cînd se potolea vipia, ieşeau cu toţii pe mirişte. BRĂTESCU-voiNEŞTi, ap. cade, cf. resmeriţă, d. Din straşină cădea un altfel de soare. Vipia lui albă înfierbînta lumina în iatac. KLOPŞTOCK, F. 201. Bucureştii clocoteau în vipii ca o cetate blestemată peste care se vărsase asfalt încins. VOICULESCU, P. II, 188. Cînd e secetă, mă usucă vipia, de mi se lipeşte burta de şale. SADOVEANU, O. XV, 115. Dacă ar fi ieşit pe ogoare, în vipia după-amiezii, şi-ar fi dat sama că drumeţii sînt siliţi să caute umbră. id. ib. XXI, 486. II scap de grindină, de para Vipiei, de-al furtunii bici. Cu grijă îmi păzesc comoara, Ca, zmeule, să nu mi-o strici. PILLAT, P. 246, cf. SCRIBAN, D. Să mergem să-i vedem mormîntul In vipia de ieri nici n-am băgat de seamă cum arată. STANCU, M. I. 159. Sub vipiile unui soare din primele ceasuri ale după-amiezii, o briză răcoritoare sufla dinspre larg. v. ROM. februarie 1956, 57, cf. DL. Cum viscoleşte soarele ăsta, ce jărăgai, ce vipie! îmi scot sufletul din piept. PREDA, î. 11, cf. DM. Dacă nevastă-mea nu ar fi plecat la băi, cum face de obicei în luna asta, mi-era mai greu s-o conving să părăsească locuinţa pe o astfel de vipie. BARBU, Ş. N. II, 100, Cf. CIORANESCU, D. ΕΤ., DEX, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., COm. din TURNU MĂGURELE, CIAUŞANU, V. 210, izv. XVI, 26. 0 (Neobişnuit, determinat prin „de căldură”) în vremea asta soarele s-a ridicat sus şi a început
 o vipie de căldură care frige, nu altceva. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 60. ♦ Febră; stare febrilă. Cf. pamfile, s.t. 152. în vipia boalei, ea aiurea într-una. MUSCEL, 91, cf. DL, DM, DEX, DSR, I. CR II, 250.
     - Pl.: vipii.
     - Etimologia necunoscută.
     VÎPIR s. m. v. ienupăr.
     VÎPIRĂ s. f. v. viperă.
     VÎPIRE s. f. v. viperă.
     VIPÎSCĂ s. f. v. vipuşcă.
     VIPLĂ s. f. Aliaj de oţel cu crom şi cu nichel, inoxidabil şi rezistent la acţiunea corozivă a unor acizi, folosit mai ales în tehnica dentară. Cf. LTR, DT. Puse pe masa lui Lucu o crăticioară de viplă, acoperită. VINEA, L. I, 129. LTR2, DL, DP, DM, DER. Cînd o văzu îşi puse îndată masca lui de supuşenie prefăcută şi rînji arătîndu-şi dinţii mari de viplă. v. rom. ianuarie 1965, 79, cf. DC, hristea, p. e. 133, M. D.
 ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D.
     - Scris şi: wiplă. LTR, LTR2. - PL: viple.
     - Din germ. Wiepla.
     VÎPORĂ s. f. v. viperă.
     VIPSÂR s. m. v. viespar.
     VIPT s. n. 1. (învechit şi regional, în Transilv; la sg. adesea cu sens colectiv) Rod1 (1); (recoltă de) grîne, cereale. Brazdile lui adăpă şi mulţi viptul lui. PSALT. HUR. 53v/l. Rădică-i spre virtutea pămîntului şi sătură ei de viptorile fsatelor. PSALT. SCH. 491/9. Brazdeei ei adăpaşi şi înmulţit-ai vipturile (g r î u r e 1 e C, g r î u 1 C1) ei, în picăturile ei veselescu-se în lucoare. PSALT. 122. Foc aprinse-se de mănia mea şi arde-se pără la iadu dedesuptu; şi mărăncă pămîntul şi vipturile-i, aprinde uziturile codrilor, ib. 315, cf. CORESI, PS. 414/8, CUV. D. BĂTR. I, 311. în ploi bune, vesele să crească Vipturile şi să să mulţască. DOSOFTEI, O. I, 143. Trimisă Domnul foame-n ţară, De-aducea de-aiuri pîinea cu cară, Că strică Dumnezău din tot viptul, De să fece foame-n tot pămîntul. id. ib. 240. De fierbinţeala soarelui atîta iaste zăduh, că să întăreşte grăunţul viptului ca piatra. FL. D. (1693), 53713. Tot într-acelaşi pom... poama lega, creştea, să cocea şi să trecea, totdeodată, nici după vremi viptul îmbla, ce în toată vremea toată poama şi coaptă şi necoaptă Să afla. CANTEMIR, I. I. I, 163, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Sămînţă de vipt (grîu, cucuruz...) să nu semeni încă şiruri. ÎNV. POM. 73/14. Noi nu ştim de unde s-au luat materia pentru trupul nostru. Ea provine de la pămînt şi de la viptul care îl dă. CALENDAR (1850), 6/3, cf. CIPARIU, O. II, 17, 54, 168, 169, şăineanu, î. 185, philippide, p. 32, 65, puşcariu, ET. WB., TDRG, DHLR II, 161, 502, RESMERIŢĂ, D., CADE, ROSETTI, I. L. R. I, 532, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU,
 I. L. R. I, 50, 310, DL, DM, CL 1958, 232, CIORANESCU, D. ET., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., CL 1990, 97, ALIL XXIX, 317. 0 F i g. Drept aceea vipturile lucrurilor sale vor mînca. DOSOFTEI, ap. GCR I, 266/15. Lupul... cu fuga seminţile meşterşugului sămăna, carile a doa noapte viptul copt şi deplin le era a da. CANTEMIR, I. I. I, 94. Strîmbătatea şi lucrătoriul ei pururea viptul căii sale mănîncă şi băutura toapsăcului său bea. id. ib. II, 63, cf. id. o. C. I, 261.
 ♦  (învechit şi regional, mai ales în Transilv.) Hrană, mîncare (pentru oameni); p. e x t. întreţinere (cu hrană); pensiune, v. pensie (12). Şi adune într-una de toată hrana celor ani buni vinetori şi poarte grîul în oraş în jitniţele Iu Faraon, pre cea foamete vinetoare şi-l ţine cum să fie viptul
3435
VIPTĂR
 -621 -
VIPUŞCĂ
 în Eghipet, în cei şapte ani de foamete vietori, cum ţara de foame să nu piiaie. PO 143/2. Tătîni-său... tremease cu marhă den Eghipet încă dzeace asini încărcaţi şi dzeace asini carele grîu, pîine şi vipt ducea tătîni-său pre cale. ib. 161/26. [Sfintul] cumpără tot grîul şi tot viptul la Faustian, de-ş împlură cetăţenii casele de grîu şi de vipt. DOSOFTEI,
 V. S. mai 126718. Lipsa viptului adeseori tîmplată între naţiile selbatice, carile nu ştiu lucra pămîntul. SĂULESCU, HR. I, 87/2. Cultivatorul căuta cu mîhnire ogoarile cele mănoase prelucrate pentru viptul familiei şi care amu aveau a fi împresurate de scai şi de pălămidă. ASACHI, O. II, 321. Tatarii stirpe toate cîte pute afla, şi polonilor nu rămăsese alt vipt decît oarecare poame de pe copaci şi vii. id. ib. 848. îndestularea unei poliţei mari, ca Londra, cu vipturi (hrană) este un articul foarte însămnat. IC. LUM. (1840), 38 */31. Viptul lor este sîmplu: finicile, pînea de orz, turta de dura şi laptele de cămilă. RUS, I. III, 60/32. Intîlnii pe căpitanul unui bastiment tarentin, care face cabotagiu în Mediterana, mă înţelesei cu dînsul: pentru trecere, patru ducaţi... şi pentru vipt domnesc, cum zise, doi car lini (un sfanţ) pe zi. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 144. Principiul vieţei provine şi creşte prin mizlocirea viptului (hranei) şi... se împuţinează şi se perde din lipsa ei. CORNEA, E. I, 180/5, cf. II, 190/33. Viptul lui Vronţa era tot de leşuri De români, furate de prin ţinterimuri. C. STAMATI, P. 223, cf. 338, STAMATI, D., CIHAC,
 i, 318, lm 1585, şăineanu, î. 185, ddrf, gheţie, r. m., BARCIANU. După 3 ani de zile iesă tineri învăţaţi în ale negustoriei şi numaidecît capătă plată 20-30 coroane pe lună pe lîngă vipt şi cuartir. ARHIVA, XII, 110. Mă luă în casa sa... ca învăţători la doi copii ai săi, dîndu-mipe lîngă vipt şi cortel încă şi 20//[orini] pe lună. SBIERA, F.S. 102, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., RESMERIŢĂ, D., CADE, BL III, 82. Vipt am găsit la ospătărie fară să sperăm prea mult. SADOVEANU, O. X, 382, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 278, SCRIBAN, D., DL, DM, CL 1958, 229, ib. 1962, 132, CIORANESCU, D. ET., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., COm. din TIMIŞOARA, ALIL XXIX, 317. 0 F i g. Primind în mînule tale ca o primiţie (pîrgă) această elementară cărticică şi culegînd din ea cele întîie cunoştinţe de litere şi de idei, ca pe cel întîiu vipt (hrană) sufletesc. SĂULESCU, î. 90/5. Dorim a crede că numărul acestor foi nu se va mărgini întru atîta, ce va spori prin o redacţie plăcută şi uniformă, răspunzînd la înalta chemare a publicităţii, încît gazetele române, ca la alte naţii, să se facă vipt neapărat şi de toate zilele a doritorilor culturel ASACHI,
 o. II, 612. 0 L o c. a d v. (în legătură cu verbe ca „a lua”, „a ţine”, „a fi” etc.) în vipt = în pensiune (v.pensie 12), în gazdă. Cf. DL. Bietul domnul Teodorescu trăieşte ca vai de el... Ce-ar fi să-l luăm la noi în vipt. T. POPOVICI, SE. 42, cf. DM. Avram, pe atunci elev abia în a patra de liceu, se întoarse amărît şi pătruns de frig de la gară acasă, acolo unde era în vipt, la bătrîna aceea murdară şi zbîrcită. v. rom. mai 1963, 5, cf. dex, v. breban, d. g.
      2.    (Transilv. şi prin Maram.) Cantitate determinată de boabe de cereale care se duce la măcinat. V. m ă c i n i ş
 (2). Cf. DR. VI, 506, BUGNARIU, N. Sînt multe vipturi la moară? VICIU, GL. Am dus la moară un vipt... de grîu. Com. din ZAGRA - NĂSĂUD. Am dus un vipt la moară. ALR II 3 986/260, cf. id. 3 986/272, 362.
      -     Pl.: vipturi şi (învechit, rar) vipture. - Şi: (regional) gipt (BUGNARIU, N.), jipt (id. ib.) s. n.
      - Lat. victus.
      VIPTĂR s. m. (Prin sud-estul Transilv.) „Om sărac, murdar”. L. ROM. 1959, nr. 5, 88.
      - Pl.: viptări.
      - Etimologia necunoscută. Cf. v i p t u i.
      VÎPTIMĂ s. f. v. victimă.
     VIPTUÂLII s. f. pl. v. victualii.
     VIPTUÂŢIE s. f. (învechit) Hrănire, nutrire; hrană, mîncare (pentru oameni). Se ruga să nu înceteze a răvărsa preste dînşii everghesiile (facerile de bine), prosforîndu-le pîrge, ca unor vieţuitori trupeşti, din toate producturile viptuaţiei lor. SĂULESCU, HR. I, 41/21, cf. STAMATI, D.
     -      Pl.: viptuaţii. - Şi: (învechit, rar) viptuăciune s. f. STAMATI, D.
     -  Viptui + suf. -aţie.
     VIPTUACIÙNE s. f. v. viptuaţie.
     VIPTUI vb. IV. Tranz. şi refl. (învechit) A (se) hrăni; a (se) întreţine. Pămîntul încălzit şi rourat dischide sînul şi produce din sine veghetaţii, cu care viptuieşte pre ai săi vieţuitori. SĂULESCU, HR. I, XIV/3. Oamenii la început vieţuia fară să lucreze, viptuindu-se (hrănindu-să) cu plîntele ce vlăsta plămîntul. id. ib. 26/14. Se viptuia cu carne de cal şi lapte de iapă. id. ib. 236/22. Poalele Pionului şi coastele sale se văd presurate de mănăstiri, săhăstrii şi schituri lăcuite de monahi şi călugăriţe, din carii unii petrec tot anul prin vizunii, viptuindu-se numai cu poame şi ierburi. ASACHI, O. II, 393. Carnea de berbece... e cea mai gustoasă şi mai bună decît alte cărnuri, pentru că viptuieşte (hrăneşte) şi întăreşte pe om foarte bine. CORNEA, E. II, 188/25. Cînd el începu a se pregăti pentru somnul morţei, se viptui în curs de 20 zile... numai cu lapte. GM (1854), 22/52. Pămînturi mlăştinoase care, neflind nici vîrtoase, nici apoase şi scurgătoare, sînt neumblate şi, prin urmare, rămîn... nefolositoare pentru locuitorii de pre pămînt şi din ape; mocirle care, fiind acoperite de plînte apatice şi puturoase, nu viptuiesc decît insectele veninoase şi servesc de adăpost animalelor necurate. CALENDAR (1856), 15/12, cf. bănuţ, T. p. 113.
     -  Prez. ind.: viptuiesc.
     -  Vipt + suf. -ui.
     VIPTUIRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) viptui şi rezultatul ei; hrănire, nutrire. Ouăle de găină şi de alte păsări se întrebuinţează în Anglia spre viptuire într-un chip... însămnător. GM (1854), 253/47.
     -  Pl.: viptuiri.
     -  V. viptui.
     VIPTUITÔR, -OARE adj. (învechit, rar) Hrănitor, nutritiv. Carnea de bou bătrîn e tare şi mai grea de mistuit...; iară zeama... este foarte viptuitoare şi întăritoare sau tonică, dîndu-se celor bolnavi. CORNEA, E. II, 188/12. Carnea iezilor (în Grecia) e folositoare şi viptuitoare, pentru aceasta acolo doftorii o recomendă bolnavilor, id. ib. 189/4.
     -  Pl.: viptuitori, -oare.
     -  Viptui + suf. -tor.
     VIPIJŞCĂ s. f. 1. Fîşie îngustă de ţesătură sau şiret, de altă culoare, care se aplică drept garnitură la unele uniforme, adesea pentru a masca anumite cusături, în special cusăturile exterioare ale pantalonilor. V. lampas, paspoal. Postav vînăt pentru guleri şi vipuşce. BULETIN, F. (1839), 61 Vl6. Cîte giupînese cu testemeluri..., cîţi logofiţei cu vipiscă... tot Piciu îi bălăbăneşte husduz-burduz, prin toate rătăcăniile. ALECSANDRI, o. V, 463, cf. CIHAC, II, 457. Băgase spaima în ofiţeri: pe unul îl turna la garda pieţii pentru că a umblat fără mănuşi, pe altul pentru că n-avea vipuşcă. BACALBAŞA, M. T. 28, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Am chipiu cu un număr x de centimetri mai înalt ca al altora, am vipuşcă bordo-închis şi nasturi prima calitate.
3444
 VIR1
-622-
 VIRA2
 BASSARABESCU, V. 203, cf. CADE. Copilul îi pare urît, cu gîtul subţire în gulerul uniformei de liceu cu vipuşcă galbenă, cu capul gol, tuns. c. PETRESCU, î. II, 264. Trebuia să circuli cu mîinile la vipuşca pantalonilor. BRĂESCU, A. 133. Sta în poziţie nemişcat, cu mîinele la vipuşcă, aşa cum îl învăţase... sublocotenentul, id. M. B. 77. Şi-a descheiat scurta, ca să i se vadă mai bine pantalonii albaştri cu vipuşcă de matasă neagră. SADOVEANU, O. XXI, 409. Unul din ei purta uniforma de bursier al statului: tunica scurtă., cu vipuşcă albă la pantaloni, la mîneci şi la chipiu. Ceilalţi trei aveau uniforma şcolarilor externi: tunici lungi cu vipuşca verde. ARH. OLT. XVII, 131, ROSETTI, I. L. R. 307, cf. SCRIBAN, D. In faţa profesorilor erau şi cinci premianţi..., îmbrăcaţi în uniforma cea nouă...: frac de postav cenuşiu, cu vipuşcă galbenă pe margine şi pe cusăturile pantalonilor. CAMIL PETRESCU, O. I, 191. A venit de Paşti acasă: tunica neagră cu brandemburguri roşii,... pantaloni cu vipuşcă lată neagră. STANCU, D. 337. Aveau... uniforme noi, - Titi, costum cu vipuşcă roşie, Lelioara, şorţ negru. PAS, Z. I, 254, cf. LTR2, DL. Generalul Mîndru îşi împinse înainte, violent, pîntecul uriaş şi-şi strînse mîinile pe o vipuşcă imaginară. T. popovici, s. 322, cf. dm, cioranescu, d. et., m. d. enc., dex, DSR, v. breban, d. g. ♦ P. e x t. Bentiţă de piele sau de material plastic care se aplică la unele cusături ale încălţămintei. Maşină de cusut vipuşca plată. NOM. MIN. I, 385. Vipuşca exterioară... e o bentiţă de piele care acoperă cusătura de încheiere a carîmbilor la spate. LTR2. Vipuşca interioară... e o bentiţă de piele care acoperă cusătura de încheiere a căptuşelii în porţiunea din spate a încălţămintei. ib. ♦ (Neobişnuit) Fîşie, bandă subţire (de ţesătură). Ţigăncile... în flenderiţe roşii sau galbene şi desculţe, legate numai cu o vipuşcă de cîrpă sub genunchi. M. I. CARAGIALE,
 C. 62, cf. DL, DM, DEX.
     2.     (Regional) Frînghie întinsă de la ţărm către mijlocul apei, care are însemnate din distanţă în distanţă locurile unde urmează să fie aşezate cîrligele de prins peşte2. în dreptul fiecărui semn de pe vipuşcă se aruncă cîte o popustă care se fixează pe fundul Dunărei. ANTIPA, P. 350, cf. 361, DL, DM.
     -      Pl.: vipuşti şi vipuşte. - Şi: (învechit) vipiscă (accentuat şi vipiscă, cihac, ii, 457, scriban, d.), văpuşcă (ddrf, tdrg) s. f.
     -  Din rus. Bbiny uiica.
     VIR1 s. m. (Latinism învechit) Bărbat (viteaz, valoros). Ia-mi cauza asupra-ţi, în locul meu te pune, Aibi pietate, vire, d-amarurile mele! HELIADE, O.2 IV, 524. Legea îţi comandă S-aştepţi la ora cînd toga te înmantă Cu-a virului valoare, id. ib. 530, cf. LM.
     -  Pl.: viri.
     -  Din lat. vir.
     VIR2 s. n. (Ban.) Vîrtej (I 1). Cf. jahresber. iii, 330, CADE, IORDAN, T. 535, SCRIBAN, D., CIORANESCU, D. ET., GĂMULESCU, E. S. 200, DSR, L. ROM. 1986, 46, 47, H XVIII 137, NOVACOVICIU, C. B. II, 8, COMAN, GL., CHEST. IV 39/22, 30, 42, v/61, ALR I 427/28, 40, ib. 1 981/9, 45> (Regional) Loc prielnic pentru prins peşte2 (Drobeta - Turnu Severin). L. ROM. 1959, nr. 5, 74.
     -  Pl.: viruri.
     -  Din ser. vir.
     VIR3 s. n. (Prin Bucov.; în sintagma) Virul apei - firul apei,v. fir. Cf.arvinte,term. 115, 174.
     -  Din ucr. enp „vîrtej, bulboană”.
     VIRA1 interj. 1. (Marină) Termen prin care se dă comanda pentru tragerea, întinderea sau strîngerea unei parîme. Cf ABC MAR. 114, SCRIBAN, d. Vira, trage acum, haide, tare, stop, încetişor. TUDORAN, O. 457.
     2.     (Marină) Termen prin care se dă comanda pentru a readuce la bord lanţul ancorei şi ancora cu ajutorul cabestanului sau al vinciului1. Cf. ABC mar. 114. Deodată,... răsună ca un tunet,... comanda căpitanului: Toată lumea la bord. Echipaj la posturile de plecare. Sus schela. Vira ancora. BART, s. M. 92, cf. SCL 1961, 614, 615.
     3.     (Adverbial; prin Munt.; în e x p r.) A da (sau a trage) vira = a ridica năvodul din apă. Cf. scl 1962,235.
     4.     (Substantivat; învechit; în e x p r.) A se lua la vira = (despre negustori) a se întrece, a-şi face concurenţă. Cf. SCRIBAN, D.
     -  Din it. vira.
     VIRA2 vb. I. 1. I n t r a n z. (Despre nave, ambarcaţii sau, p. a n a 1., despre alte vehicule) A-şi schimba direcţia de mers, descriind o curbă. V. c o t i. Cf. cade. Cu o răsucire bruscă de volan, trăsura viră la stînga. REBREANU, R. II, 32. Coloana din stînga trecu între soare şi navele duşmane, în timp ce coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziţie de tragere... Apoi imediat virează şi ea. CAMIL PETRESCU, T. II, 175. Un avion, minusculă insectă de metal, vira foarte înalt, aruneînd foi de hîrtie, care legănau fulgi smulşi. C. PETRESCU, î. I, 57. Maşina... viră nebuneşte şi dispăru, id. ib. II, 222, cf. DL. Pe stradă se auzi, virînd cu mare zgomot, pe după colţ, un camion. PREDA, R. 116. Un camion apăru după colţ. Viră gata să derapeze. T. POPOVICI,
 S. 21, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. Maşina a virat scurt înapoi, v. ROM. februarie 1964, 84. 0 (Prin analogie; despre păsări zburătoare) Pare că nici nu dă din aripi. Mereu virează. Cu o singură pasăre, ai impresia că ograda ţi-e plină de rîndunele. SIMIONESCU, F. R. 125. Pe cer, vulturul negru virează stînd pe loc. PILLAT, P. 143. Ambele acvile încep să vireze, executînd splendide jocuri aeriene, linţia, P. II, 175. ♦ (Despre oameni) A face ca o navă, o ambarcaţie sau un alt vehicul în mers să-şi schimbe direcţia. V. cîrmi, coti. Căpitanul bărcii mele deodată dă ordin cîrmaciului să vireze către un mic port care se afla în apropierea noastră...; eu îi zic să ţie marea înainte. GHICA, S. 400, cf. CADE. Am virat brusc şi am intrat în şanţ... Noroc că mergem la pas... Maşina nu s-a răsturnat. CAMIL PETRESCU, P. 124. Departe,..., dincolo de Remetea, a stopat, a virat în diagonala şoselei, arh. olt. xiii, 452, cf. SCRIBAN, D. Să mă scuzaţi, zise şofeurul, virînd în curtea de cristal. ARGHEZI, s. IX, 101. La răspîntii, micşora viteza, suna şi vira cu prudenţă. V. rom. octombrie 1954, 100, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Pe gheaţă şi polei nu trebuie virat simultan cu frînarea. RL 1977, nr. 10 300, cf. DSR. ♦ (Nav.) A vira de bord sau (învechit; t r a n z.) a vira bord = a schimba direcţia de mers pentru a primi vîntul din bordul opus. Am putut vedea ce viaţă grea duc marinarii pe corăbiile cu pînze cînd e vremea rea şi au vîntul contrar, cînd pe tot minutul trebuie să vireze bord, mînuind pînzele cu frînghiile ude, reci, încărcate de apă îngheţată ca sticla. GHICA, S. 382, cf. RESMERIŢĂ, D., ABC MAR. 112- ♦Fig. (Despre oameni) A-şi schimba (brusc) atitudinea opiniile etc. Cf. SCRIBAN, D. Virajul masiv al cititorului spre romanul românesc contemporan s-a produs abia în clipa în care şi acesta a virat, cu hotărîre şi curaj, spre adevăr. ROMÂNIA literară, 1977, nr. 26, 3/1. ♦ F i g. (Despre oameni) A schimba vorba, a trece la alt subiect de conversaţie. Sonia îl mai priveşte o dată cu ochi care roagă, pe urmă virează brusc. - A! iată pe d-na lonescu. CAMIL PETRESCU, T. II, 27, cf. DL. 0 T r a n z. Sabina... viră brusc discuţia în altă direcţie. C. PETRESCU, C. V. 84.
     2.     T r a n z. (Marină; complementul indică o parîmă) A trage, a întinde sau a strînge. Cf. an. dobr. iv, 124, scriban, D. ♦ (Complementul indică lanţul ancorei şi ancora) A readuce la bord cu ajutorul cabestanului sau al
3449
VIRAGINE
-623-
VIRAMENT
 vinciului1. îndată, mai repede decît ai vira o cheie de lanţ, vestea s-a întins în tot portul. TÜDORAN, P. 30, cf. DN3. (Refl. pas.) La navele ancorate în barbă se virează întîi ancora cu lanţul mai scurt. LTR2 XIII, 4.99.
     3.     T r a n z. (Complementul indică sume de bani) A trece dintr-un cont în altul Cf. resmeriţă, d., cade. A şi B îs creditorii unei bănci; A e dator lui B şi dă ordin ca banca să vireze în contu lui B o sumă de bani. SCRIBAN, D. 1409. Dacă cumpărătorul a virat în contul furnizorului mai mult decît valoarea mărfurilor primite efectiv,... suma plătită în plus va fi restituită. BO (1951), 292. Vă rog... să deschideţi un cont la banca dv. pentru domnişoara Otilia Mărculescu, virînd în creditul acestui cont, prin debitul contului meu, lei 100 000. CĂLINESCU, E. O. II, 205, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, v. breban, D. G. ORefl. pas. Fondurile se virează în mod obligatoriu la banca specială pentru finanţarea investiţiilor. BO ( 1951 ), 544.
     4.     T r a n z. (Complementul indică copii fotografice) Am schimba culoarea prin tratare chimică. Cf. cade, scriban, d. Virarea în roşu se obţine în special pe fotografii iniţial albe cari au fost virate în brun. LTR2 XVIII, 498, DL, DM, DEX, DN3.
     5.1    n t r a n z. (Chim.; despre substanţe) A trece la altă culoare (sub acţiunea unui reactiv). Cf. DN2. Lacul este descompus şi soluţia virează spre galben deschis. CHIM. AN. CĂLIT. 226, cf. M. D. ENC., DN3.
     -  Prez. ind.: virez.
     -  Din fr. virer, it. virare.
     VIRÂGINE s f. v. virago.
     VIRÂGIU s. n. v. viraj.
     VIRAGO s. f. 1. (învechit; în forma viragine) Fecioară (robustă) plină de graţie. De ştiţi d-acea extase, nespusă fericire, Mulţiţi-o, înălţaţi-o la maxima putere Şi veţi avea idee de ochii, fruntea Evei, A nobilei, divinei viragini primitive, Model de frumuseţe la angelii din ceruri. HELIADE, Ο. I, 370, cf. LM.
     2.     (învechit; astăzi rar) Femeie robustă, de statură înaltă, cu comportament şi caracteristici masculine. Sînt muieri ce se numesc viraguri, în care lindicu e mai mare decît ce ar trebui să fie, pentru aceea sînt sterpe, au glas bărbătesc, putere mare, semn de barbă şi de musteţe. ANTROP. 238/17, cf. DN2, D. MED., DN3.
     -      Pl.: (învechit) viraguri. - Şi: (1) viragine (pl. viragini) s. f.
     -  Din lat. virago, -inis, it. virago, viragine, fr. virago.
     VIRAJ s. n. 1. Faptul de a v i r a (1); schimbare a direcţiei de mers a unui vechicul. V. c o t i r e. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Cu un viraj îndrăzneţ, automobilul stopă scurt în faţa scării. REBREANU, R. I, 153. Dădu drumul motorului; un timp merse atentă la trecătorii străzilor şi la viragii. C. PETRESCU, î. II, 96. Autocamionul... condus de... Alex. Marcu, din cauza unor viraje greşite, s-a suit pe trotuar. UNIVERSUL III, 10/4, cf. SCRIBAN, d. Avionul ia atunci o poziţie... pentru a efectua un viraj. ENC. TEHN. I, 179. Virajele strînse la verticală şi decolărle sale spectaculoase stîrniseră o admiraţie fară seamăn şi impresionaseră în cel mai înalt grad mulţimea. CONTEMP. 1953, nr. 328, 2/5. Tancul facu un viraj scurt şi continuă să tragă în plin. V. ROM. ianuarie 1955, 103, cf. DL, DM. într-un viraj văzu şinele pentru o clipă. S februarie 1960, 23, LTR2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. 0(Prin analogie) Privea arbuştii exotici,... viragiile savante ale chelnerilor printre scaune. C. PETRESCU, î. I, 4. Cei care au înţepenit în ghemul unei morţi aparente, în aer, scapă ca nişte aeroplane pitice de aur şi albastru, ca să împlinească virajele dragostei. SADOVEANU, o. XXI, 281. 0 F i g.
 Trecerea d-lui M. Cruceanu de la poezie la proză e unul din cele mai dulci viragii ce se pot închipui. PERPESSICIUS, M. I, 223. ♦ F i g. Schimbare (bruscă) de atitudine, de opinii etc. Gelozia îl decide printr-un viraj de mare subtilitate psihologică s-o ia în căsătorie. PERPESSICIUS, M. IV, 206. Gîndirea lui [Rousseau] sare peste două secole,... mulţi îl socot ca un viraj decisiv în istoria gîndirii. RALEA, F. 302. In cele din urmă [îşi schimbă] stilul de viaţă, executînd un spectaculos viraj de 180°. T. iunie 1964, 90. Virajul masiv al cititorului spre romanul românesc contemporn s-a produs abia în clipa în care şi acesta a virat, cu hotărîre şi curaj, spre adevăr. ROMÂNIA literară, 1977, nr. 26, 3/1.
 ♦ Porţiune curbă a unei şosele sau a unei piste cu raza de curbură mică. Cf. CADE. Tavi Diamandescu lua virajurile în plină viteză. C. PETRESCU, O. P. I, 208. Virajele unui velodrom. SCRIBAN, D. Virajele sînt folosite curent la serpentine. LTR2, cf. DL, DP, DM. în ultimul tur de pistă... necunoscînd, desigur, regulamentul, a plonjat de pe viraj... dezechilibrîndu-şi... colegul de întrecere. SPORTUL, 1980, nr. 9556, 1/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. La viraj lasă vehiculul mai încet. DSR, cf. V. BREBAN, D. G.
     2.     Schimbare a culorii unei copii fotografice prin tratare chimică. Cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex, dn3.
     3.     (Chim.) Schimbare a culorii unei substanţe (sub acţiunea unui reactiv). Cu cît gradul de disociaţie al indicatorului va fi mai mic, cu atît va fi nevoie de mai puţin acid sau bază pentru a produce virajul. MARCOVICI, CH. 119, cf. DL, DM. Adăugind un indicator de pH cu domeniul de viraj potrivit, culoarea soluţiei se va schimba. CHIM. AN. CĂLIT. 85, cf. DEX, DN3.
     -      Pl.: viraje şi (rar) virajuri. - Şi: (astăzi rar) virâgiu s. n.
     -  Din fr. virage.
     VIRAL1, -Ă adj. Care ţine de virusuri; caracteristic unui virus; care este provocat de un virus; virotic, (rar) virusal. Enteropatiile de origine virală. SCL 1964, 414. Nu este exclus ca aceasta să fie calea spre soluţia practică a imunosupresiunii cu ajutorul unor constituienţi virali în transplantarea organelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 54, 31/4. La acest simpozion s-a evidenţiat originea virală a leucemiei. CONTEMP. 1971, nr. 1280, 8/6, cf. M. D. ENC. Pînă în prezent s-a reuşit să se sintetizeze mai multe forme de interferon, una dintre acestea fiind deja folosită cu succes în tratarea hepatitei virale. în DCR, cf. DN3, DEX2.
     -  Pl.: virali, -e.
     -  Din fr. viral.
     VIRAL2, -Ă adj. (învechit, rar) Viril (1). Artea silogistică e... o gimnastică putinte care dă minţii abitudinea preciziunii şi a rigorii. In această şcoală virală s-au format părinţii noştri: nu poate să fie decît folositoriu a reţinea cîtva timp într-însa juneţea actuală. LAURIAN, F. 100/9.
     -  Pl.: virali, -e.
     -  Vir1 + suf. -al.
     VIRAMENT s. n. Operaţie contabilă prin care o sumă de bani trece dintr-un cont într-altul, förä a fi nevoie ca suma să fie vărsată în numerar; operaţie bancară de plată, fară numerar, care constă în trecerea unei sume de bani din contul celui care face plata în contul beneficiarului; document prin care se dispune efectuarea unei astfel de operaţii sau plăţi. După regulamentul financiar de la 1860,... guvernul avea dreptul să facă viremente în toate ministerele. KOGĂLNICEANU, O. IV,, 492, cf. COSTINESCU, ENC. ROM. Sînt şi cecuri „ roşii ”, cari se emit pe nume şi se întrebuinţează pentru transferearea unei sume dintr-un cont în altul (viriment), între persoanele cari au conturi la bancă.
VIRAN
-624-
VIRARE
 I. PANŢU, PR. 81, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU,
 D. U., MINERVA, CADE, ENC. AGR., BUL, FIL. VI, 24, SCRIBAN,
 D., BL viii, 205. Intre clienţii aceleiaşi bănci, plăţile se făceau prin viriment, adică prin transcrierea unei sume din contul unuia în contul altuia. OŢETEA, R. 61. [Banca de Stat] va putea să participe la înfiinţarea institutelor internaţionale de viramente sau compensaţiuni. LEG. EC. PL.
 182. Tarifele... nu se aplică operaţiunilor de... transfer sau virament pentru impozite, ib. 227, cf. CONTEMP. 1948, nr.
 112, 12/1. Viramentele de credite în bugetul administraţiei de stat şi în bugetele organelor locale ale puterii de stat se vor face după normele stabilite. BO (1951), 495, cf. DL, DM. Un rol important în iniţierea lor în practicile comerciale înaintate (operaţii de credit, virament, poliţe) au avut casele de comerţ din Transilvania. IST. ROM. III, 661, cf. DER, BO (1963), 15, hristea, p. e. 107, 110, M. d. enc., d. ec., dex, DN3, DREV, v. breban, D. G. 0 Cont de virament = cont deschis la o instituţie bancară, prin care se fac şi se primesc plăţi, fară a se întrebuinţa bani în numerar. Cf. DL, DM, dn3.
    -     Pl.: viramente. - Şi: (învechit) viremént, (astăzi rar) virimént s. n.
    - Din fr. virement. Cf. vir a2.
    VIRAN, -Ă adj. (Despre terenurile din cuprinsul unei localităţi) Pe care nu a fost construit nimic, care este fară clădiri şi, de obicei, neîngrădit Au cerut... să facă o cherhana de săpun pe locul ce are virant în mahalaoa Livedea (a. 1844). DOC. EC. 813, cf. CIHAC, II, 628. Luase cu chirie locul viran de pe Podul Mogoşoaii... unde... pune dulgherii să-i facă o scenă. CARAGIALE, O. I, 10. De cu noapte a-nceput a turna, şi toarnă... Pieţele, ogrăzile, locurile virane sînt mări şi lacuri, id. ib. II, 162. în faţa ferestrei mele, de cealaltă parte a bulevardului, e un loc viran. VLAHUŢĂ, S. A. II, 228, cf. DDRF, ZEITSCHRIFT, XIX, 416, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞIO II,, 378, ALEXI, W. Leon Ghica... binevoind a dona un loc viran de 28 prăjini, pentru clădirea unei case parohiale,... administraţiunea casei bisericei exprimă cu aceasta viile sale mulţumiri piosului donator. MON. OF. (1906), 8, cf. LÖBEL, C. Mirosurile, efluviile, extractele şi quintesenţele acestea alambicate... au dospit cu beatitudine pe locurile virane. ANGHEL, PR. 31, cf. TDRG, JAHRESBER. XVII, 12. Păzeau la marginea drumului, pe lîngă garduri, în locuri virane din uliţele largi, unde creşteau urzici grase, scroafe cu purcei mici. AGÂRBICEANU,
 o. XII, 375. Preţul pămîntului în regiunea cîmpeană e relativ foarte mare, e mult mai mare ca în celelalte două regiuni şi nu e întrecut decît de preţurile ce se iau pentru grădini ori locuri virane. PĂCALĂ, M. R. 278. O stradă lungă, mărginită cu platani, cu locuri virane, pe o parte şi cu case frumoase, pe alta. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 237, cf RESMERIŢĂ, D. întinderi imense se găsesc neclădite în interiorul zonei de delimitare a oraşului. Astfel de terenuri virane se întind între strada „Caracal ” şi calea „ Tîrgului ” ARH. OLT. V, 405, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. S-au numit asociaţiuni ruderale asemenea întovărăşiri de plante rezistente, îngrămădite pe lîngă drumuri, pe locuri virane. SIMIONESCU, FL. 197. Eram cu „rabla” într-un şanţ, în dreptul unui loc viran dinspre capătul parcului Filipescu. CAMIL PETRESCU, P. 146. în locul viran pe unde nu mai trecuse nicodată (ori poate numai i se părea că n-a trecut, fiindcă nu-l mai văzuse atît de vast şi drept), un singur felinar mai ardea. c. PETRESCU, C. V. 268. în văi, aşezările omeneşti s-au coborît destul de tîrziu - locurile virane fiind... şi azi mai numeroase acolo. ARH. OLT. XVII, 63. De la „Cocor”, înapoindu-te tot pe uliţa mare, pînă la hotel „Paris”,... nu întîlneai decît case particulare, locuri virane şi un han. ib. 388, cf. SCRIBAN, D. în copilăria mea era în Craiova un loc viran, căruia i se zicea „Farfaroaica”. ARH. OLT. XIX, 78. Trăia luînd cu chirie pămînt pe locurile virane de prin
 împrejurimi, pe care îl semăna cu cartofi şi legume. CĂLINESCU, S. 21, cf. id. C. O. 191. Marile terenuri virane din jur erau pustii. STANCU, R. A. III, 33, cf. IV, 62. Terenurile virane, împrejmuite de garduri de sîrmă, se întindeau pînă în imaş. v. rom. octombrie 1954, 92. Dar locuri virane nu sînt de cumpărat,... să ne clădim noi ceva? DEMETRIUS, A. 117, cf. DL. Zece-cincisprezece dintre cei de pe listă lucrau acolo... pe un loc viran. PREDA, R. 208, cf. DM. Locuri virane, pîrloage, dărîmături, marginea drumurilor..., începînd de la cîmpie pînă în regiunea montană. FLORA R. P. R. VII, 233, cf. CIORANESCU, D. ET. Vor ieşi numai noaptea, strecurîndu-se printr-unul din cele două locuri virane, căci uşa dinspre stradă va fi şi ea închisă.
 V. ROM. ianuarie 1965, 6. Ne-a adunat pe toţi într-o dimineaţă luminoasă şi tihnită, pe un teren viran. MAGAZIN IST. 1970, nr. 10, 16, cf. M. D. ENC. Mărturiseşte, nesilit, că în ziua aceea se întîlnise cu iubita lui... şi că avusese cu ea o explicaţie, pe un teren viran, la marginea oraşului. ROMÂNIA LITERARA, 1974, nr. 2, 2/3. Strada aceea mărgineşte un mare teren viran. V. ROM. ianuarie 1974, 15, cf. DEX. Jucau mingea pe un teren viran. DSR 1000, cf. v. BREBAN, D. G. 0 F i g. Am trăit aci în ţeară, de pe la 1854 încoace,... cătînd cînd la deal, cînd la vale, un colţişor unde să-mi durez sau un palat sau o colibă pe locul cam viran al literaturei şi al istoriei româneşti. ODOBESCU, S. III, 622. Sînt oamenii momentului, ai unei perioade de construcţie şi pionerat, în care peste tot trebuiau colonizate spaţiile virane ale culturii şi nu era timp de irosit în speculaţii, în evaziune sau în sterile exploatări interioare. IST. LIT. ROM. II, 251. Un pictor arierat, ce-şi închipuie că revoluţia în artă e demolare absolută şi construcţie pe teren viran. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 5/3.
     -  PL: virani, -e. - Şi: (învechit, rar) virânt, -ă adj.
     -  Dinte, viran.
     VIRANE s. f. v. viranea.
     VIRANEA s. f. (învechit) Ruine ale unei clădiri arse; loc viran. Lucrîndu-se corăbiile alăturea cu casa lui Alexandru Dracu pe o virane ce era acolo alăture (sfîrşitul sec. xviii). LET. in, 248/21, cf. i. golescu, c., ddrf, şio ii,, 378, TDRG, SCRIBAN, D. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci şi sute de oameni. CAMIL PETRESCU, O. II, 459, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 897, DSR. 0 (Adjectival) Am lăsat locul pe sama mănăstirii,... şezînd mulţ ani viranea (a. 1829). IORGA, S. D.
 XIV,   176.
     -  PL: viranele. -Şi: virané s. f.
     -  Dinte, virane.
     VIRÂNT,-Ă adj. v. viran.
     VIRARE s. f. Acţiunea de a v i r a2 şi rezultatul ei.
     1.     Schimbare a direcţiei de mers a unui vehicul; (rar) virat1 (1). Cf. vira2 (1). Putem remarca... contactul de coborîre şi de aterisaj, de virare la dreapta sau la stînga. ENC. ΤΕΗΝ. I, 178. Virarea permite dirijarea vehiculului, eventual pînă la inversarea sensului de mers, dacă organele prin cari se efectuează sînt menţinute în poziţia corespunzătoare. LTR2. La navele cu autopropulsiune, virarea se efectuează numai prin rotirea cîrmei. ib., cf. DL, DP, DM, DEX, DN3, DSR.
     2.     (Marină) Operaţie de tragere, de întindere sau de strîngere a unei parîme. Cf. vira2 (2). Cf. LTR2. 0 Manevră de readucere la bord a lanţului ancorei şi a ancorei unei nave cu ajutorul cabestanului şi al vinciului1. Virarea ancorei se execută de obicei cu cabestanul sau cu vinciurile de ancoră echipate cu barbotine. LTR2.
     3.     (Rar) Virament. Cf. vira2 (3). Virarea creditelor între articolele planului de cheltuieli se poate face, în cazuri
3461
VIRAT1
-625-
VIRGAŢIE
    cu totul excepţionale, în conformitate cu instrucţiunile privitoare la ordinea executării bugetelor. BO (1951), 758, Cf. DL, DM, DEX, DN3.
    4.      Schimbare a culorii unei copii fotografice prin tratare chimică. Cf. vir a2 (4). Virarea în albastru se foloseşte la fotografii executate pe hîrtie albă. LTR2, cf. DP.
    5.      (Chim.) Schimbare a culorii unei substanţe (sub acţiunea unui reactiv). Cf. vir a2 (5). Cf. ltr2, dp, der, m. D. ENC.
    -  Pl.: virări.
    -  V. vira2.
    VIRÂT1 s. n. 1. Virare (1). Cf. DSR.
    2.      (Marină) Virare (2) (a ancorei). Iată că venea dimineaţa - şi atunci începea viratul ancorei. TUDORAN, P. 559.
    -  V. vira2.
    VIRAT2, -Ă adj. (Despre sume de bani) Care este trecut dintr-un cont în altul. Pentru sumele virate direct la Banca de Stat, în contul curent al creşei sau căminului de zi,... nu se mai emit chitanţe. BO (1951), 760, cf. DL, DM.
    -  PL: viraţi, -te.
    -  V. vira .
    VIRÂUŢ adv. (Prin vestul Transilv.; în e x p r.) A striga viraut = a ţipa1 (1). Cf. L. ROM. 1961, 22.
    -  Etimologia necunoscută.
    VIRA s. f. 1. (Prin Olt.) Scripete (1); troliu. Cf. resmeriţă, D. ♦ (Regional) Sul pe care se înfăşoară lanţul la o fîntînă (Izvorălu - Strehaia). Cf. GL. olt.
    2.      (Plutărit; prin Bucov. şi prin Maram.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se desfac barajele de plute. Cf. arvinte, term. 117,174.
    -  Pl.:? - Şi: (2) vilă s. f. arvinte, term. 117, 174.
    -  Cf. vira'.
    VÎRDARE s. f. v. vîrdare.
    VÎRDRĂ s. f. v. videre.
    VÎREAG, -Ă adj. (Regional; despre oi) Care are coamele întoarse în afară (Curăţele - Beiuş). Cf. chest. v 75/27.
    -  PL: viregi, -ge.
    -  Etimologia necunoscută.
    VIREÂGUŞ s. m. (Bot.; regional; în sintagma) Flori de vireguş = săpunariţă (Saponaria officinalis) (Fundătura -Gherla). Cf. alri 1911/255.
    -  Accentuat şi: vireagtiş. ALR I 1 911/255.             -  PL:
    vireaguşi.
    -  Cf. magh. v i r â g o s.
    VIREMENT s. n. v. virament.
    VIREMÎE s. f. (Med.) Prezenţa unui virus în sînge.
    D. MED., cf. DN3.
    -  Din fr. virémie.
    VIRESCÉNT, -Ă adj. 1. (Mai ales despre frunze). Care are culoarea verde. Frunzele lanceolate... atenuate într-un peţiol scurt,... pe ambele feţe cenuşiu sau alb alipit tomentoase, rareori mai virescente. FLORA R. P. R. IX, 190, Cf. DN3.
    2.      (Despre petalele unei flori) Care devine verde, datorită infectării cu paraziţi, căpătînd un aspect foliaceu. Cf. DN3-
    -  PL: virescenţi, -te.
    -  Din lat. virescens, -ntis, it. virescente.
     VIRESCENŢĂ s. f. (Bot.) înverzire anormală a petalelor unei flori datorită infectării cu paraziţi, în urma căreia acestea capătă un aspect foliaceu. Cf. dn3.
     - Din fr. virescence, it. virescenza.
     VÎREŞ s. m. (Transilv.) Un fel de cîrnat preparat din came grasă de porc, ficat, plămîni etc. amestecate cu sînge; (regional) sîngerete. Cf. tamâs, et. wb. 847, alr sn iv h 1 124, alrm sn iii h 943, lexic reg. ii, 82, mat. dialect, i, 46, 102. ♦ (Regional) Caltaboş (Pişcolt - Cărei). Cf. alr i 747/333.
     -     PL: vireşi. - Şi: văreş s. m. tamâs, et. wb., alr sn iv h 1 124, alrm sn iii h 943, mat. dialect, i, 46, 102.
     - Din magh. véres [hurka].
     VIRG s.n. v.vig.
     VÎRGA1 s. f. (Muz.) Semn întrebuinţat în notaţia muzicală cu neume, în evul mediu şi în cîntecul gregorian. Cf. dn3.
     - Din it. virga.
     VÎRGA2 subst. (Meteor.) Precipitaţie atmosferică sub formă de picături de ploaie sau de fulgi de zăpadă, care se evaporă înainte de a atinge solul, prin contactul cu straturile de aer de sub nori. Cf. ltr, ltr2, der, m. d. enc., dn3, dex2.
     - Din fr. virga, lat. virga.
     VIRGÂCI s. n. v. virgaş.
     VIRGÂNĂ s. f. v. vigan1.
     VIRGÂŞ s. n. (Transilv.) Vargă (A I 1). Cf. molnar, 108Vil. Mijloacele de învăţămînt se mărgineau la cîte o carie de religiune, tabla cerată... şi la indispensabilul „virgaş” menit să asigure disciplina şi să imprime dragostea de carte. PĂCALĂ, M. R. 376. Cînd se răstea către pedelul gimnaziului: „ Ghermane, înmoaie virgaşul!... ”, ţi se făcea inimuţa cît un purice. BĂNUŢ, T. p. 111, cf. TAMÂS, et. wb. 858, bl îi, 54, caba, săl. 102, com. din terebeşti -cărei şi din hereclean - zalău. Am să-ţi înşung (lovesc) una peste spate cu virgaşul (băţul, nuiaua). CV 1950, nr. 4, 34, cf. lexic reg. 95. ♦ Lovitură aplicată cuiva (peste corp) cu virgaşul. A cincea săptămînă am luat cinci „ virgaşuri” la partea inexprimabilă, de-am ameţit în mînile lui Gherman. BĂNUŢ, T. P. 112.
     -     Accentuat şi: virgaş. tamâs, et. wb. 858. - PL: virgaşe şi virgaşuri. - Şi: virgâci (accentuat şi virgâci, tamâs, et. wb.; pl. virgace, com. din terebeşti - cărei) s. n. tamâs, et. wb., bl ii, 54, caba, săl. 102, com. din TEREBEŞTI - CĂREI, LEXIC REG. 95.
     -     Din magh. virgâs (variantă a lui virgâcs). - Virgâci < magh. virgâcs.
     VIRGÂT, -Ă adj. (Despre ramuri, tulpini) Lung şi subţire. Cf. PRODAN — BUIA, F. i. 22. Subarbust lung pînă la 1 m, bogat ramificat, cu ramuri tîrîtoare sau uneori ascendente, verzi, glabre, virgate. FLORA R. P. R. v, 70. Tulpină erectă sau ascendentă, glabră... ramificată, cu ramuri virgate. ib. 138, cf. DN3. 0 (Adverbial) Subarbust înalt pînă la 50 cm, cu ramurile virgat alungite şi alipite. FLORA R. P. R. v, 57. Tulpini virgat ramificate, ib. VI, 33.
     - PL: virgaţi, -te.
     - Din lat. virgatus, -a, -um.
     VIRGÂŢIE s. f. (Geogr.) Dispunere în formă de evantai a unor lanţuri muntoase sau a unor rîuri. Cf. ltr2, dn3.
     - PL: virgaţii.
     - Din fr. virgation.
3482
VIRGELA
-626-
VIRGIN
    VIRGELA vb. I v. vergela.
    VIRGÎCĂ s. f. v. vergea.
    VIRGILIÂN, -A adj. Care aparţine poetului latin Virgiliu, care evocă aspecte ale operei lui Virgiliu, care este în genul operei lui Virgiliu. Cînticul poporal... arată dragostea nemărginită a românului pentru frumuseţile naturii, ca o moştenire virgiliană. RUSSO, s. 190. într-un cadru poetic şi atmosferă diafană,., se desfăşoară două scene virgiliene, al căror simbol e destul de transparent. ARH. OLT. V, 368. De cinci secole poeţii francezi inferiori cîntă, cu aceleaşi fraze nule, primăvara virgiliană. VIANU, E. 310. Compune, sub influenţe virgiliene,... hexametrii latini despre Walther de Aquitania. id. L. u. 12. D. Arghezi cultivă o viziune virgiliană a omului şi a naturii. CONSTANTINESCU,
 S. I, 98. O descripţie oricît de bogată a unui modern nu-i sugera lui Sufleţel atît cît simple hexametre virgiliene. CĂLINESCU, O. v, 294. Fineţea investigaţiei psihologice, comprehensiunea durerii umane... [sînt] trăsături care definesc substanţa lirismului virgilian. DERIV, 866.
    -  Pronunţat: -li - an. - Pl.: virgilieni, -e.
    -  Virgiliu (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. v i r g i 1 i e n.
    VIRGIN, -Ă s. f., adj. I. S. f. Fată (tînără) care nu a avut niciodată relaţii sexuale, care este castă; fecioară, (învechit) vergură. Cîntaţi, vergini, dreptatea Ş-a Terrei împărăţie. HELIADE, O. I, 185, cf. I, GOLESCU, C. Catilina amăgise o vergină de familie nobilă. TEULESCU, C. 58/24. Verginele romanilor se dederă jos la Tibru ca să se scalde. ARISTIA, PLUT. 274/18. Ştia tot: cînd platonică, cînd cu aerul nevinovat al unei virgine de cinsprezece ani. KOGĂLNICEANU, S. A. 107, cf. BOLLIAC, O. 147. Sărmană vergină, pură, candidă,... tu nu vei fl încă sosit bine şi toţi vor căuta să te-nşele. DÎMBOVIŢA (1858), 222/48. Atenienii... se învoi cu acel rege ca să-i trimiţă pe flecare an cîte şapte juni şi şapte vergine, filimon, o. ii, 92, cf. prot.-pop., N. D., PONTBRIANT, D., BARONZI, I. L. I, 215/27. Fusese marturul misterios al tuturor simţurilor inimei sale de virgină. alecsandri, O. P. 110, cf. costinescu, lm. O cugetare dulce Ca faţa junei vergine In umbră îmi străluce. BOLINTINEANU, P. II, 208. Auzea despărînd, ca o suvenire întunecată, rugăciunea unei vergine. EMINESCU, P. L. 37. Iedera se anină Precum de un gît june O fragedă vergină. MACEDONSKI, O. I, 18, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 214, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Virginele fac cinstea familiei. SEVERIN, S. 142, cf. CADE. False contese, false artiste, false virgine. CAMIL PETRESCU, T. II, 216, cf. SCRIBAN, D. Cîntăreţele de strană, bătrîne şi mustăcioase, trăiesc alături cu virginele pubere. ARGHEZI, S. XVI, 85, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, ALR i/ll h 248. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) In toată această vreme, pistilul rămîne nemişcat... tocmai ca o virgină nevinovată la cea dintîi sărutare. BARASCH, M. I, 29/12. De pe-un umăr gingaş de virgină, Dimineaţa Toarnă din beşug lumină. V. rom. iulie 1973, 31. ♦ (învechit; cu determinarea „Sfînta”) Maica Domnului, Fecioara Maria. Cf. COSTINESCU. (Adjectival) Ş-o să-mi răsai ca o icoană A pururi Verginei Marii, Pe fruntea ta putînd coroană. EMINESCU, O. I, 118, cf. arhiva, I, 527. ♦ (Astron.; art.) Constelaţia Fecioarei. Cf. costinescu, enc. rom., otescu, CR. 450, CADE, DN3.
    II.   Adj. 1. (Despre oameni, mai ales despre fete) Care nu a avut niciodată relaţii sexuale; (învechit şi regional) vergur
 (II1). V. cast, neprihănit. V-o dăm tînără, vergină, curată, puternică, frumoasă. DÎMBOVIŢA (1858), 222/41, cf. COSTINESCU, LM. Orion, de care se-namorase însăşi cruda şi vergina Diana. EMINESCU, P. L. 80, cf. DDRF. Dacă o fată e virgină, se cunoaşte după coada ochiului, căci aceasta
 trebuie să fie prinsă. CANDREA, F. 42, cf. CADE. Recurentul a depus la dosar un certificat medical din care se constată că victima nu a fost virgină. COD. PEN. R. P. R. 450. Era (zicea el) virgin, îşi împărţise averea cu săracii, nu ocărise decît o dată pe mamă-sa. CĂLINESCU, C. O. 178. Jack... era virgin ca un ascet, un adevărat călugăr, id. B. I. 381, cf. SCL 1954, 167, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, ALR i/ll h 248.
 ♦  (Regional; în sintagma) Fată vergină = fată bătrînă (Runcu-Pucioasa). Cf. alr i/ii h 276/768. ♦ (Despre albine) Care nu a fost fecundată. Pe lîngă regină, fac ouă şi lucrătoarele virgine, nefecundate. SIMIONESCU, F. R. 319.
     2.     Care este neprihănit, nepătat, curat din punct de vedere moral; care trădează, exprimă puritate (7). V. candid, inocent, nevinovat, pur. Cînta-n singurătate... Prea scumpului Grudar, Alesul şi dilectul inimei sale vergini. HELIADE, O. I, 354. Mîndră ca o lună plină Şi cu inima virgină. ALECSANDRI, T. I, 460. Şi-a creat pe pînza goală pe Madona dumnezeie... Cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I, 29. Farmecul necunoscutului, nevoia de a-şi cheltui forţa înmagazinată a tinereţei lui virgine... l-au făcut să-şi piardă patru ani fără... a trece un examen. VLAHUŢĂ, D. 31. Cézanne îşi păstrează intact, virgin de orice atingere, spiritul. OPRESCU, I. A. IV, 279. Ilaritatea finală a lui Florescu exploda... cu sinceritate virgină. ARGHEZI, S. IX, 175. Memorial al unui suflet virgin în care impresiile stau încrustate cu aderenţa fildeşului în abanos. PERPESSICIUS, M. I, 62, cf. DL, DM, M. D. ENC.
     III.   Adj. 1. (Despre pămînt) Care nu a fost niciodată cultivat, lucrat; (despre drumuri, locuri etc.) pe care nimeni nu a umblat încă, n e c ă I c a t (1), n e s t r ă b ă tu t (1), neumblat; necunoscut de oameni. în Australia s-au dat culturei cerealelor cîmpii întinse şi virgine. GHICA, S. 603, cf. HASDEU, I. C. I, 229, COSTINESCU, LM. Ne-am uita în lună, în virgina lună. EMINESCU, P. L. 92, cf. DDRF. Aşezarea aluat loc pe un teren absolut virgin. PÂRVAN, G. 178, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Stepă virgină nu se mai întîlneşte. SIMIONESCU, FL. 153. Delta Dunării e un pămînt virgin, aluviune ca la Congo ori Amazon. SADOVEANU, o. XX, 82. Nu e un parc, ci o porţiune incalculabilă din natura virgină. CĂLINESCU, C. O. 345. Atunci mă cheamă ţărmuri îhcîntate şi virgine, atunci ascult vechea „ invitaţie la călătorie RALEA,
 S. T. III, 305. Vor participa la desţelenirea pămînturilor virgine şi înţelenite. CONTEMP. 1954, nr. 389, 6/4. în cernoziomuri virgine... volumul total al spaţiilor lacunare atinge în orizontul cu humus valori între 53 şi 58%. CHIRIŢĂ, P. 211, cf. DL, DM, DN2. Desţelenirea pămîntului virgin (ţelină) pentru agricultură a fost o mare operă a muncii omeneşti. PANAITESCU, O. Ţ. 125. Priveşte în jur... cu curiozitatea trează a călătorului coborît pe un pămînt virgin. T septembrie 1966, 24, cf. hristea, p. e. 181, M. D. ENC. A intuit forţele ascunse ale unei naturi virgine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 15/3, cf. DEX.
     2.     (Despre păduri) Ai cărei copaci nu au fost niciodată tăiaţi. V. vergur (II 2). Cf. LM. Ard vastele păduri virgine. ANGHEL - IOSIF, C. M. II, 35, cf. RESMERIŢĂ, D. întinsele păduri din Carpaţi fiind încă virgine. N. A. BOGDAN, C. M. 125, cf. cade, ds 304. Nu vînau altădată decît arareori pe imaşul pădurilor virgine. ALAS 18 VII 1937, 11/2, cf. SCRIBAN, d. Spectacolul divin de pe vîrful coastei şi colina care se vede deasupra pădurii virgine. RALEA, S. T. III, 169. A tăiat păduri virgine. V. ROM. ianuarie
 1965, 17, cf. hristea, p. E. 181.
     3.     (Rar; despre metale) Care este în stare pură, neamestecat cu alte substanţe. Cf. costinescu. Vasul e de aur virgin schinteiat cu plăci de nacru. MACEDONSKI, O. I, 151, Cf. DL, DM.
     4.     (Despre obiecte) Care este neatins, intact; care este neutilizat. Barba însăşi îmi era prea scumpă fiindcă era vergină şi nu făcuse cunoştinţă cil briciul. SION, P. 426. Albă
3486
VIRGINAL
-627-
VIRGULÄ
 şi şubredă arcă din virgine foi mi-am făcut. ANGHEL, PR. 75. Pe fundul farfuriei, nici un strop de smîntînă, cuţitul şi furculiţa ca din testea, şervetul virgin. HOGAŞ, M. N. 38. Condica aceea vergină am măzgălit-o eu. ARH. OLT. V, 179. îi oferi imediat un teac impresionant de ziare virgine. REBREANU, R. I, 183, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
     5.     (Despre domenii ale ştiinţei, literaturii etc.) Care nu a fost (încă) studiat, cercetat. Acest neajuns se explică lesne prin faptul că limba noastră e virgină încă. VLAHUŢĂ, S. A.
 II, 378. Se deschide un cîmp larg şi virgin pentru purificarea textelor vechi româneşti. BUL. COM. IST. II, 90. Dacă facem abstracţie de cîteva încercări... terenul rămîne virgin. RALEA, S. T. III, 148. Lirica post-paşoptistă constituie un sector nereceptat de istoria noastră literară, un domeniu cu întinderi încă virgine. V. ROM. ianuarie 1965, 96. Deşi astăzi reflecţia asupara ştiinţei s-a extins considerabil, acoperind multe terenuri virgine, au mai rămas totuşi unele parcele neexplorate. REV. FIL. 1973, 67. Domeniul fantasticului este mereu virgin. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 27,13/2.
     -       Accentuat şi: (învechit) virgin, -ă. ALEXI, w., CADE.
 - Pl.: virgini, -e. - Şi: (învechit şi regional) vergin, -ă s. f., adj.
     -  Din lat virgo, -inis, it. vergine. Cf. fr. v i e r g e.
     VIRGINAL, -Ă adj. 1. Care este propriu unei virgine (v. v i r g i η I), de virgină, al unei virgine; feciorelnic, (învechit) vergural. Cine ar putea descrie... Candoarea virginală şi graţiele Evel HELIADE, O. I, 373, cf. I, GOLESCU,
 C.,  NEGULICI. Lase-mă să resuflu suflarea sinului tău virginal! ROM. LIT. 4032/26. Aripele tunicei verginale nu era cusute din jos. ARISTIA, PLUT. 195/25. Ca două mîndre persici E peptul tău cel fraged şi sinu-ţi verginal. NEGRUZZI,
 S.  II, 31. Bucurîndu-se de cununa verginală ce i-ai pus... pe frunte. BOLLIAC, O. 59, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT,
 D.  Aceste suferinţe corporale, această luptă sufletească consumă virginala ei forţă. F (1869), 31, cf. COSTINESCU, LM. Mîna virginală s-a topit, Nu mai încunună pe cei vingători. BOLINTINEANU, P. II, 176. Creaţiunea sa... nu mai are nimic din aspra candoare şi din energia virginală a anticei Artemide. ODOBESCU, s. III, 57, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Intreaga-i figură surîdea cu o candoare virginală şi prefăcută. REBREANU, R. I, 45, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Semnul virginal. BARBU, PINC. 87, Cf. SFC III, 260, M. D. ENC., DEX.
     2.     F i g. Care este neprihănit, nepătat, curat din punct de vedere moral; care trădează, exprimă puritate (7). V. candid, inocent, nevinovat, pur. Nu matroane esperimentate, ci creaturile cele mai fragile, cele mai virginale. HELIADE, ap. GHICA, A. 696. Această fată trecea de un tesaur virginal ascuns de ochii tutulor muritorilor. DÎMBOVIŢA (1860), 882/39. Sburat-am din braţele tale C-un zîmbet virginal. ALECSANDRI, P. III, 116, cf. ALEXI, W. Ea o primea serioasă, netulburată, cu semeţia virginală a unei regine trufaşe. VOICULESCU, P. II, 207. Lumea trăieşte în culori mai fragede pentru copil; reacţiile sunt mai virginale. VIANU, E. 326. Acest om virginal pînă la adînci bătrîneţi a fost William James. RALEA, S. T. III, 168. Se depărta... sprintenă şi virginală ca o ciută. VINEA, L. I, 156, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Adverbial) Femeia... îşi aplecă virginal şi cu o practică pudoare capul. ARGHEZI, S. X, 98.
     3.     (Rar) Virgin (III 4). Carte viguroasă şi virginală. SĂM. VIII, 45. Se ridica fumul apelor virginale către piscuri. ARGHEZI, S. VI, 47.
     4.     F i g. Care are o culoare albă, strălucitoare, sugerînd candoarea, puritatea. Crin virginal. CADE.
     -  Pl.: virginali, -e. - Şi: (învechit) verginal, -ă adj.
     -  Din fr. virginal. Cf. lat. v i r g i n a 1 i s, - e.
     VIRGINITATE s. f. 1. Starea unei persoane virgine (v. virgin I); feciorie, castitate, (popular) fetie, (învechit) vergurie. în sînul curăţiei, virginităţii sacre M-am conceput de Sine. HELIADE, O. I, 208r cf. I, GOLESCU, C., NEGULICI. Iustina, consacrîndu-se lui //[risto]s întru verginitate şi întru toată altă virtute, a petrecut viaţa sa în Damasc. CALENDAR (1854), XXVll/16. Pînă la bătrîneţe şi la moarte au trăit preferind mai mult verginitatea decît a se mărita. ARISTIA, PLUT. 169/6, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., BARONZI, I. L. I, 215/28, COSTINESCU, lm. Se sacrifică lor [zeilor] la temple virginitatea fetelor celor mai frumoase. CONTA, O. F. 370. Se jertfeşte... virginitatea fetelor celor mai frumoase. CONTEMPORANUL, II, 56, cf. DDRF. Se laudă în versuri virginitatea miresei REV. CRIT. I, 194, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, ARH. OLT. XIII, 452, SCRIBAN, D. Naivitatea mişcărilor indica o virginitate întîrziată. ARGHEZI, S. XVI, 59. Virginitatea de la o anume vîrstă e o cauză de autointoxicare ce poate duce la demenţă, la isterie. CĂLINESCU, E. O. II, 249, DL, DM, SFC I, 234,
 D. med., M. D. enc, dex, dn3. ♦ F i g. Starea a ceea ce este intact, neatins. După ce a trecut vaporul, se aşterne aceeaşi virginitate geologică. RALEA, S. T. I, 293.
     2.     F i g. Integritate morală; nevinovăţie, puritate, candoare. Ochii săi albaştri în floarea inului avea o limpezime care reflecta verginitatea sufletului. ALECSANDRI,
 O. P. 114. Casieri necinstiţi... căutau... să-şi refacă virginitatea morală. BRĂESCU, A. 211. Virginitatea sufletului meu... nimeni nu o va avea. VIANU, E. 375. Eu mi-am pierdut naiva dîntîi virginitate. ARGHEZI, VERS. 387. literatura senzaţională reface pentru cîteva clipe virginitatea cea dintîi. RALEA, S. T. I, 149. Vindecă rănile sufleteşti... reface virginitatea morală! H. LOVINESCU, 402, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
     -  Pl.: virginităţi. - Şi: (învechit) verginitate s. f.
     -  Din lat. virginitas, -atis, fr. virginité.
     VIRGLORIÂN, -Ă adj., subst. (Geol.) 1. Adj. Care aparţine etajului al doilea al triasicului, care se referă la acest etaj, caracteristic acestui etaj; anisian. Cf. dsr.
     2.     Subst. Al doilea etaj al triasicului, reprezentat prin depozite marine, mai ales prin calcare cu cefalopode; anisian Cf. LTR, LTR2, DER, M. D. ENC., DN3, DSR.
     3.     Subst. Serie de straturi geologice din virglorian (2); anisian.
     -  Pronunţat: -ni-an. -Pl.: virglorieni, -e.
     -  Din fr. virglorien.
     VÎRGOHAITĂU s. m. v. vigrehaitău.
     VIRGULÂT, -Ă adj. (învechit, rar) în formă de virgulă (1). Ca şi cum sau adevărul sau minciuna s-ar putea ascunde în dosul unor semne moarte, făcute... de forma rotundă, ovală, triunghiată, pătrată, punctată sau virgulată. BARIŢIU, P. A. III, 133.
     -  PL: virgulaţi, -te.
     -  De la virgulă.
     VIRGULA s. f. 1. Semn de punctuaţie care marchează o pauză de scurtă durată şi care delimitează unele părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei sau unele propoziţii în cadrul frazei; (învechit) opritoare (v. o p r i t o r), (germanism, în Transilv.) comă. Punţile să pun... într-acest chip, întăi virgula, -, -, al doile puntu şi virgula, —; -, al triile doao punte, ŞCOLERIU, L. 7/5. Virgula este a mai scurtă încetare şi se pune după mai multe substantive, adjective şi verburi următoare. PLEŞOIANU, GRAM. 16/8, cf. 15/9. Un adjectiv au o partiţipie urmate de complinirea lor se despart de o virgulă. HELIADE, GR. ROM. 162/11, cf. id. O. II, 106. Să poate numi răsuflare sau tăitură şî virgulă şî să pune unde
3492
VIRGULĂ
-628-
VIRIDARIU
 trebuie să răsuflăm puţin citind. I. GOLESCU, B. 186/23, cf. id. C. Semnele pauzaţiei sau ale răsuflărei la cetire sînt: virgula [,]... doă punturi [:], puntul [.]. SĂULESCU, î. 11/22. Virgula () arată o răsuflare prea mică şi se pune după mai multe nume, pronume, adjective,... ce vin una după alta. GR. R. (1835), 83/20. Virgula arată o încetare, cît să poate mai mică, şi să întrebuinţează:... între subjete, prezise şi compliniri ce sînt de un fel, vin una după alta şi sînt tot dintr-o propoziţie. GR. R. N. II, 108/9, cf. VALIAN, V., POEN. -AAR. - HILL, V. II, 8162/35. Virgula... să întrebuinţează:... pentru a despărţi substantivele, adjectivele şi verburile ce să urmează. CODRESCU, GR. FR. 140/3, cf. NEGULICI. La tot suflul de iubire, la tot şoptul călduros, La o silavă, virgulă, la tot punctul amoros, A mea inimă de flăcări deodată sfîrăieşte. MILLO, în PR. DRAM. 363, cf. STAMATI, D. Pe unde vei mai vedea... apostrofi, virgule şi punturi, puse una în locul alteia, aceste sînt din nebăgare de seamă a probarului. PANN, în contribuţii, 1,31. Purechetul unei virgule, lipsa unei vocale, greşul unei perioade sînt lucruri serioase. RUSSO, S. 77, cf. POLIZU. Orce espresii s-au adăogat într-o frază, ca să-i esplice... mai bine înţelesul,... se despart prin virgulă, de vor fi la începutul sau la sfîrşitul frazei. I. POPP, T. 44, cf. 43. Coma ori virgula... este semnul cel mai mic de odihnă şi mai de obşte. BĂLĂŞESCU, GR. 205/14, cf. 210/16, PETRI, v., pontbriant, D. în documentul întreg, semnele de punctuaţiune, adecă virgulele, sînt distribuite cu mult bun simţ. CUV. D. BĂTR. I, 61, cf. COSTINESCU, LM. Să fi poftit... să nu fi pus virgulele şi celelalte semne la locul cuvenit! CARAGIALE, O. IV, 131. Nu-mi strunesc eu cugetarea... Pentru-o virgulă pedantă. VLAHUŢĂ, S. A. I, 255, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. în pagina 70 se dă textul cu aparat pozitiv, despărţindu-se variantele cari corespund aceluiaş cuvînt cu o virgulă. BUL. COM. IST. I, 68. Subiectul şi predicatul nu se despart prin virgulă. IORDAN, G. 55. Cel mai des întrebuinţat dintre semnele punctuaţiei este virgula... Ea marchează pauza cea mai scurtă în gîndirea şi, deci, în vorbirea noastră, id. L. R. 734, cf. 736. Cu scrisul ei nesigur, plin de greşeli de ortografie, fară virgule şi fără puncte, îi trimitea în fiecare lună lungi dări de seamă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 176. Virgula,... se culege lipit de cuvîntul după care urmează. V. MOLIN, V. T. 66, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mi se indică pînă la virgulă felul cum trebuie să procedez. TITULESCU, D. 787, cf. SCRIBAN, D. I-a dictat textul... dintr-o răsuflare, fară nici un punct, fară nici o virgulă. V. ROM. mai 1954, 66. Uneori... se pune virgulă înaintea apoziţiei calificative, îndeosebi în cazul calificării prin metaforă. SCL 1954, 126. Se izolează prin virgule numai apoziţia explicativă, nu şi cea determinativă. L. ROM. 1955, nr. 4, 25, cf. LTR2, DL, DM, DER, CIORANESCU,
 D. ET. Construcţiile gerunziale şi particip iile cu sau fară determinări, aşezate la începutul frazei, se despart de obicei prin virgulă. GRAM. ROM2. II, 491, cf. 489. Dintre toate semnele de punctuaţie, cel mai puţin fixat prin reguli este virgula. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 11, 14/3. între cele două cuvinte ar fi trebuit să pună virgulă, ib. 1973, nr. 36, 25/1, cf. cl 1973, 45, M. d. enc., dex, dn3, m. d. lingv. Dacă în unele situaţii... virgula marchează o „pauză” (în vorbire, rostire etc.), nu trebuie să uităm... că în scris ea marchează în primul rînd raporturi sintactice. L. ROM. 1981, 186, cf. DSR, DREV, v. breban, D. g. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) în ou se zăreşte începutul larvei, ca o virgulă mai groasă. SIMIONESCU, F. R.
 192.  Sprîncenele lui late se prelungeau în virgule subţiri în jos pe tîmple. VINEA, L. I, 148. Ai avut grijă să relevi semnalmentele mele fizice: începutul de chelie..., ochii cît nişte virgule, v. ROM. februarie 1974, 66. Deocamdată sînt numai vrăbiile. îşi caută viermişorii lor ca virgule pentru foamea lor fără astîmpăr. CONTEMP. 1974, nr. 12, 3/1. 0 (Figurat sau prin analogie) S-arată o clipă virgulele negre
 ale lipitorilor. SADOVEANU, O. XXI, 282. Adoptase o manieră... care constă din divizarea tonului la extrem în puncte şi virgule de tonuri pure. OPRESCU, I. A. IV, 166. Pe temelia de sub raft Lucu zări prizărite cîteva virgule sîngerii. VINEA, L. I, 115. 0 (învechit) Virgulă cu punct sau punctul cu virgula, virgulă punctată = punct şi virgulă, v. punct (II1 a). Cf. gr. R. - N. ii, 108/3,1. pop. t. 31, 59,
 60, barcianu, alexi, w.OExpr. Anu modifica (sau a nu schimba) o virgulă sau fără a modifica (sau a schimba) o virgulă = (a reproduce un text) cu cea mai mare exactitate. Să se observe că noi n-am modificat o virgulă în textul lui Erodot. HASDEU, I. C. I, 183. Am remis însărcinatului cu afaceri al Turciei nota de răspuns..., fară a modifica o virgulă din texul convenit. TITULESCU, D. 747. S-a convins repede de reala substanţă a primelor mele poeme şi le-a publicat fără să schimbe o virgulă. L 1974, nr. 25, 3/5. (Cu schimbarea construcţiei) Afirmaţia că în special în „O scrisoare pierdută” (am adăuga şi „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”) nu se poate schimba un cuvînt, o replică, o virgulă este justă. CONSTANTINESCU, S. II, 23.
     2.     (Şi în sintagma virgulă zecimală) Semn întrebuinţat pentru a separa, într-un număr zecimal, partea întreagă de partea fracţionară. Ca să scrim o frîngere zecimală scrim pe numărătorul dat şi pe urmă punem virgula astfel ca atîtea ţifre zecimale să aibă cîte nule vor fi în numitorul ce-l subtînţelegem. HELIADE, A. 49/20. Ca să adunăm mai multe cîtăţimi zecimale, scrim numerile unul subt altul, aşăzînd virgulele într-o coloană verticală, id. ib. 50/25. Despărţim cu virgulă despre stînga împărţitului ţifrele ce pot coprinde pe împărţitor. ROMANO, B. II, 23/11. Ca să deosebim pe cea mai mare din doă fracţii zecimale, nu trebuie să ne uităm la numărul ţifrelor ci la mărimea ţifrelor ce urmează îndată după virgulă. G. POP, E. 79/8. Despărţim printr-o virgulă, despre stînga împărţitului, ţifrele ce pot coprinde pe împărţitor. id. A. 17/19. Pentru a deosebi în un număr zecimal scris partea întreagă de cea zecimală, se pune o virgulă îndată după cifra unimilor. CLIMESCU, A. 119, cf.
 120.   Serveşte... la despărţirea părţii întregi de partea fracţionară a unui număr scris în sistemul zecimal (virgulă zecimală). LTR2, cf. DL, DM. Cu cît cifra l ocupă un loc mai depărtat după virgulă, cu atît ne apropiem de valoarea 3. GEOMETRIE IX, 148. Luăm mantisa logaritmului numărului întreg care rezultă prin ştergerea virgulei. ALGEBRA, IX, 242, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G.
     3.     Semn întrebuinţat pentru a arăta cînd trebuie făcută respiraţia în timpul unei interpretări muzicale vocale. Cf. TIM. POPOVICI, D. M., DL, DM, DEX, DN3, DREV.
     4.     (Biol.; franţuzism rar; atribuind calitatea ca un adjectiv; în sintagma) Bacilul virgulă = vibrionul holerei, v. v i b r i o n. Cf. cade.
     -      Accentuat şi: (învechit) virgülä. I. GOLESCU, C., id. B. 186/23. -Pl.: virgule.
     -  Din fr. virgule.
     VIRGTJŞ s. n. (Regional) Diminutiv al lui v i r g. V. v i g (1). Lui că i-au dat Murgu de-nvăţat. Pe murgu-nvăţînd, Virguş... aducînd, Vir g de duşinic. VICIU, COL. 170.
     -  Pl.: ?
     -  Virg + suf. -uş.
     VIRÎCI subst. (Regional) Sevă. (Făget - Moineşti). Cf. alr 1968/578.
     -  PL: ?
     -  Din magh. virics.
     VIRIDÂRIU s. m. (Latinism rar) Grădină (cu arbori); parc (1). Cf. LM. In viridarii s-adună publicul pentru răcoreală şi purificarea aerului. SEVERIN, S. 102.
     -  PL: viridarii.
     -  Din lat. viridarium.
3495
' VIRIDIN
-629-
VIRILIST
    VIRIDIN s. η. 1. (Mineralogie) Andaluzii de culoare verde. Cf. ltr, ltr2, dex2.
    2.    (Tipogr.) Colorant verde-gălbui folosit la prepararea cernelurilor pentru tipar înalt. Cf. ltr, ltr2, dex2.
    -  Din fr. viridine, germ. Viridin.
    VIRIGÀN adj. (Prin nord-estul Transilv.) Voinic, dr. iii, 666, cf. com. drăganu.
    -  Etimologia necunoscută. Cf. dr. iii, 666.
    VIRÎGĂ s. f. v. verigă.
    VIRIGUCIOÂRĂ s. f. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui verigă (3). De iubit te-am fost iubit, Da vezi că nu te-am celuit. Mi-ai dat o virigucioară, înapoi ţ-am dat-o iară. GR. s. II, 298.
    -  PL: ?
    -  Virigă + suf. -cioară.
    VIRIL, -Ă adj. 1. Care este propriu bărbatului, care se referă la vîrsta de maturitate a bărbatului; plin de energie, de vigoare; bărbătesc, (învechit, rar) viral2. Limba franceză e virilă prin excelenţă, ea cunoaşte puţine diminutive în nume. CODRU-DRÄGUŞANU, C. 240, cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Aceasta-i forţa virilă a ţârelor nordice, prin care se distinge viteazul. A privi fără fiori apropierea morţii. HASDEU, I. C. I, 171, cf. COSTINESCU, LM. Respinge orice rezoluţiune virilă. EMINESCU, O. XIII,
 238.  O să curgă multă apă... pînă să se mai auză acolo nişte accente atît de virile. CARAGIALE, O. III, 271. Duplicarea consonantelor colorează cu o energie virilă cuvîntul moleşit ori deformat prin trecerea lui în graiul poporului. MACEDONSKI, o. IV, 118, cf. I, 213. Ar cumpăni care gust e mai fin, mai sănătos, mai viril. IONESCU-RION, S. 240, cf. DDRF, ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Mai era Dudu, îndemînatică, devotată şi virilă, fruntaşă preţioasă a sălei de pansamente. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 75, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Astfel se stinge Thrasea... singurul om în care se întrupa opoziţia republicană, nu prin fapte şi acţiune virilă, ci prin absenteism şi resemnare. LOVINESCU,
 C. IV, 85. Literatura scriitoarei este... virilă prin procedeul riguros ştiinţific, prin ton şi prin eliminarea dulcegăriei şi a sentimentului, id. ib. VII, 93. Ca femeie, parcă se resimte de această voinţă virilă, neînfrînată. CAMIL PETRESCU, T. II, 355. Avea figura virilă, părul ţepos, tuns scurt şi ridicat în sus perie, ochii cercetînd, în timp ce cuvînta, pe fiecare dintre ascultători în parte. C. PETRESCU, î. II, 105, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Cine nu ghiceşte... în „Prezidenta” chipul viril şi îndărătnicia propagandistică a d-nei Alexandrina Cantacuzino. CONSTANTINESCU, S. I, 86, cf. II, 276. Nasul viril umblă peste lume, buzele i se strîmbă într-un surîs. ARGHEZI, S. XVII, 118. N-am prea stat să disting ce e patern şi ce e viril în dragostea mea. CĂLINESCU,
 E. O. I, 174. Pomponescu se simţi jignit în demnitatea lui virilă, id. B. I. 476. Alesese... elementele care exprimă realităţile pure şi diafane, emoţiile suave şi dulci alternate pe-alocuri cu revolta virilă. VIANU, L. R. 512. Sinuciderea îmi părea ca forma cea mai virilă de acţiune prin care aş fi putut să-mi manifest îndrăzneala. RALEA, S. T. III, 171. E fidelă genului, gîndi, dar răposatul a fost mult mai arătos şi mai viril. VINEA, L. I, 268. Uite la domnul Mereuţă, ce viril şi energic a devenit. H. LOVINESCU, T. 301, cf. DL. Pe chipul mare, viril, negricios al povestitorului se aşternu timp de cîteva clipe o expresie derutată. PREDA, R. 111, cf. DM. Să fie virili, nu efeminaţi. BARBU, PRINC. 82. Se distinge printr-o inspiraţie ţărănească mai verde şi mai virilă. IST. LIT. ROM. îl, 176. Dramaturgia română dispune de condeie virile, capabile a crea dramele şi comediile necesare. T august 1964, 94, cf. M. D. ENC. Octavian Goga găsea în vocea virilă
 a confratelui său sunetul curat al semnalului de luptă împotriva tiraniei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.3, 32/2, cf.
 DEX. E greu de apreciat în ce măsură virila Clio s-a înstrăinat de celelalte surori ale sale. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1976, nr. 1,4/1. Alte strofe...de aceeaşi vrajă muzicală virilă recomandă... intitulatul „Fragment epic”, ib. 7/2, cf. DNJ,
 DSR. 0 Togă (sau învechit, rar, haină) virilă = togă purtată de adolescenţii romani la împlinirea vîrstei de optsprezece ani.
 Pretoru îmbrăca pre junii romani în toga virilă (bărbătească) şi-i învrednicea a fi părtaşi în trebile politiceşti. BOJINCĂ, A. II, 37/15. Cassius, ca să motiveze adunarea din zioa aceea în casa sa a tuturor conjuraţilor,... hotărî ca tot în acea zi să se facă ceremonia pentru haina virilă ce cu solemnitate o îmbrăca fiu-său. TEULESCU, C.
 382/17, cf. LM. încă nu îmbrăcase gravitatea togei virile. ODOBESCU, S. II, 227. Am ajuns, copii încă în Forum,să reclamăm toga virilă. CARAGIALE, O. VII, 245, cf. CADE. Vot viril - (în organizarea politico-administrativă a Imperiului Austro-Ungar) Vot dat de un virilist. Dintre vreo 50 croaţi cu vot viril chemaţi la încoronare abia merse a 4-a parte.
 BARIŢIU, P. A. III, 448. Procese urbariale îndreptate contra averii lor private, legi electorale contra voinţii lor legitime, voturi virile în municipii pentru a îneca voturile locuitorilor, c-un cuvînt un painjiniş întreg de măsuri arbitrare. EMINESCU, S. P. 141.
     2.     (Jur; în sintagmele) Parte (sau porţiune) virilă = parte care revine fiecărui moştenitor prin împărţirea legală a moştenirii. Cf. LM. Cînd bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dînsa ia o porţiune virilă în uzufruct din succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenţi. HAMANGIU, C. C.
 165.  Cînd bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dînsa ia o porţiune virilă în uzufruct din succesiunea soţului, dacă are copii cu acesta. ENC. ROM., cf. ENC. AGR. Interveni o tranzacţie prin care tutoarea renunţa la o parte virilă în uzufruct, călinescu, s. 173.
     -      PL: virili, -e. -Şi: (învechit, rar) virile adj. ANTONESCU, D., LM.
     - Din lat. virilis, fr. viril.
     VIRILE adj. v. viril.
     VIRÎLION subst. (Grecism învechit, rar) Berii. Şi se ţesu într-însul ţesetură după piatră în patru rînduri: rînd de            /
 pietri sardion, şi topazion, şi zmaragd, un rînd;... rîndul al ^ patrulea: hrisolithos, şi virilion, şi onihion, încunjurate cu aur şi legate penprejur cu aur. BIBLIA (1688), 68'/50, cf.
 592/2, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 153.
     - Din m.gr. βηρύλλιον.
     VIRÎLISM s. n. Dezvoltare a caracterelor sexuale secundare masculine la o femeie, ca urmare a unor tulburări endocrine. Cf. der, d. med., m. d. enc., dex, dn3.
     - Din fr. virilisme.
     VIRILIST s. m. (în organizarea politico-administrativă a Imperiului Austro-Ungar) Contribuabil care plătea un impozit mare şi care, datorită acestui fapt, beneficia de dreptul de a fi membru al consiliului comunal sau al celui judeţean fară a fi ales, precum şi de dreptul de a participa la alegerea deputaţilor din parlament. Aristocraţia de bani concurge în două moduri la reprezentanţa municipală. Ea dă jumătate din reprezentanţii municipiului fară alegere şi cu votul concurge la alegerea celeilalte jumătăţi. Lucru firesc că viriliştii - adică cei mai avuţi - nu pot fi din şirul foştilor iloţi (a.     1876), ap. EMINESCU, S. P. 163.
 Reprezentanţa municipală de azi constă din 87 membri (virilişti) cari plătesc în comitat cea mai mare dare de stat.
 TURCU, E. 99. Alegător e fiecare bărbat care plăteşte dare..., dar jumătate din reprezentanţa co/w[unală] constă din
3504
VIRILITATE
-630-
VIROAGĂ
 viril işti..., ceea ce detrage mult din valoarea sufragiului universal, cu care se alege cealaltă jumătate. ENC. ROM. i,
 92.    Toţi economii de oi...erau virilişti, adecă aveau drept de vot la alegerea de deputaţi. DRAGOMIR, O. M. 32, cf. com. din URCA - CÎMPIA TURZII.
     -  Pl.: virilişti.
     -  Din germ. Virilist.
     VIRILITATE s. f. 1. Vîrsta de maturitate a bărbatului; ceea ce este specific sexului masculin; vigoare, energie masculină. V. bărbăţie, masculinitate. Cf. NEGULICI. Omul n-ar trebui să-şi tundă aceste ornamente de virilitate. SION, P. 427, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Fiecare generaţiune... împlineşte partea sa din opul social. Unele împlinesc lucrarea primei juneţe, altele al adolescenţei şi alte..., a virilităţii. CONV. LIT. II, 37, cf. COSTINESCU, LM. Printre acestea am observat... o curioasă fiară cu patru picioare, cu gheare şi cu aripe de vultur, cu coadă de balaur, cu semne foarte accentuate de virilitate. odobescu, s. ii, 210, cf. şăineanu, alexi, w. Din acele emanaţii de energii vibrante, se desprindea o impresie puternică de virilitate. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 259, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Elegiac şi uneori lipsit de virilitate, totul se ridică... la un fel de vaticinaţie caracteristică. LOVINESCU, s. I, 60. Poezia lui N. Milcu... a încercat să smulgă temperamentului său... unele accente de virilitate. ARH. OLT. XII, 390. O „voce muzicală”... e... o dovadă de lipsă de inteligenţă, de absenţă a temperamentului şi a virilităţii. CAMIL PETRESCU, P. 6, Cf. SCRIBAN, D. Temperamentul său poetic e construit pe contrast:... o ciudată îmbinare de virilitate şi graţie feminină... fuzionează. CONSTANTINESCU, s. I, 57. Poemele acestea adaugă la nota elegiacă a poemelor sale erotice un aer de tinereţe şi de virilitate. PERPESSICIUS, M. i, 144. Militantismul ideologic şi artistic e dovada virilităţii unei societăţi. RALEA, s. T. I, 197. Ochii săi mari şi verzi cam apoşi, deveniseră tulburi, în contrast cu sprincenele groase şi negre tăciune, care dădeau o impresie de virilitate înşelătoare. V. ROM. iulie 1954, 26, cf. DL, DM. Acestei femei nu i se potriveşte virilitatea. BARBU, PRINC. 83. Tu cîntă-ne cu harul tău divin... Virilitatea geniului latin. CONTEMP.
 1969,  nr. 1178, 1/2. Nu pasiunea Medeii provine din virilitate, ci virilitatea este un efect al pasiunii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 17/4, cf. M. D. ENC. Virilitatea rîsului îşi are - se cam ştie - eunucii ei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 28, 10/1, cf. DEX, DN3, DSR. 0 F i g. Ţara Românească agiunge la suprema-i espresiune de virilitate, coprinzînd cîte o bucată din Moldova, din Transilvania şi din Temişiana. HASDEU, I. C. I, 34.
     2.     Capacitate de procreare; vigoare sexuală. Să arate bărbaţilor că le redă virilitatea şi putinţa de desfrîu. CANDREA, F. 300. Nu vreau să mi se ştie momentul exact cînd sunt cu o femeie, cînd sunt în exerciţiul virilităţii mele. camil PETRESCU, P. 72, cf. id. T. III, 323. Lumea i-a retras dintr-o dată tot creditul de virilitate cu care-l onorase pînă acum. voiculescu, p. îi, 237. Zeus... practică un transformism pe scara cea mai largă a imaginaţiei,... prefăcîndu-se cînd în taur (simbolul virilităţii supreme), cînd în ploaie de aur. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 32, 7/1.
     -  Din lat. virilitas, -atis, fr. virilité.
     VIRILIZÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să capete sau a căpăta un caracter viril. Cf. LM. Frageda plantă a feminităţii... nu se virilizează sub şorţul alb, nu se înăspreşte în contactul zilnic al naturii nesimţitoare. LOVINESCU, C. VII, 99, cf. DEX, DN3.
     -  Prez.ind.: virilizez.
     -  Din fr. viriliser.
    VIRILIZARE s. f. Faptul de a (s e) v i r i 1 i z a. Pentru a ajunge de la defeminizare la punctul iniţial al adevăratei virilizări a femeii în teatrul nostru trebuie să mergem la Odobescu. LOVINESCU, s. I, 80. Egalitatea politică... nu trebuie să ducă la virilizarea femeilor, după cum nu duce la efeminizarea bărbaţilor. CONTEMP. 1973 nr. 1384, 8/2, cf. DN3.
    -  V. viriliza.
    VÎRILOS subst. (Grecism învechit, rar) Berii. Şi temeliile zidului oraşului era înfrîmsăţate cu de tot fealiul de piatră scumpă: temeiul dintîiu era iaspis, al 2-lea samfiir,... al 5-lea sardonix, al 6-lea sardios,... al 8-lea virilos. N. TEST. (1648), 319v/22. Şi temeliile zidului cetăţii — cu toată piatra cinstită împodobite; temelia cea dentîiu iaspis, al doilea sanfir,... al cincelea sardonix, al şaselea sardios,... al optulea virilos. BIBLIA (1688), 9312/48.
    -  Din ngr. βήρυλλος.
     VIRIMÉNT s. n. v. virament. VIRLĂN s. m. v. vîrlan. VIRLĂ s. f. v. vîrlă.
    VIRNANŢ s. m. 1. Plantă erbacee, cu miros pătrunzător, neplăcut, cu flori galbene, dispuse în corimb, întrebuinţată în medicină; rută1 (1 a), (germanism învechit) rauten {Ruta graveolens). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1061, DDRF, BRANDZA, FL. 111, ENC. ROM., BARCIANU, BIANU, D. S., TDRG, PANŢU, PL., CADE, BUJOREAN, B. L. 391, 397, SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 152, 301, 302, FLORA R. P. R. VI, 181, PRODAN- BUIA, F. I. 334, M. D. ENC., BUTURĂ, EB., DSR, V. BREBAN, D. G., DEX2.
    2.     (Bot.; regional) Tătăişă1 (b) {Chrysanthemum cineräriaefolium).Cf. BORZA, D. 47, 301.
    -      Pl.: virnanţi. - Şi: (regional) virnâţ (borza, d. 152, 301), vîrnâţ (id. ib. 152, 302), vîrnânţ (ddrf, bujorean, b. L. 397) s. m.
    -  Din magh. virnânc.
    VIRNÂŢ s. m. v. virnanţ.
    VIROÂGĂ s. f. 1. Vale2 mică, îngustă, mocirloasă, formată de apa ploilor, de inundaţii sau prin părăsirea albiei de către un pîrîu; albie îngustă (cu malurile adînci şi abrupte) săpată de ape. Pre viruga din sus de cireş, pîn pietri (a. 1751). IORGA, s. D. vii, 38. Aci rîpe, virogi, piscuri, Aci loc ca masa tras. MUMULEANU, P. 29/7, cf. I. GOLESCU, C. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 124, COSTINESCU, CIHÀC, II, 455, LM. Zăgazurile au putrezit, albia Vedei încetul cu încetul s-a podmolit şi în timp de secetă moara nu mai umbla, fiindcă apa se risipea prin viroage. SLAVICI, O. IV, 240. In desele revărsări ea-şi făcuse, în sfîrşit, o viroagă peste vatră, şi dacă revărsarea ţinea mai mult, viroaga se adîncea, de apuca toată apa pe ea. id. ib. 260. Am trecut rîuri, iazuri, mocirle, viroage. DELAVRANCEA, O. III, 71. Stufărişuri de papură-naltă, deasă ca peria, astupă viroagele. VLAHUŢĂ, R. P. 39. Presară bălţi şi viroage pe şesul întins şi neted al Başeului. id. ib. 217, cf. DDRF, ŞĂINEANU, BARCIANU, JAHRESBER. VIII, 318. Trăsura ajunse la o viroagă plină de apă. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 182, cf. ALEXI, W. Ce de viroage săpate de puhoaie, vărgînd clinele cu zbîrcituri şerpuitoare, crăpături haine. ap. TDRG, cf. ANTIPA, P. 794. Firul de apă se prelinge pe viroagă cîteva sute de stîngeni, unde se îngroaşă cu alt fir de apă şi mînă mereu la vale. I. CR. IV, 2. Văile apelor sînt în aproape peste tot străbătute de mici gîrle, viroage, iroage sau
3514
VIROG
 -631 -
VIRŞÎNĂ
scursuri, pe lîngă care cresc păpurişuri. PAMFILE, A. R. 151. Vale e orce apă care poate fi trecută cu piciorul. La cîmp ea poartă denumirea de „viruga ' sau „irugă” şi are de obicei fundul nămolos şi patul îmbrăcat în ierburi şi păpuriş. ATILA, P. 18, cf. DR. I, 217. „Valea lui Opincă”, un început de viroagă săpată în podişul pe care este zidită Craiova, îşi are obîrşia acolo unde se sfîşeşte azi strada „ Ştirbei Vodă ”. ARH. OLT.II, 356, cf. RESMERIŢĂ, D. Drumul se înfundă în viroage cleioase după atîtea săptămîni de ploaie.
 C.  PETRESCU, S. 11. Ora lui era un cutreier, fără spor, prin viroage şi rovini, pe lapoviţă şi moişteală. CIAUŞANU, R. SCUT. 20, cf. CADE. Cu cît da să se îndrepteze, cu atît se pierdea mai mult... prin nişte viroage în care putrezeau copaci trăsniţi. GALACTION, O. 48. îşi aduse aminte că este în pădure... o viroagă adîncă, săpată depîrîu, largă în toate părţile, id. ib. 294. Porumbeii... împodobesc primăvara viroagele aspre. SIMIONESCU, FL. 30, cf. DRÄGANU, ROM. 473. Am intrat pieptiş în făgaşul unei viroage, de pereţii înghesuiţi ai căreia îşi frecau coastele cei doi căluţi. VOICULESCU, P. II, 261. în miez de codri... E un ştiubei cu apă, pitit într-o viroagă. id. POEZII, I, 161. Alergam pe cîmpiile arse de toamnă, pe lîngă viroagele negre, pe lîngă crîngurile roşcate. SADOVEANU, O. I, 160, cf. IORDAN, T. 48, 535, SCRIBAN, D. Deasupra bălţilor, pe podiş, cît vedea cu ochii, erau unduiri largi, acoperite cu o vegetaţie vizual săracă, de sub care viroagele trădează, în curmăturile şi rupturile lor, galbenul argilei nisipoase. CAMIL PETRESCU, N.
 82.   Nu mai erau îngheţate şi murdare decît pîraiele, prin fundul viroagelor ferite de lumină, id. O. I, 57. Numai de nu i-ar fi dus ai noştri de-a dreptul, peste bălţi şi viroage. CONTEMP. 1954, nr. 421, 3/2. Tirajul scăzuse ca apele unei viroage în luna lui cuptor. VINEA, L. I, 120. Viroagele distrug solurile, îngreunează organizarea teritoriilor şi a lucrărilor agricole. LTR2, cf. DL, DP. Avea o grădină mare care dădea în văgăunele satului. Era înfundată într-o viroagă cu răchiţi. PREDA, D. 81. Toamna, viroaga se umplea cu apă, iar în timpul iernii îngheţa, id. M. I, 80, cf. dm, vîn. PESC. octombrie 1964, 7, cf. cioranescu, d. et. 896, M. D. ENC., DEX, scl 1975, 278, H iv 82, 155, xi 84, 322, IZV. iv, nr. 5-6, 13. într-o zi veneau cu vitele de la iarbă. Păscuseră pe iroavele Tătarului. PLOPŞOR, C. 89, cf. ARH. OLT. VII, 158, TOMESCU, GL., CHEST IV 40/386/1, ib. 63/172/c. A luat-o pe viruga aia. UDRESCU, GL., cf. folc. OLT. - MUNT. vin, 505. 0 F i g. Solicitudinea publică... se răsuceşte în vîrtejul altor îndoieli şi în viroaga altor patimi dezlănţuite. LOVINESCU, C. V, 191. Scoţînd critica literară din viroaga personalismului pătimaş, el a adus un însemnat serviciu culturii româneşti, id. S. I, 255.
     2.     P. e x t. (Regional) Peşteră (1) (Izbiceni - Corabia). Cf. alr sn iii h 813/886, alrm sn h 635/886.
     -      Pl.: viroage. - Şi: (învechit şi regional) virugă s. f., (regional) virôg (jahresber. viii, 318, porucic, e. 33, 195) subst., iroâgă, iroâvă s. f.
     - Etimologia necunoscută. Cf. i e r u g ă, v i r2.
     VIRÔG subst. v. viroagă.
     VIR0LĂ s. f. (Tehn.) 1. Inel (mic) de metal care se fixează la extremitatea minerului de lemn al unui cuţit, al unei unelte etc. Cf. prot. - pop., n. d., dex, dn3.
     2.     Piesă inelară de oţel, folosită la presele monetare, în care se introduce materialul de stampat şi în care alunecă cele două poansoane gravate ale matriţei. Cf. ltr2, m. d. enc.
     3.     Cilindru format din foi de tablă, asamblate prin nituire sau prin sudare, din care se confecţionează rezervoare, cazane de abur etc. Cf. ioanovici, tehn. 157, mdt, ltr2, dp, der, dex, dn3, com. din Cluj.
     - Pl.: virole.
     - Din fr. virole.
     VIROL0G s. m. Specialist în virologie; virusolog.
     - Pl.: vir ologi.
     - Din fr. virologue.
     VIROLOGIE s. f. Parte a microbiologiei care se ocupă cu studiul viruşilor; virusologie. Cf. D. MED., DN3, DCR, DEX2.
     - Din fr. virologie.
     VIROSTÂU s. n. (Maghiarism regional) Priveghi1 (3) (Voivozi - Şimleul Silvaniei). Cf. alrii/i h 169/325. Merem la virostău, să joc acolo de-a cărţile, ib.
     - Pl.:?
     - Din magh. virrasztô.
     VIROSTOLÎ vb. IV. T r a n z. (Maghiarism regional) A priveghea (3) (Voivozi - Şimleul Silvaniei). Cf. tamâs, et. wb., alrii/i h 169/325.
     - Prez.ind.: virostolesc.
     - Din magh. virraszt.
     VIROŞ s. n. (Regional) Matcă (4) (Talpa-Ogrăzile -Roşiori de Vede). Cf. chest. iv 33/918.
     - Pl.: viroşuri.
     - Etimologia necunoscută.
     VÎROŞĂ s. f. (Regional) Dantelă croşetată (Vălcani -Sînnicolaul Mare). Cf. ALR SN IV h 1 208/47. Ac dă viroşă. ib. h 1 209/47, cf. alrm sn iii h 1 025/47.
     -Pl.:?
     - Din ser. viros.
     VIROTÎC1 s. m. v. vierotic1.
     VIRÔTIC2, -Ă adj. Care ţine de virusuri; caracteristic unui virus; care este provocat de un virus; viral1, (rar) virusal. Mozaicul obişnuit sau mozaicul marmorat este o boală virotică, caracterizată mai întîi prin apariţia unei cloroze uşoare la vîrful frunzelor. FLORA R. P. R. VII, 392. Profilaxia pentru unele encefalite vir otice se face prin distrugerea vectorului (ţînţar, căpuşe) şi prin vaccinarea populaţiei. ABC. SÂN. 147. Multe boli virotice, ca turbarea, ornitoza, febra aftoasă şi unele encefalite, sînt comune pentru om şi animale, ib. 388, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G.
     - Pl.: virotici, -ce.
     -     De la viroză, după modelul unor cuvinte ca nevrotic, narcotic etc.
     VIROZĂ s. f. Nume generic pentru bolile infecţioase provocate de virusuri. Virozele iepurilor de casă. ENC. vet. 678. La plantele afectate de viroze, asimilaţia clorofiliană scade. ENC. AGR. Unele viroze sînt comune atît omului, cît şi animalelor. LTR2, cf. DL, DP, DM. Mijloacele de combatere a tuturor virozelor sînt de natură preventivă. FLORA R. P. R. vii, 364, cf. 392. Viroza poate apărea în urma localizării virusului în orice organ şi ţesut, manifestîndu-se în funcţie de această localizare (... viroza pulmonară, viroza intestinală). DER. Anumite viroze vegetale se transmit urmaşilor prin seminţe. ABC SÂN. 388, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G.
     - Pl.: viroze.
     - Din fr. virose.
     VIRŞ s. n. v. verş.
     VIRŞÎN s. m. v. vişin1.
     VIRŞÎNĂ s. f. v. vişină1.
3528
VIRŞLI
-632-
VIRTUALITATE
     VIRŞLI s. m. (Maghiarism prin Transilv.) Crenvurşt. Cf. CHEST. VIII 52/33, ALIL XXIX, 317.
     -  Pl.: virşli. - Şi: vijli s. m. ALIL XXIX, 317.
     -  Din magh. virşli.
     VIRTÔS1 s. m. v. virtuoz.
     VIRTÔS2, -OÂSĂ adj. v. virtuos1.
     VIRTUAL, -A adj. Care există numai ca posibilitate, fërà a se produce în fapt; al cărui efect este potenţial şi nu actual. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 817Vl2, prot. - pop., N. D., ANTONESCU, D. Dreptul urmează să rezide într-un mod virtual în natura umană; dar el dormitează sau mai bine esistă numai în germin. BARONZI, î. c. III, 106/22, cf. COSTINESCU, LM, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Banul n-are decît valoarea virtuală a plăcerilor procurate. LOVINESCU, S. I, 88. Teoria socială creează din nou, în mod intelectual, o făptură reală; ea este o recapitulare intelectuală a practicei şi o practică socială virtuală.
 D. GUŞTI, P. A. 106. Trebuie să se fi născut în situaţii care făceau posibilă o confuzie între mai mulţi parteneri virtuali ai subiectului vorbitor. IORDAN, STIL. 126, cf. SCRIBAN, D. Sînt opere care nu propun în contemplatorii lor virtuali decît un anumit grad de atenţie. VIANU, E. 345. Practica cercetării mi-a arătat... că studiul limbii nu poate atinge toate rezultatele lui virtuale decît în acela al textelor literare, iar studiul acestora din urmă este imposibil fără pregătire lingvistică, id. L. R. 17. Ideile fecunde ale Renaşterii... au putut să producă roadele pe care le conţineau în mod virtual. OŢETEA, R. 327. Meseria viitoare a junelui virtual a fost aleasă dincolo de orice tradiţie, aşa, de frumuseţea profesiei. CĂLINESCU, c. O. 105. Prin aceasta se creează pe plan ideologic... un spaţiu virtual pentru laicizarea progresivă a conştiinţei naţionale. BLAGA, G. 96. Primul moment care a trezit tendinţa nu trebuie uitat, acesta formînd oarecum scopul către care se va îndrepta soluţionarea ultimă a acţiunii virtuale. RALEA, s. T. II, 175, cf. DL, DM, L. ROM. 1965, 682. Nu puteau fi deposedaţi de dreptul lor virtual de a avea parte la tot pămîntul obştii. PANAITESCU, o. Ţ. 132. Senzaţiile, deşi de certă tensiune expansivă, rămîneau virtuale... şi nu se explicitau complezent, debordant. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 28/1. Nu este decît un virtual deputat. CONTEMP. 1972, nr. 1352, 4/6, cf. M. D. ENC., DEX, SCL 1976, 61. [Vorbitorii] înţeleg sensul acestora şi le simt ca participii ale unor verbe, care, iniţial, au avut o existenţă virtuală. L. ROM. 1980, 500, cf. DSR, DREV. 0 Deplasare (sau, învechit, mişcare) virtuală = ansamblul deplasărilor în spaţiu, geometric posibile, ale elementelor unui sistem mecanic (puncte, rigide), chiar dacă acestea nu se produc în mod real. Cf. antonescu, d., ltr2, dp, der, m. d. enc. Viteză (sau, învechit, iuţime) virtuală = viteza unui punct material determinată de o deplasare virtuală a acestuia. Cf. antonescu, d. Lucru mecanic virtual sau (învechit) moment virtual, muncă virtuală = lucru mecanic produs de forţele efectiv aplicate sistemului mecanic corespunzător unui ansamblu de deplasări virtuale. Cf. antonescu, d., lm, scriban, d., ltr2. (Fiz.) Focar fsau punct) virtual = punct din spaţiu în care se întîlnesc prelungirile razelor luminoase care au venit în contact cu un sistem optic (oglindă, lentilă etc.). Cf. stamati, d. Acolo, unde se întîlnesc razile ce vin de la un punt luminătoriu ori luminat, se iscă un chip al acelui punt... Acest punt se numeşte geometric sau virtual, id. F. 72/16, cf. cade, ltr2,
 d. fiz. 194, Μ. d. enc. 376, dex 343, drev 316. (Fiz.) Imagine virtuală = imagine obţinută într-un sistem optic, prin intersecţia prelungirilor razelor de lumină, care nu poate fi captată pe un ecran. Microscopul... se compune de doa
 lentilii: lentila obiectivă sau obiectivul, ce dă o imagină reală şi lentila ocularie sau oculariul, ce lucră ca o lupă şi nu dă decît o imagină virtuală. MARIN, F. 471/13, cf. PONl, F. 345, CADE, LTR2, DL, DP, DER, D. FIZ. 228, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV. 0 (Adverbial) Producţiunea ţărilor industriale nu are virtual nici o margine; numai debuşeuri destule de-ar avea, ar merge evident în infinit. EMINESCU, o. XIII, 232. Fără a fi scris... teatru, el e, virtual, un temperament dramatic. LOVINESCU, s. I, 327. Virtual rodul este anticipat în sîmburele copacului, id. ib. II, 101. O clipă dacă aş fi bănuit că nu e virtual în afară de orice şovăire, aş fi căutat eu să o supun la grele încercări. CAMIL PETRESCU, T. II, 316. Cei ce ocupă înălţimile stăpînesc virtual şi văile. PUŞCARIU, L. R. I, 418. Un cuvînt nou sau rar prezintă, virtual, faţă de sinonimul lui vechi sau frecvent, avantajul că poate, în condiţii determinate, să satisfacă mai bine necesităţile de ordin subiectiv ale oamenilor. IORDAN, STIL. 344. Armată virtual învinsă. SCRIBAN, D. Reforma engleză a fost virtual realizată prin actele parlamentului din 1529. OŢETEA, R. 310. Aurica ţinea la toate din casă, ca fiind, virtual, zestrea ei. CĂLINESCU, E. O. ii, 63. Fără îndoială că posibilitatea dezvoltării categoriei determinării — indeterminării există virtual în toate limbile romanice. FD II, 189. Sînt verificate atît disponibilităţile semantice..., cît şi capacitatea derivaţională a limbii române în forme virtual posibile. L. ROM. 1980, 302.
    -      Pronunţat: -tu-al. - Pl.: virtuali, -e. - Şi: (învechit) virtuél, -ă adj., (învechit, rar) virtuale (antonescu, d., lm) adj. invar.
    -  Din fr. virtuel, it. virtuale.
    VIRTUALE adj. invar. v. virtual.
    VIRTUALITATE s. f. Caracterul, însuşirea a ceea este virtual; posibilitate, potenţialitate. Geniul limbii helenice... este acea virtualitate ce exista latentă în glosa pelasgilor. HELIADE, O. II, 385, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 817V9, LAURIAN, F. 139/24, PROT. - POP. N. D., COSTINESCU, LM. Bogăţia României în comori naturale şi virtualitatea de dezvoltare a multor din ramurile producerii sale brute ar îndreptăţi ca atari la concluzia că cea dintăi bază pentru o industrie naţională... este. EMINESCU, S. P. 217, cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Inconştientul a căpătat... prestigiu... lămurindu-şi... unele din tainele care planau asupra esenţei şi virtualităţilor lui în raport cu necunoscutul din afara noastră. ARH. OLT. X, 224. Viaţa sufletească se dezvoltă în direcţia virtualităţilor afirmate de la început. LOVINESCU, S. I, 29. Toate virtualităţile acestea mă enervau tot mai mult, tocmai pentru că nu puteam exprima nimic. CAMIL PETRESCU, P. 48. Aceste construcţii trebuiesc socotite nu numaidecît realităţi propriu-zise, ci simple virtualităţi ale limbii noastre. IORDAN, STIL. 207. Plăsmuirea poporană... trebuie văzută... ca o proiecţie a virtualităţilor ce zac necoordonate în profunzimile spiritului autohton. IZV. XVIII, 50, cf. SCRIBAN, D. Dezvoltînd numai virtualităţile expresive ale vorbirii comune, artistul ni se dovedeşte a fi o fiinţă în care unele facultăţi obşteşti cresc şi se exaltează. VIANU, E. 312, cf. id. M. 260. Ciclul „Izolare ”, caracteristic pentru psihologia poetului, nu este... şi cel mai preţios pentru virtualităţile sale artistice. CONSTANTINESCU,
S. II, 276. „ Trezirea ” a trebuit să se producă, fiindcă ea era una din virtualităţile culturii occidentale. BLAGA, Z. 197. Din virtualităţi nepotenţializate, din pasiuni, din iubiri şi uri care n-au fost... ele emit asupra viitorului fragile şi timide ipoteze. RALEA, S. T. III, 248, cf. DL, DM. Fluxul neîncetat al propriilor sale transformări deschide zăgazul virtualităţilor sale imanente. JOJA, S. L. 194. Eminescu pune în valoare virtualităţile estetice ale limbii româneşti. VARLAAM -SADOVEANU, 355. Acestei versiuni trebuie să ne adresăm...
3534
VIRTU ALITER
 -633 -
VIRTUOS1
 cînd dorim să înţelegem formulele specifice ale capacităţii creatoare, virtualităţile artistice ale poporului. IST. LIT. ROM. I, 120, cf. M. D. ENC. Pînă cînd această realitate avea statutul de virtualitate, suprasolicitarea raţională hegeliană a condiţionat o poziţie socială înaintată. REV. FIL. 1973, 8. Teatrul Mic nu-şi vede pe deplin cristalizate virtualităţile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, Cf. DEX, DN3, DSR, DREV.
    -  Pronunţat: -tu-a-. -Pl.: virtualităţi.
    -  Din fr. virtualité, it. virtualitâ.
    VIRTUÂLITER adv. (Latinism învechit, rar) în mod virtual. Dreptul public pozitiv privitor la neutralitatea României nu conţine decît aceste stipulaţiuni. Aci este virtualiter baza fundamentală a politicei de neutralitate a acestei ţări, politică eminamente conservatoare şi respectînd legea internaţională. EMINESCU, O. IX, 270. Poate că mişcarea metafizică de sub suprafaţa lumei nu este decît lupta pentru-un mai devreme sau mai tîrziu a miilor de forme virtualiter întotdeauna prezente şi-ntotdeauna gata de-a apărea, id., ap. CĂLINESCU, O. XIII, 28.
    -  Din lat. med. virtualiter.
    VIRTUALIZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A da un caracter virtual, dn3.
    -  Pronunţat: -tu-a-. -Prez. ind.: virtualizez.
    -  Virtual + suf. -iza.
    VIRTUALIZÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a v i r t u a -liza. dn3.
    -  Pronunţat: -tu-a-.
    -  V. virtualiza.
    VIRTUALMÉNTE adv. (Rar) în mod virtual. Bergson a susţinut că toate sistemele filozofice originale se dezvoltă dintr-un fel de punct condensat, care conţine virtualmente toată materia dezvoltărilor lor. VIANU, M. 42. Deşi deschise, deoarece comparaţiile care le constituie sînt numai completabile, dar nu complete, ghicitorile sînt totuşi comparaţii virtualmente finite, id. ib. 116. In legătură cu mutaţiunile ontologice se ridică fireşte numaidecît şi problema metafizică, dacă şi în ce măsură o asemenea mutaţiune superioară este virtualmente cuprinsă în modul inferior sau dacă ea corespunde unui noi act creator. BLAGA, T. CULT. 476. Lipsa analizei este evidentă... prin totala ratare a unui personaj virtualmente important. v. rom. ianuarie 1960, 120.
    -  Din fr. virtuellement.
    VIRTUEL,-Ă adj. v. virtual.
    VIRTUOS1, -OÂSĂ adj. 1. (învechit; despre oameni) Brav, curajos, viteaz. De este patria în primejdie, daca vreun vrăjmaş ameninţă a o pustia, de cere jertfe mari, în loc de a vă plînge, fiţi virtuoşi şi gata la toate. MARCOVICI,
 D. 250/26. Tellus, pentru că a stat la linie, luptînd contra inemicilor ca un bărbat virtuos, a căzut în bătaie ca un erou. ARISTIA, PLUT. 283/7. Dacă se vor purta ca nişte bărbaţi virtuoşi în rezbel, toţi ceialţi greci de bunăvoie la urmă se vor supune la ei. id. ib. 298/3. Toţi mărturisesc într-un glas că geto-dacii ar fi traci. Am văzut pe Herodot cum clasează pe geţi între popoarele tracice, spunînd despre ei că ar fi cei mai nobili şi cei mai virtuoşi din acea gintă. xenopol, i. R. i, 52. ♦ (Despre acţiuni, fapte ale oamenilor) Care denotă curaj; curajos, cutezător. Voi scrie fiind încredinţat că în anii cei mai vechi au fost în trupurile moşilor noştri sînge romanesc, au avut fapte virtoasă. GOLESCU, S. 32. Acest neam este foarte iubitoriu de muzică şi vor prea mult să auză faptele cele virtuoase şi iroiceşti ale
 acelor mari şi vrednici de laudă oameni din vechime, id. ib. 70. Patria, care vă-ascultă, tema muzei voastre fie, Ca şi ea întru lumină să se poată înnoi, Ca prin fapte virtuoase, de o mai dorită soartă, Deamnă chiar să se arăte şi de numele ce poartă. ASACHI, 0.1,31.
     2.     Care respectă şi realizează binele (printr-un efort de voinţă); care are virtuţi (2, 3), calităţi morale. Auzeam că Ishomah să numea bun şi virtuos de toţi, şi de cătră bărbaţi, şi de cătră muieri, şi de streini, şi de orăşeni. GOLESCU, S. 230. învăţătura is tor iii... este judecătorul împăraţilor celor tirani şi desfrînaţi, îndreptar de viţii în viitor şi cunună de laudă bărbaţilor celor mari şi virtuoşi. MUMULEANU, C. 3/11. Nobleţea este a sufletului şi nici... monarhul, cel ce dă vredniciile, nu este nobil, de nu va fi virtuos ca să se îngrijască de fericirea supuşilor săi. id. ib. 10/2, cf. 164/9. Fu un om într-adevăr virtos ş-aceasta e un titlu destul de mare; fiincă toate celelalte se nimicnicesc înaintea lui. PLEŞOIANU, T. I, 1/17. întristat d-o întîmplare aşa de grozavă, şi ca un om virtos, plîngea pentru moartea lui Pigmalion. id. ib. II, 49/30. Un erou ar fi fost poate, cînd ar fi şi virtuos: Dar vînzarea, viclenia de el nu se dezlipesc. HELIADE, O. I, 410, cf. I. GOLESCU, C., CĂPĂŢINEANU, M. R. 218/17. Intrarea în acea diregătorie tuturor virtuoşilor cetăţeni era deschisă. BOJINCĂ, A. I, 60/8. Ajută-ne a păşi către binele cel prea înalt; dă-ne putere a trăi virtuoşi şi drepţi. MARCOVICI, D. 96/13. Stăpînitorul cel virtuos, care şi-a petrecut viaţa nevoindu-se a face supuşilor cît bine a putut, moare mîhnit, far ’ de a şti de a avut vreun prieten adevărat, id. VEL. 107/11. încă dintr-un început, oamenii au fost supuşi unii altora, dînd respectul către cei mai mari şi mai virtuoşi, spre a se povăţui la faptele bune şi calea cea dreaptă. GENILIE, G. 136/4. Sînt prea încredinţat că ea te iubeşte din multe pricini, iar mai virtos pentru că este virtuoasă. BUZNEA, P. V. 155/1. Oh! cît de virtoasă este Virghinia! şi pentru aceasta au şi dorit să se îmbogăţească, ca să poată face bine. id. ib. 160/1, cf. VALIAN, V., POEN. -AAR. - HILL, V. II, 8052/9. Un om onest şi virtuos nu poate fi nici insultat, nici calomniat. C. A. ROSETTI, ap. GHICA, A. 66, cf. 70. Auz din gura a multora că fericesc Craiova, pentru că s-a învrednicit a să ocîrmui de un acest feliu de virtuos bărbat. POENARU, în ARH. OLT. XIII, 361. în condiţiunile omeneşti se întîmplă de multe ori ca cel rău să prospereze, ca omul virtuos să sufere. LAURIAN, F. 123/10. Spre a fi virtuos trebuie să fie omul cu totul independinte. id. ib. 170/23. Spre a te putea numi virtuos, ai nevoie de o abnegaţie mare. CÎMPEANU, GR. ROM. 201/8. Povestii... anecdote potrivite de a recomanda calităţile care deosibesc pe bunul şcolar şi pe fiiiul virtuos. BREZOIANU, î. 54/2, cf. STAMATI, D., id. V. 6882/55. Ferice este într-adevăr virtuosul bărbat, fericiţi şi aceia carii aud cuvintele expuse din gura omului virtuos. ARISTIA, PLUT. 187/16. îndată a şi murit, avîndu-şi terminat viaţa cum se cuvine... la oaminii consideraţi buni şi virtuoşi, id. ib. 281/21. Cel dintîi simtiment ce urmează să se fi născut în sufletul său a urmat să fie, negreşit, a se despera de republică. Un mare om virtuos s-ar fi gîndit cum să o reformeze şi să o întemeieze. TEULESCU, C. 10/14, cf. 411/17. Se pretindea virtuoasă, şi purta trii-patru intrigi deodată. KOGĂLNICEANU, ο. I, 104. Trebui să fii martur, să vezi ce asuprire Intîmpină pe omul oricît de virtuos. NEGRUZZI, S. II, 241. Vai mie, aceasta-i a treia parte din averea ce virtuosul meu părinte cîştigase... prin o onorabilă muncă. id. ib. III, 108, cf. POLIZU. Cîtă stimă merită acela care se poartă deopotrivă cu amicii săi ca şi cu inamicii, cu omul virtuos ca şi cel păcătos! BOLLIAC,
 0. 35. O familie virtuoasă este o navă ţinută în timpul furtunei de două ancore, religia şi moravurile cele bune.
 1. POPP, T. 45/28, cf. 42/3. Desfrînatul şi coruptul voieşte să fie considerat deopotrivă cu omul virtuos. GHICA, S. 221. După instalarea guvernului rusesc... a început pentru
3540
VIRTUOS
-634-
VIRTUOZ
 virtuosul nostru mitropolit o eră de persecuţiune şi de suferinţe, id. ib. 623. Noi, mai nainte de toate, să îmblăm după acelea lucruri, prin care să ne facem oameni buni, drepţi şi virtuoşi. MUREŞANU, I. 129/15. Virtuosul Eliezer, fiul, moştenitorul marelui preot, te cere de soţie. ALEXANDRESCU, E. N. 51/6. Redactori care lăudaţi Pe unii dintre candidaţi,... Ce pe răi faceţi virtuoşi Şi patrioţi pe ticăloşi, id. O. I, 325. Platon a zis... că un om, ca să poată deveni cetăţean onest,... din copilărie pînă la maturitate să trăiască înconjurat de oameni virtuoşi şi drepţi. FILIMON, O.
 I,  95, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., CANELLA, V. 248, 249. Noi credem că nu e posibil omului a fi în realitate virtuos fără a fi ferice, precum nici a fi ferice förä a fi virtuos. CONV. LIT. II, 59, cf. IV, 166, COSTINESCU, LM. Alceste Misantropul este omul cel mai virtuos, dar ceilalţi îşi bat joc de el. MAIORESCU, CR. II, 190. Născut în anul 1772, bărbat virtuos şi cu multă inteligenţă,... avea un spirit pătrunzător, de un caracter vesel şi foarte amabil. LĂCUSTE ANU, A. 20. încă de la 1793, virtuosul mitropolit Filaret, pe care l-am lăudat mai sus ca episcop de Rîmnic, fusese silit de principe să demisioneze, fiindcă îndrăznise a se împotrivi la un nesocotit capriciu domnesc. ODOBESCU, S.
 I,  322. Un bărbat virtuos şi cu traiul cucernic Dacă s-arată-ntre ei, tac toţi şi cu drag îl ascultă. COŞBUC, AE. 14, cf. BARCIANU. Nu şi-a însemnat numele între ale voievozilor celor cucernici... ori ale celor virtuoşi, căci a fost aplecat patimilor pămîntului. IORGA, P. A. II, 62, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 18, 48, II, 27, 53. 0 (Substantivat) Fii bun cătră toţi şi petreci numai în adunările celor virtuoşi. GOLESCU, S. 280. Cu ochi plini de plăcere privim pre cel virtuos. 11 vedem că străluceşte ca brileantul cel frumos. MUMULEANU, P. 14/3. Intr-un asemenea popol corupt cu totul, apariţia unor virtuoşi ca Socrate şi drepţi ca Aristide se păru o anomalie. HELIADE, O. II, 87. Virtuoşii murind nu desper, Speranţa-a lor frunte-nsenină, Speranţa cea dulce de plată în cer. EMINESCU, O. I, 12, cf. 150. Cazuistica... nu poate linişti decît conştiinţa celor slabi şi mişei, niciodată pe a celor tari şi virtuoşi. ENC. ROM. I, 751. Virtuosul este omul care cunoaşte şi se comportă în consecinţă. VIANU, E. 82. Dacă reuşeşti să devii şi tu vesel, ai descoperit în tine însuţi secretul de a plăcea, pe care unii mari virtuoşi nu-l pot descoperi, în ciuda superiorităţii spiritului lor. PREDA, M. S.
 37.  ♦ (Despre manifestări, fapte, stări etc. ale oamenilor) Care exprimă, care trădează sau care denotă virtute (2, 3); care caracterizează pe omul virtuos (2). Mult doritul fliu al Domniei tale, Gheorghie, carele de astă dată, pentru luminarea şi procopsirea lui, se află în Viena, custîndu-l Dumnezeu îndelungat, să urmeză virtuoaselor fapte a Domniei tale. PETROVICI, P. XV/10. Vieţuirea lor cea virtuoasă au dat o aşa mare laudă la faptele lor, încît nici un veac să nu poată a le şterge. GOLESCU, s. 278. Iată faptele cele virtuoase, iată aceia ce hotărăsc nu numai să lucreze ceva pentru folosul patriii far’ de plată,... ci chiar şi viaţa să şi-o piarză pentru această dulce gîndire a numelui patriii. id. ib. 295. O tu, al căruia suflet virtuos era o comoară de bună învăţătură şi a căruia gură sluja de organ înţelepciunii. MARCOVICI, C. 36/6. Singura adevărata bucurie ce ai a nădăjdui este aceea care va izvorî dintr-o purtare bună şi virtuoasă, id. D. 9/19. Îndîrjit pentru neîmplinirea scopului său şi nevrednic de vro simţire virtuoasă, credea că numai de aceea nu poate izbuti, pentru că unteroflţerul ar fi rivalul său. MOZAICUL (1838), 24/22. Să cunoaştem cauza şi modul creşterei sau a înapoierei staturilor, folosul vieţuirei virtuoasă şi stricăciunea celei înrăutăţite. SĂULESCU, HR. I, 1/9, cf. POEN. - AAR. - HILL, V.
 II, 8052/9. Spuneţi-mi, putea-va oare ea să răsplătească acea palpitaţie de inimă ce simte acela, în minutul cînd a săvîrşit această faptă virtuoasă? PR. DRAM. 240. Cu toate acestea,
 eu nu priimisem toate de la această influinţă virtuoasă: patria mea, veacul meu, şi preceptorii mei au format şi ei sufletul meu. NEGULICI, E. II, 57/15. Românii subt urmaşii lui Dragoş petrec o viaţă primitivă, şi traiul lor ticnit, patriarcal şi virtuos adună lîngă ei pe pribegii lor fraţi. NEGRUZZI, S. I, 271, cf. CANELLA, V. 9, 11, LM. Sărmane Neagoe!... tu, care ai lăsat învăţături aşa de virtuoase fiului tău, Teodosie Voievod, odobescu, s. I, 392, cf. şăineanu, D. U., CADE. Sufletele "virtuoase îşi găsesc de pe acum hrana spirituală în opera bardului Radu Cosmin. LOVINESCU, C. V, 139, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DREV, v. breban, D. G. ♦ (Despre femei) Castă sau fidelă (în căsătorie). Mi-a răpit şi mie o nevastă tînără, înţeleaptă şi virtuoasă. TA VERNIER, A. 9/6. Ar voi oară soţul să scape de grijile ce are pentru o soţie virtuoasă? MARCOVICI, D. 126/23. Nu ştii că tu eşti grozavă de virtuoasă? NIŢESCU, ŞT. N. 14/14. Tiraniile nelegiuirele lui şi ale fiiului carele... necinsti şi pe virtuoasa romană Lucreţia. SĂULESCU, HR. I, 42/6. Ajutorul unei femei virtuoase mi-a mai prelungit viaţa pentru vreo cîţiva ani. VOINESCU II, M. 20/2. Dumnezeul meu! ce este fatalitatea asta, căria îi dai voie să-şi întinză braţul în mijlocul lumei, s-apuce p-o femeie care a fost pururea virtuoasă... şi să o tragă fără voia ei, cu toate împotrivirile şi giuneţele sale..., facîndu-i peirea. HRISOVERGHI, A. 99/4. Prin disţărarea unui mare număr de boieri, părinţi ai patriei, tiran, prin batjocura soţiilor şi fiicelor virtuoase... au înstreinat de la dînsul pre toţi compatrioţii. ASACHI, O. II, 183, cf. POLIZU. Virtuoasa lui soţie se trase la ţară, consacrîndu-se numai la creşterea copiilor săi. NEGRUZZI, s. I, 333. Era în adevăr şi greu pentru femeia cea mai virtuoasă de a rezista unui om ca acesta, căci... era unul din ce mai frumoşi bărbaţi pe atuncea. SION, P. 114. Dacă femeia este virtuoasă, suferă în tăcere, suspină şi moare, filimon, o. I, 136, cf. pontbriant, D., COSTINESCU, LM. Ofelia iubeşte pe Hamlet... Ea rămîne virtuoasă şi supusă, însă înnebuneşte din cauza lui. MAIORESCU, CR. II, 189. Era gata să admire orice femeie frumoasă. Vasile Roşu se aplecă mai tare spre el şi-i zise rînjind: Păcat că-i aşa de virtuoasă. AGÂRBICEANU, O. vili, 100, Cf. CADE, DL, DEX, BREBAN, D. G.
    -      Pronunţat: -tu-os. - Pl.: virtuoşi, -oase. - Şi: (învechit) vîrtos, -oâsă adj.
    -  Din lat. virtuosus, -a, -um, fr. vertueux, it. virtuoso.
    VIRTUOS2, -OÂSĂ s. m. şi f. v. virtuoz.
    VIRTUOZ, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. (Rar la f.) Muzician al cărui talent este deosebit şi a cărui tehnică interpretativă este desăvîrşită. Două număroase orhestre cînta neîncetat... valţuri minunate, compuse pentru acest prilej de o foarte tînără virtuoasă. AR (1837), 35l'/26, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 817'/17, STAMATI, D., id. V. 718Vl2. Cînd ajunse la infernala compoziţiune numită „Fantasmele”,... tot publicul din loje şi parter... zbucniră în aplaude şi ovaţiuni de tot felul, iar unii din lorzi,... în marele lor entuziasm, începură a bombarda pe acest virtuos cu bijuterii şi pungi pline de livre Sterlinge. FILIMON, O. II, 328, Cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. în faţa ochilor lui străluceau luminele candelabrelor de la Scala şi ateneele sau sălile de concerte unde cîntau virtuoşii. ARDELEANU, D. 291. Luminatul sprijin ce găsiseră la dînsa ca începători mulţi dintre aceia, compozitori sau virtuoşi, a căror faimă fusese netăgăduit consacrată în urmă, scăpase numele prinţesei Canta de uitare. M. I. CARAGIALE, C. 151, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Deja în a doua jumătate a secfolului] XVII, vedem o întreagă falangă de virtuozi ilustrînd şi perfecţionînd arta cîntului. CERNE, D. M. I, 160. Fiecare virtuoz avea în bagajul său o cantitate
3542
VIRTUOZ
 -635 -
VIRTUOZITATE
 de arii... pe care le intercala în orice operă şi în orice loc. id. ib. 161. Paganini fu un mare virtuos (sau virtuoz). SCRIBAN, D. Nu numai despre unele lucruri putem spune că participă la valoarea estetică, dar şi despre unele acţiuni, cum sînt de pildă dansul, jocul unui actor sau cîntul unui virtuoz. VIANU, E. 70. Nimic din armele cu care un virtuos cucereşte publicul nu-i lipseşte acestei pianiste, tehnică impecabilă, subtile variaţii de sonoritate, forţă, ritm. CONTEMP. 1948, nr. 108, 10/4. Nu era un virtuoz, însă executa piesele cu o puritate remarcabilă, ştiind să scoată efecte patetice numai din dozarea sonorităţilor. CĂLINESCU, S. 118. Să trezeşti atît de adînc şi de tragic bucuria într-un corp în care moartea şi-a dilatat veninul îl facea să se simtă ca un virtuos care smulge accente sublime dintr-o vioară bolnavă. VINEA, L. I, 248, cf. DL, DM. Această operă constituie în primul rînd un exerciţiu de virtuos, pe o coardă unică. IST. LIT. ROM. II, 735, cf. M. D. ENC. într-o piesă de dificultatea „ Concertului 5 ” de Beethoven, Vlad Conta are tonul imens din redutabila şi foarte strînsa categorie a virtuozilor lumii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 52, 23/3. Suita compozitorului Charles Lefervre... a dat putinţa flautistului... şi oboistului... să-şi valorifice calităţile de virtuozi ai instrumentelor respective. M 1973, nr. 1, 21/2. Virtuoz strălucitor, Voicu nu s-a temut să arate că are ce învăţa de la mai marii viorii acestei lumi. CONTEMP. 1974, nr. 6, 6/2, cf. DEX. Toată această evoluţie neobişnuită — şi în bună parte necunoscută marelui public - a fost evocată în recitalul lui Milton Kaye, un remarcabil virtuoz al pianului. M 1976, nr. 1, 34/1. A fost o execuţie în care strălucita tehnică naturală a virtuozului, aliată cu o vastă experienţă scenică, a pus în valoare paginile unei partituri integrată definitiv în repertoriul tuturor marilor violonişti, ib. 1977, nr. 6, 28/1, cf. dn3, d. muz., drev, v. breban, d. g. 0 (Adjectival) Am asistat la primul său debut cu ocaziunea unei serate dată în beneficiul virtuosului său profesor. FILIMON, O. II, 207. Cortina se aridică şi pe dată se arată primul violin Hiubsch, dar... junele virtos nu arătă o fizionomie tocmai în armonie cu numele, id. ib. 210. Un executant virtuoz nu poate mult fără un instrument perfect condiţionat ca structură şi ca acordare. CARAGIALE, O. V, 297. Aşa precum violonistul cel mai virtuoz face îndelungi studii de artist, menţinîndu-şi flexibilitatea digitală, istoricul literar trebuie să respire alt aer ca să-şi perfecţioneze sensibilitatea. CĂLINESCU, I. 9. Valentin Gheorghiu, maestrul virtuoz de azi, a confirmat cu prisosinţă promisiunile de atunci. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 3, 23/5. Am apreciat în mod absolut omul, pe lîngă talentul său de violonist virtuoz, ib. 1973, nr. 36, 16/1. A găsit în clavecinistul Johannes Kästner, titularul orgii la care a cîntat şi marele compozitor, un colaborator virtuoz, dublat de un cunoscător profund al creaţiei bachiene. M 1977, nr. 5, 32/2. 0 (Ironic) Distanţa ce ne despărţea de palamarul virtuos era mare. ALECSANDRI, o. IV, 474.
     2.      Adj. (Despre piese muzicale, despre moduri de interpretare ale acestora etc.) Care demonstrează, care exprimă virtuozitate (1); care este specific unui virtuoz (1), de virtuoz; (rar) virtuozic. Tălmăcirea Lui Mozart a fost savuroasă adăugînd fidelităţii faţă de litera textului o anume exuberanţă virtuoză. în DCR2. Deşi, aparent, ciclul se înscrie în categoria triosonatei, el cuprinde în realitate piese concertante pentru clavecin, fapt care rezultă şi din scriitura virtuoză, concepută de Rameau pentru instrumentul cu claviatură. M 1976, nr. 8, 34/2. Strălucirea virtuoză a etalării solistice face loc unei virtuoze căutări de efecte de o mare şi rafinată subtilitate. SCÎNTEIA, 1976, nr.
 10  599. Carcaterul briliant motorie şi fluenţa firească a înlănţuirii frazelor muzicale a fost subliniat de o interpretare virtuoză care a declanşat... entuziasmul auditorilor. M 1977, nr. 6, 28/1.
     3.     S. m. şi f. (Rar la f.) P. e x t. Scriitor, actor, artist plastic etc. care stăpîneşte în mod desăvîrşit tehnica artei sale. Cf. valian, v., poen. - aar. - hill, v. II, 817Vl7, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU. Rossi este un virtuos; el joacă pe Hamlet şi pe Romeo cu o interpretare miraculoasă, caragiale, o. v, 278. Orice cuvinte ar fi slabe spre a face înţeleasă cît de pe departe impresia ce n-o poâte cineva avea decît privindu-i şi ascultîndu-i pe aceşti luceferi ai artei, aceşti incomparabili, divini virtuoji. id. ib. 297. Un aristocrat intelectual şi un epicureu superior; un artist fară emotivitate, fără fantezie, exprimînd limpede o cugetare limpede; un virtuos al economiei verbale, al termenului propriu, lovinescu, s. 1, 255, cf. scriban, d. Se pot aici observa două din marile calităţi ale lui Menzel; pe de o parte perfecţiunea desenului,... apoi, nevoia, ca la toţi virtuoşii, de a înmulţi dificultăţile pe care le rezolvă. OPRESCU, I. A. IV, 82. Virtuoşii dau celor neiniţiaţi impresia unui mare talent, liber şi spontan, a unei forţe explozive, id. ib. 96. Să citească cititorul numai pagina de virtuoz din „Du côté de chez Swann”, în care se descrie mecanismul rememorării şi al evocării trecutului. RALEA, S. T. I, 100. El este de mult un virtuos al aforismului. V. ROM. ianuarie
 1965,  211. Kirsanov se distinge apoi ca un virtuoz al versului, explorator neobosit al rèsurselor expresive, ritmice şi sonore ale limbii ruse. românia LITERARĂ, 1973, nr. 1, 30/5, cf. DEX, DN3, DREV, v. breban, D. G. 0 (Adverbial) Nu mai vorbesc de diversitatea materialului în care poetul plăsmuieşte, ca-ntr-o argilă virtuos modelată. CONSTANTINESCU, S. I., 113.
     -      Pronunţat: -tu-oz. - Pl.: virtuozi, -e şi (învechit, m.) virtuoji. - Şi.: virtuos, -oâsă s. m. şi f., (învechit, rar) virtos s. m.
     -  Din it. virtuoso, fr. virtuose.
     VIRTUOZIC, -Ă adj. (Rar; despre piese muzicale, despre moduri de interpretare ale acestora etc.) Virtuoz (2). Felul de a-şi alcătui programul a fost la înălţimea interpelării; total absente piesele de factură pur virtuozică, de efect facil, contemp. 1963, nr. 849, 6/4, cf. SCL 1964, 420, dn3.
     -  Pl.: virtuoz ici, -ce.
     -  Virtuoz + suf. -ic.
     VIRTUOZITATE s.f. 1. însuşirea de a avea talent muzical deosebit, de a stăpîni în mod desăvîrşit tehnica vocală sau instrumentală; manifestarea acestei însuşiri. Sînt instrumente de acestea cari costă sume fabuloase, mai ales cele fabricate de celebrul Stradivarius. Dintre acestea sînt numai patru exemplare astăzi în Europa... Primul îl are ţarul Rusiei; gloriosul monarch cîntă pe el în momenetele-i pierdute şi cu oarecare virtuositate. CARAGIALE, O. III, 301. Este adevărat că între lăutarii noştri se găsesc mulţi executanţi..., dintre cari unii ating chiar virtuositatea. id. ib. V, 328, cf. DDRF. în limbajul obicinuit... se înţeleg prin arii de coloratură ariile scrise în scopul punerei în evidenţă a virtuosităţii interpretului, a îndemnării organului lui vocal. ENC. ROM. I, 883, cf. BARCIANU, 739, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Sub influenţa cîtorva cîntăreţi de talent, aria de factură, aria ornată, capătă teren, şi vedem apărînd arii scrise absolut în vederea virtuozităţii vocale. CERNE, D. M. I, 74, cf. 160, SCRIBAN, D. Este de-a dreptul uimitoare virtuozitatea multor muzicanţi populari, care folosesc pentru melodii instrumente fabricate pentru acompaniament. ALEXANDRU, I. M. 45, cf. DL, DM. Partitura oferă solistului posibilitatea unei desfăşurări de mare virtuozitate. M 1965, nr. 2, 43/2. Am aflat de la ea că artiştii cu care lucrează nu vor reduce rolurile lor la simple acte de virtuozitate vocală. ROMÂNIA LITERARĂ 1973, nr. 22, 24/2. Performanţele de virtuozitate flautistică ale lui Voicu
3544
VIRTUOZITATE
-636-
VIRTUTE
Vasinca se pot confrunta mai direct după bandă cu înregistrările vedetelor consacrate, id. 1973, nr. 34, 22/3. „Sonata pentru contrabas solo” de Tiber iu Olah... i-a prilejuit lui Güttler o demonstraţie de virtuozitate tehnică greu imaginabilă la contrabas. M 1973, nr. 3, 31/2, cf. DEX. O virtuozitate debordantă, capabilă să fascineze publicul, se îmbină cu neaşteptate libertăţi în ce priveşte tempoul şi ritmica. M 1976, nr. 8, 33/1. In partea a Il-a, concepută în genul unei romanţe..., am apreciat eleganţa şi căldura, dar şi dinamismul cîntului, unite cu o virtuozitate tehnică deplin stăpînită. ib. 1977, nr. 6, 29/2, cf. DN3, D. MUZ. Pianistul demonstrează o virtuozitate deosebită. DSR, cf. DREV. Interesul unui concert de concerte este situat..., în primul rînd, asupra soliştilor şi face întotdeauna deliciul unui public melçman prin demonstraţiile de virtuozitate, prin popularitatea temelor şi dinamica dialogurilor instrumentale. RL 1998, nr. 2514, 18/1. 0 (Prin lărgirea sensului) A cultivat virtuozitatea spectaculoasă şi în compoziţie. DER III, 636. Ce este atît de redutabil în capodopera lui Bach ca să nu fi ajuns ea pe afişe decît în ultimii 50 de ani?... Poate o prejudecată pornită din chiar sugestia autorului că ar fi vorba numai de un imens tur de virtuozitate în scolastica muzicii? ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 7, 21/1. De la sonatină la sonată, de la sobrietatea quartetului la virtuozitatea concertului pentru formaţie de coarde... Silvestri durează admirabile pagini. CONTEMP.
1974,   nr. 9,      6/2. Cvartetul... pretinde din partea
interpreţilor... stăpînirea în profunzime a tehnicii fiecăruia din cele patru instrumente, pentru a face faţă cerinţelor de virtuozitate impuse de cele 8 părţi ale lucrării. M 1976, nr. 8, 33/2. 0 Piesă de virtuozitate = lucrare muzicală care conţine dificultăţi tehnice, pentru a cărei execuţie este necesară o deosebită măiestrie din partea interpretului. Am mai asculţat... şi „Cvartetul nr. 1” de Janacek, lucrare îndrăzneaţă, bine construită şi totodată piesă de virtuozitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 38, 27/3. Programul solicitat era extrem de dificil, inclizînd o sonată de Bach, o sonată clasică şi una modernă, două piese de virtuozitate, un concert de Mozart. RL 1998, nr. 2 517, 20/4.
    2.      P. e x t. Abilitate, măiestrie, perfecţiune artistică (a unui scriitor, a unui actor, a unui artist plastic etc.); manifestare a acestor însuşiri. In fine, Manolescu, un începător, cu toate imperfecţiile lui este preferabil în „Hamlet” lui Rossi, cu toată virtuozitatea acestuia. CARAGIALE, O. V, 278. Luni d. Millo a reprezentat în sala Bossel „Lipitorile satelor”, cu care ocazie am văzut că bătrînul artist n-a pierdut nimic din vigoarea şi virtuositatea lui. id. ib. 468, cf. 299, ŞĂINEANU, D. u. Ceea ce nu pot să nu-i recunosc e remarcabilul săi talent, cu o flexibilitate destinsă de la o viziune de ordin pur literar, susţinută liric şi amplificată cu virtuozitate, pînă la o acuitate de analiză. LOVINESCU, S. II, 346. Efecte de virtuozitate verbală, în care arhaismele culese din dicţionarul lui Cihac puneau o notă gravă. id. ib. 394, cf. IV, 119. E de mare folos ca autorul dramatic (şi chiar romancierul)... să înveţe valoarea şi meşteşugul cuvîntului... şi să folosescă acest meşteşug numai acolo unde structura personajelor îngăduie virtuositatea verbală. CAMIL PETRESCU, T. III, 496. Virtuozitatea stilistică este însuşirea care uimeşte necontenit pe cititorii prozei lui Tudor Arghezi. VIANU, A. P. 264. Este în stare să execute într-o oră, cu o virtuozitate rar întîlnită, un tablou pentru care altul ar pune o săptămînă. OPRESCU,
I. A. IV, 390. Cîte caracterizări tot atîtea procedee stilistice, traducînd o fantezie satirică de-o virtuozitate şi varietate rară. CONSTANTINESCU, S. I, 32, cf. 82. Spectacolul a relevat o coregrafie stăpînind toate secretele artei cu o virtuozitate admirabilă. CĂLINESCU, C. O. 226. Virtuozitatea lexicală, evoluţia stilistică şi excelenţa pamfletului - cam la atîta s-ar fi redus contribuţia epică a d-lui Tudor Arghezi.
 PERPESSICIUS, M. III, 138. O asemenea temă poate fi tratată numai din plăcerea tehnică a virtuozităţii. RALEA, S. T. I, 23. Renunţă la lupta pentru virtuozitatea tehnică şi se mulţumeşte cu traduceri mai mult sau mai puţin exacte. S. C. ŞT. (Iaşi), 1957, 233, cf. DL. Practicarea rondelului este un act de virtuozitate încercat destul de rar în literatura franceză. GL 1958, nr. 204, 2/7, cf. DM. Cu o reală clarviziune artistică, poetul acordă cadrul cu întîmplările, potenţează efectul prin invocaţia nuanţată a muzei, şlefuieşte versul împingînd meşteşugul pînă aproape la virtuozitate. IST. LIT. ROM. II, 84. Cînd geometria analitică i-a dezvăluit taina mişcării liniilor. Eisenstein a ajuns la virtuozitatea unei grafii dinamice. V. ROM. martie 1963, 157. Risipa de inventivitate, verva ameţitoare şi efeivescenţa cu care... trăieşte rolul unui maniac constituie o demonstraţie de virtuozitate. T iunie 1964, 30. Spectacolul se constituie şi în absenţa teatrului, prin muzică, dans, euritmie, virtuozitate atletică şi acrobatică. IST. T. I, 11, cf. M. D. ENC. Nu virtuozitatea e creatoare de valoare, ci substanţa care ni se dezvăluie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 4/4. El respinge orice formă de virtuozitate, de artificiu savant, de afectare. ib. 1974, nr. 9, 23/2, cf. dex, dn3, v. breban, d. g. 0 (Ironic) Dac-am întreba ce se cere pentru a fi director la Ministerul de Interne ne-am aduce numaidecît aminte de omul care a ocupat acest post cu oarecare virtuozitate, de mucenicul Simeon. EMINESCU, o. XIII, 148.
     - Pronunţat: -tu-o-. - Scris şi: virtuositate.                 - Pl.: virtuozităţi.
     -  Din: it. virtuosité, fr. virtuosité.
     VIRTÙTE s. f. 1. (învechit) Bărbăţie, bravură, curaj, vitejie; faptă vitejească. Pentru a sa virtute şi daruri ostăşeşti... s-au lăudat în toată Roma. GOLESCU, S. 309. Numai iubirea de slavă şi entuziasmul virtuţii sînt vrednice de a vă cîrmui, şi atunci ce vă pasă cum vor fi priimite slujbele voastre? MARCOVICI, VEL. 9/9, cf. 8/24. îşi închipuia că rumânii lui Mihai nu covîrşesc pe transilvăneni atît cu numărul, cît şi cu virtutea. F. AARON, I. II, 268/13. Mergi, adună a ta oaste, zboară spre peire, In a ta virtute patria afle mîntuire. ASACHI, Ο. I, 172. După ce se stînse virtutea şi bărbăţia antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră cea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări şi de anarhie, id. ib. II, 99. Porsena a crezut adevărul şi s-a înclinat spre a tracta desfacerea rezbelului şi închierea de pace, nu atît... de frica celor trei sute, cît pentru că l-a convins mulţumirea şi admiraţiunea de spiritul şi de virtutea romanilor. ARISTIA, PLUT. 273/18. Lupta din Dealul Spirii... este o dovadă că soldaţii noştri sînt vrednici urmaşi ai soldaţilor lui Mihai Viteazul şi că depinde numai de la împrejurări favorabile şi de la guvernămînt ca să dezvolteze vechea lor virtute romană. KOGĂLNICEANU, O. III i, 143. Ferice de guvernul acela care va şti să preţuiască misiunea ce are şi ar face să reînvieze în inima poporului schinteia naţionalităţii şi a virtuţii ostăşeşti, id. ib. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Şi puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuţi mari, fapte cumplite, îţi sînt ţie cunoscute. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Chipul măreţ a lui Traian... păru că readuce pentru un moment, în romanii decăzuţi ai timpului său,... întregul acel farmec al put er ei şi virtutei, pe care popoarele iubesc a-l avea la începutul vieţei lor. CONV. LIT. IV, 121. Avut-am un vis mare, o nobilă dorinţă, De-a scoate România din trista-i umilinţă Prin jertfe, prin virtute, prin strînsă înfrăţire. ALECSANDRI, O. II,
 191,   cf. IV, 308. O, ţeară românească! Fii demnă prin virtute, de fala strămoşească. BOLINTINEANU, P. II, 243. Romanii cei vechi... au fost cauza jurisprudenţei celei bune şi aceasta a fost numai efectul virtuţii romane. MAIORESCU, CR. III, 171. In Răsărit,... virtutea pe cîmpul de război... îndeplinea un scop mult mai însemnat, acela de a scăpa
3545
VIRTUTE
-637-
VIRTUTE
 fiinţa popoarelor şi religia creştină de neomenosul jug. XENOPOL, I. R. IV, 44.
    2.     însuşire morală care constă în realizarea binelui; forţă morală care are drept scop respectarea principiilor şi a normelor morale. Niciodată nu trebuie să păşim noi cu pruncii aşa defăimat, dacă voim să-i luminăm, adecă să-i povăţuim la bine şi la virtute. PETROVICI, P. 106/28. Adevărata mărire a lui Dumnezeu se cuprinde în dragostea cătră Dumnezeu şi cătră aproapele nostru, întru împlinirea detorinţelor noastre şi în virtute, carea cu de-a dinsul să o păzim. id. ib. 338/2. Sirguinţa virtutii şi cea cuminte vieţuire ne dă totdeauna bucurii mai adevărate şi mai îndelungate. GOLESCU, S. 287. Cu ce ochi plin de plăcere privim pe cel virtuos... Nici lipsa, nici prisosinţa pre el nu l-au turburat. A virtutii lui comoară îl face prea fericit. MUMULEANU, P. 14/10, cf. 30/6. Bunătatea... nu este pierdută, şi... bunul Tată al oamenilor ne va lăsa întru ceilaltă stare a vieţii ca să sporim totdeauna mai mult întru înţelepciune, virtute (faptă bună) şi fericire. POTECA, G. 177/22. în faptele-i spurcate era însuşi păcatul, Subt mască de virtute vedeai pe vinovatul. HELIADE, O. I, 173. Muritorii sînt d-o seamă, naşterea făr ’ a privi, Numai singură virtutea poate a-i deosebi, id. ib. 409, cf. I. GOLESCU, c. Tinereţele se veştejesc; frumuseţea piere;... numai virtutea ne însoţeşte întru toată viaţa. MARCOVICI, C. 4/24. Virtutea este o silinţă a noastră peste putere pentru binele celorlalţ, cu scopos ca să plăcem numai lui Dumnezeu. BUZNEA, P. V. 159/20. Fapte de virtute, care legea ni învaţă, N-or meni şi după moarte celui drept o altă viaţă? ASACHI, O. I, 52, cf. 11, VALIAN, V., POEN. - AAR. - HILL, V. II, 805!/31. Dumnezeu... să-ţi dea tărie şi virtute, ca să sprijineşti, precum ai sprijinit, iubita noastră naţiune. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 141. Virtutea e binele suprem. LAURIAN, F. 170/22, cf. 140/26. Eu socotesc că virtutea aduce cu sine răsplătirea; niciodată un om virtuos n-a exersat virtutea fără a fi răsplătit prin mulţumirea de sine. PR. DRAM. 240, cf. NEGULICI, E. II, 81/2. Nu esistă, fără îndoială, în lume, nici un objet, nici o fiinţă care să fie dreptatea sau virtutea sau dragostea creştinească în persoană-i. brezoianu, î. 122/27, cf. iser, stamati, d., id. V. 6882/54, PANN, p. V. 20/1. Acest discurs ambigu... a fost repetat... de către oratorii fară sinceritate, fară curagiu şi fără virtute, mai îngrijaţi de popularitate, decît de justiţie. TEULESCU, C. 79/1. Numai... o scăpare de rele ar fl la oamini, cînd printr-o soartă divină puterea regală cu filozofia unite s-ar afla într-una şi acea persoană, ca să triumfe virtutea în contra viţiului. ARISTIA, PLUT. 187/15. Lauda neştearsă şi nemurirea cu care sînt încununaţi ocîrmuitorii cei buni, defăimarea şi hula care sînt totdeauna partea celor răi, îi mai cu neputinţă ca să nu le insufle în inimă dorinţa spre bine şi spre virtute, dacă inima lor nu le este încă stricată prin cangrena linguşirii. KOGĂLNICEANU,
 O. II, 386. Puterea religiei... răspectul ei între oameni nu stă în mulţimea, ci în virtutea şi în ştiinţa clerului, id. ib. III,, 94, cf. POLIZU. El a fost... idolatru al virtutei şi biciul cel mai grozav al viţiului. BOLLIAC, M. 11/24. Nu este nicidecum adevărată virtute fără respectul şi iubirea de Dumnezeu, căruia toate se cuvin. T. POPP, T. 41/5. Dacă la cer s-aude glasul făpturei tale, Fă ca întotdeauna pe a virtuţei cale Să merg nestrămutat. ALEXANDRESCU, O. I, 125, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Tu nu vei putea plînta în sufletul tău sîntul germin al virtuţii, pînă cînd nu vei smulge mai întîi spinii şi scaieţii viciului. BARONZI, I. c. V, 19/1, cf. CANELLA, V. 11, 246, 249. Cînd amorul binelui este luminat şi sincer, el comunică inimei ideea şi gustul virtuţii, adecă a tuturor acţiunilor frumoase şi oneste. CONV. LIT. II, 60. Amorul ce ai aprins în mine au deschis înaintea mea raiul unei fericiri la care nu-mi este permis de a aspira, căci în poarta acelui rai stă îngerul virtuţei, blînd şi frumos ca tine. ALECSANDRI, O. IV, 508, cf.
COSTINESCU, LM. Viaţa ei a fost un exemplu de onestitate, virtute şi inteligenţă. LĂCUSTEANU, A. 17. Virtutea pentru om e de a deosebi ce e drept, folositor, ceea ce e onest, care lucruri sînt bune, care sînt rele, ceea ce e netrebuincios, ruşinos, necinstit. ODOBESCU, S. I, 47. Da, cîştigul fară muncă, iată singura pornire; Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire. EMINESCU, o. I, 151, cf. 150. Născut ca să-şi iubească şi semenii şi ţara în vise de virtute se legănase-ntîi. MACEDONSKI, o. I, 267. Divinitatea lui ajunsese a fi consacrată, în mintea tuturor, nu numai prin puterea suverană..., dar încă şi prin acel extraordinar şi neasemuit renume de dreptate, de blîndeţe, de virtute şi de mărinimie. CONV. LIT. XXII, 114, cf. DDRF. Adevărata virtute imprimă lucrărilor noastre caracterul moral şi ne garantează fericirea. ENC. ROM., Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Nici O încredere la el în virtute, în cinste, în bine, nici o milă sau îngăduială pentru slăbiciunile omeneşti. M. I. CARAGIALE, c.
