DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE Copyright © Editura Academiei Române, 2002. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Adresa: EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, RO-76117 Bucureşti, România, P. O. Box 5-42 Tel.: 40-21-411 90 08, 40-21-410 32 00 Fax: 40-21-410 39 83 E-mail: edacad0ear. ro Internet: http://www. ear. ro CARTEA A APĂRUT CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII ŞI CULTELOR Redactori: ALEXANDRA ARDELEA şi ADRIANA GRECU Tehnoredactor: SILVIA DEOCLETIAN Editare computerizată: CRISTIANA CHIRIAC Bun de tipar: 17.10.2002. Format: 8/60x90. Coli de tipar: 59 C.Z. pentru biblioteci mari: 459-3 = 59 C.Z. pentru biblioteci mici: 4R-3 = R icBxr 973-27-0845-X 973-27-0165-X DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN-AL. ROSETTI” DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU” DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ „ALEXANDRU PHILIPPIDE” DIN IAŞI Imprimat în România Tipografia: SEMNE ’94 ACADEMIA ROMÂNĂ DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR) SERIE NOUĂ TOMUL XII PARTEA A 2-A LITERA U EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2002 Serie nouă întemeiată de: IORGU IORDAN Membru al Academiei Române ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Române ION COTEANU Membru al Academiei Române MARIUS SALA Membru al Academiei Române Redactori responsabili: GHEORGHE MIHĂILĂ Membru corespondent al Academiei Române Partea a 2-a a tomului al XII-lea a fost elaborată în cadrul Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca de următorul colectiv: Ileana CÂMPEAN Angela MIRA Ioana ANGHEL Elena COMŞULEA Doctor în filologie Felicia ŞERBAN Doctor în filologie Redactori: Redactare parţială: Rodica MARIAN Doctor în filologie Valentina ŞERBAN Sabina TEIUŞ Doctor în filologie Emilia TODORAN Revizie: Elena COMŞULEA Doctor în filologie Rodica MARIAN Doctor în filologie Angela MIRA Ioana ANGHEL Revizie finală: Vasile BREBAN Valentina ŞERBAN Sabina TEIUŞ Doctor în filologie Emilia TODORAN Felicia ŞERBAN Doctor în filologie Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Vasile ARVINTE, doctor în filologie, profesor, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi; Grigore BRÂNCUŞ, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Vladimir DRIMBA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Gheorghe MIHĂILĂ, membru corespondent al Academiei Române; MURÂDIN Lâszlo, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; Nicolae URSU, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi; Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti. Revizia materialului din Atlasul lingvistic român I şi II: Doina GRECU, Ion MĂRII, doctor în filologie Colaborare la unele operaţii tehnice: Dana BUCERZAN, doctor în filologie, Mariana ISTRATE, doctor în filologie, Mircea MINICĂ, Mihaela MUNTEANU, Mihaela URSA, Sorina DĂNCUŢĂ, Bogdan HARHĂTĂ Redactori responsabili ai tomului al XII-lea (partea a 2-a): IOANA ANGHEL FELICIA ŞERBAN Doctor în filologie u1 UBAC U1 s,m. invar. A douăzeci şi patra (iar după reintroducerea literelor â şi q, a douăzeci şi şasea) literă a alfabetului limbii române şi sunetul corespunzător (vocală rotunjită închisă din seria posterioară). Cf. heliade, gr. ROM. V/6. Din timpuri străvechi,...· vocalele „i” şi „u" la sfârşitul cuvintelor au început să se rostească şoptit. puşcariu, C. S. 246. Uite..., ăsta-i „u”, ăsta-i „o". T. DIAL. M. I, 196.. U2 interj. 1. (Adesea prelungit sau însoţit de alte interjecţii) Strigăt folosit pentru a atrage cuiva atenţia, pentru avertizare (în legătură cu un pericol) sau pentru a comunica cu cineva care se află la o anumită depărtare. U! iacă lupul, ţine-te măi, ţine-te. ţichindeal, f. 46/10. Interjecţiile sunt... de chemare, cum: o!, u!, el, u-mă! HELIADE, GR. ROM. 72/22. [Vizitiul] strigă din băgeagă: „ U! Iu! Dacă vrei, măi Ghio, adapă-mi şi căiuţii mei. ” ap. TDRG. [Lupul] auzi deodată oameni „ U! iu, ţine măi" strigând. CONTEMPORANUL, I, 688. Uu, Culo, măăăă! AGÂRBICEANU, O. I, 168. Flăcăii din vale începură să chiuiască şi să strige: Uiu, uiu! Ce fel de vânat a fost? GALACTION, o. 271. „Uuu, n-aude, n-a vede"... chemarea de sus Ajunge la mine în van să se sfarme. VOICULESCU, POEZII, I, 181. U! Ano, fă! rupe gâtul la găina a pestriţă. SADOVEANU, O. II, 557. Uuu! Ileană-H... răsună cântător glasul unei femei... De departe un glas subţire răspunde prelung, id. ib. IV, 269. Uiu-iu! fraţilor, a chiuit el, să ştiţi că eu îs Pahomie cel vestit, cioban de la Piatra Teiului, id. ib. xvni, 445. U, u, u, mă, nu lăsaţi lupul! HII 253, cf. IV 117. Strigă aşa, spre pădure: — U! mă! Cine n-are ce să mănânce să vie la stână! RÄDULESCU-CODIN, î. 43. Bă, u, bă, u, Sur aie, u, Că nu t'e strâgpă t'ine. PAPAHAGI, M. 138. Flăcăul... se suie pe un dâmbuşor şi strigă...: „U..., măi...!” I. CR. II, 184, cf. ALRI 82/217, 351, 803. U, bărbate, ia vin, ia! Acesta veni într-un suflet să vază ce e. SNOAVA, ni, 72. ♦ (Regional) Exclamaţie prin care se răspunde la chemarea cuiva (Suseni - Târgu Jiu). Cf. lexic reg. 47. 2. (Adesea prelungit sau însoţit de alte interjecţii) Exclamaţie care exprimă anumite senzaţii (repulsie, frig etc.). Uuuu! brrr! Taicule, mi-e frig. preda, M. 315, cf. ALR II 3 252/53, 876. Uuuuu! Da frig [îmi e]/ 0. BÂRLEA, A. P. I, 276. 3. Exclamaţie care exprimă surpriză, nemulţumire sau indignare. U! Ö! Pi! Bre! Ce scandal! negruzzi, S. 1, 328. U, ce figură de sălbatic! VLAHUŢÂ, S. ΠΙ, 191. 4. (însoţit de obicei de „iu” repetat sau de alte interjecţii) Strigăt care exprimă veselie şi care însoţeşte de obicei chiuiturile în timpul executării dansurilor populare. Să jucăm în chiuite! să sărim bătând din pinteni... «... iu! I. GOLESCU, în PR. DRAM. 70, cf. TDRG, CADE. U-iu,... bucuria lui când au stat ploile Şi l-au trimis să pască oile. VOICULESCU, POEZII, I, 243. Uiu-iu, pă patu gol, Că mireasa n-are ţol. PRIBEAGUL, P. R. 153. Uiu, iu, până ce-s viu, Dac-oi muri, mort să fiu! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 363. U, iu, iu, bunu-i puiu, Da-i mai bună găina, Care-o frige vecina, id. D2, 535, cf. CONV. LIT. xx, 1 020. U, iu, iu şi na, na, na, Soacră mare, draga mea,... Ieşi afară, soacră mare, Că-ţi aduc pieptănătoare. MARIAN, NU. 630. U, iu, iu, nănaşă mare, Ia şi suflă-n lumânare, id. NA. 267. Uiu, iu şi ia, ia, ia, Mi-a văduvit mierliţa. MAT. FOLK. 4. Uiu, iu, pe dealu gol Şi mireasa n-are ţol. RÄDULESCU-CODIN, L. p. I, 487. Uiu, iu! pe dealu Vinţ, Că mireasa n-are dinţi. VICIU, F. 118. Uiu-iu pe deal în sus Prind fetele mâţe-n jug. FRÂNCU - CANDREA, M. 125. Uiuiu, ficior de câne, Ce mi-a dat mă-ta cu tine? O vacă şi o junincă. BUD, P. P. 46. Merge tineret mult chiuind: uiu! iu, iu, iu! FURTUNĂ, C. 13. Uiuiu, c-aşă mă cheamă, Iepurele bun d'e zamă. DENSUSIANU, Ţ. H. 144. U, hu, hu şî tUi tu, tu, Alba ieşti, niagra nu-i, C-a mâncat-o dumnialui. DIÂCONU, Ţ. V. IV, 153. U-iu-iu, nănaşule, Suceşte-ţi mustăţile, Sărută nevestele! FOLC. TRANSILV. IV, 52. U, iu, iu, găină sură Ieri erai pe după şură Ş-amu eşti la nuna-n gură. CAFIV, 188. Nuntaşii se luară toţi după el... învăţându-l să strige şi el: „ Uiu-iu şi uiu-iu!". SNOAVA, ΠΙ, 174. 5. (Regional; însoţit de interj, „na”) Strigăt cu care se cheamă câinii de vânătoare (Băleni - Tecuci). Cf. H in 4. - Formaţie pe baza unui sunet reflex. U3 interj. 1. (Adesea prelungit sau repetat) Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). Lupul flămând leşinat... U! mă! -ntreabă prin urlat, Cine e mai mare-n sat? PANN, P. V. I, 95/13, cf. DM, DL, DEX. 2. (Adesea prelungit sau repetat) Cuvânt care imită sunetul specific scos de porumbel. Cf. alrii 5 751/2, 27, 47, 279, 325, 346, 551, 682, 769, 812, 836. 3. (Prelungit şi repetat) Cuvânt care imită sunetul specific scos de curcan (Măceşul de Jos - Băileşti). Cf. ALR Π 5 742/872: 4. (Prelungit şi repetat) Cuvânt care imită sunetul specific scos de broatec (Pecinişca - Băile Herculane). Cf. ALR SN ni h 733/2. 5. (Prelungit) Cuvânt care imită sunetul provocat de mişcarea unui corp care străbate cu viţeză un spaţiu; vâj. Pă la unsprezece ceasuri numa aude... că vine om [= un] buzdugan: - Uuuu! Păăc! Mintenaş o fo şi zmău acolea. O. BÂRLEA, A. P. I, 465. 6. (Prelungit şi repetat) Cuvânt care imită sunetul unui clopot. Clopotele făceau: „uî, uî, uî", altele repede: „tang-ting-tang”. AGÂRBICEANU, A. 83. 7. (Prelungit sau repetat) Cuvânt care imită fluieratul unei locomotive cu aburi în timpul funcţionării ei. □ Uuuu! Vine acceleratul! - Şi: (rar) uî interj. - Onomatopee. U interj. (învechit, rar) Exclamaţie care exprimă dispreţ, care se rosteşte în bătaie de joc. Hulea pre el... „ua, tu cela ce spărgeai besereca". N. TEST (1648), 62733. Ceia ce trecea huliia pre el, clătinând capetele lor şi grăind: „ua, cela ce strică beseareca". BIBLIA (1688), 7872/6, cf. TDRG. - Din gr. ούά. UÂC interj, v. oac. UAN s.m. (Prin Transilv.) Numele unui soi de peşte nedefinit mai îndeaproape. Cf. bâcescu, p. 184. -Pl.: uani. - Şi: oan s.m. BÂCESCU, P. 184. - Cf. magh. ö n. UBÂC s.n. Versant al unui munte expus spre nord, spre umbră. dn3. - Din fr. ubac. 7 UBAGIU -2- UCAZ UBAGIU s.m. v. iobag. UBÂR s.n. v. obor2. UBERÂL, -Ă adj. (Livresc) Care este în legătură cu sânul, al sânului. DN2. <> Fântână uberală = fântână reprezentând o femeie (o nimfă, o silfidă), din sânii căreia curge apa. Cf. DN3. - Pl.: uberali, -e. - Din fr. ubéral. UBERITÀTE s.f. v. ubertate. UBERÔS, -OĂSĂ adj. (Livresc) Fertil, fecund. DN3. - Pl.: uberoşi, -oase. - Din lat. uberosus, fr. ubéreux. UBERTÂTE s.f. (Livresc) Fertilitate, fecunditate; abundenţă. „Toamna în insulele Canare" revelă o percepţie a uberităţii exotice. CĂLINESCU, C. O. 202, cf. DN2. - Şi: uberităte s.f. - Din lat. ubertas, fr. liberté. Cf. it. u b e r t à. - Uberităte < lat. uberitas. UBICAŢIIJNE s.f. (în dicţionarele din trecut) Şedere a unei persoane într-un anumit loc un timp mai îndelungat. Cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - Pronunţat: -ţi-u-, - Din lat. med. ubicatio, -onis. Cf. it. u b i c a- z i o n e. UBICHITÂTE s.f. v. ubicuitate. UBICUÎST, -Ă adj. 1. (Despre plante şi animale) Care trăieşte şi se dezvoltă la fel de bine în condiţii de mediu diferite; care este răspândit într-un număr mare de zone geografice. M. D. enc., dex, d. ecol. 2. (Livresc; despre oameni) Care pare a fi în mai multe locuri deodată. Cf. DN3. - Pl.: ubicuişti, -ste. - Şi: ubicvist, -ă adj. M. D. ENC., DN3, DEX. - Din fr. ubiquiste. UBICUITATE s.f. (Livresc) 1. Atribut al lui Dumnezeu, prezent pretutindeni în acelaşi timp. Cf. M. D. ENC. 2. Posibilitate de a fi prezent în mai multe locuri deodată. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 777'/10. Darul binecuvântat al ubicvităţii. SĂM. I, 138, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Totul e o simplă iluzie, persoana fiind, una singură, cu darul vrăjitoresc al ubicuităţii. RALEA, O. 77. Viciul geografic are o tortură specifică: imposibilitatea ubicuităţii, id. S. T. iii, 305. Iţi mărturisesc că nu sunt prea încântat de diversitatea şi ubicuitatea mea literară. V. ROM. decembrie 1963, 150, cf. DN3. Ubicuitatea este prin excelenţă semnul vocaţiei la omul de acţiune. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 26, 1/1, cf. djp, DSR. + (Rar) Universalitate. Specificul naţional căpăta sens abia în clipa în care depăşea provincialul pentru a intra în ubicuitate. PLEŞU, O. 71. - Pronunţat: -cu-i-, - Şi: ubicvitâte, (învechit) Ubichităte (ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, d.) s.f. - Din fr. ubiquité. UBICUU, -UĂ adj. (Livresc) Care are posibilitatea de a fi prezent pretutindeni în acelaşi timp. (F i g.) Dragoslav a dobândit cu vremea un fel de popularitate ubicvă, găsind, Oriunde se ducea..., pe „frate-meu” sau „un prieten”. LOVINESCU, M. 20, cf. DN3. Depistarea acestei ubicue prezenţe eminesciene implică desigur familiaritatea cu stilul marelui gazetar. ROMÂNIA literară, 1985, nr. 1, 7/1. - Pronunţat: -cu-u. - Pl.: ubicui, -ue. - Şi: ubicv, -ă adj. - De la ubicuitate, după modelul unor adjective ca perpetuu, continuu. UBICV, -Ă adj. v. ubicuu. UBICVIST, -Ă adj. v. ubicuist. UBICVITÂTE s.f. v. ubicuitate. UBLĂ s.f. = oblu2. 1. (Prin Ban.) Rindèa (1). Cf. ALR 1 832/5, 9, 24, NALR - B iii h 574/5, 6, 7, 9, 12, 18, 24. 2. (Prin Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) Mistrie (1). Cf. H XVIII 104, CHEST. ii 373/3, 6. - Pl.: uble. - Şi: liglu (ALR I 1 832/24, pl., m., ugli ib., NALR - B III h 574/24, şi, n., ugluri ib.) s.m., s.n., oblă (NALR - b m h 574/7) s.f., hôbâl (alr ι 1 832/125) s.n., hublă (hxviii 104, chest. ii 373/3) s.f. ÙBRID, -Ă adj. (Regional) Care are o constituţie slabă; slăbănog (12). Com. din straja - rădăuţi. -PI.:? - Cf. ş u b r e d. UCANÉL s.m. (Regional) Nume care se dă diavolului (Brehuieşti - Botoşani). Cf. Η127. - Etimologia necunoscută. UCAZ s.n. (învechit şi popular) Ordin (1), ordonanţă (I 1), decret, poruncă (1). Aştepta să le vie ucaz de la Petreburhu, de la împăratul moschicescu, să vadă ce vor face. NECULCE, L. 208. De la îndurarea întru tot milostivului stăpânitoriului împărat, după înaltili ucazuri (a.1818). GCR II, 219/26. Aicea gheneralu Miloradovici căpătând ucaz (poruncă), curând la Smolensc... să meargă. N. STOICA, C. B. 308, cf. CAT. MAN. I, 218, VALIAN, v. 148. Foile din St. Petersburg ne împărtăşesc un ucas împărătesc din 21 febr[\imz\. GT (1839), 48Vl2, cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 777'/17, STAMATi, D., bar. - Munt., w. 782'/29. Ucazele lui Petru care ne-au rennoit Din mână nu le lasă; drept pravăţ îi slujesc. NEGRUZZI, S. ii, 194, cf. polizu, PONTBRIANT, D., LM. Se primise de la arhierie un ucaz. CONTEMPORANUL, iii, 660, cf. DDRF, barcianu. între atâtea veşti zguduitoare..., cade şi aceea că un ucaz împărătesc a chemat sub steag... oştenii. SĂM. iii, 578, Cf. ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., dex. + F i g. Măsură, decizie, hotărâre care nu admite 25 UCĂ -3- UCENIC discuţie. Cf. SCRIBAN, D. Familia ajunsă în impas, buimăcitor, venea cu un ucaz: în noul an şcolar trebuia să rămân acasă. BLAGA, H. 94. Faţă colţuroasă, osoasă, avea bunica... parcă mereu zvârlea ucazuri. STANCU, D. 7. Tot ce se găsea sub nivelul zvelteţii lui i se părea... scos de mai înainte din lupta pentru dragoste, ca printr-un ucaz al ursitelor. VINEA, L. I, 219, cf. DEX, DSR. + Autorizaţie, ordonanţă. Ş-au făcut ocaz di la ghinărariul Lis,... ca să poată umbla cu 2 oameni pe mari, să prindă peşte. NECULCE, L. 329. - Scris şi: ucas. - Pl.: ucazuri şi (rar) ucaze. - Şi: (învechit) ocâz s.n. - Din rus. yi«a3. IJCĂ s.f. v. ocă1. ÙCE subst. (Prin sud-vestul Transilv.) Om urât. rev. crit. in, 172, pascu, s. 301. -PI.:? - Etimologia necunoscută. UCÉDE vb. III v. ucide. UCÉL s.m. (în dicţionarele din trecut) Pasăre (I 2). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. -PIucei. - Din it. uccello. UCENIC, -Ă subst. I. S.m. şi f. 1. Persoană care primeşte (şi continuă) învăţătura cuiva; persoană care adoptă principiile, doctrina cuiva; discipol, învăţăcel; p. ext. elev, şcolar2 (1). Pavel vruindu se între întru gloată, nu-l lăsară elu ucenicii lui. COD. VOR.2 577. Destul ucenicului se fie ca dascalul. EV. SL.-ROM. 177/17. Ucenicul ce priimeaşte de la dascalul său are şi el şi dă altuia cuvânt desăvârşit. CORESI, EV. 320, cf. 41. Eu sânt domn şi biruitoriu, iară nu slugă; învăţătoriu, iară nu ucenic, eu Dumnedzău, cu putearea mea cea dumnedzăiască dzic ţie. VARLAAM, C. 53. Ucinicu (cca 1645). I. GHEŢIE, Β. D. 288. Cela ce va sudui pre ucenic înaintea dascalu-său... suduiaşte pre dascalu-său. PRAV. 238. Dascalul ce-ş va bate ucenicul nu să va certa ca un suduitoriu, cându-l va bate cu măsură, ib. 224. Pe toţi îi iertă şi-i deslegă, ca un ucenic adevărat al lui //ţristo]i, cu al cărui trup şi sânge să şi pricestui. GAVRIL, nif. 55. Au mărs la Ierusalim la Ammonie, ucinicul sv[ê]ntului Antonie. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 116r/15, cf. septembrie 23722. Intre dascăli şi ucenici aceaea dragoste trebuiaşte să fie şi să rămâie, carea iaste între părinţi şi între feciori. ZOBA, S. 48. Cât de multă grijă face dascălul întru învăţarea ucinicului. N. COSTIN, c. 13. Precum se vede, nu ucinică, ce didascală alhimiştilor iaste. CANTEMIR, ist. 45, cf. ANON. CAR. Era mitropolit ţărei preasfinţitul lacov, ucenicul preasfimţitului mitropolit Antonie. CANTA, LET. iii, 185/20. A doua zi... vin dăscălii şcoalilor cu ucenicii cei mai aleşi; însă întâi dascalul cel mare... să închină Domnului. GHEORGACHI, CER. (1762), 284. Nu din pricina dascalilor, ci din două pricini s-au dovedit răsipa ucenicilor (cca 1772). URICARIUL, I, 70/18. Ţiitoare una de alta numim câte între dânsele să fin una de alta...; ucenic şi dascăl. MOLNAR, RET. 59/13. [Epitropii] să aibă a ajuta pe ucenicii săraci, iubitori de învăţătură (a. 1793). URICARIUL, ii, 55. Eder, cel dintâi şi credincios ucenic lui Sul fer... două doveade aduce înainte spre adeverire. MAIOR, IST. 193/7. El învăţa pre ucenicii săi. PETROVICI, p. 42/7. Sfârşindu-se învăţăturile..., mai mult rămânea folosit dascalul decât ucenicul. BELD1MAN, N. p. i, 25/1. [Dascălii] să-i înveţe catechizmul pe de rost tot şi să-l tălcuiască ucenicilor (a. 1820). IORGA, S. D. XII, 209. Grecii s-au pus şcoala să ne-o strice, Intre dascăli şi ucenici umblă să bage price. ZILOT, CRON. 335. Unul au zis lui Eschim: cum aşa tace, fiind ucenic al lui Socrat? GOLESCU, S. 166, cf. LB. Veţi afla toate învăţăturile câte înţălepţii da ucenicilor săi. DRĂGHICI, R. 197/15. Zidii şcoala..:, în care încape o sumă de opt sute de ucenici. GORJAN, H. II, 67/2. Acest guvernant... nu putu nimic să arate ucenicului său. TÂMPEANUL, G. 60/8. Intre ucenicii ce vor urma învăţătura agriculturii să vor ţinea câţiva cu cheltuiala şcoalei. REGUL. ORG. 390/7, cf. ISER. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului. RUSSO, S. 47. Am avut cinste a înfăţoşa... prohorisirile ucenicilor mei în istorie, citire, scriere. negruzzi, s. i, 5, cf. pontbriant, D. Ucenicul lui Seneca, ridicat de mâni şi de păr, se simţi despărţit de pământ. CONTEMPORANUL, VI1; 395, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cum aşa, să se tragă în degete un ucenic cu profesorul său? SADOVEANU, O. XVII, 551. Un învăţător care-şi probozeşte toată ziua ucenicii ajunge să-i urască şi, la rându-i, devine urât. CĂLINESCU, C. O. 152. Am fost... mai tineri puţin... şi ne-am socotit ucenicii lui. τ august 1964, 55. Căci n-aţi avut nici fraţi, nici unchi, Nici ucenici să plângă-n urmă. VULPESCU, P. 140. Cu trecerea vremii s-a schimbat şi îmbrăcămintea ucenicilor lui Hipocrate. G. barbu, a. v. 32, cf. mihăilă, î. 148. Nu te arăta dascăl până a nu fi ucenic. ZANNE, p. V, 643. Dracul toate ar vrea să fie, numai ucenic nu. id. ib. VI, 564. Mulţi din ucenici întrec la învăţătură pe înşişi ai lor dascăli. I. GOLESCU, ap. zanne, p. vm, 92. <> F i g. Şi a avut Eminescu ucenici o droaie şi un mare număr de admiratori cari îl cunoşteau personal. CHENDI, S. I, 345. (La m.; în limbajul bisericesc; şi cu determinările „lui Iisus Hristos”, „lui Hristos”) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos; p. e x t. nume dat fiecăruia dintre cei patru evanghelişti. Rădică ochii lui la ucenicii lui, grăi:... a voastră iaste împărăţia Iu Dumnezeu {&. 1579). GCR I, 19/17. Zise Do[m]nul alor sei ucenici. EV. SL.- ROM. 174/2. [Hristos] de munca lui grăiaşte cătră ai săi ucenini şi apostolilor. CORESI, EV. 88. Petru apostol era tutindinea mai îndrăzneţ decât alalţi ucenici, id. ib. 67. Deaca auzi //[risto]i că Lazăr s-au războlit..., zise ucinicilor săi: blămaţi iară în jidovi (a. 1600-1650). GCR I, 137/33. //[risto]s... pace dat-au ap[osto]lilor săi şi ucenicilor săi. IEUD, 248/7. Spune Domnul Hristos ucenicilor săi de muncile şi de moartea sa. VARLAAM, C. 55. Fiindsara, veni oarecine, un om..., acela era ucenic lui i[i]i[us] (a. 1642). GCR I, 100/38. Cine va primi pe ucenicii miei pre mine mă va priimi. ZOBA, s. 50. D[u\mn\p\dzău au poruncit sf[i]nţilor săi ucenici... să propoveduiască cuvântul său. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/55. Hristos ... au luat iar propovedu-itorii evanghelia ..., dzicându-le: ... „Urmaţi-mi mie, ucenicii mei şi învăţătorii lumei”. ANTIM, p. 3. Sfântul 30 UCENIC — 4 — UCENICI apostol Toma, fiind el din numărul cetei acelor 12 ucenici ai lui //[risto]s. VARLAAM — 10ASAF, 6721. Domnul... acestea le-au lăsat ucinicilor săi ca nişte porunci de despărţire (sec. XVIII). CAT. MAN. I, 80. Vestitorii propoveduitori, căpeteniia ucinicilor tăi, jD[oa]mne, i-ai priimit întru desfătarea bunătăţilor tale. CALENDARIU (1814), 28/24, cf. ALEXi, w., şăineanu, d. u., cade. Hristos... s-a mărginit să-şi trimită „ucenicii" în lume, ca să-i propovăduiască învăţăturile. NEGULESCU, F. R. 94, cf. MIHĂILĂ, î. 148. El avea numai douăsprezece lumânări, pe când sfinţii ucenici şi cu Domnul Hristos făceau treisprezece. SNOAVA, III, 501. 2. Persoană (tânără) care învaţă meserie, lucrând sub îndrumarea unui meşter; (învechit) sodal, (regional) inaş, şăgârt. Dedă lui şi ucenicilor lui de să tipărească această carte, £v[anghe]/ie cu învăţătură (a. 1581). CCR 45/17. Care ucenic va avea a se băga la meşter să aibă a veni la starostile cu stăpânul său (a. 1766). URICARIUL, XIV, 2. Am tocmit pe Todoran, feciorul lui Mihai cojocariul din Craiova, ca să slujască fără de simbrie, adecă ucenic la învăţătură, patru ani (a. 1775). IORGA, S. D. XII, 92, cf. LB. Meşterii cei mari vor plăti patenta de întâia stare... Să osebesc... ucenicii numiţilor. REGUL. ORG. 41/12, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D. Lăutarii..., nemaiavând cui să cânte bătrânele cântece, nu le-au mai spus copiilor şi ucenicilor, ci le-au îngropat cu dânşii. LAMBRIOR, S. 173. Muia feleştiocul în strachina cu dohot şi-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea, pe la bot, de-i bufnea râsul pe toţi ucenicii din ciubotărie. CREANGĂ, A. 46. Băiatul e ucenic, acum învaţă meşteşugul. CARAGIALE, O. IV, 303. Nu era nevoie de multă şcoală: atât ca să-l primească ucenic. SLAVICI, O. II, 6. Mă bag ucenic la dumneata să mă înveţi acest meşteşug. ISPIRESCU, L. 368, cf. DDRF, BARCIANU. Zăvorind uşile şi obloanele [prăvăliei], ochii îi jucară în toate părţile, mustrând pe ucenici. DELAVRANCEA, H. T. 19. Nu e vorba aci de cuvinte dialectale sau de germanisme, luate de ucenicii români de la stăpânii lor străini, ci e vorba de întreaga mecanică a limbei. D. ZAMFIRESCU, O. V, 450. Căte-un ştrengar de ucenic păşea semeţ, cu mâinile-n buzunar. SANDU-ALDEA, D. P. 154, cf. ALEXI, w., TDRG. Prăvăliile erau deschise de curând şi ucenici sprinteni se iveau pe-o clipă în uşi. AGÂRBICEANU, A. 59. Ca să-şi încerce ucenicu, hoţu ăl mare l-a trimis îndată să-i fure o găină din sat. lungianu, c. 62, cf. şăineanu, d. u., cade. în jurul meu roia lume indiferentă:... gospodine ce se întorceau din piaţă, ucenici de tot felul. BRĂESCU, O. A. II, 124. Eram pus să curăţ şi atelierul, împreună cu ucenicii. VLASIU, A. P. 363. M-am ridicat şi eu ca ucenic la un meşter. SADOVEANU, O. v, 509. Frizeria era plină... Ucenicii şi calfele asudau lucrând. BART, E. 262. Ucenicul era viitorul ţehului şi în el se oglindea trecutul tuturora, pavlescu, M. N. 146. Câteva şcoale noi de ucenici, afectate fabricilor mari, ajută la pregătirea muncitorilor calificaţi. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 30. Lucrau la cojoace patru calfe şi ucenici, sub supravegherea unui meşter cărunt. C. PETRESCU, A. R. 53. Cu şaisprezece ani în urmă lucrasem ca lăcătuşi în acelaşi atelier: eu ucenic, el calfa. V. ROM. iunie, 1954, 132. Avea doi lucrători buni şi trei ucenici. PREDA, M. 117. Erau cu totul patru femei şi doi bărbaţi din care unul foarte tânăr, pesemne un ucenic, v. ROM. martie, 1958, 30. Un ucenic [al argintarului] d-abia izbuti a ieşi pe fereastră, dete fuga după unchiaş şi mătuşe (a. 1872). pop., ap. gcr îl, 356, cf. mihăilă, î. 148, Sbœra, p. 248. Calfa... l-o pus să cerceteze pe ceilalţi ucenici. VASILIU, P. L. 36. Plăteşte la clopotari, Să tragă clopote mari; Plăteşte la uşânici, Să tragă clopote mici. PAMFILE, C. Ţ. 66, cf. ciauşanu, v. 184, alr π 3 642/192, 414, 531, 537, 605, 762, 848, 899, alr sn ii h 500, alrm SN i h 324, NALR - o iii mn 248, 1800, alr - m iii h 772, t. dial. M. I, 103. Un cojocar se dusese cu un ucenic al său, ca să îmblănească nişte scurteici. SNOAVA, I, 181. Ό· (Cu determinări care precizează meseria) Ucenic la moară. LB. Ucenic de bucătărie. POLIZU. Ştia băiatul destulă carte ca să fie ucenic de cojocărie. SLAVICI, O. II, 18. Ucenic la un iconar, care după câţiva ani încearcă el însuşi a face icoane (a. 1896). PLRI, 456. Ucenic viticol. NOM. PROF. 13. Alecuţ mă sfătuieşte să intru ucenic lăcătuş. SADOVEANU, O. XVII, 566. Ne-a arătat cum fluieră aria Leonorei din Trubadur un ucenic de cizmar. PUŞCARIU, M. 254. Un ucenic de la tipografie trece cu sulul de hârtii. BOTTA, S. iii, 111. Slujise, biet,... Ucenic la ciobănie Din mica-i copilărie. TEODORESCU, P. P. 517. ♦ (Depreciativ) Meşter prost, ageamiu; diletant. Cf. POLizu, ciauşanu, v. 184. ♦ Novice (la mănăstire). Un stariţ au trimis pre u[n] călugăraş mic ucenic al său la u[n] frate (a. 1808). GCRII, 200/2. Mai mult de jumătate din aceste mirese ale Domnului crescuseră, ucenice, în casa maicei Rahila. GALACTION, O. 316. Funcţii în organizarea bisericii:... stareţ, monah... frate, soră, ucenic, schivnic. NOM. PROF. 73. + F i g. începător într-o activitate. Studenţi cari trândăveau în cafenele şi berării; ucenici în arta paletei. SANDU-ALDEA, D. N. 43. Nu-i plăcea să se simtă dominat şi călăuzit ca un ucenic, la vîrsta lui — fie chiar şi de fostul său profesor. VINEA, L. I, 375. Eu n-am fost niciodată ucenic; Dintru-nceput deplin maestru... numa. VOICULESCU, POEZII, II, 280. Ό· Ucenicul vrăjitor = cel care dezlănţuie evenimente, fapte, pe care apoi nu e capabil să le stăpânească. Tehnica modernă este o maşină infernală, pe care ucenicul vrăjitor nu mai ştie s-o controleze. H. LOVINESCU, T. 154. Vai mie, Ucenic vrăjitor, Sărăcuţ cupar Ce în cupe tom Nopţi de chihlimbar. BOTTA, S. Π, 62. II. S.m. (Regional) Dispozitiv care serveşte la fixarea unei bucăţi de lemn sau a unei scânduri late, în timpul lucrului, pentru a fi prelucrată de tâmplar (Izvorul Alb -Piatra Neamţ), glosar reg. - Pl.: ucenici, -ce. - Şi: (învechit şi regional) ucinic, -ă, ocinic, -ă (iorga, s. D. xrn, 108, alr π 3 642/605, 762, 899, alr sn ii h 500), (regional) ocenic, -ă (ciauşanu, v. 184, ALR II 3 642/848, ALR SN II h 500) s.m. şi f., (învechit, rar) ucenin s.m. - Din slavonul oifMeiimcT». UCENICI vb. IV. I n t r a n z. A învăţa o meserie lucrând ca ucenic (I 2) pe lângă un meşter. Cf. I. GOLESCU, c. Iată şi băiatul cu care ucenicise că vine şi se aşază lângă dânsul. ISPIRESCU, L. 140, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w. Trei ani încheiaţi a ucenicit la zugrav. DUNĂREANU, N. 182, Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Primul care începu, să-i arate prieteşug fu Haralamb, la 31 UCENICIE -5- UCIDE care ucenicea acum. TUDORAN, P. 111. Era copil, ucenicise la un iconar, începuse şi el să zugrăvească icoane şi să le ducă la târg. românia literară, 1969, nr. 24, 5/3, cf. SCL 1978, 325. ♦ P. g e n e r. A învăţa ceva (de la un maestru, de la o pfersoană pricepută); a munci pentru a se iniţia într-un domeniu de activitate. Ba am ucenicit eu destul până ce m-a făcut preot. STĂNOIU, C. I. 65. Flăcăul cel mai dezgheţat de pe moşia Medeleni, după ce ucenicise trei ani,... la semnalul soneriei răsărise ca din pământ. TEODOREANU, Μ. Π, 23. Gala Galaction deschide seria romanelor teologice, pentru cari a ucenicit îndelung. PERPESSICIUS, Μ. ΙΠ, 371. Structura deosebită a tematicii abordate a silit-o pe scriitoare să ucenicească din greu la realizarea scenică a unei piese de idei. GL 1958, nr. 6, 5/4. Şi-au făcut apariţia modeşti artişti străini de formaţie academică, în atelierele cărora au ucenicit şi câţiva dintre clasicii picturii noastre. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 18, 26/1. — Prez. ind.: ucenicesc. - V. ucenic. UCENICIE s.f. Faptul de a lucra ca ucenic (I 2); starea, calitatea, ocupaţia de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. Cf. molnar, D. 68/15, polizu, PONTBRIANT, D., LM. A crescut băiatul canonit şi muncit şi a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, o. III, 19. Acum eşti calfa, ai scăpat de ucenicie. ISPIRESCU, L. 370. După copilăria lui fericită şi liberă a sosit ucenicia grea, munca de lucrător, delavrancea, o. v, 260, cf. DDRF, BARCIANU. Acolo, la plăcintarul acela, şi-a făcut Iani Livaridi ucenicia lui de negustor. SANDU-ALDEA, D. N. 10, Cf. ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Tipograful Petre Ispirescu aici şi-a făcut ucenicia. ROMANESCU, ZEŢ. 12. Văzuse şi el America pe când îşi făcea ucenicia de marinar. BART, E. 26, cf. SCRIBAN, D. Ucenicia lui să dureze trei ani. PAVLESCU, E. 107. La 1773 scheienii arătau împăratului că... nu le mai sunt primiţi copii la ucenicie, id. M. N. 80. Cu mina aceasta mi-am început ucenicia. BOGZA, a. î. 164. Haina cumpărată în ultimul an de ucenicie nu-i mai poate cuprinde pieptul lat. v. rom. martie 1954, 97, cf. ciauşanu, v. 184. A terminait] fata ucenicia, a venit acasă, meseriaşă de-acuma, croitoriţă. T. DIAL. M. II, 744. ♦ P. g e n e r. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. Făcut-am cea mai aspră şi grea ucenicie. MACEDONSKI, Ο. I, 3. Scrisul se învaţă şi ceea ce pare talent nu este adese decât efectul unei ucenicii. LOVINESCU, S. I, 145. In anii mei de ucenicie şi de luptă, lumea ispitelor... era să-mi înfăţişeze... o cosiţă parfumată totdeauna cu trandafiri. GALACTION, O. 59. Am luat ucenicia militară de la început. BRĂESCU, A. 223. Problema ţărănimii noastre ne-a fost familiară din vremea uceniciei literare. SADOVEANU, E. 6. Ucenicia mi-a folosit: scăpasem de stângăcia, de sfiiciunea mea firească. CIPRIAN, S. I, 94. E chiar necesar să facă şi o ucenicie în munca de bibliotecă, însă trebuie neapărat s-o depăşească. CĂLINESCU, C. O. 200. începe în anonimat o lungă şi grea ucenicie, care îi va aduce totuşi, în cele din urmă, adevărata glorie. BOGZA, C. O. 137. Nu e deloc uşor să te remarci în medicină ..., o ucenicie sub pulpana unui mare specialist este aproape inevitabilă. PREDA, R. 36. Două decenii de ucenicie tăcută pot vorbi cu îndreptăţire şi certitudine despre ... „o carieră literară”, v. ROM. decembrie 1970, 67. Anii de tinereţe ai uceniciei literare. CIOCULESCU, C. 119. "v- F i g. Literatura italiană şi-a făcut ucenicia la şcoala poeziei provensale. OŢETEA, R. 196. Ştia că a fost şi la ucenicie bună..., în d-ale vieţii. Ştia cum se mănâncă frumos. I. M. SADOVEANU, S. 22. -Pl.: ucenicii. - Şi: (regional) ocenicie s.f. CIAUŞANU, v. 184. - Ucenic + suf. -ie. UCÉNIE s.f. 1. (învechit şi regional) Teorie1 (1), învăţătură. Ucenie (sec. XVI-XVII). TEXTE ROM. (xvi), 409, 426, 434, cf. polizu, lm, com. din turnu măgurele. ♦ (Regional) Teorie în armată. Cf. RĂDULESCU-CODIN, 54. 2. (învechit, prin Munt., Olt. şi Mold.) Instrucţie ostăşească, exerciţiu militar; (învechit şi popular) mustră1 (1). Cf. LM. Făceau ocenie, se strângeau iar roată şi vorbeau. SANDU-ALDEA, D. N. 218, cf. ALEXI, W., CONV. LIT. XLIII, 921. Toţi grănicerii, afară de aşa-porecliţii căruţaşi,... erau făcuţi scutiţi şi de oceanie şi de podvezi. CHIRIŢESCU, GR. 8. Polcul făcea neîntrecuta-i oceanie, când sotniile se pregăteau de iureş. CONV. LIT. XLVII , 115, cf. CADE, SCRIBAN, D., BL XII, 57. L-a muştruluit mai abitir ca la ocenie. RĂDULESCU-CODIN, ap. CADE. P-atunci nu era ocenie care-nvăţa militarii mustra cu puşca. GRAIUL, I, 118, cf. 7, I. CR. in, 347, ARH. OLT. XXI, 271. - Pl.: ucenii. - Şi: océnie, oceanie s.f. - Din slavonul ογΜβΗΗκ, rus. yneHHe. UCENÎN s.m. v. ucenic. UCENÎŢĂ s.f. (învechit) Ucenică (I 1). Aceea este fiică şi uceniţă fiului lui Dumnezeu. NEAGOE, Înv. 273/22. Aceasta... fu uceniţă sv[S]ntului Pavel apostol. DOSOFTEI, v. S. septembrie 1973. Să mărturisi sv[â\nta Sevastiani uciniţă sv[&\ntului apostol Pavel. id. ib. octombrie 85715. Mărturisind sf[S]nta că au fost uceniţă apostolului Pavel şi s-au botezat de dânsul. MINEIUL (1776), 146vl/12, cf. lb, lm, dhlr ii, 533, jordan, l. r. A. 186. *0· F i g. Iară satana juca şi se arătă aceştii feate fără de ruşine... O, turbarea şi pohta spurcată a aceii doamne! Ce cerea, făcu Irod uceniţei diavolului. CORESI, EV. 546. - Pl.: uceniţe. — Şi: (învechit, rar) uciniţă s.f. - Din slavonul ογΜεκΗψ». UCID s.n. (învechit, rar) Omor (1). Ba să tăcem, zău, ca zidul, că nu-i lucru să-l vorbim, De se va afla ucidul, cu toţii ne prăpădim. ΡΑΝΝ, p. V. in, 115/16. -PI.:? - Postverbal de la ucide. UCIDĂT0R, -OÂRE s.m. şi f. v. ucigător. UCIDE vb. III. T r a n z. 1. A pricinui (cu sau fără intenţie) moartea violentă a unei fiinţe; a omorî (1), (învechit) a săvârşi (2). V. asasina. Se ai ucide greaşnicii, Doamne. PSALT. HUR. 118716. închiseră uşile, cerându elu se-lu ucigă. COD. VOR2. 17714. Hicleşig făcea se-lu, ucigă elu pre cale. ib. 3376. Nu 38 UCIDE -6- UCIDE ucide ei, se nu cândva uite leagea ta. PSALT. 112. Demăreaţa ucidea toţi păcătoşii pământului, ib. 207. Că sănteţi feciorii celor ce au ucis proroci. EV. SL.-ROM. 303/13. Irod... tremise şi ucise toţi coconii. TETRAEV. (1574), 203. Cain..., după ce ucise frate-său, el se bolnăvi. CORESI, EV. 58. Se cade fiiului omenesc mult a se chinui şi batjocurii a fi..., şi ucis a fi, şi a treia zi învie-va. id. ib. 67. Eu ucig şi viu fac, vatăm şi eu vindec, id. PS. SL.-ROM. 29374. Iară muiarea, de-ş va ucide feciorul de năprasnă şi va muri. id. în TEXTE ROM. (xvi), 222. Cine va ucide pe Cain de şapte ori va fi pedepsit. PO 23/12. Adună ceată şi se rădicară într-aceea noapte de uciseră pre Mihail (a. 1620). GCR I, 62/2. Deci Mavrichie fu vinovat; dară coconii pentru ce-i uciseră fără vină? MOXA, C. 77715. S-au jeluit... c-a ucis Capş’ea pre un fecior a lui Dumitru (a. 1621). I. BIANU, d. r. 64, cf. st. lex.154vV21. Vlădicii... să svătuisă ca să ucigă şi pre Lazar. VARLAAM, C. 66. Nu voi posluşi acesta lucru ca să ocig prundul. HERODOT2, 45. El s-au mâniiat şi i-au ucis pre toţi. id. ib. 103. De să va prileji să dea lupii în oi..., cela ce au ucis dulăul să plătească toată paguba, prav. 20. Cela ce să va svătui să ucigă pre vreun diregătoriu,... de nu va fi apucat să facă moarte, să nu se cearte. id. 70. Cine ucide vinovat iaste giudecăţii. N. TEST. (1648), 7713. Poate fiecine să ucigă fără certare pre cela ce să găteaşte să-l fure (a. 1652). GCR I, 162/6. Cetăţenii vrură să-l ucigă cu-nşelăciune. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 126713. Boul... pre vreun bărbat sau muiare va împunge aşa cum să moară, acel bou să-l ucigă cu pietri. ZOBA, S. 105. l-au scos pre ei să-i ucigă la pustie. BIBLIA (1688), 133'/47. Cela ce va omorî (va omorî ms. 45, va ucide ms. 4 389) pre Cain şapte izbândiri va dezlega, ib.2 I, 176/43. Cu toţii... asupra nevinovatului şi bunului împărat rtăvrăpăsc şi acolea pe loc neomeneşte îl ucig. cantemir, hr. 225, cf. anon. car. El le-au dat galbeni, că să temea să nu-l ucigă. R. POPESCU, CM I, 285. Lovi pe măgariu şi-l ucise (cca 1705). GCR I, 353/10. Nimenea să nu ucidă pre ceea ce s-au păzit vie de cătră dânşii. AETHIÔPIÇA, 75712, cf. KLEIN, D. 444. Iacă vrăjmaşul va să ne ucidă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 279. îndărăt de-aci, că aci cu pietri ţe ucidem şi te mânca câini! N. stoica, c. b. 186, cf. drlu, lb. Soldaţii... au perit ucigând o mulţime de duşmani. AR (1829), 51 ’/5. Spre-a patriii paos a-l ucide am cercat. ASACHI, S. L. I, 208. După ce îi uciseră mai pe toţi, se întoarseră la locul luptei spre a culege jaful. BĂLCESCU, M. v. 392, cf. iser, bar. -MUNT., w. 7822/38, polizu. De două zile, o ceată de vânători cu arendaşul moşiii se luptă să-i ucigă. PELIMON, I. 221/4. Făcătorii de rău fac complot ca să ucidă un călător spre a-l despoia. CANELLA, v. 58. Ucide-ne-mpreună ca pentru veşnicie Să fim doi spectri gemeni uniţi prin infamie. ALECSANDRI, T. II, 185, cf. CIHAC, I, 295, LM. Mândrul căpitan Ce-a ueis cu mâna-i paşa musulman. BOLINTINEANU, O. 44. Să-mi ucizi calul, tâlharule! GRANDEA, S. 206. Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă. EMINESCU, O. I, 115. Ăla a fost ucis pe tată-său şi-l băgase pe frate-său la ocnă. CARAGIALE, O. VI, 285. Care ucide ursul cu cuţitul fără a clipi? DELAVRANCEA, O. II, 109. îndată se lăţi vuietul că mitr opolitul a fost ucis. I. NEGRUZZI, A. 66, cf. DDRF. Cel ce mi-a ucis bărbatul Azi mă are-n voia lui! COŞBUC, P. II, 11, cf. BARCIANU. Nu se poate să ucideţi un copil! DAVILA, V. V. 46, cf. ALEXI, W. Când Rienzi se apropie, îl'ucide mişeleşte. PANU, A. I, 26, cf. TDRG. Iahveh, pe Univers înfuriat, Ucide oameni ca să cadă stele. CODREANU, S. I, 299, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Strecurându-se noaptea în odaia de culcare a domnului ca să-l ucidă, Clara-doamna e prinsă. LOVINESCU, S. I, 86. Mi-au ucis bărbatul în reghimentele lor. REBREANU, r. II, 231. Ne-am bătut. Puteam prea bine să-l ucid. Dar l-am lăsat... EFTIMIU, î. 98. Vehilul cu care trăia de câţiva ani... a ucis-o din gelozie. M. eliade, D. 70. Ce? Ai ucis pe cineva?... Nu ai alură ofensivă. TOPÂRCEANU, O. A. I, 228. A venit înaintea curţii un ticălos care-şi ucisese părinţii. BRĂESCU, O. A. II, 360. Oştirile duşmanilor... veneau ucigând lumea şi arzând satele. VISSARION, B. 43. Ucide-n cuib perechea de sure turturele Ce v-a-ngânat sărutul. VOICULESCU, POEZII, I, 231. înainte de Hristos, femeia şi copii erau sub stăpânirea totală a bărbatului, care îi putea chiar ucide. ROMANESCU, ZEŢ. 45, cf. D. POP, M. 155, ROSETTI, L. R. I, 128, SCRIBAN, D. întorcându-se apoi acasă, ucide muştele care îl turburau, se culcă din nou şi poate în sfârşit să doarmă. NEGULESCU, G. 100. Temutul avocat ucisese în duel acum trei ani pe un alt purtător de nume istoric: Tudor Buzescu. MIHĂESCU, D. A. 32. Am ucis furnicile cu sutele, strivindu-le. CĂLINEŞCU, C. O. 43. Cu câteva decenii înainte, Cain al lui Byron ucidea pe fratele său Avei. BLAGA, Z. 109. Şi-a ucis cu focuri de puşcă prietenul. VINEA, L. II, 82. Războiul devalorizează... însăşi viaţa, fiindcă el impune omului să ucidă omul. FLORIAN, R. II, 35. Vor aştepta lumina zilei, vor urca, vor sparge uşa şi-l vor ucide. V. ROM. ianuarie 1966, 81. Ucigând şi robind duşmanul..., au câştigat atunci biruinţa cea mai frumoasă, v. ROM. ianuarie 1970, 27. Uciga-l-aş, uciga, Dar nu ştiu ce-i otrava. POMPILIU, B. 56. Ea a căutat vreme cu prilej de l-a ucis. SEVASTOS, P. 66. Ziua şedea lângă oi..., Noaptea ucidea ciocoi. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 224. De ucis, n-am ucis pe nimeni. FURTUNĂ, C. 82, cf. ALR ι/ii h 291, ALRM i/ii h 409, alr ii/i MN 3, 6 811, alr ii 3 594/414, 520, ib. 3 596/64, 105, 192, 219, 228, 272, 349, 551, 605, 682, 876, 899, 987, A v 15, vi 26, nalr — O ii mn 285, 1904, NALR - B I h 118. Jur-prejur de mese Stau în cete dese Sfinţi şi mucenici,... Ucişi în dreptate, balade, I, 288. A ieşit înaintea împăratului spuind că el a ucis şarpele. CAF III, 394. Pentru tini-un rău de câne Mi-am ucis frate cu mine. ib. VI, 240. Pentru un lucru de nimica era să-mi ucid vaca. SNOAVA, m, 144. Nu vinde pielea ursului înainte de a-l ucide. ZANNE, P. I, 680. Gura ucide mai mult decât sabia. id. ib. II, 178. *0“ (Prin analogie) Albinele... îi ucig [pe trântori] şi din lăcaşul lor afară îi scot. TOMICI, C. A. 20/15. <> F i g. Soarele în răsărit de sânge-şi spală-n mare Lăncile, cu care a ucis în goană noaptea. BLAGA, POE2ÏI, 10. <> A b s o 1. Ai obidit vrun om mişel sau ai ucis. COD. TOD. 214. Boambele... rău ucidea. N. STOICA, C. B. 165. Toţi care au ucis n-au să uite aceasta niciodată. C. PETRESCU, î. II, 18. Poate ai fi vrut să şi ucizi? ARGHEZI, S. XI, 95. Cine-a văzut pe ucigaş şezând; Şi după ce-a ucis, Alăturea de victimă, ani lungi? JEBELEANU, S. H. 73. Am mers la vânătoare şi-am ucis. ISANOS, P. 390. Obuzele ucideau şi săpau totodată groapa, id. v. 104. Refl. pas. Poruncea Dumnezeu; în legea veche, că de va slobozi vreo fată, cu bună voia ei, a-şi pierde fecioriia sa..., să 38 UCIDE -7- UCIDE se ucidă cu pietri. MAIOR, în şa I, 801. Secretariul ministrului..., ieşind de la teatru, s-au ucis de cătră un om, ce-l scoseră din slujba sa. ar (1829), 2302/8. Comendantul..., mergând cu o însămnătoare parte de armie prin Transilvania şi Ungaria de sus, s-au ucis la a lui înturnare de cătră unguri. IST. M. 20/6. Iar de atunci nu se mai ucid oameni bătrâni. FURTUNĂ, C. 41. ‘v· Refl. r e c i p r. Cf. PONTBRIANT, D. Să-i facă să se bată până s-or ucide. CREANGĂ, P. 144. Trebuie să umble, să plângă, să se mângâie, să râză, să se bată sau să se ucigă chiar. CARAGIALE, o. iii, 297. Dincolo de noi,... atâţia şi atâţia care se ucid. C. PETRESCU, î. I, 103. Am fost trimişi să ne măcelărim unul pe altul... ar vrea să ne ucidem din nou. H. LOVINESCU, T. 106. ·ν· (Prin exagerare) Discordia ne va ucide. Trebui să ne unim forţele. HASDEU, T. C. 35. Şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. CREANGĂ, ap. CADE. Nu-i ucidea chinul, cât doru-i ucidea. COŞBUC, P. II, 201. Născutu-s-a din setea de lumină Ce pururea pe om va să-l ucidă. CODREANU, S. I, 80. O, o, nu cumva ţi-ai pus în gând să mă ucizi cu o mărturisire? REBREANU, I. 105. Cântaţi-mi să mă satur,... Voi, stele, măşti de aur, Hieratice făpturi. De m-ar ucide vraja romanticei păduri, botta, S. I, 127. îşi chinuiau mintea ce să mai inventeze ca să nu-i ucidă plictiseala. PREDA, R. 12. L-o bătut de l-o ucigat. ALR II 3 596/95. -v- (Subiectul indică o boală, o substanţă toxică, un obiect etc.) Medicamentul,... la o doză oarecare, poate să ucigă. MAN. SĂNĂT. 50/22. Cade copacul peste car de-l sfarmă şi peste boi de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. L-a ajuns boala care l-a ucis, ARGHEZI, s. IX, 154. Molima din 1813-1814 a ucis jumătate din populaţia capitalei. G. BARBU, A. v. 179. O* (Prin metonimie) Cutare produs chimic... se administrează cu centimiligramul, şi reţeta lui ar putea ucide un elefant. ARGHEZI, S. XIII, 31. <> (în imprecaţii) Eşti mai mare, apoi şi mai frumuşică, căci aceasta caută, precum îl văz eu, iucide-l-ar pietrile de schimonosit! gorjan, H. 173/14. Ucig-o toacal Bată-o pustia! D-ale ei fermeci mi-e rea soţia. I. VĂCĂRESCUL, p. 330/25. Ascundeţi-vă mai bine..., ca să nu vă mai găsească, ucigă-l crucea şi mănânce-l moartea! EMINESCU, P. L. 16. Dar diavolul ce alta are de lucru decât să ispitească... - ucigă-l crucea! CARAGIALE, O. II, 249. Ucigă-te bolohanii, unde-ai îmbiat toată ziua, spânzuratule? CONTEMPORANUL, Vi2, 16. Piei, dimone, ucigă-te-ar crucea! DELAVRANCEA, v. v. 26. Ucigă-te toaca! zice bătrâna scuipând în sân. AGÂRBICEANU, O. I, 30. Se bucura şi zicea c-o avut noroc. Norocul, ucigă-l focul... VLASIU, A. P. 468. Ptiu! Ucigă-te crucea! SORESCU, L. L. in, 90. Ucigă-te crucea, drace! Ce nu dai babelor pace? JARNÎK - BÂrseanu, d. 466. Ucigă-te crucea, tu ai chiar nebunit de tot. RETEGANUL, P. I, 7. Ucigă-te toaca, da aici îmi erai părinţele! SEVASTOS, P. 119, cf. ŞEZ. V, 167. Fugi, izdate, blestemate, Ucigă-te sfânta cruce. RĂDULESCU-CODIN, L. P. i, 562. Ucigă-te sfânta cruce, Sui în pod şi n-ai ce duce! viciu, F. 121. Ucigă-te crucea, drace, Ce nu dai babelor pace, Să mai facă rugăciuni, an. dobr. xi, 117, cf. alr ii 3 596/346, 705, 762, ALR SN VII h 2 056/130. Trezindu-se, începe a-şi face cruce şi a povesti ce a visat strigând: - Ptiu! ucigă-l toaca, necurat. SNOAVA, III, 577. Ό-Compuse: ucigă-l-crucea (ori -sfânta-cruce) sau ucigă-l-toaca, (regional) ucigă-l-tămâia (ori -fumul- tămâii) sau ucigă-l-pietrele (ori -bolovanii) sau ucigă-l-vederea (ori -mânia, -focul, -întunerecul) sau ucigă-l-Maica-Precista (ori -Doamne) s.m. = a) (popular) nume dat diavolului. Cf. POLIZU. Fugea lumea de dânsul ca de ucigă-l toaca. GHICA, s. 41, cf. PONTBRIANT, D. îngerul urât se pare, ucigă-l-crucea frumos! HASDEU, R. v. 16, cf. HEM 508. Când se pune el, face şi pă ucigă-l tămâia mogândeaţă şi tot iese dasupra. JIPESCU, O. 52, cf. 114. Balele... pe care ucigă-l-toaca le scuipă din văgăune... se adună în nomol. ODOBESCU, S. m, 187. Moşneagul însă, gândind că-i ucigă-l-crucea, s-a spăriet. CREANGĂ, P. 79. A călcat omul în urmă rea şi-a căzut în stăpânirea lui ucigă-l-toaca. SLAVICI, N. n, 334. Cotoroanţa de babă... Ucigă-l crucea mi-a adus-o azi în casă. CONTEMPORANUL, VI2, 16. în Moldova... cred românii că cel ce s-a omorât singur pe sine s-a dat lui ucigă-l-crucea. MARIAN, î. 345, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CANDREA, F. 114, TDRG, PAMFILE, S. T. 58. Când faci casă nouă, să îngropi de viu un cucoş în mijlocul ei, atunci nu se apropie „ucigă-l-crucea” de casă. GOROVEI, CR. 56, cf. JAHRESBER. XIX-XX, 16. Ucidă-l-toaca s-amestecă în daravelele oaminilor. SEVERIN, S. 54, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Din ziua aceea gospodarii toţi s-au lepădat de ucigă-l crucea. SADOVEANU, O. III, 36, cf. SCRIBAN, D. Ţi-am spus să nu mai pomeneşti pe ucigă-l-crucea. Ce păcatele, doar eşti preot bătrân. CĂLINESCU, E. O. Π, 239, cf. FORM. CUV. I, 11, 40, 104, 107, 108, H IV 161. A treia noçipte au venit ucigă-i-crucea cu iadul întreg înaintea lui..., dar toate acestea n-au îngrozit pe voinic. SBIERA, P. 153, com. marian. De-o fi „ ucigă-l-toaca ", ne facem cruce şi-l închinăm în stani şi-n bolovani. RETEGANUL, P. I, 14. Ueigă-l crucea a secat toate izvoarele. SEVASTOS, P. 32. Fugeau, pare c-ar fi văzut pe ucigă-l toaca. id. ib. 91. Ucidă-l-crucea, diavolu,... e duşmanul cel mai neîmpăcat al omului. ŞEZ. I, 241. Şi fata fugea de cioban ca de ucigă-l-toaca. RĂDULESCU-CODIN, î. 163. Să cătrănea ucigă-l-crucea şi se înnegrea de ciudă. PAMFILE, D. 12. O îndemnă ucigă-l-toaca de se suie pe un lemn s-o ducă şi pe ea acasă. I. CR. II, 263, cf. ΙΠ, 286. Chiuie fata, iacâ vie ucigă-l crucea - Dumnezeu cu noi, în casă! FURTUNĂ, C. 50, cf. COMAN, GL., ALR 1616/770, 890, 934,960, alr ii/i MN 95, 2 744, ALR SN v h 1 568/192. N-are pe unde scăpa, Că nu-i ucigă-l-crucea! balade, Π, 249, cf. zanne, P. IV, 392, ib. VI, 537. Nu trecea o noapte în care ucigă-l sfânta cruce cu toţi puii lui să nu fi scăpărat pe lângă bordeiaşul babii Mărină. SNOAVA, Π, 103. Neruşinându-se de sfântul locaş, rostiră chiar numele lui ucigă-l toaca în biserică, ib. m, 416; b) (Astr.; regional) cărăuşul. Cărăuşului îi zic unii şi ucigă-l-toaca sau ucigă-l-crucea, adică diavolul. OTESCU, CR. 5. Prin unele părţi, cărăuşul se mai cheamă şi ucigă-l-toaca. PAMFILE, CER. 163. ♦ R e f 1. A se sinucide. înşişi să vor ucide prea sine unde vor vede slava sfinţilor (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 471/7. Nu uitaţi că între sărutul însoţirei voastre se va pune fantomul acelei ce s-a ucis din pricina voastră. NEGRUZZI, S. I, 54, cf. PONTBRIANT, D. Când ar şti Stănică că eu sânt aici, sânt sigură că s-ar ucide! bolintineanu, o. 403, cf. 223. Decebal... mai înainte de a se ucide cu propria sa mână, puse să abată apele răului Sargeţia. ODOBESCU, S. II, 284. Iar tu uiţi tot la raza de splendoare Ce-o varsă-asupra ta a 38 UCIDE UCIDE lumii regi... Ş-ai vrea cu proprii mâni să ne ucidem. EMINESCU, O. IV, 373. Ce-mi mai rămâne de făcut?... Dacă m-aş ucide! GANE, N. I, 177, cf. DDRF. Regele... şi fruntaşii geţi se ucid singuri, spre a nu cădea prizonieri. pârvan, G. 89, cf. şăineanu, D. u., cade. Spun parcă toţi cireşii o poveste Cu-o zână albă care s-a ucis. D. botez, p. O. 22. + (Regional; complementul indică animale, păsări domestice) A tăia (III 1), a sacrifica (1). Cf. lb, ALR I/II h 291, ALRM i/ii h 409, ALR I 736/243, 255, 266, 269, 270, 273, 280, 283, 355, alr π 3 596/157, 219, 228, 235, 250, 284, alr sn iv h 1 117, alrm sn iii h 936. ❖ Fig. O voi cari sânteţi aşezaţi de păstori ai oamenilor, nu sânteţi păstori decât numai ca să tundeţi şi să ucideţi turma voastră. PLEŞOIANU, T. IV, 43/4. ♦ T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi regional; despre părţi ale corpului, ţesuturi) A (se) distruge, a (se) vătăma (I 1). Apucatu-m-au zile de sărăcie... şi piialea mea s-au ucis tare şi oasele mele să ojogiră de arsură, biblia (1688), 3752/49. Ţi-ai ucis mâna. ALR SN VII h 1 924/29. ♦ T r a n z. (Regional) A obosi foarte tare, a epuiza. Duduia părea cuminte, îşi căuta de casă, de copii;... voia parcă anume să-si ucidă nervii prea aţâţaţi. NĂDEJDE, C. V. 21. Muta mobilele dintr-un loc în altul... pân ce-şi ucidea trupul si urâtul, id. ib. 23. Refl. M-am ucis. ALR i/ii h 291/35, cf. ALRM l/π h 409/35. 2. F i g. A face să piară; a distruge, a nimici (1). Ucise viniile lor şi smochinele lor şi tiri tot lemnul de hotarul lor. PSALT. 221. O, mândră floare,... mă tem că te va ucide A brumei aspre crudul venin. ASACHI, S. L. I, 114. In zădar îngheţi pământul, Ucizi florile. ALECSANDRI, P. III, 22. Fluturii plecară şi se depărtară atât de mult,... încât s-au pierdut printre fulgii de zăpadă şi au fost ucişi de iarnă. D. ZAMFIRESCU, O. V, 271. Sondele au spart scoarţa pământului, fierăstraiele au ucis pădurile. SADOVEANU, O. XIV, 391, cf. L. ROM. 1987, 434. 3. F i g. (Complementul indică un abstract, un fenomen etc.) A provoca dispariţia, a face să înceteze. Nu vă temeţi... sufletu lui nu pot ucide. EV. SL.-ROM. 178/14. Fără de cuvinte pohtă să o ucidem. CORESI, EV. 163. Sparse zidul păcatului şi vrajba o ucise cu venirea sa (a. 1644). GCR I, 111/27. Astă manieră de privire ucide geniul, încurajează puternic înmulţirea mediocrităţilor (a. 1862). PLRI, 188. Sărmana copilă cercă în zadar să lupte în contra destinului, care-i ucidea fericirea. ALECSANDRI, O. P. 109. Nenorocirea mea îi va ucide viaţa. BOLINTINEANU, O. 404. Tu îmi ucizi gândirea, căci nu mă înţelegi. EMINESCU, O. IV, 437. Acea speranţă eu o ucideam în inima mea. id. ib. vii, 230. Câte talente ucise! delavrancea, t. 64. După ce vârsta aceasta trece... frumoasele simţimente sunt ucise de proza vieţii. D. ZAMFIRESCU, O. V, 24. Privirea ei zâmbitoare ucidea orice putere de împotrivire. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 166. Dar ea, ca energia să-mi ucidă, Rădea mereu cu râsul ei drăcesc. CODREANU, S. I, 252. Cucoana Marieta era aşa de parfumată..., încât ucise într-o clipă... mirosul rustic şi bărbătesc al nucului, sub care se aflau. HOGAŞ, H. 91. Băui până simţii că am ucis setea. id. DR. I, 293. Moartea lui ucisese însă tot în ea. PAPADAT-BENGESCU, r. I, 72. Rănile s-au închis; am ucis trecutul. LOVINESCU, s. I, 29. Am făcut un tratat spre a ucide echivocul. TITULESCU, D. 641. S-a dus să-şi ucidă neastâmpărul... prin cele păduri cu fiare de vânat. GALACTION, O. 71. Oameni veniţi să-şi ucidă urâtul... cătară hipnotic la ascensiunea domoală a luminei. C. PETRESCU, î. I, 16. £ inadmisibil să ucizi, cu un gest, tot ce e mai curat şi mai sfânt într-un om! MUŞATESCU, T: 375. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale. CIORAN, C. A. 117. îmi voi ucide timpul şi visurile, deci, Cărpi-voi pe-ntuneric mantaua vieţii mele. ARGHEZI, S. I, 58. Strângând banii, ai ucis din faşă zece tragedii. CĂLINESCU, C. O. 38. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Şi nu ucid Cu mintea tainele ce le-ntâlnesc In calea mea. BLAGA, POEZII, 3. Retrăieşte aspiraţiile, înfrângerile, durerile... cu o pietate pe care n-a ucis-o spiritul critic. CONSTANTINESCU, S. ΙΠ, 251. Ca Saul omorând vrăjitoarele, aşa voi ucide Melancolia, botta, s. I, 92. Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. LABIŞ, P. 37. Prea multă fineţe ucide sensul însuşi al criticii, v. ROM. iunie 1965, 27. *v* E x p r. A ucide timpul = a omorî timpul, v. omorî (2)· Succesele de la Braşov nu erau decât un mod de a ucide timpul şi amintirea speranţei. TEODOREANU, L. 428. Li se părea că a ucide timpul... în acest chip e o farsă pe care o joacă destinului. VINEA, L. I, 198. 4. (învechit şi regional) A bate (pe cineva) foarte tare; a lovi rău (pe cineva). Şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre. COD. VOR.2 2177. Cine te va ucide în bucă dă şi alalta (a. 1574). GCR I, *9/14. Cu trestie mă ucidea pre capu... şi în picioare ei-mi bătură găvoazde (a. 1550-1600). id. ib. I, 9/8. Nepotul popei... au uces un om de au murit (a. 1588). CUV. D. BĂTR. i, 52. Se... duc în oraşe şi în cetăţi de-i gonescu şi-i hulescu şi-i ucigu şi-i scopescu spre ei. COD. TOD. 209. Ei, venindu, i-au timpinat nişte tălhar[i]... şi i-au tălhuit şi i-au ucis, cum vor spune sănguri dumitale (a. 1629). IORGA, D. B. I, 46. Să vor duce... ucişi şi usturaţi de îngeri cumpliţi şi nemilostivi. VARLAAM, C. 25. Luară trestiia şi-l ucidea cu nusă în cap. id. ib. 78. Va stropşi cu picioarele sau-l va ucide cu pumnii poncişi în inimă, până-l va omorî. PRAV. 85. Coaste i-au frânt ucigându-o cu un ciocan de her. DOSOFTEI, V. S. septembrie 2076. Porunci să-l întinză pre doi stâlpi cruciş şi să-l ucigă pre trup. MINEIUL (1776), 58rV29. O ucidea pre trup cu cureale crude, ib 187rl/31, cf. DRLU, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DHLR II, 486. Pe mine de ce m-ai ucis aşa, cu ciomagul? SADOVEANU, O. iii, 114. Te asupreşte Gheorghe Alistar? Ori te ucide? id. ib. XIII, 658, cf. SCRIBAN, D., CL 1970, 61. A venit la căţelele acelea, carile erau acum iară ucise şi rănite la picioare. SBIERA, p. 209. II frânseră, II uciseră, Până rânza îi şi pierdură. MAT. FOLK. 1 509. II ucise, îl ucise şi,... el ştie cum făcu că muri copilul. RĂDULESCU-CODIN, î. 34, cf. viciu, GL. Se năpusti să-l apuce la bătaie... Şi prinde a-l ucide cu harapnicul! FURTUNĂ, v. 84. Ieste-o casă văruită Ş-o nevastă necăzîtă, C-o ucide bărbatu Ca să-z lese drăguţu. T. PAPAHAGI, M. 47, cf. 235, GR. S. V, 155, PAŞCA, GL., ALR I/II h 291, ALRM I/II h 409, alr ii 3 596/130, ib. 3 598/27, 362, alr sn iv h 978/130, ib. vn h 1 924/784, A v 14, vi 4, 26. <> (Complementul indică o parte a corpului) Mitariul... nu vrea nici ochii săi să-ş rădice la ceriu, ce 38 UCIDE -9- UCIDERE ucidea pieptul lui. CORESI, EV. 17. îl trânti dracul în pământ, ucigându-i capul de pietri şi... muri (a. 1692). GCR I, 296/23. Care femeie nu se silea să toarcă 7 jumătăţi îi ucidea degetele cu un ciocan de fer. Η ΙΠ 314. (Complementul indică un obiect) Cumu-i piatra ce să cheamă adamant, cât să o are ucide cu hierul, tot nu să zdrobeşte, varlaam, C. 149. ·\> R e f 1. recipr. Te ucizi cu careva? ALR i/ii h 291/361, cf. ALR I 1 768/348. Doi feciori să ucid pă drum. ALR II 3 578/362. ♦ R e f 1. (învechit şi regional) A se lovi, a se izbi. Mitariul... se ucidea în piept şi inema-ş răniia. CORESI, EV. 17. A duş fliul mieu ţie, are duh mut; şi unde să ară a fi, află-l el, ucide-se el... şi scrâşneaşte cu dinţii lui. id. ib. 76. De pietri să ucidea şi hiarăle şi obedzile strica, varlaam, C. 174. El să îmbată şi sare la pădure şi să ucide de toţi copacii (a. 1693). DLRV. M-am ucis în cap cu pumnii. PANN, ap. CADE. Am căzut şi m-am ucis. GR. s. vi, 246. -f R e f 1. (învechit şi regional) A se lupta. Treme ase voinicii toţi... să se ucigă cu turcii. MOXA, 379/8. Multa urdie tătărească Năprasnic se ucide cu gloata românească. ALECSANDRI, P. in, 289. ♦ (Regional) A sfărâma (1), a zdrobi. V. mărunţi. După ce a strivit toate spicele, ucide, adecă mărunţuşează şi paiele. PAMFILE, a. R. 200. Ucise pe masă cu un pietroi nişte sare. hogaş, DR. I, 141. Avea Pisicuţa un aşa talent la ronţăit iarba şi ucis între dinţi vârfurile tinere şi fragede ale crăngilor, încât îţi lasa gura apă. id. ib. 230, cf. A III 8. 5. F i g. A pricinui cuiva suferinţe (fizice sau morale); a chinui. Plângu şi să flămânzescu... şi sântu ucişi şi zua şi noapte, iară inima lor iaste miloasă (ante 1550). GCR I, 1/23. Ucigându-i cu ucidere [de] ceaea ce n-are moarte şi ardzându-i cu cărbuni de foc nestinsu. COD. TOD. 225. Cu ereticii. împreunându-se..., întru amărăciunea veninului cel purtătoriu de moarte necând şi ucigând sufletele lor şi ale oamenilor (a. 1642). GCRI, 98/7. Muieruşcă din Braşeu! Mură-albastră-i ochiul tău Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. p. 53. <> Refl. pas. Iară Hristos păziia cei ce se drăcise ca să nu se ucigă,... ca să ştie... de ce reale izbăviţi sânt. CORESI, EV. 237. 4-Intranz. (învechit) A suferi; a plânge, a jeli. Ducând să-ş îngroape cuconul ce-i murisă..., bocindu-să şi ucigând ca o maică. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 124723. + Refl. (învechit) A se zbuciuma (1), a se chinui. Fămeaea... rămase acolo, ucigându-se cu atâtea plânsuri. MINEIUL (1776), 5lrl/18, cf. DLRV. + Refl. (Prin sudul Munt.) A se căi, a se necăji. Acu să ucid ei că n-a învăţat carte. LEXIC REG. II, 71. 6. (învechit, rar) A pângări (1). Şi ucisu fu pământul lor cu sânge. PSALT. 226. Ucis fu pământul lor cu sânge şi spurcară-se în dealele lor. CORESI, PS. 299/8, cf. ROSETTI, L. R. VI, 263. - Prez. ind.: ucid şi (învechit şi regional) ucig, (regional) uciz (alr i/ii h 291, alrm i/ii h 408, alr sn vii h 1 924, alrm SN IV h 1 499), pers. 2 şi (regional) ucigi (alr sn vu h 1 924, alrm sn iv h 1 499), pers. 3 şi (regional) ucige (ALR SN VU h 1 925/325, alrm sn iv h 1 500/235), ucigă (alr sn vu h 1 925, alrm sn iv h 1500), pers. 4 accentuat şi (regional) ucidém (alr SN vii h 1 925, alrm sn iv h 1500), ucizim (alr sn vn h 1 925/2, alrm SN IV h 1500/2), (regional) perf. s.: pers. 1 ucisei, pers. 5 şi (învechit) uciset (COD. vor2. 6677, CORESI, L. 31/12); conjunct, pers. 3 şi (regional) să ucide (alr sn vii h 2 056, alrm sn IV h 1 596), să ucige (ib.), să uciză (ib.), (învechit şi regional) să ucigă (CORESI, ap. dhlr ii, 212, alr sn vii h 2 056, alrm sn iv h 1500); cond.-opt. pers. 2 şi (învechit) uciseri (PSALT. 290), ucisere (dhlr ii, 229); part. ucis; ger.: ucizând şi ucigând, (regional) ucidând (alr sn vii h 2 152/833, alrm sn iv h 1 652/833). - Şi: (învechit) ucéde (conjunct, pers. 3 să ucegă D. POP, Μ. 155) vb. III, (regional) ucigâ vb. I, (învechit, rar) ocide vb. III. - Lat. occidere. UCIDERE s.f. Acţiunea de a ucide. 1. Omorâre (1). Cf. ucide (1). V. asasinare. însumi era stându şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu. COD. vor2. 21712. Că den începutul lumiei den păcat întră în trupul Iu Cain. Că după uciderea frăţini-său, elu se răslăbi trupul aceluia. CORESI, EV. 245. Iaste a dooa tâlhărie şi vărsare de sânge şi ucidere, ce şi leagea şi prorocii leapădă, id. ib. 344. începură a lua bir de pre la alţii şi făcea rău mult, războaie, jafuri, furtişaguri, curvii, ucideri. MOXA, C. 104. Cain, carele făcu păcat mare..., pământul cu ucidere spurcă-l. varlaam, C. 181. Pentru aceasta se aprinde cu mânie tocma până la ucidere (a. 1644). GCR I, 113/17. Uciderea să să cearte după voia giudeţului. PRAV. 116. Ei toţi priimia pre sini uciderea: „pentru că multe răii ne făcea noă”. HERODOT2, 244. Să făgăduia de uciderea lui. id. 165. De-au trăitu-şi rămăşiţele vieţii cerşindu-şi pururea iertăciune şi dzâcând c-au făcut ucidere. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 171717. De se va afla în groapă furul şi, rănindu-l, va muri, nu iaste lui ucidere. BIBLIA (1688), 542/43. în toată vreamea iaste război şi ucideri pre acel loc. FL. D. (1680), 50715. Nu-l urăşte pentru faptele lui şi pentru uciderile lui (a. 1691). GCR I, 294/13. Dumitraşco... nu s-au abătut spre ucidere. N. COSTIN, ap. CADE. Alţii zic că aşea au fost la căutătură... şi spre ucidere zugrăvit, cât loviia frică pre prăvitori. id. C. 70. Ucideri... şi toate răutăţile... le facea (a. 1747). GCR II, 39/27. Să înceteze uciderea cea zavistnică a necredinciosului. MINEIUL (1776), 132rl/31. Ducăndu-se el de acolo, fu prins cu vină de ucidere, ib. 181vl/32. Nu trece an să nu se facă ucideri (a. 1779). IORGA, S. D. XVI, 368. Ţine-ţ mănule de furtuşag şi de uciderea de oameni (a. 1784). GCR II, 135/30. Ţinerea castelului în ucideri, faceri de rău, aprinderi, stricări de moşii. ŞINCAI, HR. I, 299/32. Cela-şi vinde patria pe mită; Cesta spre ucidere să invită. BUDAI-DELEANU, Ţ. 233, cf. DRLU, LB. Să umilesc pe ascultătorii mei cu zugrăvirea unei învinovăţiri grozave, spre pildă, unei ucideri. MARCOVICI, în RET. ROM. 73. Văzând grabnica ucidere a tovarăşului său..., au tras asupra lui Robinson. DRĂGHICI, R. 167/31. După uciderea lui Andrei,... se apucară a căuta prin păduri şi prin strâmtori pe nobilii care îmbiau rătăcind. BĂLCESCU, M. V. 392, cf. ISER. Plănuiseră nu numai detronarea, ci şi uciderea lui. BARIŢIU, p. a. I, 138, cf. polizu. Tâlharii... întocmesc comploturi şi, fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc. ALEXANDRESCU, O. I, 122, cf, PONTBRIANT, D. Este despotic, este arbitrar: violarea ce se face cetăţenilor, punerea vieţii lor în pericol, torturile, uciderile fără 39 UCIGA - 10- UCIGAŞ judecată. BOLINTINEANU, O. 260. Venerabilul bătrân... aştepta acum în rugăciuni, să sune ora uciderii sale. ODOBESCU, S. I, 441. Toată lumea se veselea... de uciderea balaurului. ISPIRESCU, L. 202. Simpla ameninţare de ucidere cu sabia. IONESCU-RION, S. 138, cf. DDRF. Sudori storceau de sânge, dar nu-i părea lui rău De-atâte mari ucideri, de-ntreg trecutul său. COŞBUC, P. ii, 180, cf. barcianu, alexi, w. Profeta... principiul uciderii tiranilor ca cea mai înaltă virtute patriotică. CHENDI, S. I, 275. Sunt multe feliuri de ucidere, nu numa cu săcurea la drumul mare! AGÂRBICEANU, S. 145. Geţii se adună în tumult şi cer zgomotos uciderea lui Lysimach. pârvan, G. 59, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu spuneai tu că în război nu există ucidere? C. petrescu, î. ii, 18, cf. scriban, d. Singură aţâţa rugul nestins, de munci, Păstrat, în iad, pedeapsă uciderii de prunci. ARGHEZI, S. V, 23. Uciderea rriişelească a lui Mihai. CĂLINESCU, O. XII, 441. Aflând de uciderea lui Tudor, Poenaru se opreşte la Sibiu. VIANU, L. R. 70. Din buzunarul redingotei îmbibate de sânge, a scos un revolver. Uciderea plana peste capetele noastre mirate, botta, s. III, 176. N-a premeditat uciderea. PREDA, M. S. 273. De notat că la animale războiul nu merge până la ucidere. FLORIAN, R. II, 34. Uciderea lui Hubăr de către Bandi, în final, este excesivă. N. manolescu, a. n. i, 151. <> (învechit, rar) Ucidere de sine = sinucidere. Aceste înfricoşate ucideri de sine, insuflate prin fanatism. AR (1829), 1302/35. ♦ Omor în masă, măcel. Au sfărâmat Iisus pre Amalie şi tot norodul lui cu ucidere de sabie (ucidere ms. 45, tăie ms. 4 389). biblia (1688)2, ii, 130/55. Izbânda au fost a moscalilor, făcând turcilor multă pagubă în toate câte ei avea, şi mare ucidere şi robie (sfârşitul sec. XVIII). LET. in, 280/28. Nespusă mulţime... au tăiat, făcând ucidere neauzită. ŞINCAI, HR. I, 226/23. Făcând groaznică ucidere întră cetăţeani, la toţi le jefuise căsile. MAIOR, P. 123/14. Ulanii şi cazacii... au făcut într-înşii o mare ucidere, ar (1829), 742/16. O dată cu omorul de sus, începuse uciderea în curte. Puţini... scăpară cu viaţă. NEGRUZZI, S. I, 153. 2. F i g. Provocare a dispariţiei. Cf. ucide (3). <> Uciderea timpului = petrecere a "timpului cu ocupaţii fără importanţă, risipire a timpului fără nici un folos. Şi alături de cărţi, femeile fuseseră până atunci un fel de pasienţe pentru uciderea timpului. TEODOREANU, L. 258. 3. (învechit) Lovire puternică, izbire; încăierare. Cf. ucide (4). Căută Domnul spre suspinarea mitariului şi spre frângerea inimiei lui şi uciderea pieptului, şi priimi cu dulce rugăciunea lui. CORESI, ev. .19. In sărbători mai mult să îmbată şi gioacă... de unde vin svadele, uciderile, morţile, varlaam, c. 259. Cumnatu-meu, după atâta bătaie, ucidere, au căzut jos. N. STOICA, C. B. 225, Cf. DRLU, ISER, PONTBRIANT, D., DHLR II, 486. -PI ..ucideri. — V. ucide. UCIG vb. I v. ucide. UCIGÂIE s.f. 1. (Regional; în imprecaţii) Nume care se dă diavolului. Ucigă-te ucigăile, prostule! VASILIU, P. L. 31, Cf. UDRESÇU, GL. 2. (Prin nord-vestul Münt.) Epitet dat unei persoane nesuferite; pocitură1 (2), sluţenie (2). Cf. udrescu, GL. -O- (Pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prepoziţia „de”) O ucigaie de copil. UDRESCU, GL. Ucigăile-alea de fete au uitat să mai vie acasă. id. ib. -PIucigăi. — Ucigă[-1] + suf. -aie. UCIGÂN s.m. (Regional) Nume care se dă diavolului. Cf. TDRG. Doamne, femeie, ce-ţi pui tu mintea cu uciganul. PAMFILE, D. 100, cf. CADE, CANDREA, F. 115, DSR. Nu-i alt chip... decât să-l trimeaţă la moara uciganilor. SEVASTOS, P. 31. Prapastia ceea era hotarul între împărăţia uciganilor şi împărăţia zmeilor, id. ib. 202, cf. I. CR. ΙΠ, 273. Şi s-au apucat ei de lucru şi s-au rugat zi şi noapte, un an încheiat, în numele uciganului. FURTUNĂ, V. 10, cf. SNOAVA, II, 146. -Pl.: ucigani. - Ucigă[-1] + suf. -an. UCIGAŞ, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care a ucis (1) sau care a încercat să ucidă pé cineva; asasin. împăratul, deacă audzi, să mănie şi tremise oastea sa de pierdu ucigaşii aceia, varlaam, C. 230. Sosiră şi lideni[i], aducând trupul mortului, şi din-napoi vinea ocigaşul. HERODOT2, 19. Deci pre Astiiag, ucigaşul tău, să-l răscumperi. id. 51. Cela ce-ş va zăloji casa lui la om ucigătoriu, pentru să puie ucigaşi (aleşi MOLD.) acolo săpăzască pe vrăjmaşul lui..., acela se va pedepsi, prav. 310. Să fugă acolo ucigaşul. BIBLIA (1688), ap. TDRG. Da-ţi-yoi loc unde va fugi acolo ucigaşul (ucigaşul ms. 45, cela ce l-au ucis ms. 4 389). BIBLIA (1688)2, II, 140/32. Porunci judecătoriul să-l puie în ţapă... Aşa au plătit Dumnezău ucigaşului aceluia (a. 1691). GCR I, 294/28. Să se ducă la Poartă să pârască pă Constantin Vodă Cantemir de rău şi de ucigaş de oameni. IST. Ţ. R. 36. Să izvodiră... îmrăjbitori..., ucigaş\i] carii ucidea pre cei ce iubiia pacea şi odihna. N. COSTIN, C. 31. Deaca văzură barbarii spânzurând jugania de mâna lui, zicea unul cătră altul: cu adevărat ucigaş iaste omul acesta (a. 1703). GCR I, 349/32. Puindu-l domnita în temniţă şi scoţăndu-l la divan, au vrut şă-l piardză ca pre un ucigaş (a. 1736). IORGA, s. D. v, 106. Pre ucigaşii aceluia şi a celor dimpreună cu dânsul îi va pedepsi. AETHIOPICA, 37r/14. Hotărindu-l boierii de moarte cu anafora, ca pe un ucigaş de oameni, l-au pus iară la închisoare (sfârşitul sec. XVIII). LET. ΙΠ, 255/20. Ucigaşii oriunde se vor afla, să se trimeată de cătră ispravnicul ţinutului cu faptele lor în scris (a. 1776). URICARIUL, XIX, 347. Ahileu... au strâgat: arme! ca să alergi să îmblânzască sângile ucigaşului sufletul unui prieten (a. 1802). GCR II, 196/18. Păntru tâlhari şi ucigaşi ce-oi zice? Aceşte pă câmpuri traşi în ţapă. BUDAI-DELEANU, Ţ.. 317, cf. LB. Aliaţii se-ngroziră de vederea acestui ucigaş, pleşoianu, t. iv, 70/14. De-l vom pârî de ucigaş, trebuie iarăşi să-l dovedim de învierşunat, iute, răzbunător. MARCOVICI, în RET. ROM. 107. Mai bucuros voi a muri în lanţuri decât să mă fac ucigaş. MOZAICUL (1838), 108/1. Te-am lăsat, maică, pre tine! Ucigaş luai cu mine. BĂRAC, A. 65/24. Nebunii 43 UCIGAŞ - 11 - UCIGĂRIE cu ucigaşii, în adânca lor beţie, Au doar n-au năzăritură de cinste cu-nfelepfie? CONACHI, P. 285. în minutul acesta, vei alege... sau a mă avea ginere, sau ucigaş! pr. dram. 201. Ai plătit ucigaşi ca să-ţi omoare împotrivitorii. bucovina (1848), 32/58, cf. ISER. Cu câtă delicateţă te-ai purtat cătră Chirculescu, pe care lumea îl crede de ucigaş. BARIŢ, I, 308. Pe ucigaşu-mi îl iert! CREŢEANU, M. 95/24. O îmbrâncătură aruncă pe ucigaş pe o canapea. NEGRUZZI, S. I, 21, cf. POLIZU. Ucigaşul fără voie. ALEXÄNDRESCU, O. I, 89, Cf. PONTBRIANT, D. îmi tremură mâna, ca şi când, prin descrierea crimelor, aş resimţi eu, în locul ucizaşilor, remuşcările conştiinţei! HASDEU, I. v. 175. Te-aş ucide, de-aş fi un ucigaş! ALECSANDRI, T. II, 186. Strigă cu groază: - Ucigaş!... Fugi! GRANDEA, S. 298. Cum poţi, tirane, ca să-mi spui să iau Pe ucigaşul părintelui copiilor mei. EMINESCU, O. vin, 213. Ucigaşii tinerimii sunt notaţi şi nu vor scăpa de răspundere. CARAGIALE, O. I, 249. Ghiţă tresări, cuprins de spaima ucigaşului prins asupra faptei. SLAVICI, O. I, 184. Păcătoasă societate, în care ucigaşii sunt plătiţi cu slujbe şi cinste, bacalbaşa, S. a. I, 188, cf. DDRF, barcianu. Ah! tâlhari! Ucigaşi prea mici la suflet pentru drumurile mari! Hai! Scoateţi-vă cuţitul, davila, v. v. 50, cf. alexi, w. Şi-a luat pedeapsa de moarte, murind nu ca un ucigaş ordinar..., ci ca un ideal al tinerimei. CHENDI, S. I, 276, cf. TDRG. Aruncă celor care fac haz priviri de ucigaş peste ochelari. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 222. Perfidul ucigaş al lui Cotys... pune mâna pe stăpânirea întregii Thracii. pârvan, G. 101, cf. pascu, S. 348, şăineanu, d. u., cade. Ucigaşul, ca să-şi ispăşească păcatul, se pune pe muncă. CARTOJAN, c. p. I, 129. Dar ce nefericire mai mare e, decât Să mori, ca ucigaşii, cu funia de gât? EFTIMIU, C. 66. Ucigaşul l-a lovit şi i-a smuls banii. SADOVEANU, O. x, 637. Trecând în revistă cu o luciditate de ucigaş în preajma loviturii diversele faze ale acţiunii. MIHĂESCU, D. A. 126. N-ar putea-o iubi ştiind-o ucigaşă. CĂLINESCU, O. XII, 135. Ca un ucigaş ce-astupă cu năframa O gură învinsă închid cu pumnul toate izvoarele. BLAGA, POEZII, 83. Uită-te în oglindă: arăţi ca un ucigaş prins asupra faptului. VINEA, l. II, 40. Bătrânii... le arătau odaia doar prin geam, de frică să nu fie hoţi sau ucigaşi. DEMETRIUS, A. 59. Cam mulţi ucigaşi pentru nişte bieţi oameni fără apărare. H. LOVINESCU, T. 343. Să se adune oameni ca să-i pună pe goană pe ucigaşi. V. ROM. decembrie 1970, 54. Ieşi femeia cea sumeaţă, ucigaşa copilului său, în calea soarelui. RETEGANUL, P. IV, 6. Ca din pământ, ies patru paznici ai legii..., pun mâna pe ucigaş... şi-l duc la puşcărie. RĂDULESCU-CODIN, î. 118, cf. ALR SN IV h 981. ■Φ· F i g. Puneţi mâna pe Ucigaşul Arborilor, - El scapă cuţitul în şipotul lunii Şi fuge şi plânge. VINEA, O. I, 102. Craiul Amurg, ucigaşul arborilor, a scăldat câmpia într-o baie de sânge. BOTTA, S. I, 107. ♦ (Art.; prin nord-vestul Munt.) Nume care se dă unor fiare sălbatice (mai ales lupului). Cf. UDRESCU, GL. Ucigaşul mi-a spârcâit două oi. id. ib. 2. S.m. art. (Regional) Nume care se dă diavolului. Acum ucigaşul peste tine împărăţeşte (cca 1720). ap. PAMFILE, D. 7. Cătă la dobitoace şi găsi unele mai pocite decât ucigaşul, alas 15 IV 1928, 6/1, cf. GR. S. V, 46, CANDREA, F. 115, H IV 161, XI 15. Brezaia-i chipul ucigaşului. PAMFILE, CR. 178, cf. ALR I 595/786, ib. 616/180, 786, alr ii/i mn 95, 2 744/192, 365, 728, 762, 769, 784, 872. -Φ· (în imprecaţii) Lua-l-ar ucigaşu să-l ia, că mi-a mâncat sufletul! UDRESCU, GL. <> Ucigaşul-cel-mare = Scaraoţchi. Ucigaşul-cel-mare, adică Scaraoschi, era închis în casele lui Ion Siriton, legat în lanţuri. FURTUNĂ, C. 51. + (Prin nord-vestul Munt.) Epitet pentru o persoană urâcioasă, nesuferită. Cf. UDRESCU, GL. Ucigaşu-ăla mi-a speriat copilul! id. ib. 3. Adj. Care ucide (1) (sau a ucis) pe cineva, care omoară; care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; ucigător (1). V. a s a s i n. Avea năravul dracului, ucigaşu, sireap, mânios, gustăreţ, beţiv,... rău de totu. MOXA, 364/37. Avea viaţă spurcată şi nărav sireap şi ucigaşu, şi siliia fete. id. C. 39715. Oameni răi şi ucigaşi (cca 1650-1670). GCR I, 235/30. Această stricătoare de tinerime şi ucigaşă de bătrâni boală atâta s-au lăţit pre pământ, cât... nu vom găsi mulţi carii să nu o aibă. DIETET. 115/25. Basta socoti în sine să nu mai prelungească fapta aceea ucigaşă ce o purta în inimă. F. AARON, I. Π, 314/5. Consulul n-are drept a se amesteca într-o întâmplare ucigaşe. MOZAICUL (1838), 282/15. Apucă un pistol,... se puse pe gânduri privind unealta ucigaşă. NEGRUZZI, S. I, 79. în spate galii poartă piei grele şi flocoase! Despreţuind a lancei împungeri ucigaşe, id. ib. II, 83. Toate le putea învăţa Laurent de la ilustrul secretar florentin... toate, afară de una: cum să-şi apere viaţa de mâna ucigaşă. CARAGIALE, O. IV, 47, cf. DDRF. El însuşi fu dus de curtea ucigaşă şi de doamna sa... la Putna. IORGA, C. I. I, 36. Copii morţi nebotezaţi şi... femei ucigaşe de prunci. LUNGIANU, CL. 160, cf. ŞĂINEANU, D. U. Impulsul ucigaş se transmite ereditar. MANIU, V. p. 187, cf. CADE. Nu avea nici o hotărâre, nici un gând ucigaş, nimic. SADOVEANU, O. I, 438. Magdalina, care e' un instrument fără voinţă, face gestul ucigaş. CĂLINESCU, O. XII, 135. Chiar bătăile dintre ei erau mai mult spectaculoase decât ucigaşe. CAMIL PETRESCU, O. II, 49. Citi în ochii lui o pornire ucigaşă. VINEA, L. n, 60. Era ca o pasăre ucigaşă, foarte dotată şi vicleană. PREDA, DELIR. 312. După trecerea ucigaşelor epidemii, rămâneau focare răzleţe, mocnind multă vreme. G. BARBU, A. V. 73. Li se părea că s-a pogorât Dumnezeu şi i-a mântuit din mâna cea ucigaşă. FURTUNĂ, V. 85. <> F i g. Şi gropiţe face-n unghiul ucigaşei sale guri. EMINESCU, O. I, 159. Aceeaşi căldură ucigaşă, acelaşi aer năbuşitor. vlahuţă, s. a. n, 228. Cei doi ochi de colo..., aşa de ucigaşi şi plini de păcate..., nu puteau ei să fie nevinovaţi. HOGAŞ, H. 81. Plăteşte cel mai ieftin şi mai ucigaş rachiu. C. PETRESCU, î. II, 229. Cine-a rostit vorba ucigaşă? PILLAT, P. 153. Vorbele sunt şi ele prea adesea ucigaşe. CĂLINESCU, C. O. 91. II fulgeră cu o căutătură ucigaşă. VINEA, L. I, 404: Ultima-i ispită ucigaşă. VULPESCU, P. 27. Ură de moarte vom bea până-n zori. Iar beţia noastră ucigaşă o să fie Ca purpura regilor visători. DOINAŞ, A. P. 28. - Pl.: ucigaşi, -e. - Şi: (învechit, rar) ocigâş, -ă, (rar) ucizăş, -ă s.m. şi f. - Ucig (prez. ind. al lui ucide) + suf. -aş. UCIGĂRIE s.f. (învechit, neobişnuit) Omor (1); crimă, asasinat. Ucigării, vânzări, tirănia,... Şi pe rând faptele rele toate Mai vârtos ce trag spre bogătate. BUDAl-DELEANU, Ţ. 223. 44 UCIGĂTOR -12- UCIGĂTOR — Pl.: ucigării. - Ucig (prez. ind. al lui ucide) + suf. -ărie. UCIGĂTOR, -OĂRE adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care ucide (1) (sau care poate ucide), care provoacă (sau care poate provoca) moartea; omorâtor (1), ucigaş (3). Totu ucigătoriu iaste omul acesta. COD. VOR2. 4879. Ce ei se arătară răi şi hitleani şi ucigători. CORESI, EV. 298. Cumplită iaste otrava şi ucigătoare de oameni. VARLAAM, C. 172. S-au făcut tămăduitoriu... şi, când ucigătoarea moarte sterpiia maicele de prunci..., maicele să-nvăţasă a striga numele sv\a\nt[n\lui. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 171723. Scoate-mă, stăpână, din mâna şarpelui celui ucigătoriu de oameni. MINEIUL (1776), 204v2/38. Nu băgă în seamă... nici de turbarea vrăjmaşilor carii îl năpăstuia că au fost ucigătoriu şi firmecătoriu. MOLNAR, în RET. ROM. 15, cf. DRLU, LB. Plângea împreună cu mine pentru jertfa săvârşită de însăşi ucigătoarea sa mână. MOZAICUL (1839), 738/3, cf. iser, polizu, pontbriant, D. Orice a fost motivul care i-a dat în mână revolverul ucizător, faptul s-a îndeplinit. F (1881), 301. Intinzându-şi auritul arc, azvârlă darde ucigătoare de se cutremură creştetul înalţilor munţi. ODOBESCU, S. III, 53. Ucigătoarea ploaie de fier acopere, învăluie de jur împrejur oastea. VLAHUŢĂ, ap. CADE, cf. DDRF. Unde alergaţi voi, unde? şi cu mâni ucigătoare Spadele ascunse-n teacă pentru ce le-aţi ridicat? OLLĂNEŞCU, H. O. 363, cf. BARCIANU. înţepeneşti straşnic baioneta strălucitoare, ascuţită, ucigătoare. SANDU-ALDEA, D. P. 61, cf. ALEXI, W. îţi va luci în mâini o armă ucigătoare. A. HOLBAN, O. Π, 213, cf. CADE. Doctorul... găsi ocazia să facă interesante experienţe, inoculându-i o serie de microbi ucigători, bart, e. 393. Să cadă peste aceşti oameni... un trăsnet ucigător. BOGZA, A. î. 278. Răul poate fi nu numai ireparabil, ci să se desfăşoare crescendo, ca o avalanşă ucigătoare. FLORIAN, R. II, 20. Au dezlănţuit un foc ucigător de mitraliere şi tunuri, v. ROM. octombrie 1964, 50. Alei! iazmă călătoare, Boală rea ş-ucigătoare! ALECSANDRI, P. P. 39. O F'i g. Tot păcatul ucigătoriu iaste şi junghetoriu sufletului. CORESI, EV. 386. Aşea şi meşterşugul cel rău a Satanei iaste ucigătoriu de suflete omeneşti. VARLAAM, C. 172. Noul plan al învăţăturei, în alăturare cii sistemul vechi, ucizătoriu de suflete... trebuie să placă foarte tuturor. BUCOVINA (1849), 265 V44. Noi vom prigoni cât vom pute această manie ucigătoare a gustului original. KOGĂLNICEANU, O. I, 223. Era el ca citerna Saharei din care arşiţa ucigătoare a uscat apa (a. 1867). RET. ROM. 239. Această din urmă tiranie a trecut la noi, în perioada echilibrului şi ponderaţiei, mai ucigătoare... decât tirania francă a vechiului despotism. BOLINTINEANU, O. 259. Fără idee, forma e ucigătoare, căci duce la moartea literelor (a. 1880). PLR I, 338. Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. EMINESCU, O. I, 200. Ce ochi! Ar fi ei oare mai ucigători, Dac-ar avea copila veştmânt ţesut cu flori? COŞBUC, S. 5. Arşiţa cădea ucigătoare Pe-a secerii sclipire. GOGA, POEZII, 79. Privirea ei pierdută Avea ucigătoarea pară A visului zdrobit pe totdeauna. PETICĂ, o. 99. Aşa de blând părea, ca şi când ar fi îndurat dureri ucigătoare. AGÂRBICEANU, O. I, 50. Amintirea ucigătoarei voastre inutilităţi... mă devoră uneori. C. PETRESCU, S. 245. Simţi... aţintiţi asupra lui o pereche de ochi reci, metalici, ucigători. M. ELIADE, D. 220. Privirile celor două femei se încrucişară, ciocnindu-se într-o străfulgerare ucigătoare. DAN, U. 98. E drept că era o căldură ucigătoare. BOGZA, A. î. 551. Eu, ca femeie, simt că nu o ucigătoare dragoste vă fine lângă el. vinea, l, II, 186. Am să-ţi zdrobesc pieptul delicat Cu dragostea-mi ucigătoare. BOŢTA, S. I, 247. Toate în jurul lui i se păreau de-o ucigătoare platitudine: cancanurile, lecţiile, colegii, t. POPOVICI, S. 108. Nu poate anula chinurile şi anxietăţile ucigătoare ale unei singure creaturi umane. FLORIAN, R. II, 141. Se va întoarce la viaţa monotonă, exasperantă, ucigătoare de iluzii, o viaţă fără stele şi iubire. V. ROM. ianuarie 1965, 142. Un zbucium ucigător, ib. august 1970, 133. Ό· (Adverbial) Las' să mă uit în ochii-ţi ucigător de dulci! EMINESCU, O. I, 97. Cine-o să-ţi mai deie mâine vraja clipei, Care trece Ucigător de rece. COTRUŞ, v. 187. Plimbările acelea mi-au rămas mai proaspete şi ucigător de dulci în amintire. M. ELIADE, M. 143. N-avea să-mi spună Nimic pământul? Tot pământu-acesta Neîndurător de larg şi-ucigător de mut, Nimic? BLAGA, POEZII, 6. Sorrento e cu desăvârşire pustiu şi ucigător de plicticos. V. ROM. aprilie 1970, 10. 2. S.m. şi f. Ucigaş (1), asasin; p. ext. călău. Neştinre de voi chinuiască ca ucigătorii sau ca fiurul. COD. VOR2. 8171. Tâlharii şi ucigătorii şi furii... şi toţi câţi întru necurăţiile aceastea întină-se..., toţi păstori de porci cheamă-se. CORESI, EV. 27. împăratul acela, mănie-se şi tremease voinicii lui şi pierdură ucigătorii aceia. id. ib. 302. Cela ce va ucide pre cineva cu greşală şi fără de voia lui, să nu să cearte ca un ucigătoriu. PRAV. 87. Şi pre ucigătoriul cel de oameni l-au /o[st] ucigând cu piietri. EUSTRATIE, PRAV. 207/13. Stătu şi-ncepu a striga tare... şi pre ucisul şi pre ucigătoriul. DOSOFTEI, v. S. septembrie 3174. Şi ucigătorii să obosâră. id. ib. martie 878. Pe acest Ghine îl avea Şărban Vodă ucigătoriu de boiari. R. POPESCU, CM I, 461. Oarecarii credincioşi... le-au ascuns pentru frica ce era atuncea de ucigătoriu. MINEIUL (1776), 18r2/22. Lui Caracalla tot întru acest an i-au urmat Macrin, ucigătoriul lui. ŞfNCAI, HR. I, 16/37. Viaţa mea îmi va fi ocară, de aş câştiga-o de la ucigătorii stăpânului meu. GOLESCU, S. 305, cf. DRLU. Atunci, disperat, strigă: „ Ucidător de frate., O, mizerabil Cain!". HELLADE, O. I, 392. Cuprinsă averile acelora ce fugiră dinaintea ucigătorilor. GT (1838), l2/23. Ucigătoarea îndată îşi mărturisi crâncena faptă. ib. (1839), 141/ 49. Au cerut de la poloni ca să-i deie pe Petru Aron, ucigătorul părintelui său. IST. M. 83/24, cf. BAR. - MUNT., w. 860737, POLIZU. Tot soldatul era un bandit şi tot căpitanul un cap de ucigători, baronzi, i. L. I, 31/29. Ucisul care moare zâmbind dispreţuitor Ucide mult mai crâncen pe-al său ucigător. ALECSANDRI, T. II, 170. Nimeni nu poate zice încă că dumneata eşti ucigătorul. BOLINTINEANU, O. 403. Haide, vino, vino de zugrumă Tu, ucizător de frate. EMINESCU, O. VIII, 207, cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, w. Din cupe închinau lui Hermes, Dibaciul pânditor, ucigătorul Lui Argus. MURNU, O. 113, cf. ALR SN IV h 981/105. <> F i g. Iobăgia este ruşinea veacului nostru: această ucigătoare scărnavă a tuturor virtuţilor civile este 45 UCIGĂTURĂ -13- UCIS2 singură de ajuns, pentru ca să răstoarne staturi. BARIŢIU, P. A, I, 467. Sânt un nebun, un ucigător!... abia ieri mi-am adus aminte de dânsa. Ieri dar alergai să-i duc banii. BOLINTINEANU, O. 342. <> Compus: (învechit, rar; calc după germ. Hundswürger) ucigă-torul-câinelui = iarba-fiarelor (Cyrtanchum vince-toxicum). Cf. CONV. lit. XXIII, 1 059. - Pl.: ucigători, -oare. -Şi: (rar) ucizător, -oăre adj., s.m. şi f., (învechit, rar) ucidător, -oăre s.m. şi f. - Ucig (prez. ind. al lui ucide) + suf. -ător. UCIGĂTURĂ s.f. (învechit) 1. Omor (1). Cf. CADE, DSR. 2. Lovitură foarte puternică; bătaie cruntă. Rămas-au bieţii oameni numai cu sufletul, bătuţi, struncinaţi, cât nu se poate... povesti caznele şi ucigăturile lor de tătari. MUŞTE, LET. ΙΠ, 18/32, ci CADE. -Pl.: ucigături. - Ucig (prez. ind. al lui ucide) + suf. -ătură. UCIÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.; într-un descântec; cu sens neprecizat, probabil) A scormoni (1). Pasărea ceriului, cu clonţu de ofiel, cu aripi de fler, în capu lui N. s-a coborât, cu unghiile a uciit, cu clonţu a strâns junghiurile şi săgeţile acestuia. POP., ap. GCR II, 340. - Prez. ind.: uciesc. - Etimologia necunoscută. UCINĂŞ s.n. v. ocinaş2. UCINÎC, -Ă s.m. şi f. v. ucenic. UCINIŢĂ s.f. v. uceniţă. UCIÔ interj, v. ucioa. UCIOÀ interj. Cuvânt cu care se alungă păsările de curte. Cf. SCL 1978, 325, avi 26. - Şi: uciô interj. SCL 1978, 325. - Cf. h u c e a. UCIÔCI s.m. pl. = ocioc. 4. (Regional) Ceea ce rămâne după ce s-au cernut sâmburii de bostan pisaţi (Băuţar - Caransebeş). Cf. viciu, gl. 5. (Regional) Bucăţele de aluat care se folosesc în loc de tăieţei, fierte în supă sau în lapte; (popular) colărezi (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Com. liuba. UCIÔR1 s.n. v. urcior1. UCIÔR2 s.n. v. urcior2. UCIS1 s.n. 1. Faptul de a ucide (1); omor (1). Despre omorâtul sau ucisul stupilor. ECONOMIA, 196/20, cf. DRLU. Să fie martoră celui prin dânsa pricinuit ucis. MOZAICUL (1839), 481/20, cf. TDRG. Să nu umbli după ucisul grierilor din casă. GOROVEI, CR. 142, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Au împuşcat pe oameni şi i-au supus la cazne... Iar chinurile şi ucisurile de care vorbeşti n-au astâmpărat poporul. SADOVEANU, O. XVII, 480. 2. (învechit şi regional) Bătaie; chin, suferinţă. Rămas-au bieţii oameni numai cu sufleteli, bătuţi şi struncinaţi... cum nu să poate nice a scrie, nice a să povesti caznele şi ucisurili lor ce au avut de tătari. NECULCE, L. 57, cf. ALR Π 3 596/836. — Pl . . ucisuri. - V. ucide. UCIS2, -Ă adj. 1. (Adesea substantivat) (Cel) care a fost (sau este) omorât, asasinat. Cel ucis de mulţi de va avea şi rane multe..., giudeţul să adevereadze cine i-au făcut rana cea de moarte, prav. 273. Moscali uciş\i] s-au aflat 53 şi răniţi 78. N. COSTIN, L2. 337. Ispravnicul au scris la domnul toată pricina cum s-au întâmplat, trimeţând şi pe părinţii ucisului la Iaşi (sfârşitul secolului XVIII). LET. III, 255/5, cf. drlu. Era fireşte ca gândirea la ucisul să s-amestece cu cugetările cele asupra însuşi soartei sale. MOZAICUL (1839), 503/17, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Ucisul care moare zâmbind dispreţuitor Ucide mult mai crâncen pe-al său ucigător. ALECSANDRI, T. II, 170. După un an, el ia de nevastă pe Anca, nevasta ucisului. GHEREA, ST. CR. II, 151, cf. DDRF. El vede morţi cari zbiară şi braţe reci întind; Feciori ucişi se-nalţă şi-l blastămă murind. COŞBUC, P. II, 183, cf. BARCIANU, Acest sacrificiu crud e socotit, ca şi la geţi, ca o mare fericire pentru cea ucisă. PÂRVAN, G. 233. Peste nouă sate şi ape multe e un frate al meu ucis, pus într-o ţăpuşă şi păzit de doisprezece străjari. LUNGIANU, C. 65, cf. şăineanu, D. U. Din cornul zimbrului ucis a răspuns chemare spre cornul lunii. MANIU, v. p. 8, cf. CADE. Iar în urma lui păsărică ucisă rămase cu aripioarele strânse. TOPÂRCEANU, O. A. II, 92. Ucişii robi ţipară în urmă fioros. VOICULESCU, POEZII, I, 187. Căci „văduvioara tinerică“ pare a corespunde soţiei lui Iuga, ucisul din GrueLSânger. CĂLINESCU, O. XII, 90. Şase mii de kilograme de bombe, şase mii de oameni ucişi. BOGZA, A. î. 540. Zăcea între lumânări la picioarele lui, ucisul. BARBU, PRINC. 38. întreaga obşte era solidară în favoarea membrului ei ucis sau vătămat. PANAITESCU, O. Ţ. 55. Un com de cerb lopătar ucis. V. ROM. ianuarie 1970, 9. -Φ- F i g. Mi-a făcut un rău nespus când mi-am simţit naivitatea sângerată, ucisă. DELAVRANCEA, T. 212. Merg ca nişte umbre în noaptea fără lună, Cu ochii orbi sub vălul uciselor avânturi. PETICĂ, O. 177. Mulţimea tăcută, cu bucuria ucisă pe feţe. C. PETRESCU, î. I, 111. Port doine şi litanii, ucisele iubiri, în chilioare scunde şi-n file de psaltiri. LESNEA, I. 59. Aici s-aşează Dorul ucis. VOICULESCU, POEZII, II, 159. De păduri, de câmpii, De un loc singuratec e vorba, De un suflet ucis Printre arbori, în vis. BOTTA, S. I, 181.. ♦ (Despre animale domestice) Care a fost sacrificat, tăiat. îşi şterse cuţitul şi mâinile însângerate în părul ucisului,... declară că slănina e mai groasă de şapte degete. REBREANU, I. 168. 2. Lovit foarte tare; bătut crunt. Dar eu, uită-te, ce am pe trup şi pe mâni! Era toată ucisă. PAMFILE, CER. 154, cf. CADE. Baba a cunoscut demult în el puterea ce se dezvăluise acum. De pe când el zăcea la Dropii, într-o toamnă, ucis, şi a biruit moartea. SADOVEANU, O. 57 UCISĂTURĂ -14- UCRAINŢ1 XVII, 310. + (Regional) Foarte obosit; epuizat (Banloc -Timişoara). Cf. alr i/ii h 291/35, alrm i/ii h 409/35. -Pl.: ucişi, -se. - V. ucide. UCISĂTIJRĂ s.f. 1. (învechit) Omor (1), ucidere (1)· Amândoi era într-un nărav rău, şi făcea cumu-i învăţa Satana: junghieri şi ucisături, vărsare de sânge şi temniţe. MOXA, 363/25, cf. iorga, s. D. xiv, 262, anon. CAR., BAR. - MUNT., W. 766'/38. 2. (învechit şi regional) Bătaie cruntă aplicată cuiva; lovitură puternică; p. e x t. rană. Avu svenţiia sa legături greale şi uciseturi dease. varlaam, C. 77. Atâta i-au ucisu-i, cât într-acealeaşi ucisături [î]j[i] deaderă... i[u]/?[e]/[e]/e. dosoftei, v. s. septembrie 4727, cf. TDRG, PASCU, s. 62, CADE, com. marian. Ştiu că a mâncat zdravănă ucisătură! furtună, v. 28. - Pl.: ucisături. - Şi: ucisetură s.f. - Ucis1 + suf. -ătură. UCISETURĂ s.f. v. ucisătură. UCÎT adv. = ocit. Cf. lexic reg. u, 114. UCITELNĂ s.f. (Bis.; învechit) Carte (sau evanghelie) cu învăţătură. Cumpărat-am această carte... ucitelnă (a. 1643). IORGA, S. D. XVII, 36. Să ştie că am cumpărat această sfăntă carte, anume ucitelnă (a. 1699). id. ib. 38. Aceasta carte, anume ucitelnă, este anume a lui Vereş Toader (a. 1721). D. POP, M. 63. Cărţi au cumpărat:... strastnic, triod, ucitelnă, o psaltire (a. 1759). IORGA, S. D. xvn, 165. Un molitvenic de la Ieşi..., o alfavită..., o ucitelnă (a. 1780). id. ib. XIII, 160. Aceasta carte, anume ucitelnă, este a lui popa Simion One (a. 1781). D. POP, M. 18. Am cumpărat această sfântă carte, anume ucitelnă (a. 1786). IORGA, S. D. XVII, 38. Această carte numită ucitelnă o au cumpărat Cozma Lupului (a. 1790). D. POP, M. 38. - PL: ucitelne. - Şi: ceatéinâ s.f. DAl/li. - Din slavonul ουμητελι»ηα [κίηηγα] . ÙCIU1 interj, v. uti. UCIU2 subst. (Regional) Aţă răsucită cu care coase cizmarul. Cf. H xvn 98, com. MARIAN. - Accentul necunoscut. - Pl.: ? - Şi: ugiu subst. Com. MARIAN. - Etimologia necunoscută. ÙCIUL s.m. (Prin nord-estul Ban.) Leagăn în care se balansează cineva; scrânciob (2). Cf. alr i 1 703/85, 87. - Pl.: uciuli. - Cf. ţ u ţ u 1. UCIUL vb. I. (Regional) A (se) da în leagăn, a se da în scrânciob (2) (Lăpugiul de Sus - Deva). Cf. alr i 1 703/85. -V. uciul. UCIZÂŞ, -Ă s.m. şi f. v. ucigaş. UCIZĂTOR, -OĂRE adj., s.m. şi f. v. ucigător. UCLÉI s.m. (Iht.; prin Munt., Olt. şi Dobr.) Obleţ (Alburnus alburnus). Cf. DAMÉ, T. 127, TDRG, ATILA, P. 255, ANTiPA, F. I. 161, id. p. 387, jahresber. xxvi-xxk, 113, şăineanu, d. u., cade, scriban, d., bâcescu, p. 56, 135, cl 1971, 276, H v 169, com. din turnu măgurele, ALR I 1 746/860, 885. Cine n-a mâncat odei proaspăt, nu ştie ce e bun pe lume. ZANNE, P. I, 566. - Pl.: uclei. - Şi: ocléi s.m., ocléie (ATILA, p. 255, ΑΝΤΕΡΑ, F. I. 161) S.f. - Din bg. OKJieü, rus. yKJiesi. UCLONÎ vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se da la o parte (de la ceva), a se abate. Toţi ucloniră-se (feriră-se C, să abătură D, lepăd ară-se C2) preură şi nu fură op; nu e făcătoriu bine, nu e nece pără la unul. PSALT. 102, cf. TDRG, DHLR II, 533, ROSETTI, L. R. vi, 258. -Prez. ind.: uclonesc. - Din slavonul ογκΛΟΝΗΤΗ (ca). UCNI vb. IV. I n t r a n z. (Prin Ban.) A pufni (de furie, de nemulţumire), a fi foarte mânios. Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 22, GĂMULESCU, E. S. 198. - Prez. ind.: ucnesc. - Din ser. uknuti. UCRAINEAN, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Ucrainei sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor care s-a constituit ca naţiune pe teritoriul Ucrainei. Cf. CADE, M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1977, 152, DSR. 2. Adj. Care aparţine Ucrainei sau ucrainenilor, privitor la Ucraina sau la ucraineni, originar din Ucraina, caracteristic ucrainenilor. Avea o faţă blândă, curat ucraineană, nişte ochi mari căprii. CONTEMPORANUL, VI], 24, cf. CADE. A vorbit în limba ucraineană, pe care o înţelegeam şi eu. SADOVEANU, O. XI, 295. Coborau... pufuri de năgară, rătăcite... din stepele ucrăiniene. id. ib. XIV, 102. Popoarele ortodoxe, rus, ucrainian, sârbesc, grec, prezintă acest grandios fenomen al unei relative unităţi lingvistice. BLAGA, T. CULT. 192, cf. id. T. VAL. 258. Vorbitori de limbă ucraineană se află şi pe teritoriul patriei noastre. GRAUR, I. L. 197, cf. PANAITESCU, O. Ţ. 49. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de ucraineni (1). In ucraineană sânt foarte răspândite numele în -enko. GRAUR, N. P. 80, cf. M. D. LINGV. - Pronunţat: -crai-nean. - Pl.: ucraineni, -e. - Şi: ucrainian, -ă (pronunţat -ni-an) s.m. şi f., adj. - Ucraina (n. pr.) + suf. -ean. UCRAINEĂNCĂ s.f. Ucraineană. Cf. dex, dsr. -Pronunţat: -crai-nean-, - Pl.: ucrainence. - Ucrainean + suf. -că. UCRAINIAN, -Ă s.m. şi f., adj. v. ucrainean. UCRAÎNŢI s.m. pl. (Rar) Ucraineni. Acei ucrainţi, închinând şi cinstind băutură de-a lor, chiar râdeau de obiceiul nostru, al moldovenilor, de a bea vin. SADOVEANU, O. XIII, 127. - Din ucr. yicpaîHui. 74 UCROP -15- UD UCRÔP s.n. v. uncrop. UD, -Ă adj., s.n. 1. Adj. Acoperit sau pătruns, îmbibat, plin de apă ori de un alt lichid; foarte umed. Săminţele cele ude de ploaie le scot şi le usucă. N. COSTIN, C. 29, Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 213. Să ruşină Văzându-să în haine mişele, Toate ude şi pline de tină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 187, cf. DRLU, LB. Cămeşa... au spălat-o, şi încă-i udă. DRĂGHICI, R. 96/19, cf. POLIZU, ISER, pontbriant, D. Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet. EMINESCU, O. I, 85. Râul-Târgului venea cu şuietul său din depărtare. Iarba era udă. DELAVRANCEA, T. 202, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 184, BARCIANU. Când ajungeam la gârlă, bătrânul... îşi ştergea coasa cu iarbă udă. D. ZAMFIRESCU, O. v, 387, cf. ALEXI, W. In parcul vechi, sub ramuri, aleele sunt ude, Şi aerul e dulce şi clar, ca după ploaie. ANGHEL, P. 21. Bătrânul cârmaci scoase din sân un pachet învălit într-o petică murdară şi udă. STERE, S. 270, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cu mâinile ude, cum spăla o cratiţă, ieşi la portiţă, în uliţă, rebreanu, R. ii, 31. Cu crengile ude şi fără veşmânt Salcâmii la poartă se-ndoaie. TOPÂRCEANU, O. A. I, 191. Mototoli batista udă în pumni. C. PETRESCU, î. II, 106. Ne-am întors acasă... cu ghetele rupte, ude de zăpadă. BRĂESCU, O. A. II, 76. Florea bagă şi el de seamă că eram ud. VLASIU, A. P. 49. Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită, In ierburile ude. VOICULESCU, poezii, i, 64. Venea din lunci Miros de fân cosit şi ud de ploi. PILLAT, P. 7, cf. puşcariu, L. R. I, 20. Plouă. Cântăreţul e desculţ în ştofa rece a pământului ud şi cântă. ARGHEZI, S. XIII, 129. Vânăt fum de vreascuri ude S-a întins în tot oraşul. BLAGA, POEZII, 391. Gulerul cămăşii îl strângea, rece şi ud. vinea, L. II, 86. A luat-o la goană pe nisipul ud. v. ROM. noiembrie 1969, 19. In iarba udă, pasul tău încet stârnea din rouă ploi incendiare. DOINAŞ, A. P. 88. Hainele... Lasă-le, maică, mai ude, C-alea-s bune la răgute. BiBiCESCU, p. p. 126, cf. alr ii 2 536, ib. 5 060/29, 141, 172, 284, 316, 346, 574, 605, 682, 812, ALR SN III h 844, ib. h 845. Rinichii i-au mucezit. Că zace pe paie ude. BALADE, I, 334. C-aşa-i data la răgute, Să poarte hainele ude. FOLC. TRANSILV. I, 20. Tăt focu-l stînje, şt'i, să pune-acolo tăt ud gunoi. O. BÂRLEA, A. P. Π, 391. (Substantivat) Udul de ploaie nu se teme. ZANNE, P. îl, 653, cf. I, 60. <> (Prin sinecdocă, subînţelegându-se îmbrăcămintea oamenilor, părul animalelor, penele păsărilor) Nu era timp de pierdut. Elena se aruncă din nou pe cal, aşa cum era, udă, şi cavalcada porni înainte. BOLINTINEANU, O. 427. Lupul... hămesit adulmecă hrana, pândind, noaptea, ud şi îngheţat, staulul unde mieii zbiară supt paza mamei. IORGA, P. A. II, 162. Ploaia stătuse, dar soldaţii erau încă uzi şi îngheţaseră, v. rom. octombrie 1964, 43. O (Pe lângă lucruri care implică ideea de umiditate, cu intenţia de a o întări)? Nour aşii prefăcuţi în neguri ude. CONACHI, P. 262. (Despre lichide, indică aspectul acestora sau senzaţia pe care o provoacă) Avea fierbinţală mare, simţea cum i se scurge sudoarea în boabe ude pe frunte. MIRONESCU, S. 13. Tăcu îndată, să devore cu lăcomia dintotdeauna, ediţia ziarului cu cerneală încă udă. c. PETRESCU, î. II, 121. Dumneata ai prins a plânge Lăcrimi ude şi cu jale De dorul drăguţei tale. SEVASTOS, N. 148. F i g. Veni şi ziua de asalt, Cea zi de sânge udă! ALECSANDRI, POEZII, 441. Şi ce linişte s-aşterne! Şi cum sufletul se-aude, Scuturând aripe ude Peste brumele eterne! ARGHEZI, S. I, 76. *0* E x p r. Arde focu-n paie ude v. pai1 (1). Suflă vântu-n paie ude v. s u f 1 a (1). ♦ (Determinat prin „până la piele”, „leoarcă”, „bleasc”, „flearcă”) Foarte ud (de apă, de ploaie); murat2 (1). Sosi în preajma satului, ud până la piele şi obosit. SLAVICI, O. I, 201. Joe se ficu un cuc şi căzu la picioarele Junonei, ud leoarcă şi tremurând de frig. ISPIRESCU, U. 12. Ploua - ploua ca din cofe, şi erau... uzi până la piele. CONV. LIT. XVI, 263, cf. DDRF, TDRG. Venea de multe ori ud leoarcă de la hotar. AGÂRBICEANU, S. P. 152. Umplu drumurile buştenari, cu cârligele în spinare şi uzi leoarcă de apa în care au şezut o zi-ntreagă. LUNGIANU, CL. 84, cf. CADE. Ud până la piele, cum eram, nu puteam să mai gonesc ideea că aş putea să aprind cu lemnăria aceasta un foc destul de bun. GALACTION, O. 81. S-a ivit scuturându-şi în soare Părul ei galben şi ud leoarcă de apă amară. TOPÂRCEANU, O. A. I, 80. Cămaşa udă leoarcă se lipise de trup. DAN, U. 146. Văzându-l ud leoarcă, l-am întrebat cum de plecase fără umbrela lui cea mare cât o şatră. PUŞCARIU, D. v. 192. O, dar eşti ud leoarcă! S-ar crede că de la zidirea lumii ai locuit mereu în ploaie. BOTTA, S. III, 117. Tocmai venise ud leoarcă prietenul meu. STÄNESCU, d. s. 45, cf. alr sn iii h 844. Ud bleasc. ib. h 844/812. Ud flearcă._ ib. 844/723. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu etc.) încărcat cu vapori de apă; jilav, umed. Frigul ud mă pătrundea. CARAGIALE, O. I, 144. Nopţile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă. IBRĂILEANU, A. 12. Deşi nu plouase, tot era ud;... pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groşi. M. I. CARAGIALE, C. 9. E-o noapte udă, grea; te-neci afară. BACOVIA, O. 15. Mi-aduc aminte de unele seri ude de toamnă. E. IONESCU, E. 49. De la iernat, la păşunat, In noul an, să-şi ducă renii Prin aer ud, tot mai la sud. I. barbu, J. s. 91. ♦ F i g. Care produce impresia de ud (1), de umezeală. Tot cerul în amurg îşi limpezise Albastrul ud. PILLAT, P. 170. ♦ Umezit, umed. Pajişte verde cam udă Deasupra de roauă crudă. BĂRAC, ap. GCR II, 177/27. Şi-n tropote frământă Pământul ud de rouă. COŞBUC, P. II, 52. Artistul nu putea aşterne aceste colori decât numai câtă vreme zidul era ud. NAUM, IST. ART. 50. <> F i g. Ce veche - Şi totuşi, ce nouă - Ne pare şi-astăzi, udă de rouă, „Romanţa zilelor de ieri” — Romanţa primelor dureri. MINULESCU, VERS. 347. + (Regional; despre pereţi; p. e x t. despre încăperi) Igrasios, jilav. Uitat în claustrarea udei carceri, Mai cred într-a' minunilor întoarceri. VULPESCU, P. 88, cf. alr SN iii h 846. ♦ (Despre ochi, gene, adesea cu determinarea „de lacrimi”) Plin de lacrimi; cu lacrimi; înlăcrimat. Omul îşi acoperă prosteşte buzele învineţite cu o mână, cu alta ochii tizi. CARAGIALE, O. I, 53. Se trânti în pat şi adormi cu genele ude. DELAVRANCEA, V. v. 13. îmi era teamă să nu observe copiii că am ochii uzi. C. PETRESCU, !. II, 235, cf. v. BREBAN, D. G. Ochii împărătesei în toată ziua erau uzi de lacrimi. VASILIU, P. L. 48. <> (Adverbial; despre privire) Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă. EMINESCU, O. IV, 186. ♦ Plin de sudoare (I 1); asudat, transpirat. Birjarul învârti un leu alb în mâna lui udă şi scorţoasă. DELAVRANCEA, S. 117. Şi, uzi de-alergare, se-ncură Fugarii prin negura 76 UDA -16- UDA sură. CQŞBUC, P. II, 30. Nu era zi să nu lepede boierul măcar două-trei perechi de palme pe obrajii uzi de trudă a vreunuia. MIRONESCU, S. A. 8,8. îşi şterse fruntea udă cu batista ei. teodoreanu, L. 62, cf. v. breban, d. g. 2. S.n. (Popular) Urină. Oamenii... şădpre zidu ca să bea udul lor. biblia (1688), 281728, cf. anon. car., lex. MARS. 226. Udul... iaste roşu. CALENDARIU (1814), 170/24. [Apa] să şi risipeşte îndată în tot trupul şi pricinuieşie slobozire la scaun şi la ud. EPISCUPESCU, A. 14/25. Udul (urina)... este o umezeală apătoasă, albă. ANTROP. 134/14, POEN. - AAR. - HILL, V. II, 78θ'/9. Rinichii secretează udul. KRETZULESCU, a. 326/1. Adaogă... un vas de noapte care nu păstrează mirosul udului. MAN. SĂNĂT. 67/30, Cf. BAR. - MUNT., W. 4382/26, polizu, iser, pontbriant, d., barcianu. S-a oprit udul din cauza unui cathar vezicăl, a unei stricturi sau a unei boli de rinichi. N. LEON, MED. 151, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. V/B., GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 77, PAMFILE, DUŞM. 146, BIANU, D. S., GOROVEI, CR. 41. Vulpea stropeşte cu Udul ei rău mirositor intrarea în casa bursucului. SIMIONESÇU, F. R. 27, cf. ARGHEZI, v. 194. Udul (urina) de copil mic se mai întrebuinţează încă pentru vindecarea celor bolnavi de ochi. VOICULESCU, L. 290. Să strângă în buţi ud dă vită şi dă oameni. ŞEZ. 'in, 98. După-acee se sapă cu cuţitu pământ de sub pragul căsii, şi mestecăm cu baligă şi ud de cocon. BÂRLEA, L. P. Μ· II, 378. *0- (învechit) Mădulariul udului = penis. Feace altă ţăpuşe de trestie şi o bătu în mădulariul udului. DOSOFTEI, v. s. septembrie 63732. Făcu altă ţepuşă de. trestie ascuţită şi o puse în mădulariul udului. MINEIUL (1774), 79rl/6. (învechit, rar) Aparatul udului = aparatul urinar. Vom descrie... organele care alcătuiesc aparatul mistuielii, aparatul răsuflării... şi al udului. KRETZULESCU, A. 265/12. (învechit, rar) Piatra udului = calcul în vezica urinară. Oprirea udului pricinuieşte piatra udului. EPISCUPESCU, PRACTICA, 28/24. (Popular) Băşica udului = vezica urinară. Două ţevşoare... răspund în băşica udului. EPISCUPESCU, PRACTICA, 198/4, cf. POEN. - AAR. - HILL, v. II, 7801/21. Calculele... şe fprmează... în rănichi şi în beşica udului. MAN. SĂNĂT. 287/5, cf. BAR. - MUNT.,' W. 739V39. Operaţia scoaterii pietrelor din băşica udului. ABC SÂN. 248. Băşâca udului..., gogoaşa, cum îi spunem la noi. T. dial. Μ. n, 289. (învechit) Vas de ud = oală de noapte. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 7,80'/5. O E x p r. A ieşi (sau a se scăpa) cu udul ori a-şi face udul = a urina. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 780 V14. [Calul] are neyoie de a sta şi a ieşi cu udul. I. IONESCU, C. 39/11. Tresare noaptea prin somn şi se scapă cu udu. I. BOTEZ, B. I, 207. Fata [de uriaş] o ieşit cu udul de la deal de ei şi i-o înecat pe tQţi. ŞEZ. Π, 25. A se încuia la ud = a nu putea urina. Am zăcui neînchizând oçhii, nepuţându-mă întoarce şi înpericul de a mă încuia la ud. BARIŢ, I, 285. -Pl.: (1) uzi, -de şi (2, învechit şi regional) uduri (iSER, PONTBRIANT, D.). - Lat. udus. UDA vb. I. 1. Tranz. (Subiectul gramatical sau logic indică apa ori alt lichid) A îmbiba, a umple de umezeală, a face să fie ud (1). V. u m e z i. Cf. molnar, d. 296/10, LB. Pe floare roua în van o udă, Când săgetează arsura pe pământ. ASACHI, ,S. L. I, 97, cf. polizu, pontbriant, d., cihac, i, 295. Strânse pe Costin în braţe şi sorbi cu buzele roua ce udase faţa şi părul lui. GRANDEA, S. 125. Să mergi pân ploaie fără umbrelă... şi să nu te ude. CARAGIALE, O. vi, 185, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mărfurile cele mai fine se transportau mai cu samă pe uscat... pentru frica de a nu fi udate. N. A. BOGDAN, C. M. 132. Stătu o clipă locului, încercând să-şi amintească dacă ploaia ce-i udase pantofii căzuse azi. V. ROM. octombrie 1954, 100. Stătea cu ochii închişi şi ploaia îi udase şi barba. ib. noiembrie 1964, 17. Norişor mândru d'e ploaie Nu sui la munte tare, Că-i acolo mândru mâeu. L-i ploua şî l-i uda. GRAIUL, II, 79, cf. ALR II 2 536/95, 325, 365, 414, 514, 531, 551, 574, 682, 723, 728, 762, 784, 848, 876, 886, 899, 928, alr sn III h 844. Cum îl lăsăm..·, atâta grâu pă vatră... dac-ar vem ploaia să-l ud'e. O. BÂRLEA, a. p. ii, 463. Nici ploaia îl udă, nici soarele îl arde, se spune despre cel care nu se supără de nimic, căruia totul îi este indiferent. Cf. ZANNE, P. I, 60. "v· F i g. Locuri slăvite udate de sângele eroilor. BĂLCESCU, O. I, 143. O fântână lină, Cu apă puţină, Cu apă sărată, Cu lacrimi udată! ALECSANDRI, P, P. 192. Fii blestemat, Că pământul l-ai udat Tot cu sânge de soldat. FOLC. TRANSILV. I, 117. <> (Cu complinirea „până la piele“) Pân ' la pele udat de ploaie. ASACHI, S. L. I, 90. Trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de seamă că ploaia-l udase până la piele. EMINESCU, P. L. 27. S-a întâlnit cu o femeie pe care ploaia o udase până la piele. PUŞCARIU, D. V. 192. (Refl.) Ploua de vărsa; mă udasem până la piele. mozaicul (1839), 386/26. <> (în forma negativă) Toate chinurele măriei neudaţi şi fără de frică tocmeaşte-ne a treace şi oarece valure se rădică spre noi şi undele domoleaşte-le. CORESI, ev. 66, cf. polizu, pontbriant, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. <> A b S O 1. Un vânt repede, o ploaie furioasă începură a bate şi a uda, şi ţinură aşa până aproape de ziuă. BOLINTINEANU, O. 414. <> Refl. pas. Legumele cele proaspete nu trebuiesc să se ude. PENESCU, M. 32/1. <> R e f 1. Se ude-se (să se ude cd? H, să-ritingăD) piciorul tău în sânge. PSALT. 129. Roata de la tocilă, învârtindu-se, se udă. DAMÉ, T. 108.1 s-o udat cămaşa... şi ne jucăm de-a caii, să se usuce. VLASiU, A. P. 50. S-au udat banii, erau de hârtie. SORESCU, L. L. I, 144. începu a vrăji cu mâinile pe jos pe iarbă, ca să i se ude de rouă şi să deie cu ea la ochi. RETEGANUL, P. I, 25. Leliţă cu rochie scurtă, Sai valea şi mă sărută. Sară dracul p-acolea Că mi se udă rochia! DOINE, 200. Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gât şi lung în trup... Când oi trece Moldova Să nu se ude scara. BALADE, II, 404. ♦ A pune în contact cu apa, a muia în apă sau în alt lichid, a acoperi cu stropi de apă sau de alt lichid, a stropi, a face să fie ud (1). O vulpe hitleană nemeri de-şi uda coada în apă şi scutura pre foc de vrea să-l stingă. MOXA, 354/37. [Apa] să o poată treci şi muierile să nu-şi ude nici genunchile. HERODOT2, 75. Au ameţit... şi s-au dus la cortu, de l-au udat împărăteasa cu nişte apă, şi s-au trezvit. NECULCE, L. 246, Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 188, DRLU. Să fie datoare a căra apă în toate zilele şi a uda caldârămul. REGUL. ORG. 527/26, cf. polizu. Nu avem curaj a înghiţi acel noroi apos, ci ne mulţămim numai a uda batiste în el şi a le lipi de obraz cu partea nemânjită. ALECSANDRI, O. P. 348, cf. DDRF, barcianu. El se sculă, udă un 77 UDA -17- UDA prosop cu apă rece, se legă cu el la cap. pătrăşcanu, S. a. 42, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pietrişul fusese udat de curând. M. ELIADE, C. 17. Grădinarul acesta care stropeşte florile şi era să-i ude pantofii, pare un om de treabă. V. ROM. ianuarie 1965, 19. Voi trimite... Să te ude Azvârlind pe tine o găleată de apă. STÀNESCU, D. S. 46. Udă cârpa-n apă rece. Te leagă la cap şi-ţi trece. JARNÎK - BÂrseanu, D. 14. Fă punte mândrii să treacă, Fă punte cu lăstărei. Să nu-şi ude ciucurei. HODOŞ, p. P. 63. Ia apă din ostroave Şi-mi udă ţâţânele. BIBICESCU, P. P. 343. Mergea-n râul lui Iordan, Lua apă lui Roman. Şi, după ce mi-l uda, Mai frumuşel mi-l făcea. RĂDULESCU-CODin, L. P. I, 25, cf. ALR i 619/51, 61, 80, 90, 112, 305, 815, ib. 771/1, ib. 1 271/363, alr ii 2 535/272, ib. 2 536/836, ALR SN IV h 1 064/2. Miul ce-mi făcea?... Cu apă-l uda, Cu vin că-l stropea, Până mi-l trezea. balade, ii, 269, cf. udrescu, gl. Spală-mi cojocul, dar nu mi-l uda (= cel ce a greşit să fie pedepsit, dar nu cu prea mare asprime), zanne, p. iii, 123. <> (Prin exagerare; adesea cu determinarea „cu lacrimi”) Cu lacrămele meale aşternutul mieu ud. CORESI, PS. SL.-ROM. 7716. Oftă şi căută spre ceri, şi cu lacrămi udă pământul (a. 1600-1625). GCR I, 67/32. Scălda-voi în toate nopţile patul mieu, cu lacrămile meale aşternutul mieu voiu uda. BIBLIA (1688), 3832/24. în toate nopţile îşi uda aşternutul cu lacrăme de pocăinţă. ANTIM, O. 361. Sărutând mâinile stăpânu-său, le udă cu cele mai credincioase lacrămi. MOZAICUL (1838), 207/27. Cunoaşte-l de pe-a lui lacrimi ce le-i găsi pe hârtie... Cu ele odinioară udam a tale picioare. CONACHI, P. 99. Pâne românească udată cu lacre me. FM (1861), 116. Din ce noian îndepărtat Au răsărit [cânturile] în mine! Cu câte lacrimi le-am udat. Iubito, pentru tine! EMINESCU, O. I, 184. Ele plângeau de udau pământul. CREANGĂ, P. 175. Plângea de-şi uda cămaşa. VLASIU, A. P. 309. Tu vei ghici durerea Zeiţei pământene Şi plânsetul Fecioarei, ce câmpuri leteene I-e dat mult timp să ude în roua ochilor. I. BARBU, J. S. 10. Plângea, plângea de gândeai că udă locul. BOTA, P. 29. Şi pe codru-l bate vântu, Şi eu plâng de ud pământu. FOLC. TRANSILV. II, 24. Când a auzit Gheorghe una ca asta, a început să plângă de uda pământul. Caf iii, 399. •v· R e f 1. Cu lacrămile meale aşternutul mieu udă-se. PSALT. 8. ❖ (în basme) Dacă nu le va uda [cămăşile] cu lacrămi de turturică... va muri. ISPIRESCU, L. 114. <> E x p r. A uda (pe cineva) şoarece = a uda (1) pe cineva foarte tare. A început să-i răstoarne în cap strachină după strachină, de a udat-o şoarece. PÂRVESCU, C. .61. A(-şi) uda gura (sau guriţa, gâtul, gâtlejul, măseaua, mustaţa) = a bea pentru a-şi potoli setea, mai ales a bea vin sau altă băutură alcoolică. Cum îi plăcea să ude des mustaţa ne împrietenisem la toartă. CIPRIAN, S. I, 131. Femeia îşi udă gura cu apă. STANCU, D. 196. Se opri şi-şi udă gâtlejul uscat cu un pahar de vin. PREDA, M. 388. Poftiţi de-nchinaţi, Vă udaţi gura căscată. TEODORESCU, P. P. 171. Când mai uzi cel gât, îţi mai ridici parcă de la inimă cu căuşul. FURTUNĂ, C. 72. Şi mai daţi cu udătura, Să-şi ude Mitică gura. BALADE, II, 34. Cu apă gura Şi-o uda, Arsura şi-o potolea, ib. 123. S-au luat amândoi la birt şi-ndemnându-se din ce în ce, unde nu mi se pune a-şi uda măseaua, de cugeţi că focul şi para, ele o mistuie, snoava, iii, 91. Bea cu oala, Să fugă boala, Şi cu ploschiţa, Să-şi ude guriţa, se spune despre beţivi. Cf. zanne, p. iii, 452. A-şi uda sufletul = a bea apă pentru a-şi potoli setea. Făt-Frumos... a cerut de la babă să-i deie puţină apă să-şi ude sufletul. SBIERA, Ρ. 123. ■$· R e f 1. De dimineaţă până la prânzu iaste foarte caldu încât, de căldură, se udu cu apă. HERODOT2,176. A doua zi, după ce m-am udat pe cap şi m-am pieptănat..., am plecat. BRĂESCU, A. 159. Atunci zicea el că mersese mult târâş, târâş, Prin apă, cu şpanga deasupra să nu se ude. SORESCU, L. L. III, 34. Oaia dată de sufletul mortului pe cealaltă lume se udă în apă şi merge de scutură lâna pe focul unde arde stăpânul său. ŞEZ. II, 198, cf. balade, i, 445. Să bagă-m baltă..., să udă! O. BÂRLEA, A. P. II, 391. Ce şedepe apă şi nu se udă? (Umbra). TEODORESCU, p. p. 247. ♦ A umezi, a umecta. Udându-le gura cu puţină zamă de carne caldă, au început câte puţin a-şi deşchide ochii. DRĂGHICI, R. 27/14. Udă-i buzele, ţaţă Mariţo, că altceva n-ai ce-i face. H. LOVINESCU, T. 227. "v· F i g. Cu aspra nepăsare, tu... buzele-nsetate cu fiere mi le uzi. EMINESCU, o. iv, 432. ♦ A bea în timpul mesei vin sau alte băuturi. Nu pierdeau prilejul unui ceai parfumat şi al tartinelor cu icre negre, udate cu un pahar de vin autohton. C. PETRESCU, C. v. 179. Rupse o coajă de pâine, o aşeză pe limbă şi o udă cu o înghiţitură de vin. I. M. SADOVEANU, S. 24, cf. DL, DM, DEX. Sarmale din piept de curcan... şi toate astea udate cu o sticlă de vin. snoava, n, 30. + (Familiar) A sărbători ceva sau pe cineva făcând cinste, dând de băut. Hai să udăm hainele, ca să ţie! UDRESCU, GL. Ai câştigat la loterie; eşti bun de cinste, hai să te udăm! id. ib. ♦ R e f L (Cu subiectul „ochii”) A se umple de lacrimi. Acu cinci ani, murise biata mămuca... Mi se udă ochii când mă gândesc la ea. ALECSANDRI, T. 50. Ochii de plâns mi se udă. epure, p. 14. ♦ F i g. (învechit, în textele religioase) A acoperi (cu ruşine, cu ocară). Scurtat-ai dzilele vreamei lui, udat-ai (stropit-ai H, i-ai turnat D) elu cu reace. PSALT. 187. 2. T r a n z. A turna apă peste plante, peste semănături; a stropi. De nu va fi ploaie, vor muri toţi de foami, nefiind alt mijlocu de udat ei pâinile, herodot2, 92, cf. LEX. MARS. 242, DRLU. Uda răsadurile de copăcei, răsăde crengi verzi şi alte soiuri de copaci. DRĂGHICI, R. 151/29, cf. POLIZU. Să iei aceşti pui de dafin,... să-i uzi cu năstrapa cea de aur, ISPIRESCU, L. 235, cf. DDRF. Să-i spui că florile din strat Le ud, şi cresc mai revărsat. COŞBUC, P. I, 283, cf. BARCIANU, TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Toată fiinţa ei tremurând de bucurie, ca o plantă pe care o uzi după ce se uscase aproape de lipsă de ploaie. A. HOLBAN, O. II, 333, cf. CADE. S-arată în lumină o femeie tânără c-o stropitoare în mână şi începu să ude florile. SADOVEANU, O. xvi, 265. Are o căscioară cu prispă, cu flori dinaintea uşii, pe care le udă cu stropitoarea. ARGHEZI, S. VII, 36. N-are gaica flori de dat, C-astă vară n-a plouat Şi-am plătit de le-am udat. ŞEZ. I, 290, cf. ALR II 2 537. [Florile] Le-am sădit şi le-am udat, Toate-o-nflorit şi-o legat. FOLC. TRANSILV. I, 25. Udam prunii la rădăcină. T. DIAL. M. II, 39. Tot flori de-ale mele... De surori săpate, De mine udate. CAF III, 56. + (Prin Transilv.) A practica udatul1 (2) în a doua zi de Paşti; a stropi. Com. din câmpeni, din cluj napoca şi din orăştie. 77 UDAGACI -18- UDĂTOR 3. T r a n z. (Subiectul gramatical sau logic este o apă curgătoare) A străbate un ţinut (âlimentându-1 cu apă); p. e x t. a inunda; (cu subiectul „ocean”, „mare”) a atinge, a scălda (4). Răsădi Dumnezeu pom de preceput ce iaste bine şi rău, şi apă curatoare în mijlocul raiului de udă pQmeţii. MOXA, 346/16. Geon... în luna lui avgust să umflă şi udă tot pământul Misiriului (cca 1750). GCR II, 61/33. Oceanul sau apa care încongioară toate conţinuturile este unul, dar după deosebitele ţărmuri care udă îşi ia deosebite numiri. CR (1829), 12478. Părăiele cu ape văzură-se că udează Vrun loc mai cu-ndestulare ce vitele păşunează? CONACHI, P. 300. Ocnele de la Telega sânt situate pe o câmpie înconjurată de dealuri acoperite cu păduri şi udată de răul Doftana ce-o traversează. FILIMON, O. I, 294. Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine. EMINESCU, O. IV, 115. Pământul nostru-i scump şi sfânt, Că el ni-e leagăn şi mprmânt. Cu sânge cald l-am apărat, Şi câte ape l-au udat Sânt numai lacrimi ce-am vărsat. COŞBUC, P. I, 209. Parcurile cele scumpe, casa ta şi vila ta, Ce cu galbenele-i valuri Tibrul udă. OLLĂNESCU, H. O. 126, cf. TDRG, CADE. 4. R e f l. A urina. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, TDRG, GOROVEI, CR. 48, CADE. Nu lăsa pruncii să se joace cu foc, că se udă-n pat. pribeagul, P. r. 109, cf. alr I 1 655/215. Negii... se nasc din pricina că s-au udat broaştele pe mănile ori picioarele cuiva. PAMFILE, B. 50. Nu ştie pe unde se udă găina, se spune despre un tânăr naiv, fără experienţă. Ei, copile! vezi că e pricina, Că nu ştii pe unde se udă găina. PANN, P. v. I, 54/8, cf. ZANNE, p. I, 476. 5. T r a n z. A murdări cu urină, a stropi cu urină. Micuţa găsi de cuviinţă şă-şi ude scutecele tocmai în braţele Eugeniei. REBREANU, I. 416. Lighioile... l-o batjocorit..., altele l-o udat, altele l-o găinăţat. VASILIU, P. L. 94. Zăpada albă o udă câinii. ZANNE, P. I, 93. — Prez. ind.: ud, pers. 3 (rar) udează. - Lat. udare. UDAGĂCI subst. v. odagaci. UDARE s.f. Acţiunea de a uda. 1. Acoperire la suprafaţă cu stropi de apă; stropire. Cf. DRLU, POEN. - AAR. - hill, v. i, 8202/27. [Buţile] să aibă câte un vas de tinichea cu găuri, ca printr-acel vas... să se facă udarea caldârămului. REGUL. ORG. 527/28, cf. bar. - munt., w. 272/38, polizu, iser, PONTBRIANT, D., DDRF. Când toate... sunt gqţa, începe pregătirea mai de aproape [a treieratului] şi care se porneşte prin udare..., se udă întreaga faţă a ariei. PAMFILE, A. R. 201. Udarea abundentă a straielor superioare ale solului prin ploi sau irigaţie. CHIRIŢĂ, P. 246. Urmează cel de-al doilea act al obiceiului, udarea cununii. IST. lit. rom. i, 33. *0· F i g. Cu vetrela dumnezeiescului d\n\h ca cu nişte aripi rădicându-vă, aţi trecut noianul muncilor fără udare, slăviţilor mucenici. MINEIUL (1776), 84vl/30. 2. (Despre ape curgătoare) Străbatere a unei zone, a unui ţinut şi alimentare a acestora cu apă. Un riu iese den locul dulceţiei spre udarea raiului, ce se împarte acela pre patru capete. PO 16/18. - Pl.: udări. - V. uda. UDÂT1 s.n. Faptul de a uda. 1. Cf. U d a (1). Cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. ♦ Stropit1 la suprafaţă, acoperit uşor cu apă. Cară cu bufi pentru udatul uliţelor. REGUL. ORG. 542/22. + Numele unui obicei popular practicat în unele regiuni la nuntă, când nuntaşii vor să cufunde pe mire în apa unui izvor sau a unui pârâu. Cei mai mul fi dintre nuntaşi... se duc apoi cu toţii la o fântână sau şi la un părâu la udat. La această ocaziune, doi feciori voiesc, fireşte că nu înadins, a arunca pre mire în apă. MARIAN, NU. 691. 2. Stropit1. Cf. uda (2). Azi e rău de iele să lucrezi şi... nu-i iertat decât de udat şi de măcinat. LUNGIANU, CL. 75. Nota într-un carnet:... tensiunea la întoarcerea de la serviciu, înainte de udatul florilor, după udatul florilor. PREDA, R. 347. Udatul şi prăşitul s-aii efectuat ori de câte ori a fost nevoie. GÎ 1961, nr. 634, 3/2. Câte flori pe luncă-n sus, Toate cu badea le-am pus. Numai una s-a uscat, Am greşit-o la udat. FOLC. MOLD, ii, 563. Lucrării dă-ngrijire; plantatu, udatu, prăşitu. T. dial. m. i, 311. ♦ Numele unui obicei popular conform căruia mireasa, înainte de nuntă, împreună cu fete şi băieţi merg prin sat cu o găleată de apă, stropind în jur fetele. Fetele şi băieţî, să cheamă la udat,..., ca să meargă să plimbe mireasa pân sat şi la urmă începe nunta. GL. OLT. Mireasa... ia stebla de busuioc... şi ud-aşa, peste toate fetele, vin d-acolo dă la udat, fac dă trei ori horă. T. dial. m. i, 264. ♦ (Prin Transilv.) Numele unui obicei practicat (la oraş) în a doua zi de Paşti, când băieţii şi bărbaţii stropesc fetele şi femeile cu apă de colonie, ca să-şi păstreze frumuseţea; stropit. Com. din câmpeni, din cluj napoca şi din orâştie. 3. (învechit) Faptul de a u r i n a. Cf. u d a (4). Văzu că-i era veştejite mănuntaiele, de numai ce avea de udat. MOXA, 387/10. - V. uda. UDAT2, -Ă adj. Muiat în apă sau în alt lichid; stropit cu apă; ud (1). Cf. lex. mars, 188, 252, drlu, polizu. Lipsirea mea va şterge genele tale-udate. BOLINTINEANU, O. 205. Şade şi ea, ştergându-se cu batista udată. CARAGIALE, O. I, 114, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ploaia Rece şi turbată, In caic Marjă Udată, balade, II, 97. <> (Substantivat) Udatul nu se teme de ploaie. BARONZI, L. 52. -Pl.: udaţi, -te. - V. uda. UDATĂ adv. = (regional) odată2 (1). A fost udată un croitoraş. T. dial. M. I, 236. UDĂC10S, -OĂSĂ adj. (Regional; despre un teren) îmbibat cu apă; apătos, (regional) udilos. Cf. drlu, aiv 5. -Pl.: udăcioşi, -oase. - Şi: udiciôs, -oăsă adj. aiv 5. - Ud + suf. -ăcios. UDĂT0R, -OĂRE subst. I. S.m. (Prin Transilv.) Persoană care udă (2), care stropeşte; spec. persoană care practică udatul1 (2); (rar) stropitor (I). Cf. drlu, lm, com. din câmpeni, din cluj napoca şi din orâştie. 84 UDÄTURÄ - 19- UDEALÄ II. 1. S.f., s.n. (Mai ales în Transilv.) Stropitoare (I 2). Cf. PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W., TDRG, CADE, ALR SN IV h 1 041, ALRM SN II h 857. 2. S.f. (Prin Mold.) Vas, de obicei din lemn, pentru păstrat apa în care se înmoaie praftura (1) şi se căleşte oţelul. Cf. FLORËA, T. f. 534. 3. S.f. (Prin Mold. şi Bucov.) Praftură (1). FLORËA, t. f. 534. 4. S.f. (Art.; prin Olt.) Numele unui obicei popular prin care se invocă pornirea ploilor. Cf. pamfile, văzd. 128, şez. I, 186. - Pl.: udători, -oare. -Uda + suf. -ător. UDĂTIJRĂ s.f. 1. însuşirea, starea unui corp umed; apă sau alt lichid conţinut într-un material solid (mai ales în pământ); umiditate, (popular) udeală (1), (învechit) umejune, (regional) udelişte. Soarele... pre ale lumiei locuri luminează cu căldura zareei lui şi udătura pământului numai ce usucă. CORESI, EV. 440. Când cunoaşte că semănăturile au trebuinţă de udătură,... închide şanţul de la vale... şi apa, umflându-să, să revarsă peste toate semănăturile. GOLESCU, î. 88, cf. BAR. - MUNT·, W. I, 1392/9, POLIZU. Grâul putea sta ani întregi... netreierat, fără a se teme de a fi răzbit de udătură sau spulberat de vijelie. GMCA, S. 543, cf. PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. u., CADE. Orezul şi legumele s-au ofilit din lipsă de udătură. CĂLINEŞCU, O. IX, 57, cf. v. BREBAN, D. G. D-un arcan mi-şi împletea... Şi din funie Bătrână, Să ţie La udătură. TEODORESCU, P. P. 688, cf. alr ii 2 540/791. Ierea-ncolţit, i detese... colţii, dân cauza udăturii. T. DIAL. M. I, 462. ♦ Stropire (cu apă); udare, udat1. Toate rodurile într-acel pământ... le fac cu udătura din ape curătoare. FL. D. (1693), 5075. Maica, după multe udături, ş-au mai venit ceva în sămţire. DRĂGHICI, R. 27/17. [Usturoiul] n-o să aibă de la mine,., altă udătură. ΡΑΝΝ, H. 25/13. ♦ (Rar) Loc umed. Udătura şi noroiul sunt venerabile. Rinocerii... ne dau prilej să încordăm arcurile. CĂLINESCU, O. IX, .18. ♦ (învechit, rar) Umoare (1). Acea boală iaste cându i se întărâtă omului mocrota (ce se cheamă apa,’ udătura). CORESI, EV. 81, cf. 275, DHLR II, 486. 2. (Popular) Băutură (alcoolică); (popular) udeală (2). Şi credinţa aşe o dau unul altuia: dă unul din mâna sa de bea, şi celalalt dă istuielalt; iar, de nu vor avea altă udătură nimică, ieu cenuşi şi ling. HERODOT2, 245.-Mai daţi cu udătura, Că mi s-a uscat gura. pann, p. v. i, 111/11. O fată voinică şi frumoasă..., cu mânecile sumese până la subsiori, aduce pe (avă uscătură şi udătură. caraglale, o. i, 221, cf. ddrf, barcianu, TDRG. Aşa, o udătură, ce zici? Mă arde pieptul cât am răcnit. AGÂRBICEANU, O. I, 61, cf. cade. Vedeţi... ceva de ale gurei, că de udătură v-o fi rămas ceva prin ale ploşti. AL LUPULUI, P. G. 72, cf. chest. vin 112/1. Şi mai daţi cu udătura, Să-şi ude Mitică gura! balade, ii, 34. închina încolo cătră mine... - Puţin şi cu voie bună, zice Păcală în vremi ce le întinde udătura cea dreasă. SNOAVA, I, 38. <> Loc. ad v. Pe udătură = pentru a bea, pentru a consuma băuturi ^alcoolice. Strejarii s-au adunat la primărie, mai pe udătură, mai de urât şi mai de somnul ce vine, nevoie-mare, pe astfel de vreme. LUNGIANU, CL. 133. 3. (Mai ales în Mold.) Ciorbă, zeamă (1); mâncare (frugală). V. legumă. Gospodina tot acum să îngrijăşte şi samănă crastaveţi, atât de trebuitori pentru udătura de post. I. IONESCU, C. 93/28. Mare foanie mi-i... Daca-i avea puţintică udătură... - Cum nu, bade Stănică?... Ţi-am păstrat borş. ALECSANDRI, T. 614. Va veni moşneagul cu faină şi ceva udătură. CONTEMPORANUL, v2, 390. Mămăliga şi puţină udătură este hrana obicinuită. CRĂiniCeanu, ig. 212. E bună udătura caldă pentru stomac. STERE, S. 262, cf. TDRG. Când îmbuci de două ori mămăligă, fără a gustă din udătură, e a belşug. GOROVEI, CR. 181, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Parcă medăliile ţin de foame? Ce folos de cinste multă, dacă udătură nu-i şi făina s-a gătat! MIRONESCU, S. A. 29. Poate pofteşti şi dumneata să îmbuci oleacă de udătură. C. PETRESCU, î. II, 175. Când ţăranul are mămăligă, udătură uşor găseşte. ŞEZ. V, 3. Nu-şi fiersese nimic pentru gură: nici udătură, nici bucată de mămăligă. I. CR. XI, 102. Geaba caţi la udătură, Când n-ai vin în bătătură. PAMFILE, C. Ţ, 308, cf. 356, A v 15, 16, 20, vi 4, 26, 33. - PL: udături. - Şi: (regional) odătiiră s.f. CV 1950, nr. 5, 31, chest. vm 3/29. - Uda + suf. -ătură. UDĂTURÎCĂ s.f. (Rar) Diminutiv al lui u d ă t u r ă (3). Cf. TDRG, DEX. Scoate mălai şi udăturică şi mănâncă cu fratele său. SEVASTOS, P. 147. - Udătură + suf. -ică. UDEÂLĂ s.f. (Popular) 1. Apă; umezeală; loc umed, plin de apă. Jiganii ce se găsescu la udeală, cumu-s cubelcii, broaştele sau alte aseamenea acestora (a. 1645). gcr i, 117/3, cf. anon. car., drlu. Stâna să se facă pe loc înalt... pentru ca să se scurgă udeala. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 26/7. Ne-am covrigii împrejurul focului şi deasupra ninsoare, dedesubt udeală. CREANGĂ, A. 31, cf. PHILIPPIDE, P. 232. Opincile au defavorul faţă de cizme la udeală, că intră în ele apa mai uşor decât în cizme, CRĂINICEANU, IG. 121, cf. BARCIANU. Sunt pe an 100 zile de ploaie... şi 35 zile de zăpadă - peste tot 135 zile de udeală pe an. A. POPOVICI - KIRILEANU, B. 36, cf. TDRG. în răcoarea dimineţii senine, pătruns de udeală până la oase, Corbea se dezmeticeşte. CIOCÂRLAN, P. p. 227. Căldura o sorbi udeala din ţoale. LUNGIANU, CL. 76, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. In pădure trosneau fagii şi brazii, uscaţi ca toaca şi cerşind văzduhului arzător udeală. C. PETRESCU, R. DR. 151, cf. BL in, 37. îmi îngheţaseră picioarele tot umblând prin udeală. VLASIU, D. 139. Udeala a pătruns prin opinci şi s-a urcat pe cioareci ca pe un fitil de lampă, până deasupra genunchilor. GALAN, Z. R. 74, cf. DEX, ŞEZ. v , 167. Di pieioari potcogiţi Cu potcoavi di alamî Bati bini la udialî. Cu potcoavi di mărgărint, Bat mai bini la pământ, vasiliu, C. 183, cf. ALR II 2 535/102, ib. 2 540/2, ib. 4 221/414, ib. 5 060/386, 848, a iii 2, v 15, vi 4, 33. 4· (învechit, rar) Lichid. Fiiştecarele trup carile să fie mai greu decât o atocma somă de udeală întru carele să afundează trebuie să să pogoare în fiind amfilohe, G. F. 223712, cf. URSU, T. ş. 294. 87 UDELIŞTE -20- UDMIŢĂ 2. Băutură (alcoolică); (popular) udătură (2). Poate ni-ţi da şi ceva udeală, Măria-ta, zise Setilă, că ne sfârâie gâtlejul de sete. CREANGĂ, P. 257, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. 3. (Astron,; art.; învechit) Vărsătorul (3). De va tuna în numărul udelei, război şi tăiare va fi. PARACLIS (1639),258. - Pl.: udeli. - Uda + suf. -eală. UDELIŞTE s.f. (Regional) Umezeală (1); teren foarte umed. Muncitorul... scăpa... de boalele ce-i aduce udelişţea la picioare. GHICA, C. E. I, 66, cf. TEAHA, C. N. 278. - PL: udelişti. - Udeală + suf- -işte. UDÎ1 intgrj. (Prin nord-vestul Munt.; adesea repetat) Cuvânt cu care se alungă viţeii. UDRESCU, GL.' Udi d-acil id. ib. - Cf. c u t i. UDÎ2 vb. IV. 1.1 n t j a n z. 1. (învechit) A scăpa de un pericol; a scăpa cu viaţă. Nece unul den ei nu uidi. CORESI, ap. DHLR II, 534. Un çerb mare năvăli la împăratul de-l luo de brâu în coarne pre Vasilie, şi vrea peri atunceş; el grăbi un voinic de tăie brâul împăratului cu sabiia şi uidi. MOXA, 390/39. După aripile Măriii tele şţătut-au de am uidit păn astăzi cu zile (în formule de salut) Ugiţi eu sănătate! Com. din ora viţa, com. PETROVici. -O- Expr. A udi cu gura friptă = a rămâne înşelat, dezamăgit în aşteptările sale; a rămâne cu buzele umflate. Cât vei fi şi vei trăi, Fată mare nu iubi, Fata mare se mărită Şi udeşti cu gura friptă. HODOŞ, C. 54, cf. N. REV. R. vin, nr. 13-14, 196, GR. băn. ♦ (Regional; mai ales despre femelele animalelor) A rămâne gestantă (Isvema - Băile Herculane). Cf. CV 1949, nr. 8, 35. 3. (Mai ales în Ban. şi sud-vestul Transilv.) A rămâne înapoi, în urma cuiva; a rămâne pe loc. Cf. ddrf. Dar acasă ce-a rămas? Cei cu pălării pe nas! Acasă cine-a udit? Cei cu pălării pe flit! HODOŞ, p. p. 212. Ea să rătăcească, Bucate să verse. îndărăt să se-ntoarcă, Altele-mi gătească; Doar de-o mai uidi, Alta c-o veni. mat. FOLK. 23, com. LIUBA. Nu te-ai întâlnit cu fecioru mieu? - Ba m-am întâlnit, dar udi în Haţeg, viciu, GL. Am ugit îndărăt. Corii, din ORA VIŢA. A udit acasă. TODORAN, GL. S-or dus toţi d-acasă, numa io am ugit cu moşu. ALR I 291/35, cf. UDRESCU, GL. Io mă duc, mândro, cătană, Tu ugeşti d'e bună samă. ŞANDRU, F. 251. <> (Prin analogie) Io mă duc, drumu ug§şce, Mândra plânze şî şusnpşce. ARH. FOLK. III, 72. 4. (Prin Ban. şi vestul Olt.) A rămâne ca parte, ca rest din ceva; a rămâne de la cineva, de pe urma cuiva. Fură nouă, udiră opt. ap. CADE. Apoi caii că îi lua Şi în grajdi că îi băga, Să le dea ovăs d-al ciuruit, Ce de Marco e ugit. REV. CRIT. II, 335, cf. GR. S. V, 124. N-a mai udit nimic de pe urma lui, a mâncat tot. BOCEANU, QL. Nu mânca tot, ca să mai ugească. Com. din timişoara, cf. a iii 2, 5, 16, iv 3, alr ii/i mn 88, 2 714/27, ALR π 2 351/27, 29, 836. Din patru dacă scoţ unu măi ugesc tri. ALR SN IV h 932/27. ♦ A ajunge în posesia cuiva, a rămâne, a-i reveni cuiva. Când o dat cu siocanu Scânt’eile sărea Banii toţ nouă ne ud'ea. DENSUSIANU, Ţ. H. 179. Când din codru vei pleca, Şapte focuri te găsească..., Mândra mie să-mi ugească! BALADE, II, 507. II.Tranz. (Regional) A mâna1 un animal de tracţiune. Cf. lb, lm, pontbriant, d. - Prez. ind.: udesc. - Şi: uidi vb. IV. - Din v. si. ογΜΤΗ (prez. oifH/v*, -îuih). UDI vb. I v. adia. UDICIÔS, -OÂSĂ adj. v. udăcios. UDILÔS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre un teren) Plin dé' apă, umed (1). Cf. alr sn iii h 845/2. Loc ugilos (mârvilos). FOLC. OLT. - MUNT. I, 256. -PL: udiloşi, -oase. - Udeală + suf. -os. UDINÎ vb. IV. I n t r a n z. = (regional) odihni. Puţinei să uginesc, Pân-cu mândra mai vorbesc. F (1891), 426. UDIŞ0R, -OARĂ adj. (Rar) Diminutiv al lui ud (1). Cf. DRLU. Cine umblă udişor Mănâncă untişor, se spune despre cineva care munceşte şi are de toate. Cf. ZANNE, p. iv, 162. -PL: udişori, -oare. - Ud + suf. -işor. 1JDIŢĂ s.f. v. hudiţă. ÙDM s.f. v. uimă. UDMÎŢĂ s.f. (în descântece) Diminutiv al lui u d m ă. Dacă-i fi udmiţă, înapoi, domniţă. CAF Π, 43, cf. L. rom. 1984, 160. -PL: udmiţe. - Udmă + suf. -iţă. 98 UDMOI -21 - UF UDMÔI s.n. (în descântece) Uimă (1) mare, inflamată. Udmă, udmoi. GR. S. VI, 148. - Udmă + suf. -oi. UDMULÎŢĂ s.f. (în descântece) Diminutiv al lui udmă. Udmî, udmuliţî, Fuzla luncuţî. CAF u, 52. -Pl.: udmulife. - Udmă + suf. -uliţă. UDOARE s.f. v. urdoare. UDOMÉTRU s.n. (Ieşit din uz) Pluviometru. Cf. NEGULICI, MARIN, F. 499/16, PROT.-POP., N. D. Este Util de a se cunoaşte cantitatea de ploaie care cade într-o localitate oarecare. Aceasta se face prin agiutoriul unui aparat numit pluviometru sau udometru. PONI, F. 191., Cf. BARCIANU, CADE, LTR, DN3. - PI. : udometre. - Din fr. udomètre. UDOROŞÂ vb. I v. urdoroşa. UDÔS, -OÂSĂ adj. 1. (Regional) Umed (1). Iacă melcul, dar ţine-l la loc udos. CĂLINESCU, O. IX, 391, cf. chest. π 73/249, alr ii 5 060/386. 2. (învechit) Lichid. Aceast apropie[re] a materiei nu este aceeaşi în trupurile udoase şi moi ca şi în trupurile întărite. AMFILOHIE, G. F. 4876, cf. URSU, T. ş. 294. -PL: udoşi, -oase. - Ud + suf. -os. UDRIT s.m. (Regional) Om căruia îi place să bea mult. Cf. BUGNARIU, N. nr. 54/492. -Pl.:? - Cf. h u d r ă „orificiul cepului”. UDRLIBĂ s.f. v. hudubă. UDUBÂIE s.f. v. hodobaie. UDUBLEÂJĂ s.f. v. hudubleajă. UDUBLÉJ s.m. v. hudubleajă. UDUDÔI s.n. v. hududoi. UDUMĂ s.f. v. uimă. UDUP s.n., s.m. 1. S.n., s.m. (Prin nord-vestul Munt. şi sudul Olt.) Văgăună (I 1), râpă (1); vale pustie. Cf. LEXIC REG. 43. La udupi sânt lupi. UDRESCU, GL. 2. S.m. (Regional) Nume dat diavolului (Ghilad -Timişoara). Cf. alr π/i mn 95, 2 744/36; - PL: (n.) udupuri, (m.) udupi. - Cf. ser. u d u b i t i „a adânci, a scobi”. UDURÔS, -OÂSĂ adj. v. urduros. UDVÂN s.m. (Prin sudul Munt.) Numele unei păsări de pradă; vultur, (regional) udvă. Nu sânt şapte utvane-ntr-un cioplan, Şi sânt şapte boieri de divan. MAT: folk. 61. Mai visai şapte utvani. I. CR. IV, 389, com. din TURNU MĂGURELE şi din TROIANU - ROŞIORI DE VEDE. - PL: udvani. - Şi: utvân s.m., utvână s.f. - Udvă + suf. -an. UDVĂ s.f. (Regional) Numele unei păsări de pradă nedefinite mai îndeaproape. Com. din turnu măgurele. -Pl.:? - Cf. h u d u b ă. UÉD s.n. Curs de apă caracteristic deşerturilor din Africa de Nord şi Arabia, care seacă în cea mai mare parte a anului, având albia acoperită cu nisip şi pietriş. Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ECOL. 636. -Pl.: ueduri. - Din fr. oued. UEST s.n. v. vest. UF interj. (Adesea pronunţat cu ,,f’ sau cu „u” prelungite) Exclamaţie care exprimă diverse stări afective: a) necaz (1), supărare (4); amărăciune, mâhnire, tristeţe. Uf! Glas de jale. mardarie, l. 284/11, poen. -aar. - HILL, V. ii, 2782/41. U...f! N-aş mai vrea un Asemene murdar şi spurcat om să să amestece la ale domniei mele. I. GOLESCU, în PR. dram. 59. Uf. uf. măiculiţa mea!... Mai uşur, păgâne, că m-ai .prăpădit. PR. dram. 290, cf. BAR. - munt., w. 4712/45. Uf. Nu mai stau pe picioare de necăjită ce sânt! HASDEU, R. v. 17. Uh! ce frig... îmi văd suflarea - şi căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă. EMINESCU, o. I, 46, cf. ŞĂINEANU, d. u., cade. Şmecherii o să-şi bată joc de mine şi tot nu mă încumet s-o zdrobesc, uuh!... REBREANU, NUV. 9. împrejur îi căntă-n şagă Greierii din flaute. „ Uf. ce lume, soro dragă!" Unde să-l mai caute? TOPÂRCEANU, O. I, 36. Uf! omul μία mă omoară! strigă cu năduf cucoana. SADOVEANU, O. Π, 613. Uf că nu mă loveşte pe mine moartea acum, se văieta ţaţa Maria. SORESCU, L. L. I, 109; b) nemulţumire (2), dezaprobare. Uf, zice ea, cum poate un om să mânce-atâta? AGÂRBICEANU, O. II, 465. Uf, ticăloşii ăştia, nu se mai satură de vacanţă, id. A. 33. Ce are hoţul cu fata mea? Ce are!... Uuuh! REBREANU, I. 29. Uf, ce văr molâu mai am! C. PETRESCU, î. I, 6, cf. 10; c) oboseală; plictiseală (1), neplăcere (1). Uf. dar ce obosit sunt! PR. DRAM. 125. Am umblat toate mahalalele ca să găsesc casele, degeaba! Uf. că nu mai pot. Am obosit. ALECSANDRI,, T. 1 1.62. Uf! m-am săturat de caraul. id. ib. 422. Uf. mi-a venit sufletul la gură. GANE, ap. CADE. Ba zi că e o femeie nebună care mi-a stricat mintea şi mie... Uf. m-am săturat! CARAGIALE, o. VI, 258. Uf. că greu a mai fost, zic eu, şchiopătând de osteneală, vlahuţă, o. a. ii, 147. Uf. că mult mai am de suit, Doamne! GÂRLEANU, L. 13. Ce-am alergat!... Uuf. Toată-s un lac de apă. REBREANU, nuv. 264; d) scârbă1 (II 1), repulsie (1), dezgust. Uf...! ce om nesuferit. PR. DRAM. 158. Uf. ce greu miroase, zise Muma-Pădurii. ISPIRESCU, ap. CADE. Mi-e scârbă când te-aud... Uf, ce femeie ordinară! VLAHUŢĂ, S. in, 193. 118 UFĂ -22- UGERIT Uf, ce fumărie!... şi mirosul ăsta de grăsime friptă. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 15; e) uşurare, destindere. Uf, acu mă răsuflu. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 466. Uf! am scăpat de-o frică. PR. dram. 380. Uufl... M-am dus la Galaţi cu trăsura mea cea galbenă, şi cum am ajuns..., ţup în vapor. ALECSANDRI, T. 70. Uf! Slavă Domnului c-am scăpat pe uscat. id. ib. 186. Ştiu unde sunt! acum ştiu!... uf!... le-am găsit! CARAGIALE, O. I, 150. Uf! Bine că sosirăm. SEBASTIAN, τ. 106, cf. puşcariu, C. s. 173. <> (Substantivat) Cu capul în perne, Lucu respiră uşurat. Suflă un uf plin şi zgomotos, în tavan. VINEA, L. I, 90. - Şi: uh, (învechit) ufă (ST. LEX. 167vl/13) interj. - Formaţie pe baza unui sunet reflex. ÙFA interj, v. uf. UFOL0G s.m. Specialist în ufologie. Cf. dex-S, dcr. -Pl ..ufologi. - Din fr. ufologue. UFOLOGIE s.f. Studiu al obiectelor zburătoare neidentificate. DEX - s. - Din engl. ufology. UG s.m. v. ughi. UGER s.n. Organ format dintr-un ansamblu de glande care secretează laptele la femelele animalelor mamifere; (regional) slin (4). V. mamelă, ţâţă. De la o vreme aleg viţeii de la vaci şi hiimai atunci îi slobod la mumănele lor, când le mulg, ca să le moaie fifele şi ugerul, pentru ca să se mulgă mai uşor. ECONOMIA, 80/20. Despre vătămături... şi despre umflături la ugere. CALENDARIU (1814), 181/25, cf. DRLU, lb. O vacă bună de lapte trebui... să aibă un uger mare. LITINSCHI, M. 121/14, cf. polizu. O vacă... cu ugerul cât o bâniţă de mare, plin de lapte. GHICA, s. 539, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 295. Erau unsprezece bursucei, cari se zvârcoleau, chiţăind şi mierlăind subt ugerul mamei. ODOBESCU, S. in , 42. Cerboaice... Ce sub dulcile lor mâne îşi oferă răbdătoare Ugerele lor împlute. EMINESCU, O. IV, 128. [Capra] începu... să-şi apropie ugerul de guriţa copilaşului. ISPIRESCU, L. 135. Ţineau... şase vaci cu ugerul cât căldarea. DELAVRANCEA, S. 4, cf. DDRF. Nu mai era lapte şi mulgea-n zadar Ugerul. COŞBUC, p. I, 248, cf. BARCIANU, ALEXI, W-, CANDREA, F. 287. Viţei neînţărcaţi zbierau... ducând dorul ugerului plin. ANGHEL, PR. 110, cf. TDRG. Cu spume uşoare de lapte pe marginea boţului, izbea cu capul crud în ugerul vacii şi trecea grăbit de la o ţâţă la alta. AGÂRBICEANU, S. 17. Viţeluşii... încep a da târcoale şi pe o parte şi pe alta a ugerilor. CIOCÂRLAN, P. P. 29. Joiana, vaca ei de zestre, eu spinarea osoasă... şi cu ugerul atârnându-i până aproape de pământ. REBREANU, I. 382. Doniţa cu lapte izbuti să înlocuiască după puţină sfială ugerul matern. C. PETRESCU, S. 15, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. O să te pun la ugerul unei capre. GALACTION, o. 165. Oi... răzleţe pasc în urmă, Cu miei priori sub uger îngenuncheaţi să sugă. VOICULESCU, POEZII, I, 66. Laptele bogat ţâşneşte din ugerelé grase. SADOVEANU, O. I, 219. Dintr-o călătorie depărtată au adus cu ei o vacă de zimbru blajină, cu ugerii grei. ARGHEZI, C. J. 79. în locul vacilor greoaie treceau ... caprele cu ugerele pline. CĂLINESCU, C. o. 192. Văzură vacile rumegând şi viţeii oploşiţi lângă ugere. STANCU, r. a. iii, 208. Animale cu coarne şi ugere, isanos, ţ. l. 5. Se fierbe ugerul până se frăgezeşte în apă cu sare. S. MARIN, C. B. 127. Oile... aveau burţile umflate şi ugerele mari cu pielea plesnită. V. ROM. martie 1970, 16, com. MARIAN, ALR I 1 058, ib. 1 077/900, alr ii 5 673/95, 182, 784, ai 12, 23, 24, 35, π 4, 12, m 5, 17, 18, IX 1, 2, 6, NALR - O ΠΙ MN 205, 847, ib. IV h 812. Se făcu ugerul cât hârdăul Şi ţâţele cât cofiţele. FOLC. MOLD. I, 229. Doi râşi o omorât patru juninc ..., le mâncă ugeru. T. DIAL. M. I, 62. Sî umflî unzeru la vas ... dacî nu ieşti descântatî. CAF îl, 79. Mulse Maria ce mulse, ugerul se goli, dar lăpte nici cât ai umple o strachină. SNOAVA, Iii, 88. Ugerul frumos vinde vaca. ZANNE, P. IX, 723. Φ F i g. Mai multă noapte, mai multă noapte... Beznă măreaţă, mumă a luminii, Uger de umbră, dulci fi-s ciorchinii. VOICULESCU, POEZII, II, 86. Spre munţi trec nori cu ugerele pline. Şi plouă. BLAGA, POEZII, 39. Ţiţeiul lenevos, cu toane... mână negrele-i drigane Cu ugerele lor untoase. THEODORESCU, C. 161. Ό* Boală de uger = răsfug (1) la oi; (regional) ugereală. Cf. nalr - O IV h 812. Oglinda ugerului v. o g 1 i n d ă. + (învechit, rar) Sân2 (I 4), piept (I 2). Cel Putearnic va W[ago]s[lo]vi pre tine... cu è/[ago]s[lo]venn7e ungerelor. PO 175/16. ♦ (învechit, rar) Mugur la plante. Cf. DRLU. - PL: ugere şi (rar, m.) ugeri. - Şi: (regional) ùlger (pamfile, duşm. 181, alr i 1 058/51, 305, 308, 341, 735, 900, ib. 1 077/900, alrm sn ni h 1 218, nalr - o m mn 205, 847/933, alr - τ 847/342, 385, T. dial. μ. i, 98), unger, ungir (alrm sn iii h 1 218/605), ugir (alr i 1 058/730, 988, alr n 5 673/95), ugere (alr sn vi h 1 757/705, alrm sn ni h 1 218/705) s.n. - Lat. über, -eris. ÙGERE s.n. v. uger. UGEREALĂ s.f. (Regional) Răsfug (1) la oi; boală de uger, v. uger (Castranova - Caracal). Cf. nalr - o iv h 812/987. - De la uger. UGERÉT s.n. (învechit) Taxă ce se plătea pentru folosirea cailor de poştă. Să-şi ia ugeritul de fieştecare câte bani 10 de ceas (a. 1775). ap. şio n2, 126. Bani de ugeretu poştelor (a. 1791). IORGA, S. D. XI, 268. Dintru această somă va fi întimpinarea cheltuielilor visteriei, întru care şi soma cuviincioasă spre ţinerea menzălurilor dimpreună cu ugeritul (a. 1814). URICARIUL, I, 42. Să nu se ia de cătră ţiitorii poştelor ugereţ pre mai multe ceasuri (a. 1815). ib. 247. Să li se dea cai de poştă fără plata ugiretului (a. 1816). IORGA, S. D. ΧΧΠ, 160. Ugireturile ce au umblat în trebuinţile ocnilor. FURNICĂ, D. C. 293, cf. I. GOLESCU, C., CIHAC, I, 295, RUDOW, XIX, 414, TDRG, t. papahagi, c. l., SCRIBAN, D. - PL: ugereturi. - Şi: ugirét, ugerit s.n. - Din tc. iicret. UGERIT s.n. v. ugeret 127 UGEROASĂ -23- UGRIC UGEROÂSĂ adj. (Regional; despre vaci) Cu ugerul mare (Somova - Tulcea). Cf. alr sn vi h 1 757/682. -PL: ugeroase. - Uger + suf. -oasă. UGHENÔT, -Ă s.m. şi f. v. hughenot. UGHI s.m. (învechit) Veche monedă (maghiară) de aur; galben unguresc. Aceasta moşia văndut-am noi de bună voia nostră nesilit de nimele... derept unghi 10 bani gata (a. 1596). CUV. D. BÄTR. I, 67/3. 1 ug: ispisoace (a. 1604). IORGA, S. D. XI, 48/19. Şi ei ş-au pos toată [pjartea lor zălog pentru [b]ani[i] ce mai sus sintu scrişi 8 ug[hi] (a. 1607). i. BIANU, D. R. 10. Au dat Radul acel cal pântru ug. 3 de a lui bună voie (a. 1626). GCR I, 74/7. Să dea bir... de un cal câte ughi: 40 (a. 1631). MAG. IST. I, 124/2. Pusem moşia socru-său Standul şi a frate-său Balotă, o pusăm bani ughi 14 (a. 1644-1645). ap. PANAITESCU, o. ţ. 208. Pentru banii dumnitalea de postav... ugh[i] 375 (a. ,1651). IORGA, B. R. 58. Dau satul Drăguşani... pentru 300 de ughi (a. 1660). bul. com. ist. iv, 18, cf. m. costin, ap. gâdei. 1-am dat... 1 salbă de 80 ug. (a. 1678). IORGA, S. D. vii, 175. Au luat plată... cu preţ numai de 300 ughi. N. COSTIN, L. 40. Or da... câte 2 ugri de om, la vreamea birului (a. 1692). URICARIUL, xxm, 187. Le-au dăruit caimacanilor câte 200 ughi de aur. NECULCE, L. 372. Să aibă a da gloabă.,. 30 ughi şi 12 oi negre (a. 1696). ŞTEFANELLI, D. C. 16. Au vândut... drept zăci ughi roşii (a. 1708). iorga, s, d. XVI, 296. Să dea cu rupta câte 2 unghi de om într-un an (a. 1714). URICARIUL, V, 251/9. Această holercă face ughi 70 (a. 1726). IORGA, S. D. XIV, 39. Haine au avut, un ug de aur pe cruce şi un inel de aur tij în deget (a. 1738). BUL. COM. ISŢ. IV, 73. Şi pe câte pietre veţi pune, să luaţi câte un ughi de piatră (a. 1754). ap. I. brăescu, m. 54, cf. I. golescu, c. Pentru plata lefilor ostaşilor... se oprea din tributul ce se da la Poartă 5 000 ughi. BĂLCESCU, M. V. 649, cf. HEM 2 427, CIHAC, II, 437. Pentru plata de doi ughi pe an, aprinde lumânările de ceară la felinarele din mijlocul crucilor de lemn. F (1888), 181, cf. DDRF. O datorie de 128 de ughi. XENOPOL, I. R. m, 211, cf. TDRG, CHIRIŢESCU, GR. 256, DHLR II, 534. Dăduse mită... câte şeizeci de ughi (galbeni) de aur. N. A. BOGDAN, C. M. 51. Domnul... cerea ca jumătate din plată să i se dea în galbeni ungureşti şi ughi de cei buni. GOLOGAN, C. R. 10, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, BL I, 25. Am plătit cinci ughi, după cum fusese tocmeala. SADOVEANU, O. XI, 379, Cf. SCRIBAN, D. - PL: ughi. — Şi: (învechit, rar) ug, unghi s.m., ugri s.m. pl. - Din slavonul ογΓ[ρτ»ΐκτ»] „unguresc”. ÙGHIAN adv. (Maghiarism) Desigur, într-adevăr, chiar. Cf. klein, d. 444, lb, pontbriant, d., cihac, ii, 536, DDRF, MÂNDRESCU, UNG. 113, T. PAPAHAGI, C. L., TAMAS, ET. wb. Vină-n casă să bem, Ughian ghine să ne ospătăm. MAT. FOLK. 1 072, cf. CABA, SÄL. 102. M-am dus udian la el. mat. DIALECT. I, 101. ♦ (în forma hughiam) Mai bine, mai deosebit. densusIanu, τ. H. 320. - Şi: hughiam adv. - Din magh. ugyan. UGHIURLÎU, -IE adj. v. ogurliu. UGILÎ vb. IV v. ofili. UGILÎT, -Ă adj. v. ofilit. UGÎNĂ s.f. v. ujină. UGINÎŢĂ s.f. v. ujiniţă. ÙGIR s.n. v. uger. UGIRÉT s.n. v. uger et UGIU subst. v. uciu2. UGLU s.m., s.n. v. ublă. UGNÎ vb. IV v. uimi. UGNÎT, -Ă adj. v. uimit. UGNITÙRÀ s.f. (Regional) Zgomot făcut de oile îngrămădite, când se agită de spaimă (Obârşia Cloşani -Turnu Severin). GL. OLT. După ugnitura oilor, văd că trag din tât'epărţâl'e. ib. - Ucni + suf. -itură. UGÔD s.n. v. ogod. UG0DĂ s.f. v. ogod. UGODÎ vb. IV v. ogodi1. UGODÎT, -Ă adj. v. ogodit1. UGODIT0R, -OÄRE adj. v. ogoditor. UGÔDNIC,-Ă adj. v. ogodnic. UG0LNIŢĂ s.f. (învechit; în sintagma) Piatră de ugolnifă = piatră unghiulară, v. p i a t r ă (I 1). (F i g.) Cine-i dară acela ce-au pus piatră de ugolniţă preste dâns? DOSOFTEI, PAR. 39711, cf. GCR I, 267/16, n, 500, DDRF, TDRG. -Pl.: ugolniţe. - Cf. slavonul rus ογΓΟΛ^ΗΗΚτ». ÙGOR1 s.m. (Iht. ; Dobr.) Anghilă {Anguilla anguilla). Cf. ΑΝΤΙΡΑ, F. I. 22,1, C. ANTONESCU, P. 147. - PL: ugori. - Şi: ôgor s.m. ANTIPA, f. I. 237. - Din rus. yropb. UGÔR2 s.n. v. ogur. UGRI s.m. pl. v. ughi. ÙGRIC, -À adj. (în sintagma) Limbă ugrică = limbă din familia fino-ugrică. Prima s-a rupt ramura orientală, care a servit ulterior drept bază pentru formarea popoarelor care vorbesc limbile ugrice. SCL 1954, 265. -PL: ugrici, -ce. - Din germ. ugrisch. 154 UGRO-FINIC -24- ÙGRO-FÎNIC, -Ă adj. 1. (în sintagma) Limbi ugro-finice = familie de limbi vorbite în unele regiuni din nordul şi centrul Europei şi din nordul Asiei, din care fac parte finlandeza, maghiara etc.; (la sg.; despre limbi) care aparţine acestei familii. Sunt lipsite de eategoria genului gramatical limbile ugro-fînice. GRAUR, I. L. 149. □ Maghiara este o limbă ugro-flnică. 2. Care aparţine limbilor ugro-finice (1), privitor la aceste limbi. Este considerat... creator al gramaticii comparate indo-europene şi... al celei ugro-fînice. T. LING. GEN. 89. - PL: ugro-finici, -ce. - După germ. ugrisch-fînnisch. IJGROŞ s.m. (Regional) Nume dat unui dans popular, nedefinit mai îndeaproape. Com. din tărcăiţa - BEIUŞ. - Din magh. ugrôs „cu sărituri”. UGUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Despre porumbei şi turturele) A scoate sunete caracteristice speciei; a gânguri. Cf. cihac, n, 143, ddrf, gheţie, r. m., BARCIANU, alexi, W., TDRG. Sub scări, uguiau turturelele. VLASIU, ' D. 23. Uguiau nevăzuţi în jurul trăsurii, dulci hulubi, teodoreanu, m. I, 21, cf. BL IV, 150, DL, DM, DEX, SCL 1978, 325. O porumbă... Uguind cu bucurie La căpătâi s-a lăsat. TEODORESCU, P. P. 22, cf. UDRESCU, GL. - Prez. ind. pers. 3: uguieşte şi ùguie (udrescu, GL.). - Şi: hugui vb. IV. UDRESCU, GL. - Formaţie onomatopeică. UGUÎRE s.f. Acţiunea de a u g u i; gângurire. Cf. DDRF, DL, DM, DEX. - PL: uguiri. - V. ugui. UGUÎT s.n. Faptul de a ugui; sunete caracteristice scoase de porumbei şi de turturele; gângurit. Cf. ddrf. Se auzeau de afară greierii şi cosaşii de argint..., uguitul hulubilor, teodoreanu, m. ii, 58, cf. dl, dm, dex, SCL 1978, 325. - V. ugui. UGÙR s.n. v. ogur. UGURLÂC s.n. (învechit, rar) Noroc (1). şio nlţ 372. - Din tc. ugurluk. UGURLÎU, -IE adj. v. ogurliu. UH interj, v. uf. UHA1 interj, v. uhu2. UHA2 s.f. (Regional) Ciorbă de peşte. Cum se cheamă mâncarea asta?... -„Uha", a răspuns bucătarul, dar ce, domnule, n-ai mai văzut cum se fierbe „uhaua"? CONTEMPORANUL, IV, 142. Obicinuita zamă de peşte (uha) umplea întreaga odaie de aburi. ib. vi!, 113, cf. SCL 1978,325. -Pl.: uhale. - Din rus. yxa. ÙHA3 s.f. Parte a cârligului undiţei, care împiedică peştele prins să iasă din cârlig; ureche (B III 7). O formă mai perfecţionată sunt cârligele cu limbă (cu zâmboc, ureche, cioc, uha). ΑΝΤΕΡΑ, P. 305, cf. 298, DR. IV, 1 352, vin, 351, puşcariu, L. r. i, 206. -Pl.:? - Din rus. yxo. UHĂ interj, v. uhu2. UHU1 interj. (Adesea repetat sau în legătură cu interjecţia „hu”) Cuvânt care imită strigătul bufniţei şi al huhurezului. Huhurezu-n turnuri cântă. Uhu, hu! COŞBUC, P. Π, 97. Făcu o dată uhu! ca buhele, dar atât de tare, că răsunară toate pădurile. RETEGANUL, ap. CADE. - Accentuat şi: uhu. DEX. - Onomatopee. UHÙ2 interj. (Adesea cu repetarea ultimei silabe şi cu „u” final prelungit sau urmat de interjecţiile „mă”, „măi”) Strigăt care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenţia. V. hei, u2. Peste drum trece un iepure. Martac strigă: - Uha măăă! prinde-l, mă. DAN, U. 302. Otilia merse apoi, ... strigă uhu unei bande care trecea într-un tren de săniuţe trase de doi cai. CĂLINESCU, E. O. n, 274. Taicule, uhuhu, tăicuţule, ameţesc... mi-e frig. preda, M. 316. Aud într-un târziu dintr-un deal de départe: - Uhuhuu, măăăi! VASILIU, P. L. 112. Uhuhu, Bosâioc, mor după foc. ARH. FOLK. ΠΙ, 85. Uhă măi! alr 182/249. Uhui mă! ib. 82/217. - Şi: (regional) uha, uhă, uhùi interj. - U2 + hu. UHÙI interj, v. uhu2. UI1 interj. (Popular) 1. Exclamaţie care exprimă surpriză, mirare, frică; vai! ah! Ui de mine părint'e, est'e un copârşău pă gang. T. PAPAHAGI, M. 156, com. din HERECLEAN- ZALĂU. 2. (Adesea repetat) Strigăt care însoţeşte sau prin care se introduc chiuiturile. Ui, ui, ui, Pe Călmăţui, Unde scoate barza pui. STANCU, D. 225. Ui! leliţă-ncinsă bine, Mor voinicii după tine. DOINA, 157. Ui, saraca mireasa, Bini-o ştiut a lucra. CAF IV, 169. - Formaţie pe baza unui sunet reflex. UÎ2 vb. IV. I ntranz. (Regional) 1. A scoate un strigăt (de mirare, de spaimă etc.). Cf. LB, pontbriant, D., CIHAC, II, 143, BARCIANU, ALEXI, W. S-a sumeţit şi-a uiit Ilie când m-a văzut, lăncrănjan, c. I, 17. + (Prin Transilv.) A striga după cineva. Am uit după el. alr i 82/100, ib. 82/94, 96. 2. A chiui. Cf. ISER. Fermecat de aceste glasuri îngereşti, călăuzul... începea şi el din când în când a ui (chiui) şi a hori (cânta). FRÂNCU - CANDREA, m. 30. Pe când cuscrii uiesc şi nuntaşii puşcă, se află în cjurte o masă pusă şi acoperită cu o faţă albă de pânză. 172 UI3 -25- UICÄ MARIAN, NU. 638, cf. TDRG, CADE, ALR I 1 473/51, 61, .63, 65, 90, 103. - Prez. ind.: uiesc. - Şi: uii vb. IV. - V, ui*. UPvb. IV v. vui. UIÂGĂ s.f. (Regional) 1. Sticlă (2). Cf. klein, d. t 444. La tot magaţinul bun 4 ferestrii de uiagă, la toţi 4 pereţii. TOMICI, C. A. 57/11, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 518. Două pähare de iagă. MARÏAN, Î. 268. La casele din vechime, ferestrilesunt şi numai de 30 cm pătraţi, la cari în loc de uiagă (sticlă) era pănuş... de animale. LIUBA — IANA, M. 95, cf. GHEŢIE, R. M., TDRG; ŞĂINEANU, D. U., CADE, BL I, 40, SCRIBAN, D., L. ROM. 196,9, 194, H XVIII 129. A ajuns la un munte de oiagă. MARIAN, O. I, . 337. Vine dorul şi mă-ntreabă, La fereastră fie oiagă: Ce-s tinără ş-aşa slabă. . ¥ (1886), 90, cf. RETEGANUL, CH. 116. Stăpâne, să mergem cât de iute, căci avem de trecut o mare, apoi un deal de sticlă (oiagă). CĂTANĂ, P. B. Π, 108. împăratul acela avea un munte de oiagă. REV. CRIT. III, 304, cf. CABA, ŞĂL. 101. Prin mormânt apoi să-ţi facă Două fereşti de uiagă. DENSUSIANU, Ţ. H. 257. De la mine pân ' la mândra Făcui drumul ca oglinda, De la mine pân ’■ la draga 'Făcui drumul ca uiaga. ŞEZ. XXIII, 74. Pahar de uiagă. arh. folk. I, 207, cf. GREGORIAN, CL. 64, CHEST. II 182/6, ALR I 660/69, ib. 694/51, 94, 266, 285, 315, 335, 343, ib. 700/69, ib. 797/308, alr ii 3 408/64, ib: 6 161/53, 325, ALR SN n h 573/250, ib. iv h 1 039, A I 12; 13, 17, 20, 21, 26, 31, 3.4, 35, 36, GLOSAR REG. La fereastra de uiagă Vine ■ dorul şi mă-ntrebă Care floare mi-i mai dragă. FOLC. TRANSILV. II, 531, cf. NALR -Bl h 138/73. 2. Recipient, vas făcut din sticlă (2), în care se ■ păstrează apă, băuturi alcoolice sau alte lichide. Cf. lb. O sfoarcem printr-o cârpă curată, o punem în uiagă. DIETET. 91/24, cf. CIHAC, II, 518, lm. Gazda aduce iegi cu rachiu, punând în tot colţul mesei câte o pituţă. SEVASTOS, N. 234. Unul... ia creanga în mâna dreaptă, pogacea şi o iagă cu vin în mâna stângă. MARIAN, NU. 661, cf. DDRF, MÂNDRESCU, UNG. 94, 113, GHEŢIE, R. M., TDRG. Câte o uiagă de zeamă [din melasă] valora de- la cinci la zece bile, un creion neînceput sau doi nasturi mari. V. ROM. octombrie 1954, 120, cf. H xvin 145, CONV. LIT. XX, 1 012, VAIDA. Fata ori feciorul, luând o uiagă (glajă), se duce şi ia din un loc unde se îmbină 2 ape, trei linguri de apă: F (1891), 256. Da ie uiaga cea mare, Şi te du la Rifca-n vale Adă horincă hăt tare. ŢIPLEA, P. P. 91. Să bem horincă-ndulcită Din uiaga cea sucită, bud, p. p. 63, cf. CABA, săl. 101, com. din TIMIŞOARA. Cel ce face uspăţul îşi pune... un om anume care... să dea răchie, ori vin cu uiegile. DENSUSIANU, Ţ. H. 238. Pe masă oiegi cu bere Bea-om, mândruţ, cât ce-om mere. ŞEZ. XIX, 36. Pe masă uiegi or fi Bea-om şi ne-om veseli. BÂRLEA, C. P. 35. Tăt zinuţ d’in fri uiegi. T. PAPAHAGI, M. 40. Zină dragă, cu uiagă, Cu uiaga jidoucii, Cu paharu palincii. ARH. FOLK. I, 173, cf. bl I, 40. Să dusi cu uiaga la prun şi toarnă la rădăsină. arh. FOLK. III, 42, cf. BL ΙΠ, 131, ARH. FÖLK. VII, 122, CHEST. VI 158/9, 32, alrt π 367, alr i 699, ib. 756/278, alr ii/i MN 89, 2 712/29, 362, ib. 110,2 801/27, alr II6 096/27, 47, 64, 310, 316, alr SN v h 1 323, a i 12, 22, 23, 24, 31, 36, m 1, 2, 7, 13, 16, 17, iv 3, 5, alr-t769. Ţi-am dat vin din trei uiegi, Ca min ' altă să nu vezi! FOLC. transilv. i, 233. I-e rău De cânceu; E beteagă De oiagă, se spune despre cineva care bea foarte mult. zanne, p. iii, 500, cf. iv, 4. ♦ Sticlă de lampă, V. S t i C 1 ă (1 b). Cf. GREGORIAN, CL. 64, ALR Il/lMN 142, 3 910, ALRM ii/i h 383,. a i 12, 13, 17, 20, 21, 22, 23, 26, 31, 34, 35, 36. ♦ (Prin Transilv.) Damigeană (în împletitură de nuiele). Cf. ALR-τ 803/370, 430. - Pl.: uiegi. - Şi: oiâgă, iăgă, uioăgă (LEXIC REG. 88) s.f. - Din mag. üveg. UIÀM s.n. (Prin vestul Transilv.) Durere, suferinţă. [Descântece] De bubă, de grumăzare şi alte uiamuri. ŞEZ. V, 143, Cf. LEXICREG. II, 91. - Pl.: uiamuri. - Cf. uimă. ÛÏB s.n. 1. (Prin Munt.) Cuprins, întindere, lărgime; natură, specific, fel de a fi. O scorbură-ngropată în huma care crapă Deschide-n oibul văii un ochi curat de apă. VOICULESCU, ΡΟΕΖΠ, I, 161. Din pricină că hu prea cunoştea uibul locului... descălică, legă calul de o tufă şi mai puse Toader oleacă capul jos, să aţipească niţeluş, la umbră. MUSÇEL, 31, cf. PORÜCIC, E. 20, 29. <> L o c. a d v. în uibul locului = a) peste tot, pretutindeni; la întâmplare, la nimereală. Şi oamenii... vor alerga în uibul locului căutând apă. PAMFILE, CER. 173, cf. DR. I, 259, CADE, puşcariu; l. r. i, 231, DR. x, 483, SCRIBAN, D. Umblă în uibul locului, nici el nu ştie ce vrea. ciauşanu, ap. cade; b) cât se aude pe toată întinderea, peste tot.1 Din când în când, ca să+şi alunge urâtul, striga, aşa, d-a surda, în uibul locului. CHIRIŢESCU, GR. 12. Să ieşim afară şi să strigăm aşă, în uibu locului, poate s-o găsi vrun creştin să mănânce. RĂDULESCU-CODIN; î. 43. In uibul lumii = în lümea largă, departe. Se duceau în uibul lumii toate gozurile firii, toţi hârbarii fără de sălaş, rătăcitori din câşlă în câşlă. CHIRIŢESCU, GR. 115. <0* E x p r. A fi în uibul locului (sau în uibul cuiva) = a se comporta după firea şi obiceiurile locului sau ale cuiva; a fi pe placul cuiva; a se acomoda. UDRESCU, GL. 2. (Prin Olt.; în loc. prep.) în uibul... = a) cu intenţia de a provoca supărare cuiva, în ciuda, în necazul cuiva. Cf. COMAN, GL., ARH. OLT. XXI, 277, LEXIC REG. Π, 17; b) de urâtul cuiva. mat. dialect, i, 237; c) în locul cuiva, ib.; d) sub pretextul, pe rpotivul... în uibul securei, el îşi mai făcea drum pe la fată. CIAUŞANU, V. 207, cf. cade. ♦ Bucluc, pocinog (2). Cf. N. rev. r. xiv, 349. -Pl.: uiburi. - Şi: oib s.n. DR. i, 259, x, 483, SCRIBAN, D. · - Lat. obvius. UIC s.m. v. uică. UICÄ vb. I. Refl. (Priii Transilv.; despre porci) A guiţa. Cf. H xvn 232, DR. ii, 114, alr - τ 937/355, 356, 367, 397, 409. ■—.Prez. ind. pers. 3: uică (alr-τ 937/355, 367, 397, 409) şi mcă (ib. 937/356). - Formaţie onomatopeică. ÙIC s.m. 1. (Ban., prin vestul Olt. şi, rar, prin Transilv., nordul Mold. şi sudul Miţnt.) Unchi sau (în opoziţie cu unchiul prin alianţă) unchi consangvin sau (în opoziţie cu unchiul consangvin), rar, unchi prin 179 UICHIŢĂ -26- UIENE aliâAţă; termen de respect folosit de cinevi pentru a vorbi cu (sau desprê) un unchi. Cf. liuba - iana, m. 24, JAHRESBER. III, 311, CADE, BL V, 148, BUL. FIL. IX, 195, SCL 1955, 146, toM, l. rom. 1966, 99, scurtu, i. 130, GĂMULESCU, E. S. 199, H XVIII 296, 308, VICIÜ, GL., ib. S. GL., BOCEANU, ÖL., L. COSTIN, GR. BÂN. îl, 203. O xmiî CU alt împărat...; i-o fost uită la Ffhnţ losif. arh. folk. m, 80, cf. 156, ev 1951, nr. 6, 30, ALRü/frh 165, ib. h 166, ALRM i/ii h 232, ib. h 233. Samănă cu uică-su. ALR SN v h i 445/27, Cf. GLOSAR REG., NALR - O II MN 24,4, 480/940, 944, nalr - b ii h 162, ib. h cccxxvi, ib. h cccxxvn. 2. (Ban. şi prin vestul Olt.) Termen de respect folosit de cineva pentru a vorbi cju (sau despre) o persoană (de obicei) de vârsta tatălui şi, rar, cu (sau despre) ţatăl vitreg. Céi mai tineri pre cei mai bătrâni i titulează cu uică (unchiule). LIUBA - IANA, 4, cf. DM, SCURTU, T. 131, GĂMULESCU, E. S. 199, BUCUŢA, R. V. 132, SUFL. OLT. I, 25, arh. olt. xvin, 121, alr i/ii h 153, ib. h 202, alrm i/ii h 214, ib. h 285, FOLC. olt. - munt. i, 460, nalr - o nh 153/936, NALR-B ii h 162, alr-Tiih 228/403. 3. (Ban.) Strămoş (2). Cf. SCURTU, T. 130, H xviji 77. - Pl.: uici şi uichi (ALR l/n h 165, NALR - B Π h 162, ib. h cxx). - Şi: uic (l. rom. 1966, 99, scurtu, t. 131, GLOSAR REG,, ALR - T II h 228/403), UÎCÎ (SCURTU, T. 130, CV 1951, nr. 6, 30) s,m. - Din ser. ujka. - Uic < ucr. y fi ko. - Uici < bg. yii«io. UICHIŢĂ s.m. (Regional) Diminutiv al lui uic ă; termen folosit de cineva în apelarea afectivă a unui unchi. Cf. scurtu, τ. 130, alri/ii h 165/28, nalr—b π h 162. -Pl.:? - Uică + suf. -iţă. UICI s.m. v. uică. UIDEÔ interj, v. huideo. UlDf vb. IV v. udi7. UIDUÎ vb. IV v. huidui. UIDÜM1 s.n. (Regional; în loc. adv.) Cu uidumul = cu grămada, cu duiumul. DR. i, 275. - Cf. d u i u m. UIDÙM2 s.n. sg. = (regional) oidium (2). Cf. alr ii 6 117/876. UIDÙM s.f. v. huidumă. ÙIE s.f. (Regional) 1. Numele mai miiltor păsări răpitoare: a) şorecar (la) (Buteo buteo buteo). Şorecariul numit şi... uliul şopârlelor, uie. MARIAN, O. I, 173, cf. BÂCESCU, PÄS. 170; b) şorecar (lb) (Buteo lagopus lagopus). Cf. cihac, π, 536; c) bufniţă (Bubo bubo). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ALEXI, W. 2. Pasăre de curte: Cf; stamati, d:, polizu. - PL: ui. - Din magh. dial. djtt, tijii. UIEGÄR s.m., s.n. (Regional) 1. Sm Fabricant sau vânzător de sticlă (1) sau de obiecte din sticlă. Cf. lb. La tot magaţinul iaste dindâfèpt o ferestruică mică care de la uiegariu numai cu un creiţariu bun ’se poate cumpăra. TOMICI, C. A. 45/24, cf. DDRF, MÂNDRESCU, UNG. 114. Bate, Doamne, oiegariu C-o făcut oiaga mare şi păharul mititel Nu mă pot hrăni din el. ŞEZ. XIX, 36, cf. CHEST. ii 184/6. 2. S.n. Dulăpior (aplicat pe perete) în care se păstrează sticle, pahare; blidar. în apropierea vetrei atârnă de părete un uiegßr pentru sticle. VUIA, Ţ. Η. 115, cf. DM. - PL: (m.) uiegari şi (n.) uigare. - Şi: oiegâr s.m. - Uiagă + suf. -ar. UIEGĂRÎE s.f. (Regional) Meseria uiegarului (1) (Bucova - Haţeg): Cf. H xviii 46. - PL: uie gării. - Uiegar + suf. -ie. UIEGÔS, -OÂSĂ adj. (învechit şi regional) Ca de uiagă (1), lucios şi neted ca uiaga; sticlos (1). Cf. COMAN, gl. 56. -v- (Regional; ca determinativ, urmând după nume de frueţe) Cireaşă uiegoasă. ALR SN I h 208/105. <> (învechit) Trup uiegos - corp vitros. Trupul uiegos (corpus vitreum) este o umezală groasă în forma albuşului. ANTROP. 177/21. Umezeală uiegoasă = umoare vitroasă. în faţa denainte face o margine rătundă, în careumezala uiegoasă şi lintea hristalină se cuprinde, ib. 176/6. - PL: uiegoşi, -oase. - Şi: oiegôs, -oăsă adj. COMAN, gl. - Uiagă + suf. -os. UIEGUŢĂ s.f. (Regional) 1. Diminutiv al lui uiagă (1). Se poate tăia farestruica încă pre model, după aceea uieguţa... se poate încheia într-un ram împreună cu fundişelul ei. TOMICI, C. A. 56/12, cf. TDRG. 2. Diminutiv al lui uiagă (2). Cf. TDRG, cade. leguţele cu pălincă. T. POPOVICI, SE. 374. Apoi nice nuntaş ca tine, să nu lase Uieguţa din mânuri cu săptămânile, nu s-a văzut prea des. v. R0M. februarie 1963, 109. După ce-şi goli uieguţa se sculă în picioare. CĂTANĂ, P. B. II, 43. Uieguţa de fartai La cucoqne-i numai bai. BUD, P. P. 63. Uieguţă, iubit vas, Ceteră, cu dulce glas.. BÂRLEA, B. 79. Iau apă sfinţită într-o uieguţă. ARH. FOLK. I, 207. M-am pornit să-mi fac o casă Uieguţa nu mă lasă. FOLC. transilv. I, 70. - FL-. uiegufe. - Şi: oieguţă (MÂNDRESCU, UNG. 114, vaida), iegiiţă s.f. - Uiagă + suf. -ufă. UIÉM s.n. v. uium. UIEMÂŞ s.m. Persoană care strângea uiumul. A lăsat... morar să îngrijească pietrele şi uiemaş să ia rumânilor uiumul. STANCU, D, 22. -P1. : uiemaşi. - Uium + suf. -aş. UIÉNE s.f. pl. = (regional) oiene. Cf. TEAHA, C. N. 278. 195 UIESC -27- UIMI UIÉSC, -EÂSCĂ adj. = (regional;, despre ciuperci) oiesc. Cf. alr n 6 404/784, teaha, c. n. 278. IJIEŞ s.n. v. uioş. ÙIET s.n. v. vuiet. UIÎ vb. IV v. ui2. •UÏM s.n. v. uium. UIMÂTĂ adj. (în descântece; cu sens neprecizat, probabil) Inflamat. Uimă litmată, Cată de-ndărată, Că mi-i fi mie surată, bârlea, L. p. m. ii, 377. Uimă uimată, Sai peste o lopată. FOLC. MOLD. I, 204. - Cf. u i m ă. ’’ sn. ÙIM s.f. (Popular) 1. Inflamaţie a ganglionilor limfatici (de la gât şi de la subsuori); adenită. V. buboi, furuncul. Uima.,. o umflătură de o parte a grumazului, arareori deodată de amândouă părţile. CALENDARIU (1814), 178/1, çf. LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 710, LM, DDRF, BARCIANU. Udmă, uimă,— un fel de umflături cari se fac la gât, la subţioară, la stinghii. N. LEON, MED. 151. Româncele din Moldova din contră o întrebuinţează [mierea de bondar] spre vindecarea uimei. MARIAN, INS. 197, cf. ALEXI, W., C ANDRE A, F. 25, 223, 224, BIANU, D. S., TDRG. Ieri o fost chemată... să le descânte de uimă. AGÂRBICEANU, S. 216, La uimă se fierbe ştevie în lapte şi se pune pe bubă. PĂCALĂ, M. R. 270, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DR. IV, 477. Cârpe cu apă de plumb se ţine meii ales pe uime. VOICULESCU, L. 32, Cf. BL VI, 19, SCRIBAN, D., SCL 1957, 239, hi 353, ii 155, vi 11, x.268, 548, xii 60, 187, 303, XVII 75, MARIAN, D. 278. Uimele se fac la stinghii, la încheituri şi au forma buboaielor, însă sâht mult mai dureroase ca buboiul, şez. II, 19, cf. ţiplea, p. p. 118, pamfile, B. 65, com. din straja- rădăuţi, coman,gl., chest. vi 174/18, alr i/i h 113, alrm i/i h 158, alr ii/i h 117/784, alr ii/i MN 22, 6 951/157, alr π 6 309/531, alr n/235, 833, a ii 5, v 14, 28, mat. dialect, i, 213, nalr — o i h 142, alr-mi h 163, NALR-ΜΕ ih 102, ib. h 103, alr — τ π h ,210. -0- (în descântece) A chemat d-a ospătat Bubele Cu udmele. TEODORESCU, P. P. 365, cf. MARIAN, D. 278. Udmă, zăludă, încalecă pe drugă, Şi te du la Marea Roşie. I. CR. IV, 82. Uimă uimată Cată de-ndărată Că mi-i fi mie surată. BÂRLEA, L. P. M. II, 377. A plecat utma la pădure C-un topor şi c-o secure, Securea s-o întors Utma nu s-o mai întors. CAF II, 67. + (Regional) Buboi mai marè (Feneş - Alba Iulia), alr ii/i h 117/1Ό2: ♦ (Regional) Umflătură în partea dinainte a gâtului; guşă (Somova - Tulceâ). alr π/i MN 22, 6 951/682, alrm n/r h 89/682. ♦ (Regional) Oreion. polizu. ♦ (Regional) Panarîţiu (Ciocăneşti - Vatra Domei). ALR ii/i h 122/365. ♦ (Regional) Erizipel (Micăsasa - Mediaş), alrm ii/i h 172/141, alr ii/i mn 60, 4 199/141. 2. (Regional) Persoană urâtă (ciauşanu, v. 207), copil slab, nedezvoltat (coman, gl.). ❖ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O uimă de fată. ciaUşanu, v. 207. - Pl.: uime şi uimi (ALR l/l h 113). - Şi: udmă, iitmă (hi 353, ii 155,xii 60, 187, ALRi/ih 113, alrm i/i h 158, LEXIC REG. II, 96, L. ROM. 1984, 160), üdumä (cihac, ii, 710, alr I/i h 113, alrm i/i h 158/394), uimă (alr i/i h 113, alrm i/i h 158, alr-M I h 163/234), huimă (alr i/i h 113, alrm i/i h 158, ALR II/I h 117/784), iuimă (alrm i/i h 158/594, alr i 1 658/594), dui'mă (l. rom. 1984, 160) s.f. - Etimologia necunoscută. Cf. 'm o i m ă2. UIMĂCEÂLĂ s.f. (Regional) Zăpăceală (1), buimăceală. Cf. jipescu, âp. cade. ' — Pl. : uimăceli. - Uimăci + suf. -eală. UIMĂCÎ vb. IV. Refl. (Regional) A rămâne uimit sau buimăcit; a se zăpăci (1). S-a uimăcit şi... a scăpat dă tremurătură Vasu dân mână. JIPESCU, O. 101, cf. DDRF, GHEŢIE, R. Μ., ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DR. III, 678, VII, 112. -Prez. ind.: uimăcesc. - Contaminare între uimi şi buimăci. UIMĂCÎRE s.f. (Regional) Faptul de a se uimăci. Cf. jipescu, o. 16. - V. uimăci. UIMĂREÂŢĂ s.f. (într-un descântec; cu sens neprecizat) Uimă uimăreaţă, Ia-te pe drumăreaţă. GR. S. VI, 108. - Uimă + suf. -ăreaţă. UIMEALĂ s.f. (învechit) 1. Uluială1. îşi veni în sine din uimeala în care se afla. MOZAICUL (1838), 108/16. De uimeală, mă bag în gârlă. JIPESCU, O. 42, cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. 2. Faptul de a uimi (2). Şi patima... slăbeşte şi dăulă trupul cu cutremur şi cu uimeală de simţire şi de minte. PISCÙPÉSCU, o. 220/3. - Uimi + suf. -eală. UIMI vb. IV. Ţranz. 1. A stârni, a provoca o mare (şi neaşteptată) mirare, admiraţie, emoţie; a impresiona puternic, a surprinde (4), a ului2, (livresc) a s t u p e f i a. Cf drlu, lb, iser, polizu, pontbriant, d. S-o uimeşti cu cuvinte de amoriu. ALECSANDRI, T. 1 411, cf. CIHAC, Π, 438, LM. Mă surprinsese; mă uimise, ’mi răsturna toate credinţele mele. DELAVRANCEA, T. 212. Tu mă uimeşti, pădure, VLAHUŢĂ, S. A. I, 51, cf. DDRF, BARCIANÜ. îndrăzneala fiică-si îl uimea. D. ZAMFIRESCU, î. 185. în pieptul meu clocotea pe atunci dorul de isprăvi care să uimească lumea. SANDU-ALDEA, A. M. 68, cf. ALEXI, W. Danţurile sunt purtate de cântăreţi, cari uimeau cu ţinerea de minte a atâtor cuplete. PÂRVESCU, C. 17, cf. . TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. La sfârşitul anului am uimit asistenţa făcând roata gigantică, număr senzaţional. BRĂESCU, A. 193, cf. BL vi, 63, SCRIBAN, D. Originalitatea criticului şi istoriografului enervează pe unii şi uimeşte pë alţii prin însuşi caracterul ei cel mai izbitor. CONSTANTINESCU, S. II, 224. Cel dintâi lucru care a uimit un an de zile pe copii a fost ceasornicul de buzunar. ARGHEZI, S. VII, 39. Iată 208 UIMIRE -28- UIMIRE bunăoară un lanţ de analogii cari uimesc imaginaţia prăpăstioasă a gânditorului nordic. BLAGA, z. 172. îi uimiră îndrăzneala şi familiaritatea pe care şi le îngăduise acum. VINEA, L. I, 426. Scaieţi puternici a căror floare uimeşte ochiul de la mare distanţă, preda, M. 324. Fărădelegea străinului i-a uimit peste seamă. V. ROM. ianuarie 1970, 6. *0· A b s o 1. Fie Răzvan orişiunde, el tot ţara ş-o iubeşte, Dacă prin faptele sale se rădică şi uimeşte. HASDEU, R. v. 123. A uimit mai ales noutatea cea mai proaspătă. CAMIL PETRESCU, U. N. 170. La Biserica Neagră, uimeşte masivitatea unită cu zvelteţea. CĂLINESCU, C. O. 158. + Refl. A fi cuprins de mirare sau de admiraţie. Mă ciudii întru mine şi mă uimii că nemică nu văzusem mainte de aceasta în peşteră. DOSOFTEI, ap. TDRG. Iar pe iarbă-n poieniţă Cântă-o albă copiliţă... Cât viteazul o zăreşte Pe loc stă şi se uimeşte. ALECSANDRI, p. II, 91. S-au uimit mulţi de la noi în faţa revoluţiunii ţăranilor. CARAGIALE, O. v, 222, Cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mai ales la acea căutătură de om a sălbăticiunii îmblânzite se uimise dumneaei. SADOVEANU, o. XIII, 666, cf. SCRIBAN, D. Doar cel ce caută-napoi se uimeşte mereu de aceeaşi mirare. ARGHEZI, s. VIII, 10. Cum au zărit zmeii pe Titirez, s-au uimit cu toţii. SBIERA, p. 178. ❖ F i g. Văile şi munţii se uimeau auzindu-i cântecele. EMINESCU, L. P. 172. 2. (învechit) A tulbura (3), a zăpăci (1), a buimăci. Vinul... coboară şi scade puterea şi îngreuiază trupul, şi uimeşte şi îmbată mintea de nebunie. PISCUPESCU, O. 200/11. O patimă nesocotită îi uimeşte duhul. MARCOVICI, D. 166/1. Zgomotul uimea simţirile şi grozavul moment [al asaltului] tot mai mult se apropia. MOZAICUL (1839), 759/11. N-a ştiut, nici a cunoscut c-amorul amăgeşte,... el fermeca şi uimeşte. PANN, E. III, 117/4. Demagogii găsesc un mijloc de a se face populari, preconizând libertăţi stravagante, cari nu se pot realiza, dar cari adesea uimesc spiritele slabe şi inculte. GHICA, S. 187. Ea se prinde de grumazu-i cu mânuţele-amândouă Şi pe spate-şi lasă capul: Mă uimeşti dacă nu mântui... EMINESCU, O. I, 154. <> R e f 1. M-am uimit cu gândul, m-am îndrăgit de dânsă. DOSOFTEI, v. S. octombrie 83725. Şi mă veselii, mă uimii întru mine şi leşină duhul mieu. BIBLIA (1688), 406718. Vrând să arăt şi să grăiesc De mirare mă uimescu (a. 1777). GCR II, 111/33, cf. LB. îl ţinu vreo câteva ceasuri îri braţele sale fără să poată a îi grăi o vorbă măcar, căci se uimise de mare bucurie. GORJAN, H. II, 162/17. M-am rănit până la suflet şi cu totul m-am uimit. în pieptul meu de atuncea inimă n-am mai simţit. PANN, E. I, 16/4. Se-ncinge cu ea [aţa] peste mijloc... spre a se putea uimi judecării de a-l pedepsi şi a se pune lucrul la uitare. HEM 2 078. 3. (Suspect) A imita. Ca moimâţa lucrurile omeneşti uimind, după slabe puterile noastre, ne vom nevoi,... la iveală şi la arătare să scoatem, ce au lipsit în cei vechi. CANTEMIR, HR. 300. -Prez. ind.: uimesc. - Şi: (regional) ugni vb. IV. PAMFILE, CR. 112. - Din slavonul oi/tath, ογτίΜΛ „a răpi”, „a sustrage”. UIMIRE s.f. 1. Acţiunea de a (s e) u i m i; mirare (2), admiraţie; stupoare (2), surprindere, uluire (1), (livresc) stupefacţie (2). Cf. drlu, lb. Acufundat în uimire... Aşteptam dorit răspunsul. CONACHI, P. 100, cf. ISER, POLIZU. Te las să judeci care fu uimirea cuviosului şi a musafirilor, când văzură copila ieşind din iatac. NEGRUZZI, S. I, 227. Supus la acea uimire, L-acea adâncă simţire,... Eu ascultam în tăcere... Concertul nemărginit. ALEXANDRESCU, O. I, 134, cf. PONTBRIANT, D. Căci te iubesc, Elenă, cu-o tainică uimire, Cu focul tinereţii, cu dor nemărginit. ALECSANDRI, P. I, 165. Multe pagine ale proclamaţiunilor şi jurnalelor române sunt în stare a ne umple inima de fală şi de uimire. MAIORESCU, CR. I, 229. împăratul încremeni de uimire. ISPIRESCU, L. 242. Şi lumea cu grăbire Pe-acasă se-ntorsese pătrunsă de uimire. MACEDONSKI, O. I, 48. Am constatat şi noi cu o dureroasă uimire. IONESCU-RION, C. 31. Dar confuzia mea s-a schimbat într-o adâncă uimire. BACALBAŞA, S. A. I, 246, cf. DDRF, barcianu, ALEXI, w. O, floarea mea! Cu tremur şi uimire Salut avântul tău spre fericire. CERNA, p. 124, cf. TDRG. Ceti cu uimire volumul de nuvele. AGÂRBICEANU, A. 134, cf. ŞĂINEANU, D. U. Am mâncat cu mâna, ca un indian, spre uimirea şi încântarea celorlalţi comeseni. M. ELIADE, M. 218. Niciodată laudele şi uimirile celor de-acasă nu sânt în proporţie cu entuziasmul nostru. SADOVEANU, o. xvn, 455, cf. scriban, D. Motivele epice ale poetului sunt originale şi dau spectatorului o plăcută uimire scenică. CĂLINESCU, S. C. L. 112. Griji, biruinţi şi uimiri încercând, în preajma ta sta-vom ades. BLAGA, POEZII, 149. Fără să dea nici un semn de uimire, Varvara se supuse şi-i arătă lui Silion, două mâini puternice. VINEA, L. I, 70. Mi-a trimis..., spre uimirea mea, o scrisoare de patru pagini. TUDORAN, O. 25. Uimirea mă consterna şi-l cercetam pe Oreste ca pe o brezaie. BOTTA, S. III, 96. începu să râdă cu poftă, spre uimirea lui Moromete. PREDA, M. 366. Ascunşi din nou printre stânci... pândeau cu uimire nemărginită, v. ROM. ianuarie 1970, 12. Erau strâns legate de vreo cincizeci de ani, spre uimirea generală. CIOCULESCU, C. 354. <0* F i g. Natura viitoare, desprinsă cu uimire Din ramuri reci de sânge, liane lungi de dor. VOICULESCU, POEZII, II, 15. -v* Loc. adv. (învechit) în uimire = mirat (1), surprins (1). Ermina de-aci mearsă nevăzută Lăsând pe voinic în uimire adâncă, Cu ochii în pământ şi cu gura mută. BUDAI-DELEANU, T. V. 104. Căpitanii, ce-l privea d-aproape, fură în uimire de focul dumnezeiesc ce strălucea în ochii săi. PLEŞOIANU, T. II, 141/17. Vedeam în uimire cerurile şeapte Când rădea copila. CREŢEANU, M. 70/1. Cine a auzit de dânsa a rămas în uimire de atâta imprudenţă. GHICA, A. 725. Pe-un trunchi înalt de stâncă chiar Cezarul stă-n uimire. EMINESCU, O. IV, 135. (F i g.) Ceriul, în uimire, se cutremura. CONACHI, P. 101. ❖ E x p r. A pune în uimire— a impresiona, a surprinde (4). Slujitorul n-avea altă funcţiune decât să joace şah, punând în uimire şi stupefacţie curtea marei împărătese. SADOVEANU, O. XI, 648. Mă puse în uimire cu cunoştinţele lui de limbi. PUŞCARIU, D. v. 70. 2. Emoţie, tulburare (2). Aflându cevaşi vreo lunicare din mâhnire firii... sau din uimire minţii... să îndreptaţi (a. 1694). GCR I, 313/32. Aceasta ce au văzut prorocul întru uimire, adevărată au fost şi cu dovadă (a. 1775). ib. II, 107/2. Mai nainte de a se deştepta din uimirea ei, îi declară... cel către dânsa nemărginit 209 UIMIT -29- UIMITOR amor. mozaicul (1838), 157/16. E ora ferice de sfântă uimire Ce-n suflet revarsă fiori de iubire. ALECSANDRI, p. i, 127. Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor faţă. EMINESCU, O. I, 179. Miron, simţind răsuflarea ei caldă.... tresări cuprins de-o îngrozitoare uimire. SLAVICI, N. I, 86. A doua zi, uimire mare, spaimă în norod şi priceperea celor desfăşurate. GALACTION, O. 259. Ochii tăi, mari şi teferi... îngheţaţi de uimire Privesc în suvenire. ARGHEZI, S. I, 83. 3. (învechit) Arătare, vedenie1 (1). Desfăteadză-te, saltă şi te bucură, Ierusalimule, pre împăratul //[ristoji prăvindu-l de la mormânt ca pre uimire ieşind. DOSOFTEI, PAR. 68v/ll. Uimirea sau vedeniia cea mai presus de fire a Sf[â]ntului Grigorie (a. 1781). IORGA, S. D. XIII, 156. -PL: uimiri. - V. uimi. UIMIT, -Ă adj. 1. Care este cuprins de mirare sau de admiraţie; impresionat, mirat (1), surprins (1), uluit, (livresc) stupefiat. Joacă înaintea lui Irod şi a boiarilor celor ce era la masă,... şi toţi rămân uimiţi. MOLNAR, RET. 68/6. Turcii uimiţi ca şi de-o nălucă De-abia vreme avură a să precepe. BUDAI-DELEANU, Ţ. 250. Omul uimit îl ia după urmă, şi îl cheamă cu strigările sale şi blestemă a sa iuţime. MARCOVICI, C. 57/2. Auzind fratele său... rămasă uimit. GORJAN, H. I, 6/22. Intrai îndestul de uimit într-un salon unde mă aştepta o nouă decepţie. NEGRUZZI, S. I, 68, cf. PONTBRIANT, D. Uimit rămăsesem: la orice mişcare Părea că ea rupe din inima mea. ALEXANDRESCU, O. I, 91. Bătrânul rămase uimit de cutezarea cea mare a fanariotului. FILIMON, O. I, 104. La ea privesc uimit Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit. ALECSANDRI, P. III, 20. Străinul începe o tristă cântare: Oaspeţii, uimiţi Se-ncânt d-armonie, deşartă pahare, Se cred fericiţi. BOLINTINEANU, O. 78. Aş vrea ca pe când mi se desfăşoară dinaintea minţii uimite privelişti aşa de răpitoare, ca să aud, ca prin vis, o muzică plină de farmec. ODOBESCU, S. III, 93. Şi privind uimită-n lături, Vede-un tânăr chiar alături. EMINESCU, O. I, 103. Ce să mai zic, nepoate, răspunse împăratul uimit. CREANGĂ, P. 229. Toţi rămân uimiţi în faţa ei, cu privirea ţintă. CARAGIALE, O. III, 55. Sta în loc uimită văzând frumuseţile câmpului. ISPIRESCU, L. 17. Multă vreme priviră şi ascultară uimite. DELAVRANCEA, T. 157. îşi vor pune uimiţi întrebarea cum de o asemenea pasiune a fost posibilă? I. NEGRUZZI, A. 280, cf. barcianu, ALEXI, W. Prora se izbi de ţărm; uimiţi, călătorii rămaseră o vreme în nemişcare. STERE, S. 257. Ei s-au descoperit, uimiţi, din acelaşi os etnic şi din acelaşi grai. BUCUŢA, r. v. 4. Descopăr, Uimit, Cu-nflorări de veşti rostite-n şoapte Că ideile-s demult Alăturea de mine. CAMIL PETRESCU, v. 10, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Arendaşul fu atât de uimit că nici nu mai putu răspunde. REBREANU, R. I, 12. Când am privit-o, am rămas uimit. M. ELIADE, M. 20. Bătrânul... în faţa grecilor uimiţi, dădu slavă lui Dumnezeu. GALACTION, O. 91. Câteodată stă s-asculte Clopoţeii de la sănii. Alteori uimit tresare. TOPÂRCEANU, O. A. I, 53. Uimit ca de o minune, factorul poştal..., mă invită să iscălesc o hârtie. BRĂESCU, O. A. II, 144. Fără vrere M-opresc uimit. PILLAT, P. 221. Toată lumea e uimită de puterea lui de concentrare. E. IONESCU, E. 75. Am rămas uimit de agerimea cu care făcuse această selecţie. PUŞCARIU, D. v. 353. Uimit, îi vei cuprinde supremele arcane Din culmi nebănuite şi limpezi, de simbol. I. barbu, J. S. 11. Adversarul, uimit, rămase dinaintea lui şovăitor. ARGHEZI, S. XI, 175. întâiul om Trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri. BLAGA, POEZII, 14. Intrând în a treia încăpere, se opri uimit: aici era un perete acoperit de o mare instalaţie electronică, v. ROM. februarie 1970, 23. Privea uimit în aerul verzui Cum holde noi rodeau în vechi ţinuturi. DOINAŞ, A. P. 81. Toată lumea rămânea uimită de chipul ei. SNOAVA, IV, 359. Nime-n lume N-o aude... Numai împărăteasa, Ce uimită asculta, balade, III, 266. Lumea atunci a rămas uimită... văzând animalele astea. O. BÂRLEA, A. P. I, 191. <> P. anal. Vulturul uimit ascultă ciocârlia ciripind. ALECSANDRI, P. III, 49. Privighetorile toate-amuţiră, Uimite de cele-ntâmplate. blaga, POEZII, 203. Şi se opresc, adulmecă în vânt, de-atâta linişte fricoase şi uimite. ISANOS, V. 294. <> F i g. Lumânările păliră uimite, vinea, L. 109. Lumina uimită se şterge Şi prea umilită se-ntinde pe şes. DOINAŞ, A. P. 7. O· (Substantivat; învechit) Alţii... sta ca nişte uimiţi şi mai morţi de frică. DRĂGHICI, R. 33/19. ♦ Care exprimă mirare sau admiraţie. întorc a lor uimită vedere. MARCOVICI, C. 112/17. Somnul m-apucă-n braţe prin gândurile mele Şi-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit. EMINESCU, O. IV, 82. Ridică capul în sus şi ca şi cum ar fi fost furat de blânda frumuseţe a caselor mici, albe, curate..., [î]ji plimbă în neştire privirea uimită. DELAVRANCEA, T. 191. Cm speranţe m-amăgesc, îmi creez năluci de aur... Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite. MACEDONSKI, O. I, 220. Tata... sâmbăta, înainte de vecernie, se rădea sub ochii mei uimiţi şi, din bărbos, se alegea cu un obraz curat ca pepenele. VLASIU, A. P. 44. Eu priveam cu ochi uimiţi împrejurimile. SADOVEANU, O. IV, 189. Făcu la început o figură uimită, sângele îi explodă în faţă de o bucurie nestăpânită. CĂLINESCU, B. I. 26. Sărac de speranţe... trec... prin lumea cu feţe uimite, botta, S. I, 162. Ce-ar fi să dăm foc luminii, S-o vadă şi alţii Cu ochii Ca ai noştri mari, uimiţi. SORESCU, D. 110. -v· F i g. Se făcu o clipă de tăcere uimită, parcă mulţimea s-ar fi dezmeticit dintr-o aiureală. REBREANU, R. II, 39. 2. Tulburat2 (3), zăpăcit (1). Acela... să duce în păcate... şi-i... uimit de lăcomiia avuţiei, varlaam, C. 17. Se frământa multă vreme cu feliuri de gânduri, fiind galbăn la faţă şi uimit. DRĂGHICI, R. 23/13. Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi. EMINESCU, O. vii, 243. Un stol de vise de-aur asupră-ţi să coboare Şi-n inima-ţi uimită, odihna-ntremătoare! MACEDONSKI, O. II, 124. -PL: uimiţi, -te. - Şi: (regional) ugnit, -ă adj. PAMFILE, CR. 112. - V. uimi. UIMITOR, -OÂRE adj. Care. uimeşte (1); stupefiant (1), surprinzător, uluitor; tulburător (1). Oare cine s-ar afla în lexicoanele etimologhiceşti, ca încă şi mai... curat numele ei să ne tălcuiască?... Moimâţa Liviii, căci este mai uimitoare minţii. CANTEMIR, IST. 61, cf. DRLU. Acteon... a cutezat să-şi desfateze vederile cu 211 UIMITOR -30- UIOŞ uimitoarea privelişte a castei zeiţe,' scăldându-se în pârâu, odobescu, s. in, 56. Vorbeşte-mi, zise el..., cum ştii tu câteodată să vorbeşti, c-o blăndeţă uimitoare. EMINESCU, P. L. 70. Momentul acela de extaz religios este de o frumuseţe uimitoare. CARAGIALE, O. III, 191, cf. DDRF. O rubrică care să ţie pe cititorii noştri în curent... cu uimitoarele invenţii care ţintesc la reducerea suferinţelor omeneşti (a. 1896). PLRI, 418, cf. barcianu, ALEXI, W. Stăpân nu numai pe o erudiţie uimitoare, dar şi pe o metodă precisă. NAUM, IST. ART. 30. Nimeream la ţintă cu o îndemânare uimitoare, al lupului, P. G. 133, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. D. Iorga e privit de obicei ca o victimă a memoriei sale uimitoare şi ca un sclav al amănuntului inutil. LOVINESCU, S. II, 25. Pronunţa cu precizie uimitoare. M. eliade, m. 64. însemnările lui din călătorie te poartă, cu o putere de evocare uimitoare, prin munţii Moldovei. TOPÂRCEANU, O. A. II, 318. Şi sate în lumina aceasta uimitoare, Se văruiau deodată ca printr-o sărbătoare. PILLAT, P. 99. Declaraţiile de război urmară una după alta cu o repeziciune uimitoare. PUŞCARIU, Μ. 6, cf. SCRIBAN, D. îmi comunică lucruri uimitoare. MIHÄESCU, D. A. 86, cf. BUL. FIL. vii-vni, 11. Simţirea argheziană se realizează artistic nu atât prin muzicalitate, cât prin culoarea aprinsă de o uimitoare expresivitate plastică. CONSTANTINESCU, S. I, 69. Specii noi, uimitoare... împuiază văzduhul şi iarba. ARGHEZI, S. XIII, 169. Ştim că instinctul are certitudini uluitoare, dar tot atât de uimitoare sunt şi rătăcirile în care el cade. BLAGA, Z. 13. Amănunt uimitor, pianina nu era dezacordată, vinea, l. n, 313. Avea acel fel uimitor al său de a fl, de a vedea lucrurile. PREDA, M. 367. Uimitoarele descoperiri... au aruncat o nouă lumină asupra... istoriei dacilor. H. DAICOviciu, D. 5. Poetul vorbea rar, ... cu asocieri verbale de o uimitoare prospeţime. ANANIA, R. 17. -Φ- (Adverbial) E uimitor cât de repede se deprinde lumea cu expresiile şi cu metoda specialiştilor. PUŞCARIU, C. S. 14. Calitatea însăşi a picturii lui Van Gogh înlesneşte uimitor acest proces. BLAGA, Z. 41. A venit îmbrăcată într-o rochie verde din pânză de in, adaptată uimitor la albul mătăsos al pielii ei. V. ROM. noiembrie 1969, 14. Este uimitor cum aceşti oameni încă tineri... au putut să sacrifice orice interese personale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 4, 9/1. •v- (Legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) El atinge uimitor de multe puncte esenţiale şi prevede de la început soluţia dreaptă. IORGA, L. I, 169. Un temperament de combatant uimitor de rezistent. A. HOLBAN, O. II, 505. Femeia devenise uimitor de puternică şi se apăra ca o sălbatică. VLASIU; A. P. 369. Totul s-a petrecut uimitor de repede. VOICULESCU, p. ii, 148, cf. scriban, D. Pasărea care săgetează lumina şi azurul mi se păru mmitor de frumoasă. ARGHEZI, S. viu, 24. Mustaţă tunsă scurt şi neagră încă, pe o guriţă uimitor de roşie. VINEA, L. I, 120. El urmărea explorarea şi calculele astronomice, uimitor de avizat. TUDORAN, O. 95. Senzaţia de final de catastrofă este uimitor de pregnantă. MÂN. SUCEVITA, 112. -PL: uimitori, -oare. - Uimi + suf. -itor. UIMOÂICĂ s.f. (în descântece) Uimă (1) mare, inflamată. Uimă, uimoaică, Să te duci la Dunăre, Să bei apă turbure. PĂSCULESCU, L. P. 149, cf. GR. S. VI, 108. - Uimă + suf. -oaică. ÙIMOR s.m. (Regional; despre oameni) Schilod (I) (Sovata). alr - τ ii h 211/318. - Pl.: uimori. - Cf. uimă. UIMLJŢĂ s.f. (în descântece) Diminutiv al lui uimă (1). Uimî, uimuţî, Fă-napoi drăguţî, Nu ti coasi! CAF ii, 43. -PL: uimuţe. - Uimă + suf. -ufă. ÙIN s.f. (Ban. şi, rar, prin vestul Olt.) 1. (în opoziţie cu mătuşa consangvină) Mătuşă prin alianţă sau (rar, în opoziţie cu mătuşa prin alianţă) mătuşă consangvină; termen de respect folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o mătuşă. Cf. liuba - iana, m. 24, MOLIN, R. B. 11, CADE, DM, SCURTU, T. 142, GĂMULESCU, E. S. 199, H XVIU 146, 269, VICIU, S. GL., BOCEANU, GL., COSTIN, GR. BĂN. II, 203, BL V, 148, COm. din oraviţa, alr i/ii h 167/24, ib. h 168, alrm i/ii h 236, nalr — B π h 163, ib. h cxxi, ib. h cccxxix. 2. Termen de respect folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o persoană (de obicei) de vârsta mamei. Cei mai tineri pre cei mai bătrâni [î]i titulează cu uică (unchiule), sau mamă, ceică (mătuşă) şi uină. LIUBA -iana, M. 4, cf. arh. olt. xviii, 121, SCL 1957, 240, dm, h ix 82, arh. folk. vi, 384, com. din timişoara, alr i/h h 196/69, ib. h 203, alrm i/ii h 282/69, ib. h 286. lntoarsi-ce, uină, napoi, Nu â duce gi la noi. Acolo care s-or dus, înapoi n-or mai întors. FOLC. OLT. -munt. I, 285, cf. 469, nalr-b π h 163. - PL: uine şi uini (NALR —BII h 163). - Din ser. ujna. UINÎŢĂ s.f. (Regional) (în opoziţie cu mătuşa consangvină) Mătuşă prin alianţă sau (rar şi suspect, în opoziţie cu mătuşa prin alianţă) mătuşă consangvină; termen de respect folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o mătuşă. Cf. liuba - iana, Μ. 24, molin, R. Β. 11, SCURTU, T. 143, GĂMULESCU, E. S. 199, LEXIC REG. ii, 38, nalr-bilh 163/30, ib. h 482/22, 30. -PL: uiniţe. - Uină + suf. -iţă. UIOÂGĂ s.f. v. uiagă. IJIOŞ s.n. (Prin nord-vestul Transilv. şi prin Maram.) 1. Haină bărbătească sau femeiască scurtă, fără guler, cu sau fără mâneci, făcută de obicei din postav (apolzan, p. I. 237, DAP, MAT. DIALECT. I, 101, 197, 217, T. DIAL. B. Ν. 353); veston (cv 1952, nr. 5, 40, alr ii 3 328/250, alr sn iv h 1 165/346, ib. h 1 182, lexic reg. 73), suman (vaida, chest. v 165/25, alr II 3 273/253, ib. h 3 330/235), mintean (coman, gl,), mânecar (caba, săl. 102, mat. dialect. I, 197). Abia se mai vedea dintre pieptare, uioşe, haine şi căciuli. DAN, U. 173. In celelalte sate locul ţundrei l-a luat „uioşul”. APOLZAN, P. I. 174, cf. 76. Ş-o vinit un car cu uioşă nçgre. 218 UIOŞEL -31 - UITA 0. BÂRLEA, A. P. II, 461. <> Uioş înfundat = uioş (1) mai lung, cu guler, cu buzunare aplicate şi cu gaică la spate, împodobit cu diferite ornamente din piele. mat. DIALECT. I, 101. ♦ Flanelă tricotată din lână (Negreşti -Oaş). Cf. alr sn iv 1 183/346. ' 2. Cămaşă bărbătească (foarte scurtă). Cf. Candrea, Ţ. O. 6. O cămaşe numită „uioş" sau „cămeşe", aşa de scurtă încât adeseori lasă buricul descoperit. ARH. FOLK. 1, 127, cf. alr I 1 872/345, alr ii/i mn 9, 6 866/3'46, alr ii 3 297/346, ib. 3 365/346, alr sniv h 1 168/346, ib. h 1 182/346, ib. h 1 219/346. - Pl.: uioşe. - Şi: uieş (MAT. DIALECT. I, 101, 197), uiuş (COMAN, GL.), huioş (PAŞCA, GL., MAT. DIALECT. I, 101) s.n. - Din magh. ujjas, ujjos. UIOŞEL subst. (Regional) Diminutiv al lui u i o ş; vestonaş. Cf. ALRT ii 330. Nănaşa... îi cumpără la copil hăihiţă, şăpcufă, o cămăşuţă şî on uioşăl. ib. 114. -Pl.:? - Uioş + suf. -el. UÎRE s.f. v. vuire. i UIŞÂG s.n. (învechit şi regional) 1. Noutate (II 2), ştire (2). Cf. molnar, caba, săl. 102. 2. Ziar (1), gazetă. Uite uişagurile, zise unul dintre zidari, întinzănd ziarele murdare şi rupte. T. POPOVICI, s. 538, cf. alr sn iv h 926, ib. vi h 1 737, alrm sn ii h 756, ai 12, 21, 35, mat. dialect, i, 101, alr -Mm h 731. - Ph: uişaguri. - Şi: uşâg (ALR SN IV h 926/316, ib. vi h 1 737/316, alrm sn π h 756/316, a i 35, lexic reg. ii, 84), uiuşâg (alr - m ffl h 731/234), iuşâg (alr sn iv h 926/362, a 121, alr - m m h 731/226, pl. iuşage alr - Μ m h 731/226; pronunţat şi: i-u- alr sn iv h 926/349, ib. vi h 1 737/349) s.n. - Din magh. ùjsâg. UITA vb. I. I. T r a n z. 1. A pierde din memorie (pentru scurt timp sau pentru totdeauna), a-i ieşi (cuiva, ceva) din minte, a nu-şi (mai) aduce aminte (de cineva sau de ceva), a nu mai ţine minte. Se duce şi... uită cum era. COD. VOR.2 5874. în leagea lui nu vrură să îmbie Şi uitară bine fapta lui. CORESI, PS. 208/10. Oare uitase de frică... ce văzuse (a. 1600-1650). GCR I, 141/9. Acesta Megavaz au zis acest cuvânt, carile nu-l mai pot uita nici odiniorea elispo[n]denii. HERODOT2, 235. Au ßcut giurământu că el nu uită binele şi mila... frăţine-său. N. COSTIN, L. 277. Un fel de vin de multe alcătuiri... cari îi făce ca să uite cu totul patria lor (cca 1750-1780). GCR II, 85/14. Dezmierdările şi ospeaţele preste puţină vreame m-au făcut a uita toate întâmplările şi primejdiile ceale trecute (a. 1783). id. ib. n, 128/27, cf. MOLNAR, D. 296/12. LB. Ca să nu uite curgerea zililor, au socotit să facă un çalendariu. DRĂGHICI, R. 54/22. Omul, după ce învaţă şi dobândeşte cunoştinţa unui lucru, mai totdauna uită ostenelile ce i-au pricinuit acea învăţătură. CR (1834), 92/30, cf. poen. - aar. - hill, v. II, 2782/13. Astfel de cuvinte... de le vor uita, să aibă cine le aduce aminte (a. 1848). PLR I, 130, cf. iser, POLIZU. Umiliţi prin apăsare, In furtune şi în intrigi... Am uitat noi vechea cale şi trecutul glorios. ALEXANDRESCU, O. I, 260, cf. PONTBRIANT, D. Era O noapte lină, o mult frumoasă noapte... O. noapte de acele ce riu le poţi uita. ALECSANDRI, P. I, 133, cf. CIHAC, I, 295. Oare nu ştiai sau că ai uitat cum că la vânătorie, ca şi la multe altele, eu mă pricep. ODOBESCU, S. ΙΠ, 9. Eu nu uit ce-ai fost pentru mine. CARAGIALE, O. I, 49. A uitat încetul cu încetul şi el făgăduinţa. SLAVICI, O. Π, 124. D-atunci însă de dânsa nimic nu mai aflară Şi-n haosul vieţii cu-ncetul o uitară! MACEDONSKI, O. I, 255. Trecuseră zece ani fără să mai audă nimic de el, îl uitase, vlahuţă, o. a. iii, 80. II uitasem, şi cu el uitasem pe mulţi, uitasem copilăria senină. BACALBAŞA, S. a. 183, cf. DDRF. Şi-i mult basm de-aci ’nainte, Şi-am uitat a lui cuvinte, coşbuc, P. I, 181, cf. barcianu, alexi, w., TDRG. Eu clipelor cu farmec uitaiu-le-am parfumul. CODREANU, S. I, 65. Să vezi un răsărit de soare în limpezimea aerului de pe munte, nu-l mai uiţi. al LUPULUI, P. G. 135, cf. ŞĂINEANU, D. U., CÀDE. Binele ce mi l-a făcut mie n-am să-l uit nici în mormânt. REBREANU, R. I, 239. Toţi care-au ucis n-au să uite aceasta niciodată. C. PETRESCU, î. Π, 18. Atanasie fu mulţămit de acest cuvânt pe care nu-l înţelegea şi-l şi uită îndată. SADOVEANU, O. DC, 153, cf. SCRIBAN, D., BUL. FIL. XI—XII, 363, BL XIV, 64. Analizele sale deosebit de judicioase... au fost complet uitate. BLAGA, T. CUN. 74. îngerii în mătăsuri şi fîruri... Drumul către noi l-au uitat. BOTTA, s. I, 217. Te pomeneşti că ai uitat că eu am călcat secretul misiunii încredinţate. PREDA, M. S. 20. Eu n-am să uit scrisoarea lui vreodată, Parcă şi-acum în palme o mai strâng. LABIŞ, P. 34, cf. SCL 1961, 119. Parc-au fost vise de noapte, aşa le-am uitat pe toate. BĂNULESCU, I. 46, cf. L. ROM. 1972, 182. Dar de când m-am măritat, Am şi tors ş-am şi pus pânză Ş-am uitat de-a zice-n frunză. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 178. O fo' mai lungă, da am uitat-o. GR. S. vi, 217, cf. ALR II 3 115/182, 284, 310, 334, 531, 899, alr sn v h 1 394. Săraci zile de demult De-oi muri eu nu vă uit. FOLC. TRANSILV. I, 23. Cine orice învaţă Nu uită în viaţă. zanne, p. v, 344. <> (Familiar; în formule de urare) Zile multe îndelungate, Pahare spre sănătate, Bucuria nu vă uite (a. 1818), GCR Π, 226. A! uitasem, uita-te-arrelele! CARAGIALE, O. VI, 266. L-am uitat, uita-l-ar necazurile! rebreanu, R. I, 155. -v* A b s o 1. A închide ochii... e un defect al acelora cari recitează şi se tem ca să nu uite (a. 1883). RET. ROM. 207. Cei ce rămân sufăr, dar nu uită. D. ZAMFIRESCU, O. v, 42. Pleca în străinătate: atunci uita complect. A. HOLBAN, o. ii, 21. Eu până în trei zile am să uit, chiar dacă mi-ar spune. C. PETRESCU, C. v. 360. Nu ştiu ce-am fost mai demult. Am uitat. ISANOS, V. 49. Cartea să nu fie deschisă când mănânci, căci uiţi. ŞEZ. III, 121. Cine dă nu uită; iar cine ia, cam mai da. ZANNE, p. V, 238. -v- (învechit şi popular; cu pronumele în dativ) Cf. ANON. CAR. Au început a se făli că el este prăsit din sămânţa împăraţilor din Ţarigrad, uitându-şi ce au fost minţit mai nainte despre viţa... sa. ŞINCAI, HR. II, 214/30. A schimba feţe începusă, uitându-şi vorbe măreţe. BUDAI-DELEANU, T. V. 151. Adineauri am mâncat Nu ştiu ce şi mi-am uitat. MUMULEANU, C. 147/12. Să întâmplă oamenii să-şi uite cele ce fac. HELIADE, AMF. 45/19. Ţi-ai uitat ce zicea bătrânul azi-dimineaţă. VOINESCU II, M. 74/9. Şi-a uitat originea, limba, sângele. DELAVRANCEA, O. vi, 45. Se 222 UITA -32- UITA strecura din când în când în tindă şi asculta la uşă, dar repede... îşi uită să mai asculte. AGÂRBICEANU, S. P. 100, cf. ALR SN v h 1 394. Ş-o uitat fata tăt ci-o vorbit tat-su. O. BÂRLEA, A. P. I, 271. (A b s o 1.) Porunci-ţ-aş pe maica. Frică mi-i că-şi va uita. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 133. (Expr.) A-şi uita anii = a fi foarte bătrân. Cf. ZANNE, P. II, 475. O- F i g. Inima lui... uită îndată de câte ori- nădejdile ei au rămas înşelate. MARCOVICI, D. 8/7. Viaţa mea curge uitând izvorul. EMINESCU, O. I, 26. Cimpoiul meu... a uitat să râdă,... el plânge întruna de când s-a înfrăţit cu inima mea. DELAVRANCEA, s. 67. Ό* Expr. A uita (ceva) de la mână până la gură v. mână1 (I 1). A uita (sau, învechit şi popular, cu pronumele în dativ, a-şi uita) (ceva) ca pământul = a nu-şi mai aminti deloc, a pierde din memorie cu desăvârşire. Rău îmi pare Că îmi uitai ca pământul. PANN, H. 51/1. Mi-am uitat ca pământul... Să mă odihnesc. DELAVRANCEA, O. II, 208. Cum îi zicea? ... - Am uitat ca pământul. CĂLINESCU, S. 779, cf. ciauşanu, gl. 47. (A sta, a rămâne, a şedea undeva) până îl uită Dumnezeu (sau sfinţii) = (a sta, a rămâne, a şedea undeva) foarte multă vreme. Cf. zanne, p. vi, 688. Am şezut în pădure până m-a uitat Dumnezeu, id. ib. A-l uita (pe cineva) sfântul v. s f â n t (2). A-l uita (pe cineva) moartea, se spune despre cineva foarte bătrân. Vezi câte un hodorogit, de-abia se târăşte şi trăieşte parcă l-a uitat moartea. CARAGIALE, O. VII, 262. (Cu parafrazarea expresiei) Dacă uită pe om moartea într-o lume de amaruri, Pe-a lui barbă încâlcită bătrâneţea pune varuri. BELDICEANU, Ρ. 123. (A fi) uitat de moarte (sau de Dumnezeu ori de moarte şi de Dumnezeu sau de vreme şi de moarte) = a) (despre oameni) (a fi) foarte bătrân. V. şi m o a r t e (1). Cf. I. GOLESCU, C. Un sărac bătrân... Abia umbla pe picioare, de moarte fiind uitat. PANN, p. v. III, 155/28. De-un veac el şede astfel — de moarte uitat, bătrân. EMINESCU, O. I, 93. Văz înaintea mea un moş, fleoş dé bătrân, uitat de moarte şi de Dumnezeu. ISPIRESCU, L. 96. In „Luminiţa” asistăm la clipele din urmă ale babei Mâia, uitată de vreme si de moarte. LOVINESCU, S. I, 37. Gavril Pândarul, un moş Uitat de moarte. VOICULESCU, POEZII, I, 13, cf. ciauşanu, v. 207. Babă slabă şwnfocată Şi de Dumnezeu uitată. FOLC. OLT. - munt. π, 186, cf. zanne, p. ii, 630, id. ib. vi, 688; b) (despre aşezări omeneşti) foarte izolat, rupt de lume. Un sat Uitat de Dumnezeu, cu noroiul până la glezne, puşcariu, M. 40. Un biet popă de la un sat uitat de Dumnezeu şi de moarte, snoava, ΙΠ, 412. A învăţa ce au uitat alţii = a nu şti sau a nu învăţa nimic. A învăţat, alţii ce a uitat. PANN, p. v. m, 154/4, cf. ZANNE, p. v, 347. (Familiar) A face (ceva) uitat sau a se face că uită (ceva ori, i n tT a n z., de ceva) = a se preface că i-a ieşit (ceva) din minte, că nu-şi mai aminteşte (de ceva). Mi-a trecut prin gând ea aceşti doi ani să-i fac uitaţi (a. 1871). PLR I, 310. Să mă fac că i-am uitat numele, nu-i un lucru aşa jignitor, pătrăşcanu, S. A. 21. Ţaţa Lina se făcu că uită de unt şi stătură astfel, cu mâinile întinse, multă vreme. CIPRIAN, s. I, 20. A făcut-o uitată coasa aia; da îşi aduce el aminte, nu te teme! UDRESCU, GL. ,·ν· Intranz. Cf. LB. Românul şi moldoveanul începe a uita de crâncenele vremi (a. 1840). PLR I, 77. Am plecat în deal, uitând în ziua aceea de scaldă. AL LUPULUI, P. G. 52. O, frate,... zilele vor trece, de Roma vei uita. EFTIMIU, î. 155. Cei de la divizie uitaseră de noi. puşcariu, m. 123. Am şi uitat de Voicuţa. MIHĂESCU, D. A. 116. Plăcut e somnul în care Uiţi de tine ca de-un cuvânt. BLAGA, O. Π, 61. N-am apucat s-o cumpăr la apariţie şi pe urmă am uitat de ea. anania, r. 39. Rămăşagul cum v-a fost? Au uitat-ai d-al lui rost? TEODORESCU, P. P. 667. De spaimă că n-or putea nimeri acasă, au uitat şi de vânat şi de tot. SBIERA, P. 67, cf. ALR II 3 115. Şi de foame-aş mai uita, Da n-am cu ce mă-ncălţa. FOLC. TRANSILV. I, 58. Vremurile trec şi ei uitară dé părinţi. CAF III, 401. O* Expr. A şti cât au uitat alţii = a nu şti nimic. Cf. DL, DM, dex, zanne, p. V, 583. ❖ (învechit şi popular; cu pronumele în dativ sau, regional, în acuzativ) Iustinian II ş-au uitat de facerea de bine a lui Terbellie. şincai, HR. I, 135/15. Nu se poate creade... până şi însăşi de slovele sale să-şi uite. maior, IST. 250/9. Crede-mă că-mi uitai, frate, De treburi. PANN, H. 50/17. Simion... îşi uită şi el de bătrân. DAN, U.52. S-a pierde în munte, s-a pierde, Uitându-şi de mumă şi moarte. BLAGA, POEZII, 156. Fac toţi răchie multă, De-şi uită feciori de muncă Şi nevestele de furcă! hodoş, P. P. 190. Ajungând, trecu fără a-l deştepta, uitându-şi de poruncă. SNOAVA, I, 125. <0* Refl. Cf. POLIZU. M-am aşezat pe un scaun cu pardesiul pe mine... Ba, mi se pare că mă uitasem şi cu pălăria în cap. popa, B. 78. împărăteasa,... rămânând aşa adâncită-n cugete, s-au uitat şi-au înghiţit piperiul. SBIERA, P. 130. Mă uitasem să vă spun numele calului. RETEGANUL, Ρ. ΠΙ, 14. S-a uitat beat de-aseară, se zice, ironic, despre cineva care umblă mereu beat. zanne, p. III, 466. <> Refl. pas. Priimeşte... atâta din truda noastră cât să nu să uite lucrurile şi cursul ţărâi, de unde au părăsit a scrie răposatul Ureche vornicul. M. COSTIN, O. 42. Isiod au zis că lauda unui, pe care tot norodul o glăsuieşte, anevoie să uită. GOLESCU, S. 170. De atunce toate s-au prefăcut şi s-au uitat (a. 1840). PLR I, 85. Se uită cel ce lipseşte... numele său se şterge. BOLINTINEANU, O. 274. Lor [cronicarilor] le era a însemna să nu se uite povestea moşiei şi nu a-şi arăta fala de vestiţi scriitori, lambrior, s. 17. Uitându-se fapte bine documentate literar,... nu s-a observat că... drumul direct... trecea de-a dreptul prin Dacia transilvană, pârvan, G. 109. Binele făcut se uită. FURTUNĂ, C. 88. Ce intră în pământ curând se uită. ZANNE, P. I, 240. Ceea ce s-a mâncat s-a şi uitat. id. ib. III, 622. Ochii care (sau ce) nu se văd se uită. Cf. PANN, P. V. III, 124/13, BARONZI, L. 62, LM, ISPIRESCU, L. 172, zanne, p. ii, 338. (E x p r.) A i se uita (cuiva) răbojul v. răboj (2). ■Φ- (învechit, cu complementul indirect introdus prin prep. „despre”) Veni-vor şapte ani cu scumpeate până în atâta cumu se vor uita despre cea bogătate toată. PO 142/13: 2. A înceta să se mai gândească, să se mai preocupe de ceea ce-1 îngrijorează, îl frământă sau de ceea ce constituie obiectul unui sentiment puternic; a deveni indiferent faţă de cineva sau faţă de ceva (drag), faţă de o situaţie, o întâmplare (neplăcută) etc.; a scoate, a alunga din minte; â se dezinteresa. Nu vor uita lucrul Dzeului. PSALT. HUR. 6575. Pâră cându, Doamne, uiţi-me pără în cumplit? Pără cându întorci faţa ta de mere? psalt. 18. Atunce se împlu lumea de răotăţi: uitară pre Dumnezeu, pre cela care i-au făcut. MOXA, C. 222 UITA -33- UITA 347/37. S-au înmulţit oamenii pre pământ şi uitară şi părăsir[ă\ pre D[u\mn\t)dzău (cca 1650). GCR I, 145/21. Pot păţi părinţii nevoi multe, ce toate le uită, numai coconii să-i ţie Dumnezău. ZOBA, S. 176. De voi uita pre tine Ier\\i\s[&\lime, u[i]tată să fie direapta mea (a. 1697). GCR I, 315/3. Uitând pe acel june îndată, O! câtă jele, câte suspine. budai-DELEANU, ţ. 269. Uitând cele trecute, îşi aţintează căutăturile asupra celor viitoare. MARCOVICI, D. 3/19. înnoptez pintre prăpăstii, pintre răpi, pintre ponoară, Ca doar oi uita degrabă dorul care mă omoară. CONACHI, P. 103. Ipolit acum o iubea pe dânsa şi uitase pe Olga. NEGRUZZI, S. I, 48. Iubite Ghica, m-ai uitat cu totul. Sunt atâtea luni de când nu mi-ai scris. Bălcescu, ap. GHICA, A. 599. în linişte, tăcere, văz lumea adormită Ce uită-n timpul nopţii necazuri şi nevoi, alexandrescu, o. I, 249. Eu una ştiu că nu l-oi uita niciodată..., că-l iubesc din copilărie. ALECSANDRI, T. 488. Să-i spui că-s vinovată, Că de mult l-am fost uitat, să nu sufere-ntristat. BOLINTINEANU, O. 111. Aicea viaţa-mi Voi s-o petrec... uitându-ipre dânşii. EMINESCU, O. IV, 402. Dacă ea... ar fi aci, lângă mine, aş uita poate toată durerea, aş înfrânge toată revolta, delavrancea, T. 67. Câteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri şi să se înduioşeze de ale altora. BRĂtescu-voineşti, î. 7. Nu se gândea decât la dânsul. Uitate erau ruşinea şi bătăile şi suferinţele. REBREANU, I. 254. Uitând uşor cele păţite, făceam tot ce-mi trecea prin cap. al LUPULUI, P. G. 22. Acum uitase cu totul supărarea de odinioară. LOVINESCU, S. II, 67. M-ai uitat de tot pe mine? - Nu ţi-am fost mireasă fie! EFTIMIU, î. 128. Rămâi, şi nu mai plânge, Şi uită-mă pe mine. BACOVIA, O. 82. Uită ce-ai fost ieri, căci azi eşti alta, Uită tot ce laşi în urmă. MINULESCU, VERS. 156. Vezi, când joci, uiţi necazurile. BRĂESCU, O. A. II, 350. Singurii oameni care au mult de uitat, sunt aceia care au suferit mult. CIORAN, C. D. 137. Mă bucur că nu ne uiţi, bădiţă Haralambie. SADOVEANU, O. viii, 559, cf. SCRIBAN, D. Cum să uit pe mama şi pe tata? STANCU, D. 25. Cu gândul te-as uita, Nu mă lasă inima. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 164. Oamenii-s cu gânduri multe, Merg în crâşmă să le uite. id. ib. 385. M-ai uitat, bade, de tot, Ca pe-un om fără noroc. ZANNE, P. IX, 260. Plângeţi, ochi, şi lăcrămaţi... Ce vedeţi nu mai uitaţi. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 322. Ţi-o fost dulce gura Şi nu te mai pot uita. VICIU, F. 68. Doar mi-ai făcut tu ceva De nu te mai pot uita. FOLC. transilv. II, 34. Mândra mea, nu mă uita, Că eu deşi-s pribegit, Dar pe tine nu te uit. FOLC. OLT-munt. ii, 589. D'e cîn’ t'ç-ai măritat, Numel'e ţî l-am uitat. ŞANDRU, F. 18. Cu vinul şi cu somnul Uită grijile omul. ZANNE, P. iv, 178. De să-l vezi şi să nu-l mai uiţi, se spunedespre cineva care te impresionează plăcut sau, dimpotrivă, te îngrozeşte prin înfăţişarea sa. id. ib. II, 796. Ce-ai mâncat De ne-ai uitat? Ce-ai băut De ne-ai urât? se spune unei persoane care nu şi-a vizitat de multă vreme prietenii, id. ib. ΙΠ, 622. Până ce rana te ustură nu poţi uita cuţitul ce te-a rănit. id. ib. II, 686. *0- (Cu pronumele in dativ) Maica nu să va chema să-ş poată uita pre fiiu-său, fiindu-i den mănuntaiele ei. PRAV. 284. [Turtureaua] nu-ş mai uită soţiia iei (a. 1760). GCR II, 69/20. Dumnezeu de-ar fi fost, şi-ar fi uitat universul spre a căuta un altul în ochii ei albăstrii. EMINESCU, P. L. 57. M-am înrolat... pentru ca să-mi mai uit focul. CARAGIALE, O. vi, 220. Mara... era atât de supărată pe Trică, încât îşi uitase supărarea de mai-nainte. SLAVICI, O. II, 195. Şi-o să-ţi uiţi şi tu mâhnirea. COŞBUC, P. I, 316. El nu era om să-şi uite prietenii şi ... să nu se gândească la tăinuitele lor griji. c. PETRESCU, C. V. 168. Nu şi-a uitat colegii de scris, ci i-a ajutat în fel şi chip. ANANIA, R. 35. <> E x p r. A-şi înghiţi limba şi a-şi uita morţii = a mânca cu mare poftă o mâncare bună, gustoasă. Cf. zanne, p. îi, 229, 617. -v-Intranz. Şi-ai uitat de soarta mândrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I, 83. O, Maică preacurată... vei şti ca să ne ierţi, Dac-am uitat de tine nu ne-o ţinea [de] rău. id. ib. VIII, 123. In zilele de lucru, calea-valea; se lua eu treaba şi uita de urât. CREANGĂ, P. 140. Pietatea faţă de strămoşi..., putinţa de a uita de sine... încunună pe oamenii în adevăr mari. SĂM. Hi, 497. îngrijind de alţii, uităm de noi. C. PETRESCU, î. II, 45. De câte ori se scoate din fabrică o maşină nouă..., uit de orice şi mă bucur. SAHIA, N. 30. Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţă te face să uiţi de probleme. CIORAN, c: D. 109. Ca ramuri braţe împăcate întinzi uitând de dor, de ură. PILLAT, P. 61. îşi adusese aici nevasta şi fata, de care parcă uitase până acum. CAMIL PETRESCU, O. II, 14. închise ochii şi rămase aşa, uitând de lumea în care se afla. V. ROM. decembrie 1964, 66. Nu aveau nici un copil, de care să se bucure,... să mai uite de suferinţele vieţii acesteia. RETEGANUL, P. IV, 34. Rău maică m-ai blăstămat: Cu mâinile cătră stele, Să uit de mândrele mele. DOINE, 17. <> (învechit şi popular; cu pronumele în dativ sau, rar, în acuzativ) Cu D[u]mnezeu cel ce s-au întrupat vorbind te-ai arătat, de trup uitându-ţi, fericite. MINEIUL (1776), 36rl/18. Uitându-şi de viaţa dragă, Arme prinsără cu vitejie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 72. Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume. EMINESCU, O. iv, 81. Simţea că trebuie să-i spună, să-i arete cumva că nu şi-a uitat de el. AGÂRBICEANU, L. T. 127. Ei vreau să-şi uite în momentul capital de moarte. CIORAN, C. D. 10. Este, la marginea cimitirului... un loc prea potrivit, Să-mi uit de toate. ISANOS, v. 78. Bădiţa meu nu vine, doară s-a uitat de mine... Ah bădiţă, ce păcat! Că de mine te-ai uitat. F (1867), 144. Colo-n cale pe potmol Ţi-ai uitat de al meu dor. DOINE, 9. *0* R e f 1. Mă uitam răpit pe mine însumi. EMINESCU, O. IV, 376. In una din... poeme... Ovidius se uită pe sine şi nesfârşita sa lamentaţie. PÂR VAN, G. 99. Aş vrea... să mă uit complet. CIORAN, C. D. 61. Uitarea este moartea... Totuşi, mă uitam, muream în fiecare clipă pentru mine însumi. E. IONESCU, E. 51. E un păcat fiindcă îi face să se uite pe ei înşişi şi scopul vieţii lor. NEGULESCU, F. R. 73. Iţi făcea impresia plăcută a cuiva care se uită pe sine. CĂLINESCU, C. O. 82. (Exp r.) (Prin vestul Transilv.) Mă uit a dormi (sau a durmire) = mă fură somnul, adorm. Cf. şez. vn, 184, alr π 3 476/316. <> Refl. pas. Numai un amor poate avea cineva şi acela numai nu se uită. NEGRUZZI, S. I, 55. Întâiul turneu, ca şi întâia dragoste, cu greu se poate uita. CIPRIAN, S. I, 101. (Impers.) Datoria veche nu se uită. ZANNE, p. v, 261. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a lăsa la o parte; a nu ţine seama de...; a neglija. Ucenicii... Uitară pita se-şi ia. EV. SL.-ROM. 234/13. Vineră ucenicii lui... şi uitară să-şi ia pâine. TETRAEV. (1574), 227. Vătămat fuiu ca iarba şi uscă-se inema mea că uitai să mănânc pâinea mea. CORESI, PS. 274/12. întru ruga voastră pre noi nu 222 UITA -34- UITA uitareţi şi hiţi sănătoşi (a. 1643). bv I, 139, cf. GCR I, 110/9. Când veniră ucenicii lui în ceaea parte uitară să ia pâini. N. test. (1648), 21720, cf. bv i, 203. S-au rugat mitropolitului şi boierilor să-i grăiască Radului Vodă pentru dânsul, să nu fie uitat, fiind slugă de atâta vreme. M. COSTIN, O. 90. A şerbii săi Domnul necercat nu lasă, Nice le uită rugă şi strigare, dosoftei, ps. 30/17. N-au fost ei uitaţi, nice lacrămile lor lepădate. ZOBA, S. 135. Duca Vodă... cu dările şi cu asuprealele visteriei nu-i uita în toată vremea: N. costin, let. II, 8/4. Fraţii miei cei sufleteşti... nu uitareţi mine când vă veţi ruga. MOLITVENIC (sec. xvu), 311. Nici atuncea nu va uita D[\i]mnezeu pre aleşii săi (a. 1815). GCR II, 216/15. Nu uita cum că mare talant ţi s-au încredinţat. TEODOROVICI, M. 78/7. Ai uitat că porţi nume de viteaz. AR (1829), 242/8. In vreme ce mă ocupam... de limba duhului şi a inimii, n-am uitat şi o mică parte din limba politicii (a. 1836). PLR I, 41. Pe semne ai uitat că asta este una din tocmelile novelei. MOZAICUL (1838), 78/1. Nu trebuie a uita că... astăzi nu e destul ca o naţie să-şi aibă un loc pe harta lumei. BALCESCU, m. v. 5. îi face lui Şaguna laude... şi-l roagă ca şi de acum înainte să pună peptul spre a sprijini dreptul românilor carii sunt uitaţi de sus. BARIŢ, I, 77. Ea... uită virtutea, leapădă cinstea ca să se arunce în braţele voastre. NEGRUZZI, S. i, 48. Moartea neîmpăcată Care în a sa cale pe nimini n-a uitat. ALEXANDRESCU, O. I, 118. A uita principiul atavismului... este a nu înţelege istoria. HASDEU, I. v. 171. Da eu uitasem că am doi gineri..., numai buni ca să-mi gioace fetele. ALECSANDRI, T. 457. Iar căpitanul Udrea, uitând că e rănit, îmbracă armătura-i şi coiful aurit. BOLINTINEANU, O. 52. N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul şi priceputul staroste al vânătorilor. ODOBESCU, S. III, 14. In acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I, 132. Na, c-am stins focul, şi am uitat să-mi aprind luleaua. CREANGĂ, P. 132. Vezi, asta este lucrul pe care n-ar trebui să-l uităm niciodată când vorbim despre produceri intelectuale. CARAGIALE, O. III, 50. Să nu uiţi niciodată că trebuie să păzeşti cinstea breslei. SLAVICI, O. II, 35. In vipia ameţelii uitaseră că ferestrele sânt deschise. ISPIRESCU, ap. GCR II, 356. Noi, cei mari, uităm adesea c-am fost copii. vlahuţă, O. A. 439. Nu vom uita că... există un asemenea izvor pururea întineritor, poezia populară (a. 1888). PLR I, 392. Nu uita Că, de ai spre soare drumul, Umbra este-n urma ta. COŞBUC, P. I, 314. Fiecare scriitor simte satisfacţia sufletească în timpul creării, dar în gândul său nu uită niciodată publicul. CHENDI, S. III, 7. Ei toate le uitară - Privirea lor nu mai zărea-n afară, Atât era de plină de văpăi. CERNA, P. 37. Critica literară, să nu uităm s-o spunem, nu se poate dispensa de a 'defini concepţia unui scriitor. IBRĂILEANU, S. L. 57, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nadina îi va asculta şi pe ei, nu-i va uita. REBREANU, R. I, 171. M-am luat cu vorba şi... am uitat că trebuie să mă duc până în strada Preoteselor. m. ELIADE, C. 35. In nebunia mea... uitam pe ce lume mă aflu. GALACTION, O. 107. Dar, îndumnezeind durerea, Uitasem că mai e a mea. VOICULESCU, POEZII, I, 47, cf. SCRIBAN, D. Nu uita..., o singură clipă nu uita ce aşteaptă viitorul de la tine. ARGHEZI, P. T. 19. Să nu uităm aspectul vestimentar. CĂLINESCU, C. O. 65. El uită realitatea şi limitele ei probabile. VIANU, L. R. 391. Este vremea, şi nu uita că te-ai juruit. CAMIL PETRESCU, O. II, 23. M-ai asemănat... cu luna, Dar aştrii nopţii ai uitat Că pribegesc întruna. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 153. Nu fu uitat nici amănuntul că... intrase întâi în fierărie. PREDA, M. 249. Să nu uităm nici o clipă că autoritatea este un principiu tributar libertăţii. FLORIAN, R. II, 74. Nu uita că azi sunt celebri. τ august 1964, 55. Să uităm o clipă că avem de-a face cu un critic. V. ROM. august 1970, 139. Nu uita, bade, uita...: Cine calcă jurământul Nu-l primeşte nici pământul. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 258. Uitasem să vă spun că... avea un copil, sevastos, p. 42, cf. bârlea, a. P. I, 263. <> (învechit şi popular; cu pronumele în dativ sau, rar, în acuzativ) Mai marele... a paharnicilor nu se pomeni despre Iosif ce-ş uită pre el. PO 139/7. Bătut fuiu ca iarba şi să uscă inima mea, cât mă uitaiu şi de-a mâncarea pâinea mea. ZOBA, S. 12. Nu-ţi uita mişeii de la a ta milă, Nu lăsa pizmaşii să le facă sâlă. DOSOFTEI, PS. 34/5. Rănit am fost... şi s-au uscat inima mea, că mi-am uitat a mânca pânea mea (a. 1801). GCR II, 185. Ilie... ş-a uitat numai că puterea i s-a dat de sus. MOZAICUL (1839), 536/1. Nu să cade a-şi uita că eu... arăt cum s-ar putea face o gramatică. BARIŢ, I, 102. Mi-aş uita şi stele şi cer şi Dumnezeu... s-o pot ca s-o ador. EMINESCU, O. VIII, 169. Mi-am uitat să-ţi zic ziua bună. AGÂRBICEANU, s. P. 195. ❖ I n t r a n z. A uitat de bunul-simţ. DELAVRANCEA, o. VI, 76. De datoriile cele mai mari faţă de noi înşine, cu toate că suntem atât de egocentrici, uităm tot aşa de mult ca şi de cele faţă de alţii. BLAGA, Z. 13. Caută să se facă agreat de puternicii zilei, uitând repede de convingerile sale de ieri. V. ROM. octombrie 1964, 89. Tu de asta nu uita! Vamă dreaptă să plăteşti, Armele să-ţi oţeleşti, Hainele să-ţi primineşti. ALECSANDRI, P. P. 144. (Cu pronumele în dativ sau, rar, în acuzativ) Petru... ş-au uitat de făgăduinţă şi au răpit singur domniia Moldovei, şincai, HR. II, 22/7. îşi uita de respectul ce-l avea faţă de omul acesta. AGÂRBICEANU, O. IV, 231. Când ai mărs la târg am zâs să nu te uiţi de leacuri. ALR II 3 115/325. Te-am rugat anume să nu-ţi uiţ de doctorii, ib. 3 115/876, cf. 3 115/316, 386. (Refl. pa s.) Sufletele ceale ovilite De la tine să nu să uite, Nice să-ţi laşi, Doamne, giurământul. DOSOFTEI, PS. 247/18. Tu, Doamne sfinte, rugă îmi ascultă... Să nu să uite lacrămile meale. id. ib. 131/9. -Φ· Refl. Aşa dorinţă ave de a-ş mărturisi necazurile şi ticăloşiile, încât de multe ori să uita că vorbeşte cu dobitoc neînţălegătoriu. DRĂGHICI, R. 150/5. ♦ A trece sub tăcere o jignire, o faptă rea; a nu da urmare unor gânduri duşmănoase, de răzbunare. Şi rămâiu acolo puţinea vreame... până când mâniia lui depre tine întoarce-se-va şi va uita ceaea ce pre el ai făcut. PO 93/16. Ah! când cineva iubeşte, cu ce milă şi-ndurare Uită, iartă şi împacă greşale oricât de mare! CONACHI, P. 80. Să vă înfrânaţi dorinţele necumpătate, să uitaţi urile trecute (a. 1848). PLR I, 125. Şi tu uitaşi odată tot pentru fiul tău. îţi era drag ca ochii din cap. EMINESCU, O. viii, 123. Prieteni, de mă credeţi, voi uita deopotrivă orice vină şi necaz. DAVILA, v. v. 51. (A b s o 1.) Duşman nu-ţi sunt... Eu voi uita de vrei să-ndrepţi şi tu. EMINESCU, O. vili, 43. Tata... era în felul lui un om chibzuit, dar nu uita. VLASIU, A. P. 36. Românul ştie multe suferi, dar nu uită. ZANNE, p. vi, 286. (Refl. p a s.) Crede că năpăştile s-au uitat, că urile s-au 222 UITA -35- UITA potolit? SADOVEANU, o. vii, 338. <>Expr. A nu-i uita (cuiva ceva) = a duşmăni (pe cineva), a avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). Cf. dl, dm. 3. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă, din grabă etc.) ceva (sau pe cineva) care trebuia luat; a nu lua cu sine. Pe soră-ta Măriuca, de grăbiţi ce am fost, o uitasem acasă pe prispă în albiuţă. CREANGĂ, A. 20. Ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi, id. p. 186, cf. TDRG. Sunt plictisit ca un căţel pe care stăpânul l-a uitat încuiat în casă. CARAGIALE, O. II, 211. Călcase pe capătul biciului... pe care-l uitaseră în zăpăceala lor. SLAVICI, O. I, 166. Tânărul'acela... şi-a uitat pălăria în grădina internatului. AGÂRBICEANU, L. T. 127. Poate că din cer vei fi venit, Dat- fi-ai uitat aripele-ntre îngeri Şi-acuma versul meu ţi le-a găpit. CODREANU, S. I, 202. Speranţa mea că mă vor uita în colţul întunecos unde mă ascunsesem nu se realizase (a. 1927). PLR I, 253, cf. şăineanu, d. u., cade. Pe bancă, alături, vântul ridică învelitoarea albastră a unei cărţi uitate. CAZIMIR, GR. 37. Să nu uiţi umbrela în plasa vagonului. PUŞCARIU, D. V. 11 .A fost uitat ceva acasă? MIHĂESCU. D. a. 25. Albiturile... întinse la uscat şi uitate pe ramiiri. ARGHEZI, S. VIII, 36. Când s-a dus la secerat. L-a uitat în prispă. SORESCU, L. L. I, 123. Sergentu şi-a uitat batista la mine. NEAGU, î. 105. Di grăghit à era o oitat sfanducu cu bani, ba şi buzduganu lor. GRAIUL, I, 342. Dar să nu uiţi, maica mea, O perniţă de subt şea. balade, II, 240. Pipa, pălăria şi toată gospodăria, ulciorul şi schimburile să nu le uitaţi acasă. zanne, P. iii, 303. <> F i g. Luna uitase pe sub streşini şi pe ziduri... petice de lumină albă, rece, ireală. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 349. Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş! Copac pribeag uitat în câmpie. ARGHEZI, S. I, 36. Mândra cu şurţ de mătasă Ş-a uitat un ochi acasă. JARNÎK - BÂrseanu, D. 433. ♦ A lăsa ceva într-o anumită situaţie, într-o anumită stare (din neatenţie, din distracţie, din grabă etc). Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteaua pe foc... şi m-am luat cu vorba. ALECSANDRI, T. 477. Să te juri că mâine diriiineaţă nu mai uiţi uşa deschisă. CARAGIALE, O. II, 227. A uitat lampa aprinsă în vestibul. VINEA, L. n, 308. Abia atunci simţise ea mirosul colacilor. Ii uitaseră în cuptor şi ei arseseră. V. ROM. noiembrie 1964, 6. Când uiţi lingura în oală sara, noaptea nu poţi dormi. şez. ii, 66. C-am uitat pânza pi fus Şî cămaşa pi mosor. FOLC. MOLD. II, 385. ❖Refl. pas. Când mămăliga se uită nesărată, e a bine. ŞEZ. I, 17. II. Refl. 1. (Despre fiinţe) A-şi îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva pentru a vedea, pentru a observa, pentru a percepe, pentru a cerceta; a privi1 (1). Tu să cade să te uiţi în pământ din care ai ieşit. dosoftei, v. s. ianuarie 288716, cf. lex. marş. 188. Uitându-se... la sfântul Asterie, ... îi zise: dar tu ce zici? MINEIUL (1776), 186v2/25. Şi uitându-să împărat[\x 1], auziia pe copil strâgând (a. 1784). GCR II, 136/24. Şi trecu pă lângă dânsa şi nimini nu să uită în cetate (a. 1799). ib. II, 167/8. Ea n-q răspuns nimic, fără numai să uita din pat la el (a. 1803): IORGA, s. D. XII, 195. Taic-al meu, cel cu dor mult! Nu te uiţi precum mă duc. Tiranii cei fără milă Mă legară pre o cămilă (a. 1820). GCR II, 229/28, cf. drlu. Uită-te aice, tată! Aceasta este scrisoarea mea! Ceteşte-o, te rog! DRĂGHICI, R. 91/28. Ci tot la dânsul să uită. Şi să miră foarte tare. bărac, a. 41/24, cf. ISER. Cu o expresie nespusă de fericire, mă uitam la frumoşii ei ochi. KOGĂlniceanu, O. I, 61. Străinul brunet... părea că nu bagă samă că e lângă o frumuseţă şi nu se uita la scena conjugală. NEGRUZZI, s. I, 37, cf. polizu. Deschise fereastra şi începu să se uite în curte. FILIM0N, 0.1, 102, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 296. Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. ALECSANDRI, P. I, 40. Selim se uită din serai, pe mare, Unde-aruncă boabe de mărgăritar. BOLINTINEANU, O. 107. Se uită la icosar, îl întoarce... iar se uită. GRANDEA, S. 198. Atâtea dăţi Eu mă uitam prin ramuri Şi aşteptam să te arăţi la geamuri. EMINESCU, O. I, 187. Mămucă, mămucă, uit’te ce-am păţit noi! CREANGĂ, P. 27. Pristanda urmăreşte pe Tipătescu până la ieşire şi se uită după el până se depărtează. CARAGIALE, O. VI, 159. Se uită la unul, se uită la altul. ISPIRESCU, L. 15. Nu-şi putea stăpâni mulţumirea uitându-se la masă. MACEDONSKI, O. III, 8, cf. DDRF. Uitaţi-vă, mă rog, aci vă prezint două icoane (a. 1897). PLR I, 476, cf. BARCIANU. De-abia putea să-şi stăpânească râsul uitându-se la figura spărietă a colegei sale. PĂTRĂŞCANU, S. A. 141, cf. TDRG. Ia uite-te tu în grindă... şi vezi jurai-aia de săcure. STERESCU, N. 1 048, cf. PAMFILE, J. I, 136. Feciorul se mai uită o vreme la portiţa închisă, ascultând cum se depărtează paşii fetei. AGÂRBICEANU, S. 135, cf. ŞĂINEANU, D. U. Nu cred că mai putea... să se uite după mine pe fereastră. A. HOLBAN, O. ii, 41, cf. cade. Se uită la tovarăşii de compartiment, văzu că nu i-a convins şi continuă. REBREANU, R. I, 11 .Ai stat... să te uiţi la cartoforii ăia cum joacă? MUŞATESCU, t. 17. Se uita... cum te uiţi la un om care-ţi ia bucăţica de dinainte! SADOVEANU O. n, 355. Stai pe ramură de tei Şi te uiţi de sus la ei. PILLAT, P. 238, cf. SCRIBAN, D. Ia uitaţi-vă la el ce energie l-a apucat. MIHĂESCU, D. A. 210. S-a mai uitat o dată în toată odaia. ARGHEZI, S. XI, 165. Antipatic individ! -mi-am zis, şi m-am uitat la semnătură. CĂLINESCU, C. O. 133. Mitică... căţărat pe gard se uită la noi cum ne jucăm de-a caii. STANCU, D. 40. Se uită la ceas: era unu şi jumătate, preda, R. 292. Se uită la mine cum mă bucur. ISANOS, v. 62, cf. SCL 1965, 767. S-a suit şi s-a uitat în curte, să găsească un loc potrivit unde să sară ca să nurşi rupă ceva. BĂNULESCU, I. 50, cf. L. ROM. 1970, 110, SCL 1978, 326. Şi cât se uita la mine, Ei îi părea foarte bine. pauleti, C. 101, cf. MÂNDRESCU, L. P. 160. Să uită şi ea la icoană, să miră de frumuseţea femeii aceia. RETEGANUL, P. II, 5. Când se uită pe fereastră, văd tot satul în ograda lor. SEVASTOS, P. 91. Aşa zic mândrele mele, Ce-oi avea să beau cu ele, Apoi să mă uit la stele. DOINE, 158. Să nu te uiţi prin sâtă că faci bube. ŞEZ. II, 66. Nu te uita drept la mine. BIBICESCU, P. P. 374. Când se uită mâţa în cuptior, are să fie frig. ŞEZ. IV, 120. Când se uită mâţa la uşă, are să fie vreme bună. ib. Cât pe drum mă poci uita, Abia văd pe mândră mea. VICIU, F. 63. D'i pă sus, domni s-or fost uitând cum să lupta cu zoavinile. DENSUSIANU, Ţ. H. 163, Cf. CIAUŞANU, V. 71, NOVACOVICIU, C. B. II, 7, ALRM i/i h 111/56, alr I 678/223, ib. 1 217/355, ib. 1 357, ib. 1 501/268, alr ii/i mn 4, 6 828, ib. mn 140, 3 905, alrm ii/i h 13, ib. h 373, alr — mii h 318, nalr -b i h 13/57, ib. h 20/34, ib. h 33/29, ib. h 94/81, ib. h 132/34, ib.'h 133/64, A vi 19. O işăt baba, s-o uitat pi fireastrî. 222 UITA -36- UITA 0. bârlea, A. P. I, 200. Oamenii se minunau, De tot stau şi se uitau! FOLC. MOLD. I, 268. Ne-am uita[t] la ei, să jucau. T. DIAL. Μ.· I, 15: Busuiocu l-or juca, Tu-i mere şi te-i uita. Ï. A. POPESCU, o. 90. N-ai fereastî di uitat Şî nisi uşî di intrat. CAF VII, 167. Uită-t'e, bad'e, la mine. ŞANDRU, F. 100. Uită-te la obraz şi mă-ntreabă de năcaz; Uită-te la faţă şi mă întreabă de viaţă. 1. GOLESCU, ap. ZANNE, P. II, 136, cf. PANN, P. V. I, 150/4, id. ib. in, 120/5, baronzi, l. 50, ispirescu, l. 165. Nu râde de alţii; uită-te la tine, se spune celor care nu vor să-şi recunoască p’ropriile defecte sau greşeli, ci le văd numai pe ale altora. Cf. ZANNE, P. II, 691. Uită-te la muma-sa şi cunoaşte pe fîe-sa. PANN, P. V. II, 134/11, cf. ZANNE, p. IV, 467. Nu te uita-n pocitura-i, Ci vezi ce iese din gura-i. PANN, p. v. ii, 139/18, cf. zanne, p. ii, 678. Nu căta la câne, uite-te la stăpân. ZANNE, P. IV, 619. A se uita cu un ochi la slănină şi cu celălalt la făină. id. ib. Π, 346. Mai bine să mănânc sare Şi să mă uit la soare, Decât unt Şi să mă uit în pământ, id. ib. IV, 106, cf. 54. Unii beau şi mănâncă, alţii rabdă şi se uită. jipescu, o. 27, cf. zanne, p. in, 452. Foamea să uită la poarta omului muncitor şi nu îndrăzneşte să intre. PANN, p. v. i, 155/10, cf. zanne, p. iii, 557. Până nu dai cu capul de sus, nu te uiţi (= până nu păţeşti multe, nu te înveţi minte), Cf. ZANNE, P. m, 319. S-a uitat pe gura cămeşii, se zice despre cineva căruia îi merge rău. id. ib. 63. ·❖■ (învechit; eu compliniri în dativ) Să vădzu în lumea cea de sus uitându-să curţâlor celor de D\u\mn[s\dzău făcute. DODOFTEI, v. s. noiembrie 120723. <> (Cu determinări modale) Cf. drlu. Deşchizându-ş iarăş ochii... au început a să uita cu mirare împrejurul său. DRĂGHICI, R. 34/25. El sta pe foişorul casei Şi se uita cu mulţămire. KOGĂLNICEANU, O. I, 207. Mă Uitam la tine cu-atâta dor şi sete! GRANDEA, s. 54. Apoi te uiţi râzând la câte-o filă. EMINESCU, O. IV, 333. Sfânta Duminecă... s-a uitat galâş la nenorocita drumeaţă. CREANGĂ, P. 92. Te uiţi la mine cu milă. SLAVICI, O. I, 127. Apoi uitându-se vesel la fata împăratului zise. ISPIRESCU, L. 16. Se uitau cu jale-n drumul Pierdutului drumeţ. COŞBUC, P. I, 268. Se uita cu aviditate la manuscript. PANU, A. n, 1. Se uită mut... şi cu dispreţ surâde. CODREANU, S. I, 158. Mă uitam în ochii lui cu strângere de inimă (a. 1927). PLRI, 256. Mă uit mai cu băgare de seamă şi zăresc o drăcie care se învârtea într-o prăjină. AL LUPULUI, P. G. 53. Oricine îl poate vedea... dacă se uită cu luare-aminte. MANIU, v. p. 51. Se uită... cu plictiseală la pereţii de bârne. C. PETRESCU, î. II, 22. Se uita la mine cu teamă. VLASIU, A. P. 15. Mă uitam încremenit la el. SADOVEANU, O. I, 138. Stătu o clipă... uitându-se încruntată la oaspeţii de sub frăgar. DAN, U. 126. Se uită neîncrezător la ţigara întinsă. CAMIL PETRESCU, O. II, 23. Se uita fix în ochii celuilalt. BARBU, ş. N. II, 11. Se uita uimită cum i se cufundă adânc tălpile mari în nisipul moale. BĂNULESCU, I. 26. Ce stai, bade, tot pe prag Şi te uiţi la noi cu drag? jarnîK - BÂRSEANU, D. 229. Ţucu-ţi, mândro, ochii tăi Că mândru te uiţi cu ei. DOINE, 63. Ist Tudor îi asculta, Mâna pe vadră punea... Să uita cam rătutiş. ŞEZ. Π, 77, cf. alr I 303/820, alr ii 2 055/47, 769. -Φ· (întărit prin „cu ochi” sau „cu ochii”) Războinicul se uită la gheneralul său cu ochi mari. MOZAICUL (1838), 45/4. Ce te uiţi cu ochii galeşi la copacii trişti şi goi? VLAHUŢĂ, s. A. I, 44. Baba nu înţelegea şi se uita cu ochi stupizi la toţi. D. ZAMFIRESCU, T. S. 10. O ameninţam pentru întâia oară şi mă uitam la ea cu ochii scăpărând. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 45. Ce nu bei, ce nu mănânci, Numa cu ochii te uiţi. RĂDULESCU-cpDiN, L. P. I, 47. <> (Complementul indică un instrument) S-a uitat în ochi cu un aparat teribil de luminos. DELAVRANCEA, O. IX, 35· Sus în cerdac se urca, Cu ocheanul se uita. balade, ii, 32. <> (Cu determinări care indică direcţia) Cf. lex. marş. 193. Uitându-să în gios, vede doi şoareci. KLEIN, în şa I, 83, cf. DRLU. Au rupt-o de fugă... fără a îndrăzni ca să se mai uite înapoi. DRĂGHICI, R. 158/3. Să ne uităm împrejur, în toate părţile (a. 1838). PLR I, 68. Iute capul într-o parte şi te uiţi în jos smerit. EMINESCU, O. I, 155. Se uită el în dreapta, nu vede nemica, se uită în stânga nici atâta. CREANGĂ, P. 238. Fuge uitându-se drept şi numai înainte. CARAGIALE, o. i, 77. Se uită împregiur să-şi vadă copiii. SLAVICI, O. II, 4. Se tot întorcea de se uita înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine se duce după apă mîncepută nu trebuie să se uite înapoi. CANDREA, F. 376. îmbrăţişându-ne câmpia, Te uiţi adesea înapoi. GOGA, POEZII, 11. Ciocăneşte în talpete şi se uită îndărătul războiului. BUCUŢA, R. v. 70. Când am ieşit la drum, mă uit înapoi. AL LUPULUI, P. G. 117. Aşa, pierdut, s-a tot uitat în slăvi până hăt-târziu. MANIU, S. I, 72. Nu mai ştia unde să se uite şi tremura toată. M. eliade, M. 19. M-am uitat de jur împrejurul zidurilor vechi, galaction, O. 81. Se uita de-a lungul uliţei. CAZIMIR, GR. 13. Nu mă uit înapoi, nu mă uit în dreapta, nu mă uit în stânga. CAMIL PETRESCU, U. N. 403. Nu numai că nu-i deteră bineţe,... dar se şi uitară în altă parte. DAN, U. 145. Nu te uiţi nici în dreapta, nici în stânga. H. LOVINESCU, T. 94. Mă uit în jur cam nedumerit. TUDORAN, O. 112. Se uita înainte. PREDA, M. S. 7. Cât te uiţi în lung şi-n lat, Nu mai vezi pământ uspat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 320. Preutul au luat îndată barda şi s-au dus la morariu, uitându-se încolo şi-ncoace pe câmp. SBIERA, P. 241. Şi m-am uitat la deal... Şi m-am uitat la vale, Şi iar n-am văzut nemică. marian, v. 36. Şi te uită-n sus prin vie, Şi te suie-n mărul dulce, De vezi badea cum se duce. DOINE, 6. Mă uitai din deal în luncă, Să văd mândra unde lUcră. VICIU, F. 66. Intr-o parte se uita, Şi el, vere, că-mi vedea Tot pe Mircea ciobănaş. BALADE, I, 336. Uită-te măndruţă-n sus, Trei cloambe de măr am pus. FOLC. TRANSILV. I, 65. Uită-te spre stânga Că s-a desfăcut chinga. FOLC. olt. - munt. ii, 150. Să uită-n stânga, nu ved'e pe nime! O. BÂRLEA, A. P. I, 234. Mă uitai pe val'e-n jos Văzui trandafir frumos. ŞANDRU, F. 61. Ό· (Cu determinări temporale) Cf. DRLU. Se uită puţin pe una din cărţi. DELAVRANCEA, T. 197. Se uita din când în când la telefon, îngrijorat că nu ne vine nici o veste. v. ROM. octombrie, 1964, 4. Femeia, din când în când, să uita la ei, râdeau şi se veseleau. SEVASTOS, P. 71. O· (Cu compliniri finale) Urcându-se în turn, se uită să vadă când vor veni. DAN, U. 106. <> Fig. Vânători şi căruţaşi,... dorm acum... singure, stelele nopţii se uită de pe cer la dânşii. ODOBESCU, S. III, 19. Case a căror streşini de’ olane se uitau în lună - iată tabloul. EMINESCU, P. L. 62. Soarele-aproape de deal Se uită de-a lungul câmpiei. COŞBUC, P. II, 62. Casa cu două ferestre care se uita tocmai în inima satului, cercetătoare şi dojenitoare. REBREANU, I. 10. La un 222 UITA -37- UITA geam, într-un pahar, - O roză galbenă se uită-n jos. BACOVIA, O. 49. Izvorul nu se poate nici uita In ochii celui care bea. ARGHEZI, s. IV, 16. Cerul se uită la oameni cu mii şi mii de ochi, cu ochi de stele, stancu, d. 141. Stelele se uitau la el din liniştea lor eternă. VINEA, L. I, 213. Soar'le se uita, Din ochi căuta, Nimic nu grăia. BALADE, I, 287. (în credinţele populare) Se uită soarele înapoi (sau îndărăt), se spune când, după apusul soarelui, cerul înroşit anunţă schimbarea vremii. Soarele, după un cârd de zile urâte, va răsări frumos;... va străluci senin sau se va uita înapoi, pamfile, Văzd. 5, id. CER. 35. Când soarele la sfinţit se uită îndărăt, vremea va fi bună. zanne, P. I, 78. Se uită soarele îndărăt, se strică vremea, id. ib. Ό· E x p r. A se uita (la cineva sau la ceva) ca la un cireş copt (sau ca la o cireaşă coaptă) = a privi pe cineva (sau ceva) cu admiraţie şi cu drag; a privi cu jind; a dori, a râvni. împăratul se topea de dragoste... şi se uita la dânsa ca la un cireş copt. ISPIRESCU, L. 29, cf. UDRESCU, GL., zanne, p. I, 141, id. ib. ii, 785. A se uita (la cineva) ca la soare v. s o a r e3 (I 1). La soare te puteai uita, dar (sau iar) la dânsa (sau dânsul) ba v. s o a r e3 (11). A se uita (la cineva) ca la ochii din cap = a iubi foarte mult pe cineva, a-i fi foarte drag. V. şi och i1 (A I 1). Părinţii o iubeau mult şi se uitau la ea ca la ochii lor din cap. PÂRVESCU, C. 100. A se uita ca mâţa la peşte v. m â ţ ă (11). A se uita după alţii (sau după altele) = a manifesta interes pentru persoane de sex opus, dorind să le câştige dragostea. Muierea din povestea noastră se cam uita după alţii. SNOAVA, II, 114. A se uita (la cineva) ca la urs v. u r s (I 1). A nu se uita la cineva = a nu ţine la cineva, a nu-l iubi; a manifesta indiferenţă faţă de cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. O plăcea pe Cireşica. Ea nici nu se uita la el. BRĂESCU, O. A. II, 173. Vai de viaţa lui dacă aceea pe care:, o iubeşte nici nu vrea să se uite la dânsul. SADOVEANU, O. I, 170. Alba nu se mai uită la dânsul, totuşi are nevoie de tăcerea lui. MIHĂESCU, D. A. 131. Vrei să te măriţi...? Nu eşti sănătoasă la capi Mai întâi că el nici nu se uită la tine. CĂLINESCU, E. O. II, 251. A se uita cam acru (la cineva) v. acru. A se uita cu ochi răi (la cineva) v. ochi1 (A 11). A se uita (la cineva) ca dracu la popa = a privi pe cineva cu neplăcere, cu duşmănie. Se uită la el ca dracu la popa: PANN, p. v. II; 92/11, cf. ZANNE, p. VI, 611. A se uita urât (la cineva) v. u r â t2 (I 4). A se uita rău (la cineva) = a privi (pe cineva) cu duşmănie. Tinerii care se vor recunoaşte în acest studiu... or să se uite rău la mine ş-or să mă urască toţi. VLAHUŢĂ, O. A. I, 199. Vine în casă, suflă greu, La mine se uită rău. DOINE, 265. Când dau să mă pun şi eu, Părinţii se uită rău. FOLC. MOLD. I, 138. (Rar) A se uita (la ceva) printre degete = a fi prea indulgent cu faptele cuiva. Luaţi-vă dară sama, nu vă uitareţi la toate lucrurile pruncilor printră degete. PETROVici, p. 10/7. Uită-te în ochii mei, se spune unei persoane pentru a-i verifica sinceritatea, adevărul unor afirmaţii sau al unor fapte. Uită-te în ochii mei şi spune drept, drept. BRĂESCU, M. B. 34. A se uita (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană sau pe sub gene) ori a se uita cu genele = a privi pe cineva pe ascuns, pe furiş; a-l privi cu bănuială, cu neîncredere; a-l privi încruntat, cu asprime, cu mânie. Uitându-se la dânsul cam pe sub sprâncene şi cu coada ochiului. ISPIRESCU, u._ 96. Şi să uită pi sub gene, Bate-l, Doamne, cum mă teme. Să uită cu genile Că buha cu penile. MÂNDRESCU, L. p. 160. Şi se uită pe sub gene, Singur dumneata te-ai teme. ŞEZ. I, 44, cf. ALR Il/l h 10/812, ib. h 15/365, balade, ii, 10, zanne, p. ii, 435. A se uita (la cineva) cu (sau, regional, pe) coada (sau, regional, geana) ochiului, sau (regional) a se uita (la cinçva) hoţiş (sau hoţeşte, furiş, pe furiş, pe de-a furişu) ori a se uita cu albuşul = a arunca (cuiva) o privire piezişă, pe ascuns, pentru a observa ceva fără a fi văzut sau pentru a face un semn cuiva. îndrăznea numai uneori... a se uita pe furiş la dânsul. MOZAICUL (1839), 574/2. Din când în când mă uitam furiş la dânsa şi vedeam o seninătate sufletească. GRANDEA, S. 115. Ea s-a ascuns cu spatele spre părete,... se uită la el pe furiş. EMINESCU, O. VIII, 103, cf. ISPIRESCU, U. 96. Se uită cu coada ochiului la cei doi feciori şi zâmbeşte. AGÂRBICEANU, S. P. 54. Din când în când, cu coada ochiului, se uita la Nadina care surâdea. REBREANU, R. I, 51. încetă o clipă să numere, se uită cu coada ochiului la carneţel, apoi continuă număratul, preda, D. 82. Oaspeţii, care mai toţi erau boieri,... fiecare se uita cu coada ochiului la dânsul. MARIAN, T. 327, cf. alr ii/i h 15, alr - ΜI h 29, nalr - BI h 33. (Regional) A se uita în şapte (sau în douăzeci şi patru) de blide = a avea strabism divergent. Çf. nalr - B h 32. (Regional) A se uita slut v. s 1 u t (1). A se uita,(la cineva) chiorâş (sau cruciş, chiondorâş, cordiş, ghioldiş, boldiş, bodiş, horţiş, pieziş, ponciş) = a fi saşiu; a nu vedea bine, a fi chior; a privi cu coada ochiului, pe furiş; a privi (pe pineva) încruntat, cu dispreţ, cu ciudă, cu duşmănie, cu răutate. V. şi c u v. In curtea locului de alegeri se văd două tabere căznite... uitându-se chiondorâş unii la alţii. JIPESCU, ap. TDRG. Stăpânu-tău, ca stăpănu-tău; ce ţ-a face el, asta-i deosebit de başca, zise împăratul, uitându-se chiorâş la dânşii. CREANGĂ, P. 266. S-a uitat o dată chiorâş de i-a băgat în spaime pe toţi. CARAGIALE, O. II,. 223. Chiar şi fetiţele mici se uitau cordiş, cu coada ochiului, la sora lui. slavici, o. ii, 28. Fraţii lui Ţugulea începuse a se uita la el cam chiondorâş. ISPIRESCU, L. 320. Bătrânele prea sunt de tot, prea dau pilde rele..., prea se uită chiondorâş. DELAVRANCEA, T. ‘148. Se uită cruciş la dânsul, id. ib. 147. Mătuşa Catinca se uită la el chiorâş. DUNĂREANU, CH. 85. De când cu Călina, te uiţi cam chiorâş la el. HOGAŞ, M. N. 215. Se uită boieroaicele ponciş la dumneaei ca la o duşmancă. SADOVEANU, O. XIII, 135. Se uita uneori ponciş şi îşi întovărăşea observaţiile sarcastice cu un zâmbet semnificativ, puşcariu, D. v. 18. Nu se poate stăpâni să nu se uite la ea cruciş. STANCU, D. 34. Se uită chiorâş la ferestrele luminate ale bogaţilor. CAMILAR, N. I, 145. Nu-i veni la socoteală că o namilă aşa de mare... se uită horţiş la dânsul şi-l înhoalbă aşa de lacom. SBIERA, P. 177. Să uită la mine ghioldiş. GRAIUL, I, 59. Se aşezară fiecare la butoiul lui, streinul voios şi fără grijă, dracul însă viclean şi uitându-se chiorâş la celălalt. PÂRVESCU, C. 98. Se uită bodiş la mine. Com. din ZAGRA — NĂSĂUD. Oare ce se uită Vasile horţâş la mine? Com. din BILCA - RĂDĂUŢI, cf. alr π/i h 15, alr - M i h 29, ib. h 34, ib. h 35, nalr -B I h 32, ib. h 33, alr - t i h 48, ib. h 49, ib. h 53. Frumoasă noră dobândişi, Dar se uită cam pieziş. 222 UITA -38- UITA zanne, p. iv, 516, id. ib. vi, 453. A se uita printre gene = a miji (I 1) ochii. Zise... uitându-se la el printre gene ca o pisică la soare. BRĂESCU, M. B. 27. A se uita pe sub ochi v. ochi1 (A I 1). A se uita (la cineva) cu albul ochilor = a privi (pe cineva) cu mânie, cu furie. Se răsti la Ilie uitându-se la el cu albul ochilor: - Pe unde tot umbli? preda, D. 98. A se uita (la cineva) de sus v. s u s (6). A se uita (la cineva) peste umăr v. umăr (I 1). A se uita în crucea cuiva v. c r u c e. A se uita lung (la cineva sau la ceva) = a privi (pe cineva sau ceva) mult şi atent, cil insistentă şi preocupare; a*l privi mirat, nedumerit sau cu reproş. Zamfira tristă... lung sé uita La cornul lunei ce se ivise. ALECSANDRI, P. I, 19. Se uită lung şi îngrijat la fată, GRANDEA, s. 251. Şade şi se uită lung şi galeş la cucoane. CARAGIALE, O. IV, 5. S-a uitat lung la el... apoi l-a întrebat, slavici, o. I, 212. Ministrul s-a uitat din nou lung la proprietar. delavrancea, O. vii, 211. Beau oamenii obosiţi, beau şi se uită lung înaintea lor. SĂM. I, 4. Frăţiorul mic Se uită lung: nu mai mă ştie. IOSIF, PATR. 14. Bogătaşul se uita lung, cu ochi mari, holbaţi. LUNGIANU, C: 80. l-am dat oeol, salutând reverenţios pe oricine se uita mai lung la noi. BRĂESCU, Ό. A. n, 99. Se uită lung la stele cum ard nălucitoare. VOICULESCU, POEZII, I, 64. Lumea se uita lung la acest-om cu port străin. PUŞOARIU, D. v. 96. Se uita lung, încremenit. CAMIL PETRESCU, O. II, 25. Sus din naltul ceriului, La N. lung că s-o uitat. PÂRVESCU, C. 65. Cum îi cânta, sî uitî iei la muzicant lung. o. bârlea, A. p. 1,310. A se uita în gura cuiva = a fi foarte atent la ceea ce spune cineva, a-l asculta cu nesaţ; a crede tot ce spune cineva, a da ascultare, a lua în considerare vorbele sau sfaturile cuiva. O crezi, stăpâne, ce spune? Nu te mai uită în gura ei. CREANGĂ, P. 177. Am făcuta, după cum mi-a fost priceperea; acum, însă, mi-a venit rândul să mă uit în gura ta. slavici, o. Π, 67. Un plod răsfăţat... Cin' să se uite în gura ei? DELAVRANCEA, O. II, 186, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Mai bine li place să se uite în gura oaspeţilor decât să facă vreo trebuşoară. SBIERA, P. 252, cf. ZANNE, P. II, 193. A se uita în coarnele cuiva = a face pe placul cuiva, a asculta cu supunere de cineva. Moşneagul... se uita în coarnele ei şi ce-i spunea ea, sfânt era. creangă, p. 285, cf. zanne, p. i, 439. A se uita în pământ = a) à privi în jos din cauza timidităţii sau a ruşinii. Of. DL; b) a fi mâhnit, trist. Şi iarăşi a-nceput cuvânt Străinul, tremurat şi rar, Uitându-se-n pământ: -Am mai umblat pe-aici... dar sânt Amar de ani, amar! COŞBUC, P. I, 228. A se uita (a privi, a căta etc.) ţintă (sau, învechit, rar, aţintat) = a privi atent într-un anumit loc, a privi fix, a fi cu ochii pironiţi da ceva). V. şi ţintă1 (II 1). Vedeam neşte obraze uscate... care se uita aţintat pe roata norocului. MOZAICUL (1838), 147/15. A se uita bine (la ceva) = a fi atent (la ceva). Ne uităm bine unde se vede o rază... subţire ca un pai. SOREŞCU, u. 29. A se uita în gol = a avea privirea fixă, fără vreun obiect sau vreo ţintă precisă. Totuşi, ca totdeauna, ei se aşezară la masă absenţi, uitându-se în gol. PREDA, M. 24. îngălbenise rău, se uita în gol. id. R. 326. (Rar) A se uita (la cineva) ca în strachină = a privi pe cineva de la (foarte) mică distanţă, a fi (foarte) aproape de cineva. Fugea..., aşa că, tot câte-o leacă, căte-o leacă, micşora din drum că acuma se uita la dânşii ca în strachină. SĂM. V, 129. A se uita ca viţelul (sau vaca, boul) la poarta (ori la poartă) nouă v. poartă1 (1). A se uita ca mâţa-n calendar v. m â ţ ă (11) A se uita cam lacom în fundul paharului = a bea prea mult, a trage la măsea. Dacă vreunul a băut cam multişor... ceilalţi, observând aceasta, zic în glumă:... s-a uitat cam lacom în fundul paharului. MARIAN, NA. 307, cf. zanne, P. iv, 40. A se uita în fundul oalei v. o a 1 ă (11). (R e f 1. r e c i p r.) A se uita unul la altul (sau unii la alţii) = a) a se înţelege din priviri, a-şi face semne din ochi. Străjerii, cum îi văd, încep a se uita unul la altul şi a bufni de râs. CREANGĂ, P. 82; b) a se privi cu nedumerire, cu surprindere, cu uimire. Se uitară unii la alţii cu o mirare plină de spaimă,· NEGULESCU, F. R. 218. S-a făcut deodată tăcere, că parcă îngheţaseră cu toţii... Ai d-acolo au început să se uite unii la alţii. CAMIL PETRESCU, O. II, 44. Ilinca Ne-a murit, Inimioara Ne-a pârlit... Turcii, Dac-o auzea Unii L-alţii se uita. balade, ii, 140. ♦ A-şi cerceta propria imagine într-o oglindă. Cu deosebire îi plăcu oglinda, încât de câte o sută de ori se uita pe zi într-însa. MOZAICUL (1838), 51/20. Ia uită-te în oglindă, o pofti doamna Deleanu. TEODOREANU, M. I, 104. De câte ori mă uit în oglindă... mă conving că urâţenia e singura mea realitate. VINEA, L. I, 161. Să nu te uiţi după un bubos în oglindă imediat, ci mai târziu, eăci altfel ii iei bubele. GOROVEI, CR. 33. Mai bine te-ai uita în oglindă, se spune celor care nu vor să-şi recunoască propriile defecte sau greşeli, ci le văd numai pe ale altora. Cf. zanne, p. m, 258. ♦ (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A examina, a cerceta pentru a descôp'éri ceva; a investiga. Uită-te de vezi în aer, pe pământ, ş-adânc în mare, Toată firea cum se mişcă spre a lumei întrupare. CONACHI, P. 270. Lumea are... un caracter complex, la care poate fi util să ne uităm de aproape. VULCĂNESCU, D. 14. ♦ A căuta, a scotoci pentru a găsi ceea ce te interesează. V-aţi uitat sub scurteica Hagiului? DELAVRANCEA, H. T. 15. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie; mai ales' în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată, iacă, vezi. Oite,-m zice, Că pentru Î/[risto]s şi m[u]cen[i]cii sânt cinstiţi (ante 1633). GCR I, 85/16. Nu zic dar nimic... uite nimic. HELIADE, D, J. 21/24. Uită-te, tocmai acuma turbez de necaz că am fost cinstită, id. AMF. 6/32. Uite, un lucru extraordinar simţ în mine. PR. DRAM. 132. Uită-te, piste câteva ceasuri or să se cunune. NEGRUZZI, T. 32/15. Uite, zeu! Nu-mi şede bine? CONTEMPORANUL, I, 234. Şi mie-mi arde inima de dor şi uite că rabd. GRANDEA, s. 235. Uite, chiar de-acu poţi să porneşti cu ele la păscut. EMINESCU, P. L. 16. Dar uite ce vorbeşte gârbova şi neputincioasa. CREANGĂ, P. 191. Tot eu am făcut acu câţiva ani omorul din pădurea Corbenilor... uite de ce şi uite cum... CARAGIALE, O. vi, 255. Uite, urmă..., aş voi să ne înţelegem asupra unui lucru, slavici, O. II, 213. Astăzi, uite,... m-ar îngriji cineva. ISPIRESCU, L. 15. Uite, şi flăcăii, mai toţi o luaseră în nume de rău. delavrancea, S. 15. [La horă] trecea pe dinaintea ei, chiotind... - Uite-aşa! MACEDONSKI, o. Iii, 13. însă, uite, mă-nspăimântă întunericul de veci. VLAHUŢĂ, S. A. I, 16. Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa. COŞBUC, P. I, 103. Apoi, uite, am grăit cu primarul să ne dea voie să-l grijim noi. SĂM. I, 326. Şi, uite,-mi trec pe dinainte In rînduri-rînduri toate cele. 222 UITA -39- UITARE GOGA, P. 21. Uite, n-am înţăles niciodată ce însămnează aceea „om neaşăzat". AGÂRBICEANU, S. 134. Uite, eu sunt ăl cu pricina; cu mine aveţi de-mpărţit, nu cu el. LUNGIANU, C. 63. Nici nu ştiu cum mă mai ţin pe picioare, uite, asta mi-e crucea, rebreanu, R. I, 235. Nu mai am deloc putere în mine... Uite, obosesc vorbind. M. eliade, , D. 87. Aş vrea atâtea să-fi scriu dintr-odată, că, uite, nu ştiu de unde să-ncep. C. PETRESCU, î. I, 99. Uite, să ştii... dacă nu-i spui, eşti o curcă plouată! BRĂESCU, O. A. II, 62, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 115. Uite, plec numaidecât, stimate domnule jandarm. ARGHEZI, S. XI, 23. Uite, cântă ciocârlia! BLAGA, POEZII, 293. Ia uite câte flori am pus în vase în cinstea ta. H. LOVINESCU, T. 6. Uite,-n sat la noi te-aştept. TEODORESCU, P. P. 296, cf. bran, S. Răţoiu nu l-oi mai tăie... cî uti cî di frumos îi. ŞEZ. IV, 204. loti măi, d-apoi pre mare vânt ţ-ai luat, dragu moşului. VASILIU, P. L. 64. J'-aş da-o, da ute singur şi vezi că nu-ncape. id. ib. 61. Ci... să fac, ariciule, că ioti, anu-i pre mic? ŞEZ. XXIII, 36, cf. ALR I 430/600, alr 11/791, mat. dialect, i, 101. Măi omule! Uită-t'e, io t'e-oi scăpa pă t'ine. O. BÂRLEA, A. P. I, 143. <> T r a n z. Colo-n fund Uite-l verde şi rotund Nucul din grădină. COŞBUC, P. I, 261. Sunt ai noştri care înaintează, uite mitraliera pe cai. CAMIL PETRESCU, U. Ν. 283. Uite-l că zâmbeşte şi se ridică de pe scaun. PREDA, D. 100. Cân să lasă câte-o stea, zâce: Ute zmeu! ALRT II 257. Ui ce pară mare s-af rădicat. ALR 1678/227. Bate-o, bate-o, ca la noi, Ca la noi, ca la zăvoi, Şi cu stânga lasă-i doi: uite unu, uite doi! FOLC. MOD. I, 178. Uite-o! Nu e? (Scânteia). FUNDESCU, L. P. II, 158. O E x p r. Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este!, formulă exclamativă prin care se atrage atenţia asupra celor ce urmează a se spune. Uite ce-i treaba! Mai am o feţişoară nemăritqtă. BĂNUŢ, τ. P. 159. Uite ce-i, domnişorule. Hm! Aş vrea să ştiu dacă ceasornicele mor ca şi vietăţile. SADOVEANU, O. IX, 412. Mătuşă... uite ce este, îmi place fata. T. DIAL. M. n, 522. ♦ A cerceta, a examina fapte, întâmplări trecute; a rememora. Are privirea încă îndurerată când se uită spre trecutul lor. DELAVRANCEA, O. VIII, 20. Oftezi, dând pas gândirii să mai lunece-napoi... Nici te mai uita în urmă-ţi. VLAHUŢĂ, S. A. I, 44. Ne uităm în istoria societăţii omeneşti. IONESCU-RION, S. 147. Acuma, când mă uit înapoi, pot să definesc lămurit lupta între tendinţa junimistă în literatură şi cea naţionalistă de pe atunci. PANU, A. I, 32. Şi-nspăimântat uitându-te-napoi, Vei adora, îngenuncheat, trecutul. CODREANU, S. I, 179. Mă uitam îndărătul vieţii mele. MIHĂESCU, D. A. 18. ♦ (Prin nord-vestul Munt.) A sta în faţa cuiva privindu-1 şi aşteptând să i se facă sau să i se dea ceva. Cf. udrescu, GL. Se uită să-i fac tot eu. id. ib. Tot la mine se uită să-i dau. id. ib. 2. A băga în seamă, a da atenţie; a avea în vedere, a lua în considerare, a ţine cont de...; a se preocupa de..., a se îngriji de... La mintea lui nu să uita cineva, că nu era, ci numai să uita la răutatea şi la nebunia lui. IST. Ţ. R. 21. Pre cel sărac groznic îl ceartă; la greşealele celui bogat nu se uită. N. COSTIN, c. 157. Deci uitându-să veziriul la sfatul acelui oficer şfedzesc, într-acesta chip s-au apucat a face gătire. NECULCE, L. 201. Grigorie-Vodă... l-au iertat, nici s-au uitat la ocărâle ce-i făcusă şi la ponturile ce-i scrisesă Gavriil. id. ib. 311. La aceastea dară toate mult uitându-se [şji bine socotindu-le,... Şerban Cantacozino au gândit... să ajute pre cei ce trebuinţa lor îi sileaşte (a. 1702). GCR I, 344/32. Să nu se uite la trup, căci iaste trecătoriu, ci să poarte grije de suflet. CALENDARiu (1814), 8/12. Patimile... când pe om îl rădică mai presus cu bărbăţie,... îl fac să nu se uite la vrun fel de lăcomie. CONACHI, P. 278. Nu se uită şi nu cată De-i eşti frate, de-i eşti tată. COŞBUC, P. II, 166. Nu se uita la frăgezimea copilului: îl punea la toate trebile. AGÂRBICEANU, S. 13. Cine se uita la mine?... Pe cine aş fi putut eu să cuceresc? GALACTION, O. A. I, 38. Dumnezeu nu se uită la bani, ci la sufletul omului. BRĂESCU, O. A. II, 330. Ea a fost femeie la locul ei,... nu s-a uitat că are bărbat beţiv. SADOVEANU, O. I, 78. Tu Vasile,... ca frate al Anii, mai uită-te şi de ai mei. DAN, U. 257. Făcu lucrurile bine, potrivit ambiţiilor lui, fără să se uite la cheltuieli. CAMIL PETRESCU, O. Π, 398. Nu m-am uitat că arăta flămând şi dezbrăcat şi nici că nu era de neam bun. VINEA, L. I, 106. Aur aducem şi pietre şi platină;... nu te uita că vântul ne clatină, botta, s. I, 242. Ala se uita la ea, că avea bani. SORESCU, L. L. I, 144. Nu te uita, lele hăi, Că mi-s cioarecii cam răi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 459. Iubeşte, puică, iubeşte Şi te uită ce iubeşti Că nu-i cârpă s-o cârpeşti. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 346. Te-ai uitat la clăi cu fân Şi m-ai dat dup-on bătrân. VICIU, F. 213. Murgu-n şepte mi-a crăpat, Eu la murg nu m-am uitat, Drept în casă m-am băgat. BALADE, III, 219. Bogăţia ta, Nu mă uit la ea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 346. Nu calcă pă la noi, nu să uită la noi. T. dial. m. i, 209. Leul nu se uită când îl latră un căţel. ZANNE, p. I, 504. Muierea (femeia) se uită la mână (= femeia preţuieşte pe om după avere), id. ib. II, 292. Nu te uita la haine, ci la ce este în haine. id. ib. ΠΙ, 179. Nu te uita la albeaţa saricului, când săpunul cu care l-a spălat pe răboj l-a luat. id. ib. 359. Râde vârşa de baltă şi nu se uită la dânsa cum îi putrezeşte coada. id. ib. iv, 684. - Prez. ind.: uit; imper,: pers. 2 (în formă contrasă) uite şi (popular) ui, (regional) iote, ute (jahresber. v, 190), ută (ib. IX, 230). - Şi: (învechit) uita, (învechit şi regional) oitâ vb. I. - Lat. *obIitare. UITARE s.f. Faptul de a (se) uita. 1.1. Pierdere din memorie (pentru scurt timp sau pentru totdeauna); neaducere aminte; dispariţia sau absenţa unor amintiri (din memoria unei persoane sau a unei colectivităţi). Cf. uita (I 1). Uitare priimind curăţitului păcatelor sale vechi. CORESI, L. 177/15, cf. DRLU, LB. Muzele-n nemernicie spăimântate-umblau şi mute, Neputând a patriei limbă din uitare să învie. ASACHI, S. L. I, 49, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 2782/4. Un pustnic în codri îngropat întru uitare. CONACHI, p. 282, cf. ISER. Voi veţi găsi în acest azil o adăpostire în contra furtunelor vieţii şi uitării durerilor voastre. PÂCLEANU, I. II, 96/1. Dulci visuri aduc uitare De negre chinuri la cel ce doarme. CREŢEANU, M. 73, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. II trage din sânul uitărei şi-i face numele său cunoscut în lume. CANELLA, V. 130. Uitarea şterge lacrimile, timpul şterge durerile. BOLINTINEANU, O. 458. Uitarea sensului primitiv pricinuieşte multe schimbări în înţelesul cuvintelor. LAMBRIOR, S. 83. Socotim ca o datorie a rechema din uitarea publicului memoria... acestui june poet. ODOBESCU, S. I, 239. 223 UITARE -40- UITARE Uitarea mănă-n noapte a visurilor turme Şi toate trec ca vântul. EMINESCU, O. IV, 276. O operă de artă viabilă, după o... uitare de veacuri, reînviază iarăşi la căldura ochilor pricepuţi. CARAGIALE, O. III, 52. Te du ferice şi mă lasă în întunericul uitării. VLAHUŢĂ, S. A. I, 47, cf. DDRF. Pe urma; ta, uitarea creşte, Uşor, ca linişteq. de fulgi, când ninge, PĂUN-PINCIO, P. 86. Timpul seamănă peşte ţărna fiecăruia buruiana uitării. D. ZAMFIRESCU, O. V, 107, cf. BARCIANU,, alexi, w. Scutură praful uitării. STERE, S. 135. Când a venit Hammer şi... a dat o nouă expunere a istoriei turceşti..., cele şepte peceţi ale uitării închiseră paginile lui Cantemir. IORGA, L. I, 388. Păstrează-ţi în minte, ferind de uitare, Vorbele-aceste. MURNU, I. 26. Au cine-a spus că depărtarea E soră dreaptă cu uitarea? CERNA, P, 120. Painjeni fes covorul Uitării-ntunecate. IOSIF, PATR. 75. Perdelele uitărei S-au coborât şi, totuşi, O rază furişată încearcă să pătrundă. DENSUSIANU, L. A. 29. Timpul începu să-şi facă datoria de-a alina, de-a face suportabilă sau chiar de-a întoarce în uitare durerea sfârşitului în moarte. AGÂRBICEANU, S. 556. Vânturi străine şi de pretutindeni au suflat şi pulberea uitării s-a aşternut groasă peste icoanele trecutului. HOGAŞ, H. 47, cf. ŞĂINEANU, D. u. Nu-şi aducea aminte... că plângea un mort. Era cea dintâi primăvară după prăpăd şi începeau cele dintâi uitări. .C. PETRESCU, î. I, 218. Nu simţi necesitatea uitării decât a lucrurilor şi a experienţelor din cauza cărora ai suferit. CIORAN, C. D. 139. Şi-n toamna ta, săraca, plecând, nu iei nici una Din roadele-amintirii muşcate de uitare. VOICULESCU, POEZII, I, 173. Peste apa sufletului lor, odată tulburată, acuma se întinsese luciul uitării ş-al iertărilor. SADOVEANU, O. V, 699. în visul tău ieşi-vor din uitare Toţi cei ce te-au iubit până la chin. PILLAT, P. 162, cf. SCRIBAN, D. Tratate tehnice pe care caracterul lor uzual le-a scăpat de uitare. NEGULESCU, F. R. 253. In odăi se zăreşte nîişcăndu-se vălul moale al uitării. ARGHEZI, S. VI, 56. Un ţintirim pe care l-a năpădit uitarea. PERPESSICIUS, S. 60. Piezişe cad lacrimi din veac. Invoc cu semne uitare şi leäc. blaga, poezii, 134. Uitarea şi singurătatea i se păreau o nedreptate de nesuferit. VINEA, L. I, 56. Totu-i tăcere şi zidul uitării tot creşte şi creşte, botta, S. I, 230. Frumoase flori... In voi înfloresc dureri şi fericiri, Uitări şi amintiri. ISAC, O. 78. Anii mei vor cădea... în uitare. ISANOS, V. 98. înlăturăm colbul cenuşiu al uitării de pe testamentul bărbierului chirurg. G. barbu, A. V. 31. Da: mie - celui stins aici -uitare. DOINAŞ, A. P. 43. Şi capul i-l răpunea, Ca să-i piardă suflarea, Să-l şteargă cu uitarea. BALADE, n, 362. Vorba ce-ai vorbit aseară Să nu-ţi fie de uitare. FOLC. OLT. - MUNT. Π, 201. Cu uitarea tămăduieşti orice necaz dobândeşti. ZANNE, p. vm, 81. Ό· (Cu referire la fluviul Lethe din mitologia greacă) în ochii ei dorm ape-ntunecate Ca-n infernalul fluviu al uitării. CODREANU, S. V, 87. L-au prăbuşit, când se credea mai tare, pornindu-l pe apele uitării şi ale morţii. BUCUŢA, r. V. 39. Fluviul uitării ne leapădă în genunea trecutului. v. rom. septembrie 1970, 13. 2. Indiferenţă faţă de o persoană sau faţă de un obiect (drag), faţă de o situaţie, o întâmplare etc.; alungare din minte; dezinteres; neglijare; (învechit) uităciune. Cf. u i t a (I 2). La oameni mari, cu greu să poate răbda acelea ce aduc micşurare şi uitare cinstii numelui lor. N. COSTIN, L.2 147. Den uitare sau den nebăgare de seamă... cartea o au trimis domnul şi boierilor nu le-au mai arătat. R. POPESCU, CM I, 425..Despre Moldova şi Valahia nu se făcuse pomenire în tractatul acela... din uitare. ŞINCAI, HR. II, 76/21. Acele patimi turburătoare... să nasc numai din uitarea datoriilor noastre către noi înşine. MARCOVICI, D. 30/15. Trimise soli în Transilvania... ca să ceie prieteşug, împăciuire şi uitare de cele trecute. F. AARON, I. II, 299/23. Au recunoscut naţionalitatea română şi au şpos-o din adânca uitare în care o aruncaseră veacuri de barbarie. BUCOVINA (1848), 14'/46. Să lămurim ideile fundamentale... a căror uitare ne-a adus în starea de care ne plângem (a. 1885). PLR I, 377. lată-i şi-n vaiet, şi-n vuiet, şi-n foc, Şi-n oarba uitare de viaţă, coşbuc, p. ii, 296, cf. lovinescu, s. i, 268. Ca să repare uitarea de ieri, Grigore stătu apoi cu Titu Herdelea până seara. REBREANU, R. I, 53. Ia-o pe margini ca să nu omori din uitare sau din greşeală cărătoarele de merinde. ARGHEZI, S. vin, 56. Ό* Uitare de sine = a) visare, reverie. Arareori frigurile îl biruiau şi îl smulgeau de tot din această fericită uitare de sine. vlahuţă, O. A. I, 95, cf. BARCIANU. E o spontaneitate, uneori, o uitare de sine, în femeia asta stăpână pe faptele ei până la calcul. IBRĂILEANU, a. 69, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mă lăsam pe scândura de brad a podelei, îmi întorceam faţa spre perete şi mă învăluia liniştea şi uitarea de sine. vlasiu, a. P. 453; b) desprindere de realitatea imediată; transpunere; transfigurare; extaz. Lucră până la prânz cu uitare de sine, cu bucurie, apoi încet, încet, gândurile cad peste el. VLASIU, D. 225. Din această uitare de sine, omul... vede ca în vis pe Dumnezeu însuşi, creatorul a tot ce există. NEGULESCU, F. R. 220. Ea începu să cânte... cu o totală uitare de sine. PREDA, M. S. 124; c) neglijare a intereselor proprii; altruism. în această uitare de sine... stă moralitatea artei. GHEREA, ST. CR. n, 58. A silit, cu toate puterile unei nobile abnegaţii, unei desăvârşite uitări de sine, să nu i se dea nimic. IORGA, P. A. II, 39. Pentru care scop... şi de la cine ar fi putut ei să înveţe uitarea de sine? TOPÂRCEANU, O. A. II, 10. Uitarea de sine şi chemarea nu durează decât în răbdare. ARGHEZI, S. Xi,165. Să împingă... generozitatea până la extrema uitării de sine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 7, 22/2. <> E x p r. A (se) da (sau a lăsa) uitării (sau în uitare) (pe cineva sau ceva) sau (învechit) a pune la uitare (ceva sau. pe cineva) = a nu se mai gândi, a nu se mai preocupa (de cineva sau de ceva), a înceta să se mai intereseze sau să-şi mai amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite; a uita (I 2). Nice aceasta uitării nu vom da. N. COSTIN, L.2 311. Acele trecute le-am dat uitării. AXINTE URICARIUL, LET. II, 142/8. Mă rog a m mă pune la uitare (a. 1818). ŞCHEI. 60. Poartă de grijă norodului acestuia ce să va da uitării. BELDIMAN, N. P. II, 28/2, cf. AR (1829), 118'/11. El iarăş au dat uitării pe părinţii săi, nebăgând în samă înţăleptele sfatuiri. DRĂGHICI, R. 17/20. Crez că înţelepciunea dumneavoastră le va pune la uitare, şi nu veţi mai gândi la ele ca mai nainte. GORJAN, H. IV, 167/23. Această întâmplare se făcu vorbirea de toate zilele în gura norodului, pănă ce, cu încetul... se dete cu totul uitărei. MOZAICUL (1839), 525/1. Am numai de pus la uitare... acea plăzmuire Ce fuge când fapta-şi în ochi îi răsare. I. VĂCĂRESCUL, P. 84/3. Nu cumva din nevedere sau din ciuda depărtărei, Dup-atâta pătimire să mă dai şi tu uitărei. CONACHI, P. 103. Voieşte a le da vecinicei uitări. FM (1861), 60. Eu 223 UITAT1 -41 - UITAT2 de tine eram dată uitării!... Ce-am fost dar pentru tine...? ALECSANDRI, T. II, 183. Vă mulţumesc că nu m-aţi dat uitărei. LAMBRIOR, s. 208. Sufletele păcătoase ale muritorilor... dând uitării sănătoasele dar asprele legi ale înţelepciunii. ODOBESCU, S. III, 34. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I, 127. Toate cele petrecute erau parcă date uitării, slavici, o. I, 134. Lasă acum cele trecute uitării. ISPIRESCU, L. 217. Danfurile sunt date uitării. PÂRVESCU, C. 24. Amândouă familiile erau bucuroase că se încuscresc, că au dat uitării trecutul. AGÂRBICEANU, S. 32. Venii pe-aicea... să-fi aduc aminte că prea sunt dat uitării, sorbul, t. 8, cf. CADE. Cântecul domol ce nu-l pot da uitării. PILLAT, P. 128. Generaţia lui însă l-a lăsat uitării şi pe el, a lăsat uitării şi tot ce se lega de el. SADOVEANU, E. 104. în rostul meu tu m-ai lăsat uitării. ARGHEZI, S. I, 37. Totul a fost dat uitării în clipa când am intrat într-o prăvălie, să ne cumpărăm chipiile de rigoare, chipiile de „studenţi”. BLAGA, H. 73. Critica literară din trecut a lăsat în uitare pe poetul Barbu Paris Mumuleanu. CONTRIBUŢII, I, 7. L-au reangajat şi totul a fost dat uitării. PREDA, R. 300. Cercetările actuale... nu pot fi lăsate în uitare. V. ROM. decembrie 1970, 151. Nici Tatăl ceresc nu-l dete de tot uitării. BOTTA, P. 109. Să nu mă laşi uitării De-a fost dragoste-adevărată. FOLC. MOLD. II, 195. (învechit) A veni întru uitare sau a fi în uitare = a fi uitat (I 1) (de către cineva); a fi alungat din preocupări, a fi neglijat (de către cineva). Ceale poruncite de Dumnezău, mai toate au venit întru uitare. ZOBA, S. 10, cf. GCRI, 270/18. Tu ce ai viaţa în a mea suflare... Poţi crede că numai tu eşti în uitare, Tu, fală a lumii, om şi împărat? HELIADE, O. I, 95. A trece cu uitarea v. t r e c e (I 8). (Prin nord-estul Olt. şi nord-vestul Munt.) A-şi face de uitare = a-şi scoate, a-şi alunga din minte; a da uitării; a neglija. Cf. CIAUŞANU, V. 207, UDRESCU, GL. Ai aranjat chestia aia care am vorbit ori ţi-ai făcut de uitare? UDRESCU, GL. + Rătăcire morală. Toate aceste câştiguri ale momentelor ei de uitare îi făcură groază. GANE, N. I, 110. Câte... necazuri nu poate stârni o clipă de uitare vinovată în furia unui joc pătimăş! PÂRVESCU, C. 91, cf. DL, DM, DEX. 3. F i g. Neant, nefiinţă. Un luceafăr, răsărit Din liniştea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătăţii mării. EMINESCU, O. I, 175. Nu e nimic şi totuşi e O sete care-l soarbe. E un adânc asemene Uitării celei oarbe. id. ib. 176. Gospodăria curată a bătrânului care se pregătea să se călătorească spre ţărmuri de tăcere, de întuneric şi de uitare. SADOVEANU, O. III, 19. Generaţii după generaţii s-au perindat ca frunzele toamnelor căzând în uitarea morţii, id. E. 76. II. Uitat1 (II), uitătură, privire (1). Cf. uita (II 1). Cf. DRLU, LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mă tot uit uitare lungă, Doar norocul să m-agiungă. ALECSANDRI, p. P. 255. Ospăţul cel grozav la care au fost poftiţi toţi oamenii din acel sat la uitare, că la altă n-aveau la ce. bota, p. 114. ♦ (Rar) Privelişte. Cf. polizu. - Pl.: uitări. - V. uita. UITÂT1 s.n. I. Uitare (I). UDRESCU, GL. A (mai) lăsat Dumnezeu uitatul, c-alminteri ar fi rău de tot. id. ib. II. Faptul de a se uita (II); uitare (II), uitătură, privit (1). Lingurarii noştri cântau acum îndrăcit..., cu ochii painjeniţi de atâta uitat, să vadă nu le vine mâncare dincotrova? CREANGĂ, A. 54. Rămânea cu gâtul strâmb de atâta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DR. XI, 159. Au Stat la poartă pe podişcă să se uite cum trece lumea pe drum... Ţe întrebai cum nu i se ura de atâta uitat. PREDA, DELIR. 236. ♦ Fel de a se uita, de a privi; uitătură, căutătură. Căci ca tine nu găsesc Nici la stat, nici la uitat, Nici la mers cu legănat. F (1872), 151 . Amândoi ne potrivim... Şi la ochi şi la uitat Ca doi porumbi la zburat. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 49. Hai, mândruţă, să fugim, Că noi bin’ ne nimerim Şi la stat şi la uitat, Ca şi cucul la cântat. F (1888), 475. Amândoi suntem de-o samă Şi la stat şi la uitat, La gură de sărutat. EPURE, P. 80. Amândoi ne potrivim... Şi la ochi, şi la uitat Ca şi doi porumbi la Stat. VICIU, F. 71, cf. T. PAPAHAGI, M. 18. Hai, bădiţă, să fugim, Că noi bine ne vâjim... Şi la ochi şi la uitat Ca doi porumbi la zburat. PODARIU, FL. 48. Uitatul tău cel frumos. FOLC. TRANSILV. II, 320. - Pl.: (neobişnuit, II) uitate, barcianu. — V. uita. UITÀT2, -Ă adj. 1. (Şi substantivat) Care a dispărut din amintire, de care nu-ţi mai aduci aminte; care a fost alungat din minte, care a fost dat uitării; neglijat; (învechit şi regional) oropsit (2). V. părăsit (I). Cunoscute vor fi întru untunearec minunile tale... şi dereptatea ta în pământ uitat? CORESI, PS. SL.-ROM. 371/7. Vine şi un jude al gloateei, nu ticălos, nici uitat, ce den cei slăviţi şi mare şi bogat şi de rudă bună. id. EV. 382, cf. DRLU. Sămânţa, cât de bună, căzând pre petros pământ,... Va da numai poame-amare, umbră şi uitat mormânt. ASACHI, s. L. I, 65, cf. POEN. - aar. -HILL, v. II, 2782/35. Uitată, părăsită,... Bucovina au băut un pahar a durerilor, bucovina (1848), 279, cf. PONTBRIANT, D. Bătrânu-şi pleacă geana... Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună. EMINESCU, O. I, 98. Plângea fără zgomot ca şi cum şi-ar fi adus aminte d-o nefericire uitată. DELAVRANCEA, T. 234. Proiectul... zăcea uitat într-un saltar. I. NEGRUZZI, A. 49, cf. DDRF, alexi, w. Ierburi plăpânde... [împodobeau] cu tulpinile lor fragede mormintele uitate, dunăreanu, n. 57. Senina Cucernicie-a vremilor uitate. GOGA, P. 28. Porniri uitate pieptul mi-agitară. CODREANU, S. I, 204. Uitat a rămas numai un sat de pe Timoc. BUCUŢA, r. v. 48. In teatrul lui uitat găsim întreaga octavă a eroilor caragialeşti. LOVINESCU, C. I, 228. Un parfum uitat îi reveni deodată în minte. M. eliade, C. 48. Uitate, statutele albe privesc, Albe visând c-un aer ce plânge. BACOVIA, O. 37. De ce în melancolie nu révin melodii uitate? CIORAN, C. A. 110. Răspunzând deodată uitatelor chemări..., Soseşte fericirea albită de dureri. VOICULESCU, ΡΟΕΖΠ, I, 209. La moara uitată mă voi sihăstri. pillât, p. 122. Vechea ta mândrie Se-nalţă spre uitatul regat, ce te îmbie. I. BARBU, J. S. 17. Realităţi pe care parvenitismul le credea uitate. ARGHEZI, S. XI, 32. Prin ceâsul verde-al pădurii Otrăvuri uitate adie. BLAGA, poezii, 137. Salcie de seară In care mai tremură uitatele şoapte. VINEA, O. I, 37. Ţărmul care se modelează din ape ia forma uitată a trupului tău. DOINAŞ, A. Ρ. 20. Iar eu stau aici uitat Nebăut şi nemâncat. BALADE, 1, 401. -0- Pâinea uitaţilor v. p â i n e (1)· ❖ Expr. (Substantivat) Uitatul de Dumnezeu = a) cel foarte sărac; cel nenorocit. Aştept... doar somnul 225 UITÄCIE -42- UITÄTURÄ Ce-nchide ochii turburi uitaţilor de Domnul. PETICĂ, O. 159. Treceau cu nepăsare tălpile desculţe ale uitaţilor de Dumnezeu, cei fără noroc. BARBU, PRINC. 19; b) cel care cade în păcat. Popa, uitatul de Dumnezeu! îşi repede calul în amvon, trece pragul călare şi trage asupra moşneagului. CARAGIALE, o. ii, 309. A şedea (undeva) uitat = a sta, a rămâne undeva foarte multă vreme. Fiind Irinuca dusă în sat şi având obicei a şedea uitată, ca fata vătămarmlui, noi n-avem ce lucra. CREANGĂ, A. 28. (Regional) A fi bătrân uitat = a fi foarte bătrân. Cf. zannè, p. ii, 490. Vreme uitată = timp îndelungat, încât nu-i mai poţi ţine socoteala. Petrçcu acolo vreme uitată. ISPIRESCU, L. 8. Din vremi uitate sau de ani uitaţi = de foarte multă vreme, de mult. Din vremi uitate, de demult,... Deşertăciunea unui vis Noi o stropim cu lacrimi. GOGA, POEZII, 9. Călifar era „moş Călifar" din vremi uitate. GALACTION, O. 43. Nu ne-am mai văzut de ani uitaţi, aşa e? UDRESCU, GL. (Cu parafrazarea expresiei) Acum românul s-a înfrăţit cu românul... astfel precum ei n-au fost din vremile uitate ale vechimei. BĂLCESCU, M. v. 438. [Călugării] nu mai văzuseră Roma de ani lungi şi uitaţi. SADOVEANU, O. X, 102. ♦ (învechit) Bătrân. Nu eşti vreun tânăr, eşti destul de uitat între ceilalţi. GORJAN, H. IV, 174/7. + (Despre alimente; precedă termenul calificat de care se leagă prin prep. „de”) Foarte vechi; uscat, întărit. Mi-am frământat măselele încă cu vreo doi, trei covrigi uitaţi de vechi ce erau. ispirescu, ap. cade. + (Regional; despre obiecte) Lăsat, pus undeva şi nefolosit de multă vreme; părăsit (2)· Să-m dai şi mie... nişte pânză uitată. O. BÂRLEA, A. Ρ. n, 410. I-a dat dă toate ce-a'cerut ea; ac... uitat, care nu ştia dă el. id. ib. 411. 2. Rămas într-o anumită atitudine (din cauza mirării, a visării, a îngândurării). Toate acestea le privea biata mamă, uitată cu mâinile subsuoară, cum e omul năcăjit. CREANGĂ, A. 66. Mâna şi-o ţinea, uitat, naintea pieptului căzut... Parc-ar fi vrut S-oprească-n cale gerul muşcător şi mut. COTRUŞ, v. 253. Maica Rahila zicea ca în vis şi cu mâinile uitate pe obrajii aprinşi ai penitentei. galaction, o. 317. ♦ (învechit) Uimit peste măsură; tulburat, uluit. De ciudă [= minune] sta ca muţâi uitaţi. dosoftei, v. s. decembrie 200735. ♦ Pierdut în gânduri; gânditor. Rămânea, aşa, uitată, luată de gânduri. BUJOR, S. 43. 3. (Regional) Zăpăcit (1); uituc (Coropceni - Iaşi). Cf. alr sn v h 1 241/514. 4. (Substantivat, f.; prin Munt. şi Olt.; în practicile religioase) Colac în formă de fiinţă umană sau turtă în formă de lopată care se face şi se dă spre pomenirea tuturor morţilor rămaşi nepomeniţi în timpul unui an. Această „ uitată" este jucată de copii în jurul unui foc ce se face în bătătură, apoi unsă cu miere şi mâncată. MARIAN, î. 382. Un colac... care se cheamă uitată şi care se dă de regulă celui care se scoală în această zi [de pomenire a celor morţi] mai dimineaţă, id. S. R. n, 272. - PL: uitaţi, -te. - Şi: (învechit) ultăt, -ă adj. - V. uita. UITĂCÎE s.f. v. uitucie. UITĂCI0Ş, -OÂSĂ adj. (învechit) Uituc. Cf. drlu, PONTBRIANT, D. Băieţii din cafenele... îşi închipuiesc că au drept la bacşişuri şi, câteodată, unul din ei cu figura mai isteaţă aduce aminte oaspelui prea uităcios de acest drept al lor. I. negruzzi, s. i, 292, cf. ddrf, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, DSR. -PL: uităcioşi, -oase. - Uita + suf. -ăcios. UITACIÙNE s.f. (învechit) Uitare (I 2). Trândava cu totul uităciune De lucruri bune şi cuvioase. BUDAI-DELEANU, Ţ. 231, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 2782/9, PONTBRIANT, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 414. - PL: uităciuni. - Uita + suf. -ăciune. UITĂT0R, -OÂRE adj. I. Care pierde repede din memorie sau care dă uitării cu uşurinţă (ceva sau pe cineva), care uită (I); uituc. Iară cela ce se pleacă întru leage..., acela nu iaste ascultătoriu şi ultătoriu, ce făcătoriu lucrului acela. COD. VOR.2 5878. Că-i număscu mişei, cămătari, lipsiţi, slugi..., uitători, nemulţămitori. N. COSTIN, C. 116. Pruncii cei mici... sânt uitători; apoi nici nu e cu putinţă a ceare de la dânşii ca să ţină de pururea aminte toate celea. petrovici, P. 129/25, cf. LB. Depărtaţi din sânul familiei lor..., uitători de datorii. MOZAICUL (1839), 638/10, cf. ISER. Multe închinăciuni prea plecate, la uitătoarea de prieteni, a dumitale cucoană, ghica, a. 578, cf. pontbriant, D. Mult timp mângâiere n-a fost pentru-a mea jale, Dar traiul e un balsam şi omul uitător. MACEDONSKI, O. I, 174, cf. ddrf. De propria-mi fiinţă uitător mă ţii ca-n vis, Când pe-a cânturilor aripi îmi porţi sufletul departe. NECULUŢĂ, Ţ. D. 107, cf. BARCIANU, alexi, w. Lumea cea lesne uitătoare n-a manifestat mai mult interes cu ocazia morţii acestui scriitor. CHENDI, S. ii, 47. Patria atât de departe şi amicii atât de uitători. PETICĂ, O. 324. Oriunde aş rătăci uitat şi uitător, Nainte-mi ies mereu, cu infinitul lor, drumurile. COTRUŞ, V. 191. Om uitător, ireversibil, Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil? I. BARBU, J. S. 98, cf. CADE. Fata cea uitătoare de făgăduielile pe care le legase. vianu, L. R. 273. + (Rar) Care te face să uiţi, care aduce uitarea (11). A băut din apa fară gust şi uitătoare a Lethei. EMINESCU, P. L. 46. II. (Rar) Care se uită (ii); privitor (1). Cf. DRLU, CADE, DR. XI, 159. - PL: uitători, -oare. - Şi: (învechit) uitător, -oăre adj. - Uita + suf. -ător. UITĂTIJRĂ s.f. Faptul de a se uita (II); uitare (II), uitat1 (II), privire (1). Cf. polizu, pontbriant, d. Fu de ajuns o uitătură; căci îi răpi inima. ISPIRESCU, L. 288. Pune capu-n pământ, furişând o uitătură numai cu coada ochilor. DELAVRANCEA, S. 34, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Deochiul se poate provoca prin simpla uitătură sau cu vorba. CANDREA, F. 185, cf. TDRG. Din uitătura-i adâncă Simţii că mi-aruncă O cruntă poruncă. COTRUŞ, V. 411. Uitătura lui Dumnezeu te urmărea şi acolo, al LUPULUI, P. G. 89, cf. ŞĂINEANU, D. U. Numai din când în când îl fulgeră cu câte o uitătură, bassarabescu, s. n. 20, cf. cade, dr. XI, 159. S-a mai uitat de două... ori la Trestie, întorcându-şi după fiecare uitătură capul. ARGHEZI, S. XI, 121. Ce era vinovată biata Pietrăriţă dacă ochii bărbaţilor se încrucişau de-atâta uitătură. CAMILAR, N. II, 33, cf. H u 4, 246. Uitătura înapoi te arată de temător. 230 urne -43- UITUC ZANNE, P. VIII, 82. (în descântece) Aşa să se potolească Şi să mi se liniştească Deochieturile, Săgetăturile Şi uităturile. TEODORESCU, P. P. 372, cf. MARIAN, D. 107. ♦ (De obicei cu determinări) Fel de a se uita, de a privi; căutătură. Cu chipul şi cu uitătura sa îngrozea pe flecare. PANN, E. II, 30/11. Nu-mi mai curmam de la dânsele nesăţioasa mea uitătură. PELIMON, I. 69/27. Uităturalui era dulce şi melancolică. GRANDEA, S. 163. Avea o uitătură lungă, vie şi cam ascunsă. delavrancea, S. 25. Câteva uitături lungi şi curate. D. ZAMFIRESCU, O. v, 102. îşi aţintise... asupra acelei triste privelişti... uitătura vioaie. M. I. CARAGIALE, C. 26. Au găsit scatiul... înfoiat cum nu era de obicei, cu ceva misterios în uitătură. A. HOLBAN, O. n, 218. Uitătura piezişă, ocolind ochii, nu făgăduia nimic bun. C. PETRESCU, î. II, 83. Avu o uitătură de dispreţ. M. ELIADE, M. 50. Zărea ici şi colo uitături duşmănoase. STĂNOIU, C. I. 195. Stăpâna domina salonul cu făptura şi cu uitătura ei în cruciş. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 177. Uitătura Iui... era mai ales ciudată. ARGHEZI, S. VIII, 319. Faţa îi era măslinie,... uitătura poruncitoare, concentrată, sfredelitoare. CĂLINESCU, S. 263. Avea ochi negri, vii şi uitătura mirată, ca de veveriţă. BOGZA, Ţ. 17. Puse cuiva o întrebare, nu prin cuvinte, ci printr-o uitătură insistentă. PREPA, M. S. 177. Se ferea să se uite la el sau, dacă trebuia, îl privea cu o uitătură îngustată. V. ROM. septembrie 1960, 61. Era leit Panduru, fecioraşul, la faţă şi la uitătură, la ochi şi la sprâncene. LĂNCRĂNJAN, C. III, 32. Unu, uitătura lupului, Altu, Uitătura şarpelui. FOLC. OLT. - MUNT. II, 143, cf. NALR — ό I h 31/979. Uitătura ta cu dulceaţă să fie la a ta soţie. zanne, P. viii, 82. <> Expr. (Regional) A pune uitătura porcului = a se uita cu coada ochiului (la cineva). Cf. nalr - b i h 33/60. - Pl.: uitături. - Uita + suf. -ătură. UITIC, -Ă adj. (Regional) Uituc; p. e x t. prostănac, tontălău. Cf. DR. ix, 421, teaha, c. n. 278. -PL: uit ici, -ce. - Cf. u i t a. UITIRE s.f. (Rar) Lipsă de atenţie; uitare (I 1, 2). Din pricina acelei uitiri m-a depărtat pe mine de la sânul lui. ALECSANDRI, O. P. 82. - Cf. u i t a. 1JITIŞ, -Ă adj. (Prin nord-estul Mold.) Uituc. Com. FURTUNĂ. - PL: uitişi, -e. - Cf. u i t a. UITÎT1 s.n. (învechit, rar) Lipsă de atenţie, lipsă de memorie; necugetare, nechibzuinţă. Patru năravuri priveghe sufletul.: mila cătră toţi, a nu să mânia din Uitit... DOSOFTEI, ap. TDRG. - Cf. u i t a. UITÎT2, -Ă adj. (Mai ales prin Mold.; şi substantivat) Uituc. Iar te-ai încurcat în socotele, după obicei. - Nu-nţăleg, soro, ce-am păţit de vro 20 de ani încoaci, sânt cam uitit. ALECSANDRI, T. 948. Mă iartă că ţi-am uitat numele... sânt cam uitită. id. ib. 99. Să plecăm. Vai, dar gulerul meu! Ce uitită mai sânt! ap. TDRG, Cf. PAMFILE, A. R. 263, PASCU, S. 109, DR. IX, 421, scriban, D., com. marian, şez. ix, 153. ♦ Care s-a şters din memorie, care s-a pierdut din minte. El singur n-o ştie, pentru că... a băut din apa fără gust $i uitătoare a Lethei şi nimeni nu l-a însoţit în uitita lui călătorie. eminescu, p. L. 46. ♦ Cu gândul aiurea, neatent, distrat; gânditor, visător, pierdut. Şi când fu sara, îm feciu ruga uitit şi cu urât feciu slujba, dosoftei, v. s. octombrie 83719. Zi mai bine: uitit ca un poet. ALECSANDRI, O. P. 82. A! Domnul! zise ea încet şi înclinându-se nepăsătoare şi uitită, pare-că nu mă văzuse. EMINESCU, G. P. 60. Ilinca stă nemişcată pe prispă. Ochii ei cată uitiţi înspre pădurea arămie care îmbracă dealul din faţă. vlahuţă, O. A. 350, cf. cade, <> (Substantivat) Da ' unde-i lingura, măi uititule, băgă de samă moşneagul. hogaş, m. N. 195. -f Dezorientat, buimăcit, zăpăcit; surprins, uimit. Omul... se uita spărios şi uitit la Dan, flxându-l ca pe o umbră. EMINESCU, N. 62. ❖ (Despre funcţia unor organe sau despre facultăţi psihice) Simţeam că nu trăiesc Decât numai... In mintea cea uitită a unor strănepoţi. EMINESCU, O. IV, 467. Câte-un domn cu ochii împainjiniţi, în cămaşă de noapte, iese-n balcon şi... stă câtva timp buimac, cu privirea dusă, uitită. vlahuţă, o. a. m, 33. -PL: uitiţi,-te. - Cf. u i t a. UITIÙC, -Ă adj. v. uituc. UITÔC adj. (Regional) Uituc. Cf. SFC vi, 51, H IX 91, CIAUŞANU, GL. - PL: uitoci. - Uita + suf. -oc. UITÔS, -OÂSĂ adj. (învechit; rar) Uituc. Bărbaţii... uitoşi de datoria lor. CONV. LIT. Π, 27, cf. TDRG. -PL: uitoşi, -oase. - Uita + suf. -os. UITÙC, -Ă adj. Care pierde repede din memorie sau care dă uitării cu uşurinţă (ceva sau pe cineva); care uită O); uitător (I), (învechit) uităcios, (regional) uitic, uitiş, uitit2, uitoc, uitut, (învechit, rar) uitos; p. ext. distrat; zăpăcit. Cf. klein, d. 444, lb, poen, - aar. - hill, v. n, 2782/35. Uituc mai eşti! Bine, nu ştii că astăzi... am poftit la petrecere? PR. DRAM. 209, cf. ISER, BAR. -munt., w. 8082/52, polizu, pontbriant, d., lm. Te-am rugat... să închizi uşa de la drum şi d-ta n-ai închis-o... D-ta eşti vinovat, că ai fost uituc. CARAGIALE, O. Π, 276. Câtă jale era pe sufletul ei, că Vlad s-arăta nepăsător şi uituc de cele trecute, ap. TDRG, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 63. Uite, ziua ştiu de toate; Seara însă plec uitucă. coşbuc, P. I, 304, cf. barcianu. Vezi,... aşa mă poartă dumneaei, ca pe un copil. E drept însă că sunt şi uituc. D. ZAMFIRESCU, R. 23, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. Nu trebuie să-ţi coşi singur sau să-ţi coasă altul haina cu care eşti îmbrăcat, dacă nu ţii ceva în gură în momentul acela... Altfel ţi se coase mintea sau gura, devii uituc. CANDREA, F. 55. Zi, mă, până ce-i ajunge la moară: un pumn de fiece dimerlie, că eşti uituc şi ţi-o lua morarul uium mai mare. ap. TDRG. Uitucă ce sunt! brătescu-voineşti, p. 175. Cum să-şi uite, că nu-i uitucă! Toate le ţine minte. AGÂRBICEANU, S. 171, cf. PASCU, s. 133, DR. iv, 1 368, cade, şăineanu, d. u: Ai 239 UITUCE A -44- UIUM găsit deschis jos?... Fetele, când au plecat... uituce!... CAMIL PETRESCU, T. II, 51. S-a spus că eram uituc şi eram doar nepriceput. VLASIU, A. P. 432. Nepotul a fost întotdeauna uituc. TEODOREANU, M. U. 257. Uituc, tnă iau din zori aşa flămând Cu stolul fluierarilor la-ntreceri. VOICULESCU, POEZII, I, 214. E-un om cam uituc. SADOVEANU, O. IX, 71, cf. ROSETTI, L. R. I, 124. Om şters, uituc. I. BARBU, J. S. 98. Din cuviinţă şi de frică Mintea... uitucă mi se face. ARGHEZI, S. II, 88. Poetul începe o dragoste paradisiacă şi uitucă de durerile lumii. CĂLINESCU, O. XII, 302. E uituc, ramolit, îngăimat în vorbă. CONSTANTINESCU, S. Π, 135. Trec pe stradă uituc şi distrat. BOTTA, S. ΙΠ, 52. In afară de asta era cam uitucă, preda, R. 71, cf. sfc vi, 93, com. liuba, com. din zagra - năsăud, ciauşanu, gl., alr i/i h 64, alr SN v h 1 241/987. *0- (Substantivat) Ne-a ţinea de-urât uitucul ş-a păzi la noapte focul. EMINESCU, L. P. 125. Da, i-am văzut bastonul de lemn de corn, surtucul Şi pălăria moale păstrată-n cap - uitucul! PILLAT, P. 103. Câteodată, asociaţii uită să plătească dobânda şi... uitucul e întors de la uşă. ARGHEZI, S. vii, 212. - Pl.: uituci, -ce. - Şi: (învechit) uitiuc, -ă adj. KLEIN, D. 444. - Uita + suf. -uc. UITÙCEA s.m. art. (Prin nord-vestul Munt.) Om care uită repede, distrat, neatent; uitucilă. Cf. udrescu, gl. - Uituc + suf. -ea. UITUCEÂLĂ s.f. (Popular) Faptul de a u i t a (I); lipsă de memorie sau de atenţie, nebăgare de seamă; p. e x t. distracţie, zăpăceală; uitucie. La sco.aterea mărfurilor din vamă, [vameşii] din uituceală cred şi taxează, de pildă,... catifeaua... aba. JIPESCU, ap. TDRG, Cf. BL III, 37, DL, DM, DEX. - PL: uituceli. - Uituc + suf. -eală. UITUCIE s.f. (Popular) Uituceală. Cf. tdrg, PAMFILE, J. în, 96. Uitucia ori trândăvia noastră. AL LUPULUI, P. G. 167, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, IORDAN, L. R. A. 178, SCRIBAN, D., SCL 1978, 326. Trezindu-se din uitucia lui, Petru se văzu singur-singurel. PAMFILE, ş. v. 127, ♦ (învechit) Amnezie. Cf. universul (1846), 200/2. - PL: uitucii. - Şi: uităcfe s.f. şăineanu, D. u., SCRIBAN, D. - Uituc + suf. -ie. UITUCILĂ s.m. (Prin nord-vestul Munt.) Om care uită repede, care e distrat, neatent; (regional) uitucea. Cf. UDRESCU, GL. - Uituc + suf. -ilă. UITLIRĂ s.f. (învechit şi regional) Chiuitură. Cf. ISER, pontbriant, d. Uiturile sau chiuiturile trebuie... să fie rostite în cuvinte după tactul muzicei. FRÂNCU -CANDREA, M. 134, cf. alr 1 1 474/51, 61, 63, 90, 103. -Pronunţat: u-i-, - PL: uituri şi (învechit) uiture (iser). - Ui2 + suf. -itură. UITÙT, -Ă adj. (Regional; şi substantivat) Uituc. Cf. DR. ix, 421, com. marian, alri 1 558/339. -PL: uituţi, -te. - Cf. u i t u c. UITJDUM s.n. sg. = (regional) oidium (2) (Gura Sărăţii - Buzău). Cf. alr ii 6 117/728. UIUÎ vb. IV. Intranz. (Regional) 1. A rosti strigături în timpul executării dansurilor populare; a chiui; (regional) a iui, a ui2 (Ciumeghiu - Salonta). alr i 1 473/315. 2. A cânta (Holod - Beiuş). lexic reg. ii, 91. Nici ţesui, nici pusei pânză, Numai uiuii în frunză, ib. -Prez. ind.: uiuiesc şi ttiui (lexicreg. II, 91). - De la u2 + iu. UIÙM s.n. Cantitate de făină sau de grăunţe reţinută la moară drept plată în natură pentru măcinat sau cantitate de grăunţe reţinută la batoză pentru treierat; (regional) jormă. V. treierişte (1), vamă (1), zeciuială (1). Nu s-a atins de acea moşie întru nemică, nici a luat den uimul morilor (a. 1709). IORGA, S. D. vil, 109, Aici însămnează mălaiu ce s-a mâncat la lucru de primăvară. S-a mâncat oiemul cât s-a găsit la moară (a. 1745). id. ib. XIV, 65. De patru ani tot ea mănâncă„ huiumul morii şi el este păgubaş (a. 1766). id. ib. vii, 329. Un zapis... dat la vechilul mânăstirei pentru uiumul moarei (a. 1797). URICARIUL, XVI, 235, cf. I. GOLESCU, C. Nu-i destul că-şi ieu uiumul legiuit, dar, apoi, mai ieu şi căti 4, cinci lei de merţă (a. 1836). IORGA, S. D. XXI, 229, cf. VALIAN, v., POLIZU. Veniturile morilor sau uiumul lor se strânge de proprietar. î. IONESCU, M. 432, cf. cihac, II, 723. Plătesc oiemu, mă-ncroznii cu mălaiu-n cârcă şi pă ici ţi-e drumu. JIPESCU, O. 42. învoiala lor era ca dânsul să ieie moara..., iară dânsa să ieie uimul de la moară. SLAVICI, V. P. 20. Ţi-o lua morarul uium mai mare. F (1889), 505, Cf. DAMÉ, T. 154, ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, I. C. 187, CHIRIŢESCU, GR. 256, LUNGIANU, CL. 230, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Aştept ca din făina ce-o dăruie duium Să ia şi pentru dânsul o poală de uium. VOICULESCU, POEZII, I, 142. Se mânia tare pe nedreptăţile ce îndura... la uium din pricina morarilor. SADOVEANU, O. XVI, 96, cf. SCRIBAN, D., L. ROM. 1962, 103. Şi-a făcut un turc moară şi-a lăsat... morar să îngrijească pietrele şi uiemaş să ia rumânilor uiumul. STANCU, D. 22. Această vamă a morii se numea uiem sau uium. panaitescu, o. Ţ. 129. Gospodăriile ţineau mult la drepturile de folosinţă, deoarece nu dădeau uium la măcinat. BUTURĂ, EG. 331, Cf. V. BREBAN, D. G., DSR, H II 29, RĂDULESCU-CODIN, com. din TURNU MĂGURELE, ALR SN I h 180, ALRM SN I h 123, nalr - ΜII h 537, A V 14: Lua propietaru batozî... uiumu. GL. olt., cf. nalr - o πι MN 244, 1 450. După ce-l treieram..., dam uiemu la arie. T. DIAL. M. I, 214. Intraţi, şi în coş băgaţi, şi oiem- nicicum să daţi, se spune despre cei care caută să obţină un câştig pentru sine, neţinând cont de interesele altora sau folosindu-şe chiar de munca altor persoane. Cf. zanne, p. v, 457. S-a sfârşit oiemul (= s-a terminat cu profitul), id. ib. (F i g.) Fusese martor la o dezbatere între preot şi dascălul Iov, privitoare la slujbele şi treburile din preajma sărbătorilor şi din sărbători. Acuma e vremea când curge uium bun la moara lor. SADOVEANU, O. XXI, 394. ♦ (Prin Olt.) Cantitatea de ţuică reţinută drept plată în natură pentru fiertul acesteia. Cf. gl. olt. - PL: (rar) uiumuri. - Şi: (învechit şi regional) uim, oiém, (învechit) huium, (regional) uiém, oiiim (LUNGIANU, CL. 230, H II 29, ALR - Μ π h 537/225), oim 248 UIUŞ -45- UJINIŢĂ (LUNGIANU, CL. 230, H IV 156, XVI 48, RĂDULESCU-CODIN, ALR sn I h 180/769, ALRM SN i h 123/769) s.n. - Din slavonul *ογΗΜτ>, *ογκΜΐ» (cf. bg. y e μ ). UIUŞ s.n. v. uioş. UIUŞÂG s.n. v. uişag UÎ interj, v. u3. UJĂÎ vb. IV v. ujui. UJĂITÎIRĂ s.f. (Regional) Zgomot caracteristic produs de apa unui pârâu. Cf. u j u i (1). V. v âj â i t u r ă (Baia - Lipova). Cf. chest. iv 52/68. -Pronunţat: -jă-i-, - Pl.: ujăituri. - Ujăi + suf. -itură. ÙJB s.f. (Regional) 1. Curea de piele, groasă şi îngustă, cu care se leagă lopeţile bărcii de strapazane (11) pentru a se putea vâsli; cujbă. [De strapazane] se leagă cu câte o ujbă... de piele lopeţile. ANTIFA, P. 467, cf. CV 1949, nr. 8, 34, ib. 1951, nr. 9-10, 43. 2. Cui (de lemn) de care se prinde vâsla de luntre; (regional) opac3 (2), strapazan (I 1). Cuiul de care se prinde vâsla de luntre se numeşte strapazan, strepezeu, ujbă sau opac. damé, τ. 126, cf. pamfile, i. c. 72, dl, DM, DEX. -PL: ujbe. - Din ucr. ryac6a. ÙJDRI interj. (Regional) Cuvânt care sugerează mişcarea bruscă şi precipitată a unei fiinţe care o ia la fugă. Cf. TAMÂS, ET. WB. Smulsă fagul din rădăciră şi ujdri,... o luă la sărătoasă cu fag cu tăt. FRÂNCU -CANDREA, M. 279. - Cf. magh. u z s d i. UJÎ vb. IV v. ojiji. UJIJÎ vb. IV v. ojiji. UJIN vb. I. I n t r a n z. (Prin Ban., Transilv., Mold.) A mânca de ujină. Cf. lb, pontbriant, d., ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., CONV. LIT. XX, 1 020, VAIDA, ALR SN IV h 1 085. - Prez. ind.: ujinez şi (regional) ujin (lb, alr sn iv h 1 085/105). - Şi: ojină (lb, pontbriant, d., gheţie, r. m., barcianu, aLexi, w., alr sn iv h 1 085) vb. I, (rar) ojini (ddrf) vb. IV. - V. ujină. UJINÂT s.n. (Regional) Faptul de a u j i n a. Com. din câmpeni. - V. ujina. UJINĂ s.f. (Ban., Transilv., Mold.) 1. Gustare care se ia între amiază şi cină (mai ales vara, când ţăranii se găsesc la câmp); (regional) chindie, cina mică. Cf. CLEMENS, LB, ISER, PONTBRIANT, D., HEM 1 070, CIHAC, II, 226, lm. Să li se mai urce numărul meselor... cu un dejun şi o ugină. F (1881), 287. La şese ceasuri... luam ugina. ib. (1883), 26, cf. ddrf, gheţie, R. m., barcianu, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, MIHĂILĂ, î. 62. După ce s-o săturat, să scoală şi zăce: - Mulţam d'e uzină. ALEXICI, L. P. 240, cf. ŢIPLEA, p. p. 110, caba, săl. 102, chest. viii 1/7, ib. 2/4, 27, alr i 763/526, 530, alr sn iv h 1 085, alrm sn iii h 894, a vi 26, ix 1, com. din monor- reghin şi din morăreni - reghin. ♦ (Regional) Masă principală care se ia cam la jumătatea zilei; prânz (1) (Checea - Jimbolia). alr i 762/40, ib. 763/40. 2. (De obicei precedat de prepoziţii) Moment al zilei situat aproximativ în a doua jumătate a timpului dintre amiază şi seară; chindie, vecernie (2). Cf. lb. Când a ß pe la ugină, Să te-aprinzi ca o lumină. EMINESCU, L. P. 13, cf. tdrg. Straja de la baie îi aducea aminte să mănânce la prânz, la ojină. AGÂRBICEANU, A. 550, cf. ŞĂINEANU. D. U. Fusese la coasă în livadă; isprăvind pè la ojină, se întorsese acasă mai devreme. DAN, U. 198. Tocmai luaserăm cacaoa de ojină. PUŞCARIU, M. 76, cf. DL, DM. Culcase copiii încă de la ojină. IL ianuarie 1960, 13, cf. mihăilă, î. 62, h vm2 228, x 15, 85, 450, 479, 506, 513, 538, 572, xii 281, 416, xvi 208, 446, xvn 48, 233, 369, xvni 98, 228, conv. lit. xx, 1 020. Demineaţă până-n prânz De trei ori de cap m-a prins. Şi din prânz pănă-n ojină M-a bătut fără de vină- MARIAN, SA. 3. După ce se săturară boii, iar îi înjugară şi arară pănă la ojină. RETEGANUL, P. v, 22. Şi când îi pe la ujină, O muşcă-un ţinţar de mână Ş-apoi zace-o săptămână. F (1889), 138, cf. VAIDA, doine, 170. Secerai pân' la ojină (vecernie). MAT. FOLK. 814, cf. ŞEZ. VII, 184. Când îi colo pe ujină, O muşcă ţobâci de mână. VICIU, F. 129. Când o fost pă la ojină, Pusî-o-n său şi răşină, Iară până ce-o cinat, Ea mândru i-o lummnat. ŢIPLEA, P. P. 4, cf. CANDREA, Ţ. O. 53. Când a fi pe la ojină, Să te-aprinzi ca o lumină. BUD, P. P. 30, cf. VASILIU, P. L. 260. Vai de mine că-i amiazi, N-am văzut pe badea azi, De nu-l văd pân ' la ojină, Nu-mi trebe să mâne de cină. PODARIU, FL. 75. Păcurarii... să duc iar în pădure cu ele până la ojonă. ARH. FOLK. I, 228, cf. CHEST. V 64/66, 92, 99, alr I 186, alr sn m h 766, ib. IV h 1 085, ib. v h 1 381, ALRM SN II h 585, A v 20. Păzi, bade, calea mai tare, Că drăguţa îţi mai moare: Că de ieri de la ujină Soru-sa-i fine lumină. FOLC. TRANSILV. I, 183. Ş-o dat d'e tri fântâni acolo... aşçmaipî la ujână. O. BÂRLEA, A. p. I, 366. ♦ (Regional) Mijlocul zilei; amiază (Godineşti - Bacău). Cf. H xin 199. 3. Loc pe cer unde ajunge soarele la ujină (2). Mergând către apus, soarele trece pe la chindie, care se mai cheamă şi... ojină, ojinifă sau ujină, când, după credinţa unora, soarele se odihneşte puţin. PAMFILE, CER. 35. Soarele era la ojână. CARDAŞ, C. P. 27. Când era soarele mai jos de ojină, o ajuns într-un sat. VASILIU, P. L. 51. Seceră cam până ce trece soarele de ojină. id. ib. 68. Stă soarele la ojină. I. CR. v, 152. — PL: ujini. - Şi: ojină, (regional) ugină, hojină (HEM 1 070, H XIII 199), urjină (alr sn iv h 1 085/833, alrm sn m h 894/833), uj0nă (candrea, ţ. o. 53), ojonă (ap. klein, d. 207) s.f. - Din v. si. οιρκΗΗΑ, ser. uzina. - Ujonă, ojonă < magh. uzsonna, ozsonna. UJINÎŢĂ s.f. (Ban., Transilv., Mold.) Diminutiv al lui u j i n ă. 1. Cf. u j i n ă (1); (regional) ujinuţă. Cf. chest. vm 2/7, ib. 2/27. 261 UJINUŢĂ -46- ULAMA1 2. Cf. u j i n ă (2). Când a fi la uginifă, Voi ajunge la graniţă. EMINESCU, L. P. 53. Ieri pe la ojiniţă s-a dus tatăl tău [la târg]. DAN, U. 10. Măghieran din grădiniţă, Joi măi pe la ujiniţă, Mare vânt că şi-o suflat. BÂRLEA, L. p. M. ii, 130. 3. Cf. u j i n ă (3). Mergând către apus, soarele trece pe la chindie, care se mai cheamă şi... ojină, ojiniţă. PAMFILE, CER. 35. Soarele-i la ojiniţă, N-am dat gură lui Gheorghiţă. BUD, P. P. 31. - PL: ujiniţe. - Şi: (regional) uginfţâ, ojiniţă, ojoniţă (ap. klein, d. 207) s.f. - Ujină + suf. -iţă. UJINUŢĂ s.f. (Regional) Ujiniţă (1) (Sânmihaiu Almaşului - Zalău). Cf. alr sn iv h 1 085/284, alrm sn ffl h 894/284. -PL: ujinuţe. -Ujină + suf. -ufă. UJNÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A striga (1) (Obârşia Cloşani - Baia de Aramă), gl. olt. K'iocam şi ujnam, aşafasim noi ai si. ib. - Prez. ind.: ujnesc. - Cf. u j u i. UJOĂRĂ s.f. v. ujură. UJÔG s.n. v. ojog. UJ0NĂ s.f. v. ujină. UJÔR s.n. v. ujură. UJ0RĂ s.f. v. ujură. UJUBÎ vb. IV. Refl. (Prin Ban.; despre vite) A se constipa; (popular) a se încuia. Cf. mat. dialect, i, 140. Oile se ujubesc. ib. - Prez. ind. pers. 3 : ujubeşte. - Etimologia necunoscută. UJUBIRE s.f. (Prin Ban.) Faptul de a se ujubi; constipaţie, (popular) încuiere, ujubit. Com. liuba. - Şi: ujubrire s.f. Com. liuba. -V. ujubi. UJUBIT s.n. (Prin Ban.) Ujubire. Cf. H xvrn 28. Durere de ujubit. ib. -V. ujubi. UJUBRIRE s.f. v. ujubire. UJUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Ban. şi Transilv.) 1. (Despre ape) A face un zgomot caracteristic; a vâjâi, a vui. Cf. BARONZI, L. 125, cihac, II, 143. Vină! vină, mare! Nu-mi eşti spre stricare... Tu de vei bui, Tu vei ujui, Câinii te-or simţi. POP., ap. GCR n, 329, cf. H XVIII 131. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fă-mă peana-leului Pe dunga părăului, S-aud apa ujtiind. HODOŞ, P. P. 56. D'e-aş azunze pân' la vară, Să măi ies la munt'e iară, S-aud apa uzuin. DENSUSIANU, Ţ. H. 206. Iară a crescut valea mare; auzi cum ujăie apa. CHEST. IV 52/68, cf. ALR SN v h 1 460, ALRM sn III h 1 192. 2. (Despre vânt) A sufla cu putere; a şuiera (4), a vâjâi. Bate vântu, ujuieşte, Mândra-n sat se odihneşte. RETEGANUL, CH. 24, cf. alr I 1 230/290. ♦ A sufla lin; a adia. Vântul bate câteodată mai domol... de-abia ujuieşte. PAMFILE, VĂZD. 27. ♦ (Despre frunze, p. e x t. despre copaci, păduri) A fâşâi, a foşni, a fremăta; a vui. D'e-aş azunze pân ’ la vară, Să măi ies în munt'e iară, S-aud brazî uzuin. DENSUSIANU, Ţ. H. 202, cf. ALR I 963/87, 112, 116, 118, 290, 835,ALRSNVh 1 461. 3. (Despre albine) A zumzăi, a bâzâi. Albinele ujăie când se grămădesc. CHEST. VI 20/18, ib. 19/18. - Prez. ind. pers. 3: ujuieşte şi (regional) ujuie (chest. IV 52/68, vi 19/18, ib. 20/18, alr i 963/112, 116, 118, 835, alr sn v h 1 460, alrm sn ni h 1 192). - Şi: (regional) ujăi vb. IV. - Formaţie onomatopeică. UJUJÎvb.IV v. ojiji. UJUJÎT, -Ă adj. v. ojijit. UJULITĂ adj. (Regional; despre piatra morii) Neferecată (Sânmihaiu Almaşului - Zalău), alr sn i h 151/284. -PL: ujulite. - Etimologia necunoscută. UJUMĂ s.f. v. urjumă. UJURAŞ s.m. (învechit; prin Transilv. şi Maram.) Cămătar. Cf. drlu, tamâS, et. wb., alr sniv h 1 005. -PL: ujuraşi. - Din magh. uzsorâş. UJURA s.f. (învechit; prin Transilv. şi Maram.) Camătă; (învechit) uzură2. Ujură (cca 1550). SCL 1966, 72. Cade-se fie se dai argintul miu neguţătorilor şi deca am venit eu, luvaş al miu cu ujura. EV. SL.-ROM. 323/12. Daţi bani pe ujurie ca şi păgânii (sec. XVII), dlrv. Iată un furtişag, iată o asuprire, iată o ocară, iată o clevetire, iată un contract viclean... Mi se înfăţoşează... minciunile, sudalmele, ujurile. maior, P. 119/14, cf. bar. - munt., w.,859'/i8, cihac, n, 536, gheţie, r. m., BARCIANU, alexi, W. Umblă şi ia bani timp de un an de zâle, orişideunde şi oricât de mare ujură. în BLXni, 123, cf. TAMÂS, et. WB-, L. rom. 1969, 280, I. gheţie, b. d. 195, D. î. lat.-rom., vaida, caba, sâl. 102, com. din frata - TURDA, alr î 1 593/290, 315, 350, ib. 1 594, ALR SN IV h 1 005, LEXIC REG. 73, ‘mat. dialect. I, 101. ♦ (Regional) Chirie pentru casă (Budeşti - Sighetul Marmaţiei). alr i 385/350. - PL: ujuri. - Şi: (învechit şi regional) ujoâră (bar. - munt., w. 8591/ 18, cihac, n, 536, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., TAMÂS, ET. WB., ALR I 1 594/251, alr SN v h 1 005/250), (învechit) ujurie, (regional) ujôrâ (lexic reg. ii, 82) s.f., ujôr (alr ι 1 594/337) s.n., ojură (ib. 1 594/266) s.f. - Din magh. uzsora. UJURIE s.f. v. ujură. UL s.m. v. uliu. ULAMÂ1 s.f. (Prin Mold.) Ciucure de mătase sau de lână (la perdele, perne, rochii etc.) O rochie de şal cu 282 ULAMA2 -47- ULCEA ulamalile iai [= ei] (a. 1815). IORGA, S. D. XXI, 190. O rochie de pambriu galben cu ulamale (a. 1817). ŞIO ΙΙ2, 126, cf. ŞĂINEANU, D. u., Cade, scriban, D. ♦ Chenar la covor. SCL 1978, 326. -Pl.: ulamale. - Din tc. ulama. · ULAMÂ2 s.f. v. ulema. ULÂN s.m. Militar (mercenar) care făcea parte din cavaleria uşoară a armatei româneşti sau a unor armate străine. Au încredinţat reghementul prusienesc al 3-le de ulani împărăteştei sale înălţimi. AR (1829), 31 Vl. Tri polcuri de dragoni,... îmbrăcaţi în roşu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăşti. KOGĂLNICEANU, S. 44, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 777’/14, STAMATI, D., BAR. -MUNT., w. 782‘/l 1, POLIZU, PONTBRIANT, D. Puterea armiei ruse se urca la nouă batalioane de infanterie, un regiment de ulani şi un regiment de husari. BOLINTINEANU, ap. CADE. Generalul... comanda şi un regiment de ulani, o brigadă de roşiori şi câte o baterie română şi rusească. MAIORESCU, D. II, 101, cf. BARCIANU. Tropotele unei cete de cai ai ulanilor ruşi de la strejile înaintate, cari... îşi rupsese căpestrele. ODOBESCU, S. ΙΠ, 600, cf. ALEXI, W.,. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Zoe Vesbianu, lângă un ofiţer de ulani,... bătea din palme. C. PETRESCU, î. I, 145. Ni s-a întâmplat să avem pe urmele noastre... escadroane de ulani. SADOVEANU, O. XV, 183. Aflai amănunte... despre vitejia unor batalioane române, care nimiciseră pe ulanii nemţi, puşcariu, M. 169, cf. scriban, d. însoţitorul era înalt ca un ulan. CĂLINESCU, S. 10. Blajinul nenea Papagal, prins de ulani şi cercetat, declarase că el trăsese cu pistolul. STANCU, R. A. n, 21. Trecu... o patrulă de ulani cu flori în vârful lăncilor. PAS, Z. III, 81. Ulanii sunt călăreţi de mâna întâi. VORNIC, P. 137, cf. DL, DM, DEX. Muscalii Vin pe vale Şi ulanii Ne-mpresoară. TEODORESCU, p. P. 489. Da-i bujor frumos de rană. I l-au pus în piept duşmanii Şi l-au plătit crunt ulanii. FOLC. MOLD. I, 551. <> (Adjectival) O sută de soldaţi olani călări, împărţiţi în toată acea lungime a plimbării, spre a să păzi buna orânduială. GOLESCU, î. 95. -Pl.: ulani. - Şi: (învechit) olăn s.m. - Din germ. Ulan. ULÂNCĂ s.f. Tunică de ulan. Cf. barcianu. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp şi cu guler de blană sură, venea foarte grăbit. REBREANU, P. S. 15, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, BL XI, 36, DL, DM. -Pl.: ulănci. - Din germ. Ulanka. ÙLÂ1 s.f. v. hulă1. ÎJLĂ2 s.f. v. hulă2. ULĂTÎ vb. IV. Tranz. şi refl. (Regional) 1. T r a n z. A certa, a ocărî pe cineva (Ciubăncuţa -Dej). Cf. COMAN, GL. 2. Refl. (în forma ulătiii) A se lovi (Scărişoara -Abrud). Cf. alrii/95. - Prez. ind.: ulătesc - Şi: ulătui vb. IV. - Din magh. ölet. ULĂTUI vb. IV v. ulăti. ÙLC s.f. (Regional) 1. Grâu (Triticum aestivum). Cf. BORZA, D. 172, ALRn/682. 2. Costrei (Sorghum halepense) (Niculiţel - Isaccea). BORZA, d. 163. - Şi: (regional) ulică (borza, d. 172), hulcă (id. ib.) s.f. - Etimologia necunoscută. ULCEÀ s.f. 1. Oală mică (cu toartă), făcută de obicei din lut ars (care serveşte mai ales la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare); (regional) ulcioară. V. cană, ceaşcă, olcuţă (1), oliţă (1). Ostropelul... fliarbe-l într-o ulcea zmănţuită (a. 1749). GCR II, 45/1, cf. MOLNAR, D. 376/2. Ulcele. Linguri. 6 oale mari (a. 1801). BUL. COM. IST. IV, 135. Pune-l [praful] într-o ulcică să fiarbă cu una litră de apă. PISCUPESCU, O. 218/4, Cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Cumpără cofe şi cofiţe, ulcele, sticle, străchini. LAMBRIOR, S. 196. Ulcele aruncate într-un colţ. DELAVRANCEA, O. VI, 343. Coflţi, străchini şi ulcele înşirate stau la porţi. BELDICEANU, P. 55, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Vinul se scoate cu cofiţa... sau garafa şi se bea tot cu aceste vase, cu ulcica, paharul. PAMFILE, I. C. 223. Ţigăricile scoteau de prin bulendre oale şi ulcici. AGÂRBICEANU, S. 149. Spre deosebire de specia analoagă, dar de altă întrebuinţare practică, a cănilor şi ulcelelor..., oalele şi ulcioarele mari au două torţi. PÂR VAN, G. 190. Smărăndiţa se iveşte cu o tavă mare cu ulcele smălţuite. AL LUPULUI, P. G. 66, cf. ŞĂINEANU, D. U. Intr-o ulcea... izbucnesc trandafirii. MANIU, V. p. 68, cf. CADE. împotriva oamenilor nu ne putem pune - zise preotul strângând în palme ulcica cu lapte, ca să-şi încălzească mâinile. REBREANU, R. Π, 61. Cel din urmă strop de vin Din rustica ulcică de pământ. MINULESCU, VERS. 325. Avea obraji sănătoşi de ulcică ţărănească plină de căpşune. TEODOREANU, L. 17. Căută ulcica, o cufundă în apă şi bău cu sete. SADOVEANU, O. X, 524. Flori de câmp ţineau culorile în uscăciunea lor prin ulcele. I. M. SADOVEANU, S. 384. Ridică la gură ulceaua cu vin de orez. CĂLINESCU, O. IX, 21. Din mână în mână trece ţoiul de ţuică, ulceaua cu vin. STANCU, D. 234. Aşezase vreo douăsprezece străchini de lut şi tot pe atâtea ulcele fără torţi. CAMILAR, N. I, 209. Hangiul aduse şi nişte ulcele cu vin roşu. BARBU, G. 76. Lapte cald te-mbie din ulcele. BRAD, O. 106. Printre vasele lucrate cu mâna se numără oale..., ulcele minuscule. H. DAICOVICIU, D. 153. Ulcelele de băut apă sau ulcelele de lut în cotruţă se ţineau. PAVEL, S. E. 37, cf. H iii 118, XI 403. Sânge negru că-i curea... Mândra mea că mi-l strângea, Intr-o ulcea mi-l punea. MARIAN, SA. 73. Că-ţi stă bine cu neveastă, Ca trandafiru-n fereastră. Şi-ţi stă bine cu muiere, Ca trandafiru-n ulcele. RETEGANUL, TR. 122. Mă bucurai la avere, La străchini şi la ulcele, Vai de păcatele mele. ŞEZ. I, 70. Bourel, bourel, scoate coarne de viţăl Şi te du la fântânele Şi bea apă din ulcele, viciu, F. 254. I-o arătat fimeia lui o ulsicî legatî la gurî şî i-o spus... cî-ntr-însa ari bani. GRAIUL, I, 418. Na-ntr-o mână ulceaua, Merge-i prin sat şi-i umbla Şi-i cere ca ţiganca. BUD, p. p. 16, cf. CHEST. u 460/36, v/61, alr i 345/217, 251, 255, 361, 388, 508, 526, ib. 694, 695/9, alr ii/imn 291 ULCEA -48- ULCELAR 93, 2 732/833, alr ii 3 955/157, alr sn ii h 410, alrm sn i h 271, a iii 2, 4, vi 3, 19, 26. Au adus acele doo cofe d'e apă, ş-au luat doo ulcele. O. bârlea, A. p. I, 383, cf. NALR - o il h 232, ALR - m ii h 303, alr - τ 754. La târgurele, Unde se fac oale şi ulcele. FOLC. MOLD. I, 303. Nebun iaste acela care vrea să ştie ce să ftiarbe în ulceaua fieştecăruia. ŢICHINDEAL, F. 178/24. Ulcica nu merge de multe ori la apă. GANE, ap. CADE. Dobra subţirica îmi umple ulcica (Candela). GOROVEI, C. 38. Şade moşu pe părete Cu ţiganca de ureche (Ulcica în cui), id. ib. 374. O (Ca termen de comparaţie pentru copiii mici) Omul spunea că are muiere şi şase copii numai ca ulcelele- SADOVEANU, O. v, 589. Copiii... erau mărunţi, veneau la rând, ca ulcelele. I. M. SADOVEANU, S. 29. Era o femeie săracă şi avea o casă de copii, toţi mici ca ulcelile. i. CR. Π, 61. <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Avea şi un cârd de copii mărunţi: tot ulcele de 'fete. pamfile, S. T. 166. ❖ (Ca termen de adresare pentru copiii mici) Ulcelele mamei, ulcele, cu ce să le crească mama pe ele. STANCU, D. 200. Ό- E x p r. A se face (sau a fi) oăle şi ulcele v. o a 1 ă. A pune toarta la ulcea = a găsi răspunsul potrivit; a găsi capac, v. capac. Cf. pamfile, a. r. 263. ♦ (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Conţinutul unei ulcele (1); cantitatea conţinută într-o ulcea; conţinutul împreună cu vasul respectiv. Pune pe masă dinaintea lui Jorj o ulcică de bere. NEGRUZZI, S. III, 204. Din tinereţele mele, multe oale şi ulcele se lupta cu mine; dar mai multe păhărele. CREANGĂ, A. 139. Mă învârteam pe lângă vatră, unde fierbeau două ulcele. DELAVRANCEA, O. II, 247. M-am dus... să culeg o ulcică de căpşuni. GALACTION, O. 319. Zelos să repar o pagubă, pricinuiam alta, repezindu-mă, răsturnând ulcica pornită să dea în foc. BRĂESCU, O. A. II, 72. Era lapte untos, lapte de bivoliţă... Beam o ulcică înainte de a pleca la atelier. vlasiu, A. P. 378. Pe urmă s-au arătat cei trei oameni călări. Au oprit drept han, fără să descalece, ş-au poftit câte-o ulcică de vin. SADOVEANU, O. X, 601. Treceai... peste pârâu, cu o ulcică de smântână. ARGHEZI, S. VIII, 15. I-am dflt într-o seară câteva ulcele de vin unui tipograf. CIPRIAN, S. I, 97. Şase ulcele de apă a băut de la amiazi şi tot nu-şi poate astâmpăra setea. CONTEMP. 1954, nr. 380, 4. Mama a luat-o pe vale, C-o ulcică de tămâie-n mână. SORESCU, L. L. I, 98. l-am gătit de cină un pui tânăr... Ş-o ulcică de vin plină. ALECSANDRI, P. P. 374. Aşa joacă babele, Când le cad măselele, Când se scurg ulcelele. TEODORESCU, P. P. 332. Nu le dădu... nimic, nici chiar o ulcică de zăr. RETEGANUL, P. IV, 75. Luni dimineaţa torni pişti ie o ulsicî di apî din cofî. GRAIUL, I, 462. Au adus acele doo cofe d'e apă... ş-o luat o ulcică d'intr-o cofa. O. BÂRLEA, A. P. I, 383. Dă-ή o ulcea de răchie. ŞANDRU, F. 329. *0· Expr. (Regional) A trage la ulcele = a bea mult alcool; a trage la măsea. Cei mari trăgeau la ulcele. AL LUPULUI, P. G. 129. A fi scos din ulcea = a fi beat. Cf. zanne, p. iv, 158. ♦ (în superstiţii) Ulcea (1) folosită pentru făcut vrăji, în care se prepară băuturi sau alifii vrăjite sau descântate; p. ext. vrajă,, farmec, descântec. Unde-o fi, n-ai grijă..., îl aduc eu cu ulcica. ALECSANDRI, T. 976. Unele lucruri întrebuinţate la descântat au o virtute deosebită, dacă îndeplinesc anumite condiţiuni:... Să fie nouă: oala sau ulcica. CANDREA, F. 374. Apoi îi mai dă şi un pic de miere, ca să-şi ungă surata flăcăul, sau ţărână din urma calului, fiartă cu rachiu, într-o ulcică legată cu aţă. PÂRVESCU, C. 62. Baba Sofronia mormăia singură la gura sobei... şi stupea în cotruţă, ocrotind acolo ulcelele cu unsori. SADOVEANU, O. XIII, 561. Era uns tot cu unt proaspăt şi Descântat cu-un cărbune într-o ulcea. SORESCU, L. L. II, 177. Eu nu-nvârt ulcica, Ci-ntorc gândul Şi cuvântul Şi inima lui N. cu totul De la alte fete spre mine. marian, v. 49. Pe mulţi i-am auzit spuind că au văzut la fermecători nişte băiţei într-un şip sau ulcică, şez. IV, 181. Umblă pi hătureli Şi culegi buruieni Să li fiarbă-n tri ulceli Să ti farmici cu ieli. CARDAŞ, C. p. 168. Şi le-a fiert în trei ulcele, Trei ulcele părăsite, Cu buruieni otrăvite. PAMFILE, ap. CADE. Fierbe vrăji în trii ulcele. Friedwagner, R. v. 303. A prins un rac Şi l-a ţinut nouă zile Intr-o ulcică nouă Cu apă nencepută. CANDREA, F. 174. Culegând la buruiene Şi le fierbe-n trei ulcele. FOLC. MOLD. I, 49. Ce ai, bade, la căruţă? - Lecureie-n trei ulcele. CAF III, 159. <> E x p r. A-i face (cuiva) (de dragoste) cu ulcica sau a-i pune (cuiva) ulcica = a face farmece pentru a atrage pe cineva, a-i descânta cuiva de dragoste. Mă cam tem să nu-i puneţi olcica. PR. DRAM. 248. Mulţi cuconaşi zăresc eu aici, cărora le-aş face de dragoste cu ulcica... Să vă fac acu să nebuniţi după mine, cât sânt de bătrână şi de hardughită? ALECSANDRI, T. 10. Ţi-a pus ulcica la Pocovnicu! zice cocoana pufnind de râs. CARAGIALE, O. I, 142, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DEX. ♦ (învechit; şi în sintagma ulcea de topit) Vas în care se topeau metale. Ca aurul în ulcea i-au lămurit pre■ ei. ANTIM, P. 19, cf. MINEIUL (1776), 154ώ/22. Dupre ce s-au lămurit argintul, se topeşte iarăşi în ulcea. I. IONESCU, M. 714, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU. 2. (Popular; de obicei urmat.de determinări) Izolator fixat pe stâlpii liniilor electrice aeriene. Ne urcăm pe stâlpi şi spargem cu pietre... ulcelele de marmoră de la firele telefonice, de la firul telegrafic. STANCU, D. 139, cf. DL, DM. Ion a spart o ulcică de telefon. MAT. DIALECT. I, 197. 3. (Prin nord-estul Mold.; adjectival; în sintagma) Poamă ulcică = soi de struguri cu boabele mărunte, rotunde, de culoare albă. Cf. Nuţă, d. i, 345. 4. (Regional) Model de cusătură în formă de cruce; cruciuliţă (Zăvoi - Caransebeş). Cf. pavel, s. e. 164. 5. (Art.; regional; şi în construcţia de-a ulcica) Numele unui joc de copii, probabil de-a ulceluşa. V. u 1 c e 1 u ş ă (2). Cf. Η π 32, vii 487. - Pl.: ulcele. - Şi: ulcică (pl. şi ulcici ALR I 694/98, 138, 140, 148, 150, 180, 231, 243, 512, 839, alr sn ii h 410/157, chest. v/61, nalr - o ii h 232, alr - τ 754, ulcice ALR I 694/363, ALR - T 754/455, ulceale ib. 754/441), (regional) ulceâuă (alr i 694/290, 302, 308, 320, alr sn ii h 410/310, alr - τ 754/290, 291, 292, 293,294, 295, 306, 325, 428), olceâ (H vn 487), olcică (alri 694/51, 679, 700, 984) s.f. - Lat. *ollicella (derivat de la olla). - Ulcică, olcică: cu schimbare de sufix. ULCEÂUĂ s.f. v. ulcea. ULCELÂR s.n. (Regional) Prepeleac (11) (Moftinul Mic - Cărei), alr sn ii h 302/334, alrm sn i h 194/334. -Plulcelaruri. - Ulcele (pl. lui ulcea) + suf. -ar. 293 ULCELUCĂ -49 — ULCERAŢIE ULCELÙC s.f; (Prin Maram. şi nord-vestul Transilv.) Ulceluşă (1). Cf. alr I 694/278, com. din HERECLEAN - ZALĂU, ALR - ΜII h 303/224. - Pl.: ulceluci. - Ulcele (pl. lui ulcea) + suf. -ucă. ULCELIJŞĂ s.f. 1. Diminutiv al lui ulcea (1); ulceluţă, (regional) ulcelucă, ulcicuşă (1), ulcicuţă (1), ulciţă. Cf. POLIZU. înşirând din nou la oale, iată cum se potrivi Că la două ulceluşe loc defel nu le găsi. CONTEMPORANUL, ΙΠ, 294, cf. DDRF, BARCIANU, CADE. în gârlici că se ducea Şi de el se-mpiedica: Lumânarea Că stingea, Ulceluşa Că spărgea. TEODORESCU, P. P. 680, com. MARIAN. Ulceluşa mi s-a spart. ŞEZ. III, 214. Ce demâncare aducea? Găinuşă In ulceluşă, Cocoşel Pă tăierel. MAT. FOLK. 77, cf. caba, SĂL. 93. Luă nouă oale, ulceluşe, Luă nouă străchini, străchinele, Luă nouă linguri, lingurele..., Puse masa să mănânce, candrea, F. 361, cf. alr I 694/922, balade, in, 352. Ulceluşa unsă, în iarbă ascunsă (Iepurele). TEObORESCU, p. P. 230, cf. FUNDESCU, L. P. 158, GOROVEI, C. 188, PASCU,-C. 216. ❖ (Ca termen de comparaţie pentru copiii mici) Băieţii er.au mărunţei şi stau pe lângă dânşii ca ulceluşele. ISPIRESCU, L. 174. 2. (Art.; regional; mai ales în construcţiile de-a ulceluşa, de-a ulceluşele, ulceluşa în ţărână) Numele unui joc de copii, în care jucătorii stau în cerc perechi, unii jos, iar alţii în picioare, unui dintre aceştia, neavând pereche, încearcă, în decursul jocului, să obţină perechea altuia. V. ulcea (5). Cf. ddrf, şăineanu, d. u., h iv 159, v 484, vii 52, teodorescu, p. p. 196. 3. (Omit.; regional) Pitulice (I 1 b) (Troglodytes troglodytes). Cf. BÂCESCU, PĂS. 170. - Pl.: ulceluşe şi (regional) ulceluşi (alr I 694/922). -Şi: (rar) ulcioluşă s.f. PASCU, C. 216. - Ulcele (pl. lui ulcea) + suf. -uşă. - Ulcioluşă: prin apropiere de ulcior. ULCELIJŢĂ s.f. Ulceluşă (1). Ulceluţa... e mai mică decât ulciorul. DAMÉ, T. 74, cf. CADE. - Pl.: ulceluţe. - Ulcele (pl. lui ulcea) + suf. -ufă. ÙLCER s.n. 1. Leziune a pielii sau a unei mucoase atingând toate straturile acestora, ulceraţie; (şi în sintagma ulcer gastroduodenal) boală caracterizată prin leziuni ale mucoasei gastrice sau duodenale. Cf. NEGULICI, BREZOIANU, a. 280/20. Se slujeşte cu acest oliu ca să caute vitele de... râie, vărsat (bubat), dălac, ulcere (bube). MAN. SĂNĂT. 125/8. E plin cu ulferă. LUCACI, M. 15/9, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., barcianu. Patlagina este recunoscută... ca cel mai bun leac pentru a vindeca tăietura, bubele, rănile, umflăturile şi diversele ulcere. N. LEON, MED. 56, cf. alexi, w., bianu, d. s., severin, s. 21. Pe mucoasa intestinală se văd vaste ulcere lungi transversale. BABEŞ, O. A. I, 320, cf. ENC- vet. 838, cade. Au fost de părere că s-ar putea să am un ulcer al esofagului. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. Tratamentul cu raze se va face de către specialist cu multă prudenţă, pentru a evita combustiile radiologice..., care pot să provoace ulcere grave. A. POP, CHIRURG. 414. Ar putea să fie friguri, ori pleurezie..., ori ulcer. CĂLINESCU, C. O. 104. Fata aceea care a avut ulcer duodenal mă nelinişteşte. T august 1964, 77, cf. M. d. enc., dex, DN3. [Infuzia de tătăneasă] se administrează... în tratamentul ulcerului gastric. PL. MED. 131, cf. v. BREB AN, D. G., D. MED. <> Ulcer peptic = ulcer care apare după o intervenţie făcută pentru un ulcer gastric sau duodenal. M. D. enc. 2. Boală a arborilor, provocată de o plagă accidentală, care se adânceşte treptat prin acţiunea unor bacterii. Cf. cade, dl, dm, dex. - PL: ulcere şi (învechit) ulceri (BREZOIANU, A. 280/15). - Şi: (îrivechit, rar) ulţeră s.f. - Din fr. ulcère, lat. ulcus, -eris. ULCERĂ vb. I. 1. R e f 1. (Despre ţesuturi) A căpăta o ulceraţie, a deveni ulceros (1). Cf. polizu, barcianu, alexi, W. [Pe piele] se observă ridicături ca un bob de linte care se ulcerează progresiv. ENC. VET. 679, cf. DL, DM. Corneea se poate infecta şi ulcera. ABC SĂN. 117, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 2. T r a n z. A provoca, a cauza o ulceraţie. Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., CADE, SCRIBAN, D., DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 3. T r a n z. F i g. A provoca o durere sufletească; a îndurera; a răni1 (2). Cf. prot. - pop., n. d., cade. Această vorbă l-a ulcerat. SCRIBAN, D., cf. DN3. ❖ Refl. I s-a ulcerat şi mai adânc... sufletul. LOVINESÇU, s. Π, 50. - Prez. ind.: ulcerez. - Din fr. ulcérer. ULCERÂRE s.f. Faptul de a (se) ulcera. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DN3. -PL: ulcerări. - V. ulcera. ULCERAT, -Ă adj. 1. Care prezintă un ulcer (1), o ulceraţie. V. ulceros (1). Cf. pontbriant, d., BARCIANU, alexi, W. Amigdala dreaptă ulcerată, de o coloraţiune cenuşiu-verzuie. BABEŞ, O. A. I, 320. Zeci de leproşi se târau plini de răni ulcerate. BRĂESCU, A. 229. Ulceratul uger nu poţi să-i atingi. VOICULESCU, poezii, II, 92, cf. SCRIBAN, D. Fără să-şi fi modificat imobilitatea pleoapelor ulcerate, expresia lui se transforma. ARGHEZI, S. VIII, 100. Camerele pielii... sunt formaţiuni proeminente sau ulcerate ale pielii. ABC SĂN. 79. 2. F i g. îndurerat; rănit2 (2). Vartolomeu Diaconu replică prompt, cu amorul propriu profund ulcerat. C. PETRESCU, A. 279, cf. SCRIBAN, D. Depoziţia nefalsificată a unui suflet ulcerat. VIANU, L. R. 538. Nu poate fi vorba nici de rolul pe care... l-ar fi putut juca [sentimentele] asupra unei sensibilităţi ulcerate. CIOCULESCU, C. 121. -PL: ulceraţi, -te. - V. ulcera. ULCERAŢIE s.f. Leziune a pielii sau a unor mucoase; ulcer (1). Cf. NEGULICI. Ulceraţiunele (bubele), ranele şi caria (mâncătura). MAN. SĂNĂT. 60/19. Deaca ar fi ulceraţiune, să se aplice apa sedativă numai pe suprafeţele nevătămate, ib. 206/2, cf. POLIZU, prot. - pop., N. D., alexi, w. Avem de-a face cu o infecţiune prin calea digestivă, care produce ulceraţiuni în stomac. BABEŞ, O. A. I, 72, cf. CADE, SCRIBAN, D. 301 ULCERAŢIUNE -50- ULDURA Ulcerul varicos se confundă uşor cu ulceraţiile tuberculoase. A. POP, CHIRURG. 349. Uneori vindecarea rănii nu se face şi în locul ei rămân ulceraţii. BELEA, p. A. 92. Consumarea de cocaină duce la ulceraţii cronice. ABC SÂN. 101, Cf. M. D. ENC., DN3, PL. MED. 69„ V. BREBAN, D. G., D. MED., DREV. (F i g.) Pe spetezele şi pe braţele lor [ale fotoliilor] eroziunile se prefăcuseră în ulceraţii negre, lipicioase, adevărată lepră a stofelor bătrâne. CĂLINESCU, C. N. 7. - Pl.: ulceraţii. - Şi: (învechit) ulceraţiiine s.f. - Din fr. ulcération. ULCERAŢIIJNE s.f. v. ulceraţie. ULCEROS, -OÂSĂ adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care prezintă un ulcer (1), ulcerat (1); referitor la ulcer, provenit dintr-un ulcer, de natura ulcerului. Cf. polizu, pontbriant, D. Din închisoare rămăsese cu usturimi ulceroase ale stomacului. CAMIL PETRESCU, Ο. II, 393, cf. DL, DM, DN3. -v- Boala ulceroasă = ulcer gastric sau duodenal. Somnoterapia produsă de hipnotice în boala ulceroasă arată rolul incontestabil al scoarţei asupra viscerelor. DANIELOPOLU, F. N. I, 183. Boala ulceroasă... se manifestă cu unele simptome destul de caracteristice. ABC SĂN. 372. 2. S. m. şi f. Persoană care are ulcer (1). Cf. PONTBRIANT, D., SCRIBAN, D., DN3. -Pl.: ulceroşi, -oase. - Din fr. ulcéreux. ULCHERNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. ULCICĂ s.f. v. ulcea. ULCICLJŞĂ s.f. (Regional; art.) Nume dat unui joc de copii, probabil de-a ulceluşa, v. ulceluşă (2) (Deduleşti - Râmnicul Sărat). Cf. ηχπ 141. - Ulcică + suf. -uşă. ULCICLIŢĂ s.f. 1. (Prin Mold.) Ulceluşă (1). Cf. DDRF. Ulcicuţa... este un vas de băut apă. PAMFILE, I. C. 389. Mergeau şi ei..., ca să le dea popa, în ulcicuţă, paştile. AGÂRBICEANU, S. P. 51. Iaca, voinice, grăieşte baba şi aduce din casă o ulcicuţă, bea de ici: mai bun şi mai tare. SADOVEANU, O. I, 564. Apucă zmeul burduhul, îl împle într-o clipă cu apă şi se duce acasă cu el ca cu o ulcicuţă în mâni. SBIERA, P. 179. Da' el din rai ce-a luat? Ulcicuţa cea de vin, Linguriţa cea de mir. marian, S. R. I, 16. Ulcicuţa cea stingheră o pune în par. SEVASTOS, P. 48. Să mai află o ulcicuţă de pământ cu unsori. BOTA, P. 49, cf. ALR I 694/512. în ulcicuţa asta am nişte mazăre turcească. SNOAVA, III, 57. Ulcicuţă unsă, In rogoz ascunsă (Iepurele). GOROVEI, c. 188, cf. ALRT ii 169, PASCU, C. 216. Ulcicuţa grava, Incunjură dumbrava (Albina). GOROVEI, C. 9. Am o ulcicuţă cu miere La cumetriţa în buruiene (Harbuzul), id. ib. 185. Ulcicuţă laură, Ţuşti în gaură (Şoarecele), id. ib. 365. 2. (Regional) Numele unui soi de struguri (Hârlău -Iaşi). ALIL 1971, 63, 74. 3. (Art.; regional; mai ales în construcţia de-a ulcicuţa) Numele unui joc de copii, probabil de-a ulceluşa, v. ulceluşă (2). Cf. pamfile, j. ii, 291, cade, H m 173, xii 43, XIV 378, 417, şez. viii, 120,1. CR. iii, 132. -Pl.: ulcicuţe. - Ulcică + suf. -ufă. ULCIOÂRĂ s.f. (Prin Mold.) 1. Ulcea (1) mică din care beau copiii apă. Cf. gorovei, CR. 463, alr 1694/51. 2. Numele unui soi de struguri. AUL 1971, 74. -Pronunţat: -ci-oa-, - Pl.: ulcioare. - Ulcea + suf. -ioară. ULCIOLIJŞĂ s.f. v. ulceluşă. ULCIOR1 s.n. v. urcior1. ULCIOR2 s.n., s.m. v. urcior2. ULCIORÂŞ s.n. v. urcioraş. ULCIORÉL s.n. v. urciorel. ULCIOR0S, -OÂSĂ adj. (Regional) Cu urcioare2, plin de urcioare2. Com. marian. - Pl.: ulcioroşi, -oase. - Ulcior2 + suf. -os. ULCIORLJŞ s.n. v. urcioruş1. ULCIORIJŢ s.n. v. urcioruţ. ULCÎŢĂ s.f. (Regional) Ulceluşă (1). Cf. lb, iser, lm. - Pl.: ulcife. - Şi: olciţă s.f. LB. - Ulcea + suf. -iţă. ULCIURI vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre ape curgătoare) A face vârtejuri (Lieşti - Tecuci). Cf. ALR I 427/610. Ulciureşti apa. ib. - Prez. ind. pers. 3 : ulciureşte. - V. ulcior1. ULCOÂRE s.f. (învechit, rar) Inflamaţie purulentă. (F i g.) Miercuri veni la ordine bugetul Croaţiei. Acum ulcoarea atinsă de luni cu lanţeta sparse din toate părţile, bariţiu, p. a. m, 232. -Pl.:? - Din lat. ulcus, -eris, prin analogie cu cuvinte de tipul răcoare, sudoare. ULCIJŢĂ s.f. v. olcuţă. ULDOÂRE s.f. v. urdoare. ULDÙC interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp în apă; bâldâbâc. Cf. dl, dm, păsculescu, L. p. 384. ♦ Cuvânt care redă zgomotul făcut de un lichid într-un recipient închis. Ulduc, bulduc, De barbă-l duc, De barbă-l aduc (Putineiul). păsculescu, l. p. 97. - Onomatopee. ULDURA vb. I v. urdora. 323 ULDURI -51 - ULEI3 ÙLDURI s.f. pl. v. urdoare. ULDURÔS, -OÂSĂ adj. v. urduros. ULEÂNDRĂ s.f. v. leandru. ULEÄNDRU s.m. v. leandru. ULÉI1 s.m. v. uliu. ULÉI2 s.n. 1. (Adesea urmat de determinări care indică provenienţa) Lichid gras, de provenienţă vegetală, animală, minerală sau sintetică, insolubil în apă şi mai uşor decât aceasta, folosit în alimentaţie, în industrie etc.; (învechit şi popular) oloi2, (învechit şi regional) oleu1, (regional) zăitin. V. untdelemn. Luvară candile a lor şi nu luvară cu sine ulei. EV. SL.-ROM. 318/4. Sculă-se Iacov şi luo acea piiatră cqrea supt cap era pus şi puse pre semn şi deasupra uleu vărsă pre ea. PO 95/26. Rădică o piiatră acolo în acela loc... şi jirtvă de beutură vărsă pre ea şi o stropi cu uleiu. ib. 121/8. Cu uleiu capul mieu n-ai uns. N. TEST. (1648), 7779. Plăcintă în uleu. MARDARIE, L. 1382/13, cf. anon. car. 5a-m[i] cumperi zece copuri de ulei, că foarte îm[i] trebuieşte (a. 1787). IORGA, S. D; vra, 16. Dară belgii şi galii şi frăncii mai numai pentru aceaia seamănă napii, ca să facă olei din semânţa lor. ŞINCAI, în şa I, 660, cf. molnar, D. 382/27. Un fârtaliu de funt olei de in. CALENDARIU (1814), 173/20, cf. LB. Zeama... să se amestece apoi cu două feligene de ulei sau de untdelemn. PISCUPESCU, O. 226/2. în locul uleiului grăsuriu putem întrebuinţa şi... grăsime. FACTOR, M. 35/2, Cf. ISER, ARISTIA, PLUT., POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 438, LM. Gogoşi prăjite în ulei. CARAGIALE, O. I, 281. La moară însă şi la gura cazanului, curăţenia veşmintelor nu se poate păstra: Pupăză era mereu plin de făină, de praf, de funingine şi de ulei. SLAVICI, O. I, 227, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., TDRG. Mamă-sa se apucase să facă nişte plăcinte cu ulei de floarea-soarelui. AGÂRBICEANU, A. 317, cf. NICA, L. vam. 258. După ce s-au uns ouăle cu ulei de in, s-au uscat şi s-au aşezat în lăzi. ENC. VET. 781, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Fabrici de uleiuri vegetale şi animale. NOM. PROF. 41, cf. SCRIBAN, D. Cârpele de şters maşinile nu trebuie să se îmbibe uşor cu ulei. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 49. Multele uleiuri încercate, ca de exemplu olive, sesam, migdale. A. POP, CHIRURG. 21. Uleiul de nucă mirosea greu. I. M. SADOVEANU, S. 362. Uleiurile lichide se extrag mai ales din plante (măsline, floarea-soarelui, rapiţă, dovleac, nuci, bumbac...), macarovici, CH. 540. Marele ei părinte defunct, fabricantul de uleiuri. ARGHEZI, S. XI, 34. în felinarele din faţa teatrului se aprinseseră feştile groase, uleiul de rapiţă sfărâia şi afuma. DEMETRIUS, A. 211. I-am strâns mâna, fără să ţin seama că era murdară de uleiuri; tocmai ieşea din sala maşinilor. TUDORAN, O. 176. Se adaugă măsline şi puţin ulei, oţet, sare, zahăr. ABC SĂN. 107. Nu, mie de-acum încolo să-mi prăjeşti separat, Cu ulei de Floarea-soarelui. SORESCU, L. L. II, 107. Am să te moi într-o oală cu ulei. pamfile, J. π, 283, cf. caba, săl. 99, DENSUSIANU, τ. H. 57, alr ii 6 494/182, 192, 872, 987, alr SN iv h 1 133, alrm sn ui h 949, a v 15, 33, vi 3, 19. Pune uleu d-ala peste iele. T. dial. m. I, 74, cf. NALR - O Π h 280/917. <> Ulei alimentar (sau comestibil) ~ ulei2 de floarea-soarelui. Banii de la uleiul comestibil. ARGHEZI, S. XI, 29, cf. DT, LTR2, DER, M. D. ENC. Ulei de peşte = ulei2 extras din ficatul proaspăt al unor specii de peşti, bogat în vitamina A şi D, utilizat ca medicament; untură de peşte. Cf. DC. Ulei mineral = ulei2 obţinut prin distilarea ţiţeiului, utilizat ca lubrifiant, insecticid etc. Cf. CADE. Se vor feri curelele de ulei mineral, ianovici, TEHN. 254, Cf. MACAROVICI, CH. 439, DT, DER, M. D. EDC. (învechit) Ulei de lemn = untdelemn. Cf. LB. El aduce nişte leacuri ce-şi aduceau cu uleiul de lemn. F (1883), 63, cf. DR. v, 589, L. ROM. 1986, 113, ib. 1974, 131. (învechit şi regional) Ulei de piatră = petrol. Cf. LB, polizu, barcianu. <> Loc. adj. în ulei = a) (despre vopsele) preparate cu ulei2. Pictăm cu vopsele în ulei. CĂLINESCU, C. O. 164; b) (despre tablouri, zugrăveli etc.) executat cu vopsele preparate cu ulei2. El alege, pentru câte un rar tablou în ulei..., numai ceea ce corespunde îndeosebi viziunii sale. IORGA, P. A. n, 200, cf. CADE. Contempla un portret în ulei. CĂLINESCU, B. I. 78. în faţa lui se deschidea perspectiva unei vacanţe în alb; perdelele, tapetul în ulei, patul, vinea, l. I, 83. Originalul în ulei se află la pinacotecă, id. ib. 272. <> Expr. A ieşi deasupra ca uleiul = a) (despre adevăr, dreptate) a se afla, a se dovedi, a se confirma (cu toate dificultăţile); a ieşi deasupra ca untdelemnul. Cf. zanne, p. iv, 26, 160; b) (despre persoane) a birui, a învinge, id. ib. iv, 26, cf. 160. A turna ulei pe rană = a potoli, a alina durerile cuiva, vorbindu-i cu înţelegere şi compasiune. Cf. DL IV, 525, DM 889. ♦ (A. plast., Tehn.) Vopsea preparată cu ulei2. Cf. şăineanu, D. u. îi plăceau uleiurile, văpselele pentru mirosurile lor complicate şi tari. M. ELIADE, D. 75. îmbrăcată în halatul alb de infirmieră, păşea în vârful picioarelor prin sălile mari, luminoase, cu pereţii daţi cu ulei, strălucitori ca marmora. BART, E. 313. O barză de tuci, vopsită cu ulei în toate culorile berzei. I. M. SADOVEANU, S. 138. Doar pentru cele ce-s adaos, Venind din sfânta ta planetă, Culori eu n-am în graiul lumii Şi nici uleiuri pe paletă. BLAGA, O. II, 114. ♦ (A. plast.) Tablou lucrat în ulei2. Expune 23 de uleiuri... la vestita galerie de pe lângă redacţia revistei de artă nouă. v. ROM. ianuarie 1966, 171. ♦ (Prin Transilv.; şi în sintagma ulei de lampă, ALR 1 1 607/140, ALR - T 796/341, 343, 355, 358, 360, 375, 376, 428) Petrol lampant, alr - τ 796/335, 340, 342, 357. 2. Produs obţinut prin macerarea sau decocţia substanţelor vegetale sau animale în ulei2 (1) fin, întrebuinţat în farmacie, în industria parfumurilor. Vor cultiva câteva pogoane de trandafiri şi vor trăi... din câştigul uleiului de roze. galaction, o. 143. Ai zice că ţii între degete... un şomoiog de vată muiat în olei camforat. I. BOTEZ, B. I, 148. Simţi în nări mireasmă de ulei de dafin. SADOVEANU, O. X, 149. -0- (Chim.) Ulei eteric = substanţă volatilă cu aspect uleios, având de obicei un miros plăcut, care se extrage din plante şi se întrebuinţează în industria parfumurilor, în medicină etc. Cf. MARCOVICI, CH. 596, DT, LTR2, DER, DC, M. D. ENC. - Pl.: uleiuri. — Şi: (învechit şi regional) oléi, uléu s.n. - Din slavonul OA'fen. ULÉI3 s.n. (Regional; mai ales în Munt. şi Olt.) 1. Trunchi de copac scorburos; vas făcut dintr-un astfel 330 ULEI3 -52- ULEIOS de trunchi şi în care se păstrează anumite lucruri; (regional) coşniţă, ştiubei1 (1). Am plătit unor munteni... 0 uleie de brândzi (cca 1600). IORGA, S. D. XVI, 61. Toate acele osteneli mi-au căzut în picioare şi mi s-au umflaţ ca uleiele (a. 1795). id. ib. VIII, 31. Se duseră înaintea bisericii şi puseră trei uleie depărtate deopotrivă unul de altul. Intrară fiecare cu picioarele în câte unul şi aruncară cu praştia în sus. ISPIRESCU, L. 305, cf. TDRG. Sămânţa de cânepă se pune în saci, uleie, postăvi sau alt vas. PAMFILE, A. R. .174, cf. cade. E o femeie... cu picioarele groase ca uleiele. STANCU, D. 461, cf. mihăilă, î. 95. Tot avutul din bordei· Mi-e pe vatră un cotei Ş-un tăciune stins de tei Şi cenuşă-ntr-un ulei. ALECSANDRI, P. P. 285. Colo, după uşă, Am alt ulei cu cenuşă. TEODORESCU; P. P. 599. Aci-n târg la Calafat Nimerit-a d-un arap,... Picioarele ca uleiele, Mâinile ca putineiele. RĂDULESCU-CODIN, L. p. I, 30. [Haiduci] care-ndrăznesc pă la bordei Şi-m ia banii din ulei. GRAIUL, I, 130. Nu e nimic în bordei, Numai trei boabe de mei, Ş-alea puse-ntr-un ulei. I. CR. IV, 25. Du-te colo, după uşe, în cel ulei cu cenuşe. georqescu-tistu, B. 79, Cf. COMAN, GL., ALR II 5 319/836, LEXIC REG. 32, 88, FOLC. olt. - munt. I, 469. ♦ Vas pentru spălatul rufelor (Râmnicu Vâlcea), lexic reg. 88. 2. Stup primitiv, făcut dintr-un trunchi de copac scorburos sau scobit, (regional) ştiubei1 (2), sau împletit din nuiele lipite cu lut. Albina... iese den uleiul ei şi umblă prin flori de-şi agoniseşte mană şi hrană. NEAGOE, ÎNV. 302/27. Poţi să asameni mânia rea cu ursul, carele foarte mănâncă la miare şi, vrând ca să o scoaţă din ulei, albinele îl muşcă de nas (a. 1700). DLRV. Datorie a voastră netăgăduită este numai de a face uleiele toate câte vor fi trebuincioase pentru stupii noştri (a. 1800). iorga, s. D. v, 204. împărăteasa albinelor... şade în uleiul de miere. GOLESCU, S. 233, cf. BAR. -MUNT., W. I, 172V6, POLIZU. Judeţul acesta a fost odată foarte bogat în albine..., cu un număr considerabil de uleie (ştiubeie). I. IONEŞCU, M. 379. Dacă se pune asemenea ceară în uleiele cu albine, se face ceară multă în anul acela, marian, S. r. ii, 306, cf. damé, t. 119, ALEXI, W., PAMFILE, I. C. 92, CHIRIŢESCU, GR. 225, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. în câmpul fierbinte, cernut cu polenuri şi floare, cules... de lucrătoarele uleielor străine. ARGHEZI, S. VI, 44. Uleie cu albine ţine două-trei,... ca să aibă miere în casă. STANCU, D. 89, cf. MIHĂILĂ, î. 95, H II 7, 80, iv 9, vn 260, ix 308, xii 27, 138, XIV 338, şez. xra, 33, graiul i, 130, com. din TURNU MĂGURELE, din ILIŞEŞTI - GURA HUMORULUI Şl din BRAŞOV, DENSUSIANU, Ţ. H. 338, CIAUŞANU, V. 207, chest. vi 101/3, ib. 109/3, alri 1 536/810, ib. 1 686, ib. 1 943/690, 725, 790, alr sn i h 264, a ui 1, lexic reg. 88, nalr - O IV h 688, ib. h 689, ib. h 690. Fumul din ulei pe albină o scoate. ZANNE, P. I, 184. Cine îşi bagă mâna în ulei dă miere, pentru puţină miere, mâna-mpunsă’o scoate, id. ib. III, 671. 3. (La pl.; în sintagma) Uleie de beton = tuburi de beton (Câmpul lui Neag - Petroşani), a iii 1. - PL: uleie şi uleiuri (alr I 1 686/984, ALR SN I h 264/705, lexic reg. 88). - Şi: (învechit) uléie s.f., (regional) uléu (barcianu, h iv 85, com. din braşov, DENSUSIANU, Ţ. H. 338, CHEST. VI 7/13, ALR I 1 686/798, 831, 835, alr sn I h 264/833), huléi (hii 117) s.n. - Din bg. yjieii. ULEI4 vb. IV v. uleia. ULEIÀ vb. I. Tran z. (Rar) A unge, a îmbiba, a impregna cu ulei2; (regional) a oloi3. Cf. lb, gheţie, r. M., barcianu. Şerbele-i lăură, i-oleiră Şi-i învăscură-n straie moi de lână. MURNU, O. 52, cf. 136, IORDAN, L. R. A. 239, DEX. <> F i g. Va uleia cuvintele neadevărate. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 271. - Prez. ind.: uleiez. - Şi: ulei (IORDAN, L. R. A. 239) vb. IV, (regional) oleiă (lb, gheţie, R. M., barcianu) vb. I, olei vb. IV. - V. ulei2. ULEIÂŞ1 s.m. v. uliaş. IJLEIÂŞ2 s.n. (Regional) Diminutiv al lui u 1 e i3 (1). După uşe să ducea, Uleiaşu că găsea, In mizlocu căsi[i]-l răsturna Şi la galbeni socotea. GEORGESCU-tistu, B. 79. - PL: uleiaşe. - Ulei3 + suf. -aş. ULEIÀT, -Ă adj. Uns sau gătit cu ulei2; (regional) oloiat. Cf. DL, DM. Fereşte-mă, drăguţ Doamne, De mazere oleiată Şi de lelea drâmboiată, JARNÎK -bârseanu, D. 432. ♦ Dat, acoperit cu vopsea preparată cu ulei2. Saloane mari cu plafoane uleiate şi brâuri de ghirlande albe, sculptate în reliefuri, dau o impresie de lux şi de bogăţie, papadat-bengescu, r. i, 209. - PL: uleiaţi, -te. - Şi: (regional) oleiât, -ă adj. - V. uleia. ULEIE s.f. v. ulei3. ULEIÉR s.m. Persoană care se ocupă cu stoarcerea uleiului2 din seminţe; proprietar al unei prese de ulei2; (regional) oloier. Zidarii..., ulierii (a. 1812). DOC. EC. 147. Fiind noi ulieri aici în politiia Bucureştilor, dând bani la lăcuitorii judeţului Ilfov ca să ne strângă sămânţa de in la vreme (a. 1837). ib. 678. Fata ulierului..., învoaltă ca o nalbă. KLOPŞTOCK, F. 221, cf. POLIZU, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, DDRF, ALEXI, W. Oleiarij... storc oleiul din sămânţa de in şi sâmburi de bostan. PĂCALĂ, M. R. 314, Cf. NOM. PROF. 47, ALR II 6 494/172. - Pl.: uleieri. - Şi: (învechit) uliér, (regional) oleiér (klein, D. 483, polizu, barcianu), oleiâr s.m. - Ulei2 + suf. -ar. ULEIÉRE s.f. (Rar) Acţiunea de a u 1 e i a; impregnare a unui material cu ulei2 sau cu altă substanţă grasă. Uleirea uneltelor ajutătoare de pescuit din plasă trebuie făcută vara. vân. pesc. februarie 1964, 18, cf. dl, dex. - PL: uleieri. - Şi: uleire s.f. - V. uleia. ULEIERÎT s.n. (Rar) Ocupaţia uleienilui (Orlat -Sibiu). Cf. hxvu 235. - Uleier + suf. Ht. ULEILĂRÎE s.f. v. ulierie. ULEIOS, -OÂSĂ adj. Care conţine ulei2; uns, îmbibat, impregnat cu ulei; unsuros (1), (regional) 341 ULEIRE -53- ULIANDRU oloios. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 8192/21, POLIZU, PONTBRIANT, d., barcianu, alexi, W., IORDAN, L. R. A. 191 .La intoxicaţii cu substanţe caustice au un bun efect substanţele uleioase, albuşul de ou, laptele. A. POP, CHIRURG. 424. Cu dreapta... cară şi înghite nişte icre roşii şi mari, cu un bob ce plesneşte uleios între dinţi. I. M. SADOVEANU, S. 9. <> F i g. Un fel de mulţămire uleioasă le inunda obrajii mari. AGÂRBICEANU, O. IV, 124. Cu un surâs uleios pe buzele lui umflate, de culoarea lutului ars, Niculaie aştepta, vinea, L. I, 128. ♦ (Despre plante şi seminţele lor) Oleaginos. Dintre plantele oleioase numai rapiţa a început a se introduce de către cultivatorii cei mari. I. IONESCU, M. 346, cf. pontbriant, p., scriban, d. ♦ Care are aspect de ulei2. Cf. şăineanu, d. u. Apa uleioasă şi lâncedă în care şi peştii trebuie să se fi prefăcut în viermi. C. PETRESCU, î. Π, 159. A schimbat văpseaua: din albastru spălăcit s-a schimbat în cafeniu închis, un cafeniu oleios. DAN, U. 229. In ochi, din lâncezi ape, cum pâlpâie gălbuie Şi uleioasă dâra caicului turcesc! I. barbu, j. S. 124. La început marea apare lucie, uleioasă. CONTEMP. 1953, nr. 333, 4/3. -v· (Adverbial) Lumina gălbuie de tavernă pâlpâia uleios. TEODOREANU, M. II, 537. Şi vinul scump va curge uleios Pe scaune, pe haine şi pe jos. DOINAŞ, A. P. 22. + -Care provine din ulei2, produs de ulei. Iar făptura să-ţi miroasă A mireasmă uleioasă. ARGHEZI, S.· n, 113. - PL: uleioşi, -oase. - Şi: (regional) oleios, -oăsă adj. - Ulei2 + suf. -os. ULEIRE s.f. v. uleiere. ULEMÀ s.f., s.m. (Turcism învechit) Titlu dat teologilor şi legislatorilor din ţările Orientului Apropiat. V. h o g e, m o 1 a2. S-au strins toţi vezirii şi ulimali[i] şi ogeacurile... şi s-au sfătuit mult. AXINTE URICARIUL, LET. Π, 175/38. Vacanius... este dator a se întâlni cu învăţaţii ulemali şi cu toţi luminaţii rigiali. VĂCĂRESCUL, IST. 246. Mare divan... în fiinţa sultanului, a muftiului şi a celor mai însemnate ulemale. AR (1829), 182'/28. în divan... s-au chemat şi căpeteniile ulemanilor, adică [a] celor bisericeşti ai islamismului. CR (1830), 429'/19. Slujitorii tuturor deregătorilor de curte deschisără precesia (alaiul); acestora urmară... ulemalele (popii) carii cu toţii era de faţă. GT (1839), 1152/48, cf. ARHIVA R. II, 17, POEN. - AAR. - HILL, V. H, 777l/39, NEGULICI, PONTBRIANT, D. Beţiv fără de lege! răcneşte-un ulema. ALECSANDRI, POEZII, 380, cf. ODOBESCU, S. I, 313. Sultanul... porunci de ieşi ulemalele (vlădicii) şi imamii cu toţi hogii şi dervişii ISPIRESCU, M. V. 32, cf. DDRF, RUDOW, XIX, 414, ŞIO n2, 126, ALEXI, w. Şi salcia-nfrăţită de-apururea cu râul Ca nişte ulemale când trece-ncet muftiul... Păn’ la pământ se pleacă facându-i temenele. SĂM. V, 192. Toate ulemalele cu un sfat de obşte au dat fefta ca să se urmeze războiul, ap. TDRG, cf. I. BRĂESCU, M. 72, ŞĂINEANU, D. U., CADÉ. Ulemalele au strigat asupra urdiei lauda lui Mahomet proroc. SADOVEANU, O. XIII, 984, cf. SCRIBAN, D. Foarte prietenos se arătă acel ulema despre care Ghica spunea că este un învăţat vestit al Islamului. CAMIL PETRESCU, O. ni, 105, cf. l. rom. 1988, 51. - PL: (f.) ulemale şi (nţ.) ulemali. - Şi: ulama (ar 1829, 552/40, rudow, xix, 414, scriban, d.) s.f., ulimă, ulemân s.m., ulémâ (ALEXI, w.) s.f. - Din tc. ulema. ULEMÂN s.m. v. ulema. ULEMANLÂC s.n. (învechit) Condiţie, stare de teolog musulman. Cf. R. greceanu, cm n, 131. - Din tc. ulemahk. ULÉM s.f. v. ulema. ULÉR s.m. (Bot.; regional) Costrei (Sorghum halepense). Prin grăpare, o sumă de buruieni rădăcinoase precum ar fi holbura,... ulerul (costreia), loboda albă... se dezrădăcinează. PAMFILE, A. R. 72, cf. PANŢU, PL., BORZA, D. 163, H XIV 21. - Şi: hulér (h iv 52), olér (Prin analogie) Lotca porni domol pe o ulicioară cu draperii de sălcii, sărutând undele turburate. I. BOTEZ, şc. 180. 2. (Art.; regional) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Tătaru - Slobozia). Cf. Hi 350. - PL: ulicioare şi (regional) uliciori. - Uliţă + suf. -ioară. ULICIIŢĂ s.f. (Regional) Ulicioară (1). Cf. cade, GRAUR, e. 38, 39, 42. La Sibiu pe ulicuţă, Zece care ş-o căruţă. JARNÎK-bârseanu, D. 443. -P1. : ulicuţe. - Uliţă + suf. -uţă, prin disimilarea lui ţ. ULIÉNDRU s.m. v. leandru. ULIÉR1 s.m. (învechit, rar) Persoană care făcea ghizduri la fântână. Cinci fântânari, un lemnar, doi zidari, un ulier şi un olangiu; după cum se vede, un adevărat serviciu al apelor. G. BARBU, A. v. 58. -Pronunţat: -li-er. - PL: ulieri. - Ulei3 + suf. -ar. 378 ULIER2 -55- ULIŢAR ULIÉR2 s.m. v. uleier. ULIERÎE s.f. (învechit, rar) Fabrică de ulei2 vegetal; (învechit, rar) uleilărie. In Bucureşti... să află încă 100 fabrice, din care 3 lumânării de ceară, 8 ulierii. CR (1832), 49’/23. Au deşchis aici în oraş aceste fabrici, adecă:... găitănăriie, uleilăriie (a. 1838). DOC. EC. 700. -Pronunţat: -li-e-, - PL: ulierii. - Şi: uleilărie s.f. - Ulei2 + suf. -ărie. ULIGÂIE s.f. (Omit.; regional) 1. Uliu2 (I l a) (Accipiter gentilis gentilis). Cf. ISER, PONTBRIANT, D., LM, MARIAN, O. I, 121, ALEXI, W., TDRG, BĂCESCU, PĂS. 171. 2. Numele a două specii de şoim: a) Falco milvus. Cf. ISER, CIHAC, II, 536, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, alexi, w.; b) Falco rufus. Cf. cihac, ii, 536. 3. (Prin Olt. şi Transilv.) Numele a două specii de erete: a) Astur palumbarius. Cf. DDRF, ALEXI, w., CADE; b) Astur nisus. Cf. CIHAC, II, 536. 4. Numele a două specii de gaie: a) Milvus milvus milvus. Cf. marian, o. I, 171, băcescu, păs. 218; b) (prin Transilv.) gaie neagră (Milvus migrans migrans). Cf. REV. CRIT. ni, 172, BĂCESCU, PĂS. 171. 5. Şorecar (1 c) (Buteo rufinus rufinus). Cf. LB, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS. 171. 6. (Prin Olt.) Pajură (1 a) (Aquila chrysaetos). Cf. BĂCESCU, PĂS. 171, 224. 7. (Prin nord-vestul Munt. şi sudul Transilv.) Numele unei specii de vultur. Cf. marian, o. i, 436, REV. crit. iii, 172, xvn, 93, densusianu, ţ. h. 338. - PL: uligăi. - Şi: uligoăie (BĂCESCU, PĂS. 210), urligâie (id. ib. 172, 218), buligaie (marian, o. i, 436, jahresber. xii, 163) s.f., buligăi (MUSCEL, 39) s.m., buligă (H XVI 9) s.f. - Contaminare între uliu şi gaie. ULIGÂN s.m. (Omit.; regional) 1. (Şi în sintagma uligar roşu, BĂCESCU, PĂS. 171) Gaie (Milvus milvus milvus). Cf. MARIAN, O. I, 164, DDRF, TDRG, CADE, DOMBROWSKI, P. 302, BĂCESCU, PĂS. 171. O Uligan brun = gaie neagră (Milvus migrans migrans). Cf. BĂCESCU, PĂS. 171. 2. Şoim (Falco milvus). Cf. TDRG. 3. Numele a două specii de erete: a) Astur palumbarius. Cf. TDRG; b) Astur nisus. id. ib. 4. Specie de vultur nedefinită mai îndeaproape (Miercurea Ciuc). Cf. alri 1 052/194. - Pl.: uligani. - Şi: uligăr s.m. - Cf. u 1 i g a i e. ULIGÂR s.m. v. uligan. ULIGINÔS, -OÂSĂ adj. (Rar; despre plante) Care creşte în locuri mlăştinoase sau inundate periodic. Cf. GRECESCU, FL. 51, 764, DN3. -VI.: uliginoşi,-oase. - Din fr. uligineux. ULIGOĂIE s.f. v. uligaie. ULILIĂC s.m. v. liliac. ULIM s.m. v. ulema. ULIOÂICĂ s.f. Femela uliului. Cf. tdrg 1 675. Iacăt-o, numai vine ulioaica şi, când vede dihania moartă, începe a bate din aripi. MERA, L. P. 64, cf. ALR II 6 217/705. - Pronunţat: u-lioai-, — PL: ulioaice. - Şi: (regional) uloăică s.f. gr. S. vi, 137. - Uliu + suf. -oaică. ULIÔC subst. v. urioc. ULIÔR s.m. (Omit.; regional) 1. Uliu (I 1 a) (Accipiter gentilis gentilis). Cf. BARCIANU. 2. Uliu (11 b) (Accipiter nisus nisus). Cf. ALEXI, W. - Pronunţat: -li-or. - PL: uliori. - Uliu + suf. -ior. ULIŞ0R s.m. (Omit.) 1. Diminutiv al lui u 1 i u. Cf. DDRF. 2. Uliu (11 b); (regional) uliaş, uliuţ. Cf. marian, o. I, 121, 126, JAHRESBER. XII, 138, SIMIONESCU, F. R. 166, APOSTOL, LEX. ZOOL. 24, BĂCESCU, PĂS. 171, 212, L. rom. 1970, 207, ALRI 1 050/259. 3. (Regional; şi în sintagma ulişor cu picioare scurte, BĂCESCU, PĂS. 171, ulişor scund, id. ib.) Pasăre cu spatele cenuşiu-albăstrui şi cu partea ventrală albă, cu dungi transversale ondulate roşii-ruginii; uliu cu picioare scurte (Accipiter badiits brevipes). Cf. BĂCESCU, PĂS. 171,211,213. - PL: ulişori. - Uliu + suf. -işor. ULIŞPÂN s.m. v. alişpan. ULITÂRĂ s.f. v. ulitură. ULITLJRĂ s.f. (Regional) Epitet depreciativ pentru o păsare de curte (care face stricăciuni). Românii, când le alungă, zic: „hâci, ulitură!” sau „hâd, uliturilor!” MARIAN, O. I, 122. Baba, când auzi cucoşul astfel cântând, luă o despicătură de lemn şi alungându-l zise: — Hâşi, ulitără, ce mai cânţi atâta! id. ib. H, 195, cf. tdrg. Ţăranul chiar numeşte păsările domestice, mai ales găinile - „ ulituri" — când e mânios mai ales şi vrea să le alunge din bătătură - adică mâncare pentru uli. BĂCESCU, PĂS. 211, cf. 171. Fugăreşte hulitărele celea de aici. Com. din BILCA- RĂDĂUŢI. - PL: ulituri. - Şi: uliatură (IORDAN, în SCL 1978, 326), ulitără, hulitără s.f. - De la uliu. ULIŢĂ vb. I. T r a n z. (Prin nordul Munt.) A striga în gura mare pe uliţă (1). Când a ajuns acolo, uliţă: — Lupu, mă! Lupu, mă! O. BÂRLEA, A. P. I, 190. - Prez. ind.: ? - V. uliţă. ULIŢÂR, -Ă adj. (Regional; şi substantivat) Uliţamic. Cf. DDRF, TDRG. Se pomeni huiduit de uliţarii Parisului, ap. IORDAN, L. R. A. 163, cf. SCRIBAN, D. Eu în 396 ULIŢARNIC -56- ULIŢĂ cap cum să nu-ţi sar, Dacă eşti un uliţar! Cum te scoli diminicioară, Tu te duci şi nu vii iară Până colea cătră seară, marian, SA. 4. Pe bădiţu uliţar îl cunoşti după şerpar. CAF III, 249. - Pl.: uliţari. - Uliţă + suf. -ar. ULIŢÂRNIC, -Ă adj. (Prin Transilv. şi Mold.; şi substantivat) (Persoană) care bate uliţele (1), căreia îi place să-şi piardă timpul umblând fără rost (pe uliţă); (regional) ulicareţ, ulicău, uliţar, uliţotcă. Nu e bine să se ducă [femeia] nicăieri de acasă, ca să nu se facă copilul uliţamic. MARIAN, NA. 132, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w. Să nu scoţi copilul din casă şi să-l duci pe uliţă în zi de duminică, că se face uliţarnic. PĂCALĂ, M. R. 167, cf. PASCU, S. 337. O, ce mai aştepţi tu, copil uliţarnic... COTRUŞ, V. 259, cf. CADE, IORDAN, L. R. A. 163, SCRIBAN, D., DSR, ŞEZ. v, 168. Eşti prea ulicernic. Corn. din braşov şi din straja - rădăuţi. (F i g.) Trec peste pietre ascuţite,... Cu dorurile-mi uliţarnice. COTRUŞ, v. 185. <> (Prin analogie) Taie atunci pe [găina] cea albă..., tot îi uliţarnică. ap. TDRG. - Pl.: uliţarnici, -ce. - Şi: ulicérnic, -ă adj. - Uliţă + suf. -amic. ULIŢĂ s.f. 1. Drum îngust, în general nepavat, care străbate un sat (rar un oraş), mărginit de o parte şi de alta de case; -p. e x t. sţradă. Nu e cădeare gardului, nece prilazu, nece strigare întru uliţele (răspântiile H) lor. PS ALT; 299. Scoală-te de pasă pre uliţa... de-a dereapta. CORESI, L. 38/22. Ei ziseră:... aicea în uliţă vom mânea. PO 59/7, cf. MOXA, C. 72711. Rătăcitul lângă uliţă (a. 1633). GCRI, 80/32. Iară uliţăle sânt toate tot direpti. HERODOT2, 71. Uneori scriu hărţii cu sudalme şi cu ocări asupra cuiva şi le aruncă pre uliţe. PRAV. 247. Neci va auzi cineva în uliţi cuvântul lui. N. test: (1648), 15711, cf. mardarie, l. 195/24. Unora le va fi faţa ca ţărâna pământului, ca tina spurcată din uliţă (a. 1654). cuv. D. băTR. II, '469/27. îlpusără călare pre un asân..., îl purtară uliţele. DOSOFTEI, v. s. septembrie 25711. Carii să uspăta cu mâncări scumpe muriră în uliţă. ZOBA, S. 75. In uliţă vom odihni. BIBLIA (1688), 122/2. Turcii ieniceri... au cuprinsu porţile cetăţii, toate uliţăle şi meideanul oraşului. N. COSTIN, L.2 178. Dintre doi stâlpi de-a dreptul împotrivă până la ceilalţi stâlpi, uliţa dreaptă şi tot într-o măsură de lată se ducea. CANTEMIR, IST. 127, cf. LEX. MARS. 237. Casele din uliţa Chiş-Gălaţ mi-au rămas mie, de la părinţii miei (a. 1787). IORGA, S. D. xn, 188. Uliţile ei sint foarte bine pardosite. IST. AM. 4717. Poditul casii s-a stricat de tot şi, îngreuindu-să coperişul cu ţigla, păreţii s-au plecat cătră uliţă (a. 1796). IORGA, s. D. XII, 120, cf. MOLNAR, D. 102/13. Iar luându-ş cămeşa în cap, fuge Apucând uliţile mai large. BUDAI-DELEANU, t. V. 136. Întâmplare care poate neştine să auză în tot locul, pe fieştece uliţă. KOTZEBUE, v. 3772. Cum se poartă pruncii pre uliţă. PETROVICI, P. 39/14. Dregătorii dupe la oraşe şi sate vor purta de grijă ca uliţile, curţile şi casele să fie întru toată curăţenia. CR (1830), 33'/23. Pe uliţele Târgovişti\\\ îl ajunseră unii din partizanii lui Dan. F. AARON, 1.1, 98/5. S-au certat un fecior de zidariu cu un prietin al său în uliţa grâului. GT (1839), 130'/6. El se socoate în munţii noştri ca pe uliţele leşului, pr. DRAM. 382. De-abia înserase, uliţele erau însă pustii. NEGRUZZI, S. I, 15. De ar fi o mulţumire să te vezi în tipar dat Şi pe uliţi câteodată cu degetul arătat. ALEXANDRESCU, O. I, 175, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 438, LM. Să meargă a striga pe uliţe fatala trădare. BOLINTINEANU, O. 249, cf. ODOBESCU, S. I, 23. Să aluneci pe poleiul de pe uliţele ninse. EMINESCU, O. I, 157. Dar nu-i prohod—sfinţire de-apă, Pe uliţi lumea să nu-ncapă. id. ib. IV, 194. Mergând noi în pasul cailor,... tot înainte prin rătăcănile de pe uliţile Iaşilor..., am tras cu căruţa sub un plop mare. CREANGĂ, A. 128. N-ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia bagabonţii laie după dumneata. CARAGIALE, O. vi, 3. Şi când umbla pe uliţă, el se uita mereu la dreapta şi la stânga. SLAVICI, O. I, 102. P-aci prinprejur era o uliţă noroioasă. ISPIRESCU, L. 373. Când întâlnesc un chip ciudat, pentru întâiaşi dată, ori pe ce uliţă m-aş duce, în orice parte a oraşului, până seara trebuie .să-l întâlnesc a doua oară. DELAVRANCEA, T. 40. Mă împăcăm şi cu primăriile... ce nu dau pe foc să strice drumurile şi să noroiască uliţele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III, 32. Ajungem în târguşorul Horez... cu dughenile lui mici, înşirate de-o parte şi de alta pe-o singură uliţă. VLAHUŢĂ, R. Ρ. 99. Se vedea încă sângele curgând... pe pietrele uliţelor. I. NEGRUZZI, A. 69, cf. MARIAN, NU. 593, DDRF, BARCIANU. în faţa casei... uliţa se lărgea. D. ZAMFIRESCU, O. V, 186, cf. ALEXI, W. Lângă frăgarul din uliţă - De cârjă sprijinit răsare Bătrânul preot la portiţă. GOGA, poezii, 16. Printre mii de şatre albe Vezi fanare în amurg Şi prin pulberea de aur Oamenii pe uliţi curg. IOSIF, V. 53. Ne trezeam deodată fără să ştim pe uliţi neumblate. PĂTRĂŞCANU, S. A. 269, cf. TDRG. Ferestrele de către uliţă luminau şi toată lumea veghea şi se bucura în noaptea asta. aGÂRBICEANU, S. 200. Plugurile scârţăiau trecând pe uliţă. REBREANU, I. 268. De pe uliţi ies oameni cu mese în cap şi cu scaune pe braţe. BUCUŢA, r. v. 59. Se brodise să fie şi ea pe uliţă. al LUPULUI, P. G. 53, cf. ŞĂINEANU, D. U. Pe uliţi umblă purceii fripţi cu furculiţe şi cuţite înfipte în spetele lor. CIAUŞANU, R. SCUT. 29. Se răzămă de poartă şi ascultă cum se depărta Sandu pe uliţă, devale. MIRONESCU, S. a. 51. Până când alături de ei se duc, părechi, Şi se pierd în noaptea uliţelor vechi. TOPÂRCEANU, P. 66. Din uliţă nu se poate zări nimic în grădiniţă. I. BOTEZ, şc. 21. De câte ori veneam la Iaşi, mă lăsam târât de amintiri în uliţa rusească. BRĂESCU, A. 130. Uliţile... dobândiseră deodată o înfăţişare de taină. SADOVEANU, O. X, 133. Pe uliţa presărată cu coji de ouă roşii,... trec ţăranii, grupuri, grupuri. DAN, u. 129. Uliţi nu există, doar potecile care duc de la o casă la alta. APOLZAN, P. I. 13. Reclame imense din dreptul uliţelor şi măidanelor mărginaşe. ARGHEZI, S. XI, 85. Satele săseşti sunt frumoase şi severe, cu uliţe largi. CĂLINESCU, C. O. 191. Insului nu-i era destul să se vadă zilnic reeditat în milioane de exemplare,... pe uliţi şi în saloane. BLAGA, Z. 136. Era străină în sat, mama. Pe uliţă, nici o prietenă. STANCU, D. 5. Iar lampagiu-n cap de uliţi Prindea o stea în vârf de suliţi. paraschivescu, C. ţ. 16. Pe aceste uliţi rău pavate Sună pasul meu nepăsător. BENIUC, v. 59. Soldaţii înaintau printre oamenii... ieşiţi în uliţe. CAMILAR, N. I, 169. Era întuneric, se aprinseseră felinarele de-a lungul uliţei. VORNIC, P. 199. Pasarele metalice, huruind sub greutatea locomotivelor interne, treceau chiar pe deasupra unor uliţe şi acoperişuri. PREDA, R. 323. Am trecut prin uliţi pustii Şi-am lăsat în 398 ULIŢĂ -57- ULIU urmă bulevardele albe. HOREA, C. 50. A început s-o bată şi s-o înjure cât era uliţa de mare. LĂNCRĂNJAN, C. I, 11. Oamenii aşteptau cu căruţele în uliţă. BĂNULESCU, I. 63. S-a format în această zonă un păienjeniş de uliţe înguste şi strâmbe. G. barbu, A. v. 12. Apoi mă luai Pe uliţa strâmtă Cu inima friptă. PAULETI, C. 100. Fetele când m-auzeau Porţile le deschideau Şi în uliţă ieşeau. jarnîK - bârseanu, d. 168. Doi cocoşi negri-mi cântară Să las sara uliţa. VICIU, F. 60. Nici fecior să-mi poruncească Pe uliţa moişănească. bârlea, C. P. II, 294, cf. alr ii 3 578, alr sn iii h 905, alrm sn ii h 737, ib. h 738. Pe uliţa armenească La o casă ţigănească, Voina calu-şi potcoveşte. BALADE, II, 214. Părcălan de la temniţă, Slobozi-mă la uliţă, Să-mi aud o păsărică. FOLC. TRANSILV. I, 44. Strigă, strigă, tot aşa, Să răsune uliţă, Ülifa la mândruţa, Să deschidă portiţa. FOLC. MOLD. I, 374. Pe uliţa noastră-i tină, Mireasa-i ca o lumină. I. A. POPESCU, O. 209. Merge paşa pe uliţe Cu trei mii de suliţe (Ariciul), şez. I, 26, cf. GOROVEI, C. 17. (Pleonastic) în uliţele calei stau rugăndu-se. EV. SL.-ROM. 139/18. *v* F i g. Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi. EMINESCU, O. I, 148. Cădeau d-a stânga şi d-a dreapta lui cu grămada şi făcea uliţi, uliţi pe unde mergea. ISPIRESCU, L. 170. Palmele mamei erau singura uliţă prin care putea păşi; ochii mamei -singurele ferestre prin care putea privi. TEODOREANU, U. C. 13. Trec zilele... Ca nişte cerşetoare alungate, Din casă-n casă şi din poartă-n poartă, Pe uliţa vieţii cea deşartă. VOICULESCU, POEZII, I, 178. Pe unde Novac mergea, Numai cu cotul cotea, Uliţi printre turci făcea. balade, Π, 16. <> Uliţa mare v.mare1 (VI1). <> Lo c. adv. Pe toate uliţele = peste tot, pretutindeni, pe toate drumurile. Flăcăi ca al meu nu se prea zăresc pe toate uliţele. ALECSANDRI, T. I, 49. <> E x p r. A bate uliţa (sau uliţele) = a umbla fără rost, a umbla haimana, teleleu. Băieţii creşteau fără şcoală, fără nici un căpătâi, începuseră să bată uliţele. AGÂRBICEANU, O. III, 109, cf. I. CR. VII, 242, ZANNE, P. VI, 428. Ce crezi că eu sânt handră din acelea care le place să bată uliţa? SNOAVA, III, 93. A rămâne pe uliţe = a rămâne sărac, fără nici un sprijin. Cf. zanne, p. vi, 429. (Regional) A se duce pe uliţa mică (sau strâmbă sau pe uliţa ţiganilor), se spune când cineva se îneacă cu mâncare sau cu băutură. Cf. alr ii/i h 47. (învechit) A da (pe cineva) pe uliţă (sau pe uliţe) = a puiţa (pe cineva) pe străzi, în văzul tuturor, drept pedeapsă; a face cunoscut în faţa lumii. Şi trimite Grigorie Vodă de-i prinde şi-i da pre uliţă, ca să-i sparie. NECULCE, L. 316. Pe vornicei carii tăgăduie pe oameni... îi da pe uliţe şi-i trimite la ocnă. id. ib. 383, ♦ P. e x t. (învechit) Pedeapsă ce se aplica răufăcătorilor, bătaie ce le era aplicată acestora pe străzi, în văzul tuturor. Mulţi din fruntaşii satelor s-au primejduit cu uliţa şi le-au ras barbele. CANTA, LET. ΙΠ, 179/27. Iar care va îndrăzni a face matrapazlâc să se pedepsească cu uliţa (a. 1776). URICARIUL, XIX, 329. Nu numai acel. ce va cumpăra cu uliţa şi cu ocna se va pedepsi (a. 179-5). ib. IV, 57/8, cf. N. A. BOGDAN, C. M. 65. 2. Oamenii care locuiesc în casele de pe o uliţă (1). încet, încet uliţele adorm. EMINESCU, P. L. 50. A doua zi, când uliţa începu a umbla, Nică pricepu că-i târziu. CONTEMPORANUL, v2, 391. Aici la mine s-a strâns de frică toată uliţa. CAMILAR, n. 73. - Accentuat şi: uliţă, barcianu, ciauşanu, v. 27. - Pl.: uliţe şi uliţi. - Şi: (regional) huliţă (ALR SN III 905/386, alrm sn ii h 737/386, ib. h 738/537), lileţă (i. CR. vii, 242, DR. iv, 179) s.f. - Din v. sl. ογΛΗΐνχ. ULIŢ0TCĂ adj. (Regional; şi substantivat) Uliţamic (Hunedoara). Cf. cv 1950, nr. 11-2, 39. -Pl.: uliţotci. - Uliţă + suf. -otcă. ULIŢUCĂ s.f. (Regional) Ulicioară (1) (Dâlja Mică - Petroşani). Cf. sfc vi, 93, 95, A iii 11. -Pl.: ? - Uliţă + suf. -ucă. ULIŢIJŢĂ s.f. (Regional) Ulicioară (1) (Petica -Arad), alrm sn π h 738/53. - Pl.: uliţuţe. - Uliţă + suf. -uţă. ÙLIU s.m. I. Numele mai multor specii de păsări răpitoare de zi, care atacă păsările şi unele mamifere mici: 1. Numele mai multor păsări din familia acvilidelor: a) (şi în sintagmele uliul găinilor, MARIAN, O. I, 122, 123, 134, DDRF, TDRG, SIMIONESCU, F. R. 168, APOSTOL, LEX. ZOOL. 24, BĂCESCU, PĂS. 171, 207, 210, linţia, p. II, 249, H xviii 174, uli de găini, BĂCESCU, păs. 170, 209, uli găinar, id. ib. 208, 210, uli găinăresc, id. ib. 171,210, uliu de porumbi, marian, o. i, 123, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, TDRG, BĂCESCU, PĂS. 170, uliu porumbar, id. ib. 171, 2.10, L. ROM. 1969, 258, uli porumbac, BĂCESCU, PĂS. 171, 210, uli mare, id, ib. 171, uli cenuşiu, id. ib. 170, uleul rândunelelor, id. ib., uleul şopârlelor, id. ib.) pasăre mare de culoare cenuşie, cu pântecele alburiu, cu dungi transversale ondulate, brun-negricioase, cu ciocul scurt şi încovoiat, care se hrăneşte mai mult cu păsări de curte; (regional) boaghe, boghigău, cobăţ, coroi, gaie, găinar, erete, hudubă, hudubleajă, hulubej, orligan, ortan, porumbar2 (II), şoavă1, şovan1, uligaie (1), ulior (1) (Accipiter gentilis gallinarum). Cf. ST. LEX. 208rI/ll, DRLU, LB, ISER, POLIZU, BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., H III 488, vu 481; b) (şi în sintagmele uliu mic, MARIAN, O. I, 126, ddrf, JAHRESBER. XIX - XX, 24, BĂCESCU, PĂS. 171, 213, uliul păsărilor, MARIAN, O. I, 126, TDRG, APOSTOL, LEX. ZOOL. 24, BĂCESCU, PĂS. 171, LINŢIA, P. II, 254, uliu păsăresc, MARIAN, O. I, 126, TDRG, BĂCESCU, PĂS. 171, 211, L. ROM. 1969, 474, 475, uliu păsărar, BĂCESCU, PĂS. 171, 213, L. ROM. 1969, 258, 475, 476, 479, uliu păsăratic, băcescu, păs. 171, 213, l. rom. 1969, 475, uli de păsări, BÂCESCU, PĂS. 170, 209, 210, uli de pasăre, id. ib. 170, uli de hulubi, id. ib. 170, 209, uli vrăbier, id. ib. 170, 213, uliul vrăbiilor, id. ib. 213) pasăre de mărimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenuşie-închisă, cu partea ventrală albă sau roşcată, cu dungi transversale dese de culoare brună-întunecată; (regional) boghigaş, cobăţ, coroi, păsărar (2), săbioară (4), ulete1, uliac1, ulior (2), ulişor (2) (Accipiter nisus nisus). Cf. POLIZU, BARCIANU, alexi, W.; c) (şi în sintagmele uli mare, SIMIONESCU, F. R. 167, BĂCESCU, PĂS. 210, 221, uli şorecar, BĂCESCU, PĂS. 171, 220, 221, L. ROM. 1970, 207, uliul şopârlelor, MARIAN, O. I, 173, DDRF, TDRG, CADE, APOSTOL, LEX. ZOOL. 24, BĂCESCU, PĂS. 172, 221, 230, uli de pădure, id. ib. 171, 210, 221, uli iepurar, id. ib., 171, 221, uli hoitar, id. ib. 171) şorecar (1 a) (Buteo 402 ULIU -58- ULIU buteo buteo). Cf. SIMIONESCU, f. R. 167; d) (şi în sintagma uli roşu, BĂCESCU, PĂS. 171) şorecar (1 d) (Buteo buteo Zimmermannae). Cf. LINŢ1A, P. II, 219. O· Uliu balcanic = pasăre asemănătoare cu uliul (11 a), dar ceva mai mică, cu spatele de culoare brună şi cu pântecele roşu-ruginiu (Accipiter gentilis marginatus). Cf. BĂCESCU, păs. 170, linţia, p. II, 253. Uliu cu picioare scurte sau uli scund = pasăre cu spatele cenuşiu-albăstrui şi cu partea ventrală albă, cu dungi transversale ondulate roşii-ruginii; ulişor (3), (regional) corui cu picioare scurte, păsărar (3) (Accipiter badius brevipes). Cf. BĂCESCU, PĂS. 170, 171, LINŢIA, P. II, 257. Uli de apă = gaie (Milvus milvus milvus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 170, 218, L. ROM. 1970, 207. Uliu de baltă (sau încălţat) sau uleu de porumbei = şorecar (1 b) (Buteo lagopus lagopus). Cf. BARCIANU, CADE, BĂCESCU, PĂS. 170, 171, LINŢIA, P. Π, 232. Uli mare = şorecar (1 c) (Buteo ruflnus rufinus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 171. Uli roşu (sau vulpin) = şorecar (1 e) (Buteo buteo vulpinus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 171. Uliu alb sau uliul stepelor, uli de câmp (sau palid) = şorecar (1 g) (Circus macrourus). Cf. băcescu, păs. 170, 171, 172, 215, linţia, p. n, 243. Uliu de trestie (sau de stuf, de baltă) = şorecar (1 f) (Circus aeruginosus aeruginosus). Cf. TDRG, CADE, APOSTOL, LEX. ZOOL. 24, BĂCESCU, PĂS. 170, LINŢIA, P. II, 233. Uliu vânăt sau uli alb = pasăre asemănătoare cu şorecarul (1 g), cu spatele cenuşiu şi cu pântecele alb-gălbui cu pete brune; gaie vânătă, erete vânăt, erete de câmp (Circus cyaneus cyaneus). Cf. MARIAN, O. I, 172, TDRG, CADE, BĂCESCU, PĂS. 171, 214, 215, LINŢIA, P. Π, 240. Uliu sur sau uli cenuşiu = şorecar (1 h) (Circus pygargus). Cf. băcescu, păs. 171, 215, linţia, p. ii, 246. Uli de stânci = pajură (1 a) (Aquila chrysaëtos). Cf. băcescu, păs. 170, 224. 2. Numele mai multor păsări din familia falconidelor: a) (şi în sintagmele uliu vânăt, BARCIANU, uliul rândunelelor, marian, o. I, 119, 134, DDRF, BARCIANU, TDRG, JAHRESBER. XII, 164, BĂCESCU, PĂS. 171, uli păsărar, id. ib.) şoim (I 1 c) (Falco subbuteo subbuteo). Cf. polizu, lm, ds; b) (în sintagmele) uliu vrăbiilor sau, regional, uli de vrăbii = şoim (I 1 d) (Falco columbarius aesalon). Cf. BĂCESCU, PĂS. 170, L. ROM. 1969, 254; c) (în sintagmele) uli vrăbier (sau de pasăre) = vindereu (Falco tinnunculus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 204, 205. 3. (Omit.; regional; în sintagma) Uli broscar = şerpar (II 2) (Circaetus gallicus gallicus). Cf. BĂCESCU, păs. 170, 230. 4. (Omit.; regional; în sintagmele) Uliu mic sau uli de (la) şuri = sfrâncioc (Lanius excubitor). Cf. DR. v, 559, BĂCESCU, PĂS. 170. 5. (Regional; în sintagma) Uliul şerpilor = numele unei păsări nedefinite mai îndeaproape. Cf. băcescu, păs. 172. 6. (Regional; în sintagma) Uli coadă lungă = numele unei păsări nedefinite mai îndeaproape. Cf. băcescu, păs. 170. înaintea Vulturului mai aproape sta paserile carile sau în clonţ sau în unghi [au] lance otrăvite..., precum este... şoimul, uleul,... coruiul. cantemir, ist. 26, cf. 101, KLEIN, D. 444. Găinăriştile... trebuie făcute... aşa cât ulii, găile şi alţi protivnici ai găinilor să nu poată străbate la dânsele. ECONOMIA, 106/27. Când... năpustesc hulii şi alte paseri pădurile şi ostroavele lor... şi zboară întru mulţime mare cătră sate şi oraşe, aceştia sânt mainainte vestitori nerodirei timpului. CALENDARIU (1814), 90/20. De-acum vor paşte lupii cu oile, cobeţii (ulii sau hărăii) cu golumbii. ŢICHINDEAL, F. 324/6. A luat inima unui uliu..., o prăji pe cărbuni şi ţ-o dete să o mănânci. MOZAICUL (1839), 618/18. Ca o pereche de porumbei când dă uleu într-înşii, ea zbură. PR. DRAM. 126. Cu vitezia uliul fălindu-se dă multe Dovezi despre războaie în care s-a luptat. NEGRUZZI, S. II, 297. Uleii sânt cinstiţi Când sânt nenorociţi. ALEXANDRESCU, O. I, 239. Părea ca o columbă în ghearele uleului. FILIMON, O. II, 27. Şi din codrii pudruiţi Ies în grabă, după pradă, Uli şi urşii flămânziţi. ALECSANDRI, P. III, 119, cf. CIHAC, II, 536, LM, contemporanul, ni, 126. El,... ţânîndu-i fără grai sub priviri, tremurători ca vrăbiile în ghearele uliului, trecea pe dinaintea frontului. MACEDONSKI, O. III, 21. Uliul rândunelelor... dintre toate paserile adunate era cel mai mic. MARIAN, O. I, 134, cf. DDRF, MÂNDRESCU, UNG. 186. Un uliu sus, dasupra noastră, Din aripi bate ostenit. IOSIF, PATR. 48. Cine împuşca uliul, atunci când în roate mari se apropia de păsările spăriete...? PĂTRĂŞCANU, S. A. 155. Poporul crede însă că după Sânziene cucul nu pleacă în ţările mai călduroase, ci rămâne la noi, prejacându-se în uliu. PAMFILE, S. V. 112. Au fugit şi bătrâni şi tineri, ca puii de potârniche când trece uleul. delavrancea, o. ii, 164. In sat devale s-aud strigăte, ţiuhăieli şi goană de uliu. ciocârlan, P. P. 89. O fi mâncat-o uliu. AL LUPULUI, P. G. 50. Un uliu se grăbeşte fâlfâind pe loc. MANiu, v. P. 304. Priveau cu frică..., ca un cârd de găini speriate de uliu. REBREANU, NUV. 5, cf. STOICA, VÂN. 26. O râpă de lut galben..., deasupra căreia se roteau ulii negri şi ciori afurisite. VLASIU, A. P. 19. Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii Şi uliii de seară dau roate după pradă. VOICULESCU, poezii, i, 95. Ne feream de tine din instinct - ca vrabia de uliu. CIPRIAN, S. II, 18. Se arată uliul dând ocoale cerului din fundul Tăriei. ARGHEZI, S. vin, 75. Eu voi privi cu-ocheanul făcăndu-mi ochi de uliu. CĂLINESCU, O. IX, 305. Un uli, ţipând deasupra-n zbor rotat, Să iscodească-ar vrea ce se petrece. BLAGA, POEZII, 381. Toţi s-au risipit într-o clipeală, ca puii de potârniche la ivirea uliului. C. PETRESCU, A. R. 61. Pot fi împuşcate păsările cele mai diferite ca:... ulii, şorecari, acvile. VÂN. PESC. octombrie 1964, 21. Doar ulii vineţi se rotesc deasupra pustietăţii şi se reped să înhaţe şerpii tolăniţi pe stânci. V. ROM. ianuarie 1965, 88. Iscodeam împrejur, cu ochi de uliu. NEAGU, î. 51. De vânat, el n-a vânat, De ţipătul ulilor, De vuietul văilor. TEODORESCU, p. P. 149. Dădură pe cea mai mare [fată] după un vultur, pe cea mijlocie după un hărău (uliu) şi pe a treia după un lup. RETEGANUL, P. III, 44. Cenuşa în zile de post să n-o dai afară din sobă că-ţi mănâncă uliul găliţele. ŞEZ. I, 51. Cum dorm toţi oamenii şi nimeni nu vede, aşa să nu vadă uliul puii mei. PAMFILE, CR. 23, cf. ALR11 050, ALR ii 6 217/2, 95, 105, 192, 310, 353, 531, 551, 574, 705, 762, 769. Du-te, carte, aşa cu mila, Cum duce uliul găina. FOLC. MOLD. I, 617. Unii ziceau că-i uliu bătrân, Alţii că-i un biet păun. CAFΙΠ, 124. A venit Igol şi-a luat pe Pigol şi l-a dus în cea pustie să-l înveţe cojocărie (Uliul şi puiul). SBŒRA, P. 323. Am un uliu care zboară şi nu se atinge de pământ (Pluta). GOROVEI, C. 300. <> 402 ULIULIU -59- ULM (Ca termen de comparaţie) Neştiind tătarii di-cee oaste, s-au şi slobodzât să-i ie în unghi, ca nişte ulii, pe acei puţănei căzaci. NECULCE, L. 342. Toată oastea turcească lovind infanteria împărătească, ca hulii vrând a sparge,... foc vărsa şi sămăna. N. STOICA, C. B. 179. Şi singur stau şi caut ca uliul care cată In inima junimii de viaţa-i dezbrăcată Un stârv spre-a-l sfâşia. EMINESCU, O. I, 25. Se repezi ca un uliu asupra cumnatului. PREDA, M. 352. -v- F i g. Vă deşchideţi ochii şi vedeţi că vine uleul, adecă ceasul morţii. NEAGOE, ap. GCR I, 167/25. 7. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz. Cf. ŞĂINEANU, D. U. în cazul ăsta, mă duc şi eu să dau o raită pe la grajd... Hai, uliule... (II ia pe Decebal şi iese), muşatescu, T. 159, cf. zanne, p. ix, 724. II. (Regional; şi în construcţiile de-a uliul, ALR I 1 702/87, alr SN V h 1 297, ALRM SN III h 1 097, de-a huliul, alr i 1 702/18, 26, de-a uliul cu găina, ALR SN v h 1 297/95, alrm SN iii h 1 097/95, de-a uliul cu cloşca, ALR SN v h 1 297/531, alrm sn iii h 1 097/531, de-a cloca cu uliul, alr sn v h 1 297/784, alrm sn iii h 1 097/784, de-a cloţa cu huliul, ALR I 1 702/26, de-a uliul cu gaia, alr sn v h 1 297/848, alrm sn ni h 1 097/848, de-a mama cu uliul, ALR SN v h 1 297/192, ALRM SN III h 1 097/192) Numele unui joc de copii; cloşca, de-a puia-gaia, v. p u i1 (I 1). Cf. lambrior, s. 181, DDRF, ŞĂINEANU, D. U., H XVIII 27, 284. III. (Regional; în forma uli) Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie sau de pânză fixat pe un schelet uşor de lemn, care se ridică în aer la bătaia vântului şi care este mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi; zmeu (Π) (Marginea - Rădăuţi). Cf. alr sn v h 1 303/386, alrm sn h 1 103/386. - Accentuat şi: (popular) uliu (pronunţat bisilabic alri 1 050/158, 166, 178, 190, 200, 576, 578, 695, 700, 730, 735, 764, alrii6 217/192, pronunţattrisilabic alri 1 050/156, 164, 170, 174, 180). -Pl.: ulii şi (popular) uli (alr I 1 050). - Şi: (popular) uli (pronunţat şi, regional, bisilabic), alr π 6 217/353, (învechit şi regional) uléu (accentuat şi, regional, üleu ALR I 1 050/748, 750, 786, 790, 926, 932, 990, alr π 6 217/762, alr sn v h 1 297/762, ib. h 1 299/762, ALRMSNliih 1 097/762, ib. h 1 099/762), huli (bl v, 138, alri 1 026/45, ib. 1 050, ib. 116 217/531, 551, alrsn vh 1 299, alrm sn iii h 1 099), ul (mardarie, l. 1622/2, băcescu, păs. 209, alr i 1 050/900, ib. 1 051/900), (regional) huléi (alr i 1 050/675, 677), huléu (băcescu, păs. 209), uléi (alr i 1 050/680, 744, 746), hui (alr i 1 050/986), hûliu (pronunţat bisilabic alr i 1 050/56, 727, accentuat şi huliu ib. 1 050/584, 710, 720, ib. 1 054/695), ului (marian, o. i, 121, DDRF) s.m. - Din magh. dial. ölyü, iilii. ULIULIU interj, v. aoleu. ULIUŢ s.m. (Regional) Ulişor (2). Cf. MARIAN, O. I, 121, 126, jahresber. xii, 138, cade, băcescu, păs. 172, 212, dsr. - Pl.: uliufi. - Uliu + suf. -uf. ULM s.m. Numele mai multor specii de arbori din familia ulmaceelor, cu frunze asimetrice, de obicei mai închise la culoare pe faţă, iar pe dos mai albicioase, cu flori dispuse monoic, care apar înaintea frunzelor, şi cu fructe aripate: a) (şi în sintagmele ulm de câmp, BORZA, D. 175, DEX, ulm campestru, BRANDZA, FL. 210, id. D. 375) arbore înalt până la 30 m, cu scoarţa groasă, negricioasă, adânc crăpată, al cărui lemn tare este folosit în rotărie; (regional) caragaci, şleau1, ulmac, ulmar (Ulmus carpinifolia). Cf. coteanu, pl. 17, conv. lit. XXIII, 1 059, BRANDZA, FL. 210, id. D. 375, barcianu, GRECESCU, FL. 514, 740, N. LEON, MED. 72, BIANU, D. S., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SIMIONESCU, FL. 43, DS, SCRIBAN, D., BORZA, D. 175, M. E. HORT.; b) (şi în sintagma ulm de munte, BORZA, D. 175, DEX) arbore înalt până la 35 m, cu scoarţa subţire, cultivat adesea ca arbore ornamental (Ulmus scabra). Cf. BORZA, D. 175, M. E. HORT.; c) (şi în sintagma ulm pedunculat, BRANDZA, FL. 211) velniş (Ulmus laevis). Cf. GRECESCU, FL. 740, PANŢU, PL., BORZA, D. 175. Hotarul... la deal, pe o vâlcea, pe din gios de ulmi (a. 1696). iorga, s. d. xvi, 161, cf. anon. car., gcr i, 356/34. De acolo de la stâlp, peste valea Mehediei... s-au făcut bour într-un ulm tânăr (a. 1709). URICARIUL, XX, 391, cf. COTEANU, PL. 17. Tot spre răsărit..., un buor... s-a făcut într-un ulm (a. 1754). IORGA, s. D. vii, 278. In pământ uscat [cresc]: mesteacănul, ulmul... şi pinul. ŞINCAI, în şa i, 658, cf. drlu, lb. Copacii Persiei şi ai celor două Americi vin de se amestecă cu ulmii şi stejarii noştri. NEGULICI, E. I, 6/27, cf. ISER, BAR. -MUNT., W. I, 782 '/31, POLIZU. Parcul meu se compune de... câţiva tei, ulmi şi sălcii. NEGRUZZI, S. I, 96. Vreo patru ulmi 'nalţi şi crescuţi bine. PELIMON, i. 129/19. In Cornet este esenţa domnitoare gorunul, dupre dânsul vine fagul, ulmul. I. IONESCU, M. 603, cf. pontbriant, D., BARONZI, L. 147, CIHAC, I, 296. O tânără pădure de ulmi şi de stejari Ascunde oastea română. ALECSANDRI, P. III, 209. Teii cresc amestecaţi... cu ulmii albicioşi. ODOBESCU, S. I, 147. Niţă... a dovedit într-unul din ulmii de dincolo de pârleazul primăriei un pui de mierlă. MACEDONSKI, o. ΠΙ, 6, cf. DDRF, DAMÉ, T. 36, 183. E de mult de când n-am stat, Ulmule, sub tine. COŞBUC, P. I, 260. Şoseaua-i strejuită de ulmi. SANDU-ALDEA, D. P. 44, cf. rev. păd. xxxvi, 326, alexi, w. La ţară să spală cu zama de ulm rănile. BIANU, D. S., cf. TDRG. Furcile se fac din lemn tare:... ulm, frasin. PAMFILE, A. R. 136. Ulmi singurateci îşi pleacă tremurând Uscate crengi. PETICĂ, O. 170. Sub cei doi ulmi,... apa ţâşneşte cristalină. C. PETRESCU, S. 141. Salcâmi... Arbore de om sărac. Dacă vezi pe ici, pe colo, câte un ulm. M. ELIADE, D. 21. Eu şi domnu inginer ne îndeletniceam cu Aritmetica lui Roşu, subt ulmul cel mare, la masa de brad. SADOVEANU, O. XVII, 549. Prin ulmii de sub vie, pe deal, mai ştii tu casa Ce-albeşte ca şi oul în cuib sfios de foi? pillât, p. 84. In dosul unor ulmi uriaşi se vede zidul înalt, care înconjoară castelul. DAN U. 308. Şi parcă o pădure întreagă, la răspântie, Din ulmi, din fagi şi paltini se ridica să cânte. ARGHEZI, S. P. 93. Zboară-n jurul lui lăstunii Şi foile de ulm Răstălmăcesc o toacă. BLAGA, POEZII, 72. Rămaseră ei pe gânduri, aşezaţi pe un trunchi de ulm prăbuşit. CAMIL PETRESCU, O. II, 140. Şi sub ulmii plini de şoaptă Vede, gata de mister, Pruncul năzdrăvan. BENIUC, V. 51. Am ascultat Cântând urieşii culmii - Stejarii şi ulmii. ISANOS, v. 238. Vântul îndoaie ulmul falnic. T iulie 1964, 45. Grămădiră în troacele scobite din trunchiuri de ulm roşcove sălbatice. NEAGU, î. 77. închina-m-aş şi n-am cui!... Inchina-voi ulmilor, Urieşii culmilor. ALECSANDRI, P. P. 72. Foicica 405 ULMA -60- ULMOS ulmului La marginea drumului. TEODORESCU, P. P. 675. Ulmu-mi este verişor, Iar stejarul frăţior. ŞEZ. XV, 137, cf. CHEST. II 135/76, alr i 1 921, alr sn ii h 598, alrm SN I h 403. Mare tainiţă făcea La tulpina cu cinci ulmi. BALADE, Π, 65. Sus în deal pe cele culmi, La tulpina cu cinci ulmi. FOLC. OLT. - MUNT. II, 208. Cinci ulmi dintr-o tulchină Ca cinci fraţi de la o mamă. CAF iii, 322. Ulmul nu face pere. ZANNE, p. IX, 534. (Cu sens colectiv) Era o rămăşiţă încă impunătoare din străvechea Vlăsie, cu stejari falnic încoronaţi, învărstată cu mult fag, frasin şi ulm. voiCULESCU, p. i, 68. O (Regional) Burete de ulm = numele unei specii de ciuperci comestibile. Cf. alr π 6 404/53, 64, 762. - Pl.: ulmi. - Şi: (regional) olm (ALR I 1 921/402, 590), urm (ib. 1 921/93) s.m. - Lat. ulmus. ULMA vb. I. Tran z. (învechit şi regional) 1. (Folosit şi a b s o 1.) A simţi sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezenţa unui animal, a omului etc.; a adulmeca. Cf. molnar, d. 296/13, lb, iser, polizu, PONTBRIANT, D., HEM 386, 1 213, BARONZI, L. 123, CIHAC, II, 720. Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III, 246, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞÂINEANU, D. U., CADE. Ulmând cu botul urmele găsite, Chefneau copoii ageri prin răzoare. VOICULESCU, POEZII, I, 81, cf. SCRIBAN, D., DSR. Copoii sau cânii ce ulmează şi aduc vânatul la puşcă nu se găsesc mai deloc. H111 69. [Ursul] e tâmp la vedere, dar ulmă bine. ib. IX 494- Une ulmă vânătoriu, Acolo mi-o duse doru [pe turturică]. GRAIUL, I, 6. Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181, cf. 12, 77. Nu ştiam că iei [lupii] nu urmează, credeam că sânt ca şi cânii, da iei n-are urmă. GR. S. IV, 111, cf. alr I 1 215/5, 26, 118, 122, 170, 690, 704, 735, 740, 770, 782, 835, FOLC. olt. - munt. i, 469. Aşa-i lumea, bot de câne, ulmă bine, se spune atunci când oamenii află repede fapte, întâmplări etc. ce li se ascund. Cf. I. CR. V, 279. Ό· F i g. Cu-ntortocheri de vulpe, Mişel se-ntoarce gândul Să-ţi mai ulmeze ochii, Acolo-n amintire. VOICULESCU, POEZII, Π, 338. ♦ Intranz. (Rar; despre oameni) A mirosi (1). Cf. lb. 2. F i g. A presimţi, a mirosi (2). Trâmbiţa zice bine şi [calul] de departe ulmă războiul, biblia (1688), 3802/20, cf. ISER, BARCIANU, ALEXI, W. îl şi ulmi că are ochi de femeie. POP., ap. ŞÂINEANU, D. U. - Prez. ind.: ulm şi ulmez. — Şi: ulmi vb. IV, (regional) urmă (pers. 3 urmează), aurmâ (pers. 3 aurmă alr îl 215/93) vb. I. - Cf. a d u 1 m a. ULMÂC s.m. (Bot.; regional) Ulm (a) (Ulmus carpinifolia). Cf. BORZA, D. 175. - Pl.: ulmaci. - Ulm + suf. -ac. ULMACÉE s.f. (La pl.) Familie de arbori şi de arbuşti având ca tip ulmul; (şi la sg.) arbore sau arbust din această familie, dex. - Pl.: ulmacee. - Din fr. ulmacées. ULMÀR s.m. (Bot.; regional) Ulm (a) (Ulmus carpinifolia). Cf. BORZA, D. 175. -Pl.. ulmari. - Ulm + suf. -ar. ULMÂRE s.f. Acţiunea de a ulma (1); adulmecare. Cf. LB, ISER, PONTBRIANT, D„ DDRF, ALEXI, W. - Pl.: (rar) ulmări. ISER, PONTBRIANT, D. - V. ulma. ULMAŞ s.m. (Rar) Câine cu miros fin, ager. Dulăii, ulmaşi pricepuţi, au tulit. VOICULESCU, POEZII, I, 267. -Pl.: ulmaşi. - Ulma + suf. -aş. ÙLMA s.f. v. uimă. ULMĂRÎE s.f. (Rar) Ulmet. Cf. pontbriant, d. - Pl.: ulmării. - Ulm + suf. -ărie. ULMEÂSCĂ s.f. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. Horele ce se joacă pe aici de flăcăi sunt... ulmeasca, lozeasca. MUSCEL, 29. - Ulmi (n. pr.) + suf. -ească. ULMEC vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A adulmeca; (învechit şi regional) a ulma (1). Cf. şăineanu, d. u. -Prez. ind.: lilmec. -Cf. ulma, adulmeca. ULMÉT s.n. (Atestat prima dată în 1515, cf. ders) Pădure de ulmi, loc unde cresc mulţi ulmi; ulmiş, (rar) ulmărie, (regional) ulmişte. Den ulmet jum[ă]tate (a. 1672). IORGA, s. d. vii, 34, cf. bar. - munt., W. 782‘/32, polizu, pontbriant, d., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DR. XI, 62. îl strigau piţigoii în ulmetul din preval. VOICULESCU, POEZII, I, 242. Cum să dau... Naltul cer primăvăratic care mână Sus la munte, pe ulmet şi pe arinişti, Norii albi? PILLAT, P. 90, cf. bl v, 116, CL 1990, 165, h iv 82, alr SN ii h 598, alrm sn i h 403. - Pl.: ulmeturi (polizu, barcianu) şi (rar) ulmete (pontbriant, d.). - Ulm + suf. -et. ULMI vb. IV v. ulma. ULMIŞ s.n. Ulmet. Cf. barcianu, gheţie, r. m., ALEXI, W., ALR SN II h 598, ALRM SN I h 403. - Ulm + suf. -iş. ULMIŞ0R s.m. Diminutiv al lui u 1 m; ulmuleţ, (regional) ulmuţ. Cf. barcianu. -Pl.: ulmiş ori. - Ulm + suf. -işor. ULMIŞTE s.f. (Prin Transilv.) Ülmet. Cf. alr sn ii h 598, alrm SNih 403. - Accentuat şi: ulmişte. ALR SN II h 598/260. - Pl.: ulmişti. - Ulm + suf. -işte. ULMÔS, -OÂSĂ adj. (învechit şi regional; despre suprafeţe de teren) Cu ulmi, pe care cresc ulmi. Cf. drlu, alr SN π h 598/250, alrm sn I h 403/250. -Pl.: ulmoşi, -oase. - Ulm + suf. -os. 421 ULMULEŢ -61 - ULTERIOR ULMULEŢ s.m. Ulmişor. Cf. ddrf. - Pl.: ulmuleţi. - Ulm + suf. -uleţ. ULMIJŞ s.n. (Regional) Uvulă, omuşor (2) (Joseni -Buzău). Cf. DR. IX, 434, alr i/i h 33/730. - Pl.: ulmuşuri. ALR l/l h 33/730. - Prescurtare de la ulmuşor. ULMUŞ0R s.m. v. omuşor. ULMÎIŢ s.m. (Prin Transilv.) Ulmişor. Taie-o cleoambă de ulmuţ Şi îi fa un legănuţ. FOLG. TRANSILV. ii, 311. - Pl.: ulmufi. - Ulm + suf. -uţ. ULNÄR, -Ă adj. (Rar) Care ţine de uină (2), al ulnei. Cf. DN3, DREV. - Pl.: ulnari, -e. - Uină + suf. -ar. Cf. fr. u 1 n a i r e. ULNĂ s.f. (învechit, rar) 1. Stânjen. aristia, plut. 2. (Anat.) Cubitus. Cf. D, BIOL., DN3. -Pl.: ulne. - Din lat. ulna. ULOÂICĂ s.f. v. ulioaică. ULÔG1 s.m. v. olog. ULÔG2, -OÂGĂ adj. v. olog. ULOGÎT, -Ă adj. = (regional) ologit. Cf. nalr - b i h 122/71, ib. h 123/71. ULÔI1 s.n. = (prin Munt.) oloi1. în pivniţă avea un uloi cu făină şi o putină cu varză. SNOAVA, in, 35. ULÔI2 s.n. v. oloi2. ULOIÉR s.m. v. oloier. UL0INIŢĂ s.f. v. oloiniţă. ULOÎŞTE s.f. v. oloişte. ÙLPE s.f. v. vulpe. ULPEÂSCĂ adj., s.f. v. vulpesc. ULPÎT,-Ăadj. v. hupit. ÙLSTER s.n. (Ieşit din uz) Pardesiu bărbătesc călduros şi confortabil. Cf. cade, dex, dn3. -Plulstere. - Din engl., fr. ulster. ULT vb. I v. uita. ULTÂN s.m. v. vultan. ULTÂT, -Ă adj. v. uitat2. ULTĂNÎ vb. IV v. altoi. « ULTĂT0R, -OARE adj. v. uitător. ULTERIOR, -OARĂ adj. Care se întâmplă, se desfăşoară mai târziu în raport cu ceva; care urmează după ceva sau după cineva; care se petrece după ceva; posterior (2). Cf. NEGULICI, bar. - munt., w. 3402/5, ARISTIA, PLUT., PONTBRIANT, D., PROT. - POP., Ν. D. Declararea ulterioara a parlamentului. MAIORESCU, D. II, 57. Dosarele... pot servi pentru informaţiuni ulterioare mai aprofundate. ODOBESCU, S. II, 408. Fani... ignoră încă tristul adevăr, preparăm încet pentru aflare ulterioară. CARAGIALE, O. VII, 28. Să cerem încuviinţarea ulterioară a acestui pas din partea comitetului (a. 1888). ŞCHEI, 300. Această nevroză capătă o dezvoltare ulterioară. GHEREA, ST. CR. U, 333, cf. DDRF. Această constatare nu închide drumul cercetărilor ulterioare (a. 1895). PLR I, 442, cf. BARCIANU, alexi, w. în ediţiile ulterioare se recunoaşte un fond comun basmelor tuturor popoarelor indo-europene. CHENDI, S. II, 84. II vedem dând lămuriri asupra lucrurilor povestite, trimiţând la evenimente ulterioare. IORGA, L. Π, 557. Vom vedea din dezvoltările ulterioare cum... vechea artă creştină urmează decăderea artistică a timpului. NAIIM, IST. ART. 25. în documentele ulterioare, vornicul e trecut... printre martorii dregători. BUL. COM. IST. V, 67. Informaţiuni ulterioare. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Demersurile ulterioare trebuie ficute pe baza acestui argument. TITULESCU, D. 155. Alterarea metalului... se manifestă printr-o mărire a durităţii... ce poate deci împiedica o ulterioară prelucrare în acel loc. IOANOVICI, TEHN. 179, cf. IORDAN, L. R. A. 296, SCRIBAN, D. A avut... câteva emoţii religioase ce n-au rămas fără influenţă asupra vieţii sale ulterioare. NEGULESCU, F. R. 91, cf. BL VII, 63. Această împrejurare n-a putut fi fără urmări pentru evoluţia ulterioară, vianu, L. R. 548. Cercetări ulterioare vor trebui să diferenţieze net feluritele... grupuri celulare. PARHON, O. A. I, 194. E vorba de mica mea experienţă ulterioară, vinea, L. I, 279. Rostul acestui capitol fiind de a fixa cadrul dezvoltărilor ulterioare. COTEANU, S. F. 9. In evoluţia ulterioară a comediei, Terenţiu marchează o apropiere de limba... cercurilor cultivate. IST. L. ROM. I, 65. Fiecare actor de seamă a fost profesor al generaţiei ulterioare. T august 1964, 43, cf. DEX, DN3. Cercetările arheologice ulterioare o vor constata. IVĂNESCU, I. L. R. 58. Vor adăuga... colaborările ulterioare la revistele importante ale epocii, pleşu, O. 47. ❖ (Adverbial) Cf. pontbriant, D., DDRF, BARCIANU. Punctul nostru de vedere... va fi comunicat ulterior. TITULESCU, D. 329. Telegrame sosite ulterior. SCRIBAN, D. Astfel, am risca să ne lovim, ulterior, de idei pe care nu le-am fi examinat în cercetarea noastră. NEGULESCU, G. 79. Spiritul dogmatic... precizează ulterior că Logosul nu e întru nimic inferior Tatălui. BLAGA, T. CUN. 26. Ulterior destituirii s-a dovedit că... se îndeletnicea cu spionajul. STANCU, R. A. ui, 353. Ne vorri mulţumi să indicăm aceste fapte..., rezervându-ne dreptul de a reveni ulterior cu mai multe amănunte. PARHON, O. A. I, 194. Nu ştia de chestia asta, s-a aflat ulterior. PREDA, M. S. 23. Avem de-a face cu un element introdus ulterior. MÂN. SUCEVIŢA, 31. Ulterior apare o diferenţiere a 446 ULTERIORE -62- ULTIM creşterii în greutate. ABC SĂN. 112. Nici ulterior profesorul... nu va părăsi liniştea provinciei. V. ROM. decembrie 1970, 65. Atribuirea simfoniei [lui Beethoven] nu a rezistat ulterior, dar zvonului fals îi datorăm nepreţuita destăinuire. CIOCULESCU, C. 227. Ea a aflat ulterior că se renunţase la acţiune. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 58. - Pronunţat: -ri-or. — PL: ulteriori, -oare. — Şi: (învechit) ulteriôre adj. în L. rom. 1964, 259. - Din lat. ulterior, fr. ultériçjur. — Ulteriore < it. ulteriore. ULTERIÔRE adj. v. ulterior. .ULTERIORMÎNTE adv. (învechit, rar) în cele din urmă; finalmente. A da arhipăstorilor săi români bărbaţi permanenţi, căror să fie ulteriorminte concrezută cauza naţională. BARIŢIU, P. A. III, 79. - Pronunţat: -ri-or-, - Din it. ulteriormente. LJLTIM, -Ă adj. 1. Care este cel din urmă dintr-o serie, dintr-o succesiune; care se află la sfârşit. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., ARISTIA, PLUT., POLIZU. Dărâmarea... ultimelor frănture de drepturi ce-i .mai rămăseseră. FM (1.861), 50, cf. pontbriant, D., prot. -POP., N. D. Oratorele antic trebuia să înfle cugetarea, să tune, ca să s-ajungă până la ultimele şiruri populare (a. 1867). RET. ROM. 227. Către ea adesea gândirea voi întoarce, Şoptind al său scump nume în ultimu-mi suspin. BOLINTINEANU, O. 3. în unele părţi ale acestei ultime ţări, câtimea speciei grive este... considerabilă. ODOBESCU, S. III, 28. Băiete,... Nu căta-n zădar să descoperi unde-i Ultima roză! EMINESCU, O. , IV, 404. Ultimele sunete ale muzicei tac. DELAVRANCEA, O. vi, 123. In ultimul răsunet,al miezului de noapte, Pe săli şi coridoare aleargă fel de şoapte. MACEDONSKI, O. I, 23. Câţi oameni ... luptă cu entuziasm, până la ultima suflare, pentru a cuceri o nouă rază de lumină. vlahuţă, S. A. II, 197. Ultima dată îl văzusem cu vreo cinci, şase ani înainte. I. NEGRUZZI, A.. 7, cf ddrf, CLIMESCU, A. Adjjideeaţiunea nu se poate face decât după o sentinţă definitivă în ultimă instanţă, hamangiu, C. C. 464:,A putut să geamă din ultima suflare Un semn ştiut de bucium, coşbuc, p. i, 163, cf. barcianu, alexi, W. încercarea de a întemeia un ziar românesc la Sibiu primise, aşadar, şi sancţiunea preaînaltă a ultimei instanţe. CHENDI, S. I, 5. Nu vedea înaintea sa decât o mână de români cari, cu ultimele puteri, luptă în tranşeele disperării contra unui duşman odios. IORGA, O. 355. „Mai târziu ai să-mi mulţămeşti" este ultimul ei răspuns. PĂTRĂŞCANU, S. A. 122. Eparc-un vis, un ultim vis ce piere. CODREANU, S. I, 133. Ultima poartă, valea Şiretului, era definitiv cucerită. PÂRVAN, G. 126. Ultima oară ai venit la noi când aveam pe Ştirbei numai o anticameră şi un cabinet. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 167. Piere ca o mână de. pulbere, răsucită de uh ultim vârtej pe drumurile Ierusalimului. BUCUŢA, R. V. 37. Un ultim document privitor la vornicul mic. BUL. COM. IST. v, 71. Ultima filă era pentru desemn. AL LUPULUI, P. G. 89, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Printre ultimii invitaţi care părăseau templul, ne vom opri asupra a doi domni. EFTIMIU, N. 6. După aceea, se retrage fără s-o simţim -căci poezia e cuvântul ei ultim şi, după ce l-a spus frumos, se posomorăşte. M. ELIADE, M. 86. Eu vin... Din lumea ultimului cântec. MINULESCU, VERS. 7. Asta n-a fost ultima surpriză a acestui testament. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Mergem să ne bucurăm de ultimele raze de soare. C. PETRESCU, C. v. 73. Se aude mai clar muzica militară din grădină, atacând ultimele măsuri ale altui vals. MUŞATESCU, T. 24. Elevii din ultimul an... se iniţiau pe rând în secretele artei militare. BRĂESCU, O. A. II, 79. Ultimul vers se pierde, parcă furat de vânt. G. M. ZAMFIRESCU, în τ decembrie 1964, 27. încercase... cărarea la dreapta, la stânga, la mijloc, având mereu impresia că ultima îl dezavantajează mai grav decât precedentele. TEODOREANU, m. II, 165. Dar fölcile-ncleştându-şi, cu ultima putere Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă! voiculescu, poezii, i, 95. Mi-a spus... că aprinde ultima ţigară. SADOVEANU, O. IX, 158. Un ultim acord mai răsună. E. IONESCU, E. 24, cf. IORDAN, L. R. A. 24, SCRIBAN, D. Va obosi să mai adaste Ivirea ultimilor sloi. I. barbu, J. S. 14. îmi treceam ultimul examen liceal. MIHĂESCU, D. A. 22. Ultimii termeni ai seriilor nu mai prezintă radioactivitate. MACAROVICI, CH. 192. Dante este ultimul... poet al evului mediu. VIANU, L. U. 14. Apele....coboară, una după alta, treptele geografice ale pământului, spre punctul ultim care le va aduce sfârşitul. BOGZA, C. O. 259. Această ultimă dispoziţie caracterizează primul segment dorsal. PARHON, O. A. I, 8. Se stinge ultima pâlpâire a crepusculului. TUDORAN, O. 296. Şi tulbure, ca-n fundul unei ape, Cocorii nopţii, ultimii, treceau. ISANOS, v. 60. Din cei plecaţi la prima bătălie Au mai ajuns la ultima doar doi. LABiş, p. 409. [Mănăstirea Suceviţa] ultima din marile ctitorii ale veacului al XVl-lea. MĂN. SUCEVIŢA, 5. Noi, copiii, rămâneam ultimii la sălcii. SORESCU, L. L. I, 47. Avea o cameră la ultimul etaj. v. ROM. octombrie 1970, 29. De-acolo de sus, de pe ultimul prag, Privesc fascinat în afară, doinaş, a. P. 14. Moartea plutea în aer, spectrul „Auschwitz"-ului destrăma şi ultimul firicel de nădejde. ΑΝΑΝΙΑ, R. 32. O ultimă, dar esenţială, modificare interioară... e relativizarea specializării. PLEŞU, O. 18. Ultima zi când ie dă-mormântare, vine... popa şi-i citeşte. T. DIAL. M. I, 46. <> (Substantivat) Am subliniat înadins distincţia... între pasivitate şi slăbiciune, ultima-înţeleasă ca absenţă a spiritului activ. N. MANOLESCU, C. M. 228. Unii îl invocă de pe poziţii culturaliste, dlţii de pe poziţii autohtoniste, iar alţii, exasperaţi de primii şi ultimii deopotrivă, îl combat. LIICEANU, J. 160. Ό* Ultimul ceas sau ultimul moment sau ultimele momente = clipele dinainte de moarte. Ceasul ultim îi împacă toată viaţa-i de durere. EMINESCU, O. I, 53. El muri... mut până-n ultimul moment, id. P. L. 30, cf. DL. Ultimul drum v. drum. Ultima instanţă v. instanţă. <> Loc. adv. în ultimă instanţă = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. Întregul popor... era lăsat în frig, în ultimă instanţă - îndobitocit. MAGAZIN IST. 1990, nr. 2, 4. In ultima analiză = în cele din urmă, în sfârşit; în ultimă instanţă. Puterile oculte le-am alungat din natură, în ultima analiză, dintr-un motiv subiectiv: nu le putem angaja în slujba noastră. BLAGA, Z. 23. Scopul ştiinţei nu poate fi, în ultima analiză, de a ne da cunoştinţe definitive. A. dumitriu, E. 20. <> E x p r. A încerca ultima carte = a încerca cel din urmă mijloc pentru a rezolva ceva. Pierzându-şi răbdarea, încearcă ultima carte; apoi dacă asta nu reuşeşte, îi scoate cu 449 ULTIMAR -63- ULTOIRE tărăboiul. DAN, U. 130. A(-şi) juca ultima carte v. c a r t e. A avea ultimul cuvânt = a avea cuvântul hotărâtor într-o discuţie, într-o controversă. Vreau să am ultimul cuvânt, arghezi, S. xiv, 14. A-şi da ultima suflare v. suflare (II 1). ♦ Fig. Extrem, suprem; decisiv, definitiv, lată cine ne-a stăpânit o jumătate de veac cu ultimă cruzime: vorba, vorba umflată şi seacă. CARAGIALE, O. V, 83. Acest salt să derive din singurătatea ta, care să fie singurătatea fiinţii, singurătatea ultimă. CIORAN, c. A. 12. Nu avem definiţii ultime pentru „talent" şi pentru „înţelepciune”. pleşu, m. 83. "O* L o e. a d v. In ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. dex, 380. ♦ (Substantivat, f.; învechit) Cea din urmă zi a lunii. Cf. polizu, barcianu. ♦ Cel mai de jos, cel mai rău; josnic. □ E ultimul om. 2. Care este cel mai apropiat de momentul de faţă, de prezent. Fanarioţii se deosebeau prin... eleganţa veştmintelor tăiate după ultima modă. filimon, o. i, 109. O reacţie salutară a spiritului nostru literar se constată în producerile ultimilor patru ani. MAIORESCU, CRITICE, 88. Deschid gazeta guvernamentală, să mă uit la ultimele informaţiuni asupra scandalului. CARAGIALE, O. I, 244. Reacţionează la ultimul fapt, fără să facă vreo legătură cu ceea ce s-a petrecut mai înainte. A. HOLBAN, O. Π, 39. Am să pomenesc ultima primăvară. MANIU, S. I, 126. Mă ostenesc de a-i semnala şi ultimul său articol. LOVINESCU, S. I, 174. Cu câţi aş putea convorbi... despre ultima carte apărută? CĂLINESCU, C. O. 35. Operele literare şi artistice ale ultimului sfert de veac. BLAGA, z. 75. Acţiunea se petrece în ultimii ani. H. LOVINESCU, T. 91. Ii promise că... n-o să se mai întâmple ceea ce se întâmplase în noaptea aceasta ultimă. PREDA, M. S. 32. <0* Ultima oră = rubrică în ziare, în care se publică cele mai noi ştiri. La ultima oră am găsit dezminţirea ştirii tendenţioase. CARAGIALE, O. VII, 433, cf. CADE, DN, v. BREBAN, D. G. ^Loc. adj. De ultimă oră v. oră(1). ❖ Loc. a d v. în ultimul moment v. m o m e n t (2). -PL: ultimi, -e. - Din lat. ultimus, it. ultimo. ULTIMÂR s.m. (învechit, rar) Ultim. Cf. Stamati, d. - PL: ultimari. - Din lat. ultimarius. ULTIMAT s. n. v. ultimatum. ULTIMATIV, -Ă adj. De ultimatum, care are caracter de ultimatum, care conţine un ultimatum. Notă ultimativă. SCRIB AN, D. Răspunsul lui Tudor trebuia dat, în soroc- de două ceasuri, curierului ce-i adusese scrisoarea... Adresa avea deci un caracter ultimativ. OŢETEA, T. v. 160. Stilul acesta hermafrodit, amestec de proces-verbal şi de notă diplomatică ultimativă. VINEA, L. I, 320, cf. DL, DM, SCL 1960, 183, DEX, DN3. (F i g.) Făcând un salut ultimativ cu mâna, se îndepărtă grabnic, călinescu, s. 48. ♦ Care nu poate fi amânat peste o anumită dată. Pentru încheierea însămănţării porumbului erau în tradiţiile diferitelor zone termene ultimative, butură, eg. 162. -Pl.: ultimativi, -e. - Din fr. ultimatif, it. ultimativo. ULTIMATUM s.n. Notă diplomatică prin care un stat cere altui stat îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acţiuni într-un anumit termen, în caz contrar urmând să ia măsuri de constrângere sau să pornească război împotriva acestuia. împăratul Rossiei au trimes la Costantinopole un sol extraordinariu spre a înfăţoşe sultanului un ultimat, adecă cele mai de pre urmă condiţii de pace. AR (1829), 66'/46, cf. CR (1829), 141 '/32, VALLAN, V. încredinţează pe Poartă că el numai cu ultimatu acesta în mână va subscrie pacea. GT (1839), 148'/14, cf. negulici, poen. - aar. - hill, v. ii, 7772/5, STAMATI, D., POLIZU. Tonul notelor şi ultimatelor ruseşti şi austriace luase un ton cominatoriu, încât puţin lipsea de a ajunge la o declaraţiune de resbel. GHICA, A. 739, Cf. PONTBRIANT, D., EROT. - POP., N. D. Horia... comunică tablei sau consiliului unguresc din Hunedioara ultimatul său. ODOBESCU, S. ΙΠ, 536. Iată ce va să zică un ultimatum: cea din urmă somaţiune spre înlăturarea conflictului. CARAGIALE, O. v, 194, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. O telegramă mă înştiinţă de ultimatul austro-ungar multă vreme pregătit şi acuma ieşit la iveală. IORGA, O. 331, cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE. îmi arată „ Universul” cu ultimatul Austriei către Serbia. PUŞCARIU, M. 6, cf. SCRIBAN, D. înainte ca termenul fixat de ultimatul rusesc să fi expirat, răspunsul Porţii era gata. OŢETEA, T. V. 214. E obsedat de atentate, incidente de frontieră..., ultimatumuri şi conflagraţii. VINEA, L. I, 362, cf. DL, DM, MDD, DN3, D. DIPL., D. DR. I. <> F i g. Văzând că nu-i glumă cu ultimatul celor trei birtaşi, din ziua a doua începu să-i bată bădicului telegrafu. AGÂRBICEANU, A. 464. „Dacă A nu-mi scrii, nu-ţi pot scrie nici eu... ” Nu i-am răspuns nici la acest ultimatum. IBRĂILEANU, A. 33, cf. ŞĂINEANU,"D. U. îmi trimit un ultimatum: „Vii ori nu vii? " GALACTION, O. A. I, 226, cf. CADE. Până va părăsi bolnavul, bolii i se dă ultimatum, o durată de 24 de ore. IST. LIT. ROM. i, 62. - PL: ultimatumuri şi (rar) ultimatume (PONTBRIANT, D.). - Şi: (învechit) ultimat s.n. - Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum, lat. med.. ultimatus. ULTIMO adv., subst. invar. I. Adv., subst. invar. (Fin.; ieşit din uz) 1. Subst. invar. Ultima zi a lunii. CADE. 2. Adv. La sfârşitul lunii. cade. Π. Adv. (Rar) în ultimul rând, în ultimă instanţă, dn3. - Din (I) germ. Ultimo, (II) fr. ultimo. ULTIÔR s.n. v. urcior2. ULTOÂIE s.f. v. altoi. ULTOÀN s.n., s. m. v. altoi. ULTOÂNĂ s.f. v. altoi. ULTOÂNE s.f. v. altoi. ULTOÂNIE s.f. v. altoi. ULTOÂRE s.f. v. vâltoare. ULTÔI1 s.n., s.m. v. altoi. ULTOÎ2 vb. IV v. altoi. ULTOLÂLĂ s.f. v. altoială. ULTOÎRE s.f. v. altoire. 465 ULTOIT1 -64- ULTRAETERAT ULTOIT1 s.n. v. altoit1. ULTOIT2,-Ă adj. v. altoit2. ULTOITÙR s.f. v. altoitură. ULTRA-1 Element de compunere care înseamnă „peste măsură de”, „foarte”, „dincolo dé” şi care serveşte la formarea unor adjective ca ultrascurt, ultrarapid şi a unor substantive ca u ltrasunet, ultracentrifugă. Cf. şăineanu, d. u., cade, SCRIBAN, D., IORDAN, STIL. 211, DL, DM, SFC I, 46, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, FORM. CUV. II, 249, D. MED. - Din lat. ultra, fr. ultra-. ULTRA2 s.m. invar. (învechit, rar) Persoană care exagerează în opiniile sale. Cf. negulici, form. cuv. ii, 252. - Din fr. ultra. ULTRA ABUNDENT, -Ă adj. Supraabundent, dsr. - Pronunţat: -tra-a-, - Pl.: ultraabundenţi, -te. - Ultra1- + abundent. ULTRAACÙSTIC, -Ă s.f., adj. 1. S.f. Parte a acusticii care se ocupă cu studierea ultrasunetelor. C-f. LTR2, M. D. ENC., D. FIZ., DEX, FORM. CUV. II, 249, 251, DN3. 2. Adj. Referitor la ultraacustică (1), de ultraacustică. Cf. DN3, DEX-S. - Pronunţat: -tra-a-, — Pl.: ultraacustici, -ce. - Din fr. ultraacoustique, germ. Ultraakustik. ULTRABÂZIC, -Ă adj. (Despre roci eruptive) Care este relativ sărac în silice, fiind alcătuit în special din olivină sau din piroxeni. Cf. M. D. enc., form. cuv. h, 249, 251, dn3. - Pl.: ultrabazici, -ce. - Din fr. ultrabasique. ULTRACENTRAL, -Ă adj. Care este situat în centrul unei localităţi. Cf. form. cuv. π, 249, 250, 252. Caut apartament ultracentral. L. ROM. 1987, 512. - Pl.: ultracentrali, -e. - Ultra1 + central. ULTRACENTRIFÙGA s.f. Centrifugă cu turaţie foarte mare, care serveşte la separarea prin sedimentare a particulelor coloidale, a unor virusuri etc. Cf. dt, ltr2, DER, DC, M. D. ENC., DEX, FORM. CUV. II, 249, 250, DN3, D, MED. - PL: ultracentrifuge. - Ultra1- + centrifugă. Cf. fr. ultracentrifugeuse. ULTRACONDENSÔR s.n. Condenser de lumină cu care sunt dotate ultramicroscoapele. Cf. ltr2, m. d. ENC., FORM. CUV. II, 249, 251. -PL: ultracondensoare. - Ultra1- + condensor. ULTRACONFIDENŢIÂL, -Ă adj. (Rar) Strict confidenţial; strict secret. în mod ultraconfîdenţial, Léger mi-a comunicat că... se studiază între organele militare franceze şi italiene toate ipotezele care interesează ambele părţi. TITULESCU, D. 655. -Pronunţat: -fi-al. - PL: ultraconfidenţiali, -e. - Ultra1- + confidenţial. ULTRACONFORTÂBIL, -Ă adj. Foarte confortabil. Cf. FORM. CUV. II, 249, 252. Apartament ultra-confortabil. L. ROM. 1987, 512. -PL: ultraconfortabili, -e. - Ultra1- + confortabil. ULTRACONSERVAT0R, -OÀRE adj., s.m. şi f. (Persoană) care are idei conservatoare exagerate. Cf. dn3, FORM. CUV. π, 249, 250. -P1. .ultracoservatori, -oare. - Ultra1- + conservator. ULTRADEMAGÔG s.m. Persoană care dă dovadă de o demagogie dusă la extrem. Clevetici ultra-demagogul. ALECSANDRI, T. 29. Alecsandri... atacă pe „ultrademagogi”. IBRÄILEANU, SP. CR. 131, cf. DEX, DN3, form. cuv. n, 249, 250, 251. - Scris şi: ultra-demagog. - PL: ultrademagogi. - Ultra1- + demagog. ULTRADEMOCRAT, -Ă adj. Care afişează în mod exagerat democratismul; ultrademocratic. Cf. dn3, DEX-S. -PL: ultrademocraţi, -te. -Ultra1- + democrat. ULTRADEMOCRATIC, -Ă adj. Care afişează în mod exagerat democratismul; ultrademocrat. Oricât s-ar vorbi de partidul ultra-democratic. MAIORESCU, D. I, 486. - Scris şi: ultra-democratic. - PL: ultrademocratici, -ce. - Ultra1- + democratic. ULTRADIFERENŢIÂT, -Ă adj. (Rar) Diferenţiat la extrem. Natura problematică, ultradiferenţiată, fără axă şi cu substanţa nervoasă pulverizată a decadentului. BLAGA, Z. 128. -Pronunţat: -ţi-at. - PL: ultradiferenţiaţi, -te. - Ultra1- + diferenţiat. ULTRAEFICIÉNT, -Ă adj. Foarte eficient. dex-S. -Pronunţat: -tra-e-fi-ci-ent. - PL: ultraeficienţi, -te. - Ultra1- + eficient. ULTRAELABORÀT, -Ă adj. Foarte elaborat. dex-S. -Pronunţat: -tra-e-, - PL: ultraelaboraţi, -te. - Ultra1- + elaborat. ULTRAETERÂT, -Ă adj. (Rar) Desprins cu totul de realitatea materială; eteric. Dumneata eşti... un idealist ultraeterat, care pretinzi ca în literatură omenirea să păşească... pe iarbă smălţată cu flori. CĂLINESCU, C. O. 143. -Pronunţat: -tra-e-, - Pl.: ultraeteraţi, -te. - Ultra1- + eterat. 486 ULTRAFILTRARE -65- ULTRAJ ULTRAFILTRARE s.f. Filtrare prin intermediul ultrafiltrului. Ultra-filtrarea se face sub presiune. MACAROVICI, CH. 157, cf. DT, LTR2, DN3, FORM. CUV. II, 251, d. med. - Scris şi: ultra-flltrare. - PL: ultrafiltrări. - Ultra1- + filtrare. Cf. fr. u 11 r a f i 11 r a t i o n. ULTRAFÎLTRU s.n. Aparat de filtrare prevăzut cu o membrană care reţine particulele coloidale şi suspensiile foarte fine. De mare ajutor pentru studiul soluţiilor coloidale au fost... ultra-fîltrele. MACAROVICI, CH. 156, Cf. DT, LTR2, DL, DM, M. D. ENC, DEX, D. BIOL., DN3, FORM. CUV. II, 250, 251, 295, D. MED. - Scris şi: ultra-filtru. - PL: ultrafiltre. - Din fr. ultra-filtre, germ. Ultrafilter. ULTRAFÎN, -Ă adj. (Rar) Extrem de fin. Era o ploaie De o calitate rară, vă spun, Fină, ultrafînă, De o rară transparenţă,... De un imens rafinament. BOTTA, S. II, 175. -Pl.: ultrafini, -e. - Ultra1- + fin. ULTRÂGE vb. III v. ultragia. ULTRAGIÀ vb. I. T r a n z. 1. A jigni, a insulta, a ofensa, a leza. Cf. barcianu, alexi, w., cade. Colonia a fost ultragiată prin ■ urecheala administrată unui membru al ei. KLOPŞTOCK, F. 291, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC, DEX, DN3, FORM. CUV. II, 252, DSR. (Glumeţ) Cu adevărat ultragiasem specia şi rănisem sensibilitatea acestor drăguţe vietăţi fragile. BOTTA, S. ui, 171. -0- (Complementul indică sentimente, atitudini etc.) Blasfemata lor desfătare ultrage... amorul. PÂCLEANU, I. II, 48/4. îi ultragia suferinţa. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. Π, 70. Tinereţea mea, ultragiată astfel, scrâşnea din toate încheieturile. CIPRIAN, S. I, 88. Poetul sensibilităţii ultragiate la maximum. ROMÂNIA literară, 1984, nr. 2, 4/1. ♦ (Complementul indică principii, reguli) A săvârşi o abatere, a contraveni. Parchetul din Iaşi nu aşteptase ordinul şefului său ierarhic pentru a pune sub acuzare pe îndrăzneţul scriitor care cutezase să ultragieze aşa-zisa morală publică. S. C. şt. (iaşi), 1957, 279. (F i g.) A ultragia arta. SCRIBAN, D. 2. (Dr.) A comite un ultraj (2). Domnule grefier, acest individ m-a ultragiat în exerciţiul funcţiunii. REBREANU, NUV. 168. Ultrajul se pedepseşte... în funcţie de urmările faptei asupra integrităţii corporale sau vieţii funcţionarului ultragiat. PR. DREPT, 698. - Pronunţat: -gi-a. - Prez. ind.: ultragiez. - Şi: (învechit) ultrajă (alexi, w., cade.) vb. I, ultrage vb. ΠΙ. - Din ultragiu. Cf. fr. o u t r a g e r. ULTRAGIÀRE s.f. v. ultragiere. ULTRAGIAT, -Ă adj. Care a suferit un ultraj; jignit, insultat, ofensat, lezat. Dacă bietul tânăr avea a face cu o muiere măritată, treaba devenea mai serioasă, pentru că răsplata depindea mult de brasla la care aparţinea bărbatul ultragiat. GHICA, S. 41, cf. barcianu, alexi, W. Nici viclenia monarhului ultragiat, nici ameninţarea cu moartea nu clintiră sublima încăpăţânare a călugărului. EFTIMIU, N. 155. Eu am crezut că e vorba de-o glumă. (Ultragiat:) Altminteri nici nu mă pretam, muşatescu, t. 296. Ultragiatul colonel îşi reveni din furia lui. PREDA, delir. 269, cf. DM, M. D. ENC: Se angajează să-l scape de furia celor trei vajnici urmăritori: soţul ultragiat, amantul înşelat şi ipistatuljnelipsit de la post. CIOCULESCU, C. 179, cf. dex, dsr. ❖ (Despre afectivitate, sensibilitate etc.) Ca tine sunt şi culme, şi abise, Şi-ţi aduc un corp în zdrenţe şi un suflet ultragiat. MACEDONSKI, O. I, 161. Sufletul acesta strivit, ultragiat, o diviniza pe Maro. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. Π, 70. Când Petru Maior îl combătea pe Kopitar sau Hasdeu pe Cihac, o facea şi cu intuiţia ce ţi-o dă sufletul ultragiat. PUŞCARIU, D. v. 38. Monştrii au [la Shakespeare] un suflet ultragiat. VIANU, L. U. 90. In poezia lui... vorbeşte, aparent în dodii, o sensibilitate ultragiată, românia literară 1985, nr. 8, 4/1. -Pronunţat: -gi-at. - PL: ultragiaţi, -te. - Şi: (învechit) ultrajât, -ă adj. alexi, w. - V. ultragia. ULTRAGIERE s.f. Acţiunea de a ultragia; insultare, jignire, ofensare. Cf. heliade, v. 262/19, ALEXI, W., DEX, DN3, DSR. - Pronunţat: -gi-e-, - PL: ultragieri. - Şi: (învechit) ultragiere (heliade, v. 262/19), ultrajăre (alexi, w.) s.f. - V. ultragia. ULTRĂGIU s.n. v. ultraj. ULTRAGROTÉSC, -Ă adj. Din cale afară de grotesc, peste măsură de grotesc, de un grotesc exagerat. Pelicula este suprasaturată de tipuri care pe ecran ne par ultragroteşti, jucate fără nici un simţ al măsurii. cinema, 1968, nr. 7, 6. -PL: ultragroteşti. - Ultra1- + grotesc. ULTRAHOMAGIÂL, -Ă adj. v. ultraomagial. ULTRAÎSM s.n. (Rar) Atitudine caracterizată prin idei sau concepţii exagerate; extremism. Cf. gheţie, r. M., ALEXI, W., DN3. - Din germ. Ultraismus. ULTRAÎST, -Ă adj., s.m. şi f. (Ieşit din uz) 1. Adj. Care depăşeşte limitele normale; exagerat; extremist. Germanii francezi sânt francezi ultraişti. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 82. Unele comune... representate la comitet prin 4-6 inşi din una şi aceeaşi familie aristocratică sau prin alţi inşi cunoscuţi de patrioţi ultraişti. FM (1861), 92. Ei samănă a fi nutrit... nişte simţăminte religioase ultraiste. SBIERA, F. S. 347, cf. FORM. CUV. II, 9. 2. S.m. şi f. Adept al unor idei sau convingeri extremiste. Cf. gheţie, r. m. - PL: ultraişti, -ste. - De la ultraism. ULTRAJ s.n. 1. Jignire, ofensă gravă, ameninţare ori act de violenţă împotriva cuiva. Era mânat 500 ULTRAJA -66- ULTRAMICROCHIMIE să-mparţă ultrajul şi durerea, heliade, O. I, 202, cf. NEGULICI, BAR. - MUNT., W. 5762/22. în viaţa noastră dăm peste minute Ce nu se pot şterge zeci şi mii de ani, Fie suvenire de plăceri trecute, Fie şi ultrage de crudeli tirani. MUREŞANU, P. 132/7. Acest nou ultragiu aruncat în faţă-mi cu atâta asprime façu să dispară din inima mea ultima speranţă de amor. FILIMON, O. I, 328. Ea-mi este încredinţată, n-am să dau altuia cont decât numai tutorului ei; aşadar, domnule, du-te să faci altora ultragele dumitale: ceea ce se face aci nu caută spre dumneata, baronzi, m. i, 95/28, cf. prot. - pop., n. d. Uit o viaţă amărâtă de ultragii sângeroase. MACEDONSKI, O. I, 28, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., cade. La bază e... aceeaşi revoltă împotriva unei vieţi de „ ultragii". LOVINESCU, ş. I, 282, Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC, DEX, DN3, FORM. CUV. II, 252, DSR. <> F i g. Ultragiul anilor. SCRIBAN, D. Părul albise, frumoasele mâini pe care citirăm nescrisele ode păleau şi ele. Ultragiile timpului. BOTTA, s. III, 149. ♦ Act, atitudine contrară unor principii, unor reguli. Ultragiul moralei. SCRIBAN, D. (F i g.) Ultragiul artei. id. ib. O- Ultraj contra bunelor (sau, rar, la bunele) moravuri = infracţiune care constă în săvârşirea în public a unor acte ori gesturi, în folosirea de cuvinte, expresii sau în orice manifestări prin care s-ar aduce atingere bunelor moravuri. Cf. M. D. ENC., djp. 2. (Dr.) Infracţiune constând în insultă, calomnie, ameninţare sau act de violenţă împotriva unui reprezentant al autorităţii publice aflat în exerciţiul funcţiunii. Am fi putut... să facem proces verbal de ultragiu adus guvernului şi nouă, ca agenţi ai forţei publice. CARAGIALE, O. I, 191. Herdelea a primit citaţie de la tribunal în procesul ce-l pornise judecătorul pentru ultragiu. REBREANU, I. 283, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Să-i torni, domnule taxator, un proces-verbal drastic de ultragiu adus în exerciţiul funcţiunii. BART, S. M. 89, cf. SCRIBAN, D., PR. DREPT. 656. Sunt nevoit să-i dresez acestui cetăţean actele pentru ultraj. V. ROM. septembrie 1970, 9, cf. m. d. enc., dex, djp, dn3, drev. - Pl.: ultraje. - Şi: (învechit) ultragiu (pl. ultragii şi, învechit, ultrage) s. n. - Din it. oltraggio, fr. outrage. ULTRAJ vb. I v. ultragia. ULTRAJÂRE s.f. v. ultragiere. ULTRAJÄT, -Ă adj. v. ultragiat. ULTRALEÀL, -Ă adj. (Rar) Extrem de loial. Se simţeau foarte jenaţi oricând răsuna în adunări câte o cuvântare mai liberală şi nu de tot ultraleală. BARIŢIU, p. a. ni, 163. -Pronunţat: -le-al. — PL: ultraleali, -e. - Ultra1- + leal. ULTRALIBERAL, -Ă adj., s.m. şi f. (Persoană) care manifestă o atitudine liberală exagerată, care duce liberalismul la extrem. Cf. barcianu, şăineanu, d. u., cade, iordan, l. R. a. 214, DN3, form. cuv. ii, 249, 297. - Scris şi: ultra-liberal, barcianu, şăineanu, d. u., cade, FORM. cuv. II, 297. - PL: ultraliberali, -e. - Ultra1- + liberal. Cf. fr. u 11 r a -1 i b é r a 1. ULTRALIBERALÎSM s.n. (Rar) Liberalism exagerat. Cf. cade, dn3. - Scris şi: ultra-liberalism. CADE. - Ultra!-+ liberalism. Cf.fr. ultra-libéralisme. ULTRALUXÔS, -OÂSĂ adj. De un lux exagerat. Eroina a dus o existenţă ultraluxoasă şi extravagantă. v. rom. iulie 1961, 90. -PL: ultraluxoşi, -oase. - Ultra1- + luxos. ULTRAMARÎN1, -Ă s.n., adj. 1. S.n. Colorant albastru, obţinut prin topirea unui amestec de argilă, carbonat de sodiu, cărbune de lemn şi sulf; albăstreală, (regional) mierială, sineală (1), vineţeală. Cf. barcianu, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 259, CANTUNIARI, L. Μ. 119. Ultramarinul... se prezintă în comerţ ca o pulbere albastră întrebuinţată în vopsitorie. MACAROVICI, CH. 329, Cf. DT, LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DC, DEX, DN3, form. cuv. II, 250, 251, dsr, chest. ii 378/42, 188a 2. Adj. Albasţru. Cf. SCRIBAN, D. Această pulbere fiind... ceaţa sufletelor călătoare, cu care gâzele se ciocnesc în zborul lor spre haosul ultramarin. ARGHEZI, C. J. 98. Mări de fosfor, cer ultramarin. BENIUC, C. Ρ. 110, cf. cl 1970, 288. -O· (Adverbial, indicând o nuanţă) Chilimurile olteneşti cu câmpurile lor ultra-marin albastre sau roşii închise. BLAGA, Τ. val. 282. - Scris şi: ultra-marin. - PL: (2) ultramarini, -e. - Şi: (regional) ultramarină (chest. ii 378/188 a), ultrămărie (CL 1970, 288) s.f. - Din germ. Ultramarin. - Ultrămărie, prin etimologie populară. ULTRAMARIN2, -Ä adj. (Rar) Care vine sau care este adus de peste mare; transmarin. Li se zicea şi mărfuri transmarine sau ultra-marine, care arată... că sunt aduse de peste mări. N. A. BOGDAN, C. Μ. 36. - Scris şi: ultra-marin. — Pl.: ultramarini, -e. - Ultra1- + marin. Cf. fr. o u t r e m e r. ULTRAMARINĂ s.f. v. ultramarin1. ULTRAMATERIĂL, -Ă adj. (Rar) Care e foarte strâns legat de problemele materiale. Voi, sătenii, ... sânteţi bieţi necăjiţi cu câştigul pâinii de toate zilele; de nevoie caută să duceţi o viaţă cu totul materială, ba ultramaterială. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 25. -Pronunţat: -ri-al. - PL: ultramateriali, -e. - Ultra1- + material. ULTRAMICROANALÎZĂ s.f. Ramură a micro-analizei care se ocupă cu identificarea fi cu dozarea substanţelor în cantităţi de ordinul microgramelor. Cf. LTR2, DER, M. D. ENC., DC, DN3, FORM. CUV. II, 249. - Pronunţat: -cro-a-, - Din germ. Ultramiki'oanalyse. ULTRAMICROCHIMIE s.f. Ramură a chimiei care se ocupă cu relaţiile chimice şi cu procedeele de analiză în care intervin substanţe în cantităţi foarte mici. Cf. LTR2, DL, DM, DEX, DN3, FORM. CUV. II, 250. - Din fr. ultramicrochimie. 513 s· ULTRAMICRON - 67 - ULTRAOPTIMIST ULTRAMICRÔN s.m. Particulă coloidală mai mică decât o zecime de micron, care poate fi văzută numai cu ultramicroscopul. Cf. ltr2, m. d. enc., dex, chim. an. călit. 78, dn3, form. cuv. ii, 249. - Pl.: ultramicroni. - Din fr. ultramicron. ULTRAMICROSC0P s.n. Microscop foarte puternic, utilizat pentru observarea obiectelor ale căror dimensiuni sunt sub limita de separare a microscopului obişnuit. La ultramicroscop celula vie se prezintă ca... o masă de granulaţiuni coloidale. MARINESCU, P. A. 50, cf. CADE. La ultra-microscop luminarea se face lateral. MACAROVICI, CH. 156. Actualele microorganisme, vizibile numai la ultramicroscop. ARGHEZI, S. XIV, 163, cf. DT, LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC., DC, D. FIZ., DEX, DN3, FORM. CUV. II, 250, 251, DSR, DREV. ❖ Ultramicroscop electronic = microscop electronic cu mărire unghiulară şi cu putere de separare superioare unui tip obişnuit. Cf. ltr2, m. d. enc. - Scris şi: ultra-microscop. — PL: ultramicroscoape. - Din fr. ultramicroscope, germ. Ultramikroscop. ULTRAMICROSC0PIC, -Ă adj. Care se poate vedea numai cu ultramicroscopul. Cf. cade, dl, dm, m. D. enc., dex, dn3. + Care se execută cu ultra-microscopul. Studiul ultramicroscopic al digestiunii pepsice în mediu acid. MARINESCU, P. A. 46. Examenul microscopic şi ultramicroscopic al celulei nervoase, id. ib. 51, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: ultramicroscopici, -ce. - Din fr. ultramicroscopique. ULTRAMICROSCOPÎE s.f. Metodă de cercetare a obiectelor extrem de mici (microbi, bacterii, virusuri etc.), cu ajutorul ultramicroscopului. Cf. M. D. enc., dc, dex, d. med. - Din fr. ultramicroscopie. ULTRAMODERN, -Ă adj. Foarte modem, de un modernism exagerat; ultramodernist. Ne îndreptăm privirea la mişcarea ultramodernă de aiurea şi de la noi. NAUM, IST. art. 12. Publicul consumator se poate distra cu numere sensaţionale dintre cele mai alese. O dansatoare în stil ultra modern, - un diseur neamţ..., - doi gimnaşti. SADOVEANU, O. IX, 332. Tinerii artişti îl copiază de zor pe Poussin, dezvelind de sub solemnităţile compoziţiilor lui structuri ultramoderne. CONTEMP. 1969, nr. 1175, 6/2. Lemnul secular se învecinează cu aliajul ultramodern, v. rom. iulie 1970, 86, cf. DEX, dn3, FORM. cuv. II, 249, 250, 251, 252, 295, DREV. Scurtă blană ultramodernă. în L. ROM. 1987, 512. - Scris şi: ultra-modern. - PL: ultramoderni, -e. - Din fr. ultramoderne. ULTRAMODERNIST, -Ă adj. Ultramodem. îşi trăsese hainele ultra-moderniste... de-a dreptul peste costumul de baie. CĂLINESCU, C. N. 92. Pentru o fată aşa de sportivă ca ea trebuie un interior ultra-modernist. id. ib. 134. Să revenim la estetica ultramodernistă, τ decembrie 1964, 33, cf. dn3, form. cuv. ii, 249. - Scris şi: ultra-modernist. — PL: ultramodernişti, -ste. - Ultra1- + modernist. ULTRAMONTÂN, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care se referă la ultramontanism, care ţine de ultramontanism. Ce feliu de dorinţe pie (evlavioase) au germanii ultramontani este cunoscut. BUCOVINA (1850), 1912/12. Partida ultramontană... nu voia să auză de libertatea religioasă a celorlalte confesiuni. BARIŢIU, P. A. III, 42. Se aflau... canonişti ieşiţi din aşa-numita şcoală ultramontană. id. ib. 306, cf. barcianu. Ei samănă să fi nutrit... nişte sâmţăminte religioase ultraiste, aşa-numite ultramontane. SBIERA, F. S. 347, cf. CADE. 2. S. m. şi f. Partizan al ultramontanismului. Cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D-, DN3. 3. Adj. De dincolo de munţi; (rar) ultramuntean. Cf. GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DN3, form. cuv. n, 249, 250, 264. 4. S. m. şi f. Locuitor de dincolo de munţi. Nu era un străin acel ultramontan adus în văile luminate de soare ale Italiei pentru altceva decât pentru o faptă de cucerire. IORGA, P. A. II, 167, cf. DN3. - PL : ultramontani, -e. - Din fr. ultramontain. ULTRAMONTANISM s.n. (în opoziţie cu galica n i s m) Curent în cadrul catolicismului, care susţine infailibilitatea şi autoritatea absolută a papei şi primordialitatea Bisericii catolice. Cf. barcianu, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DER, M. D. ENC., DN3, FORM. CUV. II, 249. - Din fr. ultramontanisme. ULTRAMUNTEÄN, -Ă adj. (Rar) Ultramontan (3). Cf. NEGULICI. Ducele Toscanei... nu mai este decât o păpuşe încoronată; puterea este în mâna streinului ultramuntean, care suge sângele sărmanei noastre patrie. FILIMON, O. I, 333, cf. PROT. - POP., N. D., FORM. CUV. II, 249, 251. -Pl.: ultramunteni, -e. -Ultra1- + muntean. Cf. fr. ultramontain. ULTRANAŢIONALÎST, -Ă adj. Caracterizat prin naţionalism exagerat. Am dat un anunţ, repetat din două în două zile, la o gazetă ultranaţionalistă. EFTIMIU, N. 120. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: ultranaţionalişti, -ste. - Ultra1- + naţionalist. ULTRAOCCIDENTÀL, -Ă adj. Cu foarte pronunţat caracter, aspect etc. occidental, dex-s. -Pronunţat: -tra-oc-, - PL: ultraoccidentali, -e. - Ultra1- + occidental. ULTRAOMAGIAL, -Ă adj. (Rar) Care are caracter de omagiu exagerat. Se simţeau foarte jenaţi oricând răsuna în adunări câte o cuvântare mai liberală şi nu de tot ultraleală şi ultrahomagială. BARIŢIU, P. A. iii, 163. -Pronunţat: -tra-o-ma-gi-al. - PL: ultraomagiali, -e. - Şi: ultrahomagiăl, -ă adj. -Ultra1- + omagial. ULTRAOPTIMÎST, -Ă adj. Extrem de optimist. Cf. FORM. cuv. II, 249, 251.-0 (Substantivat) Dacă un 526 ULTRAPAS -68- ULTRASONOR lucru are acelaşi aspect pentru un ultra-pesimist şi pentru un ultra-optimist, este cea mai sigură dovadă despre veritatea aspectului. HEM 2 606. - Scris şi: ultra-optimist. - Pronunţat: -tra-op-. - Pl.: ultraoptimişti, -ste. - Ultra1- + optimist. ULTRAPÂS s.m. Masă plastică preparată din melamină, ltr2, DC, dn3. - Din germ. Ultrapas. ULTRAPESIMÎST, -Ă adj. Extrem de pesimist. Cf. FORM. CUV. II, 249, 251. <> (Substantivat) Un ultra-pesimist şi... un ultra-optimist. HEM 2 606. -Scris şi: ultra-pesimist. - Pl.: ultrapesimişti, -ste. -Ultra1- + pesimist. ULTRAPORŢELÂN s.n. Porţelan cu caracteristici superioare de izolator pentru curenţi de înaltă frecvenţă. Cf. LTR2, dn3, FORM. cuv. II, 249, 250, 251, 268. -Ultra1- + porţelan. ULTRAPRESIUNE s.f. Presiune extrem de ridicată. Sub acţiunea ultrapresiunilor se pot realiza unele reacţii chimice. CIŞMAN, FIZ. I, 274, cf. DN3, FORM, cuv! II, 249, D. MED. - Pronunţat: -si-u-. - PL: ultrapresiuni. - Din fr. ultrapression. ULTRAPROGRESIST, -Ă adj. (Şi substantivat) Care susţine în mod exagerat progresul. Cei mai neîmpăcaţi inamici ai lui Verdi... erau ultraprogresiştii muzicali. FILIMON, O. II, 302. Mi s-a föcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist... că voi progresul cu orice preţ. CARAGIALE, o. VI, 141, cf. IORDAN, L. R. A. 214, DEX, DN3, FORM. CUV. II, 249, 250, 251,297, drev. -Scris şi: ultra-progresist. - PL: ultraprogresişti, -ste. -Ultra1- + progresist. ULTRARAFINAT, -Ă adj. Foarte rafinat. Cf. dex-s. -PL: ultrarafinaţi, -te. - Ultra1- + rafinat. ULTRARAPID, -Ă adj. Extrem de rapid. Cf. dex, DN3, FORM. CUV. II, 249, 251, DCR. -PL: ultrarapizi, -de. -Ultra1- + rapid. Cf. it. ultrarapid o. ULTRAREACŢIONÂR, -Ä adj., s.m. şi f. (Persoană) cu vederi înapoiate, care se opune progresului. Cf. DEX, dn3, FORM. CUV. ii, 249, 251, drev. -Pronunţat: -re-ac-ţi-o-, — PL: ultrareacţionari, -e. -Ultra1- + reacţionar. ULTRAREGALÎST, -Ă adj. Adept înflăcărat al regalităţii. Cf. SFCI, 47, dn3, form. cuv. ii, 249, 250. -Pl.: ultraregalişti, -ste. - Ultra1- + regalist. Cf. fr. u 11 r a r o y a 1 i s t e. ULTRARETROGRÂD, -Ă adj., s.m. şi f. (Persoană) care se opune cu înverşunare progresului, care ţine cu îndărătnicie la formele şi instituţiile învechite. Sandu Napoilă ultra-retrogradul. alecsandri, t. 37. Alecsandri vrea să se manifeste persiflând pe Napoilă, pe „ultraretrogradul". IBRĂILEANU, SP. CR. 127, cf. DN3, form. cuv. ii, 250, 251. - Scris şi: ultra-retrograd. - PL: ultraretrograzi, -de. - Ultra1- + retrograd. ULTRAREVOLUŢIONÂR, -Ă adj., s.m. şi f. Revoluţionar exagerat. Cf. COSTINESCU. A unelti o mişcare ultra-revoluţionară (peste măsură revoluţionară). CR (1831), 412/1, Cf. BARCIANU, DN3, FORM. CUV. 11,250,251. - Scris şi: ultra-revoluţionar. - Pronunţat: -ţi-o-, — Pl.: ultrarevoluţionari, -e. - Din fr. ultra-révo|utionnaire. ULTRAROMÀNTIC, -Ă adj. (Rar) De un romantism extrem. Sunt şcoale de fantazie, ce umblă după teorii artistice, croind o limbă dramatică... pe formele şcoalei ultra romantice franţeze. RUSSO, S. 73, cf. DN3, form. cuv. n, 250, 251, 252. - Scris şi: ultra romantic. - PL: ultraromantici, -ce. - Ultra1- + romantic. Cf. fr. u 11 r a r o m a n t i q u e. ULTRASCÙRT, -Ă adj. 1. Extrem de scurt. Cf. DEX, DN3, FORM. CUV. Π, 250, 251, 252, V. BREBAN, D. G. 2. (în sintagma) Raze (sau unde, radiaţii) ultrascurte (şi substantivat, f. pl.) = radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă foarte mici, utilizate în telecomunicaţii, în medicină etc. Razele ultrascurte au un efect bactericid dovedit. A. POP, CHIRURG. 806. Tratamentul cu unde... ultrascurte, id. ib. 818, cf. LTR2. Tratamentul se face prin raze ultrascurte. BELEA, P. A. 552, cf. DL, DM, DERIV, 768, DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. -PL: ultrascurţi, -te. - Ultra1- + scurt. Cf. fr. u 11 r a - c o u r t. ULTRASECRET, -Ă adj. Foarte secret, dex-s. -Pl.: ultrasecreţi, -te. - Ultra1- + secret. Cf. fr. u 11 r a - s é c r e t. ULTRASENSÎBIL, -Ă adj. Extrem de sensibil. Un cântar ultrasensibil subt clopot. ARGHEZI, S. XI, 124, cf. DEX, dn3, FORM. CUV. II, 250, 251, DSR. -PL: ultrasensibili, -e. - Ultra1- + sensibil. Cf. fr. u 11 r a - s e n s i b 1 e. ULTRASÔNIC, -Ă adj. Referitor la ultrasunete; care se bazează pe ultrasunete; ultrasonor. Cf. M. D. enc, DEX, DN3, FORM. CUV. II, 250, DSR. - Pl.: ultrasonici, -ce. - Din fr. ultrasonique. U LIRA SON OG RA Fl E s.f. (Med.) Ecografie. dex-s. -Pl.: ultrasonografii. - Din fr. ultrasonographie. ULTRASON OR, -Ă adj. Ultrasonic. O astfel de lamă începe să vibreze sub influenţa undelor ultrasonore. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. Π, 66, cf. IORDAN, L. R. A. 214, DEX, dn3, FORM. CUV. II, 250, DSR. - PL: ultrasonori, -e. - Din fr. ultrasonore. 544 ULTRASONOTERAPIE -69- ULUC1 ULTRASONOTERAPIE s.f. Terapie bazată ;pe ultrasunete. Cf. M. D. enc, dex, dn3, form. cuv. ii, 250. - Din fr. ultrasonothérapie. ULTRASPECIÀL, -Ă adj. Care se deosebeşte foarte mult de alte lucruri asemănătoare, dex - S. ♦ De strictă, specialitate, dex - s. - Pronunţat: -ci-al. - Pl.: ultraspeciali, -e. - Ultra1- + special. ULTRASTRUCTURĂ s.f. Dispoziţie a structurilor ultramicroscopice. Cf. DN3, form. cuv. ii, 250, 251, D. med., dcr. -Pl.: ultrastructuri. - Din fr. ultrastructure. ULTRASUNET s.n. Vibraţie a unui mediu elastic, cu frecvenţe superioare sunetului, care nu poate fi percepută de urechea omului. Receptor pentru ultrasunete. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. Π, 66, cf. IORDAN, L. R. A. 214. în aer... ultrasunetele se sting repede. CIŞMAN, FIZ. II, 90. Sonda de fund, pe bază de ultrasunet, arătând continuu pe cadran... adâncimea apei. TUDORAN, O. 92, cf. LTR2, DL, DM, DER. Din punct de vedere fizic, ultrasunetul are exact aceeaşi natură ca şi sunetul. ABC SÂN. 373, Cf. M. D. ENC., DC, D. FIZ., DEX, DN3, FORM, cuv. îi, 250, 25.1, 252, 263, D. med., d. eçol., drev. -Pl.: ultrasunete. - Ultra1- + sunet. Cf. fr. u 11 r a s o n. ULTRAVIOLET, -Ă adj. (în sintagma) Raze (sau radiaţii) ultraviolete = radiaţii electromagnetice situate dincolo de marginea violetă a spectrului luminii şi a căror lungime de undă este mai mică decât lungimea de undă minimă a radiaţiilor vizibile. Spaţiile interplanetare sunt străbătute de razele ultra-violete emise de soare. MARINESCU, P. A. 41, cf. CADE, SCRIBAN, D. Arsurile prin raze ultraviolete se produc la alpinişti. A. POP, CHIRURG. 236. Spectrul solar este compus din radiaţii simple, împărţite în trei categorii: radiaţii infra-roşii, radiaţii vizibile... şi radiaţii ultra-violete. MACAROVICI, CH. 170, cf. dt, LTR2. Razele solare acţionează în special prin intermediul razelor ultraviolete. BELEA, p. a. 353, cf. dl, dm, m. D. ENC., DEX, DN3, FORM. CUV. II, 250, 251, V. BREBAN, D. G, ♦ (Substantivat, f. pl., rar, n.) Raze ultraviolete. [Substanţele fluorescente] produc atunci, sub acţiunea ultravioletului, o lumină intensă. CIŞMAN, Fiz. II, 326, cf. DM, M. D. ENC., D. FIZ., DEX, DN3. -Pronunţat: -vi-o-, - Scris şi: ultra-violet. - Pl.: ultraviolete. - Din fr. ultraviolet. ULTRA VIRUS s.n Virus extrem de mic, care nu poate fi văzut la microscopul obişnuit. Ultravirusuri care determină boala zisă mozaicul tutunului şi cartofului produc o reacţiune în elementele celulare. MARINESCU, Ρ. A. 81. Cauza ei nu se cunoaşte precis; se crede că ar fi.vorba de o infecţie cu ultravirus. ABC SĂN. 279, Cf. DEX, DN3, FORM. CUV. II, 250. - Îl.: ultravirusuri. - Din fr. ultra-virus. ULTRĂ adv. (învechit, rar; în 1 o c. a d v.) în ultră = în plus, mai mult. In ultră, mintea spre a cunoaşte lucrează şi se simte că lucrează producând noţiunea sa. LAURIAN, F. 19/32. - Din lat. ultra (după fr. en outre). ULTRĂMĂRÎE s.f. v. ultramarin1. ULTÙG adj. (Regional; despre ciorbă) Cu multă apă şi fără bucăţi de came. Com. din TURNU măgurele. -Pl.:? - Etimologia necunoscută. ULTUI vb. IV v. altoi. ULTUÎRE s.f. v. altoire. ULTUÎT1 s.n. v. altoit1. ULTUÎT2, -Ă adj. v. altoit2. ULTUITÔR, -OARE adj., s.m. şi f. v. altoitor. ULTUITURĂ s.f. v. altoitură. ULTUOÂNĂ s.f. v. altoi. ÙLTUR s.m. v. vultur. IJLŢERĂ s.f. v. ulcer. ULŢI0R s.n. v. urcior1. ULUBÂR s.m. v. hulubar. ULUBĂ s.f. v. hulubă. ULUBEÂSNEA adv. (învechit, rar) Din cale afară, peste măsură, foarte. Când te duci la dumnealui,... de se va întâmpla să fii ceva mai ipochimen sau cel puţin fecior de boier, îl vezi mai dezlegat la limbă...; iar de vei fi d’aide terchea-berchea, e posac ulubeasnea. heliade, o. n, 426. - Etimologia necunoscută. ULUBÉJ s.m. v. hulubej. ULUBÉL s.m. v. hulubel. ULUBÎŢĂ s.f. v. hulubiţă. ULÙC1 s.n. 1. Jgheab pe care curge apa de la izvor, de la cişmea etc.; burlan, ţurţur (6), (popular) ţurloi (II), (regional) ţuţuroi (2). V. ţurţudan1, ţu furie, ţuţurui (2). Această apă curge pe un uluc fără de a se opri. FĂTU, D. 197/7, cf. BAR. - MUNT., w. 4292/38, ddrf, alexi, w. Apa [cişmelei] este condusă pe uluci, ţevi, burlane de lemn sau de lut. PAMFILE, I. C. 467, cf. CHIRIŢESCU, GR. 256, DR. ΙΠ, 820, DL, DM, DEX, GRAIUL, II, 88, ALR II 2 552/414, 537, 605, 705, 728, 899, 987, a v 22, 33, vi 4, 16, 19, 22, ix 2. <> F i g. Maţile sânt ulucul prin care toată mahina trupului să curăţă. 570 ULUG1 -70- ULUC1 VEISA, I. 149/2. ·ν* E x p t. (Rar) A face gura uluc = a apropia buzele, dându-le formă rotunjită. Buzele subţiri şi tivitefăceau gura uluc şi striga tare şi sacadat. v. rom. aprilie 1971, 48. ♦ Parte a teascului prin care se scurge mustul; (regional) burlui, şipot (II 4), ţâţă (II 3). Cf. DAMÉ, T. 82, PAMFILE, I. C. 222, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., ALR 11 6 138/514, 531, 537, 605, 728. ♦ (Regional) Mic jgheab făcut din scânduri, prin care se toarnă vinul din pritoaeă în cadă. Vinul din pritoacă se toarnă în cadă cu căuşul, prin uluc. Ulucul se aşază cu un capăt pe buza căzei şi cu cellalt pe buza pritoacei. damé, T. 81. 2. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac în care se pune apa sau mâncarea pentru animale; troacă (2), (învechit si regional) scoc (3), (regional) vălău (I). Apa de puţuri,... mai înainte de a sluji spre adăparea vitelor, trebuie să steie câteva ceasuri în uluce. I. IONESCU, C. 230/17. îngrăşatul celor 300 capete de oi... se fade pe câmp de iarbă verde şi cu darea de zahara în uluce, o dată pe zi. id. D. 173. Să-ngrijască porcii bine..., să tocmească... coteţe şi uluce. CONTEMPORANUL, V, 143, cf. ŞIO II,, 372, DAMÉ, T. 179, BARCIANU. Un flăcăiandru adăpa în ulucul puţului cu roată doi noateni. sandu-aldea, D. N. 23, cf. enc. Vet. 159, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. La fântână C-alerga, Mult-apşoară Că scotea, Trei uluce Că umplea, ţeodorescu, P. p. 689. Oile le mulgea, Uluc cu lapte umplea Şi pe voinic îl băga, De rarte îl vindeca. ŞEZ. iii, 66. La fântâna cu uluc Să strâng fetili buluc. CARDAŞ, C. p. 166. N'ioriţî lai, Lai, bucălai, Di trii zâli-ncoasi Guriţa nu-ţ tasi:... Ori iarba nu-ţplasi, Apa din uluc...? DIACONU, vr. 14, cf. CHEST. iv 54 b/560, 566 b 2, alr i 390/538, 675, 677, 679, 684, 690, 695, 708, 720, 725, 740, 764, 960, 984, 986, 988, 990, ib. 416/530, ib. 417/522, 708, alr ii 2 553/192, 414, 514, 520, 531, 551, 605, 682, 705, 723, 728, 987, A v 35, vi 22. Pân’ la fântână mergea, Ciutura hodorogea, Uluc de apă umplea. BALADE, II, 433. Colo-n vali la uluc Sî strâng fetili buluc. FOLC. MOLD. II, 180. Dintr-un butul· Faci un uluc (— dintr-o persoană necioplită poţi scoate o persoană bine educată şi cu învăţătură). Cf. zanne, p. in, 419. <> Fig. Să-ţi laşi domol pe fundul ulucului din mine Nisipul tău de aur, Durere sfârâmată. VOICULESCU, POEZII, I, 62. ♦ (Regional) Albie de spălat rufe (Giurgeni - Feteşti). Cf. alr sn iv h 1 223/705. ♦ (Regional) Groapă în care se toarnă var2 stins şi prin care sunt puse să treacă oile care suferă de anumite boli la picioare; (regional) vamiţă (Creţeşti - Huşi). CHEST. V 173/24. Când oile bolesc de picioare, se face o vamiţă (un uluc cu var stâns), iar oile sânt trecute prin acel uluc cu var. ib. 3. Jgheab de lemn sau de tablă pus de-a lungul streşinii casei pentru a aduna şi a conduce spre burlane apa de pe acoperiş. Aste lacrimi, scuturându-se pe lângă zbârciturile naşului ca pe nişte uluce fireşti, ajungeau sub buza dedesubt, negruzzi, s. I, 6, cf. cihac, ii, 627, ŞIO II], 372, BARCIANU. Zorelele... se acăţau ştrengăreşte până şi de ulucii streşinelor. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 63, cf. ŞĂINEANU, D. U. Streşinile... încep să plângă cu şuroaie mari de lacrămi, prin toate spărturile ulucului. TOPÂRCEANU, O. A. Π, 140. Cu ţurţuri lungi de gheaţă plâng ulucii. CAZIMIR, L. U. 37. Ţurţuri de gheaţă de pe uluce. TEODOREANU, M. II, 465, cf. SCRIBAN, D., FLOREA, t. F. 534, l. rom. 1984, 14, alri 390/600, 614, alrii/i h 233, a i 14, 15, alr - τ 698/338, 416, 444, 453. ♦ (Regional) Olan (1). Cf. cihac, II, 627, barcianu, alexi, w., alr ii/i h 231/514. 4. (Mold.) Jgheab de scânduri prin care curge apa punând în mişcare roata morii; lăptoc, scoc (1). Cf. CIHAC, II, 627. Ridicându-se stavilele..., apa curge în scoc, lăptoc, lătoc sau uluc. DAMÉ, T. 148. Iezătura este... străbătută de un canal numit lătoc, împărţit în 2 sau 3 uluce sau canale mai mici, căptuşite cu scânduri, dintre care unul sau 2 conduc apa din el şi o lasă să cadă peste roata morii. ANTIPA, P. 56, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, ALR SN I h 155, ALRM SN I h 105, A V 28. ♦ Jgheab sau ţeavă prin care curge făina la moară; vrană, (popular) piscoaie (3), (regional) ulucaş (2). Şi-a luat tăbultocul de mei şi s-a dus să-l toarne în coş; apoi... a înlăturat măcinişul lui Şaban şi a potrivit la uluc sacul său. SADOVEANU, Ο. XVI, 140, cf. SCRIBAN, D., ALR SN I h 175, ALRM SNlh 118, AVI 11. 5. (Mai ales prin Mold.) Jilip. Scoaterea lemnelor de pe pâraiele ce dau în apa Barnarului... s-a făcut prin uluce. a. popovici - kirileanu, b. 61, cf. cl 1968, 81, CHEST. IV 30/371, ALR SN π h 618, ALRM SN I h 421, A V 20. 6. (Prin Mold. şi Dobr.) Vas în care se calcă strugurii; călcător. Cf. alrii 6 131/537, 987. 7. (Regional) Covată la piuă (3). [La piuă] cad cu putere-n gropile ulucului nişte ciocane mari, un fel de capete de grinzi. LUNGIANU, CL. 71, cf. ALR II 6 474/531, 723, 987. 8. (Regional) -Vas (paralelipipedic) de lemn, în care se ţine brânza telemea în saramură. Caşul... se tăia în pătrăţele care se aşezau în ulucul de saramură. VUIA, PĂST. 205. [Bucăţile de brânză] le iei frumos cu mâna şî le bag în uluc, la saramură. GL. OLT. Tăiam [caşul] şî-l puneam la ulug la saramură. T. dial. M. ii, 257. [Brânza] o puneam în uluc di saramuri T. DIAL. D. 843. 9. (Prin Mold.) Vas, de obicei dintr-o bucată de lemn scobit sau din doage, mai rar din tablă, folosit pentru păstrarea apei în care se înmoaie praftura sau în care se căleşte oţelul, florea, t. f. 534. 10. (Rar) Un fel de atelă formată din sârmă şi căptuşită pe dinăuntru cu vată, care se întrebuinţa pentru protejarea membrelor fracturate. Cf. bianu, d. s. 11. Scobitură, şanţ făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă; canelură, nut (2). Cf. polizu, pontbriant, d., cihac, n, 627, lm. Bătu cu ciocanul dasupra butoiului, până ce intrară doagele în ulucul gardenului. ap. ŞIO II1; 372, cf. DDRF, BARCIANU. Plătuitorul... serveşte la plătuirea, adecă la subţiarea tablelor... de la uşi, dulapuri, lambriuri şi alte asemenea lucrări, pentru a fi potrivite în ulucă. I. APOLZAN, u. 14, cf. TDRG. Aşa-numitul mobilier dulgher era executat din scânduri sau scândurele cioplite cu securea şi cuţitoaia, încheiate în ulucuri, ca şindrilele de pe case. BUTURĂ, EG. 362, cf. V. BREBAN, D. G., CHEST. II 240/18, ALR I 668/846. ♦ Şanţ făcut de-a lungul mesei dulgherului, în care se ţin uneltele. Cf. DAMÉ, T. 114. 570 ULUC2 -71 - ULUCĂ1 12. (Prin Munt.) Unealtă de dulgherie folosită, probabil, pentru a face caneluri. Cf. ddrf, h ii 118, iv 86, vii 184, ix 43. - Pl.: uluce, (regional) ulucuri (alrii/i h 231/987, ib. 233/531, alr - T 698/444, 453) şi (m.) uluci. - Şi: (regional) ulucă (h ix 43, alr ii/i h 333, alr π 2 552/537, 605, ib. 2 553/605, 682, ib. 6 138/605, alr sn ii h 618/605, alrm sn i h 421/605) s.f., ulùg (pl. şi m. ulugi alr - T 698/338), oliic (scriban, d., chest. iv 54 b/l 98) s.n., olucă (alr i 390/679) s.f., huluc (alr π/i h 233/520, ALRn 2 552/520, ib. 2 553/520, ib. 6 131/520) s.n. - Din tc. oluk. ULUC2 s.n. v. ulucă1. ULÜCÂR1 s.m., s.n. (Regional) 1. S.m. Muncitor care lucrează la transportul buştenilor pe Uluc1 (5). Cf. ARVlNTE, term. 173. [Muma Pădurii] noaptea că pleca Pe la lemnari, Pe la ulucari, Tot. prin păduri mari. RÄDULESCU-CODIN, L. P. I, 73. 2. S.n. Ulucitor (Băneşti - Găeşti). Cf. CHEST. II 239/76. - Pl.: (1) ulucari. - Uluc1 + suf. -ar. ULUCÂR2 s.m. (Iht.; regional) Sulac (III) (Cyprinus carpio hungaricus). In aceste săltători se prinde azi mai cu seamă crapul aşa-zis sulatic sau ulucar, care are obiceiul de a sări pe la garduri. ANTIPA, P. 594, id. F. I. 114, 117, ATILA, p. 279, 281, şăineanu, d. u., cade, DSR. - Pl.: ulucari. - Şi: olocăr s.m. antipa, f. i. 114, 117. - Ulucă1 + suf. -ar. ULUCĂŞ s.n. (Regional) Diminutiv al lui u 1 u c1. 1. Cf. u 1 u c1 (1). Cf. alr π 2 552/520. 2. Jgheab sau ţeavă prin care curge făina la moară; - vrană, (popular) piscoaie (3), (regional) uluc1 (4). Vrana sau ulucaşul, prin care curge faina. DAMÉ, T. 153, cf. 155, şio π,, 373, tdrg, pamfile, i. c. 186, dsr. 3. Parte a teascului prin care se scurge mustul (Mirceşti - Paşcani). Cf. ALR II 6 138/537. - PL: ulucaşe. — Şi: hulucăş s.n. ALR II 2 552/520. - Uluc1 + suf. -aş. ULUCĂ1 s.f. 1. Scândură utilizată în construcţii, mai ales la garduri. V. leaţ,ostreţ,şipcă‘, ştachetă. I viişoară... cu pivniţă mică de tălpi i magazie dă uluce supt acoperământ (a. 1831). C. GIURESCU, P. O. 116. Povarnă de uluci, învălită cu şindrilă (a. 1842). DOC. EC. 770, cf. POLIZU. O poartă cu două canaturi, învelită cu streaşină de uluci mărunţele. FILIMON, o. I, 264. Tavanul acestei camere era de grinzi şi uluci de stejar. id. ib. 265, cf. LM. Tavanurile de uluci de stejar, ap. TDRG, cf. DDRF, BARCIANU, şio II,, 372. Ograda era mare, cu gard de uluci spre uliţă, rebreanu, p. S. 103, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, BL I, 38, SCRIBAN, D. Prin ulucile dispuse orizontal... găsi o portiţă. MIHĂESCU, R. 53. Dincă se îndreptă spre o poartă de uluci ascuţite. CAMIL PETRESCU, O. II, 7. într-o curte, împrejmuită cu uluci rare, se trezi un câine. STANCU, R. A. IV, 55. Cu un topor în mână, Paraschiv ascuţea ulucile pe un trunchi. PREDA, M. 256. I-au dat unul o şipcă, altul o ulucă. BARBU, G. 86. Ne tot scoteam capetele prin ulucile gardului, v. ROM. septembrie 1954, 125, cf. RĂDULESCU-codin, î. 365, alr ii/i h 267, ib. h 268, alrm ιι/i h 359, ib. h 360, ib. h 361/769. Le-a pus alătur toate, ulucă cu ulucă. T. dial. Μ. π, 37. ♦ Şindrilă. Cf. polizu. 2. (Mai ales la pl.) Gard de scânduri; zăplaz, (regional) ulucărie. V. stobor2. Am pus să sape ca să găsească rădăcini de par de gard sau de uluce (a 1791). IORGA, S. D. vii, 10. Grădina era încunjurată cu... uluci de scânduri de stejar. GfflCA, S. 42. Două scânduri din uluce erau rădicate. SION, P. 289, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 627. Sări peste uluci în grădină. GRANDEA, S. 93. Orăşel ce abia începuse... a se împlini, ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unéi căscioare de brăslaş. ODOBESCU, S. I, 109. De pe lângă uluci, din fundul curţii, răspund alte chibrituri aprinzându-se. CARAGIALE, O. III, 145. Se urcă pe uluci..., ca să-i fure poamele, slavici, N. i, 251. Mă strecurai tiptil... după uluci pe creasta casii, de pe creastă la gura podului. delavrancea, t. 27, cf. ddrf, barcianu, şio ii,, 372, ALEXI, W. Ea începu să zâmbească şi să dea din cap la câteva cucoane ce treceau pe lângă uluci. ap. TDRG. In dosul gardului de scânduri, zăplazului sau ulucei. pamfile, A. R. 224. Nici prin crăpăturile ulucilor nu poate să se uite. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 26. Zadarnic încercă s-o desluşească pe fată, uitându-se peste uluca de scânduri. AGÂRBICEANU, S. 42. Albul zăpezii acoperea pământul şi îmbrăca ulucile, casele şi pomii. ARDELEANU, U. D. 227, cf. ŞĂINEANU, D. U. Până şi uşile şi ferestrele scoase din ţâţâni vin să se sprijine de uluci ori de salcâm, bassarabescu, v. 96, cf. cade. Ne spiona, pitit după uluci. MINULESCU, vers. 263. Sar eu ulucile, încurcându-mă în sabie. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. Băieţică începu să mieune şi să tragă cu labele pe ulucă. STĂNOIU, C. I. 201. Nimeni n-a mai bătut un ţăruş la ulucă. KLOPŞTOCK, F. 187. Dihori neruşinaţi scormoneau pe sub uluci. VOICULESCU, P. I, 63. O auzise pe copilă că vine: trântise portiţa de la uluci. SADOVEANU, O. XVII, 298. Dezbaterile între nea Boilă şi soţia sa au luat un caracter aproape public, depăşind îngrădirea ulucilor. CĂLINESCU, C. O. 89. Omul doreşte să cunoască lumea dincolo de ulucile ogradei părinteşti. VIANU, L. R. 290. Zapciul îi lămuri că zidul se lucrează între două uluci de scânduri, între care se toarnă pământ. CAMIL PETRESCU, O. II, 177. Pisica... se duse la uluci, le sări, se pierdu în noapte. STANCU, R. A. III, 265. îşi păzeau surorile şi le băteau zdravăn când le prindeau în umbra ulucilor cu vreunul. PAS, Z. I, 221. I se păruse... o biată grădiniţă cu uluci scunde, vinea, l. II, 299. Eu mă împleticeam beat, fracturat, mă rezemam de uluci, ameţit de tristeţe. BOTTA, S. III, 84. M-am pitit după uluci şi n-am mai mişcat, preda, î. 45. Aduseseră şi legaseră caii de uluci. v. ROM. octombrie 1964, 64. Era mai lesne de suit pe acoperiş, Că doar punea un picior pe ulucă. SORESCU, L. L. I, 22. [Dulgherul] lucrează paturi, bănci, uluci, porţi şi altele. Η π 146, cf. ib. IV 45. Uluci prăpădeau, Ferestre şi uşi ardeau. TEODORESCU, p. p. 486, cf. CHEST. u 403/22, 25, 32, ALR ii/i h 267, ib. h. 268, alrm π/i h 359, ib. h 360, ib. h 575 ULUCĂ2 -72- ULUI3 361. Să trântea dă toate ulucili. O. BÂRLEA, A. P. I, 247, cf. nalr - O il h 213. Mă dau cu capul de ulucă. folc. mold. I, 253. - PL: uluci şi (învechit şi regional) uluce. - Şi: ulùc (pl. şi m. uluci BARCIANU) s.n. alexi, w., nalr - o II h 213/972. - Cf. u 1 u c1. ULÜCÄ2 s.f. v. uluc1. ULUCĂRÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A da drumul lemnelor pe uluc1 (5) la vale; (regional) a uluci1 (2). arvinte, term. 174, cl 1968, 80. - Prez. ind.: ulucăresc. - Uluc1 + suf. -ări. ULUCĂRÎE s.f. (Regional) Gard de scânduri; ulucă1 (2) (Tisău - Urziceni). chest. ii 403/97. -PL: ulucării. - Ulucă1 + suf. -ărie. ULUCI vb. IV. T r a n z. (Regional) 1. A face un uluc1 (11) de-a lungul unei piese de lemn. Cf. tdrg, cade. 2. A ulucări. arvinte, term. 174. - Prez. ind.: ulucesc. - V. uluc1. ULUCÎT1 s.n. Acţiunea de a uluci (1). Cuţitoaia să muşte cu temei din şindrile, ulucitul să fie fără greş. ap. tdrg, cf. cade. - V. uluci. ULUCÎT2, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre clădiri) Căruia i s-a pus uluc1 (3) la streaşină. Grajdu pă tălpi groase, ulucii şi şindrilit nou. CR (1834), 3482/42. 2. (Despre piese de lemn) în care s-a săpat un uluc1 (11). Cf. uluci (1). 2 lemne groase ulucite, numite hamzauri. ANTIPA, P. 58, cf. 793. - PL: uluciţi, -te. - V. uluci. ULUCITÔR s.n. Unealtă de dulgherie cu ajutorul căreia se fac şanţuri de-a lungul marginilor unor piese de lemn care se asamblează; şănţuitor, (regional) ulucar1 (2). Cf. I. APOLZAN, U. 12, TDRG, CADE. - PL: ulucitoare. - Uluci + suf. -itor. ULÙG s.n. v. uluc1. ULÙI1 s.m. v. uliu. ULUI2 vb. IV. T r a n z. A provoca o mare (şi neaşteptată) mirare, admiraţie, emoţie, a uimi peste măsură; a impresiona profund. Cf. pontbriant, d., CIHAC, II, 438. După vorba asta, care ului pe Sandu, procurorul m-a fost chemat pe mine. ap. tdrg, cf. ALEXI, W., TDRG. Cu o îndrăzneală care mă ului,... îmi afirmă pasionat că tocmai aceasta o aşteaptă. GALACTION, O. 238. Dacă un prozator ne uluieşte cu vocabularul lui regional, atunci se obişnuieşte îndată a se zice că a apărut „ un nou Creangă ". CĂLINESCU, I. C. 285, cf. SCRIBAN, D. O floare însă ului... pe Ladima, căci avea ceva misterios în somptuozitatea ei. CAMIL PETRESCU, N. 77. A ştiut... să-l uluiască din primele ceasuri cu bogatele sale cunoştinţe. V. ROM. aprilie 1954, 98. Povestirea scurtă a tatălui le uluise pe fete şi pe mamă. PREDA, M. 405. Am .uneori dorinţa să fac un lucru extraordinar, care să te uluiască. T august 1964, 52. Făcu o descoperire care-l ului. V. ROM. august 1969, 52. <> R e f 1. (învechit) în loc de peşte, pre filosofii din fundul corabiii scot; care lucru pescarii văzând întâi, de minune s-au fost uluind. Cantemir, IST. 141. ♦ R e f 1. (învechit şi regional) A-şi pierde facultatea de a judeca clar; a se buimăci, a se fâstâci, a se încurca, a se năuci (1), a se zăpăci. De-i va fi frică şi să va ului şi nu va putea spune desluşit., să-l întrebaţi de multe ori, până i să va potoli frica. NEAGOE, ÎNV. 245/18. Cum ar cădea în amestecarea limbilor la Turnul Vavilonului, aşe să uluieşte. CANTEMÎR, HR. 171. Vânzătoriul şi cumpărătoriul să vor ului, unul gândind că vinde alta, iară celalalt că cumpără alta. CARAGEA, L. 20. De ar fi adevărat că grijile aduc învălmăşală duhului, pentru ce... nu să uluieşte în vorbirile sale cu prietenii? MARCOVICI, D. 198/9, Cf. POLIZU, HEM 680, CIHAC, II, 438, LM. Pierderea domnului lor îi făcură să se uluiască. ISPIRESCU, M. v. 59. Nu se dezmeticise voinicul nostru, ba mai rău se uluise. DELAVRANCEA, S. 101, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Fermecat de frageda drăgălăşie,... se uluieşte şi îşi crestează degetul arătător. ARGHEZI, S. vm, 37. Cu mintea judeca: S-a uluit maică-mea! TEODORESCU, P. P. 665, Cf. REV. CRIT. ΠΙ, 172, RĂDULESCU-CODIN, l. 131. Când te văd mă uluiesc Şi spre tine că pornesc. ŞEZ. VIII, 24, cf. pamfile, c. ţ. 116, id. j. îi, 170, ciauşanu, v. 207, tomescu, GL., balade, ii, 69. O Tranz. Alte lucruri minunate... să videa, carile nu numai a ochiului privală, ce şi a, minţii socoteală ameţiia şi uluiia. Cantemir, ist. 128. (Cu complementul „mintea”) Groaza morţii mintea uluiaşte şi primejdia... simţirile amurţeşte. id. ib. 157, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, Π, 438, ALEXI, W., CADE. - Prez. ind.: uluiesc. - Şi: (prin Mold.) urlui vb. IV. TDRG. - Cf. slavonul o γ λ a ia τ h „a prinde”, bg. y ji a b a μ „a pătrunde, a surprinde”. ULUI3 vb. IV. Tranz. 1. (învechit) (Folosit şi a b s o 1.) A mărturisi (2). Să uluim acmu credinţă dereaptă. CORESI, Μ. 260/6. înaintea cestor oameni buni uluiesc şi arată. id. ib. 266/12. Noi cunoaştem şi uluim pe Hristos a fi Mesia (a. 1692). ap. DLRV. Limba mea să uluiască direptatea ta (sec. XVII), ap. dlrv, cf. DHLR II, 542, DR. iv, 116, 117, tamâs, et. wb., i. gheţie, b. d. 195, dlrv. 2. (în dicţionarele din trecut) A interoga, a cerceta; (regional) a vălătui (1). Cf. lex. mars. 218, klein, d. 167,444, lb, iser, lm, tamâs, et. wb. -Prez. ind.: uluiesc. - Şi: olui vb. IV. LEX. MARS. 117,218. -Din magh. vall. - Pentru sensul 2, cf. magh. v a 11 a t. 586 ULUI4 -73- ULUIT ULUI4 vb. IV. Tranz. 1. (învechit, prin Maram.; în forma olui) A oferi, a dona. Neavănd cu ce putea plini canun ce i s-a dat..., într-această formă oluiescu eu, Coman Toader, acest tosag sy[in]tei mănăstiri (a. 1717). IORGA, s.d. XII, 235. 2. (Regional) A împărţi (Meria - Hunedoara). DENSUSIANU, Ţ. H. 338, cf. I. GHEŢIE, B. D. 195. - Prez. ind.: uluiesc. - Şi: (învechit, prin Maram.) olui vb. IV. - Etimologia necunoscută. ULUI5 vb. IV. I n t r a n z. (Prin Olt.) 1. (Despre persoane) A striga, a scoate chiote pentru a alunga uliul. Cf. TOMESCU, GL. 2. (Despre găini) A scoate un cârâit specific atunci când se apropie uliul (Peştişani - Târgu Jiu). Cf. alr π 5 702/836. -Prez. ind.: uluiesc. -De la uliu. ULUI6 vb. IV v. hului. ULUIALĂ1 s.f. Uimire, surprindere profundă (şi neaşteptată); zăpăceală, buimăceală, năuceală (I); uluire (1), (învechit) uimeală, (învechit, rar) uluitură1. Cf. POLIZU. Ne trecu uluiala Ş-am rămas doar cu zăpreala. CARAGIALE, O. IV, 314. Nu se dezmeticise bine din uluiala somnului. ISPIRESCU, L. 235, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞÂINEANU, D. U., CADE. Au trecut aşa multe săptămâni, ca într-o uluială din ce în ce mai adâncă. VOICULESCU, P. II, 163, cf. SCRIBAN, D. I se aducea la cunoştinţă că... i se primise demisia... şi, abia după ce-i trecu uluiala, înţelese şi deveni furios. CĂLINESCU, S. 405. Nu ne arde nouă de şcoală! răspunse mama după câteva clipe de uluială. PREDA, M. 395, cf. REV. CRIT. III, 172, CIAUŞANU, V. 207. - PL: uluieli. - Ului2 + suf. -eală. ULUIALĂ2 s.f. (în dicţionarele din trecut) Interogare, cercetare; (învechit)'uluită1 (2). Cf. lb, iser, lm. - V. ului3. ULUIRE s.f. 1. Faptul de a (s e) u 1 u i2; uimire, surprindere profundă (şi neaşteptată); zăpăceală, buimăceală, năuceală (1), uluială1. Cf. lb, iser, polizu, ddrf. Parcă uluirea i-ar fi schimbat glasul, rebreanu, r. I, 194. Uluirea şi nepriceperea îi dădeau o înfăţişare de naivitate copilărească, id. Nuv. 215. Ochii mei străpung figura crispată de uluire. MIHĂESCU, D. a. 96. Pe chipul lui apăru o expresie de uluire. PREDA, M. S. 90. Am rămas cu ochii uimiţi, măriţi de uluire, v. ROM. februarie 1964, 76. Uluirii lui îi luă locul... un sentiment de amărăciune, ib. august 1969, 52. După ce am învăţat a vorbi, mi-am dat seama că exist şi, cu intensă uluire, că m-am născut. STÂNESCU, R. 59. 2. (învechit, rar) Greşeală, înşelăciune, amăgire. In vasul uluirii vetrilele gândurilor deschidea, prin marea relelor socotele înotând, spre toate vânturile holburilor fiunele chitelelor întindea. CANTEMIR, IST. 250, cf. LB, ISER. - PL: uluiri. - V. ului2. ULUIT, -Ă adj. Cuprins de o mare (şi neaşteptată) mirare, emoţie, admiraţie; năuc (2); năucit. Cu braţele deschise şi cu minţile uluite o aştepta şi o poftiia. CANTEMIR, IST. 107. Judecătorii începură a se îndoi despre inocenţa mea. Eram uluit. BOLINIINEANU, o. 408. „ Ce ziceţi? cum? ce e? " - întrebau ei uluiţi. ODOBESCU, S. I, 89. Rămase zdrobită, uluită, ca un osândit sub greutatea sentinţei, vlahuţă, s. a. II, 253. Radu, urluit deocamdată, se uita la dânsa. id. N. 52, cf. DDRF. Fata se uită mirata,-uluită. SANDU-ALDEA, D.'N. 230. Rătăcea acu prin codri, Uluit de bucurie. IOSIF, patr. 73. Crezi că moare? întrebă uluit bărbatul. AGÂRBICEANU, S: 75. O cuprinse iarăşi spaimă şi bolborosi uluită vorbe fără Şir. REBREANU, I. 203, cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE. Uluit ca fiecare recrut, se uita la cei care-l înconjurau şi se minuna. MIRONESCU, S. a. 57. Se ridică în picioare uluită. CAMIL PETRESCU, T. II, 34. A rămas o clipă uluită de hotărârea mea. M. ELIADE, M. 145. Am fost aşa de uluit, încât n-am avut nici măcar timpul şi putinţa să ripostez. POPA, B. 13. Prinde în goana gândurilor cuvântul... şi repetă şi ea uluită, vlasiu, a. p. 368. Umbla uluit, ca pe alt tărâm, aiurea. VOICULESCU, POEZII, I, 243. Mi-a dat o informaţie pe care am ascultat-o uluit. SADOVEANU, O. xvm, 636. Pentru muzee nu ne-a rămas decât puţin timp, tocmai destul pentru ca să rămân uluit de bogăţia celor văzute. PUŞCARIU, D. v. 16, cf. SCRIBAN, D. De ce faci pomana asta? zise el uluit, după un timp. CIPRIAN, S. I, 92. Cineva dintre noi a strigat uluit de descoperirea lui. v. ROM. aprilie 1955, 245. îl priveşte uluită, ca şi cum n-ar fi-înţeles. H. LOVINESCU, T. 397. Tăcea uluit. PREDA, R. 188. Salută cu degetul la tâmplă familia uluită. ROMÂNIA literară, 1985, nr. 8, 16/4. Feciorul de împărat, după ce rămâne uluit şi mirat de vorbele moşneagului, îşi vede de drum. RĂDULESCU-CODIN, î. 145. Nu ştie maica că ţi-ar spune, răspunde femeia uluită. SNOAVA,,iu, 113. ♦ (Despre fizionomia, privirea, manifestările etc. oamenilor) Care exprimă uluire, dezorientare, zăpăceală; năuc. Ochii-i uluiţi par că vor să iasă din orbite. STERE, S. 141. Un murmur uluit răspunde din vagoanele deşteptate. REBREANU, NUV. 110. Ochii îi erau uluiţi de vălmăşeală. TEODORËANU, U. C. 18. Panorama fantastică... a lumii petrolifere se desfăşoară cu violenţă sub ochii uluiţi ai privitorului. BOGZA, A. î. 28. Trecătorii... însoţeau cu o privire uluită caroseria demodată, vinea, L. II, 275. Rămase într-o tăcere uluită, preda, R. 122. + (învechit şi regional) Care şi-a pierdut capacitatea de a judeca clar; buimac, fâstâcit, încurcat, zăpăcit. Şi mai buiguiţi şi mai uluiţi au fost şi sânt alţii decât aceştia, carii nu numai pre romani varvari à fi... a blojori nu s-au siit. CANTEMIR, HR. 100, cf. LM. Al nostru împărat... într-o seară s-a-ntămplat Pe la noi d-a înnoptat; Şi, trimeţând un ostaş Ca să-i caute sălaş, Ostaşul, cam uluit, Drept la noi a nemerit. TEODORESCU, P. P. 116 Să se ducă de unde venise, se întâlnea cu tătarii; să meargă înainte, se îneca. Mai stă ce niai stă uluit. I. CR. IV, 19, ib. VI, 251, CIAUŞANU, v. 207. <> (Substantivat) Unii, ca cum... spre somn furaţi şi în chiteala socotealelor afundaţi ar fi fost..., ca uluiţii sta şi ca somnoroşii. CANTEMIR, IST. 117. <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Uluitul de Epimeţeu odată răsări. ISPIRESCU, u. 93. ♦ (Regional) Nătâng (I 1) (Măceşul de Jos - Băileşti), alr sn v h 240/872. - PL: uluiţi, -te. - Şi: (prin Mold.) urluit, -ă adj. - V. ului2. 593 ULUITĂ1 -74- UMAN ULUITĂ1 s.f. 1. (învechit) Mărturisire (2), afirmare. A duhului svântu dă-ne darurile, pre uluită dă-ne hrăborie (ante 1601). texte rom. (xvi), 338. Ulluita (a. 1642). ap. I. GHEŢIE, B. D. 308. Dereptu păeate-ş uluită-ş făcea (sec. XVII), ap. dlrv. Uluita aposto-lească carea nu iaste în scriptura sfântă (a. 1702). ap. DLRV. Uluita credinţii (a. 1702). În DR. X, 328, cf. DDRF, I. rom. 1973,448, i. gheţie, b. d. 195. 2. (în dicţionarele din trecut) Interogare, cercetare; (învechit) uluială2. Cf. ISER, lex. mars. 218, lb, lm, dlrv. -Pl.: uluite. - Şi: oluit s.n. lex. mars. 218. - V. ului3. ULUITĂ2 s.f. (Regional) împărţeală (Meria -Hunedoara), densusianu, ţ. h. 338. Hai să fasem uluita. id. ib., cf. I. gheţie, B. D. 195. - Pl.: uluite. - V. ului4. ULUITÔR, -OĂRE adj. Care uluieşte2; extraordinar, formidabil, nemaipomenit, surprinzător, uimitor, (familiar) teribil (2). în puţină vreme..., îşi mări averea în chip uluitor. BOLINTINEANU, O. 252. Ajunsesem cu toţii să ne deprindem destul de binişor cu acel poznaş concert... de pocnete uluitoare. ODOBESCU, S. m, 594. Un pact care a doua zi răspundea într-o manevră neaşteptată la Cameră, o interpelare senzaţională şi un vot uluitor. C. PETRESCU, C. V. 179. în dezacorduri sinistre şi uluitoare, evoluează melodii vechi într-o flaşnetă. CIORAN, C. A: 115. Aflăm uluitoarea ştire că pe vremea aceea se putea cumpăra cu o pungă de bani... 20 de vaci cu viţei, grâu, orz şi vin. C. GANE, TR. V. 282. Lăsând să cadă Lumina ca un val uluitor. PILLAT, P. 171. Asociaţia verbală argheziană este uluitoare. CONSTANTINESCU, S. I, 111. N. Iorga..., uluitorul cărturar. CĂLINESCU, C. O. 93. Instinctul are certitudini uluitoare, dar tot atât de uimitoare sunt şi rătăcirile în care el cade. BLAGA, Z. 13. Uluitoarea canonadă încetează. BOGZA, C. O. 180. Un alb coridor, Uluitor în pădurea cea neagră Parc-ar fi un tunel Tot din crengi înflorite. BOTTA, S. n, 133; Poţi oricând să admiri în vitrine uluitoare piese de porţelan. V. ROM. aprilie 1970, II./« acest articol s-ar fi putut citi enunţuri uluitoare. CIOCULESCU, C. 169. -v· (Adverbial) Dragostea pentru carte a crescut uluitor. SAHIA, N. 141. -0· (Adverbial; legat de un adjectiv sau de un adverb prin prepoziţia „de”, exprimă ideea de superlativ absolut) Ne plimbam, prin oraşul mare şi uluitor de departe, pe străzi largi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 194. E într-adevăr uluitor de frumoasă! MIHĂESCU, D. A. 58. Saşii luterani formau acum un bloc...uluitor de conştient. BLAGA, G. 17. In veacul nostru, în ştiinţă, se înaintează uluitor de repede. T august 1964, 74. Am avut uluitor de clar senzaţia că tot ce mi se întâmplă acum îmi era cunoscut. V. ROM. iulie 1970, 20. - Pronunţat: -lu-i-, - Pl.: uluitori, -oare. - Ului2 + suf. -itor. ULUITURA1 s.f. (învechit, rar) Uluială1, ap. ddrf. - Pronunţat: -lu-i-, - Pl.: uluituri. - Ului2 + suf. -itură. ULUITÙRÂ2 s.f. (învechit, prin Ban.) Mărturisire (6). Spovedania, adecătă uluitura păcatelor (a. 1703). DLRV. -Pronunţat: -lu-i-, - Pl.: uluituri. - Ului3 + suf. -itură. ULULIÂC s.m. v. uliac. ULULUÎ vb. IV. Tranz. A cânta monoton, fără cuvinte (pentru a adormi un copil). Cf. delavrancea, o. IV, 355. Ό- (Prin metonimie) Toată ziua toarce şi ululuîe leagănul, de când i-am dat păpuşa, id. ib. ΠΙ, 164. - Prez. ind.: ultilui. - Formaţie onomatopeică. ULULUIÂLĂ s.f. Zgomot asemănător cu un plâns. Cf. DELAVRANCEA, O. II, 463. - PL: ululuieli. - Ulului + suf. -eală. ULULUÎT, -Ă adj. (Regional) Foarte beat, beat criţă (Berivoii Mici - Făgăraş). Cf. chest. viii 109/3. - PL: ululuiţi, -te. - Cf. u 1 u i t. ULVÂN s.m. (Prin Olt.) Uliu. tomescü, gl. -PL: ulvani. -Cf. uliu. UMÂG subst. v. omag. UMÂN, -Ă adj. 1. Care este propriu omului, caracteristic omului, specific omului, de om; omenesc (1)· Nici un instrument... nu putu ajunge până la vocea umană sau a egaliza pe om. HELIADE, O. II, 371, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Ţesutul celulare şi universale... intră în compoziţiunea din tot trupul uman. EL. AN. 7/2, cf. POLIZU. O mână umană atinse umărul meu. FILIMON, O. I, 331. Dreptul, viaţa morală, independenţa, nevoile cele mai înalte a naturei umane. CALENDAR (1861), 59/12, cf. pontbriant, D., prot. - pop., N. D. Ceea ce-i comun naturei umane întregi... se aplică cătră toate cazurile concrete. HASDEU, I. C. I, IX, cf. CANELLA, v. Ele stârnesc în suflet ideea neferice A perfecţiei umane. EMINESCU, O. I, 60. Distrugători ai fericirii umane. CARAGIALE,O. Π, 185. Locuinţe umane se văd numai din vreme în vreme. I. NEGRUZZI, S. III, 411, cf. DDRF, BARCIANU. De la viaţă la vis şi de la vis la viaţă, o punte de argint pentru fantasia umană. DELAVRANCEA, V. V. 3, cf. ALEXI, W. Se pare că umana nemurire Au pus-o zeii-n visul de iubire. CERNA, P. 41. Condiţia umană e teribilă! IBRĂILEANU, A. 190, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Calităţile lor sunt pe jumătate divine şi pe jumătate umane. NEGULESCU, F. R. 151. Subiectul... oferă toate posibilităţile de incisivă scrutare în hrubele sufletului uman. CONSTANTINESCU, S. I, 18. Nu propunându-i să înfăţişeze anumite caractere etnice, dobândeşte creaţia răsunetul ei esenţial uman. VULCĂNESCU, D. 9. Dualismul violenţă - iubire rezumă sensul profund al vieţii umane. FLORIAN, R. H, 3. Autorii care au îmbogăţit spiritul uman. vianu, L. R. 35. Mari pictori care s-au lăsat impresionaţi de chipul uman. v. ROM. ianuarie 605 UMAN -75- UMANIOARE 1966, 166. Limba ca întreg este expresia personalităţii umane în general. T. LINGV. GEN. 18. ❖ (Adverbial) Una din pricinile pentru care se scrie poezie este şi aceea de a comunica esenţial uman, pentru că poezia este tot ceea ce desparte pe om de orice altceva. STĂNESCU, R. 129. -v- (Substantivat, n. sg.) Revolta umanului împotriva divinului îmbracă în această poezie a lui Eminescu o formă particulară. D. popovici, P. 172. Viziunea sadovenistă trece din uman în cosmic, fiindcă în ea cântă însuşi sufletul naturii. CONSTANTINESCU, S. 11, 7. Umanul... tinde să se depăşească pe sine. românia literară, 1969, nr. 16, 22/3. Suprimaţi varietatea umanului în numele unui model ontologic. LIICEANU, J. 204. Această topire a umanului în totul cosmic integrator se face... fără brutalitate. PLEŞU, O. 64. ♦ Care are trăsături, însuşiri omeneşti; care este om. Niciodată natura nu combinase mai multe nuanţe de frumuseţe într-o fiinţă umană. FILIMON, O. I, 105. Ca marea spumătoare şi marea de nisip Se umflă şi îneacă victimele umane. GRANDEA, S. 66. Astfel umana roadă în calea ei îngheaţă, Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat. EMINESCU, O. I, 64. Nu puteau fi cei doi miri decât două superbe exemplare umane. EFTIMIU, N. 6. Am vrut să te cunosc personal, să văd ce fel de exemplar uman eşti. M. ELIADE, C. 135. Lumea a permis un exemplar uman de tipul meu. CIORAN, C. D. 17. Avocatul Armand Popescu, poreclit Breloc, pentru făptura lui de miniatură umană. BART, E. 263. Un sfânt de la care umanele umbre să-nveţe Cum trebuie între pământ şi tărie să stea. BLAGA, O. II, 12. £ o frumuseţe plină de armonie şi strălucire, părând un elogiu superb al fiinţei umane. BOGZA, C. O. 280. Piesa... realizează o galerie mai bogată de tipuri umane. T mai 1964, 84. Suferinţa este o îngrădire a fiinţei umane. v. rom. iunie 1970, 63. Izolarea unor fiinţe umane (copii furaţi de animale) le transformă în animale, ib. 31. Datele fiziologice sau psihologice ale individului uman. CONSTANTINESCU, R. I, 59. Ο (Substantivat) într-o sferă prea strimtă, el restrânse îndrăzneala şi geniul umanilor. PÂCLEANU, I. II, 88/5. ♦ Care se raportează la om, referitor la om; care se ocupă de om. Istoria umană în veci se desfăşoară. EMINESCU, O. I, 62. Medicina umană. SCRIBAN, D. *0* Geografie umană = antropogeografie. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. ♦ Format din oameni. A insuflat în genul uman o adâncă credinţă. BARASCH, m. i, 43/4. în răstimp s-au produs unele schimbări adânci în psihologia speciei umane. TOPÂRCEANU, O. A. II, 125. Faptul că s-au găsit oameni cari să se sinucidă din cauza imposibilităţii de a mai suporta nebuniile iubirii reabilitează genul uman. CIORAN, C. A. 11. Oamenii societăţilor primitive... aveau mai acută conştiinţa apartenenţei lor la un anumit grup decât la specia umană în general. CONSTANTINESCU, R. I, 44. Lumea... putea să presimtă în eroii lui Gorki frământarea oceanului uman de la graniţa Europei până sub cercul polar. SADOVEANU, E. 193. Asemenea grupurilor umane celor mai primitive, cetăţeanul nostru are groază să împiedice cursul naturii, călinescu, C. o. 12. Ansamblul deprinderilor de exprimare verbală dintr-o comunitate umană. COTEANU, s. F. 15. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Cu dragoste de oameni, plin de omenie; bun, blând, omenos; prietenos, binevoitor. Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Buni şi umani, ei n-au de scop a face vuiet, dar de a face binele şi de a tămădui. MAN. SĂNĂt. 13/4, cf. BAR. - MUNT., w. 4722/36, PQLizu. Era de la natură dotat cu un simţământ religios şi uman, ce făcea dintr-însul fiinţa cea mai nobilă. PELIMON, S. 10/4. Inima lui, asprită de suferinţele... prin care a trecut, devine incapabilă de orice simţimânt frumos şi uman. FILIMON, O. I, 98. Manierile cu cari se tratează muncitorul sânt mai umane acum decât înainte. I. IONESCU, M. 306, cf. PROT. - POP., N. D. îmi pare rău că te aud pe tine, spirit modern, suflet aşa de uman, vorbind astfel. CARAGIALE, O. II, 211. întâi trebuie să fii uman şi numai de aci încolo să vezi dacă eşti şi poet. VLAHUŢĂ, O. A. 327, cf. ENC. ROM. II, 730, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Numai în îndoială sunt profeţii şi fanaticii cu adevărat umani. CIORAN, C. D. 115, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. O femeie cu sentimente adânci umane. CIOCULESCU, C. 315, cf. DEX, DN3. (F i g.) Oltul lui Goga... se caracterizează prin valoarea lui umană de tăinuitor secular al suferinţa româneşti. LOVINESCU, S. I, 45. <> (Adverbial) Cf. ŞĂINEANU, D. U. Trebuie să te porţi uman cu cei învinşi. CADE, cf. SCRIBAN, D. 3. (Despre viaţă, condiţii de trai) Care se desfăşoară în condiţii omeneşti; conform cu cerinţele omeneşti. A-nceput să răzvrătească omenirea, Dornică de o viaţă mai umană. MINULESCU, vers. 240. 4. (în sintagma) Secţie umană = secţie de învăţământ în care se pune accentul pe studiul limbilor clasice şi al ştiinţelor umaniste, a A absolvit secţia umană. -Pl.: umani, -e. - Şi: (învechit) humăn, -ă (ENC. rom. ii, 730), (regional) omăn, -ă (bul. fil. iv, 65) adj. - Din lat. humanus. - Oman: prin apropiere de om. UMANIOÄRE s.f. pl. (învechit) Totalitatea studiilor umanistice, în special a celor clasice (considerate ca bază a culturii unui om); s p e c. nume dat odinioară claselor liceale cu profil umanist (2) din învăţământul secundar. în şcoala de umanioare... îşi va putea întinde şi adăoga cele dintâi cunoştinţe ce va dobândi în şcoalele începătoare. CR (1832), 290/11. Clasurile de umanioare... sânt în număr de şase. ib. (1834), 90/26. Şcolarii vor cunoaşte numai tablele de timpii primitivi, iar celelalte se vor învăţa în clasul I de umanioare. GR. R. (1835), 69/12. Poate a forma şi alţi tineri... (daca vor fi pregătiţi cu învăţăturile de umanioare, cunoscând însă bine limba latinească) (a. 1844). DOC. EC. 817. Umanioarele să vor împărţi... în patru clasuri. REGUL. ORG. 368/9. In sensul ce se da odinioară studiilor de umanioare în vechiul nostru colegiu de la St. Sava. ODOBESCU, S. II, 59, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Avea un curs începător cu patru „clasuri”, un curs „central de umanioare”, tot cu patru clasuri. CAMIL PETRESCU, O. I, 193. Urmează în clasele de umanioare. vianu, l. R. 69. Pentru orice lucrător al „umanioarelor”, frecventarea tradiţiei are funcţia unui „act de învestitură". PLEŞU, O. 116. Ό· (Adjectival) Inspectorul şcoalei a adunat pe toţi şcolarii claselor umanioare într-o sală. MOZAICUL (1838), 261/22. Are de gând să ţie vreo câteva seanţe şi cu profesorii de clasele umanioare. BARIŢ, I, 26, cf. polizu. Cer să să deschidă cu tot dinadinsul, pe lângă şcoale umanioare, şi şcoli 606 UMANISM -76- UMANIST reale şi comerciale (a 1870). ŞCHEI, 167. împreunându-se la un loc... gimnasiul de patru clase şi institutul de studii umanioare şi filosofice. SBIERA, F. S. 99. - Pronunţat: -ni-oa-, - Şi: (înveçhit, rar) umănioăre S.f. pl. DDRF. - Din germ. Humaniora. UMANISM s.n. 1. Mişcare culturală europeană din epoca Renaşterii, care promova, în opoziţie cu ideologia şi cultura medievală, o cultură laică şi milita pentru dezvoltarea multilaterală a personalităţii, apelând la tradiţiile culturii clasice greco-romane; concepţie umanistă (2). Cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Serviciile pe care umanismul italian le-a adus astfel lumii savante europene au fost... mari. NEGULESCU, F. R. 65. S-a constituit un nou ideal..., diametral opus ascetismului medieval,... numit umanism, oţetea, R. 182. Umanismul Renaşterii... proclamă dreptul de liberă cercetare. CONTEMP. 1948, nr. 107, 10/4. Umanismul devine o modă, cu repercusiuni surprinzătoare în moravurile vremii. VIANU, L. u. 60. Umanismul lui Cervantes se manifestă în abordarea directă a unor teme specifice gândirii Renaşterii, ll I, 126, cf. DL, DM. Cronicarii, îndeosebi, dovedesc nu numai atingeri întâmplătoare cu umanismul polonilor sau cu cel constantinopolitan, ci şi... cu umanismul occidental. IST. LIT. ROM. II, 9, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. FIL. 2. Ansamblu de tendinţe intelectuale şi filozofice care au ca obiect omul şi dezvoltarea calităţilor sale; concepţie optimistă despre om, atitudine de încredere în valoarea şi în posibilităţile de desăvârşire ale fiinţei umane. Cantemir a avut răgazul să-şi cultive mintea lui isteaţă, să-şi hrănească universala curiozitate cu tot ce-i putea oferi umanismul greco-latin. CONSTANTINESCU, s. II, 11. In sensul cel mai larg, umanismul înseamnă orice preocupare de a determina sau de a explica... fiinţa sau natura omului. RALEA, S. Τ. ΠΙ, 26. Umanismul apare o dată cu individualismul organizaţiei de „cetăţi" a lumii greco-romane. id. ib. 28, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 3. Sisţem de educaţie bazat pe studiile clasice greco-romane. Cf. ENC. ROM. II, 730, OŢETEA, R. 183. 4. Atitudine umanitaristă (1). Cf. dn3. - Şi: (învechit, rar) humanism s.n. enc. rom. ii, 730. - Din germ. Humanismus, fr. humanisme. UMANIST, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Reprezentant sau adept ăl umanismului (1); savant care are cunoştinţe aprofundate de limba şi literatura greacă şi latină; s p e c. cărturar din epoca Renaşterii care studia operele antichităţii. Cf. ENC.' rom. n, 731, şăineanu, d. U., CADE. Erasm fu un umanist de geniu. SCRIBAN, D. însufleţirea umaniştilor italieni pentru antichitatea clasică... nu rareori îi împingea la imitaţii. NEGULESCU, F. R. 160. In generaţiile următoare lui Petrarca, sunt numeroşi umanişti care strâng manuscrisele latineşti. viaNU, L. u. 25. Umaniştii admiră perfecţiunea formei lui şi fac din el modelul stilului poetic, id. L. R. 45. Despre romanitatea poporului român s-a scris în Transilvania încă din timpul umaniştilor. BLAGA, G. 97. Dintre umanişti, [Cervantes] pare a fi cunoscut platonismul unui Leon ffebreo. ll i, 126, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. <> (Adjectival) Antonio Pierozzi, învăţatul umanist şi cuceritorul teolog care avea să devină arhiepiscopul Florenţei. NEGULESCU, F. R. 70. 2. Adj. Care aparţine umanismului (1), care se bazează pe umanism sau promovează umanismul; care este de domeniul culturii umane în general sau a celei clasice, umanistic; care se consacră studiului operelor clasice greco-latine. Era crescut la şcoala umanistă şi în spiritul filosofiei germane. PUŞCARIU, D. V. 46, cf. SCRIBAN, D. Curentul umanist nu pătrunsese destul de adânc în spirite. NEGULESCU, F. R. 213. Trebuie să dispună de întregul orizont al culturii umaniste. VIANU, L. R. 26. Cultura umanistă a lui Cervantes se manifestă în special în aceste discursuri. LL I, 125. Enciclopedismul e structural numai în culturile de veche tradiţie umanistă. CONSTANTINESCU, S. in, 142, cf. DM. Concepţia lui despre lume s-a cristalizat în timpul studiilor în şcolile polone, dominate de un fond umanist. IST. LIT. ROM. i, 383. Grigore Ureche şi Miron Costin... sunt spirite umaniste înalte. ib. II, 24, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Ne-a vorbit despre condiţia culturii umaniste. LIICEANU, J. 162. O- Ştiinţe (sau discipline) umaniste = ştiinţe sau discipline umanistice, v. umanistic. Progresul metodologic realizat în lingvistică... o recomandă ca model pentru alte discipline umaniste. T. LING. GEN. 120. Dezvoltarea fără precedent a ştiinţelor umaniste. L. ROM. 1981, 339. Imperativul cantităţii... în ştiinţele umaniste este decisiv. NOICA, ap. LIICEANU, J. 162. Toţi slujbaşii ştiinţelor umaniste [declară] că meseria lor se trage „de la greci", pleşu, O. 52. Gimnaziu umanist = formă de învăţământ umanistic, v. u m a n i s t i c. Pe lângă gimnaziul umanist, avem şi gimnaz realist. CHENDI, S. I, 123. ♦ Care frecventează secţia umanistică. Şcolarii umanişti din şcoala centrală. MOZAICUL (1838), 284/3. 3. S. m. şi f. (Ieşit din uz) Partizan al studiului literaturii clasice şi al limbilor greacă şi latină în învăţământ; profesor care preda studiile clasice (la clasele de umanioare). Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 8202/7. în ochii umaniştilor (în sensul ce se da odinioară studiilor de umanioare...), scăpare nu este afară din studiile clasice. ODOBESCU, S. n, 59, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. 4. S. m. şi f. Adept, partizan al umanismului (2). A asociat permanent experienţelor sale scenice preocupările unui umanist în cel mai larg înţeles al cuvântului, v. ROM. martie 1963, 150. Regăsim în scrisorile lui Tudor Vianu aspiraţia continuă spre... acel echilibru care să permită fiinţei de a fi solidară cu întreaga umanitate... Aşa se explică încrederea umanistului în oameni, ib. decembrie 1970, 144, cf. M. D. ENC. 5. Adj. Care aparţine umanismului (2); care se bazează pe umanism sau promovează umanismul. Ideea umanistă... nu se poate dezvolta în perioadele de fervoare religioasă acută. RALEA, S. τ. III, 28. Acele pagini sunt... de o nepreţuită nobleţe cărturărească şi umanistă. CONTEMP. 1954, nr. 391, 3/1. - Pl.: umanişti, -ste. - Şi: (învechit, rar) humanist s.m. ENC. ROM. ii, 731. - Din fr. humaniste. 608 UMANISTIC -77- UMANITATE UMANISTIC, -Ă adj. Care ţine de domeniul culturii umaniste (2) în general sau a celei clasice; (învechit) umanitar (2). V. u m a n i s t (2). Un om trecut prin toate treptele formale ale ştiinfii cu o solidă cultură filozofică pe o bază umanistică. LOVINESCU, S. I, 255. Talentele şi erudiţia lui... depăşesc domeniul umanistic. VIANU, P. 43. Constituie dovada de netăgăduit a nivelului de cultură umanistică, id. L. R. 548, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. -v- Ştiinţe (sau discipline) umanistice = ştiinţe al căror obiect îl formează omul considerat în opoziţie cu restul naturii; (ieşit din uz) umanităţi (4). Scriitorul este şi un spirit foarte învăţat..., format în studiul mai multor discipline umanistice şi al mai multor limbi vechi şi moderne. VIANU, M. 206. întărirea disciplinelor umanistice în învăţământul mediu. CONTEMP. 1956, nr. 503, 5/3, cf. M. D. ENC., dex, dn3. învăţământ umanistic (sau secţie umanistică) = formă (sau secţie) de învăţământ în care se pune accentul pe studiul limbilor clasice şi al ştiinţelor umaniste. Cf. M. d. enc., dex, dn3. - Pl.: umanistici, -ce. - Din germ. humanistisch. UMANITAR, -Ă adj. 1. (Despre manifestări umane, atitudini, idei, instituţii etc.) Care denotă respect, înţelegere, ataşament faţă de om; care e pus în sprijinul omenirii. Acelea diete nu aveau nici cea mai uşoară cunoştinţă despre sublima idee a unui stat humanitâriu şi civilizat. BARIJIÜ, P. A. I, 350. A stat la înălţimea ideilor humanitarie ale veacului său. id. ib. 465. Arăta influenţa binefăcătoare pe care o va exercita asupra tinerimei filozoful modern ce deschidea, prin ideile lui generoase şi umanitare,... un nou mod de a înţelege lumea. VLAHUŢĂ, S. a. III, 43, Se vor convinge..: despre adevărata valoare a acestei întreprinderi humanitare (a. 1888). ŞCHEI, 206. Spiritul adânc idealist şi larg umanitar al lui Schiller. GHEREA, ST. CR. I, 174, cf. DDRF, ALEXI, w. Se răciseră deja raporturile între fraţii apostoli ai ideilor umanitare şi de progres. CHENDI, S. I, 13. Propaganda umanitară a filozofilor francezi din secolul al XVIII-lea. iorga, L. n, 5, cf. şăineanu, d. u., CADE. Ea oferă..., cu titlu umanitar, suma dé 700 000 de franci aur. TITULESCU, D. 185. îl vedeam pe aceeaşi estradă ideală de revendicări generoase şi de doctrină umanitară. GALACTION, A. 329. Doctorul călca uneori regulamentul spitalului. Făcea o mică fraudă umanitară. BART, E. 313. Retragerea din Dacia n-a fost dictată de motive umanitare. PUŞCARIU, L. R. I, 329, cf. SCRIBAN, D. Tineret ce lega de multe ori... idealul de artă cu un ideal umanitar. I. M. SADOVEANU, S. 105. Piesa îmi apărea aci ca o comedie tragică..., aci ca o predică umanitară. CĂLINESCU, C. O. 239. Fondul umanitar al creaţiei lui. VIANU, L. R. 662. Breasla mişeilor sau calicilor din Iaşi... nu era, propriu-zis, o breaslă făcută într-un scop comercial ori meşteresc, ci numai doar în unul umanitar. N. a. bogdan, C. M. 176. Trebuie să mai existe şi o altă cale... Alta decât discursurile umanitare. H. LOVINESCU, T. 256, cf. DL, DM, m. D. ENC., dex. Legea este umanitară, dar rămâne dreaptă şi severă. FLACĂRA, 1977, nr. 36, 6, cf. DN3. ♦ (Despre persoane) Care se preocupă de binele omenirii, care lucrează în interesul omenirii; plin de omenie, bun, generos, omenos. Filantrop şi umanitar, era din neamul acelora din cari au ieşit... martirii. GHICA, S. 335. Dacă s-ar fi aflat la această privelişte barbară vreunul din acei filosofi umanitari, negreşit ar fi crezut că se află în Roma gladiatorilor. FILIMON, O. I, 299. Ce-mi pasă dacă-l credeţi sau nu umanitar, Când el, spre-a face bine, tocându-şi a lui stare, Nu rămăsese-n pungă cu o para măcar. MACEDONSKI, O. IV, 97. Numai de fală se arată generoşi, largi la vederi, umanitari? IONESCU-RION, S. 285, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3. 2. (învechit) Umanistic. Seriozitate în învăţătura umanitară. GHICA, S. 270. Studii umanitare. ŞĂINEANU, D. U. - PL: umanitari, -e. - Şi: (învechit) humanitär, -ă, humanitâriu, -ie (pl. f. şi humanitarie) adj. - Din fr. humanitaire. UMANITARISM s. n. Concepţie, atitudine de înţelegere, de dragoste faţă de oameni şi faţă de omenire; umanitate (3). Vedea în medicină cel mai înalt umanitarism. bacalbaşa, S. A. I, 205. Umanitarismul modern. D. ZAMFIRESCU, R. 96. Când n-a mai putut merge cu salvarea ordinei şi patriei prin baionete şi furci, s-a scos la iveală umanitarismul înalt. STERE, S. 322, cf. cade. îşi crease o doctrină personală pe care o botezase: umanitarism-pozitivist. BART, E. 120. Ii împinge către umanitarism şi filantropie, care se manifestă... printr-o participare mai activă la viaţa de lume, cu tendinţe practice pronunţate. NEGULESCU, G. 119. Am învăţat să cred mai puţin în umanitarism şi mai mult în datoriile omeneşti. H. LOVINESCU, T. 299. Aceste idei... străbat cu un suflu cald de umanitarism, de simpatie faţă de femeia asuprită. S. C. ŞT. (laşi), 1957, 308, cf. DL, DM. Naţionalismul s-a născut din umanitarism, din năzuinţa de a dezrobi popoarele asuprite. FLORIAN, R. II, 80. întâlnim la amândoi scriitorii... umanitarismul. N. manolescu, a. n. i, 89, cf. m. d. enc., DEX, DN3. - Din fr. humanitarisme. UMANITARIST, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine umanitarismului, privitor la umanitarism; care denotă umanitarism, tendinţe umanitare (1). Mulţi... cad în utopii umanitariste. DELAVRANCEA, O. VI, 38. Emanciparea umanitaristă. LOVINESCU, S. I, 453, cf. SCRIBAN, D. Intenţia umanitaristă a scriitorului. CONSTANTINESCU, S. I, 47. Concepţie larg umanitaristă. s. c. şt. (iaşi), 1957, 296, cf. dl, dm, dn3. A desfăşurat... o acţiune umanitaristă şi pacifistă. V. rom. iulie 1970, 124, cf. M. d. enc., dex, dn3. Exaltarea valorilor umanitariste în cartea bătrânului Hem[ingway]. românia literară, 1984, nr. 5, 20/3. 2. S.m. şi f. Adept al umanitarismului. Mai era în el... un fond de visător umanitarist. GALACTION, O. A. I, 355. Nu-s umanitarist plângăreţ. C. PETRESCU, î. Π, 108, cf. SCRIBAN, D. Cadalso este umanitarist, pacifist în termenii de azi. călinescu, I. 380, cf. DL, DM, Μ. D. ENC., DEX, DN3. -Pl.: umanitarişti, -ste. - Din fr. humanitariste. UMANITATE s.f. 1. Totalitatea oamenilor; neamul omenesc, societatea umană; omenire (3). Până acum nu mă adresai decât la o singură jumătate a umanităţii, la 613 UMANITATE -78- UMANIZA bărbaţi. HELIADE, O. II, 47. Cugetam atunci, amice, la soarta umanităţii. ARICESCU, P. E. 99/27, cf. NEGULICI. Pentru norocirea umanităţii, mai sânt câţiva de felul acesta, man. SĂNĂT, 5/15, cf. bar. - munt., w. 4722/38, POLIZU. In inima femeii se ogtindesc... cele mai nobile sentimente şi patimi ale umanităţii. BOLLIAC, O. 44. întrebuinţând împrejurările favoritoare... spre scopul umanităţei. FM (1859), 34. Societatea mai întâi e locală, parţială, de cetate, de sat; apoi, sat cu sat, cetate cu cetate..., până faci o naţie, şi apoi naţie cu naţie, până se face o umanitate. GHICA, A. 682, cf. PROT. - POP., Ν. D. Istoria unui om... este istoria umanităţii. BARONZI, i. L. I, 122/4. Credea în viitorul promis umanităţii. BOLINTINEANU, O. 227. Ştii cât ţiu să mă lămuresc asupra marilor chestiuni cari preocupă umanitatea. CARAGIALE, O. vii, 188. Gioconda e mai vie decât viaţa: în ea vibrează conştiinţa umanităţii viitoare. DELAVRANCEA, O. IV, 244, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U., CADE. într-un sat se află concentrată toată umanitatea, c. PETRESCU, C. v. 302. Umanitatea n-a cunoscut un alt geniu care să fi prezentat cu mai mult patos... nostalgia paradisului pierdut. CIORAN, C. A. 102, cf. SCRIBAN, D. Ierarhia artelor... se încheie cu poezia, care corespunde ideilor unei umanităţi cugetătoare. D. POPOVICI, p. 88. Visa o nouă religie a umanităţii, blaga, Z. 99. Războiul mondial a fost o crimă împotriva umanităţii. BOGZA, A. î. 571. Asimilarea marilor clasici ai umanităţii este un fapt de cultură. CONSTANTINESCU, S. III, 14. Am venit să trezesc umanitatea din somnul ei dogmatic. BOTTA, S. III, 132. Descântecele au apărut în timpul copilăriei umanităţii. IST. LIT. ROM. 1, 57.1 se pare că ziduri groase de plută îl separă de restul umanităţii, v. ROM. octombrie 1964, 87. Personalităţile... capabile să modeleze pături largi din umanitate. NOICA, S. R. 160, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. FIL. Valorile... guvernează mersul înainte al umanităţii, românia LITERARĂ, 1984, nr. 2, 12/1. ♦ (Urmat de determinări) Grup, colectivitate de oameni. Un mare bal filantropic, al cărui venit se va împărţi giumaţate în folosul umanităţii suferinde şi giumataţe pentru sporirea fondului de întreţinere a gimnaziului. CARAGIALE, O. I, 209. Fermecător, dar superficial exemplar de umanitate heleno-romană. EFTIMIU, N. 68. N-ar fi crezut că într-un spaţiu atât de strâmt poate vieţui... o atât de diversă şi tristă umanitate. C. PETRESCU, c. V. 49. Ar fi avut putere să-i pună cu botul pe labe pe toţi satrapii mici şi mari ce terorizau umanitatea de la marginile oraşului. G. M. ZAMFIRESCU, SF. Μ. Ν. Π, 16, cf. DL, DM. Izolarea unui grup întreţine o umanitate meschină, egoistă, o simplă coexistenß, care, totuşi, are... tendinţa de a stabili contacte prin comerţ. FLORIAN, R. π, 76. încearcă... să depăşească pragul dacic, pentru a plonja într-o imemorială umanitate tracică. PLEŞu, O. 60, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Calitatea de om; natură, fire umană, (învechit) omenie (1); p. r e s t r. totalitatea însuşirilor psihice specifice unui individ, unei categorii sociale etc. Mărimea mortalităţii... nu le poate deştepta mila humanităţii lor. episcupescu, practica, 19/13. S-a dezbrăcat de toate drepturile umanităţei. FM (1861), 172, cf, CANELLA, v., ENC. ROM. II, 731, cade. Avem o variată gamă a umanităţii turnată în tipare modelate cu o mână sigură. LOVINESCU, C. vii, 97, cf. SCRIBAN, D. Marele violonist... va face ca vioara să exprime umanitatea din noi. CĂLINESCU, C. O. 164. Creştinismul a creat un ideal de umanitate spiritualistă. RALEA, S. T. III, 22. Lupta omului cu sine, pentru umanitate, este nevoia de a crede în valoarea faptei, v. ROM. iunie 1970, 7. 3. Umanitarism; bunătate, generozitaţe, omenie (2). Umanitatea îi impunea o lege: a aduna un biet străin ce murea. HELIADE, D. J. ,145/4. Spiţierii.... să aducă practica pe o cale mai potrivită cu principii fisiologiei şi simtimentele umanităţii. MAN. SĂNĂT. 61/6. Mai făcu un pas bun înainte pe calea... humanităţii în ţările acestea. BARIŢIU, P. A. I, 385. Las dreptul deoparte; şi... nu voi mai chema în ajutorul ţăranilor noştri decât umanitatea şi patriotismul dumneavoastră. KOGĂLNICEANU, s. A. 184, cf. POLIZU. Tot ce-mi recomanda era... să-ţi inspir sentimente de onoare şi umanitate. FILIMON, O. I, 330. La a cărui grad de umanitate nici dumneata, nici patronul domniii tale vor ajunge cândva. FM (1861), 120, cf. pontbriant, D., prot. - pop., N. d. O constituţie bazată pe principii de libertate, egalitate, umanitate. BOLINTINEANU, O. 439. Şcoala se află în aceeaşi mizerie, încât nu se mai poate zice că aceasta este o umanitate, lăsând astfel să sufere elevele. CARAGIALE, O. I, 205, cf. BARCIANU. împlinea alte fapte frumoase: regenerarea umanităţei,... iubirea aproapelui şi generozitatea. D. ZAMFIRESCU, o. v, 375, cf. ALEXI, W. S-a mai pomenit atâta umanitate în vreo armată de când e istoria? Şi totuşi pe noi ne acuză duşmanii de barbarie! REBREANU, P. S. 126, cf. SEVERIN, S. 58, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. In paginile crude ale povestirilor lui... scapără flacăra unui ideal, flacăra umanităţii. SADOVEANU, E. 256. îngăduinţă plină de înţelegere şi umanitate, todoran, O. 42, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, A V 15, VI 26. 4. (Mai ales la pl.; rar) Ştiinţe sau discipline umanistice. Poezia, filosofia, istoria şi ritorica, aceste învăţături să numesc cu drept încă şi umanitate, căci prin ele omul câştigă cugetări de moral, simţiri delicate. ar (1829), 192/9, cf. poen. - aar. - hill, v. I, 8202/9, NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Experienţa clasicului... cere un timp limitat de documentare: cunoaşterea umanităţilor. Materia e puţină şi fundamentală, închisă în cărţi clasice. CĂLINESCU, I. 23. 5. (La pl.; ieşit din uz) învăţământ secundar umanistic. D. director... mă examină şi, aflându-mă demn, mă clasifică la a treia clasă de umanităţi. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 20, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. -PL: (4, 5) umanităţi. - Şi: (învechit) humanitâte, (regional) omanitâte (a v 15, vi 26) s.f. - Din fr. humanité, lat. humanitas, -atis. - Omani-tate, prin apropiere de om. UMANIZA vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. A (se) face mai uman (2); a (se) face mai omenos, mai blând, mai sociabil; a (se) civiliza. Cf. negulici, pontbriant, d., PROT. - POP., n. D., COSTINESCU. Ea se arătă întâi cu răceală poleită către cumnată-sa, câte puţin se păru că se umanizează şi făcu câteva concesiuni aparinte. BARONZI, M. I, 73/31, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Aş dori 614 UMANIZARE -79- UMĂR să văd un zâmbet, să aud o vorbă afabilă. Nu. Sânt de o stricteţe de automat, de o rigiditate absurdă. - Or să se umanizeze, domnule colonel. SADOVEANU, O. XVII, 249, ci SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. R e f 1. (Despre persoane) A primi trăsături mai pregnant omeneşti, a deveni uman (1). Ajungând la stăpânirea pământului dorit, Ion se umanizează devenind un om ca oricare altul. LOVINESCU, S. 367. (Despre privirea, înfăţişarea cuiva) Ochii lor goi şi feţele lor supte, uscate, încep să învie, să se umanizeze. AGÂRBICEANU, O. IV, 327. Savu a înviat... Is-a umanizat privirea, a recunoscut pe cei din casă. GALACTION, O. A. I, 303. 3. T r a n z. A atribui însuşiri omeneşti; a apropia de natura omului. Materialul [literar] e... topit în căldura sufletului său, umanizat prin dragostea sa de oameni. IBRĂileanu, S. L. 140. Examenul de istorie e... vibrant, umanizează trecutul, îl scutură de colb şi îl înveseleşte cu un zâmbet. I. BOTEZ, B. I, 29. Tipicari şi respectuoşi faţă de absolutul imperativelor, aceşti străini se miră cum de poate izbuti o administraţie care umanizează norma. VULCÄNESCU, D. 147. Iubeşte totul, dar mai ales umanizează şi înfrumuseţează deficitele naturii ori ale vieţii. RALEA, S. T. ΠΙ, 169. Umanizând dramele cotidiene ale universului mărunt, poetul caută cu grijă să trezească în sufletul copilului primele atitudini morale. V. ROM. octombrie 1954, 210. Fac parte din peisajul la fel de ruginit - nu izbutesc să-i schimbe culoarea şi să-l umanizeze, tudoran, o. 140, cf. dm, m. d. enc., dex, DN3. -v- Refl. Opera scriitorului..., în loc de a deveni opacă şi neinteligentă, se spiritualizează, se umanizează. LOVINESCU, S. II, 11. Aici simbolul s-a umanizat. Figura lui /[i]ms... este figura uşor surâzătoare a unui tânăr. MÂN. SUCEVIŢA, 49. între fiinţa vie şi instrument nu mai există nici o diferenţă..., lucrul se umanizase. v. rom. august 1970, 133. - Scris şi: umanisa PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. - Prez. ind.: umanizez. - Din fr. humaniser. UMANIZARE s.f. Acţiunea de a (se) umaniza şi rezultatul ei. 1. Cf. umaniza (1). Cf. pontbriant, D., m. d. ENC., DEX, DN3, DREV. .2. Cf. umaniza (3). In poezie, natura devine... subiectivă şi se valorifică prin umanizare. LOVINESCU, S. I, 7. Capitolul tălmăceşte această umanizare a picturii italiene. PERPESSICIUS, M. III, 14. încoronarea acestei îndrăgiri pătimaşe a realităţii concrete omeneşti o formează... umanizarea lui /[î]sks încercată de Strauss şi Renan. BLAGA, z. 103. Constatăm în termenii legendei şi o surprinzătoare umanizare a Creatorului, care nu mai e privit ca atotştiutor, id. T. VAL. 243, cf. DEX, dn3, D. FIL. - Scris şi: umanisare. PONTBRIANT, D. - V. umaniza. UMANOID, -Ă adj., s.m. 1. Adj., s.m. (Fiinţă) cu aspect sau însuşiri umane. Cf. L. rom. 1976, 536, dn3. Potrivit legendei, [Yeti]... ar fi un umanoid de statură atletică,... care trăieşte pe înălţimi cu zăpezi veşnice. flacăra, 12 ianuarie 1982, 23/2, cf. dcr. 2. Adj. Care aminteşte, care se aseamănă cu civilizaţia umană. Esenţială este nu apariţia civilizaţiei umanoide, ci distrugerea celei umane. CINEMA, 1969, nr. 5,38/1. - PL: umanoizi, -de. - Din fr. humanoïde. ÙMA s.f. v. humă. UMĂD, -Ă adj. v. umed. UMÂDÂTÙRÀ s.f. (Med.; învechit) Secreţie (2). Cf. ursu, T. 294, L. rom. 1990, 7. -Umăd + suf. -ătură. UMĂNIOĂRE s.f. pl. v. umanioare. ÙMÀR s.m., s.n. I. S.m. 1. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulaţiei care leagă braţul de torace. Pun spre umerele ominilor, iară cu degetele lor nu vor să le atangă. EV. SL.-ROM. 296/11. Umerele sale le pleacă de-a purtarea tovară. PO 174/22. L-au rădicat... pre umărul său, ca un păstoriu bun oaia cea rătăcită. VARLAAM, C. 304. Aflându-o, o va pune spre umărul lui, bucurându-să. N. TEST. (1648), 89724. Puseră [haina] pre amândoao umerile lor. BIBLIA (1688)2, I, 190/4. Rumânii... poartă haine de la umere până peste tot trupul N. COSTIN, L. 143, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 189, 213. [Tânărul] lat oarecum la piept şi la umere şi grumazii îi înălţa drept şi slobod. AETfflOPlCA, 2078. Purtând crucea pre umerile tău, ai urmat D[o]mnului cu tot sufletul. MINEIUL (1776), 53^/21, cf. ist. am. 39715. Mai lesne iaste... cu înţeleptul a purta pe umăr o piiatră mare, decât cu nebunul a bea vin. ALEXANDRIA (1794), 62/2, cf. MOLNAR, D. 50/8. Crucea... pre umerile sale o au purtat până la locul ei. ŞINCAI, HR. I, 125/1, cf. LB. Se întindea durerea lui în sus, în piept, până în umerile drept. EPISCUPESCU, PRACTICA, 207/31. De pe umăr i s-anină, pe cordele aurite, Cucura ce este plină de săgeţi foart-ascuţite. ASACHI, S. L. I, 161. Umerul este dirijat în plină linie verticală pe lungul trunchiului. KRETZULESCU, A. 47/16, cf. ISER. Părul ei... se împărţea despletit pe umerii şi spatele sale. NEGRUZZI, S. I, 145, cf. POLIZU. Pe cap are o căciulă... şi e cu plete lungi sau bucle atârnând până la umeri. PELIMON, I. 85/18, cf. PONTBRIANT, D. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. ALECSANDRI, P. I, 20, cf. CIHAC, I, 298. Trubaci găitănaţi, cu cornul de vânătoare încolăcit subt umere. ODOBESCU, S. III, 144. Părea un tânăr voievod Cu păr de aur moale, Un vânăt giulgiu se-ncheie nod Pe umerele goale. EMINESCU, O. I, 170. Luâridu-l pe umăr [buştihanul], se duce la roi, răstoarnă frumuşel albinele din pălărie în buştihan. CREANGĂ, P. 238. Luă butoiaşul din car şi-l ridică pe umărul său, spre mai mare uimire. SLAVICI, O. II, 94. Perişorul subţire şi stufos îi cădea pe umeri. ISPIRESCU, L. 20. Acelaşi mers oblu, acelaşi cap plecat p-un umăr, aceeaşi privire. DELAVRANCEA, T. 183. Parcă-l văd, pipernicit, cu umerii ascuţiţi. VLAHUŢĂ, O. A. II, 60. Mic de stat, cu umerii cam ridicaţi, cu ochii mari şi vii. I. 621 UMĂR -80- UMÀR NEGRUZZI, A. 5, cf. ddrf. Ici oameni ,eu coasa pe umăr Şi fete cu secera-n brâu.. COŞBUC, P. II, 9, cf. BARCIANU. O lipi cu fruntea φ umărul lui ţi îi, sărută părul. D. ZAMFIRESCU, T- S· 1.6. Doi flăcăi cu coasele pe umere. SANDU-ALDEA, D. N. 102, cf. alexi, w. Atunci frământările şi tropăiturile iar se înteţeau, până când flăcăii sleiţi de puteri se desprindeau de umere şi se dădeau în lături, palizi. PÂRVESCU, Ç. 51. Pala cu ţinte de-argint îşi prinde pe urmă dè umăr. MURNU, I. 26. De mult plâng umiliţii-n umbră, Cu umeri gârbovi de povară. GOOA, P. 7, cf. BIANU, D. S. Aruncat asupra lui, punându-i mâna-n beregată, căută să-l lipească cu umerii la pământ. ANGHEL - IOSIF,· C. L. 37, cf. TDRG. Un sloi de gheaţă trecu prin inima lui Vasile. Umerii i se strânseră. AGÂRBlCEANÜ, S. 213. Mă simţii apucat de mâni, de braţe, de umere. HOGAŞ, M. N. 29. Bărbaţi cu zeghi mari pe umeri: LUNGIANU, C. 6. Păstorul cel bun rareori e singur cu oaia găsită pe umeri. NAUM, IST. ART. 68. Mă reped cu umărul în poartă, strunind calul în loc. AL LUPULUI, P. G. 71, cf. ŞĂINEANU, D. U. Părul se desprinde,... se repauzează capricios pe umeri, şerpuieşte. A. HOLBAN, O. II, 76, cf. CADE. Pe umerii lui era în stare să ducă pietre de moară. MIRONESCU, s. 91. Avea o fustă lungă..., care-i strângea trupul până la mijloc, lăsându-i pieptul şi umerii goi. M. ELIADE, C. 23. O umbră, în odaie, pe umeri mă apasă. BACO via, o. 93. Prin vadul anevoie dibuit au trecut dincolo, cu apa până la umeri, ţinându-se unul de altul. TOPÂRCEANU, O. A. II, 177. Venea pitulându-se ca la război, purtând glorios pe umeri ţeava de schimb. BRĂESCU’ O. À. II, 183. Fana, prinsă de umăr şi scuturată brutal, a scâncit. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 254. Umeri larg croiţi. TEODOREANU, M. II, 21. Ea rămase în picioare, cu umerile zguduite de suspine. SADOVEANU, O. IX, 183. Cu doi s'aci atârnaţi pe umere se ducea Simon în şură. DAN, u. 59, cf. SCRIBAN, D. Era mărunţel, firav, cu braţele prea lungi, puţin adus de umeri. NEGULESCU, F. R. 201. Schiţată subt umeri, clavicula... se sculpta trandafirie. ARGHEZI, S. XI, 17. Cu capul sprijinit de umărul unui prieten, călită focos. CĂLINESCU, C. O. 239. Cărăbuşul de aramă S-a oprit pe bdldu-ţi umăr. BLAGA, POEZII, 235. Ai fi vrut... să salţi voiniceşte cobiliţa pe umeri. PAS, z. I, 13. Vestonul... îi cade minunat de bine pe umerii zvelţi, vinea, L. I, 7. N-ar fi mai bine să simţim căldura umerilor noştri alăturaţi? H. LOVINESCU, T. 106. Mişcările din umăr se fac cu greutate din cauza durerii. BELEA, P. A. 114. Se apropie de ea şi o ridică de umeri în capul oaselor. PREDA, R. 288. Să le ocrotim umerii De tăiuşul iute al vântului. ISANOS, v. 113. Umerii lui de plugar se scuturară de râs. BARBU, PRINC. 73. Bărbatul poartă" o manta... prinsă pe umeri cu o fibulă de fier. H. DAIGOVICIU, D. 46. Şi-a înfipt mâinile în umerii mei. BĂNULESCU, I. 29. Un cerc de foc m-apasă pe umeri şi pe spate. DOINAŞ, A. P. 42, cf. D. MED, DSR. Dacii poartă... o mantie fără mânecă, prinsă pe umărul drept cu un ac sau fibulă. MAGAZIN ist. 1990, nr. 1, 40. Am îmbiat din sate-n sate, Tot cu puşca grea în spate, Ea mi-a ros umerile. ALECSANDRI, p. p. 297. Disagi pe umăr a luat, în sat că a plecat. SUFL. OLT. I, 92, cf. ALR Il/l MN 33, 2 192, ib. 28, 2 195, alrm ii/i h 110. Semn ceauşului făcea Şi pe umeri că-l bătea. BALADE, II, 84. Faţa-i albă ca făina, Ochii-s negri ca neghina, Umerii-s bine făcuţi. FOLC. TRANSILV. Π, 514. O sărit iepuraşu pi umăr la dănsu. BÂRLEA, A. p. I, 406, cf. NALR — O I MN 170, 331, CAF II, 50, ALR - T n h 158. Nu o să îndreptez eu lumea cu umărul. PANN, P. ν. III, 128/18. Vorba veche foarte înţeleaptă: lumea n-o putem îndrepta cu umărul. CARAGIALE, O. II, 154. Cu umărul tău nu-ndrepţi lumea. zanne, p. v, 451. (Cu parafrazarea proverbului) Nu ai tu alt lucru şi v[r]ei să îndrepţi lumea cu umărul? ţichîndeal, ap. cade. Şi dumneata o să îndreptezi lumea cu umerul? ARICESCU, P. E. 89/6. Aşa e lumea asta şi, de-ai face ce-ai face, rămâne cum este ea; nu poţi s-o 'mtorci cu umărul. CREANGĂ, P. 223. Şi socialist am fost odată..., închipuindu-mi că lumea se poate îndrepta cu umărul sau cu pumnul (a. 1887)! PLR I, 385. •v· (Prin analogie, fiind vorba despre păsări) Arepile porumbului argintite şi în mijloc de umerele lui în lucire de aur. psalt. 127, cf. CORESI, PS. SL.-ROM. 276. [Scatiul] şi-a pus capul pe umeri, şi-a acoperit ciocul cu pene. a. holban, o. ii, 216. <> F i g. (Sugerează forma şi poziţia unui umăr I 1) Bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece. EMINESCU, O. I, 50. Negurile mari ce pluteau greoaie peste câmp... învăluiau umerii pădurilor. AGÂRBICEANU, S. P. 115. Domol se-ntoarce noaptea cu umărul spre munte. VOICULESCU, POEZII, II, 194. Umeri goi De nori în dezvelire, oglinzi întunecate. -PILLAT, p. 163. Mergi peste cheiurile goale, printre umerii mulţi de aramă Ça o iscoadă, vinea, o. I, 88. Umeri colosali de piatră. BRAD, O. 80. (Contribuie la exprimarea ideii de responsabilitate sau de muncă grea) Eu această ţară am agonisit cu umerile mele. HERODQT2, 114. Te cinstim..., trimeţându-ţ şi domnescul nostru caftan, ca să-ţ îmbraci umerile credinţii tale (a. 1789). IORGA, S. D. v, 163. Umerele noastre... au purtat numai sarcinile statului. ALECSANDRI, T. I, 441, Rog cerul să-nmulţească hotarnicele clipe, S-urnesc pe ai lui umeri domnia ce o port. EMINESCU, O. VIII, 127. Tot ce poartă pe umeri un popor e drept să poarte. DELAVRANCEA, T. 9. Sunteţi muntele Atlas, căci pe umerii voştri s-apasă Inglitera. I. NEGRUZZI, S. VI, 567. Era un bătrân... întors puţin de greutatea vieţii ce o ducea pe umeri. D. ZAMFIRESCU, O. V, 240. Oameni întregi..., cari duc pe umărul lor speranţele viitorului literaturii noastre. CHENDI, S. III, 90. Toată gospodăria de acasă şi de pe câmp pe umerii lui se sprijinise. AGÂRBICEANU, O. iii, 34. Se hotărâse să ia o bună parte din sarcina ce-l împovăra pe Gore pe umerii lui. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 141. Şi strofa ruptă, până să se-nchege, O duc pe umeri singur, fără slugă. VOICULESCU, POEZII, I, 223. Unul este cărturar şi profesor... Umerii lui sunt ajutaţi de o sută, de o mie de umeri. E. IONESCU, E. 40. O să trebuiască să iau pe umerii mei toată gospodăria. H. LOVINESCU, T. 118. întreg neamul meu a ţinut şi ţinem încă zidurile acestei biserici pe umerile noastre. SNOAVA, iii, 544. (Precedat de prepoziţia „pe”, sugerează ideea de sprijin, de susţinere) Ar putea oare un om de stat să conducă un popor când s-ar trezi înălţat pe umerii lui? DELAVRANCEA, o. vi, 82. Gândurile noastre să fie umerii pe cari se reazemă nesfârşitele lumi. CIORAN, C. a. 150. -v· (Regional) Lopata umărului v. lopată. Osul umărului v. o s (1)· -v· Loc. adj. Lat în umeri = cu umeri largi, lat în spate; spătos, voinic. Mă văd astfel bălăbănindu-mă,... èu mare şi lat în umeri, ea măruntă şi agăţată de mijlocu-mi. MIHĂESCU, D. A. 72. 4· Loc. adv. La (sau, învechit, a) umăr ori între umeri, (mai 621 UMĂR -81 - UMĂR ales în Mold.) de-a umăr (sau de-a umărul, de-a umeri, de-a umerele), (învechit şi regional) în umeri (sau în umărul) = pe umăr (11); în spate, de-a spinare. Dumnedzeu... spre puii săi jeli, tinse arepile sale şi preimi ei şi luo-i în umărul său. PSALT. 314, cf. CORESI, PS. 412/4. îndată fu sănătos bolnavul şi luă patul său a umăr şi purceasă. VARLAAM, C. 110. Luo [oaia] şi o puse la umar şi o duse de o puse în staul (a. 1652). ap. TDRG. Luo norodul pielmul lor mai înainte de a să frământa aluoaturile..., în hainele lor de-a umăr. biblia (1688), 48716. Ş-au spânzurat traista în umere, s-au încins cu o frânghie. DRĂGHICI, R. 60/26, cf. BAR. -MUNT., w. 5112/4. îmi luai traista la umăr şi ciomăgelul în mâini. PĂNN, ş. I, 8/5. Se primblă prin poiene cu desaga de-a umere. RUSSO, S. 26. II văzui cu puşca la umăr. PELIMON, I. 46/8. Ii rădea ochii când mă zărea... întorcându-mă acasă cu vânatul de-a umere. ALECSANDRI, O. P. 219, cf. CIHAC, I, 298. El se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere. EMINESCU, P. L. 18. Iese afară cu puşca la umăr. CREANGĂ, P. 311. îşi luă cojocul între umere şi biciul în mână. id. ib. 114. Ercule o săgetă [cerboaica] la un picior,... o înhăţă d-a umerele şi veni cu dânsa la împăratul. ISPIRESCU, U. 37. Grănicerul nostru, cu arma la umăr, pare-o statuie de bronz, vlahuţă, S. A. III, 208. Luai straista de vânătorie de-a umărul şi puşca subsuoară, marian, o. i, 296, cf. DDRF. Paltonu-l purta între umere. PĂTRĂŞCANU, S. A. 252, cf. TDRG, pamfile, j. in, 96. Cu sumanele între umeri..., stau şi ei îngânduraţi. CIOCÂRLAN, P. P. 85. Găvan, cu gorduna agăţată de-a umăr, .sufla greu. REBREANU, I. 30, cf. CADE. Câţiva convalescenţi desculţi, cu măntăli între umeri, se soreau tolăniţi pe un taluz. C. PETRESÇU, î. II, 42, cf. SCRIBAN, D. Mergând mai departe, se întâlneşte cu alt om care avea un băţ mare de-a umăr. RETEGANUL, P. I, 5. Când fu buzduganul gata, îl luă Petrea de-a umărul şi se porni de-a dreptul la zmeul. MERA, L. B. 95. Puşca-n umere-o lua, Prin pădure se ducea, viciu, F. 282. S-au desculţat de cizme... şi le-au luat de-a umere. GRAIUL, II, 95, cf. chest. v 180/92, alr ιι/ι MN 28, 2 195/848. Punemu... straiţa asta d-a umăru. ib. 148, 3 927/310. Pe ochi negri se spălase, Conteşiul în umeri luase. FOLC. OLT. -MUNT. II, 229. Ia un fag de-a umăr. O. BÂRLEA, A. P. I, 369, cf. snoava, iii, 760. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; p. e x t. împreună, uniţi. Solemne... erau chipurile pârlite de soare ale ostaşilor înşiraţi drept, umăr la umăr. VLAHUŢĂ, S. A. III, 213, cf. DDRF, ΖΑΝΝΕ, P. u, 452. Cu atât devotament şi însufleţire a pus umăr la umăr (a. 1907). ŞCHEI, 384, cf. cade. Mai dând el,... mai trăgând eu din greu, iată. că am ajuns aproape umăr la ujnăr. I. M. SADOVEANU, S. 222, cf. DL, DM. Alergăm umăr la umăr. SORESCU, D. 51. Cât au trăit împreună şi au muncit tot umăr la umăr, n-au dus-o mai departe decât la o vacă cu viţel. SBŒRA, ap. CADE. (F i g.) Valea Haţegului... răzămată umăr la umăr de înghiul nord-vestic al Munteniei. HASDEU, I. C. I, 30. (Regional) La umere cu... = deopotrivă cu..., la fel cu... Femeia asta munceşte la umere cu bărbatul. CIAUŞANU, GL. ■Φ· E x p r. A da (sau a ridica, a înălţa, a strânge, regional, a sălta, a face, a clăti etc.) din umeri (sau din umăr) = a face un gest de înălţare a umerilor, care exprimă nepăsare, neştiinţă, nepricepere, nemulţumire, neputinţă, mirare, nedumerire, dispreţ etc. Mirându-să priviră..., Din umeri şi cu capul clătiră. BUDAI-DELEANU, Ţ. 164. Grădinarul meu... a strâns din umere când a văzut florile, negruzzi, s. i, 98, cf. CIHAC, i, 298, pontbriant, D. Neputându-se încă bine domiri, ridică cu mirare sprânceana, dete din umăr. ODOBESCU, O. I, 146. Harap-Alb şi cu ai săi au început a strânge din umere, nepricepându-se ce-i de făcut. CREANGĂ, P. 263. Poţi dumneatale... să zâmbeşti şi să ridici din umeri. CARAGIALE, O. I, 242. Eu ce să-ţi fac, dacă nu mă crezi? răspunse ea, dând din umăr. SLAVICI, O. II, 48. Scepticul ridica din umeri. delavranCEA, Τ. 43. Doctorul chiar el te lasă, înălţând uşor din umeri! Arta-i e. neputincioasă: zile multe n-ai să numeri! macedonski, o. I, 241. Tata s-a uitat lung la el, apoi a ridicat din umeri. VLAHUŢĂ, O. A. 495. Primi şi el propunerea, dând din umeri. I. NEGRUZZI, A. 48, cf. DDRF. A-nălţat din umeri. Iac-aşa!... Că-i pasă! COŞBUC, P. I, 249. [El] nu ştia de oarbă; îl întreb, strânge din umeri. NĂDEJDE, C. V. 58. Bancherul înalţă din umeri, ca şi cum ar fi avut nevoie să se dezvinovăţească. D. ZAMFIRESCU, t. S, 43, cf. ALEXI, w., TDRG, pamfile, J. II, 171. Prietenul tăcu, ridică din umeri. BRĂTESCU-voiNEŞTi, p. 19. îţi pui singur o mulţime de întrebări, la care ortodoxia monahală n-ar putea răspunde decât strângând din umere. HOGAŞ, DR. I, 14. Noroc-bun! zise Ion, strângând din umeri prostit. REBREANU, I. 270. Dete din umeri şi lepădă ţigarea. M. I. CARAGIALE, C. 87, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Zâmbi din nou, ridică din umeri şi-şi umplu paharul cu şampanie. M. ELIADE, C. 272. Zâmbi amar şi ridică din umeri cu silă. CAMIL PETRESCU, N. 145. Oftase uşor, ridicând din umeri, resemnându-se parcă-TEODOREANU, L. 41. Notarul ridica din umeri. Nu înţelegea. SADOVEANU, O. vin, 270. Strângea din umeri, nu cunoştea, nu ştia nimic, id ib. xvn, 312, cf. SCRIBAN, D. Dă din umeri şi-şi desface braţele în semn că nici el nu mai înţelege nimic. MIHĂESCU, R. 162. Paznicul dete din umeri, cufundat în citirea unei cărţi. ARGHEZI, S. vi, 31. Dădu din umăr în chip de scuză. CĂLINESCU, E. O. I, 274. Lucu ridică din umeri ca şi cum s-ar dezbăra de o povară supărătoare. VINEA, L. I, 7. Spre uimirea lor, tânărul dădu din umeri, acceptând. PREDA, R. 10. Eu am dat din umeri, mirat. Nu ştiam ce să-i spun. LĂNCRĂNJAN, C. II, 55. De-ai fi întrebat oamenii..., jumătate ar fi tăcut, un sfert ar fi dat din umeri. BĂNULESCU, I. 44. Băieţii s-au uitat unul la altul şi au înălţat din umeri. V. ROM. iulie 1970, 35. Mi-a răspuns el ridicând din umeri şi frângândurşi mâinile, anania, R. 34. Sfârşitul lumii n-are să fie departe... Baba făcu din umeri şi apoi zise şi ea că da, cam aşa are să fie. SNOAVA, II, 192. Fata moşneagului..., temându-se şi de babă, strânse numai din umeri şi tăcu. SBŒRA, P. 215. Dacă ar fi să mă mai întrebaţi..., aş da din umeri. FURTUNĂ, v. 1, cf. CIAUŞANU, GL. Faci din umere. ALR II 3 254/219, ib. 4 428/260. Faci cu umăru. ALR II 3 254/250, cf. alr sn vi h 1 829. A pune umărul (sau umerii) = a) a împinge, a ridica sau a sprijini cu .umărul (I i). Puse umărul, împinse,... şi uşa se deschise. SLAVICI, O. II, 170. Puse iepurele umărul; dar nu se cunoştea nimic. ISPIRESCU, L. 339. Căluţul s-a încordat, omul a pus umărul, frăţeşte. CAZIMIR, GR. 24. Lăturaşii... puneau umerii la arcurile carâtei domneşti, 621 UMĂR -82- UMĂR s-o scoată din cele noroaie. BARBU, PRINC. 93; b) a-şi da concursul la îndeplinirea unei acţiuni, a sprijini o acţiune, o întreprindere, o cauză; a ajuta pe cineva. Să nu fi pus umerii laolaltă cu Escelenţia sa în cauza clerului. FM (1861), 110. Unde să pui umărul, când împrejurul celor cari au croit mişcarea este atâta îmbulzeală? GRANDEA, s. 221. Tot e bine să fii prieten c-un colonel, când la o înaintare tot mai răpede pune şi el umărul. CONTEMPORANUL, VI2, 200, cf. DDRF, TDRG, ZANNE, P. II, 452. Să mergi cu noi..., să pui şi tu umărul la ridicarea celor de jos. ADAM, R. 121. Era însurat de curând cu fata subprimarului din sat, ţăran bogat care pusese umărul pentru alegerea lui. REBREANU, I. 376, cf. CADE. Din deprinderea de a pune umărul acolo Unde vedea nevoia..., a deprins meşteşugul de infirmier. MIRONESCU, S. 97, cf. SCRIBAN, D. Pun şi eu umărul la construcţia casei pe care o ridicaţi. CĂLINESCU, S. 491. Era săritor la necazurile altora, gata oricând să pună umărul într-ajutor. ANANIA, R. 35. Tu n-ai pus umărul la greu. PAMFILE, C. 54. A se uita (la cineva) (sau a privi, a răspunde) peste umăr = a se uita dispreţuitor, batjocoritor la cineva sau a răspunde dispreţuitor cuiva. Ii răspunse... cam peste umăr. slavici, O. I, 146. Parc-ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap şi uitându-se peste umăr la cei ce-i vorbesc. ISPIRESCU, ap. cade, cf. scriban, D., dl, dm, dex. A bate (pe cineva) pe umăr = a lovi uşor umărul cuiva pentru a-i atrage atenţia sau ca semn de aprobare, de acord, de compasiune. Mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreţie. CARAGIALE, O. II, 9. Omul se întoarse de la fereastră şi îl bătu pe umăr. C. PETRESCU, C. v. 280. A lua (pe cineva) peste umăr = a-şi bate joc de cineva, a ironiza; a lua pe cineva peste picior. Cf. ddrf, zanne, p. ii, 453, cade, pamfile, c. 54. A-şi lua picioarele (sau călcâiele) de-a umeri (ori pe umeri, la umăr, învechit, a umăr) = a o lua la fugă; a pleca în grabă; a-şi lua picioarele la spinare. V. şi călcâi, picior (1). Când nu mai pot, îşi iau picioarele a umăr... în lumea largă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 181. M-am zmucit voiniceşte din ghearele ce mă prinseseră de gât; mi-am luat călcâile de-a umere şi m-am dus. ALECSANDRI, τ. 1 034. „N-auzi tu cum te strigă împăratul? - fugi şi vezi cum, ce şi pentru ce pricină!". Pivniţarul îşi luă picioarele pe umere şi se depărtă. conv. lit. vi, 229, cf. ddrf, zanne, p. ii, 33, 411. (A fi) cu capul pe umeri = a) (a fi) întreg, nevătămat, teafăr. Strigă ca un turbat: „Are să ne taie musulmanii!" O lună după aceasta, am întâlnit pe acel om cu capul tot pe umeri. BOLINTINEANU, O. 294; b) (a fi) cumpănit, rezonabil, echilibrat; a avea simţul realităţii, o Am încredere în judecata lui, este un om cu capul pe umeri. A se ridica pe umerii (sau pe Umărul) (cuiva) = a se servi de cineva pentru a dobândi o situaţie sau o poziţie avantajoasă. V. şi r i d i c a (I 17). [Utopiştii,] vroind să le dea prea mult, s-au ridicat pe umerii lor şi nu le-au dat nimic, delavrancea, T. 9, cf. zanne, P. ii, 452. A pune (cuiva) pe umeri sau a pune (ceva) pe umerii (cuiva) = a) a încărca pe cineva cu o obligaţie, cu o sarcină apăsătoare; a împovăra. Flămând şi gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut Şi m-ai Scuipat şi m-ai bătut. COŞBUC, P. I, 207, cf. DM; b) a arunca vina asupra cuiva; a învinovăţi. Cf. dex. A lua (ceva) de pe umerii (cuiva) = a uşura, a elibera pe cineva de o obligaţie, de o sarcină grea etc. Ofiţerii erau mulţumiţi că li se luase de pe umeri această grea povară... de a hotărî pe loc soarta nenorociţilor căutând azil. mihăescu, r. 260. Pare că aruncă după umeri, se spune despre cineva care mănâncă ceea ce nu-i place, fără să se sature, sau despre un om lacom la mâncare. Acele' mâncări luxoase nu o putea împăca, Când le mânca „ îi părea că după umeri arunca ”. PANN, P. v. ni, 38/16, cf. zanne, p. ii, 452. A sta cu capul între umeri = a sta cu umerii adunaţi, a-şi strânge umerii. Stă cu mâinile în buzunare şi cu capul între umeri. CAZIMIR, gr. 76. A se trezi cu capul pe umeri = a deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de propria-i existenţă. Cu necazurile m-am întâlnit de când m-am trezit cu capul pe umeri. FURTUNĂ, v. 57. (Mii.) A lua (arma) la umăr = a lua puşca susţinând-o cu palma şi sprijinindu-i ţeava de umăr (I 1). Santinela-l vede, strigă garda care ia la umăr. BACALBAŞA, S. a. 81. (Cu valoare de interjecţie) La umăr arm’! = formulă de comandă militară pentru luarea armei la umăr. (Eliptic) La dreapta, la stânga, la umăr, la picior, dreepţi! delavrancea, ap. tdrg. (Regional) Cât ai da din umăr = foarte repede; cât ai clipi din ochi, v. ochi1 (11). Cât ai da din umăr, pe toţi ţi i-am răbufnit de pământ. SĂM. I, 38. (Regional) A-i veni (cuiva) peste umăr = a-i fi cuiva peste mână, a nu-i conveni; a nu-i veni cuiva la socoteală. Azi prea tăcea, încât şi lui Irimie-i veni cu bănuială şi cam peste umăr. AGÂRBICEANU, S. 15. (Regional) A umbla cu conteşul pe umere = a se plimba, a hoinări; a pierde vremea, a se codi de la treabă. Cf. udrescu, gl. (Regional) A se uita peste umeri = a fi pe moarte. Cf. cade, ciauşanu, v, 207. (Regional) A o da (sau a o muta) de pe-un umăr pe celălalt = a se înşela, a se amăgi singur. Cf. ciauşanu, gl. ♦ F i g. Partea de sus a unei coaste de deal sau de munte. Luna se iveşte pe-a munţilor gol umăr. ALECSANDRI, p. I, 203. Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal. EMINESCU, O. I, 35. Venise toamna şi îngălbenise codrii din umerii bătrânilor munţi. id. P. L. 156. Valea se boltea într-o dezlănţuire prăpăstioasă de umere înălţate. ADAM, S. 196. Seninul se rotunji până-n zori pe umerii albi ai dealurilor. AGÂRBICEANU, S. 63. Pe umerii bătrânelor dealuri şopteşte codrul alb de mesteacăn. CIOCÂRLAN, P. P. 197. Comune retrase şi împrăştiate prin văile, coastele şi umerii acestor munţi. GR. S. Iii, 22. Umărul sterp şi rotund al dealului. C. PETRESCU, S. 14. Curtea boierului... se află aşezată pe umăr de deal, cu largă privelişte asupra văilor de departe, id. R. DR. 94, cf. ŞĂINEANU, D. U., DL, DM, DEX. ♦ P. e x t. (Prin Ban.) Omoplat. Cf. nalr-bi h 106/18,19. 2. P. e x t. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (11). Vei pune amândoao pietrile pre umerii cei de preste umăru, pietri de pomenire sânt fiilor lui Izrail. biblia (1688)2, II, 160/40. Cozile, căzând pe umerii de atlas negru, străluceau. EMINESCU, O. VII, 228. Era cu un domn în haine castanii vărgate, decorate pe umeri. C. PETRESCU, î. I, 12. Umerii cămăşii alunecaseră până aproape de mijloc. REBREANU, I. 158, cf. CADE. Pe umerii sacoului erau cusute două bucăţi de sac gros. CĂLINESCU, S. 6, cf. DL, DM, DEX. Umărul se încheia cu horbotă făcută pe spelcă cu mărgele. PAVEL, P. M. 39. Taie din poală şi pune la umăr, se spune 621 UMĂR -83- UMÄR despre omul sărac. Cf. zanne, p. iii, 311. ♦ (Regional) Platcă1 (Negreşti Oaş), alr sn iv h 1 165/346, alrm sn iii h 986/346. 3. P. ext. (Regional; la pl.; în forma umere) Legătură, sarcină de lemne (Scărişoara - Abrud). Cf. ALRM SNih 413/95. II. s .m. P. ana 1. 1. (în sintagmele) Umărul obrazului (sau, regional, de la obraz, de obraz, la obraz) ori umărul feţei, (regional) umărul ochiului (sau la ochi) = partea proeminentă (osoasă) din mijlocul obrazului; pomete. Umărul obrazului de direapta se va clăti, bubă veri avea. PARACLIS (1639), 261. Cu meşteşug avea umerii obrazului ruşifi. MOLNAR, RET. 68/1, cf. CIHAC, I, 298. Sub umeri-unei feţe ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristării. eminescu, o. iv, 321. Barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului..., îi da arătarea unui înţelept din vechime, id. P. L. 40. Un om scurt şi îndesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor ieşiţi. slavici, N. ii, 86. Pe umerii obrajilor-i joacă şi se schimbă două nisfele de rumeneală. DELAVRANCEA, S. 37. Figura lui îşi ascundea trăsăturile sub o barbă neagră stufoasă, din care se vedeau numai nasul, umerii feţei şi ochii, vlahuţă, o. A. iii, 46, cf. ddrf, alexi, w. Un om de vreo treizeci de ani, blond spălăcit, cu umerii obrazului foarte slabi şi roşii. IORGA, O. 24, cf. TDRG. Avea umerii obrajilor ieşiţi. AGÂRBICEANU, S. 163. Pielea i se lipea şi lucea pe umerii obrajilor, rebreanu, I. 247, cf. DR. ii, 512, scriban, d., cade. Umerii obrajilor... îi tremură în mod neobişnuit. SAHIA, N. 31. Lacrimile se amestecaseră cu fulgii de zăpadă prinşi o clipă în gene, topiţi şi prelinşi apoi pe umerii obrazului. G. Μ. ZAMFIRESCU, M. D. I, 184. Vedeam pe căpitan rezemat în sabie, cu faţa neagră şi cu dunga cumplită din umărul obrazului. SADOVEANU, O. II, 426. Umerii obrajilor ieşiţi... îl dau de gol. DAN, U. 325. îmi înfigea adânc acele gerului în umerii obrajilor. MIHĂESCU, R. 222. Bine făcută, roşcovană, cu umerii obrazului puţin ieşiţi şi ochii albaştri. I. M. SADOVEANU, S. 123. Cu umerii obrajilor fardaţi C-un roz de auroră. PERPESSICIUS, S. 21. Fetiţa... cu umerii obrajilor înalţi şi apropiaţi de frunte. PREDA, M. 172. Faţa lui era aproape toată acoperită de barbă, din care ieşeau doar umerii obrajilor, nasul, ochii. v. ROM. octombrie 1969, 29. Va ieşi buba cea rea... din umerii obrazului. POP., ap. GCR Π, 340. Veniţi nouă zori şi luaţi nouă lungori... Din umerii obrazului. MARIAN, D. 150. Soarele ţi s-a scrie în frunte. Doi luceferi - în umerile obrazului, id. î. 16, cf. ALR I/I h 24, NALR - B I h 47, ALR — Μ I h 53, NALR - O I 47. Di la tini sî iasî toati... Din sfârcu nasului, Din umerii obrazulu. CAF n, 90, cf. NALR - MB h 34, ALR - TI MN 313, 148. Umărul genunchiului = rotulă (1). Ea trase în jos piciorul subţire, silindu-se să acopere cu marginea rochiei scurte umerii genunchilor. CĂLINESCU, C. N. 13, cf. NALR - B I h 129/2. (Regional) Umărul mâinii (sau de la mână) ori umărul palmii (sau de la palmă, de palmă) ori umerile de la degetul cel mare, umărul degetului = podul palmei. ALR Ii/l h 50, NALR - B i h 119, alr - m i h 125, alr - t n h 160. (Regional) Umerele piciorului = partea de deasupra a labei piciorului, gl. olt. ♦ (Regional; eliptic) Partea proeminentă din mijlocul obrazului; pomete, umărul obrazului. NALR - MB h 34/506, 524. 2. (Popular; şi în sintagma umărul gâtului, ALR I 1 092/554) Partea gâtului vitelor pe care se aşază jugul; ceafă. Cf. alr i 1 092/5, 12, 18, 30, 51, 80, 98, 100, 148, 243, 839, 842, a i 31, nalr - b i h 76/24. -f P. ext. (Şi în sintagmele umărul jugului, corn. marian, alr i 831/18, 840, 842, umăr la jug, alr I 831/839) Partea de sus a jugului (având două curburi), care se aşază pe gâtul vitelor; trâmbă (II 2). Cf. PUŞCARIU, et. wb. 1 794. Jugul constă din ceafa (umăr, cerbicea...), o bucată de lemn cu două curbături, care formează partea de sus a jugului. BOCĂNEŢU, Τ. A. 151, cf. MARIAN, D. 60, DEX. III. S.m., s.n. P. anal. Nume dat unor (părţi de) obiecte, unelte, construcţii etc. care seamănă ca formă, ca poziţie cu un umăr (11) (şi care servesc ca elemente de susţinere; de fixare etc.). 1. S.m. Partea bombată a unui vas, deasupra căreia se află gâtul sau gura. Se încarcă căldarea cu tescovină, puindu-se într-însa... 5 sau 6 ciubere până sub umeri, adecă până în gură, gâtul remâne deşert. I. IONESCU, P. 267. Umărul vasului... representa în reliev o vânătoare de fiare sălbatice. ODOBESCU, S. II, 194, cf. DL, DM, DEX. 2. S.m. (Rar) Fiecare dintre extremităţile superioare ale spătarului unui scaun. Conu Barbu îşi privea fracul, spânzurat pe un umăr de scaun. I. M. SADOVEANU, S. 233. 3. S.m., s.n. (Regional) Nume dat unor părţi ale carului sau ale căruţei: a) (şi în sintagma umărul (sau umerile) osiei sau (de) la osie) partea din podul osiei dinspre butucul roţii, care se află lângă străgălie; opor (1), (regional) creier, junghietură, umerar (7). Cf. damé, t. 8, ALIL 1981-1982, 136, FLOREA, t. F. 534. Pe partea osiei unde să învârte roata să pune, de cătră cap şi umere, sus şi jos, bleavuri (îmbrăcăminte de fer), ca să nu să tocească osia. BREBENEL, GR. P., cf. ALR SN π h 350, glosar REG.; b) carâmb la loitră (Răchita -Sebeş). A II 6; c) (şi în sintagmele umărul buşteanului sau umerele căpăţănii ori roţii) parte a butucului roţii. Cf. NALR-oIVMN 256, 2 101/939, 971, 982, 997. ♦ (Şi în sintagmele umărul leucii, DAMÉ, Τ. 11, TDRG, PAMFILE, I. C. 134, CADE, GLOSAR REG., ALR II 5 627/64, 102, 157, 346, 353, 365, 551, umărul (de) la leucă, ALR π 3 254/29, 47, 53, 105, 172, 219, 260, 272, 279) Partea îndoită de la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanţul sau cârligul ce prinde loitra de leucă; (regional) măsea (II lg). ALR II 5 627/27, 284. <> Umere pe dric = piesă de fier care leagă osia de perinoc; (regional) tarâncă (1) (Moiseiu - Vişeu de Sus). Cf. glosar reg. 4. S.m. (Regional) Fiecare dintre cele două capete ale pieselor de lemn, de care se prinde coarda ferăstrăului; cioacă. Cf. damé, t. 86, tdrg, cade. 5. S.m. (Regional; la pl.; în sintagma) Umerii ferestrii = toc1 la fereastră (Ivăneşti - Huşi). Cf. CHEST. ii 175/177. 6. S.n. (învechit, rar) Partea superioară a unei aripi de clădire. Uşa coastii cei dedesubt, supt umărul casii cel dirept. biblia (1688), 246’/38. 7. S.n., (rar) s.m. (Şi cu determinarea „de lemn”) Umeraş (I 2). Nu găsea umerii de lemn pentru haină. alas 31 viii 1930, 3/4, cf. dl, dm, dex. 621 UMÄRAR -84- UMBLA 8. S.m, (Tehn.) Proeminenţă la suprafaţa unei piese, servind pentru rezemarea acesteia sau a altui obiect ori pentru- a transmite o mişcare altei piese. Cf. M. D. enc, DEX. Ό- Umăr de piston = porţiune îngroşată în capătul unui piston (1), în care şe fixează bolţul pistonului, dt. 9. S.m. (Tipogr.) Partea înclinată de la vârful unei litere, care se află nuiriai într-o parte la literele lungi sau accentuate şi de ambele părţi la celelalte litere. Cf. l. rom. 1965, 327. IV. S.m. (învechit, rar; traducere greşită pentru slavonul pAtWhHTi) Paducel (II). Ainte de înţeleagere spirii voştri umere, că viul ca în mănie înghiţi ei. PSALT. 111. - PL: umeri şi (ΙΠ 7 şi, învechit şi popular, I, Π, ΠΙ, n.) umere. - Şi: (învechit şi popular) umere s.m., s.n., (învechit şi prin Ban.) umer, (învechit şi regional) omăr (herodot2, 47, alr - τ n h 158/425) s.m., (regional) umur (dr. IX, 416, alr i/i h 24, alr sn ii h 350, alr ii 5 627/551, alr - τ ii 158/338) s.n. - Lat. humérus. UMĂRÂR s.n. v. umerar. UIMĂRARIU s.n. v. umerar. UiyiĂRÂŞ s.m., s.n. v. umeraş. UMĂR0S, -OÂSĂ adj. v. umeros. UMARIJŞ s.n. v. umeruş. UMĂR1JŢ s.m. v. umeruţ. ÎJMBÂRĂ s.f. v. umbră. UMBELÂT, -Ă adj. (Bot.; rar) Umbeliform. Cf. ALEXI, w., DN3. -0· (Adverbial) Tulpina rigidă, erectă, umbelat ramificată. ENC. agr. πι, 123. - PL: umbelaţi, -te. - Umbelă + suf. -at. Cf. fr. o m b e 11 é. UMBELĂ s.f. (Bot.) Tip de inflorescenţă plană sau convexă, la care pedunculii florali pornesc radial din acelaşi punct şi se ridică la (aproape) acelaşi nivel. Flori... dispuse în ombele simple sau compuse. NEGRUZZI, S. I, 102. Umbele şi umbelule încunjurate de un vertiçil. BRANDZA, D. 161, cf. BARCIANU- [Specii] ale cărora umbele au razele mai scurte şi subţirele. GRECESCU, FL. 243, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, D. BIOL., DN3, PL. MED. 237, V. BREBAN, D. G., DREV. -PL: umbele. - Şi: (învechit) ombelă s.f. - Din lat. umbella, fr. ombelle. UMBELIFÉRA s.f. (La pl.) Familie de plante erbacee diçotiledonate, ale căror flori sunt dispuse în umbele; (şi la sg.) plantă care face parte din această familie. Deschid o carte şi cetesc: familia ombeliferilor. NEGRUZZI, S. I, 102, cf. BRANDZA, D. 160, BARCIANU, GRECESCU, FL. 14, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DS, SCRIBAN, D., DL, DM, L. ROM. 1967, 54, DEX, DN3. <> (Adjectival) Cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. Plantă umbeliferă. DEX. - PL: umbelifere. - Şi: (învechit) ombeliferă s.f. - Din fr. ombellifère, după umbelă. UMBELIFORM, -Ă adj. (Bot.) Care are forma unei umbele; (rar) umbelat. Floare umbeliformă. CADE, cf. DL, DM, DEX, DN3. -PL: umbeliformi, -e. - Din fr. ombelliforme, după umbelă. UMBELÙLA s.f. (Bot.) Umbelă (secundară) mică, care intră în alcătuirea unei umbele compuse. Flori dispuse în mici umbele (umbelule). BRANDZA, D. 161. La specia noastră umbelulele au razele cu mult mai lungi şi mai robuste. GRECESCU, FL. 243. Se desprind pedunculii florali, dispuşi radiar, formând umbelule sau umbele secundare mici. botanica, 144, cf. SCL 1973, 660, DN3. -PL: umbelule. - Din fr. ombellule, după umbelă. UMBILIC s.n. v. ombilic. , UMBILICÂL, -Ă adj. v. ombilical. UMBLĂ vb. 1.1. (Predomină ideea de deplasare) l.Intranz. (Despre fiinţe) A se mişca deplasându-se dintr-un loc în altul; a merge (I 1). Zmulsemu-mă de la dinşii şi, în curmedzişu îmblăndu (mergând N. TEST. 1648, biblia 1688), vinremu... întru Rodu. COD. VOR. 24/7. Orbii văd. Ologii îmblă. EV. SL.-ROM. 183/2. Mearse 7[isu]s cătr-înşii îmblând pre mare. N. TEST. (1648), 1972, cf. mardarie, l. 274. Carele va îmbla noaptea Să va poticni, că nu iaste lumină într-însa (a. 1669). GCR I, 187/13. Voiu lăcui cu casă întru dânşii şi voiu îmbla printr-înşii. DOSOFTEI, în BV I, 242. Când vei îmbla prin foc, nu te vei arde. ZOBA, S. 117. Folositoare învăţătură... ca să o povestească la fiii lor, şi când vor şădea în casă, şi când vor îmbla în cale. biblia (1688), [prefaţă] 7/14. Pre mine..., păn-au umblat vodă la Prut, m-au lăsat de paza doamnei la Cetăţuie. NECULCE, L. 220, Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 202. Scoală şi-ţ rădică patul tău şi umblă (a. 1746). GCR II, 37/30. Umblând el într-o zi pre cale, de mergea la împărăţie. MINEIUL (1776), 110r2/4. Umbli pre pământ şi la orice pas te temi. MOLNAR, în RET. ROM. 33. îmblă, să primblă, stă şi socoteşte. BUDAI-DELEANU, T. V. 117. Umbra urmează după cel ce umblă. GOLESCU, S. 172, cf. DRLU, LB. Lamile... umbla după dânsul, păscând în prejma lui. DRĂGHICI, R. 149/5. Umblân[d] de vro câteva ceasuri, ajunserăm la un palat. GORJAN, H. i, 158/1, cf. ISER. Să nu şedem..., ce se umblăm cât se poate mai mult. FĂTU, D. 47/19. Acel’, ca un om cu minte, noaptea mai mult nu umbla. PANN, E. I, 49/15, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 296. De-şi string mascurii paie pentru strat, culcuş, şi umblă coviţind..., sânt semne sigure cum că va fi frig. F (1877), 544. Umbla după şeapte pluguri ce ara. ISPIRESCU, L. 320. Umblă lupii în potaie şi Doamne fereşte să-i întâlnească cineva! GANE, N. II, 203. Se leagănă într-adins când umblă, ca să se arate şi mai nostim. CARAGIALE, O. II, 355. Păşea... ţinându-şi mânile depărtate de trup, pentru ca nu cumva, umblând, să-şi roadă mânecile şi pantalonii. SLAVICI, O. I, 79. Cam adesea îmblă lupul cu maţele deşerte. CONTEMPORANUL, III, 699. In mintea lui de nefericit, toate... să sting pe lângă dorul d-a putea umbla, delavrancea, t. 177. Poezie! Tu atuncea, şi când umblu, şi când stau, îmi pui aripile-albastre ce 636 UMBLA -85- UMBLA avânturile-mi dau. MACEDONSKI, O. I, 220. Se gândea cum... are să vadă pe tată-său sănătos umblând prin casă. VLAHUŢĂ, O. A. 254. Unuia... i se leagă ochii cu o năframă... Ceilalţi umblă prin casă. marian, î. 221, cf. DDRF, barcianu. Şi de umblăm prin tină, cu sufletele suntem în raze şi lumină. D. ZAMFIRESCU, O. v, 27, cf. ALEXI, W. O, cocostârci,... Voi cari umblaţi prin mlaştini şi băltoace! ANGHEL - IOSIF, C. M. II, 74. Nu se pomenea, când şedea, să facă ghem în spate, ca altele, tot aşa de dreaptă ca şi când era în picioare, ca şi când umbla. AGÂRBICEANU, S. 24. Umblăm prin întuneric şi pustiu. CODREANU, S. I, 375, cf. CADE. Sprijinit în băţ, umbla acum prin ograda spitalului. MIRONESCU, S. 100. începu să umble prin cameră..., rezemându-se de păreţi. C. PETRESCU, î. I, 220. Calci altfel. Parcă nu mai ştii să umbli. SAMA, N. 105, Cf. PUŞCARIU, L. R. I, 187, SCRIBAN, D. Umblam prin camera lui noaptea şi mă ciocneam de dulapuri, arghezi, S. X, 237. Unii dintre ei plutesc ca pe apă..., alţii umblă ca pe uscat. MÂN. SUCEVIŢA, 62. Cum umblu eu pe stradă nu mai umblă nimeni. T decembrie 1964, 5. Umblam zgribulit pe strada Lăpuşneanu, fără scop. v. rom. septembrie 1970, 55, cf. L. rom. 1972, 165. Casa, cu toate că stogul era lipit de ea atât de tare de nu puteai nici umbla printre ele..., nu se aprinse. RETEGANUL, P. IV, 77. Tusa vine când umbli prin frig. ŞEZ. III, 13. Când umblă furnicile pe drum, are să plouă. ib. IV, 120. Când ajunse... deasupra pământului, îmblă cum îmblă şi se încâlci cu scara pe după neşte copaci. FRÂNCU - CANDREA, Μ. 284, cf; ALR Il/l MN 44, 2 235.[Calul] imblă di maganul lui. alrii/95. Pă aşa de frig cum poţ a îmbla p-afară? ib. 3 191/353, cf. ALR SN vu h 1 902, alr - M iii h 673/226, ib. h 793, ib. h 822/239, A I 35. Doamne, cum mai poţi umbiß Pe pământul cu lumea? FOLC. transilv. I, 29, cf. NALR - O V h 903. Cu atâta am năroc, că umblu, nu stau pă loc. ŞANDRU, F. 55. Cine umblă ziua nu se poticneşte (= celui ce are o purtare corectă nu i se poate întâmpla nimic rău). Cf. ZANNE, P. I, 24. Omul e născut (ca) să umble şi pasărea (ca) să zboare. Cf. PANN, p. V. II, 85/22, ZANNE, Ρ. Π, 786. Cine (sau cel ce) umblă (pe drum) cu gândul acasă îşi pierde căciula în târg. Cf. PANN, P. V. I, 114/8, ROMÂNUL glumeţ, 44, ZANNE, P. II, 785, vi, 92. Şchiopul mai bine te învaţă să umbli, zanne, p. II, 720. Cine umblă prin moară iese plin de făină. id. ib. III, 233. Nu poţi să umbli cu doi pepeni într-o mână. id. ib. I, 247. Cârtiţa pe supt pământ umblă, dar urma ei i se cunoaşte d-asupra, pe pământ, se spune despre cei făţarnici. Cf. ZANNE, P, I, 399. Umblă pe drum cu alai, Ş-acasă n-are mălai. PANN, p. v. i, 160/2, cf. zanne, p. vi, 95. Umblă frunză verde, se spune despre cei fuduli, dar săraci. Cf. ALR I 1 551/782. Umblă ameţit ca un ciocârlan, se spune despre cei zăpăciţi, care nu ştiu ce fac. Cf. marian, o. i, 352. Cine umblă cu gura căscată îi intră muştele. zanne, p. II, 190. Umblă când doarme ţâncu-pământului. id. ib. I, 669. Umblă ca în satul lui Cremene, se spune despre cei care fac ceea ce le place şi nu le e frică de nimeni. Cf. zanne, p. vi, 67. Umblă ca câinele cu colaci în coadă, se spune despre cei bogaţi şi îngâmfaţi, id. ib. in, 533. Cine are şese picioare, dar numai pe patru îmblă? (Călăreţul călare pe cal). SBIERA, P. 320. Am o vacă bălaie, Umblă noaptea prin noroaie (Luna), românul GLUMEŢ, 61. Gânganie fără suflare Umblă fără astâmpărare (Ceasornicul), ib. 63. -v· (întărit prin repetare, arată durata prelungită a acţiunii) Şi-a umblat, umblat, Zile-ntregi prin sat. COŞBUC, P. II, 147. Şi umblând Şi tot umblând, Ne-ntâlnim cu Dumnezeu. JARNÎK - BÂRSEANU, d. 512. Dac-ajunse la pădurea asta, mai umblă ce mai umblă prin ea şi... se aşeză la umbra unui frasin. STÀNCESÇU, B. 29. Ό* (Regional; cu pronumele în dativ) Toţi în sat o ştiut Că şi-o umblat pe la cruci. BÂRLEA, c. P. 73. Ό· (Cu determinări care indică modul de deplasare): a) (deplasarea se face pe jos) Lăsaţi-l... să să ducă unde va vrea, să îmbie cu picioarele sale pre pământ. VARLAAM, C. 63. împăratul... umbla pre gios fără alaiu. NECULCE, L. 227. Nece pre piciorele mele n-am putut umbla (a. 1784). IORGA, S. D. xn, 106. Petreceri cinegetice, în care vânătorul n-are nevoie să umble pe jos. ODOBESCU, S. III, 15. începu a se plânge de picioare şi de inimă... Nu putea să umble mult pe jos. VLAHUŢĂ, O. A. ΠΙ, 39, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să umble cum se cade pe picioarele lui. vasiliu, p. l. 254. Cine are cal ticălos Jumătate umblă pe jos. Cf. PANN, P. v. II, 75/12, zanne, P. I, 344; b) (determinarea indică sau sugerează ritmul deplasării) Umblu lin. drlu, cf. polizu. Umblau dracii... iute ca prâsnelul şi-i intrau lui Ivan în voie cu toate cele. CREANGĂ, P. 309. Nu-l ştii pe el că umbla agalea? CARAGIALE, O. vi, 32, cf. ddrf. Coana Sofiţa umbla domol în jurul lui bărbatu-său. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 18. Umblând agale..., mi-am dat seama că se petrece ceva neobişnuit cu mine. M. ELIADE, M. 23. Vacile umblau însă încet... Moşu le îndemna abătut. VLASIU, A. p. 263. Umbla repede în toate părţile, ca o sfârlează. SADOVEANU, O. II, 453. Maria se ridică şi prinse a umbla domol prin odaie. id. ib. v, 62. Umblu mai încet decât înainte, şi totuşi mă împiedic. STANCU, D. 315. Să umblăm încet sub potopul de frunze. SORESCU, D. 129, cf. SEVASTOS, p. 24, ALR -MI h 138/224. A umbla ca un cocostârc (= a merge cu pas rar şi încet). Cf. ZANNE, P. I, 426. A umbla ca titirezul, id. ib. III, 403. A umbla iute ca piua (= a merge încet), id. ib. v, 499; c) (determinarea indică sau sugerează poziţia corpului în timpul deplasării) îmblu a buşile. LEX. MARS. 241. Umbla dreaptă şi cu capul ridicat. SLAVICI, O. II, 30. Un copil... umblă de-a buşile. marian, na. 337. A umbla în degete. DDRF. Slugile şi Curtea pe Cerb sunt supărate, Că umblă-nalt cu fruntea, şi ele cocoşate. ARGHEZI, S. iv, 80. Pss! umblaţi în vârful degetelor! SORESCU, D. 58. îmbla pe mâni şi pe cap şi cu picioarele sta în sus. SBIERA, P. 262, cf. alrm i/ii h 328. Şerpe care umblă în coadă, alr i 1 184/249, cf. alr i/ii h 240, alrm i/π, h 328, alr - ΜI h 215. Nalt şi cocorat, umblă în picioare pe sub pat, se spune despre cei de statură mică. ZANNE, P. II, 646. Ce vieţuitoare umblă dimineaţa în patru picioare, la prânz în două şi seara în trei? (Omul). românul glumeţ, 80; d) (cu alte determinări referitoare la felul, la specificul mersului1 1) Ochi n-are să vază să îmbie nepoticnindu-se (a. 1644). GCRI, 110/40. A se uita unul cu obrăznicie..., umblând şovăit..., sânt semne de suflet rău. GOLESCU, S. 140. Prin cărţile în vravuri Imblă şoarecii furiş. EMINESCU, O. I, 105. Umblă ca în cârji. DDRF, cf. tdrg. Umblă parcă calcă în străchini. SADOVEANU, O. II, 89. Umbla cu paşi mărunţi pe . uliţa noastră, id. E. 114. Umbla uşor, ca o umbră, prin 636 UMBLA -86- UMBLA încăpere. I. M. SADOVEANU, S. 35. Umblă pe uliţele satuluiparcă ar călca pe ghimpi. STANCU, D. .165. Nu umbla ca pe sârmă; opreşte-te şi simte pământul sub tălpi. VINEA, L. Π, 66. Prin iţe şi prin spată Umblă curca împiedecată. DOINE, 76. îmblă-n dQuă bot'e. ALR Il/l MN 61, 4 202/353, cf. 4 202/2, 192, 228, 362, o. bârlea, a. P. I, 369. Umblă ca raţele. ZANNE, P. I, 634. A umbla ca orbeţii (= a avea lin mers nesigur), id. ib. 573; e) (despre cai; în legătură cu modul de mişcare a picioarelor în timpul deplasării, adesea şi cu ritmul deplasării) A umbla în buiestru. DDRF, cf. ŞĂINEANU, D. u. Calul umblă la pas, la trap, în buiestru, la galop. SCRIBAN, D.; f) (deplasarea se face cu un vehicul, călare etc.) Un om au luat un cal de la o rudă a lui... să îmbie cu insul numai trei, patru zile, prav. 53. Umbla Alexandru călare pre un leu prin mijlocul cetăţii. ALEXANDRIA (1794), 59/6, cf. polizu. îi plăcea să umble mai mult călare. GHICA, S. 320, cf. CIHAC, I, 296. Au mare fală să umble în trăsuri. BOLINTINEANU, O. 276. Moşule, ştii umbla cu luntrea pe apă? GANE, N. II, 179. Ploaie câtu-i dzâua. Trebui să îmbli tăt cu birja cu poclitu ridicat. CARAGIALE, O. VII, 439. Umblă mereu călare. SLAVICI, O. I, 118. Umblu cu tramvaiul ăsta de trei ori pe săptămână. M. ELIADE, C. 14. Umblam cu plutele pe Bistriţa. SADOVEANU, O. vii, 275. Bunicul meu... era marinar şi a umblat cu corabia pe ţărmuri depărtate. id. ib. XV, 434, cf. SCRIBAN, d. A prins a umbla călare prin sat cu nepotu-său. STANCU, D. 382. Eşti un om de seamă pentru că umbli în automobil, v. ROM. septembrie 1970, 11. Cu căruţa umblă în lume-n sus şi-n jos. RETEGANUL, P. I, 10. Va ajunge să umble cu hinteu cu patru cai. id. P. P. 172. Tartacot... umblă călare p-o jumătate de iepure şchiop. STĂNCESCU, B. 32. El să umble cu trăsura, Eu să mătur bătătura. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 222. Umblă mult „cu trinu"..., să se mândrească. SNOAVA, III, 646. Umbla cu căruţa cu marfa un negustor, id. IV, 59. Ό· (Rar; cu determinări care indică direcţia de deplasare) Umblam cătră o stradă unde trăise Eminescu. SADOVEANU, E. 82. Nu puteam să umblu nie înainte, nie în urmă. ALR I 1 379/805, ib. 1 379/846. <> F i g. Pre mere trecură (îmblară D) mâniile tale, fricile tale turburară-me. PSALT. 181. Toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărg toate careaşi la sorocul şi la marginea sa (a. 1643). BV I, 139. Norocul nu umblă târâş, ci zboară pe aripi iuţi. SLAVICI, O. II, 46. In orb parfum ce umblă dibuind, Presimt cum noaptea-ngenuncheată trece. D. BOTEZ, p. o. 31. Singurătatea se scoală-ngândurată Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime. VOICULESCU, POEZII, I, 64. Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele. PILLAT, P. 154. Umblă foămea pe uliţă îmbrăcată cu ţundriţă. JARNlK - BÂRSEANU, D. 471, cf. DOINE, 15. Doru îmblî rătăcit, cî frundzişul s-o rărit. MAT. FOLK. 1 320. Pe unde umblă dragostile, Poţi ara şi cu vacile. VICIU, F. 63. Dorule, pe unde şezi, De nu umbli prin livezi? CAF IV, 146. Am o bucată de lemn Şi o bucată de fler: Fierul umblă prin pământ, Iară lemnul pe afară (Plugul). gorovei, c. 297. -O (Cu determinări locale sau temporale, se referă la comportamentul, la felul de a fi, la starea cuiva) Cei ce îmbla pre cale nevinovată, aceia-mi slujiia. PSALT.'206. Cuvântul lui Dumnezeu tu-l ascultă şi numai în căile lui să îmbli. CORESI, EV. 5. îmblă acicea pre calea ceaea larga (ce se zice firă grijă şi fără frica lui Dumnezeu şi fără de ruşine), id. ib. 109. Amar lor, că pre calea Iu Cain îmblară (ante 1618). GCR I, 49/33. Să nu ne poticnim îmblând în noaptea deşărtării cei lumeşti. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/6. Să-l învăţaţi, ca nişte părin[ţi] bun[i], să umble pă cale mai buriă (a. 1807). IORGA, S. D. XII; 161. Dă povăţuire Acelor care umblă pe calea de peire. ALEXANDRESCU, O. I, 182. Chiar când umblă pe căi greşite, îşi îndeplinesc întrucâtva menirea lor (a. 1894). PLRI, 428. Unde mă va scoate drumul pe care umblu astăzi? GALACTION, O. 102. Este deci de mare interes să ştim pe ce drum să umblăm. VULCÄNESCU, D. 8. <> (Cu determinări finale introduse adesea prin prep. „după”, „în” etc.) Domnul... pre pământ îmblând pentru spăseniia seminţeei noastre. CORESI, EV. 96. Ne-au proslăvit pre noi D[u]hul Sf[â]nt... în în\no\irea vieţie[i] să îmblăm. IEUD, 241/18. îngerul lui Dumnedzău îmblă de scrie în catastih pre ceia ce vor să postească. VARLAAM, C. 29. [Furul] cându-l va găsi deusebi noaptea îmblând pentru furtişagul, atunce iarăşi îl va ucide. PRAV. 120. Fiu-său... umbla în streinătate spre desăvârşirea meşteşugului. MOZAICUL (1838), 123/23. în loc de a-şi vedea de şcoală, umblă să pescuiască. SLAVICI, O. II, 14. Se rătăcise umblând după vânat. ISPIRESCU, L. 123. Ameţim umblând după treburi. AGÂRBICEANU, A. 51. Ii ieşi înainte, crezând că umblă să caute o barcă. BART, E. 56. Umblă prin arătură Să coate fermecătură. RETEGANUL, TR. 155. Vânătorul umbla toată zâua după vânat. SEVASTOS, P. 111. Ajunseră... să umble singuri după vânat, să aducă mumii lor să mănânce. STĂNCESCU, B. 191. Cel legat la ochi, care se numeşte „mâţa oarbă", umblă ca să prindă pe vreunul, marian, î. 221. Să umble prin sat a cere. VICIU, F. 221, cf. ALR I 451/85, 122, 138, 190, 215, 257, 270, 289, 298, 302, 335, 339, 554, 571, 573, 590, alr ii 3 522/836, alr sn vi h 1 822, FOLC. transilv. I, 48. Dacă n-ai să mergi călare, Nu umbla la-mprumutare (= mulţumeşte-te cu ce ai). ZANNE, P. iv, 288. Umblă ca să prinză roiul Şi-şi întoarce înapoiul, se spune despre cel prost. Cf. PANN, P. v. I, 81/8, zanne, P. I, 640. ❖Expr. Umblă (sau să umbli) sănătos (ori bine, cu bine, cu Dumnezeu), urare adresată celui care pleacă la drum. Cf. cihac, i, 296. Mergi de-ţi vezi şi de treburile dumitale... Umblă cu Dumnezeul CARAGIALE, O. II, 257. Mai rămâi sănătoasă, babo! — Umblă sănătos, Prichindel maică! id. ib. 252. Vă urez să umblaţi sănătoşi şi să petreceţi bine. id. ib. VII, 43. Moşul zise domol: - „... Umblă sănătoasă!" SADOVEANU, O. I, 469. Umblaţi sănătoşi! ARGHEZI, S. XIII, 44. Să umbli, bade, cu bine Şi vezi să nu-ţi uiţi de mine. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 142, cf. ALR II 3 573. Umblă, Corbeo, sănătos, Ca un trandafir frumos! BALADE, II, 251. (învechit) A îmbla cu Dumnezeu (sau în slujba lui Dumnezeu) ori a îmbla înaintea Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a trăi cu frica lui Dumnezeu. Şi îmblă Enoh cu Domnedzeu. PO 26/8. Şi îmblă în slujba Iu Domnedzeu. ib. 26/11. Domnul, înaintea căruia eu îmblu..., va năroci calea ta. ib. 79/15. Domnedzeu, înaintea cui au îmbiat părinţii miei..., bl{â\g[os\o\vească pre aceşti feciori! ib. 172/2. A umbla apostoleşte (sau, învechit, apostoliceşte) = a umbla (11) pe jos (ca apostolii). Cf. zanne, p. vi, 480. 636 UMBLA -87- UMBLA A umbla pe două (sau pe şapte) cărări ori pe trei drumuri, pe două (sau pe zece) poteci ori a umbla turtă = a merge clătinându-se, a fi beat. V. şi p o t e c ă, şapte1 (I 1). Cf. ddrf. O vândut locul... Şi cât era vremea, umbla turtă. DAN, U. 285, cf. ZANNE, p. vi, 101, ix, 447. A umbla ca pe o potecă = a umbla (I 1) cu precauţie, cu teamă, cu sfială sau cu greutate. V. şi potecă. Cf. ddrf, zanne, p. I, 267. Umblă parcă are (sau ca cu) ouă în poală ori umblă parcă calcă pe ouă v. o u (1). A umbla ca vodă prin (sau în) lobodă v. 1 o b o d ă. A umbla gură-cască (sau cască-gură) = a) a hoinări holbându-şi ochii la tot ceea ce vede înjur şi uitând de sine. In loc să se odihnească, îşi fac băşici pe tălpi umblând toată ziua gură-cască, şi seara cad morţi de oboseală, caragiale, o. II, 24, cf. zanne, p. ii, 189; b) a-şi petrece vremea cu nimicuri, a pierde vremea în zadar; a nu avea ocupaţie (statornică), a fi vagabond; p. ext. a fi prostănac, neghiob, tont. [Nerodul] umblă gură-cască, Până să-ţi vorbească, pann, p. V. I, 96/14, cf. zanne, Ρ. ii, 189. A umbla ca o curcă (sau ca o găină) plouată (ori beată) (sau, rar, ca o pisică, ca o mâţă etc. plouată ori ca un câine plouat) v. cuv. A umbla ca după mort v. m o r t (II 1). A umbla pe după piersic v. p i e r s i c (1). A umbla pe după salcie v. salcie1. A umbla cu mâţa-n sac v. mâţă (I 1). A umbla cu pisica-n traistă v. pisică1 (I 1). A umbla în două luntre v. luntre. A umbla pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis, a evita subterfugiile, dl. A umbla tot pe calea bătută = a folosi un procedeu întrebuinţat şi de alţii într-o acţiune, într-o întreprindere etc. Cf. zanne, p. vi, 33. A umbla cu ochii logodiţi v. logodit. Umblă câinii cu colaci (sau cu covrigi) în coadă v. cuv. A umbla cu pâinea după cineva v. pâine (1). A umbla după colaci calzi v. c o 1 a c. A umbla după chilipiruri v. chilipir. A umbla după căpătuială (sau căpătuit) v. cuv. A umbla după doi iepuri (deodată) v. iepure. A umbla după potcoave de cai morţi sau a umbla după cai morţi (să le ia potcoavele) v. cal, potcoavă (1). A umbla după boi bălţaţi v. b ă 1 ţ a t. A umbla după piei de cloşcă v. piele (13). A umbla după (ceva sau după cineva) cu limba scoasă v. limbă. A umbla după străchini verzi v. s t r a c h i n ă (1). A(-i) umbla (cuiva) furnici prin mâini şi prin picioare v. f u r n i c ă. A umbla cu coliva în piept v. c o 1 i v ă. A umbla cu doi bani în trei pungi v. b a n. A umbla cu nasul (sau cu capul) pe (ori în) sus = a fi încrezut, îngâmfat, a se ţine mândru, fudul; a fi sfidător, obraznic. V. şi n a s1 (1), sus (2). Cf. DRLU. Şi sărac, şi nesupus, Umblă cu nasul pe sus. PANN, P. v. I, 161/11, cf. DDRF, BARCIANU, ZANNE, P. II, 53, 318, V, 555. (Cu parafrazarea expresiei) Cu nasul în sus nicicum să umbli, că te loveşti de mândrie, ce pe sus o găseşti, zanne, p. viii, 396. A umbla cu capul în traistă (sau în sac, între urechi, în nori) v. cap. A umbla de-a oarba v. orb2 (1). A umbla cu capul mare v.mare1 (VI 2). A umbla de capul său v. cap. Umblă ca un câine (sau câinele) surd la (ori după) vânat, se spune despre cei care se străduiesc zadarnic să realizeze ceva. Cf. ispirescu, ap. zanne, p. ii, 788. Tu, fără mine, ai umbla ca un câine surd după vânat. IOVESCU, N. 106. A-i umbla (cuiva) mintea (sau gândul, gândurile) (la... ori pe la, după...) sau a umbla cu gândul = a se gândi (la...); a fi preocupat (de...). Bătrâna încă de mult umbla cu gândul de a potrivi lucrurile astfel. SLAVICI, O. I, 191. Seamăn éu à femeie căreia-i umblă gândul după bărbaţi!? id. V. P. 23. Ii umblă mintea la însurătoare. DDRF. Eu credeam că te uiţi numai aşa la apă. - Mă uit eu la apă, dar gândurile îmi umblă. BENIUC, M. C. I, 204. De mult îi umbla gândul să-şi facă seama. BOTTA, S. ΙΠ, 82. Nu putu să doarmă, căci gândurile îi umblau tot pe la fata împăratului. RETEGANUL, p. iv, 45. A-i umbla (ceva cuiva) prin (sau în) cap (ori în minte, prin gând) = a fi preocupat de ceva, a se gândi la ceva, a-i fi în memorie. îmi umblă prin minte vecinicul foc, cel nestins, întru carele, aflându-mă moartea împăcat, voiu să mă surup. MAIOR, P. 9/11. Dacă acela va fi fost Ioan..., iată ceea ce-mi umbla mereu prin cap. EMINESCU, G. P. 112. Ah! îmi îmblă-ades prin gând O cântare veche. id. O. IV, 76. Ii umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră! COŞBUC, P. I, 126, cf. TDRG. Ceva însă îi umbla prin minte, papadat-bengescu, R. II, 73. Ii umbla prin minte s-o despartă de soţul ei şi s-o ia de nevastă. REBREANU, I. 186. Nu-ţi umblă gânduri bune prin cap. ARGHEZI, S. vn, 85. Tare aş vrea să aflu ce gânduri îţi umblă prin cap. H. LOVINESCU, T. 406. Câte gânduri mai umblau tinerilor prin minte! RETEGANUL, P. II, 5. Nu mănâncă, nu bea... şi-i umblă prin cap gânduri răle. şez. II, 191. Tot asta-mi umblă prin cap, Că nu mă văd însurat. FOLC. TRANSILV. π, 537. A-i umbla (cuiva) vorba (sau cuvântul, numele etc.) prin gură ori a-i umbla pe (sau prin) limbă v. g u r ă, 1 i m b ă. (Regional) A umbla în picioare = (despre minciuni) a fi bine potrivite (spre a da aparenţa de adevăr); a fi bine ticluite. De câte ori nu l-am făcut de zi întâi april să alerge după cai verzi pe pereţi, spunându-i minciuni care umblau în picioare. gane, N. m, 157. (Prin nord-vestul Munt.) A umbla prin sat, se spune despre mireasa cu fetele şi mirele cu băieţii, care, în ajunul nunţii, merg prin sat pentru a invita oamenii la nuntă. Cf. L. rom. 1959, nr. 2, 55. (Prin nord-vestul Olt.) A umbla în Dorohoi = a fi beat. CV 1950, nr. 4, 37. Toată ziua umbli-n Dorohoi. ib. (Regional) A umbla cu lumina aprinsă ziua la amiazăzi v. lumină. (Regional) A umbla cu lumânarea ziua la amiazi v. lumânare. (Prin Transilv.) A umbla nimic = a nu lucra nimic; a trândăvi, a lenevi. Cf. barcianu. Om greoi, care umblă nimic. SIMA, M. 183. (Regional) Umblă de-a orgina v. orgină. <> T r a n z. (învechit şi regional) Intunerecul nopţii l-au lăsat... D[\i]mnezeu ca să-l dormim..., iar nu ca să-'l umblăm şi să ne împiedecăm. PISCUPESCU, O. 53/8. (Cu complement intern) Să luă... pe cale, pe cărare, Să-ş îmbie îmbletele, Să-ş grijască grijetele. CANDREA, ţ. O. 46, cf. GRAIUL, n, 70. N-am voinici pe sama mea Să-mi poarte durduliţa, Să-mi umble umblătura. FOLC. olt. - munt. II, 371. <> Refl. (Regional) Unde ciutele s-adapă Şi-ncă zânele se scaldă, Propoartă-se, Umblă-se Micul Dălea-Dămean. BALADE, I, 343. ♦ (învechit şi regional; mai ales la imperativ sau cu valoare hortativă, şi în formele blem, blemaţi etc.) A pleca (B 1), a pomi (ii); a se duce, a merge (12). Sculaţi de îmblăm, adecă se apropia cela ce mă vându. TETRAEV. (1574), 248. îmbiaţi, oamenii miei, intraţi în celariul vostru. CORESI, 636 UMBLA -88- UMBLA PS. SL.