13,  cf. ŞĂINEANU, D. U. Agricola a fost un general prudent, un administrator dibaci şi, ca om privat, de o virtute antică. LOVINESCU, C. VII, 173. îţi iartă orice d-na Roland, dacă recunoşti că virtutea şi sentimentele cele mai alese nu înfloresc decît în colibele umile. CAMIL PETRESCU, T. II, 492, cf. 369. Li-i frică de virtutea domnului lor, nădăjduind ocrotire de la slăbiciunile lui. SADOVEANU, O. X, 104, cf. SCRIBAN, D. Viciul şi virtutea se ciocnesc, şi triumfă cea din urmă. CONSTANTINESCU, S. I, 47. în ultimă analiză,... omul se bucură de favoarea de a afla a posteriori caracterul lui inteligibil, de a şti ce vrea. Aşa fiind, dogma nu are nici o înrîurire asupra virtuţii. CĂLINESCU, O. XIII, 16. Virtutea, nu plăcerea, este scopul suprem al vieţii, arată Bruni. VIANU, L. u. 33. Culmile virtuţii şi abisurile viţiului îşi dau mîna haotic. RALEA, S. T. I, 96, Cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, drev, V, breban, D. G. ♦ Lege morală bazată pe virtute (2). In urma legiunilor lui Solon favoritoare democraţiei, politica guvernului răzămîndu-să pe virtute, umanitate şi talent,... ni să înfăţoşează în fruntea guvernului aristocraţi c-un haractir cu totul schimbat. SĂULESCU, HR. II, 12/24. La greci şi la romani, încă şi chiar la căderea lor, cei mari respectăluia virtutea. BUZNEA, P. V. 143/3. In fiecare timp a demoralizării publice, în mezul anarhiii şi dispreţului legilor, numai prin frică să putea înfrîna ceata oamenilor ambiţioşi şi cupizi (lacomi), pe carii nu mai puteau reţinea legile, nici virtutea. ASACHI, o. II, 324. Toată ştiinţa morală se reazimă pe virtute, şi toată ştiinţa fizică pe cauzalitate. LAURIAN, F. 204/8. Oamenii cei sinceri şi virtuoşi, care sînt totdeauna aceiaşi, şi care se supun la regulele virtuţii, n-ar putea niciodată să fie atît de plăcuţi, cît aceia care linguşesc patimele noastre cele dominatoare. T. POPP, T. 42/5. Luther învăţă popoarelor că libertatea este un lucru preţios, atît de preţios ca şi ştiinţa şi virtutea. CONV. LIT. II, 39. De lege n-au nevoie — virtutea e uşoară Cînd ai ce-ţi trebuieşte... Iar legi sînt pentru voi. EMINESCU, O. I, 60. Un simptom curios al eticei „ moderne ” este tendinţa de dispariţie a noţiunii de virtute, românia literară, 1972, nr. 1, 4/2. ♦ (Rar) Conduită, viaţă carcateristică unei persoane virtuoase (2). Poate neştine s-arate virtutea şi prin exempluri, învăţături, năravuri şi sfătuiri. PLEŞOIANU, T. I, 24/16. Supuşii săi văzînd virtutea în ilustrul exemplu ş-în splendida viaţă a domnitorului se înţelepţesc... şi se conform după acea intactă şi fericită viaţă. ARISTIA, PLUT. 187/20. Era obosit de lume, unde virtutea sa nu-şi mai avea loc, în corumperea sau mîrşăvia generală. TEULESCU, C. 308/3, cf. 33/20. Jupîneasa Anghelina trecea ca model de virtute în ochii boierilor, căci ziua ea nu da cel mai mic indiciu despre adoraţiunea zeului Bachu. SION, P. 71. A recompensa virtutea, şăineanu, D. u. ♦ Castitate, virginitate; fidelitate conjugală sau sentimentală (1). Vocaţia spre nuntă era-nnăscută-ntr-însa, Cu ea venise-n lume, ca şi cu modestia Virtuţii virginale, ca şi cu conştiinţa D-a sexului
 3545
VIRTUTE
-638-
VIRTUTE
 valoare ş-a demnităţii sale. HELIADE, O. I, 371. El făcu mai multe cercări tainice, însă toate se nemicnicire pe lîngă virtutea Desdemonei. MOZAICUL (1838),         24/20. Este
 frumoasă şi plină de virtute, ca o nimfa din suita Artemidii.
 I.  VĂCĂRESCUL, E. 29/7. Prin ademenirile voastre o faceţi de îşi calcă datoriile sale de femeie, uită virtutea, leapădă cinstea, ca să se arunce în braţele noastre. NEGRUZZI, S. I, 48. Văzu pe postelnicul plîngînd ca un copil şi cerîndu-i iertare că a bănuit un moment virtutea ei. FILIMON. O. I, 120, cf. PROT. - POP., N. D. Nu naşte gelozia în peptul meu de-aud: că e femeia mea Frumoasă şi plăcută, că-i liberă la vorbă,... Că joacă, dănţuieşte Şi cîntă cu talent, - căci, unde e virtute, Aceste toate dau un preţ mai mult virtuţii. CONV. LIT. II, 24. Ea nu avea conştiinţă că face vreun rău... Credea că astfeli se trăieşte. Ea nu ştia că virtutea începe acolo unde se sfîrşesc plăcerile, ib. IV, 108. De ce nu vă samănă Lina...? De ce n-au fost ca d-voastră, un model de virtute, de spirit, de... ALECSANDRI, O. VI, 190. Cu aşia frumuseţă, ea a ştiut să-şi păstreze, în mizlocul unei lumi corumpte, virtutea sa pură şi intactă. COSTINESCU. Soţia lui, mama Necşuţa, cunoscută în vremile acelea prin virtuţile ei căsătoreşti, reînnoi memoria venerată a matroanelor romane. ODOBESCU, S. I, 254. Virtutea nu va fi pentru dînsa nici o sforţare, nici o prefacere; va fi fructul natural al raţiunei şi al bunului simţ. CONV. LIT. XXII, 361. Priveam mai atent oboseala subită a unei doamne pentru virtutea căreia, ameninţată serios, el pornise în goana turbată a armăsarului negru. IORGA, P. A. I, 73. Nu putea destul cîntări suferinţele brutale ale traiului Ancuţii, în care toată virtutea ei abia putea salva sufletul. PAPADAT-BENGESCU, O.
 II, 163, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ajunsese o femeie celebră, model de tărie şi virtute, care salvase onoarea şi prestigiul sexului slab, pus în mare cumpănă de ispitele unui îndrăzneţ seducător, voiculescu, P. II, 209, cf. scriban, d. Cu toate astea, Ioanide îşi zicea că virtutea e totdeauna la femeie mai slabă decît iubirea. CĂLINESCU, o. VII, 152, cf. DL, DN3.
    3.     Tendinţă constantă îndreptată spre un anumit gen de îndatoriri morale, îndeplinite printr-un efort de voinţă; calitate morală determinantă. Aceast notariu atîta fu lăudat de dragostea ungurilor, cît nu numai fără cuvînt măreşte laudele ungurilor şi micşorează virtutea altor neamuri. MAIOR, IST. 65/2. El putea... să versă acea milă dumnezeiască preste ucenicii săi, pentru ca printr-însa să le dăruiască virtute creştinească, rîvnă, deşteptare şi statornicie întru plinirea datorinţelor lor. PETRO VICI, P. 42/1. Nu socotireţi, învăţătorilor, cum că voi trebuie să siliţi pre învăţăceii voştri la toate putincioasele virtute îndată, id. ib. 105/22. Pasul cel mai dintîi, carele întru această viaţă cătră fericire îl poţi face, stă întru aceea ca sănătate, înţelepciune şi pace sufletească să-ţi poţi cîştiga. Dacă ai aceste virtute (bunătăţi), şi pînă la adînci bătrîneţe ale vieţei tale pofteşti a le ţinea. TEODOROVICI, M. 23/11, cf. 75/21. Văzînd rîvna lor şi deosibiţele virtute ale acestor călugări, nu au vrut să fugă, ci au hotărît, cîtă viaţă vor mai avea, să slujească acestor cuvioşi oameni făr’ de nici o plată. GOLESCU, s. 32. Cea dintîiu din virtuţile soţiale este dreptatea, id. ib. 329. Prinţipul său cel mai mare este a alege amorul frumuseţii din amorul plăcerii..., cinstea din desfătare... Iată izvorul sentimenturilor nobile, al mărinimiii ş-al tutulor virtuţilor eroice, pleşoianu, T. I, 35/5, cf. 5/25. Blîndeţea, milostivirea, iertarea, iubirea de om, iubirea de patrie, statornicia şi alte asemenea virtuţi... se pot coprinde în mărimea sufletului şi în eroism, heliade, o. II, 35. Păcatul mărturisit are preţ mai cît o virtute, id. ib. 338. Fieşcare... avea fireşte curaj, adică virtutea aceea ce este chiar sentimentul puterilor sale. CĂPĂŢINEANU, M. R. 22/16, cf. 78/23. Chiar din această viaţă vei gusta rodurile virtuţilor şi ale bunătăţilor tale. MARCOVICI, D. 9/22. Vrednice de însămnat în istorie sînt oamenii ce au covîrşit
 cu ale lor talenturi şi virtuţi pre alţii. SĂULESCU, HR. I, 1/13. Pe lîngă mărirea virtuţilor sale, împăratul acel evlavios îşi cîştigă şi lauda pentru ţinerea şi ocrotirea Daciei. F. AARON, 1.1, 10/19. Ea îşi ascundea totdauna taina subt vălul cel mai întunecos, dar din zi în zi ne descoperea o inimă plină de cele de cele mai înalte virtuţi. VOINESCU II, M. 88/3. Astă întreprindere va figura în cartea de onor a bravilor, că nu pentru aur, ci numai pentru faima noastră o voi întreprinde şi pentru admirarea energiei şi virtuţilor Măriei tale. ASACHI, O. II, 172. Căutam în virtutea religioasă uitarea patimilor mele. LECA, CR. 96/19. Istoria... este martura timpurilor... In ea, privind ca întru o oglindă, cetitor iul poate împodobi şi îndrepta traiul vieţei sale dupre virtuţile altora. IST. M. 1/7. Noi trebuim să fim absolut independinţi de toată influinţa care ar putea să ne întoarcă de la bine. Prin urmare, virtutea supremă e impasibilitatea. LAURIAN, F. 171/15. Oamenii cei de rînd totdauna se îndoiesc la virtutea care ei nu o pot pune în lucrare. I. VĂCĂRESCUL, E. 36/20, cf. id. P. 105/13. Mai pe urmă, ne vom încredinţa că buna-credinţă îl perdu pe el şi tocmai această virtute îi tăgăduiră duşmanii săi. BĂLCESCU, O. III, 251. Pretutindenea omul ş-a făcut o putere împotriva patimelor lui celor rele şi o răsplătire pentru virtuţile lui. NEGULICI, E. II, 85/10, cf. 84/7. Educaţia... să-l slujească în lucrările ce are sufletul a întreprinde, în virtuţile ce are el a lucra şi în ispitele prin care trebuie să treacă. BREZOIANU, I. 144/22. Virtutea politică este ca aurul. TEULESCU, C. 35/15. Preceptele sale... pusese într-însul ca primă virtute sacrificarea recunoştinţei. id. ib. 370/26. Dar tot acel pedant, critic, aspru... mi-a zice, iarăşi, că nici o ţară este în lume unde să se vorbească mai mult de cinste, pstriotism şi amor, că, prin urmare, cum îndrăznesc a zice că aceste virtuţi lipsesc în preadulcea ţara noastră? KOGĂLNICEANU, O. I, 52. De i-ar fi lipsit ambiţia, dupre talentele şi virtuţile lui, istoria, pe drept, l-ar pune în rîndul lui 77/. NEGRUZZI, S. I, 193. Era un om de spirit, învăţat, plin de talent, model de devotament şi de patriotism;... moştenise toate virtuţile cereşti şi pămînteşti de la moşii şi strămoşii lui. GHICA, s. 89. In vremi de apăsare, Nădejde şi credinţă, virtuţi mîntuitoare, A voastră pomenire ades va deştepta. ALEXANDRESCU, O. I, 81, cf. 260, id. E. N. 10/1. Costachi Filipescu,... pentru caracterul său loial şi generos şi pentru virtuţile sale patriotice, este încă neuitat pentru cei ce l-au cunoscut. SION, P. 287. Pepiniera în care cresc aceşti inemici ai onoarei şi ai tuturor virtuţilor cetăţeneşti este mai totdauna casa bogatului. FILIMON, O. I, 95, cf. PROT. - POP., N. D. Virtuţile unora din capii săi, curagiul lor... i-au înălţat în istorie. BARONZI, I. C. II, 131/26, cf. I, 24/15. Ca filozof şi partizan al lui Epicur credea că fericirea stă în uzul moderat al bunurilor vieţei şi recomanda practicarea virtuţilor. CANELLA, V. 321, cf. 354, LM. Ucis-am numai nouă, şi mult îmi pare rău! îmi trebuia o mie ca să răzbun un tată A cărui scurtă viaţă fu de virtuţi bogată. BOLINTINEANU, P. I, 97, cf. II, 256. Ca să nu se piardă privilegiurile naşterii, [descendenţii nobili] să se străduiască să le menţie, deosebindu-se prin practica virtuţilor civile sau militare. LĂCUSTEANU, A. 7. Smerenia şi virtuţile episcopului Partenie erau aşa lăudate, încît toţi boierii ţărei se rugară de domn ca să-i lase lui pururea egumenia mănăstirii Snagovului. ODOBESCU, S. I, 433, cf.
 47. Şi la altul e o virtute civică ceea [ce] în ungur sau în german e o virtute: iubirea de naţionalitatea sa proprie. EMINESCU, O. XIII, 137. Omul acesta pervers are o virtute -conştiinţa ticăloşiei lui, şi spune curat, cu cinism revoltător, că el e bun de spînzurat. CARAGIALE, O. I, 11. Niciodată nu se vor egaliza puterile şi virtuţile particulare ale indivizilor. id. ib. III, 77. Pentru ochiul lor de chestor, Lumea e goală de virtuţi. VLAHUŢĂ, S. A. I, 22. Statuaria antică ne-a păstrat memoria acestui mare depozitar al puterii imperiale şi reînvietor al anticelor virtuţi cetăţeneşti ale Romei
3545
VIRTUTE
-639-
VIRTUTE
 republicane. CONV. UT. XXII, 113. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ţie mîndru Cu virtuţile ce are. coşbuc, P. i, 75, cf. enc. rom., barcianu. Un vestit rege, care-şi amintea de virtuţile tatălui, dar şi de sîngele unguresc al maică-sa,... vedea mai mult decît orice ţintele mîndriei sale neînfrînte. IORGA, P. A. I, 196. Poporul acesta,... prin virtuţile sale alese, a reuşit să-şi creeze, înlăuntrul monarhiei otomane, o situaţie excepţională, invidiată de toate celelalte popoare supuse. SĂM. VIII, 128. Băgase... de samă că femeia era straşnic de curată în toate, şi începu să se obişnuiască şi el cu o virtute pe care nu o prea cunoscuse pînă atunci. AGÂRBICEANU, O. XII, 13. Putem afirma că simţul religios e acela care, mai mult ca oricare altul, le face educaţia şi înalţă fiinţa; virtuţile lor în acesta îşi au rădăcinile. PĂCALĂ, M. R. 110. Plină de virtuţi mic-burgheze, Viorica avea dorinţi şi gusturi care nu se potriveau cu aceste virtuţi. AL. philippide, S. II, 19, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Tacit ar fi lăudat la germani virtuţile ce le lipseau romanilor. LOVINESCU, C. VII,
175.  Moştenise virtuţile economice ale tatălui său, inclusiv zgîrcenia. REBREANU, R. I, 55. Din păcate, Ordinul Sf. Ioan de la Malta şi-a pierdut toate virtuţile care i-au făcut marea lui faimă. CAMIL PETRESCU, T. II, 181. Zic numai să mai aşteptăm. Răbdarea este cea dintîi virtute a monahului. VOICULESCU, p. I, 155. Pe-acest voievod de-acum Dumnezeu îl va judeca, pentru omeneşti scăderi, respectabile frate. Eu nu-mi permit asta; căci preţuiesc la el unele virtuţi pe care le poartă ca pe nişte diamante, sadoveanu, O. X, 104. E o mare virtute a doamnei Alba constanţa ei. MIHĂESCU, O. IV, 518. Virtuţile recomandate de societate erau credinţa, statornicia, supunerea necondiţionată şi, bineînţeles, secretul absolut. OŢETEA, T. V. 119. Biografii lui... n-au decît
o  idee: să facă din el un om cu cît mai multe virtuţi. OPRESCU, I. A. IV, 280. Călugărul avea virtutea care lipseşte cărturarului iscoditor, a credinţei. ARGHEZI, S. IX, 224. Pomponescu era impresionat de virtuţile casnice, de aceea concepu o bună părere despre un tată aşa de grijuliu de progenitura sa. CĂLINESCU, O. V, 154. Sensibilitatea stilistică, darul special, care ne prilejuieşte comprehensiunea stilului, nu se constituie numai graţie simţurilor, ci şi graţie virtuţilor analitice şi sintetice ale spiritului. BLAGA, T. CULT. 9. Nervii moderni vibrează în viteză. Răbdarea şi supunerea resemnată la realitate e virtute dispărută. RALEA, S. T. I, 75, cf. 236. N-avem toţi virtuţi de mucenici. H. LOVINESCU, T. 381. Omul din faţa sa, deşi beat, părea să aibă şi alte virtuţi, pe lîngă nemaipomenita lui dibăcie de trăgător. TUDORAN, P. 20, cf. DL. De ce să fac din prostie o virtute? PREDA, R. 183, cf. DM, DER. Nimic nu întăreşte o virtute mai mult ca încrederea. V. ROM. iunie 1965, 25, cf. DN3, M. D. ENC. Expresia supremă a virtuţilor omului antic a fost „ Vieţile paralele ” a lui Plutarc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 4/2. Virtutea esenţială a acestui gînditor este trezia, ib. 1973, nr. 32, 15/1, cf. DEX, D. FIL., DSR, D. PSIH., DREV, V. BREBAN, D. G.
0  Virtuţi cardinale = (la filozofii antici) denumire dată celor patru virtuţi (3) considerate fundamentale: înţelepciunea, curajul, dreptatea şi cumpătarea. Cf. der, m. d. enc., d. fil. Virtuţi teologale (sau teologice) = (în morala creştină) denumire dată celor trei virtuţi (3) supreme: credinţa (în Dumnezeu), nădejdea (în rriîntuirea sufletului) şi iubirea (pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru). Vroiesc ca în viitoriu darul, ştiinţa, virtuţile teologice... să fie singurele titluri pentru a putea aspira la demnităţile bisericei. KOGĂLNICEANU, O. iiij, 95, cf. ENC. ROM. Ierarhia sufletelor în eternitate, în acord cu doctrina virtuţilor teologice,... nu lasă... nici o îndoială asupra caracterului eticii danteşti. VIANU, L. U. 15, cf. DER, M. D. ENC., D. FIL.
    4.   Principiu activ care face ca un lucru să fie apt de a produce un anumit efect, eficacitate, eficienţă;
 proprietate (1), însuşire. Ispita şi observaţia să unesc a sprijini această teorie pentru rane şi adiverează deopotrivă că singele are virtute de a izgoni prin carne toate materiile smintite ce străbătusă într-însa. VEISA, I. 13/2. Nenumăratele tămăduiri ce s-au făcut prin mijlocirea doftor iei Morizon... dau despre virtutele sale neasămănate o dovadă care nu este destoinică puterea omenească să o clătească, id. ib. 29/5, cf. 168/19. Gustai dintr-o fîntînă apă feruginoasă, tare ca rachiul, care are virtute constrictivă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 148. Mintea e o facultate cunoscătoare..., pentru că e dotată cu virtutea de a cunoaşte. LAURIAN, F. 14/38. Virtutea proprie a cugetării e de a cugeta, id. ib. 32/12. Fiidcă virtuţile plantelor sînt în raport cu căldura climei, urmează că rodiul cultivat la nordul Francei este de o mie de ori mai puţin activ decît rodiul sălbatic al sudului. MAN. SĂNĂT. 155/3. O sistemă muzicală... înzestrată de virtuţile (însuşirile) sistemii europiene. pann, în contribuţii, i, 54, cf. prot. - pop., N. D. Principiile de devotament şi energie, cari lucra odinioară, sînt acum fară virtute, căci au pierdut încrederea noastră, baronzzi, I. c. iii, 41/2, cf. costinescu. Medicii cunosc virtuţile ierbelor. LM. Materia nu ar mai avea într-însa virtutea de a rupe echilibrul şi de a reîncepe mişcarea. CONTA, O. F. 161. Este o dramă de un scenariu strict şi de un lux de debitare superior, este un tablou colosal de o corectitudine de desen şi de un colorit bogat şi exact. Totuşi, impresia ce ne-o fac este cu totul lipsită de puterea zguduitoare, de virtutea emoţională. CARAGIALE, O.
 III, 58. Pe lîngă toate acestea visător am trecut,... ca un omeopat ce ştie virtutea ce doarme într-un anumit număr de pilule şi îşi dozează beatitudinea. ANGHEL, PR. 101, cf. resmeriţă, D., şăineanu, D. u. Chinina are virtutea de a vindeca frigurile. CADE. Tot scrisul ei era dominat de virtutea măsurii şi a moderaţiei. LOVINESCU, C. VII, 155. Claritatea în expunere, sobrietatea, logica argumentării, echilibrul conţin în ele înşile virtuţi tonice şi reţin prin simpla lor desfăşurare, indiferent de subiectul în care se încorporează, id. S. VII, 621. Henri Gad a şi publicat... un articol despre „Jocul ielelor”, pe care el o anunţa ca o mare lucrare cu virtuţi ibseniene. CAMIL PETRESCU, T. III, 490, cf. SCRIBAN, D. Este de netăgăduit că, dacă natura ne apare de atîtea ori frumoasă, împrejurarea nu se datoreşte unor motive estetice, ci puterii ei de a ne întări şi înviora, virtuţii ei de a modifica favorabil sentimentul cenesteziei noastre. VIANU, E. 14. Valoarea stilistică a imperfectului, virtutea lui de a vrăji mişcarea îl indică drept timpul propriu literaturii de amintiri, id. M. 224. Medicii şi bolnavii atribuiau acestor „spiţerii”, pentru gustul şi aroma lor, virtuţi curative, care le facea foarte căutate. OŢETEA, R. 108. Sub unghi explicativ se ridică, pe urmă, în legătură cu fenomenul stilului o seamă de întrebări, cărora morfologia, cu virtuţile ei explicative cam reduse, le rămîne hotărît debitoare. BLAGA, T. CULT. 20. Te iubesc! răspunse Lucu, care cunoştea virtuţile potolitoare ale acestui cuvînt. VINEA, L. II, 142, cf. JOJA, S. L. 185. îl captivează... varietatea notelor prinse în aceeaşi cheie, care este limba românească, supusă de scriitor la mari încercări într-o vreme cînd virtuţile ei literare nu apăruseră în adevărata lor rezonanţă artistică. IST. LIT. ROM. II, 736. Anumitor plante li se atribuie, în popor, virtuţi terapeutice numai pentru că numele lor seamănă cu al unei boli. HRISTEA, P. E. 233. Eşti de-a dreptul fascinat de virtuţile plastice ale peliculei, „ un tablou” de mare rafinament al Italiei din secolul alXIV-lea. CONTEMP. 1971, nr. 1287, 5/3. Virtutea cea mai însemnată a teatrului brechtian este dimensiunea lui politică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 20/2. Eleganţa caligrafiei şi virtuţile coloritului salvează lucrări insuficient aprofundate, ib.
 1973, nr. 36, 23/3. Ne dezvăluie... modalităţile de realizare a persoanjelor, virtuţile şi particularităţile umorului sau ale
 3545
VIRTUTE
-640-
VIRULENT
 fantasticului, natura şi sursele lirismului, v. ROM. iunie.
 1973,   110. Intr-o asemenea accepţiune a lucrurilor, realismul se arată a fi o virtute intrinsecă a artei şi, ca atare, arta este o ipostază a conştiinţei realităţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 3, 8/2. Virtuţile sale terapeutice au fost remarcate din timpuri străvechi şi în zone geografice diverse. RL 1998, nr. 2557, 8/1.
     5.      (Rar) Abilitate, măiestrie, virtuozitate (2). Marea virtute a romancierului Rebreanu este veridismul social. D. GUŞTI, P. A. 95. Cînd... Corneliu Moldovanu izbuteşte să dea curs virtuţilor lui ponderate, ne dă acea serie de miniaturi istorice, înrudite de aproape cu sonetele lui Iosif PERPESSICIUS, M. I, 70.
     6.      (în e x p r.) In virtutea = în baza..., în temeiul..., în conformitate cu...; ca urmare a... Nici frate-său, Francisc Carol, cărui îi competea succesiunea la tron în virtutea statutelor familiei, nu era aplecat a primi domnia. BARIŢIU, P. A. II, 379. Ridicînd pentru întîia dată ţăranilor dreptul ce aveau, în' virtutea tuturor urbarielor şi chiar a Regulamentului organic, de a preface claca în bani, această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clăcaşilor de către proprietari. KOGĂLNICEANU, O. Ill2, 182. In virtutea acestui canon apostolic, marele duce, Vasilie III, pe la 1447, nu mai primi mitropoliţi în Moscova, trămişi de patriarcul din Constantinopole (a. 1865). URICARIUL, X, 374. Toţi domnii starosti a deosebitelor corporaciuni,... ca cei ce nu funcţiona în virtutea unei legi, sînt desfîenţiati, conform chiar cu legea comunală ezistintă (a. 1866). FURNICĂ, D. C. 464. O mărturie mai nouă atunci numai capătă caracterul de fintînă deacă se poate demonstra că a fost foarte aproape de loc şi de timp, sau cel puţin avusese la dispoziţiune neşte adevărate sorginţi în virtutea cărora se pronunţă. HASDEU,
 I. C. I, IX. Puterile s-au stabilit în virtutea unor învoiele soţiale, unor rapoarte cu starea societăţii. BARONZI, I. C. I, 90/1. Dreptul de putere ordonă în virtutea autorităţei. CALELLA, v. 40, cf. 333, COSTINESCU, lm. Este constituţional, cînd un program nu se execută, ci se părăseşte, tocmai programul, în virtutea căruia venise un guvern la putere, răsturnîndpe altul? MAIORESCU, D. II, 237. Materia organică modificată prin zguduirea primită se restabileşte... şi revine la starea sa normală, în virtutea puterii organice reparatorii. CONTA, o. F. 53. Puterea lor, raţiunea lor de a fi este tocmai aceasta; în virtutea unui alt principiu nu pot exista. EMINESCU, O. XIII, 245. Ţie mă adresez, în virtutea funcţiunilor şi darului meu de preot. CARAGIALE, O. IV, 146, cf. I, 190. Semnificaţiunea însăşi s-a schimbat în virtutea mobilităţii sau a vivacităţii noţiunii. ŞĂINEANU, î. 17. De la prima vedere şi în virtutea caracterelor mai sus date se poate cunoaşte că şi acest individ este o specie de „desmoceras”. ARHIVA, I, 8. Era principiul „ opiniei probabile ”, în virtutea căreia era destul ca să se găsească un argument oricît de slab..., pentru ca faptul să fie declarat bun. ENC. ROM. I, 751, cf. BARCIANU. Mult doritul şi aşteptatul congres bisericesc fu convocat pe 26 iuliu 1882, în virtutea preaînaltei rezoluţiuni împărăteşti din 19 iuniu 1882. sbiera, F. s. 332, cf. 331. Ne-am încredinţat că loviturile nu sînt date nici de întîmplare, nici de lipsa de pricepere, nici de pricepere, nici supt impulsuri momentane, ci dinadins, după un plan bine chibzuit, în virtutea unor principii puse mai presus de orişice discuţiune. SĂM. vili, 123, cf. RESMERIŢĂ, D. în virtutea principiului evoluţiunii care guvernează toate fenomenele universului, materia a suferit în decursul secolelor numeroase preschimbări. MARINESCU, P. A. 37, cf. CADE. In organizarea feudală a Apusului,... nobilii posesori de feude sau de alodii, în virtutea drepturilor lor segnioriale,... îşi însuşiseră dreptul de impunere fiscale. CONV. LIT, LXIV, 262. Contemporană sau nu, orice operă reprezintă un corp organizat ce poate fi şi trebuie studiat în virtutea unor legi
 interioare. LOVINESCU, s. V, 303, cf. TITULESCU, D. 129, 553. Cuconu Costache Lăbuşcă era filolog, în virtutea aceleiaşi misterioase legi după care ceilalţi, care se cred, nu sînt. SADOVEANU, O. IX, 425. Sn virtutea legii care a creat unitatea limbii şi a datinilor noastre, ardelenii au urmat să treacă munţii şi să populeze văile dincoace şi după epoca întemeierii domniei Moldovei, id. ib. XX, 254. Se mai numeşte „absorbţiune” acţiunea în virtutea căreia orice ţesut viu îşi însuşeste materialele puse în contact cu el. ENC. AGR. I, 18, Cf. IORDAN, STIL. 162, SCRIBAN, D. Dus înaintea lui Tudor, clucerul Dinicu a cerut să vadă mandatul în virtutea căruia a fost arestat. OŢETEA, T. V. 141. Prin strădania „cuvintelor potrivite” îşi modelează inspiraţia, aşa cum şi Dumnezeu, în virtutea puterii lui creatoare, şi-a modelat universul cu unelte ca şi omeneşti în cele şase zile ale facerii. CONSTANTINESCU, S. I, 144. Izvorul în virtutea căruia compunea Eminescu cîntecul de beţie şi de slăvire a bătrînei Moldove, „ Umbra lui Dabija Vodă ”, este cronica lui Niculce. CĂLINESCU, o. xii, 514. Psihologiceşte, şarpele e o fiinţă eminanente recunoscătoare şi iubitoare de oameni, în stare, în virtutea acestui sentiment, de a-şi reprima reflexele ferme. id. B. Al. Astfel, cîteodată, culturi respirînd în unul şi acelaşi orizont se diferenţiază în virtutea altor factori determinanţi. BLAGA, T. CULT. 115. La studiul argilei, am văzut că aceasta, în virtutea sarcinilor electrice negative ce posedă, are însuşirea de a lega absorbitiv cationii din soluţia solului. CHIRIŢĂ, P. 88. Se simţea, în virtutea împrejurării, oarecum judecător. VINEA, L. II, 29, cf. DL, DM. El concepe posibilitatea unui simbolism în care fiecare propoziţie analitică ar putea fi văzută ca analitică, numai în virtutea formei sale. JOJA, S. L. 363. In sfatul domnesc, hatmanul era menţionat de regulă după pîrcăîabii cetăţilor moldovene, în virtutea unui vechi obicei al cancelariei domneşti de a trece pe pîrcălabi după vornici. STOICESCU, S. D. 249. In ce priveşte păstoritul comunei Bran, în virtutea economiei din satele lor de bază, trebuie să-l clasăm ca aparţinînd păstoritului din zona fîneţelor. VUIA, păst. 166. Dacă vînzarea se făcea fară ştirea obştii, pămîntul se putea relua de rudele apropiate în virtutea dreptului de preempţiune. PANAITESCU, O. Ţ. 196. în virtutea acestei logici, romanticul Berlioz va fi mai muzical decît clasicul Mozart. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 2, 22/4, cf. DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G.
    -      Pl.: virtuţi şi (învechit) virtute. - Gen.-dat. şi: (învechit) virtutei, virtutii.
    -      Din lat. virtus, -utis. - Pentru unele sensuri, cf. şi fr. vertu, it. v i r t Ù.
    VÎRU interj. (Regional; de obicei repetat) Cuvînt cu care se cheamă gîştele (Cîlnic - Sebeş). Cf. AII12.
    -  Onomatopee.
    VIRUGĂ s. f. v. viroagă.
    VIRULENT, -Ă adj. 1. (Despre microbi, virusuri etc.) Care are o toxicitate mare; care poate produce boli; (despre boli) care este cauzat de un microb, de un virus etc. Cf. I. GOLESCU, C.,  PROT. - POP.,    N.                  D., COSTINESCU, LM.
 Bacteriile   de  fermentaţiune,                      atît de folositoare,
 indispensabile chiar vieţii organice, nu sînt virulente pînă ce productele   lor chimice sînt     în proporţiuni normale.
 ENC. ROM. III, 1223, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Nervii animalelor moarte de turbare sînt la ieşirea lor din măduva spinării ... virulenţi, babeş, O. A. I, 205, cf. CADE, SCRIBAN, D. Vibrionii holerei... sînt extrem de virulenţi. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 394, cf.                        DL,  DM, M. D. ENC.
 Recipientele goale... trebuie umplute cu o băutură nouă, amară şi virulentă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 5/3, cf. DEX, DN3.
    2. (Despre oameni) Care se exprimă förä nici o reţinere,
3548
VIRULENŢĂ
-641 -
VIRUS
 în mod agresiv, brutal, dur; (despre diverse modalităţi de comunicare) care este lipsit de moderaţie (în planul expresiei), care se face fară menajamente, în termeni tari, necruţători, jignitori; (despre satire, pamflete etc.) care se remarcă prin duritatea neobişnuită a limbajului artistic; care şochează, fascinează etc. prin efectele artistice ale expresiei. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, RESMERIŢĂ, D., CADE. Tînărul s-a improvizat, astfel, censorul virulent al moravurilor noastre politice. LOVINESCU, C. V, 198. M-am trezit cu o virulentă critică venită de la Berlin, id. S. II, 50, cf. SCRIBAN, D. Unele articole politice ale lui Caragiale... pot sta alături de cele mai virulente pamflete eminesciene. CONSTANTINESCU, S. II, 80. Cyrus fusese adus la redacţie de Fane Chiriac şi pus să scrie pamflete virulente. VINEA, L. I, 339. In 1870 publică un articol virulent la adresa domnitorului. IST. LIT. ROM, II, 676. [Piesa] rămîne o virulentă critică la adresa societăţii în care autorul trăieşte. T mai 1964, 66. Sînt piese care... ne pun în faţa virulentelor polemici de idei. ib. august 1964, 2. Anatole France... semna, sub titlul „ Un cadavru ”, cel mai virulent pamflet. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 15/7, cf. M. D. ENC. Tonul romanului este virulent, pamfletar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 2, 7/3, cf. DEX, DN3. 0 (Adverbial) Rezultatul final al acestei fermentaţii nu poate fi aşa de scurt şi de scăpărător ca în cazul „emoţiei-şoc”, care cuprinde total, impetuos şi virulent sufletul. RALEA, S. T. II, 187. Duplicitatea atît de virulent activă a moralei timpului său. REV.FIL. 1971, 971.
     - PL: virulenţi, -te.
     - Din lat. virulentus, -a, -um, fr. virulent
     VIRULENŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi virulent (1); capacitate a agenţilor patogeni de a se înmulţi în ţesuturile vii ale organismului (1), rezistînd la reacţiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecţioasă a unei boli. Cf. I. GOLESCU, C., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. îndată
 ce... fermentaţiunea este abnormă cînd ea trece în descompunere, începe şi virulenţa fermentativă. ENC. ROM.
 III, 1223, cf. BARCIANU. Pentru unii oameni cuvintele au uneori virulenţa unor bacili. SANDU-ALDEA, A. M. 107, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Cînd cel mai virulent streptococ şi-a pierdut virulenţa prin cultură, el se prezintă întocmai ca formele puţin virulente de la început. BABEŞ, O. A. I, 270,
 cf.   CADE, SCRIBAN, D. [Boala] depinde de particularităţile agenţilor înşişi, de virulenţa (puterea) lor, de numărul în care au pătruns în organism. BELEA, P. A. 513, cf. DL, DM, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
     2.   F i g. însuşirea de a fi virulent (2); (caracterul a) ceea ce este virulent. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, lm. Eminescu..., cu neîntrecuta virulenţă a stilului său, caracterizează... ignoranţa celor ce falsificau pe idealistul Schopenhauer. MAIORESCU, D. II, 122, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Violenţa verbală, ca mijloc unic de expresie a gîndirii, se condamnă prin sine, deoarece abuzul îi anulează virulenţa. LOVINESCU, C. IV, 61.1-am replicat atunci pr intr-un articol..., a cărui virulenţă excludea continuarea raporturilor personale, id. S. II, 72. Este de remarcat în virulenţa scrisului lui N. D. Cocea indignarea care clocotea în sufletele oamenilor cinstiţi. CONTEMP. 1949, nr.l56, 15/6. Virulenţa satirică a verbului arghezian este răzbunarea unor dureri şi a unor ofense trecute. VIANU, L. R. 533. In raport cu virulenţa sau debilitatea altor concepte, ideea de om devine mai luminoasă. RALEA, S. T. III, 26. Clevetirea îmbracă în mediul intelectual un veşmînt monden, e de o virulenţă mai potolită. v. ROM. octombrie 1964, 97. Nu se includ în repertoriu piese ca „Tartuffe”... a căror virulenţă şi forţă demascatoare sînt bine cunoscute. IST. T. I, 158. Cu o deosebită virulenţă s-a manifestat atunci contradicţia antagonistă dintre producţie şi consum. MAGAZIN IST. 1971, nr. 1, 9. Se tipăreşte, pentru
 prima oară, o comedie pamfletară cu scene de o deosebită virulenţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr.2, 20/2. Virulenţa atacului său a slăbit într-o serie de piese. CONTEMP. 1974, nr.4, 4/2. ♦ P. e x t. Anarhia a început a se limpezi, a-şi pierde din caracterul ei de imensitate şi, întocmai ca o boală..., şi-a domolit virulenţa. MACEDONSKI, O. IV, 127. Virulenţa acestor năvăliri îl vor fi dus pe împărat la gîndul de a părăsi chiar Dacia. ARH. OLT. X, 187. Bătălia bursieră îşi schimbă momentan cîmpul de acţiune... pentru a se întoarce din nou la lingouri cu aceeaşi virulenţă. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1975, nr.2, 2/1.
    -  PL: virulenţe.
    -  Din lat. virulentia, fr. virulence.
    VIRULICÎD, -Ă adj., s. n. (Substanţă) care poate distruge virusurile. Cf. D. med., dn3.
    -  PL: virulicizi, -de.
    -  Din fr. virulicide.
    VIRUL0ZĂ s. f. (Rar) Sifilis, scriban, d.
    -  PL: viruloze.
    -  Cf. v i r u s. Cf. SCRIBAN, D.
    VIRUS s. n., s.m. Agent patogen, vizibil cu microscopul electronic, care are forme diferite şi care se reproduce numai în interiorul celulelor vii, provocînd diverse boli infecţioase; p. e x t. toxina acestui agent. Gargarismii sînt... clistirile cavităţii (gavanităţii) bucale, pe care o curăţă de vătămătoarele mucozităţi (bale) şi de virusul ce s-a prins pe o parte oarecare din păreţii săi. MAN. SĂNĂT. 152/6, cf 275/17, COSTINESCU, LM. Dacă acest virus ar fl mort ca otrăvurile propriu-zise, atunci acţiunea sa asupra economiei animale ar fi în raport direct cu cantitatea sa. CONTA, O. F. 197, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D. Generaţiunile următoare de iepuri infectaţi succesiv cu această măduvă produceau virus din ce în ce mai forte. BABEŞ, O. A. I, 156. Le inocula un virus activ, în acelaşi timp cu martorii. MARINESCU, P. A. 78, cf. 81. Iepurii de casă au boale pricinuite de aceste virusuri, dar ele sînt destul de rare. ENC. VET. 678, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D., GRAUR, I. L. 237, LTR2. Boala poate fi... dată şi de alţi microbi precum şi de virus. BELEA, P. A. 376, cf. 512, DL, DP, DM. Tuberculii plantelor atacate nu se deosebesc de cei sănătoşi, dar în ei se găseşte un virus care persistă şi în timpul iernii. FLORA R. P. R. VII, 363. Ideea că virusul ar fi un microb de dimensiuni reduse datează încă de la Pasteur. CF 1961, nr.
 1, 83. Virusul rezistă bine la uscăciune şi temperatură joasă. ABC SĂN. 382, cf. 343. Se studiază virusul turbării la carnasierele sălbatice. VÎN. PESC. august 1964, 6. Vaccinul poliomielitic a putut fi realizat numai după ce s-au cunoscut datele fundamentale privind genetica virusurilor. SCÎNTEIA,
 1966, nr. 6 905, cf. D. MED., M. D. ENC. Se ştie că profesorul nu suferea ideea contaminării cu viruşi. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1974, nr. 3, 16/2, cf. DEX, DN3. Nu este vorba numai de dimensiunile... viruşilor, ci şi de bolile pe care ei le provoacă. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12 097. 0 (Ca termen de comparaţie) Se armă în contra virtuţii şi propagă viţiul ca un virus ucizător în tot corpul soţial. HELIADE, O. II, 85. Femeia asta îmi răscoleşte sufletul ca un virus. camil petrescu, T. II, 104. ♦ F i g. Sursă a unui rău moral. Critice aspre se îndreptează asupră-ne: ba că nu sîntem serioşi; ba nesăraţi;... că sîntem o primejdie publică, o nenorocire pentru generaţiile tinere, un virus social. CARAGIALE, O. III, 205. Pretutindenea colcăie virusul corupţiunei. VLAHUŢĂ, S. A. II, 529. Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, toţi erau cuprinşi de virusul poetic.
 3552
VIRUSAL
-642-
BACALBAŞA, S. A. 214, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Este adînc viciată de virusul politicianismului. ARH. OLT. XII, 420, cf. SCRIBAN, D., SADOVEANU, E. 254, DEX, DN3.
    -      Pl.: virusuri şi viruşi. - Şi: (învechit) viruş s. m. ALEXI, W.
    -  Din fr. virus, lat. virus.
    VIRUSÂL, -Ă adj. (Rar) Virotic. Cf. SCL 1964, 414.
    -  Pl.: virusali, -e.
    -  Virus + suf. -al.
    VIRUSOL0G, -Ă s. m. şi f. Specialist în virusologie; virolog. Cf. DN3, dex2.
    -  PL: virusologi, -e.
    -  Din fr. virusologue.
    VIRUSOLOGIE s. f. Ramură a microbiologiei care se ocupă cu studiul virusurilor; inframicrobiologie, virologie. Cf. D. MED. Anumite cercetări în domeniul virusologiei şi imunologiei au demonstrat natura virotică a leucemiei la unele animale. SCÎNTEIA, 1966, nr. 7 094, cf. DEX, DN3.
    -  Din fr. virusologie.
    VIRUSTÂT s. n. Medicament cu proprietăţi inhibante ale multiplicării unor virusuri, în special a virusului herpetic. Cf. D. MED., DN3.
    -  PL: virustate.
    -  Din fr. virustate.
    VIRUŞ s. m. v. virus.
    VÎRVĂR1 s. n. v. ivăr.
    VÎRVĂR2 s. n. v. verver.
    VIRVIRÎZĂ s. f. v. veveriţă.
    VIS1- v. vice1-.
    VIS2 s. n. 1. (Adesea în legătură cu verbele „a avea”, „a visa”, învechit şi popular, „a vedea”) Succesiune de imagini (vizuale), de întîmplări şi de idei, cu caracter asociativ şi cu grade variabile de coerenţă, care apar (cu o puternică coloratură afectivă) în mintea omului, în fazele mai puţin profunde ale somnului; activitate psihică care se manifestă, în somn, prin aceste reprezentări, emoţii etc.; starea celui care are o astfel de activitate psihică în timpul somnului; interval de timp cît durează o asemenea stare; (rar) visare
(1). Cine va avea săblaznă în vis... să spuie popeei. PRAV. LUCACI, 164. Aceaste doo visure un lucru arătă. PO 142/2, cf. 105/5, 142/18. Aşijdere ş-aceştia văd vise (cca 1618). GCR I, 49/26. Priam văzu atunce un vis. MOXA, 352/11. Vede noaptea în vis unde să suie diavolul în vîrvul catartului. VARLAAM, C. 389, cf. 141. De multe ori arătîndu-i-să în vis sfintul mucenic Dimitrie, de-l îngroziia ca să-i facă biserică pre acel loc, s-au apucat cu toată osîrdiia şi o au făcut. URECHE, L. 160, cf. MARDARIE, L. 1162/19. De multe ori dumnezăieştii îngeri cu visure îngrozesc şi spară pri noi (a. 1652). CCR 180/15, cf. ST. lex. 14972. De această împărăţie vei afla şi prorocii, ales la Daniil prorocul, cu dezlegarea visului lui Navohodonosor. M. COSTIN, O. 249. O, Dumnedzău sfinte, că eu nice-n visuri, Nice-n deşteptate nu-ţ uit de şiruri. DOSOFTEI, PS. 281/1. Deaca dormi, el vădzu în vis ceriul deşchis. id. ib. 290/19. El au văzut în vis pre //jristo]s în cetatea Ier[u\s[2Î\limului. CHEIA ÎN. 4r/8. Frumos şi d[\x\mn[o]zăiesc vis au văzut (a. 1683).GCR I, 273/21. Prorocul acela au cela ce au visat visul... va muri. BIBLIA (1688), 136731. întrebă Saul pren D[o]mnul şi nu i-au răspuns lui D[o]mnul şi întru visuri şi întru arătări şi întru
proroci, ib. 2172/15. Piste noapte au visat un vis. NECULCE, L. 12. Din somn şi din vis... trezindu-să, tot chipul vedeniii... îl lua. cantemir, i. i. II, 73, cf. 78, 231 .Să arătă în vis această sfîntă icoană domnului Neagoe Vodă. ANON. CANTAC., CM I, 107, cf. ANON. CAR. Au văzut în VIS un chip. ANTIM, O. 295. Am văzut în vis această vedenie, că mă dusăi după obicei în biserică (a. 1768). IORGA, s. D. XIII, 33. Căzînd la picioarele ei, am strigat: - Ah, sultana, oare în vis sînt au deştept. HALIMA (1783), 205v/28. Filip... chemă pre Aristotel filosof şi spuse visul. ALEXANDRIA (1799), ap. GCR
 II, 166/26, cf. KLEIN, D. 456. îngeri... în vis acu s-arată Să ne înveţe vro taină ciudată. BUDAI-DELEANU, ţ. 162, cf. 177, ZILOT, CRON. 66. Văzîndu-te în vis, ţi-am dat închinăciune. GOLESCU, P. 125/20, cf. LB, POTECA, F. 208/22. Visurile nopţii ne sînt de oarecare folos. MARCOVICI, C. 15/1, cf. id. D. 173/9. In vis i s-au înfăţoşat toate întîmplările trecute. DRĂGHICI, R. 41/6. In vis numai cîtodată gust o mică fericire, Mă trezesc însă de frică, să nu-mi porţi zăvistuire. HRISOVERGHI, P. 32/3. Un vis fantastic, un minut, Ce pasă să nu mai revie. ASACHI, S. L. I, 127, cf. VALIAN, V. în bătălia de la Rimnic arătîndu-se lui Stefan în vis Sfintul Procopie..., au zidit spre mulţămire pe numele sfîntului o biserică. IST. M. 112/19. Mărturia sensurilor nu ne dă nici o garanţie, fiindcă în vis şi în deliriu căpătăm percepciuni sensibile chiar ca şi în stadiul de veghiere sau de raţiune. LAURIAN, F. 205/14. Se zicea în popor că trei îngeri se arătase domnului în vis. BĂLCESCU, M. v. 251. Poluţie se înţelege aice curgere a seminţei ce se face prin somn, de care pătimesc oamenii avînd aprinsă imaginaţia lor în vis. CORNEA, E. I, 56/23. Adormind, a văzut în vis un balaor. ARISTIA, PLUT. 324/26, cf. POLIZU. De-abia apucasem a adormi şi un vis fantastic veni. NEGRUZZI, s. I, 60. Pe patu-mi de trudă dormeam obosit. Era despre ziuă:... un vis, vis cumplit! ALEXANDRESCU, ap. ŞĂINEANU, î. 213. Sculai pe camaradul meu carele avea poftă să se mai legene în visuri. SION, P. 253. Amorul acesta nu avu decît durata unui vis frumos. FILIMON, O. I, 118, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Sîntul înţelese, prin visiunea sa şi visul acestei femei, că vocaţiunea lui Dumnezeu îl chiema la preoţie. BARONZI, I. C. V, 77/14. Ingînă-a ei somn dulce Cu dulci visuri de amor! ALECSANDRI, P. I, 142, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 309, LM. în timpul cît visez eu cred în realitatea visurilor mele. CONTA,
 O.  F. 485, cf. 149. O, eşti frumos, cum numa-n vis Un înger se arată. EMINESCU, O. I, 171, cf. id. P. L. 13. Ştii să tîlcuieşti visele? CARAGIALE, O. IV, 113. Am visat nişte vise urîte astă noapte. ISPIRESCU, L. 65. In bătaia lunii... toate au înfăţişarea fantastică a lucrurilor văzute în vis. VLAHUŢĂ, R. P. 14. Tu, speriată de lumină, Te scoli uimită ca de-un vis. id. O. A. I, 31, cf. ŞĂINEANU, î. 129, DDRF. Ca-ntr-un vis urît ea vede: monştri urîcioşi, fantasme. NECULUŢĂ, Ţ. D. 114, cf. ENC.ROM. Nu ştie de-i vis, ori aieve-i. COŞBUC, P. I, 205, cf.
 143,  BARCIANU. Visa în fiecare noapte vise urîte. SANDU-ALDEA, D. N. 163, cf. ALEXI, w. Dumnezeu l-a pedepsit..., jăcîndu-l să urle în visurile rele. IORGA, P. A. I, 13. Ore-ntregi mă îngîna, duioasă, A visurilor tînără crăiasă. cerna, P. 146, cf. BIANU, D. s., TDRG. Chiar visurile, atunci, sînt mai rele. PAMFILE, CER. 82, cf. DHLR I, 195. Nu se trezise bine din visul adînc al somnului întîi. AGÂRBICEANU, A. 19. Noaptea, în vis, fata vrăjitoare îşi vede ursitul. PĂCALĂ, M. R. 243. Ce dulce nu s-ar fi legănat ei în visuri fericite cu capul pe bolovani. HOGAŞ, M. N. 62. Alb menestrel al lunei, sprinten Crin, îndeamnă gîndul meu spre visuri bune. AL. PHILIPPIDE, A. 23, cf. RESMERIŢĂ, D. Frumuseţea sau ciudăţenia facea să ne credem pe tărîmul visului. M. I. CARAGIALE, C. 41, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Măcar în vis să se simtă aproape de cineva dorit. CAMIL PETRESCU, P. 20. Cu ochii plini de visuri încă, M-am scuturat ca după catastrofa. TOPÎRCEANU, B. 102. Adormisem în gînd cu subiectul povestirii ce purcesesem să scriu şi care mi se
 3562
 VIS2                                                                  -  643 -                                                                VIS2
 desfaşurase în vis. VOICULESCU, P. I, 241. L-am visat astă noapte în vis şi poate să-i fiu de folos. SADOVEANU, O. XIII, 46. Băiatul părea de mult cufundat în vis. id. ib. 287, cf. IORDAN, STIL. 101, SCRIBAN, D. în zori, de-abia trezită, tu suferi..., înfricoşată încă de ce văzuşi în vis. ARGHEZI, S. V, 32. Cum pune capul jos, îl cutremură un vis: detectivi civili şi în uniformă, id. ib. XIX, 160. Era o apă mocnită, smîrcoasă, cum apare uneori în visele grele. CĂLINESCU, O.
 III, 109, cf. id. B. 216, id. L. L. 128. Observaţia poetului se opreşte, uneori, în faţa aspectelor crepusculare ale conştiinţei:... cunoaşte şi descrie visul, delirul, halucinaţia şi nebunia, vianu, L. u. 65, cf. ROSETTi - cazacu, i. l. r. i, 384. Singura activitate sufletească rămasă trează e visul cu incoerenţa lui. RALEA, S. T. II, 67. Cîteva clipe se strădui să reţină şi să prelungească în gînd visul nelămurit al acelei nopţi. VINEA, L. I, 49, cf. II, 87, DL. Mă, eu am venit să vă întreb, nu trebuie să vă supăraţi, spuse el cu glas ciudat, parcă ar fi vorbit în vis. PREDA, D. 87, cf. DM. Ideile ce-i veniseră vreodată în minte nu erau mai adevărate decît visurile. JOJA, s. L. 335. Tălmăceşti visele? BARBU, PRINC.
 37.  Locul pentru clădirea mănăstirii Tismana, din lemn de tisă, a fost revelat printr-un vis. IST. LIT. ROM. I, 266. începusem să vorbesc noaptea în vis. BĂNULESCU, I. 9. Comparînd senzaţiile din timpul stării de veghe cu imaginile din vis, deosebirea este neesenţială. REV. FIL. 1971, 1587, cf. M. D. ENC. Iar Manoli sta, Nici că mai lucra, Ci mi se culca Şi un vis visa. ALECSANDRI, P. P. 188. Visul iar mă necăjeşte Şi cu tine mă-ntîlneşte! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 164, cf. 255. Omul a spus din fir în păr întîmplarea, cum adecă el nu vrea să-i spună visul. RETEGANUL, P. I, 48. O văzuse într-o noapte în vis. STĂNCESCU, B. 261. Astă noapte vis visam, Mîndro, că te sărutam. ŞEZ. I, 268, cf. IV, 137. Asarăpi la o vreme Visai nişte visă grele. GRAIUL, I, 69, cf. ALR il/l MN 53, 2 310, A II
 12,  iii 1, 3, 5, 17, 19, mat. dialect, i, 277. Iată că se-ntîmpla Că Vîlcan un vis visa. BALADE, II, 97. Noaptea o g'isat... un g'is amîndoi. o. BÎRLEA, A. P. II, 183. Astă noapte m-am culcat... Şi-un vis groaznic am visat. FOLC. MOLD. II, 666. 0 (In credinţe şi superstiţii) Cîndplînge un copil mic în somn, se crede că i se arată în vis Maica Domnului şi-i spune că-i moare mama. CANDREA, F. 45. Oricine ar putea vedea vîntul, dacă în curgere de şapte ani... n-ar spune visurile cari le visează noaptea. PAMFILE, VĂZD. 28. Noaptea, cît dormim, visurile cele bune de la îngeri ne vin. id. DUŞM. 33. Toate visele visate sîmbătă noaptea spre duminică se izbîndesc. GOROVEI, CR. 356. Mîine seară e ajunul Bobotezei, cînd visele au tîlc. VOICULESCU, P. II, 165. Visurile înspre duminică nu se izbîndesc. ŞEZ. II, 66. Dacă ţi-ai scos în vis o măsea, va muri cineva din familie. IZV. XVI, 221. A vedea mort în vis se crede că va fi timp urît. ib. 0 (în proverbe şi zicători) Aş spune un vis, Dar nu poci de rîs, se spune atunci cînd cineva vrea să relateze ceva, dar nu ştie cum să-şi înceapă expunerea. Cf. I. golescu, ap. zanne, P. II, 804. Somnul mult nu e fără vise (= cei leneşi nu realizează nimic). Cf. baronzi, l. 61, zanne, p. ii, 735. Să nu spui visul cum îl visezi (=să fii discret). Cf. ŞEZ. III, 149, ciauşanu, GL. 0 (Ca termen de comparaţie, adesea pe lîngă verbe ca „a trece”, „a dispărea”, „a pieri”, sugerează ideea de evanescenţă sau de desfăşurare ori de succesiune rapidă a unor evenimente, a unor fenomene etc.) Ca visul (de în s o m n u h) sculatului: Doamne, în cetatea ta faţa lor ruşiredzi. PSALT. 145. Această viaţă trecătoare ca un vis o ai socotit. MINEIUL (1776), 82v2/ll. Mi să părea lucru ca o nălucă şi ca un vis, dar lucrarea m-au încredinţat cum că sînt aieve. HALIMA (1783), 57r/26. Icoana zilelor noastre celor trecute ni să pare ca un vis lung. MARCOVICI, D. 3/16. Al armelor triumfuri chiar ca visul a trecut. ASACHI, S. L. I, 126. Acest împărat... Nu cere... slava de-o zadarnică iubire... Ce se trece ca un vis. CONACHI, P. 80. Zilele mele trec ca nişte vise încîntătoare. NEGRUZZI, S. I, 75. Astea sînt slăbiciuni care pier
 ca visele îndată ce te vei sui pe scaunul isprăvniciei. FILIMON,
 O.  I, 169. Ca visul e cîntarea ce-o-ntoană Eol dulce. EMINESCU, O. I, 17. Fugeau prin noaptea pustie şi rece ca două visuri dragi. id. P. L. 12. Totul în noaptea pieirii dispare Ca visul. NECULUŢĂ, Ţ. D. 80. Zilele şi nopţile au trecut acum ca visul. GALACTION, O. 139. Cum le strînge, se şterg toate ca un vis uitat la deşteptare. VOICULESCU, P. II,
 78. 0 F i g. Să arăt acest vis lung... în care ne chinuim atîta şi simţim cîte un năluc de mulţumire şi din care ca dintr-un somn greu ne deşteptăm la marginea mormîntului. HELIADE,
 O.  II, 17. Erau fantazii monstruoase ca nebunia; erau figuri frumoase, desmăţate, bizare... In scurt era o defilare de visuri care se legănau de colo pînă colo prin cele şapte saloane. CARAGIALE, O. II, 337. M-am lungit pe brînci, lîngă foc, ascultînd somnul tîrlei şi visele Oltului. GALACTION, O.
 66. 0 Carte de vise sau cheia visurilor = carte care cuprinde semnificaţia profetică a visurilor (1). Prefer teoriilor acestora nemţeşti şi fără nici un haz cheia visurilor din care, cînd eram copil, dădaca îmi arăta. C. PETRESCU, î. II,
 256,  cf. DL, DM, DEX. (învechit) Văzător de vise sau (învechit, rar) visuitor de vis — persoană care are vedenii în vis (1) cu privire la ce va fi; persoană care dă anumite interpetări visurilor. Iaca,... vine văzătoriul de vise. Blaţi, să-l omorîm... şi vom vedea apoi ce va folosi visul lui. PO 128/23, cf. MARDARIE, L. 2382/9. De să va scula întru tine proroc au visuitoriu de vis şi va da ţie semn au minune,... să nu ascultaţi cuvintelor... celuia ce visuieşte visul acela. BIBLIA (1688), 136!/l 6. (învechit) Tălmăcitor (sau ghicitor) de visuri = persoană care prezice viitorul pe baza interpretării visurilor (1). Cf. LB. El trăia înconjurat de tălmăcitori de vise. BĂLCESCU, M. V. 34, cf. ISER. 0 L o c. adj. De vis = propriu visului (1); f i g. neverosimil de frumos; minunat (3), ireal. Se auzea o muzică lunatică,... o muzică de vis. EMINESCU, P. L. 20. Aci sînt giuvaiere... Mai limpezi decît ochii de vis ai frumuseţii. MACEDONSKI, O. I, 3. După perdeaua aceasta albăstrie, de vis, faceţi să se mişte cîteva zeci de capete. ANGHEL, PR. 29. E o seară prea frumoasă,... o seară de basm şi de vis. M. I. CARAGIALE, C. 36. Vibrau scîntei de vis..., noian de negru. BACOVIA, O. 25. Mă ridic să plec,... nu Jară să sărut mîinile Valeriei, duhul îngrijitor, protector, organizator al acestui locaş de vis. CAMIL PETRESCU, P. 168. Era o fantasmagorie de vis, de nespusă frumuseţă, ca un pămînt feciorelnic descoperit întăi. SADOVEANU, O. X, 27. A făcut busturi mai atrăgătoare, a pus în ele... ceva enigmatic, o atmosferă de vis, pe care poate n-o avea modelul. OPRESCU, S. 142. Fibra de suavitate mătăsoasă din structura intimă... ne poartă pe poduri de vis, cu făpturi eterice şi zvonuri de serafimi. CONSTANTINESCU, S. I, 81, cf. II, 251. Ah! te ador, Mamina, Cînd ochii tăi de vis îmi turbură lumina. ULIERU, C. 41. Cu masca mea bătrînicioasă nu puteam în nici un fel să suplinesc surîsul unei făpturi de vis. BLAGA, H. 8. A scoborît peste şesuri... un suflu de vis. RALEA, S. T. I, 13, cf. DL. Lumea de vis a copilăriei e privită acum în lumina unui proiector care nu lasă să-i scape nici un detaliu. L 1965, nr. 16, 3/2, cf. M. D. enc., dex. 0 L o c. a d v. Ca prin (sau ca în, ca într-un) vis = neclar, confuz; difuz, nedesluşit. Toate acelea petreceri de mulţămire... Numai gîndul..., Spre mai multă chinuire, ca prin vis, mi le sfeteşte. CONACHI, P. 102. Ea [luna] din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I, 130.1 se părea... că-n luciul băiei, plină de lacrimele ei, vedea ca-n vis, chipul mirelui ei iubit. id. P. L. 22. Auzii, ca prin vis, o detunătură de pistol. GANE, N. III, 126, cf. ddrf. îşi amintea, ca într-un vis, de căsuţele lui străvechi, în care trăise. ANGHEL, PR. 63. E mult de-atunci..., e mult, nepoate, Şi, ca prin vis, le văd pe toate. IOSIF, PATR. 5. Văzu, ca prin vis, că... i-a smuls puşca de pe umăr. REBREANU, R. II, 152. Ea vedea încă seara,... ca într-un vis, dormitorul nesfîrşit al internatului
3562
 VIS2                                                                  -  644 -                                                                 VIS2
 în care-şi trecuse copilăria. BART, E. 102, cf. SCRIBAN, D., DL, dm, M. D. ENC., DEX. (Expr.) A fi ca într-un (sau ca în) vis, se spune pentru a sugera ceva ciudat, nefiresc, ireal său deosebit de plăcut, de frumos. Nu ştiu, nu cred..., Nu pot să mai judec... Totul e ca într-un vis. CAMIL PETRESCU, T. III, 470. (Eliptic) Ca într-un vis, vremea se bulucise spre viitor şi el ajunsese acolo unde vrusese..., lîngă porţile Sar aiului. BARBU, PRINC.
 176.   0 E x p r. Visuri (sau vise) plăcute!, urare adresată unei persoane care urmează să se culce. Acum te rog să dormi în colţul d-tale, fiindcă eu am ajuns. Visuri plăcutei D. ZAMFIRESCU, A. 110. Cînd se ridicară, mişcîndu-se în cerdac şi urîndu-şi noapte-bună, somn uşor şi visuri plăcute, se auzi portiţa de la ulicioară. SADOVEANU, o. IX, 72. A nu-i trece (cuiva ceva) nici (măcar) prin vis sau a nu-şi închipui (cineva ceva) nici prin vis, se spune despre situaţii, întâmplări etc. cu totul neaşteptate, care provoacă uimire, surprindere sau despre lucruri nesperate. Oi să am capele..., Rochii de Paris! Şi cai şi trăsură Care nu-mi trecură Nici măcar prin vis. ALECSANDRI, T. 332. Un vînător... povestea cui vrea să-l asculte o mulţime de întîmplări minunate, care de cînd lumea nu trecuse nimenui nici măcar prin vis. ODOBESCU, s. III, 44, cf. DL IV, 487, DM 877. (Cu inversarea construcţiei) Ah!...Ce surpriză!... Nici prin vis să-mi închipui!... Tu, în carne şi oase? C. PETRESCU,
 A. R. 12. A-şi vedea visul cu ochii = a-şi împlini, a-şi realiza
 o  dorinţă; a-şi atinge scopul urmărit. Cf. baronzi, l. 40. Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice! Astăzi lumea ne cunoaşte. ALECSANDRI, POEZII, 467. Mocofanul de cioban rămase uimit cînd totdeodată i se şi înfăţişară zeiţele, voind fiecare, cît mai curînd, să-şi vază visul cu ochii. ISPIRESCU, U. 16, cf. 8, DDRF, TDRG. Te-am făcut să-ţi vezi visul cu ochii. ISPIRESCU, U. 16, cf. 8, DDRF, TDRG. Te-am făcut să-ţi vezi visul cu ochii. M. I. CARAGIALE,
 C. 130, cf. CADE. Reforma agrară... a făcut ca milioane de ţărani muncitori să-şi vadă visul cu ochii, să primească pămîntul la care au rîvnit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 511. Bătrînul popă, acum om de aproape şaptezeci şi cinci de ani, îşi văzuse... visul cu ochii. CAMIL PETRESCU, O. II, 91, cf. DL, DM. îşi văzu visul cu ochii. MAGAZIN IST. 1969, nr.l 1, 41, cf. M. D. ENC. Aci mi-am văzut visul cu ochii. MAGAZIN IST.
 1974,  95, cf. zanne, P. ii, 805. (Cu inversarea construcţiei) Şi-am plătit întreg tributul Şi tributul a fost greu, visul l-am văzut cu ochii. izv. xiv, 39. (Cu parafrazarea expresiei) Proprietarul pleca, văzîndu-şi cu plăcere visul izbîndit. ANGHEL, PR. 83. (Regional) (A fi) de vise rele sau urît ca toate visele = (a fi) pocit2 (1). Cf. ciauşanu, v., mat. dialect, i, 238, zanne, P. II, 805. (Regional) A nu fi de vise rele = a merita de a fi luat în seamă; a avea preţ, valoare. Cf. CIAUŞANU, V. Afacerea aia - m-am gîndit eu -nu-i de vise rele. UDRESCU, GL. (Regional) A face ca toate visele = a se schimonosi (1). Cf. ciauşanu, v. ♦ P. e x t. (Poetic) Somn1 (1). Iară tu la gura sobei stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? EMINESCU, O. I, 76. Doamna Eufrosina oftă uşurel, ca trezită din vis. - Asta-i conferinţa dumitale? se miră ea căscînd. SADOVEANU, O. XXI, 273. Cînd s-a trezit din vis, buimac, S-a pus să scurme la copac. ARGHEZI, S. v, 224. ♦Fig. Ansamblu de calităţi care încîntă, care atrage pe cineva, farmec, desfătare, splendoare; stare de încîntare care satisface gustul, dorinţa etc. cuiva; ceea ce (atmosferă, imagine, fapt etc.) produce o asemenea stare afectivă. Părăsi pe juna fanariotă, lăsîndu-i... dorul nestins al viselor... ce o dezmierdase în trecut. FILIMON, O. I, 118, cf. PETRI, V. Cum? o coroană mie?
 -  Da, suflet îngeresc! Eşti visul fericirii mele! ALECSANDRI, T. II, 105. Orele petrecute o dată pe săptămînă la „Junimea”... erau o lume aparte, un vis al inteligenţei libere înălţat deasupra trivialiiăţilor reale. MAIORESCU, CR. II, 338. Peste-a nopţii feerie Se ridică mîndra lună, Totu-i vis şi
 armonie. EMINESCU, o. I, 207. Ea trece-n dulce nepăsare Prin lunci cu flori şi doarme-n văi... întreaga viaţă vis îi pare. COŞBUC, P. I, 122. Luceafărul senin răsare, Umplînd de vis văzduh şi mare. CERNA, P. 22. Fiecare... îşi arată ce-a cules din ţările visului şi-ale himerelor. ANGHEL, PR. 31. De atunci s-a început visul lui de fericire. AGÂRBICEANU, A. 53. Pluteşte un lanţ de lebede albe, Iar visul din parc în lac se răsfrînge. BACOVIA^ P. 47. Privit din munte,... bivuacul pare noaptea un vis ciudat, cu fantasmele trecutului ş-ale morţii deodată deşteptate. SADOVEANU, O. XXI, 116, cf. DL, DM, dex. 0 (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) a Un vis de fată.
     2.    F i g. Ceea ce este plăsmuit de imaginaţie (şi nu corespunde realităţii sau logicii faptelor); idee, convingere, credinţă, impresie etc. neîntemeiată, deşartă; ceea ce înşală, amăgeşte simţurile sau mintea (1), iluzie, închipuire, himeră; (rar) visare (2). Ţie visuri şi poveşti deşerte ţ-au părut scripturile şi n-ai crezut. VARLAAM, c. 286. Fum şi umbră sînt toate, visuri şi părere. M. COSTIN, O. 320. în zilele noastre lucrurile lor... să par că nu fapte, ce vise, nu istorie, ce basne fac. CANTEMIR, HR. 19. Cu adevărat fum şi umbră, visuri şi păreri este cinstea ta. MUŞTE, LET. m, 63/9, cf. KLEIN, D. 456. Răstriştea treacă, s-o numim vis. HELIADE,
 O.  I, 289. Visurile nopţii ne sînt de oarecare folos, numai visurile ce facem deştepţi ne vatămă. MARCOVICI, C. 15/2, cf. id. D. 140/4, VALIAN, v. Atunce ş-a noastră minte, slobodă de a ei visuri, N-a găsi nici la noi, poate, împrotivitoare zisuri. CONACHI, P. 261. Nebunia se înfăţoşează cînd omul perde cunoştinţa de sine şi de adevărata fiinţă a lucrurilor, lăsîndu-se a fi bîntuită judecata de visurile fantasiei şi ale părerilor. CORNEA, E. I, 104/15, cf. POLIZU. Dureri ascunse, vrăjmaşe bucuriei, A vîrstei nălucire şi visuri ţi-au răpit? ALEXANDRESCU, O. I, 153, cf. id. M. 20, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Cine-ar putea crede că acest amor A fost o părere, un vis trecător? ALECSANDRI, P. II, 31, cf. CIHAC, I, 309. N-ar putea ei să încurajeze, să susţie pe acel bătrîn poet ce-şi hrăneşte viaţa cu visuri? EMINESCU, P. L. 135, cf. id. O. I, 44. O lume întreagă de gînduri învechite o zvîrle în domeniul viselor şi fantomelor. ARHIVA, I, 418. A tale visuri... s-au stins deşarte, Pierind cum piere roua dimineţii. NECULUŢĂ, Ţ. D. 18. O, paşă, cît de darnic eşti! Mai mult decît în visul meu. COŞBUC, P. I, 109, cf. BARCIANU. Divinul alcool din el îi dădea toate visurile. ANGHEL, PR. 94. Ce copil fusese că se încrezuse în visuri! AGÂRBICEANU, A. 137. Suferinţa dă gînduri, creează visuri, construieşte lumi ideale, în care să nu mai fie suferinţă. PÂRVAN, I. F. 136, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D.U., CADE. O nouă primăvară de visuri şi păreri. BACOVIA, O. 54. Doar trenul pleacă, trenul singur Ne poartă nerăbdarea mută, Bagajul visurilor noastre Şi setea noilor senzaţii. MINULESCU, V. 76. Vremea visurilor şi a copilăriilor a trecut. Primăvara, tinereţea şi toate poveştile iubirii s-au dus pe veci. GALACTION, O. 342. Era nevoită să-şi sfărîme visul ce începuse să se înfiripe şi să sîngereze inima lui Ivan. G.M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 106. Domniţa Genoveva,... cu părul revărsat pe umeri..., părea purtată în acele clipe de înşelarea unui vis. SADOVEANU, O.
 XI, 33, cf. SCRIBAN, D. Nu pot să distingă între visurile lor şi realitate. VIANU, E. 129. Doar n-a leşinat. Atît bănet i se părea că-i vis. ARGHEZI, S. V, 90. Pentru un suflet tînăr, multe cuvinte traduc numai visuri stimulate de cărţi. CĂLINESCU, B. I. 470. în visul meu mai mîndră eşti Ca îngerul. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 151, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 0 (în proverbe şi zicători) Visul pă cel prost dă minte îl face să zboare. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vili, 151. Visul de aur fie, folos dă el nicicum ai. id. ib. Şi visul o mîngîiere la cei deznădăjduiţi, id.ib. 152. 0 (Ca termen de comparaţie) Sufletul meu cel nemernic... II vei vede pe vrun nour... Sau că din a mării sinuri se rădică ca un vis. HRISOVERGHI, P.
3562
VIS2                                              -645-                                           VIS2
 60/15. Ca un vis, ca o părere, se coborî de pe stînca mîndră. odobescu, ap. şăineanu, î. 144. ♦ Capacitate de a crea reprezentări sau idei noi (şi neobişnuite) pe baza percepţiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; reprezentare produsă de această facultate; închipuire, imaginaţie. In faptă lumea-i visul sufletului nostru. EMINESCU, P. L. 25. Cultura şi ambianţa intelectuală şi morală în care trăia îi deschid atît de vaste orizonturi, — tot în domeniul visului. OPRESCU, S. 137. Priveghe însă visul, sţăpîn peste durată, să nu se depărteze de oameni niciodată. ARGHEZI, V. 151. Planul visului e înlocuit cu planul realităţii. BLAGA, Z. 97. Participarea visului la realitate nu e oprită de nici o lege. RALEA, s. T. I, 68. Etern e visul, forţa creatoare Ce pregăteşte lumii lumea nouă! V. ROM. octombrie 1963, 3. Un climat de refugiu, mai frecvent, îl oferă poetului visul, facultate constructivă de lumi imaginare, mai desăvîrşite şi mai frumoase. L. ROM. 1965, 248. Dacă apanajul artei este visul..., politicul este domeniul faptei. REV. FIL. 1970, 703, cf. V. ROM. iunie 1973, 168, M. D. ENC.
     3.     F i g. Plan (3), proiect (1) (irealizabil); dorinţă arzătoare; aspiraţie (irealizabilă); ideal (irealizabil); (învechit) visare (3). Iaca unde ajunge visul lui Enghel. MAIOR, IST. 150/16. Mulţi împunşi d-un... îndemn nebun porniţi Vor să-şi scrie-ale lor vise de dreptu-nţeles lipsiţi. HELIADE, O. I, 119. Tinerimea să lasă în voia unor visuri strălucitoare. MARCOVICI, D. 269/28, cf. id. C. 20/20. Mulţi din voievozii noştri cei mari... visară ereditate şi, printr-o fatalitate minunată, acest vis facu să se stingă cu sunet moştenirea lor. BĂLCESCU, în COLUMNA, VII, 77. El nu are alt vis decît fericirea noastră. RUSSO, S. 199. îşi crea în imaginaţia sa aceste realizabile visuri. FILIMON, O. I, 126, cf.
 104, PETRI, V. Ideea unui mare stat... e ideea favorită, visul lui Carol cel Mare. baronzi, I. c. I, 325/18. Văd... Şi-n tainice saraiuri minuni orientale Ce-n suflete deşteaptă dulci visuri de amor. alecsandri, POEZII, 5, cf. id. o. P. 90, COSTINESCU. Aceasta poate că era visul de aur al unora din domnia-lor, ca să vază odată armata română vărsîndu-şi sîngele pentru a dobîndi un drept. MAIORESCU, D. ii, 212 .Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire Un diadem de foc. EMINESCU, O. I, 21. Ridică un toast pentru realizarea visurilor tutulor amorezaţilor. CARAGIALE, O. I, 8. Cînd aripi al meu suflet avea, Purtam... In cuget visuri roze. MACEDONSKI, O. I, 122. Tinereţe, farmec, visuri..., toate-s ţăndări de vas frînt. VLAHUŢĂ, s. A. I, 44, cf. 19. Tinerii aceştia nu erau nici măcar căpitani, iar visurile n-au nici un curs pe piaţă. BAC ALB AŞ A, S. A. 198. Dacă s-ar realiza vreodată visul episcopului englez Wilkins..., această scriere ar fl foarte des necapabilă de a ne reproduce ideile. ARHIVA,
 I, 22. în acest chip,... el îşi realiza visul ştiinţific, care fusese, nu acela de a da un adevăr curat, ci un leatopiseţ mare. IORGA, L. I, 89, cf. id. P. A. I, 19. Nu ne-nţelegi nici visul, nici cuvîntul. GOGA, POEZII, 223, cf. 9. Aspiraţiile mele, ambiţiile, visurile ce le-am avut... le-am lăsat şi eu să scadă. ANGHEL, PR. 102, cf. 69. Aş sluji, cu dragă inimă, cu steagul nemţesc, spaniol or franţuzesc pe dasupra prapurului nostru... — Visuri. DELAVRANCEA, O. II, 197. Cuteza acum să se gîndească liniştit şi la visul lui. AGÂRBICEANU, A. 60. Nu se coboară spre a împlini vechiul vis al lui Augustus. PÂRVAN, G. 93, cf. 193. Ştii visul nostru de la şcoală - să dansez singură fară să par nebună! PAPADAT-BENGESCU, O. I, 14, cf. RESMERIŢĂ, D. Cînd pronia cerească face să se realizeze visul de veacuri al românilor din Principate prin alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, printre cei dintîi ce ş-au manifestat bucuria... fură şi negustorii ieşeni. N. A. BOGDAN, C. M. 144, cf. CADE. îi făgăduise că-i va face rost să intre la un ziar, ca astfel să-şi îndeplinească visul de-a îmbrăţişa cariera scrisului. REBREANU, R. I, 21, cf. 165, TITULESCU, D. 174. Visurile
 noastre în versuri le-ai închis. EFTIMIU, î. 172. Visul meu ăsta a fost: să am un cuptor şi cîteva tăvi cu corăbioare şi brînzoaice pe tarabă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 69. Vremurile s-au schimbat, şi nici Măria ta nu poţi privi bine, ca părinte, visurile unei copile. SADOVEANU, O. X, 108. Sublocotenentul... le lămurea cît de ştirbit a rămas acest vis glorios, id. ib. xxi, 151, cf. SCRIBAN, D. Dacă Franţa a trebuit să renunţe la Italia, Habsburgii au fost siliţi să părăsească visul lor de monarhie universală. OŢETEA, R. 178, cf. 244. Făureşte motivul „Pasării măiastre”, unul din visele sale cele mai îndrăzneţe. OPRESCU, s. 128. Mă uit la tine ca la un vis împlinit. ARGHEZI, s. IX, 108. Ioanide, spuse ea, am făcut mari vise în privinţa ta. CĂLINESCU, B. I. 205. Frumoase mîni, cum îmi cuprindeţi astăzi cu Căldura voastră capul plin de visuri. BLAGA, POEZII, 13, cf. 163. Socotea că... se pierde ultima şansă ca vreun vlăstar din neamul Băl-Ceaureştilor să se urce pe tronul Ţării Româneşti, visul*de două sute de ani încoace al Băl-Ceaureştilor. CAMIL PETRESCU, O. III, 67. Pînă către miezul nopţii Lucu se legănă pe sine şi pe Laura cu visuri de viitor. VINEA, L. II, 223, cf. H. LOVINESCU, T. 334. Nu bănuise că pentru a-şi împlini tainicul vis era nevoie de o carte cu colaci, cîrlige şi beţe trase în fel şi chip. TUDORAN, P. 88, cf. 45, DL, DM. Raiul lui Parpangel este edenul pantagruelic al opulentelor desfătări gastronomice, jinduită întrupare a visului celui ce a îndurat lipsuri şi nevoi. IST. LIT. ROM. II, 81. înrăită... de tot ce poate fl scrîşnire şi dezgust într-o existenţă cu nici un vis împlinit. T decembrie 1964, 6. Fantezia realizează secrete visuri de egalitate biologică sub o formă naivă, înduioşătoare. CINEMA, 1971, nr. 1, 9, cf. M. D. ENC. S-a împlinit visul, s-au realizat strădaniile... de la 1877. CONTEMP. 1974, nr. 20, 1/2, cf. DEX. Oraşul de azi este frumos - este pe măsura visului pe care-l purtau în gînd constructorii. SCÎNTEIA, 1977, nr. 10 941. Vis de babă bătrînă, se spune atunci cînd o persoană vorbeşte fară noimă. Cf. i.golescu, ap. zanne, p. ii, 804. ♦ Ceea ce constituie concretizarea, împlinirea unui vis (3). O vis ferice de iubire... Nu mai zîmbi! EMINESCU, O. I, 117. Nu ştia să-şi preţuiască norocul de a fl întîlnit din nou întrupat peste mai bine de treizeci de ani visul său... şi de data asta desăvîrşit. M. I. CARAGIALE, C. 146.
     4.     Meditaţie (1), contemplaţie; starea sufletească a celui care este cuprins de amintiri, de gînduri, de visuri (2, 3); (ceea ce este o) exprimare, manifestare, reflectare a unei astfel de stări; visare (4). V. r e v e r i e (1). Tu, de măguliri purtată, Ai petrece-a tale zilè în mii visuri îngînată. Dar plăceri nelăudate ş-a lor fărmăcat nectar, Tîrziu, cînd te-i deştepta-te, s-or preface în amar. ASACHI, S. L. I, 101. Mă pusei pe gînduri:... Tovarăşii mei veniră după mine în cerdac: visul ce mă îngîna se şterse. ALECSANDRI, o. P. 217, cf. CIHAC, I, 309. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,... Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate. EMINESCU, O. I, 29. Ochii... privesc c-un fel de conştiinţă de sine, care-ar putea deveni cuţezare — expresia lor e un ciudat amestec de vis şi de raţiune rece. id. P. L. 74. Peste toate domneşte o linişte care te-ndeamnă la visuri. vlahuţă, R. P. 120. In pacea serilor de toamnă, La voi coboară Cosînzeana, A visurilor noastre doamnă. GOGA, POEZII, 6. Afundarea în... visul iubirei dematerializează... pe omul ce s-a dăruit... iubirei. PÂRVAN, I. F. 178, cf. 205. Să lăsăm de-o parte visul. Ai dreptate. Hai în sat! EFTIMIU, î. 85. Poetul singur a rămas cu sufletul agăţat în absurd, în vis şi în eternă primăvară! GALACTION, O. 342. Mioara, ascultînd intens muzica, dusă şi de vis. CAMIL PETRESCU, T.
 II, 97. O dezmierdasem şi eu pe bătrînă, prin mîna, prin cuvîntul cald... al tovarăşei de vis şi de isprăvi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 11. Cufundat în visul tinereţii lui, se trezi într-un tîrziu, în altă parte de drum. SADOVEANU, O. XIII, 140. Ea este un produs propriu, un efect al visurilor
 3562
 VISA
-646-
 VISA
 sale stranii de solitar. OPRESCU, S. 145. însemnarea din urmă este a unui spirit reflexiv, trezit uşor din visul lui poetic. VIANU, L. R. 72, cf. DL, DM. Vistil, ideea şi fapta se pot întîlni într-unul şi acelaşi punct al activităţii spirituale. REV. FIL. 1970, 703, Cf. M. D. ENC., DEX.
    -  Pl.: visuri şi vise, (învechit şi regional) visure.
    -  Lat. visum.
    VISA vb. I. 1. T r a n z. A avea un vis2 (1); a avea, în fazele mai puţin profunde ale somnului, o activitate psihică manifestată prin reprezentări (vizuale), emoţii etc.; a avea imaginea cuiva sau a ceva în timpul visului. Gf. anon. car., KLEIN, D. 456. Pogorînd pe cea tainică scară... Iacov, pribegind de acasă De frica lui Isav, o visasă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 166, cf. id. LEX., lb, POTECA, F. 54/20,
 I. GOLESCU, C. L-au furat un somn ... şi... visa pe părinţii săi. DRĂGHICI, r. 106/12, cf. F. aaron, i. i, 192/10, valian, V. Te visai... O, prea drăgălaşe muză! BĂRAC, ap. GCR II, 172/28, cf. ISER, POLIZU, petri, v., PONTBRIANT, D. Simţea pe frunte... mîncărimi ce-i înfierbînta crierii şi-l facea să viseze noaptea tot soiul de vite cornorate. ALECSANDRI, O. P. 53, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 309, LM. Cît e de mult de cînd te-am visat! EMINESCU, P. L. 7. Cînd vorbeam cu ea, apoi toată noaptea o visam. CARAGIALE, O. IV, 106, cf. DDRF. Copiii dorm, visîndu-şi jocul. COŞBUC, P. II, 51, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. într-una te-am visat, Oană. DELAVRANCEA,
 0. II, 35. Visează şi acum, de multe ori, întîmplări din anii aceia şi se deşteaptă înspăimîntat. AGÂRBICEANU, S. 14. Ce ai visat astă-noapte? PAPADAT-BENGESCU, O. I, 62, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Azi-noapte a şi visat pe cucoana. REBREANU, R. II, 171. Lenta ne-a povestit că te-a visat. CAMIL PETRESCU, T. III, 231. De visezi primejdie mare, apoi te zdruncini odată, ţîpi şi te desmeticeşti. POPA, V. 99. Toată noaptea am visat numai cai. VOICULESCU, P. II, 101. Dormeau toţi în juru-mi... şi visau toţi căminurile părăsite, ogoarele nesecerate. SADOVEANU, O. XXI, 116, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 199, IORDAN, L. R. 642. SCRIBAN, D. Am visat aseară o planetă în care drumurile erau de marmură, străjuite pe margini de superbe statui. CĂLINESCU, C. O. 356, cf. id. B.
 35, ROSETTI - cazacu, I. L. R. I, 313. în noaptea aceea îl visă pe Ismail. TUDORAN, P. 192, cf. DL, DM. îl visă pe Milu şi se trezi din vis. v. ROM. noiembrie 1964, 28, cf. M. D. ENC., DEX. Să te-ngrop la capul meu Ca să te visez mereu. alecsandri, P. P. 409. Rău te-am visat astă-noapte! POMPILIU, B. 74. Zioa tot la tin ’ gîndesc, Noaptea pe tin ’ te visez. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 9. Năfrămuţa ta cea nouă Am visat-o ruptă-n două. MÎNDRESCU, L. P. 93. Din puţ iese un şearpe fioros, nevoie mare, închină-te, să nu-l visezi la noapte! RĂDULESCU-CODIN, L. 15. Puşca me ce ghintuită Am visat-o ruginită. CARDAŞ, C. P. 86, cf. ALR l/l h 73, ALR Il/l MN 53, 2 310/102, 141, 682, 812, L. ROM. 1962, nr. 1, 100. 0 (în credinţe şi superstiţii) E rău să visezi cal alb. CARAGIALE, o.
 1, 21. Dădaca îmi arăta că, dacă am visat struguri, înseamnă că am să plîng. C. PETRESCU, î. II, 256. Dacă visează un om tînăr albine zburînd, îi va merge foarte bine. GOROVEI, CR. 3. Acel ce visează apă va avea vro supărare. id. ib. 9. Cînd visezi cîni, ai duşmani, id. ib. 49. Puşcă dacă visezi, vei primi o veste. id. ib. 284. La Boboteazî, fetili fac pi ursîtî ca sî visăzi pi ursitoru lor. GRAIUL, I, 314. Dacă visezi un urs, e semn de moarte. IZV. XVI, 221. Iau o ţîr de busuiog şî-l pune su pierină; să culcă pe el, să vază ce fecior g ' isază. ALR Il/l MN 110, 2 802/172. 0 (în proverbe şi zicători) Flămîndul codri visează (şi vrabia mei). Cf. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. III, 556, PR. DRAM. 226, PANN, P. V. i, 129/25, baronzi, L. 55, marian, o. i, 412, şăineanu, î. 167, zanne, p. i, 697, III, 551, iv, 3. Noaptea, cînd însetoşază, Sticle şi oale visează, se spune despre un om beţiv. Cf. pann, p. v. i, 111/9, zanne, p. iii, 586. Flămînzii visez mîncînd Şi setoşii apă bînd. PANN, ap. ZANNE, P. III,
 553. Vrabia mălai visează (şi săracul praznicul). Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, BARONZI, L. 55, ALECSANDRI, T. 366, 586, DDRF III, 12, SIMIONESCU, F. R. 161, DL, DM, PAMFILE, J.
 II, 152, ZANNE, P. I, 473, 581, 697, 698, v, 555. Nici să-i vezi, Nici să-i visezi, se spune despre fiinţe sau lucruri foarte urîte. Cf. teodorescu, p. p. 489 zanne, p. ii, 805. 0 (Cu complementul „vis”) Ce vis... tu ai visat? PO 127/25. Iată am visat vis şi iată turte de pîine de orz. BIBLIA (1688), 1782/59. Piste noapte au visat un vis. NECULCE, L. 12. Altăceva mai mult nu ştiu, fară numai visul carile odînăoară dzic să fie visat. CANTEMIR, I. I. II, 220. Vom visa un vis ferice, Îngîna-ne-vor c-un cînt Singuratece izvoare, Blinda batere de vînt. EMINESCU, O. I, 75. Intr-o seară Am visat un vis frumos... Pe un nour luminos Am văzut la cer o scară Ridicîndu-se de jos. id. ib. IV, 52. Ah! Ce vis am visat! CARAGIALE, o. II, 298. Visase un vis frumos şi se deşteptase. ISPIRESCU, L. 230. Visa în fiecare noapte vise urîte. SANDU-ALDEA, D. N. 263. Dormeam şi visam vise urîte. DELAVRANCEA, O. II, 112. A visat un vis. IORDAN, STIL. 101. în răstimpuri visa un vis curios. VINEA, L. II, 87. Manole sta, Nici că mai lucra, Ci mi se culca Şi un vis visa. ALECSANDRI, P. P. 188. Culcîndu-mă, am visat Un vis foarte-nfricoşat. TEODORESCU, P. P. 112. Astă-noapte, tîrzior, Am visat vis cu fior. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 255. Cînd eram la miez de noapte, Am visat un vis de moarte. RETEGANUL, TR. 103. Am visat ast’ noapte-un vis. DOINE, 228. Astă-noapte vis visam. ŞEZ. l, 268. Intr-o noapte... visează fata un vis. STĂNCESCU, Β. 109. Vis frumos visam. HODOŞ, P. P. 146. Am visat vis. A III 18. Moşneagul a visat un vis. FURTUNĂ, C. 64. Iată că se-ntîmpla Că Vîlcan un vis visa. BALADE, 11, 97. Ş-abia aţipea... Un vis că visa. ib. III, 20. Noaptea o gisat ei un gis amîndoi. O. BÎRLEA, A. P. II, 183. Astă-noapte m-am culcat Sub tulpina unui brad Şi-un vis groaznic am visat. FOLC. MOLD. II, 666. Puţin somn somneai, Frumos vis visai. folc. dobr. 118. 0 (Urmat de propoziţii completive directe) Acela ungur... au visat ca acealea... de puţină ştiinţă şi socoteală au fost. c. CANTACUZINO, CM I, 50. Visă că picase în nişte turme de ţapi furioşi. BĂLCESCU, M. V. 392. Visă... că Maica Domnului desprinsese din cer două vinete stele. EMINESCU, P. L. 23. Aliman, tulburat, visase în ajun că se însura cu lostriţa. VOICULESCU, P. I, 54. Visa că e pus la zid şi împuşcat. ARGHEZI, S. XIX, 161. Se culcă şi visează că... un şarpe îl înghite pe jumătate. CĂLINESCU, B. 48. Visase... că îl certa muierea că de ce n-a cumpărat icoana. CAMIL PETRESCU,
 O.  I, 36. Odată am visat că m-au alungat un fel de urşi negri. STANCU, D. 128. Am visat că mă plimbam cu docarul spre Crînguri. BARANGA, I. 166. Visase că se dădea într-un scrînciob. TUDORAN, P. 158. Bolnavii mureau de sete după ce aveau deliruri... în care visau că se scaldă în mare. BARBU, PRINC. 22. Ai visat că te vei face sănătos. COLUMNA, vil, 84. Astă noapte am visat, Bade, că te-am sărutat. JARNÎK- BÎRSEANU, D. 224. A visat că-i aduce lapte dă vulpoaică. o. bîrlea, A. P. I, 168. (în credinţe şi superstiţii) Acela care visează că se surpă casa pe el... încă nu mai are multe zile de trăit. PĂCALĂ, M. R. 179. Firele acestea le pun apoi sub pernă, ca să viseze noaptea cine le e ursitul, id. ib.
 188. Dacă cineva visează că ţine un copil mic în braţe se va îmbolnăvi. GOROVEI, CR. 25. Dacă cineva visează că are, înşiră sau capătă mărgele e semn că va plînge. id. ib. 185. îi dă... busuioc să viseze după cine să mărită. ALR Il/l MM 110,
 2   802/157. 0 F i g. Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nşiră nori. EMINESCU, O. I, 44. (Urmat de o propoziţie completivă directă) Frunza visa Că-n an mai putea înc-odată Podoabă să fie de foc altui pom. blaga, poezii, 241. 0 E x p r. A visa cai (verzi) pe pereţi v. cal. (Regional) A visa codri verzi = a) a fi foarte flămînd. Cf. lm I, 764, zanne, p. iii, 531; b) (şi în forma a visa icre verzi) a dori lucruri imposibil de realizat. Cf. zanne, P. ii, 806, iii, 578. Urît să-l visezi = foarte urît. Cf. ciauşanu, gl.
 3563
VISA
- 647 -
VISA
 OIntranz. Adurmind, Faraon visă. PO 139/18. Visază... flică-mea, această din visuri născută. AETHIOPICA, 6475. Au mas pe drum la un loc şi el visă noapte. ALEXANDRIA (1784), 7/14. Gîndire-ai că şi unii ş-alţii visă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 108. Omul, cînd doarme, visează. FILIMON, O. II, 28. O slabă asemănare... există între starea noastră sufletească cînd visăm şi aceea cînd sîntem deşteptaţi din somn. CONTA, O. F. 485. [Dionis] ar fi vroit să doarmă, să viseze, dar gerul îi îngheţa pleoapele. EMINESCU, P. L. 32. A-nceput... noaptea să viseze urît. CARAGIALE, O. II, 51. Mai întîi află că eu nu dorm niciodată, fiindcă visez totdeauna. HOGAŞ, M. N. 21. De cîteva nopţi nu mai visam urît. PAPADAT-BENGESCU, O. II,
 275. Mă urmăreşte chipul ei Şi cînd sînt treaz şi cînd visez. camil petrescu, T. iii, 414. După cum văd eu, e rost să visăm urît la noapte. C. PETRESCU, î. II, 6. Nepotul doarme. Pesemne că visează. TEODOREANU, M. U. 244. Strigătele acestea deşteptară pe Pintilie Viţelaru. — Tocmai visam, rosti el cu oarecare greutate. SADOVEANU, O. XXI, 497. Unul e răsucit.... Altul visează, nemaistăpînindu-şi gestul şi orientarea lui. ARGHEZI, S. XVII, 23. Să visezi urît la noapte. vinea, L. II, 315. Pe scîndura goală a punţii, stătea tolănit -poate dormind, poate visînd... - un alt ins. TUDORAN, P. 11. Adormeam adînc, şi, pe la miezul nopţii, visam cu glas tare. BĂNULESCU, 1.9. Nu ştia biata femeie, visa or deşteaptă era! STĂNCESCU, B. 218. Ea tot durmea Şi rău că-mi visa. BALADE, I, 312. Vîlcănaş nici nu visa, Vîlcănaş adînc dormea, ib. II, 96. Poate-am visat, da n-am visat, că doară-l văzuiu. O. BÎRLEA, A. P. I, 501. Murgu paşte şî nechiază, Iancu doarme şî visează. FOLC. MOLD. I, 48. (învechit şi popular; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „despre”) Ulea, obosit,... ghemuit în un unghi, visa poate de părintele său. ASACHI, S. L. II, 178. Erhardt adormi şi visă de lacul cel mare. GANE, N. II, 138. Ş-adormi tîrziu cu mine-n gînd Ca să visezi de mine! COŞBUC, P. I, 193. Unul cîte unul se întindeau pe pături... şi începeausă viseze despre alte tărîmuri. sadoveanu, O. II, 462. (Precedat de verbele „a crede”, „a părea”, „a socoti”, „a se gîndi” care arată că împrejurările în care se petrece acţiunea se caracterizează printr-o atmosferă ciudată, nefirească, asemănătoare cu aceea dintr-un vis) I să părea că visează sau că nu-ş este în fire. MINEIUL (1776), 130vl/24. Privind la lucruri aşa rare, Ca cînd treaz fiind aş visa îm pare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 80. Necrezîndu-mi ochii şi socotind că visez, mă dusei lîngă el şi îi zisei. ALECSANDRI, O. P. 9. Spăriet la el se uită..., i se pare că visează. EMINESCU, O. I, 84. Uimit stam locului şi, repetînd numele..., mi se părea că visez. ANGHEL, PR. 138. Elenuţa dansa fericită, părîndu-i că visează mereu. AGÂRBICEANU, A.
 149. Uneori îmi venea să cred că am visat. VOICULESCU, P. I, 74. Singur ofiţerul se gîndi că visează, id. ib. II, 146. Nu dorm..., însă mi se pare că visez. SADOVEANU, O. XIII, 167. De la o vreme cei de pe margine văzură venind un pîlc de călăreţi, care aveau în mijlocul lor un voinic cu mustaţa ca vrabia... Oamenii credeau că visează. CAMIL PETRESCU, O. I, 58. Mereu credea că visează, că băuse mult şi că se întîmplă cu el lucrurile neobişnuite. BARBU, PRINC. 132. (F i g.) Pămîntul doarme, visează. HELIADE, O. I, 79. Moi şi neputincioase, îşi dezlipi a doua zi biata pasăre ghiarele de pe trapezul ei mişcător unde visa. ANGHEL, PR. 48. Departe, codrii, pe munţi, stau încă visînd în ceaţa lor albastră. SADOVEANU, O. IV, 141. In trupul livezii macii visează. BENiuc, v. 55. (E x p r.) Nici în vis n-ai visat, se spune despre ceva (care pare) neverosimil. Cu toate acestea, nici în vis n-ai visat: „săptămînă de şase ore”. VINEA, L. II, 244.
 ♦  R e f 1. (De obicei urmat de elemente predicative suplimentare) A se vedea în vis2 (1). Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis. EMINESCU, P. L. 38. Mă visai pe malurile lacului. CONV. LIT. II, 67. închipuieşte-ţi că m-am visat astă-noapte acasă. D. ZAMFIRESCU, î. 110. Hoţul se visează înşinuind o pilă în zăbrele şi măcinîndu-le ritmic.
ARGHEZI, s. XIII, 252. S-a visat şoarice într-o noapte, id. ib. XIX, 161. în ultima noapte se visase de nenumărate ori văduvă. V. ROM. august 1955, 51, cf. DL. Adormise şi se visase copil. PREDA, D. 45, cf. DM, DEX. Se visă acuma într-un rai de plăceri. SBIERA, P. 90. Cînd dau s-adorm mai bine, Mă visăz, puică, cu tine. MARIAN, H. 57. In ajun se visează culegînd cînepă cu aceea pe care are s-o ieie. ŞEZ.
II, 128. M-am visat. ALR Il/l MN 53, 2 310/64. Să visază cu ăla după care să mărită, ib. MN 110, 2 802/105, cf. ALR II 4 237/836. 0 (în credinţe şi superstiţii) Cel ce se visează arînd sau umblînd pe pămînt arat se crede că va muri. IZV. XVI, 221. Dacă te visezi săpînd groapă e semn că vei muri. ib.
0   E x p r. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezeşti? Unde te visezi, de umbli cu porcii după tine? CREANGĂ, P. 83, cf. dl, DM, dex. ♦ Intranz. (Astăzi rar) A delira. Cf. anon. car., klein, d. 456, resmeriţă, d.,
CADE, SCRIBAN, D.
    2.    T r a n z. A-şi imagina, a-şi înfăţişă, a-şi reprezenta ceva; a avea viziunea cuiva sau a ceva. M-apucai... Să-ţi spui atîtea lucruri ce-n beţie am visat. BOLLIAC, O. 119. N-a trecut o lună şi el a fost în stare să aprecieze comoara care o căpătase şi pe care a găsit-o mai preţioasă de cum o visa. SION, P. 61. Poetul visase, cum visez poeţii, Flori de altă lume pe cărarea vieţei. ALECSANDRI, P. II, 31. Rafael.. Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate. EMINESCU, O.
I,  29. Te visez, veghind, şi de dorm, la imaginea luminei lor, sînt deştept, id. P. L. 55. Ciudat! Visase şi limbi de foc, care ieşeau din întunericul boschetelor de pini. PAPADAT-BENGESCU, O. iii, 19, cf. PILLAT, P. 31. Meşterul Manole visa
o   mînăstire, Dar cine-a scos-o vie din moarta-nchipuire? ARGHEZI, VERS. 384, cf. id. S. XI, 86. A visa frumosul din lumea fenomenală de mîine e legitim. CĂLINESCU, C. o. 148. Ministrul visă cîteva ipoteze care l-ar fi scăpat de spectrul bazilicii lui Ioanide. id. B. I. 477. Era întocmai cum o visase el. CAMIL petrescu, o. I, 156. Spaţiul de la mijloc îl umplu cu sineală, închipuind o Dunăre mai albastră decît ar fl visat-o orice poet. TUDORAN, P. 71. „Ei visează anul 1793!” MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 55. Visam aievea astea toate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr.2, 15/3. 0 R e f 1. (Urmat de determinări elemente predicative suplimentare) Ea moare, Visîndu-se-ntr-o clipă cu anii înapoi. EMINESCU, O. I, 114. Os de domn, s-a visat domn el însuşi. IORGA, P. A. II, 26. Sufleţel, în culmea exaltaţiei, divulgă ştirea la toată lumea, se visa colindînd ţara. CĂLINESCU, B. I. 413. Mă visam luînd cu asalt Bastiliile. H. LOVINESCU, T. 335. începem viaţa mînuind jucăriile care simulează maşina, visîndu-ne puşi la stăpînirea şi la dirijarea puterilor ei. REV. FIL. 1971, 240. OIntranz. Voinicul cunoscu din cuvinte Că bietul ţigan ş-acu visază. budai-deleanu, Ţ. 183. 0 (Prin lărgirea sensului) Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche. EMINESCU, O. I, 45. Ochii-i turburi de plînsul nevoiaş Visează tainic ruguri, săcuri, spînzurători. ARGHEZI, S. V,
22. 0 F i g. Visînd [lacul] o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă, eminescu, o. I, 210. ♦ I n t r a n z. A se lăsa în voia gîndurilor, a imaginaţiei; a sta în reverie. Dar şi mai bine-i, cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc. EMINESCU, O.
I,  119. El îşi închise ochii ca să viseze în libertate, id. P. L. 36, cf. DDRF. Parfumul acela discret şi subtil... te face mai cu drag să visezi. ANGHEL, PR. 152, cf. 94. Ţi-a plăcutsă visezi, să nu te trezeşti niciodată. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 19, cf. RESMERIŢĂ, D. îi plăcuse să viseze în faţa stîncii de pe care Sapho se aruncase în valuri. M. I. CARAGIALE, C. 42. Mă văd acolo stînd cu ochii în lună şi visînd. SADOVEANU, O.
XXI,  162. Prefera mahalaua cea mai infectă, care prin noroiul şi colibele într-o rînă te face să visezi. CĂLINESCU, B.
I.  52, cf. id. L. L. 15, DL, dm. An de an vas roşu-naintează... Ochii mei nu au putut să-l vază Cît visam închis în mine-schivnic. BENIUC, V. 42. Doar autorii stau şi tot visează Privind cîmpia unei albe coaie. V. ROM. ianuarie 1966, 40,
3563
VISA
-648-
VI SA
cf. zanne, p. il, 806. 0 (Urmat de determinări elemente predicative suplimentare care accentuează ideea) Şade, dormitează Şi deştept visează, pann, P. V. hi, 155/15. Cînd luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nşiraţi în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aştept Visînd de deştept. EMINESCU, O. IV, 18. Cine n-a simţit oare, la vîrsta lui Radu, nespusa fericire de a visa deştept ceasuri întregi. VLAHUŢĂ, O. A. I, 117. Ceea ce este esenţa firii mele este tocmai de a nu visa treaz, de a nu mă amăgi cu năluci. CAMIL petrescu, t. ii, 334. 0 (Prin lărgirea sensului) Ochii ei albaştri-spălăciţi stau neclintiţi, visînd. SADOVEANU, O. I,
79.  Numai astăzi pot să vadă Ochii tăi, visînd, departe! HOREA, p. 78. O F i g. Uitate, statuiele albe privesc, Albe, visînd cu-n aer ce plînge. BACOVIA, O. 37. 0 E x p r. (Popular) A visa deştept = a avea halucinaţii; a i se năluci
(2). Locuitorii rîdea de dînsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept. ISPIRESCU, L. 9. Am ajuns ca un năuc, visez deştept, nu mai ştiu ce fac cînd mă uit la ochii tăi. id. ib. 29, cf. DL.
     3.      T r a n z. A dori ceva (cu ardoare), a rîvni (la ceva), a năzui (spre ceva). Stepăna domniii visînd,... dentr-aceia ce au fost au căzut. R. GRECEANU, CM II, 180: Nu încetează de a visa dobîndirea unei fericiri. MARCOVICI, D. 52/3. Himistul în spăimîntare decît aur tot visează. CONACHI, P. 287. Mulţi din voevozii noştri cei mari, înaintea şi în urma lui Mihai Vodă, visară ereditatea. BĂLCESCU, M. v. 277. Astă idee înturbură pe cei mai mulţi şi-i acuză ca pe unii carii visa libertate. ARISTIA, PLUT. 37/8. Suferinţele... mi-au stricat inima, au depărtat-o din cararea acea înflorită pe care o visează o inimă de douăzeci ani. NEGRUZZI, S. I, 47. De veacuri întregi românii visează şi doresc această Unire (a. 1858). IORGA, S. D. XVIII, 26. Domniţa Ralu visa ridicarea teatrului grecesc. GHICA, S. 44. Am cheia acelui strălucit viitor pe care-l visez de atîta timp. FILIMON, o. I, 126, cf. II, 15. Ia, nebunii de-a lui cuconu Tachi... Visează un complot. ALECSANDRI, T. I, 101. Da..., visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aş sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I, 157. Leonida a visat un Mizil mare. CARAGIALE, O. I, 262. cf. IV, 90. De mult visez o şcoală, un ideal de şcoală, unde băiatul să vie cu plăcere, să-i fie drag să-nveţe. VLAHUŢĂ, o. A. III, 31. A cutezat să viseze o mare enciclopedie naţională. IORGA, P. A. II, 25. Aceştia reuşesc să stabilească o punte de trecere între viaţa obişnuită de seminar şi aceea pe care, de la o anumită vîrstă, încep s-o viseze. AGÂRBICEANU, A. 40, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Duduia visează-un poet Bizar, singuratec, nebun. BACOVIA, O. 96. Ah, Revoluţia asta! Cum am visat-o eu! CAMIL PETRESCU, T. II, 452, cf. I, 512. De sute de ani aceşti blajini visează mîntuirea. SADOVEANU, O. XX, 40. Nenorocitul, care visa dragoste romantică şi cavalerească, se vede acum lipsit cu totul, pînă şi cu viaţa fetei lui, periclitată. MIHĂESCU, D. A. 260. Unul visa o croitorie a lui, altul voia să se însoare. ARGHEZI, S. XXII, 25. Saferian... pentru Sultana visa un om din afara tagmei. CĂLINESCU, B. I. 431. Se urmăreşte un singur adevăr, adevărul tău, acela pe care l-ai visat. RALEA, S. T. I, 40. Visase un deşert adus la viaţă. TUDORAN, P. 49, cf. DL. N-auzişi ce căuta?... Dacă n-o să-i comasăm noi, să viseze numai comasare! PREDA, D. 91, cf. DM. Azi te-alint şi doru-mi trece De tot ce visam cîndva. BRAD, O. 73. Faci munca pe care ţi-ai visat-o Şi o faci bine. T mai 1964, 45. Visa comori de legendă, fabuloase comori de aur şi de nestemate. V. ROM. ianuarie 1965, 31. L-a găsit moartea, singura pe care şi-o visase pe cîmpul de luptă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 28/1, cf. M. D. ENC., DEX. Visez un climat literar în care... să se spună şi mai mult despre noi şi societatea noastră. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 2, 2/5. 0 (Urmat de propoziţii completive directe) Ţi-ai dat sfintele cuvinte Fiilor tăi cînd visară Că li-i pune domn din ţară. dosoftei, PS. 304/15. Visează să devină prinţ
ereditar. BOLINTINEANU, O. 253. Nu visează decît să se retragă la mănăstire. LOVINESCU, M. 217. Visam să devin o pianistă celebră. CAMIL PETRESCU, T. II, 96. La noi toţi oamenii visează să vadă pe împăratul SADOVEANU, o. XXI, 278. Tînăr, visai să purifici lumea. ARGHEZI, S. XVII, 161. El visează să dărîme ceea ce eu visez să construiesc. CĂLINESCU,
 B.  I. 274. Din adîncurile trecutului îi apare... figura lui Tamerlan, păstorul mongol care visează să cucerească lumea. VIANU, L.U. 82. Visez ca vijeliile cumplite Ce-au bîntuit în aste părţi Ei să le-auză numai povestite. BENIUC, V. 17. El visa să întemeieze un vast laborator. JOJA, S. L. 341. Ca orice subaltern care visează să ia locul şefului său cît se poate de curînd, îşi făcuse socoteala că acum era momentul cel mai potrivit. BARBU, ş. N. II, 60. Visam să am o casă mică în vîlcioara mea natală. T iunie 1964, 27. în 1811 visa să facă din Paris capitala politică a Europei. MAGAZIN IST. 1969, nr.
 11, 64. Visăm să ajutăm oamenilor să înfrumuseţeze pămîntul. românia literară, 1972, nr. 1, 3/2. Visa să traducă „Tessa”. ib. 1973, nr. 36, 11/2. 0 F i g. Un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară Visează lapte albastru furat din stîni. BLAGA, POEZII, 112. în vasta lor pustietate cruntă, Luceferii holtei, visînd o nuntă Cu una dintre stelele vădane. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 15, 1/2. ♦ I n t r a n z. A face planuri de viitor1; a avea aspiraţii (înalte), a fauri idealuri. Iar în lumea cea comună a visa e un pericul, Căci, de ai cumva iluzii, eşti pierdut şi eşti ridicul. EMINESCU, O. I, 141. La vîrsta aceea ştiam încă să visez şi să iubesc. VLAHUŢĂ, S. A. II, 25. Aş sluji, cu dragă inimă, cu steagul nemţesc, spaniol, or franţuzesc, pe dasupra prapurului nostru... - Visuri... - Cine nu visează nu vede. DELAVRANCEA, O. II, 197. Tineretul masculin de astăzi visează cu totul altfel. SADOVEANU, O. XX, 189. Generaţia tînără a ţării noastre care-şi poate permite să viseze în perspectiva anului 2000, se bucură de toate binefacerile unei patrii libere. CONTEMP. 1954, nr. 389, 1/3. E necesar ca tineretul să fie lăsat să viseze, românia LITERARĂ, 1969, nr. 41, 17/5. Mi se pare că, la sfîrşit de an, ne este permis să visăm necugetat de departe, ib. 1970, nr. 66, 27/5.
     4.     T r a n z. (Mai ales în propoziţii negative) A-i trece cuiva ceva prin gînd; a admite, a presupune că ceva este real, posibil, adevărat; a face supoziţia că..., a-şiînchipui, a b ă n u i, a crede. Petru Maior nu a visat comedia politico-limbistică de la 1848. RUSSO, s. 162, cf. CADE. Niciodată nu visase asemenea apartament, asemenea mobile şi asemenea slujnică. C. PETRESCU, C. V. 237. Niciodată n-aş fi visat o mai fericită realizare cinematografică. VOICULESCU, P. I, 88. Ştiinţele naturale luară un avînt... cum niciodată nu-l visaseră. BLAGA, Z. 102, cf. DL, DM. Tirajul cel nou, pe care Matei nu... l-ar fi visat niciodată, este de 100 160 exemplare! v. rom. ianuarie 1966, 179, cf. M. D. ENC., dex. 0 (Urmat de propoziţii completive directe) Cine poate dară visa că limba latină stricată să fi pornit cătra Galia, cătră Spania şi cătră Dacia. MAIOR, IST. 264/4. Nici unul din istoricii români... n-a visat măcar că săcuiî posedă un antic alfabet împrumutat în evul mediu de la români. HASDEU, I. C. II, 38. O, tu nici visezi, bătrîne, cîţi în cale mi s-au pus! EMINESCU, O. I, 146. Mai sînt şi vise de care ne aducem aminte... Altele, pe care poate am visat numai că le visam. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 62. Nici nu visează Duca Vodă cine i-a robit sluga. SADOVEANU, O. X, 64. Trăi în seara aceea şi el o dată şi bine, cum nici nu visa că poate trăi om pămîntean. RETEGANUL, P. III, 32. OIntranz. Destul îmi este că satul poate vorbi de-o cununie la care eu nici nu visez. AGÂRBICEANU, s. 58. Norocul îi fuse mai prietin decît ar fi îndrăznit ca să viseze. galaction, o. 51. (Popular; cu determinări introduse prin prep. „despre”) Nici nu visa despre ce avea de gînd procletul de zmeu. ISPIRESCU, L. 128. (Exp r.) Cînd nici nu visezi (sau visează etc.) sau cînd cu gîndul nu visezi (ori
3563
VISARE
-649-
VISARE
 visează etc.) = pe neaşteptate. Cînd cu gîndul nu visează, El în cursă o să cază. PANN, P. V. II, 32/11. Cînd nici nu visa, Ivan... numai iată ce se trezeşte cu dînsa. CREANGĂ, P. 323, cf. DDRF. E un suflet acru, în stare să se răzbune cînd nici nu visezi. REBREANU, I. 73, cf. DL, DM, DEX, ZANNE, P. II, 806. ♦Refl. (Urmat de propoziţii predicative suplimentare) A se crede, a se considera. Domnul să visadză că este tot puternic, ca la ţara lui. NECULCE, L. 264. Se visază că este ca Dumnezeu de puternic. CONACHI, P. 274. 0 F i g. Biserica se visa ca un stat fără limite. BLAGA, Z. 67.
    5.1 n t r a n z. (Urmat de determinări introduse prin „la”, rar, „în legătură cu”, învechit, „de”, „despre”) A se gîndi (la ceva sau la cineva); a medita, a reflecta (asupra unui lucru, asupra unui fapt etc.). Fetiţa tot visează la flori, l-a ei ghirlandă. BOLLIAC, o. 89. Eu visez de plaiuri pe care alba lună Revars-un val de aur. ALECSANDRI, POEZII, 5. Visez la fericire. BOLINTINEANU, O. 463. Mă uit din jeţ pe gînduri, Visez la basmul vechi al zînei Dochii. EMINESCU, O. I, 119. De-abia de-şi lăsa pe mînă capul bătrînul pedagog, ca să viseze la romantica lui ţară. ANGHEL, PR. 78. Visează la lumea ce se agită după dunga strălucitoare a rampei, id. ib. 121. Poporul... visa de raiul bucuriilor acelora simple, pentru totdeauna pierdute. PÂRVAN, I. F. 191. La ce mare va fl visat artistul...? PAPADAT-BENGESCU, O. I, 19, cf. CADE. Şi-n vremea asta, oare, Cînd eu visez mereu La soare - Ce face dorul meu? TOPÎRCEANU, B. 133. Aş vrea să cunosc acel spirit care ar visa azi la construcţia unei enciclopedii în felul celor înjghebate în veacul al XVIII-lea! D. GUŞTI, P. A. 205. La ce visezi cînd ziua pe lampa ta se curmă Şi cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut...? ARGHEZI, VERS. 88. Aveau o corabie... ca să plece spre locurile la care visaseră atîţi ani. TUDORAN, P. 59. Messerul visează la o civilizaţie pe acest pămînt. BARBU, PRINC. 48. Visează la ea, deci amorul nu e satisfăcut. T iunie 1964, 14. Dinamita nu reprezintă acel mijloc, acea armă absolută la care visa. REV. FIL. 1971, 1380. Visează la perfecţiunea unei iubiri realizate doar prin aşteptare şi contemplare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 3, 15/4. 0 F i g. Singuri voi, stejari, rămîneţi de visaţi la ochii vineţi. EMINESCU, o. I, 122. [Pescăruşul] stă ceasuri întregi nemişcat..., visînd poate la rudele sale depărtate dinspre pădurile ecuatoriale. SIMIONESCU, F. R. 119.
    -      Prez. ind.: visez, pers. 6 şi (învechit) visez, (învechit, rar) visă.
    -  V. vis2.
    VISARE s. f. Faptul de a visa.
    1.     (Rar) Vis2 (1). Cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU. O dalbă fecioară... I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n braţe, In tandre visări. EMINESCU, O. I, 4, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Un agent trezit din visare, sub portal, fluiera în van după taxiul fantomă. VINEA, L. II, 275, cf. M. D. ENC., DEX.
    2.     F i g. (Rar) Vis2 (2). El lăsa d-o parte trebile statului, spre a se ocupa... mai cu seamă de visări astrologice care împlură mintea sa. BĂLCESCU, M. V. 36, cf. SCRIBAN, D. Tristeţe pe vînt, tristeţe de mort Pe străzi tăcute se desfac. Serbări tîrzii de vinul nou Visări pentr-un poet sărac. BACOVIA, o. 175. ♦ Fantezie; irealitate. Mergi, tu, luntre-a vieţii mele pe-a visării lucii valuri. EMINESCU, O. IV, 110 .Le lăsa să se joace, cu ochii duşi într-o visare fără contururi, în care cădea îndată ce părăsea realitatea precisă a studiilor. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 322, cf. DL, DM. Aş putea crede că cerul, aerul, culorile, figurile, sunetele şi toate celelalte lucruri exterioare nu sînt nimic altceva decît iluzii şi visări. REV. FIL. 1971, 1588.
    3.     F i g. (învechit) Vis2 (3). Ţi-aduci aminte, cînd a ieşit „Istoria pentru începutul Românilor” a fericitului Petru Maior..., ce închipuiri ne făceam a ne vedea aievea visările noastre. HELIADE, O. II, 414.
    4.     Meditaţie (1), contemplaţie; starea sufletească a celui care este cuprins de amintiri, de gînduri, de visuri (2, 3); (ceea ce este o) exprimare, manifestare, reflectare a unei astfel de stări; vis2 (4), (rar) visărie, (învechit, rar) visătură. V. r e v e r i e (1). Acufundată în o visare, ea revedea în fantezie patria, părinţii. ASACHI, S. L. II, 55, cf. POLIZU. Crez că ştiţi destul de bine aste ore de visări; Cînd... omul uită asprele cercări, Şi realitatea toată o dărîmă ca de mal. BOLLIAC, o. 109, cf. pontbriant, D. Se lăsa în visările cele mai fermecătoare. SION, P. 78. Ochii ei cei negri..., absorbiţi acum în arzătoarele visări ce deşteptau în inima ei dulcele accente ale melodiei, păreau că cereau o dulce mîngîiere. FILIMON, O. I, 115. El pleacă fruntea şi cade în visare. ALECSANDRI, POEZII, 281. Cîte minunate visări de aceste am făcut în cursul călătoriilor mele! id. O. P. 124. Ancuţa tresări ca din visare. ODOBESCU, S. I, 130. Oară ce desfătare vînătorească mai deplină,... mai legănată în dulci şi duioase visări, poate fi pe lume decît aceea... prin pustiile Bărăganului, id. ib. III, 15. Cînd privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine. EMINESCU, O. I, 31, cf. DDRF. Şi-n visarea unui cîntec îşi îngînă viaţa toată. PĂUN-PINCIO, P. 76, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Azi, îmi eşti departe. — Te fură alte zări In ţara primăverii ş-a vecinicii visări. CERNA, P. 12. Nu reuşeşte să-l scoată din visările lui pe tînărul care, aproape de-un ceas, privea prin geam. AGÂRBICEANU, A. 44, cf. id. S. 199. Eram pe cale de a nu ceti nimic, adîncită în propria mea visare, cînd dintre file a alunecat un teanc de hîrtii. PAPADAT-BENGESCU, O. 1,4, cf. 314, RESMERIŢĂ, D. Pierdut... în aburoasa-i visare, Pantazi nici nu-i băga în seamă. M. I. CARAGIALE, C. 58, cf. CADE. Grigore tresări ca trezit dintr-o visare. REBREANU, R. I, 44. O după-amiază de visare. BACOVIA, O. 227. Ascultam, pierdut în visări sfinte, neîntrecutele cîntări ale bisericii noastre. GALACTION, O. 90. Prietene, iubitule, omul visărilor mele, nu eşti acum decît un biet căţel care aşteaptă să fie jupuit. CAMIL PETRESCU, T. II, 239. Doctorul îşi avea ceasurile lui de visare şi de naivitate, dar în alt domeniu decît acel în care se simţea acum alunecînd. SADOVEANU, O. XXI, 489. Pierdut într-o visare tainică şi dulce, soldatul urmărea cu privirea stolul acela de rîndunele. BART, S. M. 67, cf. SCRIBAN, D. Lirica lui Alecsandri este o efuziune de bună dispoziţie morală, fie că se exprimă erotic, bucolic, prin visare contemplativă, sau chiar prin un anume „exotism” al prozei lui sprintene. CONSTANTINESCU, S. I, 23. Bodega părea a avea mereu un client absorbit în visări. CĂLINESCU, c. O. 131, cf. id. B. I. 418. Poezia se îmbogăţeşte cu o atmosferă de visare, vianu, L. R. 308. Să-ncerc a vă reţine-acum — putea-voi oare?Mai este sufletul visării aplecat? BLAGA, L. u. 78. Fericirea ta? viaţa ta? ce însemnătate pot să mai aibă?... a repetat, întrebîndu-se într-o zîmbire de melancolică visare. C. PETRESCU, A. R. 47. Ismail tresări, scos din visare. TUDORAN, P. 269. îl trezi din visare Alexandru Valea-Văleanu. VORNIC, p. 141, cf. DL. Ajuns aici cu gîndurile, Anghel tresări din visare. PREDA, D. 177, cf. DM. La capătul Griviţei s-a trezit din visări. BARBU, G. 184. Cîrlova îşi cultivă, prin solitudine şi lecturi, înclinaţia spre meditaţie şi visare. IST. LIT. ROM. II, 307. Ştiu că nu-ţi place abstracţiunea, te scutesc de divagaţiile visărilor mele. v. ROM. ianuarie 1966, 167. Ajunge să-nchizi ochii, ajunge să te dărui visării. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 12/3. Constelaţia... n-ar fi completă dacă din ea ar lipsi Maria, cu gustul ei pentru visare. v. rom. iunie 1973, 114, cf. românia literară, 1973, nr.
 36, 10/2, M. D. ENC., dex. 0 (Ca termen de comparaţie) Nici
 o maşină nu mai duce gîndul băiatului ca o visare. ARGHEZI,
 C.  J. 8. 0 F i g. Să pară răsărită din visările pustiei. EMINESCU, O. I, 43. Cenuşa visărilor noastre Se cerne grămezi peste noi. ARGHEZI, VERS. 32. Din visările ţărînii înfloresc la soare merii. LESNEA, VERS. 91. ♦ (Concretizat)
3564
VISAT
-650-
VISÄTOR
 Vedenie (1, 2). Şi cînd în seri de primăvară Treci singuratecă încet, Pari o visare albă, clară. PETICĂ, O. 47.
     - Pl.: visări.
     - V. visa.
     VISÂT, -Ă adj. 1. Care apare în timpul visului2 (1). Cf. KLEIN, D. 456, LM. Credea ea că visele visate şi oaspeţii clipelor... nu erau aşa tristé părăsiri? PAPADAT-BENGESCU,
 O. I, 81. Visul visat... e şi nu e. BENIUC, V. 114.
     2.    Care este plăsmuit de imaginaţie; care este dorit, rîvnit (cu ardoare). Un cerc de aur! ce vie-nchipuire De cea... visată prorocire! I. VĂCĂRESCUL, p. 23/3. Pentru un om tînăr ea aduce cîteodată chiar realizarea fericirilor visate. ALECSANDRI, O. P. 100. Cu pieptănătura înaltă, slabă de aşteptarea, acum fară nădejde, a soţului visat,... îşi cînta aprins... cîntece de iubire. IORGA, P. A. I, 23. E-n cuib la noi visatul sol de pace. GOGA, POEZII, 96. Purtau uneori în mîini darurile mari, dorite, visate. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 294. Mă izola liniştit pentru a mă crede într-o locuinţă visată şi în care aş fl dorit să rămîn uitat. BACOVIA, o. 247. N-am crezut că trupa aceasta amestecată va fl armata... visată a neamului nostru. SADOVEANU, O. XXI, 15. Este poate un caz fericit cînd visata ştiinţă a portretului moral... s-ar putea cu succes încerca. CONSTANTINESCU, S. II, 169. Dar cine ştie dacă răsadele visate Vor mai găsi prin huma grădinii dezgropate Cu ce să dea tulpina, bobocii sau verdeaţa. ARGHEZI, s. V, 33. Vai, cît trebuie să aştepte uneori omul o fericire visată! CĂLINESCU, s. 84, cf. id. B. I. 385. De vînturi şi isprăvi visate îmi sînt ochii plini. BLAGA, POEZII, 105. Căutînd un visat continent, călătorea o lume bolnavă. BOUREANU, S. P. 18. Pentru a porni la drumul... visat, nici cele cinci sute de lire sterline, nici brevetul de căpitan nu preţuiau cît putinţa lui de a pătrunde pînă în adînc tainele sufletului de marinar. TUDORAN, P. 63, cf. DL, DM. I se păruse, de departe,... visatul paradis al repausului şi al afecţiunii! V. ROM. ianuarie 1965, 20. Căpitanul portului se ocupă cu sculptura,... nădăjduind să înalţe o statuie în port..., cu denumirea unui... visat ideal. BĂNULESCU, I. 133. Intr-o lume a sa trăieşte şi Dora, însă într-o lume visată, aşteptată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 27, 4/3, cf. DEX.
 0  (Substantivat) Norocul de aur, visatul, sub streşini Ţi-l dăruie şarpele casei şi zeii din plai. BLAGA, POEZII, 191.
     - Pl.: visaţi, -te.
     - V. visa.
     VÎSĂN s. m. v. vişin1. VÎSĂNĂ s. f. v. vişină1.
     VISĂRIE s. f. (Rar) Visare (4). Ea păru că se trezi din visăria ei molatecă şi somnolentă. EMINESCU, P. L. 140. Smulgîndu-l din visăria lui, ea îl trage după sine în pădure, îl ispiteşte, îl ameţeşte. CĂLINESCU, O. XIII, 424.
     - Pl.: visării.
     - Vis2 + suf. -ărie.
     VISĂR0S, -OÂSĂ adj. (învechit) Care este plăsmuit de imaginaţie. Istoricul acesta nici au zis, nici să poate din adeverinţa istoriii a să înţelege; fără numai din viseroasă şi păreroasă tîlcuirea lui Maienburg. CANTEMIR, HR. 264, cf. BARONZI, L. 100, TDRG, SCRIBAN, D.
     - PL: visăroşi, -oase. - Şi: viserôs, -oâsă adj.
     - Visa + suf. -ăros.
     VISĂTOR, -OARE adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) (Persoană) care visează (1). Visătorii nu-şi aduc totdeauna aminte de cele ce au visat. LM, cf. RESMERIŢĂ, D.
    2.     S. m. şi f. Persoană care visează (2); persoană c'âre preconizează un ideal şi îl trăieşte ca pe o realitate vie; persoană care este atrasă, influenţată de utopii; (învechit, rar) visuitor (2). V. u t o p i s t. Cf. anon. car., klein, d. 456, LB. Cei cari îi apără drepturile şi vor să o reîntrege în averile sale sînt consideraţi ca nişte visători şi înnoitori. HELIADE, O. II, 323, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 309. Iată ce ne spun visătorii cosmopolitismului. BOLINTINEANU, O. 309. Cu cît lumea îmbătrîneşte, cu cît capătă mai multă experienţă, cu atît puterea şi rolul imaginaţiunii scade, şi numărul visătorilor de bună-credinţă se împuţinează. CONTA, o. F. 97. Unde mi-s entuziaştii, visătorii, trubadurii, Să ne cînte rostul lumii şi splendorile naturii? VLAHUŢĂ, O. A. I, 65, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Cînt nebun de visător, Îndrăgostit de propia-i ruină! CERNA, P. 150. Nimeni din noi care este un visător nu poate şti ce are să ajungă. ANGHEL, PR. 102, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Ciudatele şi îndrăzneţele ipoteze pe care le făurea în toiul discuţiilor... trebuie judecate numai ca o manifestare a visătorului şi poetului. VIANU, L. R. 385. Visul bucolic al visătorului Jean Jacques a căpătat ulterior, prin cercetări etnografice..., serioase dezminţiri. RALEA, s. T. III, 102. Era un visător de felul lui, cu idei liberale, membru al Eteriei. CAMIL PETRESCU, O. I, 28. Iată limite ale constanţei sociale de care scriitorul trebuie să ţină seama pentru a evita transformarea eroilor săi în visători utopici. V. ROM. ianuarie 1954, 205, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
    3.     Adj., s. m. şi f. (Persoană) care este cufundată în visare (4); (persoană) care este înclinată spre meditaţie (1), spre reverie; p. e x t. (persoană) care este lipsită de simţ practic. V. romantic (4), r o m a n ţ i o s. Cf. polizu. S-au putut întîlni... înaltul visător Eminescu cu nemilosul observator Caragiale. MAIORESCU, CR. II, 339, cf. ISER. Colo, fumînd tăcută, o tînără... Se pleacă visătoare pe mica-i albă mînă. BOLINTINEANU, P. I, 241. De ce-aşterni omătul iernei peste floarea lui april Ş-un linţoliu pe obrazul visătorului copil? VLAHUŢĂ, s. A. I, 10, cf. DDRF. Cu plete în valuri uşoare, Prin codrii de veacuri pătrunzi, Cîntînd visătoare. NECULUŢĂ, Ţ. D. 57. In faptul dimineţii, prin parc, îngîndurată se plimbă visătoare Fatma. COŞBUC, P. l, 52, cf. 160, BARCIANU, ALEXI, w. Cînd cade-amurgul la fereastră... El ne găseşte-n casa noastră, Tovarăşi muţi şi visători. GOGA, POEZII, 362, cf. 257. Visătorul însă visa şi nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară. ANGHEL, PR. 125, cf. 161. Elenuţa era de la fire liniştită şi visătoare, părea chiar aplicată spre melancolie. AGÂRBICEANU, A. 130. Primejdiile vieţii de mare îl fac visător, credincios în zeii cruzi ai furtunei şi în cei blînzi ai salvării. PÂRVAN, I. F. 57. Poate vor rămîne visători deodată, fiindcă au atins un talisman şi prin ei a trecut sufletul subtil al lucrurilor moarte. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 90, cf. RESMERIŢĂ, D. Se înstelase de mult, cînd, fără grabă, visătorul se îndura... să plece. M. I. caragiale, c. 35, cf. cade. îl mai întîlnea pe visătorul de odinioară. LOVINESCU, M. 194. Doamnele visătoare evitau marele oglinzi. BACOVIA, o. 205. De la o vreme Veronica era tot galeşă şi visătoare. GALACTION, O. 318. Era bolnavă şi de aceea era necontenit melancolică şi visătoare. CAMIL PETRESCU, T. II, 137. Visător, îndrăgostit de natură, scria necontenit versuri. VOICULESCU, P. II, 142. Salut cu simpatie pe acest îndărătnic visător, întîrziat în zile rele. SADOVEANU, o. XX, 36, cf. XI, 97, SCRIBAN, D. E un visător inefabil, dar cu mintea rece. ARGHEZI, S. X, 89, cf. XVIII, 78. E un bărbat... de o frumuseţe rară, visător, bronzat, cu ochi migdalaţi. CĂLINESCU, S. 97. Visător şi sentimental, din vizita lui în istorie, a adus nostalgia acelor vremuri eroice. PERPESSICIUS, M. I, 66. A căzut o lacrimă curată ca lumina Din ochii celui dintîi sfînt şi visător. BLAGA, POEZII, 29. Boierul... e moale, visător, distrat parcă
3570
VISĂTORIE
 -651 -
VISCERAŢIE
în această lume. RALEA, S.T. I, 17. La ce te gîndeşti, tinere visător? TUDORAN, P. 50, cf. DL, DM. Călătorul Scavinschi, visător şi naiv, este sensibil la frumuseţea naturii. IST. LIT. ROM. II, 379. Cum poate intelectualul, fiinţă fragilă şi visătoare,să îndeplinească menirea profetică de agitator în cetate? românia literară, 1972, nr.l, 9/1, cf. M. D. ENC. Certitudinile sau îndoielile... sînt unele şi aceleaşi cu ale visătorului solitar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 1,9/1, cf. DEX. 0 (Adverbial) Ana surîde visător. VLAHUŢĂ, o. A. III,
 136.  Vara, cînd e cer senin, Visător,... Ea priveşte-n latul zării. COŞBUC, P. II, 210. Visător şi lung priveşte casele de peste drum. TOPÎRCEANU, B. 71. Şerica contemplă pe Antoine, prelung şi visător, ca pe un bolnav grav. CĂLINESCU, S. 168. 0 F i g. Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut Poţi să-ntîmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo? EMINESCU, O. I, 149. Privind luna visătoare Ce rătăceşte-n lumi albastre, Tu vei uita poate durerea. CONV. LIT. XXII, 458. Plopii, umbre solitare In văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră. TOPÎRCEANU, O. A. I, 52. Visător, cu degetele-i lungi pătrunde vîntul Printre ramuri şi pe fire de paianjen. BLAGA, POEZII, 35. Mureşul străbate visător Ardealul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr.l, 7/3. ♦ (Despre fizionomia, temperamentul, acţiunile etc. oamenilor) Care exprimă, trădează visare (4); care rezultă dintr-o stare de visare. Ea iubea... pe primul şi unicul bărbat pe al cărui umăr rezemase fruntea sa visătoare. SION, P. 85. Imaginare ardintă, egoistă şi visătoare. BARONZI, I. C. V, 169/4. Se uită cu oarecare curiozitate la faţa visătoare a lui Dan. EMINESCU, P. L. 41, cf. id. O. I, 199. Cîţi ochi frumoşi şi visători, poete, N-or fi plîngînd pe versurile tale! VLAHUŢĂ, S. A. III, 217, cf. DDRF. Frumuseţea se întîlneşte pe toate drumurile, cu ochii mari, visători, cu glasul dulce. IORGA, P.A. I, 246. Visătoare ca totdeauna, privirea i se pierdea aiurea, blîndă şi tristă. 'M. I. CARAGIALE, C. 18, cf. CADE. O privire adîncă, oarecum visătoare. CAMIL PETRESCU, T. III, 401. Tînărului evanghelist Ioan îi plăcea zîmbetul visător al Bertei. SADOVEANU, O. XI, 66. Ochii ei blînzi, albaştri, aveau acel farmec visător al femeilor germane. BART, S. M. 26, cf. SCRIBAN, D. Ochii negri şi măriţi de cearcăne îi dă o expresie distinsă şi visătoare. MIHĂESCU, D. A. 107. Gîndul îmi rămăsese...la mobilitatea feţei, cînd gravă, cînd visătoare. OPRESCU, S. 131. Figura visătoare a modernului Alexandru ne priveşte din litografii şi gravuri. CĂLINESCU,
 C.   O. 301. Portretul... ne arată o figură nobilă, cu ochi visători. VIANU, L. R. 125. Sentimentul naturii făcut din contemplaţie e mai aproape de sufletul visător al moldoveanului. RALEA, S. T. I, 10, cf. 262. Pleoapele i se lăsaseră grele peste ochii visători. V. ROM. martie 1954, 102. Văzîndu-l că tace, cu ochii visători asupra Bosforului, făcu un gest timid, cu mîna la portofel. TUDORAN, P. 234. Nimic visător nu se putea citi pe chipul lui. PREDA, M. s. 36. Se amestecau pentru spiritul său visător într-o viziune de caleidoscop. IST. LIT. ROM. II, 272. Desenează chipul îndurerat şi visător al unei fete. V. ROM. decembrie 1964,
 156. îşi păstra aerul visător, dezinteresat şi cam nătăfleţ al maniacului-filantrop. ib. ianuarie 1965, 25. Apoi, cuminte, cu un aer parcă visător, aştepta deschiderea şedinţei. magazin ist. 1968, nr.l 1, 47.
     — Pl.: visători, -oare.
     - Visa + suf. -ător.
     VISĂTORIE s. f. Predispoziţie către visare (4); stare de visare. La aroma îmbătătoare a unei cafele turceşti, ochii lui cei moi şi străluciţi se pierdură iar în acea intensivă visătorie. EMINESCU, P. L. 27. în melancolie voi s-o văd, dezvelindu-şi simţirile unei inimi înduioşate, decît s-o văd cu
 o visătorie vagă în nişte ochi în care se ghicesc lacrimile. MACEDONSKI, O. IV, 72. Un zîmbet de dulce dor şi visătorie.
CONV. LIT. XIV, 183, cf. TDRG. De la el mi-a rămas patima vînătorii... şi lucruri mai neprielnice izbîndei în lupta pentru îmbogăţire: sete de tihnă şi pornire spre visătorie. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ‘ P. 40, cf. 41, CADE. „Epigonii”... cuprinde sentimentul naţional, însoţit de visătorie. DR. vii, 391. Sîntem toţi victimele visătoriilor de modiste neroade şi ale imaginaţiilor de furieri sedentari. CAMIL PETRESCU, T. II, 137. Neputînd să-i aflu urma de visătorii bolnavă, Spre tărîmul tainei sumbre Mă voi scoborî pe-un spic. LESNEA, I. 137. Visătoria stearpă, subiectivismul... înseamnă o fază inferioară din punctul de vedere al tensiunii. RALEA, S. T. I, 117, cf. 247, DL, DM, DEX.
    -  PL: visătorii.
    -  Visător + suf. -ie.
    VISĂTÎJRĂ s. f. (învechit, rar) Visare (4). Cf. cihac, i, 309.
    -  PL: visături.
    -  Visa + suf. -ătură.
    VISCER s. n. v. viscere.
    VISCERAL, -Ă adj. 1. Care aparţine viscerelor (1), propriu viscerelor, privitor la viscere. Cf. prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Corpul m[oluştelor] cuprinde... 3 părţi: capul, masa viscerală şi piciorul. ENC. AGR. IV, 50, cf. SCRIBAN, D. Avea... turburări viscerale. CĂLINESCU, C. O. 60. Din totalitatea funcţiunilor viscerale... se desprinde o tonalitate vitală. RALEA, S. T. II, 31, cf. DL, DM. O alterare în activitatea nervoasă superioară poate provoca semnele viscerale, vegetative ale nevrozei astenice. V. ROM. ianuarie 1960, 108. întinderea corpului se produce cînd muşchii sînt relaxaţi, datorită presiunii lichidului din interiorul cavităţii viscerale. ZOOLOGIA, 32. In masa viscerală se găseşte cea mai mare parte dintre organele interne, ib. 43, cf. SFC III, 260, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 Funcţie viscerală = funcţie a centrilor nervoşi vegetativi, care coordonează activitatea viscerelor (I). Cf. drev. ♦ (învechit, rar; despre medicamente) Care este folosit în bolile viscerelor (1). Elisire viscerale. CORNEA, E. II, 5/6.
    2. F i g. Care este profund intim; care ţine de interiorul fiinţei omeneşti, considerat ca sediu al simţirii, al sentimentelor etc. Maştera... urăşte pe copiii soţului al doilea, întrucît nu poate încerca faţă de ei sentimentul visceral. CĂLINESCU, B. 260. Introduce, alături de elementul visceral, aşa de puternic în emoţie, o serie de alţi factori care oprimă şi înăbuşă influenţa pur organică. RALEA, S. T.
II, 187. 0 (Adverbial) Romanciera de la Nohant a fost... o mamă a unor copii sufleteşti atît de numeroşi şi nelegaţi visceral de fiinţa ei. CĂLINESCU, C. O. 333. 0 (Substantivat) Visceralul apare subliniat în lucrările notate. ROMÂNIA literară, 1974, nr.27, 18/4.
    -  PL: viscerali, -e.
    -  Din fr. viscéral.
    VISCERALGÎE s. f. (Med.) Durere a viscerelor (1). Cf. DN3.
    -  PL: visceralgii.
    -  Din fr. viscéralgie.
    VISCERAŢIE s. f. (Livresc; cu sens colectiv) 1. Viscere (1). (F i g.) Visceraţia aparatelor era aşa de inextricabilă, încît inginerul şedea mereu cu o lupă de ceasornicar la un ochi. CĂLINESCU, S. 326.
    2. F i g. Viscere (2). Lăutarul se agită, vine cu arcuşul pînă la urechea ta, îţi răscoleşte visceraţia, în limbaj comun, măruntaiele. CĂLINESCU, c. O. 163.
    -  Din lat. visceratio, -onis.
3576
VISCERĂ
-652-
VISCOL
     VISCERĂ s. f. v. viscere.
    VISCERE s. n/pl. 1. Organele interne care se află în cavităţile mari ale corpului, la om şi la' animale; p. r e s t r. organele interne aflate în cavitatea abdominală; măruntaie
 (11), (livresc) visceraţie (1), (popular) mărunţiş (IV), (regional) mărunţel (III 2). V. p o t r o a c e1 (v. p o t r o c1 1). Este de mare folos împotriva umflăturei şi a întărirei vreunia din viscerile (maţile pîntecelui), adecă ale stomahului, ale splinei. DRĂGHICI, D. 31/17. Pe la alte vicere, precum ar fi la maţe, peritoanul, după ce le-a acoperit peste tot, le alcătuieşte la partea de dinapoi un fel de ligament. KREŢULESCU, A. 349/1, cf. 348/17. Ascaridul vermicular, limbricii... sînt paraziţii viscerelor (maţelor) noastre. MAN. SĂNĂT. 74/24, cf. 236/12, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, ENC. ROM. Găsiră mari deviaţiuni ale viscerilor. CONTEMPORANUL, I,
 101, cf. ALEXI, W. Individul - viscerele, creierul, nervii... - e un simplu joc pentru un scop. IBRĂILEANU, A. 170, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Leziunile îşi au locul... în cazuri excepţionale pe viscere. ENC. AGR. I, 55 cf. SCRIBAN, D. Romanii nu întreprindeau nici o acţiune mai importantă fără să „consulte” viscerele [unor păsări]. BĂCESCU, PĂS. 186. Devenea de o lăcomie nemaipomenită, cînd mînca la alţii, ca şi cînd ar fi voit să-şi facă o rezervă de alimente în viscere. CĂLINESCU, C. N. 167. Funcţionarea viscerelor, a secreţiilor interne... rămîn de asemenea necunoscute conştiinţei. RALEA, s. T. II, 22. Medicamentele digitalice provoacă o vasoconstricţie în toate viscerele. DANIELOPOLU, F. N. II, 37, cf. DL, DM. In clipa următoare messerul îl simţi în viscere. BARBU, PRINC. 316. Toma îşi adună viscerele, încalecă, aleargă după ucigaş. IST. LIT. ROM. I, 221, cf. D. MED. Cortegii de-anotimpuri şi-au scuturat cocleala în viscerele mele arzînd. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1,4/3, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. [Trenul] trecea, orb şi mut, cu tot misterul sîngerat al viscerelor. PAPADAT-BENGESCU, ο. II, 70.
    2. F i g. Interiorul fiinţei omeneşti, considerat ca sediu al simţirii, al sentimentelor, al conştiinţei etc.; măruntaie (I 2), (livresc) visceraţie (2). V. m a ţ (I 4), r ă r u n c h i1 (2). Adevăratul altruism e în pielea şi în viscerele noastre. RALEA, s. T. II, 237. Şi ca nectarul în albine Chemarea urcă din viscere, v. ROM. noiembrie 1964, 61.
    -     Accentuat şi: viscère. - Şi: (învechit) viscer (alexi, w., resmeriţă, D., cade) s. n., visceră (PROT. - POP., N. D., costinescu, ENC. rom.) s. f., vicére s. n. pl.
    - Din lat. visceră (pl.lui viscus, -eris), fr. viscère(s).
    VISCEROCEPT0R s. m. Interoreceptor care semnalează impresiile provenite de la viscere (1). Cf. D. med., dn3.
    - Pl.: visceroceptori*
    - Din fr. viscérocepteur.
    VISCEROGRĂF s. n. Aparat, în formă de sondă, pentru înregistrarea activităţii mecanice a unor viscere (1). Cf. D. MED., DN3.
    - PL: viscerografe.
    - Din fr. viscérographe.
    VISCEROGRAFIC, -Ă adj. Referitor la viscerografie. Cf. DN3.
    - PL: viscerograflci, -ce.
    - Din fr. viscérographique.
    VISCEROGRAFIE s. f. (Med.) înregistrare a contracţiilor diferitelor părţi ale tubului digestiv cu ajutorul viscerografului. Cf. DNJ.
    - PL: viscerografii.
    - Din fr. viscérographie.
    VISCEROPT0ZĂ s. f. (Med.) Ptoză (a viscerelor 1). Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
    - P1. : visceroptoze.
    - Din fr. viscéroptose.
    VISCEROTROP, -Ă adj. (Despre substanţe, microbi, virusuri) Care se fixează mai ales pe viscere (1). Cf. dn3.
    - PL: viscerotropi, -e.
    - Din fr. viscérotrope.
    VISCID, -Ă adj. (Bot.; despre plante sau despre părţi ale acestora) Care secretă un suc cleios; viscidul. Cf. lm. Tulpina dreaptă... în partea superioară, complet glabră, rar pubescentă, viscidă. FLORA R. P. R. II, 180, cf. PRODAN -BUIA, F. I. 22, DN3.
    - PL: viscizi, -de.
    - Din lat. viscidus, -a, -um.
    VISCIDUL, -Ă adj. (Bot.; despre plante sau despre părţi ale acestora) Viscid. Pedicelele la origine sînt glabre, apoi dens acoperite cu peri simpli visciduli neglandulari. GRECESCU, FL. 429, cf. 126. Plantă mai debilă, glabrescentă, viscidulă, cu foliole relativ mai înguste. FLORA R. P. R. V, 369. Inflorescenţă paniculă dens păroasă, viscidulă, cu peri simpli, ib. VII, 458.
    ~ PL: visciduli, -e.
    - Cf. v i s c i d.
    VISCOÂLĂ s. f. (învechit şi regional) Viscol. Cf. KLEIN, D. 456, LB, ISER. In anul acesta căzuse o iarnă nemaipomenită, cu nişte viscoale şi vijelii şi un frig despre a cărui păreche bătrînii din sat nu-şi puteau aduce aminte. CONTEMPORANUL, VII2, 98. Mergea cu faţa înfundată în reverurile paltonului uşor, despicînd viscoala deasă cu umărul. GALAN, Z. R. 115, cf. DL, DM, TAMÂS, ET. WB., 859.
    -     PL: viscoale. - Şi: (regional) visolă s. f. com. din ZAHAREŞTI - SUCEAVA.
    - Postverbal de la viscoli.
    VISCOELASTIC, -A adj. Care se caracterizează prin viscoelasticitate, care ţine de viscoelasticitate. Modelele viscoelastice servesc la aproximarea comportării mecanice a corpurilor reale. LTR2 XVIII, 502.
    - PL: viscoelastici, -e
    - Din fr. viscoéîastique.
    VISCOELASTICITATE s.f. Proprietate mecanică pe care o are un corp format dintr-o fază elastică şi una vîscoasă, dispersate uniform în interiorul corpului, manifestată prin apariţia efectelor de fluaj şi de relaxare. Cf. LTR2.
    - Din fr. viscoélasticité.
    VISCOL s. n. (Prima atestare, în forma Vicol, într-un toponim, la 1425, cf. D. bogdan, gl. 216) Vînt puternic însoţit de ninsoare sau de lapoviţă; vînt violent, în rafale, care spulberă zăpada; (învechit şi regional) spărgău, viscoală, viscolie, (regional) natoagă, vicolniţă. V. v i f o r (1),viforniţă. Focul, grindirea, neaoa, bruma, abur de vicol ce le facu cuvîntul lui. PSALT. HUR. 12473, cf. PSALT. 306. Cumu-s iarna vicole şi vînturi răci şi vremi geroase, de carile să îngreuiadză oamenii şi sămt supăraţi în vremea iernei, iară deaca vine primăvara ei se iuşureadză de aceale de toate şi să veselesc. VARLAAM, C. 30. Iară cînd nu s-are arăta nece soarele, nece stealele, în multe zile, şi fiind vicol mare, de-acii să luase toată nădeajdea vieţii noastre. N. TEST. (1648), 17177. Acela geri şi viscol au lovit, cît multă oaste de îmbe părţile au perit de frig. M. COSTIN, O.
175.  Şi-i voi călca-n ţărnă şi-n prav fară milă. Stîrvurile-n
3590
VISCOL
-653-
Λ VISCOL
cîmpuri, zăcînd aruncate, să strîngă troiane de vicol suflate. DOSOFTEI, PS. 55/8. Din faţă vicol să-i prăvuiască, Din dos pojarul să-i ocolească, id. Ο. I, 190. I-au lovit o ploaie cu ninsoare, de i-au ţinut acel vicol vro trei, patru dzili. NECULCE, L. 107. I-au apucat o iarnă grè, cu mari vicoli, şi le-au perit mulţi cai şi oameni, id. ib. 331. Troianii omeţilor de vivor şi vicol în toate părţile spulbăraţi şi aruncaţi. CANTEMIR, HR. 297. Fiind peste noapte vînt cu vicol... au îngheţat boazul mării (a. 1715). ARHIVA R. II, 11/17. Au fost aicea mare fortună cu viscol, au ţinut trei zile şi patru nopţi (a. 1787). furnică, D. c. 154, cf. klein, d. 455, budai-deleanu, lex., drlu ii, 575, lb, i. golescu, c. Mai bine nădăjduieşte... a popri viscolile vînturilor şi chiar cursul soarelui, decît a dobîndi un asemenea minut. MARCOVICI, C. 113/9. Iată vicol se stîrneşte, de peste munţi năbuşeşte, Şi peste pămînt răstoarnă nori de omăt încărcaţi. DACIA LIT. 145/2, cf. VALIAN, V. Iată, se stîrnesc Fortune, viscole cu ger cumplit afară. DONICI, F. II, 39/4, cf. ISER. într-o sară... era viscol şi ploaie. NEGRUZZI, S. I, 219, cf. POLIZU. Era o iarnă aspră ş-o noapte ce-ngrozeşte. Şi crivăţul cu viscol mugea precum mugeşte Un taur ce-i rănit. BOLLIAC, O. 96. Intrarăm... înăuntrul bisericuţei a căria uşă stă totdauna deschisă, ca să poată să se adăpostească... de viscolul iernei sau de sfîşierea fiarelor. PELIMON, I. 239/4. M-aş duce unde zboară atîtea rîndurele, Cînd viscolul începe, cînd vin vremile rele. ALEXANDRESCU, O. I, 143. După viscole şi vijelii vin zilele cele senine şi plăcute. SION, P. 176, cf. PETRI, v., PONTBRIANT, D. Cuibul de predilecţiune al acestor muncitoare insecte în Ţara Românească trebuia să fl fost... mai cu preferinţă creştetul carpatin al Olteniei, mai apărat de viscolii nordului. HASDEU, I. C. I, 198, cf. 217. îmi aduc aminte, cînd cu nemţii... am plecat odată c-un biet căprar, iarna, pe vicol. ALECSANDRI, O. v, 73. Iţi mărturisesc că nu am curagiul să mă expun la noi viscoli şi la nouă aventure de iarnă. id. ib. X, 268, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 456, LM. Şi astfel, ca crinul de viscole rele, Pe patu-mi de moarte deodat’am căzut. BOLINTINEANU, P. II, 155. Al iernei viscol geme şi urîtul mă cuprinde. CONTEMPORANUL, I, 88. Ah! „unde mai sînt chiar şi viscolile de odinioară1/'. ODOBESCU,
 S. III, 208. Ia eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult. EMINESCU, O. I, 123. în ţară a bîntuit alaltăieri nişte viscole îngrozitoare. CARAGIALE, O. VII, 124. Pustie şi albă e-ntinsa cîmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit. MACEDONSKI, o. I, 140. Ningea şi viscolul ridica omătul în valuri şi-l spulbera în văzduh, de nu se mai vedea nici cer, nici pămînt. VLAHUŢĂ, S. A. II, 205. Cînd ne întorceam de la patriarchie, furtună, viscol, vîrtej - nu alta. CONV. LIT. xxii,
 137. Plecînd în timp de iarnă... şi apucînd-o pe drum o ploaie şi un viscol foarte mare, i-a fost cu neputinţă de-a se mai putea apăra în contra asprimii timpului, ib. 198. Cioarele, cînd... croncăiesc, prevestesc vreme rea. Cînd se strîng multe la un loc şi nu-şi află stare şi alinare,... prevestesc iarna apropierea unui viscol mare şi ger. MARIAN, O. II, 30, cf. DDRF, ŞĂINEANU. Al iernii viscol suflarea nu şi-o curmă. COŞBUC, P. II, 79, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Fum pe coşul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nămeţii pînă la streşini. DELAVRANCEA, H. T. 14, cf. ALEXI, w. Voi nu ştiţi ce-i un viscol în mijlocul hotarului. Ne-a fluierat şi ne-a şuierat pîn ’ ne-a asurzit, şi era gata-gata să ne acopere casa şi grajdurile. AGÂRBICEANU, o. XII, 197. Mă scuturam de frigul viscolelor scoţiene, care fac să piară cu grămada turmele, şi uneori şi păstorul împreună cu dînsele. IORGA, P. A. I, 12, cf. TDRG. Cînd iarna vuieşte codrul tare, e semn de viscol. GOROVEI, CR. 369. După o ninsoare cu viscol, urmă un senin ca sticla, aducînd cu dînsul un ger aprig. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 229. Adăposturi, pentru a feri vitele de viscole, de ploi şi insecte, lipsesc aproape cu totul. PĂCALĂ, M. R. 284. Viscolul groaznic, stăpîn pe tot cuprinsul din cer pîn-în pămînt, îşi purta mînia în mugetele
 înspăimîntătoare. BUJOR, S. 55. în viscolul a&afără mi se pare totdeauna că văd doi ochi mari şl strălucitori. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 264. Trei zile şi trei nopţi, viscolul nu s-a mai ostoit. SOVEJA, O. 18, cf. 73, RESMERIŢĂ, .p.; DR. iV, 1261, v, 377. Afară se pusese pe ninsoare cw Viscol. M. I. CARAGIALE, c. 97. încremenit, citea Ifi lumina felinarului afişul, pe cînd viscolul îl biciuia späte. BASSARABESCU, s. N. 166, cf. CADE. Cuibul, clădit în anii trecuţi cu trudă; a suferit de pe urma furtunii, a viscolului de peste iarnă. SIMIONESCU, F. R. 96. Numai cînd viscole uriaşe cutreieră bălţile, se răscolesc raţele pitulate acolo, la iernat. VOICULESCU, P. I, 184. Peste treizeci şi şase de ceasuri, cînd viscolul se ostoise, gospodarul... îndrăzni să iasă din casă. id. ib. II, 152, cf. BL IV, 94. Au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor ş-al cocostîrcilor. SADOVEANU, O. X, 559. Intr-o zi şi o noapte, cum va porni vîntul cel tare, din crivăţ, putem avea viscol, înzăpeziri şi ger. id. ib. XX, 92. Viscolul din ziua sosirii mele în Chicago a întrecut cu mult viforul din Madison. D. GUŞTI, P. A. 341, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Drumul prin viscol al călăreţului,... lupta cu elementele naturii şi rotirea într-un vicios cerc magic... sînt magistral împletite. CONSTANTINESCU, S. II, 159. Viscolul a început să se arunce peste satul noastru, tot aşa, din senin. ARGHEZI, S. VII, 186. In viscole şi gloată, fugar şi duşmănit, De cîte ori nădejdea de om nu ţi-a murit! id. VERS. 389. Poetul doarme ferit de viscole în mausoleul său din ogradă. CĂLINESCU, C. O. 254. Miercuri, către prînz, viscolul mai slăbise. CAMIL PETRESCU,
 0. I, 8. Viscolul care bîntuise oraşul cîteva zile adunase nămeţi uriaşi. STANCU, R. A. IV, 62, cf. L. ROM. 1954, nr. 4, 25, cf. DL. A căzut într-un şanţ şi a dat viscolul peste el! PREDA, DELIR. 306, cf. DM. Urletele viscolului nu se mai opreau. BARBU, PRINC. 244, cf. CIORANESCU, D. ET. Oamenii erau speriaţi de viscol,... fiecare nu ştia cum să se ascundă mai tare în bîrlogul lui. T august 1964, 79, cf. TAMÂS, ET. WB. 859, CL 1968, 352. O căciulă groasă de nori şi un viscol violent schimbau brusc atmosfera blîndă într-una polară. SPORTUL, 1972, nr. 6930, 1/1, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Noi ne rugăm...Să ne dai vro trei parale, Să ne cumpărăm mintale, Că pe cea vale Este viscol mare Şi ne frige la spinare. POP., ap. GCR II, 337. Givorniţa e un vînt însoţit de viscol şi omăt. ŞEZ. V, 140. Iatî cî pi-o vremi di iarnî, pi-on gicul... vin trii oamini şi sî roagî di tăţ cî sî-i primeascî-n gazdî. ib. VIII, 94. Leliţă Săftiţă, Ian mai ieşi afară, Că-i distul di-asară Di cînd stau pi-afară. Vremea vremuieşti Vicolu-ntăreşti. cardaş, C. p. 103. Oaminii, cîn cu icolu acela mari, o stat pin păduri. GRAIUL,
 1, 477, cf. candrea, ţ. o. 53, com. din tărcăiţa - beiuş, alri 1 230, 1 231/518, 522, 558, 1 249/695, 727, 776, 874,
 1 262/61, 75, 158, A V 20. S-a pornit un vicol, de-a astupat toate drumurile. MAT. DIALECT. I, 198, cf. 153. Daţi-ne ceva parale, Să ne cumpărăm mantale, Că ne-apucă viscol mare. folc. mold. I, 272. 0 F i g. (Sugerează ideea de mişcare năvalnică, de forţă impetuoasă) In vremea de demult au fost vicole şi vînturi de scîrbe şi de dosădzi pre oameni ca şi într-o vreme de iarnă. VARLAAM, C. 30. Ridicarea românilor, ca un viscol de mînie, purtase ferul şi pîrjolul peste toată întinderea de la Dunăre a împărăţiei turceşti. BĂLCESCU, M. V. 186. Viscolul siluirei se întinde şi mai mult şi jaful se întocmeşte,... sîngele curge mereu. RUSSO, S.
 133.  Viscolul pus ti ir ei au suflat pe acest pămînt,... sîngele părinţilor în vinele strimte a strănepoţilor au secat! id. ib. 147. Cînd nu ai nici o coardă a inimii izbită De viscolile lumei şi de nenorociri, Mîngîi-te, copilă. ALEXANDRESCU, O.
 I, 154. O grindină de glonţuri fatală, - ucigătoare, In cetele române duc moarte-ngrozitoare; Dar ele, nengrozite, făr-a-nceta deloc, Păşesc tot înainte sub viscolul de foc. ALECSANDRI, ο. II, 28. Viscolul de bătălie încinsese cu nesăţioasă furie pe toţi d-a rîndul, în şirurile
 3590
VISCOLEALĂ
-654-
VISCOLIE
 româneşti. ODOBESCU, S. III, 587. Nimic nu luminează astei pustietăţi, Doar sloiurile par ca ruine de cetăţi, Plutind de asprul vicol al morţii cei de veci. EMINESCU, o. IV, 430, cf. RESMERIŢĂ, D. Cîndva, după viscolul anilor, un semen al nosţry va pomeni de trecerea noastră şi, din veacul vieţii, va zîmbi\mbrelor noastre trecute pe alt tărîm. SADOVEANU, O.
 XV, 501. Tu urmezi strămoşilor din veac şi... vor veni după tine alţii în viscolul timpurilor viitoare, id. ib. XX, 165. 0(Prin analogie) Femeile rînduite în dosul maşinei abia mijesc în viscolul de pleavă măruntă, iar palele de paie curg ca un şiroi de chihlimbar. SANDU-ALDEA, D. P. 133. în acest deşert soarele arde cumplit şi bat viscole de năsip. SADOVEANU, O. XV, 391. El văzuse vifor de năsip şi viscol de lăcuste, id. ib. XXI, 408. ♦ P. e x t. (Olt. şi prin Bucov.) Troian1 (2). Cf. alri 1 252/378, NALR-onh 315.
     -     Accentuat şi: (regional) viscol. ALR I 1 230/700, 837, 850. - PL: viscole şi (învechit, m.) viscoli. — Şi: (învechit şi regional) vicol (accentuat şi, învechit, vicol, LB; pl. şi, m., învechit, vicoli), (regional) viscor (alr i 1 230/748), vişcol (ib. 1 230/122; accentuat şi vişcol, tamâs, et. wb. 859, DENSUSIANU, Ţ. H. 340, alr I 1 230/118), vişcol (TDRG, pamfile, A. R. 264, DR. v, 377, tamâs, et. wb. 859), vicul (accentul necunoscut, A vi 26), gicul (accentul necunoscut), gigul (TDRG, PAMFILE, VĂZD. 46, DR. V, 377, ŞEZ. II, 229, PASCU, c. 93), jicol (BL VI, 204, alr i 1 252/378) s. n.
     - Etimologia necunoscută.
     VISCOLEALĂ s. f. Faptul de a viscoli; suflare violentă a vîntului însoţit de ninsoare; viscolire, (popular) viforîre, viforeală. Cînd nu mai crăpa piatra şi nu mai cădeau ciorile moarte de prin copaci, de ger, se pornea viscoleala. pas, L. I, 128, cf. dl, dm, tamâs, et. wb. 859,
 M. D. ENC., DEX, DSR.
     -- PL: viscoleli.
     - Viscoli + suf. -eală.
     VISCOLI vb. IV. I n t r a n z. i m p e r s. A sufla vînt puternic (însoţit de ninsoare sau de lapoviţă), spulberînd zăpada în vîrtejuri; (regional) a omeţi (2). V. v i f o r î (1). Cf. MOLNAR, D. 260/1, I. GOLESCU, C. Grierul în desfitare, Trecînd vara cu cîntare, Deodată se trezăşte Că afară vicoleşte. donici, F. i, 7/6, cf. polizu, pontbriant, d. Aşezat la gura sobei, noaptea pe cînd viscoleşte, Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pîlpîieşte. ALECSANDRI, O. I, 320. Iarna, cînd viscoleşte pe afară, mă aşez la biurou şi iau pana în mînă. id. ib. x, 227, cf costinescu, cihac, ii, 456, LM 575. Viscolea de ai fl crezut că are să se prăpădească pămîntul. SLAVICI, O. I, 381. De viscoleşte, pui nasu-n piept şi te duci glonţ un’ ţi-e treaba. DELAVRANCEA, O. IV, 191. Trebuia într-acea noapte ca să sufle vîntul rece, Ca să viscolească-afară, ca şi azi, neapărat. MACEDONSKI, O. I, 70. Afară viscolea de zgîlţîia ferestrele, din cînd în cînd vîntul scotea gemete omeneşti. VLAHUŢĂ, s. A. II, 278, cf. in, 93. Cît de greu şi cinul preuţesc, plouă, vicoleşte, în puterea nopţei trebuie să te duci. CONTEMPORANUL, V1, 294, cf. DDRF, ŞĂINEANU. Ninge şi viscoleşte toată nopticica, de ţi se păre că e în dricul iernei. MARIAN, o. I, 274. A vedea vaca Domnului pe arbori sau pe garduri e semn că are să viscolească, id. INS. 429, cf. barcianu. Cînd ajunse la Bucureşti, seara, începea să viscolească. D. ZAMFIRESCU, î. 70, cf. ALEXI, w., TDRG, arhiva, xxiii, 191. Cînd zburdă oile, are să viscolească. GOROVEI, CR. 369. Povestea cum răcnea crivăţul în brazi şi cum viscolea de nu se vedea la doi paşi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE. Dacă mai viscoleşte la noapte, nu ştiu cum vor veni dimineaţa muierile cu sania. AGÂRBICEANU, O. XII, 197. Dacă se arată cuţubatura (codobatura) înainte de amiaza păresimilor, e semn că o să vremuie şi să vişcolească. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. RESMERIŢĂ,
D. începea să viscolească şi să geruie. M. I. CARAGIALE, c. 39, cf. DR. Y, 311. Viscolea de nu se mai vedeau nici caii de la sanie. ALAS 2 vii, 1933, 514, cf. BL IV, 94. Dormea în jilţ, dinaintea focului, cu părul zburlit atîrnînd într-o parte... Afară viscolea, sadoveanu, o. XXI, 233, ^cf. scriban, d. Afară viscoleşte. Fulgii au căzut puţini şi sînt, după îngheţ, sticlă pisată. ARGHEZI, s. XXI, 180, cf. XIII, 77. N-a mai nins aşa de-acum cincisprezece ani, din 1895, cînd a viscolit în noiembrie. CĂLINESCU, O. IV, 217. Vineri noaptea a viscolit mereu, pînă tîrziu. BOGZA, A. î. 137. Cînd viscoleşte, gerul e moale. STANCU, R. A. III, 378, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 893. Cînd ninge abundent sau viscoleşte, jderul... umblă foarte puţin. vîn. PESC. februarie 1964, 7, cf. tamâs, ET. wb. La Saporo continuă să viscolească, astfel că... săritorii nu au putut efectua antrenamentele prevăzute. SPORTUL, 1972, nr. 6952, 1/5, cf. m. D. enc., dex, dsr, v. breban, d. g. Zi şi noapte viscoleşte... Dorul tău mă prăpădeşte. ALECSANDRI, P. P. 405. Bate vîntul, viscoleşte, Eu de gazdă n-am nădejde. POP., ap. ALEXANDRESCU, O. I, 401. Tot plouă şi viscoleşte. RETEGANUL, CH. 174. Bate vîntul, viscoleşte, Dorul tău mă prăpădeşte. SEVASTOS, C. 48. Cînd zburdă vitele, are să viscolească. ŞEZ. IV, 119. Sileşte, murgule, sileşte... Că ninge şi viscoleşte, graiul, I, 164, cf. bl vi, 204, alr i 1 230,
1  249/387, 420, 424, 512, 522, 526, 528, 530, 538, 550, 600, 708, 1 250/592, A vi 4, 8, 14, 26, ix 1, com. din morăreni -TOPLIŢA. Vicoleşte de azi dimineaţă întruna. MAT. DIALECT.
I, 198. Ninge, plouă, viscoleşte, Şi de gazdă n-am nădejde, Gazda mea e-n Valea Rea Şi-a coprins-o potera. BALADE, II, 398. ♦ I n t r a n z. unipers. (Despre vînt) A sufla violent spulberînd (şi troienind) zăpada. Ei dorm adînc! ş-al nopţei vînt Cu şuier viscoleşte; Ei dorm adînc; şi pe pămînt Mereu troianul creşte. ALECSANDRI, O. II, 64, cf. TDRG. Un vînt teribil de grăbit viscoleşte cu ace. SADOVEANU, O. XXI, 548. Vai de noi, ce vînt cumplit! Zece zile-a viscolit, Zece nopţi ne-a zguduit. ARGHEZI, s. P. 125. 0 (Poetic; despre iarnă) Sub lampa de faianţă cu verde abat-jour Visez tihnit în iarna ce viscoleşte-n jur. PILLAT, P. 215. (F i g.) Lacrimile, ce şi le oprise pe buzele ochilor, nu şi le-a mai putut ţine... Un geamăt viscoli pe subt lacrimile lui. arghezi, s. VIII, 241. Cum viscoleşte soarele ăsta, ce jărăgai, ce vipie! PREDA, î.
II. ♦ T r a n z. unipers. (Despre vînt) A spulbera (şi a troieni) zăpada. Cf. M. D. enc., dex. Vîntul a bătut puternic, viscolind pe alocuri zăpada în sudul Moldovei. RL 1977, nr. 10305, 5/4, cf. DSR, alr I 1 252/381, 878. ♦ T r a n z. impers. (Complementul indică oameni) A-l biciui, a-l bate viscolul. Sculaţi, sculaţi, boieri mari, Căci ne-a nins, ne-a viscolit, în flori albe ne-a învălit. FOLC. MOLD. I, 239. OTranz. unipers. (Cu subiectul „zăpada”) [Ştefaniţă:] Ce nu-ţi acoperi capul, Arbore? [Arbore:] Lasă, Măria ta, să-l ude ploile, să-l viscolească zăpada şi să-l bată soarele cum l-a bătut şi Dumnezeu! DELAVRANCEA, O. III, 143. Păn Ία zăuo ne viscolea zăpada şî ne-acoperea cu zăpadă. IZV.
XVI, 394, cf. DL. (F i g.) Furtuna deznădăjduirii mă viscoleşte pre mine (a. 1784). ap. TDRG. Tot mai năvalnic viscoliţi de gînduri, Pribegind sub soare, nu ştim ce ne doare. LESNEA, VERS. 80. Deodată stelele şi teii au roit în geam, viscolindu-ne cu noaptea lor de vară. TEODOREANU, M. u. 14.
    -       Prez. ind. pers. 3: viscoleşte şi (regional) viscolă (alr
i 1 249/708). - Şi: (învechit şi regional) vicoli, (regional) vicolâ (alr I 1 230/618) vb. I, vişcoli, jicoli (BL VI, 204), jiculi (ib.) vb. IV.
    -  V. viscol.
    VISCOLÎE s. f. (învechit şi regional) Viscol. Cf. polizu, cihac, îi, 456, tamâs, et. wb. 859, alr i 1 230/269.
    -      PL: viscolii. - Şi: (învechit) vicolie (cihac, ii, 456), (regional) vişcolie (alri 1 230/269) s. f.
    -  Viscol + suf. -ie.
VISCOLIRE
-655 -
VISCOZIMETRIE
     VISCOLIRE s. f. Faptul de a v i s c o 1 i; suflare violentă a vîntului însoţit de ninsoare; viscoleală, (popular) viforeală, viforîre, viscolitură. Cf. mardarie, l. 2822/l, POLIZU, PONTBRIANT, D. Fericit acel ce noaptea, rătăcit în viscolire, Stă, aude-n cîmp lătrare şi zăreşte cu uimire O căsuţă drăgălaşă. ALECSANDRI, POEZII, 14. Un crivăţ năpusteşte viscolirea lui brutală. MACEDONSKI, O. I, 30. Vremea cumplită s-a ţinut scai, cu viscoliri de zăpadă izbită în obloane. VOICULESCU, P. I, 81. Nu-i drum; prăpăstii şi desişuri C-au stat sub viscoliri, le vezi, Adînc zac toate sub zăpezi, v. ROM. ianuarie 1954, 37, cf. dl, dm, tamâs, ET. WB. 859, M. D. ENC., DEX. 0 F i g. Este atîta poezie în... cel mai de seamă prozator al nostru, e atîta viscolire de imagini, atît belşug de sensibilitate. ARH. OLT. V, 302. Un prim rezultat... ar fi fost ca în faţa atîtor viscoliri barbare... graiul maramureşean să apuce direcţia unei cristalizări izolate. DRĂGANU, ROM. 369. Toate vedeniile viitorului... îi apărură într-o viscolire de imagini, depărtîndu-l de clipti prezentă. SADOVEANU, O. XXI, 385.
     -  Pl.: viscoliri.
     -  V. viscoli.
     VISCOLIT, -Ă adj. Bătut de viscol; spulberat de viscol; acoperit cu troiene de zăpadă, troienit. Cele mai bune vinaţe cresc pe un petriş vicolit. FILIPESCU, D. II, 27/13, cf. pontbriant, D., LM 575, resmeriţă, D. în sat, pe uliţele viscolite, patrulau în lung şi-n lat dorobanţii din „Şoimii”, spintecînd cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivăţului. MIRONESCU, S. 3. Paşii grei se apropiară, răsunară în tindă, în odaia viscolită, o mînă fîşîi pe lemnul uşii şi pipăi clampa, sadoveanu, o. I, 634. Omul viscolit tot gemea răguşit, de-abia putea spune, întrerupt, că şi-a pierdut sania, caii, vizitiul, în furtună, id. ib. III, 124, cf. DL, DM, TAMÂS, ET. WB. 859, M. D. ENC. 997, DEX, DSR, v.BREBAN, D. G., ALRI 1 252/363, 394, 420, 542, 810, 846, 850, 856, 865, 870, 890, NALR - o II h 315. 0 F i g. Pre mine cel viscolit întru turbur ar ea lenii, îndreptează-mă, stăpînă, la limanul cel cu bună linişte al mîntuirii. MINEIUL (1776), 203vl/7. Fruntea-mi viscolită nu poate da măsură Cît e de cînd de ruje cunună îţi făceam. C. A. ROSETTI, C. 181/3. Ceva din aureola legiuitorului din Sinai... scălda chipul lui viscolit şi diafan. GALACTION, O. A. I, 333. 0 (Adverbial) Peste noapte ninsese viscolit. VÎN. PESC. mai 1964, 7.
     -       Pl.: viscoliţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) vicolit, -ă, (regional) viculit, -ă (alri 1 252/363), adj.
     -  V. viscoli.
     VISCOLIT0R, -OARE adj., s. f. 1. Adj. (Despre vînt) Care viscoleşte, care spulberă zăpada. Cînd se strîng multe ţărci laolaltă... şi fac larmă mare, prevestesc o fortună mare de omăt cu vînt viscolitor. MARIAN, O. II, 57, cf. DL, DM, tamâs, ET. wb. 859, dex. ♦ (Rar) în care bîntuie viscolul. Sergiu şi Adriana aveau suvenirile copilăriei legate de dragostea focului din sobă pe seri viscolitoare. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 266.
     2. S. f. (Neobişnuit) Troian1 (2). Şleahul pe care se iscase dealul de omăt ducea la tîrgul de aproape: era un şleah cu tract mare. Cei dintăi oameni cu săniile care au dat peste viscolitoarea aceasta au stat puţin în cumpănă, au măsurat-o din ochi, apoi au dat din cap, au întors ş-au apucat pe nişte hudiţi întortocheate. SADOVEANU, o. XIX, 235.
     -  Pl.: viscolitori, -oare.
     -  Viscoli + suf. -tor.
     VISCOLITURĂ s. f. (Popular) Viscolire; (concretizat) zăpadă viscolită, troian de zăpadă îngrămădită de viscol. A fost iarna înzestrată cu omăt gros şi n-au fost furtuni, adecă vifore, vicolituri şi vînturi mari. MARIAN, S. R. I, 116, cf. TDRG, DR. V, 378, CADE. In ziua a patra părăsiră albia apei
 şi se suiră prin viscolituri pe opcina muntelui. SADOVEANU,
 O.    XII, 194. în mai puţin decît un ceas de vreme,... împrejurimile îşi schimbară înfăţişarea... La dosuri, se grămădeau viscolituri. id. ib. XIII, 589, cf. XXI, 245, SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 893, TAMÂS, ET. WB. 859, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., ALR I
 1 252/194, 214, 370, 375, 388, 402, 418, 420, 510, 550, 554, 556, A v 15, 21, 31, vi 4, 26, com. din MONOR- REGHIN.
     -     PL: viscolituri. - Şi: (regional) vicolitürä, vieolătură (alr i
 1 252/420), viculitură (ib. 1 252/214) s. f.
     -  Viscoli + suf. -tură.
 x VISCOL0S, -OÂSĂ adj. Care are violenţa viscolului, ca viscolul; însoţit de viscol; caracteristic viscolului, (ca) de viscol. V. v i f o r o s (1). Iar praful ce acolo de vînturi viscoloase în aer se ridică e pulbere de oase, Ce tabere duşmane în treacăt au lăsat. ALEXANDRESCU, O. I, 83. Vara este foarte ploioasă; în iuliu şi în iuniu cu furtune viscoloase, cari revin în toate serele la aceeaşi oară. HASDEU, I. C. I, 169. Mirii sarbezi în cojoace Veselit-au şese luni, Invitînd cu ei să joace Viscoloasele furtuni. alecsandri, o. II, 147, cf. CIHAC, II, 456. Uneori, o pasăre de noapte, gonită din adăpostul ei de o suflare mai viscoloasă a crivăţului, îşi ia zborul. ODOBESCU, s. I, 153. De-atunci acea vreme viscoloasă poartă numele de „zbaterea babei”. CONV. LIT. XXII, 204. Se ridică un nor negru de către miazănoapte, încărcat cu ploaie şi cu neauă viscoloasă. MARIAN, S. R. II, 123, Cf. DDRF, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, DR. V, 378, RESMERIŢĂ, D., CADE. Uneori se pornea ninsoare... Venea şi vîntul cîteodată cu învăluirile-i viscoloase, cu tristele-i plîngeri. SADOVEANU, O. II, 285, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 893, TAMÂS, ET. WB. 859, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Vine iarna viscoloasă Eu cînt doina-nchis în casă. alecsandri, P. P. 224, cf. alr I 307/552. 0 F i g. Zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vînturi îi clătesc. ALEXANDRESCU, O. I, 138.
 ♦ Bîntuit, răscolit de viscol. Înaintînd în pas lin de-a lungul ţărmului viscolos, aflai nişte ţărani. F (1867), 31. A pornit afundîndu-se în negura nopţii viscoloase. CARAGIALE, O. I,
 176.  Zilele babei... Intăile zile din martie, cari sînt obicinuit friguroase şi viscoloase, poartă această numire. CONV. LIT.
 XXII, 200. ♦ F i g. (Rar) Agitat, zbuciumat. Spiritul ce-ncîntă şi graţia dorită Viaţa-i viscoloasă ades a îndulcit. ALEXANDRESCU, O. I, 274.
     -     PL: viscoloşi, -oase. - Şi: (regional) vicolôs, -oâsă adj. CIHAC, ii, 456, TDRG, alri 307/552.
     - Viscol + suf. -os.
     VISCÔMITE s. m. v. vicecomite. VÎSCOR s. n. v. viscol. VISCÔS, -OĂSĂ adj. v. vîscos.
     VISC0ZĂ s. f. Substanţă vîscoasă obţinută prin tratarea celulozei cu o soluţie de sulfură de carbon şi de sodă caustică; fibră textilă obţinută din celuloză elastică, rezistentă şi cu luciu mătăsos. De vreo 12 ani avem... 2 fabrici cari produc anual 1 500 tone mătase artificială prin procedeul viscozei. IONESCU-MUSCEL, FIL. 20, cf. MACAROVICI, ch. 564, nom. min. i, 411, 412. S-a elaborat metoda obţinerii cordului necesar pentru anvelope de automobil din viscoză. CONTEMP. 1953, nr. 360, 5/2. Socru-tău a filat viscoza tot în jabricuţa lui proprie. V. ROM. aprilie 1954, 29. Fibrele de viscoză sînt caracterizate prin termostabilitate mare. LTR2 XVIII, 504, cf. DL, DP, DM, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
     - PL: viscoze.
     -  Din fr. viscose.
     VISCOZIMETRÎE s. f. Parte a fizicii care se ocupă cu
3603
VISCOZIMETRU
-656-
 VIST
 măsurarea viscozităţii fluidelor. DN3.
    -  Din fr. viscosimétrie.
    VISCOZIMETRU s. n. Aparat cu care se măsoară viscozitatea fluidelor. Vîscozitatea se măsoară în general cu un aparat numit „vîscozimetrul lui Engler”. ORBONAŞ, MEC. 93, cf. NOM. MIN. I,                  305.   în tehnică se folosesc  fie
 viscozimetre absolute,... fie    viscozimetre relative,...           fie
 viscozimetre convenţionale. LTR2, cf. DL, DP, DM, FORM. CUV.
 I, 140. Viscozimetre de torsiune, cu sferă metalică în lichid. D. MED., Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, L. ROM. 1984, 67.
    -  PL: viscozimetre. - Şi: (rar) vîscozimétru s.n.
    -     Din fr. viscosimètre. - Vîscozimétru: prin apropiere de vîscozitate.
    VISCOZITÄTE s.                    f. 1. însuşire a unui fluid de a fi
 vîscos, de a opune o anumită rezistenţă la                 curgere.  Cf.
 COSTINESCU, LM, CADE. Vîscozitatea să nu fie influenţată de variaţiile temperaturii. IOANOVICI, TEHN. 325. Vîscozitatea este proprietatea lichidelor de a curge mai greu sau mai uşor prin orificii. ORBONAŞ, MEC. 93. Pe măsură ce temperatura creşte, scade vîscozitatea. SOARE, MAŞ. 98. Pasta celulozică trebuie... să aibă viscozitate uniformă. IONESCU-MUSCEL, FIL. 499. Greutatea moleculară a substanţelor coloide se poate determina... prin măsurarea viscozităţii soluţiilor coloide. MACAROVICI, CH. 166. E de aşteptat ca vîscozitatea să scadă cu vîrsta. PARHON, B. 130. Această formă de apă se află în stare lichidă, dar are o vîscozitate crescută. CHIRIŢĂ, P. 226. Curgerea unui fluid întîmpină totdeauna o rezistenţă de frecare, datorită viscozităţii. CIŞMAN, FIZ. I, 301. Viscozitatea este cauza frecării între două particule de fluid care alunecă una faţă de cealaltă în straturi paralele. CARAFOLI - OROVEANU* M. F.
 I, 14. Rezistenţa fluidelor reale la schimbarea formei lor se numeşte vîscozitate. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 178, cf. LTR2, dl, dp, dm, DER, D. med., M. D. enc. dn3. ♦ (Concretizat) Substanţă vîscoasă. Dacă sufli deasupra... nu mai rămîne decît un mototol, o vîscozitate. c. petrescu, î. II, 86. Se temea atunci să păşească pînă la butonul luminei, să nu strivească vreunul sub talpă, oribil, cu o pocnitură împroşcînd de sub teasc vîscozitatea albă. id. C.v. 45, cf. DL, DM, DN3.
    2. Mărime care determină valoarea frecării interioare a unui fluid. Cf. LTR2, DL, DER. 0 Viscozitate dinamică = mărime egală cu raportul dintre rezistenţa la deplasare întîmpinată de un fluid pe o arie egală cu unitatea şi gradientul vitezei într-o direcţie normală pe cea a deplasării. Cf. LTR2, DP, DER, M. D. ENC. Viscozitate cinematică = mărime egală cu raportul dintre viscozitatea dinamică a unui fluid şi densitatea lui. Cf. ltr2, dp, der, d. med., m. d. enc. Viscozitate electrică (sau magnetică) = fenomenul de rămînere în urmă a variaţiei polarizaţiei electrice a unui dielectric (sau a magnetizaţiei unui material magnetizabil) faţă de variaţia intensităţii cîmpului electric (sau magnetic) inductor. Cf. M. D. enc.
    -  PL: viscozităţi. - Şi: vîscozitate s. f.
    -  Din fr. viscosité. Cf. v î s c, v î s c o s.
    VISÉCT adj. v. bisect.
    VISECTÔS adj. v. bisect.
    VISERÔS, -OÂSĂ adj. v. visăros.
    VISILĂ s. f. (Pescuit; regional) Hapcă. Cf. jahresber.
 IX, 230. Obleţii se mai întrebuinţează foarte mult ca nadă la undiţe sau mai cu seamă se pun vii la visile, căci ei, fiind foarte strălucitori, atrag întotdeauna peştii răpitori. ANTIPA, F. I. 161. Pescarii... întrebuinţează [ţiparul] foarte mult ca
 nadă vie la vişilă şi la pripoane. id. ib. 196, cf. id. P. 299, TDRG, NOM. MIN. I, 28, LTR2, DL, DM.
    -     PL: visile. — Şi: vişilă, vesilă (jahresber. ix, 230, TDRG) s. f.
    - Cf. bg. dial. b h c e ji.
    VÎSÎN s. m. v. vişin1.
    VÎSÎNĂ s. f. v. vişină1.
    VÎSLĂ s. f. v. vijlă1.
    VISMÎNT s. n. v. veşmînt.
    VISMÙT s. n. v. bismut.
    VISMÙTON s. n. v. bismut.
    VISO interj. (Regional) Cuvînt cu care se cheamă oile (Criştelec - Şimleul Silvaniei). chest. v 77/25.
    - Din magh. vissza „înapoi, îndărăt”.
    VIS0LĂ s. f. v. viscoală.
    VISÔN s. n. (învechit) Ţesătură fină de in, v i ş i n2; p. e x t. obiect de îmbrăcăminte confecţionat dintr-o astfel de ţesătură. Scoase inelul den degetul său şi-l deade în mîna Iu Iosif şi îmbrăcă în veşminte de mătase şi în vison şi lanţ de aur aruncă-i în grumazi. PO 143/19. Era un om bogat şi să îmbrăca în uşărnic şi în vison. N. TEST. (1648), 91r/33. Şi roşie, şi vison cu aur şi vînăt împreună ţăsut, şi brobodealnici închise. BIBLIA (1688), 457]/52. în mijloc vede pe Hamzam îmbrăcat în vison mohorît şi înţăpat. ŞINCAI, HR. II, 41/28, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. L-au îmbrăcat cu vison şi au pus lanţ de aur pe după grumazii lui. TEODOROVICI, I. 98/23, cf. LB. între preţioasele mînofăpturi ale eghiptenilor era şi pînza de in supţire numită vison. SĂULESCU, HR. I, 6/11, cf. CIHAC, II, 458, LM, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, DHLR II, 548, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., CL 1962, 133, L.ROM. 1963, 276.
    -     Accentuat şi: vison, lb, tdrg, cade, scriban, d. - PL: visone (BARCIANU) şi visonuri (SCRIBAN, D.).
    - Din ngr. βύσσον (acuz. lui βύσσος), slavonul bhcohk
    VISPÂR s. m. v. viespar.
    VÎSPE s. f. v. viespe.
    VIST s. n. Joc cu 52 de cărţi, la care participă trei sau patru persoane (grupate cîte două) şi care se află la originea jocului de bridge. Cf. I. GOLESCU, C. In toate serile face partida sa de vist (joc de cărţi) şi la 10 ceasuri şi jumătate intră în cabinetul său. CR(1830), 3492/12. Adevărat că vistul este numai o îndeletnicire a leneşilor şi nevrednic de luare în samă a filozofului şi a politicului? KOGĂLNICEANU, O. I, 27. Alţii joacă vist sau preferans, vorbind de cîte corăbii au sosit la Galaţi şi cît să vinde chila de grîu şi de păpuşoi, id. ib. 37. Lord Rooz s-au învinovăţit înaintea giudeţului cătră D. Cuming, pe carele l-au înşălat giucînd la vist. AR (1837), 702/12. Povăţuire la gioc de boston, vist, concină, preferans. ASACHI, PED. 62/1. Viaţa şi îndeletnicirile unui ofiţer sînt cunoscute. Dimineaţa la mustră şi manej..., seara o partidă de vist şi ponei. MOZAICUL (1839), 241/4, cf. POEN. - AAR. -HILL, V. II, 833 Vl4, STAMATI, D. într-o seară juca vist cu cîţiva tineri de cuvînt însuraţi ca şi el. NEGRUZZI, S. I, 74, cf. POLIZU. De ce treabă mi-eşti bună, putere gînditoare,... Nu te-ai deprins încă nici vistu să-l joci bine? ALEXANDRESCU,
O.    I, 191. Adesea serile... faceam partite de vist sau preferenţă. SION, P. 110. Politica ciocoismului consista în ferventa adorare a numelui împăratului rus, în vizite dese la
3621
VISTAVOI
-657-
VISTIER1
 consulat, în ambiţia de a juca vistul sau preferanţul cu d-l consul/spre a cîştiga nu banii, ci protecţia lui. ALECSANDRI,
 O.  IV, 362. Ai dat pe dama în loc de riga... Eşti o mazetă... Nu ştii vistul, id. ib. VI, 1022, cf. COSTINESCU, 712. Aici se joacă... préférant... Mai colo vist. BOLINTINEANU, O. 367, cf. ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D. 912, ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, 963, CADE, SCRIBAN, D. 1424. O odaie mobilată turceşte în care boierii complotează şi joacă whist. CONTEMP. 1949, nr. 126, 11/3, Cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 81, CIORANESCU, D. ET., DN3, DEX2.
     -      Scris şi: (după fr., engl.) whist, wist (costinescu).
 - Şi: (învechit) uist s. η. i. golescu, c., poen. - aar. - hill, v.II, 833l/14.
     -  Din fr. whist, engl. whist.
     VISTAVOI s. m. 1. (Mii.; ieşit din uz) Soldat ataşat pe lîngă un ofiţer pentru servicii personale; ordonanţă (II 1). Cheamă vistavoiul, Două palme-i dă strigînd: „Dă-mi chipiul de pe masă...!”. VLAHUŢĂ, S. A. I, 104, cf. BARCIANU. Joci rol de general... şi ai aer de vistavoi. ap. TDRG. Soldatul, care auzise vorba de pe la alţi vistavoi de călărie, se ruşină. D. ZAMFIRESCU, R. 217, cf. ALEXI, W. Un norod întreg de bone, de copilandri de liceu, de vistavoi... au dat năvală. ANGHEL, PR. 115, cf. RESMERIŢĂ, D. Pe faţă, în lume, avea o purtare aproape aleasă pe care, desigur, n-o învăţase de la vistavoii ce le crescuseră. M. I. CARAGIALE, C. 126, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ridicînd ochii, deodată văzui lîngă cort, la spatele maiorului, un vistavoi care aproba din cap cu energie aceste vederi. SADOVEANU, O.
 XXI,   24, cf. SCRIBAN, D. Strigă furios la vistavoi: Spune-i, mă, lui Vasile să-mi aducă numaidecît calul. CAMIL PETRESCU, O.
 II, 240, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. et., dex2. OExpr. (Prin nordul Munt.) A sta ristavoi = a sta în permanenţă la dispoziţia cuiva. Cf. coman, gl. (Prin Mold.) A veni fără vistavoi = a veni pe neaşteptate, neanunţat. Cf. zanne, p. iv, 685. ♦ Epitet depreciativ pentru un sergent de stradă sau pentru un subofiţer de poliţie. Era să mă ia ăia şi pe mine, mînca-i-ar moartea şi arde-i-ar focul de curcani şi de sticleţi şi de vistavoi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 29, 15/2.
     2. (Prin Munt.; în trecut) Vătăşel (la primărie); (ironic) om de serviciu (la o curte boierească). Cf. udrescu, gl. Vine vistavoiul de la primărie, cheamă lumea la corvezi, id. ib. Umblă vistavoiul boierului în rîpi, după oameni de clacă. id. ib. ♦ Epitet depreciativ pentru un om linguşitor, slugarnic, lipsit de demnitate. Cf. udrescu, gl.
     -  Pl.: vistavoi. - Şi: (regional) ristavoi s.m. coman, gl.
     -  Din rus. BecTOBofi.
     VÎSTĂ s. f. (Italienism învechit) 1. Vedere1 (1); privire (1); înfăţişare. Cf. polizu, barcianu, alexi, w. OLoc. adv. A vista = la vedere, v. v e d e r e1 (1). Cf. polizu. OExpr. La prima vista = la prima vedere, v. v e d e r e1 (1). Paganini... esecută la prima vista acele dificultăţi şi convinse pe adversarii săi despre prodigioasa sa abilitate. FILIMON, O. II, 325, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. (La jocul de cărţi) A juca prima vista = a juca pe carte. Cf. ALEXI, W.
     2.     Intenţie, scop2, ţintă (III), ţel (3). I-au învăţat să cunoască pe oamini, să giudice evenimentele şi să diosibească bunele şi relele viste, pe carii le subtînsuflă lor cineva. ARISTIA, PLUT. XXIII2/25.
     -Pl.: viste.
     -  Din it. vista.
     VISTEÂR s. n. v. vistier2.
     VISTEÂRIU s. n. v. vistier2
      VISTEÂRNEC s. m. v. vistiernic.
     VISTEÂRNIC s. m. v. vistiernic.
   VISTEIÂRIU s. m. v. vistier1.
   VISTEIÂRNEC s.m. v. vistiernic.
   VISTER1 s. m. v. vistier1.
   VISTÉR2 s. n. v. vistier2.
   VISTEREĂSĂ s. f. v. vistiereasă.
   VISTERICÉSC, -EÂSCĂ adj. v. vistiericesc.
   VISTERÎE s. f. v. vistierie.
   VISTÉRIU1 s.m. v. vistier1
   VISTÉRIU2 s. n. v. vistier2.
   VISTÉRNIC s. m. v. vistiernic.
   VISTERNICEÂSĂ s. f. v. vistierniceasă.
   VISTERNICÉL s. m. v. vistiernicel.
   VISTERNICÎE s. f. v. vistiernicie.
   VISTÎ vb. IV v. vişti1.
   VISTIÂR1 s. m. v. vistier1.
   VISTIÂR2 s. m. v. vistier2.
   VISTIÂRIU1 s. m. v. vistier1.
   VISTIÂRIU2 s. n. v. vistier2.
   VISTIÂRNEC s. m. v. vistiernic.
   VISTIÂRNIC s. m. v. vistiernic.
   VISTIER1 s. m. 1. (în evul mediu în Ţara Românească şi în Moldova; atestat prima dată între 1389-1400, cf. ders; şi în sintagmele mare vistier sau marele vistier, învechit vistier mare, vistierul cel mare,· vel-vistier) Mare dregător din sfatul domnesc, care avea obligaţia repartizării dărilor asupra populaţiei contribuabile, a încasării acestora de la slujbaşii din ţinuturi (sau din judeţe), a gestionării tezaurului ţării (iniţial şi domnesc) şi a judecării pricinilor care se iveau la strîngerea impozitelor; în Ţara Românească avea şi grija procurării şi păstrării obiectelor de lux (blănuri, stofe etc.) şi de protocol ale curţii domneşti; (şi în sintagmele vistier al doilea ori, învechit, vtori-vistier sau vistier al treilea ori, învechit, treti-vistier) subordonat (sau, în Moldova, şi locţiitor) al acestui mare dregător; (în epoca regulamentară) ministru de finanţe; vistiernic (1), (învechit) protovistier. V. tezaurar, trezorier. Cf. mihăilă, d. 174. La ai noştri preaiubiţi şi de la inimă fraţi, jupan Dan vistiiar i jupan Ventilă cliucear i jupan Ioan aga i Preda postelnic..., sănătate şi închinăciune tremeatemu domnilor-voastre (a. 1599). DOC. î. (XVI), 111. Să se ştie venitul ce-au venit în mîna Iu Dumitrachi vistiar (a. 1599-1600). ib. 123. Bane Mihalcio şi tu, vistiiar Stoico, dau-vă în ştire pentru omul cistitului împărat, ce-au trimes la noi (a. 1600). ib. 126. Scriş eu, jupan Bărcan, mar[e] vistiar, al meu răvaş să se ştie cum au dat bistriceanii Iu Calmadi căpitanul şaptezeci şi şase de bucăţi de caragiu (a. 1600). ib. 134, cf. 147. Mărturie am pus părintele episcopul Efrem din 7?/[b] şi ai
3648
 VISTIER1
-658-
 VISTIER1
   lui călugări,... şi slugile doamnelor, Balea spătar, Dumitru vistiar..., Pătru pîrcălab, Barbulpostelnic (a. 1602). CLRV I,
   157.  Partea jupăneasei Neagăi, vorniceasa Mitrei vornic,...
   o     au cumpărat deregătoriul domniii meale Panî vzsffier]... în zilele răposatului Simion Vodă (a. 1611). I. BIANU, D. S. 17. Aceaste ocine şi moşii... au fost cumpărate de tată-său, Pană v/s/[ier], şi sîntu ale ei moşie dereaptă (a. 1616). id. ib. 31. Am vîndut noi toţ[i] de a noastr\$\ bun[&\ voie, făr’ de nici o silă, jupănului Dumitru vtori-vistiiar 1 vad de moară derept 5000 de ban[i] (a. 1623). id. ib. 90. Văzut-am domnia mea şi cartea Iu Gavriil voievod la mîna c[m]stitului -* boiarinul domniii meal[o\ jupan Vladul biv-vel-vist[ier] (a. 1627). id. ib. 142, cf. ANON. CAR. Am trimis... pe Dumitrache vistiiar la Moldova (a. 1703). FN 193. Au avut războiu mare cu Mircea Vodă la sat la Periş, şi au fost izbînda Mircii. Atuncea au perit şi Udrişte vistierul, şi Theodosie banul. ANON. CANTAC., CM I, 117. Făcu sfat cu toţi boiarii, alegînd 4 boiari mari anume: Iordache Cantacuzino marele spătar..., şi pre Costandin Bălăceanul marele agă..., şi pre nepotu-său Şerban Cantacuzino..., şi pre Şerban marele comis, feciorul Părvului ce au fost mare vistier, id. ib. 217. Să şi învrăjbise cu Toma vornecul şi cu Iordache vister. R. POPESCU, CM I, 361. Au venit Pîrvul visteriul supt cortul domnescu. id. ib. 384. Ghioca, vistierul cel mare, au fost capul sfatului, id. ib. 449. Crîstea Popescul vel-vistiiar şi... alţi boiari... să fie purtători de grijă a zaharelilor ce era să să dea nemţilor. R. GRECEANU, CM II, 25. Fiind Mareş vister mare, pă Staico l-au făcut logofăt de visterie, apoi şi vistier al treilea ajunsese, id. ib. 56. Au trimis pe Pârvan visteiariul şi pe Drăghici ceauşul... cu jupînesele lor. id. ib. 167. I-au ieşit înainte boierii şi slujitorii carii venise din Bucureşti, Pătraşco Brezoianul vel-vornic i Grigorie Băleanul biv-vel-vornic i Radul Dudescul vel-spatar i Radul sîn Hrizei vistier iul... şi alţi boieri. AXINTE URICARIUL, LET. II, 190/30. Prăvitoriu şi zapciu cu puterea domnească a se împlini aceste toate să fie d-lui vel-v\st[ier], şi cînd s-a plini anul să aibă a lua sama acestor bani, de unde s-au cheltuit şi ce au rămas (a. 1748). URICARIUL, I, 62/32. De nu se întîmplă vel-visterul la bisearică, pomazania o dă, ori vtori-visterul, ori logofătul de visterie. GHEORGACHI, CER. (1762), 276, cf. 274, 278, 303. Am întărit domniia mea hrisovul acesta... cu credinţa a tot sfatul cinstiţilor şi credincioşilor boierilor celor mari ai divanului domniii meale: pan Toma Creţulescu vel-ban,... pan Athanasie Ipsilant vel spat[ar], pan... vel-vist\\tr\, pan Thoma Rafail vel-post[Q\mc] (a. 1765). FURNICĂ, D. C. 22. Aceste orînduieli... să să păzească în păstrare, întărind domniia mea hrisovul acesta,... marturi fiind... dumnealor cinstiţii boiarii cei mari ai divanului domniei mele: pan Dumitrachi Ghica vel-ban, pan Nicolae Dudescul vel-dvornec de Ţara de Sus,... pan Ianache Văcărescu vel-vistier (a. 1775). prav. cond. (1780), 166. Domnul... îndată au chemat pe visteriul cel mare şi au poroncit ca să scrie pe la ţinuturi să taie chereste (sfîrşitul sec. XVIII). LET. III, 237/21. Vistierul Văcărescu... apucă plaiu pă la Văleni şi tr$kf: după familie-ş în Braşov. DUMITRACHE, ap. GCR II, 128/10. La văleat 87, genarie, mă făcuse vistier din dvornec Mavrogheni. VĂCĂRESCUL, IST. 293. Au venit boierii cei pribegi din Ardeal cu oaste şi s-au bătut cu Mircea Vodă
   (III) la satul Periş, unde... mulţi boieri au căzut; pentru pildă, au căzut vistiariul Udrişte şi banul Theodosie. ŞINCAI,
   O.  II, 255. Înţelegînd de la dînşii că Gioca (vistieriul cel mare) au fost cap sfatului, l-au închis şi pre dînsul. id. ib. III,
   169,  cf. KLEIN, D. 456. Priimită este domniii mele anaforaoa aceasta, pentru care şi poruncim dumnealui vel-vistier să faci domnescul nostru chrisov coprinzător cu întărirea acestii hotărîri (a. 1804). TES. II, 328. 18 cărţi din partea dumnealui vel-vistier către ispravnici la judeţe de obşte (a. 1805). ib. 306. Hotărîm domnia mea ca sameşii ce se vor
alege şi se vor orîndui de acum înainte să dea la vistieriul cel mare ca o filothorimă numai cîte /[a]/[eri]: una mie cinci sute (a. 1813). ib. 364. Poruncim domnia mea dumnealui vel-vistier şi dumneavoastră altor boieri ce după vremi vă veţi afla într-această dregătorie să o păziţi cu toată scumpătatea (a. 1813). ib. 365. Fără zăbavă, isprăvind scrisul vitelor, au trimis catastişele la vistierie, şi vel-vistieriul au arătat lui vodă. DIONISIE, C. 193, cf. 216. Dumneata, vel-vistier, să cercetezi această cerere ce face dumnealui biv-vel-logofat (a.         1819).   DOC. EC. 199.
Dumneata, arhon vistier,... mijloceşte acum către Măria sa vodă, ca să mă priimească şî pă mine între miniştrii Măriii sale. i. golescu, în pr. dram. 59, cf. 73, id. c. Am cunoscut că ispravnicul trebuie să aibă multe ştiinţi, neavînd nici o deosebire de un domn, căci cum domnu are pe vistier în toată ţara, aşa şi ispravnicul are pe sameş peste tot judeţul lui. GOLESCU, s. 51, cf. 291. Luat-am aminte la arătarea ce ne-au făcut al nostru cinstit şi credincios boier, dumnealui Iordache Roset biv-vel-vistier (a. 1821). FURNICĂ, D. c. 259, cf. LB. Pe lîngă-aceste fiare, alţi vro trei mii ne-aduse Tot ciuma de Lisandru, să-i fie, biet, spre pază, Să stoarcă cu ei ţara şi să domnească-n pace, Urmă tot Dan vistierul, căci el le da simbria. HELIADE, o. I, 222. Impreunîndu-se toate în hotărîtul soroc, le va da marelui vistier care se îndatorează a pregăti izvodul veniturilor şi a-l face cunoscut... obşteştii adunări. REG. ORG. 31/18. Marele dvornic-ministru trebilor din lăuntru, vistierul - ministrul finanţelor, ib. 78/8. Căderile vistierului nu să vor întinde de acum înainte... şi la dezvoltarea comerciului, el va îngriji şi va asigura ca toate veniturile statului să între în vistierie şi va plăti banii pentru care va avea pravilnică voie şi slobozenie, ib. 100/2, cf. 32/4, 41/5, 55/12. Ministrul finanţelor sau vistierul îngrijaşte de veniturile şi cheltuielile statului, a cui vistierie se adună din proprietăţi ale statului cum: acareturi, ocne, poştii, vii, mine de aur, argint. GENILIE, G. 140/13, cf. id. P. 53/6, TÎMPEANUL, G. 16/5, VALIAN, V., POEN. - AAR. - HILL, V. II, 7632/5 Cel mai mare rang boieresc e banul... Vin apoi vornicii (portarii), logofeţii (cancelarii), vistierii (cămăraşii), clucerii (chelarii), agii (tribunii) etc., cari toţi poartă bărbi, dacă au costumul turcesc. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 17. Vestiariul cel mare, dregătorie mare şi lucrativă. Datoria lui este să numere toţi banii aduşi, să-i sigileze şi să-i dea cui sînt de dat, să priimească chitanţie. MAG. IST. V, 44, cf. 53, 54. Un grec, Ghinea, vistier mare, se făcuse nesuferit ţării prin tiraniile lui. BĂLCESCU, O. I, 57. Poruncă domnească ieşise ca toţi turcii ce se aflau în Bucureşti să se adune la casa vistierului Dan, spre a li se căuta şi răfui datoriile, id. ib. III, 33, cf. ISER. Sub nume de protipendadă se înţelegeau cele întîi cinci ranguri din arhondologia boierească, adecă: marele ban, marele logofăt, marele vornic, marele vistiar şi marele spătar, în Muntenia; marele logofăt, marele vornic, marele vistiar, marele hatman şi marele postelnic, în Moldova. KOGĂLNICEANU, o. II, 613. Alexandru Sturdza, preşedinte de consiliu şi ministru de interne,... în calitate de vistier, sub domnia lui Mihail Sturdza, s-a arătat pururea cu mare îngrijire pentru ţărani, ca materie impozabilă, id. ib. 621, cf. polizu. Se şopti că-n minister O să fie o schimbare şi că pînă la vistier O să se împartă ranguri. BOLLIAC, O. 170. Birul către stat se făcea în lude. Marele vistier întocmea tabele pe judeţe, pe plăşi şi pe sate, după trebuinţele ţăranului. GHICA, S. XV. Grigorie Vodă Ghica... trecea între boieri ca unul din cei mai neînsemnaţi, deşi fusese de mai multe ori agă, spătar şi chiar vistier şi ban mare. id. ib. 5. Farmecul mustăţilor sale frumoase... atrăsese atenţiunea cucoanei marelui vistier Petrachi Sturza. SION, P. 335, cf. 159. N-ai încotro să te întorci de postelnici, logofeţi şi vistieri. FILIMON, O. I, 126. Nu mai aştepta decît rangul de vtori-vistier, drept plata ostenelilor sale. id. ib. 128, cf. 303, PETRI, V., pontbriant,
3648
 VISTIER1
-659-
 VISTIER2
 D., costinescu, cihac, II, 458. Cel dintîi frate, Gheorghe Drugănescu (clucer mare), căsătorit cu Marghioala, fiica vistierului Belu, au avut o singură fată. LĂCUSTE ANU, A. 17. Aceşti deputaţi, aleşi prin influenţa Pîrvului Cantacuzino, fură fratele său Michail, fostul vistier, şi Ienăchiţă Văcărescu, vistierul actual. ODOBESCU, S. I, 265, cf. 425, DDRF. Alexandru,... după ce se întronează, vra să-şi răzbune pe capii acelei mişcări, vornicul Vasile Lupu, hatmanul Savin, vornicul Cehan, vistieriul Buhuş şi spatariul Ureche. XENOPOL, I. R. VI, 84. Fostul mare vistier Nicolae Başotă... a cheltuit mai mult de 7000 de galbeni în trebile vistieriei. id. ib. 171. După ce a înăintat în funcţiunile... superioare ale statului..., a ajuns a fi chiar mare vistieriu. SBIERA, F. s. 37. Remarcabil... este alt boieriu mare, vistieriul Sima de sub Ştefaniţă Vodă. id. ib. 54. Nicolae este fiul acelui lordache Roset, vel-vistierul de la Moldova. REV. IST. IX, 216, cf. ALEXI, W. Racoviţă trebui iarăşi să se supuie, făcînd pe tînărul Dudescu mare vistier. IORGA, L. II, 118. Vistierul se îngrijea ca „birarii” şi „dijmarii” să strîngă „birul” şi „dijmele” şi purta de grijă cheltuielilor Curţii sau cheltuielii de oaste. Mai pe urmă, el avea... în sama lui strîngerea şi plata „haraciului”. id. C. I. II, 150, cf. 149, TDRG. Deşi cîteva luni fară nici o dregătorie, el este apoi... înălţat la rangul de mare vistier în locul lui Toader lordache. bul. COM. ist. I, 184, cf. DR. i, 148, resmeriţă, d. Vistierul avea în grija lui tezaurul sau vistieria ţării. BUL. COM. IST. V, 110. Marele vistier avea sub ordinile lui mai mulţi subalterni. In primul rînd venea vistierul al doilea sau vtori-vistier, apoi vistierul al treilea sau treti-vistier. ib.
 112. Atribuţiile vistierului moldovean se aseamănă cu cele ale vistierului din Ţara Românească. El este şeful întregei administraţii financiare a ţării şi are în păstrarea sa vistieria domnească, ib. 115, cf. DR. V, 787. El se alătură pe lîngă fiul său Ilie Radul, în al cărui divan îl aflăm... tot cu dregătoria de spătar, fiind chiar primul boier în divan, înaintea vel-vornicului Stănilă, vel-logofătului Radu... şi vel-vistierului Crăciun. BUL. COM. IST. IX, 58, cf. 72, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DR. VI, 249. în acelaş an..., alături de Iancu Văcărescu vel-vistier întîlnim şi pe marele logofăt Manolache Brîncoveanu. ARH. OLT. XII, 55. O sumă de boieri nemulţumiţi, în frunte cu fraţii Kostaki şi poate şi cu vistierul Ioniţă Cantacuzino-Deleanu, făcură o plîngere la Poartă, împotriva voievodului lor. C. GANE, TR. V. 311, cf. SCRIBAN, D. Dăm prin scripte de doi fraţi ai scriitorului. Unul este Alexandru,... numit astfel după naş, care este vistierul Alexandru Nenciulescu. CĂLINESCU, s. C. L. 180, cf. DL, DM. în limba greacă avem... şi două poeme în slava lui Mihai Viteazul, scrise în versuri de doi contemporani, de vistierul voievodului român, Stavrinos, şi de Gheorghe Palamed. IST. LIT. ROM. I, 349. Vodă, ajutat de vistierul Barbu Văcărescu şi logofătul Belu, face ce-a făcut Caragea: pune dări şi agoniseşte bani. ib. II, 155. Logofătul, vornicul şi vistierul... nu făceau parte din categoria dregătorilor personali ai domnitorului. IST. ROM. II, 326. în fruntea vistieriei se găsea marele vistier, ajutat de al doilea şi al treilea vistier, ca şi de logofeţii şi diecii de vistierie, ib. III,
 87.  Cea mai căutată şi, prin urmare, cea mai scump plătită era funcţia de mare vistier, cheia de boltă a întregului sistem fiscal al ţării. ib. 696. In exercitarea puterii executive, domnul era ajutat de şase miniştri..., care formau Sfatul administrativ extraordinar, adică Consiliul de Miniştri. Marele vornic (marele logofăt în Moldova) sau ministrul de interne, marele vistier (ministrul de finanţe) şi secretarul de stat (ministrul de externe) formau sfatul administrativ, ib. 943. Vistierul era mai marele vistieriei, cel care îngrijea de strîngerea veniturilor ţării şi ţinea evidenţa cheltuielilor lor. STOICESCU, S. D. 218. Marele vistier era obligat să prezinte socoteala vistieriei domnului ţării sau unor mari boieri numiţi de domn. id. ib. 220. Subalternii
 imediaţi ai marelui vistier erau al doilea şi al treilea vistier şi logofeţii de vistierie, care-l ajutau la ţinerea socotelilor vistieriei, id. ib. 221, cf. DER, CIORANESCU, D. ET. 899, M. D. ENC., L. ROM. 1973,        316, DEX, DSR, DREV, DLRV,
 V. BREBAN, D. G. 0 F i g. Motanul alb era vistier, Mîrzac cel chior ministru - Cînd de la el eu leafa-mi cer, El miaună sinistru, eminescu, o. iv, 75. ♦ (învechit, rar) Cleric care avea în grija sa veniturile unei mănăstiri. Iară de nu-i va fi cheltuit cela ce-i ţine, ce-i va fi cheltuit cela ce-i strînge şi-i aduce de pre unde sămt veniturile şi-i dă la vistiariul besearicii,... certarea lui să fie moartea. PRAV. 44.
     2.      (Prin lărgirea sensului) Demnitar la diverse curţi împărăteşti sau regale cu funcţii asemănătoare cu ale vistierului (1). Au poruncit la vistieriul lui să mai numere purtătoriului de sarcină încă o sută de galbeni. HALIMA (1783), 53738. împăratul, poftind pace, au trimis pre Constantinache vistieriul la Simeon, se vorbească despre dînsa. ŞINCAI, O. I, 258. Fu socotit boieriu, Fiindcă arăta cu multe scrisori Că strămoşul său au fost vistieriu La Paleologi. BUDAI-DELEANU, T. V. 112, cf. ARISTIA, PLUT. 265/28. Să arăţi şi preţul — şi să treci la vistierul nostru să-ţi plătească cu dreptate. SADOVEANU, O. XI, 32. Nobilimea mare - în frunte cu vistierul Ştefan Telegdi... - a sesizat primejdia, atrăgînd atenţia nobilimii că mulţimea înarmată va întoarce armele împotriva ei. IST. ROM. II, 597.
     3.      (Astăzi rar, mai ales familiar) Vidanjor. Cf. valian, V., POEN. - AAR. - HILL, V. II, 8092/37, POLIZU, PONTBRIANT, D. Glumele noastre de birjari ori de vistieri care ies cu sacalele în puterea nopţii nu supărau decît foarte rar pe tovarăşele noastre. I. BOTEZ, B. I, 70. De mii de nopţi înghiţea el duhoarea de ou clocit..., şi de n-ar fi fost cîrciumile blagoslovite din vale, cine ar fi împlinit slujba asta de „vistier de noapte”? id. ib. 165, cf. SCL 1979, 96.
     -       Pronunţat: -ti-er. - Pl.: vistieri. - Şi: (învechit) vistiériu, vistiar, vistiâriu, (învechit, rar) visteiâriu, vistér, vistériu, vestiér (anon. car., dlrv), vestiariu s. m.
     -  Din slavonul BHCTHBpb.
     VISTIÉR2 s. η. I. (în evul mediu în Ţara Românească şi în Moldova; învechit; atestat prima dată între 1431-1433, cf. ders; mai ales în forma vistiar) Vistierie (I 1). Iară de la Hotin au aflat rămăşiţe de urdiniş, 200 talere, de-au adus la vistiar (a. 1591-1592). DOC. î. (XVI), 171. Deci, lonaşco şi femeaia lui, Mărica, ei s-au îndireptat şi ş-au p[u\s herî[ie\... \f\lorini în visteariul domni-meale, ca să nu mai aibă Andreica... a pîrî... a[l\ţi de această pîră nici dănăoară în v[eaci] (a. 1638). clrv I, 207. Măriia ta încă te-ai m[\]l[os]tivit de ne-ai adus meşteri streini de ne-am jăcut tipografie şi le-ai dat plată din vistiiariul Măriei tale. N. TEST. (1648), [prefaţă] 7/12. Iară slugile noastre, Darie şi cu fraţii lui,... s-au îndireptat şi ş-au pus şi hărîia în vistiiarul nostru 12 zloţ, pentru aceaia de acmu înainte ca să aibă a-ş ţinea a lor direaptă ocină şi moşie (a. 1654). GHIBĂNESCU, s. I. IX, 165. Ş-au pus şi herîia 12 zloţ în vistiarul domniii meale (a. 1668). IORGA, S. D. V, 88, cf. LM, TDRG, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 89, DL, DM, CIORANESCU, D. ET., DSR. ^
     II.     1. (învechit; în forma vistiâriu) încăpere, cameră (ascunsă vederii, dosnică). Tremise întunereacu şi întunereacă, că măniară cuventele lui. întoarse apele lor în sînge şi omori peştii lor. Fiiarse ţeara lor de broaşte în vistiarile împăraţilor. PSALT. SCH. 345/13. Tremease înturearecu şi înturerecă, că măniară cuventele lui. Întoarse apele lor în sînge şi omori peştii lor. Fiiarse ţeara lor de broaşte, în vistiarele (c ă m ă r i 1 e D, BIBLIA 1688, B 1938) împăraţilor. PSALT. 220. Tremise untunearec şi întunecă, că mîniară cuvintele lui. întoarse apele lor în sînge şi omorî peştii lor. Fierbu ţara lor de broaşte în vistiiarele împăraţilor. CORESI, PS. SL.-ROM. 442. Scula-se-vor amu
3649
 VISTIER2
-660-
 VISTIER2
 mincinoşi hristoşi şi mincinoşi proroci şi da-vor seamne mari şi ciude, ca să prilăstească, să ară putea, şi aleşii; e aceastea amu zic voao; sau amu ară zice voao: adecă în pustie iaste, nu ieşireţi; adecă în vistiiariu (în cămări BIBLIA 1688, B 1938), nu aveareţi credinţă, id. TETR. 55, cf. DHLR II, 549.
     2.       (învechit, rar; în formele vistiâriu, visteariu) Locuinţă, adăpost. Toate veşmintele meale cruntai cu biruirea. Deştinşu şi pînă în vistiiariul vrăjmaşului mieu, şi cu toată tăriia izbăvii-i cu braţul mieu. CORESI, EV. 175. Toate veşmintele meale încruntai cu biruire. Deştinşi şi pînă în visteariul vrăjmaşului mieu. COD. TOD. 195.
     3.       (învechit; în formele vistiâriu, visteariu) încăpere în care se păstrează cereale (v. h a m b a r) sau alimente (v. c e 1 a r). Ce fiii lor ca o noauo prisadă, rădicată în tinereaţele sale; fiele lor îmbunate şi prea îmfrumseţate, ca în chipul beseareciei. Vistiiariul plin (cămările lor pline biblia 1688, j itniţe le noastre să fie pline B 1938) rîgăind din ceasta în ceaea. CORESI, în CLRVI, 128. Nu grijireţi sufletele voastre ce vor mînca, nece trupurile voastre în ce vă veţi îmbrăca... Socotiţi cioarăle, că nu seamănă, nece seaceră; şi n-au vistiiari, nece jitniţe (n-au celariu, nici jîcniţă biblia 1688, n - a u ce Iar, nici grînar B 1938), şi Dumnezeu hrăneşte iale. id. TETR. 149. Răsipi-voiu jitniţele şi vistearele meale şi mai mari voiu zidi, şi voiu aduna acolo toată avuţiia mea, să custe în mulţi ai. VARLAAM, C. 307, cf. DHLR II, 549.
     4.       (învechit, rar; în forma vistiâriu) Vizuină, ascunzătoare. Ca scîncitoriul premăndeaşte în vistiiariul lor. PSALT. HUR. llr/4. Prinseră-me ca leul gata spre văr atu, şi ca schimenul ce iaste în debiu în comoara m (cămora sa
 C, vistiiariul săuc2, bîrloage D, întru ascunsuri biblia 1688, în ascunse locuri B 1938). psalt. 23.
     III.     I. (învechit şi regional) Loc (clădire, cameră, ladă etc.) în care se păstrau obiecte de metal preţios, bijuterii, bani etc.; (învechit şi popular) vistierie (II 1). Mihail se îndeletni[ci]ia cu jocurile,... îmbla cu carul cu 4 cai, prindea cumătri, boteza fini, cununa, pînă svîrşi şi lăsă visteariul pustiu. MOXA, C. 181. Cercă vis ter ele şi nu află nemica, că vrea să dea leafa curţiei şi nu avea de unde. id. ib. 184. Să dusă în vistiar iul său şi-ş luă aur şi pietri scumpe şi mărgăritare cîte putu. DOSOFTEI, V. s. martie 41726. Apropiindu-să la vistiar ele (text marginal: cămările) împăratului un zmău foarte mare de dzăcea la uşea vistiariului, unde era tot aurul împărătesc, id. ib. februarie 82v/7. Un şearpe mare... au întrat în vistiar iul cel împărătesc, şi nu cutedza nime să margă să să apropie la vistiar. id. ib. noiembrie 128v/8. Dzic şi mărturisescu de va străjui şi va închidi cineva banul, numai lui singur îl va străjui şi-l va avea, ca cînd face doao încuietori pentru să păzască visteriul, iară şeapte inimii sale adaoge pentru să nu-l piardză. N. COSTIN, c. 114. Prea nedreptu lucru iaste a fl visteriul plin de bani, iară besericile a le prăvi deşearte de dumnedzăi. id. ib. 569. Fiind frati-său prins în vistearul împărătescu, i-au tăiat capul. HERODOT2, 120. Să încălţă cu ciboti largi şi, aşa, întră în vistearu şi, întîi, băgă în turetci cît au încăput, şi, apoi, împlu sinurile şi pusă şi prin păr cît încăpu aur. id. ib. 326, cf. tdrg, cade, scriban, d. Ado-ncoace cheierul, Să deschid vistierul, Să-mi iau bani de cheltuială Şi galbeni de pistosală. PĂSCULESCU, L. P. 213. OF i g. Scoate vînturile den vistiarele sale. psalt. HUR. 11572. A dură ca în foaie apele măriei, pure în ascunsu (vistiiariu H) fără-fundure. PSALT. 57, cf. PSALT. SCH. 439/12. Rădică nuorii diîn cumplitele pămîntului, fulgerul în ploaie Iu feace. Scoase vînturile diîn vistiiarele sale. psalt. 281. Nu acestea toate adurară-se la mere şi pecetluiră-se în vistiarele meale' ib. 317. Adună ca foalele apele măriei, puni în ascuns (iîn vistiiarile, CP2) fără-fundure. CORESI, PS. SL.-ROM. 143. Rădică nuorii de la sfîrşitul pămîntului,
 fulgerul în ploaie-l feace, scoase vînture den vistiiarele sale. id. ib. 554, cf. 621. Nu aceastea, iată, s-au adunat lîngă mine şi s-au pecetluit întru comoarăle {vistearele ms 45, c ă m ă r ă 1 e ms 4389) meale? biblia (1688)2, v, 208-209.
     2.      (învechit) Cantitate mare de monede de aur sau de argint, de bijuterii, de pietre preţioase etc. păstrate sau ascunse într-un loc sigur, c o m o a r ă; p. e x t. avuţie, bogăţie; (învechit şi popular) vistierie (II 2). Era un voevod de-l chema Roman Dioghen... Acesta văzu pre o muiare ţiind visterele greceşti, cu neşte coconi tinerei; elu se rădică cu oşti să-i ia domniia. MOXA, C. 200. Dîndu-i şi cheile cetăţii şi tot vistiariul la mînule ei, deacii întră în corabie. DOSOFTEI, V. S. iunie 149722..Şizise lor: „Blînd voao, nu vă temeţi Dumnezăul vostru şi Dumnezăul părinţilor voştri au dat voao comori {vistiere ms 45, b o g ă ţ i e ms 4389) în sacii voştri, şi argintul vostru bine ispitit îl am”. BIBLIA (1688)2, I, 296-297. Iară alte vistere, ce n-au fostu apucat să le rîdice Pătru Vodă cu sine, toate le-au luat atunce împărăţiia. N. COSTIN, L. 370. De socoteşti că ţ-am lăsat ţie visteriuri prea multe, prea mari vinituri a împărăţiii... greşăşti. Că domnii, de au îndestulare întru vistiariuri, n-au priiateni, de au priiateni, n-au visteruri. id. C. 659. Lasu-ţi ţie oameni credincioşi să-ţ fie păzitori vistiariurilor tale. id. ib. 666. Trimisă la Delfi daruri multe, multe şi de argint, iară şi de aur şasă crondire, carile sînt pînă astăzi la vistiiarul corinthenilor. HERODOT2, 8. Crisos le-au trimis la Delfi, şi... doă crontire mari, unul de aur, alt de argint... Şi... să porniră de acolo la ardirea capiştii şi sînt la vistiiarul clazomenilor. ib. 21, cf. ANON. CAR., LB, DDRF, TDRG, CADE, scriban, D. ♦ F i g. Ceea ce este socotit preţios, frumos, folositor etc.; ceea ce constituie un izvor nesecat (de bogăţie). Avuţiia ne se cade noao să o avăm pentru nevoi şi pentru treabe ce se cad... Că chip de slugă iaste cine o face vistiiar şi i-e paznic sau cine o răsipeaşte, nu spre ce e trebuinţa, ce pre pohtele hitleane. CORESI, EV. 430. Cu mare muncă scoasem den limbă jidovească şi grecească şi sîrbească pre limbă românească 5 cărţi ale lui Moisi pr[o]rocul... şi le dăruim voo fraţilor rumâni şi cetiţi şi nu judecareţi necetind mainte, că veţi cu adevăr a afla mare vistiiariu sufletesc. PO 10/21. Dîndu în mîna noastră ceaste cărţi, cetind şi ne plăcură şi le-am scris voo fraţilor români şi le cetiţi că veţi afla întru iale mărgăritariu scumpu şi vistieriu nesfirşit, cunoaşte-veţi folosul buneaţilor şi plata păcatelor de la Domnedzeu întru ceaste cărţi. ib. 11/20. Pre adevăr, cumu e adîncul măriei nezleit, aşa şi lucrurile ceale făcătoare de bine aceştii cărţi negrăite sînt, cum înşivă ştiţi, să veţi întră cu înţelesul înlăuntrul vistiariului ei, ştiu că veţi vedea întru ea lumina cea minunată a prea mîndriei lui Dumnezeu (a. 1642). BV I, 123. Adevărat lucru svînt şi dumnedzăescu vistiiariu nescădzut şi necheltuit celor cădzuţi şi lipsiţi. EUSTRATIE, PRAV. 16/18. Tipăritu-se-au ca să fie de folosul tuturor de obşte ca o grădină plină de flori mirositoare ale raiului sau ca un vistiâriu de obşte besearicii (a. 1652). GCRI, 159/14. Ingrupăciunea cu cinste nu stă... nice în uspeţe, în care oamenii cei beţivi, cărora le iaste vistiâriu pîntecele, de-şi ies afară din minte. ZOBA, S. 167. Intru aceasta părere fost-au şi Tucidides, carele pre istorie o numeşte a fi cel mai ales şi mai mare a vieţii omeneşti vistériu. Ν. COSTIN, L. 35. Nice un bine dentre aceste vreamnice mai mare nu-i, nice o norocire mai deplin nu-i, decît visteriul sănătăţii, id. C. 595. Aşe grăiescu de psăltire, că cuprinde tuate lucrurile carile-s de folos, şi iaste visteriul a toate învăţăturilor celor bune (a. 1710). GCR I, 363/29. Ps[a]lmul iaste visteariul a toate lucrurilor celor bune şi oglinda fiirei şi milei d[u]mnedzăeşti şi grădina inimilor creştineşti, leacul boalelor sufleteşti (a. 1710). id. ib. 364/11. Toţi eriticii a tuturor limbilor din Europa... întrebuinţează în scrisoarea lor slovele romanilor, adecă cele latineşti; apoi fiii împărăţiei, românii, din bunăvoia lor
3649
VISTIER2
-661-
VISTIEREASÄ
 să rămînă lipsiţi de vestieriul lor cel strămoşesc? MAIOR, IST. 257/24. Iată că şi grecii, ba şi sîrbii... cu sîrguinţă dau novele ce se tipăresc la Vienna, neamului său... Singuri noi, românii, măcar că ne tragem viţa de la cel mai slăvit neam în lume, adecă de la romani, sîntem de acel scump vistiiariu lipsiţi (a. 1814). şa II, 218. Această carte, zisei, carea întîiu s-au tipărit în Paris,... şi după aceaia de toate naţioanele cele deşteptate fu socotită, şi pre osebitele ale lor limbi întoarsă, ca nu singură limba românească... să fie lipsită de acest vistiiariu preţuit, şi eu, după pilda altor neamuri, m-am străduit a o preface în limba românească (a. 1819). ib. 422. Vistierul tău e vremea, N-oi perde-o eu nici mie, Nici altora n-oi perde-o! I. VĂCĂRESCUL, P. 31/14. Omul cărturariu iaste vistiiariu desăvîrşit. ALEXANDRIA, 98/14. ♦ Ceea ce este mai de preţ, ceea ce înnobilează sufletul; (ceea ce aduce) generozitate, fericire, linişte sufletească. Ascundeţi-vă vistiiariul în ceriu i o viermii nu o răzbesc, nece putredeaşte. (a. 1574). GCR I, *8/6 Tot cărtulariul învaţe-se împărăţia ceriului. Podobnic iaste omul căsătoriu, cela ce scoate din vistiiariul lui (den comoara sa N. TEST. 1648, BIBLIA 1688) noaole şi vechile. CORESI, TETR. 31. Dulce om den dulcele vistiiari inima lui scoate dulceaţă, şi rău om den vistiiariul inimiei lui scoate rău. id. ib. 130. împăratul ceriului, mîngîitoriu de suflete adeverite,cela ce de pretutindinea toate împle, vistiiariul dulceţilor şi viaţă-dătătoriu, vino, răpausă-te întru noi. id. LIT. 132. Sparse-se firea, iară credinţa nu se răsipi, căzu casa şi vistiariul fu tot întreg (ante 1633). GCR I, 84/40. Cu iuţi neputinţe şi cu chinuri de dureare sînt strîns, Fecioară, tu-mi ajută, că te ştiu că eşti vindecărilor vistiiar nefurat şi necheltuit. PARACLIS (1639), 245. Vistiiar de spăsenie şi izvor de neputrezire, pre tine carea ai născut şi stîlp de tărie şi uşe de pocaanie te-au arătat celora ce cîntă, Dumnezeul părinţilor noştri blagoslovit eşti. ib. 248. Ce vă ascundeţi vistiiariul vostru în ceriu unde nice putrejunea putrezeaşte, nice moliile o mănîncă, nece furii o sapă şi o fură (a. 1644). GCR I, 112/10. Iară direpţii să vor veseli de faţa lui Dumnedzău şi de cîntările cele dulci ale îngerilor... şi de mirezma ce va ieşi din vistearele ceriului. VARLAAM, C. 25. Vom vedea iarăşi binele şi dulceaţa vieţii ceii de veci... şi iarăşi scaunul lui Dumnedzău cu mare cuviinţă aşternut şi de lumină frumoasă şi neatinsă încungiurat, întru care lumină sămt vistearele a toată bucuriia. id. ib. 95. Toate păcatele de la inimă şi de la gînd purced, ca şi apa din izvor; cum de aceasta mai adevărat arată Domnul Hristos de zice că inima iaste visteari bunelor şi rrealelor: „ că omul bun cu adevăr din visteariul inimei sale cel bun scoate bune, iară cel rău din visteariul inemiei sale cel rău scoate r[r]eale id. O. 200. Ca să să mîngîie inimile lor, legaţi în dragoste şi întru toată bogăţiia împleriei a înţelesului întru cunoaşterea taineei lui Dumnezău şi a Tatălui şi a lui //[risto]s, întru carele sînt toate vistiiarele (v i s t e r i i 1 e BIBLIA 1688) înţelepciuneei şi a cunoştinţeei ascunse. N. TEST. (1648), 270r/4. Să nu mă părăseşti, să fiu înşelat de frămseaţele lucrurilor aceştii lumi, ce sînt stricăcioase, ce să doresc, mă-ntăreaşte, de-ndulcirea vistiarelor celor viitoare. DOSOFTEI, PS. 505/5. Să păzii vistiariul ce vi s-au dat pre mînă. id. V. S. ianuarie 9726. Au făcut aceasta cazanie de-au spus nepovestitul a lui vistiariu de milostenie şi naltul petrecerii lui cu cuvînt de pohvalenii. id. ib. martie 27vbls/29. Deşchiză Domnul ţie comoara lui cea bună (visteriul lui cel bun ms. 45, comoara sa cea bună ms. 4389), ceriul să dea ploaie pămîntului tău în vremea lui, să blagoslovească toate faptele mînilor tale. biblia (1688)2, V, 188-189. Sj[\]ntul Duh, izvoru d[u]mnedzăescu vistiiariu, din el preaînţelepciunea... şi mărirea. MOLITVENIC (sec. XVII), 305. împărat slăvit D[u\mnezău. Că din tine avut-ai dar şi mare frămseaţe, ca un vistiiariu nescăzut de dulce. ib. 306. Lumea: Eu sint faptă
 şi plăzmuirea a vecin icului împărat şi sînt grădină plină de pomi sau pomi plini de roadă şi, mai adevărat, visteriu plin de tot binele. CANTEMIR, O. C. I, 123, cf. 197. Ştiia bine D[o]mnul, ca cela ce iaste el înţelepciunea şi ca cela ce întru el sînt vistiiarele înţelepciunii ascunse (a. 1699). GCR I, 331/14. Aceaea ce eşti vistiiariu învierii noastre, pre cei ce să nădăjduiesc spre tine, întru tot lăudată..., că tu pre cei vinovaţi păcatului i-ai mîntuit. MINEIUL (1776), 210rl/15. Mărire ţie, Dumnezeul nostru, mărire ţie, Împărate ceresc, Mîngîitorule,... vistiiariul bunătăţilor şi dătătoriule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi. MICU, ap. GCR II, 184. Dumnezeu în scaunul mărirei sale aşteaptă, ca să-ţi arate faţa sa cea preafrumoasă, ca să te facă părtaş bunătăţilor sale, ca să te facă părtaşi vistiiariurilor sale. MAIOR, P. 40/8.
     3.     (învechit; în formele vistiariu, vistiar) Cutie în care se depuneau danii, mai ales bani, pentru nevoile templului din Ierusalim sau pentru opere de caritate; (învechit) vistierie (II 5). V. c o r v a n, c u t i a darurilor (v. c u t i e). Şi şezu /[isu]s înaintea vistiiariului, răcliţeei căuta cum nărodul aruncă bani în vistiiari, în răcliţă. CORESI, TETR.
 102. Şi şăzînd /[isu]s derept vistiiariul surumanilor, previia cum aruncă mulţimea bani în vistiiariu, şi mulţi bogaţi arunca mult. N. TEST. (1648), 58723. Văzu pre cei bogat aruncînd darurile lor în gazofilachiia [text marginal: vistiiarul b e s e a r i c i i]. ib. 97713. Şi şăzînd /[isu]^ dirept visterie, priviia cum aruncă mulţimea bani în vistiiariu. BIBLIA (1688), 7842/32, cf. L. ROM. 1963, 276.
     4.     (învechit, rar; în forma vistiariu) Vistierie (II 4). A sinaxariului d[u]mn[o]dzăiască şi sv[\]ntă carte scoasă de pre greceaşte şi elineaşte din 12 miniae a sv[\]ntei besearici şi din cărţîle vistiariului besearicii pre limbă rumânească, cu lungă nevoinţă. dosoftei, v. S. [prefaţă] septembrie 6/4.
     IV.       1. (Prin nordul Mold.; la sg. cu sens colectiv; în forma vister) Construcţiile auxiliare dintr-o gospodărie ţărănească; (regional) vistierie (III I). Cf. chest. ii 392/156.
     2.        (Prin sud-vestul Mold.; la pl.; în forma vistere) Denumire colectivă pentru o moară de apă şi o dîrstă sau pentru o dîrstă şi o piuă (3); (la sg.; în forma visteriu) nume dat unei mori de apă sau unei dîrste. Alţi doi preoţi bătrîni... arată prin viu graiu lor că poienarii n-au mai trecut cu stăpînire piste apa Putnii... şi nici au avut vreo stăpînire pi luncile Putnii măcar a-ş face vreun visteriu: moară sau drîstă, decît un Ion Tătariu au făcut o drîstă (a. 1836). SAVA, DOC. II, 135. Noi, gios iscăliţi, bătr[\]ni din sat Spineşti, care avem ştinţă de visterile vechi, ci au fost din partea cozănilor, adică mori şi dr\\\ste umblătoare în apa Putnii (a. 1854). id. ib. 222. Măcar di s-au şi dat răzeşilor tulneci o hîrtie că n-au avut cozenii vistere vechi, dară cu greşală şi prin neştinţă s-au dat (a. 1854). id. ib. Noi bătrînii adiverim că aşa am apucat după cum adiverează spineştii că din gura Coziii în sus au mai fost 2 vistere: una ch io şi o dîrstă, tot pe apa Putnii, în parte Coziii (a. 1854). id. ib. 223, cf. SCL 1979, 96.
     -      Pronunţat: -ti-er. - PL: vistiere. - Şi: (învechit şi regional) vistér, vistériu (pl. şi visteriuri), (învechit) vistiériu, vistiar, vistiariu (pl. şi vistiariuri), visteâr, visteâriu, (învechit, rar) vestiériu s. n.
     -  Din lat. med. vestiarium.
     VISTIEREASA s. f. Soţie sau fiică de vistier1 (1); vistierniceasă. Cf. D. BOGDAN, gl. 118. Intr-aceaia domnia mea am judecat cu toţ[ i] cinstiţi ii] dereg[â)torii domniii meale cum sa-^i] ţie jupăneasa Catrina vistiereasa partea de moşie den Frăteşt[i] toat[â] (a. 1625). I. BIANU, D. R. 104. Acum Trufanda v/cierul] şi soacră-sa, jupăneasa vistiereasa, fata lui Pană v/cierul]... vor să-i rumânească, căci au ocină şi rumâni în Frăteşti (a. 1630). id. ib. 170. Vistiereasa Hrizii vist[\Qr] cu copiii fuge la Moldova. R. POPESCU, CM I, 451. Am pus telar şi au strigat la mezat
3650
 VISTIERI
-662-
 VISTIERIE
 această prăvălie patruzeci şi una de zile, şi în cea după urmă artorosire, nedînd altul mai mult, au rămas asupra dumneaei cocoanei visteresii Catincăi Ştirboa[\\căi în tal[eri] 750 (a. 1797). ARH. OLT. XVII, 95. Să mergeţi însuşi unul din d[u]m[nea]v[oastră] la stare locului,... faţă fiind atît dumneaei vistereasa i d[u]m[nQü]lui banul (a. 1806). GHIBĂNESCU, I. z. VI1, 42. Au dovedit că moşul său, Neculcea slugerul, ce-au avut soţii pi Ecatirina vistiereasa, au avut trii fii, anumi: Ion Neculcea vor[m]cul, Mariia... şi Sanda Donoia vistiereasa, strămoaşa pahar[nicu]lui (a. 1813). BUL. COM. IST. IV, 93, Cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D.
     - Pronunţat: -ti-e-. - Pi.: vistierese. - Şi: vistereâsă s. f.
     - Vistier1^· suf. -easă.
     VISTIERI vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A exercita funcţia de vistier1 (1). A vistierii şase luni. DDRF, cf. SFC IV, 207.
     - Pronunţat: -ti-e-. - Prez. ind.: vistier esc.
     - V. vistier1.
     VISTIER1CÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar; în sintagmele) Monedă vistiericească = monedă în uzul vistieriei la un moment dat. Am rîdicat preţul chiriilor, şi acelea, încă, a să plăti în monedă vistiericească (a. 1836). DOC. EC. 632. Curs vistiericesc = uzul monedei la vistierie la un moment dat. Printr-acest contract ce-l dau cinstitului maghistrat... au rămas asupră-m facerea încăperilor vaporului de Constandinopoli, în preţ de lei treizeci şi patru mii., cursul vistericesc (a. 1848). ib. 947.
     -     Pronunţat: -ti-e-. - PL: vistiericeşti. - Şi: vistericésc, -eâscă adj.
     - Vistierie + suf. -icesc.
     VISTIERIE s. f. I. 1. (în evul mediu în Ţara Românească şi în Moldova; atestat prima dată în 1588, cf. D. bogdan, GL. 118) Instituţie care administra veniturile ţării şi ale domnului (pînă în secolul al xvn-lea, cînd trec în grija cămăraşului); tezaurul ţării şi cel domnesc (venituri băneşti, obiecte preţioase şi de protocol, blănuri etc.); clădire sau încăpere în care se păstra acesta; (în epoca regulamentară şi mai tîrziu) ministerul de finanţe; (învechit) vistier2 (I). V. tezaur (2), t e z a u r i a t, t r e z o r e r i e (1, 2). Să se ştie lafe ce am dat den vistierie (a. 1599-1600). DOC. î (XVI), 123. Răvaşul nostru să le fie în seamă la vistieriia domnu-nostru (a. 1600). ib. 137. La tocmela nostră fost-au mulţi boieri, anume: Bor ce de Topoleven[i], Todur stolnicul, Gorma vătaful..., Şărban de la vistierie (a. 1627-1628).
 I. BIANU, D. R. 155, cf. 166. Domnia noastră ne-am milostivit şi am iertat pe toţi neguţitorii tîrgului leşii,... să nu mai aibă a da luături (dabile) niciodată..., numai să aibă ei a schimba banii cu cei ce li se vor da de visteria domnească (a. 1631). N. A. BOGDAN, C. M. 42. Den cît va avea, de va fi vreun fecior de boiar, a treia parte den bucatele lui să să dea la visteriia domnului. PRAV. 32. Or care vameş... iaste dator iu toată asupreala şi paguba, ce vor fi păgubit neguţătorii pentru dăns, tot să să socotească şi să plătească la visterie. ib. 48, cf. MARDARIE, L. 2742/21, 2982/8. Au rămas Toader pârcălabul dinaintea noastră..., iar boiarul nostru..., Iordachie vistiiarnicul, s-au îndreptat ş-au luat şi herăie de la dînsul 24 zloţi în visteria noastră (a. 1654). BUL. COM. IST. X, 46. Iară pre Vasilie Vodă, dîndu-i pricină că nu dă samă de o sumă de bani a visteriei, măcar că-i era hin de cununie,
 l-au pus în temniţă. M. COSTIN, O. 68. Cum au întrat serdariul în visterie ş-au vădzut pază de siimeni, s-au spăimîntat. id. ib. 139. Să-i dai aciia bani, şi apoi, cît va vini din bir la visterie bani, să-i şi iai dumneta să-i pui la loc (a. 1672). GHIBĂNESCU, s. I. IX, 167. După ce au dat tablele în visterie, au aruncat orînduiele pe hîrtii de un galbăn 16
 galbeni. NECULCE, L. 70. Lîngă beserică era visteria şi desupra besericii ş-a visteriei era un turnu nalt în chip de clopotniţă, id. ib. 171. Pentru scumpeatea să cheltuiască banii visteriii, la nunta ce vrea să facă, neîndurîndu-se. CANTEMIR, HR. 400. In şase ani vistieriia lui grămadă dă bani n-au strînsu, pînă ce s-au plătit datoriile şi cheltuielile ce le făcuse. R. POPESCU, CM I, 353. Şărban Vodă... au închis şi pă Hrizea vistier, puindu-i pricină să-i ia seama de visterie. id. ib. 450. De la al treilea divan, ce făcură boierii în vistierie fiind şi vlădica Theodosie, s-au cunoscut sfîrşitul lor, că adusese vlădica pravila. ANON. BRÎNCOV., CM II, 300, cf. 299, 303. Arătat-au atuncea Nicolai Vodă boierilor şi sama domniei lui cei dintăiu, că era în visterie toate izvoadele de cîte se scosăse pe ţară atuncea şi de cîte venituri se strinsăse. AXINTE URICARIUL, LET. II, 154/25, cf. 150/13. Ţara în zilele lui era împresurată cu dările ce orînduia de la visterie. MUŞTE, LET. III, 10/33. Cum şi banii ce se stringea din ţară, tot la mîna grecilor se stringea, iară nu la visteria ţărei. id. ib. 45/30. Acei bani ce i-au luat de la dînşii, fiind bani din vistieria ţării, i-au dat iar în vistieria ţării (a. 1710). ARHIVA, I, 119. Boierii cei cu boierie şi fără de boierie, adecă mazilii, care dau dajdie în visterie, vor da de zece stupi şi mascuri un leu (a. 1728). URICARIUL, I, 47/5. Visteriia, după cum pururea se află cu multe trebuinţe, nu s-au putut plăti lefile dascalilor de la visterie (a. 1747). ib. 60/31. Am făcut domniia mea mare milă cu toată boierimea, macar că mila aceasta, ce s-au făcut, este şi cu oarecare păgubire a visteriei şi a cămărei domniei mele (a. 1754). ib.
 II, 270/6. Acei bani să i se dea hatmanului de la visterie (a. 1754). ib. 271/25. Iar celorlalţi igumeni, stînd la uşa spătăriei, logofătul de visterie şi cu diacul carele iaste orînduit... le dau pre a mînă cîte un zlot. GHEORGACHI, CER. (1762), 279. La vremea polieleului,... iaste obicinuit să împartă luminările, făclii de ceară, ce să fac cu cheltuiala visteriei. id. ib. 280, cf. 276. Domnie mea ne-am milostivit asupra lui şi l-am iertat de tot birul vistieriei (a. 1759). FURNICĂ, D. C. 16. Cinstite... cucoane Iordachi, logofete ot vistirie, cu plecăciune facem ştirea dum[itale] (a. 1765). GIURESCU, p. O. 293, cf. ŞTEFANELLI, D. c. 92. Trei lei de pungă să ia de la cumpărătorii slujbelor visteriei şi a cămărei, adică din desetină, din vădrărit, din goştină, din vamă şi din ocnă, cînd se vor vinde (a. 1776). RĂŞCANU, L.
 7,  cf. 11, 24, 31. Eu am arătat cum că-ţi dai dajde... cu noi la cumpanie şi i-am arătat şi numele dum[ûd\o\ în condica vwi[ieriei] (a. 1780). FURNICĂ, d. C. 64. S-au orînduit veliţilor dvornici lefi de la visterie. PRAV. COND. (1780), 90. Scris-au hrisovul acesta la scaunul domniei mele în oraşul Iaşii,... de Climent diacul de visterie (a. 1785). URICARIUL, II, 267/20. Socotind domniia me nepăgubire şi folosul visteriei, cum şi a lor neînsărcinare, am hotărît ca darea birului lor să fie la visteriia gospod, dînd cîte cincisprezăce lei pe an de tot numele (a. 1786). ib. 45/8. Această faptă rea trebuie să să pedepsească cu confiscaţia sau lipsirea de averi care atuncea cad în mînile vistieriei (a. 1788). şa I, 137. Pe carii condicari într-adinsu... îi avem orînduiţipă la toate judeţile cărora le dăm leafă şi scutelnici din visteriia domniii mele pentru folosul norodului (a. 1793). PRAV. COND. (1780), 199. Fiindu... oameni streini şi adeveriţi prin mărturie dregătorilor de margine, că sînt streini şi că n-au avut vreun amestec de bir cu lăcuitorii ţărăi, să fie apăraţi şi scutiţi de tot birul visteriei (a. 1799). FURNICĂ, D. C. 208, cf. KLEIN, D. 456. Am despărţit din vistieria domniii mele venitul ce se va strînge, al dijmăritului şi al vinăriciului, privelegiaţilor, făcînd o deosebită casă,... la care să se strîngă toţi banii din venitul numitelor slujbe (a. 1803). TES. II, 320. Poruncim dumnealui vel-vistier să se facă chrisovul domniii mele şi pentru deosebirea banilor lefilor de banii vistieriu (a. 1804). ib. 328. Poruncim ca acest chrisov, după ce va trece în condicile divanului şi a vistieriii, să se dea apoi în păstrare
 3653
VISTIERIE
-663-
VISTIERIE
 la sfînta mitropolie (a. 1805). ib. 338, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Vistieria este la neajungere cu răspunderea curgătoarelor cheltuieli (a. 1809). DOC. EC. 77. Vistieriia -de multe ori, după trebuinţa ce are - face dă la ispravnicii judeţului cerere ca să trimită bani şi cu cerere dă împrumutare (a. 1811). ib. 87. Adeverindu-să prin dovezi, ce s-au văzut, că este neam de maz il..., s-au aşezat cu dajde în catastihul visteriei la rînduiala mazililor (a.      1812).
 GHIBĂNESCU, s. I. XVII, 126, cf. 127. Am orînduit a fi în canţelaria vistieriii 16 calemuri (a. 1813). TES. II, 364. Poruncim domnia mea dumnealui vel-vistier şi dumneavoastră altor boieri ce... vă veţi afla într-această dregătorie, să o păziţi cu toată scumpătatea şi să fiţi următori întocmai după cum se coprinde, căci dintr-aceasta izvorăşte... înlesnirea săvîrşirii tuturor orînduielilor ţerii şi trebuinţelor vistieriii (a. 1813). ib. 365. Dacă bărbatul va cădea supt datorii grele sau în altă primejdie, sau vinovăţie,... sau va cădea supt datorie a vistieriei ţării, să nu să răpească averea lui, pînă cînd femeaia... nu-şi va lua zestrea ei. PRAVILA (1814), 119/9. Fără zăbavă, isprăvind scrisul vitelor, au trimis catastişele la vistierie. DIONISIE, C. 193. Cît pentru scăderea dăjdiilor şi vînzarea huzmeturilor sau împrumutarea vistieriii, se va porunci dumnealui vel-vistier ca să urmeze celor ce se vor găsi cu cale de către Măria ta (a. 1817). TES. II, 359. Ii facem vecinică danie şi venitul murtăsipiei de la toate vitele vînzătoare la aceste iarmaroace, care venit are să-l ia după hotărîrea condicii, ce este în visterie cu pecete gospod (a. 1818), FURNICĂ, D. C. 248. Vistieriia cunoaşte la această orînduială lude 106 care ţin dă judeţu Prahovii (a. 1819). DOC. EC. 217. A priceput că, dă să plătea şî această zaherea, noi nu dam nimic nimunuia, cum am făcut şî cu ceealaltă sumă dă zaherea, ce am trecut-o dă plătită la socoteala vistieriei. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 64, cf. id. C. Mulţi feciori de boieri din treapta de al doilea şi al treilea sînt muritori de foame, căci cei ce au apucat o dată să între în slujbele condicăriilor, sameşiilor, calemgiilor divanului i a vistieriii, aceia sînt pînă mor. GOLESCU, S. 51, cf. 50. La mare stenahorie se află vistieria, neputîndu-şi întîmpina netăgăduitele trebuinţe (a. 1821). ARH. OLT. IX, 44. Vistiiarnicul cel mare... are sama cheltuialelor şi a veniturilor şi toţi scriitorii vistieriei, ce să zic diiaci de vistierie. CANTEMIR, S. M. 189/23. Cămăraşul cel mare iaste asupra slugilor cabinetului celui mare şi asupra vistieriei domneşti, ce iaste deosebită de ceaialaltă vistierie a ţării. id. ib. 200/22. Să vor alătura şi toate documenturile cerute, adecă contracturi de venituri, răporturi către vistierie pentru trimiterea a feluri de bani. REG. ÖRG. 55/4. Căderile vistierului nu să vor întinde de acum înainte... şi la dezvoltarea comerciulul, el va îngriji şi va asigura ca toate veniturile statului să între în vistierie, ib. 100/3, cf. 16/30, 33/6, 46/22, 52/2, COD. ŢIV. 258/1. Parale trei să fiu dator a le răspunde la cinstita vistierie (a. 1833). DOC. EC. 526. Ministrul finanţelor sau vistierul îngrijaşte de veniturile şi cheltuielile statului, a cui vistierie se adună din proprietăţi ale statului, cum: acareturi, ocne, poştii, vii, mine de aur. GENILIE, G. 140/14. Sama în acest feli înfăţoşată de visterie, după ce să va cerceta de obşteasca, obicinuită adunare,... încuviinţîndu-să şi de domnul, să va aşeza în arhiva visteriei. REGUL. ORG. MOLD. 30/8. Spre a să păzi dreapta cumpănire, să vor face din visterie tăbliţi pe ţînuturi, care să vor împărtăşi ispravnic iilor spre punere în lucrare, ib. 45/7, cf. 29/19, 37/26. Eforiia supuind aceasta la cunoştinţa cinstitei vistierii, o roagă plecat să binevoiască ca, pentru ceea ce să atinge dă judeţul Vîlcii, să să îndatoreze cinstita ocîrmuire ca... să se astupe şi celelalte 4 izvoare cu toată scumpătatea (a. 1837). DOC. EC. 658. Pentru răsplătirea cuvenită după dreptate a să face la un începător de acele industrii, vistieriia să va adresa cu raport de recomandaţie către înălţimea sa domnul
 oblăduitor şi va cere a i se hărăzi dreptul nedăjniciii (a. 1838). ib. 701. Astă industrie nu producea numai folos pentru pescari, ci şi pentru visteria ţărei. ASACHI, o. II, 165, Cf. VALIAN, V., POEN.—AAR.—HILL, V. II, 7622/33. în canţelaria vistieriei se deprind vreo cîţiva scrietori cu descrierea unei poezii ce iarăşi circulează prin Bucureşti. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 17. La departamenturile, şi anume al pricinilor dinlăuntru, al dreptăţii şi al vistieriii se orînduiesc directori de către domn. REGUL. ORG. 171/8. Aceşti bani... se vor adăoga în ştatul canţelariei departamentului dreptăţii şi se vor plăti din casa vistieriei. ib. 669/24, cf. 24/10, 70/22, MAG. IST. V, 53. După aceasta organiză osebitele clase a lăcuitorilor, asigurînd viaţa, cinstea şi averea fiecăruia, şi orîndui a se plăti în visteria publică o dare hătărîtă. IST. M. 62/23. Capitaţia şi leafa lor, care la început se plătea din casa rezervei vistieriei, de la 1834 se plăteşte din cutiile satelor. BĂLCESCU, O. I, 73. Aron d-abia scăpă din laşi cu doi boieri ai săi şi cazacii coprind laşul, pun mîna pe visteria domnului şi pun oraşul în flăcări şi în sînge. id. ib. III, 41. Toată prada ce săcuii luaseră de la Andrei şi soţii [lui], în aur şi argint, din porunca lui Mihai fu vărsată în visteria ţării id. ib. 241. Calfile lucrătoari de pîine şi jămnă, afară de birul cătră visterie, vor fi scutiţi de orice alte îndatoriri (a. 1848). FURNICĂ, D. C. 432, cf. ISER, STAMATI, v. 607!/41. Putea-va oare visteria scoate pungi...? Sau fi-να ea silită a alerga la vreun greu împrumut...! RUSSO, s. 155. Sporul şi prisosul va întră în lăzile visteriei pentru a contribua la cheltuielile statului, id. ib. 156. In suita acestui boier au trebuit să fie şi vreun diac sau scriitor de visterie, care au făcut descrierea acestei campanii. KOGĂLNICEANU, O. II, 411. Vreo prefacere mare nu se opera cu toată protecţiunea domnilor şi îngrijirea visternicilor de a îmbunătăţi soarta materiei impozabile, singura care era chemată a umplea lada vistieriei, id. ib. 618, cf. I, 34, V3, 482, POLIZU. Frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc..., toate în „-esc”, create de diecii vistieriei. NEGRUZZI, S. I, 3. în vremi mai vechi unii erau aurari şi îşi plăteau birul către vistierie din aurul ce găseau în rîurile de la munte. GHICA, S. XIII. Majoritatea acelei camere n-a lipsit niciodată de la datoriile sale, a cenzurat cu scrupulozitate actele guvernului, a cercetat totdeauna fără preget socotelele vistieriei, id. ib. 636, cf. 107. Tatăl meu, ca diac de visterie fu onorat cu caftanul de serdar. SION, P. 335. Este amorezată după un calemgiu de la vistierie. FILIMON, o. I, 129. După ce el pleca la vistierie, ea se suia în chioşc şi privea cu mare interes locul unde şedea el. id. ib. 202, cf. PETRI, v., PONTBRIANT, D. Ion Vodă reuşi de a face ca banii să curgă... de la sine în visteria domnească, fară concursul unei miriade de agenţi salariaţi. HASDEU, I. V. 46, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 458. Ştim de la deputaţi, de la membri în comisia bugetară, de la oameni de-ai partidului că nimeni nu are o idee clară despre starea visteriei. EMINESCU, O. XI, 386. Nu ne citeze foaia guvernamentală articole de gazetă străine plătite din fondurile secrete sau scrise de oameni cărora li se dă cîte un prezent de mii şi zeci de mii de franci din visterie. id. ib. XII, 369. Domnul e stăpîn pe avutul, pe cinstea şi pe viaţa tuturor! - Şi... pe vistieria ţării! DELAVRANCEA, O. IV, 104. Ministerul finanţelor, visteria, se alcătuia din 24 slujbaşi. RĂŞCANU, L. XCIV. El intră diac la visterie, apoi trecu la postelnicie.
 I. NEGRUZZI, S. I, 352. Clasa a doua... era mărginită în drepturile sale la îmbrăcarea posturilor de diaci de vistierie, adecă dregători în ministeriul finanţelor. ARHIVA, I, 35, cf. DDRF. Boierii ieşiţi din slujbe plăteau dăjdii la vistierie, şi anume contribuţia acea personală, birul impus poporului de jos. XENOPOL, I. R. VI, 106. Toate condicile vistieriei Moldovei sînt scrise în limba română curată şi fără de greşeli, id. ib. X, 133, cf. 134. Cînd, în cursul războiului ruso-turc din 1806 la 1812, generalul rus
 3653
 VISTIERIE
-664-
VISTIERIE
Prozorovschi îşi luă reşedinţa la Iaşi, vistieria Moldovei trebui să chetuiască, pentru ca... să pregătească europeneşte curtea. IORGA, C. 1.1, 135. / se dă un caftan, ba încă unul de brocard de aur, dar plătite din vistieria ţerii. id. ib. 159, cf. enc. rom., barcianu, alexi, w., tdrg. Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele plipe de comori, altele deşarte. REBREANU,
O.  V, 96, cf. RESMERIŢĂ, D. Despre dreptul comercial, abia cîteva articole sunt intercalate în întregul text, şi acele privesc mai ales daraverile cu vama domnească, care preocupă... mai mult visteria ţării şi pe boierii curteni. N. A. BOGDAN, C. M. 43, cf. 81, SEVERIN, S. Sistemul lefii, dată de vistierie ca plată a slujbei făcută de dregători, a fost introdus la noi tîrziu, abia în secolul XVIII. BUL. COM. IST. V, 58. Vistierul avea în grija lui tezaurul sau vistieria ţării. ib. 110. Corespunzători logofeţilor de vistierie din Ţara Românească, erau diacii de vistierie în Moldova, ib. 120, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. De la întâiul ceas din zi vodă era sculat... şi coborîse în divanul cel mic, ca să cunoască treburile zilei, să ieie socotelile vistieriei şi să împărţească dreptate norodului. SADOVEANU, O. X, 87. Sînt eu oare aşa de tiran şi sărăcesc noroadele? Vistieria mea e goală şi datornicii mei ţipă. Domniile voastre ce spuneţi? id. ib. 168, cf. SCRIBAN, D. In sarcina vistieriei cădeau obligaţiile faţă de turci şi plata funcţionarilor statului. OŢETEA, T. V. 54. Nu mai vrea să doarmă cu fraţii mai mici, de cînd e calemgiu la visterie. camil PETRESCU, o. I, 186. Vistieria e goală şi nu avem de unde să dăm aceşti două mii de galbeni, id. ib. III, 48, cf. DL, DM. Vistieria trebuia acum să facă faţă cerinţelor sporite ale stăpînului de la Stambul. BARBU, PRINC. 173. Aceste ranguri boiereşti i-au asigurat o continuă înaintare în slujbe: diac şi medegiu în vistieria ţării, prezident al municipalităţii laşului, director al vistieriei sub domnitorul Mihai Sturza. IST. LIT. ROM. II, 381. Toate cheltuielile curţii
-   de la masa şi îmbrăcămintea membrilor familiei domnitoare... şi pînă la darurile făcute de domn cu ocazia diferitelor sărbători... - toate erau acoperite nu din veniturile cămării domneşti, ci din vistieria statului. IST. ROM. III, 709, cf. 86, 705. Marele vistier şi subalternii săi ţineau catastifele în care erau trecute toate satele din ţară cu sumele ce trebuiau plătite şi primeau de la strîngătorii dărilor sumele strînse, pe care le păstrau în vistieria aflată în palatul domnesc. STOICESCU, S. D. 219. Se mai constată... că vistierul nu trebuia să prezinte prea des seama vistieriei, ci atunci cînd îi cerea domnul, această lipsă de control uşurînd furtul banilor, id. ib. 221, cf. 224, DER, CIORANESCU, D. ET. 899. Suma sau o parte a sumei plătite pentru răscumpărare trecea în vistieria statului. PANAITESCU, O. Ţ. 226, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, v. BREBAN, D. G. Sînt trei sate prea bogate, în vistirie nebăgate Şi de bir neapucate. PĂSCULESCU, L. P. 209, cf. 207. 0 (Prin lărgirea sensului, cu referire la diverse curţi împărăteşti sau regale) Şi pănă la domniia lui aceasta, la toate biruri să ţinea în samă la visteriia împărătească cîte 5000 ughi, lefele dărăbanilor. M. COSTIN, O. 88. Era încă crăiia ungurească în putere, foarte puternică şi în vistierie şi în oameni, id. ib. 283. 10 000 de oaste să fie tot gata în ţară, şi împărăţia să le dè lefe din visteria împărătească, din stoliţă. NECULCE, L. 212. Avuţiile cele din jacurile romanilor Dechebal... ascunse le avea..., şi visteriii romanilor, adecă a cui au fost, le-au dat. CANTEMIR, HR. 9, cf. FN 95. L-au slobozit din chisoare, şi ce-i luase bani la visteriia împărătească i-au dat toţi înapoi. MUŞTE, LET. III, 44/23. Iară vistieriei crăieşti să fie detori a da pre an cinci sute de maree de argint. ŞINCAI, O. I, 388. Toţi îs slujitori a unui stăpîn, Acela-i domnul lor ş-autocrat; Toate ce ei au mult sau puţin Spre visterie s-au numărat. Căci monarhul averile toate Ca moştenirea sa le socoate. BUDAI-DELEANU, Ţ. 361. Ce au folosit frate-său, Iosif împăratul, de au început
răzmeriţă şi au deşertat vistieriile împărăteşti de bani, şi şi-au pierdut şi viaţa? DIONISIE, C. 183. Să fii gata a împlini poruncile împărăţiei noastre care ţi să vor trimite..., şi haraciul Moldovei de preste an să-l trimiţi deplin la vremea hotărîtă, la vistieria noastră. CANTEMIR, S. M. 167/16, cf. 183/11. Sentimentul naţional fu cel întîi mobil a planurilor sale! Literatura, poezia, istoria naţională fură reînviate; şi, spre încuragiarea lor, lăzile visteriei împărăteşti era purure deschise. KOGĂLNICEANU, o. I, 100, cf. II, 411. Doi, care întrec pe ceilalţi, ajun gînd mai nainte ţinta, priimesc, cel întăi un vas de argint..., cel al doilea, 500 ruble, care bani ii dă vistieria împărătească. NEGRUZZI, s. I, 36. Românul cultiva mai departe minele de aur, de argint, de fer şi salinele, din cari tezaurul public sau visteria regelui trăgea venituri foarte însemnate. REV. CRIT. II, 55. Dintr-o petiţie... aflăm că la această dată el trimetea în Turcia după mărfuri oameni, cărora le dedea 4 000//[orinţi] renani în galbini..., pentru care scop cere de la visteria (tezauriatul) regală „paşaportul cameral ” necesar pentru acest scop. GOLOGAN,
 C. R. 65. A aflat că acel palat e al unui sfetnic al său tînăr, slujitor la vistieria împărătească. SADOVEANU, O. XV, 374. Obligaţiile ţărănimii faţă de vistieria regală nu înregistrează în această vreme o creştere în comparaţie cu perioada precedentă. IST. ROM. II, 132, cf. ib. III, 427. Domnia risipitoare a lui Domiţian lăsase în vistieria statului un gol. H. DAicoviciu, D. 222.
    2.     (Astăzi rar; şi, învechit, în sintagma vistieria cea mare) Vistiernicie. Au mazîlit pă Hrizea vistierul den visterie, şi pă Ivaşco fecior banului Gheorghe l-au mazîlit den agie, zicînd că nu trebuie să fie slujitorii pă mîna lor. R. POPESCU, CM I, 409. Scos-au din visterie şi pe Doniie, şi au pus vistier mare iar pe Grigorie Halepliul. id. ib. 538. Văzînd visteria că n-o primeşte nimene, domnul au adus pe Costantin Kogălniceanu medelnicer şi l-au făcut vel-stolnic şi vechil visterniciei cei mari (sfîrşitul sec. XVIII). LET. III, 244/14, cf. I. GOLESCU, C. Supt domnul Ioan Teodor Calimach (1758) visteria cea mare a ţării era de vîndut şi nime nu vroia să o cumpere. KOGĂLNICEANU, O. II, 472. Logofeţiile şi vorniciile cele mari, de Ţara de Sus şi de Ţara de Jos, cu vistieriile, se mai dau pămîntenilor, şi aceasta pentru că nu se putea altfel. GHICA, s. 294. Boierii prefereau să fie mai multe tronuri, mai multe logofeţie, mai multe vornicie, mai multe visterie..., mai multe „locuri boiereşti”. HASDEU, I. V. 98, cf. CIHAC, II, 458. Peste trei ani..., la 1767, ... Vodă Ghica îl chiemă la înalte dregătorii, încredinţîndu-i vistieria. ODOBESCU, S. I, 265. Intîlnim fenomenul cel foarte straniu că, pe cît dregătoriile erau îndeobşte mai căutate, acea a vistieriei va fi privită ca o pacoste pentru acel căruia i se impunea. XENOPOL, I. R. VI,
 170. Vistieria o păstră în toată această domnie, şi chiar supt cîrmuirile următoare ale lui Constantin Mavrocordat şi Scarlat Ghica. IORGA, L. II, 120. Sfătuit de Stavarachi, el împăcă pe acest destoinic boier dîndu-i vistieria,... cu condiţia expresă de a scoate o anumită sumă din ţară. id. ib. 121. La început se îndoiesc dregătoriile care cer mult de lucru: logofeţia, vornicia, postelnicia şi vistieria, id. C. I. II,
 158, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Boierii greci deţin vistieria, pe lîngă alte cîteva demnităţi înalte ale divanului. IST. ROM. III, 138, Cf. DEX, DSR.
    3.     (Prin lărgirea sensului; învechit, rar) Vistiernic (2). Eu, Arthasasta împăratul, am făcut ştire la toate vis ter iile (am dat poruncă tuturor vistiernicilor B 1938), la ceale decindea de rîu, ca tot ce va ceare Esdra... gata să să facă. BIBLIA (1688), 340!/46.
    II.    1. (învechit şi popular) Loc (clădire, cameră, ladă etc.) în care se păstrau obiecte de metal preţios, bijuterii, bani etc.; (învechit şi regional) vistier2 (III 1). Tremese pre unde afla avuţie împărătească, răsipită de Mihail, de o strînseră şi curînd împlu visteriile. MOXA, C. 184. *SV[î]tf/[u]/
3653
 VISTIERIE
-665-
 VISTIERIE
 au mărs de-au deşchis visteriia. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 128v/12. Şi să plini tot lucrul carele au fäcut Solomon în casa D[o]mnului. Şi au băgat Solomon înlăuntru sj[\]ntele lui D[a]v[\]d, tătîni-său, şi toate sj[\]ntele lui Solomon, argintul şi aurul şi unealtele, au dat la vistiiriile casii D[o]mnului. BIBLIA (1688), 248V47. Şi veni la Ierusalim şi surpă în zidul Ierusalimului, în poarta lui Efraim... Şi luo aurul şi argintul şi toate unealtele ce s-au aflat în casa D[o]mnului şi în visteriile casii împăratului,... şi s-au întors la Samariia. ib. 2762/47, cf. 305737. Cu aceste folositoare părţi de învăţături, fieştecare îş va îmbogăţi bibliotheca sa ca o vistierie cu odoară alese şi nepreţuite (a. 1795). ŞA I, 201. Bonaparte, sosind şi el la Viena, au poruncit de au făcut din aurul vistieriilor Vienii, galbini pe numele şi chipul lui. DIONISIE, C. 215. Deschiseră visteriile lui Darie şi găsiră..., bani, scule. ALEXANDRIA, 87/8. Mare vîlvă se facu în oraş cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. 0 F i g. Ştii dară că atuncea te-ai născut, şi numărul anilor tăi e mult! Şi ai venit la visteriile omătului, şi visteriile smidii ai văzut. BIBLIA (1688), 3792/59. Cu cuvîntul Domnului ceriurile s-au întărit şi cu duhul rostului lui toată putearea lor. Adunînd ca un foaie apele mării, puind în vister ii beznele, ib. 3912/l. Suind nori de la marginea pămîntului, fulgere la ploaie au făcut. Cela ce scoate vînturi den visteriile lui. ib. 4242/41. Au doară ai venit la vistieriile zăpăzii, şi vistieriile grindinei văzutu-le-ai? MICU, ap. GCR II, 159/2. Pe pămîntul acesta, cîtu-i el de mare, sînt undeva visteriile vîntului. Intr-o boştiură mare cît toate zilele... sălăşluieşte vîntul. PAMFILE, VÄZD. 18.
     2.     (învechit şi popular) Cantitate mare de monede de aur sau de argint, de bijuterii, de pietre preţioase etc. păstrate sau ascunse într-un loc sigur, comoară; p. e x t. avuţie, bogăţie; (învechit) vistier2 (III 2). Ştefan Vodă... au dobînditu Cetatea Dîmboviţa şi au întratu într-însa şi au luat pre doamna Radului Vodă şi pre flică-sa Voichiţa o au luat lui şi doamnă şi toată avuţiia lui şi toate veşmintele lui cele scumpe şi visteriile şi toate steagurile lui. URECHE, L. 90. Şi toate unealtele casii lui D[u]mn[é]zàu, ceale mari şi ceale mici,... şi toate visteriile împăratului (comorile regelui B 1938) şi ale celor mai mari ai lor, toate le-au adus la Vavilon. BIBLIA (1688), 334753. Eu înaintea ta voiu mearge şi munţii voiu netezi, uşă de aramă voiu zdrobi... Şi voiu da ţie visterii întunecoase, ascunse nevăzute deşchide-voiu ţie, pentru ca să cunoşti că eu sînt D[o]mnul D[u]mn[Q]zăul tău. ib. 4807l 3. Trimiţînd la el Merodac, împăratul Vavilonului, soli, cu daruri,... au arătat lor visteriile besericii lui Dumnezeu. ANTIM, P. 291. După multe ostenele şi sudori de oaste, de-abia l-au învins şi omorît, dobîndind nespuse vistierii, mai ales în aur şi petri scumpe. ŞINCAI, O. I, 297. Oarecarii spălători de aur..., lîngă crăiasca cetate a Sas-Sebeşului,... mare sumă de galbeni amestecaţi, mai mari şi mai mici, cu ceară învăluiţi şi îngropaţi, ar fl găsit din întîmplare, carea vistierie... ar fi trebuit să vină în mînile domnului craiului nostru, id. ib. II, 123, cf. III, 49. Pre mulţi dintr-înşii robiră: arme, cai mulţi, bani, vistierie multă luînd de la unguri. MAIOR, IST. 80/3. In vremile pînă a nu fi Moldova supusă turcilor, la fieştecarea întîmplare de războiu, îşi trimitea domnii copiii şi vistieriile lor. CANTEMIR, S. M. 65/18. S-au fost sculat Sabin ie, duca romanesc,... ca cu putere să răpească vistieriile lui Irod. TEODOROV1CI, I. 318/4. Fiind stăpîni ai lumii, ei îş însuşa toate vistieriile. CĂPĂŢINEANU, M. R. 69/16. Alaric... năvăli din nou în Italia, străbătu... pînă în Roma, domnitoarea lumei şi, după ce prin şese zile prădă avuţiile adunate din visteriile lumei,... o părăsi. SĂULESCU, HR. 187/1. După multe bătălii prinse şi pe Gatimozin,... carele puindu-se pe cărbuni aprinşi de adunătorul vistieriilor pentru riga Ispaniei, ca să spuie unde au aruncat avuţiile. GENILIE, G. 36/2. Polonii reclamă Pocuţia, ce cu sîngele şi visteriile sale
 Moldova de un veac au fost răscumpărat-o. ASACHI, Ö. II, 184. Politia Roma,... după ce au fost domnitoare preste faţa pămîntului şi au adunat în sinul ei toate visteriile lumei,... au fost în urmă jărtfa abaterilor fiilor săi de la virtute. IC. LUM. (1840), 852/17. Dintr-un deal vecin, el privi această pradă a vistieriilor sale şi apoi se depărtă în munţi şi d-acolo se duse la Constantinopol. BĂLCESCU, O. III, 69, cf.
 244. Acesta se îndemnă de a aduce pentru acele serbări din Transilvania visteriile şi odoarele ce le avea acolo asigurate. CALENDAR (1862), 72/9. în zadar... îşi ceruse nevasta şi pruncii lui averea de la Kendi; ungurul tăgădui şi păstră pe seamă-i vistieria şi turmele şi stogurile de bucate ale boierului român. ODOBESCU, S. I, 114. Şi mai din sus, mănăstirile Secul şi Neamţul, altădată fala bisericii române şi a doua vistierie a Moldovei. CREANGĂ, O. 218. O, Doamne, dar te uiţi cu scîrbă şi cu milă la ei... Nu ştiu cum să-şi îndulcească viaţa, măcar d-ar avea vistieriile împărăţiilor toate. DELAVRANCEA, O. I, 220. Ajunge iarăşi în pădurea aceea... şi-acolo dă acuma peste o vistierie, în care se afla o midţime de aur, argint şi-o mulţime de alte scumpătăţi. marian, o. ii, 318, cf. 319. Cînd Ţepeluş detronă pe unchiul său, Laiot Basarab, acesta fugind luase cu el toată visteria. XENOPOL, I. R. IV, 137. In pămînt se găsesc midte comori şi visterii de bani îngropate la locuri însemnate de oameni bogaţi din lumea veche. PAMFILE, COM. 51, cf. 33, ciauşanu, v. 210. ♦Fig. Ceea ce este socotit preţios, frumos, folositor etc.; ceea ce constituie un izvor nesecat (de bogăţie). Viaţa ei îm iaste o vistierie de mult preţ. HALIMA (1783), 35v/12. Această carte... cuprinde întru dînsa mai multe vistierii ale sufleteştii dohtorii (a. 1813). IORGA, S. D. XIII, 31. înmulţiţi, puneţi, grămădiţi toţi de toate laturile această vistierie sfîntă şi vecinică [şcoala], care cît şi ce puteţi, şi ce de bunăvoie vă înduraţi a da, aceea daţi. ţichindeal, în ist. lit. ROM. II, 112. Acest cuvînt să fie pruncilor ca o vistierie a ştiinţei, ca un semn şi doveadă a sîrguinţei lor, ba ca o avuţie. PETROVICI, P. 138/14. Adunînd din toată lumea nepreţuite vistierii, adecă înţelepte cărţi în cetatea sa, Alexandria, au alcătuit cea în toată lumea mărită bibliothecă. TEODOROVICI, I. 243/21. Şi acestea toate, din spinarea noastră: Căci ţeranul este visteria voastră! ARICESCU, ap. hasdeu, I. v. 36. Găsindu-mă trăitor în aceste vremi de maimuţărire - fară alegere - a tot ceea ce este străin, am căutat... să mai scap cîte ceva din nestemata comoară a strămoşilor noştri, vistierie nesecată de simţiri calde, curate şi sincere, izvor de limbă plină de farmec. CIAUŞANU, V. 9. Veşnica lui plecare dintre vii e un nou adaos la melancoliile care alcătuiesc ultima şi inviolabila vistierie a oraşului mort. TEODOREANU, M. U. 342. Ies sîni şi braţe, rază după rază, Din visteria trupidui, domol. VOICULESCU, POEZII, II, 24. Delta renăştea la viaţă, cu visteriile doldora de peşte. id. P. I, 32. Cel mai iscusit dintre ei era un lăutar... Acesta era o adevărată vistierie de cîntece, mai ales balade, izv. xvm, 308, cf. DL, DM, DEX.
 ♦ Fig. Ceea ce este mai de preţ, ceea ce înnobilează sufletul; (ceea ce aduce) fericire, generozitate, linişte sufletească. Omul cel bun de întru una vistierie a inemii sale scoate ceale bune. CHEIA ÎN. 52714. Acest d[u]mn[Q]zăiesc Cuvînt... să arată noao la d[u\mn[e]zăiasca Scriptură, întîiu ca... apă vie care stinge aţîţarea poftii cei spurcate, sau pîinea vieţii, carea, mîncîndu-o sufletul leapădă stricăciunea morţii, au vin dulce care pică în inimile celor ce-l beau bucuriile raiului... au cheaie care ne deşchide visteriia d[u]mn[Q]zăieştii fericiri. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/9. Ca să să mîngîie inemile lor, tocmindu-se cu dragoste şi la toată avuţiia a plinirii înţeleagerii. spre cunoştinţa tainii lui Dumnezău şi Părintelui, şi lui //[risto]s, întru carele sînt toate visteriile (vistiiarele N. TEST. 1648) înţelepciunii şi ale cunoştinţa ascunse, ib. 8902/43. Eu sînt lume, fapta şi plăzmuire, şi grădină de pomi roditori şi [de] vesterii plină
3653
VISTIERIU1
-666-
VISTIERNIC
 şi toată bunătate (a. 1773). GCR II, 94/2. Pre tine, Chipriiane, muierile cele purtătoare de D[u]mnezeu, ca pre
o  vistierie dumnezeiască te priimesc şi cu osîrdie arată pre tine cel tăinuit, ca toţi să ne îndulcim. MINEIUL (1776), 13v2/17. Ca o vistierie de mult preţ..., izvor ce izvorăşte izvoară de tămăduiri, ib. 77rl/l. Tată al milostivirilor, D\u\mnezău a toată mîngîiarea... La dînsul judecata cea nefăţarnică, la dînsul bunătatea şi iubirea de oameni... Acolo liniştea, odihna, neteamerea şi fară grijă. Acolo mărirea, bogăţiia, vistieriia neîmpuţinată şi desfătare veacinică(a. 1785). GCRII, 147/9.
    3.      (învechit) Cameră, încăpere a templului din Ierusalim, în care se păstrau obiectele de cult, ofrandele etc. Şi au făcut lui visterie mare (mare odaie B 1938), şi acolo era mai nainte dînd manaa, şi tămîia, şi vasele şi zeciuiala a grîului şi vinului... şi începăturile preoţilor. BIBLIA (1688), 3532/18. Şi am aruncat toate unealtele casii Toviei afară den visterie. ib. 3532/33. Şi am zis, şi am curăţit visteriile (cămările B 1938), şi am întors acolo unealtele casii lui Dumnăzău, pre manaa şi tămîie. ib. 3532/34, cf. 353’/48. Au trimis... pre Iliodor la Ierusalim ca să ia din vistieriia besericii toate odoarăle, să le ducă la dînsul. ANTIM, O. 304, cf. 311.
    4.      (Astăzi rar) Clădire sau încăpere a unei mănăstiri în care se păstrează obiecte de cult preţioase, podoabe, relicve etc. Şi au făcut beserică Sfîntului Nicolae..., cu turle, chilii şi trapezărie,... bolniţă şi ospătărie şi dohirie, jitniţă şi visterie şi alte case de toată treaba. ANON. CANTAC., CM I, 103. Intr-unul din dulapurile cu geamuri ale visteriei,... se găseşte un migălos dar al doamnei Neagoe, un felon... lucrat numai în mărgăritare şi fir de aur. ARH. OLT. XIX, 19. Originalul slavon pe piele, scris în lăţime, se păstrează în vistieria mînăstirii Kruşedol. ib. 68. Mîine după slujba de dimineaţă... vă arătăm visteria şi odoarele. BARBU, PRINC. 97. Mă gîndeam la minunile vistieriei Bistriţei, numai aceia meritau să trăiască, aceia care au înflorit minunile ceasloavelor legate cu filigrane, id. ib. 106.
    5.      (învechit) Cutie în care se depuneau danii, mai ales bani, pentru nevoile templului din Ierusalim sau pentru opere de caritate; (învechit) vistiâriu (v. v i s t i e r2 III 3). V. c o r v a n, c u t i a darurilor (v. c u t i e). Şi şăzînd /[isu]s dirept visterie, priviia cum aruncă mulţimea bani în vistiiariu. Şi mulţi bogaţi arunca mult. BIBLIA (1688), 7842/30. Acesta au făcut vistierie, pentru ca, adunîndu-se bani, să dreagă părţile cele sfarîmate ale besericii. ANTIM,
0. 286.
    III.      1. (Prin nordul Mold.; la sg. cu sens colectiv) Construcţiile auxiliare dintr-o gospodărie ţărănească; (regional) vister (v. v i s t i e r2 IV 1). Mă suiem în deal la vie, Mă uitam în visterie Şî-m videm casa pustie. ARH. FOLK. π, 114, cf. chest. π 392/241 a.
    2.      (Regional; în sintagma) Visteria cenuşii - cenuşar (la sobă) (Scundu - Drăgăşani). Cf. chest. ii 334/73.
    3.      (Prin Olt. şi prin vestul Munt.) Izvor; şipot (I 1). La fîntîni... s-au zleit vistieriile şi s-au înţăpenit ţăvile (a. 1797). ARH. OLT. I, 378, cf. LEXIC REG. 27. Fîntîna asta are o visterie de apă ce nu s-a pomenit. UDRESCU, GL.
    4.      (Olt.) Fiecare dintre scîndurile groase încheiate între ele, care se pun în pămînt, la fîntînile învelite. Cf. cade,
1. CR. iv, 336, ciauşanu, v. 210.
    5.      (învechit, rar) Hazna (la o latrină). Vistier... care goleşte, deşartă vistieriile, haznalele umblătorilor. POEN. -AAR. - HILL, V. II, 8092/38, cf. POLIZU.
    -       Pronunţat: -ti-e-. - Şi: visterie, (învechit şi regional) vistirie, (învechit, rar) vestierie (anon. car., dlrv) s. f.
    -  Vistier1 + suf. -ie.
    VISTIERIU1 s. m. v. vistier1.
     VISTIERIU2 s. n. v. vistier2.
     VISTIERNIC s. m. 1. (în evul mediu în Ţara Românească şi în Moldova; atestat prima dată în 1400, cf. DERS; şi în sintagmele mare vistiernic sau marele vistiernic, învechit, vistiernic mare, vistiernicul cel mare, vel-vistiernic) Mare dregător din sfatul domnesc, care avea obligaţia repartizării dărilor asupra populaţiei contribuabile, a încasării acestora de la slujbaşii din ţinuturi (sau din judeţe), a gestionării tezaurului ţării (iniţial şi domnesc) şi a judecării pricinilor care se iveau la strîngerea impozitelor; în Ţara Românească avea şi grija procurării şi păstrării obiectelor de lux (blănuri, stofe etc.) şi de protocol ale curţii domneşti; (şi în sintagmele vistiernic al doilea ori, învechit, vtori-vistiernic sau vistiernic al treilea ori, învechit, treti-vistiernic) subordonat (sau, în Moldova, şi locţiitor) al acestui mare dregător; (în epoca regulamentară) ministru de finanţe; vistier1 (1). V. tezaurar, trezorier. Cf. MIHĂILĂ, D. 175. Eu Ureache, logofătul cel mare a lui Aron Vodă,... şi Jorapîrcălabul şiSimion vistiarnicul..., într-aceaea vreame toţi fiindu dirăgătorii şi slujile lui Aron Vodă, mărturisim că Dominecă... şi Luţiian de Raguza... strîns-au toate rămăşiţele sale de vamă (a. 1593). DOC. î. (XVI), 179. Mărturisim cu ceastă scrisoare a noastră cum am luat dentru măna Boului vistiiarnicului o sută de galbeni, care bani ne-au adaos dumnealui Beldiman logofătul cel mare (a. 1615). I. BIANU, D. R. 28. Adecă eu, Rusca,... nepoata Comei ce-au fost şetrariu..., am vîndut a mea dereaptă ocină şi moşie lui Ifrim,... derept o sută treizăci de galbeni de aur, denaintea dumisale giupănului Necoară Prăjeseul ce-au fost vistearnec mare şi denaintea lui Colpan pârcălabul (a. 1619). id. ib. 43. Datu-i-am şi toate dereasele şi toate ale meale, ce am avut de cumpărătură în măna lui Pană vistearnecul,... să-i hie lui cu tot venitul (a. 1626). GCR
 I, 74/36. Dumitraşco Ştefan vel-logofăt..., i Necula Catargiul vel-vistearnic, i Costin vel-postelnic, i Lupul vistearnic, i Gr amavel-stolnic... scriem şi mărturisim cu acest zapis al nostru cum au venit înaintea noastră egumenul şi cu tot săborul de la svănta mănăstire... şi au vîndut a lor direaptă ocină (a. 1629). I. BIANU, D. R. 157. Aceasta giumătate de sat fost-au direaptă cumpărătură lui Penişoară vistearnicul (a. 1631).· GCR I, 75/21. Adecă noi, Başotă logofătul cel mare, şi Uriache spătarul cel mare..., şi Iordachie vistiarnicul cel mare, şi Buhuş biv-vistiarnic..., şi Mălai ce-a fost vestiarnic, şi Toderaşco al treilea logofăt..., adecă au venit înaintea noastră Isac Stîrcea de ne-a mărturisit cum s-au fost tîmplat cu Mihalcea Durac (a. 1636). BUL. COM. IST. X, 29. Dumitru Buhuş vistearnic i Toma vel-stolnic... mărturisim cu iastă scrisoare a noastră cum au venit înaintea noastră Costantin Buhuşel... de-au vîndut a lui dreaptă ocenă şi moşie (a. 1641). GCR I, 91/21. Visternic mare, ispravnic pre socotele ce să fac,... şi grijind şi dînd lefe slujitorilor şi purtătoriu de grijă a toată cheltuiala curţii... şi toate catastijile ţărîi pre mîna lui. URECHE, L. 70. Au trimis înaintea craiului pre Tăutul logofătul şi pre Isac vistearnicul cu multe daruri, id. ib. 101. Pre Sima vistiiernicul şi pre alţii pre mulţi i-au prinsu vii şi le-au tăiat căpiţele, id. ib. 136. în tocma[\&] noastră s-au tîmplat dumnealui Costantin Ciogolea spătariul cel mare..., şi Statie al doile vistiiarnic, şi Damaschin, şi Neculai..., vornici de gloată (a. 1651). GCR
 I, 152/6. Pălădieştii, ficiorii Iu Păladie ce-au fost vistiarnic (a. 1652). IORGA, S. D. XVI, 191. Am aflat la cinstitul nostru fîiu sufletesc chir Gheor[gh&] Caridi... carele au fost al 2 [lea] v/s[tearnic] scrisă cu mîna lui judecată toată arhierească (a.          1652). GCR I, 158/39. Iordachie
 vistiarnicul... au dat samă înaintea noastră cum acele ocine nu le ţine necum cu împresurătură (a. 1654). BUL. COM. IST. X, 45. Acelea părţi de ocină le-au vîndut... lui Toader Boul vistiiarnicul (a. 1656). ŞTEFANELLI, D. C. 437. Ţinut-au acel sat moşii sau părinţii lui Pelin vistiiarnicul şi a fraţilor săi...? (a. 1657). GCR I, 174/22. Visternicul cel mare am
3656
VISTIERNIC
-667-
VISTIERNIC
 socotit tot să fie dumnealui Toderaşco pănă să va rădica birul (a. 1672). GHIBĂNESCU, s. î. IX, 167. L-au tumpinat ceauşii împărăteşti... şi cu Boul visternicul în obedzi. M. COSTIN, O. 63. Au robit casa Sturdzii jicniceriului, carele apoi au cădzut şi vistiernic mare şi multe case întemeiate le-au dus în robie. id. ib. 132. Mult au stătut boierii, mai vîrtos Iordachie vistiernicul cel mare pre acele vremi, să nu piaie Ciogoleştii. id. ib. 140. Fiind dumnealui Iordache Ruset vel-visternic..., fară voia dumisale i-am luat de la dumnealui la acea grea nevoie a ţărei 15.000 lei..., di i-am dat la trebuinţele ţărei (a. 1690). URICARIUL, XI, 212. îndată s-au răsipit prin alte ţări boiarii, iară pre cîţi au prinsu vii, pre toţi i-au omorît, anume: pre Coste pîrcălabul şi pre Ivanco logofătul şi pre Sima visternicul. N. COSTIN, L. 349, cf. 291, 575. Dintre cei boieri mulţi carii trâgè nedejea domniii, numai Toma vornicul şi cu frate-său vistiiernicul Iordachi... s-au agiunsu cu nepotu-său, cu cupariul Rusăt cel bătrîn. NECULCE, L. 31. Au agiunsu de au fostu şi visternic mare în dzilele Dabijăi Vodă. id. ib. 37. In al doile an au tăiat Duca Vodă pe trii boieri, anumi pe Vasîlie Gheuca vel-visternic şi pe Gheorghie Bogdan vel-jicnicer şi pe Lupul slugeriul, cărei au fostu făcut cărţi hicleni. id. ib.
 67.  Fără dă mîngîiare întristare îl ajunse, pentru că grea şi năprasnecă boală pă iubită nora Măriii sale, Bălaşa, fiica cinstitului şi dă bun neam lui Ilie Cantacuzino, marele visteiarnec al Ţării Moldovei. R. GRECEANU, CM II, 199. Au trimis... pă Iordache Ruset vistiarnecul, sol la Măriia sa vodă. id. ib. 250. Murind şi Grigorie vel-visternic, Jora au pus visternic pe Darie Donici, care au fost sărdar. AXINTE URICARIUL, LET. ii, 192/4, cf. 191/37. în zilele Dabijei Vodă s-au însurat, şi au luat pre o fată a doamnei Dabijoaie..., şi l-au pus visternic mare. MUŞTE, LET. III, 10/2. Pe Sandul Sturza din spătar mare l-au făcut vel-visternic, şi curînd după dînsul, şi pe Iordachi Cantacuzino... din ban l-au făcut spatar mare. AMIRAS, LET. III, 152/18. Dumnealui Iordachi sin Lupul vorfnicul] arătat-au un ispisoc... şi o mărturie de la arhirei şi de la toţi boierii ţărîi noastre, scriind multe pricini asupra lui Ion hatmanul şi asupra lui Ştefan Luca v/^[ernicul] cum că ei... au îmbiat de au adus pe ţarul Moscului cu oştile în ţară (a. 1720). BUL. COM. IST.
 IV,  48. Domniia noastră în trii rînduri i-au rînduit tot la dumnealui cinstit şi credincios boiarul nostru Sandul Sturdze vel-vist[&mic], şi dumnealui le-au luat sama pre amînuntul şi i-au giudecat (a. 1728). GHIBĂNESCU, S. I. XIv, 44. De la o vreme... s-au făcut din vornici mari hatmani, încă şi visternici, fiind aceste boierii mai cu venit. GHEORGACHI, CER. (1762), 268. 5 lei 31 pol[turaci] havait lui vtorişi treti vesternic (cca 1775). GHIBĂNESCU, S. I. XII, 101. A doua zi au chiemat pe boieri şi i-au boierit, făcînd... pe Ioan Bogdan vel-logofat,... pe Vasile Razu hatman şi pe Dumitrachi Paladi vel-visternic (sfîrşitul sec. XVIII). LET.
 III, 237/15. Apostol Stoian cu femeia lui Iftinca, fata lui Gligorie Hermezău, dau zapis lui Iordachi Roset vel-vistiernic că-i vînd a treia parte de sat din Şchei (a. 1697). BUL. COM. IST: IV, 220. Incungiurînd fară de veste curtea vistiernicului Dan, o au aprins de cinci laturi. ŞINCAI, O. II,
 334. Rînduiala-i bunăpăntru hăi mari,... Logofeţi, visternici şi păharnici, Care prin rînduială sînguri Iau şî împart a ţării venituri. BUDAI-DELEANU, Ţ. 335. Prin acest al nostru domnesc hrisov întărim stăpînire cinstit şi credincios boierului nostru d[u]m[\]sale Iordache Roset biv-vel-visternic (a. 1814). GHIBĂNESCU, I. Z. VI2, 239. Au vîndut numita moşie... şi cu vad de moară ce este osăbit cumpărat de la d-lui visternicul Matei Cantacuzino (a. 1815). URICARIUL, II, 9/6. Au luat iarăş la a lor stăpînire moşiile de suptu stăpînirea ce pusăsi dumnealui v/s/[iemicul] Iordache ite[e]/ (a. 1817). SA VA, doc. ii, 77. Vistiiarnicul cel mare: acesta strînge banii venitului domnesc şi plăteşte acolo unde
 i să porunceşte de la domn şi are sama cheltuielelor şi a
 veniturilor şi toţi scriitorii vistieriei. CANTEMIR, s. M. 189/21. Vistiiarnicul al 2[lea]: poartă seama cheltuielelor vistieriei trei luni după vistiiarnicid al 3[lea]. id. ib. 196/9. Vistearnicul al 3[Iea] iaste supt ascultarea vistearnicului celui mare şi iaste datoriu ca să-i dea seamă pentru slujba dregător iei sale. id. ib. 198/10, cf. LB. Visternicul iaste însărcinat de a siguripsî priimirea banilor,... a birului, a obşteştilor orîndăluiri şi a altor întîmplătoare venituri a statului. REGUL. ORG. MOLD. 28/14, cf. 30/5. Cu astă misiune importantă fu însărcinat Giurgea visternicul, Şerpe postelnicul şi Trifail,... ghibaci foarte în tratarea intereselor politice. ASACHI, O. II, 139. In şir îndelungat de ani au ştiut a se ţinea în postul de visternic al ţărei, în care adunasă mari avuţii, id. ib. 187, cf. ISER. Am încuviinţat şi noi prin recomendaţie către d-lui ve/-v/s/[iernic] ca locuitorii din Vrance să se folosască de acest product (a. 1853). SAVA, doc. II, 220. Pacea se încheie la Stănileşti, şi Petru cel Mare se întoarsă în Roşia... Cantemir îl întovărăşi cu o mie de moldoveni, între carii douăzeci şi patru boieri, din carii cei mai însemnaţi era hatmanul Ioan Neculce şi vistiernicul Luca, cumnatu-său. KOGĂLNICEANU, O. II, 469, cf. 471. Mihai Şuţu numise din vreme pe tînărul Niculache Roznovanu vistiernic mare. GHICA, S. 104, cf. CIHAC, II, 458. Autorului îi place a face din Maria Doamna,... fiică, dupe cronica lui Amiras, a lui Mateiaş Sturdza, visternicul din Moldova,... o greacă şireată. ODOBESCU, S. I, 450. Pîrcălabul Condrea, postelnicul Şearpe şi vistiernicul leremia o să faceţi la dreapta, pe cărarea asta... Acolo rînduiţi-vă cum veţi socoti. DELAVRANCEA, O. III, 114. Duca Vodă avea prepus că fusese mazilit în domnia a doua din cauza pîrilor visternicului Ursachi, cel mai bogat boier din ţară pe acea vreme. RĂŞCANU, L. XLVII. O anafora din 1802 îndreptată de boieri cătră Alexandru Moruzi poartă subsemnătura a 7 logofeţi, 8 vornici şi 4 vistiernici. ARHIVA,
 I,  38, cf. DDRF. Obţinuse mai multe dregătorii însemnate în timpul domniilor anterioare. Astfel el fusese sub... Pătraşcu cel Bun postelnic mare, sub Petru Cercel, vistiernic mare, şi chiar ajunsese în domnia lui Mihnea al Il-lea a fi ban de Craiova. XENOPOL, I. R. V, 131. Această autoritate atît de absolută a domnului era delegată slugilor sale, adică dregătorilor care îi ajutau la ocîrmuirea ţărei. Din aceştia se deosebeau întîi organele centrale,... precum: banul (în Muntenia), logofătul, vornicii, postelnicul, vistiernicul, spatariul, (hatmanul în Moldova) şi aga. id. ib. VI, 163, cf. iii, 175, x, 153, enc. rom. iii, 1225, barcianu, alexi, w. Pentru înţelesul celor de faţă, firmanul e cetit acum pe româneşte, de pe o tălmăcire scrisă cu slove mari,... de marele vistiernic. IORGA, C. 1.1, 167. Apoi, o nouă schimbare întîmplîndu-se, un alt Ghica, Grigore Vodă, facu din Mihai iarăşi vistiernicul ţerii. id. L. II, 121, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Ştim... că vistiernicul era în acelaş timp şi vameş mare şi el era răspunzător de bunul mers al unei asemenea slujbe. Ν. A. BOGDAN, C. M. 157, cf. 162. în primele două documente date de Ştefan, am întîlnit următoarea succesiune: postelnic, vistiernic, stolnic, ceaşnic, comis. BUL. COM. IST. V, 118, Cf. ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, DR. VI, 249. In Moldova, după fuga lui Şuţu, boierii fugari din Bucovina se întoarseră în ţară şi împreună cu hatmanul Răducanu - Rosetti, vistiernicul Alecu Balş,... paharnicul Istrati şi spătarul Sturdza ridicară satele. C. GANE, TR. V. 459. Se aflau în divan boieri mari ca Miron logofătul, Neculai Racoviţă, vel-spătarul Ion Milescu,... Vasile Gheuca vel-vistiernic... şi alţii mai mărunţi, dieci şi boieri tineri de la logofeţie. SADOVEANU, O. X, 95. El fiind vistiernic mare, fiind sluga mea şi avînd a-mi sluji mie cu credinţă, în loc să împlinească poruncile mele, le judecă, id. ib. 168. însurat e numai Cristea, vistiernic al doilea la ţinutul Neamţului, id.
 ib. XIII, 91, cf. ROSETTI, I. L. R. 286, SCRIBAN, D. 1410. I-au dat boierii cei mari această poreclă, plini de admiraţie
3656
VISTIERNICEASĂ
-668-
VISTIERNICEL
 pentru vicleşugul cu care, fiind prins de revoluţie, acum zece ani, mare vistiernic în slujbă, s-a priceput „să-l ducă ”— aşa spun ei — pe Tudor Vladimirescu. CAMIL PETRESCU, o. I, 195, cf. DL, DM. Tudosie era preocupat de astfel de probleme, fiind şeful finanţelor domneşti, în calitate de mare vistiernic. ISL. LIT. ROM. I, 284. în secolul al XVII-lea, sfatul domnesc, numit divan..., era un consiliu restrîns, din care făceau parte în Moldova: logofătul, cei doi vornici, hatmanul, postelnicul, spătarul, paharnicul, vistiernicul, stolnicul şi comisul. IST. ROM. III, 80 .în Ţara Românească sfatul domnesc era compus din următorii dregători: banul, vornicul, logofătul, vistiernicul, spătarul, stolnicul, comisul, paharnicul şi postelnicul, la care se adaugă... clucerul,... slugerul şi pitarul, ib., cf. CIORANESCU, D. ET. 899. în vremea lui Mihai Viteazul, sătenii din Rătunda se vînd rumâni lui Andronie vistiernicul. PANAITESCU, O. Ţ. 254, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, DLRV, V. BREBAN, D. G. ♦ (învechit, rar; în forma vistearnic) Cleric care avea în grija sa veniturile unei mănăstiri. Iară chelşugul mănăstirei să nu îndrăznească să să ţie la sine, nice egumenul, nice alţi[i] din star iţi, nim[o\fără de cine vor aleage soborul, să hie cu voia tuturor, să-l puie vistearnic sau clisiarhu (a. 1626).CLRV I,
 189.  ♦ (învechit, rar; în formele vistiarnic, vistearnic) Persoană care avea în grija sa arhiva şi biblioteca unei mănăstiri şi care administra veniturile realizate din tipărirea manuscriselor. Diaconul de la mare şi d[u]mn[e]zăiască besearică sv[i]nta patrierşie fiind nomofilax ce să zzc[e] socotitoriu de leage, aşijdere şi hartofilax ce să zzc[e] vistearnic pre cărţile besearicii (a. 1632). GCRI, 78/10. Sînt vistiarnic pre cărţ, adecă hartullarios. Din veniturile de-acolea mi-i hrana. DOSOFTEI, v. s. septembrie llv/20.
 ♦ F i g. (învechit, rar; în forma vistearnic) Administrator, chivernisitor. Fiecarele cumu au luat darul, aşia împărţind unul altuia, ca vistearnicii buni (ca bunri tocmitori COD. vor2., ca nişte buni diregători biblia 1688, ca nişte buni i c o n o m i B 1938) a milei lui Dumnezău de multe feliuri. N. TEST. (1648), 185726. ♦ F i g. (învechit, rar) Păstrător, depozitar. Chiar moartea însăşi e-o părere Şi un visternic de vieţi. EMINESCU, O. I, 204, cf. DL, DM, DEX.
     2.    (Prin lărgirea sensului) Demnitar la diverse curţi împărăteşti sau regale cu funcţii asemănătoare cu ale vistiernicului (1). Nelăsînd svetnicii pre Gvihelm în cetate, singură... vrea să deşchiză cetatea şi să-l lasă înlontru, de nu ar fi abătut de la acel gînd Dumitru Goranschii, visternicul crăiei. N. COSTIN, L. 186. Uşa casei se închisă cu două lăcăţi, dîndu-să cheia de la una la marile visternic. GM (1854), 23/55. Vizirule, spune vistiernicului să ia o pungă cu
 o mie de bani de aur şi să o ducă tot în mahalaua aceea..., mamei unuia Abu-Hasan. CARAGIALE, O. II, 267. La o săptămînă, s-a întors vistiernicul la împărăţie cu cele poruncite, sadoveanu, o. XV, 375. ♦ (învechit, rar; în forma vistiarnic) Demnitar. Faraon se mînie pre acei doi vistiiarnici (dregători B 1938) ai săi, pre capetele de dinainte a păharnicilor şi a cocătorilor. PO 137/3.
     —     Pronunţat: -ti-er-. — PL: vistiernici. - Şi: vistérnic, (învechit) vistiarnic, vistearnic, (învechit, rar) vistiârnec, visteârnec, visteiârnec, vistirnic (lb, ISER), vestérnic s. m.
     — Din slavonul EHCTmaphHHKTi.
     VISTIERNICEASĂ s. f. Soţie sau fiică de vistiernic
 (1); vistiereasă. Nastasia visterniceas[a]... Maria postelniceas[a\ (a. 1641). GHIBĂNESCU, I. z. n1, 232. Şedk în Ieşi în nişte curţi a lor, ce le cumpărasă tată-său, Cantemir Vodă, de la Gheuculeasa visterniceasa. NECULCE, L. 144. Intr-acea vreme au ieşit la divanul lui Nicolai Vodă şi un egumen de o mănăstire ce se cheamă Hangul,... şi făcea mare jalobă pe visterniceasa lui Ilie Cantacuzino, cum că-i
 stăpîneşte două sate ale mănăstirii fără dreptate. AXINTE URICARIUL, LET. II, 186/6. Aceste ocini toate au fost în parte Catrinii visternicesii (a. 1731). BUL. COM. IST. IV, 65. S-au aflat la Gheorghii Hăncul, vîndut de Velişcu Panaitachi,... Tudosca..., care este după un ţigan, anume Colibar, a visternicesii lui Ilie Cantacozon, la Şerbeşti (a. 1736). IORGA, S. D. XVI, 323. Ai noştri cinstiţi şi credincioşi boieri... ne-au făcut arătare că mănăstirea la ţinutul acela ar fi avînd o moşie, anume Chetrosul şi alte selişte şi... s-ar fi împresurînd de cătră moşiile d[n}m\\\sale visterniceasa Catrina Ianculeu (a. 1806). GHIBĂNESCU, I. z. vi1, 41. Are pricină de clironomie... şi asupra moşiilor dîntr-această oblaste,... care acum să stăpînesc de dumnealui spătarul Ioan Neculce şi să trag din averea a strămoaşii pah[am\cu\lui, vist[Qrm]ceasa Sana Donoaie (a. 1813). BUL. COM. IST. IV, 87. Vinderea producturilor... se va face în... pieţipentru vînzarea grelelor transporturi..., la medeanul d-sale visterniceasa Elena Sturza, la Copou. GM (1854), 29'/29. Boierii divanului, cu mitropolitul în frunte, tac de frica domnului ştiinţele lor în procesul egumenului de Hangu cu visterniceasa Maria Cantacuzin. ARHIVA, I, 46, cf. DDRF. N-am putut afla... dacă această vistierniceasă a boierului Strîmbeanu ar fi purtat cumva şi acest nume. ARH. OLT. X, 124. Ţi-a spus cum o cheamă? întrebă..., cu mare curiozitate, vistierniceasa. SADOVEANU, O. XIII, 273, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 262, DLRV.
     -      Pronunţat: -ti-er-. - PL: vistiernicese. - Şi: visterniceâsă s. f.
     -  Vistiernic + suf. -easă.
     VISTIERNICÉL s. m. (Atestat prima dată în 1521, cf.
 D. bogdan, GL. 118, ders) Slujbaş aflat în subordinea marelui vistiernic, însărcinat cu strîngerea dărilor de la populaţia contribuabilă, devenind din secolul al xvm-lea şi membru al unei bresle care era sub comanda unui căpitan, în Ţara Românească, sau a unui vătaf, în Moldova. în tocmala noastră au fost: Cîrstea şătraru şi Buciumaş vo[r]nicul... şi Lazor şătrărel o[t] Şcheai şi Drăguiană vistărnicel o[t] tam (a. 1587). DOC. î. (XVI), 160. Ne-au arătat un zapis de mărturie de la Nechifor biv-armaş... şi de la Marco visternicel şi Lupul aprod... precum că ei ş-au cumpărat... o parte de ocină din satul Miclăuşeni (a. 1612). GHIBĂNESCU, s. I. XXII, 130. Am vîndut a mea dreaptă ocină şi moşie, ce-am avut în satu, în Scobinţeani...,partea mea ce să va aleage
 o  am vîndut frăţîne-miu, lui Vas[i]lie visternicel, drep[t] patru taler[i] de argintu (a. 1623). I. BIANU, D. R. 78. Au poruncit lui Gligorie Vodă de au mersu şi el cu oştile lui, care strîngîndu-şi den toate breslile: călăraşi, dorobanţi, roşîi, visternicei, spătărei, postelnicei... le-au făcut steaguri şi le-au dat tuturor suliţe văruite, şi cu prapore feliuri-feliuri, fieştecare după breasla lor, şi au făcut oaste frumoasă. R. POPESCU, CM I, 419, cf. AMIRAS, LET. III, 143/5.. S-au trimis cinstita porunca dumnea[\0dLStVdi\ la noi, prin zapcilăcul dumn[ealui] vătafului dă v«/[iernicei], ca de iznoavă... să le căutăm toate socotelile pricinilor lor (a. 1783). FURNICĂ, D. C. 93. Vestiariul cel mare are supt sine vestiernicei în ţeară, care trebuie să-i dea daruri, să meargă la rezbel şi să plătească tributul. MAG. IST. V, 54. Aceste cat ane din sate aveau cap pe cîte un boier. Astfel cei de subt dvornic se numeau dvornicei; cei de subt spătar, spătărei; cei de subt postelnic, postelnicei; cei de subt vistier, vistiernicei... In vreme de război erau în activitate subt căpităniile lor, iară în vreme de pace şedeau pe la casele lor. bălcescu, o. i, 60, cf. 57, 69, cihac, ii, 458, DDRF, TDRG, DHLR li, 320. Prin sate erau... o sumă de vistiernicei care alcătuiau o breaslă boierească ce asculta de marele vistiernic. Erau împărţiţi în cete, ca şi în Ţara Românească, avînd în fruntea fiecăreia cîte un vătaf. BUL. COM. IST. V, 120. Aceşti vistiernicei mergeau la război
3658
VISTIERNICIE
-669-
VIŞCOT
 sub comanda marelui vistier, iar în timp de pace se pare că aveau şi anumite atribuţiuni de caracter fiscal, ib., cf. 113, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Actele acestei vremi marchează apariţia unor subalterni ai marilor dregători,... precum şi a unor cete de subalterni mărunţi (armăşei, vistiernicei, postelnicei etc.). IST. ROM. II, 868. Curtenii, alcătuiţi din mai multe bresle — păhărnicei, spătărei, vistiernicei etc. — făceau parte din mica nobilime de ţară; ei îşi îndeplineau obligaţiile în schimbul unor scutiri fiscale, ib. III, 93, cf. cioranescu, d. et. 899, dex, dlrv. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Voao tuturor slujitorilor vistiernicei dintr-acest judeţ, de la steagul de jos i de la steagul de sus. Cătră aceasta fac domniia mea în ştire să căutaţi şi să vă strîngeţi cu toţii la un loc, să vă cisluiţi împreună,... pentru banii haraciului şi să vă daţi banii în mîna zapciului, să-i ducă la vreme la vistierie (a. 1723). IORGA, S. D. XVI, 145.
      -      Pronunţat: -ti-er-. — Pl.: vistiernicei. - Şi: visternicél, (învechit) vestiernicél s. m.
      - Vistiernic + suf. -el.
      VISTIERNICIE s. f. (Şi în sintagmele vistiernicia cea mare sau vistiernicia mare) Demnitatea, funcţia de mare vistiernic (v. vistiernic 1); perioadă de timp în care cineva deţinea această demnitate şi exercita această funcţie; (astăzi rar) vistierie (I 2). Au rămas dator, din visternicie ce au fost vistiernic mare la Duca Vodă, cu vreo doaodzăci şi mai bine de pungi de bani. NECULCE, L. 92. Atunce, apucîndu visternicia Catacozino, scoasă Antiohi Vodă nevoi grele pe ţară, că avè şi datorie la Ţarigrad. id. ib. 178. Au agonisît din vesternicie... 70 de pungi de bani. id. ib. 179. Pe Toader Paladi, nepotul lui Mihai Vodă, ce-l mazilise întâi din visternicie, l-au făcut ban mare. AMIRAS, LET. III, 152/24. Visternicia mare va lua cîte o pungă de bani pe eifert havaet de la visterie, şi la vremea văcăritului, două pungi de bani (a. 1754). URICARIUL, II, 272/5. Venitul visterniciei cei mari (a. 1776). RĂŞCANU, L. 10. A doua zi au început a da boieriile, facîndpre Ioan Bogdan vel-logofăt... şi pe Vasili Ruset hatman; iară visternicia cea mare au rămas, căci nu primea nime (sfîrşitul sec. XVIII). LET. III, 244/1. Atunce au găsit muştereu şi pentru visternicia cea mare, căci o pusesă în bună stare Costantin Kogălniceanu (sfîrşitul sec. XVIII), ib. 247/2. Au fost un timp cînd şi Moldova un an întreg n-au putut găsi un visternic mare. Pe atunce visternicia se da celui care da mai mult; şi lucrurile veniseră aşa că visternicia nu facea nici doi bani, încît pentru dînsa nimene nu voia a da un singur ban. KOGĂLNICEANU, O. II, 558, cf. CIHAC, II, 458. Intr-un timp cînd soarta domnului atîrna numai de la regularitatea plăţii dărilor la Poartă, visternicia ajunge cea mai importantă funcţiune, de care se fereau mulţi boieri; de aceea prin venituri şi leafa mare, domnii fac ca să fie căutată această slujbă. RĂŞCANU, L. XCIII, cf. CADE, DM, CIORANESCU, D. ET. 899, M. D. ENC, DEX, DSR, DRLV, V. BREBAN, D. G. 0 (învechit) Vistiernicia al doilea sau al treilea = demnitatea, funcţia de vistiernic al doilea sau al treilea (v.vistiernic 1). Visternicia al doilea sau al treilea va lua din răsuri pe banii ciferturilor din zăciuiala zlotaşilor la zece bani giumătate de ban (a. 1754). URICARIUL, n, 274/17.
      -      Pronunţat: -ti-er-. - Şi: visternicie, (învechit, rar) vesternicie s. f.
      - Vistiernic + suf. -ie.
      VISTIRÎE s. f. v. vistierie.
      VISTÎRNIC s. m. v. vistiernic.
     VISÙC s. n. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui vis(l). Hei, tu mîndruluţu mneu, Da-astă noapte mni-am somnat, Greu visuc că mni-am visat. T. PAPAHAGI, M. 13.
     -  Pl.:?
     -  Vis + suf. -uc.
     VISUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A tălmăci visurile (1). Să nu ascultaţi cuvintelor prorocului acestuia au celuia ce visuiaşte visul acela căce ispiteaşte D[o]mnul D[u]mnezăul vostru pre voi. BIBLIA (1688), 136V22, cf. SFC
IV,  141.
     -  Prez. ind.: visuiesc.
     -  Vis + suf. -ui.
     VISUITÔR s. m. (învechit, rar) 1. (Şi în sintagma visuitor de vis) Persoană care are vedenii în vis (1) cu privire la ce va fi; persoană care dă anumite interpretări visurilor. Zise fieştecarele cătră fratele lui, iată, visuitoriul acela vine. BIBLIA (1688), 28V30. Să va scula întru tine proroc au visuitoriu de vis şi va da ţie semnu au minune, ib. 136 Vl 6, cf. TDRG, SCRIBAN, D., L. ROM. 1958, nr. 3, 46, CONTRIBUŢII,
III, 35.
     2. Visător (2). îmi par visuitori, Care zic cum că supt monarhie Ar fi traiul cel mai bun şi lin. BUDAI-DELEANU, Ţ. 353, cf. L. rom. 1958, nr. 3,46, contribuţii, iii, 35.
     -  Pl.: visuitori.
     -  Visui + suf. -tor.
     VISULÉT s. n. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui v i s (1). Şaua căpătîi punea Şi el, frate, se culca,... Visuleţ că-mi visa. MATEESCU, B. 120.
     -  Pl.:?
     -  Vis + suf. -uleţ.
     VIŞÂG s. n. v. flşag.
     VÎŞĂ s. f. 1. (Prin Transilv.) Ştergar răsucit care este folosit la unele jocuri practicate la priveghi1 (3), mai ales la jocul de-a vişa (v. v i ş ă 2). Sara... să bat cu vişa. BL I, 167. Cel care e cu vişa în mînă loveşte, cînd la dreapta, cînd la stînga, pe cei ce sînt înapoia sa. IZV. XV, 76.
     2.     (Prin Transilv.; şi în construcţia de-a vişa) Numele unui joc de flăcăi la priveghi1 (3), în care unul dintre flăcăi loveşte cu vişa (1) pe cel care nu se supune poruncilor lui. Cf. bl iii, 131, 167, izv. xv, 76.
     3.     P. e x t. (Regional) Priveghi1 (3) (Lăpugiul de Sus -Deva). [Merg] la vişă. ALR i/il h 295/85, cf. ALRM i/ll h 414/85.
     Cf. magh. v i s e 1 „a purta”.
     VIŞĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Spălătoreasă (Pecinişca -Băile Herculane). Cf. fd iii, 186, gămulescu, E. s. 200, alr sn ii h 502/2.
     -  Pl.: vişăriţe.
     -  Din ser. vesarica.
     VIŞCOL s. n. v. viscol.
     VIŞC0LE subst. pl. (Prin Ban.; în e x p r.) A face vişcole = a da tîrcoale, v. t î r c o 1 (1). Cf. novacoviciu, c.
B.   i, 23, l. costin, gr. băn. 215.
     -  Etimologia necunoscută. Cf. v î ş c o 1 i.
     VIŞCOLÎ vb. IV v. viscoli.