-ROM. 639, 14. Dzise căpitanilor: „Faceţi trudă şi blemaţi cu mene". Şi... sosiră la locul cel de pierdzare. VARLAAM, E. 393- Cu blând şi Unicei glas le zâsă: „Ia-mblaţ depă mine..:!” Iară ei îndată ... şi purceasără după Sv[i\nţia sa. DOSOFTEI, v. s. noiembrie, 177734, Cf. ANON„,CAR., LB, DDRF, JAHRESBER. V, 99, PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, SCRIBAN, D· Şăz acasă, nu Htnbla, Că tu poţ a ta-mbăta. ALEXICI, l. p. 14. Rujă mare în masă, Bleaţi fete p-acasă! Ruji di pe cuptoriu, Bleaţi şi voi, feciori! FRÂNCU - CANDREA, M. 141. <> (Cu valoare de interjecţie, de obicei precedând un conjunctiv) Ia blă-maţi să ne bucurăm, cu păstorii să întrăm (a. 1600-1650). GCRI, 136/28. Blemaţi să ne ducem în binele şi în odihna raiului. VARLAAM, C. 90. Blămaţi în sate şi în oraşe ce-s mai aproape, ca să propoveduiesc şi acolo. N. TEST. (1648), 427 27. Blaţi şi noi, ca să murim cu nus (a. 1669). OCR I, 187/23. Ia-mblafi să meargem la D[u]mn[t\dzăul acestuia. DOSOFTEI, V. ş. noiembrie 126735. Ieşipuţânel de la chiliia ta şi blăm de ti-i tâlni cu Fileter împreună■ id. ib. decembrie 246720. Blămaţi sări luăm în goană, Să-l apucăm fără gloate, Că de-acum nu-i cine-l scoate, id. PS. 231/10. Vino (ia-mblă ms. 45, blăm ms. 4389) dară să adăpăm pre tatăl nostru cu vin. biblia (1688)2, 214/36. Blem pe la mine, că îţi este şi doamna la Brăila, şi-i şide câtăva vreme acolo. NECULCE, L. 74. Blem, frate ceacal, de vreme ce la strajă ne trimet. CANTEMIR, IST. 122. De, blemi..., Costane, cpată cu dreptu, iară nu mă ruşina în drumu ţării (a. 1764). IORGA, S. D. XIII, 252. Venind o copilă, chemă pe sQţul mieu.; „Blem, bade Văsii, că moare bade Mihai" (a. 1765). id. ib. 255. Soră, soră Todosiie, Ţăpă năframa-n chilie, Blem cu mine-n cununie! RETEGANUL, tr. 14. Da blem înlontru să bem vin..., să ne cinstim, Şi putem 'fârtaţi să fim. REV. CRIT. II, 266.. Blem acasă! VICIU, GL. Blăm în casă! ŢIPLEA, P. P. 20. Hei, tu sororeaua mea,... Fă colac din nouă grâie, Blem, soră, la cununie! GRAIUL, II, 37, cf. CANDREA, Ţ. O. 21. + A se plimba. Lângă stânca-ntunecoasă, întristat şi plin de gânduri singur umblu, asachi, S. L. I, 147. Şi azi umbla prin grădina palatului Bianchi... Ea se apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopţii. EMINESCU, P. L. 92. Ujnblape dinaintea casei şi privea la stele. SLAVICI, O. I, 98. Ii zisei să umblăm niţel, ştiind că nu dormise aseară■ delavrancea, o. IX, 16, cf. TDRG. Ei spuneau că se duc prin târg să mai umble, să vadă. BUJOR, S. 147, cf. SCRIBAN, D., dl, DM. Când eram holteiaş, umblam seara prin oraş, Tot cântând şi fluierând, Mândruliţă căutând. JARNÎK — BÂRŞEANU, D. 168, cf. 82. De-aş fi muiere bună, N-aş umbla noaptea pe lună Cu ibovnicul de mână. HODOŞ, P. P. 153, cf. 162. ♦ A merge (neîntrerupt) încoace şi încolo; a se duce şi a se întoarce (în mod repetat); a circula. Scriem carte... la vodă, la domnu nostru, să slobodzească drumul, să îmb[le] neguţătorii..., să vie cu negoaţe şi cu marhă (a. 1619). ROSETTI, B. 89. Cel nebun... nu să cade să-l slobozească de tot, să îmbie pre drumuri slobod, ce să aibă pază. PRAV. 268. Nime den oraş să nu îmbie nemernic în căi. N. COSTIN, C. 27. Fiind drumul strămpt, nu putea oamenii să umble de răul tâlharilor. NECULCE, L. 99. Nu să ştia că drumul de Comarna nu era de umblat pentru artilerie. AR (1829), 272/10, cf. iser. A îmbla însă pe asemenea poduri era o adevărată tortură. FILIMON, O. I, 145. Imblă între oameni, până ce ei nu vor începe a crede că eşti nebun. EMINESCU, G. P. 29. Insecte... umblă şi aleargă pe cearşaful alb... uimite de lumină. CARAGIALE, O. I, 76. S-a simţit îndată cu inima liniştită când a văzut umblând pe acolo oameni îmbrăcaţi ca prin părţile ei. SADOVEANU, O. X, 550. întreaga poartă arăta ca o fortăreaţă şi îţi venea greu să crezi că umblă cineva pe ea. PREDA, D. 79. Nu umbla pe săli ziua, că ne încurci. T august 1964, 57. Umblă albinelç prin bortiţă. Com. din vad - sighetul marmaţiei. în copilăria lui umblase şi el între unguri şi învăţase... câteva Vorbe ungureşte. SNOAVA, iii, 589. Pe unde umblau, ce făceau, nimerica n-o putea spune, pârvescu, C. 92. [Jderii] nuaptea umblă şi ziua să bagă la... scorbură de fag. T. DIAL. Μ. I, 56. (F i g.) Atâta umblă olul la fântână, până să sparge, zanne, p. iv, 5. -Φ- Expr. (Regional) A umbla prin odăi = a umbla (I 1) fără vreun rost. Cf. lexic reg. 88. ♦ (Régional; subiectul indică un drum) A fi (foarte) circulat. La cârciumă nu e nimeni şi nici driimul nu umblă. SLAVICI, O. I, 127. Tare mai umblă azi drumul. Com. FURTUNĂ. ♦ (însoţit de compliniri) A merge, a se mişca preocupat, agitat, fără astâmpăr, dintr-un loc într-altul; a se duce pe la unul şi pe la altul, din loc în loc (cu diferite scopuri). Trezviţi-vă şi străgniţi-vă, că vrăjmaşul vostru... ca κ[η] leu ricăindu îmblă (încungiură N. TEST. 1648), cerându nescinre şe înghiţă. COD. VOR. 164/13. îmblă neguţătorindpre la casele muierilor, prav. 172. Şerban Logofătul... ar fi îmbiat pre la căpitani şi pre la slugitori, de-i îndemna să meargă să pârească la vizir pe Grigorie Vodă. ŞINCAI, HR. III, 95/36. Trebuie... a fi opriţi de a umbla prin oraşe şi biserici spre cerşut. REGUL. ORG. 310/11. Câteva zile după botez, un prieten al casei umbla cu o garafa cu rachiu, intră în fiecare casă. LAMBRIOR, S. 175. Tot îmbla din babă în babă cu descântece şi cu oblojele. CREANGĂ, P. 111. Umblă Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguieşte şi se ceartă cu oamenii. slavici, O. II, 4. Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor şi se minună. ISPIRESCU, L. 123. Primarul oraşului umbla din prăvălie în prăvălie..., rugând lumea să iasă la gară, cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, T. S. 55. Se puseră cu energie în fruntea acestei propagande..., umblând în toate părţile pentru a convinge lumea. PANU, A. I, 11. Copiii umblă cu pumnii la ochi prin uşile oamenilor. SADOVEANU, O.. VII, 298. Perceptorul umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. Am umblat pe la vraci, câte leacuri n-am băut, degeaba a fost! id. ib. 177. Doamna Neacşa... începu a umbla prin iatace, punăndu-şi rochiile cele roşii. BARBU, PRINC. 19. Fie-vă milă! strigă bătrânul. De trei ani umblu cu această nevoie. V. ROM. septembrie 1970, 9. Un călugăr umbla cu milostenia prin lume. snoava, II, 75. Badea meu cu mândre multe,... Până umblă pe la toate, I se face miez de noapte. DOINE, 237. Bieţii copilaşi, în ziua aceea se farmă cât îmblă când acasă, când la tovarăşi, tot pregătindu-se pentru sară. ŞEZ. III, 178. Să umbli pe sate a cere, Să vii şi la pragul meu, Să te miluiesc şi eu. BIBICESÇU, P- P· 52. Sărmanul om..., umblând pe la toţi judecătorii..., se ruga ca să judece în treaba lui cu şarpele. ŞEZ. V, 50, cf. ALR I 1 377. Umblă din stână-n stână S-aleagă brânză' de-a bună. BALADE, II, 319. Cu puşti-flinte încărcaţi, Umblă ca nişte turbaţi. 636 UMBLA -89- UMBLA FOLC. OLT. - MUNT. II, 221. Să nu aibă loc de masă, Să umble din casă-η casă. FOLC. MOLD. I, 119. Umblă tot satu cu plosca... şi-i vesteşte ca să vie la nuntă. T. DIAL. II, 725. Umblă ca o găină care nu-şi găseşte cuibarul. zanne, P. ii, 788. <> E x p r. A umbla de colo până colo (ori de colo-colo, de ici-colo, încoace şi încolo) sau (popular) a umbla d-a-n câtele(a) (ori de colo până dincolo sau, regional, de-a valma) = a se mişca din loc în loc agitându-se foarte mult; a se frământa; a nu avea astâmpăr. Cf. drlu, POLIZU. Grădinarul umbla d-a-n câtelea să găsească un ajutor, ap. HEM 1 165. Nu mai ştiau ce să se facă de bucurie; râdeau şi plângeau deodată; umblau d-a-n câtele şi se fâstâceau, ib. 1 164. Umbla de colo până colo amestecat pân mulţimea de gură-cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gândurilor lui. CARAGIALE, O. III, 11. Umbla d-a-n câtelea de colo până dincolo şi astâmpăr nu-şi mai găsea. ISPIRESCU, u. 5, cf. DDRF. Era veselă,... umbla de ici-colo să se intereseze de masă. rebreanu, R. II, 99. Umbla de colo până colo fără rost. preda, m. 100. Argaţii, umblă a treabă de colo până colo. N. MANOLESCU, a. N. I, 135. Toată ziua a umblat de-a valma cu caii preotului la treier, furtună, v. 76. A umbla cu poşta v. poştă1 (1). A umbla din piatră-n piatră v. piatră (I 1). A umbla forfota v. forfotă. A umbla cu traista v. t r a i s t ă1 (1). A umbla cu cutia v. cutie. A umbla cu talerul v. taler2 (1). A umbla cu pantahuza v.pantahuză. A umbla (de colo până colo) cu plosca minciunilor v. ploscă1 (1). (Regional) A umbla cu ostropeţul v. ostropeţ. A umbla iama v. iama. A umbla anapoda v. anapoda. ·❖■ (Urmat de determinările „cu colindul”, „cu steaua”, „cu buhaiul”, „cu crucea”, „cu clopoţelul” etc.; scopul deplasării este îndeplinirea unor obiceiuri, a unor ritualuri) A umbla cu buhaiul, ceea ce însemnează tot atâta cât a ura de Anul Nou. MARIAN, S. R. I, 24. Toţi câţi umblase cu colindul vindeau colacii. PÂRVESCU, C. 55. Preoţii, ca de obicei, umblă „cu zi-ntăi” — botează. pamfile, S. Τ. 2. [în] ajunul Bobotezei... umbla cu crucea. AGÂRBICEANU, P. M. 69. Pe-acolo, prin fundul Moldovei, umblă băieţii şi flăcăii straşnic cu pluguşorul. SADOVEANU, O. I, 121, cf. SCRIBAN, D. îmblă cu clopot şi ură la fereastă. ŞEZ. in, 182, cf. ALR Il/l h 198, ib. h 211, ib. h 212. La fiecare capu lunii umblă cu zi-ntăi (botiază pân casă). ALR Ii/i MN 103, 2 773/987. îmblă cu pluguşoru. ib. MN 108, 2 794/228. Îmblî cu grâu[ 1] baieţ, dimineaţa, în dzâua di Anu Nou... şi dzâc: să trăiţ, să-nfioriţ! ib. 2 794/365. îmblă cu samanătu [în dimineaţa de Anul Nou], ib. 2 794/431. Îmblî cu buhaiu sara spri dzâua di Anu Nou. ib. MN 109, 2 797/365. îmblă cu steaua, ib. MN 111,2 825/36. Umblă cu zoritu. ib. 2 825/182. îmblă cu irozî. ib. 2 825/228. [Băieţii, la Crăciun] umblă cu fertepu. ib. 2 828/53. îmblă cu craii. ib. 2 828/95. Umblă cu viflaimu. ib. 2 828/235, ib. h 198, ib. h 211, ib. h 212, alrm ii/i h 265, ib. h 267. Popa îmblă cu liordanu. ALR Il/l h 199/346. Umbla popa cu crucea. O. BÂRLEA, A. p. II, 510. Copiii umbla cu Ajunu,... cu steaua. T. DIAL. m. ii, 875. Refl. impers. Prin unele părţi se umblă cu colindul şi în seara de Sf. Vasile. PAMFILE, CR. 39. <> E x p r. A umbla cu sorcova v. sorcovă. (Regional) A umbla în colindeţi (sau în piţărăi) v. cuv. <> (Scopul deplasării este furtul) Văzând Şerban Vodă că îmblă tălhăret mult în Moldova şi n-are cine să le steie împotrivă..., triimis-au şi el pe Mănăilă căpitanul cu saragele. NECULCE, L. 99. o Umblă hoţii. ♦ (însoţit de determinări) A se învârti în jurul...; a da târcoale. Den crucişu necuraţii îmblă. PSALT. HUR. 873. Tu, Doamne, hrăneşti-nă şi veghi-nă... Impregiuru necuraţii îmblă. PSALT. 18. Trei zile şi trei nopţi umblară prin preajma palaturilor. ISPIRESCU, L. 194. Umbla vulpea împrejurul gărăfli cu mâncare. HOGAŞ, M. N. 114. S-anină printre aceşti mici şi câte un handralău de cei mari, de îmblă numai în prijma fetelor. ŞEZ. m, 179. Umblă ca lupii pe lângă oi. ZANNE, P. I, 527. Umblă ca mâţa pe lângă laptele fierbinte, id. ib. III, 587. (F i g.) Umblam cu vorba împrejurul trăistii călugărului. HOGAŞ, M. N. 114. ♦ (Urmat de determinări) A fi mereu în apropierea sau în preajma cuiva; a se ocupa, a se îngriji de cineva. De trei zile nu-i mai dase ochii în gene, tot umblând pe lângă babă ca s-o îngrijească. ISPIRESCU, L. 97. El se simţea măgulit că ne vedea că-i umblam primprejur cu atâta dragoste, ap. TDRG. Nu ştiau cum vor îmbla mai binişor pe lângă dânsul, furtună, v. 74. Toată ziua trebuie să umbli după copil, să nu facă vreo poznă. Com. din DEDA - REGHIN. Tu umbli după el cu mila, Şi el după tine cu pila. ROMÂNUL GLUMEŢ, 46. Ό· E x p r. A umbla mânz (sau mânzălău) ori a umbla coadă (după cineva) v. cuv. (Regional) A umbla de (sau în) rândul cuiva v. rând (6). A umbla în (sau de) dâra (cuiva ori a ceva) v. d â r ă. A-i umbla (cuiva) în treabă v. t r e a b ă (1). A-i umbla (cuiva) în bâcuri v. b â c. (în e x p r.) A umbla (mort sau morţiş) după (çineva) = a urmări pe cineva cu insistenţă pentru a-i câştiga bunăvoinţa, simpatia sau dragostea. Poate, feciorul acela, carele umblă după dânsa, să poarte în inimă gânduri rele şi necurate. MAIOR, în ŞA I, 814. N-am auzit să fie trăit bine amândoi de cum s-au luat..., că Măriia au tot dosit de cătră numitul Stan, batăr că el mult au umblat după dânsa (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 206. Te-oi învăţa eu să umbli după Florica! ALECSANDRI, T. 930. Se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor. CARAGIALE, O. vi, 3. Ea s-a ferit de dânsul, dar el umbla după dânsa, slavici, O. Π, 150. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătându-i capul şi că moare de dragoste pentru dânsa. ISPIRESCU, U. 11. Ce să mai vorbesc? Floare, nu fată, înger... - Umblau ei mulţi după ea. delavrancea, O. II, 326. îmblă cuconaşul morţiş după tine; numai cată să fii cuminte. CONTEMPORANUL, vib 486. Umblă după cucoana noastră... şi-i vorbeşte şi o măguleşte şi o curteneşte. I. NEGRUZZI, S. IV, 55, cf. TDRG. Cu aceeaşi patimă ura însă pe Ion de când a simţit că umblă după Florica. REBREANU, I. 428. O fată cu zestre mare, după care umbla să o ia de nevastă. BRĂESCU, O. A. II, 40. La douăzeci de ani... umblam după femei, nu preţuiam femeia. CĂLINESCU, S. 591. Umbla după muieri şi îi plăcea să tragă la măsea. PREDA, M. 396, cf. L. ROM. 1968, 70. Cel mai mare... iubea pe fata cea mai mare a împăratului..., iar cel mai mic... îmbla morţiş după cea mai mică. SBIERA, P. 89. Umbla după mine tot cu vorbe înţelepte..., ca să mă dezbârnăie de Ioana. SNOAVA, II, 162, cf. ŞEZ. IX, 151. La naştere, dacă-l va pune moaşa pe copil pe o cămaşă de-a tatălui, va umbla mai mult după tată-său (îl va 636 UMBLA -90- UMBLA iubi). GOROVEI, CR. 108. Nu umbla după fete, că rămâi firă ghete. ZANNEj P. II, 131. (în personificări) Cât e omul tinerel, Umblă dorul după el. RĂDULESCU-CODIN, L. P. i, 393. A umbla după (cineva sau ceva) cu limba scoasă v. limbi A umbla după (cineva) ca după iarba de leac v. leac. (învechit) A-i umbla (cuiva) în urmă v. urmă. A-i umbla (cuiva) în (sau pe) cale = a) a ieşi mereu în drumul cuiva; a se ţine peste tot după cineva, urmărindu-1. In cale Ţi-am umblat şi-n deal şi-n vale Şi-orişiunde te-am ştiut. COŞBUC, P. I, 51. Dar azi, de dimineaţă-ţi umblu-n cale. CAZIMIR, l. U. 91. Dar tu, bade, eşti om mare Şi-mi umbli ziua pe cale Şi-mi faci multă supărare. PODARIU, FL. 31 ; b) a se purta într-un anumit fel cu cineva. Bade, de ţî-s dragă tare, Almintrelea-mi umblă-n cale. MÂNDRESCU, L. P. 67, cf. PODARIU, fl. 16. ♦ (Cu determinări introduse de obicei prin prepoziţia „cu”) A întreţine relaţii cu cineva; a se întovărăşi cu cineva. Cu oameni de cinste să umble, că adesăori piere cu cei răi, măcară îi nevinovat. OŢĂLEA, a. F. 250/12, cf. lb. Vom umbla împreună în toate negustoriile. mozaicul (1838), 111/18, cf. iser. Era un fel de haiduc... Un frate mai mare al meu, care-a murit, umbla cu el. SADOVEANU, O. viii, 242. Umbla cu ceata unuia, Cârstea. SORESCU, L. L. II, 181. Cu greu iaste se nu se ciumeze carii umblă laolaltă cu ciumaşii. MAIOR, în ŞAI, 808. (Cu determinări care exprimă un raport de reciprocitate) A trimis pe Ana, căci eu şi ea mai umblăm una cu alta. AGÂRBICEANU, S. 96. O- F i g. El umblă şi cu D-zeu şi cu dracu, numai să capete moştenitori. ŞEZ. IV, 228. ❖ Expr. A umbla cu (cineva) = a întreţine relaţii de dragoste cu cineva, a trăi (4) cu cineva. întru soliile lui ş-au vădit vrăjmăşiia ce avea către domnul său..., vinuindu-l că au umblat cu jupăneasa lui (a. 1633). MAG. IST. I, 299/12. Cela ce va ucide pre cela ce-i îmblă cu muiarea şi şi pre muiare..., acela nice o certare să n-aibă. prav. 106. Amnon... zise ei: „ Vino de te culcă cu mine, sora mea”... Şi zise cătră ea Avesalom...: „Amnon, fratele tău, au u[m]blat cu tine”. BIBLIA (1688), 2291/39. L-au pus la cale ca să facă şeretlie..., zicând că i-au luat domnul muierea de au îmbiat cu ea (sfârşitul sec. XVIII). LET.2 iii, 209. De va îmbla neştine cu noru-sa, acela 11 ai să nu să cuminece, ap. TDRG. A „ umbla cu studenţii ” era ceva ce nu trecea de imoral. PUŞCARIU, D. v. 23, De ce să mă dau legat...? Nici cu mă-ta n-am umblat, Cu soru-ta n-am jucat. GRAIUL, II, 84. Femeia care-o fost umblat cu-mparatu, la un timp de vreme o făcut un băiet. VASILIU, P. L. 54. Mamă, nu face dă mine... băiatu-ăsta, că e prea nebun,... bea, umblă cu fete. T. DIAL. M. I, 442. ♦ (Cu determinări) A călători pe apă; a naviga (1). Iaste călătorilor îndireptătoriu, celora ce umblă pre mare, cârmaci (ante 1633). GCR I, 84/24. Alexandru întră în catarcă cu treizeci de mii de oameni... şi umblară pre apă şasă luni. ALEXANDRIA (1794), 72/11, cf. CIHAC, I, 296. Marinarii pe mare îmblând, Izbiţi de talazuri, furtune. eminescu, o. I, 12, cf. ddrf, barcianu. ♦ (Despre păsări şi insecte; mai ales cu determinări modale) A se deplasa prin aer; a zbura. De umblă sturzul tare ciripind încolo şi-ncoace, iarăşi înseamnă frig. F (1877), 544. Un roi de albine se învârtea în zbor deasupra capului său şi umblau bezmetice de colo până colo. CREANGĂ, p. 238. Până şi flutureii umblau tot doi câte doi. ISPIRESCU, L. 133. Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înşiruiţi trâmbă, id. ib. 287. Când umblă cioarele şi stâncile (ducele) cârâind, se va strica vremea. GOROVEI, CR. 63. Cucuie cu pene verzi, Umbli vara prin livezi. HODOŞ, P. P. 42. Fă-mă, Doamne, ce gândesc, Pasăre să-mpribăgăsc... D-aş îmbla din crancă-n crancă, Cât îi pădurea de largă. T. PAPAHAGI, M. 42. Mierla din pădure... umblă din creacă-n creacă, Nimeni n-are ce să-i facă. FOLC. OLT. - MUNT. II, 649. Pe ici pasări măiastră nu umblî. O. BÂRLEA, A. P. I, 279. (F i g.) Cătanele să-nşârau Şi de foc să d-apucau, Şi de foc cu puştile Umbla plumbi ca muştile. MÂNDRESCU, L. P. 37. ♦ (Despre peşti) A se deplasa în apă; a înota. [Heringul] umblă pe lângă coaste în momentul depunerii icrelor. enc. agr. iii, 50. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa (pe un traseu anumit); a circula. Anul 1808 a fost iarnă din 2 zile dechemvre şi nu s-a mai înmuiat,... şi aprilie 2 zile a tot umblat saniia (a. 1808). IORGA, S. D. XIII, 172. Este şi un tren cum vrei dumneata: dar acela nu umblă. CARAGIALE, O. II, 160. Trenurile nu mai îmbiau... de vreo trei zile din pricina omătului. CONTEMPORANUL, III, 569. De când sunt nu mi s-a părut că umblă trenul mai încet ca la întoarcere. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 355. Trenurile umblau ziua şi noaptea. LĂNCRĂNJAN, C. Π, 53. Osia când se unge, carul mai lesne umblă. ZANNE, P. v, 463. + (Despre nave sau despre obiecte plutitoare) A se deplasa pe apă; a naviga (1), a pluti (1). Ţara... iaste încungiurată cu marea şi cu lucii adâncături, pre care şi corăbii umblă cătră părţile Eghipetului (a. 1648). GCR I, 130/10. [Un loc] de unde umblă podul (a. 1671— 1672). IORGA, S. D. V, 125. Pe Dunăre... acum umblă vase mânate cu maşini de abur. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 49. Mi se părea că vaporul umblă prea încet. BOLINTINEANU, o. 274. Plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29, cf. TDRG, CADE. Corăbii neobosite umblă pe mare spre Stambul. BARBU, PRINC. 52. Pe unde Dunărea era mai adâncă,... umblau vapoare târând după ele lungi şlepuri. V. ROM. octombrie 1953, 5. Cât te uiţi în lung şi-n lat, Nu mai vezi pământ uscat, Ci tot ape tulburele, Umblând corăbii pe ele. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 320. Oltule, pe matca ta,... Pe unde-a umblat luntrea Să se-nalţe pulberea! RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 368. Însî pân-atunci, vapor nu ira făcut, nu umbla vaporă. O. BÂRLEA, A. P. I, 305. ♦ (Despre nori, curenţi de aer) A se mişca, a se deplasa, a circula. întinseşi ceriul ca opiale,... puse nuorii suirea sa: îmblă spre arepile vântului. PSALT. 213. Un praf înăbuşitor astupa aerul ce nu mai umbla. BARBU, PRINC. 79. Umblau nori joşi, grei de ploaie, v. ROM. noiembrie 1964, 18. îmbla nour.ii în toate părţile. SBIERA, P. 5. + (Despre vânt) A sufla (I 1), a bate. [Coşerile] se fac în lungul vântului, fiindcă aşa vântul umblă printr-amândouă coşerile. I. IONESCU, C. 166/21. Văzduhul... este golul dintre pământ şi cer, pe unde umblă şi „ bat " vânturile. PAMFILE, VĂZD. 1. Turba la vite... provine şi din vânturi rele, ce în anumite timpuri umblă pe pământ. ŞEZ. III, 205. Unde umbla vântu mai jib. ALR II 5 307/334. Astă iarnă o-mblat un vânt mari p-aici. ALR SN v h 1 386/349. + (învechit şi regional; despre sânge) A se mişca neîntrerupt prin vasele sanguine; a circula. Se îngroaşă sângele, de nu poale îmbla prin vine cum ar trebui. ŞINCAI, în şa I, 688. Săngile îmblă pân vine. ALR I 636 UMBLA -91- UMBLA 99/351. <> (Prin analogie) Mare minune, să ştii, aijacut când ai scos garafa asta... Umblă căldura prin tot trupul. SADOVEANU, O. I, 514. Argint, argint curat..., Aşa să-mi umbli pân păr Şi pân toate oasili! RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 515. Din vin îi be, Vinu pin os ţ-a umbla. C-AF ii, 94. ♦ (Regional; despre vin) A se mişca neîntrerupt, a se agita (în timpul fermentaţiei) (Timişoara). [La] fermentaţiunea vinului se zice: vinul îmblă. H XVIII 276. 2. T r a n z. (Complementul indică spaţii, distanţe etc.) A străbate pe toată întinderea (în diverse sensuri) de la un capăt la altul; a cutreiera, a colinda, a parcurge (1). Toate supus-ai... Pasările ceriului şi peştii măriei ce îmblă cărările măriei. PSALT. 11. îmbla toată Galileea, învăţa în gloatele lor. TETRAEV. (1574), 205. Au îmbiat doo mile de loc şi acol'éa au găsit pre un copil: ' PRAV. 283. îmbla drumurile în vedeare..., împlând văzduhul de mirodeniile aromatelor... ce se iingea şi purta cu sine. dosoftei, v. s. octombrie 51714. M-am sculat de-am îmbiat pustiia 'alte 4 zâle şi m-am trudit, id. ib. noiembrie 102728. Să mira pentru necredinţa lor, şi îmbla satele împrejur, învăţând. BIBLIA (1688), 778753. Ca să întreacă pre împăratul Traian,... Adrian împăratul au îmbiat todtă împărăţia. ŞINCAI, HR. I, 10/37, cf. MOLNAR, D. 296/14. După ce străină Multă ţară îmblă..., Obosit într-o vale adâncă ajunsă. BUDAI-DELEANU, T. V. 100. Am umblat toate locurile şi-am cuvântat. GOLESCU, S. 240. [Căutând] o apă curgătoare şi umblând tot locu prinpregiur, au obosit. DRÄGHICI, R. 40/8. Şi de când m-am depărtat, Multă lume am îmbiat. EMINESCU, O. I, 123. Ş-o luăm noi... tocmai din capul satului din sus, cu gând să umblăm tot satul. CREANGĂ, A. 42. După ce umblase toate ţările, se întorsese acasă mai cuminte. ISPIRESCU, ap. CADE. Pipăruş a ştiut multe..., Doar a umblat pământul tot. COŞBUC, P. II, 255, cf. TDRG. Cetele de colindători... vor să colinde sau să umble tot satul. PAMFILE, CR. 40. Acest drum... nu numai l-au umblat, dar l-au şi ocupat. PÂRVAN, G. 72. A umblat toate drumurile. DR. IV, 1 312. Cărare-aleasă numai pentru mine, De când o umblu fără de răscruce. ARGHEZI, S. II, 161. Credeam că umblu lung un veşnic prund. VULPESCU, p. 70. Fost-am eu la părinţi una... Ei pământul au îmbiat Să-mi găsească un bărbat. ALECSANDRI, P. P. 230. Pentru sprâncene-mbinate Umblu ţara jumătate Şi Moldova a treia parte. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 18. Baba... le spuse să rămână aici... şi să nu mai umble lumea. RETEGANUL, P. II, 35. Umbla maică-sa meleagurile după vrăjitoare. SEVASTOS, P. 59. Poate fi uliţa lungă, C-al meu drăguţ nu o umblă. DOINE, 120. De-a mai face vrun fecior..., Să-i răpuie zilele, Să nu umble ţerile. ŞEZ. Iii, 159. Umblă feciorul împăratului lumea toată şi... ajunge şi la casa moşneagului, ib. v, 67. Câte ţări am mai umblat, Ca Moldova n-am aflat. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 373. Am întârziat, Umblând, colindând. Toate satele, Toate casele, pamfile, S. t. 27, cf. alr sn v h 1 433, alrm sn ni h 1 175. Cu a nost’ crai înălţat, Multă lume-am mai umblat. I. A. POPESCU, O. 26. Umblă drumurile-n rând, Podinile numărând, se spune despre cel leneş care umblă (I 2) fără nici un scop, pierzând vremea în zadar. Cf. PANN, P. v. I, 106, zanne, p. vi, 99. Câte sate a umblat, atâtea meşteşuguri a învăţat. Cf. ZANNE, P. v, 418. ❖ F i g. Iar eu s-ascult pe gânduri..., Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud. EMINESCU, O. VI, 81. (în personificări) îmbla, frate, mândrul soare, îmbla, frate, să se-nsoare... îmbla ceriul şi pământul, Ca săgeata şi ca vântul. ALECSANDRI, P. Ρ. 27. Iată că-mi răsare Puternicul soare. Dar el nu-mi răsare, Ci va să se-nsoare; Că mi-a tot umblat Lumea-n lung şi-n lat. TEODORESCU, P. P. 410, cf. BALADE, I, 283. <> E X ρ Γ. A umbla lumea (sau ţara ori, i n t r a n z., în lume) (şi) (în) cruciş şi (în) curmeziş = a străbate, a cutreiera în lung şi în lat; a merge peste tot, pretutindeni. Eu am umblat şi cruciş şi curmeziş mai în toată lumea. GORJAN, Η. n, 50/9. După ce umblară lumea în cruciş şi curmeziş, ajunseră la muma Crivăţului. ISPIRESCU, L. 117. Pentru al nostru tânăr împărat Foarte mult am umblat: Ţeara cruciş şi curmeziş. TEODORESCU, P. P. 177. Umblară lumea în cruciş şi curmeziş. FUNDESCU, L. P. 64. Umbla lumea cruciş şi curmeziş, întrebând de împărăţia lui Spân-fară-de-moarte. BOTA, P. 78: A umbla şapte (sau nouă) hotare = a străbate un drum foarte lung; a umbla (I 2) mult şi fără răgaz. Cf. zanne, p. vi, 152, mat. dialect. I, 237. (Popular) A umbla laturile v. 1 a t u r ă. A umbla calea mânzului v. m â n z (1). 3.Intranz. A merge din loc în loc, a trece dintr-un loc într-altul, a c o 1 i n d a; p. e x t. a hoinări, a vagabonda; a rătăci (2). V. p r i b e g i (2). De n-ară a fi lăsat acel nărod cetăţile sau casele şi pren pustie să îmbie, nu vrea fi dobândit vindecare şi sănătate bolnavilor loruş. CORESI, EV. 261. Va fi bărbatul om rău, sprânţar, şi va îmbla den loc în loc şi den sat în sat. PRAV. 168. Imblă cu grijă neîncetată, cu zi, cu noapte, pre uscat şi pre ape, pre pământ şi pre mări. ZOB A, S. 148. De la o vreme,... au umblat fugari 4 ani (a. 1777). URICARIUL, XIX, 15. Ţiganii... umblă cu şătre prin ţară. SOB. HRIS. 46. împăratu Iosif... însuşi mai de multe ori prin ţeri umblând şi văzând nevoile supuşilor. KLEIN, în ŞA I, 230, cf. DRLU. Multă vreme umblând, au fost zădarnică toată cercarea sa. DRÄGHICI, R. 48/20. Din ţară în ţară umblam iar prin lumea cea mare. MOZAICUL (1838), 53/18. Călător pe văi, pe dealuri, pe câmpii nemărginite, Imblu, de urât, cu ziua, pe colnice părăsite. CONACHI, P. 103. A plecat prin mahalale Să umble ca haimanale. PANN, p. v. ni, 5/22. De ce nu-ţi vâri capul la vrun om de treabă Şi tot umbli raznă pe drumuri degeaba? id. ib. I, 25/25. A îmbiat prin toate oraşele pământiului..., cheltuind pe orice găsea pe placul său. NEGRUZZI, S. I, 87. Umblare-ai, frăţioare, Nouă ani întregi cu soare..., Floricică n-ai găsi... Ca Mărioara Florioara. ALECSANDRI, P. I, 91- Fata umbla mai adesea razna prin păduri şi prin livezi, cu frunte înnorată. ODOBESCU, S. UI, 205. Pe ,vremea aceea Domnul îmbla încă pe pământ..., călătorind prin pustiu. EMINESCU, P. L. 13. Cucoşul, cum scăpă din mănile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri bezmetec. CREANGĂ, P. 64. _A umblat fugară trei zile prin pădure, de nu mai ştiau unde s-o caute. CARAGIALE, O. I, 38. Anul ăsta o să umble fugar, şi peste un an îşi poate spune singur fapta. id. ib. vi, 27.0. Doi ani fără cinci săptămâni am să tot umblu. SLAVICI, O. Π, 45. Umblă fiul împăratului din ţeară în ţeară, ca şi un pribeag. ISPIRESCU, L. 366. Dacă nu m-ar fi găsit, Umblat-ar fi de-a rândul întreaga zi din deal în deal. COŞBUC, P. I, 108. Avea înnăscut dorul de a umbla ca o pasăre 636 UMBLA -92- UMBLA pribeagă din cafenea în cafenea. D. ZAMFIRESCU, O. V, 17, cf. dhlr II, 281. Postelnice Toader, ce ştiri de pe unde-ai umblat? DELAVRANCEA, O. II, 20. Postelnicul a umblat cu plosca după nuntaşi prin toate satele..., cum e obiceiul, AL LUPULUI, P. G. 70, .cf. CADE. Pentru ea umblat atâta din cetate în cetate, eftimiu, î. 110. Poate că voi fi silit să umblu iar... cu o legătură subsuoară, să nu am loc unde să-mi aşez capul, vlasiu, A. p. 494. Pe tinde am umblat, numai de străini am dat. IOVESCU, N. 107. Negustori care umblau prin ţară îmi spuseră că ţine un han în Bucureşti. SADOVEANU, O. I, 424, cf. BL XIII, 82. Pân ’ la cercul de miazănoapte, Unde auzi scârţâind în viforniţă Osia bolţii, umbiat-am prin feluri de locuri. BLAGA, POEZII, 162. Tremurând că n-o să vii, Umblam pe străzile pustii, paraschivescu, c. ţ. 15. Să te prind eu că-mi umbli haihui... c-o să vezi tu ce-o să păţeşti, preda, R. 284. Cu un scurt răgaz de o oră..., restul zilei am umblat pe străzi, în neştire. V. ROM. mai 196,9, 18. JVk ştiu de. pe umblăm noi ca bezmeticii pe toate coclaurile, ib. septembrie,1970, 58. Pe unde-am umblatj Rea jale am lăsat. POP., în ist. lit. rom. i, 47. Cat am vint prin nouă sate..., Cât am umblat pe sub munte, N-am văst ca aici urâte! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 451. Acei doi moşnegi... chiar atunci umblau prin lume. RETEGANUL, P. V, 69. Trecut-am din ţară-n ţară, Ca cucul printre hotară, Pe unde-ai tot umbla, Nici o mândră n-ai afla. DOINE, 17. Nu bate, Doamne, pe nime, Tot cum m-ai bătut pe mine, De umblu prin ţări străine. ŞEZ. III, 62. Umblăm noi prin lume, întrebând şi pre unul şi pre altul. Cătană, p. b. i, 16. Jeluitorii au îmbiat fugari prin pădure. ŞEZ. IV, 18. Umblat-a el roată de nouă sate, în jurul satului său. snoava, III, 163. Părinţ, cas-am părăsât, Şî tot umblu, rătăsesc. GRAIUL, ÎI, 5, cf. ALR II 3 191. Şi umbla Din vale-n vale, Cu dăsaga La spinare. BALADE, II, 101. Că mult în lume-am umblat, Multe rele m-au mâncat. FOLC. TRANSILV. II, 289. Că eu am umblat... Nouă ani Pe nouă cai. FOLC. OLT. - MUNT. II, 82. Ş-o umblat prin păduri ş-o mai gasât vo câţiva hribi. O. BÂRLEA, A. P. I, 198. Mult umbli, multe pătimeşti, multe înveţi. ZANNE, P. II, 785. Nu cine trăieşte mult ştie multe, ci cine umblă mult ştie multe. Cf. PANN, p. v. II, 4/15, ZANNE, P. II, 778. Cine umblă pe toate drumurile nu ajunge nicăieri. Cf. ZANNE, P. VI, 96. Umblă ca banul ăl tău, se spune despre cei care umblă mult dintr-un loc într-altul. id. ib. v, 57. ❖Fi g. Scrisoarea..., umblând'pe multe drumuri de ocol, mi-a sosit d-abia astăzi. CARAGIALE, O. vii, 382. (Despre suflet, gând etc.) Prin câte depărtate locuri poate să umble duhul omului în minute de ceasuri. DRĂGHICI, R. 68/24. Un somh amorţit îi cuprinde trupul..., dar sufletul ei cine ştie... pe câte căi a vrăjilor umblă. EMINESCU, N. 21. Inteligenţa Umblă vagabondă în pădurea ·amănuntelor neconvergente. LOVINESCU, S. I, 239. Sufletul îmi umblă beat Pe subt veac şi peste leat. ARGHEZI, VERS. 248. (Subiectul este „drumul”) Am plecat în colburi, pe drumurile Sure care umblă şi care nu sosesc, id. s. vi, 27. (în personificări) Eu... sânt mintea, umblu prin lumea asta sucită şi direg ce strică blăstămatul de noroc. RETEGANUL, P. IV, 21. <> E x p r. A umbla pe drumuri v. drum. A umbla cu cortul v. c o r t. A umbla haimana v. haimana. A umbla teleleu (Tănase) v. teleleu (1). A umbla creanga (sau creangă) v. creangă. A umbla în (sau de) dorul lelii v. 1 e 1 e. A umbla de flori de cuc v. c u c. A umbla (de) frunza lelii sau (de) frunza frăsinelului, (regional) de-a frunza păltinelului v. frunză. (Popular) A umbla (de-a) lela v: lela. A umbla trela-lela v: t r e 1 a -1 e 1 a. (învechit şi regional) A umbla în (sau la) poghiazuri v. poghiaz (1). A umbla în marghiolii v. m a r g h i o 1 i e (1). (învechit) Umblă ca un roi fără matcă, se spune despre o persoană cam zăpăcită, care umblă pe drumuri fără nici un scop. Cf. zanne, P. I, 640. A umbla prin unghiuri v. unghi2. (Prin Transilv.) A umbla de-a lorum-florum = a hoinări; a umbla de-a lela. Cf. MAT. DIALECT. I, 101. (Regional) A umbla mânz după iapă = a bate drumurile fără rosţ. Cf. ZANNE, P. U, 788. A umbla Teleleu şi Trifon încolo şi încoace = a vagabonda, a pierde timpul ΐη zadar. Com. marian, zanne, p. vi, 341. A umbla ca un cotoi v. c o t o i. Umblă ca carul neferecat = umblă (I 3) fără nici un rost, fără nici o ţintă, pierzând vremea. românul glumeţ, I, 48. A umbla nearat, nesemănat = a umbla (ţ 3) de colo până colo fără nici un folos, fără nici un rost. Cf. zanne, p. II, 788, I. CR. iii, 252. A umbla în sfârnărie v. sfârnărie. A umbla din câşlă-n câşlă = a se muta din loc în-loc. Cf. stoian, PĂST. 46. Umblă gonind vânturile şi măsurând câmpurile, se spune despre cei leneşi, care bat drumurile fără nici un rost. El treaba ş-o zăboveşte... Umblă gonind vânturile Şi măsurând câmpurile. PANN, P. V. II, 48/26, cf. zanne, p. ii, 788. A umbla handralela (sau handralău, handralete) v. cuv. A umbla fără nici un capăt v. c a p ă t. A umbla de-a cileandra v. c i 1 e a n -d r a. A umbla de-a orjatele v. o r j a t e 1 e. A umbla craina v. c r a i n ă. A umbla halaripu = a hoinări. Mama îi lua încălţămintele „ ca să mai stea acasă şi să nu umble halaripu". DAN, U. 114. A umbla harhageaua v. harh-agea. A umbla cheucă (sau cheucuş) v. cuv. A umbla pe ulete v. u 1 e t e2. A umbla fuioagă v. f u i o a g ă. A umbla huci marginea v. margine (I 1). A umbla pane v. pane3. A umbla langra (sau leanca, pantaura) v. cuv. ♦ (învechit; cu determinări introduse prin prep. „după”) A pleca împreună cu cineva; a însoţi pe cineva V. urma1. Muiarea iaste datoare să îmbie după bărbat oriunde va mearge? PRAV. 169. 4.1 n t r a n z. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „la”, „pe la”, „prin”, învechit şi popular „în”, învechit „întru”) A merge, a se duce în mod repetat (la cineva sau undeva), a merge de obicei, mereu, cu regularitate (într-un anumit loc). V. frecventa, vizita. In casa Zeului îmblămu cu un cuget. PSALT. 105, cf. CORESI, PS. SL.-ROM. 235/6. Umblând pre la jocuri... şi strângând avere. MINEIUL (1776), 44 /6, Vă veţi răzima... întru bunătatea feciorilor acelora carii umblă la casa voastră? MAIOR, în şa i, 807. Am făcut învoială ca să umble la iernatic pe muntele Bărnarului (a. 1829). ap. a. popovici - kirileanu, b. 74. Starea sănătăţei mele nu mă iarţă a umbla întru aşa petreceri. GORJAN, H. I, 4/22. De unde ai calul... cu care umbli la vânat? EMINESCU, L. P. 182. Are noroc... să devie prim-ministru al unui rege care veşnic lipseşte..., umblând la vânătoare. CARAGIALE, O. iii, 64. Umblând băiatul în vânat, într-una din zile, întâlni un iepure. ISPIRESCU, L. 336. Slujba mea mă face să umblu mult pe la ţară. sandu-aldea, A. M-. 121, cf. CADE. S-aud şi pănă-aici... 636 UMBLA -93- UMBLA pocnete de bici De la băieţi ce umblă la arat. D. BOTEZ, P, O. 26, cf. BRĂESCU, O. A. II, 94. Femeile din Viişoara umblau la târg des cu paseri, cu lăptarii, cu ouă. SADOVEANU, O. III, 110, cf. DAN, U. 128. Nu ne-am putea închipui pe Mach umblând prin expoziţii de pictură. BLAGA, Z. 120. Pe-aici umblase la pescuit cu undiţa ca toţi copiii satului. V. ROM. aprilie 1963, 21. O nevastă avea drăguţ... Drăguţul ei umbla pe mică de ceas la dânsa, snoava, II, 184. Biata văduvă trebuiasă înceapă a doua oară a umbla în cimiteriu spre a vizita două morminte. RETEGANUL, P. IV, 63. Să vă cunoaşteţi..., de vă veţi întâlni prin pădure când umblaţi în vânătoare. STĂNCESCU, B. 90. Umbla întotdeauna la vânat. ŞEZ. I, 3. Ieşti goc şî strâgă fisorii; da io nu uniblu la goc. GRAIUL, II, 23. Unde umblu io sara, Altu n-are ce cota. arh. FOLK. I, 174. La fata asta umblă mulţ peţâtori. ALR SN VI h 1 707/250. Nu o putu străjui riime că fata unde umblă la giocu. O. BÂRLEA, A. P. I, 452. (Cu complementul în dativ) Constantin nici nu se gândea la însurat când Măriei începură a-i umbla peţitorii. RETEGANUL, P. IV, 64, cf. alr ii/i MN 78, 2 674/349. [La fată] i-o umblat mai mulţ peţâtori. ib. 2 574/279. -v- T r a n z. (Regional) Nătărăul · cel de bărbatu-tu umblă numai crâşmele. SNOAVA, II, 63. -v· Expr. (învechit) A umbla în pâră (sau prin judecăţi, prin judecată) = a intenta proces; a se judeca. Ş-au rămas... din toată legea ţerei, ca să n-aibă în veci treabă cu s,atul Bălţăteştii..., ş-au umblat în pără fără de ispravă (a. 1716). URICariul, V, 376/20. Alţii ajungeau până acolo cu neînţelegerile, încât umblau prin judecăţi, preda, M. 153. Ceru o mie de lei despăgubire, iar zaraful fu nevoit să-i dea, pentru a nu mai umbla prin judecată. SNOAVA, IV, 581. (Regional) A umbla la fete (sau la neveste) = a întreţine relaţii de dragoste cu fete (sau cu neveste). Ai şi început să umbli la fete? Uită-te la el că-i galben ca păpădia! VLASIU, A. p. 337. Auzit-am o poveste, Că umblă junii la neveste Şi băbari la fete mari. BIBICESCU, P. P. 225. (Cu parafrazarea expresiei) La o nevastă umblau doi feciori tineri în dragoste, snoava, îl, 85. <> (Scopul deplasării este prestarea unei munci) Umblă cu mine la plug în săptămâna asta, apoi-ţi dau loc de o zi de plug. RETEGANUL, P. V, 58. Veni un căldărar de cei care umblă cu spoitul. SNOAVA, IV, 9. Căruţă-mi trebe mie, Să umblu-n sechereşie. I. A. POPESCU, O. 191. □ Umblă la spălat pe la case. ♦ (Urmat de determinările „la şcoală”, „la universitate” etc.) A frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. V. urma1. De faţă am fost la Bar, îmblam la şcoală, la carte, când au trecut... canţelieriul cel mare. M. COSTIN, O. 126. Au umblat la multe academii din Italia. LEON asachi, b. 17/14. Era numai de optsprezece [ani] şi îmbla la şcoală. eminescu, P. L. 66. Ii părea peste putinţă ca feciorul lui să umble la şcolile cele mari. slavici, O. I, 77. Doi feciori îi ajută în covăcie, trei umblă în sat la şcoală. AGÂRBICEANU, S. p. 52. Când a umblat la şcoala din sat, a fost cel mai iubit elev al învăţătorului, rebreanu, I. 52. La şcoala unde umblă atâţia feciori de domni, învăţătura îi va fi mai uşoară, c, PETRESCU, S. 137. D-apoi ce-ai învăţat tu la şcoala aceea, unde ai umblat cinci ani? sadoveanu, o. vii, 314, cf. scriban, d. Copiii mulţi nu erau însă acasă decât în vacanţă, deoarece umblau pe la şcoli. CĂLINESCU, E. 51. Curând s-a însănătoşa, încât va putea îmbla iarăşi la şcoală. SBIERA, P. 131. Un om avea un băiat care umbla la şcoală. SNOAVA, iv, 56. Bade ca o lăcrimioară, în zădar umbli la şcoală, Dacă n-ai o mândrişoară. PODARIU, FL. 6. Io îmblu la şcoală să-mvăţ cârti. ALR I 1 522/370. Băieţî umbla în şcoli, O. BÂRLEA, A. P. I, 258. (F i g.) Imblu la şcoală. Ştii la cine: la albinele mele. EMINESCU, P. L. 80. Noi umblăm la şcoala literaturii franceze. IBRĂILEANU, S. L. 10. ❖ Tranz. (Rar) Să le umbli [şcolile], IORDAN, L. R. A. 350. 5.1 n t r a n z. (Popular; cu determinări introduse prin prep. „cu”, „la”, „după” etc.) A .se ocupa, a se îngriji de cineva sau de ceva. V. p ă z i (I 2). De acmu nu după trup se îmblăm, ce după suflet. IEUD, 241/7, cf. TDRG. Popa... umbla în ruptul capului după trebile moşiei. AGÂRBICEANU, P. M. 69. Am strâns colţani de prin pădure când umblam cu vitele. AL LUPULUI, P. G. 115. Moş Pătru... Umblă cu vitele pe câmp. SORESCU, L. L. I, 146. Păcurar cu oile..., De te-ar bate-o ploaie grea, Să rămăie-o oaie rea, Să umbli numai cu ea. JARNÎK — BÂRSEÂNU, D. 279. Hop, leliţă, cum o-ntorci, Pare c-ai umblat la porci. MÂNDRESCU, L. P. 152, cf. 153. Umblară copiii amândoi, unul là capre şi altul la gâşte. reteganul, P. I, 34. Toată ziua n-aş lucra, Ci la capre aş îmbla. id. CH. 66. Pe băiatul ei... îl puseseră să umble după porci. STĂNCESCU, B. 106. Mic de ciobănaş, Cu porcii-ai umblat. RÂDULESCU-CODIN, L. P. I, 9. Umblând cu porcii prin pădure, a venit uri lup şi mi-a luat un purcel gras. SNOAVA, Π, 168. Căn ’ a ven ' nemţî, umblam cu oili. T. DIAL. M. I, 355. Când oi vedea lupul cit cimpoi umblând după oi (= niciodată). Eu te-oi lua De soţia mea Când se va vedea Ürsul cu cercei Imblând după miei, Lupul cu cimpoi îmblând după oi. ALECSANDRI, P. P. 47, Cf. ZANNE, P. I, 517. 6.1 n t r a n z. (învechit; cu determinări ca „învăţătură”, „lege”, „sfat”, de obicei introduse prin prep. „în”, „pre”, „întru”, „după” etc.) A se lua după..., a se conforma; a asculta de... Nu feriră dzisa Dzeului şi în leagea lui nu vrură să îmbie. PSALT. 156, cf. 185. întru leagea lui Dumnezeu nu vrea să îmbie, ce... spre prorocii lui cu hitlenie cugeta. CORESI, EV. 24. N-au îmblatu prea lege lu Moisi proroc... şi pre învăţătura Iu Pavel apostol (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 358/20. Se îmbli în leagea lui, că elu ţi-au datu viiaţa (a. 1619). GCR I, 54/25. Limbile păgâne, ce nu ştiu leagea, încă după leagea lor îmblă. IEUD, 216/15. Iubeaşte mirele nevasta sa să îmbie pre voia sa. VARLAAM, C. 231. Era amândoi oameni buni... şi îmbla întru toate dzisele... lui Dumnedzău. id. ib. 459. Intru lumina împărăţiei lui //[risto]s şi întru poruncile lui i învaţă să îmbie (a. 1642). BV I, 123. Ceia ce nu vor îmbla pre urma acestora dumnedzăieşti învăţători, aceia vor să fie ca o turmă de oi jară de păstor. EUSTRATIE, PRAV. 1/20. De veţ îmbla după poruncile meale şi veţi păzi leagea mea..., vă voiu da roao în vreamea ei... şi pomii vor da roada (cca 1650-1675). GCR I, 193/28. Cine îi va boieri sau îi va milui sau le va umbla pre niscareva minciuni ale lor... să aibă a moşteni blestemul soborului (a. 1652). MAG. IST. I, 128/5. El a fost sfătuind pre Nicolai Vodă şi pre sfatul lui îmbla Nicolai Vodă. MUŞTE, LET2. III, 42. Tinărul acela umblă aşa strâmb în calea lui Dumnezeu, cât nu ţine nici o poruncă a lui Dumnezeu. MAIOR, în şa I, 802, cf. DDRF. 7.1 n t r a n z. (Regional; despre materiale supuse unor operaţii de prelucrare): a) (despre pânza din război) 636 UMBLA -94- UMBLA a se ţese, a se lucra uşor. Când se sfârşeşte urzitul pânzei..., luându-se tortul de pe urzitoare, se loveşte cu el în uşă, ca să umble pânza la ţesut, pamfile, i. c. 264; b) (despre finii gogoşilor de mătase) a se desface, a se deşira cu uşurinţă, fără să se rupă. Când pornesc întâi plugurile, gospodarii pun o legătură cu sămânţă pe brazdă ca s-o răstoarne boii, căci numai astfel gogoaşele vor umbla bine la trasul lor. PAMFILE, i. C. 76; c) (despre trunchiuri de copaci) a se despica uşor, a se crăpa uşor şi drept în decursul prelucrării. Pentru a face şindrila, trebuie a căuta ca bradul să îmbie bine, adică să se despice sau să crape drept. I. lONESCU, M. 396; d) (despre vopsele) a se potrivi, a reuşi. Vopsitorilor ce nu le îmbla văpsealele bine le-au iştealit gonind pre dimonul ce să-ncuibasă acolo. DOSOFTEI, v. s. februarie 60721. II. I n t r a n z. (Predomină ideea de căutare, de strădanie pentru a afla, pentru a găsi) 1. (Urmat de determinări care arată scopul) A încerca, a căuta să...; a se strădui, a se zbate să...; a avea de gând, a intenţiona; a voi să... V. dori. Slugile, carele vor îmbla şi în sus şi în jos, gătind treabe ca acealea reale, ca să se faça ucidere, pre aceia să-i pedepsească. PRAV. 97. Leşii îmblă să ia Ţara Moldovii de tot supt stăpâniia sa. N. COSTIN, L.2 127. Era nişte boieri mai ţapeni, mai putincioşi..., măcar că Iordachi vornicul îmbla să-i supuie şi să-i calce. NECULCE, L. 185. [Boierii] cu sfatul lor au îmbiat de au fostu adus pre ţariul rnoschiçescu cu oşti aice în ţară (a. 1712). BUL. COM. IST. IV, 44. Oastea paşei..., văzând pe arnăuţii domnului că purta fel de fel de arme şi flori în tot chipul la straie, le părea rău şi îmbla să le ieie armele (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 273/5. Vei umbla a cerca în cuvintele lui alte înţelesuri. MAIOR, în şa i, 63. Vrea să înşale... sau umblă să ne amăgească (a. 1799). GCR II, 170/28. Să va dovedi că umblă să omoare, pravila (1814), 103/9. Umblă să se însoare cu fete de boieri. DIONISIE, C. 217. Ş-altă dată au umblat să mă batjocorească! KOTZEBUE, U. 6720. Au putere părinţii... să depărteze de moştenire pre copii... când vor umbla să-i omoare. CARAGEA, L. 76/16. Neşte furi umbla se spargă prăvălia unui neguţător. MOZAICUL (1838), 112/19. Din a sa pădure deasă Umblând leul ca să iasă, In o cursă-ntinsă-ncape. ASACHI, F. 17/4. Murindul umbla să vorbească, dar nu putu. MOZAICUL (1839), 554/5. El îmblă a-şi ascunde cugetul de a fugi sub ideea unui plan ce ar fi făcut. BĂLCESCU, M. v. 144. Eu asta n-o ştiam Şi să te spânzur umblam. PANN, p. v. I, 101/14. Cărţile şi manuscrisurile cele mai vechi nu ne dau altă limbă decât acea ce îmblăm a lepăda astăzi. RUSSO, S. 77, cf. POLIZU. Umbla să se suie pe scaunul Ţarigradului, ca unul ce era de viţă de împărat. GHICA, S. 497. De oameni, chiar de fiare, de toţi s-a urgisi Un monstru ce mai îmblă de nou a tirăni. FM (1861), 23. în loc să-şi bată capul ca să mărite pe duduca, el umblă să se-nsoare. CONV. LIT. in, 246. Un pierde-vară, care umblă să strângă luna în braţe. GANE, N. iii, 150. Care dintre negustori... aveau mai multe copile decât stare, umblau cu dinadinsul să-l ginerească. CARAGIALE, O. II, 223. Toţi mă fură, toţi umblă să mă înşele. SLAVICI, O. II, 87. Care de care umbla să se prinză în horă lângă dânsele. ISPIRESCU, L. 213. Copil ce umblă s-adune stele De pe oglinda blândelor ape. vlahuţă, s. a. I, 50. Munciţi, dar munciţi mult: nu umblaţi să o prindeţi în cursă: gloria e ceva mai mult decât un şoarece. DELAVRANCEA, T. 112. Pe mine nu mă-ntâmpină nime când mă duc la dânsul; doar cânele lui care umblă să mă rupă. CONTEMPORANUL, VI !, 98, cf. DDRF, BARCIANU. Umblă să ne ia pământul. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 98. Cum se face, domnişoară, că d-ta ai umblat să ne înşeli? AGÂRBICEANU, L. T. 301. Umblă mereu şă sucească minţile Anuţii, că doar-doar m-o face să i-o dau. REBREANU, I. 71, cf. ŞĂINEANU, D. u., cade. Umblu de câteva săptămâni să intru în magistratură. LOVINESCU, S. III, 101. Adică ce ţi-am greşit eu ţie, de umbli să mă dai dezertor? REBREANU, NUV. 291. Să nu dai impresia că eşti un începător sărac care umblă să se căpătuiască. EFTIMIU, N. 95, cf. SCRIBAN, D. Un om umbla să bage-n casă O scândură de brad cam noduroasă. ARGHEZI, S. iv, 52. Să te fereşti de ea, că umblă să se mărite şi se-ndrăgosteşte de cine-i iese-n cale. CĂLINESCU, E. O. I, 40. Biata femeie nu era vinovată cu nimic... Umbla şi ea să se căpătuiască. V. ROM. ianuarie 1965, 19. Păcat de dragostea noastră, Că e lumea rea şi hoaţă, Imblă-n faţă să ne-o scoaţă. ALECSANDRI, p. p. 278. Tot umblând să fiu jurat, Ce-am avut tot am mâncat. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 462. Câţi venea şi îmbla să sară, toţi pica într-acel glod şi se îngloda. SBIERA, P. 41. îmblă multe să-l sărute. RETEGANUL, tr. 119. Tata umblă să mă-nsoare. DOINE, 85. Am bade ca ş-o lumină, Umblă două să mi-l ia. HODOŞ, P. P. 113. De-i umbla, Doamne, a o bate, N-o bate cu alte fapte, Numai cu străinătate. ŞEZ. III, 62. Ce umbli să mi te pui împotrivă? SNOAVA, III, 545. Umblă multe să mi-l ieie, Dumnezeu să nu li-l deie! VICIU, F. 99. Tinerel drăguţ mi-am prins, Tinerel ca şi-o scânteie, Umblă hâda să mi-l ieie. PODARIU, FL. 57. Ce umblai să faci? Com. din braşov. Şi-a pierdut mândra ortacu, Umblă să-şi caute altu. FOLC. TRANSILV. II, 375. Da iei cânta, nu cânta, da cu ochii tot umbla si vadă pi faraonu cel mai mari. O. BÂRLEA, A. P. I, 233. Dacă prietenul tău este miere, tu nu umbla să-l mănânci tot. românul GLUMEŢ, I, 34. Peştele din eleşteu Umblă să-l înghiţă viu, se spune despre cei lacomi. Cf. PANN, P. V. III, 69/6, ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 58, zanne, p. i, 588. Cine umblă să cuprindă multe puţine adună, zanne, p. ii, 585. Vai boul(ui) care-l înjugă Şi umblă ca să împungă. Cf. PANN, p. v. ii, 55/10, zanne, p. i, 330. Umblă să sperie lupul cu pielea oii. Cf. PANN, P. v. Iii, 65/27, DDRF, ZANNE, P. I, 510. Unul umblă şi străbate Şi pe alt fericea(-l) bate. ZANNE, P. II, 785. <> F i g. (Despre sentimente) Doi vrăjmaşi umblă în tine a se lupta, Unul... amorul şi altul voinţa ta. PANN, E. I, 13/12. Mâhnirea umblă să te biruie. ISPIRESCU, L. 107. <> E x p r. A umbla să ia (sau să scoată) două piei de pe o oaie v. o a i e (1). A umbla să-i ia (cuiva) pielea de viu = a pretinde de la cineva mai mult decât poate da. Incarcă-ţi dobitocul până unde e sorocul. Nu umbla să-i iei pielea de viu. PANN, P. ν. Π, 64/15, cf. ZANNE, P. I, 595. A umbla să prindă şarpele cu mâna altuia = a încerca să iasă dintr-o situaţie primejdioasă punând pe altul în acea situaţie. Cf. românul glumeţ, i, 42, zanne, p. i, 657. A umbla să învie (sau să dezgroape) morţii = a încerca să facă lucruri care nu se mai pot împlini şi care nu mai sunt de actualitate. Cf. zanne, p. ii, 617. ♦ A fi pe cale de a..., a se pregăti să..., a fi gata 636 UMBLA -95- UMBLA să... In minutul când umbla să se repadă asupra duşmanului său, o săgeată... îl nimereşte cu o lovire de moarte. ASACHI, S. l. II, 27, cf. CIHAC, I, 296. într-un târziu... a aflat că frăţâni-său umblă să moară, şi s-a rugat să-l lase de la ocnă să meargă acasă. CARAGIALE, 0. VI, 286. Cei chemaţi umblau să moară de frică de cum se văzură închişi pe acel câmp ce le amintea groaznica pedeapsă. VISSARION, B. 373. Garofiţă drăgălaşă,... Când umblaşi să-nfloreşti, Te pornişi să putrezeşti. POP., ap. GCR II, 344. Când umbla să se culce, a văzut pe ceilalţi doi dormind în casă la el. ŞEZ. II, 51. 2. (De obicei cu determinări introduse prin prep. „după”, care indică ceea ce este căutat) A căuta ceva sau pe cineva; a încerca să găsească, să descopere, să afle ceva; a tinde să obţină, să realizeze ceva. Umblaţi după curăţie, ca să vedeţi pre Dumnezeu. GAVRIL, nif. 43. Amar celor ce umblă după deşertăciunile acestui veac. KLEIN, în şa I, 95. Nouă ne şade rău să umblăm după copilării. HELLADE, AMF. 16/30. Ca să nu dea bănuială losefinei,... nu da să se priceapă că umblă după dobândirea ei. MOZAICUL (1838), 62/1. Umblu după abonaţi şi mă silesc a face o învoire cu poşta (a. 1843). BARIŢ, I, 273. Paserile umblă tare mult după sare. 1. IONESCU, C. 4/20, cf. cihac, I, 296. După bucluc umbli, peste bucluc ai dat. CREANGĂ, P. 306. De cinci ceasuri... umblu după d-voastră. CARAGIALE, O. II, 6. O să aibi la îndemână toate bucuriile, fără să te osteneşti ca să umbli după dânsele. ISPIRESCU, U. 22. Şiretul! Ştiu eu după ce umblă! I. NEGRUZZI, S. IV, 51, cf. barcianu. Ai să fii nevoit să dai şi douăzeci de mii de galbeni [zestre], dacă-i umbla după miri simandicoşi. ap. tdrg, cf. CADE. Nici eu n-am învăţat! striga el la urmă, umblând după un băţ ca să ne croiască. SADOVEANU, O. ΧΠ, 328, cf. SCRIBAN, D. Nu umblaţi după pateticul gotic! CĂLINESCU, C. O. 42. Cine umblă după fericire găseşte decepţii, suferinţă şi dezgust. FLORIAN, R. II, 22. Nu mai umbla după fapte certe, istorice, cum ai mania s-o faci. v. ROM. aprilie 1963, 41. Fata... îmblă după năimit. SBŒRA, P. 207. Aceşti ficiori... îmbla după vitejii şi voinicii, id. ib. 99. Tot aşa strică câte un părete, umblând după şoarece. RETEGANUL, P. v, 43. Ies într-adins să poată fura busuiocu de la clopotul băieţilor, după care îmblă ca după iarba de leac. ŞEZ. III, 180. Umblând noi după iubit, Capul ni l-am prăpădit! Cătană, p. B. I, 24. Aş putea s-o şi iau..., dar nu umblu după aşa ceva. PÂRVESCU, C. 96. Când te-apuci de lucrat cea dintâi cămeşă a unui copil mic..., de câte ori te vei scula şi te vei lăsa de lucru, de atâtea ori... va umbla băietul după însurătoare. GOROVEI, CR. 167. Am ostenit Tot umblând după iubit. FOLC. OLT. - MUNT. II, 531. Umblă după secerat Pe unde n-a semănat, se spune despre cei ce caută să profite de munca altora. Cf. pann, p. v. ii, 28/9, ZANNE, p. I, 282. Umblă după pită mai bună decât de grâu, se spune despre cel ce nu se mulţumeşte cu binele pe care-1 are. ZANNE, p. IV, 82. După ce îmblă (el, ea etc. sau, t r a n z., ce îmbli tu) nu se mănâncă, se spune despre cineva sau cuiva care nu va putea dobândi ceea ce caută. Baborniţa... trimete s-o cheme, zicând în gândul său: - După ce îmblă ea, nu se mănâncă. CREANGĂ, P. 99, cf. ZANNE, Ρ. ΠΙ, 623. <> F i g. Poezia, rătăcindu-se prea des cu duhul,... lasă aceea ce este, umblând după aceea ce ar trebui să fie. CR (1832), 2791/24. Te-ntreb dacă muza ta ar merge să dea cuvânt, Să spună în bună proză de ce umblă după vânt. ALEXANDRESCU, o. I, 174. <> E x p r. A umbla ca şarpele după vitejii v. ş a r p e (11). ♦ (Popular; despre vaci; cu determinările „după taur”, „după bic” etc.) A fi în rut2. Cf. alr I 1 073. ♦ S p e c. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „după”) A căuta să obţină un post, să dobândească o situaţi^; a urmări un interes, un câştig etc. Logofătul umbla şi pentru sine, iară foarte pre ascuns, iară la aievea pentru Duca Vodă. n. COSTIN, let.2 II, 16, cf. hem 1 827. Toţi umblă după posturi,... după lefi. ALECSANDRI, T: 874. Părintele Isaia, în loc să umble morţiş, ca alţi popi, după cerşiiorit..., zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A. 138. Vezi...? Numai dupăpleşcuit umblă. id. P. 127, cf. DDRF, TDRG. Să ştii, părinte frăţioare,... că noi nu umblăm după dobândă personală, sadoveanu, O. XXI, 427. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”, „prin”) A căuta (cu de-amănuntul); a cerceta peste tot sau într-un anumit loc răvăşind, răscolind (pentru a găsi, pentru a scoate la iveală), a scotoci (1), a cotrobăi, a scormoni (2). îmbla cu mânule... pipăind şi cercând pregiur sine să afle. DOSOFTEI, V. S. octombrie 45717. Mercur îi duse... tronişorul sau cutia cu pricina,... şi îi dete grijă că nu care cumva să umble într-însul. ISPIRESCU, U. 94. Nu fusese acolo când umblase călfile în burduful lui George, id. L. 139. La ce-mi umblaţi în lucrurile mele? Asta nu-mi place. VLAHUŢĂ, O. A. 113, cf. DDRF, TDRG, CADE. Nu cuteza el să Umble în sipet. TEODOREANU, M. I, 115. Coborî de pe dulap un geamantan... Nu mai umblase în el de când se întorsese de la Viena. I. M. SADOVEANU, S. 196. Nu mai umblăm prin geantă. ARGHEZI, S. iii, 234. Umblă bătrânul în traistă. Scoate un codru galben de mămăligă. STANCU, D. 264. Da-n cutare odaie să nu umbli, că ce-i vedea ai să te spării. VASILIU, P. L. 85. Vedeţi voi blidul ăsta?... Să nu care cumva să umblaţi în el până voi veni eu. SNOAVA, IV, 293. A umblat în armili lui, acolo, şi-a pierdut o săgeată dân aia. O. BÂRLEA, A. P. I, 181. O rugă... să nu umble în cutie, că e pericol. CAF III, 394. -v- F i g. Trebuie umblat mult în sufletele oamenilor, ca-n nişte fântâni vechi. CAMILAR, N. II, 395. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A pune mâna pe ceva, a se atinge de un lucru (schimbându-i locul, modificând ceva la el etc.); a lua, a apuca un obiect cu scopul de a-1 folosi; a pune mâna pe ascuns pe un lucru oprit (cu intenţia de a-1 fura). Se caute cojniţele mai nainte de iarnă, se le curăţă..., pentru că nu foloseşte a îmbla la dânsele preste iarnă. ECONOMIA, 206/19, cf. LB. Vierii cei învăţaţi nu sânt uniţi cu socotinţa de a umple poloboacele în fieştecare zi sau de a nu umbla la dânsele în. câtă vreme ferb. I. IONESCU, C. 200/9. Cine a umblat cu cartea mea? POLIZU, cf. BARCIANU, TDRG. Avea în sipetul lui cu hrisoave, la care nu umbla decât el, act în regulă... de moşia lui Udreşti. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 270, cf. CADE. Asta-i armă delicată, domnule,... să nu mai umble nimeni. BRĂESCU, O. A. II, 184. îşi frământa şorţul..., în atitudinea clasică a subretelor de operetă, surprinse de stăpânele lor umblându-le la pudră. TEODOREANU, M. II, 15. Iar umbli 636 UMBLA -96- UMBLA la oale, îi strigă fata. DAN, U. 159. Copiii au umblat la ceasornic. SCRIBAN, D. îmi place... să mă uit la tine..., umblând cu mâna pe deasupra cutiilor tale mici. ARGHEZI, S. VI, 20. La banii îngropaţi sub pătulul lui Cleşie nimeni nu umblă. STANCU, D. 205. Aprinde făcliile şi fuga. Iß grajdiu, să vadă .cine îmblă la cal. SBIERA, P. 75. Dac-o dată au prins hoţii a îmbla la banii mei, nu s-or lăsa până mi-i vor căra frumuşel. RETEGANUL, ap. CADE. Aluatul se lipeşte pe locul unde... va ieşi beşica şi baba ordonă bolnavului să nu umble acolo până a doua zi. ŞEZ. I, 55. Via... o punem primăvara... Nu trebă să umblăm la ea. T. DIAL. M. I, 326. Când copilul mic... umblă cu cărbune, pietre etc., el întotdeauna duce la gură. SNOAVA, III, 724. <> R e f 1. impers. N-ai observat? Nu cumva se umblase la sigiliu? BARANGA, I. 202. <> (Familiar; despre texte scrise) □ Au umblat la articolele de lege. Am mai umblat la introducerea lucrării, -v- Expr. (Prin Transilv.) Nu umbla! = nu pune mâna, nu (te) atinge! stai cuminte, astâmpără-te! Cf. LB. Să preumbl-o copiliţi Cu doi pui de raţă-n braţă. Mă ţâpai să iau un pui. — N-umbla, bade, că te spui! MÂNDRESCU, L. P. 97, cf. PODARIU, FL. 77. III. I n t r a n z. (în legătură cu modul de a fi, de a se purta, de a se comporta) 1. (Urmat de determinări modale) A fi (de obicei) îmbrăcat, încălţat, pieptănat etc. într-un anumit fel. V. purta (IV 2). Bogatul... îmbla în toate dzile... în urşinice şi în olofire. VARLAAM, C. 408. Pre unii ai noştri i-au fost spânzurându câte doi de păr, că au fost umblându pre aceale vremi păroşi. URECHE, L. 106. Nu pentru jeale îmblă prost, ce pentru ca să nu cumpere mdi scump postav mai bun. N. COSTIN, ap. GCR π, 11/34. Căpchiarea... se cunoaşte dintru aceaea deacă îmblă porcii cu capetele strimbe. ŞINCAI, în şa I, 690. Nu poate mai mult să umble cu pieptul şi sinul gol. MAIOR, în ŞA I, 800. Un sultan odată... des tiptil umbla. PANN, ap. ŞIO Iii, 362. El îmbla îmbrăcat cu haifie lungi orientale. CONV. LIT. VII, 3. Cine-ntreabă dacă şi el are inimă, dacă şi lui i-ar plăcea să îmbie frumos îmbrăcat? EMINESCU, P. L. 28. Noi, pungaşi! Aşa umblă pungaşii îmbrăcaţi? CARAGIALE, o. vi, 235. Umbla totdeauna curat ca scos din cutie, slavici, O. I, 101. Umblă raşi ca-n palmă. id. ib. Π, 4, cf. ddrf. Umblu şi eu cum socot Că-i portul. COŞBUC, P. I, 128. Dimineaţa umblu desculţ prin iarba-nrourată. sandu-aldea, a. M. 107, cf. tdrg. Ala de umblă în mijlocul verii îmbrăcat în haine groase de dimie, legat la gât, şi în cap cu o gogeamite bârsană de căciulă fumurie. BRÂtescu-voineşti, P. 353. Poporul de rând umbla cu capul gol. PÂR van, G. 169. Pentru că umblase totdeauna în straie nemţeşti..., se simţea mult deasupra norodului. REBREANU, I. 22. Umbla... cu patrafirul după gât peste hainele găitănate olteneşte. BUGUŢA, R. v. 19. Cu ciuboţele de fată umbli tu? BRĂESCU, O. A. II, 45. Nici iarna nu purta suman, ci mai mult în pieptar umbla. VLASIU, A. P. 32. Nu-mi mai trebuie nici-un fel de eleganţă! Am să umblu răpănos. TEODOREANU, M. II, 302. Dumneata umbli îmbrăcat ca la noi la munte. SADOVEANU, O. viii, 419. Vasilica... umbla într-un palton bărbătesc, de căpătat. I. M. SADOVEANU, S. 27. Bătrânele... umblau cu „tindeu" alb pe cap. APOLZAN, P. I. 158. Umblă îmbrăcat decent. D. POPOVICI, P. 53. Nici un om nu mai umblă, ca altădată..., în picioarele goale. ARGHEZI, B. 157. Voie de la Vodă Bibescu şi de la Regulament ai... să tot umbli şi în costumul lui Ali-Baba! C. PETRESCU, A. R. 13. Umblă cu o flenderiţă de ploaie pe el, cam ieşită la spălat. VINEA, L. I, 178, De ce umbli totdeauna îmbrăcată în negru? BOTTA, S. III, 57. Umblase cu unghiile date cu roşu. v. ROM. noiembrie 1964, 29. Ar fi trebuit... să umble zdrenţos, să rabde de foame. ib. decembrie 1966, 61. Umblai în cămaşă lungă până Spre douăzeci de ani. SORESCU, L. L. I, 112. în picioare... umbla-n sandale de catifea albă. BÂNULESCU, i. 18. Era un om... ca vai de lume, n-avea de ce se prinde un scai de gol ce umbla. snoava, UI, 735. A rămas lada-ncuiată Şi ea umblă neschimbată. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 424. Părinţii umblă desculţi, doine, 155. Fetele muntence... îmblă cu capul gol şi la joc ca şi acasă. ŞEZ. III, 108. Un flăcău cam terchea-berchea. Da... umbla mai curat. SNOAVA, iv, 371, cf. alr I 1 857. Avea nişte şelvărei Făcuţi cu cincizeci de lei, De umbla vara cu ei. balade, II, 154, cf. FOLC. OLT. - MUNT. II, 212. Umblam bandaja[t\ la cap. T. dial. M. II, 801. Aşa îmbla mama me, Cu cameşî cu altiţî. CAF I, 247. Cizmarul umblă cu cizmele sparte (sau rupte), se spune despre cei care lucrează bine pentru alţii şi rău sau deloc pentru sine. Cf. PANN, P. V. I, 149/17, ZANNE, P. V, 189. Croitorul umblă rupt şi ciobotarul desculţ. ZANNE, P. V, 215. Cine umblă la Crăciun în cămeşă la Paşte umblă cu cojoc (= când iama este caldă, primăvara va fi geroasă), id. ib. HI, 59. A visat că s-a înghimpat Şi umblă la picior legat, se spune despre cei leneşi sau despre cei neputincioşi, neajutoraţi. Cf. PANN, P. v. i, 103/4, zanne, p. II, 805. Umblă parcă treieră la mărăcini, se spune despre cei săraci, îmbrăcaţi în zdrenţe. Cf. pann, p. v. i, 102/14, zanne, p. ii, 788. Umblă cu ciolane legate la (sau de) gât (= a înnebunit de tot), zanne, p. iii, 525, cf. da i2, 452. <> Expr. A umbla cu căciula în patru v. c ă c i u 1 ă. A umbla cu căciula într-o parte v. căciulă. A umbla (sau a se duce) cu Ciubote roşii v. roşu (I 1). A umbla cu opinci de fier v. opincă (1). A umbla cu flori la pălărie v. pălărie (1). A umbla cu flori la ureche v. u r e c h e. A umbla cu pielea de oaie = a fi viclean, făţarnic, zanne, p. i, 572. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A purta de obicei cu sine; a obişnui să poarte, să aibă asupra sa ori în preajma sa. Era un boier... mândru şi bogat şi îmbla cu povodnici înainte, domneşti, cu buzdugane şi cu paloşe. NECULCE, L. 27. împăratul... umbla... şi numai cu doao, trei slugi de-i era de grija trebilor. id. ib. 227. Este mult timp de când umblu cu această nuvelă..., căutând o clasă de oameni ca să le-o dedic. FILIMON, O. I, 93. Umblu cu busola în buzunar şi, oriunde aş fi, eu caut nordul. SEBASTIAN, T. 32. A umblat ea cu plicul atâta timp în poşeta pe care... o deschide la tot momentul. MIHĂESCU, D. A. 195. Dacă nu săream eu să-l ating, te-ar fi tăiat cu cuţitul. Ăştia umblă cu cuţitele la ei. PREDA, D. 90. Poartă... o pălărie mare întocmai ca aceea a nemţilor care umblă cu flaşnetele în spate, τ iunie 1964, 28. Nimeriră pe-acolo nescai vânători cu căpăi şi cu ogari, cum umblă ei. RETEGANUL, P. I, 46. Umblă cu ciolane-n brâu (= vrea să înfricoşeze pe alţii). Cf. PAMFILE, J. III, 86, DA l2, 452. ❖ Expr. A umbla cu crucea-n sân v. c r u c e, s â η2 (I 2). A umbla cu satana în sân = a fi 636 UMBLA -97- UMBLA necinstit, imoral; a se folosi de şmecherii, de şarlatanii, de escrocherii. Am să te-nvăţ eu a umbla cu satana-n sân! ALECSANDRI, T. 930. (Regional) A umbla cu pila-n tureatcă v. p i 1 ă1. A umbla cu plosca (ori cu ţuica) la (sauîn) nas v. nas1 (1). 2. A se comporta, a se purta (VII) cu cineva, a fi într-un anumit fel faţă de cineva; p. e x t. a proceda, a acţiona într-un anumit fel. Cei ce învăţaţi sântu de tinre... a nu-şi obrăzui ei feciorii, nece după acealea năravure se îmbie. COD. VOR. 30/6. Să lepădăm tot răul şi hitlenia de la inema noastră şi să îmblăm cumu se cade creştinilor. CORESI, EV. 47. Judecă-mi, Doamne, că eu fără răul mieu îmblai şi în Domnul upovăii. id. PS. SL.-ROM. 4275. Aceştia simtu... vinovaţi ce îmblă după pohtele sale cu necurăţii (ante 1618). GCR I, 50/6. Au dat noao //ţristo]j sufleteaşte să prăznuim şi sufleteaşte a îmbla. IEUD, 241/12. Va vătăma pre sol, pentru ce nu va ß îmbiat într-acea solie cu credinţă şi cu cinste. PRAV. 73. Unde nu iaste leage scrisă, acolo trebuie să îmblăm tot după obiceaiele ceale bătrâne ce s-au-ţinut până aci. EUSTRATIE, prav. 19/6. Cu de-adinsu ai îmbiat şi te-ai purtat în crăirea Măriii tale, că n-ai silit numai pre aceaea cum să ţii ţara Măriei tale, apărând-o de pizmaşi. N. TEST. (1648), [prefaţă] 2713. Ceia ce îmblă în pohtele necurăţiei trupeşti năprasnice, ib. 188732. Cu bună înţelepţie îmblu. MARDARIE, L. 109, cf. 231. Ne dojăneaşte cum să îmblăm după voia sufletului şi a Duhului Sfânt. ZOBA, S. 65. Ş-au început Curtu paşa a umbla cu binişor, ca să-l pohtească acei boieri... să rămâie el paşă în Iaşi. NECULCE, L. 264. Fetele lui Ion Clijan au umblat rău şi fără dreptate purtând pe egumen, căci ele... dovedzi pentru acea bucată de loc n-au arătat (a. 1754). uricariul, XXI, 161. Cercetând... pricina, au aflat că umblă ca nişte oamini fără ispravă (a. 1764). ib. X, 192. Nu-i lăsa să umble după capul lor. KLEIN, în ŞA I, 88. Putut-ai crede că omul ieşit din mănule fîrei Umblă fără nici o samă, fără frâul chibzuirei? CONACHI, Ρ. 296. Dac-o iei cu binele, se înduioşează... Nu mai ştii cum s-o iei şi cum să umbli cu ea. SLAVICI, O. II, 75. Bătrâna îl povăţui cum să umble şi cum să se poarte. ISPIRESCU, L. 358. Părea a fi mai de neam, căci umbla cu buna cuviinţă, id, U. 21. Mă alinta... şi umbla binişor-binişor cu mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloşului. DELAVRANCEA, O. Π, 85. Sergenţii şi brigadirii umblau politicos, dar rece, pe lângă mine. CONV. LIT. XVII, 68, cf. DDRF, TDRG. Are să dea în tine cu scaunu, de nu i-ai umbla după inima ei. al lupului, P. G. 37. „Ai grijă cum umbli”, îmi spunea Moşu. Cu alte cuvinte, să mă gândesc la ceea ce fac, să nu merg împotriva vieţii. VLASIU, D. 39. Caută, fii milostivă, Nu-mi umbla tot împotrivă. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 350. Umblă cu copiii cu blînd'eţă. alr ii 3 511/76, cf. ALR SN v h 1 249, ib. h 1 476. De umbli tu cu dreptate, să-ţi ajute Dumnezeu, iară de nu, să te pierzi! CAF x2, 432. Ό- R e f 1. impers.JVu scoate calul afară..., că nu-i primblat... şi tu nu ştii cum se îmblă cu dânsul. SBIERA, P. 41. <> (Cu complement intern) în locul lui, iar Duca Vodă s-au pus Domnu de la împărăţie, umblându-i umbletele cu mare meşteşug Cupariul Ruset cel bătrân, de au scos domnia Ducăi Vodă cu bani mulţi. R. POPESCU, CM I, 400. <> F i g. Noi n-am socotit numai pre un izvod, ce toate câte am putut afla... Şi socotind aceastea toate, varecarea au îmbiat mai aproape de cartea grecească. N. TEST. (1648), [prefaţă] 5725. -v> E x p r. A umbla după capul lui = a proceda cum socoteşte el singur că e bine. V. şi c a p. [Pe] pruncii noştri... îi creşte ca o maică dulce, nu-i lăsa fără de învăţătură, nu-i lăsa să umble după capul lor. klein, în şa I, 88. (Regional) A umbla cu (sau pe lângă) (cineva) ca cu (ori ca pe lângă) o bubă coaptă = a se purta cu cineva cu o grijă deosebită; a menaja pe cineva. îmblă pe lângă mine ca pe lângă o bubă coaptă. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. II, 504. Ca să nu simtă... de cele ce puseseră ei la cale, umbla pe lângă dânsul ca pe lângă o bubă coaptă, id., în SNOAVA, III, 748. Cu mine să umbli ca cu o bubă coaptă (cu binişorul). PAMFILE, J. iii, 84. A umbla cu (cineva sau cu ceva) ca cu un ou (moale) v. o u (1). A umbla cu (ceva) ca cu oul (cel) roşu v. roşu (I 1). A umbla în voia (cuiva) v. voie. A umbla cu capul între urechi v. cap. A umbla pe nărav de... v. n ă r a v (1). A umbla răii v. Pă u (B II1). 3. (Urmat de determinări) A fi, a se afla (într-o anumită situaţie, stare etc.); a se mişca dintr-o parte într-alta fiind într-o anumită dispoziţie, stare sufletească. Derep ' ce tristu îmblu, cându dodeiaşte-mi dracul? PSALT. 81. Muzele... spăimântate-umblau şi mute. ASACHI, S. L. I, 49. Midas împărat umbla acum cam capiu. ISPIRESCU, U. 108. Tu-mi umblai sfios, Sorine. COŞBUC, P. I, 51. Biata fată Umbla supărată, id. ib. II, 157. Umbla întunecat Simion. SADOVEANU, O. XIII, 815. Lăsaţi-mă Să umblu mut printre voi. BLAGA, POEZII, 79. Tata, pe măsură ce vara înainta, umbla tot mai neguros, tot mai strepezit. V. ROM. ianuarie 1966, 45. Când eram la maica fată, umblam de griji depărtată. EPURE, P. 5. Spune, tată, ce-ai păţit, De umbli trist şi mâhnit? RĂDULESCU-CODIN, L. P. 1, 56. Când îţi iese cu cofa goală înainte, ai să umbli bătut. GOROVEI, CR. 72. Toată partea femeiască nu-şi mai ţinea firea şi umblau femeile buimace. FURTUNĂ, C. 12. Să umbli tot supărat, Să ştii că te-am blăstămat. FOLC. TRANSILV. II, 50. Umblă în gură cu Dumnezeu şi în inimă cu dracu. Cf. PANN, P. V. ΙΠ, 65/20. Cine umblă udişor Mănâncă untişor (= cel ce-şi dă osteneala în viaţă are de toate cu îndestulare), zanne, p. IV, 162. -O- E x p r. A umbla cu frica (sau cu gheaţa, cu moartea) în sân v. sân2 (I 2). A umbla cu fumul în cap = a fi beat; (popular) a avea fum în cap, v. f u m. Moşneagul umbla numai cu fumul în cap; lucrul nu mergea deloc. SADOVEANU, O. I, 496. ♦ (învechit, rar) A avea un anumit regim; a fi folosit într-un anumit fel. Locul cu casele... umblă cu chirie (a. 1745). IORGA, S. D. v, 322. IV. I n t r a n z. (Predomină ideea de trecere, de transmitere, de circulaţie, de răspândire) 1. (învechit şi popular; de obicei cu determinări ca „din mână în mână”, „din om în om” etc.) A trece, a ajunge de la unul la altul; a se transmite (I), a circula. Această moşie..., pănă la Ştefan Bosie..., cu vânzarea au umblat în cinci mâni (a. 1765). uricariul, v, 386/19. Eu mă tocmesc pe trei ani O dată, pentru că nu-s deprins a îmbla... din stăpân în stăpân. CREANGĂ, P. 151. Traducându-se articolul acesta în româneşte, umblă pe aici pe la noi din mână în mână (a. 1840). BARIŢ, I, 17. Făt-Frumos umbla din mână în mână, căci 636 UMBLA -98- UMBLA toţi voiau să-l îmbrăţişeze de mulţumire. ISPIRESCU, L. 197, cf. DDRF, TDRG. Trece băutura bătrânului, care... pune gârliciul la gură. Sticla, pe urmă, umblă din mână în mână. REBREANU, I. 14, ef. CADE. Şipul începu să umble din mână în mână. SADOVEANU, O. I, 516. O revistă periodică... umbla cu pază printre dânşii. MOROIANU, S. 121. Cuiul nou o săptămână A umblat din mână-n mână. ARGHEZI, S. IV, 42. Pân ’ vineai, bade, la noi, Eram floarea florilor,... Şi umblam din mână-n mână, Ca cârligul la fântână. jarnîK — BÂRSEANU, D. 158. Căscătura umblă di la unu la selalant. ALR Il/l MN 10, 6 869/574, ib. 6 869/29, 95, 537, 769. Îmblî francu ista... Di la negustor la negustor. CAF II, 261. Umblă ca paraua (sau ca banul) din mână în mână, se spune despre o persoană nestatornică. Cf. zanne, p. v, 56, 481. Meşterul cel bun umblă ca banul din mână în mână. id. ib. v, 413. Umblă ca banu ăl rău, se spune despre cei care umblă foarte mult. id. ib. 57. (în imprecaţii) Să umbli ca banul (din mână în mână)! (= să nu-ţi găseşti nicăieri odihna şi liniştea!). Să nu te blesteme cineva, Să umbli ca banul din mână în mână. PANN, P. v. II, 49/8, cf. zanne, P. v, 56. <> E x p r. (Regional) Umblă tabla, se spune despre un obiect simbolic de formă dreptunghiulară care circulă de la o persoană la alta pentru a se face un anunţ. Com din boarta - mediaş. O umblat tabla c-o murit vecinul, ib. ♦ (Despre bani) A fi valabil, a fi în uz, a fi în circulaţie; a circula. 400 şicluri de arginţi care îmbla în negoţ. PO 74/20. Oricare dirigătoriu va lăsa şi nu va opri să nu îmbie banii cei răi, acela numai cu capul să plătească. PRAV. 77. Cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sânt buni, carii îmblă în toate ţările. Ν. TEST. (1648), [prefaţă] 5728. Intr-această vreme au îmbiat bani de hârtie (a. 1811). IORGA, S. D. xni, 171. Uite, eu din ăştia îţi fac napoleoni. - Şi umblă? Nu-i cunoaşte lumea? VLAHUŢĂ, ap. tdrg. Banul... Nu mai umblă azi. GOGA, POEZII, 46. „Scumpeturile” se pot preschimba mai curând în bani.:, cari „umblă”, „bani buni". pamfiLe, com. 1, cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, d. Cu vreo 4-5 bani, de cari umblau p-atunci, feciorul de împărat cumpără fluierile de la copil. BOTA, P. 125. ♦ (Despre o boală molipsitoare, un viciu etc.) A se transmite de la unul la altul; a bântui. Alte obiceiuri rele ce era mai înainte să nu fie..., nici jacuri de ciocoi să nu îmbie prin oameni, asuprindu-i. CANT A, LET. iii, 178/18. Când zac mulţi în sat de aceeaşi boală, umblă o trohnărie în sat. şez. XIX, 112. Umblă un beteşig. alr ii/i mn 56, 4 182/349. (F i g.) Molima scrisului umblă ca pojarul. D. ZAMFIRESCU, O. V, 452. 2. (Despre veşti, zvonuri etc.) A se face cunoscut; a se răspândi de la unul la altul; a circula. Cine cum putusă să dusese şi nu mai vinie nice la o slujbă. Şifeliuri de feliuri de spaime umbla. NECULCE, L. 216. Prin sat umbla zvonul că mai avea un examen şi ieşea... poet. SANDU-ALDEA, A. M. 171. Azi vorba asta... a început să umble prin sat. AGÂRBICEANU, L. T. 226. Umbla taina că mătuşa Nastasia era o femeie cruţătoare, ba chiar zgârcită, id. S. 20. Prin târg începu să umble zvon despre peţitori pentru domniţa Catrina. SADOVEANU, O. X, 141. Acea domniţă de a cărei frumuseţă umblă faima în toate ţările, id. ib. XI, 24. în valea noastră s-a ivit o sfântă... Şi umbla zvon că noaptea câteodată... Văpaie i se-aprinde pe la tâmplă. BLAGA, O. II, 72. Umblau tot felul de veşti, de se încreţea carnea pe om. CAMIL PETRESCU, O. I, 8. Un murmur începu să umble prin toată curtea. PREDA, M. 297. Slugile n-au putut spune decât că umblau într-adevăr vorbe despre vizitele lungi, aproape zilnice, ale „domnului inspector”. VINEA, L. II, 83. Umbla zvonul că... ar fi participat în 1871 la Comuna din Paris. CIOCULESCU, c. 187. ❖ E x p r. A umbla din gură în gură v. g u r ă. (Aşa) umblă vorba v. v o r b ă. V. I n t r a n z. (Predomină ideea de desfăşurare, de evoluţie, de transformare) 1. (Despre acţiuni, fenomene, evenimente, afaceri etc.; de obicei cu determinări modale) A avea o anumită desfăşurare, o anumită evoluţie, a se produce într-un anumit fel; a decurge, a se desfăşura, a evolua, a merge (IV 1), a se petrece (II 5). Vădzind că umblă lucrurile prost şi împotrivă, s-au sculat de la casa ei pre taină într-o noapte şi s-au dus. NECULCE, L. 385. Cu acele pricini ce îmblă împotriva lui Rodolfu, îşi va pierde stăpâniia. N. COSTIN, L.2 287. Nu ştia bine cum îmblă trebile la împărăţie cu leşii. AXINTE URICARIUL, LET. II, 153/35. Grădiniţa i-a rămas înţelenită, iar căpiţa de ogrinji înnegriţi, uitată în dosul ţarcului, da de ştire c-au umblat vremuri rele peste casă. SĂM. I, 339. întinse tablele pe masă şi-i arătă... cum umblă jocul. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 85. îmi mai spune el cum umblă războiul, căci....oricât am întoarce noi gazetele..., nu prea ajungem la un capăt şi la o înţelegere. sadoveanu, O. vii, 284. -v- (învechit şi popular; despre timp II 1) Grăunţul se coace..., după cum îmblă timpul, mai târziu sau mai degrabă. ECONOMIA, 37/27. Nu este an în care să îmbie timpul atât de bine, cât să se facă bine toate neamurile de poamă. I. IONESCU, P. 261. Vremea umbla potrivită, încât părea că, nici să-i fi poruncit când să fie senin şi cald, când să răpăie câte-o ploaie ori să ţină două-trei zile, n-ar fi nimerit mai bine lipsurile hotarului. AGÂRBICEANU, S. 373. Pe aici umblă vremurile mai iute; pe la noi n-a mai ales nimeni nimic de semănătura din anul acela. DAN, U. 200. Umblau vremuri bune pe atunci, mai cu rănduială decât astăzi, şi ovăsul omului ieşise deasupra brazdei,... formând un covor mândru. MERA, L. B. 119, cf. ALR I 175. Umblă timp bun de primăvară, ib. 175/80. Bună vreme o-mblat pâstă tăt anu. ib. 175/278. Nu ştiu cum a umbla timpu, dacă tot ploauă. ib. 325/100. (E x p r.; învechit) A-i umbla (cuiva) vremea (într-un anumit fel) = a avea condiţii (bune, rele, prielnice etc.), a i se ivi cuiva un prilej (bun, rău, favorabil etc.). Slugie ca un grec, după cumu-i umbla vremea. NECULCE, L. 175. ♦ (învechit; despre an) A fi în curs, a fi în desfăşurare. Eu am răscumpărat-o... Ş-au îmbiat atunce vlet 7165 (a. 1657). CAT. MAN. I, 181. S-a cumpărat când umbla valeatu 7251 (a. 1743). IORGA, S. D. XVII, 11. L-am cumpărat... şi am dat pe dânsu 2 lei... Umbla veletul 1830. CAT. MAN. II, 4. 2. (învechit şi popular; adesea cu determinări modale) A-i merge (IV 1) cuiva treburile într-un anumit fel; a trece prin anumite situaţii; a i se întâmpla cuiva anumite lucruri, a păţi (2). Cel fecior mai mic... luo bogăţiia, şi rău viia şi rău îmbla. CORESI, EV. 25. 636 UMBLA -99- UMBLA împărăţia Răsăritului... da semne că va îmbla ca şi împărăţia Apusului,... că cu vreme se stinge cu totul. ŞINCAI, HR. I, 125/31. Nici eu nu aş umbla mai bine, dacă m-aş preda leneviei. PETROVICI, P. 135/27, cf. DRLU. Numai de n-ai umbla rău, să nu păţeşti ceva. DAN, U. 277. Păcurarul... spuse mamei sale prin câte a umblat şi de ce n-a mai stat la stână. RETEGANUL, P. II, 45. îi spuse în ce umblase şi câte păţise, id. ib. IV, 58. Moşneagul... s-a dus la babă înapoi cu cucoşelul, povestind babei cum o umblat şi ce-o văzut. ŞEZ. I, 184. Hei, surată, ... cum mai umbli, cum mai stai? Ce mai faci? O. BÂRLEA, A. P. I, 127. Avea trei copii... - Destul de rău am umblat cu ei. SNOAVA, IV, 63. (Expr.; regional) A umbla în plin = a reuşi, a izbândi în tot ceea ce întreprinde, a avea succes; a-i merge cuiva în plin. Numai în plin să umbli, oriunde te-i duce. VASILIU, P. L. 237. <> (Construit cu dativul) Au învăţat pre un popă să meargă mai adeseori la vlădicul şi cu chip de prietenie să-l sparie cum că rău îi umblă lucrul. KLEIN, în şa I, 247. Având toate şi toate umblându-i cu îmbielşugare..., cu zâmbet mâhnit îşi aduce aminte de zburdăciunile tinereţii, sadoveanu, o. xin, 646. (E x p r.; învechit) A-i umbla (cuiva) norocul (într-un anumit fel) = a-i merge cuiva treburile (bine, rău etc.), a se desfăşura acţiunile cuiva (bine, rău etc.). Augustul Maiorian... pre visigoţi rău i-au bătut în Galia... Nu aşa i-au umblat norocul lui Denghesic, craiului hunilor; pentru că, sculându-se iarăşi asupra ostrogotilor, de aceştia... s-au înfrânt. ŞINCAI, HR. I, 88/12. 3.1 m p e r s. (Construit cu dativul; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău” etc.) A o duce, a-i fi, a-i merge (IV 1) (într-un anumit fel). Leu, asinu şi vulpea s-au dusu-să dimpreună la vânat şi le-au îmbiat bine. OŢĂLEA, a. F. 220/4. Am arătat la anul 274 cum le-au umblat şi ce li s-au întâmplat colonilor. ŞINCAI, HR. I, 248/24. împăratului Mihail II încă nu bine i-au îmbiat în anul de acum, pentru că au perdut Sichilia, Calabria şi Dalmaţia, id. ib. 153/27. Tilu pribegind şi fiind iarnă şi scumpete mare, nu i-au umblat prea bine. BĂRAC, T. 38/1. Brigadei lui Donăth i-a îmbiat mai rău. BARTJTU, P. A. Π, 290, cf. BARCIANU. S-o-ntors frunza pe tău, Şi-mi umblă destul de rău. PAULETI, C. 63. Pă bătrânu... l-au îngrijit şi lui i-au umblat aşa de ghine. GRAIUL, II, 93, cf. ALR I 259/156, 186. Μή-ο umblat foarte bine câtă vreme am stat la voi. ALR II 3 234/ 833. Pleacă până la frate-său, la-mpărat, ca să vadă cum i-o-umbla lui. O. BÂRLEA, A. P. II, 364. Apoi ţie, mă, cum ţi-o umblat? SNOAVA, I, 29. ·ν· E x p r. (Regional) A-i umbla de rând v. r â n d (6). 4. (Despre timp I 1) A se apropia de... Acum vremea umbla către şase ceasuri. V. ROM. martie 1956, 134. -0-Expr. (învechit) A umbla în... (sau întru...) = (despre oameni; urmat de determinări) a se apropia de împlinirea vârstei de... împăratul... l-au înştiinţat despre Simonida, fată-sa, care umbla întru al cincele an, ca să o ducă şi să o crească la el. ŞINCAI, HR. I, 290/19. Au dat... ocârmuirea ţerei prinţului Sigismund, carele îmbla în 18 ani ai vârstei sale. id. ib. II, 241/36. VI. I n t r a n z. (Predomină ideea de mişcare I 1 continuă, de funcţionare) 1. (Despre aparate, mecanisme, instalaţii etc.) A fi (sau a putea fi) pus în funcţiune; a se mişca fără întrerupere. Au dovedit cu aceşti marturi... cum că moara au fost întreagă îmblând pe faină (a. 1752). URICARIUL, XXII, 360. Rămâind morile pe loc uscat, nu umblă, nici atâtea venituri nu aduc (a. 1793). ib. VI, 168. De umblă ceasul rău în turn, voi îndată ziceţi: „Unde e capul aceluia carele are grijă de ceas?” MAIOR, în ŞA I, 802. Această moară va începe a umbla în luna lui martie. CR (1834), 322/17. Aici umblă ceasornicele babilonice, pe zi douăzeci şi patru de oare. CODRU-DRÂGUŞANU, C. 46. Iarna, greu umblă morile. I. IONESCU, C. 242/15, cf. POLIZU. Toate plugurile umblă, Numa-l meu şade la umbră. EMINESCU, L. P. 5. Apa de la 24 de iazuri..., pe care umbla numai 500 de mori. CREANGĂ, P. 242. Regret piscurile tale coperite de păduri, Dulcele murmur din moara ce umbla neostenită. MACEDONSKI, O. I, 9, cf. ddrf. Am stat la roata morii, Şi roata umblă des. COŞBUC, P. I, 60. Podul nu umbla din pricina sloilor. SANDU-ALDEA, A. M. 124, cf. TDRG. Se face mare horă în sat, căci pentru cea din urmă dată mai umblă scrânciobul. PAMFILE, S. V. 14. Toate plugurile umblă. AGÂRBICEANU, P. M. 182. Se vedea cum umblă maşina de tipărit. AL LUPULUI, P. G. 88, cf. CADE, DR. XI, 125. Trecură... pe lângă moara oprită... - Moara nu umblă... pare pustie. SADOVEANU, O. III, 182. Urzeala prin care suveica umbla promitea să nu se mai taie niciodată, blaga, H. 181. Dă-mi ceasul tău. Al meu umblă aiurea. T. POPOVICI, S. 258. Roata de urcat apă la straturi era în bătătura curţii; când umbla, îi auzeam scârţâitul din casă. V. ROM. ianuarie 1966, 42. Trenurile de aici, toate, umblă cu forţă electrică, ib. septembrie 1970, 21, cf. ALECSANDRI, P. P. 285. Şi venea apa, venea, Umbla moara de pocnea. TEODORESCU, P. P. 152. De ţ-ar umbla fiusu-n mână. DOINE, 144. Morariul... se face foc şi pară de mânie că nu umblă moara bine. MARIAN, î. 205. Când plouă..., îmi umblă moara. SNOAVA, I, 87. Punem pănura dimineaţa şi umblă şteaza toată ziua şi noaptea, apolzan, p. I, 87. Ţagăra ce îmblă. alr ii/i mn 140, 3 907/29, ib. 3 907/27, alrm ii/i h 376, cf. alr ii 6 714, ib. 6 715. Da-va bunu Dumnezeu Să umble şi plugu meu. FOLC. OLT. - MUNT. n, 224. Pă care să fân dân ăstea doo chiei?!... - Să ţâie p-a noo, că umblă bine. O. BÂRLEA, A. P. I, 562. Parcă umblă moara fără grăunţe, se spune despre cei flecari. ZANNE, P. ni, 238. Roata umblă, banii pică. id. ib. 338. (F i g.) Sunt ca o moară lângă râu... Sufletul meu se va trezi cândva, Când pietrele mele n-or mai umbla. BLAGA, O. .11, 191. (E x p r.) A-i umbla (cuiva) moara v. moară (1). A-i umbla (cuiva) plugul (bine) v. p 1 u g (I 1). A-i umbla (cuiva) mintea = a) a se gândi, a se preocupa intens de ceva. La Braşov şăzând, îi umbla mintea lui cu vrednicie. IST. Ţ. R. 18. Cum... nu dormi, îţi umblă mintea. DAN, U. 203; b) a fi ager la minte, a fi isteţ. □ A rezolvat imediat problema: îi umblă straşnic mintea. Nu-i băiat prost, îi umblă mintea. Ό· (Prin analogie) în loc de bucate,... au început a le îmbla beţe pe spate. CANTEMIR, HR. 256. începe a lovi şi în dreapta şi în stânga, doborând pe capete... Umbla loitra în mâinile lui vânjoase parc-ar fi fost o scândurică. AL LUPULUI, P. G. 156. <> (învechit şi regional; prin lărgirea sensului) Ocnele de sare... sânt făcute de un an şi opt luni şi umblă de scot sare dintr-însele (a. 1784). URICARIUL, I, 636 UMBLA - 100 - UMBLA 137. Un astfel de puţ se curăţă din nou ţi se aghezmuieşte, şi apoi iarăşi umblă. PAMFILE, I. C. 462. ♦ (Regional; despre organe2 1) A funcţiona (bine). Rânza nu-i umblă. ALR I 124/295. Inima îmblă. ALR Il/l MN 36, 2 203/478, cf. alrm h 117/478. O· Expr. A-i umbla (cuiva) burta = a avea diaree, udrescu, gl. A-i umbla (cuiva) maţele = a-i chiorăi cuiva maţele, alr - τ 1 h 148/228. ♦ (Regional; despre fenomene, acţiuni etc.) A se produce, a se repeta (çu regularitate). N-a mai mâncat mâncări..., dar bătaia umbla ca ploaia. RETEGANUL, P. I, 79. Flori şi mâţi... îs bune dă tunu; afumază vara când umblă tunete. ALR Il/l mn 110, 2 807/310. ♦ (învechit; despre târguri) A avea loc, a se ţine (VIII 3). Ar fi făcut şi vânzări la târguri, căci târgurile au umblat într-acele luni (a. 1825). DOC. EC. 357. Aşa a zis ovreiul că umblă azi târgul, snoava, iii, 122. <>Expr. (Prin Transilv.) Cum umblă târgul (sau târgurile)? v. t â r g (2). 2. (Despre limbă, gură, ochi etc.) A se mişca întruna, mereu; a se mişca repede, cu agerime (pentru a vorbi sau pentru a privi). Pe scaun stă dreaptă şi ţeapănă... şi numai ochii ei umblă de vede tot. CONV. LIT. VII, 3. Ochii ei umblau îngrijiţi în toate părţile, parcă se temeau de ceva. GANE, Ν. I, 62. La unia le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie. CREANGĂ, A. 84. S-apus Lina pe tăcut... Ca la şerpi îi umblă ochii. COŞBUC, P. I, 50, cf. TDRG. Ii umblă limba cu ascuţime. SADOVEANU, O. XXI, 339. îţi umblă l.imba-n gură. DOINE, 144. îi umblă ochii şi-i sticlesc. ŞEZ. III, 88. Ii umblu ochii-n toate părţile ca a viperii. SNOAVA, II, 161. ❖ Expr. A-i umbla (cuiva) gura (ca o meliţă, ca o moară stricată, ca o râşniţă etc.) v. g ur ă. (Să) nu-ţi umble (sau nu vă umble) gura (ori meliţa etc.)! = taci! (sau tăceţi!); ţine-ţi (sau ţineţi-vă) gura! Vorba e să nu-ţi umble gura! slavici, O. II, 218. Dacă vedeţi şi înţălegeţi, să nu vă umble gura după şăzătoare. AGÂRBICEANU, S. 39, cf. alr I 69/45, 96, 200, 227, 573. A-i umbla (cuiva) gura = a vorbi multe, lăudându-se sau lansând diferite zvonuri. Femeile limbute, cărora li îmblă gura prea des. marian, O. II, 60. Nu se mai supără că gura lumii începuse să umble. AGÂRBICEANU, S. 148. Mândro..., Tot aşa-ţi umbla gura Că la toamnă ne-om lua. doine, 38. Când o fost, bade, vara, Tot aşa ţi-o umblat gura Că la toamnă mi-i lua. VICIU, F. 106. (Cu parafrazarea expresiei) Lasă gurile să umble şi aleargă la primărie cu cuscrii „să bage formele”. PÂRVESCU, C. 115. (Regional) A-i umbla (cuiva) gura clopot (sau cu clqpote) v. c 1 o p o t. ♦ (Despre degete, mâini, picioare) A se mişca cu uşurinţă şi cu agerime, cu pricepere, cu iscusinţă. Tot atâta se toarce şi c-o furcă mai aşa, dar parcă-ţi umblă mâna mai uşor pe-o sculă frumoasă. vlahuţă, R. P. 104. Şi-i umblau picioarele în joc năprasnic. MIRONESCU, S. 74. Degetele lui... umblau cu delicateţe şi pricepere. I. M. SADOVEANU, S. 371. L-a urmărit cum lucrează..., cum îi umblă degetele. ARGHEZI, S. XI, 155. VII. I n t r a n z. (în legătură cu drepturi sau obligaţii, valori acordate) 1. (Regional; despre salarii, venituri, moşteniri etc.; mai ales construit cu dativul pronumelui personal) A reveni1 (4), a i se cuveni cuiva de drept (la un anumit termen sau la intervale regulate de timp). Nacafaua lor de bani să aibă a umbla, după cum iaste orânduit..., câte... [30] de lei de om pe lună (a. 1741). URICARIUL, v, 35/3. Le întărim lor cu acest testament să fie neschimbaţi..., şi postavurile şi atlazurile de Paşti şi tainurile să umble în deplin precum sânt orânduite (a. 1741). ib. 37/15. Precum este la alte neamuri, aşa şi la români, preoţii să aibă sâmbrie pre an sau să le îmbie veniturile patriarhului. ŞINCAI, HR. III, 291/1. Ţie nu-ţi umblă din moştenire nici o parte. MAT. DIALECT. I, 197. (F i g.) Ştii tu ce-ţi umblă pentru purtarea ta. ib. (E x p r.; prin estul Transilv.) A-i umbla (ceva cuiva) = a i se oferi ceva cuiva; a primi, a obţine, a căpăta. S-a dus cu vaca la târg, dar nu i-a umblat cât o cerut el. MAT. DIALECT. I, 197. ♦ (învechit, rar; despre un bun imobil) A aduce un anumit venit; a produce (III 3). Să umble bani cu dobânda legiuită. REGUL. ORG. 540/21. Cât umblă moşioara lui acum? - Mi se pare că 3 000 galbeni pe an. I. negruzzi, s. iv, 219. ♦ (învechit, rar; despre recolte, roade) A se face, a se produce. Nici după vremi viptul îmbla, ce în toată vremea toată poama, şi coaptă, şi necoaptă, se afla. CANTEMIR, IST. 126. 2. (învechit; despre bani) A avea valoare de...; a valora (2). Galbenul îmbla 4 lei pre aceste vremi. NECULCE, L. 371. Era bănărie în cetatea Sucevei... şi făcea şalăi de aramă, carii numai aice în ţară îmbla 4 şalăi la un ban bun. MUŞTE, let. iii, 10/35. Cealaltă monedă a umblat totdeauna după înţelegerile ce au urmat între vânzători şi cumpărători (a. 1837). DOC. EC. 676. în leat 1806... galbenul umbla lei 7'/2. TÂMPEANUL, G. 39/12. In acel act... se dzice că un aspru îmbla atunci doi bani. BĂLCESCU, M. v. 303. Irmilicul umblă 14 lei sau galbenul 37 lei. arhiva, i, 142, cf. DDRF, TDRG. (Expr.; învechit) A umbla cu scădere v. sc ădere (6). ♦ (Popular) A avea preţul de..., a se vinde cu... După ce-i ajunge-n târg, vei vedea tu cum umblă grâul, li-i da şi tu după cum vei vedea că-l dau alţii. SNOAVA, ΙΠ, 121. ♦ (Popular; despre preţuri) A fi în curs. Umblă bun preţ la ghite spre primăvară! JIPESCU, O. 43, cf. ddrf. 3. (învechit; despre îndatoriri publice, hotărâri, dispoziţii, impozite etc.) A fi în vigoare; a reveni1 (1) (în mod periodic) ca o obligaţie sau ca un drept. Au socotit Nicolai Vodă ca să nu mai umble orânduiele pe ţară. AXINTE URICARIUL, LET. Π, 180/36. Dajdia mazililor şi a ruptaşilor iară să se împartă în 4 sferturi pe an, umblând fiecare câte pe trei luni (a. 1804). URICARIUL, I, 16. Este de trebuinţă a se face de isnoavă aşădzarea şi strângerea birului..., socotindu-să fieştecare sfert ca să umble pe trei luni (a. 1804). ib. 23. 4. (învechit; despre tratate, convenţii, obiceiuri etc.) A intra în vigoare; a fi valabil; a se menţine (1), a se păstra. Au început a îmbla şi tractate de pace între turci cu nemţii şi cu leşii. N. COSTIN, LET. II, 48/34. Au dat... toţi câte un taler de pogon cine are vii, care până acum tot îmblă acest obicei, id. ib. 43/20, cf. DDRF. 5. (Prin Maram.; în e x p r.) A-i umbla (cuiva) legea = a se judeca procesul cuiva; a i se pronunţa cuiva sentinţa. Cf. ARH. FOLK. vi, 300. Tăt l-o prins şî l-o legat Şî-n temniţă l-o băgat. Numa legea lui a-mbla Şî apăi l-o spânzura, ib. 179. 636 UMBLA -101- UMBLA VIII. I n t r a n z. (Predomină ideea de mânuire, de utilizare, de îndeletnicire) I. (Urmat de determinări care indică nume de obiecte, de unelte, de arme, de substanţe etc., introduse prin prep. „cu”) A lucra cu..., a mânui (1),a manipula (i); a se folosi de..., a întrebuinţa, a utiliza. Pentru ceia ce îmblă cu bani răi. PRAV. 78, cf. CIHAC, I, 296. E cam bătăuş de soi. Cu sabia ştie bine să umble. CONV. LIT. vil, 3. De când sânteţi pe lumea asta albă, voi aţi îmbiat cu furca, cu acul, cu războiul. ISPIRESCU, L. 12. Umblă mai încet cu plugul. COŞBUC, P. II, 114. N-are cine să umble cu plugul. BRĂESCU, O. A. II, 294. Copiii nu ştiu să umble cu lampa. SCRIBAN, D. Tipografii aceia ştiau cu ce umblă mâinile lor. ARGHEZI, S. vi, 16. Umblând cu o armă încărcată, s-a împuşcat singur. STANCU, D. 39. S-o fiarbă [mreâna] tare cu luare aminte, ca nu cumva... să îmbie cu lingura ceea ce va mesteca borşul şi prin alte oale! SBIERA, P. 119. Văzu... adimanturi şi petrii scumpe şi... gândeai că tot cu de-acelea au umblat, aşa se făcu a nu-i păsa de ele. RETEGANUL, P. IV, 12. Cum o să umbli tu cu armele; c-o să ţi se întâmple cine ştie ce. STĂNCESCU, B. 84. Flecăii să ştie îmbla cu caru cu boi şi a cosi. ŞEZ. III, 108. Cine umblă cu miere îşi linge degetele. ZANNE, P. III, 665, cf. NEGRUZZI, S. I, 249, PAMFILE, J. II, 154, ŞEZ. I, 219. (în forma negativă a gerunziului) Dacă-ţi rugineşte puşca neumblând cu ea, n-ai noroc la vânat. GOROVEI, CR. 284. <> R e fi. impers. Numai la India se umblă atât de firesc cu dăltiţa. barbu, PRINC. 102. Sî nu sî mai umbli cu acu. ALR II 5 754/537. <> E x p r. A umbla (tot) cu resteul v. r e s t e u (1). A umbla cu ocaua mică v. o c a. (Regional) A umbla cu caţa v. c a ţ ă. A umbla cu bumbu = a spune minciuni. Com. CĂTANÂ. A umbla cu cureaua = a căuta să înşele pe cineva. Cf. ZANNE, P. III, 139. Nu-mi umbla cu cureaua, că te pricep, id. ib. A umbla cu şurupuri = a se folosi de şmecherii, de înşelătorii, id. ib. v, 616. A umbla cu suveica v. suveică (5). ♦ (Cu determinări care indică noţiuni abstracte) A se servi de..., a se folosi de..., a face uz de...; a întrebuinţa, a utiliza. Numai cu vicleşugul... îmbla diavolul să-l înşeale în păcate. VARLAAM, C. 16. Oricine va îmbla cu amăgituri şi nu va plăti vama cea domnească, acela iaste ca un fur. prav. 46. îmblu cu hicleşug. MARDARIE, L. 167. Cu aceste umblete de demult le umbla Cantacozinii, de turbura oamenii ţărâi şi pârâia pă domn. R. POPESCU, CM I, 445. Să nu umbli cu minciuni (a. 1766). IORGA, S. D. IV, 97. Poate vro vicleană fire A umblat cu clevetire. PANN, E. IV, 144/11. începu a lua seama pontatorilor săi şi îi văzu că umblau cu furat şi cu şulerie. NEGRUZZI, S. I, 86, cf. POLIZU. Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?... bine că te prinsei! ALECSANDRI, T. 459. Boierii... umblau cu zavistii care de care s-apuce domnia. ODOBESCU, S. I, 70. Ce umbli cu de-alde astea, faraoane! GANE, N. III, 173. Nu mai umbla şi Sfinţia ta cu scornituri de-aceste! CREANGĂ, A. 94. Chiar de nu-i fi tu ucigă-l-crucea, tot n-aţi îmbiat cu lucru curat... Voi aveţi a da samă. id. P. 160. N-am umblat în viaţa mea cu diplomaţie, caragiale, O. vi, 139. Să nu umblăm cu vorbe deşerte, slavici, O. I, 199. Vicleana mai umblă şi cu marghiolii, căci făgădui lui Paris... că-i va da de soţie pe cea mai frumoasă muiere. ISPIRESCU, U. 8. Calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său. id. L. 16. Ce-o face să facă bine şi cinstit, să nu-mi umble cu pungăşii. VLAHUŢĂ, D. 37. Nu umbla cu tertipuri!... să-mi spui sincer de mă iubeşti. CONTEMPORANUL, VI2, 202, cf. BARCIANU. Nu umbla cu înconjururi, spune! adam, S. 251. Văd că umbli cu momeli. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 195. Nu umblaţi cu fleacurile voastre! PANU, A. I, 62, cf. TDRG, CADE. Acu văd şi eu că numai cu şmichirii umblă... Iaca, aşa înşeală lumea! SADOVEANU, O. III, 62. E un om slab, care umblă cu intrigi. PREDA, D. 188. Face comuna de râs. Umblă cu moşmoane. SORESCU, L. L. III, 157. Zice că am umblat cu farmece... şi i-am betegit vaca ţintată. BĂNULESCU, I. 29. Tu umbli cu linguşeli, Trei feţe de crai ca să înşeli. TEODORESCU, P. P. 106. Ce să mai îmblăm noi cu atâtea pilde? SBIERA, P. 247. Aşa păţea pe acelea vremi toţi cari umblau cu nedreptatea, cu hoţia şi cu viclenia. RETEGANUL, P. I, 29, cf. DOINE, 151. Unele femei umblă cu vrăji, cu descântece,... pentru a face pe copiii lor să trăiască■ ŞEZ. IV, 228. Imblă cu minsuna. ALR SN V h 1 411/551, cf. ALRM SN III h 1 163/551. Cât oi fi fecior pe lume, Floare în colop n-oi pune, Şi-oi umbla cu vorbe bune. FOLC. TRANSILV. I, 70. Noi avem acte bune, Nu umblăm cu-nşelăciune. I. A. popescu, O. 47. <> (Cu determinarea subînţeleasă) Ce ai, nene Terinte, de eşti aşa de posomorât?... — Nu ştiu. - Cum nu ştii?... Nu mai îmbla şi-mi spune ce ai: NEGRUZZI, S. III, 7. Ai umblat cât ai umblat, Dar acum fi s-a-nfundat, se spune despre cei care se folosesc prea mult de minciună şi înşelătorie, dar, în cele din urmă, sunt prinşi asupra faptului. Cf. PANN, P. v. I, 29/25, DDRF, ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 44, ZANNE, P. II, 786. O Refl. impers. Zici că eşti înţelept, apoi cu de acestea să umblă? ŞEZ. v, 136. -v· E x p r. A umbla cu chichiţe v. c h i c h i ţ ă. A umbla cu fofârlica (sau cu şoalda) v. cuv. A umbla cu mofturi v. m o f.t. A umbla cu şopârcăieli v. şopârcăieli. (Familiar) A umbla cu bancuri (sau cu minciuni, cu poante, cu scheme, cu tromboane) = a spune vorbe goale, minciuni, pentru a amăgi sau pentru a înşela pe cineva. Cf. l. rom. 1978, 492, (Rar) A umbla cu vorbe pe după salcâm v. salcâm (1). 2. (învechit şi popular; urmat de determinări introduse prin prep. „în” sau „cu”) A se îndeletnici cu..., a se ocupa cu... Pe lângă aceste, îmbla şi cu neguţitorii, cu ceară şi cu altele (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 255/30. Lepădându-se de averea şi de bucatele lor, făcându-să că umblă cu meşteşugul doftoresc, cu adeverinţa plinea lucru apostolesc. MINEIUL (1776), 63r2/17, cf. LB. în negoţ umblând..., în Constantinopol la marfă mergând. PANN, p. v. iu, 78/15. Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. CREANGĂ, P. 4. Oamenii... unde merg şi în ce treabă umblă, slavici, O. I, 135. Acum n-am grijă! voi putea să îmblu nesupărat în trebile mele. SBŒRA, P. 28. IX. I n t r a n z. (învechit; predomină ideea cuprinderii unei suprafeţe de teren) 1. (Despre linii ori semne de hotar) A se întinde, a ţine (VII 3) (de la... până la...). S-au făcut şi carte de afurisănie asupra acelora ce vor şti dirept cum au îmbiat hotarul (a. 1711). URICARIUL, xvi, 222. Umblă hotarul pi din jos de poiană (a. 1732). ib. XVII, 198. 636 UMBLARE - 102 — UMBLARE A îmbiat hotariul de veci tot pe undi arată hotarnica (a. 1759). IORGA, S. D. XIX, 30. Pre larg arată ispisocul... semnele pe unde umblă hotarul aceştii moşii (a. 1777). URICARIUL, XXIII, 411. I-au vândut o moşioară, anume dealul Radul, ce umblă hotarul din gurapârăului (a. 1795). ŞTEFANELLI, d. C. 258. Să afli... cele adiverate margini a numitei moşii, după hotarele ce vor fi uftiblat din vechi (a. 1799). URICARIUL, X, 208. Un uric... întărindu-i stăpânire după hotarăle ce au umblat din vechi (a. 1817). ib. IV, 338/22. Să se facă cercetarea... spre a se putea dovedi cele adevărate semne după cum au umblat din vechi (a. 1820). ib. X, 266. ♦ (Despre întinderi de pământ şi unităţi de suprafaţă) A avea suprafaţa de...; a se întinde. V. cuprinde. O cumpărătură ce am avut noi depre-ună... care umblă acea parte în trei părţi (a. 1708). URICARIUL, XII, 299. S-au adeverit că au umblat acel sat în patruzeci şi patru... jirebii (a. 1759). ib. viii, 5. S-au dovedit că satul Sinăuţii au umblat în 54 jirebii din veacu (a. 1765). ib. XXII, 112. Bătrânii împregiuraşi... ştiu cum umblă pogoanele la locul acela (a. 1780). IORGA, s. D. VII, 332, cf. I. BRĂESCU, M. 36. ♦ (Despre drumuri)· A duce (de la... până la...), a merge (III 1); a ajunge (până la... ). Din dzilile bătrâne acel drum a îmblatu de la Brănişteari la Giuleşti (a. 1754). IORGA, s. D. vn, 278. Un loc de casă... supt piscul unde au umblat drumul cel mari din vechi (a. 1794). id. ib. 84. 2. (în legătură cu vechea organizare a satelor, a moşiilor) A fi împărţit în..., a fi organizat pe... Acest sat Dimănceani umblă pe trei părţi (a. 1638). ap. PANAITESCU, O. Ţ. 152. Din trei bătrâni ce îmblă satul, am vândut dintr-un bătrân giumătate (a. 1648). ap. PANAITESCU, O. ţ. 149. Tot satul Sohodolului umblă în patru bătrâni (a. 1741). uricariul, xn, 325, cf. x, 246. în ispisoc încă pe 11 bătrâni arată că umblă acel sat (a. 1757). ib. XI, 233. In special în Moldova, în loc de sate care umblă pe bătrâni, întâlnim sate care umblă pe părţi, panaitescu, o. ţ. 152. -Prez. ind.: umblu şi (regional) ùmblui (ALR I 1 377/770, ib. 1 378/770, alr sn vii h 1 902/192, alrm sn v h 1 483/192), pers. 2 şi (regional) ümbeli (a ii 12), pers. 6 ùmblu; imper, şi: (învechit şi regional) pers. 2 blemi, 4 blem, blăm, 5 bieţi, blaţi, blemaţi, blămaţi, (regional) bleaţi. - Şi: (învechit şi regional) îmblă, (regional) imblâ, imlâ (alri 1 166/93, ib. 1 377/93) vb. I. - Lat. ambulare. UMBLARE s.f. Acţiunea de a umbla. 1. Mişcare (I 2) dintr-un loc într-altul, mergere (1); capacitate de a umbla (I 1). Vădzute fură îmblarile (î m b 1 e t e 1 e H, d) tale, Dzeu. psalt. 129, cf. coresi, PS. SL.-ROM. 297717. Cuvântu de blare pre la munci. COD. TOD. 200. Faceţi prazdnic, întru umblare până la cornul oltariului (ante 1633). GCR I, 83/21, cf. MARDARIE, L. 279/2, ANON. CAR. Dăruind orbilor lumină, surzilor auz, şchiopilor umblare, morţilor înviiare. varlaam - IOASAF, 153v/10. Au mers în Pojon să cinstească moaştele sântului loann celui milostiv şi cu îmblarea aceea... au auzit... cum că sânte moaştele acelea le-au căpătat în dar Matea Corvinul. ŞINCAI, HR. ni, 20/22. Feriţi-vă de umblare grabnică, ca să nu asudaţi. PETROVICI, P. 332/21, cf. DRLU, lb. Umblarea... este mişcarea mai naturală şi mai puţin ostenitoare. ANTROP. 194/24. Băncile vor fi mai scurte decât lărgimea sălii, pentru ca să se lase umblarea slobodă pe lângă pereţi. REGUL. ORG. 371/15j cf. ISER, polizu. Umblarea lui Niţă pe linia graniţei era adevărată. PELIMON, I. 152/12. Nu este oare mai liber omul când, cu organele ce i-a dat Dumnezeu la naşterea sa pentru umblare, el străbate întinderea? ODOBESCU, S. I, 378, cf. DDRF. Nimeni să-i pregete-n drum, cercându-le ţinta umblării. COŞBUC, AE. 21. Smulsul copac din mână-i conduce, proptindu-i umblarea, id. ib. 64, cf. BARCIANU. ■v· Loc. adj. (Regional) De umblare = de purtat în toate zilele; de purtare, v. purtare (II a). Pentru lucru la sapă ori de „umblare", adică de toate zilele,... femeile tinere şi cele de 40 ani aplică pe mâneci „pene”, vuia, p. 23. Ό- (Regional; scopul deplasării este îndepMnirea unor obiceiuri sau ritualuri) Iaca aşa ne-a fost umblarea cu plugul în anul acela. CREANGĂ, A. 44, cf. dl. + Mod, fel de a umbla (I 1); mers1 (1), umblet (I 3). [Lupii] cu înceată călcare şi cu furească îmblare, pe pântece furişându-se. CANTEMIR, IST. 73. Umblarea-i e-ncovoiată Ca la pisică plouată. PANN, P. v. I, 102/17, cf. zanne, p. îi, 789. ♦ Mers repetat încoace şi încolo; circulaţie. Tăie curtea de-a lungul, lunecând pe alocuri, fiindcă se făcuse gheţuş pe unde era umblare mai multă. AGÂRBICEANU, S. 252. I-a cerut să se învoiască umblarea braşovenilor cu mărfurile lor în toată Moldova. N. A. BOGDAN, c. M. 25. Oaspeţii mai de seamă sosiră pe rând, ocupând încăperile cu destulă forfoteală şi umblare fără rost. VORNIC, P. 226. (Fiind vorba despre albine) Vrând a strâmtora sau a lărgi urdinişul şi umblarea albinelor. TOMICI, C. A. 22/53. ♦ (învechit) Deplasare a unor obiecte plutitoare; navigare; plutire (1). Navigaţia seau umblarea acestor corăbii are foarte multă lucrare. AR (1829), 73'/23. ♦ (învechit) Mişcare, deplasare a corpurilor cereşti. Craii şi împăraţii era filosofi şi ştia întoarcerea ceriului şi îmblarea stealelor. VARLAAM, c. 399. ♦ (învechit) Circulaţie a sângelui. Circulaţia, adecă îmblarea sângelui. ÎNVĂŢĂTURĂ, 124/1. Văzând... ce-i sângele, se vedem şi umblarea lui prin trupul nostru. ANTROP. 92/13. Umblarea sângelui [în om]. CALENDARIU (1844), 61/14. 2. Cutreierare, colindare; pribegire (2). Cf. umbla (I 3). Când negura sus se înălţa despre cort, atunci purcedea fiii lui Zsfrai]/ în toate îmblările lor. PO 317/19. Dumnedzău cu trup îmblă pre lume şi întru îmblarea sa mult bine făcu rodului omenesc. VARLAAM, C. 186. La cele zădarnice îmblări să nu te zăboveşti (a. 1792). bv II, 346. Dintru ale sale încungiurări şi umblări ce au umblat şi miluiri ce au făcut. MINEIUL (1776), 33v2/2, cf. DRLU. După câtăva umblare, au ajuns la un pârău unde au hotărât să steie. DRĂGHICI, R. 64/5. Sătuli de atâta umblare, pricepură în sfârşit planul arestantului. MOZAICUL (1839), 635/8. Venisem ca să mai răsuflu câteva zile,... după o îmblare prin sate de cinci luni. NEGRUZZI, S. I, 220. Şapte sunt anii umblării Voastre, pierduţi şi răzleţi prin ţări. COŞBUC, AE. 29. Făcăndu-i-se urât de-atâta umblare şi... dor de-acas’..., o luă băiatu nost napoi, spre casă. STERESCU, N. 1 166. Zâna zăbovi multă vreme în umblările ei. RETEGANUL, P. V, 17. Pleacă apoi cu fraţii şi..., după multă umblare, 637 UMBLAT1 - 103 - UMBLAT2 ajunseră la o apă mare. CĂTANĂ, P. B. I, 69. <> E x p r. (învechit) A avea umblare = a fi umblat2 (2). Mi să pare Că aveţi multă umblare; nu ştiţi de neagra cetate? BĂRAC, A. 38/10. Un ungurean oarecare Ce n-au prea avut umblare Şi nici vie nu văzuse. PANN, P. v. I, 115/3. 3. (învechit şi popular) Fel de a fi (al cuiva); comportare (a cuiva), purtare (III). Cf. u m b 1 a (III 2). Să fiţi întru o ştiutură bună şi să ne nevoim întru o bună îmblare a purta la toţi. CORESI, L. 576/12. Nu vă soseaşte yoauă că v-aţi sculat numai din căderea păcatelor, ce şi în fapte bune sufletească îmblare să îmbiaţi. VARLAAM, C. 42. Pleacă grăjdaru cu vaca, dar..., văzând umblările vacii, începu s-o-njure. GRAIUL, I, 370. ♦ (Rar) Mod (obişnuit) de a fi îmbrăcat, încălţat etc. Cf. umbla (IU 1)· Semnele dinafară ale jelirei sânt umblarea cu capul gol pentru bărbaţi cele trei zile. LAMBRIOR, S. 187. 4. (învechit şi regional) Trecere de la unul la altul; transmitere (1). Cf. umbla (IV 1). <> Umblarea tablei = circulaţia de la o persoană la alta a unui obiect simbolic, de formă dreptunghiulară, cu scopul de a se face un anunţ. Convocarea [ţehului] se făcea de către ţehmeşter sau de acela care-i ţinea locul, prin trimiterea semnului sau... prin „umblarea tablei". PAVLESCU, M. N. 211, cf. 213. 5. (învechit şi popular) întâmplare, păţanie, peripeţie. Cf. u m b 1 a (V 2). El (că aşa-i întâmplarea) îi spunea toată umblarea. BĂRAC, A. 42/8. Când povestea... despre umblările lui..., fraţii-l trăgeau de suman să nu minţă. RETEGANUL, P. III, 44. 6. (învechit) Evoluţie, mers al timpului (II 1). Cf. u m b 1 a (V 1). Oamenii din timpurile cele mai vechi s-au încercat să afle... ce timp va fi mâne, adică... să profeţească umblarea timpului. F (1877), 519, cf. BARCIANU. 7. Mişcare făcută de un mecanism, de o unealtă în timpul utilizării. Cf. umbla (VI 1). Auzea lămurit... uşura, umblare a unui lângă pat acăţat ceasornic. MOZAICUL (1839), 474/11. Di ci codru-ngalbineşti? - Di umblarea plugului, Di cântarea cucului. ŞEZ. Vii, 42, cf. VASILIU, C. 56. 8. (Regional) Operaţia de scoatere a fagurilor din stup; (regional) umblat1 (4). Cf. pamfile, i. c. 95. - Pl.: umblări. - Şi: (învechit şi regional) îmblare, (învechit) blâre, blemâre (baronzi, l. 126) s.f. - V. umbla. UMBLAT1 s.n. Faptul de a umbla. 1. Mişcare (I 2) dintr-un loc într-altul; mers1 (1), (popular) umblătură (1). V. u m b 1 e t (11). Cf. u m b 1 a (I I)· Umblatu... este mişcarea mai naturală şi mai puţin ostenitoare. ANTROP. 194/24, cf. CADE. Avea o iapă albă, ca să nu umble pe jos, că, zicea el, umblatul pe jos e numai pentru proşti. VLASIU, A. P. 86, cf. dl, DM, DEX. Slab la umblat, Bun la înotat, Dar şi bun la mâncat (Peştele). GOROVEI, C. 282. -0- (Regional; scopul deplasării este îndeplinirea unor obiceiuri, a unor ritualuri) Pentru îmbiatul cu crucile (sec. XVIII). CAT. MAN. I, 96. Pe alţii, care i-au călcat porunca,... nu i-a botezat la umblatul cu crucea. DAN, u. 68. Să nu cumva să Ieşi pe popă să sfârşească cu umblatul (zi întăi, ajunuri, molifte) la tine, că-i a rău. GOROVEI, CR. 278. Umblatul cu semănatul are loc în dimineaţa zilei de Sf. Vasile. CAF x2, 44. ♦ Mod, fel de a umbla (11) al cuiva; mers1 (1), umblet (I 3). Mai naltă pare, şi-n umblat Mlădie ca o vargă. COŞBUC, P. I, 69. Om ca Ion nu mai găsesc. Nici la stat, nici la umblat, Nici la haine de purtat. EPURE, P. 69. Nu ne vinzi tu pruncuţa? Că ne place la umblat Şi de râsu-i dezmierdat. BALADE, ΙΠ, 249. Mi-s frumoasă... Şi la stat, şi la umblat, Şi dulce la sărutat, şandru, F. 95. 2. Cutreierat, colindat; pribegit (2); p. e x t. călătorie, cale, drum, umblet (I 2). Cf. u m b la (13). îmbiatul de trei dzile pământ puse între el şi între lacov. PO 103/10. Era buimac de cap şi hămesit de foame, de atâta îmbiat. CREANGĂ, P. 145. Asta mi-a folosit; umblatu şi păţitu, că acuma... nu mă tem de nime pe lume. C. PETRESCU, R. DR. 130. 3. Funcţionare a mecanismelor, a instalaţiilor etc. Cf. umbla (VI1). Apele aceste servă... la adăpatul vitelor şi la îmbiatul morilor. I. IONESCU, M. 75. 4. (Regional) Operaţie de scoatere a fagurilor din stup; (regional) umblare (8). Cf. pamfile, i. c. 95. - Pl.: umblaturi. - Şi: (învechit şi regional) îmblât s.n. -V. umbla. UMBLÂT2, -Ă adj. 1. (Despre drumuri, locuri etc.) Pe care (sau în care) se umblă (I 1), care este străbătut; pe care se umblă mult, circulat, frecventat, (învechit, rar) umblător (I 1). laste sfântul şi de Dumnezău îmbiatul muntele Sinaiei. FL. D. (1693), 70r/14, cf. DRLU, LB. Se plimbară mai departe;... cotiră către o ieşire mai puţin umblată. MOZAICUL (1839), 573/9, cf. ISER, polizu. Tot drumul, tânărul, măcar că şi-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva, caragiale, Ο. I, 219. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână. id. ib. Π, 244, cf. DDRF. E sat dincolo - drum umblat. COŞBUC, P. I, 232, cf. BARCIANU. Se aşeza... la vreo răspântie umblată. SANDU-aldea, d. n. 11, cf. şăineanu, d. U., CADE. Păşesc acum în beznă desăvârşită, pe pârtia mai puţin umblată. C. PETRESCU, î. I, 161. Crezi că sântem pe meleagurile noastre?... Aici e ţară umblată. SADOVEANU, O. v, 526, cf. SCRIBAN, D. M-a adus dinaintea unui imobil enorm,... într-o răspântie puţin umblată. MIHĂESCU, D. A. 65. Şoseaua era mai puţin umblată ca la şes. PREDA, M. 434. Aş fi putut să plec pe altă şosea, mai puţin umblată, v. ROM. mai 1969, 8. Hotărârea... era săpată în piatră şi aşezată într-un loc umblat. H. DAICOVICIU, D. 90. 2. (Despre oameni) Care a colindat multe locuri, care a văzut multe lucruri şi a trecut prin multe întâmplări; p. ext. cu multă experienţă, încercat. V. versat. Era om îmbiat, că l-au trimis unchiu-său... de au îmbiat mai toată Europa. ΑΧΙΝΤΕ URICAJUUL, LET. II, 178/34, cf. LB, ISER. Un om tiner, serios, îmbiat şi păţit ştie... ajuta. BARIŢIU, P. A. I, 499, cf. POLIZU. Plăcere îmi face să călătoresc cu un om aşa umblat ca dumneata! CARAGIALE, O. II, 207. Drumeţii mai umblaţi nu mai ziceau că o să facă popas la Moara cu noroc. SLAVICI, O. I, 116. Voi, care sunteţi procopsiţi şi mai umblaţi, 639 UMBLÄCI -104- UMBLÄTOR trebuie să ştiţi mai multe. ISPIRESCU, ap. DDRF, cf. BARCIANU. Tata a fost un om umblat prin lume. MURNU, O. 7, cf. PAMFILE, J. II, 136. El încă nu era atât de umblat în lucrările de la bancă. AGÂRBICEANU, A. 544, cf. ŞĂINEANU, D. U. Om umblat şi negustor păţit, ştia unde să-şi desfacă marfa. GALACTION, O. 291. Că am fost umblat şi păţit o ştie şi domnu. C. PETRESCU, R. DR. 130, cf. SCRIBAN, D. Trebuie să fie foarte umblat prin saloane, fiindcă pomeneşte de o mulţime de persoane de elită pe care le-a întâlnit. CĂLINESCU, S. 94. Erau umblaţi, văzuseră multe şi chiar înţeleseseră câte ceva. SORESCU, L. L. I, 100. Nu sunt umblat,... eu sunt om mai nou, aşezat în sat mai târziu. BĂNULESCU, I. 100. Doi ciobani... erau mai voinici şi mai umblaţi, marian, T. 231. Iancu, mai frecat cu lumea, mai umblat, văzuse şi auzise multe. SNOAVA, n, 220. Nu mai cată că mi-e frate; Umblat în străinătate, Mi-e că-mi ia oile toate! RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 258. Umblat pin lumi. alr i 1 558/558. Cu saracu nu ti puni, Că el îi îmbiat pin lumi. CAF VI, 79. E umblat ca ţăstu, de la unghete la foc şi iarăşi la unghete, se spune despre cei care, deşi au văzut puţine şi au acumulat puţină experienţă, se consideră foarte pricepuţi şi atotştiutori. Cf. zanne, p. în, 395. (F i g.) Un vânt umblat cânta necontenit Voinţa zeilor cu glas mărit. DOINAŞ, A. P. 45. <> (Substantivat) Alta, care o făcea pe ştiuta şi pe umblata, a dat din mână a pagubă. LÂNCRĂNJAN, C. II, 235. 3. (Despre bani) Care trece de la unul la altul, care circulă. Se teşise cu vremea, ca efigia de pe un ban de argint prea mult umblat, vinea, L. ii, 32. 4. (Rar; despre veşti, comunicări etc.) Făcut cunoscut; difuzat. Trimise, spuse şi umblate, Poruncile-ajungeau schimbate. ARGHEZI, S. IV, 16. 5. (Rar; despre obiecte) Care este folosit, cu care se lucrează; întrebuinţat, utilizat. Cf. polizu. Cheia umblată nu rugineşte, se spune despre omul harnic. Cf. ZANNE, Ρ. ΙΠ, 100. - PL: umblaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) îmblăt, -ă adj. alri 1 558/402, 540, 542. - V. umbla. UMBLĂCÎ vb. IV v. îmblăti. UMBLĂCÎT s.n. v. îmblătit. UMBLĂCÎU s.n. v. îmblăciu. UMBLĂCIÎJC s.n. v. îmblăciug. UMBLĂCIIJG s.n. v. îmblăciug. UMBLĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Despre oameni; glumeţ sau ironic) Căruia îi place să umble (I 3) mult; care se plimbă mult; care colindă, care hoinăreşte. Fugarul neastâmpărat al râpelor şi dealurilor cu dumbrăvi..., pe care nu-l încăpea lungul văilor - de nebun şi umblăreţ ce era. vlahuţă, n. 123, cf. BARCIANU, TDRG. <> (Substantivat) Spre deosebire de umblăreţii cu tolbele doldora de merinde, localnicii nu aveau, s-ar fi părut, suflete de poeţi, pas, L. n, 157. -Pl.: umblăreţi, -e. - Umbla + suf. -ăreţ. UMBLĂTÎ vb. IV v. îmblăti. UMBLĂTÎT s.n. v. îmblătit. UMBLĂTOR, -OĂRE adj., subst. L 1. Adj. (Şi substantivat) (Fiinţă) care umblă (I 1); (fiinţă) care posedă capacitatea de a umbla. Având el pază despre turci şi Papa de Roma solul lui Şeveruş piscop, îmblător între gărdinariul de-a oprăvirea, Măriia lui împăratul nu se-au îngrozit de aceasta (a. 1600). DOC. î. (xvi), 135, cf. DRLU, LB, CADE. N-am şi eu patru picioare, Ca oricare umblătoare? ARGHEZI, S. V, 110, cf. DL, DM, DEX, I. GHEŢIE, B. D. 114. <> (Popular) Cal umblător = cal care merge bine (dr. v, 205) la pas (anon. car., chest. v, 74/94), în buiestru (barcianu) sau la trap (h x 465). Un cal îmblător, care s-ău preţeluit pe ieftin drept treidzăci de lei (a. 1717). IORGA, S. D. vi, 97, cf. SCL 1978, 326. Un cal graur... mai iute şî mai umblător. MÂNDRESCU, L. P. 218. (învechit) Umblător în somn = somnambul. Le zicem lunatici, însă mai bine se cheamă umblători în somn. ANTROP. 219/5, cf. URSU, T. ş. 294, form. cuv. i, 193. + (Argotic; substantivat, m. pl.) Pantofi, ghete; încălţăminte. O să mergem la balul meseriaşilor... Vă duceţi la Goldenberg să vă împrumute nişte ţoale mai ca lumea... Şi să v-alegeţi niscai umblători mai ca lumea, nu scroabe ori şalupe. BARBU, G. 237. + (învechit, rar; despre drumuri, locuri etc.) Pe care sau unde se umblă (I 1) mult; circulat, frecventat. V. umbla t2 (1). Treceri mai mult sau mai puţin umblătoare asupra liniii Dunării, regul. ORG. 199/1. 2. Adj. (Şi substantivat) (Fiinţă) care umblă (I 3), care merge din loc în loc, care cutreieră. Soiul acestor oi să împarte în multe părţi. Precum în:... umblătoare şi... stătătoare. AR (1829), 562/5. Păşirăm după întâiul şi turbatul... atac [al unei reviste] cu o cruţare, cu o moderaţie pe care turbaţii cei nelegaţi şi, pe lângă toată periculositatea lor, liber umblători, numai rar o găsesc. bucovina (1849), 205 Vl7, cf. bar. - munt., w. 800’/38, POLIZU. Copilul..., ca să poată umbla în picioare..., îl poartă încolo şi-ncoace călare pe băţ zicând: - Cum este de umblătoare ţiganca, aşa să fie şi N. de umblător! MARIAN, NA. 335, cf. BARCIANU, GOROVEI, CR. 463. Aştepta mulţime mare de târgoveţi... amestecaţi cu toţi vânzătorii umblători, cu marfa în spate. CAMIL PETRESCU, O. II, 598. Negri balauri de munţi umblători. BRAD, o. 112. -v* (Prin analogie) Tu, rază-mi de soare, Tu eşti d-umblătoare Şi eşti văzătoare. viciu, col. 54. ♦ (învechit; despre femei) Desfrânată. Muiarea îmblătoare şi curvă face prepusuri spre sine cum să-ş fie otrăvit bărbatul. PRAV. 110. 3. S.m. (învechit) Curier. SV[â]n/[u]/... ieşi de-ntâmpină îmblătoriul împărătesc la pragul chiliei, afară. DOSOFTEI, V. S. decembrie 210/28. A rânduit umblători repezi la toate cetăţile... Şi a statornicit poşte cu cai gata înşăuaţi, ca să umble aceste ştafete cu mare repeziciune. SADOVEANU, O. XII, 258. Umblătorii de Dunăre duseră veste grabnică la Suceava, după rânduielile poruncite, id. ib. 276. ♦ S p e c. Ostaş dintr-un corp de curieri (pentru Polonia şi Ucraina) ai domnilor moldoveni. Vătaf de îmblători (a. 1820). IORGA, S. D. XXII, 19, cf. vi, 264. Două vătăşii [în armata Moldovei]: îmblătorii de Hotin şi îmblătorii de Soroca. BĂLCESCU, 648 UMBLĂTOR -105- UMBLÄTURÄ M. V. 645, Of. 171, BOGDAN, O. 386, ŞÂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM, MDD, DEX. 4. Adj. (învechit, rar) Care umblă (I 4) în mod regulat într-un anumit loc; care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ. Pe lângă această plată, afară din ceasumurile orânduite ale şhoalei, mai putând da şi deosebit privat, să nu fie oprit, însă numai la copii ce vor fi umblători şi în şhoală (a. 1829). ŞCHEI, 77. 5. Adj. Care se mişcă (I 1), care îşi schimbă locul, poziţia; care poate fi mişcat; mişcător (I 1), mobil1 (1). Primiţi această floare... adusă den raiul vederei cerului cu... mâna mea grabnică îmblătoare (a. 1642). BV I, 122. Aceşti doauă [cercuri] să cheamă îmblătoare, pentru ce aceste să schimbă. AMFILOHIE, G. F. 166716. Aş fi făcut o casă cu ziduri înpregiur şi cu un pod umblătoriu, care în toată sara, când aş fi mers să mă culc, l-aş fi rădicat, şi dimineaţa iar l-aş fi pus. DRÄGHICI, R. 44/16, cf. polizu, DDRF. Carmace umblătoare..., cari se scot zilnic din apă şi, după ce se ascuţesc..., se aruncă înapoi, antipa, p. 330, cf. pascu, S. 130, ŞÂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Cea mai sensibilă este struna cu plumb umblător. VÂN. PESC. martie 1964, 7. Fântână cu cârlig, care n-are cumpănă, ci numai un cârlig umblător. CHEST. II, 344 supl. -0” Pod umblător v.pod1 (Π 1). •v· (Despre bunuri materiale) Au zidit din temelie sfânta şi cinstita mănăstire..., închinând la dânsa lucruri stăpânitoare şi umblătoare câte sânt de treabă spre întărirea sfintei mănăstiri (a. 1702). IORGA, S. D. XIV, 7. ♦ Care se deplasează pe apă, care pluteşte; plutitor (1). Nu e luntre, nisi punt'e Nisi luntre umblătoare, Nisi punt'e trecătoare. ALEXICI, L. p. 40. + (Substantivat; regional; în forma umblător) Piatra alergătoare de la moară (Beclean). alr sn i h 168/260, ALRM SN I h 114/260. 6. Adj. (învechit; despre bani) Care are putere de circulaţie; bun. Am cumpărat-o... cu 41 de zloţi, bani umblători (a. 1806). IORGA, s. D. ΧΙΠ, 140, cf. LB, ISER, POLIZU, BARCIANU. 7. Adj. (Şi substantivat) (Persoană) care urmăreşte, care umblă (II 1) după ceva, care caută atingerea unui scop. Chiar într-o piesă de teatru, nu se îngăduie ca un umblător obscur după domnie să se bucure de asemenea căutare. CĂLINESCU, O. XII, 111. 8. S.m. şi f. (învechit) Persoană care se comportă într-un anumit fel. Domnul nu lasă de bire îmblătoriul (pre cine bine îmblă c2, burul îmblându v, bunurile celora ce îmblă D, de la bunrătate carii îmblă H) fără reu. PSALT. 174, cf. 20, CORESI, PS. SL.-ROM. 2078. Cine se va sălăşlui în codrul sfânt al tău? Imblătorii fără vină şi cine lucrează dereptate. id. PS. 30/1. 9. Adj. (Regional; în sintagma) Grâu umblător = grâu care se poate semăna atât toamna, cât şi primăvara. Grâul tuns este de două soiuri: umblătoru şi de toamnă. MANOLACHE DRÄGHICI, I. 4/5, cf. I. IONESCU, P. 240. Grâul cel umblător, sau de toamnă, sau de primăvară, trebuie păzit foarte la săcere, fiindcă să scutură, id. C. 130/27, cf. PAMFILE, A. R. 103, CADE. Numeroasele varietăţi locale de grâu, dintre care menţionăm: grâul românesc sau grâul bătrân alb şi roşu, grâul arnăut,... umblător, butură, eg. 154, cf. H in 47, xn 19, alr ii 5 182/349. 10. Adj. (în sintagme) (Regional) Loc umblător = loc ce se ară în fiecare an. Cf. alr i 1 229/80. (Prin Transilv.) Groapă umblătoare = groapă amenajată în apropierea casei, în care se păstrează pe timpul iernii anumite produse, în special cartofi. Cf. alr - t 692/270, 289. 11. Adj. (învechit; despre sate) A cărui proprietate este împărţită în..., organizată pe... Organizarea proprietăţii colective şi a conducerii obştiilor capătă în istoria românilor un aspect specific în aşa-numitele sate „umblătoare pe bătrâni”,... sate care păstrează amintirea unui strămoş comun. PANAITESCU, C. R. 162. II. S.f. 1. Compartiment dintr-o lucrare minieră subterană amenajat pentru circulaţia personalului. Cf. dl, DM, DEX, V. BREBAN, D. G. 2. (învechit şi popular) Closet. Pre unii scotea de prin podul divanului, pre alţii din vistierie şi de la îmblători. N. COSTIN, LET. II, 55/32. Nici păn' la umblătoare nu-i lăsa să iasă, ce şi acolo cu păzitoriu. NECULCE, L. 272. S-au găsit şi o îmblătoare, făcută tocma sub parii gardului (a. 1752). IORGA, S. D. I, 107. Cum s-au sculat din aşternut,... au intrat la îmblătoare (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 233/3. Până şi umblă-torile le căuta ca să găsească bani. DIONISIE, C. 201. Foarte ' se temură... şi mulţi să ascunseră şi prin umblători. ZILOT, CRON. 81. Răceala şăzutului cu tragerea vântului şi a frigului umblătorilor. PISCUPËSCU, O. 210/7. Este mai bună regulă dimineaţa când ne sculăm să mergem la umblătoare. DIETET. 66/21, cf. ISER, POLIZU; Lăturile să le scurgă în umblătoare. PENESCU, M. 55/14, cf: DDRF, BARCIANU, PUŞCARIU, ET. WB. 168, TDRG, PASCU, S. 126, ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., BLIX, 63. Copii de trupă... măturau corturile, umblătorile. STANCU, D. 406. Mă ţineau sub supraveghere... Dacă mă duceam la umblătoare, venea şi Simion după mine. LĂNCRĂNJAN, C. I, 104. împăratu s-a vorbit că să vă facă o încercătoare, Să te ducă la umblătoare. MAT. folk. 132, cf. CIAUŞANU, v. 207, CHEST. π 447/17, ALR SN iv h 1 235. 3. (Regional) Urdiniş (1) (Biheni - Ştei). TEAHA, c. N. 278. 4. (Regional) Cărăruie făcută de fiarele sălbatice prin pădure (Stejar - Lipova). chest. iv 26/89. - Pl.: umblători, -oare. — Şi: (învechit şi regional) îmblător, -oâre adj., subst. - Umbla + suf. -ător. UMBLĂTIÎRĂ s.f. 1. (Popular) Deplasare dintr-un loc într-altul; mers1 (1), umblat1 (1). V. u m b 1 e t (I1). Săvârşirea poroncelor... şi umblăturele prin menzăluri să aibă toată înlesnirea (a. 1814). URICARIUL, I, 203, cf. ISER. Pentru lucru la câmp... să se aleagă cai mari şi grei, care apoi nu sânt buni pentru umblătură răpede. LITINSCHI, M. 125/19, Cf. POLIZU, BARCIANU, CADE, SCL 1960, 237. 2. (Popular) Cutreierat, pribegit (2); alergătură (pentru a realiza, pentru a obţine ceva); umblet (I 2). Cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Mari lucru atâta umblătură digeaba... şî dzî şî noapti, nu măi ave hodinî. ŞEZ. vi, 3. îmbla pribag, horhăind in toate 649 UMBLAU -106- UMBLET părţile... Şi, după multă umblătură..., o dat de târgul unde era vataful. ib. vni, 73. Mare lucru - atâta umblătură degeaba, vasiliu, p. L. 27, com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI. 3. (învechit, rar) încercare de a face ceva. Iară cela... va îmbla la îmblătură să curvească sau să fure. CORESI, în texte rom. (XVI), 222, cf. 208. 4. (învechit) Purtare, comportare; (învechit şi popular) umblet (I 4). Domnişorii cei tineri, cari prin alte ţeri se trămit să călătorească..., aduc acasă obiceiurile din afară, mode de îmbrăcăminte, îmblătură strâmbă, vorbitura multă. MAIOR, ap. IORGA, L. II, 56. - Pl.: umblături şi (învechit) umblăture. - Şi: (învechit şi regional) îmblătură s.f. scriban, d., com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI. - Umbla + suf. -ătură. UMBLÂU s.m. (într-o ghicitoare) Care umblă (mult). Unu ară, Doi se miară, Doi fulăi, Patru umblăi Şi un fâţai-fâţai (Porcul). GOROVEI, C. 303. - PL: umblăi. - Umbla + suf. -ău. ÙMBLET s.n. I. Faptul de a umbla. 1. Deplasare dintr-un loc într-altul, mers1 (1), umblat1 (1),(popular)umblătură(1); capacitatea de a umbla (I \). Vădzute fură îmblarile (îmbletele H, d) tale, Dzeu. PSALT. 129, cf. anon. CAR. Ca un însuţi făcătoriu de minuni..., ai dat... bun umblet şchiopilor. mineiul (1776), 13 lv2/31, cf. molnar, d. 53/26. Ce este mai iute decât umbletul cel repede? (a. 1799). GCR II, 170/21. Pentru cărăuşii, caii sânt nepreţuiţi... pentru îmbletul şi iuţimea lor. ECONOMIA, 74/22. Stricarea stomahului... să pricinuieşte din lăcomie... sau din vieţuire şăzătoare, fără umblet.şi mişcare. PISCUPESCU, 0. 193/13. Umbletul încet te pune pe gânduri. 1. GOLESCU, ap, ZANNE, P. viii, 83. Umbletele... le fac prin poarta gradinei. MOZAICUL (1838), 85/25. Aceşti trei muşchi slujesc a întinde piciorul,... şi printr-aceasta sânt de neapărată trebuinţă la umblet. KRETZULESCU, A. 255/22, cf. iser, polizu. [Picioarele] se umflă din pricina multului umblet. PENESCU, M. 66/21. Pe iarbă, în depărtare, Fluturile părea floare; Dar, când umbletu-mi simţea,... Se-nălţa, găsea scăpare. ALEXANDRESCU, O. I, 133. Şi calul şi omul erau zdrobiţi de umblet. CARAGIALE, O. I, 165, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 183. Nu-i umblet, e goană nebună. COŞBUC, P. I, 291. Umbletul nu ţine muşchii în contracţiune continuă. BIANU, D. S. Mă las furat de veselia ce râde pe feţele tinerelor lucrătoare..., înviorate de soare, de glume, de umblet. SANDU-ALDEA, D. P. 32. La vânătoare, după câteva ceasuri de umblet, mănânc şi pietre. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 207, Cf. PASCU, S. 33, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Văcăria lui păştea în suhaturi pe care de abia le înconjurai în trei zile de urnblet. GALACTION, O. 51. După un ceas de umblet, am ajuns la izvor. TOPÂRCEANU, O. A. II, 193. Răzbătu ropotul unui umblet de cal: SADOVEANU, O. I, 381. Nu-i alt medicament mai bun decât truda plăcută a umbletului, id. ib. XIV, 395. După ceasuri întregi de umblet chinuitor..., ajungeţi la locul fixat. ULIERU, C. 70. Spinarea ondulată şi coada groasă... şerpuiesc în mişcarea umbletului. ARGHEZI, S. viii, 150. De îmblet mult nu i-or cădea picioarele. SBIERA, P. 206. Să mai măsur... Pământul cu umbletul Şi ceriul cu stânjenul. VICIU, COL. 143. De-aş umbla cu umbletu, Pă unde-mi umblă gându. FOLC. transilv. i, 275, cf. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 4. A-şi pierde cumpătul ca găina umbletul. Cf. PANN, P. V. II, 100/12, ALR SN V h 1 405/182. Umbletul racului, se zice despre o acţiune întreprinsă fără nici un folos. Cf. zanne, p. i, 632. -v* (Scopul deplasării este jaful) De călcăturile şi îmbletele lor, locurile ţărâi Moldovei... mai mult pustie şi de moşnenii săi de câţiva ani părăsită iaste. CANTEMIR, HR. 224. ♦ Mers repetat încolo şi încoace; circulaţie. Scările de piatră tocite şi mâncate de mult îmblet. EMINESCU, P. L. 72. La curtea notarului era umblet mult. BLAGA, H. 93. ♦ Urmă lăsată de o fiinţă care umblă (11). Alcătuiesc în pădure, la locurile unde găsesc umbletul lui, nişte căpcăni simple. SADOVEANU, O. XIV, 573. Cum amiroasă lupul umblet de om, numaidecât îşi ia tălpăşiţa spre trecătoarea unde sta ţiganul. SNOAVA, IV, 595. ♦ (Construit de obicei cu verbe ca „a auzi”, „a asculta”) Zgomot făcut de picioare în timpul mersului; pas2 (I 1). Auzeam numai umblet cătră sufragerie şi glasurile slujitorilor medelniceri. SADOVEANU, O. XI, 327, cf. x, 128- Auzise... paşii... Umbletul apoi s-a depărtat îndelung, aşa cum venise, vinea, l. ii, 131. ♦ (Popular) Mişcare, deplasare a corpurilor cereşti. I-au învăţat şi îmbletul ceriului. N. COSŢIN, LET. I, 47/32. America... iaste depărtată şi vine supt noi, cum ar fi sfatul ei, şi după îmbletele soarelui, id. L. 130. Inteleginţă sublimă,... soarele şi stelele îţi vor dezvăli îmbletul lor. NEGULICI, E. II, 61/20. Drumul cel vecinic al lunei şi-al soarelui umblet îl cântă. COŞBUC, AE. 29. Cometa... se tot urca în sus cătră miezul nopţii, învârtindu-se precum este umbletul cerului, cu stelele, cătră apus. SADOVEANU, O. X, 241. ♦ Mişcarea unei ape curgătoare; curs. Spărseşi apelor curere (îmblet D). PSALT. 322. Răul, colo-n negre maluri, ca un fulger de schintei Ce-alergând în strâmbu-i umblet a-mpietrit, păstrându-şi locul. COŞBIJC, p. 1, 318. Crişule, cu ocolitul umblet,... Tare-ţi este apa turburată! BENIUC, C. P. 79. ♦ (Rar) Zgomot produs de vânt; suflare. In târziul nopţii ascultau umbletul vântului. CAMILAR, n. I, 335. 2. Faptul de a rătăci, de a colinda din loc în loc (neavând o aşezare statornică), de a umbla de colo până colo, cutreierat, colindat, (popular) umblătură (2); p. e x t. călătorie, cale, drum; umblat1 (2). îmblet de şapte dzile goni pre el şi-l agiunse. PO 106/11. Istorie din îmbletele iv[â]hi[u]/Mi. DOSOFTEI, V. S. octombrie 47723. Căpitanu şi slujâtori[i] lui..., la umbletele lor, să să poarte cu bună orânduială prentre lăcuitori (a. 1819). IORGA, S. D. VII, 70. Din toată-mpărăţia în umbletul tău făcut, Ce lucru-mi aduseşi mie? pann, H. 86/15. Odorul său de prepelicar... ostenit, se vede, de atâtea umblete pe jos. ODOBESCU, S. III, 157, cf. BARCIANU. întors acasă după doi ani şi jumătate de umblet prin ţări streine, am venit să trăiesc câteva ceasuri într-un ostrov al Dunării, sandu-aldea, D. p. 82, cf. TDRG, CADE. După umblet de săptămîni,... se întoarse acasă tot pe jos. DAN, U. 41, cf. SCRIBAN, D. După mult umblet, nimereşte într-un sat tocmai când se înnoptase, snoava, IV, 140. Flecăul, întrebat despre îmbletele fetei şi de ce i-s hainele ferfeniţă şi încălţeii rupţi, nu ştia să deie nici un răspuns. SBIERA, P. 140. După umblet de două luni, a sosit într-o pădure neumblată. RĂDULESCU-CODIN, î. 11, cf. GOROVEI, CR. 651 UMBLET -107- UMBLET 310. Te-aş întreba ca să-mi spui De umbletul badtului. Că... badea umblă prin ţară, Nu ştiu când l-oi vedea iară. FOLC. transilv. ii, 60. ♦ Alergătură (pentru a realiza, pentru a obţine ceva). Cf. polizu. Noi pentru dânsul Umblet avem. COŞBUC, AE. 122. Mult trebuie să ţină ţăranii de aici la d-ta, căci nu prea fac ei sacrificii d-astea de timp şi umblet pentru oricine. SĂM. III, 309. Abia îşi simţea trupul, aşa de multe îi fuseseră umbletele şi truda, ca să pregătească primirea... Măriei sale. sadoveanu, ο. χιπ, 71. Să luă [Cutare] pe cale, pe cărare. Să-ş îmbie îmbletèle, Să-ş grijască grijetele. graiul, ii, 70. -v* E x p r. (Prin nord-vestul Munt.) A se alege cu umbletul (sau cu umbletele) = a alerga degeaba, a nu se alege cu nimic din toată osteneala. Cf. UDRESCU, GL. 3. (De obicei urmat de determinări) Mod de a umbla (11); călcătură, mers1 (1), pas2 (I 2), păşit1, umblat1 (1). împărăteasa ... se deosăbea din celelalte numai cu îmbrăcămintea şi cu umbletul ei cel măreţ. GORJAN, h. i, 5/2. Ţiind tot întruna acest umblet iute şasă şi şapte zile, [cămila] poate să meargă cale de trei sute de leghe, mn (1836), 117'/15. Un dar ce nume n-are în limbă muritoare, Mişcările-i însuflă, în umbletu-i îl vezi. ALEXANDRESCU, O. I, 96. Codanele..., purtând pe umăr, cu umblet legănat, cobiliţa cu două doniţe. ODOBESCU, S. III, 570. Oacheşă şi sprâncenată Şi la umblet alintată. EMINESCU, L. P. 111. Azi le semeni tuturor la umblet şi la port. id. O. I, 192. Zărindu-l de departe, îl cunoştea numai de pe umblet. SLAVICI, O. II, 54. De farmece e plină La corp şi la figură, la umblet şi la gest. MACEDONSKI, O. I, 244. în portul lui îngrijit, în umbletul lui semeţ..., are ceva din măreţia blândă a naturii. vlahuţă, R. P. 102, cf. DDRF. O virgină cu umblet drag, cu chip iubit! COŞBUC, P. I, 176, cf. tdrg. Umbletul ei căpăta mlădieri noi. AGÂRBICEANU, A. 239, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Slujbaşul cel osos şi deşirat, cu umblet dezarticulat ca de păpuşă, i. BOTEZ, ŞC. 75. Fiecare câine-al nimănui Recunoaşte umbletul meu sprinten LESNEA, P. E. 70. Fetiţa îmi samănă puţintel... Dar altfel toate ale maicei ei le are, şi umbletul, şi graiul. SADOVEANU, O. V, 556, cf. SCRIBAN, D. îi lipsea din talpă adâncitura încovoiată..., picioarele căutând un umblet oblic, pe apucate. ARGHEZI, S. XI, 133. Copila cea cu umblet drag şi cu obrajii albi şi rumeni. V. ROM. mai 1954, 279. Era ea, era umbletul ei. LÂNCRÂNJAN, C. I, 8. Nevastă, nevastă!... Când îţi zăresc îmbletul, Rău îmi arde sufletul! alecsandri, p. p. 405. Să-i încalic pe Roşul, Ca să-i vează umbletul. TEODORESCU, P. P. 521. Frate-to cel mai mic... umblă-n umbletul meu Şi se poartă-n portul meu Şi jdacă-n jocuţul meu. RETEGANUL, TR. 29. Om ca badea nu găsesc, Să se poarte-n portul meu, Să îmble-n îmbletul meu! HODOŞ, p. P. 69. Vărul tău... are şi umbletul tău Şi cântă cântecul tău. mat. folk. 260, cf. viciu, F. 274. Când eram mai tânăr prunc, Avçm glas ca şi la cuc Şi îmbletă ca la lup. ŢIPLEA, P. P. 96, Cf. IORDAN, L. M. 202, T. PAPAHAGI, M. 44. Apleacă-te, măi muntene, Şi-ncalecă ... De mi-o plăcea umbletul, Eu ţi-oi da şi sufletul, an. dobr. vii, 135. Când eram tinerel prunc, Glasu-m era ca la cuc Şî îmbie ta ca la lup. ARH. FOLK. I, 172, cf. A vi 9. Să-ncalice pe Roşul, Să le-arate umbletul, balade, ii, 241. Patru fete mi-aducea, Tot un chip, tot o făptură, Tot un umblet şi-o mersură. FOLC. OLT. - MUNT. II, 134. Omul se cunoaşte din umblet ca şi după vorbă. ZANNE, P. II, 789. ♦ Fiecare dintre modurile diferite de a-şi mişca picioarele în timpul mersului la anumite patrupede, în special la cal. Calul are mai multe umblete: la pas,... la trap, în buiestru. DAMÉ, T. 47. Talentul calului său, al cărui „umblet” era o adevărată minune. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 32. -0- L o c. a d V. (Prin Mold.) La umblet (sau la umblete) = în buiestru. Cf. DR. IV, 664. El trecea la umblet, pe calu-i alb, străbătând uliţele laşului. SADOVEANU, O. IV, 586. Şi-ncepea să bată în buiestraşul cel alb... Calul pornea la umblet, id. ib. vii, 322, cf. IORDAN, L. M. 202. Calul bătrân nu se mai învaţă (a merge) la umblet sau calul bătrân greu se dă la umblet (= omul, la bătrâneţe, cu greu învaţă obiceiuri noi). Omul... să se ţie de ce-a învăţat fiind tânăr, calul bătrân greu se dă la îmblet. CONTEMPORANUL, v1; 97, cf. ŞEZ. I, 220, MAT. FOLK. I, 716, ZANNE, P. I, 350. 4. (învechit şi popular) Fel de a fi sau de a se comporta (al cuiva); comportare, conduită, purtare (III), (învechit) umblătură (4). Cumu e floarea ierrbiloru ce treace,... aşa şi bogaţii întru îmbletele sale veştedzescu. COD. VOR.2 56712, cf. CORESI, L. 144/12. Pre direpţii Domnul îi va strânge. întregilor Domnul îmbletele ştie. DOSOFTEI, PS. 122/19, Cf. BARCIANU, TDRG, CADE. [Doamne,] Nu osândeşti că umbletul mi-e strâmb. BLAGA, O. II, 68. De m-ăi bate cu gardul, Tot m-oi iubi cu altul! Aşa-mi cere sufletul, Aşa-mi este îmbletul. ALECSANDRI, p. P. 334. Femeie cu umbletele rele. CIAUŞANU, v. 207. 4- (învechit) Fel de a proceda, de a acţiona (al cuiva); acţiune, demers, intervenţie; uneltire. Matei Vodă... ştiia den Ţarigrad toate îmbletele [vornicului], M. COSTIN, O. 101. Tot cu îmbletele lui Şerban Vodă s-au oprit acei bani şi darurile acolo (începutul sec. XVIII), mag. ist. iii, 51/11. Nu era odihniţi să slujească numai unui stăpân... Să va vedea la ce i-au adus acele umblete ale lor. IST. Ţ. R. 118. Nu se va putea tăinui despre turci... lucrurile şi îmbletele lui ce avea la moscali. N. COSTIN, ap. LET. n, 110/18. Duca Vodă s-au pus domnu de la împărăţie, umblăndu-i umbletele cu mare meşteşug..., de au scos domniia... cu bani mulţi. R. POPESCU, CM I, 400. De să va afla că au îmbiat ficiorii cu acelea îmblete, să fim de mare ruşine şi-să avem a da noi samă de dânşii (cca 1750). IORGA, S. D. XVI, 100. Află prin fugari renegaţi silinţele şi îmbletele prinţilor creştini pentru o mare legătură împotriva turcilor. BÄLCESCÜ, Μ. V. 87, cf. 317, DDRF, CADE, ♦ (învechit) Relaţie, legătură (de dragoste). Un Mihail Paflagon, den îndemnarea împărătesii, având ea cu dâns umblete spurcate, acolo l-au înnăduşit [pe împărat]. Cantemir, hr. 379. 5. (învechit) Desfăşurare, evoluţie a unui fenomen, a unui proces etc.; mers1 (5). La trup obreazania D\o\mn\\i\lui o prăznuim... după îmbletul crângului anului. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 26079. Să vie la mine să-l învăţ... starea crugului, umbletul zodiilor, numerile. alexandria (1794), 17/8. Nu au gândit defel a îmbrăca limba română în haine latine, a tipi slobodul îmblet şi armonia limbei pre vreo sistemă. RUSSO, S. 59. Nestrămutate sunt obiceiele în umbletele lor. ap. ODOBESCU, S. I, 229, Cf. CARŢOJAN, C. P. I, 219. 6. (învechit, rar) Mişcare a unei unelte în cursul utilizării. Uriaşul de plug strămoşesc... biruieşte orice greutate ar întâmpina în umbletul lui. TÂMPEANUL, G. 49/11. 651 UMBLETÄ - 108 - UMBRAR Π. 1. (învechit) Loc pe unde se umblă (11), pe unde se circulă, pe unde se trece (II 1); drum, cale. Lăsând... marele Ioan pustiile şi pugorănd pregiur îmbletele oraşelor. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 176733. Lărgi-vei u[m]bletile meale dedesuptul mieu şi nu s-au clătit picioarele meale. BIBLIA (1688), 2382/35. ♦ (Regional) Loc unde pasc oile (Şimon - Braşov), chest. v 21/82. Măi, să aveţi grijă să nu daţi în umbletul cârlanilor, ib. O Umbletul mănzărilor = partea de jos a unui munte, poala muntelui. Cf. ΗIV 155. Umbletul mioarelor = partea de mijloc a unui munte, coasta muntelui, ib. iv 155. 2. (Regional) Coridor, tindă (3), gang (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Cf. liuba - iana, m. 96. Clietul... la cele mai multe case se află de o parte a tinzii (îmblet, gang). id. ib. -Pl.: umblete. - Şi: (învechit şi regional) îmblet s.n., (regional) limbletă (caba, săl. 93, τ. papahagi, m. 44, folc. transilv. i, 275), imbletă s.f. -Umbla + suf. -et. LJMBLETĂ s.f. v. umblet. UMBRĂ vb. I v. umbri. UMBRÄGIU s.n. (învechit, rar) Umbră (I 1). Arborii vechi ca şi lumea revarsă într-însa un umbra-giu funest. .PÂCLEÂNU, î. II, 47/10. ♦ F i g. Neîncredere, bănuială. Cf. bar. - munt., w. i, 492/12. - Din fr. ombrage. UMBRÄNIC s.m. = (regional) dumbravnic. borza, d. 110. UMBRAR s.n. 1. Loc ferit de arşiţa soarelui, adăpost umbros oferit de crengile şi de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; (învechit) umbră (11). Aflăm un pomăt mare de măslini... Şi la tot pomul, umbrariu. dosoftei,. v. s. octombrie 4675, cf. anon. car., polizu. Nime nu mă auzea, Numai mândrul păcurar, Ce şedea colo-n umbrar. EMINESCU, L. P. 77, Cf. DDRF, JAHRESBER. V, 139, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, s. 84. Sub nucii cu umbrarul întunecat, se oprea neclintit, cu capul ridicat, c. PETRESCU, S. 18. Cărăuşul îşi dejuga boii... sub umbrarul sălciilor, id. A. R. 7, cf. ŞĂINEANU, D. U. N-ai adormit cumva pe-afară Şi te-ai trezit subt un umbrar? TOPÂRCEANU, O. A. I, 166. Mergeau... Ca doi copii, ţinându-se de mâni, Pe sub umbrare de salcâmi bătrâni. D. BOTEZ, F. S. 23. Numai socul... mi-a rămas credincios, păstrând.acelaşi umbrar de flori gălbui. BRĂESCU, A. 14, cf. DS. Am lăsat pridvorul casei sub umbrarele de nuci. PILLAT, P. 9. Nu departe,... 'apăru şi coroana nucului de pe pământul lui... In timpul verii, la lucru, toţi îl invidiau pentru umbrar, v. ROM. aprilie 1955, 148. Aşezându-se el sub umbrare, Ii cântă litanii o mierlă întruna. BOTTA, S. I, 258. Vântul freamătă pe creste, Peste-al codrilor umbrar. FRUNZĂ, Z. 21. Toate fetele îmi vin La umbrar de pin. SĂM. i, 382. ♦ P. e x t. (Rar) Arbore care face umbră (I 1). Nimeriră doi trimişi... şi îndată îi prinseră şi, aducându-i la Constandin Vodă, porunci de-i spânzurară de neşte umbrare. R. POPESCU, CMI, 374, cf. ŞINCAI, HR. III, 65/32. Un mărăcine mare, crescut ca un umbrar. T decembrie 1964, 4. ♦ (Prin vestul Transilv.) Pădure mică, tânără şi deasă; loc cu multe tufe; desiş. Cf. TEAHA, c. N. 278. 2. Adăpost împotriva arşiţei, a vântului sau a ploii, amenajat din crengi (verzi), din scânduri, din pânză etc., de obicei pe lângă hanuri, restaurante etc. V. c o m a r n i c, covergă, şop3 (2). în zioa cea dintâiu a lui maiu, romanii ţinea... sărbătoarea umbrelor, facându-şi din frunzări umbrare înaintea căsilor. KLEIN, în ŞA I, 240. Viind la Mehadia, nu corturi, ci umbrare făcurăm. N. STOICA, C. B. 266, cf. LB. în firidele umbrarului să arăta doauă statui. MOZAICUL (1838), 119/30, cf. ISER, PONTBRIANT, D. Aude... lăutarul cântând bătuta subt umbrar. ODOBESCU, O. II, 528. Te afli la Moşi, în miezul verii, subt un umbrar, la o masă rustică. CARAGIALE, O. VII, 300. Cu chiu cu vai ajungem la Brădiceni, unde ne adăpostim subt umbrarul unei cârciume. vlahuţă, R. P. 77. Coliba străjuia un drum mare, întinzându-şi umbrarul deasupra grămezilor de pepeni. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 102. [Arendaşul] îşi făcuse un umbrar chiar pe arman şi de acolo supraveghea toate lucrările. SANDU-ALDEA, a. M. 28, cf. TDRG. Lumea stă afară sub umbrar. In faţa cârciumei sunt adunate fete şi flăcăi, pentru horă. PETICĂ, O. 218. O crâşmă cu umbrar răcoros la uşă şi cu bătătura largă în jur. c. PETRESCU, S. 197, cf. CADE. Cât am stat la Iaşi n-am putut zări un umbrar de cârciumă într-un fund de mahala..., fără a nu simţi prezenţa imaterială a lui Eminescu. LOVINESCU, S. II, 16. Ne invitau mereu la masa lor, subt un umbrar adăpostit de vedere. TOPÂRCEANU, O. A. II, 11. Popasurile se făceau după voie în umbrarul unui han. sadoveanu, O. VI, 208, cf. SCRIBAN, D. îşi ţinea vitele, doi boi şi o vacă, subt un fel de umbrar, în spatele casei. CAMIL PETRESCU, O. I, 282. La răspântia aceasta stăruie încă umbrarul şi cârciuma lui Tache. PAS, Z. I, 13. Lăutarii mai cântau încă în curte şi ultimii cheflii mai chiuiau încă sub umbrar. DEMETRIUS, A. 7. Se durase un umbrar cu trei pereţi. VÂN. PESC. mai 1964, 7, cf. M. E. HORT. Mai gătiţi şi case îmbrăcate cu mătase Şi pentru ostaşi umbrare Cu loc de-ncăpere mare. POP., ap. GCR II, 315, cf. ŞEZ. V, 13. Sta într-o zi un arendaş de vorbă cu câţiva prieteni la cârciuma din sat, afară sub umbrar. SNOAVA, IV, 567. Este o casă mare, înaltă-n foişoare, Cu nouă celare, Cu nouă uşioare, Cu nouă umbrare. MAT. FOLK. 139. La gardă supt un şop dă frunză, umbrari. GRAIUL, I, 35, cf. I. CR. IV, 290. La cea casă mare, Cu fereşti în soare, Cu nouă umbrare. GIUGLEA -VÂLSAN, R. S. 253. Ei de-acolo s-o luat Pân cele cârşme tot bând, Pin umbrări tot jucând. BÂRLEA, L. P. M. I, 36. Afară că ieşea, Pe umbrar că se urca, In drum mare se uita. balade, m, 323. ♦ (învechit) Locuinţă, sălaş; cort; p. e x t. loc de rugăciune. [Pasări] cădzură... împregiurul umbrariului (sălaşelor D, sălaşele CC2) lor. PSALT. 157. Numai ţie, Doamne, să facem umbrariu şi acoperemănt, să odihneşti numai svenţia ta acii. varlaam, C. 479. Făcătoriu de umbrare sau de corturi. MARDARIE, L. 233/23, cf. 254/1. Adunaţi sărbătoare întru umbrare, până la cornurile jârtăvnicului. biblia (1688), 420'/19. Omul,... Dotat cu raţiune, îşi construi umbrarul. HELIADE, O. I, 386, cf. CL 1969, 74, ,75. ♦ (învechit şi regional; în forma umbrare) Construcţie improvizată în care negustorii îşi expun marfa la târguri 656 UMBRARE1 -109- UMBRÄ şi în pieţe; şatră (II 1). Prăvăliile şi umbrarăle şi coşarăle ce va face proprietarul la acele bâlciuri şi târguri. REGUL. ORG. 176/12, cf. ALR Il/i h 259/362, alrm ii/i h 338/362. ♦ (învechit) Baldachin. Vor aduce pre fraţii voştri... dar D[o]mnului, cu cai şi cară, cu năsilii de muşcoi, cu umbrare, la s[a\rtta cetate a Ierusalimului, biblia (1688), 491 '/57. ♦ (Regional) Coviltir. Cf. lexic reg. 13. 3. (Regional) Locuinţă provizorie situată în afara satului, la fânaţe, în ţarină, la munte etc., servind drept adăpost oamenilor în timpul lucrului; colibă. V. cort. Cf. chest. ii 36/26, 258, iv 118 a/264, alr ii/i h 258/130, alrm ii/i h 333/130. ♦ (Prin Olt.) Acoperiş la strungă. Cf. nalr - O iv h 767. ♦ (Regional) Loc din faţa strungii unde se odihnesc oile după muls (Râmeţ -Aiud). chest. v 49/62. 4. (Regional) Adăpost în care se ţin uneltele de gospodărie; (regional) odaie1 (8). Cf. colnă,şopron (I 1) (Izvoru - Slatina). Cf. chest. ii 434/86. ♦ (Regional) Mic adăpost făcut lângă strungă, unde se pun scaunele pe care stau mulgătorii (Braniştea - Galaţi). Cf. Η iii 71. 5. (învechit şi regional) Umbrelă (1). Cf. LB, ISER. Unele dame pentru toate toaletele au umbrariul special. F (1873), 271. Avea... umbrar cu dantele mari albe pe suprafaţă vânătă deschisă, ib. (1879), 193, cf. ŞEZ. V, 168. Pe la noi, pe la portiţă, Se preumblă-o coconiţă, Cu mâni dalbe-n buzunari, Cu ochi negri subt umbrari. viciu, F. 201, cf. i. gr. iv, 306, alr i 1 879, a v 19, lexic reg. II, 114, glosar REG., TEAHA, c. N. 278, com. din CUZDRIOARA-DEJ. 6. C o m p u s: (Bot.; prin Bucov.) umbrarul- doamnei (sau -muntelui) = creţişoară; (regional) umbra-muntelui (Alchemilla vulgaris). PANTU, PL., BORZA, D. 13, DSR. -Pl.: umbrare şi (regional) umbraruri (alr I 1 879/243, 247, 280, 315), (învechit, m.) umbrari (şincai, HR. ui, 65/32). - Şi: (învechit şi regional) umbrare (pl. şi umbrări) s.f. DRLU, CHEST. IV 118 a/264, alr i 1 879/347, 348, 350, 351, 354, 361, alr ii/i h 259/362, alrm π/i h 338/362. - Umbră + suf. -ar. UMBRARE1 s.f. v. umbrar. UMBRARE2 s.f. v. umbrire. UMBRÂRIŞTE s.f. (Regional) Parte a dealului sau a muntelui care se află în umbră (11); dos (Ciocmani -Zalău), CHEST. iv 80/273. în umbrariştea dealului Trăuaşelor nu să fac bucatele defel. ib. -Pl.: umbrarişti. - Umbrar + suf. -işte. UMBRÂTEC, -Ă adj. v. umbratic. UMBRÂTIC, -Ă adj. (Rar) Care face umbră (I 1), care ţine umbră, umbros (1); care se află la umbră, lipsit de lumină. Cf. DRLU. Sta ascunsă după nişte paltini umbrateca bisericuţă a satului. N. REV. R. I, 64, cf. BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., CADE. Strugurii cresc în viţă umbratică, Umflaţi de vinul sălbatec. blaga, L. U. 29. ♦ F i g. De umbră (I 1). Iubirea prinde adâncimi, aşa cum e, Umbratic joc, relief pe-un sarcofag în timp. blaga, P. 73. - Pl.: umbratici, -ce. - Şi: umbrâtec, -ă adj. - Umbră + suf. -atic. Cf. şi lat. u m b r a t i c u s. UMBRĂ s.f. I. 1. Zonă întunecată, care nu este luminată direct de o sursă, razele de lumină ale acesteia fiind oprite de un corp opac; (învechit, rar) umbragiu. La mijlocul calei află un copac frumos şi cu umbră deasă. VARLAAM, C. 45. Un pom.,, cu ramurile lui va face umbră alţii vii. PRAV. 21. Să face zăduv, ş-intră supt umbră de copaci. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 105732, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 251. [Tabacul] se uscă mai bine la umbră decât la soare. KLEIN, în ŞA I, 660. Monarhul ca un păcurariu... şeade a umbră supt un stăjariu. BUDAI-DELEANU, ţ. 364, cf. DRLU, LB. Vru să cotească într-o Uliţă îngustă, păşind în umbra unei zidiri. MOZAICUL (1839), 500/18. Părule cu vârfu-n nouri..., ai dat umbră, ai rodit. CONACHI, P. 204, cf. BAR. — MUNT., W. I, 922/13. De câte ori căzui pe gânduri triste la umbra întunecoasă a vreunei păduri de stejari fioroşi! KOGĂLNICEANU, O. I, 261. Vedeam oraşul adormit desfaşurându-se sub mine ca o mare umbră. NEGRUZZI, S. I, 57, cf. polizu, pontbriant, d. La umbră stând culcat, în linişte adâncă şi-n visuri cufundat. ALECSANDRI, P. I, 240. Soarele de amiazi varsă... căldură în rariştea pădurii şi subt umbra copacilor. ODOBESCU, S. iii, 35. Castelul Genarului... strălucea în întunericul serei ca o uriaşă umbră. EMINESCU, P. L. 14. O insectă care trăieşte o singură zi la umbra unei piramide. CARAGIALE, O. III, 51. Acestea se petreceau în umbra arinilor. SLAVICI, O. I, 127. Stă cam retras..., ca un oier la umbra stejarului, delavrancea, o. ii, 100. Aerul plin de răcoare, umbra ce le-ncoronează Dragi îmi fac ale lor ţărmuri. MACEDONSKI, O. I, 237. Sub nucul aromatic, toţi la umbră se aşază. BELDICEANU, P. 53. Propagarea luminei... ne pune în stare de a explica fenomenul umbrei. PONI, F. 336. Şi-i cânţi s-adoarmă-n umbra Căpiţelor de fân. COŞBUC, P. I, 215, cf. barcianu. Casele aţipeau mici şi albe, sub umbra înduioşată a livezilor, adam, S. 166. In cerdac, la umbră, ... aduse cafeaua. D. zamfirescu, v. ţ. 83, cf. alexi, w. E cald şi lângă trunchiuri umbra treptat se face tot mai mică. ANGHEL, î. G. 21. Ne-am oprit la umbra răchitei. PĂTRĂŞCANU, S. A. 273. Frunzele teilor picurau umbre şi mirodenii. A. holban, o. ii, 175. Patru plopi ascund în umbră Casa dragei mele. TOPÂRCEANU, o. A. I, 56. Merseră aşa câtva timp într-o umbră umedă şi vâscoasă care mirosea a ciuperci. CAMIL PETRESCU, O. II, 26. Era... cu faţa ascunsă de umbra unei panamale demodate. C. PETRESCU, î. I, 12. Ar fi dorit să treacă mai spre dreapta, la umbră. SAHIA, N. 81. Liniştea ogrăzii în care bătrânul se îngropa..., dormitând zile întregi sub umbra frăgarului. VLASIU, A. P. 31. E negru lacul şi, din umbră,... Sub sprânceana de pădure pare-un ochi posomorât. VOICULESCU, POEZII, I, 63. Se grămădiseră munţi de nouri şi o umbră posomorâtă umplea întinderile de jos. SADOVEANU, O. II, 40. Pomii... îşi urzesc slobod caierul de umbră şi frunze. ARGHEZI, S. XI, 84. Din munţi de smirnă vino, din umbrele pădurii. CĂLINESCU, L. L. 149. Cărarea cu urmele, Iezerul, 662 UMBRĂ -110- UMBRÄ umbrele Nu-l cheamă. BLAGA, poezii, 250. Al doilea [satelit] .... intrat în umbra pământului, apune în înaltul cerului. TUDORAN, o. 87. Stau la umbră, domnule profesor. BOTTA, S. III, 91. Aştepta răspunsurile dascălilor ascunşi în umbra stranelor. BARBU, G. 31. Mă duc Să mă întind pe iarbă la umbra unui nuc. HOREA, C. 65. Nişte oameni ce ne-am întâlnit La umbra soclului de piatră. V. ROM. aprilie 1970, 3. E răcoare la umbra bisericii bătrâne. SORESCU, L. L. I, 160, cf. D. fiz. Amiaza de aur,. căzând pârguită, Nu mă va găsi lenevind la umbră. DOINAŞ, A. P. 24. Mi-ar fi plăcut ca umbra acestui vişin să adăpostească o mică şezătoare literară. ANANIA, R. 22. Colea-n umbra istor nuci, Pe braţe-mi să mi te culci. ALECSANDRI, p. p. 51. Sub umbră de pomişor, Se-ntâlneşte dor cu dor. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 381. Se vestejea ca floarea câmpului răsădită la umbră. SEVASTOS, P. 141. Masă la umbră-ntindea, Cu mândra că se cinstea. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 163. Sub d 'umbrele mărului Şede Maica Domnului C-urt fluf micuţ în brafă. Viciu, COL. 46. Cu mândra încet mă duc, Colo supt umbra de nuc. PAMFILE, C. Ţ. 116. Nici-i iarbă de păscut, Nici-i umbră de şăzut. BALADE, III, 194. Cucuie, de ce n-o tragi Până este frunză-n fagi Şi umbră pe sub copaci? FOLC. TRANSILV. I, 57. Plopule cu frunza-n dungă, Lasă-mă la a ta umbră! FOLC. OLT. — MUNT. I, 80. Să mă spuie şi frunza, Că ea mi-a ţinut umbra! FOLC. MOLD. II, 559. Nu e soare fără umbră. ZANNE, P. I, 76. Cine merge pe râpă Şi nu se risipă? (Umbra). GOROVEI, c. 378, cf. SBIERA, P. 322, ŞEZ. XXI, 53. Ce trece prin apă şi nu se udă? (Umbra). ŞEZ. XIII, 53, cf. FUNDESCU, L. P. 158, CAF III, 269. Ce şade pe apă şi nu se scufundă? (Umbra). ŞEZ. XIII, 53. Zi şi noapte călătoresc şi nu mai obosesc (Umbra), ib. ΧΧΠ, 62. Lată, Lată, N-are urmă niciodată (Umbra). pamfile, C. 54. (în acelaşi context cu „lumină”, exprimând noţiuni opuse) Umbrele se luptau cu lumina şi se ridicau pe poalele dealurilor. ALECSANDRI, O. P. 283. Amestec mândru de ploaie şi de soare, De umbră şi lumină, de cald şi de răcoare. EMINESCU, O. vin, 119. Singurătatea din jurul ei, amestecul de umbre şi lumini o tulburau. ANGHEL - IOSIF, C. L. 27. Luna plină Arde-n eter cu tainică mândrie, însufleţind cu-avânt de poezie Amestecul de umbră şi lumină. CODREANU, S. I, 130. Luna mare, rotundă perfect..., lăsa pe pământ şi pe ape pete de umbre şi de lumini palide. A. HOLBAN, O. u, 498. Amestecată-n totul ca umbra şi ca gândul, Te poartă-n ea lumina şi te-a crescut pământul. ARGHEZI, S. I, 47. Printr-un joc ciudat de lumini şi umbre,... e bine adăpostit aci de privirile indiscrete. VINEA, L. I, 125. (F i g.) Sadoveanu a zugrăvit apoi tragicul tablou al armatei, cu umbre mari şi lumini mici, în „Amintirile căprarului Gheorghiţă". LOVINESCU, S. I, 10. Titanul său se încărcă de lumini şi umbre mitologice. D. POPOVici, P. 43. Ό- (Ca termen de comparaţie, subliniază caracterul trecător al lucrurilor) Dzilele-i ca umbra trecură. PSALT. HUR. 121r/14. Ca o umbră dulce toate trec. CORESI, EV. 73. Measele cu beuturile... şi ibostea ta..., toate spurcate sântu, ca u[m]pra au trecut, ca vumul se-au spartu. COD. TOD. 213. Când noi, cum tu vedzi, sânte[m] ca o umbră şi prah de pre pământ (ante 1601). TEXTE ROM. (xvi), 362. Trec zilele ca umbra... Fug vremile ca umbra şi nici o poartă A le opri nu poate. M. COSTIN, O. 320. Omul... trece ca o umbră rară, Zădar se trudeşte de zi pănă-n sară. DOSOFTEI, PS. 130/3. Zilele lui ca umbra trec. KLEIN, în şa I, 78. ❖ F i g. (Sugerează vremelnicia şi lipsa de importanţă) Toate lucrurile putrede şi trecătoare... sânt umbră înaintea celor veacinice şi neputrede (a. 1642). GCR I, 99/11. Fum şi umbră sânt, toate visuri şi păreare. M. COSTIN, ap. GCR I, 202/26. Mă văz umbră, un nimica, o umplutură zădârnică. PR. DRAM. 226. A clipelor cadavre din cărţi el stă s-adune, In petice de vreme cătând înţelepciune. Ce înţeles au ele... ce este a lor fire? Nimicnicie, umbră, miserie, peire. EMINESCU, O. IV, 502. Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. id. ib. vin, 217: Umbre suntem , şi jocul nostru suprema amăgire este. Din timp purcedem; în el ne mişcăm şi lui ne închinăm. CIORAN, c. A. 129. Umbră pe pământ e viaţa noastră. SADOVEANU, O. XII, 188. Frumuseţea corpului... trebuie s-o considerăm, când rămâne izolată, numai ca o „umbră trecătoare a frumuseţii". NEGULESCU, F. R. 199. Tineri ani ce-s umbre fugare. O, erau anii doar vise şi floare. BOTTA, s. I, 155. (Cu repetarea cuvântului în genitiv) Viitorul gol, nimica şi umbra unei umbre. EMINESCU, O. IV, 502. Ca firul trandafirului te pleci, tinereţe, în soartă, Ca umbra unei umbre te pleci, tinereţe moartă. BOTTA, S. I, 159. (Sugerează imaterialitate, inconsistenţă) Iar umbra feţei străvezii E albă ca de ceară. EMINESCU, O. I, 170. (Sugerează modestia unei situaţii în raport cu alta, faptul de a nu ieşi în evidenţă) Faptele lui cele bune prin umbra smereniei se vor mări. TEODOROVICI, M. 12/7. Pe tine, eu din umbră te-oi scoate la lumină. ALECSANDRI, T. I, 12. Cele mai disparate spirite s-au putut întâlni..., înaltul visător Eminescu cu nemilosul observator Caragiale şi alţii şi alţii, în umbră şi în penumbră. MAIORESCU, CR. II, 339. Să se bucure de omagiile lumii, nu să vegeteze în umbră. REBREANU, R. I, 174. Nu începusem să fiu cineva? Trebuia să ies din umbră mai uşor. CIPRIAN, S. I, 87. Spusele lui erau mai mult o mustrare... că îl ţin în umbră în guvern, când ei ar putea fi alături de el. CAMIL PETRESCU, O. II, 395. Shakespeare, el însuşi, a trecut printr-o zonă de umbră, până la noua lui glorie. VIANU, L. R. 22. L-a asistat ca o soră, i-a servit instrumentele. A stat în umbra lui. T august 1964, 61. (Sugerează ameninţare, pericol) Umbra nenorocirei îl face a tremura. TEODOROVICI, M. 21/8. De doi ani de zile, toate planurile, toate schiţele şi proiectele le fac sub umbra revolverului! T. POPOVICI, S. 179. Umbra necruţătorului destin e prezentă. T decembrie 1964, 52. (Bis.; învechit; cu referire la legea veche) Şi cu //[risto]s dezlegă-se cădearea lu Adam. Şi umbra legiei trecu. CORESI, L. 215/14. Besearica legii vechi (carea să dzâce umbră legii adevărate) au slăbit ş-au sterpit de tot darul lui Dumnedzău. DOSOFTEI, ps. 8/10. Umbră la plămâni = imagine pulmonară patologică, obţinută radiologie sau radiografie. Cf. D. med. (Popular) Copil de la umbră (sau de la umbra gardului) = copil din afara căsătoriei; copil din flori, v. copil. Cf. marian, na. 60, zanne, p. ii, 86, iii, 164. <> L o c. a d j. Din umbră = care acţionează pe ascuns, pe furiş. Celălalt suflet se revolta împotriva conspiraţiei acesteia din umbră a şefului meu pentru a-mi paraliza libertatea. M. eliade, M. 40. Aşa cum a şi dat numele a doi făptaşi, va da şi numele celor din umbră. CAMIL PETRESCU, O. II, 231. L o c. a d v. Din (sau în) umbră = fără a se arăta pe faţă; 662 UMBRĂ — 111 — UMBRĂ pe ascuns, pe furiş; pe neştiute, v. şti. în umbră se lucrează sicrie de morminte. BOLINTINEANU, O. 214. Zmeul-Zmeilor... ar fi fost de mult învins, Dacă mama lui, din umbră, mâna nu i-ar fi întins. EFTIMIU, î. 92. Sunt mulţi complici care au urzit din umbră. CAMIL PETRESCU, O. II, 231. Ei înţeleg că trebuie să lucreze în umbră. VORNIC, P. 119. Este nevoit să se obişnuiască a conduce lupta din umbră. MAGAZIN IST. 1968, nr. 12, 27. Fatalitatea cea mai implacabilă acţionează din umbră. N. manolescu, a. n. I, 114. <> E x p r. A face (sau a ţine) umbră pământului (degeaba) sau a face doar umbră pământului = a trăi (degeaba); a nu fi bun de nimic; a nu face nimic, a fi un pierde-vară. V. şi pământ. Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne... Ascultă-a noastre plângeri! EMINESCU, O. iv, 36Ö. Voi ca; până mai fac umbră pământului, să ştiţi şi voi de tineri atâtea câte... am văzut până în vârsta în care mă vedeţi. ISPIRESCU, U. 3, cf. DDRF. Bătrân cu barba albă... Pământului mai face umbră, Călcând încet şi gârbovit, ap. TDRG. Dacă-i un terchea-berchea, degeaba mai face umbră pământului. AGÂRBICEANU, O. IV, 447. Mă duc unde am spus, ca să nu mai fac umbră pământului. SADOVEANU, O. XV, 418. Poate să fie şi un pom sterp, care va face doar umbră pământului, preda, r. 77, cf. I. CR. iii, 219, ciauşanu, GL. Din pricina dorului..., Fac umbră pământului. FOLC. transilv. II, 26. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras; a fi modest; a sta (sau a rămâne etc.) deoparte; a fi (sau a sta, a rămâne etc.) necunoscut, neapreciat, eclipsat. Când e cineva ca mine, fără stare..., nu se dă de faţă, ci stă în umbră şi nu se duce înaintea despreţuitorilor. BARONZI, m. i, 149/8. Alţii, stând în umbră şi cu inima smerită, Neştiuţi se pierd în taină. EMINESCU, O. I, 133. Cât ai stat mai la umbră, lumea a tăcut. DELAVRANCEA, O. vi, 175. Voi, toţi care aţi stat până acum în umbră timizi,... scuturaţi-vă, recăpătaţi încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. Dacă în vremea revoluţiei franceze va fi fost un om de temperamentul lui Metternich, acela a rămas în umbră, ibrăileanu, SP. CR. 95. Duiliu Zamfirescu e încă în umbră şi în indiferenţa publicului, mai întâi din faptul că scriitorul nu şi-a dat măsura talentului dintr-o dată. LOVINESCU, S. I, 301. Ani de zile stătuseşi în umbră, fără să-mi spui o vorbă. CIPRIAN, s. II, 43. Voi parcă să stea în umbră, spre a se ilustra prin modestie. CĂLINESCU, c. O. 136. Au preferat să stea în umbră şi şi-au ales un paravan în persoana lui. BOGZA, A. î. 597. Deveni atât de popular încât, o vreme, preşedintele trecu în umbră. PREDA, R. 382. Pe lângă frate-său, el a rămas în umbră. PAMFILE, C. 54. A pune (sau a lăsa, a arunca etc.) în umbră (pe cineva sau ceva) = a nu releva, a lăsa (intenţionat) neobservat, neştiut (ceva sau pe cineva); a estompa, a diminua, a eclipsa (o activitate, o personalitate etc.). Cf. CADE. Situaţia socială a unui astfel de erou... nu putea fi decât aruncată în umbră. LOVINESCU, S. I, 207. Faptele de arme, generalii, aviatorii au lăsat în umbră pe artişti, eftimiu, N. 92, cf. SCRIBAN, D. M-me de Thèbes... a fost aruncată în umbră, în cele din urmă, de formulele mai „ştiinţifice” ale succesorilor ei. NEGULESCU, G. 67, cf. DL, DM. Al treilea lucru pe care ideea de posibil logic îl lăsa în umbră. NOICA, S. R. 47, cf. DEX. în discuţiile noastre avea o strălucire care ne punea în umbră pe noi ceilalţi. LIICEANU, J. 198. Conflictul principal... pune în umbră ciocnirea tipică dintre eroi şi grupuri adverse, românia literară, 1984, nr. 5, 16/3. A scoate din umbră (ceva sau pe cineva) = a face cunoscut, a scoate la iveală; a da în vileag, v. vileag. Stabilirea „ itinerariului” scoate din umbră atâtea imagini de altădată. IBRĂILEANU, A. 11. Un năduf greu se încingea în mine: râvna de a înfăptui ceva... care să mă scoată din umbră şi umilinţă. CIPRIAN, S. I, 22. In seara aceasta, Iancu Enache este scos afară din umbră şi zdrobit. PREDA, D. 218. A face umbră (cuiva) = a întuneca vaza, renumele, prestigiul cuiva; a-i face cuiva necazuri, supărări. Intre boierii cari crăjnea asupra lui Duca Vodă, cea mai mare umbră îi făcea Şerban Cantacuzenul. ŞINCAI, HR. ni, 125/1, cf. zanne, P. II, 451, tdrg, scriban, d. (Regional) A băga (sau a pune, a turna) (pe cineva) la umbră = a aresta; a băga pe cineva la închisoare; a întemniţa. Subpre-fecţii primiră ordin ca să-i prindă pe care unde-l vor afla..., ca să-i pună la umbră. BARIŢIU, P. A. II, 84. îl bagă la Umbră (în temniţă). PANN, P. V. II, 28/17, cf. DDRF, ZANNE, P. III, 419, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Mă băgară frumuşel la umbră şi trimiseră cărţi în toate părţi, doară s-o afla cineva să-mi taie capul. RETEGANUL, P. V, 83, com. din braşov. ♦ (învechit) Loc ferit de arşiţa soarelui, u m b r i ş; adăpost umbros şi răcoros; umbrar (1). Iaca nuvur luminos în umbră-i şi iaca glas den nuvur greind. EV. SL.-ROM. 242/3. Adunaţi sărbătoare în umbrele până la cornul altariului. CORESI, ps. SL.-ROM. 230715. Să ne îmbrăcăm în ceale veşminte mai bune, să şedem supt păreţi sau supt umbre, id., ap. GCR I, 24/19. ♦ F i g. (Precedat de prep. „în”, „la”, „sub” şi urmat de un genitiv) Ocrotire, apărare, protecţie; adăpost. Numai pre ceşti oameni nemică să nu faceţi: că derept aceasta au venit supt umbra caseei meale. ΡΟ 60/25. Dumnezău te va feri-te Supt umbră. DOSOFTEI, în L. ROM. 1984, 423. Au scris carte la domnul cu rugăminte ca să-şi arate milă şi către dânsile, să le priimească supt umbra Măriii sale. R. POPESCU, CM I, 538. Acei ce vor rămâne pe dinafară, fiind nevrednici..., se vor ocroti sub umbra puternicei împărăţii (a. 1819). URICARIUL, I, 127. Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel, Nu slăvindu-te pe tine..., lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. EMINESCU, O. I, 134. O familie mare cu nume istoric, fără pată, impunea fiului de vătaf şi la umbra ei i se părea că creşte. D. ZAMFIRESCU, T. S. 33. Visa pentru copiii săi... un copac genealogic care se înalţă spre cer, în umbra căruia el, respectuos de genealogii, să-şi sfârşească bătrâneţea, călinescu, E. 23. Mama murisî... Noi stam în umbra lui: adicî ni-ngrija. DIACONU, ţ. V. Π, 65. 2. întuneric slab, semiîntuneric (caracteristic trecerii de la zi la noapte); întuneric, obscuritate; loc slab luminat, întunecos. De-acum umbrile iadului să te învelească. CANTEMIR, ap. DDRF. Când... pre pământ umbre să răşchiereasă, Crăciun ieşisă afară la răcoare. budai-deleanu, t. v. 137. Noaptea începusă a împrăştia umbrile sale cele întunecoase. BELDIMAN, n. P. II, 3/3. Umbrile nopţii piereau dinaintea razilor soarelui. ASACHI, S. L. II, 63, cf. POLIZU. în umbra nopţii armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă şi uşoară. BOLINTINEANU, O. 35. Ziua piere, noaptea vine Şi prin umbrele noptoase liliecii se ivesc. GRANDEA, S. 15. Pe 662 UMBRĂ -112- UMBRĂ ici, pe colo, luna răvarsă câte-o dungă lungă şi îngustă în umbra uliţei. EMINESCU, P. L. 39. Şi lasă-mă-n umbra cămării-fi să vin. id. O. IV, 325. In umbra serii, sub coperişul salcâmului înflorit, au căzut unul în braţele celuilalt, bacalbaşa, s. a. i, 168. Umbrele nopţii se-ntind şi liniştea vine din ceruri. COŞBUC, p. II, 63, ef. BARCIANU. O rezonanţă pierdută în umbra culiselor, care te face să cugeţi la glasurile misterioase ale deşertului. D. ZAMFIRESCU, O. v, 12. Umbra întunericului da cerului un farmec negrăit de ceva curat, înfrăgezit de răcoreală. PÂRVESCU, C. 53. Voi veni la tine când umbra-ι scut iubirii, învăluit de noapte şi ocrotit de ea. CODREANU, S. I, 261. Umbrele serii ne învăluiră repede. IBRĂILEANU, a. 121. Cimitirul tăcut şi trist ş-alegea din umbrele revărsatului. ARDELEANU, D. 152. Ţârzie, umbra mirosefl a fân, cerul se făcuse mărgean. MANIU, S. I, 14. Dorm umbre negre prin unghere, Pe masă arde o făclie. BACOVIA, O. 70. O rază de argint în zare... Lin desface umbra şi de crengi anină... boabe de lumină. TOPÂRCEANU, O. A. I, 57. Cetatea... Deasupra cărei umbrele de seară Ridică ziduri negre şi o poartă- D. BOTEZ, F. S. 35. In odaie se făcuse întuneric şi Tudor vedea lucind în umbră ochii Aniţei. SADOVEANU, O. v, 650. Locul ales a fost vizitat... pe lumină, pe umbră, pe linişte. ARGHEZI, S. vin, 23. A scăpătat soarele şi umbrele îneacă pădurile. H. LOVINESCU, T. 342. Cum stăm aici... între vii, umbrele înserării se zidesc în juru-ne. v. ROM. februarie 1964, 76. ^ F i g. (Sugerează tristeţe, durere, aspectul negativ al realităţii) întâmplări care... aduseră o umbră peste norocul lui Baltazar. MOZAICUL (1839), 561/14. Din umbrele durerei Steaua mândră-a învierei Răsări-va pentru ea. ALECSANDRI, p. II, 43. De când lăsaşi tu viaţa, eu sânt străin în lume Şi zilele-mi în umbră iau zborul lor şi trec. BOLINTINEANU, O. 232. Dacă mulţi din musafirii moşului Ioniţă n-ar fi fost munciţi de grija rudelor lor..., viaţa acolo n-ar fi avut nici o umbră. I. NEGRUZZI, A. 346, Umbra melancoliei s-a aşternut peste simţirea şi cugetarea lui. CHENDI, S. II, 34. In toiul luminii de primăvară adiau din străină umbrele morţii. AGÂRBICEANU, O. IV, 244. Pentru întâia oară, în sufletul lui trecu umbra urii. ARDELEANU, D. 65. Prin sugestia persoanei sale înarmate şi lucide,... n-a tânjit niciodată în umbră, în îndoială de sine, în suferinţă. LOVINESCU, s. II, 77. România a ieşit din umbrele trecutului dureros şi smerit şi a ridicat fruntea în lumină. GALACTION, O. A. I, 334. Cuvinte de lumină Şi de umbră nu rosteşte. PILLAT, p. 44. Unduirea specifică valsului vienez, leagănul unei tinereţi fără umbre şi fără griji. I. M. SADOVEANU, S. 48. Umbră mai multă a trecut Prin păsurile sufletului Decât printre piscuri. ARGHEZI, S. II, 73. Ochii tăi..., de luminoşi ce-ţi sunt, copilo, Nu văd niciodată umbre. blaga, poezii, 35. (Urmat de determinarea „vremilor”, „anilor” etc., sugerează depărtarea în timp) Răsai din umbra vremilor încoace, ça să te văd venind. EMINESCU, O. I, 120. Horelor şi brâielor însă le poţi dibui existenţa prin umbra a cel puţin trei secole. PÂRVESCU, C. 19. Privesc din umbra anilor pământul Spaniei. BOUREANU, S. P. 6. Să trimitem ştafete în a veacurilor umbră, Să întrebe dacă Dionysos avea o privire aşa de sumbră. BOTTA, S. I, 48. (Sugerează taină, mister) Să mi se pară cum că creşti... In umbra dulcilor poveşti. EMINESCU, O. I, 185. Dacă nici acuma [regele] din umbră-i nu răsare, Să-ţi oferim coroana, id. ib. IV, 414. Femeia ne-a dat... o literatură de umbră şi de şoaptă, de mister şi de alcov capitonat. LOVINESCU, S. I, 338. O (Bis.) Umbra morţii = întunericul care însoţeşte moartea; infern, iad. Se mearseru pre mijlocu de umbra morţiei, nu înfricu-mă de rău, că tu cu mere eşti. PSALT. 39. Şedzură întru întunearecu şi în umbra morţiei, ferecaţi cu meserătate..., că mâniară cuventele Zeului, ib. 229. Se giură în porţile şi în umbra morţei. EV. SL.-ROM. 127/17. Sfărâmă uşa iadului Hristos şi... scoase-i den untunèarec şi den umbra morţiei. COREŞJ, ev. 176, cf. COD. TÖD. 195. [Iisus] veni şi lăcui în Capernaum... Oamenii cei ce şedea în tunearec vădzură lumină mare şi cei ce şădea în ţănutul şi în u\m\bra morţii lumină străluci lor. N. TEST. (1648), 6r/10. Sava de-aş îmbla pre valea umbrii morţii, nu mă tem de rău. ZOBA, S. 134. ♦ F i g. Lipsă de cunoştinţe, de informaţii despre ceva; necunoaştere. Prorocul David, încă în umbra legii fiind, zice în psalmii săi: Doamne, iubit-am bună-cuviinţa casei tale..., cu cât mai vârtos dar. noi acum, în lumina legii fiind, să... împlinim aceasta (a. 1803). URICARIUL, iv, 164/23. Poezia este una şi aceeaşi. Unul o găseşte în umbră, altul în lumină; unul în ceea ce nu-nţelege..., altul în ceea ce pricepe şi vede. D. ZAMFIRESCU, O. V, 83. 3. Pată sau zonă uşor întunecată; nuanţă mai închisă; umbrire (3). Plăpânda,... lină rază [de lună] A Iubitei mele frunte cu vii umbre colora, alexandrescu, o. I, 74. Faţa ei era de-o albeaţă chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră. EMINESCU, P. L. 77. Gălbenuşul este ca o umbră, aşezat la mijloc, bine delimitat ENC. VET. 783. Boierul părea numai obosit, avea un fel de umbră în jurul ochilor. SADOVEANU, O. XI, 433. Căpătase umbre uşoare în jurul ochilor şi arăta mai bolnav. CĂLINESCU, B. I. 59. <> Loc. adj. Fără umbră = desăvârşit, pur. Glasul şi înfăţişarea învăţătorului dovedeau sinceritate fără umbră. REBREANU, R. I, 96. Dovezile supreme de plăcere... şi de prietenie fără umbră, arghezi, s. Vin, 127. ♦ Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică; (rar) umbritură. Intr-acele cadre... A umbrelor cu lumina unirea cea potrivită Felurimi de flori încheagă. CONACHI, P. 284, cf. POLIZU, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. în aceste tablouri..., totul se dizolvă într-un joc de lumini... Linia se topeşte în umbră. BLAGA, Z. 120. Ochiul unui pictor care sesizează jocul de umbră şi lumină, v. ROM. decembrie 1964, 156. (F i g.) Grijile închipuiesc, pe icoana vieţii, acele umbre care uneori îndulcesc lumina. MARCOVICI, D. 126/3. + P. e x t. Ocru brun sau roşcat folosit în pictură. Ia umbră sau negru sau mavro..., tot de o potrivă, şi le amestecă pre iale (a. 1805). GRECU, P. 98, cf. CANTUNIARI, L. M. 128, DC. ♦ Fi g. Expresie de tristeţe, de durere, de îngândurare etc. a feţei sau a ochilor cuiva. In mijlocul fiorilor morţii..., ce raze de bucurie se-amesteca pe faţa sa prin umbrele mormăntoase! MARCOVICI, C. 47/24. în zadar chipu-ţi poartă mâhnirea, Umbra durerii ce m-amăgi. alexandrescu, O. I, 101. Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri. EMINESCU, O. I, 142. Surâsul lui căpătase acea umbră dulce de tristeţe, id. P. L. 662 UMBRĂ -113- UMBRĂ 31. Pe faţa lui zâmbetul acesta arunca umbra unui vicleşug de fiară. SANDU-ALDEA, D. n. 20. Femeia băgă de seamă umbrele ce se adunau pe faţa lui Nicodim. AGÂRBICEANU, p. M. 164. Pe faţa Diei cunoştea orice umbră. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 102. Vrea să-l tachineze. Ceea ce el primeşte fără nici o umbră pe faţă, dar de fapt cu mare mulţumire. A. HOLBAN, O. Π, 355. Pe faţa Margaretei plutea o umbră de bucurie. REBREANU, NUV. 7. Durerea punea umbre tulburi în ochii lui mari. CAZIMIR, GR. 24. Peste figura lui s-a putut citi o umbră dureroasă. SAHIA, N. 31. Grosolănia trăsăturilor şi asprimea caracterului... se puteau citi în ochii vineţi, sticloşi, fără umbre şißrä căldură. I. M. SADOVEANU, S. 249. Din când în când băgai de seamă... că peste ochii ei trece parcă o umbră. PAS, Z. I, 70. ♦ F i g. Amintire nostalgică, tristă, dureroasă. Faţa străvezie ca faţa albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri. EMINESCU, O. I, 213. Pe lângă fiecare trecu o umbră, o părere de rău... pentru gânduri pierdute, pentru vieţi pierdute. C. PETRESCU, î. I, 17. II. 1. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Formă reprezentată de umbra (11) unui corp proiectată pe o suprafaţă (mai) luminată. Pătru... cu umbră să umbrească vreunul de ei. CORESI, L. 19/1. Atâta dar dobândise..., că şi umbra lui pre ce bolnav agiungea de-l umbriia, el să tămăduia. VARLAAM, C. 466. La uliţă scotea pre cei bolnavi şi-i punea în aşternuturi..., ca, viind Petru, măcar umbra lui să umbreze pre fîeştecare dintre dânşii. ANTIM, p. 201. La această giudecată toate aceste nici ca un painjen sau umbră n-au avut nici o ascultare sau lucrare (a. 1828). URICARIUL, ΧΧΠ, 150. îşi admiră umbra... Şi crede, când o vede lungită pe pământ, Că umbra cu statura-i deopotrivă sânt. alecsandri, τ. II, 162. Mergea astfel pe luminatele strade, fără ca lumina să-i facă vro umbră pe ziduri. EMINESCU, P. L. 49. Iacătă-o, ia! colo în dosul pământului, tupilată sub umbra iepurelui. CREANGĂ, P. 267. Umbrele de brazi, lungite, Spre vechea mănăstire curg. vlahuţă, O. A. I, 29. De afară vedeam umbrele moşnegilor în jurul unei mesişoare din mijlocul casei. ADAM, P. 96, cf. ALEXI, W. îşi poartă privirea la umbra ce o aruncă el singur pe pământ. GÂRLEANU, L. 121. O flacără trosni... Faţa lui Petre se roşi. Umbra lui juca pe perete. REBREANU, R. I, 206. După umbră cerca să-şi dea cu chiteala cam cum stătea flăcăul. „Ii cu arma la picior..., uite umbra baionetei". MIRONESCU, S. 40. Am regretat, privind pe fereastra vagonului câmpia cu aburi, cu umbre palide de palmieri. M. eliade, M. 24. Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj, bacovia, o. 49. Se juca urmărind... pe pământ umbra unei albine. C. PETRESCU, î. n, 16. Un rând de lanţuri... decorează umbra uriaşă a gardianului de serviciu. ARGHEZI, S. XIII, 223. Soarele cădea spre asfinţit... Umbrele arborilor deveneau lungi. CAMIL PETRESCU, N. 81. Asta e legea lumii, să nu ştie nimeni cât îşi va purta umbra legată de picioare, pe pământ. STANCU, D. 24, cf. 231. De-a lungul anilor m-am jucat cu umbrele degetelor şi mâinilor mele pe pereţi. V. ROM. noiembrie 1969, 36. Dacă zboară pe cer doi porumbei şi-un cocor, pune mâna pe umbra lor. SORESCU, U. 6. Să nu lăsaţi nici umbra, nici piciorul, Nici aripa s-ajungă până sus. doinaş, A. P. 63. Priveşte... Spre munţii Ardealului, Să vezi umbra steagului. De-o fi steagul aplecat, Să ştii că m-am depărtat. CAF iii, 215. Tot omul îşi are umbra lui. PAMFILE, J. II, 171. Paiul, cât de mic, îşi are umbra lui. Cf. BARONZI, L. 61, DDRF, CADE, ZANNE, P. I, 235. Nimeni nu poate sări peste umbra lui = omul nu poate face mai mult decât îl ajută forţele proprii. Cf. SADOVEANU, o. X, 617. Nu-l ajunge nici umbra lui, se spune despre cineva care fuge foarte tare. Cf. ZANNE, P. II, 450. Se ceartă pe umbra măgarului, id. ib. I, 535. Se spărie dracu de umbra lui, se spune despre un om foarte rău. id. ib. VI, 587. Cine să razimă pe umbră greşeşte, id. ib. II, 449. (Cu parafrazarea proverbului) O, lume!... cine să potriveşti ţie să asamăfnă] cu cela ci goneşti vântul şi să razimă de umbră (a. 1773). GCR II, 97/12. Cela ce nădăjduiaşte spre vrăjitorii, ca şi cela ce să razimă de umbră. ALEXANDRIA (1794), 7/13. Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. EMINESCU, O. I, 113. Ce e cât lumea de mare Şi umbră nu mai are? (Drumul). GOROVEI, C. 136. *0· (în comparaţii) Un om alunecă, ca o umbră, pe prăjină în jos şi stătu la picioarele aşternutului beiului, mozaicul (1839), 583/18. La lumina felinarelor, oamenii îi par ca nişte umbre nehotărâte în conturul lor. delavrancea, o. II, 94. Se furişează ca o umbră. PÂRVESCU, C. 64. [Lacheii] treceau ca nişte umbre, făcând să scapere în rubine vinul din pahare. BRĂESCU, M. B. 36. Oraş al lagunelor şi al gondolelor negre ce trec ca nişte umbre pe apa fără valuri. PUŞCARIU, D. v. 88. Eu trec printre fete şi printre bărbaţi Ca umbra, cu linişte mare. DOINAŞ, A. P. 34. <> (Pe lângă substantive ca „spin”, „ac”, „mărăcine” etc., sugerează ideea de cantitate mică, redusă, limitată) Numai umbra spinului La uşa creştinului. EMINESCU, O. I, 183. Te slujeşte norocul cât umbra acului pe croitor. ispirescu, ap. zanne, p. v, 216. Mila de la copil de suflet, ca umbra de mărăcine. ZANNE, P. II, 86. Mila de la bărbat, ca umbra de la gard. id. ib. IV, 259. Mila de la străin E ca umbra de la spin. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 179. -y* F i g. Eu, sultan Suleiman,... craiu crailor, dătătoriu cununelor, umbra lui Dumnedzău asupra pământului. N. COSTIN, L.2 173. Chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândurilor mele, este singura fericire ce am avut-o în lume. EMINESCU, P. L. 57. Erau condamnaţi să întoarcă veşnic spatele lucrurilor reale şi să nu vadă decât umbrele lor. NEGULESCU, F. R. 17. Plăcerea este umbra obiectivului, nu însuşi obiectivul. FLORIAN, R. II, 23. Umbrele grele şi mari ale eroilor sunt proiectate peste cer, peste munţi şi păduri. ROMÂNIA literară, 1969, nr. 15, 22/2. Dimineaţa, umbra inimii tale cădea asupră-mi Ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfrid. DOINAŞ, A. p. 9T Dă Dumnezeu şi găseşte şi el o creştină şi o luă de soţie. Căci aşa-i de când e lumea, fiecare cu umbră. SNOAVA, II, 150. Ό- Umbre chinezeşti (sau chineze) v. cuv. (Popular) Umbre pe pereţi = umbre chinezeşti, v. c h i n e z e s c. Se fac de copii umbre pe pereţi seara la lumina lampei. pamfile, J. 1, 61. Teatru de umbre = gen de spectacol teatral, cultivat în Orient, în care siluetele personajelor evoluează în spatele unui ecran transparent. Cf. M. D. enc. Ψ Expr. A se teme (sau a se speria, a-i fi frică) (şi) de (o) umbră (sau şi de umbra lui, rar, de umbre) sau (a fi) fricos şi de umbra lui = a-i fi cuiva foarte frică, a fi foarte fricos. Cei fricoşi... şi de umbră se spărie. DIETET. 76/2. Ea se speriă şi de... umbra ei. MOZAICUL (1839), 477/14. A ajuns până acolo Bibescu Vodă că se teme şi de 662 UMBRĂ -114- UMBRÄ umbra lui? GRANDEA, S. 323. Eram şi eu un băiet prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra mea. CREANGĂ, A. 2. Rău e când ai a face tot cu oameni cari se tem şi de umbra lor. id. P. 233. Ai fost obicinuit să te temi şi de umbre,... să te înspăimânţi de gândul că ai putea să omori o fiinţă. A. HOLBAN, O. II, 74, cf. ZANNE, P. II, 450. Se spărie şi de umbra lui. PAMFILE, J. II, 171, cf. H. LOVINESCU, T. 162, ÜL, DM, dex. A fi (ca o) umbră sau a rămâne (ori a fi) numai .umbra de cineva sau parcă i-a luat (cuiva) umbra ori n-are umbră, se spune cuiva sau despre cineva foarte slab şi fără vlagă (din tauza unei suferinţe îndelungate). Vezi, Matildo, e numai umbra de mine... atât de mult am suferit, atât de mult am plâns! BARONZI, M. I, 704/27, cf. ZANNE, P. II, 449, 450. A fi umbra (cuiva) sau a se ţine (după cineva) ca umbra (după om) sau a urma (pe cineva) ca umbra = a fi mereu în preajma cuiva; a urma, a imita întru totul pe cineva. Relele ce facem altora se ţin dupe noi ca umbra dupe trupul nostru. MOZAICUL (1839), 606/19. Prezidentul şi favoritul ducăi e, cum s-ar spune, umbra suveranului. I. NEGRUZZI, S. vi, 73. Simt că în puterea ta sunt, că tu-mi eşti domn - Şi te urmez ca umbra, dar te urmez ca-n somn. EMINESCU, O. IV, 416. Spectrul morţii se ţinea de noi ca umbra. BRĂESCU, O. A. II, 140, cf. ZANNE, P. II, 450. (Cu parafrazarea expresiei) Sabia şi mantela sa îl părăsea tocma atât de puţin ca şi umbra sa. mozaicul (1839), 550/9. (în credinţele populare) A lua (şau a fura) umbra (cuiva) = a măsura lungimea umbrei cuiva cu un băţ sau cu o trestie, care apoi urmează a fi puse la temelia construcţiei ce se clădeşte, pentru a fi mai rezistentă. Cf. ZANNE, p. II, 449. Pietrarii au obiceiu a fura umbra cuiva. PAMFILE, DUŞM. 248. Sătenii îl învinuiau [pe pictor] că a venit în comună „ să le fure umbra”. ULIERU, C. 8, cf. ŞEZ. I, 202. S-ar si vorbit cî i-ar si luat umbra moşneagului siluia. CAF X1; 40. (Regional) Se împiedică în umbra lui, se spune despre un om foarte sărac. Cf. udrescu, gl. Fi-i-ar (sau fie-i) umbra (ori umbrele), se spune pentru a ura cuiva viaţă îndelungată. Un boier tânăr..., fie-i umbrele, mă luă la cătare... Dumnezeu să-i dea bine şi să-l norocească, căci de nu venea el în ajutorul sărmanului bolnav, numai Dumnezeu ştie ce s-ar fl întâmplat. FILIMON, O. i, 266, cf. baronzi, l. 44. ♦ P. e x t. Imagine reflectată (în apă). Un cerb săcetos, mergând la un izvor şi bând apă, ş-au văzut umbra în apă. GOLESCU, S. 200. [Pe câine] umbra-n râu l-a ispitit Cu alt ciolan, mai mare şi-ntreit. ARGHEZI, S. v, 75. Gura florilor atingea paharul candelei şi li se vedea umbra roşie în oglinda untdelemnului, bănulescu, L, 52- ■♦■Fi g. Imagine, întruchipare; simbol, semn. S-au fost acel toiag chip numai şi umbră, însă cu el crucea au semnat..., iară acmu adeverită iaste şi scrisă, că înşine o vedem. CORESI, ev. 65. Aceale toate au fost umbra şi semnul venitul a Domnului nostru, a Iu /[isu]s. PO 7/1. Măgulite toate sunt De-a fi umbra frumuseţii cei eterne pe pământ. EMINESCU, O. I, 162. 2. Imagine neclară, nedesluşită a unei fiinţe (sau a unui obiect) aşa cum se vede prin ceaţă, în întuneric, din depărtare etc. sau privită printr-un corp puţin transparent. Nu trecu mult timp şi apăru o umbră... De ce se apropia mai mult, ea lua forme mai distincte. FILIMON, O. I, 138. Deodată fugaru-mi, sforăind, s-opri, El în depărtare trei umbre zări. ALECSANDRI, P. I, 190. O umbră blândă şi uşoară Din seraiuri iese-naintând spre mal. BOLINTINEANU, O. 53. Prin acel întuneric des şi nepătruns, Făt-Frumos vedea albind o umbră de argint, cu păr de aur despletit. EMINESCU, P. L. 9. în trecerea neclarificată a imaginilor, i se păru că vede pe culmea unui grind un şir de umbre ce se scoborau dincolo pe vale. D. ZAMFIRESCU, î. 21. Vi s-a întâmplat să visaţi vreodată un colţ de pădure..., o umbră de femeie frumoasă, pierzându-se în fundul codrilor? id. O. v, 1. Două umbre se strecurară prin dreptul geamului. DUNĂREANU, CH. 10. Se zăreau prin ferestrele largi, aburite, umbre lungi, mişcându-se în vâlvătaia luminilor de policandre. MIRONESCU, S. A. 30. Din noaptea umedă se lămureau umbrè orbecăind, cu mişcări ireale de stafii. C. PETRESCU, î. I, 127. Se limpeziseră în zare,... dincolo de dealurile molcome, umbrele albăstrii... ale Bucegilor. CAMIL PETRESCU, O. II, 18. Prin perdeaua subţire, la lumina slabă a lămpii, distinge umbre. SAMA, N. 96. O umbră părea că se mişcă pe faţa netedă a cheului gol. BART, E. 185. O umbră iute se furişase din mulţime. SADOVEANU, O. vil, 340. Văd, prin întunericul subţire, umbra groasă a boierului şi a calului. STANCU, D. 466. Oare ale cui să fie umbrele care vin pe cărarea dinspre drumul mare? CAMILAR, N. I, 336. Deschise ochii în beznă... Umbra misterioasă ajunse la căpătâiul lui. VINEA, L. Π, 317. O umbră străbate puntea bodogănind. H. LOVINESCU, T. 349. In întunericul de la marginea oraşului..., nu ştiau cine sunt ceilalţi doi,... două umbre nesigure. V. ROM. martie 1970, 3. Se ivi din convoiul din spate o umbră înaltă care-şi mâna calul. BĂNULESCU, I. 42. Umbrele soldaţilor se şterseră... în noapte. NEAGU, î. 55. De o umbră, d-o nălucă, Frigurile îl apucă. Cf. pann, P. v. Iii, 53/7, zanne, p. ii, 559. O F i g. Adusese în liniştea ei de acasă umbra nehotărâtă a unei vieţi nouă. D. ZAMFIRESCU, T. S. 46. 