     VIŞCOLÎE s. f. v. viscolie.
     VÎŞCOT s. n. (Regional) Drojdie de rachiu de la velniţă, cu care se ung boii bolnavi de rapăn (Vlăsineşti -
 3673
VIŞCULI
-670-
VIŞIN
Botoşani). Com. furtună.
    -  Pl.:?
    -  Etimologia necunoscută.
    VIŞCULI vb. IV v. vişlui.
    VIŞCULÎT, -Ă adj. v. vijluit.
    VIŞCULITIJRĂ s. f. v. vişluitură.
    VÎŞEN s. m. v. vişin1.
    VÎŞENĂ s. f. v. vişină1.
    VIŞEU s. η. I. 1. (Transilv. şi Ban.) Daltă. V. r ă z u ş. (1). Cf. ANON. CAR., KLEIN, D. 451, 456. Au cumpărat lemnul din pădure, l-au tăiat şi l-au adus acasă, apoi începînd a lucra, i-au trebuit: vişeul, sfreadelul, ciocanul sau maiul şi ghilăul. PETROVici, p. 213/10, cf. lb, iser, lm, dr. iv, 161. Ala nu-i vişeu pentru cioplitpietri. VLASIU, A. Ρ. 474, cf. SCL 1959, 222, tamâs, et. wb., florea, t. f., com. din vaşcău, L. COSTIN, GR. BĂN. ii, 208. Vişăie pintru vişuluit butuci la roate. ALRTII 68, cf. ALR i 1 844/315. Vişău dă spart piatra. ALR ii 6 459 bis/53, cf. 6 459 bis/64, 6 657/36, 53, 64, 76, 105, 235, 250, 316, 325, 334, 346, 6 658/36, 47, 53, 64, 76,
105,   235, 260, 316, 334, 346, 353, 6 678/36, 47, 53, 64, 260,
316,   325, 334, 6 678 bis/36, 53, 235, 250, 260, 316, 349, ALR SN II h 546, ALRM SN I h 366. Sculptează în lemn de tei CU vişăul. MAT. DIALECT. I, 198, cf. TEAHA, C. N. 220.
    2.     (Transilv. şi prin Ban.; şi în sintagma vişău de şorubălit, ALR SN II h 563/349) Şurubelniţă (1). Cf. ALR II 6 652/250, 325, alr sn ii h 563, alrm sn i h 364.
♦ P. restr. (Regional) Lama şurubelniţei (1). Cf. ALR II 6 654/64, 235, 250, 349.
    3. (Prin Transilv.) Sfredel (1). Cf. alr i 1 830/63, 87.
♦ (Regional) Coarbă (Vălcani - Sînnicolaul Mare). Cf. alr sn ii h 562/47, alrm sn i h 373/47.
    4.     (Prin Transilv. şi prin Ban.) Priboi1 (11). Cf. alr sn ii h 545/53, alrm SNih 365/53.
    5. (Prin Transilv.) Gealău. Cf. chest. ii 239/299.
    6.     (Prin Transilv. şi prin Ban.) Cuţitoaie (a potcovarului). Cf. alr sn ii h 539, alrm sn i h 354.
    7.     (Regional; în dogărie) Ciumpei (Dobra - Deva). Cf. alrii 6 704/105.
    8.     (Regional) Un fel de cuţit, întrebuinţat de dogari, la facerea cercurilor (Dobra - Deva). Cf. alr îi 6 702/105.
    9.     (Regional) Ţepuşă (I 3 f) (Ghilad - Timişoara). Cf. alr 116 618/36.
    II.    (Regional; în forma vişlău) Fiecare dintre cei patru stîlpi de lemn de la colţurile acoperişului unei case ţărăneşti (Crişcior - Brad). Cf. chest. ii 112/399.
    III.    (Regional; în forma vişlău) „Loc în formă de şanţ” (Marga - Oţelu Roşu), l. costin, gr. băn. ii, 208.
    -      PL: vişeie şi vişauă (scl 1959, 222, alrii 6 652/325, 6 657/53, 316, 325, 334, 346, 6 658/53, 334, 346, 6 678 bis/235, 250, 260, 316, 349, alr sn ii h 546/53, h 563/250). -Şi: vişlău (scl 1959, 222, l. costin, gr. băn. ii, 208, chest. ii 112/399, alr ii 6 657/353, 6 658/353, alr sn ii h 546/353, ALRM SN i h 366/353; pl. vişlaie, CHEST. II 112/399 şi vişlauă, SCL 1959, 222, alr n 6 657/353, alr SN II h 546/353), jişău (KLEIN, D: 451, TAMÂS, ET. WB. 859), jişlău (KLEIN, D. 451, TAMÂS, et. wb. 859, 860) s. n.
    -  Din magh. vésô (dial. viso).
    VIŞÎLĂ s. f. v. visilă.
    VIŞILUITURĂ s. f. v. vişluitură.
    VIŞIN1 s. m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dinţate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele lui comestibile; (regional) vişinar (1)
(Cerasus vulgaris). I-am dat... danie dreaptă a me moşie... cu loc de prisacă şi cu vişini ce sînt în prisacă (a. 1670). URICARIUL, XXV, 277, cf. ANON. CAR. Ramurile trebuie să fie de o fire cu trupinile în care se altuiesc, vreau a zice trebuie să se potrivească în sîmburi, că numai aşe se prind... Aşijderea se prind prunii şi piarsecii, cireşii şi vişinii. ECONOMIA, 129/3, cf. KLEIN, D. 456, DRLU, LB, I. GOLESCU,
 C., VALIAN, V., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 777 Vl 8, ISER, STAMATI, V. 7292/40. Am şi un vişen cu flori pline. NEGRUZZI, S. I, 96, cf. POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 147, COSTINESCU, cihac, ii, 458, lm. Pe aleele grădinei...vişinii şi cireşii înfloriţi... tăinuiau cărările risipite. EMINESCU, P. L. 54. Să ne învăţăm lecţia la aer curat, plimbîndu-ne printre vişinii înfloriţi. SLAVICI, O. I, 95. In ogradă, vişini, pruni, meri, zarzări, un dud şi cîţiva nuci. DELAVRANCEA, O. IV, 119. Aduceau... un snop uriaş de vergi de vişin opărite cu apă sărată. CONTEMPORANUL, III, 622, cf. CONV. LIT., XXIII, 1061. Feciorii şi fetele... în haine de sărbătoare... se duc... unde este un pom înflorit (măr, păr, cireş, vişin etc.). MARIAN, S. R. III, 193, cf. DDRF. în grădină să mai află pomi: pruni, meri, peri, cireşi, vişini, perseci. LIUBA - IANA, M. 102, cf. BRANDZA, FL. 69. Prin vişin vîntul în grădină, Cătînd culcuş mai bate-abia. COŞBUC, P. II, 50, Cf. ENC. ROM., BARCIANU, GRECESCU, FL. 196. Pentru tăietură se pune clei de vişin, de cireş. N. LEON, MED. 75, cf. ALEXI, W. In fund sînt cireşi şi vişini, mai ăles vişinii cu frunza lucioasă şi roşul transparent al fructelor acre. IORGA, P. A. I, 22, cf. TDRG. Se pune în această zi apă în oale şi în acestea se aşează rămuri de măr, vişin şi alţi pomi. PAMFILE,
 S.   T. 155, cf. id. I. C., 192. Pe întinderi mici se cultivă şi vişinii comuni, apoi strugurei, agrişi şi smeuriş. PĂCALĂ, M. R. 280. Vişinul... e unul din arborii iubiţi de popor, care-l invoacă mult în cîntece. ŞEZ. XV, 140, cf. RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Caişii şi persicii îşi scutură petalele cînd încep să înflorească vişinii şi cireşii. SIMIONESCU, FL. 333, cf. 334. Nu puteau lipsi din această drogherie populară nici cîteva condimente, aromate, întrebuinţate mai ales la murături: cimbru, mărar, stejar, frunze de vişin. BULET. GRAD. BOT. XVI, 19, cf. DR. VIII, 198, DS, ENC. AGR., BL VI, 172, SCRIBAN, D. O furnică mică, mică, Dar înfiptă, va să zică, Ieri, la prînz, mi s-a urcat De pe vişinul uscat, Pe picioare. ARGHEZI, VERS. 576. Bravo! Pasăre isteaţă Care-mi cînţi de dimineaţă Dintr-un vişin cu beteală, id. ib. 588. Ograda însăşi e o bătătură cît un bărăgan, iar în fund încă se măreşte cu o livadă de caişi şi vişini. CAMIL PETRESCU, O. II, 66, Cf. GRAUR, E. 67, LTR2, DL, DM, BORZA, D. 44, 301. Vişinul este atacat de mai mulţi dăunători animali şi vegetali. FLORA R. P. R. IV, 853, cf. VII,
 182.  Spre răsărit, prin crengile vişinilor, răzbea lumina tulbure a zorilor. BARBU, G. 46, cf. PRODAN - BUIA, F. I. 281. Vişinul are frunze mai mici, lucioase, crestate şi fară perişori. BOTANICA, 104, cf. DER, CIORANESCU, D. ET. 899, L. ROM. 1967, 54, HRISTEA, P. E. 77, 78, M. D. ENC., DEX, BUTURĂ, EB., V. BREBAN, D. G., H II 11. Aşa joacă tinerii, Cînd înfloresc vişinii. TEODORESCU, P. P. 332. Pe coasta cu vişinii Paşte lelea juncanii. MARIAN, H. 50. Văzui vişin înflorit. ŞEZ. II, 95, cf. COm. LIUBA, FRÎNCU - CANDREA, M. 89. Frunză verde de vişine, Mă duc, mamă, de la tine, Doru meu ţie-ţi rămîne. BÎRLEA, L. P. M. I, 118. Eu îs ghişin înflorit, De la munte coborît. T. PAPAHAGI, M. 137, cf. BL V, 161, vi, 205, alr i 886, teaha, c. n. 60, 71, nalr - o iii mn
 228,  1174, alr M II h 466. 0 Vişin sălbatic (sau pitic) = arbust din familia rozaceelor, cu flori albe şi cu fructe mici, sferice, roşii-purpurii, foarte acre; cireş de Bărăgan (v. cireş), cireş pitic (v. c i r e ş), vişinei (Cerasus fruticosa). Cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, II,
 458,  CONV. LIT. XXIII, 1061, DDRF, BRANDZA, FL. 541, TDRG, PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR., DL, DM, BORZA, D. 44, 301. Ca portaltoi se foloseşte vişinul sălbatic. FLORA R. P. R. IV, 853,
3682
 VIŞIN2
 -671 -
 VIŞINĂ
 cf. 858, DEX, DSR. Vişin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (întrebuinţat la confecţionarea pipelor), cu frunze plăcut mirositoare (folosite drept condiment), cu flori albe şi cu fructe mici, negre, amărui, necomestibile; mahaleb, (regional) antep (Prunus mahaleb). Cf. VALIAN, V., CONV. LIT. XXIII, 1062, BRANDZA, FL. 541, ENC. ROM. III, 686, TDRG, PANŢU, PL, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SIMIONESCU, FL. 227, DS., ENC. AGR., IZV. XVIII, 176, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, BORZA, D. 123, 301, FLORA R. P. R.
 IV, 879, PRODAN - BUIA, F. I. 282, DER, M. D. ENC., DEX, BUTURĂ, EB., DSR.
     -     PL: vişini şi (regional) vişeni (ALRI 886/704, 803, 934, NALR-O III MN 228, 1 174/911). - Şi: (învechit) vişn (CIHAC, ii, 458), (regional) vişine (pl. vişini), vişen (pl. şi vişini, alr
 i 886/93, 573, 576, 582, 596, 610, 708, 746, 890, 980, 988), virşîn (ib. 886/144), visăn (ib. 886/840), visîn (nalr - o iii mn 228, 1 174/936, 940, 944), jişin (borza, d. 44, bl vi, 205, alri 886/100, 215, 218, 231, 257, 266, 268, 289) s. m.
     - Derivat regresiv de la vişină.
     VIŞIN2 subst. (învechit) Ţesătură fină de in, de cînepă sau de mătase; (învechit) vison. Cu podoabă-mbrăcată de vişin alb şi curat a svîntului botez. DOSOFTEI, PS. 293/12. Şi vînăt şi mohorît, roşiu îndoit, şi mătase răsucită (vişin împletit ms. 45, vişină împletită ms. 4389), şi păr de capră. BIBLIA2 (1688), II, 150-151, cf. 156-157, 160-161. Luînd Farao inelul den mîna lui, îl puse pre mîna lui Iosif; şi-l îmbrăcă pre el podoabă de vişin (în veşminte de vison B 1938) şi puse lanţul de aur prejur grumazul lui. BIBLIA (1688), 312/3Q. Făcu catapeteazma de vînăt şi mohorît, şi roşu, şi vişin (şi de vison B 1938) şi ţesu întru ea heruvimi, ib. 3092/58. Să aducă slugile împăratului veşmînt de vişin, cu carele împăratul să îmbracă, şi cal carele încalecă împăratul, ib. 3592/58. Ieşi împodobit cu veşmîntul cel împărătesc, şi cunună avînd de aur, şi diadimă de vişin mohorîtă (de vison şi de porfiră stacoj ie B 1938). ib. 3612/16, cf. TDRG.
     - Şi: (învechit) vişină s. f.
     -     Din m. gr. βύσσινος „de in”, prin confuzie cu ngr. βύσσινον „vişină”.
     VIŞINÂB s. n. v. vişinap.
     VIŞINÂP s. n. (învechit) Vişinată. O balercă au îngropat-o într-acea pivniţă, zicînd că este vişinap. AMIRAS, LET. III, 133/13. Eu nu cutez să vă spui... La cîte buţi s-au dat cep De mied, vişinap şi vin. C. STAMATI, P. 237. Pelinul curge prin pahare, după pelin vutca,... vutca se schimbă cu vişinapul: vinul şi lăutarii întart boierii, paharele se umplu des, fesurile zbor în văzduh. RUSSO, s. 104. Dacă era cucoana îmbrăcată cu rochie vişinie, boieriu bea vişinap în dragostea ei; de era cu rochie galbănă, vutcă pe cursă, limonie. alecsandri, o. v, 97, cf. cihac, II, 459, ddrf, ZEITSCHRIFT, XIX, 416. Băutura spirtoasă cea mai obicinuită e rachiul... Cel de vişini poartă numele de vişinap. ŞIO I, CCXXX, cf. IIj, 378, ALEXI, W., LÖBEL, C., TDRG 1757, şăineanu, d. u., cade, scriban, d., dl, dm, scl 1960, 670, cioranescu, D. et. 899, dsr. ♦ (La pl.) Varietăţi de vişinată. Cucoana nu se mai catadicseşte să caute de gospodărie,... să facă cozonaci,... dulceţi, vutci, vişinapuri. ALECSANDRI,
 O.  v, 442. Mă duse în camera cu merinde, unde şedeau grămădite pe poliţe... sticle de vutci şi vişnapuri şi cîte şi mai cîte. GANE, N. II, 175. Pedepsit de vişinapurile noastre celebre, nu aş fi fost capabil să plec. CARAGIALE, O. VII, 205. Coniacuri, licheoruri, vişinapuri, compoturi şi o mulţime de alte mărunţişuri, de nu te mai ducea mintea să le însemni pe toate. HOGAŞ, DR. îl, 30.
     -     PL: vişinapuri. -Şi: vişinâb (CIORANESCU, D. ET. 899), vişnâp s. n.
     - Din tc. viş(i)nab.
     VIŞINÂR s. m. 1. (Bot.; regional, mai ales în Olt.) Vişin1 (Cerasus vulgaris). Cf. BORZA, D. 44, 301, ALR I 886/900. O aţî albî şî una roşîi. Ş-o leagî la mînî. Ş-apu cînd sî-mflorie zişînariu, o lega di-o crangî. ALRT II 188, cf. ALR ii/i mn 112, 2 833/455, nalr - o iii mn 228, 1 174/974, 975, 978, 979, GL. olt.
     2.    (Omit.; regional) Botgros (Coccothraustes coccothrau-stes). Cf. dombrowski, p. 95, băcescu, păs. 173, 406, GRAUR, E. 132.
     - PL '.yişinari.
     - Vişin1 + suf. -ar.
     VIŞINÂT s. n. v. vişinată.
     VIŞINATĂ s. f. Băutură preparată prin fermentare din vişine, zahăr şi alcool; cantitate determinată din această băutură; (învechit) vişinap, (regional) vişneac (1). Cf. I. GOLESCU, C., DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, 740, ALEXI, W., TDRG. Mă duc să vă aduc cîte un păhăruţ cu vişinată. GÎRLEANU, ap. CADE, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Ionescu băuse cam mult vin la masă, cam mult rom la cafea şi cam multă vişinată în urmă. BASSARABESCU, V. 183. Puţină vişinată, alteţă, tot vă place. CAMIL PETRESCU, T. III, 404, cf. SCRIBAN, D. 1410, DL. Trase o duşcă şi vişinata tare
 i  se sui la cap. T. popovici, s. 146, cf. DM. [Vişinile mocăneşti] se pot consuma... numai foarte coapte şi se folosesc pentru vişinată, compot, marmeladă. FLORA R. P. R.
 iv,   852, cf. scl 1960, 670, cioranescu, d. et. 899. După gust, se poate servi vişinată împreună cu vişinele sau numai zeama. S. MARIN, C. B. 321, cf. M. D. ENC., DEX. Octavia aşezase pe masă o farfurie de uscăţele... şi o carafa de vişinată făcută de ea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 4, 14/2, cf. DSR, L. ROM. 1983, 165, V. BREBAN, D. G. ♦ (La pl.) Varietăţi din băutura descrisă mai sus. Făcea vişinaturile şi păstrămurile cele mai bune din lume. SADOVEANU, O. XI,
 453.
     -     PL: vişinate şi (astăzi rar) vişinaturi. -Şi: (învechit) vişinât (pl. vişinaturi) s. η. I. GOLESCU, C., TDRG.
     - Cf. ngr. β υ σ ι ν ά δ α.
     VIŞINĂTICĂ adj. (Prin Mold.; în sintagma) Cireşe vişinatice = varietate de cireşe galbene-roşii, cu gust acrişor de vişină. Cf. şez. v, 69, pascu, s. 100, dl, dm.
     - PL: vişinatice.
     - Vişină + suf. -atică.
     VIŞINĂ1 s. f. Fructul vişinului, mic, rotund, cărnos, de culoare roşie întunecată şi cu gust acrişor. Poamele cu must, vişinele şi alte asemenea lor. ST. LEX. 174v/2, cf. ANON. CAR. Să ai peştile grijit şi tăiat..., să-i pui prune uscate... şi vişine uscate (a. 1749). GCR II, 42/27. Cînd împărăţie preslăvita gut ăi..., vişina era cămăraş mare (a. 1773). id. ib. 97/22. Să face podvid de vişine (a. 1800). IORGA, S. D. XVI, 21, cf. KLEIN, D. 456, BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB, I. GOLESCU, C. Spirtul pentru vişneac, dacă va fi rachiu de vin ori de vişini, să se prifacă numai o dată. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 68/1, cf. VALIAN, V., POEN. - AAR.
 -  HILL, V. I, 7771/! 5, ISER, STAMATI, V. 7292/39, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 459, LM. Coborînd Negoiţă-n tîrg cu nişte vişine trufandale de vînzare, a aflat... că pe una dintre fetele lui Zamfirache Ulieru... o munceşte dracul. CARAGIALE, O. II, 234, cf. 3, DDRF. In postul Sf. Petru, legumele,... unele fructe necoapte, ca prunele (perjele) fierte, în fine, vişinele, cireşele servesc ca nutriment exclusiv. MANOLESCU, I. 335, cf. ENC. ROM. II, 1224, BARCIANU, 740, GRECESCU, FL. 196. O seamă de frunze au pe partea cea din jos un fel de bob iţe rotunde... de mărimea unei cireşe sau a unei vişine. MARIAN, INS. 253.
3690
VIŞINĂ2
-672-
VIŞINET
Vişinele... se pot păstra şi pentru iarnă, ca cireşele. ŞEZ. vili, 37, cf. ALEXI, w., LÖBEL, c. Din vişine să face dulceaţă, compot sau alte preparaţii. BIANU, D. S., cf. TDRG. Se fierbe compot din cireşe, vişine, smeură, prune şi nuci. PĂCALĂ, M. R. 280, Cf. RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să-l găsească dumnealui dimineaţa, cînd o ieşi în ceardac, să-şi ieie dulceaţa de vişini. POPA, V. 9 .La urmă clătite cu dulceaţă de vişine şi gogoşi. VOICULESCU, P. I, 141. Cinstiţii boieri... au să binevoiască să adaste aici, îndeletnicindu-se, pe lîngă cafea, c-o vutcă tare bună de vişine. SADOVEANU, O. X, 147, cf. BL V, 90. Forma vişinelor este în general sferică, turtită spre peduncul. ENC. AGR. V, 861, cf. bul. fil. v, 34, 44, bl vi, 172, iordan, l. r. 219, SCRIBAN, D. Apăru în odaia lui Ciocîrlan într-un saut de lit dintr-un velur fin de culoarea vişinei putrede. CĂLINESCU, S.
190.  Răsvan Casapu sta rezemat de soba de teracotă, de culoarea vişinei putrede. VINEA, L. I, 348. Putinici de brad şi borcane etichetate ofereau zadarnic recoltele de şerbet de smeură şi de dulceaţă de vişine ale anilor trecuţi, id. ib. II, 104, Cf. LTR2, DL, DM, CIORANESCU, D. ET, H. MIHĂESCU, GR. 126, HRISTEA, P. E. 77, 78, M. D. ENC., DEX, BL VI, 205, ALR I 887, alr ii 4 044/769, nalr - o iii mn 227, 1 173, alr - m ii h 465. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, pentru culoarea roşie, care variază de la roşu intens la roşu închis) El se prefăcu într-o floare roşie-închisă ca vişina coaptă. EMINESCU, P. L. 16. Gura micuţă ca vişina coaptă şi faţa albă şi roşă ca mărul domnesc, id. ib. 55. Ştefăniţă, într-o tunică de catifea ca vişina putredă. DELAVRANCEA, o. III, 132. II găsiră într-o stare de spaimă şi zbîrlire,... sărutînd cu mînie obraze roşii ca vişinile. SADOVEANU, O. XI, 37. Le-am putut urmări conturele, liniile aripii..., pata de vişină a guşii, într-un înconjur alb, şi litera ciocului caligrafică. ARGHEZI, S. VIII, 23. Plastica unui băiat bălan, cu ochii ca vişina neagră, face de ruşine geniul artistic al cîtorva generaţii de sculptură şi modelaj, id. ib. XVIII, 79, cf. L. ROM. 1968, 48. Cucuruz ca vişena Mîndra-mi rupse inima. HODOŞ, P. P. 86. Roş ca... gişîna. ALR SN IV h
1  215/365. 0 (Cu determinări care indică varietatea, soiul) Grădina de altături e vestită pentru vişinile ei turceşti. CARAGIALE, O. IV, 7, cf. ŞEZ. V, 69. Vişine româneşti. GRECESCU, FL. 196. Vişine turceşti, id. ib. 197. Prin cultură s-au obţinut mai multe varietăţi: vişine româneşti, vişine turceşti etc. PANŢU, PL. 338. Vişinele mocăneşti sunt rezistente, ţin mai mult. SIMIONESCU, FL. 334. Cele mai răspîndite varietăţi... sînt:     vişinile spaniole, turceşti,
mocăneşti. ENC. AGR. V, 861, cf. 862. FLORA R. P. R. IV, 852.0 Vişină sălbatică = fructul vişinului sălbatic. Cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., DL, DM, DEX.
♦  (Prin Mold.; adjectival, în sintagma) Poamă vişină = varietate de struguri cu boabe mărunte, dese, acre, de culoare roşie. Cf. nuţă, d. I, 353. 0 E x p r. (Regional) A căuta în richită vişine = a căuta în mod inutil. Cf. ddrf.
    -      Pl.: vişine şi (popular) vişini, (regional) vişene (ALR I 887/79, 584, 720, 727, 790, 960). - Şi: (învechit şi regional) vişnă (cihac, ii, 459, alr i 887/40, 900), (regional) vişenă, vişine (alri 887/571; pl. vişine, ib.), virşînă (ib. 887/144), visănă (ib. 887/840), visînă (nalr - o iii mn 228, 1173/936, 940, 944), jişină (BL vi 205, alr i 887/100, 215, 218, 257, 266, 268, 289; pl. şi jişini, ib. 887/218, 289) s. f.
    -  Din bg. BHiiiHa.
    VIŞINĂ2 s. f. v. vişin2.
    VIŞINE1 s. f. v. vişină1.
    VIŞINE2 s. m. v. vişin1.
    VIŞINEÂ s. f. 1. Diminutiv ai Iui vişină1. Şi lasmu-i
de zăpadă Purta snopi de floricele Şi crenguţi cu vişinele.
 ALECSANDRI, O. I, 72. Măi bădiţă, nu doreşti Vişinele rădăşeşti, Sufletul să-ţi răcoreşti? id. ib. 73, cf. CIHAC, II,
 459,  TDRG 1757, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, JARNÎK - BÎRSEANU, D. 208. Frunză verde vişinea, Vecină, vecina mea! Te-aş prinde ibovnicea. MARIAN, Η. 27. Frunză verde vişinei, Nunului nostru cel cinstei, Frunză verde vişinică, Nuna noastră cea cinstită, id. NU. 352. Plîng pietrile prin vălcele Şi frunzuca-n vişinele. BÎRLEA, L. P. M. i, 62, cf. ALR I 887/230. Eu atunci te-oi mai sluji,... Pîn-or da din juguri Muguri, Din restele Vişinele. BALADE, II, 364. Cînd o face plopul pere şi răchita vişinele (= niciodată). Cf. DDRF, ALECSANDRI, P. P. 383, JARNÎK - BÎRSEANU, D. 45, ţiplea, p. p. 31, izv. xi, 53, XIII, 326, folc. mold. i, 58, NUNTA, 86, ZANNE, P. I, 257. Nici din salce pere, nici din răchită vişinele. ZANNE, P. I, 277, cf. 256. ♦ (Adjectival; prin Mold.; în sintagma) Poamă vişinică = varietate de strugure cu boabe mărunte, dese, de culoare roşie şi cu gust acru. Cf. nuţă, D. I, 353.
     2.      Fructul vişinelului (2), sferic, de culoare roşie-purpurie, cu gust acru. Cf. dl, dm, cioranescu, D. et. 899.
     3.     (învechit; în forma vişinică) Numele unor varietăţi de fasole. Cf. cihac, ii, 459, ddrf, şăineanu.
     - PL: vişinele. - Şi: vişinică.
     - Vişină + suf. -ea. - Vişinică: cu schimbare de suf.
     VIŞINEÂC s. n. v. vişneac.
     VIŞINEÂSĂ adj. (într-o poezie populară; din necesităţi prozodice) Vişinie, v. v i ş i n i u. Cu rochiţa vişineasă, Cu pestelca-n brîu sumeasă. POP., în JAHRESBER. ix, 185.
     - Cf. v i ş i n i u.
     VIŞINEL s. m. 1. Diminutiv al lui v i ş i n1; (popular) vişinior. Cf. RESMERIŢĂ, D., dl, DM, DEX. Prin cel cel, Prin cel miincel,... Prin cel verde vişinei Faptu-s-a d-un legănel. TEODORESCU, P. P. 83. Frunză verde vişinei, Nunului nostru cel cinstei. MARIAN, NU. 352. Prin cel verde vişinei, Leagănă-se, Cleatină-se Leagăn verde de mătase. MAT. FOLK. 526. La cranga di işînel Esti-un leagăn di fir galbîn. Dar într-însu cini şădi? ib. 1471. Frunză verde vişinei Şi căluţu-i tinerel! POP., în IST. LIT. ROM. I, 69. Prin cel verde vişinei Jos la verdele pămînt, Mi-est-un scaun de argint. FOLC. MOLD. I, 242. Prin cel verde vişinei,... Esti-un leagăn legănel. CAF V, 94. Prin cel cel, prin cel măr gel... Pe-o creangă de vişinei, Legănaş de taftur verde, Dar în leagăn cine-m şade? ib. 95, cf. 102. 0 (într-un descîntec) Vicşînel înflorit, Pi mînicî te-am vîrît, De inimi te-ai lipit. GR. S. vi, 258.
     2.      (Şi în sintagma vişinei sălbatic, CONV. LIT. XXIII, 1061, borza, D. 44, 301) Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe şi cu fructe mici, sferice, roşii-purpurii, foarte acre; cireş de Bărăgan (v. c i r e ş), cireş pitic (v. c i r e ş), vişin sălbatic (v. v i ş i n1) (Cerasus fruticosa). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 541, TDRG 1757, PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR.
 V,   862, DL, DM, BORZA, D. 44, 301, FLORA R. P. R. IV, 848, SFC, III, 90, CIORANESCU, D. ET. 899, DEX, DSR.
     - PL: vişinei. - Şi: (regional) vicşîn6I s. m.
     - Vişin1 + suf. -el.
     VIŞINET s. m. Grup de vişini (care alcătuiesc o livadă); livadă de vişini. Cf. ddrf, şez. xv, 140, cade, dl, dm, sfc
 III, 85, CIORANESCU, D. ET. 899, DEX. Prin cel nucet..., Prin cel verde vişinet, . Mi-este-un leagăn de mătase. TEODORESCU, P. P. 82. Prin nucet, Prin vişinet, Mărul cu florile dalbe. PAMFILE, CR. 90. Prin cel verde vişinet, Leagăn verde de mătase, Împletit de Maria-n şase. FOLC. OLT-munt. iii, 728.
     - PL: vişineţuri.
     - Vişin1 + suf. -et.
3698
VIŞINICĂ
-673-
VIŞLUITURĂ
    VIŞINICĂ s. f. v. vişinea.
    VIŞINI0R s. m. (într-o colindă). Vişinei (1). Jos pe drumul mare, De lături de cale, Crescut-o, născut-o Verde-un vişinior, Galbănpăltinior. VICIU, COL. 113.
    — Pl.: vişiniori.
    - Vişin1 + suf. -ior.
    VIŞINÎU, -IE adj. De culoarea vişinei coapte; roşu închis cu nuanţă violetă. V. p u r p u r i u. Pavăza nu o metaherisea, ce cu capul gol să afla la pombă, fiind îmbrăcat cu hlamidă vişinie (a. 1773). GCR II, 90/22, cf. 91/17. Au alergat precum au fost spre zid,... întinzînd un cort cu perdele vişinii şi cu fir ţesute. AETHIOPICA, 14r/20. Călăreţi a căror straie sînt albastre cu podoabe vişinii. IST. AM. 5712, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., I. GOLESCU, C. Apa... cădea cu zgomot mult în albii de marmură vişinie. GORJAN, H. IV, 39/31, cf. VALIAN, V. Bunul părinte porunci să cumpere cinci coţi postav vişiniu. NEGRUZZI, S. I, 11, cf. POLIZU. Mi-a căzut parte la braţ un tînăr mărunţel,... ntuchelef la haine:        venghercă de postav negru cu
brandebururi şi cu chiostecuri, pantaloni nohutii..., jiletca de catifea vişinie cu găitan de fir de jur-împrejur. GHICA, S.
150.  Venerabilul bătrîn apăru în pridvorul caselor sale, îmbrăcat cu anteriu de atlas vişiniu. FILIMON, O. I, 107, cf. PETRI, v., PONTBRIANT, D. Mandarinu-n haine scumpe de mătasă vişinie, Cu frumoase flori de aur şi cu nasturi de opal; Peste coada-i de păr negru poart-o vînătă chit ie. ALECSANDRI, O. I, 357. Toată haina ei era o cămeşă albă cusută cu altiţe de fir... şi o fotă albastră cu dungi vişinii, id. ib. IV, 33. Profltînd de această împrejurare, ne-am apucat de am zugrăvit cu cerneală vişinie sprincenele, barba şi mustăţele călugărului, id. ib. 474, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 459, LM. Obijnuia să se îmbrace foarte elegant: Gheroc negru cu doi nasturi; jiletcă de pichet... sau altă jiletcă, de plisă vişinie cu bumbi roşii de mărgean imitaţie. CARAGIALE,
O.  I, 307, cf. MARIAN, CH. 54, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Haina de dedesupt e de brocard cărămiziu... Cea de-asupra e o lungă, largă mantie de brocard cu fundul vişiniu, prin care trec mînecile. IORGA, C. I. I, 115, cf. TDRG. O vrîstă era roşie, alta verde, alta albastră, vişinie, naramgie şi fel de fel de flori (colori). PAMFILE, I. C. 365. Te poftesc să-ţi faci pedeapsa, zise ea, punîndu-mi pe genunchi un mic album legat în catifea vişinie cu monogram aurit. HOGAŞ, DR. I, 179, cf. 186, resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Lemnul lui e foarte căutat pentru lulele, fiind mirositor şi tare, cu ape vişinii. SIMIONESCU, FL. 227. Nevăstuica, îmbrăcată în rochiţă nouă de şeviot vişiniu, cu zulufii proaspăt retezaţi, îşi împărţea ochii şi inima între prietena din dreapta şi din stînga. C. PETRESCU, A. 451. Fota... este cutată şi largă de
4-5 m dinpînză de lînă neagră,... vişinie sau roşie. IZV. XIII, 204. îşi preumbla potcapul roşu şi brîul vişiniu de protopop de-a lungul judeţului. VOICULESCU, P. I, 118. Una din ele, sprintenă şi cu fustă vişinie, avea a încredinţa celeilalte o taină. SADOVEANU, O. X, 184. Ieşiră şi intrară cu alte măsuţe joase, acoperite discret cu naframe vişinii, id. ib. 304. Ţigăncuşe cu basma şi în şalvari Vişinii, portocalii, de-un roşu mat, Joacă-n pîntec pe un viers tărăgănat. PILLAT, P.
207.  Fructul vişinului, care este o drupă ca şi la cireşi, se deosebeşte de acestea, atît prin culoarea lor caracteristică vişinie... şi prin gustul lor întotdeauna acru. ENC. AGR. V, 861. Macaturi de lînă ţigaie, ţesute în casă... d-o singură coloare, care se făceau prin partea locului, mai totdeauna vinete, verzi sau vişinii. MOROIANU, S. 11. Mîndria acestui „sfînt patrafir ”, lucrat numai în aur, argint şi mărgăritare pe mătasă vişinie, va fl întemeiat legenda că ar veni de la însuşi sfintul Sava. ARH. OLT. XVII, 5, cf. SCRIBAN, D. După moda artistică a epocii căsătoriei, colecţia menajului era dominată de o fotografie mare cît o uşe de dulap şi
încadrată în spirale decorative de pluş vişiniu. ARGHEZI, S.
 X,  120. Un om politic cu nume aristocratic... lăsase un imobil,... un soi de fortăreaţă tapisată pe dinăuntru cu mătase vişinie. CĂLINESCU, B. I. 87. Pavlicioni, în fracul lui cenuşiu cu guler de catifea vişinie, şopti... ceva neînţeles, bolborosit, camil PETRESCU, O. I, 229. Pe lîngă el trecu o femeie cu o pălărie vişinie, id. ib. II, 132. Deschisese sub ochii pretinsului inspector general caseta vişinie. STANCU, R. A. IV, 29. Purta un penioar de mătasă vişinie. VINEA, L. I, 64. Profesorul îşi poartă cu seriozitate peste pantalonii albi pijamaua de noapte, din mătase vişinie. DEMETRIUS, A. 31, Cf. LTR2, DL, DM, CIORANESCU, D. ET. 899, L. ROM. 1968, 41,
 48,    SFC VI, 77, 80, M. D. ENC., DEX. Priveam temător... pervazul... închipuindu-l ca un uriaş şarpe, atras altădată de albul unui covor îngust, pe margini cu dungi roşii, întins pe alt covor vişiniu. ROMÂNIA literară, 1974, nr. 30, 7/1, cf. DSR, V. BREBAN, D. G., HIV 53. Teplînge cea mijlocie Cu rochiţă vişinie. SEVASTOS, C. 7. Să porţi iia ca şi-o iie Cu mătasă vişinie Să-mi fii dragă numai mie. IZV. xiv, 308. Singurel mergea călare... Cu zăbunu vişiniu, Cu sabia pusă în brîu. FOLC. MOLD. I, 79. Hai digrabî, măi băieţi, Calu neu sî-l aduceţi, Calu neu din herghelie, Cel cu coada vişinie, ib.
 II, 32. 0 (Substantivat, n.) Icoanele cu sfinţi şterşi; patul de scînduri, acoperit cu o pătură lăţoasă, vărgată cu alb şi vişiniu. DELAVRANCEA, O. I, 186. Feţele de perini printre găurelele cărora răsăreau, - încîntînd ochii şi odihnindu-i,
 -   vişiniul, albastrul şi cîteodată galbenul şi verdele fultucelor. MOROIANU, s. 38. Roşurile prezintă o ţinută în intensităţi şi un accent care fac fragedul aspru, iar vişiniul exprimat cu sînge cald. ARGHEZI, S. VIII, 80. Ochiul prezintă următoarele colori: în jurul pupilei negre întunecate se află un inel portocaliu, apoi unul roşu ca sîngele, pînă la vişiniu, care, în fine, trece în brun-castaniu. LINŢIA, P. II, 258, cf. L. ROM. 1979, 9. ♦ (Mold.; în sintagma) Poamă vişinie =varietate de strugure cu boabe rotunde, de culoare roşie-închisă. Cf. nuţă, D. i, 353.
     -  Pl.: vişinii
     -  Vişină1 + suf. -iu.
     VIŞLÂR s. m. (Regional) Prepelicar (Orlat - Sibiu). Cf. H XVII 232.
     -  Pl.: vişlari.
     -  Vişlă + suf. -ar.
     VÎŞLĂ s. f. v. vijlă1.
     VIŞLĂU s. n. v. vişeu.
     VIŞLITLJRĂ s. f. v. vişluitură.
     VIŞLUl vb. IV. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (Transilv. şi Ban.; complementul indică obiecte, elemente de construcţie etc.) A dăltui. V. s c o b i1 (II). Cf. klein, D. 451, TAMÂS, ET. WB. 860. Vişăie pintru vişuluit butuci la roate, alrt ii 68, cf. com. din banat, chest. ii 237/8. Vişău de vişluit. ALR II 6 657/76, cf. ALR SN II h 546/53. Vişculesc cu dalta, teaha, C. N. 220.
     2.     (Regional; complementul indică părţi ale săniei) A îmbina, a fixa (Ghilad - Timişoara). Cf. alr ii 5650/36. [Gruiul] îi vişluit în oplean. ib.
     -      Prez. ind.: vişluiesc. - Şi: vişului, vişui (TEAHA, C. N.
 220,  tamâs, et. wb. 860), vişculi, vijlui (chest. ii 237/8), jislui (klein, D. 451, tamâs, et. wb. 860) vb. IV.
     -  De la vişeu.
     VIŞLUITIJRĂ s. f. 1. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Dăltuitură, crestătură, scobitură (II 1) (a unui element de construcţie, a unui obiect etc.). Se înnoadă firele după o vergea de fier, carea să leagă cu brîne [aţe groase] de
3707
VIŞN
-674-
VITACEE
 vijluitura [scobitura] sulului dinainte, apoi să începe ţesutul liuba - iana, M. 119. [Lemnele din care se fac pereţii casei] pe tălponi stau vertical în vişuitură. CHEST. II 78/5, cf. 272/299, alr π 5 650/105.
    2.      (Prin Transilv.) Capătul crestat al stîlpilor unei case ţărăneşti. Cf. chest. ii 275/299.
    3.      (Transilv. şi prin Ban.; în formele vişlitură, vişiluitură, vişculitura) Loc de îmbinare a căpriorilor în vîrful unei case sau a bîmelor la unghiurile casei. Cf. chest.
ii 109/229,227/1, teaha, c. n. 220.
    -       PL: vişluituri. - Şi: vişlitură (chest. II 109/299), vişiluitură (ib. 227/1), vişuitură, vişulitură (alr II 5650/105), visculitură (teaha, c. n. 220), vijluitùrâ s. f.
    -   Vişlui + suf. -tură.
    VIŞN s. m. v. vişin1.
    VIŞNĂP s. n. v. vişinap.
    VÎŞNĂ s. f. v. vişină1.
    VIŞNEÂC s. n. 1. (Bucov. şi Mold.) Vişinată. Spirtul pentru vişneac dacă va fi rachiu de vin ori de vişini să se prifacă numai o dată. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 67/27. Vişneacu va fi mai bun dacă vişinile vor fi amestecate şi cu cireşe amară. id. ib. 68/17, cf. TDRG 1757, CADE 1429, SCL 1960, 670, L. ROM. 1966, 97, 98, dsr, chest. viii 103/10,
GLOSAR REG.
    2.      (Regional) Compot (de vişine) (Marginea - Rădăuţi). Cf. ALRM SN iii h 892/386.
    -       PL: vişneacuri. -Şi: vişineâc s. n. TDRG 1757, GLOSAR REG., L. ROM. 1966, 98.
    -       Din ucr. buuihrk. - Vişineâc: prin apropiere de vişină
    VIŞNÎ vb. iv v. vişti1.
    VIŞNIŢĂ s. f. v. deşniţă.
    VIŞPLÂU s. n. (Prin Ban. şi prin vestul Olt.) Albăstreală (de rufe). Le moaie în vişplau. ALR SN IV h
1  221 Πβ, cf. h 1 228, alrm sn m h 1 043/76, h 1 044, PORŢILE DE FIER, 351.
    -   Pl.:? - Şi: veşplâu s. n. alr sn iv h 1 228/2.
    -   Din ser. vesplav. Cf. germ. Waschblau.
    VÎŞTA interj. (Bucov. şi Maram.) Strigăt cu care se mînă caii (înhămaţi) pentru a merge spre stînga. Cf. cv
1950,   nr. 11-12, 41, chest. v 77/15, 92, 99, lexic reg. 111, ib. II, 127, glosar REG. 0 L o c. adj. (Prin estul Transilv.) Din vişta = (despre caii înhămaţi) din stînga. Cf. glosar reg.
    -   Din ucr. Biurra.
    VIŞTEÂLĂ1 s. f. (Olt. şi prin Munt.) Spuzeală (I) a buzelor. Cf. ciauşanu, v. 210, izv. xiv, 116. Dacă pe cîmp... bei apă din acelaş vas cu unul viştit, iei vişteală numaidecît. ARH. OLT. XXI, 278, cf. LEXIC. REG. II, 17, UDRESCU, GL., GL. OLT.
    -   PL: vişteli. - Şi: veşteâlă s. f. ciauşanu, v. 210.
    -   Vişti2 + suf. -eală.
    VIŞTEÂLĂ2 s. f. (Regional) Femeie de moravuri uşoare (Ghilad - Timişoara). Cf. alrii/36.
    -   Pl.:?
    -   Vişti1 + suf. -eală.
    VIŞTI1 vb. IV. R e f 1. şi refl. pas. (Popular; despre animale femele) A se împreuna, a se împerechea în vederea reproducerii. Catîrii se prăsesc într-acest chip că se viştesc vacile cu măgarii şi fac pe catîri (a. 1715). ARHIVA R. II, 172/22, cf. iser, cihac, ii, 458, philippide, p. 148, alexi, w., TDRG, CIORANESCU, D. ET., ŞEZ. v, 75. Scroafa s-a giştit. Com. din bilca - rădăuţi, cf. l. costin, gr. băn. ii, 208. Căţelele se vişnesc. CHEST. v 33/61, cf. ALR I 1 104/ 768, 770, 776, 795, 1 143/420, 424, 532, 584, 677, 684, 988, alr
II 4 959/27, 141, 235, alr ii 5 532/784, ib. 6 051/2, 27, 130, 141, 235, 6 060/27, 235, lexic reg. 73, glosar reg., L. rom. 1968, 64, ib. 1970, 548, alil xxix, 289. ♦ T r a n z. (Despre animale mascule) A monta2. Cf. lb, ddrf, barcianu, com. Din ţepeş vodă - cernavodă, alr i
1  104/746, 760, 786, 1 143.
    -      Prez. ind. pers. 3: vişteşte. - Şi: (regional) vişni, vijni (alri 1 143/331, 341, 348), visti (cihac, ii, 458, barcianu, alexi, w., tdrg, cioranescu, d. et., alr i 1 104/776, ib.
1  143/420, 424, 512, 536, 540, 550), veşti (alr i 1 104/760, 768, ib. 1 143/571, lexic reg. 73, L. rom. 1970, 548), vestri (alrii 4 959/235, 6 051/235, 6 060/235), vîsti (ddrf), vîşti (alr ii 4 959/27, ib. 6 051/27, 6 060/27), fişni (alr ii 6 051/2), gestri (l. rom. 1968, 64, ib. 1970, 548, alil xxix, 289), gheşti (alr i 1 104/760) vb. IV, ghistâ (alil xxix, 289) vb. I, ghisti (CIHAC, îl, 458), ghişti (alr l 1 104/746, 776, 1 143/582, 584, 610, 988, L. ROM. 1968, 64, ib. 1970, 548, alil xxix, 289), gişti, jişti (philippide, p. 148) vb. IV.
    -  Lat. gestire.
    VIŞTI2 vb. IV. R e f 1. (Olt.; despre buze) A se spuzi
(2); a se crăpa, a plesni. Cf. cade, cioranescu, d. et., CIAUŞANU, V. 210. Băieţii de la noi... Umblă din uşă-n uşă, Sărutînd cîte-o mătuşă. Li s-a viştit buzele Sărutînd mătuşile. folc. OLT. - munt. iii, 398.
    -  Prez. ind. pers. 3: viştesc.
    -  Lat. viescere.
    VIŞTIT, -Ä adj. (Olt) 1. (Despre buze) Spuzit (1); crăpat, plesnit. Fata mare se mărită, Rămîi cu inima friptă Si cu buzele pîrlite, Cel puţin, frate, viştite. CIAUŞANU, V. 55, cf. 210, DR. VI, 473.
    2.     (Despre oameni) Care are buzele spuzite, crăpate. Dacă pe cîmp... bei apă din acelaş vas cu unul viştit, iei vişteala numaidecît. ARH. OLT. xxi, 278, cf. LEXIC REG. II,
17.
    -  PL: viştiţi, -te.
    -  V. vişti2.
    VIŞUÎ vb. IV v. vişlui.
    VIŞUITLJRĂ s. f. v. vişluitură.
    VIŞULITIJRĂ s. f. v. vişluitură.
    VIŞULUÎ vb. IV v. vişlui.
    VITÂCĂ s. f. (Prin sud-vestul Munt.) Pui1 de bivol, cv
1951,  nr. 1,37.
    -  PL:?
    -  Vită + suf. -acă.
    VITACÉE s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate lemnoase, agăţătoare, cu frunze alterne, cu flori actinomorfe grupate în inflorescenţe, cu fructe bace cărnoase şi care are ca prototip viţa de vie (v. v i ţ ă); (şi la sg.) plantă care face parte din această familie. Cf. antonescu, d., brandza, fl.
208,   ENC. ROM. Vitaceele au, de obicei, florile mici, hermafrodite. LTR2, cf. DL, DM, PRODAN - BUIA, F. I. 346,
3726
VITAL
-675-
VITAL
DER, M. D. ENC., dn3, drev, DEX2. O (Adjectival) Plantă vitacee.
    - Scris şi: vitaceae. ANTONESCU, D., enc. ROM., LTR2.
    -PL: vitacee.
    - Din fr. vitacées.
    VITAL, -A adj. 1. Care se raportează la viaţă, care aparţine vieţii, care este esenţial menţinerii vieţii; de viaţă, al vieţii; (învechit, rar) vieţual (1), vieţuielnic (3), vieţuos, viezător (2). Aerul... întră şi în plămînii pieptului cu însuflarea şi răsuflarea lor, să suge de toată faţa pielii trupului, de să face umezeala limfilor şi să cheltuieşte toată partea lui cea vitală într-însul. EPISCUPESCU, A. 58/9. Aerul cel vital hrăneşte şi creşte verdeţurile şi vieţuitoarele pămîntului, arderea focului şi a luminărilor, id. ib. 89/7. Aerul este compus din trei deosebite... duhuri, din 76 părţi de duh ozotic, ce este... înecăcios şi otrăvitor vieţii, din trei -patru părţi de carbonic... şi din douăzeci de părţi de duh vital (oxigen) ce este de fire hrănitor şi dezmierdător vieţii. id. O. î. 335/19. Sub mîna creatoare... Coasta se mlădie. Intr-însa Zeul suflă mai mult decît viaţă, amorul divin suflă. Şi edifică Domnul acea vitale coastă Ce din Adam luase, ca templu, în femeie. HELIADE, O. I, 367, cf. POEN. - AAR. -HILL, V. II, 8182/30. Trebuie împotrivă a fi cinevaşi cu bune măsuri... cînd fară veste moartea vine în urma... unor întîmplări ce au putut zăticni sau opri de tot lucrarea unei numai foncţii vitale, fară a desfiinţa principiul vieţii. KRETZULESCU, M. 92/15. Aerul este trebuincios vieţei plantelor ca şi la aceea a animalilor; ele trag cu el gazuri neapărate la eserciţia foncţiilor lor vitale. BREZOIANU, R. 33/10, cf. NEGULICI. Fără puterile viezătoare (vitale) ale omului este cu neputinţă să se prefacă această materie din aluatul numit mai sus în hil... şi din aceasta în sînge, apoi din sînge în trup viu. CORNEA, E. I, 178/10. Animalii puşi în oxigen trăiesc într-însul mai mult timp decît în acelaş volum de aer atmosferic; pentru aceea i s-a dat nume de aer vital. MARIN, PR..I, 3/5. Asfixia este fenomen mortal care se declară prin încetarea funcţiunilor vitale ale arterelor, a inimei, a respiraţiunei şi a simţurilor, însoţite... cu înţepenirea tuturor membrilor organismului. PARAB. 305/16. Asfixiile pot izvorî din orice împrejurare ce ar produce astuparea canalului respirării, precum şi prin o directă retragere a materiilor vitale (ca căldura şi oxigenul aerului), ib. 306/3. Corpul se dezvoltă în lung, cînd spiritul vital nu se munceşte mult de cantitatea cărnurilor, în adîncime şi în lăţime strivindu-se. ARISTIA, PLUT. 128/29. Nu ştim cum se pot transporta imaginile... dintr-acest nerv pînă la centrul creierilor. Aceasta... este un act vital (de viaţă), un act fiziologic. BARASCH, M. III, 21/3, cf. id. I. N. 151/23. Apa... lucrează într-un mod mecanic, mărind şi întinzînd celulele şi escitînd în ele lucrările lor vitale, id. B.
11.   Căldura este neîncetat produsă de respiraţie şi prin combinaţiile ce se săvîrşesc subt influenţa forţelor vitale. MARIN, F. 208/2, Cf. PROT- POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. Această diferinţă de nutrimînt este un efect al climei; însă ea trage după sine neşte obiceiuri cari modifică starea materială şi activitatea vitală a organelor. De aci se nasc rezultate organice ce se transmit prin ereditate. HASDEU, I. C. I, 248. Românii, mulţumită condiţiunilor economice, igienice şi strategice celor mai priincioase, au putut într-un spaţiu teritorial foarte restrîns să ajungă succesiv la un grad înalt de rezistenţă vitală, id. ib. 288. Dupe stomac, vine burta, care... înconjoară c-un înveliş moale organele vitale. BARONZI, I. C. V, 101/1, cf. II, 245/15, COSTINESCU, LM. Aşa de greu a fost saltul vital peste abisul ce desparte materia de spirit, încît pînă astăzi numai o îngustă rază de lumină ne-a putut fi deschisă pentru a ne da samă despre viaţa sufletească. MAIORESCU, CR. II, 165. Fiindcă împuţinarea forţelor conduce la ruperea
echilibrului vital, de aceea în interesul conservaţiunii vieţii este trebuinţă ca să intervină în acest echilibru forţe noi. CONTA, O. F. 237. La organismele superioare funcţiunile vitale se turbură sau încetează de a se mai esercita, înlăturată fiind vreo parte din agregatul lor organic. REV. CRIT. I, 18, cf. DDRF. Corpurile brute, nefiind constituite din protoplasmă, nu se bucură nici de proprietăţile ei vitale şi prin urmare nu sînt vii, nici nu trăiesc. ENC. ROM. I, 178, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Ritmul vital, propriu fiecăruia este influenţat, ba chiar modificat, de tradiţia creatoare. PÂRVAN, I. F. 97, cf. RESMERIŢĂ, D. în principiu, viaţa poate avea o durată nelimitată, dacă se face reînnoirea părţilor interne ale organismului, cheltuite în timpul funcţionării vitale. MARINESCU, P. A. 60, cf. cade. Plaga este destul de gravă, dar nu pare să intereseze nici un organ vital. CAMIL PETRESCU, T. I, 127, cf. id. P. 24. Ochii lor, măriţi peste măsură, sfredelesc zarea cătînd parcă, pr intr-un instinct vital, să pătrundă prin pînzele necunoscutului. BART, S. M.
38.  Socialul este mai întîi produsul unui concurs de împrejurări spaţiale, temporale, vitale şi sufleteşti. D. GUŞTI, P. A. 116, cf. SCRIBAN, D. Intuim în tinerele corpuri care ni se înfăţişează, în frăgezimea şi ingenuitatea pubertăţii lor, valorile vitale care compun semnificaţia primăverii. VIANU,
E. 111. D. Arghezi este cel mai mare poet al energiei vitale, e singurul optimist, organic, plin, care ne-a redat senzaţia miracolului de a trăi în toată lirica noastră. CONSTANTINESCU, S. I, 103. Eul bacovian răsuceşte un tragic, un obsedant scîncet, suferinţa se clatină într-o semisomnolenţă în care instinctul vital alterat posedă nu ştiu ce încordată luciditate, id. ib. 157, cf. II, 164. Filozofia, constatase Ioanide, rămîne o speculaţie inoperantă, dacă merge împotriva instinctului vital. CĂLINESCU, S. 208, cf.
229.  Facem... o diferenţiere de mare importanţă: mutaţiunile biologice, creatoare de forme vitale, de specii şi variante, sunt altceva decît mutaţiunile ontologice, creatoare de moduri specifice de a exista. BLAGA, T. CULT. 475, cf. 107, 476. Tonusul vital general al cenesteziei noastre dă un fel de colorit vag sentimentului vital. RALEA,
S. T. II, 22, cf. I, 118. Coeficientul de transpiraţie arată variaţii mari la una şi aceeaşi cultură, fiind minim în cazul unui echilibru al tuturor factorilor vitali ai plantei. CHIRIŢĂ, P. 274. Bioxidul de carbon împiedică funcţiunile vitale ale microorganismelor aerobe şi ale vegetaţiei superioare, ib. 388. In faza germinării, embrionul îşi procură din endosperm sau cotiledoane hrana şi energia necesare proceselor vitale. AGROTEHNICA, II, 11, cf. DL, DM. Paralel, în ordine microcosmică, se va petrece acelaşi proces, spiritul şi factorul vital se vor consilia prin fiinţa morală. IST. LIT. ROM. II, 281, cf. URSU, T. ş. 298. Fiziologia are ca obiect studiul proceselor biologice (vitale) care se petrec în organismul animalelor:       nutriţia, respiraţia, excreţia,
mişcarea, sensibilitatea etc. ZOOLOGIA, 3. Nicotină influenţează în sens negativ toate funcţiile vitale. ABC SĂN. 369, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G. Şi-a tras în tîmplă cinci gloanţe... Ultimul i-a traversat creierul, ieşind prin gură, dar fară să distrugă vreun centru nervos vital ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 4, 13/2. 0 F i g. Cultura e o sarcină, care cere şi consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei naţiuni. MAIORESCU, CR. I, 283. Dacă nu făceam economii, ce era să ni se zică? Era să ni se zică: aţi ruinat ţara, i-aţi sleit puterile vitale, i-aţi secat creditul, şi alte asemenea fraze stereotipe. id. D. 337. Chiar patriotismul, acea mare idee care, hrănită în sufletul românilor ca un instinct, le-a păstrat viaţa în scurgere de atîţia secoli, chiar acel mare simţimînt vital, zicem, se reduce la considerări meschine de provincie. ODOBESCU, s. I, 488. Ţara d-lui Rosetti este o escrescenţă parazită pe trupul adevăratei ţări, parazit care-i consumă puterile, [î]z împiedică şi-i nimiceşte funcţiunile vitale. EMINESCU, O. XII, 366. în state
3727
VITAL
-676-
VITALE
rău şi inapt organizate orice drum nou, orice comunicaţie nouă e un nou canal prin care se storc sucurile sale vitale, precum se-ntîmplă cu Irlanda,... cu Turcia, cu noi, cu multe alte ţări. id. ib. 388. Romanul său este un mare fragment de viaţă al ghettoului bucureştean. Alcătuit din episoade, din tipuri nenumărate, din evocarea unei colectivităţi, el se valorifică printr-un suflu vital de vibrantă tensiune. CONSTANTINESCU, s. I, 205, cf. vi, 227. 0 Nod vital v. n o d (II 3). (Filoz., biol.) Principiu vital = realitate energetică, distinctă de materie, care stă, potrivit teoriei vitalismului, la baza tuturor fenomenelor vieţii. Patrii eclesiastici (cele dintîi cinci secle) consideră sufletul nostru ca o imagine a lui D[umno\zeu şi corpul nostru ca umbra lui. Cu nedreptul se acuză de materialism, fiindcă s-a confuz principiul vital, care ei [î]/ tractează la fizic, cu principiul cugetător iu, care ei l-au admis... ca substanţă spirituală. LAURIAN, F. 183/28, cf. MARINESCU, P. A. 71, 72, REV. FIL. 1971, 1575. (Filoz.) Elan vital v. e 1 a n.
    2.      Care este absolut necesar, care este indispensabil pentru existenţa unei persoane sau a unei colectivităţi; care este de importanţă maximă, esenţial, fundamental. Cum nişte streini pot ei doborî o soţietate puternic întemeiată? Ce principiu de interes vital al soţietăţii reprezentează? BĂLCESCU, O. III, 325. Interesele vitali ale principatului cereau un serviţiu militariu mult mai valoros şi însuflătoriu de încredere. BARIŢIU, P. A. I, 368. Şi tocmai cestiunea rurală, această cestiune vitală a ţării noastre, noi voim să o otărîm fară nici o cercetare în secţiuni, fără raportul comitetului delegaţilor. KOGĂLNICEANU, O. III2, 173, cf. 171. Am agitat gelozia între puteri, am format majoritate în contra intereselor vitale ale inemicilor tăi. FILIMON, O. II, 31. Victoria de la Jilişte dezleagă una din problemele politice cele mai vitale: un principe poate el oare a pune temei pe o armată mică şi compusă din recruţi? HASDEU,
I.  v. 93. Nici capacitatea intelectuală, nici capacitatea politică n-au perit în Italia; lipseşte... aceea ce e pretutindeni una din condiţiunile vitale ale civilizaţiunii; [î]j lipseşte credinţa... în veritate. BARONZI, I. C. III, 21/8. Aceste cestiuni sînt de o mare importanţă, fiindcă ating interesele cele mai vitale, cele mai serioase ale umanităţii. CONV. LIT.
II, 37. Acea lege... sancţionează un principiu salutar, adică acela de a fi reprezentate în adunare toate interesele legitime şi vitale ale ţărei. MAIORESCU, D. I, 61. Credinţa naţională a preasfinţiei sale se întemeiază mai mult pe curtea stăpînitoare din Viena, decît pe elementul vital al înfrăţirii naţionale a românilor. ODOBESCU, S. I, 505. Ajunşi înaintea casei deputatului din Montmartre, li se vorbi despre o notă ce se redactase de cîţiva studenţi, în care sînt espuse „interesele vitale ale ţării în cestiunea Dunării”. EMINESCU, O. XIII, 265. Spiritul public se agită asupra atîtor şi atîtor chestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întîrziere. CARAGIALE, o. III, 42. Ne vom îndrepta... privirile către acele modificări inerente spiritului omenesc, cari constituiesc cauzele fundamentale ale tranziţiunii sensurilor: metafora, oarecum elementul vital al graiului. ŞĂINEANU, î. 87. Este de un vital interes ca să ştim cum stă elementul român acolo în ziua de azi. REV. CRIT. II,
183.  Astfel se născu acea constituţie hermafrodită conţinută în Convenţiunea de la Paris; lucrare a momentului, ea era menită a peri la cea dintîi ciocnire cu interesele vitale ale poporului asupra căruia era să fie aplicată. XENOPOL, I. R.
XII, 185, cf. ENC. ROM. Mărimea împrejurărilor şi chestiile vitale ce se dezbăteau aşezau sufletele în cele două taberi ale urii cumplite. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 124, cf. RESMERIŢĂ, D. Această problemă vitală pentru viitorul economic al întregului Ardeal n-a lipsit de pe ordinea de zi a Camerei din Braşov, trei decenii. GOLOGAN, C. R. 80, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Vom găsi intuiţia problemelor vitale puse neamului nostru în condiţii cu totul neprevăzute.
LOVINESCU, C. V, 120. în chestiunea Dunării, România are cuvîntul a se plînge, nu marile puteri,... Este un interes vital şi pentru noi să nu rămînem cu braţele încrucişate. TITULESCU, D. 225. Conversaţia se învălmăşea în jurul decadenţei acestei activităţi vitale şi primordiale, vînătoarea. VOICULESCU, P. I, 103, cf. SCRIBAN, D. Se pomeneşte că-şi uită povestirea gîndindu-se brusc la o chestiune, cum se zice, vitală. ARGHEZI, S. X, 55. Prea sînt vitale interesele în joc, pentru ca de dragul culturii adevărate să se renunţe la dulcea, ipocrita, comoda erudiţie. RALEA, S. T. III, 275. Pentru mine, lucrurile astea nu sînt fraze, ci adevăruri vitale. H. LOVINESCU, T. 290, cf. DL. Gîndul lui este fixat neîncetat la următoarea mişcare a adversarului, în timp ce interesele vitale ale ţării trec pe planul doi. PREDA, DELIR. 140, cf. id. C. I. P. III, 178, DM. Are un interes vital să reflecte existenţa obiectivă şi categoriile acesteia. JOJA, s. L. 15. Budai-Deleanu a pornit de la fapte de vital interes local şi naţional, pe care le-a sublimat în corpul operei sale. IST. LIT. ROM. II, 76. Foile lui abordează în lungul mai multor decenii probleme vitale pentru viaţa politică şi intelectuală a românilor ardeleni, ib. 246. Deschizînd un nou front de luptă împotriva forţelor otomane, Ştefan - care pornise de la nevoile vitale ale propriului său popor - se punea implicit în slujba unei cauze general europene. IST. ROM. II, 511, cf. M. D. ENC. Unirea devenise cauza vitală a poporului român. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 19, cf. DEX, DN3. Comerţul cu imperiul turcesc... avea o însemnătate... vitală pentru ţară. ivănescu, I. l. r. 536, cf. scl 1981, 466, dsr, v. breban, D. G. Recunoaşterea vinovăţiei trecutului este vitală tocmai pentru purificarea prezentului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 17/3. Oricum, ruşii sînt un mare popor, iar religiozitatea este o chestiune vitală pentru ei. L 1992, nr.
139,   8/2. 0 (Adverbial) Asimilăm încă insuficient arta cu ştiinţa; în domeniile în care sînt vital limitrofe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 4/4. Pentru saşi, posesori ai unui vechi şi rutinat aparat politic, dar puţini..., era vital să-i vadă pe români alături de ei. MS. 1988, nr.l, 31. 0 Spaţiu vital v. spaţiu (II1).
    3.     (învechit) Viabil (1). Cf. polizu. Ce e drept, o consecinţă trebuie să existe în ascunsa rădăcină a creaţiunii sufletului omenesc cu toată felurimea manifestărilor lui, căci altfel nu ar fi o unitate de organism vital. MAIORESCU, CR. II, 159, Cf. BARCIANU.
    4.     (Rar) Plin de vitalitate (2), viguros (1). Cf. polizu. Tinerimea, pînă la vîrsta de treizeci de ani, partea cea mai vitală, cea mai inteligentă şi cea mai generoasă a naţiei, este oprită a concura să intre în arena politică. BOLLIAC, O. 241, cf. ALEXI, w. La început, a apărut ca parnasian,... apolinic ca formă, dar dionisiac ca fond, om al „isteriei vitale”, frenetic. LOVINESCU, S. II, 279. Oamenii de ştiinţă au descoperit că sînteţi mai vitale decît noi şi o luaţi în serios. PREDA, C. I. P. II, 391. Personajul este încă atît de vital, încît tragicul situaţiei nu-l poate copleşi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68, 9/1. ♦(Rar) Vitalist (4). Ar mai fi de citat „ Tristan şi Isolda”, „Portret”..., toate mărturisind un echilibru de o adîncă afirmare a d-lui Camil Baltazar, ca un poet luminos al iubirii, poate singurul poet erotic al simbolismului nostru, în sensul afirmării unei frenezii vitale. CONSTANTINESCU, S. I, 172. Se poate discuta încercarea de a diviza romantismul în două, izolînd pe acel macabru şi sumbru şi recunoscînd la noi mai ales pe cel vital şi dinamic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 13/3, cf. 1975, nr.6, 10/1.
    -  Pl.: vitali, -e. — Şi: (învechit, rar) vitale.
    -      Din (1, 2) lat. vitalis, fr. vital, (3) lat. vitalis, germ. Vital, (4) germ. Vital.- Vitale < it. vitale.
     VITALE adj. v. vital.
3728
VITALISM
-677-
VITALITATE
     VITALISM s. n. (Filoz., biol.) Doctrină potrivit căreia procesele vieţii se explică prin acţiunea în organismul viu a unui principiu vital. Cf. ANTONESCU, D., lm, şăineanu, ENC. ROM., CADE, SCRIBAN, D. Misticismul, vitalismul plin de optimism al lui Bergson îl lasă rece. RALEA, s. T. III, 128, cf. 280. Era convins că pînă la urmă are să-l cîştige măcar pentru vitalism. Discuţiile lor despre entelechie,... despre elanul vital al lui Bergson se lungeau la nesfirşit. BENIUC, M. C. I, 315, cf. DL, DM. Vitalismul îşi are rădăcinile în concepţiile animiste. DER. El reînvia vitalismul, în jurul vechiului concept aristotelian de entelechie. REV. FIL. 1971, 1150, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. Vitalismul a fost susţinut de Aristotel, Paracelsus, Van Helmont şi în secolul nostru de către Bergson şi H. Driesch. D. FIL. Intre vitalism şi interpretarea idealistă a sufletului este o mare asemănare şi, la H. Bergson, chiar o corespondenţă. D. PSIH., cf. DREV.
     2.     (Rar) Capacitatea de a trăi intens, de a se bucura de viaţă. Ebraismul „Căii Văcăreşti” este subiacent, în ceea ce am numit vitalismul, mistica vieţii care, deşi mizeră, este sfîntă, fiindcă este suferinţă şi nădejde. CONSTANTINESCU, S.
 I, 205. De multe ori m-am gîndit că dinamismul nostru poate fi considerat ca avînd analogie cu acela al eroilor stendhalieni, care şi ei cultivă vitalismul, în special Fabrice del Dongo. CĂLINESCU, B. I. 275. Este aceasta o laudă a vieţii active şi creatoare, lauda muncii şi străduinţei omeneşti, nu exaltarea unui vitalism găunos şi inutil. IST. lit. rom. i, 123.
     3.     (Rar) Proprietatea de a exprima dinamismul, forţa vieţii. Vitalismul poeziei argheziene este deplin, ca ritmul cosmic, iar forţa lui lirică este o mergere directă la izvoare. CONSTANTINESCU, S. I, 133. Cît timp inspiraţia d-lui Ciurezu rămîne în cadrul bucolic şi idilic, poema sa este de o mare vigoare de accent şi de expresie, iar vitalismul său găseşte mereu imagini noi de afirmare, id. ib. II, 294.
     -  Din fr. vitalisme.
     VITALIST, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Adept al vitalismului (1). Cf. LM. Vitaliştii disting viaţa de suflet, animiştii le confundă. MARINESCU, P. A. 39, Cf. 71, CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
     2.     Adj. Care aparţine vitalismului (1), care se referă la vitalism. Ideile vitaliste şi finaliste au găsit în unele cercuri multă trecere. MARINESCU, P. A. 66, cf. CADE. Pentru a descoperi esenţa ei proprie nu vom urma în nici un caz vechile definiţii nietscheene inspirate de criterii vitaliste. RALEA, S. T. II, 229, cf. 245, DL, DM. Imanenţa împinge către soluţiile vitaliste şi finaliste de care savanţii... se cam feresc. REV. FIL. 1971, 1011, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Gînditorii au făcut adesea apel la „soluţii” vitaliste din cauza insuficienţei explicaţiilor ştiinţifice ale epocii. D. FIL. 766, cf. DREV.
     3.     S. m. (Rar) Persoană care are capacitatea de a trăi intens, de a se bucura de viaţă. Prin acest „să povestim”, ascultătorii sînt asociaţi universului său luminos. Creangă e un vitalist. V. ROM. decembrie 1964, 83. Fundamental, Călinescu a fost un vitalist, ib. iunie 1965, 7.
     4.     Adj. Care are proprietatea de a exprima dinamismul, forţa vieţii. Noua faţă a romantismului, vitalistă, demonică, de „sensibilitate verbală” originală, lirica d-lui T. Arghezi formează un dialog strălucit cu lirica lui Eminescu. CONSTANTINESCU, S. I, 127. Mai puţin vitalistă, în substanţă, mai plîngătoare, mai elegiacă este psihologia poeziei d-lui Carianopol. id. ib. II, 195, cf. 291. Marele Anonim, timp-havuz, timp-cascadă, luciferic, mioritic dădeau aer mistic acestei poezii vitaliste în esenţa ei. CĂLINESCU, C. O. 406. Frenezia vitalistă e înlocuită de un fel de frenezie abstractă a cărei expresie directă e muzica - „muzica pierdutelor idei”. ROMÂNIA literară, 1970, nr. 105, 8/4. Un foarte distins poet... este Emil Giurgiuca, deopotrivă
 angajat ca formulă de creaţie în cele două direcţii ale poeziei din provincia sa: prima, lirica vitalistă, mesianică, eticizantă..., a doua, cea de implicaţie expresionistă, ib.
 1973,  nr. 3, 9/2. Este o artă care izvorăşte din alte adîncuri decît cele în care se ancorează, din nevoi de regăsire sau compensaţie, formele vitaliste ale artei moderne, ib. 1974, nr. 3,31/4.
     -  Pl.: vitalişti, -ste.
     -  Din fr. vitaliste.
     VITALIT subst. v. vitaliţiu.
     VITALITATE s. f. 1. Starea a ceea ce este viu, a ceea ce are viaţă; ansablu de proprietăţi caracteristice unui organism viu; (învechit, rar) vieţuitate. Aceste hapuri... zădăresc vitalitatea (vieciune) constituţiei întregi, şi în particulariu a stomahului. DRĂGHICI, D. 32/14, cf. POEN. -AAR. - HILL, V. II, 8182/32. Ateiştii... s-apuca să esplice mundul fizic... ca subzistînd şi ţiindu-se prin propria sa vitalitate. LAURIAN, F. 135/9. Asfixiile pot izvorî din orice împrejurare ce ar produce astuparea canalului respirării, precum şi prin o directă retragere a materiilor vitale (ca căldura şi oxigenul aerului), cît şi din acelea care sleiesc direct vitalitatea organismului. PARAB. 306/5, cf. POLIZU, prot. - pop., n. D., pontbriant, D., costinescu, lm. Natura omenească şi natura organică... îşi au economia lor, care nu se poate ignora decît în detrimentul vitalităţii. EMINESCU,
 o.  XIII, 201, cf. ENC. ROM., BARCIANU, 740. Era oarecum o lipsă de interes a organelor unele pentru altele, ceea ce aducea o sleire de vitalitate aproape completă. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 39, cf. ALEXI, w. Treptat gîndurile Laurenţiei se împăienjeniră şi avu acea amorţire care adoarme uneori organismul, facînd în vitalitatea noastră halte scurte de inconştienţă. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 135, cf. 217, RESMERIŢĂ, D. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Femela poate face pînă la 6 milioane ouă pe an... Sunt expulzate o dată cu excrementele şi îşi conservă vitalitatea mai mult de un an. enc. agr. Iii, 576, cf. scriban, D., vianu, E. 256. Vitalitatea specifică, inconştientă a diferitelor varietăţi umane şi chiar a unor fiinţe inferioare, el o traduce cu abilitate pe-un plan de conştiinţă. BLAGA, z. 209. Seruri cu acţiune citotoxică specifică, ar putea stimula vitalitatea diferitelor ţesuturi sau organe ale bătrînilor. PARHON, B. 174, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, D. PSIH., DREV.
     2.     Caracterul a ceea ce manifestă putere de viaţă, energie, vigoare, forţă, dinamism. Cînd fiii ei cei mai energici, cei mai plini de credinţă în vitalitatea gintei române desperau, tocmai atunci providenţa lua de mînă pre naţiunea noastră ca pre o fiică iubită. KOGĂLNICEANU, O. II, 501, cf. POLIZU. Torente de noi năvălitori, sciţi, sar maţi, goţi, huni, avari etc., etc., pe cari nemic nu-i popreşte în cale..., arenă a unei lungi succesiuni de popoare belicoase, însă lipsite de vitalitate. HASDEU, I. C. I, 288, cf. 310. în timpul... domniei fanarioţilor... românii ajunseseră aproape să-şi piarză pînă şi credinţa în vitalitatea lor. CONV. LIT. II,
 20. Să luminăm poporul în care există vitalitatea naţională, să renunţăm la dezbinări care ne slăbesc. ALECSANDRI, O. X, 430. Naţiunea română şi-a probat vitalitatea prin multele lupte şi lungele suferinţe. LM. Cu cît părinţii se deosebesc între sine, cu atît copiii sînt mai viguroşi şi au mai multă vitalitate. CONTA, O. F. 238. Avem prea mare credinţă în vitalitatea poporului românesc de pretutindeni şi o prea geloasă temere de înrăutăţirea stării lui, deja destul de rele, ca să gonim popularitate pe seama nefericirilor lui actuale. EMINESCU, O. XIII, 39, cf. ddrf, barcianu. Vitalitatea românului o sîmţeam acum colcăind mai puternic prin vinele mele. SBIERA, F. S. 127, cf. ALEXI, w. O vitalitate imensă respira din trupul său voinic, din superbu-i cap de rege barbar ducîndu-şi oştile la asaltul Romei. IORGA, P. A.
3732
VITALITATE
-678-
VITALIZAT
II, 86. Datori sîntem să ne îndreptăm privirile şi asupra acestei ramuri de activitate - mijloc de trai - lăsat întîmplării, deoarece ea este baza întregii vitalităţi a neamului nostru. PAMFILE, I. C. 472. Printre cauzele de slăbire a vitalităţii în rîndurile muncitor imei... este una capitală şi care stă la temelia tuturor — alcoolismul. PĂCALĂ, M. R. 353. Grindeiul şi chiar ţiparul, prin vitalitatea şi podoaba coloritului lor viu, împodobesc multe aquarii. ATILA, P. 247, cf. 67. Toate încercările de a răpi acestui teritoriu caracterul străvechi de „ţară românească” s-au frînt de vitalitatea extraordinară a neamului nostru, care a îndurat timp de 18 secole toate stăpînirile silnice. an. IST. NAŢ. I, 30, cf. RESMERIŢĂ, D. Continuitatea şi vitalitatea poporului român a avut deci o primă consecinţă şi pentru continuitatea elementului lexic latin, care a trecut la urmaşi aproape în întregime. L. COSTIN, GR. BĂN. 14. Simţi în această întrecere de coruri între sate cît este de puternică vitalitatea neamului nostru. ARH. OLT. V, 155, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Vindecarea ta e o minune, i-a spus doctorul... Ai o vitalitate extraordinară, altfel de mult te-ai plimba în lumea drepţilor! REBREANU, o. V, 107. Am fost izbit de mulţimea copiilor din sate şi orăşele, ceea ce dovedeşte vitalitate, sadoveanu, o. XX, 219, cf. SCRIBAN, D. Putem găsi frumos pe un om, mai întîi din pricina vitalităţii lui, care stimulează pe a noastră. VIANU, E. 14, cf. id. L. U.
18. Cei care l-au cunoscut atunci în Franţa erau uimiţi de vitalitatea lui, de interesul pentru miile de aspecte cotidiene ale acelui Babilon. OPRESCU, S. 55. Sporul nu se datoreşte numai unui excedent natural care desigur că este important datorită marei vitalităţi şi prolificităţi caracteristice oamenilor de la munte. APOLZAN, P. I. 30. Charlie... vorbeşte cu umbrele propriei fantezii în frigurile febrei tifoide, din care a scăpat, orfan şi stors de vitalitate. CONSTANTINESCU, S. II 235. Majoritatea copiilor se nasc debili, fară nici o vitalitate. ULIERU, C. 81. Goana tinerilor după senzaţionalul de cea mai infamă calitate reprezenta o izbucnire a vitalităţii. CĂLINESCU, B. I. 379. Sentimentul zădărniciei... nu izbutea să anuleze vitalitatea extraordinară a arhitectului, id. S. 208. „Stilul” acestei arte este, desigur, barbar faţă de măsura celei antice, dar e impus de exuberanţa unei vitalităţi de nimic alterată. BLAGA, z. 61, cf. 51. Acum înţeleg elementele picturii lui Rembrandt. Tablourile sale sînt făcute din linişte, din reculegere... El a scoborît vitalitatea la minimum. RALEA, S. T. I, 270. Era vorba de un şobolan dotat cu o mare vitalitate, dacă reuşise el să urce pînă la etajul al unsprezecelea. PREDA, DELIR. 64, cf. DL, DM. Mai toţi paşoptiştii provin din clasele de sus, dar nu din aristocraţia de protipendadă,... ci din pătura plină de vitalitate a boierimii mijlocii şi mici. IST. LIT. ROM. II, 251. Aspectul impresionant al măştii uriaşe de moşneag de la Neculele... păstrează unele modalităţi plastice în care creatorii ţărani au imaginat străvechea putere a unchiaşului, violenţa şi vitalitatea lui. IST. T. I, 66, cf. M. D. ENC. Apăruse între ei o fată... de o izbitoare vitalitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 32/2. Eseurile lui Caraion... irup dintr-o vitalitate interioară stimulată la maximum, ib.
1973,  nr. 3, 11/4, cf. DEX. înseamnă, - era el de părere - că vitalitatea maschează datele caracterului, cît eşti în puteri, că ea le împodobeşte, le dă o altă faţă. ŢOIU, G. 40, cf. DN3, D. PSIH., DSR, DREV. Fără îndoială, popoarele balcanice au vitalitate, dar eşecul este destinul lor, e şi ăsta un mod de viaţă. L 1992, nr. 139, 8/1. 0 (Prin lărgirea sensului) Era dară mai multă virtute, vitalitate şi energie în republica romană, cînd o corumpse Cezar şi o omorî. TEULESCU, C. 411/21. Baronul nu contestă vitalitatea Turciei. Pe cît timp turcul nu va înceta de-a zice: „Alah e mare şi Mohomet e profetul său! ” pe atît timp Turcia va exista. EMINESCU, O. XI, 383. 0 F i g. Pe cînd alte încercări de publicaţii literare... au trăit două zile şi au murit a treia zi, „ Convorbirile ” au
ajuns la al zecilea an a existenţei sale. Această vitalitate neobicinuită sub cerul României excită turbarea neputincioşilor. ALECSANDRI, O. X, 274. Bazîndu-ne pe dinamica folclorică a motivului - înţelegînd prin aceasta vitalitatea circulaţiei unui motiv oarecare în popor —, afirmăm că nicăieri... nu a trăit mai puternic „Mioriţa” ca aici. DIACONU, VR. CV. Prin talentul său mlădios şi fluid, sămănătorismul a prins, astfel, o nouă vitalitate şi a încîntat o nouă generaţie de cititori. LOVINESCU, S. V, 75. Toate aceste amănunte arată vitalitatea cuvîntului, care a pătruns... şi în limba scrisă. IORDAN, STIL. 358. Prin vinele misterioase ale eredităţii, vitalitatea dramatică s-a prelungit, s-a subtilizat, s-a rafinat, ca prin nişte ascunse canale, în care natura creatoare a izbîndit. CONSTANTINESCU, S. II, 96. Scrierea de faţă îşi propune deci:... să prezinte destinul operei în timp, modul în care se afirmă, trăieşte, moare, uneori reînvie, neîncetatele oscilaţii ale vitalităţii ei. VIANU, P. 167. Cultura germană voieşte astăzi o reînnoire a vitalităţii sale, o transfuziune de sînge proaspăt de la civilizaţiile mistice ale Extremului Orient. RALEA, s. T. I, 155. Un fenomen frecvent este circulaţia motivelor pe arii geografice largi, în diferite ţări europene, ceea ce dovedeşte vechimea şi vitalitatea sa. IST. LIT. ROM. I, 182. Abundenţa lirică, departe de a fi un cusur, e un indiciu de vitalitate. V. ROM. iunie 1965, 26. Dintre aceste cuvinte, luate în ordinea importanţei, a vitalităţii şi a circulaţiei lor în limbă, locul de frunte îl ocupă termenii slavi. SCURTU, T.
 335.   Vitalitatea termenului în Transilvania... se datorează limbilor „oficiale” din această provincie. L. ROM. 1976,
 245.   Examinarea atentă a tuturor faptelor lingvistice (şi istorice) atestă importanţa şi vitalitatea elementului autohton în limba română, ib. 1981, 31.
     -  Din fr.vitalité, lat. vitalitas, -atis.
     VITALÎŢIU subst. (învechit) Rentă viageră, v. viager (1). Cf. GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., ALEXI, W.
     -  Şi: (învechit, rar) vitalit subst. alexi, w.
     -  Din lat. med. vitalitium, germ. Witalitium.
     VITALIZÄ vb. I. T r a n z. (Rar) 1. A face să devină vital (1). Cf. LM. Materia universală inertă e modificată de energia ritmică a cosmosului potrivit structurii ei intime: de obicei ea e transpusă dintr-o structură în alta, cîteodată însă e vitalizată. PÂRVAN, I. F. 134.
     2. A face să capete vitalitate (2), vigoare. Cf. bul. fil.
 III,   186. In dansurile poporului georgian, reminiscenţele şi ecourile dansului oriental au fost vitalizate şi dinamizate în sens occidental. CONTEMP. 1948, nr. 112, 14/2, cf. DN2. O formaţie vocal-instrumentală... ne-a încîntat prin talentul şi virtuozitatea cu care a reuşit să reliefeze mesajul uman al unei muzici vitalizate de tradiţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 22/1, cf. DEX, DN3.
     -  Prez. ind.: vitalizez.
     -  Din fr. vitaliser.
     VITALIZARE s. f. (Rar) Faptul de a v i t a 1 i z a.
     1.    Faptul de a deveni vital (1). Cf. v i t a 1 i z a (1). Din spiritual fac ceva théologie şi cosmologic,... nelăsîndu-l să fie agentul energetic, total liber, de vitalizare a materiei, după legi eterne, ale vibraţiei şi ritmului cosmic. PÂRVAN,
 I. F. 109. Omul e viu şi se simte trăind într-o lume vie. Vitalizarea experienţei nu se face voit şi nici metodic. Ea e involuntară. BLAGA, T. CULT. 385. Pozitiv estetice vor fi acele lucruri care îngăduie o cît mai bogată autoobiectivare a noastră în ele, deci o cît mai intensă vitalizare, id. Z. 50.
     2. Cf. v i t a 1 i z a (2). Cf. DN3.
     -  V. vitaliza.
     VITALIZÂT, -Ă adj. (Rar) Care a devenit vital (1). Cf.
3736
VITALLIUM
-679-
VITĂ
 v i t a 1 i z a (1). Cf. LM. Spiritul mitic îşi plăsmuieşte viziunea revelatoare din elemente, care ţin de experienţa vitalizată a omului. BLAGA, T. CULT. 385, cf. 386.
     - Pl.: vitalizaţi, -te.
     -V. vitaliza.
     VITÂLLIUM s. n. (Chim.) Aliaj de crom, de cobalt şi de molibden utilizat mai ales în chirurgia ortopedică, la fabricarea protezelor. Cf. ltr2, dex2.
     - Pronunţat: -li-um.
     - Din engl. vitalii uni, fr. vitallium.
     VITAMINÂRE s. f. (Rar) Vitaminizare (1). Industria alimentară americană... a realizat vitaminarea alimentelor lipsite de obicei de vitamine. CONTEMP. 1948, nr. 112, 8/3.
     - Cf. v i t a m i n ă.
     VITAMINĂ s. f. Nume dat unor compuşi organici indispensabili vieţii, care se găsesc în alimente sau se prepară sintetic, cu rol esenţial în menţinerea proceselor celulare vitale. Lipsa vitaminelor din alimentaţie produce turburări grave în sănătatea omului. BIANU, D. S., cf. RESMERIŢĂ, D. O seamă de boale se pot evita sau vindeca azi complect prin administrarea de alimente bogate în vitamine. MINERVA. Scorbutul se datoreşte lipsei de vitamine în alimentaţie. CADE. Rădăcinele au coloare portocalie şi cuprind mult zahăr şi vitamine. SIMIONESCU, FL. 348. Era o vreme cînd vitaminele nu se luau cu reţeta. CAMIL PETRESCU, T. III, 102. Vitaminele se găsesc din belşug în toate mîncările crude, carne, ou, unt, lapte, miere, dar mai cu seamă în poame, în fructele crude, în legume şi în zarzavaturile nefierte. VOICULESCU, L. 304. Nu se mai găseau rîme, ouă de furnici... pentru sutele de păsări jinduite de albumină vie cu vitamine în ea. id. P. I 64. Cuvîntul vitamină provenit de la ideea de viaţă „ vita”, a rămas în uzul internaţional ENC. AGR., cf. SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 224. Vitaminele sînt regulatori de asimilaţie care trebuie să fie introduse în organism o dată cu hrana. MACAROVICI, CH. 640. Mă nutresc cu vegetale crude, care cuprind vitamine. CĂLINESCU, O. I, 177. Rolul... vitaminelor e probat (şi) de cercetările experimentale. PARHON, B. 112. Am aruncat pe fereastră lămpile cu cuarţ..., vibratoarele electrice - şi pe lîngă ele faimoasele vitamine de la A pînă la Z. VINEA, L. II, 70. Necesarul de vitamine pentru organism nu e fix, el variind cu starea sănătăţii, condiţiile de muncă, compoziţia hranei. LTR2. Vitaminele sînt necesare bunei funcţionări a organismului. BELEA, P. A. 235, cf. DL. Vitaminele, care sînt de mai multe feluri, sînt necesare în orice regim de alimentaţie normal DP, cf. DM. Seminţele sînt bogate în vitamina B. La începutul germinării conţinutul în vitamina C creşte brusc. FLORA R. P. R. V, 449, cf. DER. Uleiul foarte bogat în vitamina D (antirahitic)... se extrage din ficat. ZOOLOGIA, 111. în convalescenţă se ajută refacerea organismului prin administrarea de vitamine. ABC SĂN. 134. Vitaminele nu furnizează energie, id. ib. 388, cf. DC. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de organismul animal, ci numai de plante. MOGOŞ - IANC., C. 628, cf. 629, D. MED. Lipsa vitaminei C din alimentaţie duce la scorbut. M. D. ENC., Cf. DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G.
     - Pl.: vitamine.
     - Din fr. vitamine, germ. Vitamin.
     VITAMÎNIC, -Ă adj. 1. Care se referă la vitamine. Cf. DN3, DREV.
     2.    Care conţine vitamine, bogat în vitamine; vitaminos. Cf. D. MED. II, 724, DREV. Complexe vitaminice. în L. ROM. 1989, 129.
     - PL: vitaminici, -ce.
     - Din fr. vitaminique.
    VITAMINIZĂ vb. I . 1. T r a n z. (Complementul indică alimente) A îmbogăţi cu vitamine. Cf. DN2, dex, scl 1976,488, dn3.
    2.   R e f 1. A urma un tratament cu vitamine. Cf. dn2, dex, dn3.
    -  Prez. ind.: vitaminizez.
    -  Vitamină + suf. -iza. Cf. germ. vitaminisieren.
    VITAMINIZARE s. f. Acţiunea de a (se) v i t a m i n i z a şi rezultatul ei.
    1.   îmbogăţire cu vitamine a alimentelor; (rar) vitaminare. Cf. v i t a m i n i z a (1). Cf. DN3.
    2. Cf. v i t a m i n i z a (2). Cf. dn3.
    -  V. vitaminiza.
    VITAMINIZÀT, -Ă adj. (Despre alimente) îmbogăţit cu vitamine. Untul şi margarina vitaminizată conţin vitaminele A şi D. s. MARIN, C. B. 12. Grăsimi animale... [cu] constituenţi vitaminizaţi. în L. ROM. 1989, 129.
    -  PL: vitaminizaţi, -te.
    -  V. vitaminiza.
    VITAMINOLOGÎE s. f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul vitaminelor. Cf. DN3.
    -  Din fr. vitaminologie.
    VITAMINOS, -OĂSĂ adj. Care conţine vitamine, bogat în vitamine; vitaminic (2). Cf. dn2, dex, dn3, drev 875, V. BREBAN, D. G.
    -  PL: vitaminoşi, -oase.
    -Vitamină + suf. -os.
    VITAMINOTERAPIE s. f. Metodă de tratare a unor boli sau a consecinţelor acestora cu ajutorul vitaminelor. Cf. DN2, DEX, DN3.
    -  Din fr. vitaminothérapie.
    VITAMIN0ZĂ s. f. Boală provocată de excesul de vitamine. Cf. DN3.
    -  PL: vitaminoze.
    -  Din germ. Vitaminose.
    VITĂŞ s. m. (Regional) Persoană care are vite (1) multe (Căzăneşti - Slobozia). Cf. alr n/723.
    -  PL: vitaşi.
    -  Vită + suf. -aş.
    VITÂT, -Ă adj. (Bot.; latinism învechit, rar) Striat, cu dungi longitudinale. Se deosebeşte prin pedicelele fructifere mai scurte decît jumătatea fructului, ale căruia coaste sînt ceva mai pronunţate şi valeculele lor sînt vitate. GRECESCU, FL. 244.
    -  PL: vitaţi, -te.
    -  Din lat. vittatus, -a, -um.
    VITĂ s. f. 1. (învechit şi regional; adesea la sg. cu sens colectiv) Animal; p. r e s t r. (sens curent) animal domestic (mare), în special animal comut, (învechit şi regional) marhă (v. marfă 1), (învechit) s u r e c, (regional) m ă r h a i e. Oamenrii şi vitele scoate-veri, Doamne. PSALT. HUR. 30r/24. Fierile şi toate vitele, gadinele şi pasările pănoase. ib. 124v/6. Vită se aducă, cum se încalece Pavelu. COD. VOR2. 27v/l. Toate supus-ai suptu picioarele lui, oile şi boii toţi, şi încă vita (dobitoacele D) cîmpiloru. PSALT. 11 .Ale meale săntu toate vitele (fierile C2, D) dumbrăvilor, vitele în codri şi boi. ib. 96. Deade viteei (dobitoacelor D) mâncarea lor şi puilor corbilor ce chiema elu. ib. 304. Omul în cinstea aceasta nu cunoscu,
3750
 VITĂ
-680-
VITĂ
adause-se viteei neînţeleapte şi podobi-se lor. CORESI, PS. 128/13. Cel ce vătămă întăi născuţi Eghipetului, de la om pînă la vită. id. ib. 369/14. Cine va mînca ce va fi necatu sau sînge de vită, post 2 săptămîni. PRAV. LUCACI, 163. Den toate vitele curate ia la tine cîte şapte, cîte şapte bărbătuşi şi muieruşi. PO 29/15. Vineră sus de apă şapte vite grase, frumoase şi păscîndu-se îmbla în iarbă. ib. 139/10. Deci pînă a cincea zi nu era pre pămînt nice o vită, nice într-apă, nice în văzduh a zbura. MOXA, c. 100. Şi pre alţii mulţi i junghea ca vitele, id. ib. 165, cf. IORGA, s. D. V, 19.1 să făcu milă şi mearse de legă ranele lui şi turnă unt şi vin, şi-l pusă pre vita sa, şi-l dusă la o bolniţă. VARLAAM, C. 299, cf. 321. Văcar iul ce... va vătăma vreo vită... va plăti paguba stăpînului. PRAV. 14. De să va prileji păstoriul cuiva să ia niscare oi să pască, ori în ce feal de tocmală, să fie la ştirea stăpînu-său, şi de le va mînca păstoriul aceale vite..., dăm învăţătură, stăpînul acelui păstoriu să plătească toată paguba celuia cu oile. ib. 24. Pre cine va prinde pârcălabul... umblînd cu vită pre aceaste moşii... să-i bat[&\ (a. 1648). IORGA, s. D. vil, 24. Au prădat căzacii codrii laşilor... şi scosesă fără număr vită. M. COSTIN, o. 146. Pentru oameni, să-ş culeagă hrană, Şi vitelor s-aibă preste iarnă. DOSOFTEI, o. I, 327. Acolo trăia şi via cu vitele sălbatice, id. V. s. decembrie 220710. Şi vitele alerga şi să înturna, ca vederea fulgerului. BIBLIA (1688), 534 V42. Cu oarecare vită proastă au asămănat pre el. ib. 659'/40. Strigînd şi zbierînd ca o vită, muri (a. 1692). GCR I, 296/25. Nu putè istovi, că bani nu era nicăiuri, vîndzare în vite nu era. NECULCE, L. 71. Intrasă şi boal-în vite şi în oi, vărsat, de săpotopè cu totul. id. ib. 376. Toată oaia şi vita grasă şi frumoasă zugrumînd şi giunghind, mînca şi să desfăta. CANTEMIR, I. I. I, 191. Nu vrea să dea văcăritul după vitele lor. R. POPESCU, CM I, 536, cf. ANON. CAR. Pîlcuri osteşăşti, işiţ la dobîndă de vite, vin ocoliţ de mojîci (a. 1701). FN 111. Nici un fel de vite să nu între în curtea ce dintîi. ANTIM, o. 345. Acesta au adaos văcăritul 2 lei 30 bani de vită iarna, şi de viţăl 90 bani. CANTA, LET. III, 180/3. Ne mai scrii sfinţia ta că la Belciugata ai cîteva oi şi de alte vite, de boi, de vaci (a. 1707). IORGA, s. D. XIV, 12. O vită îi va şchiopa (cca 1750). GCR II, 66/25. Le-am rădicat şi văcăritul streinilor ce plătea de vită cîte bani 66 (a. 1765). FURNICĂ, D. C. 21. Pentru vitele lor ce vor vinde la tîrguri sau oriunde, să scutească mortasăpie pe giumatate (a. 1767). ŞTEFANELLI, D. C. 94. Ori la care sat şi ori la cine va nemeri orice fel de vită de pripas, acel ce va găsi vita dator să fie a o aduce la satul său şi să o arate vornicelului satului (a. 1776). răşcanu, L. 37. Am şi eu o sumă de rîmători... din patru ani înainte şi graşi bine, adică vite de frunte (a. 1780). FURNICĂ,
 D. c. 70. Vornicelul să aibă a ispăşi şi stricăciunile ce fac vitele cele streine în sămănături streine. PRAV. COND. (1780), 92. Această moşioară stăpînind-o pînă acmu, fiind îngrădită cu gard pin pădure şi neavînd pe unde umbla vitile (a. 1791). ŞTEFANELLI, D. C. 212. Ghindă ierea să mănînce vite îndoite şi întreite (a. 1804). IORGA, S. D. XII, 150, cf. KLEIN, D. 456. întîi mergea vitile şi încărcăturile după aceea, oaste adunată. HERODOT2, 348, cf. 354. Avea mulţime nenumărată de cai şi de alte vite. MAIOR, IST. 119/30. Mulţi oameni de cinste, mulţi boi şi vite şi de alte dobitoace, număr mare foarte duseră de pre acolo. id. ib. 210/10. Cu fermecături neauzite Oamenii strămuta în fieri şi vite. BUDAI-DELEANU, Ţ. 207. Dulce răpăuza prin staure vita. id. ib. 214. Trebuie şi-ş iei îndreptare de la giudecată, mai ales că lui i să secvestruisă vitele toate aice de către cinstitul divan (a. 1807). FURNICĂ, D. c. 234. Trebuie... să nu mănînce carne de vită sau de porc, căci aceasta e foarte grea. PETROVICI, P. 330/1, cf. I. GOLESCU, c. Vitele... acestui ţinut sînt mari şi bine îngrijite. GOLESCU, î. 146, cf. DRLU, LB. De la toată felurimea oilor... să să scază din preţ, cu taleri unul de fieşcare vită, pentru lînă (a. 1827). DOC. EC.
 393. Catagrafie de toate vitele ce au murit într-acest judeţ (a. 1829). ib. 452. A puţurilor cumpeni ţipîndparcă chema A satului cireadă ce greu, mereu sosise, Şi vitele muginde la zghiab întins păşea. HELIADE, O. I, 188. Să se iei poşlană pe miei şi pe iezi, cum şi pentru alti soiuri de vite (a. 1832). FURNICĂ, D. C. 370, cf. COD. ŢIV. 105/10. Dintre vite, păunu era ei sfinţit şi închinat, iară pecum unii poeţi scrie, gîsca, ba şi cucu. BOJINCĂ, A. I, 95/5, cf. 118/1. El a definit poziţia a multe locuri..., descriind feluri de plante şi vite a Austrasiei. GENILIE, G. 49/1. Carnea vitelor hrănite pe cîmp este mult mai sănătoasă. ALBINEŢ, M. 119/24. Vitele... mugind se aduna din toate părţile. ASACHI, S. L. II, 19, cf. VALIAN, V. Pentru îmbunătăţirea prăsilei vitelor din acest prinţipat, am cumpărat din Sveţia şaisprezece capete vite (boi, vaci) (a. 1847). DOC. EC. 934. Duceau... turme mari de vite spre podul de la Giurgiu. BĂLCESCU, M. V. 154, cf. ISER. La rasa vitelor trebui bine de luat-aminte, pentru că nu fiecare rasă se potriveşte cu fiecare loc, nutreţ şi lucru. LITINSCHI, M. 111/24. Calul peri îndată... Călăuzul plînge vita lui. RUSSO, S. 169. Vulturul este „innocentissima” dintre vitele toate. ARISTIA, PLUT. 57/23, cf. 356/24. în privinţa heleştaielor, sătenii au voie... a-şi adăpa vitele în ele. KOGĂLNICEANU, o. iii2, 232. Ostaşii lui Ştefan nu erau acum decît nişte sclavi îngiosiţi a unei boierimi desfrînate, care îi trata şi îi vindea ca pre vite. NEGRUZZI, s. I, 275, cf. POLIZU. Locurile de păşune se îngraşă singure; prin şederea vitelor pe dînsele devin din an în an mai bune. GHICA, S. 553. La nord - zice el - foile şi mlădiţele de mesteacăn oferă vitelor o hrană îmbielşugată. HASDEU, l. C. II, 68, cf. I, 170, PETRI, v., PONTBRIANT, D., CANELLA, V. 25. O mulţime de boieri şi de negustori umbla printre dînşii... arătîndu-i cu degetul ca pe nişte vite. alecsandri, o. p. 68, cf. costinescu, cihac, i,
 317. De atunci, cînd pasă turmele pe plai, Lîngă grota lată, Zmeul socoteşte că-s ostaşi pe cai Şi revarsă musca care-ucide, vai! Orice vită-ndată. BOLINTINEANU, P. I, 438, cf. LM. Ei aleg pentru sămînţă pe acele vite care întrunesc mai mult şi mai bine calităţile folositoare omului. CONTA,
 O. F. 278. Propune înfiinţarea de instituţiuni de credit pentru a ajuta pe ţărani în cumpărarea de vite şi instrumente aratoare. COLUMNA, VII, 75. Nu-ţi mai bate ghitili, cum am prins dă veste că faci. JIPESCU, O. 48. Ce-i pasă lui Chiriţopol, lui Anastasiu..., daca numărul morţilor din judeţul său întrece pe- al născuţilor, daca epizootia decimează vitele locuitorilor, daca tîlharii se înmulţesc...? EMINESCU, O. XIII, 235, cf. I, 23. O vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ,
 0. 3. Carne de vită nu mînca în viaţă. id. ib. 191. Clopote şi clopoţei pe care le sună vite şi cai mişcîndu-şi capetele. CARAGIALE, O. I, 220. Mergea cu vitele la păşune. ISPIRESCU, L. 229. Azi-dimineaţă, o vacă, din vitele domneşti, a sîngerat în şiştar, pe cînd o mulgea. DELAVRANCEA, O. III, 56. Agale se scoborau pe tăpşan vitele greoaie şi sătule. VLAHUŢĂ, S. A. II, 75, cf. ŞĂINEANU, î. 198. O laie de băieţi... păşteau vitele în luncă. REV. CRIT. I, 300, cf. ddrf, philippide, p. 28, 214. Locuitorii, afară de lucrarea pămîntului, economia vitelor... şi de plîntarea de moşii cu pruni,... să ocupă şi cu industria. LIUBA - IANA, M. 6, cf. 37. Ograda casei cuprinde acar et ele necesare pentru cereale şi vite. MANOLESCU, 1. 75. Fugea necontenit prin munţi şi prin păduri, tăinuindu-şi în afundurile lor averea lui cea mai de samă, vitele. XENOPOL,
 1. R. VI, 93. El n-avea Averi grămădite, N-avea căsi şi vite. COŞBUC, P. II, 142, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Ţinea O mulţime de vite: cai, vaci, boi, oi şi altele. SBIERA, F. s. 6. Mierea de bondari... o mănîncă cu mare plăcere şi băieţii carii umblă cu vitele la păscut. MARIAN, INS. 196. Se vedeau pe drum vite rătăcite. D. ZAMFIRESCU, î. 34, cf. ALEXI, w., PUŞCARIU, ET. WB. In Moldova, încă de duminecă se face cetirea foii de zestre; ea cuprinde moşiile, vitele... şi cele mai scumpe podoabe. IORGA, C. I. I, 181. Ne mor vitele-n
 3750
 i
VITA                                             -681-                                           VITA
 ogradă. GOG A, POEZII, 104. Carnea de vită este pentru omul sănătos cea mai bună, pentru a-i păstra puterea. BIANU,
 D. S. Copii cu cofe... porneau spre ţarcurile unde le erau vitele, ca să le adape. ANGHEL, PR. 110, cf. TDRG. Preotul iese şi stropeşte cu aghiasmă ograda, ocolul şi toate vitele, rugîndu-se lui Dumnezeu ca să le ferească de boale. PAMFILE, S. T. 196, cf. id. DUŞM. 155, cf. DHLR I, 353. Cei mai mulţi îşi adăpau vitele la fîntînile cu cumpănă din uliii. AGÂRBICEANU, S. 343. Puteau să păşuneze... chiar şi vite străine în munţii comunei. PĂCALĂ, M. R. 67. Atheas domneşte la gurile Dunării peste un popor de nomazi, a căror bogăţie principală sunt vitele şi în special caii. PÂRVAN, G. 53. Pornesc pe drum la deal, să aibă timp pînă seara să ajungă iarăşi în munte, pentru paza vitelor. SOVEJA, 0.31.7/7 cele două grajduri nu mai încăpeau vitele. REBREANU, I. 11, cf. RESMERIŢĂ, D. Prin păsurile obicinuite ale munţilor, transportul diferitelor mărfuri se facea numai pe spinarea vitelor sau a oamenilor. N. A. BOGDAN, C. M. 7. Vitele erau aşa de numeroase, încît un singur ienicer avea de la 40-50 000 berbeci, id. ib. 53. Au plecat din Jina... ca
 o  sută de familii cu averile lor, mai cu seamă vite şi s-au pornit peste munţi. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 20. Un izvor principal de venit îl forma... creşterea vitelor, dintre care numai caii... atingeau cifra de 98 407. GOLOGAN, C. R. 20, cf. CADE. Băieţii cari pasc vitele la cîmp distrug mulţi faguri de bonzari. SIMIONESCU, F. R. 320. Inhămă iapa lui cea albă..., o mîndreţe de vită, vestită în tot ţinutul. VOICULESCU, P. I, 126. Noi aicea abia ne vedem capul de treburi. Ba cu vitele, ba cu ştiubeiele, ba cu vinul. SADOVEANU, o. X, 52, cf. XIII, 140. Animalele domestice indispensabile agriculturii şi care constituiesc vitele unei exploataţii ca: boul, calul, oaia, porcul. ENC. AGR. I, 248. In sat era datina ca fetele să fie plătite în bani şi vite. DAN, U. 4. Majoritatea locuitorilor din Dacia era rurală, legată de pămînt prin agricultură şi prin creşterea vitelor. ARH. OLT. xvil, 145, cf. ROSETTI,
 I. L. R. 293, SCRIBAN, D. Distanţele fiind prea mari, pentru a coborî nutreţul, oamenii au fost nevoiţi să urce cu vitele la munte. APOLZAN, P. i. 20. Băieţii să păzească vitele, iar fetele să îngrijească de casă şi de copiii mici. ULIERU, C. 53. Ceruse de lucru şi i se dete în pază turma de vite. ARGHEZI,
 S. VII, 182. Un'proprietar, care vrusese să construiască un mare grajd pentru vite, renunţase. CĂLINESCU, B. I. 66. Sătenii mai luptau să scape de nevoie cu vitele şi cu oile. CAMIL PETRESCU, O. I, 153. Vitele lor erau bolnave şi trăgeau să moară. BOGZA, C. O. 26. îşi trece vaculpe la vite, în coşar. STANCU, D. 14. Veneau... cu turme de vite. TUDORAN, P. 267, cf. LTR2, DL, DM. Reprezentanţii marelui vornic aveau dreptul să strîngă vitele de pripas. STOICESCU, s. D. 189, cf. CIORANESCU, D. et., L. rom. 1963, 341, 342. Situareafîneţelor pe drumul dintre aşezarea din vale şi stîna de la păşunea alpină determina oprirea cu vitele pe aceste locuri de patru ori pe an. VUIA, PĂST. 98. Turma membrilor obştii este condusă de un păstor, pentru toate vitele care aparţin fiecărui moşnean în parte. PANAITESCU, O. Ţ. 87. Acest hotar al Milcovului n-a împiedecat... pe unii odobeşteni să aibă proprietăţi dincolo de el, în ţara vecină, după cum n-a împiedecat nici relaţiile economice de tot felul: păşunatul vitelor, făcutul finului... etc. c. GIURESCU, P. O. 44, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Rău, maică, m-ai blăstămat...: Să umblu din mînă-n mînă Ca vita care nu-i bună, Să umblu din sat în sat Ca vita de cumpărat! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 196, cf. 307. Două gîşte potcovite, Să mă prind şi eu la vite. MARIAN, H. 128. Pune-mă slugă la vite. HODOŞ, P. P. 53. De mult, cică se afla la Mehadia un balaur mare, mare care mînca vitele oamenilor şi le făcea mare pagubă. RĂDULESCU-CODIN, L. 14. Muncim cîte cinci-şapte şî n-avem pentru hrana vitelor. GRAIUL, I, 23. Fura toate vitele care le găsea-n baltă. ib.
 204. Astăz o luat notarăşu vitele şî li-o dus la Haţăg.
 DENSUSIANU, Ţ. H. 93, cf. COm. DRĂGANU, DR. V, 239, BL VI,
 198. Io am auzît... că di aici s-o-ndemnat satu. O fost aici turme de porci, sălăşîme de marhă, de vite ş-apăi s-o făcut căş. ARH. FOLK. vi, 213, cf. ALR I 938/378, 540, 542, 576, 675, 782, 786, 790, 831, 878, 885, 900, 932, 960, 980, ib.
 1 056, ib. 1 088, ib. 1 090/600, 610, ib. 1 157/116, 131, 140, 178, 190, 266, 388, 582, 783, 840, 850, alr sn i h 120, h 121, ib. ii h 313, h 322, h 323, ib. iii h 753, ib. v h 1 355, ALRM SN I h 199, ib. III h 1 136. Nu mi-auzea:... Nici vite Mugind, Nici cîine Lătrînd. BALADE, I, 304. Ia, un grec neguţător, De vite cumpărător; Cumpără cirezi de boi Şi vine-n gazdă la noi. ib. II, 116. Lăsa pă sama păstorilor paza vitilor. o. BÎRLEA, A. P. îi, 107, cf. I, 143, NALR - O III mn 206, 860, NALR - MB I h 46, h 66, h 67, h 73, h 74, h 77, h 78. 0 (In credinţe şi superstiţii) încotro îmblă corbii mai tare, într-acolo e boală ori între oameni ori între vite. marian, O. ii, 8. Rădaşce în grajd de vei afla, îţi va muri o vită. id. INS. 42. Cînd un copil strănută la lăsatul secului, atunci să i se dăruiască o vită oarecare, ca să aibă parte şi noroc de ea. CANDREA, F. 48. Mergînd pe drum, nu se cade să mănînci, căci plînge Maica Domnului şi te blestemă să fii ca vita, să tot rumegi şi să nu mai ai saţ. id. ib. 69. Dacă acel gospodar are vitele la ceair şi dacă-i vine un bărbat întîi în casă, crede că vaca îi va fata un bouţ. PAMFILE, CR.
 23.  Cînd cerul se deschide, vitele capătă darul de a vorbi. id. CER. 10. Cînd zburdă vitele şi se boloncăiesc... - semn de furtună mare. id. VĂZD. 57. Apa în care s-au spălat peştii pregătiţi pentru a fi fierţi nu e bine a se turna în calea vitelor mulgătoare, ca să nu stîrpească. GOROVEI, CR. 10. Păsările şi vitele ce le capeţi de pomană să nu le înstrăinezi, căci ele-s aducătoare de belşug, id. ib. 21, cf. 360, 391. în ziua de 5/[întul] Toader se tund vitele în frunte, să se facă frumoase. ŞEZ. I, 128. De dai sare sau oţet după sfinţitu soarelui, îi cu primejdie pentru vite din pricina lupilor, ib.
 276. Cînd ţi se perde vreo vită, să pui un ac cu urechile în sare mărunţică şi să-l ţii aşa, trei zile, c-apoi nu se apropie de vită nici o dihanie. ZANNE, P. IX, 387. Cînd vitele mugesc şi se uită în sus, e semn de cumpănă mare. id. ib. 389. 0 (In proverbe şi zicători) Vitele se adapă cu apă, şi oamenii cu vorbe adînci. id. ib. X, 158. De la iarba de runc, vitele se împung. CONV. LIT. XXV, 714, cf. ZANNE, P. I, 276. Gardul rău învaţă vita vicleană. I. CR. 1, 57. Vita cu căutare îţi aduce de mîncare. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 152. Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă afară. ISPIRESCU, L. 210, cf. ZANNE, P. I, 692. Avu zile grămădite Cît carul cu patru vite = se spune a) despre cineva care ajungînd la o vîrstă înaintată este privit ca o povară pentru cei care îl îngrijesc. Cf. pann, p. v. iii, 141/11, zanne, p. ii, 536; b) despre cineva care a scăpat dintr-o primejdie, dintr-o boală etc. Cf. pann, p. v. iii, 141/11, zanne, p. i, 24, ii, 536. Vitelor care treieră nu li se leagă gura (= acela care munceşte are dreptul să se folosească şi el de rezultatele muncii sale). Cf. zanne, p. i, 692. Omul la om trage şi vita la vită. PANN, P. v. I, 13/22, cf. ZANNE, P. I, 373. Ochiul stăpînului îngraşă vita. ZANNE, P. IV, 621, cf. 622. Parcă i-a tăiat vita de la gard, se spune despre un om supărat şi posac. Cf. id. ib. III, 165. Au mîncat şi cei de-au pierdut vitele, se spune, ironic, atunci cînd ora mesei nu este respectată şi se mănîncă la ore tîrzii. Cf. CIAUŞANU, V. 210. Unde vitele nu rage (= departe). Cf. TEODORESCU, P. P. 387, ZANNE, P. IX, 732. 0 (Urmat de determinări care indică utilizarea animalului, introduse prin prep. „dc”)Vite de muncă... nu au (a. 1818). DOC. EC. 192. Aceştia plăteau contribuţiuni, erau obligaţi... să dea cară şi vite de tras. BARIŢIU, P. A. I, 389, cf. POLIZU, COSTINESCU, LM. După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată, Aţi mai purta osînda ca vita de la plug? EMINESCU, O. I, 59. Rasa vitelor de muncă e mică, îndesată şi cu coarnele mici. FRÎNCU - CANDREA, M. 26, cf. 50. Se mai face baier şi femeilor... cărora le mor vitele de jug ori
 3750
VITA
-682-
VITEAZ
 păsările din curte. PAMFILE, DUŞM. 229. Coliba... are două încăperi, una care serveşte drept cameră de locuit şi alta drept grajd pentru vitele de lucru. PĂCALĂ, M. R. 442. A acordat pînă acum 22 000 lei împrumut la patruzeci de gospodari, numai pentru cumpărarea de seminţe şi vite de muncă. SADOVEANU, O. XX, 39. Ca vite de muncă ferma posedă 30 boi de rasă podolică şi cai de tracţiune. ENC. AGR. I, 25. O mare însemnătate pentru grăbirea însămînţărilor şi arăturilor adînci de toamnă are folosirea deplină a maşinilor şi a vitelor de tracţiune. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 808. Să trag ca o vită de povară, şi să tac... V. ROM. noiembrie 1954, 7. Uamenii care-aveau vite dă muncă, să ducea... la boieri, o. bîrlea, A. P. II, 494. 0 (Popular; urmat de determinări nume de animale, introduse prin prep. „de”) Noi locul l-am dat Petrei lui Cehan pentr-aceşti bani, însă au fost să ne mai dea 4 vite de vaci după acei bani (cca 1621). GHIBĂNESCU, S. I. XVI, 36. Mărturisăsc... precum am păscut oile dumisale... şi i-am per dut cindzeci de vite de oi (a. 1653). IORGA, S. D. XIX, 72. Domnul... rînduit-au toate conacile pre baltă, vite de vaci, şi oi multe. R. GRECEANU, CM II, 67. Avînd noi vro sută de vite de oi şi neavînd pe ce cumpăra nătreţ (a. 1694). IORGA, S. D. XI, 93. Doo vite de cai (a. 1765). id. ib. VII, 64. Chir Hagi, de va fi aci trebuinţa de niscarva vite de boi sau vaci pentru tăiat, să-mi scrii şi cît dau pe pereche (a. 1803). FURNICĂ, D. C. 232. îi las carul cel mare cu patru boi şi doao iepi şi doao vaci şi doaozeci de vite de oi (a. 1816). ŞTEFANELLI, D. C. 364. S-au împărţit şi au venit cîte zăci vite de cai la o parte (a. 1825). IORGA,
 S. D. XXII, 296. La un ţăran era o vită de măgar, Cu care el la toţi se lăuda. DONICI, F. 44. Un om avînd un armăsar, II înhamă la jug C-o vită de măgar Şi cu un bou de plug. ALEXANDRESCU, O. I, 311. Are numai o „vită de cal”. PAMFILE, A. R. 201. Amarnică vită de cal mai ai! HOGAŞ, DR.
 I, 283. Le vine chef să-şi cumpere o vită de cal. V. ROM. noiembrie 1960, 25. Petru lui Iuon ţine vită de cal. DR. v, 239. 0 Vită cornută (sau mare, rar, albă, învechit şi popular, cu coarne, învechit şi regional, cornorată, învechit, comată, bovină) = (mai ales la pl.) bou sau vacă. De fieşcare vită mare ce să va prinde de pripas... să aibă a plăti. PRAV. COND. (1780), 92. Au fost aicea mare fortună cu viscol... şi... s-au prăpădit multe oi şi vite mari (a. 1787). FURNICĂ, D. C. 154. Vitele albi s-au venit de o parte cîte 19..., boi, cu vaci (a. 1825). IORGA, s. D. xxil, 296. Vita albă, boul şi vaca, sînt temeiul neguţitoriei şi a gospodăriei. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 12/1. Cai şi vite cu coarne foarte multe, dar vînzarea puţină. GT(1838), 56. Vitele comate sînt supuse, ca şi caii, la înţepenitul picioarelor. BREZOIANU, A. 578/15, cf. 576/1. Pentru îmbunătăţirea rasii prăsilii de vite cornurate ce am, voiesc a aduce de peste graniţă, din Turchia (a. 1848). DOC. EC. 943. Cele mai obicinuite dobitoace dumesnice... sînt: vitele cornute, oaia, calul, capra şi rîmătoriul; se socotesc şi păsările. LITINSCHl, M. 111/13, cf. polizu, CUPARENCU, V. 16. Pămîntul tot împărţit în parchete, în care vedeai vite cornute, cai şi oi tolănite în iarbă. GHICA, S. 537. La toate proprietăţile lui se vedeau crescînd... cirezi de vite cornute şi oi de cele mai bune rase. SION, P. 65. Oieritul era o dajdie pentru care se plătea de fiecare vită mare... cîte cincisprezece parale. FILIMON, O. I, 121, cf. PETRI, V. Are... un tamazlîc de vite albe prea frumoase. I. IONESCU, D. 295, cf. LM. Păsăruica... începe a zbura... mai ales prin staulele vitelor cornute. MARIAN, O. I, 66. Copiii... dau ajutori părinţilor... la păzirea oilor, porcilor şi vitelor cornute. LIUBA - IANA M. \5. In interiorul oborului şi al curţii se găsesc coşare pentru vitele bovine şi cai. MANOLESCU, I. 16, cf. 33, 81, BARCIANU. Dintre vitele bovine, ei au rasa cea mai bună de lapte, vaca Airshire. ENC. ROM. III, 1273, cf. ALEXI, w. în afară de fiinţele omeneşti, pot fi deocheate animalele domestice, în special caii şi vitele cornute. CANDREA, F. 194. Vita albă trebuia
 pusă la plug. ANGHEL, PR. 108, cf. TDRG. Sub acelaşi acoperiş... se află grajdul vitelor cornute şi al cailor. PĂCALĂ, M. R. 446, cf. CADE. Bourul,... strămoşul vitelor albe, avea înfăţişarea unui taur de Ialomiţa. SIMIONESCU,
F. R. 9. Prăsirea oilor a redus vechea cultură ungurească a vitelor cornute. DRĂGANU, ROM. 34. Era gospodar cu pămînt îndestulător, cu vite albe şi cu oi care se bucurau de păşune multă în jurul satului. SADOVEANU, O. XXI, 88, cf. 104, DA I2, 802. Păşteau risipite grupuri de capre şi vite mari. CĂLINESCU, B. I. 65, cf. DL, DM. Oile şi vitele cornute nu trebuie să le lăsăm să pască lîngă smîrcuri sau mlaştini. ZOOLOGIA, 28. In unele locuri, vitele mari şi îndeosebi vacile se aflau la aceeaşi stînă cu oile. VUIA, PĂST. 18, cf.
191.   Nenumărate turme de oi, vite cornute, herghelii de cai au constituit o imensă bogăţie. PANAITESCU, C. R. 26, cf. M. D. enc., dex, H viii2 154. Boii şi vacile se zic în genere vite albe. HEM 703. Numai parte din oamini au vite cornorate. GRAIUL, I, 396. Vit'e mari avem destule, oi sîn puţîne. DENSUSIANU, ţ. H. 192. Vită mică (sau, regional, măruntă) = oaie sau capră. Lei... 60 de preţuit cal, bou, vacă, de vite mici pe giumătate (a. 1775). IORGA, S. D. xxii,
38. [Au] cîte treizăci-patruzăci vite mici (a. 1818). DOC. EC.
192.   De toată vita măruntă... ce intră toamna în Transilvania spre tăiere la zahanale se lua cîte o para. CR (1830), 25l/25. Sînt mai mult vite mici. GHICA, C. E. I, 350, cf. FILIMON, o. I, 121. în curtea lor se află... şi vite mici. ISPIRESCU, U. 133, cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, H VIII2 154, alr I 1 056/960. (învechit, rar) Vită lînoasă - oaie (1). Cf. BREZOIANU, A. 578/19. (învechit) Vită de scaun v. s c a u η (II 1). 0 E x p r. Vită de beilic v. b e i 1 i c. (Prin metonimie; prin Bucov.) Coadă de vită v. c o a d ă.
♦ (Adesea determinat prin „încălţată”) Epitet injurios pentru o persoană (considerată) grosolană, nesimţită sau proastă. Ce vită, ce dobitoc Omul bogat cu noroc! MUMULEANU, C. 106/18. Loază-mbăierată, Vită încălţată. PANN, P. V. I, 102/9, cf. COSTINESCU. Nu pricepi că multă albăstrime te socoteşte ghită-ncălţată şi d-aia te robieşte mereu? JIPESCU,
O. 63. Mergi la loc, vită! CARAGIALE, O. I, 132, cf. 95. Dobitocule, nu vezi că pute lampa de gaz? Mîî... tîmpitule,... vită-ncălţată - deşteaptă-te! VLAHUŢĂ, o. A. I,
205.  Orice vită încălţată se indignează dacă-i zice cineva „dobitoc”. IONESCU-RION, S. 237, Cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, IORDAN, STIL. 333, SCRIBAN, D. Vită, îndrăzneşti să arestuieşti pe un mare vornic? CAMIL PETRESCU, O. II, 665, cf. DM, DEX, ZANNE, P. I, 693.
     2.    (Regional; cu sens colectiv) Totalitatea albinelor dintr-un stup. [Stupul] să fie bogat de vită, adecă poporul albinelor stupului să fie mare. TOMICI, C. A. 70/10, cf. chest. vi 28/21. ♦ Plămadă (2). Altele [albinele] hrănesc şi clocesc vita cea plămădită în căsulii. TOMICI, C. A. 21/8. Albinele au multă vită nouă plămădită, id. ib. 74/13, cf. CHEST. vi 89/21. ♦ Fagure cu pui1 (I 4) de albine. Cf. chest.
vi 127/18, vi/18 supl.
     - Pl.: vite.
     - Lat. vita „viaţă”.
     VITĂRÎE s. f. (Regional) Răsadniţă (1) (Zimnicea). Cf. alr ii 6 004/899, alr sn i h 188/899, alrm sn i h 125/899.
     - PL: vitării.
     - Cf. v i t ă.
     VITEAZ, -Ă subst., adj. 1. S. m. (Astăzi mai ales poetic) Războinic (II 1), luptător; ostaş, soldat1 (1); erou. Fătul mieu Timothei, tu rabdă ca un bun viteaz sau voinic. CORESI, în SCL 1969, 189. Celui domn de steag şi vestit viteaz Gesti Freanţi, alesu hotnogiu Ardealului şi Ţărîei Ungureşti,... aceaste doo cărţi să fie pîrgă. PO [prefaţă] 11/5. Toţi domnii pămîntului şi toţi vitejii lumiei, de la
 3752
VITEAZ
-683-
VITEAZ
răsărit pînă la apus,... s-au plecat lui. MOXA, C. 111 .Şi den cetatea troianilor mai mulţi de 5 000 de bărbaţi buni ieşiră, şi Ector, feciorul Iu P[r]iam crai, şi alţi mulţi viteji hrăbori, de se loviră de făţiş cu grecii, id. ib. 116, cf. L. ROM. 1973, 549, 552. Iară cînd vrea să-l scoaţă pre el Irod, în noaptea aceaia Patru durmiia între doi viteaji, legat cu doao lanţure, iară păzitorii înaintea uşăi păziia temniţa. N. TEST. (1648), 150724. Iară el, numaidecît luînd viteaji şi şutaşi cu el, şi alergă la ei, iară ei deaca văzură pre căpitanul şi viteajii, părăsiră de-a bate pre Pavel. ib. 164712. Sultan Murat, feciorul lui sultan Ahmat... era bun şi viteaz mare (a. 1650). GCR I, 150/17. Io Ghiorghie Ştefan... domnul Ţărîei Moldovei, cu vlădicii, cu toţi boiarii ţărîei, cu vitejii şi cu toate rîndurile depreună... mărturisim cu această carte (a. 1653). BUL. COM. IST. ii, 219. Lasă, vitejii, moldovenii or bate ei pre munteni şi singuri, fără de noi! M. COSTIN, O. 153. Au sărit steagurile noastre întîi la dînşii şi mai ales căpitanul Voicehovschii ca un mare viteaz, id. ib. 188. Că Domnul pre cai buni nu să bate, Nice pre vitej cu staturi nalte, Ce Domnului acela om place Ce-i plineşte porunca, cu pace. DOSOFTEI, O. I, 328. Această sv[i]ntă carte... cu drag să o primiţ... că nu spune într-însă de petrecăniile şi puterile împăraţilor şi a chesarilor..., nice de nevoinţele viteajilor şi hărăţîlor lumeşti, id. Y. s. [prefaţă] septembrie 6/21. Dintru oastea lui Lazar despot, aflîndu-se un viteaz, anume Miloş Cobilici, s-au făcut a fugi din oastea lui despot la turci (a. 1687). REV. CRIT. I, 381. Toţi cunoştea că va face langui izbîndă, fiind om înţălept şi viteaz bun. N. COSTIN, L.
 221.  Că-l ştiâ el ce viteaz bun este, c-au fostu cu dînsul la războiu. NECULCE, L. 112, cf. 365. La viteji îndrăzneala cu socoteală vrednicie... ieste. CANTEMIR, I. I. I, 98. Fiind om cu toate vredniciile deplin, în trebele oşteneşti prea învăţat şi vestit viteaz, vrut-au să întoarcă cu înzecit tătarilor, id. HR. 208. Foarte ostaşi şi viteji mari era, moartea ca viaţa socotind-o,... ca cum nici ar fi fost, pre lîngă izbîndă şi dobîndă ce căuta. C. CANTACUZINO, CM I, 75. Mihai Vodă... s-au pornit însuşi cu sabiia a mînă, şi vitejîi lui după dînsul au întrat ca lupii în oi. R. POPESCU, CM I, 320. Să apropie cel mare viteaz, carele nimica nu să teme (a. 1694). FN 31. Au încăput ca un rob pre mînule turcilor şi-l ducea la împărăţie... băgat într-un rădvan prost pre acel crai şi vestit viteaz. AXINTE URICARIUL, LET. III, 172/3. Le-am dat sărdar mai mare pe oaste pe Constantin Ţărigrădeanul postelnic mare, bun veteaz, fiind slujit la moscali, la căzaci, ştiind rîndul oştirei. MUŞTE, LET. III, 72/25. Acolo sint mormînturile a celor mai vestiţi viteji ai noştri (cca 1750 — 1780). GCR II, 82/28. Moarte în lume este mare,... De viteji nu să sîieşti, La împăraţ cu sîla mergi (a. 1784). id. ib. 141/5. Nu bat războaiele oamenii cei mulţi, ce vitezii cei buni. ALEXANDRIA (1784), 3v/7. Ieşiră rîmleanii cu mare cinste şi ieşiră întîi cu patru mii de viteaji toţi împlătoşaţi, încoifaţi şi lumina ca soarele. ALEXANDRIA (1794), 64/9. Prea mult ar fi să povestesc aici de împăraţii cei mari şi de alţi boiari şi viteji, carii la culmea fericirii lumeşti ajunsese. MICU, în ŞA I, 81. Aceia carii păzea cetatea mai toţi era lătini şi viteji, şi cu deadinsul apăra cetatea. ŞINCAI, o. I, 362, cf. II, 347. Sînt feciorii feciorilor vitejilor celor vestiţi ce au îmbiat cu vasul Argo. HERODOT2, 236. Oştind acolo, pre mulţi buni viteji şi destoinici din oaste pierdu, şi să întoarsă îndărăpt. id. 336. Să răpească românilor pre un om aşa minunat, în carele nu numai a ungurilor şi a sîrbilor, ci şi a toată creştinătatea Europei îi era pusă nădejdea, şi cum asămenea în toată Europa nu se afla viteaz în veacul acela. MAIOR, IST. 88/8. Cred, o viteji, că nu-i trebuinţă Să vă arăt cu mai multe dovede Că scăparea-i numa în biruinţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 169. Acesta era viteazul de care Oastea păgînă se temea toată. id. ib. 183. Vitejii aceştia căuta unul altuia cu o căutătură sălbatică. BELDIMAN, N. P. I, 97/16, cf. LB. La voi eu viu acuma şi lira-mi se-ncordează Să cînt
 vitejii voştri şi lumei să-i vestesc, heliade, o. I, 267. Viteazul atunci mai mult să cinsteşte cînd pentru folos obştesc să războieşte. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vili, 154, cf. id. c. Vicontele este un viteaz al veacului. I. D. GHICA, P. 38/8. Nici un domnitor iu au vădit vrodinioară dovadă ca acest nemuritoriu irou (viteaz) în bătăliile de Lipsia.
 ic.lum. (1840), 46!/12, cf. poen. - aar- hill, v. i, 806 743. Vedeţi cum veteazul acesta este mai groznic cu rugăciunea în gură decît ei cu sabia în mînă. ARHIVA R. I, 44/11. Şi era acolo nişte viteji, şi, cine vrea să-şi ispitească vitejia, acolo mergea şi să lovea cu acei viteji (a. 1842). ap. TDRG. Pămîntul ce calcă e frămîntat cu sîngele părinţilor săi şi acopere oasele vitejilor. BĂLCESCU, o. III, 74, cf. ISER. Unde-ţi sînt voinicii, paşă cu trei tuiuri? Vîntul împotrivirei sfărîmă zabalele armasarilor tăi,... năvala se trase înapoi spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, s. 138, cf.
 140, POLIZU. Războiul e cea mai mare plăcere a vitejilor. NEGRUZZI, S. I, 39. A vitejilor umbră d-am şti să o cinstim, Vrednici de libertate noi am putea să fim. ALEXANDRESCU,
 0. I, 69, cf. 249, PETRI, V. In Germania apuseană... se pare a-şi fi încheiat zvînturata carieră unul din vitejii espediţiunii dacice. HASDEU, L C. 1, 279. La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească Pe cîmpia românească Cete mîndre de românii ALECSANDRI, O. I, 180, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 459, LM. Mor bravii români, Insă ca vitejii cu-armele în mîni. BOLINTINEANU, P. I, 103. Ospăţul favorit şi de rigoare al vitejilor este făcut din carnea duşmanilor lor învinşi. CONTA, O. F. 369. Mii de străini din toate naţionalităţile de peste Dunăre serveau... cu o abnegaţiune fără margini sub victorioasele steaguri ale viteazului, COLUMNA, VII, 148. Mihnea însoţit de patru viteji ferentari cu lăncile poleite-n vîrf şi la mînere. ODOBESCU, S. I, 73. Răsturnat-ai valvîrtej Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji. EMINESCU, O. I, 147. Am avut norocul să-l văd intrînd în casa mea, blînd ca orice viteaz adevărat. CARAGIALE, O. IV, 91. Făt-Frumos îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mînă, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul. ISPIRESCU, L.
 4, cf. 12, DELAVRANCEA, O. III, 28. Cînd te gîndeşti c-a fost atîta viaţ-aici..., ochi cari-au plîns, viteji cari şi-au vărsat sîngele pe zidurile acestea! VLAHUŢĂ, S. A III, 317, cf. DDRF. Rivalităţile interne... ameninţa... să ducă la ruină înainte de timp acest popor de viteji. XENOPOL, I. R. IV, 49. Viaţa... Război e, de viteji purtat. COŞBUC, P. I, 151, cf. BARCIANU. Ale tatei poveşti... erau mai mult despre viteji şi feţi-frumoşi. SBIERA, F. s. 88, cf. ALEXI, w. Sultanul Mahomed al
 II-lea însuşi a venit să vadă ce viteji cresc pe acest pămînt sălbatec. IORGA, P. A. I, 117, cf. II, 267, TDRG. Vîntul a cules de pe buze de viteji suspinul morţii. PAPADAT-BENGESCU, O.
 1, 59, cf. DR. I, 303, RESMERIŢĂ, D. Viteji cărora ea le alinase chinurile au dus-o, plîngînd, pe umerii lor la groapă, m. i. caragiale, c. 82, cf. şăineanu, d. u., cade. Copilul cel sfios şi palid a biruit, de atunci, încercări şi atacuri în care mulţi viteji ar fi căzut zdrobiţi. GALACTION,
 0. 59. E un viteaz şi jumătate. In toată Catalonia nu are pereche. CAMIL PETRESCU, T. III, 452. Cîţiva viteji vîrîseră în spaime pe duşmanii Moldovei, lăsînd sînge în urmă şi umplînd de faima isprăvii lor aceste ţinuturi. SADOVEANU, O.
 1, 181, cf. X, 40, SCRIBAN, D. în aceste lupte Tudor şi-a stabilit reputaţia de viteaz şi a dobîndit experienţa militară care avea să surprindă aşa de mult lumea în 1821. OŢETEA, T. V. 98. Viteazul nu reflectează asupra inutilităţii curajului, căci ar deveni laş. CĂLINESCU, B. I. 313. Viteazul, înfruntînd moartea pentru o cauză pe care o crede bună, a existat şi există, id. C. O. 401, cf. TAMÂS, ET. WB., DSR. Fost-au, cică, un Novac, Un Novac, Baba Novac, Un viteaz de-al lui Mihai Ce sărea pe şapte cai, De striga Craiova vail ALECSANDRI, P. P. 144. Badiu meu, tînăr viteaz, Făcutu-şi-a la prilaz, Făcutu-şi-a o fîntînă. JARNÎK—BÎRSEANU, D. 233. El era viteaz foarte mare,... îmbla totuna în vitejii. SBIERA, P. 80.
 3752
VITEAZ
-684-
VITEAZ
 Isteţimea şi îndrăzneala ta arată cum că tu... n-ai să fii om prost, ci ai să fii un om foarte mare şi-nsemnat,... un veteaz! MARIAN, T. 97. Viteazul acesta se luptase el mult şi bine cu tătarii. RĂDULESCU-CODIN, L. 47. Te-a lăsat Dumnezeu viteaz mare, nu trece pă lîngă noi şî ne lăsa în gura bălaurului. GRAIUL, I, 376. O fost un viteaz mare Pintea acela... Unde s-o dus... o-nvîns pe tot împăraţî. CANDREA, Ţ. O. 29. Petrea, Petrea, viteaz mare, Prinde boii la răvei, Şi te du ara-n Muncei. BÎRLEA, L. P. M. I, 10. D-o fi vrun viteaz Chipeş, viu şi treaz, Palmă să nu-i daţi, Ci să mi-l legaţi Frumuşel şi bine Pîn-aici la mine! BALADE, II, 266. Nu te lăuda Tu cu gura ta, Că viteji mai sînt Ş-alţii pe pămînt. ib. 268. După război mulţi viteji se găsesc. PANN, P. V. III, 51/17, cf. DDRF, CADE, zanne, p. iv, 268,269,424, 566, 690, VII, 473. Numai la război se cunosc vitejii. ZANNE, P. IV, 565. După război se vede capul viteazului şi urma fricosului. PANN, P. V. III, 51/6, cf. DDRF, ZANNE, P. IV, 565, VII, 392,472.^
     2.     S. m. (în evul mediu românesc, în secolele al XIV-lea -al XVI-lea; atestat prima dată în 1428, cf. ders) Denumire dată luptătorilor călări, înzăuaţi care, distingîndu-se în bătălii, se bucurau de beneficii speciale din partea domnului (devenind stăpîni de pămînt sau dregători în sfatul domnesc) şi formau o categorie militară distinctă în oastea domnească. De rîndul celui paşe tătărăsc ce-au fost prins în Hust, pentru sloboziia bucuro[s] va face pohta Domniii lui, numai să nu fie închinat înaintea căpitanulu[\] şi a viteajilor (a. 1600). DOC. î. (XVI), 136. Zic să să fie arătat lui Ştefan Vodă sfintul mucenicu Procopie, umblîndu deasupra războiului călare şi întrarmatu ca un viteazu. URECHE, L. 97. Ştefan Vodă au făcut ospăţ mare tuturor boiarilor şi tuturor vitejilor săi şi cu daruri scumpe i-au dăruit pre ei. id. ib.
 106.  Iancul Vodă, carele au fost gubernat pre ţara ungurească,... multă izbîndă facea cu oştile împrotiva turcilor şi cu aceste vitejii multe sate şi cetăţi au dăruit vitejilor lui (cca 1660-1680). GCR I, 177/24. Perit-au moldovenii atîţia de mulţi, cît să înnălbisă locul la Valea Albă de trupurile celor periţi; mulţi şi den boiari au picat, şi vitejii cei mai aleşi, cu totul. N. COSTIN, L. 273, cf. 277. Am să te fac miaş de viteji, ca pe Sandomir. DELAVRANCEA, o.
 III, 220. Curtenii propriu-zişi erau oştirea de căpetenie, greul ei; slujeau cu toţi călări, pentru care erau numiţi şi călăraşi. In vremile mai vechi purtau şi numele de viteji, iar în cele mai nouă erau cuprinşi în termenul mai obştesc de slujitori. XENOPOL, I. R. IV, 146. întrucît vitejia pe cîmpul de război şi nu talentul de cancelarie deosebeau pe oameni,... domnul mulţămea pe toţi nobilii, îndeobşte chiar pe toţi vitejii cu dăruiri însemnate de moşii, id. ib. VI, 97, cf. BOGDAN, O. 272. La curtea domnului moldovean se găseau „viteji”, adecă oameni înzestraţi cu calităţi militare,... cari în timp de pace serveau la curtea domnului, iar în timp de război săvîrşeau fapte vitejeşti. CC VII, 181, cf. DRĂGANU, ROM. 211, ROSETTI, I. L. R. 386, SCRIBAN, D., DL, DM. Unii viteji mai apar şi în sfatul domnesc, în primii ani de domnie ai lui Alexandru cel Bun. SCL 1958, 165. Instituţia vitejilor, care desemnează feudali înzestraţi cu domen ii şi îndeplinind atribuţii politico-militare corespunzătoare, atestată de cele mai vechi documente ale cancelariei moldoveneşti, este cunoscută şi în Maramureş, ca, de altfel, şi în Ţara Românească. IST. ROM. II, 166, cf. 533, MIHĂILĂ, î. 138, stoicescu, c. s. 23, 24, der, panaitescu, o. ţ. 101, tamâs, ET. WB., CL 1971, 233, 235, M. D. ENC., dex. Comandanţii acestor curteni, adică marii dregători, poartă numele de viteaz (termenul nu se aplică, probabil, întregii oşti). ivănescu, i. l. r. 493, cf. 498, dsr, drev, cl 1983, 59.
     3.     Adj. Care dă dovadă de bărbăţie, de eroism în luptă; p. e x t. care nu se teme de pericole, care nu se lasă înfrînt de dificultăţi, de necazuri etc., curajos, cutezător, dîrz, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ (2). Dup-însul
 stătu fiii-său Tever; şi era mîndru şi viteaz. MOXA, c. 119. Şi era pre mare şi pre uscat ca năsipul de mulţi, şi bărbaţi buni şi viteji, id. ib. 148, cf. MARDARIE, L. 1322/23, 1962/22. Omului viteaz toţi oamenii îi sînt într-ajutor, iar omului fricos toţi oamenii îi sînt duşmani. NEAGOE, ÎNV. 237/21. De nevoie numai caută a hi toţi viteji, că nu era altă cale de viaţă. M. COSTIN, O. 74. Fu înaintea lui adusă Enafa, aceea vitează ficioară. dosoftei, v. s. februarie 6475. Fii viteaz şi te întăreşte, nu te teme, nici te spăimînta, nici să te înfricoşăzi de cătră faţa lor. BIBLIA (1688), 1492/4. Era om viteaz şi cu sfat bun. NECULCE, L. 93. Fiind om foarte viteaz şi ascuţit la mente, ori la ce îşi punea gîndul foarte pre lesne şi isprăviia.CANTEMIR, HR. 417. Şi acmu... cine de viteaz, cine de credincios, cine de vîrtos să lăuda. id. I. I. I, 244. Ostaşi viteji ca Mar su sînt cei dentîi sositori asupra zidului cetăţii (a. 1694). FN 38, cf. 66. Decheval... era foarte om viteaz şi meşter la ale războaielor, c. CANTACUZINO, CM I, 14. Racoţ Ghiorghe au gătit 40 dă catane viteji cu arme gata, şi i-au trimis... să-l împuşce. R. POPESCU, CM I, 380. Tot omul credincios..., cu bucurie şi cu veselie să vie la zilele cele de post, pentru că nici unul din cei trişti nu iaste viteaz la începutul stradaniei. ANTIM, o. 101. Acest Aod au fost viteaz foarte, carele omorînd pre Eglon,... au mîntuit pre Israil. id. ib. 268. Intrînd în cămară acest viteaz şi adevărat libovnic... numai cît s-au arătat au facut-o ca să calce jurămînturile. AETHIOPICA, 3474. Cu tunetul glasului îndemnează pre fieştecare la luptă... şi, de ar fi fost şi neputincios şi nevreadnic ca Tersit, îl preface în viteaz Ahilevs. MOLNAR, RET. 7/22. Porfira ceaia ce împodobeaşte pre besearică au nu s-au văpsit în sîngele viteajilor şi purtătorilor de biruinţă mucenici? id. ib. 43/11. In cît iaste despre viţa şi semînţa lui Ioann Huniadi, decît carele mai viteaz Coroana Ungariei n-au avut supt sine. ŞINCAI, o. II, 7, cf. KLEIN, D. 456. Unde, o, pre vitejilor războinici, întoarceţ putere acestor mîini? (a. 1802). GCR II, 197/14. Murind Fraort, luă împărăţiia Chiaxar, finul său. Acesta zicu să fie fost mai viteazi decît aceia. HERODOT2, 43, cf. 458. Cei ce ţinea cetatea mai toţi era prea viteaji bărbaţi. MAIOR, IST. 224/14. In cea curte aleasă,... Cei mai viteji voinici s-adunasă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 122. Rosiia cea mare,... împărăţiia cea creştinească, vestită de puternică şi vetează, au dat spatele vrăjmaşului franţuz (a. 1812). CAT. MAN. II,
 454. Vtejii sabineni era în coloana al treilea, aceştia ţinea locul aripii ceii din a stînga. BELDIMAN, N. P. I, 81/16. Erau ostaşii cei mai viteji în toată Moldova. CANTEMIR, S. M. 89/8, cf. LB. Vedem naţiile cele civilizate... a sărba şi a consfinţi pomenirea vitejilor războinici care să supun turbării valurilor sau să azvîrlă prin flăcări pentru fericirea patriii lor. MARCOVICI, D. 455/21. Un viteaz oştean... pune mîna pe topor ca să să apere. DRĂGHICI, R. 64/3. Un bărbat veteaz şi ambiţios s-au rădicat... cu armele în anul 1756 asupra coloniilor engleze. ALBINEŢ, M. 68/17. Er ea şi foarte viteaz ş-avea şi oaste multă. GORJAN, H. I, 1/17. In toată liniştea ne bucurăm de milostiva şi înţeleapta chivernisire a veteazului nostru domn. ARHIVA R. I, 47/19, cf. VALIAN, V., POEN. -AAR. - HILL, v. I, 1812/22, 7842/32. Moldovenii, în veacul de mijloc şi mai în urmă încă, se arăta unul din cele mai viteze popoare ale Europei. BĂLCESCU, O. I, 144, cf. 101, ISER. înţelept, viteaz, neadormit, el izbuti a face dintr-o ţară de păstori o ţară de războinici. RUSSO, S. 173, cf. 146. Istoria noastră este în tradiţiile poporului,... în mînăstirile ce cuvioşii şi vitejii noştri domni au zidit, în aducerea-aminte a biruinţelor cîştigate. KOGĂLNICEANU, o. II, 404. Abia începuse a gusta dulceţile unei căsătorii potrivite, cu întâiul ei bărbat, colonelul D., tînăr, frumos, viteaz, şi moartea îl seceră sub zidurile Silistrei. NEGRUZZI, S. I, 41, cf. POLIZU, PETRI, v., PONTBRIANT, D. Ostaşii moldoveni sînt viteji şi meşteri de a mînui suliţa. HASDEU, I. v. 79. Un domn viteaz, un Ştefan, adună de mulţi ani O glorie ce-i demnă de-ai
 3752
VITEAZ
 -685 -
VITEAZ
 lumei suverani. ALECSANDRI, O. II, 11, cf. CIHAC, II, 459. Arătaţi, vitezi ostaşi,... Voi, mîndria bărbătească, Voi, speranţa românească, Că sufletul de eroi Trecuţi astăzi este-n voi! BOLINTINEANU, P. II, 325. Prin firea sa mai semeaţă se părea că va fi cel mai viteaz apărător al ţării. ODOBESCU, s. I, 71. Te văd colo... îndemnînd şi-mbărbătînd, cu glasul şi cu gestul, viteaza ta oştire, id. ib. 437. Să arză tulpine Intrege de brazi, Căci astăzi ne vine Eroul viteaz, Ne vine Ştefan cel Mare. EMINESCU, O. IV, 5Î5. Fraţii tăi au dovedit că nu au inimă într-înşii... Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede. CREANGĂ, O. 82. Mare păcat că s-a prăpădit aşa viteaz soldat! Un moment nu a arătat laşitate. CARAGIALE, O. I, 170. O asemenea fată vitează ar fi numai bună să o ia el de soţie. ISPIRESCU, L. 19, cf. 183. A fost odată un chezar, bun ca pîinea caldă, viteaz, cît nu-i sta cetate înainte. DELAVRANCEA, O. III, 205. Ştefan cel Mare, înţeleptul şi viteazul domnitor al Moldovei,... a făcut 40 de războaie şi le-a cîştigat pe toate. MARIAN, O. I, 108. Vedem în ei pre descendenţii unor familii viteze ale căror fapte militare sînt îngropate în rezbelele evului de mijloc. REV. CRIT. I, 496, cf. DDRF. A pierdut viteazul rege Cîte oşti putu să strîngă. COŞBUC, P. II, 91, cf. BARCIANU. Cu suirea pe tronul ţării a acestui viteaz... barbat, întîlnim printre consilierii lui... pre un membru din familia Sbiera. SBIERA, F. S. 55, cf. ALEXI, W. Viteazul voievod... fu scos afară şi i se rostogoli capul supt secure. IORGA, P. A. I, 161, cf. TDRG. E uşor să fii viteaz de unul singur. AGÂRBICEANU,
 0.  XII, 334, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Fii viteaz, c-aşa te-ajută norocul, camil petrescu, T. iii, 351. Acolo a fost mînă de om viteaz şi isteţ, voiculescu, P. II, 30. Oricît vor fi fiind de viteji, sînt puţini, şi steagurile domniei îi pot împresura şi apuca de grumaz. SADOVEANU, O. X, 15, cf. rosetti, I. L. R. 290, scriban, D. Cum socoteşti tu că aş putea să fiu viteaz, cînd sînt un fricos? ARGHEZI, s. IX, 204. Ea stima bărbaţii viteji, capabili de a săvîrşi pentru ea o faptă afară din comun. CĂLINESCU, B. I. 382. In fricoşi trezea simţul răspunderii şi dorinţa de a părea viteji. STANCU, R. A.
 1,  45, Cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ET., TAMÂS, ET. WB., M. D. ENC., DEX, DSR. Dragii mei, ostaşii mei, Puişori viteji de zmei. ALECSANDRI, P. P. 21. Viteaz deac-ăi fi Şi t-ei bizui De mi-ei isprăvi: Pod pe Marea Neagră De fier Şi oţel. TEODORESCU, P. P. 411. Eu creştinii n-am urît Şi păgîn n-am îndrăgit, Că-s nevasta Marcului, Marcului viteazului. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 488, cf. 497, CABA, SĂL. 102, ALR II
 3 691. Nu să mai put'e pomini pi faţa pămîntuli mai vit'eazî fatî d'icît ace. O BÎRLEA, A. P. I, 303. De omul viteaz şi moartea face haz. ZANNE, P. VII, 472. Viteaz (isteţ) ca cocoşul (= îndrăzneţ), id. ib. 473. Taie mămăliga-n două, de viteaz ce e, se spune despre omul fricos, id. ib. 0 (Cu determinări - complemente de relaţie) Le arătă el cîtă bărbăţie au grecii şi sînt viteji la războiu. MOXA, C. 201. Avraam începător fu credinţii, ales întru dreptate, viteaz în războaie. ANTIM, O. 258. înţăleptul Antilohii... era veteaz şi statornic întru războiul cel de-a mănă (cca 1750-1780). GCR
 II, 82/34. Era viteaz întru războaie. VARLAAM - IOASAF, 7r/14. Era dibaciu în a întinde curse, viteaz la luptă, ştiind să se folosească înţelept de biruinţă. PÂRVAN, G. 110. 0 (In componenţa unor nume proprii, articulat sau legat prin „cel”) Pînă cînd au pătrat acestea Mihai Vodă cel Viteaz, Sigismund Batori... au ţinut foarte luminată nuntă în Bălgrad. ŞINCAI, O. II, 345. în vremea lui Mihai Viteazul, duhul ostăşesc ajunse la culmea sa. BĂLCESCU, O. I, 56. Domnul de atunci, Pătraşcu cel Bun, îi dete, ca naş, numele său: acesta fu aga Pătraşcu Viteazul. ODOBESCU, S. I, 253. Ioan Vodă... a fost numit cel Cumplit..., şi ar fi meritat, pentru vitejia lui în lupta cu turcii, pe acela de: Viteazul. IORGA, C. I. I, 41. Mihai Viteazul a fost el însuşi ban de Mehedinţi în 1588,... devenind apoi mare stolnic. STOICESCU, S. D. 167. Lupta comună împotriva turcilor... a
 reunit în taberele conduse de Ioan de Hunedoara, de Ştefan cel Mare şi de Mihai Viteazul, într-o luptă seculară, pe români, bulgari, sîrbi, greci şi albanezi. PANAITESCU, C. R.
 134.  îi urmează Ion Vodă cel Viteaz. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1976, nr. 1, 7/2. Mihai Viteazu, călare pe breazu, se spune despre cineva care este îngîmfat şi foarte lăudăros. Cf. ZANNE, P. VI, 204. 0 F i g. Bistriţa vitează Apele-şi înfuriază, Vrînd cu zgomot să înece Pe Satan în sînu-i rece. alecsandri, o. I, 198. 0 (Prin extensiune) Tunetile ce înfricoşază toată inima vitează sînt întîmplările cele de multe feliuri,... carele le lasă Dumnezeu şi ne încungiură, pentru ca să cunoască credinţa noastră şi să ne vază răbdarea. ANTIM, o. 158. La arme dar!... S-arătăm vîrtute, Să stăm nefrînşi cu inima vitează. BUDAI-DELEANU, Ţ. 170. Cu privire mîndră şi vitează... Acum stete. Iar mintea-i să lumină cu trează Isteţime, id. ib. 186. împăratul... l-au chemat... să-i mulţămeascăl pentru viteazul lui suflet. GOLESCU, P. 375/12. In inime viteze ce-au înfruntat primejdii, Tu ca un foc în ele luceai dumnezeii. HELIADE, O.
 I, 162. Unde sînt acum voinicii tăi cei cu inima vitează şi cu braţul tare...? RUSSO, S. 137. îmi place să vă ştiu uniţi împreună, căci aveţi amîndoi suflete viteze şi sînteţi vrednici de tatăl vostru şi de ţara voastră. ALECSANDRI, O. VI, 441. Tot ceea ce poate să facă O inimă vitează E să aibă încredere în ea însăşi şi să tacă. CAMIL PETRESCU, T. III, 395. Cu suflet viteaz şi cu trup leneş, se spune despre cineva care vorbeşte mult şi lucrează puţin. Cf. pann, p. v. iii, 128/9, ZANNE, P. II, 439. 0 (Prin lărgirea sensului) La ce să apucăm arma vitează, Cînd făr'arme ca fără povară Fuga este cu mult mai uşoară? BUDAI-DELEANU, Ţ. 108. El cu a sa vitează spată Oboară tot cîte trii o dată. id. ib. 279. Ah! n-am să-ţi mai aud a armelor sunare Şi ferul tău viteaz va rugini-n uitare. I. NEGRUZZI, S. II, 293. El că mi-a plecat... Pe nor şi pe ceaţă Ca să-mi tot vîneze Cu arme viteze. TEODORESCU, p. P. 444. 0 (Adverbial) Stă gata să lovească viteaz, cu sabia lui răsplătitoare, ori de cîte ori neamul lui încătuşat se mişcă. IORGA, P. A. II, 29. Că legat eu nu m-am dat, Ci viteaz că m-am luptat. RETEGANUL, tr. 49. ♦ (Astăzi rar; despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) Vitejesc. Ale lor fapte viteaze cu anumire de români să le fl însămnat. MAIOR, IST. 118/19. Astăzi ai săvîrşit o vitează faptă. KOTZEBUE, U. 27719. Unul faptele viteze de eroi a trîmbiţa, Altul pe fluier la umbră păstori, cîmpuri a cînta. HELIADE, O. I, 118. Prin slujbele sale cele viteze îndatoră pe împăratul. F. AARON, I.
 I, 73/8. Ardea... de a se însemna prin fapte viteze, id. ib. 1.1, 177/8. Sînt... militari buni, a căror vîrtute o adeverează luptele cele viteze în bătăliile vechi şi noă. GENILIE, G. 191/24. Prin singură a lui vetează îndrăzneală... bate pre unii cu tărie, opreşte pre alţii cu chibzuiala sfatului. ARHIVAR. I, 43/17, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 456]/9. Dispreţuieşte... aceste viteze manifestări naţionale. RALEA, s. τ. i, 337.
     4.    S. m,, adj. F i g. (învechit; în textele religioase) (Persoană) care depune eforturi deosebite, care se străduieşte pentru propovăduirea sau apărarea credinţei creştine. Viteaz Iu Iisus Hristos. CORESI, ap. DHLR II, 490. Zuoa morţii iaste sar a aceea în carea... toţi vitejii direpţi în viia Domnului îşi vor lua plata şi toţi vitejii direpţi ai lui Hristos, leafa lor. ZOBA, S. 59. Această lume iaste cîmpul taberei, iară iubiţii lui Dumnezău sînt toţi vitejii lui Dumnezău. id. ib. 123. Pentru căci avem a merge la război asupra vrăjmaşului sufletelor noastre, trebuie să ne gătim ca nişte ostaş viteji ai lui Hristos, încingîndu-ne mijloacele noastre cu adevărul. ANTIM, o. 36, cf. 98. Vitejii ostaşi ai lui //[risto]s... au mustrat toată nedumnezeirea tiranilor. MINEIUL (1776), 73r2/29.
     5.    S. m. (Regional) Uriaş (Boiul Mare - Baia Mare), alr ii/i h 78/272.
 3752
VITEJAŞTE
-686-
VITEJEŞTE
     6.     S. f. (La pl.; de obicei art.; în credinţele populare) Iele. Cf. DDRF, CANDREA, F. 158. Pentru ca puterea lor [a ielelor] să nu fie covîrşitoare, poporul le dă numiri de laudă sau de dezmierdare..., cum sînt acestea: milostive,... puternice,... viteze, harnice, sfinte. PAMFILE, DUŞM. 260, cf. id. S. V. 24. Voi, harnicelor de voi, Voi, vetezelor de voi! Pe unde mi-aţi mai îmbiat? Spuneţi-mi ce-aţi mai stricat? MARIAN, D. 88.
     -      Pl.: viteji, -ze şi (învechit şi regional, m.) vitezi. - Şi: (învechit şi regional) veteâz, -ă s. m., s. f., adj.
     -  Din slavonul εητΑ3&, magh. vitéz.
     VITEJAŞTE adv. v. vitejeşte.
     VITEJÉL adj. (Popular) Diminutiv al lui viteaz
 (3).Un voinic mai tinerel Şi-ntre soţi mai vitejel Oblîncu ş-a ridicat Şi astfel a cuvîntat. FOLC. MOLD. I, 383. 0 (Substantivat) Iubitul ei nu mai era, ca mai nainte, vitejelul plaiurilor. ODOBESCU, S. III, 204, cf. RETEGANUL, TR. 46. Eu sînt tata fiorilor, Frumosul frumoşilor, Vitejelul munţilor Din ţara tâlharilor. BALADE, III, 248.
     -  Pl.: vitejei.
     -  Viteaz + suf. -el.