3. (în filozofia idealistă, în concepţii religioase şi în basme) Partea eternă, spirituală a fiinţei umane; duhul unui om mort, fantomă, stafie; fiinţă supranaturală, nălucă (1). Nu mersă doară păsuri trei sute Umbra,... apoi din ochi piere iute. BUDAI-DELEANU, ţ. 295. După moartea lui, socotea Numa că umbra lui să află de-a pururea înaintea sa şi iaste martor de toate faptele sale. BELDIMAN, N. P. I, 173/21. Pentru ce vorbesc umbrele cu tine în vis, adormit fiind? TEODOROVICI, M. 74/19, cf. POLIZU. întunerecul domneşte; Tot e groază şi tăcere... umbra intră în mormânt. ALEXANDRESCU, O. I, 73, cf. PONTBRIANT, D. Nainte-mi stă un chip tremurător, Ce de spaimă crede-n umbre şi plânge de spaima lor. HASDEU, R. v. 152. Umbre strămoşeşti, sublime,... Din tăcutele morminte fruntea voastră renălţaţi. BOLINTINEANU, O. 124. Urechile-mi vâjâie mereu de cântecul umbrelor ce-o să le văd peste puţin pe cealaltă lume. EMINESCU, P. L. 122. Sunt umbra străvezie A marelui bărbat. CARAGIALE, O. VI, 435. „ Umbra lagunei"... rătăceşte din miezul nopţii până se albeşte luceafărul dimineţei. delavrancea, S. 66. Sfintelor umbre care aţi trecut, Nu, voi prin moarte nu aţi murit. MACEDONSKI, O. I, 20. Umbra lui Iancu pribegeşte prin satele româneşti. SANDU-ALDEA, D. P. 10. Pe furiş, din sloi lunar, Umbre intră-n câni şi latră. CODREANU, S. I, 288, cf. ŞĂINEANU, D. U. A trecut ca-nfiorarea unei umbre... Cine-a fost fantoma-n doliu, cu ochi mari de dezgropată? MINULESCU, VERS. 144. Ca 662 UMBRĂ -115- UMBRĂ o umbră din poveste Se strecoară-ncet. TOPÂRCEANU, O. A. 53. Umbra se dezlipi de la fereastră şi se îndreptă spre el, cu paşi moi. M. eliade, C. 48. Atotstăpânitoare stă oacheşa crăiasă, Popoarele de umbre pornind să-şi cârmuiască. VOICULESCU, POEZII, I, 52. Cred mulţi... Că palidele umbre ar fi trăit pe timpuri. PILLAT, P. 32. Intre cei din Hades, el singur are cugetul întreg, pe când ceilalţi nu sunt decât umbre rătăcitoare. A. DIMITRIU, E. 654. Shakespeare foloseşte umbra regelui ucis mişeleşte cu o deosebită ingeniozitate tehnică, v. rom. noiembrie 1964, 109. Când Odiseu coboară în Infern, umbrele morţilor se îmbulzesc în preajmă-i. LIICEANU, J. 191! Vin strigoii, se adună... Umbre, stafii despletite. PAMFILE, S. T. 131. Ό· (Ca termen de comparaţie, mai ales pe lângă verbe de mişcare) Ea zbură mai departe, ca o umbră din vro altă lume. MOZAICUL (1839), 471/7. Mergeam noi în cale ca umbre tăcute..., pe cărări pierdute.' ALECSANDRI, P. I, 126. Fug caii... Ca umbre străvezie ieşite din infern Ei zboară, eminescu, O. I, 98. [Somnambulul] se ducea uşor ca o umbră şi părea a fi un sul alb de aburi. DELAVRANCEA, T. 49. Prin grădina sub lună adormită, Umblat-am ca o umbră tăcută, rătăcită. PETICĂ, O. 139. Baba Aniţa... umbla ca o umbră prin colţul ei. sadoveanu, o. I, 220. -v· F i g. (Sugerează o imagine păstrată în memorie) Văzui trecând... pe dinaintea ochilor mei tabloul trecutului, nenumăratele sale fapte, umbrele eroilor. PELIMON, S. 238/18. A vitejilor umbră d-am şti să o cinstim. ALEXANDRESCU, O. I, 69. Oriunde am fugi, umbra ei ne va urmări, glasul ei ne va turbura somnul. GRANDEA, S. 291. Iată-ţi gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă, Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem! COŞBUC, P. II, 77. Umbre simpatice de departe, dincolo de moartea lor, mă urmăresc. IORGA, P. A. I, 14. Umbra băiatului se profilează de câte ori începusem o discuţie asupra rosturilor vieţii. A. HOLBAN, O. n, 285. Mă gândesc la trecut, la prietenii morţi; mă împresoară umbrele lor. LOVINESCU, S. I, 20. Din cele ce au trecut..., nici umbra lucrurilor nu se mai întoarce. SADOVEANU, o. IX, 151. Umbra imensului dispărut. CĂLINESCU, C. O. 91. (Precedat de prep. „de”, sugerează ideea de imaterial, de eteric) N-o simţea nimeni, aşa umbla, cu paşi de umbră, cu inima bătând de spaimă şi de fericire. SADOVEANU, O. VII, 328. Ό-împărăţia (sau lumea etc.) umbrelor = locul, lăcaşul, lumea morţilor. Cine vrea să trimiţă pe stăpânu-tău în împărăţia umbrelor? MOZAICUL (1838), 43/4. Trupul ei se risipea în aer... Se ducea în turburea împărăţie a umbrelor. EMINESCU, P. L. 20. Sporea mereu poporul Celor morţi... S-a mişcat acum de-a valma toată lumea-n locuinţa Umbrelor. COŞBUC, P. II, 5. Moartea i-a împăcat însă în lumea umbrelor. LOVINESCU, S. I, 72. Au trecut în lumea umbrelor. CÀZIMIR, P: 23. ♦ (în credinţele populare) Ştimă2 a comorilor. Cf. pamfile, COM. 70. Umbra... face cu banii încredinţaţi... aceea ce voieşte, id. ib. 18. Bolta aceasta [cu bogăţia] era păzită de o umbră. ŞEZ. I,' 286. 4. F i g. Fiinţă foarte slabă (şi bolnavă) care şi-a pierdut înfăţişarea şi puterea de mai înainte; ceea ce a rămas, lipsit de vigoare, din ce a fost odinioară. O sărmană umbră, orfană şi slabă... Din zori până-n noaptea neagră... mereu lucrează. EMINESCU, O. IV, 364. Nu mai era el, omul puternic şi plin de viaţă: în câteva zile se făcuse numai umbra din ceea ce fusese odinioară. SLAVICI, ό. I, 177. Nu mai e Ştefan! - Dar cine e? - Umbra marelui Ştefan, delavrancea, o. ii, 22, cf. PAMFILE, J. I, 136. L-am găsit atât de slăbit de boala ce-l doborâse, încât nu mai era decât umbra omului senin de altădată. PUŞCARIU, D. V. 254, cf. SCRIBAN, D. Blestemat să fie, Capul să nu-ţi ţie, Umbră să rămâi! balade, ii, 167. -0- (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O umbră de om, un bătrân cu barba până la genunchi. ISPIRESCU, L. 101. Poate-se gândi o umbră de om ca mine la aseminea favoare? LAMBRIOR, S. 232. Ce slab ajunsese în urmă, era mai mult o umbră de om! vlahuţă, O. A. 149. Se uitau la umbra aceea de om ai cărui ochi sclipeau înfiorători. ARDELEANU, D. 45. îl aşteaptă... umbrele alea de copii. SAHIA, N. 94. Se uita îndurerat la umbra ceea de femeie, un pumn de piele şi oase. BART, E. 388. <> (Prin analogie) Vechile-i instituţii se şterg, s-au ruginit... Noroade le vezi ocârmuite De umbra unor pravili. ALEXANDRESCU, O. I, 86. 5. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Semn abia perceptibil, (învechit, rar) umbrire (4); cantitate foarte mică de ceva; urmă. E proaspăt bărbierit, cu o uşoară umbră de pudră. C. PETRESCU, C. v. 64. Obrazul prea rumen... şi acea umbră de mustaţă roşie. VINEA, L. I, 67. (Fiind vorba despre abstracte) Nice altă umbră de dovadă nu pot să aducă. MAIOR, IST. 60/25. Sfârşitul voinţei lor de a nimici acum cu totul umbra de neatârnare ce o mai avea Ţara Rumânească. F. AARON, I. I, 147/7. Se mulţumeşte C-o umbră de putere, c-o cruce ce luceşte. CREŢEANU, M. 7/22. Şi cum am socoti că, cu cea mai mică umbră de dreptate, am putea izgoni pe ţărani! KOGĂLNICEANU, S. a. 168, cf. PONTBRIANT, D. Nici o umbră de probabilitate. HASDEU, I. C. I, 44. In viaţa ta luminoasă nu s-a putut ivi nici umbra măcar a unei dureri. EMINESCU, P. L. 55. Nici umbră de-ndoială n-am că veţi şti să vă purtaţi cuviincios. CARAGIALE, O. II, 296. Rezultă, fără umbră de îndoială, că art. 24 este restrictiv, delavrancea, o. viii, 569, cf. TDRG. Şi-a pus paharul jos şi a început încet, simplu, fără umbră de emoţiune în glas. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 260. Să aibă numai umbră de bănuială că i-ai putea întuneca aureola, ţi se face... duşman. AGÂRBICEANU, O. II, 524. De-aş atinge scumpa ta fiinţă Cu cea mai mică umbră de dorinţă, Aş profana iubirea mea curată. CODREANU, S. I, 114. Ea râde fără nici o umbră de nelinişte. A. HOLBAN, O. II, 77. Zâmbi în sineşi, dar cu o umbră de tristeţe. REBREANU, R. I, 52. Boala lui era grea de tot şi... nu-i rămânea nici umbră de scăpare. MIRONESCU, S. A. 33. Umbra de bunăvoinţă pe care a avut-o a dispărut complet. MUŞATESCU, T. 31. Ar fi putut să-şi căpătuiască toţi copiii în chip onorabil, departe de orice umbră de mizerie. CĂLINESCU, E. 20. Nici o umbră de/teamă nu poţi întâlni pe chipul vreunuia. BART, S. M. 17. Veneţia... avea să păstreze încă timp de trei secole o umbră de independenţă. OŢETEA, R. 290. Ţi-oi zice fără umbră de căinţă. BLAGA, POEZII, 37. Situaţia acestuia, nemaiîntâlnită, îi stârnea o umbră de invidie şi-atât. NEAGU, î. 87. 6. F i g. Credinţă, impresie neîntemeiată, care nu corespunde realităţii sau logicii faptelor; ceea ce înşală, 662 UMBRĂ -116- UMBRELĂ amăgeşte simţurile sau mintea; părere (2). Toate şi le vinde pe o speranţă numai, Când are înainte o umbră de domnie. HELIADE, O. I, 217. Autonomia... devine umbră, devine o amăgire. BARIŢIU, P. A. iii, 231. Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi. EMINESCU, O. I, 59. Să pot obţine măcar umbra unui succes, atât de trebuincios debutantului. MACEDONSKI, o. iv, 3, cf. şăineanu, D. u., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. ♦ Plăsmuire a imaginaţiei; arătare, vedenie, fanţasmă. închinătorii ceia adeveriţii înckină-se... nu umbreei şi arătarei, ce adevărului. CORESI, EV. 162. Cu dorinţă-nflăcărată, braţile mele întind umbrei scumpe-nchipuite, ce în veci 0 gm în gând- hrisoverghi, P. 72/4. Zadarnic după umbra ta dulce [braţele] le întind: Din valurile vremii nu pot să te cuprind. EMINESCU, O. I, 213. Copila mea,... jumătate de umbră şi jumătate de nefiinţă, cum te găseşti tu undeva în închipuire şi, desigur, nicăieri, dar totuşi - continuu prezentă în marile mele aşteptări. ARGHEZI, S. vil, 8. Am început noul roman... Sentimentul de semnificaţie a eroului, care mă stăpânea când mă vizita ca umbră, scade. CĂLINESCU, C. O. 75. III. Compuse: (Bot.) umbra-iepurelui = a) plantă cu .tulpina rotundă, erectă, cu frunze glabre, cu flori alburii cu dungi verzi, fructele fiind hace negre, mărunte; sparanghel sălbatic (Asparagus tenuifolius). Cf. DDRF, PH1LIPPIDE, P. 98, BRANDZA, D. 411, GRECESCU, FL. 555, panţu, PL..; b) (regional) sparanghel (Asparagus offiçinalis). Cf. drlu,conv. lit. xxm, 1 059, brandza, fl. 444,' BIANU, .D. s.,· JAHRESBER. XK-XX, 54, PANŢU, PL., ŞĂINEANU, .D. U., SIMIONESCU, FL. 345, BORZA, D. 25; c) plantă cu tulpina erectă, rotundă, cu ramuri rotunde, striate, cu frunze ascuţite, fmctele fiind bace roşii, mărunte (Asparagus polyphyllus). Cf. brandza, D.. 412, panţu, pl., cade; d) plantă cu tulpina înaltă, erectă, ramificată, cu frunze ascuţite, glabre şi cu flori galbene-verzui (Asparagus collinus). Cf. BRANDZA, D. 411, PANŢU, pl., CADE, SCRIBAN, D.; e) Asparagus plumosus. M. E. HORT.; f) nume dat unui arbore mic, cu flori galbene dispuse în racem fals (Sarothamnus scoparius). BORZA, D. 156; g) (regional) aglică (Filipendula vulgaris), alrm sn n h 476/284. .Cf. cihac, i, 297, BARCIANU, CATANELE, 31, PAMFILE, J. I, 136, HII 79, 130, 142, iii 139, 226, 261, v 389, vii 83, xn 286, xiv 65, 173, XVI 103, 146; (regional) umbra-iepurelui (sau -iepurilor) = ferigă (Aspidium). Cf. ŞEZ. XV, 30, ALR I 1 908/259; (regional) umbra-nopţii = a) lăsnicior (Solanum dulcamara). Cf. bianu, D. s., SCRIBAN, D., BORZA, D. 161, ŞEZ. XV, 141; b) zâmă (Solanum nigrtim). CONV. LIT. XXIII, 1 059, DDRF, BRANDZA, FL. 341, GRECESCU, FL. 421, PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., cade, simionescu, FL. 206, borza, d. 161; c) numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (care-şi deschide florile la căderea nopţii). Cf. jahresber. xix-xx, 38, h iv 84, xi 327; (regional) umbra-cucului = a) sparanghel (Asparagus offiçinalis). Cf. bianu, D. S., panţu, PL. 286, cade, borza, D. 25; b) nume dat unei plante mici, stolonifere, cu fructe sub forma unor boabe roşii, de mărimea cireşelor. Cf. H v 279; (regional) umbra-muntelui = creţişoară; (regional) umbrarul-muntelui (Alchemilla vulgaris), bqrza, d. 13; (regional) umbra-furnicii = plantă erbacee cu frunze acuminate şi cu flori roz deschis, dispuse în inflorescenţă (Goniolimon besserianum). id. ib. 78; (Omit.) (regional) umbra-nopţii = cucuvea (Athene noctua). BĂCESCU, PĂS. 172, 252, FORM. CUV. I, 72; umbra-boului = pasăre foarte mică, nedefinită mai îndeaproape, care stă de obicei pe lângă boii care pasc. Cf. scriban, d.; umbra-găiţii = nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape. Cf. şez. XIV, 135. -Pl,.: umbre. - Şi: (învechit, rar) imbră (PSALT. 229), limră (ib.), (regional) limbâră (ALR I 389/402, GLOSAR REG.) S.f. - Lat. umbra. UMBRĂRI vb. IV. Refl. (Prin nord-vestul Transilv.; despre vite) A se odihni vara la umbră (I 1). FD I, 201, TEAHA, c. N. 278. - Prez. ind. pers. 3: umbrăreşte. - V. umbrar. UMBRĂ VIOARĂ s.f. v. dumbrăvioară. UMBREA s.f. v. umbrelă. UMBREÂJĂ s.f. = mreajă. (Prin sud-estul Transilv.) Element decorativ la costumul popular românesc, cusut pe mânecile şi pieptul cămăşii (PĂCALĂ, M. R. 519) sau pe mânecile iei de la altiţă în jos până la pumnaşi, râu (3) (com. din bran - zărneşti); cusătură decorativă, mai lată de un deget, cu care se încheie marginile cămăşii ţărăneşti, c h e i ţ ă (brebenel, GR. p.). Mânecile şi pieptul [cămăşii] se împodobesc cu ornamente filigrane de forme foarte varii..., spărtura, umbrejile, beata, păcală, m. R. 518. UMBREĂLĂ s.f. (Regional) Loc răcoros (Băniţa -Petroşani). Cf. Ain 18. -Pi.:? - Umbri + suf. -eală. UMBREÂNĂ s.f. v. mreană. UMBRELÄR s.m. Persoană care lucrează sau vinde umbrele (1). Cf. bar. - munt., w. 681'/17, stamati, v. 612V34, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., NOM. PROF. 37. Umbrelarii mor de foame tocmai pe această vreme prielnică industriei lor. ALAS 9 viii 1936, 8/7, cf. IORDAN, L. R. A. 163, scriban, D., scl 1978, 326. -Pl.: umbrelari. - Umbrelă + suf. -ar. UMBRELĂT, -Ă adj. (Bot.; învechit, rar) Umbelat. Florile stau în strugur, umbrelat neregulat, şi sânt frumoase, albastre. J. CIHAC, I. N. 284/12. -Pl.: umbrelaţi, -te. - Din fr. ombrelle (după umbrelă). UMBRELĂ s.f. 1. Obiect destinat să apere de ploaie sau de soare (o persoană, o masă în aer liber etc.), alcătuit dintr-o pânză sau dintr-un alt material care se poate strânge sau întinde (în forma unei calote sferice) prin intermediul unor spiţe metalice fixate radial pe un 671 UMBRELĂRIE - 117- UMBRENIŢĂ baston. V. cortel, parapleu, parasol (1). Cf. PREDETICI, D. II, 299v/30. Umbrele de pânză de cele mai bune (a. 1796). IORGA, S. D. VIII, 85. Umbrele de matasă, de dame, şi de cele mari (a. 1811). id. ib. viii, 51, cf. DRLU, LB. Ca să nu-l pătrundă arşiţa soarelui..., şi-au făcut o umbrelă. DRĂGHICI, R. 57/12. îmbrăcată galant, cu o umbrelă în mână. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 424, cf. ISER. Puneţi în locul umbrelei, care ne apără atât de puţin de ploaie, o mantelă. MAN. SĂNĂT. 66/3, cf. BAR. - MUNT., W. 68l'/7, STAMATI, V. 612'/28, POLIZU, PONTBRIANT, D. Stă călare regele... adăpostit subt o umbrelă rotundă, pe care i-o ţine dasupra capului un slujitor. ODOBESCU, S. in, 111. Nu-mi ascund pălăria, nici umbrela, caragiale, O. II, 163, cf. DDRF. Bogaţii se ascund în cupele; negustorii, sub umbrele; meseriile libere, sub pălării. D. ZAMFIRESCU, O. V, 139. La un colţ, un om sta supt o umbrelă, sandu-aldea, a. m. 59, cf. alexi, w. Rezimându-şi vârful umbrelei de banca lui, îi taie orice chip de retragere. STERE, S. 205, cf. AGÂRBICEANU, S. P. 90, NICA, L. VAM, 259, ŞĂINEANU, D. U., A. HOLBAN, O. II, 148, CADE. El a presimţit schimbarea vremii şi a venit cu umbrela. REBREANU, R. I, 43. Ploua şi nu aveam decât o singură umbrelă. M. ELIADE, M. 55. De sub vechile umbrele,... Umede de-atâta ploaie, Orăşenii pe trotuare Par păpuşi automate. MINULESCU, VERS. 197, cf. TOPÂRCEANU, O. A. I, 114. Părea... foarte preocupată să închidă şi să deschidă umbrela de dantelă. C. PETRESCU, î. II, 5. Bădia Ionică mergea învărtindu-şi uneori umbrela de soare. BRĂESCU, 0. A. Π, 49. Am găsit şi o umbrelă. VLASIU, A. p. 293. Umbrela e un scut al omului împotriva cerului intemperiilor. TEODOREANU, M. U. 123. Aflaţi, duduie,... că eu port un cortel, nu o umbrelă. SADOVEANU, O. XIV, 26. Plecase fără umbrela lui cea cât o şatră. PUŞCARIU, D. v. 192, cf. SCRIBAN, D. Are o umbrelă de cucoană mică. ARGHEZI, C. J. 144. Avea şi o umbrelă... cu garnitură de dantelă. CĂLINESCU, E. O. I, 46, cf. vinea, L. II, 137. Inele imense la mâna dreaptă, iar în cea stângă,... umbrela. CIOCULESCU, C. 342, cf. NALR - O II MN 275, 1 599. <> F i g. Scorburoşii nuci întind Pe-alocuri negrele umbrele. SĂM. vi, 892. Din solitarul porumbel călător S-a desprins uimitoarea umbrelă, Un fulg plăpând. BOTTA, s. n, 194. <> (Adverbial) Avea porumbei de toate soiurile: încălţaţi..., guleraţi..., cu coada desfăcută umbrelă. DUNĂREANU, R. 205. + (Regional) Obiect care se pune deasupra coşniţei de albine ca să o ferească de ploaie sau de arşiţa soarelui (Toarcla- Victoria), chest. vi 113/29. 2. (Bot.; învechit, rar) Umbelă. Cf. bar. - munt., w. 188‘/9. 3. C o m p u s e: (Bot.) umbrelă-spinoasă = scaiul-dracului (Eryngium campestre). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1 059, TDRG; umbrelă-stelată = ştevie (Astrantia maior). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1 059, DDRF, TDRG. -Pl.: umbrele şi (regional) umbreli (alri 1 879/789, 808, 810, 839, 840, 887, 898). - Şi: (regional) umbrilă (alr i 1 879/790, 890, 900, 926), umbrea (graiul, i, 214, alr 1 879/730) s.f. - Din fr. ombrelle, prin apropiere de umbră. - Umbrea: sg. refăcut după pl. UMBRELĂRIE s.f. (în dicţionarele din trecut) 1. Fabrică sau atelier în care se confecţionează umbrele. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., barcianu. ♦ Prăvălie în care se vând umbrele. Cf. polizu. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea umbrelelor lucrate şi destinate vânzării. Cf. polizu. - PL: umbrelării. - Umbrelă + suf. -ărie. UMBRÉLNIC, -Ă adj. (Rar) Care aduce sau care provoacă suferinţă, tristeţe, durere. Amorul umbrelnic (a. 1840). CAT. man. II, 197. Aşa fu ieri şi fl-να astăzi Un ceas umbrelnic, prea amar. blaga, p. 82. - PL: umbrelnici, -ce. - Umbri + suf. -elnic. UMBRELUŞĂ s.f. (Rar) Umbreluţă (1). S-a răsucit pe călcâiele pantofilor, subţiri şi înalţi de-o şchioapă..., ameninţându-i şi pe ei cu frigarea umbreluşei vişinii. v. rom. februarie 1954, 8. - PL: umbreluşe. - Umbrelă + suf. -uşă. UMBRELLIŢĂ s.f. 1. Diminutiv al lui umbrelă (1); (rar) umbreluşă. Umbreluţă norocită, Ia seama că eşti menită Să umbreşti un obrăjel. CONACHI, P. 188, cf. polizu, pontbriant, D. începură a-şi ascunde obrajii din dosul umbreluţelor. ODOBESCU, S. I, 385. Sub umbreluţa azurie, se vede sclipind părul cel blond. CARAGIALE, O. IV, 17, cf. DDRF, BARCIANU. Ea, CU vârful umbreluţei, mişca un pai, jos, pe pământ. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 105. Cu o mişcare nervoasă, a zvârlit umbreluţa pe masă. SANDU-ALDEA, D. P. 151, cf. ALEXI, w. Cu un săculeţ plin cu nimicuri femeieşti pe o mână, cu umbreluţa în alta..., era gata de drum. HOGAŞ, H. 103. A trecut pe lângă noi..., legănând pe umeri o umbreluţă colorată. A. HOLBAN, O. II, 206. îşi strângea cu mâna umbreluţa albastră şi îşi ridica pe furiş o sprânceană. M. eliade, D. 47. O femeie fixa tavanul cu ochi mici, răzimată în umbreluţă. BRĂESCU, O. A. Π, 274. Cucoanele şedeau pe bănci..., făcând — cu vârful umbreluţelor - desemnuri simbolice pe nisipul stropit şi greblat. TEODOREANU, M. II, 68. începu... a povăţui pe copii cu umbreluţa ei scurtă, făcând semne şi agitând-o. Sadoveanu, O. IX, 85. Surâdea în gând unei siluete graţioase, în crinolină albă, cu o umbreluţă cât o palmă. I. M. sadoveanu, S. 16. Era... cu umbreluţă de soare şi tocurile înalte. VINEA, L. II, 106. Umbreluţa îi căzuse din mână şi soarele de toamnă ardea deasupra lor. N. MANOLESCU, A. N. I, 129. <> F i g. Umbreluţele de liliac şi ghioceii sădiţi de el. GALACTION, O. A. I, 317. 2. C o m p u s e: (Bot.) umbreluţă-de-apă (sau -de-baltă, -de-bălţi) = buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris). Cf. CONV. LIT. ΧΧΙΠ, 1 059, DDRF, BRANDZA, FL. 220, PANŢU, PL., CADE. 3. Organ al seminţei unor plante compozite (de ex. susaiul, scaietele, păpădia), în formă de umbrelă (1), cu ajutorul căruia seminţele se răspândesc la distanţe foarte mari; papus. Cf. mehedinţi, G. f. 165. O sumă de plante... leagă seminţele lor de nişte umbreluţe fine, care pot pluti cu cel mai uşor vânt. id. ib. -PL: umbreluţe. - Umbrelă + suf. -ufă. UMBRENIŢĂ s.f. = (prin nordul Munt.) mreniţă. Cf. HIX510. 676 UMBREŢ -118- UMBRI UMBREŢ s.n. (Regional) Locuinţă provizorie făcută la fânaţe, pentru a servi ca adăpost în timpul cositului (Runcu Salvei - Năsăud). Cf. chest. ii 36/258. - Pl.: umbreţe. - Umbră + suf. -eţ. UMBRI vb. IV. 1. T r a n z. A face, a ţine, a da umbră (I 1); a acoperi cu umbra sa; a adumbri. Purta lăngezii, punea-i... înpature, cum viendPătru încă-i cu umbra să umbrească vreunul de ei. CORESI, L. 19/1. Coconul zăcea pre mirişte şi venea un văltur de-l umbrea. MOXA, 388/23. Fu nuor şi umbri pre ei şi să spăriară când întrară ei în nor. N. TEST. (1648), 80v/7. Încă grăind el, iată nuor luminat umbri pre ei. BIBLIA (1688), 763*/21. Omul... cu bucurie caută la lemnul înfrunzit, carele îl umbrează pre el veara. ŢICHINDEAL, A. M. 380/18. O mulţime de tineri oşteni... cu capetele sus, aruncând dinapoia lor penele ce umbrea coifurile lor. BELDIMAN, N. P. I, 44/8, cf. DRLU, LB. Codruri ce pre Dacia umbrează. ASACHI, S. L. I, 66. Umbreluţă norocită,... eşti menită Să umbreşti un obrăjel. CONACHI, P. 188, cf. ISER. Păduri tinere umbreau dealurile. RUSSO, S. 127. Floarea espusă arşiţei soarelui, ce nu are nimic s-o umbrească. NEGRUZZI, Ş. I, J45, cf. POLIZU. Copaci tineri..., Ce în vârsta mea de aur cu verzi frunze mă umbreaţi! ALEXANDRESCU, O. I, 341, cf. PONTBRIANT, D., ALECSANDRI, P. IU, 326. Sub salcâmii înfloriţi ce mormintele umbreau, In reverii de copil paşii mei se rătăceau. GRANDEA, S. 12. Copaciul sacru... umbreşte statua Dianei vănătoriţe. ODOBESCU, S. ni, 75. Cu grijă tu ramura s-o-ngropi,... Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu. EMINESCU, O. I, 129. In poiană vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase. CREANGĂ, P. 288. Vlăstarii de stejar..., pentru ca să ajungă să umbrească un întreg câmp cu ramurile lor, trebuie timp. MACEDONSKI, O. IV, 5. Izvoare repezi şi umbrite de păduri seculare, vlahuţă, R. P. 91, cf. DDRF, BARCIANU. Vom merge-n vii, la sate... Ne va umbri smochinul. COŞBUC, P. II, 216, cf. ALEXI, W. Acelaşi loc iubit umbreşti.... Nuc falnic, strajă din poveşti. IOSIF, PATR. 7. Patru case erau aşezate atât de aproape de munte, încât brazii de pe coaste le umbreau curţile. AGÂRBICEANU, A. 113. Ouăle... ţinându-le cu mâna în zarea luminei şi cu cealaltă umbrindu-le deasupra ca să vadă părăluţa. AL lupului, p. G. 50. Cireşii cei bătrâni... umbreau uliţa. SADOVEANU, E. 114. Cine o să-mi răspundă de lângă zidul tău lung, umbrit de un plop cu foile clătinate? ARGHEZI, S. v, 82. Copacul..., umbrit de alţii, se întinde... spre a se bucura de soarele oglindit. CĂLINESCU, C. O. 153. Umbrind solul, subarboretul împiedică instalarea buruienilor care sunt un mare duşman al pădurii. RĂDULESCU, S. 41, cf. ALR I 389/35, 247, 269, 347, 786. Inchinar-oi codrilor... D-oi muri, M-or tot umbri, Cu frunza m-or învăli. BALADE, II, 254. Căci pomu poami rodeşti Şî la umbrî ti umbreşti. FOLC. MOLD. II, 178. Copaciul când înfrunzeşte Pe mai mulţi sub el umbreşte, zanne, p. I, 149. (F i g.) Când va fi să fie, să-l umbrească moartea pe neştiute. AGÂRBICEANU, O. I, 309. Cresc între voi, ci umbrit de mâinile mele, Misticul rod se rotunjeşte în altă parte. BLAGA, POEZII, 99. "ν’ (Construit cu dativul) Vai, duduie, se tângui Anica, intrând pe uşă şi umbrindu-şi ochii cu degetele. SADOVEANU, O. XIV, 79. ❖ (Subiectul indică părul, genele etc.) Serioasa lui frunte o umbrea sălbatec închisul şi lucindul său păr. MOZAICUL (1839), 754/13. Ochi negri..., Umbriţi de nişte gene stufoase de mătase. BOLINTINEANU, O. 214. Fruntea cea umbrită de bucle de argint. EMINESCU, O. I, 17. Genele lungi îi umbresc ochii. A. holban, o. II, 338. Sprâncene codate umbreau ochii întunecoşi. SADOVEANU, O. I, 232. -v* (Rar; cu determinări introduse prin prep. „de”, care arată sursa de lumină) Ramurile, dese pe unele locuri, îl umbreau de lună. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. (Tranz. f a c t.) Când strugurii încă sânt foarte cruzi, ne învaţă să-i legăm şi să-i umbrim de soare cu frunza. GOLESCU, S. 270. "v-R e f 1. p a s. Un râu frumos, a cărui apă este limpede şi curată, umbrindu-se de amândouă ţărmurile de păduri (a. 1852). RET. rom. 195. Ψ Intranz. Să vor rădica toate zilele în carele umbreaşte norul peste cort. BIBLIA (1688), 100 bis’/57. Acel frasin cu întinsa rădăcină Care-umbrează cu mii de ramuri. ASACffl, S. L. I, 75v. Cânele [de vânat] să aibă la spate o coadă ţeapănă... şi care să umbrească departe. ODOBESCU, S. III, 66. Şi-atâta foc a fost, că nici măcar Umbrind vrun nor n-a mai scăzut arsura. COŞBUC, P. II, 280. Prin văi adânci umbresc platanii cu frunza lată. BART, S. M. 47. Micuţe culmi, pe vale, umbresc ca trase storuri. PERPESSICIUS, S. 27, cf. ALR I 389. Ce-i aceea ce primăvara mugureşte, vara umbreşte, toamna hrăneşte şi iarna încălzeşte? (Pomul). SBIERA, p. 322, cf. gorovei, c. 301. ♦ F ig. (învechit şi regional) A apăra, a ocroti, a proteja (pe cineva sau ceva); a păzi (I 3), a veghea. Cu spatele sale umbri-te-va şi supt arepile lui nădăieşti-te. PSALT. 190. Mă voiu giura cu braţele meale ceale înalte... şi cu curate olovire ce-mi umbreadză sfânt creaştetul miu. ŒUD, 220/8. Bucură-te şi te veseleşte..., că tu eşti umbrată de darurile Duhului Svânt. VARLAAM, C. 437. Ca lumina tu mă făreaşte, Supt aripi sfinte de mă umbreaşte. DOSOFTEI, PS. 47/6. D[u]/î[u1] Sj\a\nt va pogorî spre tine şi puterea Celuia-de-Sus te va umbri, biblia (1688), 789*/30, cf. GCR i, 286/10. Svânta besierică multe şi mari taine are, carile le umbreadză ea pentru svinţirea sufletească a pravoslavnicilor creştini (a. 1697). bv I, 345. Ştefan dintr-acea domnească rădăcină au odrăslit, care pe pământul Moldavii cu înalte vrednicii l-au umbrit (cca 1770). arhiva r. i, 41/10. Cu fireasca ta înţelegere şi dreapta credinţă,... spre îndreptarea şi statornicirea ţării, umbreşti pe locuitorii ei (a. 1815). uricariul, I, 230. Numai acea de sus milă pe dânsele le-au umbrit, Căci pre puţine din ele de cătră turci s-au robit. BELDIMAN, E. 87/11. Mila Sfinţiei sale să vă umbrească, dăruindu-vă cele de folos (a. 1822). URICARIUL, XI, 356. Viitorul nu ne va spăimânta, pentru că mâna ta cea preaputernică ne va umbri. MARCOVICI, D. 17/13. Şi braţu-ţi de dreptate Umbrească ţara toată. ARICESCU, P. E. 9/22, cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, COm. din ZAGRA - NĂSĂUD. I n t r a n z. Mai vârtos cu a Sfinţiii sa/[e] mz'/[ă] să fim umbriţ (a. 1656). IORGA, S. D. IV, 47. Duh, de-nţălepciunea ta să-mi dai cugetelor meale..., preste lucrurile meale să umbredzi. DOSOFTEI, PS. 504/17. D[u\mn[é]zeu umbreaşte (să-l ocrotească B 1938)preste dânsul toate zilele, biblia (1688), 152'/9. Avearea omului bogat, cetate tare, şi mărirea ei mult umbreaşte. ib. 4382/37. Braţul cel puternic d{umne]zeiesc de sus să umbreze deasupra lui şi să-i dea darul şi ajutoriul său 678 UMBRI -119- UMBRI cel ceresc, bariţiu, p. a. iii, 177. (Construit cu dativul) /[isu]s doarme în vale, îngerul îi umbrează (a. 1802). GCR II, 190/11. 2. R e f 1. A se aşeza la umbră (11), a se adăposti Ja umbră, a sta la umbră, a se adumbri; p.extase răcori (2). Atât stăpânul, cât şi cărăuşul, vrea să să umbrească în umbra măgariului. GOLESCU, S. 187. Aici pe unde astăzi e numai câmp, otavă, Umbri-se-vor urmaşii sub Roşia Dumbravă. ALECSANDRI, p. iii, 234. Nu putu nici să se apropie să se umbrească puţin. ISPIRESCU, L. 350, cf. ddrf, zanne, p. iv, 258. Divinităţi robuste străbat holdele şi se umbresc subt frunzele viei. ARGHEZI, S. IV, 23. Mi-e greu De drumul cest reu, Vin să odinim Şi să ne umbrim. POP., ap. GCR II, 326. Mult e umbră şi răcoare,... Ai, soro, să ne umbrim! TEODORESCU, P. P. 307. Codrule,... Slobozi-mi o ţâr’ de umbră, Sub tine să mă umbresc. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 376. Când te gândeşti că te umbreşti, Mai tare te dogoreşti. RETEGANUL, TR. 24, cf. SEVASTOS, C. 203, ŞEZ. I, 79. N-ai frunză să m-ascund, Nici umbră să mă umbresc, podariu, fl. 36. Doi, trei păltinei, Nalţi şi subţirei. Dar su’ umbra lor Cine se d-umbreşte? RĂDULESCU-CODIN, L. p. I, 8. Codrule, frunză rătundă, Ia slobozi un pic de umbră, Să mă umbresc cu-a mea mândră. VICIU, F. 67. Supt ăi trei pui de tisă Să umbresc trei cârlăiori. GIUGLEA - VÂLSAN, R. S. 212, cf. FOLC. TRANSILV. II, 315. La umbră de şapte brazi Umbrescu-se şapte fraţi. CAF iii, 367. ❖ T r a n z. fact. Câmpuşor cu iarbă verde... Numai păsărelele îşi umbresc aripele. eminescu, l. p. 69. ♦ F i g. (învechit, rar) A se afla în umbră (I 2). lntunerecul în care să umbresc trupurile cereşti. PISCUPESCU, o. 96/23. 3. T r a n z. A face să devină mai puţin luminat, să arate mai puţin luminos, a face obscur (1); a întuneca. Numele lui D[u\mn[t\dzău ca cu dalta s-au închipuit... Şi negura umbrează piatra pentru să nu să cunoască precum arată. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 108r/5. O fetiţă c-un chip aşa de frumos, Cât se părea că umbreşte pe soarele luminos. PANN, E. I, 2/20. Coboară seara blândă, umbrind albastra cale. PETICĂ, O. 45. O cameră întunecată, cu lumina umbrită de stamba perdelelor înflorite. C. PETRESCU, S. 29. O înserare precoce umbreşte lumea, arghezi, S. XIII, 35. [Natura] când un nor trecător o umbreşte. VIANU, L. R. 265. O nuntire de fluturi, parcă neclintiţi... umbri lumina lunii. BARBU, PRINC. 14. Bine-ai venit, fiinţă preaciudată..., Mai neagră decât aripa blestemată A bufniţei care umbreşte luna. doinaş, a. p. 25. Ό· E x p r. (învechit, rar) A umbri ochii cuiva = a scăpa de supravegherea, de urmărirea cuiva. Ia împreună cu tine slugile d[o]mnului tău şi goneaşte după el..., să nu-ş afle lui cetăţi tari şi va umbri (ş i să ne scape din ochi B 1938) ochii noştri. BIBLIA (1688), 2362/26. O* Refl. Drumul se umbrea mai tare, ramurile se întindeau mai mult. PETICĂ, o. 268. Pe-alocuri unde era desime, trecerea lor se umbrea. SADOVEANU, Ο. XXI, 319. Când ziua cu totul s-o umbri, Voi reciti Pasteluri, pillât, P. 84. (F i g.) Ce mi-a fost mai drag pe lume în ochi mi s-a umbrit, id. ib. 196. ♦ Intranz. (Regional) A se însera; a se înnopta (Voineasa - Călimăneşti). alr i 1 221/798. ♦ F i g. A face să fie, să pară mai puţin important, merituos, valoros etc.; a eclipsa. Născuţi în umbra divinităţii; s-o umbrim să ne fie idealul. CIORAN, C. A. 115. Lirica lui Eminescu... a umbrii câteva din inspiraţiile poetice ale trecutului apropiat, vianu, l. r. 127. Au grijă ca nimic să nu umbrească ideea principală a spectacolului. T mai 1964, 73. <> R e f 1. pas. Cele importante să reiasă în reliev pe primul plan, cele secundarie să se umbrească pe planul al doilea. HASDEU, I. v. X. ♦ F i g. A face să slăbească în intensitate (sentimente, trăiri interioare etc.). O singură dată prietenia noastră a fost puţin umbrită. IBRĂILEANU, A. 24. Emoţiune sinceră, umbrită de oarecare ironie. BRĂESCU, v. 82. Simpatia faţă de oameni e umbrită de zâmbetul fulgurant al ironiei. CONSTANTINESCU, S. I, 198. Un singur lucru îmi umbrea bucuria, v. rom. 1966, 63. Resemnarea... pare a fi umbrită de accentele unei încrâncenări în refuz. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 5, 11/3. -0- (în forma negativă a participiului) Ne violentează amintirile încă neumbrite de trecerea anilor. CONTEMP. 1948, nr. 108, 1/1. -O· Re f 1. Reţii însă uneori exact evenimente neînsemnate..., dar altele esenţiale în viaţa ta se umbresc: capriciul memoriei. A. HOLBAN, O. Π, 285. Bunele sentimente... nu se umbresc. VIANU, L. R. 174. Fericirea care îi inundase până atunci chipul se umbrise, preda, DELIR. 412. ♦ F i g. (Complementul indică vocea) A face să-şi piardă sonoritatea; a voala. Glasu-i era cald şi învăluit, umbrit parcă de păreri de rău. sadoveanu, O. III, 201. ♦ R e f 1. F i g. (învechit şi regional) A-şi pierde puterea de judecată, raţiunea, a se tulbura la minte. Să umbresc, precum samănă, din multa bucurie, şi cei preaînţelepţi bărbaţi. AETHIOPICA, 86724. Lăuza nu se lasă singură în cameră până la 40 de zile de la naştere, că se umbreşte, pamfile, DUŞM. 271. 4. T r a n z. A face să aibă o culoare, o nuanţă mai închisă, a colora mai intens; a întuneca. Abia începuse tuleiele bărbei să-i umbrească peliţa copilărească. ODOBESCU, S. III, 177. Ochii umbriţi de cearcăne mari albastre. C. PETRESCU, î. I, 50. Pământ umbrit de brazde cât duc ochii. PILLAT, P. 228. Partea inferioară este albă, umbrită mai mult sau mai puţin cu galben. LINŢIA, P. I, 63. Ό· Refl. Treptat câmpul se umbreşte sub a brazdelor desime. ALECSANDRI, P. in, 41. Au crescut focul şi s-au aşezat pe spate, privind cerul care se umbrea în coloarea florilor de toporaşi. sadoveanu, O. XIII, 859. ♦ A acoperi cu umbră (13) o porţiune dintr-un desen, dintr-o pictură etc.; a face umbre, a da umbre unui desen. Cf. polizu, barcianu, alexi, w., şăineanu, d. u., CADE, SCRIBAN, D. ♦ T r a n z. şi r e f 1. F i g. (Despre ochi, chip) A (se) întrista, a (se) posomorî (1). De neagră întristare nalta frunte-i s-a umbrit. ASACHI, S. L. I, 69. Privirea lui se umbri de un nor de melancolie. petică, O. 340. Inginerul tăcu un răstimp; durerea îi umbri faţa. AGÂRBICEANU, A. 513. Ochii postelnicului se umbriră. SADOVEANU, O. XIII, 555. Durerea Cu cearcăne viorii ţi-a umbrit zâmbetul ochilor. S februarie 1960, 35. 5.1 n t r a n z. şi refl. (Rar) A apărea ca o umbră (112); a se întrezări; a se contura. Privi lung-lung în zarea întunecată, spre piscurile ce abia umbreau la marginea cerului. MIRONESCU, S. A. 70. A intrat... gătită cu toate podoabele... I se umbrea linia fiinţii printre văluri. SADOVEANU, O. XV, 441, cf. DEX. -Prez. ind.: umbresc. - Şi: (învechit şi regional) umbră (alr i 389/ 112, 230, 243, 289, 298, 347, 363, 418, 532, 578, 679, 709, ib. 1 221/798; prez. ind. umbrez) vb. I. - V. umbră. 678 UMBRIAN -120- UMBRIŞOARĂ UMBRIÀN, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. (La pl.) Vechea populaţie a Umbriei; (şi la sg.) persoană care făcea parte din această populaţie. Plaut, umbrian din naştere, scrie în cea mai pură latină. IST. L. ROM. 1, 33. Limbă indo-europeană, vorbită de triburile umbrienilor din Italia centrală. M. D. LINGV. 2. Adj. Care se referă la umbrieni (1), care aparţine umbrienilor; (rar) umbric. Limba oscă este cunoscută prin inscripţii..., iar limba umbriană prin unele texte... gravate pe nişte tăbliţe de bronz, graur, I. L. 201. Teoria substratului osco-umbrian al latinei vulgare. ist. L. rom. I, 33. ♦ (Substantivat, f.) Limba umbriană. Contactul dintre limba latină... şi celelalte limbi indo-europene vecine (osca, umbriana şi dialectele minore...) a fost îndelungat. IST. L. ROM. I, 33. - Pronunţat: -bri-an. - Pl.: umbrieni, -e. -Umbria (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. o m b r i e n. UMBRIC, -Ă adj. (Rar) Umbrian (2). Cf. CADE. Alfabetul umbric. id. ib. - Pl.î umbriei, -ce. - De la Umbria (n. pr.). Cf. lat. ii m b r i c u s. UMBRICIÔS, -OÂSĂ adj. (Rar) Umbros (2). Dumbrăvi mari şi umbricioase, Văi adânci şi răcoroase. MARIAN, NU. 169. -PL: umbricioşi, -oase. - Umbră + suf. -icios. UMBRÎLĂ s.f. v. umbrelă. UMBRIRE s.f. 1. Faptul de a (se) umbri (1); (eoncretizat) umbră (I I). Copaci nalţi şi mândri, marturi, cu a lor umbrire, De dezmierdări, de voroave, de libov. CONACHI, p. 102, cf. polizu, pontbriant, d. O! brazii· mei,... răspândiţi pe a mea cale Umbriri! ALECSANDRI, POEZII, 407. Clară E privirea-ţi inocentă sub a genelor umbrire. EMINESCU, O. t, 51, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Sere cu sistem de umbrire, care poate fi extins atunci când radiaţia solară este puternică. M. E. HORT. 460. ♦ F i g. (învechit) Apărare, ocrotiré, protecţie; pază (3); grijă. Cf. CORESI, L. 245/19. Den Duhul Sfânt întrupi-se întru ea şi cu umbrirea tăriei de sus. id. EV. 494. Sufletul mieu cel întinat... curăţeşte-l de rele şi-l străluceşte cu umbrirea ta cea luminătoare, mineiul (1776), 182vl/6. Drèapta stăpânire a unui domn, sub a căruia umbrire norodul, adăpostindu-se, se apără de arşiţurile strâmbătăţilor (cca 1793). uricariul, i, 73. Să putem stăpâni acele strămoşeşti moşii,... hrănindu-ne aice sub umbrirea şi vieţuitoarea rouă a sântului dovletu (cca 1815). ib. 241. Slăvit să fie numele marelui proroc..., asemenea îl rog ca să ne aibă supt a sa umbrire. GORJAN, H. ι 151/19. Sa întemeieze sate şi oraşe subt umbrirea păcii şi a legilor căpeteniei lor. F. AARON, 1.1, 38/6. învăţătura publică în limba patriei... se adăposti sub umbrirea bisericei. ASACHI, î. 1/3. îşi părăsise ţeara... spre a scăpa de tirania otomană şi trecuse... sub umbrirea craiului Spaniei. BĂLCESCU, M. v. 409. Sânt foarte puţine acele familii care înfloresc supt umbrirea virtuţii. NEGULICI, E. I, IV/14. Hotărăşte a da patriei sale o protecţie subt umbrirea căriia să vieze. NEGRUZZI, S. I, 272. Vreo oştire Care apasă trufaşă, subt a lăncilor umbrire, Pe ai săi locuitori, id. ib. II, 131, cf. polizu. Mulţi persecutaţi... supt a ta umbrire ajunseră scutiţi. MUREŞANU, P. 101/4, cf. barcianu, alexi, w. + F i g. (învechit) Laudă, slavă, preamărire. Şi deaca sv[\\nţi besearicile, să feace veselie s\u\fl\<î\tească şi de D[u]/z[u]/ Sv[â]«< umbrire. DQSOFTEI, v. S. noiembrie 14777. Papagaia... de umbrirea a flitorului acelor doauă monarhii stat se apuca, zicând: - Aceaste doauă vestite şi nebiruite monarhii, o, iubiţii miei...! CANTEMIR, IST. 111. în numele Tatălui şi sirguire Fiului şi u[m\brire Duhu[lu]i Sfânt (a. 1750). IORGA, S. D. xvn, 200. 2. (Rar) întunecime, obscuritate (1); umbră (I 2). Cf. umbri (3). Sunt lumini făr ’ de umbrire, Este roză jară spin... E amor fără de chin? I. NEGRUZZI, S. II, 233. Noaptea umbririle-i şi-ntinse. EMINESCU, O. IV, 82. Acela-l rotea prin văzduhul senin... Şi-n fiece zi şi tot timpul vecin Umbririlor nopţii din vale. COŞBUC, P. II, 297. 3. Culoare sau nuanţă (mai) închisă, (mai) întunecată; umbră (I 3). Cf. umbri (4). Materii... cărora li se poate da orice coloră sau niuanse (umbriri). mozaicul (1839), 508/16. Obrajii gălbejiţi şi supţi căpătaseră o umbrire vineţie, lucioasă. MIHALE, O. 511. In faţă nu se vedea decât umbrirea neagră a arăturii desfundate, v. ROM. octombrie 1964, 40, cf. DEX. ♦ Executarea umbrelor dintr-un desen sau o pictură. Cf. polizu, barcianu, alexi, w. ♦ F i g. Posomorâre, întristare, îngândurare. La ce bun Sunt ochii tăi izvoare liniştite..., De nu coboară soarele iubirii Nicicând să le aprindă cu seninul Biruitor umbrirea mohorâtă, pillat, p. 230. ♦ F i g. Lipsă de claritate în exprimare. Silion istorisi din nou... cam tot ce îi spusese pe sărite, cu tot felul de goluri voite şi umbriri misterioase. VINEA, L. I, 30. 4. (învechit, rar) Semn abia perceptibil. V. umbră (II 5), u r m ă. Tot darul desăvârşit „de sus iaste..., de la părintele luminării, la carele nu iaste schimbare sau umbrirea schimbăriei. N. test. (1648), 176720. Toată darea bună... de sus iaste, pogorându-se de la părintele luminelor, lângă care nu iaste primenire au umbrare de schimbare. BIBLIA (1688), 910'/5, cf. ZOBA, S. 42. -Pl.: umbriri. - Şi: (învechit) umbrăre s.f. - V. umbri. UMBRÎŞ s.n. Loc umbrit. V. u m b r ă (11). Ei bine, uitaţi în grabă grădină, casă, umbriş. CONV. LIT. v, 311. Sub umbrişul unei grupe de lămâi ce înfloresc, Pe-o sdfa ea zace dusă. MACEDONSKI, o. I, 241, cf. tdrg. Uite, în umbrişul cel de colo,... un loc potrivit pentru odihnă. HOGAŞ, DR. II, 83, cf. CADE. înşira bucăţi mari de saltele de muşchi, pe care le desprindea din umbrişuri. SADOVEANU, O. XI, 114, Cf. SCRIBAN, D., DSR, ALR π 2 490/235. - Pl.: umbrişuri. - Umbră + suf. -iş. UMBRIŞOÂRĂ s.f. (Rar) Diminutiv al lui u m b r ă (I 1); (popular) umbriţă. Cf. cade, dl, dm, dex, PAULETI, C. 73. Nici o boală nu-i uşoară Ca vara la umbrişoară. jarnIk — BÂRSEANU, D. 426. - PL: umbrişoare. - Umbră + suf. -işoară. 685 UMBRIT - 121 - UMBROS UMBRIT, -Ă adj. 1. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1); acoperit de umbră; umbros (2). Printre plaiurile-umbrite acea oaste inimoasă Vinea parc-un râu de foc. asachi, s. L. I, 69, cf. pontbriant, d. Cu gleznele lor sfâşiau valurile până la umbritul lor izvor. EMINESCU, P. L. 13. Iacă şi pădurea cu cărarea ei umbrită. CARAGIALE, O. II, 313. Cunosc o fântână pe valea umbrită. MACEDONSKI, O. I, 99, cf. DDRF, BARCIANU. Cum rămase singură, cutreieră cărările... cu bolţi umbrite şi răcoroase. DELAVRANCEA, V. v. 16, cf. ALEXI, W., CADE. O tulpină umbrită va lăstari greu. RĂDULESCU, S. 39, cf. DEX. Nu-mi mai amintesc din timpul acela decât Locurile umbrite pe unde treceam. DOINAŞ, A. P. 3. "v” (Substantivat) Lacul cel sfânt o să-l vezi şi pe-Avernus, umbritul de codri. COŞBUC, AE. 59. + Acoperit de umbră (I 2); întunecat. Răsfrângeri roşii de amurg Se sfarmă-n licăriri mărunte Şi-n Dunărea umbrită curg. TOPÂRCEANU, O. A. I, 20. + F i g. (învechit) Ocrotit, apărat; înzestrat. Te-au numit pre tine..., munte umbrit cu bunătăţile dintru care s-au arătat noao. mineiul (1776), 5(ΡΊ2%. Bucură-te, laudă a toată lumea! Bucură-te, munte umbrit! KLEIN, în şa I, 13. înălţăm laudă şi mulţumită Cerescului împărat, dintr-a căruia bogată milă ne aflăm şi noi cu toţii umbriţi cu ale sănătăţii. ARICESCU, P. E. 41/4, cf. barcianu, alexi, w. ♦ (Rar) Acoperit de păr1 mult. [Unii câini] la spate au o coadă tare, lungă şi bine umbrită. ODOBESCU, S. in, 64. 2. Care este slab luminat; întunecat, întunecos, umbros (3). Uită-te de vezi paingul în umbrita sa chilie. CONACHi, P. 269. Un cerdac lung, umbrit şi multicolor, răspunde c-o scară ce dă-n curte. EMINESCU, P. L. 73. Glasul meu se pierdea în depărtările umbrite, misterioase, ale pădurii. SANDU-ALDEA, d. P. 157. Faţa să-mi fie umbrită şi să nu fiu recunoscut îndată. A. HOLBAN, O. Π, 200, cf. DEX. <> F i g. O cinste! o slav-a lumei! umbrite zădărnicii, Depărtaţi-vă de mine şi rămâneţi cu cei vii! CONACHI, P. 50. Prin relevarea stăruitoare a părţilor umbrite ale caracterului său, ni s-a deschis o privire nouă. NEGULESCU, G. 119. [în ură] conturele umbrite capătă o proeminenţă zdrobitoare. CIORAN, C. A. 183. Multe tendinţe se încrucişează în regiunile umbrite ale sufletului fiecăruia dintre noi. VIANU, L. R. 216. II fac să studieze laturile umbrite ale conştiinţei, id. ib. 663. ♦ F i g. Diminuat, estompat, eclipsat, întunecat. Dacă forţa intelectuală a dezbaterii este uneori umbrită, reprezentaţia este susţinută totuşi de pilonii unor interpretări emoţionante. T iunie 1964, 75. + F i g. (Despre faţă sau despre ochi) îngândurat, trist O), îndurerat; înnegurat. Ochiul tău cel dulce şi umbrit mă-ncântă. EMINESCU, O. IV, 365. Ochii ei albaştri, uşor umbriţi, îşi plimbă acum... o privire lentă, serioasă, indiferentă. TOPÂRCEANU, O. A. II, 159. Cu ochii umbriţi, se întoarce la gândurile ei. CAZIMIR, GR. 254. Faţa îi era liniştită, dar uşor umbrită, galbenă şi trasă. V. ROM. octombrie 1964, 27. 3. F i g. (Despre voce, sunete) Cu sonoritate scăzută; stins (4), şoptit2, voalat. Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, vlahuţă, o. a. 236. Unul spune cu glas umbrit gândul tuturor. CAMIL PETRESCU, U. N. 307, cf. DEX. 4. F i g. Care şi-a pierdut puterea de judecată; cu mintea tulburată. Starea pasivităţii este aceea în care se află sănătatea prigonită de o neputinţă... şi cunoştinţa minţii umbrită, de nu ne dă ascultare. EPISCUPESCU, PRACTICA, 7/28. - Pl.: umbriţi, -te. - V. umbri. UMBRITÔR, -OÄRE adj. (Astăzi rar) Umbros (1). O grădină plină cu feluri de flori... şi cu copaci umbri-tori. PANN, E. I, 84/6. Călăreţu-n sânul luncei umbritoare Simte-o mângâiere dulce-alinătoare. ALECSANDRI, P. III, 152. Arborii pe câmpuri cresc verzi şi umbritori. GRANDEA, S. 34, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DM. ♦ F i g. (învechit) Care apără, care ocroteşte, care protejează. Acesta sv\S\nt... să tâlcuiaşte spăsât sau păzâtoriu sau umbritoriu. DOSOFTEI, V. S. octombrie 6977, cf. MINEIUL (1776), 102vl/31. Sub răchiţi bătrâne, de raze umbritoare, Pe o saltea de iarbă, flăcăii se lungesc, beldiceanu, p. 62, cf. barcianu, alexi, w. -PL: umbritori, -oare. - Umbri + suf. -itor. UMBRITÙRA s.f. (Rar) Porţiune mai întunecată dintr-o imagine plastică; umbră (I 3). Face schiţele sale ştergând cu guma umbriturile dintr-un desen. PUŞCARIU, L. R. I, 128. - Pl.: umbrituri. - Umbri + suf. -itură. UMBRÎŢĂ s.f. (Popular) Diminutiv al lui u m b r ă (I 1); (rar) umbrişoară, (popular) umbruliţă, umbruşoară (1), (regional) umbruţă (1). Cf. CADE. La umbriţa de stejar Simţeam cum somnul blând mă fură. BENIUC, M. 138, cf. DEX, H XI 305, xvm 149. Sânt trei păltiori..., Sub umbriţa lor Cine se umbreşte? TEODORESCU, P. P. 49. Sub umbriţa codrului, Tot omul cu naica lui. DOINE, 77. Pălcinel cu frunza lată Şi cu umbriţa rotată. F (1891), 426. în grădină la umbriţă. HODOŞ, P. P. 213. Dulce-i gura de fetiţă Ca şi somnul la umbriţă. EPURE, P. 47. Pe culmiţă se plimba Şi la umbriţă trăgea. MAT. FOLK. 168. Tu, maică, să mi te duci La umbriţa nucului. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 180. Inima mea rămâne. Ia-o tu şi-o pune bine Şi-o sădeşte în grădină, In grădină la umbriţa, Şi-i du apă cu guriţa, viciu, F. 111, cf. GRAIUL, II, 124. Sus la munţii Mamului, La umbriţa fagului. GIUGLEA - VÂLSAN, R. S. 82. Că-i bună iarba d'e oi Şî umbriţa d'e-amăndoi. DENSUSIANU, Ţ. H. 208. Trandafir roşu-n fereastră, Nu face umbriţă-n casă. ant. lit. POP. I, 139. La umbriţa nucului El şedea şi-mi odinea. balade, II, 231. La umbriţa spinilor, Pe seama străinilor. FOLC. transilv. I, 162. Maicî, măiculiţa mea, Dacî tu mî-i îngropa La umbriţî, sub dumbravî, Sî vii cui i-am fost dragî! CAF x2, 291. - Pl. : umbriţe. - Umbră + suf. -iţă. UMBROS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre copaci, vegetaţie) Care face umbră (I 1), care umbreşte (1); umbritor, (rar) umbratic, (regional) umbruţ (v. u m b r u ţ ă 2). Pre malurile gârlei, tot felul de pomet roditoriu şi tot copaciul frunzos şi umbros. CANTEMIR, IST. 126. Măguri cu desişuri umbroase. BUDAI-DELEANU, ţ. 180, cf. DRLU, LB. Această plântă creşte în umbroasele păduri a 690 UMBROS - 122 - UMBRUŢĂ Evropii. J. CIHAC, I. N. 295/23. La pădurea cea umbroasă... singur umblu. ASACHI, S. L. I, 147, cf. ISER. Cât e codru de frumos, Cu frunza verde, umbros. PANN, Ş. II, 74/12, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Am mers... prin păduri umbroase şi prin sate mizerabile. ALECSANDRI, O. P. 341. Sub un plop umbros. BOLINTINEANU, O. 86. [Diana] prin codri umbroşi şi pe piscuri furtunoase străpunge cerbii. ODOBESCU, S. III, 53. Auzit-aţi voi de o ţară depărtată..., eu codri umbroşi? GANE, N. I, 12, cf. DDRF. Ne vom ascunde In noaptea codrului umbros. COŞBUC, P. I, 123, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Răsărea, dintre stejarii, şi carpinii umbroşi, o casă. AGÂRBICEANU, S. P. 189. Anini înalţi şi umbroşi. AL LUPULUI, P. G. 23, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Aşa am făcut eu pe jos, întăiaşi dată, acel... drum cu meri umbroşi. VLASIU, A. P. 174. Te-nalţă, cedrule umbros! VOICULESCU, POEZII, ii, .66, cf. SCRIBAN, D. Marele său prieten este iubitor de copaci cu coama umbroasă. CĂLINESCU, C. O. 228. Au curte curată, cu nuci umbroşi, grădină cu meri. v. ROM. februarie 1969, 6. Pădurile, cu streaşina lor umbroasă şi umedă, strângeau târgul din toate părţile. G. barbu, A. V. 12, cf. DEX. Să trecem văi adânci..., Munţi înalţi cu brazi umbroşi! POP., ap. GCR Π, 316. Prin crânguri tăcute... Frunza e umbroasă. TEODORESCU, P. P. 435. Salcie pletoasă, Verde şi umbroasă. BALADE, iii, 160. Ajungând la nişte pomi umbroşi, descălecă. snoava, iv, 511. Codrule, fraţi mai mari,... Sî leş on crac mai umbros Cât oi sta cu puica zios. CAF X2, 289. Ό· (Substantivat) Fagilor, umbroşilor, Faceţi-mi un pic de umbră! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 20. ♦ F i g. (învechit) Ocrotitor, apărător, protector. Bucură-te, casa D[o]mnului, bucură-te, muntele cel umbros! MINEIUL (1776) 204vl/7. ■♦'Fig. Despre care sunt puţine informaţii, care nu se cunoaşte bine; neclar, nedesluşit. Fu adusul în besearică D[o\mn[u\l nostru /[isu]s //[risto]s..., pre obiceaiul a umbroasei scripturi a legii vechi. DOSOFTEI, V. S. februarie 50730. Umbroase figuri mitologice create în Evul Mediu şi cari trăiau încă în tradiţiunea poporului nostru. HASDEU, I. C. I, 163. ♦ F i g. (Despre păr1, gene) Des; stufos1 (2). Şi, sub genele umbroase, Două stele-i scânteia. ASACHI, F. 121/26. Sub genele-i umbroase, doi ochi lucesc ca mura. ALECSANDRI, ap. CADE. Coada cea lungă a câinelui:.., perii ei aspri şi umbroşi. ODOBESCU, S. iii, 67. 2. (Despre locuri) Care se află la umbră (I 1); acoperit de umbră, plin de umbră; umbrit (1), (rar) umbratic, umbricios. Un ostrovaş... umbros de pomi. AETMOPICA, 46724. Umbrosul verde plai E lăcaş de bucurie. ASACHI, S. L. I, 132. Se scoborî jos în grădină şi-şi alese un loc umbros, unde se aşeză. MOZAICUL (1839), 543/21. Albă păserică!... Vezi sorile tale Cum se veselesc Prin luncile-umbroase. ALECSANDRI, p. i, 197. Zile întregi de vară treceam în acel loc umbros. GRANDEA, S. 135. Pierzându-se printre aleele umbroase,... se ascundea într-un boschet. EMINESCU, P. L. 100. Cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase. CREANGĂ. A. 117. Timp îndelungat el umblă dar... pe la locurile mai umbroase. SLAVICI, O. I, 166. Văi umbroase, presărate cu sate. F (1883), 437, cf. ŞĂINEANU, p. U. Aveau culcuşul... pe sub malurile umbroase. VLASIU, A. P. 14. De-aici începeau grădinile umbroase, cu balcoane, chioşcuri şi cafasuri. SADOVEANU, O. x, 295. Se simţeau, în locuri umbroase, miresmele ascuţite de la mintă. id. E. 119. Intr-o râpă umbroasă, ca-ntr-un ungher, Stau dumnezeieşte. DOINAŞ, A. P. 20. Pe potica cea umbroasă, Unde-i pădurea mai deasă. ŞEZ. IV, 130. 3. Care este slab luminat; întunecat, întunecos, umbrit (2). Stelele care se tem de razele Soarelui... mergea să-şi ascunze în Ocean umbroasele lor focuri. PLEŞOIANU, T. II, 86/10. Ar fi văzut noaptea... a se înălţa un duh alb, umbros. MOZAICUL (1839), 451/4, cf. pontbriant, D. Două lacrimi curseră din genele ei lungi..., ca două stele ce se coboară dintr-un spaţiu umbros. BOLINTINEANU, O. 459. Clădirea umbroasă, cu fereşti miei. IORGA, C. I. I, 110. De după depărtările umbroase ale pământului se deschise... geana aprinsă a soarelui. HOGAŞ, M. N. 92. în lungul unui chei umbros s-au oprit şlepuri încărcate. SADOVEANU, O. IX, 299. <> F i g. Zborul industriei au produs şi părţi umbroase, întreprinderi nereuşite, neavere a capitalului productiv. marţian, S. 66. Sufletul ei întreg era o reflectare umbroasă şi tristă a sufletului său de copil. EMINESCU, P. L. 31. Cine nu a fost redactor de jurnal nu poate cunoaşte câte părţi umbroase are această meserie. I. NEGRUZZI, S. I, 160. Viaţa psihică a tinerimei mai are şi alte părţi umbroase. CHENDI, S. I, 126. ♦ F i g. îngândurat; trist, îndurerat. Umbroasa-i lată frunte în pumnu-i şe-ncreţeşte. HELIADE, O. I, 214. Fruntea-ţi e umbroasă. BOLINTINEANU, O. 104. împleticit m-am dus şi i-am închis Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne. LABIŞ, P. 39. <> (Substantivat) Ei sunt săracii pământului, ei, umbroşii, Oameni care răspândesc întristare. isanos, v. 149. ♦ F i g. Care exprimă tristeţe. [Alt om] este mai posomorât şi stilul său se jugrăveşte cu aceleaşi colori ■ umbroase care acopere şi faţa lui. HELIADE, O. II, 19. — Pl.: umbroşi, -oase. — Umbră + suf. -os. UMBRULÎŢĂ s.f. (Popular) Diminutiv al lui umbră; (popular) umbriţă. Cf. u m b r ă (I 1). Sus mi-e frunzuliţa deasă, Jos mi-e umbruliţa groasă. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 188. La fagu cu frunza Deasă Şi cu umbruliţa Groasă, Şed voiniceii Ca-n casă. BALADE, II, 332. Le făceam umbruliţă..., le făceam uite-aşa trei-patru tufe şî le puneam acolo. T. DIAL. M. II, 123. ♦ F i g. Apărare, ocrotire, protecţie. Cine n-are mumuliţă N-are nici o umbruliţă, N-ai cui spune-o vorbuliţă. CAF in, 200. — Pl.: umbruliţe. — Umbră + suf. -uliţă. UMBRUŞOÂRĂ s.f. (Popular) Diminutiv al lui umbră. 1. Cf. u m b r ă (I 1). Nici o muncă nu-i uşoară Ca vara la umbruşoară. FOLC. mold. I, 69. 2. Cf. umbră (II 1). Rămâi, maicî, sănătoasî, Dacî n-ai fost bucuroasî Sî-ni vez umbruşoara-n casî, Sî stau cu tine la masî. CAF IV, 201. — Pl.: umbruşoare. — Umbră + suf. -uşoară. UMBRIJŢ adj. v. umbruţă. UMBRIJŢĂ subst., adj. 1. S.f. (Regional) Umbriţă. Plai de munte o-ndirepta La umbruţă plopului. VICIU, COL. 43. La umbruţă unui fag Şede Gruia lui Novac. 694 UMECTA - 123 — UMED FRÂNCU — CANDREA, M. 215 .La umbrufa pomilor Şede doamna curţilor, bud, p. P. 68, cf. BÂRLEA, B. 48. La umbruţa pomnilor, Mândră-i stâna oilor. T. PAPAHAGI, M. 78. De-a umbruţa pomnilor Este-un pat de-a domnilor. ARH. FOLK. I, 178. Spune la drăguţul meu Că eu mor de dorul lui La umbruţa nucului. FRIEDWAGNER, R. V. 153. De nemica nu mi-e drag Ca de umbruţa de fag. FOLC. TRANSILV. II, 66. Taci, fiule, nu mai plânge, Cî măicuţa mi te-a duce Supt umbruţa bradului. CAF v, 82. în luncî-i iarbi mari, Iarba-i mari, Floarea-i deasî Şî umbruţa-i răcoroasî. ib.. vi, 248. + F i g. (Prin nord-vestul Munt.) Ajutor; protecţie (1). UDRESCU, GL. Nici tătuţă, nici miluţă, Nici de nicăieri umbruţă. id. ib. 2. Adj. (într-o poezie populară; în forma umbruţ) Care face, care ţine umbră (I 1); (astăzi rar) umbritor. (Substantivat) Codrul'e, codruţul'e, Codrul'e, umbruţul'e, Codrul'e, Măria ta, Mă rog nu te supăra! DENSUSIANU, Ţ. H. 118. - Pl.: umbruţi, -ţe. - Şi: (regional) umbruţ adj. - Umbră + suf. -uf. UMECTA vb. I. T r a n z. (Livresc) A umezi uşor (şi numai la suprafaţă). Cf. alexi, w., dl, dm, dn2, m. d. ENC., DEX. -Prez. ind.: umectez. - Din lat. humectare, fr. humecter. UMECTÂRE s.f. (Livresc) Acţiunea de a umeda şi rezultatul ei; umezire. Cf. dl, dm, dn2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: umectări. - V. umecta. UMECTAT, -Ă adj. (Livresc) Umezit. Buzele humectate. CĂLINESCU, S. 553, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: umectaţi, -te. - Şi: humectât, -ă adj. - V. umecta. ÙMED, -Ă adj. 1. Care este acoperit, udat ori stropit cu apă sau care a stat în apă sau într-un lichid şi încă nu s-a uscat; care conţine puţină apă în porii sau pe suprafaţa sa; care conţine umezeală (1); jilav, reavăn (1), umezit (1), (învechit şi regional) umezos (1), (regional) revenos, râtos2, udăcios, udilos, udos (1). V. u d. Priimiţ roauă a Duhului sv[â]«i, roauă nu umădă şi cu aburel de vânt pemântesc. DOSOFTEI, PAR. 86721, cf. ANON. CAR., MOLNAR, D. 121/25. Arburii cei selbateci cresc de sine, fieştecare feliu locul în care se crească încă şi-l alege, adecă uscat sau umed. ŞINCAI, în ŞA I, 657. Prea umed [pământul] fiind, putrezeşte sămânţa. GOLESCU, S. 272, cf. DRLU, LB. Ea crede, lăcrămează şi... cade despletită pe umida ţărână. HELIADE, O. I, 345, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 82l’/9, NEGULICI, ISER, POLIZU. Frigul mă-ngheaţă; e umed pământul, alexandrescu, o. I, 89, cf. pontbriant, D., Prot. - pop., N. D. Ducea cofiţă Cu apă rece de la izvor... era umedă-a sa guriţă Şi-i sălta floarea pe sinişor. ALECSANDRI, P. I, 20. cf. CIHAC, I, 297. Făclie de veghe pe umezi morminte,... Astfel ai trecut de al lumii otar. EMINESCU, Ο. I, 37. Puserăm piciorul pe pământul umed al catacombelor. CARAGIALE, O. II, 343. E umed cimbrul pe colină. MACEDONSKI, O. I, 159, cf. ddrf. Şi care şi turme-n pripoare Pe umede coaste răsar. COŞBUC, P. II, 9, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Flori de piersic roşii se scutură mărunte Pe umedele brazde. PETICĂ, O. 138, cf. PASCU, S. 65. O hrubă puturoasă şi fără de lumină... Pat, umedele paie, iar pern-un bolovan, sorbul, T. 4, cf. ŞÂINEANU, D. U. Pe nisipul umed... ne simţim pentru un moment învioraţi. A. HOLBAN, Ο. II, 497, cf. CADE. La fiecare pas, copitele alunecau pe caldarâmul umed. CAZIMIR, GR. 23. Se înfundară într-o viroagă umedă, aproape noroioasă. CAMIL PETRESCU, O. II, 26, cf. DS. Merg singur, apăsat, pe drumul umed. PILLAT, P. 220, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 20. Din acele umede peşteri răbufni o vântoasă rece. C. PETRESCU, A. R. 6. [Bourii] coarnele lungi le aveau, frunţile largi, boturile umede. STANCU, R. A. iii, 120. Le aduse umede felii de portocale, vinea, l. ii, 11. Eu hoinăresc pe covoare de muşchi umed; BOTTA, S. ni, 105. întinse pe iarba umedă dulama veche. PREDA, M. 106. O construcţie... clădită din piatră şi scânduri parcă umede. T decembrie 1964, 54. Ciorile... Se aşezau în rânduri şi-şi curăţau cu ciocurile penele umede. bănulescu, I. 22. Loc jos şi băltos sau umed. chest. ii 73/1, ib. 73/9, alr ii 5 060/ 365, 414, 728, 928, 987, ALR SN III h 845. Ό- F i g. Norii negri se strâng învăluind tot cuprinsul într-o pânză neagră şi umedă, bart, S. m. 14. Umeda perdea De nouri nu-i goneşte imaginea senină. I. barbu, J. S. 5. Ό· (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Era locul foarte umăd de apă. dosoftei, v. s. decembrie 20777. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci şi rotunde. EMINESCU, P. L. 9. Vechile umbrele... suspină şi se-ndoaie, Umede de-atâta ploaie. MINULESCU, VERS. 197. Luă în braţe pe fata cea albă şi o aşeză cu grijă în iarba umedă de rouă. sadoveanu, O. v, 528. + (învechit) Care este de natura apei, care are însuşirea de a fi umed (I). Socotesc mai vârtos pricină împreunarea fiinţii ceii umede şi uscate... cum că iaste Nilul, iar ceaealaltă, pământul lor. aethiopica, 5473. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este umed (1), însuşirea de a fi umed. Cf. cihac, I, 297. Pe tăvi mari, sclipirile paharelor... şi umedul străveziu şi colorat al fructelor. I. M. SADOVEANU, S. 64. Semnul lui Hermes... voieşte a împăca principiile contrare: umidul cu uscatul, caldul cu recele, barbu, princ. 89. <> (Pe lângă lucruri care implică ideea de umiditate cu intenţia de a o întări) Ş-amu de umed creştetul Al undelor s-atinge. ASACHI, S. L. I, 246. Acea umedă negură neprimitoare sănătăţei. AR (1831), 455Vl8. Dânşii în urmă porniră pe umeda mării cărare. MURNU, I. 12. Pe o vreme de toamnă, cu ploaie umedă, se afla şi dânsul cu cei doi prietini. SADOVEANU, E. 134. Au început nişte ninsori umede. VLASIU, A. P. 244. ♦ F i g. Care produce impresia de umed (1). Trăsurile feţei de o paloare delicată, umedă, strălucită. EMINESCU, P. L. 30. Spaţii luminate de un albastru splendid, umed şi curgător, id. ib. 36. Contele are temperament, foc..., femeia îi iese înainte..., îi stinge focul cu o îmbrăţoşare umedă, rece. I. NEGRUZZI, S. v, 389. Observaţiile de detaliu, vii, pline de frescheţă, umede de viaţă. IBRĂILEANU, S. 227. Un duh al beznei umed şi întunecat. C. PETRESCU, î. I, 29. Cerul era de un albastru umed şi munţii se zugrăveau sinilii la sfinţit. SADOVEANU, O. VI, 336. Mi-e frig din creştet la călcâie. E umed fiecare gând Şi orb! ARGHEZI, S. I, 26. Pădurile, cu streaşina lor umbroasă şi umedă, strângeau târgul din toate 698 UMED -124- UMEJOS părţile. G. barbu, A. v. 12. 4· Pătruns de igrasie; igrasios, jilav. De mult ar fi oftat între patru păreţi umezi... [ai] „vreunei închisori. MOZAICUL (1839), 545/13, cf. ISER. Ea ne cheamă plângătoare Colea-n umeda-richisoare. bolintineanu, O· 90. Pimniţele mele sunt umede şi reci. CARAGIALE, O. II, 342. Intră în gangul întunecos şi umed. EFTIMIU, Μ. 113. Şi-s umezi păreţii Şi-un frig mă cuprinde. BACOVIA, O. 27. Plângând de-un dor fără de nume, In umedul bordei te^nchizi trudită, voiculescu, poezii, i, 23, cf. DR. viii, 325. Casele umede cauzează reumatism. SCRIBAN, D. O pivniţă întunecoasă şi umedă. CĂLINESCU, C. O. 239î O simplă chilie umedă şi îngheţată, vinea, L. ,,ll, 314, cf. alr SN iu h 846. ♦ (Despre, atmosferă, aer, un anumit mediu etc.) încărcat cu vapori de apă, pătruns de vapori de apă. Când sânt stele rari pre ceriu, însămnează aer umed şi ploaie. CALENDARIU (1814), 80/28. Aerul, din pricina apii eu Care e înconjurată, este umed şi neguros. EG 15/1. Munţi... espuşi la neîncetată influinţă umidă a aerului. BARASCH, M. II, 33/9. Ar atrage-n visu-i mândru a izvoarelor murmuri. Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-a pururi. EMINESCU, O. I, 162. Şi-n răcoarea umedă a livezilor adie mirosul de maldăr cosit. CARAGIALE, O. II, 303. Vântul de toamnă rece şi umed, ţiuie în rămăşiţele frunzelor. EiÈLAVRANCEA, T. 165. Plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. COŞBUC, P. I, 191. E o seară întunecată şi umedă de început de toamnă. DUNĂREANU, CH. 107, cf. BIANU, D. S. 762. Nöäptea aceea de toamnă umedă şi plină de freamăt... parcă sporea neliniştea şi misterul. .ANGHEL — IOSIF, C. L. 67. Un val de aer umed am adus cu mine-n casă, TOPÂRCEANU,,©: A. I, 55. Spectacol nepreţuit... răcorit de briza umedă a mărei. 'C. PETRESCU, î. I, 4. Vântul... trecea... în largul câmpiilor şi prin văzduhul umed. SADOVEANU, O. I, 297. O boare umedă... pipăia şovăitor frunzele sălciilor. BART, S. M. 80. Noaptea umedă şi vicleană o pătrunse până în oase. VINEA, L. I, 232. Bolnavul... va sta într-o atmosferă umedă şi caldă. ABC SĂN. 221. Sufla un vânt rece şi umed. v. ROM. septembrie 1970, 63. Ό· F i g. Soare le-şi termină al său drum şi s-afundă In umede nemargini. HELIADE, O. I, 313. Vuietul pârâului stăpânea mai departe liniştea umedă din ogradă. V. ROM. ianuarie 1965, 54. ♦ (Despre climă, anotimpuri, perioade de timp) Caracterizat prin precipitaţii multe; cu umiditate mare. Clima... este umedă şi variabilă, dar nesănătoasă. CANELLA, v. 314. Vremea era de asemenea răcoroasă, umedă, mohorâtă. AGÂRBICEANU, S. P. 115. Suferea de excesele ploilor, de toamnele umede şi ceţoase. CIOCULESCU, C. 384. 4- (Rar) Care nu este argăsit; crud. De m-ar lega cu şapte vine umede nestricate, eu aş slăbi. CALENDARIU (1814), 113/20. 2. (Despre ochi; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. e x t. lucios, strălucitor (1); galeş, duios. Ele au... ochiul umăd şi înfocat. CALENDAR (1861), 62/16. Zamfira tristă din cort ieşise Şi cu ochi umezi lung se uita. ALECSANDRI, P. I, 19. Ci tu rămâi în floare ca luna lui april, Cu ochii mari şi umezi. EMINESCU, O. I, .128. Mă privi cu nişte ochi mari, sticloşi şi umezi de lacrimile beţiei. CARAGIALE, O. II, 343. Cu ochii umezi de plăcere... se ducea în acelaşi loc. delavrancea, s. 149. Şi uimiţi de fata Dochii O dezmiardă şi, când pleacă, Umezi au de lacrimi ochii·, coşbuc, p. I, 98. Mia părea ceva cam -obosită, dar... cu ochii umezi de... fericire. D. ZAMFIRESCU, î. 91. M-am pomenit cu ochii umezi de lacrimi. SANDU-ALDEA, A. M. 74. Ochii umezi vor căta la tine. CERNA, P. 64. Ştergându-şi ochii umezi cu mâneca cămeşii, îl petrecu. MIRONESCU, S. 46. Am întâlnit însă ochii umezi de emoţie şi admiraţie ai nevestei mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 31. O urmări, cu ochii rotunzi şi umezi. C. PETRESCU, î. I, 88. Viţica... îl privea cu doi ochi mari, nevinovaţi, umezi. SADOVEANU, 0. iii, 117. Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat. blaga, POEZII, 88. Se roşise toată de bucurie... Avea ochii umezi. STANCU, D. 322. Ochii ei negri şi umezi se dădură nopţii, măsurând-o. vinea, L. II, 272. Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit, Ştiam că va muri şi c-o s-o doară, labiş, p. 39. Toată familia îşi simţi ochii umezi de recunoştinţă, v. ROM. ianuarie 1965, 12. <> (Despre pleoape, gene) Sub umedele-ţi gene e un foc ce topeşte Tot felul de dureri, alexandrescu, o. I, 150. Geniul morţii Cu-aripi negre, umede pleoape. EMINESCU, O. IV, 338. <> (Despre privire, culoarea ochilor etc.) Căutătura ei cea umedă de lacrămi îmi zâmbea. MOZAICUL (1839), 722/6. C-o privire umedă şi rugătoare Poţi din nou zdrobi... inima mea? EMINESCU, O. I, 30. Ochiul tău atât de tristu-i, Cu-a lui umed-adăncime toată mintea mea o mistui, id. ib. 155. Mama, cu privirea umedă de bucurie. GANE, N. IU, 58. Ochii verzi deschis — ce raze umede aruncau acei ochi! CARAGIALE, O. I, 19. Vedea pe popa... tinerel, vânjos şi aspru, cu privirile umezi. AGÂRBICEANU, P. M. 49. Asprimea voluntară a feţei era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor, c. PETRESCU, î. 1, 13. Eugeniţa Cos tea ar fi avut ochii de un castaniu umed şi cald. SADOVEANU, O. XIV, 183. 4- Transpirat, asudat. Simţi umărul... rece şi puţin umed. REBREANU, R. I, 228. Lăuntric zbuciumat şi cu fruntea umedă, doctorul... se ridică de pe bancă, galaction, O. A. I, 37. Oferi stângace... o mână mare, moale, umedă şi cu vârful degetelor late. C. PETRESCU, î. I, 23. 4- (Despre tuse) Cu expectoraţie, cu flegmă. După câteva zile... tuşea, care nu mai este atât de chinuitoare, a devenit umedă. ABC SÂN. 74. —“Pl.: umezi, -de şi (f.Ţiimezi. - Şi: (învechit) umăd, -ă, limid, -ă adj. - Lat. humidus. UMED vb. I v. umezi1. UMEDÂT, -Ă adj. v. umezit. UMEDEÂLĂ s.f. v. umezeală. UMEDITÂTE s.f. v. umiditate. UMEDÔS, -OÂSĂ adj. v. umezos. UMEDLIŢ, -Ă adj. (Rar) Diminutiv al lui u m e d. Cf. CIHAC, I, 297, BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: umeduţi, -e. - Umed + suf. -uţ. UMEJÔS, -OÂSĂ adj. v. umezos. 705 UMEJUNE -125- UMEREL UMEJUNE s.f. (învechit) 1. Umezeală (1). Sămânţa... cădzu pre piatră şi deaca răsări veştedzi..., că n-avu umegiune şi pământ, varlaam, c. 275, cf. 277. Micşoară căşcioară acolo Jacăndu-şi... şi multă umegiune din munte suferind,... nu ş-au părăsâtu-şi căşcioara. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 3473. Au oprit ceriul trei ani şi şase luni..., uscându-se de tot umejunea pământului (a. 1780). bv II, 263, cf. philippide, p. 182, JAHRESBER, V, 139, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., ROSETTI — CAZACU, I. L. R. I, 130, L. ROM. 1975, 315. O F ig. Aceştia... nu lasă să să rădăcineadze cuvântul lui Dumnedzău într-înşii. Şi sămt seci, de n-au umegiune de umilinţă, sau de lacrămi, sau de smerenie, ca o piatră. varlaam, C. 277. ♦ Lacrimi; pocăinţă (1). De vei vedea că spre umegiune s-au plecat, desfă antimi'sul pre sfântul prestol. IACOV, SYN. 2871. 2. (Fiziol.; rar) Umezeală (3). Actul de sinucidere nu răpise nimic din eleganţa şi frumuseţa întregei figuri... numai ochii rămaşi deschişi şi pierzându-şi strălucirea umegiunei vitale. EMINESCU, N. 135. — Pl.: umejuni. - Umed + suf. -iune. UMELÉNIE s.f. v. umilenie. UMELÎNŢĂ s.f. v. umilinţă1. UMELÎT1, -Ă adj. v. umilit1. UMELÎT2, -Ă adj. v. umilit2. UMERĂL, -Ă adj. 1. Care ţine de umăr (I 1), privitor la umăr, al umărului. Cf. valian, v., poen. -AAR. - HILL, V. I, 8202/37. 2. (Med.; despre artere) Care este situată la nivelul braţului, de la umăr (I 1) la cot. Artira axilară... se prelungeşte sus cu artira subt-claviculară şi jos cu artira umerală. KRETZULESCU, A. 378/20, cf. PONTBRIANT, D., dl, DM, DN3, DEX. (Substantivat) Artera cubitală este ramura de bifurcaţie internă a umeralei. A. POP, CHIRURG. 656. — PL: umerali, -e. - Din fr. humerai. UMERAR s.n. 1. (învechit) Veşmânt bisericesc în formă de fâşie lungă, de lână, de mătase sau de bumbac, purtată pe umăr (I 1) de diacon în timpul slujbei religioase; orar1 (1). V. o m o f o r, s t o 1 ă. Luă haina m[u]c[e]n!c«/«i... şi umărariul ce-i dzâc orariu. dosoftei, v. s. octombrie 86736, cf. jahresber. v, 138, TDRG, PASCU, s. 83, SCRIBAN, D. 2. (Rar) Manta militară; (învechit, rar) umeraş. Cf. PASCU, S. 90, SCRIBAN, D. 3. Un fel de perniţă de protecţie fixată pe umerii (11) celor care poartă greutăţi. Cf. dex. 4. împletitură de lână, melană etc. care se pune peste umeri (I 1) (mai ales de către cei care suferă de reumatism). Cf. puşcariu, et. wb., dex. 5. Umeraş (I 2). Cf. cade, SCRIBAN, D. Aşeză hainele militare pe un umerar şi ieşi purtându-le cu grijă. GALAN, Z. R. 388, Cf. DL, DM, DEX. 6. (Regional) Platcă1 la cămăşile bărbăteşti de la ţară. V. s p e t e a 1 ă2 (Nucet), teaha, c. n. 278. 7. (Prin Mold. şi Ban.) Umărul osiei (v. u m ă r ΠΙ 3 a), opor (1), (regional) umeraş (I 4 b). Cf. H xvm 4, alr sn Il h 350, alrm sn i h 224. - PL: umerare. — Şi: umărâr (PUŞCARIU, ET. wb., CADE, SCRIBAN, D., DEX, H XVIII 4, ALR SN II h 350, ALRM SN 1224), (învechit) umărăriu s.n. - Umăr + suf. -ar. UMERÂŞ s.m., s.n. I. S.m., s.n. 1. S.m. Diminutiv al lui umăr (I 1), umerei, Cf. cade. Iepur'li ira pi umăraş la dânsu. O. BÂRLEA, A. P. 1, 423. ♦ (Regional) Omoplat (Şipet - Timişoara), nalr-bi 106/45. 2. S.n. Obiect alcătuit dintr-o bară orizontală (puţin curbată) pe care se atârnă hainele în dulap, în cuier etc. pentru a-şi păstra forma; umăr (III 7), umerar (5). Alături se vedea un dulap în perete cu uşile desfăcute, cu o mulţime de umeraşe goale. PREDA, R. 95, cf. DL, DM, DEX. 3. S.m. (Prin Transilv.) Altiţă. Cf. HEM 933, DDRF, PAMFILE, I. C. 313, ŞĂINEANU, D. U., CADE, HXVII 335. ♦ (Regional) Platcă1 la cămăşile ţărăneşti de care se prinde gulerul şi spatele. Cf. liuba - iana, m. 16, apolzan, p. i. 198. + (Rar) Găitan; eghilet. Cf. alexi, w. + (Rar) Epolet. Cf. barcianu. 4. S.m. (Regional) Nume dat unor părţi ale carului sau căruţei: a) colţ la partea de sus a leucii, de care se prinde lanţul care leagă loitra de leucă; (regional) umăr (III 3), măsea (II 1). Cf. A ni 2; b) umărul osiei (v. u m ă r III 3 a), opor (1); (regional) umerar (7). Cf. a m 18; c) piesă de fier care leagă perinocul carului de osie. pamfile, I. C. 131. + (Regional) Partea de sus a jugului (Pecinişca - Băile Herculane). alr ii 5 602/2- II. S.m. (Prin Olt.) Varietate de struguri cu boabele mărunte, de culoare albă. Cf. nuţă, d. i, 345. -PL: (m.) umeraşi şi (n.) umeraşe. - Şi: umărâş s.m., s.n. - Umăr + suf. -aş. ÙMERE s.m., s.n. v. umăr. UMERÉL s.m. Diminutiv al lui umăr (I 1), umeraş (I 1), (regional) umeruţ. Cf. cade. în cei doi umerei Scrişi cei doi luceferei. TEODORESCU, P. P. 52. Şi pe cei doi umerei... Lucea luna cu lumina Şi soarele cu căldura. JARNÎK - BÂRSEANU, D2. 384. Luna-n piept ţi-oi răzima Şi luceferei Pe umerei Ţi-oi aşeza, marian, v. 95. Fă-mă; Doamne, -un porumbel La puica pe umerei, Să mi-o ciugul de cercel. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 303, cf. MATEESCU, B. 11, BÂRLEA, B. 92. Pe umerele, Două luceferele. GR. S. VI, 119. [Fata] avea şi soarli, şi luna, şi doi luceferei în doi umerei. O. BÂRLEA, A. P. II, 456. Veniră doi golumbei Şi să puseră pe umerei. CAF iii, 161, cf. PASCU, c. 74. ♦ (La pl.; prin sud-estul Transilv.) Bucată de piele cusută pe fiecare dintre umerii (I 2) cojocului sau bucată de pânză cusută pe umerii (I 2) iei, care unesc pieptul (şi spatele) cu mâneca. Bituşca n-are nici umerei, nici clini şi se compune numai din aripi, mâneci şi spinare. PĂCALĂ. M. R. 515, com. din SĂLIŞTE -SIBIU. 715 UMERI — 126- UMEZEALÄ - Pl.: umerei şi (n.) umerele. - Umăr + suf. -el. UMERI vb. IV. Refl. (Popular) 1. A face un efort fizic deosebit (folosindu-se de umeri 11), a se opinti (1), a se sforţa; a munci din greu, a se speti (I). Ce iţari să hie ăşţia... aşa... de rari. Când rn-oi umeri pă la pădure, te pomineşti că s-or crăpa pă d-a-ntregu. JIPESCU, O. 144. începu a se umeri cu o luntre mică a unui,frate al lui. SANDU-ALDEA, ap. CADE, cf. TDRG, BL VI, 69. M-am umerit cărând la saci. SCRIBAN, D. ♦ Fig. A-şi da toată osteneăla, a se sili (2), a se strădui (2). Rău intră-n trupu omului ca pân urechili acului şi nu-l încape nici caru când te umereşti să-l scoţi. JIPESCU, O. 65. [Hoţul] se umereşte a... lăsa [familiei] o paţăpe nume drept avere şi omenie, id. ib. 93, cf. tdrg, zanne, p. ii, 493. 2. A se împinge fâcându-şi loc cu umerii (I 1). Geamul ghişetului se deschise şi... Nicolae Tabără cu fecioru său se umeriră şi dânşii cu zor spre rampă, strângând în pumnii încleştaţi paralele umezite de sudoare. REBREANU, NUV. 266. - Prez. ind.: umeresc. - V. umăr. UMERIŢĂ s.f. (Regional) Bucată dreptunghiulară de pânză cu cusături decorative, care se aplică pe fiecare dintre umerii cămăşii ţărăneşti şi se continuă de-a lungul mânecii. Cf. butură, eg. 321. -Pl.: umeriţe. - Umăr + suf. -iţă. UMERÔS, -OÂSĂ adj. (Popular) Care are umeri (11) mari, lat în umeri; p. e x t. puternic (I 2), viguros, robust, vânjos. Cf. lb, iser, polizu, pontbriant, d., DDRF. Căpitanu-i mai tare..., mai umăros..., mai cu pept..., Lesne poate să mă bată. HASDEU, R. v. 76, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Era greoi, spătos şi umeros ca un taur. REBREANU, I. 24. In poartă se iveşte Boroiu, un flăcău umeros, înalt. id. NUV, 88, cf. dl, dm. - Pl.: umeroşi, -oase. - Şi: umärös, -oâsă adj. - Umăr + suf. -os. UMERIJŞ s.n. (învechit, rar) Umerar (2). Cf. anon. car., PASCU, s. 362. - PL: ? - Şi: umăruş s.n. pascu, S. 362. - Umăr + suf. -uş. UMERÎJŢ s.m. (Regional) Umerei. Cf. lb, iser, PONTBRIANT, D. -PL: umeruţi. - Şi: umăriiţ s.m. LB, ISER. - Umăr + suf. -uţ. UMÉT s.m. şi n. v. omăt1. UMETIŢĂ s.f. = (regional) ometiţă (1). Cf. alr i 1 852/270. UMEZ vb. I v. umizi. UMEZÂT, -Ă adj. v. umezit. UMEZEALĂ s.f. 1. însuşirea, starea unui corp umed (1); apă sau alt lichid conţinut într-un material solid, într-un vas etc.; umiditate, udătură, (popular) udeală (1), (învechit) umejune, (regional) udelişte. Cf. ST. LEX. 55r2/5, ANON. CAR. Toate grăunţele, cât se scutură din tiocurile sale, îndată trag umezeală la sine. şincai, în şa I, 684, cf. KLEIN, D. 445. Umezala ţărânei nu au fost priincioasă lăcustelor. AR (1829), 232/7, cf. LB. Lucrurile cele arzătoare în pământ să aprind când le atinge vreo umezală. DRÄGHICI, R. 113/17. Orice timp e priincios, Săcetă au umezeală. ASACHI, S. L. I, 273, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 791 Vl5, ISER, BAR. - MUNT., W. 342V33, POLIZU. Umezeala pământului atârnă de la cuantitatea apei şi de la căldura ce o face a evapora. marţian, s. 171, cf. pontbriant, D., cihac, i, 297. Ceea ce sunt căldura, lumina şi umezeala pentru sămânţă, este... judecata omenească pentru opera talentului omenesc. CARAGIALE, O. iii, 52. Flori albe deasupra cărora umezeala ce îngheţase pe ele pusese străluciri de pietre scumpe. MACEDONSKI, O. m, 85, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W. [Seminţele] trebuie... ţinute în un loc sănătos unde să nu existe umezeală, ap. TDRG, cf. DHLR I, 250, PASCU, S. 234. Din bătaie multă şi din umezeală, ţesătura lânii se strânge. LUNGIANU, CL. 72. Apăra faina de umezeală şi stricăciune. AL LUPULUI, P. G. 194, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să văd ce mai fac ţigările mele... să nu dea umezeala peste ele. C. PETRESCU, I. II, 130. Peste tot e umed: Umezeală de pădure neagră... Umezeală de poteci. CAMIL PETRESCU, v. 59. Brazdele înmuiate de umezeală ale porumbiştilor. PREDA, î. 35. Trebuie ploaie... nu multă, că locurile ţin umezeală. BARBU, PRINC. 66. Zăpada... îi intrase lui Ştefan în bocanci, se topise şi umezeala se urcase până la pulpe. V. ROM. decembrie 1964, 35. Hainele... atârnau pe ea grele de umezeală. BÀNULESCU, I. 19, cf. M. D. ENC., DEX. Rupsei lemnul-Domnului... Şi-l pusei la umezeală Doar Ioan să-ntoarnă iară. jarnIk — bÂrseanu, D. 155. Loc cu umezeală. ALR SN III h 845/279. Mai la adâncimea pământului... ie mai umezeală. T. dial. M. I, 470. ♦ Apă (a unui râu, a unei mări). Gheon... în luna lui avgust se umflă şi udă tot pământul Misiriului... şi de umezeala lui să fac sămănăturile (cca 1750). GCR'II, 61/34. Lăcuitori de prin ţernă, din aer şi umezele. CONACHI, P. 270. + Igrasie. Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere. EMINESCU, O. IV, 358. Simţ că-mi vine rău... din cauza umezelii catacombelor. CARAGIALE, O. Π, 347, cf. PUŞCARIU, ET. WB. 168, BIANU, D. S. Parcă-n umezeala păreţilor se întinde şi o pată. ARGHEZI, S. XI, 58. Umezeala care dejghioca varul. CĂLINESCU, E. O. I, 8. Umezeala se infiltra în temelia caselor şi se urca până la cornişe. VIANU, L. R. 51. II întâmpină parfumul de mosc şi de umezeală al locuinţei, vinea, l. i, 213, cf. M. d. enc., dex, alr sn iii h 846, ib. h 847, alrm sn π h 671. ♦ Loc umed (1). Zadarnic piatra cea mormântală Ne ţintuieşte sub umezeală. MACEDONSKI, O. I, 20, cf. M. D. ENC., DEX. ♦ Stare a atmosferei, a aerului sau a unui anumit mediu încărcate cu vapori de apă; (concretizat) vapori de apă care fac ca atmosfera, aerul sau un anumit mediu să fie umede (1); umiditate. Soarele în zodia Racului se coboară... şi umezeala aerului... se înmulţeşte. CANTEMIR, IST. 138. Di este aerul îngreuiet de umezeală, atunce argintul viu... se înalţă. AR (1829), 72/45. 725 UMEZEALĂ - 127 — UMEZI1 Umezeala străbatea prin tot trupul meu. MOZAICUL (1838), 279/24. Umezeala [pivniţei] trebuie să fie statornică, penescu, M. 60/17. Mi-e foame şi frig - m-a răzbit umezealq. CARAGIALE, O. I, 170. Pe vremea ploilor de primăvară şi de toamnă domneşte o mare umezeală cu deosebire în satele aşezate la locuri mai strâmte. A. POPOVICI - KIRILEANU, B. 128. în locurile împădurite... umezeala aerului este mai mare. BIANU, D. S. 762. O umezeală grea-mi cădea pe umere şi pe faţă. ANGHEL, pr. 138. Soarele, de o suliţă înalt pe ceruri, nu sorbise încă umezeala dimineţii. HOGAŞ, M. N. 52. Se întorceau... zgribuliţi de frig şi de umezeală. REBREANU, I. 151. Mă plimbam pe veranda bungalow-ului, încercând să regăsesc gustul tutunului (pe care nu-l feriseră de umezeală). M. eliade, M. 30. îl prindea noaptea cu umezeala pătrunsă în ciolane. C. PETRESCU, î. II, 158. Oraşul doarme ud în umezeala grea. BACO VIA, O. 49. Seara de toamnă cădea mohorâtă, jilavă de umezeala sărată a mărei. BART, E. 233. Nemaiputând răbda frigul şi umezeala, mă retrăsei. PUŞCARIU, D. V. 67, cf. SCRIBAN, D. Mă întristam în lunile de umezeală şi frig ale toamnei întârziate. ARGHEZI, S. vni, 263. E frig şi umezeală, dar nu vreau... să cobor în cabină. TUDORAN, o. 60. Ai grijă, a răzbit umezeala-n tine până la măduvă. BOTTA, S. Iii, 117. II pătrunse umezeala serii. STANCU, R. A. IV, 425. Nu-i priia nicidecum umezeala şi... începuse dintr-o dată să tuşească, v. rom. octombrie 1964, 13. Umezeala aerului stânjeneşte pierderea de căldură a corpului prin transpiraţie. ABC SĂN. 18. 2. Aspect al ochilor înlăcrimaţi; p. e x t. strălucire a ochilor, duioşie a privirii. O umezeală de plăcere în ochi, care-i lustruia genele răsfrânte, delavrancea, S. 156. De dimineaţă brutarul deschide cuptorul, având în ochi umezeala caldă a somnului. DEMETRESCU, O. 115. Ochii lui capătă aceeaşi umezeală a bucuriilor sincere. SAHIA, N. 35, Cf. M. D. ENC., DEX. 3. (Fiziol.; învechit) Umoare (1), (învechit, rar) umejune (2). V. s e c r e ţ i e, suc2./;' spintecă umflătura... din care ieşi mare putoare, deşărtându-se umezeala, mineiul (1776), 119^/8. împrejurul dinţilor să fac umezeli cleioase în vremea frigurilor. IPOCRAT, 8734. Umezeala aceasta, care se face din lacrămi, se adună în unghiul ochiului. ŞINCAI, în ŞA I, 670. Această boală se naşte din o nesănătoasă supt fălci în grumazi umezeală, calendariu (1814), 165/9. Sângile şi toate umezelile adâncăturilor trupului. PISCUPESCU, O. 184/19, cf. AR (1831), 45 52/26. Sângele... este umezala trupului de căpetenie, antrop. 12/20. Fearea (bilis) este o umezală verde. ib. 65/11, cf. poen. - aar. - hill, v. I, 8202/33. Sucurile (umezelele)... trebuie să fie la bătrâneţe tot mai necurate. VASICI, M. I, 168/12, cf. NEP. VIND. v/3. Asudătoarele sânt trebuitoare... pentru a îndrepta umezălele stricate. FĂTU, D. 73/10. Noi nu ne bolnăvim... pe cât nici un venin nu se va străcoara în cerculaţiune sau se va arde umezelele noastre. MAN. SĂNĂT. 20/25, cf. CALENDAR (1851), 972/13, BAR. -MUNT., W. 8042/19. în stomah s-ar pricinui vătămare umoarelor (umezelile trupului). PARAB. 300/26. Capul copilului este încărcat de umezeli. PENESCU, M. 18/5. -0-F i g. Pe buzele ei... se ivea o zâmbire cu o umezeală de fiere, delavrancea, s. 48. ❖ (învechit) Umezeală gastrică (sau mistuitoare) =? suc gastric. Acel care nu poate mânca fără să be, să fie încredinţat că umezelile sale cele mistuitoare nu să află în bună orânduială. VEISA, I. 70/20. Mâncarea dospeşte-şi se preface în cir... prin mizlocirea unei umezele... din stomah numită umezeală gastrică. CORNEA, E. I, 205/23. ♦ (Rar) Lacrimi. Privirile-i scăpate din umezeala ochilor trec prin geamuri şi se îneacă în zarea zilei. DELAVRANCEA, S. 37. O simplă cântare frumoasă care-i storcea umezeală din ochi. v. ROM. decembrie 1964, 58. ♦ Sudoare (I 1), transpiraţie (1). îşi şterse Cu mânica umezeala de pe frunte, sadoveanu, O. IX, 170. ♦ (învechit) Sevă; suc2 (1). De acolo [de la câmp] vin încărcate, unele cu miare, altele cu praf de flori, şi iarăşi altele cu cleiuri, cu apă şi cu alte umezeli sărate. TOMICI, C. A. 21/21. Aerul supt de cătră frunzele plantelor pune în lucrare circulaţia musturilor sau a umezălelor. filipescu, d. I, 1/20, cf. caiet, 77715. - Pl.: umezeli şi (învechit, rar) umezele. - Şi: (învechit şi regional) umedeâlă s. f. anon. car., pascu, S. 3, cf. 234, DR. ii, 786, alr ii 2 540/886, alr sn iii h 847/362, alrm sn ii h 671/362. - Umezi1 + suf. -eală. - Umedeală: prin apropiere de umed. UMEZÎ1 vb. IV. 1. R e f 1. şi t r a n z. A deveni sau a face să devină umed (1), a (se) uda puţin; ü (se) reveni2 (1). V. roura, rumeji. Cf. molnar, d. 296/6. Cojniţele cele... de nuiale totdeauna sânt mai bune decât cele de paie, pentru că sânt mai trainice, nu se umezesc. economia, 204/14, cf. poen. - aar. - hill, v. i, 8202/29, BAR. - MUNT., w. 272/36, POLIZU, pontbriant, d., baronzi, l. 99, cihac, I, 298. Apa se repezi năprasnic..., dar abia ajunse să umezească creştetul dealului. delavrancea, s. 250, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, ŞĂINEANU D. U. Mă plimb de dimineaţă în lungul curţii..., mi se umezesc ghetele de rouă. A. HOLBAN, O. II, 308, cf. CADE. Bărbatul încercă să-şi ridice capul de pe perna umezită de năduşeală. REBREANU, NUV. 49. Sudori reci îmi cuprinseră faţa şi-mi umeziră toată pielea trupului. MIRONESCU, S. 157. îndată ce prima lacrimă îi lunecă pe obraz... o şterge neîndemânatic, umezindu-i toată faţa. SAHIA, N. 49. Gabriela... abia umezeşte o şuviţă de pe tâmplă şi lobul urechilor. TEODOREANU, L. 436, cf. SCRIBAN, D. Fruntea i se umezi, vinea, l. i, 213. Afară începuse iar şă plouă, mărunt, rece, umezind locurile. BARBU, PRINC. 99. A cerut de la noi o ţigară, căci ale lui se umeziseră. V. ROM. octombrie 1964, 17. Floarea până ce va creşte. Cu lacrimi o umezeşte. FOLC. MOLD. II, 308. <> F i g. Adorm adine Bucegii... Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte, Broboane mari de rouă. voiculescu, poezii, I, 64. -0> Refl. pas. De cătră râurile munţilor să umezescu neavând ei acoperemânt cu piatră. BIBLIA (1688), 373752. *v- I n t r a n z. Când sarea umezeşte în casă are să ploaie. şez. îl, 197. ♦ Refl. şi in tranz. (Regional; despre pereţi) A deveni igrasios; a se umple de igrasie. Cf. alr sn in h 846. ♦Refl. (Despre atmosferă, aer, mediu) A se încărca cu vapori de apă. Noaptea se umezise. Ploaia ameninţa în văzduh, rebreanu, p. S. 102. 2. R e f 1. (Despre ochi) A se umple de lacrimi, a lăcrima; p. e x t. a luci, a străluci (din cauza 726 UMEZI2 -128- UMEZOS lacrimilor). E cine să-mi închiză ochii, pustiii de ochi care se umezesc de bucurie, delavrancea, o. Π, 122. Când băgară de seamă că moşul cântă, ochii lor se umeziră. AGÂRBICEANU, P. M. 207. Un zâmbet amar îmi trecu pe buze, mi se umezise ochii şi glasul mi se înnodă în gât. HOGAŞ, M. N. 19. Ochii lui... se micşorau şi se umezeau de plăcere când ne povestea aventurile lui amoroase. TOPÂRCEANU, O. A. II, 203. Ochii lui... se umezesc încetul cu încetul. Lacrimile lunecă, lunecă. SAHIA, N. 98. Sufletul i se umplu de amărăciune şi... ochii dintr-o dată i se umeziră, sadoveanu, O. I, 65. Pentru un moment ochii se umeziră şi glasul îi lunecă de emoţie. PUŞCARIU, D. V. 377. îşi muşcă buzele fiindcă simţe.a că i se umezesc ochii. v. ROM. septembrie 1955, 116. ■0· Tran z. fac t. Lacrimi de mulţumire umezesc ochii fericiţilor părinţi, vlahuţă, o. a. 436. Fata îşi muşcă buzele de durere, dar nici o lacrimă nu-i umezi ochii ei reci metalici. M. ELIADE, D. 94. O înduioşare neînţeleasă îmi umezeşte ochii. RALEA, S. T. I, 225. ·Φ· I n t r a n z. Durerea mea, [cu] care le dzic acestea cu lesne o vedeţi, care dentru singura pomenire face de umedzăscu ochii. N. COSTIN, C. 161. Faţa i se lumină şi ochii îi umezeau de mulţumire. VLAHUŢĂ, O. A. 1Ί2. (F i g.) Sus în turnul rece Trei lacrimi umeziră pe coarde de chitară. PETICĂ, O. 71. <> Refl. (Despre pleoape) Pleoapele icoanei reci se umeziră şi o lacrimă cursă din ochiul cel negru. EMINESCU, P. L. 4. Din adâncul inimii mele îndurerate şoptii... şi pleoapele mi se umeziră, ap. tdrg. + Tranz. Fig. A umple de melancolie; a înduioşa. Mirosul rozetei îi umezi sufletul. GÂRLEANU, L. 30. 3. Intranz. impers. (Regional; în forma umeda) A ploua uşor; a pica1 (I 2), a picura (I 2). Cf. pamfile, j. iii, 96. -Prez. ind.: umezesc. - Şi: (regional) umedă vb. I. - V. umed. UMEZI2 vb. IV v. umizi. UMEZÎRE s.f. Acţiunea de a (se) umezi1. 1. Cf. u m e z i1 (1). Cf. bar. - munt., w. 272/37, POLIZU, CIHAC, I, 298, DDRF. Alternarea umezirii şi uscării solului conduce la fragmentarea acestuia. CHIRIŢĂ, p. 187. 2. Cf. umezi1 (2). întoarse capul într-o parte, ca să-şi ascundă un început de umezire a ochilor, v. ROM. februarie 1955, 225. - Pl. : umeziri. - V. umezi1. UMEZIT, -Ă adj. 1. Umed (1). Târându-se încă pă pământul umedat, Lasă după el şiroaie. HELIADE, O. I, 101. Din plasă a ieşit O frumoasă, giune zână, Cu păr negru umezit. ASACHI, S. L. I, 179, cf. polizu. Orice stea e-o piatră scumpă — iară florile focoase Giuvaeruri umezite cu luminile adânci. EMINESCU, O. IV, 127. Crivăţul stinse flacăra mică a băţului umezit. BARBU, G. 388. Bubuiturile răsunau înfundat... parcă proiectilele se spărgeau într-un strat de lână umezită. V. ROM. octombrie 1964, 40. Pământ umezat. alr sn iii h 845/836. 2. (Despre ochi) Plin de lacrimi, înlăcrimat; p. e x t, strălucitor (1); umed (2). Niciodată nu i-a văzut ochii umeziţi la cântecile lui. AGÂRBICEANU, A. 117. Frusinica îşi simţi obrajii mângâiaţi de vânt, pletele răscolite, ochii umeziţi. MIHALE, O. 501, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ♦ Asudat, transpirat. Te-a tras după el strângându-ţi mâna în palma lui caldă şi umezită. PAS, Z. I, 229. - PL: umeziţi, -te. - Şi: (rar) umedat, -ă, (regional) umezăt, -ă adj. - V. umezi1. UMEZITÔR, -OÂRE adj., s.n. I. Adj. Care umezeşte1 (1). Cf. CIHAC, I, 298, BARCIANU, ALEXI, W., DL, M. D. ENC. II. S.n. 1. Dispozitiv de umezit (1) hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricaţie. Cf. ltr2, dm, m. d. enc., dex. 2. (în sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă şi umezeşte1 (1) aerul relativ uscat adus prin conducte din exterior la o instalaţie industrială, unde e necesar aer condiţionat cu un anumit grad de umiditate. Cf. LTR2, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. -PL: umezitori, -oare. - Umezi1 + suf. -itor. UMEZÔS, -OÂSĂ adj. 1. (învechit şi regional) Care conţine umezeală (1), umed (1). Fagul iubeşte la pământ ceva umejos şi cleios. COD. SILV. 17. Sâmburii... să-i puneţi în năsip svântat în pivniţă sau supt alt acoperemânt umedos. ÎNV. POM. 71/6. De are destulă umezeală lemnul cel de altuit..., de acolo se cunoaşte dacă tăindu-i scoarţa puţin e umedoasă. ib. 82/23. Lut... care se poate finea proaspăt şi moale, la un loc cam umădos şi umbros, îngropat în pământ. TOMICI, C. A. 62/20. De-o pulbere umedoasă aerul e mestecat. HELIADE, O. I, 102. Fierul plugului despică umedosul pământ. MARCO viei, C. 95/17. Pământu-i umedos Şi fierul e ruginos. pann, ş. II, 74/4, cf. PONTBRIANT, D. Ielele locuiesc la munţi, păduri şi la ape, la iarbă frumoasă şi locuri umedoase. F (1873), 98. Câteodată se aude minuneaua şi ziua cântând, însă numai la locuri umezoase, la lacuri, printre trestii şi răchiţi. marian, o. I, 434, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D., GRAUR, E. 92, ALECSANDRI, P. P. 263, TEODORESCU, P. p. 295, alr π 5 060/531, alr sn iu h 845, ant. lit. pop. i, 54, a v 15. "C* (Pe lângă lucruri care implică ideea de umiditate cu intenţia de a o întări) Soarele... din pricina negurii ceii umedoase ca un plumb să vede. CALENDARIU (1814), 78/19. Arcul cu coardă mlădioasă..., dacă se destinde de roua umezoasă, Aruncă rătăcite săgeţile-ipe jos. MACEDONSKI, o. I, 254. ♦ Pătruns de igrasie, igrasios. De va fi pivniţa umedoasă, să poate afuma cu viţe de vie uscate, ap. TDRG, cf. CADE, SCRIBAN, D., ALR SN iii h 846/105. ♦ (Despre atmosferă, aer, mediu etc.) încărcat cu vapori de apă, pătruns de vapori de apă. Aerul iaste foarte umedos şi stâmpărat. IST. AM. 17717, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 790V35, PR. DRAM. 363. Cu toate că era în luna lui aprilie, nopţile erau umedoase şi reci. SION, P. 310, cf. CIHAC, I, 297. El de vânturi umedoase şi de arşiţă-mi fereşte Turma caprelor pribege. OLLĂNESCU, H. O. 67, cf. ALR I 1 228/9. ♦ (Despre ţinuturi, anotimpuri, perioade de timp) Cu 731 UMFĂŞA -129- UMFLA multă ploaie, cu umiditate mare. Aprilie [e] umedos. Calendariu (1814), 88/18. Tripole... este un loc umedos. AR (1829), 1792/35. Moale să arată această de acum iarnă, de să poate aşa numi un timp umedos... când acea umedă negură... au putut încă fl vătămătoare. ib. (1831), 457'/16. Când e anu ploios, umedos, izvoarl-elea se umplé şi vine, curge apa-ncoace. T. DIAL. D. 843. 2. (învechit, rar; despre preparate medicamentoase) Care este lichid. Cii ci se află în carantină, neavând gătirea umezoaselor feliurimi, sânt datori... să-şi spele trupul cu apă caldă. AR (1831), 486'/20. Lăcaşurile să le stropească cu alcătuirea umezoaselor gătiri, cu oţet tare. ib. 4862/38, cf. URSU, T. ş. 230, 294. 3. F i g. (învechit; despre oameni) Calm, nepăsător, flegmatic. Iar de va fl şi toamna uscăcioasă..., va fi de folos celor umedoşi din fire. IPOCRAT, 5723, cf. URSU, T. ş. 208, 294. - PL: umezoşi, -oase. - Şi: umedos, -oăsă, urnejos, -oăsă adj. - Umed + suf. -os. UMFĂŞÂ vb. I v. înfăşa. ' UMFL vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereţi elastici sau plianţi prin umplere cu aer sau cu un alt fluid. Cf. mardarie, l. 132/17, LB, polizu, pontbriant, D., cihac, I, 5, LM. Mie are să-mi dea coada porcului,... şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc. CREANGĂ, A. 41. [Balonul] îi ridică dupe cum îl şi umflă. DELAVRANCEA, T. 112. Băieţelul..., pe sub ascuns de mă-sa, va umfla astfel de băşicuţe. IONESCU-RION, S. 262, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ROSETTI, I. L. R. I, 83, SCRIBAN, D. Are... o minge de şpugal, umflată cu pompa de bicicletă. ARGHEZI, S. vii, 75, cf. alr I 1 460/508. [Băşica porcului] o umflăm dă jaşcău dă duhan. alr ii 4 139/316. La scaun că te-aş trăgea. La picior că te-aş crunta, Cu ţeava că te-aş umfla, In pripă pielea ţi-aş lua. BALADE, III, 129, cf. NALR — B I 65, ALR - TI h 95. în tigvă seacă cât să sufli, nu poţi să o umfli. Cf. PANN, p. v. I, 85/28, ZANNE, P. I, 295. (F i g.) Setea de glorie îi umflă vanitatea şi-l face să uite. CONTEMP. 1949, nr. 160, 5/2. <> R e f 1. Cine nu-şi aminteşte de timpul senin al copilăriei sale văzând globurile străvezii ce cresc, se umflă, tremură uşor în vârful paiului! brăescu, o. a. îl, 36. Las-o [mingea] niţel, că se umflă singură. ARGHEZI, S. Vii, 47. ■♦■Refl. şi t r a n z. (Despre fiinţe sau despre părţi ori organe ale corpului acestora) A-şi mări volumul din cauza unei mari cantităţi de aer inspirat, a mâncării sau a băuturii excesive, a furiei, a mâniei, a depunerii de grăsime etc. V. bomba, dilata, lărgi. Cf. polizu. Pieptul său se îmflă cumplit, el mă luă în braţe, mă strânse cu foc. eminescu, P. L. 125. Vinele i se umflară şi ochii parcă erau să-i iasă din cap. SLAVICI, O. I, 161. Strânse zmeul pe Greuceanul o dată; dară acesta... se umflă şi se încordă în vine. ISPIRESCU, L. 223. Pieptul i se umflă aşa de tare încât părea că are să i să spargă. delavrancea, t. 40, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Lui Bodor îi era tot mai rău, se umfla tot mai tare. AGARBiceanu, s. 294. I se umflau nările sorbind aburii primăverii, rebreanu, i. 268. Toţi copiii Şi bătrânii îşi umflă, la fel plămânii, minulescu, vers. 302. Se uita pe sub pălăria de pai, răsucind un beţişor de trestie între degete şi umflându-şi pieptul. C. PETRESCU, î. I, 87. Burţile câtorva se umflă. SAHIA, N. 31. [Ea] -şi-a umflat pieptul; îndreptându-se din mijloc. POPA, Β. 37. Ii privi pe rând pe amândoi şi nările i se umflară ca şi fugarului său. SADOVEANU, O. v, 493. Broasca şubredă şi mică S-a umflat şi a plesnit... ca o băşică. ARGHEZI, S. V, 49. Sub cămaşa murdară muşchii se umflă, ar lua pe cineva de gât şi l-ar da cu capul de pereţi. BOGZA, A. î. 104. Aţi umflat obrajii ca nişte foaie de potcovar. PAS, Z. I, 75. Lucu îşi umflă plămânii. VINEA, L. I, 425. Cântau, umflând guşile, C-au început să răsară brânduşele. ISANOS, V. 90. Grăsimea îi rotunjea spatele şi îi umfla fălcile. V. ROM. aprilie 1969, 13. Stoian iarăşi s-a umflat, Pe Păun l-a apucat, In pământ l-a aruncat. SEVASTOS, C. 305. Tot mâncând şi bând, i se umflă pântecele cât un butoi. SNOAVA, IV, 267, cf. ALR I 121/337, ALR il/l mn 18, 6 930. Prea m-am umflat în burtă. ib. 40, 2 216/987, ib. 52, 2 298/29, 928. S-o-mflat bine de mâncare. ALR II 4 056/219, ib. 4 056/102, 365. Şearpe dumneata, Ia umflă-ţi tu guşile. BALADE, I, 331, cf. NALR - O v h 870. (A b s o 1.) Mălaiu este foarte greu şi mai mult umflă. DIETET. 34/22, <> (Prin analogie) Copacii-şi umflau... Vinele lungi şi uscate de lemn. labiş, P. 42. <> F i g. Cu slava bogăţiii tale... să mă umfle (a. 1773). GCR Π, 95/1. Mândria de a fi poet... îi umfla mai tare pieptul. CĂLINESCU, E. 103. Au stat în priveală dinaintea palatului şi s-au mirat, cât se umfiaseră de atâta mirare. SADOVEANU, O. XV, 470. Simţi că i se umflă capul. Crezu că înnebuneşte. CAMIL PETRESCU, O. II, 129. (I ntran z.) N-au vrut să înţeleagă nime, că era îmflaţi mai toţi pământenii cu nedejdile cele deşerte. AXINTE URICARIUL, LET. II, 137/35. -v-Expr. A(-l) umfla (pe cineva) râsul (sau un râs sau plânsul) ori a se umfla de râs (sau de plâns) = a nu-şi putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). Nu măpociu nici eu ţine de a nu mă îmfla râsul. HELIADE, V. XXv/10. Eu mă umflai de râs văzând pe Hasan că s-a speriat atâta de mult. GORJAN, H. IV, 19/33. Aşa expresii ne fac să ne umflăm de râs. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 23, cf. PONTBRIANT, D. Mi-l umflă un râs d-alea cu lacrămi şi râse până ce se strâmbă. ISPIRESCU, L. 375. Pe Catrina o umflă râsul. Ii venise în minte vreo ghiduşie. VLAHUŢĂ, O. A. 349, cf. DDRF. Saşa se uită la el cu mirare, gata s-o umfle râsul şi pe ea. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 90. Pe nici unul nu-l umfla râsul, deşi acum zburau şi de ici şi de colo glumele pe socoteala lor. AGÂRBICEANU, S. 226. Magda, cuprinsă de o melancolie prefăcută şi ghiduşă, de te umfla râsul, se aşezase dinaintea pianului. HOGAŞ, DR. I, 186. I se păru atât de caraghios, încât îl umflă râsul. REBREANU, I. 80. Călugării cari auziră se umflară de râs. STĂNOIU, C. I. 148. înalt, spân, deşirat, mă umfla râsul când îi venea rândul la exerciţiul de comandă. BRĂESCU, A. 233. Trec oamenii pe lângă mine fără să-i umfle râsul sau să-i cutremure dezgustul. G. M. ZAMFIRESCU, SF. Μ. N. I, 162. Nastasia s-a umflat de râs, ascunzându-şi nasul în palme. SADOVEANU, O. xvn, 226. Pe Sultana o umflase plânsul. DEMETRIUS, A. 15, Da, da, nu-ţi permit, ce te umflă râsul? H. LOVINESCU, T. 5. Când a venit înapoi cu brazda, ăla se umflase de râs. SORESCU, L. L. II, 54. Pe 733 UMFLA - 130- UMFLA popa l-a umflat râsul. SEVASTOS, N. 205. Când te uitai la dânsul, De-a una te şi umfla râsul. MARIAN, S. R. I, 30. Când se întoarse... îl umflă râsu. ŞEZ. II, 202. Păcală... se umflă de râs acum. FRÂNCU - CANDREA, M. 237. Când te uitai la dânsul, Te umfla râsul: FOLC. MOLD. I, 282. Munteanul se umflă de râs văzând atâta nerozie la femeie, snoava, Iii, 72: A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dorrfii foarte mult. Pân la toacă m-aş umfla şi de dormit, contemporanul, III, 260. Voi dormiţi şi vă umflaţi de somn. SNOAVA, m, 749. (Cu parafrazarea expresiei) Stan al Bratei s-a sculat Cu capul de somn umflat, balade, ii, 286. A se umfla în nări sau a-şi umfla nările v. n a r ä (I 1). A(-şi) umfla nasul v. n a s1 (1). A se umfla în guşă v. guşă. (Popular) A se umfla în bojogi v. b o j o g. A i se umfla inima (în piept) = a simţi un sentiment puternic de bucurie, de mulţumire, de tristeţe etc. Cum mi se îmflă inima! eplină... plină de întristare. MARCOVICI, C. 32/13. / se păru... că inima i se umflă cu mai multă îndârjire, că glasul i-ar tremura ,dacă ar vorbi, delavrancea, S. 146. Greierului i se umfla inima în piept de bucurie. Gârleanu, L. 27. A se umfla burduf = a mânca foarte mult, a se ghiftui. Cf. zanne, p. iii, 499. A se umfla în piele = a se îngâmfa, udrescu, gl. (Prin Transilv.) A se umfla (ca) broasca în tău = a-şi da ifose, a se fuduli. Nu te umfla broască-n tău Că nu te ia bade-al meu. folc. transilv. ii, 462. (Intranz.) A umfla din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neştiinţă sau de nepăsare. Dacă înţelegi că aceasta singură e calea carea duce la acel loc... umfli din umere şi porneşti înainte... măcar că e rea. MAIOR, P. 36/16. Tânărul... numai umfla din umeri fără a da împăratului răspuns, bota, p. 57, cf. alr sn vi h 1 829. Mă umflă în coş, se spune când cineva simte un imbold, un avânt, o dorinţă fierbinte de a face ceva. De când aud că o să fie bucluc în jos, parcă mă umflă în coş s.ă merg şi eu. GANE, N. ii, 96. + F i g. (Adesea cu determinări ca „de trufie”, „de satisfacţie” etc.) A se mândri, a se îngâmfa, a se fuduli; a fi încrezut, plin de sine. Vidra..., de trufie îmflându-se..., de lăcaşul stătătoriu despre uscat s-au părăsit. CANTEMIR, IST. 37. Cei ce învaţă câte cinci, şase franţozeşti sau şapte, opt eline şti... îndată să umflă (a. 1826). gcr îi, 253/3, cf. polizu, pontbriant, d., lm, ALEXI, W. îşi savură triumfurile şi... se umflă încă de satisfacţie. A. HOLBAN, O. u, 179. Umflându-se de satisfacţie la cea mai plată adulaţie. CĂLINESCU, C. O. 93. începuse a se umfla de mândrie. BARBU, PRINC. 295. ♦ F i g. (învechit, rar) A incita, a întărâta. Oşti asupra capadochilor... vrând să-şi mai adaogă locu lângă ţara lui... şi, mai vârtos, fiind îmflat de vraja de la Delfl. HERODOT2, 30. ♦ Fig. Refl. (Despre oameni) A se supăra (4), a se mânia (1), a se înfuria. Cf. LB, lm, BARCIANU. George se umfla, închidea puţin ochii şi fluiera din ce în ce mai aprig. REBREANU, I. 21. Deodată văzu că învăţătorul... se umflă şi se roşeşte ca un curcan, făcând semn mânios unui grup de copii. id. ib. 211, com. din sighişoara. 2. Tranz. şi refl. A (se) întinde, a (se) desface; a (se) înfoia. Cf. LB. Pânzele corăbiii se umflară de vânt. PLEŞOIANU, T. IV, 146/25, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Şi pe cap mi se îmfla basca de hârtie. EMINESCU, O. rv, 76. Corabia tresare... Şi pânzele se umflă s-o-mpingă cu putere. MACEDONSKI, O. I, 109. Din când în când vântul îi umfla rochia şi parcă vroia s-o smulgă de la braţul lui. Vlahuţă, O. A. in, 86. Ridicară catargul şi-ntinseră pânzele albe Care bătute de vânt se umflau. MURNU, I. 18, cf. TDRG. Al 13-lea [snop] se pune ca vârf jumătăţii cu spicul în partea dincotro bate vântul, căci în această pârie este mai greu şi prin urmare nu-l poate umfla (înfoia) şi da jos. PAMFILE, A. R. 133. Ce cunoştinţă veche ţi era vântul..., De câte ori nu-l aştepta ca pe un prieten bun, de ajutor, când îi umfla pânzele. BART, S. M. 62. Un singur vânt le umflă vestmântul unduios. PILLAT, P. 197. Vântul completa funebra gală Umflând sălbatic pânzele din larg. DOINAŞ, A. P. 77. ♦ R e f 1. (Rar) A se bomba, a se rotunji (1). Icneşte amarnic... P las tronul său scrobit se umflă ca o cocoaşă. VINEA, L. I, 422. ♦ Refl. (Despre păr sau despre pene) A se zbârli (1). Părul i se umflă ca şi cum ar fi avut un arici pe cap. DELAVRANCEA, O. Π, 250. Auzi un fel de mormăit şi simţi că i se umflă părul. STĂNOIU, C. I. 158. Să umflă păru pă el [pe urs], alr SN III h 678/876. <> T r a n z. Părul mi-l -umflă furtuna Şi ochii mi se-neacă de plâns. EMINESCU, O. IV, 99. îşi scoase pălăria, umflând cu degetele bucla părului de pe frunte. I. M. sadoveanu, S. 289. '♦•Refl. (Despre păsări sau animale) A-şi răsfira, a-şi înfoia penele sau a-şi zbârli părul. Huhurezii, care stăteau în cerc, mai la o parte,... se umflară de mânie... ca nişte curcani. TOPÂRCEANU, O. A. II, 92. Mă speriaseră pe rând curcanul care se umflă, cânele care latră, cioara care cârâie. TEODOREANU, M. U. 215. Curcanul bolboroseşte şi se umflă. H IV 54. [Ursul] să umflă. alr. SN in h 678/928. (Tran z.) [Curcanul] îşi umflă penele. ALR SN II h 382/682. [Curcanul] umflă coada. ib. h 382/769. <> E x p r. A se umfla (în pene) ca un curcan (sau ca curcanul, ca curcanii) = a se fuduli, a se îngâmfa, a se semeţi (1). Alţii se umflă ca curcanii şi strâgă: să să împlinească! I. GOLESCU, în pr. dram. 81. Ciocoiul... se îmbracă cu câte un nume care nu este al său şi se umflă într-însul ca un curcan. GHICA, S. 222. Umflându-te în pene... Priveşti la omenire... Ca la un cârd nemernic de proşti şi de pigmei. ALECSANDRI, POEZII, 629. Cu cei de-a doua clasă, serdarul şi băcanul, Fii mândru, te înalţă, te umflă ca curcanul. BOLINTINEANU, O. 146, cf. LM. îmi venea în adevăr, vorba ceea, să mă umflu în pene ca un curcan. GANE, N. Π, 92, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Mă umflai puţin în pene, dar povestea numirii lui nu era atât de simplă. LOVINESCU, S. III, 102, cf. IORDAN, L. R. A. 497, SCRIBAN, D. Presupuşii autori se umflau în pene, în băncile lor, sub torenţialele elogii, blaga, H. 86. Peroram cu o patimă îndrăcită, umflându-mă în pene. BOTTA, S. in, 73. Ce caraghios te umfli-n pene Când verva ta e doar o spumă! v. ROM. decembrie 1964, 96. Era zgrunţuros şi repezit şi se cam umfla în pene. LĂNCRĂNJAN, C. II, 167, cf. ALR SN v h 1 255/182, zanne, P. I, 458, 578, 579. Se umflă în sprâncene ca curcanul în pene = are o atitudine trufaşă, se fuduleşte. Cf. pann, p. v. I, 161/1, zanne, P. II, 434. 3. R e f 1. (Despre materiale) A-şi mări volumul prin absorbţie de lichid. Pesmeţii, singura lor merinde, s-au umflat de apă şi s-au terciuit. TOPÂRCEANU, O. A. n, 178. Buciumele de lemn sunt bine udate cu apă pentru ca lemnul să se umfle şi deci tubul să nu prezinte 733 UMFLA -131- UMFLA deschideri, alexandru, I. M. 43. Intr-o săptămână scândurile bărcii se umflau, v. ROM. ianuarie 1966, 43.1 s-o umflat măncarea-n stămac. ALR Ii/i MN 40, 2 216/47, ib. 144, 3 916, ALRMII/i h 124/47, ib. h 394. Spre noapte s-a umflat lintea în el, încât bietul om începu a striga în gura mare. SNOAVA, ni, 602. T r a n z. Apa a umflat doagele, dex. ♦ (Despre aluat) A-şi mări volumul, a se ridica dospind, a creşte. [Aluatul] să umflă-n sus. ALR II 3 995/172, ib. 3 995/192, 784, 876, 886, 928, cf. T. dial, μ. π, 900. ♦ (Despre muguri) A se dezvolta, a creşte. Mugurii se umflă, plesnesc, se ivesc primele frunze. RĂDULESCU, S. 53. 4. R e f 1. (Despre ape) A depăşi nivelul normal; a-şi mări volumul, a creşte. Mai având încă trii părţi a mergi până la Palinis, îndată să îmflă marea... Deci, apucându-i acolo pre ceia ci nu ştiia înota, îi omorea marea. HERODOT2, 429. Gheon... în luna lui avgust să umflă şi udă tot pământul Misiriului (cca 1750). GCR II, 61/32. Apa pe câmp, când se popreşte din jos, să umflă. I. GOLESCU, ap. ddrf. Să umflă apa şi să varsă la uscat pre ţărmuri. DRÄGHICI,-sR. 43/16. Pâraiele se îmflu de apele glodoase a ploilor de toamnă şi ameninţ cu înecare casele de pe malul lor. RUSSO, S. 61. Râuleţul acest neînsemnat se îmflă, prăvale orice îi iasă nainte. NEGRUZZI, S. I, 196, cf. LM. Un rău... cât trece printre văi. Se umflă, se lăţeşte şi mare se revarsă. BOLINTINEANU, O. 30. Se topeşte omătul şi curg părăiel'e şi se umflă Bistriţa din mal în mal. CREANGĂ, A. 28. Marea... clocoteşte, se umflă, se ridică uriaşă. CARAGIALE, O. III, 72. Murăşul se umflase şi apa era turbure, slavici, O. II, 9. Apele Ceahlăului... se umflă primăvara. DELAVRANCEA, O. II, 69. Ceru-i roşu de văpăi Şi se umflă vadul. COŞBUC, P. II, 265, cf. TDRG. Câteva zile păraiele se umflaseră şi vuiseră. AGÂRBICEANU, S. 313. Gârlele noastre... se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I, 74. Balta, în loc să se umfle de la dezgheţ, a rămas seacă pe întindere mare. TOPÂRCEANU, O. A. II, 79. Apa... se umfla şi venea..., şi venea. KIRIŢESCU, G. 4. Cu ploaia asta... gârla se umflase peste şiroaiele ei statornice. CAMIL PETRESCU, o. I, 277. Se umflă gârla, bate ogrăzile oamenilor. STANCU, D. 110. Apele oceanelor se umflă la ţărmuri şi apoi descresc. TUDORAN, P. 491. Ăştia... l-au încolţit la marginea râului, care se umflase. PREDA, M. S. 14. Bistriţo, apă de munte!... Ce te făcuşi Dunăre Şi te umflaşi tulbure. ALECSANDRI, p. p. 255, cf. ALR II 2 499/514, 551. Apa când se umflă şi pe munţi îi cufundă. ZANNE, P. I, 104. <> F i g. în timp ce Parisul medieval dispare, periferia se umflă peste măsură, v. ROM. iulie 1970, 156. O* T r a n z. Glasul Domnului face gholbură pre mare... De o îmflă cu unde şi cu valuri mare. DOSOFTEI, PS. 87/4. Groaznica furtună umflând foarte tare marea să vărsă peste tot locul împregiur. DRÄGHICI, R. 112/14. Râul... începe a-şi umfla cu repegiune undele sale. ASACHI, s. L. n, 18. O ploaie repede umflă râurile. PÂCLEANU, I. II, 62/18. Dunărea, umflată de ploi şi zăpoare, nu se mai vărsase atât de năpraznic. VOICULESCU, P. I, 21, cf. PILLAT, P. 165. Puhoaiele zăpezilor topite şi ploile îi umflă apele. VÂN. PESC. aprilie 1964, 3. Ploaie spumegată Ce face pâraie Şi îmflă şiroaie, alecsandri, p. p. 189, cf. ANT. LIT. POP. I, 500. (F i g.) Prostime multă din toate satele apropiate... umflau peste samă convoiul domnesc. sadoveanu, O. v, 576. ♦ (Despre lichide) A-şi ridica nivelul prin fierbere. N-a prins de veste că s-a umflat cafeaua şi că a dat în foc. C. PETRESCU, A. 453. Vezi că se umflă laptele, preda, M. 28. Când ai pus la foc o oală... pentru scăldătoarea unui copil, şi dacă apa se umflă îi semn că copilul are să îmbătrânească. GOROVEI, CR. 8. Laptele, cum firea-i este, se umflă, se umflă de să dea în foc. snoava, iii, 291. ♦ (învechit; despre gaze) A se dilata, a-şi mări volumul. Se umflă aerul cel închis în pământ atât de tare, încât cercând pe unde să se răsufle, cu sâlnicie cutremură pământul. DRÄGHICI, R. 113/17. 5. R e f 1. F i g. (Despre sunete, glasuri, zvonuri etc.) A deveni mai puternic; a creşte, a se intensifica; a se răspândi (3). Sonăria se stinge... Muzica se umflă din nou, visurile încremenite reînviază. CARAGIALE, O. II, 338. De la cele dintăi cercetări ale plotonierului... a pornit zvon şi s-a umflat ca un puhoi. SADOVEANU, O. XVII, 301. Simţea că î se umflă glasul, preda, D. 121. Şi se umflă zvonul stepei, val, la cer. VOICULESCU, POEZII, I, 238. Un hohot de râs se umflă băieţeşte, dominând tărăboiul. VINEA, L. I, 325. Chemarea urcă... Se umflă ca un râu şi piere. V. ROM. noiembrie 1964, 61. "v* T r a n z. Şi sunetul de sus [al clopotelor]... umflă sunetul jucător în vânturi. ARGHEZI, S. xn, 227. 4- F i g. (Despre vânt) A creşte în intensitate, a se înteţi. Mintea lui nu este decât un vânt ce se umflă. CONACHI, P. 275. Ce-o fi uietul ăsta? - Vântul se umflă, delavrancea, O. II, 152. Dar Crivăţul ce-mi făcea? Deodată se umfla Şi focul îmi mătura. BALADE, I, 301. 6. R e f 1. (Despre fiinţe şi despre piele, ţesuturi, organe etc.) A se inflama (din cauza unui traumatism, a unei boli etc.); a se tuméfia. Cela ce va lovi pre altul cu pumnul sau cu toiag... de nu să va îmfla sau de nu va face vânătaie sau sânge nu să cheamă sudalmă mare. PRAV. 231. De multă flămângiune nu putea să mănânce, că li se îmflase capetele şi pântecele. N. COSTIN, LET. I A, 83/19. O vipere... să apucă de mîna lui..., iară ei aştepta pre elu ca să să umfle, au să cază fără veaste mort (a. 1703). GCR I, 349/35, cf. LB, lm. îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piperi, aşa că limba îndată să umflă. Creangă, P. 13. Mi se plânge într-o scrisoare că iar se cam umflă şi că ar simţi oarecari dureri într-o parte. CARAGIALE, O. vii, 444, cf. CADE. Din palma aceea... i s-a umflat obrazul. GALACTION, O. 87. Obrinteala o făcut coptură... şi s-o îmflat mâna ca butucul. POPA, v. 168. Mama a înlemnit. Nu mă mai cunoştea; mă umflasem şi n-o mai vedeam. VLASIU, A. P. 28, cf. SCRIBAN, D. întotdeauna ţi se umflă nasul când plângi. H. LOVINESCU, T. 246. Falca lovită i se şi umflase. PREDA, D. 153. Umărul se umflase, se învineţise, v. ROM. decembrie 1964, 62. Umflă-mi-se degetele Şi mă strâng inelele. BUD, P. p. 9. Se umflă la gât şi nu poate înghiţi, pamfile, B. 66, cf. ALR l/l h 126, ALR I 1 128/12, 59, 315, 354, 557, ib. 1 624. Se umflă la gît. alrii/i h 119/836, ib. h 119/872, cf. alr π/i mn 60, 4 199, ALR II2 945. Se imflă brânca, ib. 13 507/95, nalr - O i mn 166, 242/901, 903, 904, 906, 913, 915, 917, 920, 923, 924, 929. Mama suferea dă dropică..., să umfla, să făcea buduroi. T. DIAL. M. I, 142, cf. nalr-BI 52/2, 83/69, 86/4, 118/63. -v- (Prin analogie) Stă mut 733 UMFLA - 132- UMFLARE marele-Arhanghel... O groaznică durere de cap îl stăpâneşte Şi fruntea i se îmflă şi ochii flăcări joc... Plesneşte al lui creştet. - Născu Păcătuirea. HELIADE, O. I, 193. •y’ F i g. Lumea... bolnăvea cu patimile necredinţei şi se umfla ca o rană cu înşelăciunile cele lumeşti. ANTIM, P. 1. Ό· I n t r a n z. (în descântece) Bubă cănească nu umfla, nu gâmfa, că cu descăntecu te-oi descânta. ALEXICI, L. p. 207, cf. graiul, ii, 147. Beşăcî, beşâcî, Nu umfla, Nu-mbujora, Alegi-ti, Culegi-ti. CAF X2, 223, cf. ALR - T i h 94. <> Expr. (Tran z.) A(-i) umfla (cuiva) ceafa (sau faţa) de pumni şi spatele (sau spinarea) de ciomege ori a umfla de bătaie (pe cineva) = a bate pe cineva foarte rău, a-l cotonogi. Nu vorbi... ca baba chioară, că să găseşte vreunul de Iţi umflă ceafa de pumni şi spatele de ciomege. PANN, P. V. I, 25/4, cf. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 12, ZANNE, P. ÎI, 66, 843. L-a umflat de bătaie. ALR II 3 598/876. (Prin nord-vestul Munt.) A(-i) umfla (cuiva) fălcile de potârnogi = a bate pe cineva, udrescu, gl. 7. T r a n z. F i g. (Familiar) A ridica, a mări, a exagera în mod intenţionat (preţuri, sume de bani etc.). Cf. SCRIBAN, p. Cifrele erau umflate de zece ori şi micile neînţelegeri dintre colaboratori exagerate. CAMIL PETRESCU, O. III, 75. Sunt unii care au interes să umfle lucrurile, să-mi puie mie în spinare... poveri care să mă zdrobească, v. ROM. ianuarie 1965, 67! ♦ A face să fie pretenţios, afectat, bombastic, emfatic. Mângâie şi umflă cuvintele distilându-şi tonul şi accentul. Caragiale, o. VI, 118, Cf. SCRIBAN, D. 8. T r a n z. (Familiar) A apuca, a prinde, a lua (ceva sau pe cineva) pe neaşteptate, cu bruscheţe, cu violenţă; a înhăţa, a înşfăca. Faurul îmflând ciocanul de sus... lovi în ileul gol. DOSOFTEI, v. s. octombrie 75710. Ajunge ca să-l înveţe... Cu pumni, cu palme să-i tragă şi cu de păr a-l umfla, pann, ş. ii, 20/6, cf. pontbriant, d., lm. Iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era... şi mă duc de-a dreptul în târgul vitelor, s-o vând. CREANGĂ, A. 56. Simţind că urâtul s-apropie să-l pupe, îl umflase de păr şi de urechi. CARAGIALE, O. I, 8 ,cf. BARCIANU, TDRG. Gioiana era cât pe ce să-l umfle în coarne. HOGAŞ, H. 24, cf. ŞĂINEANU, P. U., CADE. Dau năvală la bucătărie... Umflu peria... dau pe botine. SADOVEANU, O. II, 643, cf. IORDAN, L. R. A. 497, SCRIBAN, D. Ce stai?... Umflă-lpe domnu şi arată-i ce ştii! VINÈA, L. I, 70. O-mflasî di urechi cu tătîputerea şî cum o-nşfacat-o, mintenaş i-o şî rupt urechili. ŞEZ. III, 11, cf. ALR SN IV h 973/551. Umflă pe ţigan de chică şi-ncepu a-l învârti până ce-l ameţi. snoava, m, 788, cf. zanne, p. n, 67. <> E x p r. A(-l) umfla (pe cineva) grija = a cuprinde (pe cineva) îngrijorarea, teama, panica. Vai de mine! Că începe a mă umfla grija din tălpi... mă furnică sudori pe spate... Iaca pozna gaia! ALECSANDRI, T. 410. (în argoul şcolarilor) A umfla barosanul = a lua nota maximă. Cf. bul. fil. iv, 149. <> I n t r a n z. Preutul... s-au mirat de ce-s oile aşa late de foame, dară vădzând că îmflă bine la fân... i-au trecut grija că sânt bolnave. SBIERA, P. 9. ♦ (Familiar; de obicei determinat prin „în spate”, „în cârcă”, „în braţe”, „pe sus” etc.) A apuca ridicând de la pământ pentru a duce, pentru a lua cu sine; a ridica (I 1), a sălta (5); a lua. Slugile, văzând acest câne strein,... ţi-l şi îmflară de coadă şi de picioare, ţichindeal, F. 199/20, cf. LB, POLIZU. Pe dânsul, flăcăi!... Umflaţi-l pe sus şi-l puneţi în scrânciobul ista, de-l învârtiţi. ALECSANDRI, T. 384. De n-a vra cumva să vie, umflă-l în spinare şi-l adă aici, hurduz, burduz. id. ib. 964. Umflă dracul iapa în cârcă şi într-o clipă încunjură iazul, de trei ori. CREANGĂ, P. 50. Ce zici tu... umflăm noi fata ori ne odihnim în vârful ţepelor? ISPIRESCU, L. 324. Am umflat în braţe câte am putut din hârtiile subscrise şi nesubscrise de pe masă. I. NEGRUZZI, A. 63. Umflă cu uşurinţă cufărul în spate. AGÂRBICEANU, o. IV, 172. Mă simţii, deodată, umflat pe sus,... şi din cer, căzui fără de veste năprasnic pe pământ. HOGAŞ, Μ. N. 222. Umflai masa şi teşii cu ea pe uşă, în hohotele sălii. LOVINESCU, S. III, 168. îmi umflă bărbatul, mi-l ia pe sus şi mi-l toarnă la gros. v. ROM. noiembrie 1954, 45. Soacra cea mare... o umflă pe mireasă-n braţe ca pe un copil, o sărută pa amândoi obrajii, sevastos^ N. 260. Au jupuit [vulpea]... şi, îmflându-o în spate, au venit cu pielea aceea acasă. SBIERA, P. 167. După ce au ieşit câte trei din apă, au umflat butoiul în cîrcă şi s-au pornit. RĂDULESCU-CODIN, î. 193. Şi omul nostru a umflat-o în spinare şi s-au pornit ei la drum; roata însă era grea şi mare. FURTUNĂ, v. 46, com. din vicovul de sus - rădăuţi. Dă de-o ladă ferecată Şî cu galbeni îmbuibată. Iancu umflă lada-n spate Şi trece cu ea pe poartă. CAF vi, 82. Vede o piatră de râşniţă..., o umflă în spinare, sare pe fereastră. SNOAVA, III, 190. <> (în imprecaţii) Lucru-i aista? Vai! umfla-te-ar Rusaliile! ALECSANDRI, T. 941. Că noi bem de patru zile Cu crâşmarul, umfle-l zmeii. GOGA, P. 7%. ■v· F i g. Când te umflă prostia în spate las'pe ea că te suie până şi pe treptele cele mai de sus. HOGAŞ, M. N. 62. -v- I n t r a n z. Umflă din greu la lemne. COMAN, GL. + A lua ceva de la cineva (prin mijloace necinstite). Cf. LM. Am scăpat vrabia din palmă. Vecinul meu Manolachi mi-o umflat în arendă moşia... cu I 600 galbeni pe an, pe când ea aduce trei până la patru mii. CONV. lit. XIII, 362, cf. alexi, w. Ne umflă câteva parale. — Regulat câştigă, delavrancea, S. 150. După vreun ceas îmi şi umflase o sută de lei. PREDA, M. S. 42. Lăutarii umflă şi de aici un pumn de parale. PÂRVESCU, C. 117. OFig. Vă vreu pe toţi pe voi, Să vă îmflu zilele, Să mă duc cu dânsele. ALECSANDRI, P. P. 39. ♦ A brutaliza, a lovi, a bate pe cineva. Cf. polizu, PONTBRIANT, D., LM. Aveam de gând... să-l şi umflu!... Şi dacă nu-i ajungea, să-mi tai mie favuridele! caragiale, O. VI, 8. Bărbatu-meu... te cunoaşte, şi cum te-o vedea, zău! te umflă. id. ib. 36. Pe el şi mi-l umflaţi! (Ii şi umflă pescarului spetele). COŞBUC, S. 134, cf. alexi, w., TDRG, şăineanu, D. U. Fain te-or mai umflat drăguţele tale de neamuri! IL ianuarie 1960, 15. - Prez. ind.: umflu. - Şi: (învechit şi regional) îmflă, (regional) imflâ vb. I. - Lat. inflare. UMFLARE s.f. Acţiunea de a (se) umfla. 1. Mărire a volumului unui obiect cu pereţi elastici prin umplere cu aer sau cu alt fluid. Cf. u m f 1 a (1). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. ♦ Mărire a volumului, dilatare. Cf. POLIZU. Repedea îmflare a nărilor... semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. EMINESCU, P. L. 108, cf. ALEXI, W. ♦ F i g. Trufie (1), vanitate (2). Alte vămi rele sânt pizmuirile şi aprinderile de mânie, şi mândriile, şi laudele deşarte, umflările, îngâmfările. MICU, în şa I, 90. 734 UMFLAT1 - 133 — UMFLAT2 2. înfoiere. Cf. umfla (2). Cf. barcianu. 4· Intensificare, înteţire a vântului. Umflarea vântului. CĂLINESCU, c. o. 128. 3. Creştere a volumului unui corp, a unui material. Cf. u m f 1 a (3). Umflarea firului pentru a da ţesăturilor aparenţa de mai mare plinătate şi rezistenţă. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 125. Mineralul prezintă astfel însuşirea de umflare sau gonflare. CHIRIŢĂ, p. 79. 4 Dezvoltare, creştere. Umflarea mugurilor. M. E. HORT. Umflarea seminţelor, ib. 4. Creştere a nivelului normal al unei ape; (învechit) umflătură (2). Cf. u m f 1 a (4). îi lovi bătaie tare, şi... ploaie ca aceea, şi trăsnete, şi îmflări de marea. HERODOT2, 402. în noaptea trecută începu să scază umflarea Dunării. GT (1838), lV32, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Nămolul rădăcinos::. din chiar marginea apelor statornice, nesupuse umflării şi secării. ATILA, P. 58- ♦ (învechit) Flux. In apele ocheanului să întâmplă o orânduită... umflare... şi scădere în toate zilele, care să face în fieştece şase ceasuri. GRECEANU, î. 135/6. Luna... prin puterea Sa atractivă... pricinuieşte umflarea şi scăderea mării. SÏBINEANU, C. 6/27. 5. (Despre organe sau părţi ale corpului) Inflamaţie, tumefacţie; umflătură (3). Cf. umfla (6). Fimei[i] lm Darie i să făcea o îmflare la ţiţă... cât era puţină îmflarea tăcea ea, ruşirtându-să şi nevrând să spuie nimăruia. HERODOT2, 182. Brânca sau îmflarea grumazilor, carea atâta e de cu primejdie, cât în 24 de ceasuri, după ce îl loveşte, piare porcul. ŞINCAI, în şa 690. Carii nu au foc mare, durerea de cap, umflarea maţelor, măncă şi alte mâncări. DIETET. 90/21, cf. LB. Timpanit (umflarea păntecelui). CORNEA, E. I, 153/7. Boşul veneric (umflarea boaşelor). id. ib. II, 22/23. Anasarcă (umflarea pielei), id. ib. 22/25, cf. POLIZU, pontbriant, D., BARCIANU, alexi, w. în formele... cele mai grave mai avem şi umflarea sau balonarea păntecelui. bianu, D. s. 388. 4- S p e c. (Despre rumegătoare) Dilatare, mărire a abdomenului ca urmare a acumulării gazelor rezultate, mai ales, din consumul în exces al unor furaje precum trifoiul. Umflarea vitelor... din pricina multei mâncări de nutreţ verde. LlTlNSdHi, M. 144/19. 6. F i g. (Familiar) Ridicare, mărire a unui preţ, a unui număr, a unei cantităţi. Cf. umfla (7). Umflarea în mod cu totul nejustificat a numărului personalului administrativ. SCÂNTEIA, 1954, nr. 2 953. - PL: umflări. - Şi: (învechit şi regional) îmflâre s.f. - V. umfla. UMFLAT1 s.n. Faptul de a (se) u m f 1 a. (F i g.) Nimic mai urât decât umflatul în pene şi nimic mai plăcut decât parfumul modestiei. CIPRIAN, S. I, 169. - V. umfla. UMFLAT2, -Ă adj. 1. (Despre baloane, mingi, camere la roţi etc.) Care şi-a mărit (la maximum) volumul prin umplere cu aer sau cu alt fluid. Destul este umflată şi doba şi face zgomot mare, dar într-însa este numai vânt. GOLESCU, S. 129, cf. PONTBRIANT, D. DDRF. Balon umflat. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, DEX. Era complet ud. Hainele îi atârnau, încărcate de apă, pe alocuri umflate, pe alocuri lipite de corp. v. rom. decembrie 1966, 15. 4- P. a n a 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ori organe ale corpului acestora) Care şi-a mărit volumul din cauza unei mari cantităţi de aer inspirat, a mâncării excesive, a depunerii de grăsime, a enervării, a furiei etc., mărit. Vezi colo pe urâciunea... Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget. EMINESCU, O. I, 150. Vinele umflate peste măsură brăzdau pielea întunecată. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 39. Ştefan Hotnog, un chiabur cu burta umflată ce şi-o mângâie întruna. REBREANU, I. 13. Căpitanul Simion,... cu vinele gâtului umflate,... ascultă cu religiozitate, c. petrescu, î. n, 114. De ce o fi oare ştiuca asta aşa umflată şi tare la pântece? CĂLINESCU, ,C. O. 11, cf. STANCU, D. 335. Omul din căruţă, umflat, scârnav, a început a-şi număra... dobânzile. GALAN, z. R. 380. O venă albastră, umflată îi şerpuia pe sub tâmplă. vinea, L. II, 129. Princepele zări guşteri cu guşile umflate, barbu, princ. 67, cf. DEX. Dar ce staţi şi vă uitaţi Ca nişte broscani umflaţi? doine, 71. *$■ F i g. Privirile lui umflate şi ceţoase îl măsurau din înălţime. vinea, l. n, 136. -v- (Substantivat; depreciativ) O să găsească mai multă [milă] decât la frate-său, umflatul cu trestia. SADOVEANU, O. XVII, 212. <> Éxpr. A rămâne, a sta sau a lăsa (pe cineva) cu buzele umflate v. buză. Umflat bute v. bute, 4- F i g. (Adesea cu determinări ca „de trufie”, „de îngâmfare”, „de biruinţă” etc.) Mândru (I 3), încrezut, îngâmfat, trufaş1 (1). Foarte mulţi robi şi pradă ducând cu sine, s-au înturnat îmflat şi fălos pentru biruinţă. ŞINCAI, HR. I, 151/35. Umflaţi de slava biruinţei... nici o grije de ceva întâmplare grea nu avea. CALENDARIU (1814), 108/23. Mândru de-a tale daruri şi umflat de-a ta ştiinţă. CONAÇHl, P. 259. Orgoliosul... e plin şi îmflat de fiinţa sa. CANELLA, V. 236. Umflat de îngâmfare, abia îi răspunde la salut. T. POPOVICI, S. .169, cf. ALR SN V h 1 254/182, alrm sn iii h 1 064/182. <> (Substantivat) Cel măreţ, umflat. ST. LEX. 103v2/10. 4 F i g. Supărat2 (2), mâniat (2). Cf. lb, lm, scl 1978, 327. 4 (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului acestora) Cu forme rotunde, pline; gras, dolofan; gros; voluminos. Unul dintr-aceştia cu o fizionomie brutală, umflat la chip şi oacheş... sta alăturea. PELIMON, I. 87/24. Chiriţoaia-î sprâncenată Şi ca un balon umflată. ALECSANDRI, T. 76, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U. Corpul ca un zepelin aşezat vertical, mai umflat spre vale şi picioarele rotunde. A. HOLBAN, o. II, 263, Cf. CADË. Cu mâinile lui albe şi umflate... izbi grosolan câteva acorduri. VINEA, L. II, 313. Mândră eşti şi sprâncenată Dar la buze cam îmflată. ALECSANDRI, P. P. 340, cf. ALR II/I MN 49, 2 296/53, 791, 833, nalr - o i h 60/946. Pe un câmp rotat Şade-un moş îmflat (Stogul). SBIERA, P. 320. Şade tată-tău umflat Pe un deal mare şi rotat (Bostanul), gorovei, c. 26. 4- (Regional) Buhăit, puhav. Cf. alr ii/i h 106. 4- (Regional; substantivat) Epitet pentru un om foarte gras. Cf. alr ii/i mn 49, 2 226/514, 520. 4 (în vechiul argou al şcolarilor; substantivat) Denumire dată notei şase. Cf. bul. fil. iv, 149. 2. (Despre buzunare, pungi, portofele etc.) Umplut, plin (3); îndesat, burduşit. într-o legătură mare, umflată, îşi adunase celelalte haine. AGÂRBICEANU, S. 243. Scoase din portofelul umflat o hârţoagă albă. 736 UMFLAT2 - 134 — UMFLÄCIOS REBREANU, R. I, 191. Buzunările pantalonilor, umflate de o parte şi de alia, ca două torţi. C. PETRESCU, î. I, 71. A ridicat cu grijă pulpana gherocului din care se ivi un pachet umflat şi unsuros. I. M. SADOVEANU, S. 13. De la bancă, cu pungile umflate de arginţi, treceau la birt. STANCU, D. 229. îl vedeai mereu cu o geantă mare, foarte umflată de hârtii, V. ROM. martie 1970, 45. Çe merge-n jos deşartă Şi vine-n sus umflată? (Ciutura). GOROVEI, C. 84. 3. (Despre pân2ë de corabie sau despre alte obiecte confecţionate din pânză) înfoiat, întins, desfăcut (de Vânt). Cu-a sale pânzi umflate, o mică luntrişoară... lin se legăna. ALECSANDRI, P. I, 194. Corăbii..., Trecând încet ca umbre - ţin pânzele umflate. EMINESCU, O. I, 63. Din nimic, circul■ a crescut: Pânză umflată pe sfori. MANIU, S. I, 117. Trotoarele erau negre de umbrelele umflate care se bălăbăneau. REBREANU, NUV. 5. Corăbiile... Sosesc cu pânzele umflate. MINULESCU, VERS. 45. Vântul sufla moale..., aducea... corăbioare cu pânzele umflate. SADOVEANU, o. xn, 160. Corăbii cu pânzele umflaţe... intră la adăpost. BART, S. m. 14. [Rochia] Mi se păru umflată, aproape-nsufleţită. CĂLINESCU, L. L. 68, cf. DEX. ·(>■ F i g. Deasupra yântu-aleargă cu pânzele umflate. BOTEZ, P. O. 54. Drumul a fost o sărbătoare..., cu dansul solemn al copacilor, îmbrăcaţi în mătăsuri umflate, şuierătoare. ARGHEZI, S. XIII, 59. ♦ (Despre păr sau despre pene) Răsfirat2 (1), zbârlit (Î); înfoiat. Acelaşi e felul de a se lăsa părul, încă neîmpletit, dar umflat. IORGA, C. I. I, 113. Guler făcut dintr-o blană uşoară şi umflată ca puful. VINEA, L. I, 64. ♦ (Despre păsări) Care are penele zbârlite, înfoiate. Mierla se-ntâlni seara cu bufniţa umflată. alexandrescu, O. I, 234. -0- Expr. Umflat în pene = mândru, îngâmfat, fudul; înţepat, ţanţoş. Comăneşteanu, încremenit, se uită la cei doi jandarmi scurţi, umflaţi în pene. D. zamfirescu, î. 170, cf. cade. Nevastă-ta tronează acu la casă... Când o văz..., umflată-η pene, mă gândesc la Budha. ARGHEZI, S. XI, 32. 4. (Despre ape) Care a depăşit, prin creşterea volumului, nivelul normal; care şi-a mărit volumul şi a ieşit din albie. Mări umflate din albiile lor iese Şi totul ca la pieire ia loviri şi mari şi dese. CONACHI, P. 265. Privim marea din ţărmuri şi umflată o vedem. PANN, E. I, 95/1. Pâraiele umflate curg iute şopotind. ALECSANDRI, P. III, 243. Se gândi să-şi ia calul şi să-l târască până la râuleţul umflat. SLAVICI, o. I, 208. Râul Doamnei, umflat, curge repede în talazuri. DELAVRANCEA, S. 5. Apele umflate forfoteau şi veneau spumegând pe lăptoc, făcând să duduie roata. ANGHEL - IOSIF, C, L. 29, cf. CADE. Apele veneau năboi tot mai negre şi mai umflate. VOICULESCU, ,P. I, 48, cf. SCRIBAN, D. Dunărea, după o iarnă grea, era tulbure şi umflată. I. Μ. SADOVEANU, S. 77. Patruzeci de lopeţi lovite-n mătasa râului umflat. ARGHEZI, S. VI, 72. Crişul curgea umflat şi tulbure, revărsându-se din loc în loc peste buza ţărmurilor. V. ROM, mai 1963, 34. Apele rupte... se zăreau venind umflate, cu sclipiri albe pe crestele valurilor. BĂNULESCU, I. 35. 5. (Despre obiecte din lemn) Care şi-a mărit volumul prin absorbţie de apă, prin udare. Putina... era bună, umflată. SORESCU, L. L. ii, 144, cf. alr ii/i h 281/836, com v. BREBAN. ♦ (Despre plante) Care s-a dezvoltat, care a crescut. Popuşoii cumătru-său... mai nalţi or fl ei şi deşiraţi, da umflaţi, umflaţi, şi verzi, de să nu intri-n ei că te pierzi. SNOAVA, III, 377. 6. (Despre fiinţe şi despre piele, ţesuturi, organe etc.) Inflamat din cauza unui traumatism, a unei boli, a unei lovituri etc.; tumefiat. Boacetele muierii... nu vor putea arăta vrăjmăşia bărbatului, nice ochii ei de vor fl vineţi(\i], sau obrazul de va fl îmflat. PRAV. 157, cf. LEX. MARS. 217, LB. Obrazul lui Mitică negru ca postavul şi umflat. CARAGIALE, O. VI, 521, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. E întrebuinţat ca leac pentru încheieturile umflate ale bolnavilor de reumatism. CANDREA, F. 312, cf. CADE. Era ţrenţăros... şi cu o falcă umflată (de aceea se şi legßse pe sub fălci). GALACTION, O. 84. Am văzut... un biet măgar umflat cimpoi... fiindcă se scărpinqse în treacăt de un stup de albine. I. BOTEZ, B. I, 7. încă mai eram umflat şi mai aveam pete roşii pe obraz şi pe trup. VLASIU, A. P. 29, cf. SCRIBAN, D. Buzele plesnite, umflate, le mai poate mişca, semn că vrea o înghiţitură de apă. STANCU, D. 279. Se opri cu falca umflată în mijlocul oamenilor. PREDA, D. 153. Vin acasă amărât, abătut, bătut, cu spinarea umflată. SORESCU, L. L. II, 164. Beşică îmflată, Beşică înfocată,... Nu junghia, Nu săbia. POP., ap. GCR II, 341. Bubă roşietică, Bubă umflată, Bubă săgetată. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 504, cf. ALR I/I h 126, Alr π/i MN 60, 4 199/76. 7. F i g. (Familiar; despre preţuri, sume, cifre etc.) Care este exagerat de mare; crescut, ridicat în mod intenţionat. Socoteli umflate. SCRIBAN, D. Clătină din cap, ca şi cum s-ar fi hotărât la un rabat generos, şi-i rosti o cifră umflată. VINEA, L. I, 12, cf. DEX, v. BREBAN, D. G. ♦ Costisitor, scump (2). Plătesc dă trei ori preţul... Tôt ce e adus dă peste graniţă e umflat, dă trebuie să luăm şi noi şi pielea dă pă om când îi vindem ceva. CAMIL PETRESCU, o. li, 220. ♦ F i g. (Familiar; despre cuvinte, stil, ton etc.) Afectat, bombastic, emfatic; exagerat, neadevărat, mincinos. Cf. LM. Şi prin gongorism am trecut oarecând, crezând că o vorbă umflată poate să ridice goliciunea unei cugetări fără miez (a. 1887). PLR I, 385. După discursurile înflăcărate şi umflate ale oratorilor, Carp .zise de la locul său câteva vorbe foarte reci. I. NEGRUZZI, A. 8, cf. barcianu. Ogmeni iubitori de laude zilnice, umflate. SĂM. IV, 226, cf. ALEXI, w. Spune tare vorbe atât de umflate, încât ar trebui să se spargă numaidecât ca nişte baloane. AGÂRBICEANU, O. Π, 522. A doua zi, recitindu-şi scrisoarea, i se păru cam umflată şi o rupse. REBREANU, I. 207, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Eu nu mă îmbăt de vorbe umflate şi nu vă arunc în ochi fraze umplute cu vânt. C. PETRESCU, C. V. 101, cf. SCRIBAN, D. Fraza... tocmai o rostise cu gesturi mari şi cuvinte umflate. I. M. SADOVEANU, S. 299. Tonul acela umflat şi de o sonoritate căutată. VINEA, L. II, 304. Demagogia lui umflată se conjugă perfect cu machiavelismul. V. ROM. decembrie 1964, 165. Vorbe umflate, ,găunoase, redundante până la delir, magazin IST. 1990, nr. 1,5. - Pl.: umflaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) îmflât, -ă adj. - V. umfla. UMFLĂCI0S, -OÂSĂ adj. 1. (Regional; în descântece) Care se umflă (6), inflamat. Beşică neagră, Beşică îmflăcioasă. MAT. FOLK. 1 518. Boghiţă umflăcioasă, ... Boghiţă din foame, Ieşiţi din trupul lui N. pamfile, b. 737 UMFLÄCIUNE — 135 - UMIDIFICA 13. Rânză umflăsioasă, ...Nu săzeta. DENSUSIANU, Ţ. H. 98. Orbdlţ umfiăcios... Sî Icei, sî răsJcei. CAF II, 169. 2. F i g. (învechit) Trufaş1 (1), îngâmfat. Ei, ca nişte necunoscători şi de duhuri îmflăcioasă purtători... pre cărări strâmbe şi şuvăite a îmbla au început. CANTEMIR, IST. 331, Cf. TDRG, SCRIBAN, D. -Pl.: umflăcioşi, -oase. — Şi: (învechit şi regional) îmflâciôs, -oăsă adj. - Umfla + suf. -ăcios. UMFLĂCIUNE s.f. (învechit şi regional) Umflătură (3). Adevărata îmflăciune scornindu-se supt pialea Ursului..., de năprasnă şi mieşeloasă boală... crepa. CANTEMIR, IST. 121. S-au săvârşit din viaţă... în urma unei umflăciuni. AR (1829), 174'/6, cf. TDRG, PASCU, S. 23, CADE, SCRIBAN, D., com. marian. îmflăciunea se coace,... curge sânge. ŢIPLEA, P. p. 102. - Pl.: umflăciuni. - Şi: îmflăciune s.f. - Umfla + suf. -ăciune. UMFLĂT0R, -OÀRE adj. 1. (învechit) Care umflă (1), care balonează. Igumenul fasule... îmflătoriul de pântece (a. 1773). GCR Π, 98/5. Postnica fasole cea prea umflătoare. PANN, P. V. I, 122/6. 2. (Despre vânt) Care umflă (2). Circe ne trimise Un vânt prielnic, umflător de pânze. MURNU, O. 179. - PL: umflători, -oare. - Şi: (învechit) îmflâtôr, -oăre adj. - Umfla + suf. -ător. UMFLATÙRA s.f. 1. Proeminenţă, protuberanţă (1). Cf. LB. Examinând măduva cervicală într-un caz de cancer..., găsesc în reacţie toate celulele cornului anterior al umflăturii cervicale. PARHON, O. A. I, 48. Ar fi putut crede că e o simplă umflătură în zid. V. ROM. mai 1979, 30, cf. dex, şez. ii, 226. ♦ (Regional) Scursură (la pâine) (Verbiţa - Craiova), nalr - O ii h 268/968. 2. (învechit) Creştere, mărire a nivelului normal al unei ape; umflare (4); revărsare (1). Să să pomenească şi de Moara Săracă, ca nu cumva să [o] înece umflătura apii (sfârşitul sec. XVIII), iorga, s. d. vii, 307. S-a întâmplat înlăuntru Indii[i] o mare aruncătură de foc, cutremur de pământ şi încă grozavă umflătură a apii Gangu. CR (1832), 1072/34, cf. POLIZU, alexi, w. ♦ (Regional) Loc unde se adună apa prin stăvilirea unui pârâu sau a unei gârle; p. ext. apă adunată într-un asemenea loc; iaz. Cf. chest. iv 42/175 f. 3. Inflamaţie a pielii, a unui ţesut sau a unui organ, din cauza unei boli, a unui traumatism, a unei lovituri etc.; umflare (5), (învechit şi regional) umflăciune; p. e xt. loc pe care se formează această inflamaţie. V. tumefacţie, flegmon. Arsură pentru arsură, rană pentru rană, umflătură pentru umflătură. BIBLIA (1688)2, II, 140/59. Umflătur[&]..., orbire, albafă şi alte multe... boale au vindecat cea întru tot putearnicfăj împărăteasă (a. 1692). GCR I, 300/2. Să scorneaşte boală, urdinare la stomah, podagrie, tuse, umflătură (a. 1733). ib. II, 26/16. Oarecare om având boală de dureare de boaşe cu grea umflătură, veni cătră sf[&]ntul plângând, mineiul (1776), 119vl/19, cf. molnar, d. 97/21. Ochii cu o umflătură roşie sânt acoperiţi. calendariu (1814), 177/3. Pricinuiaşte umflătură după înflgerea acului. TOMICI, C. A. 15/23. [Leacuri] pentru umflătură la picioare şi la alte locur[i] (a. 1800-1826). IORGA, S. D. XVI, 20, cf. LB. Boalele la care se întrebuinţază... această apă sânt:... artritul, rănile şi umflăturile, fătu, d. 177/19, cf. polizu, pontbriant, D., LM. l-a arătat urmele umflăturilor şi vineţelelor de pe trup., CARAGIALE, O. II, 277, Cf. DDRF, BARCIANU. Umflături cari se fac la gât, la subţioară, la stinghii. N. LEON, MED. 151, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. Umflătura la picioare la vite trece dacă le speli cu fiertură de frunză şi rădăcină de fragi. GRIGORIU-RIGO, Μ. P. II, 23. Diferite umflături (cârtiţe, uime etc.). CANDREA, F. 25. Puroiul curge şi umflătura scade. BIANU, D. S. 751, cf. TDRG. Din această apă să bea orişicine... ca să fie ferit peste an de brâncă şi de alte umflături, pamfile, S. T. 5. Pentru diferite umflături se face prăjeală cu falcă de cal găsită. GOROVEI, CR. 41, cf. Severin, S. 21, CADE. Tocat mărunt..., pus pe o umflătură, se crede că o face să dea înapoi. SIMIONESCU, F. R. 441. Au trecut umflăturile şi vânătăile. In schimb, amintirea precisă a fiecărei lovituri era chinuitoare. POPA, B. 12. Mi s-a tras umflătura, dar nu-mi puteam îndoi mâna. VLASIU, A. Ρ. 51. A pierit de tânăr, dintr-o umflătură de picioare. SADOVEANU, O. IX, 39. Umflătura ţesuturilor are loc mai spre mijlocul pleoapei. ABC SĂN. 374. Aşa să steie durerile - şi săgeţile - şi umflăturile -şi N. să rămâie curat - luminat. POP., ap. GCR II, 343, cf. H ii 67, 155, IX 315, x 72, 525, xvm 271. Cum s-o alinat oaia di zgherat..., Aşe sî-ncetedzî Şî sî sî alinedzî:... Tăti îmflăturili Şî săgetăturili. ŞEZ. III, 140. Ia frunză de podbeal şi... s-o pui pe umflătură că trage. ib. IX, 125, cf. ALR l/l h 113/839, ib. h 126, alr ii/i h 119, ib. mn 60, 4 199/520, 833, alrm ii/i h 172, nalr-οι h 83. Voinice şarpe, ia-ţi muşcătura, Ia-ţi umflătura. FOLC. MOLD. I, 232. 4. F i g. (Rar) Mod de exprimare pretenţios, bombastic, emfatic. Cf. şăineanu, d. u. 5. (Regional) Numele a două specii de peşti: a) guvid (Gobius). Cf. băcescu, p. 57, 113; b) peşte mic cu corpul subţiat spre coadă, acoperit cu ţepi osoşi sau fără solzi, cu capul mare şi lătăreţ; trăieşte atât în apele dulci, cât şi în cele sărate (Benthophilus stellatus). Cf. băcescu, p. 56, 113. - PL: umflături. - Şi: (regional) îmflătură s.f. - Umfla + suf. -ătură. UMFLĂTURÎŢĂ s.f. (Regional; în descântece) Diminutiv al lui u m f 1 ă t u r ă (3). Culegeţ tăte-mflătu-riţele, Täte ruşeţele, Täte bubuţele,... Măriuţă să rămîie curată, arh. folk. I, 202, cf. GR. s. vi, 135. - PL: umflăturiţe. - Şi: îmflăturiţă s. f. - Umflătură + suf. -iţă. ÙMID, -Ă adj. v. umed. UMIDIFICA vb. I. T r a n z. A produce umiditate în aerul dintr-o instalaţie industrială. □ Au umidificat aerul în hala de lucru. -Prez. ind.: umidific. - După fr. humidifier. 743 UMIDIFICARE -136- UMIL UMIDIFICARE s.f. Producere şi întreţinere, prin-mijloace artificiale, a umidităţii aerului într-o instalaţie (industrială), într-o încăpere. Războiul automat... necesită... umidificare şi ventilaţie în sala de lucru. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 567. Umidificarea aerului se face cu ajutorul saturătorilor. id. ib. 626, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex, DN3. ♦ Operaţie prin care un material uscat devine umed sau prin care se ridică umiditatea unui material. LTR2. ‘ — Pl.: timidificări. ■— V. umidifica. UMIDIFÙG, -Ă adj. (Despre materiale) Care nu poate fi adus în stare umedă (1). Cf. LTR2, dl, dm, m. d. ENC., DEX, DN3. } - PL: umidifugi, -ge. — Din fr. humidifuge. UMIDITATE s.f. însuşirea, starea unui corp umed (i); lichid (de regulă apă) conţinut într-un material solid sau vapori conţinuţi în masa unui gaz; umezeală (1). V. reveneai ă. Reveneală..., Umiditate. Öeliade, V. 322/18, cf. negulici; 'brezoianu, a. 389/31, id. ii. 23/1, bar. - munt., w. 5982/10, marin, f. 88/33, 208/18, POLIZU, PROT. - POP., N. D., BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Determinarea gradului de umiditate al unui combustibil prezintă o deosebită importanţă. IOANOVICI, TEHN. 26. Se întrebuinţează μη amestec de nisip cu argilă, având următoarele proprietăţi: permeabilitatea..., rezistenţa..·, umiditatea 5-6%. id. ib. 96, cf. DS, SCRIBAN, D. La cântărirea unei ţesături trebuie avut în vedere şi gradul ei de umiditate. IONESCU-MUŞCEL, ŢES. 41. Solurile aluviale... cu condiţii bune de umiditate freatică, au în general o fertilitate bună. CHIRIŢĂ, P. 633, cf. LTR2, DL, DM, DN3, FD III, 194. S-a desprins chiar un bloc de calcar, ceea ce înseamnă că piatra e friabilă prin umiditate. T iulie 1964, 53, cf. SFC vi, 57, D. FIZ., M. D. ENC., DEX, D. MED. Umiditatea solului. POTLPG, D. A. 295. + Stare a atmosferei, a aerului sau a unui anumit mediu încărcat eu vapori de apă; cantitate de vapori de apă care fac ca atmosfera, aerul sau un anumit mediu să fie umede (1), umezeală (1). [Aerul] trece, prin ajutorul unui ctirant de apă, în tubul B unde se află bucăţi de potasă ce-l curăţă... de umiditate. MARIN, PR. I, 13/33. Munţii pământului se micşorez tot mai mult din cauzele... ploaiei şi a umidităţii atmosferii. BARASCH, M. II, 33/17. La vânturi trebuie să deosebim următoarele cualităţi, adică direcţiunea lor, iuţeala... şi umiditatea lor. id. ib. 189/22. Multe sunt boalele cari să pot produce de umiditate. BIANU, D. S. Umiditatea e cauza ordinară a reumatismului. ŞÂINEANU, D. U. Umiditatea relativă a atmosferei -,din şala de lucru. IONESCU-MUSCEL, FIL. 52. Din cauza umidităţii, rău, ameţeală, dureri de cap. CĂLINESCU, C. O. 75, cf. RÄDULESCU, S. 76. Climatul de mare are o temperatură constantă, o umiditate mare. BELEA, P. A. 355, cf. D. ECOL. 637. ♦ Igrasie. Ca să putem însă îndepărta umeditatea unii asemenea pivniţi, deşchidem mai multe ferestruie. PENESCU, M. 62/13. -PL: umidităţi. - Şi: (rar) umedităte s.f. - Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis. UMIDOMÉTRU s.n. 1. (Tehn.) Instrument utilizat pentru determinarea umidităţii corpurilor solide. Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. (Meteor.) Aparat cu care se măsoară umiditatea atmosferei sau a altor medii gazoase; higrometru. Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: umidometre. - Din fr. humidomètre. UMIDOSTÂT s.n. (Rar) Higrostat. dn3. - Din fr. humidostate. UMIL, -Ă adj. 1. Care adoptă o atitudine supusă (2), ascultătoare, smerită (1), plecată2 (II 1); umilit1 (2), (învechit şi regional) ofilit (3). Cf. prot. - pop., n. d. Vor să distrugă comuna şi să o înlocuiască cu un furnecai de funcţionari umili. DELAVRANCEA, O. vil, 23, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. A intrat suspectă şi umilă. MINULESCU, VERS. 179. Abia acum, în mijlocul tuturor celorlalte făpturi, vedeai cât de umilă şi de bolnăvicioasă este èa. PAS, Z. I, 266. Intră jalnic şi umil. H. LOVINESCU, T. 174. Cine l-ar fi văzut lângă marele vizir n-ar fi recunoscut în umila fiinţă ce o arăta pe crudul... domnitor. BARBU, PRINC. 241. între timp pe uşă intră un individ spălăcit şi umil. T martie 1965, 54, cf. dex, DN3. -v- (Substantivat) Astăzi însă ştiu şi înţeleg că iubirea este făcută peniru cei Umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată. REBREANU, NUV. 250. (Adverbial) Scrisese de altfel umil şi linguşitor, deşi sufletul îi era înăcrit. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 145. <> P. ext. Ciudaţi, umili, năpădiţi de mari tristeţi..., bivolii se mulţumesc cu puţin. BOGZA, C. O. 295. + (Adesea în exprimări convenţionale sau în formule de politeţe) Care exprimă un respect profund faţă de cineva sau ceva; care proviné din pietate (2), din modestie sau deferenţă. A vă propune respectuos prin prezenta umilă carte... d-a trămite două, trei persoane din boieri... ca deputaţi (a. 1869). ÜRICARIUL, I, 171. Am cerut cuvântul numai pentru ca să fac o umilă întrebare. I. NEGRUZZI, S. I, 376. Te rog comunică cele mai umile plecăciuni, dimpreună cu recunoştinţa mea, d-nei Dima. PUŞCARIU, D. v. 196. 2. (Adesea în formule sau exprimări convenţionale) Caracteristic omului umil (1). Tot mă gândesc: oare să fi aşezat eu mărgelele cuffi se cuvine după umila mea intenţie? CARAGIALE, O. iv, 18L Umila mea părere este că d-na Montalba e singura cântăreaţă dramatică. D. ZAMFIRESCU, O. v, 268. Cu privirea mea umilă Comorile eternei arte Le văd pe fiecare filă. GOGA, POEZII, 266. După umila-i părere, ar fi mai bine să continue sechestrele şi să nu mai piardă vremea degeaba. REBREANU, I. 210. Abia aud umilele ei şoapte Din dulceq-i, din amara-i rugăciune. COTRUŞ, V. 69, cf. CADE. O şoaptă prinde să-nfioare Umila mea singurătate. TOPÂRCEANU, O. A. I, 19. Şoaptele ei cele mai umile se fac auzite şi ţin tovărăşie dorului. VIANU, L. R. 264. Un hohot încântat salută acest răspuns, deopotrivă de impertinent şi de umil. vinea, L. I, 40. Muzica Sferelor era După umila părere a mea. BOTTA, S. II, 179. Venea şi-i bătea ei la uşă, să-i bâlbâie declaraţiile lui umile, preda, M. S. 38. Mâinile ridicate într-un gest de simplă şi umilă ofrandă. MÂN. SUCEVIŢA, 161, cf. DEX, 749 UMIL - 137 — UMILENIE DN3. "v· (Adverbial) Eu te salut şi te privesc umil. CODREANU, S. I, 415. O, îndurări cereşti, fiţi, iar şi iar, umil solicitate! GALACTION, o. 61. „Fire-ai a dracului de paţachină!" îmi ziceam în gând, privind din ce în ce mai umil. BRĂESCU, O. A. II, 197. Cuvintele cădeau unele după altele, reci şi limpezi; nu era o rugăciune spusă umil. VLASIU, A. P. 291. Am cutezat atuncea, îngenuncheat umil, Să te cobor... până-n adânca mea smerire. voiculescu, poezii, ii, 342. (Fig.) Da, plouă... şi sună umil Ca tot ce-i iubire şi ură. BACOVIA, O. 52. ♦ (Rar; despre ochi, glas etc.) Care arată, care trădează umilinţă (3). Şi iar îi întâlni ochii umili ca o supunere de căprioară. TEODOREANU, L. 129. Vreau să-ţi arăt ceva, îmi spuse ea cu cel mai umil şi mai mlădios glas al ei. M. ELIADE, M. 126. 3. (Despre oameni) Care este de condiţie socială modestă; lipsit de importanţă, obscur (3), simplu (6). Primirea ce o familie săracă şi umilă face unui copil care a avut... izbânzi strălucite. CARAGIALE, O. ΙΠ, 318, cf. barcianu. Lemnele trosnesc la picioarele păstoriţei umile, sandu-aldea, D. P. 72, cf. alexi, W. Raporturile dintre aceste două fiinţe umile sunt pline de delicateţă. IBRĂILEANU, S. 8. Noi, nişte umili provinciali, suntem foarte măguliţi. SORBUL, T. 480. Limba proprie nu e înmlădiată... de reprezentanţii culturali ai ei, fie cât de umili, bucuţa, R. v. 58, cf. şăineanu, d. u., cade. Se simţea atât de umil, că nici nu mai îndrăznea să se uite în ochii chirigiului, rebreanu, nuv. 100. Era nevoiaş şi umil. c. petrescu, î. i, 151, cf. scriban, d. Paranoicul... se crede împărat, când e cel mai umil dintre proletari. NEGULESCU, G. 121. Orgoliul de clasă îl face... să respingă tovărăşia preoţilor umili. VIANU, L. U. 54. Intr-un oraş, cel mai umil funcţionar poate spera că într-o bună zi poate fi... apreciat şi chiar avansat. V. ROM. decembrie 1964, 51. Umilul conţopist ducal Torquato. VULPESCU, Ρ. 88. Instabilitatea stărilor vechi deveni aşa de evidentă, încât şi cei mai umili deţinători ai puterii publice... simţeau pământul tremurând sub picioare, v. rom. ianuarie 1965, 47, cf. dn3. <> (Substantivat) Lumea celor umili îl ademeneşte îndeobşte. ANGHEL, PR. 156. Mizeria umililor. CĂLINESCU, C: O. 240. Umilii au intrat pe scena artei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1985, nr. 10, 21/4. ♦ (Despre condiţia socială) Modest, sărac, obscur. Un tânăr de umilă extracţiune... se înamorează din vedere, la o procesiune regală,... de regina Spaniei. CARAGIALE, O. iii, 63. Sufletul lui trecea peste starea lui umilă de slugă. d. zamfirescu, v. ţ. 171, cf. cade. Condiţia lui umilă se topeşte în imensitatea simbolică a unei creaţii. LOVINESCU, S. I, 367, cf. SCRIBAN, D. 4. (Despre case, locuinţe, ateliere, cartiere etc., p. e x t. despre cei care trăiesc acolo) Cu aspect modest (şi de proporţii reduse); de valoare mică. V. simplu (3). Din fiecare casă, oricât d-umilă fie, Apare o fiinţă. GRANDEA, S. 59. Ajunsei în umila mea locuinţă. EMINESCU, O. vii, 232. [Lucrătoarea] iese din umil atelier. CAZIMIR, L. U. 38. Ne întâlneam la întâmplare, pe străzi umile, fără să ţinem seama de vreme, călcând uneori prin noroi. A. HOLBAN, O. II, 23. N-a remarcat... căldura cu care s-au deschis uşile celor mai umile case. PUŞCARIU, D. v. 36, cf. SCRIBAN, D. A intrat ceremonioasă în locuinţa ei umilă. ARGHEZI, S. x, 60. Şi-am revăzut aievea: umila mea căsuţă, Pe-acelaşi pro- montoriu cu-aceeaşi perspectivă. PERPESSICIUS, S. 80. Cetăţile de pământ, umile şi negre rivale ale castelelor din apus. panaitescu, c. R. 90, cf. dex, dn3. ♦ (Despre creaţii ale oamenilor, meserii, ocupaţii) Care este fără mare valoare sau fără pretenţii; modest (2). [în] versul meu cel umil Strălucinda-vă virtute Cerc să cânt. ASACHI, S. L. I, 149. Asta va să zică meşteşug - fie cât de înalt, fie cât de umil. CARAGIALE, O. IV, 181. Sufletul zbuciumat al norodului nostru oropsit tremură-n iconiţa aceasta umilă. SANDU-ALDEA, D. P. 36. Un cântec umil de grădină publică, astăzi mort. IBRĂILEANU, a. 51. Eminescu a avut parte de martori insignifianţi... care ne-au lăsat umile anecdote. CĂLINESCU, C. O. 219. Linia aeriană mai există şi astăzi, aproape umilă, cu aceiaşi piloni, v. ROM. mai 1969, 8. Etruscii exercitau la Roma meserii umile. ist. L. rom. i, 38. + De mică importanţă; neînsemnat. Ce rost aveau aceste flori umile în casa ei, unde trandafirii umpleau toate vazele? A. HOLBAN, O. u, 87. Din această operă, legată în linie generală de amănuntul umil..., se desfac două nuvele de război. LOVINESCU, S. I, 361. ♦ (Despre viaţă) Care se bazează pe mijloace materiale reduse; modest (2), simplu (3). Povesteau cuminţi întâmplări din viaţa lor umilă. brăescu, o. a. ii, 75. ♦ (Despre oameni) De valoare sau de importanţă scăzută (în raport cu alţii); modest (2). Tainica înviorare... cobora asupra umilei mele fiinţe din împărăteasca mândrie a munţilor. MIRONESCU, S. 129. Erau şi lucruri pe gustul acestui umil avocat. VLASIU, D. 70. Şi cel mai umil şcolar român e informat că luau voievodatele în arendă. MIHĂESCU, D. A. 89. - Pl.: umili, -e. - Din lat. humilis. UMILA vb. I v. umili2. UMILECIÙNE s.f. (învechit, rar) Umilinţă1 (3). Le ieşiia boacetele şi vaietele cu umileciuni ovilite de graiu omenesc. DOSOFIEI, v. s. octombrie 47721, cf. pascu, S. 22. -Pl ..umileciuni. - Umili1 + suf. -iciune. UMILÉNIE s.f. (învechit; în limbajul bisericesc) Umilinţă1 (1); bunăvoinţă, îndurare, înţelegere, milă (11); p. e x t. blândeţe, duioşie. Atunce cade-se lui cu căire şi cu umilenie cuvintele aceastea să grăiască întru eluş. CORESI, EV. 28. Să semănăm sufletului sămânţă sufletească, să semănăm cu inimi milostivnice blânzie şi umilenie. id. ib. 174. Preste puţine zile el strigă să-l dezgroape şi se ruga cu omilenie de la inimă. MOXA, 370/4. Cu ochi blânzi şi cu glas de mângâiere şi cu omilenie să vorbeşti cătră dânsul. PRAV. GOV., ap. tdrg. Şi l-au dojenit... şi-l adusă la umilenie şi la cunoştinţa greşealii. DOSOFTEI, V: S. decembrie 201726. Pentru umilenie (a. 1725). CAT. MAN. I, 331. Aceastea sfătuia ei asupra bărbatului, că ştiia ei vrearea gândului lui cea cu bună umelenie. VARLAAM - IOASAF, 15713. Mă rugai toată noaptea întru umilenia inimii mele (sec. XVIII). în ARHIVA, I, 242, Cf. DDRF, TDRG, DHLR II, 534, PASCU, S. 244, cade. ♦ Durere sufletească, mâhnire, tristeţe. Ce jale şi ce plâns şi umilenie au fost. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27714. - Şi: umelénie, omilénie s.f. - Din slavonul o^mhakhmk. 752 UMILI1 - 138 - UMILIAŢIUNE UMILI1 vb. IV. Refl. 1. (învechit) A se înduioşa; a deveni (mai) blând. Sângele curgând ca izvorul... Atunce boiarinul,... umilindu-să de bunătatea sv[â]n/[u]/î«', zisă... DOSOFTEI, v. S. octombrie 5975. „ Cu grâu şi vin l-am întărit pre el, dară ţie ce-ţi voi face fîiul mieu?”... Şi umilindu-se Isaac, strigă cu glas mare: „Isaf, şi plânse. BIBLIA (1688), 20'/12. împietrită de pizmă a lui inimă nicicum nu se umilea... să sloboze pre creştini. N. COSTIN, LET. Π, 27/27. învăţă toată cea de D[\i]mn[a]zău suflată scriptură... şi s-au omilit dentr-însă, cât... s-au dus la o mănăstire (a. 1698). GCR I, 321/15. înţelegând cum este pustie şi arsă... [această] episcopie, ne-am umilit din tot cugetul nostru şi... ne-am apucat şi o am tocmit (a. 1714). URICARIUL, v, 250/13. Aşa auzind, mă umilii de mila lui, văzându-l deznădăjduit. ZILOT, CRON. 69. Faţa-mi câţi privesc, Toţi se umilesc Şi asupra mea mila îşi pornesc. PANN, E. I, 76/14. Când voi sta a le spune [necazurile], şi pietrile vor simţi Şi sălbatecele hiare încă se vor umili. id. ib. 31/8, cf. CIHAC, II, 196, tdrg. ♦ A se îndura, a se milostivi; a se îndupleca. Aceasta deaca audzi Pilat, atunce să umili şi deade trupul lui 7[i]s«s. VARLAAM, C. 84. Cu îndemnarea Sânţiei sale s-au umilit domnul şi au făcut preoţilor testament de aşezare. N, COSTIN, LET.2 II, 37. Să n-ai pe nimeni a se umili Ca să-ţi tragă clopot sau a te jeli. PANN, P. v. I, 126, 16. Oricând vedea pe-mpăratul a se umili ceva, Se apuca înainte-i, pe loc, a o defăima, id. E. IV, 44/20. Şi de la inimă vă umiliţi Ca să-i blagosloviţi. SEVASTOS, N. 178, cf. BARCIANU, TDRG. <> T r a n z. f a c t. Nici rugăciuni priimesc, Nici lacrămi nu-i umilesc. MUMULEANU, C. 108/14. 2. (învechit) A se arăta ascultător, mic (VI1), supus; a face un act de umilinţă1 (2), a da expresie sentimentului de umilinţă; a se smeri (1), a se pocăi1 (1); a fi cuvios, evlavios. După aceea-ş aduse aminte de vindecare şi se umili cu sufletul. CORESI, ap. DHLR Π, 487. A şea era şi păgânătatea, iară deacă o scutură şi o cutremură Dumnedzău cu glasul Sfintei Evanghelii, să umili. DOSOFTEI, PS. 93/19. Să vor ispovedui numelui tău şi să vor ruga şi să vor umili în casa aceasta. BIBLIA (1688), 249740, cf. molnar, d. 296/17. Nahor, umilindu-să cu sufletul de aceale cuvinte, zise cătră feciorul împăratului. VARLAAM - IOASAF, 134727. Toţi cei ce vor ceti..., omilindu-să cu sufletul, să facă îndestul pocăinţă pentru păcatele lor (a. 1809). CAT. MAN. I, 406. îşi ceru iertare de la toţi, umilindu-se. NEGRUZZI, S. I, 159. Umileşte-te! Capul plecat, nu-l taie sabia. id. ib. 250, cf. polizu, barcianu, alexi, w., TDRG, ŞÂINEANU, D. U., CADE. Măria sa se umili în genunchi la cetirea Sfintei Evanghelii. SADOVEANU, O. X, 180. M-aş umili acum şi m-aş ruga: Intoarce-mă, de sus, din calea mea. ARGHEZI, VERS. 128. Popa şlujbele-i cetea, De moarte mi-l pregătea. Coderaş se umilea Şi popii, gemând, zicea. ALECSANDRI, P. P. 90. ^Tranz. f a c t. Inema ce te sfădeaşte La culcuş o umileaşte. DOSOFTEI, PS. 18/24. Deci, văzând D[umne]zăw lucrare [a] celui tânăr, umili pre părintele său şi lepădă toiagul din mână (a. 1692). GCRI, 306/14. - Prez. ind.: umilesc. - Şi: (învechit) omili vb. IV. - Din slavonul ουμηλητη ca. UMILI2 vb. IV. Tranz. şi refl. A (se) pune într-o stare de inferioritate; a (se) înjosi. Cf. LB, poen. -AAR. - HILL, V. I, 8211/21, ISER. Partidele răsculate au fost pretutindeni umilite, nu însă nimicite. BARIŢIU, P. A. I, 564, cf. POLIZU. Negreşit, cu toaletele lor..., or să umileze pe bietele ţărăncuţe. NEGRUZZI, S. I, 104. Amor care adoarme şi legi şi datorie, Ce slava umileşte, ce n-are nimic sfânt. ALEXANDRESCU, O. I, 104, cf. PONTBRIANT, D. Va trece cu echipajul ei somptuos pe sub ferestrele d-voastre,... ca să vă umilească. ALECSANDRI, O. P. 138, cf. CIHAC, I, 298. Doamne! tu ai dreptul a schimba mormănturi..., oameni şi pământuri; Dar nu aip-acela ca să-i umileşti! BOLINTINEANU, O. 58. Ţinta acestei scrisori nu este... ca Să-ţi fac laude, căci ele umilesc pe cei ce le merită (a. 1881). PLR I, 47. Din nimicirea noastră mărirea îşi clădeşte Şi pentru-a treia oară acum ne umileşte. CARAGIALE, O. VI, 303. Nu-l ierta firea să se umilească cerând de la Bocioacă un lucru. SLAVICI, O. II, 110. Pentru prima oară prietenia ei mă umilea, delavrancea, T. 212. V-a fost frig şi v-a fost foame, însă nu v-aţi umilit. MACEDONSKI, O. I, 96, cf. DDRF. Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi! coşbuc, p. i, 91, cf. barcianu, alexi, w. Maman, nu mă umili! D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 24. Aneta o duşmănea... şi nu ştia ce să mai scornească spre a o umili. SANDU-ALDEA, A. M. 47, cf. TDRG. De-a valma, argumente care o umileau şi altele care o înălţau. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 198, cf. ŞĂINEANU, D. U. Dania nu voise să mă umilească, ea era numai victima temperamentului ei, A. HOLBAN, O. Π, 99. Umileşte-mă şi cu nepăsarea! MANIU, S. Π, 142, cf. CADE. Se credea umilit în bărbăţia lui. REBREANU, R. I, 249. Fugi din braţele mele cu suspin care mă umili. M. ELIADE, M. 112. Copiii stăpânilor îl chinuiau şi-l umileau grozav. GALACTION, O. 86. Candidatura asta mă umileşte..., mă jigneşte. MUŞATESCU, T. 157. Deprins să salut milită-reşte, îmi turteam pălăria, lucru care mă umilea. BRĂESCU, O. A. II, 97. Dracii ăştia mă umiliseră cu o glumă fără măsură. POPA, B. 159. Umiliţi-mă ceruri, constelaţii, Cu ale voastre steme, tronuri şi spaţii. BOTTA, S. I, 99. Şi copilul din leagăn îi aude numele cu blăstăm! Căci ne-a sărăcit şi ne-a umilit! SADOVEANU, O. VII, 62, cf. SCRIBAN, D. Ne vexează şi ne umileşte atitudinea de indiferenţă faţă de noi. ARGHEZI, S. vin, 33. Găsise o tâlcuire care-l umilea mai puţin, vinea, L. n, 203. Spune-mi, te umileşte situaţia pe care o ai aici? H. LOVINESCU, T. 267. îşi umilise trufia satanică într-o asceză dureroasă şi nefirească. CONSTANTINESCU, S. I, 68. Ea m-a umilit public, dându-mi două palme. V. ROM. noiembrie 1964, 37. Deznodământul, departe de a-l umili, îl confirmă în poziţia de observator competent. CIOCULESCU, C. 333. Fiul cel frumos La noi a venit Şi s-a umilit. VICIU, COL. 174. M-am umilit, m-am rugat, De chiabur şi de bogat. FOLC. OLT. - MUNT. II, 224. <> Refl. pas. Cel ce se va înălţa se va umili. OŢĂLEA, a. f. 198/8. ❖Tranz. (Folosit a b s o 1.) Munţii Moldovei... nu umilesc, nu înfiorează prin măreţia sălbatică a Alpilor. GANE, N. I, 56. -Prez. ind.: umilesc. - Şi: (învechit) umilă vb. I. - V. umil. Cf. fr. h u m i 1 i e r. UMILIAŢIUNE s.f. (învechit) Umilinţă2. Nu se află necazuri care să nu fi trecut peste mine, nici umiliaţiune 755 UMILICIOS -139 - UMILINŢĂ1 cu care să nu fi fost adăpat. MAN. SĂNĂT. 81/8. Orice acţiune guvernamentală este o umiliaţiurte a inteligenţei, a conştiinţei, a muncei, a libertăţii omului, ghica, S. 227, cf. PROT. — POP., N. D. [Ion Vodă] sileşte invăziunea polonă de a se retrage cu umiliaţiune. HASDEU, I. v. 240. - Pronunţat: -li-a-ţi-u-, - Din fr. humiliation. UMILICIOS, -OÂSĂ adj. (învechit; în limbajul bisericesc) Care provoacă o atitudine evlavioasă, plină de umilinţă1 (2), de cucernicie. Decât toate cărţile D[u]mnezeeştii Scripturi ceii vechi, cea mai umilicioasă iaste psaltiriia (a. 1820). BV III, 344. -PL: umilicioşi, -oase. - Umili1 + suf. -icios. UMILINCIÔS, -OÂSĂ adj. (învechit) Care este umil (2); plin de umilinţă1 (2); supus (II2). V. s m e r i t (1. 4). Umilincioasă rugăciune carea să ceteşte în vreme de primejdie a învăluirii mării şi în frică de înecare, de cei ce călătoresc (a. 1817). BV ni, 190. începu astfel să zică cu un umilincios glas. PANN, E. IV, 80/6. -PL: umilincioşi, -oase. - Umilinţă1 + suf. -ios. UMILINŢĂ1 s.f. 1. (învechit) Milă (I 1); bunăvoinţă, îndurare; pietate (1). Şi nici o omilinţă nu avea domnul asupra norodului, ci mai cumplit s-au făcut. R. POPESCU, CM I, 459. Nădăjduieşte că cu lacrimile sale ea va putea să mă aducă la umilinţă şi să-mi răstoarne statornicia, voinescuii, M. 152/19, cf. cihac, ii, 196. 2. (în morala creştină) Sentimentul, atitudinea celui umil (1), conştient de nimicnicia sa în faţa divinităţii, smerenie (3); evlavie, cucernicie; pocăinţă (I); (livresc) umilitate (2). V. u m i 1 e n i e. Să cauţi pre ruga mea şi pre omilinţă mea, D[o&]mne. BIBLIA (1688), 249Vl7. Deşchizând mormântul..., să făcu minune mare, care da celor ce vedea mirare şi celor ce audziia umilinţă (a. 1698). GCR I, 319/27. Dăruiaşte sufletelor noastre umilinţă (a. 1702). ib. 345/22. Au scris carte la împărat..., cu umilinţă rugăndu-se să-l ierte. R. POPESCU, CM I, 287. Să cuvine a ne ruga lui D[\i\mn[z\zeu cu înfrângere de inimă şi cu umilinţă (a. 1741). ANTIM, ap. GCR II, 28/30. Şi domnul asemene [la ritualul Paştilor] de la toţi cu umilinţă cere iertăciune. GHEORGACHI, CER. (1792), 290, cf. LB. Să dezlegi..., după cum vei cunoaşte, din ispitire, zdrobirea inimii şi umilinţa fleştecărui (a. 1828). uricariul, X, 270. Aşteaptă întru linişte şi umilinţă darurile acei făcătoare de bine pronii. MARCOVICI, D. 7/14. Acest psalm l-au adus la umilinţă. DRĂGHICI, R. 46/16. El petrecu trei ani în cea mai mare cucerie şi umilinţă. NEGRUZZI, S. I, 219. Mă mâi la mănăstire să aflu umilinţă, Părinţi feriţi de patimi şi mame sufleteşti. MUREŞANU, P. 57/3. Unde credeam că voi găsi toiagul şi traista - sacrul simbol al umilinţei şi pietăţei creştine -am găsit ignioranţa întronată, invidia, mândria. FILIMON, O. I, 94, cf. HASDEU, R. V. 163. Vorbele... erau grăite cu atâta umilinţă creştinească. SLAVICI, O. II, 141, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG. Să simt că orice suferinţă Din voia Ta îmi este dată Şi s-o îndur în umilinţă: Rogu-te, Tată! CODREANU, S. I, 243, cf. CADE. Glasul umilinţelor creştine a plâns în mine. GALACTION, O. 347. Îşi va cere iertare, recunoscându-şi cu umilinţă... păcătoşenia, c. petrescu, î. II, 141. Modestia lui filozofică şi umilinţa lui creştină îl împiedicau deopotrivă să aibă „ discipoli", negulescu, f. r. 200. 3. Sentimentul, atitudinea celui conştient de inferioritatea sa într-o anumită situaţie, condiţie socială etc., smerenie (1); atitudinea celui care se coboară de bună voie în faţa altora, modestie; (învechit, rar) umileciune. De ochiul zavistiii supt scutul umilinţii aciuându-mă. CANTEMIR, IST. 4, cf. MOLNAR, D. 102/6. Băiatul, cu umilinţă răbdând, i-au zis: „Aceasta am învăţat, să suferim mânia lui taică-meu”. GOLESCU, S. 203, cf. poen. - AAR. - HILL, V. I, 821 ‘/23. Popoarele se plecau cu umilinţă înaintea lor (a. 1848). PLR I, 121. Mintea, înălţându-se prin umilinţă, ştie observa cu confienţă şi respect. BĂLCESCU, M. v. 5, cf. ISER, POLIZU, pontbriant, D. Două virtuţi atât de opuse..., precum magnificiinţa şi umilinţa. BARONZI, I. L. I, 47/4. Da, stăpâne, răspunse Harap Alb cu umilinţă. CREANGĂ, p. 232. Că de rost ştie pe Plato, nu acela e mintos - Ci acel ce cu-umilinţă tace. coşbuc, p. ii, 135, cf. alexi, w., TDRG. Bolnavul îi aruncă însă o privire în care era şi umilinţă şi implorare. AGÂRBICEANU, S. 83. Mă-nchin cu umilinţă la stolnic şi portar. SORBUL, T. 10, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Nu voia totuşi să-şi dea pe faţă îngrijorarea, ca şi când ar fi fost o umilinţă pentru ea. REBREANU, R. II, 100. Avea nişte ochi nespus de blânzi..., în care lăcrămau naivitatea, simplitatea şi umilinţa. GALACTION, O. 85. O durere nouă se adaogă, un fel de umilinţă. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. E încă o biruinţă asupra ta..., să nu mai simţi ruşinea şi umilinţa tăinuită în tine. C. PETRESCU, î. n, 59. Sufletul îi era plin... de mândrie întristată şi umilinţă nelămurită. BART, E. 189, cf. SCRIBAN, D. Ne părăseşte demnă, eroic şi... fără nici o umbră de umilinţă. MIHĂESCU, D. A. 82. Mă tem... de a nu mă fi ilustrat prin umilinţa mea. CĂLINESCU, B. I. 276. Se ascunde sub masca umilinţei. BLAGA, Z. 191. Sunt la ordinele dumneavoastră, spuse el cu o prefăcută umilinţă. VINEA, L. I, 40. Cu umilinţă şi cu spăşenie, stătea la spatele cucoanelor celor bătrâne. MIRONESCU, S. 229. Asta nu-i umilinţă, nu-i josnicie. H. LOVINESCU, T. 255. In glasul bătrânului era teamă şi umilinţă, ceva de câine bătut. v. ROM. mai 1963, 23. Ό· (în formule de politeţe) Cu mare umilinţă am a mă ruga domniilor-voastre, ca să nu vă supăraţi pe mine (a. 1787). tempea, în ŞCHEI, 33. Cu umilinţă rugăm mila cea părintească a Măriei Voastre (a. 1867). BUCUŢA, R. V. 87. Pre tine, iubiţi cetitor,... cu omilinţă ti rog (a. 1832). CAT. MAN. II, 3. Cu umilinţă, subscrisele comune... voiesc a mai rămâne la Braşov. FM (1861), 33. îmi iau, deci, voie a mă ruga cu toată umilinţa onoratului comitet să binevoiască a lua în considerare cele menţionate de mine (a. 1882). şchei, 406. + Ceea ce exprimă umilinţă (3). Când vorbea cu şeful lui avea un aer de jale şi umilinţă. DUNĂREANU, R. 165. Priviri spălăcite de umilinţă atrăgeau ca un magnet compătimirea. BOTTA, S. ΠΙ, 145. ♦ (învechit) Sentiment de duioşie sau de afecţiune, de respect profund faţă de cineva sau ceva; pietate (2). V. deferenţă, devotament, veneraţie (2). Cine poate fară dor, far-umilinţă, Acea pulbere să 758 UMILINŢĂ2 -140- UMILIT1 calce, al eroilor mormânt. ASACHI, S. L. I, 60. Doamna, plină d-umilinfă, Giuruirea i-au păstrat, id. ib. 195. ♦ Supunere exagerată; servilism (1), slugărnicie (1). A dezvolta umilinţa? A tolera răpirile? Dar atunci la ce ar mai trebui o asemenea naţiune? BOLINTINEANU, O. 313. La plecare, ca şi la sosire,... arătară aceeaşi umilinţă către familia Vere anu. I. NEGRUZZI, ap. TDRG. Nu e umilinţă şi îndrăzneală, viclenie şi mlădiere pe care Filimon să n-o fi zugrăvit. LOVINESCU, C. IV, 8. Ce bucurie în umilinţa aceasta neînchipuită, în otrava aceasta caldă! Egor îmi sărută pantoful. M. ELIADE, D. 150. O umilinţă pe care... nu şi-ar fi închipuit-o de la un om cunoscând atâta lume. C. PETRESCU, C. v. 133. Recunosc că am mare noroc, consimţise Catul Bogdan, spre marea surprindere a lui Nathan, care nu-l credea capabil de astfel de umilinţe. TÈODOREANU, L. 251. Erau paşnici, plini de o ciudată umilinţă. PREDA, R. 210, cf. dex. ♦ F i g. Degradare, deteriorare. [Hainele] erau într-o stare de umilinţă pe care n-o mai putea masca stăpânul lor. sadoveanu, o. viii; 155, cf. dex. -PL: (rar) umilinţe. - Şi: (învechit) umelinţă, omilinţă s.f. - Umili1 + suf. -inţă. UMILINŢĂ2 s.f. Situaţie umilitoare2 impusă cuiva; vorbă sau faptă care umileşte2, care înjoseşte; ofensă, jignire; (livresc) umilitate (3), (învechit) umiliaţiune. Să am a face Cu un sclav ce rabdă-n pace umilinţe şi nevoi. CREŢE ANU, M. 149/9. Nu vor... trista umilinţă Ce asupră-le aduce un necinstitor tractat. ALEXANDRESCU, O. I, 76. Ajuns la gradul de mărire pentru care... a suferit toate Umilinţele,... ciocoiul îşi ridică masca ipocriziei. FILIMON, O. I, 98. Tu însuţi, Despot, din buna ta voinţă, Ai mai crescut haraciul cu-a ţării umilinţă. ALECSANDRI, T. II, 169. Umilinţa crudă coboară capul tău. BOLINTINEANU, O. 120. Am văzut femeia împingând pe soţul ei la crime, la pradă, la umilinţă. GRANDEA, S. 161. Nu voi suferi nici o umilinţă. ISPIRESCU, L. 296. Nu trăia... decât pentru înfrângere, umilinţă şi decepţie. DELAVRANCEA, S. 112. Am trecut prin toate umilinţele. MACEDONSKI, O. I, 217. Toate umilinţele... le primea c-un zâmbet silit şi dureros. VLAHUŢĂ, N. 18. Umilinţele acestea vă ruşinează, bacalbăşa, s. a. I, 278. Zguduia prostimea obosită de amorţirea umilinţelor ş-a neştiinţei. ADAM, R. 118, cf. TDRG. I se perinda în gând toată viaţa lui alcătuită aproape numai din umilinţe. REBREÀNU, I. 277. Ce umilinţă mai târziu, când voi vedea că m-am înşelat. A. HOLBAN, O. II, 48. Şi tremură întreaga ei fiinţă, Când şi-aminteşte vechea umilinţă. D. BOTEZ, F. S. 65. Cu tot cinismul ei, Agatha era sensibilă la umilinţe. TEODOREANU, L. 310. Era posibil să nu sufere şi ea umilinţele pe care mă făcuse să le sufăr. E. IONESCU, E. 89. Ar fi fost o umilinţă mai mult pentru dânsul. MIHĂESCU, D. A. 202. îndurasem, în puţinii ani pe care-i trăisem până atunci, jigniri si umilinţi. CIPRJAN, S. I, 20. După numai câteva luni de zbateri şi de umilinţe, am ajuns la convingerea că voi fi înfrânt. PREDA, DELIR. 139. Nu pot înţelege de ce Muriţi în umilinţă şi sărăcie. ISANOS, v. 123. O aşteaptă un şir nesfârşit de umilinţe. CIOCULESCU, C. 88. încerca un sentiment apăsător de dezamăgire şi umilinţă crâncenă. NEAGU, î. 107. învăţă mai ales să suporte umilinţele. românia literară, 1985, nr. 12, 9/4. - Pl.: umilinţe şi umilinţi. - Umili2 + suf. -inţă. UMILIRE1 s.f. Faptul de a (se) umil i1. 1. (învechit) înduioşare; îmblânzire. Cf. u m i 1 i1 (1). Socotesc că nu va fi de prisos a sfârşi acest paragraf cu o bucată din cele mai patetice... despre umilirea inimii. MARCOVICI, în RET. ROM. 83. 2. Smerire (1); pocăire1 (1). Cf. umili1 (2). Un sânt... Ţinând mâinile-ncrucite c-un aer de umilire. NEGRUZZI, S. II, 85. în toată înfăţişarea lui era atâta căinţă, atâta umilire, încât Mara se simţea cu desăvârşire muiată. SLAVICI, O. II, 196. Dar n-am putut să sufăr mulţimea, umilirea, Am vrut să fiu eu însumi, să simt Dumnezeirea. EFTIMIU, C. 70. Simţea umilire aşa cum se afla, înaintea fiinţei care uitase şi iertase. C. PETRESCU, î. II, 60. <> F i g. Braţele crucilor se întind în umilire. ARDELEANU, D. 11. - V. umili1. UMILIRE2 s.f. înjosire; batjocorire, jignire, (învechit, rar) ruşinare (3); p. e x t. oropsire. Cf. u m i 1 i2. Alt Mihai nu se mai născu pentru dânsa; în locul slavei de atunci veni smerirea şi umilirea. F. AARON, I. II, 321/23, cf. POEN. - AAR. - hill, v. I, 821 Vl8. Istoria ei de la 1836 încoace e numai un şir de umiliri ruşinoase. bucovina (1848), 144'/53. Altă femeie... câte umiliri rabdă, câte defăimări sufere. NEGRUZZI, S. I, 323, cf. POLIZU. Inima lui, asprită de suferinţele, umilirile şi înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simţimânt frumos. FILIMON, O. I, 98, cf. PONTBRIANT, D. îmi adusei aminte... de umilirea, de turbarea Ursulei. BARONZI, M. I, 625/23. Umilirea, suferinţa, patimile... ce providenţială ordonare în mersul divinei tragedii! CARAGIALE, o. II, 182. Copiii... se simt mulţumiţi când văd umilirea celor ce prea repede se înalţă. SLAVICI, O. II, 9. Coconi şi cocoane de viţă bună se revoltau... de umilirea în care îi azvârlise. MACEDONSKI, O. III, 51, cf. DDRF. De grea mânie el tot înalbăstreşte... Atâta umilire lui nu-i încape-n gând! coşbuc, p:'îi, 199, cf. barcianu. Toată povestirea, plină de detalii interesante, e o vecinică umilire a lui Oleniu, căruia cazacii îi beau rachiul. D. zamfirescu, O. v, 345, cf. alexi, w. Mă copleşi deodată un simţământ de umilire, de ruşine, de înfrângere. AGÂRBICEANU, O. Π, 270. Trebuia să primească aceste' umiliri, până-n momentul când... va putea să-i evite din nou. EFTIMIU, N. 72. Totul între dânşii era minciună şi umilire. C. PETRESCU, î. I, 57. Orice aluzie la faptul că era orfan îi era supărătoare, ca o umilire nedreaptă. CĂLINESCU, E. O. I, 55. Cu preţul unor umiliri trecătoare, va sta pe loc. VINEA, L. I, 322. Da, habar n-am ce-i fericirea... Dar umilirea omului e cel mai groaznic lucru de pe pământ. H. LOVINESCU, T. 255. Plăcerea complicităţii şi a umilirii victimei e pentru el mai mare adesea decât plăcerea de a abuza de situaţie prin delaţiune, v. ROM. octombrie 1964, 98. . -PL: umiliri. - V. umili2. UMILÎT1, -Ă adj. 1. (învechit) Pătruns de emoţie, tulburat2 (3), impresionat; înduioşat, mişcat2. Spăimân-tare mare au căzut preste ei... şi nu rămase în mine 762 UMILIT1 — 141 - UMILIT2 vârtute... şi când ajiziiu glasul graiurilor lui eram umilit şi faţa mea pre pământ, biblia (1688), 581736. E de lipsă la astrucarea pruncilor [morţi] a cuvânta pentru creşterea fiilor, că, fiind umiliţi cu inima întru acest timp, părinţii mai cu deadins... se căiesc (a. 1809). GCR II, 201/27. îngrijitorul temniţei, umilit de această şenă pătrunzătoare, se duse degrab la judecător. MOZAICUL (1838), 93/22. Da, murmură necunoscutul, umilit, sincer, profund. BARONZI, I. L. I, 116/11. 2. Care are sau care adoptă o atitudine plecată2 (II1), s m e r i t, s u p u s, u m i 1; plin de umilinţă1 (2). Cf. LB. Să vedem acum dacă tu ai curajul să te faci umilit prin adevărul ce te dojeneşte. PLEŞOIANU, T. II, 158/5. Creştinul cel adevărat sufere cu de o potrivă mulţumire fericirea şi nenorocirea, aşteaptă şi una şi alta cu suflet liniştit şi umilit. MARCOVICI, D. 9/5, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 8202/19, ISER, POLIZU. Sub această piatră reposează... Trecătoriule, umelit el te roagă să zici: „Dumnezeu să-l ierte” (a. 1866). IORGA, S. D. XV, 334, cf. pontbriant, D. Deveni umilit şi blând ca mielul. BARONZI, I. L. I, 155/.19. Mii de glasuri îl urează, Şi poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează. ALECSANDRI, P. I, 34. Dar acum te văd nainte-mi Dulce, palidă cum şezi - Lasă-mă ca altă dată Umilit să-ngenunchez. EMINESCU, O. IV, 370. D-l Popescu grăbeşte şi intră foarte umilit. CARAGIALE, o. I, 160. Ea se duse umilită în faţa unuia dintre altarele mici. SLAVICI, O. II, 55. înaintă umilit spre dânsa, îi luă mâna şi i-o sărută, id. ib. 196, cf. DDRF, BARCIANU. Tu mândru şi neghiob privind profetul. Dar blând privindu-l şi-umilit poetul. COŞBUC, p. II, 290, cf. ALEXI, w. Era umilit cm cei mari, obraznic şi asupritor faţă cu cei ce erau siliţi să se plece lui. ap. TDRG. Ca cel din urmă umilit creştin ·■· Sorbi-voi a virtuţii inerţie. CODREANU, S. I, 195. Vătaful ţiganilor se apropie umilit, lungianu, cl. 201, cf. şăineanu, d. u., CADE, SCRIBAN, D. Te adoră Umilit poetul tău. BENiuc, C. p. 59. -0- (în formule de politeţe) Sânt al Măriii tale umilită slugă (a. 1807). ŞCHEI, 53. Umilit subscrisul venii înainte cu cel mai profund respect şi fac cunoscut cum că poporul nostru... se află bine şi în pace (a. 1871). BUCUŢA, R. v. 94. Unge-te... şi cu acest lapte ce ţi-l aduce umilitul tău rob. ISPIRESCU, L. 158. Ό· (Adverbial) Cu ochii lăcrămători se roagă prea umilit subsemnaţii. BARIŢIU, P. A. ni, 426. Aştept din parte-ţi, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe acela ce umilit ţi-l cer. EMINESCU, O. I, 91. Bietul căţel... a scheunat aşa de duios şi de umilit rugător, că lui i s-a făcut milă. vlahuţă, S. a. ii, 263. + Caracteristic celui umil (1), celui care se umileşte1 (2); care exprimă smerenie, supunere, umilinţă1 (2). Te vei milostivi, Măriia ta, la umilite lacrămile mele şi mă vei uşura de această ascultare (a. 1770). IORGA, s. D. vii, 159. Cu umilite cuvinte i-au răspuns. OŢĂLEA, a. F. 252/3. Trii fete..., Amar plângând..., Pre tâlhari cu lacremi umilite Să sâlea să plece spre omenire, budai-deleanu, ţ. 328. Trist, dar plin de cunoştinţă, rog cu umelită frunte; Deie-i ceriul lin răpaos. ASACHI, S. L. I, 63. El... adresă către cel etern această umilită rugă. PÂCLEANU, I. II, 61/28. Intră Păturică cu ochii plecaţi în jos şi cu faţa mai umilită decât a unui călugăr. FILIMON, O. I, 124. Făcuse prea umilită rugăciune la sântul George. BARONZI, I. L. I, 97/30. Se puse la poartă cu chip umilit şi smerit. ISPIRESCU, L. 308. Nici dragoste, nici ură, nici umilit suspin, Ci-nfrăngere de sine. CODREANU, S. 1, 40. Se închină cu evlavie..., se plecă bătând mătănii cu fruntea umilită. BRĂESCU, O. A. II, 22. Multă vreme îl urmări... privirea umilită, rugătoare şi disperată a lui Duţu. SADOVEANU, O. VI, 535. - Pl.: umiliţi, -te. - Şi: (învechit) umelit, -ă adj. -V. umili1. UMILIT2, -Ă adj. 1. Care suportă nedreptăţi, ofense; înjosit, jignit. Cf. POLIZU. Bătrânul pierdu... tronul Bisericii atacat fără veste de acel împărat umilit care, călcându-şi jurământul de supunere, năvăli asupră-i cu oşti. caragiale, o. ni, 224. Când se văzu înşelat şi umilit în cele mai delicate simţimente ale sale, înnebuni. D. ZAMFIRESCU, O. V, 253. Femeia înşelată şi umilită caută să-şi răzbune, înşelând şi ea pe alţii. CHENDI, s. I, 313, cf. şăineanu, D. U., CADE. Prinţul ieşi de acolo umilit, deprimat, biciuit. EFTIMIU, N. 71. Mâine, tot Bucureştiul o să afle că mi-ai preferat o vânzătoare de magazin... Sunt umilită..., discreditată. MUŞATESCU,. T. 378. La auzul epitetului aruncat în gura mare... nu îndrăzni să treacă... Se opri pe loc, profund umilit. TEODOREANU, Μ. Π, 13, cf. SCRIBAN, D. Mă simţeam umilit, înfrânt şi nu ştiam cum să mă răscumpăr. ANANIA, R. 30. <0* (Substantivat) Cei umiliţi în trudă şi-n răbdare Aşteaptă stolul şoimilor albaştri. ARGHEZI, S. I, 55. <> F i g. O, patria mea! Destul suspinat-ai tristă, umilită. CREŢEANU, M. 179/5. Nostalgia trecutului măreţ se amesteca în sufletul său cu dorul adânc al unui viitor mai bun, pentru mult încercatul pământ al patriei sfâşiate şi umilite. NEGULESCU, F. R. 74. ♦ Care este pus într-o situaţie de inferioritate, care are conştiinţa sau sentimentul inferiorităţii sale; jenat, ruşinat (1). Apoi dumneata ce eşti? - Tot literat, zic şi mai umilit. CARAGIALE, o. VII, 296. De m-arfi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aş fi rămas aşa de umilit în faţa ei, ca atunci când m-a luat cu binişorul. CREANGĂ, A. 70. Era-n vorbele rostite de dânsa o atât de gingaşă părere de rău, încât el se simţea umilit, vinovat. SLAVICI, O. II, 49. Şi se făcu un râs de mila lor în toată nunta, încât plecară umilite în cămările lor. ISPIRESCU, L. 40. Am rămas în prag, am plecat umilit capul în jos. DELAVRANCEA, T. 262. Soldatul, ruşinat şi umilit, se întoarse de unde venise. D. ZAMFIRESCU, î. 16. Ea însă da la o parte orice veleităţi de a fi la fel cu ele, din cochetărie, umilită de îmbrăcămintea ei. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 202. Umilit de această constatare, care încă o dată îl scădea în propria lui judecată, împături scrisoarea. C. PETRESCU; î. I, 216. Am intrat în Iaşi pe bariera Socolei, ... umiliţi că n-am făcut nici o ispravă. BRĂESCU, O. A. II, 91. După ce a fugit Ana..., Moşu se simţea umilit şi ruşinat peste măsură. VLASIU, A. P. 346. •y· F i g. Cultura modernă... va rămânea puţină şi umilită faţă de bogăţia nemăsurată a ştiinţei, filozofiei, literaturii şi artei veacurilor şi mileniilor ce vor să vină (a. 1907). plr i, 245. 2. Care are o condiţie socială modestă; sărac, simplu, obscur, umil. O, voi, care n-aveţi stimă pentru omul umelit, De ce-n ură-ctveţi săteanul? ASACHI, s. L. I, 73. Sânt un umilit muritor: nici tu subprefect, nici tu primar, ba nici chiar notar. ISPIRESCU, ap. CADE. Era 763 UMILIT ATE —142 — UMIVALNIŢĂ între toţi aceştia şi-un om umilit, îmbrăcat în straie rău croite. SADOVEANU, E. 103. Ό* (Substantivat) Pentru cei mici şi umiliţi era un adevărat amic. DELAVRANCEA, T. 9. încălziţi-vă sufletul de focul sfânt al dragostei de umiliţi, bacalbaşa, s. a. i, 278. De mult plâng umiliţii-n umbră Cu umeri gârbovi de povară. GOG A, P.- 7. Le ficeam pentru cei mulţi şi umiliţi. SADOVEANU, O. XIX, 59. ♦ (Despre viaţă, trai) Caracteristic celui umil (3); plin de umilinţe2, de mizerii. Ne imputam unul altuia lipsa de patriotism...; ne făceam răspunzători de starea nenorocită şi umilită a ţărei. GHICA, S. 688. Se întorcea acasă··· chinuit de aceleaşi gânduri urâte despre viaţa lui săracă, umilită. VLAHUŢĂ, S. A. II, 263. Parcă-şi vedea viaţa trudită din trecut..., viaţa umilită de muncitor obijduit. MIRONESCU, S. A. 37. + Lipsit de pretenţii, de însemnătate, de strălucire; modest (2), simplu (3). Iar chiriarhu-n straie de lână umilită, Ş-o glugă monahală. HELIADE, O. I, 221. Moartea însă ni vânează; Ea-n bordeiul umelit Dopotrivă săcerează Ca-n palatul aurit. ASACHI, S. L. I, 94. Dar pentru ce oraşul atât de strălucit Acum între oraşe e cel mai umilit? ALEXANDRESCU, O. I, 68. Am revizuit... magaziile cele mari şi luxoase până la magherniţele cele umilite. FILIMON, O. I, 93. In locul umilitei mâncări..., măreaţa ospitalitate a monseniorului. BARONZI, I. L. I, 44/3. Intrând în chilia mea cea umilită, mă simţeam fericit ca un rége. EMINESCU, G. p. 76. Mă coboram pe un grind, intram într-o colibă umilită. SADOVEANU, O. VI, 93. ♦ (Despre oameni) Lipsit de strălucire; modest (1). Hainele şi faţa unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt, mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Erau Domnul şi St. Petrea. EMINESCU, P. L. 13. - Pl.: umiliţi, -te. — Şi: (învechit) umelit, -ă adj. - V. umili2. UMILITÂTE s.f. (Livresc) 1. Sentiment, atitudine de mare devotament, de respect profund faţă de cineva sau ceva; deferenţă. Voi... a-i provoca cu umilitate... să binevoiască a primi din cele publicate până acuma. FM (1861), 15, cf. PONTBRIANT, D. Espresiunea de supunere şi de umilitate se întipări pe faţa sa şi înjurătura pe care o începuse se termină priritr-această strigare de mirare. BARONZI, I. L. I, 35/5. Prietenul său îl urmă cu o concesivă şi seniorială umilitate. CAMIL PETRESCU, P. v. 13. Politeţea aleasă, umilitatea până la umilinţă, admiraţia integrală... iată o serie de atitudini ale ironiei care simulează de fiecare dată contrariul sentimentului real. CIOCULESCU, C. 51. Onesta umilitate care-i şade bine neşcolirii. LIICEANU, J. 190. 