     VITEJESC, -EÂSCĂ adj. De viteaz, care aparţine vitejilor, care se referă la viteji, caracteristic celor viteji. V. eroic, voinicesc. Ştefan Vodă, fiind aprinsă inima lui de lucrurile vitejeşti, îi părea că un an ce n-au avut treabă la războiu, că are multă scădere. URECHE, L. 89. Alţi domni... cu mari duhuri vitejeşti au apărat Beligradul. M. COSTIN, O. 286. Că-i mai bună, dimpreună, viaţa cea frăţească, Decît rîcă, care strică oaste vitejească, id. ib. 327, cf. DOSOFTEI, PS. 453/11. Ştefan Vodă, fiind aprins de pururea lucruri vitejeşti, strîns-au oaste şi au luat cu sine pre Băsărabă Vodă, ca să-l ducă la Ţara Muntenească, să-l puie domn. N. COSTIN, L. 256. Jiganiile şi păşirile... în sine vreo putere nu au, nici duh vitejesc sau inimos poartă. CANTEMIR, I. I. I, 33. Ioan Alexie, domnul românilor, cu... vitejască slavă şi cinste înapoi întorcîndu-să, au ţinut pe Balduin la închisoare 16 luni. id. HR. 427. S-au gătit şi au dat un războiu vitejesc cu toată puterea turcească. ANON. BRÎNCOV., CM II, 309. Neamul lui Iafet... din lucrurile sale ceale slăvite, mai vîrtos din ceale vitejeşti, sloveanii, adecă slăviţii au început a să chiema (cca 1750). GCR II, 50/26. Mărind pre D[u]mnezeu cu cuget vitejesc. MINEIUL (1776), 189vl/3. Adevărat, lucrurile tale sînt vitejăşti, isprăvile bărbăteşti. HALIMA (1783), 68v/15, cf. KLEIN, D. 456. Pre ceialalţi îi legară şi pre Timisitheu carile mare lucruri vitejăşti au fost făcut. HERODOT2, 276, cf. 460, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, I. GOLESCU, C. Părăsi Roma şi cu bărbăţie vitejască... scăpă Dacia de amerinţările pierderii ei. F. AARON, I. I, 13/3, Cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D. Cealaltă pecete este a lui Fărcaş-agă, corespunzînd pe deplin prin emblemă cu caracterul vitejesc al acestui general: o mînă cu iatagan. CUV. D. BĂTR. I, 85. Nu-i mai scump nimică az Pe lumea pămîntească Decît un nume de viteaz Şi moartea vitejească. ALECSANDRI, O. II, 173, cf. CIHAC, II, 459. Străinul intră-n ţeară, şi arma vitejească Nu se rădică încă pre barbari să zdrobească? BOLINTINEANU, P.
 I, 80, cf. 346. Puţin după aceasta muri şi regele francez Car ol al VI-lea, lăsînd un fiu june,... nedestoinic de a-şi scăpa ţeara printr-o voinţă puternică şi vitejească. ODOBESCU, S. I, 4. Chiar în această zi de luptă, adevărat vitejească, s-a putut constata cu mirare că morţii şi răniţii au fost mai numeroşi la împresuraţi decît la împresurători. id. ib. III, 586. Dorul faptelor vitejeşti... hotărăsc pe tînărul Pruncu să fugă din casa părintească şi să meargă voluntar în armata imperială a Franţei. CARAGIALE, O. IV, 92. Nici nu se putea alege un loc mai nemerit pentru a pregăti la fapte vitejeşti inimile acelora cari... aveau să se arunce cu pieptul
 deschis în foc şi-n grindină de gloanţe. VLAHUŢĂ, S. A. iii, 211, Cf. DDRF, JAHRESBER. V, 340, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., cade. Pacea cea mai rea tot e mai bună ca bătălia cea mai vitejească. REBREANU, R. II, 91, cf. SCRIBAN, D. Din umilire nu poate să iasă un duh demn şi vitejesc. CĂLINESCU, B. I. 325, cf. DL, DM. Cîntece populare greceşti... preamăresc faptele vitejeşti ale lui Mihai Viteazul, ist. lit. rom. i, 348, cf. cioranescu, D. et. 900, TAMÂS, ET. WB. 860, M. D. ENC., DEX, DSR. Noi în cale ţi-am ieşit C-avem dor de hărăţit. Şi la harţă vitejească, Şi la gioacă războiască. ALECSANDRI, P. P. 198. De cîte ori vei purta război cu duşmanii ţării noastre..., cari războaie totdeauna le vei cîştiga,... să faci cîte o monăstire sau o biserică... de la care vei primi ajutoriul, puterea şi virtutea vetejască. MARIAN, T. 98. împăratul se bucura de o parte,... şi se mîhnea de alta, că chiar un cioroi a săvîrşit această faptă vitejească, şi pe el avea să-l lase urmaş pe tronul ţării. MERA, L. B. 118. 0 (Ironic) Ziarul „Carpaţii” din Braşov... duce de ani de zile o campanie vitejască împotriva unui consiliu comunal săsesc... în care se falşifică acte. ARH. OLT. V, 70. 0 (Prin lărgirea sensului) Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. NEGRUZZI, S. I, 164. O, Moldovo-ncîntătoare, Gingaşă fărmecătoare! lată, arcu-mi vitejesc Lîngă tine-l răsădesc. ALECSANDRI, O. I, 238. Cai şi arme vitezeşti, Steaguri, care, coifuri, zale, Pe această mare vale,... înotau în mări de sînge. BOLINTINEANU, P. II, 324.
     -       Pl.: vitejeşti. - Şi: (învechit) vitezésc, -eâscă, (regional) vetejésc, -eâscă adj.
     -  Viteaz + suf. -esc.
     VITEJEŞTE adv. Ca vitejii, în felul celor viteji; cu mare curaj, cu bărbăţie, în mod eroic. V. voiniceşte. Aproape de Nistru, i-au lovit Ştefan Vodă cu oastea sa, avgust 20, şi dîndu războiu vitejaşte, i-au răsipit şi multă moarte şi perire au ßcut într-înşii. URECHE, L. 87, cf. 74, MARDARIE, L. 1322/24, ST. LEX. 17Γ/1. îndată sări şi călcă supt picioare olt ar iul idolesc vitejeşte. DOSOFTEI, V. s. februarie 64r/14. Aceste rînduri de munci toate le răbdă vitejeşte, id. ib. noiembrie 134v/2. Să nu-m fie mie să fac lucrul acesta, să fug de ei, şi vremea noastră s-au apropiat, şi să murim vitejaşte pentru fraţii noştri şi să nu lăsăm vină mărirei noastre. BIBLIA (1688), 705V57. Dînd războiu de îmbe părţile vitejeşte, · multă moarte se facu, şi cu agiutoriul lui Dumnezău au rămas izbîndă la Ştefan Vodă. N. COSTIN, L. 263, cf. 256. Stînd leşii vitejaşte, s-au şi închinat Petriceico Vodă şi cu Grigorii Vodă împreună cu oştile lor la Ieşi. NECULCE, L. 48. I-au tîmpinat hatmanul Buhuş la Podişoari, aproape de tîrgul Sucevei, şi dîndu-le năvală vitejeşte acolo cu slujitorii săi, au rumtu tabăra nemţilor în două. id. ib. 58. El macară cum dos nu dede, ce de războiu vitejeşte şi de luptă bărbăteşte să apucă. CANTEMIR, I. I. I, 93. Tătarii, plini de prada întorcîndu-să, le-au ieşit înainte oastea, care era pentru paza în părţile Viziii, cărora dîndu-le război vitejeşte, îndată i-au spart, şi mai multă pradă le-au scos din mînă. id. HR. 415. Costandin postelnicul... vitejaşte cuteză de întră tocmai la viziriul. ANON. CANTAC., CM I, 182. Creştinii... vitejaşte au întrat în oastea turcească, şi multe mii de oameni au perit den turci. R. POPESCU, CM I, 316. Au intrat cu săbiile în dînşii şi i-au tăiat pe toţi, cît şi Vetirani au perit în război vitejaşte. ANON. BRÎNCOV., CM II, 309. Moldovenii dînd năvală vitejeşte, n-au putut ţine catanele războiul mult; ce au purces în răsipă a da dos şi a fugi. MUŞTE, LET. III, 72/34. Pre cel sărac... cercetează [Dumnezeu] de sufere vitejaşte şi mulţămeaşte lui D[umno]zeu de sărăcie (a. 1746). ap. TDRG 1760, cf. L. ROM.
 1974,  20. Deci răbdînd acestea toate vitejaşte, spre mai multă mînie · au aţîţat pre împăratul. MINEIUL (1776), 115vl/20, cf. 172rl/29„ Să cade a să sîrgui a fi plin de faptele
3756
VITEJI
-687-
VITEJIE
 cele bune... şi vitejaşte a suferi ispitele şi întru Dumnezău a nădăjdui (sec. XVIII), cat. man. i, 80. Văzînd pre gonitori că se apropie, vitezeşte s-au purtat multă vreme. ŞINCAI, O.
 II, 397, cf. 429, KLEIN, d. 456. Aşa, rămîind laconii singuri, ar fi arătat mari lucruri vitejăşti, şi, de ar fi perit, vitejăşti ar fi perit. HERODOT2, 371. Oştindu-se vitejeşte... căzu Gelu. MAIOR, IST. 91/5. Să n-aibă teamă dă tăiat Sau puşcat, nici frică dă moarte, Ci tot vitejeşte să să poarte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 113, cf. 280. Intrînd în varoş, vîrtos şi vitejeşte s-au lovit cu turcii. DIONISIE, C. 191, cf. LB. în viforul acesta nu pot a se-mpotrivi Şi vin toţi pe lîngă tine vitejaşte a muri. HELIADE, O. I, 460, cf. I. GOLESCU, C. Atunci Iosif vitejaşte Pre evrei îi porneşte, Scoţîndu-i pre porţi afară. BĂRAC, ap. GCR II, 240/11. In Moldova, Alexandru cel Mare... apără vitejeşte independinţa ţării sale de către poloni şi le răpeşte Pocuţia. BĂLCESCU, O. III, 15, cf. 100, ISER. Cinste fie părinţilor noştri, cari s-au luptat vitejeşte şi ne-au lăsat de moştenire moşie şi slobozenie. RUSSO, S. 129. Oamenii aceştii s-au purtat vitejeşte. Să li se deie fiecăruia cîte cincizeci de zloţi. NEGRUZZI, s. I, 174, cf. POLIZU. Ce ar fi zis autorul „Puterei armate ”, dacă ar fi trăit să vază curcanii noştri intrînd vitejeşte în Griviţa cu steagul românesc în mînă. GHICA, S. 371, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC,
 II, 459. Fie-mi iertat, Maiestatea voastră, a vă observa că aceşti oameni s-au purtat vitejeşte şi că nu merită aşa asprime. ALECSANDRI, O. VI, 409. Dacă-n cartea soartei este însemnat A peri poporul cel mai lăudat, Cel puţin atuncea peară vitejeşte Remuşcînd toiagul care îl loveşte. bolintineanu, P. I, 149, cf. LM. Englezii se apărau vitejeşte. ODOBESCU, S. I, 14. Nu-ţi place Sfintul Gheorghe? Ce vitejeşte stă pe cal! DELAVRANCEA, O. I, 179. Se lăsa cu oastea la cîmp şi sta vitejeşte în calea vrăjmaşilor ce ne călcau hotarele. VLAHUŢĂ, S. A. III, 274, cf. 210, DDRF. în ciuda tuturor legăturilor pe care le avea cu dînşii, s-a bătut vitejeşte cu ei şi... a căzut prin răzbunarea lor. IORGA, P. A.
 II, 63. îşi zugrăvea în minte chinurile ce le va îndura vitejeşte pentru poporul lui. REBREANU, I. 231, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Amîndoi au luptat vitejeşte în războiul pentru întregirea neamului. MOROIANU, s. 50, cf. SCRIBAN,
 D.  I se oferă coroana pe care o primeşte din mîna reprezentanţilor bisericii şi o apără vitejeşte împotriva lui Richmond, venit cu ajutor francez. VIANU, L. U. 83, cf. DL, DM, SFC II, 139, CIORANESCU, D. ET. 900, TAMĂS, ET. WB. 860, M. D. ENC., DEX, dsr. 0 (Ironic sau glumeţ) Unii dintre ei se suiau chiar pe acoperemîntul caselor ca să ne privească cum înaintam vitejeşte... la deal, spre Mestecăniş, chiuind şi cîntînd. SBIERA, F. s. 129. Mă prefacui că vreau să mă retrag cu discreţie dinaintea neaşteptatelor prezenţe, cînd prinţul Preda mă apostrofa vitejeşte. MIHĂESCU, D. A. 263. Păcălete se răsuci ca o cheie, ceilalţi îi ţinură vitejeşte isonul, fluieraşul porni înainte ca o iasmă, iar cei doi schimbînd uşor paşii, porniră într-un joc diavolesc. CAMIL PETRESCU, O. I, 119. în pledoaria mea, urmă Silion, scurtînd vitejeşte povestirea, m-am folosit cu dinadinsul tocmai de acest amănunt. VINEA, L. II, 90.
     - Şi: (învechit) vitejaşte, vitez0şte adv.
     - Viteaz + suf. -eşte.
     VITEJI vb. IV. 1. I n t r a n z. şi (învechit) refl. (Astăzi rar) A se lupta cu vitejie, cu eroism; a da dovadă de bărbăţie. Cf. MARDARIE, l. 1322/20. întăreaşte-te şi te vitejaşte (fii tare şi bărbătosBl938), pentru că tu vei împărţi norodului acestuia pămîntul carele am jurat părinţilor voştri să le dau lor. BIBLIA (1688), 153 Vl9. Să nu vă teameţ de ei, nici să vă spăimîntaţ, vitejîţî-vă şi vă întăriţ, că aşa va face D[o]mnul tuturor vrăjmaşilor voştri, pre carii voi bateţ pre ei. ib. 1602/48. Şi ceale den ceriu ce s-au făcut arătări celora ce pentru jidovime cu nevoinţă s-au vitejit (s-au luptat vitejeşte B 1938), cît toată ţara,
 puţini fiind, a o prăda şi mulţimile de varvari a le goni. ib. 718728, cf. klein, d. 456, i. golescu, c., iser, pontbriant, D., CIHAC, II, 459, LM, DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D. într-O caravană, scufundasem pe furtună nişte tartane barbar eşti; mai tîrziu vitejiserăm pe uscat pentru izbînda florilor de crin. M. I. CARAGIALE, C. 53, Cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN,
 D., DL, DM, TAMÂS, ET. WB. 860, M. D. ENC. Nu-i vrednic să trăiască Şi cu noi să se rudească Cine-n oardă păgînească Nu ştie să vitejească Şi nevasta să-şi păzească. ALECSANDRI, P. p. 155.4lntranz. Fig. (învechit; în textele religioase) A depune eforturi deosebite, a se strădui pentru propovăduirea sau apărarea credinţei creştine. Aceştia [mucenicii] au vitejit la împărăţîia lui Dioclitian. DOSOFTEI, v. s. ianuarie 23725. 0 (Cu complement intern) Că eu mă jărtvesc şi iaste aproape vreamea mersului mieu. Cea vitejie bună eu o am vitejit (nevoinţa cea bună m-am nevoit biblia 1688, m-am luptat lupta cea bună B 1938), alergarea o am săvîrşit, credinţa o am ţinut. N. TEST. (1648), 286712. Eu mă jărtvesc şi iaste aproape vremea mersului mieu. Cea vitejie bună eu o am vitejit, alergarea o am săvîrşit, credinţa o am ţinut. ZOBA, S.
 14,   cf. 124. ♦ I n t r a n z. Fig. (învechit; în textele religioase) A se sili (2), a se strădui să ispitească, să corupă. Iubiţilor, rogu-vă, ca pre nemearnici şi streini, să vă răbdaţi de poftele trupeşti carele vitejescu (să oştesc BIBLIA 1688, se războiesc Bl 93 8) împrotiva sufletului. N. TEST. (1648), 18374.
     2.    I n t r a n z. (în poezia populară) A haiduci. Cf. dl, DM, M. D. ENC., DSR. Voi, copiilor, Haramilor! Care s-a afla De va rădica Buzduganul meu Cît este de greu..., Acela să vie Cu mine-n frăţie, Ca să vitejească Numele să-i crească! alecsandri, p. p. 67.
     3.    R e f 1. (Familiar) A face pe grozavul. Cf. scriban, d.
 S-a vitejit el că duce sacii singur şi a dat de naiba, acum zace la spital. UDRESCU, GL.
     - Prez. ind.: vitejesc.
     - V. viteaz.
     VITEJIE s. f. 1. (învechit, rar) Serviciu militar. La noi de cinste iaste acest fel de încălţăminte acum, la acest vac, care era de cinste la rîmleni şi de vitejie port! Ν. COSTIN, L. 144.
     2.    însuşirea de a fi viteaz (3); atitudine, comportare de om viteaz; (învechit, în Transilv.) viteşug (1). V. bărbăţie, bravur ă, cur a j, eroism, neînfricare, voinici e. împăratul au trimes la Franţa, la Spanea, la papa şi la toţ mai marii de bărbăţie şi de vitejie,... ca să te ajute cu bani şi cu alte multe cinste (a. 1600). DOC. î. (xvi), 128. De vitejiia moldovenilor, carii era gata au să moară, au să izbîndească, decît de meşterşugul lui Ştefan Vodă, Radul Vodă pierdu războiul cu multă pagubă de ai săi. URECHE, L.
 88.   I-au biruitu Ştefan Vodă, nu aşa cu vitejiia, cum cu meşterşugul. id. ib. 92. Tăria lui şi vitejia, avuţia şi mărirea împărăţiei lui, iată, s-au scris în „Cartea împăraţilor perşilor şi a midilor”. BIBLIA (1688), 362754. învăţaţi-i pre copiii voştri să cunoască tainele bisearecii,... direptatea, curăţia, înţelepţia, vitejia sufletului (a. 1691). CCR 197/29. Rîdica-t-au Ştefan Vodă atunce pre mulţi den prostime la statul de nemişi, pentru vitejie ce-au arătat în războaiele acelea. N. COSTIN, L. 266, cf. 453. Le vom căuta firea, inima şi cea iroicească vitejie. CANTEMIR, HR. 14. Durerea în grabă mare vîrtute duhurilor, şi deznedejduirea mare vitejie inimilor aduce. id. I. I. I, 98. De dimineaţă încep războiul dintr-amîndoao părţile, tăriile şi vitejiile vrînd să-şi ispitească, c. CANTACUZINO, CM I, 76. Cetate ocolită, apărată cu mare vitejie de credincioşi apărători (a. 1694). FN 34. Sînt bunătăţile cele sufleteşti 4: vitejia, înţelepciunea, dreptatea şi curăţeniia. ANTIM, O. 47. Cu vitejie creştinească lepădaţ lucrurile întunerecului. id. ib. 221. Intrînd în cetate
3758
 VITEJIE
-688-
VITEJIE
 au scăpat cu zile la turci; iar oastea lui cea vestită şi neînfrîntă şi în toate ţările lăudată de vitejia lor au perit cu totul. MUŞTE, LET. iii, 43/34. Neamul lui Iafet pre toate pre cealealalte cu puterea, cu bărbăţia, cu vitejia au întrecut (cca 1750). GCR II, 50/21. Focul durerilor celor nesuferite cu vitejie l-ai răbdat. MINEIUL (1776), 114v2/31. Năvăli cu ai săi cu armele în mîini, ...se bătu cu vitejie, cînd ca un generar, cînd ca un soldat, pînă ce-l tăiară. VĂCĂRESCUL, IST. 258. Ascuţite coapse, sămn de vitejie, şi frumos soldat (a. 1785). GCR II, 145/22. Cine vrea să-ş ispitească vitejia şi norocul vitejiei din lume, acolo mergea. ALEXANDRIA (1794), 26/10. Sosind şi oştile ruseşti cu mare vetejie au lovit pe turci, începînd a vărsa asupra turcilor un foc necontenit (sfîrşitul sec. xviii). LET. iii, 276/37. Vitejia lui Stefan V, domnului Moldovei, carea o au arătat el în anul trecut, întîiu asupra polonilor, apoi asupra turcilor. ŞINCAI, o. ii, 132, cf. KLEIN,
 D. 456. Să întoarsără în oastea lor şi-l arăta la toată oastea, minunîndu-să de vitejiia lui. HERODOT2, 384. Iar dintru greci, măcar că au fost şi tegheiteanii şi athinei[i\ buni, iar cu multă măsură îi covîrşiră cu vitejiia laconii. ib. 458. Foarte mare au fost ţeara paţinaţitelor; nemărginită mulţimea lor şi vitejia lor tuturor vecinelor neamuri. MAIOR, IST. 154/30. Singur, cu nespusă vitejie, Hotărî pe turci să năvălească. BUDAI-DELEANU, Ţ. 183. Vitejia înceată a fl de fală Şi faptele ei cele mai vestite Să numesc oarbă numa dîrzie, Cînd lucrează fară înţălepţie. id. ib. 224. Necum să ia vezirul Crîmul de la muscali,... ci încă au pierdut cinci cetăţi mari, că le-au luat muscalii cu vitejie. DIONISIE, C.
 177,  cf. 180. Să nădăjduim şi noi şi să suferim cu vitejie. KOTZEBUE, U. 27v/20. Am hotărît că te voi afla în munţii reţilor, loc vestit pentru vitejia şi milostivirea ce ai arătat acolo. BELDIMAN, N. P. II, 129/22. Unul din feciorii ei, din care avea trimişi în război,... s-au bătut cu mare vi'tejie. GOLESCU, P. 373/18. Prin vitejia lui Ştefan Voievod celui Mare, s-au adus ţara ce iaste de ceaia parte de Podolia. CANTEMIR, s. M. 39/12, cf. 207/19, LB. Vitejia, voinicia nu într-un noroc, ci întru a ta vîrtute şî isteciune stă.
 I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vili, 154. Soldaţii privea mai mult la dărnicia ghenăralilor, decît la vitejia lor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 124/20. Vitejia războinicilor ce au căzut în luptă cinsteşte o naţie întreagă. MARCOVICI, D. 458/14. Adevărata pricină, ce l-au îndemnat a năvăli în aşezările britaniceşti, era... să însufle frică între supuşii săi şi să li deie o dovadă de curagiul şi vitejia sa. ALBINEŢ, M. 69/3. Fu silit a cere pace de la daci..., întîmplare cu totul streină vitejiei romane. F. AARON, I. I, 5/14, cf. VALIAN, V., POEN. - AAR. -HILL, V. I, 1812/38, 806'/25. Cu vetejie ne-au apărat, cu înţelepciune ne-au ocîrmuit, şi în cît au trăit, voinicia noastră şi fericirea au înflorit. ARHIVA R. I, 40/16. Cazacii sînt foarte harnici la război şi, fiind de o deosebită vitezie, niciodată nu dau înapoi şi nu se întorc la fugă. ib. II, 204/20. Istoricii deosebitelor neamuri laudă talentele, iscusinţa, vitejia acestor căpitani mari şi reazămul ce ei au dat creştinătăţii. BĂLCESCU, O. I, 61, cf. III, 14. Decît să murim de foame, Fără pîine, fară poame, Mai bine cu vitezie Şi cu mare isteţie Să ne jertfuim cu toţii. BĂRAC, R. 76/11, cf. ISER. Cu vitejia secuilor, maltrataţi şi ei de cătră feudalii lor, se făcea numai paradă deşartă. BARIŢIU, P. A. I, 66. Dacă ne-am luptat şi am fost viteji, rodul luptei şi al vitejiei ne-au fost voinicia şi numele nostru. RUSSO, S. 146. Ca să lase un monument fieros a viteziei sale, înjugă leşii la plug şi seamănă o întreagă cîmpie cu ghindă. NEGRUZZI, S. I, 184, cf. II, 297, POLIZU. îi scăpăm prin vitejia noastră de cîte o nevoie mare... Fără noi nu mai lua ei Plevna niciodată. GHICA, s. 20. Om de arme, îndrăzneţ şi patriot, care dăduse dovezi de o mare vitejie, id. ib. 99. Aducîndu-mi aminte de vitejia eroilor din mitologia grecească şi din poveştile populare, mă decid să zdrobesc capul matahalei ce venea asupra mea. SION, P. 393, cf. PETRI, v., PONTBRIANT, D. Mircea... la bătălia de la Nicopole contra teribilului padişah otoman Baezid Fulgerul... a jucat prin vitejie unul
 din rolurile cele mai frumoase. HASDEU, I. C. I, 75. Am cîntat în tinereţe strămoşeasca vitejie, Vitejie fară samăn pe-acel timp de grea urgie. ALECSANDRI, O. II, 188. L-am văzut cu ochii mei făcînd minuni de vitejie şi smucind steagul ista din mînile unui căpitan leah. id. ib. VI, 408, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 459, LM. Din mulţime iată au părut Căpitani de frunte, plini de vitejie, De amorul ţării şi mărinimie. BOLINTINEANU, P. I, 74. Vitejia armatei noastre în războiul de peste Dunăre a fost o surprindere pentru opinia publică a Europei. MAIORESCU, CR. iii, 3, cf. ODOBESCU, s. III, 558. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,... Viaţa în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală şi mîndrie. EMINESCU, O. I, 16. Nenumăratele peripeţii prin cari trece un brav în focul războiului, minunăţiile de artă şi vitejie militară... - toate sînt limpede şi din toată inima înfăţişate. CARAGIALE, O. IV, 94. Cu calul care îl ai şi cu vitejia ta, cred că ai să izbuteşti. ISPIRESCU, L. 5. Semeţia lui
 -   minciună; vitejia lui - poveste. MACEDONSKI, o. I, 118. Tot aici,... pune-ntîiul pas pe pămîntul ţării româneşti tînărul prinţ, Carol I, chemat să ia în mîna lui ageră şi norocoasă destinele acestui popor şi - redeşteptînd în el strămoşasca vitejie şi putere de muncă - să-l pregătească pentr-o nouă viaţă. VLAHUŢĂ, R. P. 11. Istovirea moşiilor domneşti, din care se răsplătea în vremile vechi vitejia pe cîmpul de război, împinse pe boieri tot mai mult către dregătoriile statului. ARHIVA, I, 36, cf. DDRF. Aveau... însuşiri războinice minunate pentru acele timpuri, în care virtutea şi vitejia personală hotărau soarta unei întîlniri. XENOPOL, I. R. IV, 160, cf. VI, 97. Bărbatul ei să fie Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie. COŞBUC, P. I, 133, cf. BARCIANU. Pe încetul piere neatîrnarea sufletelor, piere neastîmpărul, vitejia, credinţa în viitor. IORGA, C. I. I, 215, cf. TDRG. Cu toată vitejia şi biruinţele lor, geţii... nu se îmbată de izbînzile avute. PÂRVAN, G. 58, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ne săturasem de poveşti vînătoreşti în care vitejia fiecăruia dintre povestitori întrecea cu mult isprăvile legendarilor eroi cinegeţi. VOICULESCU, P. I, 56. Făcuse isprăvi de mirare în războiul leşesc şi-n cel căzăcesc. Aşa i-a fost dată lui vitejia, ca un dar al firii. SADOVEANU, O. X, 146, cf. XI, 44, SCRIBAN, D. De-acasă, vitejia se înşeală: Eu n-am pus frica-ri socoteală. ARGHEZI, S. v, 93. Vitejia... de a întinde pieptul gloanţelor era necunoscută cavalerului. CĂLINESCU, C. O. 39. Povestirile cavalereşti... le cîntau în faţa publicului feudal, mare amator să asculte întîmplările pline de dragoste şi vitejie. VIANU, L. U. 51. II plictisi această fanfaronadă, vitejia arătată de departe şi pe amănunt parcă anume ca să mascheze frica în problemele capitale. CAMIL PETRESCU, O. III, 139, cf. DL, DM, L. ROM.
 1959,  nr. 6, 24. Vlad Ţepeş... năvăleşte în tabăra otomană, hărţuieşte pe turci prin atacuri necurmate şi face minuni de vitejie. IST. LIT. ROM. II, 73. Potrivit tradiţiei, numeroase sate îşi explică numele prin acel al unui întemeietor dăruit de Ştefan pentru vitejie în lupte. IST. ROM. II, 536. Hatmanii participau în fruntea oastei la lupte, unii dintre ei distingîndu-se prin vitejia şi priceperea dovedită în bătălii. STOICESCU, S. D. 251, cf. CIORANESCU, D. ET. 900, TAMÂS, ET. WB. 860, M. D. ENC., L. ROM. 1974, 47, DEX, DSR. Iară turcu, Păgînu, Om fricos la vetejie, Dar meşter în viclenie, Iute paloşul trăgea,... Capul Marcului să-l ia. POMPILIU, B.
 21. Făcuse viteazul minuni de vitejie. RĂDULESCU-CODIN, L. 83, cf. ALR îl 3692. Să-ţi arăţi bărbăţia, Să-ţi cunoaştem vitejia. BALADE, II, 82. Nu ai nici o put'ere, nu ai nici o vit'ejîi. O. BÎRLEA, A. P. II, 42. 0 (Glumeţ) Fata vorbea veselă..., zîmbea şi bea cu vitejie. AGÂRBICEANU, A. 470.
     3.     (Adesea construit cu verbul „a face”) Faptă care denotă vitejie (2), faptă vitejească; (învechit în Transilv.) viteşug (2). V. b r a v u r ă, e r o i s m. Au zis împăratul şi tot soborul şi svatul, păntru vitejie ce au făcut Mihail voevo[âa]..., destoinic am zis să fie Mihaiu voievod craiu (a. 1600). DOC. î. (XVI), 127. Vrea face vitejie la războiu şi vrea birui vrăjmaşii. VARLAAM, C. 133. Ş-au descălecat
3758
VITEJIE
-689-
VITELIN
 oraşe pren ţară, tot pre locuri bune şi le-au ales sate şi le-au făcut ocoale pren pregiur ş-au început a dărui ocine pren ţară a voinici ce facea vitejii la oşti. URECHE, L. 68, cf. 94. Războaiele şi vitejiile lui ce-au făcut şi cîte cetăţi au dobîndit... am lăsat să scrie alţi letopisăţi (cca 1650). GCR I, 150/19, cf. MARDARIE, L. 1322/19, 175 /4, 1962/20. Multă izbîndă făcea cu oştile împrotiva turcilor şi cu aceste vitejii multe sate şi cetăţi au dăruit vitejilor lui (cca 1660-1680). GCR I, 177/23. De au făcut vreo vitejiie acolea, să scrie muntenii. M. COSTIN, o. 193, cf. 286. Făcînd vitejie mare în războiul avarilor, carii să fusease rădicaţ asupra Rîmului, fu trimis voivod de-mpăratul la Italia. DOSOFTEI, V. s. februarie 84v/6. Această sv\\\ntă carte... să o cetit fară urît că nu spune într-însă... de vitejiile şi izbîndile hatmanilor. id. ib. [prefaţă] septembrie 6/20. Dupre ce s-au istovit bătaia războiului,... striga zicînd: înălţate prinţeps, eu sînt Pavel, soţul vitejiilor Măriei tale (a. 1687). REV. CRIT. I, 389. Ceale mai multe ale cuvintelor Iudei şi ale războaielor şi ale vitejiilor (a faptelor lui vitejeşti B 1938) care au făcut şi ale mărimei lui nu s-au mai scris. BIBLIA (1688), 705729. Pe hatmanul Buhuş îl tinè la mare cinste Dumitraşco Vodă pentru vitejiile ce făcusă acolo la cetăţi. NECULCE, L. 59. După Probus, stătut-au chivernisirea împărăţiei pe Avrelie Carus, în vitejii vestit bărbat. CANTEMIR, HR. 230, cf. id. 1.1.1, 14. Nici o adevărată ştiinţă n-avem, nici din cîntecele cari vestesc de vitejii, au de alte fapte ale domnilor. C. CANTACUZINO, CM I, 6. întru vitejii au fost ispitiţi şi aleşi şi... întru înţelepciunea lumească... iscusiţi, id. ib. 39. Au murit la Zemlin, lăsînd mare nume de multe vitejii ce făcuse cu turcii şi cu nemţii. R. POPESCU, CM
 I,   251, cf. 314. La Niş au făcut hanul o mare vitejie, care este vrednică a să scrie. ANON. BRÎNCOV., CM II, 292. Atîta sînt de minunate vitejiile lor, cît nu e să o priceapă toată limba pămîntească şi să nu să minuneze toată mintea omenească. ANTIM, o. 56. Ai făcut mare vitejie şi ai surpat pre tiranul MINEIUL (1776), 112r2/38. La acest război athinei[i\ făcură vitejii. HERODOT2, 470, cf. 55, 425, 457. Era un ostaşiu pre care-l iubea împăratul şi boierii pentru vitejia ce făcea (a. 1802). GCR II, 189/20. Acesta era viteazul de care Oastea păgînă se temea toată...; Multe el facusă vitejii în lume, Jurat vrăjmaş turcescului nume. BUDAI-DELEANU, Ţ. 183. Gheneral al acestor trupe rumăneşti a fost Dan, nepotul lui Mir cea, care în deosebite prilejuri, a arătat deosebite vitejii înaintea turcilor. F. AARON, I. I, 72/20, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 1812/38, ISER. Frumoase timpuri de vitejie au fost acelea unde românul întră în doi ca în doisprăzece. RUSSO, S. 189, cf. POLIZU. Le povestea despre vitejiile românilor în luptele cu turcii, cu tătarii, cu ungurii şi cu lehii. GHICA, S. 680. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,... Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? ALEXANDRESCU, O. I, 72, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. Fiiul meu, alesul meu! Tu, din toţi ai mei copii Cel mai tare-n vitejii! Mergi în Dacia, grăbeşte Pe barbari de-i risipeşte. ALECSANDRI, O. I, 184, cf. 380. Unde este timpul cel de vitejie? Timpul de mari fapte, vai! n-o să mai vie? BOLINTINEANU, P. I, 32, cf. LM. Face lista cronologică a isprăvilor şi vitejiilor marilor lui strămoşi. CARAGIALE, O.
 III, 59. Ca să te credem că tu ai făcut o aşa vitejie, arată-ne vrun semn, care să ne scoată din bănuială. ISPIRESCU, L.
 257, cf. 15. Domnul dăruia moşii la toţi cei ce se deosebeau prin faptele lor, nu numai boierilor cu titluri, care şi ei... le dobîneau... tot pentru vitejiile săvîrşite de ei. XENOPOL, I. R.
 III, 182, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. îşi zise că fata poate nu ştie ce vitejie a săvîrşit dînsul adineauri. REBREANU, I. 41. Povestindu-şi isprăvile se îndemnau unul pe altul şi se luau la întrecere în vitejii şi iscusinţă. VOICULESCU, P. II, 8, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Să aperi moşia ta... Că nu-i timp de plugărie, Şi e timp de vitejie. ALECSANDRI,
 P.P. 44. Pe tătari el îi zări, Atunci Nedea că grăi: „Hei! stăpîne Radule, Ascultă-mi poveţile, C-acum e pe vitejie, Pe vinceală sau robie id. ib. 197. N-a ştiut Măria sa Cine-i Miul, ce-o putea; Deaca d-ast-ar fi ştiut, Prieten l-ar fi făcut, Stîlp să-i fie la domnie Şi oştean de vitejie. TEODORESCU, P. P. 509, cf. 105. Au început să îmbie iarăş după vitejii ca şi mai năinte. SBIERA, P. 27. [Petrea Voinicul] s-au dus iarăş în vitejii, id. ib. 30. Un cîntic nu n'i-ai cîntat: Un cîntic di vitejîi, Sî cazî la haiducii. DIACONU, VR. 167. Divanul l-a părăsit, La vitejie-a ieşit. BALADE, III, 115. Ne ducem, tată, şî noi în vitejîe. FOLC. OLT. -MUNT. VIII, 274. 0 E x p r. A umbla ca şarpele după vitejii v. ş a r p e (II).
 ♦ F i g. (învechit; în textele religioase) Strădanie pentru propovăduirea sau apărarea credinţei creştine. Cea vitejie bună eu o am vitejii (nevoinţa cea bună m-am nevoit biblia 1688, m-am luptat lupta cea bună B 1938), alergarea o am săvîrşit, credinţa o am ţinut. N. TEST. (1648), 286712. Iară tu preveghează întru toate, munceşte, făcînd lucrul evanghelistului, slujba ta fă-o deplin. Că eu mă jărivesc şi iaste aproape vremea mersului mieu. Cea vitejie bună eu o am vitejit, alergarea o am săvîrşit, credinţa o am ţinut. ZOB A, s. 124.
     4. (Popular) Haiducie. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dsr. Te las naibei, sărăcie, Şi mă duc la vitejie, Te las naibei, sapă lată, Şi iau puşcă ferecată. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 285. Lăsa-voi ţeara-n foc, M-oi duce-n codru la loc... In codrul cu veselie Şi cu dalbă vitejie, id. ib. 290.
     -      Pl.: vitejii. - Şi: (învechit şi regional) vitezie, vetejie, (învechit, rar) vitijie (herodot2, 23) s. f.
     -  Viteaz + suf. -ie.
     VITEJIME s. f. 1. (învechit, rar; în forma vetejime) Vitejie (2); eroism. Mai pe urmă veniră împeraţii la acea cugetare să introducă falancea macedonică, prin carea se stînsă tactica şi cu aceasta şi iroitatea (vetejimea) romanilor. BOJINCĂ, A. II, 169/16.
     2.     (Rar) Mulţime de viteji (1). Agamemnon, fruntea vitejimii, Se bucura că se certau vitejii, Fruntaşii oastei lui. MURNU, O. 123, cf. DL, DM, CIORANESCU, D. ΕΤ. 900, M. D. ENC.
     -  Şi: (învechit, rar) vetejime s. f.
     -  Viteaz + suf. -ime.
     VITEJÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Femeie vitează (v. viteaz 3). Vitejiţa această falnică, înarmată cu pavăza cea cerească, au ajuns ea mai întîi. BELDIMAN, N. P. I, 124/13.
     -  PL: vitejiţe.
     -  Viteaz + suf. -iţă.
     VITÉL s. n. v. vitellus.
     VITELÎN, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Care aparţine vitellusului, privitor la vitellus; care conţine vitellus. Cf. DN2. Vezicula ombilicală... are un rol important în formarea primei circulaţii, numită circulaţie vitelină. MOGOŞ - IANC., C. 671, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV. 0 Membrană vitelină (şi substantivat, f.) = membrană (2) care înveleşte ovulul fecundat. Oul tiner este o celulă a cărei protoplasmă se numeşte vitei, ... iar învălişul membranos: vitelină. ENC.ROM. III, 499, cf. ENC. AGR. IV, 364. Sac vitelin v. s a c (II 1). ♦ F i g. (învechit, rar) De culoarea gălbenuşului de ou. Florile mari, galbene viteline. GRECESCU, FL. 432.
     2.     S. f. Proteină cu fosfor, care se găseşte, combinată cu lecitină, în gălbenuşul de ou. Fosforul se găseşte... în vitellina din gălbenuşul de ou. MACAROVICI, CH. 310, cf. LTR, LTR2, DL, DM, DER, DC, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
     -  Scris şi: vitellină. - Pl.: vitelini, -e.
     -  Din fr. vitellin. ;
3762
VITELLUS
-690-
VITEZĂ
     VITELLUS s. n. Nume dat eitoplasmei oului, care serveşte la formarea embrionului şi ca substanţă nutritivă pentru embrion. Vitellus nutritiv e compus din 2 părţi, o parte albuie şi o alta galbenă. ENC. ROM. II, 495. Oul tiner este o celulă a cărei protoplasmă se numeşte vitei. ib. III, 499, cf. MINERVA, enc. agr. IV, 363. Vezicula ombilicală se reduce pe măsură ce vitelusul nutritiv este consumat de puiet, zoologia, 110, cf. der, m. d. enc., dn3, drev, dex2.
     - Scris şi: vitelus. - Şi: (învechit, rar) vitél s. n.
     - Din lat. vitellus, fr. vitellus.
     VITENŢĂ s. f. (Regional) Curaj (Corbi - Curtea de Argeş). RĂDULESCU-CODIN, L. TR. 116. Ba, să-mi mai dai şi haiducii pe care-i ai închişi în temniţe. Mie îmi trebuie oameni cu vitenţă. id. ib. 59, cf. id. M. N. 37.
     - Etimologia necunoscută.
     VITERĂN s. m. v. veteran. VITERENÂRIE s. f. v. veterinarie.
     VITERINAR, -Ă adj., s. m. v. veterinar.
     VITERINARIE s. f. v. veterinarie. VITERINÂRIU s. m. v. veterinar. VITÉSA s. f. v. viteză.
     VITEŞTE adv. (învechit, rar) Ca animalele, ca vitele (1); nechibzuit, fară noimă. Viteaşte-mi pare (fără socoteală mi se pare biblia 1688) tremiţîndu fuglulu e nu ce sîntu vine spre-nsu a semna. COD. VOR2. 36714, cf. IORGA, L. R. 30, TDRG, DHLR II, 275, SCRIBAN, D.
     - Vită + suf. -eşte.
     VITEŞIJG s. n. (învechit, în Transilv.) 1. Vitejie (2). Au lepădat dăscălii de lîngă fliul său, Atalaric, ca se nu înveţe, părîndu-li-se că învăţătura se împoncişază cu vitezşugul. ŞINCAI, O. I, 156. Au ieşit unii din cetate şi vitezeşte s-au bătut cu protivnicii; arătatu-ş-au viteşugul şi protivnicii, dară cu aceaia nu se iau tărimi. id. ib. II, 429, cf. FD II, 87, TAMÂS, ET. WB., DLRV.
     2.    Vitejie (3). Un căpitan oarecarele, bolind de moarte, fiind prea iubit craiului pentru cele multe a lui viteşuguri şi biruinţe, se duse însuşi craiul ca să-l mîngăie. MAIOR, P. 105/6. împăratul Sodomei, pentru acest mare viteşug ce au făcut Avraam cu oamenii săi, zise cătră Avraam ca toţi caii, carii i-au scos de la vrăjmaşi, să-i ia şie. CALENDAR (1814), 109/6.
     - PL: viteşuguri. - Şi: vitezşug s. n.
     - Din magh. vitézség.
     VITEZĂ s. f. 1. Faptul de a (putea) parcurge un spaţiu (mare) într-un timp foarte scurt; rapiditate în deplasare; iuţeală, repeziciune, (livresc) celeritate, (rar) velocitate. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Eram parcă îmbătat de viteză. CAMIL PETRESCU, P. 119. La întoarcere..., forţînd mereu acceleratorul, cu pletele zburdînd în viteza maşinei, nu a mai scos o vorbă. ARH. OLT. XIII, 453. Trăgeau pe gură şi pe nări... foloştine mari de zăpadă, intrate cu viteza proiectilelor. VOICULESCU, P. II, 143, cf. DS. Este un animal fricos. Arabii îl vînează pentru carnea sa şi pentru a-şi încerca viteza cailor şi a ogarilor. ENC. AGR. I, 68, cf. SCRIBAN, D. Viteza maşinii nu-i mai dădea răgaz să privească nici pomii nici semănăturile care fugeau în urmă.
 V. ROM. decembrie 1951, 201. Răposatul Lascu, care a murit înainte de a vă fi născut voi, era un duşman învierşunat al
 vitezei. ARGHEZI, S. vil, 65. Luă pe zîmbitorul Gaittany, dispărînd cu el spre Pipera, cu o viteză de bolid. CĂLINESCU,
 S. 366, cf. DL. Trenul ieşi din gară şi luă viteză. PREDA, DELIR. 400, cf. DM, DN2.Delirul pe care-l savurează pasionaţii volumului şi ai vitezei. REV. FIL. 1971, 240. Continua să ţină ochii semiînchişi, prelungind... starea de proastă dispoziţie provocată de viteză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr.l, 19/1, cf. M. D. enc., dex, dn3, v. breban, d. g. Amu, baba di la un timp n-o mai putut zbura, s-o-ngreunat. Cîn o vinit o dată baba di pămînt c-o viteză, prraf şi cenuşî s-o facu tătă, baba! POP., în L. ROM. 1963, 66. 0 Beţia (sau boala, mania) vitezei = preferinţă pentru viteză (1) excesivă; deprindere de a circula cu viteză (1) foarte mare. Toată lumea pare cuprinsă aci de beţia vitezei. BART, S. M. 42. 0 L o c. a d v. în (plină) viteză sau cu toată viteza = foarte repede, rapid. Trupul uriaş al unui vapor de marja, încărcat, ce venea în jos cu toată viteza, se ivi de după cotul canalului. BART, S. M. 62. O maşină încărcată cu oameni în uniformă şi cîţiva civili, coteşte în plină viteză şi intră în fundătură.
 V. ROM. iunie 1954, 131. Suta de metri pe care şi-o propunea s-o parcurgă în viteză îi va servi. Apăsă pe accelerator şi porni. VINEA, hT II, 275, cf. DL, DM. Motocicleta porni, îndepărtîndu-se în viteză, lăsînd în urmă un strat înalt de praf. V. ROM. noiembrie 1964, 55. Coti pe strada principală, Mavrocordat, în plină viteză. BĂNULESCU, I. 162, cf. M. D. ENC. Din faţă soseau limuzine negre în viteză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 19/3, cf. DEX. Există în acest volum o adevărată poezie a străzilor,... a oraşului..., străbătut în toate direcţiile, în viteză, mereu şi mereu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr.l, 10/2, cf. V. BREBAN, D. G. 0 E x p r. (Regional) A-şi face (o) viteză = a-şi face vînt (v. vînt 13), a-şi lua elan. Cîn ’ ş-o făcut calu o viteză, o fo pi fîntînă. o. bîrlea, A. P. I, 217. ♦ (Sport; şi, adjectival, în sintagma patinaj viteză) Probă, cursă care se desfăşoară pe distanţe scurte şi la care se urmăreşte în special rapiditatea deplasării. Deşi nu-mi plac cursele de automobile, m-aş resemna să stimez un bărbat care a bătut recordul de viteză. CĂLINESCU, B. I. 314. După lungimea ei, alergarea poate fi: de viteză, de semifond şi de fond. DER I, 79. Patinaj de viteză, ib. III, 684. La campionatele de patinaj viteză... au fost stabilite ieri două excelente recorduri mondiale. SPORTUL, 1972, nr. 6930, 4/4. Pe parcursul a doar trei ore de concurs, am cunoscut campionii ţării la juniori (mari şi mici) în probele de viteză, ib. 1980, nr. 9556, 1/1.
     2.     Rapiditate în executarea unei activităţi; ritm alert în desfăşurarea unei acţiuni; iuţeală, repeziciune. V. g r a b ă, repezeală, z o r. Cf. COSTINESCU. Vom reproduce pentru lămurirea deplină a cititorilor asupra acestui caracteristic vot de mare viteză cuvintele rostite în privinţa acestui împrumut. EMINESCU, O. XI, 127. Scrise trei scrisori cu viteza unui dejun într-un restaurant de gară. TEODOREANU, M. II, 104. Vitesa învierşunată a activităţii acelor mulţimi era făcută să ne înfricoşeze. SADOVEANU, O. XX, 339. Cei din sud, care merg lingvstic cu Muntenia, se alătură acestora şi subt raportul vitesei în vorbire. IORDAN, STIL. 76. Aparate de luat vederi cu viteză specială. NOM. MIN. I, 512. Moş Costache facea sforţări să scape de evocările lui Stănică, dar acesta le dădea drumul cu o viteză satanică. CĂLINESCU, E. o. II, 226. Ritmul cheltuielii... întrece cîteodată în viteză pe acela al strîngerii de energie. RALEA,
 S. T. I, 20. Scriitorul merge... în viteză cu timpul şi nu crede necesar să întreprindă un ciclu de „opere complete”. CONSTANTINESCU, s. I, 90. Napoleon pretindea... maximă viteză în acţiuni. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 67. Viteza e dominanta tuturor gesturilor. Trăim febril. Oamenii gîndesc mai rapid. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 3, 3/2, cf. DSR. 0 Epoca (sau secolul) vitezei = denumire dată secolului al xx-lea, în special ultimelor decenii, caracterizate printr-un ritm de viaţă foarte alert, printr-o dinamizare a activităţilor
 3773
VITEZĂ
-691 -
VITEZĂ
 în toate domeniile (ca urmare a progresului tehnic). O gazetă nouă în secolul vitezei în PLR II, 479. în epoca vitezei... orice invenţie moare regulat la cinci ani. RALEA, S. T. I, 146. OExpr. (Familiar) A băga pe cineva în viteză = a determina pe cineva să iasă din starea de comoditate şi să acţioneze mai repede decît era obişnuit. Cf. dl, dm, M. D. enc., dex, v. breban, D. G. Dă-i viteză! = porneşte! mergi repede! acţionează energic! Cf. dl, DM, M. D. enc., dex. ♦ Sport (Adjectival, în sintagma) Pistol viteză = probă de tir care se execută prin trageri automate asupra unor ţinte mişcătoare. Cf. DER in, 763. A cucerit titlul de campion olimpic la pistol viteză. SPORTUL, 1972, nr. 6 929, 2/2. în proba de pistol viteză, după disputarea primei manşe, conduce ţintaşul român. RL 1979, nr. 10 713, 5/3.
    3.     Mod1 (1) de deplasare, de înaintare, de mişcare (2) prin raportare la timpul în care are loc. Vitesa mişcărei de rotaţiune a pămîntului nu este aceeaşi asupra tuturor paralelilor. DRĂGHICEANU, C. 73. Trenul şi-a micşorat foarte simţitor vitesa. CARAGIALE, O. I, 294. Vitezele armatei otomane au făcut de nu s-au împlinit cererile boierilor Moldovei. RĂŞCANUL, L. XVIII, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Şalupa îşi micşoră viteza. DUNĂREANU, CH. 132. Adesea... peştele mare te biruie... Apa-i întreieşte forţa şi viteza. ATILA, P. 74, cf. RESMERIŢĂ, D. Şi-n forţa aburilor, cîntă Viteza roţilor ce creşte. MINULESCU, V. 77. In viteză maximă a pornit spre Călmăţui. POPA, V. 128. Vedeţi cum sînt silit să merg cu vitesă redusă, 20 de noduri, înţelegeţi, e o nimica toată pentru mine. SEBASTIAN, T. 95. Pînă la Cîmpina, cu tot geamul deschis, cu toată viteza nebună, credeam că plesnesc de căldură. VOICULESCU, P. II, 193. Giroscopul este un disc care se învîrteşte cu mare viteză. ENC. TEHN. I, 176. Viteza de deplasare a firului de la o şaibă la alta se micşorează la mijloc. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 68. A micşorat viteza şi trenul intră sub acoperişurile Gării de Nord.
 V. ROM. decembrie 1950, 141. Automabilele deschise, vechiul model, circulînd în mare viteză, treceau pe dedesubtul unei sîrme groase, nevăzute. ARGHEZI, B. 148. Poate, în viteza nebună, maşina ia foc sau se dă peste cap. CĂLINESCU, B. I. 314. Un corp s-ar scurta în direcţia mişcării, şi anume cu atît cu cît viteza corpului e mai mare. BLAGA, Z. 142. La răspîntii, micşora viteza, suna şi vira cu prudenţă. V. ROM. octombrie 1954, 100. Cînd vorbeau de viteza vasului lor, corăbierii din trecut nu spuneau mile, ci noduri. TUDORAN, P. 184. Durata mişcării de rotaţie a Pămîntului este de aproape 24 de ore... Viteza acestei mişcări este de 465 m/s la ecuator. GEOLOGIA, 6. Viteza vapoarelor se exprimă cu ajutorul nodurilor. GEOMETRIE IX, 162. El dă avionului maximum de viteză. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 71. Duba porni cu viteză normală, zdrăngănindu-şi fiarele. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 27, 14/1. O maşină care circula cu o viteză neobişnuită îl ajunse de urmă. ib. 1993, nr. 3, 15/1. 0 P. e x t. Dacă apa nu are viteză mare, cînepa se poate pune chiar într-o margine de vale. APOLZAN, P. I. 49. Fluctuaţiile rapide în vitesa vîntului se numesc rafale. LTR VII, 366. Presiunea apei asupra lor creşte cu pătratul vitezei curentului. GHELASE, o. P. 252. Viteza cu care Oltul aleargă acuma printre munţi, pare că-l va duce inevitabil spre o nenorocire. BOGZA, C. O. 251. Perdelele de protecţie, micşorînd viteza vînturilor reci şi împiedicînd spulberarea zăpezii de pe cîmpurile adăpostite de ele, ameliorează de asemenea regimul termic al solului. CHIRIŢĂ, P. 218. Vîntul atinge uneori viteze inimaginabile. TUDORAN,
 O. 221. Strănutul este o eliminare de aer în cantitate şi cu viteză foarte mare. ABC SĂN. 165. 0 (Prin analogie) Nemaipomenit cu ce viteză circulă aici zvonurile.
 H. LOVINESCU, T. 327. 0 Pierdere de viteză - a) situaţie în care viteza unei aeronave în zbor devine inferioară celei necesare sustentaţiei. Pentru ca avionul să nu zboare cu pierdere de viteză, se utilizează dispozitive anemometrice
 extrem de ingenioase. ENC. TEHN. I, 181. Prăbuşirea avionului... a fost cauzată de o pierdere de viteză survenită imediat după decolare. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9 185; b) (F i g.) diminuare a performanţelor, a influenţei, a succesului. La ultimele alegeri generale... se afla într-o pierdere de viteză scoasă în evidenţă atît de sondajele de opinie, cît şi de rezultatele alegerilor de land. RL 1988, nr. 13533, 6/5. (învechit) Mică (sau mare) viteză = serviciu de transport al mărfurilor cu trenuri obişnuite (sau rapide). Cf. CADE, dl. Viteză comercială = raportul dintre distanţa parcursă de un vehicul sau de un tren de vehicule şi timpul total de parcurs, inclusiv opririle. Creşterea vitezei medii comerciale a trenurilor de călători. LEG. EC. PL. 444, cf. MDT, LTR2, DP.
    4.     Raportul dintre variaţia unei mărimi şi timpul în care se produce această variaţie; raportul dintre spaţiul parcurs de un mobil şi timpul folosit pentru parcurgere. Cf. minerva, CADE. Presupunem vitezele unui moment dat identice. ENC. TEHN. I, 153, cf. MDT, DT. în mişcarea uniform accelerată, viteza este direct proporţională cu timpul. CIŞMAN, Fiz. I, 98. Intr-o mişcare, viteza variază de la un punct la altul. CARAFOLI - OROVEANU, M. F. I, 41, cf. LTR2, DP, DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC. Spaţiul, viteza şi timpul alcătuiesc o triadă egal importantă în fiece termen. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 26, 3/1, cf. dex, dn3, d. mec., drev., v. breban, D. G. 0 (în legătură cu unde sonore, electrice, luminoase etc.) Vitesa luminei este aşa de mare încît mult timp s-a crezut că propagaţia sa se făcea totdodată. MARIN, F. 35/25. Fulgerul este... un curant electric şi poate este curantul cel ce se propagă cu cea mai puţină vitesă. id. ib. 331/2. Vitesa luminii soarelui a calculat-o... observînd eclipsele primului satelit al lui Jupiter. DRĂGHICEANU, C. 23. Am atins viteza razei de lumină. AL. PHILIPPIDE, S. II, 32, Cf. MARINESCU, P. A. 92, MINERVA. Aceste unde circulă pe o conductă cu viteza sunetului. ENC. TEHN. I, 256. A măsurat... viteza de propagare a influxului nervos. REV. FIL. 1971, 1149, cf. LTR2. Viteza luminii are totdeauna aceeaşi valoare. JOJA,
S. L. 29, cf. geometrie IX, 105. ♦ (Şi în sintagma viteză liniară) Spaţiul parcurs de un mobil în unitatea de timp. Cu o vitesă de o sută de kilometri pe oră, am ajuns cei dintîi la locul dezastrului. CARAGIALE, O. IV, 192. Un nou gen de locomoţiune terestră... care a atins frumoasa viteză de 250 km pe oră. enc. tehn. i, 349, cf. 221, mdt, cişman, fiz. i, 85, LTR2, DP. Albina, pe distanţă de 45 km, zboară cu o viteză de 30 km pe oră. ZOOLOGIA, 84, cf. DER. Radarul a înregistrat viteza de 84 km pe oră. SCÎNTEIA, 1971, nr. 8 789, cf. D. FIZ., M. D. ENC. Este caracteristică absenţa zgomotului supersonicelor, chiar în momentele de accelerare, de la etapa de repaos la viteza de mii de kilometri. CONTEMP.
1974,  nr. 3, 10/3. In regiunile din nordul statului, viteza vîntului a atins 160 km pe oră. RL 1977, nr. 10316. 0 Viteză cosmică - viteză cuprinsă între 7,912-16,6 km/secundă, imprimată navelor cosmice pentru înscrierea pe o orbită circulară în jurul Pămînului sau pentru a părăsi pentru totdeauna Pămîntul. Cf. DER, DEX-s. Viteză de rotaţie -turaţie (2). Viteza de rotaţie a cilindrului receptor trebuie să fie perfect sincronică cu a cilindrului emiţător. ENC. TEHN. I,
144.   Viteză unghiulară = unghiul parcurs de o rază vectoare în unitatea de timp. Cf. MDT, DT. Viteza unghiulară se măsoară în radiani pe secundă. LTR2, cf. DP, DER, D. FIZ., M. D. enc, drev. ♦ Mărime (II) care caracterizează evoluţia unui proces fizic, chimic etc., raportată la unitatea de timp. Ştiinţa pare... a se îndrepta către concluzia că nu există atomi neschimbători, dar că ei se transformă, cu viteze variabile, unii în alţii. MARINESCU, P. A. 35. Pentru a mări viteza chimică, s-a introdus un catalizator la cald. ENC. TEHN. I, 410, cf. SANIELEVICI, R. 66, LTR2, DL, DM. Viteza de reacţie de la stînga la dreapta, la temperatură constantă, este proporţională cu numărul ciocnirilor dintre
3773
VITEZESC
-692-
VITICULTOR
 moleculele A şi moleculele B. CHIM. AN. CĂLIT. 30, cf. M. D. ENC., DEX, D. MEC. 0 (Chim.) Viteză de reacţie = raportul dintre cantitatea unei substanţe, transformată în cursul unei reacţii, şi timpul cît a durat transformarea ei. Cf. drev. (Med.) Viteză de sedimentare = interval de timp în care se depun hematiile din sîngele necoagulat, pe baza căruia se determină evoluţia unui proces infecţios. Cf. der. Există şi modificări fiziologice ale vitezei de sedimentare. ABC SĂN. 390, Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
     5.    Fiecare dintre treptele de demultiplicare care stabilesc raportul dintre turaţia unui motor şi turaţia arborelui mecanismului pe care îl pune în mişcare. Un timp merse atentă la trecătorii străzilor şi la viragii, schimbînd vitezele, frînînd, sunînd claksonul. C. PETRESCU, î. II, 96. Se va merge cu viteza întîi cu reductor. AGROTEHNICA, II, 50, cf. LTR2, DL, DM, DEX. 0 Cutie de viteză v. c u t i e. Schimbător de viteză
 v. schimbător (III 1).
     - Pl.: viteze. - Şi: (astăzi rar) vitésâ s. f.
     - Din fr. vitesse.
     VITEZÉSC, -EÂSCĂ adj. v. vitejesc.
     VITEZEŞTE adv. v. vitejeşte.
     VITEZIE s. f. v. vitejie.
     VITEZÎST s. m. Sportiv care participă la o probă de viteză (v. v i t e z ă 1). Cf. L. ROM. 1959, nr.2, 85. Vitezistul nostru poate aduce, cu uşurinţă, acest record. SPORTUL, 1972, nr. 6932, 2/7. Avem juniori care pot deveni vitezişti de nădejde, ib. 1972, nr. 6945, 2/2, cf. dn3. 0 (Adjectival) Alergătorii vitezişti vor evolua pe pista velodromului. SPORTUL, 1979, nr. 9 175, 2/5. Aspect din timpul desfăşurării ultimului campionat al cicliştilor vitezişti seniori, ib. 1980, nr. 9 558,1/2.
     - Pl.: vitezişti.
     - Viteză + suf. -ist.
     VITEZOMÂN s. m. Şofer care are mania vitezei. Un echipaj al circulaţiei, ca să-l „ tempereze ” pe un vitezoman care circulă cu o viteză mult peste limita admisă de lege, e obligat să pornească la urmărirea respectivului. SCÎNTEIA,
 1971, nr. 8789. Ele     atestă  existenţa       unor vitezomani
 iresponsabili,  cărora  trebuie să li se         pună o barieră
 categorică şi definitivă pe drumurile publice, ib. 1972, nr. 9 352, cf. SCL    1976,   537. Radarul a         depistat\ 140 de
 vitezomani. RL 1977, nr. 10 306, cf. DCR, DEX2.
     - Pl.: vitezomani.
     -     De la viteză, după modelul unor cuvinte ca: recordman, sportsman etc.
     VITEZOMANÎE s. f. Manie pentru viteză excesivă. Radarul pitit bine înregistrează pe aşii vitezomaniei. în SCL 1982, 503.
     - De la     viteză, după    modelul unor cuvinte ca:
 grandomanie, mitomanie, piromanie etc.
     VITEZOMÉTRU s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei de deplasare a unui vehicul. V. k i 1 o m e t r a j. Cf. NOM. MIN. 110, 126, LTR, MDT, LTR2, DL, DP, DM, DER, FORM. CUV. I, 136, 140, 150. Toţi cei în cauză, obligaţi să ia aminte mai bine la vitezometrele de la bord, au trebuit să lase graba, pentru a suporta amenzile corespunzătoare. SCÎNTEIA,
 1972, nr. 9178, cf. M. D. enc., dex, dn3, D. mec., drev.
     - Scris şi: vitesométru LTR, ltr2. - PL: vitezometre.
     -     De la viteză, după modelul unor cuvinte ca: barometru, manometru etc.
     VITEZŞ1JG s. n. v. viteşug.
     VITFLAIÉM s. n. v. vicleim.
    VITICOL, -Ă adj. 1. Privitor ia viticultură, care aparţine viticulturii, de viticultură. V. v i n i c o 1. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Simt nevoia de a aminti rezultatele congreselor viticole. CONV. LIT. LXIV, 657,
cf.  SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 3. Produsele pomicole şi viticole... intră în măsură tot mai mare în alimentaţie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2794. Producerea materialului săditor viticol se face în pepiniere. LTR2 XVIII, 539, cf. DL, DM. încercările făcute la staţiunea experimentală viticolă de la Drăgăşani... au dus la rezultate satisßcätoare. FLORA R. P. R.
vi,  304. In extinderea culturii viticole erau interesaţi îndeosebi marii feudali. IST. ROM. II, 830. Conduceţi-l la staţiunea viticolă Panciu. V. ROM. februarie 1964, 81. Din această epocă a stăpînirii romane datează o mare parte a terminologiei viticole româneşti. C. GIURESCU, P. O. 15, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze numai unele formaţii întîlnite în terminologia viticolă referitoare la varietăţile de struguri. L. ROM. 1981, 201.
    2.      (Despre regiuni, ţări etc.) Care posedă culturi întinse de vii; bogat în vii. Astăzi România cu 150 000 hectare de vie ocupă locul al optulea între ţările viticole. ENC. ROM. III, 1218. In regiunile viticole, ţăranul bea mult vin şi alcoolismul e rar, pe cînd în regiunile industriale şi în porturi beau tot felul de rachiuri. MARINESCU, P. A. 125. Fiecare din regiunile viticole ce aparţinuse în trecut altor ţări avea un regim deosebit în ceea ce priveşte regimul băuturilor spirtoase. CONV. lit. LXIV, 660. Ceptura e o regiune viticolă, pe o vale de-a stînga Cricovului. ARH. OLT.
XIII, 229. Fiecare ţară, - şi chiar fiecare regiune viticolă în parte, - îşi păstra caracterul particular al viilor sale. ENC. AGR. V, 867, cf. DL, DM. Creşte în locuri aride, pe marginea pădurilor, în regiunea viticolă a ţării. PRODAN -BUIA, F. I. 267. Regiunile viticole mai importante ale Moldovei, care produceau vinuri renumite, ce se şi exportau, erau Cotnarii şi Hîrlăul. IST. ROM. II, 287. Un indice general completează lucrarea dedicată celui mai celebru centru viticol moldovenesc. MAGAZIN IST. 1972, nr.2, 96, cf. DEX, DN3.
    3.      (Rar; despre oameni) Care este specialist în viticultură, care lucrează în domeniul viticulturii. Funcţionează acum, aici... o şcoală profesională de ucenici viticoli, o şcoală tehnică pentru maiştri viticoli. V. ROM. februarie 1964, 73, cf. c. GIURESCU, p. o. 145.
    -       Accentuat şi: (învechit, rar) viticol, barcianu. - PL: viticoli, -e.
    -   Din fr. viticole.
    VITICULTOR, -OARE s. m. şi f. Persoană care se ocupă de cultura viţei de vie; specialist în cultura viţei de vie şi în producerea vinurilor; (învechit, rar) vinicultor. V. vier1, podgorean (II). Cf. LM. Viticultorii de pe acolo au obiceiul de a culege fructul negru al aguzilor şi a-l presa împreună cu strugurii negri. PAMFILE, I. C. 83, cf. RESMERIŢĂ, D. Viticultorul, în lipsa numerariului necesar, se împrumuta în mod oneros. CONV. LIT. LXIV, 655, cf. CADE, NOM. PROF. 13. Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor Din cartea-ţi să culeagă un sfat folositor. PILLAT, P. 146, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D., DL, DM. Ştefan înnobilează cultura viţei..., aducînd viţă mediteraneană şi viticultori de prestigiu din centrele europene. V. ROM. februarie 1964, 68. In ţara lor de baştină, vechii slavi n-au fost viticultori.
C. GIURESCU, P. O. 16. Abia după doi ani de la instalare a reuşit preşedintele să viziteze... pivniţa aprovizionată cu cele mai de seamă produse ale faimoşilor viticultori
3784
VITICULTURĂ
-693-
VITRAJ
 francezi MAGAZIN IST. 1971, nr. 1, 71, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, nalr—o iv MN 261, 2 155/935, 950, 974, 976, 978, 985, 989, 992.
      -      Pl.: viticultori, -oare. - Şi: (regional) viţicultor, -oare s. m. şi f. alil xxix, 317.
      - Din fr. viticulteur. - Viţicultor: prin apropiere de viţă.
      VITICULTÙRA s. f. (Ramură a agriculturii care se ocupă de) cultura viţei de vie, vierit1; ramură a ştiinţelor agricole care se ocupă cu studiul metodelor de cultivare a viţei de vie în vederea producerii strugurilor şi a vinurilor de calitate superioară; (rar) vinicultură. Cf. lm, rev. ist. ii, 210, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Se fac noi colonizări, apele se regulează, mocirlele se seacă şi se ridică agricultura, pomăritul, viticultura şi comerciul. MOLIN, R. B. 421, cf. CADE. Tragedia prin care trecea viticultura în anul 1926 am arătat-o într-un memoriu. CONV. lit. LXIV, 655. D-l Const. Garoflid, ca ministru al agriculturii, ajutat de... directorul viticulturii, a întocmit în 1927, un proiect de lege. ib. 660. Tot prin cooperativă s-au. făcut îndemnurile cătră agricultură, viticultură, sericicultură, legumicultură. SADOVEANU, O. XX, 76, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Pe neaşteptate şi brusc s-a ivit filoxera, care a ruinat o sută de ani de viticultură, lăsînd rîpele goale. ARGHEZI, B. 129. Solurile brune-roşcate nepodzolite manifestă... în agricultură (inclusiv pomicultură şi viticultură) o fertilitate ridicată. CHIRIŢĂ, P. 468. în pomicultură, viticultură şi silvicultură se cresc puieţi şi butaşi în pepiniere, de unde se transplantează pe terenul destinat plantaţiilor. AGROTEHNICA, II, 73. în materie de viticultură sînt ageamiu. VINEA, L. II, 242, cf. LTR2, DL, DP, FLORA R. P. R. VI, 295, FD II, 150. Viticultura aducea mănăstirilor şi boierilor însemnate cîştiguri. IST. ROM. II, 830, cf. DER. Este prima şcoală de viticultură înfiinţată în ţară. V. ROM. februarie 1964, 73. S-au înregistrat succese în cultura plantelor tehnice, în viticultură şi pomicultură, ib. ianuarie 1965, 4. După părăsirea Daciei de către romani, dacoromanii au continuat viticultura, c. GIURESCU, P. O. 16. După o scurtă prezentare a istoriei viticulturii pe teritoriul ţării noastre, autorii pornesc la reconstituirea trecutului Cotnarilor. MAGAZIN IST. 1972, nr. 2, 96. Tracii se mai ocupau de viticultură, de apicultură şi de creşterea vitelor.
 id. nr. 6,17, cf. M. D. enc., DEX, DN3.
      -      Pl.: viticultori. - Şi: (regional) viţicultiiră s. f. ALIL, xxix, 317.
      -      Din fr. viticulture. - Viţicultură: prin apropiere de viţă.
      VITIJIE s. f. v. vitejie.
      VITILIGO s. n. Boală de piele caracterizată prin apariţia unor zone depigmentate, de culoare albă. Vitiligo... să arată sub formă de pete albe. BIANU, D. S., cf. DN2, SCL
 1960,  44. Vitiligo este o discromatoză de cauză încă necunoscută. DER, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3.
      - Din fr. vitiligo, lat. vitiligo.
      VITÎME s. f. sg. (Olt.) Mulţime de animale, de vite (1). Cf. CIAUŞANU, V. 210. Cînd a spart nuca, a işit vitime cîtă frunză şi iarbă din nucă, fiecare cu păzitoriu lui. FOLC. OLT. - MUNT. VIII, 9.
      - Vită + suf. -ime.
      VITIOÄN, -Ă adj. v. hition.
      VITIOĂRĂ s. f. (Regional) Un fel de sanie (2) cu tălpile confecţionate din oase de vită (1). Porneau la gheaţă cu vitioara, o sănioară aşezată pe oase. SANDU-ALDEA, D. N.
 171,  cf. PAMFILE, J. III, 42.
    -  Pronunţat.: -ti-oa-. - Pl.: vitioare.
    -  Etimologia necunoscută. Cf. v i t ă.
    VITIÔN, -OÂNĂ adj. v. hition.
    VITIONÎ vb. IV v. hitioni. VITIONÎME s. f. v. hitionime. VITIONÎRE s. f. v. hitionire.
    VITIŞOĂRĂ s. f. Diminutiv al lui v i t ă (1); (regional) vituţă. Ne vom odihni şi noi şi vitişoarile noastre, măcar că odihna noastră o am făcut mai tot aici la Braşov (a. 1717). BUL. COM. IST. II, 244. Ne-au iertat ca să nu plătim vinărici şi dijmărit, încă şi văcăritul ce ni s-au făcut la vitişoarele ce ţinem pentru chiverniseala vieţii ni le-a iertat (a. 1754). IORGA, S. D. V, 498, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Aveam vitişoare, aveam agoniseală atunci, şi nu mă lăsa inima să le părăsesc. HELIADE, O. I, 276. îşi cumpără moşioare, vitişoare şi alte diminutive de acestea care fac viaţa lesne şi plină de plăceri. FILIMON, o. I, 97. El ţine... cîteva vitişoare.
 I. IONESCU, D. 194. Brustur şi Cociurlă sînt feciori de oameni cu moşioarele lor, cu bănişorii lor... - Cu vitişoarele lor. alecsandri, o. v, 407, cf. cihac, i, 317. în lipsa lui n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. CREANGĂ, O. 55. Ajunsese fruntaş al satului..., cu vitişoare, cu pluguleţ. ISPIRESCU, L. 210. Leafă avea, pămînt de aşijderea, mai ceva vitişoare. CONTEMPORANUL, v1, 97, cf. ddrf, PHILIPPIDE, P. 63. Prisosul... de la vitişoarele sale... îl vinde. TURCU, E. 36. Cioplesc pentru car sau grijesc de vitişoarele casei. IORGA, P. A. I, 200, cf. TDRG. La lăsatul seculu i de brînză, să legi fiarele de pe coş înainte de a te culca, ca să legi gura fiarelor sălbatece, să nu-ţi mînînce vitişoarele. GOROVEI, CR. 115. Am venit aice după oleacă de iarbă pentru vitişoarele noastre. HOGAŞ, DR. I,
 199,  cf. PASCU, S. 164, CADE. Să ne strice vitişoarele, să ne usuce porumburile şi imaşurile...? Nu, asta nu se poate, logofeţilor. MOROIANU, s. 56, cf. DL, DM, DEX. După Paşti, omul nostru îşi cumpără vitişoare, ca să aibă şi copiii lui de ce îngriji. MARIAN, S. R. III, 62.
    -  Pl.: vitişoare.
    -  Vită + suf. -işoară.
    VITLEÄN, -Ă adj. v. viclean.
    VITLEÎM s. n. v. vicleim.
    VITLENŞÎJG s. n. v. vicleşug.
    VITÔLIE s. f. (Regional) 1. Velă (1) (Voivozi - Cărei). Cf. alrm sn u h 667/325.
    2.     Roată1 (2) la moară (Voivozi - Carei). ALR II 6 737/325.
    -  Pl.: vitolii.
    -  Cf. magh. v i t o r 1 a.
    VITÔS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre oameni) Căruia îi plac vitele (1) şi se preocupă în mod deosebit de îngrijirea lor (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl.
    -  Pl.: vitoşi, -oase.
    -  Vită + suf. -os.
    VITRÂI s. n. v. vitraliu.
    VITRÂJ s. n. 1. (Perete de) geam; totalitatea geamurilor unui edificiu, ale unei uşi etc. Declară absolut trebuincioase:... destupcţrea ferestrei zidite şi înlocuirea geamurilor albe prin vitrajuri colorate, pentru armonia
3802
VITRALIU
-694-
VITREG
 monumentului. ALECSANDRI, S. 18, cf. ALEXI, W. Prin uşa de comunicaţie, hall-ul se deschisese vederii ca un orizont nelimitat, din cauza vitrajului care ocupa zidul aproape întreg dinspre stradă. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 297, cf. CADE. Arta scenografică modernă, trecută prin filtrul stilizării,... se păstra astfel îmbibată de spirit polonez, mai ales în aspectul ei ornamental, în gama culorilor, care prelua farmecul vitrajelor de bisericuţe săteşti, al costumului ţărănesc. τ ianuarie 1966, 84, cf. DEX, dn3.
     2.    Marchiză (închisă cu geamuri); geamlîc; verandă. O casă cu vitraj. C. PETRESCU, î. II, 180, cf. DL, DEX, DN3.
     3. (Rar) Perdea (11). Cf. cade.
     -  Pl.: vitraje şi vitrajuri.
     -  Din fr. vitrage.
     VITRALIU s. n. (Fereastră alcătuită din) bucăţi de sticlă colorată sau pictată, montate într-o reţea de rame metalice. Cf. şăineanu, enc. rom. înapoia vitraliului o lumină albastră închisă ocrotea misterul mărilor. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 305. Ferestrele arcuite aveau geamurile împărţite în ochiuri pătrate, pe care te mirai că le vezi fară vitralii. al. philippide, s. ii, 40, cf. resmeriţă, d., nica, L. VAM. 270, CADE. Se va scoborî prin tine turla răzimată-n cruce Plumbul tău cu feţe multe va sticli ca un vitrou Care-n fiecare petec scapără un soare nou. ARGHEZI, V. 148. Este ca şi cum aş scoate o inscripţie de aur transparent de pe vitraliul unei ogive medievale şi aş trece-o cu creionul pe un carnet, id. S. XII, 263, cf. VII, 253. Vitrourile se luminau de culori fantastice. LOVINESCU, C. IV, 193. E o clădire foarte frumoasă... cu minunate decoraţiuni de mozaic şi vitralii.
 C. PETRESCU, î. I, 14, cf. BL III, 23. Zărind vitraliul albastru al vestibulului, Dănuţ începu să alerge. TEODOREANU, M. II,
 12.    Pătrundea prin vitralii, în umbră, o lumină lină şi-n fund, pe masa altarului, părea că luceşte răsăritul misterios al altei vieţi, sadoveanu, O. XI, 69. Purtînd copilu-n braţe, Mai stau de ţărmul mărilor bretone, Ca pe vitralii ştersele madone. PILLAT, P. 50. Şi-mi aminteam biroul sobru al maestrului, cu bibliotecile lăcuite, cu vitraliurile de cristal. MIHĂESCU, D. A. 117. Basoreliefurile, sculpturile, icoanele şi vitraliile, care împodobeau bisericile, formau o adevărată enciclopedie în imagini. OŢETEA, R. 250. Vitrouri colorate şi decorative. NOM. MIN. I, 257. Troienele de frunze uscate... dădeau şoselei aspectul crepuscular al unui interior de catedrală gotică cu vitrouri galbene. CĂLINESCU, O. I, 149. O mare parte din vitralii a fost suprimată, biserica s-a închis în sine şi mai mult. ib. C. O. 159. Alecsandri comod şi plăpînd pictase, cu o paletă zgîrcită, peisagii privite prin vitraliile cerdacului boieresc. PERPESSICIUS, M. I, 75. Lumina pătrunde filtrată prin vitralii. RALEA, S. T. I, 321. Lucrau la un pupitru... într-o cămăruţă gotică... cu ferestre ogivale şi vitralii colorate. VINEA, L. I, 108, cf. LTR2, DL. Geamurile erau atît de murdare, încît atunci cînd le străbătea o rază piezişă de soare, păreau nişte vitralii fanteziste. T. POPOVICI,
 S. 5. In locul ferestrelor, vitralii roşii ca focul, albastre, verzi, aurii, opreau lumina. BARBU, PRINC. 127, cf. DER. Trecută prin vitralii de imensă catedrală gotică, lumina are ceva magnific. IL octombrie 1962, 12, cf. fd iv, 51. Pînă şi pe vitraliile catedralelor, ca cea din Chartres, apăreau scene ilustrînd înfruntările dintre cavalerii medievali. MAGAZIN IST. 1972, nr. 3, 1, cf. M. D. ENC. Cunoşteam pe aproape un restaurant vechi, cu pereţii îmbrăcaţi în lemn şi cu vitralii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 19/1, cf. DEX. Desenele de pe aripile fluturilor le reproduc pe cele din vitralii. CONTEMP. 1977, nr. 1611, 14/1, cf. DN3. 0 (în construcţii comparative) Ii lăsa lui cărţile cu chipuri de
 vitralii. TEODOREANU, L. 289. Poemele sale irizează reflexe fermecate de vitralii, sub orgia solară, realizînd un estetism de o uimitoare virtuozitate. CONSTANTINESCU, s. III, 293.
     -     Pl.: vitralii şi (rar) vitraliuri, (astăzi rar) vitrouri. — Şi; vitrôu, vitrâi (cv 1949, nr. 4, 43, CL 1959, 74, DN2, dex, dn3) s. n.
     -     Din fr. vitrail, pl. vitraux. - Vitrou, sg. refăcut după pl. vitrouri.
     VITRAT, -Ă adj. (Rar) Care este făcut din sticlă (2); care conţine în alcătuirea sa sticlă. Uşea vitrată de la vestibul scîrţîi în ţîţînele ei ruginite. BARONZI, M. I, 47/15. Din sala mare de banchet, unde se făceau pregătiri pentru Anul Nou, am putut admira printr-un perete complet vitrat zecile de cupole ale bisericilor din Kremlin. CONTEMP. 1967, nr. 1057, 4/7. Lumina va pătrunde din plin în interiorul edificiului, prin suprafeţele vitrate la dimensiuni monumentale..., aşezate pe colţurile clădirii, id. 1971, nr. 1287, 4/4. Nici peretele vitrat complet nu-i indicat, pentru . că vara ar fi prea cald, iar iarna prea frig. în DCR.
     - Pl.: vitraţi, -te.
     - Din fr. vitré.
     VITREÂG, -Ă adj. v. vitreg.
     VÎTREC, -Ă adj. v. vitreg.
     VITREG, -Ă adj. (în opoziţie cu b u n) 1. (în sintagmele) Tată vitreg (şi, învechit şi regional, substantivat, m.) sau mamă vitregă (şi, învechit şi regional, substantivat, f.) soţul mamei sau soţia tatălui consideraţi în raport cu copiii lor dintr-o căsătorie anterioară; (învechit şi regional) maşter (1), (învechit) maşteh, (regional) bade, bădică, măştihoi (1), nene (1), tată (de-)al doilea (v. tată II), tată de salcie (v. s a 1 c i e1 1), tată de scoarţă (v. t a t ă I 1), tată fiastru (v. t a t ă II), (învechit şi regional) maştehă, maşteră (v. m a ş t e r 1), (regional) lele, măştihoaie, măştihucă, mătuşă (1), maică de-a doua oară (v.oară1 II), mamă bătrînă (v. m a m ă II), mamă de-a doua, mamă de salcă (v. m a m ă 11), mamă de scoarţă (v. s c o a r ţ ă II), mamă fiastră (v. m a m ă I 1 ), mamă priminită (v. p r i m e n i t2 4), mamă strîmbă (v. m a m ă 11). Cf. D. bogdan, gl. 119, DERS. Tot omul trebuie să fie milos cătră săraci..., cu cît mai vîrtos dară tatăl vitreg şi muma maştehă cătră fiiastrii lor (a. 1685). GCR I, 277/35. Pre acest Adonie l-au omorît Solomon, pentru că cerea de la dînsul pre mumă-sa cea vitregă să şi-o ia muiare. ANTIM, O. 280. Murind muma lor, avea mumă vitregă. După aceea, murind şi tatăl lor şi, nevoindu-se maştera să le mănînce averea părinţilor, îi pîrî la domn, că sînt creştini. MINEIUL (1776), 186r2/13, cf. KLEIN, D. 456. Indatorim pe ipitroapa Maria şi pe vitregul cestor 4 copile, cari mai sus s-au pomenit, ca nici într-un chip, pînă la ajungirea vîrstii copiilor,... dintru aceste averi, ce s-au venit parte de la părintele lor,... să nu le prăpădească sau să le vînză (a. 1811). ŞTEFANELLI, D. C. 351. Ifia, fiind blîndă şi plecată la voinţele vitregului şi a maicei sale, se afla slobodă. BELDIMAN, o. 3/17, cf. DRLU, LB, HELIADE, O. II, 257, I. GOLESCU, C. Vitrigul şi vitriga cătră fiiastrul şi fiiastra să socotesc spiţa întăi; cătră fiii şi fiicele acestora, a doua. COD. ŢIV. 10/33, cf. I. GOLESCU, C. Fu învitat de Clara, muma vitregă a lui Vladislav. F. AARON,
 I. I, 54/21. Pe temei că Petru s-au ucis, au ideat proiectul a lua pe doamna văduvă de soţie şi, făcîndu-să vitrig giunilor principi, ar fi putut domni sub numele lor. ASACHI, S. L. II, 181, cf. VALIAN, V. Se zic a fi mulţi în ţeara ta, mai ales din lucrarea iubitei noastre în Crist fiie, nobilii fămei, Clarei, vitregei tale. MAG. IST. III, 132/6. Vezi ce va să zică a nesocoti sfaturile mele? Le-ai luat totdauna ca nişte priciri
 3807
VITREG
-695-
VITREG
 ale unei mumi vitrige. PR. DRAM. 213, cf. ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Vă iubiţi? Să vă fie de bine!... doar nu-s vitrigă... Ce doresc eu?... fericirea voastră. ALECSANDRI, T. 436, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 317, LM. Această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă şi de mama cea vitrigă. CREANGĂ, O. 129. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. ISPIRESCU, L. 334. De frică să nu o ocărască mumă-sa cea vitrigă, se urcă pe bordei, se uită în toate părţile doară va vedea... vreo zară de foc. id. ib. 347. Muierea aceasta, precum sînt mai toate vitrigele, ura pre feciorul bărbatului său şi iubea numai pre pruncii săi... de la bărbatul său cel dintîi. MARIAN, O. I, 182, cf. 14. Cum l-a buimăcit muierea, cum i-a furat minţile, să-şi întinerească sîngele lui! Un vitrig nu m-ar asupri mai mult. CONTEMPORANUL, VII1, 309, cf. DDRF. Tată vitreag sau maşter (măştioniu), mamă vitreagă sau maşteră (măştioane) sînt ai doilea părinţi ai mei, cari m-au crescut, dar nu mi-au dat naşterea. LIUBA - i,v ;. M. 25, cf. GHEŢIE, R. M. Copiii făcuţi cu prima soţie... n-au drept la succesiunea soţiei a doua, care e mama lor vitregă. ENC. ROM., cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG. într-un rînd, această mamă vitregă îl pusese să păzească grădina plină cu popuşoi. PAMFILE, S. T. 125. Mama lui vitregă ne ieşi întru întîmpinare. HOGAŞ, DR. I, 70. In duşmănia lui faţă de Budu se amesteca desigur şi gelozia copilului faţă de tatăl vitreg. al. philippide, s. II, 125, cf. cade. Această mamă vitregă, frumoasă, rece... îi apăruse odinioară în copilărie... ca o madonă a fatalităţii şi a relei prevestiri. GALACTION, O. 144. Ştiind că eu atuncea l-am urît pentru fapta sa pe tatăl meu cel vitreg, Vodă mă cheamă să-mi deie şi mie slujba lui Cantemir serdar. SADOVEANU, O. X, 242. Nu mult după asta au intrat la sfat bătrînul şi mama vitregă a lui Grigoriţă. id. ib. XVII, 405, cf. SCRIBAN, D. Bravo, aşa sărută taţii vitregi? Am să te spun mamei. CĂLINESCU, S. 82, cf. id. B. 329, DL. Lîngă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile şi oalele de pe foc, stătea totdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi. PREDA, M. 24, cf. DM. Terminologia pentru tată vitreg este destul de bogată. SCURTU, T. 222, cf. 223. Printre prietenii poporului nostru... un loc aparte ocupă generalul francez Jacques Aupick, tatăl vitreg al lui Charles Baudelaire. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 25, 16/1, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Unchiaşul a fost avînd de la nevasta dintîi doi copii: un băiat ş-o fată; şi p-ăşti copii... muma a vitregă nu-i putea suferi. STĂNCESCU, B. 39. Pe mumă-sa a vitregă a legat-o de coada calului şî i-a dat drumu, şî pe mumă-sa a bună a luat-o-ndărăt. GRAIUL, I, 99. Bieţii copilaşi o duceau greu. Să ferească Dumnezeu de mamă vitregă! FURTUNĂ, C. 63, cf. ŞEZ. XX, 108. O fost un om ş-o avut o fată ş-un copil. Ş-o murit mumă-sa. Ş-o luvat altă muieri. O luvat mumă vitrică la ăi doi copii. ARH. FOLK. III, 82, cf. BL VI,
 187, 195, alr i/ii h 153, h 154, h 157, alrm i/ii h 214, h 217/700, ALR Il/l h 133. Mama ei vitrică, văzînd că fata să face mai frumoasă ca ea, a pus în gînd s-o omoare. FOLC. OLT. -MUNT. 1,471, cf. NALR-OIIh 149, h 150, ALR-Mih 176, h
 177. Mama vitrecă se... mira cum să toarcă ea... atît d'e mult. PORŢILE DE FIER, 259. Cînd bună mamă, cînd vitregă.
 i. golescu, ap. zanne, p. IV, 471. (Ca termen de comparaţie sugerează ideea de răutate, de asprime) [Se poartă] ca o mumă vitregă, id. ib. 480. Mama mea... se purta cu mine mai crud ca o mamă vitrigă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 28. Era rea ca toate mamele vitregi. Biata Marie, orice făcea, făcea rău. ARH. OLT. XIX, 225. (într-o construcţie comparativă) P-ăşti copii... nu-i putea suferi, îi ţinea nemîncaţi, îi bătea de le învineţea carnea pe ei, — bătaie de mumă vitregă, cînd e vorba, stăncescu, B. 39. (Substantivat; ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Sînîem fii de împărat; Dar o vitrigă de mumă De-acasă ne-a alungat. BOLINTINEANU, P. I, 423. (F i g.)
 Ţeranul, nemaiavînd proprietate, „moşie mică”,... nu mai era interesat a apara „ moşia cea mare ”, patria. Nu-şi mai pute vărsa sîngele pentru o ţară, mamă vitregă. RĂŞCANU, L. Cil. Fiu (sau fecior) vitreg (şi, învechit şi regional, substantivat, m.) sau fiică (ori fată) vitregă = fiu sau fiică din altă căsătorie a unuia dintre soţii recăsătoriţi, consideraţi în raport cu tatăl vitreg (1) sau cu mama vitregă (1); (învechit) fiastru, fiastră. într-aceastea încă şi-s a treia semenţii, ce printru că fiiastrul şi fiiastra, feciorul şi fata le sîmt lor de fecior vitregu lui sau maştehăei. PRAV. LUCACI, 181. Ar fi ţinut pe vitregu-său 7 ani cu cusutură, cu spălat (a. 1778). IORGA, S. D. XII, 98. Împărţim obrazele:.... După naştere, în fii adevăraţi, din curvie, vitregi şi buni. CARAGEA, L. 1/5. Eu, Ileana, sin Ionaşcul, cu toţi feciorii miei cei vitregi, vînzători (a. 1819). IORGA, s. D. xxii, 371. Catinca, soţia răposatului Dimitrie Harisiades, a pus secfestru din banii ce are a lua dfumneaei] medelnicereasa Antinţa Bucşăneasca de la Gheorghe Bucşănescu, vitregul ei fiu, pentru lei 2 470 capete. CR (1833), 2442/12. Să fie Ursului cu fiii săi şi cu vitregu său, anume Stan, moşia în Rusăneşti, dintr-o jumătate de sfoară (a. 1839). ARH. OLT. IX, 180, cf. VALIAN, V., PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 437, 438, cihac, I, 317, LM. Pe alt fiu vitreg al căpitanului îl trăsese ungurii în ţeapă, împreună cu alte cîteva sute de români. ODOBESCU, s. Iii, 544. O văduvă trăia cu fiica sa, Ileana, şi cu fata sa vitregă, Maruşka. CONV. LIT.
 XXII, 210. Alexe, fiul vitreg al cocoanei Aglaia... vindea tot felul de marfă. IORGA, P. A. I, 47. Sînt informat că intenţionezi să adoptezi pe fiica dumitale vitregă, domnişoara Otilia. CĂLINESCU, E. O. I, 228. Văduva ocărăşte, bate pe fata vitregă, o pune să facă toate lucrurile casnice, id. B. 127. Vitregul mijlociu, Nilă, spuse într-o zi la masă ceva care înmuie inima mamei. PREDA, M. 75, cf. SCURTU, T. 44, şez. vii, 180. Le-a spus să ia pe fata ei vitrică... s-o omoare. FOLC. OLT. - MUNT. I, 228. (F i g.) Dragă patrie română, Ce rău oare le-ai făcut? La străini te-or da-n prădare, Vai! şi pe cămaşa ta Fiii vitregi cu turbare Sorţii lor vor arunca. BOLINTINEANU, P. II, 219. La stăruinţa... unor venetici şi fii vitregi ai ţării şi a unor politicieni poloni nu se bagă în samă petiţiunea românilor. SBIERA, F. S. 161. Ca fiică vitregă a unei ţări cu ale cărei moravuri nu se putuse amesteca, doamna Ledru îşi avea..., în medalionul funerar, miniatura ei de la 24 de ani. papadat-bengescu, o. I, 110. Oamenii timpului meu... se aflau cu totul depărtaţi de natura primitivă. In ochii lor de fii vitregi nu se mai oglindeau apele şi codrii veacurilor dintăi. SADOVEANU, O. XVII, 419. Frate vitreg (şi, învechit, substantivat, m.) sau soră vitregă = fiu sau fiică din altă căsătorie a unuia dintre soţii recăsătoriţi, consideraţi în raport cu copiii celuilalt soţ ori cu copiii rezultaţi dintr-o nouă căsătorie; fiu nelegitim sau fiică nelegitimă, consideraţi în raport cu copiii legitimi ai aceluiaşi părinte; (regional) bade, bădiţă, nene (2), frate de-al doilea (v. f r a t e), frate de măştihoi (v. m ă ş t i h o i 1), frate de salcie (v. s a 1 c i e 1 1), frate de scoarţă (v. s c o a r ţ ă II), frate fiastru, frate maşter (v. maşter 2), frate priminit (v. primenit2 4), (regional) soră de-a doua, soră de scoarţă (v. s o r ă 1), soră fiastră, soră maşteră (v. maşter 2). Va fi sora vitregă, numai de tată sau numai de mumă (a. 1652). ap. TDRG. Această tocmală am făcut denaintea... lui Toderaşco, vitregu-meu şi denaintea... lui Patraşco (a. 1654). GHIBĂNESCU, I. z. III1,
 62. îndată s-au gătit Velicico cu sfatul vitregului său, Miron, îndemnînd pe Frenţa, căpitanul cu cătane ce avea, şi au purces să vie în Iaşi, să ia pre Mihai Vodă. MUŞTE, LET. III, 66/36, cf. I. GOLESCU, c. Ca să-l mîhnească şi mai mult, logodi pe un frate al său vitrig cu o fată a lui Ieremia Moghila. F. AARON, I. II, 247/12, cf. VALIAN, V. Cu puţine zile înainte, el priimise o înfruntare grea de la junele Iffiu, fratele vitreg al cardinalului. BĂLCESCU, O. III, 200, cf.
3807
VITREG
-696-
VITREG
 PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 455, CIHAC, I, 317, LM. Orfana culese un buchet de viorele sub crăcile copacilor şi le aduse surorii vitrige. CONV. LIT. XXII, 210. Frate vitreag (maşter) şi soră vitreagă (maşteră) sînt fraţii ce au doi taţi şi una şi aceeaş mamă sau doauă mame şi unul şi acelaş tată. LIUBA - IANA, M. 25, cf. GHEŢIE, R. M. Cînd fraţii sînt unii drepţi, alţii vitregi, moştenirea se împarte în două: partea mamei şi partea tatălui. ENC. ROM., cf. BARCIANU. In zădar o chemă de acolo fratele ei vitreg, Ştefaniţă, în scurta lui domnie. IORGA, C. I. I, 95, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Fata ei, bogata prinţesă Canta, soră vitregă cu maiorul,... o da în seama acestuia. M. I. CARAGIALE, c. 128, cf. CADE. Pentru Badea, Constantin era un frate vitreg, înfumurat şi nestatornic. Singură, în faţa surorii vitrege, Salomia ascultase, palidă, uimită, scîrbită, copleşită. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 71, cf. I, 106, SCRIBAN, D. 525, 1223. Ar trebui să mă bucur, în definitiv, să am fraţi şi surori, chiar şi vitregi. CĂLINESCU, O. VII, 93. Verişoarele ei... erau căsătorite, respectiv, cu doi fraţi Cîrlova..., fiii ai lui Constantin, fratele vitreg al poetului, id. C. O. 207. O fi fraţi vitregi... glumi Teil. CAMIL PETRESCU, O. III, 140. Vizita doamnei Trude Resch, sora vitregă a lui Amidon şi soţia unui cunoscut bancher..., era ca un ajutor de la Cel-de-Sus. VINEA, L. I, 40, cf. DL. Cei trei fraţi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim, stăteau spre partea din afară a tindei. PREDA, M. 24, cf. DM, SCURTU, T. 114, 127. Pămîntul... aparţinea celor doi fraţi vitregi. BĂNULESCU, I. 175, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, alr i/ii h 161, alrm i/ii h 223, alr ii/i h 134, ib. mn 65, 2 625/27, 105, 130, 605, 682, 723, 728, 848, 876, 886, 928, A ix2, 3,4, 5.
     2.     P. e x t. (Despre oameni sau, p. e x t., despre stăpîniri, guvernări, autorităţi etc.) Care are o atitudine răuvoitoare, ostilă, duşmănoasă, nedreaptă faţă de cineva; care este aspru, hain, nemilos, necruţător. Justiţia a fost vitregă pentru dreptatea voastră. SION, P. 469. Ei bine! oameni vitregi cu inimele sterpe, Legaţi de cîrma ţării cu-ncolăciri de şerpe, Voi, care-aţi stat departe de foc şi de dureri, Cum aţi rentors copiii la sînul bietei ţări? ALECSANDRI, POEZII, 477. Mai bine mort de mîna mea, decît de aceea a unei societăţi vitrige. CONTEMPORANUL, I, 153. E prea adevărat că sîntem înconjuraţi din toate părţile de români şi încă de acei cari trăiesc sub guverne vitrege, unele duşmane chiar existenţei lor. EMINESCU, O. XII, 409. Nici un neam nu e condamnat de a suporta în veci un regim vitreg, corupt şi mincinos, chiar daca acel regim se exercitează de cătră fiii lui proprii, id. ib. XIII, 409. Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir! CARAGIALE, O. VI, 75. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pămîntul înţelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria d-a să mişca încotro i-ar duce picioarele şi cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. DELAVRANCEA, S. 164. Multe sînt de făcut într-o ţară stricată de atîtea stăpîniri vitrege. VLAHUŢĂ, ap. CADE. Fiindu-ne ţara... stăpînită... de cîrmuiri vitrige care nu şi-au dat osteneala să cerceteze... bunurile şi răurile satelor. JIPESCU, ap. TDRG. Veşnic osîndiţi Am fost să stăm în noapte cu ochii îngroziţi Sub vitregă putere. PETICĂ, O. 180. După o mie de ani de vitregă stăpînire streină, Dacia superioară e azi parte integrantă şi nedespărţibilă a vechiului nostru regat. AN. IST. NAŢ. I, 1, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O gazetă locală... şfichiuia autorităţile vitrege cu sănătatea şi igiena sătenilor de sub oblăduirea lor. VOICULESCU, P. II, 255, cf. SCRIBAN, D., DL. Sublocotenentul Brăescu simte nevoia să riposteze unei societăţi vitrege, care-l umileşte. V. ROM. decembrie 1963, 216. în faţa vitregei primiri, tînărul filarmonist... nu dă înapoi, ci se hotărăşte să înfrunte provincia. IST. T. I, 178, cf. M. D. ENC., DEX, DREV. (Substantivat) Că ce îndreptare se poate aştepta şi dobîndi de la un vitreg şi masteh ca acesta, care cu adevărat pune
 sufletul lui nu pentru păşunea oilor sale, ci pentru lîna, laptele şi pentru grăsimea ei! ţichindeal, F. 387/18. Lăcomia unor aprigi, după vreme, patrioţi, Sfintul loc îl defăimează, ca nişte vitregi, ca hoţi! HRISOVERGHI, P. 10/2. „ O, dă-mă cui ţi-e vrerea, Măicuţo, dar străină Departe nu mă da! ” Şi-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor de-acolo Veniţi de undeva. COŞBUC, P. I, 278. Să căutăm dară ca să nu avem oamenii noştri încrezuţi, ca nu cumva să ni alegem nişte vitrigi, carii să ni aştearnă numai spini şi să ni sare bucatele numai cu venin! SBIERA, F. s. 137. (Adverbial) E oare bine că se poartă aşa de aspru şi de vitreg... cu concetăţenii lor români? CARAGIALE, O. IV, 150. Direcţia îi trata vitreg... Li se refuza orice dorinţă; moralul era nesocotit şi ei supuşi unor rigori de regulament. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 136, cf. SCRIBAN, D. 0 F i g. (Despre destin, soartă; cumulează şi ideea de inexorabil, implacabil) Aşa ne e destinul, Vitreg prea adeseori, Unui ’ lumea i-acordează, Iar pe altul îl botează Cu-a lui rouă de plînsori. EMINESCU, O. I, 14. Se pierdu în desişul munţilor, ca acolo să-şi plîngă soarta, care i-a fost atît de vitrigă. MARIAN, O. I, 272, cf. GHEŢIE, R. M. Amarnic ne poartă pe strîmbe cărări Vicleana şi vitrega soarte. GOGA, POEZII, 40. Mă gîndeam eu, de ce soarta vitrigă... ne-a îndrumat viaţa pe cărări deosebite. HOGAŞ, DR. I, 182, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Se resemnase la viaţa de schimnic flămînd, trăind mereu aproape de tot ceea ce i s-ar fi cuvenit prin naştere şi de care numai destinul vitreg îl îndepărtase. ARH. OLT. X, 419. Dar mîni nici mormîntul lui Creangă nu va mai fi, — căci o soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi! SADOVEANU, O. V, 281, cf. X, 32. Oamenii, cuprinşi de deznădejde, cad pe gînduri, meditînd asupra soartei lor vitrege. BOGZA, C. O. 272, cf. DSR.
    3.    F i g. (Despre împrejurări, circumstanţe, condiţii etc.) Care este împotriva, în dezavantajul, în defavoarea realizării unor ţeluri, a unor acţiuni, a desfăşurării unor evenimente etc.; defavorabil, nefavorabil, neprielnic. V. p o t r i v n i c2
 (2). Sub presiunea vitregă a timpului... şi-au pierdut şcolile chiar şi comune mari şi puternice. REV. CRIT. I, 337. în împrejurările vitrege în cari... a fost silită să-şi urmeze învăţăturile secundare, nu şi-a putut însuşi cunoştinţa necesară... a trecutului românesc. AN. IST. NAŢ. I, 16. S-au luat unele dispoziţii relative la exercitarea negoţului şi la acei ce Jaceau pe negustorii, îngrădindu-se cînd interesul lor, cînd... al statului, după împrejurările mai mult sau mai puţin vitrege prin cari a trecut această ţară. N. A. BOGDAN,
 C. M. 78. Cîtă vreme au încetat şcolile publice, din cauza împrejurărilor vitrege, lipsa lor fu împlinită de şcolile particulare. ARH. OLT. X, 278, cf. CADE. Despre limba latină, în aceste timpuri vitrege, nu găsim decît preocupări sporadice şi trecătoare la cîţiva cronicari şi scriitori români. ARH. OLT. XII, 166. Datorită împrejurărilor vitrege, fiica lui Scarlat Sturdza n-a trăit în ţara ei de origină. ALAS 22 IV, 1934, 7/3. Oricît de vitregă ne-ar fi istoria, Dumnezeu a pus în noi semnele sale nebiruite. SADOVEANU, O. XX, 252. împrejurările vitrege de atunci nu-l copleşiseră. OPRESCU, S. 108. Oricît ar fi de vitregă viaţa, ea nu poate schimba definitiv substanţa primitivă a unui caracter delicat. RALEA, S. T. I, 52, cf. DL. Această vastă operă s-a născut sub semnul unor condiţii vitrege. IST. LIT. ROM. II, 481. Asemenea tulburări care creau o stare generală de nesiguranţă s-au repetat de mai multe ori şi mai tîrziu, în împrejurările vitrege din cursul secolelor V-VI. IST. ROM. I, 627. Cine are cultul prieteniei se leagă inevitabil şi de obiectele purtătoare de amintiri, vestigii atît de scumpe, cînd împrejurările vitrege te ţin departe de cei dragi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 39, 5/3, cf. M. D. ENC., dex. Concursul tacit realizat în privinţa unificării lingvistice, în împrejurări din cele mai vitrege, este, poate, cea mai elocventă probă în acest sens. I. GHEŢIE, B. D. 428, cf. DSR. 0 (Despre soartă)
 3807
VITREGEŞTE
-697-
VITREGIT
 Scăpat de aşa vitregă soartă, întors de la o atît de rătăcită cale - de la moarte la viaţă... Ce-ar fi făcut copilul ăsta fară adăpost, nici milă, cînd ar fi început zloata şi gerul? CARAGIALE, O. I, 35. In vremea domniei lui Gheorghe Duca Vodă, soarta negustorilor din Moldova... fu cît se poate de vitregă. N. A. BOGDAN, C. M. 46. Acum aproape două sute de ani, se îngrijea... de internarea în spitale a bolnavilor cu vitregă soartă. ARH. OLT. XIII, 337. 0 (Prin lărgirea sensului) Să cade mai bine a scrie cuvintele cele romane cu slovele S. Cyrilu?... Vitrece, slovele aceste strămutară limba, să schimbară multe cuvinte, multe să perdură (a. 1819). ŞA II, 500. Ştiinţelor şi arţilor au fost pămîntul Africei totdeauna vitrec, şi cîteva capete care au strălucit în el au fost străine, venite de airlea. RUS, I. III, 166/18. Muntele e de piatră, şi piatra e vitregă. Loc de adîncit rădăcinile nu prea este. SIMIONESCU, FL. 103. Cu cît clima a fost mai vitregă ori pămîntul mai sărac, cu atît munca neînduplecată le-a fost mai bine răsplătită. SADOVEANU, O. XX, 336.
     -      Accentuat şi: (regional) vitrég. ALRi/li h 154, h 157/900.
 -  Pl.: vitregi, -ge şi (regional, f.) vitregi. - Şi: (popular) vitrec, -ă, vitric, -ă, vitrig, -ă (pl. şi, regional, f. vitrigi), (regional) vitreâg, -ă, vétrigâ (alr ii/i h 133/899) adj.
     -  Lat. vitricus.
     VITREGEŞTE adv. (Rar) în mod nefavorabil, nedrept; cu ostilitate. Budai-Deleanu este unul din scriitorii care a fost cel mai vitregeşte tratat în literatura noastră, cu toate că activitatea lui şi operele pe care ni le-au lăsat el îi dau tot dreptul ca să fie pus alături cu învăţaţii transilvăneni de la începutul secolului nostru. REV. CRIT. I, 349.
     -  Vitreg + suf. -eşte.
     VITREGI vb. IV. T r a n z. 1. A avea faţă de cineva o atitudine ostilă, duşmănoasă, nedreaptă, potrivnică2; a oropsi (1), a persecuta, a prigoni (2). Menirea mea este să trăiesc în mijlocul neamului vitregit de soartă, să-i alin suferinţele, să-i simt durerile, să fiu sprijinul lui! REBREANU,
 I. 231, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
     2.     A lipsi, a priva (pe cineva sau ceva) de... încheiem acest capitol... cu... pledoaria poetului pentru o creatură pe nedrept vitregită de stima multor oameni ce n-au profitat încă pe deplin de roadele ştiinţei. BĂCESCU, PĂS. 255. Nu se mai vedeau şi nu se mai auzeau deloc nici un fel de piţigoi în pădurile de fagi, vitregite de frunze ale culmilor Olăneştilor. id. ib. 326. Ani la rînd, bucureşteanul a fost cam vitregit în privinţa concertelor de muzică uşoară. CONTEMP. 1974, nr. 1422, 6/1, cf. DEX. Credeam... că acest act va fi consfinţit în toamna trecută, cînd Academia şi-a aniversat 125 de ani de la înfiinţare; un prilej nimerit, desigur, de a i se restitui... bunurile de care pe nedrept a fost vitregită. RL 1992, nr. 14 739, 3/1.
     -  Prez. ind.: vitregesc.
     -  V. vitreg.
     VITREGIE s. f. 1. Atitudine, comportare sau faptă care denotă rea-voinţă, ostilitate (1), duşmănie, duritate, asprime; (învechit, rar) vitregime, vitrigitate (v. v i t r e g i t a t e 1). Cf. TDRG. Am auzit-o... mărturisimdu-mi plîngînd traiul ei chinuit de vitregia nevestei a doua a lui tată-său. M. I. CARAGIALE, C. 84, cf. CADE. Ţăranul din Franţa şi cel din Anglia... au ajuns la o îndestulare a vieţii după ce au suferit şi s-au războit cu vitregia oamenilor. SADOVEANU, O. XX, 336, cf. SCRIBAN, D. Publicul din sală îl soarbe din ochi, văzînd în el nădejdea acestui neam prea mult umilit de vitregia partidelor politice. CĂLINESCU, B. I. 322. Vitregia arătată ţăranului român de către asupritorii lui a determinat actul de opţiune şi angajare al scriitorului. VIANU, L. R. 498, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, DREV.
 Văzînd fata moşneagului atîta vitrigie din partea părinţilor,... au început a plînge şi a se văieta. SBIERA, P. 212. 0 F i g. Asemenea agricultori [nepricepuţi]... n-au dreptul de a se plînge de vitregia... soartei. ap. TDRG. Surîsul ei resemnat şi duios îi vorbea lui Lucii de împăcarea ei cu oamenii, cu egoismul lor şi cu vitregia sorţii, vinea, l.
 I, 200.
     2. (De obicei determinat prin „împrejurărilor”, „timpurilor” etc.) Situaţie, circumstanţă neprielnică, nefavorabilă, condiţie care împiedică realizarea unor ţeluri, a unor acţiuni etc.; dificultate; adversitate; potrivnicie (2); (rar) vitregitate
 (2). Mulţi din oamenii noştri au rămas, sau din vina lor, sau din vitregiile timpurilor, cu puţin pămînt. RETEGANUL, ap. CADE. Din vitregia vremilor, timp de mai mulţi ani rămăsese fară mare preot. PÂRVAN, G. 78. A lipsit timp îndelungat din cauza vitregiei împrejurărilor, din cauza nesfirşitelor dezbinări între fraţi. AN. IST. NAŢ. I, 43. Un studiu amănunţit al clădirilor vechi, care cu toată vitregia timpurilor au mai rămas în fiinţă..., ar merita să fie trecut în monografia oraşului. ARH. OLT. V, 183. Nu putem şti dacă - ceea ce e foarte probabil, ţinînd seamă de vitregia timpurilor - nu cumva vor fi rămas şi mai multe manuscrise de la popa Bucur. RF I, 67. Cauza nu trebuie căutată decît în vitregia vremurilor ce au urmat pentru noi... după înfăptuirea dualismului austro-ungar. GOLOGAN, C. R. 55. Statornic în urmărirea ţelului, el înfrînsese vitregia împrejurărilor, o întorsese cu dibăcie în folosul său. M. I. CARAGIALE, C. 12, cf. 50. Sfintul locaş fu lăsat în neîngrijire, iar vitregia vremurilor aduse şi mai repede ruina bisericei. ARH. OLT.
 XIII, 338. Cu toată vitregia împrejurărilor şi duşmănia prigonitorilor, poetul şi pictorul nu încetă de a lucra. SADOVEANU, O. XVII, 58. Alipirea către limba noastră dulce românească şi către legea noastră străbună ortodoxă au fost acelea care au ţinut trează naţia noastră în decursul vitregiei vremurilor. MOROIANU, S. 159, cf. SCRIBAN, D. A fost un om din mulţime şi a întrupat acele virtuţi ale ei, care l-au făcut să treacă biruitor prin vitregiile apăsărilor trecute. VIANU, L. R. 66. In pragul lui 1848, suntem, din pricina vitregiei istorice, la o culme a cîntecului poporului. CAMIL PETRESCU, O. I, 92, cf. II, 31. Prietenia lor... se dovedise capabilă să înfrunte vitregia vremurilor, intrigile oamenilor, v. ROM. ianuarie 1954, 195, cf. DL, DM. Şi aici domneşte elanul ridicării din înapoiere a unui neam oropsit de vitregia istoriei. IST. LIT. ROM. II, 259. Cînd în loc de „ istoria daco-geţilor ” am scris doar „file din istoria triburilor daco-gete ”, n-am făcut-o la întîmplare, ci obligat de vitregia împrejurărilor. H. DAICOVICIU, D. 57, cf. M. D. enc., dex, dsr, drev. (Prin lărgirea sensului) Instrucţia publică care nu înarmează absolut cu nimic poporul... în a-l povăţui... a trage toate foloasele posibile din harurile naturei... sau întîmplător spre a li se putea împotrivi vitregiilor ei păgubitoare, o atare instrucţie ne pare de prisos. ATILA, P. 87. Compensăm pierderile pe care le cauzează vitregia naturii. VÎN. PESC. 1964, nr. 3, 3, cf. românia LITERARĂ, 1973, nr. 29, 5/1. Vitregia naturii n-a reuşit... să-i înfrîngăpe oameni. RL 1977, nr. 10 300.
     - Pl.: vitregii. ~ Şi: (regional) vitrigie s. f.
     - Vitreg + suf. -ie.
     VITREGIME s. f. '(învechit, rar) Vitregie (1). Cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W.
     - Vitreg + suf. -ime.
     VITREGIT, -Ă adj. Care este tratat cu ostilitate, cu duşmănie, care este nedreptăţit, persecutat; oropsit (1), prigonit. Cf. v i t r e g i (1). Dragostea lui s-a concentrat asupra celei mai vitregite categorii umane a epocii: africanii. MAGAZIN IST. 1974, nr.l, 96. 0 (Substantivat) Era un suflet de jalnică preoteasă a durerilor zadarnice, un glas
3812
VITREGIT ATE
-698-
VITRINÄ
 de melopee pentru auzul vitregiţilor. PAPADAT-BENGESCU, O.
 II, 83. Dată fiind foametea care bîntuia printre vitregiţii soartei, nu este de mirare că... sute de mii de oameni... s-au prezentat la cele 150 bariere care împrejmuiau locul festivităţilor. MAGAZIN IST. 1972, nr. 2, 94.
     -  PL; vitregiţi, -te.
     -  V. vitregi.
     VITREGITÂTE s. f. 1. (învechit, rar; în forma vitrigitate) Vitregie (1). Cf. barcianu.
     2. (Rar) Vitregie (2). Se zicea cum că arondarea se face din motivul bunei administraţiuni, în faptă însă s-a făcut din motivul că, cu toată vitregitatea legilor, totuşi mai erau în ţară cîteva municipii unde naţionalităţile reuşau în preponderanţă faţă de maghiari. EMINESCU, O. IX, 264. Fiii acelora... nu sînt venetici, veniţi de ieri, alaltăieri, pe acea vale a Oltului, ci sînt băştinaşi, pe cari însă vitregitatea timpului i-a rărit, reducînd numărul lor. REV. CRIT. I, 336, cf. BARCIANU. Acestor generaţii e datoria a clădi, încetul cu încetul, ceea ce a fost zdrobit de vitregitatea timpurilor abia trecute. PĂCALĂ, M. R. 350.
     -  Şi: (învechit, rar) vitrigitate s. f. barcianu.
     -  Vitreg + suf. -itate.
     VITREÔL s. n. v. vitriol.
     VÎTRIC, -Ă adj. v. vitreg.
     VITRICÉL s. m., s. n. v. vintricel1.
     VITRIFIA vb. I v. vitrifica.
     VITRIFIÂBIL, -Ă adj. Care se poate vitrifica; care poate fi vitrificat. Cf. poen. - ar. - HILL, v. 819729, prot. -
 POP., N. D., SCRIBAN, D., LTR2, DN3.
     -      Pronunţat: -fi-a-. - PL: vitrifiabili, -e. - Şi: vitrificâbil, -ă adj. scriban, d.
     -  Din fr. vitrifîable. - Vitrificâbil < vitrifica + suf. -bil.
     VITRIFIANT s. m. Material de bază folosit în industria silicaţilor pentru obţinerea maselor sticloase, amorfe. Cf. LTR2, DN3, DEX2. 0 (Adjectival) Cuptoare pentru topit materialul vitrifiant. NOM. MIN. I, 261.
     -  Pronunţat: -fi-ant. - PL: vitrifianţi.
     -  Din fr. vitrifiant.
     VITRIFICA vb. I. T r a n z. A transforma un silicat sau un amestec de silicaţi într-o masă amorfa, sticloasă, prin topire urmată de solidificare; (refl.; despre silicaţi) a se transforma într-o masă amorfa, sticloasă, prin topire urmată de solidificare. Cf. i. golescu, c., poen. - aar. - hill, v. 8191 /35, FROLLO, V. 622. Focul vitrifică nisipul. ŞĂINEANU, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX, DN 3.
     -  Prez. ind. pers. 3: vitrifică. - Şi: vitrifia vb. I. DN3.
     -  Din it. vitrificare, fr. vitrifier.
     VITRIFICÂBIL, -A adj. v. vitrifiabil.
     VITRIFICARE s. f. Acţiunea de a (s e) v i t r i f i c a şi rezultatul ei; (astăzi rar) vitrificaţie. Cf. frollo, V. 623, ALEXI, w., SCRIBAN, D. 1411. Intervalul dintre temperatura de vitrificare şi începutul deformării se numeşte interval de vitrificare. LTR2, cf. DL. în industrie, vitrifierea se realizează, de obicei, prin topire cu adăugare de fondanţi. DP, cf. DM, SFC IV, 316, M. D. ENC., DEX, DN , DREV.
     -  PL: vitrificări. - Şi: vitrifiére s. f.
     -  V. vitrifica.
     VITRIFICAT, -Ă adj. Care s-a transformat într-o masă amorfa, sticloasă; p. e x t. vitros, sticlos (1). Cf. alexi, w.
 Masa ceramică arsă care are porozitatea cea mai mică se numeşte masă vitrificată. LTR2 XVIII, 540. în această aşezare s-au găsit mici creuzete de lut vitrificat servind la turnarea bronzului. H. DAICOVICIU, D. 148. îşi dete seama că mergea pe un platou vitrificat. V. ROM. ianuarie 1974, 21. In unele cazuri analiza acestor urme a arătat prezenţa unor „reziduuri vitrificate”. CONTEMP. 1974, nr. 1418, 10/3.
     - PL: vitrificaţi, -te.
     - V. vitrifica.
     VITRIFICAŢIE s. f. (Astăzi rar) Vitrificare. Cf. POEN-AAR. - HILL, V. 819732, PROT. - POP., N. D., ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D.
     - Şi: vitrificaţii!ne s. f şăineanu, barcianu, alexi,
 W., SCRIBAN, D.
     - Din fr. vitrification.
     VITRIFICAŢIIJNE s. f. v. vitrificaţie. VITRIFIÉRE s. f. v. vitrificare.
     VÎTRIG, -Ă adj. v. vitreg.
     VITRIGÎE s. f. v. vitregie.
     VITRIGITATE s. f. v. vitregitate.
     VITRIGÔN s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albastre, specifică dunelor maritime din Dobrogea, care se foloseşte în medicina populară (Eryngium maritimum). Cf. BORZA, D. 65, 301, BUTURĂ, EB., DEX2.
     - PL: vitrigoni.
     - Etimologia necunoscută.
     VITRÎLĂ s. f. v. vetrelă. VITRINÄR s. m. v. veterinar.
     VITRINĂ s. f. 1. Spaţiu special amenajat pentru expunerea mărfurilor în spatele ferestrei dinspre stradă a unui magazin; fereastră care închide spre stradă acest spaţiu; p. e x t. totalitatea mărfurilor expuse într-un astfel de spaţiu. Lache vrea să se oprească la vreo vitrină. CARAGIALE, O. II,
 54. Băietul îl trage de mînă, ca să se oprească,... fiindcă trec pe lîngă o vitrină. SLAVICI, N. I, 301. Cu ce emoţiune trece pe la vitrinile librăriilor. VLAHUŢĂ, D. 220, cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., barcianu, alexi, w. Această mare şi frumoasă piaţă are prăvălii cu vitrine moderne. IORGA, P. A.
 I,  186. Colindaţi librăriile noastre, opriţi-vă la vitrinele luminate. ANGHEL, PR. 180. La ora cînd se închid magazinele... Manuela se oprea în faţa unei vitrine unde nici nu avea măcar ce privi. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 280, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Prin vara anului 1904, în dreptul unei vitrine... zării deodată lîngă mine pe Eliade cu soţia sa. LOVINESCU, M. 62. In vitrine, versuri de un nou poet. BACOVIA, O. 54, cf. MINULESCU, VERS. 274. Toţi porniseră nerăbdători să hoinărească prin capitală, să caşte gura la vitrine. C. PETRESCU, î. II, 128. Ai nevoie să umbli pe o stradă, să vezi lume..., să te opreşti la o vitrină. SEBASTIAN, T. 165. S-a înţeles în taină cu domnul Sotir... să-i închirieze pentru o jumătate de zi vitrina de la stradă. VOICULESCU, P.
 II, 242, cf. SCRIBAN, D. Simfoniile de parfumuri..., dacă ar fi fost realizate vreodată, n-ar fi avut o valoare estetică mai mare decît statuile de şocolată şi catedralele de zahăr expuse uneori în vitrinele cofetăriilor. VIANU, E. 149, cf. NOM. MIN. I, 123. Postavul cela putred, din vitrină, I l-am vîndut ca marfa de mare preţ, streină. ARGHEZI, S. V, 239. A văzut într-o vitrină o valiză-trusă foarte frumoasă.
3833
VITRINIC
-699-
VITRIOL
 CĂLINESCU, C. O. 70. Strada şi vitrinile sînt alcătuite la fel ca la Paris. RALEA, S. T. I, 317. Din vitrinile de pe Calea Victoriei..., [castraveţii] au fost expulzaţi de mult. BOGZA,
 A. î. 385. Trei băieţi şi o fată, studenţi, desigur, hohoteau gesticulînd lingă o vitrină. VINEA, L. I, 8, cf. LTR2, DL. Vitrinele strălucitoare o atrăgeau ca un magnet. PREDA,
 C. I. P. II, 130, cf. DM. Se uitase în vitrinele magazinelor. BARBU, ş. N. 9. Nici prăvăliaşii de la noi din mahala mi-şi. mai expun mărfurile aşa, în vitrine. T decembrie 1964, 31. Silvestru, uitîndu-se... la şirul de magazine cu vitrine oblonite... urmărea fără să vrea sclipirea nichelului de pe hamuri. BĂNULESCU, I. 159. Te opreşti... în faţa unor vitrine în care se găsesc doar cîţiva nasturi de uniformă. MAGAZIN IST. 1972, nr. 5, 11. Strigătele se auzeau pînă departe, izbindu-se de vitrinele magazinelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 17/1, cf. M. D. ENC. Eleganţa vitrinelor şi ambianţa întregii străzi sînt anulate de un fals pitoresc. contemp. 1974, nr. 1420, 7/6, cf. dex, dn3. 0 F i g. Sus, în vitrina amurgului, se aprinse luceafărul tînăr. VOICULESCU, P. II, 231. Contemplînd de la distanţă, în deplină subiectivitate, vitrina literară a lumii,, vezi numai ce-ţi sare în ochi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 1, 22/1.
     2.      Mobilă sau dispozitiv, cu unul sau cu mai mulţi pereţi din sticlă, folosit pentru expunerea mărfurilor într-un magazin, a exponatelor într-un muzeu, a bibelourilor, a veselei (de lux) etc. într-o casă. în minunatul muzeu de antichităţi etrusce... era şi o lulea de bronz... Nu pot încredinţa dacă ea şi-a aflat un loc în gravele şi artisticele vitrine ale Luvrului. ODOBESCU, S. II, 301. Tînărul se duse la una din vitrine, luă o cutie de marochin negru, o aduse pe masă şi o deschise. D. ZAMFIRESCU, A. 75. Pereţii erau în întregime acoperiţi de nişte dulapuri mari, pline de gîngănii mumificate. Lumina... făcea să strălucească în vitrine pulberea aripilor de fluturi. Al. PHILIPPIDE, S. II, 169, cf. CADE. Peretele din dreapta are două ferestre. Intre ele o vitrină cu ceşti de porţelan pictat şi alte obiecte. CAMIL PETRESCU, T. II, 343. Numeroase vitrine cuprind opere de mici dimensiuni, în special argintărie bisericească şi laică. OPRESCU, S. 168. O vitrină mare conţinea pe un rastel numeroase puşti de vînătoare. CĂLINESCU, O. III, 102. Casa conţinea oarecare mobile colosale din epoca lui Cuza, gravuri, tablouri, o mică colecţie de costume boiereşti puse în vitrine, id. ib. V, 112, cf. LTR2, DL, DM. Dinspre vitrina de sufragerie: zgomote de pahare sparte. S februarie 1960, 38. Cupa a intrat în vitrina sa de trofee de patru ori. SPORTUL,
 1972,  nr. 6935, 3/6, cf. M. D. ENC. DEX. Pare să-l fi azvîrlit pînă în celălalt capăt al odăii, lîngă bufetul cu vitrine curbate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 5, 15/1, cf. DN3.
     -  Pl.: vitrine.
     -  Din fr. vitrine.
     VITRÎNIC s. m. (Bot.; regional) Iarba-ciutei (Doronicum austriacum). Şi de n-ar fi odolean, Leuştean Şi vitrinic N-ar mai fi în lume cruce de voinic. POP., ap. HEM 2176, cf. TDRG, izv. XVII, 56.
     -  Pl.: vitrinici.
     -  Din ucr. BÎTepHHK.
     VITRINIÉR, -Ă s. m. şi f. (Şi în sintagma vitrinier decorator) Persoană specializată în aranjarea vitrinelor unui magazin. Cf. DN2, DEX, dn3. Personajele au meserii aiurite: regizor de televiziune, vitrinieră, fotograf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr.l, 17/4. Cert, vitrinierii-decoratori băimăreni au fantezie, bun gust, talent. în DCR.
     -  Pronunţat: -ni-er. — Pl.: vitrinieri, -e.
     -  Vitrină + suf. -ier.
     VITRIOL s. n. 1. (Şi, învechit, în sintagmele unt de vitriol, ulei de vitriol, aer ime de vitriol, acrite de vitrior).
 Acid sulfuric, v. s u 1 f u r i c (1). De se va... negri aceea, e semn că într-însa se află vitrior. ŞINCAI, ÎNV. 33/13. Acesta nu va cumpăni mai mult decît 379 de grăunţe în untul de vitreol şi 414 în apa de obşte. AMFILOHIE, G. F. 22478. Mestecîndu-se cu acrite de vitrior fac sare amară care se află în multe ape mineralnice. I. NAT. 31/34. Sările vitriorului. ib. 35/24. Seva ... picura oleu de vitriol în păhar de vitru, adecă de glajă, în care să fie băgată sare comună. ÎNVĂŢĂTURĂ, 54/12. Acrimea curat de vitriol prifacută singură puind în burcut au pricinuit îndată fierberea cu sunet care au ţinut mult, dar nu s-au tulburat apa. PLUSC, D. 6/25. Acrime sulfurică, de pucioasă sau de vitriol (acidum sulphuricum), este o unire de sulfură cu oxigen în cea mai mare cît ime pe a patra treaptă de oxidaţie. ASACHI, L. II2129, cf. FURNICĂ, D. C. 419. Poloboacele şi buţele... să se clătească cu apă alcătuită din o parte de vitriol (aţid sulfuric) şi din 20 de părţi de apă. I. IONESCU, C. 194/25. îl facem de tot felul pentru trebuinţele agriculturei, combinînd împreună părţi deopotrivă în greutate de acid sulfuric (unt de vitriol) şi de calcar sau de cretă de var. BREZOIANU, A. 29/27. Ca să absoarbă umiditatea, umple niscareva vase sau cu var nestins... sau cu oliu de vitriol (acidsulfuric), id. ib. 559/11. La emoroidele dinăuntru foloseşte... şi acidul sulfuric (vitriol) i băile calde. CORNEA, E. I, 11/33. Se întrebuieşte la fabricarea negrelei (cernelei), a oleului de vitriol, a albastrului de Berlin, sinelei, la cănirea peilor, în medicină ş. a. STAMATI, M. 13/5, cf. id. V. 7181 /30. Cel mai important folos ce avem din pucioasă este că intră în fabricaţiile vitriolului (acid sulfuric). BARASCH, I. N. 59/17, cf. POLIZU. Acesta era vitriol, era otravă, ca să zic aşa, amestecat în puţin rachiu. PELIMON, I. 274/1. Cîrciumarul va dori ca salonul său să fie local de întîlnire a făcătorilor de rele, cari se mulţumesc a bea rachiul fabricat cu vitriol şi cu ardei şi a-l plăti cît de scump din beneficiile meseriei lor. ghica, s. 196, cf. id. c. E. II, 394, pontbriant, d. O parte rachiu şi două de apă amestecată cu vitriol. ALECSANDRI, T. 1555, cf. COSTINESCU, LM. Poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie, decît moartea lentă prin vitriol. EMINESCU, S. P. 106. Cînd ardem zăharul sau cînd îl udăm cu vitriol, atunci moleculele se strică. CONTEMPORANUL, I,
 47.  Oamenii sînt răi şi pricinaşi în Podenil... Ocări... batjocuri... suduituri... acuzări de otrăvire prin vitriol... Dar ameninţările! CARAGIALE, O. I, 55. Tu nu ştii ce e vitrionul ... id. ib. vi, 199, cf. ddrf, enc. rom., barcianu, ALEXI, W. Iei de la spiţărie vitrion (apă tare) şi pui la neg. GRIGORIU-RIGO, Μ. P. I, 130, cf. BIANU, D. S. Nici O gospodină din Pipirig nu boieşte linurile pentru leicere ori catrinţe ca în vechime, ci toate boiesc cu boiele cumparate de pe la dughene şi cu apă tare ori vitriol ca să nu se spele. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 7. A cincizecea mia parte de acid fenic sau vitriol ... e destul ca să distrugă într-o singură zi tot peştele dintr-o apă. ATILA, P. 177. Bea desigur ceva spirtos... spirt chiar... vitriol... cine ştie? PAPADAT-BENGESCU, O. II, 289, Cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 270, ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, SCRIBAN, D., CANTUNIARI, L. M. 119, MACAROVICI, CH. 295. A dizolvat victima ucisă, într-o baie cu vitriol. ARGHEZI, s. XXII, 57. Cei care trecuseră de partea revoluţiei nu erau decît vreo 20 de inşi..., care ar fl turnat vitriol pe aşa-zisele farfarale. CAMIL PETRESCU, O. III, 64. La putoarea pieilor de animale se adaugă mirosurile chimiei industriale; laptele de var şi vitriolul şi tot ceea ce e toxic şi corosiv ocupă aici cel dintîi loc. BOGZA, A. î. 98. A lui soţie, Ce-n taină-l urmărea, Intră în berărie Cu vitrion la ea. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 60, cf. LTR2, DL, DP, DM, DER. Au venit şi-au intrat peste moaşă, Şi-au bătut-o şi-au turnat vitrion pe ea, pe ochi şi peste tot. SORESCU, L. L. II, 160, cf. DC, M. D. ENC. îmi vine să-i arunc cu vitriol în obraz. ROMÂNIA literara, 1973, nr. 21, 19/4, cf. DEX, DN3, DSR, BUL. FIL. VI, 243, A IX, 2. 0 F i g. în ochii
3836
 VITRIOL
-700-
VITRIOLIZA
 mei adînci, pe brînci, un faun priveghează, Visează strajnica plăcere ce poţi s-o smulgi unui viol, Hipnotizări ce pervertesc rînjind împrăştiază Şi-n fund de gingaşe potire, ţîjneste-n silă vitriol. MACEDONSKI, O. I, 120. Intervenţia prefectului a fost picătura de vitriol într-un pahar plin ochi. REBREANU, R. II, 115. Fiece cuvînt, o picătură de vitriol, fiece gînd, un pumnal otrăvit, vinea, L. II, 187.
     2.     (învechit) Nume dat unor sulfaţi. Cîţiva trandafiri roşii cu apă de izvor... să oţeţească cu spirt de vitriolo, să o bea. MEŞT. DOFT. II, 3r/16. Spiritul de vitriol... iaste cunoscut tuturor, ib. 82r. Afară de aceste osebite suptstări săroase, cumu-i alaun, ori piatră acră, ... silitra, tartaru, vitriolul. AMFILOHIE, G. F. 197712, cf. FRĂŢILĂ, S. î. 19/25, DRLU. Nu avem şi nici vom avea alte mai puternice şi mai destoinice leacuri ... decît aceste din jos arătate, adecă, curăţenia de vărsătură: piatra iadului, ... camforul, eter de vitriol. PISCUPESCU, M. 22/8. Nici o persoană particulară nu are voie a-şi însuşi acele din sînul pămîntului săpate şi scoasă metaluri, precum: aurul, argintul ... şi, pe lîngă acestea, piatră-acră, vitriol, salitră. COD. ŢIV. 65/36, cf. I. GOLESCU,
 C.  Spirt de vitriol ... de la 15 pînă la 20 picături, să se deie bolnavului în cîte o lingură de apă. DRĂGHICI, D. 156/24. Noi avem vitriol destul; dar întrebaţi pe neguţetorii noştri de unde îl aduc. GT (1839), 167734, cf. POEN. - AAR. - HILL,
 V.  II, 819738. Se află: puţin aur şi argint; mai mult fer, aramă, cusutoriu, plumb, cărbuni de piatră, vitriol, pucioasă. RUS. I. I, 119/25. Părţile acele pline de arici să se spele şi să se cureţe mai cu samă cu apă de var sau cu 12 dramuri de piatră acră şi 12 dramuri de vitrion în 1/2 ocă de apă. LITINSCHl, M. 149/4. Intre săreturi se numără: sarea, ţeperigul, piatra-acră, vitrionul, silitra şi altele. MARIAN, P. 25/22. Din străinătate el cumpăra:... vitriol cu 2 sfanţi oca şi cu dînsul se face coloarea verde. I. IONESCU, M. 694, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, CONV. LIT. XXIII, 1070, ENC. ROM., BARCIANU, RESMERIŢĂ,
 D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., dex, D. î. lat.-rom. 0 (în special) Vitriol alb = sulfat de zinc, v. sulfat .Să iai vetriol alb, cît zece grăunţe de grîu la cumpănă şi zece dramuri apă de trandafir şi să speli ochii. LUCR. FOL. 21/10. Stînge Vi lot de vitriol alb într-o fele de apă curată şi o întrebuinţează aceasta în loc de apă de ochi rece. CALENDARIU (1814), 177/9. Vitriol alb cît 10 grăunţă de grîu în cîtime, amestecat cu 10 dramuri apă de trandafir, să se spele ochii. DRĂGHICI, D. 45/20. Pentru albeaţă la cal, să iei un dram de vitriol alb, 20 dramuri apă de trandafir. MANOLACHE DRĂCHICI, I. 55/9, cf. COSTINESCU, lm, conv. lit. xxiii, 1070, enc. rom., barcianu. Ia săpun de Veneţia cît o nucă de mare şi vitriol de cel bun alb, piatră-vînătă de două ori cît nuca de mare, pune-le într-o ulcea mare cu V2 oca apă curată să fiarbă. ŞEZ. VIII, 136, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, scriban, d. Vitriol albastru (sau vînăt, de aramă) = sulfat de cupru, v. s u 1 f a t. Au văruit asemenea cu silitră, arsenic şi mai vîrtos cu sulfat de aramă, numit mai de obşte vitriol albastru. BREZOIANU, A. 78/22. O doftorie foarte bună pentru rosaturi de şa şi de hamuri la cai se face din vitriol albastru, grinşpan, piatră-acră, ţiperig. LITINSCHl, M. 169/1, cf. LM, CONV. LIT. XXIII, 1070, ENC. ROM., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DSR. Vitriol verde (sau feros, de fier) = sulfat feros, v. sulfat. Supt apă ... să acieşte sulfurile, ferul să rezolveşte şi informează vitriolul de fer. CAIET, 100721. Vitriol verde sau feros:... e verde şi albiu, are un gust petros şi astringent. STAMATI, M. 13/1, cf. COSTINESCU, LM, CONV. LIT. XXIII, 1070, ENC. ROM. Dacă coloarea neagră nu s-a prins bine, se mai înfierbîntă în cerneală de 2—3 ori, mai adăogîndu-se şi puţin vitriol de fier. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 127, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D.
     3. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Petrol (2). CHEST. II
 352/299, cf. alri 1 607/40, CL 1961, 76.
    -      Pronunţat: -tri-ol. - Pl.: vitrioluri (cade, SCRIBAN, D., DM, DEX) şi (învechit, rar) vitrioale (polizu, pontbriant,
D.). - Şi: (popular) vitrion, (învechit şi regional) vitriôr, (învechit, rar) vitriolo, vitreol (DRLU), vetriol s. n.
    -      Din lat. med. vitriolum, germ. Vitriol, it. vitriolo, vetriolo, fr. vitriol.
    VITRIOLA vb. I. T r a n z. I. (Rar) A arunca cu vitriol (1) asupra cuiva pentru a-l desfigura; a arde, a răni cu v itriol. Cf. CADE, SCRIBAN, D. Un miros caustic, corosiv, arde plămînii, ochii, epiderma; te vitriolează. BOGZA, A. î. 98, cf. dl, dex, dn3. ♦ F i g. A critica cu severitate, aspru. Observator satiric al vieţii sociale, d. Arghezi vitriolează toate acele metehne cîte se pot surprinde în alcătuirea noastră de stat. CONSTANTINESCU, S. I, 85.
    2. (Text.) A trata ţesăturile cu vitriol (1). Cf. dn3.
    -  Pronunţat: -tri-o-. - Prez. ind.: vitriolez.
    -  Din fr. vitrioler.
    VITRIOLAJ s. n. 1. (Rar) Vitriolare. Cf. D. med., dn3.
    2. (Text.) Tratare a ţesăturilor cu vitriol (1), pentru înlăturarea impurităţilor. Cf. dn2, dex, dn3.
    -  Pronunţat: -tri-o-. - PL: vitriolaje.
    -  Din fr. vitriolage.
    VITRIOLANT, -Ă adj. (Rar) Care arde, care provoacă arsuri (ca vitriolul 1). Substanţă vitriolantă. BOGZA, în L. ROM. 1954, nr.2, 19, cf. dn2, dex, dn3. ♦Fig. Care critică cu severitate; caustic, incisiv, muşcător (2). Arghezi nu şi-a găsit dintr-o dată concentrarea vitriolantă în expresia pamfletară, v. ROM. iunie-iulie 1963, 94. Există... personaje de o mare autenticitate,... peste care Miron Radu Paraschivescu s-a aplecat fără ironia crudă şi vitriolantă a lui Caragiale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 78, 25/1. N. D. Cocea adăugase prestigiului... de a fl cel mai vitriolant pamfletar, şi pe acela de a fi un robust romancier. CONTEMP. 1974, nr. 1421, 1/4. Este această comedie un vitriolant portret de epocă. ib. 1975, nr. 1520, 9/5. Alături de pamfletul vitriolant a realizat cele mai frumoase poeme în proză. MS. 1988, nr. 1, 41. 0 (Adverbial) Priveşte cu ochi critic, rareori amuzat, cel mai adesea vitriolant, mediul de care se ocupă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 50, 9/4.
    -  Pronunţat: -tri-o-. -PL: vitriolanţi, -te.
    -  Vitriola + suf. -ant.
    VITRIOLARE s. f. (Rar) Acţiunea de a vitriola şi rezultatul ei; (rar) vitriolaj (1). Cf. DN3.
    -  Pronunţat:-in-o-. - PL: vitriol ari.
    -  V. vitriola.
    VITRIOLAT, -Ă adj. (învechit) Care conţine vitriol (1, 2). Cf. I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. II, 8192/1, COSTINESCU, LM.
    -  Pronunţat: -tri-o-. -PL: vitriolaţi, -te.
    -  Din fr. vitriolé.
    VITRIÔLIC, -Ă adj. (învechit) De vitriol (1, 2), care este combinat sau compus cu vitriol; (învechit, rar) vitriolicesc. Cf. 1. golescu, c., costinescu, lm.
    -  Pronunţat: -tri-o-. -PL: vitriolici, -ce.
    -  Din fr. vitriolique.
    VITRIOLICÉSC, -EÀSCA adj. (învechit, rar) Vitriolic. Cf. i. golescu, c.
    -  Pronunţat: -tri-o-. -Pl.: vitrioliceşti.
    -  Vitriol + suf. -icesc.
    VITRIOLIZÄ vb. I. Tran z. (învechit, rar) A trans-
3844
VITRIOLIZARE
-701 -
VITUPERARE
forma în vitriol (2); a obţine vitriol (1). Cf. costinescu, lm.
    -  Pronunţat: -tri-o-, - Prez. ind.: vitrioiizez.
    -  Din fr. vitrioliser.
    VITRIOLIZARE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a v i t r i o 1 i z a şi rezultatul ei; (învechit, rar) vitriolizaţie. Cf. COSTINESCU.
    -  Pronunţat: -tri-o-. - PL: vitriolizări.
    -  V. vitrioliza.
    VITRIOLIZAŢIE s. f. (învechit, rar) Vitriolizare. Cf. COSTINESCU, LM.
    -      Pronunţat: -tri-o- - PL: vitriolizaţii. - Şi: vitriolizaţiune s. f. costinescu, lm.
    -  Din fr. vitriolisation.
    VITRIOLIZAŢIIJNE s. f. v. vitriolizaţie.
    VITRI0LO s. n. v. vitriol.
    VITRION s. n. v. vitriol.
    VITRIOR s. n. v. vitriol.
    VITRÎT subst. 1. Component principal al cărbunilor minerali, de culoare neagră, lucios şi compact. Vitritul e constituentul cel mai oxigenabil al cărbunelui, are tendinţă de fisurare mare şi, în consecinţă, se inflamează uşor. LTR2. Vitritul este componentul care permite cocsificarea cărbunilor. DP, cf. DEX, DN3.
    2. Material constituit din sticlă cu mangan, folosit ca izolant între soclul becurilor electrice şi capsă. Cf. LTR, dp, dn3, DEX2.
    -  Din germ. Vitrit, fr. vitrite.
    VITRÎŢĂ s. f. v. vetrice.
    VITRÔN subst. (Text.) Fibră de sticlă obţinută prin filare şi folosită la confecţionarea unor ţesături, a unor covoare, a unor curele de transmisie etc. Cf. ltr2, der, M. D. enc., dn3. 0 (Adjectival) Din fibre de sticlă vitron se fac ţesături, covoare, panglici, frînghii, perdele, curele de transmisiune, şnururi etc. LTR2.
    -  Cf. lat. v i t r u m.
    VITROS, -OÂSĂ adj. Care are aspect de sticlă (2), asemănător sticlei; cu structură caracteristică sticlei; care are luciul sau transparenţa sticlei; sticlos (1). Tărimea (duritatea) cvarţului este foarte mare; lovit cu oţel lasă foc; casura (spargerea) sa e vitroasă (sticloasă). BARASCH, I. N. 36/3, cf. PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 618, BARCIANU, ALEXI, W. într-un caz de febră tifoidă s-a văzut o proliferare a nucleilor sarcolemului, cîteva fibre în stare vitroasă, altele cu granulaţiuni. BABEŞ, O. A. I, 146. Din aceste ouă iese un animal tranzitoriu, cît unghia degetului celui mic, un animal vitros căruia i se spune leptocefal. SADOVEANU, O. XIV, 567, cf. SCRIBAN, D. In comerţ, seleniu se găseşte sub aspect vetros, de coloare brună şi cu suprafaţă lucie. ENC. TEHN. I, 409. Azi putea să bea din ceşti de ceai vitroase şi subţiri, prin care ceaiul se străvedea şi care dădeau lichidului o nuanţă de piatră preţioasă. CĂLINESCU, S. 148. Sînt roci vulcanice cu structură porfirică,... formate dintr-o pastă microcristalină sau vitroasă. CHIRIŢĂ, P. 688. Structura acestor roci e hialină, vitroasă sau sticloasă. LTR2 XVI, 391, cf. DL, DP, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV. 0 (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasă = masă gelatinoasă transparentă care se găseşte între cristalin şi retină; umoare sticloasă, v. sticlos (1). Lichidul sticlos, numit şi corp vitros, umple cavitatea cuprinsă între cristalin şi retină.
bianu, D. s. 519, cf. 518. Camera dinapoi [a ochiului] e mai mare şi este plină cu un fel de piftie, numită corp vitros. ENC. VET. 77, cf. CADE. De pe fundul ochiului porneşte un organ numit pieptene, care pătrunde în corpul vitros. ZOOLOGIA, 146, Cf. D. MED. 361, DEX, DN3, DREV.
    -  PL: vitroşi, -oase. - Şi: (rar) vetros, -oăsă adj.
    -      Din fr. vitreux, lat. med. vitrosus, -a, -um. - Vetros < it. vetroso.
    VITROZITÂTE s. f. Structură geologică asemănătoare sticlei (2). Cf. dn2, dex, dn3, dsr.
    -  PL: vitrozităţi.
    -  Din fr. vitrosité.
    VÎTRU1 s. n. (învechit, rar) Sticlă (2). Picura oleu de vitriol în pahar de vitru, adecă de glajă. ÎNVĂŢĂTURĂ, 54/12. Ii aflară stecla numită şi vitru, aseminea purpura, adecă văpseaoa roşie. SĂULESCU, HR. I, 23/16.
    -  Din lat. vitrum.
    VITRU2 s. n. (Franţuzism rar) Fereastră. Uşa rotativă dansa neîntrerupt, împrospătînd aerul parfumat dinlăuntru cu suflul proaspăt al nehotărîtei primăveri de dincolo de storurile veneţiene ale înaltelor vitre. VINEA, L. II, 319.
    -  Pl.: vitre.
    -  Din fr. vitre.
    VITRUÎ vb. IV v. gitrui.
    VITRUÎT,-Ă adj. v. gitruit.
    VITRULUÎ vb. IV v. gitrului.
    VITULÂRĂ adj. (în sintagma) Febră vitulară = febră puerperală la vaci. Cf. enc. vet. 472, dn2, dex, dn3.
    -  Din fr. vitulaire.
    VITUPERA vb. I. Tran z. 1. (Livresc) A blama, a defaima, a denigra, a discredita; a dezaproba. Vituperăm faptele rele şi lăudăm cele bune. LM. Vasile Alecsandri este şi azi vituperat pentru că a „ înfrumuseţat ” textele culese şi a suprimat repetiţii. CĂLINESCU, C. O. 340, cf. DN2. V. Alecsandri este vituperat nu numai fiindcă a înfrumuseţat, ci fiindcă a suprimat anume repetiţii care, după sincretişti, anulează sensul autonom al cîntecului. IST. LIT. ROM. I, 200, cf. DEX, DN3. Acest mare, inegalabil artist şi-a păstrat identitatea şi în publicistică, vituperînd inechitatea, anomalia, grosolănia şi intoleranţa agresivă a dreptei fasciste. ROMÂNIA literară, 1985, nr. 11, 8/1, cf. DSR. OIntranz. Sectarul care vituperează împotriva artisticului, care neagă cu vehemenţă printre alţii pe un Shakespeare, un Beethoven, un Dante, este unul şi acelaşi cu autorul lui „Război şi pace”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 15, 15/3.
    2. (Latinism învechit, în Bucov.) A mustra (2), a admonesta un elev pentru comiterea unor abateri de la regulamentul şcolar. Com. din bucov.
    -  Prez. ind.: vituperez.
    -      Din (1) fr. vitupérer, lat. vituperare, (2) lat. vituperare.
    VITUPERARE s. f. 1. (Livresc) Acţiunea de a vitupera (1) şi rezultatul ei; blamare, defăimare; dezaprobare; vituperaţie. Cf. DN3.
    2.     (învechit, în Bucov.) Calificativ dat elevilor care au comis abateri de la regulamentul şcolar. Com. din bucov.
    -  PL: vituperări.
    -  V. vitupera.
3863
VITUPERAT
-702-
    VITUPERÂT, -Ă adj. (învechit, în Bucov.; despre elevi) Care a primit o mustrare în urma comiterii unei abateri de la regulamentul şcolar; care are situaţie şcolară de repetent. Cf. bul. fil. v, 205, lexic reg. ii, 127.
    - PL: vituperaţi, -te.
    - V. vitupera.
    VITUPERATÎV, -Ă adj. (Livresc) Care vituperează (1); defăimător; dezaprobator. Cf. LM. Sintagma... va fi pătruns din predicile bisericeşti, cu teme vituperative sau anatemizante la adresa păcătoşilor. L. ROM. 1978, 30.
    - PL: vituperativi, -e.
    - Din lat. vituperativus, -a, -um, fr. vitupératif.
    VITUPERÂŢIE s. f. (Livresc) Vituperare (1). Cf. LM, DN2, DEX, DN3.
    - PL: vituperaţii. - Şi: (învechit) vituperaţiune s. f.
LM.
    - Din lat. vituperatio, -onis, fr. vitupération.
    VITUPERAŢIUNE s. f. v. vituperafie.
    VITUŢĂ s. f. (Regional, mai ales în Transilv.) Vitişoară. Caii împărăteşti la poştă sînt mijlocii, dar, afară de aceştia, am văzut numai vituţe cu totul mărunte şi degenerate, în climatele nordice. CODRU-DRĂGUŞANU, C.
187,  cf. CIHAC, I, 317. Ni smulgeau chicile, ni deşărtau pungile şi ni mîncau vituţele. SBIERA, F. s. 19, cf. TDRG. îşi puseră vituţele în grajduri. AGÂRBICEANU, S. P. 28. Eu ştiu cine ne mănîncă oamenii şi vituţele. CAMILAR, N. II, 40, cf. DL, DM. Păi, tu nevastă, tu, a spus el, păi astea-s vituţele noastre! LĂNCRÂJAN, C. III, 75. Avea de unde ... să-şi adape vituţile. SBIERA, P. 165. Loc şi vituţe am. RETEGANUL, P. V, 58. Copiii gospodarilor Cu vituţele-or umbla. MARIAN, î. 586. Rău ai nimerit, babo, căci nici un pic de apă nu mai este, toată am beut-o noi şi vituţele noastre. CĂTANĂ, P. B. I,
16, cf. A v6, vi 26.
    - PL: vituţe.
    - Vită + suf. -uţă.
    VIŢ-1 v. vice-.
    VIŢ2 s. n. (Germanism) Glumă, vorbă de spirit. întrebări discrete, vorbă cumpănită, cîte un viţ nemţesc în onoarea lui Bacchus - iar încolo, rezervă. D. ZAMFIRESCU, î. 134. Proaste witzuri mai faci PAPADAT-BENGESCU, ap. IORDAN, STIL. 342, cf. GLOSAR REG., ALIL XXIX, 317.
    - Scris şi: (după germ.) witz. - PL: viţuri.
    - Din germ. Witz.
    VIŢ3 s. n. v. viciu. VIŢ4 s. n. v. viţă2.
    VIŢAARHIDIÂCON s. m. (învechit, rar) Locţiitor al unui arhidiacon. Părintele popa Vasîlie... viţaarhidiacon (a. 1754). iorga, s. D. XVII, 159.
    - Pronunţat: -di-a-. - PL: viţaarhidiaconi.
    - Viţe- + arhidiacon.
    VIŢÂGĂ s. m. (învechit, rar) Locţiitor sau ajutor al unui agă. Galbini de la pitar iul Slugărică pentru ca să-l numim viţagă în Iaşi. ALECSANDRI, T. 1353. Vra să zică-i adevărat că v-aţi bătut gioc de viţaga? id. ib. 1400.
    - PL: ?
    - Viţe1- + agă.
    VIŢAIŞPÂN s. m. v. vicişpan.
     VIŢÂT adj. (Regional; în sintagma) Măr viţat = numele unei specii de mere2 verzi şi tari, care se menţin pînă în vara anului următor. Cf. rev. crit. iii, 173, pascu, s. 94.
     - PL: viţate.
     - Etimologia necunoscută. Cf. v i ţ ă.
     VIŢĂ1- v. vice.
     VIŢĂ2 s. f. I. 1. (De obicei determinat prin „de vie”) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădiţe lungi şi subţiri care se agaţă prin cîrcei, cu frunze mari, lobate, cu inflorescenţa în racem şi cu fructe sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roşie etc., dispuse în ciorchini; vie1 (1) ( Vitis vinifera). De viniile Sodomului, vinia lor, şi viţa lor, de Gomor; strugurul lor, struguru de fiare, struguru amaru loru. PSALT. 316. Grăiesc amu voao că n-am a bea de acest rod de viţă, pînă în zioa aceaea cînd voiu bea cu voi, nou, întru părăţia Tatălui mieu. CORESI, TETR. 61, cf. 105, 173, id. PS. sl.-rom. 621. Doară poate, fraţii miei, smochinul măsline să facă sau viţa smochine? Aşa, nece unul izvor sărat şi dulce nu poate face apă (cca 1569-1575). GCRI, *10/15. Că zic voao că nu voiu bea den rodul viţei, pînă nu va veni împărăţiia lui Dumnezău. N. TEST. (1648), 99r/28. Au poate, fraţii miei, smochinul face măsline sau viţa (via BIBLIA 1688) smochine? Aşia, nice un izvor nu poate da apă sălcie şi dulce, ib. 178v/4. Ploaia, smida le-au împlut şi focul, De-au ţara ars ş-au bătut cu totul. N-au scăpat de vii rodită viţă, C-au şi scoarţa ros de pre mlădiţă. DOSOFTEI, o. I, 241. Pentru că den via Sodomului, via lor, şi viţa lor, de la Gomor; strugurul lor, strugur de hiare. BIBLIA (1688), 151 ]/22. Adevăr zic voao că de acum nu voiu bea den rodul viţii pînă în zioa aceaeq cîndu-l voiu bea nou întru împărăţia lui D[u]mn[o\zău. ib. 786’/16. Cu mlădiţele viţei şi cu cîrceiele mlădiţelor tare era cezluit. CANTEMIR, I. I. I,
99,  cf. ANON. CAR. In capul viii din deal şi în capul viii din vale pusă viţă tînără ca jumatate pogon (a. 1719). URICARIUL, XXIV, 430. Umblînd pen rozoarele acelea, am văzut că era un rozor cu puţintică viţă (a. 1725). ib. vii, 17. Avînd ea nişte moşii la Odobeşti,... s-ar hi sculat acestu Iani Rîpa în tăriia lui şi ar fi pus viţă de vie pe moşie fară ştire ei (a. 1740). c. GIURESCU, p. o. 286, cf. klein, d. 456, budai-deleanu, LEX. Supt al nostru tîmperat sau cumpătat ceriu, hrana cu carea să se ţină viţele nu lipseşte. ÎNV. VIN. 5/6. I-am vîndut viia mea din Pocel,... viţa, cu obraţiia ei, meri, peri, ce să va afla şi cu tufele (a. 1819). IORGA, s. D. XXII, 372. Cînd vei sădi viţă, cu care mijloc te socoteşti că va fi mai bine: de vei pune toată dreaptă în sus sau de o vei pune încovoiată, şi încovoitura în pămînt? Şi de va fi sădeala pe deal, capu viţei cei de afară să caute în susu dealului, avînd încovoitura într-acestaş chip? GOLESCU, S. 268, cf. DRLU, LB. Ziseră apoi lemnele către viţă: vino tu şi domneşte peste noi. HELIADE, O. II, 75. Să pui odraslă de viţă sau ramuri pe vrană păn ’ la giumătate de bute şi, scoţîndu-le afară, vei scoate şi tot mucigaiul. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 62/7, cf. VALIAN, V., POEN. - AAR. - HILL, V. II, 8122/18. Cînd începe creşterea plîntelor şi vlăstarele de viţă încolţesc tare, atunci se vor aduce în pămînt. FILIPESCU, D. II, 33/14. Ca şi măslinul, viţa face ea singură grădini agreste care, reunite într-o mare întindere, ia numire de vii. BREZOIANU, A. 343/11, cf. ISER. Cu osăbire se cere luare-aminte asupra viţei de vie, pentru că lucrul ei este greu şi nu răsplăteşte munca. LITINSCHl, M. 88/21. La săditul şi prelucratul unei vii... trebui mai înainte de toate luat-aminte la poziţia locului, la soiul pămîntului şi la un soi bun de viţă. id. ib. 90/7. La buciumul viţii trei vlăstări cresc, unul al sănătăţii, altul al veseliei, şi altul al turburării. PANN, P. V. I, 113/4.
 3878
 VIŢĂ2                                                  - 703 -                                                 VIŢĂ2
 Vergele de viţă tînără, încărcate de fructul lor, ca cele ce pentru iarnă le conservăm suspense. ARISTIA, PLUT. 24/30, cf. POLIZU. Damele de aici poartă rochii de atlas, de fay şi de catifea epinglée... Nu crede dar cînd ţi se spune că ele sînt îmbrăcate cu foi de viţă şi cu pene de cocoş. GHICA, C. E.
 I,  429. Intră într-o boltă de viţă în care abia pătrundeau razele lunii. FILIMON, O. I, 138, cf. PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 147. Viile se cultivă ca în Italia. Viţele sînt arbori groşi şi înalţi, cărora drept proptă le serveşte alt arbor. CONV. LIT.
 II, 2, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 318, lm. Slavii s-au pogorît în Europa sudică în cursul evului mediu din nişte regiuni unde pînă astăzi creşterea viţei e necunoscută. COLUMNA, Vii, 23. Şi viţa, uite ce încărcată e! CARAGIALE, O. IV, 7. Dodată răsări, măre, dintr-un colţ al chiliei sale o viţă şi numaidecît crescu şi se înălţă pînă la streşina casei. Pusnicul cătă la dînsa şi văzu struguri. ISPIRESCU, L. 146, cf. id. u. 96. Boaca se îmbrăcă, dîndu-se după o tulpină de viţă. DELAVRANCEA, O. II, 259, cf. I, 71. Cultura viilor se face pe o scară întinsă. între viţe, cea mai răspîndită ejor dana. FRÎNCU - CANDREA, M. 13, cf. CONV. LIT. XXIII, 1062, DDRF. La unii săteni cîteodată se văd pe masă vlăstari cruzi de viţă, pe care îi mănîncă cu mămăligă. MANOLESCU, I. 290, Cf. BRANDZA, FL.208, DAMÉ, T. 184, ENC. ROM., BARCIANU, GRECESCU, FL. 146, N. LEON, MED. 75. Viţa de vie, de loc din sudul Mărei Caspice, se răspîndise din anticitate peste toate malurile Mediteranei. MEHEDINŢI, G. F. 176, cf. ALEXI, w., PUŞCARIU, ET. WB. în alte ţări e oprit să se ardă vrejii de viţă. CANDREA, F. 81. Peste cîţiva ani el sădise cu viţă tot pămîntul ce avea pe dealurile vîlcene şi vindea bine în Ardeal vinurile sale de Drăgăşani. IORGA, C. I. iii, 108, cf. BIANU, D. S. Ajungînd la marginea malului înalt, fata se opri încremenită lîngă un butuc de viţă. SĂM. VIII, 16. Nu era viţă să nu fie sădită de el. ANGHEL, PR. 58, cf. TDRG. Prin unele părţi din Dobrogea, gospodinele fierb frunză de viţă de vie, pînă ce capătă un lichid galben. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 52. Să nu mînînci cîrcei de la viţă de vie, că te apucă cîrceii. GOROVEI, CR. 54. Lemnul de soc, vrejurile de viţă sau găocile de nucă să nu le bagi în foc, că te dor măselele. PĂCALĂ, M. R. 166. In ce priveşte cultura viţei de vie, ştim de la Ovidius că în Dobrogea, pe vremea lui, nu exista. PÂRVAN, G. 137, cf. RESMERIŢĂ, D. în capitolul despre Rusia, găsim întîi o notiţă în care se spune că viţa necrescînd pe acolo, vinul se aduce din Moldova, Muntenia şi Ungaria. ARH. OLT. V, 90. Brăniştenii strîngeau... o dare, care era pusă pentru cultivarea viţei de vie. BOCĂNEŢU, T. A. 136, cf. NICA, L. VAM. 270, PANŢU, PL. Acolo unde azi stăpîneşte păragina, se ţinea grădină de grădină, numai pomi roditori, liliac, boite de viţă. M. I. CARAGIALE, C. 76, cf. ŞĂINEANU, D. U. Colinele sunt bogate în viţă, iar temeliile Academiei s-au transformat în pivniţe adînci şi cu interminabile rînduri de butoaie. ARH. OLT. X, 83, cf. CADE. Era afară, sub o boltă de viţă, şi aştepta trăsura. GALACTION, O. 97. Viile formează unul din bogatele daruri naturale ale României. La noi e limita nordică a creşterii viţei. SIMIONESCU, FL. 339, cf. 341. Două ferestre aproape lipite dau peste o boltă de viţă ruginită. CAMIL PETRESCU, T. I, 527. încearcă să se dea înapoi şi se împiedică de o joardă de viţă. id. O. I, 30. Românii au avut şi viaţă statornică şi s-au îndeletnicit totdeauna cu cultura viţei de vie. DRĂGANU, ROM. 154, cf. DS, BUJOREAN, B. L. 397. Uluci năpădite de viţă de vie despărţea grădina cu plopi de locul unei fierării. CĂLINESCU, E. 67. în februarie 1933, Caty se repezi din nou la Galaţi, spre a merge la vie, unde, sfătuită de Alee, înlocui butucii de viţă uscaţi cu alţii noi. id. S. 184. Acuma, la masă, sub bolta de viţă, începu a fi oarecare veselie. SADOVEANU,
 O.  IV, 73. Am şi eu puţintel cerdac cu umbră de viţă, în Bucureşti, id. ib. IX, 63, cf. ENC. AGR. Proprietăţile lor imense... se compuneau din sate cu rumâni, sălaşe de ţigani, moşii,... dealuri cultivate cu viţă de vie, zăvoaie de răchiţi şi
 sălcii, heleşteie. ARH. OLT. XVII, 282, cf. SCRIBAN, D. La S[fîn]/w/ Trifon... se toarnă vin la viţe, ca să dea rod mult. ULIERU, c. 110. £ o tradiţie ca fiece locuinţă... să aibă... o boltă de viţă şi pomi. ARGHEZI, S. XVIII, 22. Neglorioasă e această floare, Făcută din staminé şi pistile, Fără de nici o urmă de petale. Dar ce suav miros — de şapte zile M-atrage printre frunzele de viţă. BLAGA, POEZII, 244. Arbuştii instalaţi natural, salcîmul, viţa de vie etc. folosesc apa ploilor mici şi moderate de vară. CHIRIŢĂ, P. 146. Din crengi de viţă să-mpletim cununi Pe fruntea noastră-ades îngîndurată. BENIUC, M. 110, cf. LTR2, DL, DM, BORZA, D. 181, 182, 301, 302, ivănescu, i. l. r. 305, prodan - buia, F. I. 346, DER. Şi iată că oamenii Au şi îngropat ţeava In şanţul reavăn, Ca pe o joardă de viţă, toamna. SORESCU, S.
 17. Viţa de vie era răspîndită în Dacia, panaitescu, C. R. 39. Locuitorii diferitelor cnezate şi voievodate au continuat să cultive viţa de vie, dînd dijmă cnezilor şi voievozilor a zecea parte din vinul obţinut. C. GIURESCU, P. O. 17. Via nu rodeşte îndată după plantare, ci îi trebuie un răstimp de minimum 3 ani, în care timp butucul de viţă se dezvoltă, id. ib. 79, cf. M. D. ENC. Luna albise ciorchinii de struguri care nu mai izbuteau să se ascundă sub frunzele viţei de vie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 19/4. îţi fac sărmăluţe în foi de viţă. ib. 1974, nr. 1, 11/3, cf. DEX, IONICĂ - CIOBANU,
 C. B. 228, BUTURĂ, EB., DSR, V. BREBAN, D. G., H II 219. Şi din noi ce a răsări? Răsări-να viţi de vie Pre biserica se întindă Şi pre noi să ne cuprindă. POP., ap. GCR II, 307. Demult, demult, cînd viţa de vie făcea un coş de struguri, iară strugurul dădea o vadră de vin,... trăia într-un sat un om carele avea un prunc. MARIAN, O. II, 136. Bată-l vîntul şi seninul P-ăl de tot seamănă inul Şi nu sădeşte la viţă, Domnul milă să-i trimiţă. TEODORESCU, P. P. 333, cf. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 121. De-aşi trăi cît viţa-n vie Nu-mi iau fată cu moşie Să-mi poruncească ea mie. POP., în REV. CRIT. I, 555, cf. com. LIUBA. Maica viţă îşi vedea Şi la viţă s-abătea, Puse jos şi hodinea. VICIU, COL. 47, cf. GRAIUL, I, 32. Uite dealul, uite viţa, Unde-am iubit pe Marita Şi i-am sărutat guriţa. CIAUŞANU, V. 28. Să dea Dumnezău, naşule, să iasă de la toată viţa cofiţa; de la tot cotoru, ciubăru. izv. xii, 16, cf. alr II 6 120/2, 27, 986, alr SN I h 225, ALRM SN I h 153. Viţa pusă amu, abia în a triilea primăvară rodeşte. MAT. DIALECT. I, 45. In mijloc de plai, Vere, tot să stai... La umbră de viţă Sub neagră boltită. BALADE, II, 198, cf. NALR - O III MN 231, 1 204, ALR - Μ II h 483. Unde-i paru acolo-i viţa..., ieşti atent cînd o săpi să nu
 o  tai. PORŢILE DE FIER, 241, cf. NALR - B il h 393. Lesne, pune viţă şi bea vin. pann, p. v. iii, 130/2, cf. baronzi, l. 62, JIPESCU, o. 40, DDRF, zanne, P. i, 307, ix, 537. Viţa dă la rădăcină să taie, cînd dă tot să usucă. I. GOLESCU, ap. zanne, P. I, 307. 0 (Popular determinat prin „vinului”, „de vin”, „de struguri”) Carne nefiartă, iederă, fasole, nici se atingea, nici le numea; ramurile viţelor de vin cele mai înalt crescute nu le curma. BOJINCĂ, A. I, 174/27. Cei vechi... agiunse a se închina tuturor făpturilor pămînteşti cuprinse în imperia mineralelor... Celor din imperia veghetalilor, precum semănăturilor, sup nume de Ceresas, codrilor, sup nume de Dreide, viţei vinului, sup nume de Bacus. SĂULESCU, HR. I, 42/17. Cînepa, macul, viţa de vin, tutunul etc. etc. sînt producte ale naturel MAIORESCU, CR. II, 4. Cel care sădeşte viţa de struguri să sădească din furat, căci aceea va fi roditoare şi cu cîştig. GOROVEI, CR. 362, cf. ALR - Μ il h 483. (în colinde) E culcat un Dumnedzeu... în făşoare de mătasă. Comănacu-i de bumbac, Cu trei flori în comănac, Una-i floarea mirului, Alta viţa vinului, Una spicul griului. MARIAN, o. II, 113. Şi-n fundul paharului Scrisă-i viţa vinului, Şi-n dunga paharului Scris e spicul griului, Şi-n toarta paharului Scrisă-i cheia raiului. RETEGANUL, ap. DENSUSIANU, Ţ. H. 270. Să-mi fii, gazdă, sănătoasă, Să-mi trăieşti, Să-mi vecuieşti... Ca cea toamnă
 VIŢĂ2                                                  - 704 -                                                 VIŢĂ2
 de bogată, Că-i bogată-ndestulată, Ca şi viţa vinului, Ca şi spicul griului. BIBICESCU, P. P. 257. Pămîntul dăruia Tot cu frunză şi cu iarbă Şi cu viţa vinului, Şi cu roada grîului. VICIU, COL. 23. Spicul grîului Şi moţul porumbului, Lemnul-Dumnezeului, Şi cu viţa vinului Şăd în poarta raiului Şi judecă florile Ce-au făcut miroasele? PAMFILE, CR.
 71,  cf. CIAUŞANU, v. 39. Pe Hristos că l-o aflat în iesle de boi culcat, Cu trei pene-n comănac: Una-i viţa vinului, Una-
 i  miru creştinului, Una-i rodul grîului. IZV. XVI, 415. 0 (Ca termen de comparaţie) Muiarea ta ca o viţă rodită în laturea casaei tale. PSALT. HUR. 112722, cf. PSALT. 275. Muiarea ta ca viţă roditoare în laturile casei tale, Fiii tăi ca noao odrasle de măslin împrejurul measeei tale. CORESI, PS. SL.-ROM. 542. Femeia ta va fi ca o viţă In casă-ţ, rodită-n cuviinţă. Cuconii tăi, stîlpări de măsline Pregiur masă-ţ de bunătăţ pline. DOSOFTEI, O. I, 292. Un fel de copăcel, să suie ca viţa şi face flori albe..., prea frumos mirositoare. CANTEMIR, 1.1.
 I, 26. 0 F i g. Eu sînt buciumul viţei cel adevărat (vie adeverită CORESI, tetr.) şi Tatăl mieu lucrător iul iaste. N. TEST. (1648), 126712. Pentru multul har de cucerie a nedăstoiniciei meale, carele am cătră sj[i]nţia ta (măcar de nu-m sînt copţi strugurii viţii meale) priimeaşte truda şi osteneala ca unui nedăstoinic (a. 1652). GCR I, 157/14. Eu sînt buciumul viţei cel adevărat şi părintele mieu lucrătoriul iaste. BIBLIA (1688), 826718. Tu eşti viţa cea adevărată carea ai odrăslit rodul vieţii. MINEIUL (1776), 90v735. Ca o viţă nelucrată, Fecioară, strugur frumos ai odrăslit, izvorînd noao vinul mîntuirii. ib. 107v733. 0 Viţă sălbatică = a) (şi în formele viţă de vie sălbatică, borza, D. 181, 302, regional, viţă păsărească, id. ib., viţă de pădure, CADE, BORZA, D. 181, 302) arbust tîrîtor sau agăţător din familia vitaceelor, cu frunze lobate, cu fructe mici, albastre-violacee, foarte acre; creşte mai ales în păduri; (regional) aguridar, agurizar, lăuruscă, vie sălbatică (v. v i e 1 b) ( Vitis silvestris). Pre dealul mare în multe locuri să află viţe de vie sălbatică..., a căror frupte, cînd sînt coapte, sînt gustoase. LIUBA - IANA, M. 56, cf. BRANDZA, FL. 208, GRECESCU, FL. 146. Slujitorii hadîmbi aduseseră cu grăbire, în foişorul ei încununat de viţă sălbatică şi caprafoi, paturi moi împodobite cu purpură. sadoveanu, O. XII, 137. Viţa sălbatică este destul de răspîndită prin zăvoaie şi în păduri sau tufărişurile din văile adînci şi calde ale dealurilor. ENC. AGR., cf. BORZA, D. 181,
 301, 302, FLORA R. P. R. VI, 300. Există în limba română şi un termen special pentru această viţă sălbatică, anume lăuruscă, moştenit de la coloniştii romani din Dacia.
 C. GIURESCU, P. O. 12; b) (şi în formele viţă de vie sălbatică, borza, D. 181, 302, viţă Izabela, id. ib.) arbust agăţător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze mari, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre-violacee, rar, roşii sau albe, cu gust caracteristic, asemănător cu al zmeurei sau al coacăzelor; (regional) lăuruscă (Vitis labrusca). Cf. cihac, i, 318, CONV. LIT. XXIII, 1062, tdrg, borza, d. 181, 302; c) (şi în forma viţă Riparia, BORZA, D. 183, 302, flora R. P. R. vi, 292) arbust agăţător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, folosit mai ales ca portaltoi ( Vitis vulpina). Cf. borza, D. 183, 302. Viţă Berlandier (sau, prin Transilv., viţă albă) = arbust agăţător din familia vitaceelor, cu frunze late, lobate, cu fructe mici, negre, cu gust acrişor şi astringent, folosit mai ales ca portaltoi; (regional) crăiasă (Vitis berlandierî). Cf. BORZA, D. 181, 301, FLORA R.P.R. vi, 292. Viţă de munte = arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunze late, întregi, cu fructe negre-violacee, folosit şi ca portaltoi ( Vitis rupestris). Cf. FLORA R. P. R. VI,
 295. Viţă americană de vară = arbust agăţător din familia vitaceelor, cu frunze late, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, cu gust dulceag, neplăcut, folosit şi ca portaltoi {Vitis cordifolia). Cf. BORZA, D. 181, 302, FLORA R. P. R. VI, 291. Viţă de Canada = a) (şi în formele viţă sălbatică, BARCIANU,
 bulet. grăd. bot. v, nr. 3-4,63, cade, enc. agr. iv, 307, dl, DM, BORZA, D. 124, 302, DEX, DSR, viţă americană, ENC. AGR., BORZA, D. 124, 302, viţă sălbatică americană, BORZA, D. 124, 302, popular, viţă puturoasă, BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 63, cade, borza, D. 124, 302, DSR) arbust ornamental agăţător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze mari, palmat compuse, care toamna se colorează în roşu, cu cîrcei ramificaţi, terminaţi cu cîte un disc aderent, cu fructe mici, negre-albăstrui; iederă-cu-cinci-foi (v. iederă), (regional) rug1 (4), vie sălbatică (Parthenocissus quinquefolia). Cf. ENC. ROM. III, 1226, GRECESCU, FL. 146, TDRG, PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 379, 391, DL, DM, BORZA, D. 124, 302, FLORA R. P. R. VI, 315, PRODAN - BUIA, F. i. 346, dsr; b) arbust ornamental agăţător din familia vitaceelor, cu frunze mari, palmat compuse, cu cîrcei ramificaţi, în general fară discuri aderente, cu fructe mici, negre-albăstrui (Parthenocissus vitacea). Cf. flora r. p. r. VI, 314. Viţă japoneză (sau sălbatică, de Canada) = arbust ornamental agăţător din familia vitaceelor, originar din China şi Japonia, cu frunze trilobate cu marginea purpurie, cu cîrcei scurţi, ramificaţi, terminaţi cu discuri aderente prin care se fixează de ziduri, cu fructe mici, negre (Parthenocissus tricuspidata). Cf. SIMIONESCU, FL. 391. Viţă japoneză acoperea cu tapete de frunziş pereţii exteriori, expuşi în plin cîmp. CĂLINESCU, S. 139, cf. BORZA, D. 124, 302, FLORA R. P. R. VI, 313, PRODAN - BUIA, F. I. 347. lată cum frigea mielul: îl înjunghia, îl spinteca, îi scotea pîntecele, îl cosea la loc şi-l acoperea cu pielea, după aceea îl băga într-o groapă plină cu jeratec cu curpeni de viţă sălbatecă, unde-l lăsa pînă cînd pocnea ca un tun. GHICA, s. 67. Hoţii..., răscolind cu nişte pari un jăratec compus de curpeni de viţă sălbatică,... îngropară într-însul pe toţi mieii. FILIMON, o. I, 159. Valea insulei... e acoperită de snopuri de flori, de viţe sălbatice, de ierburi nalte şi mirositoare, în care coasa n-a intrat niciodată. EMINESCU,
 O. VII, 121. La gardurile mai mari, pentru o mai mare soliditate, legăturile... se fac cu curpene de viţă sălbatică. ANTIPA, P. 581. îmi venea să-mi iau rămas bun:... de la cerdacul umbrit de viţă sălbatecă, în care bunicul îşi murmura îngîndurat cîntările lui bătrîneşti. SĂM. VIII, 55. Găsise un nod mare în păr, încîlcit în şuviţe înnodate din toate părţile şi complicat inextricabil cu vreji de viţă sălbatică. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 322. Din cerdacul îmbrăcat cu viţă sălbatică îi coborî într-ajutor o ţărancă sprintenă. REBREANU, R. I, 93. Viţă sălbatică, anemiată, prăfuită, se caţără îndărătnic pînă peste acoperiş. RALEA, S. T. I, 296. Viţa sălbatecă se revărsa peste casă pînă pe acoperişul de olane de un roşu-stins. VINEA, L. I, 51. Atunci Rista aprinse viţa sălbatică din ungherul de unde urca pe acoperiş, românia literară, 1978, nr. 1, 10/3. 0 (Urmat de determinări care indică specii sau varietăţi, soiuri etc.) Viţele cele oltuite rodesc mai mulţi struguri, şi strugurii se coc cu doao septemîni mai nainte de alt feli de struguri. ECONOMIA, 159/20. Viţele oloage sînt acelea a căror cepi cad pe pămînt. BREZOIANU, A. 346/5. Viţa ardeoane... are coajă puţin roşietică; distanţa între noduri... din cari ies alugerii e mai mică decît la alte soiuri. HEM 1531. & poate aclimata pe acest pămînt viţa americană. CARAGIALE, o. III, 98. lorgu Metaxa are viţă străină cu miros de ananas adusă încă de mult timp din Franţa în viia d-sale din Valea Viişoarei (a. 1887). c. GIURESCU, P. O. 96. Aceasta este viţa de Bordeaux, strugurii sînt negri şi mărunţi, iar vinul produs are o tărie mai mare ca cel produs de varietăţile locale (a. 1894). id. ib. 99. Singura posibilitate de a cultiva viţe indigene nealtoite este a se planta în năsipuri, chiar şi năsipuri zburătoare. ENC. ROM. III, 589. Experienţa a dovedit că nu toate viţele americane sînt egal de trainice şi rezistente la filoxeră, ib. 1225. Din nefericire filoxera în 1886 a stîrpit viţele indigene. SIMIONESCU, FL. 340. Umerii îi
3878
 VIŢĂ2                                                  - 705 -                                                 VIŢĂ2
 erau împodobiţi cu altiţe de vii din vechea viţă autohtonă. VOICULESCU, P. II, 232. Podgoreanul... ţinea în cinste mare mai ales viţa care se cheamă Hafizali pe care au adus-o din vechime turcii din ostroavele lor asiatice. SADOVEANU, O.
 XVI,  98. Rădăcinele viţelor europene sunt mai subţiri şi mai flexibile decît a viţelor americane şi de aceea sunt atacate mai uşor de filoxeră. ENC. AGR., cf. NOM. MIN. I, 21. Spre toamnă s-a răspîndit zvon că pe vatra viei vechi Miliarezi o să sădească viţă nouă altoită, adusă din ţări străine. STANCU, D. 53. Iată de ce sihăstreşte azi Aretie pe un dîmb plantat cu viţă americană. VINEA, L. I, 104. Se deosebesc viţe nobile altoite şi viţe nobile nealtoite sau indigene. LTR2, cf. DM 629, BORZA, D. 182. Viţa „galbenă de Odobeşti” este cea care a făcut faima acestei podgorii prin vinul şampanizat pe care-l produce, c. GIURESCU, P. O. 97. Şi celelalte soiuri de viţă românească reuşesc bine în podgoria de pe malul Milcovului: şi grasa şi feteasca, id. ib. 100, cf. DEX 704. Viţa oloagă... o leagă la vîrtej cu o aţă să nu şadă pe pămînt. H II 297, cf. nalr - o IV h 659. OExpr. (Familiar) A lucra (pe cineva) în foi de viţă = a unelti cu abilitate (împotriva cuiva). Toată lumea îşi amintea cum îl „ lucrase în foi de viţă ” pe Tudor Vladimirescu..., în acele luni din 1821. CAMIL PETRESCU, O. II, 358, cf. DL, UDRESCU, GL. (Familiar) Lucrătură în foi de viţă = uneltire abilă (împotriva cuiva). Pentru dînsa... lucrătura în foi de viţă şi acele mici jocuri de aţîţare şi de ispitire... erau numai mofturi şi fasoane. M. I. caragiale, c. 124. ♦ (Regional; în sintagma) Viţă de hamei - hamei (Humulus lupulus). Cf. CONV. LIT. XXIII, 561, BORZA, D. 85, 302. ♦Compuse: viţă-albă = a) arbust agăţător din familia ranunculaceelor, cu tulpina subţire, cu frunze penate şi cu flori albe, odorante, dispuse în panicule; creşte mai ales prin păduri; curpen, (rgional) luminoasă, viţişoară (I a), vie-pădureană (v. v i e1) (iClematis vitalba). Cf. conv. lit. xxm, 1062, cihac, i, 318, BRANDZA, FL. 33, DAMÉ, T. 187, GRECESCU, FL. 22. Cu decoctul viţei-albe, adecă a curpenului... se spală femeile pe cap, ca să le crească părul lung. CANDREA, F. 310, cf. PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 49, 301, FLORA R. P. R. II, 538, DEX, DSR; b) (regional) luminoasă (Clematis recta). Cf. conv. lit. xxm, 571, borza, D. 49, 301; c) (învechit) împărăteasă (Bryonia alba). Cf. GCR I, 356V24, BARCIANU, ALEXI, w.; (regional) viţă-neagră = fluierătoare (Tamus communis). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1062, BRANDZA, FL. 447, GRECESCU, FL. 555, TDRG, PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR. II, 576, BORZA, D.
 167,  302, FLORA R. P. R. xi, 436, dsr; (regional) viţa-evreilor = a) (şi în formele viţa-evreului, hem 721, conv. lit. xxm, 1062, borza, d. 161, 301, viţa corcilor, CONV. LIT. XXIII, 1062, TDRG, PANŢU, PL., BORZA, D. 161,
 301,  DSR) lăsnicior {Solanum dulcamara). Cf. DDRF, GRECESCU, FL. 420, BIANU, D. S., TDRG, PANŢU, PL., BORZA,
 D. 161, 301, DSR; b) zîrnă {Solanum nigrum). Cf. BORZA, D. 161,301.
     2.    Fiecare dintre ramurile (tinere) subţiri şi flexibile ale viţei2 (11), c o a r d ă; p. e x t. vrej, curpen; lujer. Grămădi Pavelu viţe de vie multe de le punrea spre focu. COD. VOR2. 4872. Tinseşi viţele (c u r p e n i i B 1938) lui pără la mare, şi pără la riure crescutele lui. PSALT. 166, cf. 329. Şi nu pristoiră cei ce lepădară ei slugile Iu împărat arzînd cuptoriul cu răşină şi cu smoală şi cu puzderii şi cu viţe. CORESI, PS. SL.-ROM. 649. Vis văzuiu şi un bucium de vie era înainte-m[î\. Acesta avea trei viţe şi înverdziră, crescură şi înfloriră şi strugurii săi se coapseră. PO 137/23. Va lega mîndzişorul său la buciumul vieei şi puiul asineei sale cătră viţa vieei. ib. 174/11, cf. MARDARIE, L. 1662/31. Toate dealuri de frunza ei să umbrează Şi cu viţele ei chedrii să-mfrîmşază. DOSOFTEI o. I, 184. Şi să făcu vie mare şi au făcut săpături şi au întins viţa ei. BIBLIA (1688), 5442/48. în somnul mieu era vie înaintea mea. Şi în vie era trei viţe
 (j ane uri ms. 45, 1 ă s t a r i ms. 4389, c u r p e n i B 1938), şi ea, odrăslind era scoţînd vlăstare şi broboanele strugurilor coapte. BIBLIA (1688)2 I, 282, cf. ANON. CAR. Să facem cum face ariciul că, după ce merge la vie, întîi să satură el de struguri şi apoi scutură viţa de cad broboanele jos şi să tăvăleşte pre dînsele de să înfig în ghimpii lui şi duce şi puilor. ANTIM, O. 73. Au nu iaste bine picăturii lîngă izvor, viţii lîngă rădăcină, mădulărilor cu capul? (a. 1785). GCR II, 149/9. La săpatul cel din avgust, carele se face după al doilea păruit, şi plivitul, şi legatul viţelor sau al lugerilor întru acelaş an crescuţi, pămîntul nu se sapă afund. ECONOMIA, 154/25. Lăsîndu-le slobode [vitele] iau viile în rînd de la roade viţa şi le strică haracii (a. 1819). DOC. EC.
 202.  Au început să mănînce frunză după viţă. GOLESCU, S. 194, cf. LB, I. GOLESCU, C., VALIAN, V. Un pămînt prea gras dă multă viţă, adese şi mulţi struguri. FILIPESCU, D. II, 27/6. Cea de căpitenie regulă este ca viţele să se păstreză pe cît se poate tot mai gios plecate, căci prin aceasta înfloreşte butucul mai timpuriu, id. ib. 39/6, cf. 40/12, ISER. Vitile sau ramurile lăturalnice care pornesc din adivarata tulpină şi din care se fac arcurile, cepurile şi nodurile, prin tăierea lor întinereşte butucul. LITINSCHI, M. 104/11, cf. 99/1. O vie bătută de piatră, cînd viţa ei este crudă, nu dă rod în curs de trei ani, pînă ce creşte altă viţă nuoă din rădăcină. I. IONESCU, P. 255, cf. COSTINESCU, LM. Aracul de vie cade, şi în căderea lui atrage viţa după sine. BOLINTINEANU, O. 341. Scoase paloşul şi începu a tăia la viţe. ISPIRESCU, L. 317. Delenii... se folosesc foarte mult de rămăşiţele lemnoase din cultura viei: viţă uscată, haraci. MANOLESCU,
 I. 60. Iată, dealuri pe-unde via îşi întinde viţa ei. COŞBUC, P.
 I, 317, cf. PUŞCARIU, ET. WB. Nerăbdător, ridica zidurile, clădea etajele, întindea acoperişul,... urca viţele de iederă şi de trandafiri pînă sub streşine. ANGHEL, PR. 57, cf. TDRG. Alteori, în loc de funii se folosesc rămurile unui corcan sau viţă lungă de lăuruscă. pamfile, A. R. 141, cf. id. VĂZD. 147. Primăvara podgorenii leagă cîteva viţe din vie cu salcie de la Florii, ca să fie ferită de piatră. GOROVEI, CR. 142. Viţa de vie proaspăt tăiată, spre a înfrunzi şi înflori din nou, plînge la întoarcerea ei în blinda lumină a soarelui. PÂRVAN, I. F.
 188.  Românii din Banat, cînd zace cineva de lingoare, îi pun sub spinare viţe de împărăteasă cu fructe cu tot. PANŢU, PL. 134, cf. CADE. Iarba verde, moale, îi mîngăia picioarele zdrelite de viţele de mure de prin cucuruzi. DAN, U. 5. Mai multe laţuri se pun pe viţe (pe joardele tăiate şi aduse în curte...). BĂCESCU, PĂS. 370. In viţe roşii strugurii par sînii goi Ai toamnei, care se dezbracă rînd pe rînd de foi. BLAGA, POEZII, 68. Către ele ducea un drum de care, mărginit de şiruri de araci încărcaţi cu viţă. CAMIL PETRESCU, O. III, 236. Viţele gem, îndoite sub greutatea strugurilor. STANCU, D. 51, cf. DL, DM, DEX. Seva... se scurgea din lăstar ele tăiate... In Mehedinţi, se numea „apă vie” şi se stringea de la viţele tăiate la un capăt. BUTURĂ, EB. 250, cf. DSR. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fă-mă viţa rugului, Pe malu părăului, C-oi creşte şi m-oi întinde Şi toţi munţii i-oi cuprinde. MÎNDRESCU, L. P. 50. Haideţi, fraţilor, să mergem, Flori frumoase să culegem Şi să facem cununiţă, Cununiţă tot cu viţă Şi s-o ducem lui Hristos Să ne fie de folos. VICIU, COL. 32. A mîncat frunza dă pă viţă şi strugurii. GRAIUL, I, 181, cf. ALR SN I h 196, NALR - o iv MN 259, 2 133/946, 949, 950, ib. 259, 2 135/935, 988, ib. 259, 2 136/988, ib. 259,
 2  137. In poartă la Rusalim, Su-o tufă de ruj malin, Să se-ntindă viţă-n viţă, Să ne cuprindă laolaltă, Să se mire lumea toată Că-o fost dragoste curată. BALADE, III, 198 .Am răsădit busuioc, N-a răsărit nici deloc... Am semănat tămîiţă Şi n-a ieşit nici o viţă. FOLC. MOLD. I, 515. Viţa de vie tot învie, Iară viţa de boz tot răgoz. POP., ap. CREANGĂ,
 O. 91. Viţa de vie Tot învie, Da’ cea de lauruscă Se uscă. ZANNE, P. II, 594. Viţa ce n-aduce rod să taie. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 307. Viţa de la par nu se delungă. ZANNE, P.
3878
 VIŢĂ2
 I,  306. De la casă La casă, Viţe de bostan trase (Cărările). GOROVEI, c. 56. 0 (Ca termen de comparaţie) Cine întru mine nu va fi, arunca-l-voi afară ca viţa (ca o mlădiţă B 1938) şi se va usca. CORESI, TETR. 220. Să n-ară lăcui cineva întru mine, lăpăda-să-va afară şi numaidecît usca-să-va ca viţa şi le adună pre iale şi în foc le aruncă şi ardu. N. TEST. (1648), 126724. Arătîndu-vă... ca viţele cele sterpe, ce folos veţi avea de ascultarea voastră...? ANTIM, O. 98. Boala de om se leagă, ca viţa dă par. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. II, 497. Muierea ca viţa, cum o pişti lăcrămează, id. ib. 298. 0 F i g. Toată viţa (orice mlădiţă B 1938) den mine nu va face rod, scoate-voi ea; şi toată ce va face rod, curăţi-voi ea, ca mai mult rod să aducă. CORESI, TETR. 220. Eu sînt buciumul, voi viţele; carele lăcuiaşte întru mine şi eu întru el, acesta aduce rod mult, că fară de mine nu puteţi face nemică. N. TEST. (1648), 126720. Toată viţa ce n-aduce roadă în mine, rădică-o pre ea; şi toată carea aduce roadă, curăţeaşte-o prea ea, ca mai multă roadă să aducă. BIBLIA (1688), 826720. în ce chip viţa (mlădiţă B 1938) nu poate roadă să scoaţă dentru ea, de nu va rămînea în bucium, aşa nici voi, de nu veţi rămînea în mine. ib. 826726. ♦ (învechit şi regional; şi în sintagmele viţă oarbă sau viţă moartă) Mlădiţă cu trei - cinci ochi (V 2) tăiată dintr-o coardă de viţă2 (II) care se sădeşte în pămînt pentru a prinde rădăcini şi a da naştere la o plantă nouă. V. b u t a ş. Pentru sădirea unei vii întrebuinţăm... vlăstarea sau viţa oarbă. FILIPESCU, D. II, 32/31, cf. 33/1. Maleolului îi zic pe la noi viţă moartă. BREZOIANU, A. 344/31. Viţa oarbă se taie
 2-3 palme de lungă. LITINSCHl, M. 94/7. Plantarea viei se face în două chipuri: sau se taie de la bucium viţe alese şi coapte,... sau se îngroapă buciumul. I. IONESCU, M. 370, cf. H iv 83, XI 349, alr ii 6 108/2, 27, 105, 325, nalr-o iv h 661, ib. MN 259, 2 138/957. Primăvara o tai de la... viie bătrînă... şî pune viţa... îm pămînt şî-ι laş numa un ochi afară. PORŢILE DE FIER, 241. ♦ (învechit şi regional; şi în sintagmele viţă de rădăcină sau viţă cu rădăcină) Marcotă (1). Pentru sădirea unei vii întrebuinţăm... viţa de rădăcină. FILIPESCU, D. II 32/32, cf. 33/24. Acest chip de sădit face butucul mai trainic şi este mai ieftin decît săditul viţei cu rădăcină. LITINSCHl, M. 95/2, cf. 94/5. La dezgropatul viei de primăvară se lasă cîteva viţe de la butuc îngropate. Peste an fiecare viţă scoate rădăcini. I. IONESCU, P. 246, cf. id. M.
 370,  H iv 83. ♦ Reprezentare plastică a viţei2 (I 2), cu frunze şi struguri. Bacus s-arată... ţiind o viţă împodobită cu frunze şi c-o mulţime de struguri. PLEŞOIANU, T. III, 118/18. Poporul supărat d-a nu mai vedea... împrejurul altarului zeiesc... pe Dionysiu împodobit cu viţă. ODOBESCU, S. I, 34.
 O   bucată dintr-o inscripţie funerară, din care abia se mai poate distinge marginea încadrată de obişnuita coardă de viţă în spirală, încărcată cu frunze şi struguri. ARH. OLT. XII,
 69. Pictura pronaosului este foarte bogată..., cu medalioane înghirlandate în ornamente florale şi viţe cu struguri, ib. XIX, 28.
     3.    (Popular) Fiecare dintre ramificaţiile lungi şi subţiri ale unei rădăcini; rădăcină (ramificată). Locul păduros se face roditor, dacă se vor tăie copacii de pe el..., iară dacă rădăcinile sînt pre tari, se vor lăsa cîţva ani pînă cînd viţele lor cele supţiri vor putrezi şi se vor putea scoate mai lesne. LITINSCHl, M. 16/20. Aceste viţe şi viţişoare alcătuiesc rădăcina plantei (a. 1890). ap. TDRG. Lucra Agripina aşa de repede cu sapa, aşa o mînuia de frumos şi delicat pe lîngă popuşoi, că măcar o viţă nu ciuntea, ap. TDRG. Ghiarele, cepii, viţele... Acestea dau, adecă cresc chiar deasupra moşiroiului de pămînt, întinzîndu-se în jos şi întrînd apoi în pămînt. PAMFILE, A. R. 87, cf. RESMERIŢĂ, D. La o cotitură lină, asupra luciului, dormita o răchită: şi printre viţele rădăcinilor domol purtate de apă, grămezi verzii de ouă de broască stăteau neclintite în căldură. SADOVEANU, O. VII, 604, cf. com. din straja - rădăuţi, alr i 967/402, 418,
VIŢĂ2
 508, 510, 512, 516, 522, 536, 538, 540, 552, 614, ALR II 5 139/514, 520, 537, 705, ALRM SN I h 129. ♦ P. a n a 1. (Regional) Partea profundă a unui furuncul, a unei tumori etc. Cînd îi iese cuiva un buboi, apoi să ştie că are să-i iasă nouă, că buboiul are nouă viţe. GOROVEI, CR. 36. [Negul] îi crăpăsios cu %iţî mulţi. NALR - MB I h 65/516, cf. ib. h 65/611.
     4.     P. a n a 1. (Regional) Vînă (I 1). Cf. POLIZU. Viţele de pe nasu beţivului. SCRIBAN, D. 0 (într-un descîntec) Să se apere D'e nouă moroi, D'e nouă bosorcoi, D'e nouă spăriaţ,... Să iasă d'in inimă, D'in plomîm,... D'in tătă ziţa Şî măduiţa. T. PAPAHAGI, M. 144. ♦ (Prin vestul Mold.) Boală a oilor, care se manifestă prin inflamarea vinelor. Cf. CHEST. V/l 67, GLOSAR REG.
     5.     P. a n a 1. (învechit) Vînă (II 2). Măcar că toate aceste fericiri, în mîna norocului fiind, după cum un părău îmflat de pohoi îi plin şi cu repejune curge, aşa, neavînd viţa izvorului celui nedeşărtat, curînd se usucă. ARHIVA R.l, 163/8, cf. POLIZU. O viţă de apă. CIHAC, I, 318.
     II.    P. a n a 1. 1. Fiecare dintre firele de in, de cînepă etc. răsucite, din care se împleteşte o sfoară, o funie etc.; p. e x t. sfoară, funie. II bătură cu un bici de aramă cu patru viţe. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 17072. M-au dus la o ţarină..., mi-au pus viţa în gît şi m-au legat de car (a. 1825). IORGA, S. D. XII, 211. Apele ei se răzleţesc şi se-mprăştie ca viţele unei funii despletite: unele apucă înspre răsărit,... altele se-ndoaie spre apus. VLAHUŢĂ, s. A. iii, 225. în Banat,... este datină ca faşa să se facă în genere din lînă de oaie împletită în trei viţe şi cam de 2 metri de lungă. MARIAN, NA.
 89.    Frînghiile se fac răsucind sau împletind la un loc mai multe viţe cu ajutorul crivalei. PAMFILE, I. C. 212, cf. 213. Dacă se caută acum a se face din această sfoară o sfoară şi mai groasă sau o fringhie de calitate bună, atunci se îndoieşte această sfoară în 2 sau în 3 viţe, cari se răsucesc apoi împreună. ANTIPA, P. 169. Fuiorul nu se mai pune pe furcă, ci omul care toarce îl ţine pe braţul său stîng, iar în loc de fus, viţa se suceşte cu tocălia. id. ib., cf. TDRG, CADE, DR. XI, 126, DL, DM, DEX. Şi-l lega strîns cot la cot... Cu frînghie de mătasă, Viţele-mpletite-n şase. ALECSANDRI, P. P.
 125.   Ş-a încălicat Pe-un cal învăţat, Cu nume de Graur, Cu şaoa de aur, Cu frîu de mătasă Cît viţa de groasă, id. ib. 3ST. Ci năvodu-şi împletea, Năvod verde de mătase, împletit cu viţe şease. TEODORESCU, P. P. 95. La caic apoi se-ntoarse Şi din fundul lăzii scoase Şeapte funii de mătase, împletită viţa-n şease. id. ib. 554. De la uşă păn ’ la pat Tot o viţă de bumbac; De la uşă păn ’ la masă Tot o viţă de matasă. ŞEZ. I, 148. Ghinişor ca ni-l lega Cu şforili di matasî, Cu trii viţî-mpletiti-n şasî. GRAIUL, I, 331. Leagăn verdi di mătasî, împletit cu viţa-n şasî. ARH. FOLK. IV, 115, cf. T. PAPAHAGI, M. 236. O sforiţî di mătasî Impletitî viţa-n şasî. DIACONU, VR. 183. Zgîrbăcel Cam mititel, In şase viţe mi-e-mpletit Şi la cap mi-e plumbuit. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 56. Leagăn de mătase Cu viţa-n şase într-însul cine şade? FOLC. MOLD. I, 248. ♦ (Regional) Mînz (3) (Frăteşti - Giurgiu). Cf. alr 1
 1 291/940. ♦ (Prin Transilv.; în forma viţ; determinat prin „de mărgele”) Fir de aţă pe care sînt înşirate mărgele. Drăgă Rujălină, Floare din grădină, Leagă a ta jele D-un viţ de mărgele. BUGNARIU, N. ♦ (învechit, rar; în 1 o c. a d v.) La viţă = în şirag, v. ş i r a g (B I 1). 10 şiruri de mărgăritar, care sînt la viţă (a. 1728). iorga, S. D. XI, 265. ♦ S p e c. (Mar.) Mănunchi de fire de sîrmă răsucite care se utilizează la împletirea parîmei metalice. Cf. LTR2, DEX2.
     2.     Cantitate mică de fire alăturate din părul1 de pe capul omului; şuviţă (II 2), (regional) viţion. V. cosiţă, meşă (1). Şi au chemat pre bărbiariu şi au ras pre ceale 7 viţe (şuviţe B 1938) ale capului lui. BIBLIA (1688), 1877l. Viţe de păr (a. 1665 - 1685). în L. ROM. 1989, 38. Tot unei viţe de păr [Titlu]. HRISOVERGHI, P. 36/1. Capul era
-706-
3878
 VIŢĂ2                                                  - 707 -                                                 VIŢĂ2
 dizbracat de păr şi numai in vîrf viţe surii şi strălucitoare se clătina. RUSSO, S. 28. Maiorul... îşi trecu de vro trei ori degitile lui ascuţite prin rarele viţă. id. ib. 31. După ideile floraneşti ce aveam atunce, socoteam că trebuia să fie... ori vrun suvenir cusut de mîna Nicetei, ori în sfîrşit vrun medalian cu o viţă de părul ei. KOGĂLNICEANU, o. I, 62, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Părul său negru era presurat de multe viţe sure. CONV. LIT. II, 50. îmi vine a crede că o fi vreo viţă de păr de la o persoană iubită. ALECSANDRI, O. IV, 501, cf. CIHAC, I, 318. Părul ei făcut cosiţe, Cade pe-albu-i sin în viţe. BOLINTINEANU, P. II, 78. De pe fruntea mea cea'tristă tu dai viţele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I, 42. Părul numai cam pre lung curgea în viţe pînă pe spate. id. ib. VII, 94. Moşul luă o viţă de păr din capul fetei, ispirescu, L. 335. Se uită-n oglindă, îşi ridică o viţă de păr care-i atîrna la ceafa. VLAHUŢĂ, S. A. III, 91. Nu mai este tînăr, căci prin părul capului... se văd multe viţe albe răsărind. I. NEGRUZZI, s. I, 203, cf. DDRF. Părul de deasupra de urechi se împleteşte într-o partă cu multe viţe. LIUBA - IANA, M. 22, cf. BARCIANU. Bătrînă îi aştepta, stînd greceşte în fundul patului cu ochelarii ridicaţi pe viţele rare de păr. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 34, cf. alexi, w. Mai multe fire de păr la un loc alcătuiesc o şuviţă sau o viţă de păr. CANDREA, F. 34. Se păstrează încă o mare viţă de păr castaniu-deschis, într-o cutie de aur. IORGA, P. A. I, 165, cf. TDRG. Cea din urmă care a cîntat a fost domnişoara Elena Murgu,... o fată palidă la faţă, cu ochii vii şi cu o viţă de păr alb pe frunte. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 167. Era... lunguiaţă la faţă, galbenă,... cu părul în viţe castanii, ici-colo roşiatice, papadat-bengescu, O. II, 288, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ne-au fulgerat... ochii verzi, părul de bronz aurit cu viţe lungi şi unduioase. VOICULESCU, P. II, 170, cf. SCRIBAN, D. Dă lui Siminoc o viţă din cosiţă să lege cîinii. CĂLINESCU, B. 62. Călugărul cu anteriul de lînă ţărănească, cu viţele de păr fumurii ieşite băţoase de subt comănac, a trecut înainte, după ce a deschis... uşa de lemn scorojit a unei chilii. CAMIL PETRESCU, O. I, 393, cf. DL, DM. Vîntul serii îi spulbera viţele părului pe frunte. BARBU, PRINC. 65, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. Fraţi, fraţi, frăţîoari, Tai-o giţî din cosîţî Şî-ţi fa aţî la trîmbghiţî. ŞEZ. II, 5, cf. 87. Aniţo, chică de-o viţă Ce miroas-a românită. HODOŞ, P. P. 63. Dară zbici din ce mi-i da? - Din păr de la sora-ta, C-are chica-n şepte viţe De cînd fu ea copiliţă. BIBICESCU, P. P. 311. Cu peptenele Descîlceşte toate viţele, Toate cosiţele, marian, INS. 71. Leliţă, dragă leliţă, Taie viţă din cosiţă. RĂDULESCU-CODIN, î. 231. Puni pi fimeie gios şî-i puni viţîli sub chicior. GRAIUL, I, 341. lamă, mîndruluţ, mă ia, C-am cosiţe-n patru viţe. BUD, P. P. 5, cf. CIAUŞANU, GL. La noi dacă moare... o femeie lăuză, nici n-o bagă-n biserică... Ii dă o viţă dă păr peste legătură or peste frunte, gr. s. ni, 357, cf. izv. xm, 138, xiv, 199, alr i/i h 9, NALR - MB I h 7. ♦ (Popular) Şuviţă de fire de păr1 (mai lungi şi mai dese) la unele animale. V. m o ţ1 (1), s m o c (I 3). Asinul are la vîrful cozei numai un moţ sau ghiţ de păr. CREANGĂ, GL. O pieptănase Niţa, întinzîndu-i greu părul băţos ca nişte viţe de capră, ca să-l prindă apoi într-un conci sus. CAMIL PETRESCU, ο. I, 94, cf. DR. V, 303. Un floc ori ghiţ de lînă. ŞEZ. II, 215. Cu coamele răsucite, Cu ghiţele aurite. I. CR. III, 324. Hai, hai, hai, cerbule, hai Aruncă-ţi corniţele Ca mioara viţele. POP., în IST. LIT. ROM. I, 70.
     3.     (Popular) Fiecare dintre şuviţele de aluat din care se împletesc colacii. Pîinea... se frămîntă din nou pe masă şi cu mînile, rupîndu-se bucăţi-bucăţi, se preface în viţe groase ca degetul, din cari se împletesc covrigii. PAMFILE, CR. 5. Domnul frînse o viţă a colacului. SADOVEANU, o. XIII, 31, cf. ALR II4 031/705.
     4.      (învechit, rar) Element decorativ în relief al brîului unei faţade. Ferestrile bisericii şi ale oltariului, ceale de desupra şi ale tinzii, tot scobite şi răzbătute prin piatră cu mare meşteşugu le făcu; şi la mijloc o ocoli cu un brîu de piatră împletit în 3 viţe şi cioplit cu flori. GAVRIL, NIF. 108/18.
     5.      (Rar) Fîşie îngustă, subţire (şi lungă). Scoase punga cu iarba rău-mirositoare, răsuci ţigara groasă, scăpără şi aprinse o viţă de iască. SADOVEANU, O. IV, 463, cf. DL. 0 F i g. Adesea, ...ea încremenea ceasuri întregi, în picioare, dusă pe gînduri,... aşternîndu-şi aiurit privirile-i triste de-a lungul drumului pustiu, ce se ştergea ca o viţă de fum în zarea tulbure şi îndepărtată. VLAHUŢĂ, s. A. II, 82.
     III.    F i g. 1. Faptul de a descinde în linie directă dintr-un strămoş comun; totalitatea descendenţilor care se succed în timp; descendenţă, filiaţie. V. genealogie. Văzut-am, zice Cureus istoricul, în curtea lui Maximilian al doilea, Augustul, pre un Nicolai, de moşia sa din viţa domnilor de Basarabia născut. CANTEMIR, HR. 468. Ioniţă marele spătar, feciorul Mutei, den viţa şi sămînţa Cantacozineştilor,... s-au dus iarăşi la Moldova. R. GRECEANU, CM II, 143, cf. ANON. CAR. Prealuminatul Constandin din viţă Bas arabă, Stăpînul Ţării Rumăneşti, mulţi ani să aibă. ANTIM, O. 242. Prea slăvită viţă a prea luminatului şi prea înălţatului domn Io Nicolae Alexandru Voievoda, marile, bunul şi prea înţeleptul stăpînitor a toată Ţara Rumănească [Titlu] (sec. XVIII). CAT. MAN. II, 65. Şi toată Dachia mult să fericeşte, Cînd de a ta viţă să oblăduieşte (sec. XVIII), ib. 66. Prinzînd pre Iustinian al doilea, carele au fost cel mai de pre urmă din viţa împăratului Iraclie, în vîrstă de 42 de ani, i-au tăiat capul. ŞINCAI, O. I, 214, cf. KLEIN, D. 465. Viţa acestuia lungă vreme va împărăţi. MAIOR, IST. 38/20. Ahtum, precum ne lăsă scris notariul lui Bela la cap 44 au fost din viţa lui Glad. id. ib. 122/2. De la Negru Vodă să ne fie Viţa şi toată neagra săminţie. BUDAI-DELEANU, T. V. 34. Trei fiice au născut firea dintr-o viţă Rosetească Intru ale căror feţe priveşti minunea cerească! (începutul sec. XIX). CONV. LIT.
 IV, 46, cf. LB. Acest Basarab fost-a unul din prinţii Romei... Cu glorie, mărire, trăi-n Ţara Română, Scutită, guvernată de glorioasa viţă. HELIADE, O. I, 204. Tu erai femeia aleasă întru aceasta, tu Rareşo, carea mi-ai născut pre cel mai tînăr fiu, ce încă în fragidă vîrstă mineşte a se face demn de viţă Dragoşizilor. ASACHI, O. II, 166, cf. VALIAN, V., ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 187, COSTINESCU, CIHAC, I, 318. Sultană! ai putere de-nfrînă al tău dor! A curţii voastre lege făcu acest omor; Copii din viţa voastră, din partea bărbătească Avînd drept la domnie, n-au dreptul să trăiască. BOLINTINEANU, P. I, 306. Ascultaţi... Conţi, duci, a căror viţă prin veacuri străluceşte,... Nenorocirea astăzi amarnic mă izbeşte. MACEDONSKI, O. I, 249, cf. DDRF. Domnise aproape cincizeci de ani... Venise tînăr în vijelia năvălirii... ca să-şi întemeieze viţa şi ca să tragă zid de vitejie în jurul ţării sale de moştenire. SĂM. III, 283, cf. barcianu, ALEXI, w., IORGA, L. I, 196, 200. Fata mea,... mi-a plăcut mîndria ta, In care eu văd o însuşire A viţei noastre însăşi. CAMIL PETRESCU, T. III, 479, cf. SCRIBAN, D.
 ♦   Descendent direct. Intre cavalierii oştitori la asedia numitei cetăţi se află şi Enric de Burgunia, viţă din familia lui Ugo Capet. SĂULESCU, HR. I, 189/6. Cică-l cheamă Aron Vodă... un voinic, un flăcăiandru, O viţă lăpuşnenească: feciorul lui Alexandru. HASDEU, R. V. 116. Ioan Neculce, viţă din familiile cele mari a ţărei, ocupînd în viaţa sa cele mai însemnate posturi a statului. KOGĂLNICEANU, O. I, 517, cf. dl, dm, M. D. ENC., dex, dsr. ♦ (învechit) Generaţie (de oameni). Mathan al douădzăci şi treile den viţa lui David ş-a lui Solomon, acela Mathan ş-au luat femeie anume Mari ia. DOSOFTEI, V. s. septembrie 10718. OExpr. Viţă de viţa lor = din generaţie în generaţie, din moşi strămoşi (v. m o ş II).
 3878
-708-
 VIŢĂ2
 După venirea lor din Italia aici în Dachia, niciodată nu s-au stremutat de aici; ci pururea viţă de viţa lor necurmat au lăcuit în Dachia. maior, IST. 200/30, cf. 201/5.
    2.     (Urmat de determinări introduse de obicei prin prep. „de” sau precedat de prep. „de” şi urmat de determinări ca „aleasă”, „mare” etc.) Apartenenţă prin naştere la o familie domnească sau la o categorie socială de condiţie nobiliară; origine nobilă. Cu fire bună şi de viţă cinstită fiind din bătrîn vac părinţii lui. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 100730. Viţa bună, carea să trage despre maică. CANTEMIR, I. I. II, 251. Argineanul atunci să pogoară Şi luînd arma celui pe care întîi biruisă, de pe odoară Şi văstmînt că au fost de viţă mare Cunoaşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 250. Pe cea momită Toţi o cred d-aleasă viţă. ASACHI, O. I, 315. De ai norocire a fi... vlastare de viţă aleasă... şi ai trebuinţă a merge în provinţie, fii sigur că ai să fii bine primit. NEGRUZZI, S. I, 238. Generalul Bonaparte umbla să se suie pe scaunul Ţarigradului, ca unul ce era viţă de împărat din neamul Calomerilor Porfirogeneţi. GHICA, S. 497, cf. id. C. E. I, 191. Cocoana Profiriţa, consoarta sa, era de o viţă nu mai puţin nobilă, coborîtoare şi ea din vechile familii cunoscute în istoria ţărei. SION, P. 64. Dacă-i omul viţă de boier mare... se cunoaşte cale de-o poştă. ALECSANDRI, O. V, 527. [Spancioc:]... Dînd jos pe Lăpuşneanul urcăm pe cine-n loc? [Moţoc:] Pe-un om viteaz şi darnic, de viţă strălucită, Armaş, călăreţ ager, cu minte iscusită, id. ib. VI, 690. Unul din ceilalţi doi se numea Iordache. Se trăgea din viţă de domn. BOLINTINEANU, O. 416. Crescînd asemenea copii de viţă mare... trebuia să le rămînă şi bieţilor oameni numele spre pomenire. CARAGIALE, O. III, 328. Această slujnică... era şi viţă de boier. ISPIRESCU, L. 260. Se trăgea şi el din viţă de împărat, id. U. 8. Muşăteştii, întrucît trebuiau şi ei să fie
 o viţă de domn, cătau deci a se fi înrudit şi ei cu Basarabii. XENOPOL, I. R. III, 117. Maria era de înaltă viţă, din neamul Comnenilor. id. ib. IV, 112, cf. RESMERIŢĂ, D. Pentru a se căpătui la repezeală, luase o iazmă de viţă boierească. CIAUŞANU, R. SCUT. 69. Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare şi de viţă domnească. GALACTION, O. 68, cf. 70. Alţii erau dintr-o nobilă viţă, înrudită chiar cu faraonii egipteni. SADOVEANU, O. XXI, 522. Se simt viţă de boier, întocmai ca mine. VINEA, L. II, 123. Nu voia să priceapă că e slugă şi-şi ţine capul sus, parcă ar fi fost din viţă de grof. POPOVICI, SE. 51. Eu mi-s viţă nemeşească, Copiluţă românească Din Ţara Moroşenească. BUD, P. P. 14. Luaţi-mi-l şi-l îmbrăcaţi Şi de semne să-l cătaţi, Că d-o-avea vrun semnişor, O fi vro viţă de domn Şi mi-o fi d-un frăţior. MATEESCU, B. 11. Iancule, viţă domnească, Dumnezeu să te-alduiască Să-ţi dea sfintul sănătate Să ne scoţi nouă dreptate. FOLC. TRANSILV. II, 285. Şi să mai ştiţi, gazdă mare, Că n-am vint d-întîmplare, Ci la ordin de domn mare, Voievod de viţă rară Cum puţin mai sînt în ţară. NUNTA, 43. Viţă de boier, Neam de cimpoier, se spune, ironic, despre un om de rînd care pretinde că ar avea o descendenţă nobilă. Cf. zanne, P. iv, 281. 0 L o c. a d j. De viţă veche = de obîrşie nobilă foarte veche. Ca mulţi lorzi de viţă veche Din întunecatul nord Lordul John e-ntr-o ureche. COŞBUC, P. I,
 144.  El, umil soldat al lui Hristos, deşi nobil de veche viţă, nu s-a bucurat de o anumită însărcinare diplomatică. SADOVEANU, O. X, 177. Ochii mi s-au oprit din prag asupra portretului lui Fota Vlădăianu, la... figura lui frumoasă de boier romîn de viţă veche din secolul al XVIII-lea. ARH. OLT.
 XVII, 137. De viţă = nobil2 (prin naştere). Iară acestea, măcar că omul de neam şi de viţă le face, iară că ar fi deşertare şi nebunie, ştiu. N. COSTIN, C. 43, cf. 272. În Ardeal, nu se află boieri unguri de viţă. ŞINCAI, O. II, 7. Ce putem aştepta noi românii de la aceia cari nici sînt de viţă, nici au învăţătură, nici alte vîrtuţi sau vrednicii? id. ap. BLAGA, G. 131. Intre doi oameni cu fraci, pantaloni şi pălărie, pas de cunoaşte care îi de viţă, care îi om nou.
RUSSO, S. 18. Parvenitul şi ciocoiul voiesc numaidecît să fie de viţă; îşi caută origina neamului în vreun cronicar, printre domnii cei mari. GHICA, S. 221. Poate-i fi auzit ce-au păţit alţii, mai de viţă decît dînsul? CREANGĂ, O. 43, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Curteni de viţă, de la un capăt al Europei la altul, nu fu Curte să rămîie de noi necercetată. M. I. CARAGIALE, C. 53, cf. SCRIBAN, D. Boierinaşii ridicaţi la cinste şi avere de Constantin Vodă, el însuşi un boierinaş..., trebuiau să aplaude la această alegere, iar boierii cei mari, cari ar fi văzut mai bine pe jilţul domnesc un domn de viţă sau unul dintre ai lor, tăcură, fiind cei mai slabi. IORGA, L. I, 330, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX.
     3.     Origine etnică; naţionalitate (2). Petru şi Asan n-au fost de viţă bulgari, ci diaoşi români. ŞINCAI, O. I, 343. Ci eu mă întorc la loann Huniadi. Acesta, cum că au fost diaoş romîn de viţă, mărturisesc toţi istoricii cei ce nu pizmuiesc românilor, id. ib. II, 7. Acolo au lăcuit sîrbii şi toţi cei de viţă sloveană seau sclavă înainte de a ieşire în părţile aceste. MAIOR, IST. 276/25, cf. 231/22. Nu se poate zice cum că românii de astăzi din Dachiia sînt viţă de slavi. BOJINCĂ, R. 70/15. Naţia... este o societate şi o adunare mare de toate familiile şi popoarele de aceeaş viţă, limbă şi strămoşi, lăcuind în diferite locuri a unei ţări. GENILIE, G. 130/15. Se urzi la marginea răsăriteană a Europei două staturi de viţă romană. ASACHI, O. II, 99. Pecum cred, el e de viţă grec, dar acum român (a. 1845). BARIŢIU, C. II, 309. Popoarele de toate viţele ş-au găsit forma desăvîrşită în limbi, în naturi, în poziţia politică. RUSSO, S. 73. Am fi dorit ca agiutorul să se întindă la tot pămînteanul, fară osăbire de lege sau de viţă. id. ib. 165. El, deşi moldav de viţă, fusese născut la Fanar. NEGRUZZI, S. I, 179. Ori de cîte ori am văzut la noi în ţară un fanfaron,... am avut ocazie să mă conving că era viţă de strein. GHICA, S. XX. Unul dintr-ai noştri, domn de viţă românească, Tot mai lesne o să ierte slăbiciunea omenească. ALEXANDRESCU, O. I, 265. Am cîştigat un nou drept la simpatiile marelor popoare de viţă latină. ALECSANDRI, O. X, 405, cf. LM. Străinii ştiu astăzi şi recunosc că noi sîntem de viţă latină. MAIORESCU, CR. 1,271. Ei după chip păreau de viţă-arabă. EMINESCU, O. IV, 406. Măcar că de viţă sînt arvanit şi nu prea am învăţat buche, dar... nu mă dau pe nici un român. CARAGIALE, O. II, 222. G raţia ni... era... probabil de neam morlah sau uscoc, români negri de la Adriatică, încît în felul lui era român de viţă, dar cu totul înstrăinat. XENOPOL, I. R. VI, 70, cf. XIV,
215.   Se găsi şi un profesor de viţă germană, născut şi crescut printre românii ardeleni. SBIERA, F. s. 344. De viţă sunt însă străin:... „suntgrec”, urmă el. M. I. CARAGIALE, C.
70.  Atunci cînd ţara de dincoace şi dincolo de Olt a ajuns în stăpînirea domnilor de Argeş, de viţă munteană sau de viţă olteană..., era o singură alcătuire de stat. ARH. OLT. XII, 1. Românii săceleni erau... în parte de viţă macedoneni. MOROIANU, S. 9. Casele lui le-a cumpărat Nicolae Iota, socrul lui Alexandru Christofi, alt boier de viţă grecească. ARH. OLT. XIX, 79. ♦ (Rar) Origine confesională. Tu eşti viţă de păgîn Eu sînt viţă de român. ALECSANDRI, O. II, 186. Iar Novac să mînia Şi din grai aşa grăia: Ce eşti viţă creştinească? Sau eşti viţă păgînească? FRÎNCU - CANDREA, M.206.
     4.     (Adesea în legătură cu verbul „a se trage”) Punct de plecare, început, obîrşie, strămoş al unei colectivităţi, al unui neam, al unui popor. Zic bătrînii... că... din bun neam şi cinsteş părinţi a să naşte şi din viţă de nărod vestit şi lăudat a să trage a dumnăzăieştii orînduiale iaste. CANTEMIR, HR.
85.  Cei doi Corvini... se faleau că ei, împreună cu naţia lor, îşi trag viţa de la coloniile romanilor (a. 1791). ŞA I, 159. Românii încă din Italia îşi trag viţa. MAIOR, IST. 150/18. Noi, românii, ...ne tragem viţa de la cel mai slăvit neam în lume, adecă de la romani (a. 1814). ŞA II, 218. Esperienţa ne învaţă cum că arar se află adevărat român să ia muiere de
3878
 VIŢĂ2                                                  - 709 -                                                 VIŢĂ2
alt neam, tocma şi din ghintele cele cu sine de o lege, ba încă nici într-alte sate bucuros caută sieşi muiere, zicînd; să-i şti viţa şi semînţa. BOJINCĂ, A. I, 203/25. Numise pe italiani veliş şi valac, vrînd cu aceasta a arăta viţa românilor, că sînt originali din Italia. GENILIE, G. 181/4. Haroboe, capul tătarilor, nu era numai păgîn, ce la stat şi fizionomie monstru înfricoşat din viţa calmucilor. ASACHI, O.
 II, 30. Acest om strălucit este viţa, tulpina din care au răsărit multe familii mari. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 658l/40. Cantemir emisese ideea că ambele dinastie domneşti din cele două provincie dunărene ale Daciei se par a fi descins dintr-o singură viţă. HASDEU, I. C. I, 84. Ruinile unei cetăţi romane li spuneau din ce viţă strălucită îşi trag neamul. VLAHUŢĂ, R. P. 17. Fală făcîndu-şi că este născut din troianică viţă. COŞBUC, AE. 26, cf. RESMERIŢĂ, D.
     5.    Popor (2), neam (5), seminţie (4). Traian au adus pre acice Pre strămoşii acestor ţări de neam cu ferice... El cu viţa cestui neam Ţara Rumânească Implut-au, Ardealul tot şi Moldovenească. M. COSTIN, O. 326. Din cetele toate, din năroade mare Veniia la Domnul bună cuvîntare, Şi din toată viţa cea izrailească Să cînte pre Domnul şi să-l proslăvească. DOSOFTEI, O. I, 150. Giumătate spanioli şi cielalţi americani sau alte viţe mestecate. IST. AM. 22v/3. Samoil, craiul bulgarilor şi al românilor celor de-a dreapta Dunărei,... au fost diaoş român cu toată viţa şi semînţa lui. ŞINCAI, O. I, 300. Deşertarea a toată Dachia de toată viţa dachilor cu atîta mai cu îndămînă se putu împlini. MAIOR, IST. 8/2, cf. 12/12. Dar cînd trăia craiu Jundadel Şi stăpînea în India bogată. Viţa lor era mult luminată. BUDAI-DELEANU, Ţ. 91. Chipul cu care s-au sădit înainte şi s-au ţinut în Dachiia viţa românească, aşa multe sute de ani, de la Traian pînă în vremile noastre, nu ne iaste voia ca să-l descoperim aşa pre larg. CANTEMIR, S. M. 258/19. Această rătăcire oarbă pierdu peste 10 000 000 americani, a căror viţă moale şi slabă căzu deodată, obosită de muncile nemăsurate. GENILIE, G. 32/16. în puţine regiuni ale Provinciei Traiane, viţa română e mai neamestecată cu elemente străine, mai pură ca în Ţeara Făgăraşului. HASDEU, I. C. I, 13. Arabii, după „Biblie”, se cobor din Sem; dar se subîmpart în mai multe viţe. BOLINTINEANU, C. 37/26. Cugetam că e din viţa lui Arpad. EMINESCU, O. VII, 178. Sciţii se ţineau mai aproape de rasa iranică şi... erau deci şi ei o viţă din marea familie arică. XENOPOL, I. R. I, 39.
 ♦ (învechit; în sintagma) Viţă omenească = omenire (3). Dezghinări şi vînzării viclene Iar năcăjesc omeneasca viţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 348J Ştii tu cum întinde papa peste viţa omenească Legea lui? DA VILA, V. v. 54.
     6.    Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sînge (3); (de obicei urmat de determinări) apartenenţă prin naştere la o familie de o anumită condiţie (socială). Grăim ca tocma pănă ce se va svîrşi a opta stepenă de semenţie şi de viţă ca se se socotească se nu mai fie de-a se luoarea dentr-î[n]şi întru nuntă, întru însurăciuni. PRAV. LUCACI,
 168. Niciodată sîngele apă nu se face şi viţa de soi bun trebuie să-şi vie la teapa sa. PR. DRAM. 171. Judec că trebuie să fie de neam ales viţa sa. PANN, E. I, 121/8. Mai caută fiecare fecior... ca mireasa să fie dintr-un neam bun, viţă bună, din oameni de omenie. MARIAN, NU. 33. Şi nici neamuri n-are Şi-i din viţă rea. COŞBUC, P. II, 146, cf. TDRG. Mi-e groază de boierul cel tînăr, să nu cad în vreun păcat cu el, pentru copilă. E o viţă blestemată. AGÂRBICEANU, S. P. 203, cf. CADE. Eu îi omor pe toţi... să nu mai rămîie picior de ciocoi, să le piară viţa şi sămînţa. REBREANU, R. II, 140. Doar cei de viţă proastă şi fară pic de minte îşi caută pereche ca să-şi petreacă oful. CAMIL PETRESCU, T. III, 347. Noi Şendreştii din viţa lui Haralambie Şendrea am fost la casa părintească şase. SADOVEANU, o. XIII, 746, cf. DL, M. D. ENC., DEX, DSR. Soră-ta şi maică-ta Şi tot una te mustra Să nu mă iei de nevastă, Că eu sînt de viţă proastă. POP., ap.
 EMINESCU, o. VI, 183. Balabane, viţă rea! Pe min ’ de me-i mînia Capul mi ţi l-oi tăia. POP., ap. GCR II, 297. Te cunoşti de pe cosiţă Că eşti de-a maică-ta viţă. JARNÎK - bîrseanu,
 D.  249. Cînd voi sta de-a farmeca, Nu farmec din viţa ta, Ci farmec de viţă bună, De-aş şedea-n temniţ-o lună; Şi farmec din viţă mare, De-aş şedea tot la prinsoare, id. ib. 270. Te gîndeşti că te-oi lua Pentru frumuseţea ta? Ba eu, zău, nu te-oi lua, Deşi tata m-ar lăsa Că viţa mea nu-i c-a ta. MARIAN, H. 28. Να-vă apă din părău, Că mirele-i din neam rău, Να-vă apă din fintînă, Mireasa-i din viţă bună. POP., ap. SCURTU, T. 322. Şi ţi-aş rupe inima Şi la toată viţa ta Şi ţie şi la mă-ta. DOINE, 94. De trei zile-n crîşmă bem, Şi tot nu ne întrebăm: Care din ce viţă sîntem? BIBICESCU, P. P. 282. Lîngă ruje, măgheran, Nu-mi trebe din al tău neam; Lîngă rujă, tămîiţă, Nu-mi trebe din a ta viţă. BÎRLEA, L. P. M. II,
 13. Din a ta viţă şi neam Este-onpruncuţ de harap. id. C. P. 159. Să punem popa d’e-a noastă ziţă, D’e-a noastă familie. T. papahagi, M. 84, cf. ALR I 485/18, 218. Tătă lumea-i dintr-un neam, Numai io pe nime n-am. Tătă lumea-i dintr-un sînge, Numa-a mea inimă plînge. Tătă lumea-i dintr-o viţă, Numa io-s o rămăşiţă. FOLC. TRANSILV. I, 26. Viţa bună s-o cauţi. ZANNE, P. IX, 537. De eşti tu viţă de jos să nu iei neam de sus. pann, P. v. ii, 152/19, cf. zanne, p. ii, 487. 0 L o c. adj. De viţă = a) (prin Ban.) care se înrudeşte prin legături de sînge. Balaban şi cu Ioviţă Ce-i este nepot de viţă Şi fecior de Novăciţă. POP., ap. GCR II, 293, cf. DL, DM, M. D. enc.; b) (popular; şi în forma din viţă) care este de familie bună, aleasă etc. M-ai lăsat... că te-am lăsat Şi alta mi-am căpătat Mai din viţă şi sămînţa Nu ca tine-o răpătiţă. jarnîk - bîrseanu, D. 257. La cine gîndu mi-a sta, îi mai om ca dumneata, Mai din oameni, mai din viţă, Nu ca tine-o rapatiţă. MÎNDRESCU, L. P. 151. Alta mi-am căpătat Mai de hai şi mai de viţă Nu ca ele rămăşiţe. MARIAN, NU, 541. Mi-oi găsi şi eu aleasă... Mai din soi şi mai din viţă Nu ca tine-o rămăşiţă, id. H. 13. Plimbă, mi se plimbă Un om c-o leliţă, Un domn c-o domniţă, Din oameni de viţă. PAMFILE,
 C.  Ţ. 43. Maic ’ călugăriţă, Albă la peliţă, Ca o lebediţă, Neagră la străiţă, De soi şi de viţă. BALADE, III, 215. Doisprezece m-or cuprinde, Mai de soi şi mai de neam, Nu ca tine-un beţivan, Mai de soi şi mai de viţă, Nu cu tine-o rămăşiţă. FOLC. TRANSILV. II, 347. Altă mîndră mi-aş căta Mai din viţă, mai de soi, Nu ca dînsa din gunoi. FOLC. MOLD.
 II, 361. Care-i din viţă Şi din sămînţă Ştie ce-i cînia Şi omenia. ZANNE, P. IV, 685. îi trage viţa, se spune despre cineva care se comportă ca toţi cei din neamul lui. Cf. zanne, P. IV, 686. 0 E x p r. A fi de viţă plăviţă v. p 1 ă v i ţ
 (3). Pe viţă, pe sămînţă = tuturor, fară excepţie. Agiutat-au cu bani în preţu cărţii ca să le fie pomană pă viţă, pă sămînţă, pănă a şepte sămînţă (a. 1770). IORGA, S. D. XIII, 49. (Prin nordul Munt.) A căuta pe viţă, pe sămînţă = a căuta ceva pierdut peste tot, cu minuţiozitate. Cf. coman, gl.
     7.     (învechit) Rasă2 (1). După făptură şi colorul feţii oamenii sînt de cinci viţe sau seminţii. GENILIE, G. 126/5, cf. id. P. 39/23. Colecţiunile doctorilor J. B. Davis şi Morton oferă următoarele cifre ale capacităţii mijlocie a craniului la principalele viţe umane. HASDEU, I. C. II, 3, cf. LM, URSU, T. ş. 266.
     8.     (Popular) Specie, varietate de animale sau de plante. Măcieşu-i mărăcine, Ştiţi că nu e de vro mană; Speculă dar întru sine Să-şi dea nume cu pomană... Zise dar că e de viţa Trandafirilor faimoşi. HELIADE, O. I, 135. Nu ştiu spăla un blid, nici a şterge o masă; apoi să aştepti de la dînsele să prăsească o viţă mai aleasă! CODRU-DRĂGUŞANU, C. XII, cf. BREZOIANU, A. 522/32. Un agronom întreprinde o amelioraţiune determinată a unei viţe de animali domestici sau a unei plante cultivate. HASDEU, I. C. II, 3. Grindelul şi ţiparul sunt viţe ale aceluiaş gen sau soi. ATILA, P. 246.
 ♦ Rasă2 (2). Acest cal, frumos cu deosibire, roib înfocat, de
 3878
VIŢAI
-710-
VIŢEA
 viţă turcă bastardă, fusese trimes în dar lui Sigismund Bathory. BĂLCESCU, O. III, 303. într-un secol şi ceva, cum oare de s-au strămutat siginii de la noi din Temeşiana tocmai în Asia la Caucaz, ducînd cu sine pînă şi viţa cea mică şi păroasă de căluşei? HASDEU, I. C. I, 286. Caii mei [\]s de viţă arăbească. LM. Şoimul... se laudă într-o zi că e mai iute decît oricine... Insă calul e de nobilă viţă, şi lauda şoimului îi pare o insultă. MARIAN, O. I, 100. Acei cai sînt... produsele unei încrucişări bine calculate între cai de viţă anumită, iar nu între cai de la cotige, nu între mîrţoage. SĂM. viii, 243, cf. CADE. 0 L o c. a d j. De viţă = de rasă, v. rasă2 (2). Codreanu avea un cal roib, fugar de viţă. GANE, ap. TDRG.
     9.     (învechit) Fel, soi1 (1). Această viţă de vărsat umblă vara. cuparencu, v. 31.
     -  Pl.: viţe. -Şi: (regional) viţ s. n.
     -  Lat. vitea.
     VIŢĂ! vb. IV v. viţii.
     VIŢĂPREZEDENT s. m. v. viceprezident.
     VIŢĂRÎGĂ s. m. v. vicerigă.
     VIŢĂROÂ s. m. (Franţuzism învechit, rar) Vicerege. Să văd într-însu mari zidiri, cum palatu Iu viţăroa. CĂLĂTORIE, IV, 152v/10. Potreturile tuturor viţăroalilor ce au povăţuit stăpînirea la India. ib. 155v/4.
     -      Pl.: viţăroali. - Şi: viţăruâ s. m. călătorie, iv, 13776.
     -  Din fr. vice-roi.
     VIŢĂRUÂ s. m. v. viţăroa.
     VIŢĂŞPÂN s. m. v. vicispan.
     VIŢĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Vînă (pe lemn). Cf. CIHAC, 1,318.
     -  Pl.: viţături.
     -  Viţă + suf. -ătură.
     VIŢĂVOIV0D s. m. v. vicevoievod.
     VIŢĂVOIV0DA s. m. v. vicevoievod.
     VIŢE- v. vice1-.
     VIŢEÂ s. f. Puiul de sex feminin al vacii; p. e x t. vacă tînără. V. j u n c ă, j u n i n c ă. Cf. cuv. D. bătr. i, 208/6. 22 de viţele (a. 1588). doc. î. (xvi), 165, cf. mardarie, l. 2952/4. 7 viţele văcuţe tij (a. 1742). izvoade, 272. 2 viţăle văcuţi, ce or să iasă mînzate (a. 1784). IORGA, s. D. VII, 235, cf. KLEIN, D. 456. De nu-i fi vîndut vaca, să o vinzi, iar bivăliţa şi viţaoa să o ţii (a. 1815). IORGA, s. D. xii, 170, cf. DRLU, LB, I. GOLESCU, C. Cătră dîns ’ sînt tare vinovat, Căci astă-iarnă lui viţica i-am mîncat. DONICI, F. II, 8/2, cf. ISER, POLIZU. Părinţii o simţise, Că ea cam des perea, Şi-n crîng o cam oprise D-a merge la viţea. BOLLIAC, O. 85. Cînd i se raporta că o ţigancă a născut, punea de boteza copilul cu cheltuiala ei şi trimitea noului-născut pînză, ca să-i facă pelinci, iară mamei, cîte o haină sau o viţea. SION, P. 69, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 317, COSTINESCU. Viţelele mai mari de un an se numesc junce sau junince. LM. Nu cumva ai pofti să-mi iei viţica pentr-un cuc armenesc? CREANGĂ, O. 210, cf. 209. Acestea numiri se dau adeseori de români şi la o samă de vaci şi viţele, cari sînt la făptura corpului şi la coloarea părului foarte frumoase. MARIAN, o. ii, 265, cf. id. s. r. iii, 83, ddrf, philippide, p. 33, 55, 62, gheţie, R. M., ENC. ROM. III, 1226, BARCIANU. Naşii dăruiesc
finilor cîte-o viţică ori o oaie. ŞEZ. IX, 78, cf. ALEXI, w., PUŞCARIU, ET. WB., id. L. R. I, 351, TDRG, PASCU, s. 150. Pe lelea Maranda o văzui adineauri, venea cu ghiţeaua de la deal. PETICĂ, O. 219, cf. DHLR II, 61. Cînd fată vreo vacă, cămaşa viţelului, ...de voieşte să facă viţică, o dă la o căţea. GOROVEI, CR. 358, cf. CADE, BL I, 32, DR. VII, 193, BL IV, 47. Vita mică se numeşte în general viţel (sau viţeauă). PRIBEAGUL, P. R. 70. Viţica păşea încet, venea, tîrîndu-şi pe drum funia care o gîtuise, cu ochii mari, dureroşi. SADOVEANU, O. III, 118, cf. 117. De-o vreme-ncoace-mi umblă omul beat. Viţica e bolnavă... cin ’ s-ajute? PILLAT, P. 109, Cf. BL V, 63, BUL. FIL. V, 15, IORDAN, STIL. 194, SCRIBAN, D. Nu era viţică, ci catîr. CĂLINESCU, I. 302. îi dădu şi o viţică din anul ăsta. CAMIL PETRESCU, o. I, 53. Păstraseră două viţele care acum începuseră şi ele să îmbătrînească. STANCU, R. A. III, 16, cf. SCL 1955, 120, DL, DM, SG III, 5, 7, 8, GRAM. ROM.2 I, 68. Prima gazdă avea 63 de mînzări..., a treia, 36 de mînzări, 20 de sterpe, o vacă, o viţe şi un porc..., a cincea, 48 de oi cu lapte, 30 de sterpe, 4 vaci şi o mînzică (viţea de un an). VUIA, PĂST. 174, cf. CL 1970, 339, L. ROM. 1970, 226, M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1980,
 105,  108, DSR, DREV, L. ROM. 1983, 161, ALIL XXIX, 64, 68, 73, 74, 75. Pînă suge se zice viţăl şi viţauă. H XVIII 138, cf. I
 6.  Ea a prins a se jura: De-oi fi dat gura cuiva, Uşte-mi-se cununa Ca cîmpu primăvara,... Cîndu-s oile cu miele Şi vacele cu viţele. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 243, cf. com. MARIAN. In ziua de ajun, cînd ai vite în ceir, dacă îţi vine întîi un bărbat în casă, vaca are să aibă un bouţ; dacă îţi vine o femeie, are să aibă o viţică. ŞEZ. VI, 61. A lucrat la unul pentru o viţică un an; viţica a pierit. FURTUNĂ, C. 82.
 Oi  face pe voia ta Şi-oi vinde două viţele Şi-oi lua un bici de curele Şi-oi face din tin ’ muiere! RĂDULESCU-CODIN, M. N.
 72. Te-o botezat un moş bătrîn, care ţi-o dat şi o viţică de pomană. ŞEZ. XXI, 56, cf. bl vi, 198, ALR I 1 076, ib. 1 081, ai 12,22, 23, 35, π l,m2,4, 7, 13, 16, 17, 18, 19,vi3, ix3, 5, MAT. DIALECT. I, 36, 276, TEAHA, C. N. 54, 66. l-am dat de viestre un pomost, doi juncani, o viţea şi ce e pe ea. UDRESCU, GL. 288. Cît ai dat pe ruminele, Ţi-ai putut lua viţele, Să mergi sora să le mulgi, Nu la troacă să te ungi. FOLC. TRANSILV. I, 413. Pă d'immeaţă, să fac săfqt'e viţaua viţăl, să mi-aduci popricaş d'in iei la d'immeaţă! O. BÎRLEA, A. P. II, 30. Viţeaua vacii e mînzată. NALR - O III h 396/943, cf. ib. MN 205, 855, ALR - ΜII h 360. Vrăjitoarea-aşa zicea: Dă-mi o vacă şi-o viţea Şi te-o lua cine-i vrea. FOLC. MOLD.
 II, 607. O viţică cufurită murdăreşte gireada întreagă. ZANNE, P. I, 695. Bucăţica ţine viţica (= trebuie să fim chibzuiţi şi economi), id. ib. IX, 733. Am o ghiţică încărcăţică Şi o duc de coadă la poieţică (Lingura). GOROVEI, C. 203. Am o vacă şi este a fata Şi fată o ghiţică, Şi ghiţica este a fata Şi fată şi ea un ghiţel (Perja), id. ib. 281. Vacii mele i-a fata Şi viţelei tot aşa (Strugurele). PAMFILE, c. 29. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, în special cu aluzie la naivitatea, la blîndeţea etc. care se atribuie animalului) [Danton: o priveşte amuzat, cu ochi mari] Bravo, Pauline... [Pauline: ca o viţică] Nu-i aşa, uriaşule, că am dreptate? CAMIL PETRESCU, T. II, 522. Cea din urmă se supuse Junon, o căţea superbă, cît o viţică de mare. VOICULESCU, P. II, 165. îl aşteaptă Crina bulgăroaica Cu ochi mari şi umezi de viţică. id. POEZII, I, 235. Nu te mai hlizi aici ca o viţică şi fii atentă. PREDA, R. 92. ♦ (Familiar, rar) Epitet pentru o femeie (tînără) naivă, proastă etc. Cu alte cuvinte, ne aflăm în deplină Cana Galileei... Foarte bine!... Magda e o viţică...; putea să mai aştepte Magda cu marafeturile prezentaţiilor şi ale reprezentaţiilor sale matrimoniale, măcar pînă ce treceam eu Bistriţa, hogaş, DR. I, 171. ♦ (Rar) Puiul de sex feminin al bivoliţei. Cf. enc. rom. ni, 1226.
    -      Pl.: viţele. - Şi: viţică (pl. şi, regional, viţici, com. MARIAN, ALIL XXIX, 73), (regional) viţeauă s. f.
    -  Lat. *vitella. - Viţică: cu schimbare de suf.
3889
VIŢEADMIRAL
-711 -
VIŢEL
    VIŢEADMIRAL s. m. v. viceamiral.
    VIŢEÂNDRĂ s. f. (învechit, rar) Augmentativ al lui v i ţ e a; viţea mai mare. Cf. polizu, cihac, i, 317.
    - Pl.: viţendre.
    - Viţea + suf. -andră.
    VIŢEÂUĂ s. f. v. viţea.
    VIŢECANCELÂR s. m. v. vicecancelar.
    VIŢECANŢELÂRIU s.m. v. vicecancelar.
    VIŢECANŢELER s. m. v. vicecancelar.
    VIŢEC0NSUL s. m. v. viceconsul.
    VIŢECONSULÂT s.n. v. viceconsulat.
    VIŢECRAI s. m. v. vicecrai.
    VIŢEDIRECTOR s.m. v. vicedirector.
    VIŢEI vb. IV v. viţii.
    VIŢEIŞPÂN s. m. v. vicişpan.
    VIŢEL s. m. 1. (Atestat prima dată, într-un toponim, în 1499, Cf. D. BOGDAN, GL. 216, MIHÄILÄ, D. 175, DERS) Puiul (de sex masculin al) vacii, de la naştere pînă la un an; p. e x t. june. V. m î n z a t (II). Punre-vor pre oltariul tău viţelul psalt. HUR. 43726, cf. 17717. Laudu numele Dzeului mieu cu cîntare, mărescu elu în laudă; şi mai ugoditu-i va fi Dzeului decîtu viţel tîrăru, coarne arătîndu şi unghie. PSALT. SCH. 212/4, cf. 63/11, 155/16. Nu preimescu de casa ta viţelu, nece de turmele tale ţapu. PSALT. 96. Atunce dulce vruşi cumăndarea dereptaţiei, înrălţarea toată spre ardere; atunce voru înrălţa spre altarul tău viţei. ib.
 100, cf. 135. Atunce bine-veri jărtvă, dereptate înnălţările şi toate arsele. Atunce va pune spre oltariul tău viţei. CORESI, LIT. 131. Nu iaste năravul jărtveei noastre cu a oilor şi cu a viţeilor ardere şi afumare, ce cu sufletul duhului, cum şi Hristos grăiaşte că: „duhului şi adevărului cade-se să se închine”, ib. EV. 162. Avraam iară curse la dobitoc şi aduse un frumos, gras viţel şi deade slugiei lui şi grăbi şi găti. PO 56/25. 18 de viţei (a. 1588). CUV. D. BÄTR. I, 208/7, cf. DOC. î. (XVI), 165. 2 vaci cu viţei păntru o deatorie ce au fost plătit (a. 1626). GCR I, 74/4. Spuneţi chemaţilor că: iată, ospăţul mieu iaste gata. Viţeii miei şi alte îngrăşeate sămt giunghiate şi toate gata. VARLAAM, C. 230. Dzeace vaci cu viţei şi 2 boi (a. 1640). IORGA, S. D. XVI, 187, cf. MARDARIE, L. 2642/8. Aicea nu grăiaşt[o\ de viţel de vacă, ce grăiaşt[o\ de darul lui D[u]m[no]dzău, de sv[î]ntă cumenecătură şi de sv[i]nta anafur[si\ (a. 1661). GCRI, 181/30. Nu-ţ voi lua de la casă Viţăl, nice vacă grasă, Nice ţap hrănit din turmă. DOSOFTEI, O. I, 112. Jărtve direpte ţ-vom face, Colaci şi prinoase, cumu-ţi place, Vin şi pîine, unt şi cu grîu dulce, Şi viţăipre oltari ţ-vom aduce. id. ib. 115. Şi lui Avram facu-i bine pentru dînsa, şi fură lui oi, şi viţei, şi măgari, şi slugi, şi slujnice. BIBLIA (1688), 82/32. Vei lua den boi un viţel şi berbeci curaţi doi, şi pîine nedospită frămîntată în untdelemnu. ii). 60Vl0, cf. 3792/9, 593 /39, COD. PUŞC. 78. Viţelul întreg de-abiia îi ieste de gustarea dimineţii. CANTEMIR, I. I. I, 71, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 251. Mavrocordat Vodă... au domnit 4 ani. Acesta au adaos văcăritul 2 lei 30 bani de vită iarna, şi de viţăl 90 bani. CANTA, LET. III, 180/3. Om vîndut dumisale, mătuşii meii, Negruşii, această moşie, ce scrie mai sus, drept o vacă cu viţel (a. 1706). GHIBĂNESCU, s. I. XVII, 15. Din mila lui Dumnezău şi din darul sfmţîii sal[e], aceste dau eu: 100 de
 stupi, 1 plug de boi cu heră, 8 vac[i\ cu viţăi, cu buhai (a. 1730). FURNICĂ, I. C. 11. 5 viţei bouleni din iastă vară (a. 1742). IZVOADE, 272, cf. L. ROM. 1974, 17. 20 viţăi, cu viţăli (a. 1760). IORGA, S. D. XXII, 98. Să dea la Savin Raţă o vacă cu viţel, drept 10 lei (a. 1761). GHIBĂNESCU, S. I. XVII, 58, cf. L. ROM. 1974, 23. Fiindcă Irina au murit,... i s-au mai dat şi o vacă cu viţăl, tot din partea Irinii (a. 1781). ŞTEFANELLI, D. c. 130. 6 viţăi bouleni, ce or să iasă mînzaţi (a. 1784). iorga, s. D. vii, 235. Vor plăti cuniţa cîte patruzăci bani de vită după obicei, iară pentru mînzi şi viţei, prăsila dintr-acel an (a. 1784). URICARIUL, II, 147/20. Mînzii şi viţeii, prăsila ce se va face pe an, să nu se supere de cătră cuniceri (a. 1799). ib. I, 89/9. 8 vaci mari, cu patru viţei dă estimp (a. 1802). doc. EC. 70, cf. klein, d. 456. Boii cei mari şi viţăii curaţi îi giunghie, iar vaci nu giunghie, pentru că zicu că-s făgăduite bozului Isis. HERODOT2, 102, cf. 101, BUDAI-DELEANU, LEX. Un măcelar iu au junghiat un viţel şi au vîndut jumătate din carne vecinului său. PETROVICI, P. 154/11, cf. 330/4. S-au triimis Dumilor voastre 36 vite şi 3 viţăi (a. 1825). IORGA, S. D. XXII, 297, cf. DRLU, LB. Dar ăltele-adăpate trăgea în bătătură, In gemete de mumă viţeii lor striga; Vibra al serii aer de tauri grea murmură; Zglobii sărind viţeii la uger alerga. HELIADE, O. I,
 188,  cf. 479, I. GOLESCU, c. Facerea de jertve Iunei se împlinea în vestminte albe. Mai mult miei şi viţei albi i se ardea. BOJINCĂ, A. I, 95/9. Viţelul trebuie să sugă totdeauna de agiuns, fără a să cruţa laptele. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 14/7. Mai ales carnea de viţel friptă este folositoare în perioadul rădicării de pe boală. ALBINEŢ, M. 122/25, cf. VALIAN, V. După a patra septămînă, dacă viţelul nu este ca să se vîndă, i se dă cu a tria parte mai puţin lapte. FILIPESCU, D. II, 93/13. Cît ţine iarna, trebuie să se deie viţeilor, mînzaţilor şi gonitorilor o hrană bună şi îmbelşugată. I. IONESCU, C. 1/12. Are a emporta prin portul Zimnicea doăzeci şi şase vaci, doăzeci şi doi viţei şi doi tauri pentru tamazlîc, la moşia dumisale (a. 1845). DOC. EC. 847. Juna femelă se numeşte junice; mai vîrsnică ia numire de vacă; puii se numesc viţei. BREZOIANU, A. 534/11. Hrănirea viţăilor... se face sau prin sugere la vacă sau hrănindu-i cu mîna, dîndu-le lapte de abie călduţ. LITINSCHI, M. Î23/9, cf. ISER, POLIZU. La o mojicie atîta de mare, Viţelul răspunde că va aştepta. ALEXANDRESCU, O. 231, cf. PETRI, V., PONTBRIANT, D. De multe ori şi viţeii aleargă la vaci, spre a-şi potoli foamea la ţîţele mamei lor. BARONZI,
 • i. c. v, 31/17, cf. costinescu, cihac, i, 317, lm. Cînd încetează cu totul antropofagia, nu se mai sacrifică zeilor decît viţei, miei, porumbi etc. CONTA, O. F. 370. Ce ştie ghiţelu, junicea, mînzatu, tauru... dă beldia tal JIPESCU, O. 48. Vechile noastre tractate, iscălite cu litere mari şi băţoase pe piele de viţel, au fost pînă ieri izvorul neatîrnării reale. EMINESCU, O. XI, 20. Sînt vreo cinci—şese zile de cînd a fost să ducă viţeii la suhat şi un vînt rău pesemne a dat peste dînsa, sărmana! CREANGĂ, o. 9, cf. 22. Cine se rugase cu cerul şi cu pămîntul de mă-sa s-o lase să culce viţelul plăpînd cu ea în casă? — Ileana. CARAGIALE, O. I, 37. „Păunaş” şi „Păunei” se numesc şi o samă de viţei, care sînt frumoşi, marian, o. II, 265, cf. philippide, P. 64. La stînă laptele-l încheagă în caş şi urdă,... şi în el să pune cheag făcut din zăr cu rînza de viţel sau miel. LIUBA - IANA, M. 111. Dacă iarna fată vaca, viţelul este îngrijit în tinda casei şi chiar în odaia de dormit. MANOLESCU, I. 71. După vîrsta, ce se află căutînd la dinţi, se zice boului: viţel, cînd suge, mînzat, cînd e de un an, şi gonitor, cînd ajunge la vîrsta de doi ani, adică la vîrsta de a goni. DAMÉ, T. 29. [I]/ sări dodată gîndul la viţel: N-a lăsat în uger lapte pentru el. COŞBUC, P. I, 248, Cf. ENC. ROM., DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., CANDREA, Ţ. O. 12. Carnea viţelului trecut de 2 luni este ceva mai hrănitoare şi să potriveşte pentru convalescenţi. BIANU, D. S. Volume legate în piele de viţel... fac fala bibliotecei şcoalei veterinare de astăzi. ANGHEL, PR. 111, cf. TDRG. Prin
3902
VIŢEL
-712-
VIŢEL
 ajutorul unor curele, botniţa se leagă deasupra botului la mînzaţi (viţei mari) cari caută să sugă la vaci, după ce au înţărcat. PAMFILE, I. C. 128, cf. PASCU, S. 150. în dosul grajdurilor, adăpostite sub pleşnicare, se află cîte un grăjdeţ pentru viţei, miei sau purcei. PĂCALĂ, M. R. 114. Dau să mă scol şi numa ce văd o urmă de copită. Socoteam că o lunecat un iţei ori o capră. SOVEJA, O. 25, cf. RESMERIŢĂ, D. Se mai cheamă mînzat şi un viţel în vîrstă de doi ani. bocăneţu, T. A. 254, cf. NICA, L. vam. 270, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Zeama serveşte... în medicina populară împotriva durerilor de măsele sau, prin, spălături, a scăpa viţeii de păduchi şi purici. SIMIONESCU, FL. 59. A jinduit mereu după grădina cu poame şi după bătătura cu vaci şi cu viţei. VOICULESCU, P. II, 225. Vita mică se numeşte în general viţel (sau viţeauă). PRIBEAGUL, P. R. 70. Cum ieşea de la rugăciune, îmbrăcat şi pieptănat, - vacile, viţeii, mînzii şi iepele, porcii, juncii - care pe unde erau în ogrăzile lor - veneau cătră el şi-l salutau. SADOVEANU, O.
 XIV, 63. Viţelul ista, o dată ce-o venit pe lume, înapoi să cheamă că nu-l mai putem întoarce. BART, S. M. 85. In creşterea viţeilor trebuie o deosebită îngrijire, deoarece o degenerare a lor are repercusiuni asupra rasei. ENC. AGR. Să-mi aduci viţei de ăia cu corniţele vîrîte în ochi, că ăia îmi plac. dan, u. 10, cf. 6, DR. ix, 142, 144, 148, scriban, d., NOM. MIN. I, 22, 377. In faţa viţeilor cu căutătura candidă, îmi aminteam prin coincidenţă de cîteva situaţii tragice. ARGHEZI, S. XVIII, 9. Un viţel întreg se frigea pe o frigare făcută dintr-un ulm pe un foc în care ardea un munte de lemne. CĂLINESCU, S. 301. Prin mirişte se joacă Şoareci şi viţei. BLAGA, POEZII, 71. Dă ieşi în primăvară cu două vaci cu viţei... eşti pă cale bună..., prinzi cheag. CAMIL PETRESCU, O. I, 45. Văzură vacile rumegînd şi viţeii oploşiţi lîngă ugere. STANCU, R. A. III, 208, cf. DL, DM. Colindele lor sînt scurte, vestesc sărbătoarea, urează belşug de miei, viţei, purcei, pui etc. IST. LIT. ROM. I, 19, cf. L. ROM. 1962, 100, SFC III, 97. Prima gazdă avea 63 de mînzări, a doua 66 de mînzări, 37 de sterpe, o vacă, doi mînzaţi (viţei de doi ani) şi
 o  purcea. VUIA, PĂST. 174. Adăpostul văcăriilor avea forma unei case-colibe, cu trei încăperi: într-o parte coliba, la mijloc şura, iar la cealaltă extremitate grajdul pentru adăpostirea viţeilor, id. ib. 192, cf. IST. LIT. ROM. I, 90, cf. M. D. ENC. Un exemplar din „ Opere ” de Mateiu I. Caragiale..., artistic şi sobru legat în piele de viţel..., m-a costat în 1967 suma modestă de 160 de lei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 7/1, cf. dex, drev, h i 6, ii 3, 59, 79, 87, 131, 166, 207, III 68, 143, IV 116, X 535. Colo-n vatră la bordei E o mîţă ş-un cotei, O văcuţă cu viţei Ş-o scroflţă cu purcei. TEODORESCU, P. P. 281. Ce-am avut tot mi-a mîncat:... am avut vreo cîţiva lei Şi i-o dat pe doi viţei. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 181. Uşte-mi-se cununa Ca cîmpu primăvara, Cînd oile sînt cu miei Şi vacele cu viţei. id. ib. 243. Cînd o văd cu capu gol Vacile fug prin ocol, Viţăii numai nu mor. MÎNDRESCU, L. P. 141. Decît te-aflam între doi, Mai bine-mi crepa doi boi Şi-o sută cincizeci de oi Şi-o vacă cu doi viţei. MARIAN, H. 1. Am furat o capră, O capră şi un purcel, Şi pe urmă un viţel. BIBICESCU, P. P. 169, cf. 184. Dede drumu unui viţel de se înomoli în potmol. ŞEZ. IX, 114. Vină, puiule, înapoi: C-ari tata doi viţăi, Di-or trăi, s-or faci boi. CARDAŞ, C. P. 100. Daţi-mi şi mie un boţ (colăcel), Să fie vaca cu viţel, Purceaua cu purcel Şi căţeaua cu căţei! VICIU, COL. 14. Caută, bre omule, să ai grijă... să nu sugă viţelul la vacă. FURTUNĂ, V. 65. Haidă, soro, la viţăi. — Ba
 io nu, că io fuşei Şî venii tătă muşcată. DENSUSIANU, Ţ. H.
 169. Vaca să ţ-o mînce lupchii, (V)iţălu să-l prăpădească, Mîndra me să mă iubească. PĂCALĂ, M. R. 219. Ziţălu n-are cu ce-l hrăni, La stăpînă n-are cu ce s-arăstui. T. PAPAHAGI, M. 126. Eu te strig de la viţăi, Tu răspunzi din păducei, De la drăgălaşii tăi! CIAUŞANU, V. 122. Hai, bărbate, la mîncare... C-am lăsat pruncu-n scăldare, Zîţăii-n ocol răgind, Purceii-n coteţ zgherînd. ARH. FOLK. I, 166, cf. BL VI,
 198. Io-s cela ce-am furat brînză Şî d'iţălu d'in Lechinţa!
 ARH. FOLC. VI, 198, cf. CHEST. II, 430/15, ALR I 1 076, ib.
 1  077/166, 351, a i 22, mat. dialect, i, 276. Şi tot frig voinicii mei Un berbece şi opt miei, Un juncan şi cinci viţei, Să se sature cu ei. BALADE, II, 364. Voi munci cu drag cît trei Şi mi-oi cumpăra viţei, Voi munci un an, doi ani, Şi mi-oi cumpăra juncani. FOLC. TRANSILV. III, 18. Mai vînd şî ieu un porc, mai oaie, mai von viţăl şî fac o sută d'e zloţ d'e-arjint.
 O. BÎRLEA, A. P. I, 494. Nu ia viţăl în tot anu. NALR - O III h 396/938, cf. ib. MN 205, 854, ALR — M II h 359. Moşii şi strămoşii Incă-au colindat, Dar au căpătat Vaci cu viţei, Scroafe cu purcei. FOLC. MOLD. I, 272. (în Evanghelia lui Luca, în Parabola despre fiul risipitor) Aduceţi viţelul hrănit de-l junghiaţi; şi să mîncăm, să ne veselim. CORESI, EV. 21. Fratele tău au venit şi junghie părintele tău viţelul hrănit. id. ib. 22. Aduceţi viţelul cel gras şi-l giunghieţi pri-îns, să mîncăm şi să ne veselim. VARLAAM, C. 12. Cînd feciorul tău acesta ţ-au mîncat avuţiia ta cu curvele, deac-au venit, i-ai giunghiet lui viţelul cel gras. id. ib. 13. Fratele tău au venit şi i-au giunghiat tatăl tău viţelul cel îngrăşat. N. TEST. (1648), 90v/4, cf. 90730. Şi, aducînd viţelul cel hrănit giunghiaţi-l şi, mîncînd, să ne veselim. BIBLIA (1688), 8032/42, cf. 8047l. 0 (în credinţe şi superstiţii) Chiar şi vitelor cornute, precum şi altor animale domestice, se dă în ziua de Paşti deplină libertate, aşa viţeii se lasă să sugă tot laptele de la mamele lor, căci vacile mulgătoare în această zi mare nu se mulg defel. MARIAN, S. R. III, 132. Vaca, cînd curăţă locul viţelului, să nu-l mănînce, căci piere laptele. ZANNE, P. IX, 383. Viţelul, ca să *trăiască, să-i pui numele zilei ce urmează după ziua cînd l-o făcut mă-sa. id. ib. 388. Dacă vezi ceva frumos, un viţel, o vacă sau o scroafa care a fatat mulţi purcei, ca să nu-i deochi, trebuie să scuipi şi să zici: să nu fie de deochi! CANDREA, F. 58, cf. 194. Ca o vacă să facă viţel bălţat, să i se dea să mînînce brînză rămasă de la lăsatul secului de brînză. GOROVEI, CR. 345. Cînd îţi fată vaca doi viţei, e semn rău. id. ib. 346. Unui viţel i se pune numele zilei în care e fatat, ca să trăiască, id. ib. 362. Viţălului de curînd fătat i se înfăşură grumazul cu o berchină, şi în ea se leagă usturoi, tămîie, cîteva fire de grîu, 9 feluri de lînică, oleacă de sare şi rădăcină de leuştean. Acestea de frica strigoilor. PĂCALĂ, M. R. 161. Cînd fată vaca un viţel, să-l iei în braţe şi să-l dai de horn, zicînd: „Cînd a mînca lupul hornul aista, atunci să te mînînce şi pe tine”. ŞEZ. XVIII, 50. 0 (în proverbe şi zicători) Vai de viţelul care împunge vaca. PANN, P. V. II, 55/8, cf. ZANNE, P. I, 694. Viţelul după baligă se cunoaşte ce bou o să se facă = a) omul se cunoaşte de copil ce va deveni mai tîrziu. Cf. pann, P. v. I, 85/24, cade 116, zanne, p. i, 693; b) se spune despre cei proşti. Cf. zanne, p. i, 693. A cui e vaca e şi viţelul. LM I, 565, cf. DDRF, ZANNE, P. I, 686. Cînd îi dai, îi fată vaca, cînd îi ceri, îi moare viţelul, se spune despre cineva rău de plată şi nerecunoscător. Cf. ddrf iv, 206, tdrg 748, cade 482, udrescu, gl. 285, zanne, p. v, 244, 245, 335. S-a dus viţel şi a venit bou, se spune, ironic, despre cineva care a plecat să înveţe carte sau să se îmbogăţească şi s-a întors mai puţin învăţat şi mai sărac decît fusese la plecare. Cf. cade 166, DL, zanne, p. i, 693,
 IX,  732, 733. Nu lăsa laptele pe sufletul viţelului. ŢICHINDEAL, ap. ZANNE, P. I, 498, cf. ZANNE, P. IV, 630, IX, 733. A avea burtă de viţel sărac, se spune despre cineva lacom la mîncare. Cf. id. ib. I, 694. De cînd era lupul căţel şi măgarul viţel (= de altă dată, de demult). Cf. id. ib. 530. 0 (în ghicitori) Am o vacă cu viţel, Şi-n viţel alt viţel (Pruna). TEODORESCU, P. P. 241. Am o vacă a fata şi viţelul dintr-însa încă-i a fata (Pruna). SBIERA, P. 321. Ce treci pîn apă şi nu să udă? (Viţelul în vacă). ALEXICI, L. P. 215. Ce şeade-n apă şi nu să udă? (Viţelul în vacă). PĂSCULESCU, L. P. 103. Am o vacă a fata: Dar cum să nu fie a fata, Cînd şi viţelul în ea încă e a fata? (Perja). GOROVEI, C. 281. Ce trece prin apă Şi nu se îneacă? (Viţelul în pîntece). id. ib. 396. Apa o trece, dar de udat nu se udă ( Viţelul nefötat). PAMFILE, C. 36. 0 (Ca termen de comparaţie) Glasul Domnului frînge chedrii şi
 3902
VIŢEL
-713-
VIŢEL
 frînge Domnul chedrii Livanului. Şi însupţiadză ei ca viţeii Livanului. PSALT. 49. Chedrii din Livanul Domnul îi detună, De-i frînge cu trupină, cu crengi împreună. Ca viţălul tămîiei mănunt îi zdrumică, De dă groază-n toţ Domnul, să-i aibă de frică. DOSOFTEI, O. I, 65. Şi va zdrobi D[o]mnul chedrii Livanului; Şi va mărunţi pre dînşii ca viţelul Livanului. BIBLIA (1688), 390*/34. Şi va răsări voao, celor ce vă teameţi de numele mieu, soarele direptăţii... şi veţi ieşi şi veţi juca ca viţeii cei den legături sloboziţi, ib. 614V36. Sunt buni cînii, mă Nică? - Buni... dar aveam unul... tiiil... p-atîta, cît un viţel, dar mi l-a împuşcat Panţuroiu... Săracul BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 50. Se vede că, din nebunatică, drăgălaşă şi mincinoasă cum era, s-a făcut înţeleaptă ca un viţel de trei ani. HOGAŞ, DR. I, 170. Strămoşii ei, cari se umbreau sub ferigele cît palmierii, din timpul cît se forma huila, erau cît viţeii de mari, dominînd lumea animală. SIMIONESCU, F. R. 202. Ar trebui... să le strig în faţă: Ceată de nemernici, traficanţi scîrboşi..., grăjdari eleganţi şi frumoşi ca nişte viţei. CAMIL PETRESCU, T. II, 113. Tăbărîţi cu îndrăzneală pe el: e mai plăpînd ca un viţel. VOICULESCU, P. I, 6. Pe urmă ai tăcut şi te uitai la mine ca un viţel. ARGHEZI, S. VII, 103. Nu-mi place înfăţişarea lui sclivisită şi ipocrită. E lins pe cap ca un viţel, cravata, haina, pantalonii, totul pe el este studiat cu băgare de seamă. CĂLINESCU, O. vii, 96. Trage ca viţelul la vacă. CADE, cf. zanne, P. ix, 733. 0 E x p r. A sta (sau a se uita, a rămîne) ca viţelul la poarta (ori, la poartă) nouă v. p o a r t ă1 (1). A trăi ca viţelul la oraş, a duce un trai plin de lipsuri, de greutăţi, de necazuri. Cui nu-i place să trăiască ca găina la moară! însă, Nevoia îl face să trăiască ca viţelul la oraş! PANN, P. V. III, 72/2, cf. DDRF, TDRG, CADE, ZANNE, P. I, 693. (Prin nordul Munt.) A trăi ca viţelul la curtea boierească = a duce un trai îmbelşugat. Cf. zanne, p. IX, 733. (Livresc) A înjunghia (sau a tăia) viţelul cel gras = (cu aluzie la Parabola fiului risipitor din Evanghelia lui Luca) a da un banchet îmbelşugat, somptuos, în familie, mai ales în cinstea întoarcerii cuiva. Cf. scriban, d., zanne, p. iv, 190. (Cu parafrazarea expresiei) Spune-i că tatăl tău a uitat totul şi că-l aşteaptă cu braţele deschise. Vor tăia împreună viţelul cel gras. vinea, L. II, 305. ♦ (în textele biblice; determinarea „de aur” fiind subînţeleasă) Idol de aur făcut de vechii evrei, pe vremea lui Moise, la poalele muntelui Sinai, după asemănarea boului Apis din Egipt. Feaceră viţel în Horiv şi închinară-se idolului. PSALT. SCH. 351/7. Schimbară slava lui în podoabă de viţel ce mărîncă iarbă. Şi uitară Dzeul cel ce spăsi ei. PSALT. 224, cf. CORESI, PS. 297/1. Rupseră derept acea tot nărodul cerceii de aur de pre urechile lor şi le duseră Iu Aaron. Şi Aron luundu-le den mînule lor şi semnă cu sulă şi slei viţel dentr-însele. Şi ziseră: aceştia-s domnedzeii tăi, o Israile. PO 286/21. Eu dziş lor: cine are aur rumpă-l gios de pre sine şi-l dea mie. Şi-l aruncaiu în foc şi fu viţel dentru el. ib. 289/5. Fă noao dumnezăi carii să meargă înaintea noastră, că Moisi acesta cărele ne-au scos pre noi den pămîntul Eghipetului, nu ştim ce-i fu lui. Şi făcură viţel în zilele acealea, şi adusără jărtvă idolului, şi să veseliia în lucrurele mînilor sale. N. TEST. (1648), 143v/34. Şi-n muntele lui Horiv vărsară Viţăl cioplit, de i să-nchinară. DOSOFTEI, O.
 I, 244. Fă noao d[u]mnezăi carii vor merge înaintea noastră... Şi zise lor Aaron: Luaţ cerceii cei de aur den urechile muierilor voastre... şi-i aduceţ la mine... Şi le priimi den mîinele lor şi le-au făcut pre dînsele în tipariu şi le făcu pre dînsele viţel vărsat. Şi zise: Aceştea sînt d[u]mn[c]zăii tăi, Israil. BIBLIA (1688), 622/19. Şi au făcut viţel în zilele acealea şi au dat jîrtvă idolului şi să veseliia întru lucrurile mînilor lor. ib. 837l/13. Steaua Aldebaran... arabii... o mai numeau şi ochiul taurului, şi ovreii ochiul lui Dumnezeu. Să nu fie această numire ovreiască în legătură cu viţelul lor de aur, amintirea lor despre boul Apis? otescu, CR. 448, cf. DL. 0 E x p r. (Livresc) Viţelul de aur = (cu aluzie la idolul pe care l-au venerat vechii evrei la poalele muntelui Sinai) adoraţia, cultul bogăţiei, al banului.
 Acea lepră imorală de greci n-o putea scoate decît Cuza din ţară. îngăduitorii de mai tîrziu n-ar fi pătruns niciodată în mizeria morală a acelor sectari ai viţelului de aur. EMINESCU, O. XIII, 64. Partea în adevăr cultă a claselor privilegiate... şi-a găsit... o altă religiune gata, un alt zeu internaţional, viţelul de aur, în care ai noştri, ca şi fraţii lor din străinătate, au găsit un reazim material şi moral. GHEREA, ST. CR. III, 84. Cultul aurului... lua proporţii tot mai înfricoşate în casa lor... Nici nu-şi putuse da seama bine pînă acum pentru ce se simţea nefericită; pentru că, în sfîrşit, tot cultul viţelului de aur din familia lor putea s-o ţină departe de ai săi, nu însă s-o facă pe ea nefericită. AGÂRBICEANU, A. 133, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Se păstrează pentru viţelul de aur..., a întrerupt acru Ghenovicescu... „Viţelul de aur” era fireşte aluzie la bogăţia mea. CAMIL PETRESCU, P. 131. Ţie ţi se cuvine elogiul suprem, pentru că... te-ai putut ridica, pentru că ispitit ai fost de viţelul de aur..., pentru că cu onoruri trecătoare au vrut să te momească, şi le-ai respins. IZV. XIII, 203, cf. SCRIBAN, D., DL, DEX. ♦ (în Vechiul Testament) Fiecare dintre cei doi idoli de aur, făcuţi în timpul lui Ieroboam I, după asemănarea viţelului de aur din vremea lui Moise. Luînd puterea împărăţiei, îndată ş-au arătat răutatea; pentru că făcînd doi viţei vărsaţi, i-au pus la Dan şi la Vethil, de să închina lor, facîndu-le şi jărtvă. ANTIM, O. 282. La acest Iosie s-au plinit prorociia lui Adon, care au prorocit cînd jertvuia Ierovoam viţelului celui ce vărsase la Dan. id. ib. 293.
     2.      (Familiar, rar) Epitet pentru un bărbat (tînăr) prost. Cf. RESMERIŢĂ, D. Ce viţel! scriban, D. ♦ (Familiar, glumeţ; în sintagma) Viţel mînzat - epitet pentru un bărbat necăsătorit. Ha, ţa, ţa, viţel mînzat, Ziua-n ciurdă, noaptea-n sat, Ziua-n ciurdă cu juncii, Noaptea-n sat cu voinicii. MÎNDRESCU, L. P. 155. Frunză verde de bujor, Nici la toamnă nu mă-nsor, Ci rămîi viţăl mînzat, P ’îngă cei ce s-o-nsurat. şez. iii, 55, cf. vi, 125, mat. folk. 418.
     3.      P. r e s t r. Carne de viţel (1), folosită ca aliment. Cf. LB. Ciorba de hulubi, găină şi de viţăl este mai lesne de mistuit decît aceea de raţă. ALBINEŢ, M. 123/8, cf. POLIZU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. O halbă pentru dumnealui şi o friptură de viţel, strigă domnul Ilie. AGÂRBICEANU, A. 48. Fasole cu viţel. RESMERIŢĂ, D., cf. ŞĂINEANU, D. U. Friptură de viţel. CADE. Cum consoarta are gusturi vieneze, ştiu că viţelul va fi ficut şniţel. CĂLINESCU, c. O. 89, cf. DL, DM. Tocană de viţel. S. MARIN, C. B. 106. Se pune într-o tavă la cuptor cu o lingură de untură şi se frige ca şi viţelul la tavă. id. ib. 108, cf. dex.
     4.      P. r e s t r. Pielea prelucrată a viţelului (Ï). V. pergament (1), velin (2). Cf. resmeriţă, d. Pantofi de viţel. ŞĂINEANU, D. u., cf. SCRIBAN, D. Ce e aia? se prefăcu mirat Petrişor. -... O ediţie aldină din 1516, legată în viţel, în care era şi Psellus, „De demonibus CĂLINESCU, s. 233, cf. DL, DM, dex.
     5.      P. e x t. Puiul (de sex masculin al) altor animale decît vaca:
     a)      Puiul bivoliţei. Cf. ENC. ROM. Boierul vine să vadă... bivoliţe cu viţei. CĂLINESCU, B. 80, cf. L. ROM. 1959, nr. 3, 69, A iii 17.
     b)      Puiul ciutei. Şuta poartă 38-40 săptămîni, fată în iunie un viţel, arareori doi. ENC. ROM. I, 777. A ieşit o ciută, lîngă o desime mare de ierburi şi spinării... Un vînător a pălit-o cu suliţa; iar altul, descălecînd, a intrat cu copoii în desime şi a găsit subt adăpost încîlcit de crengi pe viţelul cerboaicei, încă plăpînd. SADOVEANU, O. XV, 415. Cerbul are o lungime de 2,20—2,75 m; femela — ciuta — e ceva mai mică... Greutatea corpului variază cu genul, vîrsta şi condiţiile de viaţă... Viţelul ajunge la vîrsta de un an la 40-55 kg. ENC. AGR. II, 27, Cf. STOICA, VÎN. 29, DL, DM, DEX, DREV.
 3902
VIŢELAR
-714-
VIŢELUŞ
     6.     C o m p u s: (Zool.) viţel-de-mare = a) (popular) focă (Phoca vitulina). încălţăminte avea de piiale de capră, haină de păr de capră, brîu de viţăi de mare. N. COSTIN, c. 143, cf. şincai, în dr. v, 560, klein, d. 456, drlu, lb, iser. Eschimoşii se nasc cu o aptitudine estraordinară pentru pescărie,... fiindcă toţi ascendenţii lor n-au avut aproape nici o altă treabă fizică şi intelectuală decît de a prinde viţei de mare. hasdeu, i. c. i, 247, lm II, 662, gheţie, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., CADE 504, SCRIBAN, D., DSR; b) (regional) morsă1 (Odobaenus rosmarus). Cf. DSR.
     7.     P. r e s t r. (Popular; în trecut) Raniţă făcută din piele de viţel (1), purtată în spate de soldaţi. Cf. lm, tdrg, CADE, DL, DM, DEX. Cătănire-aş, cătăni, Numai puşca de n-ar fi; Puşca şi oţelele, Alea-mi mîncă zilele; Pătrontaşu, mijlocul, Şi viţelul tot trupul. JARNÎK - BÎRSEANU, D. 303, cf. 349. Undei-i o lecuV de rost Voi ţipaţi viţelul jos, Luaţi pipa, duhăniţi Şi la Dumnezeu gîndiţi. MARIAN, P. P. 47. Să umblu din sat în sat, Cu viţelu încroşnat. HODOŞ, P. P. 208. Puseră-mi viţelu-n spate, Şi la brîu curele late. id. ib. 227. Cît este ziua de mare, Stau cu viţelu-n spinare Şi cu puşca tot la umăr. BiBiCESCU, p. p. 143, cf. 144, alr sn iv h 946, alrm sn ii h 762, MAT. DIALECT. I, 151, ALR - Μ III h 706/223. In loc de cămaşă albuţă Iţi dă neamţu-o măntăluţă. In loc de cuşmă de miel îţi dă puşcă şi viţel. FOLC. MOLD. II, 481.
     8.     (Astron.; la sg.; învechit, rar) Taur (5). Gromovnic a lui Iraclie împărat, carele au fost numărătoriu de stele, are aceste semne şi aşa să începe: m[e\s[e]ţ mart, 1-2 berbece,
 3-4 viţel, 5-6 gemăn...; m{e]s[e]ţ apr iii, 1-2 viţel, 3-4 gemăn, 5-6 rac, 7-8-9 lev. PARACLIS (1639), 253. De va tuna în numărul viţelului, în Ţarigrad va fi bucurie, grîul va peri pre alocure. ib. 254. De va tuna în număr viţelului, în Ţarigrad va fi bucuriie mare (a. 1799). GCR II, 165/4.
     -  PL: viţei.
     -  Lat. vitellus.
     VIŢELAR s. m. 1. Persoană care duce la păscut1, păzeşte şi îngrijeşte viţeii (1). Cf. ghibănescu, i. z. i2, 114,
 D. BOGDAN, GL. 119. De boala aceasta se mîntuiesc nu numai oile, ci şi vitele cele cornute, prin slobozirea sîngelui din urechi şi din nas, precum bine ştiu toţi păstorii, adecă pecurarii, boarii, văcarii şi viţelarii. ŞINCAI, în ŞA I, 689, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. Viţăii trebuie să aibă viţălariul lor, care să fie om sprintin şi deştept, pentru ca să-i pască cu bună rînduială şi să-i păzească foarte de arşiţa soarelului. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 14/25, cf. ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 317, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, TDRG, PASCU, S. 79. Viţelarii trăgeau cu urechea dintr-un colţ al stînei, unde se ghemuiseră. LUNGIANU, C. 54, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Amîndoi hodiniseră în bordeiul vatamanului bouarilor şi viţelarilor. SADOVEANU, O. XIII, 849, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, CONV. LIT. xx, 1021, CHEST. v 25/45, A v 15, 21, 23, 24, 25, 27,31,34.
     2.     Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă de circa 50 cm, cu spicul verde sau verde-brun, lucios şi cu miros de cumarină; (regional) paiangină (v. păianjen 8), pălciană, păleiană, părangină1, iarba-fînului, iarbă-mirositoare (Anthoxanthum odoratum). Cf. BARONZI, L. 147, CIHAC, I, 317, CONV. LIT. XXIII, 1062, DDRF, GHEŢIE, R. M., BRANDZA, FL. 481, ENC. ROM. I, 189, BARCIANU, GRECESCU, FL. 597, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 20, 302, PRODAN - BUIA, F. I. 614, DER, M. D. ENC., DEX, BUTURĂ, EB., DSR.
     3.     (ZooL; popular) Mormoloc (1). Cf. gheţie, r. m. Corpul lor trece prin o metamorfoză: ou, tetard (mormoloc, moace, linguruşi sau viţelar). ENC. ROM. I, 587, cf. III, 332. Larvele seamănă cu nişte viermi moi, lungi, turtiţi şi negri;... petrec numai în apă, unde se nutresc cu cobelci sau
 culbeci şi cu lutunoi sau viţelari, adecă cu pui de broască. MARIAN, INS. 5, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., ENC. AGR. IV, 67, SCRIBAN, D., DL, DM, DSR, COm. MARIAN,
 şez. vii, 182, com. din tărcăiţa-beiuş, gr. s. i, 190, L. COSTIN, GR. BĂN. II, 208, ALR SN III h 731, ALRM SN II h 546, LEXIC REG. 17, MAT. DIALECT. I, 217, 290, TEAHA, C. N. 280.
     4.     (Zool., regional) Lătăuş (Gammarus pulex) (Vîlcele -Cluj). Cf. MAT. DIALECT. I, 102.
     5.     (Entom.; prin Transilv.) Insectă acvatică carnivoră, de culoare verde-brună, cu o dungă galbenă pe marginea elitrelor (Dytiscus marginalis). Cf. LB, ISER, CIHAC, I, 317, GHEŢIE, R. M.
     -      PL viţelari. - Şi: (regional) vinţălâr (GR. S. I, 190), hiţalâr (teaha, c. n. 280) s. m.
     -  Viţel + suf. -ar.
     VIŢELĂŞ s. m. (Regional, mai ales în Transilv.) Viţeluş (I 1). Cf. lb, iser, cihac, i, 317, gheţie, r. m.,
 BARCIANU, ALEXI, W.
     -  PL: viţelaşi.
     -  Viţel + suf. -aş.
     VIŢELĂRESC, -EASCĂ adj. (învechit, rar) De vitei
 (1), Cf. DRLU.
     -  PL: viţelăreşti.
     -  Viţel + suf. -ăresc.
     VIŢELĂRÎE s. f. (Regional) Construcţie special amenajată pentru adăpostirea viţeilor (1). Am găsit viţălăriia arsă şî ocol[ul\ tăiat, bordeiul stricat (a. 1814). IORGA, S. D.
 VI, 176. Pentru viţăi se fac viţălării de nuiele căptuşite cu stuh şi acoperite, în formă rotundă sau mai bine în patru colţuri. I. IONESCU, B. c. 326/6, cf. cihac, i, 317, barcianu, sfc iii, 73, a v 19.
     -  PL: viţelării.
     -  Viţel + suf. -ărie.
     VIŢELĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Mormoloc (1) (Sînnicolau Român - Salonta). Cf. alr sn iii h 731/316, alrm sn ii h 546/316.
     -  PL: viţelăriţe.
     -  Viţelar + suf. -iţă.
     VIŢELIJCĂ s. f. (Regional, mai ales în Transilv.) Viţeluşă, v. v i ţ e 1 u ş (I 1). Cf. cade, dl, DM, sfc vi, 93. Cumpără... o viţălucă ca pana corbului de neagră. RETEGANUL, ap. CADE, cf. ALR I 1 076/355, 576, ALR - Μ II h 360/240, ALIL XXIX, 75.
     -  PL: viţeluci.
     -  Viţel + suf. -ucă.
     VIŢELUŞ, -Ă subst. I. Diminutiv al lui viţe 1.
     1.     S. m. şi f. Cf. viţel (1). Cf. anon. car., klein, d. 456. S-astîmpără ăst zgomot, şi-a laptelui fintînă începe să s-auză ca şoaptă în susur, Cînd ugerul se lasă sub fecioreasca mînă, Şi prunca viţeluşă tot tremură-mprejur. HELIADE, O. I, 188. Creşte... vacele pentru gonire şi lapte, şi taurul ca armăsar; vinde viţeluşii pentru măcelărie. BREZOIANU, A. 534/14, cf. POLIZU. Cînd satul tot se umple de vaci şi de junice, Cînd sare viţeluşii şi ugerul e plin,... Atunci, atunci poetul natura contemplează. BOLLIAC, o. 68. Viţeluşă... Saltă, saltă spre bordei, id. ib. 71, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 317, DDRF, PHILIPPIDE, P. 213, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. A dat Dumnezeu că din viţeluşă ceea, vînzînd, cumpărînd, s-au făcut foarte avuţi. ap. CADE, cf. TDRG, PASCU, s. 360. Nu se auzea în grajd decît ţîrîitul laptelui în şuştare, şi din cînd în cînd cîte-un muget frînt al viţeluşilor care se frămîntau în ţarc. AGÂRBICEANU, o. XII,
3909
VIŢELUŞCA
-715 -
VIŢION
 15. Viţeluşa ta, Stano, am pus-o deoparte, id. ib. 196. Ţipau gîşte şi cotcodăceau găini; zburdau prin soare viţeluşi porumbi. SADOVEANU, O. V, 550. Un mesonero dă lui Guzman creieri de ternera, adică de viţeluşe, fripţi în ou. CĂLINESCU, I. 302, cf. DL, DM, SFC II, 210, FD IV, 263, M. D. ENC. 998, DEX, com. MARIAN. Vine-un cîrd de vaci, Vacili zbierînd, Viţeluşii sărind Cu codiţa-n baltă. MAT. FOLK. 528, cf. ALR i 1 076/144, 190, 333, nalr - o m MN 205, 855/985, ALIL XXIX, 75. Am un viţeluş: Sparge cu cornul, Drege cu coada (Acul). PAMFILE, C. 15, cf. PASCU, C. 218. Am o viţeluşă pagă, Care tot cîmpul aleargă, Numa-n tufiş nu se bagă (Coasa). GOROVEI, c. 113, cf. pascu, c. 218.
 0   (într-o construcţie comparativă) Femeile din neamul acesta erau de un soi ciudat... Aveau...: obrajii laţi, ochii ca de viţeluşă, traşi uşor spre tîmplele netede, nasul drept şi gura largă, camil petrescu, o. ii, 62.
     2.     S. m. Cf. viţel (5 b). Aşijderea alalte turme de dobitoace sălbatece, cerbii... prin dumbrăvi, caprile prin stînci, ciutele pre şesuri, unele cu viţăluşi£ după dînşii, altele, acmu aproape de fătat, pîntecele de mijloc în gios le trăgea, cantemir, 1.1.1, 168. Pisica sălbatecă... îndrăzneşte să se repeadă şi la un viţeluş de cerb. SIMIONESCU, F. R. 21. Ori de cîte ori ies la o margine de tăietură, văd căprioare ori ciute, cu vătuii şi viţeluşii lor. SADOVEANU, O. XX, 224.
     II.    S. m. (Regional) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Băleni-Sîrbi - Moreni). Cf. H iv 12.
     - Pl.: viţeluşi, -e.
     - Viţel + suf. -uş.
     VIŢELUŞCA s. f. (Mold.) Viţeluşă, v. viţeluş
 (11). Cf. ALIL xxix, 75.
     - Pl.:?
     - Viţeluş + suf. -că.
     VIŢEL1JŢ, -Ă s. m. şi f. (Regional, mai ales în Transilv.) Viţeluş (I 1). Cf. LB 759, ISER, CIHAC, I, 317, LM, sfc vi, 124.
     - Pl.: viţeluţi, -e.
     - Viţel + suf. -uţ.
     VIŢEPREZEDENT s. m. v. viceprezident.
     VIŢEPREZIDENT s. m. v. viceprezident.
     VIŢEPREZIDENŢIE s. f. v. viceprezidenţie.
     VIŢEPROTOP0P s. m. v. viceprotopop.
     VIŢEREGE s. m. v. vicerege.
     VIŢEREGENT s. m. v. viceregent.
     VIŢESTĂPÎNIT0RIU s. m. (învechit) Persoană care îndeplineşte funcţia de adjunct al unui comandant, al unui conducător etc. Au zis descoperit ca să-l facă viţestăpînitoriu al Moscoviei cu toată puterea preste oaste. L. ASACHI, J. 43/13.
     - Pl.: vicestăpînitori.
     - Viţe- + stăpînitoriu.
     VIŢEŞPÂN s. m. v. vicişpan.
     VIŢEUNIF0RMĂ s. f. (învechit) Nume dat uniformei pe care o purtau locţiitorii ambasadorilor otomani. Uniforma să deosăbeşte de viţeuniformă prin o cusutură înavuţită şi răsjaţată cu fir de aur. AR (1829), 2472/31.
     - Pl.: viceuniforme.
     - Vice- + uniformă.
    VIŢEVERSA adv. v. viceversa.
   VIŢEVOIEV0D s. m. v. vicevoievod.
   VIŢI1 interj. (Regional; de obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă porumbeii la grăunţe (Amărăştii de Jos -Caracal). L. rom. 1959, nr. 5, 74, cf. GÄMULESCU, E. s. 200.
   -  Onomatopee.
   VIŢI2 s. m. (Rar) Vicenotar. Să mă-ntorc dar la viţi, să nu iau o vorbă de-aici ş-una de acolo. BĂNUŢ, T. P. 163.
   -  Prescurtare de la viţinotariu.
   VIŢI3 s. m. v. vice.
   VIŢIÂ vb. I v. vicia.
   VIŢIÂBIL, -Ă adj. v.viciabil.
   VIŢIÂRE s. f. v. viciere.
   VIŢIÂT, -Ă adj. v. viciat.
   VIŢÎCĂ s. f. v. viţea.
   VIŢICHIE s. f. v. veţichie.
   VIŢICLIE s. f. v. veţichie.
   VIŢICULTOR, -OARE s. m. şi f. v. viticultor.
   VITICULTURĂ s f. v. viticultură.
   VÎŢIE s. f. v. viciu.
   VIŢIERE s. f. v. viciere.
   VIŢIGIŞPÂN s. m. v. vicişpan.
   VIŢII vb. IV. 1 n t r a n z. (Regional, mai ales în Mold.; despre porci) A guiţa. Cf. DR. Il, 114. Porcul viţie. HI 237, cf. ib. viii1 7, XI488,504, xm 25,425, xiv 350, xvi 112, alr sn ii h 332/605, alrm sn î h 212/605, A ix 5.
   -      Prez. ind. pers. 3: viţie şi viţieşte. - Şi: viţîi (alr sn ii h 332/605), viţăi (DR. II, 114, H xm 25), viţei (dr. ii, 114, H XVI 112), viţui (dr. ii, 114, H viii1 7) vb. IV.
   -  Cf. c o v i ţ î i.
   VIŢIÎT s. n. (Regional) Faptul de a viţii; guiţat. Ţipete neînţelese, viţiituri, grohăieli şi orăcăit s-aud din ce
   în ce mai aproape. SĂM.       II, 98. La subsioară, ţine strîns
   godacul care cu viţiitul lui a stîrnit atîta gîlceavă. ib., cf. sfc iv, 299.
   -  Pl.: viţiituri.
   -  V. viţii.
   VIŢINĂL, -Ă adj., s.     n. v. vicinal.
   VIŢINÂR, -Ă adj. v.      vicinal.
   VIŢINOTARIU s. m. v. vicenotar.
   VIŢION s. n. (Transilv., Munt. şi prin Mold.; mai ales lâ pl.) Şuviţă (II 2). Cf. valian, V., PETRI, V. Unde se mai poartă muierile cu fiţioane pe la urechi! Acum şi-au schimbat şi obiceiurile şi şi-au schimbat şi portu. PITIŞ, SCH. 231, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Părul, nepieptănat şi lung,
3943
VIŢIOS
-716-
VIU
i-atîrnă în viţioane pe ceafa şi pe frunte. DELAVRANCEA, O. I, 187, cf. ii, 238, alexi, w., tdrg, cade. Un călugăr cu potcap pămîntiu, cu viţioane de păr păios peste urechi, strigase la ei furios... Mitru nu e om să se împiedice de un călugăr cu viţioanele ieşite din potcapul tras peste urechi. CAMIL PETRESCU, O. II, 455 .Pe ochi se răsfirau viţioane din părul lui arămiu şi bogat, iar din uniforma cu fireturile stinse, ciuruia apa. V. ROM. februarie 1956, 63, cf. DL, DM. Cel dintîi şi-a făcut loc un cap neţesălat şi miţos, căruia viţioanele năclăite de păr se amestecau cu cîlţii bărbii decolorate. GL 1961, nr. 3, 5/5, cf. SCL 1975, 371, 372, DSR, ALR l/l h 9. 0 (Adverbial) Cu ochii vii supt nişte sprincene stufoase, cu ochelari mari, cu barba căruntă, rară şi prelungă în bărbie, cu părul nepieptănat şi atîrnînd viţioane. DELAVRANCEA, o. IV, 94.
    -   Pl.: viţioane. - Şi: hiţion (alexi, w.), fiţion s. n.
    -   Vifă + suf. -ion.
    VIŢIOS,-OÂSĂ adj. v. vicios.
    VIŢIPRIMPRETOR s. m. (Regional) Funcţionar care facea parte din administraţia unei plase îndeplinind funcţia de locţiitor al primpretorului (Arpaşu de Jos - Victoria). Cf. ALR sn III h 894/172.
    -   Pl.: viţiprimpretori.
    -   Viţe- + primpretor.
    VIŢIPROTOPOP s. m. v. viceprotopop.
    VIŢIŞOÂRĂ s. f. I. (Bot.; regional) Numele a două plante erbacee din familia ranunculaceelor: a) viţă-albă, v. viţă2 (I 1) (Clematis vitalba). Cf. BORZA, D. 49, 302;
b) Clematis viticella. Cf. GRECESCU, FL. 22, BORZA, D. 49, 302.
    II. Diminutiv al lui viţ ă.
    1.     Cf. viţă2 (I 2). Mai nainte de seacere, cînd se va săvîrşi floarea şi agurida va înflori, floare agurizînd, şi va lua struguraşii cei mici cu seacerile şi viţişoarele le va lua şi le va tăia. biblia (1688), 4642/34, cf. budai-deleanu, lex. Să strîngi în luna lui iulie sulcină de cîmp, să iei numai viţişoarele acele cu floare, să le faci mănunchieşi şi... să le ţii afară la umbră, pînă se vor usca. MANOLACHE DRĂGHICI,
I. 74/12, cf. cihac, i, 318, tdrg, cade.
    2.     Cf. viţ ă2 (I 3). Aceste viţe şi viţişoare alcătuiesc rădăcina plantei (a. 1890), ap. TDRG 1759.
    3.     Cf. v i ţ ă2 (II 2). Săracile viţişoare N-or mai vedea sfintul soare. MARIAN, NU. 558.
    -   Pl.: viţişoare.
    -   Viţă2 + suf. -işoară.
    VIŢIŞPAN s. m. v. vicişpan.
    VIŢÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Viţişoară (II1). Cf. CIHAC,
1,318.
    -   Pl.:?
    -   Viţă + suf. -iţă.
    VIŢIŢIE s. f. v. veţichie. VIŢIU s. n. v. viciu. VIŢÎCHÎE s.f. v. veţichie. VIŢÎÎ vb. IV v. viţii. VIŢÎŞCRAI s. m. v. vicecrai.
    VIŢIŞPAN s. m. v. vicişpan.
     VIŢ0S, -OÂSĂ adj. (Popular) 1. (Despre rădăcinile plantelor) Cu ramificaţii numeroase şi lungi. Cf. PONTBRIANT, d. Atunci cerchezul anină de rădăcina viţoasă, De crengele cornorate, a sale arme frumoasă. C. STAMATI, ap. HEM 1487. Aşa de viţoase sînt rădăcinile [tufanici]lor, încît [scoţîndu-le din pămînt] le poţi lua cu mult pămînt pe lîngă dînsele. (a. 1882). ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D., scriban, D., dl, dm, M. D. enc., dex. ♦ (Regional.; despre părţi ale fructelor) Fibros, lemnos. (Nicşeni - Botoşani). Cf. ALR I 890/412. Partea cu sîmburi care-i mai ziţoasî. ib.
     2. (Despre blăni, lînă, păr sau despre obiecte confecţionate din acestea) Cu fire lungi şi dese, cu miţe1; (despre animale) care are blana, lîna, părul cu fire lungi şi dese, cu miţe1; flocos, lăţos miţos. Pînă a vorbit acestea, eram şi învălit într-o sarică ghiţoasă de Caşina. CREANGĂ,
 O.  191, cf. id. GL. Oaie viţoasă. DAMÉ, T. 67, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, M. D. ENC., DEX, DSR, NALR-O IV h 800.
     -  Pl.: viţoşS, -oase.
     -  Viţă2 + suf. -os.
     VIŢPREZEDENT s. m. v. viceprezident. VIŢPREZIDENT s. m. v. viceprezident. VIŢUl vb. IV v. viţii.
     VIŢIJICĂ s. f. 1. (Prin Olt.) Şuviţă de coajă de tei. Se iau beţişoare de alun, se rade coaja de pe ele, se învăluie încrucişat de la un capăt la altul cu viţuici de tei. IZV. XIV, 398.
     2. (Regional) Mănunchi de fire de cînepă (Ieşelniţa -Orşova). Cf. PORŢILE DE FIER, 203, 351. Şîpi-urmă, dupa ce am scos fuioru,... îi rămîne... viţuici multe. ib. 203.
     -  Pl.: viţuici.
     -  Viţă2 + suf. -uică.
     VIŢIJŢĂ s. f. (învechit, rar) Viţişoară (II1). Cf. drlu.
     -  Pl.: viţuţe.
     -  Viţă2 + suf. -uţă.
     VIU, VIE adj., subst. I. Adj. 1. (Despre fiinţe; în opoziţie cu mort (11); adesea în corelaţie cu întreg, nevătămat) Care se află în viaţă, care trăieşte; înzestrat cu viaţă. Aduseră pruncul viu şi fu mîngîiare nu puţină. COD. VOR.2 *)72. Strigîndu că nu i se cade viu a fi elu mai multu. ib. 36v/2. Că cu palma măsurate pus-ai dzilele mele, şi făptura me ca nemică între tire; e însă toate deşarte tot omul viu. PSALT. 74. Dumnezeu nu numai la judecată aşteaptă să dea osîndă derept păcate, ce încă şi pînă e omul viu în ceastă lume, dă-i Dumnezeu rane şi boale, în multe chipure, pentru aceale greşale. CORESI, EV. 59. Comoara ceriului den ceastă lume trebuiaşte să o strîngem pînă sîntem vii. id. ib. 101, cf. 402. Şi zise Domnezeu: apele să facă şi să rodească jiganii vii şi pasări zburătoare spre pămînt supt tăriia ceriului. PO 14/4. Cu puterea mea sîmt vii toate cîte sîmt. VARLAAM, C. 62. Bogdan Vodă cu oastea... au ajunsu pre oastea leşască la trecătoare Nistrului şi, dîndu războiu despre amîndoao părţile, multă moarte s-au făcut şi pre o samă de boiari vii nevătămaţi i-au prinsu. URECHE, L. 131. Cela ce va lua doă muieri şi să va cununa cu amîndoă... şi vor fi vie amîndoă... li s-au fost facînd moarte. PRAV. 131. Pre un Ţical paşea cu cîteva corăbii de oaste l-au luat viu. M. COSTIN, O. 63. Nu s-au împăcat cu preutul pînă era viu. DOSOFTEI, V. s. septembrie 1177, cf. noiembrie 123717. Pînă sîntem vii, să ne împărţim locurile ficiorilor noştri (a. 1684). ŞTEFANELLI, D. c. 8. Va slobozi pasărea cea vie afară den cetate, la cîmp. BIBLIA (1688), 81752. L-au luat de grumaz pe Duca Vodă viu nevătămat.
 3962
VIU
-717-
VIU
 N. COSTIN, LET2. II, 31. De vreme ce te-i grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. NECULCE, L. 110. Au prinsu 2 soltani şi trii paşi şi i-au dus robi la Moscu, vii nevătămaţi, id. ib. 346. Au prins pe Radul Vodă viu şi pre alţii boieri.
 C.  CANTACUZINO, CM I, 113. Să nu scape Costandin Vodă şi feciorii lui vii. R. POPESCU, CM I, 486. Făr’ de veste şi pre el să-l lovească, să-l ia den Cîmpul Lung viu nevătămat. R. GRECEANU, CM II, 51. Lua fietecare cîte o oaie... şi o ţinea vie pînă în 14 aceştiaş luni (a. 1699). GCR I, 331/24. Eu, de
 oi  mai hi viu, ţ-οι plăti (a. 1721). IORGA, S. D. XVI, 107. Dumnezeu... va să înece tot pămîntul şi tot trupul viu va să-l omoare. ANTIM, o. 93. Un om... căzut-au în tâlhari de-l jăfuire şi-l răniră şi-l lăsară abie viu în caii (a. 1750). GCR
 II, 63/32. De voiu rămînea vie să-mi fie de îndestularea vieţii. AETHIOPICA, 44 r/23. Acestea le făcea încă pînă era viu. MINEIUL (1776), 98Ir/29. Au spart oul cu topoarăle şi au scos puiul viu. halima (1783), ap. GCR II, 129/10. Sparseră oastea lui şi pre el prinsără-l viu. ALEXANDRIA (1794), 37/16. Pentru ca să nu cadă viu în mînile romanilor, se fermecă, adecă se otrăvi însuşi pre sine. MAIOR, IST. 6/11. Atîta ştie a-i zătigni de bine, Cît nici măcar unul viu rămîne. BUDAI-DELEANU, Ţ. 176, cf. 167. De la dînsul avem aerul, jară de care nici un ceas n-am fi vii. POTECA, F. 350/17. Ca să aibă cineva conştiinţă şi mustrare de cuget, trebuie să fie viu, trebuie să trăiască. HELIADE, o. II, 13, cf. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 54/6. De mare preţ este pruba plămînilor spre hotărîre de s-au născut copilul viu seau mort. ALBINEŢ, M. 61/21. Viu n-a ajuns Indărăpt în lume nime. ASACHI, S. L. I, 179. Mico, plin de răni, fu prins viu. BĂLCESCU, M. V. 389. Eu... am avut nenorocire de a rămîne singur viu din patruzeci persoane. RUSSO, S. 24. Văcarii lui Numitor prinseră viu pe Remus. ARISTIA, PLUT. 52/19. Boierii, cîţi i-am mai lăsat vii, numai frica morţii ii mai ţine. NEGRUZZI, S. I, 138. Şepte fraţi, Faceţi cruce şi juraţi Vii în veci să nu vă daţi! ALECSANDRI, P. I, 5. Sub un scut de fer săpat... se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie. id. ib. II, 10. Se pare... Că orice-i viu în lume acum încremeneşte. EMINESCU, O. I, 94. Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu eşti bun! CREANGĂ, P. 33. Movila... peri, şi în locu-i rămase un tînăr fecior de împărat, viu nevătămat. ISPIRESCU, L. 197. Mai pe-aproape de veţi da Nici unul viu nu veţi scăpa. COŞBUC, P. II, 117. Sînt puţini fericiţi cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. ANGHEL, PR. 37. Peştele se poate păstra viu pînă la plecare. ATILA, P. 43. La orice făptură vie, om sau cîine, trupul lovit sufere. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 358. N-am avut parte să-l mai văd viu. AL. PHILIPPIDE, S. II, 165. I-am zis morţii:
 -   Mergi nainte Şi coseşte-mi fără milă tot ce-i viu. MINULESCU, V. 35. S-a jurat să prinză lostriţa vie. VOICULESCU, P. I, 47. Pe popă mi l-a dat în samă cu poruncă să-l pun viu şi nevătămat... în tîrg la Iaşi. SADOVEANU, O. X, 63. Vîndură cojocarului o piele A unui urs din codru, încă viu. ARGHEZI, S. V, 93. Numărul statuilor ar întrece în oraş populaţia vie. CĂLINESCU, B. I. 271. II învăţasem pă flăcăul ăsta iubitul şi nici măcar ăsta nu mai rămîne viu după moartea mea. CAMIL PETRESCU, O. III, 276. E mai bine mort în baionetă, decît viu pe muche de cuţit? BENIUC, M. C. I,
 302. Am simţit că mă striveşte ceva care mişca, ceva viu. H. LOVINESCU, T. 108. Pare-se că n-a pierit, ci e viu şi sănătos. TUDORAN, P. 225. Fusese la vînătoare de lişiţe, dar avea una atîrnată pe umăr vie, lîngă puşcă. V. ROM. noiembrie 1964,
 16. Fata moşneagului strînse toate ciolănelele şi,... dupre cum a spus viţelul cînd era viu, le ascunsă în scorbura copaciului. MARIAN, O. Il, 188. Uiu, iu, pînă ce-s viu, Dac-oi muri, mort să fiu! JARNÎK - BÎRSEANU, D. 363. Pre Domniţa s-o lăsaţi Că de nu, vii nu scăpaţi. LIUBA - IANA, M. 42. Ivan... Doi păstrăvi prindea, Vii nevătămaţi. RĂDULESCU-CODIN, L. 22, Cf. GRAIUL, I, 3, PAMFILE, S. T. 126. Să-l aduceţi, Dar nici de coate legat, Nici de paloşe tăiat, Ci om
 viu nevătămat. BALADE, II, 79. Duşmanul să-l ajungem, Noi pe el să-l prindem Viu, întreg, nevătămat, Cum e bun de judecat! ib. iii, 340. Asta o foz vie şî s-o dus. o. bîrlea, a. p.
 I,   124. Să ştii că îmi eşti drăguţă; Şi îmi eşti şi-ai să-mi mai fii, Cît vom fi pe lume vii. FOLC. MOLD. II, 197. Mai bine un cîine viu decît un leu mort. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 378. Pasărea în colivie nu să bucură şî dă e vie. id. ib. 583. Peştele din eleştiu Umblă să-l înghiţă viu, se zice despre cei lacomi, pann, p. V. iii, 69/6. 0 F i g. Vine albastre se trăgeau pe faţa ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, P. L. 4. Ei văd în marii lor scriitori avuţiile vii ale patriei. CARAGIALE, O.
 III, 278. Nu se simte el însuşi decît în faţa naturii şi a modelului viu... de fiecare dată porneşte de la ceea ce vede. OPRESCU, I. A. IV, 313. Biografia d-lui Călinescu epresărată cu alte portrete... vii. CONSTANTINESCU, S. II, 208. Belşuguri de izvoade şi semne-n piatră vie. Te-ndeamnă cu murmur. ARGHEZI, S. VI, 29. Atît de vesele, atît de vii au fost aceste case,... încît nu ştiu dacă nu cumva am văzut pe la ferestre năsucuri albe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 15/1. Publicaţia noastră trebuie să devină o oglindă vie a spiritualităţii româneşti actuale. MS. 1988, nr. 2, 7. 0 Loc. a d j. şi a d v. De viu = fiind încă în viaţă, trăind încă. împăratul... zise să-l arză de viu. MOXA, C. 130. Să deşchise pămîntul de-i înghiţi de vii. VARLAAM, C. 23. Băgat-au în foc de viu pre vlădica Gheorghie de au arsu, dîndu-i vină de sodomie. URECHE, L. 185. Orcine va fura lucru svinţit... să-l ardză de viu în foc. PRAV. 45. A şea, jără de nice o milă, de viu, cu topoară l-au făcut fărîme. M. COSTIN, O. 99. Fu tăiat şi-n bucăţele de viu. DOSOFTEI, V. s. octombrie 61r/28. Ş-au împlutu-o viermii de vie. id. ib. noiembrie 123r/17. Zenon împărat... îl îngroapă împărăteasa lui de viu. CANTEMIR, HR. 521. In groapa morţii de viu îl va astruca. id. I. I. I, 95. Au băgat în foc de viu pă vlădica Ghiorghie. R. POPESCU, CM I,
 302. De viu s-au îngropat (cca 1750). GCR II, 62/8. Unii dintre dărăbanţi încă nu murise, totuşi de vii i-au astrucat. ŞINCAI, HR. II, 281/35. Vlad pedepsi cu moarte surecapă Făcînd să-l tragă de viu pe ţapă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 294. O ard de vie jără de a mai face cercetare. CANTEMIR, S. M. 318/21. S-a pogorît de viu în mormîntul prietenilor săi. MARCOVICI, C. 4/9. Rumpe iubirea de sine şi depărtează-i lucrare, Şi omul de viu rămîne într-o netrebnică stare. CONACHI, P. 276. Aş vrea tiranii să-i sug de vii. BOLLIAC, O. 156. Văzîndu-se... pe toate zilele topindu-se de viu, sau să zicem mai bine murind,... aceasta e soarta şi amărăciunea ce împovară pe un biet esilat. PELIMON, I. 117/14. Vestala era osîndită de a fi de viu îngropată. CALENDAR (1858), 94/34. Această sumbră înmormîntare de viu a omului este rară. HASDEU, I. C. I, 237. Fu arsă de vie. CANELLA, V. 324. Ş-amîndoi se perd de vii In codri merei pustii! ALECSANDRI, P. II, 90. Paingănul... e mîncat de viu de larvele vespei. CONTEMPORANUL, I, 40. Jupuise Dragomir vaca... de vie? CARAGIALE, O. II, 306. Se facea că vrea să-l jupoaie de viu. ISPIRESCU, L. 108. Jur că voi mînca unul de viu cu carne şi cu oase. DELAVRANCEA, S. 202. Loviţi-i dar, şi-i spînzuraţi... Şi-i jupuiţi de vii pe stradă! COŞBUC, F. 56, IORGA, P. A. II, 9. Omul de fier... în care întră de vie victima ca într-un sicriu. ANGHEL, PR. 100. Lăcustele... puse de vii - fără aripi — în undiţă... sînt deci o excelentă momeală. ATILA, P. 65. Era cît p-aci să-l înţepe cu un ac, să nu se întîmple cumva să-l îngroape de viu. REBREANU, I. 57. Au îngropat de vii pe soldaţi după ce-i silise mai întîi să-şi sape singuri gropile. LOVINESCU, C. IV, 201. Şerpii se hrănesc cu pui de pasăre pe care-i înghit de vii. VOICULESCU, P. I, 64. Asta însemnează să mă jupeşti de viu pe de o parte şi să mă întrebi dacă-mi place şi pe cealaltă. SADOVEANU, o. X, 237. Au fost soldaţi bolnavi îngropaţi de vii. id. ib. XXI, 16. Are intenţia să se îngroape de vie. CĂLINESCU, S. 753. în evul mediu, d. T. Arghezi ar fi fost ars de viu. RALEA, s. T. I, 29. Dacă ar putea, ar înghiţi-o de vie pe maică-sa. STANCU, D. 266.
 3962
VIU
-718-
VIU
Vorbeşte lumea că şi-a îngropat nevasta de vie. BARBU, PRINC. 68. Manole, Manole,... Ori nu-ţi e d-a bună, Să mă bagi de vie Aci-n temelie? BALADE, III, 44. Te-ngrop de viu.
O. bîrlea, A. P. II, 193. (în imprecaţii) Să-i înghită pămîntul de vii (a. 1780). URICARIUL, X, 80. Pămîntul să-i înghiţă pă toţi dă vii! I. GOLESCU, în PR. DRAM. 85. Cum nu să despică locul ce te ţine Şi să te înghiţă de vie pe tine! PANN, P. v. I, 58/24. Şează-n sînge pînă-n brîu, Să-l mînce viermii de viul jarnîk - BÎRSEANU, D. 281. (Prin lărgirea sensului) Merserăm spre a vedea oraşul Pompei de viu îngropat... cu cenuşă şi şperlă din Vezuviu. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 166. (F i g.) Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. eminescu, o. I,
199. (E x p r.) Mort de viu = a) (despre oameni) epuizat din punct de vedere fizic; lipsit de tărie sufletească, de fermitate morală. Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă? Ce foc far ’ a se stinge, ce drept fără să-mi minţă, O, oameni morţi de vii. EMINESCU, o. i, 23, cf. ZANNE, P. II, 615; b) (Olt.; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) care este putred sau rărit. Cf. ciauşanu, gl. 42, mat. dialect, i, 231. A (se) băga (sau a duce) (pe cineva) de viu în mormînt (sau în pămînt) = a (se) omorî; p. e x t. a chinui, a necăji foarte tare (pe cineva). David al mieu are de gînd să mă bage de vie în mormînt cu apucăturile lui. CREANGĂ, A. 32. Ăştia vroiau... să-i ducă de vii în pămînt. CAMIL PETRESCU, O. I, 34. (Cu inversarea construcţiei) Că nimic nu ţi-am greşit, Mîndruliţă, nici c-un cuvînt; Că dacă ţi-aş fi greşit, De viu m-aş băga-n pămînt. HODOŞ, P. P. 97. Urîtul şi omul hîd De viu te bagă-n mormînt. FOLC. transilv. iii, 112. A-i lua (cuiva) pielea de viu sau a jupui (pe cineva) de viu = a) a pedepsi aspru pe cineva; a fi fară milă faţă de cineva. Să nu te mai prinz prin grădină că, pre legea mea, te jupoi de viu. filimon, O. i, 140, cf. DEX; b) a pretinde de la cineva mai mult decît poate da; a lua cuiva tot ce are; a jecmăni, a jefui. Nu umbla să-i iei pielea de viu. PANN, P. V. II, 64/15, cf. zanne, P. I, 595. A (se) îngropa (sau înmormînta) de viu = a) a (se) retrage într-un loc anume, întrerupînd legăturile obişnuite cu lumea. Mai bine mă voi îngropa de vie într-o mănăstire. FILIMON, O. I, 107. / se pare că e îngropată de vie. CAMIL PETRESCU, T. ii, 89; b) a distruge, a nimici (1). în mîinile noastre era să întărim România, şi... noi am îngropat-o de vie. kogălniceanu, S. A. 185; c) (argotic) a băga în buzunar ceea ce s-a furat. Cf. gr. s. vii, 131. A mînca (pe cineva) de viu = a omorî (pe cineva), a da gata (pe cineva). Nemţii... m-ar mînca de viu (a. 1870). BARIŢIU,
C. II, 225. (Cu inversarea construcţiei) Nu ţi-a fost, măi, de păcat Că de viu tu m-ai mîncat? BALADE, II, 252. A fî mort de viu = a fi foarte slab, foarte bolnav. Cf. zanne, p. ii, 615. (Iţi vine) să-l (sau s-o etc.) mănînci de viu (sau de vie etc.) v. m î n c a (1). A mînca (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) de viu v. ochi1 (A I 2). A mînca (pe cineva) viermii de viu v. v i e r m e. 0 L o c. v b. (în concepţiile religioase) A face viu = a învia. Cf. PSALT. 317. Eu ucig şi viu fac, vatăm şi eu vindec, coresi, PS. 417/11, cf. heliade, o. ii, 33.