2. Umilinţă1 (2), smerenie. Cf. heliade, v. 35/8. Nu mai e decât rareori... duiosul spirit de umilitate franciscană. iorga, P. a. II, 172. ♦ Umilinţă1 (3). Când surprindea în ochii tinerei sale consoarte o oarecare melancolie, o umilitate, regretul originilor ei modeste, Mircea se grăbea s-o consoleze. EFTIMIU, N. 136. 3. Umilinţă2, înjosire, degradare. Uniunea celor trei naţiuni făcută în anul 1437, ca un act de cea mai profundă umilitate a românului, de tot să se nulifice. FM (1861), 26, cf. prot. -pop.,n. d. 4. Condiţie socială modestă, modestie, simplitate, sărăcie; lipsă de strălucire sau de importanţă. Aceeaşi, pe de o parte, umilitate a extrac- ţiunii, pe de alta, aceeaşi îndrăzneală pentru bătăliile viitorului, ne-au apropiat. CARAGIALE, O. vn, 245. Nu umilitatea meseriei o speria..., ci riscul de a pune pe Filip în contact cu o lume nouă. CĂLINESCU, S. 305. - Din fr. humilité, lat. humilitas. UMILITOR1, -OĂRE adj. (învechit, rar) Care duce la umilinţă1 (2), la smerenie, la cucernicie. Ea ascultă de arhanghelilor vesele şi umilitoare cântări. MARCOVICI, C. 111/18. Cerul, pământul şi toate câte sânt sfinte, frumoase şi umilitoare pentru omenire să unesc şi întocmesc o cunună luminoasă împrejurul lor [a tinerilor căsătoriţi], id. D. 162/7. -Pl.: umilitori, -oare. - Umili1 + suf. -itor. UMILITOR2, -OĂRE adj. 1. Care umileşte2, înjoseşte, dezonorează; caracteristic celui umil (1), care denotă umilinţă2, supunere, stare de mizerie; degradant. Cf. poen. - aar. - hill, v. I, 82lVl6. Stăpânirea, nemaiputând suferi umilitoarea privelişte şi ticăloşia cerşătorilor, au hotărât... asigurarea ţinerii lor. REGUL. ORG. 357/12, cf. POLIZU. Damele ambasadei ruseşti... criticau sus şi tare politica prudentă şi rezervată a contelui..., tratând-o de molatică şi de umilitoare. GHICA, S. 364. Luă o poziţie umilitoare şi aşteptă sosirea boierului, filimon, O. i, 100, cf. pontbriant, D. Acea confesiune... umilitoare. BARONZI, M. I, 705/14. Zâmbitoarea nădejde a puterii făcu pe Mihnea să priimească toate aceste învoieli umilitoare. ODOBESCU, S. I, 97. Prelungeşte din cale afară o situaţie atât de penibilă şi umilitoare. CARAGIALE, O. III, 60. In ce umilitoare mizerie o azvârlise soarta! VLAHUŢĂ, S. A. III, 197, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Fratele ei spusese că îi va căuta ceva de lucru, ceea ce îi părea umilitor. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 195, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Trebuia, în adevăr, curaj pentru o mărturisire deopotrivă de dureroasă şi de umilitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 22. îşi dădu seama cât de umilitor ar fi fost pentru el — în sine - ca Luli să accepte un alt dansator. TEODOREANU, L. 60, cf. SCRIBAN, D. în curând însă am să scap de slujba cea umilitoare. CIPRIAN, S. II, 22. Umilitoarea întâmplare îmi dete mult de gândit. blaga, H. 37. Nu avea chef să facă socoteala la cât se ridica umilitorul tribut. VINEA, L. I, 90. E umilitor să nu poţi să-ţi stăpâneşti simţurile. H. LOVINESCU, T. 308. Treaba e umilitoare, când ei, alături, beau fără sfială. TUDORAN, O. 152. în ochii tuturor parcă citeşte o compătimire umilitoare. V. ROM. decembrie 1970, 147. 2. Care denotă o stare socială modestă; umil (3). V. s i m p 1 u (5). Ea nu va consimţi la amorul meu din cauza umilitoarei mele condiţiuni. FILIMON, O. I, 323. -Pl.: umilitori, -oare. -Umili2 + suf. -itor. UMILÔS, -OÂSĂ adj. (învechit) Milostiv, iertător, îndurător. Roagă cerul umilos. heliade, O. i, 448. -Pl.: umiloşi, -oase. - Umili1 + suf. -os. UMIVALNIŢĂ s.f. (învechit) Vas în care preotul, în timpul slujbei religioase, îşi spală mâinile. I umivalniţă (a. 1588). cuv. D. BĂTR. I, 203/21, cf. DOC. 768 UMIVÄNIE -143- UMOARE î. (xvi), 165. Să-l spele foarte bine cu apă şi să verse apa acolo la umivalniţă. ap. TDRG. Priotul sau diaconul să le speale bine cu mănule sale în omivalniţe în oltariu. IACOV, SYN. 26725. Se aşezau un vas de argint, o umivalniţă, cu apă. GHEORGACHI, CER. (1762), 131, cf. TDRG, DHLR II, 534, SCRIBAN, D. Stăteau aici, ascunse..., umivalniţe grele. BARBU, PRINC. 311, cf. SCL 1971, 79. - Pl.: umivalniţe. - Şi: omivâlniţă s.f. - Din slavonul ογΛ\ΗΒΑΛΐ>Ηΐιιν». UMIVÀNIE s.f. (învechit) Niptiră. Aceasta iaste mâneştergura ceaia ce ştearse H[risto]s picioarele ucenicilor când feace omivanie. EUSTRATIE, prav. 91/21. 1 tulpan, coţi 10 la părintel[e] vlădic[a], la umivenie (a. 1696). IORGA, S. D. V, 367. Pofteşte să se facă umivanie, adecă niptira. GHEORGACHI, LET. m, 311/31. După cafe iesă domnul la umivanie, care se face în meideanul curţii dinăuntru, id. ib. 311/32, cf. TDRG, CADE. - Şi: umivénie, omivânie s. f. - Din slavonul oymhbahhk. UMIVÉNIE s.f. v. umivanie. UMIZÎ vb. IV = (regional) omizi2. (în e x p r.) Umezeşte (sau omizeşte) a râde sau umezază a râde, o umezat a râde = a schiţa un zâmbet, a surâde, a zâmbi. V. m i j i1 (II). Cf. alr ii/i mn 52, 2 305 bis/95, 310, a i 24. -O- R e f 1. u n i p e r s. A se umizi de ziuă = a se crăpa de ziuă. Vream să-l mustru puţintel că m-a lăsat aşa când se umizea de ziuă. NEGRUZZI, S. I, 227, cf. CIHAC, II, 195, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. (Eliptic) Afară se umezeşte. L. ROM. 1964, 84. - Prez. ind.: umizeşte. - Şi: umezi vb. IV, umezâ (alr ii/i mn 52, 2 305 bis/310) vb. I. UMIZÎRE s.f, = (regional) omizire2. Umizire, cea dintâi zimbire a zilii. POGOR, HENR. 233/26, cf. ddrf, gheţie, r. M. ♦ Zâmbire, surâs. Cf. gheţie, R. m. - PL: umiziri. ÙMLAUT s.n. 1. Fenomen fonetic constând în modificarea timbrului unei vocale accentuate din rădăcina unui cuvânt sub influenţa vocalei imediat următoare. Cf. dex, dn3, v. breban, d. g. 2. Tremă folosită în unele limbi pentru a nota un umlaut (1). Cf. dex, dn3. - Din germ. Umlaut UMNÉNIE s.f. (învechit, rar) Atenţie; băgare de seamă. Voi da osăbită umnenie (a. 1825). ap. T. PAPAHAGI, C. L. - Din slavonul oi/vwfeiiHK. UMNOJÎ vb. IV. Tranz. şi refl. (învechit) A (se) înmulţi, a spori, a creşte (ca număr); (învechit) a (se) mulţi. Ca chedrii ce sânt în Livan umnojaşte-se: PSALT. SCH. 304/13. Şi blagoslovi ei şi umojiră-se (înmulţiri - se CC2v, mulţiră-se H, să înmulţiri d) foarte şi vitele lor. PSALT. 232. Se umnojeşti (să înmulţeşti, că vei înmulţi D, se mulţeascî-se v) semânţa lor ca stealele ceriului şi ca arira pre margirea măriei, ib. 328, cf. TDRG, DHLR Π, 534, CADE, SCRIBAN, D. F i g. Nu spămănta-te când bogăţeaşte-se omul sau când umnojaşte-se (înmulţeaşte - se CC2, se va mulţi H, s-a înmulţî D) slava caseei lui. PSALT. 94. Rostul tău umnoji (înmulţi CC2, înmulţât-au D, m u 1 ţ i r ă H) reu şi limba ta împletia gâmbosiri. ib. 97. -O- I n t r a n z. Oile lor multu plodite umnojesc (înmulţescu - se CV, mul ţindu - se hd) în ieşirile lor. ib. 299. - Prez. ind.: umnojesc. - Din slavonul ουλ\τ>ηο>κητη. UMOARE s.f. 1. Lichid biologic (sânge, limfă, bilă etc.) care constituie mediul intern în care trăiesc celulele organismului; (învechit, rar) mocrotă, udătură (1). Umorii sângelui. AMFILOHIE, G. F. 27074. Somnul cel prea mult înmulţeşte humorii şi umezala. MICU, ap. ALIL 1965, 129, cf. VULCAN, T. 23, 24. Mistuirea să face cu atâta mai lesne cu cât sânt mai curaţi umorii, veisa, I. 5/20, Cf. CUCIURAN, p. 56/11, negulici, descr. ape, 80/24. Cutare boală vine din sânge, din fiere..., din umori. MAN. SĂNĂT. 17/25, cf. EL. AN. 19. S-ar pricinui vătămare umoarelor (umezelile trupului), parab. 300/25, cf. POLIZU, CALENDAR (1862), 20/1, PROT. -POP., N. D. Ochii lor sunt înecaţi d-o umoare care trădează darul beţiei. DELAVRANCEA, O. Π, 319, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Substanţe protectoare, care se revarsă în mari cantităţi în umorile organismului. A. POP, CHIRURG. 829. Ţesuturile şi umorile conţin o substanţă inactivă. DANIELOPOLU, F. N. I, 32. Hippocrat... presupunea că în corp există 4 umori: sânge, flegmă, bilă galbenă şi bilă neagră. ABC SĂN. 31. Examenul clinic era completat cu cel al umorilor, adică al sângelui, al salivei şi mai ales al urinei. G. BARBU, A. V. 39, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. Falstaff e parabola absolută a lumii: corporalitate super-abundentă, ... babilonia umorilor. PLEŞU, M. 55. F i g. Dar dedesubt - oglindă răzvrătită - Marea nu mai voia săpoarte-n pântec Umorile înaltului, ci -... Se decanta de orice oglindire. DOINAŞ, A. P. 167. <> Umoare (sau, învechit, humoare) apoasă = lichid incolor şi transparent care se află în camera anterioară a ochiului. Corneea transparentă se numeşte cameră anterioară... şi este plină cu un lichid limpede şi incolor, cuprinzând 98 la sută părţi de apă şi numit umoare apoasă. PONI, F. 390. Camera dinainte a ochiului... e plină cu un fel de apă numită humoare apoasă. ENC. VET. 77, cf. CADE, D. BIOL., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV. Umoare vitroasă (sau sticloasă) sau (învechit, rar) umore steclit, humoare sticlată = masă gelatinoasă transparentă care se găseşte în camera postrioară a ochiului. Umore steclit. AMFILOHIE, G. F. 272714. Humoarea sticlată [la ochi], MARIN, F. 464/9. Aproape două treimi din ochi este plină cu un lichid mai des numit umoare stecloasă. PONI, F. 390, Cf. CADE, D. BIOL., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV. ♦ (învechit; m.) Sevă. Lemnul, cât întreace din tilincă, se rătează tocma pre lângă dânsa, şi capătul să preasără cu pulbere, ca umorii din lemn... să nu poată ieşi. economia, 134/2. ♦ (învechit, rar; m.) Umezeală. [Apele stătătoare] întocmite sau spre a răsfuga umori (umezeale) îngroşaţi, sau spre a trage cătră sine aceiaşi umori şi împrejurul său a-i răţinea,... departe să cade să 776 UMOR1 —144 — UMORI fie de vii, pentru că sânt ocasie (prilej) negurei şi brumei. ÎNV. VIN. 7/25. 2. (Livresc) Temperament, fire, caracter; dispoziţie sufletească (bună sau rea). Cf. negulici, stamati, d., ARISTIA, PLUT., POLIZU. Umorul său melancolic venea mai mult din pricina îndelungatelor· sale suferinţi. NEGRUZZI, S. II, 156. Te rog, nu cuvinte; n-am umor s-ascult dăscălii, id. ib. III, 155. In adevăr, vinul care se varsă pe acolo... a comunicat locuitorilor o umoare de-a pururea veselă. SION, P. 254, cf. PONTBRIANT, D. Ceea ce disimulează mai bine defectele reciproce, ceea ce îndulceşte şi apropiază umorurile linişteşte sau previne o ceartă. F (1870), 267. Sunt nefericită, signora, că umoarea mea îmi micşurează plăcerea prezenţei voastre. I. NEGRUZZI, S. V, 388, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., IORDAN, L. R. A. 43, SCRIBAN, D. Ne vom încadra, fără protestare şi vom face din încadrare o soluţie pe viaţă cu umoare egală. RALEA, s. T. II, 212, cf. DEX, dn3. O· Bună umoare (sau humoare) sau (învechit) bun umor = starea celui înclinat spre veselie, spre optimism; bună dispoziţie. Inţălegând ele că el este în bun umor (chef), îl încongiură. IC. LUM. (1840), 48'/5. O să fie silit bietul chinez să bea cinci ceşti de ceai şi şeapte doze de opiu pentru a-şi recăpăta buna umoare. CARAGIALE, O. V, 341. Accidentul acesta totuşi m-a demoralizat foarte mult şi numai o petrecere bună mi-ar restabili acuma buna humoare. id. ib. vii, 59. Rea umoare sau umoare rea (sau proastă) = starea celui înclinat spre tristeţe; proastă dispoziţie; iritare, mânie. Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare. ASACHI, S. L. I, 216. De aci umoare rea faţă de noi. TITULESCU, D. 145. De ce nu regăsesc bucuria de a povesti zilele Păltinişului, făcute totuşi din altă substanţă a timpului? încep cu o umoare proastă. LIICEANU, J. 108. Umoare neagră (sau sumbră) = starea celui înclinat spre melancolie profundă, spre tristeţe; iritare, supărare. Umoarea sa neagră se dădu pe faţă cu întâiul prilej. CĂLINESCU, S. 124. Schopenhauer însuşi este un mizantrop şi un intelectual de umoare sumbră, id. O. XII, V. ♦ Furie, mânie nestăpânită. Cum se poate un om de spirit să-şi compromită astfel, într-un moment de humoare, o viaţă întreagă...? CARAGIALE, O. Vn, 553. — Pl.: umori şi (învechit) umoare, umoruri. - Şi: (învechit) humoäre s.f., umôr, humor, (învechit, rar) umôre s.m. - Din lat. humor, -oris, fr. humeur. UMÔR1 s.m. v. umoare. UMOR2 s.n. înclinaţie spre glume şi ironii, ascunse sub o aparenţă de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinaţii; p. e x t. veselie, haz. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 82l'/3, BAR. - MUNT., W. 4722/45. Schimbăm necontenit, ... dentâi mai mult umor şi mai puţină satiră, apoi mai multă satiră (a. 1864). PLRI, 209. Umoru şi voioşia strălucea din ochii lui când era în societate. F (1870), 311. Un umor, un spirit, un râs vesel şi nesilit, o observaţie adevărată, reală şi fină... şe văd în germene în „Conu Leonida”. GHEREA, ST. CR. I, 331, cf. ALEXI, w. Imaginaţiunea puternică şi umorul vânjos sunt caracteristicile principale ale acestui cântec. CHENDI, S. n, 37. Este o mică capodoperă de umor, zeflemea şi spirit. PANU, A. II, 36, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prin umqrul atât de specific rasei noastre, opera lui Hogaş este de o înaltă valoare estetică. LOVINESCU, S. I, 147. O, genii întristate care mor în cêrc barbar şi fără sentiment, Prin asta eşti celebră-n Orient. O, ţară tristă, plină de humor... BACO via, O. 115. Era un bărbat seducător, deştept şi' subtil, instruit, plin de humor. M. ELIADE, M. 20. Felul lui de a vorbi, fără ocol, te făcea să râzi şi puteai crede că are umor. VLASiu, D. 25. Are mult umor şi ne-am petrecut bine aşcultându-l. PUŞCARIU,: M. 254, cf. SCRIBAN, D. Creangă revelase în vorbirea poporului şi în tezaurul lui de ziceri tipice o bogată vână a humorului şi un larg câmp de mijloace ale caracterizării literare. VIANU, A. P. 170. Umorul nu se poate dobândi şi nici regiza. CIPRIAN, S. I, 189. Tată-său, într-un moment de umor, declarase că are nevoie în familie de un terorist. CĂLINESCU, B. I. 297. Umorul insular al seminţiei căreia scriitorul îi aparţine transformă în felul său sufletul şi gândul. BLAGA, Z. 324. Avea umor, care însă nu era deloc apreciat, preda, DELIR. 161. Singura apreciată întrucâtva de istoricii literari, mai ales pentru ump.rul ei ţărănesc, a fost „ Fata de birău". v. ROM. ianuarie 1963, 84. Cineva m-a întrebat după aceea dacă am umor. SORESCU, D. 36. Avem spirit latin. Imaginaţie, talent, abilitate şi umor în subtext. BĂNULESCU, I. 95. Se pot desprinde scene de un neasemuit umor. CIOCULESCU, C. 25, cf. DEX, DN3. -v-E x p r. A nu avea simţul umorului sau a fi lipsit de umor = a nu înţelege de glumă. N-ai simţul umorului! H. LOVINESCU, T. 156. Eşti lipsit de umor ca o scrumbie afumată, id. ib. 406. Ii voi explica fetei cât de lipsit de umor a fost doctorul Munteanu. preda, r. 45. A avea simţ al umorului = a înţelege gluma. Arghezi avea prea mult simţ al umorului spre a fi cocoţat vreodată în prepeleac. ANANIA, R. 16. — Şi: humôr s.n. - Din germ. Humor, fr. humour. UMÔR3 s.n. v. omor. UMORAL, -Ă adj. 1. Care aparţine umorilor, care se referă la umori, dex, cf. DN3, dcr. Sistem umoral. DREV. Ό* Teorie umorală - teorie potrivit căreia funcţiile organismului sunt reglate prin intermediul umorilor. Cf. M. D. enc, dex, dn3. ♦ (Adverbial) Pe baza umorilor. Prin unele excese comportamentale, explicabile aproape umoral,... Radu Bogdan trece, uneori, drept un personaj incomod. PLEŞU, O. 78. 2. Care se referă la temperament; temperamental. Cei doi poeţi fac parte din opuse categorii umorale. STĂNESCU, R. 209. — Pl.: umorali, -e. - Din fr. humoral. UMORÂCIÙNE s.f. v. omorâciune. UMÔRE s.m. v. umoare. UMORESCĂ s.f. v. humorescă. UMORI vb. IV v. omorî. 784 UMORISM - 145- UMPLE UMORÎSM s.n. (Rar) Stare de Umor2; veselie, haz. Unii membri ai societăţii „Junimea” sunt adaţi la umorism între mai multe pahare de bere (a. 1873). PLRI, 269. - De la umor2. UMORIST1, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Despre scriitori) Care scrie cu umoi^. Cf. polizu. Anatole France este unul din rarii scriitori francezi humorişti. IBRĂILEANU, S. 266, cf. CADE, SCRIBAN, D. Jean Paul, scriitor german umorist, ironiza efectele culturale ale războiului FLORIAN, R. II, 35. Dând o mare întrebuinţare râsului, Creangă se situează în categoria scriitorilor umorişti, v. ROM. decembrie 1964, 83. 2. S,m. şi f. Autor de scrieri sau de desene umoristice. Cf. bar. - munt., w. 4722/46, polizu. Anton Pann e uri observator şi un umorist; râsul lui e moral; el materializează spiritul critic al autorului. DEMETRESCU, O. 176, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, ,D. U., CADE. E un umorist ce a explorat domeniul ridicolului. LOVINESCU, C. v, 89. Un umorist, căruia nu-i lipsea decât umorul, a spus versuri fade. puşcariu, M. 210, cf. SCRIBAN, D. Arta de moralist şi de umorist a lui Anton Pann. vianu, L. R. 60. Un sentimental umorist e un fond sufletesc din cele mai originale. RALEA; s. t. I, 62. Intre timp a devenit un umorist de geniu. BOGZA, A. î. 592. Noaptea petrecută în camera de camfor şi naftalină· părea născocirea unui umorist. VINEA, L. I, 302. Perenitatea sentimentului... scapă umoriştilor în general. CIOCULESCU, C. 75, cf. DEX. A demonstra că viaţa e minunată nu e numai treaba poeţilor, ci şi a umoriştilor, rl 1977, nr. 10 248, Cf. DN3, V. BREBAN, D. G. -Pl.: umorişti, -ste. - Şi: humorist, -ă adj! - Din fr. humoriste. UMORIST2, -Ă adj. 1. (învechit; despre medici) Care atribuie umorilor principalul rol în fenomenele vitale, care atribuie bolile alterării umorilor din organism. Cf. şăineanu, d. u., cade, screban, d. 2. (învechit, rar) Posac, ursuz. Cf. negulici, prot. -POP., N. D. -Pl.: umorişti, -ste. - Din fr. humoriste, lat. med. humorista. UMORISTIC, -Ă adj. Care conţine sau exprimă umor2; care provoacă umorul; vesel, hazliu. Va cuprinde tot felul de articule originale, ... priviri asupra limbii, bucăţi umoristice (a. 1844). PLRI, 101, cf. BAR. - MUNT., W. 4722/47. Un autor umoristic... şi-au împrumutat însuşi numele de la noi. KOGĂLNICEANU, O. I, 298. O foaie zisă umoristică, „Ghimpele”,... publica poezii de batjocură în contra dinastiei. MAIORESCU, D. Π, 14. închipuiri umoristice îi umpleau creierii. EMINESCU, N. 42. Cu adâncă părere de rău ne facem datoria să anunţăm apropiata apariţie a unui nou confrate umoristic, „ Zeflemeaua ", care va ieşi de joia viitoare o dată pe săptămână. CARAGIALE, O. IV, 372. Ne descrise în mod umoristic luptele înaintea Troiei. I. NEGRUZZI, A. 248, cf. DDRF, BARCIANU. [Vorba] peltică da graiului său o continuă notă umoristică. D. ZAMFIRESCU, î. 139, cf. ALEXI, W. Publicau reviste umoristice cu satire şi fabule. CHENDI, S. III, 35. Oratorul — bine înţeles într-un discurs umoristic - determina o dată oarecare. PANU, A. I, 1, cf. ŞĂINEANU, D. U., cade. Se uită lung, cu plictiseală la pereţii de bârne, unde se află lipite ilustraţiile umoristice ale lui Omir. C. PETRESCU, î. II, 22, cf. SCRIBAN, D. Veselia românească... s-a dezvoltat apoi într-o bogată producţie umoristică. VIANU, L. R. 564. Cine îi cunoştea poezia, humoristică cu orice preţ,... izbutea cu greutate să lege opera de om. DEMETRIUS, A. 202. In presa noastră apar puţine desene umoristice. CONTEMP. 1956, nr. 503, 4/1. E vorba de termeni din limbajul comediei, în care hibridizarea avea efect umoristic. IST. L. ROM. I, 37. In colaborare cu un pictor am editat un fel de jurnal umoristic, la care scriau şi notabilităţile literare. T august 1964, 42. Despre colaborarea sa la acest periodic umoristic... avem două mărturii. CIOCULESCU, C. 59, cf. DEX, DN3. O· (Adverbial) Smaranda înţelege grozav literatura românească, iar d-ta înţelegi pe Prinţesă - de unde, deci, înţelegi literatura... Dacă n-ar fi umoristic, ar fi de plâns. D. ZAMFIRESCU, î. 7, cf. SCRIBAN, D. - Pl.: umoristici, -ce. - Şi: humoristic, -ă adj. - Din fr. humoristique. UMORÎT, tĂ adj. omorât. UMORÎ vb. IV v. omorî. UMPĂRÂT s.m. v. împărat. UMPLĂT0R, -OARE subst., adj. I. 1. S.m. (învechit) Persqană care avea sarcina de a umple paharele cu yin la masă; paharnic (1). Mai departe erau diverse serviţii de bucătărie şi mese,... împlători de pahar, purtători de căciulă domnească. BARIŢIU, P. A. I, 6, cf. DDRF. 2. Adj. (învechit şi regional; despre boli) Molipsitor, contagios. Vărsatul, coriul şi frigurile galbine... sânt de asemine umplutoare. AR (1829), 168'/35, cf. ALRll/l MN 57, 4 183/365, 386, alrmii/i h 164. II. S.f. (Regional) 1. Loc unde se află o sursă de apă; izvor. Când am ajuns la umplătoarea Josenilor, o nevastă tânără ieşea de sub mal cu două ulcioare de apă. VLASIU, D. 199. 2. (în forma umplutoare) Pâlnie (I). Cf. SCRIBAN, D. -Pl.: umplători, -oare. - Şi: (învechit şi regional) împlâtôr (alr ii/i mn 57, 4 183/386) s.m., umplutôr, -oăre adj., s.f., (regional) împlutôr, -oăre (alr ii/i mn 57, 4 183/365) adj. - Umple + suf. -ător. UMPLÂTÙR s.f. v. umplutură. UMPLE vb. III. I. 1. Tranz. (Subiectul este un agent; complementul indică vase, recipiente, cavităţi, spaţii, încăperi etc.) A face să fie plin (I 1); a băga înăuntru (până sus); p. e x t. a face să conţină o cantitate mare ori o anumită cantitate din ceva. Doospredzece coşure împlură. EV. SL.-ROM. 220/13. împlu un toiag de galbeni, că era găunos, şi-l ducea dar. MOXA, C. 34r/5. Şi deschise D[vî\mn\€\zeu ochii ei şi văzu fântână de apă vie şi merse de umplu foalele de apă şi adăpă 794 UMPLE -146- UMPLE copilul. BIBLIA (1688), 14*/55. Despoindu-ipielea de pre cap o au împlut de paie şi o au trimis în Ţarigrad la împărăţie. N. COSTIN, L.2 214. Zise lor /[isu]j; împleţi vasele de apă; şi le împlură păn[ă] sus (a. 1698). GCR I, 317/32, cf. LEX. MARŞ. 215. Craiul nici într-un chip nu va să asculteporonca,... împlând toate vasele câte avea, barilce şi altele, cu pământ. AXINTE uricariul, let. ii, 163/27. Le-au împlut treuca de ghindă şi de altă hrană (cca 1750-1780). GCR ii, 85/21. Ţe-am trimis doauă racle deşarte să le umpli de haraciu. ALEXANDRIA (1794), 4.7/18, cf. budai-deleanu, lex., lb. Umplându-ş traistă [de lămâi], au însămnat locul. DRÄGHICI, R. 67/12. Turnaţi şi umpleţi pahare! Ras să fie fieşcare. I. VÄCÄRESCUL, P. 173/6. Cupă el îşi umple, însă nu bău. CREŢEANU, M. 39/2. Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile Moldaviei. NEGRUZZI, S. I, 142, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, i, 210. Umpleţi cupele să bem! BOLINTINEANU, O. 97. Mai bine-oi spune lăutarilor să zică şi cuparilor să împle cupele cu vin. EMINESCU, P. L. 6. Umple groapa cu jaratec şi cu lemne putregăioase. CREANGĂ, P. 29. Sanda... şi-ncepu să coboare găleata printre ghizduri: o umplu cu apă şi o trase voiniceşte afară. CARAGIALE, O. II, 311. Budulea... mătura şcoala şi umplea pipele donînului Wondracek. SLAVICI, O. I, 85. Scânteia, prinsă de feştila unei lumânări, umplu odaia c-o lumină gălbuie. DELAVRANCEA, S. 156, cf. DDRF. Femeile-aleargă mâncare făcând Şi umplu păharul şi-l poartă pe rând. COŞBUC, P. I, 143, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Gospodina care şi-a dat de pomană o masă plină cu vase, merge acum cu bucate şi umple acele vase. PAMFILE, S. V. 11, cf. ŞĂINEANU, D. U. îşi umplu ligheanul cu apă rece şi începu să se spele. M. ELIADE, D. 32. Dădu din umerii laţi... pufăind din pipa care umplu îndată încăperea cu un fum de incendiu. C. PETRESCU, î. I, 229. Răşina,., umplea odaia cu straturi de fum albăstrui. BRĂESCU, O. A. II, 13. îşi umplea un clondir cu oţet de prune. VOICULESCU, P. II, 31. Căprarul... cotrobăia prin cazan şi îşi umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. Π, 376, cf. SCRIBAN, D. După ce respira adânc, de-şi umplea bine pieptul cu aer, răcnea cu un fel de gâlgâit în vocea răguşită. I. M. SADOVEANU, S. 8. Se ducea să-şi umple coşul. ARGHEZI, S. XI, 18. Putea să adune... paie să-şi umple prispa şi coteţele. CAMIL PETRESCU, O. II, 47. Negustorul umplea profesional cornetul. BOGZA, A. î. 595. îşi umplu pieptul cu aer, urmărindu-şi cu gândul fazele răsuflării. VINEA, L. I, 47. Are un robinet la care îţi poţi umple paharul. TUDORAN, O. 22. Am umplut sacii pân ' la gură cu grâu Curat ca lacrima ochiului, fără negară. HOREA, P. 47. în zori, tata a umplut coşul căruţei, a plecat în târg. V. ROM. ianuarie 1966, 68. Puse cana goală pe masă, iar profesorul o umplu din nou. ib. ianuarie 1970, 38. lesă femeia... şi după ce umple cuptoriul [cu lemne] îi dă foc. SEVASTOS, p. 129. Umple cofa cu vin rasă. DOINE, 297, cf. ALR I 431, ib. 1 376, alr ii/i mn 131, 3 871, alrm ii/i h 317, alr sn vii h 2 096. Eu mă duc mai tărişor, Să-mi deschidu porţile Şi să-ntindu mesele,... Să umplu paharele! balade, iii, 198. Dar întindeţi mesele, Şi umpleţi paharele. FOLC. TRANSILV. i, 217. Umplea disagii... cugălbiori. FOLC. OLT. -MUNT. II, 119, cf. 288. Pân' la ziuă mătuşa a umplut toate cioboroaili cu apă. O. BÂRLEA, A. P. I, 180. Mulţămeşte-i la măicuţa, Că ea ţi-o umplut lădiţa Tot cu haine de bumbac. I. A. POPESCU, O. 95. Umple ciubăru şi-i dă cu picioru, se zice despre cel care îşi bate joc de propria-i muncă. ZANNE, P. I, 688. Cine va să-i ţie candela mai multă vreme trebuie din vreme s-o umple de untdelemn (= sănătatea trebuie îngrijită), id. ib. m, 66. Sacul cu două guri nu-l poţi umple niciodată, id. ib. 350. Cine joacă de-a dur acul Nu-şi mai umple sacu, se spune despre cartofori, id. ib. iv, 357. Picur cu picur umple butea. id. ib. V, 104. păina cu grăunţele umple guşa de bucate, id. ib. I, 467. Cu condacu umpli sacu. id. ib. 527. Condacul umple sacul şi troparul hambarul. CREANGĂ, A. 93. Φ (Prin analogie) Să fiş ca iarba în zid... ce de ea nu împlu mărule sale secerătoriul. PSALT. 276. împle mâinile tale de cărbuni de foc. BIBLIA (1688), 5391/25. S-au dus amândoi şi ea şi-a umplut braţele de ramuri. CAMIL PETRESCU, U. N. 102. Ea îşi umpluse mâinile cu pământ şi îl lăsa să curgă printre degetele răsfirate. V. ROM. martie 1970, 14. Imple-ţi poala plină, rasă. ALECSANDRI, P. P. 125. Ţine, mândro, pentru toţi: Ţi-om umple poala de zloţi. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 378. Mă-sa afară că-mi ieşea, Braţul cu lemne umplea. BALADE, I, 324. -y* F i g. Le-ai împlut zgăul de sfânta mannă. DOSOFTEI, PS. 48/11. Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăşi de in Ce-n mâini cu amforele goale îşi umplu ochii de senin. MACEDONSKI, O. I, 64. Moartea şi îngroparea bătrânului îi părea că umpluseră toată lumea cu un aer cenuşiu, care intrase nit numai în capul lui, făcându-l greu, ci în toată fiinţa sa. AGÂRBICEANU, S. 210. Luna mare, rotundă perfect, sclipitoare îşi desăvârşea opera... umplând firea de mister. A. HOLBAN, O. II, 498. Şi albina din argintul ramurilor Umple pungi cu aur la şold agăţate. MANiu, S. I, 36. îşi umpluse ochii de soare privind-o pe Luli. TEODOREANU, L. 165. Din soare să-şi umple degrabă Ulcioarele, pepenii verzi. HOREA, C. 33. Aş umplea lumea de dor. FOLC. TRANSILV. ii, 544. ❖Expr. A-şi umple buzunarele (sau punga, pungile, sacul) = a câştiga bani mulţi, a se îmbogăţi, adesea în mod necinstit. Dupe ce îşi umpleau pungele, mergeau în patria lor şi criticau un norod pentru ospitalitatea şi îmbrăţoşare ce le-au dat. PR. DRAM. 194. Destul să-ţi umpli punga, să-ţi faci averi şi nume. BOLINTINEANU, O. 136, cf. DL, DM, DEX. Să-şi vânză mărfurile Ca să-şi umple pungile. FOLC. OLT. - MUNT. II, 378, cf. zanne, P. m, 354. A umple paharul = a pricinui cuiva un ultim neajuns1, un necaz care întrece puterea de a mai suporta; a pune vârf. Gara cu treptele murdare şi alunecoase, cu înghesuiala unor oameni grăbiţi şi brutali venea numai bine să umple paharul. BRÄTESCU-VOINEŞTI, î. 1. Incidentul de sus venise numai să umple paharul. C. PETRESCU, î. II, 149. A umple măsura v. măsură (14). A umple burta (cuiva)= a hrăni, a sătura (pe cineva). Şi vreo câţiva porci mistreţi, Să umple burta la băieţi. FOLC. MOLD. I, 284. A-şi umple burta (sau pântecele) = a mânca sau a bea mult. Cf. dl, DM. Dac-avură bani cu hurta, ... Cu vin de preţ umplându-şi burta. VULPESCU, P. 106, cf. DEX. A-şi umple pipota v. p i p o t ă (1). A umple (cuiva) ochii de lacrimi = a face (pe cineva) să plângă, să aibă ochii umezi. E în mine o lumină care-mi umple ochii de lacrămi. camil petrescu, U. Ν. 191. A-i împle plânsul genele = a-1 podidi lacrimile. Şi tainic genele le plec, Căci mi le împle plânsul. EMINESCU, O. I, 175. A umple capul (sau urechile cuiva) = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameţi pe cineva cu 794 UMPLE —147 — UMPLE vorbăria; aîmpuia capul cuiva. Urmă alt guvernator, căruia încă îi umplu urechile de presupusuri. MOZAICUL (1839), 450/10. Să iritre duhul necurat să-mi umple capul cu visul acela. CARAGIALE, O. Π, 276. Umplea capul bietului băiat cu toate fleacurile. VLAHUŢĂ, N. 15. O ştia pe Mara cu gura slobodă şi ţinea să nu umple capul lui Bocioacă de presupuneri, care-l făceau bănuitor. SLAVICI, O. II, 206. Avem fel de fel de vagabonzi, cari vin să le umple capul cu nerozii. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 31. Bieţii copii să-şi umple capul la şcoală cu tot felul de inepţii...? PANU, A. II, 28. Doica ar trebui să nu-ţi mai umple capul cu poveşti. M. ELIADE, D. 13. (învechit) A umple (cuiva) gura = a face (pe cineva) să nu mai spună sau să nu mai ceară nimic; a astupa gura. Au făcut mare cheltuială Brâncoveanul la Udriiu cu Poarta, avăndu nume de bogat şi vrându să împle gurili tuturor. NECULCE, L, 167. A umple casa de copii, se spune despre o femeie care a născut mulţi copii, care are mulţi copii. Iar nora, în loc s-o înţeleagă, i-a umplut casa de copii. SORESCU, L. L. I, 42. (învechit şi regional) A umple puşcăria (sau ocna etc.) = a ajunge la închisoare, a fi închis. Să zică lumea că te-am ucis eu şi să umplu cremenalu?! CONTEMPORANUL, v, 2. Umple frunza gropile, Şi voinicii ocnele. FOLC. OLT. - munt. II, 375. A umple puşcăria (cu cineva) = a închide pe cineva, a-l băga la puşcărie. Ce câştigam dacă umpleam puşcăria cu ei după noile legiuiri? al LUPULUI, p. G. 101. -v- (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) Avea... un trup care ar fi umplut de minune o tunică de plutonier. DAN, li. 64. De trei ori mai grasă..., făptura lui... umple cu reliefuri. grele şi moi... nişte haine. ARGHEZI, S. XIII, 61. Lăsată pe genunchi, cu crupa umplându-i cămaşa de noapte. VINEA, L. II, 318. ■£“· (Complementul indică unităţi de timp) înţeleptul luăndu-se după dânsa le umple pe toate [minutele] cu fapte bune. MARCOVICI, C. 54/25. O strângere de mână şi [Măria] dispărea iar în parfumatul ei iatac, împlând nopţile cu dulci şi neuitate visuri. EMINESCU, P. L. 46. Oameni cari au umplut toată aceea vreme de sângele şi de lacrimile celor apăsaţi. GHEREA, ST. CR. I, 101. Răstimpul de 18 ceasuri, cât nu dormim, ne dăm o nespusă osteneală să-l umplem cu goliciune şi zădărnicie. D. ZAMFIRESCU, O. V, 189. De ce încercăm să umplem trecutul cu o serie de conţinuturi şi să anticipăm viitorul? CIORAN, C. A. 32. Activitatea sa literară umple mai bine de o treime de veac. BLAGA, Z. 97. începură să vorbească cu glas coborât, parc-ar fi fost nişte bătrâni care n-au somn să umple o noapte, v. ROM. ianuarie 1956, 37. M-am apucat să traduc în limba germană... ca să-mi umplu timpul. ANANIA, R. 33. (F i g.) Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii. EMINESCU, O. I, 149. ”0* Refl. Rriul... împlu-se de apă. PSALT. HUR. 53r/23. Că deschise piatră şi curseră ape şi izvoarele împlură-se (undând apătoşarăD) de ape. PSALT. 157. Năvodul aruncat în mare... se împlu şi-l scoaseră (a. 1579). CORESI, ap. GCRI, 18/6. Ieşiră slugile pre căi şi adunară toţi căţi aflară, şi răi, şi buni, şi să împlu nunta de oaspeţi. VARLAAM, C. 230. Atunci să scorni vihor de vânt mare; iară undele întră în corabie, atăta cât mai să împlea corabiia (a. 1648). GCR I, 128/27. Asămănată iaste împărăţiia ceriului unui nevod aruncat în mare şi strângând de tot feliul de peaşte, carele deaca să împlu îl scoaseră la margine. CHEIA ÎN. 976. Se vor împlea casele eghipteanilor de muscă câinească, biblia (1688)2, II, 102/24. Dzice un cuvânt: dă săracilor şi să vor împlea jitniţile tale (a. 1698). GCR I, 326/27. Izvoarele se umplea de apă foarte. CALENDARIU (1814), 70/24'. Mult mai facil se umple Atlanticul profund, ... Decât un suflet căruia credinţa îi lipseşte. GRANDEA, S. 38. Camera se împlu de un aer vioriu. EMINESCU, P. L. 84. Toată valea se umple de lumină. Vlahuţă, R. P. 83. Matca Senei s-a umplut de ceaţă. SANDU-ALDEA, D. P. 80. Şcoala s-a umplut de lume. AL LUPULUI, P. G. 48. Flacăra se stinse repede şi odaia se umplu de un fum aspru. M. eliade, D. 217. Laptele curgea în doniţa gălbuie, unsuroasă, ce se umplea văzând cu ochii. BRĂESCU, Μ. Β. 42. Fecioare la fântână tot aşteaptă, De mii de ani, urciorul să se umple. PILLAT, p. 187. Mi se umplu gura de-o amăreală acră. ARGHEZI, S. XIV, 12. Zicea că vechiul lac s-a umplut de mâl. V. ROM. septembrie 1963, 26. S-a umplut casa de fum. SORESCU, D. 90. Din ochiul menit pentru zmeu, atâtea lacrimi ce-o curs, că s-o umplut putinica. VASILIU, P. L. 142. Toate apele în mare să varsă, şi marea nicicum să umple. ZANNE, P. I, 209. (F i g.) Galeriile se umpleau de-un mister adânc. NAUM, IST. ART. 41. <> Refl. pas. După ce s-au aşezat vinul cel nou, se împlu buţile, după obiceiul vinurilor, şi se aşază în pivniţă. ŞINCAI, în şa I, 697. Nu să umplu vasele ochi până la vrană. I. IONESCU, C. 200/1. Paharele se tot umplu şi se deşartă. LAMBRIOR, S. 174. Se umplură şi se goliră paharele de mai multe ori. MACEDONSKI, o. III, 10. Unde nu-i podit să se sape pământul de un metru, să se ridice şi, în locul lui, să se aducă pământ curat şi să se umplă. AGÂRBICEANU, P. M. 133. Paharul meu cu vin se golea şi se umplea fără să simt. VLASIU, D. 84. Porunci să se umple cu fân pieile de cort. H. DAICO-VICIU, D. 62. Se sculă, mătăhălos, şi ceru să i -se umple din nou cinzeaca. NEAGU, î. 14. Sacul spart nu se mai umple, se spune despre un om cheltuitor, zanne, p. iii, 350. Baniţa nu se umple cu vorbe. id. ib. V, 74. (F i g.) Doamne, ... cu ascunsele tale împlu-se zgăul loru. PSALT. 24, cf. GCR I, 12/18. Cu simţirea să umplu cămările de toată avuţia cinstită şi bună. BIBLIA (1688), 442'/8. ❖Expr. (Regional) A i se umple (cuiva) sacul = a câştiga bani mulţi; a se îriibogăţi. Cf. zanne, p. iii, 354. A i se umple măsura v. măsură (I 4). (Regional) A i se umple găvanul v. găvan. (Refl. p a Si) S-a umplut paharul (sau urciorul) = s-au adunat prea multe probleme, greutăţi etc., nu se mai poate suporta situaţia de acum. Am simţit că s-a umplut paharul şi m-am hotărât să divorţez. A. HOLBAN, O. II, 252. De bună seamă, se umpluse urciorul [de l-a pălmuit], pas, z. in,'32, cf. dex. (Rar) A i se umple (cuiva) capul de sânge = a se enerva, a se înfuria foarte tare. Simţea cum i se umple capul de sânge când îi asculta, vornic, Ρ. 9. (Regional) S-a umplut tigva v. t i g v ă (I 3). A se umple de suflet = a) a respira greu, a gâfâi. Am alergat de m-am umplut de suflet. ALECSANDRI, ap. CĂDE. Hodini puţin caii, cari se umpleau de suflet şi se hodini şi diaconul. CONTEMPORANUL, vi2, 298; b) a se ridica din nou, a se reface. Cf. zanne, p. ii, 442. -v- (Subiectul este ceea ce constituie materia, umplutura) Spaima se reîntorcea în pieptu-i şi lacrămile îi umplea ochii. MOZAICUL (1839), 563/13. Lacrimile îi umplură ochii. NEGRUZZI, S. I, 50. Zăpada 794 UMPLE -148- UMPLE rotunjea colnicele, umplea afundăturile. D. ZAMFIRESCU, î. 21. Publicul... a început a umplea sala. PANN, A. I, 2. După o săptămână, apa umpluse toată pivniţa, până la scări. M. ELIADE, C. 263. Deodată, seara Albastră... Umplând odaia. PILLAT, P. 177. Simţii o neplăcere adâncă, un gust amar umplându-mi gura. MIHĂESCU, D. A. 65. Fumul umple groapa şi-l îneacă. PERPESSICIUS, s. 33. întunericul umpluse odaia. preda, M. S. 173. Cât de arzător umplea plămânii Ozonul curs pe palele de vânt! LABIŞ, P. 264. Acest public cultivat şi exigent iubeşte muzica de calitate şi umple până la refuz sălile de spectacol, românia literară, 1984, nr. 2, 18/3. ♦ (Complementul indică arme, mai ales arme de foc) A încărca: Oameni rădicând paveze şi sabie şi împlând arcul... făcură războiu cu agarineanii. biblia (1688), 2902/53, cf. LB. Cumpără un pistol..., umple fieştecare ţeavă cu câte două gloanţe. MOZAICUL (1838), 63/18, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Colonelul Enghel îmi dărui o puşcă cu două ţeve...; el mă şi învăţă cum s-o împlu. ODOBESCU, S. III, 22, cf. BARCIANU, TDRG. Până îşi umplu ei iar puşcoaiele alea ale lor, îi zobim. CAMIL PETRESCU, O. II, 34, cf. ALR I 1 214. Pistoalele le umplea Şi-n Busuioc slobozea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 219. + Apune într-o învelitqare paie, pene, păr de cal etc. pentru a face saltele, perne etc. 1 pilotă de pânză umplută cu fulgi (a. 1803). IORGA, S. D. XIX, 58. Aşternutul cu ce era umplut?... - Cu peri de cal. DRĂGHICI, R. 77/12, cf. PONTBRIANT, D. Pernele... le-a umplut cu iarbă, le-a cusut la gură şi le-a suit deasupra dulapului. BĂNULESCU, I. 19. + R e f 1. (Despre ochi, cu determinarea ,;de lacrimi”, glumeţ, „de zamă”) A i se .umezi (cuiva) ochii, a fi gata să plângă. Ochii miei să umplu de lacrămi (a. 1750). GCR II, 48/36. Hârtia îmi căzu din mâni şi ochii mi se umplură de lacrimi. NEGRUZZI, S. I, 65. Copila se sculă în picioare de mânie, şi ochii i se umplură de lacrimi. ALECSANDRI, O. P. 223. O voi urma - zise el încet şi mişcat şi ochii săi se umplură de lacrămi. EMINESCU, G. P. 61. Moşneagul, când a văzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie. CREANGĂ, p. 291. Ana tăcu, dar ochii i se umplură de lacrămi. slavici, O. I, 125. Căutai să-l mângâi, să-l încurajez, dar ochii mi se umplură de lacrimi. DUNĂREANU, CH. 61. Consulului i se umplură ochii de lacrimi. ARDELEANU, D. 192. Nu putu să asculte mai mult, căci i se umplură ochii de lacrimi. CAMIL petrescu, o. il, 34s cf. sevastos, P. 32. La darea pe samă Ţi se umple ochii de zamă. ZANNE, p. V, 544. O* (Prin lărgirea sensului) Ghiţă tresări, şi ochii i se umplură de văpaie. SLAVICI, Ο. I, 158. Ochii doamnei Vrânceanu se umpleau de o indescriptibilă tandreţă. TOPÂRCEANU, O. A. II, 47. Ochii i s-au umplut de satisfacţie şi şiretenie. TUDORAN, o. 85. •♦•Tranz. şi refl. A se sătura (peste măsură). Poamele de pământ nu numai împlu pre oameni şi pe dobitoace, ci îi şi hrănesc. ŞINCAI, în şa I, ,660. De te-i îmbuiba cât astăzi, de te-ai umplea cu toate, mâne cu mult mai flămând şi mai însătat eşti. KLEIN, în şa I, 78. Scroafa veni la ea grohăind... - Haţa, ne! Da ce-i? Nu te-am umplut azi o dată de lături? DAN, u. 15. I-arfî trebuit să-l bag după masă... să se umple de mâncare şi de beutură. id. ib. 286. <> Fig. Gonind voiu prinde, voiu împărţi prăzi, sătura-voiu (s ă t u r a - v o i u ms. 45, voiu umplea ms. 4 389) sufletul mieu. biblia (1688)2, II, 124/23. 2. T r a n z. A adăuga apă (sau alt lichid). Mă trimetea... să umplu oalele care seca fierbând. AL LUPULUI, P. G. 44. Să ai grijă, bătrîno, să mai umpli oala cu fasole, că mă întorc şi eu numaidecât. STĂNOIU, C. I. 66. <> Expr. (Popular) A umple borş = a pune la fermentat tărâţe peste care se toarnă apă amestecată cu maia, pentru a obţine borşul cu care- se prepară anumite mâncăruri. Azi am umplut borş... şi m-am purtat cam acru..., aşa se cuvine. SADOVEANU, O. V, 141. Leliţa cu şorţul roş Nu ştie să umple borş. POP., ap. DL. Unele gospodine au obiceiul de a trage din cap (a scutura), când umplu borş. PAMFILE, I. C. 192. Se crede că, împlând cineva borşul, trebuie să fie atunci mânios, şi apoi va fi borşul acru. GOROVEI, CR. 27. Când umple femeia borş şi are vreo fată ori băiet răutăcios, să-l ungă pe la nas cu melesteul. ŞEZ. n, 195, cf. A VI 26. (Regional) A umple varză = a pune varza la acrit în butoi, turnând peste ea apă cu sare. Cf. alr ii 4 097/728, 886. (Regional) A umple flori = a pune la macerat fiori sau frunze, turnând peste ele apă caldă, pentru a prepara anumite vopsele vegetale. Dwpă cules răchiţică de făcut gălbenele, sovârv de umplut flori,... cine umbla? creangă, a. 64, cf. marian, CH. 52. ♦ A introduce într-un înveliş de aluat, de came, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregăti anumite mâncăruri. Creierii [fierţi]..., dupre ce să vor răci, să-i toci măruntu,... amestecându-i bine să umpli iar căpăţâna [de oaie] şi să-i pui oasele la loc legând-o cu o sfoară..., apoi să o pui în tingire (a. 1749). GCR II, 44/22, cf. POLIZU. Un urs mare... de mămăligă, umplut cu brânză. CREANGĂ, A. 77, cf. ddrf, H ii 120. + (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). Cocoşei de zahăr umpluţi cu sirop. I. BOTEZ, şc. 86. 3. T r a n z. A face să fie întreg; a întregi, a completa. Să fie volnic se oprească den satele şi de în moşiile Neculei Spaţ[ar] preţul acelor bani, pănă-i va umplea să-i plătească toţi banii (a. 1627). I. BlANy, D. R. 142. Eu den ce mi-au fost dăruit de Dumnezeu am împlut şi am săvârşit aceste sfinte cărţi (a. 1641). BV I, 118. O publicaţie care să se adreseze la copiii de opt până la şaptesprezece ani nu există la noi, şi acest gol vrem să-l umplem (a. 1890). PLRI, 394. Catedra... vine să umple o lacună simţită de oricine-şi dedea samă de importanţa studiilor de limbă. DENSUSIANU, O. I, 12. Să umplem astfel cu ipoteze topografice o lacună. PÂRVAN, G. 301. In lumea ideilor, Pluton şi Persefone au umplut abisul dintre olimpieni şi titani. NEGULESCU, F. R. 150. în mai multe lucrări făcute în colaborare cu D.D. Savu,... unul din noi a adus documente destinate să umple această lacună într-o oarecare măsură. PARHON, O. A. I, 162. *0* A b s o 1. Noi am început dintâiu a-l posledui şi, unde n-au fost bine, am isprăvit şi am împlut. N. TEST. (1648), Vr/14, cf. GCR I, 125/29. -v- Fig. Timpul... a alinat „eterna" durere, umplând încet-încet cu uitare golul. CARAGIALE, O. I, 70. Cine nu iubeşte viaţa deschide sub el un gol pe care nu-l poate umple cu nimic. CIORAN, C. A. 128. Punţile... rămân suspendate, fără a putea umple hiatul căscat între gând şi gând. BLAGA, T. CUN. 14. -0-Refl. Slobozindu-se însă cei care vor fi mai proşti, ... locurile lor să se umple îndată. REGULAMENT, 10/9. Mai nainte de a să umplea toate băncile va fi numai un clas într-o sală. REGUL. ORG. 372/29. Se umpleau golurile cu 794 UMPLE _ 149 _ UMPLE alţi panduri trimişi din ţară. GHICA, S. 16. în vacanţa asta de Paşti se va umplea cu siguranţă locul vacant. Ştim noi cu cine. AGÂRBICEANU, A. 32. 4. R e f 1. (Despre corpul omenesc, rar al animalelor, sau despre părţi ale corpului) A se îngrăşa, a se împlini, a se rotunji (2). Faţa lui Ion Florea se mai umpluse, dar tot palidă rămăsese. AGÂRBICEANU, L. T. 77. Când popa vede oile, s-au încrucit, nu alta, că de unde erau slabe şi ogârjite să umpluse şi crescuse. SEVASTOS, P. 171. II. T ranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, învechit, „în”) A face să se simtă sau să fie cuprins ori pătruns (de un sentiment, de o senzaţie etc.). împlea-me-veri de veselie cu faţa ta. PSALT. HUR. 10716. Audziră şi fură împluţi de urgie. COD. VOR2. 5711. Impluşi-me în veselie cu faţa ta. PSALT. 22. Spusu-mi-ai căile de viaţă şi împluşi-mă în veselie cu faţa ta. CORESI, PS. SL.-ROM. 2279. De multă voie rea împlându-m s[u]/7[e]f[u]/ (a. 1673). GCR I, 214/20. Tu grăiaşte tuturor înţelepţilor la cuget, pre carii i-am umplut de duhul înţilepciunii şi sâmţirei. biblia (1688)2, II, 160/15. Aţi umplut de ruşine pre ucigătoriul de părinte. MINEIUL (1776), 66rl/24. Asta-i umple-atât de frică încât pofta li se strică, ar (1829), 20Vl7. Muzici ce umplea de bucurie pe toţi aceşti călători. GORJAN, H. I, 3/33. Ofiinţă-atât de mândră... II umplusă deodată de nespusă bucurie. ASACHI, S. L. I, 107. Ticălosul... acum împle de groază, aer, pământ, mări şi ape. CONACHI, P. 297, Vorba asta mă umplea de fiori. NEGRUZZI, S. I, 51. Luna... împle de dor şi de ardoare inimele simţitoare. FILIMON, O. I, 136. Să umplem dar ale noastre suflete de o viaţă nouă, plină de vârtute! ODOBESCU, S. I, 24. Ii părea rău lui Ghiţă că grăieşte aceste cuvinte,... căci ştia că-l vor umplea pe comisar de mânie, slavici, o. I, 155. îşi umple sufletul de toate durerile. BACALBAŞA, S. A. I, 204. Vine sus din ceruri să ne-aducă jos Liniştea şi pacea zărilor albastre Şi cu dor să umple sufletele noastre. COŞBUC, P. I, 254. Biserica din Aroneanu, de pe dealul unde este înălţată, mă umplea totdeauna de o melancolie tainică. PĂTRĂŞCANU, S. A. 174. Sentinţa ta ne umple de flori, Când glasul tău ne iartă ori ne-acuză. CODREANU, S. I, 237. închipuirile acestea îi umpleau fiinţa de plăceri sufleteşti nebănuite. REBREANU, I. 231. Revista... a lăsat-o cu destulă nepăsare netăiată pe masă, ceea ce m-a umplut de amărăciune (a. 1927). PLR I, 255. Mă umple de mirare Acest răspuns. EFTIMIU, C. 32. Vestea cea mare ne-a umplut de neastâmpăr. TOPÂRCEANU, O. A. II, 78. Limba românească le suna dulce, moale la auz şi asta-i umplu de încântare. CĂLINESCU, E. 136. Totul mă intimidează... O muscă ce zboară pe dinainte-mi mă umple de teamă. NEGULESCU, G. 104. întâmplările tragice... au umplut de jale tot satul. BOGZA, A. î. 200. Cuvintele lui o umpleau de o durere dulce, îi părea rău de el că suferă din pricina ei. v. ROM. septembrie 1955, 80. Ochii tăi cei negrişori, Umple-mi trupu de flori. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 31. Eu, vai de capul meu ce am păţit astă-noapte, şi tu mă umpli de otravă! snoava, II, 173. <> Expr. A umple (pe cineva) de sperieţi v. speriat1 (1). A-1 umple (pe cineva) lacrimile (sau plânsul) = a podidi (pe cineva) plânsul. L-au umplut lacrămile de jale. DRÄGHICI, R. 80/3. Se uită-n urmă şi-l umple plânsul, vlahuţă, p. 38. ■0· Refl. Implumu-nă demăreaţa de meserearea ta, Doamne, şi bucurămu-nă şi veselimu-nă în toate dzilele noastre. PSALT.189. Şi se împlură toţi [apostolii] de D[n\hul Sf[a\nt. CORESI, L. 7/15. Caută..., Doamne, spre oamenii tăi că ne umplum de nevoie (ante 1633). GCRI, 86/18. Să va împlea de D[u]hul Sj[a\nt încă den zgăul mumei lui. N. TEST. (1648), 65720. împăratul de multă bucurie se umplit, pentru naşterea coconului (a. 1648). GCR I, 132/23. El să umplu de frică şi de groază. GAVRIL, NIF. 61. Atuncea să împlu de bucurie rostul nostru, şi limba noastră de veselie (a. 1680). GCR I, 249/21. Brâncoveanul Vodă... s-au umplut de grije şi de frică că-l va pârî, pentru că ştie doamna lui... toate tainele ce avea. NECULCE, L. 150. Şi fugie care cum pute, de s-au umplut toată ţara de spaimă, id. ib. 215. împăratul, văzându aceste..., s-au umplut de măniie ca un leu sălbatec (cca 1750). GCR II, 55/21. Implându-să de mânie asupra lui Petosir..., alcătuia cu mintea în ce chip să facă răsplătirea, aethiopica, 14722. Iară el umplându-se de bucurie, mearse foarte cu degrabă acolo la acel loc. MINEIUL (1776), \2\Λβ\. Toţi se umplură de minune, nimine nu piitea deslega slovele aceale necunoscute. MAIOR, P. 102/2. Văzând pe doi bieţi nenorociţi oameni târându-să dintr-un caic cătră foc, s-au umplut de flori oţerâtori şi de jale. DRÄGHICI, R. 166/17. S-a umplut de ură împrotiva politicii turceşti. F. AARON, I. II, 10/24. Poţi să-ţi închipuieşti de câtă întristare s-a umplut sufletul meu. BOLINTINEANU, O. 348. Iară inima-i se umple De un farmec dureros. EMINESCU, O. I, 103. Când se duce împăratul şi vede cum se împlinise de bine poronca lui, se umple de bucurie. CREANGĂ, P. 265. Dacă el mânca cu poftă, inima ei se umplea de bucurie. SLAVICI, v. p. 93. Şi i se umplea inima de mândrie. ISPIRESCU, L. 39, cf. ddrf. Şi biata copilă Se umplea de milă. COŞBUC, P. II, 156. îşi simţi pieptul umplându-i-se de durere. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 28. Cele două surori se umpleau de răutate tot mai mare. AGÂRBICEANU, A. 481. Optzeci de mii de franci. Inima i se umplu de bucurie. EFTIMIU, N. 125. Când am cunoscut adevărul, sufletul nostru s-a umplut de jale. BRĂESCU, O. A. Π, 82. De aici vine şi mulţumirea de care se umple sufletul nostru atunci când apare în el... cunoaşterea divinităţii. NEGULESCU, F. R. 198. Sufletul mi s-a umplut de poezie şi mi-am spus: aceasta este ţara mea. A. dimitriu, E. 657. Şi s-au umplut de bucurie, când αμ văzut câştigul! FURTUNĂ, V. 75. Nu ştiu, frate, i-am tăiat Şi ne-am umplut de păcat. FOLC. OLT. - munt. Π, 296. + A impresiona (puternic); a emoţiona, a mişca (II 3). V. tulbura. împrejurarea... umple sufletul şi mintea poetului. VIANU, L. R. 268. + (Subiectul este un sentiment, o senzaţie etc.) A pune stăpânire, (pe cineva sau pe ceva); a copleşi, a cuprinde. O duioşie dulce şi liniştită îi umplu sufletul. EMINESCU, P. L. 85. Nemulţumirea adâncă şi melancolia... umplu cu toate acestea sufletul oricărui om (a. 1888). PLR I, 390. Nu am adurmit, căci m-au umplut gândurile. AGÂRBICEANU, S. 390. O bucurie mare îi umplea faţa, mânile începură să-i tremure de mişcarea năvalnică a inimii. SADOVEANU, O. v, 544. O milă şi-o duioşie înalt creştineşti umplură inima lui popa Tonea. GALACTION, O. 192. Apropierea ei îl umple şi îl turbură ca aburul unui vânt întunecat. vinea, L. I, 234. Mă gândesc la suavitatea care mă umplea luând în mână şi mirosind un trandafir din grădină. V. ROM. iunie 1965, 14. Sentimentele umplu 794 UMPLE -150- UMPLE sufletul, şi cuvintele creierul. STĂNESCU, R. 110. Prea ne umple sila. MAGAZIN IST. ianuarie 1990, nr. 1, 2. Atuncea l-au umplut frica şi au fugit. SBIERA, P. 148. III. 1. T r a n z. (Complementul indică o suprafaţă, o întindere etc.; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „cu”) A ocupa (4); a acoperi. Tot locul au împlut de oamenii săi. N. COSTIN, L. 121. Dar moscalii au împlut Ţara Leşască. NECULCE, L. 328. S-au împrăştiet tătărimea care încotro au putut, cât umpluse lumea de robi (sfârşitul sec. XVIII). LET. ΠΙ, 278/19. Nişte fii ce-au împlut lumea, tu să stai şi să-i uneşti. BELDIMAN, O. 36/1. Cu toate că ploaia ce au urmat umpluseră tot pământul, dar locul pe care să afla acea piatră era uscat. DRĂGHICI, R. 79/2. Au împlut ţeara de oştiri streine. FM (1862), 9. Marele Ulpiu... umplea întinsul său imperiu de edificii sumptuoase. ODOBESCU, S. în, 71. Şi naţii călătoare, împinse de a mea, împlut-au sperioase pustiul pân’ la poluri. EMINESCU, O. I, 91. Călăreţii împlu câmpul şi roiesc după un semn. id. ib. 148, Începu a curge... mărgăritare, de umplu locul. ISPIRESCU, L. 40. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame şi de-ogorul Umplut acum de spini. COŞBUC, P. I, 215. Colacii umpleau o masă întreagă. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 52. El trebuia să-şi vadă... de săpatul cucuruzului, pe care începea să-l umple buruiana. AGÂRBICEANU, S. P. 86. Căpitanul umplu aşa, fără de veste..., uşa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă. HOGAŞ, H. 78. Pelinul, izma, cimbrul, rochifa-rândunicii Umpleau nesupărate tot golul bătăturii. VOICULESCU, POEZII, I, 12. Cuptorul bătrânesc... umplea a patra parte din încăpere. DAN, U. 49. Oastea umplu ograda şi toate uliţile din jur până la mari depărtări. SADOVEANU, O. V, 691. Umplură tot pământul fugarii semizei... PILLAT, P. 17. în fiecare an alte flori se ivesc să umple câmpul. ARGHEZI, S. vili, 7. Apostolii care umplu absidele laterale, mân. suceviţa, 91. Au umplut toate dealurile şi coastele cu vii. V. ROM. februarie 1964, 72, cf. alr sn ni h 825/362, alrm sn ii h 645/362. Ciobănaşii, când vedea, Tot d-a fuga c-o rupea, De umpleau crângurile Şi toate vărtoapele. balade, ii , 495. Scoase mălaiul şi începe să-l vânture. Da vântul sufla şi... l-a risipit de-a umplut curtea şi grădina cu el. SNOAVA, III, 77. Ţi-ai întins vrejul ca dovleacul (bostanul) ş-ai umplut lumea de castraveţi, se spune despre cel care întreprinde multe, dar realizează lucruri de mică însemnătate. Cf. zanne, p. i, 157. -Φ-F i g. Mila lui Dumnedzeu împlu pământul. PSALT. HUR. 26v/18. Cale feceşi într-însu, şi răsădişi rădăcirile ei şi împlu pământul. PSALT. 166. Părinţi sf\y\nţi şi ai lumii dăscăli şi luminători carii au împlut toată lumea de dulcea bl[&]govonie (a. 1652). GCR I, 158/16. [Lumina zice:] Implut-am universul ca peplu împrejuru-ţi, Şi Spiritul vieţii se poartă peste ape. HELIADE, O. I, 357. La răsărit, se grămădiseră munţi de nouri, şi o umbră posomorâtă umplea întinderile de jos. SADOVEANU, O. II, 40. "v- R e f 1. Şi să vor împlea arile de grâu (a. 1683). GCR I, 264/24. S-împlu Ţara Leşască de oşti streine. NECULCE, L. 159. Va fi sămn că mare şi izvoarăle şi tot pământul să vor umple de sânge (a. 1815). · GCR II, 217/20. Aici p-aste ruine cu mândre suvenire Privesc cum orizontul se umple de făclii. ALEXANDRESCU, O. I, 137. Curtea blagorodniciei tale în scurtă vreme se va împlea de toate cele trebuincioase. FILIMON, O. I, 101. îndată se umple ograda şi livada moşneagului... de cirezi de vite. CREANGĂ, P. 68. Cât ai clipi, privazul uşii se umplu de ochi veseli şi de feţe înflorite. HOGAŞ, M. N. 29. Vara se umplu staţiunile balneare de vizitatori. LOVINESCU, S. U, 13. Din frunza care cade se umple-n mai câmpia! EFTIMIU, î. 180. Cât ai bate în palme, ograda s-a umplut de oameni cu găleţi pline cu apă şi focul a fost stins. VLASIU, A. P. 36. S-ar umple de nămeţi de zăpadă. CĂLINESCU, C. O. 98. Faţa pământului... s-a umplut într-o clipită de umbrele soldaţilor care mişunau greoi pe arătură, v. rom. octombrie 1964, 12. S-a umplut pământul de prepeliţe. BĂNULESCU, I. 40. în curând se umplu locul de o lume întreagă, snoava, IV, 136. (Refl. pa s.) Pănă vor sosi la un câmp şi le se va umplea masa lor de hrană, acolo să descalece ţară (a. 1620). MOXA, ap. GCR I, 58/19. ❖Fig. împlea-se-va de slava lui tot pământul. PSALT. 142. Atunce se împlu lumea de răotăţi; uitară pre Dumnezeu, pre cela ce i-au făcut. MOXA, C. llr/l. Se va împlea de mărirea lui tot pământul (a. 1710). GCR I, 368/1. De-amu se umplu văile De umbre fioroasă. ASACHI, S. L. I, 153. De, bunico, s-a cam umplut lumea de rele. delavrancea, S. 21. Răsăritul se umplea de flăcări. SADOVEANU, O. I, 151. -f (Complementul indică hârtii, caiete etc.) A acoperi cu scriere, cu desene etc. Am împlut suprafaţa păreţilor cu ornamente şi basreliefuri cum le împli tu cu schiţe, eminescu, P. L. 79. împlu un album cu diferitele expresii ale unui singur cap. id. ib. 90. Se aşeză la masă şi umplu... patru pagini cu o scriere tremurată. SANDU-ALDEA, D. N. 25. Am umplut pereţii odăii cu vreo 20 de stele. AL lupului, P. G. 91. Venea mereu la cârciuma lui Tunsu, s-o deseneze, şi umplea albume întregi cu schiţe. M. eliade, c. 274. <> Refl. pas. Ţi-aş mai seri, dar vezi că s-a umplut coala. BARIŢ, I, 27. S-a umplut foaia. CĂLINESCU, c. O. 143. <> E x p r. (Ieşit din uz) A umple o chitanţă (sau o hârtie, o poliţă) = a completa o chitanţă (sau o hârtie, o poliţă) cu toate datele necesare. Cf. cade. <> (Complementul indică un ziar, o publicaţie) Nu vom căuta a umple ziarul cu traduceri (a. 1880). PLR I, 338. Mărinimoşii noştri protectori din Bucureşti umplu coloanele lor cu tirade entuziaste. CHENDI, S. I, 406. + (Subiectul este o scriere, un desen etc.) A acoperi un spaţiu grafic. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele. KOGĂLNICEANU, O. I, 223. Scrisese un poem care avea să umple cea mai frumoasă pagină a revistei. VLASIU, D. 76. Lua câte 50 de mărci săptămânal pe o astfel de ilustraţie care umplea o pagină format mare. PUŞCARIU, D. v. 50. ♦ A acoperi cu cusături o pânză; a broda. 2 năfrămi alesă, împluti cu hir (a. 1735). IORGA, S. D. VII, 195. Coase... mergând cu „coseala" o dată înainte şi apoi îndărăt „până umplem în rând forma ca să umplem mâneca toată", vuia, P. 24. ❖ Refl. pas. Motivul se „urzea" (contura) cu negru şi se umplea cu mărgele. PAVEL, p. M. 37. 2. T r a n z. (Complementul indică teritorii, ţinuturi etc.) A popula. Nădăiaşte-te în Domnul şi fa dulceaţă; împle (agoniseaşte h) pământul şi paşte-te întru bogăţie-i. PSALT. 67. Şi făcu Domnezău mari peşti, ... zicând: creaşteţi şi vă înmulţiţi şi împleţi apele măriei. 794 UMPLE -151- UMPLE PO 14/12. Creaşteţi şi vă înmulţiţi şi împlefi pământul. CHEIA ÎN. 84731. Şi W[a]g[o]s[lo]vi D[\i]mn[t]dzău pre Noe şi pre ficiorii lui, şi le dzâsă lor: creaştefî-vă şi înmulţâţî-vă şi împleţ pământul şi-l stăpăniţ (a. 1683). GCR i, 266/31. Şi le i[la]go[slo]v/' D[u]mn[e]zău zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele în mări. biblia (1688), l2/26. Creştiţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi (a. 1773). GCR II, 94/16. Cei ce au întemeiat cete, au luat sau au dat coroane, au numit naţiile cu al lor nume... au umplut văile. MARCOVICI, C. 114/8. Se vede că Dumnezeu a împlut lumea asta cu ce-a putut. CREANGĂ, P. 45. Autorii acestor reproduceri sunt gânditori puţin mai răsăriţi din mulţimea cu care a umplut Dumnezeu lumea. CARAGIALE, O. III, 103, cf. TDRG, zanne, P. VI, 658: O- F i g. Un regat pentr-o ţigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!... EMINESCU, O. I, 46. 3. T r a n z. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „cu”) A face să fie plin, a răspândi, a împrăştia un miros, un parfum într-o încăpere, într-un spaţiu etc. [Pelaghia] îmbla drumurile... împlând văzduhul de mirodeniile aromatelor. DOSOFTEI, v. S. octombrie, 51714. Unsoarea scumpă mic loc va împlea de miros bun (a. 1683). GCRI, 272/37. Pe-a icoanei policioară, busuioc şi mint-uscată, Implu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Florile cele frumoase..., împlu văzduhul de miroznă. CREANGĂ, P. 123. In căldură, are să se evapore alcoolul, umplând odaia cu o emanaţiune subtilă. CARAGIALE, O. vn, 299. Pe-atunci înflorea liliacul Şi noaptea cădea parfumată Umplând de miresme cerdacul. TOPÂRCEANU, o. A. I, 47. Socul alb de floare Umplea întreg văzduhul cu dulcea lui mireasmă. VOICULESCU, poezii, i, 7. Adesea, mormane de fân şi de gunoaie umpleau aerul cu un miros hibrid. CĂLINESCU, S. 5. Când mă vezi fumând, strigi la mine că-ţi umplu casa de putoare de mahorcă, τ decembrie 1964, 9. Când bate vântul din jos Umple casa de miros. JÂRNîk - BÂRSEANU, D. 17. Ca un trandafir frumos, Când înfloare vara-n dos, Umple lumea de miros. FOLC. OLT. - MUNT. II, 617. Garoafa din fereastî, Bati vântu ş-o dă £os, Umpli satu di miros! CAF iv, 233. -v- Refl. Iar ei toţ se umplură de miroseală bună, ca de neşte mir bine mirositoriu (a. 1675). GCR I, 225/22. Nasul meu se umpluse de mirezme. MOZAICUL (1838), 88/8. Se umplu locul de un miros aşa de frumos. ISPIRESCU, L. 39. Tot palatul se umpluse de mirosul buchetului. CAFIII, 411. ❖ (Subiectul este un miros, o aromă) Un miros de rod pârguit umple aerul. ANGHEL - IOSIF, C. L. 116. Un miros de untdelemn de candelă şi de tămâie îmi umplu deodată nările. MIHĂESCU, D. A. 27. (F i g.) Parfumul îmbătător al primăverii împluse cu suflarea sa răcoare şi virgină piepturile noastre. EMINESCU, P. L. 146. 4. T r a n z. (Subiectul este un sunet, un zgomot etc.) A cuprinde, a învălui un loc, un spaţiu etc. Discuţia se curmă şi imediat aproape se continuă în salon în consideraţiuni generale asupra artei, muzicii şi asupra lui Beethoven a cărui bucată umplea casa. ARDELEANU, U. D. 62. Se înălţa acum larma glasurilor,... hohotele şi comenzile întărâtate de aşteptare, umplând terasa cazinoului. C. PETRESCU, î. I, 4. Schelălăielile lor umplură ograda. VOICULESCU, P. I, 2. Bocetele umplură văzduhul. SADOVEANU, O. I, 19 Avea un glas puternic, care umplea sala. DAN, U. 140. Cântecul tău a umplut clădirea toată. ARGHEZI, S. I, 33. Glas de greieri umple văzduhul. RALEA, S. T. I, 255. De undeva tictacul ceasornicului umple tăcerea. Vinea, L. II, 20. Plecă în timp ce Dumitru lui Nae îl urmărea cu râsul său care umplea uliţele. PREDA, M. 131. ❖ F i g. Glasul cuvintelor tale au umplut lumea. MINEIUL (1776), 5^/13. ♦ (Refl·.; despre un loc, un spaţiu etc.) A fi cuprins, învăluit de sunete, zgomote etc. De cântarea lui Orfeos munţii Traciei s-umpleau. ASACHI, S. L. I, 47. Vagonul se umpluse de o muzică, dacă nu destul de melodioasă, cel puţin foarte sonoră. PĂTRĂŞCANU, S. A. 147. Bisericuţa de lemn... se va umplea de mândra slujbă a învierii. AGÂRBICEANU, P. M. 25. Munţii se umplu de hăuitul prăbuşirilor în văgăuni. C. PETRESCU, î. II, 14. O dată cu soarele ograda se umplea de zgomot. BRĂESCU, O- A. n, 35. Curtea se umplu de strigăte, de tropot de paşi. barbu, PRINC. 32. ♦ (Subiectul este o sursă de zgomote,, de sunete etc.) À face ca un loc, un spaţiu etc. sä fie cuprins, învăluit de sunete, de zgomote etc. Trâmbiţe ce umplea aerul d-un sunet răsboinic. PLEŞOIANU, Τ. n, 122/20. Un cimpoier... umplea aerul de păstoreştile şi naivele sale cântece. PELIMON, S. 21/21. Statu-Palmă clătinat Umple lunca de-un lung vaier. ALECSANDRI, POEZII, 360; Clopotul vechi împle cu glasul lui sara. EMINESCU, O. I, 231. Zgomot de tinere guri răsare deodată din crânguri, Veseli copii se ivesc şi umplu câmpia de chiot. COŞBUC, P. II, 63. Sfârâitul fuselor se ridică până-n grindă, umplând odaia cu sunetul sec. AGÂRBICEANU, S. 20. Alţii... umpleau cofetăria cu zarva lor. A. HOLBAN, O. II, 205. învăţasem deja atacul cu baioneta la Copou, unde umpleam câmpul cu urletele noastre victorioase. BRĂESCU, A. 139. Două difuzoare... sună ca o orchestră adevărată, umplând tot spaţiul. TUDORAN, o. 8. Clopoţeii ropoteau în cor şi umpleau cu larma lor noaptea. BOTTA, s. III, .134. <> Expr. A umple satul (sau locul, lumea etc., rar, urechile lumii) - a răspândi pretutindeni (un zvon, o ştire, o veste etc.), a face să ştie, să afle toată lumea. Şi cum amu adecă [aţi] împlut Ier[u]s[a]limul cu învăţăturile voastre. CORESI, L. 20/16. Deci Moisăi, cum au sosit în Neamţu, cum au şi împlut locul că l-au chemat Duca Vodă să fac-acea faptă. NECULCE, L. 126. Beţivul care a fost sâmbăta trecută şi duminica trecută la masa dv. a umplut lumea p-aci de calomnia că l-aţi omorât cu bucate de post şi cu varză. CARAGIALE, O. vn, 442. A umplut urechile lumii c-ar fi luat c-o săgeată boldul de aur din vârful cortului sultanului. DELAVRANCEA, O. Π, 99. înaintea „Convorbirilor” erau în ţara Moldovei câteva foi letristice şi beletristice, cari umpleau lumea cu nesărături şi plagieri. D. ZAMFIRESCU, O. V, 77. Prinţul a umplut târgul, povestind lecţia protocolară pe care o dăduse şefului său la un dineu. EFTIMIU, N. 29. Vine să tragă cu urechea pe aici şi pe urmă umple mahalaua căldărarilor de minciuni. KIRIŢESCU, G. 39. Andrei nu se gândise nici o clipă că Meliuţă va umple tot satul cu ceea ce se petrecuse la primărie. T. POPOVICI, S. 163. Am umplut lumea numai cu vorbe urâte despre tine. BĂNULESCU, I. 29. Nu trimeată pe altul, Că altul împle satul.. ALECSANDRI, P. p. 332. Duşmanu,... Umple lumea de minciuni. FOLC. OLT. -munt. ii, 576. (Refl.) A se umple locul că... = a se răspândi pretutindeni un zvon, o veste etc. Stătu mult la 794 UMPLE -152- UMPLE gânduri, cum a faci să potolească huietul de greşala ce-u făcut. Că s-împlusesă locul c-au chemat el pe Moisăiu de-au lovit Ieşii. NECULCE, L. 127. 5. T r a n z. şi r e f 1. A (se) acoperi cu o materie, cu o substanţă etc. (care pătează, care murdăreşte, care strică); a (se) mânji (1), a (se) murdări, a (se) păta (1). V. î m b i b a. [A căzut într-]o bălţă cu must de gunoi în curtea sa, de să umplu cu cap, cu haine cu tot, de nu să cunoştea (a. 1817). IORGA, S. D. XII, ‘206. Didesubtul scării [teatrului] este o boltă supt care butcile trec, pentru ca öei ce se scöbor să nu fie umpluţi de ploaie. KOGALNICEANU, S. 89. Numai dacă nu i-o fi ascuns-o undeva să se mototolească ori să se umple de praf. BRÂTESCU-VOINEŞTI, P. 66, cf. ŞĂINEANU, D. U.y CADE, SCRIBAN, D. Lăsaţi căţelul în pace, că sare cu labele şi vă umple de noroi. ARGHEZI, S. VII, 53. M-am Umplut de noroi pe ghete. H. LOVINESCU, T. 120. Principele mai gustă O bucată de gâscă, umplându-şi mâinile de grăsime, barbu, PRINC. 99, cf. DOINE, 146. La Divan înainta. Gluga că mi-o răsturna, Devie de stăpâni cădea, Masa de sânge-o umplea, rădulescu-codin, l. p. i, 46, cf. ALR SN IV h 1 219, ib. v h 1 369. Nu poci, nu poci, măi Ioniţă, Că mă umplu pe rochiţă. FÖLC. OLT. - MUNT. n, 495. îi împle de cenuşă-n ochi. O. bârlea, a. p. i, 141. întreabă... pe unde ar fi mai bine de trecut, ca să nu se umple de apă părintele vlădica cel mare. snoava, i, 208. îşi ample cuibul ca o pupăză, se zice despre cel care, priri faptele sale, îşi pătează numele, zanne, p. i, 624. La moară... cin’ să duce să umple dă faină. id. ib. III, 233. ❖ F i g. A împle a lui nume de pete şi ruşine -Aceasta nu e nobil. EMINESCU, O. IV, 391. <> Expr. A umple (pe cineva) de noroi1 = a calomnia, a defăima, a denigra, a discredita (pe cineva). Nu-mi ruşina neamul cu o asemenea hotărâre, ce mă va umple de noroi pe mine şi-ai mei. BARBU, PRINC. 277. A umple (pe cineva) de sânge (sau, glume.ţ, de borş, de bulion) = a provoca (cuiva) o sângerare (în urma unei lovituri puternice, a unei bătăi etc.) O piatră îl ajunse în obraz şi-l umplu de sânge. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 183. Găsi un clenci Anei şi o bătu iar până când o umplu de sânge, rebreanu, i. 229. L-a bătut de l-a stins! L-a umplut şi azi de sânge! M· ELIADE, C. 131. Se apropia liniştită, ... şi-l umplea de sânge dintr-un pumn. BRĂESCU, V. 27. Domnişoara l-a ajuns cu piciorul în gură Şi l-a umplut de sînge. arghezi, s. xi, 27. Te umplu de borş. alr i 1 435/960. îz dau um pumn în .cuaşţă dă... te umplu dă bulion. T. DIAL. M. i, 363. (Regional) A-| umple (pe cineva) sângele (pe nas) sau a-l umple borşul (cel roş), rar, a-l umple zărul = a-l năpădi, a-l podidi pe cineva sângele (pe nas). Bine i-ai făcut, Mariucă... L-a fi umplut zărul? — Aşa-mi pare, că se ţinea rău de nas. ALECSANDRI, T. 259. Când ţi-oi da una te umple borşul (borşul cel roş): pamfile, j. II, 133, cf. ALR SN v h 1 368/537. L-am pognit, l-a umplu[t] sângele. T. DIAL. Μ. Π, 806. Săriră oamenii pe el..., dar, fiindcă era voinic, pe care cum îl lovea îl şi umplea sângele, snoava, iii, 495. (Regional) A umple (pe cineva) zădugul = a fi plin de sudoare, de transpiraţie. Cf. alr - m i h 121/232. ♦ A (se) acoperi (pe întreaga suprafaţă), a fi năpădit (de boli molipsitoare, de paraziţi etc.). Dioclitian arse ascuns într-o pleavniţă,, iară Maximian [î]/ [umfplură... viermii de viu, şi aşa-şi lepădară sufletele■. MOXA, 363/31. Din aceste necumpătate ploi şi pomii pe alocure s-au umplut de omidă. AR (1829), 232/14. S-ar putea întâmpla... ca copilul să se umple de spurcat. PĂCALĂ, M. R. 164. Cum dracu nu.se umplu de lighioane? AL LUPULUI, P. G. 182. Te pomeneşti că se spală cu cine ştie ce săpun şi se umple de boli. MUŞATESCU, T. 239. Seara adormeam repede cu un căţeluş care mă umplea de pureci. brăescu, v. 21. Să iei cojocul şi să-l opăreşti bine-bine, că prea s-a umplut de purici. SNOAVA, III, 76, cf. ALR I 1 128/345. ,(în imprecaţii) Găsi-l-aş ţapăn Până desară, lua-l-ar boala, Umple-l-ar jipul! SORESCU, L. L. III, 16. E x p r. A se umple de rapăn v. r a p ă n1. (Regional) A-l umple (pe cineva) copiii = a avea familie numeroasă, a avea copii mulţi. Dar de când mă însurai, In grea boală mă băgai: Lucru rău că l-am urât, Şi copiii m-or umplut, viciu, F. 202. ♦ A (se) contamina, a (se) molipsi. Alţâi dzâc că s-au temut Minih de ciumă, să nu i se împle oastea. NECULCE, L. 364, cf. lb, baronzi, L. 62, ALR ii/i MN 56, 4 182, alrm π/l h 163. O oaie râioasă toată turma o umple. ZANNE, P. I, 567. 6. T r a n z. F i g. A copleşi, a încărca (pe cineva) cu bani, cu daruri etc.; a îmbogăţi. Craiul avea mare nedejde la iniceri, că nu-i vor da războiu, că-i împluse pe toţi cu darurile (a. 1716). GCR II, 19/11. Pe ceauş şi pe miniştrii turceşti i-au împlut de bani. ŞINCAI, hr. iii, 160/21. Vândut de unul dintr-aceia pe care îi umpluse de bunătăţi. MARCOVICI, D. 290/26. Moş Nicu ne umplea de daruri. BRĂESCU, O. A. II, 28, cf. CADE. Haidaţi, bre, cu mine, că v-oiu umplea eu de bani. VASILIU, P. L. 238. (Tranz. f a c t.) Cu dzile lungi împle-l-voiu pre el, şi voiu arăta lui sp[ă]seniia mea (a. 1689). GCR I, 286/28. ❖ Refl. Venirea craiului dobândă au adus lui Ştefan Vodă, că s-au umplut toţi de jafuri leşăşti. URECHE, L. 108. Vindea far’ nice o grije: ialoviţă, miere,.unt... de s-împlusă oamenii de bani. NECULCE, L. 43. Multe lucruri scumpe şi odoară au luat, de s-au împlut de avere. id. ib. 59. Enicerii s-au umplut de bogăţie. VĂCĂRESCUL, IST. 254. Te încredinţez că-ţi voi arăta mijloace, cu care şî dă bani să te umpli şi pă vodă în scurtă vreme să-l dai în cap şi să te faci dumneata domn. I. GOLESCU, în pr. DRAM. 59. Pandurii toţi s-au umplut de'cai şi de arme. AR (1829), 46'/38. Mie mi-a dat boierul ăl bătrân brevet de cârciumă să înşel oamenii şi să mă umplu de bani şi de toate...? REBREANU, R. II, 40. Coana Adelina Mărculescu, impresara turneului, se jura că în oraşele următoare ne umplem de bani. CIPRIAN, S. I, 159. Merge strună, interpretă Silion, te umpli de bani. vinea, l. I, 143. ❖ Expr. A umple (pe cineva) de bogdaproste = a certa (pe cineva), a înfrunta cu vorba, a batjocori pe cineva (în loc de a-i mulţumi). Să fi fost eu acolo - Ii umpleam de bogdaproste, de nu ştiau încotro. EMINESCU, O. IV, 532. Ş-apoi ia, să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul, căci baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaprosti. CREANGĂ, P. 285, cf. ZANNE, P. vi, 495. A umple (pe cineva) de pricopseală (sau de brânză, de Filipeşti, de Bucureşti etc.) sau (r e fi.) a se umple de bogdaproste (sau de brânză) = a face ca cineva să nu se aleagă cu nimic, să nu aibă nici un folos sau a nu se alege cu nimic, a nu trage nici un folos. Jupâne! iar îi zise, una îmi spuseşi Şi de procopseală, văz, mă umpluseşi. PANN, P. v. in, 80/4. M-ai umplut de Filipeşti. 794 UMPLE - 153 - UMPLE BARONZI, L. 86. Te umpli de bogdaproste. IONESCU-RION, S. 239. Ne-ai umplut de brânză şi tu, îi zise tat-său dimineaţa când îl sculă din somn. VISSARION, b. 13. Dă, du-te dragul tatei; numai să nu mă umpli şi tu de brânză ca frate-tu. VASILIU, P. L. 164. C-apoi curat că m-am umplut de bogdaproste! FURTUNĂ, C. 56, cf. UDRESCU, GL. M-ai umplut de Bucureşti. ZANNE, P. vi, 21, cf. III, 482, 489, vi, 114, 495. IV. 1. T r a n z. (învechit şi regional; complementul e o unitate de timp exprimată prin ani, zile etc.) A atinge vârsta de...; a împlini. Popa, de va împlea 30 leat, cade-i-se să se facă călugăr, coresi, în texte ROM. (XVI), 1075. Patriarhul Noe umpluse cinci sute de ani de vârstă. MAIOR, P. 161/5. Şi de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprăzece vremuri. COŞBUC, P. I, 95. Umple, acum la toamnă, trei ani. ciauşanu, v. 207. 2. R e f 1. (învechit) A se scurge, a trece un timp de... (până la o dată fixă), a se împlini; a veni sorocul. Implundu-se 40 de ani, ivise lui întru pustiia codrul Sinaiei îngerul Domnului întru văpaie de foc. CORESI, L. 28/5. Elisaftei împlu-se vremea să facă ea şi născu fiiul. id., ap. DHLR II, 440. Nu se-au împlut an de când iaste vândută (a. 1599). DOC. î. (XVI), 114. Se împlură atunce 70 de ai de când era robiţi. MOXA, C. 18710. A opta dzi după învierea svenţiei sale... să împle... astădzi. varlaam, C. 98. Să să bucure şi să să veselească cu acest bine, până când să vor împlea doodzeci de ai. prav. 49. Să va hrăni cu dânsa, pănă când să va împlea vreamea pomătului. ib. 82. Deaca să împlurea zilele slujbei lui, să duse la casa lui. Ν. TEST. (1648), 6675. Iară aşa până nu se împluse 20 de ani, iară nărodul alease 10 bărbaţi (a. 1652). BV i, 197. Şi zise Iacov... „dă-mi miie fămeaia mea, pentru că s-au umplut zilele. " BIBLIA (1688), 21 '/50. Umplându-se anul acela 110. COD. PUŞC. 84. Iar când s-au umplut 37 de împărăţia lui, în zioa de bfojgoevlenie, fiind împăratul la biserica cea mare..., au adus un măr (a. 1760). GCRli, 73/20. Fătul mieu Alexandre! iată că să umplură patruzeci de ani ai împărăţiei tale. ALEXANDRIA, 147/10. Fiind acolo, s-au umplut zilele ei să nască. ANTIM, P. 102. <> Expr. (învechit) A i se împle (cuiva) sama = a i se împlini (cuiva) termenul prevăzut (pentru o datorie, o obligaţie etc.); a ajunge la scadenţă. Ni-s împle sam[a] acmu să ne dăm [sam]a la Vod[ă], la Şăntă Mărie (a. 1638). IORGA, D. b. I, 64. V. T r a n z. (învechit) A duce (ceva) la îndeplinire; a executa, a împlini, a îndeplini, a înfăptui. Aşa amu cuviinţă iaste noao a împlea toată dereptatea. CORESI, TETR. 5. Nimerilea nu le poate împlea [poruncile] deplin (a. 1607). GCR I, 40/25. împărate!... împle-mi ce ai făgăduit. MOXA, 368/35. Vru să-ş împle binele ce începuse. VARLAAM, C. 388. Nu-l va lăsa să-şi împle slujba, după învăţătura mai marelui său. PRAV. 69. Un giudeţ, ce va isprăvi şi va svărşi (va împlea MUNT.) leagea altui giudeţ..., nu să va certa. ib. 278. Umplându-ş porunca ce le era poruncită (a. 1648). GCR I, 130/34, cf. MARDARIE, L. 2462/l. Aceluia i să cade să se veselească carele va umplea voia lui Dumnezeu. NEAGOE, ÎNV. 306/7. Să nu ne lenevim spre lucrurile ceale bune, ce... să ne păzim a le umplea, gavril, NIF. 5. Acest chip împlură coconii jidoveşti, când te tămpinară cu stălpări înfrunzite de măslin (a. 1689). GCRI, 286/35. Lăsă toată jalea şi întristarea, nevoindu-se să umple porunca părintelui său. anon. cantac., CM I, 92, cf. ddrf. Postul de director şi de casier le umplea aceeaşi persoană. AGÂRBICEANU, A. 543. (A b s o 1.) Nu vă pare că am venit să sparg, ce să împlu. TETRAEV. (1574), 206. Toţ noi să împlem să nu scadză nedeşertatul ce iaste Dumnedzeu. ŒUD, 246/9. ❖ Refl. Amu toate slujbele besearicii în el s-au împlut cum dzice scriptura. PO 7/121 -v- Refl. pas. Nece o schizmire de ce s-au dzis de toate ca să nu să izbândească, ce mai vârtos să vor împlea. prav. LUCACI, 173. Toate chipurile legèi vechi pre noi în leagea noauă era să se împle. varlaam, c. 35. ♦ (învechit; complementul indică dorinţe, cereri) A satisface (2), a îndeplini. împlu D[o]mn[\x\lu toată cererea ta. PSALT. HUR. 1577. Ferice de cel ce împle deşideratul său d-inşi. PSALT. 274. Şi-ş umplu toată voia sa (a. 1654). GCR I, 171/15. D[u]mnezeu... să-ţ umple voia ta (cca 1760). id. ib. II, 69/8. ❖Refl. Toate pohtele... noastre să vor împlea. VARLAAM, C. 320. Şi nu-i fu peste voie, ce i să împlu voia de la împărăţie (cca 1650-1675). GCRI, 192/33. VI. Tranz. (învechit şi regional; complementul indică datorii, obligaţii băneşti etc.) A achita, a plăti (3). Iară de nu vor ajunge aceaea samă, dători-s vameşii a plăti şi a împlea acea samă (a. 1593). DOC. î. (XVI), 179. S[ă] aveţi a-i împlea toate ce veţ socoti că iaste adevărat dator (a. 1650). IORGA, S. D. vii, 103, cf. CHEST. v 24/9. VII. Refl. (învechit şi regional; despre prorociri, prevestiri, evenimente etc.) A se realiza, a se împlini; a se adeveri. Cum dară împle-se-va scriptura, că aşa se cade se fie. EV. SL.-ROM. 340/1. Să se împle toate scripturile. CORESI, ap. DHLR n, 440. Atunce se va împlea cuvântul acela ce stă scris (cca 1569-1575). GCR I, *14/35. Acum ni se împlu plăzuitul cu measele (a. 1620). id. ib. 58/25. Să împle cuvântul ce-au prorocit mai denainte Zaharia proroc. varlaam, C. 69. Atuncea să împlu carea e zisă pre Eremia prorocul. N. TEST. (1648), 4716. Şi să umplu şi asupra sfinţiii sale cuvântul care au zis Dumnezeu, gavril, nif. 9. Când va face şi giudeţul cel de-apoi, cel desăvârşit, atuncea s-a-mplea ce dzăce. dosoftei, ps. 97/5. Ei iară... aicea să vor turna, că strâmbătăţile amoreilor nu s-au mai împlut. ZOBA, S. 131. Care lucru s-au împlut atunce, că preste puţănă vreame stătu împărat marele Costantin (a. 1682). GCR I, 257/35. In ce chip am zis împlutu-s-au întru mijlocul mieu şi întru mijlocul tătâne-tău până la moarte. BIBLIA (1688), 21l’/6. Şi să umplu cuvântul lui David cum zice în psaltirie (a. 1760). GCR II, 74/25. Astăzi s-au umplut cuvintele lui: când s-au dus di la noi au zâs că s-a duce bătrân şi va veni tânăr, alexandria (1784), 3874. Dacă nunta s-a făcut, Vorba fetei s-a umplut. BUD, Ρ. Ρ. 13. - Prez. ind.: Umplu şi (regional) ùmpliu (alr i 431/122, 125, 144, 150, 158, 160, 164, 166, 170, 174, 178, 255, 266, 582, 590, 762, 795, 805, 922, ib. 1 214/122, 144, 156, 160, 166, 174, 178, 249, 255, 257, 266, 289, 357, 795, 922, 940); perf s.: pers. 4 şi (învechit) umplum; conjunct.: pers. 3 şi (rar) umplă; ger. şi (învechit) umplund. - Şi: umplea vb. II, (învechit şi popular) împle vb. III, împleâ vb. II, (regional) împle (alr i 431/93, ib. 1 214/93, alr ii/i mn 56, 4 182/95, ib. 794 UMPLEA - 154 — UMPLUT2 mn 131, 3 871/95, alr sn vii h 2 096/95, alrm sn iv h 1 623/95) vb. III. - Lat. implere. UMPLEA vb. II v. umple. ÙMPLERE s.f. Acţiunea de a (se) umple. 1. Cf. umple (I 1); umplut1 (1). Cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, alexi, W. Clădirea ar putea fi amenajată... pentru umplerea uleiului în sticle şi bidoane. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 859. <> (Regional) Umplerea blidelor = numele unui obicei practicat în Duminica Mare, constând în a da de pomană diferită mâncăruri. Vra să zică, la umplerea blidelor din ziua de Dumineca mare, nu se mai dau de pomană alte vase, ci nurţiai se umplu din nou. pamfile, s. v. 12. ♦ (învechit, rar) încrustare, împodobire. După toată putearea am gătit la casa Dumnezăului mieu aur, argint, aramă, hier, leamne... şi împleriipietri scumpe şi de multe fealiuri. biblia (1688), 307734. 2. (în sintagme) Umplerea borşului = punerea la fermentat a tărâţelor amestecate cu apă şi cu maia, pentru a obţine borşul. Vine vremea umplerii borşului: atuncea trebuie mătuşa Nastasia să se mânie şi să tragă pe cineva de cap..., fără asta nu se face borşul acru. sadoveanu, O. v, 140. Umplerea florilor = punerea la macerat, în apă caldă, a frunzelor şi a florilor (de măr sau de alte plante), uscate şi sfărâmate, pentru a prepara anumite vopsele. Cf. pamfile - lupescu, crom. 95. 3. (învechit, rar) Conţinut, cuprins; plin (II 1); (învechit, rar) umplut1 (2). A Domnului iaste pământul şi plirul (împluturaD, împlerea H) lui, toată lumea şi toţi ce viu spr-insu. PSALT. 40, cf. PSALT. (1651), 175. 4. (învechit, rar) împlinire, atingere a unei vârste. Cf. u m p 1 e (IV 1). Acole puind pre cocon, porunci să lăcuiască acolea după umplerea vârstei de întâiu (a. 1648). GCR I, 133/30. 5. (învechit, rar) împlinire, îndeplinire, săvârşire. Cf. umple (V). Cf. mardarie, l. 2462/2. întru împlearea bl[agos\o]veniei e[\m]ghiliei lui //[risto]s voi veni. CORESI, L. 275/20. 4 Satisfacere, realizare (a unei dorinţe). Unde sânt băile cele calde şi umplerea voii trupului nostru? NEAGOE, Înv. 330/7. 6. (învechit, rar) Deplinătate, plenitudine; (învechit, rar) umplut1 (4). împlearea amu legiei iaste dragostea. CORESI, L. 267/4. 7. (învechit, rar) Achitare a unei datorii băneşti. Cf. umple (VI). Neavând ■ astă ună dată mijloc de a întâmpina împlirea aceştii datorii din următoarele sale venituri (a. 1823). DOC. EC. 280. - Pl.: umpleri. - Şi: (învechit) implere (accentuat şi împlére biblia 1688, 307734), fmplire s.f. - V. umple. UMPLUT1 s.n. 1. Faptul de a (se) umple (11); umplere (1). Umplutul glistirului cu zeamă şi punerea lui să urmează într-acest. chip. PISCUPESCU, O. 223/8, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. La vranele acestora şi la umplutul buţilor cu must erau alţi flăcăi, camil petrescu, o. ii, 290. O (Regional) Umplutul meselor = numele unui obicei practicat în Duminica Mare, constând în a da pomană diferite mâncăruri. (Eliptic) Caută să repete umplutul şi la alţi moşi... până se sfârşeşte din viaţă. PAMFILE, S. V. 12. + încărcare a unei arme de foc. Umplutul puşcii şi împuşcarea la semn. REGULAMENT, 17/10. 2. (învechit, rar) Conţinut, cuprins; plin (II 1); (învechit, rar), umplere (3). Scutura-se-va marea şi împlutulu ei, lumea şi toţi câţi viu prensa. PSALT. HUR. 8177. Se rădice-se marea şi plirul (împlutulu H) ei. PSALT. 203. 3. (învechit, rar) împlinire, îndeplinire, săvârşire; (învechit, rar) umplere (5). Sfârşirea legiei şi împlutul. CORESI, ap. DHLR II, 440. 4. (învechit, rar) Deplinătate, plenitudine; (învechit, rar) umplere (6). De împlutul lui noi luom. CORESI, ap. DHLR II, 440. — Pl.: (rar) umpluturi (SCRIBAN, D.) şi umplute (barcianu). - Şi: (învechit) împlut s.n. - V. umple. UMPLLJT2, -Ă adj. 1. (Despre vase, recipiente, cavităţi, spaţii etc. ) Care este plin (I 1) până sus, în întregime (până la refuz), care conţine toată cantitatea pe care o poate cuprinde, în care se află ceva până la limită. Hrănilniţele lor împlute (p 1 i n e D, p 1 i n r i H). PSALT. 298. Pe... sac umplut cu paie, după zaconul lor, dormea. N. COSTIN, L2. 88, Cf. LEX. MARS. 194, LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. El aprinsă o lampă neagră împlută cu untdelemn. EMINESCU, N. 58, cf. DDRF, alexi, W., ŞĂINEANU, D. U. Trente umplute cu paie vor să împiedice stolurile. MANIU, v. p. 42, cf. CADE, SCRIBAN, D. O servietă-valiză... umplută cu coli scrise numai la maşină. CĂLINESCU, C. O. 90. O adevărată cavitate umplută cu un lichid de un aspect lăptos-murdar. parhon, O. a. i, 273, cf. alr ii 3 513/235, 886. ♦ (Despre arme de foc) încărcat. Pusei, pentru toate întâmplările, un pistol bine umplut în pozinar. MOZAICUL (1838), 82/23. Căpitanul obicinuia... de punea totdeauna, pe masa ce se afla lângă patul său, două pistoale umplute şi sabia sa. ib. (1839), 492/1· Fiţi cu armele umplute Şi s-aveţi urechi de ciute, Şi vedere ca de găi. ŞEZ. IV, 132. -f (Despre anumite mâncăruri) Pregătit cu umplutură (3). Costiţe de porc afumate, chişte şi bufi umplut,... şi cu mămăliguţă caldă, se duc unse pe gât. CREANGĂ, A. 103. Hrăneşte mai toată poporaţiunea Lacului cu „ardei umpluţi”. DELAVRANCEA, O. vi, 113. A dat de cină unui ţigan... varză umplută. SNOAVA, IV, 50. îi trase o palmă oaspelui care mânca sarmale umplute, încât acestea i-au sărit din gură toate. ib. Iii, 226. Toată roata de copii stătea la masă: pe masă, o ştiucă rasol, o ştiucă umplută şi o ştiucă prăjită, ib. iv, 118, cf. alr sn iv h 1 098, ib. h 1 099, alrm sn iii h 907, ib. h 908, alr - m ii h 530. Maţe umplute iar, cu urez, cu capă. T. DIAL. M. I, 304. ❖ Rânză umplută v. r â n z ă1 (13). 2. (învechit) întreg, deplin. Bucüriia voastră împlută să fie. CORESI, tetr. 223. + (Regional; despre flori) învoit Draga mea, rujă umplută, Ce urât te mai sărută... Mai bine te-ai fi uscat Să nu te fi sărutat! JARNÎK - BÂRSEANU, d. 176. Măgheran mândru umplut, Pleacă-te să te sărut. I. A. POPESCU, O. 86. 798 UMPLUTOR - 155- UMPLUTURÄ 3. (învechit; despre unităţi de timp) împlinit, scurs (II 2). Patruzeci de zile împlute. CORESI, ap. DHLR II, 440. 4. F i g. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „cu”) Care este cuprins, care este copleşit de ceva (în cantitate mare); plin (I 3). După aceastea câte zicea, toate prea cu înălţare şi cu trufii împlute era. CORESI, EV. 15. Părintele împlut de dulceaţă şi de adevăr (a. 1579). GCR I, 20/28. Frica de a vedea îndată pe a lor liniştiţi ucenici umpluţi de greşale. IST. AM. 2274. Şi-a tale fapte-s jocuri de copii Umplute cu deşertăciuni banale. CODREANU, S. I, 270. Ochii stăteau ţintă, nebuni, umpluţi de o durere nemărginită. SADOVEANU, O. I, 36. 5. (Despre foi, hârtii etc.) Acoperit, ocupat cu scriere, cu desene etc. Numărul hârtiilor umplute cu poveşti şi însemnări sporeşte în chip vertiginos pe masa de brad. CĂLINESCU, E. 252. Scoase din buzunar nişte foi umplute cu o scrisoare de copil, puşcariu, d. v. 183. 6. (Regional) Mânjit, murdar (1). Cf. SCRIBAN, D., alri 639/166. — PI.: umpluţi, -te. - Şi: (învechit) împlut, -ă adj. - V. umple. UMPLUTOR, -OARE adj., s.f. v. umplător. UMPLUTURA s.f. 1. Material care serveşte pentru a umple un spaţiu, un gol etc. în diferite scopuri. Cf. LB. Alegeţi un pistol şi umple-l cum îţi place. Aicea este un corn cu praf, umplături de hârtie şi... gloanţe de argint. mozaicul (1838), 101/12, cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, LM. Era pe vremea când purtau Cocoanele nişte turnuri Ş-un malacof piramidal Şi alte multe umpluturi. CARAGIALE, O. IV, 336, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Unim ... betoanele de umplutură... şi racordăm cele două linii ferate. CĂLINESCU, O. IX, 290. A luat loc în birja străveche, cu pernele cu miros de umplutură de câlţi udă. vinea, L. II, 138. Intre cele două feţe ale zidului se aşeza o umplutură... de pământ, pietre neprelucrate. H. daicoviciu, D. 132, cf. ciauşanu, gl. O F i g. Lecţii, lucrări, examinări..., astea alcătuiau umplutura zilelor de lucru. BLAGA, H. 84. ♦ (învechit, rar) întăritură, baricadă. De acolo mergând mai înlăuntru, umplătura cea din lemne făcută de Manuil Ibaţa... în grabă o au stricat. ŞINCAI, HR. I, 200/18. ♦ (Prin Olt.) Agest. Cf. nalr - O n h 334. ♦ Cantitate de tutun cu care se umple pipa. Aşa se cere la moară, rănduială şi răbdare şi doar câte un pic de rachiu pentru bietul morar şi câte-o umplutură de lulea, din când în când. LUNGIANU, CL. 73. ♦ Cantitate de praf de puşcă cu care se încarcă un cartuş (sau cu care se încărca altădată o armă de foc, pe la gura ţevii). Cf. LB, POLIZU. Polcovnicul Ioniţă... ie împărţea iarbă şi alice, câte patru umpluturi de puşcă. GHICA, S. 283, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. îi căzu puşca de pe umeri; cocoşul se lovi de scară; împlutura se descărcă cu zgomot. ODOBESCU, S. III, 193, cf. BARCIANU, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, H IV 251. La brâu cu şapte pistoale Fără leac de umplutură. BIBICESCU, P. P. 161, cf. CIAUŞANU, GL., ALR I 1 214/295. ♦ P. ext. (învechit, rar) Proiectil, ghiulea. Aceştia, având buni tunari..., nu aruncau nici o împlutura în sec. bălcescu, μ. V. 169. ♦ (Regional) Lemne aşezate orizontal, care formează pereţii casei de lemn (Corcova - Strehaia). GL. OLT. 2. Pământ, pietriş, nisip pus pe un teren pentru a-l înălţa sau a-l nivela; rambleu (2). Cf. ds, scriban, d., dl, DM, dex, drev. ♦ (Prin Maram.) Prispa unei case, adăpostită de streaşină şi care nu este închisă (Mara -Sighetul Marmaţiei). Cf. alr-μii h 252/221, 3. Preparat culinar care se introduce într-un înveliş comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. Cf. lb, polizu, pontbriant, d., costinescu, LM, BARCIANU, tdrg. Se punea înăuntru umplutura, se acoperea cu alte foi... şi totul intra la cuptor. AL LUPULUI, P. G. 179, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Dinţii sunt bucuroşi să muşte din umplutura cu ciocolată, arghezi, S. vii, 41. Se face o umplutură din ficat de viţel sau ficat de pasăre. S. MARIN, C. B. 132, cf. şez. v, 168, com. din judeţul bihor şi din: marginea -RĂDĂUŢI. Locul gol dinlăuntrul colacului se umple cu umplutură, ficută din brânză de oi, frământată cu câteva ouă şi cu lapte dulce călduţ. ŞEZ. vn, 33. Ţiganul numai umplutura o mănâncă [din varza umplută]. snoava, iv, 50, cf. ciauşanu, gl. ♦ (Regional; la pl.; în forma umplături) Sarmale (I). Com. din judeţul BIHOR, ALR SNivh 1 098/102, alrm SNmh 907/102, teaha, C. n. 278. 4. (Regional) Cusătură care completează interiorul conturului unei figuri decorative. Suni cusute cu arnici roşu, iar figurile de la umplutură în alte culori, vuia, P. 22, com din sălişte - sibiu. ♦ (în forma umplătură) Cusătură la cojoacele ţărăneşti, executată din fâşii de piele colorată trase prin nişte găuri făcute în cojoc; (regional; la pl.) trăscioare (2). Cf. păcală, m. R. 513. Pe guler se coase mielul negru... şi umplătura (trăscioare). id. ib. 5. (învechit, rar) Conţinut, cuprins; plin (II 1); (învechit, rar) umplere (3). A Domnului iaste pământul şiplirul (împlutura D, împlereaH) lui, toată lumea şi toţi ce viu spr-insu. PSALT. 40. ♦ înmulţire, sporire. Firea n-au avut lipsa în trebuinţa lucrurilor care răzăma de belşugul şi împlutura lumii. M. COSTIN, LET. I, 48/4. 6. F i g. Perfecţiune (1), desăvârşire. învăţătura dentru întâi noi o văm lăsa şi la împlutură văm veni. CORESI, L. 546/12. 7. F i g. Element de valoare minoră sau lipsit de însemnătate, introdus într-o operă literară, într-o revistă, într-un spectacol etc. (spre a le completa). Fabula nu sufere secătură şi umplutură..., ea e datoare să spună numai ce trebuie. NEGRUZZI, S. I, 336. Curăţirea ortografiei de acea literă parazită, care servă de umplutură netrebnică. ALECSANDRI, S. 6. Pentru ce... mi-ai pus-o aşa la coadă ca un fel de umplutură...? CARAGIALE, o. vii, 289. Calificativele în versuri, atunci când sunt întrebuinţate cu exces, devin cele mai urâcioase umpluturi. MACEDONSKI, O. IV, 39. Totul era să înlăture cu luare aminte orice umplutură, să găsească cuvântul precis. VLAHUŢĂ, O. A. ΙΠ, 77. în scrieri literare ştia să osebească, De seaca umplutură, pornirea cea firească. I. NEGRUZZI, S. n, 57, cf. SCRIBAN, D. Nici un termen impropriu nu-i pătează opera, nici o umplutură nu-i dezonorează versul. V. ROM. ianuarie 1965, 197, cf. DEX, 800 UMRÄ - 156 — UNANIM v. BREBAN, D. G. ♦ Completare, adaos. Mă văz umbră, un nimica, o umplutură zădarnică, un om venit ca să facă număru de 8, unde sânt şapte. PR. DRAM. 226. Dacă va intra în cadrul istoriei, va intra ca un simplu nume, ca o figură de umplutură, vissarion, B. 348. -Pl.: umpluturi. - Şi: (învechit) împlutură, (regional) umplătiiră s.f. - Umple + suf. -ătură. TJMRĂ s.f. v. umbră. UMREÂNĂ s.f. v. mreană. UMRÔS, -OÂSĂ adj. v. umbros. UMŞ0R1 s.m. v. uşor1. UMŞ0R2 s.n. v. omuşor. UMULTUÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A butaşi. Aşa se omlituiesc crengile cele mai tinere. ŞINCAI, ap. TAMÂS, ET. WB., Cf. KLEIN, D. 445, LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 537, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. - Prez. ind.: umultuiesc. - Şi: humultui (sima, m. 184, DR. îl, 420, ib. iii, 1 089), humutui (sima, m. 184, DR. π, 420), onilitui vb. IV. - Din magh. homlit. UMULTUIÂLĂ s.f. (Regional) înmulţire a unei plante prin butaşi; butăşire, (regional) umultuire. Cf. KLEIN, D. 445, LB, ISER, BAR. - MUNT., W. 9'/4, LM, DDRF. - Umultui + suf. -eală. UMULTUIRE s.f. (Regional) Acţiunea de a umultui; butăşire, (regional) umultuială. Cf. lb, iser, PONTBRIANT, D., LM. -Pl.·. umultuiri. - V. umultui. UMUR1 s.n. (Turcism învechit) 1. Problemă, afacere importantă de stat. Luarea eelor bune chibzuiri... pentru îndreptarea omurului ţării (a. 1802), ap. ŞIO H2, 126. Pentru strâmtorirea şi nedestoinicia întimpinărei cheltuielei umurului domniei, s-au cuprins şi iconomia neagiunsului casei răsurelor (a. 1814). URICARIUL, I, 226. în cei câte f[a]/[eri] 24 la sfert să se socotească cheltuielile omurului domniii (a. 1814). tes. Π, 372, cf. TDRG, I. BRĂESCU, M. 72. 2. Funcţie, post însemnat. Cf. PR. dram.· 502. Bravo! Bravo!... In mai mare omur te voi pune. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. -Pl.: ? — Şi: omûr s.n. - Din tc. umur. ÙMUR2 s.n. v. umăr. UMUŞ0R s.n. v. omuşor. UN num. card., art. nehot., adj. nehot., pron. nehot. v. unu. UNÂLTĂ s.f. v. unealtă. UNANIM, -Ă adj. 1. Care este admis, acceptat, împărtăşit de toţi; care se referă la toţi; care îi cuprinde pe toţi; la care participă toţi; care aparţine tuturor; fără excepţie; general. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 7772/34, NEGULICI, STAMATI, D. Unanima recunoaştere a driturilor noastre de cătră comisia de constituţie. BUCOVINA (1849), 5l'/21, cf. bar. -munt., w. 283'/49, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., BARONZI, I. L. I, 215. Unul doreşte o decoraţie din partea suveranului; altul vânează aplauzele unanime ale unei adunări. CARAGIALE, O. III, 47, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Autorii în chip unanim ne-o confirmă, pârvan, G. 243. Izvoarele secolului XVII ni-l arată, în mod unanim, ca cel mai înalt dregător din vremea aceea. BUL. COM. IST. V, 51, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Părerea unanimă era că... avea un mare talent. PUŞCARIU, D. v. 185, cf. SCRIBAN, D. Părerea unanimă a esteticienilor. BLAGA, z. 58. Dacă preocuparea e unanimă, interpretările acestui fenomen sufletesc sunt foarte împărţite. RALEA, S. T. II, 11. Astfel, din această suferinţă unanimă se organizează lumea, făcând în mersul ei grandios, un pas mai departe. BOGZA, c. O. 131. Trăiască! răsună, printre aplauze, răspunsul unanim. VINEA, L. I, 23. Am putut constata o plângere aproape unanimă. VÂN. PESC. octombrie 1964, 3. Muzica... a câştigat imediat adeziunea unanimă: T mai 1964, 96. Aceasta e părerea unanimă a specialiştilor. H. DAICOVICIU, D. 91, cf. M. D. ENC,, DN3. Prin consens unanim,... [criteriile] pot trece drept obiective. PLEŞU, O. 100. <> Fi g. Doar ciorile sacerdotale te mai insultă şi-ţi pătează - cu ieroglifele lor negre şi stranii - albul unanim. MINULESCU, VERS. 168. [Urmele] fură umplute cu zăpadă şi dispărură cu totul în albul unanim. CĂLINESCU, S. 33. -Φ- (Adverbial) Patria doreşte unanim să fie mulţi ca tine (a. 1858). IORGA, s. D. XVIII, 29. în faţa unor aşea grele împrejurări, contopirea... ar trebui să fie tratată de toate forţele legale şi unanim înţelese ale ţărei (a. 1869). URICARIUL, XIV, 146. De la mic la mare, poporul era unanim de însufleţit pentru idealurile sale tradiţionale. ÇHENDI, S. I, 56. Francezii au protestat unanim. TITULESCU, D. 437, cf. SCRIBAN, D. Teoria cvantelor... e aproape unanim admisă. BLAGA, T. CUN. 126. Se consacră studiului..., ajunge o somitate unanim respectată. CONSTANTINESCU, S. III, 40. Sentimentele dumitale... sunt unanim cunoscute! T. POPOVICI, S. 251. Valoare unanim recunoscută. MĂN. SUCEVIŢA, 171. Un principiu unanim admis era să se întârzie cicatrizarea, dacă plaga părea adâncă. G. BARBU, A. V. 40. Până în clipa dispariţiei sale unanim regretate, a trecut prin faze evolutive fireşti, v. ROM. iulie 1970, 113. Piesa ultimă a unanim regretatului Camil Petrescu. CIOCULESCU, c. 198. 2. (La pl.) Care au aceeaşi părere; a căror părere coincide în totalitate. Cf. pontbriant, d., prot. - POP., N. D. Mai întâi, o moţiune ca cea de faţă nu poate să suplinească niciodată - şi în aceasta suntem unanimi cu toţii - procedura constituţională. MAIORESCU, D. II, 197. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cât noroc a avut şi are. CARAGIALE, O. I, 73. Toţi deputaţii şi senatorii districtului fuseseră unanimi să 814 UNANIMICEŞTE — 157 - UNCHE lase o asemenea cinste pe seama lui Scatiu. D. ZAMFIRESCU, T. S. 13. Toate celelalte izvoare literare şi epigrafice sunt unanime în a localiza pe... carpi în Moldova şi Basarabia. PÂR VAN, G. 41, cf. CADE, SCRIBAN, d. Profesorii sunt unanimi în a socoti clasa a Vil-a... ca o clasă ce ridică... numeroase probleme. GÎ 1961, nr. 637, 5/4, cf. dn3. - Pl.: unanimi, -e. - Din fr. unanime, lat. unanimus. UNANIMICEŞTE adv. (învechit, rar) în mod unanim (1), în unanimitate. Cf. poen. -aar. -hill, v. ii, 7772/37, pontbriant, d. - Unanim + suf. -iceşte. UNANIMÎSM s.n. (Rar) Mişcare literară din Franţa de la începutul secolului al XX-lea care îşi propunea să exprime viaţa, conştiinţa, sentimentele colective ale mulţimii sau ale unor grupuri sociale. Cf. M. D. ENC., dn3. Reacţiile voit plate ale grupurilor implicate [în piesă] amintesc de unanimismul lui Jules Romains. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 6, 16/2. - Din fr, unanimisme. UNANIMÎST, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Adept al unanimismului. Scriitorul este un unanimist, pictează adică sufletul colectiv şi stările de mulţime, aşa încât, în multe părţi ale povestirii sale, nu indivizii, ci grupurile sociale 'sunt personajele lui. V. ROM. martie 1957, 17, cf. DN3. 2. Adj. Care se referă la unanimism, care aparţine unanimismului. Cf. dn3. -Pl.: unanimişti, -ste. - Din fr. unanimiste. UNANIMIT s.f. v. unanimitate. UNANIMITATE s.f. Unitate (3) de idei, de opinii, de sentimente, de sufragii etc.; acord deplin. Zestrea Academiei Vasiliene este întărită... prin unanimitaoa Obşteştii Adunări a reprezentanţilor ferii. ASACHI, î. 40/11, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 7772/39, NEGULICI, STAMATI, D., BAR. - MUNT., W. 414'/32, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Ministrul astăzi se vede acuzat în sânul aceleiaşi adunări, care pănă acum cu unanimitatea sa însoţise actele lui. MAIORESCU, D. Π, 180, Cf, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Comisiunea ar fi cerut o unanimitate. ARGHEZI, S. X, 251. Unanimitatea obţinută prin excluderea... minorităţii pare a fi uşoară. FLORIAN, R: II, 64, cf. L. ROM. 1969, 158, DN3. <> F i g. Tufele ţâşneau cenuş.ii din toate părţile..., invadate de unanimitatea furtunatecă a pădurilor. CĂLINESCU, C. N. 11. -v- L o c. adv. In (sau cu) unanimitate = cu aprobarea tuturor, fără ca nimeni să aibă altă părere, altă atitudine. Au hotărât cu toţii în unanimitate se meargă a doua zi la Mitropolie. BUCOVINA (1849), 7l'/81. S-a otărât în unanimitate a se deschide un jurnal român la Paris (a. 1857). PLR 1,169. Mi-a scăpat din vedere dijma, care nădăjduiesc însă că comisiunea în unanimitate o va desfiinţa. KOGĂlniceanu, S. a. 126. Proclamaţiunea... s-a adoptat în unanimitate, aşa cum fusese redactată de Nicu Bălcescu. GHICA, S. 705. Adunarea cu unanimitate a dechiarat că le primeşte. FM (1861), 17. Judecătorii... declară în unanimitate că sânt inocent. bolintineaNU, 0. 409. Ne-am declarat în unanimitate pentru primirea acestui amendament. DELAVRANCEA, O. viii, 297. Am hotărât în unanimitate că trebuie să adoptăm alfabetul latin. I. NEGRUZZI, A. 50. Senatul... primi aproape în unanimitate această propunere (a. 1899). RET. ROM. 269. Curtea l-a condamnat la moarte în unanimitate, fără discuţie, atât a fost de vădită crima. REBREANU, P. S. 17, cf. CADE. Consiliul n-a putut să adopte o rezoluţie în unanimitate. TITULESCU, D. 292. O să fiu judecat,... condamnat în unanimitate şi închis. MUŞATESCU, T. 32. Comisiunea în unanimitate... scuteşte pe tânăru aci de faţă,... de orice serviciu militar. KLOPŞTOCK, F. 319, cf. SCRIBAN, D. Cu unanimitate de voturi, Consiliul... a adoptat următorul proiect de circulaţie. ARGHEZI, s. XIV, 183. Aceste deziderate fură votate în unanimitate. PAVLESCU, E. 473. Autorii recunosc astăzi aproape în unanimitate că accesele de epilepsie au drept cauză imediată o intoxicare a centrilor nervoşi. PARHON, O. A. 1, 298. La sediul nostru... s-a votat în unanimitate: nici un fel de tratative, v. ROM. martie 1971, 10. Adunarea electivă din Muntenia s-a pronunţat în unanimitate pentru alegerea ca domn a celui ce fusese desemnat şi în Moldova. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 42. După mult chin şi bătaie de cap... se hotărăsc în unanimitate a se lua acest lucru în comuna lor. snoava, in, 198. 4-Totalitate de persoane. România va putea urma... pre căile alese de unanimitatea concetăţenilor săi. RUSSO, S. 63. Un singur vot dat contra... anulează existenţa juridică, chiar de s-ar fi declarat unanimitatea poporului minus unul pentru el! MAIORESCU, CR. III, 89. Uniţi cu concluziunile luate de unanimitatea reprezentanţilor trimişi.., vom stărui (a. 1884). PLR I, 368. Unanimitatea poporului nevoiaş... se afunda văzând cu ochii. ARGHEZI, B. 146. Drama rămasă neobservată de către unanimitatea spectatorilor. CiOCULESCU, C. 84, cf. dex. ♦ Totalitate a voturilor obţinute de un singur candidat din partea tuturor alegătorilor. Zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile. CARAGIALE, O. VI, 153. - Şi: (rar) unanimită s.f. - Din fr. unanimité, lat. unanimitas, -atis. - Unanimité < it. unanimită. UNÂŢIE s.f. v. uniaţie. ÙN num. cârd., adj. nehot., pron. nehot. v. unu. UNĂCIUNE s.f. v. uniciune. UNĂTÂTE s.f. v. unitate. UNĂŢÎE s.f. v. uniaţie. ÙNCHE s.f. (Prin nord-vestul Munt. şi prin nord-estul Olt.) Mătuşă prin alianţă; termen de respect folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o mătuşă prin alianţă. Cf. H xi 234, tomescu, gl., alr i/ii h 167, ib. h 168/780, alrm i/ii h 234, ib. h 236/780, lexic reg. ii, 33, nalr - o ii mn 244, 484/901, 904, ib. mn 245, 484/911. 825 UNCHEŞ - 158 - UNCHI - Pl.: unche (nalr - O II MN 244, 481/901, 904, ib. 484/904) şi unchii (NALR - O II MN 244, 481/911, ib. 484/911). - Şi: unchie (pl. unchii) s.f. lexic REG. n, 33. - De la unchi. UNCHEŞ s.m. v. unchiaş. UNCHEŞEL s.m. 1. Diminutiv al lui unchi aş. Cf. unchiaş (2). Văzui de marginea unei gărliţi un uncheşel mic. GORJAN, h. ii, 61/3. Răspunde un uncheşel rotofei şi îndesat. AL LUPULUI, P. G. 104, cf. SCURTU, T. 137. Miluiţi-mă, măiculifă, Că mă bate uncheşelul Tot cu toiegelul. teodorescu, P. P. 132. Mătuşi, mătuşelelor, uncheşi, unche şeii or,... nu vă miraţi. ŞEZ. IV, 191. Foicică brebenel, Şi era d-un uncheşel. mateescu, B. 97, cf. GR. S. VI, 121. Foaie verde dediţel, Ascultaţi la uncheşel. CAF in, 380, cf. PASCU, C. 217. Am un uncheşel, îi curg maţele după el (Acul). PAMFILE, C. 15. Am doi uncheşei, Se trag de barbă amândoi (Pieptenii de lână), id. ib. 29. 2. (Bot.; prin Olt.) Chica-voinicului (Nigella damascena). BORZA, D. 116. -Pl: uncheşei. - Unchiaş + suf -el. UNCHEŞI vb. IV. Refl. (Prin nord-estul Olt.) A deveni unchiaş (2); a îmbătrâni. Cf. scurtu, T. 137, ciauşanu, v. 207. - Prez. ind.: uncheşesc. - V. unchiaş. UNÇHI s.m. 1. Frate al tatălui sau al mamei unei persoane, considerat în raport de rudenie cu nepoţii; soţ al surorii unuia dintre părinţi, considerat în raport de rudenie cu copiii acestora; văr al unuia dintre părinţi. Fata unchiu-mieu... mi-e vară premare. prav. LUCACI, 346/14. Unchiu (a. 1595). DERS. Scris-am zabisul meu la mâna u[n]chi-meu Pătru şi la văru-meu Tatul (cca 1600). cuv. d. bătr. i, 101/1. Scris-am eu... zapisul meu la mâna unchiu-meu......ca să ţie parte de moşie a tătâni- meu (a. 1600—1602). DOC. !. (XVI), 151. Se sculă de în Per sida, Kir cu unchiu-său Darie. MOXA, 351/1. Vădzându-l unchiu-său cu atite bunătăţi înfrămşat, îl hirotonisi de-l puse popă. varlaam, C. 386. El ia toată avearea unchi-său (a. 1650). GCRI, 144/30, cf. ST. LEX. 211 vl/15. Au prinsu pre unchiu-său Stefan (a. 1650-1675). GCR I, 190/18, cf. iorga, s. d. xxi, 260. Unchii lui, Cantacozineştii, sfetnici lui, nu l-au lăsat .să ie într-altă parte. NECULCE, L. 163, cf. ANON. car., man. GÖTT. 13. Către unchiul meu... a mă supune mă leg (a. 1783). IORGA, S. D. xii, 105. După ce au învins Ştefan III în anul trecut pre unchiul său Ştefan IV..., nu mult au vieţuit. ŞINCAI, HR. I, 219/35. Unchiul mieu... s-au silit să mă înveţe meşteşugul ţesutului. GOLESCU, S. 312, cf. lb. Sosind ea la vârsta legiuită, să aibă a se mărita cu Don Mighel, unchiul ei. AR (1829), 222/2. Unchiul dumitale te păzeşte,., cu atâta îngrijire. MOZAICUL (1839), 822/4. Unchiul meu a aflat legătura noastră şi e foarte mânios. NEGRUZZI, S. I, 19, cf. POLIZU- Ajunge la unchiu, cearcă a intra; Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte. ALEXANDRESCU, O. I, 231, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 299. Ieronim avea să caute... o scrisoare de la un. unchi al lui. EMINESCU, P. L. 78. Unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotariul. CREANGĂ, p. 105. Să mai mergi pe la unchiul d-tale, care... te iubeşte mult. CARAGIALE, O. II, 158, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 156, BARCIANU. Şi unchiul meu pe-atuncea mă iubea, pe când acum E pornit asupră-mi. DA VILA, v. v. 27, cf. JAHRESBER. viii, 182. Unul [dintre portrete] înfăţişa chipul senin al mă-sei, celait pe al lui unchiu-său. D. ZAMFIRESCU, î. 26. Iani Livaridi fu adus în ţară de un unchi al lui. SANDU-ALDEA, D. N. 10, Cf. ALEXI, W., TDRG. Căci, doar, chirigiu era şi tată-so, şi bâtî-so, şi unchi-so. CHIRIŢESCU, GR. 9, cf. DHLR I, 106. Revenirea atât de dorită la minister a unchiului a pus capăt răului lor trai. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 179. Eu am cunoscut pe cinci unchi şi cinci mătuşi. al LUPULUI, P. G. 9, cf. ŞĂINEANU, D. u., cade. I-a arătat... manuscrisele sanscrite din biblioteca unchiului său. M. eliade, m. 21. Am plecat de la unchiu-meu,... în casa căruia slujisem şapte ani. GALACTION, O. 76. Dacă m-ar fl lăsat unchiul Alexandru, eram acum voluntar. C. PEŢRESCU, î. I, 119. O dată cu noi aşteaptă şi... unchiul Petrică, om gras, cu mustăţi stufoase. SAHIA, N. 48. Doi unchi..., de care aveam să mă leg sufleteşte pe toată viaţa. VLASIU, A. p. 54. Unchiul se mândrea cu nepoţica şi o lua pretutindeni cu el. Bart, E. 39, cf. bl vi, 195, ib. viii, 161, PUŞCARIU, L. R. I, 48, ROSETTI, L. R. I, 70, SCRIBAN, D. Vărul Costache... feciorul de-al doilea al unchiului Neculai. CIPRIAN, S. I, 11. Alexei face cunoştinţă cu bunicul..., apoi cu unchii şi mătuşile. sadoveanu, e. 259. Din sat în sat, din zvon, din şoapte, Se ştie că şi-au rupt genunchii, Până la groapă, taţii, fraţii, unchii. ARGHEZI, S. II, 253. In convorbirea lui, expresiile „unchiu-meu", „mătuşă-mea”, „moşu-meu", „soră-mea” apăreau cu nota fanatismului. CĂLINESCU, E. O. Π, 79. Au instalat în salon pe unchiul sosit în ajun cu vaporul. v. rom. ianuarie, 1965, 11, cf. scurtu, t. 133, 329, 338, 340, L. ROM. 1970, 288, ΗΠ 119. Băiatul... sărută mana unchiu-său. snoava, iu, 161. Unchi-neu... s-o dus să ducă gunoi pe câmp. GRAIUL, II, 101, _cf. alri/π h 165, ib. h 166, alrm i/ii h 232, ib. h 233, alr sn v h 1 445, ALRM SN III h 1 180. Măi unchiule dumneata, De stătuşi, De mă-ntrebaşi, Adevărul spune-ţi-aş. balade, II, 29, cf. NALR — OII MN 244, 480. A murit un unic al mieu. T. DIAL. M. lj 41. Ziua bună ca să-mi ieu... De la unchi, de la mătuşă. I. A. POPESCU, O. 102. Nepoţică unchilor, cafiii, 67, cf. ALR - Τ Π h 225. După cum e unchiul, aşa şi nepotul ZANNE, p. IV, 674. <> (Cu determinări indicând linia rudeniei) Constantin voivod, cel despre mumă unchiul măriei tale. biblia (1688), [prefaţa] 5/36. Viind de la Olimb, unchiul ei de tată... o văzu măritată. mineiul (1776), 180rl/18. îi era unchi de pe mumă (căci era văr primare cu mumă-sa). ŞINCAI, HR. II, 27/34, cf. drlu. Nu se putea căsători... fără de voia unchilor lui despre tată-său sau despre mumă-sa. REGUL. ORG. 260/3. Neică Dincă, unchiul, frate bun cu taica flăcăului nostru. CARAGIALE, O. I, 221. Dumitru, tânărul unchi dinspre mamă. CĂLINESCU, C. O. 252. *0* (învechit şi regional) Unchi adevărat = fratele tatălui sau al mamei (în raport de rudenie cu nepoţii); unchi mare. Unchi adevărat se cheamă fratele tătâne-mieu sau al mâni-mea. ap. TDRG, cf. CADE, L. ROM. 1965, 444, scurtu, T. 136. RETEGANUL, ap. Cade. (învechit şi regional) Unchi mare = a) fratele tatălui sau al mamei 829 UNCHIAŞ - 159 — UNCHIAŞ (în raport de rudenie cu nepoţii); unchi adevărat. Fratele maiceei meale îmi iaste unchi mare. prav. lucaci, 292/2, cf. prav. gov., ap. cade, ddrf, tdrg, l. rom. 1965, 444, scurtu, T. 136, alr - t ii h 225/384; b) fratele bunicului sau al bunicii (în raport de rudenie cu nepoţii). Cf. drlu, poen-aar. - hill, v. i, 768'/10, DDRF, TDRG, L. ROM. 1965, 443, SCURTU, T. 136. Unchi mic = a) (învechit şi regional) vărul tatălui sau al mamei (în raport de rudenie cu nepoţii). Vărul premare al maicii mele iaste-mi unchi mic. prav. GOV., ap. CADE, cf. DDRF, TDRG, L. ROM. 1965, 444. Unchi mici sunt verii mari ai părinţilor cuiva. ap. SCURTU, T. 136; b) (învechit, rar) văr primar. Nepoţii de frate a tătâne-miu sau a mâne-mea îmi iaste unchi mic. PRAV. LUCACI, 292/13. 2. (învechit şi popular) Termen de respect folosit de cineva când se adresează unei persoane (mai) în vârstă; (regional) uică (2). V. bade, moş (I 2), n e n e (4). O, unche, eşti cuprins într-atâta înşelăciune. DOSOFTEI, V. S. septembrie 5732. Unchiule, spune-mi cine-i cetatea aceasta... - Ierusalimul iaste, fiiule. id. ib. noiembrie 106719. D[u]mnezeu cu tine, unchiule! ţichindeal, F. 348/5. [împăratul] a zis solului: - Ascultă-mă, unchiule, pe unde ai venit, pe acolo să te duci îndată-napoi. caragiale, O. II, 289. Unii [copii] întindeau o mână: -Mă, unchiule, dă-mi un ban! SADOVEANU, O. XV, 98. Ce nevoie ai de chef, ca să te apropii de e/e, unchiule? îl întrebă... oacheşa cârnă, care nu era chiar nepoţică. CAMIL PETRESCU, O. II, 55, cf. SCURTU, T. 134, alr i/ii h 202, alrm i/ii h 285, folc. olt. - munt. i, 469, nalr - o ii h 153, alr - Μ I h 232/234, alr - t ii h 228, ib. h 218/404. - Pl.: unchi. - Voc.: unchiule şi (învechit şi regional) unche. — Lat. avunculus. UNCHIAŞ s.m. 1. (Maram., nord-vestul Mold., Transilv. şi prin Munt.) Frate al tatălui sau al mamei unei persoane ori soţ al surorii unuia dintre părinţi, considerat în raport de rudenie cu nepoţii. V. unchi (1). Cf. prav. lucaci, 363/16, cuv. D. bătr. i, 173/7. Deaca crescu Mihail şi veni în vârstă, el lipi pre lângă el... şi uncheaşu, frate mâne-sa. MOXA, 387/22. Au cumpărat jupânul Nedelco... cât au vândut uncheşul nostru (a. 1640). BUL. COM. IST. v, 192. Aceşti bani să-i dau unchiaşului. KOTZEBUE, U. 47 12, cf. DRLU, LB, ISER, POLIZU, LM. Se roagă aceşti fii La fraţi şi la surioare, La veri şi la verişoare La uncheşi şi la mătuşi. MARIAN, NU. 578, cf. PHILIPPIDE, P. 213. Cel mai bătrân între fraţii tatei era unchieşul Ioniţă. SBIERA, F. S. 7. Da nici uncheşul copilei n-a avut moarte bună. PAMFILE, COM, 47, cf. DHLR I, 362. Mi-a spus uncheşul Mihu că tata zace mort. sadoveanu, O. v, 567, cf. bl vi, 195, SCRIBAN, D., BUL. FIL. X, 148, BL ΧΙΠ, 121, L. ROM. 1960, nr. 3, 79, scurtu, T. 136, alr i/ii h 165, ib. h 166, alrm i/ii h 232, ib. h 233, alr sn v h 1 445, alrm sn iii h 1 180, a v 15, t. dial. b. N. 354, alr - t ii h 225. ♦ (învechit şi regional) Fratele bunicului sau al bunicii. Cf. lb, iser, pontbriant, d., a v 15. ♦ (învechit şi regional) Bunic. V. m o ş (I 1). Cf. lb, pontbriant, d., gl. olt. ♦ (Rar) Ascendent mai îndepărtat; înaintaş, strămoş. V. moş (I 1). N-aş fi înclinat să cred că uncheşii aceştia de demult ai noştri ar fi fost mai viteji decât alte popoare, sadoveanu, O. xii, 23.3- Fostu-au şi uncheşii tăi în slujba Domniei? id. ib. XIII, 902. 2. (Popular) Bărbat în vârstă; bătrân, moş (I 2), moşneag (I 1); termen de respect folosit de cineva când se adresează sau când vorbeşte despre o persoană (mult mai) în vârstă. Mi s-au făcut plată... denaintea unchiaşului Bălan Bârdea de Bosinceşti (a. 1637). arhiva, II, 380/3. Stroe pârcălabul şi unchiiaşul Radu Şchiopul (a. 1671). IORGA, S. D. VII, 28. Eu Stanciu u[n]chiaşu, isprănicelu ot Şchei (a. 1792). id. ib. XIV, 135. împărtăşeşte-mi taina, se ruga tânărul om... - Nu e nici o taină, răspunse unchiaşul. MOZAICUL (1839), 855/23. Se vor osebi numai văduvele şi unchiaşii. REGUL. ORG. 34/27, cf. LB, ISER. Trei unchieşi se afla în mijlocul bătăturei. pelimon, I. 9/1, cf. pontbriant, D. Grăieşte, uncheşule,... nu te sfii. ALECSANDRI, τ. 1 350. Un biet unchiaş bătrân se apropie încetinel de porţile cetăţii. ODOBESCU, S. ni, 274. Dracul... începe a-şi purta codiţa cea bârligată pe la nasul unchiaşului. CREANGĂ, P. 53. A fost odată un unchiaş. caragiale, o. iv, 367. Procletul de unchiaş se înfăţişă într-o seară Alcmenei. ISPIRESCU, U. 16, Să făcea că mergeam pe un drum tăiat într-un mal... înaintea mea un unchiaş cu barba până-n pământ, delavrancea, Ο. II, 371. Te înşeli, uncheşule, zise el, eşti încă tare şi sănătos. I. NEGRUZZI, s. III, 255, cf. ddrf, barcianu, jahresber. viii, 200. Haidem sus, nepoată, să privim la horă, că de unchiaşul sfătos fug şi babele. D. ZAMFIRESCU, î. 167, cf. ALEXI, W., TDRG. Zadarnic glumeşti dumneata, uncheşule,... Irimie o să aibă parte de o căsătorie bună. AGÂRBICEANU, S. 68. La biserică nu veneau decât babe şi unchiaşi. LUNGIANU, CL. 63. Afurisitul de unchiaş îşi uitase de poveste şi pufăia înainte. AL LUPULUI, P. G. 28, cf. DIACONU, vr. LIII, Şăineanu, D. U. E un prematur unchiaş, sfătos, esenţial, patriarhal. LOVINESCU, S. I, 62. Moş Pintilie unde este? - Bată-l gâlcile de unchiaş! GALACTION, O. 41. Unchiaşul cu mâinile aspre şi noduroase ca sălciile de pe mal. I. BOTEZ, B. I, 154. Un unchiaş... înaintă cu mersul frânt de munci grele. BRĂESCU, O. A. II, 392. „Brava isteţule!"... aşa mi-a strigat uncheşul. POPA, B. 95. De ce nu cruţăm copiii, femeile şi uncheşii?... Pentru că nu cruţăm pe nimeni! VISSARION, B. 333. Avea unchiaşul biet o fată, dar baba rea o izgoni. VOICULESCU, POEZII, I, 4. Cine te-a învăţat lucrul acesta, Nicolae? - M-a învăţat un unchiaş bătrân de la noi. SADOVEANU, O. IX, 463. Ispirescu povesteşte ca un unchiaş sfitos. PUŞCARIU, L. R. I, 384, cf. SCRIBAN, D. Unchiaşul călare trecând, pe măgar, Dădu de-o păşune. ARGHEZI, S. V, 59. Se înălţă în vârful sandalelor, ca s-o poată săruta unchiaşul pe frunte, v. ROM. februarie 1954, 110. Erau doi uncheşi, cu straie albe de dimie. sorescu, L. L. ii, 20, cf. scurtu, T. 3. Unchiaşul s-a suit într-o richită să taie o creangă, v. ROM. februarie 1969, 10, cf. GHEŢIE, B. D. 615, SNOAVA, IV, 18. De, mă, unchiaşule, Ce să fac? TEODORESCU, P. P. 131. Băiatul nostru... se întâlneşte pă drum c-un unchiaş bătrân. ŞEZ. vii, 50. Babo! ni-a furat găinili! - Taci din gură, uncheş. GRAIUL, I, 266. Când ajunse acasă, găsi un unchiaş, care era tatu-său şi pe care nu-l cunoscu. I. CR. I, 83. La noi ■ turcul toacă, Baba joacă, Uncheşii se-nsoară. pamfile, B. 26, cf. alr i/ii h 153, ib. h 202, 830 UNCHIE1 -160- UNCIE alrm i/ii h 214, ib. h 273, ib. h 285, alr - m i h 184, ib. h 232/229. Au tu mi-ai văzut Şi mi-ai cunoscut Pe tăicuţu meu, Un unchiaş bătrân? FOLC. OLT. - munt. ii, .110. Ar hi fost un om bătrân şi-o femeie, şi-a avut o fată şi-un băiat. Ce meserie-avea ăl unchiaş? O. bârlea, a. P. I, 159, cf. NALR - O II h 153. Dăm d-um biet dă unJcaş cu doo vac. T. dial. M. I, 30. Era odată o babă şi un uncheş. caf iii, 397, cf. t. dial. b. n. 354, alr - τ n h 228. Un unchiaş ce e bătrân tare, Poartă dracii pe spinare (Ariciul). GOROVEI, C. 17. Am doi uncheşi: se trag de barbă amândoi (Pieptenii de lână). GOROVEI, C. 288. <> (Ga epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) împărăteasa... văzu alergând un unchiaş de păianjen, gros, ça o boabă de chihlimbar, arghezi, S. vn, 95. -0· (în construcţia) (De-a) baba şi uncheşul = a) (prin Bucov.) datină de Anul Nou în care o pereche de flăcăi, deghizaţi unul în chip de moşneag ghebos, altul în chip de babă gătită şi sulimenită, întovărăşesc cetele de urători. V. b r e z a i e, capră,malancă (1), t u r c ă1 (1). Cf. pamfile, j. iii, 2; b) (prin Mold.) numele unor jocuri care se obişnuiesc la priveghi. V. şi b ab ă. id. ib. I, 2. în...jud. Tecuciului, se joacă la priveghi „de-a baba şi unchiaşul... id. ib. ii, 2. + (Regional) Personaj la irozi (pamfile, cr. 160) sau la brezaie (alr ii/i h 212/762). ♦ (Regional; în opoziţie cu m ă t u ş ă) Moş (II 6) (Strehaia). Cf. alr SN iv h 1 166/848, alrm sn iii h 987/848. -Pl.: unchiaşi. - Şi: (învechit şi regional) unchâş, unchiăş s.m. - Unchi + suf. -aş. ÜNCHIE1 s.f. v. unche. ÙNCHIE2 s.f. v. uncie. UNCHIEŞ s.m. v. unchiaş. UNCHIOÂIE s.f. 1. (în sudul Crişanei şi vestul Transilv.) Mătuşă prin alianţă; termen de respect folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o mătuşă prin alianţă. Eu mi-s, Mitru, unchioaie Valerie. Τ. POPOVICI, se. 64, cf. SCURTU, t. 137, cl 1968, 147, alr i/ii h 168, alrm i/ii h 236, alr - τ n h 226. ♦ Termen cu care o femeie se adresează nepoţilor ei sau unei persoane mai tinere pentru a marca un raport de familiaritate sau de simpatie. Uită, dragu unlciQii: ce-a făcut... oare d'e vă merje bine-amu? o. BÂRLEA, A. P. II, 467. 2. (Regional) Termen de respect folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă. V. lele, mătuşă (2), unche. Cf. scl 1955, 134, SCURTU, T. 137, ALR I/II h 203/87, alrm i/ii h 286/87, alr—τ ii.mn 288, 482/351. - P\.: unchioi şi unchioaie (com. din TINCA- SALONTA). - Unchi + suf. -oaie. UNCHIŞ0R s.m. Diminutiv al lui unchi (2); unchiuleţ, unchiulică, unchiuşor, unchiuţ. Cf. polizu. Dragul meu unchişor. ALECSANDRI, O. P. 305, cf. tdrg, SCL 1955, 144, SCURTU, T.137, SCL 1970, 335. Unchişori şi verişori... parte să luaţi La al meu ospăţ. I. A. popescu, O. 104. - Pl.: unchişori. - Unchi + suf. -işor. UNCHIULEÂSĂ s.f. (Prin Munt.) Termen folosit pentru a vorbi cu (sau despre) sora tatălui. V. m ă t u ş ă (1). Cf. SCURTU, τ. 137, cl 1968, 147, lexic reg. 88, nalr-O ii mn244, 481/910, ib. mn245, 484/910. -Pl.: unchiulese. - Unchi + suf. -uleasă. UNCHIULEŢ s.m. (Rar) Unchişor. Com. din TROIANU - ROŞIORI DE VEDE. - Pl.: unchiuleţi. - Unchi + suf. -uleţ. UNCHIULICĂ s.m. (Rar) Unchişor. Unchiule, unchiulică, ascultă: eşti bătrân, ostenit,... n-ai timp de perdut. alecsandri, T. 807, cf. tdrg, scurtu, τ. 137. - Unchi + suf. -ulică. UNCHIUŞOR s.m. (Rar) Unchişor. Cf. tdrg, cade, scl 1955, 144, scurtu, t. 137. - Pl.: unchiuşori. - Unchi + suf. -uşor. UNCHIUŢ s.m. (Prin vestul Transilv.) Unchişor. Cf. scl 1955, 144, scurtu, T. 137. - PL: unchiufi. - Unchi + suf. -uţ. UNCIÀL, -Ă adj. (în sintagmele) Literă uncială sau caracter uncial (mai ales la pl.; şi substantivat) = literă majusculă derivată din litera romană capitală, de care diferă prin rotunjirea formelor şi prin modificarea proporţiilor şi care se întrebuinţa în inscripţii şi manuscrise. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 2632/l, GHEŢIE, R. m., BARCIANU, ALEXI, W., ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., ltr2, DL, DM. Literele unciale, frontispiciile şi figurile eliptice ale textelor... îi produceau o plăcere dureroasă. BARBU, PRINC. .101, cf. DEX, DN3. Scriere uncială (şi substantivat) = scriere cu litere unciale. Vom şti ce fel de scriere se întrebuinţa acolo: unciala, semiunciala sau cursiva, bul. com. ist. I, 105, Cf. DM, DEX, DN3. - Pronunţat: -ci-al. - PL: unciali, -e. - Şi: (învechit) unziăle s.f. pl. v. molin, v. t. 65. - Din laţ. uncialis, fr. oncial. UNCIE s.f. Veche unitate de măsură pentru greutăţi (folosită şi astăzi în Anglia), a cărei valoare a variat între circa 28 şi 35 de grame; (învechit) unghie2. Cf. COREEA, d. 308vl/38. A şasea parte a unţiei. id., în DLRV. Se ameastecă o uncie de prav de gândaci de turbare,... cu patru uncii de olei de in,... se pune la oaia cea vărsată. ECONOMIA, 95/5. Urechea inimii cea stângă cuprinde ca două unţe de sânge. CALENDARIU (1814), 104/24. Se sloboade calului..., în mici porţii, 8 sau 10 unţii de sânge. ib. 164/11, cf. drlu. Fără întârziere să ia ceva să verse, adecă 3 grame de tartar emetic şi o unchie şi jumătate de apă lămurită. CR (1829), 74!/18. Acestea amestecându-se şi topindu-se în: apă de izmă, nouă unţie. EPISCUPESCU, PRACTICA, 180/15, cf. NEGULICI. 842 UNCIFORM -161- UNGROP Lasă să stea cincisprezece zile, la soare, într-o butelcă astupată bine, 1Ά uncie de coajă uscată de portucală cu doi funţi de rachiu. MAN. SĂNĂT. 45/11, cf. POLIZU. Să iei de la spiţărie câteva unţii [de substanţă chimică] în prafuri. CUPARENCU, V. 46/11. Să se puie în apă pulbere... (sălitră) 3, 4 unţi. id. ib. 14/11, cf. PROT. - POP., N. D. Cu una uncie de aur estins ca frunza, se poate auri un fir de drot de 25 mile lung. F (1875), 350, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Măsuri englezeşti de greutate:... 1 uncie are 28,35 grame. IONESCU-MUSCEL, FIL. 42, cf. DEX, DN3. Până ţese-un cot dă pânză, Mâncă şapte unţi dă brânză. GR. S. IV, 334, ib. v, 46. *\> Uncie comercială = unitate de măsură egală cu 28,34953 g. Cf. M. D. enc. Uncie monetară = unitate de măsură pentru metale preţioase egală cu 31,103479 g. Cf. M. D. enc. ♦ (învechit) A douăsprezecea parte din ceva. Averea sa să o facă 24părţi sau 36părţi... părţile din moştenire să numesc uncia 1 din 12. pravila (1814), 144/25, cf. DRLU. ♦ F i g. Cantitate foarte mică. Cf. şăineanu, d. u. O uncie de vanitate, scriban, d. - Pronunţat: -ci-e şi (rar) -cie. - Pl.: uncii. - Şi: (învechit) unţie (pl. şi unţie), unţă (pl. unţe şi unţi), unchie s.f. - Din lat. uncia, germ. Unze. UNCIFORM, -Ă adj. (Anat.) în formă de cârlig, de gheară, dn3, cf. D. med. -Pl.: unciformi, -e. - Din fr. unciforme. UNCINÂT, -Ă adj. (Bot.) Care este prevăzut cu un cârlig; recurbat la vârf. Stilul, la mijloc, unçinato-articulat. GRECESCU, fl. 201, cf. dn3, d. med., m. d. enc. -PL: uncinaţi, -te. - Din lat. uncinatus. UNCROP s.n. 1. (învechit şi regional) Apă caldă; (şi cu determinările „fierbinte”, „clocotit”) apă fierbinte sau care clocoteşte; s p e c. (regional) apa cu care se opăresc rufele şi vasele sau în care se fierb rufele. Diaconul să ţie cu mâna stângă sf[â]ntul potiri, să bage uncropul cât să fie destul. CORESI, LIT. 3876. Voiu deşchide şepte ceruri şi voiu ploa spre voi piatră ardzându şi ucrop. IEUD, 223/2. în trei zile, udându-l cu uncrop şi cu unt, de-abia-l dezbrăcară. varlaam, C. 352. Ş-au turnat pregiur dânsul uncrop fierbinte. dosoftei, v. s. noiembrie 12875. De bătrân, dinţi în gură n-ave. Dimineaţa îi înclie..., iar sara îi desclie cu încrop şi-i pune pe masă. NECULCE, L. 86, cf. LB. Verdeţile le taie bucăţi mari şi le pune într-o tingire cu unt,... toarnă deasupra lor uncrop. MANOLACHE DRĂGHICI, R. 15/23, cf. POLIZU. Se culeg şi se pun într-o căldare cu uncrop. I. IONESCU, M. 376, cf. gheţie, R. M. Caşul se taie în falii subţiri şi aceste se pun să se moaie în uncrop. I. IONESCU, d. 403, cf. cihac, ii, 375, COSTINESCU. Atunci vine şi împăratul, cu o mulţime de oameni, cu cazmale ascuţite şi cu cazane pline cu uncrop. CREANGĂ, p. 256. Aşeză ceaunul cu apă la foc; Spirea alese vreo trei pitici, îi curăţi şi-i aruncă în uncrop. CONTEMPORANUL, VI,, 25, cf. REV. CRIT. I, 198, DDRF, PHILIPPIDE, P. 107. în casă să mai află... o albie... pentru a să pune în ea chimeşile când să toarnă pre ele uncropul (apa fiartă), liuba - IANA, M. 100. Unii uncropul aduc în căldări ce de clocot revarsă Apele lor. COŞBUC, AE. 110, cf. JAHRESBER. v, 139. Oalele se opăresc cu uncrop (apă clocotită), damé, T. 31, cf. BARCIANU, alexi, w. Imensa căldare îşi fierbea lichidul în clocote, clăbuci ca deasupra unui uncrop forfoteau ridicându-se. ANGHEL, PR. 72, cf. TDRG. Peste tărâţe se toarnă apă clocotită, mestecăndu-se în putină cu un băţ ori de câte ori se toarnă uncrop. PAMFILE, I. c. 192. Când torturile ies albe şi frumoase, se mai moaie o dată în uncrop (apă fierbinte), pamfile - LUPESCU, CROM. 171, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Se aţineau muierile cu uncrop şi cu tăciuni aprinşi, sadoveanu, o. IX, 286, cf. SCRIBAN, D. Dacă mai vii, te opăresc cu uncrop... M-ai auzit? CAMILAR, N. II, 138, cf. DEX. Şi m-a pune la zolit în uncropul clocotit. POP., în F (1874), 105. Au turnat acel uncrop peste dânsele... şi le-au opărit. SBIERA, P. 209. O oală de uncrop ce fierbea la foc. SEVASTOS, P. 42. Să spui mămuţii aşa: Să-mi trimată■ cămaşa... Frumuşel că mi-oi spăla-o; Nici cu apă, nici c-uncrop,... Numai cu lacrimă de om. MARIAN, î. 68. Se toarnă oala ca uncrop, iar bolnavul se pune cu gura în aburii ce ies din strachină. ŞEZ. II, 21, ib. V, 53. Puneţi o căldare mare de uncrop la foc. SNOAVA, I, 55, cf. ŢIPLEA, P. P. 118. Când o suflat iarî s-o înserbântat [laptele] aşî di tare ca uncrop. GRAIUL, I, 520, cf. GR. BAN. Dacă i se face cuiva sugel la deget, se zice că e bine să vâre degetul degrabă în uncrop clocotit. GOROVEI, CR. 95, com. din zagra - năsăud, din straja - rădăuţi şi din DRAGOMIREŞTI — vişeul DE SUS. Opărirea muşinoaielor şi cuiburilor cu uncrop. CHEST. vi 14/3, cf. ALR I 421/214, 348, 351, 355, 361, 370, 375, 378, 387, 402, 418, 424, 518, 554, alr ii 3 368/4, 365, 399, 463, ib. 3 369/353, ib. 4 147/414. Şaica în care fierbe uncropu. alr sn iv h 1 225/386, cf. A v 15, 16, 20, 31, 35, vi 4, 33. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Arunc uncrop de apă. Com. din dragomireşti - vişeul de sus. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Apă încrop. POLIZU, 583, cf. ALEXI, W., alr - m ii h 534. ❖ E x p r. A da în crop (sau în cropi) = a începe să fiarbă, a da în clocot. Spânul făcu foc mare... şi puse apa să dea în crop, după aceea se apucă de turtă. ISPIRESCU, ap. TDRG. Săpunul... se pune din nou în leşie şi se dă în crop, un clocot, în care timp i se mai adauge încă un pumn de sare. PAMFILE, I. C. 61. Să facă turtă... dete oala-n cropi, puse-n căpistere [peste păsat], I. CR. iv, 197. + F i g. Clocot; învolburare; tumult1 (1). Voinţa rece nu se-mpacă Cu-al sângelui vioi uncrop. LESNEA, P. E. 84. 2. (Prin Mold., Munt. şi Dobr.) Băutură alcoolică fierbinte care se serveşte la ospăţul de la casa mirelui a doua zi după cununie; p. e x t. ospăţul şi datinile din această zi. V. t e r f ă r i e. în unele părţi ale Moldovei se zice că umblă cu ostropeţul... poftind oamenii pe seară la oncrop. SEVASTOS, N. 316. In ziua de uncrop, Chirică zice lui Ipate: - Stăpâne, ia, acum a venit vremea. CREANGĂ, P. 170. Uncropul urmează totdeauna a doua zi după masa mare. marian, nu. 695. Fiecare este dătoriu de-a cânta câte un cântec... când îi vine rândul să bea uncropul, adică partea sa de rachiu sau vin fiert. id. ib. 718. O datină de la nunta românească, în 845 UNCROPEALĂ -162- UNDA Transilvania se numeşte terfari..., în Moldova se zice uncrop sau încrop. REV. CRIT. I, 193, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, DR. IV, 782, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. La „uncrop”... se punea cârpa miresei. PAVEL, P. M. 20. Că la noi sânt cununii, Şi sărim în hop şi-n trop, Că e ziua de uncrop. ALECSANDRI, P. P. 384, cf. H ii 82, iii 20, iv 90, ix 158, x 506, xiv 378, şez. v, 168. Az o fost duminecă, cum e mâne luni era uncrop, vinea părinţâi fetii la ai fisorului. GRAIUL, I, 423, cf. A V 34, T. DIAL. D. 843, CAF xb 114. <> E x p r. A ieşi cu uncropul = (despre nuntaşi) a se ridica de la masa care se face, a doua zi după nuntă, la casa mirelui, părăsind petrecerea însoţiţi de gazde, cu sticlele pline în mână, pentru a o continua la cârciumă, unde se bea rachiu fiert. Cf. CREANGĂ, GL. A două zi, la mire acasă, fac masa cea mare... La sfârşit,... ies cu „uncropu". ŞEZ. IX, 78. + (Regional; şi în sintagma cântec de uncrop, ŞĂINEANU, d. u.) Nume dat cântecului care însoţeşte petrecerea de luni, a doua zi după nuntă. Cf. cade, scriban, d., ALECSANDRI, P. P. 384. Sâmbătă-l Logodea, Duminică-l Şi nuntea, Luni uncropul Că-i cânta. TEODORESCU, P. P. 616. ♦ (Prin Mold.) Petrecere care se face la cârciumă, imediat după terminarea nunţii şi care este plătită de mire sau de nun. V. pripoi1. Cf. CAF x,, 115. ♦ (Regional) Ciorbă fierbinte preparată cu borş care se serveşte la ospăţul de la casa mirelui, a doua zi după cununie. Aduc bucătăriţele... uncropul, adică borşul, care clocoteşte de fierbinte ce este. marian, nu. 717. - Pl.: uncropuri. - Şi: (învechit şi regional) încrôp s.n., (învechit) ucrôp, îmbrôc (lb, polizu) s.n. şi (rar) s.m., (regional) ungrôp (τ. dial. d. 843), oncrôp, ôcrop (alr 1421/355), crop, ocrôb (alr i 421/667) s.n. - Din slavonul ογκροπτ», ucr. yicpin, yicpony. - Crop: prin falsă analiză. UNCROPEÂLĂ s.f. (Rar) Senzaţie de căldură; moleşeală (1), toropeală (1). Ţi-s dragă? - Da! îi răspunse el închizând pleoapele, învăluit în coşul pieptului de o uncropeală dulce. SADOVEANU, O. XIII, 190. Pietrele morii umblau domol, pe faină, c-un zgomot monoton care mi-a trezit... un fel de uncropeală de lene şi de somn. V. ROM. decembrie 1960, 55, cf. dl, DM, DEX. -Pl.: uncropeli. - Uncropi + suf. -eală. UNCROPÉL s.n. (Prin Bucov.) Diminutiv al lui uncrop (1). Se moaie în urtcropel (apă călduţă) şi apoi se lipeşte. MARIAN, INS. 215, cf. CADE, dl, DM, DEX. -PL: uncropele. - Uncrop + suf. -el. UNCROPI vb. IV v. încropi. UNCROPÎT, -Ă adj. v. încropit. UNCTUÔS, -OÂSĂ adj. = (învechit) onctuos. Cf. PONTBRIANT, D. UNCTUOZITÂTE s.f. v. onctuozitate. UNCŢIUNE s.f. (Livresc) 1. Ungere. Cf. pontbriant, D., BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. 2. Miruire. Cf. barcianu, alexi, w. 3. Blândeţe în gesturi, în cuvinte, care dovedeşte pietate şi care îndeamnă la pietate. Cf. pontbriant, d., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. - Pronunţat: -ţi-u-, - Şi: oncţiune s.f. DN3. - Din lat. unctio, fr. onction. UND vb. I. I n t r a n z. 1. (Despre ape curgătoare sau stătătoare) A se mişca în valuri; a face unde (11), a undui1. Curseră ape şi izvoarele împlură-se de ape (undând apătoşarăD). PSALT. 157, cf. ANON. CAR., KLEIN, D. 445, DRLU, LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Cutreierată, apa jur împrejur undi. I. barbu, J. S. 121, cf. CL 1978, 36. <> (Prin analogie) Mantia sa... împodobită cu mătăsării unda de după umerii săi. MOZAICUL (1839), 754/1. (Tranz. f a c t.) S-or veseli secerătorii De zăpodii ce vor unda grâne Şi toţi vor cânta sătui de pâine, dosoftei, ps. 208/15, cf. polizu. 0 adiere căldicică abia.mişca vlăstarele subţiri şi unda uşurel semănăturile verzi din depărtare. DELAVRANCEA, ap. CADE. Refl. pas. Se undează cărnafii groşi. Com. din ZAGRA - NĂSĂUD. Zarzăre, prune,... după ce s-au undit..., se pun la uscat. TOMESCU, GL., Cf. CHEST. VIII, 41/7. 3. (învechit; rar) A ieşi, a se ridica la suprafaţă; a pluti (1). Şi coperi apa dodeitorii lor, urul de ei nu scăpă (undi C2). PSALT. 224. - Prez. ind.: undez şi (învechit) und (molnar, d. 296/20, klein, D. 445, lb, iser, barcianu). - Şi undi vb. IV, (învechit) undezä vb. I. - Lat. undare. Cf. şi u n d ă. - Undeza: refăcut de la prez. ind. undez. UNDAMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea lungimilor de undă (III). Cf. IORDAN, L. R. A. 228. La partea din spate a reflectorului se găseşte aşezat un undametru. ENC. TEHN. I, 134, cf. LTR2, dex, dn3, v. BREBAN, D. G. -PL: undametre. - Şi: ondométru s.n. DN3. - Din fr. ondemètre (după undă). UNDARE s.f. (Atestat prima dată la 1560, cf. scl 1974, 155) Faptul de a unda. 1. Mişcare a valurilor; unduire, legănare. Cf. u n d a (1). Cf. DRLU, LB, ISER, PONTBRIANT, D., POLIZU, barcianu, alexi, w. ♦ (învechit, rar) Izbire uşoară a valurilor; freamătul undelor (11). Cf. pontbriant, d. ♦ F i g. Izvorâre; ivire. Te-ai întrebat vrodată din ce undire-nceată De lacrimi tăinuite se naşte un izvor? vlahuţă, O. A. I, 58. înfricoşata arătare, pe care maica Rahila o aştepta, se zămisli sub larga undire a dimineţii! GALACTION, O. 322. ♦ (învechit, rar) Inundaţie. Cf. pontbriant, d., barcianu. 2. Fierbere, clocot. Cf. u n d a (2). Cf. klein, d. 445, BARCIANU, ALEXI, W. <> F i g. Scuturare şi zmăcitură şi undezare şi frângerea inimii. BIBLIA (1688), 6002/48. -PL: undări. - Şi: undire, (învechit) undezăre s.f. - V. unda. UNDĂT, -Ă adj. (învechit şi regional) Care undează (2); clocotit. Vinul... nu numai căci s-au fost stricat, ce încă de atocma cu apa undezată înfierbântându-să, să nu fie putut bea. CANTEMIR, HR. 141. Frunză de pelin alb se opăreşte cu oţet undezat şi se leagă la cap. GRiGORiu-RiGO, M. p. I, 63, cf. DR. i, 459. ♦ (Regional) Care a fiert puţin; opărit (1). Fasole undată. Com. din PARVA-NĂSĂUD. - PL: undaţi, -te. - Şi: (învechit) undezât, -ă adj. - V. unda. UNDA s.f. I. 1. Masă de apă care face o mişcare ritmică, de ridicare şi de coborâre (dând impresia că se deplasează) (v. val1 1, t a 1 a z); p. e x t. apa mării; apă curgătoare sau stătătoare; p. r e s t r. suprafaţa apei. Cela ce se găndeaşte aseamănră-se undeei măriei, de vântu lepădată şi vânturându-se. COD. VOR2. 55711. Tu vlă-deşti cu ţirutul măriei, turburatul undelor (valurilorD). PSALT. 182. Toate chinurele măriei neudaţi şi fără de frică tocmeaşte-ne a treace... şi undele domoleaşte-le. CORESI, EV. 66. Ingroşară-se şi unde de pre mijloc de mare. id., PS. SL.-ROM. 608/18. Fughind eghipteanii, curseră apele înaintea lor şi... Domnedzeu înecă-i în mijloc de unde. PO 227/5. Valuri cumplite a mărei ce să aspumă într-undele sale (ante 1618). GCR I, 49/39. Să scorni vihor de vânt mare; iară undele întră în corabie, atâta cât mai să împlea corabiia (a. 1648). id. ib. 128/27. Corabiia era pre mijlocul mării, învăluindu-să de unde: că le era vântul împrotivă. N. TEST. (1648), 19734. Cându-şi pornesc măniia cu unde Asupră-ne-n pohoi să ne-afunde. DOSOFTEI, PS. 438/5, cf. ANON. CAR. Care au scăpat cu fuga pănă la Dunăre, acolo i-au agiuns românii... şi mai pre toţi sau i-au tăiat sau i-au înecat în undă. ŞINCAI, HR. II, 60/7, cf. DRLU, LB. Neamul omenesc trece ca şi undele unui râu repede. PLEŞOIANU, T. IV, 12/22. Sângele rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ţine Sufletul iernii cel amorţit. HELIADE, O. I, 78* S-a întâmplat să se înece o corabie şi, între sfarămăturile ce undele aduseseră lângă ţărmuri, sălbaticii găsiră un pendul. CR (1832), 2942/39. Pentru ce nu m-a lăsat... să fiu o undă a vreunui rău sau o floare de câmp? MARCOVICI, C. 117/10. Cu aşea sălbătăciune s-au turbat marea, încât undele ei să înălţa ca nişte case. DRÄGHICI, R. 9/18. Unda curge mai voioasă, limpede şi mai curată In acel râu. ASACHI, S. L. I, 146. Fraţi de dincolo de Milcov, peste undele lui vă întindem braţele (a. 1848). PLR I, 118, cf. STAMATI, D. A infectat toate fontânele... şi funestele lor unde nu mai aduc decât boale şi moarte. PÂCLEANU, I. II, 59/11, cf. POLIZU. Apele Oltului... le văzui curgând ca nişte unde de argint. PELIMON, I. 105/24. Undele gârlei ce curgea prin cetate Era atât de negre ş-atât de-ntunecate, încât nu putea omul nici umbra a-şi vedea. ALEXANDRESCU, .0. I, 200, cf. PONTBRIANT, D. Unda muge, vântul geme. HASDEU, R. V. 152. Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urmă clocoti,... Iară-n urmă, liniştită, Dulce unda-şi alina. ALECSANDRI, P. I, 13, cf. CIHAC, I, 299. Unda se despică, geme cu turbare; Valurile albe cresc şi se topesc. BOLINTINEANU, O. 109. Răul sfânt ne povesteşte cu-ale undelor lui gure De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure. EMINESCU, O. I, 44. Tibrul curge jelnic cu undele cernite. CARAGIALE, O. VI, 335. Zile-ntregi stau singuratic Şi ascult şoaptele undei, dus cu gândurile-n cer. MACEDONSKI, O. I, 238. Este Jiul... care-şi goneşte undele limpezi peste şesurile Olteniei. vlahuţă, r. p. 18, cf. barcianu, alexi, w. Bătrâne Olt! cu buza arsă Iţi sărutăm unda căruntă. GOGA, P. 15. Pârâului se tânguieşte-o floare: Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. CERNA, P. 92, cf. TDRG. Ca un sol primăvăratec, ca un glas încet de undă. Brună patima răsare. PETICĂ, O. 48. In valea asta îşi vărsa undele argintii, limpezi, pârâiaşul ce curgea pe dinaintea „Arhanghelilor”. AGÂRBICEANU, A. 189. Eu şi Pisicuţa ne desfatarăm ca doi fericiţi... în undele albăstrii de cristal rece şi curgător ale Bistriţei. HOGAŞ, M. N. 63, cf. ŞĂINEANU, D. U. Se sperie de mreana zvâcnită pe undă. MANIU, S. I, 14, cf. CADE. Cerul, dezmierdând a mării undăi Lasă negura să urce, pe când soarele s-afundă, eftimiu, î. 11. Nu era un iaz ca orişicare; pentru că pe faţa lui nu se izvodea niciodată nici o undă. GALACTION, O. 44. Pleacă unde după unde, Şi mişcarea lor domoală Colo-n trestie 857 UNDĂ -164- UNDĂ pătrunde, Legănând o luntre goală. TOPÂRCEANU, O. A. I, 255. Priveam în unda limpede jocul peştilor care fulgerau prin lumina apei ca nişte săgeţi de argint. SADOVEANU, O. III, 9, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 353, SCRIBAN, D. Un lac e-ntins Şi sângele, din vii şi din castani. Pe faţa ruginie a undelor s-a prins. ARGHEZI, S. I, 17. Te căutam în unde De ape. CĂLINESCU, L. L. 108. Plutea pe apă luna... împrăştiind pe unde corola-i desfoiată. PERPESSICIUS, S. 6. Răsai din papură, O undă Vrea să te cuprindă. BLAGA, POEZII, 70. Vântoasa... zburlea în creţuri mărunte unda subţiată a apei. C. PETRESCU, A. R. 6. Mi-a fost drag de când mă ştiu... Luntrea roşie pe unde. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 124. A izvorât izvor sărat din stâncă, Cu unde suspinate molcom. BENIUC, C. P. 60. Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună, Din strunele undelor line, izvoarele. LABIŞ, P. 38, cf. dn2, SCL 1965, 769, 819, L. ROM. 1967, 277. Undele mi-i luară, Cu toţii se înecară. AN. DOBR. VII, 143. In Dunăre mi-l zvârleau, Unde-i apâ mai afundă, De nu se mai vede undă. FOLC. TRANSILV. II, 555. In loc să-l scoaţă din undă, în vuitoare îl afundă, pann, p. v. i, 144/12, cf. zanne, p. I, 299. ·ν> P. anal. (Cu referire la lacrimi) După ce l-au împodobit astfel, mai varsă femeile o undă de lacrimi. LAMBRIOR, S. 185. L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz. MACEDONSKI, O. I, 15. Ochii lui Miţu se ridică din meditare, cuprinşi de o undă de lacrimi. ARGHEZI, C. J. 29. (Cu referire la lumină) Soarele în unde, în raze aurite, Lumina îşi răsfrânse pe steagul tricolor. ALEXANDRESCU, O. I, 82. Să-mi sugereze goana undelor de lumină, diafane şi fine. MIHĂESCU, D. A. 78. A prins a se ridica soarele. Satul s-a luminat..., parcă ar fi trecut peste el o undă fermecată. LĂNCRĂNJAN, C. II, 11. <> F i g. Fericire, fericire!... In deşert voi să sorb din undele tale. BOLINTINEANU, O. 341. A rămas aceeaşi făptură schimbătoare, undă neliniştită, nisip arzător, dus de boarea vântului. EFTIMIU, N. 66. Luat de unda amintirilor, Morocâne povestea. SADOVEANU, O. III, 173. (Sugerează încercările vieţii, agitaţia, nestatornicia existenţei) Pre menre întări-se băseul tău şi toate undele tale aduseşi pre mettre. PSALT. HUR. 74725. Spre mere învrătoşe-se mănia ta, şi toate undele (valurile H) tale plecaşi spre mere. PSALT. 180. Cum e altă mare, aşa iaste şi viaţa noastră... şi undele cealea ce sânt, cu multă frică înotăm şi cu grije şi cu reale năpăşti. CORESI, EV. 56. Un om păcătos şi încâlcit în toate valurile şi undele ceştii lumi neaşezate (a. 1632). GCR I, 79/33. Din unda ce mă poartă spre zile mai amare Privesc trecutul negru. GRANDEA, S. 18. Pe toţi aceia pe care îi ademenesc prin cântece de vrajă îi duc în undele pierzaniei. CHENDI, S. II, 118. Se oglindeşte în undele mobile ale lumii şi se înduioşează asupra soartei sale nefericite. LOVINESCU, s. I, 289. (Sugerează forma sau mişcarea undei I 1) Undele pălite A mării de nisip. BOLINTINEANU, O. 187. Un cavaz... merge înainte şi face loc, dând cu toiagul...: undele poporului se despică îndată sub paşii lor... şi se închid după ei. id. ib. 287. Pe-unde de popoară Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat. EMINESCU, O. I, 44. Prinsă-n unda înflorită a ierbei pân ’ la brâu, voinica fată stă o clipă pe gânduri. CIOCÂRLAN, P. P. 204. O pulbere vaporoasă vibra în unde, plutind în zare. BART, E. 19. (Cu referire la sentimente, trăiri, însuşiri sufleteşti sau de caracter şi la expresia lor fizionomică, sugerează adesea limitele reduse, durata scurtă sau nuanţe ale acestora) I-a mai venit o undă de nădejde în suflet. PÂRVESCU, C. 60. Pe faţa femeii trecu o undă de înviorare. REBREANU, R. II, 65. Creştea în el... o undă de admiraţie, de respect. EFTIMIU, N. 70. O undă de paloare şi de devoţiune trecu pe faţa... pasionată şi atentă a arhimadritului. GALACTION, O. A. I, 395. Ţi-ar trebui pentru asta o undă de conştiinţă. CAMIL PETRESCU, τ. II, 490. întrebau... cu o uşoară undă dispreţuitoare în glas. VLASIU, D. 86. O frumoasă simplitate clasică, peste care pluteşte o undă de farmec. vianu, L. R. 358. Prin ochi le trece o undă de dispreţ. BOGZA, A. î. 108. Luă actul şi se posomori, o undă de îndârjire apăru pe chipul său. PREDA, R. 242. Trecea peste obrazul ei unda bunătăţii. PAS, Z. I, 69. Stăruia în glasul ei o undă fierbinte, ca un foc ascuns, v. ROM. ianuarie 1956, 39. Mă încearcă o undă de regret, când mă gândesc la primii mei ani de dăscălie, ib. septembrie 1963, 14. Un suflu de generozitate,..., o undă de nobleţe autentică. T decembrie 1964, 56. Eu ghiceam sub obida lui o undă de descumpănire, v. ROM. ianuarie 1966, 66. (Cu referire la timp, la viaţă, sugerează trecerea continuă) Sunt undele de timp Ce viitoru-aduce. EMINESCU, O. IV, 59. Undă după undă, neoprită, Gâlgâie viaţa din celarul ei. VOICULESCU, POEZII, I, 105. Sunt ca o moară lângă râu,... Roţile mele bat In undele timpului. blaga, POEZII, 408. Ah, timpule, timpule, undele tale Curg mereu la vale, la vale. beniuc, C. P. 44. ^ Loc. a d v. O undă = puţin. Oamenii îndemnau dindărăt cu vergi şi cu beţe, şi calul se năpustea câte o undă. sadoveanu, O. in, 180. <> Expr. A da în undă = a spăla (1), a clăti. [Pânza] numai de două ori păn’ acu am dat-o în undă. ALECSANDRI, T. 259, cf. dex. A ieşi în undă sau a scoate (pe cineva) în undă = a ieşi sau a face să iasă deasupra, a se afirma sau a face să se afirme. Vom triumfa cu vremea şi pe câmpul politic. Vroinţa să ne fie tare şi vom ieşi iar în undă. ALECSANDRI, S. 110, cf. TDRG. ♦ (Rar) Cantitate mică. Zeama profumată a mai multor lămâi gustoase o amesteci într-o undă de untdelemn. ODOBESCU, S. I, 464. ♦ F i g. Revărsare de sentimente, de dorinţe. V. efuziune. De pripă se siripi bura trupască şi rădică furtună turbure de unda pohtelor. MOXA, C. 13574. Târât de unda emoţiunii universale, îngenuncheat şi eu. GALACTION, O. 230. Era fără îhdoială un paroxism, o undă de nebunie în furia ei. camil PETRESCU, U. N. '93. Mă înecam într-o undă de afecţiune. DEMETRIUS, A. 204. ❖Expr. (Regional) A-i veni (cuiva) undele cele rele = a-i veni cuiva toanele1 (1); nebuniile (4), istericalele; a-i veni cuiva hachiţele. Cf. pamfile, J. n, 171. (Regional) într-o undă = într-un acces de mânie. Com. din zagra - năsăud. ♦ F i g. (Regional) Fire iute; hotărâre pripită (Rădăuţi). Cf. lexic RÉG. 116. ♦ F i g. (învechit) Neplăcere (2), necaz (1), chin. Curtea or păzi despre aceea undă, au la mănăstiri s-or căra, ca şi alţi târgoveţi. N. COSTIN, LET. II, 46/17. Cunoştinţa... îl năcăjeaşte pre ticălosul păcătos ce moare: îl ceartă, îl dOsădeaşte, la undă de moarte îl aduce. MAIOR, P. 120/13. 4- F i g. Stare sufletească (de tristeţe). Ceva greu, un dor, o jale, un amar... îi năvălise în inimă... „De când îs eu n-am fost în unda asta!" mironescu, S. 20. 2. Mişcare făcută de un lichid care fierbe; clocot. Aceasta iaste smoală cu unde de focu (a. 1581-1619). 857 UNDĂ - 165- UNDĂ CUV. D. BĂTR. II, 348/13. Au topit într-o căldare smoală..., îmflăndu-să undele şi vărsând. DOSOFTEI, v. S. decembrie 202734, cf. STAMAti, d., poen. - aar. - hill, v. i, 1692/5, jahresber. iii, 329, puşcariu, c. s. 87. (P. e x t.) Sătana, Scoţând capul afară din unda Văpăii nestănse. BUDAI-DELEANU, Ţ. 215. Expr. A da în undă (sau, rar, a da undă ori unde) = a începe să fiarbă, a da în clocot, (învechit şi popular) a unda (2); a fierbe în clocot, a clocoti. Pune căldarea şi toarnă într-însa apă..., deaderă undă şi să fiarsără oasele ei în mijlocul ei. BIBLIA (1688), 5512/15. Patlageanele să le curi de coaja lor..., apoi să le dai undă (a. 1749). GCRII, 43/29. Le pune să dea undă de două-trei ori ca să se înfrăgeteze (sfârşitul sec. XVIII). GRECU, P. 389, cf. I. GOLESCU, C., POLIZU, CIHAC, I, 299, DDRF, BARCIANU. In târlă... arde focul în jurul căruia stau tolăniţi ciobanii, păzind ca să dea în undă ceaunul cu zăr. SĂM. Iii, 121, cf. PĂCALĂ, M. R. 525. [Cafeaua] s-o dea în undă de trei ori şi s-o toarne de sus. P. constant, R. 85. Cazanul dă câteva unde bune; se adaogă verdeţurile de rigoare. SADOVEANU, O. VI, 80, cf. SCRIBAN, D., HIV 159. Uiuiu, vecină dragă, Cum dă-n undă, bobu-i fiert. JARNÎK - BÂRSEANU, D.2 550. Puseră căldarea cu laptele pe foc şi-o lăsă ca să fiarbă... Biata cătană să tot uita acum la scalda ce da unde. RETEGANUL, P. iii, 25. Oala cu peşte a dat în undă. CIAUŞANU, GL. Dădea ficaţi în undă... şî-i toca. T. dial. m. I, 350. 3. P. a n a 1. încreţitură, cută (de păr), ondulaţie (3). Ah! Auritu-ţi păr fălfăieşte, M-atinge, Unda-i mă răcoreşte, heliade, O. I, 151. Părul ei castaniu... se slobozea în unde de matase pe albii ei grumazi. negruzzi, s. I, 17. Mii de sărutări îi da, Când pe feţe rumioare,... Când pe unda părului. ALECSANDRI, P. I, 103. Părul lor în undă lină Noată dulce sub lumină. BOLINTINEANU, O. 88. Cozile, căzând pe umerii de atlas negru, străluceau pe unde despletite. EMINESCU, O. VII, 228. Perişorul... îi cădea pe umeri în unde. ISPIRESCU, L. 20. Părul lins, cu unde albăstrui, îl poartă-n tâmple. delavrancea, S. 9. Ca un râu întunecos Părul ţi se varsă-n unde. COŞBUC, P. I, 220. Veni la dânsa, luând-o de mijloc şi sărutând-o pe undele de păr. D. ZAMFIRESCU, î. 101, cf. ENC. VET. 522. Intra, oare, în turburarea mea, şi ceva din prestigiul acelui obraz atât de drag, trandafiriu,... sub undele arămii ale părului? galaction, o. 58. ♦ (La pl.) Reflexe, luciri ale unor ţesături de mătase; ape. Sta minute întregi în contemplare..., parcă oprită în plutire pe undele încremenite ale rochiei de tafta, vinea, L. I, 225. 4. Curs torenţial de apă care se formează (în zonele de munte sau de deal) prin topirea zăpezii sau în urma unei ploi abundente, torent; p. e x t., curs de apă (cu debit rapid); puhoi' (1), şuvoi1 (I 1). Deaca veniră undele, să lovi apa de casa aceaea, şi nu o potu prăvăli. N. TEST. (1648), 75729. în munţi unda pogoară, Rumpe iazul, răstoarnă poprele. BUDAI-DELEANU, ţ. 260. L-am trecut eu Tazlăul de-amu vro trei zile, după bureţi; da ' m-o prins unda dincoace şi n-am mai putut trece-napoi. HOGAŞ, M. N. 212, com. din ZAGRA - NĂSĂUD, A IX 5. "v* P. anal. (Cu referire la izbucnirea violentă a sângelui în urma unei tăieturi) Iar mişelul stă, se uită, dă apoi; şi grabnic unda Sângelui ţâşni din rană; şi-a căzut Amalasunda. COŞBUC, P. I, 121. (Cu aluzie la pulsaţia ritmică a sângelui care curge prin artere) Această undă, pe care o simţim sub deget, când punem mâna pe arteră, poartă numele de puls. ENC. VET. 61. Izbitură a masei de sânge ce se propagă... sub forma unei unde pulsatile. ABC SĂN. 298. 5. Masă de aer care se mişcă (uşor); p. ext. aer, văzduh (1). Aerul, răsfirat în unde diafane subt arşiţa soarelui de vară, oglindeşte ierburile şi bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. III, 14. Neghiniţă se aruncă, cu mâinile întinse..., într-o undă de adiere. DELAVRANCEA, v. v. 39. Ciocârliile înnebuniseră, plutind şi ciripind în undele curate ale înălţimilor. SANDU-ALDEA, U. P. 25. Şi-i păru că o loveşte o undă de îngheţ, deşi era cald. AGÂRBICEANU, S. 3 69. Unde de fierbinţeală vibrau peste bisericuţa adormită. GALACTION, O. 42. Uşile erau date de părete; intrai c-o undă aspră a vijeliei. SADOVEANU, O. I, 148. O ciocârlie se îmbată de cântece, plutind pe undele înălţimilor, id. ib. II, 442. Se auzea răpăitul picăturilor de ploaie, se simţea şi-o undă răcoroasă. v. rom. iulie 1970, 17. (Determinat prin „de vânt”) Iată-le, sărind se joacă Undele de vânt. COŞBUC, P. II, 16. O undă de vânt clatină un ram. ANGHEL - IOSIF, c. L. 119. Nu sufla nici o undă de vânt, totul era nemişcat, încremenit în lumina orbitoare a soarelui. V. ROM. mai 1953, 89: ♦ F i g. Val de miros, e f 1 u ν i u; emanaţie. Liliacul în floare trimise iar o undă mirositoare. SANDU-ALDEA, a; M. 18. Intră cu câţiva tovarăşi, aducând o undă violentă de usturoi. REBREANU, R. I, 170. Era un ceas blajin de primăvară, c-o undă de liliac înflorit în albăstrimea cerului nou. TEODOREANU, m. U. 58. Pe umbre plutea unda grea şi dulce de „ Vol de Nuit". vinea, L. II, 156. 6. Sunet, zgomot (repetat); fragment de melodie, de cântec. Huleniia, deşert cuvântarea, undă de răsuri. DOSOFTEI, MOLIT. 9675. Din fluier unde limpezi cad. GOGA, poezii, 213. Abia se puteau înţelege, printre undele mari de râs, cuvintele lui. AGÂRBICEANU, A. 479. Acorduri slabe de violină... expirau în unde depărtate. BRĂESCU, v. 17. începură în noaptea de primăvară, afară, a tremura vibrările clopotului. Veneau unde după unde, când mai slăbite, când mai pline. SADOVEANU, O. II, 180. Un curent melodic..., pe ale cărui unde putem pluti fără nici o ştiinţă despre felul ţărmurilor printre care ne poartă, vianu, L. R. 284. Prin fereastra larg deschisă... porni o undă grea-uşoară de muzică. Demetrius, a. 259. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”, sugerează intensitatea slabă) Abia o undă de sunet, pe care mai mult o simt decât o aud. cazimir, GR. 116. II. (Popular; la pl.) Rânduri (3), serii (4); valuri (115). Să-mi fie... de iuşurare greului multelor meale unde de păcate. DOSOFTEI, MOLIT. 94719. Ploaia cade-n unde. ALECSANDRI, POEZII, 453. Ai noştri au venit în judeţul Vidinului în trei unde. BUCUŢA, R. V. 21. Valuri de lumină trec în unde şi dispar. MANIU, S. II, 113. Cătră' sfârşitul lunii martie veniră câteva unde reci de lapoviţă. sadoveanu, O. II, 177, cf. viciu, gl. Trage clopotul în trei unde. GR. S. ΠΙ, 433. A plouat în mai multe unde. Com. din deda - REGHIN. ♦ (Regional) Moment, clipă. Cf. DR. vi, 546, viciu, gl., com. din straja- rădăuţi. în unda asta... să te duci! GR. S. m, 433. 857 undArat -166- UNDE III. (Fiz.) Formă de propagare a unei oscilaţii, care se deplasează din aproape în aproape, schimbându-şi periodic valoarea în jurul unei valori medii, în diferitele puncte ale spaţiului. Aceste pături de aer dilatate se numesc unde dilatate. PONI, F. 317, cf. CADE. Undele transmise de antena postului transmiţător. ENC. TEHN. I, 132. Mână palidă... a telegrafistului alerga... precipitat pe emiţătorul de unde. BOGZA, A. î. 313. Antena... îmbrăţişează astfel întreg orizontul, bombardându-l cu unde de-o anumită lungime. TUDORAN, o. 30, cf. D. Fiz., M. D. enc., dex, drev. -v- (în sintagmele) Lungime de undă = distanţa dintre două puncte succesive ale unei unde aflate în aceeaşi fază de oscilaţie. Undele luminoase sunt unde electromagnetice şi au diferite lungimi de undă. ENC. TEHN. I, 99, cf. IOANOVICI, TEHN. 381. Razele infraroşii au o lungime de undă foarte mare. A. POP, CHIRURG., 811. Lungimea de undă... reprezintă, prin definiţie, distanţa parcursă de sistemul de unde în timpul unei perioade. CIŞMAN, FIZ. II, 9, cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. (F i g.) în orice timp, în orice civilizaţie, Dragostea are aceeaşi lungime de undă. SORESCU, D. 49. Undă electromagnetică = undă în care mărimile propagate sunt intensităţile unui câmp electric şi ale unui câmp magnetic, depinzând unele de celelalte. Undele luminoase sunt unde electromagnetice. ËNC. TEHN. 99. Aceste două câmpuri..·, formează împreună ceea ce numim o undă electromagnetică. CIŞMAN,'FIZ. II, 528, cf. LTR2, D. FIZ., M. D. ENC, DEX, V. BREBAN, D. G., DREV. Undă radio (sau hertziană) = undă electromagnetică a cărei frecvenţă se situează în domeniul radiofrecvenţelor; v. şi h e r t z i a n. M. d. ENC., v. BREBAN, D. G. (Eliptic) Toţi... s-au adunat în jurul aparatului de radio... Unda se pierde. H. LOVINESCU, T. 199. Undă sonoră = undă care corespunde propagării unei mişcări oscilatorii elastice şi care transmite sunete a căror înălţime este cu atât mai mare cu cât şi frecvenţa este mai înaltă. Cf. ivela, d. m., dl, D. fiz. Undă seismică = fenomen de propagare a unui cutremur de pământ din epicentru în toate direcţiile (şi la suprafaţa pământului). Cf. dl, dm, ltr2, dex, drev. ❖Expr. A fi (cu cineva) pe aceeaşi lungime de undă = a simţi, a.gândi în acelaşi fel cu cineva. □ Ei doi sunt în general pe aceeaşi lungime de undă. A pune în undă = a face adaptarea radiofonică a unui text literar. □ Au pus în undă schiţa lui Caragiale. IV. (în sintagnîa) Undă verde = a) sistem de circulaţie care permite autovehiculelor care circulă cu o anumită viteză, constantă, să întâlnească numai semafoare ce indică culoarea verde. Tehnica modernă oferă soluţia undei verzi. RL 1968, nr. 7 387, 1/4, cf. dcr; b) (f i g.) formulă prin care i se acordă cuiva libertatea de a acţiona (după propriul interes), □ S-a dat undă verde împrumuturilor bancare. -Pl.: unde. - Lat. unda. - Pentru sensul III, cf. fr. o n d e. UNDĂRÂT adv. v. îndărăt. UNDĂT0R, -OARE adj. (învechit) Ünduios (1). Cf. DRLU. Undătoarea clătinare a pământului au mai ţinut ca la vro 20 secunde. AR (1829), 2012/15. Steagurile undătoare Ale-Europei acum zbor Slobode. HELIADE, O. I, 288. - Pl.: undători, -oare. - Unda + suf. -ător. UNDĂTIJRĂ s.f. 1. (învechit, rar) Izbire a valurilor. Cf. bar. - munt., W. 8462/33. ♦ F i g. Invazie. [Sciţii] pentru a cărora năbuşeale şi undături pline sânt istoriile elinilor, a latinilor şi a altor limbi. CANTEMIR, HR. 58, cf. TDRG. 2. (Regional; la pl.) Bucăţi de came date în undă (v.undă 2), fierte (Chiuza - Năsăud). T. dial. b. n. 354. - PL: undături. - Unda + suf. -ătură. UNDE adv., conj. I. Adv: (Cu sens local; pronominal, cu valoare interogativă sau relativă, substituie cuvinte care exprimă hotărât sau nehotărât o circumstanţă locală). 1. (Exprimă o întrebare directă privind locul în care se află sau şpre care se deplasează ceva sau cineva, al manifestării unei stări etc.) în ce loc? în care parte? încotro? Dzise Domnul cătră Cain: „ Unde iaste fratele tău Avei?" PO 22/19. Iaca, aicea foc şi leamne, ce unde e oaia la giungheare de ardere? ib. 71/5. Tremese atunceş de o chemă şi o întrebă: „ Unde e mărul? ” MOXA, C. 59r/15. Unde mergi sau călătoreşti? ST. LEX. 164vl/19. Spune-m... unde şădzi, unde ţi-i slava şi împărăţiia ta? BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/27, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 240. Şi găsiiu un stareţ şi-l întrebaiu: „ Unde mergi, părinte?" MINEIUL (1776), 137v2/l6. Dar unde mă tragi, Bălăbane? BUDAI-DELEANU, Ţ. 93, cf. DRLU, LB. Unde vrei să mergi? HELIADE, AMF. 61/10. Unde ai fost? DRÄGHICI, R. 161/11. Foc! Foc! [Toţi:] Unde? Unde? [Stoian:] Foc, jupâne, foc mare la biserica Amzii. pr. dram. 256. Ivane, unde suntem? NEGRUZZI, S. I, 67. Unde-i nenorocitul care a fost jertfa în locul meu? ALECSANDRI, T. II, 40, cf. CIHAC, I, 299. Unde te duci? Când o să vii? EMINESCU, O. I, 118. Unde-i lupul, moş Nichifor? CREANGĂ, P. 120. Unde-i infama? CARAGIALE, O. VI, 242. Dar unde ai mai fost, omule? delavrancea, T. 16. Greu scârţiie carul, ei pleacă la pas — Dar unde? O viaţă de drum şi popas! COŞBUC, P. I, 143, cf. TDRG. Unde s-au petrecut acestea? PÂR van, G. 115. Tu unde dormi în noaptea asta? SORBUL, T. 355. Soru-mea, unde-i copilul? AL LUPULUI, P. G. 8, cf. CADE. Mă rog dumitale, unde ar putea fi dusă? MUŞATESCU, T. 14. Părinte, unde ţi-e grânarul şi când porneşti la secerat? VOICULESCU, ΡΟΕΖΠ, I, 27. Părintele egumen nu-i aici... - Da unde-i? SADOVEANU, O. VI, 148, cf. SCRIBAN, D. Unde dormi, aici, departe? ARGHEZI, S. Π, 41. Unde am nimerit? BARBU, princ. 65. Unde eşti, bădiţă frate, De mă laşi pe aşteptate? ALECSANDRI, Ρ. p. 360. Mult mă-ntreabă doru, -ntreabă, Unde mi-i mândra cea dragă? JARNÎK — BÂRSEANU, D. 147. Da un' te duci tu, copilă? sevastos, c. 223. Pruncu une l-ai lăsat? papahagi, M. 114, cf. ALR I 333, ALR SN v h 1 417, ib. vi h 1 809, A ffl 3, 16, v 25, vi 26. Unde duci cătanele? Nu le băga tare-n foc! FOLC. TRANSILV. I, 170. Frunzuliţă snop de viţă, Unde-ai plecat, neiculiţă? FOLC. OLT. - MUNT. II, 492. De când hoţeşti tu prin munţi, Unde-s banii tăi cei mulţi? FOLC. MOLD. I, 80. (Construit cu modul conjunctiv) Un moment i se păru c-o vede. Dar unde să fi fost? 861 UNDE - 167 — UNDE EMINESCU, P. L. 70. Vai de mine, moş Nichifor, unde să mă ascund eu? CREANGĂ, P. 120. Unde să te aştept? SLAVICI, O. II, 207. Dară unde să se ducă? ISPIRESCU, L. 34. Ulciorul plin unde să-l pot eu dosi? COŞBUC, P. I, 210. Părinte, unde să te caut? VOICULESCU, ΡΟΕΖΠ, I, 27. Une să fie lupu? T. DIAL. M. II, 25. <> (întrebarea exprimă dorinţa ca cineva sau ceva să fie prezent sau în apropiere) Unde eşti, o, Mentor, zise ea. PLEŞOIANU, T. Π, 20/28. Zână din păduri, Umbră din poveşti, Glas al dulcei guri, Unde eşti? EMINESCU, O. IV, 441. ❖ (Interogaţia presupune incertitudine, îndoială referitoare la existenţa sau la durabilitatea unui obiect, a unei stări, a unei calităţi, la efectuarea unei acţiuni etc., exprimând, în acelaşi timp, stări afective de regret sau de satisfacţie în legătură cu situaţia respectivă) Unde ţi-e, moarte, putearea? (cca 1569-1575). GCR I, *14/36. Unde-s mândrii, unde-s cărtularii, unde-s înţelepţii lumiei aceştiia? CORESI, L. 285/3, 4. întru acel ceas, undeva fi lauda lumii aceştiia? Unde, mărirea deşartă? Unde dezmierdăciunile? KLEIN, în ŞA I, 91. Plăceri amăgitoare, unde sânteţi acum? MARCOVICI, C. 16/14. Unde-i ecatombei şfară, Cântece de bucurie Ce triumfului convin? ASACHI, S. L. I, 122. Omule,... Unde ţi-e înţelepciunea? CONACHI, P. 109. Dar unde e libertatea şi biruinţa? BĂLCESCU, M. v. 580. Unde-i, Doamne, visul meu? ALECSANDRI, P. II, 102. Unde e a ta mărire, o, iubită Românie? GRANDEA, S. 15. Ah! unde-i o speranţă, de care să mă ţin? EMINESCU, P. L. 96. Unde-s cavalerii cu spade lucitoare? MACEDONSKI, O. I, 248. Şi jalnicul vânt parcă-ntreabă: „Au unde-s bogatele turme?” VOICULESCU, POEZII, I, 55. (Repetiţia subliniază intensitatea sentimentului) Unde eşti, unde, casă uitată? PILLAT, p. 154. (Interogaţia retorică are înţeles negativ) O, Roma, nenorocită...!... Unde sunt părinţii tăi cei vechi, carii te-au zidit şi împodobit? N. COSTIN, C. 185. Dar unde ne sânt lexicoanele, unde este un Adelung? (a. 1838). PLR I, 66. Dar vai mie! unde este pân' la atâta răbdare? CONACHI, P. 83. De, ca om greşaşte cineva. Aş! unde-ţi mai crede? Bice şi iar bice! PR. dram. 211. Unde sânt toţi acei eroi, care pănă acum nu găseau destule cuvinte de a-şi făli vitejia? BUCOVINA (1849), 87V16. Unde se pomenea trotuar sau bulevard pe acel timp! GHICA, s. 42. Unde se mai gândeau ele la copilăriile de ieri? GANE, Ν. in, 105. Tibrule galbăn, Unde e astăzi mărirea ta? EMINESCU, O. IV, 371. Aoleo! unde era muma dracului să vază supărarea şi tulburarea celorlalte zeiţe? ISPIRESCU, U. 10. Dar unde mai era geambaşul? ARGHEZI S. XI, 28. Unde-ai cunoscut, Unde-ai mai văzut Să ia sor pe frate? balade, i, 287, cf. folc. olt. - munt. ii, 82. -0- (Relativ cu valoare interogativă indirectă, după verbe ori după expresii care solicită un răspuns sau care exprimă o informare, un proces de cunoaştere etc.) Fraţii miei caut, rogo-te, spune-m unde socotesc [ei oile]. PO 128/14. Nici unul nu poate să priceapă undi este bisărica (cca 1750). GCR II, 56/28. Un nemernic întreba de la un cetăţean unde şeade cutare. KLEIN, în ŞA I, 20. Măcar că el să miră Unde logofătul întârziază. BUDAI-DELEANU, Ţ. 172. Trebuie să-l întreb încă unde să cuvine a căuta pe adevărul. LEON ASACHI, B. 24/25. N-ar fi cu putinţă omului a se pricepe Unde una se sfârşeşte şi cealaltă se începe. CONACHI, P. 284. întoarse privirea ca să vadă unde intrase. EMINESCU, P. L. 98. Aş dori să ştiu unde înveţi d-ta şi cum îl cheamă pe d. profesor. CARAGIALE, O. vii, 417. O întrebă dincotro vine şi mai ales unde are de gând să poposească. SADOVEANU, O. X, 590. Cititorul cărţii-i îndemnat să cate Unde bate miezul şi-unde nu mai bate. ARGHEZI, S. V, 40. Unde eşti astăzi nu ştiu. BLAGA, POEZII, 94. Dac-am întrebat-o unde sum, Răspunse aleasa: în rai, în pădure. BOTTA, S. I, 141. Nu mai ştia unde le are şi începu să le caute. bănulescu, i. 19. -O- (Construit cu un verb la modul conjunctiv) Să-mi aduc aminte Unde să fi văzut şi-un bob de linte. ARGHEZI, S. II, 23. Ne vorbeam după datină... care unde să mergem şi ce să lucrăm mâine zi. snoava, ii, 164. <> E x p r. Unde dai şi unde crapă sau unde gândeşti şi unde nimereşti sau unde o doare şi unde o leagă ori unde chiorăşte şi unde loveşte, se spune când rezultatul unei acţiuni este cu totul altul decât scopul propus. Cf. BARONZI, l. 49, 57. Unde dai şi unde crapă! zise ea. Eu cu gândurile mele şi tu cu ale tale. SLAVICI, O. Π, 240, cf. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 4, 6, snoava, III, 164. ♦ (Precedat de prep. „de”; interogaţia se referă la punctul de plecare al unei mişcări, la începutul unei acţiuni, al unei stări, la sursa unui act psihic, p. e x t. la originea unei persoane, la provenienţa unui lucru, la cauza unei acţiuni, a unei manifestări etc.) Din ce loc? De la cine? De la ce? Din ce motiv? De unde amu ai apă vie? CORESI, ev. 158. De unde eşti tu? (a. 1579). GCR I, 21/6. De unde vii şi unde mergi? PO 52/19. Agiutorul de unde să aştept, ce eu n-am aflat alt ßrä Domnezeu (ante 1601). TEXTE ROM. (xvi), 341. De unde poate să-ţi vie această turburare? HELIADE, AMF. 47/12, cf. DRĂGHICI, R. II, 161/11. De unde vii dumneata, bădică? PR. DRAM. 378. De unde vii, spune, mândre căpitan? CREŢEANU, M. 146, 2. D-unde voi lua cuvinte? ASACHI, s. L. I, 62. De unde a luat Adam şi Eva ac şi aţă? NEGRUZZI, S. I, 13, cf. POLIZU. De unde a luat curajul de a se mai prezenta pe arena publicităţii? (a. 1868). PLR I, 262. Soldaţii... se întreabă între dânşii: - De unde vine acest om? BARONZI, I. L. I, 23/14. Cine eşti? De unde eşti, Pe la noi ce rătăceşti? ALECSANDRI, P. II, 11. De unde-ai învăţat acest limbagiu? EMINESCU, P. L. 96. Da, de unde eşti tu, măi ţică? CREANGĂ, P. 147. Dară de. unde ştiţi voi, oameni buni, că eu sunt fiul împăratului? ISPIRESCU, L. 141, cf. DDRF, BARCIANU. De unde viu? Ce cat în prund? COŞBUC, P. I, 299, cf. ALEXI, w., TDRG. De unde aveţi gheaţă? BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 63, cf. şăineanu, D. U., CADE. De unde-ai învăţat să cânţi din flaut? arghezi, S. iv, 20. Mă întrebi de unde sunt banii? CĂLINESCU, C. O. 38. Aşteptaţi să vorbesc. - De unde să încep? blaga, poezii, 79. Era o frumuseţe de se întreba lumea: de unde? CAMIL PETRESCU, O. I, 18. De unde vii, bădiţ dragă? JARNÎK — BÂRSEANU, D. 104. Nevastă, de unde eşti? Cu bărbatul cum trăieşti? marian, SA. 3, cf. alr I 332, ALR SN v h 1 418. Dragule, de unde vii? - De la târg du peste Jii. FOLC. OLT. -MUNT. n, 372. Da d'e une-ai prins tu atâta peşt'e? O. BÂRLEA, A. P. I, 115. Dă unde e? T. DIAL. M. I, 122. De unde vii? De acasă. Unde te duci? Acasă, se spune despre cei care sunt veşnic pe drumuri. Cf. ZANNE, P. III, 87. (Interogaţia retorică are înţeles negativ, exprimând regretul pentru situaţia existentă; în construcţii eliptice) Un regatpentr-o ţigară... Dar de unde? EMINESCU, O. I, 46. Cum să mă suie? Scară de unde? SNOAVA, in, 534. <> (Relativ cu valoare interogativă indirectă) Că năravul 861 UNDE - 168- UNDE vracilor iaste întâi săîntreabepre bolnavul... de unde-i iaste rădăcina boalei şi a dureriei. CORESI, EV. 60. întrebi, împărate, începătura de unde-m fu mie a nu băga în seamă pre ceaste vreme nice (a. 1648). GCR I, 131/18. Dar povaţa mea, nu ştiu dă unde, Iarăşi stete înainte-mi. BUDAI-DELEANU, Ţ. 321. Nimeni nu o ştia de unde esté şi cine este. NEGRUZZI, S. I, 43. Aruncă vorbe-n aer ce curg ca un şuvoi, Repetă, dar de unde, din ei nu spune nime (a. 1876). PLR I, 322. Dar ce zgomot se aude? Toţi se uită cu mirare şi nu ştiu de unde vine. EMINESCU, O. I, 87. Am să-l întreb în astă seară de unde-şi are calul. id. P. L. 14. Mult mă gândesc în mintea mea de unde ai tu atâta putere. CREANGĂ, P. 162. Spune babei ce te chinuieşte; că, de unde ştii, poate să-ţi ajute şi ea ceva. id. ib. 189. Dar eu tot aş vrea să ştiu de unde ia stăpâna noastră bani. slavici, o. I, 148. Ca-n farmec, eu nu ştiu de unde, E plin de mişcare pământul. COŞBUC, P. II, 9. Un om îmbrăcat într-o uniformă sări nu ştiu de unde. PĂTRĂŞCANU, S. a. 50. Eu nu te-ntreb de unde vii. CODREANU, S. I, 70. Sirene, fluiere, bubuituri se încrucişau repetate... fără să ştiu de unde vin. BART, E. 386. De unde ştim lucrul acesta n-am putea-o spune. E. IONESCU, E. 72. Suflă vântul alinat, Iod cunosc că nu-i curat Şi ştiu de unde-i mânat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 26. De unde-ţ fl, din ce localitate. T. dial. M. I, 1. (Loc. conj.) De unde = a)prin urmare, deci. Şi deaca adună el den avuţiia altuia, cu cât mai vârtos de a sa are a-ntreba? De unde ţi se cădea a înmulţi şi ţie ce-αι luat. CORESI, EV. 320. Tâlc: mai luminat acum... coprinde, de unde socotească că aşa să cuvine a să înţeleage (cca 1700-1725). GCR II, 23/4. Toată fapta bună, luând ceata purtătorilor de chinuri, s-au arătat: de unde desfătarea vieţii ceii nestricate... au moştenit, mineiul (1776), 165v2/20; b) din care cauză. Un coridor văzut în lungime dintr-un capăt, de unde impresia de adâncime incomensurabilă. CĂLINESCU, O ix, 12. (E x p r.) Ia, dacă ai de unde sau ia(-l) de unde nu e, se spune despre ceva sau cineva care nu mai este de găsit. Când se scoală baba în zori de ziuă, ia nurori dacă ai de unde. CREANGĂ, P. 11. In ziua următoare, ia merele de unde nu e. ISPIRESCU, L. 72. Ia iapa dacă ai de unde. CONV. LIT., ap. DDRF, cf. SCRIBAN, D. începu să-şi caute bărbatul, dar ia-l de unde nu e. POP., ap. DDRF. (Cu parafrazarea expresiei) Uită-te după moaşă dacă mai ai de unde s-o mai iei. T. DIAL. M. II, 845. (Glumef) A bea vin de unde cântă broasca = a bea apă. Cf. zanne, p. iv, 189. <> (Construit cu un verb la modul infinitiv sau conjunctiv) Mama ţesea, n-avea de unde ghici gândurile mele. VLASIU, A. Ρ. 35. N-are de unde veni, Poate-n lume n-o mai fl! TEODORESCU, P. P. 617. (Cu referire la un verb subînţeles) Dac-aş şti, eu ţi-aş răspunde; Cum să ştiu, că n-am de unde! COŞBUC, P. I, 177. Tudor, măre, nu-m răspunde Că n-are Tudor dă unde. ŞEZ. Iii, 214. Mândruţa mea nu mai vine, N-are mândruţa de unde. FOLC. OLT. - munt. II, 337. (Interogaţia retorică are sens negativ) De unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau astfel de lucru? ISPIRESCU, L. 2. + (Precedat de prep. „pe”; exprimă o interogaţie în legătură cu locul de trecere, calea sau mijlocul prin care se ajunge undeva) Prin ce loc? Cf. lb. Nu pe-acolo, domnule; nu pe din faţă... - Da pe unde? ALECSANDRI, τ. 1 162. Pe unde a intrat? caragiale. o. vi, 399. Când vrei să iei drumul cel mai scurt Pe unde apuci? blaga, POEZII, 89. Pe unde scoţi cămaşa?, i se spune cuiva care se află într-o încurcătură şi nu ştie cum să iasă din ea. Cf. zanne, p. iii, 61. (Interogaţia sugerează că acţiunea se desfăşoară într-un spaţiu neprecizat) Cam pe unde s-a scufundat, măi? - Pe ici, nene Simioane. STANCU, D. 207. (Cu valoare exclamativă) O amor, amor! Pre unde ne mai duci şi tu!!! CR (1848), 243/14. (Interogaţia retorică are înţeles negativ, exprimând şi regretul în legătură cu situaţia creată) Copilăria mea, pe unde eşti! D. botez, p. o. 15. ❖ (Relativ cu valoare interogativă indirectă) Voievozii nu ştia care pre unde au ieşit în lume. ALEXANDRIA (1794), 74/5. Acel îngrozitoriu lucru... Tot s-apropie şi vine, făr-a şti cum şi pe unde! CONACHI, P. 292. Iese... de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe. CREANGĂ, P. 67. Nici n-am simţit-o când şi pe unde a intrat. SADOVEANU, O. X, 128. Nu ştiu pe unde-au pătruns în odaie. ISANOS, v. 145. Nu ştie pe unde se udă găină. ZANNE, P. I, 476. Nu mai ştie pe unde se pune (sau se scoate) cămaşa, se spune despre cineva care nu mai ştie ce să facă într-o situaţie dificilă, id. ib. iii, 61. (în context, sugerează că locul unei acţiuni sau al unei stări este neprecizat) Şi nice ştiu pă unde mă dusă. budai-DELEANU, Ţ. 330. Nu se mai pricepe fiul craiului acum încotro să apuce şi pe unde să meargă. CREANGĂ, P. 201. El m-a oprit în cale Pe lunci şi m-a-ntrebat Pe unde-i bietul tata? COŞBUC, P. I, 266. Zice că e la club, însă Dumnezeu ştie pe unde umblă. C. PETRESCU, î. I, 101. Aceasta era marfa de vânzare..., dibuită cine ştie pe unde. călinescu, s. 34. + (Precedat de prep. „până”; interogativ sau relativ cu valoare interogativă indirectă; exprimă limita spaţială a unei acţiuni, mişcări etc.) Mii de valuri... treieră aria mărei încet şi melodios până unde ochiul se pierde. EMINESCU, P. L. 11. Până unde să mergem? TDRG. Voi umbla până unde m-or duce picioarele. CADE. <> (Pornind de la ideea locală, exprimă limita până la care e posibilă înţelegerea, tolerarea etc.) înţeleg plastografie până unde se poate, dar până aici nu înţeleg... Să vezi imitaţie de scrisoare! CARAGIALE, O. vi, 369. ♦ (Neobişnuit; precedat de prep. „spre”; exprimă o interogaţie privind direcţia de orientare în spaţiu) Mai sus, mai sus! Spre ce? Spre unde? ARGHEZI, S. I, 26. Spre unde şi de ce a pornit fiecare? IL martie 1960, 20. ♦ (Precedat de prep. „de pe”; cu valoare interogativă directă sau indirectă; exprimă ideea provenienţei unor persoane, lucruri etc.) De prin ce loc? De prin care parte? O mulţime de feciori de crai şi de împăraţi, cine mai ştie de pe Unde au venit, şi nici unul din ei n-a făcut nici o ispravă. CREANGĂ, P. 78. a De pe unde ai adunat cărţile astea? Expun nişte teorii culese cine ştie de pe unde. ♦ (în legătură cu unele verbe sau expresii care arată un proces mintal; interogaţia implică o fiinţă, un obiect, o idee etc. la care se raportează acţiunea verbelor respective) La ce? La cine? Un ' ţi-au fost ochii? La dracul? contemporanul, vi2, 117. Ce să fac? Unde-mi stă capul? COŞBUC, P. I, 105. Nici unul din cei trei soldaţi nu privea la el... Unde s-or gândi? sahia, N. 74, cf. DEX. □ Unde visezi cu ochii deschişi? Ό· (Relativ cu valoare interogativă indirectă) Ghiţă înţelese unde bate Lică cu vorbele sale. SLAVICI, O. I, 129. Iată unde a dus „slăbirea” celei de a doua „instanţe supreme”, cea a Logosului. NOICA, S. R. 150. ■♦■Expr. 861 UNDE - 169 — UNDE De unde (şi) până unde? = a) (şi cu valoare interogativă indirectă) în ce .împrejurări? în ce chip? L-au întrebat într-acest chip: tu cu dânşi de unde şi până unde? (a. 1775). IORGA, S. D. yn, 41. Sluga d-tale, cucoane... Da de unde şi până unde pe la noi? aleqsandri, t.,337, cf. DDRF. Acu de unde şi până unde nu ştiu, dar atât îmi spunea moşu-mieu. sbiera, f. s. 10, cf. tdrg, şăineanu, D. U., CADE. Dă unde până unde atâta bănet la astfel de calici hrăniţi cu ştevie? KLOPŞTOCK, F. 193. Da de unde până unde, măi ţopârlane, eşti tu rudă cu mine? SCRIBAN, D. Să scrie oare profesorul vreun roman...? De unde până unde? CĂLINESCU, C. O. 62. De n-ar fi nu s-ar povesti că, de unde şi până unde, o fată au făcut un copil din flori. SEVASTOS, P. 99. De unde şi până unde a dat norocul ista peşte tine? id. ib. 150. De unde şi până unde ştie omul ăsta de călcarea ce am făcut-o eu singur? SNOAVA, II, 222; b) (şi cu valoare interogativă indirectă) într-un chip oarecare, într-un anumit fel. Măgarii au .aflat, De unde, până unde! Că muzele odat' Au lăcuit pe munte. DONICI, F. I, 14/12. Ca biet străin ce se găsea..., de unde până unde, s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. CREANGĂ, P. 139. De unde pănă unde, bucătarul i-a mirosit că vânătorul are o taină. SEVASTOS, P. 112. Omul nostru, de unde până unde, a văzut că n-ar fi rău cuvântul lumii. FURTUNĂ, c. 3. De unde şi pănă unde, peţitorii aveau un cal bolnav la ochi. id. ib. 27. împăratu, d'i uni şî pînă und'i, a audzît că fata lui şed'i ufiiva pi lângă mari. O. bârlea, a. P. i, 304. De unde şi până unde, gospodarul nostru se îmbolnăveşte. SNOAVA, I, 143. De unde până unde a făcut rost de-a ciordit... vreo două putini cu lapte acru. id. ib. 218; c) din ce motive? pentru ce? Şi nu pricep din parte-ţi de unde până unde Atâta jertfa. CARAGIALE, o. vi, 350. De unde până unde, infirmierele şi servitorii din spital mă porecliseră „Doftorul Tifon". GALACTION, O. A. I, 40. De unde şi până unde că ar lucra mână în mână cu preşedintele? PREDA, D. 110. De unde, de neunde! sau de unde ai (ori e), de unde n-ai (ori nu e) = într-un fel sau altul, cum se poate, după posibilităţi; cum necum. De va trece cineva şi va năzui la noi, de acolo de unde e, de unde nu e, i-om da şi lui o cojiţă uscată. ISPIRESCU, ap. TDRG. In săptămâna brânzei e bine să mănânci, de unde ai, de unde n-ai, urzici, ap. TDRG. Dar de unde, de neunde, tot s-au găsit vreo sută de oameni. POPA, B. 143. Ţiganul, de unde, de neunde, îşi făcuse şi el rost d-un cojoc bun ciobănesc. SNOAVA, ΙΠ, 586. 2. (Cu valoare relativă, semnifică ideea de loc, stabilind o relaţie circumstanţială) (Relaţia indică desfăşurarea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc. în acelaşi spaţiu cu alta, orientarea în aceeaşi direcţie cu alta sau determinarea ei locală, direcţionarea de către alta) în locul în care...; în direcţia în care..., încotro. Sulugele ce ne sulugit se duca sinatos undu-i voia lor (a. 1594). DOC. î. (XVI), 189. Să-i prindem, carii unde vor fi. URECHE, L. 209. [Stolul de lăcuste] unde cădea la mas, că albinele de gros dzăcea. M. COSTIN, O. 166. Rugăm pe cetitori, unde. veţi afla greşit, cu duhul blândeţii îndreptaţi. ZOBA, S. 10. Să margă unde i-i voia, că nu mi-i rob. NECULCE, L. 263. Unde soarta te îndreaptă Mergi şi tu, că timpul trece. AR (1829), 42/33. Statornic a fi faţă unde zâmbeşte norocul. MARCOVICI, C. 6/9. Mergi-unde... Dulce-Amor domnează. ASACHI, S. L. I, 81. Cenzura însă, pentru ferirea scandalului, cionti articolul unde atinge această coardă religioasă (a. 1845). bariţ, I, 54. Cunoscând el bine că banii sânt unde sânt, Plecă pentru vreme lungă, pann, ap. tdrg. Du-te de grabă unde ţ-au poruncit domnul. NEGRUZZI, T. 17/16. Calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie şi eu! ALECSANDRI, P. III, 12. Au început... a-i zice cu asprime să se ducă unde ştie, că ei n-au cu ce s-o ţie. CREANGĂ, P. 89.- Popoarele culte şi puternice au ajuns unde sunt numai luptând să ajungă acolo (a. 1896). PLR I, 462. Unde-a curs fierbinte plumbul, Duhuri vin din vreme-n vreme. COŞBUC, P. II, 27. Satu nostru era une-i zic amu Mânjeşti. CONV. LIT. XLIV1; 658. Unde găseam strugurele cu bobul mare şi dulce, îl tăiam cu briceagul. AL LUPULUI, P. G. 53. Ne întoarcem unde n-am fost, dar unde totul a fost. CIORAN, .C. Â. 146. Mi-a crescut pe câmp o floare, unde sunt să nu fiu singur. BLAGA, O. II, 22. Unde efortul e mai slăbit.,., răzbate şi sensibilitatea. CONSTANTINESCU, S. ni, 8. Vica asta răsare... unde nici nu gândeşti. BĂNULESCU, I. 17. Unde calci, Urmă nu faci, Unde şezi, Nu te mai vezi! JARNÎK - BÂRSEANU, d. 58. Sângele nu i-l beţi, Oasele nu i le sfărmaţi Şi vă duceţi voi 99 ucenici Une voi veni şi eu. MARIAN, S. R. I, 131. Şî să ti îngroapi In dosu stănii, Uni zac cânii. GRAIUL, I, 294. Oima să rămâie Une cocoş nu cântă Şi mâţ nu miaună. T. PAPAHAGI, C. A. 71. Une-or fi oameni mai mulţi, La mine să nu te uiţi. FRIEDWAGNER, R. V. 28. Unde mi-o vedea, Ei, măre, că-mi sta De mi-o sclivisea. BALADE, I, 293. Uni li stă capu, li stă pÉicçAe. O. BÂRLEA; A. P. I, 2210. La vară ţi-oi cosi Unde-o fi iarba mai grasă. FOLC. MOLD. I, 71. Unde-a sta cununa-n loc, Răsădeşte busuioc. I. A. POPESCU, O. 90. Nu băga mâna unde nu-ţi fierbe oala. NEGRUZZI, S. I, 247. Unde baba face, Dracul nu desface. ZANNE, P. II, 3. După ce olaru a făcut oala, unde vrea îi pune toarta, id. ib. IV, 152. Adună uhde n-a risipit, se spune despre cei care câştigă prin mijloace necinstite, id. ib. v, 9. Sărăcia un' s-a-ncuibat Anevoie de scăpat, id. ib. 571. (Şi în corelaţie cu adv. acolo) Unde sânt comoarăle voastre, acolo sânt şi inimile voastre. CORESI, EV. 53. Unde este avuţiia voastră, acolo este şi inima voastră (a. 1610). GCR I, 44/22. Să ştiţ că unde iaste [i\ertarea păcatelor, de acolo iaste şi viaţa şi ispasenie. IEUD, 255/12. Unde au biruit..., acolo au şi trăit. CANTEMIR, HR. 14. Unde va fi... comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră (a. 1741). D. POP, M. 62. Acolo să bagă şi s-afundă, Unde văd că-i grămada mai mare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 196. Unde stăpâneşte iubirea de argint, acolo e sufletul oarfăn. TEODOROVICI, M. 144/18. Unde prindea oamenii, acolo îi ţinea la sfaturi. SLAVICI, O. I, 59. Unde lovea el cu nuiaua..., acolo, ţâşt, şi dânsa. ISPIRESCU, L. 34. Unde-l pui, acolo şade, Că e tare cumsecade. ARGHEZI, S. iv, 51. Unde e aţa mai subţire, acolo se rupe. ZANNE, P. III, 10. (Precedat de adv. „acolo”) Acolea unde domniia i să arătă (a. 1691). GCR I, 294/18. Mergând şi acolo unde era lăcaşul sf[S\ntului Meletie.., îl văzu. MINEIUL (1776), 192vl/35. Din întâmplare, acolo unde au căzut erau şi armile. DRÄGHICI, R. 160/13. Acolo unde te-afii, domnind prin frumuseţe. CREŢEANU, m. 157/17. Alerg acolo unde se îndesa mulţimea. GRANDEA, S. 57. Vom trăi aşa de fericiţi acolo unde vom fi, neturburaţi de niminea. eminescu, P. l. 49. Poate numai 861 UNDE - 170 - UNDE acolo unde a început războiul se petrece ceva înfiorător. C. PETRESCU, î. I, 103. M-am înapoiat acolo un ’ s-a dus. T. dial. M. I, 10. ❖ (în corelaţie cu adv. acolo; relaţia este stabilită între un act de comunicare, un proces mintal etc. şi o acţiune sau o stare) Ei îi răspunse: Unde gândeşti tu, acolo merg şi eu. MINEIÜL (1776), 137v2/18. □ Unde i-a spus, acolo l-a aşteptat. 