0  E x p r. (A fi) mai mult mort decît viu = (a fl) într-o stare de epuizare maximă (din cauza bolii, a fricii etc.). Puterile îi slăbiră şi sateliţii tiranului ducîndu-l pe poarta curţii mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulţime. NEGRUZZI, S. I, 156. Eram mai mult mort decît viu. Cum am ajuns acasă, am căzut la aşternut şi am zăcut trei săptămîni de gălbinare. GHICA, s. 508. [Hoţul] îşi căută de treabă, lăsînd pe bietul Leuştean mai mult mort decît viu. GANE, N. III, 166. L-au găsit... mai mult mort decît viu. CARAGIALE, o. I, 28. Jupîn ceauş, răspunse Mieu, mai mult mort decît viu, aşa să-ţi ajute Dumnezeu. DELAVRANCEA, S. 206. Cică aici ar fi adus pe un miner strivit de stîncă,... era mai mult mort decît viu. AGÂRBICEANU, A. 249. Fusese adus mai mult mort decît viu, snopit în bătăi de bărbatul şi rudele cîte unei ibovnice. CAMIL PETRESCU, O. I, 13. Eram amîndouă mai mult moarte decît vii. v. ROM. iunie 1954, 111. Are! - zise el lăcrimînd -
un biet tată slăbănog, care e c-un picior în groapă şi cu unul afară, mai mult mort decît viu, şi acel tată sînt eu. MARIAN, T. 272. Viu sau mort sau ori viu, ori mort = în orice stare s-ar afla, în viaţă sau mort; cu orice preţ. Pentru ei ori viu, ori mort, Tot una face. COŞBUC, P. I, 78, cf. CADE. Domnii puseseră chiar şi un preţ pe capul lui Pintea. Cine l-ar fi prins viu sau mort, acela avea să capete o mulţime de bani. marian, T. 299. (Cu inversarea construcţiei) Acum să mi-l aduceţi aci, mort sau viu, pe Stănică. CAMIL PETRESCU,
O.  III, 383. (Popular) Viu-viuţ (sau -viuleţ) = în viaţă; nevătămat. Porunci lui Ercule să-i aducă din Arcadia, vie-viuliţă, cerboaica. ISPIRESCU, U. 37. Puse în gînd ca să prinză dobitocul viu-viuleţ. id. ib. 39, cf. CADE. Am văzut acolo o grămadă de sfinţi vii-viuţi. SBIERA, p. 285. Naşte (sau fată) pui vii, se spune mai ales despre mamifere, în opoziţie cu celelalte vieţuitoare care se înmulţesc prin ouă sau prin sciziparitate. Ele scot oaă, unile peste o mie, iar altele fată pui vii. J. CIHAC, I. N. 129/20. Pămînt viu = pămînt care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat, neîngrijit; paragină1 (1), pîrloagă (1), ţelină2 (1), (învechit şi regional) ogor (I 1), (regional) căţea, rît2 (2). Cf. L. rom. 1959, nr. 6, 53. Majoritatea mormintelor au fost săpate în pămîntul viu, nisipos, altele în stînca locală. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 3. Am pus nişte porumbi în pămînt viu, s-au făcut pădure, udrescu, GL. ♦ Care este constituit din una sau mai multe fiinţe vii. Harabagia -zicea el - e mai bună: că ai a face tot cu marfa vie. CREANGĂ, P. 107. Ca într-un muzeu viu, a încărcat şerpi veninoşi şi rîndunele ciripitoare. CONSTANTINESCU, S. I, 67. Era în perioada cînd nu se mîncau melci. Unul făcuse un stoc impresionant în pivniţă şi, cum marfa vie ameninţa să iasă afară..., i-a venit ideea să facă o reclamă inversă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 116, 26/2. 0 (Determină un nume de obiect pentru a arăta că o fiinţă îndeplineşte o funcţie similară acestuia sau are înfăţişarea acestuia) Cunoscînd acuma bine limba franceză cu ajutorul dicţionarului viu care avea în Clementina,... facea cîte o nouă esperienţă. SION, P. 96. In natură se află multe animale... cari sînt, aşa zicînd, un barometru viu fiindcă prevestesc sosirea ploii. MARIAN, O. II, 295. Fără vervă privea cel de pe pernele [trăsurii]... la paravanul viu ce-i acoperea orizontul de atîta vrme. ANGHEL, PR. 90. Trupul [cîrtiţei] e o maşină vie pentru săpat tunele. SIMIONESCU, F. R. 12. Bordeiele o înconjurau, ca un brîu viu, cu miros de stîrv sau ca o mlaştină. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 173. [Pomul] părea acoperit cu o scoarţă vie, colcăitoare. călinescu, c. o. 43. 0 (Determină un nume de obiect pentru a arăta că existenţa acestuia este puternic subordonată activităţii unei persoane). Noi sîntem adevărata uzină, sîntem uzina vie. SAHIA, s. A. 57. ♦ (Despre tocuri) Care conţine viaţă; care este animat, însufleţit prin fiinţe în viaţă. Celula era noaptea foarte întunecoasă, fiind parcă la o depărtare teribilă de orice punct viu. CĂLINESCU, B. I. 527.
♦ Foarte asemănător, aidoma, leit. Acest copil eportretul viu al tatălui său. CADE.
    2. (în religia creştină; despre Dumnezeu) Care este etern, nemuritor, veşnic. Inrima mea şi peliţa mea bucurară-se de Dumnedzeu cel viu. PSALT. HUR. 71/726. Născuţi nu de sămînţa putrediriei, ce de neputreda cu cuvîntul viului Dumnedzeu şi cel ce lăcuiaşte în veaci. COD. VOR2. 372, cf. PSALT. 173. Noi nu sîntem făcători de cuvînt, ce după al prorocescului şi apostolescului cuvînt mergem, ceia ce-au slujit Dumnezeului cela viul. CORESI, EV. 176. Şi zise arhanghel: Viiu Dumnezeu //[risto]^ al lumiei, mare numele lui (a. 1580). CUV. D. BĂTR. Ii, 352/21. Lăudaţi şi cîntaţi pre viul Dumnedzău. MARDARIE, L. 102/8. Să nu lase să să-nchine oamenii lui viu D[u]mn[o\dzău. DOSOFTEI, V. s. septembrie 22v/7. Binecuvîntat Dumnăzău cel viu în veci, şi
 3962
VIU
-719-
VIU
 împărăţia lui, căci el bate şi miluieşte, pogoară la iad, şi suie. BIBLIA (1688), 620!/53. Să se facă lăcaş Dumnezeului celui viu. ANTIM, o. 209, cf. id. P. 7. (în invocaţii şi în formule de jurămînt) Viu Dumnezeu, Domnul nostru, al ceriului şi al pămîntului! (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 290/12. Iar eu, viu e D[o]mnul D[u]mnezeu, să fie iertat în toată viaţa mea (cca 1760). GCR II, 69/13. Giurăm pe viul Dumnezău... că nu vom face nice un feliu de vicleşug (a. 1786). ŞTEFANELLI, D. C. 169. îţi jur, băbacă, pe viul Dumnăzeu că de acum nu voi mai face această nebunie. KOGĂLNICEANU, S. 136. Să piei din casă, tălaniţo, căci, pe viul Dumnezeu, te omor. FILIMON, O. J, 235. Nu mă aduce în desperare..., ia sama, îţi zic,... că pe viul Dumnezeu! ALECSANDRI, T. 1280. Mă jur pe viul Dumnezeu... că... nu-i voi face nimic rău. ISPIRESCU, L. 378. (F i g.) Născuţi de nou, nu din sămînţă putredă, ce neputrezitoare, prin cuvîntul viu a lui Dumnezău, carele rămîne în veci. N. TEST. (1648), 183r/l. 0 Pîinea cea vie = har divin. Au tălmăcit unile părţi ale sf[i]ntei scripturi spre limba lor ca să să întărească oamenii neamului său den pîinea cea vie a învăţăturii D[u]hului. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/24. Eu sînt pîinea cea vie carea s-au pogorît din ceriu. ANTIM, O. 181.
 ♦ (Substantivat, m.) Dumnezeu. Şi să jură întru Cel Viu în vecii vecilor, carele au zidit ceriul şi cele dentru el, şi pămîntul... şi marea. BIBLIA (1688), 9252/45. ♦ (Şi substantivat) (Persoană) care prin mila divină va dobîndi mîntuirea, viaţa veşnică. Cine va creade întru mine, să ară muri, viu va fl. CORESI, EV. 348. Fiul său, unul născut, tremease Dumnezeu întru lume ca noi vii să fim derept el. id. ib. 469. Crez că voiu vedea dulceaţa Domnului în pămîntulu viiloru. id. PS. 66/3. Aşteptăm sculatul morţilor şi ver fi viu în vecie, amin (a. 1607). CUV. D. BĂTR. II, 104/3. Carele va hi viu şi va crede în mene nu va muri în veci. VARLAAM, C. 62. Viu sînt eu în veci. HELIADE, O. II, 33. Roagă-mi-te tu de ea... Doară ea s-o îndura Şi-ntre vii te-o însemna. MARIAN, î. 175. 0 (Prin extensiune) Vii-su înremile loru în veac de veac. PSALT. 38. Viu va fi sufletulu mieu şi lăuda-te-va. ib. 267. Fu întăi om Adam întru suflet viu (cca 1569-1575). GCRI, *14/15. Sufletele... vii vor fi, în vecie în veselie şi în bucurie veselindu-se! CORESI, EV. 202. Vii-s inemile lor în veac de veac. id. PS. 54/8. Domnul Dumnedzeu făcu pre om din bulgăr de pămînt şi suflă în el duh viu şi fu omul suflet viu. PO 16/9. Făcu Dumnezeu omul cu mîna lui,... desăvîrşitu-l fece cu suflet viu. MOXA, C. 100. Zidi D[u]mn[o]zău pre om, ţărînă luînd den pămînt, şi suflă în faţa lui suflare de viaţă şi să făcu omul în suflet viu. BIBLIA (1688), 2V43. Viu e sufletul tău, împărate, ib. 209V35. Te roagă... să păzească... chipul cel viu al bunătăţilor tale. ANTIM, O. 119. Pe suflet viu, Cu nici o vină nu mă ştiu. coşbuc, p. 1,299.
     II.      S. m. şi f. 1. Persoană care trăieşte; om în viaţă. Celuia ce voru da cuvîntu, ce are gata a giudeca viiloru şi morrţiloru. COD. VOR.2 386. Voiu giudeca viii şi morţii (a. 1550-1600). GCR 1, 9/6. In ceriu se sui şi iară va veni cu slavă, să judece viilor şi morţilor. CORESI, EV. 136, cf. 348. Odată-i birui şi prinse vii mulţi, fară număr. MOXA, C. 156. Vene-να cu slavă a judeca viii şi morţii (a. 1607). GCR I, 41/22. Viaţă viilor prilej, dosoftei, v. s. noiembrie 131 r/33. Pre drepţii moştenitori între vii ştiind viaţă cu ticăială să ducă nu va putea. CANTEMIR, I. I. II, 51. Cu mortul, decît cu viul, giudecată a avea, mai lesne... este. id. ib. 105. La judecata cea viitoare vor să se judece viii şi morţii şi vor să se veselească la împărăţia ceriului. ANTIM, O. 77. După aceea noi, viii, carii vom... fi rămaşi dimpreună cu ei vom fi răpiţ (a. 1698). GCR I, 316/6. Feţăle vielor vor fi ca şi a celor morţi (a. 1815). id. ib. II, 218/11. în veci va fi vorbă pentru ale lui bune fapte şi aşa să află în adunările viilor. GOLESCU, p. 15/9. Acest glas vorbeşte viilor, iar nu morţilor, de la care Dumnezeu a luat înapoi viaţa ce-i însufleţea. MARCOVICI, D.
 425/26. Moartea... se arată... In faţa bietului bolnav pe care din vii răpeşte. CONACHI, P. 83. Cii vii se grămădea la fereastră. ALBINEŢ, M. 73/2. Pildă de îndreptare celor vii să fie. ARHIVA R. I, 40/8. Părinţi, nevastă, copii Nu mai sînt între cei vii. FILIMON, O. I, 156, Omul primitiv crede că sufletul unui om se află sau poate să fie silit, prin evocaţiune ori invocaţiune a se afla, în toate lucrurile cari au aparţinut acelui om. Aceasta se explică şi la morţi şi la vii. CONTA,
 o. F. 363. Să-l aducă pe cel viu în locul celui mort. CARAGIALE, o. IV, 150. Cu viii nu mai am de-a face De mult. MACEDONSKI, O. I, 32. Straja morţilor, ţi-a înăsprit sufletul pentru cei vii. VLAHUŢĂ, s. A. 11, 163. O ocnă... căreia nime din cei vii nu-i ştie originea. LIUBA - IANA, M. 30. Dumnezeul creştinesc este al viilor şi nu al morţilor. SĂM. VIII, 8. Nu mai avea nici un drept să se amestece în treburile celor vii. AGÂRBICEANU, S. 264. Nu era între vii de cîţiva secoli! BUL. COM. IST. 1, 23. Să-mi spui Ce n-ai spus... Nici celor morţi, Nici celor vii. MINULESCU, V. 209. Şi-a dat seama... că numele morţilor sună altfel decît numele celor vii. POPA, V. 22. A venit un prietin care acuma nu mai este printre vii. SADOVEANU, O. XX, 130. Morţii înviază şi turbură toate socotelile materiale ale viilor. CONSTANTINESCU, S. I, 107. La S-tul Trifon se fac slujbe la vii. ULIERU, C. 110. Să mă lupt cu viii, să mă lupt cu morţii? ARGHEZI, S. IX, 215. Zece creioane notează pe sute şi mii de şuviţe de hîrtie numele viilor şi morţilor, care alcătuiesc un pomelnic, id. ib. XII, 82. S-ar mira de faptul că-mi place atît de mult să vorbesc cu cei morţi şi atît de puţin cu cei vii. VIANU, L. U. 21. Formalităţi complicate, intervenţia medicului legist, ancheta l-au mai întîrziat printre vii. VINEA, L. II, 137. Asta aşteptau ei, ca cei vii şi bogaţi să fugă dinaintea morţii. BARBU, PRINC. 18. Cîndplîng cei vii, e mai puţin trist. H. LOVINESCU, T. 93. Practici profilactice menite a-i apăra pe cei vii de contagiunea morţii. IST. LIT. ROM. I, 43. Cei vii vor invidia pe cei morţi. REV. FIL. 1971, 1376. Titlurile de nobleţe erau eterne şi se transmiteau din mort în viu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 25, 17/3. Cîndu-i sfîrşitul lumii, In patru cornuri de lume Vii şi morţii să se-adune. VICIU, COL. 78. Să margă la giudecată Cei zii cu cei morţ deodată. ARH. FOLK. I, 179. Cine-a mai văzut... să treacă morţii cu viii? FOLC. DOBR. 254. 0 L o c. a d j. între vii = (despre acte juridice) care are valabilitate, putere executorie numai în timpul vieţii părţilor contractante. Nu va putea dispune de avutul său... decît cu formele prescrise de legi pentru donaţiuni între vii sau prin testament. HAMANGIU,
 C. C. 189. Este permisă asemenea dispoziţiunea între vii. id. ib. 191. Donaţiune între vii. CADE. Condamnaţii... sînt incapabili... de a-şi administra averea... prin acte între vii. COD. pen. R. P. R. 61. 0 L o c. a d j. şi adv. Pe viu = a) aşa cum se prezintă în realitate, în viaţă; direct, nemijlocit. Ion Luca ne demonstrează pe viu că între autenticitate şi artă... sînt trepte deosebite. CONSTANTINESCU, S. II, 97. Notările făcute pe viu, descoperirile profunde în clar-obscurul sufletului omenesc amintesc direct de cele mai bune metode franceze. RALEA, s. T. I, 42. Tinereţea unor oameni... el a surprins-o pe viu în mersul ei neobişnuit, furtunos şi pilduitor. V. ROM. iunie 1973, 171. A constata pe viu cîte tulburătoare afinităţi... există între cele două limbi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 24, 12/2. Documentele... confirmă cunoaşterea pe viu, genialele intuiţii călinesciene. ms. 1988, nr. 3, 8; b) (în pictură) după natură, avînd ca model realitatea înconjurătoare. Seria instantaneelor de mic format, prinse pe viu în timpul participării pictorului la războiul din 1877, este ceea ce putem considera mai valoros. OPRESCU, s. 44; c) (care este emis, transmis, rostit sau care are loc) în direct. O puternică şi modernă staţie de radio-ascultare... recepţiona pe viu discursuri de ale lui Churchill. PREDA, DELIR. 104. Muzical, sîntem plimbaţi... de la interpretarea pe viu la banda de magnetofon. ROMÂNIA
 3962
VIU
-720-
VIU
LITERARĂ, 1974, nr. 30, 18/3. Excluderea textului tipărit şi a spectacolului „pe viu” din preocupările publicului, ib. 1992, nr. 1, 18/3; d) (Med.) fară anestezie. Medicii operează pe viu. ib. 1992, nr. 3, 14/3. 0 E x p r. Morţii cu morţii (şi) viii cu viii, se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea unei rude, a unui prieten etc. sau ca îmbărbătare celor ce se consolează greu de moartea unei persoane dragi şi ca îndemn de a se îngriji de cei rămaşi. Cf. TDRG, CADE. Hei, tată,... ia mai dă-ne şi nouă ceva, morţii cu morţii, viii cu viii. CĂLINESCU, B.
i,   153, cf. zanne, p. ii, 614. (Cu inversarea construcţiei) Viii cu viii, morţii cu morţii, vorbi ea ieşită de tot din fire. Apoi, în clipa următoare, căzu grămadă pe laviţă, zdrobită de un plîns sfîşietor. AGÂRBICEANU, s. 264. Nici cu viii, nici cu morţii, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăveneşte. Cf. zanne, p. ii, 807. A lua (şi) de pe (sau de la) viu (ori vii), şi de pe (sau de la) mort (ori morţi), se spune despre cei lacomi, hrăpăreţi. Părintele Isaia, în loc să umble morţiş, ca alţi popi, după cerşitorit, luînd şi de pe viu, şi de pe mort,... dimpotrivă, zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A. 138, cf. CADE, ZANNE, P. II, 806. (Cu inversarea construcţiei) Ei, cînd au putut, au luat şi de la morţi, şi de la vii. vinea, L. I, 138. (învechit) A şterge (sau a rade) (pe cineva) dintre vii (ori din cartea viilor) sau a se cura de cărţile viilor = a omorî. Se cure-se de cărţile viilor. PSALT. 134. Să se cure de cărţile viilor. Şi cu derepţii să nu se scrie. CORESI, PS. 181/1. Dumnezeu pe urmă fară de zăbavă l-au ras din cartea viilor. AMIRAS, LET.
III, 118/35. El încă fiind şters dintre vii, aceeaşi soartă şi acelaşi destin să părea că te aşteaptă şi pe tine. REV. IST. IX, 228. (învechit şi popular) A ieşi (sau a pieri, a se duce) dintre (ori, popular, de printre) vii (sau, învechit, dintre numărul viilor) = a muri. Ca să pier dintre cei vii, alesesem ziua în care împlineam douăzeci şi trei de ani. M. I. CARAGIALE, C. 89. S-a dus de printre vii. TEODORESCU, P. P. 596. (Cu inversarea construcţiei) Tatăl lui Constantin... încă la leat 306, iulie 25, dintre vii ieşise. CANTEMIR, HR. 234. împăratul... dintre numărul viilor ieşise, id. I. I. II, 126. Mort între vii = ca şi mort. Tu eşti ca neoamenii: mort între ghii. JIPESCU, O. 134. Cînd gîndul lui s-a stins într-o zi ca un cărbune şi nici amintirile nu au mai putut să-l alinte, atunci a rămas aşa, prostit, ...un mort între vii. ANGHEL, PR. 64, cf. DELAVRANCEA, O. II, 261. Vă cer un singur lucru:... să nu mai vorbiţi niciodată de fosta mea soţie şi să rămîie, această nefericită, ca o moartă între vii. ARGHEZI, S. XVI, 116. Va fi mai rău decît un mort între vii. VINEA, L. II, 98. A da cu mort peste viu v. m o r t (2).
    2.       (învechit; mai ales la pl.; de obicei construit cu adj. „tot”) Făptură, fiinţă care este în viaţă; totalitatea vieţuitoarelor de pe pămînt; s p e c. totalitatea oamenilor de pe pămînt, omenire, umanitate. Deşchizi tu mînra ta şi veri sătura tot viul de voie bunră. PSALT. HUR. 122v/8. Viile (fiele s, jiganiile c2, dobitoacele Di tale viu într-însu. PSALT. 127. Deşchidzi tu măra ta şi saturi toate viele (viul H, vieţile v, vita d) dulce vrere. ib. 301. Viile tale vire într-însu. CORESI, PS. 172/8. Adam chemă numele muieriei sale Eva, prence muma a toţi viilor. PO 21/6. Eu fac legătură cu voi şi cu seminţele voastre după voi şi a tot viilor carii sînt cu voi. ib. 35/7. Legătura mea de vecie ce iaste între Domnezeu şi între toate viele, între toate trupurile ce-s pre pămînt. ib. 36/14. Toate viile din mare muriră. N. TEST. (1648), 315r/4. Şi numi Adam numele muierii lui „ Viaţă ”, pentru că e mumă tuturor viilor. BIBLIA (1688), 3743. De nu în mîna lui sufletul tuturor viilor şi d[u]hul a tot omul? ib. 368746. Acolo arătaţi mărirea lui şi înălţaţi pre el înaintea a tot viul. ib. 6202/l.
    III.     Adj. (Despre celule, organisme, materie etc.) Care are viaţă prin structura sau prin esenţa sa; a cărui funcţionare face posibilă viaţa. Trupurile vii sau organice. ANTROP.
 27773. Corpul unei femei tinere... este realizarea.... cea mai desăvîrşită a materiei vii. IBRĂILEANU, A. 113. Elementele materiei... se aranjează în chipul ce convine producerii fiinţelor vii. MARINESCU, P. A. 32. Se... numeşte absorbţiune acţiunea în virtutea căreia orice ţesut viu îşi însuşeşte materiile puse în contact cu el. ENC. AGR. I, 18. Albuminoidele... formează protoplasma, baza materiei vii. ENC. TEHN. I, 105. Celula se poate forma şi din materie fară structură celulară, aşa numita materie vie acelulară. CONTEMP. 1949, nr. 129, 13/3. Capacitatea de expansiune şi multiplicare a materiei vii fiind enormă. CĂLINESCU, B. 44. Pentru romantici, plantele sînt organisme însufleţite, fiinţe vii ca dobitoacele. BLAGA, Z. 162. Ţesutul conjunctiv se formează din celulele vii. RALEA, S. T. II, 143. Respiraţia este un proces specific celulelor vii. AGROTEHNICA, II, 13. Chimia are ca obiect studierea materiei din care este constituită lumea vie şi lumea minerală. CHIM. AN. CĂLIT. 11. Structura organismelor vii este în general celulară. B. DARW. 8. Are structura unui ţesut viu. T mai 1964, 79. Discuţia asupra organizării materiei vii, ca succesiune de sisteme ce se diferenţiază calitativ în funcţie de nivelul de structurare, este menită a schiţa o contribuţie românească. REV. FIL.
 1970, 691. ♦ (Despre plante sau despre părţi ale lor) Care este în plină vegetaţie; plin de sevă; care nu este uscat; (despre seminţe) care-şi păstrează puterea germinativă; sănătos, verde, viguros. Sămînţa... pururea vie şi neveştedzită ar rămînea. CANTEMIR, I. I. II, 218. Că vii [sau însufleţiţi sînt copacii (cca 1700-1725). GCR II, 21/37. Au bătut piatra... şi toată iarba din cîmp şi toţi arborii (lemnele cele vii) le-au zdrobit. TEODOROVICI, I. 114/7. O sorcovă... n-ar fi fost pusă-n rîndul buchetelor vii. CARAGIALE, O. III, 322. Şerpuia un pîrăoaş şi de jur împrejurul lui se forma o pajişte atît de verde şi de vie încît facea mulţumire ochilor ce o priveau. CONV. LIT. xxii, 168. Primăvara toate sînt proaspete dar nu depline, vara toate coapte şi vii. DELAVRANCEA, A. 5. Cu trandafirii vii m-am întîlnit întîia oară în clasa întîia de liceu. GALACTION, O. 56. Mirosea a lemn proaspăt şi viu. VOICULESCU, P. II, 106. Toată vremea cît păşunea este vie, stau acolo pe loc la iarbă ziua şi noaptea, sadoveanu, o. IX, 327. Tufele sînt vii. blaga, z.
 91.   Vederea le era oprită de culmi cu păşuni vii care străluceau sus de tot. CAMIL PETRESCU, O. I, 154. Straturi de flori veştede, putrede toamna, vii şi roşii ca flăcările acum, în plină primăvară. STANCU, D. 383. Cînd sămînţa este vie, umflarea este începutul germinaţiei. AGROTEHNICA, II, 12. O sămînţă, un tubercul... trebuie să aibă embrionul sau mugurele nevătămat, viu şi sănătos, ib. 18. II ocoleau, ziceau că nu-i uscat, că e viu. BĂNULESCU, I. 8. Stejari cu frunze vii, lîngă foşnetul valurilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 6/2. Unde-s tufele mai rari, Mormînturi de fete mari, Unde-s tufele mai vii, Tot mormînturi de copii. alecsandri, P. P. 35. 0 (Prin lărgirea sensului) Cîteva case... par a se răzima de catapeteasma vie a brazilor. IORGA, P. A. I, 136. 0 Gard viu = plantaţie deasă de arbuşti, de forma unui gard, care serveşte la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. Pentru plugarii româneşti n-ar fi mai bine... de s-ar învăţa a-şi face garduri vie. ECONOMIA, 167/7. Zidurile... erau înălţate pr intr-un gard viu tuns pe culme, format din copăcei ghimpoşi, mărăcini de tot neamul şi glădici. GHICA, S. 534. Pentru a face gard viu, trebuie a alege a planta un copăcel cu spini, precum este salcîmul, prunul, trandafirul sălbatic,... şi mai cu seamă măcieşul.
 I. IONESCU, M. 331, cf. CADE 528. Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sîrmă. REBREANU, R. I, 80, cf. SCRIBAN, D. 541. Era înălţat... gard viu de tufe de liliac şi SOC. CAMIL PETRESCU, O. I, 176, cf. M. D. ENC. 400.
     IV.      Adj. (Despre părţi ale corpului, organe, carne etc.) Care aparţine unei fiinţe în viaţă. Carnea ce încă-i viu în sîngele lui să nu mîncaţi. PO 34/17. O să vîre încet...
 3962
VIU
-721 -
VIU
 sfredeiul în osul viu al pieptului... pînă să atingă inima. CARAGIALE, O. I, 65. Şi calzi de mîna vie în pumnii morţi erau culeşii bani. COŞBUC, P. II, 97. Viu însă, generosul sînge ieşi gîlgîind. ANGHEL, PR. 96. Pana provine de la păsări şi cîtă vreme e pe păsări e vie; după ce cade, e moartă. PASCU,
 C. 52. Trupul meu tînăr şi alb, cu sînge viu şi bogat,... va fi şi el odată pămînt! PAPADAT-BENGESCU, O. I, 61. Dacă morţilor le-ar rămîne ochii vii... ar continua să vadă oraşul şi casele. STANCU, D. 381. Şi lighioanele însetoşate Vor să bea om... Cer sînge viu. ARGHEZI, V. 725. (Substantivat, n.) Nimereşte pe un pat, iar supt ţoale, Pipăind, dede de viu şi moale. BUDAI-DELEANU, Ţ. 289. 0 Carne vie = a) (şi în formele rană vie, plagă vie) carne sau rană a unui organism în viaţă care sîngerează, de pe care s-a luat pielea. Să se frece între unghii cu arcan de lînă pîn ’ ce se va face carne vie. MANOLACHE DRĂGHICI, ap. TDRG. O singură picătură căzută pe carne vie face a se simţi o arsură uneori nesuferită. MAN. SĂNĂT. 119/15. Priviţi Pe fruntea mea aceste plăgi largi şi vii de spadă. CARAGIALE, O. VI, 369, cf. CADE. Era atîta mizerie... în înfăţişarea animalului lingîndu-şi rănile dezgolite de păr pînă la carnea vie. C. PETRESCU, î. II, 188. Pielea e roşie, crăpată, umflată - carne vie. STANCU, D. 277. Căruţe şubrede, mărunte, trase de cîte un catîr chior, cu spinarea carne vie de răni. id. ib. 316, cf. M. D. ENC. 151. Pielea se ia şi rămîne carne vie, rana. PAMFILE, B. 12. (In construcţii comparative) II legă în pat, şi-l bătu, şi-l crestă cu iataganul de i-aßcut trupul ca o rană vie. SADOVEANU, O. viii, 337. E scurt, îndesat... cu buze roşii - carne vie. STANCU, D. 238. (F i g.) Privirile sale aveau ceva care dovedeau că toată fiinţa lui era o rană vie de durere şi jignire. PREDA, M. 372. (E x p r.) A tăia (sau a trage etc.) în (sau din) carne vie (ori, popular, în cărnuri vii) = a tăia (sau a trage, a da) în plin, direct (în fiinţe vii); a încerca să curme un rău prin măsuri radicale, drastice. Paloşul, taie în carne vie. RUSSO, S. 128. Şi paloşu-i ce luce ca fulger de urgie Tot cade-n dreapta-n stînga şi taie-n carne vie. ALECSANDRI, POEZII, 290. Moţule, Măi hoţule, Nu tot trage-n carne vie Şi mai trage-n cea pustie! id. P. II, 22. Trebuie tăiat în carne vie căci cancrena imoralităţii periclitează corpul social (a. 1875). URICARIUL, XXII, 51. El da în vînt; iară cînd aducea fata paloşul,... da în carne vie. ISPIRESCU, L. 27. Se lăsă asupra vrăjmaşului şi tăia în carne vie cu nemilostivire. id. ib. 170. Cazacii băteau cu biciul în carne vie. SĂM. I, 37. Cînd edităm asemenea texte, trebuie să fim foarte conservatori... de frică să nu îndreptăm pe însuşi autorul sau să nu tăiem din carne vie. BUL. COM. IST. II, 91, cf. CADE 226, SCRIBAN, D. 233. Materialul, imens de fiecare dată, presează şi criticului îi vine greu să taie în carne vie. V. ROM. iulie 1973, 144. Băieţii... Trag la naiba prin pustii Nu ca mine-n cărnuri vii. TEODORESCU, P. P. 291, cf. ZANNE, p. ii, 63. (Cu inversarea construcţiei) în carne vie are să tragă, caragiale, o. I, 243; b) came crudă; animale destinate sacrificării pentru consumul alimentar. După asemănare să zice carne vie, adică cea nefiartă, nefriptă, cea crudă. I. GOLESCU, C. Turturică, turturea! De te-aşi prinde-n mîna mea... Te-aşi mînca, zău, carne vie. MARIAN,
 o. îl, 205, cf. alr I 738, alr ii 3165/228, 235, alr sn vi h
 1  839; c) grup de persoane care practică prostituţia. cd Traficanţi de carne vie; d) f i g. om în viaţă. Arătă din ochi boţul de carne vie... care da să se înalţe spre el. VINEA, L. ii, 152. Inventar viu = totalitatea vitelor şi păsărilor care aparţin unei gospodării sau unei crescătorii. Inventarul viu şi mort al gospodăriei individuale. PÂRVAN, i. F. 84. Trecea la „inventarul viu şi mort”. GALAN, B. I, 59. Munca vie = manifestarea forţei de muncă a omului în procesul de producţie. Munca trecută, acumulată în capital, domină munca vie. REV. FIL. 1971, 975. Noul curs al istoriei tinde cu necesitate să răstoarne acest raport dintre munca moartă şi
 munca vie. ib., cf. D. EC. POL. Forţă vie v. forţă. 0 C o m p u s: (Entom.) os-viu v. o s (1).
    V.     Adj. Care persistă, care se menţine, care dăinuie încă; care (mai) este viabil, care nu s-a perimat. E cu putinţă... ca o filosofie vie să renască din cenuşa acestor filosofii stinse. LAURIAN, F. 211/32. Monument viu rămas din timpul gloriii sale. PELIMON, I. 156/6. N-a rămas totuşi la urmă nici un vestigiu viu al Romei. HASDEU, I. C. I, 225. Oamenii... în a căror limbă... ai regăsi, cu atîta sfinţenie păstrate, urmele vii din graiul stins demult al poporului tău. VLAHUŢĂ, R. P. 62. Să ne facem o religiune desăvîrşită, cu totul vie, conformă cu adevărul fiinţei şi al aptitudinilor noastre. SĂM. VIII, 11. Arta lui... era îndrăzneaţă, independentă, dar prin aceasta nu mai puţin plină de respect faţă de ce era viu în tradiţia artistică. OPRESCU, S. 92. Ele sînt momente încă vii ale picturii noastre monumentale, id. ib. 184. Citind ediţia cea mare şi apoi pe aceasta mică, cititorul se va lămuri asupra părţii vii din literatura noastră. CĂLINESCU, ap. CONSTANTINESCU, s. II, 226. Din cercetarea resturilor foarte vii pînă tîrziu a judecăţii prin oameni buni şi bătrîni... reiese că în domeniul justiţiei instituţiile obştii au rămas în stare de funcţionare în ţările române chiar şi sub monarhia feudală. PANAITESCU, O. Ţ. 234. O lume dispărută se află acolo încă vie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 2/5. Există o cultură grecească încă vie. REV. FIL. 1971, 1545. Progresul cercetărilor privind traco-daca şi relicvele ei vii depinde... de aplicarea unei metode complexe. L. ROM. 1981, 31. ♦ (Despre cuvinte, limbă etc.) Care este expus, comunicat oral; care este în circulaţie; (despre sufixe, prefixe) productiv. V. uzual. Ca să tălmăcească Şf[î]nta Scriptură în limba românească, fie şi stricată, fie şi varvară, tot este limbă vie (a. 1818). BV II, 220. Adevărul... să propune şi altora sau în scris sau prin viul glas al celui ce învaţă. POTECA, F. 143/22. I-am aşternut această diată din cuvînt în cuvînt, precum se vede, chiar din povăţuirea şi viul graiul dumitale (a. 1833). ARH. OLT. II, 50. încredinţarea ce au făcut că cele coprinse sînt prin viul lor grai (a. 1837). DOC. EC. 689. Graiul este de două feluri: unul viu sau din gură şi altul mut sau din scris. CÎMPEANU, GR. ROM. 2/2. Elementele graiului viu sînt sonurile din gură, iară ale celui mut sînt literele, id. ib. 2/5. Pe hîrtie nu poţi conversa ca prin graiul viu. BARIŢIU, C. II, 216. Parcă, pentr-o vorbă vie, gura îi cere chirie. PANN, P. v. I, 106/9, cf. RUSSO, S. 72. O asemenea numire... se pare a fi pierit chiar din limba cea vie a poporului. HASDEU, I. C. I, 53. Au a forma directivul ortografiei... numai tradiţia literară şi formele dialectale vii cele mai apropiate de dînsa. ARHIVA, I, 18. Ar comite o erezie în contra pronunţării corecte cine l-ar înlocui prin „ă” în graiul viu. ib. 161. Colindele noastre... s-au păstrat în decursul a zeci de secole numai în graiul viu al poporului. REV. CRIT. I, 12. Le învaţă prin viul grai al profesorului. REV. IST. IX, 279. Limba, graiul viu şi scris al poporului. L. COSTIN, GR. BĂN. 14. Este mult mai uşor şi mai firesc ca doi, trei indivizi să cunoască limbile vii ale popoarelor. GOLOGAN, C. R. 199. De-a produce o miorcăială... care, prin exerciţii, ajungi s-o transformi în viu grai. MIRONESCU, S. A. 224. Amintirile şi poveştile lui Creangă sînt însăşi limba vie a poporului ridicată la un înalt potenţial artistic. SADOVEANU, E. 95. Iordan se ocupă de limba vie actuală, id.
 O. XX, 246. Limbajul familiar, curent, „viu”, adică oral, utilizează şi el ritmul, totuşi într-o măsură cu mult mai redusă decît cel popular. IORDAN, STIL. 105. Prezentăm felul cum trebuie consideraţi pescăruşii după terminologia vie din popor. BĂCESCU, PĂS. 272. [Traducerea] a fost culeasă din graiul viu al ungurilor cu care cneazul a venit în atingere. DRĂGANU, ROM. 229. Se hotărî ca... să plece la Bucureşti... Mitru şi Damian Tabacu, cu un raport viu către cei din Bucureşti. CAMIL PETRESCU, O. II, 179. România are
3962
VIU
-722-
VIU
 mai multe prefixe vii decît limbile occidentale. SCL 1954, 299. Cărţile populare.... au fost transpuse... în limba vie a poporului. IST. LIT. ROM. II, 25. Graiul latin... era încă viu. PANAITESCU, C. R. 80. 0 Limbă vie = (în opoziţie cu limbă moartă) limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată de noi; limbă modernă. O rîvnă mîntuitoare în inimile acestor sfinţi bărbaţi ca să tălmăcească Sfînta Scriptură în limba românească, fie şi stricată, fie şi varvară, tot este limbă vie (a. 1818). BV III, 220. Limbile toate, şi cele vii şi cele moarte, în gura pruncului din firea lor sînt analitice. HELIADE, O. II, 98. înţeleg ce citesc în biserică căci se închină într-o limbă vie, iar nu moartă. GENILIE, G. 218/24. Limba latină este uitată ca limbă vie, şi rămîne numai o legătură a canţeleriilor, a învăţaţilor şi limba bisericei. russo, s. 70, cf. ciPARiu, o. i, 118, delavrancea, η. τ. 174, şăineanu, d. u., cade, scriban, d., dl. în ţările catolice, oamenii culţi, laici şi clerici, vorbeau latineşte, deşi latina medievală nu mai era o limbă vie, ci numai o limbă de cultură. PANAITESCU, C. R. 199. 0 L o c. a d v. Prin (sau, rar, din, cu) viu grai (sau, rar, glas) ori, rar, prin grai viu, cu glas viu, învechit, prin voce vie = verbal, din gură în gură; oral1 (2). Mi-am dat cu cucerie toată voinţa mea înaintea Măriei tale şi prin glas viu şi în scris. ANTIM,
O.   232. Să spuie din viu grai (a. 1788). BUL. COM. IST. Iii, 142. Să arătăm atît înaintea înălţimii sale prin viu glas, cît şi în scris (a. 1817). URICARIUL, IV, 342/12. Ştiinţele toate se comunica iniţiaţilor sau elevilor prin voce vie. HELIADE, O.
II,  39. Să se arăte prin un alt înscris sau prin viu grai. COD. ŢIV. 123. Fiind graţios solicitat prin viu grai sau prin poştă..., m-am executat. ALECSANDRI, s. 132. Vodă Cuza a iertat prin viu grai şi în scris tuturor. EMINESCU, O. XII, 104. Peste putinţă să-mi scriu impresiile..., trebuie să ţi le spun prin viu grai. CARAGIALE, O. VII, 71. Voi îndrăzni zilele acestea să viu a vă prezenta scuzele mele prin viu grai. id. ib. 156. Calumnii... răspîndite prin viu grai şi foi publice. SBIERA, F. S. 226. O putem spune şi în public, prin viu grai. IORGA, P. A. II, 398. Au pornit o vie campanie prin viu grai şi prin scrieri în contra alcoolismului. MARINESCU, P. A. 127. Prin viu grai candidaţii să evadeze de sub pragul cenuşiu al mediocrităţii. BOTEZ, B. I, 122. Dovezi scrise sau spuse prin viu grai. ARH. OLT. XVII, 285. Ii lipsesc... gestul şi mimica prin care întregim expresivitatea celor comunicate prin grai viu. PUŞCARIU, L. R. I, 57. Vă comunic şi în scris ceea ce v-am notificat prin viu grai. CĂLINESCU, E. O. II, 306. Era mai greu... să le spună cu glas viu acestor oameni ceea ce ani de zile îşi spusese lui însuşi, în gînd. TUDORAN, P. 118.
     VI.       Adj. (Cu sens intensiv) 1. (Despre fiinţe) Care este plin de viaţă, de vigoare; care are o vitalitate deosebită; care dă impresia de pulsaţie a vieţii; exuberant, frenetic. V. v i o i
(1). A alege, A domni cu dreptul cuget, prin energie şi lege, Luminărei, fericirei a fi viu îndemnător. ASACHI, S. L. I, 104. O dalbă de fată... Vie şi frumoasă, Dulce, răcoroasă. ISPIRESCU, U. 80. Dar totuşi nu era vie, lîngă el, ca acestea două. AGÂRBICEANU, A. 41. De data asta te admir eu, pentru că urăşti, iubeşti, dispreţuieşti, eşti vie şi limpede. IBRĂILEANU, A. 75. Era... ispititoare şi dulce ca păcatul însuşi, mlădioasă şi vie ca văpaia şi ca unda. M. I. CARAGIALE, C. 138. D. Călinescu este o personalitate vie, agitată şi complexă. CONSTATINESCU, S. II, 225. Admiram cele patru animale subţiri şi vii ca jocul de izvor. CAMIL PETRESCU, U. N. 383. Se uitau la ei... siguri că la sfîrşitul cinei femeia tînără şi vie avea să-l lase pe bătrîn singur. DEMETRIUS, A. 326. Un om neasemuit de viu şi neprevăzut în tot ceea ce făcea, gîndea şi scria. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 25, 8/1. Femeia vie umple cu delicată vivacitate lumea concretă, ib. 1993, nr. 1, 5/4, cf. ALR II 3678/316, zanne, p. iv, 335. 0 (Despre părţi ale corpului) Privesc şi simt mîna asta caldă şi vie. CAMIL PETRESCU, T. II, 426. Bătu murgul în jos de crupă ca să-i arate părul mic,
lucios, muşchii prin care răzbăteau vinele vii. id. O. II, 143. 0 (Prin lărgirea sensului) Scotocitorul... care-şi ţinea pînă la aceste adinei bătrîneţe sufletul viu. IORGA, P. A. II, 51. Spirit viu, Mieu trece dincolo de porţile seminarului. IST. LIT. ROM.
 ii, 38. ♦ (Despre ochi, privire, fizionomie etc.) Care dovedeşte agerime, vitalitate, însufleţire; care trădează un temperament dinamic, plin de viaţă; care exprimă inteligenţă; care are o expresie însufleţită. V. pătrunzător, vioi, expresiv. Vedeţi ce ochi vii, negri şi focul ce-au în ei! BOLLIAC, O. 120. Ochii vii, glas răstit şi gros. GHICA, s. 5. Ochi vii. CANELLA, V. 35. Cine-i fecioara... cu gene bogate, cu ochi verzi şi vii, Ce arde în lacrimi? BOLINTINEANU, P. I, 164. In faţă farmecul palorii Şi ochi ce seînteie de vii. EMINESCU, 0.1,211.53 ştii - Că-n veci visez la ochii tăi cei vii. id. ib. IV, 70. Bucuria rîde din ochi vii. CARAGIALE, O. III,
 296. Rotunzi avea obrajii şi ochii vii, albaştri. COŞBUC, P. II, 198. Parc-o văd şi-acuma cu faţa-i numa-ncreţituri,... cu ochii vii şi albă toată. SĂM. I, 10. Ea îl lovi uşor peste gură, cu ochii vii şi poftitori. D. ZAMFIRESCU, A. 67. Om voinic, cu ochiul viu,... d-l notar putea să aibă între 40 şi 60 de ani. id.
 I.  132. Nimeni nu vedea ce vii şi ce licăritori se aprinseseră ochii pasărei. ANGHEL, PR. 47, cf. IBRĂILEANU, s. 7. Lucile, cu ochii vii, îneîntată, mirată. CAMIL PETRESCU, T. II, 359. Faţa ei care de obicei era absentă şi gînditoare... era acum foarte vie. id. P. 227. Ne aştepta un bătrîn înalt şi impunător, cu... nişte ochi vii şi însufleţiţi. VOICULESCU, P. II, 74. Era un flăcău balan, cu ochi şireţi şi vii de hoţ. sadoveanu, o. XXI,
 168. Cu ochii vii, negri. MOROIANU, S. 28. Numai ochii au mai rămas vii şi ne privesc ca cei ai unui animal rănit de moarte. OPRESCU, S. 68. Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă. ARGHEZI, S. I, 48. La picioarele lui stătea cuminte, cu botul pe labe, dar cu ochii vii iscodind în jur, un cîine ciobănesc. TUDORAN, P. 89. Copilul îşi ridică privirea vie. PREDA, R. 226. Ochii lui vii şi pătrunzători. ŢOIU, G. 11.
 ♦   (Despre gîndire, imaginaţie, inteligenţă) Care se manifestă cu promptitudine, cu rapiditate, în mod spontan (şi inteligent); ager, ascuţit, prompt; ardent, înflăcărat. Vie este închipuirea oamenilor celor iubitori de dulceaţă. ŢICHINDEAL, F. 141/11. Fii ai... poeţilor, artiştilor, oameni a cărora imaginaţie este vie şi a cărora inimă este generoasă, lăsaţi lumea să vorbească din interes sau din sistemă. CR
 (1832), 288V4. Un cerc de aur! Ce vie-nchipuire De cea de vacuri visată prorocire! I. VĂCĂRESCUL, P. 23/2. Aceasta apoplexie vine din patimile sufleteşti, din fantasia vie a minţei, din amoriu şi iubirea de persoane. CORNEA, E. I, 22/37. Neamul român au păstrat o închipuire fecundă, vie, graţioasă. RUSSO, s. 186. închipuirea lui cea vie îi punea înainte şi obstacolile ce întîmpină în realizarea lor. FILIMON,
 O.  I, 99. Avea... o inteligenţă vie şi un spirit fin şi iscusit, id. ib. 117. Iată ce a început Ludovic XI... prin singurul merit al viei sale inteliginţe. BARONZI, I. C. II, 49/2. Avea inteligenţă vie. CARGIALE, O. I, 246. Dar drumul început se prelungeşte dincolo de ce poate şti cea mai vie închipuire. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 312. Din cîntece, zicători şi colinde se dovedeşte adevărata fire de artist a corbeanului,... închipuirea vie, pătrunderea uşoară. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 61. E mai vie născocirea Cînd iubirea o îmbie. BLAGA, POEZII, 276. Avea o minte vie şi ascuţită. BĂNULESCU, I. 219.' ♦ (Despre stări sufleteşti, sentimente, senzaţii etc.) Care se manifestă cu intensitate şi persistenţă (dezvăluind un temperament înflăcărat, energic); aprig, aprins, intens, puternic. Dumnezău, din rîul nemăsuratei sale îndurări, îţi dăruieşte... credinţă vie, statornică nădejde. MAIOR, P. 63/16. Un viu dor mă-naripează.... Ca să cerc pe alăută românească armonie. ASACHI, S. L. I, 47. Ca un semn de vie recunoştinţă. ARHIVA R. II, iv/ll. Să-mi fie mie soţie Trăind cu dragoste vie. BĂRAC, A. 21. Amoriu viu şi puternic aprinzi cu-a ta mijlocire. CONACHI, P. 81. Intr-acea vreme de ticnă unita
3962
VIU
-723-
VIU
 prietenie Era pentru a lor inimi mulţămirea cea mai vie. id. ib. 300. Primeşte... espresiunea celor mai vie sentimente de stimă. BARIŢIU, C. II, 209. Cine şade călare cu coraj mai viu pe şa? PANN, E. II, 81/15. Conştiinţa sîngelui au fost vie. RUSSO, S. 84. Prin lecţiile mele voi putea deştepta... un interes mai viu pentru naţie şi patrie. KOGĂLNICEANU, S. A. 76. Am priimit cu o vie plăcere buchetul. NEGRUZZI, S. I, 98. Ochii tăi ca doă stele Negrii, făcuţi de iubit... îmi dădeau speranţe vie Că vor cîndva ai mei să fie. MUREŞANU, P. 17/19. Simtimentul... unei vii păreri de rău coprinde pe spectatori. BARONZI, I. C. III, 12/18. Bucuria... produce o vie impresiune în interesul nostru. CANELLA, V. 52. Aceste asigurări... le primesc cu o vie satisfacţiune (a. 1872). URICARIUL, X, 365. Ferice de acela ce cu-o simţire vie Slăveşte armonia şi-nalta poezie. ALECSANDRI, P. I, 134. Cea mai vie dorinţă a me este de a deveni amicul d-tale. id. T. 1322. In horă lină Viele dorinţe ne-ncetat plutesc. bolintineanu, P. I, 254. Alecsandri, în frumoasa sa poezie „Groza”, deşteaptă cea mai vie impresie prin adjectivele pline de sensibilitate cu care însoţeşte obiectele gîndirii. MAIORESCU, CR. I, 21. O întinsă dare de seamă, scrisă cu o vie simpatie, id. ib. III, 14. Compune cu grăbire „Marşul la oştirea românească”, plin de vii speranţe, de aspiraţiuni vitejeşti. ODOBESCU, S. I, 238. Inima-ţi frămîntă Doruri vii şi patimi multe. EMINESCU, O. I, 226. A urmărit cu cel mai viu interes... pe elevii liceului. CARAGIALE, O. I, 106. îl cuprindea o vie îngrijorare. SLAVICI, O. I, 139. I-am găsit oameni deschişi la inimă, dară... cu închipuinţă vie despre superioritatea lor asupra altora. SBIERA, F. S. 114. Cu cea mai vie recunoştinţă. D. ZAMFIRESCU, A. 43. Cei ce s-au ocupat şi se ocupă cu trecutul nostru au cu toţii conştiinţa vie că materialul încă necunoscut, faţă de cel cunoscut, este imens. BOCĂNEŢU, T. A. 123. Nu mă îndoiesc de via dorinţă a Consiliului de a da Adunării tot ajutorul pe care-l poate acorda. TITULESCU, D. 211. Dorinţa lui vie... nu şi-o ascunde. CĂLINESCU, S. 79. Dante este însă „cel dintîi poet al vremii noi”.... prin sentimentul mai viu al naturii. VIANU, L. u. 15. Curiozitatea din privirile lui nu mai părea aşa de vie ca la început. TUDORAN, P. 14. Antichitatea greco-romană a comentat fenomenul geto-dacic cu un interes mereu viu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1,                       12/3.
 0 (Adverbial) Sala... era plină de un public viu interesat. ODOBESCU, S. I, 471. A fost viu emoţionată de o senzaţională dramă pasională. CARAGIALE, O. II, 118. Cine n-a observat cît de viu simţesc copii trebuinţa de-a cunoaşte tot ce văd? CONV. LIT. XXII, 431. Aceia care resimt mai viu necesitatea menţionării Antantei se străduiesc ca neutralitatea politică binevoitoare... să fie definitivă. TITULESCU, D. 103. Cellius, viu neliniştit. CAMIL PETRESCU, T. II, 234. Către Roma republicană se îndreaptă apelul poetului, sub îndemnul aspiraţiilor mai viu simţite acum. VIANU, L. U. 24. 0 (Despre amintiri, fapte etc. din trecut) Pomenirea lui rămase scumpă şi vie în ţinerea de minte a rumânilor. F. AARON, I. I, 40/17. Una dintre cele mai vii întipăriri a trecutului îmi este sărbarea zilei întîi mai. RUSSO, S. 21. O vie aducere aminte a primitivei situaţiuni... s-a conservat pînă astăzi. HASDEU,
 I. C. I, 10. Amintirile istorice sînt vii. VLAHUŢĂ, R. P. 79. în oglinda închipuirii se păstrează vii şi neşterse unele amintiri ale trecutului. HOGAŞ, M. N. 107. Exemplul celor din trecut trebuie să le fie totdeauna viu înaintea ochilor. ARH. OLT.
 XII, 408. îi aveam însă în mine ochii şi zîmbetul, expresie a acelei inteligenţe şi a acelei iubiri care se păstrează vii şi în mine. SADOVEANU, O. XX, 31. Fenomenul s-a mai produs şi în alte epoci ale istoriei, pe care le aveam vii în amintirile cronicilor, id. ib. 375. Sărbătoarea aceea a rămas vie în amintirea mea. MOROIANU, S. 73. Piesele descrise... se pot reconstitui, prin amintirea încă vie a bătrînelor care le-au purtat în tinereţea lor. APOLZAN, P. I. 120. Fiind totuşi încă vie amintirea lui, multe din numele sale... au trecut asupra
 altor vulturi. BĂCESCU, PĂS. 232. (Adverbial) La ea privesc uimit Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit. alecsandri, poezii, 20. 0 (Despre stări patologice, simptome etc.) Patria plînge în durere vie. asachi, s. l. i,
 126. La femei... durerea este mai vie. CONACHI, P. 88. Via lui durere creşte ne-ncetat. BOLINTINEANU, O. 87. Atingerea mînii celor mai mulţi oameni mi-ar produce o displăcere vie. IBRĂILEANU, A. 89. Din durerile cele mai vii îmi dăruie năprasnice bucurii. CAMIL PETRESCU, T. III, 463. Preferă să plece singur pe jos, în prada celei mai vii şi comice agitaţii. CĂLINESCU, B. I. 89. Cei intoxicaţi se plîng de dureri vii în stomac, belea, P. A. 153. ♦ (Despre acţiuni, manifestări etc.) Care se produce cu repeziciune, cu intensitate, cu însufleţire; care este însufleţit, plin de dinamism, energic; intens, puternic. S-au îndatorat... a fi cu vie priveghere pentru prinderea acelor propagandişti (a. 1848). ARH. OLT. V, 35. Avem trebuinţă de cea mai vie concordie. BARIŢIU, C. II, 45. Ţara... ne va strînge împregiurul ei cu nouă legături mai vii. RUSSO, S. 159. Să dea o aţiţare mai vie acestor laude silite. NEGRUZZI, s. 1,15. Nu schimb nimic dintr-aceste suveniri ale unei activităţi intelectuale atît de vie şi atît de senină. BARONZI, I. C. I, 5/11. Voiţi să se exercite control viu asupra actelor guvernului. MAIORESCU, D. I, 117. Adevăratul progres nu se poate spera decît conservînd pe de o parte, adăugînd pe de alta o vie legătură între prezent şi viitor. EMINESCU, ap. VIANU, L. R. 214. Şi-ncepu să plîngă-ntr-însa plînsul doar mai viu. VLAHUŢĂ, S. A. I, 11.0 novaţiune... ar întîmpina o rezistenţă destul de vie din partea publicului. ARHIVA, I, 162. Se arătă o îngrijire foarte vie... pentru lavrele din răsărit. XENOPOL, I. R. VI, 30. Reuşesc să armonizeze sentimentele lor şi dorinţele cu poruncile vii ale credinţii. AGÂRBICEANU, A. 40. Mărturiile vii... probau pe deplin faptul spoliaţiunii. PĂCALĂ, M. R. 72. Importul... era mai viu. PÂRVAN, G. 707. Le dădu puteri pentru un poker viu şi susţinut o noapte întreagă. MIRONESCU, S. A. 113. E aplaudată... cu o vie participare la cei din salon. CAMIL PETRESCU, T. III, 98. Se punea un atît de mare preţ pe originalitate, înţeleasă ca un element de şoc, adică de surpriză vie şi neaşteptată. OPRESCU, S. 92. In dependenţă... de izolarea regiunilor sau de schimburile vii din preajma oraşelor. IST. T. I, 66. Un schimb spiritual viu între ţara noastră şi restul lumii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 4/3. (Adverbial) Ideile şi cugetările lor îi ating atît de viu. CANELLA, V. 6. însoţeşte actele de observări foarte viu scrise. MAIORESCU, CR. III, 42. Eminentul tînăr a fost viu felicitat. CARAGIALE, O. I, 248. îşi întipărise atît de viu acest gînd. SLAVICI, O. I, 93. Primele două principii... sînt, pentru motivele arătate, viu combătute. ARHIVA, I, 79. „Explica” bine, viu. IORGA, P. A. I, 56. Contrastînd viu cu minunile de gingăşie ce se aflau acolo, răsărea posomorit... chipul unui om. M. I. CARAGIALE, c. 108. In parlament au fost viu criticate ultimele hotărîri. TITULESCU, D. 110. Trăia incomparabil mai viu decît vioara durerea iubirii. CAMIL PETRESCU, T. II, 129. Ele se exprimă cu atît mai viu cu cît musafirul vine mai de departe. ARGHEZI, B. 84. Tremurînd de neastîmpărul ce-ţi joacă Viu şi cald în vine. BLAGA, POEZII, 35. Cartierul aflat între gară şi port trăia mai viu... în zilele de lucru. TUDORAN, P. 14. O piatră viu cioplită, simbolică-ntrupare. ISANOS, P. 371. Asemenea confruntări... conturează mai viu în mintea participanţilor punctele de vedere. REV. FIL. 1971, 1615. închinările lui... sînt foarte viu marcate într-o lirică înfoiată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr.
 1, 10/3. 0 (Despre gesturi, mişcări etc. ale fiinţelor) Zborul său e aşa de viu, că la un moment dat se pare imobilă în aer, o vedem oprindu-se un moment dinaintea unei flori. CONTEMPORANUL, I, 142. Pe uliţa mare e o circulaţie vie. CARAGIALE, O. I, 57. Abia te strecurai printre jucării, porţelane cu spaimă să nu trînteşti ceva cu un gest mai viu. PAPADAT-BENEGESCU, O. I, 289. O vie mişcare se iscase în
3962
 VIU
-724-
VIU
tot birtul M. i. CARAGIALE, C. 21. Domnul... se puse în mişcare cu pas viu. SADOVEANU, O. xiii, 31. Marşul a fost viu şi dîrz dintru început, id. ib. XXI, 109. Furia... provoacă... o respiraţie mai vie. IORDAN, STIL. 77. Mişcările ei extrem de vii şi neaşteptate. BĂCESCU, PĂS. 319. Caii odihniţi duceau brişcă în trap viu cu rare clipe-de odihnă. camil PETRESCU, O. II, 160. (Adverbial) O agitaţie neobişnuită îl făcuse să zvîrle caii prea viu înainte. papadat-bengescu, o. iii, 24. ♦ (Despre aplauze) Călduros. Cuvîntările... au fost subliniate cu vii apauze. SCÎNTEIA,
1965, nr. 6689. (Adverbial) A fost viu aplaudat, arh. olt. v,
67.   ♦ (Despre discuţii, comentarii, discursuri etc.) Care este animat, aprins (şi dur, usturător). Intrevorbirea vie şi cu vorbe grabnice pe buze făcu să se teamă un moment conjuraţii. TEULESCU, C. 389/15. Cuvîntarea ţine curat de animă:... formoseţea sa stă în a fi vie, tare şi atingătoare. CANELLA, V. 115. Mesenii, încîntaţi Rămas-au.... Atît era de vie şi de atrăgătoare vorbirea lui! ALECSANDRI, T. II, 100. Mi-a răspuns într-un discurs cam viu. MAIORESCU, D. II, 251. A fost obiectul unor atacuri foarte vii din partea literaţilor români, id. CR. III, 56. Via discuţiune iscată asupra acestei materii. ODOBESCU, S. I, 490. Ampla expunere a lui Saşa Pană... a ocazionat o vie dezbatere. CONTEMPORANUL, 1966, nr. 1022, 10/3. Această nesocotire a termenului... nu putea decît să ridice vii obiecţii. REV. FIL. 1971, 1564. Aşteptăm de aceea discuţii vii din care ştiinţa... nu putea decît cîştiga. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 39. Ziarul... releva viile comentarii şi semnificaţia ieşită din comun a realegerii, ib.
55.   (Adverbial) Mioara continuă viu, intens. CAMIL petrescu, T. ii, 61. ♦ (Despre creaţii, realizări ale oamenilor) Care este expresiv, convingător, viabil; care evocă ceva în imagini sugestive; care animă, care dinamizează, care însufleţeşte. Cugetele sale sînt morale, descrierile vii, imaginaţia roditoare. PLEŞOIANU, T. I, 56/3. Poetul trebuie să utilizeze poezia,... să caute... mijloace a o face simţită inimii şi fanteziei, vie şi pronunţată. BOLLIAC, O. 43. Am cunoscut mîna d-tale, prietene, pe trăsăturile caracteristice şi imaginile cele vii. id. ib. 57. Faptele de felul acesta... e anevoie a le însufleţi, a le înfăţişa sub nişte forme curate şi vii. BARONZI, I. C. I, 13/26. Tablouri vii şi strălucitoare... entuziasm poetic. COLUMNA, vii, 76. Versuri mai vii şi mai colorate. ODOBESCU, S. III, 82. Homer ne zugrăveşte un portret viu de înţelepciune şi de răbdare. CONV. LIT. XXII, 164. Tipurile cele mai vii se găsesc... la scriitori eminamente creatori. IBRĂILEANU, s. L. 37. Dialogul e viu şi caracteristic pentru zugrăvirea fiecărui tip. ARH. OLT. X, 71. Scenele cu algerieni, marocani sau tunisieni sînt printre cele mai strălucite, mai vii şi mai reuşite din întreaga sa operă. OPRESCU, S. 106. Din clocotul fierbinte al vieţii celei noi, Ţîşneşte poezia adevărată, vie. DEŞLIU, G. 6. Spectacolul... se păstra viu... - se pare chiar cu mai multă vervă şi cursivitate decît la premieră. T mai 1964, 99. Are o replică vie, spumoasă, presărată cu accente umoristice, ib. iunie 1964, 88. Poezia română de azi e una din cele mai bogate, mai vii... din cîte se scriu pe neliniştita noastră planetă. românia LITERARĂ, 1972, nr. 1, 6/3. Marin Preda... este... creatorul unuia dintre cele mai vii -prin substanţă umană -personaje ale romanului românesc de pînă acum: Ilie Moromete. ib. 1973, nr. 20, 5/2. Teatrul... prin oralitatea sa se face mai viu. v. rom. iunie 1973, 96. ♦ (Despre moarte) Care se produce într-un mod violent, năprasnic. Este o viaţă moartă, precum ş-o moarte vie. HELIADE, O. I, 184. Decît Moldova-n lanţuri, mai bine ştearsă fiel Decît o viaţă moartă, mai bine-o moarte vie. ALECSANDRI, O. II, 136. Pot trece mai lesne de la viaţă la o moarte vie sau la nefiinţă. papadat-bengescu, o. i, 362. ♦ (Despre viaţă) Care este intens, tumultuos; care se desfăşoară în lumea pămînteană. Auziţi, inimi, cuvîntul vostru cel mare... Ce vă leagă... şi vă dă-n viaţa asta altă viaţă şi mai vie. CONACHI, P. 80. Vreun
 Dumnezeu cu milă l-a izbăvi de robie Şi-l va mîngîia de răul ce au tras în viaţa vie. id. ib. 263. Noi sîntem viaţa vie cu şaizeci de stindarde, Căci inima ta cîntă. CĂLINESCU, L. L.
 14. O fiinţă surdă, oarbă şi mută, fară nici o dorinţă şi fără viaţă vie. id. C. O. 117. In avîntul lui ar fi vrut să fie un izvor de viaţă vie, din care s-o poată împărtăşi cu darul sfint al sănătăţii. VINEA, L. I, 233.
     2.     Care este conform unui fapt real, concret, palpabil sau care este alcătuit din fapte reale, adevărat, autentic care este grăitor, elocvent. Preoţi rumăneşti din pilde vii nice pre sine, nice pre noi... a ne învăţa, precum ne învaţă legea noastră, nu sînt în stare (a. 1791). IORGA, S. D. XII, 113. Cele cu osîrdie şi credincioase slujbe urmate de cătră al nostru cinstit credincios boier... au fost vii dovezi (a. 1828). URICARIUL, VII, 227. Dumnezău... l-aupilduitprin atîtea şi atîtea vii dovezi a facerilor sale de bine. DRĂGHICI, R. 115/6. Mulţămirea să nu-ncete Prin vii fapte şi prin rost. ASACHI, S. L. I, 57. Fă-ι desluşire vie Cum orice neam începe întîi prin poezie Fiinţa de-şi pricepe. I. VĂCĂRESCUL, P. 112/13. Doi oamnei ar putea să ne slujească... de comparaţie vie. RUSSO, S. 63. Acele surprinse pot fi o icoană vie a istoriei începutului civilizaţiei populilor. BOLLIAC, O. 35. El ne-ar fi lăsat şi pre noi în dubiu de n-am avea denaintea ochilor realitatea cea vie. HASDEU, I. C. I, 197. Ce vie asemănare de destinat se întîi neşte în istoria Europei moderne. BARONZI, I. C. II, 101/18. O piaţă mică ce se găseşte în centrul oraşului... prezintă un tablou viu de viaţă arăbească. ALECSANDRI, o. P. 322. Manifestările naţionale... trebuiesc să fie o expresiune vie şi nimerită a obiceiurilor şi a înfăţişării poporului. ODOBESCU, S. I, 468. învăţăm un fel de epopee sarbădă... care nu evoacă în imaginaţia noastră nici o icoană vie. CARAGIALE, O. IV, 96. Ridicarea atîtor biserici şi mănăstiri sînt o dovadă vie despre evlavia românilor în trecut. RĂŞCANU, L. LXI. Cele patruzeci de altare sînte... sînt şi astăzi o probă vie de nespăimîntarea şi curajul acestui sînt stîlp al românismului. MARIAN, O. I, 109. Fără cuvîntul lor cald şi pilda lor vie nu s-ar fi putut închega la poporul răşinărean acea forţă religioasă-morală. PĂCALĂ, M. R. 364. Cea mai vie dovadă de progresul pe care l-au îndeplinit, în istoriografia română transilvană, urmaşii lui Samuil Clain. AN. IST. NAŢ. I, 11. El... totdeauna slujise de pildă vie de cumpătare. M. I. CARAGIALE, C. 13. Am avut dovada vie a trădării, id. ib.
 86. Cîtă strălucire în stil, ce simţ admirabil al realităţii vii în dialogurile cu ţăranii. TOPÎRCEANU, o. A. II, 318. Bătrînii de astăzi ne stau încă mărturie vie pentru lumea de acum 50 de ani. APOLZAN, P. I. 192. Această făptură... era dovada vie că numele poate fi dispreţuit, camil PETRESCU, O. III, 69. Faptele pe care le-am descris... sînt o mărturie vie a procesului de uitare, de părăsire a aromânei. FD I, 87.
     3.     (Despre ape) Curgător; (despre izvoare) care are debitul de apă constant; p. e x t. curat, proaspăt. Aflară acolo fintînă de apă vie. PO 87/7. Nice vas n-ai, şi puţul este adînc. Dară de unde să aibi apă vie? VARLAAM, C. 114. Ii păru bine ca cerbul cel însătat cînd nemereşte fintînă dulce de apă vie. DOSOFTEI, V. s. decembrie 192734. Şi deşchise D[u]mn[e]zeu ochii ei şi văzu fintînă de apă vie. BIBLIA (1688), 14754. Va porunci preotul şi vor junghiia o găină într-un vas de lut pe apă vie. ib. 8θ7ΐ5. Susurul apei vie fintînei de aproape. HELIADE, O. I, 368. Stă, ascultă ş-apoi vede dintre stînci un izvor viu, Ce vărsa în vas de piatră argintoase a lui unde. ASACHI, S. L. I, 210. Topolniţa este tot anul plină cu apă multă şi vie. I. IONESCU, M. 68. Vede... Şiruri albe de români... - Răzbătînd codrii pustii, Trecînd peste ape vii. ALECSANDRI, P. II, 34. Izvoară vii murmură şi saltă de sub piatră. EMINESCU, o. I, 93. E o grădină în miniatură... cu miile ei de poteci şi de izvoare vil CARAGIALE, Ο. III, 167. Iată punţile de bîrne... Morile, izvorul viu. MACEDONSKI, O. I, 8. în laguna moartă s-au uitat
 3962
VIU
-725-
VIU
 apele; laguna vie şi le trimete... necontenit. IORGA, P. A. I, 231. Noi sîntem ca o pădure prin care n-ar trece nici un izvor de apă vie. ANGHEL, PR. 191. Apa ta e vie şi răcoritoare. DELAVRANCEA, O. II, 259. Nevestele s-au întors cu doniţele goale şi de la cinci budăie din deal, unde mai rămăseseră cele din urmă izvoare vii. C. PETRESCU, R. DR. 115. în partea izvoarelor vii, broaştele îşi depuseseră ouăle fără număr. SADOVEANU, O. XXI, 276. Doctorul a vîslit cătră un portal de umbră, trecînd în regiunea apelor vii ale iazului, id. ib. 286. Am lăsat pridvorul casei sub umbralele de nuci; Urmărim, urmînd poteca, şipotul de apă vie. pillât, P. 9. ♦ Apă vie — a) (în basme; de obicei în corelaţie cu apă moartă) apă miraculoasă care are puterea de a însănătoşi, a întineri sau a învia pe cineva. între gloate să dzice precum el apa vie şi apa moartă în tidvă să fie ţiind. CANTEMIR, 1.1. II, 167. Să-mi aducă... apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete. CREANGĂ, P. 272. II stropeşte cu apă vie şi atunci Harap Alb îndată învie. id. ib. 287. Aduc apă vie şi apă moartă de la munţii ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Văd pe sfînta Luni în codru, păzind tainicele bercuri Cu izvor de apă vie. COŞBUC, P. II, 137, cf. CADE 61. Fii sănătos şi ferice, i-a zis voios ghebosul Radului Vodă, privind cu plăcere acel trup ieşit ca dintr-o apă vie din unda rece a Ozanei. SADOVEANU, O. xiii, 721, cf. SCRIBAN, D. 110. Amîndoi... găsesc apa vie cu care-şi întregesc trupurile, călinescu, o. XII, 255, cf. M. D. ENC. 45. Să-mi aduci cum vei şti... o sticlă cu apă vie şi una cu apă moartă. MARIAN, O. II, 324. Spălîndu-l cu apa cea vie, au înviat îndată. SBIERA, P. 65, cf. ŞEZ. III, 103. împărăteasa le-a poruncit îndată să-i aducă şipuşorul cu apă vie. FURTUNĂ,
 C.  16. Apă vie c-aducea, Pe Roman că-l învia. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 45. Adă-m tri zminceli d’i apî vi şî tri zminceli de apî moartî. O. BÎRLEA, A. P. II, 193. (F i g.) Miron Costin letopiseţu-şi scrie Cu sîngele Moldovei — izvor de apă vie. MINULESCU, V. 216. Ajută-mă tu, dragoste,... în apa ta vie mă scaldă. CAMIL PETRESCU, T. III, 370. Spiritul d-lui Arghezi a comunicat în apa vie a duhului călugăresc. CONSTANTINESCU, S. I, 69. Credinţa noastră este chemată să fie apa vie a tinereţii fără bătrîneţe a patriei. CONTEMP. 1976, nr. 1533, 6/3; b) (în limbajul religios) apă sfinţită care mîntuieşte. Rîuri den inima lui cură-vor ape vii. CORESI, EV.
 5.  Tu ai cere de la dîns şi ţ-are da apă vie. VARLAAM, ap. GCR I, 108/6. Apă vie... stinge aţîţarea poftii cei spurcate. biblia (1688) [prefaţă] 4/4. ♦ Care curge cu repeziciune; iute, vioi. Un şuvoi mai viu de apă... o deşteptă. PAPADAT-BENGESCU, o. I, 384. (Adverbial) Rîul curge viu. asachi, s. L. I, 134. ♦ (Despre mare) Care este agitată. Marea... domoală sau vie, verde şi vajnică. M. I. CARAGIALE, c. 41. ♦ (Substantivat, n.; învechit, rar) Izvor. Isac veniia de la fîntîna viului şi a vederiei. PO 81/21. Lăcuiia Isac la fîntîna viului şi vădzutului vederiei ib. 83/3.
     4.    (Despre foc) Care arde cu vîlvătăi; (despre flăcări) care se mişcă cu intensitate în timpul arderii; (despre cărbuni) aprins. Arzîndu-i cu cărbuni vii de foc nestinşi (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 229/20. Pusă tămîie scumpă în năframă pre cărbunii acei vii. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 146v/7. Un groscior cărbune, cît nuca de mare, Dar viu, arzînd bine, căzu din tîmplare Din hîrbul cu spuză. HELIADE,
 O.  I, 128. Telluriumul arde cu o flacără albastră şi vie. MARIAN, PR. I, 32/2. Se aprinseră cîteva crăci uscate cu flacără vie. CONV. LIT. XXII, 409. Focurile se lecuiesc cu cărbune viu, pisat pe pragul uşei şi amestecat cu smîntînă. MARIAN, NA. 396. Bubuşoare... se lecuiesc cu cărbune viu. GOROVEI, CR. 34. Se ia foc viu... şi să răstoarne acea turnătură. id. ib. 112. Leliţa Ileana hrănea un foc viu sub şopron. SADOVEANU, O. VIII, 214. Focul e viu ca inima care bate. STANCU, D. 498. Se uită în flăcările vii ale focului id. ib. 499. 0 (Adverbial) Focurile ard viu şi din vale cerul se
 vede înflăcărat. CAMIL PETRESCU, o. III, 308. Dacă în eprubeta în care are loc descompunerea este introdus un chibrit incandescent, el se aprinde şi arde viu. CHIM. AN. CĂLIT. 231. 0 F i g. Revista noastră are nobila datorie de a păstra vie... „flacăra verbului românesc”. MS. 1988, nr. 2, T.nnFoc viu v. f o c. 0 Compuse: Foc-viu sau pămînt-viu = a) (Entom.; regional) licurici (Lampyris noctiluca). Cf. alr I 1985/85, 87, 90, 257, 266, 273, 278,
280,  298, 302, 339, 350, 355, 359, 750; b) (regional) omidă cu peri. Com. din sălaj - haţeg.
    5.    (Despre lumină, surse de lumină sau despre corpuri luminoase) Care străluceşte cu intensitate; care răspîndeşte o lumină puternică; (despre strălucirea corpurilor) care este puternică, intensă. V. o r b i t o r. Te-or privi luminele Acelor vie stele. ASACHI, S. L. I, 82. Şease stele scînteiază Ş-între cete fără număr răspîndesc mai viu lucor. id. ib. 117. Lumină cu mult mai vie şi mai pătrunzătoare. LAURIAN, F. 213/6. Se vede ivindu-se o strălucire din cele mai vii. MARIAN, PR. I, 48/31. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I, 58. O apuseană, lăptoasă-albeaţă Cu viul soare de miazăzi. BOLLIAC, O. 142. O lumină vie... usucă. PENESCU, M. 61. Săgeata e... un foc electric care sclipeşte şi se stinge aruncînd o vie lumină. CANELLA, V. 273. Stea dulce şi iubită... care-odinioară luceai atît de vie. ALECSANDRI, P.
I, 119. Fulgerul c-o vie rază Şerpuieşte printre nori. BOLINTINEANU, P. I, 344. Razele lunei se răsfrîngeau cu vii licuriri pe culmea nestatornică a valurilor. ODOBESCU, S. I, 142. Ruben rupse cu degetele mucul căzut al lumînărei şi se văzu în lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. EMINESCU, P. L. 43. Rochiţe delicate, De raze vii voios cînd străluciţi Vă bucuraţi de soare colorate. MACEDONSKI, O. I,
111.0 lumină vie îl făcu să se deştepte. ANGHEL, PR. 46. în curte, era o lumină vie. AGÂRBICEANU, A. 503. Lumina vie a aleei mi-a înfiorat umerii. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 156. Era un soare viu, ca de cristal apos şi cu raze evidente. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Cînd intrarăm în sufragerie..., ne izbi deodată lumina vie a luminărilor. SADOVEANU, o. I, 162. Este acoperit el însuşi de o licărire destul de vie. ENC. TEHN. I, 392. Se atenua strălucirea prea vie a metalului. OPRESCU, S. 169. Am văzut cerul plin de stele, mai clare ca altădată, cu o luminozitate vie şi proaspătă, legănîndu-se peste catarge. TUDORAN, O. 108. Acelaşi soare viu din sat albea şi aici văzduhul. PREDA, DELIR. 19. 0 (Adverbial) Am o piatră nestimată Care noaptea viu luceşte. ALECSANDRI, P. I, 18. Stelele viu străluceau, id. ib.
101.  Şi cît de viu s-aprinde el In orişicare sară, Spre umbra negrului castel Cînd ea o să-i apară. EMINESCU, O. I, 168. Capul se aşeză mai mîndru pe gît şi ochii luciră mai viu. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 288. Razele piezişe daureau viu burhaiul. M. I. CARAGIALE, C. 40. Soarele acesta care luminează viu. CAMIL PETRESCU, P. 152. Albul ochilor lucea viu, sticlos. T. POPOVICI, S. 427. 0 E x p r. A arunca (o) lumină vie v. 1 u m i n ă. ♦ (Despre culori) Care este intens, aprins, sclipitor, strident; (despre obiecte) care are. o culoare intensă, aprinsă, bătătoare la ochi. Toată dihania precum vie la păr, aşe săpată cu floarea marmurelui să asămăna. CANTEMIR, I. I. I, 166. La coif avea săpătură cu zugrăveli foarte vii. PANN, E. II, 10/6. Un splendid tabel... ni oferă cu viele culori ale artei moderne spectacolul descărcării mărfurilor. HASDEU, I. C. I, 103. Cu cît lumina se întindea mai mult, cu atîta se cobora roşala munţilor în jos şi coloarea devinea mai vie. CONV. LIT. II, 87. Niciodată germanii nu au produs coloratura vie a picturei italiene. MAIORESCU, CR. I, 171. Pe jos sînt covoare ţesute-n flori vii. EMINESCU, o. IV, 165. Sînt puse alături colori de tot vii. PĂCALĂ, M. R. 485. Coloritul său viu, înflorit, îl face foarte căutat ca ornament în aquarii. ATILA, P. 200. Din noaptea negrii rochii... răsărea gîtul ei de alabastru viu şi capul ei
3962
VIU
-726-
VIUŢ
sculptural de Venere antică. HOGAŞ, M. N. 20. Nuanţele vii ale modei feminine din anul acela dădeau ochilor, de departe, o impresie înveselitoare de cîmp smălţat de flori aprinse. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 92. Ochii împăienjeniţi... au rămas ca fixaţi de roşul viu al unor maci de Luchian. CAMIL PETRESCU, P. 31. Notele mai vii de culoare... îşi au originea în Muscel şi Argeş. OPRESCU, S. 165. Gustul femeilor s-a îndreptat tot mai mult spre culori vii şi tari. APOLZAN, P. I. 59. Verdele viu de pe piept se pierde în verdele gălbui al penelor. BĂCESCU, PĂS. 282. Salonaşul e numai în creton cu flori vii. CĂLINESCU, S. 80. Pune pe pînzele sale pete aspre de culori vii şi înfocate. BLAGA, Ζ. 37. Singurele sale bucurii vin dinafară: culori vii, sunete mlădioase. RALEA, S. T. I, 118. îmi aduc aminte de fluturii pe care i-am prins şi de culorile vii... de pe aripile lor. STANCU,
 D.  24. Culoarea generală e galben-ocru viu. LINŢIA, P. III, 52. Prezenţa hidroxizilor de fler liberi se evidenţiază prin culorile lor vii, de la ruginiu la gălbui de ocru. CHIRIŢĂ, P. 496. Florile de un galben viu. PRODAN - BUIA, F. I. 524. Numai costumele regale aveau tonuri mai vii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 16/3. 0 (Adverbial) Cergi viu colorate acoperă scîndurile. CONV. LIT. XXII, 410. Se îndreaptă... spre liziera de salcîmi şi arţari, printre flori viu colorate. BĂNULESCU, I. 69. 0 F i g. Şi-a aşternut tot programul său de dezvoltare a Mizilului, arătînd în culori vii... perspectiva unui măreţ oraş. CARAGIALE, O. I, 264. Prin nişte colori foarte vii ni arată totodată şi soarta cea amară... a românilor din Macedonia. MARIAN, o. II, 232. O cronică contimpurană descrie în colori foarte vii cumplitul jaf şi cumplita prădăciune. XENOPOL, I. R. VI, 16.
     6.     (Despre voce, sunete, zgomote etc.) Cu sonoritate puternică, tare; care trădează, reflectă emoţie, trăiri intense; care impresionează, emoţionant, mişcător. Părintele cel jară de ani cu glas viu de sus au mărturisit cum că acest înfrumseţat Iisus este fiul său cel iubit. ANTIM, P. 26. Tînguirea sa cea vie De-ntristare m-a cuprins. ASACHI, S. L. I,
 90. A prins să sune sunet viu De treasc şi trîmbiţi şi de chiu. COŞBUC, P. I, 56. Plînsul, ţipetele... erau tot mai vii pe măsură ce trenul se depărta. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 122. Veneau la sufletul meu un glas... viu şi palpitant şi instrumente însufleţite. SADOVEANU, O. IX, 580. Şi curg din veac izvoare cu şoapte vii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 6/1. (Adverbial) Tunetul, prin bubuire, viu răspunde la urare. BELDICEANU, P. 65. Prin vulturi vîntul viu vuia. COŞBUC, P. I,
 56. Un sunet de argint răsună viu. DUNĂREANU, CH. 122.
     7.     (Despre muzică, melodii etc.) Care are un ritm accelerat şi antrenant; (despre ritmul unei compoziţii muzicale) care are o desfăşurare rapidă. Mîna-ţi tremurîndă Bate-un cîntec mort şi viu. EMINESCU, O. I, 18.
     8.     (Despre aer) Care este curat, proaspăt, tare (A III 5). Aerul e viu şi proaspăt... El trezeşte şi învie Pieptul, inima şi ochii. ALECSANDRI, P. III, 62. Stejarul cel drept creşte pe munte în aer viu şi-n ţălină sănătoasă, id. T. 1351. Salutare, cer albastru, Văi şi dealuri, aer viu. MACEDONSKI, o. I, 7.
     9.     (Despre mirosuri) Care este pătrunzător, puternic. Conduraşul... trimite o aromă vie, proaspătă. IORGA, P. A. I, 21. La umbra unui salcîm înflorit care îmbălsăma totul cu mireasma lui vie. CAMIL PETRESCU, o. III, 103.
     10.    (Despre băuturi) Care are o concentraţie mare de alcool; tare. Un strop de vutcă vie. contemp. 1948, nr. 108, 6/4.
     11.    (Despre elemente din natură, corpuri etc.) Care se mişcă sau se deplasează într-un ritm rapid; care este mobil. Plăpînda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora. ALEXANDRESCU, O. I, 74. O mică luntrişoară Pe luciul viu al mărei de vînt se îngîna. ALECSANDRI, P. I, 194. 0 Argint viu v. a r g i n t. ♦ (Despre mişcare, deplasare) Care este iute, rapid, repede. Era un schimb destul de viu de o parte şi alta a graniţei. PĂCALĂ, M. R. 38. Era o unduire vie
 de sute de culori. VOICULESCU, P. I, 59. Era o mişcare vie şi venea de pretutindeni zvon de veselie. SADOVEANU, O. XIII, 41. Săgeţi albastre care brusc se răsuceau spre pămînt.... într-un viu şi neîncetat joc de figuri misterioase. PREDA, C. I. P. II, 130. Poetul caută satisfacţie în contemplarea naturii, a freamătului ei viu şi liber. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 10/2.
     12.     (Despre fenomene, procese fizice sau chimice) Care se produce, se propagă cu rapiditate. Cînd se încălzeşte o amestecătură de cuprum şi sulf... se observă o căldură vie şi lumină. MARIN, PR. I, Xll/20. Arderi sau combustii vii. MACAROVICI, CH. 247. Pericolul de autoîncălzire şi ardere, prin absorbţia vie a oxigenului, este destul de mare. ghelase, u. P. II, 361. 0 (învechit) Calce viu = var nestins. Caicele viu dă flăcări unei amestecături detunante. MARIN, PR. 1,71/9.
     13.     Care este caracteristic sau esenţial pentru viaţă; în care rezidă viaţa; vital. Nicăiri nu vom afla aşa perfectă legătuinţă a tutulor puterilor vii, naturale, nicăiri atîta energie a vieţei cu atît de trainică ţinere ca aici. VASICI, M.
 I., 4/4. Creaturile primesc impulsul viu, trebuincios mişcării lor. ŢOIU, G. 8. (F i g.) Sufletul e secătuit de forţele vii ale dragostei. RALEA, s. T. I, 24. 0 (F i g.) Forţă vie {de mişcare) = energie cinetică. Cf. CADE. Cînd valuri enorme sosesc la ţărm, pun în joc energia reprezentată prin forţa sa vie, adică jumătatea produsului masei sale. ENC. TEHN. I, 285. Forţa vie de mişcare sau energia cinetică medie a moleculelor unui gaz. MACAROVICI, CH. 44. Prin forţa vie se înţelege energia cinetică. LTR2 VIII, 175.
     VII.     S. n. 1. (Rar) Forţă vitală; viaţă. Străbaţi cu ochii viul cald Al formelor rotunde. COŞBUC, P. I, 66. A-nvîrtit pumnalu-n carne să se scurgă viul tot. id. ib. 121, cf. DL, DM, dex. 0 L o c. a d j. în viu = (despre carne) care aparţine unui animal încă nesacrificat pentru consumul alimentar, a Kilogramul de carne în viu este mai ieftin. 0 L o c. v b. (învechit, rar) A da în viu = (despre păsări, insecte) a ieşi din învelişul protector la capătul dezvoltării embrionare. Puii dau în viu cam la noaosprăzece zile după ce încep găinele a cloci. ECONOMIA, 105/6. Ouţele gîndacilor.... ce slobod mătasă să se ţînă la frig... ca nu cumva încălzîndu-se mai nainte de vreme să dea în viu. ib. 214/3.
     2.      Art. (Regional; predomină ideea de mijloc, de parte centrală; în sintagmele) Viul nopţii = miezul nopţii, v. m i e z. Cîte săptămînî m-am sculat eu din viul nopţii să-i păzesc pe amărîţii ăia de pietrari. ROMÂNIA LITERARĂ, 1988, nr. 52, 14/3, cf. VÎRCOL, V. 102. Viul codrului (sau pădurii) = mijlocul unui codru, al unei păduri. Am urmăritu-lpînă i-am pierdut urma în viul pădurii. UDRESCU, GL. Viul apei (sau de apa) - albia unei ape curgătoare; loc în albia unui rîu unde apa este adîncă şi repede. V. t o i3 (5), ş uvoi1 (1), undă. Cf. dr. vili, 170, ALR I 422/896. Nu te băga în viul apei. udrescu, gl. Viul focului = porţiune a focului unde acesta arde mai intens; toi. Cf. CADE. Baba a azvîrlit-o cu putere în cuptor, în viul focului. RĂDULESCU-CODIN, L. 24. A împins oala în viul focului, ciauşanu, GL. Viul tîrgului = parte a unei aşezări, localităţi unde este concentrată activitatea comercială. Cf. udrescu, gl.
     -   Pl.: vii şi (învechit, f.) vie.
     -   Lat. vivus, -a, -um.
     VIULEŢ, -EÂŢĂ, -IŢĂ adj. (Popular) Diminutiv al lui
 v i u. Cf. v i u (11). Cf. cade. OExpr. viu-viuleţ = viu-viut, v.viu(Il). Porunci lui Ercule să-i aducă din Arcadia, vie-viuliţă, cerboaica cea cu coarnele de aur. ispirescu, u. 37. Puse în gînd ca să prinză dobitocul viu-viuleţ. id. ib. 39.
     -   Pronunţat: vi-u-. -Pl.: viuleţi, -e.
     -   Viu + suf. -uleţ. - Viuliţă: cu schimbare de suf.
     VIIJŢ, -Ă adj. (Popular) Diminutiv al lui v i u. Cf. v i u
 3964
VIUŢĂ
-727-
VIVACITATE
(11). Cf. tdrg. O E x p r. viu-viuţ v. v i u (11).
    -  Pronunţat: vi-uţ. -PL: viuţi, -e.
    -  Viu + suf. -uţ.
    VIIJŢĂ s. f. (Regional, mai ales în Transilv.) Viişoară. Cf. KLEIN, D. 456, -LB, CIHAC, I, 313, DDRF. îmi fac căsuţă şi o viuţă, nu mare, atîta cît să am ce bea între două culesuri. T. popovici, s. 457.
    -  Pronunţat: vi-u-. -PL:
    -  Vie + suf. -uţă.
    VIV interj. (Franţuzism învechit, rar) Vivat (1). Cete de graţii, mulţime însoţite lăudaţi Pe doamna noastră aleasă La-ntrare de-mpărăteasă, Viv! veacuri aplaudaţi. PANN, E. V, 103/19.
    -  Din fr. vive.
    VIV A1 interj, v. vivat.
    VIVÂ2 vb. 1.1 n t r a n z. (învechit, rar) A vieţui (1). Cei ce se nasc supt planeta aceasta... în negoţitorie au noroc şi pot viva (vieţui) preste 80 de ani. CALENDARIU (1794), 1/24.
    -  Prez. ind.:?
    -  Din lat. vivere.
    VIVACE adj. invar., adv. I. Adj. invar., adv. 1. Adj. invar. (Livresc; despre oameni) Care are o vitalitate deosebită, manifestată prin rapiditate şi uşurinţă în mişcări. V. ager, agil, sprinten (1), vioi (1). Cf. frollo, v. 623, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Era mică: abia întrecea umărul lui Dănuţ, cu tocuri cu tot — dar prea vivace pentru a da răgaz ochiului să o cuprindă. TEODOREANU, M.
II, 15, Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV.
♦   (Despre manifestările, fizionomia etc. oamenilor) Care dovedeşte, care exprimă vivacitate (1), însufleţire. Copilul îşi spune întîmplările, impresiunile, închipuirile foarte copilăreşte, adică în modul cel mai naiv şi vivace cîteodată. HELIADE, O. II, 65. Şi au mers aşa, ceasuri întregi: bărbatul horăind, femeia cercetîndu-i cu fixitate obrazul invadat de grăsime, în care abia mai dura suvenirul unui altfel de chip, tînăr, vivace, agresiv. C. PETRESCU, C. V. 19.
    2.     Adj. invar. (Livresc; despre oameni) Care este înzestrat cu o minte ageră, pătrunzătoare; perspicace, subtil
(3); (despre mintea, inteligenţa oamenilor) care dovedeşte agerime, subtilitate. Cf. frollo, v. 623. Spirit vivace. LM. Prin mijlocirea iubitului meu profesor, Aron Pumnul, avui fericirea să fac... cunoştinţă cu renumiţii fraţi Hurmuzachi, mai de aproape... cu talentosul, vivaciul şi vîşcătoriul Alesandru. SBIERA, F. S. 106. Nime dintre contimporeni nu ar pute contesta că mişcările politice şi culturale din anii 1848 şi 1871 îşi dătoresc fiinţa şi decursul, în bună parte, spiretelui vivaciu, scînteietoriu şi atîţătoriu al lui A. Hurmuzachi. id. ib. 238. Fie în teritoriile romantice..., fie în domeniul fabulei sau epistolei, la care inteligenţa lui vivace s-a reîntors în toţi cei 30 de ani de creaţie, pretutindeni el se situează în calitate de „cap de serie”. IST. LIT. ROM. II, 327. El a demonstrat compatibilitatea perfectă a spiritului vivace şi alert cu exigenţa inflexiblă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr.
3,  16/3.
    3.     Adj. invar. (Despre tempoul unei bucăţi muzicale sau, p. e x t., despre ritmul versurilor) Foarte rapid, însufleţit. Cu cît se înmulţesc dactilii în exametru, cu atîta versul devine mai răpede, mai vivace şi mai uşor. HELIADE, O. II, 164, cf. DSR. 0 (Prin extensiune) Şantierul ardea în timp vivace, prin armonizarea tuturor focarelor într-un rug colosal. CĂLINESCU, S. 106. Dar dacă ar fi numai atît, — virtuozitatea absurdului rulat într-un tempo vivace, - în povestirile d-lui Mircea Damian, de bună seamă n-ar fi de ajuns. Şi ar fi mai ales periculos. PERPESSICIUS, M. III, 201. I-a pus pe actori să
se mişte în ritm vivace. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 22/1. (Adverbial) Din ritmul forfotind vivace... să storc Motive dionisiace. VULPESCU, P. 121.
    4.     Adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) în tempo foarte rapid între allegro şi presto; vivo. Cf. ENC. ROM., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, D. MUZ., DSR.
    II.    Adj. invar. 1. (Astăzi rar; despre fiinţe) Care poate trăi mult timp; (învechit) vieţuielnic (2), (învechit, rar) vieţuial (v. vieţual 2). V. r e z i s t e n t, r o b u s t. Cf. prot. - POP., N. D., pontbriant, D. Corbul este un animal vivace, costinescu, cf. lm, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE, SCRIBAN, D. 0 F i g. Naţionalitatea georgiană, din care mingrelianii sînt o simplă ramură, nu poate fi de aceeaşi ginte cu anticii fasiani,... ci derivă dintr-o altă tulpină mai vînoasă, mai vivace, mai rezistinte, a cării aşezare în văile Caucazului... este posterioară epocei lui Ipocrat. HASDEU, I. C. I, 173. (Adverbial) închisă ca într-o scoică de munţi, palpită vivace şi rezistinte însăşi inima românimii transdanubiane. id. ib. 43.
    2.     (Despre plante, mai ales despre plantele ierbacee de cultură sau despre părţi ale acestora) Care trăieşte mai mulţi ani (fară a fi nevoie de o nouă însămînţare); care rodeşte timp de mai mulţi ani la rînd; peren. Streliţia reginei, plantă foarte mîndră..., vivace, deşi ierboasă, cere... dese udări vara. BREZOIANU, A. 432/4, cf. 448/7. Vizdeiul... este o plantă prea vivace; dăinirea ei... se întinde adesea pînă la doisprezece sau cincisprezece ani. id. R. 199/3, cf. 207/23. Sînt unele rădăcini care trăiesc numai un an (anuale); altele trăiesc doi ani (bisanuale), pe cînd rădăcinele arburilor care trăiesc mai mulţi ani se numesc vivace. BARASCH, I. N. 107/20, cf. COSTINESCU. Plante vivaci. LM. Fam[ilia] begoniaceae... cuprinde plante ierbacee vivace. ENC. ROM. I, 438, cf. III, 562, ŞĂINEANU, d. u., CADE. Nu lipsesc chiar din grădinile mici plante vivace, mediterane, verzi şi peste iarnă. SIMIONESCU, FL. 390, cf. DS. Plante frumoase de seră; vivace, herbacee. ENC. AGR. I, 38. Gen de plante din familia ranunculacee... ; cuprinde plante anuale sau vivace, ib. 71, cf. III, 145, SCRIBAN, D. Numai coniferele şi unele plante vivace înverzesc tot anul. VINEA, L. I, 313. La plantele ierboase rămîn vivace 'organele subpămîntene, tulpinile aeriene uscîndu-se după fructificaţie. LTR2 XII, 556, cf. DL, DP, DM. Plantele bulboase, vivace, cu tulpina nevolubilă. PRODAN - BUIA, F. I. 103. Plante ierboase vivace, cu bulbi, rar cu rizomi. id. ib. 574, cf. 19, 251, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV.
    3.     F i g. (Astăzi rar) Persistent, durabil. Cîteva din prejudicii sînt vivace, nu se pot lesne desfiinţa. COSTINESCU. Suflarea trecutului e încă atît de vivace în inima ei, încît o va conduce mereu cu aripele destinse către viitor. ODOBESCU, S. II, 261. Prejudiciile sînt vivaci. şăineanu, D. u. O datină vivace. CADE, cf. SCRIBAN, D.
    -  PL: (neobişnuit) vivaci. - Şi: (învechit, rar) vivaci adj.
    -      Din (I) it. vivace, lat. vivax, -acis, (II) fr. vivace, lat. vivax, -acis.
    VIVACI adj. v. vivace.
    VIVACÎSSIMO adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) în tempo mai rapid decît vivace (I 4). ENC. ROM. III, 1227, CADE, DN3.
    -  Din it. vivacissimo.
    VIVACITATE s. f. 1. însuşirea de a fi vivace (I 1); vitalitate care se manifestă prin rapiditate şi uşurinţă în mişcări. V. agerime, agilitate, sprinteneală, vioiciune (1). Fusese ceva cam zglobiu în pruncia sa, însă santa soţietate în care trăia îi stîmpăra vivacitatea. HELIADE, D. J. 21/7, cf. NEGULICI. Plutarh iubea mai mult pe
3972
VIVACITATE
-728-
VIVANDIERÄ
 Timon, blîndeţea căruia şi amenitatea avea mai multă analogie cu caracterul său, decît cu vivacitatea şi zburdălnicia lui Lambrias. ARISTIA, PLUT. xlviii2/10, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 623, COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. O surprinsese înconjurată de fetele care-i admirau părul, genele şi vivacitatea de veveriţă îmblînzită. TEODOREANU, L. 18, cf. SCRIBAN, D. Deprimaţii ajung abia către seară la maximum de vivacitate. RALEA, S. T. II, 64, cf. DL, DM. Obiectivul... trebuie să fl fost obţinerea unei maxime vivacităţi scenice. τ februarie 1969, 42, cf. M. D. enc., dex, dn3, drev. 0 (Prin lărgirea sensului) Corpul, ascetizat de o viaţă de studiu avea mişcări măsurate. Numai mîinile păstrau vivacitatea lor de instrumente principale, papadat-bengescu, o. I, 260. 0 F i g. Cu această vivacitate de a alerga prin vocabulare după litera b, d-sa n-ar fi trebuit să scape din vedere pe bet, „ cioban ” în cea mai veche limbă egipteană de pe piramide. COLUMNA, VII, 27. Semniflcaţiunea însăşi s-a schimbat în virtutea mobilităţii sau a vivacităţii noţiunii şi în urma dezvoltării relaţiunilor vieţii sociali. ŞĂINEANU, î. 17.
 ♦ P.anal. (învechit, rar) Rapiditate, iuţeală. Daca se esamină acum puteri absoluţi de vibraţiuni, se poate mira cineva că elasticitatea materiei ponderabile lucră cu atîta vivacitate şi produce atîtea mişcări alternative în spaţiul de timp al unei secunde. MARIN, F. 389/10. ♦ F i g. (Rar) Ardoare, înflăcărare. Mai toţi astăzi din celelalte clase de ţigani s-au contopit în masa naţiunei, şi ei nu se mai cunosc decît prin faţa lor smolită şi asiatică şi prin vivacitatea imaginaţiunei lor. KOGĂLNICEANU, O. II, 612. Solemna cerere a dascălului Gore... o va povesti zglobiu, ca pe un tril de allegro, cu acea vivacitate spumoasă a spiritului. papadat-bengescu, o. îl, 104. ♦ F i g. însufleţire, animaţie (a gesturilor, a expresiei etc.). Ceea ce îl făcea a fl foarte iubit de amicii săi era caracterul său cel dulce şi plin de vivacitate. FILIMON, O. II, 129. Vivacitatea-i sclipea în ochi şi-n nări ca un ger. TEODOREANU, M. II, 72. A imaginat odată... două femei vorbind cu vivacitate, dar în aşa fel, încît cineva care le-ar fi ascultat dintr-o cameră vecină, ar fl prins numai intonaţiile lor. VIANU, E. 311. Ne-au sugerat prin vivacitatea, supleţea intelectuală şi culoarea interpretării, eventuale mari reuşite ale scenelor. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 51, 24/3. ♦ F i g. Expresie plină de însufleţire, de vioiciune a stilului unei opere literare. D. Călinescu are un remarcabil talent de polemist, de portretist, de pamfletar - însuşiri literare valabile într-o critică vie, militantă, primejdioase însă într-o istorie, oricîtă vivacitate stilistică i-ar da. LOVINESCU, S. III, 229. Caracterele nu se îmbogăţesc... cu nuanţe noi, şi interesul e susţinut numai prin vivacitatea replicii. GL 1961, nr. 6, 2/2. Spectacolul a izbutit să păstreze vivacitatea strălucitoare a textului. T septembrie 1962, 77.
     2.     (Rar) Impetuozitate, vehemenţă. Cf. costinescu. Vivacitatea atacurilor, ce încep îndată în contra guvernului întreg şi a fiecărui ministru în parte, sînt unul din simptomele situaţiei precare a cabinetului şi al frămîntărilor partidului conservator de atunci. MAIORESCU, D. IV, 131, cf.
 203, cf. MARIAN, O. II, 66. Cînd la banchetul „Astrei”, unul din vorbitori ridică paharul său în sănătatea „marelui scriitor satiric”, Caragiale ripostează cu vivacitate: „Eu sînt un sentimental, domnule! VIANU, L. R. 347. Critica înseamnă... şi un climat de dezbatere, de confruntare permanentă. Vivacitatea confruntărilor derivă, desigur, din varietatea şi adîncimea literaturii înseşi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 38, 1/1, cf. DN3.
     3.     (Livresc) Agerime a minţii; perspicacitate, subtilitate. El văzu pe rege şi-i plăcu prin vivacitatea caustică a spiritului său. BARONZI, M. I, 71/27, cf. COSTINESCU, LM.
 Vivacitatea, spontaneitatea fac parte din însuşirile lui eminente. Desluşea îndată teza justă şi desfăşura în juru-i puterea... foarte activă a spiritului său. VIANU, L. U. 210. „Memorialul de călătorie ” păstrează vivacitatea spirituală şi tonul familiar al corespondenţei. IST. LIT. ROM. II, 320. Falsa distracţie a bătrînului academician, prospeţimea şi vivacitatea lui de spirit..., toate acestea sînt înfăţişate cu umor. T iunie 1964, 76. îl vizitez odată acasă şi mă surprinde vivacitatea, tinereţea lui spirituală. Este el însuşi un spectacol extraordinar de inteligenţă şi ironie cordială. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 32/1. Ca gazetar, el avea vivacitate, prinzînd din zbor subiectele la ordinea zilei. ib.
 1973,  nr. 19, 9/3.
     4.       (Rar) Intensitate, strălucire a culorilor. Cf. COSTINESCU. Cerul,... vivacitatea tonurilor, totul ne arată că ne găsim într-o altă regiune decît cea pe care a reprezentat-o de atîtea ori. OPRESCU, I. A. IV, 19. 0 (Prin lărgirea sensului) Şapca roşie are vivacitatea florilor de muşcată. ARGHEZI, S. XVII, 70.
     5.     Rapiditate, însufleţire, vioiciune a tempoului unei bucăţi muzicale sau, p. e x t., a ritmului versurilor. Iambii, pentru acţiunea şi vivacitatea ce prezentă, fură adoptaţi în teatru. HELIADE, O. II, 176. Scrisă în „dulcele stil clasic”, „Simfonia simplă” de Benjamin Britten cucereşte prin vivacitatea şi exuberanţa pe care Miron Şoarec a ştiut să o reliefeze cu înţelepciune. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 48, 23/3, cf. DSR.
     6.     (Tehn.) Caracteristică a unei pulberi exprimată prin cantitatea de gaze degajată, în unitatea de timp, de unitatea de volum de pulbere care arde la presiunea de o atmosferă. Cf. LTR2, DL, DM, DN3.
     -  Din fr. vivacité, lat. vivacitas, -atis, it. vivacité.
     VIVANDIER s. m. (în dicţionarele din trecut) Negustor, comerciant care însoţea trupele, în campanie, pentru a vinde soldaţilor alimente, băuturi şi obiecte de primă necesitate. Cf. costinescu, alexi, w.
     -  PL: vivandieri.
     -  Din fr. vivandier.
     VIVANDIERĂ s. f. (în trecut) Femeie care era autorizată, în unele ţări, să însoţească trupele, în campanie, pentru a vinde soldaţilor alimente, băuturi şi obiecte de primă necesitate. Cungiurau mai mulţi pe vivandiera cu felurite glume. CALENDAR (1858), 71/25. Ne pomenirăm cu fraţii austriaci intrînd în principate şi... defilînd pe uliţele Bucureştilor cu tunurile lor, cu puştile lor, cu vivandierele şi chiar cu cîinii lor. FILIMON, O. II, 181. De cînd am văzut vivandiera regimentului, nu-mi mai pot aduna gîndurile pe-acasă. Ce frumoase haine purta! ALECSANDRI, O. V, 775, cf. 774, COSTINESCU. Satisfăcut la moment de cătră devotata-i vivandieră, s-a culcat sub umbra drapelului şi acuma doarme mîndru pe laurii lui. CARAGIALE, O. Vu, 260. A aflat că devale, în marginea satului, şade Fatme, o cadînă bătrînă, ciupită de vărsat,... care slujeşte de vivandieră şi de nu mai ştiu ce întregii companii. BACALBAŞA, S. A. I, 47, cf. DDRF. Fiecare corp de trupă era urmat de cîte o vivandieră, care vindea soldaţilor toate cele necesare pentru trebuinţele zilnice. ENC. ROM., cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, scriban, D., dl, dm, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Peiorativ) Politică e că o cioclovină ca actualul redactor de la „Românul”, comun, ignorant şi impertinent, cu patru clase primare, din nimic, adecă din coate-goale a poliţiei din Iaşi şi din vivandieră a regimentului de muşchetari, ajunge răscumpărător de drumuri de fler şi milionar? EMINESCU, O. xm, 276, cf. XII, 376.
     -  Pronunţat: -di-e-. - Pl.: vivandiere.
     -  Din it. vivandiera, fr. vivandière.
3974
VIVANT
-729-
VIVAT
     VIVANT, -Ă adj. 1. (învechit) Viu (I 1). Numa, ca să ' nu dea pas lui Joe să termine zicînd persoane vivente, a răspuns. ARISTIA, PLUT. LXXXXIIl/30. El... l-a mai întrebat: cu peri din cap să o fac? - Da, răspunse Joe, cu peri de capete vivente. ib. 179/21. Intr-aceste patru săli sînt cadrele pictorilor vivenţi. FILIMON, o. II, 90, cf. COSTINESCU, LM.
 O F i g. Neputînd a-şi înfrîna dorinţa de a descoperi cine era acel misterios necunoscut, formau în toate zilele proiecte nouă, cercau nouă mijloace spre a pătrunde enigma vivantă care îi nebunea. BARONZI, M. I, 8/18.
     2.    F i g. (Rar) Care dă impresia de viaţă; animat, însufleţit. E departe de a putea da o imagine reală de bogăţia şi multiplicitatea de tipuri, din toate straturile societăţii, ţărani, orăşeni, oameni politici, de afaceri, militari etc., etc., galerie vivantă, ...la care am adăoga cele două capitole de creaţii în care dl. Cezar Petrescu se vădeşte maetru. PERPESSICIUS, M. iii, 44. Autobiografia Sărmanului Klopştock este o lucrare de mare capacitate emotivă, o frescă vivantă, un documentar din cele mai pitoreşti..., în care Bucureştiul levantin, oriental şi putred prinde relief, id. ib. IV, 323, cf. DN2. Alphonse era înalt şi atunci trebuia să se uite la el de jos în sus, cu capul mult lăsat pe spate, alcătuind amîndoi, în mijlocul mulţimii, o replică vivantă la o anumită temă bine cunoscută, pentru compoziţii mitologice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr, 2, 14/4, cf. DEX, DN3. 0 (Curent) Tablou vivant = grup de persoane dispuse pe o scenă, care stau nemişcate în anumite poziţii, pentru a evoca o pictură celebră, o temă istorică etc. La doisprezece ani te arătai pe scenă în tablouri vivante; publicul te aplauda. VLAHUŢĂ, S. A. II, 320. Seara zilei acesteia fu însemnată printr-un fel de reprezentaţie sărbătorească, spre proslăvirea unirei, foarte slabă ca formă şi ca elemente estetice (declamaţii de poezii, tablouri vivante etc.), însă cît se poate de însufleţită. CONV. LIT. XLII, 462, cf. CADE. Spectacolul începuse cu admirabile tablouri vivante: fete frumoase, în costume adecvate... compuneau grupuri alegorice... originale şi de foarte bun gust. MIHĂESCU, D. A. 217, cf. DL, DM 842. Ropote de aplauze salută monologurile, duetele sau tablourile vivante.
 T ianuarie 1971,23, cf. dex 934, dn3.
     - PL: vivanţi, -te. -Şi: (învechit) vivénte adj.
     - Din fr. vivant, it. vivente.
     VIVARISTICĂ s. f. Ocupaţie care constă în creşterea animalelor mici în vivarii. Cf. dn3.
     - Din germ. Vivaristik. Cf. dn3.
     VIVÂRIU s. n. Loc închis, special amenajat, pentru creşterea animalelor mici (insecte, reptile etc.), în care este reconstituit mediul lor natural. Cf. enc. rom., dn3, drev, dex2.
     - Din fr. vivarium, lat. vivarium.
     VIV ART s. n. v. vivat.
     VIVAT interj., s. n. 1. Interj. (De obicei intensificat prin repetare; adesea cu valoare verbală) Exclamaţie prin care este aclamat, ovaţionat cineva şi prin care i se urează viaţă lungă, prosperitate etc.; p. e x t. exclamaţie care exprimă entuziasm, satisfacţie, aprobare etc.; (franţuzism învechit, rar) viv. V. b r a v o! 1 a m u 1 ţ i ani! (v. a n), t r ă i a s c ă! (v. t r ă i 1), ura! A doa dzi au şi ieşit în videală, şi au şi-nceput a striga Potoceştii şi a i să închina lui şi a dzîce „crai nou, crai nou... vivat!” NECULCE, L. 328. Au început a dzice în trîmbiţe şi a striga: „ Vivat, vivat, vivat!” şi a dzice: „Intru mulţi ani să trăiască împărăteasa Elisavet!” id. ib. 386. Să aşteaptă... caic, cu veste aşa de drăgăstoasă, cît va face a să veseli norodul strigînd: „ Vivat (adecăte trăiască!) creştinătatea...!” (a. 1694). FN 37. O
 izbîndă, dară prea sîngerată, nu lasă a strigarea den toată inima: Viva, viva! (a. 1695). ib. 60, cf. 63. Cetind craiul acelea, îndată toţi cu un glas au strigat, zicînd: „vivat, vivat!” R. GRECEANU, C Μ II, 45. [Ot^Domn ales dintre boieri, Grigorie Vodă Ghica. [Măscăriciul:] (cu oala în mînă): Vivat! Vivat! i. golescu, în pr. dram. 58, cf. id. c. Nu are nici pricină a să teme de al său norod, ci în veci este pîntre ei, făr ’ de nici o pază. Mai vîrtos, cum cum îl simte, din toate părţile îi strigă: „ Vivat!” GOLESCU, S. 18. Aceşti otcîrmuitori evropeneşti... far’ de plăcere trebuie să iasă la plimbări,... fiind siliţi far’ de contenire să mulţămească norodului şi cu plecarea capului, şi cu pălăriia în mînă, la închinăciunea şi strigarea norodului de „vivat”! id. ib. 34. îmboldiţi de simţirea mulţămirei..., strigară: Vivat, vivat! adecă să trăiască! BR (1829) I, 44/27. Sultanul trecînd pe dinaintea oştilor ce sta în paradă s-au heretisit cu trei strigări de vivat. AR (1829), 42741. Vivat republica! gios cu Ludvig Filip! AR (1832), 1862/39. în amfiteatrul unde ii era, să auzea o cîntare armonioasă ce să întrerupea... de strigările: „ Vivat! ” a mulţimei şi de sunetul maestoz a tunului, ib. (1837), 308728. Toţi cu o gură i-au strigat de mai multe ori: vivat! (să trăiască). GT(1838), 13722. Vivat, cine Nimănuia nu s-închină. ASACHI, S. L. I, 141, cf. POEN. -AAR. - HILL, V. II, 8192/45. Acolo s-au concentrat stoluri de ţerani, care s-au coborît din munţi cu strigări de: „vivat regele”, jos cu constituţia...!” GM (1850), 122/40, cf. STAMATI, D. împreună strigăm: Vivat, vivat! să trăiţi Ani veseli şi fericiţi. PANN, E. V, 99/4. Socotinţa mea este să închipuim nişte întrebări atît de grele, încît să nu le poată tălmăci... -... Bravo!... Hura... Vivat! strigară toţi. NEGRUZZI, s. I, 12, cf. PROT. - pop., N. D. Şi glasul său puternic acest toast închină: „ Eu, Albert, domnul vostru, şi al Lehiei rege, Intrat-am în Moldova ca leu învingător!... Cum beu această cupă, aşa mîndra Lehie Să-nghită-această ţară! Aşa să fie!” „Fie! Vivat! Ura! trăiască Albert mult glorios!” Răspund mesenii aprigi c-un răcnet zgomotos. ALECSANDRI,
 O. I, 19. Vivat! vivat, pentru noi Soarta-ncepe-a fi cu nuri! Vivat! vivat! amîndoi Ne-am făcut boieri chiaburi, id. ib. V, 382. Vivat!... Am prins pe Sînziana... am dus-o la palatul Iernii şi, prin vrăjirea soţiei mele, Promoroaca, am schimbat-o la faţă. id. ib. VII, 564, cf. COSTINESCU, LM. Ambele adunări încheie lucrările acelor memorabile şedinţe, cea din Moldova prin strigătele entuziaste de vivat unirea, cea din Muntenia prin acele de să trăiască România. XENOPOL, I. R. XII, 268. începurăm a întona cu toată tăria vocei noastre cîntări, iară domnii, cari urcau cătră noi,... ne salutau încontinuu cu însufleţite aclamaţiuni de „ hurah ” şi „vivat”. TURCU, E. 24, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Vivat directorul! strigă bădicul răpit de entuziasm. AGÂRBICEANU,
 A. 399, cf. 121. Rozica, mai e cumva vreun strop de rachiu? Aide, dă-ne un păhărel!... Vivat, Titule! REBREANU, O. IV, 293, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Era băutor straşnic şi tăcut. Numai cîteodată se înălţa, urla scurt: Vivat! SADOVEANU, O. I, 603. Vorbeşte singur..., îşi toarnă vin, bea, iar îşi toarnă, strigă: „vivat” şi bea din nou, trăgînd cu ochiul spre locul unde e soţia lui. DAN, u. 307, cf. 314, cf. IORDAN, L. R. 492. La sfîrşit strigă toţi: „ Vivat! Să trăiască la mulţi ani!” ARH. FOLK. V, 73, cf. SCRIBAN, D. Apariţia lui Pascali în costumul lui Mihai Viteazul fu primită cu chiote de vivat şi aplauze, şi actorul fu năvălit de buchete şi cununi de flori. CĂLINESCU, O. XI, 103. Vivat! Vivat! izbucniră lîngă el nişte glasuri. Doi comeseni veniţi de la celălalt capăt ţineau morţiş să ciocnească cu Barbu. VINEA, L. I, 29. Trăiască alteţa sa imperială arhiducele Franz Ferdinand!... — Vivat! - răsună puternic urarea din toate piepturile. Paharele fură ciocnite şi deşertate cu însufleţire. VORNIC, P. 231, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 42, II, 28, 53, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, D. î. LAT.-ROM. Mulţimea a scandat: „ Viva Papa! Viva Papa!” RL 1999, nr.
3979
VIVAT
-730-
VIVIFIARE
2770, 1/2. Credincioşii au primit cu urale cortegiul papal, strigînd: „ Vivat Papa! ib. nr. 2771, 1/2. Vivat! să trăiască! strigară toţi mesenii şi ciocneau cu paharele. RETEGANUL, ap. CADE. După ce s-au cununat, Toţi de bine le-au strigat: Vivat, vivat, să trăiască! SEVASTOS, N. 210. Vivat, vivat, să trăiască Mirele cu-a sa mireasă. MARIAN, NU. 659. Nice una nu-i frumoasă Ca mireasa noastră... Vivat, vivat, să trăiască, bibicescu, p. p. 176, cf. arh. folk. iii, 40, alrt ii
112,   alr SN v h 1 315/260. OExpr. (Prin Olt.) A face viva = a toasta. Ştefan Vodă ce grăia? — Beţi boieri şi nu prea beţi, Mîncaţi de vă săturaţi, Mîine-n ziuă vă sculaţi... Dar boierii n-asculta, începea viva de făcea. MAT. FOLK. 1074.
     2.     S. n. (De obicei la pl.) Aclamaţie, ovaţie, osanale (v. osana 2), urale; toast. Sultanul au ieşit din tabără supt salvele artileriei şi vivaturile oştilor sale. AR (1829), 422/15. Vivaturi repeţite şi: „să trăiască bunul nostru împărat”, bubuiră în mai multe rînduri. GT (1838), 61734, cf. 92Vl. Trimisei pe flăcăii călăreţi înainte, şi aceştia întîlniră pe excelenţia sa cînd se pogora de pe dealul Săcelului şi aşa îl petrecură între vivaturi pînă la Cristiani, unde îl aştepta poporul şi noi, cu vivaturi răsunătoare. VASICI, ap. BARIŢIU,
C.   II, 50. împăraţii... citi cuvîntarea cu voce sonoră întreruptă la cîteva locuri cu vivate şi apoi urmată de salvele ostăşimei. BARIŢIU, P. A. III, 242. Andrassy striga: să trăiască regele! La care răspunse un vivat zgomotos, pînă cînd Andrassy, prin un semn, ceru tăcere, id. ib. III, 452. Boierii închinau şi urau pre domn cu vivate zgomotoase, la care răspundeau lefeciii prin chiote. NEGRUZZI, S. I, 151. O depeşă telegrafică ne făcu cunoscut cum aţi serbat prin vivate, torţe şi stindarde voturile anexării Italiei centrale cu Italia superioară. DÎMBOVIŢA (1860), 1912/7. Toastul lui Vlad Boroboaţă şi amărăciunea cu care el pronunţă vivatul său cel sinistru făcură în inima ciocoilor tot acea impresiune ce făcu odinioară literele de foc regelui Babiloniei, Baltazar. FILIMON, o. I, 188, cf. pontbriant, D. Ian ascultă vivatele! (Se aude în dreapta glasul lui Ciupici strigînd: „In sănătatea direptorelui. Ura!”). ALECSANDRI, O. V, 750, cf. COSTINESCU. Fraţii de mire întră în casă şi scoţînd pre mireasă între vivate şi urări, o conduc pînă la locul unde o aşteaptă mirele. MARIAN, NU. 422. Tot mai des se auzea cîte-un „vivat” ridicîndu-se ca un signal de alarmă prin clocotul acesta de glasuri. AGÂRBICEANU, A. 142, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV.
     3.     S. n. (Prin sudul Transilv.) Cină care are loc în ziua a cincea de la Crăciun, la care participă o ceată de flăcăi, şi care ţine de obicei -pînă în zori, cînd, la semnalul dat de vătaf, toţi strigă: vivat! (1). A cincea zi de Crăciun se strîng cu toţii „ la vivat”. ARH. FOLK. V, 76.
     4.     S. n. (Olt., prin Bucov. şi prin Mold.) Numele unui cîntec săltăreţ (3), vioi (asemănător marşului) executat cu prilejul unor petreceri, în ocazii festive etc. Cînd trompetele şi doba un vivat din nou răsună, Oaspeţii ca nişte grauri pe moşia mea s-adună. ASACHI, S. L. I, 219. Vivatul care îi cîntă toată compania beţivilor. PANN, în CONTRIBUŢII, I, 42. Nunii primesc păhărele şi colacii, mulţămesc, urează pe mire şi pe socrii cei mari, lăutarii cîntă un vivat din cele mai alese pentru nuni, le rădică păhărele giucîndu-le după cîntecul cîntat de lăutari. MARIAN, NU. 677. Cînd oprea arcuşul, după ce încheia cîntecul cu cele „doauăzeci şi patru de vivarturi”, toată lumea ofta. IZV. XVIII, 308. Sub numele de „ vivarturi ” se înţeleg horele pe cari lăutarii le cînta înainte de a face pauze în cîntare. id. ib. Mă ţîgane, zî-i un vivart! ciauşanu, v. 210, cf. lexic reg. 32, com. din pîrteştii de JOS - GURA humorului. 0 F i g. Tica meu a slujit orb la popa Şi-a făcut casa asta. Tu n-ai făcut nimic. Nimic n-ai făcut... Spunea mai tare. Tu auzi, mă? Nea Florea tăcea. Ori n-auzea, ori se făcea că n-aude. Cunoştea el vivartul ăsta. sorescu, l. l. iii, 182, cf. alilxxx, 409,410.
    5.     S. n. (De obicei art.; prin Mold., prin Bucov şi prin Olt.) Numele unui dans popular (horă); melodie după care se execută acest dans. Jocurile din Ţepu sînt: ţonţoroiul..., ursăreasca, valsul..., vivatul (juvătul). PAMFILE, J. I, 290, cf. 409, VARONE, D2.
    -      Pl.: (2) vivate şi vivaturi. - Şi: (rar) viva interj., (formă coruptă, 4) vivart (accentuat şi vivărt, ciauşanu, v. 210, LEXIC REG. 32; pl. vivarturi) s. n.
    -      Din lat. vivat (conjunct, al lui vivere), germ. vivat, fr. vivat. Cf. it. v i v a.
    VIVÉNTE adj. v. vivant.
    VIVEUR s. m. (Franţuzism; şi în sintagma bon viveur, dn3) Persoană care duce o viaţă plină de plăceri, de aventuri, de distracţii etc. Pe vapor s-a întîmplat să fie şi boierul Manolache Melissiano, fruntaş politic şi „viveur” renumit. M. I. CARAGIALE, O. 150. Chipul lui alb şi roz se înseninase. Picăturile albastre ale ochilor sclipeau sub sprîncenele grele. Portretul unui viveur pozînd între iepurii, fazanii, cocoşii de munte, vînaţi într-o epocă îndepărtată, pline de intrigi galante. ŢOIU, G. 293, cf. dn3.
    -  Pronunţat: -vor. - PL: viveuri.
    -  Din fr. viveur.
    VIVIANIT s. n. Fosfat natural hidratat de fier, cristalizat îii sistemul monoclinic, care se prezintă sub formă de cristale prismatice sau tabulare, de culoare albastru-intens sau verde şi care este întrebuinţat ca vopsea albastră. Cf. J. CIHAC, I. N. 427/7, ENC. ROM., MINERVA, ENC. AGR., cantuniari, L. M. 119, LTR. Se pot forma astfel... diverse depozite, cum sînt calcarul de fîneaţă, strate de ortstein sau de ocru, vivianit etc. CHIRIŢĂ, P. 635, cf. 702, LTR2, DC, M. D. ENC., PÂRVU, M. R. 257, 258.
    -  Din germ. Vivianit, fr. vivianite.
    VIVICAN s. m. v. vidican.
    VIVIÉRA s. f. 1. Bazin a cărui apă este continuu împrospătată, amenajat pentru creşterea peştelui. Cf. M. D. ENC., DEX2.
    2. Compartiment special construit pe unele nave de pescuit, în scopul păstrării în stare vie a peştelui; navă mică amenajată în acelaşi scop. Cf. M. D. enc., dn3, dex2.
    -  Pl.: viviere.
    -  Din fr. vivier.
    VIVIFIA vb. I vivifica.
    VIVIFIANT, -Ă adj. (Livresc) Care dă viaţă, care menţine viaţa; însufleţitor; (învechit, rar) vivifie. Cf. PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 623, COSTINESCU, ALEXI, W. Ce palid era! O paloare ascetică din care sîngele părea tot izgonit. Lipsea din vinele lui sucul vivifiant al sîngelui. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 346, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DN3, DEX2. 0 F i g. Cînd sufletul, inerent al fiecărei naţiuni, care constituie existenţa sa naţională, s-a dus, naţiunea a murit, populu a devenit un cadaver, deşi oamenii care au compus această naţiune arată pe dinafară toată această înfăţişare ca mai nainte; mănînc, bea, umblă după treburile lor, dar ce folos? sînt membrii unui cadaver din care sufletul divin, sufletul vivifiant s-a dus! BARASCH, I. 88/8.
    -      Pronunţat: -fl-ant. - PL: viviflanţi, -te. - Şi: (rar) vivificânt, -ă adj. frollo, v. 623, costinescu, alexi, w.,
SCRIBAN, D.
    -  Din fr. vivifiant, it. vivificante.
    VIVIFIÄRE s. f. v. vivificare.
3987
 VIVIFIC
-731-
VIVIPAR
    VIVIFIC, -A adj. (în dicţionarele din secolul trecut) Vivificant. Cf. PROT. - pop., N. d. Sucul vivifie al plantelor. COSTINESCU, Cf. LM.
    -  Pl.: vivifici, -ce.
    -  Din lat. vivificus, -a, -um, fr. vivifîque.
    VIVIFICĂ vb. I. T r a n z. (Livresc) 1. A da viaţă, a menţine viaţa; a anima, a însufleţi. Bărbatul şi femeia E el şi ea-mpreună, aceeaşi creatură, Acelaşi corp şi carne, Vivificaţi d-un suflet, trăind aceeaşi viaţă. HELIADE, o. I, 362. Un cert numer de sistemate consideră substanţa creatrice ca nefiind anterioară substanţei create. Ele coesist din toată eternitatea...; căci deaca cea dîntîi e în esenţă fără activitate, nu poate să fie fară o putere care o formează şi o vivifică. LAURIAN, F. 139/6, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Numai Dumnezeu vivifică toate. COSTINESCU, cf. LM, BARCIANU, ALEXI, W. Materia universală condiţionează prin structura ei intimă ritmul care o va vivifică. PÂRVAN, I. F. 134, Cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DN3.
    2.     A da (cuiva) putere, vigoare, vitalitate. V. î n v i g o r a. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ŞĂINEANU. La Sinaia, nu putu coborî decît cu ochii închişi, vivificat cu coniac. CĂLINESCU, C. o. 208.
    3.     F i g. A da mai multă viaţă; a anima, a însufleţi, a înviora. Inteligenţa vine cîteodată spre ajutoriu sensibilităţii, luminîndu-ne despre periclele unei pasiuni. Sensibilitatea de partea ei vivifică prin afecte... rigoarea preocupăciunilor intelectuale. LAURIAN, F. 23/16, cf. COSTINESCU. Un om cu spirit vivifică ospăţul. LM. Un copil deştept vivifică o casă întreagă, id. ib. Din multa mişcare pe scenă, din schimbul rolurilor cel felurit s-a născut în sfîrşit o desteritate oarecare pe scenă (familiarizare cu scena), care desteritate, tocmai pentru că fără coloare, se loveşte cu toate măştile posibile ce i le impui, fară însă de-a vivifică vr odată numai una din acele măşti. EMINESCU, O. XIV, 265. Acesta se întoarse acasă zdrobit. Ce ai, mon-bien-aimé, încercă să-l vivifice Caty. Cariera mea este sfărîmată, zise el cu glas stins. CĂLINESCU, S. 419. Motivul care vivifică forma sculptată a craniului din care provine masca unchiaşului - dunga de culoare roşie punctată cu alb în jurul orbitei - este redarea picturală a motivului ţesut cu lînă roşie în jurul orbitelor tăiate în masca de blană a moşilor şi moşnegilor. IST. T. I, 63. 0 (A b s o 1.) Viaţa e filtrată şi în romanele sale, nu transpusă tale quale. Dar, nu filtrată prin idei, ci printr-un temperament care vivifică şi concentrează. IBRĂILEANU, s. L. 101.
    4.     F i g. A face să devină mai activ, mai dinamic; a da impuls, avînt; a impulsiona, a dinamiza. Tirania ucide ştiinţele, literatura, artele, industria, comerţul; libertatea le vivifică. NEGULICI, cf. COSTINESCU. Această parte din mare, care se opreşte ca să încunjure şi să străbată, ca să creeze şi să înfrumuseţeze, mai mult: ca să vivifice Veneţia, această parte din mare se înnoieşte necontenit prin contactul cu apa cea mare. IORGA, P. A. I, 231. Există... un relativism critic, graţie căruia verdictele se dau cu drept de apel... Relativism, dealtminteri, care vivifiază atmosfera literară şi ne smulge acelor tiranii oarbe la care se dedau fie în politică, fie în critică, firile dictatoriale. PERPESSICIUS, M. I,
200.  Deschiderea la experienţă atestă nevoia imperioasă a cunoaşterii ştiinţifice „de a fi vivificată (şi verificată) de experienţa orientată spre real”. REV. FIL. 1972, 416.
    5. F i g. A reînsufleţi, reconstitui (1). Cf. DN3.
    -  Prez. ind.: vivifie. - Şi: (rar) vivifia vb. I.
    -      Din lat. vivificare, fr. vivifier, it.vivificare. - Vivifia <fr. vivifier.
    VIVIFICANT, -Ă adj. v. vivifiant.
    VIVIFICARE s. f. (Livresc) Acţiunea de a vivifică.
     1.     însufleţire; (învechit, rar) vivificaţie (1). Cf. vivifică (1). Cf. costinescu, dn3.
     2.     învigorare; (învechit, rar) vivificaţie (2). Cf. v i v i -f i c a (2). Cf. COSTINESCU. Alţii, mai puţin lucizi, predică întinerirea, vivifiarea, fortificarea, purificarea, datorite acestei abstinenţe, fără să-şi dea seama că de cînd nu mai fumează au devenit mai acri. TEODOREANU, M. II, 438.
     3.     F i g. însufleţire, înviorare. Cf. v i v i f i c a (3). Cf. COSTINESCU. La apropierea pensionării unui profesor, făcea vizite de vivificare a atenţiei corpului profesoral, împărţea extrase şi memorii de lucrări, combătea în prealabil candidaţii posibili. CĂLINESCU, B. I. 18.
     4.     F i g. Reînsufleţire, reconstituire (1). Făcea parte dintre acei istorici şi filologi... care mai socoteau că istoria este, primordial, oarbă. O artă a evocării, a vivificării documentelor, a trezirii la o viaţă cuvîntătoare a gesturilor, a actelor, a figurilor de mult apuse ori abolite. ROMÂNIA literară, 1973, nr. 2,13/4.
     -  Şi: vivifiâre, vivifiére (DN3) s. f.
     -  V. vivifică.
     VIVIFICAT, -Ă adj. (Livresc) Animat, însufleţit, înviorat. El activează în mediul universitar pentru reforma morală şi spirituală ce aşteptăm de la un învăţămînt universitar nou, reîntinerit, vivificat. ARH. OLT. X, 486.
     -  Pl.: vivificaţi, -te.
     -  V. vivifică.
     VIVIFICATÔR, -OARE adj. 1. (învechit) Care vivifică (1), care dă viaţă; însufleţitor. Cf. prot. - pop., N. D., LM.
     2.     F i g. (Livresc) Care vivifică (3), care însufleţeşte, care animă, care înviorează. Daca i-ar succede încercărei de faţă să întemeieze o cunoştinţă... mai adîncă asupra unei arte care e chemată să sensibilizeze cele mai nalte comori spirituale ale popoarelor în forma cea mai nobilă şi să influinţeze astfel asupra a mii de oameni, într-un mod (vivificător) regenerator... şi liberat de sarcina vieţei de toată ziua. EMINESCU, O. XIV, 218. Fie ca spiretul lui să nu găsească aici decît nutremînt etern şi vivificătoriu! Fie ca inima românului să nu afle aici decît impulsuri nobile, cari s-o atîţe şi s-o decidă spre activitate! SBIERA, F. S. 302. Fereşte-l de atacurile invidiei pe cel ce niciodată n-a invidiat..., străluceşte-l cu razele tale cele intelectuale ale spiritului tău vivificător. BV I, 511. Oraşul, din fericire, nu avea poduri suspendate şi, la nivelul ferestrei ei, nu trecea nimeni prin aerul vivificător care-i hrănea şi împrospăta organismul. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 241.
     -      PL: vivificători, -oare. -Şi: (învechit) vivificător, -oare adj.
     -  Din lat. vivificător, fr. vivificateur.
     VIVIFICAŢIE s. f. (în dicţionarele din secolul trecut) 1. Vivificare (1). Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, lm.
     2. Vivificare (2). Cf. costinescu.
     -  Şi: vivificaţiune s. f. costinescu, lm.
     -  Din lat. vivificatio, -onis, fr. vivification.
     VIVIFICAŢIUNE s. f. v. vivificaţie.
     VIVIFICĂTOR, -OARE adj. v. vivificător.
     VIVIFIÉRE s. f. v. vivificare.
     VIVIPÂR, -Ă adj. 1. (Despre animale) Care dă naştere la pui vii (complet dezvoltaţi în organismul matern). La aceşti feliuri de jivini cu patru picioare, să pot agiunge şi alţfeliu de jivini cu altă orînduială, cumu-s dobitoacile vivipare. AMFILOHIE, G. F. 28678, cf. I. GOLESCU, C.,
3998
 VIVIP ARIT ATE
-732-
VIZA
POEN. - AAR. - HILL, V. II, 820720, ISER, 275, POLIZU, PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 623, COSTINESCU, LM, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ENC. VET. 654, ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, ENC. AGR., SCRIBAN,
D., LTR2. Mamiferele sînt animale vivipare. DL, cf. DM, DER, ursu, T. ş. 299, M. D. ENC., dex, dn3, drev. ♦ (Substantivat; mai aies la pl.) Animal care dă naştere la pui vii (complet dezvoltaţi în organismul matern). La animalele din clasa mamiferă care nasc puii lor din mitră, vii, gata dezvoltaţi în toate organele lor (vivipare), această mare metamorfoză nu se pricepe... ca la animalele din clasa de mai jos (ovipare) care nasc puii lor... prin oauă. BARASCH, M. I, 95/23, cf. COSTINESCU, LM. O codiviziune a animalelor, din punct de vedere al multiplicării, este acea în vivipare şi ovipare. MAIORESCU, L. 131, cf. 120, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX.
    2.     (Despre plante) Care se reproduce pe cale vegetativă, prin bulbii care germinează în inflorescenţă sau prin mugurii foliari. Cf. costinescu, enc. rom., grecescu, fl. 4, cade,
ENC. AGR., LTR2, DL, DM, DEX, DN3, DREV.
    -  Pl.: vivipari, -e.
    -  Din it. vivipare, fr. vivipare, lat. viviparus, -a, -um.
    VIVIPARITÂTE s. f. Mod de reproducere al animalelor vivipare (1). Cf. lm, dn2, d. med., m. d. enc.,
DEX, DN3, DREV.
    -  Din fr. viviparité.
    VIVIRÎŢĂ s. f. v. veveriţă.
    VIVISECÂ vb. I. T r a n z. (Neobişnuit) A vivisecţiona. (F i g.) Analist mai totdeauna, el supune scalpelului tot ce admiră lumea şi trezeşte prin tulburarea apelor glodul care doarme în fund, nesigur chiar de propria lui fiinţă pe care o analizează şi o vivisecă, pînă ajunge a se crede o umbră într-o lume de umbre. ARHIVA, II, 103.
    -  Derivat regresiv de la vivisecţie (după diseca).
    VIVISECŢIE s. f. Disecare a unui animal viu în scopuri ştiinţifice. Vivisecţiunile şi experimentele făcute de Flourens sînt poate cele mai concludente din toate dovezile. CONTA, O.
F. 44. Acestea sînt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecţiunea în interesul ştiinţei. CARAGIALE,
O. III, 102. Din observaţiunile arătate rezultă că depresiunea voinţei şi a sensibilităţii poate fi împărţită prin mijlocirea vivisecţiunii, şi anume: extirparea emisferelor cerebrale exclude depresiunea sensibilităţii şi lasă pseudocatalepsia. arhiva, I, 309, cf. ŞĂINEANU. Succesele binefăcătoare incalculabile ale vivisecţiunii la animale, atenuează pînă la toleranţă barbaria... acestor operaţiuni. ENC. ROM., cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., MINERVA, CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Eram obişnuit cu cruzimile. De multe ori în viată făcusem vivisecţie. BENIUC, M. C. I, 93, cf. DL, DM, DER. Obsesivele descripţii anatomice... sfirşesc prin a sugera un univers mortuar, rezultatele unei disecţii dacă nu chiar... ale unei vivisecţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 34, 20/2, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. ♦Fig. Analiză minuţioasă a unei opere literare, a unui fenomen social etc. într-o societate ca cea de azi, o politică experimentată înseamnă o vivisecţiune asupra unei clase. IONESCU-RION, s.
217.   Ştiinţele sociale discută de multă vreme posibilitatea experimentului în domeniul lor, găsind că el nu este cu putinţă din pricina normelor morale care opresc să se facă cu oamenii şi cu societatea un fel de vivisecţie socială.
D. GUŞTI, P. A. 134. Este şi meteahna şcoalei critice reprezentată de d-l Mihail Dragomirescu, pentru care poemele sunt mater ialuri de vivisecţie raţionalistă. PERPESSICIUS, M. IV, 18. Deprins să se analizeze, îi era de ajuns să-şi deplaseze obiectivul preocupărilor de la alţii.
 Aceeaşi vivisecţiune implacabilă. Cu aceleaşi chei cu care pătrundea în el, ştia să se furişeze şi în sufletul altora. RALEA, S. T. I, 101.
    -  PL: vivisecţii. - Şi: vivisecţiune s. f.
    -  Din fr. vivisection, germ. Vivisektion.
    VIVISECŢIONA vb. I. T r a n z. A face disecţia unui animal viu în scopuri ştiinţifice. Cf. bul. fil. iii, 186, sfc ii, 181, DN2, DEX, DN3.
    -  Pronunţat: -ţi-o-. - Prez. ind.: vivisecţionez.
    -  Cf. germ. vivisezieren.
    VIVISECŢIONÂRE s. f. Acţiunea de a vivisecţiona şi rezultatul ei. dex, cf. dn3.
    -  Pronunţat: -ţi-o-. - PL: vivisecţionări.
    -  V. vivisecţiona.
    VIVISECŢIONĂT, -Ă adj. (Despre animale) Disecat pe viu în scopuri ştiinţifice. Cf. dex.
    -  Pronunţat: -ţi-o-. - PL: vivisecţionaţi, -te.
    -  V. vivisecţiona.
    VIVISECŢIUNE s. f. v. vivisecţie.
    VIVIŢĂ s. f. (Regional) Organul genital al iepei (Şanţ -Sîngeorz-Băi). Cf. DR. v, 315.
    -  Accentul necunoscut. -Pl.:?
    -  Etimologia necunoscută.
    VIVLIOTÎCĂ s. f. v. bibliotecă.
    VÎVO adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Vivace (I 4). Cf. enc. rom. iii, 1227, dn2, dn3.
    -  Din it. vivo.
    VIVOR s. n. v. vifor.
    VIVORĂ vb. I v. viforî.
    VIVORĂT, -Ă adj. v. viforît.
    VIZ s. n. (Ban.) Şiret cu care se strînge sau se leagă încălţămintea. L. ROM. 1960, nr. 2, 20.
    -  PL: vizuri.
    -  Cf. ser. v ê z „legătură”, magh. f ü z ö „şiret, şnur”.
    VIZĂ1 vb. I. T r a n z. (Complementul indică acte oficiale, copii etc.) A aplica o viză1 pentru a da valabilitate; (învechit, rar) vizarisi1. Cf. stamati, d., polizu, costinescu. Mi-l vizează [paşaportul], caragiale, o. ii, 203, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Avea paşapoarte cu scadenţă lungă, vizate de legaţii. CĂLINESCU, B. I. 370. Viză buletinul,... trecu datele într-un dosar, apoi reluă vorba. V. ROM. aprilie 1954, 171, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DGLR. Dacă ăla o-ntoarce cu boii, să-i dai, că nu-s beletile vizate şî să nu să-ntîmple ceva. GRAIUL, I, 258. 0 T r a n z. fact. Căutarăm să coborîm la Orşova şi să vizăm paşapoartele noastre, dar comandantul austriac se opuse foarte. BOLINTINEANU, O. 268. Ne ducem la companie să ne vizăm livretele. sandu-aldea, A. M. 125. 0 R e f 1. pas. Ipotecile... nu pot avea efect în România decît după ce actele prin cari s-a consimţit ipoteca se vor fi vizat de preşedintele tribunalului civil. HAMANGIU, C. C. 445. în peretele din stînga, o ferestruie mică, patrată, de ghişeu, răspunzînd desigur în sala de aşteptare, pe unde se cumpără şi se vizează biletele. SEBASTIAN, T. 188.
    -  Prez. ind.: vizez.
    -  Din fr. viser.
4014
VIZA2
 -733 -
VIZAVEA
     VIZA2 vb. I. T r a n z. 1. A avea ca scop, a avea ca obiectiv; a tinde (IV 1), a ţinti (IV). Cf. COSTINESCU, CADE, DM. Ideile lui Şincai nu vizau, desigur, o răsturnare a stărilor sociale existente. IST. LIT. ROM. II, 51. Nu vizează, chiar cel mai izolat artist, să trezească ecouri de rază lungă...? V. ROM. mai 1963, 98. Eroii preferaţi sînt aceia care luptă cu ei înşişi pentru a se depăşi şi împlini moraliceşte, lupta lor convergînd totodată spre ţelurile mari pe care societatea le vizează în mod obiectiv, ib. februarie 1964, 213. Critica aceasta, cu toată asprimea ei, vizează consolidarea teatrului pe baze artistice. IST. T. I, 181. Romanul acesta, scris sub formă de ciclu memorial, vizează în prim plan intenţional prezentarea unei opoziţii dintre două categorii istorice: trecut şi viitor. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1970,  nr. 68, 5/1. Gîndirea teoretică viza înţelegerea mişcării practice. REV. FIL. 1971, 1 173, cf. M. D. ENC. Se ocupă de probleme mai largi ale cercetării istorico-literare, vizînd studiul de sinteză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 36, 9/3, cf. dn3. 0 I n t r a n z. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) El nu viză la acest post. COSTINESCU. Compoziţia... va viza în primul rînd la decorativ, deci la crearea în privitor a unei plăceri sensoriale intense. OPRESCU, I. A. IV, 378.
     2.     A dirija, a îndrepta o armă spre un anumit obiectiv; a ochi (5), a ţinti (II 1). A viza pe cineva în cap. COSTINESCU, cf. cade, scriban, D., dex. ♦ A orienta un aparat optic pentru a prinde în obiectiv imaginea unui punct din teren. Rotim alidada mobilă, pînă cînd putem viza... obiectul de pe cealaltă latură a unghiului. în DL, cf. M. D. ENC., DN3, DGLR.
 ♦ Refl. impers. A privi spre un punct determinat astfel ca raza vizuală să treacă prin anumite repere. Din H să se poată viza spre B. GEOMETRIE IX, 224.
     3.     A avea în vedere (pe cineva sau ceva); a face aluzie, a se referi (la cineva sau la ceva). V. referi (2). Dispoziţiile care vizează „absenteismul” nu constituie un act de ostilitate. TITULESCU, D. 107. Avea impresia că este direct vizat, i se părea că unii camarazi îi aruncau priviri ironice. BART, Ε. 211. Cuprindeau destăinuiri care vizau exclusiv onorabilitatea familiei dumneavoastră? MIHĂESCU, D. A. 241. Subprefectul n-a vizat o persoană anume, s-a referit la inamici multipli. CĂLINESCU, B. I. 328. Macedonski se plînge a fi mereu vizat de emulul şi rivalul său. VIANU, L. R. 373. Programul lui Horia viza cu ascuţişurile sale, în chip hotărît, privilegiile şi situaţia nobilimii. BLAGA, G. 79. Prin culegerile lui de poezii obşteşti, Alecsandri s-a dovedit a fi, în acel ceas, în afară de propria lui operă, care nu e vizată aci, floarea extremă a poporului său. CAMIL PETRESCU, O. I,
 92,  cf. DL. Calculele logice vizează conţinuturi obiective. JOJA, s. L. 58. Critica nu vizează numai biserica şi pe cîrmuitorii ei, ci şi vîrfurile laice ale societăţii feudale. IST. LIT. ROM. I, 312. Parodia vizează semnificaţia operelor, în interiorul căreia operează o fină substituire. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 108, 9/1. Avem de-a face cu o complexitate de deplasări pe plan profesional şi spiritual, care vizează modul de trai, de gîndire şi de acţiune al omului. REV. FIL. 1972, 180, cf. m. d. enc. Dacă ar fi de formulat o rezervă, aceasta ar viza o anumită monotonie în propulsarea poeziei patriotice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 1, 4/2, cf. DEX, DN3. 0 R e f 1. p a s. Analizînd, în perioada de vacanţă, comportarea şi rezultatele din toamnă, s-au vizat şi perspectivele. SPORTUL, 1972, nr. 6 935, 3/2.
     -  Prez. ind.: vizez.
     -  Din fr. viser.
     VIZANDIDĂ s. f. (Grecism învechit, rar) Cronică; istorie. Mulţi sînt scriitorii... numai pintru a scrie tevarihurile împăraţilor sau vizandida turcească. VĂCĂRESCUL, IST. 246.
     -  PL: vizandide.
     -  Din ngr. Βυζάντις, ίδος, (n. pr.).
     VIZANŞ, -Ă adj. (Latinism învechit, rar) Vizat (2). Pe lîngă aceasta, trebuie partea ai vizanşe să aducă documentări noao. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 124.
     - Accentul necunoscut. -PL: vizanşi, -e.
     - Din lat. visans, -ntis (participiul verbului visare).
     VIZARE1 s. f. Acţiunea de a v i z a1 şi rezultatul ei. Cf. POLIZU. A doua zi am cam întîrziat cu vizarea paspoartelor. SION, P. 295, cf. ALEXI, W. Faptul de a complecta un act de vînzare după vizarea lui de fisc... constituie o contravenţie. COD. PEN. R. P. R. 428. Revizia sanitară, care constă doar în cercetarea şi vizarea actelor, se face din mers. TUDORAN, O. 69, cf. DM, DEX, DN3.
     - PL: vizări.
     - V. viza1.
     VIZARE2 s. f. Faptul de a viza2 (1); ochire. Cf. dn2, dex. ♦ Operaţie de orientare a unui aparat optic pentru a prinde în obiectiv imaginea unui punct din teren. Cf. LTR2, DN3, DGLR.
     - PL: vizări.
     - V. viza2.
     VIZARE3 s. f. (învechit, în Transilv.) Condei. Cf. lb, cihac, ii, 539.
     - PL: vizări.
     - Cf. magh. irovesszö „creion”.
     VIZARÉT s. n. v. vezaret.
     VIZARIC subst. (Prin Transilv.) Instrument alcătuit dintr-un beţişor de lemn cu un cioc de aramă cu care se încondeiază ouăle. V. c o n d e i. Cf. pamfile - lupescu, crom. 190, viciu, gl.
     - Accentul necunoscut. - PL: ?
     - Cf. vizare3.
     VIZARISÎ1 vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A viza1. Cf. I. golescu, c.
     - Prez.ind.: vizarisesc.
     - Viză1 + suf. -arisi.
     VIZARISÎ vb. T r a n z. (învechit) A orienta un aparat optic pentru a prinde în obiectiv imaginea unui punct din teren. V. viza2 (2). Cf. I. GOLESCU, c. Pune linia alidadului pe punctul (a) şi vizariseşte prin ocheană obiectul B adică pînă ce B se va afla în mijlocul crucei. D. ASACHI, T. 15/5, cf.L. rom. 1965,373.
     - Prez. ind.: vizarisesc.
     - Cf. v i z a2.
     VIZARÎT s. n. v. vezaret
     VIZAT, -Ă adj. 1. (Rar) Care constituie un scop, o ţintă; a cărui realizare este urmărită. Cf. v i z a2 (1). Arta zilelor noastre îşi asumă o serie întreagă de riscuri privind... ambiguitatea de idealuri şi obiective vizate. CONTEMP. 1974, nr. 2, 8/2.
     2.    Care este avut în vedere; la care s-a făcut aluzie, referire; (latinism învechit, rar) vizanş. Cf. v i z a2 (3). După apă şi dimensiunea peştelui vizat, el întruneşte toate calităţile cerute. ATILA, P. 33. Clădirea vizată părea din depărtare o fermă oarecare, aşezată nu prea departe de şoseaua asfaltată. BARBU, ş. N. II, 54.
     - PL: vizaţi, -te.
     - V. viza2.
     VIZAVEÂ s. f. v. vizavi.
VIZAVI
-734-
VIZĂ3
    VIZAVI adv., s. m. 1. Adv. Peste drum; în punctul opus; (faţă) în faţă. Cf. I. golescu, c. Ar fi bine să se puie un tapi, Şi foteliu lîngă masă cu oglinda vizavi. PR/ DRAM.
 106,  cf. STAMATI, D., POLIZU, enc. rom., alexi, w. Vizavi, pe scaunul de dinainte, şedeau doi tineri. AGÂRBICEANU, A. 93. Fetele... îi opriră ei cadrilul întîi, cu condiţia să aibă vizavi pe Laura. REBREANU, I. 100, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU,
 D.U., CADE, SCRIBAN, D., DL, L. ROM. 1959, nr. 1, 83, DEX, dn3, fd II, 126. 0 L o c. a d j. De vizavi = care este situat în faţă, în punctul opus, peste drum. Ion să repede din uşa de vizavi cu un par în mînă. PR. DRAM. 289. Perdeaua de vis-à-vis se dete puţin într-o parte şi prin faldurii ei albi apăru un blond cap de copilă. EMINESCU, P. L. 54. Un domn de vis-à-vis a şi fixat orizontala mescioară a compartimentului. CAMIL PETRESCU, P. 37. Eu mă postasem la colţul de vis-à-vis, să văd la ce etaj izbucneşte lumină. MIHĂESCU,
 D.  A. 98. în odaia de vizavi doarme soră-mea. STANCU, R. A.
 II, 44. Am observat... primele 3 exemplare în joc prénuptial prin grădina cazărmii de vizavi. LINŢIA, P. III, 229. Din casa de vizavi nimic n-a mai rămas. H. LOVINESCU, T. 220. Băţul se rupe... şi zboară în aer aprins şi cade pe rochia unei femei de vizavi. PREDA, R. 43. Am văzut un grup de umbre intrînd printre brazii de vizavi şi altul la noi în curte. s februarie 1960, 38. A mers la cîrciuma de vis-ă-vis. MAGAZIN IST. 1972, nr. 4, 10. Pietoni, circulaţi pe trotuarul de vizavi, contemp. 1974, nr. 17, 9/2. 0 L o c. p r e p. Vizavi de ... = a) înaintea, dinaintea, în faţa cuiva sau a ceva; în locul aflat în faţa cuiva sau a ceva; opus cu... Acel frumos italian, al căruia apartament de locuinţă este vizavi de al nostru. LĂZĂRESCU, S. 23/5. Doritorii se vor adresa la D. Costache Nicolesco,... vis-à-vis de D. Ştefan Bellu. dîmboviţa (1859), 1322/59, cf. costinescu. Vis-à-vis de cazarma Cuza, un incendiu a sbucnit. CARAGIALE, O. III, 23. Acest loc este pre „Coasta Mileştilor” vis-à-vis de Brad. LIUBA - IANA, M. 35. Bazarlîcul (negustoria) îl făcea în dughenele cele mici, vis-à-vis de biserica Trei-Sfetitelor. Ν. A. BOGDAN, C. M. 182. La zece ne-am dus la Nae, vis-à-vis de Palace, şi i-am ars o masă straşnică. CAMIL PETRESCU, T.
 I,  202. Poate fi întîlnit oricînd la frizeria „La două minute”, vizavi de atelierele Griviţa. P. CONSTANT, R. 85. în acest an îl aflăm pe împărat la Oescus, deci vis-à-vis de Sucidava. ARH. OLT. XVII, 22. Muşetescu a băgat-o pe Tilica în bucătărioară, vizavi de casa lor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 2, 19/2. Şi eu m-oi mărita Vizavi de casa ta. FOLC. MOLD.
 ii, 291; b) faţă de..., în raport cu..., în comparaţie cu...; în ceea ce priveşte. El va avea trupa lui deosebită, se va bucura de o independenţă absolută vis-à-vis de celelalte direcţii române şi străine. ALECSANDRI, S. 3. Dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de muşterei. CARAGIALE, O.
 I,  85. S-a purtat rău vizavi de mine. CADE, cf. DL, DM, DN2. Revenit la sentimente mai bune vizavi de sportul lui preferat, a ajuns un invidiat golgeter de toamnă. SPORTUL, 1972, nr. 6925, 3/4. Să facem cît mai explicite rezervele pe care le avem vizavi de romanul tînărului prozator. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28,11/2.
    2.     S. m. (Rar) Persoană care se află în faţa alteia (la masă, la dans etc.). Trebuie să te fac un cadril. Iacă ne-am găsit vizaveaua. CARAGIALE, O. VI, 225. La figura a treia sergentul-major trebuia să vie spre ginere, care era vizaviul miresei. BACALBAŞA, M. T. 12. Vizaviul... îi fu clericul Murăşanu cu sora lui Mărioara. AGÂRBICEANU, A. 170, cf. iordan, stil. 182, dex. OExpr. A(-şi) face vizavi = a sta faţă în faţă, în poziţii opuse; a forma o pereche, un cuplu la dans. Facem vizavi împreună? ROM. LIT. 126V36. I-a întrevăzut în compartimentul vecin, făcîndu-şi vizavi: bărbatul corpolent din cale afară...; femeia uscată ca o scîndură. C. petrescu, C. V. 18. ♦ (învechit, rar) Pereche de obiecte aşezate faţă în faţă. Aci îndată întîlneşte careva un vizavi de duoă singure dughene care păstrează oarecare
 formă de lipscănii. FM (1844), 2302/2.
     -      Scris şi: (după fr.) vis-à-vis. - Şi: (rar) vizaviu s. m., vizaveâ s. f.
     -      Din fr. vis-à-vis. - Vizavea < vizaviu, cu schimbare de sufix.
     VIZAVIU s. m. v. vizavi.
     VIZĂ1 s. f. însemnare, menţiune, ştampilă (1) etc. (însoţită de semnătură) aplicată de o autoritate pe un act pentru a-i conferi valabilitate, pentru a-i confirma primirea etc. Cf. i. golescu, c., stamati, d., polizu, prot. - pop., n. D., ANTONESCU, D., costinescu. Celait exemplar asemenea cu copia după procuraţiune se va comunica ofiţerului stărei civile care va pune viza sa. HAMANGIU, C. C. 28, cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Se reglementează atunci şi transportul mărfurilor, ca şi al călătorilor, viza paşapoartelor. N. A. BOGDAN, C. M. 116. Funcţionarii vamali... să fie obligaţi de a mijloci în orice timp trecerea comercianţilor şi de a da viza paşapoartelor lor. GOLOGAN,
 C. R. 158, cf. ŞĂINEANU, D. u., cade. Citează cu titlu de exemplu tratatul de comerţ cu noi, viza paşapoartelor, anume chestii financiare. TITULESCU, D. 122. Avea el un paşaport vechi, perimat... A spus că n-are nevoie de nici o viză. CAMIL PETRESCU, T. I, 203, cf. SCRIBAN, d. Fiind cetăţeană străină, aştepta, iritată, să obţină viza de plecare din ţară. CĂLINESCU, s. 52. Inculpatul a încercat numai să obţină viza pe foaia arătată. COD. PEN. R. P. R. 446. Pînă apuci să iei o viză, îţi ţiuie urechile. V. ROM. ianuarie 1954,
 113.  E pusă viza pe paşapoarte? BENIUC, V. 96. Ca legitimaţie nu avem paşaport, ci numai carnetul de marinar, care te scuteşte de orice viză. TUDORAN, O. 157, cf. DL, DM. Nu aveau vizele făcute pentru adresele la care domiciliau. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9192, cf. M. D. enc., dex, dn3, dglr.
     - Pl.: vize.
     - Din fr. visa.
     VIZĂ2 s. f. Peşte din familia acipenseridelor, atingînd o lungime medie de 1,5-2 m, cu capul alungit, cu botul lat, scurt şi rotunjit la vîrf, cu corpul aproape cilindric, cu pielea netedă, de culoare cenuşiu-cafenie pe spate şi albă pe pîntece, apreciat pentru carnea şi icrele lui {Acipenser glaber). V. b o g z a r. Moron, cigă sau viză mare... erau spaima peştelui mărunt. ASACHI, S. L. II, 114. Feştile cel mai de frunte şi mai numit pentru gust care să găseşte în Dunăre este: morunul, nisetrul, viza, cega. TÎMPEANUL, G. 6/13, cf. BARONZI, L. 94, DDRF. Viza se aseamănă foarte mult în felul ei de viaţă cu cega. ANTIPA, F. I. 245, cf. TDRG. Viza este un peşte adaptat în totul la viaţa de apă dulce. ATILA, P. 394, cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Viza a devenit aproape peşte de apă dulce. SIMIONESCU, F. R. 247, cf. ENC. AGR., scriban, D., NOM. MIN. I, 18. La şirele de cărmăcuţe se prinde uneori, pe lîngă cegă, păstrugă mică, şi viză. GHELASE, U. P. II, 142. In Dunăre şi în principalii ei afluenţi trăiesc două specii sedentare de sturioni-cega şi viza. C. ANTONESCU, P. 144, cf. 145, DL, FAUNA R. P. R. XIII,
 202.  Din ordinul acipenseriformelor fac parte peşti ca: morunul, nisetrul, viza, şipul. ZOOLOGIA, 112, cf. DER, M. D. enc., dex, dglr, H I 366, 384, π 270, 284, 299, iii 130,
 vi 208, 215, 227, vii 29, 358, 370, 483, xiv 397, xvi 132. 0 Viză-galbenă = şip2 {Acipenser sturio). Cf. ANTIPA, F. I. 263, ATILA, P. 419, cade. ♦ Morun {Huso huso). Cf. cihac, ii, 460, conv. lit. xxm, 347, gheţie, r. m. 493, barcianu, alexi, w., tdrg.
     - PL: vize.
     - Din rus. BH3, ucr. bh3, magh. viza.
     VIZĂ3 s. f. Direcţie care corespunde prelungirii razei vizuale prin luneta unui aparat topografic spre un anumit
VIZĂR
-735 -
VIZIBIL
 punct din teren; p. e x t. linie care uneşte punctul în care se află aparatul de observare cu punctul vizat. Cf. ltr2, der, DEX, DN3.
    -  PI.: vize.
    -  Din fr. visée.
    VIZĂR s. n. v. vizieră.
    VIZARAPÉRT s. n. 1. (Prin Transilv. şi prin Maram.) Certificat medical de constatare a unor semne de lovire. Cf. LEXIC reg. ii, 103, 109.
    2.     (Regional; în forma vizireport) Reţetă (11) (Voivozi -Cărei), alr ii/i h 111/325.
    -      PL: vizărăperturi. - Şi: vizireport s. n. ALR Il/l h 111/325.
    -  Etimologia necunoscută.
    VIZÄRIE s. f. (Regional) Margine, hotar, periferie (Uricani-Lupeni). Vizăria pădurii. A III 2.
    -  PL: vizării.
    -  Cf. lizieră.
    VIZĂTÎU s. m. v. vizitiu.
    VIZĂ TOR, -OARE s. m. şi f. (învechit) Persoană care vizează1, care aplică o viză1. Au fost toţi de faţă martorii cei sus semnaţi mărturii împreună şi vizători (a. 1836). arh. olt. v, 213.
    -  PL: vizători, -oare.
    -  Viza1 + suf. -ător.
    VIZDÉI s. m. v. ghizdei.
    VIZDOĂGĂ s. f. v. vîzdoagă.
    VIZDUÎ vb. IV v. zvidui.
    VÎZDURĂ s. f. v. ghizdură.
    VIZECĂTOĂRE s. f. v. vezicator.
    VIZÉR subst. (Regional) Cui la catarama curelei (Roşia-Beiuş). Cf. alr sn iv h 1173/310.
    -  PL:?
    -  Cf. magh. v i s s z é r „vînă”.
    VIZERCAN s. m. (Prin Bucov.; într-o poezie populară) Vizir1 (al hanului). Vizercan, Tătar spurcat, Cu Maria se juca şi cu ea se desmierda. POP., ap. ŞIO Ilj, 379.
    -  Pl .: vizercani.
    -  Vizir1 + han.
    VIZETĂ1 s. f. 1. Deschizătură mică (circulară) făcută într-o uşă pentru a permite vederea din afară în interior sau dinăuntru în afară. Dinăuntrul bordeiului, pe-un geam mai mic decît vizeta unei celule de puşcărie, Filip urmărea trecerea camionului militar. V. ROM. martie 1954, 55. Observă o vizetă şi o crăpătură de un galben lucitor, pentru scrisori, ib. august 1955, 26, cf. LTR2, DL. Vale şi colegul său mai în vîrstă scrutau cuptorul prin vizete. PREDA, R. 124. Urechile paznicilor erau în permanenţă lîngă vizetă. MAGAZIN IST. 1972, nr. 2, 15, cf. Μ. D. ENC., DEX, DN3.
    2o (Rar) Vizieră (3). Caută în buzunarele salopetei, scoase o batistă şi începu să şteargă cu ea vizeta albastră cu ramă de piele. PREDA, R. 123.
    -  PL: vizete.
    -  Din it. vlseita»
     VIZETĂ2 s. f. v. vizită.
    VIZETÉU s. m. v. vizitiu. VIZETÎU s. m. v. vizitiu.
    VIZETLEĂN, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Perfid (1). Nu-l iubiia boiarii, nice ţăranii, pentru că era rău, vizetlean, sireap, ucigaş, plin de nebunie. MOXA, 377/14.
    -  PL: vizetleni, -e.
    -  Probabil contaminare între viclean şi izeclean.
    VIZÎBCĂ s. f. v. vizitcă.
    VIZIBIL, -Ă adj. 1. Care se poate vedea, distinge cu ochiul sau cu ajutorul unui instrument optic. Cf. I. golescu,
 C., NEGULICI. Ca să se facă vezibilă mărimea şi elemintele (părţile) numerilor..., să se înfăţoşeze vederii fiecare zăciariu prin un rînd de zece trăsurele. ANDRIEVICI, A. 5/14. S-a văzut în unele cazuri escepţionale partea plăcei de aramă, care atinge pelea a se acoperi cu un culcuş viziblu de mercuriu. MAN. SĂNĂT. 187/25, cf. ARISTIA, PLUT. 24/13. Plantele din clasa dîntîi n-au nici cotiledoane, nici floare vizibilă. BARASCH, I. N. 161/4. Fiindcă întinderea şi figura nu sînt pentru mînă, ce sînt pentru ochi, cu dreptul se deosebeşte o întindere şi o figură tangibile, o întindere şi o figură vizibile. ZALOMIT, E. F. 50/13. Dacă acele semne ale limbei se vor arăta vizibile (să se vază), atunci limba se cheamă scrisoare. BĂLĂŞESCU, GR. 1/11, cf. PROT. - POP., N. D. Sînt fapte materiale, vizibile. BARONZI, I. C. I, 13/5, cf. id. I. L. IV, 208/3, COSTINESCU. Experienţa mea creştea... pînă a ajuns să cuprindă în sine cele mai îndepărtate stele fixe vizibile numai cu telescopul. CONTA, O. F. 74. Acel calcar este roşiu, cam nodulos şi cu o stratificaţiune puţin vizibilă. ARHIVA, I, 231, cf. DDRF, ALEXI, W. Restul universului vizibil se încerca în zadar să-mi intre prin simţuri. IBRĂILEANU, A. 164, cf. RESMERIŢĂ, D. Substanţa palidă precum şi nucleii săi sînt puţin vizibili. BABEŞ, O. A. I, 146. Microbii vizibili la microscop... sînt probe indiscutabile de cauzalitate. MARINESCU, P. A. 81, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Lipirea trebuie să se facă la umbră, deoarece la soare flacăra nu e vizibilă. IOANOVICI, TEHN. 182. E în jurul cafeniului, ca o aureolă alburie, vizibilă numai cînd priveşti atent. CAMIL PETRESCU, P. 94, cf. SCRIBAN, D. îşi construieşte un cuib vizibil, suspendat între ramuri. BĂCESCU, PĂS. 337. Turlele..., vizibile de sus ca nişte ace, nu cred că pot fi ţintite. CĂLINESCU, B. I. 489. Lucrurile devin vizibile ochiului nostru atunci cînd le prezentăm în acţiune. VIANU, M. 62. In ochii lor nu surprinzi nici un singur gînd îndreptat dincolo de orizontul lucrurilor vizibile. BLAGA, Z. 109. Ochii lui Silion urmăreau o imagine absentă, în spaţiul vizibil numai lui. VINEA, L. I, 177, cf. DL. Să se ia măsuri ca aceste afişe să fie puse la loc vizibil, în toate părţile! T. POPOVICI, S. 33. Devine vizibilă privind flacăra printr-o sticlă de cobalt. CHIM. AN. CĂLIT. 105. Organele sexuale vizibile sînt compuse din staminé şi pistile. PRODAN - BUIA, F. I. 67. Punctele A, B sînt vizibile de la oarecare depărtare de obstacol. GEOMETRIE IX, 224. în 1837, un corp ceresc ciudat, vizibil în partea nordică a Moldovei, atrage atenţia. MAGAZIN IST. 1968, nr. 12, 32. 0 (Adverbial) A chemat chelnerul şi a trimis violonistului, vizibil, trei sute de lei. CAMIL PETRESCU, T. II, 129. Un furier... ale cărui mîini tremurau vizibil punea tamponul după fiecare semnătură. SAHIA, N. 71. Sudori reci începuse să protubereze vizibil faţa lui Sufleţel. CĂLINESCU, S. 137. Maxilarul la vîrf este curbat în jos, abia vizibil. LINŢIA, P. iii, 305. Humusul acid... este... răspîndit pe întreg profilul solului, de obicei acumulat în orizonturile mijlocii şi pătrunde chiar în roca mamă,
4051
VIZIBIL
-736-
 VIZIBLU
 deseori fără a se manifesta vizibil pe profil CHIRIŢĂ, P. 48.
 ♦   (Fiz.; despre emanaţii, radiaţii) Care impresionează retina ochiului. Sticla incoloră este transparentă pentru toate luminile vizibile. ENC. TEHN. I, 104. Deveneau luminiscente prin simplă iradiere de lumină vizibilă. SANIELEVICI, R. 12, cf. ltr2. ♦ (Despre caracteristici fizionomice, părţi ale corpului, îmbrăcăminte etc.) Care iese în evidenţă, care atrage atenţia (într-un mod strident, neplăcut). Soţia lui..., purtînd pe capul de o frumuseţă de mult stinsă o vizibilă perucă, întrebuinţa pe acest om de o mare valoare ca pe animalul care trebuia să tragă. IORGA, P. A. I, 35. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os. CĂLINESCU, o. III, 11. O strungăreaţă foarte vizibilă îi completează fizionomia într-un chip cu totul aparte. TUDORAN, O. 261.
    2.     (Despre senzaţii, percepţii, fenomene etc.) Care poate fi sau este perceput ori cunoscut cu ajutorul simţurilor; de care se poate lua cunoştinţă prin simţuri; care poate fi sau este înţeles (mai mult) pe cale intuitivă; sensibil (I 2). Patima această ascunsă în corp să face vizibilă. BARASCH, I. 112/15. Privea suferinţa aceea firă semn vizibil şi căuta zadarnic ce ajutor i-ar putea da. PAPADAT-BENGESCU, O. II,
 130. Restul universului vizibil se încerca în zadar să-mi intre prin simţuri. IBRĂILEANU, A. 164. Intr-această lume vizibilă cu totul redusă, curgea apă în şiraguri de hurmuzuri fine. SADOVEANU, O. X, 200. Simţim... că dincolo de realitatea vizibilă e ceva mai adînc. OPRESCU, I. A. IV, 37. 0 (Adverbial) Glasul îi tremura vizibil. PREDA, DELIR. 39.
 ♦   (Substantivat, n.) Lumea sensibilă (I 2). Fiinţa supremă, pentru unii primitivi, era personificarea cerului..., adică a vizibilului pentru invizibil. ŞĂINEANU, î. 16. Invizibilul există în aceeaşi măsură ca şi vizibilul. AL. PHILIPPIDE, s. II, 105.
    3.     (Despre abstracte) Care se poate înţelege, observa cu uşurinţă, clar, evident; care este sigur, care nu provoacă îndoială, neîndoielnic, incontestabil. Deciziunea... îl espunea la un pericol vizibil. ASACHI, S. L.
 II, 91, cf. CÎMPEANU, GR. ROM. 92/15. Globul nostru, prin căldură ca şi prin lumină,... prin un agent vizibil, se află neîncetat în raport cu toate planetele sistemei noastre. MARIN, F. 11/13. Mîna caii uşurel la pas ca să iasă afară din ipodromiu, cînd, deodată, caii, înspăimîntaţi de nici o vizibilă causă,... luară fuga iute de tot spre urbea romanilor. ARISTIA, PLUT. 266/29. Neregularitatea climei... esercită aci o vizibilă înrîurire asupra diverselor specie animale, precum şi asupra vegetaţiunii. HASDEU, I. C. I, 169. In timpii moderni,... intima şi repedea unire a ideilor şi faptelor, dezvoltarea corespondintă a soţietăţii şi a omului sînt aşa de vizibile, încît nu merită osteneala de a mai insista cineva. BARONZI, I. C. III, 27/14, cf. COSTINESCU. în acelaşi mod vizibil se micşorează distanţa de pe linia pămîntului ce o parcurge cineva fugind. MAIORESCU, CR. I, 163. Aceste atentate sînt atît de multe, încît cea mai vizibilă influenţă a revoluţiei erau... tocmai ele. IONESCU-RION, s. 200. Incetînd silinţele pentru schimbarea situaţiei politice a românilor, începură acelea, mai puţin vizibile şi mai puţin zgomotoase, pentru cultura neamului. IORGA, L. II, 68, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Influenţa impresio-niştilor asupra sa este vizibilă. OPRESCU, I. A. IV, 318. Această tendinţă este foarte vizibilă în titlul lucrării. VIANU, L. R. 31. Feminitatea e... vizibilă în toate manifestările artei. RALEA, s. T. Iii, 231, cf. DL. Obştea vicinală păstrează în structura ei urme vizibile ale comunei primitive. PANAITESCU, O. Ţ. 10. Aceste piese şi spectacole dau o vizibilă impresie de sărăcie spirituală, de mediocritate. T ianuarie, 1966, 61. 0 (Adverbial) Prin pensionarea noastră, cadrele profesorale ale Colegiului s-au premenit şi s-au reîntinerit vizibil. ARH. OLT. XVII, 386. Acesta va avea vizibil un rol accesoriu. OPRESCU, S. 81. Majoritatea sînt
 vizibil forţate. BĂCESCU, PĂS. 184. Extensiunea exprimă mai vizibil natura relaţiilor logice. JOJA, S. L. 128. Se intensifică vizibil procesul de circulaţie a bunurilor materiale şi spirituale. IST. LIT. ROM. I, 141.
     4. (Despre însuşiri, sentimente, atitudini, manifestări etc.
 ale oamenilor) Care este exprimat, arătat într-un mod evident, categoric (observîndu-se cu uşurinţă); învederat, făţiş, patent2 (2), manifest (2). Un suris prea vizibil se furişează pe buzele d-nei Brid. CODRESCU, C. I, 121/7. Se apleacă şi-i ia pantoful în palmă ţinîndu-l îndelung, cu o vizibilă recunoştinţă. CAMIL PETRESCU, T. I, 495. Orice convorbire însufleţită cu un bărbat... îi producea o vizibilă mulţumire. CĂLINESCU, B. I. 138. Citeşte cu vizibilă satisfacţie. H. LOVINESCU, T. 275. îşi întoarse capul spre el cu vizibilă neplăcere. V. ROM. februarie 1974,               5.
 0 (Adverbial) Subprefectul, vizibil afectat, înaintează tăcut. PETICĂ, O. 229. Vizibil emoţionat. SCRIBAN, D. Bătrînul... vizibil satisfăcut că pe tărîmul dublului distih le-o lua procurorilor înainte. ARGHEZI, S. X, 100. Madam Pomponescu..., care păstrase pînă atunci o ţinută verde, se prăbuşi vizibil. CĂLINESCU, B. I. 144. E vizibil emoţionată.
 H. LOVINESCU, T. 248. Fetei îi displăcea vizibil atitudinea mea. PREDA, R. 45. Vizibil stînjeniţi de caracterul mai artificios al rolurilor, ceilalţi actori au încercat totuşi să le schiţeze cu conştiinciozitate. Tmai 1964, 86.
     5.    (Despre oameni; în legătură cu verbul „a fi”) Care poate fi vizitat; care este dispus să primească o vizită. Cf. COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D., CADE, C. PETRESCU, î. II, 221, SCRIBAN, D.
     -     PL: vizibil, -e. - Şi: (învechit, rar) viziblu, -ă, vezibii, -ă, adj. vizibile adj. invar.
     -  Din lat. visibilis, -e, fr. visible, it. visibile.
     VIZIBILE adj. invar. v. vizibil.
     VIZIBILIMÉTRU s. n. Aparat folosit pentru măsurarea vizibilităţii pe orizontală. Cf. ltr2, dex-s.
     -  PL: vizibilimetre.
     -  Din fr. visibilimètre.
     VIZIBILITATE s. f. 1. însuşirea de a fi vizibil (1). Cf.
 I. GOLESCU, C., PROT. - POP., N. D. Diafanitatea enunţă doar că vede cineva lumina pîntre ceva, însă fir a exclude vizibilitatea altor obiecte. CANELLA, V. 112, cf. COSTINESCU, CADE, SCRIBAN, D. Suprafaţa pistonului este înnegrită pentru a se mări vizibilitatea dîrelor de ceaţă. SANIELEVICI, R. 74, Cf. DM, DN3.
     2.    (Fiz.; şi în sintagma zonă de vizibilitate) Distanţă maximă pînă la care un obiect luat ca reper rămîne vizibil (în anumite condiţii); (sens curent) claritate a atmosferei care permite să se vadă obiectele pînă la o anumită distanţă; (posibilitate de) percepere cu ajutorul văzului. Cf. cade. Zidul despărţitor trebuie să fie scurt ca să nu împiedice vizibilitatea din orice unghi. CAMIL PETRESCU, T. I, 382, cf. ENC. AGR. Să permită efectuarea manipulaţiilor în cît mai bune condiţii de vizibilitate. SANIELEVICI, R. 240, cf. LTR2, DL, DER. Ne apropiem de zona de vizibilitate a Lunii. românia literară, 1969, nr. 42, 20/4, cf. D. med. Temperatura scăzută... şi vizibilitatea perfectă au permis desfăşurarea celor două manşe în condiţii optime. SPORTUL,
 1972,  nr. 6935, 4/1. în regiune era o ceaţă densă, care a redus mult vizibilitatea. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9268, cf. D. FIZ.
 0  F i g. Cînd îşi va corecta acest mic defect - poate într-un roman, unde spaţiul mai întins îngăduie vizibilitatea la distanţă - va scăpa implicit şi de verbalism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 11/4.
     -  Din fr. visibilité, lat. visibilitas, -atis.
     VIZIBLU, -Ă adj. v. vizibil.
4055
VIZICATĂR
-737-
VIZIONA
    VIZICATĂR s. n. v. vezicator.
    VIZICATOARE s. f. v. vezicator.
    VIZICATORIE s. f. v. vezicator.
    VIZICĂTOARE s. f. v. vezicator.
    VIZÎCLĂ s. f. v. vizitcă.
    VIZÎCLU s. n. v. vizitcă.
    VIZÎE1 s. f. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (Farcaşa - Piatra Neamţ). Fă-mă floare de vizie Şi mă pune-n pălărie. ŞEZ. I, 12. Foaie verde de vizie, Ici în vale la chilie Este-o toantă cu moşie. ib. 235, cf. XV, 141.
    -  PL: vizii.
    -  Etimologia necunoscută.
    VIZIE2 s. f. (Regional) Numele unui joc de cărţi (Copăcel - Făgăraş). Cf. H xvn 19.
    -  Accentul necunoscut. - PL: vizii.
    -  Etimologia necunoscută.
    VIZIE3 s. f. v. viziune.
    VIZIERĂ s. f. 1. Partea de dinainte, mobilă, a coifului care putea fi coborîtă pentru a proteja faţa luptătorului. Cu lancea în pumn cu pavăza la braţ, viziera de macava apăsată, iese pe o poartă din dos. HELIADE, D. C. 9/6, cf. NEGULICI. Ludovic la 819 îngădui vilanilor să se bată cu beţe, şi nobleţă cu armele. Celor dintăi pe gios şi cu faţa discoperită, celor din urmă călări şi cu viziere. ROM. LIT. 3842/39. Apasă viziera, apasă coifu-n jos, Te vîră-ntre ostaşi ce să deşteapt. ARISTIA, s. 17/26. Cea de gintilom deviză ştii acum a combina Şi pe viziera voastră cîte creste a săpa? BOLLIAC, O. 168, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Se termină la vîrf printr-un nasture împodobit, avînd... în faţă o vizieră frumos împodobită. ARH. OLT. V, 51, cf. ŞĂINEANU, D. U. Centurionii din pereţi prindeau prin vizieră hotărîrea celui desrobit. KLOPŞTOCK, F. 202. Stînd încălicaţi pe cai, cu lăncile aplecate şi cu vizierele lăsate, ne-am închinat toţi cătră răsărit. SADOVEANU, O. XI, 23, cf. DL, DER. Cei doi adversari porneau de acasă, călare, cu viziera ridicată. MAGAZIN IST. 1972, nr. 3, 83, cf. M. D. ENC., DEX. Cu vizierele lăsate, cavalerii se năpustiră asupra celei mai apropiate porţi. V. ROM. ianuarie 1974, 32. 0 F i g. Sînt nişte duhuri statornice... ce intră în cariera literară armaţi cu tot felul de scrieri, însă fară vizieră pe chip. DACIA LIT. 57/24.
    2.    Cozoroc (la şapcă, la chipiu etc.). Cf. i. golescu, C., PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, RESMERIŢĂ, D. Un tînăr... păşi solemn pe punte cu mîna dreaptă la viziera şepcii. BART, S. M. 102, cf. SCRIBAN, d. Bretonul cădea dintr-o singură lamă pînă deasupra ochilor, asemeni unei viziere de lac negru. CĂLINESCU, C. N. 12. Ofiţerii,... cu chipiile negre înalte dar cu viziere mici şi legate pe sub bărbi, intră pe rînd. CAMIL PETRESCU, O. I, 440, cf. LTR2, DL, dex, dn3, alr sn iv h 1 162. ♦ (Rar) Marginea răsfrîntă a unei căşti militare. S-a oprit cu mîna stîngă ridicată la viziera căştii şi cu privirile aţintite în ochii lui. V. ROM. octombrie 1964, 65. ♦ (Regional) Bor la pălărie (Păltiniş -Dorohoi). Cf. alr ι 1 859/402.
    3.    (Tehn.; şi în sintagma vizieră de protecţie, LTR2) Ecran transparent fixat într-un cadru (de metal) care protejează ochii (şi faţa) de radiaţii termice şi luminoase prea puternice, de scîntei, de lichide etc.; (rar) vizetă1 (2). Năstăsică se uită printr-o vizieră mică la vîlvătăile roşii.
 CONTEMP. 1949, nr. 167-168, 6/4, cf. ltr2.
     -     Pronunţat: -zi-e-. - PL: viziere. - Şi: (regional) vizir (enc. rom., alr sn iv h 1 162/723), vizăr (alr sn iv h
 1 162/414) s. n., bizără (ib. hl 162/514) s. f.
     - Din fr. visière, it. visiera.
     VIZIGOT, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populaţie migratoare aparţinînd triburilor germanice ale goţilor de vest, atestată în secolul al IV-lea în Moesia Inferior, de unde s-a îndreptat către apus, cucerind Roma şi cea mai mare parte a Spaniei, fiind înfrîntă de către arabi în secolul al VIII-lea; (la sg.) persoană care facea parte din această populaţie. Vizigoţii (goţii de apus)... năvăliră în ţările apusului. CĂPĂŢINEANU, M. R. 193/7. Cele trei popoare germanice cari au ocupat Galia sînt: burginionii, vizigoţii şi francii. BARONZI, I. C. IV, 7/21. Inspectînd cineva cea dintîi hartă geografică,... vede înscris în Utere mari de la Tisa pînă dincolo de Nistru regatul vizigoţilor. ARHIVA, I, 323. Religia lui Hristos trecuse şi la nordul Dunărei, în cîmpiile Munteniei ocupate de vizigoţi. XENOPOL, I. R. II, 90, cf. ENC. ROM., BARCIANU, CADE 1934. Ştirile antice ne îngăduie să reconstituim într-o oarecare măsură procesul de presiune şi extindere a vizigoţilor în dauna foştilor lor aliaţi. IST. ROM. I, 685, cf. DER. Vizigoţii aşezaţi în Dacia cumpărau grîne din Imperiul de Răsărit. PANAITESCU, C. R.
 145,  cf. M. D. ENC., DEX. Convertirea la creştinism a vizigoţilor a avut loc după stabilirea lor în Peninsula Balcanică. IVĂNESCU, I. L. R. 91.
     2.    Adj. Care aparţine vizigoţilor (1), privitor la vizigoţi; (învechit, rar) vizigoticesc. Aceste dominie i remaseră şi sub regii vizigoţi. BARONZI, I. C. V, 136/2. Sub urmaşii lui Alaric au ocupat sudul Galiei, întemeind regatul vizigot cu capitala la Tolosa. DER. Armata vizigotă... a învins şi ucis pe împăratul roman Valens. MAGAZIN IST. 1972, nr. 5, 72, cf. DEX.
     - PL: vizigoţi.
     - Din lat. Visigothi, fr. Visigoths, Wisigoths.
     VIZIGOTICESC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) Vizigot
 (2). Tot într-acesta an au pus temei crăimei vizigoticeşti în Tolosa. ŞINCAI, HR. I, 75/8.
     - PL: vizigoticeşti.
     - Vizigot + suf. -icesc.
     VIZIMETĂR s. n. v. vizmertic.
     VIZINEĂ s. f. (învechit) Balanţă fină (pentru aur). O veznea mică (a. 1790). şio II], 378, cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., CIHAC, II, 628, ŞĂINEANU, î. 250, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., LÖBEL, C. OF i g. Puindu-le în vizineaua bunei chibzuiri şi cumpănindu-le..., am văzut cu mulţumire-mi cît mai multă greutate au. PR. DRAM. 149.
     -     PL: vizinele. - Şi: (învechit, rar) vizneâ (polizu, cihac, ii, 628), veznea s. f.
     - Din tc. vezné.
     VIZIÔN subst. (Prin sud-vestul Munt.) Puşcă, armă. Stoienică că-i vedea, Vizionu slobozea. MAT. FOLK. 60, cf. 61.
     - Pl.:?
     - Cf. v i z o r.
     VIZIONA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică filme, spectacole etc.) A vedea înainte de premieră; p. e x t. a urmări, a privi (1) la cinematograf, la televizor, la teatru etc. Am vizionat o pînză. ap. IORDAN, L. R. A. 484. Ce înseamnă a viziona un film? CV 1950, nr. 1, 3 .In staţiune avem posibilitatea să vizionăm filme şi să asistăm la diferite
4071
VIZIONAR
-738-
VIZIONARE
 spectacole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 709. Creşte numărul spectatorilor dornici să vizioneze filme. ib. 1954, nr. 2 866. Am avut plăcuta supriză să vizionez un spectacol nou. CONTEMP. 1956, nr. 483, 4/3, cf. DL. A şaptea artă a devenit cea mai populară şi în mediul rural, unde a viziona două sau chiar trei filme pe săptămînă e acum un lucru obişnuit. SCÎNTEIA, 1966, nr. 6894. Reconstituirea artei actorului... este posibilă... ascultînd vocile imprimate sau vizionînd ecranizările existente. IST. T. I, 17, cf. HRISTEA, P. E. 140. Filmul poate fi vizionat... şi la Istanbul. CINEMA, 1971, nr. 1,
4. Am fost invitaţi să vizionăm în avanpremieră programul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 23/2, cf. scl 1979, 96, M. D. ENC., dex, dn3, dcr. ♦ A urmări un meci, o partidă sportivă. Cf. DCR. ♦ A vedea o expoziţie, dcr. în 1967 C. Piliuţă a vizionat numeroase expoziţii din Italia, ib.
    2.     (Astăzi rar) A vedea3 (I 5), a urmări (cu privirea); a cerceta (cu atenţie). Revista d-lui N.Kiriţescu... este una din cele mai spirituale din cîte am vizionat. ALAS 11 VII, 1937, 12/4. Pe copiii prea mici îi viziona repede şi cu îngăduinţă.CAUNESCO, s. 298. Membrii grupului fură aduşi pe rînd să vizioneze descoperirea, id. B. I. 438. Modelul îi este moralmente inedit, vizionat prima dată fără un studiu prealabil. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 50, 14/4, cf. DCR.
    -  Pronunţat: -zi-o-. -Prez. ind.: vizionez.
    -  Din fr. visionner, it. visionäre.
    VIZIONAR, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (învechit; despre oameni) Care are viziuni1 (3), revelaţii supranaturale; care are idei ieşite din comun, extravagante, fanteziste; (sens curent) care este stăpînit de vise (3), de idealuri (înalte); care intuieşte apariţia sau desfăşurarea unor evenimente viitoare (pornind de la date cunoscute); care are imaginaţie creatoare. Cf. I. GOLESCU, C. Tot aşa eşti tu, vizionară şi fără curagiu. PR. DRAM. 133, cf. NEGULICI. Acest animal, zicem, a servit cu distincţiune în curs de sute şi de mii de ani diferitelor rase de oameni: indianului vizionar, elenului vesel. ISIS (1859), 1721/44, cf. PROT. - POP., N. D. Pînă acum... se admitea, pe cît ştiu, că persoanele vizionare, în genere, aveau halucinaţiune, adică aveau zmintite chiar organele simţurilor. CONTA, O. F. 96. Foarte inimos, deşi cam exagerat, cam prea vizionar şi afectînd atît şi în scris, cît şi-n vorbă un stil cam prea apocaliptic. CARAGIALE, O. III, 214, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU,
D. U., CADE, SCRIBAN, D. Daumier, un... mare artist vizionar. VIANU, E. 362. Rimbaud este un poet vizionar, prin excelenţă, şi frenezia lui vitală se cere a fi susţinută la o înaltă temperatură. CONSTANTINESCU, S. III, 16, cf. DL. Ioan era nebun şi, ca toţi nebunii, vizionar. T. POPOVICI, S. 143, cf. DM, M. D. ENC. Melville este un prea profund vizionar pentru ca imaginile sale să se orînduiască simplist. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 20, 18/4, cf. dex, dn3. 0 (Prin lărgirea sensului) Rămîneţi dară cu bine, sînte firi vizionare. EMINESCU, O. I, 96. In poezie se cîntă marile porniri ale spiritului vizionar. BLAGA, Z. 76.
    2.     S. m. şi f. Persoană caracterizată prin putere de previziune, fantezie creatoare, idealuri (înalte); (astăzi rar) persoană care are idei extravagante, fanteziste, ireale. Mai poţi să mă numeşti un vizionar care nu visează decît izgoniri...? VOINESCUII, M. 118/18. Acest fizionomist care-i-nsuflase atîta încredere şi respect este un înşelător şi un primejdios vizionar. FIS. 27/6. Aceasta fu recompensa ce avu Colomb de la concetăţenii săi şi de la guvernele ingrate care-l luară drept un vizionar, drept un nebun cînd le-a cerut ajutor spre a merge să străbată mările. CANELLA, V. 307. Vizionarii sînt consideraţi ca posedaţi sau inspiraţi de suflete bune. CONTA,
o. F. 365. Privim reci la lumea asta — vă numim vizionari. EMINESCU, O. I, 35. Exemplul groaznic al înfrîngerii Engliterii va răcori mult capetele vizionarilor, cari nădăjduiesc o stare a omenirii fără de războaie. CARAGIALE,
 0.   IV, 71. Cîntăreţ entuziast şi sincer al unei lumi încă ideale, vizionar statornic. IONESCU-RION, S. 267. Ioana de Arc..., vizionara mîntuitoare a Franţei, e cu totul alta. ARHIVA, I, 522, cf. BARCIANU, ALEXI, w. S-a dus dintre noi un om tăcut şi aspru, neînduplecat şi fanatic, un vizionar de gînduri mari. IORGA, P. A. II, 37. Ritmul istoric, neinteligibil absolut..., devine inteligibil relativ, ca înţelegere continuă a umanului cu cosmicul prin spiritul creator al marilor vizionari ai Eternului, geniile Umanităţii. PÂRVAN, I. F. 135, cf. ŞĂINEANU, D. u. Macedonski a fost vizionarul nostru cel mai mare. LOVINESCU, C. VI, 144. După ce se impusese la Paris, printre vizionarii revoluţionari ai regiei filmului, se prăbuşea lovit de o maladie fulgerătore. CAMIL PETRESCU, T.
 III, 490. Din punctul de vedere al evoluţiei istorice spre unire, aceşti vizionari au avut dreptate. SADOVEANU, O. XX,
 218. Vizionarii... „pun în evidenţă ceea ce este mai îndrăzneţ şi mai liber în genialitatea creatoareVIANU, E. 361. E o artistă, o vizionară. Ea ştie ce nu ştie nimeni: viitorul. ARGHEZI, S. XVIII, 78. Mai spînzuraţi doi, trei vizionari Şi totul va sta cum a fost. BENIUC, V. 95. Năzuinţele de creaţie sînt sistematic reprimate, vizionarul giganticelor proiecte fiind silit să lucreze în serie ca un meşteşugar anonim. V. ROM. noiembrie 1964, 112. Conducătorul politic nu mai poate fi un simplu vizionar, el trebuie să întrunească calităţile unui veritabil om de ştiinţă, de acţiune. REV. FIL.
 1971, 1 368. Nu cumva eşti profet sau vizionar...? ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 18/2.
     3.    Adj. (Despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) Care are caracter de viziune1 (3); care vizează viitorul1 (III 1); fantastic, extravagant. Tendinţa vizionară a vreunui autor rus de a ne crede slavi sau mania bătrînului Schuller de a ne face anglo-saxoni sunt curiozităţi izolate. MAIORESCU, CR. II, 262. Eminescu este un povestitor fantastic, căruia i se impune nu observarea realităţii, ci recompunerea ei vizionară, grea de semnificaţii adînci. VIANU, A. P. 101. Deznodămîntul pieselor e adeseori vizionar şi deschide perspectiva unei vieţi mai înalte. BLAGA, Z. 137, cf. DL, DM. El îl otrăvise cu cuvintele sale, cu acea prezenţă vizionară în care intrau închipuiri despre Omul arhetip. BARBU, PRINC. 314, cf. M. D. ENC. Gîndul este vizionar, nu imaginea sau metafora. ROMÂNIA LITERARĂ,
 1974,  nr. 3, 8/4, cf. DEX, dn3. 0 (Adverbial) Era un mod fantastic pentru Stîncă de a... critica vizionar absurdităţile vieţii fenomenale. CĂLINESCU, C. O. 15. Autori ce au ştiut, deopotrivă de bine, să o gîndească vizionar şi să o înfăptuiască exemplar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 1, 1/1.
 ♦    Iluzoriu, înşelător, amăgitor; ireal, imaginar, fictiv. Mă văzui deodată stremutat într-o lume vizionară. PELIMON, I. 132/23. în această viaţă vizionară în care sufletul, sfărîmînd catenele materiei, se avîntă către imperiul acelei fericiri ce nu se poate gusta decît în vis, el plîngea pe amanta sa. FILIMON, O. I, 339. Cine a înţeles odată natura vizionară a întregei existenţe nu se va mira de aceasta. MAIORESCU, CR.
 1,   82. Tu ai o judecată rece şi vei şti să-mi descrii toată natura vizionară şi înşelătoare a lucrurilor lumeşti. EMINESCU, P. L. 47. Acea dimensiune a viitorului... are la Piranesi un caracter vizionar, românia literară, 1975, nr.
 5,   18/1. ♦ Care aparţine vizionarului (2), de vizionar. Credinţa în propria ei putere vizionară era sinceră şi activă. PAPADAT-BENGESCU, o. II, 121. Sadoveanu a scos din... ochiul lui vizionar pitoreşti descripţii după natură. LOVINESCU, S. I, 18.
     -     Pronunţat: -zi-o-. -Pl.: vizionari, -e. - Şi: (învechit, rar) vizionér s. m.
     -  Din fr. visionnaire.
     VIZIONARE s. f. Acţiunea de a v i z i o n a şi rezultatul ei.
     1. Cf. viziona (1). Recomandăm călduros vizionarea
4073
VIZIONARISM
-739-
VIZIR
 acestui film. CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/4. Discuţia la cinematograf nu putea să nu stînjenească buna desfăşurare a vizionării filmului. V. ROM. octombrie 1954, 128, cf. DL. La cluburile celor două mari uzine... au avut loc ieri vizionări colective ale emisiunii de televiziune. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 831. După vizionare, oaspeţii au apreciat călduros creaţiile documentariştilor români. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 12, 24/1. Din cînd în cînd, proiecţia se oprea, regizorul îşi nota cîte ceva, apoi vizionarea se relua. contemp. 1971, nr. 1 273, 5/2, cf. dcr.
    2.     Cf. viziona (2). Toţi îi acordau - fară vreun examen mai adînc, pe simpla vizionare a extraselor şi memoriilor - titlul de „muncitor onest”. CĂLINESCU, B. I. 18. Culegerea „ se întemeiază pe o prealabilă vizionare critică a materiei”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 19, 9/2.
    -  Pronunţat: -zi-o-. -Pl. -.vizionări.
    -  V. viziona.
    VIZIONARISM s. n. Caracteristică proprie vizionarilor
(1); atitudine, tendinţă, concepţie etc. care (plecînd de la analiza unor date cunoscute) vizează viitorul1 (III 1). E o generaţie care împleteşte un idealism avîntat, luînd la un Bălcescu sau Rosetti formele vizionarismului profetic. IST. LIT. ROM. îl, 415. Vizionarismul său e adînc alimentat din ideologia germană a ultimului veac şi din gînditorii ultimelor decade. CONSTANTINESCU, s. I, 262. Eminescu, în „Epigonii”, proslăveşte vizionarismul paşoptiştilor. SCÎNTEIA, 1969, nr. 8 214. Din icoana acestui efort al ieşirii la lumină, Al. Philippide a sorbit apa vie a constantului său vizionarism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 50, 8/4, cf. DN3.
    -  Pronunţat: -zi-o-.
    -  Vizionar + suf. -ism.
    VIZIÔNE s. f. v. viziune. VIZIONÉR s. m. v. vizionar. VIZIPCĂ s. f. v. vizitcă.
    VIZIPLJŞCĂ s. f. (Prin nord-vestul Transilv.) Pompă de incendiu. Cf. alr sn iii h 909, alrm sn ii h 742.
    -  PL: vizipuşti.
    -  Din magh. vizipuska.
    VIZIR1 s. m. 1. Titlu dat înalţilor demnitari ai Imperiului Otoman care aveau însărcinări corespunzătoare acelora ale unui ministru de astăzi; persoană care avea acest titlu; p. e x t. (învechit) înalt dregător în ţările musulmane cu funcţii asemănătoare acelora ale unui ministru. Să ştiţi, Măriea voastră, că mult am îmbiat pre la toţi başii şi la cei veziri peîntru cei vrăjmaş de tătari (a. 1595-1622). ROSETTI,
B.  71. Hanul au trimis pre Safer Cazi aga, vezirul său. m. costin, o. 167, cf. dosoftei, v. s. ianuarie 13724. Au trimis să adune pre veziri şi pre voivozi. BIBLIA (1688), 574723. Au mai făcut turcii oaste împotriva nemţilor, fiind vezir Husiin-paşa şi au mers la Belgrad. R. POPESCU, CM I, 476. Nemairămîind alt paşă să facă vezir, pentru că să prăpădise toţi acolo în război,... au trimis la un Husein-paşa. R. GRECEANU, CM II, 93. Paşa este un vezir şi nu se cade să-l mînie. ΑΧΙΝΤΕ URICARIUL, LET2. II, 153. Fata veziriului, văzînd primejdia cea de aproape în care să afla,... începu a-i peri faţa şi a plînge. HALIMA (1783), 6875. Mai în toate săptămînile schimba rigialii şi pe veziri. VĂCĂRESCUL, IST. 277. Este viziriul povăţuitoriul oştilor. AMFILOHIE, G. 10/9. Rakoţi au prins şi au pus la închisoare pre solul turcesc... şi aşa au făcut şi cu trimişii vizir iu lui din Buda la ardeleni. ŞINCAI, HR. III, 73/12. Viziriului i s-au născut un fecior şi l-au numit Ierotocrit (cca 1800). GCR II, 178/13. După ce Saladin ajunse la curtea lui Adad, dobîndi locul unui vezir. NICOLAU,
 P. II, 332/20. Cînd auzi vezirul aceste cuvinte îi înghieţă inima. GORJAN, H. I, 15/31, cf. valian, V. Corespondenţe dese cu vezir ii... au urmat şi în anul acesta. BARIŢIU, P. A. I, 51, cf. POLIZU. Ştafetele lui Nicolai Vodă plecau ca să vestească vezirului, hanului şi paşii de Bender venirea acestui oaspet la Iaşi. NEGRUZZI, S. I, 180. Sultanul chiar în seara aceea cheamă pe fostul său vizir şi-l numeşte ministru treburilor din afară. GHICA, S. 368. In timpul acela sosi şi cartea vizirului Derviş Mehmet. FILIMON, O. I, 254, cf. PETRI, V. N-aş vrea nici stofe cu fir Şi cu mărgăritar, Nici largi caftane de vizir. ALECSANDRI, P. I, 148, cf. LM. Uitînd vechea fală a strămoşilor şi rîvnind, prin slugărie, la ocrotirea vizirilor, cîştigară, cu acest chip, bogăţii însemnate. ODOBESCU, S. I, 123. Emirii, vizirii şi toţi ofiţerii aşteaptă porunca. CARAGIALE, O. II, 266, cf. ZEITSCHRIFT, XIX, 416, ENC. ROM., BARCIANU, ŞIO IIb 378, ALEXI, W. Un Stambul nou-nouţ se născuse, cu sultanul său, cu vizirii săi, cu ienicerii şi spahiii. IORGA, P. A. II, 57, cf. TDRG. Ordinele vizirului sau altui demnitar... se executau de îndată şi fară vorbă. N. A. BOGDAN, C. M. 91, cf. CADE. M-a judecat la Stambul vizirul şi n-a socotit că trebuie să-mi ieie capul. SADOVEANU, O. X, 107, cf. SCRIBAN, D. Vedeai vizirii la-nălţimea lor, înfipţi în vîrfuri sprintene de plopi. ARGHEZI, VERS. 80. Sultanul Hosru Şah şi cu vizirul său se plimbă într-o noapte prin mahalaua săracilor. CĂLINESCU,
 B. 324. Acum fu convins că acesta l-a prostit, că nu a dat nici un ban vizirului. CAMIL PETRESCU, O. III, 379. Ştiu un vizir, plăteşte aur, o medgidie ocaua. TUDORAN, P. 205, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX. Paşa, dacă-l asculta, La vizirul că vestea. TEODORESCU, P. P. 480, cf. POPESCU, B. I, 106. Turcilor, vizurilor, Auzît-am auzît c-aveţ un rob. JAHRESBER. v, 187. La vizir el comanda, Calul din grajd că-i scotea. BALADE, II, 188. 0 Mare vizir sau vizirul cel mare (şi, articulat, eliptic) = a) titlu dat dregătorului care îndeplinea funcţia de prim-sfetnic al sultanului şi care avea însărcinări corespunzătoare prim-ministrului de astăzi; persoană care purta acest titlu. Unul dintr-înşii este mai mare, pre carile stă toată credinţa împăratului, adecă veziriul. URECHE, L. 123. Mai multă grijă este veziriului de oaste decît de alte trebi. SIMION DASC., LET. 110. Au agiuns întîi la vizirul, cu carele avusese mai denainte cunoştinţă din solie. M. COSTIN,
 O. 289. Viziriul cu toată puterea împărătească au purces de la Beligrad în sus cătră nemţi. IST. Ţ. R. 34. Să trăiască împăratul şi viziriul! NECULCE, L. 12. Au umblat pre ascuns la veziriul şi s-au ispitit în multe chipuri. ANON. CANTAC., CM I, 153. Descălecînd domnul şi spahilar-agasî la saivant, acolea s-au cetit şi hatişeriful împărătesc şi mehtupul vezirului. GHEORGACHI, ap. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. 342. Rakoţi s-au dus la Ienău, de unde au scris carte veziriului celui mare. ŞINCAI, HR. III, 73/32. Au poruncit vezirului de l-au întîmpinat cu mare halai. DIONISIE, C. 169. Au adus prepus viziriului celui mare după ce au venit Dimitrie la Ţarigrad. CANTEMIR, S. M. 2/12, cf. I. GOLESCU, C. Aceştia, mergînd la Constantinopoli, au arătat vizirului necredinţa cu care s-au purtat Petru cătră Griti. IST. M. 149/21. Din această sumă dete numai lui Sinan vizirul două-zeci mii lei. BĂLCESCU, M.
 V. 31. Operaţiunile sale dependeau de la ordinile date de cătră marii veziri şi sardari otomani. BARIŢIU, P. A. I, 51. După plecarea marelui vizir, califul a mers să se culce şi el într-altă odaie. CARAGIALE, O. II, 262. A trimis haraciul la Poartă dimpreună cu deosebite daruri scumpe pentru marele vizir. CONV. LIT. XXII, 309, cf. DDRF. El îşi cîştigase... încrederea marelui vizir. XENOPOL, I. R. IV, 237, cf. ENC. ROM. Vizirul cel mare trecu întîi la Nicopol. IORGA, P. A. II, 211, cf. 1. BRĂESCU, M., RESMEPJŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Intr-adevăr, serascher Şişman şi marele vizir te-au acoperit. SADOVEANU, O. X, 107, cf. SCRIBAN, D. în vremea asta s-a înfipt un cui în inima marelui vizir, deţinătorul necinstit al preţiosului inel. VIANU, L. R. 61. Reşid, noul
4079
VIZIR2
-740-
 VIZIRIE
mare vizir, e speriat rău şi toate măsurile pe care le ia sînt măsuri de panică. CAMIL PETRESCU, o. III, 138, cf. DL. Marele vizir îi încredinţase buzduganul. BARBU, PRINC. 196. Vizirul a cerut lui Dumitraşco Cantacuzino, domnul Moldovei, să-i dea un zapis semnat de boieri. STOICESCU, S.
D. 89, cf. M. D. ENC., dex; b) (ironic; în trecut) supranume dat de contemporani lui I. C. Brătianu, prim-ministru al guvernului român. împrumutul acesta se face pentru acoperirea deficitului moştenit de marele vizir de la guvernul conservatorilor. EMINESCU, o. XI, 127·. Nu pierde nici o ocazie pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de guvernul vizirului. CARAGIALE, o. II, 25. ♦ F i g. (învechit) Tiran (12). scriban, d.
     2.     (Prin Mold.) Nume dat unei poziţii a arşicului în jocul de copii cu arşice; p. e x t. copilul care aruncă arşicul în această poziţie; (regional) armaş. V. sici1 (1). Cf. şio i, CXIX, Il i, 378, tdrg 98, scriban, d.
     -      Pl.: viziri. - Şi: (învechit) viziriu, vezir, veziriu, (regional) vizur s. m.
     - Din tc. vezir. Cf. fr. v i z i r.
     VIZIR2 s. n. v. vizieră.
     VIZIRĂT s. n. Funcţia sau rangul de vizir1 (1); perioadă de timp în care cineva îndeplinea această funcţie; (învechit) vezaret, vizirie, vizirlîc. Cf. I. GOLESCU, C. Fu scos din vizirat şi surghiunit. BĂLCESCU, M. V. 83. îndată ce el sosi în capitală, sultanul îl scoase din vizirat. id. ib. 180, cf. LM, DDRF, BARCIANU. împăratul s-a supărat pe el şi, mazilindu-l din veziriat, l-a surghiunit la Rodos. BUL. COM. IST. II, 71, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. 1 412, DL, DM, DEX. 0 (Rar) Viziratul cel mare sau marele vizirat = funcţia sau rangul de mare vizir. Mai ales de la venirea lui Sinan-paşa, duşmanul cel mai înverşunat al nemţilor, la viziratul cel mare, lucrurile luaseră o faţă cu totul războinică. XENOPOL,
I. R. V, 135. Ştiu să deie acestui post... rolul ce i se cuvenea, acela de a fi, alăturea cu marele vizirat, dregătoria cea mai însemnată a curţei otomane, id. ib. X, 109. ♦ (Ironic; în trecut) Guvernare ministerială dictatorială. Se-nţelege că cu aceeaşi manieră riguroasă cu care se critică primul viziriat al d-lui Brătianu se critică apoi guvernul. EMINESCU, O. XII, 26. Drepturile sunt scrise pe hîrtie pentru ca să se nesocotească în viaţă, unde domneşte bunul plac al tuturor viziratelor ministeriale şi abuzurilor tuturor paşalîcurilor préfectorale. LIT. ANTIMONARHICĂ, 173. Colegiul Naţional..., scăpat în sfîrşit... de sub tirania viziratului politic al cutărui ministru,... şi-a sărbătorit în ziua de 10 decembrie profesorii. ARH. OLT. XVII, 383. Sîntem în timpul „viziratului”lui I. C. Brătianu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 14/1.
     -      Pl.: vizirate şi (învechit, rar) viziraturi (i. GOLESCU, c.). - Şi: (învechit) viziriat (pronunţat: -ri-at), veziriat (pronunţat: -ri-at) s. n.
     - Din fr. vizirat.
     VIZIRĂŢÂPT s. n. (Regional) Reţetă (I 1) (Feisa -Blaj). Cf. alil xxix, 317.
     - Pl.: vizirăţăpte.
     - Din germ. Visiterezept.
     VIZIREÂSĂ s. f. Soţia vizirului1 (1). Cf. şio II,, 379,
TDRG. Să-i pierdem noi pe ei, zise vizireasa. POPESCU, B. I,
114.
     - Pl.: vizirese.
     - Vizir1 + suf. -easă.
     VIZIREPÔRT s. n. v. vizărăpert.
     VIZIRESC, -EÂSCĂ adj. Care aparţine vizirului1 (1), de vizir1; privitor la vizir1; (învechit) vizirial, (neobişnuit) viziricesc. Venit-au porunci dă la împărăţie Măriii sale, lui vodă, cu agi vezireşti cu fermanuri. R. GRECEANU, CM II, 171. Ajunse iute în cele mai mari slujbe ale împărăţiei şi..., pentru a doua oară, fu învestit cu puterea vizirească. BĂLCESCU, M. V. 83. Pentru a cincea oară fu învestit cu slujba vizirească. id. ib. 234. Din zare veneau să s-odihnească Pe trista hecatombă din groapa vizirească. ALECSANDRI, POEZII, 345, cf. ŞIO II,, 379, TDRG, RESMERIŢĂ,
D., CADE. Turbanul viziresc... era aurit. ARH. OLT. XII, 270, Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX.
     - PL: vizireşti. - Şi: (învechit, rar) vezirésc, -eâscă adj.
     - Vizir1 + suf. -esc.
     VIZIRI vb. IV. (învechit) l.Intranz. A exercita funcţia de vizir1 (1). Nu putè să vizirească de răul muftiului. NECULCE, L. 168. L-au făcut şi vezir; dară n-au vezirit mult. AXINTE URICARIUL, LET2. II, 155, cf. ZEITSCHRIFT, XIX, 416, ŞIO II,, 379, TDRG, CADE, SCRIBAN, D.
     2.     T r a n z. fact. şi r e f 1. A (se) face vizir1 (1). Cf. NECULCE, ap. IORDAN, L. R. 464. A murit Almus şi s-a vizir it Arpad, fiul lui Almus. CONV. LIT. IV, 153, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D.
     - Prez. ind.: viziresc. - Şi: veziri vb. IV.
     - V. vizir1.
     VIZIRIAL, -Ă adj. (învechit) Viziresc. Nu se spărie nici de caraşi, nici de capugii cari îi opreau intrarea conacului vizirial. GHICA, S. VII. Ii dă... o scrisoare vizirială către domnul Valachiei. id. ib. VIII. Fusese trămis de stăpînul său ca să dea nişte scrisori viziriale unui delibaşă. FILIMON, O. I, 115. Patruzeci de mii să plăteşti..., scria epistola vizirială, ascunzînd mîrşava aviditate sub o sofismă bigotă. HASDEU, I. V. 59. Ambasadorul moldovenesc... citeşte cărţile viziriale în şedinţa plenară a dietei. ARHIVA, I, 537. îi trimetea la prînz şi seara mîncări pregătite în bucătăria vezirială. BUL. COM. IST. II, 25, cf. DL. Peste cîteva săptămîni,... „Monitorul” publica scrisoarea vizirială din 1/13 iulie. IST. ROM. IV, 373. ♦ (Ironic; în trecut) Care este specific unei guvernări ministeriale dictatorial q.Toate speranţele au ajuns în această stare de omnipotenţă vizirială. EMINESCU, O. XI, 127. Nu va mai fi vorba de astădată de o remaniere ministerială parţială, de o cîrpeală după cunoscuta metodă vizirială, ci de prăbuşirea completă a şandramalei colectiviste. CARAGIALE, o. II, 28.
     -      Pronunţat: -ri-al. -PL: viziriali, -e. - Şi: (învechit, rar) veziriâl, -ă adj.
     - Din fr. vizirial.
     VIZIRIAT1 s. n. (învechit, rar) Provincie administrată de un vizir1 (1). Moldova vrea să o facă viziriat. ŞINCAI, HR.
111,81/13.
     - Pronunţat: -ri-at. -PL:?
     - Vizir1 + suf. -iat.
     VIZIRIAT2 s. n. v. vizirat.
     VIZIRICESC, -EÂSCĂ adj. (Neobişnuit) Viziresc. Domneau fraţii în treburile viziriceşti cîte o săptămînă pe rînd. CAMILAR, în SFC I, 115.
     - PL: viziriceşti.
     - Vizir1 + suf. -icesc.
     VIZIRIE s. f. (învechit) Vizirat. Cum au stătut Chiupruliul la vezirie, cum au luat asupra sa toate. M. COSTIN, O. 178, cf. 75, 86. Tal. 5000 s-au trimes bani gata vezirului Husein-paşii pentru poclonul de vezerie nouă (a. 1693). ŞIO II,, 379. Lacom au fost acel AU Paşa; era în
4091
VIZIRIU
-741-
VIZITA
 veziria lui, în care făcuse aproape de 3 ani, mulţi bani au adunat şi puşi în visteria împărătească. N. COSTIN, LET2. II, 79. Aflînd împăratul, numaidăcît l-au mazîlit şi dă vezir ie, şi dă viaţă. R. GRECEANU, CM II, 220, cf. 66, 145. Fără de zăbavă vreme mazilindu-se Ali-paşa Ciorlu din vizirie, stătut-au vezir Numan-paşa Chiuprili. AMIRAS, LET. III, 104/30, Cf. DDRF, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SFC IV, 70.
     -  Şi: vezirie, (învechit, rar) vezerie s. f.
     -  Vizir1 + suf. -ie.
     VIZIRIU s. n. v. vizir1. VIZIRLÎC s. n. v. vizirlîc.
     VIZIRLÎC s. n. (învechit) Vizirat. Poclon vizirului Ali-paşii şi chehaialii lui de vezirlîc nou (a. 1693). şio iij, 379. La căderea lui Ciorlo-veziriul din vizirlîc... mult l-au ajutat Măria sa cu cuvîntul spre binele şi folosul lui. R. POPESCU, CM I, 559. In gîndul şi capul lui era vezirlîcul. R. GRECEANU, CM II, 189. Sultan Ahmed dederă pecete de vezirlîc gineri-său, lui Damat Ali-paşa (a. 1715). ARHIVA R.
 II, 3/14. Fiind şi vizir Mustafa paşa cu al doilea vizirlîc, bun prieten lui Racoviţă, au luat Constantin Vodă Mavrocordat domnia Ţărei Româneşti (sfîrşitul sec. XVIII). LET2. III, 228. Se va cinsti Leu-paşa de către împărăţie cu vezirlîc. DIONISIE, C. 188, cf. ZEITSCHRIFT, XIX, 416, TDRG, CADE 1 431, SCRIBAN, D. 1 412.
     -      Pl.: vizirlîcuri. - Şi: vezirlîc, (învechit, rar) vizirlîc (SCRIBAN, D. 1 412) s. n.
     -  Din tc. vezirlik.
     VÎZIT s. n. v. vizită1.
     VIZITA vb. I. T r a n z. 1. A merge (acasă) la cineva (din prietenie, din curtoazie, din obligaţie etc.) cu scopul unei întrevederi; a face (cuiva) o vizită1 (1); (învechit) a vizitarisi (1). Cf. IORGOVICI, o. 40/20, LB. Vizitaţi adesea pe aceşti nenorociţi asupra cărora să cheamă luarea noastră aminte. MARCOVICI, D. 221/5, cf. VALIAN, V. în călătoria ce face acesta spre a vizita logodnica, se prinse de Zbarovschi şi îl închise în palatul seu. IST. M. 181/16. Vizitase pe cealaltă fiică, principesă Transilvaniei. BĂLCESCU, M. V. 208. Daca nu merităm să ne vizite, cel puţin sper că nu ne va lipsi de graţia unei audienţe. LĂZĂRESCU, S. 10/4, cf. STAMATI, D. Să auzi-n tot oraşul de bună venirea sa Şi vinea fleştecare prietin a-l vizita. PANN, E. I, 101/4, cf. POLIZU. Mă vizitau pe neaşteptate numeroşii mei amici, studenţi din clasele gimnaziale. SION, P. 55, cf. PETRI, V., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Cîţiva vecini veniseră să viziteze pe mama Elenei. BOLINTINEANU, O. 456. El nu-mi făcuse încă niciodată invitarea ca să-l vizitez. EMINESCU, P. L. 115. De obicei cînd mă vizitează dimineaţa îmi spune ştirile din toată lumea. CARAGIALE, O. IV, 113, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Tînărul meu fost colaborator m-a vizitat ca de obicei. LOVINESCU, M. 116. Spuneaţi că o rudă a d-voastră care v-a vizitat v-a dat amănunte despre execuţia prietenilor mei. CAMIL PETRESCU, T. II, 529. Un ministru mărinimos l-ar putea vizita. SADOVEANU, O. XX, 153, cf. SCRIBAN, D. îmi exprimai dorinţa de a-l vizita şi de a-l găsi în plin menaj şi în plină fericire. MIHĂESCU, D. A. 221. Ai să-mi indici pe cine să vizitez, cu cine să vorbesc şi ce să cer. ARGHEZI, S. X, 52. Pe la amiază, Ioanide vizită pe Saferian. CĂLINESCU, B. I. 90. Se duse la spital să viziteze un văr rănit. STANCU, R. A. III, 111. Numai eu aveam voie să o vizitez, ca avocat. VINEA, L. II, 221. Dacă ne vizitează şi pe noi, înseamnă că se pregăteşte ceva. H. LOVINESCU, T. 162, cf. DL. înaltul oaspe nu cunoştea curtea baronului Meitani pentru că nu vizita pe nimeni. BARBU, PRINC. 124, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Ce caţi,
 Niamţule, pi-aicil - Costicî, te vizitez. MAT. FOLK. 819. 0 A b s o 1. A fost anormal omul care nu putea vizita şi primi vizite decît de la miezul nopţii încolo. IBRĂILEANU,
 S. L. 17. ORefl. recipr. Feciorii şi fetele din satele învecinate... se vizitează... unii pe alţii. FRÎNCU — CANDREA, M. 149. Româncele din Suceava... se vizitează una pe alta. MARIAN, S. R. III, 179. Micii boieri de ţară de prin Argeş şi Olt se tot întîlneau, vizitîndu-se speriaţi pe la conacele lor. CAMIL PETRESCU, O. I, 7. 0 Fig. Trăieşte şi astăzi închis într-o casă de nebuni şi-şi istoriseşte necontenit povestea oricui vizitează trista lui singurătate. GANE, N. III, 127. Trebuie să fii anume hărăzit ca să te viziteze un vis profetic. VOICULESCU, P. II, 159. Imaginea unei tinere cu ochii negri şi cu fruntea delfinică, rîzînd respectuos şi înroşindu-se în umerii obrajilor, începu să-l viziteze tot mai des. CĂLINESCU,
 S. 112. Gripa mă vizitează la termene regulate în fiecare an. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 41, 18/1. (R e f 1. r e c i p r.) Orientul şi Occidentul se cunoscură, se vizitară. BARONZI,
 i. c. I, 290/17. ♦ (Complementul indică bolnavi) A consulta, prin deplasare la domiciliul bolnavului sau în saloanele unui spital (pentru stabilirea diagnosticului, pentru indicarea tratamentului etc.). N-am vizitat bolnavii. CAMIL PETRESCU, T. iii, 176, cf. scriban, D., DN3. 0 (Prin extensiune; regional; cu complementul „sănătatea”) A vizitat sănătatea. L. ROM.
 1966, 280.
     2.       A se duce, a merge (în grup) într-o ţară, într-o localitate, la un obiectiv turistic etc. cu scopul de a cunoaşte, de a se informa, de a cerceta, de a se relaxa etc.; (învechit) a vizitarisi (2). înălţimea sa, ducul de Persia..., au vizitat soţietatea împărăteştei academii. AR (1829),               13474.
 împăratul... au hotărît a vizita a sa vechie capitalie. ib. (1833), 20!/38. Acesta este cel mai frumos şi mai măreţ monoment vechiu al mărimei româneşti, vizitat de cei mai mulţi călători. GENILIE, G. 197/8. Dete oarecum călugărilor greci privileghiu de a vizita mai adesea Ţara Românească de unde se împărtăşa de deosebită milă şi favor. F. AARON, I.
 I, 189/13. El au vizitat biblioteca universităţei. ASACHI, I. 245/1. Nu vă sfătuiesc să vizitaţi chiar gropile ocnei de unde se scoate sarea. FM (1847), 93V23. Am venii să vizitez palatul lui Duca Vodă în Cetăţuie. RUSSO, S. 195. Intrară amîndoi în acea cărucioară de poşte în care îi văzurăm şi plecară a vizita muntele Ceahlăul. ROMÂNUL (1857), nr. 3, 32/61. Un naturalist, care a vizitat o asemenea grotă cu stalactite..., face despre această vizitaţie următoarea descriere. BARASCH, I. N. 75/13. Luai un fiacru şi vizitai oraşul. NEGRUZZI, S. I, 67. Visul lui era să poată să meargă, cînd s-o face mare, să viziteze acele locuri sfinte. GHICA, S. 298. Streinii sînt liberi a vizita muzeul în toate zilele. FILIMON, O. II, 37. Suie Nilul pînă la Memfis, vizitează piramidele. BARONZI, I. L. I, 152/21. Eu nu le-am vizitat nici pe unele, nici pe altele. ALECSANDRI, T. I, 313. El vizită toate mănăstirile cîte erau pe atunci dincolo de Olt şi dincoace. ODOBESCU, S. I, 405. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să se acaţe de stînci. GANE, N. I, 56. Am avut imprudenţa să vizitez saloanele artiştilor în viaţă. CARAGIALE, o. III, 111, cf. BARCIANU. Autorul acestei comunicări, vizitînd mînăstirea Bucovăţul..., a văzut picturile murale. REV. IST. IX, 194, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. S-au oprit mai întîi la Colonia ca să o viziteze. LOVINESCU, M. 164. Vizitam din curiozitate o sală de bal. CAMIL PETRESCU, T. II, 216. Muzeele le-a vizitat Zaharia Duhu singur. C. PETRESCU, A. 319. într-o altă călătorie de studii am vizitat instituţiile culturale din Viena.
 D. GUŞTI, P. A. 264, cf. SCRIBAN, D. Noaptea, după ce fusese vizitată biserica din Albeşti, grupul excursionist ajunge la schitul Bădiceni. VIANU, L. R. 88, cf. DL, DEX, DN3. 0 Refl. pas. Sîmbătă dimineaţa s-a vizitat castelul Huniazilor. REV. IST. IX, 286. A dat explicaţiile necesare... cînd s-a vizitat muzeul de antichităţi. ARH. OLT. X, 82. Se vizitează cula de
4096
 VIZITA
-742-
VIZITARE
 la Curtişoara,... prilej de a ne plimba gîndul prin trecutul viforos al Olteniei, ib. XIX, 233. O F i g. Eu aş dori prea mult, Ca zile ca acelea să viziteze iar Aceste triste ziduri.
 C.   A. ROSETTI, c. 124/17. Pe toţi să-i lumineze privirea ei divină. Şi toţi în fericire sorgintea-i de lumină să poată vizita. R. IONESCU, C. 144/3. Al ei suflet fericit, P-ale vîntului line-aripi vine poate-a se opri, Vizitează-ncă mormîntu-i, ce nu-i place-a-l părăsi. PELIMON, S. 29/2. Cîte pustiuri de groază pline A mea durere n-a vizitat. ALEXANDRESCU, M.
 63. Norii cei negri par sombre palate De luna regină pe rînd vizitate, eminescu, o. I, 37. ♦ (învechit) A frecventa. Abia 15% dintre copiii obligaţi a umbla la şcoală o şi vizitează în adevăr, eminescu, o. XIII, 166. ♦ F i g. (Despre animale, păsări etc.) A veni (des) într-un anumit loc. Păsări sînt destule; şi iepurii au vizitat estimp foarte mult grînele. VOINESCU II, M. 57/25. Florile primăvăratice sunt des vizitate de albine. SIMIONESCU, F. R. 291. Acest vultur de ţări calde ne vizitează numai vara. BĂCESCU, PĂS. 241. Vizitează regulat şi coloniile de stînci din apropierea cuibului său. LINŢIA, P. II, 253. Iarna% coboară spre şes, vizitînd grădinile şi livezile gospodăriilor. ZOOLOGIA, 159. ♦ P. e x t. (învechit, rar; despre vehicule) A trece printr-un anumit loc. [Vaporul] să viziteze şi portul Brăilii (a. 1846). DOC. EC. 907.
     3.     (Complementul indică imobile, instituţii etc.) A veni la faţa locului pentru a constata un anumit lucru, pentru a se edifica asupra unei situaţii etc.; a inspecta, a controla (prin deplasare la faţa locului); (învechit) a vizitarisi (3). Prezidentul au ieşit spre a vizita spitalurile din preajma Bucureştilor. CR(1829), 55 ]/l. Referendariul din datorie va vizita în toate zilile aşezămînturile învăţăturii. REGUL. ORG. MOLD. III, 79/24. Mă duceam să vizitez spitalul copiilor găsiţi. HRISOVERGHI, A. 37/7. Pe lîngă compătimire, simţea Scot şi o curiozitate şi făgădui bătrînului că-i va vizita lăcuinţa. MOZAICUL (1839), 463/22. Guvernorul casei trebuie să viziteze în toate zilele şalele şi localul spitalului. CUCIURAN, D. 44/35. Se va aşeza în fiecare colegiu un număr oarecare de cercetători însărcinaţi de a vizita în toţi anii scoalele. NEGULICI, E. I, 152/12. Seara ne-am primblat împreună, am vizitat o punte pe Trotuş făcută de el. NEGRUZZI, P. T. 345/34. Boierii noştri, venind la o moşie pe care de mult nu o vizitase, a adunat ţigănimea pentru ca să facă recrutaţiunea de copii. SION, P. 70. Pe cînd episcopul vizitează diocesiul seu, să nu cază în sarcina nimului prin mulţimea servitorilor sei. BARONZI, I. C. IV, 221/23, cf. COSTINESCU. Am vizitat multe case în multe părţi ale ţării. MANOLESCU, I. 37. Acesta, dimpreună cu primăria, vizitează comuna tot la cîte un sfert de an, pentru a constata starea locuitorilor sub raportul sanitar. PĂCALĂ, M. R. 354, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pare iritat cînd îi cer să vizitez Arsenalul şi să văd de aproape cum sporeşte lucrul. CAMIL PETRESCU, T. II, 184. Maestrul putea... să plece luni seara să-şi viziteze moşiile, pe care nu le mai inspectase de mult. MIHĂESCU, D. A. 226. Porni pe drumurile de ţară, în trăsură sau căruţă, cum i-a fost la îndemînă, să viziteze şcoalele din judeţul Vaslui. CĂLINESCU, E. 260. Ioana... acceptă invitaţia arhitectului de a vizita imobilul construit în apropiere, id. B.
 I. 197. Am vizitat şi la 16 iunie această... colonie. LINŢIA, P.
 III, 346, cf. DL, DEX, DN3. 0 F i g. E bine să-mi vizitez niţel bănişorii. RUSET, z. 56/8. ♦ A verifica, a controla (o navă străină). Corăbiile întră şi ies din Elispond fără a fi vizitate. ar (1829), 182V36, cf. costinescu, cade, scriban, d.
     4.     (învechit) A cerceta, a examina (cu atenţie şi în detaliu). Arhivele acestei vechi rezidenţe a regatului Poloniei sînt pentru noi nişte tezaure prea interesante şi merită prea mult să-şi puie românii osteneala de a le vizita. MAG. IST. I, 329/10, cf. POLIZU. M-am cercat să cetesc un romanţ din acele manuscrise, dar scrisoarea era atît de încîlcită, încît le-am lăsat, făgăduindu-le de a le vizita cum
 voi pute deprinde a ceti scrisoarea acea ieroglifică. NEGRUZZI, S. I, II. Să vizităm întîi sacii... A, iată nişte hîrtii! SION, P. 252, Cf. BARCIANU.
     -       Prez. ind.: vizitez şi (învechit, rar) vizit (LB); prez. conjunct, pers. 3 şi (învechit, rar) să vizite.
     -  Din lat. visitare, fr. visiter. Cf. germ. visitieren.
     VIZITĂNT adj. (Calc după engl. visiting pr of essor; în sintagma) Profesor vizitant = profesor universitar care ţine (periodic) cursuri la o universitate dintr-o ţară (sau dintr-o localitate) diferită de cea în care îşi are reşedinţa. Ca activitate universitară permanentă el este... profesor vizitant al Universităţii din Roma. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 21, 28/1.
     -  Pl.: vizitanţi.
     -  Vizita + suf. -ant.
     VIZITARE s. f. Acţiunea de a v i z i t a şi rezultatul
 ei.
     1.      Deplasare (acasă) la cineva (din prietenie, din curtoazie, din obligaţie etc.) cu scopul unei întrevederi. Cf. vizita (1). Cf. stamati, d., polizu, ddrf, barcianu, dl, dex, dn3. ♦ (învechit, rar) Consult medical (prin deplasare la domiciliul bolnavului). Să se facă de al doilea o obştească vizitare în tot oraşul. CR(1830), 407'/12.
     2.      Deplasare (în grup) într-o ţară, într-o localitate, la un obiectiv turistic etc. cu scopul de a cunoaşte, de a se informa, de a cerceta, de a se relaxa etc.; interval de timp în care are loc o asemenea deplasare; vizită1 (3). Cf. vizita
 (2). Este cea dintîi serioasă vizitare a acestui continent austral. GENILIE, G. 58/20. Mearsă... la cetăţuie şi în vizitarea acelei faimoase tării s-au abătut şi la închisoare. ASACHI, S. L. II, 159. O vizitare a bîlciului sau a „iarmarocului” din Folticeni. MAIORESCU, CR. III, 22, cf. REV. IST. IX, 285, cf. RESMERIŢĂ, D. S-au ficut prezentările la prefectura oraşului şi s-a început vizitările: Catedrala, Liceul, Şcoala profesională, Şcoala normală etc. ARH. OLT.
 V,  155. Nu numai vizitarea repetată a unui muzeu, dar şi lectura pentru a doua sau a treia oară a unui roman... pot trezi observaţii de natură critică. VIANU, E. 396. Credem că programul de vizitare s-ar cuveni lărgit. CV 1950, nr. 3, 22. Din vizitarea cîtorva monumente... reţin trei ca tipice pentru armonizarea moldovenească a confluenţelor. CĂLINESCU, c. O. 262. ♦ (învechit) Frecventare. Se consideră mai ca o pretensiune de-a cere mai mult decît o abilitate cîştigată prin conversaţiune, prin lectura dileginte a recenziunilor de teatru şi prin deasa vizitare a spectacolului. EMINESCU, O. XIV, 250.
     3.      Venire a cuiva la faţa locului pentru a constata un anumit lucru, pentru a se edifica asupra unei situaţii etc.; inspecţie, control (prin deplasare la faţa locului); (învechit, rar) vizitaţie (4). Cf. v i z i t a (3). Cuvîntul... rostit cu prilejul vizitării în[âlţimii] sale, domnului ţărei. FM (1844), 324’/25. în primăvara trecută mi se asemnase... o anticipaţiune de 300f. pentru vizitarea şcoalelor. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 145. El i ia locul or în eserciţiul jurisdicţiunii sau pentru vizitarea diosesiului. BARONZI, I. C. IV, 200/14, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Scularea, mîine, la şapte. Autobuzul la opt. Intre timp, vizitarea domeniului. VINEA, L. II, 315. Se continuă cu vizitarea uzinei. M. 1972, nr. 1, 9. ♦ (Tehn.; în loc. adj.) De vizitare = (despre piese, dispozitive, elemente ale unei instalaţii etc.) care permite pătrunderea în interiorul unei instalaţii, unei construcţii pentru a se efectua reparaţii, întreţineri etc. Piese de vizitare şi de curăţire din fontă. NOM. MIN. I, 322. Tablourile... vor avea împrejmuire laterală prevăzută cu o uşe de vizitare. PREV. ACCID. 80, cf. LTR2 VIII, 730.
     4.      (învechit) Cercetare, examinare (atentă şi în detaliu). Cf. v i z i t a (4). Se luară... măsurile cele mai aspre contra
4098
VIZITARISI
-743-
VIZITATOR
 propagandelor, cenzura draconică, oprirea oricăror tipărituri străine, vizitări minuţioase de paspoarte. BARIŢIU, P. A. I, 547, Cf. BARCIANU, ALEXI, W.
     -  Pl.: vizitări.
     -  V. vizita.
     VIZITARISI vb. IV. T r a n z. (învechit) 1. A vizita (1). Oaspeţii nu vă lipsesc, Toţi vă vizitarisesc. mumuleanu, R. 38/8, cf. I. GOLESCU, c. Sărmanul de mine, ce am auzit? Or să vie morţii să mă vizitarisască. ALECSANDRI, F. 31/16.
 ♦  (Complementul indică bolnavi) A consulta prin deplasare la domiciliul bolnavului sau în saloanele unui spital (pentru stabilirea diagnosticului, pentru indicarea tratamentului etc.). Aceste muieri pot a întră cu mască la obraz... de cîte ori le vizitariseşte dohtorul sau moaşa. GOLESCU, î. 33.
     2.     A vizita (2). Pînă acum n-am putut vizitarisi Berlinul. KOGĂLNICEANU, S. 74.
     3.     (Complementul indică instituţii, imobile etc.) A vizita
 (3). El este împuternicit a vizitarisi în persoană deosăbitele tribunaluri şi divanul domnesc. REGUL. ORG. MOLD. VIII, 45/2.
     -  Prez. ind.: vizitarisesc.
     -  Vizită1 + suf. -arisi.
     VIZITARISÎRE s. f. (învechit, rar) Inspecţie; control (prin deplasare la faţa locului). Cf. v i z i t a r i s i (3). Au sosit de curînd o persoană,... arătîndu-să prin hîrtii oficiale din partea Ministerin din lăuntru, gheneral inspector a poliţiii, însărcinat cu vizitarisirea vămilor. AR (1837), 131^/9.
     -  PL: vizitarisiri.
     -  V. vizitarisi.
     VIZITAT, -Ă adj. 1. (învechit; despre persoane) Care a primit vizita1 (1) cuiva (acasă); care a avut (acasă) o întrevedere cu cineva. Cf. vizita (1). Cf. stamati, d., RESMERIŢĂ, D.
     2.     (Despre ţări, localităţi, obiective turistice etc.) Care este cunoscut în urma unei vizite1 (3). Cf. vizita (2). Un loc vesel şi mult vizitat se va părea sgomotos unui ipohondriac. FĂTU, D. 118/5. Descrie în culori vii frumuseţele naturii comitatului Hunedoarei şi principalele localităţi vizitate. REV. IST. IX, 285. Patrimoniul acestei instituţii a stat la baza alcătuirii amplului şi mult vizitatului complex muzeal. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 1, 32/1. 0 F i g. Amintirile din închisoare ale d-lui Arghezi ne-au ţinut într-o neşovăită încordare, ne-au săgetat cu uimire admirativă, prin felurimea mijloacelor de evocare şi a aspectelor vizitate. CONSTANTINESCU, s. I, 66.
     -  PL: vizitaţi, -te.
     -  V. vizita.
     VIZITATOR, -OARE s. m. şi f. 1. Persoană care vizitează (1) pe cineva; persoană căreia i se oferă ospitalitate. V. m u s a f i r, o a s p e (1). Găsiiam în vizitătorii mei o confidinţă şi un respect. MAN. SĂNĂT. 198/26. In toate zilele de sărbătoare, se aflau mai mulţi vizitatori şi cîţiva boieri de divan. SION, P. 152. Păturică ieşi să vază pe vizitătorul şi revenind anunţă pe chera Duduca. FILIMON, O. I, 220, cf. PROT. - POP., N. D. Salonul... se umplea încă mai mult de vizitatori. ALECSANDRI, o. P. 110. Se iau cele mai minuţioase precauţiuni în contra vizitatorilor. EMINESCU, o. XIII, 27, cf. DDRF, ALEXI, W. Mavrogheni poate pofti pe Lady Craven la un prînz cu scaune şi tacîmuri de argint care se par vizitatoarei a fi de obîrşie englezească. IORGA, C. I. I, 134. Cele trei vizitatoare... urcaseră nedumerite. PAPADAT-BENGESCU, O.
 III, 14, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu oferea vizitatorilor decît pumnalele privirilor sale de după nişte
 sprîncene stufoase. LOVINESCU, M. 89. Aruncă o privire spre vizitator şi îşi continuă operaţia. REBREANU, R. I, 182. Privi cu ochii mici pe prăfuitul vizitator elegant în ziua de vară. BACOVIA, O. 205. Gratii groase despart pe deţinuţi de vizitatori. CAMIL PETRESCU, T. I, 225. Pretutindeni, în camera de oaspeţi, vizitatorul străin a văzut bibliotecă de specialitate. SADOVEANU, O. XX, 334, cf. SCRIBAN, D. Trecu şi el în salon, unde se mai aflau vizitatorii. CĂLINESCU, S.
 203,   cf. DL. îmi vin o mulţime de vizitatori, veniţi şi dumneavoastră. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 18/2, cf. M. D. ENC., dex. (Adjectival) Un preot vizitator, scoborît într-un lătrat general al ocnaşilor, în salină, s-a rugat să fie scos, înspăimîntat că a intrat în iad de viu. ARGHEZI, P. N. 120. 0 F i g. Acea umbră uşoară însoţise şi pe doctor pretutindeni, fară ca el să bage de seamă această vizitatoare nouă în viaţa lui de fapte concrete. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 251. [Nagîţul], cînd îşi vede în pericol cuibul, se avîntă cu un curaj nemaipomenit asupra duşmanului, văicărindu-se şi încercînd să alunge din acel loc pe aceşti vizitatori nepoftiţi. LINŢIA, P. iii, 260.
     2.     Persoană care vizitează (2) o ţară, o localitate, un obiectiv turistic etc. V. t u r i s t, voiajor. Intre vizitatorii carii au onorat pe acest aşezămînt filantropic s-au observat mai cu deosebire streinii. CALENDAR (1855), 146/20. Aceea ce atrage sau cată să atragă mai mult curiozitatea vizitatorului este celebrul mauzoleu al arhiducesii. FILIMON,
 0.  II, 67. Revenind pe aleea principală..., vizitatorele vede de o parte şi de alta înşirate din 8 în 8 metri mărcile tuturor judeţelor României (a. 1865). N. A. BOGDAN, C. M. 146. Un vizitator venit din Principate aruncă, printre fîşioarele soioase de bancnote austriace grămădite în pălăria colectorului, un zvanţig în monedă de argint. ODOBESCU, S.
 1,  469. întotdeauna tinerii din localitate ospătează pe vizitatorii dintr-altă localitate. FRÎNCU - CANDREA, M. 149. Maicile mai fac slujbă, cu ochii la uşă, cotindu-se de cîte ori soseşte vreun vizitator. IORGA, P. A. I, 133. Destinată... vizitatorilor grăbiţi, monografia... răspunde minunat cerinţelor unei astfel de lucrări. ARH. OLT. v, 79. Rezultatul practic al expoziţiei a fost că vizitatorii din România au încheiat o mulţime de transacţiuni cu întreprinzătorii expozanţi. GOLOGAN, C. R. 116, cf. CADE. Vara se umplu staţiunile balneare de vizitatori. LOVINESCU, M. 20. Trece un vizitator. CAMIL PETRESCU, T. II, 20. Toate lucrurile acestea se arată astăzi vizitatorilor cu ample explicaţiuni. SAHIA, N.
 48. Satul românesc a apărut înaintea miilor de vizitatori interesaţi, cu toate problemele de astăzi şi de totdeauna.
 D. GUŞTI, P. A. 220, cf. SCRIBAN, D. în faţa vizitatorilor... ne prezentasem în condiţii care ne puneau pe nedrept într-o lumină nefavorabilă. OPRESCU, s. 63. A trebuit să ducă muncă de lămurire cu personalul şi vizitatorii staţiunii. BĂCESCU, PĂS. 253. Un ghid pentru călăuzirea vizitatorilor sosiţi cu vagonul şi maşina. ARGHEZI, S. XVIII, 7. Intrară într-un cavou deschis, care avea o masă de tablă... şi două bănci pentru eventualii vizitatori. CĂLINESCU, B. I. 129. O pensiune e un loc unde se perindă sute de vizitatori. RALEA,
 S.T. I, 280. Toate coloniile de egrete cunoscute trebuie ţinute în secret... pentru vizitatorii şi cercetătorii ocazionali ai Deltei. LINŢIA, P. III, 35. Aveţi ceva marfa? întrebă tainic unul din vizitatori. TUDORAN, P. 204, cf. DL. Expoziţia era plină de vizitatori. PREDA, M. s. 29, cf. DM. Peregrinul transilvan este primul nostru turist care rîvneşte vizitatori şi pentru frumuseţile provinciei lui. IST. LIT. ROM. II, 577. Pentru vizitatorul care soseşte pe mare sau pe calea aerului din Europa, Algeria oferă o minunată imagine de frumuseţe şi culori armonioase. V. ROM. februarie 1964, 89. Intr-una din zile, cînd mai mulţi vizitatori s-au încumetat să-i facă proba, scara respectivă s-a prăbuşit. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9182, cf. M. D. ENC. Un mare număr de vizitatori egipteni şi străini se întîlnesc în sălile muzeelor de artă. ROMÂNIA
4102
VIZITATORE
-744-
VIZITÄ1
 literară, 1974, nr. 30, 23/5, cf. dex, dn3. (Adjectival) Un muzeu este... un mijloc de a înfăţişa astfel colecţiile pentru ca din ele să se desprindă o învăţătură plăcută şi foarte sugestivă pentru marele public vizitator. D. GUŞTI, P. A. 223. 0 F i g. In ce priveşte cometele, nu se ştie cu siguranţă dacă ele ţin toate de sistemul nostru solar sau dacă, în mare parte, nu sunt decît nişte vizitatoare ce ne sosesc din infinit. SĂM. VIII, 22. Piţigoii obişnuiţi... sînt cei mai deşi vizitatori. SIMIONESCU, F. R. 140.
     3.     (învechit) Inspector; controlor. Lord canţelariu şi încă 8 deregători ai statului sînt ca nişte derectori din partea guvernului, arhiepiscopul de Canterburg, ca un vizitator sau cercetătoriu. AR (1829), 1322/10. Vizitatorii casei... trebuie să reveduiască măcar de două ori pe săptămînă Institutul. CUCIURAN, D. 44/29, Cf. POLIZU, BARCIANU, CADE.
     -      Pl.: vizitatori, -oare. - Şi: (învechit) vizitător, -oare s. m. şi f., (învechit, rar) vizitatôre s. m.
     -  Vizita + suf. - ator- Vizitatore < it. visitatore.
     VIZITATÔRE s. m. v. vizitator.
     VIZITÂŢIE s. f. 1. (învechit) Inspecţie (a unei unităţi administrative bisericeşti, a unei instituţii de învăţămînt etc.); control (periodic). Fiind în canoniceasca vizitaţie în Mărginen(i)..., am iscălit aici (a. 1776). IORGA, S.D. xiii, 132. In vr emile cînd va face cercetare sau vizitaţie bisericilor din Ardeal...pricile care se vor afla mai grele, împreună cu protopopii cei cu sine, le va giudeca. ŞINCAI, HR. III, 40/33. Mult ar fi chieltuit dintru acea sumă mare de bani, cum au chieltuit cei înainte de el vlădici cu cele dese ale lor canoniceşti vizitaţii. MAIOR, I. B. 262/17. Eram de la... direcţie pentru vizitaţia şcoalelor rînduit. ŢICHINDEAL,
 S. Vl/2. în vizitaţie încă mai tot amîndoi umblînd. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 136. La întîia vizitaţie ce a făcut şcoalei din Ploieşti în anul trecut, a dăruit lei una sută copiilor celor mai silitori. MN (1836), 882/23. Trebui să se ferească... de vizitaţia odăilor unde se află bolnavi. ALBINEŢ, M. 81/3. Prilegiul vizitaţiei ce am făcut... carantinei Brăilei. BULETIN,
 G. (1840), 290*/9. Dacă oprirea vizitaţiunei şcoalelor s-a făcut din punct de vedere economic, apoi nu avem nimica de a observa. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 145. Sosit în ţară, făcea vizitaţiuni oficioase în mai multe regiuni. BARIŢIU, P. A. I, 372, cf. POLIZU. Întrebuinţează vizitaţiile sale spre... a culege material pentru o istorie a bisericilor din vicariatul său. SĂM. IV, 897, cf. ALEXI, W. După protocolul luat cînd cu vizitaţia canonică a lui Nichitici..., comuna bisericească avea în fruntea ei un protopop. PĂCALĂ, M. R. 361.
     2.     (învechit) Consult medical. Este de isnoavă să se înceapă vizitaţie a tuturor lăcuitorilor spre asigurarea oraşului de omorîtoarea boală. AR (1830), 200 722, cf. CR (1830), 105 */l 3. La vizitaţia ce i s-a făcut, s-au găsit umflat la stomah unde era lovit (a. 1837). DOC. EC. 673. Să va supune vizitaţiei doftorului, după care, aflîndu-să sănătos, să va face reghistru a tuturor lucrurilor. REGUL. ORG. MOLD. vi, 9/23, cf. prot- pop., n. d., polizu.
     3.     (învechit) Vizită1 (3). Cu prilejul vizitaţiii ce a făcut Măria sa, domnul nostru, la monastirea Dealu, văzîndu-o cu totul derăpănată, au poruncit să se zidească din temelie. FM (1844), 320!/29. Un naturalist care a vizitat o asemenea grotă cu stalactite.... face despre această vizitaţie următoarea descriere. BARASCH, I. N. 75/16.
     4.     (învechit, rar) Vizitare (3). Trebuie să se ferească... de vizitaţia odăilor unde se află bolnavi. ALBINEŢ, M. 81/3.
     5.     (Prin Maram. şi prin Ban.) Recrutare (1). Se însurase înăinte de a ajunge la vizitaţie. CĂTANĂ, P. B. II, 100, cf. GLOSAR REG.
     -  PL: vizitaţii. - Şi: (învechit) vizitaţiune s. f.
     -  Din lat. visitatio, -onis, fr. visitation, germ. Visitation.
    VIZITAŢIUNE s. f. v. vizitaţie.
    VIZITĂ1 s. f. 1. (Adesea în legătură cu verbele „a merge”, „a se duce” şi construit cu prep. „în” sau cu verbul „a face” formează locuţiuni verbale) Faptul de a merge (acasă) la cineva (din prietenie, din curtoazie, din obligaţie etc.) cu scopul unei întrevederi; faptul de a primi (acasă) pe cineva (oferindu-i ospitalitate, găzduire); (adesea urmat de determinări care arată natura, caracterul, scopul) întîlnire, întrevedere care are loc cu acest prilej; interval de timp în care are loc o asemenea întîlnire. V. o s p e ţ i e (2). Prezidentul merge de le face vizită. IST. AM. 24715. Au hotărît de a nu te mai cere să-i priimeşti vizita. NARCHIS, 115722, cf. IORGOVICI, O. 40/22. Numa pofteşte pre Leo ca să meargă dimpreună să facă o vizită bătrînului. BELDIMAN, N. P. II, 87/24. La o zi hotărîră pentru vizita Curţii, ca să să adune toate fetele cele mari din neamul cel mai mare. CHREST. ROM. 124/9, cf. LB. Săptămîni întregi alerg. Tot pe la vizite merg. MUMULEANU, C. 126/22. Scriu de la Constantinopol că sultanul au mers de au făcut vizetă doamnei baronesei Higs. CR (1829), 952/24. Scopul lui era de a avea un rezultat bun vizita şi consiliul lui. HELIADE, O.
 II, 77. Merse ca să facă vizită acelia ce-i da nădejde. CĂPĂŢINEANU, S. 5/22, cf. I. GOLESCU, C. Ea după prînz o să vie de vizită la fiica dumitale, pe urmă o să iasă niţel pe cîmp. RUSET, Ζ. 62/19. Sînt peste trei săptămîni de cînd nu i-am jacut vizită. I. D. GHICA, P. 43/18. îmi scrie c-a veni să-mi facă o vizită la trei ceasuri şi că s-a sui pe scara de din dos. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 434, cf. VALIAN, v. Plecă la palatul domnului ca să-i facă vizita de onoare. BĂLCESCU, M. V. 54, cf. STAMATI, D. Motivă vizita sa prin neînvinsa atragere ce totdauna simţise pentru nepotul lui Catone. TEULESCU, C. 373/14. Cîte o rară vizită întrieşte mai mult decît împrăştie urîtul. RUSSO, s. 19, cf. POLIZU. Nici fac, nici primesc vizite. NEGRUZZI, S. I, 199. Cutare femeie priimi vizită de la o vecină. MUREŞANU, I. 94/29. La preumblări, la vizite, la biserică, la baluri,... erau nedespărţiţi şi totdeauna împreună. SION, P. 65. Unii susţin că chiar domnitorul Caragea îi da vizite secrete. FILIMON, o. I, 196. Vin de la moşie de la Bursuceşti, cu fiul meu Manolachi, ca să facem vizită lui cuconu Matachi. ALECSANDRI, T. 947, cf. LM. în această săhăstrie primea adesea vizitele lui Francesco. EMINESCU, P. L. 88, cf. DDRF. în ea se primeşte vizita prietenilor şi în ea culcă pe mosafiri. MANOLESCU, I. 37, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Ai putea să-mi faci cîte o vizită în internat. AGÂRBICEANU, A. 54, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU,
 D. U., CADE. Mă trezii, într-o seară, cu vizita lui. LOVINESCU, M. 200. Vă rog să mă scuzaţi că nu v-am spus la telefon obiectul vizitei mele. CAMIL PETRESCU, T. iii, 48. Neamurile care trăiau în casa veche, primind vizita noastră, a orăşenilor, erau încredinţate că venim să admirăm transformările pe care le făcuseră. SADOVEANU, O. XX, 249, cf. SCRIBAN, D. Cu toată exuberanţa, Păducel nu comitea nici o poznă regretabilă... stînd în fotoliu, în vizită. CĂLINESCU, S. 152. Noi sîntem ocupaţi. N-avem timp de vizite. BARANGA, I. 210, cf. DL. N-aş fi vrut să trec prin oraş fâră să vă fac o vizită. H. LOVINESCU, T. 248, cf. L. ROM.
 1964, 597, M. D. ENC., DEX. Ce fel de vizitî ni faci, Noapti pe la miez di noapti. MAT. FOLK. 819.     0  (în proverbe şi
 zicători) Vizitele mai plăcute Sînt cele mai rar făcute. PANN, P. V. III, 3/5. De cel ce-ţi face vizite cam des, nici nasul poţi să ţi-l ştergi. ZANNE, P. viii, 141. 0 F i g. Am colindat de multe ori pădurea... ca să le descoperim cuiburile şi să-i ucidem pe loc, fără să le mai aşteptăm vizita. VOICULESCU, P. I, 65. 0 Carte de vizită = a) (şi, învechit, în forma cartă de vizită) bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea, titlurile, adresa etc. şi care poate fi înmînată sau trimisă (cunoscuţilor). Mi-a dat carta sa de vizită pe care era scris în litere majuscule.
4106
VIZITĂ1
-745-
VIZITCĂ
GHICA, S. 151. Nişte cărţi de vizite a d-tale ne-au prilejit la amîndouă chipul de a-ţi cunoaşte numele. ALECSANDRI, O. P. 23, cf. COSTINESCU. Adăuga pe cărţile de vizită, sub coroana de comite, prepoziţia „de”. BOLINTINEANU, o. 417. Grăbindu-se să-şi ridice arma, a uitat jos carta de vizită. CARAGIALE, O. II, 17. Mi s-a dat o carte de vizită pe care o depusese „ de plecare ” penti'u mine. PAPADAT-BENGESCU, O.
I, 109. Privi încă o dată cartea de vizită pe care o păstrase în mînă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 185. îşi luase mai demult pe genunchi geamantănaşul de piele fină cu carta de vizită scoasă în evidenţă. REBREANU, R. I, 12. într-un loc erau cărţi de vizită, trimise probabil cu flori. CAMIL PETRESCU, P. 91, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 380, SCRIBAN, D. Abia puteam descifra pe cărţile de vizită. MIHÄESCU, D. A. 98, cf. NOM. MIN. I, 361. Probabil că citise cartea mea de vizită, prinsă cu o ţintă de pervaz, şi voia să mă cunoască şi să mă studieze. ARGHEZI,
S. XVI, 80. Pascalopol însuşi trimise un om cu o carte de vizită. CĂLINESCU, E. O. I, 169. Vecinul de compartiment şi-ar fi putut satisface curiozitatea mai din vreme, dacă i-ar fi dat prin minte să cerceteze cartea de vizită. TUDORAN, P. 12. (Neobişnuit; eliptic; în forma vizit) Peretele din dreptul patului era acoperit cu două imense rame care colectau mulţime de fotografii format vizit. CĂLINESCU, E. O. II, 91. (F i g.) Are drept carte de vizită două frumoase versuri din Friedrich Schiller. MS. XIX, nr. 1, 30; b) numele unui joc a cărui dezlegare constă în obţinerea unui nume, a unui proverb, a unui titlu de carte etc. prin anagramarea literelor dintr-un nume dat. Cf. DN3. Vizită armenească v. armenesc. OExpr. Afiîn vizită (cu cineva) = a avea relaţii de prietenie cu cineva; a se vizita reciproc. Familiile nu erau în vizită. BRĂESCU, A. 64, cf. DL, DEX. ♦ Vizitator (1). Cînd întrebă de lăcuinţa ciudatului adunător de păr, acesta nu vru să-i dea răspuns, pricinuind că se vor întîlni ei, că acum n-ar fi pregătit a primi vizite. MOZAICUL (1838), 116/13. Eleno, du-te de te pregăteşte, că astăzi primim vizită în salon. PR. DRAM. 251. Se auzi soneria de la intrare. Alina întîmpină o vizită. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 362. A fost anormal omul care nu putea vizita şi primi vizite decît de la miezul nopţii încolo. IBRĂILEANU, S. L. 17. I-au venit vizite, au sporovăit, au rîs. SADOVEANU, o. XXI, 334.
    2.    Serviciu prestat de un medic care se deplasează la domiciliul bolnavului sau care primeşte un bolnav în cabinetul său pentru consultaţie; deplasare zilnică făcută de medici, însoţiţi de personalul auxiliar, în saloanele unui spital, la patul bolnavilor; p. e x t. examen medical. Cîţi vor să metaharisească băi i cei orînduiţi de dohtori vor afla în toată diastima de vizită să prînzească după o într-adins însemnare sau după porunca dohtorului (a. 1825). DOC. EC. 347. Datori este ca să fie osîrduitor şi silitori nu numai la boieri şi la cei ce le dă mîna a plăti vizitile în oraş..., ci mai vîrtos pentru cei săraci (a. 1830). ARH. OLT. IX, 203. Dohtorul este datori să curarisească pă săracii lăcuitori din oraş fără nici o plată, iar cei cu stare au să-i plătească vizitele (a. 1832). IORGA, s. d. viii, 172. Călătorul, după ce va arăta toate pentru cîte să va întreba, de care să va alcătui, să va supune la vizita dohtorului. REG. ORG. 122/22, cf. I. GOLESCU, C. Directorul... m-au poftit de am făcut vizită bolnavilor. CUCIURAN, D. 37/27, cf. stamati, D., polizu, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. A plătit vizita doctorului. caragiale, o. I, 138. Noaptea, pentru aceste vizite se plătesc taxe îndoite. PĂCALĂ, M. R. 354. In una din dimineţi, se prezintă şi el la vizita doctorului. BUJOR, S. 42. Boala Adrianei fusese de acele care cer medicului sacrificiul timpului. Capriciile boalei prelungeau ora vizitei. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 247, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. După masă, nu cred să fie doftorii pe-acolo... Mi se pare că vezitele sînt numai dimineaţa. POPA, V. 165. Am înţeles că doctorul şi-a amînat vizita pe a doua zi. SADOVEANU, O. XXI, 487, cf. SCRIBAN, D. Nu, nu, nu - se apăra Costache,
înspăimîntat la ideea de a plăti vreo vizită. CĂLINESCU, E. O.
I, 145. Nu un galben de vizită,... dar doi-trei sfănţihi tot i se strecoară în buzunarul scurteicii. CAMIL PETRESCU, O. I, 177. Medicii nu-l plictisiră nici cu vizitele, nici cu reţetele. VINEA, L. I, 83, cf. DL, DM. Mergem, doctore..., îi luăm şi pe ceilalţi şi începem vizita. T august 1964, 56. Onorarul vizitei (medicului) rămîne un lucru secundar. REV. FIL. 1971, 242, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Dacă cărţile ne-au dat, La vizită ne-au băgat. BÎRLEA, B. 82. 0 Vizită medicală = control medical (periodic) făcut militarilor, elevilor etc. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Căpitanul medic, de cîte ori vine la vizita medicală,... ţipă alcoolic. SAHIA, N. 113. Clopotul vesteşte vizita medicală, deţinuţii se grămădesc. ARGHEZI, S.
XIII,  206, cf. DL, dm, D. MED., DEX. (Prin nord-estul Munt.) Vizită de mînă = examen medical fără raze „X”. cv 1951, nr. 9-10,43.
    3.     Deplasare (în grup) într-o ţară, într-o localitate, la un obiectiv turistic etc. cu scopul de a cunoaşte, de a se informa, de a cerceta, de a se relaxa etc.; interval de timp în care are loc o asemenea deplasare; vizitare (2), (învechit) vizitaţie (3). După bătălie, merse împăratul să facă o vizită cîmpului bătăliei. VĂCĂRESCUL, I. I, 1773. Vizita la fîntînă ţine de la şese pînă la opt ceasuri. ALECSANDRI, s. L. 130/31. Vizita la Mitropolie fu discutată la colţul unei strade. D. ZAMFIRESCU, î. 121, cf. RESMERIŢĂ, D. Cele mai serioase şi mai fructuoase vizite prin muzee şi expoziţii. OPRESCU, s. 56. Vizită la muzeul din Cairo. RALEA, s. T. I, 250. Vizita a continuat Ia o importantă unitate industrială. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12 088. 0 F i g. Acest iris să formează de razele soarelui dasupra părţii de jos a torentului Alpilor; el este întocmai ca un curcubeu carele se coboară să facă o vizită şi atît de aproape încît poţi să treci pe subt el. C. A. ROSETTI, C. 57/21. Vizita aeroplanelor face parte astăzi din plăcerile Bucureştilor. IORGA, P. A. II, 370. Cheiurile din Galaţi primesc adesea vizita corăbiilor din Stambul şi Egipt. ARH. OLT. XII, 267. Măcelăriilor le făcea vizite regulate, iar, dacă cineva vroia să o gonească, ea ştia să-i impună respect cu ghiarele şi cu ciocul, linţia, P. II, 272. ♦ (Mai ales în sintagma vizită oficială) Deplasare efectuată de o persoană sau de un grup de persoane (cu funcţii de conducere), în scopul realizării unor acorduri politice, economice, culturale etc. De aici vizitele... la cel mai înalt nivel oficial. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 1, 2/1. în dimineaţa de luni, 10 septembrie 1973, s-a încheiat la Caracas vizita oficială... în Republica Venezuela, ib. 1973, nr. 37, 2/1. Ministrul de Externe... a ßcut o vizită oficială în tara noastră, ib. 1975, nr. 2, 2/1.
    4.     Inspecţie, control (prin deplasare la faţa locului). Cf. COSTINESCU, MÎNDRESCU, I. G. 102, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Era întîia sa vizită la Colegiul Naţional. CAMIL PETRESCU, O.
I, 191. Continuă..., reluîndu-şi netulburat ideea întreruptă de vizita numeroşilor căpitani. TUDORAN, P. 57. ♦ Operaţie de verificare, pe timp de război, a documentaţiei, a încărcăturii etc. unui vas străin, suspendat de încălcarea regulilor dreptului internaţional. Cf. cade, der.
    -  Accentuat şi: vizită, mîndrescu, i. G. 102, alil xxix, 317.
    -      Pl.: vizite. - Şi: (regional) vézitâ, (învechit, rar) vizetă s. f., (neobişnuit) vizit s. n.
    -  Din fr. visite. Cf. germ. Visite.
    VIZITĂ2 s. f. v. vizitcă. VIZITĂR s. n. v. vizitcă. VIZITATOR, -OARE s. m. şi f. v. vizitator.
    VIZITCĂ s. f. (Transilv., Maram. şi Ban.) Bluză (pentru femei). Vara în loc de curcă se poartă un vestmînt mai uşor, tot din materie de boltă, care se numeşte vizităr.
4110
VIZITEIESC
-746-
VIZITIU
 MOLDOVAN, Ţ. N. 60, cf. PRIBEAGUL, P. R. 38, 57, CV 1950, nr. 4, 41, com. din sîmboleni - turda, l. costin, gr. băn.
 216,   izv. xi, 143, alrii 3326/279, 284, lexic reg. 17, n, 75, 79, L. rom. 1974, 135. ♦ (Regional) Mînecar (1) de mătase (pentru femei) (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Femeile şi fetele vara în sărbători mai poartă peptare şi mîneeare de mătasă, cărora li se zice vizitle (vizicle...). LIUBA - IANA, M. 19. ♦ (Regional; în forma vizîtcă) Rochie (Boiu Mare - Baia Mare). Cf. alr II 3321/272. ♦ (Prin Transilv.; în forma viziclu) Jachetă. Spune-i că pînă atunci nu-i deschizi uşa, pînă nu-ţi aduce un viziclu tot cu fir de aur. PAMFILE, DUŞM.
 112,   cf. dl, DM. ♦ (Regional; în forma viziclu) Veston de oraş (pentru femei) (Pecica - Arad). Cf. alr ii 3328/53.
 ♦  (Regional; în forma viziclu) Scurteică (Comloşu Mare -Jimbolia). Cf. lexic reg. ii, 43. ♦ (Regional; în forma viziclu) Haină (pentru femei) (Chişindia - Vaşcău). Cf. CV 1950, nr. 11-12, 39.
     -      Pl.: vizitei. - Şi: vizită (dl, izv. xi, 143) s. f., vizităr (accentul necunoscut), vizitiu (pl. vizitle) s. n., vizibeă (LEXIC REG. 17, L. ROM. 1974, 135), viziclă (pl. vizicle) s. f., viziclu (pl. vizicle şi vizicluri, LEXIC REG. II, 43) s. n., vizipcă (ib. 75, 79; pl. şi vizipee, ib. 79), vizîtcă (alr ii
 3 321/272) s. f.
     -  Din magh. dial. vizitka, vizitii, vizikli.
     VIZITEIESC, -EIÂSCĂ adj. (învechit) De vizitiu (1), al vizitiilor. într-un timp strigătul cel obişnuit viziteiesc: tbrr... îmi răsună în urechi. GANE, N. II, 149, cf. DL, DM.
     -  PL: viziteieşti.
     -  Vizitiu + suf. -esc.
     VIZITÉU s. m. v. vizitiu.
     VIZITÎC s. n. 1. (Prin Maram. şi prin vestul Transilv.) Robinet (la o instalaţie de apă). Cf. cv 1952, nr. 5,40, lexic REG. 23. La oraş îi bine, că numa te duci la vizitic şi-i dai drumu la apă. MAT. DIALECT. I, 402, cf. 46.
     2.     (Prin vestul Transilv.) Fîntînă cu pompă (ALR n/250); cişmea (lexic reg. ii, 82).
     -      PL: vizitice şi viziticuri. - Şi: vezetic (pl. vezetice, lexic reg. 23) s. n.
     -  Din magh. vezeték (dial. vezetik).
     VIZITÎU s. m. 1. Persoană (angajată) care mînă (ca profesionist) caii la o trăsură, la o căruţă etc. (avînd şi obligaţia de a-i îngriji); (regional) cociş, nopsamoş (3). V. birjar, surugiu. Mi s-au făcut plată deplin(ă) denaintea unchiaşului Bălan Bir dea de Bosinceşti... şi lonaşco vezeteu de Iaşi (a. 1637). ARHIVA li, 380/4, cf. mardarie, L. 1452/17, 2482/19. Cu 300 de oameni călări, fără pedestraşi pe lîngă carăte ce avea şi păn în vezetei îmbrăcaţi cu urşinice. M. COSTIN, O. 86. Zise vezeteului lui: întoarce mînile tale şi mă scoate de-n războiu căci m-am rănit. BIBLIA (1688), 264’/46. Nu avè nici vezetei, nici slugi. NECULCE, L. 242. Un ţigan holtei, tij vezeteu, ce-i dzic Vasilie (a. 1701). BUL. COM. IST. IV, 39. Un grădinar, un vezetiu, un ţigan cu un copil pentru treaba cuhniei. ANTIM,
 O. 330. Vezetii domneşti (a. 1710). IORGA, s. D. V, 367. Vătaful de vezetei (a. 1776). URICARIUL, XIX, 323. Vizitiu fiind la caii lui. HALIMA (1783), 241 v/36. Pe Gheorghiţa Ţiganu, vez[e\tău (a. 1795). IORGA, S. D. XVI, 88. Vizitiu şi la altele ale casii (a. 1804). DOC. EC. 73, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ziceţi şî vizitiilor să dea butcile la o parte, în dosul caselor. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 69. Un fecior sau vizitiu citea în gura mare Alexandria. HELIADE, O. I, 257. Nu băga de seamă că vizitiul se rătăcise pe nişte uliţe pustii. CR
 (1833), 1072/36. în jocurile cu căruţele, ai cărora vizitii era îmbrăcaţi verde, alerga ca să întreacă şi să biruiască pe cei
 îmbrăcaţi galben. CĂPĂŢINEANU, M. R. 203/12. Pentru vezeteu... doi galbeni (a. 1836). IORGA, S. D. XXII, 336, cf. VALIAN, V. Du-te-n staul la vizitei! CODRU-DRĂGUŞANU, c.
 11. Vezeteul înspăimîntat se dipărta, mîrîind din dinţi. russo, s. 17, cf. kogălniceanu, s. a. 194, polizu. Chiotele vizitiilor şi ciocoilor îţi luau auzul. BOLLIAC, O. 215. Din ţigani se recrutau argaţi,... vizitii. SION, P. 67. Vizitiul atinse caii cu biciul şi ieşi cu butca din curte. FILIMON, O. I, 101, cf. PETRI, v., HASDEU, I. V. 115. Poroncisem lui Iftimi, vezeteul, să-mi puie caii ca să merg la prietina mea. ALECSANDRI, T. 105, cf. CIHAC, II, 455, LM. Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei. CREANGĂ, P. 64. Deşteptă vizitiul şi pe hangiu, plăti şi plecă. CARAGIALE, O. I, 32. In vremea aceasta, vizitiul deshămase caii şi-i dusese la grajd. SLAVICI, O. I, 146. Arăpoaica spuse vizitiului unde să meargă. ISPIRESCU, L. 398. în fundul căruţei... era un lucru înspre care viziteul arunca cu îngrijire ochii. CONTEMPORANUL, III, 618. îşi făcuse toate tîrguielile şi le trimisese înainte la han, cu vizitiul, vlahuţă, s. A. ii, 121, cf. ddrf, barcianu. Pune mîna să nu se dea vizitiul jos. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 18, cf. ALEXI, W. Vizitiul... vorbeşte de un meşter evreu care ar fi căzut de pe acoperămînt. IORGA, P. A. I, 112. Albi erau caii, bătrîn vizitiul, nins de ani doctorul. ANGHEL, PR. 91, cf. TDRG. Se auzeau... în răstimpuri horcăitul vizitiilor cari dur miau în trăsuri. AGÂRBICEANU, A. 55. De cînd s-o băgat vizitiu la curte, o căpchiet şî mai tare. BUJOR, S. 67. Vezeteul tatălui meu... avea obrăznicia să se aşeze la masă în faţa mea. HOGAŞ, DR. II, 48, cf. RESMERIŢĂ, D., N. A. BOGDAN,
 C. M. 148, ŞĂINEANU, D. u. Vizitiul,... un copil de cinsprezece ani..., se învăţase cu meseria, ca un om mare. BASSARABESCU, S. N. 133, cf. CADE. Caii porniră atît de brusc că băietanul de lîngă vizitiu se îndoi de spate. REBREANU, R. I, 69. Vizitiul îmi spuse că am ajuns. BACOVIA,
 0. 246. Vizitiul atent are grijă din vreme în vreme să alunge cu coada biciului o muscă mai mult cafenie. SIMIONESCU, F. R. 357, cf. NOM. PROF. 9, 62. După cîteva vorbe schimbate cu vizitiul dubei, a intrat pe peron. POPA, V. 210. Spinarea vezeteului e plină de soare. TEODOREANU, M. U. 86, cf. VOICULESCU, P. II, 34. lordache, vizitiul, să ne ducă. SADOVEANU, O. XXI, 596, cf. SCRIBAN, D. Văd doar la geamuri fuga trăsurii ce ne duce, C-un sac de somn pe capră - ghebosul vizitiu. BARBU, J. s. 25, cf. CV 1949, nr. 2, 21. Vizitiul nu mai înţelegea direcţia uliţii şi întorcea oiştea izbită de ziduri. ARGHEZI, s. XII, 112. Vizitiul, care văzuse, spune totul împăratului. CĂLINESCU, B. 90, cf. vianu, L. R. 635. Vizitiul deshămăse armăsarii şi intra cu felinarul în mînă în grajd. CAMIL PETRESCU, O. II, 109. La poarta sinistrei clădiri în ale cărei subsoluri şi mansarde se aflau celule, vizitiul opri brusc. STANCU, R. A. III, 269. O birjă se apropie legănată în trap domol, pe capră cu un falnic vizitiu grăsun. VINEA, L. I, 10. Vizitii aşezau mereu hamurile, ca să facă ceva, cu ochii în pămînt. DEMETRIUS, A. 239, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Vezeteul,... cînd ajunse acolo şi cînd văzu pe fată şi pe balaur mort, strigă cătră fată. ŞEZ. I, 69. împăratul îndată a trimes doi vezetei cu calul la apă. ib. IV, 176, cf. RĂDULESCU-CODIN, L. 59. S-o tocmit vezeteu. GRAIUL, I, 517. S-au prins amîndoi vizitii la un bogat. FURTUNĂ, C. 57, cf. ALR SN II h 281, MAT. DIALECT. I, 205. La vizitii poruncea. BALADE, I, 424. Sî sui în rădvan şî strigă cătă vizătiu sî mîii. O. BÎRLEA, A. P. II, 532. Cînd ş-o adus aminte Di grîu cari l-o pus, La vizitiu a strîgat. FOLC. MOLD.
 1, 287. 0 (în proverbe şi zicători) Nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi şi slugă la femei. CREANGĂ, O. 276, cf. com. din PIATRA NEAMŢ, ZANNE, P. V, 660. Decît slugă la văduvă, mai bine vizitiu la cai albi. ZANNE, P. IV, 594. Vezeteul cel prost bate calul cel bun. id. ib. V, 660. 0 (In ghicitori) Cine stă cu spatele chiar şi înaintea împăratului? (Vizitiul). ŞEZ. xiii, 34.
    2.    Art. (Popular) Numele unei constelaţii din emisfera boreală, situată în apropiere de constelaţia gemenilor;
4114
 VIZITLU
-747-
VIZIUNE1
 (regional) ocol (I   8).            Dacă ne întoarcem îndărăpt şi
 prelungim coada      Ursei-Mici, dăm de constelaţiunea
 cărucerului sau      a                vezeteului. CULIANU, c. 47.
 Constelaţiunile vulturul şi vizitiul cu steaua Copea sînt constelaţiuni în legătură de-a dreptul cu Zevs. OTESCU, CR. 485, Cf. TDRG, PAMFILE, CER. 169, CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX.
     - PL: vizitii.   -        Şi: (învechit şi regional) vizitéu,
 vezetiu, vezetéu, vezetău, vezâtéu, (regional) vizetiu (alr SN il h 281/836), vizetéu (ib. h 281/812), vizătiu, vezătiu (ib. h 281/365) s. m.
     - Din magh. vezetö „conducător”.
     VIZITLU s. m. v. vizitcă.
     VIZITOÂICĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Soţia vizitiului (1). Cf. valian, v., polizu, lmiii, 575.
     - PL: vizitoaice.
     - Vizitiu + suf. - oaică.
     VIZITÔR s. m. (Franţuzism învechit, rar) Inspector. îl rugai să vie a-mi vedea şcoala sau a-mi trimite vizitori. BREZOIANU, î. 41/13.
     - PL: vizitori.
     - Din fr. visiteur.
     VIZIÎJNĂ s. f. v. vizuină.
     VIZIÙNE1 s. f. 1. Imagine (a realităţii) creată pe baza impresiilor primite anterior prin simţuri, pe baza concepţiilor proprii etc.; (concretizat) realitate desemnată printr-o astfel de imagine. Ne transportarăm, în cuget, pe vîrful Buceciului, de unde ni se înfăţişară, ca viziuni, provinciile Daciei noastre. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 39. Zgomotul îmi alunga viziunea frumoasă, mă despărţea de tine grădină, de tine copilă de pe banca modernă. CONV. LIT. IV, 19, cf. BARONZI, I. L. I, 125/15. Reapare pe scena patriei ca o viziune primăvăratecă. SĂM. I, 63. Doctorul Isac, isteţul, spiritualul şi binefăcătorul refugiat polon, mi-a dat o a treia viziune, din anii încă senini, cu aceeaşi expresie în ochii cari parcă rîd în lacrimi. IORGA, P. A. I, 16. în strada tristă... mă strecor încet, evocînd înc-odată viziunea delicată a florilor de nalbă. ANGHEL, PR. 174, cf. PÂRVAN, I. F. 65. Sadoveanu are puternică viziunea gesturilor, prin care personagiile îşi vădesc mişcările sufletului lor. IBRĂILEANU,
 S. 17. Formele literare, imaginile, viziunile, cuvintele reapar în combinaţii tot mai izbutite. LOVINESCU, C. X, 6. Am agonisit numai viziunea holdelor de smarald', mireasma aglicelor şi a dediţeilor, umbrele pădurii răzbite de soare. GALACTION, O. 9. In sfîrşit, sergentul comenduirii păru a avea o viziune nedesluşită a umbrei pe care o urmăream eu. A trecut în oraş cu valul de oameni. SADOVEANU, o. XXI, 556. Prin ceaţa viorie care împînzeşte orizontul se desemnează în alb, ca o viziune a nopţii, forma uriaşă a iahtului. BART, s. M. 50. Artistul, care avea o aşa de fidelă viziune a naturii, are nenorocul să intre în mîinile unor profesori care veşnic vor pune între natură şi el anume formule. OPRESCU, S. 26. Rămîne prins în mrejele viziunii impresioniste a trecutului. CONTEMP. 1948, nr. 107, 11/5. Saşii, staţionînd duminica pe uliţele satelor lor, oferă o viziune halucinantă. CĂLINESCU, C. O. 192. Viziunea universului limitat... este înlocuită prin imaginea universului infinit, vianu, L. U. 80. Arta orientală îşi desfăşoară viziunile înaintea ochilor noştri. BLAGA, z. 72. Simte o plăcere... să ofere viziuni de dezgustătoare descompunere. RALEA, S. T. I, 24. Trăia încleştarea şi spaimele ei, odată dezmeticită de viziunea execuţiei apropiate. CAMIL PETRESCU, O. II, 232. Surîsul ei se pierde în neant. Nici un semn. Viziunea se depărtează. VINEA, L. I, 11. Această viziune neagră o sperie. Totul se deforma în conştiinţa ei.
PREDA, R. 85. Foarte plastică e viziunea Judecăţii de apoi. IST. LIT. ROM. I, 330. O poezie care ne smulge din viziunile şi accentele vieţii comune,           v. ROM. martie 1975,          46.
♦ Posibilitate a imaginării      unei realităţi viitoare; imagine,
reprezentare în conştiinţă         ca realizare a unei astfel     de
posibilităţi. V. perspectivă1 (3). Cf. resmeriţă, d. A avut viziunea viitorului care-l aştepta. CAMIL PETRESCU, T. I,
371.   Iată cuvintele lui Faust în momentul profetic al viziunii societăţii viitoare, liberă şi activă, aducînd eroului revelaţia sensului vieţii omeneşti. VIANU, L. U. 243. Se apleacă pios asupra trecutului sau se exaltă cu viziunea viitorului luminos al patriei. IST. LIT. ROM. II, 251. Raportarea în activitatea de conducere           la obiectivele de bază        ale
progresului societăţii permite... o viziune de perspectivă. REV. FIL. 1971, 1511, Cf. M. D. ENC.
     2.     Percepere vizuală (a lumii exterioare); reprezentare a unei percepţii vizuale; realitate percepută prin simţul văzului. Cu toate aceste tot se [a]/7a o distancie care se cheamă distancia viziunei distincte. MARIN, F. 466/10, cf. ANTONESCU, D. Comisul împărăţiei asvîrli vălul de mazilie pe capul Brîncoveanului şi-l strămută, cu toată familia, într-acea groaznică Furnettă, cea mai înfiorătoare din viziunile Iedi-Kulei. ODOBESCU, s. I, 256. Ileana, viziunea minunată, pare a fi ţesută din lumină şi căldură. GHEREA, ST. CR. III, 310. Această distanţă, la care trebuie să se afle obiectele pentru a fi văzute cu claritate, se numeşte distanţa viziunii distincte. PONI, F. 392, cf. alexi, w. Voind să facă o selecţie,... nu se îndură, găsind... viziunile fulgurante ce i-au trecut odată prin minte. ANGHEL, PR. 70. Trecătorii o priveau cu ochi bucuraţi de o viziune ireală. LOVINESCU, M. 195. Intr-o clipă, viziunea a dispărut subt arcul de aur al asfinţitului. SADOVEANU, O. XX, 156. De-un strălucit Albastru viziunea lui e plină. i. BARBU, J. S. 5. Claritatea viziunii este cu atît mai mare, cu cît numărul liniilor de exploraţii este mai ridicat. ENC. TEHN. I, 154. Trăsura fu oprită de moşier departe de viziune, încît Felix nu-şi putea da seama dacă se aflau la două sute de metri depărtare sau la cîţiva kilometri. CĂLINESCU, O. III, 96. Acomodarea musculară în viziune, pata oarbă, imaginile duble etc. nu sînt percepute de conştiinţă. RALEA, S. T. II, 22. Urmărind parcă o viziune fugară, doctoriţa rămase cu ochii în tavan. VINEA, L. I, 89, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 0 F i g. După cum puterea viziunii interioare l-a scutit de vizualitatea exterioară, violenţa sentimentului îl scuteşte de rafinarea expresiei. LOVINESCU, C. V, 6.
     3.     Imagine fugară şi înşelătoare a unor lucruri bizare, neverosimile, halucinaţie, nălucire (4); s p e c. reprezentare considerată ca rezultat al revelaţiei divine; (concretizat) obiectul unei astfel de reprezentări. V. revelaţie, vedenie1 (1). Absolute întăreşte cum că orice au lucrat prin vizie s-au făcut. ŢICHINDEAL, A. M. 25/17. Căzînd în genunchi, cu mînele întinse spre viziunea cerească, el simţi inima lui a reînvia şi a se umplea de emoţiune. CODRESCU, C. II, 299/17. Se mai spunea că Visarion are viziuni (fantasii), că Preacurata Fecioară i se arată în toate zilele. BARIŢIU, P. A. I, 420. Toţi patriarhii şedea sub umbra arborului stejar; acolo au avut ei viziunile lor tradiţionale, acolo s-au inspirat ei de ideile înalte de adoptarea unei fiinţe supreme. ISIS (1859), 107Vl 8, cf. POLIZU. Ii spusei cu lacrimile în ochi viziunile mele de peste noapte. SION, P. 395. Cadra cu nr. 8 de Van Dyck, ce reprezintă viziunea lui Her man Joseph..., trece de una din cele mai complete cadre din Belvedere. FILIMON, o. II, 87, cf. PROT. - POP., N. D. In urma unei viziuni îmbrăţişă christianismul şi deveni unul din cei mai ardinţi apostoli ai religiunei cele nuouă. CANELLA, V. 335. Sfintul înţelese, prin viziunea sa..., că vocaţiunea lui Dumnezeu îl chiema la preoţie. BARONZI, I. C. V, 77/13. Iubirea... ajunge la Baudelaire o adevărată religie cu tot aparatul său de viziuni
4119
VIZIUNE1
-748-
VIZONIE
extatice şi de imnuri pline de patimă. ARHIVA, I, 520, cf. BARCIANU. El n-are neaşteptatele divinaţii, fulgerătoarele viziuni ale unui Stendhal. IORGA, P. A. II, 180, cf. RESMERIŢĂ,
 D. Micul Ivănciuc era bintuit de viziuni cereşti. LOVINESCU, M. 19. Chiar de n-ar fi fost ieri decît o viziune, mîine scena poate să devie realitate. REBREANU, R. II, 53. Se scutură cu ochii închişi, cu oroare, ca de o viziune. CAMIL PETRESCU, T.
 I, 499. Asta nu era moartea dulce, halucinaţiile celor ce pier îngheţaţi, plutind în viziunea unor fericiri cereşti. VOICULESCU, P. II, 146. Cine poate spune ce anume ridică într-o pornire fatală mulţimile şi le mînă spre viziunile neguroase ale biruinţii ş-a morţii? SADOVEANU, O. XXI, 29, cf. SCRIBAN, D. El mă părăsi rîzînd cu rară satisfacţie, cu ochii parcă iluminaţi de o viziune. MIHĂESCU, D. A. 236. Stelele, chiar şi ele încep să rotească, împărţindu-şi undele luminoase marelului tot, ca într-o ameţitoare viziune apocaliptică. BLAGA, Z. 39. Cîteodată... are viziuni de Sabat. RALEA, S. T. I, 28, cf. DL, DM. Sunau lesele de mărgăritar în trapul cailor de ai fi zis că ieşiseră arhanghelii din a doua viziune a lui Ezechiel. BARBU, PRINC. 138. Ca în orice hagiografie, moaştele lui Nifon, aduse în ţară de Neagoe, care avusese o viziune înfricoşată, fac minuni. IST. LIT. ROM.
 I, 278, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3.
    4.     Manieră, mod de a vedea, de a interpreta lucrurile; p. e x t. concepţie, opinie asupra unei anumite realităţi. Se introduce în gîndirea cuvintelor o nouă mişcare..., ce deşteaptă imaginea sensibilă şi colorează schema palidă a cuvîntului prin cea mai energică viziune. MAIORESCU, CR. I, 23. Plin de idei şi de sentimente, plin de viziuni nobile., zicem. IONESCU-RION, S. 312. Fără voie am avut atunci viziunea pe care lumea întreagă o are astăzi. IORGA, P. A. II,
 68. E un poet filozof în sensul unei viziuni anumite asupra lumii. LOVINESCU, C. IV, 94. Toată viziunea este paralelă în structura ei cu dialogul. CAMIL PETRESCU, T. I, 369. Viziunea sa, condusă de un sentiment clasic, este grefată pe un temperament romantic. OPRESCU, S. 101. Viziunea artistului e schematică. CONTEMP. 1949, nr. 164, 2/2. Sufletul i se calma şi începea să aibă o viziune mai obiectivă a lucrurilor. CĂLINESCU, E. O. II, 44. Acest punct condensat este intuiţia filozofică, viziunea nouă a lucrurilor pe care filozoful o aduce omenirii. VIANU, M. 42. Realismul francez cu viziunea sa despre lume şi viaţă... a întărit încă ceea ce oferea zoologia ideologiei timpului. RALEA, S. T. I, 52. Cît ţine Ţara Făgăraşului, podarii de pe Olt îşi reprezintă lumea într-o viziune mai încărcată de mistere, chiar decît aceea a păstorilor. BOGZA, C. O. 288, cf. DL, DM. Nu a întîrziat să dea riposta sa concepţiei ioniene, prezentînd propria sa viziune asupra lumii. JOJA, S. L. 178. E vorba de imaginile de care se serveşte scriitorul pentru a-şi comunica viziunea sa despre viaţă. L. ROM. 1959, nr. 2, 70. Viziunea lui Călinescu e mereu aceea a unui observator şi a unui artist, v. ROM. iunie 1965, 29, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 0 (Cu determinări care indică felul, domeniul etc.) Are o viziune realistă asupra stărilor crîncene de viaţă a acelora care alcătuiesc adevărata structură socială a ţării. D. GUŞTI, P. A. 95. Intr-un veac de intelectualism şi ermetism liric, d. Arghezi cultivă o viziune virgiliană a omului şi a naturii. CONSTANTINESCU, S. I, 98. Viziunea arhitectonică e peste tot prezentă. CĂLINESCU, B. 333. O consecinţă a viziunii naturaliste a omului a fost... analogia dintre macrocosmos şi microcosmos. VIANU, L. U. 72. Amestecă prea des în scrisul său viziunea poetică. RALEA, s. T. I, 68. In ceea ce priveşte viziunea plastică a scriitorului, ea e mai degrabă săracă. V. ROM. februarie 1955, 311. Nu putea aprecia viziunea dialectică a lui Heraclit. JOJA, S. L. 223. Casele pe care le înalţă corespund unei viziuni arhitectonice de o factură deosebită în care Ioanide investeşte energie şi talent, v. ROM. noiembrie 1964, 113. Ne aflăm şi aici în faţa
 unei viziuni autentic moderne, dar sobre şi decente. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 1, 26/5. Punctul său de plecare individualist... l-a împins spre o viziune mecanicistă a raportului individual-general. REV. FIL. 1972, 16.
     -      Pronunţat: -zi-u-. - Pl.: viziuni. - Şi: (învechit, rar) viziône s. f. (asachi, s. l. ii, 72), vizie s. f.
     -      Din fr. vision, lat. visio, -onis. - Vizione < it. visione.
     VIZIÙNE2 s.f. v.vizuină.
     VIZÎTCĂ s. f. v. vizîtcă.
     VÎZMERTEC s. n. v. vizmertic.
     VIZMERTÎC s. n. (Transilv.) Nivelă cu apă, v. n i v e 1 (I b). Cf. H XVIII 104. Veşmenticul ăsta îi cam stricat. Com. din lupşa - abrud,     cf. com. din deva    - reghin, coman,
 GL., ALRM SN I h 378.  Pune vizmerticul să  vedem  dacă-i    oblu
 zidul. MAT. DIALECT, i, 198, cf. 46, 102, 149.
     -  Accentuat şi: vizmertic (alr ii  6   656/105,  316). - PL:
 vizmerticuri. - Şi: vizmertec        (ib. 6 656/53), vizmirtic (h
 XVIII 104, coman, gl., alr π 6 656/141, 235, 284, mat. dialect. I, 46, 102), vizmintic (alrii 6 656/349), vizimétâr (ib. 6 656/64), vejmenticăl (ib. 6 656/102), veşmentic (pl. şi veşmentice, com. din LUPŞA - abrud) s. n.
     -      Din magh. vizmérték (dial. vizmértik, vizmirtik).
 - Vizimetăr < magh. viziméter.
     VIZMINTIC s.       n. v. vizmertic.
     VIZMIRTIC s.       n. v. vizmertic.
     VIZMÙT s. n. v. bismut.
     VIZNEÂ s. f. v. vizinea.
     VIZÔC s. n. (Prin Bucov.) Vagonet (de cale ferată). Cf. LEXIC REG. II, 118, L. ROM. 1968, 515.
     -  Pl.: v iz o curi.
     -  Din ucr. bÎ30k.
     VIZOMÂT s. n. 1. Aparat cu celulă fotoelectrică, folosit în instalaţiile de fotoreproducere la întreruperea automată a expunerii. Cf. ltr2, dp.
     2.     Aparat fotoelectric folosit pentru determinarea transparenţei materialelor solide şi lichide sau a intensităţii de culoare. Cf. ltr2, dn3.
     -  Pl .: vizomate.
     -  Din germ. Visiomat.
     VIZON s. m. 1. Mamifer patruped carnivor, originar din America de Nord, din familia mustelidelor, asemănător cu nurca şi cu vidra, dar de talie mai mare, cu blana preţioasă, de obicei de culoare brună-închis (Lutreola vison). Cf. cade. O doamnă bătrînă, foarte pudrată, strînsă la gît cu o mică blăniţă de vizon... strigă piţigăiat. CĂLINESCU, S. 37, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3.
     2.     Blană de vizon (1). Aveam un mantou de vizon. CAMIL PETRESCU, P. 154. Întorcîndu-se, îi lăsă pe mîini mica mantilă de vizon care îi acoperea umerii. VINEA, L. II, 49, cf. LTR2. Pentru gît fata avea un guler de vizon tot alb. PREDA, delir. 366, cf. M. D. ENC., dex, DN3. ♦ P. e x t. Haină de vizon (2). Cf. DN3.
     -  PL: vizoni.
     -  Din fr. vison.
     VIZONIE s. f. v. vizuină.
4131
VIZOR
-749-
VIZUAL
    VIZOR s. n. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic care permite delimitarea cîmpului vizual, stabilirea direcţiei de vizare sau citirea indicaţiilor de pe o scară gradată. Cf. cade, enc. tehn. i, 463, nom. min. i, 127, LTR2, DL, DP. Imaginea confuză a portului... abia se desena în vizorul radarului, românia literară, 1969, nr. 48, 29/1, cf. M. D. enc., DEX, dn3. ♦ (De obicei la pl.) Ochelari la măştile de gaze. Cf. dl, dex, dn3. ♦ Vizieră (1). Cf. M. D. ENC. ♦ Dispozitiv optic alcătuit dintr-un sistem de lentile care realizează lărgirea cîmpului vizual şi care, montat într-o uşă, permite a se privi în exterior. Cf. ltr2. M-a privit prin vizorul uşii şi nu mi-a deschis. V. ROM. iunie
1973,  33. ♦ (Regional; la pl.) Ochelari (I 2) (Crucea -Cîmpulung Moldovenesc). Cf. A v 15, SCL 1955, 128.
    -  PL: vizoare.
    -  Din fr. viseur.
    VIZUAL, -Ă adj. 1. Care se referă la văz (1); care aparţine vederii1 (2), de vedere1. Cf. I. golescu, c., PROT. - POP., N. D. El ascunde-n sîn... cele două bucăţele de hîrtie... Surîzînd de această reminiscenţă vizuală, se încheie la jiletcă fară pripă. CARAGIALE, O. I, 160. Adaus la studiul centrului cerebrosensitiv vizual la cîne. ARHIVA, I, 125, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Opera de artă terminată se înalţă... din spaţiul tactil în acela vizual. VIANU, E. 124. Pisica somnolează, totuşi simţi încordarea ei vizuală în reducţia irisului. CĂLINESCU, C. O.
131.   Şi-a cioplit „ ideile ” cu aceeaşi pasiune vizuală. BLAGA, Z. 327. De multe ori se găsesc trei, patru cuiburi în apropiere, pînă la limita vizuală. LINŢIA, P. II, 298, cf. DL. Pe peliculă, delimitarea se face după două criterii: auditiv şi vizual. FD I, 23, cf. DM. Ropalia are... o funcţie vizuală şi una de echilibru. ZOOLOGIA, 22, cf. M. D. ENC. O expoziţie a imitatorilor francezi... mi-a dat o senzaţie de osteneală vizuală, românia literară, 1974, nr. 31, 24/2, cf. dex, dn3. 0 Rază (sau linie) vizuală = linie dreaptă, imaginară, care uneşte ochiul observatorului cu obiectul observat. S-au măsurat unghiurile formate prin razele vizuale directate dintr-un oarecare punct al spaţiului către trei puncte cunoscute. ORESCU, T. 313/17, cf. LM, ŞĂINEANU, D. u., CADE. Cele două proiecţiuni de lumină veneau de la sute de kilometri, din oraşele care se situau pe liniile vizuale de la extremitatea unui unghi de 90°. ARH. OLT. xm, 48. Animalele acestea începură să nu se mai arate în raza vizuală a vînătorului. SADOVEANU, O. XX, 212, cf. DL, DM, DEX, DN3. Cîmp (sau, rar, spaţiu, orizont) vizual = porţiune de spaţiu pe care o poate cuprinde cineva, la un moment dat, cu privirea (1); spaţiu delimitat care se poate observa printr-un instrument optic. Copistul cînd se uită în original, nu mai citeşte numai un cuvînt păstrînd în minte ortografia lui exactă, ci cîmpul lui vizual cuprinde o frază întreagă pe care o copiază din memorie. BUL. COM. IST. I, 21, cf. CADE. Dacă obiectul reprezentării noastre e absent, ni-l închipuim prezent în spaţiul nostru vizual. RALEA, S. T. II, 145, cf. DL, M. D. ENC., DEX. (F i g.) Cînd se simte nevoia ca în cîmpul vizual al ideii unei acţiuni să se pună mai mult în lumină persoana, se întrebuinţează pronumele personal. CV 1950, nr. 4, 11. In cîmpul vizual trebuie să rămînă stăpînitoare realitatea istorică. V. ROM. ianuarie 1954, 198. Nu putem lăsa în afara cîmpului vizual nici evoluţia... corelaţiei dintre cercetările paşnice şi cele cu caracter militar. REV. FIL.
1971,  1378. Unghi (sau, învechit, rar, angul) vizual = unghi format de liniile imaginare care unesc ochiul observatorului cu extremităţile ce delimitează porţiunea din spaţiu cuprinsă, la un moment dat, cu privirea (1). Angulul vizual a doă punturi luminoase sau a doă punturi ale unui corp în genere, este angulul format prin axul razelor ce plec din aceste punturi spre a veni a se încruci în ochi. MARIN, F. 426/37, cf. CADE. (F i g.) Imaginea lor îi dispăru din
conştiinţă, unghiul vizual se scurtă şi, în loc de a străbate prin geamuri, se opri în ele. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 132. Tip vizual = persoană care are o acuitate deosebită a percepţiilor obţinute prin văz (1). Tipul vizual va descrie mai ales formele şi culorile pădurii. GHEREA, ST. CR. III, 234, cf. DL, DM, DEX. ♦ (Despre artişti) Care creează imagini perceptibile prin văz (1). Prin excelenţă vizual şi auditiv, d. Brăescu a comentat viaţa estetică în neuitate momente comice. CONSTANTINESCU, S. I, 378. Interesant este... de remarcat că vizualul Odobescu acordă un mare loc în descrierile sale de natură notelor acustice. VIANU, M. 200. 0 (Substantivat) Hogaş nu este... un vizual, deoarece ochiul lui nu vede nuanţe picturale. LOVINESCU, C. V, 6. Un mare descriptiv pare a fi, pentru sentimentul comun, un mare vizual VIANU, A. P. 227. Englezul nu e un vizual prin excelenţă. Brumele şi negurile i-au slăbit acuitatea pentru nuanţe. RALEA, s. T. I,
 281.
    2.     Care se percepe, se realizează cu ajutorul vederii1 (2); care are la bază actul vederii1. împărtăşim un plan vizual a cetăţuei din Romidava. CALENDAR (1852), 16/38. E vorba aici numai de contemplaţiunea estetică, al cărei fond intuitiv e dominat de valori vizuale ori auditive. ARH. OLT. V, 300. Văd, prinţule, deşi mă folosesc numai de jumătate din mijloacele mele vizuale. SADOVEANU, O. X, 201. După cum ideile, ca nişte existenţe separate de noi, aparţin unei sfere eterogene şi ideale, tot astfel şi însuşirile vizuale sau auditive ale operelor de artă. VIANU, E. 149. Vizuală e şi mişcarea. BUL. FIL. XI-XII, 505. Descoperirea prin exploraţie vizuală şi prin culegere sistematică de fapte. LEG. EC. PL. 489. Agitaţia vizuală. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 351. Neputînd să cumpere, căta măcar bucuriile vizuale. CĂLINESCU, S. 244. O situaţie sufletească întreagă e redată... numai cu mijloace vizuale, pur fizice. RALEA, S. T. III, 229. Se copiază pe acelaşi pozitiv, obţinîndu-se localizarea vizuală a urmelor radioactive. SANIELEVICI, R. 228. Au pregătit materiale vizuale, cu ajutorul cărora se vor putea lămuri mai bine unele teze economice. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 836. Excitaţiile sînt primite pe cale vizuală de celulele nervoase din ganglionii cerebroizi. ZOOLOGIA, 54. Nu e vorba aici de o simplă delectare vizuală. REV. FIL. 1971, 243. Lucruri frumoase şi scumpe, o risipă, un desfrîu vizual, aveai la ce să priveşti. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 16/4. Viteza diagnosticării cu ajutorul noului aparat este... mult mai mare decît în cazul observaţiilor vizuale. SCÎNTEIA, 1981, nr. 12 189. 0 Memorie vizuală = memorie (1) care reţine cu precădere imaginile văzute. în materie de limbă, memoria vizuală are precădere asupra celei auditive. ARHIVA, I, 600. Vede foarte bine şi are memorie vizuală tot aşa de bună. ARDELEANU, U. D. 84. Unul din cei mai renumiţi pedagogi în materie de artă... îşi baza tot învăţămîntul pe memoria vizuală. OPRESCU, I. A. IV, 47, cf. DL, DM. Eu am memorie vizuală şi ştiu că pe o anume pagină o replică începe cu cutare cuvînt. T august 1964, 42, cf. DEX, DN3. 0 (Adverbial) Ioanide privi de la geam, care, fiind pe o aripă laterală, controla vizual faţada casei. călinescu, s. 68. ♦ (Despre imagini, reprezentări etc.) Care este obţinut prin intermediul văzului (1); care reprezintă o percepere cu ajutorul văzului. Imaginea nu e admisibilă decît pentru percepciunile vizuale. LAURIAN, F. 40/8. Imaginea din oglindă există ca simplă imagine reflectată a unui corp real, ca o a doua percepţiune vizuală a aceluiaşi lucru. CONTA, O. F. 478. Ceea ce se cere... mai ales unui poet epic e puterea de a zugrăvi aspectul extern al vieţii prin imagini vizuale şi auditive. GHEREA, ST. CR. III, 317. Putem... localiza centrul percepţiunii vizuale la cîne în jumătatea posterioară din întîia, a doua şi a treia circumvoluţiune paralelă. ARHIVA, I, 125. Inconştientul a înfăptuit toată acea combinaţie foarte complicată de senzaţiei vizuale, tactile, toate acele mişcări ale ochilor şi ale membrelor. ARH. OLT.
4133
VIZUALITATE
-750-
VIZUINÄ
X,  431. Onomatopeele adevărate, cuvintele imitative, sînt de două feluri: unele redau prin sunete o impresie acustică, altele una vizuală. PUŞCARIU, L. R. I, 100. Memoria mecanică consistă în juxtapunerea unor imagini auditive, vizuale, motrice, pentru a le reţine în starea lor brută. VIANU, E. 289. Forţa sugestivă e obţinută prin predominarea percepţiei vizuale sau auditive, uneori olfactive. IST. LIT. ROM. I, 58. Dacă vorbeşte, o face în numele impresiei vizuale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 5, 14/4. 0 (Substantivat) Ne-am aştepta ca accentul să cadă pe vizual, ib. 1973, nr. 1, 4/2. Meşteşugită tehnică de alunecare imagistică dinspre vizual spre auditiv, ib. 1973, nr. 28, 27/6. 0 (Adverbial) Don Quijote, prinţul acestor locuri, slăbănog, uscăţiv, deşirat şi lung peste măsură, nu poate fi reprezentat vizual decît vertical. RALEA, s. T. I, 343.
    -  Pronunţat: -zu-al. -PL: vizuali, -e.
    -  Din lat. visualis, -e, fr. visuel. Cf. it. v i s u a 1 e.
    VIZUALITATE s. f. I. Capacitatea de a vedea3 (I 2); văz (1); p. e x t. imagine vizuală (1). Cf. lm. Ai fi putut zice că cerebralitatea şi vizualitatea au o parte enormă în concepere. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 96. Puterea viziunii interioare l-a scutit de vizualitatea exterioară. LOVINESCU,
C.  V, 6. Este uimitor..., studiindu-lpe Sadoveanu, să constaţi cît de reduse sînt elementele vizualităţii în proza lui. VIANU, A. P. 227. Expresia lui e un susţinut concurs de imagini ce sculptează-n linii de exuberantă vizualitate un pastel umoristic. CONSTANTINESCU, S. II, 199. [Scrisul] se adresează vizualităţii noastre. RALEA, S. T. II, 233. Filmul este... o vizualitate complexă hrănită de toate artele. M
1965,  nr. 3, 7/2. Nimeni... nu oferă exemplul unei viziualităţi aşa de vast stimulatoare. CONTEMP. 1966, nr. 1 024, 1/4. Filmele... îşi clădesc gramatica pe formele cele mai savante şi mai exuberante ale vizualităţii şi ale asocierilor vizual-sonore. ib. 1969, nr. 1178, 5/4. Glosînd pe marginea spectacolelor radiofonice, ne-am gîndit nu o dată la marele lor handicap faţă de reprezentaţiile obişnuite ale scenelor de teatru sau platourilor de televiziune, şi anume absenţa vizualităţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 28, 25/3, cf. DN3.
    2.     (Rar) Manieră, modalitate de a vizualiza. Ochiul e diferit construit după popoare, şi un autor german... a avut dreptate să-şi intituleze opera sa „Deutsches Sehen”, vizualitatea germană. RALEA, S. T. I, 211. Vizualitatea sa aplicată la contemplaţia naturii pe care a adorat-o, fără oboseală, pînă la sfîrşit — e aceea a unui pictor, id. ib. iii, 405. Cineastul aduce numai la desăvîrşire o vizualitate estetică şi estetizantă. CINEMA, 1969, nr. 7, 12/3.
    -  Pronunţat: -zu-a-. - PL: vizualităţi.
    -  Din lat. visualitas, -atis.
    VIZUALIZA vb. I. T r a n z. A face vizibil (1); a reprezenta, a reflecta în imagini vizuale (2) o anumită realitate; a crea sau a oferi, prin diferite modalităţi (artistice), imagini vizuale despre o anumită realitate. Scriitorul „îşi vizualizează prea conştiincios publicul”... atunci cînd îşi compune opera. JUN. LIT. XXIV, 143, cf. IORDAN, L. R. A. 484. Atitudinea etică luată îşi pierde parţial semnificaţia... în ciuda celor mai bune intenţii ale autorului, faţă de arta scriitorului de a vizualiza, de a face sensibil şi răscolitor, prin realismul imaginilor artistice, angrenajul. GL 1962, nr. 445, 1/1. E greu de realizat... o peliculă care nu-şi propune altceva decît să vizualizeze cunoscutele aventuri. CINEMA,
1973,  nr. 5, 23/3, cf. DN3. Dominanta principală... este pasiunea pentru dimensiunile filozofice ale teatrului, vizualizîndu-le prin cele mai expresive modalităţi. MS. 1988, nr. 1, 50. 0 A b s o 1. Sentimentul... îşi oferă imagini, vizualizează, adeseori introduce idei, principii, convingeri peste substratul violenţei emoţionate care e orb. RALEA, s. T.
II, 187. ORefl. pa s. Atunci cînd istoria se vizualizează,
reuşesc să trăiesc grandoarea faptelor. CINEMA, 1969, nr. 8, 11/4.
     - Pronunţat: -zu-a-. - Prez. ind.: vizualizez.
     - Din fr. visualiser, engl. visualise.
     VIZUALIZARE s. f. Acţiunea de a vizualiza şi rezultatul ei. Era vizualizarea unor anumite nostalgii, ap. IORDAN, L. R. A. 484. A crede că toată chestiunea înnoirii artei teatrale se reduce la vizualizări... e o enormă naivitate. T septembrie 1966, 60, cf. REV. fil. 1971, 1410. Meritul spectacolului... constă în vizualizarea unor pagini ce păreau... dificile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 2, 20/1, cf. DN3.
     - Pronunţat: -zu-a-. -PL: vizualizări.
     - V. vizualiza.
     VIZUALIZAT, -Ă adj. (Despre imagini, reprezentări etc.) Care este obţinut prin intermediul văzului (1); care reprezintă o percepere cu ajutorul simţului văzului. Reproşa imagistului incoerenţa structurală dintre imaginea obiectuală şi cea vizualizată. V. ROM. februarie 1974, 60.
     - Pronunţat: -zu-a-. - PL: vizualizaţi, -te.
     - V. vizualiza.
     VIZUINĂ s. f. 1. (Loc de) adăpost pe care şi-l sapă în pămînt sau şi-l amenajează unele animale sălbatice; bîrlog, (rar) năzuină. V. o 1 e j. Vulpile viezuini au şipasiri ceriului cuibure. TETRAEV. (1574), 212. Vulpile au viezuini şi pasările ceriului cuibure. CORESI, EV. 251. Vulpile făcuse într-însă viedzunii. VARLAAM, C. 225. Vulpile viezunii au şi pasările ceriului cuibure. N. TEST. (1648). 10718, cf. MARDARIE, L. 2962/8. Lăcuia pre supt pietri ca herile în viedzunii. dosoftei, v. s. octombrie 79715, cf. anon. car. Lăcuiesc în căscioare atîta de mici, cît ai putea să le zici vezunii de dobitoace. MOLNAR, RET. 61/10. Sobolii, să ştii, s-află în vezunii. BUDAI-DELEANU, Ţ. 307, cf. LB. O vulpe... Porni din vijunie, Prin crîng se tot coti. HELIADE, O. II, 115, cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V. Mi-i descria ca nişte fiare sălbatice, ieşind din viezuinile munţilor lor numai spre a face pradă şi omor. BĂLCESCU, în COLUMNA, VII, 68. Zărind un urs din cale Cînd suia cu groază vie Şi intră în vizunie. PANN, P.v. I, 83/14, cf. POLIZU. Astfel sînt fiii ce Jiul naşte, Ce sar ca capra cînd coaste paşte Şi-n vizuine de vulpi se vîr. BOLLIAC, O. 138. Să-ţi rămîie pui pustii, La feră din vezunii. MUREŞANU, P. 38/16. In culcuş de vulpe vede Pui de corb nezburători, Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină. ALEXANDRESCU, O. 223, cf. PETRI, V. Voieşti să intru în vizuniea pardoşilor şi să le tai cozile? ALECSANDRI, T. 1301, cf. costinescu, cihac, ii, 455, lm. în astfel de vas... călătoriră 20 zile revoluţionarii noştri, chinuiţi, înghesuiţi, în întunerec, ca într-o vizuină. COLUMNA, Vil, 68. Te încredinţez că mi-ar place să străbat... vizuinile de prin munţi, în prepusa dibuire a urşilor. ODOBESCU, S. Iii, 77. In fundul pădurei sub nişte stînci, se afla o bizunie de urşi. CREANGĂ, P. 52. O lupoaică, rămasă fără pui din cine ştie ce împrejurare, avînd vizuina în apropiere, a auzit plînsul copiilor. CARAGIALE, O. III, 328. Bîjbîi el p-acolo pînă ce dete de ghizuina scroafei. ISPIRESCU, L. 129. Aş fi preferit să mă aflu mai bine într-o bizunie de urşi decît la locul meu.
 I. NEGRUZZI, S. III, 393. Ursul,... cum începe a cădea neaua şi prinde a se face ger mare, îndată caută o peşteră sau o vizuină. MARIAN, s. R. I, 249, cf. DDRF. Se vorbeşte că aici ar fi fost o vizurină de urşi. LIUBA — IANA, M. 31, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Ei vin de la sate şi oraşe şi le scormonesc vizuinele! DELAVRANCEA, O. II, 114. A fost mai mult o vizunie de hulpi decît baie. AGÂRBICEANU, A. 350. Cleanul îşi caută şi el o vizuină de iernat. ATILA, P. 228, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cît e ziuă, Stă în vizuinea săpată în malul apelor. SIMIONESCU, F. R. 36, cf.
4138
VIZUINĂ
 -751 -
VIZURINÄ
 C. PETRESCU, C. V. 50, STOICA, VÎN. 29, DS. Ar fl trebuit să ieşim pe omăt proaspăt şi să căutăm satele iepurilor şi vizuniile vulpilor. SADOVEANU, O. XXI, 263. Ca o fiară rănită de moarte, retrasă în vizuină, sta închisă în cameră. BART,
 E. 241, cf. SCRIBAN, D. Vulturilor să le dea, din vizuină, învăţături şi sfaturi asemenea jivină? ARGHEZI, S. V, 185. Şarpele intră în vizuina lui. CĂLINESCU, B. 50. Am văzut stîrcul purpuriu stînd la pîndă la vizuinile de popîndăi. linţia, P. III, 29. Vulpile, viezurii, dihorul şi alte animale îşi sapă vizuinile lor în sol. CHIRIŢĂ, P. 394. îngheţată de ceva care seamănă cu frica, cu o spaimă de animal care ar vrea să se ascundă într-o vizuină cît mai sub pămînt,... bătuse în perete. DEMETRIUS, A. 59. Şi-n vizuini adînci, ascunse, Stau vulpi roşcate, v. rom. martie 1956, 169, cf. DL, DM. Dihorul îşi face vizuină de obicei pe lîngă casele oamenilor. ZOOLOGIA, 178, cf. IST. l. rom. ii, 353. Paznicii taberei ahee..., copleşiţi de Asios, fug ca doi mistreţi surprinşi de vînător în vizuină. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 3, 22/1. îşi găsise... un straşnic ascunziş într-o vizuină de bursuc. SCÎNTEIA, 1972, nr. 9 177, cf. M. D. ENC., DEX, H III 13, IV 152, IX 35, XIV 348, xvi 294, şez. ii, 23. Să-ţi rămîie puii pustii La fiara din vizunii. BIBICESCU, P. P. 107. Se strîng toţi lupii de pe lumea asta şi se dau la căutat prin toate vizuniile. VASILIU, P. L. 120, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 23, alri 1 196/375, 378, 1 197/870, alrii4 966, 4 971, alrsn IU h 679. A intrat într-o vizuină dă vulpe. O. BÎRLEA, A. P. I, 130. Păsărică şuie pe vine Se suie pîn’ la vizunie [Fasolea]. GOROVEI, c. 140. ♦ P. e x t. (învechit şi regional) Peşteră (1) (care poate fi folosită drept adăpost). Gropile apelor, vizuniile şi ţărmurile rîurilor au rupt. BIBLIA (1688), 3742/24. Di acolo..., în muchia dialului stîlp de piiatră diasupra vizuniilor (a. 1696). IORGA, S. D. XVI, 161, cf. ALBINEŢ, M. 68/4. Apucîndu-le o furtună cu ploaie repede, fetele se retrasără în o vizunie. ASACHI, S. L. II, 37. Pînă în muşuroiul făcut la vizunii de răposatul polcovnic (a. 1844). ARH. OLT. IX, 43. Se vedea... vizunie profunde, ce oferea un azil recoros. BARONZI, I. C. V, 104/17. Trăieşte într-o vizuină ca un pustnic nebun. CARAGIALE, O. III, 61. O potecuţă cu trepte scobite în piatră te duce de-a lungul ehe iei, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini înguste. VLAHUŢĂ, R. P. 106, cf. LIUBA — IANA, M. 49. Undeva, într-o vizuină de munte sau codru, este o babă, împărăteasa tuturor paserilor. PAMFILE, S. T. 44. Dădui în lături stavila de la intrare şi ieşii afară din... vizunie. HOGAŞ, M. N. 170, cf. CADE. Bătrînii, osteniţi, se aşezară, greceşte, la gura vizuinii ca pentru un lung asediu. VOICULESCU, P. I, 165. Să se închidă astfel fie şi într-o vizuină, dar care să fie numai a ei. camil petrescu, o. i, 213, cf. H n 87, 251, iv 52, 82, ix 435, x 106, 464, 534, xvm 137, 267, alr sn iii h 813. 0 Fig .Eu unul sînt fericit de-a videa pe fiul lui C. Negruzzi preferind cîmpul deschis şi înflorit al literaturii la vizunia labirintică a justiţiei. ALECSANDRI, S. 66. Să nu te temi de neagra vizuină Ce-nchipuiri spre chin îşi zugrăvesc, Ş-a iadului văpăi nu te reţină. GORUN, F. 32.
    2.     F i g. Ascunzătoare; refugiu (2). Cuiburile şi viezuinile dracilor păcatele sînt. CORESI, EV. 251. O uşă... duce într-un feliu de tindă îngustă, în a cării fund se deschide o vizunie ce are multă asemănare cu un cuptor de pitărie. RUSSO, S. 196, cf. POLIZU. Cu trei gloanţe în piept s-a tîrît din vizunie în vizunie. GHICA, S. 264. Vizuina demonilor şi furilor deveni un locaş de inocinţi. BARONZI,
 I. C. V, 74/21. In care vizunieputea-voi a m-ascunde Să scap de al lui Scaur braţ lung, răzbunător. ALECSANDRI, T. II, 234. Ieşind împăratul Isac contra lor în campanie, nu-i putu înfrînge din capul locului pentru strîmtorile de munţi şi de greutatea de-a pătrunde prin vizuinile lor. EMINESCU, O. XIV, 81. Vizuina neînduplecatului voevod era aşezată pe nişte
 colţi de stîncă. CARAGIALE, O. II, 290. Strigoaicele... se adună în locuri singuratice, în vizuinile codrilor. MARIAN,
S.   R. III, 203. Dac-or da tătari în ţară Ne-om ascunde-n vizunie. COŞBUC, P. II, 68. La marginea lanului unde şi-au avut vizuina, îi tremurau genunchii dîndu-se jos din automobil. POPA, V. 237. Ajunsese pe aproape de una din vizuinile lui. VOICULESCU, P. II, 28. Un asemenea hoţ de drumul mare..., pe cînd se întorcea într-o noapte, la vizunia lui, a văzut o lumină lină la un stejar vechi. SADOVEANU, o.
XI,  17, cf. 85. Şterge-o în vizuina ta, dihorule! STANCU, R. A.
III, 358. Unde mai ţi-e vizuina? BANUŞ, P. 93, cf. DM. Asta aşteptau ei, ca cei vii şi bogaţi să fugă dinaintea morţii şi să iasă din vizuinile lor şi să tîlhărească. BARBU, PRINC. 18, cf. M. D. ENC., DEX. Hoţul nu-i la locul lui, Nu-i în ghizunia lui. PAMFILE, C. Ţ. 273.
    3.     P. a n a 1. Adăpost; cocioabă; locuinţă. Cf. polizu. Ţeranii... sînt siliţi a-şi săpa vizunie pe sub pămînt. HASDEU,
I.   C. I, 237. O groaznică horăire îmi vesti că acea vizunie era lăcuită de mai multe suflete. ALECSANDRI, o. P. 28. Preschimbat prin avuţie, N-aş mai căuta o vizunie Ci aş voi să gust din toate. MACEDONSKI, o. I, 68. O rogojină ruptă acopere singurul pat şi singura mobilă a acestei vizuini. VLAHUŢĂ, S. A. II, 219, cf. RESMERIŢĂ, D. Moş Spînu..., cum dă îngheţu, intră undeva într-o ghizunie. SADOVEANU, O. IX, 401, cf. SCRIBAN, D. Vizunia nu avea... fereastră, ci numai o răsuflătoare pentru aerisire. CĂLINESCU, s. 321. La glasul lui se alăturaseră treptat celelalte glasuri, detunînd în vizunia sumbră. C. PETRESCU, A. R. 56. Odaia era mică, mai curînd vizuină decît odaie. STANCU, R. A. IV, 263. Şi-n clocita vizuină Doar opaiţu-ameţit Este singura lumină. v. rom. iunie 1954, cf. dl, dm, m. d. enc., dex, chest. ii 50/176. 0 F i g. Ii întîlneşti... în vizuini de pierzare sigură. CARAGIALE, O. IV, 78. Acesta e povestitorul, e scriitorul care-şi plimbă nostalgiile şi spleenul prin genealogiile eroilor săi..., pe ţărmurile canalului berlinez şi vizuinile de desfrîu şi de putreziciune ale Bucureştilor nocturni. PERPESSICIUS, M. III, 3.
    -      Pl.: vizuini şi (învechit) vizuine. - Şi: (învechit şi regional) viezuină, viezunie, vizonie (accentul necunoscut, CUV. D. BĂTR. I, 311), vizunie (pl. şi vizunie), vijunie, vezunie, (regional) vizuine, vizurină, viezurină (tdrg, ARH. OLT. XVII, 103, IST. L. ROM. II, 354, H XVIII 137), viezurimă (alr sn iii h 679/27), viezuime (alr ii 4 966/836,
4 971/836), viziune (ib. 4 966/728, 4 971/723, 728, alr sn iii h 679), viziună (H iii 13), vezuină (alr ii 4 966/105, 4 971/105), vezurină (h ix 35, xvm 267, liuba - iana, m. 49, ALR II 4 966/29, 848, 4 971/76, 848), bizunie (accentuat şi bizûnie BARCIANU), iezuină (cihac, II, 455, IST. L. ROM. II, 353), iezunie (cihac, ii, 455) s. f.
    -  De la viezure.
    VIZUINE s. f. v. vizuină.
    VIZUNÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.; despre unele animale sălbatice) A trăi într-o vizuină (1). într-acest loc... vizuneşte un bălaur cu dousprezece capete. SBIERA, P. 123, Cf. 310, CADE, DL, DM.
    -  Prez. ind. pers. 3: vizuneşte.
    -  V. vizunie.
    VIZUNIE s. f. v. vizuină.
    VÎZUR s. m. v. vizir1.
    VIZURINĂ s. f. v. vizuină.
4143