4; (învechit; relaţia implică ideea desfăşurării unei acţiuni în spaţiul alteia, indiferent care· ar fi acesta) în orice loc, în orice parte;-oriunde. Mearge-voiu după tine unde s-ai mearge. CORESI, EV. 53. Unde-ş vrea sta mărgând, ciia şi-ncolea,... tot da de şerpi: DOSOFTEI, v. S'~ decembrie 20977. 4 P. e x t. (Şi în corelaţie cu adv. acolo; relaţia indică limitarea realizării unei acţiuni prin alta) în situaţia în care..., în cazul în care... Unde Dumnezeu a împreunat, omul să nu desparţă. antim, P. XVII. Unde nu este pace, nu este libertate (a. 1848). PLR I, 123. Unde-i unul, nu-i putere La nevoi şi la durere. ALECSANDRI, P. II, 136. Unde-i vorbă, nu-i mânie. CREANGĂ, P. 151. Unde nu e moral, acolo e corupţie. CARAGIALE, O. VI, 82. Unde nu e nădejde de dobândă, lipseşte şi îndemnul de lucru. SLAVICI, O. I, 55. Unde lipsesc ideile, se înfăţişează instinctele, delavrancea, O. vi, 167. Unde-s moaşe multe, rămâne copilul nemoşit. ALEXI, W. Unde puterile sunt diferite, şi substanţele trebuie să fie diferite. NEGULESCU, F. R. 143. Intelectul nu încearcă nici o formulă acolo unde nu e dată una din... posibilităţi. BLAGA, T. CUN. 43. Vai de cap, unde nu-i minte. ZANNE, p. II, 37. 4- (Precedat de prep. „de”; şi în corelaţie cu loc. adv. de acolo; relaţia indică pornirea unei acţiuni dintr-un punct, orientarea spre un punct sau se referă la provenienţa unei persoane, p. e x t. implică o relaţie cauzală între acţiuni, manifestări, stări etc.) Din locul în care..., în locul în care... (şi din cauză că acolo,..). Şi-l blăstăma toţi să nu se mai întoarcă de unde mergea. NECULCE, L. 71. Domnii... au venit cu multe oşti şi au gonit pă Mihai Vodă de unde bătea Hotinul. R. POPESCU, CM I, 327. Mă înalţ de unde eram pitulat. BAR. - MUNT., W. 57’/19. Au nu era şi el de acolo de unde era şi doamna B? NEGRUZZI, s. I, 61. De unde eşti, revino iarăşi, Să fim singuri! EMINESCU, O I, 122. O, Sarmis, Sarmis, Sarmis! Răsai de unde eşti! id. ib. IV, 41-5. Rămâi de-acuma sănătos, că eu mă duc de unde am venit. CREANGĂ, p. 178. E o linie oablă, oablă, care mere şi mere şi mere şi iarăşi se-ntoarnă ghe unghe o purces. CARAGIALE, o. I, 90. De unde numai se ia, multă vreme nu se ia. SLAVICI, Ο. I, 62. Rămâi sănătos, stăpâne, că eu mă întorc de unde am plecat. ISPIRESCU, L. 9. Nici n-a-ncercat Să se ridice de-unde-a stat. COŞBUC, P. I, 286. De acolo, de unde îl descărcase într-o dimineaţă ceţoasă transatlanticul,... scrisese de la început răvaşe înspăimântate. C. PETRESCU, S. 87. Am pierdut iluzii preţioase, ca să ajung de unde am plecat. BRĂESCU, O. A. II, 12. Mi s-a părut că mă scol de unde mă culcasem azi-noapte. ARGHEZI, S. VII, 7. El, ori de unde vine, Stă tot cu gura pe mine. EPURE, P. 6. Trandafirul rău tânjeşte, Deacă-l smulgi de unde creşte. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 202. Şi ăştia erau bogaţi putrezi, da erau de unde se taie fierul cu fierăstrăul şi îşi mâncau de su ' unghie, rădulescu-codin, î. 79. Eu îs cine ştie de unde: de peste nouă ţări, de peste nouă mări. VASILIU, P. L. 34. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. zanne, P. V, 1'9. De unde nu-i foc, fum nu iese. SNOAVA, III, 194. (Cu elipsa prep. „de”) D.e-acolo unde eşti, Din pământ ori din poveste mi-ai vorbi. BLAGA, poezii, 80. ♦ (Precedat de prep. „pe”; relaţia indică desfăşurarea unei acţiuni pe o anumită cale de acces, pe o direcţie de mişcare) Prin locul în care..., în partea în care... Alţii scriu şi lipesc hârtii... pre unde trec oameni. PRAV. 247. Şi fiecare pe unde trece Păraie de sânge turcesc varsă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 256. Ş-acum nu caută numa să scape Pe unde-i mai scurt, mai aproape, id. ib. 260. Pe unde trece, faţa pământului se usucă. EMINESCU, P. L. 6. Pè fete-n şes cu glume le petrec Şi-nvăţ pe toţi să cânte pe-unde trec. COŞBUC, P. I, 289. Şi pe unde cî mergea, Dâră pe pământ făcea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 101. Ne lăsa să mergem cu ele pă unde nu era plantaţie. T. DiAL. M. II, 266. Cată pe drum în sus, Cată pe mn ' te-a dus. CAF in, 152. Vezi cum a fost maică-sa, căci pe unde a sărit capra, mai presus a să sară iada. NEGRUZZI, S. I, 251. Pe unde iese cuvântul, iese şi sufletul. PANN, ap. CADE. 4 (Precedat de prep. „pe”; relaţia vizează un spaţiu nedelimitat, vag precizat, fie pentru că este necunoscut, fie că include nediferenţiat locuri şi situaţii diferite) Prin (acele) locuri în care... Fuge pe unde nevoia-l mână. BUDAI-DELEANU, Ţ. 294. Ci, iacă! tot ahăsta mă dusă Pă unde eu n-am fost niceodată. id. ib. 323. Pe unde cânta mierla, Acuma buha geme. MACEDONSKI, o. I, 18. Dormea prin şuri, în paie, mânca pe unde şi ce apuca. CĂLINESCU, E. 126. Munceşte cu palmele şi el şi nevastă-sa, pe la boieri, pe unde găsesc de lucru. STANCU, D. 100. Asta fac deocamdată: cânt, pe unde pot. BĂNULESCU, I. 62. Dorul meu pe unde pleacă Nu-i pasăre să-l întreacă. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 90. Ea se depărta, Mult se-nstreina Pe unde mergea. BALADE, I, 304. II ţineam pă une da Dumnezău. T. DIAL. M. I, 145. Danciucii ăi mici... se risipeau care pe unde apuca, de groază. SNOAVA, ni, 526. Cauţi şi tu curele pe unde au ros câinii tetele, se spune celor ce caută bunătăţi acolo unde nu se găseşte nimic. Cf. zanne, p. iii, 139: 4 (Precedat de prep. „pe”; relaţia indică localizarea unei acţiuni, a unei stări etc. într-o anumită porţiune, restrânsă, dintr-un spaţiu considerat ca întreg) în partea în care..., acolo unde... Păreţii posomorâţi aveau, pe unde ajungea lumina lunei, două cuadrate mari argintoase. EMINESCU, P. L. 29. Roţile nu ştiu că plânge Dealul, pe-unde omul mână. COŞBUC, Ρ. Π, 27. Luai flinta la cătare Şi-l lovii pe unde-l doare. FOLC. OLT. - munt. II, 385. 4 (învechit şi regional; precedat de prep. „de pe”; relaţia indică localizarea unei acţiuni, stări etc. într-un spaţiu îndepărtat sau în teritorii diferite ori pornirea unei mişcări dintr-un astfel de spaţiu, din asemenea teritorii) Din locul (sau din locurile) în care..., din partea (sau din părţile) în care... S-au pornit şi oştile Moscului toate în jos de pre unde au fost la iernatec. N. COSTIN, LET. II, 109/17. Cine de pe unde au fostu..., toţi au vinit, făr' cât numai Buhuş au rămas în Ţara Muntenească. NECULCE, L. 84. Inceput-au Brăncovanul a supăra pe doamna lui Şerban Vodă... ş-a-i lua bani de pe unde era mistuiţi. id. ib. 103. Aducea câte un lemn de pe unde găsea (a. 1836). PLR I, 40. K'agu-l cumpărăm... di pă la oraş, Brăila, Bucureşti, du-pă une-l găsim. T. dial. M. n, 757. 3. (Cu valoare relativă, se raportează la un nume precedent sau la un substitut al acestuia, legându-1 de 861 UNDE - 171 - UNDE propoziţia următoare) (Exprimă ideea de spaţiu precizat sau sugerat prin numele precedent) (în) care (loc sau parte)... Duceţi-vă... în focul vecului, unde e gătit diavolului (cca 1550). CUV. D. BÀTR. II, 458/22. Iaste casa aceea unde-i cete[şte] Sf\î\nteei Veneri (ante 1580). id. ib. 156/17. Nu adunareţi voao comoară în pământ, unde-s viermi şi putredeaşte. CORESI, EV. 53. Proorociia... numărul sălaşelor şi locurelor unde-au descălecat gloata Iu Israil. PO 5/15. Şi-l puse să se sălăşluiască în Eiden, unde e hrană de raiu. MOXA, c. 7r/12. Vur lăcui în focul netrecut..., unde iaste gătat dracilor. IEUD, 229/13. Şi-l duseră în chisoare, însă nu unde închidea pre alţi oameni, ce într-un loc groaznic. varlaam, c. 374. Au dat de o hiară..., au ucis-o la locul unde să cheamă acum Bourenii. URECHE, L. 60. Vor pune foc la grajd sau la alt loc unde va sta fânul sau paiele, prav. 23. Casă unde tipăresc cărţile. ST. lex. 173rl/21. Un mire când stă de purceade Dintr-a sa cămară, unde şeade. DOSOFTEI, PS. 57/19. Şi prea înţeleptul Solomon au ales aceasta, unde zice: „de D[u]mn[t\zău te teame". biblia (1688), [prefaţă] 3/9. De va fl D[o]mnul £)[u]m«[e]zew cu mine, mă voi păzi întru calea aceasta unde eu mă duc. ib. (1688)2, i, 244/45. S-au strâns în Podolia..., unde le era gheneralii lor. NECULCE, L. 208. Să se prăpădească, cât nici locul unde i-au fost să nu se găsească (a. 1705). IORGA, S. D. XIV, 10. I-au dus în casa unde găzduia bătrâna. AETHIOPICA, 22710. Machedonenii... aprinsără şi cetatea şi arse biserica cea mare unde era dumnezeii lor. ALEXANDRIA (1794), 60/7. Să nu să arate nici urma unde au fost zidit. MOLNAR, în ret. rom. 13. Acestea le-am făcut şi le-am dat aicea la biserica cea mare din Schei, unde este îngropată răposata întru fericire mumă-mea (a. 1808). IORGA, S. D. ΧΙΠ, 63. Zbură din locurile străine Drept acasă în dalba ţîgănie, Unde pe toţi află în bucurie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 212. Văz locurile unde gustasem oarecare plăcere. MARCOVICI, C. 20/18. Unul din corăbieri, mergând în camara unde se afla Robinson..., l-au îmbrâncit. DRĂGHICI, R. 10/24. Se apropie până supt ferestrile palatului unde şedea Shazinan. GORJAN, H. i, 5/4. [î]/ pofti a-l întovărăşi la lăcaşul său unde el tocma mergea. MOZAICUL (1838), 119/13. Acea fată voi vedea Ce s-asamănă c-o floare Unde sânt vieţuitoare Gândul ş-inimioara mea. ASACHI, S. L. I, 98. O parte din ei au venit şi în Moldova, unde... au zidit pe la 1249 cetatea Neamţului. IST. M. 31/4. Se traseră în munţii Carpaţi, unde-şi păstrară... independenţa. BĂLCESCU, M. v. 7. Viind la birtul unde găzduiam, am găsit un mare pachet cu scrisori de la Iaşi. NEGRUZZI, S. I, 55. In acel locaş de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gândeşti poate la norodul ce-ai iubit. ALEXANDRESCU, O. I, 73. Sânt ţări unde epocele cele mai politice au fost odată şi cele mai literare (a. 1863). PLRI, 199. O grădină Unde-n gingaşă lumină Cântă-o pasere din rai. ALECSANDRI, P. I, 145. Se duce Sus în curţile din Memfls, unde-n săli lumină luce. EMINESCU, O. I, 45. Şi apa unde-au fost căzut In cercuri se roteşte, id. ib. 170. Dar eu mă ridicai de pe scaunul unde mă încolţise tata Simion şi plecai, caragiale, Q. n, 334. Voia să-l dea la şcoala unde eram şi eu. SLAVICI, O. I, 78. Se duse în grajdurile împărăteşti, unde erau cei mai frumoşi armăsari..., ca să-şi aleagă unul. ISPIRESCU, L. 3. Locul unde-i acum satul Potopina. VLAHUŢĂ, R. P. 19. Se duc cu toţii la casa unde moşneagul şedea. COŞBUC, P. II, 130. El apăsa cu degetul peste tot, ca să găsească locul unde-l durea. D. zamfirescu, t. s. 21, cf. tdrg. Porni sprintenă către casa unde se ţinea şezătoarea. AGÂRBICEANU, S. 43. Iar către parcul unde mor castanii Se furişează umbre. CODREANU, S. I, 93. E un punct, însă, unde drumul nostru se bifurcă. HOGAŞ, DR. II, 169. Aceiaşi barbari se văd luptând lângă burgurile de căruţe, unde-şi au femeile şi copiii. PÂR VAN, G. 122. Pe mulţi din aceşti autori i-am dus eu la Iaşi, unde se publicau la început „Convorbirile" (a. 1927). PLR I, 251. Gândul nostru... se învârtea împrejur, cum sunt atrase albinele de farfuria unde au fost fructe. C. PETRESCU, î. I, 101. Din culmea unde, mai presus de nor, Doar gheaţa îşi sculptează diamantul, Te prăvăleai, .gigant clocotitor. I. BARBU, j. S. 21. Făcuse două schiţe..., unde se arată că scena se petrece într-un mormânt. CĂLINESCU, O. XII, 418. Sâmburele se pierdu-n ţărână, unde încolţi. BLAGA, POEZII, 34. A venit... tocmai din pădurea Letei, unde stă ascuns. BĂNULESCU, I. 16. Ţinea lecţiile afară, la masa de sub vişin, unde şi poetul răsfoia presa. ANANIA, R. 12. Vino, mândră, -n jos la şes, Un ' se face grâul des. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 162. L-or prinde şi l-or lega Şi-n temniţă l-or băga, In temniţa cea mai grea, Unde n-a fost rob în ea. ŞEZ. I, 109. Se trezi într-o ţară unde călca numai pe argint. FRÂNCU - CANDREA, M. 280. Şi-ai plecat în ţări străine, Unde nu cunoşti pe nime. FOLC. TRANSILV. I, 358. Şi în ocnă-l arunca, Unde om nu mai călca. FOLC. OLT. — munt. ii, 224, cf. şandru, F. 9. (învechit; precedat de prep. „de”; cu elipsa numelui la care se raportează) Era un feredeu mare, pustiiu, aproape de unde şedea împăratul, varlaam, C. 374. (învechit; reluarea numelui antecedent implică şi răsfrângerea directă a acţiunii unui verb asupra acestuia) Deci pre Eistohe şi pre Marchel i-au mutat la loc unde-ş iubiră. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 128718. <> (Numele antecedent indică un abstract, o stare de spirit, un proces mintal etc.) O mărturiseaşte înţelepciunea unde zice: „grădină închisă şi fântână pecetluită, ce folos iaste de la amândoao?” biblia (1688), [prefaţă] 8/26. Eu iert toată rătăcirea unde Maomet te târî. HELIADE, O. I, 436. Ah, vai de mine! într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăş decât durerile mele. CONACHI, P. 99. Ce nenorocire poţi tu ave,... în vârsta unde eşti? dacia LIT. 267/26. Exemplu de limbă unde imaginile sunt întunecate din pricina vorbelor nouă în care le-a îmbrobodit. LAMBRIOR, S. 15. îşi dă seama cu preciziune de calităţile unde excelează. OPRESCU, s. 230. Concretul e marele câmp unde îşi găseşte soluţia orice paradoxie dialectică. BLAGA, T. CUN. 54. Realizat în nuvelă, unde talentul său îmbină o originală împerechere de senzualism şi mistică poezie, d. Galaction a trecut la roman. CONSTANTINESCU, S. III, 39. Vai de acea însoţire Unde nu este unire! ZANNE, P. IV, 212. + (Numele antecedent indică în context locul desfăşurării unei acţiuni) La care... îi arătă apoi o fântână, unde trebuia să se ducă trei zile de-a rândul. CREANGĂ, P. 95. Drumul urcă... la Cişmeaua Mortului, unde picură veşnic apă de izvor. REBREANU, I. 9. ♦ (Precedat de prep. „de”; exprimă ideea de loc din care porneşte sau este direcţionată o acţiune, din care provine o persoană, un lucru etc.) Din care (loc)..., din care (parte)...; de la cine, 861 UNDE - 172- UNDE de la ce... Rădicai ochii miei în codri, de unde vine ajutoriu mie. CORESI, PS. SL.-ROM. 24875. Feciorul tău iarăşi duce-l-voi acolo pre acel pământ, de unde tu ai ieşit. PO 75/23. Să-l întoarcă înapoi la satul lui de unde iaste. PRAV. 6. Eu sânt cel dentăiu, adecă dentru care sânt toate, de unde şi omul mai vârtos au luat începătura. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/11. Curtea într-o baltă mare S-au prefăcut, de unde pe ea scoasă, budai-DELEANU, Ţ. 213. Hotarul cel după urmă al lumii, de unde priveşte armonia planeţilor. MARCOVICI, C. 14/6. Are izvoare mai bogate, pe maica şi surorile sale, de unde să se poată ajutora (a. 1837). PLR I, 63. Supt rece brâul zorilor de dimineaţă, De unde straşnicul vifor întinde aripi de gheaţă, Laponul, deprins cu gerul, fericit se socoteşte. CONACHI, P. 285. Dinaintea galeriei este bariera de unde pleacă alergătorii. NEGRUZZI, S. I, 36. Se duse tocmai la locul de unde Stan încărcase lemnele. CREANGĂ, P. 144. [Iepele] le cumpărase de la un popă, neflind pe vremea aceea pojarnicii, de unde să cumpere altele, id. ib. 109. Am ajuns teafăr acasă, de unde numaidecât ţi-am expediat suma ştiută. CARAGIALE, O. vu, 167. Cumplit se-ntoarse Vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu duşmănie. COŞBUC, P. II, 78. Hârtiile se mistuiau discret în portbilet, de unde mergeau de-a-dreptul pe masa verde a clubului. C. PETRESCU, î. I, 96. Omul poate străbate lumea ca subt o fereastră de unde aşteaptă să-i pice o garoafă. ARGHEZI, S. IV, 26. Le cumpără dân pădure..:, dă unde... să taie pădurea comunală. T. DIAL. M. I, 166. + (Precedat de prep. „pe”; exprimă ideea de loc de trecere sau cale de acces) Prin care (loc)..., pe care (cale)... N-au mers pe calea ce venise, ci pe altă cale, pe unde era ţara întreagă. URECHE, ap. CADE. Casa lui nu-i departe de hudiţa în care dă cărarea pe unde s-a obişnuit să vină. AGÂRBICEANU, O. I, 6. De Gună se despărţise în uşa clubului, pe unde nu-i plăcea să treacă niciodată. I. M. SADOVEANU, S. 284. Valia pi uni mçrgi apa. ALR I 422/594, cf. A ni 3. Că ştiu sama la strâmtori, Pe unde trec negustori. FOLC. OLT. - MUNT. II, 392. ♦ (Precedat de prep. „pe”; exprimă ideea unui spaţiu nedelimitat, vag precizat, situat la mare distanţă faţă de ceva sau care include mai multe locuri diferite) Prin care (locuri)..., prin care (părţi)... Omul cela... poate să cearce pren toate casele, pre unde-şi va prepune. PRAV. 30. Boierii sunt hotărâţi a pribegi la unguri, la Ieşi şi la munteni, pe unde au toţi rude şi prietini. NEGRUZZI, S. I, 139. [Bătălia] Va fi precum... La Racova, pe unde şi azi turcul se pierde, alecsandri, POEZII, 211. îi deteră voie să meargă prin toate locurile de prinprejur, pe unde va voi. ISPIRESCU, L. 8. Atunci vroiam să rămâi singur şi să-mi închipuiesc ţările în care sunt numai munţi, ape şi soare, pe unde toate jivinele vorbesc, delavrancea, t. 21. Dintr-alte ţări de soare pline, Pe unde-aţi fost şi voi străine, Veniţi, dragi păsări, înapoi - Veniţi cu bine! COŞBUC, P. I, 90. Ar fi rămas un fel de ţară a nimănui, pe unde se preumbla cine voia. PÂR VAN, G. 126. Pe dealuri, pe unde pământul nu dă rod, pe acolo au şi rumânii ceva ogoare ale lor. STANCU, D. 52. Mi-s dragi ungherele Pe unde s-ascund să toarcă tăcerile. ISANOS, V. 316. Să mă uit la lumea toată, Pe unde-am umblat odată. JARNÎK-BÂRSEANU, d. 314. 4. (Cu valoare nehotărâtă; în loc. adv. şi în e x p r.) L o c. a d v. Unde şi unde = a) în puţine locuri, pe alocurea, din loc în loc, ici şi colo. N-au stătut sultanul cu voievoda să să bată cu temeiu..., fără cât numai câte o strajă unde şi unde de se love. NECULCE, L. 208. Câte un pâlc de iarbă unde şi unde vedei. BELDIMAN, E. 38/16. Ciuma tot se arată unde şi unde. CR (1833), 1742/45. O piele foarte groasă, pe care să află, unde şi unde,... peri scurţi. J. CIHAC, I. N. 57/2. Istoricii latini întrebuinţează adese la naraţii... „praesens”..., amestecând unde şi unde câte un „praeteritum ”. PAULINI, GRAM. 89/5. S-a degradat bietul oraş! abia unde şi unde se mai vede câte un palat vechi. NEGRUZZI, S. I, 71. împrejur, unde şi unde, câte un strop de sânge. GANE, N. I, 211. Unde şi unde, câte un felinar clipeşte în frunzişul umed. VLAHUŢĂ, O. A. 413. Unde şi unde, răsar nenumărate stânci albe. SÂM. IV, 166. Căsuţe cât nişte cuiburi se zăreau, unde şi unde, împrăştiate. AGÂRBICEANU, A. 72. îşi netezi părul, care abia arăta -unde şi unde — fire argintii, id. S. 187. Prin ramuri se zărea, unde şi unde, cer albastru-întunecat. sadoveanu, O. I, 227. Ne-am putea întreba... de ce „ghiavol" s-a generalizat, pe când „ghimon" se întâlneşte unde şi unde. IORDAN, STIL, 38; b) din când în când, când şi când; arareori. Insă trăbuie unde şi unde şi celui învăţat să i se ierte. ŢICHINDEAL, F. 147/4. Se întâmpină unde şi unde excepţii - precum din neapărată trebuinţă se întâmplă uneori. MOZAICUL (1839), 725/19. M-am bucurat deci că mai văd unde şi unde câte unul, care... îşi mai ţinteşte ochii pe jos..., spre a se ocupa de primejdiile ce îl înconjoară (a. 1869). URICARIUL, XIV, 144. Unde şi unde se auzea câte un suspin înăbuşit. AGÂRBICEANU, O. I, 106, cf. ciauşanu, GL. Când şi unde = în unele locuri; din loc în loc, ici şi colo. Când şi unde, drumul răsufla mai slobod, dând zidurile spelbe în lături. VOICULESCU, P. II, 261. ♦ Exp r. (Prin nord-vestul Munt.) Pe unde locuri = prin unele locuri, în alte părţi (depărtate). Cf. UDRESCU, GL. 156. Pe unde-locuri, vorba, portul, datinile sânt mai altcum decât la noi. id. ib. II. Adv., conj. (Cu sens modal) 1. Adv. (Interogativ-exclamativ, cu valoare de negaţie; adesea urmat de un verb la conjunctiv sau, în expr., precedat de prep. „de”) Cum s-ar putea (să...); nici vorbă (să...); nici pomeneală (de...). Unde era gunoaie în groapa lui Robinson ca pe la noi? DRÄGHICI, R. 57/30. Căci omul trebuie să iubească ceva; sau d-ar fi luat gust d-a sădi flori sau a face o culegere de fluturi, dar unde! VOINESCU Π, M. 18/9. Aidade!... Unde mă ocup eu cu secături de alea? GANE, Ν. ni, 105. Unde-i primesc...! De câte ori nu m-am închis în casă pentru ca să scap de ei! alecsandri, t. 1 063. Dar aşi! unde vrea să ştie pocitul de toate astea! ISPIRESCU, L. 43. Dară, aşi! unde să se lipească săgeţile de pielea lui? id. U. 30. Cum s-o duc? Ca la stăpân, unde am vreme, ba mâncare la argaţi, ba du-te la câmp. ap. TDRG. Păi, eu sunt om sărac, unde pot eu să plătesc arhitect pentru o cocioabă? CĂLINESCU, S. 349. Veni vremea prânzului, dar unde să se poată dezlipi ei de lângă icoană? RETEGANUL, P. II, 5. Unde să se gândească că doară nevastă-sa vrea să-l înşele... id. ib v, 12. <> E x p r. Da (sau dar) de unde! = cum să fie aşa ceva? imposibil! nu se poate! Stăi culcat, c-adormi îndată... - Da de unde!... 861 UNDE — 173 - UNDE nu-i nici vorbă, contemporanul, I, 198. El doarme! — Da de unde... Cu ochii închişi ascult mai bine. GANE, N. III, 153. Cel puţin... să lumineze soarele! Aşa! De unde? CONV. LIT. v2, 525. Eu mă fac Că pornesc în jos pe stradă, Să-nşel baba, să mă creadă... Dar de unde! Baba-i drac! COŞBUC, P. I, 106. Dacă eu îţi zic: „Băiete, deschide ochii”. De unde! mama, săraca, e duşmană, femeia e bună! ap. TDRG. Dar de unde! Cavalerul medieval era un fricos. CĂLINESCU, C. O. 39. Pari otrăvit de ştiinţă... — Da de unde! Şi umerii lui de plugar se scuturară de râs. barbu, PRINC. 73. Degeaba se zicea că Andrei ar fl murit... Da de unde! L-a văzut cineva ieri. BĂNULESCU, I. 16. De unde să mai închidă ochii? Cât fu noaptea de mare nu dormi cât ai coace un ou. RETEGANUL, ap. TDRG. De unde, cinstite împărate? Răndaşu vrea să mă piardă când spune aşa prăpăstii. RĂDULESCU-CODIN, î. 240. A zis că-i viţelu. Da dă unde! Că-l mâncase pă viţel. T. DIAL. M. II, 178. Ne uitam acolo-m fântână să treacă ursitoarea pă lângă găleată. A, de unde! ib. 513. (Popular) (De) unde să nu fie aşa! = cum să nu fie aşa! fireşte! mai încape vorbă? de ce nu? Ii trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-a călcat porunca. Şi de unde să nu fie aşa! ISPIRESCU, L. 52. Se vede că ei erau făcuţi unul pentru altul. Şi de unde să nu fie aşa! id. ib. 102. Toată lumea zice aşa, Că-s iubit de dumneata, Ş-unde să nu fie aşa! ŞEZ. II, 184. (Popular) Unde se pomeneşte (sau se află)! = nu-i adevărat! imposibil! nici nu poate fi vorba! nu e cu putinţă! Cf. IORDAN, STIL. 251. Ni se pare că pozna asta a făcut-o băiatul d-tale. - Unde se află, domnule! id. ib. 282. A (nu) avea de unde (să...) = a nu fi în stare să..., a (nu) avea posibilitatea (să...), a (nu) dispune de mijloace (pentru a...). Neavănd de unde îndestula cu zahere... cabanul împărătesc (a. 1812). uricariul, iv, 353/23. Tată-său..., nu-i vorbă, avea de unde să-i trimeată. CREANGĂ, A. 108. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăşi o ştia mai bine decât orişicine. SLAVICI, O. II, 6. Femeia, copiii cer de mâncare, veşminte, învăţătură, şi n-am de unde. delavrancea, ap. TDRG. Cum să nu facă lux? Are de unde. IORDAN, STIL. 289. El s-a însurat apoi şi a avut mulţi copii, dară cu toţii au avut... de unde trăi. SBIERA, p. 245. Copilul îţi cere de mâncare şi, dacă n-ai de unde, e rău! FURTUNĂ, C. 81. 2. Conj. (învechit şi popular; după verbe care redau un proces de observaţie sau de cunoaştere, exprimă răsfrângerea acţiunii acestora asupra unei alte acţiuni, stări etc., implicând adesea şi ideea modului de desfăşurare a acţiunii, stării etc. percepute) Că, cum; (învechit) cum că. Aceasta arată unde grăiaşte că „chemă pre ei”. CORESI, EV. 91. Au scris sfântul Matei evanghelist... unde zice domnul, Dumnezeul nostru, /[i]îtti Hristos: „Păsaţi în toată lumea..., botezaţi-i.” id., în TEXTE ROM. (XVI), 104. Acolo vădzură unde cursără la svăntul bărbaţii şi muierile... jeluindu-să. varlaam, C. 393. Mulţi oameni am vădzut cu ochii miei unde i-au omorât acesta şearpe. id. ib. 425. Une date văd în cale unde umblă de vatămă pre oameni (a. 1645). CCR 216/13. Numai ce văzuiu despre ameazăzi un nour unde se rădică ca o negură. M. costin, o. 166. Aude pre Sv[S\nta Maică unde zice: caută fiiul mieu... cumu-i de frumoasă. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 16274. Iar el numai ci văzu unde veniia feciorul pre mare (a. 1675). GCR I, 223/18. Mi se păru unde vedeam în partea de-a stânga mulţime de... oameni, mineiul (1776), 28rl/26. Vedea toţi unde ieşiia sicriul singur, neapucat de mână de om. ib. 93vl/32. Văzut-am astă-noapte în vis unde-m adusă Amon... un cocon mic. ALEXANDRIA (1794), 14/6. Aşadar nu să poate prevedea unde va să iasă lucru cu Poarta. GT (1838), 3'/9. Mi-am ridicat capul şi am văzut unde venea cel mai mare cadi al oraşului, ap. TDRG. Boierul văzu unde intrară voinicii călări în chip de îngeri. RETEGANUL, ap. CADE. 3. Adv. (învechit; precedat de adv. „ca” şi urmat de un verb la modul condiţional; exprimă o comparaţie ipotetică între două acţiuni) Ca şi cum, ca şi când, de parcă. Iară să o va mărita după feciorul său, aşa facă cu însă ca unde ară fi fata lui. PO 247/15. 4. Conj. (învechit, rar; precedat de prep. „până” sau în corelaţie cu adv. acolo; exprimă atingerea unei limite de intensitate) încât. Te-am iubit până acolo, unde ceriul, în uimire Se cutremura. CONACHI, P. 101. Apoi inima începe a-i dărui şi simţire, Până unde ne orbeşte a-i arăta şi iubire, id. ib. 284. III. Conj., adv. (Cu sens temporal) 1. Conj. (învechit şi popular) (Şi în corelaţie cu adv. atunci, rar, acolo; exprimă simultaneitatea unor acţiuni, stări etc.) în momentul în care..., în timp ce..., (pe) când. Iară... unde începu a plânge, glasul ei se auziia de la răsăritul soarelui până la apus (a. 1600-1625). GCR I, 64/20. Şi slăviră pre Dumnezeu de acea puteare ce se arată atunce, unde zice cu un cuvânt numai /[î]sms bolnavului să-ş ia patul. CORESI, EV. 62. Iliaş Vodă... au mai intrat în ţară cu oaste leşască, unde i-au ieşit înainte Ştefan Vodă la Podraga. SIMION DASC., LET. 28. Unde-m vine-aminte de sfânta ta faţă, Mi să varsă-n suflet răceală de gheaţă. DOSOFTEI, PS. 139/15. Noi moldovenii ne bucuram unde auziiam că este să să facă pace vecinică. NECULCE, L. 148. Au nemerit tocma în zioa care s-au cununat beizade şi era toţi la masă, unde şi-au cam stricat cheful şi nunta, auzind de mazilie (sfârşitul sec. XVIII). LET. in, 225/19. Şi acolo unde îl cetea au făcut cu mâna şi l-au rădicat şi i-au tăiat capul (sfârşitul sec. XVIII), ib. 258/1. Unde aminte îşi aduce, Pâinea nu poate s-o mănânce (a. 1774). GCR II, 104/34. Uite, dascăle, unde şădeam colo, a venit. HELIADE, v. 7'/6. Era frate de cruce cu Gheorghe al Tomii şi, unde putea să-i facă rău lui Ion, îi făcea, rebreanu, I. 21. Părinciorii tăi, Unde te-or vedea, Bine le-o părea. TEODORESCU, P. P. 48. Unde-o auzea, Soarele-mi ofta. balade, I, 285. Ia luaţi, băieţi, aminte Une sara mi-o-nsăra Bage-i în hiară sau ba? CAF ΙΠ, 331. Unde ea că se scula, Frate-so că se culca. ib. 344. + (Adesea precedat de prep. „de”; şi în corelaţie cu adv. a c u m sau cu loc. adv. de acolo, de acum, de astă dată; exprimă opoziţia între două acţiuni, stări etc.) în timp ce, pe când. Domnii ăştia îşi netezesc şi îşi înfrumuseţează astfel sujetul..., unde naraţia mea e veritabilă, heliade, D. j. 82/22. Şi, pe lângă cheltuială, unde eram om tihnit, îmi văzui casa târg slobod şi pe mine ameţit. PR. DRAM. 104. De unde dormeam în pace, îmbrăcat m-am pomenit. I. VĂCĂRESCUL, P. 11/23. Şi unde ei mai nainte să spuie multe dorea, Acuma nici puţintele să vorbească nu putea, pann, E. ΙΠ, 27/17. Ian priveşte bănărit, de unde eram afif de parale. ALECSANDRI, T. 146. Vezi să nu păţi şi tu ca simigiul şi 861 UNDE -174- UNDE de unde, cu drept cuvânt, te aşteptai să fii răsplătit..., să nu capeţi de la mine decât un encomion fluturatic. ODOBESCU, S, IU, 10. De unde până atunci mă duceam cu drag la şcoală, am început a umbla huciu-marginea. CREANGĂ, O. 253. De Unde ceilalţi... se ascundeau prin pivniţi,... Ăleodor se ascunse astfel încât fata intră la grije. ISPIRESCU, L. 45. Femeia, de unde se aştepta să vază pe dascăl mulţumit..., rămase uimită, id. ib. 272. Unde până aci românii se luptase cu înzeciţi oameni decât dânşii, acum trebuiau să se lupte cu trăsnetele tunurilor, id. M. y. 39. De unde până aci Ana dorea să nu-i întâlnească, acum... voia să alerge după ei. D. ZAMFIRESCU, A. 181. De unde, adineaori, conu Barbu se simţea ca un înecat, cerând ajutor, acum era stăpân pe întâmplare. I. M. SADOVEANU, S. 46. De unde până atunci vorbise evlavios, de astă dată éa îi răspunse cu un glas pe care Ţugurlan îl cunoştea. PREDĂ; M. 151. <> (Pleonastic) Să unde //[risto]s am noi cunoscut după trup, de acmu noi nu-l cunoaştem derept niminilea. CORESI, L. 358/15. ♦ (învechit şi popular; exprimă succesiunea imediată a unor acţiuni, stări etc.) După ce, îndată ce; când. Să mirară, unde audziră că-i iartă păcatele, varlaam, Ç. 41. Pafnutie, unde-i înţăleasă şi o cunoscu, cădzu la pământ ca mortul. DOSOFTEI, v. s. septembrie 27711. Sluga creştinului soseaşte... şi, unde-l vădzu, numai ce-ncremeni creştinul, id. ib. noiembrie 118725. Constantin Duca Vodă se împlu de mare bucurie unde auzi de acea veste. NECULCE, ap. TDRG. Unde mi să va tâmpla moartea mea, să mă îngroape dinlontru în besearecă (a. 1706). IORGA, s. D. XIII, 72. Iar împărăteasa, unde văzu mărul, numai ce îngălbeni şi începu a tremura (a 1760). GCR II, 74/3. Unde-o vede Ghemiş, moare! ALECSANDRI, P. P. 129. Idolii, unde-au aflat, Drept la rai năval-au dat. TEODORESCU, P. P. 33. A din deal, ca un pahar; A din vale, ca o floare, Unde-o vede neică moare. FOLC. OLT. -MUNT. II, 472. Unde turcii mni-auzea, Casa că mni-o ocolea, caf Iii, 344. -v· (Precedat de prep. „de”) Dar de unde-mbătrâneşte, Dorul să călătoreşte, Nimărui nu-i trebuieşte. SEVASTOS, C. 52. ♦ (învechit, rar; precedat de prep. „până”, calc după gr. εως ού; exprimă durata unei acţiuni, a unei manifestări, a unei stări etc. prin raportarea la o altă acţiune) Până în momentul în care..., până când... Sufletul lui mâncarepohteaşte, până unde i să vor putrezi lui poliţele. BIBLIA (1688), 377V57. Până unde va înceta zioa şi se vor pleca umbrele te întoarce. ib. 453'/28. Jurat-am pre voi featele Ierusalimului, întru puteri şi întru tăriile ţarinei, ce rădicaţi şi ce sculaţi dragostea până unde va vrea? ib. 455 !/7. Cine a vrea a o lua ce numai să slujească... într-această sfântă biserică şi să mă pominească până unde va fi (a. 1753). D. POP, M. 38. Ό· (Relativ cu valoare interogativă indirectă) Şi întrebi să ştii: carii au domnit dentâiu şi până unde au ajuns şi cum au împărăţii şi câţi ai (a. 1620). MOXA, C. 473. 2. Adv. (învechit şi popular; în propoziţii afirmative sau în formă negativă cu sens afirmativ; în legătură cu verbe incoative, exprimă caracterul neaşteptat, surprinzător, imprevizibil al unei acţiuni, manifestări etc.) Pe neaşteptate, dintr-o dată, deodată. Tătarii..., oaricum să îndoie dintâiu, să nu fie vreun vicleşug, iar apoi, unde s-au pornit a veni ca vântul. NECULCE, L. 286. Unde-ncepe-a pârâi rediul,... iesă deodată vreo sută de români cu ciomege şi cu topoare. ALECSANDRI, T. 1 441. Fata unde se puse pe un plâns, de nu o putură mângâia cu nici un chip. ISPIRESCU, ap. TDRG. Pe la mijlocul nopţii, unde începe vântul a urla şi valurile a creşte cât munţii. DUNĂREANU, CH. 109. Şi unde ai prins a suspina ş-a plânge: SEVASTOS, N. 127. Şi cum sosiră faţă-n faţă, unde nu începură a mi-i lua la ochi cu săgeţile, marian, t. 125. Fata-mpăratului uni n-o-nceput a striga la el. ŞEZ. IV, 197. Neşt'e căţele de huilei und'e ţ-o prins a mă lua d’in neşt'e greble d'e sier. o. BÂRLEA, A. p. I, 142. -Φ-(în stilul narativ popular; subliniază şi intensifică acţiunea verbului determinat, dând exprimării vioiciune şi dinamism) Nu se lăsară nicidecum mai jos şi unde se repeziră odată, începură a le toca... şi dau înainte. HELIADE, V. V/7. Unde ţi-l iau de guleru fermenelii... şi dau brânci serdarului. PR. DRAM. 230. S-au adunat cu toatele la priveghi şi unde nu s-au aşternut pe mâncate şi pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, p. 34. Şi unde se-ncinge o bătaie, cică ţipa doamna şi striga ca din gură de şarpe. VLAHUŢĂ, O. A. ni, 69. Ce să vezi? Unde se mai înălţau aici în Discordia nişte palate dă case, de încremenise toată mahalaua! KLOPŞTOCK, F. 193. Dar prostul unde şi-a 'făcut o groapă şi a apus femeia de l-a acoperit. SEVASTOS, P. 24. Unde se scoală baba din noapte şi pune sicriul... în car. ŞEZ. I, 53. Când o văzut basmaua cu semnele, unde-o-nceput a striga. vasiliu, P. L. 227. Şi numai ce scoate ea culişerul şi... unde-l plesneşte pe motan! FURTUNĂ, V. 81. Era jandar ş-unde-l videai cu eghileţi-eia colea. T. DIAL. M. II, 761. Şi-unde mi-o luară Tot pe de cu seară Prin neagră secară. CAF Π, 20. (Urmat de negaţia „nu”) Şi unde nu mai zboară şi a treia oară până la soare. CREANGĂ, P. 196. Mai rumegă el cât mai rumegă şi pe urmă se aşterne pe somn şi unde nu începe a mâna porcii la jir. id. ib. 226. Şi unde nu ne trezim într-o bună dimineaţă plini ciucur de râie căprească de la caprele Irinucăi. id. A. 27. Iar la masă cine slujeau...? Erau sufletele goale ale domnilor şi domniţelor... Şi unde nu se lăfăia Scaraoschi, văzându-se înconjurat de nişte slugi aşa de neam. GANE, ap. TDRG. Unde nu se poate porni, când fi-i lumea mai dragă, un vânt ascuţit. AGÂRBICEANU, O. Π, 418. Dară calul unde n-au nechezat o dată, cât s-au răsunat toate pădurile. SBIERA, P. 75. Păsărică unde nu se vârî în sufletul lui şi-i ceru mâncare. SEVASTOS, P. 81. Doamne, oare au scăldat-o pe mămuca... şi unde nu prinde a boci. id. ib. 114. Unde nu mi ţi l-am bătut, Unde .nu mi l-am prins de păr şi de urechi. TODORAN, GL. Femeia... apucă vătraiul în mână, şi unde nu începe a mi ţi-l măsura cu dânsul peste spate. SNOAVA, III, 22. Unde nu se umflă cioara o dată-n pene. ib. 284. *0* Expr. Unde... unde = uneori..., alteori...; când..., când. Unde deschidea o gură de să mă îmbuce o dată, unde se uita cu nişte ochi din care parcă ieşeau săgeţi, ap. DDRF. 3. Adv. {învechit; cu valoare relativă, se raportează la un nume precedent, legându-1 de propoziţia următoare; exprimă ideea de timp indicat sau sugerat de numele precedent) în timpul în care..., în timpul căruia..., când... O zi de sfat era de ast’ dată, Unde toată acuma s-adunasă Boierimea cea mai învăţată. BUDAI-DELEANU, Ţ. 79. într-o noapte, unde dormeam în pat cu tânăra mea nevastă, ne aruncară pe amândoi în mare. GORJAN, H. I, 37/15. -O (Precedat de prep. „de”) Cela 861 UNDE - 175 - UNDER noao ne-au deşchis a voastră dragoste în d[\i\h... derttru aceaea zi d-unde noi am auzit. CORESI, L. 456/1. IV. Conj., adv. (Cu sens cauzal; învechit şi popular) 1. Conj. (Exprimă motivarea unei acţiuni, stări etc. prin alta) Din cauză că, pentru· că, fiindcă, deoarece. Că-l urâră, unde oblici pre ei întru porţi, şi cuvântul derept urătu le fu. CORESI, EV. 173. Unde eu-s vreadnic ca eu încă să fiu călătoriu..., voi veni la voi. id. L. 339/16. Iară de unde văzui că nu îmblă derept..., eu grăii Iu Pătru naintea tuturora, id. ib. 394/8. Unde-ai făcut aceasta şi n-ai cruţat feciorul tău cel unul, blagoslovi-te-voiu. PO 72/4. Au unde eşti mie frate, în har sluji-veri mie? ib. 91 HA. Slăviră pre D[u]mn[e]dzău toţi, unde o au întărit a să bate şi a birui pre luptătoriul cu totul. DOSOFTEI, v. s. octombrie 54711. Har mare şi de vecie dăm noi toţi SJ[i]nţiei tale..., unde nu ne-ai lepădat afară din mila ta (a. 1683). CCR 126/22. O, câtă obidă era lui Matei Vodă! Unde ştiia cât bine le-au făcut. ANON. CANTAC., CM I, 162. Apropiindu-să către mine, Unde eu căzusem leşinat, Mă dusă cu sine. BUDAI-DELEANU, Ţ. 314, Să vede că s-au mâniat, unde n-am scos nimic din gura mea. KOTZEBUE, u. 8711. Unde s-arăt ruşinoşi, Socotesc că-s cuvioşi. MUMULEANU, C. 119/11. Cu greu căzându-i foarte, unde mai mult de lucru şi bătăi căpăta decât mâncare. BĂRAC, T. 11/9. Sânt toate semnele din lume, dar eu unde mă văz aşa... I. D. GHICA, P. 15/16. Pesemne, boierule,... ţi s-a făcut urât unde am spus anume toate soiurile de paseri şi de jivine. ODOBESCU, S. III, 197. Poate c-ai plâns, urtde-am lipsit atâta vreme. EMINESCU, G. P. 85. Bucuria tatălui său era aşa de mare unde vedea că fiiu-său are să fie procopsit. ISPIRESCU, L. 183. Acuma poate ţi-i dragă, unde-i şi frumuşică. SEVASTOS, N. 49. Unde era şi cam adus de spete,... puteai să juri că se apropie de cincizeci. BACALBAŞA, S. A. I, 154. [Acesta] mi se întipărise cel mai mult în minte. Poate că unde era şchiop de-un picior şi vorbea pripit, în vârful limbii. P. CONSTANT, O. 3. M-am gândit că, unde e aproape cu casa şi era spre seară, vrea să se scalde şi ea. PREDA, I. 46. Că el veste mi-o trimăs... Să mă duc să-l otrăvesc, Unde nu vreau să-l iubesc. HODOŞ, P. P. 126. Uni-m eşti aşiă di drag, di-aceea mă uit. ŞEZ. v, 168. Faci aşa unde ai necaz pe mine. RĂDULESCU-CODIN, 76. <> (Precedat de prep. „de”) D-unde morţii nu se scoală, mâncăm şi bem, demăneaţa amu murim (cca 1569-1575). GCRI, *13/28. Fraţi dragi, fiţi tari..., de unde voi ştiţi ca lucrul vostru ce lucraţi să nu fie deşert (cca 1569-1575). id. ib. *15/5. De unde era iute, mai vârtos era el datoriu să poarte grijă. CORESI, EV. 320. Derept aceaea mult am avea a grăi, ce iaste greu, d-unde voi neînţelegători seţi. id. L. 545/20. De unde orice lucrare părinţască lor le -iaste o leage, cu ochii închişi priimită ca bună (a. 1809). GCR II, 203/23. îşi întoarse ochii, de unde i se păru c-auzise sunet, şi văzu o lumină turbure. EMINESCU, O. vn, 242. De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ţi deie. CREANGĂ, P. 191. 2. Adv. (Precedat de prep. „de”; exprimă o întrebare directă asupra cauzei sau asupra motivului unei acţiuni, manifestări etc.) Din ce cauză? Din ce motiv? De unde sântu... sfadele întru voi? COD. VOR. 126/14. De unde această simţire nemăsurată? EMINESCU, P. L. 57. V. Conj. (Cu sens condiţional; învechit, astăzi în loc. conj.; adesea precedat de prep. „de”; exprimă condiţionarea unei acţiuni, manifestări etc. de către alta) In cazul când; dacă. Cu gadinele sălbateci m-am muncit, ce folosu mie aceaea, d-unde morţii nu se scoală. CORESI, L. 335/10. Sau cuget eu oamenilor să le ogodesc şi eu, de unde-aş fi ogodit oamenilor, n-aş fi fost sluga Iu //[ristojs. id. ib. 390/7. Unde tu aceaea veri face, tu tine singuru te veri ispăsi. id. ib. 503/5. Are fiecine voie să ajutorească pre cel asuprit şi, unde va vedea că stau cu războiu asupra lui,... să-l izbăvească de moarte. PRAV. 122. Că, unde va Dumnedzău, sânt şi bpni, şi prietini, şi de toate. NECULCE, L. 117. Ar trebui să fie şi hatmanul cu oştile, că unde este hatmanul ascultă şi oştile mai bine. AXINTE uricariul, let. ii, 159/18. Unde te-apropii, codrul se preface în grădină. EMINESCU, O. IV, 362. Să nu-şi bată gândul, Unde nu-i cu rândul, Să n-apuce codrul, Unde nu-i cu modru. COŞBUC, P. II, 147. (Pleonastic) Şi unde să veţi afla ceva neisprăvit bine sau greşit, iară voi să dereptaţi, să nu blăstămaţi. CORESI, ev. 6. <5- Loc. conj. De unde nu = dacă nu, în caz contrar. Le zisă binişor ca să se pogoare, iar de unde nu, deşteaptă pe zmeu. GORJAN, H. I, 10/17. Vei face acestea, de unde nu, vei fi pedepsit. PONTBRIANT, D. Dacă-ţi place, kir Ianuleo! de unde nu,... să ne vedem când mi-oi vedea ceafa! CARAGIALE, O. II, 226. C-apoi, de unde nu, îmi voi întoarce armele asupra împăratului. ISPIRESCU, M. V. 46. Dacă te ţii, haide! şterge-mi roibul din grajd şi al tău să-ţi fie; de unde nu, să mă slujeşti trei ani în capăt fără leac de simbrie, snoava, i, 36. VI. Conj. (Cu sens concesiv; adesea precedat de prep. „de”; exprimă depăşirea unui impediment în realizarea unei acţiuni) Cu toate că..., chiar dacă...; deşi. Neştine i se pare că iaste ceva, d-unde el nu e nemica. CORESI, EV. 408/10. Mare-mpărat sultan Mehmed şi mic tot într-o vreme, Căci, unde toţi îl tremura, ajunse d-a se teme. VĂCĂRESCU, IST. 268. A adus zece căpăţâni de zahăr..., de unde făgăduise 12 căpăţâni. ALECSANDRI T. 503, cf. DEX. - Şi: (învechit şi regional) ùne adv., conj. - Lat. unde. UNDEÂLĂ s.f. (Rar) Faptul de a u n d i1. Cf. Η ΧΠ 7. - Undi1 + suf. -eală. UNDELÉMN s.n. v. untdelemn. UNDELEMNÂR s.n. (învechit) Ulcior pentru păstrarea untdelemnului. Implu şi un undelemnari deşertat. dosoftei, v. s. februarie 81711, cf. tdrg. -PL: undelemnare. - Untdelemn + suf. -ar. UNDELEMNÎU, -IE adj. v. untdelemniu. UNDELEMNÔS, -OÂSĂ adj. v. untdelemnos. UNDÉR s.n. - (regional) ghionderă. Prăjină lungă, ascuţită la unul dintre capete, care, înfigându-se pe fundul apei, face să înainteze barca. V. r a ş c ă, sacoviţă. Cf. T. dial. d. 843. Din anu-acesta am începu să-nvăţ şi io să mân barca, şi la rame, şi la under. ib. 867 UNDEROFIŢER -176- UNDEVA UNDEROFIŢER s.m. v. unterofiţer. UNDEŢĂ s.f. v. undiţă1. UNDEVA adv. 1. într-un loc care nu poate fi identificat sau precizat, într-o direcţie oarecare (II 1); în orice loc, în orice direcţie, indiferent unde sau încotro; (învechit şi regional) oareunde (1), (învechit) undevaşi, (regional) undevaşilea. Cela ce va vrea să fure şi de să va ascunde uneva, la vreun loc,... să-l trimiţă la ocnă cătăva vreame. prav. 33. [Şarpele] deca vede pre om, fuge să să ascunză undeva (a. 1654). GCR'I, 166/39. Nu-i distul de va fi undiva un liman ca acèala să să mântuiască vasăle. HERODOi5, 351. De s-ar afla cineva, undeva, cu ce să să învoieşeadze. N. COSTIN, C. 171. Dracii care încotro străbătură, Undeva cercând cum să să ascundă, budai-deleanu, ţ. 264, cf. drlu, lb, iser, bar. — MUNT., W. 856'/4. O, cum fulgeră de straşnic..., trebuie să trăsnească undeva. NEGRUZZI, s. I, 58, cf. POLIZU. Măcar că nu mi se pare, Nici undeva am citit, Că la vreo întâmplare Nobilii să fi plătit. ALEXANDRESCU, O. I, 130. Mă rog, ascundeţi-mă undeva să nu mă găsască. ALECSANDRI, t. 1 554. Când unul trece, altul vine In altă lume a-l urma, Precum când soarele,ffpune El şi răsare undeva. EMINESCU, O. I, 204. Un crez adânc pătninde-va De-a pururi omenirea Că undeva, undeva E fericirea, id. ib. IV, 397. Nu s-a mai pomenit şi nici cred că s-a mai pomeni una ca asta undeva. CREANGĂ,' P. 102. Fă-te că pleci undeva, întoarce-te binişor şi te ascunde. CARAGIALE, O. n, 363. El a fost undeva şi a făcut ceva cu ştirea lui Ghiţă. slavici, O. I, 141. Se uită în toate părţile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă şi să ceară niţel foc. ISPIRESCU, L. 200, Cf. DDRF, PHILIPPIDE, p. 92. Când vreo uşă se trânteşte Undeva pe-un gang departe, Furios răsună golul. COŞBUC, P. I, 98. Mă duc undeva la aer curat, sandu-aldea, a. M. 110. Poate voi mai găsi vro mică inscripţie ascunsă undeva. PĂTRĂŞCANU, S. A. 233. Ea e undeva pe râul cu al cărui nume seamănă Argeşul. PÂRVAN, G. 81. Mă retrăgeam plângând undeva într-un colţ. AL LUPULUI, P. G. 21, Cf. ŞĂINEANU, D. U. Totuşi, e foarte aproape apa, adâncă, cernită, curgând în vâltori, undeva, în preajmă. MANIU, v. p. 54, cf. CADE. Undeva -poate în mănăstirea Sf. Mihail din Peri - unul sau mai mulţi călugări... au transpus în limba română cuvântul Domnului. CARTOJAN, c. P. I, 10. Nu-mi amintesc decât amănunte stinghere... un templu vechi, undeva în India. M. eliade, C. 259. Trage-mă undeva la adăpost, că pe urmă mă târăsc eu cum oi putea. TOPÂRCEANU, O. A. II, 31. Fotografia astfel corectată sta undeva. CAZIMIR, GR. 30. Undeva, înainte, s-a aprins o lumină. CAMIL PETRESCU, U. N. 389. Poate undeva, departe în câmpuri, au şi sosit de mult cocorii. C. PETRESCU, C. v. 204. Da ' ce, logofete, pleci undeva, de vă pupaţi aşa, ca la despărţire? MUŞATESCU, T. 94. Trebuie să fi fost dus însă undeva aproape. BRĂESCU, O. A. II, 222. Duce o scrisoare undeva. SAHIA, N. 97. Pare reflexul... unei lumini ce moare undeva departe. CIORAN, C. A. 166. Abia sosise şi e nevoit să plece iar undeva. VOICULESCU, P. II, 25. S-a mai auzit un câne lătrănd undeva într-o margine de sat, departe. SADOVEANU, O. XIII, 714. Departe, undeva, sunt porturi ce aşteaptă. PILLAT, P. 50, cf. SCRIBAN, D. Aud cum se destramă un suflet undeva, Departe, în a ploii acidă melopee. I. BARBU, J. S. 8. E suficient ca să apară undeva..., ca să se îndrepte îndată spre ea omagiul tuturor privirilor. MIHĂESCU, D. A. 57. începea undeva privighetoarea şi venea o adiere din livezile înflorite. SADOVEANU, E. 117. Undeva parcă am o odaie cu oglindă; în care parcă m-am văzut şi nu mă cunosc. ARGHEZI, S. VI, 77. Ai undeva în Ţara Moţilor steamp de aur? CĂLINESCU, C. O. 85. Inima-ţi zvâcneşte mai rar, Ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, Ci adânc în pământ undeva. BLAGA, POEZII, 91. Undeva peste gârlă fusese jefuită o moară. BOGZA, A. f. 319. Auzi vuietul vântului... şi o fereastră uitată deschisă care se zbătea, fără ritm, undeva. VINEA, L. II, 85. Nici ţărmuri nu vreau, Nu vreau să ajung undeva. BOTTA, S. II, 230. Atât timp cât principiul contradicţiei este compromis undeva în lume, el este compromis... în toată lumea. A. DUMITRIU, E. 27. Se auzi strigat de doi vecini care se duceau împreună undeva. PREDA, î. 73. Mările se clătină departe, Undeva un curs de râu s-abate, isanos, V. 44. I se păru că aude undeva un sunet dè clopoţel, v. ROM. decembrie Γ964, 61. îşi fine ochii albaştri, spălăciţi, pironiţi undeva înainte. BĂNULESCU, I. 7. Până se va lămuri situaţia, trebuie să stea undeva de o parte. v. rom. ianuarie 1970, 42, cf. FORM. cuv. i, 219, ALR I 340/85, ib. 1 354/870, 878, ib. 1 596/592, alr ii 3 259/362, ib. 3 420/53, 235, ib. 3 507/29, ib. 4 249/833, nalr - b i h 96/30, alr - M m h 674/221, 231, 232, 235. Ea l-o fi văzut Undeva trecând, Pă drum, piste câmp. balade, I, 420. Meriţ univa în servit, sî slujăţ. O. BÂRLEA, A. P. I, 403. Şi de toţi ăi întreba: Nu m-a văzut undeva? FOLC. MOLD. I, 134. ♦ (Precedat de prep. „de”) Dintr-un loc oarecare (III), neprecizat mai îndeaproape; indiferent din ce loc, din ce parte, de unde; de la cineva. Poate fi cu ştire de undeva. N. COSTIN, LET. II, 90/10. Trebuie să fie un trimis de undeva, numa pentru a iscodi casele oamenilor. .CREANGĂ, p. 233. Şi-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor de-acolo Veniţi de undeva. COŞBUC, p. I, 278. Tânărul care întreba avea o figură de undeva cunoscută. C. PETRESCU, C. v. 160. De undeva tic-tacul ceasornicului umple tăcerea, vinea, l. Π, 20. A scos de undeva nişte îmbrăcăminte. H. LOVINESCU, T. 178. E foarte generos când ciupeşte parale de undeva. V. ROM. ianuarie 1966, 177. Badiul meu de undeva, Nu mi-ai făcut tu ceva, De nu te mai pot uita? FOLC. TRANSILV. II, 36. Tot aştept, doar a pica Bădiţa di undiva! CAF IV, 130. Se poate oare cineva de undeva să vină şi să-mi tragă aşa pe degeaba câteva? snoava, iii, 340. <> L o c. a d v. Pe undeva = a) într-un loc necunoscut, neprecizat. Cf. TDRG. Era pe undeva un vânător straşnic, de stârpea fiarele. AL LUPULUI, P. G. 121. Mă căutau şi mă găseau pitit pe undeva prin ogradă, meşterind ceva. VLASIU, A. p. 18. îmi plăcea adesea să mă aşez pe undeva, pe malul fluviului şi să urmăresc jocul leneş al valurilor. MIHĂESCU, R. 31. De-acum străină mâna ta Iţi va şedea deoparte, Ca un condei, pe undeva, Alăturea de-o carte. ARGHEZI, VERS. 54. N-ar fi de mirare să-l descopăr pe undeva, om mare, bogat, puternic. CĂLINESCU, C. O. 24. Mai e pe undeva răscoală? o întreb pe mama. STANCU, D. 159. Mănâncă ce găsesc, când găsesc, pe undeva, câte ceva de 870 UNDEVAŞI - 177 - UNDICIOARĂ mâncare, id. ib. 361. Se auzea pe undeva sunet argintiu de zurgălăi. LĂNCRĂNJAN, C. I, 211. El o fi numai Dispărut Ori rănit pe undeva, cine ştie. SORESCU, L. L. I, 67. Un topor izbea rar pe undeva pe la marginile bălţilor. BĂNULESCU, I. 85. Da te-a omorî cineva şi-i împuţi vreo vale pe undeva. FURTUNĂ, C. 28. Nu mă duc singur..., caz cumva pă uneva. T. DIAL. M. I, 71. După mini ti-i uita, Doar să vedzi pe cineva, Or pe mine, ori urma. ŞANDRU, F. 264; b) printr-un loc oarecare (II 1) neidentificat sau necunoscut. S-a strecurat pe undeva în casă. cade. ♦ (Precedat de prep. „de pe”) Dintr-un loc oarecare. După aceea, când îi spunea cumva cineva căte-ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. Mai scotea de pe undeva căte-un argument nou în sprijinul părerii lui. AGÂRBICEANU, O. I, 353. 2. într-un moment (nehotărât) din trecut sau viitor; cândva, odată2 (1). Era arătoşi şi făcusă undeva şi câte o vitejie, pre aceia îi alegea. HERODOT2, 425. Undeva, pe foarte aproape, se presimţeau zorile. M. ELIADE, M. 84. Amintirile mele, cu imagini de Botticelli şi armonii de Mozart, mă-ntorc undeva departe, când lacrimile erau închinări soarelui. CIORAN, C. A. 139. 3. într-un fel oarecare, întrucâtva; cumva; oarecum (1). Nu cumva s-ar putea deschide undeva noi perspective filosofîei? BLAGA, T. CUN. 8. Experienţa spirituală care ne-a dus la o conjugare nouă este undeva... mai subtilă. NOICA, S. R. 39. Undeva statornic bătând spre împlinire..., aşa apare fiinţa la noi. id. ib. 61. -0- (Precedat de prep. „pe”) O ţărăncuţă măruntă, oacheşă... semăna pe undeva cu poetul în casa căruia mă aflam. STANCU, R. A. V, 322. - Accentuat şi: (prin Transilv. şi Ban.) ùndeva (alr II 3 420/23, 235, ib. 3 507/29, 76). - Şi: (regional) unevâ (ib. 3 420/833, accentuat şi ùneva ib. 3 420/833, ALR —M m h 674/231), univă (O. bârlea, a. p. i, 403) adv. - Unde + va. UNDEVÂŞI adv. (învechit) Undeva (1). De să va afla aceasta undfejvaş să le dea învăţătură ce să facă (a. 1762). iorga, s. D. vii, 54. De s-au făcut vreo greşeală undevaş.:., mă rog să mă învredniciţi iertăciunii (a. 1765). GCR II, 78/35. ❖Loc.adv. Câte undevaşi = pe alocuri. Pe scurt şi ei de dânsa pomenesc..., apropiindu-se câte undevaşi de ale lor lucruri ce pe larg istoresc. C. CANTACUZINO, CM I, 8. + (Precedat de prep. „pre”) Prin diferite locuri; prin orice părţi. Câţi au fost de acel fel pre undevaş i-au adunat de i-au dus pre acolo. ap. CADE. - Undeva + şi. UNDEVÂŞILEA adv. (Regional) Undeva (1). Cf. CADE, ALR 11/886. - Undevaşi + lea. UNDEZÀ vb. I v. unda. UNDEZĂRE s.f. v. undare. UNDEZÂT, -Ă adj. v. undat. UNDI1 vb. IV. 1. T r a n z. şi i n t r a n z. A pescui cu undiţa1; p. g e n e r. a prinde peşte. De puţin folos iaste pârăul acela de a fi plin de peşte sau muntele de a fi plin de fiară, de nu va fl vănătoriu învăţat a vâna şi a undi. N. COSTIN, C. 44, cf. I. GOLESCU, C. Cu undiţe băieţii şi leneşii din sat Chitici de toată mănă undea neîncetat. DONICI, F. 173. Patriarhul... Făcu să cază din aer paserile zburătoare Şi să undească pe peşte din holburile de mare. CONACHI, P. 301. Ieşind la marginea mării spre a se mai preumbla, A văzut aci pe unul şezând şi peşte undind. PANN, P. V. ni, 118/23. Pescarii Undesc cu pâinea peştii. NEGRUZZI, S. n, 231. Peşti de apă curgătoare Şi de apă stătătoare Cu nevodul pescuiţi Şi cu undiţa undiţi. ALECSANDRI, P. II, 105, cf. DDRF, gheţie, R. M. 477, barcianu, alexi, w. Lişiţele cu capul catifelat undesc şi ele. ANGHEL - IOSIF, C. L. 171, cf. TDRG. Când peştele încearcă să înghită nada, pluta ţicneşte şi cel ce undeşte este făcut atent. AN. DOBR. V— vi, 69, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Zaharia mă învăţase să undesc, îmi arătase toate meşteşugurile unui adevărat pescar. SADOVEANU, O. I, 572, cf. SCRIBAN, D. Acest pescuit impune o cunoaştere perfectă a fluviului în regiunea în care undim. VÂN. PESC. septembrie 1961, 15, cf. H ii 88, 253, iii 38, şez. v, 168, alr i 1 739/805, alr sn iii h 739/605, A v 14, 15, 22. ❖ F i g. Acesta pre omenii dintr-adânc undeaşte, în loc de unidilişte crucea în mănă ţiind. DOSOFTEI, PAR. noiembrie 2179. Pre cel începători de răutate... cu de D[nmr\t\dzău înţelepţită nadă l-au undit. id. MOLIT. 112712. Undeaşte soarele-n virgine ape. DOINAŞ, A. P. 253. 2. T r a n z. P. e x t. (Regional; complementul indică o apă) A cerceta (în adâncime) pentru a scoate ceva. Multe zile, săptămâni, Pescarii... De-a lungul Prutului l-au undit, Pe cei morţi i-au pescuit (a. 1824). CONV. lit. II, 9. ♦ I n t r a n z. A căuta ceva într-un lichid. A undi prin borş. SCRIBAN, D. 3. F i g. Tranz. A iscodi (pentru a afla gândurile, sentimentele, intenţiile cuiva); a sonda, a tatona. A ascunsei tale inimi am a undi adâncimea. CONACHI, P. 259. Omule! nu undi marea lui Dumnezeu adâncime, id. ib. 274. <> I n t r a n z, Undit-ai cu-a ta minte în cugetu-i ascuns? Aflat-ai a lui planuri? ALECSANDRI, T. II, 158, cf. şăineanu, d. u., cade. ♦ (Complementul indică un abstract) A încerca să găsească; â căuta (şi a găsi). îmi pare bine că ai făcut un frumos voiaj în Francia şi Şviţera, unde negreşit că ai undit inspiraţii, ce se vor traduce la iarnă în articoli interesanţi. ALECSANDRI, S. 74. Ce inspirări minunate aş undi în zâmbetul tău! id. O. p. 124. ♦ (Regional) A pândi (1) (Crucea - Câmpulung Moldovenesc). Cf. A v 15. M-am dat după un gard şi-am undit pe cineva. GLOSAR REG. -Prez. ind.: undesc. - Din v. sl. λαητη. ÜNDÎ2 vb. IV v. unda. UNDICÉR s.m. v. undiţar. UNDICIOARĂ s.f. Diminutiv al lui undiţă1. Cf. undiţă1 (1). In colţul tău, găteşte băietului undicioarele şi dă-i învăţătură. SADOVEANU, O. xvn, 430. Bine,... mata îi prinde raci. Şi bătrânul îi pregăti o 879 UNDILIŞTE —178 — UNDIŢĂ1 undicioară cu carne şi meredeul. id. ib. Vil, 423. Ca un peşti pi uscat, Când îl prinzi c-o undicioarî Şî-l arunci pi mal afarî. FOLC. MOLD. II, 207. -Pl.: undicioare. - Undiţă + suf. -ioară. UNDILIŞTE s.f. (învechit, neobişnuit) Undiţă1 (1). Acesta pre omenii dintr-adânc undeaşte, în loc de undilişte crucea în mină ţăind. DOSOFTEI, PAR. noiembrie 21r/9. - Pl. : undilişti. -Cf. undi1. UNDÎNĂ s.f. v. ondină. UNDIRE1 s.f. Acţiunea de a u n d i1. Cf. ddrf, dex. - Pl.: undiri. - V. undi1. UNDIRE2 s.f. v. undare. UNDIŞ s.n. (Rar) Suprafaţă de apă pe care se formează unde (v. u n d ă 11). Bolţi de carpeni îi aruncă un zăbranic pe undiş... Miros greu pluteşte-n preajmă şi din apele stătute. VOICULESCU, ΡΟΕΖΠ, I, 63. - Undă + suf. -iş. UNDIŞOÂRĂ1 s.f. (Rar) Diminutiv al lui und ă. Cf.undă(Il). Cf. av33. - Pl.: undişoare. - Undă + suf. -işoară. UNDIŞOÂRĂ2 s.f. (Rar) Diminutiv al lui undiţă1. (F i g.) Dacă nu eşti meşter la arma de vânat, Să prinzi cu undişoara puicuţele din sat. BOLINTINEANU, O. 184. -Pl.: undişoare. -Undi[ţă]' + suf. -işoară. UNDÎT s.n. Faptul de a undi1. Nici eu nu ţi-oi fi de stricăciune; cât-oi putea să câştig din undit, tot în casa ta am să aduc. DUNĂREANU, CH. 212. Eu, fără ţigară, la undit nu pot. SADOVEANU, O. XVII, 422. Problema ce mi-am propus să soluţionez e în legătură cu unditul în contra curentului, id. ib. XIV, 538. Unditul mulţumeşte numai acele firi care îndrăgesc mai mult ambianţa şi liniştea bălţii decât... cantitatea. VÂN. PESC. septembrie 1960, 9, cf. dex. -V. undi1. TJNDIŢ s.m. v. undiţă1. UNDIŢÂR s.m. Pescar care pescuieşte cu undiţa1; (rar) undiţaş. Cf. jahresber. v, 323. Amatorii şi undiţarii noştri nu întrebuinţează la strunele pentru peşti mai mari decât aţă neagră. ATILA, P. 36. Mi-am amintit în acel răstimp de tihnă al sufletului... de unele aforisme... în legătură cu ucenicia mea de undiţar. SADOVEANU, O. XVII, 414. Acest tău ocroteşte în misterul lui păstrăvii, cu care noi, undiţarii, am venit să ne luptăm, id. ib. xv, 242, cf. iordan, l. r. a. 163. Dunărea rămâne pentru undiţarii noştri... cel mai râvnit loc pentru pescuitul peştilor mari. VÂN. PESC. septembrie 1961, cf. dex, η π 244, in 228, nalr - o in mn 243,1 412/990, 994, 995. 2. (Regional; în forma undicer) Numele unui peşte nedefinit mai îndeaproape (Albeşti - Vaslui). Cf. H vi 16. -Pl.: undiţari. - Şi: (2) undicér s.m. HVI16. - Undiţă + suf. -ar. UNDIŢÂŞ s.m. (Rar) Undiţar. Cf. bar. - munt., w. 29l/34, JAHRESBER. V, 323. -Pl.: undiţaşi. - Undiţă + suf. -aş. UNDIŢĂ1 s.f. 1. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o vargă flexibilă de care se leagă o sfoară sau un fir de material plastic având la capăt un cârlig în care se pune momeala pentru a prinde peşte; p. r e s t r. cârligul acestei unelte. Vine la mare şi-aruncă undiţa lui în maree (a. 1581-1619). CUV. D. bătr. II, 289/2, cf. MARDARIE, l. 266/10. îndată îl trag cu undiţa..., scoţându-l la pământ. HERODOT2, 107. Pasă la mare, aruncă undiţa: şi care peaşte vei scoate întâi, adu-l. N. TEST. (1648), 23710. Vor suspina toţi ceia ce pun undeţe la râu şi ceia ce pun năvoade... vor jăli. BIBLIA (1688), 465 Vl 3, cf. 7632/16, anon. car., lex. mars. 212, molnar, d. 102/8, klein, D. 445. Nice nu iaste acea unghiţă se prindă peştele mai lesne şi mai curând de cum prinde volniciia aceasta pre tineri. MAIOR, în şa I, 804. Au doară ar înghiţi peştele momelele cele ce pun pescarii în vârful unghiţei. TEODOROVICI, M. 80/28, cf. LB, I. GOLESCU, C. Lasă-mă să mă fac crap, Că de undiţă nu scap. ASACHI, F. 119/4, cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 29V39, polizu. La Cerna păstrăvii se prind cu undiţa ziua. I. IONESCU, M. 66, Cf. PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 94. Peşti... Cu nevodul pescuiţi Şi cu undiţa undiţi. ALECSANDRI, P. II, 105, cf. CIHAC, H, 438, 439, LM. Intorcându-se de la Lipova, Persida l-a zărit stând cu undiţa pe ţărmul Murăşului. SLAVICI, O. Π, 136. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undiţa la gârlă. ISPIRESCU, L. 380, Cf. MARIAN, NA. 186, DDRF, PHILIPPIDE, P. 153, 160, GHEŢIE, R. M. 477, DAMÉ, T. 123, JAHRESBER. v, 323, barcianu, ALEXI, w. Odată, moş Gheorghe m-a găsit pe mal ca de obicei, prinzând peşte cu undiţa. DUNĂREANU, N. 138. Mreana se prinde... cu undiţa la care se pun larve de insecte ca nadă. antipa, f. I, 131, cf. tdrg. Undiţa este o nuia lungă... de care se leagă o aţă cam de două ori mai mare. De capătul sforii se leagă un ac îndoit. PAMFILE, I. C. 69. Acum, eu am undiţe sistematice, de se strâng, se fac baston. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 108. Printre cele dintâi instrumente întrebuinţate de om la prinderea peştelui,... bănuim că trebuie să fi fost undiţa. ATILA, P. 23, cf. PASCU, S. 265. Când te-am văzut pentru ultima oară la d-ta acasă, vorbindu-mi cu atâta pasiune (şi cu ce ştiinţă!) de undiţele moderne,... te-am invidiat. ibrăileanu, S. L. 96. Peştii la munte, în zile calde, se prindeau cu undiţa. DRAGOMIR, O. M. 208. Cu undiţa se pescuieşte în două chipuri. AN. DOBR. V-VI, 69, cf. NICA, L. vam. 259. Prietenul Balaci avea undiţe pentru păstrăvi. AL LUPULUI, P. G. 133, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ia te uită în ce hal a ajuns biata undiţa mea! SEBASTIAN, T. 44. Acolo era loc de pescuit, că se 891 UNDIŢĂ1 - 179 - UNDREA întâlneau apele, răsucindu-se în vârtej, iar peştii se jucau înotând printre afurisitele de unghiţe. VLASIU, A. P. 21. Avea enervarea pescuitorului cu undiţa. TEODO-REANU, L. 302. In Constanţa am prins chefali şi guvizi cu undiţa, purtat în barca lui Aii. VOICULESCU, P. I, 17. Am înţeles că trebuie să-mi trag undiţa din baltă şi să-mi schimb locul. SADOVEANU, O, XVII, 47, cf. IORDAN, L. R. A. 68, ROSETTI, L. R. UI, 94, SCRIBAN, D. Mi S-a înfipt ca un cioc de undiţă pe retină. CIPRIAN, S. I, 168, cf. BĂCESCU, P. 134. Meşterea o plută pentru undiţă, v. ROM. august 1954, 56. Nu vă mai gândiţi la zilele frumoase Când rătăceam cu undiţa pe vale Smulgând din apă peştii ca argintul. BENIUC, v. 24. Mi-am aruncat undiţele, le-am fixat cu ajutorul ramelor pe marginea bărcii. VÂN. PESC. septembrie 1960, 6. Băiatul vine cu o undiţă şi pune boabe de porumb în ea. SORESCU, L. L. Iii, 52. Avea cele mai grozave undiţi, v. ROM. iulie 1970, 29, cf. CL 1971, 248. Când oi fi mare, s-o topeşti şi să faci din ea greutăţi pentru undiţă. NEAGU, î. 36, cf. BUTURĂ, EG. 254, MIHĂILĂ, î. 92, H X 107, ŞEZ. I, 221. Ajungând la râu,... ia unghiţa şi o aruncă în apă. CĂTANĂ, P. B. II, 83. Undiţa... se face... şi din un ac arcuit la vârf. ŞEZ. IV, 116. Din peştişorii iştia pe care-i scot cu undiţa... mai dau şi cu împrumut încă! FURTUNĂ, C. 27, cf. BUL. FIL. iv, 73, ALR i 1 739, ALR ii 6 243/105, ib. 6 244, alr sn iu h 740, O. bârlea, a. p. I, 314, nalr - O III 569. Am o undiţă de bambus pe care mi-a adus-o un domn. T. DIAL. M. II, 541. Cuvântul la cel viclean, ca undiţa la pescar. ZANNE, P. II, 530. Stanca lunga, gârbova. Prinde caii nenvăţaţi (Undiţa). GOROVEI, C. 380. <> (Prin analogie) [Motanul] înainte de a fi simţit măseaua duşmanului după ceafă sau laba cu cinci undiţe în cojoc... dă un strigăt deznădăjduit. ARGHEZI, C. J. 35. F i g. Şi pre bălaurul cu undiţa întrupării tale l-ai tras. (a. 1650-1675). GCRI, 228/22. înghiţi şi undiţa otrăvii amara. CANTEMIR, IST. 46. Cu undiţa cea cuvântătoare, pre cei ce intrase întru adâncul necunoş-tinţii, ca pre nişte peşti trăgându-i la d[u]mnezeiasca cunoştinţă. MINEIUL (1776), 11 lv,/7. C-o undiţă de aur mult gingaşul Silvan A prins pe virtuoasa vecina sa prea lesne. NEGRUZZI, S. II, 207. Pescar semeţ, cu undiţă vicleană, Stăpâne, eu cântam necontenit. DOINAŞ, A. P. 66. <> Undiţă de mână = undiţă (1) care nu are vargă, firul ţinându-se în mână, şi care se întrebuinţează la pescuitul în mare. Cf. antipa, p. 299. ❖ Expr. A se prinde în undiţă = a intra într-o mare încurcătură; a se lăsa ademenit, surprins de o capcană sau demascat printr-un mijloc viclean. Cf. zanne, p. iv, 674. ♦ P. r e s t r. Vergeaua undiţei, alr sn iii h 739, alrm sn ii h 557. ♦ (învechit) Instrument metalic îndoit şi ascuţit, având diferite întrebuinţări; cârlig. Şi neputănd-o birui [pe sfânta Anastasia]..., cu undiţe tăioase o pătrunsără. DOSOFTEI, v. s. octombrie 92721. Şi-i băgară undiţe în melcii ochilor şi-i împunseră... ochii cu bolduri, id. ib. decembrie 21874. Şi făcu cunună jârtăvnicului şi acoperământul lui şi păhărele lui şi undeţile de carne ale lui... şi toate vasele lui le-au făcut din aramă. BIBLIA (1688), 67753. Veniia copilaşul preotului, daca fierbea carnea, şi undiţa cu 3 dinţi în mâna lui. Şi o slobozita pre ea în căldarea cea mare. ib. 1952/30. Trufa ta s-au suit întru urechile meale şi voiu pune undeţile meale în nările tale şi frâu în buzele tale. ib. 282'/43, cf. bar. -MUNT., w. 29720. <> (învechit, rar) Undiţă hirurghi- cească = instrument chirurgical de forma unui cârlig. Cf. I. GOLESCU, C. 2. (Iht. ; prin Transilv.) Zvârlugă (Cobitis taenia). Cf. ATILA, p. 246, BĂCESCU, p. 57, 83, H xviu 140. - Accentuat şi: undiţă alr I 1 739/56, 59, 63, 178, 230, 266, 270, 289, 290, 298, 308, 335, 357, alr u 6 244/250, 260, 279, 316, 349, alr sn iii h 739. - Pl.: undiţe şi (popular) undiţi. - Şi: (învechit şi regional) undeţă (alr 1 1739/590) s.f., (regional) undiţ (pl. undiţi ib. l’739/295, 305) s.m., undriţă (ib. 1 739/772), ungliţă (alr ii 6 244/836), (2) fndiţă (atila, p. 246) s.f. - Din v. sl. ΛΑΗΐν». UNDIŢĂ2 s.f. Diminutiv al lui u n d ă (II). Pe cea undiţă de rău. BUD, P. P. 16. - Pl.: undiţe. - Undă + suf. -iţă. UNDIIJŢĂ s.f. (Regional) Diminutiv al lui undiţă1. Cf. alri 1 739/255, 257, 280, alrII6 244/284. - Pronunţat: -di-u-, - Pl.: undiuţe. - Undifţă]1 + suf. -uţă. UNDOÎ vb. IV v. undui'. UNDOI vb. I v. undui1. UNDOIÂRE s.f. v. unduire. UNDOIÂT, -Ă adj. v. unduit. UNDOIÉT, -Ă adj. v. unduit. UNDOI0S, -OÂSĂ adj. v. unduios. UNDOIRE s.f. v. unduire. UNDÔS, -OÂSĂ adj. (învechit; mai ales despre păr) Unduios (1). Cf. CORBEA, D. 371i2/8, DRLU. Zefirul dulce cu-a sa suflare încă îţi suflă părul undos. HELIADE, O. I, 79, cf. BAR. - MUNT., W. 8462/30. Pletele-i undoase curgeau pe sânu-i palpitând. F (1865), 1, cf. PONTBRIANT, D. Ochii ei asupră-i cad pătrunzători,... Mâna ei atinge coamele-i undoase. BOLINTINEANU, O. 41. Junele frumos Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos. id. ib. 44, cf. LM. Capul în jurul căruia flutură undoasele plete. I. NEGRUZZI, S. I, 229. Emirul se coboară cu Leila iubită, Al cărei păr ca noaptea se răsfira, undos. GRANDEA, S. 65, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Blonda-i capelură... aşa era undoasă Şi-n multe ineluşe lucindă, mătăsoasă, ap. TDRG, cf. ŞĂINEANU, D. U., BL V, 116, CARACOSTEA, E. 408, DSR. - Pl.: undoşi, -oase. - Undă + suf. -os. UNDRE s.f. I. 1. Unealtă de fier, oţel sau lemn, lungă şi subţire, ascuţită la un capăt şi mai lată la celălalt, utilizată mai ales pentru a perfora talpă; ac mare şi gros pentru cusut saci, saltele, sumane etc., (regional) a c o i. Vei lua undreaoa şi vei găuri ureachea lui cătră uşă la stâlpii uşii şi va fi ţie rob în veaci. biblia (1688), 902 UNDREA —180 — UNDREA 1372/53, cf. KLEIN, D. 445, LB, iser, polizu, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 588, LM, DDRF. în lăcriţa lăzii... mai conservă aţa, acele undreaua sau andreaua. MANOLESCU, I. 248, Cf. ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Unor morţi, pe-alocuri, li se înfige o andrea în buric... sau în inimă. PAMFILE, DUŞM. 138, cf. nica, L. vam. 259. Când să-i înmormânteze,... li se înfige şi o undrea în buric. DUMITRAŞCU, STR. 3. Moşneagul sări de pe muchia patului, de-a dreptul în picioare, de parcă l-ar fi împuns 0 undrea între umeri. CAMIL PETRESCU, O. II, 219. Gaura sfredelită în sfârcul urechii cu undreaua trecută de trei ori prin flacără se lărgea, se rupea. STANCU, D. 7. Copiii... fac zgomot, parcă anume, cu voie, cu ştiinţă, i-ar înfige undrele în urechi. DEMETRIUS, A. 90, cf. HII 4, 31, 176, 223, xii 8, xiv 66, 161, xvii 121, xvm 21. Pe valea cu turtureaua E lăstarul cât undreaua. MAT. FOLK. 368, cf. viciu, GL. 110. Vedea şerpi ca fusele, Năpârci ca undrelele Şi broaşte ca nucile Bâjbâind cu miile. MATEESCU, £. 37, cf. GR. S. VI, 338, COm. BENIUC, ALR I 1 749/720, ib. 1 760/526, ib. 1 761, alr ii/i mn 89, 2 712/872, ALR II 6 619/2, 334, 346, 349, 848. Şearpele, dac-auzea, El era ca undreaua, Cu Mistricean că creştea, balade, I, 324. Am învăţat, la undrea, ce voi să ştiu de dumneata? se spune despre cineva care socoteşte că ştie tot şi nu mai are nevoie să înveţe de la altcineva. Cf. ZANNE, P. v, 648. (F i g.) Când dă să-şi pupe baba, Florea o-nţeapă cu undrelele mustăţilor. IOVESCU, N. 96. Veniţi De-mi luaţi din piept Cuţite Ascuţite, Undrele, Sâmcele, Ace-nţăpoşeate, Săbii însăbiete. CANDREA, F. 336. ♦ P. g e n e r. Ac de orice dimensiuni, care se foloseşte la cusut. Cf. vaida, alr i 1 749/335, 337, 339, 355, 357. (F i g.) Genele omului se mişcau ca undrelele bradului. ARGHEZI, S. vi, 65. Ariciul şi puii lui... au dat undrelele şi acele cu gămălie, id. VIII, 119. 0* (Regional) Undrea mare = ac mare şi gros pentru cusut saci, saltele, sumane etc.; (regional) acoi. Cf. ALR I 1 761/595. ♦ (Regional) Ac de păr. Cf. h XII 220, alr II 3 286 bis/192. 2. (Astăzi mai ales în forma andrea) Fiecare dintre cele două (sau cinci) ace lungi (de lemn sau de metal etc.) în formă de tijă ascuţită la vârf, cu care se împletesc manual obiecte din lână, din bumbac etc. Cu undreaua în mână, ca cel ce împleteşte la ciorapi. I. GOLESCU, ap. DDRF, cf. POLIZU. Marfă! marfă!... forficele... andrele. alecsandri, T. 19, cf. cihac ii, 588. Nici fusul de sidef nu i se mai întorcea între degete, nici undrelele nu mai ştiau să apuce iţele împleticite. ODOBESCU, S. I, 130, cf. DDRF, TDRG. Impletitul adevărat se face cu andrelile sau undrelile, nişte ace de fier groase de 1-2 mm şi lungi..., sau cu cârligul de împletit. PAMFILE, I. C. 318, cf. NICA, L. VAM. 259, CADE. [Firele] se văpsesc, se răsucesc cu druga şi apoi se împletesc cu undrelele. STOIAN, PĂST. 60, cf. SCRIBAN, D., L. ROM. 1984, 41, ALR I 1 760, ib. 1 761, ALRSNivh 1 211, alrm SNiiih 1 029. 3. (Popular) Croşetă, igliţă. Băieţii au lucrat cu papură, compunând cu ajutorul undrelei obiecte de diferite mărimi (a. 1888). ŞCHEI, 205, cf. SCRIBAN, D., ALR I 1 760, ib. 1 761, ALRM SN m h 1 026. ♦ (învechit) Ac de petrecut şiretul la ghete. Cf. molnar, d. 369/30. 4. (Prin Munt. şi Olt.; şi în sintagma undrea de plasă, CADE) Unealtă de metal sau de lemn, având formă alungită şi plată, cu scobituri la ambele capete, pe care se deapănă aţa şi care serveşte la împletirea plaselor, la înnodarea ochiurilor etc.; igliţă, navetă1 (2), suveică de plasă (v. s u v e i c ă 3 a). Undreaua de făcut plasă se numeşte igliţă, ingliţă sau suveică de împletit năvodul. DAMÉ, T.126. Cu sfoara astfel făcută şi înălbită se împletesc plasele cu igliţa... sau undreaua. ANTIPA, P. 170, cf. 528, alr SN m h 742, alrm sn ii h 560. 5. (Prin sud-estul Mold. şi estul Munt.) Bucată de lemn prevăzută cu un orificiu, prin care se introduce sfoara sau cureluşa legată de năvod pentru a-1 trece pe sub gheaţă de la o copcă la alta. Cf. tdrg, antipa, p. 487. II. P. anal. (Anat.) 1. (Popular; şi în sintagmele undreaua grumazului, DDRF, CADE, undreaua gâtului, cade, alr ii/i mn 24, 6 957, alrm ii/i h 92, regional, undreaua mâinii, alrm ii/i h 92) Claviculă. Cf. POLIZU, CIHAC, II, 588, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, BIANU, D. S., SCRIBAN, D., ALR Π/l MN 24, 6 957, ALRM Il/l h 92. ♦ (Regional; la pl.; în forma andrele) Oasele grumazului, bugnariu, n. nr. 263/159. 2. (Popular; la pl.; şi în sintagma undrelele gâtului, GRiGORiu-RiGO, m. p. I, 7, tdrg, cade) Venele gâtului. Baba trage pe bolnav cu mâna pe undrelele (vinele) gâtului, pe frunte şi pe mâini. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 7. Le-oi bate [ţepuşele] în măsele Şi le-oi scoate în andrele, ap. TDRG. ♦ (Rar; la pl.) Vene hemoroidale. ŞĂINEANU. ♦ (Prin Transilv.; în forma undreauă; cu sens neprecizat, probabil) Fiecare dintre venele de pe pântecele calului. Cf. DR. V, 322. III. P. anal. 1. Nume dat unor părţi în formă de bară (de lemn sau de metal) ale unor unelte sau ale unor elemente de sprijin la unele construcţii etc. a) (Şi cu determinarea „de fier”) Bucată de fier care se folosea uneori la fixarea anumitor piese ale plugului de lemn, pentru a-i da o rezistenţă mai mare. Cf. ŞĂINEANU, TDRG. Plugurile fără undrea ară locurile slabe, pamfile, a. r. 35, cf. bocăneţu, t. a. 143, 168, CADE, HIV 75, ix 115. b) Fiecare dintre cele două grinzi pe care se sprijină perinocul morii de apă; (regional) ţeapă (I 4). Cf. ŞĂINEANU, DAMÉ, T. 150, TDRG, CADE. c) (Prin Olt. şi Munt.; şi în sintagma undreaua coşului) Fiecare dintre cele două bucăţi de lemn care fixează corlata de grinda casei. De legat, unde-l lega? De undreaua coşului, In bătaia fumului, Unde-i păs voinicului. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 128, cf. CHEST. Π 332/91, I. CR. viii, 90. L-au bătut, l-au spânzurat De undreaua coşului, In bătaia fumului. FOLC. OLT. - MUNT. II, 162. d) (Prin Olt. şi nord-vestul Munt.) Stâlp de lemn angajat, frumos cioplit, care acoperă capetele bârnelor pereţilor transversali la casele şi bisericile de lemn. Cf. DAP. 2. P. a n a 1. (La pl.) Felii lungi şi subţiri de zarzavat, slănină etc. tăiate pentru prepararea anumitor feluri de mâncare. Cf. TDRG. [La această supă] verdeţile cele cu rădăcini nu se taie andrele, ce în fălii rotunde, id. ib. IV. (Iht.; regional; şi în compusul undrea-de-apă) Sulă (Syngnathus ningrolineatus). Cf. BĂCESCU, P. 53, 57, FORM. cuv. i, 95. 902 UNDREAUÄ - 181 - UNDUIOS - Pl.: undrele. — Şi: andrea, (învechit şi regional) indrea (lb, cihac, ii, 588, lm, ddrf, tdrg, vaida, viciu, gl., ALR I 1 749/335, ib. 1 760/98, 273, 335, ib. 1 761/94, 98, 218, 268, 290, 335, 348, alr sn iii h 742/250, alrm sn ii h 560/250, alr sn iv h 1 209/334, alr ii/i mn 24, 6 957, alrm π/i h 92, alr π 6 619/334, 346, 349), îndreă (klein, D. 445, şio i, 243, alexi, w., tdrg, pontbriant, d., h xviii 21, alr i 1 749/337, 339, 355, 357, ib. 1 760/223, 337, 339, 341, 355, 357, ib. 1 761/217, 218, 337, 339, 341, 345, 350, 355, 361, alr sn iv h 1 209/349, alr sn iv h 1 211, alrm sn ni h 1 029, alr ii 6 619/349), (regional) undreăuă (alr i 1 761/131, 164, 166, alr sn iii h 742, alrm sn h 560), andréauâ (alr I 1 761/112, 118, 196, 571, alr sn ni h 742/2, alrm sn n h 560/2, alr ii 6 619/2), indreâuă (alri 1 760/100, ib. 1 761/90, 100, 290, 308, alr ii/imn 24, 6 957/53, 310, alr sn iii h 742/310, alrm ii/i h 92/53, 310, alrm sn h 560/310), îndreăuă (alr i 1 761/347), îndrâuă (ib. 1 760/229, ib. 1 761/229) s.f. - Etimologia necunoscută. - Undreăuă, andreauă etc.: refăcute după sg. art. UNDREÂUĂ s.f. v. undrea. UNDRELAR s.n. (Regional) Cutie în care ciobanii îşi poartă asupra lor uneltele de cusut; (popular) acăriţă, (regional) acamiţă. Cf. hix 310, 341, 438. -Pl.:? - Undrele (pl. lui undrea) + suf. -ar. UNDRELEŞTE adv. (Prin nord-estul Olt.; în e x p r.) A coase undreleşte = a coase cu undreaua (11); (depreciativ) a coase rău, urât. Cf. ciauşanu, gl. - Undrea + suf. -eşte. UNDRELÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nord-estul Olt.) A coase cu undreaua (I 1); (depreciativ) a coase rău, urât. Cf. CIAUŞANU, GL. Ac de îndrelat. alri 1 760/223. - Prez. ind.: undrelesc. - Şi: (regional) îndrelâ vb. I. - V. undrea. LTNDRIŢĂ s.f. v. undiţă. UNDROFIŢER s.m. v. unterofiţer. UNDROFIŢÎR s.m. v. unterofiţer. UNDUI1 vb. IV. I n t r a n z. (Despre suprafaţa apelor) A face unde (I 1), a unda (1); (despre ape curgătoare) a curge cu cotituri, şerpuind. Cf. alexi, w., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Solzii apelor, ca o mătase, Unduindu-şi moale foşnitura. PILLAT, P. 259, cf. DL. Pământul pare-aici o mare Cu valuri line, unduind Intr-o eternă legănare, v. ROM. octombrie 1964, 68. <> F i g. Ochi în care unduiau marile lor ape adânci. vianu, L. R. 394. Amintirile, luate de apa neagră a somnului, unduiră anevoios la suprafaţă, vinea, L. U, 117. ♦ P. a n a 1. A face unde (11) asemenea unei ape; a ondula (1). Iarba undoiază. HELIADE, O. I, 157. Plai râzând cu iarbă verde, Ce se leagănă, se pierde, Undoind încetişor. EMINESCU, O. I, 2. îmi pare rău că e vară, că noaptea-i dulce brună, Că lanuri undoiază, că apele lin plâng. id. ib. IV, 83. Vedea poporul... undoind ca valurile mării în curtea domniei, id. P. L. 37. La vale, în zare adâncă, sclipeşte undoind aerul dimineţii calde. CARAGIALE, O. I, 219. Păpurişul cânta, unduia în bătaia vântului. SANDU-ALDEA, U. p. 198. Mânată încet de valul în perpetuă mişcare care... unduia pe trotuarul bulevardului Elisabeta, Aneta trecea pe alături de lumina orbitoare a cinematografelor. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 10. Clocotea de vuiet cuprinsul, sălciile unduiau tremurate. MANIU, S. I, 194. Bătea un vânt şuierător, unduind holdele mici. VLASIU, A. P. 154. Era şi-o mişcare a mijlocului care făcea să-i unduiască... rochia ca bătută de vânt. sadoveanu, O. IV, 556. 4P. anal. A prezenta un contur sinuos; a forma (în mişcare) o linie ondulată; a şerpui. Undoind..., cu priviri neliniştite şi verzi ca unda Moldovei, se mişcă Liliana. SĂM. V, 1005. Râul viu de oameni în haine albe unduia pe două uliţi. AGÂRBICEANU, S. 532. Am privit azi o frunză galbenă, graţios unduind prin aer. A. HOLBAN, O. II, 315. [Şerpii] vin plesnind din cozi..., Unduind din mlaştini, şerpuind din tăuri. VOICULESCU, POEZII, I, 250. Abia zări fulgeratic spinarea unei nămestii ce undui o clipă la faţa undelor, apoi se afundă în bulboană, id. P. I, 29. Acea întindere de apă se cheamă Iazul Călugărului. Unduiau nişte văiugi într-acolo. SADOVEANU, O. XVII, 403. In mijlocul sălii s-a întins o horă largă, care unduieşte ca un şarpe. T. POPOVICI, S. 336. ·γ· R e f 1. Iar acolo sus, drept în mijlocul acestei uriaşe frumuseţi, un erete se unduia încet. POPA, B. 140. ♦ P. a n a 1. (Despre păr) A avea sau a face (în mişcare) unde (I 3). Cf. BARCIANU. Fruntea ...De bucle-ncungiurată, blondine, undoind. EMINESCU, O. I, 17. Părul undoind, cam prea lung, te-ar fi făcut a crede că e chipul unei femei travestite, id. P. L. 30. Părul ei galben ca aurul unduia-n şuviţe mlădioase, sandu-aldea, ap. CADE. -0- R e f 1. Pe umeri, părul negru se unduia într-o revărsare uşoară. MIHALE, O. 501. -Prez. ind.: unduiesc. - Şi: (învechit) unduia, undoiä vb. I, undoi vb. IV, ondoiâ (barcianu, alexi, w.) vb. I. - Undă + suf. -ui. Cf. fr. o n d o y e r. UNDUI2 vb. IV. Tranz. (Regional) A ierta (Mozăceni - Găeşti). L-ai unduit de fapta care ţi-a făcut-o? CV 1952, nr. 1, 34. -Prez. ind.: unduiesc. - Etimologia necunoscută. UNDUIA vb. I v. undui1. UNDUIÂLĂ s.f. (Rar) Faptul de a undui1. Cu ochii la unduiala mătăsii roşii. GALAN, Z. R. 25. -PL: unduieli. - Undui1 + suf. -eală. UNDUIÂT, -Ă adj. v. unduit. UNDUIOS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre suprafaţa apelor) Care formează unde (v. u n d ă I 1), care se mişcă în unde; unduit, unduitor, (învechit) undător, undos. Curge apa Bistriţa cu cristalurile sale unduioase şi cu un repede curs. PELIMON, I. 143/15. Vântu-n trestii lin 915 UNDUIOS - 182 — UNDUIT foşnească, Unduioasa apă sune! EMINESCU, O. I, 74, cf. ddrf, tdrg, cade, dl, dm, dex. + P. a n a 1. Care face unde asemenea unei ape. Unduoasă ca o reptilă, alunecă şi îngenunche la picioarele lui. GRANDEA, S. 159. Mă extaziam... de mersul ei uşor şi unduios, cum nu mai mergea nimeni. PĂTRĂŞCANU, S. A. 229. Aşa de zveltă şi de sprintenă, aşa de elastică şi de unduioasă, dând impresia la mers că n-are greutate. A, HOLBAN, O. Π, 175. Un singur vânt le umflă vestmântul unduios. PILLAT, P. 197. Fetele voastre se târăsc unduioase, împrejurul meselor şi paharelor golite. ARGHEZI, S. VI, 37. Pe scenă se mişcă, unduioase ca trestiile de zahăr, perechile de băieţi şi fete. V. ROM. septembrie 1953, 214. Nu lipsea [de la ceremonie]... paharnicul Scarlat Greceanu, unduios ca o salcie. BARBU, PRINC. 116. -v· (Adverbial) Sălciile... se leagănă unduios. CONTEMP. 1966, nr. 1 022, 10/1., ♦ (Despre suprafeţe, forme de relief etc.) Care prezintă uşoare diferenţe de nivel, asemănătoare undelor (v. undă I 1); ondulat (1). Potecile unduioase şi pline de capricii. A. HOLBAN, O. II, 515. Dealurile şi văile unduioase, apele curgând în făgaşuri adânci..., toate, prevăzute prin lumina cea din urmă a soarelui, alcătuiau o icoană a vechii Moldove. SADOVEANU, O. v, 556. Soarele învăluia colinele unduioase ale ţării cu lumină ca niciodată blândă. C. PETRESCU, î. I, 125. ♦ (Despre drumuri, linii, contururi etc.) Care are multe curbe, care şerpuieşte; sinuos, şerpuit2. Fumul albăstriu al ţigarei... se ridica în spirale unduioase. ALECSANDRI, O. P. 14. Sunt aşa de potrivite feţele florilor în vărgi unduioase. CARAGIALE, O. iv, 386, cf. ŞĂINEANU, D. U. Potecile unduioase si pline de capricii. A. holban, o. II, 515. -Φ· (Adverbial) N-ar fi ştiut să mlădieze liniile atât de unduios. C. PETRESCU, R. DR. 73. ♦ P. anal. (Despre păr) Care are, care face unde (v. undă I 3); ondulat (2), (învechit) undos, unduiat. Părul său negru şi luciu ieşea în bucle unduioase de subt o capelă. DACIA LIT. 263/2. Când lăsa să-i cază coama unduioasă, Ca-ntr-o mantă scumpă mă-nvălea cu ea. CREŢE anu, m. 69/6. Nişte coame unduioase se răsfirară peste umerii şi pieptarul lui înflrat. NEGRUZZI, S. I, 21. Era o copilă... a căriiapăr ca matasa cădea în bucle unduioase, id. ib. 226, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U. Era înaltă, zveltă, cu părul castaniu şi •unduios. VOICULESCU, P. II, 282. Şi s-au ofilit Delicate tonuri de frescă, S-a înzăpezit Unduiosul păr negru. botta, S. II, 88. 2. F i g. (Despre sunete, vorbire etc.) Modulat, melodios. Avea cuvinte simple, dar unduioase ca apa Mureşului ce curgea prin grădina noastră. VLASIU, A. P. 284. Dar cel puţin compătimirea Sau poate glasul unduios Mai pare uneori duios. v. ROM. ianuarie 1954, 24. Iar valurile suspinând la maluri Loveau nostalgic marile chimvaluri, Vibrând de-un sunet orflc, unduios. doinaş, A. P. 78. (Prin metonimie) Orchestra devenise diafană, unduioasă. A. holban, O. II, 88. 3. F i g. (Despre oameni sau despre natura umană) Care se schimbă uşor, care este mobil, fluctuant. Cu firea lui blândă, unduioasă..,, a putut deveni reprezentativ. IBRĂILEANU, SP. CR. 96. Unicul obiect al literaturii d-nei Hortensia Papadat-Bengescu e... sufletul feminin în unduioasa lui mobilitate. LOVINESCU, S. I, 343. O (Despre creaţii spirituale, stil etc.) Stilul lui. Faguet interesează şi încordează; nu se poate, fireşte, compara... cu proza unduioasă şi feminină a lui Jules Lemaître. LOVINESCU, C. IV, 155. Fiind artă, critica e unduioasă, id. S. I, 497. -Pl.: unduioşi, -oase. - Şi: (învechit) undoiôs, -oăsă, (învechit, rar) unduôs, -oăsă adj. - Undui1 + suf. -os. UNDUIRE s.f. Acţiunea de a undui1; mişcare în unde a suprafeţei apelor; curgere şerpuită a unei ape. Cf. ALEXI, W. In forme, în linii, simţeam unduirea izvorului. VLASIU, D, 190. Eşti ritmul nengrăditei şi singurei cântări, Talazul ce-nverzeşte urmăndu-şi unduirea. PILLAT, P. 37. Unduirea apei verzi, tăcerea de pe canaluri... dau oraşului o atmosferă. PUŞCARIU, D. V. 90. Am urmărit unduirea şerpuitoare a Murăşului, până-ncolo, către Tiuş. LĂNCRĂNJAN, C. m, .187, cf. IVÂNESCU, I. L. R. 703. <> (Prin analogie) Miron, simţind răsuflarea ei caldă şi undoiarea sânului mişcat de bătaia inimii, tresări. SLAVICI, N. I, 86. Câteodată bolnava avea undoieri adânci, ca de val, şi scotea câte un ţipăt de moarte. SADOVEANU, O. I, 28. <> Fi g. Un roi de existenţe din moartea mea răsar Şi-adevăratul nume ce port e: Unduire. I. BARBU, J. S. 3. O apă străvezie a sufletelor noastre Urca în veşnicie In unduiri albastre. il mai 1965, 10. ♦ P. anal. Faptul de a face unde asemenea unei ape; ondulare (1). Vedeam valuri verzi de grâne, undoiarea unei inişti. EMINESCU, O. I, 141, cf. DDRF, TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Cutremurul se desluşi deplin ca o unduire de val în toată Cetatea. SADOVEANU, o. XIII, 355. ♦ Faptul de a prezenta uşoare diferenţe de nivel asemănătoare undelor (v. u n d ă I 1) sau de a forma (în mişcare) o linie şerpuitoare. Spre dânşii venea vertiginos peisagiul de toamnă... cu unduierile moi ale colinelor. C. PETRESCU, î. II, 96. Ochii mei o cercetau în flecare mişcare, în fiece undoire a trupului, sadoveanu, O. IV, 583. Obrajii gingaş modelaţi aveau unduiri de crin. CAMIL PETRESCU, O. I, 515. Pe trotuarul încă bolovănit cu unduiri de gheaţă, aluneca mereu cănd pe un picior, cănd pe celălalt, id. N. 28. Cioplisem vreo şaptesprezece crengi..., cărora le căutam unduirea şi înţelesul lor în sine. VLASIU; D.'251. Copilăria mea era cătunul De pe câmpii cu unduire lină. PILLAT, P. 199. Se mişca puţin leneşă şi moale, cu unduiri rotunde ale fiinţei ei pline de o dulceaţă matură, v. ROM. iunie, 1954, 36. In stânga se întindeau livezi pe uşoare coline, vagi unduiri care se topeau în depărtare. PREDA, R. 135. înălţimile descresc la fel, în dulce unduire, talazurile masive devin colnice şi dâmburi, v. ROM. februarie 1964, 70. ♦ F i g. Modularer mlădiere a unui sunet, a vocii etc. [Glasul] a căpătat pe urmă o unduire tristă. pas, z. I, 78. - Pl.: unduiri. - Şi: (învechit) undoire, undoiăre s.f. - V. undui1. UNDUIT, -Ă adj. (Despre suprafaţa apelor) Care are unde (v. u n d ă I 1). Mări cu mii de undoiete oglinzi. EMINESCU, N. 64, cf. BARCIANU, ALEXI, W. ♦ P. a n a 1. Care face unde asemenea unei ape. Un ultim zbucium, unduit, se stinse. MANIU, v. p. 154. Maci roşii, ca de sânge pe unduite lanuri Ardeau. BENIUC, C. P. 45. + (învechit; despre păr; în forma unduiat) Ondulat (2). 917 UNDUITOR -183- UNEALTÄ1 Bendele cele dese ale minunatului său păr blond şi unduiat desemnau ovalul cel fin şi curat al obrazului. BARONZI, M. II, 308/22. ♦ F i g. (Despre sunete) Modulat, melodios. Hagi Curţi reia, cu o voce unduită, mult prelungită, camil petrescu, o. II, 256. -Pl.: unduiţi, -te. - Şi: (învechit) unduiât, -ă, undoiăt, -ă (barcianu, alexi, w.), undoiét, -ă adj. - V. undui1. UNDUITOR, -OÂRE adj. Care unduieşte (asemenea unei ape); şerpuitor. Linia unduitoare susţinută, cercul solar... sunt motive care se văd din belşug pe mobila ţărănească. BLAGA, T. VAL. 272. Tălăzuirea capetelor nu avea nimic neliniştitor, era o mişcare largă, unduitoare ca un dans. POPOVICI, SE. 226. -Pronunţat: -du-i-, — Pl.: unduitori, -oare. - Undui1 + suf. -itor. UNDUL vb. I v. ondula. UNDULÂNT, -Ă adj. (Rar) Care formează unde (v. u n d ă I 1), care ondulează. Este o mişcare undulantă, şerpuitoare, care... se petrece la nivelul feţei. ABC SÂN. 56. -PL: undulanţi, -te. - Din fr. ondulant, după undă. UNDULÂRE s.f. v. ondulare. UNDULÂT, -Ă adj. v. ondulat. UNDULATOR, -OÂRE adj. v. ondulator. UNDULATÔRIU, -IE adj. v. ondulatoriu. UNDULÂŢIE s.f. v. ondulaţie. UNDULAŢILINE s.f. v. ondulaţie. UNDULĂTOR, -OÂRE adj. = (învechit, rar) ondulator, bar. - munt., w. 8462/33. UNDULĂTURĂ s.f. (învechit, rar) Ondulaţie (2). Cf. bar. - munt., w. 8462/31. -Pl.: undulături - Unduia + suf. -ătură. UNDULĂŢIIJNE s.f. = (învechit, rar) ondulaţie. bar. - munt., w. 8462/31. UNDULEMNUŢĂ s.f. (Bot.; regional) Vetrice (Chrysanthemum vulgare). BORZA, D. 168. - Undelemn + suf. -uţă. UNDULÎ vb. IV v. andăli. UNDULÔS, -OÂSĂ adj. v. ondulos. UNDUÔS, -OÂSĂ adj. v. unduios. UNDULUÎ vb. IV v. andăli. ÙNE adv., conj. v. unde. UNEÂLĂ1 s.f. (Prin Transilv. şi Munt.) înţelegere, învoială. Bucuros, zise împăratul, şi uneala fu făcută. RETEGANUL, ap. CADE. Or avut uneală că după moartea Iu Franţâsc pământul d'i la apa Vinerii o să fie a Iu Carol. DENSUSIANU, Ţ. H. 208. <> Expr. A fi de-o uneală (cu cineva) = a avea aceeaşi părere, a fi de acord, a fi solidar, a se învoi, a se înţelege cu cineva. Atâta vreme cât o să fim de-o uneală, n-au ce ne face. BARBU, G. 149. - Pl.: uneli. - Uni3 + suf. -eală. UNEÂLĂ2 s.f. (Rar) Limitare, îngustime (a minţii). D-aia cerc eu, dragă hine, să te scoţ din uneala minţii şi să-ţi toc la ureche cât oi trăi, s-alegi pântru adunărili naţiii tot ce-o hi mai frunte. JIPESCU, O. 103. - Pl.: uneli. - Unu + suf. -eală. UNEALTĂ1 s.f. 1. (învechit şi regional; la pl.) Lucruri, obiecte (de preţ), avere mobilă care aparţine cuiva. V. bunuri, calabalâc. Ce ai aflat din unealtele caseei tale grămădeaşte aicea, înaintea alor miei şi alor tăi fraţi, cum să facă leage între noi. PO 108/1. Acest om, cu toate uneltele lui, să meargă în crăirea noastră fără grife (a. 1593). DOC. î. (XVI), 186. Unelti [avere mobilă] (a. 1619). ap. panaitescu, o. ţ. 223. Adecă eu Pătraşco şi femeaie-mea Mărica scriem şi mărturisim cu cestu zapis al nostru, cum au fostu o cupă de argintu de au tras 12 ug[hi] şi alte unente ce ni s-au venit din partea Fătului, mie şi lui Costantin (a. 1623). I. BIANU, D. R. 84. Călătorii,... în chervâsărie... unealtele lor... cu socotinţă le pun să nu piardză sau să uite ceva la purces. VARLAAM, C. 331· Va lua avearea vlădicului ce va rămânea după moarte... de să va afla, cum acel mort au fost fiind acele unealte, cum să fie a besearicii. PRAV. 57. Făcură pagubă. Şi a treia zi noi cu mânile noastre lepădăm unealtele corăbiei. N. TEST. (1648), 17174, cf. 163734. I-i dator cu nişte banfi], şi cu niştfe] miare, şi cu nişte postav, şi cu nişte vin, şi cu nişte ceară, şi cu alte unealte câteva (a. 1650). IORGA, S. D. vn, 103. Şi auprinsu... unealte la dânşii, doo cupe de argintu şi şeaptezeci de lei (a. 1651). GCR I, 151/5. Va vrea să cheltuiască une-altele besearicii (a. 1652). în FORM. CUV. I, 128. Iar de neşte haine şi alte unealte ce nu au putut scoate de la jupăneasa Ana Sălănţoaie, tocmitu-s-au dumnealor (a. 1682). BUL. COM. IST. II, 238. Tremiseră pre Raveca sora lor şi unealtele ei şi pre sluga Iu Avraam şi pré cei cu dânsul, biblia (1688), 17'/46. Petrile şi alte unelte scumpe mai mult plătea de cât o sută de mii de galbeni, şincai, HR. II, 240/4, cf. iser, hem 920, 921, cihac, ii, 439, alr ii 3 535/325. ♦ Totalitatea obiectelor de care se folosesc oamenii la masă sau care se folosesc la pregătirea mâncării. Nici o unealtă, ba nici un loc al bucătăriei nu trebuie scăpat din vederea stăpânei. PENESCU, M. 28/14, cf. DHLR II, 487. ♦ Obiect, piesă de îmbrăcăminte. Nu vor fi unealte ale bărbatului pre muiare. BIBLIA (1688), 1421/! 8. Aceste unelte ale îmbrăcăminţii femeieşti... nu lăsau, ca azi, să se vadă pulpele şi genunchi. MACEDONSKI, O. m, 38. 938 UNEALTĂ1 - 184- UNEALTÄ1 2. Obiect acţionat manual sau mecanic, folosit pentru prelucrarea directă a unui material, pentru efectuarea unor lucrări, operaţii etc.; ustensilă, instrument, sculă (3). Şi în mânile pruncilor au dat unealte de ale zidarilor (a. 1812). GCR Π, 209/28, cf. DRLU, LB. Limba plugarului se mărgineşte numai în zicerile de care el are trebuinţă să-şi numească uneltele şi dobitoacele sale. HELIADE, O. II, 206. De aş avea, zise în sineş, un topor sau altă asemine unealtă. DRĂGHICI, R. 48/26. A lui unelte şi ghibaciul laţ întinde, Stă la pândă, îl ochează pe Amorul doar va prinde. ASACHI, S. L. I, 107. S-a îngrijit de un felinar şi unelte spre aprinderea lui, când va ajunge la faţa locului. MOZAICUL (1839), 506/23. Şi vremea ş-au pierdut-o în zadar până ş-au făcut la loc unealtele. BĂRAC, T. 10/20, cf. ISER, polizu. Gropile se fac cu sapa şi după această unaltă, ele ies făcute pieziş. I. IONESCU, P. 245, cf. PONTBRIANT, D. Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă. ALECSANDRI, Ρ. ΙΠ, 33, cf. LM. Unealta e o invenţiune utilă, uzuală. CANELLA, v. 277. Şi aceasta ne-o dovedesc cu prisos figurile... de alte animale dispărute, ce s-au găsit pe unelte de corn, pe arme de os. ODOBESCU, S. III, 79. Găsi dalta şi uneltele de sculptură. EMINESCU, P. L. 98. Cumpără unelte de teslărie. CREANGĂ, P. 321. Sunt mii şi mii de unelte în lume... plug şi sapă, teslă şi răndea... cine le mai ştie pe toate? CARAGIALE, O. IV, 34. A înzestra după putinţă acest aşezământ cu maşirtele, uneltele şi caracterele cele mai alese şi mai frumoase (a. 1889). URICARIUL, xin, 342. Robinson să aibă unelte de muncă. IONESCU-RION, S. 136, cf. ddrf, LIUBA — IANA, M 108. Uneltele rotarului. DAMÉ, T. 41. In faţa şopronului de unelte douăzăci de pluguri stau răsturnate. SANDU-ALDEA, D. N. 24. Uneltele întrebuinţate pentru a lucra lemnele: tejgheaua, fierăstraiele, rindelele, dălţile. ap. TDRG, cf. PAMFILE, I. C. 115". Magazine speciale cu toate uneltele de undiţit. ATILA, P. 36, cf. Şăineanu, D. U., cade. Unele denumiri pentru uneltele casnice au trecut în uzul limbilor vecine. PUŞCARIU, C. S. 351. Treceau lucrători cu ţevi în spinare şi cu unelte în mănă. C. PETRESCU, A. 490. Priboi înseamnă o unealtă de dat găuri la cercuri, a dogarilor. I. BOTEZ, şc. 38. Moşu ţinea acolo uneltele: seceri rele, furci rupte,... câteva ciocane. VLASIU, A. P. 279. Unealta e sfinţită de gândul care-o poartă Şi-i binecuvântată atâta cât clădeşte. VOICULESCU, POEZII, I, 116, cf. DS, SCRIBAN, D. Se dăduse jos din căruţă, lăsase pe alţii să deshame şi să dea jos uneltele. PREDA, M. 7. Adună uneltele cu, care a lucrat, le pune la locul lor. τ decembrie 1964, 20. In descântece suferindului îi e sugerat că... răul poate să dispară prin invocarea uneltelor, pentru că ele dau pâinea zilnică. IST. LIT. ROM. I, 62. Oamenii îşi făureau uneltele şi armele. H. DAICOVICIU, D. 29. Scrisul e un meşteşug, condeiul e o unealtă. ANANIA, R. 19. El nu ne spune ce face un artist când stă între uneltele sale. PLEŞU, O. 211, cf. H II 4. Uneltele zidarului sunt foarte ieftine... toate laolaltă nu fac mai mult de 10 coroane. RETEGANUL, ap. CADE. Un ţigan... a plecat în lume după câştig, luând cu el şi uneltele de fierărie. SNOAVA, II, 328, cf. ALR II 3 535, ALR SN I h 17, ALRM SN I h 11. După unelte se cunoaşte meşteru. ZANNE, P. v, 415. F i g. Fiindcă dar tot nu mai pot fi altceva decât literat român, cel puţin să am mângâierea că-mi fac uneori cu „nobila" mea unealtă... o mulţumire morală. CARAGIALE, O. IV, 441. <0* Maşină- unealtă v. maşină (1). + (învechit; prin analogie) Organ al corpului vieţuitoarelor sau plantelor. Unealta vederei este ochiul, pre care l-au zidit Dumnezeu în partea trupului cea din sus. ŞINCAI, în ŞA I, 670. Plăntele... numai aşa numită viaţă au, dară nici o simţire. Aşadară, au uneltele cele de trăit, dară nu cele de simţit, id. ib. 657. ♦ (Eufemistic) Organ genital bărbătesc. La unii le-au tăiat gâturile, la alţii uneltele sau mădulările cele bărbăteşti. ŞINCAI, HR. m, 32/23. ♦ Instrument müzical. Acea „voce omenească” între uneltele de concert - care este violoncelul - trezea ecouri profunde în inimile ascultătorilor. EFTIMIU, N. 91. La nunţi şi la botezuri, la zilele de nume, Cântau, să se-mpletească, tot soiul de unelte, arghezi, S. IV, 75. ♦ (Impropriu) Nume dat armelor. Acum dară ia-ţi unealta ta, arcul şi tulba şi ieşi afară la câmpu. BIBLIA (1688), 19'/30. împăratul au poftit să dea dachii şi uneltele de război şi pre meşteri şi pre toţi cei ce de la romani au fugit la dachi (a. 1796). în ŞAI, 227. Au trimis... să cerce şi pentru unealtele şvezilor. AXINTE URICARIUL, LET. II, 167/7. Ah, unealtă, lucru scârnav, sabie, fier înfocat Omorând pi-al meu părinte. BELDIMAN, O. 96/9. Tun de lemn au tălmăcit unealta romanilor ce o numea tormen-tum. BĂRAC, ap. GCR Π, 240/35. Apucă un pistol, îl încărcă şi apoi se puse pe gânduri privind unealta ucigaşă. NEGRUZZI, S. I, 79. Buzduganul, unealtă de pieire, Ca un balaur face în juru-i o rotire. ALECSANDRI, O. 215. Fata nu se putu ţine şi umblă la uneltele lui şi-i pierdu o săgeţică de care punea el în arculeţul lui. ispirescu, L. 342. 3. F i g. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil); modalitate de realizare a unui scop, a unei intenţii sau acţiuni. Libertatea... este unealta şi urmarea progresului. BOLINTINEANU, O. 255. Rebel! Făcuşi din sceptru unealtă de ocară. EMINESCU, O. IV, 419. Pisma e floarea răutăţii... Unealta ei este zavistia. delavrancea, o. vii, 364. Simt izbânda-n depărtare printre trudă şi noi lupte, Căci unealta neatinsă Ce păstrat-am e: — Răbdarea. MACEDONSKI, O. I, 231. Fantasticul are locul său în poezie, - numai trebuie să slujească drept unealtă pentru creaţiile poetice. GHEREA, st. CR. I, 107. Scopul cărţii ăsteia e să te facă stăpân pe voinţa ta, să te foloseşti de ea ca de o unealtă în mâinile tale. vinea, L. I, 375. ♦ Persoană, grup sau organizaţie de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop (de obicei reprobabil), pentru săvârşirea unei acţiuni. Eu mă aflu norocit dacă... voi putea sluji drept unealtă spre a statornici fericirea îmbelor împărăţii. AR (1829), 822/15. Putea-vom noi să ne facem unealtă ticăloşiii noastre? MARCOVICI, D. 48/20. Lipsit de judecată proprie... prea adesea devenit unealtă în mânile intriganţilor. BARIŢIU, P. A. I, 4. Faceţi voi din oamenii cei mai cinstiţi unelte neruşinate ale tiraniei voastre. FILIMON, O. I, 171. Pe duşmanii noştri ades ni-i faci o unealtă Prin care ne-mpingi cu-ncetul la ţinta cea mai înaltă! HASDEU, R. v. 140. Ea n-a ştiut... Că tu eşti inamicu-i şi că eu sunt unealta. EMINESCU, O. IV, 259. Lucrează ca o simplă unealtă la poruncile ideii universale. IONESCU-RION, S. 141. Acele fiinţe păcătoase... se fac unelte oarbe, slugi plecate. STERE, S. 134. Până şi Ion al Glanetaşului, unealta lui nenorocită, tot la popa caută adăpost sufletesc. REBREANU, I. 223. Sub 938 UNEALTĂ2 - 185 — UNELTIRE fanarioţi, boierii... n-aveau demnitate şi erau unealta străinilor. IBRĂILEANU, SP. CR. 75. Clara trece de partea boierilor şi nădăjduieşte să-şi facă dintr-înşii o unealtă împotriva voievodului. LOVINESCU, S. I, 86. [Cerşetoarea] era să fie... nobila unealtă a mântuirii mele. GALACTION, O. 240. înarmaseră... pe câţiva tineri exaltaţi, care aveau legături mărginaşe cu mişcarea constituţională, făcând din ei uneltele lor. CAMIL PETRESCU, O. II, 230. Slujbaşii, ştiind că centrul îi are la mână, erau totdeauna unelte sârguincioase şi oarbe. STANCU, R. A. iii, 278, cf. zanne, P. v, 649. -Φ· (Ca epitet, precedă termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Haide, vorbeşte, unealtă de hoţ ce eşti şi tu! DEMETRIUS, C. 68. 4. (In sintagma) Unealtă gramaticală = instrument gramatical, v. instrument. Un fel de unealtă gramaticală este şi articolul. IORDAN, L. R. 267. Verbele din locuţiunile verbale sunt unelte gramaticale de un tip special pentru că, deşi uneori îşi mai păstrează ceva din sensul primitiv, formează un tot cu celelalte elemente ale locuţiunii. SG I, 49. S-a constatat astfel că frecvenţa cea mai mare o au uneltele gramaticale. L. ROM. 1959, nr. 3, 98, cf. m. d. ling. - Scris şi: (învechit) une-alte. - Pl.: unelte şi (învechit) unealte. - Şi: (învechit şi regional) unéltâ (I. GOLESCU, C., BL i, 18, alr li 3 535/514, 520, 531, 682, 876, 899, 987), unăltă (alr ii 3 535/325, 334, 353, pl. unelte ib.) s.f., unénte (ib. 3 535/551), (regional) onénte (ib. 3 535/574) s.f. pl., uniâltă (ib. 3 535/157, 362, pronunţat -ni-al- ib.) s.f. - Une (pl. pron. nehot. ună) + alte. UNEALTĂ2 s.f. (Neobişnuit) Uneltire. învoiala fu făcută. Pahon şi Aflatul nu ştiuseră nimic de unealta boierului cu moşu Gligor. reteganul, p. i, 16. -Pl.: unelte. - Postverbal de la unelti. UNEAÔRI adv. v. uneori. UNECIÙNE s.f. v. uniciune. UNECUPRINZÎME s.f. v. unocuprinzime. UNÉL s.n. v. inel. UNELÔCURI adv. (Prin Mold.; şi în 1 oc. ad v.) Pe (sau în) unelocuri = pe ici pe colo, în anumite locuri. Unelocuri, sub bolta copacilor, pe pajiştea verde, se grămqdesc feţe mai simandicoase. SADOVEANU, O. IV, 272. Şi pe unelocuri, un „calic" de odinioară îşi vopsea casa în roş, ş-o împodobea cu geamlâc, id. ib. 255. în unelocuri a trebuit scurmat muntele, id. ib. XIV, 510. - Une (pl. adj. nehot. ună) + locuri. UNELTĂ s.f. v. unealtă1. UNELTI vb. IV. Tranz. 1. (învechit) A face (ceva) cu ajutorul unei unelte1 (2); p. e x t. a făuri, a întocmi, a alcătui. Acest feliu de iconomie se vede că cu cuvânt au uneltit (a. 1815). uricariul, II, 228.1 se pare că răzuieşte cu picioare ce singur îşi unelteşte, verdeaţa şi florile. MARCOVICI, C. 13/14. + A născoci (1), a inventa. Sfătuiră împreună... Vreun meşteşug iarăşi pentru vin a unelti, pann, ap. TDRG, cf. CADE. 4- F i g. A plăsmui1 (2), a închipui, a imagina. Noi singuri uneltim himere şi tot felu de plăsmuiri, cărora le dăm un chip spăimântător. MARCOVICI, C. 79/21. Aş fi uneltit mai departe plăsmuirile mele... când tânărul singur mă deşteptă din visul meu. MOZAICUL (1838), 153/5. + A practica, a exercita, a profesa (o meserie, un meşteşug etc.). Cel ce unelteşte un meşteşug este singurul cu adevărat neatârnat. MARCOVICI, D. 226/17. Neguţătorii din oraş, câţi uneltesc mesériia de prăvăliiaş... să nu cumpere din streinătate frenghiile (a. 1839). DOC. EC. 718. Asemenea corporaţie... să aibă drept de a unelti neguţătorie cu de-amănuntul. REGUL. ORG. 33/17. Ea plecă ochii şi părea că roşeşte de meseria ce uneltea. BOLINTINEANU, O. 391. 2. F i g. A pregăti (în ascuns), a pune la cale, a urzi (o acţiune reprobabilă) împotriva cuiva sau a ceva. V.a complota. Grozavi şi urâţi şi fără cinste sânt înaintea lui Dumnezeu şi la oameni faptele cele rele, de a se scula cineva asupra vecinului său şi a-l păgubi uneltindu-i supărări şi griji (a. 1712). URICARIUL, XI, 221. Reşid-Paşa au socotit că gheneralul Rot cu o parte a corposului său îi uneltea o diversie sau stinghirire. AR (1829), 27V35. Teme-te numai de relele ce însuţi ţi-ai uneltit. MARCOVICI, D. 16/10. Uneltea ca să se deie fitului ei coroana Moldovei. ASACHI, S. L. II, 33. Vladislau... au uneltit chipuri de au întârziet însoţirea lui cu Elisabeta. IST. M. 130/12. Tirănia... Cu superstiţia neagră... puse la cale, Unelti cruda aceasta [veste]. CONACHI, p. 303, cf. BAR. — MUNT., w. 4012/4. Multe din legume rele uneltesc, Rânduielii bune să împrotivesc. PANN, P. v. I, 120/25. Aceşti oameni erau deprinşi a frământa pe locuitori uneltind lucrări păgubitoare arendaşilor. 1. IONESCU, D. 354. Se răpezi turbat în Ţarigrad, unelti mii de tainice intrigi. ODOBESCU, S. 1, 150. Nu-mi ard ca tine carnea pe-al patimelor rug Şi uneltesc, s-o sfarăm, altfel de meşteşug. EMINESCU, O. viii, 141. Toată ţara vede în această pedeapsă o răsplată de sus pentru Cel ce a uneltit pieirea Brăncovenilor. VLAHUŢĂ, ap. CADE, cf. DDRF, TDRG, ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D. Uneltea secret cu directorul de cabinet. CĂLINESCU, B. I. 411. Având în vedere porunca mea... de a nu unelti nimic împotriva armatei polone. MĂN. SUCEVIŢA, 160. <> Ab sol. Conjuraţii, uneltind ba cu un războinic, ba cu altul, s-au dat pe faţă. V. ROM. ianuarie 1970, 25. - Prez. ind.: uneltesc. - V. unealtă1. UNELTIOÂRĂ s.f. (Rar) Diminutiv al lui unealtă1 (2); (rar) uneltuţă. îşi găseşte uneltioară, Să-i taie de unghişoară. PANN, P. v. in, 24/2, cf. ZANNE, P. I, 674. -Pl.: uneltioare. - Unealtă1 + suf. -ioară. UNELTIRE s.f. Acţiunea de a u n e 11 i (2) şi rezultatul ei; acţiune urzită în ascuns, de obicei pregătită împotriva cuiva sau pentru a obţine ceva; intrigă, maşinaţie, (învechit) urzitură, (neobişnuit) unealtă2. 948 UNELTIT -186- UNEORI V. c o m p 1 o t. Nenumărate nedreptăţi... se săvărşăsc supt feliuri de uneltiri (a. 1824). URICARIUL, v, 187/11. Dumneata vei depărta orice uneltire spre descoperirea acestei taine. MOZAICUL (1838), 276/24, cf. BAR. -MUNT., w. 402*/39, polizu, lm. Vai de-acei ce-ar cugeta să urzască uneltiri înprotiva lui! ALECSANDRI, T. 1 349, cf. DDRF, BARCIANU, .ALEXI, W. Oastea să fie totdeauna gata... a călca în picioare uneltirile unora şi altora. ISPIRESCU, ap. CADE. Din umbră mă ţinteşte o neagră uneltire. MACEDONSKI, O. I, 218. Banul sprijină el însuşi uneltirile urzite împotriva mea şi-a papii, davila, V. v. 70. Eftimie,... după uciderea lui Mihai... nu se împăcă mult cu urmaşul lui, Radu Şerban, şi-şi petrecu anii din urmă în pribegie şi uneltiri. IORGA, L. R. CVI. Poate căsătoria ar fi mai uşoară acum, în dulce, n-ar mai rămânea vreme pentru uneltirile Olăreştilor. AGÂRBICEANU, S. 159. Aici ne bate vântul peirii... . Căci azi lăcaşul slavei e cuib de uneltiri. SORBUL, T. 30, cf. ŞĂINEANU, D. U. Prin uneltiri şi bani, ea capătă firman şi pentru Petru, în locul lui Ioan Vodă din Moldova. LOVINESCU, S. I, 81. Poarta avea de mult bănuieli de uneltirile Eteriei, dar scopul urmărit de eterişti păru atât de extravagant încât nu l-a luat în serios, oţetea, T. v. 127. I-am spus că am bănuiala că e victima unei uneltiri, preda, DELIR. 254. Uneltirea a rămas fără urmări. H. DAICOVICIU, D. 70. Se vor cunoaşte atât serviciile eminente îndeplinite de aceşti slujitori hipocratici cât şi uneltirile lor nefaste. G. BARBU, a. v. 35, cf. DJP. — Pl.: uneltiri. — V. unelti. UNELTIT, -Ă adj. Pus la cale; aranjat, urzit. Rezultatul nemijlocit al acestei călcări au fost... alegerea uneltită a deputatului nou de Botoşani (a. 1835). URICARIUL, vin, 126. Aşa brutarul se-nşală, c-uneltitul meşteşug, Nu-i dă prin gând c-o să-i joace un astfel de vicleşug, pann, p. v. i, 64/3, cf. ddrf. — Pl.: uneltiţi, -te. — V. unelti. UNELTITÔR, -OARE s.m. şi f. 1. (învechit) Făuritor, autor sau factor determinant al unor stări, acţiuni ori realizări. Nu ai îndestulă îndrăzneală ca să fii uneltitorul fericim tale. MARCOVICI, D. 10/22. Noi săntem uneltitorii chinurilor noastre, id. C. 100/12. 2. F i g. Persoană care urzeşte în ascuns o acţiune împotriva cuiva sau perftru a-şi atinge un scop (de obicei reprobabil); intrigant. V. complotist, conspirator. Spuneţi, ce ştiţi mai mult a face,... uneltitori de rele, iscoditori de dezbinări. ODOBESCU, S. I, 110. Oastea să fie totdeauna gata... a călca în picioare... pe uneltitorii de rele. ISPIRESCU, ap. CADE. Văzut-aţi pe Morgan..., uneltitorul de intrigi? I. negruzzi, S. VI, 504, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. E pregătit şi ordinul către isprăvnicii, să înhaţe uneltitorii care cutreieră ţinuturile. C. PETRESCU, A. R. 37. Era un om pe care... dacă îl ajutai să se ferească de uneltitori perfizi, câtă siguranţă îţi inspira el în schimb! PREDA, DELIR. 378. -Pl.: uneltitori, -oare. — Unelti + suf. -itor. UNELTUŢĂ s.f. (Rar) Diminutiv al lui u n e a 11 ă1 (2); (rar) uneltioară. Mai e, apoi, o clasă de industriaşi ce produc, şi alta ce vând diverse uneltuţe cu preţuri fabuloase. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 218. -Pl.: uneltuţe. - Unealtă1 + suf. -uţă. UNÉNTE s.f. pl. v. unealtă1. UNEÔRA adv. v. uneori. UNEÔREA adv. v. uneori. UNEORI adv. 1. Câteodată, când şi când; (regional) unerete. Domnul... cu mare înţelepciune au grăit..., uneori deşchis şi la arătare, alteori acoperit şi cu pildă. varlaam, C. 275. Sudalma se iartă uneori (unele ori MUNT.) cu cuvântul, iară de multe ori se iartă şi cu tăcutul. PRAV. 241. Şi uniori băte neamţul şi uniori franţozul. NECULCE, L. 333. Uniori pe romanii din Misiia îi chema dachi. CANTEMIR, HR. 156. Uneori mânca smochine, alte ori finice. MINEIUL (1776), 146r2/32. Uneori... silesc pre cei mai săraci a le închina danie. SOB. HRIS. 42, cf. LB. Tu m-ai povăţuit prin mulţimea primejdiilor... pe care uneori nu le cunoşteam. MARCOVICI, D. 4/15. Ea însă tăcea şi îndrăznea numai uneori... a se uita pe furiş la dânsul, mozaicul (1839), 574/1. Omul... uneori cade... în deplină tăvălire. CONACHI, P. 261. Ne şi batem cu ei: ci uneora ne bat ei, alteori îi batem noi. alexandria, 92/6. Dovadă puternică despre uşurinţa ce pun uneori oamenii în bănuielile lor. BĂLCESCU, M. V. 393. Astă născare fără vreme cam supără pre tata, dar popa îl linişti spuindu-i că asta se întâmplă uneori. NEGRUZZI, S. I, 247, cf. POLIZU. Discutam ceasuri întregi literatură, artă şi ştiinţe, ba uneori şi politică. GHICA, ap. CADE. Această pasiune cerească sau infernală... uneori ne înalţă, iar alteori ne degradează. FILIMON, O. I, 114, cf. cihac, i, 189. Cartea..., care a dat loc la păreri deosebite şi uneori potrivnice, este un fel de filozofie practică. LAMBRIOR, S. 7. îmi eşti drag din cale-afară, Dar obraznic uneori. EMINESCU, O. IV, 236. îşi aducea aminte uneori... de câte au pătimit unii şi alţii de la femeile lor. CREANGĂ, P. 141. E însă uneori atâta dulceaţă' şi-n chinul aşteptării! CARAGIALE, O. I, 25. Uneori te ţin departe şi mă-ntreb de ce nu-mi scrii. vlahuţă, S. A. I, 9. Uneori se oprea la malul cercuit cu sârmă, şi ochii i se pierdeau prin ceaţă. BACALBAŞA, S. a. I, 166, cf. DDRF. Nu mă plâng! îmi pare mie Uneori că sunt învins, Sufletul mi-l simt cuprins De melancolie. COŞBUC, F. 130, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Porneau încet spre Copou, oprindu-se uneori pe o bancă. PĂTRĂŞCANU, S. A. 210. Pâlcuri de găini..., zburătăcite şi înfricate uneori de câte-o pocnitură de bici. AGÂRBICEANU, S. 420. Uneori suspiciunea îi revenea. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 235. Nu se ştie dacă uneori intuiţia cetitorului nu este mai justă decât a autorului. IBRĂILEANU, S. L. 47, cf. ŞĂINEANU, D. U. Ii strângea mâna uneori şi se mai lipea de el. REBREANU, R. I, 130. Seara e foarte obosită; uneori cade într-o letargie. M. ELIADE, D. 24. Uneori se deschid pe neaşteptate în luminiş ochiuri mari de apă în mijlocul trestiilor. TOPÂRCEANU, O. A. II, 83. Uneori se făcea clacă de dezghiocat păpuşoii. BRĂESCU, O. A. n, 21. Beţivilor li se întâmplă, întotdeauna, să trăiască 955, UNER -187- UNGE clipe şi uneori ore întregi de totală uitare de sine - ca o scufundare în nefiinţă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 232. Greu e timpul uneori; ce grea trebuie să fie veşnicia. CIORAN, C. A. 145. Mama îmi răspundea uneori, dar prea erau multe şi prea sucite întrebările mele. VLASIU, A. P. 8. Uneori noaptea intra în sat şi-n ogrăzile mele Pitulată-n carele-nfoiate cu crăci şi nuiele. VOICULESCU, POEZII, I, 248. Vântul se jeluia încet uneori pe la ferestre. SADOVEANU, O. II, 462. Adevărat că nici nouă nu ne ajungeau uneori cele optzeci de mărci lunar. PUŞCARIU, D. V. 22, cf. SCRIBAN, D. Uneori când veneau vânturile din răsărit, bura fină a colbului depunea straturi nesimţite pe feţe şi haine. MIHĂESCU, R. 261. Ereditatea spirituală, ca şi cea biologică, e uneori produsul unei tragice fatalităţi. VULCĂNESCU, D. 11. Cum se întâmplă uneori să pară împrietenită cu un om o fiară, Aşa şi şarpele viclean S-a-mprietenit cu un sătean. ARGHEZI, S. V, 222. Pe deal, într-o podgorie stropită vânăt, Te-aş duce uneori, să ne lovim de soare. BLAGA, POEZII, 271. îşi înfigea mâinile în beregata pehlivanului, a pungaşului şi nu-l mai slăbea până nu-l lăsa uneori mort jos. camil petrescu, O. II, 49. Lumea se grămădea pe scaunele verzi şi pe cărarea dintre ele şi uneori pe spaţiile goale din fund. VINEA, L. I, 105. A scris o carte de reportaj dens, uimit uneori şi în genere informativ, asupra Indiei. CONSTANTINESCU, S. II, 517. Vântul atinge uneori viteze inimaginabile. TUDORAN, O. 221. Noaptea uneori se desface uşor, C-un sunet de mătase lovită sau zbor. ISANOS, v. 41. Am uneori dorinţa să fac un lucru extraordinar, care să te uluiască. T august 1964, 52, cf. FORM. CUV. I, 220, 223. Marele scriitor putea fi uneori teribil de nedrept şi violent. CIOCULESCU, C. 311. I-am deschis uneori răni, ... l-am judecat cu brutalitate, anania, r. 9. Când eram la mama fată Mă culcam destul pe vatră, Pe vatră şi pe cuptori, Ba şi jos auneori! jarnIk - BÂRSEANU, D. 443. Aşa-mi vine uneori Ca să ies în munţi dă flori. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 410. Unioarea cîn dă ploaie să fac bucatili şî s-ajungi. GRAIUL, I, 265. Pleacă pi la Ispas, uniorea după Ispas câti-o săptămână. DENSUSIANU, Ţ. H. 201, cf. GR. S. VI, 246, ZANNE, p. I, 763. ♦ (învechit; în forma unoară) Cândva, odată2 (1). Eu având unoară aşa feliu de întâmplare. PETROVICI, P. 261/6. 2. (Rar; prin Transilv.) Probabil (3), posibil. Uneorea plouă marţi şi atunci cum îmblăteşti grâul? Com. din TEiuş — alba. Dacă uneorea vine o furtună, ce ne facem cu stogul descoperit? Com. din PODENI -TURDA. Lasă coasa, omule, că uneorea încep ploile şi-i păcat de mândrenia de iarbă să putrăzască. ib. -Pronunţat: -ne-ori. — Şi: (învechit) unoără, (regional) uniôri, uneôra, uneorea, uniorea, unioarea, uneaôri (GR. s. VI, 246) adv. - Une (pl. adj. nehot. ună) + ori. UNÉR s.m. (Regional) 1. Carte de joc notată cu numărul unu (Costâna - Gura Humorului), Cf. lexic REG. ii, 127. 2. Nota unu obţinută la examen sau la şcoală (Costâna - Gura Humorului). Cf. lexic reg. ii, 127. - PL: uneri. - Unu + suf. -ar. UNERÉTE adv. (Prin vestul Transilv.) Uneori (1). Cf. CONV. LIT. XX, 1 020, FRÂNCU - CANDREA, M. 106. Până vin Paştile tot ţesem, uneretea gătăm, uneretea nu. APOLZAN, P. I. 71. - Şi: unerétea adv. - Cf. u n e o r i. UNERÉTEA adv. unerete. UNEVÄ adv. v. undeva. UNGAR, -Ă adj. 1. Maghiar (2). Cf. plr i, 196, 71, BARCIANU. Către câmpia ungară, peste păsurile Carpaţilor Slovaciei orientale..., în veacul I d. Hr. au pătruns şi sarmaţii în valea Dunării mijlocii şi a Tisei. PÂRVAN, G. 6, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 2. (Prin Mold. şi Bucov.; în sintagma) Poamă ungară = soi de viţă de vie cu struguri de mărime mijlocie, de culoare albă-verzuie. Cf. nuţă, d. I, 345. - PL: ungari, -e. - Din germ. Ungar. UNGĂT0R, -OÂRE subst. 1. S.m. şi f. Muncitor care unge (1) piesele unei maşini dintr-un atelier, dintr-o fabrică. Cf. drlu, iordan, l. r. a. 166, nom. prof. 6, 7, 23, 42, DEX, V. BREBAN, D. G. 2. S.n. Dispozitiv de gresare la o maşină, la un aparat etc.; gresor. Cf. DL. Le cunoaşte [vagoanele] după arcuri, după ungătoare, şi ar putea înşira fără greş seria lor, anul de fabricaţie şi uzina unde au fost construite. V. ROM. octombrie 1954, 106, cf. DM, DEX, v. BREBAN, D. G. -PL: ungători, -oare. - Unge + suf. -ător. ÙNGE vb. III. 1. T r a n z. şi r e f 1. (Complementul indică o suprafaţă, un obiect, o parte a corpului) A (se) acoperi cu un strat de materie grasă, unsuroasă, lipicioasă etc. în scopul de a proteja, de a da moliciune etc. Unge (unturoşa-va H,să-nvoieşeadze d) faţa cu untu. PSALT. 215, cf. 309. Tu cându te posteşti unge capul tău şi faţa ta o lă. TETRAEV. (1574), 208. Şi sculă-se şi loa cu măria dereaptă de lacrămile ei şi unse ochii celui împărat (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 150/13. Şi ne va unge şi va vindeca noi. CORESI, EV. 20. Iosif porunci slugilor sale, vracilor, cum cu aromat să ungă pre tată-său. PO 176/18. Cu aciia tină m-au uns pre unde mi-s ochii acmu. VARLAAM, C. 214, cf. GCR I, 112/5. Săruta picioarele lui şi le ungea cu unsoare. N. TEST. (1648), 76v/25, cf. 63713. Iar să ungu iarăşi, făcând unt de nişti iarbă ce pute greu foarte. HERODOT2, 111. Neşte creştini luăndu-le svz[n]i[e]/e moaştii, ungându-le Cu mirosuri... le culcară în s[fâ]«ta besea-rică. DOSOFTEI, V. S. martie 18724. Luo lui mumă-sa un sicriu de papură şi-l unse cu zmoală. biblia (1688)2, II, 82/29. Cu unsorile acelea... va să ungă şi să tămăduiască ochii. N. COSTIN, C. 13, cf. LEX. MARS. 224, ANON. CAR. Şi leacul la boală îi este: floare de trandafir şi rădăcină de bujoru şi tămâie albă, să le mestece la un loc şi să le pisăză şi să s[ă] ungă pre triip (cca 1760). GCR II, 67/23. Iar după ce cu ceste toate îl scăldă, 962 UNGE -188- UNGE l-învălui şi l-unsă, Inima-i începu iar a bate. budai-DELEANU, Ţ. 211. Ungând mâna cu olei. calendariu (1814), 174/17. Pre el cu răchie tare 6 zile l-am făşiiat şi l-am uns. N. STOICA, C. B. 210, cf. DRLU. Căruntul păr văpsindu-şi se unge cu pomadă. NEGRUZZI, S. II, 244, cf. PONTBRIANT, D. Se ungea cu glodul din baltă ca cu alifia cea mai vindecătoare. ALECSANDRI, O. P. 267, cf. CIHAC, I, 299. Pe căldurile cele, ne ungeam cu leşie tulbure, şedeam afară la soare cu pielea goală, până se usca cenuşa pe noi... ca să ne treacă de râie. CREANGĂ, A. 28. Dacă voieşte să învieze.,., să ungă piatra cu sângele lui. ISPIRESCU, L. 119. A-şi unge trupul cu nămolul sau nisipul acestui râu... era foarte plăcut. I. NEGRUZZI, A. 326, cf. TDRG. Se punea înăuntru umplutura..., se ungea cu unt şi totul intra în cuptor. AL LUPULUI, p. G. 179. Venea Ciurel în fiecare zi şi mă ungea, ca să mi se desţepenească încheietura. VLASIU, A. p. 51. Ne bălăceam în valuri, ieşeam la mal şi ne ungeam cu nomol din cap până-n picioare. SADOVEANU, O. in, 51. Mândră, buzele tele Le-a uns maică-ta cu miere, De-mi pun capul pentru ele! DOINE, 115, cf. 128. N-are mălai să mânce, Nici pe cap cu ce se unge. HODOŞ, Ρ. Ρ. 143. Când umple femeia borş şi are vreo fată ori băiet răutăcios, să-l ungă pe la nas cu melesteul cu care a mestecat borş, că atunci să înăcreşte degrabă, şez. II, 195. Cu tămâie te-oi afuma, Cu usturoi te-oi ungea. GR. S. VI, 82. Frumuşel că mi-o lega, De steajer că mi-o strângea, Cu catran că mi-o ungea. BALADE, II, 72, ef. O. BÂRLEA, A. P. I, 324. Alţii cu păcură mă ungeau. FOLC. MOLD. I, 310. Pâinile... le ungem aşa cu apă călduţă pă dasupra. T. DIAL. M. I, 162. După ce-şi unge musteţele cu untură de porc, o ia la drum. SNOAVA, in, 491. Te vei la Când o ploua, Te vei unge Când a ninge, se spune despre cineva care nu se spală, care umblă murdar. Cf. ZANNE, P. III, 199. Mihail sfârciog - şede la foc - unge curelile - suge musteţele (Mâţa). POP., ap. GCR II, 369. ·ν* F i g. Limba cea desluşită şi dulce... îi unge şi-i pleacă cu dulceaţa cuvintelor ei. PISCUPESCU, O. 171/17. (A b s o 1.) Cuvintele cele bune ung, iar cele rele împung. BARONZI, L. 61, cf. ZANNE, P. II, 530. ❖Expr. A(-i) unge (cuiva) oc-hii = a) a-i lua cuiva vederea, a împiedica pe cineva să vadă (limpede). Cf. zanne, p. ii, 344; b) à înşela pe cineva, dându-i mai puţin decât se aştepta, id. ib.; c) a curftpăra pe cineva cu bani sau cu daruri; a mitui. S-au dus la dânşii, pre unii cu făgăduinţe umplându-i, pre alţii cu bani ungându-le ochii, din ce au avut şi el. URECHE, L. 194. Să facă ce-o face şi să ungă ochii hatmanului cu daruri şi cu plocoane. SĂM. ii, 46, cf. pamfile, s. t. 121. Ţine cu ciocoiul, întârzie împroprietărirea... Au uns ochii unora cu câteva zeci de pogoane de aci din Hagiu. SADOVEANU, O, XVII, 347, cf. IORDAN, STIL. 375, ALR I 1 454/350. Are cu ce să-ţi ungă ochii, se spune despre cei bogaţi, care au bani şi avere, deci au cu ce mitui pe oricine. Cf. pann, p. v. iii, 105/11, zanne, P. ii, 345. A unge (pe cineva) cu miere sau a unge (pe cineva) pe (la) bot ori a unge (cuiva) mâinile = a cumpăra pe cineva cu bani sau cu daruri, a da cuiva bacşiş; a mitui. id. ib. 18, cf. ni, 676. A unge (pe cineva) la (sau pe) inimă (ori la suflet) (cu miere) (sau cu unt) ori a-i unge (cuiva) inima = a produce cuiva o mare bucurie, a-i face o mare plăcere, a-i da o mare satisfacţie. Visam că erai lângă mine... ştii?... parcă mă ungeai cu miere la inimă. ALECSANDRI, T. 591. Vorba Iu taica părintele mă unse la suflet. JIPESCU, ap. TDRG. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă,... zăpăcise oarecum pe bietul fecior de împărat. ISPIRESCU, L. 37. Expresii tehnice care ar unge la inimă pe Turică dacă ar putea să le rostească. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 61. Se gândea încet, cu o bucurie care îi ungea inima. PREDA, M. 284. Fraza asta m-a uns pe inimă, τ iunie 1964, 23. Pare că l-au uns cu unt pe inimă. SEVASTOS, P. 149. Biata babă, parcă ar fi uns-o cu unt la inimă, furtună, v. 2, cf. ZANNE, Ρ. Π, 211, III, 677. A-şi unge gâtul sau (r e f 1.) a se unge pe gât = a bea băuturi alcoolice. După ce Ivan îşi unsă puţin gâtul, plecă la Dumnezeu. ŞEZ. I, 205. Târguieşte el tot ce-i trebuie, se unge pe gât bine cu sângele Domnului, şi cam clătinându-se, se suie în căruţă şi porneşte spre casă. ib. iv, 1. A unge (pe cineva) cu vorba (ori cu vorbe) sau a unge cu gura (ori din gură) = a măguli (2), a linguşi. Ştim şi cu vorbe a unge. PANN, P. v. II, 154/20, cf. zanne, P. II, 197. ♦ F i g. (Familiar, adesea urmat de determinări) A bate pe cineva zdravăn, a trage cuiva o bătaie bună. Strigă pre slugi... şi ţi-l unsără bin 'pre cântăreţul nostru, ţichindeal, F. 105/1, cf. MIRONESCU, S. 622. Luvă un băţ mare Şi îl unsă pă spinare. ALEXICI, L. P. 194. A rupt un par din gard şi se puse să-i ungă costiţele. ŞEZ. IX, 70. O Expr. A-i unge o mamă de bătaie = a-i aplica, a-i trage o bătaie zdravănă. Hotărând să-i ungă o mamă de bătaie sor ' cu moartea, ap. CADE. 2. T r a n z. A pune lubrifiant între piesele unui sistem tehnic (la balamalele unei uşi, la părţile mobile ale unei căruţe, ale unui car etc.); a gresa; a lubrifia. Să ungă căruţa bine. BĂRAC, T. 61/8. Moş Nichifor deciocălase căruţa şi-o ungea. CREANGĂ, P. 112. Ţăranii ţin păcura... cu care ung osiile într-un vas de lemn. damé, τ. 13. Unse apoi osiile, sandu-aldea, d. n. 101. Lagărele maşinilor trebuie să fie unse spre a împiedeca încălzirea părţilor în contact. IOANOVICI, TEHN. 352. Cam scârţâie roata din stânga, trebuie s-o ungem. C. PETRESCU, !. I, 210. înainte de masă... tăia lemne, dregea gardul... şi ungea ţâţânile uşilor ca să nu scârţâie, v. ROM. septembrie 1954, 124. începură să desfacă roatele şi să ungă osiile căruţei. PREDA, M. 275. Uşa s-o ungi la ţiţină Şi să vii, măndro, -n grădină. hodoş, p. p. 164, cf. alr i 827, A ii 12. Şapte pistoale-i umplea. Băga iarbă cu mâna, Gloanţele, cu strachina; Le ungea cu untdelemn, Ca să lovească la semn. BALADE, π, 158. Moara nu macină până nu o ungi la fus (= nimeni nu te ajută dezinteresat). Cf. zanne, p. iii, 234. <> E x p r. A unge osia v. o s i e (1). A unge osia ca să nu scârţâie (carul sau căruţa) v. s c â r ţ â i (1). A unge uşa (sau uşile) să nu scârţâie = a cumpăra pe cineva cu bani sau cu daruri; a mitui. Trebuie să ung multe uşi, să nu scârţâie. Puţini bani îmi vor rămâne pentru osteneală. STANCU, R. A. IU, 141. ♦ F ig. A mitui (pe cineva). Cf. ŞĂINEANU, D. U. Mărimile de la Bucureşti, ca să treacă peste nearestarea doctorului şi să admită motivările mele, trebuiesc unse. STANCU, R. A. IV, 119. Mi-a promis că are să se intereseze de situaţia ta. A vorbit cu directorul liceului... A spus: „Dacă se poate unge ceva la Bucureşti, am să ung”. T. POPOVICI, S. 131. 962 UNGE - 189 — UNGERE 3. T r a n z. (în practicile religioase; complementul indică o persoană) A unge (1) cu o substanţă grasă, uleioasă, parfumată în săvârşirea unor ritualuri; s p e c. (şi determinat prin „cu mir”) a mirui1 (2). Ungăndu elu cu untu în numele D[om]mi[u]i COD. VOR2 67710. Untul greaşnicului se nu ungă capul mieu. PSALT. HUR. 11973, cf. 18719. Aflain Davidu şerbul mieu, că untul sfăntu al mieu unşu elu. PSALT. 184, cf. 39, 215. Şi desfăcu cartea... unde era scris: „Duhul Domnului pre mine derept aceaia m-au uns”. CORESI, EV. 456. Să-l ungem pre el, ca şi cu neşte mir de mult preţ (a. 1642). GCR I, 101/23. Când botezi copilul..., să ia şi naşul den unt şi să ungă copilul pre toate mădulările. PRAV., ap. CADE. Iară Mariia era [un]de unsease pre Domnul cu mir şi-i şterşease picioarele svinţiei sale cu părul ei (a. 1669). GCR I, 186/ 32. îl unge cu sj\ÿ\nt mir ca să-l întărească ostaş, purtătoriu de biruinţă la lupta carea are în fieştece ceas cu puterile ceale protivnice. MOLNAR, RET. 20/1, cf. POLIZU. Mitropolitul... îi citi cu glas măreţ rugăciunile de încoronare... şi-i unse fruntea cu sântul mir. ODOBESCU, S. I, 72, cf. alr I 593/249, 278, 280, 285, 298, 302, 320, 333, 335, 337, 343, 345, 355, 359. Şi-l unge pă d-a rându cu mir, pă spate, pân părţi. T. DIAL. M. II, 42. *0· F i g. Să vărsăm mângăiarea vinului, să-l ungem cu untul iubirei de oameni, să-i legăm ranele cu mângâiarea cuvintelor. CORESI, EV. 395. Făptură nouă, iată, pe frunte întâia lumină te-a uns! blaga, POEZII, 149. Rouă, stropeşte colţul ierbii mele Şi unge-mi-l cu mir. ARGHEZI, F. 7. ♦ (Complementul indică domnitori, clerici etc.; şi determinat prin „cu mir”) A consacra, a consfinţi în funcţie (prin ungere (1) cu mir1 2); a învesti. Şi îmbracă în cealea veşminte, sfinte Aaron, unge-l şi sfinţeaşte el, cum preutul mieu să fie. PO 315/22. Pre acela Dumnezeu cu voia sa şi cu mâna sa l-au uns şi l-au pus domnu. GAVRIL, NIF. 79. După ce l-a uns cu sfântul mir pe tânărul împărat, acesta şi-a pus singur coroana pe cap. CARAGIALE, O. II, 285. Să ducă împăratului valahilor şi bulgarilor diadema regală, să-l ungă şi să-l încoroneze de împărat. XENOPOL, I. R. II, 237. Cu mare alai Lupul era dus la biserica Sf Nicolae ca să-l ungă de domnie, ap. TDRG. In zădar îl unsese de domn Gherasim, patriarch de Alexandria, în zădar i se cântase. IORGA, L. I, 331. Bârnovă îl lămurea ce se petrece în biserică, cum se închină vodă, cum e·purtat prin altar şi i se pune pe cap nebederniţa, cum e binecuvântat şi uns. SADOVEANU, O. v, 578. De la Serai, ... [domnii români] sunt conduşi la patriarhie, unde sunt unşi ca vechii împăraţi bizantini. OŢETEA, T. v. 31. -v- F i g. Pentru fiecare clasă avea obiceiul de a-şi unge un spion. CIAUŞANU, R. SCUT. 43. Samson, uns câine păzitor, intră în stăpânirea... ogrăzii. VOICULESCU, Ρ. Π, 47. De-aia m-ai uns pe mine autor... ca să autentific minciunile, rânji Silion. VINEA, L. I, 136. •v· R e f 1. p a s. Domnul se va apropia de sfântul prastol ca să se ungă. REGUL. ORG. 15/10. Spuneţi ţării... că voinţa mea e să se ungă Bogdan de când sunt în viaţă. DELAVRANCEA, A. 122. 4. Ţ r a n z. A întinde, netezind cu palma udă un strat de lut pe podeaua sau pe pereţii caselor, pe cuptor etc. pentru a astupa crăpăturile, a nivela etc.; a lipi; p. ext. a spoi (2), a vărui1. Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. EMINESCU, O. I, 69. M-a întâlnit şi m-a luat să-i ung prispele. CONTEMPORANUL, vn2, 5. Păreţii [căsuţei erau] albi ca helgea, pe jos [era] uns şi aşternut cu lăicere. ap. tdrg. Se vor unge - lipi cu lut - cuptoarele şi pereţii, pamfile, S. T. 121. Fetiţa... l-a tocmit [cuptorul], l-a uns, l-a grijit cum a ştiut că-i mai bine. SBIERA, P. 207, cf. alr ii/i h 239, ib. h 240/386, ib. h 246/386, ib. mn 116, 3 786/353, 362, 386, ib. mn 117, 3 787/386, alrm ii/i h 279, ib. h 280/386, alr ii 253/230, 239, ib. 255/224, 225, 231, 232, 233, 234, 235, 237, 239. Pe mireasă o-aş fi pus, Cuptoriu de l-ar fi uns. I. A. popescu, o. 20, cf. alr - τ 667/255, 670/254, 338, ib. 672/241, 246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 263, 265, 267, 268, 269, 338. -O Refl. p as. Cu asemenea amestec se văruieşte, se dă sau se unge tavanul caselor. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227. 5. T r a n z. (învechit şi popular) A murdări, a mânji (1)· Cela ce va unge ferestrile sau uşea cuiva cu scârnă sau cu fiece grozăvie, făcându-şi râs de casa aceluia, să să cearte ca şi ceilalţi. PRAV.l249. Luând haina lui Iosif au jungheat un iedu de capră şi unseră haina cu sângele. BIBLIA (1688)2, I, 276/9, cf. LB, polizu. Unge toţi păreţii cu sânge. CREANGĂ, P. 25. Băieţi, nu vă bagaţi su pat cî vî unjiţi. ALR II 3 209/365, cf. alr sn v h 1 455, alrm SN iii h 1 186. *0· F i g. Tot omul câţi născuse dintru Adam era unşi de păcate şi urâţi lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 81. ❖Refl. Carile va fi om avut şi va muri, câte muieri sânt într-acea casă, toate să ungu cu tină, şi capul, şi ochii, şi apoi, lăsând mortul în casă, eli îmblă bătându-se pre uliţă. HERODOT2, 110. Ungându-se cu cărbune pe faţă..., pe la miezul nopţii bate în uşa chiliei unde dormea soacra. SNOAVA, IV, 108. — Prez. ind.: ung; perf. s.: unsei şi (învechit) unş. - Şi: (într-un descântec) ungeä vb. II. — Lat. ungere. UNGEÄ vb. II v. unge. UNGECÄI subst. (Bot.; prin Bucov.) Bob-de-ţarină (Lathyrus sylvestris.). Cf. TDRG, PANŢU, PL. 322, BORZA, D. 97, FORM. CUV. I, 103. - Scris şi: unge-căi. tdrg, FORM. CUV. I, 103. - Probabil de la unghia-găii (v. unghi e1), prin falsă analiză. LJNGER s.n. v. uger. ÙNGERE s.f. Acţiunea de a (se) unge. 1. Acoperire a unui obiect, a unei suprafeţe sau a unei părţi a corpului cu un strat de materie grasă, lipicioasă etc. pentru a proteja, a da moliciune etc. Cf. unge (1). Acesta e iară darul carele de la ei veţi lua: aur, argint..., uleiu în falnariu, aromate de ungere şi de bună miroseală. PO 260/23, cf. drlu, LB, ISER, polizu. Improtiva muşcăturilor sau împunsurilor veninoase [se întrebuinţează] ungeri eu unturi grase. AR (1829) 44'/17, cf. DDRF. Cât priveşte ungerea capului, igiena nu o prevede. CRĂINICEANU, IG. Ί73, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Frunze de brusturi... îi sunt de lipsă aproape pentru fiecare bolnav pe care-l vindecă prin ungere. 966 UNGERICĂ -190- UNGHER3 AGÂRBICEANU, O. I, 12. Ungerea corpului cu untdelemn dă... rezultate bune. ENC. VET. 808, cf. şăineanu, D. u. Tratamentul constă în ungerea corpului timp de trei zile cu pomezi conţinând sulf. ABC SĂN. 320. + (învechit, rar; concretizat) Unguent, unsoare (11). Cf. drlu, lb. 2. Introducere a unui lubrifiant între piesele unui mecanism sau ale unei maşini pentru reducerea uzurii, protejarea contra coroziunii etc. Cf. u n g e (2). Cf. ISER, pontbriant, d., barcianu, alexi, w. Unul dintre cele mai simple dispozitive de ungere este dispozitivul de ungere cu fitil. SOARE, MAŞ. 77, cf. 78, 179. Ungerea cilindrilor este insuficientă. IONESCU-MUSCEL, FIL. 160. Ungerea se face bine, după o mie de tiraje poate să accelereze. V. ROM. martie 1955, 237. Petrolul care curgea la suprafaţa pământului era folosit întotdeauna pentru ungerea osiilor de care. PANAITESCU, C. R. 152. + F i g. Mituire, corupere, cumpărare. Cf. iser, polizu, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 3. (în practicile religioase) Ungere (1) cu o substanţă uleioasă, parfumată în săvârşirea unor ritualuri; s p e c. m i r u i r e. Cf. unge (3). însuşi Domnul... tremease îngerul său, şi luo-me de la oile tătărelui mieu şi unse-me cu untura ungerea (p o m a z a n i i i d) sa. psalt. 309. Şi voi ungere să aveţi de la sj[a]ntul şi şti-vreţi toate. CORESI, L. 194/2. Şi vei lua den sângele jârtăvnicului şi den untdelemnul ungerii şi vei stropi pre Aaron. biblia (1688)2, II, 166/8. îngenunchie pe primul grad lângă altariu, primeşte ungerea la încheieturile mânei, la cot şi pe umărul dreptei. BARIŢIU, P. A. III, 449, cf. POLIZU, BARCIANU. Ό- Ungerea din urmă = maslu (1). Mulţi inşi... când se simţesc foarte bolnavi... îndătinează de a-şi face şi sfânta taină a maslului sau ungerea din urmă. MARIAN, î. 18, cf. şăineanu, d. U. ♦ Consacrare, învestire (a unui domn sau a unui slujitor al bisericii). Primind mai nainte el ungerea de la cardinalul Leon, apoi să ungă el pre mitropoliţi. ŞINCAI, HR. I, 241/32, cf. 315/23. In Israil ungerea este un dar de care se învrednicesc numai împăraţii şi preoţii. HELIADE, HR. 58/9. De acum înainte să orânduieşte ungerea domnilor. REGUL. ORG. 31/16. -Pl.: ungeri. - V. unge. UNGERICĂ s.f. v. îngerel. ÙNGHE s.f. v. unghie1. UNGHER1 s.m. v. iuncher. UNGHER2 s.m. v. unghiar1. UNGHÉR3 s.n., s.m. 1. S.n. Porţiune dintr-o încăpere, dintr-o construcţie, cuprinsă între extremităţile reunite ale pereţilor; colţ, unghi2 (2), (regional) u n g h e ţ (1); (rar) locul din afara unei construcţii unde se împreună două ziduri. Când intră într-o casă..., salutează şi-ntr-un ungher se pune. NEGRUZZI, S. II, 204. Ei! moş Arbure, ce faci acolo în ungher ca un cuc? ALECSANDRI, τ. 1 331. După ce-şi puse băţul şi pălăria în ungheriu, bătrânul se aşeză în jilţ. CONV. LIT. X, 280. în odaie, prin unghere S-a ţesut păinjeniş Şi prin cărţile în vravuri îmblă şoarecii furiş. EMINESCU, O. I, 105. Teancuri de trafioloage... aruncate în neregulă prin cele unghere... era toată averea sfinţiei-sale. CREANGĂ, A. 134. Se punea într-un ungher şi începea să plângă. slavici, O. I, 111. Bine, bine, pune-l [sacul] în ungher. CONTEMPORANUL, II, 215. Mă încolţise un autor într-un ungher şi-mi spunea viaţa şi operele lui. VLAHUŢĂ, o. A. 226. Cum o mai poartă pe biata soacră prin toate ungherele, pălind-o de toate muchele. SEVASTOS, N. 333, cf. BARCIANU, alexi, W. Umbrele de la o vreme crescură din unghere, se ridicară şi cuprinseră odăiţa scundă. ANGHEL - IOSIF, c. L. 79. Credincioşii casei umblă muţi în tainica tăcere, Rar îşi fac un semn ori schimbă şoapte-n umbră de unghere. IOSIF, PATR. 60. Viţeluşii lor erau într-un ţarc, într-un ungher al poieţii, în fund. AGÂRBICEANU, S. 10, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Dorm umbre negre prin unghere, Pe masă arde o făclie. BACOVIA, O. 70. Umbra ta s-aşterne, neagră, în ungher. CAZIMIR, L. U. 49. Paşii îl duceau, prin soarele auriu, tot spre ungherul zidurilor, la banca vânătă de brad. SADOVEANU, O. I, 463. Păpuşa cumpărată de Anul Nou trecut într-un ungher acuma este părăsită. E. IONESCU, E. 27, çf. SCRIBAN, D. O bună parte din lucrurile noastre de-acasă se aflau în încăperea aceea ţinută sub cheie; colo lampa cu picior, într-un ungher scrinul. CIPRIAN, S. I, 20. Natura ne-a trimis... şi păianjenii, care-şi întind plasa pe unghere. ARGHEZI, S. VIII, 65. în odaia înaltă şi aproape goală, pianul răsuna, făcând ecouri prin unghere. CĂLINESCU, E. O. II, 67. In ungherul odăii şoaptele încetară, v. ROM. martie 1954, 121. Ne-am retras într-un ungher, pe sofa. BOTTA, S. III, 121. Patru lămpi... ardeau prin unghere, zvârlind lumina pâlpâitoare şi-nceţoşată. v. ROM. august 1966, 10. Plângeţi, voi patru păreţi. Că de-acum stăpân n-aveţi, Plângeţi, voi patru unghere, Că n-aveţi nici o putere. CONV. LIT. ΧΠΙ, 76. S-au zgriburit într-un unghier, pe cuptor, de frică, sbiera, P. 204, cf. 16. El vine acasă şi... găseşte după uşa tinzii un ţuhal de galbeni, iar într-un ungher, felurite feluri de mâncări. FURTUNĂ, V. 11, cf. alr I 1 369. II apucă... şi-l aruncă cât colo într-un ungher de casă. snoava, iii, 23. *0- (Prin analogie) Luasem loc în ungherul unui compartiment. A. holban, 0. II, 181. Din celălalt ungher al compartimentului, Zaharia Duhu căuta să-i ghicească gândurile. C. petrescu, a. 393. <> Expr. A strânge (pe cineva) la ungher = a forţa (pe cineva) să facă sau să recunoască un lucru; a strânge (pe cineva) cu uşa. Şi o să fii pedepsit... Mâna-n chică şi de spate Să mi-l duceţi la boier; Las’, ţărane, îngâmfate, Te-am strâns acum la ungher, pr. dram. 352. ♦ Loc retras, ascuns, dosnic; ascunziş, colţ, cotlon, (regional) ungheţ (1). Pârâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher şi îmbrăcată cu iederă. NEGRUZZI, S. I, 96. Oare nu-i în lumea asta vrun ungher pentru iubit? EMINESCU, O. I, 155. Gândurile mele necontenit se întorc cu drag către acei părinţi, către acele unghere de care mă leagă copilăria. GANE, N. III, 53. Millo, care a dus o viaţă strălucită trăind ca un prinţ, astăzi la adâncă bătrâneţe vegetează într-un ungher, uitat aproape de toţi. CARAGIALE, O. III, 302. De culcat, vara e uşor lucru: sunt atâtea unghere uitate de oameni, bacalbaşa, s. a. 1, 172. Mai pe urmă însă au început a-i îngropa pre astfel de oameni şi prin sate... său într-un corn de gard sau într-un ungher, sau în alt loc izolat. MARIAN, î. 344, 971 UNGHERAŞ - 191 - UNGHEŢ cf. id. NA. 198, 289. Intr-un ungher, vezi Doamne mai ferit, sub patului găinilor, sta ghemuită... Smărăndiţa. NĂDEJDE, C. v. 58. Fulgi enormi de zăpadă se vânturau prin aer, vârându-se prin toate ungherele. D. ZAMFIRESCU, A. 55. Departe, în cine ştie ce unghere de palate veştejeşte la umbra farmecelor vreo fată de împărat. PÂRVESCU, C. 91. Intr-un unghier neobservat am găsit o veche icoană bizantină, înfăţişând pe Sf Pavel. GALACTION, O. 245. [Cotoiul] stătea toată ziua mocnit şi mormăind în ungherul cel mai întunecos de sub canapea. C. PETRESCU, C. V. 85. Cunoşteam toate ungherele, munţii şi mănăstirile. BRĂESCU, A. 96. Intr-un ungher ascuns am dat de un leagăn. BLAGA, POEZII, 52. Ei se îndreaptă fără şovăire spre ungherele de care nimeni nu se atinge, vinea, L. i, 124. Mi-s dragi portretele, mi-s dragi ungherele Pe unde s-ascund să toarcă tăcerile. ISANOS, v. 316. Jos, într-o râpă umbroasă ca-ntr-un ungher, Stau dumnezeieşte Bătut leneş de vânt. DOINAŞ, A. P. 20. Şi li poronceşte să scociorească toate unghierele mării. SBIERA, P. 61. "v-F i g. De-a pururi, pretutindeni, în ungherul unor crieri Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri! EMINESCU, O. I, 134. Pe Măriuca... n-o mai găseam nicăirea, deşi o căutam cu dor în toate ungherurile închipuirii mele. GANE, N. II, 168. In ungherul cel mai tăinuit al sufletelor noastre era păstrat ca o icoană veche şi scumpă. CIAUŞANU, R. SCUT. 16. Dacă ineditul în artă e aproape exclus, mai rămân încă unghere puţin explorate. LOVINESCU, S. I, 184. A ieşit la iveală într-un ungher de inimă o rămăşiţă tufoasă, uitată acolo din cine ştie ce rând de strămoşi nevoiaşi. POPA, B. 130. Din ungher adânc, un gând îmi şoptea că melcul blând Subt mormânt de foi, pe-aproape, Cheamă omul să-l dezgroape. I. BARBU, J. S. 43. O amintire care-l pândea ca dintr-un ungher neştiut venea să-i întunece ispitirea clipei. VINEA, L. I, 8. ♦ Loc (îndepărtat), margine, colţ de (ară, de ţinut. Este un ungher de ţară pe care-l văd adeseori, deşi l-am părăsit de mult. PETICĂ, O. 280. Aflarea... unui cuvânt uitat din cutare ungher al Carpaţilor, poate produce o adevărată sărbătoare. puşcariu, C. s. 18. ♦ (Regional) Parte dintr-o încăpere care se găseşte lângă sau în spatele sobei. Cf. alr i 1 369/512, 592, 594. 2. S.n. (Popular) Dulap cu baza în formă de triunghi care se aşază în ungherul3 (1) camerelor, dm. 3. S.n. (Regional) Adâncitură, gaură în pereţii casei, făcută în formă de fereastră oarbă, în care se pun lucrurile mai des folosite; firidă, (regional) ungheţ (3). Cf. chest. ii 194/44, alr ii/i h 273/682, alrm ii/i h 377/682. 4. S.m. (Regional) Fiecare dintre stâlpii de la colţurile unei case. Cf. chest. ii 1122/80, 197. -Pl.: (n.) unghere şi (rar) ungheruri (alr I 1 369/268, 361, 584), (m.) ungheri. - Şi: (regional) unghiâr s.n. doine, 121. - Lat. *anglarius ( = angularius). Cf. şi u n g h i2. UNGHERAŞ s.n. Diminutiv al lui ungher3 (1). Cf. TDRG. -PL: ungheraşe. - Ungher3 + suf. -aş. UNGHERI vb. IV. T r a n z. (Prin sudul Mold.) A îngrămădi, a înghesui, a încolţi. V. unghiuri. IORDAN, în SCL 1978, 327. Cănd te unghereşte frigul sunt bune şi lemnele ude. id. ib. -Prez. ind.: ungheresc. - V. ungher3. UNGHÉTE s.m. v. ungheţ. UNGHEŢ s.n. 1. (Prin Transilv., Olt. şi Ban.) Ungher3 (1). Cf. ANON. CAR. Ca şi când ar zice neştine: bastonul stă în ungheţ. MAIOR, IST. 13/4, cf. LB, ISER, BAR. - MUNT., W. 4932/36, POLIZU, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. Un pat anume făcut..., care se ţinea într-Un ungheţ din tinda bisericii. AGÂRBICEANU, S. 126, cf. CADE, SCRIBAN, D. Maică, suratele mele Ş-asară să sfătuiră, Maică, -ntr-on ungheţ de şură, Să-mi arunce făcătură. MÂNDRESCU, L. P. 82, cf. 160. Căutaţi La ungheţul după uşă Este-o mică găletuşă. RETEGANUL, TR. 41, Cf. VAIDA, ŞEZ. V, 168, com. din frata - turda, ciauşanu, v. 120, todoran, gl., alr I 1 369, A I 35, π 7. ♦ Loc retras, ascuns, dosnic; ascunziş, cotlon, colţişor, ungher3 (1). V. u n g h i2 (2)· Să trage la o parte şi lăcuieşte într-un ungheţ întunecos a casii. FM (1838), 4/1. Aflară cu cale ca pe Adam să-l ascundă în vreun ungheţiu al caselor. BARIŢIU, P. A. I, 101. Ori de câte ori îi da afară [pe băieţi], ei totdeauna venea iară şi cănd nu-i vedea nime intra în casă unde era mese, îşi căuta câte un ungheţ unde să stea, ori după spinarea lăutarilor, ori zgârciţi pe lângă masă. REV. NOUĂ, I, 154. Păcală - care sta pitulat într-un ungheţ - intră înăuntru. F (1890), 110. Ieşi în tindă, trecu în cămară şi o dibui pe Sora într-un ungheţ. AGÂRBICEANU, S. 61. Acolo într-un ungheţ văzu un cal. RETEGANUL, P. v, 36. Foaie verde de răchită. Ce stai, lele, îngrămădită,... Grămădită într-un ungheţ, De frica unui judeţ. MAT. FOLK. 1 441. Ascunşi prin ungheţe. BREBENEL, GR. P. 2. (Prin Transilv., Olt. şi Ban.) Loc pe vatra cuptorului, situat spre perete, unde se ţin diferite obiecte, uneori servind şi ca loc de dormit, mai ales pentru copii. Cf. YJJLA, Ţ. H. 112. Câte paie pre coteţ Atâţia copii în ungheţ. JARNÎK - BÂRSEANU, D2. 537. Toanta-mi şade la unghete, Roade la un castravete, Nesărat şi nemurat, Numai prin cenuşe dat. MAT. FOLK. 501. Ea a rămas [în bordei] la unghete. Surata s-a suit în pod. pamfile, duşm. 218, cf. i. CR. iv, 121, vin, 90, TOMESCU, gl., TODORAN, GL., CHEST. II 294/3, 5, 373, ALR I 1.369/251, 283, 290, ALR ii/i h 283, alrm ii/i h 399/272, 284, a 117, 20, 22, 23, 26, 31, 36, ii 8, iii 2, 16, 17, v 16, lexic reg. 27, 67, FOLC. TRANSILV. ii, 620. E umblat ca ţăstu, de la unghete la foc şi iarăşi la unghete, se spune despre cei ce nu au umblat prin lume, dar se ţin foarte cunoscători. Cf. zanne, p. iii, 395. 4- Colţ dintre vatră şi peretele casei, unde se adună cenuşa. Cf. vuia, ţ. h. 111. Ala toată viaţa lui n-a şezut numai tot în cenuşă, acolo în ungheţ. snoava, i, 31, cf. chest. ii 334/5. 3. (Regional) Adâncitură, gaură în perete în formă de fereastră oarbă în care se ţin lucrurile cele mai des folosite; firidă, (regional) ungher3 (3) (Frânceşti - Târgu Jiu). Cf. chest. ii 194/44. 975 UNGHETIT - 192 - UNGHI2 - Pt.: (n.) unghefe şi (rar) ungheţuri (scriban, D., ALR I 1 369/194), (m.) ungheţi (LB, alr i 1 369/77). - Şi: (Olt.) unghéte (alr i 1 369/846, 860, 870, 878, 880, 885, pl. ungheţi ib. 1 369/846, 860, 880) s.m., înghăţ (ib. 1 369/229, pl. îngheţe ib.) s.n. - Unghi2 + suf. -ef. - Unghete: sg. refăcut după pl. UNGHEŢÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Ascuţit, colţu-ros. Sholarii, scriind, fac tot litere rotunde... nu aspre şi ungheţite adecă încolţate. petrovici, P. 188/2. - Pl.: unghefifi, -te. - De la ungheţ. UNGHI1 s.m. v. ughi. UNGHI2 s.n. 1. Partea exterioară a unei clădiri, a unei construcţii, formată prin îmbinarea laturilor acesteia; colţ, (rar) ungher3 (1). Unghiul morii (a. 1587). D. BOGDAN, GL. 115. Au fost făcut o poduşcă din unghiul cetăţii pân’ la marea. HERODOT2, 188. Şi să scorni de către pustie vihor de vânt mare şi scutură tuspatru unghiurile casii şi oborî casa pre feciorii tăi. ZOBA, S. 37. Şi marea o au pus de la unghiul casii... pănă spre răsărit. BIBLIA (1688), 310742. La fiecare patru unghiuri [cetatea] având câte un turn. pelimon, i. 95/27. Clopotniţa... este şi ea zidită de cărămidă cu unghiurile de piatcă. ODOBESCU, S. II, 217. Era întărit cu ziduri înalte şi cu patru turnuri ridicate pe la unghiuri. ALECSANDRI, ap. CADE. Clădirile, cu unghiurile şterse,... luau înfăţişări ciudate. MACEDONSKI, O. in, 48, cf. DDRF. Cotirăm la dreapta prin cerdac, ce făcea unghi cu cel întâi. HOGAŞ, DR. π, 6, cf. ŞĂINEANU, D. U. Mi-am găsit de pe acum un loc de observaţie... cu umărul şi cu şoldul stâng proptite în unghiul pereţilor. TUDORAN, o. 49. 2. Porţiune dintr-o încăpere, dintr-o construcţie, cuprinsă între extremităţile unor pereţi care se întâlnesc; colţ, ungher3 (1); p. e x t. loc retras, puţin expus privirii sau puţin frecventat. Boierii mai de gios şi gloatele... era tâţi spăimaţi de grijea morţii, pen toate unghiurile ascunşi, au petrecut câteva dzile cu mare grije. M. COSTIN, O. 103. Lasă-mă să şez într-un unghiu al curţilor tale. DOSOFTEI, ap. TDRG. Daţi-mi şi mie loc să lăcuiesc într-un unghiu al aceştii cetăţi. VARLAAM -IOASAF, 146710. Au văzut un paiangăn întinzându-şi mrejile sale într-un unghi. DRÄGHICI, R. 80/18. Fă bunătate a-mi rândui un unghi cât de mic subt acoperemântul dumneavoastră. GORJAN, h. IV, 206/17. Intr-un unghi al odaiei se afla un covor înfăşorat. MOZAICUL (1839); 552/17. La toate unghiurile se puseră clopoţele. NEGRUZZI, S. I, 73. Intr-unul din cele patru unghiuri [ale camerei] era o vatră. FILIMON, O. I, 102. Umbra trădătoare aşază... Prin unghiurile casei... Fantasme tupilate. ALECSANDRI, ρ. ni, 301. Din bolta de fereastră In armura lui albastră El apare lin din unghi. EMINESCU, L. P. 146. Soacră, soacră, poamă acră!... Ieşi afară Ça o pară; Intri-n casă Ca o coasă, Şezi în unghi Ca un junghi. CREANGĂ, P. 10, [Păianjenii] întinseseră mrejile lor... în unghiurile tavanului de scânduri. DELAVRANCEA, T. : 46. I-au pus apoi în temniţi, în unghiuri de odaie Sub zid îngust şi muced, p-un umed pat de paie. COŞBUC, P. II. 201. Masa fu servită în a doua jumătate a holului, în unghiul alcătuit de vatră şi de peretele de-a lungul căruia se întindea, vinea, l. ii, 308, cf. SEVASTOS, P. 66. Nevestele cotrobăiesc zorite prin toate unghiurile. PÂRVESCU, C. 120, ALR I 1 369. Cruce-n tuspatru unghiuri de casă. FOLC. MOLD. I, 92. -0· F i g. Această dorinţă... bucuros ar fi vrut s-o ascunze în cele mai tainice unghiuri ale inimei sale. MOZAICUL (1838), 70/16. <> (învechit) Piatră din (sau în) capul (sau din, la marginea) unghiului sau piatră din unghi (sau în margine de unghi) ori capul unghiului = piatră unghiulară, v. piatră (I 1). Aceasta fu în capul unghiului. COD. VOR.2 7376. Piatra ce nu o socotiră ziditorii, ea fu în capul unghiului. PSALT. 249. Făgăduit-au oarecând D\u\mn[é\zeu a pune piatră de mult preţ în Sion şi la marginea unghiului. CHEIA ÎN. 8676, cf. zanne, p. iii, 298. ❖ F i g. /[su]s //[risto]s iaste piatra den unghiu, că tot zidul pre aceaea stă şi creaşte. CORESI, L. 419/3, cf. varlaam, C. 224, N. TEST. (1648), 28726. Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-au tăiat //[risto]s, adunând firile ceale usebite. MINEIUL (1776), 98v2/15. <> Loc. adv. (învechit) întru unghi = pe ascuns, în taină. Nu e întru unghiiu f[a]ptă aceasta. COD. VOR2. 4174. + (Regional) Colţ al bucătăriei unde se păstrează vasele de gătit mâncarea (Viile - Medgidia). Cf. HII 242. + (Prin nord-vestul Munt.) Loc din capătul tinzii unde se amenajează vatra; colţ, (regional) corlată. Cf. UDRESCU, GL. ♦ (Regional) Firidă la sobă; cotlon (Negreni - Slatina). Cf. ALR II/I h 283/791: 3. Punct, colţ unde se întâlnesc două laturi ale unei suprafeţe (de teren, ale unui obiect etc.) De aici... la unghiul ţarinii,... acesta-i hotarul acestui sat (a. 1781). URICARIUL, XXIV, 454. Cuvântul... să se scrie într-un unghiu al tablei spre păstrare, petrovici, P. 138/13. Prin înghiurile acestor paturi erau aşezate perniţe mici împlute cu puf. FILIMON, O. I, 185. Te duci în unghiul grădinei cel despre răsărit, ispirescu, L. 234. Scotea apă dintr-un puţ din unghiul curţei şi stropea brazdele cu flori. GRANDEA, S. 250. Către fundul văii, ceilalţi cotiră în frunzişul unghiului de pădure. SADOVEANU, O. VII, 35. Şi-i arăta că într-un unghi al grădinii au răsărit doi pui de trandafiri. PÂRVESCU, C. 93. + Partea dinafară, colţul exterior al pleoapelor, al buzelor. Umezeala aceasta, carea se face din lacrămi, se adună în unghiul ochiului. ŞINCAI, în şa I, 670. Muscuţele cele mici foarte tare în unghiurile ochiului se adună. CALENDARIU (1814), 180/10, cf. BAR. - MUNT., W, 77 732. Şi gropiţe face-n unghiul ucigaşei sale guri. EMINESCU, o. I, 159. Zăbelele sânt nişte bube ce se fac la unghiurile gurei. ŞEZ. II, 130. ♦ Cot, colţ format de un drum, de o stradă, de o apă curgătoare etc. Pre unghiurile uliţelor stând să să roage. N. TEST. (1648), 8719. în casă şi afară, în toate uliţele, în toate unghiurile se vedea lacrămi, se auzea suspinuri. MAIOR, p: 317. Şi când te rogi, nu fi ca făţarnicii... prin unghiurile uliţilor. MARCOVICI, D. 194/2. ♦ (învechit; şi în sintagma unghi de mare) Golf. Acesta pământ... iaste mâlit de apă. Pentru că între munţii ce-am zis mai nainte să cunoaşti cum au fost un unghiu de mari, cum iaste la Troada şi la Efes. HERODOT2, 90. Un unghi de mare, carile iasă din Marea Roşie... Şi în toate zilile scadi şi să adaogi apa întru unghiul acela, id: ib. 91. 978 UNGHI2 — 193 - UNGHI2 4. Parte (extremă) a unui ţinut (mai întins). Şi în unghiul despre apus, au fost foarte o cetate frumoasă (a. 1660-1680). GCR i, 176/25. Unghiul despre apus era vearde... ca prăjii. DOSOFTEI, v.. S. octombrie 80v/15. Unghiul... cel despre apus şi despre miazănoapte. AMFILOHIE, G. 112/11. Vom petrece cu veselie în unghiul pământului unde ne-am născut. TÂMPEANUL, G. 74/14. ❖ Loc. a d v. în (sau prin, de prin, din) toate unghiurile = în (sau prin, din) toate părţile, (de) pretutindeni. Glasul unirii din toate inimile patriotice va răsuna în toate unghiurile ferii (a. 1857). IORGA, S. D. XVIII, 21. Aceştia erau nişte oameni d-aceia care se văd pretutindeni, prin toate unghiurile ţerei. PELIMON, I. 58/5. Să s-adune românii de prin toate unghiurile munţilor. ALECSANDRI, τ. 1 483. Vizitatori veniţi din toate unghiurile globului. ODOBESCU, s. II, 83. Vrei să împrăştii în toate unghiurile lumii veninul pesimismului d-tale? caragiale, o. IV, 3. Atrage vara mii de bolnavi din toate unghiurile ţării, vlahuţă, R. P. 42. Cutreierase ţările răzbătând prin toate unghiurile. ISPIRESCU, L. 62. [Academia] întruneşte o dată pe an bărbaţii poporului din toate unghiurile româneşti. D. ZAMFIRESCU, î. 55. Din toate unghiurile ţării s-abat asupra laşului... stoluri de studenţi. TOPÂRCEANU, O. A. II, I39. Studenţii se adunau prin crâşme, beau vin şi cântau cântece vesele, de prin toate unghiurile ţării. vlasiu, A. P. 432. ♦ Loc, ţinut îndepărtat, reţras, ascuns. Mai nici un unghiu a lumii n-au rămas carele să nu fie de la dânşii supus. CANTEMIR, HR. 99. Nici la Asia, nici la Evropa, nici la Africa vreun unghiu, nepotopit şi necălcat n-au lăsat. id. ib. 58. Românilor din unghiuri, pe orişiunde-n lume! Noi astăzi vă întindem un dulce sărutat. FM (1861), 23. De. printre munţi, câmpie, din unghiuri depărtate, Din târguri, municipii, cotune, un popor... se scoală să ia parte La zi de sărbătoare. EMINESCU, O. IV, 54. O· E x p r. (învechit) A umbla prin unghiuri = a umbla de colo până colo, dintr-o parte într-alta Şi aşa s-au prăpădit de tot acea oaste turcească...; şi ce au rămas îmblând prin unghiuri, într-o parte şi într-alta, nici un galion deplin până în Ţarigrad nu s-au întors. N. COSTIN, ap. ZANNE, P, Iii, 420. 5. Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din acelaşi punct. Zodiacul iaste o roată mai cuprinzătoare şi mai lată... care împărţeaşte pe isimerinos în unghiuri de-a curmezişul. GHEOGRAFIE, 8v/9. După ce au zidit albinele fagurii..:, i-au împodobit cu găociţăle cele cu şasă iunghiuri alcătuite din şasă păreţi. MOLNAR, E. S. 33/7, cf. GHEOM. - TRIGON. 1071, GEOMETRIA, A. M. 6712, ASACHI, G. 871. Când două linii plecându-se una cătră alta să taie într-un punt A, locul ce să cuprinde între aceste două linii să numeşte unghiu. EGT 371, Cf. TEM. GHEOM. I, 3712, LAZĂR, A. 8710. Razele luminei, care de la obiecturi sub mai mare unghi de 48 de graduri cad în membrana cornului, se întorc. ANTROP. 181/ 8, cf. DESEN ARH. 7/29. Pentru de a însămna un unghiu, să scrie litera care însamnă vârful în mijlocul a două alte litere. ASACHI, E. iu, 23/17. Despre unghiuri şi despre câteva proprietăţi (însuşiri) ale lor. CONV. GEOM. 35/20. Numim unghiu spaţiul nehotărât coprins între două drepte care plec de la acelaşi punct. G. POP, G. 6/31, cf. CIHAC, I, 300. Unghiul este. o figură formată prin două drepte care se taie. MELK, G. 4, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. îşi rezemă capul în palme, privind liniile, punctele, unghiurile însemnate pe hartă. REBREANU, P. S. 74, ef. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu poate să altereze suma unghiurilor dintr-un triunghi. BLAGA, z. 238, cf. ds 296. Acelaşi unghi îl formează şi planul ecuatorului faţă de planul eclipticei. GEOLOGIA, 6. -v- (Prin analogie) în cerul nalt şi strălucit... vedeam pentru întăia oară în viaţa mea plutind un unghi de paseri negre. SADOVEANU, O. XIX, 186. Am ieşit din nou pe coridorul acela întunecos, luminat de un bec albastru care crea unghiuri fantomatice.' V. ROM. decembrie 1966, 15. ❖ F i g. Şi-au deschis Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare. PILLAT, P. 154. ·ν· Unghi drept v. d r e p t. Unghi ascuţit v. ascuţit. Unghi obtuz v. obtuz (1). (învechit) Unghi tâmpit v. tâmpit (1). (învechit) Unghi bont = unghi obtuz, v. obtuz (1). Cf. POLIZU. Unghiuri adiacente v. adiacent. Unghiuri alterne interne v. altern. Unghiuri alterne externe v. altern. Unghi extern v. extern. Unghi exterior = unghi2 (5) format de o latură a unui triunghi cu prelungirea altei laturi a triunghiului; unghi extern. Cf. melik, g. 28. Unghi interior = unghiul2 (5) dintre două laturi ale unei figuri geometrice, aflat înăuntrul acesteia. Cf. melik, g. 28. Unghi intern v. intern. Unghi înscris v. înscris. Unghi la centru = unghi2 (5) care are vârful în centrul cercului şi laturile cuprinse în cerc. Cf. MELIK, G. 47, 126. Unghiuri opuse v. opus2 (1). Unghiuri suplimentare v. suplimentar (3). Unghi plan v. plan (5). Unghi poliedru v. poliedru. ÜHghi stadimetric v. stadimetric. 6. (Astron.; în sintagma) Unghi orar = unghi2 (5) care serveşte la stabilirea poziţiei unui astru pe sfera cerească. Măsura acestui diedru căruia i se dă numirea de unghi orariu este unghiul plan corespunzător..., care la rândul său este reprezentat de arcul de ecuator. CULIANU, C. 30, Cf. CADE, M. D. ENC. 7. (Fiz. şi tehn.; în sintagmele) Unghi de reflexie = unghi2 (5) pe care îl face raza de lumină reflectată pe suprafaţa de separaţie a două medii, cu normala la suprafaţă în punctul de incidenţă. LTR2. (F i g.) Orice temperament reflectează lumea dinafară într-un mod determinat, iar unghiul de reflecţie constituie tocmai personalitatea artistului. LOVINESCU, C. vii, 48. Unghi de refracţie = unghi2 (5) pe care îl face o rază de lumină ce s-a refractat străbătând suprafaţa de separaţie a două medii, cu normala în punctul de incidenţă la acea suprafaţă. Cf. PONI, F. 146, 342, ltr2. Unghi de incidenţă v. incidenţă. Unghi de declinaţie v. d e c 1 i n a ţ i e. Unghi de înclinaţie v. înclinaţie. Unghi mort = a) v. m o r t (I 1); b) porţiune, parte din apropierea automobilului, pe care şoferul nu o poate vedea prin oglinda retrovizoare. Unghi vizual = câmp vizual. Cf. CADE. 8. (Anat.; în sintagma) Unghi facial = unghi2 (5) format din unirea liniei care trece prin incisivii superiori şi punctul cel mai proeminent al frunţii cu linia care uneşte conductul auditiv cu aceiaşi dinţi. Cf. cade, m. d. ENC. Unghi maxilar = unghi2 (5) format de cele două maxilare când se deschide gura. Unghiul maxilar... pe care îl formează maxilarul inferior - mobil - faţă de cel superior - fix — atunci când deschidem... gura. PUŞCARIU, L. R. II, 8. 978 UNGHI3 - 194 — UNGHIE1 9. F i g. (Şi în sintagrţia unghi de vedere) Punct de vedere. Toate acestea nu vor să constate decât încă o dată, şi subt alt unghiu, aceeaşi sensibilitate. IBRĂILEANU, S. L. 94. Privind lucrurile din acest unghi, suntem mai bine înarmaţi pentru a aprecia... criticile. TITULESCU, D. 290, cf. IORDAN, L. R. A. 265. în primele sale epoci, scriitorul povesteşte din unghiul personagiilor. VIANU, A. P. 236. Cu cât sfera creaţiunilor, considerate sub unghi stilistic, e mai bogată..., cu atât stabilirea stilului presupune o mai categorică intervenţie a puterii de abstracţie. BLAGA, T. CULT. 10. Avem probabil unghiuri de vedere diferite. H. LOVINESCU, T. 336. 10. Veche unitate teritorial-administrativă din epoca feudală; parte (II 1), judecie. Mai multe documente... determină întinderea satului dăruit de domnitor după acea a judeciilor ce cuprindea, care judecii mai sânt însemnate şi cu termenii: părţi sau unghiuri. XENOPOL, i. r. iii, 190. 11. (Regional) Unealtă de lemn sau de metal în formă de unghi drept, folosită în desenul tehnic, în dulgherie etc.; echer, colţar. Cf: h xviii 2, alr SN ii h 565, ALRMSNI h 377. 12. (Regional) Clin, ic, colţ (de arătură) (Cematu -Braşov). Cf. alr SNih 29/182, alrmsni h 23/182. - Pl.: unghiuri şi (regional, 2, m.) unghi (ALR I 1 369/578). - Şi: (învechit) fnghi, iunghi (cuv. D. bătr. ii, 330/8) s.n. - Lat. anglus (= angulus). UNGHI3 vb. IV. (învechit) 1. T r a n z. (î n expr.) A unghi unghii (sau copite) = a-i creşte unghii1 (1), a avea unghii1. Dobitocul ce... unghiiaşte unghi de doao gemănări şi scoate rumăgătură... să mâncaţi. BIBLIA (1688), 1362/ 41. Tot dobitocul cu unghe îngemănată şi unghind a dooa copite şi scoţând rumegătură, între dobitoace, aceastea veţi mânca. ib. 77Vl, cf. 77V5. 2.1 n t r a n z. (Subiectul este „unghia”) A creşte. Tot dobitocul carele iaste cu copită despicată şi are unghi unghind..., necurat va fi voao. BIBLIA (1688), 77V58. - Prez. ind. pers. 3: ungheşte. - V. unghie1. UNGHIÂL, -Ă adj. v. ungveal. UNGHIÂR1 s.n. (învechit) Unealtă de lemn sau de metal, în formă de unghi drept, folosită îri desenul tehnic, în tâmplărie etc.; echer, colţar. Unghiarul este spre a face unghiuri drepte. ASACHI, E. iu, 39/20, cf. STAMATI, D. 79/8, ALEXI, W. - Pronunţat: -ghi-ar. - Pl.: unghiare. - Şi: unghiâră (alexi, w.) s.f., unghér (pl. ungheri stamati, d. 79/8) s.m. - Unghi2 + suf. -ar. UNGHIÂR2 s.n. v. ungher3. UNGHIÂRĂ s.f. v. unghiar1. UNGHIÂT, -Ă adj. (învechit) Care are unghii1 (1). Cf. STAMATI, D., BARCIANU, ALEXI, W. -Pronunţat: -ghi-at. - Pl.: unghiaţi, -te. - Unghie1 + suf. -at. UNGHÎCULĂ s.f. v. ungviculă. UNGHIE1 s.f. 1. Formaţie cornoasă de origine epidermică, care acoperă partea de deasupra a ultimei falange de la degetele mâinilor şi ale picioarelor, la om. Despre miază-noapte ieşi-να un om sălbatec cu unghile de un cot (a. 1600-1625). GCR I, 65/33. Şi le arată că acel trup mort are sânge şi unghi şi păr (a. 1645). id. ib. 117/25. împăratul feace 20 de ţăpuş[i]... şi i le-au bătut în unghi la mâni şi la picioare. DOSOFTEI, V. S. octombrie 63729. Mulţi dântru dânşii belescu mânule cele drepte ale nepriiatinilor... cu unghii cu tot belescu. HERODOT2 ,210, cf. anon. CAR. Şădea la gazdă de făcea socoteală banilor şi-i băga în ladă. Şi să laudă că scrie toată socoteala ţării pre o unghie. C. CANTACUZINO, CM I, 188, cf. LEX. mars. 251. Unghiile mâinilor şi ale picioarelor sale mai lungi decât de o palmă era. MINEIUL (1776), 137^/19. Văzui pe un d.[u\h nicurat cu... mănule ca de foc şi unghele ca săcirile (a. 1799). GCR II, 171/15.-Să-i înveţe cum să stea cu trupul drept,... şi să fie totdeauna cu părul chieptănat, cu unghiile tăiate (a. 1810). IORGA, S. D. xn, 201, cf. DRLU, LB. Acest os ce ţine unghia are un căpătâi în sus. KRETZULESCU, A. 66/2. în mâna-i uscată, în unghi ascuţite Ţinea o femeie. ALEXANDRESCU, o. I, 90. Ia... nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior pân-în unghii. ALECSANDRI, T. 429. Ea-i întoarse spatele şi-şi muşca unghiile. EMINESCU, P. L. 69. Dacă or pune mâna pe tine,... o să-ţi rupă carnea, să-ţi smulgă dinţii şi unghiile. CARAGIALE, O. VI, 293. Şi-aprinzând chibritu-n pripă, Mulţumit privea la fum... Şi-apăsa cu unghia-n pipă. coşbuc, p. i, 331, cf. bianu, D. S. Cum stătea şi se gândea în faţa ferestrei măiestru înflorată, începu să râcâie cu unghia desenul de gheaţă. AGÂRBICEANU, S. 106. Cu o mişcare mlădioasă... îşi 'lipi repede de buzele mele unghia degetului celui mic de la mâna dreaptă, hogaş, m. N. 23. îmi strângeam pumnii în disperare... simţeam că-mi intră unghiile în carne, al lupului, p. G. 149. Izbea dispreţuitor cu unghia degetului arătător foaia întinsă a ziarului. LOVINESCU, S. ui, 180. Desfăcu capacul, scutură praful alb pe unghia degetului mare şi mirosi cu lăcomie, c. PETRESCU, î. I, 25. Dacă m-ar vedea directorul şcolii acuma - îmi ziceam în sinea mea - m-ar spânzura de unghii şi mi-ar scoate ochii. VLASIU, A. P. 361. Şi i-au crescut o barbă, de mult nebărbierit, Şi unghiile-ntoarse, de schivnic, dintr-un schit. ARGHEZI, S. IV, 71. Unghia degetului mare este foarte voluminoasă şi cornificată. PARHON, O. A. I, 216. Picioarele ei palide, cu unghii de jar, şlefuite cu grijă, străluciră acum pe pernele divanului, vinea, L. I, 180. Unghiile trebuie tăiate scurt, iar mâinile spălate cu apă şi săpun. BELEA, P. A. 201. De pe frigare, tata scoate-n unghii Inima căprioarei şi rărunchii. LABiş, P. 40. Regretul... m-a făcut să strâng pumnii până ce am simţit unghiile înfigându-se în carne. V. ROM. decembrie 1966, 24. Răcâi gheaţa cu unghiile. BĂNULESCU, I. 21. Acolo şedea... o babă bătrână... cu unghii ca secerile. RETEGANUL, P. III, 36. Când îţi tai unghiile, să le strângi în poală. ŞEZ. I, 277. Un băiat din gemeni îşi unge unghiile de la degetele cele groase ale ambelor mâni cu mir sfinţit. PAMFILE, COM. 46, cf. ALR î/ι h 52, ALR II 2 189, nalr-o imn 170, 366, alr-bi h 125, alr-tii h 169. Săbioara ş-o scotea, La mischie o dregea Şi la unghie o-ncerca. balade, I, 331. Unghiile mi s-au tocit, 986 UNGHIE1 -195- UNGHIE1 Minţile mi s-au smintit. FOLC. OLT. - MUNT. II, 531. Vai de cel ce nu se scarpină cu unghiile sale. zanne , P. II, 719. De sărac, nici unghii n-are La vreme de scărpinare. DDRF, zanne, R. V, 5.62. O bate cu muchia Ş-o scoate cu unghia, se spune despre o treabă care nu este făcută eum trebuie, zanne, p. v, 437. *0- F i g. (Sugerează ideea de agresiune, de pericol) Mă rog ţie... ca, scăpând din unghile lui, să măresc ajutoriul tău. MINEIUL (1776), 205rl/5. Au lăsat atâta mulţime de cetăţeni romani în unghile varvărilor. MAIOR, IST. 40/2. [Şi-au salvat] pielea fină şi delicată - de unghiile mitocanilor revoltaţi. STERE, S. 327. Am tras la o parte cu unghiile şi cu dinţii vălul de rea credinţă. galaction, O. 103. ❖ L o c. a d v. (învechit) Din unghii tinere = de mic, din fragedă pruncie. Fiind... cu bunătăţ din unghi tinere pofti cinul călugăresc. DOSOFTEI, v. S. februarie 79716. Din unghii tinere trebuie a-i obicinui cătră iubirea de osteneală. ŢICHINDEAL, F. 166/25. ❖ E x p r. A fi (prieten) unghie şi carne (sau carne şi unghie) (cu cineva) = a fi prieten intim cu cineva, a fi foarte unit cu cineva. Pavelfăcu o păreche de ciubote de iuft vărului mieu Ioan, cu Care era prieten unghie şi carne. CREANGĂ, A. 103, cf. SCRIBAN, D. Urdăreanu e carne şi unghie cu mine. STANCU, R. A. V, 84, cf. candrea, F. 18, zanne, p. ii, 453. (Nici) cât (e) negru sub unghie v. n e g r u. A lua (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (ori în unghie, în colţi şi-n unghii) = a prinde, a pune stăpânire (pe cineva); a certa (tare), a bate. Aceştia alerga, strigând şi gâlcevind, ca să ia în unghii pre greci. HERODOT2, 453. Şi neştiind tătarii di-cee oaste, s-au şi slobodzât să-i ie în unghi, ca nişte ulii, pe acei puţânei căzaci. NECULCE, L. 342. Cei streini de neam făcură ospăţ mare pentru bucuria că au apucat pre Samson în unghiile sale. CALENDARiu (1814), 115/28. Şi unde se repeziră [zmeii] la dânsul de pare că să-l ia în unghii. ISPIRESCU, L. 122, cf. PAMFILE, j. II, 171. El se uită la mine, parcă vrea să mă ieie în colţi şi-n unghii. SADOVEANU, O. VIII, 31. Nevastă-sa... venise să-l ia în unghii că nu se ţine de gospodărie, ci numai de beţie. SNOAVA, IV, 441, cf. zanne, p. ii, 455. A-şi mânca de sub unghii (sau de sub unghie) v. mânca (1). A-şi suge de sub unghie (sau unghii) v. s u g e (3). A-i reteza (cuiva) unghiile v. reteza (1). A avea unghiile lungi sau a fi lung la unghii = a avea obiceiul să fure, a fi înclinat spre furt, a fi necinstit. Fiind el cam lung la unghii,... au luat de la ţară câte ceva şi despre domnie au ascuns. IST. Ţ. R. 70. Care-i cel mai lung la unghii?... — Spune-mi numai numele lui. BARBU, PRINC. 295, cf. zanne, p. ii, 454. A-şi pune unghia în carne (sau în gât) (pentru cineva sau ceva) = a fi gata să facă orice pentru cineva sau ceva. Cf. ZANNE, P. II, 455. A se pune în unghii = a) a-şi da toată silinţa pentru a face ceva, a face orice sacrificiu. Cf. ciauşanu, v. 207, UDRESCU, gl.; b) a lua apărarea cuiva. Cf. udrescu, gl. A nu-şi tăia nici o unghie (sau unghiile) (pentru cineva) = a fi egoist şi zgârcit, a nu face nici cel mai mic sacrificiu pentru cineva. Cf. ZANNE, P. 11, 455. A prinde la unghie (sau unghii) = a dobândi putere, avuţie, bunăstare, influenţă, id. ib. 456. Ales pe unghie = deosebit, important. Casa decanului era un palat, invitaţii aleşi pe unghie. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 183. A-şi arăta unghiile = a dovedi că este capabil de a se apăra şi de a întoarce răul ce i se face; a se-supăra (3). Cf. zanne, P. II, 455. + Formaţie cornoasă la vârfurile degetelor de la picioarele unor mamifere, reptile şi păsări; p. e x t. gheară, copită. Viţel ce e gencu coarne face şi unghe. PSALT. HUR. 59715, cf-PSALT. 135. Şi mai ogoditu-i va fi Zeului decât viţelul tânăr, coarne arătând şi unghi. CORESI, PS. 181/8. Feliul [cailor de apă]... iaste aşa: cu patru picioare, unghia gemănată, ca de bou, cu coama ca de-cal. HERODOT2, 107. Viţăl cu unghiile groase. DOSOFTEI, PS. 227/1-. Tot dobitoculcu unghe îngemănată... şi scoţând rumegătură... veţi mânca, biblia (1688), 762/59. Denaintea Leului mai aproape acelea jiganii sta, carele sau în colţi sau în unghi, sau într-altă a trupului parte, arme de moarte purtătoare poartă. CANTEMIR, I. I. I, 29. Scoţând un ghimp din unghia leului. DRÄGHICI, R. 103/14. Leul a luat în unghie pe mâţă: CONICI, f. II, 9/4. De multe ori le pică unghiile şi carnea de pe talpa copitei se nimiceşte. LITINSCHI, M. 149/25. Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară. ALEXANDRESCU, O. I, 239. Corbule, ia seu în unghiile tale şi pune peste mine. ISPIRESCU, L. 87. Balaur Cu ochii de safir şi unghiile de aur. CĂLINESCU, L. L. 207. Când oile bolesc de picioare atunci le bagă între unzi untură râncedă şi piatră mierie. CHEST. V 173/100. Caii... Rânchezănd Şi din unghii scăpărând. POP., ap. GCR II, 312. Rămâneare-ai fără cioc Şi ţi-ar cădea unghile Să n-acaţi cu dânsele. ALECSANDRI, P. P. 141. Lupul sare să-l ieie în unghii. SEVASTOS, P. 32, cf. ALR I 1 051, ib. 1 089, ib. 1 096. Calul mi-şi striga: — Stăpâne, stăpâne, N-ai milă de mine! CeJăm mai alergat, Ce-am mai trepădat. Unghii ,de miram spart. BALADE, I, 400. Alei, puişor de corb... Rămâneare-ai fără cioc! Şi ţi-ar cădea unghiile. CAF vi, 27. De pre unghe leul se poate cunoaşte (= o singură faptă, un singur cuvânt este de ajuns pentru a se putea recunoaşte omul de valoare). Cf. zanne, P. I, 505. Nu umbla cu mâţa-n sac că i să văd unghiile (= nu umbla cu înşelăciuni care îţi trădează intenţia). Cf. şez. 1, 218, zanne, p. I, 549. <> Expr. (învechit, rar) A nu lăsa unghe = a nu lăsa nici urmă (de...). Şi dobitoacele noastre vor mearge cu noi şi nu vom lăsa unghe pentru că dentr-însele vom lua să slujim D[o]mnului. BIBLIA (1688), 462/32. 2. C o m p u s e: (Bot.) unghia-găii = a) plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini, cu fructe în formă de păstăi; se întrebuinţează în medicina populară; (regional) laba-gâştii, unghia-căţelei (Astragalus glycyphyllos). Cf. MARIAN, O. I, 169, CONV. LIT. XXIII, 1 059, brandza, fl. 91, id. d. 18, N. leon, med. 72, PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. .U., CADE, BORZA, D. 26; b) (regional) cosaci (Astragalus onobrychis). BORZA, D. 27; c) (regional) unghia-ciutei (Ceterach officinarum). BORZA, D. 45; d) (regional) coronişte (Coronilla varia). Cf. PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 52; e) (regional) ciumărea (Gale ga ojficinalis). BORZA, D. 73; f) (regional) lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). Cf. ţopa, c. 219, BORZA, D. 78; g) (regional) ghizdei (Lotus corniculatus). BORZA, D. 101; unghia-găii-roşie = iarbă- 986 UNGHIE1 -196- UNGHIOARĂ dulce (Astragalus monopessulanus). BORZA, D. 27; unghia-păsării = a) plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pământ, cu flori de un albastru-închis având petala inferioară prelungită în formă de pinten şi cu o pată galbenă la bază; creşte mai ales prin păşunile muntoase; (regional) călţunaşi, micşunele de munte, panseluţe de munte, trei-fraţi, trei-fraţi-pătaţi (Viola declinata). Cf conv. lit. xxiii, 1 059, brandza, fl. 146, PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D„ BORZA, D, 180; b) (Viola dacica). Cf. BORZA, D. 180; unghia-cjutei = Ceterach officinarum. BORZA, D. 45; (regional) unghia-găinii = a) unghia-găii (a) (Astragalus glycyphilos). Cf. POLIZU, CONV. LIT. XXIII, 1 059, BRANDZA, FL. 549, PANŢU, PL., BORZA, D. 26; b) cosaci (Astragalus onobrychis). BORZA, D. 27; c) coronişte (Coronilla varia). Cf. PANŢU, PL., BORZA, D. 52; d) sparcetă (a) (Onobrychis viciaefolia). Cf. barcianu; (regional) unghia-caprei = a) burete-galben (Cantharellus cibarius). Cf. BIANU, D. S., PANŢU, PL., cade, borza, d. 192; b) cătină-de-garduri (Lycium halimifolium). Cf. BORZA, D. 102; (regional) unghia-ursului = spin1 (III 1 a) (Carduus acanthoides). Cf. CONV. lit. xxm, 1 059, borza, d. 40; (regional) unghia-căţelei = unghia-găii (a) (Astragalus glycyphyllos). Cf. borza, d. 26; (regional) unghia-calului = a) o specie de verbină (Hippoçrepsis comosa). Cf. barcianu, conv. LIT. XXIII, 1 059; b) trifoi (1 d) (Trifolium pratense). Cf. barcianu, ddrf, H x 205; (regional) unghia-stăncii-mică = Ornithopus perpusillus. CONV. lit. xxiii, 1 059, cf. barcianu; (regional) unghia-vulturului = numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. Cf. I. golescu, C. (Regional) unghia-găii = un fel de rană pe corp. Cf. N. LEON, MED. 151, SCRIBAN, D. (Regional) unghia-oii = model vechi de ţesătură. Cf. pavel, s. E. 42. 3. (învechit) Instrument de tortură asemănător unui cui; unui piron sau unui cuţit. Necredincioşii împăraţi şi în foc arde-i, şi pre lemne şpăndzura-i, şi trupurile... [mucenipilor] ştrujea cu unghi de hier, varlaam, c. 150. Iară chipul muncilor lui în multe fealiuri: rane şi zdr.obituri... cu unghile ceale de her strujit. DOSOFTEI, v. S. septembrie 1878. Să rumpă cu unghi de fier trupul lui. MINEIUL (1776), Î2v2/1. Sfânta Glycheria este sfâşiată cu unghii de fier. CARTOJAN, C. P. I, 141. 4. (Prin nordul Munt.) Cuţit care are o formă asemănătoare unghiei1 (1), cu ajutorul căruia se cioplesc diferite forme şi modele artistice în lemn. Cf. RĂDULESCU-CODIN. 5. (Prin Mold. şi Bucov.) Daltă cu tăişul drept, oval sau rotund, folosită în diverse lucrări de tâmplărie etc. Cf. FLOREA, T. F. 535, 6. Fiecare dintre cele două instrumente în formă de pârghie folosite pentru a ridica şi lăsa coşul lesei la pescuit. Cf. ANTIPA, p. 603, 608. -Pronunţat: -ghi-e. - Pl.: unghii şi (regional) Urtzi (alr i/i h 52/107). - Şi: (învechit şi popular) ùnghe (pl. unghi şi, învechit, unghe, regional, unzi DR. V, 298, ALR i/i h 52/85, 90, 94, alr ii 2 189/95), (regional) unghină (bl i, 22, alr - B î h 126/99) s.f. - Lat. unguia. UNGHIE2 s.f. (învechit) Uncie. Acela să plătească la domnie 30 onghii d-aur (a. 1652). ap. DDRF, III, 155. Mâncarea îi era în toate sări trei unghii, adecă 24 de dramuri de pâine şi puţănea apă. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 99719. Hrana ei era puţântea cât o unghie, a treia sau a patra dzî. id. ib. decembrie 245725. Fierbând, pune înlăuntru 2 unghii de sandarac, să fie foarte pişat (sfârşitul sec. XVIII). GRECU, Ρ. 397, cf. TDRG, JAHRESBER, V, 139, CADE, SCRIBAN, D. - Pl.: unghii. - Şi: onghie s.f. - Din m. gr. ούγγία. UNGHIERĂ s.f. 1. Cleştişor pentru tăiat unghiile1 (1). □ Unghiera nu mai taie bine. 2. (Prin Mold.) Unealtă cu care se curăţă copita calului pentru a i se pune potcoava. Cf. florea, t. f. 535. - Pronunţat: -ghi-e-, - PL: unghiere. - Unghie1 + suf. -ieră. UNGHINÂL, -Ă adj. (Zool.) Care ţine de unghie1 (1), care are legătură cu unghia; (rar) ungveal. Cf. dn2, dex. -PL: unghinali, -e. - Din fr. unguinal. ÙNGHIN s.f. v. unghie1. UNGHIOÄIE s.f. 1. (învechit) Gheară (la animale). Cf. BAR. - MUNT., w. 503 V46. 2. (Prin Mold.) Daltă cu tăişul lateral, folosită la desfăcutul caielelor bătute în potcoavă; (regional) unghioară (2 b), unghiuţă (2 a), florea, t. f. 535. -Pronunţat: -ghi-oa-, - PL: urighioaie. - Unghie1 + suf. -oaie. UNGHIOÂRĂ s.f. 1. Diminutiv al lui unghie1 (1); unghişoară (1), unghiuţă (1), (regional) unghiţă. Un deget cu unghioară trandafirie. SADOVEANU, O. X, 150. Să-i sărut... vârful degetelor cu unghioare roşii. id. ib. XV, 214. Coroană de spini pe cap i-au pus, trestie pe sub unghioare i-au pus. FURTUNĂ, C. 78. Merge dada pe cărare, Patru mâni, patru picioare, Patruzeci de unghioare (Femeia însărcinată), gorovei, c. 146. Şarpe cu unghioare Se caţără la soare (Caradaşca). sadoveanu, P. C. 10. ❖ Expr. A(-i) tăia (cuiva) din unghioare = a înfrâna îndrăzneala, obrăznicia cuiva. Cf. PAMFILE, J. III, 96. 2. (Prin Mold.) Nume dat unor unelte de fierărie. a) Daltă cu tăişul lateral, folosită la desfăcutul caielelor bătute în potcoavă; unghioaie (2), unghiuţă (2 a). florea, t. f. 53,5. b) Daltă de fierărie, cu tăişul oval, folosită la diferite operaţii de tăiere, ajustare şi curăţare a pieselor metalice în formă ovală sau rotundă ori la încrustaţii în fierăria artistică; unghiuţă (2 b). florea, t. f. 535. c) Daltă cu gura rotundă, cu care se dăltuieşte butucul roţii pentru fixarea bucşei; unghiuşă. florea, t. F. 535. -Pronunţat: -ghi-oa-, - PL: unghioare. - Unghie1 + suf. -ioară. 992 UNGHIOS - 197- UNGfflURELE ' UNGHIÔS, -OÂSĂ adj. (învechit) Care are (multe) unghiuri2 (1, 5); cu colţuri, c o 1 ţ u r o s; unghiular (2). Cf. DRLU. Oasele sânt mai unghioase, mai groase şi mai tari. ANTROP. 20/7, ef. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 542/40. Palatul rigal St. James, o zidire veche, unghioasă, în care însă monarhul nu lăcuieşte. FM (1841), 2442/4. - Pl.: unghioşi, -oase. - Unghi2 + suf. -os. UNGHIŞOÂRĂ s.f. 1. Diminutiv al lui unghie1 (1); unghioară (1), unghiuţă (1), (regional) unghifă. Cu supţiri degeţelele, cu roşioare unghişoarele. CANTEMIR, IST. 107, cf. DRLU, POLIZU. Frumuşică mâţăşoară, Cu-a ta mică unghişoară Apără-mă ■ nencetat De oricare-amorezat. ALECSANDRI, T. 513, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Merge duda pe cărare, Patru ochi, patru picioare, Patruzeci de unghişoare (Femeia însărcinată). GOROVEI, C. 147. ❖Expr. A(-i) tăia (cuiva) din (sau, regional, de) unghişoară = a dezvăţa pe cineva de un obicei, a-i tăia cuiva din pretenţii; a înfrâna îndrăzneala, obrăznicia cuiva; a-i tăia (cuiva) din unghioare. Cf. I. GOLESCU, C. Ei, leică, îţi tai eu de unghişoară! Te dezbăr eu de Arghir şi Marghir! PR. DRAM. 248. îşi găseşte uneltioară Să-i taie de unghişoară. pann, p. V. in, 24/3, cf. POLIZU, BARONZI, L. 40. Viindu-i cu greaţă de atâta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghişoară şi să-i arate că nu-şi cunoaşte lungul nasului. ISPIRESCU, u. 109, cf. DDRF, BARCIANU, ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 51, ZANNE, P. I, 675, CIAUŞANU, GL., MAT. DIALECT. I, 238. 2. Boală la vite sau la cai caracterizată printr-o umflătură deasupra copitei. V. s c o i c ă (II 6). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, TDRG, scriban, D., Η π 155, 259, iii 466, iv 91, v 19, 423, vn 77, 341, IX 189, 457, xi 446, XII 62, XIV 67. Lovi-i-ar casa ciuma, Copilaşii — lingoarea, Doi boi de la jug -boala Şi caii — unghişoara. RĂDULESCU-CODIN, L. p. I, 420, cf. vârcol, v., coman, gl. ❖ Expr. A tăia de (sau din) unghişoară = a vindeca vitele de boala unghiilor printr-o incizie în umflătură şi prin curăţirea unghiilor. Cf. polizu, barcianu, udrescu, gl. 3. (Prin Bucov.) Un fel de oscior moale care se face în coada ochilor la vite sau la cai, care acoperă şi distruge apoi lumina ochilor. U[n\ghişo[&]re (a. 1508). MIHĂILĂ, D. 169, cf. I. GOLESCU, C. Când să bolnăveşte calul de unghişoară, să se ungă... cu miere la amândoi ochii. MANOLACHE DRÄGHICI, I. 48/7, cf. MARIAN, INS. 197, cade, alr I 1 128/808. <0· Expr. A tăia de unghişoară = a opera de unghişoară (3). Cf. I. golescu, c. 4. (Rar) Umflătură sub limbă, şăineanu, D. U. - Pl.: unghişoare. - Unghie1 + suf. -işoară. UNGHÎŢĂ s.f. (Regional) Unghişoară (1). Cf. DRLU. Intâlnească-se la loc unghiţă cu unghiţă,... talpe cu talpe. şez. vi, 101. Ieşi din om! Din viţele nasului, Din faţa obrazului, Din toate unghiţele, Din toate ciontiţele. BÂRLEA, C. P. 349, Cf. GR. S. VI, 136. - Pl.: unghiţe. - Unghie1 + suf. -iţă. UNGHIULAR, -Ă adj., s.m. 1. Adj. Care se referă la unghi2 (5). Spaţia unghiulară. ASACHI, E. III, 60/20, cf. bar. - munt., W. 270*/47. Pentru a determina această curbă şi a stabili legea mişcărei cu care o descrie soarele în cursul anului, avem nevoie de alte elemente unghiulare. CULIANU, C. 164. Coeficientul unghiular al tangentei la curba y. LTR2 VI, 181. 2. Adj. Care formează unghiuri (v. u n g h i21, 5), în formă de unghi2, (livresc) angular; cu colţuri, c o 1 ţ u r o s; (învechit) unghios. Cf. poen. - aar. - hill, V. I, 542/30, POLIZU, STAMATI, D., ALEXI, W:, BARCIANU. Se recunosc pe dânsele buze tare răsfrânte, pântece de oale cu forme unghiulare,... ornamente cu linii în zigzag. ODOBESCU, S. II, 273, cf. TDRG. în mijloc, o curte unghiulară, în care de abia străbateau razele piezişe ale lunii. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. „Monumentul”... e foarte realist şi redă şi pe femei în toată hemlădierea, sărăcia şi simplitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară şi masivă. PÂRVAN, G. 169. Văzu, în mijlocul unei pieţe de argint, un palat cu acoperişurile foarte ţuguiate şi cu toate ferestrele şi bolţile în forme unghiulare. VISSARION, B. 246. Celelalte capete ale acelor... pot fi împinse de un grătar... alcătuit din nişte cuţite unghiulare, ionescu-muscel, ţes. 421. Se îndreptă cu paşi mărunţi şi rari spre un colţar alcătuit dintr-o canapea unghiulară. VINEA, L. II, 22, cf. DEX, DN3. <> F i g. M-a primit cii gesturi unghiulare şi cu o bucurie rece de matematician. IBRĂILEANU, A. 130. -O-Piatră unghiulară v. p i a t r ă (11). Viteză unghiulară = unghiul cu care se roteşte un corp în unitatea de timp. Viteza unghiulară şi acceleraţia unghiulară sunt vectori, marian - ţiţeica, fiz. i, 24, cf. M. d. enc. (învechit, rar) Dinte unghiular = canin. Dinţii Cei unghiulari sau câineşti. FIS. 99/20. 3. S.m. (Anat.; şi în sintagma unghiularul omoplatului) Muşchi situat în regiunea spatelui, întinzân-du-se de la occipital până la claviculă; trapez1 (2). Unghiularul, strângându-se, trage gâtul spre dânsul. KRETZULESCU, A. 194/22. - Pl.: unghiulari, -e. - Şi: (învechit) unghiulâriu, -ie adj. bar. - munt., w. 270'/47, uricariul, x, 373. - De la unghi2 (după lat. angularis, fr. angulaire). UNGHIULÂRIU, -IE adj. v. unghiular. UNGHIULEŢ s.n. Diminutiv al lui u n g h i2 (2); unghiuşor. V. u n g h i u r e 1 e. Să caute din casă în casă prin toate unghiuleţele, doară vor da cumva preste unele documente scrise. BARIŢIU, P. A. I, 314. - Pl. : unghiuleţe. - Unghi2 + suf. -uleţ. UNGHIÙR s.f. (Regional) Ungher3 (1), colţ. înt-o und'ură, un om bătrân o stat în gerunchi. ARH. FOLK. VI, 87, cf. 300. - Pl. : unghiuri. - Cf. u n g h i2. UNGHIURELE s.n. pl. Diminutiv al lui u n g h i u r i. V. unghi2. Au făcut stâlpi cortului de leamne neputrede... doao unghiureale (unghiuşoare ms. 45, ms. 4 389) la un stâlpu stând împotrivă unul altuia. 1000 UNGHIURI - 198 - UNGUR biblia (1688)2, II, 188/40. LJnghiu, unghiurelele, ... Zboară păsărelele. ALR II 4 381/705. - Unghiuri (pl. lui unghi2) + suf. -ele. UNGHIURI vb. IV. Tranz. (Regional) A strânge la un loc, într-un colţ; a înghesui, a strâmtora (2). V. u n g h e r i. (Refl. pas.) Mai ales când se prind mai multe [oi], se unghiuresc mai multe la un loc şi aşa se prind cu mânile (Făgăraş). CHEST. v 62/44. -Prez. ind.: unghiuresc. - V. unghiuri (pl. lui unghi2). UNGHIÎTŞĂ s.f. (Prin Mold.) Daltă cu gura rotundă, cu care se dăltuieşte butucul roţii pentru fixarea bucşei; unghioară (4). florea, t. f. 535. -Pronunţat: -ghi-u-, - Pl.: unghiuşi. - Unghie1 + suf. -uşă. UNGHIUŞ0R s.n. Diminutiv al lui u n g h i2 (cf. unghi2 2); unghiuleţ. Doao unghiureale (unghiuşoare ms. 45, ms. 4 389) la un stâlpu stând împotrivă unul altuia, biblia (1688)2, n, 188/40. - PL: unghiuşoare. - Unghi2 + suf. -uşor. UNGHIÎIŢĂ s.f. 1. Diminutiv al lui u n g h i e1 (1); unghioară (1), unghişoară (1), (regional) unghiţă. Cf. lb, iser, pontbriant, D. Unghiuţa... de la degetul cel mic. HOGAŞ, M. N. 23. 2. (Prin Mold.) Nume dat unor unelte de fierărie. a) Daltă cu tăişul lateral, folosită la desfăcutul caielelor bătute în potcoavă; unghioaie (2), unghioară (2 a). florea, t. f. 535. b) Daltă de fierărie cu tăişul oval, folosită la diferite operaţii de tăiere, ajustare şi curăţare a pieselor metalice în formă ovală sau rotundă ori la încrustaţii în fierăria artistică; (regional) unghioară (2 b). florea, t. f. 535. -Pronunţat: -ghi-u-, - PL: unghiuţe. - Unghie1 + suf. -uţă. ÙNGIR s.n. v. uger. UNGLIŢĂ s.f. v. undiţă1. • UNGRÔP s.n. v. uncrop. UNGROVLÂH, -Ă s.m. şi f. Nume dat în trecut românilor din Ţara Românească de către alte popoare. împăratul istoric Cantacuzino... numeşte pe valahii ce ajutară armata bulgărească: ungrovlahi, nume pe care l-am văzut că aparţine exclusiv românilor din Muntenia, din pricina legăturilor... cu regatul unguresc. XENOPOL, i. R. iii, 64. - PL: ungrovlahi, -e. - Derivat regresiv de la Ungrovlahia. UNGUÂL, -Ă adj. v. ungveal. UNGUENT s.n. Preparat farmaceutic constând dintr-un amestec de substanţe grase sau răşinoase şi care se aplică pe piele; alifie, cremă, pomadă (2). Iar pentru locul ficatului... să se ungă cu ungvento de zahăr cu camfor (cca 1760). D. î. LAT.-ROM. Fii împotrivă încredinţat că multe unguente şi alifii, de care fac un mare abuz, aduc multă vătămare. KRETZULESCU, M. 77/4, cf. BAR. - munt., W. 1842/11. Dacă fântânela nu va scoate materie, îngrijitorul o va unge cu (alifie) unguentum. parab. 138/19. Am un amic farmacist care, între hapuri şi unguente, găseşte timp să şi rimeze şi face şi piese de teatru. CARAGIALE, o. III, 30, cf. BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., NICA, L. VAM. 177, 260. Era numai un pachet de pansamente..., exalând miros de dezinfectante şi onguente. C. PETRESCU, î. II, 47, cf. scriban, D., nom. MIN. I, 228. Ea fabrică parfumuri, sulimane, unguente pentru obraz. CĂLINESCU, I. 164. Diferitele feluri de ungvente... se alterează destul de repede. BELEA, P. A. 219. întrebuinţarea de unguente şi medicamente... fără indicaţie precisă poate agrava boala. ABC SĂN. 380. Posedând şi oarecare cunoştinţe de ştiinţe naturale, nu se sfia- să prepare unele medicamente, de pildă un unguent. G. BARBU, A. v. 107, cf. DEX, dn3, D. MED. <> F i g. Monseniorul găsi cu cale să toarne un unguent peste rănile Şerichii. CĂLINESCU, S. 165. - Pronunţat: -gu-ent. — PL: unguente. - Şi: ungvént, (rar) onguént, (învechit, rar) unguéntum, ungvénto s.n. - Din lat. unguentum, fr. onguent. - Ungvento < it. unguento. UNGUÉNTUM s.n. v. unguent. UNGUIS s.n. invar. v. ungvis. UNGULÂT s.n. (Zool.) Copitat. V. u n g u 1 i g r a d. Cf. SCRIBAN, D., D. BIOL., DN3. - PL: ungulate. - Din lat. ungulatus. Cf. fr. o n g u 1 é s. UNGULIGRÄD, -Ă adj., s.n. (Zool.) (Animal) care se sprijină în mers pe copite. V. copitat, ungulat. Cf. D. BIOL., DN3, DREV. - PL: unguligrazi, -de. - Din fr. onguligrade. ÙNGUR, -Ă s.m., adj. 1. S.m. Maghiar (1). V. ungurean (1). Derept ceaste patru lucrure merg oamenii la besearecă, cari sânt unguri sau rumâni au sârbi au greci. CORESI, ap. GCR I, 25/23. Călăraş şi pedestraş den neamţi şi den unguri (a. 1600). DOC. î. (xvi), 136. împingând pre unguri den ocinele lor, n-au mai putut a suferire. eustratie, ap. GCR I, 234/13, cf. ANON. CAR., MOLNAR, D. 388/1. Pre aceştea vremi veniră ungurii, viţe de huni. N. stoica, C. B. 103, cf. DRLU, lb. Acest Ştefan al 3-le... au petrecut în necontenite războaie cu turcii şi cu ungurii. AR (1829), 32'/35. Au fost arsură... şi a ars şi turnul ungurilor, de a căzut şi clopotul jos (a. 1830). iorga, s. d. xm, 48, cf. iser. Negreşit că ne-am bucura din toată inima dacă ungurii n-ar respinge mâna românilor, bucovina (1848), 17'/58, cf. polizu, CIHAC, ii, 439. Un băiet de ţigan... mişca nişte coarde falşe, cari ţârlâiau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung. EMINESCU, P. L. 27. Nişte unguri, în costumul lor 1015 UNGUR -199- UNGUREAN naţional..., vorbesc prieteneşte, deşi ţipă de te asurzesc în drăgălaşa lor limbă, delavrancea, O. II, 319, cf. DDRF. Ungurii sânt un popor de rasă mongolă, din ramura finică a acestui trunchi, de care se ţin finii propriu-zişi, ostiacii şi wogulii. XENOPOL, I. R. II, 144, cf. BARCIANU. E silit să fugă în Ardeal, unde ia pe văduva unui nemeş şi se pierde printre unguri. IORGA, C. I. I, 45. Caută numai bine la el, nici nu seamănă a ungur. AGÂRBICEANU, S. P. 203, cf. ŞĂINEANU, D. U. Treceau cele dintâi convoaie de prizonieri din Ardeal: austrieci şi unguri, C. PETRESCU, î. I, 111. Ogra nu era departe de Lechinţa... Apoi oamenii erau amestecaţi, erau şi unguri, şi români. VLASIU, A. p. 175. Iaca vine un ungur bătrân, grădinarul pe care-l avuseseră ei. SADOVEANU, O. XIV, 290. Mai târziu am primit cuvinte de origine ungurească de-a-dreptul, prin contact nemijlocit cu ungurii, puşcariu, l. R. i, 311, cf. SCRIBAN, D. Turcii au pisat în loc, între Carpaţi şi Adriatică, timp de aproape două sute de ani... Românii, ungurii, sârbii... le-au fost în cale aici. CAMIL PETRESCU, O. II, 31. Se pare că era chiar ungur şi nu ştia tocmai bine româneşte. BOGZA, A. P. 513. Scrisoarea din 1234... arată că românii din episcopatul cumanilor erau în număr apreciabil şi la un nivel economic satisfăcător, de vreme ce asimilează pe ungurii şi saşii aşezaţi în mijlocul lor. C. GIURESCU, P. O. 40. Ungurii pornesc Şi calea-i opresc. ALECSANDRI, P. P. 65, cf. ALEXICI, L. P. 218. îndărăt că se-ntorcea, Din topuz că mi-ş cânta Şi ungurii că-mi fugea. MAT. FOLK. 189, cf. ALR π 2 889. <> (Prin sinecdocă) închid drumul ungurului spăimântat. ALEXANDRESCU, O. I, 76. Un singur lucru îl ţinea în loc: teama de a nu cădea în textul legei ungurului. D. ZAMFIRESCU, O. v, 420. Pot cel mult să caut ce exclamă de veacuri ungurul sau cehul, când aud cântecul privighetorii. CĂLINESCU, C. O. 182. -0- (Prin nord-vestul Mold.) Vânt de la ungur - vânt care bate dinspre apus. Prin jud. Botoşani se numesc vânturile după naţiunile dincotro vin; astfel se zice; vânt de la rus..., vânt de la ungur, vânt de la neamţ. PAMFILE, văzd. 55. 2. Adj. (Despre oameni; rar la f.) Maghiar (2). Dărăbani ungri (a. 1599-1600). DOC. î. (XVI), 125. Să aibă Măriia lui grij[ă] de leafa oştilor şi de ajutor, voinici unguri să vie cându vor trebui (a. 1600). ib. 131. Bomfiu, istoricul ungur, aşea dzice de descălecatul ţărâi de al doile rând. N. COSTIN, L.2, 73. Ş-au luat şie muieri nu ungure, ci de alte neamuri. MAIOR, IST. 16/3. Cu trufie craiul ungur către ţară-naintează. alexandrescu, o. i, 76. Pentru muzeul din Blaj au subscris şi fraţii unguri. FM (1861), 27. Mă dusesem cu alţi tineri..., feciori de nemeşi unguri. ODOBESCU, S. I, 155. Slujitorii săi unguri l-au prins. IORGA, C. I. I, 42. Aşa precum s-a sugerat de învăţaţii unguri..., dacii aveau argint din belşug. PÂRVAN, G. 594. Servicii de aur, pahare grele, aurite la buze..., cumpărate de la un conte ungur..., strigau nevoia de lux, de luare a ochilor. EFTIMIU, N. 133. Franţuzului îi iese înainte Fliondor armaşul... L-or duce în grabă la popii unguri, ca să fie el cu papistaşii lui. SADOVEANU, O. X, 94. Soldatul ungur îl privi..., dar nu zise nimic. DAN, u. 149. 3. S.m. sg. (Regional) Nume dat unui vânt răcoros care bate dinspre apus; (regional) vânt de la ungur. Cf. chest. iv 85/49, h in 55. 4. S.m. pl. (Bot.; prin Transilv.) Iarba-şarpelui (Echium vulgare). Cf. BORZA, D. 63. -PL: unguri, -e şi (învechit, rar,.m.) ungri. - Din v. si. ÄrpH (pl.). UNGURÂŞ subst. 1. S.m. Diminutiv al lui ungur (1). Unguraşii noştri nu aşteptară mult, ci se lăsară pe scaunele cele mai aproape. F (1874), 172, cf. CADE, DL, DM, DEX. 2. S.m. Numele a două plante erbacee din familia labiatelor: à) plantă meliferă cu tulpina păroasă, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe, şi care se întrebuinţează în medicină; (regional) bălţură, cătuşnică, căţuşniţă, gutuiţă, iarbă-flocoasă, iarbă-mambie, unsuroasă, voronic (Marrubium vulgare). Cf. COTEANU, PL. 25, LB, ISER, POLIZU, CONV. LIT. XXIII, 1 059, DDRF, BRANDZA, FL. 398, BARCIANU, BIANU, D. S., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., ÇADE, SCRIBAN, D. 1 421, SIMIONESCU, FL. 216, VOICULESCU, L. 290, BORZA, D. 107, DEX, PL. MED. 138; b) (regional) cătuşnică-sălbatică (Marrubium peregrinum). Cf. GRECESCU, FL. 476, panţu, pl., BORZA, D. 107. 3. S.f. pl. Nume dat unei plante erbacee din familia labiatelor, cu frunzele acoperite de peri fini şi cu flori ale căror stamine sunt ascunse în corolă (Marrubium praecox). Cf. MOLNAR, BORZA, D. 107. - PL: unguraşi. - Şi: (3) ungurâşe s.f. pl. - Ungur + suf. -aş. UNGURÂŞE s.f. pl. v. unguraş. UNGUREAN, -Ă subst., adj. 1. S.m. şi (rar) f. (învechit) Maghiar (1). Cf. LB. Scriptorul... trebuie să fie... ungurean, de nu ştie rumâneşte. HELIADE, GR. P. V/13, cf. ISER. Generarul... dârjilor ungureni. NEGRUZZI, S. I, 115, cf. DDRF, BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U. S-au sporit oştile; şi s-aude că să vie şi ungureni, şi Ieşi. SADOVEANU, O. XIII, 736, cf. SCRIBAN, D., dex. Falnici ungureni. ALECSANDRI, P. P. 169. 2. S.m. Denumire dată în trecut persoanelor care făceau parte din populaţia românească sau maghiară din Transilvania, mai ales celei din vecinătatea fostelor principate Ţara Românească şi Moldova; s p e c. cioban român originar din Transilvania. Auz că este să să facă mitropolit un om din ungureni, un letin, un uniat. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 83, cf. N. STOICA, C. B. 130. Fac fâneţele îndestul..., de vând cuşărilepe la ungureni (a. 1827). iorga, s. D. vn, 19. [O berărie] supt cârmuirea unui ungurean (a. 1838). DOC. EC. 716. Un ungurean oarecare, Ce n-au prea avut umblare Şi nici vie nu văzuse, Nici vrodată vin băuse, pann, p. v. I, 115/2, cf. POLIZU. Un ungurean intră cu zgomot: - Câte parale icrele moi? caragiale, O. III, 152, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Acest fel de păstorit a fost practicat de mocanii sau „ ungurenii" stabiliţi în vechea Românie, vuia, PĂST. 43, cf. 169. Făceam prinsoare cu ciobanii şi ungurenii de la stână. AL LUPULUI, P. G. 133. Trimeteau vorbe... cum că-i bine şi fără ungurean. Vitele mănâncă şi dorm; sânt destoinici şi alţi oameni. SADOVEANU, O. XIV, 66. Au renunţat la transhumanţă... şi satele de ungureni. BUTURĂ, EG. 2-28. Se cobor la vale 1018 UNGUREANCĂ -200- UNGURENEŞTE Trei turme de miei Cu trei ciobănei. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Şi unu-i vrâncean. ALECSANDRI, P. p. 1. Ungurene, ungurene, Samănă grâul devreme: ŞEZ. I, 71. Foaie verde leuştean, N-aţi auzit d-un Jian... Şi d-un hoţ de ungurean? MAT. FOLK. 197. Mi-o spus nişte ungureni C-a fost ieri la Fălticeni, friedwagner, R. v. 47, cf. alr i 1 669/837, 856, ib. 1 789/850, ib. 1 790/805, ib. 1 807/810, 850, alr ii 3 333/791, ib. 4 851/836, ib. 6 492/784, alr SN π h 394/836, alrm sn i h 257/836. Ungurean cu două oi, Mută-fi târla lângă noi. ZANNE, P. vi, 432. 3. Adj. (învechit, rar) Unguresc (1). Cf. lb. Şi în Cluj se făcuse încercare de a îndupleca pe acest batalion ca să pună jurământ... pe noua constituţiune ungureană. bariţiu, p. A: ii, 196. Se mai adăogea absoluta necunoaştere a istoriei, a legilor feudali transilvane şi ungurene. id. ib. Π, 568. 4.Adj. Care se referă la ungureni. (2); din Transilvania, transilvănean. In zadar umblă mocanii ungureni çu acest fel dă minciuni (a. 1811). DOC. EC. 125. Femeile muntene ungurene de asemenea nu diferă la port. CRĂINICEANU, IG. 148. Din mâinile lui poftitoare numai Gheorghe mocanul, un flăcău ungurean, care o iubeşte, o scapă. CHENDI, S. I, 399. Resturile bogomilice dâinuiesç în părţile ungurene până în secolul al XV-lea, când vin peste ele curentele de reformă. CARTOJAN, C. p. i, 32. 5. S.m., s.f. (Regional; mai ales art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. De-ndată ce s-a săvârşit masa de cununie, toţi nuntaşii se prind la joc, ce durează pân-aproape de către seară, cam cu următoarele jocuri:... ţărăneasca, ţărăneşte,... ungureanul. SEVASTOS, N. 282, cf. PAMFILE, ;. m, 10, VARONE, D. 152, H VI 233. 6. S.m. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Nume dat unui vânt care bate (iama) dinspre nord. Cf. H iv 181, alr 1 1 231/40, 56, alrii/47. 7. S.m. (Bot.; prin Munt.) Rodul-pământului; (regional) ungureancă (II 1) (Arum maculatum). Cf. SCRIBAN, D., BORZA, D. 24. 8. S.m. (Regional) Nume dat unei varietăţi de boi de talie mare, mai puţin robuşti, cu coame lungi şi întinse în lături. Cf. şăineanu, d. U· - Pl.: ungureni, -e. - Şi: (regional) îngureăn s.m. şez. iii, 17. - Ungur + suf. -ean. UNGUREANCĂ : s.f. I. 1. (învechit şi regional) Unguroaică (I). Cf. DDRF, tdrg, scriban, d., dl, dm, dex, alrm sn i h 701/414. 2. Denumire dată româncelor din Transilvania. Cf. POLIZU, DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DEX. Frunză verde de trei foi, Ungureanca de la oi, Mută stâna lângă noi! MAT. FOLK. 756. 3. (Prin Olt.; mai ales art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. PAMFILE, J. III, 11, CADE, ΗΙΧ 62. II. (Bot.) 1. (Regional) Rodul-pământului; (regional) ungurean (7), unguroaică (II 1), unguroancă (II 1) (Arum maculatum). Cf. DDRF, CONV. LIT. XXIII, 1 059, BRANDZA, FL. 463, BARCIANU, GRECESCU, FL. 641, N. LEON, MED. 61, BIANU, D. S., TDRG, PANŢU, PL., ŞÂINEANU, D. U., CADE, BORZA, D. 24, ŞEZ. XV, 114. 2. (Regional) (La pl.; în forma ungurenci) Flori-de-toamnă (Aster salignus). Cf. BORZA, D. 26. 3. (Prin Mold. şi Transilv.) Ungurească (v. unguresc 2). Cf. nuţâ, D. i, 346. III. (Regional) Nume dat unei specii de păsări nedefinite mai îndeaproape, probabil scatiu (Stigniţa -Strehaia). Cf. BĂCESCU, păs. 172. -PL: ungurence şi (I 1, II 2) ungurenci (ALR II 2 889/414). - Ungurean + suf. -că. UNGUREÂSĂ s.f. (Regional) Unguroaică (I) (Căzăneşti - Slobozia). Cf. alr π 2 889/723, alrm sn ii h 701/723. -PL: ungurese. - Ungur + suf. -easă. UNGUREICUŢĂ s.f. v. ungurencuţă. UNGURÉL s.m. sg. (art.) (Regional) Nume dat unui dans popular. Cf. varone, d. 153. - Ungur + suf. -el. UNGURENÂŞ s.m. (Regional) Diminutiv al lui ungurean. 1. Cf. u n g u r e a n (2). Ungurene, ungurenaş,... mă frecaşi Pentru-o felie de caş. MAT. FOLK. 964. 2. (Art.) Numele unui dans popular. Cf. Cafx, 212. -P1. .ungurenaşi. - Ungurean + suf. -aş. UNGURENCTJŢĂ s.f. (Regional) 1. Diminutiv al lui ungureancă (I 2). Cf. udrescu, gl. A luat o ungurencuţă de dincolo şi o duc tare bine. id. ib. 2. (Regional; mai ales arţ.) Numele unui dans popular. Cf. marian, s. r. i, 267, pamfile, j. m, 12, h x 426. -Pl.: ungurencuţe. — Şi: ungureicuţă s.f UDRESCU, GL. - Ungureancă + suf. -uţă. UNGURENÉSC, -EÂSCĂ adj., s.f. 1. Adj. (învechit, rar) Unguresc (1). Cf. scriban, d. 2. Adj. (Regional) Care aparţine ungurenilor (2), de ungurean; în felul ungurenilor, ca ungurenii. Cf. alr ii 3 337/836. 3. S.f. (Prin Olt.) Numele unui danş popular. Cf. gl. olt. - PL: ungureneşti. - Ungurean + suf. -esc. UNGURENEŞTE adv, 1. (învechit, rar) Ungureşte (1). Cf. scriban, d. 2. (Regional) în felul dansului ungureneasca (v. ungurenjesc 3). Cf. HEM 1 523. - Ungurean + suf. -eşte. 1026 UNGURENI -201 - UNGUREŞTE UNGURENI vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se maghiariza (1); (rar) a se unguriza. Cf. SCRIBAN, D. - Prez. ind.: ungurenesc. - V. ungurean. UNGURENÎT, -Ă adj. (învechit) Maghiarizat (1). Cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DSR. - Pl.: ungureniţi, -te. - V. ungureni. UNGURESC, -EÂSCĂ adj., subst. 1. Adj. Maghiar (2); (învechit, rar) ungurean (3), ungurenesc (1). Uliţă ungurească (a. 1620). D. BOGDAN, GL. 115. Curundă vreame... au venit Petru Vod[â\ cu oaste ungurească şi au împinsu pre văru-său Roman Vod[ă\ din ţară (a. 1650-1675). GCR I, 190/28. Petru cu ajiitoriul ungurescu au apucatu ţara. Ureche, L. 67. Impărăţiia turcului pre atunce lupta pentru crăiia ungurească cu nemţii. N. COSTIN, L. 583, cf. ANON. CAR. Un chiar unguresc nume Feciorului său Mişca el pusese. BUDAI-DELEANU, T. v. 31. Să înveţe pruncii... cu slove latineşti şi ungureşti a ceti (a. 1820). IORGA, s. D. XII, 209, cf. DRLU, LB, ISER. Un strai unguresc. NEGRUZZI, S. I, 40. Purta... cizme ungureşti cu pinteni. GHICA, S. 502, cf. CARAGIALE, O. VII, 66, cf. BARCIANU. Ö politică ficută prin manifeste scrise frumos sau prin polemizări cu ziare ungureşti... nu foloseşte nimănui. CHENDI, s. II, 240. La şcoala statului se cerea limba ungurească, pe care el o rupea greu de tot. rebreanu, I. 82. Tata vânduse... nişte brădet unei societăţi ungureşti. AL LUPULUI, P. G. 133, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. I-a pus stăpânirea ungurească acolo la marginea comitatului Turda. VLASIU, A. P. 83. Putem spune că nu avem a face cu cuvinte de origine ungurească (precum s-a crezut), căci nici aromânii, nici istroromânii n-au venit în atingere cu ungurii. PUŞCARIU, L. R. I, 245. Elemente lexicale... de provenienţă greacă, ungurească, turcă. VIANU, L. R. 547. Cânta cu avânturi şi oftaturi ungureşti. DEMETRIUS, A. 101. Era îmbrăcat într-un costum unguresc de gală. T. POPOVICI, S. 6. Acest cuvânt... este de origine ungurească. PANAITESCU, O. Ţ. 36. Trei voinici că mi-a sosit, Trei voinici ardeleneşti,... Cu pistoale ungureşti. ŞEZ. I, 44, cf. ALR I 1 477/251, ALR II 3 290/228, ib. 3 337/848, ib. 4 336/260, 235. Fecioru lui Ciupăgel, Cu cojocu scurticel, Cu cizmele novăceşti, Cu pintenii ungureşti. BALADE, II, 173. O patrulă ungurească face semn să ne predăm. T. DIAL. M. II, 426. •0· (în n. pr.) Tipărită această sfântă carte, Evanghelie cu învăţătură, în anii şi în zilele măriei Iu Batăr Criştov, cu mila Iu Dumnezeu voievod în toată Ţara Ungurească. CORESI, EV. 1. Ardealul nu iaste o ţară foarte mare. Şi numai o parte ce să zice olaturi de ţinut, carea iaste despre partea Ţăriei Ungureşti, aceasta iaste pre ţinuture împărţită (a. 1660-1680). GCR I, 175/28, cf. ZOBA, S. 9. Vin mulţi din Ţara Ungurească... şi dintr-ale locuri depărtate şi să însopră aici. ANTIM, O. 378. Această boală s-au cunoscut în Europa..., adusă din Asia... în Ţara Ungurească. AR (1829), 11 '/4, cf. NEGRUZZI, S. I, 250. Ş-apuca de mi-şi mergea Tot în Ţara Ungurească, Acolo să haiducească, balade, II, 253. Cu o minciună boierească treci în Ţara Ungurească. ISPIRESCU, ap. CADE. O· (învechit şi popular; despre persoane) Acel staroste îl va ţinea la închisoare şi va scrie la craiul leşesc (unguresc MUNT.). prav. 278. Mai mulţi boieri ungureşti. ŞINCAI, HR. II, 22/34. Baroane şi contese ungureşti îmbrăcate cu pretenţie. ALECSANDRI, O. Ρ. 253. Au fost mulţi domni pe tronurile acestor două ţări, unii urcaţi... prin catane ungureşti, delavrancea, O. VI, 174. Trecu în Transilvania, unde Dieta... îi recunoscu titlul de locotenent general al regelui unguresc. XENOPOL, I. R. IV, 238. Că eu când m-oi spovedi, Şepte popi mi-or trebui... Ş-un vlădică unguresc, Să nu şcie ce vorbesc. EPURE, P. 60. <> Flăcău unguresc = holtei bătrân, flăcău tomnatic (v. tomnatic2 3). Cf. DDRF, ZANNE, P. IV, 363, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Fiind flăcăi ungureşti, în vârstă de treizeci şi cinci de ani, trebuie să ne căutăm soţii, ca să avem şi noi.feciori. sadoveanu, o. XIII, 367, cf. SCRIBAN, D. Bou unguresc = ungurean (8). E sărăcie lucie la o vatră. de care ţineau opt perechi de boi ungureşti. DELAVRANCEA, S. 4. Boii ungureşti... nu au căutare decât de către unii oameni faloşi. Η ΙΠ 68. (Regional) Mere ungureşti = varietate de mere nedefinită mai îndeaproape. Cf. BULET. GRĂD. BOT. I, nr. 3, 80, BORZA, D. 106. (Regional) Pere ungureşti = varietate de pere mari şi dulci. Cf. borza, d. 141, şez. v, 68. (Regional) Poamă ungurească = varietate de struguri cu boabele de mărime mijlocie, rare, de culoare albă-verzuie; poamă ungară (v. u n g a r 2). Bobiţa... este o roadă zămoasă..., acoperită cu o peliţă supţire, care nu crapă, precum poama ungurească. J. CIHAC, I. N. 261/18, cf. nuţă, D. I, 346, ŞEZ. v, 69. ♦ (Substantivat, f.; rar) Limba maghiară. Spuse într-o ungurească foarte stricată, rebreanu, i. 111. + Care este în limba maghiară; de limbă maghiară. Vocabulariu rumanescu, latinescu şi ungurescu. FM (1859), 13. Testul... unguresc, ib. (1861), 79. în copilăria lui umblase şi el între unguri şi învăţase... câteva vorbe ungureşti. snoava, in, 589. 2. S.f. Viţă de vie ai cărei struguri au boabele de mărime mijlocie, rare, de culoare albă-verzuie; ungureancă (II 3). Cf. nuţă, d. i, 346, nalr - o iv mn 262, 2 185/935. 3. S.f., (rar) s.m. (Mai ales art.) Numele unui dans popular (de obicei joc de doi, cu sărituri); melodie după care se execută acest dans; (regional) ungurică. Cf. baronzi, l. 91, jipescu, o. 52, sevastos, n. 282, ddrf, ivela, D. m. Ungurasca opta... Ungurescu. varone, D. 152, cf. 153, CADE. Jocul „ ungureasca" sau „ breaza’’... a fost cântat din cimpoi. ALEXANDRU, I. M. 312, cf. CAF X], 212, h ii 33, ix 57, 442, x 35, xn 277, xvm 22. Jocurile lor la nuntă sunt:... rusasca, moldoveneasca (hora), brâul, ungureasca. ŞEZ. I, 35, cf. v, 168,1. CR. I, 155, alri 1 477/375, 740, 760, 768, 770, 780, 786, 790, 792,. ALR II 4 336/784. <> Ungureasca dreaptă (sau veche,, a opta) = numele unei hore populare. Cf. varone, D. 152, 153. ❖ Compus: ungureasca-şiriil = ungureasca dreaptă. Cf. Hiv 133. — Pl.: ungureşti. — Ungur + suf. -esc. UNGUREŞTE adv. 1. Ca maghiarii (1), în felul maghiarilor; în limba maghiară; (învechit, rar) ungureneşte (1). Laslău craiu,... stând în ţermurile apei, 1030 UNGUREŢ -202- UNGUROAICÄ au strigat ungureşte (a. 1650-1670). GCR, ι, 235/2, cf. ANON. CAR. Să ţinea român, pentru că ungureşte Nu ştia. BUDAI-DELEANU, τ. V. 31. Gheneralu de cavalerie Palaviţeni, om înalt, sosi... ungureşte îmbrăcat. N. stoica, C. B. 232, cf. lb, iser, polizu. Opt telegari înhămaţi ungureşte, d-a lungul, cu şleauri de curea, subţiri şi întinse, purtau trăsura. ODOBESCU, S. I, 161. Pleacă înjurând ungureşte. CARAGIALE, O. I, 116. Vezi că nu ştiu ungureşte, răspunse el. SLAVICI, o. I, 73, cf. DDRF. Dar ungureşte, până la câte aţi învăţat azi să număraţi? AGÂRBICEANU, S. 9, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Kaşai începu să vorbească ungureşte. VLASIU, D. 392, cf. SCRIBAN, D. Vorbea ungureşte cu nevastă-sa la masa noastră. KIRIŢESCU, G. 27. Stalmaistrul vorbea în sine - ungureşte - alături de doctorul de casă. CĂLINESCU, O. XII, 165. Gheorghe Jinga..., cu tunica descheiată, cu mustaţa răsucită în sus, ungureşte, pisa struguri într-o putină. NEAGU, î. 79, cf. ALR I 443/355, ib. 1 477/266, 772, ALR ii 2 890. Ce e în grindă şi colindă Şi vorbeşte ungureşte Şi muşcă de prăpădeşte? (Copoiul şi puşca), mat. folk. 1212. ♦ (Substantivat) Limba maghiară. Sfătuiră, în ungureşte şi-n româneşte, până după miezul nopţii. AGÂRBICEANU, O. IV, 198. Mă întâmpină pe ungureşte. REBREANU, NUV. 93. El le-a strigat ungureşte o comandă. C. PETRESCU, I. II, 18. Bea şi dumneata... - Dă-i pace, zise, în ungureşte, notarul. DAN, U. 127. în ungureşte, numele rămase din epoca anterioară creştinării... sunt rare. GRAUR, N. P. 48. Primarul, aplecat până în pământ, bâiguia în neştire, pe ungureşte. T. POPOVICI, SE. 6. In ungureşte cuvântul nu are sensul unei categorii sociale, panaitescu, O. Ţ. 36. 2. (Popular) în felul dansului ungureasca (v. u n g u-r e s c 3). Cf. hem 1 527, pamfile, j. ii, 171, varone, d. 152, H x 8, XII 290, alr ii 4 336/250, 537. - Ungur + suf. -eşte. UNGUREŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) Asemănător maghiarilor (1), ca maghiarii (Beclean - Dej). [Femei] care o fost mai ungurpţă; după l’çza cam nemnişască s-o ţănut. ALR II3 352/260. - Pl.: ungureţi, -e. - Ungur + suf. -eţ. UNGURI vb. IV. Refl. (învechit) A se maghiariza (1); (rar) a se unguriza. Cf. rebreanu, i. 420, scriban, d. -Prez. ind.: unguresc. - V. ungur. UNGURÎCĂ s.f. (art.) (Regional) Numele unui dans popular; ungurească (v. unguresc 3). Cf. varone,.D. 152, HIV 45, alri 1 477/815. - Şi: îngurică s.f. hiv 45. - Ungur + suf. -ică. UNGURIE s.f. sg. 1. (învechit, prin Transilv.) Ceea ce este unguresc (1), care are caracter maghiar (2). Cf. polizu, GHEŢiE, r. m., barcianu. ♦ Limba maghiară. Cf. ŞINCAI, HR. I, 398/13, LB, POLIZU, GHEŢIE, R. M., barcianu. -O Loc. adv. (învechit şi regional) După ungurie = a) în limba maghiară. Hinedoara... după ungurie să zice Huniad. şincai, HR. II, 2/19. Dup-aceasta el dobândi moşie, Să ţinea român, pentru că ungureşte Nu ştia, măcar că lui pe ungurie Ii plăcea mai mult decât româneşte. BUDAI-DELEANU, T. v. 31; b) ca maghiarii (1), ungureşte (1). Cf. alr ii 3 281/279, ib. 3 395/260. 2. (Art.; regional) Numele unui dans popular (Valea Lungă Cricov - Pucioasa), alr ii 4 336/762. - Ungur + suf. -ie. UNGURÎME s.f. Mulţime de maghiari (1); totalitatea maghiarilor; ţinut locuit de maghiari. Prădase câtva loc... în ungurimea de sus. M. COSTIN, ap. GÂDEI. Soseşte Ian Zăpolii... cu oaste den Ardeal şi a ungurîmei de sus. N. COSTIN, L.2 170. Tucul-grof cu oastea lui, cu ungurimea, au rămas în Ţara Muntenească de-au iernat. NECULCE, L. 106, cf. DRLU, LB, ISER. Toată ura ungurimei ardelene se concentrase asupra lui. bariţiu, P. A. II, 27, cf. POLIZU. Am văzut înşine... morminte Unde şefii ungurimei zac cu toţii grămădiţi. ALEXANDRESCU, O. I, 76, cf. ddrf, BARCIANU. Lăncierii muscali fac moarte în ungurime. CHENDI, s. II, 304, cf. ŞĂINEANU, D. u., cade, scriban, D., dex. ❖Loc.adv. (Regional) Pe ungurime = în limba maghiară. Cf. alr ii/i h 56/334. - Ungur + suf. -ime.. UNGURÎSM s.n. (Astăzi rar) Maghiarism. Străi-nismi sau barbarismi, cuvinte şi frasuri streine vârâte în limba cea adevărată, precum în cea română: turcismii, slavonismii, galicismii, ungurismii, sârbismii ş.a. BĂLĂŞESCU, GR. 3/11. Limba d-sale e prea adeseori greoaie şi din cale-afară încărcată de ungurisme. CHENDi, s. I, 29, cf. şăineanu, d. u., Cade. [Legenda] a fost tradusă... probabil în Ardeal, după cum indică unele ungurisme. CARTOJAN, c. p. ι, 119. Avem ungurisme şi germanisme care lipsesc cu desăvârşire la ceilalţi români. PUŞCARIU, L. R. I, 219, cf. DL, DM, DEX. - Pl.: ungurisme şi (învechit, rar, m.) ungurismi. - Ungur + suf. -ism. UNGURÎŢĂ s.f. (art.) (Regional) Numele unui dans popular. Cf. varone, d. 152. - Ungur + suf. -iţă. UNGURIZA vb. I. Refl. (Rar) A se maghiariza (1); (învechit) a se ungureni, a se unguri. Socotesc că o să stârpească aplecarea multor blăjeani de a se unguriza. BARIŢ, I, 127, Cf. REBREANU, I. 264, BUL. FIL. III, 187, 189. - Prez. ind.: ungurizez. - Ungur + suf. -iza. UNGUROAICĂ s.f. I. Femeie maghiară; (învechit şi regional) ungureancă (I 1), (regional) ungureasă, unguroaie (1), unguroancă (I). Cf. polizu, ddrf, BARCIANU. La pletele lor pesimiste şi nepieptănate prefer şuviţa ideală a frumoasei dumitale unguroaice. CARAGIALE, O. vii, 359. Nu putea să rabde ca unguroaica să-i vorbească răstit. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 81. în câteva minute ne aflarăm sus în cerdacul unguroaicei. LOVINESCU, S. Iii, 111. In jurul meu trecea lume peste lume, oameni îmbrăcaţi altfel ca la noi, unguroaice legate la cap. BRĂESCU, A. 170. Nu poate fi nici ovreică; nici unguroaică cu ochii verzi. SADOVEANU, o. 1039 UNGUROAIE -203- X, 577, cf. ALRM SN il h 701. Am dormit îm marginea oraşului la o unguroaică. T. dial. M. I, 146. II. (Bot.; regional) 1. Rodul-pământului; (regional) ungureancă (II 1) (Arum maculatum). Cf. BAR. - MUNT., w. 324'/12, borza, d. 24, şez. xv, 137, 143. 2. (La pl.) Narcise; (regional) unguroaie (2), unguroancă (II 2) (Narcissus stellaris). Cf. BORZA, D. 115, alr SN m h 640/2, alrm sn il h 447/2. - Pl.: unguroaice şi unguroici (alr u 2 889/2, 95, 102, 141, 172, 260, 284, 353, 362, 833, 899, alr sniii h 640/2, alrm sn il h 447/2). - Ungur + suf. -oaica. UNGUROAIE s.f. (Regional) 1. Unguroaică (1). Cf. ANON. CAR., LB, ISER, PASCU, S. 112, 121, ROSETTI, L. R. I, 122. Dragostea de unguroaie, Ca şi carnea cea de oaie, De ce-o fierbi, de ce se moaie. JARNÎK - BÂRSEANU, D.2 461, cf. DÖINE, 235 .Să luvară D'ord'e d'e la casa lui peste câmpuri..., să tălni cu 9 unguroi şi cu 9 bosorcoi. GRAIUL, II, 134, cf. BUD, P. P. 52, PODARIU, FL. 84, CHEST. V 171, ALRM SNIlh 701. 2. (Bot.; la pl.) Narcise; (regional) unguroaică (II 2) (Narcissus stellaris) (Secăşeni - Oraviţa). Cf. ALR SN m h 640/29, alrm sn ii h 447/29. - Pl.: unguroaie şi unguroi. - Ungur + suf. -oaie. UNGUROANCĂ s.f. (Regional) I. Unguroaică (1). Cheamă babe, mai ales unguroance de peste deal. SADOVEANU, Ö. I, 585, çf. SFC VI, 52, ALRT II 208, ALRM SNIlh 701, AIX 1, 2, 5, 6. II. (Bot.) 1. Rodul-pământului; (regional) ungureancă (II 1) (Arum maculatum). Cf. TDRG 1 686, BORZA, D. 24, i. CR. I, 45, alr π 6 318/537. 2. (Mai ales la pl.) Narcise; (regional) unguroaică (II2) (Narcissus stellaris). Cf. ANON. CAR., BORZA, D. 115, alr sn iii h 640, alrm sn ii h 447. 3. Sparcetă (Onobrychis viciaefolia). BARCIANU. - Pl.: unguroance şi unguronci (ALR II 2 8889/386, alr sn ni h 640/27, alrm sn ii 447/27). - Ungur + suf. -oancă. UNGVEÂL, -Ă adj. (Rar) Unghinal. Falanga unghială. KRETZULESCU, A. 65/2. O umflare roşiatică a pielii din jurul unghiei şi fărâmiţarea lamei unghiale. ABC SĂN. 243, cf. dn2. -Pronunţat: -gve-al. - Pl.: ungveali, -e. — Şi: unguâl, -ă (pronunţat -gu-al DN2), (învechit, rar) unghiâl, -ă (pronunţat -ghi-al) adj. -Din fr. unguéal, it. ungueale. - Unghial: prin apropiere de unghie. UNGVÉNT s.n. v. unguent. UNGVENTO s.n. v. unguent. UNGVÎCULĂ s.f. (Bot.) Partea inferioară a unei petale, care se îngustează spre tijă şi este acoperită de caliciu. Limbul petalic descreşte treptat în unghiculă. GRECESCU, FL. 101, cf. 88, DN3. - Pl.: ungvicule. - Şi: unghiculă s.f. - Din lat. unguiculus „unghie mică”. UNGVIS s.n. invar. (Anat.) Fiecare dintre lamelele osoase subţiri situate în partea anterioară a peretelui intern al orbitei; os lacrimal. Oasele unguis sau lacrimale. KRETZULESCU, A. 112/5. Căpătâiul anterior se uneşte printr-o apofîsă cu ostil unguis, id. ib. 113/4, cf. BIANU, D. S., DN3. - Şi: ùnguis s.n. invar. - Din lat. unguis „unghie”. UNI1- Element de compunere care înseamnă „unul singur” şi care serveşte mai ales la formarea unor adjective ca unifamilial, uninaţîonal, u n i s i 1 a b i c. V. m o n o-, Cf. dl, dn2, l. rqm. 1974, 76, DEX. - Din fr. uni-. UNI? adj. invar. (Despre materiale textile, confecţii) Care are o singură culoare; unicolor. Cf. dn3, dex. ♦ Fără ornamente, dn2. ♦ Fără neregularităţi; neted, egal. dn3. - Pronunţat: iini şi iuni. - Din fr. uni. UNI3 vb. IV. 1. T r ah z. şi r e f 1. (r e c i p r.) A (se) aduna unul lângă altul pentru a forma o unitate (4); a (se) lega unul de altul, a (se) alătura, a (se) îmbina (spre a forma un tot, un întreg); a (se) contopi într-un singur tot. V. unifică. Cf.. ANON. CAr: Carea cu d[u]mrtezăiescul trup... ne împreună, ne uneşte (a. 1702). GCR I, 345/11. Iară după ce s-au unit luciul cu fărmurele, aicea tăind apei o gură, au mutat curgerea ei (a. 1773). GCR II, 93/7. Brădăţălul, sat întreg ce are dumn[e]alui vel-vistier la ţinutul Sucevii, unit de hotarul moşiei Horodnicenilor (a. 1782). IORGA, S. D. vn, 118. Au unit întru dânsul toate cele mari. IST. CAROL XII, 576, cf. MOLNAR, D. 296/21. Cei de o limbă şi de un soiu de acia S-uniră într-o deobşte cetate. BUDAI-DELEANU, Ţ. 347, cf. DRLU, LB. Lumea şi inima mea, unindu-se foarte tare, se făcuseră nedespărţite. MARCOVICI, C. 16/3. Unindu-şi glasul său cu a pasărilor, au început a cânta. DRĂGHICI, R. 61/12. Se pune linie de hotar ca să nu se mai poată uni niciodată. F. AARON, I. I, 29/8. Ursita vă desparte, armonia v-a uni! ASACHI, S. L. 1,118. Am iubit! auziţi, inimi, cuvântul vostru cel mare,... Ce vă leagă, vă uneşte. CONACHI, p. 80. Vistieria, la sfârşitul anului, unind toate adeverinţile..., va alcătui un catastih. REGUL. ORG. 56/28, cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 382/12. [Ştefan-Vodă] râvnind a uni subt un singur sceptru provinţiile române. NEGRUZZI, S. I, 271. Soarta-mi cu a mulţimii aş vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, O. I, 87. Să le îmbine şi unească cu cerinţele timpului. FM (1861), 106, cf. PONTBRIANT, D. Discordia ne va ucide. Trebui să ne unim forţele. HASDEU, T. C. 35. Moldovă!... Vei fl unită cu a ta sor. ALECSANDRI, P. II, 119.'Şi volburi de nisip rotind în aer Cu ceru-ntunecat uneau pământul. EMINESCU, O. IV, 407. Să facă patru găuri..., cu un ferăstrău, să unească toate găurile şi... pătratul dintre ele să-l tragă afară. CARAGIALE, O. III, 183. Acum numai o clipă pe ei îi despărţeşte Ş-acea clipă se duce ş-o alta 1049 -204- UNIAT îi uneşte! MACEDONSKI, O. I, 244. Gloata de afară îl înconjură, unindu-se cu aceea ce venea din biserică. I. NEGRUZZI, A. 64. Vrem să unim... ce e folositor cu ce e plăcut (a. 1890). PLR I, 394. Vru să unească Muntenia, Moldova şi Ardealul. SANDU-ALDEA, D. N. 92. Istoria şi limba sunt cele mai intime şi mai tari legături cari unesc pe oameni într-o naţiune. CHENDI, ;S. in, 41. Ca mine eşti de singur şi poate că murim De-acelaşi dor. Venit-am durerea s-o unim! PETICĂ, O. 154. Ne uneam atunci în glas şi răcneam pe „az, buche, vede", de s-auzea şi-n clopotniţă. AL LUPULUI, P. G. 165. Nu-mi voi uni destinele cu ale unei femei. BASSARABESCU, V. 56. Ne uneşte pe toţi această fugă nebună de viaţă. CIORAN, c. A. 34. Norii cerului se uniseră cu apa oceanului. BART, E. 275. Aşezată la răspântia drumurilor ce unesc cele două culturi, universitatea vieneză ajunse încă în a doua jumătate a evului mediu la renume mondial. PUŞCARIU, D. V. 281. £ de la sine înţeles că antipatia mea,... în bună parte filozofică, pentru cărţi, se uneşte cu o indiferenţă tot atât de mare pentru scris. CĂLINESCU, B. I. 272. In tablou nu descoperim nici sentimentul tragic care să unească personajele în asemănătoare gesturi teatrale. BLAGA, Ζ. 109. Grupul anterior se uneşte de cele mai multe ori cu grupul central. PARHON, O. a. I, 73. Sunt amândoi sub povara blestemului ei nerostit, care îi apasă şi-i uneşte, vinea, L. I, 246. Onoarea are privilegiul de a uni dreptatea şi iubirea. FLORIAN, R. II, 46. O ipotenuză-.. uneşte cele două catete. SORESCU, D. 74. Ceea ce unea pe locuitorii oraşelor era negoţul şi meşteşugul. PANAITESCU, C. r. 112. Scârţâitul osiilor se uni cu scâşnetul pietrişului, cu tropotul învălmăşit al copitelor. NEAGU, î. 25. Hai, bade, să ne vorbim, Dorurile să unim. FOLC. transilv. IV, 173. Foamea şi ruşinea Nu se pot deloc uni Intr-un loc a locui, pann, P. v. ni, 32/23. -v* (învechit; construit cu dativul) în anul acesta bate varvarii, carii cuprinsese Galiile; şi Galiile iarăşi le uneşte împărăţiei. ŞINCAI, HR. i, 32/2. ♦ T r a n z. (învechit, rar) A aduna la un loc; a întruni. Ştefan, domnul ţării, pe cei mari uneşte la Suceava veche, bqlintineanu, ap. tdrg. ♦ (Rar) Refl. r e c i p r. A şe combina; a forma un aliaj. Mercurul se uneşte cu sulful, ca să nască... aurul, barbu, princ. 132- Aurul nu să uneşte nici cu fierul, nici cu oţelul. zanne, P. i, 116. ♦ (Rar) Tranz. şi refl. A (se) adăuga. Pe lângă această dorinţă să mai uni acum , şi altă. MOZAICUL (1838), 70/15. Uniţi la bucuria adunărei voastre meritul unei faceri de bine. ib. (1839), 661/17. 2. Refl. (recipr.) A încheia o înţelegere, o alianţă în vederea unui scop comun, a se alia; p. e x t. a se pune de acord, a fi de aceeaşi părere, ase î n v o i; a se ralia la..., a adera. S-au imit în vorbe cu Tukili groful... şi au fugit la turci. IST. Ţ. R. 29. Precum şi cu âp[o\stolii tăi ai fost pururea, aşa şi cu cei ce doresc de tine te uneaşte pre tine şi să slăvim pre D[u]hul tău. ΑΝΤΙΜ, ap. GCR Π, 15/30. Ne-am unit cu socotinţa d-lor sale (a. 1815). URICARIUL, I, 238. Cu dânsul se unesc,... că-l ştiu că este cu ştiinţă şi isteţ. BELDIMAN, E. 3/6. Ne unim şi noi cu socotinţa înălţâmei tale (a. 1823). URICARIUL, V, 56/14. îndată au hotărât să meargă cu o parte a armiei sale de a se uni cu gheneralul Rot. AR (1829), 26’/15. Eu mă unesc cu socotinţa lui loan DRÄGHICI, R. 145/15. Mă uneam cu dânsa la orice sfătuire. GORJAN, H. II, 48/1. Şi s-uniră toţi să zică Cum că casa era mică. ASACHI, S. L. I, 266. Leşii se uniră cu el. NEGRUZZI, S. I, 178. Acu mă sâmt vrednică să mă unesc şi eu la giurământul vostru. ALECSANDRI, T. 1 504. într-un gând să ne unim, pe Harap-Alb să-l slujim. CREANGĂ, P. 255. Ziarele, chiar ele! unindu-se, mă rog, Pe pagina a treia mi-au pus un necrolog. MACEDONSKI, O. I, 42. Toţi acei împunşi de satirele ce nu încetasem de a publica se uniră împotriva noastră. I. NEGRUZZI, A. 251. Eu mă unii până la sfârşit cu această propunere, id. ib. 48. Astăzi, de-ar fi Dragomir cu noi, El cu Groza şi cu Costea s-ar uni fără-ndoială. DAVILA, v. v. 64. La acest sobor a luat parte şi Mitropolitul Moldovei, care înclina să se unească cu biserica apuseană. PANU, A. n, 29. Lepădaseră orice speranţă de a mai birui ei în război, văzând că se uniseră aproape toţi regii cei mai puternici. PÂRVAN, G. 58. V-aţi unit ca să-mi distrugeţi liniştea. MUŞATESCU, T. 157. Borfaşi care aţin calea ţăranilor ca să-i înşele, dă să unesc treî-patru inşi. CAMIL PETRESCU, O. II, 46. Uniţi-vă şi spuneţi-mi când o să am belşug. BARBU, PRINC. 55. Boierii ce-au pribegit, Ei cu grecii s-au unit... La sultanul te-au pârât. TEODORESCU, P. p. 479, cf. ALR SN I h 16/27. Părinţii voştri se unesc la treaba asta? SNOAVA, in, 161. De vrei să ai nume bun, nu te uni cu cei răi. zanne, p. IV, 233. ■v- F i g. Invidia şi ura se unesc şi se fortifică una pe alta. canella, V. 185. Ό· Expr. (Regional) A se uni din preţ = a ajunge la învoială, a se înţelege. S-au unit din preţ. pamfile, ap. cade. ♦ R e f 1. (învechit) A avea însuşiri comune, a fi asemănător, apropiat; a se potrivi (II 1). Lucruri carele nu să unesc cu Scriptura şi cu tocmala bisericei noastre (a. 1675). GCR I, 220/12. Descoperiri ciudate, carele nicidecum nu se unea cu scrisoarea profesorului şi cu propusa de dânsul prinsoare. MOZAICUL (1838), 82/10. 3. T r a n z. şi refl. recipr. A (se) lega prin căsătorie; a (se) căsători, (popular) a (se) însoţi. Cf. POLIZU. Moţoc şi eu în taină am pus de gând şi-n cale Cu fiica lui, cu Ana, pe Despot să-l unim. ALECSANDRI, T. II, 85. Iat-acum viteazul mire Cu mireasa-i s-a unit. CARAGIALE, O. vi, 404. Părinţii nu consimţeau să-i unească cu alesul inimii lor. BRĂESCU, O. A. II, 394. Trebuia să-i unească sfânta taină a cununiei. H. LOVINESCU, T. 116. Sânt şi feciori cu struţuri, Sânt şi fet'e cu cununi Pă cari el să-i unească După legea omenească. GRAIUL, Π, 40. <> Refl. recipr. A se împreuna sexual. Jupiter în chip de bou se uneşte cu Europa, călinescu, C. O. 223. - Prez. ind.: unesc. - Laţ. unire. UNIÂLTĂ s.f. v. unealtă. UNIARTICULÄT, -Ă adj. (Biol.) Care are o singură articulaţie sau un singur articol. Cf. dn2, dex. - Pronunţat: -ni-ar-, - Pl.: uniarticulaţi, -te. - Din fir. uniarticulé. UNIÂT, -Ă adj. (Atestat prima dată la 1705, cf. bvi, 464/22; astăzi mai ales în vestul Transilv. şi Ban.; 1052 UNIATiSM -205- UNIC1 adesea substantivat) Unit (4). Fiind de lege pravoslavnici toţi podolenii şi pesemne având dodăială de Ieşi pentru lege, să fie toţi uniaţi. N. costin, LET. I, 149/38. Noi, preoţii..., sântem uniiaţi (a. 1741). IORGA, S. D. XII, 42. Să ţinem popi cari vom vrea, unieţi sau neunieţi (a. 1761). id. ib. IV, 87. Auz că este să să facă mitropolit un om din ungureni,... un uniat. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 83, cf. CADE, SCRIBAN, D. Satul aista îi ortodox sau uniat? T. POPOVICI, SE. 353, cf. DEX, DN3, D. î. LAT.-rom., alr ii/i mn 104, 2 777/27, 64, 102, 310, alrm ii/i h 250. - Pronunţat: -ni-at şi (regional) -niat (alr ii/i MN 104, 2 777/27, 64, 102). - Pl.: uniaţi, -te. - Din pol. uniat, ucr. yHÎHT. UNIATISM s.n. Formă de unire cu Biserica Romano-Catolică a unor credincioşi ai bisericilor orientale, pe baza recunoaşterii primatului papal şi a altor dogme catolice, păstrând în mare parte ritul ortodox; (învechit) unie2, (regional) uniaţie. Cf. M. D. ENC., DN3. - Pronunţat: -ni-a-, - Din fr. uniatisme, it. uniatismo. UNIAŢIE s.f. (Prin Transilv. şi Ban.) Uniatism. Nu va fi spre un folos Unăţia ce s-au scos (a. 1750). ap. IORGA, L. II, 159. Unirea bisericii răsăritene cu biserica romano-catolică. Poroncind să-i înveţe oarecare eres nou ce să zice unaţie (a. 1756). în D. î. LAT.-ROM., cf. CHENDI, S. I, 105. Nu trebuie să uităm că „unaţia" s-a făcut în urma unei combinaţii politice a casei domnitoare austriace. puşcariu, L. r. i, 410. „ Uniaţia” a prins chiar de la început, îndeosebi în regiunile din nordul Mureşului. BLAGA, G. 43, cf. DN3. -Pronunţat: -ni-a-ţi-e. - Şi: unâţie, unăţie s.f. - Uniat + suf. -ie. UNIAX, -Ă adj. (Despre cristale) Care are o singură axă optică. Cf. dt, m. d. enc., dn3. - Pronunţat: -ni-ax. - Pl.: uniacşi, -axe. - Din fr. uniaxe. ÙNIC1, -Ă adj. 1, (Indică numărul) Care este unul singur, care nu este însoţit de alţii sau de altele de acelaşi fel; singur (3). Au pus în bancul naţional moneta lor, unica sprijinire şi ajutoriu ci li mai rămăsese spre întâmpinarea celor mai trebuitoare provizii pentru traiul vieţii. AR (1829), 152'/14. Un fiu unic crescut de o văduvă. HELIADE, D. J. 16/2, cf. POEN, - AAR. - .HILL, V. II, 7782/5. Toate caracterele cu care se revestesc ele nu sânt decât varietăţi ale caracterului unic, esenţial fiecăreia din aceste trei mari esistinţe. LAURIAN, F. 15/15, cf. negulici, bar. - munt., w. 282‘/23. Domniţa Manda, unica sa fiică,... era singura măngăiere. NEGRUZZI, S. I, 105. Un sărman părinte care-şi apără pe unica sa fiică, filimon, o. I, 112, cf. pontbriant, d., PROT. - POP., n. d, Această fortăreaţă firească era, pentru eroul nostru, cel mai nemerit şi, putem zice, unicul punct de aşteptare. HASDEU, I. v. 131. Unica-mi mângâiere ar fi numai să mor. BOLINTINEANU, O. 199. Dăm publicului acest rezumat nu doară ca şoluţiunea cea mai lesnicioasă..., dar ca unica, după părerea noastră. ODOBESCU, S. II, 5. Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic! EMINESCU, O. I, 48. Unicul fruct până astăzi al... părinţilor săi. CARAGIALE, O. II, 1. Coprinde o serie de fenomene ce toate la un loc nu sunt decât un unic fenomen, delavrancea, O. VI, 399. Unica răsplată. MACEDONSKI, o. iii, 115, cf. ddrf, barcianu. Trăia... prin puterea unei dorinţe: aceea de a mai vedea, înainte de a muri, pe unicul ei copil. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 21, cf. alexi, w. Bineînţeles, ea nu este unica reformă politică ce se impune. STERE, S. 418. Ornamentul în relief înconjoară... locul piciorului unic, central, pârvan, g. 10, cf. şăineanu, d. u., cade. Mă voi opri pentru moment la fixarea candidaturii unice. TITULESCU, D. 198. Gândeşte-te că unica armă cu care răzbat peste tot e numai biată frumuseţea asta a mea. MUŞATESCU, T. 261. Voi recunoaşte totuşi, pe poliţa unică, Doar cărţile ce-ncuie perfecte amăgiri. PILLAT, P. 87. Pentru Thaïes, materia unică era apa. MACAROVICI, CH. 3. Mi-a vărsat călimara pe unica mea haină albă. CĂLINESCU, C. O. 80. Istoria şi critica literară nu sunt discipline cu obiect unic. vianu, M. 128. Lange e silit să admită ca unic conţinut al artei numai natura. BLAGA, Z. 45. Un copil unic şi nevârstnic, vinea, L. I, 93. Ziarist febril şi neobosit, cârmuieşte, de peste două decenii, o gazetă la care, uneori, a fost unicul colaborator. CONSTANTINESCU, S. III, 214. O definiţie unică nu mi s-a părut... necesară. COTEANU, S. F. 10. Numele satelor nu se nasc pe baza unui sistem unic. PANAITESCU, O. Ţ. 27. Dacă acea condiţie unică este definitiv absentă, atunci posibilul se transformă în imposibil. NOICA, S. R. 46. S-a ivit acest prilej rar, de fapt unicul, oferit de Caragiale. CIOCULESCU, C. 186, cf. DEX, dn3. ❖ (Substantivat) Alexie era unicul la părinţi, de-aceea tatăl său îl iubea foarte tare. MARIAN, S. R. II, 191. Un haos vrea să mă ducă, De unic uitând şi de număr. BACOVIA, O. 90. Nu suntem unicii într-un veac! E. IONESCU, E. 80. <> Sens unic = sistem de circulaţie a vehiculelor într-o singură direcţie pe o arteră şi care permite folosirea întregii lăţimi a părţii carosabile. Cf. dex 851. 2. Care nu poate fi asemănat cu altul, care nu poate fi comparat cu nimic (datorită însuşirilor sale excepţionale); fără seamăn, excepţional, incomparabil. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. în van dorim a scutura din suflet Dorinţa de mărire şi putere, Dorinţa de a fi ca el în lume: Unici. EMINESCU, O. IV, 88. Un scaun de palisandru, exemplar unic. vlahuţă, d. 8. Moartea timpurie a acestor doi bărbaţi, unici în specialitatea lor, a fost o perdere mare pentru literatura naţională. I. NEGRUZZI, A. 213, cf. BARCIANU; Eminescu a fost un poet strălucit, dar straniu: el trebuie să rămâie unic, fiindcă unică şi stranie a fost personalitatea sa. PANU, A. I, 40. O fată... cu faţa tot copilărească şi totuşi de o frumuseţe mândră, semeaţă aproape orgolioasă, amestec unic. ibrăileanu, a. 25. Unic, imens şi nou Va sta naintea noastră câmpul De bătaie. CAMIL PETRESCU, v. 32, cf. şăineanu, D. u. Mai târziu nu va reconstitui această plimbare unică, nu va retrăi aceleaşi emoţii? A. holban, o. H, 37. In muzică şi-n iubire sunt numai senzaţii unice. CIORAN, C. A. 10. Eşti tu şi îmi ajunge să fii cum eşti: unică- PILLAT, P. 233. O iubeşti pe Margareta cu o patimă unică! KIRIŢESCU, G. 38. Indivizi 1056 UNIC2 -206- UNICELULAR de fiecare dată unici în felul lor. BLAGA, Z. 60. Am auzit că are o mână unică şi o precizie în diagnostic absolut genială. T august 1964, 58. Ceasurile dramatice ale acelor zile unice în istoria poporului român. v. ROM. august 1969, 52, Balada poate fi o reuşită unică cţ creaţiei noastre folclorice. NOICA, S. R. 58. Poetul dramatic, unic la noi, nu e şi un poet al peisajului fizic. CIOCULESCU, c. 100, cf. dex, dn3. <> (Substantivat) Născătoare de unici şi exemplari într-o ierarhie de valori clasice. VULPESCU, P. 50. -Accentuat şi: unic. L. rom. 1962, 185, dex. - PL: unici, -ce. - Din lat. unicus, fr. unique. UNIC2, -Ă num. card., pron. nehot. (învechit şi popular) Diminutiv al lui unu. 1. Num. card. 1. Cf. u n u (A I 1); (popular) unicei (1). (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător, cf. unu AI8) Căn să făcea, să făcea mere şi nuci; cireş câte unicu singur. GRAIUL, i, 182. 2. Cf. u n u (A 13). (Cu valoare adjectivală) Nu mult după strămutare, îi crapă unica vacă ce avea. SNOAVA, ii, 7. II. Pron. nehot. Cf. u n u (B I 1). Jupănel... Una îmi spuseşi... Ia, îmi spune încă unică măcar, Să merg cu ea-n gură procetind-o iar. PANN, p. v. ni, 80/5. De m-aş vedea când şi când Cu unica după gât. FOLC. OLT. -munt. u, 531. ·γ· (Precedat de adv. „nici”, formează pron. neg.) Văzând împăraţul că nici unicul nu i se înfăţişează, se miră prea mult. GORJAN, H, iv, 4/5. Cinci mii recruţi... avea să-i dea poporul, iară nobilimea nici unicul. BARIŢIU, P. A. I, 547. Dar acum, de-o vreme-ncoace, Nici unica nu-mi mai place. SEVASTOS, C. 125, çf. T. PAPAHAGI, C. L. Fetele, de-i auzea, Nici unica nu vorbea. TEODORESCU, P. P. 563. - Un[ul] + suf. -ic. UNICA num. card. (în formule de eliminare la jocurile de copii) Unu (A I 2). Cf. pamfile, j. i, 316. Unica-donicartrânica-pătrica. PĂCALĂ, M. r. 214, cf. H IV 259. - De la unu. UNICAMÉNTE adv. (Rar) Numai, exclusiv. Cf. BAR. — MUNT., W. 540’/10. Sănătatea consistă unica-mente în curăţenie şi cumpătare. SCRIBAN, D. - Şi: (învechit, rar) unicăminte adv. bar. - munt., w. 2962/39. - Din it. unicamente. UNICAMERAL, -Ă adj. (Despre sisteme parlamentare) Care este constituit dintr-o singură adunare reprezentativă. Prin această dispoziţie se părăsea sistemul bicameral..., adoptându-se sistemul unicameral. PR. DREPT, 26, cf. M. D. ENC., DEX, D. POL., L. ROM. 1975, 176, DN3, V. BREBAN, D. G. -PL: unicamerali, -e. - Din engl. unicameral, it. unicamerale. UNICAPSULÂR, -Ă adj. (Despre fructe) Care constă dintr-o singură capsulă; (despre plante) al cărui fruct este format dintr-o singură capsulă. Cf. dn2, m. d. enc., DEX. -PL: unicapsulari, -e. - Din fr. unicapsulaire. UNICARPELÀR, -Ă adj. (Bot.; despre fructe sau despre ovare) Care are o singură carpelă. Gineceul unicarpelar. GRECESCU, FL. 15, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: unicarpelari, -e. - Din fr. unicarpellaire. UNICAT s.n. Exemplar unic dintr-un document, dintr-o publicaţie etc. Cf. DN2. Stabileşte versurile şi episoadele comune tocmai pentru a determina, prin caracterul lor de unicat, părţile suspectate de neauten-ticîtate. V. ROM. iulie 1970, 150, cf. M. D. ENC., DEX. Sunt filme prea diferite ca gen sau prea evident unicate. CINEMA, 1975, nr. 5, 8/2, cf. V. BREBAN, D. G. Expoziţia are întotdeauna un caracter de unicat, o aromă de „ irepetabil”. PLEŞU, O. 24, cf. L. ROM. 1987, 512. - PL: unicate. - Din germ. Unikat. UNICĂ s.f. sg. (Prin nord-estul Olt.) Ţermen folosit pentru a vorbi cu (saiu despre) bunică. Cf. lexic reg. ii, 33, ALILXIX, 210. - Cf. b u n i c ă. UNICĂMINTE adv. v. unicamente. UNICÉL, -ÎCĂ num. card., adj. (Popular) Diminutiv al lui unu. 1. Num. card. Cf. u n u (A 11); (învechit şi popular) unic2 (I 1), (regional) unuc, unuţ. Din a voastre fiice astăzi de soţie una-mi daţi... Numai una... Unicică! PR. DRAM. 365. 2. Adj. (Cu valoare substantivală) (Copil) unic1 (1); (regional) unei. Na!... trageţi încalţe brazda peste unicelul meu! ALECSANDRI, T. 1 441. Când un copil e singur la casa omului, el este numit unicelul. MARIAN, NA. 348, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Măiculiţa... vedea unicelul său... întins rece, fără viaţă. ap. TDRG, Cf. DR. vn, 396, ŞĂINEANU, D. U., CADE, IORDAN, STIL. 193, BUL. Fl·. VII-VIU, 99. -PL: unicei, -cele. - Unic2 + suf. -el. UNICELULÂR, -Ă adj. (Despre organisme, ţesuturi) Care este format dintr-o singură celulă; monocelular. Natura organică înconjurătoare e ieşită, printr-un lung proces de dezvoltare, din nişte germeni unicelulari, primitivi. IONESCU-RION, S. 125, cf. CADE, SCRIBAN, D. Forme şi culori furate... fiinţelor unicelu-lare sau meduzelor de transparenţă irizantă. blaga, T. CULT. 499. Fiinţele unicelulare sunt, potenţial, nemuritoare. PARHON, B. 115. [Sporii] unicelulari, bicelulari sau multicelulari... se dezvoltă în lanţuri. SĂVULESCU, M. u. n, 490, cf. chiriţă, p. 361, M. d. enc., dex, dn3, d. MED., DSR, DREV. -PL: unicelulari, -e. - Din fr. unicellulaire. 1067 UNICI -207- UNICOTILEDONAT UNICI vb. IV. I n t r a n z. (învechit) A se înţelege asupra unui lucru, a ajunge la un acord, la o învoială. I-au venitu-i ş-acolo poruncă să cuminece (adaos marginal: unicească) cu patriarhul Antonie. DOSOFTEI, v. s. octombrie 6373, cf. tdrg. - Prez. ind.: unicesc. - Derivat regresiv de la uniciune. UNICITATE s.f. însuşirea de a fi unic1 (în felul său). V. singularitate: Cf. barcianu, alexi, w. Un om de un talent atât de puternic... reprezintă o unicitate absolută. LOVINESCU, S. II, 68. Unicitatea scriitorului conţine toate mulţimile, teodoreanu, L. 219, cf. SCRIBAN, D. Se diferenţiază, prin conjugarea tuturor acestor trăsături, cu caracterul ei de unicitate în cadrul familiar. D. POPOVICI, P. 318. Faptele literare, se spune uneori, sunt fapte istorice şi artistice şi, ca atare, primul lor semn distinctiv este unicitatea lor. VIANU, L. R. 545. Idealul lor suprem a fost realizarea lor, a unicităţii lor..., destinul „oamenilor excepţionali" este de a-şi desăvârşi tiparul. CONSTANTINESCU, S. I, 11. Unicitatea artistului nu trebuie căutată în ritmuri, interogaţii, formule introductive..., ci în aliajul în care s-au topit elementele materiale şi spirituale specifice lumii sale. V. ROM. decembrie 1964, 89. Descrierea unei limbi prin evidenţierea structurii ei interne contribuie la relevarea trăsăturilor proprii, a „unicităţii" ei. CL 1971, 227. Unu nu are mişcare în propria sa unicitate. STĂNESCU, R. 324, cf. DEX. Are două mari unicităţi: arhitectura şi reliefurile. CONTEMP. 1977, nr. 1611, 16/3, cf. DN3. Trebuie... să fii lipsit de umor... pentru a nu recunoaşte acestui nobil op unicitatea. PLEŞU, O. 78. - Pl.: (rar) unicităţi. - Din fr. unicité, it. unicitâ. UNICIÙNE s.f. (învechit) 1. Unitate (4). El în unăciune este, trei în obraze să-l cestimu (ante 1601). TEXTE ROM. (xvi), 339. O, Tatăl, Fiiul şi Duhul Sfânt, Sfântă Troiţă într-o uniciune deplin. ZOBA, S. 20. Unde domneşti şi împărăţeşti cu Tatăl SfiQnt al tău şi cu D\u\hul Sj[S\nt într-o uniciune (a. 1683). GCR I, 127/7. Şi Troiţa în uniciune (a. 1702-1785). dlrv. 2. Unire (2). îndeamnă spre uniciune şi spre pace. N. TEST. (1648), 263725. Să fii într-o uniciune cu dânsul şi să nu te închini la icoane. DOSOFTEI, v. s. octombrie 63724. Pentru pacea a toată lumea... şi a tuturora uniciune (a. 1679). id., ap. GCR I, 240/22. Să le dea dragoste, uniciune. ANTIM, P. 36, cf. POLIZU. Nu este în toată lumea mai bună tocmeală decât uniciunea şi dragostea, ap. TDRG, cf. SCRIBAN, D. 3. Unitate (3). Uniciunea chiemărei românilor cu a italianilor. MAIOR, IST. 135/23. Adeverează uniciunea sângelui, id. ib. 151/26. - Şi: uneciune (anon. car., pascu, S. 22), unăciune s.f. - Uni* + suf. -iciune. UNICIZ vb. I. Tran z. (Rar) A considera pe cineva sau ceva ca unic1 (2). Credeam că am pierdut pentru totdeauna facultatea de a uniciza o femeie. IBRĂILEANU, A. 113. - Prez. ind.: unicizez. - Unic* + suf. -iza. UNICIZÂRE s.f. (Rar) Faptul de a u n i c i z a. Admiraţia, unicizarea, idealizarea... acopăr realitatea cu maldăre de flori şi atâta tot! IBRĂILEANU, A. 115. - V. uniciza. UNICOL0R, -Ă adj. Care are o singură culoare; uni2. Cf. polizu, barcianu, alexi, w., cade. în penajul prim, acestea sunt brune închis, unicolore, cu vârfuri terminale gălbui, linţia, PĂS. II, 142, cf. M. D. enc., DEX, DN3, DSR. -Pl.: unicolori, -e. - Din fr. unicolore. UNICÔRD, -Ă adj., subst. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale) Care nu are decât o coardă pentru fiecare notă. Cf. cade, dl, dm, dex, dn3, dsr. 2. Subst. (Rar) Instrument cu o singură coardă; monocord (I). Cf. bar. - Munt., w. 582‘/50. -Pl.: unicorzi, -de. - Din fr. unicorde. UNICORN, -Ă subst., adj. 1. S.m. şi (rar) f. Animal fabulos, imaginat sub forma unui cal cu un com în frunte; inorog, (livresc) licorn. Cornele unicornuşului (cca 1660). ap. TAMÂS, et. wb. Sare tocma ca viţelul, ca puiul de unicornă (a. 1697). în D. î. LAT.-ROM. Unicornul (din ţimiriu), drept aceea, înseamnă nobilitatea neamului şi deodată şi isteţimea. ŞINCAI, HR. II, 191/1. Unicornul închipuiaşte moartea carea pururea aleargă după oameni. KLEIN, în ŞA I, 83, cf. BAR. -MUNT., w. 284'/18, POLIZU. Aceeaşi parabolă se află la arabi..., unde unicornul e înlocuit prin elefant. MARIAN, î. 183, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. înalt unicorn fără glas S-a oprit spre-asfinţit să asculte. BLAGA, POEZII, 137, cf. DN3. De Florii, însoţit de himere montane, Mai mult abur decât dovedită făptură, Unicorn mai curând decât ţap în văpaie,... Mă pogor spre cătune. DOINAŞ, A. p. 218, cf. DSR. [în tapiserie] coordonează sec spaţiul compoziţiei un pom încărcat cu rodii, un izvor, o tânără femeie, un unicorn. LIICEANU, J. 69. 2. Adj. (Zool.) Care are un singur com, cu un singur com. Cf. DRLU, POLIZU, BARONZI, I. L. I, 215, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., DEX, DN3. 3. S.m. (Rar) Rinocer cu un com; rinocer indian, v. indian (Rhinocéros unicornis). Cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. -PL: unicorni, -e. - Şi: (învechit) unic0rnuş, unicorniş (TAMÂS, ET. WB.) s.m. -Din lat. unicornus, fr. unicorne, it. unicorne. - Unicorniş < magh. unikornis. UNICORNIŞ s.m. v. unicorn. UNIC0RNUŞ s.m. v. unicorn. UNICOTILEDONÂT, -Ă adj. (Rar) Monocoti-ledonat. dn3. -Pl.: unicotiledonaţi, -te. - Din fr. unicotylédoné. 1078 UNIDIMENSIONA -208- UNIFICARE UNIDIMENSIONA vb. I. T r a n z. (Rar) A face să aibă o singură dimensiune. Cf. DCR. (Fig.) îşi unidi-mensionează personajul (a. 1971). ROMÂNIA literară, în DCR. - Pronunţat: -si-o-. - Prez. ind.: unidimensionez. - Derivat, regresiv de la unidimensional. UNIDIMENSIONAL, -Ă adj. Care are o singură dimensiune. Cf. D^3, DREV. - Pronunţat: -si-o-. - PL: unidimensionali, -e. - Uni1- + dimensional. UNIDIMENSIONALITÂTE s.f. (Rar) însuşirea de a fi unidimensional. Cf. iordan, l. r. a. 185, sfc vi, 56, dn3. - Pronunţat: -si-o-, - Unidimensional + suf. -itate. UNIDIMENSIONÀT, -Ă adj. (Rar) Care este creat, făcut pe o singură dimensiune. (F i g.) în piesă, Pavel... apare şi el unidimensionat, de o factură didacticistă. τ ianuarie 1966, 69. - Pronunţat: -si-o- — PL: unidimensionaţi, -te. - Uni1- + dimensionat (part. lui dimensiona). UNIDIRECŢIONAL, -Ă adj. Care are o singură direcţie (de deplasare,>de circulaţie). Curentul alternativ din circuitul exterior se cOmutează automat în pulsaţii unidirecţionale. CIŞMAN, FIZ. II, 482, cf. 546, DEX, DN3. - Pronunţat: -ţi-o-. - PL: unidirecţionali, -e. - Din fr. unidirectionnel. UNIE1 s.f. (învechit) Unire (1). De cănd prin unia convenţiei kalmariçe se încorporă cu Danimarca, remasă unită cu dânsa. SĂULESCU, HR. I, 216/7. - Uni3 + suf. -ie. UNIE2 s.f. (învechit, prin Mold., Bucov. şi Transilv.) Uniatism; act de aderare la uniatism. Fiind de lege pravoslavnici..., todia ţara leşească, rusească şi Podoliia făcuse unie. N. COSTIN, LET. I, 149/39. Fiind el... jurat unieî. ΤΕΜΡΕΑ, în D. î. lat.-rom. O trecere numeroasă la unie. SBŒRA, F. S. 80, cf. TDRG. - Pronunţat: -ni-e. - Din pol. unia, ucr. ym». UNIE3 s.f. v. hunie. UNIEMBRIONÀR, -Ă adj. (Rar) Care are un singur embrion. Cf. DN2, DEX. - Pronunţat: -ni-em-bri-o-, - PL: uniembrionari, -e. - Uni1- + embrionar. Ctfr.uniembryonné. UNIFAMILIÄL, -Ă adj. Care este făcut penţru o singură familie. Un grup de locuinţe unifamiliale. CV 1949, nr. 6, 9, cf. dex, dn3. -Pronunţat: -li-al. - PL: unifamiliali, -e. - Uni1- + familial. UNIFICA vb. I. T r a n z. 1. A realiza un întreg din mai multe elemente, din mai multe părţi. Cf. barcianu, ALEXI, W., CADE. Instrumentul are adesea răguşeli sublime de orgă, în general totul a fost unificat într-un concert ca de catedrală. CĂLINESCU, C. O. 165. Se pierde în consideraţii lăturalnice pe care nu ajunge să le unifice. VIANU, L. R. 12. Un cor care unifică aspiraţiile difuze, v. ROM. august 1970, 6, cf. DEX, DN3. + R e f 1. A forma un obiect, un concept etc. unic1 (I). Cf. barcianu. Grecismul şi celtismul erau foarte active şi se amestecau şi se unificau într-o singură civilizaţie locală, regională. PÂRVAN, G. 206, cf. CADE. 2. A cuprinde într-un sistem unic1 (1); a reduce la un tip unic; a face să fie de un singur fel, unitar (3). Cf. BARCIANU. Mont Saint-Michel... îşi netezeşte contururile, îşi unifică în sumbru culoarea şi pare conic. A. HOLBAN, O. II, 513, cf. CADE, SCRIBAN, D. Legea... se întinse numaidecât la toate triburile, unificând deprinderile. ARGHEZI, S. XIV, 58. îi copiază în compoziţie, unificându-i în maniera mai sentimentală a lui Carlo Dolce. CĂLINESCU, C. O. 249. Datoria criticii estetice ar fi atunci să reducă diversitatea reflexelor psihologice ale operei şi să le unifice. VIANU, L. R. 41. Istoria urmăreşte să realizeze planul naturii de a unifica specia sub raport civic. FLORIAN, R. II, 82, cf. DEX, DN3. + Refl. A deveni unitar (3). Cf. barcianu, cade. Strofa se unifica stilistic pe linia metaforei: D. POPOVICI, P. 178. -Prez. ind.: unific. - Din fr. unifier, it. unificare. UNIFICARE s.f. Acţiunea de a (se) unifica. 1. Cf. unifica (1). Cuvântul de unificare nu-şi poate avea locul în cazul ce se discută. KOGĂLNICEANU, S. A. 124. Unificare a prea marei mulţimi de cunoştinţe. MAIORESCU, L. 111. „ Convorbirile literare ” şi d. Maiorescu au dus lupta pentru distrugerea cetăţuilor de izolare şi rezultatul a fost unificarea geografică a mediului literar românesc. IORGA, C. I. Π, 141. Tatăl lui Burebista făcuse primii paşi spre unificarea triburilor daco-getice. H. DAICOVICIU, D. 92, cf. DEX, DN3. Unificarea 'statală a fost realizată în cursul unui proces istoric de peste o jumătate de veac. magazin IST. 1990, nr. 1, 16. 2. Cf. unifica (2). Societatea... se mai ocupă de cercetări limbistice la unificarea ortografiei. MAIORESCU, CR. I, 50. România a fost obligată, pentru unificarea sa monetară..., să retragă ea însăşi aceste bilete. TITULESCU, D. 166. în mijlocul întregii creaţiuni stă omul, ca principiu de unificare al întregii naturi. NEGULESCU, F. R. 222. O unificare totală între doi termeni nu dă o metaforă. VIANU, M. 19. Voiau unificarea ideilor, blaga, z. 98. [Dialectul] de la Pekin constituie baza pentru unificarea actuală a limbii literare. GRAUR, N. P. 27. Ar fi fost o piedică serioasă în drumul spre unificarea limbii. S. C. ŞT. (iaşi), 1956, nr. 1, 4.0. [Cipariu] are în vedere şi o necesitate a vremii, necesitatea de a folosi ortografia ca un mijloc de unificare a limbii naţionale. L. ROM. 1965, 296. Evoluţia fonetică şi tendinţa de unificare apropie acuzativul singular... şi acuzativul plural. IST. L. ROM. I, 127. Punctul de plecare este modest: unificarea ortografiei în tipăriturile societăţii. MANOLESCU, C. M. 43. Călinescu preconiza unificarea ortografică. românia literară, 1984, nr. 2, 7/2. - PL: unificări. - V. unifica. 1090 UNIFICAT -209- UNIFORM UNIFICAT, -Ă adj. Format din elemente de acelaşi fel sau similare. Cf. barcianu, alexi, w. Pentru ea toate categoriile felurite de gazde fiind de la sine unificate: „Toţi la fel!... Toate ca una!” credea şi chiar spunea ßrä sfială, papadat-bengescu, r. i, 88. Se mai studiază... educaţia fizică şi alfabetul unificat. SAHIA, N. 155. In secolele al XIV-lea şi al XV-lea ia aspectul unei enclave feudale întinse şi unificate. PANAITESCU, O. Ţ. 101, cf. DSR. — PL: unificaţi, -te. - V: unifica. UNIFICATOR, -OÂRE adj. Care unifică sau care contribuie la unificare. Limba literară... serveşte ca factor unificator în viaţa poporului. L. ROM. 1953, nr. 2, 18. Aceste elemente unificatoare se desprind din activitatea unui număr considerabil de cercetători. T. LINGV. GEN. 161, cf. DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. O (Adverbial) Romanticul înclină spre confundarea domeniilor, prin însuşi stilul său de gândire, care a exagerat unificator. BLAGA, Z. 263. — PL: unificatori, -oare. — Din fr. unificateur. UNIFLÔR, -Ă adj. (Bot.) Care are, care face, care poartă o singură floare. Unele din aceste plante au o coadă unifloră, scurtă. BREZOIANU, A. 421/2, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., CADE, DEX, DN3, DSR. -PL: uniflori, -e. - Din fr. uniflore. UNIFOLIÀT, -Ă adj. (Bot.) Care are o singură frunză. Cf. cade, dex, dn3. -Pronunţat: -li-at. - PL: unifoliaţi, -te. - Din fr. unifolié. UNIFORM, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care are pe toată întinderea aceeaşi formă, aceeaşi intensitate, care are pe toată durata aceeaşi desfăşurare, care este lipsit de variaţie, de diferenţe. V. egal, omogen, otova. Cf. DESEN arh. 11/13. Nu se poate îndrepta decât prin o educaţie publică uniformă. ASACHI, î. 22/1, cf. POEN. -AAR. — hill, v. il, 778'/13. Machina numită semănă-toriul este un instrument făcut... spre a răspândi semânţa într-un chip mai uniform şi mai economic. BREZOIANU, A. 65/6, cf. NEGULICI, STAMATI, D., BAR. - MUNT., W. 278’/10. A statornici puterea legislativă şi... a o aşeza în un mod mai uniform, mai simplu şi mai prielnic pentru toţi. ROM. LIT. 397'/37. Ar trebui sau să contopim într-o lege uniformă pe aceea a Moldovei cu a Ţării Româneşti, sau să adoptăm una din ele. KOGĂLNICEANU, S. A. 125, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N; D. Ni s-ar părea că temperaturele ar trebui să fie totdauna uniforme în toate zonele paralele de acelaşi grad, DRÄGHICEANU, C. 104, cf. COSTINESCU. Instrucţiunea nu mai poate fi uniformă, ci trebuie să varieze după diversitatea profesiunilor. ODOBESCU, S. II, 61. Şi totu-mi pare veşted, căzut şi uniform. EMINESCU, O. IV, 432. Cum ar putea fi judecata uniformă când sunt atâtea şi atâtea deosebiri între judecători! CARAGIALE, O. III, 286. De ce nu doarme? Traiul îi este uniform. MACEDONSKI, O. I, 261. Întreg localul era luminat... de câteva candelabre ţintuite pe nişte stâlpi groşi, uniformi şi urâţi. I. NEGRUZZI, A. 316, cf. DDRF. Cel mai simplu gen de mişcare regulată a unui corp este mişcarea uniformă. PONI, F. 8, cf. BARCIANU. întinderea uniformă a câmpiei... i se păru de un farmec nespus. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 30, cf. ALEXI, W. Apele acestora se amestecă şi iau o culoare uniformă. CHENDI, s. I, 131. Satul se trezi cu un cer sur, uniform, coborât până pe umerii dealurilor. AGÂRBICEANU, S. 314, cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE. Albastrul mării uniform Le-adoarme-n cânt tristeţile de ieri. MINULESCU, VERS. 117. Pentru a obţine această topire, operatorul trebuie să conducă electrodul în mod uniform la o distanţă pe cât posibil mai mică de piesă. IOÂNOVICI, TEHN. 172. Un moment deosebit, într-o existenţă uniformă. MUŞATESCU, T. 324. Deformată de monotonia unei vieţi uniforme..., această mică lume... n-avea nimic, n-aspira la nimic. BRĂESCU, O. A. II, 174. Un caz particular simpl este mişcarea circulară uniformă. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 22. Peisajul german devenea mai uniform. SADOVEANU, O. IX, 216. Organizarea Unui sistem uniform de cercetări. D. GUŞTI, P. A. 397. Nu trebuie să ne închipuim că limba vorbită în întreg imperiul roman a fost vreodată uniformă. PUŞCARIU, C. S. 142, cf. SCRIBAN, D. Activitatea industriei şi comerţului avea nevoie de protecţie contra anarhiei şi de legi uniforme. OŢETEA, R. 304. Bisericile, turnurile, stâncile sunt pline de clădirile ei uniforme -ca nişte urcioare de lut spânzurate de streaşini. ARGHEZI, S. viii, 38. Toţi sunt anonimi, uniformi, monotoni. CĂLINESCU, C. O. 30. Protoplasma se colorează într-un albastru uniform. PARHON, O. A. I, 135. Avea un glas moale, blând şi uniform de pescar ce sfătuieşte cu el însuşi în zile pustii, v. ROM. octombrie 1954, 10. Aici peisajul era ca o pânză de pictură,... o suprafaţă uniformă, nevorbitoare. TUDORAN, O. 141. Toate evenimentele îşi vor păstra ritmul lor uniform. A. DUMITRIU, E. 17. Şi anii mei vor cădea, uniformi, In uitare. ISANOS, v. 98. Difuzoarele... continuă să emită Un bâzâit uniform, v. ROM, ianuarie 1965, 186, cf. DEX, dn3. -O- (Adverbial) Viaţa... de pe-o zi pe alta o târâi uniform. EMINESCU, O. IV, 386. Medievalitatea a dominat aproape uniform cu civilizaţia ei. PANU, A. II, 19. în urechi îi huruiau exasperant de uniform glasurile ploaiei care înghiţeau toate zgomotele vieţii. REBREANU, P. S. 84. Un cuc neobosit aruncă împerecheat şi uniform Chemarea-i scurtă peste luncă. CAZIMIR, l. U. 12. Nici femeile plurificate uniform în bănci universitare nu-l atrăgeau. TEODOREANU, L. 125. Celelalte [inscripţii] se repartizează uniform până spre culmile Balcanilor. IVÂNESCU, I. L. R. 56. 2. S.f., (învechit) s.n. îmbrăcăminte confecţionată după un anumit model (de obicei din acelaşi material) pe care o poartă în mod obligatoriu membrii unor instituţii (elevi, militari etc.). Viind iar aicea la Băi, cu alte uniforme, alte ordine, zisă că-i maior. N. STOICA, C. B. 303, cf. DRLU. [Căpitanul] îmbrăcat în strălucitul uniform, ar (1829), 2412/17. Joi la 12 SraU văzut cea dintâi uniformă rumânească care au îmbrăcat-o toţi ofiţeri\i], CR (1830), 105 */25. întărim dumitale rangul de logofăt, cu dreptate de a purta uniforma după aşezământ (a. 1836). IORGA, S. D. vn, 87. După uniforma lor se părea a fi slujbaşi ai poliţiei. MOZAICUL 1095 UNIFORMA -210- UNIF ORMIT ATE (1838), 278/6, cf. valian, poen. - aar. - hill, v. ii, 778 V22. Dorobanţii... purtau vechea uniformă naţională. BĂLCESCU, O. I, 54, cf. NEG.ULICI, STAMATI, d., bar.. - MUNT., W. 504'/43, 5822/34. Uniforma lui au portul [era] albastru. PANN, E. II, 33/19, cf. RUSSO, S. 29. Bravul soldat... îşi perie uniforma. NEGRUZZI, S. I, 7, cf. PONTBRIANT, D., PROT, - POP., N. D. Baba nu mă cunoaşte sub.uniforma asta militărească... ea mă crede că-s ofiţer. ALECSANDRI, Ţ. 513. Ofiţerii noştri sunt mai dulci deßät nişte fete mari, nişte blajini impiegaţi în uniformă, caragiale, o. IV, 73. Şi toţi vor să mă ducă mai iute lângă tata Ce doarme-n uniformă, gătit ca pentru bal. MACEDONSKI, O. I, 42, Câte sudori au curs pe uniforma sa de căpitan şi maior! I. NEGRUZZI, A· 176, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Ştefan ridică pe ţăranii cari se purtaseră vitejeşte în război la breasla de curteni, dăruindu-le pământuri în usufruct şi haine scumpe... Acestea sunt uniformele. BOGDAN, O. 405. Un om îmbrăcat într-o uniformă sări nu ştiu de unde. PĂTRĂŞCANU, S. A. 5Q. Purtând uniformă de şcoală, ea n-avea voie să intre în cofetării. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 200· Când s-a . îmbrăcat în uniformă şi s-a uitat în oglindă, nici nu s-a mai recunoscut, aţâţa de marţial i se părea că s-a făcut. REBREANU, P. S. 45. îmi iau pelerina de uniformă din cui. CAZIMIR, GR. 119. Erau soldaţi în uniformele verzi, cu obrazul pământiu, cu tot echipamentul de război. C. PETRESCU, î. I, 58. Francezii purtau uniformă de vânători şi sabie. BRĂESCU, O. A. 11, 128. Zări... figura băcanului şi, faţă în faţă, umilitoare, uniforma lui de licean. TEODOREANU, M. II, 14, cf. SADOVEANU, O. vi, 534. La poarta palatului regal erau două sentinele, doi voinici în uniformele lor pitoreşti cu fustanele încreţite, puşcariu, D. v. 106, cf. SCRIBAN, D. Mai târziu ar fi putut ajunge şeful unui post, frumos îmbrăcat în uniformă, mai mare peste tot satul. BOGZA, C. O. 273. Intre timp, îşi îmbrăcase uniforma de pădurar, v. ROM. aprilie 1955, 138. Simion e în uniformă ostăşească. H. LOVINESCU, T. 284. Am îmbrăcat în fugă un costum negru, uzat şi îngust ca o uniformă de seminarist. BOTTA, s. iii, 161. Era îmbrăcat milităreşte, în uniformă de locotenent. PREDA, M. 298. De la o vreme nu-şi mai schimba hainele, era mai ţanţoş în uniformă. V. ROM. aprilie 1971, 49, cf. DEX, DN3. La cererea sa, generalului i s-a permis să fie judecat în uniformă militară. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 57. Văzându-şi uniforma şi pielea ameninţate..., soldatul nostru începu să se apere cu suliţa, snoava, IV, 77. <> F i g. Greierii în uniforma neagră... se joacă. ARGHEZI, S. VIII, 157. îngere, spun vedeniei, Doar o înduplec, Tu, în uniforma de înger, la-mă de aici, Columnă a lui Dumnezeu, Din acest crepuscular loc. Botta, S. II, 80. + (Prin metonimie) Militar. Este un foarte bun băiat... şi e ofiţer, apăsai pe acest amănunt, cunoscând bine slăbiciunea sufletului femeiesc din Rusia pentru uniforme.. MIHĂESCU, R. 272. In mulţimea de pe chei, nici o uniformă, tudoran, O. 150. - PL: uniformi, ,e. - Din fr. uniforme,· lat. uniformis. - Pentru sensul 2, cf. şi rus. y η η φ .0 ρ μ a, germ. Uniform. UNIFORMĂ vb. I. (învechit, rar) 1. T r a n z. A îmbrăca (pe .cineva) în uniformă (v. uniform 2). Cf. BAR. - MUNT., W; 5 822/32, BARCIANU, ALEXI, W. 2. T r a n z. şi refl. A (se) pune de acord (cu ceva sau cu cineva). Cf. barcianu. -Prez. ind.: uniformez. - V. uniformă.,Cf. germ. uniformieren. UNIFORMÂRE s.f. (învechit, rar) Acţiunea de a u n i f o r m a. Cf. alexi, w. - V. uniforma. UNIFORMÂT, -Ă adj. (învechit) 1. Care este îmbrăcat în uniformă (v. uniform 2). Slujitorii călăreţi şi uniformaţi (a. 1834). uricariul, viii, 182. în Rusia, dregătorii publici şi slujbaşii instituţiilor sânt popi şi uniformaţi popeşte. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 189, cf. barcianu, alexi, w. (Substantivat)· Căutătura vie a uniformatului. în SCL 1978, 327, cf. L. ROM. 1978, 629. 2. Care se aseamănă cu o uniformă (v.- u n i f o r m 2), cu aspect de uniformă. Schimbându-se această uniformă care şi-o făcea grănicerul, fiind mai îmbrăcămintea lui ordinarie, cam uniformată, guvernul a dat grănicerilor o manta. 1. IONESCU, M. 272. -PL: uniformaţi, -te. - V. uniforma. UNIFORMIRUf vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se îmbrăca în uniformă (v. u n i f o r m 2). Cerându-să la Peşta a să îmbrăca, uniformirui, să dusă. N. STOICA, C. B. 250. - Prez. ind.: uniformiruiesc. - Din germ. uniformieren. UNIFORMITATE S.f. însuşirea de a fi iiniform (1). V. regularitate. Cât de curând trece vremea pentru acei ce trăiesc în simplitate şi uniformitate! voiNESCU π, M. 45/13, cf. ar (1839), 288z/52, poen. -AAR. - HILL, v. II, 778'/27. Uniformitatea petrecerei soţiale, asprimea climei, lipsa mijloacelor proaspete de vieţuire. IC. LUM. (1841), 334'/2. Uniformitatea este mai priincioasă şi de lipsă în treaba aceasta. VASICI, Μ. Π, 146/15. Găsi neplăcuta uniformitate ä unei vieţe fără lucru. BĂLCESCU, M. V. 278, cf. STAMATI, D. Arată uniformitatea de constituţie himică a atmosferei. MARIN, pr. i, 64/24, cf. bar. - munt., w. 4132/36, elem. alg. 204/11. Mai este de luat aminte că manevrele prea comode şi mişcările lâncede, pierzând uniformitatea,... slăbesc... impulsia militară a unei trupe. ROM. LIT. 1312/17, cf. marin, f. 186/8, 308/16, barasch, 1. 96/12. Au consacrat un principiu a cărui echitate e foarte contestabilă, acela al uniformităţii dării. KOGĂLNICEANU, S. A. 162, cf. POLIZU. De unde această uniformitate a dorinţei străinilor? MARŢIAN, S. 2, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Este în regate uniformitate de legi fundamentale. CANELLA, V. 175. Mi-am permis a lua hotărârea de a împărţi subiectul meu în patru secţiuni,... lănţuite între dânsele prin rândul timpilor şi prin uniformitatea materiei. ODOBESCU, S. II, 239, cf. barcianu, alexi, w. Drumul, cu uniformitatea lui, lăsase timp minţilor să se desprindă şi să alerge după alte lucruri. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 52. Personalitatea... se pierde în uniformitatea mulţimii fără nume. PETICĂ, O. 384, cf. SEVERIN, S. 116, şăineanu, D. U. Aveţi numai o uniformă felurită întru uniformitatea sorţii. MANIU, v. P. 1100 UNIFORMIZA -211- UNILATERAL 290, cf. cade. Cum însă arta nu e expresia estetică a moralei, nici nu-i obiectăm decât insuficienţa şi uniformitatea. LOVINESCU, S. I, 288. Scrisoarea ei n-ar fi adaus decât uniformitatea unui alt anonimat divers. TEODOREANU, L. 154. Peste tot o lipsă de uniformitate şi simetrie. BART, S. M. 42. Această uniformitate la singular a atras după sine uniformitatea pluralului. puşcariu, L. R. I, 237, cf. scriban, d. Firele... se caracterizează prin... torsiune, rezistenţă, uniformitate, regularitate. IONESCU-MUSCEL, FIL. 37. Uniformitatea... nu poate fi sursa nici unei bucurii. RALEA, s. t. I, 112, cf. MÂN. SUCEVIŢA, 48. Roca era de o uniformitate dură, de piatră stearpă, v, ROM. ianuarie 1965, 91, cf. DEX, DN3. Cei mai importanţi factori care determină uniformitatea plantelor sunt biologici. M. E. HORT. - Din fr. uniformité, lat. uniformitas, -atis. UNIFORMIZA vb. I. T r a n z. A da un caracter uniform (1), a face să fie uniform. V. omogeniza. Tocmai în timpul nostru de congrese internaţionale... avem nevoie să uniformizăm .procedeurile tehnice. BUL. COM. IST. I, 5, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Formularele... reduc cercetarea la termenii esenţiali ai problemei şi, în acelaşi timp, o uniformizează. D. GUŞTI, P. A. 146, cf. SCRIBAN, D. Monet nu a uniformizat şi a simplificat oare prea mult imediatul? BLAGA, T. CULT. 496. Promiscuitatea nivelează şi uniformizează durerea. CONSTANTINESCU, S. I, 73. Sunt filme prea diferite ca gen sau prea evident unicate, ca să le uniformizez într-o numerotare. CINEMA, 1975, nr. 5, 8/2, cf. DEX, DN3, DSR. ❖ Refl. Lucrurile din casă dispăreau uniformizându-se, totul devenea roşu-închis. DAN, u. 104. - Prez. ind.: uniformizez. - Din fr. uniformiser. UNIFORMIZÂNT, -Ă adj. Care uniformizează. Este ceea ce organizează, la toate nivelele, demersul din „Minima moralia”: o fervoare a umanizării eticului prin eliberarea de normativitatea uniformizantă. ROMÂNIA literară, 1988, nr. 18,11/3, cf. L. ROM. 1989,479. - Pl.: uniformizanţi, -te. - De la uniformiza, după modelul unor cuvinte ca dizolvant, epatant. UNIFORMIZARE s.f. Acţiunea de a uniformiza şi rezultatul ei. Troieniţi de grijile apăsătoare ale „uniformizării" ortografiei, d-voastră uitaţi că se mai găsesc zeci de chestiuni de interes obştesc. CHENDI, S. II, 296. In ceea ce priveşte uniformizarea grafiei, părerile sunt împărţite. BUL. COM. ist. I, 29. împotriva acestor tendinţe de uniformizare se ridică spiritul de libertate. LOVINESCU, S. I, 93. Acceptând principiul uniformizării armatelor..., ei îşi dau adeziunea la principiul egalităţii în drepturi. TITULESCU, d. 497, cf. marian - ţiţeica, fiz. ii, 95, PUŞCARIU, L. R. 1, 238. Ne aşteaptă uniformizarea culturii, ralea, S. Τ. ΙΠ, 268. Istoricul nostru avea rezerve... faţă de tendinţele de uniformizare ale statului austriac. IST. LIT. ROM. n, 63. Nu poate fi vorba de uniformizarea opiniilor, v. ROM. martie 1960, 57, cf. DEX, DN3, DSR. - Pl.: uniformizări. - V. uniformiza. UNIFORMIZAT, -Ă adj. Care a devenit uniform (1)· Trăsături caracteristice, nu oarecari, nu uniformizate. CONtemp. 1949, nr. 164, 9/5, cf. dex. -Pl.: uniformizaţi, -te. - V. uniformiza. UNIFORMIZATOR, -OÂRE adj. (Rar) Care uniformizează. [Scuza] conciliantă şi uniformizatoare. LOVINESCU, M. 243. Şi G. Călinescu trebuie să facă faţă acelui „cumplit meşteşug” pe care îl reprezentau rigorile obtuze, suspicioase şi uniformizatoare ale dogmatismului. românia literară, 1985, nr. 10, 15/1. -Pl.: uniformizatori, -oare. - Uniformiza + suf. -ator. UNIGÂMB, -Ä adj. (Neobişnuit; despre metrul poetic) Care este format dintr-un singur picior (IV 2); (neobişnuit) unigambist. (Substantivat) Şi nu proscriu din metri iambul. (Doar şchiopul, falsul, unigambul). VULPESCU, P. 130. - Pl.: unigambi, -e. - Din it. unigambo. UNIGAMBIST, -Ă adj. (Neobişnuit; despre metrul poetic) Unigamb. Cf. iordan, l. r. a. 183. -Pl.: unigambişti, -ste. - Din fr. unijambiste, adaptat după gambă. UNIGLÀND, -Ă adj. Care are o singură glandă. Cf. dn2, DEX. - Pl.: uniglanzi, -de. - După fr. uniglandé. UNILABIÀT, -Ă adj. (Despre corola sau caliciul unei flori; p. e x t. despre flori) Care este format dintr-o singură labie. Cf. dn2, dex. -Pronunţat: -bi-at. - Pl.: unilabiaţi, -te. - Din fr. unilabié. UNILATERAL, -Ă adj. 1. (Despre facultăţi umane, acţiuni, realizări etc.) Care este orientat într-o singură direcţie; care ţine seama de o singură latură a lucrurilor; care se desfăşoară pe un singur plan. întrebarea astfel pusă ne pare din capul locului greşită,... fiindcă este unilaterală: MAIORESCU, CR. II, 213. Ele-şi propun să interpreteze talentul în chip unilateral (a. 1896). PLR I, 455. Ideile unilaterale şi absolute să combat di la sine prin însăşi intransigenţa lor. PANU, A. II, 235. Un sentiment omenesc nu e niciodată unilateral, ci complex şi multilateral. GHEREA, st. cr. I, 165. Prin forţa lucrurilor şi a diviziunii muncii, cercetările ştiinţifice sunt... unilaterale. D. GUŞTI, P. A. 198. Orice dicţionar pur etimologic e unilateral, căci el ţine seama numai de originea cuvintelor. PUŞCARIU, C. S. 165. Oricare periodizare a proceselor istorice nu poate avea decât un aspect unilateral. BLAGA, T. CULT. 467. Problemele sunt prea complexe pentru a îngădui răspunsuri unilaterale. T septembrie 1966. -ν’ (Adverbial) Trăise unilateral, închis în el, în casa lui şi în mediul lui. TEODOREANU, L. 430. Lange îşi expune teoria mai întâi unilateral..., apoi mai pe larg. BLAGÀ, z. 42. A-l privi pe Eugen Ionescu disparat... înseamnă a-l recepta... unilateral, τ februarie 1969, 50. Lucrările satirice reflectă societatea unila- 1110 UNILATERALITATE — 212 — UNIMAN fera/ şi negativ, cioculescu, c. 164. ♦ (Despre oameni) Gare se orientează sau care se manifestă într-o singură direcţie; care judecă dintr-un singur punct de vedere; care se mărgineşte la un singur domeniu de cunoştinţe. Anca, în piesă, e câteodată prea unilaterală, prea făcută dintr-o bucată. GHEREA, ST. CR. II, 148. Romancierul nu poate.... să pună în ele pe unilateralul său erou. IONESCU-RION, Sr 243, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3. 2. (Jur.) Care angajează sau care obligă numai una dintre părţile contractante. Contractul este unilateral cănd una sau Mai multe persoânè se obliga către una sau mai multe persoane fără ca acestea din urmă să se oblige. HAMANGIU, C. C. 222, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Donaţiunea e o convenţiune unilaterală. SCRIBAN, D., cf. dex, dn3, v. breban, d. G. 4- Care este hotărât (În mod arbitrar) de una -singură dintre părţi. Protocolul din Londra consfinţise.,, această dezlkgare unilaterală. MAIORESCU, D. I, 35. Punctul de vedere unilateral l-am avut... Ceea ce importă este acordul care va interveni între Paris şi Londra. TITULESCU, D. 255. Vasele care-i refuzau încărcătura erau oprite de a trece prin strâmtori. Măsura Porţii era unilaterală şi stânjenea comerţul de grâne. oţetea, t. v. 211, cf. DEX, DN3, D. DIPL., D. DR. I. ♦ P. e x t. Care provine de la unul singur, care nu interesează decât pe unul singur (bând se referă la două persoane, la două elemente etc.). Mi-è teamă că... se va reduce... la priviri şi la visuri unilaterale. T iulie 1969, 14. 3. (Bot.) Care este dispus sau situat pe o singură parte. Flori unilaterale. ŞĂINEANU, D. U. Spice unilaterale. CADE, cf. SCRIBAN, D., DN3. 4. Care afectează o singură parte a corpului sau a unui organ. Cf. parhon, o. a. i, 264, d. med. □ Pneumonie unilaterală. Paralizie unilaterală. - Pl.: unilaterali, -e. - Şi: (învechit, rar) unilătiirăr, -ă adj. bar. - munt., w. 292'/38. - Din fr. unilatéral, germ. unilateral. - Unilăturar, prin apropiere de latură, cu schimbare de sufix. UNILATERALITATE s.f. Faptul de a fi unilateral (1), însuşirea a cega ce gste unilateral. Cei doi neamici (duşmani) căpitali ai culturei gimnasiale... sânt: unilă-turcditatea şi suprafiţialitatea. bucovina (1849), 265’/21, ef. bar. - munt., w. 292'/42. Cu toată unilateralitatea ei, dezvoltarea intereselor sociale are multe a-i mulţumi, marţian, S. 53. Popoarele să fie... scutite de... unilateralitate, ele au necesitate imperioasă de mai multe ziare (a. 1877). PLR I, 331, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U. Formula e o slăbiciune şi o forţă. E o slăbiciune prin unilateralitatea ei. LOVINESCU, S. I, 502, cf. SCRIBAN, D.. Definiţia kantiană a adevărului..., criteriile pe care filosoful le propune păcătuiesc prin unilateralitate. BLAGA, τ. CULT. 439, cf. DL, DM. Dialectica oricărei căutări nu se soldează numai cu descoperirile..., ci şi cu posibile erori parţiale, cu unilateralităţi, CONTEMP. 1969, nr. 1 015, 3/5, cf. DEX, DN3. -Pl.: unilateralităţi. - Şi: (învechit, rar) unilatura-litâte (bar. - munt., w. 292’/42), unilăturalitâte s.f. -Unilateral + suf. -itate. -Unilaturalitate, unilătu-ralitate, prin apropiere de latură. UNILATERALIZĂ vb. I. Tranz. fact. (Complementul indică oameni şi facultăţi ale lor) A face să se orienteze sau să se manifeste într-o singură direcţie. Tentaţia succesului public, a săltării în avere, răvăşeşte spiritele, le sustrage de la îndeletnicirea creatoare, le unilateralizează. v. rom. octombrie 1964, 83. Folosirea exclusivă a unui procedeu sărăceşte substanţa actorului, îl unilateralizează. T septembrie 1966, 60. -Prez. ind.: unilateralizez. ' - Unilateral + suf. -iza. UNILATERALIZÂRE s.f. Acţiunea de a u n i 1 a-t e r a 1 i z a şi rezultatul ei. Orientarea meditaţiilor sale exclusiv pe latura pateticului de idei poate duce, cu timpul, la o nedorită unilateralizare. v. ROM. martie 1960, 108. - V. unilateraliza. UNILATURALITATE s.f. v. unilateralitate. UNILĂTURALITÂTE s.f. v. unilateralitate. UNILĂTURAR, -Ă adj. v. unilateral. UNILINGV, -Ă adj. 1. Care este scris într-o singură limbă; monolingv. Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Care vorbeşte o singură limbă. Cf. DN2, dex. -Pl.: unilingvi, -e. - Din fr. unilingue. UNILINIÄR, -Ă adj. (Despre acţiuni, procese) Care este orientat într-o singură direcţie; care se desfăşoară pe un singur plan. [Dezvoltarea] a fost consecventă, dar deloc monotonă şi uniliniară. V. ROM. august 1960, 123. <> (Rar) Descendenţă uniliniară = descendenţă pe o singură linie (maternă sau paternă). Este vorba despre descendenţa uniliniară... sau de descendenţa dublă. CONSTANTINESCU, R. I, 37. -Pronunţat: -ni-ar. - Pl.: uniliniari, -e. -Uni1- + liniar. UNILOBÀT, -Ă adj. Care are un singur lob. Cf. DN2, DEX. - PL: unilobaţi, -te. - Din fr. unilobé. UNILOCULĂR, -Ă adj. (Bot.) Care este format dintr-o singură lojă, care nu este divizat în compartimente. Cf. bar. - munt., w. 280'/23. Cavitatea interioară a pericarpiului poate să fie simplă şi atunci pericarpiul se zice uniloculariu. AGRONOMIA (1859), 387/10. Ovarele făcute de mai multe cârpele pot să fie uniloculare. BARASCH, b. 26. Ovariul unilocular. GRECESCU, fl. 12. Ovarul este unilocular. ENC. AGR. ui, 106, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3. -Pl.: uniloculari, -e. -Dinfr. uniloculaire. UNIMÂN, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Ciung. Cf. polizu, bar. - munt., w. 2832/4. Ciolac..., stropiat, uniman. HELIADE, V. 421/10. 1121 UNIMÄN -213- UNINŢĂ -Pl.: unimani, -e. - Şi: unimân, -ă adj. BAR. -munt., w. 2832/4. — Din lat. unimanus. UNIMÂN, -Ă adj. v. uniman. UNÎME s.f. 1. (Astăzi rar) Unitate (1). Fieştecare lucru care se socoteşte sângur sau se ia subt un nume ca unul din feliul său se cheamă uninţă sau unime. ŞINCAI, !. 2/8. Numărul este o adunătură de unime ori de lucruri adunate. AMFILOHIE, E. 5/19. Ce iaste numerul? Mai multe unimi ce sânt de un fealiu luate împreună fac numer, doao mere fac numer de mere; trei case fac numer de case. ARITM. (1806), 3/9. Care număr are în loc de temeiu oareşcare unime. LAZĂR, A. 19r/15. Unime [este]... orice object sau lucru din care se compune acea adunare. HELIADE, A. 1/9. Prin unime înfălegem fieştece lucru socotit în deosebi..., un om, un galbăn. A. TEODORESCU, A. 1/9, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 779'/3. Câtimile se hotărăsc prin numere, adică prin raporturile ce au cu unimea lor. POENARU, e. a. 4/14. Să ne închipuim o adunare de mai multe lucruri asemenea:... luăm dintr-însa o porţie definită şi bine cunoscută, dar după voie; această porţie se numeşte unime. G. POP, E. 3/12. Unime numim orice din care se face o adunare, id. A. 3/13, cf. DEX. ♦ Cifra unităţilor, v. unitate (1). Scrie unimilê, iar zeciurile le adaogă în dreptul zeciurilor. MA 5r/ll. Vom face deosebi suma unimilor, zecimilor, sutimilor. HELIADE, A. 6/26. Al şaizeci şi patrulea term al progresiei duble începând de la unime. MOZAICUL (1838), 175/25. Pentru a aduna frângerile zecimale, scriu punerile unile supt altele, aşa ca unimele de tot acelaş soi să vie în aceeaş colonă verticală. A. TEODORESCU, A. 55/25, cf. PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M. Numerii de la un pănă la zece. exclusiv se numesc unităţi de rangul întăi sau unimi. CLIMESCU, A. 9. Unităţi de rangul al şaptelea sau unimi de milioane. id. îb. 11, Cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. ♦ (învechit) Elementul neutru al unui grup multiplicativ; p. r e s t r. numărul unu. Un factor care nu schimbă productul, adică înfăţişează unimea. ELEM. ALG. 33/16. Unimea (unul sau una) se scrie cu cifra întâia sau cu 1. LAZARINI, M. 11/8. 2. (învechit; şi în sintagma unime a măsurei) Unitate (2). Unimea aceasta se numeşte măsură. GHEOM.-TRIGON. 4v/4. Să ia o linie pentru unime, EGT 4178, cf. LAZÀR, T. 2373. Când s-ar lua unime în drept de măsurare O rază de la soare şi până la pământ, D-aci până la ceruri e mare depărtare. HELIADE, O. I, 198. Avem dar două unimi deosebite: una pentru unghiuri, care este unghiul drept;. cealaltă pentru surfeţe, care este triunghiu sferic tri-rectanglu: POENARU, G. 286/3. Orice câtime se poate lua de unime: adică unimile lungimilor ori sânt stânjeni, sau picioare, sau degete; greutăţile, banii... au iarăşi multe feluri de unimi. id. E. A. 4/7. A măsura o linie dreaptă este a hotări a ei raport cu o altă linie hotărită şi neschimbătoare, ce să numeşte o unime a măsurei. ASACHI, E. in, 17/1. în loc de a luă gradul drept unime, se întrebuinţează uneori unghiul drept. G. POP, G. 47/17. 3. (învechit) Unitate (3). Ai propoveduit unimea fiinţii şi însăşi cinstita stăpânire cea în trei feţe. mineiul (1776), 16r2/15. Dreapta oglindă a păcii, dragostii şi unimii, prin carele cu drepte dovediri cei uniţi se mântuiesc (a. 1787). IORGA, S. D. XIII, 16. Să pun întrebări despre unimea, nedespărţimea,... despre împedecările cele opritoare şi cele stricătoare de căsătorie. KLEIN, în ŞA I, 539. Poezia este ca şi zugrăvia; unimea faptei prinţipale nu opreşte ca să n-amestece neştine într-însa mai multe întâmplări particulare. PLEŞOIANU, T. 14/24. Tot pentru acest cuvânt şi unimea locului este de trebuinţă, căci o faptă singură nu poate să se întâmple în mai multe locuri totdeodată. HELIADE, GR. P. 31/3. Unimea limbei şi a literilor latine, întrebuinţate pe atuncea de noi. SĂULESCU, HR. I, 120/28. Să putem ajunge la unimea limbii, care să poată fi limbă şi a noastră, şi a românilor din Macedonia. FM (1839), 16974. Gömisiile neguţă-toreşti... se se puie în lucrare pe un drum corespunzător cu unimea cugetărilor stăpânirei. DOC. EC. (1843), 783. Potrivirea şi unimea trăsur. - >r (greutăţilor) şi măsurilor în toată ţara. REGUL. ORG. 22/5. Când veni timpul de a reclădi cu acele derâmături, atunci fiecare îşi luă cuvântul său drept judecător şi unimea lipsi. NEGULICI, E. I, 22/3, cf. ISER. Unimea religiei, unimea legilor, deprinderile, asemănarea limbei... [î]i unesc într-o deasemene simpatie. CALENDAR (1855), 11/17, cf. polizu, ddrf, barcianu, alexi, w. ♦ Armonie, omogenitate de stil a unei opere. Scriitorilor... ce dau şi în dreapta şi în stânga, ce aruncă pe hârtie ce le-o veni, fără cuget, fără unime, fără întregime,... aşa le este limba. HELIADE, v. XL/14. 4. (învechit) Unitate (4). Să ne închinăm... troiţei întru o unime. MINEIUL (1776), 148vl/22, cf. KLEIN, D. 445, LB, drlu. Tot este viu în ceruri şi totul e viaţă Ş-o sfântă armonie şi o unime fac. HELIADE, Ο. I, 192. Lotul este o unime agricolă indivizibilă. GHICA, S. 547. ♦ (învechit, rar) Monadă (1). bar. - munt., w. 5812/8. 5. (Muz.) Notă întreagă. Cf. ivela, d. m., cade, dl, DM, DEX. - Pl.: unimi şi (învechit, rar) unime. - Unu + suf. -ime. UNINAŢIONÂL, -Ă adj. (Despre state) A cărui populaţie este formată dintr-o singură naţiune. Cf. dl, DM, FORM. CUV. I, 191, DEX, DN3. - Pronunţat: -ţi-o-, — Pl.: uninaţionali, -e. - Uni1- + naţional. UNINE s.f. = (Omit.; regional) minunea (1) (Aegolius funercus) (Frătăuţii Vechi - Rădăuţi). Unineaua e aşa de mare ca un ou de curcă sau ceva şi mai mare. ap. MARIAN, O. I, 436, cf. JAHRESBER. XII, 136, 148, DL, băcescu, păs. 172, 258. UNINOMINAL, -Ă adj. Care conţine sau indică un singur nume. Cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, dn3. <> Scrutin uninominal = scrutin potrivit căruia alegătorul votează un singur candidat. Cf. cade, DL. - Pl.: uninominali, -e. - Din fr. uninominal. UNINŢĂ s.f. (învechit) 1. Unitate (I). Fieştecare lucru care se socoteşte sângur sau se ia subt un nume ca 1127 UNIOAREA -214- UNIPOLAR unul din feliul său se cheamă uninţă sau unime. ŞINCAI, î. 2/8, cf. ARITM. (1806), 3/4. 2. Unitate (4). Aceeaşi credinţă şi dragoste întru aceeaşi... catoliceştei biserici uninţă i-au împreunat. ŞINCAI, HR. III, 186/36, Cf. LB, ISER, PONTBRIANT, D., L. rom. 1988, 36. 3. Unitate (5). [Corpurile se compun din] mărunţişurile cele dintâi [sau] uninţele. KLEIN, ap. BLAGA, G· 162- - Pl.: uninţe. - Uni3 + suf. -inţă. UNIOAREA adv. v. uneori. UNIOCULÂR, -Ă adj. 1. (Despre sisteme optice) Cu un singur ocular (2). Cf. dn3, dex - s. 2. Cu un singur ochi1 (A I 1). Cf. D. med. □ Vedere unioculară. -Pronunţat: -ni-o-, — Pl.: unioculari, -e. - Din fr. unioculaire. UNIONAL, -Ä adj. Care aparţine unei uniuni (2); privitor lâ' o uniune; care âlcătuieşte o uniune. Stat unional multinaţional. CONTEMP. 1949, nr. 158, 7/4, cf. IORDAN, L. 8. A. 160, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: -ni-o-, - Pl·.: unionali, -e. - Uniune + suf. -al. UNIONISM s.n. Tendinţa de a se uni, de a se grupa într-o uniune (1, 2); curent, concepţie având la bază această tendinţă. Cf. dl, dm, dex, dn3. - Pronunţat: -ni-o-. - Din fr. unionisme. UNIONIST, -Ă adj. Care susţine şi propagă ideea de unire (a unor provincii într-un stat). Partida unionistă... lucra din răsputeri pentru formala turnare a marelui principat al Transilvaniei. BARIŢIU, P. A. III, 424, cf. ŞĂINEANU, D. U. Lapedatu... descpperi între boierii moldoveni unionişti pe tatăl lui Kalinderu. PUŞCARIU, D. V. 356, cf. SCRIBAN, D. Tot în 1857... scrie „Surdul”, şansonetă unionistă. CĂLINESCU, S. C. L. 55, cf. DL, DM. In lupta pentru unire, pe Vasile Alecsandri îl găsim fruntaş al partidei unioniste, v. ROM. ianuarie 1959, 18, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Consulul genera} al Austriei la Bucureşti înregistra... „numeroase vizite ale reprezentanţilor partidului unionist”, magazin ist. 1990, nr. 1, 28. Ό· (Substantivat) Această ştire a înfuriat pe unionişti şi au mijlocit un vot de rezistenţă al dietei. BARIŢIU, P. A. I, 53(3. Problema principală însă era pentru unionişti, ca şi pentru autonomişti, ca... o mulţime de alte drepturi speciale să li se asigure prin legi fundamentale, id. ib. II, 47, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM. O seamă de unionişti îl propuseseră pe el ca viitor domnitor al Moldovei. L 1965, nr. 17, 11/6, cf. M. d. enc., dex, dn3, drev. -Pronunţat: -ni-o-, - Pl.: unionişti, -ste. - Din fr. unioniste. Cf. germ. Unionist. UNIÔREA adv. v. uneori. UNIORI adv. v. uneori. UNIOVULÂT, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur ovul. Ovariul uniovulat. GRECESCU, FL. 17, cf. 13, DN3. -Pronunţat: -ni-o-. - PL: unîovulaţi, -te. - Din fr. uniovulé. UNIPÀR, -Ă adj. 1. (Despre mamifere) Care naşte în mod obişnuit un singur pui. Cf. CADE, DL, DM, M. D. enc., Dex, dn3, d. med. 2. (Despre inflorescenţe) La care de sub floarea terminală porneşte o singură axă florală laterală. Cimele pot fi bipare... şi cime unipare. BOTANICA, 73, cf. DN3. - PL : unipari,-e. - Din fr. unipare. UNIPARIPENÂT, -Ă adj. (Despre frunze compuse) Care are foliolele dispuse de-a lungul unui peţiol comun. DN3. -PL: uniparipenaţi, -te. - Din fr. uniparipenné. UNIPERSONAL, -Ă adj. 1. (Despre verbe, forme şi construcţii verbale) Care se întrebuinţează numai la persoana a treia singular. [Unele verbe] nu putem să le zicem decât numai în a treia persoană, pentru care le numim unipersonale. HELIADE, GR. ROM. 40/2. Verburi unipersonale. GR. R. (1835), 73/14, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mai greu de judecat şi de clasat sunt verbele unipersonale, adică cele care, ca desinenţă verbală, ţin de persoana a treia, dar care, ca sens, se leagă de ideea „eu", „tu” sau „el". PUŞCARIU, L. R. I, 154, cf. SCRIBAN, D., SCL 1957, 362. Nu au subiect propoziţiile monomembre cu predicatul exprimat... printr-un verb unipersonal cu valoare impersonală, la diateza activă sau reflexivă: „ a tuna ”, „ a ninge ", „ a ploua ”, „ a se însera". GRAM. ROM.2 II, 69. Verbe şi expresii unipersonale prin formă şi impersonale prin conţinut. id. ib. 268. Nu se includ în categoria verbelor impersonale verbele unipersonale care exprimă acţiuni, procese ale unor animale, plante, eventual obiecte („latră”, „nechează", „înfrunzeşte”, „curge"). L. ROM. 1978, 126, 2. (Rar) Care este făcut de o singură persoană; care aparţine unei singure persoane; care depinde de o singură persoană. Cf. DL. Procurorul ia hotărâri de unul singur, în mod unipersonal. PR. DREPT, 750, cf. DN3. , - PL: unipersonali, -e. - Din fr. unipersonnel. UNIPETÀL, -Ă adj. (Bot.) Care are o singură petală. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. -PL: unipetali, -e. - Din fr. unipetale. UNIPOLAR, -A adj. 1. (Fiz.) Care are un singur pol1 (4). Cf. CADE, LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. (Biol.; despre anumite celule nervoase) Al cărui corp are o singură prelungire. Cf. DEX, DN3. - PL: unipolari, -e. - Din fr. unipolaire, germ. unipolar. 1140 UNIRE -215- UNIRE UNIRE s.f. Acţiunea de a (s e ) u n i3 şi rezultatul ei. 1. Faptul de a constitui o unitate (4); adunare, contopire într-un singur tot; (învechit) obştire (1), unie1. Cf. uni3 (1). Ce este numărul? Este prin care a lucrului... unirea sau înmulţirea să însemnează EUSTATIEVICI, GR. RUM. 2871. Dacă românii vor ajunge învăţaţi şi erudiţi, vor rămâne în unire mai cu uşurinţă. KLEIN, în şa I, 6. Moartea iaste rumperea unirii cu carea trupul şi sufletul se leagă. MAIOR, P. 99/14. Neamurile... cele de laturi au unirea şi împărtăşirea neamului şi a rudeniei cu noi. PRAVILA (1814), 108/20. Atunci prilejul de orice unire trecu, în locul aceştia ieşi la mijloc interesul iubirii de stăpânire; şi astfel se puse linie de hotar şi într-aceste două prinţipate. F. AARON, I. I, 29/26. Ne-a fi temei şi cârmă, sub un domn bun, înţelept, Legea, patria, unirea şi un cuget chiar şi drept. ASACHI, S. L. I, 52, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 778'/35. Deviza pavezii noastre este pacea, unirea minţilor şi a inimilor (a. 1847). PLRI, 110. Voia, mintea, vorba mea N-au unirea ce avea. I. VĂCĂRESCUL, p. 189/13. O lume... Unde, deşi despărţite, lucrurile au unire. CONACHI, P. 260. Viaţa adevărată se întemeiază... în unirea materiei cu spiritul. BĂLCESCU, M. v. 5, cf. ISER. Sânt şi voi fi toată viaţa mea pentru unirea Principatelor Române. KOGĂLNICEANU, O. I, 368, cf. POLIZU. Aşa era odată românii, Har unirea Ce le hrănea corajul... Cu vechea simplitate din inimi a lipsit. ALEXANDRESCU, O. I, 84. Românii acum cu toţii îşi dau al lor cuvânt, Cuvântul de unire pân' tocma la mormânt. FM (1861), 23, cf. PONTBRIANT, D. Liga este o unire de cugetări şi de putere. CANELLA, v. 21. Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine, Şi la viaţă cu unire, Şi la moarte cu-nfrăţire! ALECSANDRI, P. II, 136. Acea sublimă [stâncă] ce stă cu capu-n cer E unirea românimei. EMINESCU, O. vni, 177. Să facem sfânta unire, adecă înfrăţirea dorită de strămoşii noştri. CREANGĂ, A. 162. Câţiva ani înainte de unirea principatelor, s-a petrecut în Muntenia un scandal senzaţional, caragiale, o. iv, 184. A pregăti... calea viitoarei uniri politice. N. A. BOGDAN, C. M. 165. Avea să joace... hora cea mare, hora unirii tutulor românilor. M. I. CARAGIALE, C. 117, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu voiesc să-l mâhnesc tocmai acum, în zilele mari ale unirii tuturor românilor. LOVINESCU, S. I, 177. El cântă sus pe Someş, el cântă jos pe Olt, Unirea să-nflorească ca rujile în nalt. PILLAT, P. 102, cf. SCRIBAN, D. Iubirea... nu e altceva decât dorinţa unirii sau contopirii cu obiectul ei. NEGULESCU, F. R. 131. Nour este exponentul unirii tuturor românilor şi al neatârnării, călinescu, O. XII, 410. Nevoia de Unire vine din străfundurile istoriei noastre. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 24. <> Liniuţă (sau trăsătură, ieşit din uz, trăsură) de unire ori (ieşit din uz) trăsura unirii v. cuv. Trăsătură (sau trăsură) de unire = legătură. Caro îi aparţinea şi Dia asemeni, separat, fireşte, singura lor trăsătură de unire fiind ea. PAPADAT-BENGESCU, R. II, 52. Marea nu e numai un hotar despărţitor, ci şi o trăsătură de unire, puşcariu, D. v. 108. Trăsura de unire între cultura antică şi cultura născândă a evului mediu o forma limba latină. NEGULESCU, F. R. 43. O Expr. în unire cu... = împreună cu..., în combinaţie cu... Glanţul ce-l aduce catifeaoa şi mătasea în unire cu aur şi argint. MOZAICUL (1839), 508/6. In conflict cu autoritatea şcolară, a trebuit să se retragă şi, în unire cu alţi profesori, a condus câtva timp un institut pedagogic privat din Iaşi. CHENDI, S. II, 47. Marginea externă formează..., în unire cu marginea corespunzătoare a cornului posterior, o reţea. PARHON, O. A. I, 2. 2. înţelegere, alianţă în vederea unui scop comun; p. e x t. acord de idei, de păreri între persoane, state etc.; (învechit) uniciune (2). Cf. uni3 (2). Să te alături să fii la o unire cu patriarhul... şi să nu te închini icoanelor. MINEIUL (1776), 78^/25, cf. 112rl/32. Caraman-oglu... facu unire cu Stanislau, craiul unguresc. VĂCĂRESCUL, IST. 256. De ar vrea oricine dintre cei aliaţi... să se dezbine oricum de la legătura unirei. ŞINCAI, HR. I, 359/22. Strică unirea boierilor dintre ei, învrăjbeşte-i între ei şî apoi stăpâneşte cum vei vrea. I. GOLESCU, în pr. DRAM. 61. Să vă aduceţi aminte de rudenie, carea întru dragoste şi unire necurmat a rămânea vă îndeatoreşte. TEODOROVICI, M. 47/3, cf. LB, drlu. Această întâie alegire să se facă de cătră tustrele curţi în unire cu Poarta. AR (1829), 392/17. Din pricina intrigilor şi a duhului de partidă nu se putea forma un duh de unire. F. AARON, I. I, 199/18. Aceste două ţări petrecea pe atuncea în secretă unire. ASACHI, S. L. Π, 11. Literatura are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare (a. 1840). PLR I, 84, cf. ISER. Vai de acea însoţire unde nu este unire! PANN, P. v. II, 157/14. Nu se va putea apăra..., de nu va fi unire între boieri. NEGRUZZI, S. I, 159, cf. polizu, pontbriant, D. Unirile [politice] se fac pe oarecari caractere comune, delavrancea, o. vn, 14. Intr-o fabrică cu astfel de sistem, unirea muncitorilor nu mai poate fi. IONESCU-RION, S. 185. Glasul acelora care chemau pe muncitori la unire, care voiau să deschidă ochii lucrătorilor. MILLE, v. P. 148, cf. ddrf. Jurat-am pe tot ce strămoşii ne-au spus: Unire-ntre fraţi. COŞBUC, P. II, 103, cf. BARCIANU, ALEXI, W. în casa noastră nu e unire şi voie bună. CĂLINESCU, O. IX, 78. îndemnul la unire în faţa pericolului roman nu găsise răsunet peste tot. H. DAICOVICIU, D. 88. Au trăit în pace şi unire pănă la adânci bătrâneţe. SNOAVA, in, 75. In faţă unire şi în dos fiere. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 20. Unirea face puterea. CREANGĂ, A. 166. în unire stă puterea. ZANNE, P. IV, 233. L o c. adj. şi ad v. Intr-o unire (sau în unire) = având aceeaşi părere, de comun acord; împreună. Sfatul, într-o unire..., socoteşte dă cuviinţă şi dă neapărat a să pune în lucrare cele următoare (a. 1843). DOC. EC. 803. Sfatul administrativ extraordinar,... chibzuind într-o unire, a găsit cu cale a se întocmi pentru această poliţie cele jos însemnate. REGUL. ORG. 643/21, cf. BAR. - MUNT., W. 126'/38. Roşii, în unire, de căpitan mă cer. CREŢEANU, M. 13/13. Hai cu toţi într-o unire, Libertate-acum sau moarte să cătăm! ALECSANDRI, p. II, 7. Cu aceste vorbe toţi sânt în unire. bolintineanu, O. 46. Atunci, toţi într-o unire, osândiră la moarte pe jupân Rănică Vulpoiul. ODOBESCU,. S. III, 273. Supuşii tăi salută, zicându-ţi în unire: „ Talentul e coroana ce stă pe fruntea ta!" CARAGIALE, O. IV, 308. Toată lumea strigă într-o unire că acesta este împăratul lor. ISPIRESCU, L. 276. Am socotit... că vom sta cu toţi într-o unire pentru folosul ţărilor noastre. SADOVEANU, 1141 UNISCRIS -216- UNISON Ο. xil, 356. Să mai glumim, să mai râdem, dar să mergem într-o unire. id. ib. XXI, 375, cf. ciauşanu, Gl. <> Expr. (Prî'rt nord-estul Olt.) A fi de unire = a se înţelege, a se obişnui unul cu altul. Cf. mat. dialect, i, 238. ❖ (Cu referire la constituirea confesiunii catolice de rit oriental) Multe asupra unirei ţi asupra uniţilor au grăit, dezmântând norodul şi abătăndu-l de la Unirea cu besereca Romei. KLEIN, în ŞA i, 247. Sava peneturile unirii le-au iscălit, ca preofimea să o mai uşureze sau să o mântuiască. N. STOICA, C. B. 147. Să lucre den toate poterile spre unirea besericei grece-slaveneşti cu cea lătină. BUCOVINA (1850), 1912/1. Adversarii unirei ştiau să bage frica în popor, ca să nu se apropie de popii care sè uniseră, şariţiu, p. a. I, 409. Ispita Romei, care a generat istoria culturala modernă a României, ne-a dat cronicarii, unirea religioasă şi şcoală latinistă. VULCÀNESCU, D. 19. 3. Stabilire a unei legăţuri de căsătorie; (popular) însoţire. Cf. uni3 (3). Nunta este tocmeala unirii bărbatului cu jameia spre facere de copii. CARAGEA, l. 42/15. Nu voia să se înduplece la această unire. ASACHI, S. L. II, 6. Dumnezeiasca pronie au orânduit această unire cu fiica noastră. KOGĂLN1CEANU, O. I, 47. Aleargă la biserică; vreau să fiu de aice martor unirii lor. NEGRUZZI, Ţ, 25/21, cf. POLIZU. Vorba soţ n-anunţă decât unirea. CANELLA, v. 48. Dacă aş şti, Costine, că părinţii mei s-ar opune la unirea noastră, atunci ne-am rătăci în sânul acestor munţi. GRANDEA, S. 110. Unirea lor*'era foarte potrivită, fiindcă şi dânsa îl iubea. CARAGIALE, Ö: II, 356. Nu e unirea fericită cu putinţă câtă vreme trăieşte el. slavici; o. ii, 238. Unirea însăşi e o subjugare, femêia dëvine roaba bărbatului (a. 1893). PLR I, 411. De ce nu putem fi noi căsătoriţi? De ce nu e îngăduită unirea noastră? M. ELIADE, M. 98. Maică-sa e contra unei asemenea uniri, dar copila e gata să urmeze oriunde în lume pe cel pe care îl adoră. SADOVEANU, E. 237. Contele nu poate consimţi la unirea fiului său cu Nicolette, roaba creştină. VIANU, L. U. 51. -¥\. \ uniri. -V. uni3. UNISCRÎS s.n. (învechit, rar) Monogramă (2). Cf. BAR. - munt., w. 5822/4. -Pl.: ? - Uni1- + scris. Cf. germ. Monogramm. UNISEPÂL, -Ă adj. (Bot.; rar) Monosepal. dsr. -Plunisepali,-e. - Uni1- + sepal[ă] (calc după fr. monosépale). UNISERIAT, -Ă adj. (Despre organe) Ale cărui părţi identice sunt dispuse pe un singur rând (1) sau de aceeaşi parte. Pampqnul... de peri moi, egali, uniseriaţi. GRECESCU, FL. 363, cf. DN3. -Pronunţat: -ri-at. - Pl.: uniseriaţi, -te. - Din fr. unisérié. UNIŞEXUÂL, - adj. (Bot.; ieşit din uz) Unisexuat. Cf. POEN. — AAR. — HILL, V. II, 7782/36. Flori unisexuale. CAIET, 7871. Unèle flori au numai stâmine şi altele numai pistiluri, aceste flori se numesc unisexuale. BARASCH, B. 22. Acest arbor are floare unisexuală. ISIS (1859), 38*/38, cf. prot. - pop., n. d., cade, dsr. - Pronunţat: -xu-al. - Pl.: unisexuali, -e. - Din fr. unisexuel. UNISEXUALITÂTE s.f. (Bot.) însuşirea de a fi unisexuat. Cf. dn2, dex. - Pronunţat: -xu-a-. - Din fr. unisexualité. UNISEXUAT, -Ă adj. (Bot,; şi substantivat) (Floare sau plantă) ,care are organe de reproducere de un singur sşx; monogam (3), (ieşit din uz) unisexual. Puţine specii ce aparţin îţi claşq. aceasta .[a hermafroditelor] au florile unisexuale. grecescu, fl. 7, cf. scriban, d., dl, dm. Florile,, nemaiavând ambele sexe, ci numai unul singur, se numesc unisexuate. BOTANICA, 71, cf. M. D. enc., DEX, D. BIOL., DN?, DSR, DREV. - Pronunţat: -xu-at. - Pl.: unişexuaţi, -te. - Uni1- + sexuat. Cf. fr. u n i s e x u é. UNISILÂB, -Ă adj., s.n. (Rar) Monosilab. Cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., DL, DM, DEX, DN3, DSR. - Pl.: unisilabi, -e. - Din lat. unisyllabus. UNISILÂBIC, -Ă adj. (Rar) Monosilabic. Tonuri articulate, mai întâi unosilabice. SĂULESCU, HR. I, 38/5, Cf. DL, DM, DEX, DN3, DSR. - Pl.: unisilabici, -ce. - Şi: (învechit, rar) unosilăbic, -ă adj. - Uni1- + silabic. Cf. it. u n i s i 11 a b i e o. UNISON, -Ă s.n., adj. 1. S.n. (Adesea adjectival) Efect realizat de două sau de mai multe instrumente, voci etc. care produc simultan un sunet de aceeaşi înălţime; p. e x t. executare simultană a aceloraşi sunete de către mai multe instrumente. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 7782/40, bar. - munt., w. 2842/39, 414‘/12, prot. - POP., N. D., PONTBRIANT, d. Cântecele fetelor, în cor unison, se ridicau mereu în văzduh. AGÂRBICEANU, S. 402, cf. IVELA, D. M. Acordurile cele mai perfecte le formează tonurile ale căror intervale se exprimă prin numerele cele mai simple. Astfel unisonul e caracterizat prin raportul 1/1. marian - ŢIŢEICA, FIZ. II, 58. Ca procedee de scriitură, lucrarea utilizează ades unisonul. M 1965, nr. 2, 42. <> L o c. a d v. şi (rar) adj. La (sau în) unison = a) (Muz.) pe (sau pentru) o singură voce. Ar fi fost în puterea, maestrului de capelă a cruţa urechea publicului de această teribilă cacofonie, dacă ar fi scris acea rugăciune la unison, iar nu pe armonie. FILIMON, O. II, 216. Corul intonează din când în când, la unison, versetele regelui David..SADOVEANU, O. IX, 235. Toţi muzicanţii cântau la unison aceeaşi melodie. CIŞMAN, FIZ. II, 79. Cântarea aceleiaşi melodii la unison de două sau mai multe fluiere... are ca rezultat... o eterofonie. alexandru, I. M. 70. Şi suiam, suiam, risipindu-mi sufletul printre îngeri, In unison cu ei să cânt mă sileam. BOTTA, S. I, 257. Deodată începu să cânte încet, la unison, un cor de femei, preda, R. 101. Tema propriu-zisă... fiind cântată în întregime de coarde în unison. M 1965, nr. 1, 9; b) (şi în forma într-un unison) = în înţelegere deplină, în acord de idei, de sentimente, de interese; în concordanţă. Mamelucă 1150 UN1S0NANŢĂ -217- UNIT rimea mă va huidui la unison. CARAGIALE, O. VI, 456. Moartea frunzei acesteia se făcea într-un unison cu moartea unei întregi lumi de verdeaţă. IONESCU-RION, S. 261. Conversaţia curgea la unison despre unele reparaţii. PAPADAT-BENGESCU, R. II, 18, cf. ŞĂINEANU, D. Ü., CADE. Erau oameni care veneau spre mine cu prietenie, înclinaţi să mă considere la unison cu ei. vlasiu, D. 134. Nu reuşea să se pună la unison cu ceilalţi. BART, E. 200. Psihologia maselor se puse... repede la unison. PUŞCARIU, D. V. 160, cf. SCRIBAN, D. El îşi forţa pleoapele, îşi dilata pupilele..., satisfăcut de a se simţi la unison cu ea. VINEA, L. I, 149. întâlnesc parcă un prieten, un frate care a vibrat la unison cu dânşii, v. ROM. februarie 1963, 193. Ne-am bucurat să ne simţim... la unison cu strălucitul cronicar teatral. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 4, 18/2. 2. Adj. (Despre sunete) De aceeaşi înălţime; (despre emisii de sunete concomitente sau succesive) compus din sunete de aceeaşi înălţime. Bubuiri ce nu-ncetează Sunt un tunet unison. MACEDONSKI, O. I, 201. Sunt bâtlanii ici prin trestii, Cu cântecul lor unison. GORUN, F. 195. Alternanţa se repetă încă o dată, apoi bătură şase lovituri unisone de gong. CĂLINESCU, B. I. 15. + (Rar; despre instrumente) Care produce sunete de o singură înălţime. Tu eşti cănd piculina cu scurte ciripiri, când toba unisonă. MINULESCU, VERS. 163. <> F i g. Vizitatorii pleacă în elegantă turmă, Cu amintiri plăcute, cu inimi unisone. PERPESSICIUS, S. 63. ♦ (Adverbial; rar) într-un glas, în unanimitate. Medicii ce o vizitau declarară unison că ochii ei au ajuns la punctul de a orbi. F (1870), 306. - Scris şi: (după fr.) unisson. PROT. - pop., N. D. - Pl.: (s.n.) unisonuri (SCRIBAN, D.) şi (adj.) unisoni, -e. - Şi: (învechit, rar) unisun s.n. PONTBRIANT, D. - Din it. unisono, fr. unisson, germ. unisono. UNISONANŢĂ s.f. 1. îmbinare armonioasă a mai multor sunete. Cf. BAR. - MUNT., W. 414'/14, DL, DM, DEX, DN3, DSR. 2. (Rar) Monotonie (1). Cf. polizu, alexi, w. -Pl.: unisonanţe. - Şi: (învechit, rar) unisunânţă s.f. POLIZU. -Din it. unisonanza. UNISÙN s.n. v. unison. UNISUNÂNŢĂ s.f. v. unisonanţă. UNIŞ0R, -OÂRĂ adj., subst. (învechit) 1. Adj. Diminutiv al lui u n u (A I 3); (mai ales despre copii) unic la părinţi; singurel (1). V. u n i c e 1 (2). Caută spre mere şi miluiaşte-me că singuru (unişor D, u n C2) gintu şi measeru-s eu. PSALT. 43. Cuconaşul ei de şeapte ai, unişor, adecă numai acela având, îmbla pregiur masă. DOSOFTEI, V. s. octombrie 72734. Unişoara fetiţă a lui, ca la 12 ani (a. 1683). DLRV. Pe Bogdan, unişorul fiiu cel orb de un ochi, l-a avut următoriu şi moştean. ŞINCAI, HR. II, 108/35. [Matiaş] a fost al doilea născut fliu al lui loan Huniadi... şi drept aceea unişorul craiul românesc preste unguri, id. ib. 82/14, cf. lb, iser, POLIZU, PONTBRIANT, D., TDRG, PASCU, S. 165, 193, SCRIBAN, D. -v- (Substantivat) Unişorul mieu. PSALT. (1651), 181. Sufletul mieu, Doamne, să deradici Unişoara mea de lei sălbatici. DOSOFTEI, PS. 117/2, Ară fi murit fiiul, unişorul, a unii muieri sarace din Nain. ZOBA, S. 73. Moartea unişorului său (a. 1683). ib. 2. S.f. Unitate (1). Tot lucrul deoseb socotit, de supt un şi acelaş nume, precum unul întru feliul său luându-l, să chiiamă unişoară..., o casă, o taberă sânt unişoare, pentru că fieştecare întru feliul său să socoteaşte numai ca unul. DAS 18/10. Mai multe unişoare de un neam împreună să numeşte număr, doao casă iaste numărul casălor, trei oameni iaste numărul oamenilor. ARITM. (1805), 13/9. + Cifra unităţilor, v. unitate (1). Când vrem să scriem unişoarele, zecişoarele şi sutele, precum opt sute cincizeci şi şeasă, atuncea scriem oblu 856. petro viei, p. 236/22. — Pl.: unişori, -oare. - Unu + suf. -işor. UNÎT, -Ă adj. 1. (Cu referire la mai multe obiecte, teritorii etc. sau la acţiuni ale mai multor persoane) Care este alăturat sau legat de altul, îmbinat, împreunat; care formează sau reprezintă împreună un tot2 (C), u n i t a r (II 1). V. alipit. La acele de obştie lăcaşuri nu se face acea de obştie adunare a norodului, ce este rugă unită a creştinilor (a. 1764). URICARIUL, I, 313. Adunându-ne la un loc, să facem unită cercetare şi socotinţă asupra acestei pricini (a. 1775). ib. 133, cf. molnar, d. 121/27, drlu. Prezidentul staturilor unite mexicane au dat un decret. AR (1829), 7'/20. Nici să se alieze cu turcii, ci dimpreună cu arme unite să poarte război împotriva lor. F. AARON, I. II, 246/9. Să tot despartă lucruri ce sânt unite din fire. CONACHI, P. 277. Smulgeţi dar cocardele voastre... şi nu le puneţi decât atunci cănd toată România va fi liberă, mare şi unită (a. 1848). PLR I, 128, Cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 804'/22, POLIZU, PONTBRIANT, D. Pe una din cărări vedem un călugăr mergând... cu mânile unite după spate. EMINESCU, P. L. 73. Tu fii ideea sântă a Daciei unite. id. O. IV, 469. Ci-n două viţe tânăr unite Voi afla inimi îndrăgostite. MACEDONSKI, O. I, 21, Cf. DDRF, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. Ce-ai să aduci tu ţărilor unite laolaltă? ARGHEZI, S. XIII, 7. Vreau soarele, pe degetele noastre Unite un inel să făurească. ISANOS, v. 299. O· (Despre idei, sentimente, calităţi) Temeiuri statornice şi de unită formă. VEISA, I. 1/8. în murindul văl vedea-vei cum se poartă-n modestie, In una unite daruri, cu care-n anticitate Se lăudau înalte genii, răspândite în o mie. ASACHI, S. L. I, 158. Educaţia ei superioară unită cu simţimintele cele mai nobile de abnegare. BOLINTINEANU, O. 415. Şcolari suntem aceleiaşi păreri..., Unitul gând oricine recunoască-l. EMINESCU, O. IV, 373. Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii, id. ib. 386. Tristeţea şi fericirea, unite într-un ton duios, aveau pentru mine în ziua aceea o rezonanţă cu totul nouă. vlasiu, d. 50. îndeosebi la Biserica Neagră uimeşte masivitatea unită cu zvelteţea. CĂLINESCU, C. O. 158. în încântarea unită cu spaima a Anei este oroarea de geniu a Cătălinii, id. Ό. XII, 87. Dogma despre cele „două naturi” unite şi neamestecate în „persoana” lui 7[i]sus Christas. BLAGA, T. CUN. 35. Apologia, şiret unită cu scopuri comerciale, e de-a dreptul un atentat.CIOCULESCU, C. 316. 4- (Rar; despre 1155 UNIT — 218 — UNITAR terenuri, porţiuni de teren etc.) Care se află în imediata apropiere, alături de ceva. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi. EMINESCU, O. I, 43. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării. id. P. L. 97. 2. (Cu referire la persoane, fiinţe, grupuri de persoane) Care se află în raporturi strânse unul cu altul; care acţionează împreună, ca un întreg, care gândeşte, simte în acelaşi fel; solidar (2). Cf. ANON. CAR., LB. Uniţi vom fi tari; uniţi vom sta împotriva oricăruia vrăjmaş (a. 1848). PLR I, 118. Ţările noastre vor simţi plăcere că fiii lor din streinătate lucrează împreună şi uniţi (a. 1857). ib. 169, cf. polizu, pontbriant, d. Românii..., prin aceleaşi datine sânt atât de uniţi..., încât pot fi invidiaţi (a. 1874). PLR I, 316. Cât veţi trăi bine şi veţi fi uniţi, nime n-a putea să vă facă rău. CREANGĂ, ap. CADE. Pe lângă o necovârşită putere faţă de amândoi uniţi, hangiul mai avea şi o repeziciune... neînchipuită. CARAGIALE, Ο. I, 181. Camera Deputaţilor... unită şi dezunită în majoritatea ei. delavrancea, o. vi, 39. Suntem acuma la un loc cu toţii, mulţumiţi şi uniţi. MUŞATESCU, T. 172. Dacă organizaţia ar fi fost mai unită, n-ar fi izbutit el. PREDA, D. 137. Trebuie să-i lăsăm să priceapă că suntem uniţi. BARBU, PRINC. 72. Numai uniţi vor trece mai uşor prin viaţă, prin hăţişurile ei. v. ROM. decembrie 1964, 49. Boii uniţi la păşune Lupul nu-i poate răpune. ZANNE, P. I, 329. (Urmat de determinări care indică temeiul sau mobilul unirii (2), introduse prin prep. „în”, „prin”, învechit, „întru”, „la”) Să fie toţi uniţi la un gând şi în dragoste. ΑΧΙΝΤΕ URICARIUL, LET. II, 190/21. Gând încântător! A fi toată viaţa uniţi prin amor. CREŢEANU; m. 84/6. Conspirdţia e înţelegerea surdă între nişte oameni uniţi însimtiminte. CANELLA, v. 55. Vâslaşii... rămâneau uniţi în ostilitatea lor surdă. STERE, S. 253. Nici umbră din solidaritatea celor de jos, uniţi întru dărâmarea vechii lumi. MIHĂESCU, D. A. 81. <> (în metonimie) Aceia ale căror suflete sânt unite cu al meu. MARCOVICI, D. 5/17. Alegerea mădularelor Sfatului orăşănesc... să va face după cele mai multe glasuri unite. REGUL. ORG. 161/21. Aude-atuncea o dulce armonie. Mai multe voci unite, voci pline de junie. BOLINTINEANU, O. 241. Ne-am dat îndeajuns măsura talentului nostru unit. PUŞCARIU, D. v. 217. Sufletele individuale... rămân unite şi substanţial identice cu Brahman. BLAGA, T. CUN. 62. 3. Care este legat prin căsătorie (cu...). Fii şi tu vesel ca mine, că në-om găsi uniţi în ceea lume! ALECSANDRI, T. 1 502. îmi place să vă ştiu uniţi împreună, căci aveţi amândoi suflete viteze, id. ib. 1 528. Iubesc pe cineva... cu care voi să trăiesc unită toată viaţa. BOLINTINEANU, O. 351. Suntem uniţi pe vecie. Numai moartea ne va despărţi. CĂLINESCU, E. O. I, 91. Perechile unite în faţa legii au dat să plece. BOGZA, a. î. 622. Am întrebat-o, încă o dată, de ce nu putem fi noi doi uniţi. M. ELIADE, M. 109. Din iubire-o hotărât, Cu frumosu lor cuvânt: Uniţi fie pe vecie, Cu noroc şi bucurie! I. A. POPESCU, O. 55. 4. Care ţine de uniatism; (şi substantivat) adept al uniatismului; greco-catolic, (astăzi rar)uniat. V. unitareş (2). Cinului preoţesc unit din legea grecească (a. 1726). IORGA, S. D. XIII, 9. Cele patru punturî care sânt între uniţi şi neuniţi..., dintre cărturarii româneşti încă mulţi nu le înţeleg. ŞINCAI, HR. II, 136/28. Multe asupra... uniţilor au grăit, dezmântând norodul şi abătându-l de la unirea cu besereca Romei. KLEIN, în şa I, 247. Să să ştie că această cazanie o am cumpărat eu, popa Ion Popovici, parohul unit din sat Boholţ (a. 1803). IORGA, S. D. XIII, 59. Cei uniţi să nu se mai considere ca toleraţi, ci ca fii indigeni ai patriei. BARIŢIU, P. A. I, 168. Biserica română greco-răsăriteană unită să poată cât mai curând scăpa de greul concordatului. FM (1861), 25. Venerabilul mitropolit din Blaj al românilor uniţi. ODOBESCU, S. i, 471, cf. barcianu. Episcop al uniţilor era în acest timp la Blaj... un om ambiţios şi care ţinea la faima bună a numelui său. IORGA, L. II, 168. La biserica uniţilor mergeau şi ei o dată în an. AGÂRBICEANU, S. P. 51. Aduce deodată 10 000... de noi credincioşi în sânul bisericii unite. BUCUŢA, R. v. 44, cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Solvent al unei cazărmi pedagogice, comandată de un preot unit. ARGHEZI, S. XI, 77. Este-un popă d-ăi uniţi Şi cunună d-ăi fugiţi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 58, cf. MAT. FOLK. 1015, PODARiu, fl. 92, ALR π/ι mn 104, 2777/8, 29, 36, 47, 76, 95, 105, 130, 157, 182, 219, 228, 250, 260, 279, 316, 399, 833, alrm ii/i h 250. 5. (învechit, rar; despre stil) Lipsit de ornamente. Stilul unit... se sileşte a uni şi proprietatea, curăţirea şi scumpătatea care îi dă şi oarecare treaptă de frumuseţe. HELIADE, O. II, 23. - Pl.: uniţi,-te. - Şi: (prin Transilv., 4) onit, -ă adj. mat. folk. 1 015, alrii/imn 104, 2 777/182, 260, alrm ii/i h 250. - V. uni3. - Pentru sensul 5, cf. fr. uni. UNITA s.f. v. unitate. UNITAR, -Ă subst., adj. I. 1. S.m. şi (rar) f. (Mai ales la pl.; şi adjectival; prin Transilv.) Unitarian (1). Calvinii, luteranii şi socinianii sau unitarii... au făcut orănduiala aceasta. ŞINCAI, HR. ffl, 58/29. în anul 1550 au intrat în Ardeal eresul unitarilor, pre carii şi tăgădăi şi ariiani îi chiemăm. KLEIN, în ŞA I, 230, cf. LB, ISER, POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 7782/45, POLIZU, PROT. - POP., N. D., ALEXI, W., ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., ALR ii/imn 104, 2 776/235, alrmii/i h 249/235. 2. S.m. şi f. (Şi adjectival; învechit) (Persoană) care doreşte unitate politică. Cf. pontbriant, d., şăineanu, D. U., CADE, SCRIBAN, D. II. Adj. 1. Care formează un întreg, o unitate (4); care este lipsit de diferenţieri sau de inconsecvenţe, omogen. A băga în samă judecatele contrariilor celor mai dechiăraţi ai Austriei unitarie. bucovina (1850), 118'/85. Nu poate pricepe naţionalitatea... decât în limba unitară (a. 1863). PLR I, 207, cf. PONTBRIANT, D. Presupunem un fel de consecinţă unitară în sufletul unui om. MAIORESCU, CR. II, 159. Poveţele nemuritoare ale aceluia care, acum patru veacuri, visa o patrie italiană unitară. CARAGIALE, O. IV, 45. Viaţa coaliţiunilor... este... o diviziune esenţială cu un aspect amăgitor de un tot întreg şi unitar. DELAVRANCEA, O. vil, 14. în toată activitatea asta, atât de variată ca formă şi totuşi unitară, este o viaţă 1157 UN1TARĂŞ — 219 — UNITATE întreagă, trudnică, plină de răspunderi. CHENDI, S. IU, 43. Acea limbă înţeleasă, care era la noi a unui popor absolut unitar. BUL. COM. IST. II, 179. Aceste triburi nu alcătuiau o masă compactă scythică, ci simple enclave în marele teritoriu get unitar. PÂRVAN, G. 56. N-a avut o concepţie unitară asupra vieţii. IBRĂILEANU, SP. CR. 117. [Limba română] ni se prezintă ca fiind surprinzător de unitară. PUŞCARIU, C. S. 353. Uşa colosală, de stejar şi fier împletit, dăruind aparent casei o înfăţişare unitară, de fapt o despărţea. REBREANU, R. I, 20, cf. TITULESCU, D. 662. Majoritatea complementelor temporale, locale şi modale sunt adverbe, deci cuvinte unitare din punct de vedere morfologic, iordan, stil. 237. Deşi aceste două clase de zei, olimpienii şi titanii, sunt deosebite, ele formează, totuşi, împreună, omul ca individ unitar. NEGULESCU, F. R. 150. Intelectual prin esenţă, talentul său şi-a căutat expresia unitară în poezie, ca şi în teatru. CONSTANTINESCU, S. I, 249. Această artă a absolutului e lucrarea unui spirit unitar, blaga, z. 69. Universul este o realitate unitară prin acţiunea sa, prin „dinamismul" său. FLORIAN, R. II, 447. Aceste verbe nu constituie un tip flexionar unitar. IST. L. ROM. I, 29. Ceva nou ni s-a părut că iese astfel de aici, diversificând fiinţă..., în loc s-o lase unitară. NOICA, S. R. 6. Să integreze într-o viziune de ansamblu, unitară, multitudinea eterogenă a faptelor de limbă. T. lingv. GEN. 161. Izolarea românilor de celelalte popoare ale latinităţii le-a accentuat trăsăturile unitare, menite tocmai a le mări puterea de rezistenţă şi a le păstra specificitatea. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 16. ♦ (Despre o operă artistică, un stil etc.) Ale cărui părţi formează un tot coerent, armonios. Biserica, clădită la încrucişarea romanicului cu goticul, nu dă o impresie unitară. A. HOLBAN, O. II, 512. Frescele de pe faţadele bisericii... pot fi subîmpărţite... în scene unitare şi... scene compartimentate. MĂN. SUCEVIŢA, 47. Am dat volumului de faţă un caracter unitar. COTEANU, S. F. 10. Regizorul nu s-a manifestat destul de activ şi în imprimarea unui stil unitar al acţiunii scenice, τ mai 1964, 87. S-a putut remarca din exemple şi cât de eterogen este corinticul, spre deosebire de doric şi ionic, mult mai unitare. N. manolescu, A. Ν. I, 56. ♦ (Religie) Care are calitatea de a fi unul singur. Faptului că D-zeu se prezintă... ca „ unitar " şi ca „ multiplu ", în acelaşi timp, i s-ar fi putut da o soluţie „ logică". BLAGA, T. CUN. 33. 2. Referitor la unitate (1), la un singur obiect dintr-o categorie. Preţurile unitare ce se vor introduce în analizele tip vor fi cele din baza de preţuri. LEG. EC. PL. 252. 3. (Mat.; în sintagma) Vector unitar = vector al cărui modul este egal cu 1 ; versor, m. d. enc. -Pl.: unitari, -e. - Şi: (învechit, prin Transilv. şi Bucov.) unităriu, -ie adj., s.m. -Din fr. unitaire. - Pentru sensul 1, cf. lat. med. unitarii. UNITÂRĂŞ s.m. v. unitareş. UNITAREŞ s.m. 1. (învechit, prin Transilv.) Unitarian (1). Cf. LB, ISER, TAMÂS, ET. WB. 2. (Regional) Unit (4). Cf. tamâs, et. wb., com. din HERECLEAN - ZALĂU Şl din CÂMPENI. - Pl.: unitareşi. - Şi: (regional) unitârăş s.m. Com. din HERECLEAN - ZALĂU şi din CÂMPENI. - Din magh. unitârius. UNITARIAN, -Ă adj., subst. 1. Adj., s.m. şi f. Adept al unitarianismului; (rar) unitarist, (regional) unitar (I 1). V. s o c i n i a η (1, 2), unitareş (1). L-au dat la Cluj, la şcoalele unitarianilor, ca să înveţe şi limba maghiară, bariţiu, P. A. I, 498. Paroh unitarian de la Trascău. id. ib. III, 251. Trecuseră în răstimpul principatului la Reformă, devenind calvini şi, în parte, unitarieni, blaga, G. 16, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Adj. Care ţine de unitarianism; care se referă la unitarianism; (învechit) unitărăşesc. Confesiune unitariană. DL, cf. DM, DEX, DN3. -Pronunţat: -ri-an. - Pl.: unitarieni, -e şi (învechit) unitariani, -e. - Din fr. unitarien. UNITARIANISM s.n. Doctrina unei biserici protestante antitrinitariste, apărută în sec. al XVI-lea în unele ţări europene; (rar) unitarism. Cf. M. D. ENC., DN3. - Pronunţat: -ri-a-, - Din fr. unitarianisme. UNITARISM s.n. (Rar) Unitarianism. Calvinismul şi unitarismul erau şi ele, ca şi luteranismul, religii „recepte". BLAGA, G. 17. Au pătruns aci sporadic husitismul, masiv protestantismul, calvinismul, ca un infiltrat — unitarismul. id. T. CULT. 310, cf. DN3. - Din fr. unitarisme, germ. Unitarismus. UNITARIST, -Ă adj., s.m. şi f. (Rar) Unitarian (1). Cf. DN3. - Pl.: unitarişti, -ste. - Din germ. Unitarist. UNITÂRIU, -IE adj., s.m. v. unitar. UNITATE s.f. 1. Fiecare dintre obiectele sau elementele care constituie o mulţime (4); element aritmetic care formează numerele; (învechit) unime (1), uninţă (1), unişoară (v. u n i ş o r 2). Mai multe lucruri de un feliu se numesc o multătate, fiecare lucru de acel feliu se cheamă unul sau o unătate. ANDRIEVICI, A. 1/5. Cifra I... reprezintă o unitate. CLIMESCU, A. 13. Adunarea este o operaţiune care are de scop să formeze din mai mulţi numeri daţi unul singur, care conţine tot atâtea unităţi câte sânt în numeriî daţi. id. ib. 18. Nu se adună decât unităţi de acelaşi fel. SCRIBAN, D. ♦ (Mai ales în sintagmele cifra unităţilor, unitate de rangul întâi) Cifra plasată la dreapta zecilor într-un număr format din două sau mai multe cifre; (rar) unime (1). Numerii de la unu până la zece exclusiv se numesc unităţi de rangul întăi sau unimi. CLIMESCU, A. 9. Conceptele care desemnează clase de numere (unităţi, zeci, sute) au statut de substantive. L. ROM. 1987, 373. □ Pentru a aduna două sau mai multe numere, se scriu Unul sub altul astfel ca cifra unităţilor să fie sub unităţi, zecile sub zeci, sutele sub sute ş.a.m.d. ♦ Elementul neutru al unui grup multiplicativ; p. r e s t r. numărul unu. Cf. pontbriant, D., CADE, DT, LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV. 1165 UNITATE -220- UNITATE 2. (Adesea în sintagma unitate de măsură) Mărime fizică scalară în funcţie de care se exprimă toate mărimile de aceeaşi natură; (învechit) unime (2). Unghiul drept fiind unitatea măsurii, un unghiu ascuţit s-ar putea esprima printr-un număr coprins între 0 şi 1. POENARU, G. 63/19. Care este măsura unităţei după care se regulează deosebitele preţuri? marţian, S. 128. Printre unităţile pe care... le-au întrebuinţat pentru a măsura timpul, trebuie să cităm.,, ziua. DRĂGHICEANU, C. 31. Aceste unităţi, numite fundamentale, sunt în număr de trei: 1) unitatea de lungime, 2) unitatea de masă şi 3) unitatea de timp. PONI, F. 12. Cantitatea cu care se face măsurarea se cheamă unitate. CLIMESCU, A. 5, cf. CADE, SCRIBAN, D., IOANOVICI, TEHN. 371. Numărul 7 reprezenta „timpul critic”, fiindcă, în dezvoltarea fiinţelor şi în desfăşurarea lucrurilor, orice perioadă de 7 unităţi — zile, luni sau ani — „juca” totdeauna un rol hotărâtor. NEGULESCU, G. 67. Căldura se măsoară în unităţi de căldură sau calorii, macarovici, CH. 132, cf. DT. Exprimarea cantitativă a mărimilor fizice implică, de la început, alegerea unui sistem de unităţi. CIŞMAN, FIZ. I, 32, cf. LTR2, M. D. ENC., DC. Să admitem ca unitate de măsură... mileniul, v. ROM. decembrie 1970, 58, cf. D. FIZ., DCR, DN3. <> Unitate astronomică = unitate de măsură pentru distanţe, egală cu semiaxa mare a orbitei Pământului. M. D. ENC., D. fiz. Reducere la unitate v. reducere (3). 3. însuşirea de a constitui un întreg indivizibil; însuşirea de a fi constituit din elemente de acelaşi fel sau similare; însuşirea sau faptul de a fi unic1 (1) ori de un singur fel, uniform; (învechit) uniciune (3), unime (3). Cf. POEN. - AAR. - hill, v. II, 779‘/3. [Filozofia] menţine unitatea operei intelectuale redându studiele cele mai diverginţi la pricipie identice. LAURIAN, F. 3/19. Unde există direcţiunea unităţiei raţionale, acolo propăşirea naţiunei se face cu puterea lumei întregi. MARŢIAN, S. 7. Acum întâiaşi dată vedem ideea de unitate [naţională] arătăndu-se. BĂLCESCU, M. V. 8. Naţiunile... produc, chiar prin diversitatea lor, armonia întregului, unitatea. id. ib. 27, cf. NEGULICI. Hronicarii... aţâţă unitatea morală prin aducerea aminte a legăturei limbei şi a sângelui. RUSSO, S. 68. Genova devenise focarul de unde să răspândea ideea de unitate în toată peninsula apenină. GHICA, S. 699. Unitatea canonică şi dogmatică a bisericei (a. 1865). uricariul, x, 371, cf. prot. - pop., N. D. La moartea unui organism încetează puterile ce i-au susţinut pănă atunci unitatea organică. MAIORESCU, L. 30. Opt veacuri de viaţă deosebită... n-au fost în stare să rumpă unitatea neamului nostru. LAMBRIOR, S. 167. Ne dăşpart şi pe noi în două, cu toată aparenţa de unitate. DELAVRANCEA, O. IX, 63. Atunci se introduse ca inovaţie însemnată sistema unităţii programei. I. NEGRUZZI, A. 58. In dezvoltarea noastră culturală vom ajunge la statornicie şi la unitate (a. 1894). plr i, 431, cf. cade. Vom da câteva exemple de această reducere a naturii la unitatea temperamentului. LOVINESCU, S. I, 44. Ţrebuie să-şi păstreze vie cel puţin unitatea sufletească. REBREANU, R. I, 83. Lucrurile aveau o unitate, semănau unfile cu altele şi nu semănau cu ale nimănui. VLASIU, D. 37. Unitatea politică··, a contribuit la închegarea şi la unitatea unei limbi· puşcariu, c. s. 147, cf. scriban, d. în faţa primejdiei ce ameninţa... unitatea bisericii catolice, cardinalii... au convocat ei un conciliu. negulescu, F. R. 83. Unitatea Economică formează condiţia şi baza unităţii politice. OŢETEA, R. 109. Sentimentul naţional al scriitorului a fost conştiinţa de sine a unei unităţi spirituale, rupte din marea unitate a neamului. CONSTANTINESCU, S. IU, 82. Pe Eminescu îl zbuciuma gândul unei drame care să exprime ideea unităţii naţionale. CĂLINESCU, O. XII, 126.1 se lămureşte lui Dante, pe lângă ţintele poetice ale puterii şi unităţii patriei, un nou ideal moral. VIANU, L. U. 19. De la faptul fizico-chimic la cel fiziologic şi de la acesta la cel sufletesc, adică omenesc, e o unitate neîntreruptă. RALEA, S. T. in, 29. Se adaugă şi lipsa de unitate a terminologiei populare. ALEXANDRU, I. M. 50. Conştiinţa unităţii naţionale se manifestă fără echivoc. IST. LIT. ROM. Π, 77. Ceea ce atrage... atenţia la cetăţile din Munţii Orăştiei e caracterul de sistem şi unitatea lor de construcţie. H. daicoviciu, D. 86. Revoltaţii nu sparg unitatea societăţii. N. MANOLESCU, a. N. 152. Am văzut, am trăit, ne-am zbuciumat, am plâns, înţelegând abia acum... ce înseamnă formidabilul consens: unitatea adevărată, magazin ist. 1990, nr. 1, 2. ❖ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „în”) Unitate de simţiminte. BAR. - MUNT., w. 414'/32. Această strânsură [de lume]..., care-şi schimbă fisionomia în fiece zi,... nu poate avea o tradiţie şi, prin urmare, în nici o împrejurare, unitate de gândire şi de simţire. CARAGIALE, O. iii, 96. în literatura noastră contemporană... nu se vede nici o unitate de vederi (a. 1893). PLR I, 409. Păstrarea şi întărirea unităţei de cultură e... o necesitate de ordin superior (a. 1907). ib. 246. Unitate în gândire şi mai multă armonie găsim în câteva poezii lirice. CHENDI, S. II, 74. Prin intensitatea încă şi mai crescută a comerţului spre ţara ambrei, Prusia vestică restabileşte unitatea de viaţă italo-danubiană. pârvan, G. 323. Numai când am atins punctul unităţii de atitudine din activitatea lui profesională,... el a făcut o mişcare abia perceptibilă. MIHĂESCU, D. A. 38. Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin. VULCĂNESCU, D. 15. Unitatea antică a tragediei, de loc, de timp şi acţiune, nu exprimă altceva decât necesitatea artistului de-a se exprima maximal în cadrul limitelor biologice. STĂNESCU, R. 345. O Regula celor trei unităţi = regulă caracteristică teatrului clasic (antic şi modem), după care opera dramatică trebuie să fie dezvoltarea unei acţiuni unice, care se desfăşoară în acelaşi loc şi într-un interval de 24 de ore. Cf. cade, scriban, d., dl, dm,‘ dex, v. breban, D. G. ♦ Calitatea unui ansamblu coerent, armonic; coeziune, omogenitate, solidaritate, armonie (între părţile unui întreg); s p e c. calitatea unei opere ale cărei părţi formează un tot armonios. Cf. IVELA, D. M. [Tabloul] este de o minunată unitate de execuţie. OPRESCU, S. 227. Nu concentrează şi abstractizează viaţa decât în limitele strict necesare ale unităţii artistice. CONSTANTINESCU, S. I, 379. Unitatea de stil a unei opere. VIANU, L. R. 38. Construcţii arhitectonice de un ritm al liniilor şi de o simetrie a formelor care converg în impresia unei desăvârşite unităţi organic închegate, blaga, z. 66. Există însă în cuprinsul literaturilor şi alţi factori de unitate, dar cu o rază de acţiune pe porţiuni de timp mai reduse, s ianuarie 1960, 44. A reuşit să armonizeze jocul unor actori cu 1165 UNITATE -221 - UNITĂRĂŞESC personalităţi atât de diverse, obţinând deplina unitate de stil a spectacolului, v. ROM. iulie 1970, 105. Originalitatea demersului plastic... este una de esenţă, asigurând prin aceasta unitatea acestei opere impresionante. TRIBUNA, 1983, nr. 50, 6/5. + (Religie) Calitatea de fiinţă unică1 (1), principiu al întregii existenţe. Aceste potenţe, roind din substanţa divină, nu distrug unitatea lui D-zeu. BLAGA, T. CUN. 18. Pierdere a omului în unitatea absolută a lui Dumnezeu, id. ib. 95. 4. Ceea ce posedă însuşirea de a constitui un întreg indivizibil; ansamblu, tot organic ale cărui elemente au caractere comune; (învechit) uniciune (1), unime (4), uninţă (2), (învechit, rar) uniţă. în marea unitate ce constituie fiinţa noastră, cel mai mic organ nu poate refuza mica parte a foncţiunii sale. man. SĂNĂT. 18/3. Cuvântul... se înfăţişează ca o unitate izolată de câteva litere împreunate laolaltă. MAIORESCU, CR. II, 288. în Rusia,... satele, unităţile administrative iniţiale, formează unităţi mai cuprinzătoare. STERE, S. 362. Asia şi Europa, din cele mai vechi timpuri, au alcătuit o unitate. PÂR VAN, G. 30. Viaţa modernă are nevoie de mari unităţi, atât din punct de vedere economic, cât şi din punctul de vedere al securităţii.:. Rămâne o singură metodă: asocierea statelor pe baza marilor interese cu caracter general. TITULESCU, D. 642. Sud-estul european... forma o unitate geografică. PUŞCARIU, D. V. 39. Unde toate lucrurile se confundă într-o unitate, nici un nume nu mai poate fi potrivit. NEGULESCU, F. R. 120. Oricine gândeşte pământul românesc ca unitate — adică... o cetate. VULCĂNESCU, D. 33. Forma şi fondul sunt o unitate. D. popovici, P. 39. Era o civilizaţie mai ales agricolă, principala unitate administrativă fiind saţul autonom, magazin ist. 1990, nr. 1, 54. 5. Fiecare element al unui ansamblu omogen; (învechit) uninţă (3). După cantitatea lor, [ideile] sânt generale, particulare, individuale, precum cuprind colecţiuni totale, parţiale sau unităţi. LAURIAN, F. 16/6. Descoperirea celulei ça. unitate din care, prin diferenţiere şi înmulţire, a ieşit tot regnul plantelor şi al animalelor. IONESCU-RION, S. 125· Unitate lingvistică propriu-zisă este numai acel element constitutiv al limbii care exprimă ceva. IORDAN, L. R. 138. Fiecare act de înşelăciune constituie o unitate juridică distinctă. COD. PEN. R. P .R. 149. Unităţile psihologice ale vorbirii sunt variabile în funcţie de capacitatea de analiză a diferiţilor vorbitori. FD I, 70. El a descifrat marile unităţi de relief ale pământului ţării. MG I, 25. Ştiinţa este posibilă şi necesară pentru viaţa omului, deoarece ea porneşte de la nişte unităţi stabile care sunt conceptele generale. À. DIMITRIU, E. 650. Deosebirile de vocabular... nu se manifestă numai prin preferinţa pentru anumite nuanţe semantice, ci pur şi simplu prin preferinţa pentru un anumit cerc de unităţi lexicale. SCL 1961, 38. Ne referim... la definirea mesajului ca unitate de bază a stilisticii funcţionale, coteanu, s. F. 9. Geologii le-au numit unităţi structurale. GEOLOGIA, 113. Funcţiunea de comunicare, de realizare a gândirii, condiţionează prezenţa în toate limbile a unor unităţi lingvistice: cuvânt, grupuri de cuvinte, propoziţii. CL 1971, 226. Unităţile gândirii sunt noţiunile, judecăţile, raţionamentele. T. LINGV. GEN. 26. <> (Lingv.) Unitate frazeologică = îmbinare lexicală stabilă, unitară sub raport semantic şi consacrată de uzul general (sau cvasigeneral) ca echivalent real sau potenţial al unui cuvânt. Ceva mai numeroase:., sunt locuţiunile, proverbele, unităţile frazeologice provenite de la scriitori. L. ROM. 1959, nr. 4, 19. Graniţele dintre îmbinările libere de cuvinte şi unităţile frazeologice autentice nu sunt întotdeauna prea uşor de fixat. ib. 1977, 589. 6. S p e c. (Adesea urmat de determinări) Parte componentă a unui complex economic, sociail, ştiinţific, comercial etc. Unităţile sanitare (farmaciile..., laboratoarele). LEG. EC. PL. 65. Importante probleme ştiinţifice şi practice au căpătat astfel foruri competente, unităţi special constituite. CONTEMP. 1956, nr. 486, 3/4. Ar trebui să reţină atenţia organelor de conducere ale unităţilor vânătoreşti. VÂN. PESC. februarie 1964, 3. Păcat că nu-ţi foloseşti talentul doar în incinta unităţii noastre, τ martie 1965, 51. „Democraţia" înseamnă aici libertatea diferitelor unităţi sociale. PANAITESCU, O. Ţ. 24. Existenţa acestor unităţi [agricole] de cultură pentru întreaga obşte se recunoaşte în diferite documente, id. ib. 89, cf. M. D. ENC. Unitate economică. D. EC. POL., cf. DN3. Unităţi de cercetare etnologică. D. ETNOL., Cf. V. BREBAN, D. G., D. DR. I. 7. S p e c. (Mii.) Formaţie organizatorică permanentă (batalion, pluton, companie etc.) din cadrul forţelor armate. Nu ştiu să plece curând vreo unitate de vânători de munte pe front. AGÂRBICEANU, S. P. ISA. L-au trimis mai departe, spre regiunea unităţii lui, în spitalul de-aici. REBREANU, P. S. 111. Pe deal, la stânga, regimentul alarmat se formează pe unităţi. CAMIL petrescu, U. N. 296. La examen n-am ştiut nimic, dar se crease unităţi noi şi trebuiau ofiţeri. BRĂESCU, O. A. II, 148. M-am dus la unitatea mea; eram căpitan rezervist. SADOVEANU, O. XIV, 310. La sfârşitul campaniei de instrucţie, toate unităţile navale se concentrau la gura Dunărei. BART, E. 140. Domnul colonel ne ieşea înainte,... unităţile se strângeau învoioşate subit. mihăescu, R. 260. Unitatea tactică era batalionul de cinci sute de oameni, oţetea, R. 166, cf. DJP. Ne-au venit întăriri de la o unitate de grăniceri din Arad. MAGAZIN IST. 1990; nr. 2, 7. Orfan de război erai. Ş-ai plecat la unitate, Nu te-ai aşteptat la moarte. FOLC. MOLD. n, 81. 8. (Farm., Med.) Nume dat unor mărimi convenţionale utilizate pentru măsurarea anumitor substanţe cu activitate fiziologică (penicilină, seruri, hormoni etc.) şi în efectuarea unor probe de laborator. Insulina? întrebă infirmiera. - Da. Începeţi de mâine dimineaţă cu patru unităţi. PREDA, R. 342. Se administrează cantităţi variabile [de penicilină], după sensibilitatea germenului şi după gravitatea bolii..., până la zeci de milioane de unităţi pe zi. ABC SÂN. 38, cf. M. D. MED. □ Valoarea normală a probei timol este de la 0 la 5 unităţi. -Pl.: unităţi. Gen.-dat. şi (învechit) unităţei. - Şi: (învechit, rar) unătâte, unită (aat 14718,19728) s.f. -Din lat. unitas, -atis, fr. unité. - Unătate: prin apropiere de una. - Unita < it. unitâ. UNITĂRĂŞESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, prin Transilv.) Unitarian (2). Să plătească şi românii aceia carii lăcuiesc în comitaturi şi scaunele secuieneşti 1166 UNITON -222- UNIVALV popilor şi dascalilor ungureşti (adecă calvineşti şi unitărăşeşti). ŞINCAI, HR. III, 152/9. — Pl.: unitărăşeşti. — Unitare; + suf. -esc. UNITÔN, -Ă adj. (învechit, rar) Monoton (1); (învechit, rar) unitonic. Cf. bar. - munt., w. 5822/19, polizu. — PL: unitoni, -e. - Uni1- + ton2. UNITONIC, -Ă adj. (învechit, rar) Monoton (1). Acompaniamentul să semene cu acela de mandolină, adică să fie unitonic. FILIMON, O. Π, 302. — PL: unitonici, -ce. - Uni1- + tonic. UNITÔR, r-OÂRE adj., s.f. (învechit, rar) 1. Adj. (Gram.; despre număr) Singular. [Numărul] cel unitori iaste prin carele numai un lucru să închipuieşte, pr[ecum]: „înţelept", eustatievici, gr. rum. 2873, cf. L. rom. 1981,47. 2. S.f. Cratimă. împreunătoarea sau unitoarea. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 21719. — PL: unitori, -oare. - Uni2 + suf. -itor. IJNIŢĂ s.f. (învechit, rar) Unitate (4). Nice au crescut uniţa în duifă, nice duiţa în troiţă. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 13178, cf. scriban, d. - PL: uniţe. SCRIBAN, D. - Unu + suf. -iţă (după troiţă). UNIÙNE s.f. 1. (Adesea urmat de precizarea domeniului sau a componenţei) Legătură, înţelegere între două sau mai multe persoane, grupuri, societăţi, clase etc. pentru apărarea unor interese, pentru revendicarea unor drepturi comune, pentru realizarea unor scopuri comune etc.; p. e x t. (de obicei urmat de determinări) grupare, asociaţie, organizaţie formată pe baza unei asemenea legături. Cf. STAMATI, D. Saşii au plătit acea uniune... politică mai de multe ori foarte scump, bariţiu, p. a. I, 84. Toate acèstea... au fost ca precugetate şi plănuite înadins, cu scop ca să abată pe români cu zecile de mii de la uniune cu biserica Romei. id. ib. 437. Uniunea celor trei naţiuni facută-n anul 1437. FM (1861), 26, cf. BAR. - MUNT., W, 806'/12, PROT. - POP., Ν. D., CADE. Să nu se accepte o uniune vamală. TITULESCU, D. 405, cf. SCRIBAN, D. Saşii din cele 7+2 scaune... se organizează în uniuni de bresle. PAVLESCU, Mi N. 94. Toma Nour... e un adept al cosmopolitismului, înţeles ca uniune sacră împotriva tiranilor: călinescu, o. xii, 240. Aceste uniuni de obşti... se pot deosebi şi pe teritoriul ţării noastre. PANAITESCU, O. Ţ. 29. Uniunea se întruneşte o dată pe an, la realegerea comitetului, vinea, L. I, 135. Membri ai diferitelor uniuni, zise... de creatori. PREDA, M. S. 2:8, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, MDD, D. DIPL. Teritoriul Dobrogei intră în componenţa uniunii de triburi trace. H. DAICOVICIU, D, 59. Uniunea interparlamentară- D. DR. I. ❖ (în nume proprii) Uniunea Panamericană, ib. -Φ· Uniune personală = asociaţie între state, legate între ele prin persoana şefului de stat, dar păstrându-şi fiecare organizarea şi calitatea de subiect distinct de drept internaţional. Irlanda, legată cu Anglia prin uniune personală, nu conta în calculul forţelor reale ale naţiunii, oţetea, R. 97, cf. M. D. ENC., D. DR. I. Uniune internaţională = denumire dată unor organizaţii internaţionale, înfiinţate cu scopul cooperării în diferite domenii. Cf. M. D. enc., D. DR. I. (în nume proprii) Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor. D. DR. I. ♦ Legătură, unire între două sau mai multe lucruri pentru a forma o unitate. în fapt, uniunea şi lucrarea reciprocă a celor două substanţe nu se poate contesta. LÀURIAN, F. 75/9. -v- Uniune lingvistică = (în concepţia unor şcoli lingvistice; calc după germ. Sprachbund) unitate (4) formată din mai multe limbi (de origine diferită) vorbite în aceeaşi zonă geografică şi care prezintă trăsături comune. Limbile balcanice..., fără a fi înrudite între ele, constituie o „uniune lingvistică". ROSETTI, L. R. II, 25. Uniunea lingvistică balcanică şi substratul nu se suprapun. CL 1969, 365. 2. Unire (1) a unor provincii sau state într-un singur stat astfel constituit. Cf. bariţiu, p. a. iii, 49. Să lucre pe lângă cabinetele şi popoarele europeene pentru uniunea ambelor principate într-un singur stat. GHICA, A. 710. 3. Relaţie reciprocă între persoane legate prin căsătorie, viaţă în comun; s p e C: relaţie sexuală între două persoane. V. unire (3). Cf. şăineanu, d. u., CADE, SCRIBAN, D. Bătrânul se exalta mult de ideea uniunii libere. CĂLINESCU, C. O. 91. Acest mod de uniune conjugală i se păru original, id. B. I. 432. ·Φ· F i g. El se pregătea să nu mai fie... S-au regăsit în uniunea eternă. v. rom. decembrie 1970, 62. ♦ Comuniune între o persoană şi divinitate. V. adoraţie. Teza despre „uniunea mistică” a unor credincioşi cu persoana lui 7ţi]stts Cristos cuprinde un element vădit magic. BLAGA, T. CUN. 88. - Pronunţat: -ni-u-, - PL: uniuni. - Din lat. unio, -onis, fr. union. UNIVÀ adv. v. undeva. UNIVALENT, -Ă adj. (Rar) Monovalent. DN3. -0· F i g. Raportul antinomiei dialectice cu concretul e univalent. BLAGA, T. CUN. 58. Dialectica e în raport pozitiv, univalent, cu concretul, id. ib. 65. - PL: univaleriţi, -te. - Din fr. univalent. UNIVÄLV, -Ă adj. 1. (Zool.; despre moluşte; şi substantivat) Care are o singură valvă. Cf. negulici, COBÂLCESCU, G. 61/17, PROT. - POP., N. D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. (Bot.; despre fructe capsulare) Care are o singură valvă. Este univalvă şi coprinde o mulţime de seminţe ce se deschide într-o crăpătură care se desface unde sânt lipite amândouă marginile carpelare. BARASCH, B. 29, cf. PROT. - POP., N. D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: univalvi, -e. - Din fr. univalve. 1174 UNIVERS -223- UNIVERS UNIVERS s.n. 1. Tot ce există în spaţiu şi în timp, mulţimea tuturor lumilor cunoscute şi (logic) posibile; cosmos, (învechit, rar) unocuprinzime. Prin zicerea univers se înţelege toate câte sânt au lumea întreagă; adică soarele, stelele, pământul. PLEŞOIANU, C. 11/9. Duhul şi materia sânt două începuturi vecinice din care se alcătuieşte tot universul. HELIADE, HR. 49/9. Parcă s-ar fi precurmat mişcarea ce dă viaţă universului. MARCOVICI, C. 8/7. Oare acest univers tot unde are marginile? Oare cănd s-hu început? GENILIE, G. 71/12, cf. VALIAN, v. Toate stelele stătătoare, planetele şi cometele se numesc cu un cuvânt lumea sau universul. RUS, I. 1, 6/29. Vom cerca a cerceta fenomenele universului (lumei). IC. LUM. (1841), 2892/l. Universul întreg nu l-ar mulfămi. CALENDAR (1852), 1/25, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Universul (toată lumea). CORNEA, E. I, 181/7, cf. BAR - MUNT·, W. 516'/36. Prin zicerea univers înţelegem... toate câte putem şi câte nu putem vedea. MARIN, P. 1/6, cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D. Sistemul solar nu ocupă decât un mic spaţiu în univers. DRĂGHICEANU, C. 8, cf. baronzi, I. L. 215/9. Cosmografia e ştiinţa formaţiunei universului. CANELLA, V. 80. Forţele universului, de la cele cari însufleţesc un animal până la cele cari pun în mişcare stelele cele mai îndepărtate, sunt în contact unele cu altele. CONTA, O. F. 160. Universul fără margini. EMINESCU, O. I, 132. Vreau prin cuget universul să-l străbat în înălţime... Orice taine, orice forţe s-ar afla coprinse-n el. MACEDONSKI, O. I, 272, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Omul, pus în faţa naturii, a, căutat să scruteze secretele ei şi să pătrundă enigmele universului. MARINESCU, P. A. 50. Linişte cumplită, ca şi cum universul întreg s-ar fi oprit în loc. A. HOLBAN, O. II, 197, cf. CADE. Universul întreg este o armonie; numai o mână divină putea tăia drumul astrelor ca să nu se atingă între ele. LOVINESCU, S. I, 292. Fiecare om trăieşte ca şi cum ar fi centrul universului.^.CIORAN, c. D. 14. Aveam impresia... că sunt împăcat şi solidar cu universul. E. IONESCU, E. 46, cf. SCRIBAN, D. Se studiază cu noi mijloace structura materială a universului. BLAGA, Z. 102. Doamne, care ai preştiinţa vieţilor noastre,... de ce mă înduri în universul unde totul decurge după un plarţ savant? BOJTA, S. III, 139. Eşti fără început şi fără sfârşit, Ca universul. SORESCU, D. 69. Ne aflăm în faţa evoluţiei concepţiei noastre privind universul şi yiaţa. CONTEMP. 1982, nr. 1, 7/4. -f- Parte a universului (1). V..g a 1 a x i e. Un,milion jumătate de stele, cu sori şi sisteme de sori, universul nostru galactic, patria noastră stelară. Ç. PETRF.ŞCU, î. I, 18. <> (în unele teorii filozofice) Poate exista alături de universul nostru un alt univers, neavând prin natura.lui nici o,relaţie cu ßl. A. DUMITRIU, E, 11. 2. Globul pământesc; s p e c. partea populată a globului pământesc (împreună cu tot ce se află pe* el), locuitorii globului pământesc; lume. Pe... soare tu nu-l vei îngădui multă vreme să împărăţească măreţ asupra universului, marcovigi, C. 19/18. Aici este aşa de bine ca şi în altă parte a universului. VOINESCU Π, M. 80/14. Instituţiile ostăşeşti... făcuseră pe Roma capitala universului. BĂLCESCU, O. I, 49. O noapte neaşteptată îmbrăţişă universul. PÂCLEANU, I. II, 62/27, cf. NEGULICI, polizu. Tata Noe în luntrea-i deşălată Plutea pe universul subt unde înecat. ALEXANDRESCU, O. I, 269, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Nimeni nu ştie să scrie ca noi,... nu este capacitate în univers pe care să n-o întrecem. GRANDEA, S. 245. Lupta pentru existenţă... este unul din cele două principii fundamentale ale universului. ODOBESCU, S. III, .114. Simţeam că universul la pasu-mi tresărea. EMINESCU, O. I, 91. Patria îl glorifică. Universul îl admiră. CARAGIALE, O. IV, 279, cf. DDRF, BARCIANU. Mă roagă să trimit o ploaie de rugină pe toate turnătoriele de litere din univers. D. zamfirescu, O. v, 305, cf. alexi, w., cade. Pe scoarţa acestui bătrân univers, tinerii cred, de obicei, că nu-şi pot face loc decât suprimând pe înaintaşi. LOVINESCU, S. I, 186. Rânduneaua poartă prestigiul universului văzut dintr-o planetă mai pură. ARGHEZI, S. vin, 38. Dacă mi s-ar da prilejul să locuiesc în alt univers. CONTEMP. 1967, nr: 1 068, 1/5. -v- F ig. Vizitasem... grădina cu universul ei de, flori, de pomi fructiferi, de buruieni. DEMETRESCU, O. 99. N-am fost rând pe rând un univers de regrete, de aspiraţii, de tristeţi şi de bucurii? CIORAN, C. A. 57. Univers de splendori Este salcia, Salcia mea fermecată. BOTTA, S. II, 115. Moromete e însă şi o lume întreagă, un univers, v. rom. decembrie 1964, 126. Albumul celor doi este o luminoasă invitaţie la o călătorie într-un univers de frumuseţe secretă. RL 1977, nr. 10 271. 3. Mediul, cercul apropiat, ambianţa în care trăieşte cineva. In ce. univers amăgitor se trândăvea tinereţile mele! MARCOVICI, C. 15/10. Se simţea mulţumit în micul său univers. C. PETRESCU, A. 473. îşi văzu universul ruinat, arghezi, S. xi, 172. Fiinţe.şi lucruri ale acestui mic univers domestic. BOGZA, C. O. 118. Priveau lumea asta, care fusese a lor, un univers străin, demetriuş, a. 80. Cei mai mulţi din oamenii universului lui Creangă sunt prinşi în mişcare · neîntreruptă. VARLAAM -SADOVEANU, 268. Remarcabile decorurile;.., reconstituind un univers închis, apăsător. T ianuarie 1971, 60. Ce m-a impresionat în acest articol a.fost teza... că trăim într-un univers stratificat. STĂNESCU, R. 113. 4. Domeniu material, intelectual, moral etc.; totalitate armonioasă a unei creaţii, à unui mod de gândire; sistem, ansamblu. Cf. ŞĂINEANU, D. U. în loc să vedeţi realitatea, croiţi un univers de sisteme rigide. C. PÈTRÈSCÜ, !. ii, 88. Interlocutorul se gândea la univérsul poeziei. CĂLINESCU, C: O. 110. Este explicabil'prin toate forţele·universului moral. VIANU, L. R. 27. Este vorba... de crearea- unui >adevărat univers Imgvistic. BLAGA, G. Ί65. Prima sa carte era o prèfigurare à tuturor esenţelor lirice care-i definescuniversul poetic. CONSTANTINESCU, S. I, 94. Scrie pentru copii, adică se identifică cu un mod de percepere specific acestui univers. GL 1958, nr. 6, 2/5. Atmosfera [piesei] e mai degrabă de o asprime puritană, solidă şi plină de rigiditate - un univers biblic cU precepte severe. T decembrie 1964, 52. „Elena” vesteşte romanele lui Duiliu Zamfiresc'u nu numai din câuza universului, atmosferei şi psîhologiiîâr feminine. N. MANOLESCU, A. n: I,- 89. Asifhilărid ăetul critic actului creator..., recompune din materia exegezei un univers critic, O lume de valori. V. ROM. iunie 1970, 116, [Coşbuc] avea un univers de asociaţii sclipitor în intelectualitatea sa activă. STĂNESCU, R. 207: Profundă dezvăluire a universului interior al personajelor. CONTEMP. '1977, 1175 UNIVERSAL -224- UNIVERSAL nr. 1611, 9/1. Locul tragicului în universul acesta axiologic. ROMÂNIA LITERARĂ 1977, nr. 35, 20/2. Face o incursiune în universul enigmatic al miturilor şi ritualurilor umane de pe cele cinci continente. CONTEMP. 1982, nr. 1, 15/15. Păşeam în universul concret al urmi mare poet,... chinuitul metafizic, anania, R. 13. In Creta stau... adunate sub acelaşi cer cele două extreme ale universului grecesc. PLEŞU, O. 214. -PL: universuri. - Şi: (învechit, rar) univérz s.n. caiet, 6574, caragiale, O. I, 132. - Din lat. universum, fr. univers, germ. Universum. UNIVERSAL, -Ă subst., adj. I. S.n. (învechit, rar) Act care conţine o dispoziţie cu caracter obligatoriu; ordin (1), (învechit) ucaz. Aşa am aflat scris la izvodul lor cel tipărit, dintr-un universal al lui ţar Petru. N. COSTIN, LET. II, 66/29. Un ocaz sau cum zic universal. id. ib. 112/16. Nici universalului ce Vlasie Stegariul la mitropolitul Anthim pă taină adusese... nu s-au supus. R. GRECEANU, CM II, 184, cf. T. PAPAHAGI, C. L. II. Adj. 1. (în opoziţie cu particular) Care se referă la totalitatea elementelor ce compun o categorie, o clasă etc.; care este luat în toată extensiunea. Adevăr înalt şi universal, ce luminează toate duhurile. PLEŞOIANU, T. I, 26/19. Necesitatea universală a legilor naţurei. MAIORESCU, L. 81 i A fi erou - în sensul cel mai universal al acestui cuvânt - este a dori un triumf absolut. CIORAN, c. D. 57. Sforţarea raţionalizatoare s-a ridicat imediat la teorii universale. NEGULESCU, G. 70. Obiectul propriu al intuiţiei geniale este esenţa lucrurilor, elementul universal pe care îl cuprind. D. POPOVICI, P. 84. El gândeşte, are o filozofie a vieţii,... se pune în mijlocul unui principiu universal. CĂLINESCU, C. O. 33. Aplicaţii şi cazuri speciale ale puterii universale a voinţei. VIANU, L. R. 390, cf. D. FIL. înlocuieşte conceptul universal al „artei" prin acela particular al „operei". PLEŞU, O. 11 .A picta înseamnă, pentru orice florentin, a face sensibilă legitatea universală, id. ib. 206. O· (Logică) Judecată universală = judecată care afirmă sau, neagă un predicat enunţat despre întreaga clasă desemnată de subiectul judecăţii. Judecăţile sunt sau universale..., său particulare. MAiQRESCU, L. 43, cf. m. D. enc., dex, dn3. ♦ Care se extinde, se aplică la totalitatea obiectelor luate în considerare. Instrucţie în scurt... de întrebuinţarea doftoriei universale de veghetaluri .[Titlu]. VEISA, I. Abpndenţa extraordinară a doctrinelor făgăduind un leac universal ... e astăzi aceeaşi ca şi în perioada elenişţă. BLAGA, t. CUN. 137. (Pleonastic) El este măngăierea lor, panaçeea lor universală, idolul lor. negruzzi, S. I, 316. (în opoziţie cu individual) A sta tu singur neclintit în universala lunecare a totului către nesfârşit. HOGAŞ, M. N. 56. Să invoce existenţa ... urni „raţiuni uriiversale” care include toate raţiunile individuale, τ. LINGV. GEN. 177. ·Φ· (Adverbial) Universal valabil, dex, cf. dn3. ♦ (Jur.) Legatar (sau, învechit, erede) universal = persoană desemnată prin testament ca moştenitoare a tuturor bunurilor cuiva. Conform voinţei şi dorinţei părintelui meu repauzat..., cu această dechiaraţiune repăşind de la dreptul meu ca erede universal, trădau biblioteca numită. FM (1861), 82. Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor coprinse în testament. HAMANGIU, C. C. 211. Ea să primească a fi legatară universală. V. ROM. iulie 1969, 35. Lăsându-l, la stăruinţele lui, legatar universal al unei averi lichide. CIOCULESCU, C. 308. (Med.) Donator univesal = persoană care poate dona sânge potrivit pentru orice grupă sanguină. întrebuinţează exclusiv sângele de donator universal. A. POP, CHIRURG. 596. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce cuprinde toate elementele unei clase, toate obiectele (fiinţe sau lucruri) care fac parte dintr-o categorie. Critica lui cerea numai compromisul universalului cu particularul. LOVINESCU, S. I, 249. Individualul se ridică în planul universalului. CIORAN, C. D. 7. Universalul aristotelic nu este generalul, cum se înţelege obişnuit. A. DIMITRIU, E. 107. Separarea „universalului" de individual, a raţiunii de experienţă. Florian, R. π, 103. ♦ Care cuprinde totalitatea obiectelor ce se iau în considerare într-un caz dat. Societăţile universale pot fi de două feluri. HAMANGIU, C. C. 380. Dicţionar universal \T\\.hi\. ŞĂINEANU, D. U. Complexele comerciale de tip nou, întrunind foloasele magazinelor universale fără neajunsurile lor, nu au nimic în comun cu vechile bazare. V. ROM. aprilie 1963, 162. ❖ (Substantivat, n.) Era un lung magazin de pânzărie, sforărie,... sticlărie şi toate articolele unui „ universal" de mahala. GALACTION, O. A. I, 156. 2. Care se extinde pe toată suprafaţa pământului (sau pe o mare parte a lui); care priveşte, care interesează totalitatea oamenilor, care aparţine, care este comun tuturor oamenilor sau (adesea în opoziţie cu n a ţ i o n a 1) popoarelor, ţărilor (ori majorităţii lor); mondial. Un cataclism teribil, universal incendiu Se pare că coprinse, distruse moştenirea, Averea omenirii. HELIADE, O. I, 387. Cugetă cârtitorul că limba... au fost universală, adecă preste tot pământul întinsă? BOJINCÂ, R. 57/29. Ştiinţa astăzi nu este un mister; tiparul au facut-o universală. KOGÄLNICEANU, S. 216, cf. POEN. -AAR. - HILL, v. II, 779*/24. în clasul al 2-lea să vor preda pravila bisericească şi istoria universală. REGUL. ORG. 546/21, cf. negulici, pontbriant, D. Literatura ni se pare a fi... singura politică universală (a. 1870). PLR I, 305, cf. PROT. -'POP., N. D. Buckle... rezumă legile universale în cadrul civilizaţunii angleze. HASDEU, I. C. I, VIII, cf. BARONZI, I. L. I, 215. Acea idee şi acea simţire care... s-a înălţat peste interesul strâmt al individului..., care îi dă valoarea universală. MAIORESCU, C. Π, 109. Tendinţa este că, în ·ce priveşte politeţa, terminologia limbii care o exprimă mai bine să devină universală. LAMBRIOR, S. 78. Participarea României la Expoziţiunea universală de la 1867 va fi... de cel mai mare folos. ODOBESCU, S. II, 83. Să uit această poftă nestăpânită de bine şi de armonie universală. DELAVRANCEA, T. 65. Un asemenea caracter, oricât de bine reuşit,... nu-i totuşi cuprinzător al darului tainic de-a mişca j partea universală a sufletului omenesc. SĂM. IV, 206. Istoria universală. IORGA, P. A. II, 165. E o consolare să ştii că suferinţa ta individuală... se confundă cu o catastrofa universală. C. PETRESCU, !·. II, .58. Cerea de citit cărţi... de ştiinţe naturale, de istorie universală. AGÂRBICEANU, O. I, 354. In orice literatură găsim, în genere, un caracter specific; înainte de a fi universală,· are o patrie. LOVINESCU, S. I, 34. Experienţele subiective cele mai adânci sunt şi cele mai universale. CIORAN, C. D. 7. 1176 UNIVERSAL -225- UNIVERSAL Pe deasupra se ridica cultul celebrităţilor naţionale şi universale. NEGULESCU, F. R. 267. Durerea e universală, comicul e variat şi individualizat. CONSTANTINESCU, S. I, 379. Se bucură... de o reputaţie artistică universală. ARGHEZI, S. XI, 33. Stimulente ale unei gândiri universale... întreţin o dulce nostalgie, proprie înţelegerii între popoare. CĂLINESCU, C. O. 79. Să cercetăm operele şi autorii în cadrul curentelor universale care le cuprind. VIANU, L. U. 8. Va fi o stare de armonie şi concordie universală. H. LOVINESCU, T. 255. Un cer al frăţiei universale. BARANGA, V. A. 25. Fetele chicotesc, sfioase şi provocătoare, exersând cochetăria universală. TUDORAN, O. 133. Caragiale... îşi făcea delectaţia zilnică din denunţarea prostiei universale. CIOCULESCU, C. 182. îndelungata istorie a poporului român s-a împletit şi se împleteşte cu largul curs al istoriei universale. magazin IST. 1990, nr. 1, 14. Operă admirabilă... Subiect răscolitor, universal, o temă luxuriantă, generoasă, o poezie profundă, care vrăjeşte. V. ROM. ianuarie 1966, 169. <> (Substantivat, n.) [Muzica,] limba firească a universalului, lovinescu, C. vii, 40. Maiorescu a rezolvat dialectic problema raportului dintre naţional şi universal. GULIAN, B. C. 268. O* (Adverbial) Savant universal recunoscut. SCRIBAN, D. ♦ S p e c. A cărui jurisdicţie se întinde pe întreg pământul. Un simţământ eretic e un simţământ contrariu bisericei catolice sau universale. CANELLA, v. 162. A declarat solemn că papa nu avea dreptul să dizolve adunarea „Bisericii universale”. NEGULESCU, F. R. 86. 3. Care este comun tuturor fiinţelor, obiectelor dintr-o anumită categorie, dintr-un grup sau marii lor majorităţi; general. A împăca poporul cu boierii şi călugării se silise Iacob Despota: atrăgându-şi o neîncredere din ambe părţile, el pieri sub loviturile unei coaliţiuni universale. HASDEU, I. v. 37. O protestaţie universală se ridică din piepturile gălăgioase. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 24. Numirea lui Racoviţă provoacă o universală bucurie. IORGA, L. I, 228. Codrii uriaşi... se zvârcoleau neputincioşi şi ţipau de usturime înăduşită subt văpaia incendiului universal. HOGAŞ, M. N. 172. Târât de unda emoţiunii universale, îngenuncheat şi eu. galaction, o. 230. Dalii înalte, ochiul-boului şi crizanteme... asistă nepăsătoare la dezastrul universal din jurul lor. TOPÂRCEANU, O. A. II, 138. A fost un sfert de ceas de panică universală. ARGHEZI, S. X, 236. Dreptul electoral a devenit universal, pr. DREPT, 78. <> Vot (sau sufragiu) universal = drept de vot acordat tuturor cetăţenilor majori ai unei ţări. Votul universal. BĂLCESCU, M. V. 1. Ciocoismul... nu vrea votul universal (a. 1863). PLR I, 209. Vom avea un sufragiu universale. caragiale, o. iv, 16. Jupăn Dumitrache cherestegiul caută a înţelege... ce este „sufragiul universal”. MAIORESCU, CR. II, 173. Era un ideal în Franţa: sufragiul universal, delavrancea, O. vi, 57. Să lupt în contra Reacţiunii... , pentru votul universal. PĂTRÂŞCANU, S. A. 87. S-au votat legi care introduc votul universal. PUŞCARIU, M. 208. „Votul universal" este un deziderat realizat, după revoluţia din 1848, treptat în diferite ţări. FLORIAN, R. 11,66. Principalele reforme preconizate... erau votul universal şi împroprietărirea ţăranilor. CIOCULESCU, C. 23. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate etc.) Care poate fi folosit la mai multe operaţii, care este bun pentru mai multe situaţii. Cheia universală... se întrebuinţează la închisul formelor, v. MOLIN, V. T. 65. Un laminor universal se deosebeşte de laminorul obişnuit. IOANOVICI, TEHN. 146. Maşină universală. LTR2. Să se examineze posibilitatea creării unei unităţi specializate în fabricarea roţilor dinţate universale. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 845, cf. v. breban, d. g. -f (Substantivat, n.; şi în sintagma universal de strung,, LTR2) Mandrină de strung la care strângerea fălcilor este simultană, iar centrarea lor este automată. Cu o apăsare de buton, mufa fixată în corpul universalului prinde să se învârtească. CONTEMP. 1949, nr. 138, 7/1. + (Substantivat, n.) Mandrină la maşina de găurit. Cf. florea, t. f. 536. 5. (Despre oameni) Care posedă cunoştinţe din toate domeniile (sau din mai multe dintre ele), care are o cultură vastă; (despre facultăţi umane, acţiuni etc.) care cuprinde sau care se referă la toate domeniile, la toate aspectele (sau la mai multe dintre ele). V. enciclopedic, multilateral, omniscient. Un învăţat este universal cănd ştie de toate. CANELLA, V. 155. O seamă de oameni... sunt aşa de gânditori şi aşa de universali, încât chiar specialiştilor le poate tăgădui competenţa în materie, caragiale, O. vil, 297. Că uneori [Eminescu] s-a amestecat, incidental, şi în alte ramuri, precum în filologie,... aceasta dovedeşte că el a apucat vremea oamenilor „universali”. IBRĂILEANU, SP. CR. 156. Goethe e unul dintre cei mai universali oameni. BLAGA, Z. 264. De la Renaştere încoace, visul, idealul europeanului superior e de a fi universal. RALEA, S. T. I, 86. A avut răgazul... să-şi hrănească universala curiozitate cu tot ce-i putea oferi umanismul'grecb-latin. CONSTANTINESCU, S. Π, 11. El a putut avea o viziune universală a civilizaţiei de astăzi şi a curentelor ei. v. ROM. iunie, 1970, 119. 6. Care se extinde la întregul univers (1), care cuprinde tot ce există; care aparţine universului, privitor la univers; cosmic. Teoria ondulaţiunii universale. CONTA, O. F. 157. Smulgându-ne din cercul puterilor latente, Vieţii universale, adânci, ne vom reda. I. BARBU, J. S. 7, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. <> (Fiz.) Atracţie (sau gravitaţie) universală = proprietate a tuturor corpurilor din univers (1) de a se atrage reciproc. Newton [descoperă] gravitaţiunea universală. CANELLA, V. 108. Legea gravitaţiei universale. LTR2 vru, 648, cf. II, 172. Pământul apare... ca un satelit legat în sistemul solar prin forţa de atracţie universală. GEOLOGIA, 6, cf. M. D. ENC. 76. ♦ Spiritul universal = divinitatea creatoare a lumii; (în unele credinţe) sufletul etern al tuturor oamenilor (parte din spiritul divin). Iată ce ni descopere spiretul universal etern: „ Eu v-am format pre voi din tot ce am avut mai perfect”. SBIERA, F. S. 313. Erau credinţele... despre descompunerea materiei şi întoarcerea sufletului la spiritul universal, cosmic, papadat-BENGESCU, R. I, 230. Forţa ... în care se întrupează spiritul universal. M. ELIADE, C. 67. III. S.f. pl. (Astăzi în forma universalii) Denumirea noţiunilor generale în filozofia scolastică. Aristotel notează că e imposibil a contempla universalele altfel decât prin inducţie. JOJA, S. L. I, 131, cf. M. D. ENC., DEX. 1176 UNIVERSALE -226- UNIVERSALITATE Cei obişnuiţi cu universaliile tânjesc să aducă stilul la măsura întregului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 26, 5/4, cf. DN3, D. FIL., L. ROM. 1986, 467. <> Disputa (sau cearta) universaliilor = dispută în jurul naturii noţiunilor generale, care â determinat divizarea scolasticii în trei curente: realismul, nominalismul şi conceptualismul. Cf. M. D. ENC., DEX. ♦ (în unele concepţii lingvistice; mai ales în sintagmele universalii lingvistice sau universalii ale limbii) Trăsături comune tuturor limbilor (sau mai multor limbi). Formele gândirii logice sânt aceleaşi la toţi oamenii şi aceasta este una din cauzele existenţei unor universalii lingvistice. T. LINGV. GEN. 29. Termenul de „universalii ale limbii” s-a răspândit mai ales după Conferinţa de la New York asupra universaliilor lingvistice. CL 1971, 229. Să recunoaştem măcar în parte posibile universalii etimologice, ib. 1973, 191. - Pl.: (II) universali, -e şi (astăzi rar, III) universale, (învechit, rar, I) universale. - Şi: (învechit, rar) universale adj. invar., (III) universalii s.f. pl. - Din lat. universalis, fr. universel. - Pentru sensul I, cf. pol. universal, rus. yHHBepcaji. - Pentru sensul III, cf. fr. u n i v e r s a u x, lat. universa- 1 i a (pl. lui universale), germ. Universalien. - Universale < it. universale. - Universalii < lat. universalia. UNIVERSALE adj. invar. v. universal. UNIVERSALII s.f. pl. v. universal. UNIVERSALISM s.n. 1. însuşirea de a fi universal (II 1, 2), general, mondial. V. universalitate (II1). Enciclopedismul naţional... este o revărsare de universalism peste spiritul autohton. CONSTANTINESCU, S. iii, 142, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DN3. A venit în întâmpinarea nevoilor noastre de puritate morală şi de universalism al culturii. LIICEANU, J. 159. ♦ Caracter de dominaţie asupra unor mari teritorii, asupra mai multor naţiuni. Boccaccio contestă împăratului dreptul de a domni peste alte naţiuni... Forţele care se ridică împotriva universalismului medieval purced din noile condiţii sociale, oţetea, R. 205. Centralizarea, unitatea şi liniştea internă au devenit cuvintele de ordine ale noilor clase urbane. Această tendinţă era însă opusă şi universalismului eclesiastic şi anarhiei feudale, id. ib. 304. 2. însuşirea de a fi universal (II 5); universalitate (II 4). V. multilateralitate. Enciclopedia moartă şi universalismul extensiv. GUSTi, p. A. 205. Universalismul [lui Goethe]... e de organizare succesivă, deci de limitare a diverselor domenii, blaga, Z. 264. 3. Atitudinea celui care acceptă ca valabil numai ceea ce este recunoscut pe plan universal (II2). Cf. dm, m. D. ENC. 4. Doctrină care consideră realitatea ca un tot unic1 (1), universal (II 1). Universalismul şi dogmatismul epocii creează cadre generale de viaţă. VIANU, P. 27. Romanticul înclină haotic spre un universalism, ... spre un tot în care fragmentele sunt susceptibile unei reciproce substituiri, blaga, Z. 263. Este nevoie de un nou universalism, în locul celui creştin, un universalism mult mai vast. FLORIAN, R. II, 81, cf. DN3. - Din fr. universalisme. UNIVERSALIST, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care se referă la toate domeniile, care cuprinde aspecte multiple. înseamnă oare că aceşti enciclopedişti au schimbat cumva şi perspectiva cunoaşterii, sinteza ei universalistă? CONSTANTINESCU, S. II, 142. Programul universalist al lui Rabelais este unul din cele mai cuprinzătoare. VIANU, p. 51, cf. dn3. 2. Adj. Care se adresează tuturor oamenilor, care priveşte pe toţi oamenii, fără nici o diferenţiere. Se poate deosebi destul de limpede între ramura junimistă câştigată pentru realismul popular... şi ramura rămasă credincioasă poziţiilor mai vechi ale esteticii universaliste. VIANU, L. R. 188. Pansexualism metafizic şi universalist. ralea, s. T. II, 43. Parabolele sale îşi dezvăluie înţelesurile tuturor şi comicul lor reflexiv... e de orientare universalistă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1985, nr. 1, 16/4. 3. Adj. Privitor la universalism (4). Gândirea germană e universalistă; ea percepe întâi totul şi pe urmă părţile, ralea, s. t. iii, 135, cf. dn3. 4. S.m. şi f. Adept al universalismului (4). Universalist prin definiţie, romanticul anulează hotarele dintre lucruri. BLAGA, z. 263. - Pl.: universalişti, -ste. - Din fr. universaliste. UNIVERSALITATE s.f. I. Numărul complet, ansamblul lucrurilor sau al fiinţelor aflate în discuţie; totalitate. V. întregime. Cf. valian, v., poen. -aar. - hill, v. ii, 779'/19, negulici, polizu, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Natura, în universalitatea ei, nu este decât o manifestaţiune pentru noi a vieţii noastre. MACEDONSKI, O. IV, 131. Testatorele lasă după moarte-i la una sau mai multe persoane universalitatea bunurilor sale. HAMANGIU, C. C. 210, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. II. 1. însuşirea de a fi universal (II 1), general valabil, de a se referi la totalitatea elementelor, de a fi luat în toată extensiunea; (învechit, rar) universitate2. V. universalism (1)· Cf. VALIAN, v. Fără a se fi despoiat... de caracterul universalităţii, care îi este propriu, se pare filosofia a fi fost dominată în diverse epoce de preocupări diverse. LAURJAN, F. 1/10, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Pentru ştiinţa modernă exactă, universalitatea este o abstracţiune curat noţională. MAIORESCU, L. 71, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Universalitatea unui principiu. SCRIBAN, D., cf. DL. Problema „insolubilelor" era în mod general... problema universalităţii principiului contradicţiilor, nodul problemei antinomiilor. A. DUMITRIU, E. 32, cf. DM. Cerinţele metodologice... cu ambiţii de universalitate au găsit adepţi în diverse ştiinţe. T. LINGV. GEN. 75, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 1181 UNIVERSALITATE -227- UNIVERSÏTAR 2. însuşirea de a fi universal (II 2), de a fi comun tuturor oamenilor. Universalitatea sentimentelor, înălţarea sentimentelor, înălţarea ideilor... trebuiau să decurgă din această categorie de poezie. PETICĂ, O. 428. Caracterul particular [al operei]... nu poate constitui un principiu de valorificare egal celui al caracterului de universalitate umană. LOVINESCU, S. I, 130. Universalitatea şi necesitatea sunt ale limbajului. CAMIL PETRESCU, U. N. 183. Bărbatul, din experienţa iubirii sau dintr-o mare suferinţă, dezvolta un gând sau un sens de universalitate. CIORAN, C. D. 110. Sufletul lor, ca un reflex al universalităţii ideilor, e atotştiutor. NEGULESCU, F. R. 151. Prin milă înţelegem aşadar universalitatea durerii. D. POPOVICI, P. 93. A pretinde regulii etice o asemenea imparţialitate, o asemenea universalitate, înseamnă a-i suprima orice contact cu viaţa. RALEA, S. T. II, 25:1. Nota esenţială a unei creaţii este universalitatea. CONTEMP. 1956, nr. 520, M2.Arfi... îndreptăţită stabilirea unui caracter de o reală universalitate cercetărilor de istoria teatrului. T septembrie 1966, 95. Stilul naţional... este special faţă de omenire şi general-omenesc faţă de individ, constituind astfel poarta de trecere către arta mare, către universalitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 22, 12/2. O teză filozofică de mare răsunet în ştiinţa limbii... a fost universalitatea limbajului. T. lingv. gen. 156, cf. DJP, p. DIPL., D. DR. I. Universalitatea nu ne coboară pe scara valorilor naţionale, ci, dimpotrivă, ne afirmă. magazin ist. 1990, nr. 1, 4. 3. însuşirea de a fi universal (II 3), de a fi comun unui grup sau majorităţii, de a fi general. Prin puritatea iniţială, [credinţa creştină] nu ar fi putut niciodată să aspire la universalitatea pe care a cucerit-o. BLAGA, T. CUN. 20. Universalitatea votului în ţara noastră este o consecinţă a principiului suveranităţii poporului. PR. DREPT, 78. 4. însuşirea de a fi universal (II 5), de a poseda cunoştinţe din toate domeniile; universalism (2). V. multilateralitate. Universalitatea scriitorilor de pe la finéa secolului XVI. hasdeu, I. C. I, 96, cf. CADE. O prodigioasă activitate pe toate tărâmurile..., universalitate, de altfel, rău văzută de specialişti. lovinescu, C. IV, 147. Această universalitate de însuşiri a lui Dorel Deiii îndreptăţeşte o a doua poreclă dată de Dănuţ: „La bazarul universal". TEODOREANU, M. II, 175. Am citat... numele lui Leon-Battista degli Alberti ca ăl unuia din oamenii ce ilustrau mai vizibil tendinţa spre universalitate a umaniştilor. NEGULESCU, F. R. 226. Teza aceasta despre universalitatea geniului. BLAGA, z. 264. Inteligenţa lui George Călinescu, sprijinită pe o neobişnuită capacitate de a se informa multilateral, rapid, pătrunzând spre esenţă, a aspirat mereu la universalitate, v. ROM. iunie 1965, 29. Propusese oricărui tânăr cultural un model de universalitate şi de meditaţie în absolut. LIICEANU, J. 160. 5. însuşirea de a se extinde la întregul univers (1), de a cuprinde tot ce există, de a aparţine universului, de a fi cosmic. Panteismul... este recunoaşterea universalităţii lucrurilor în lume ca D-zeu, este natura divinizată. panu, A. ii, 231. Simbolul crucii este universalitatea morţii, iar predominarea verticalei, încoronarea vieţii prin moarte. CIORAN, C. A. 164. -f Ceea ce cuprinde tot ce există în univers (1). Dumnezeu, fiind universalitatea tuturor lucrurilor, nu poate avea nici un nume care să i se potrivească. NEGULESCU, F. R. 120. - Din fr. universalité, lat. universalitas, -atis. UNIVERSALIZA vb. I. 1. R e f 1. A deveni universal (II 1), comun tuturor (sau marii majorităţi) a obiectelor dintr-o anumită categorie; a se generaliza. Relativismul temperamental... se universalizează acum la toate problemele existenţei. LOVINESCU, S. H, 97. într-un anumit sens, lupta poate fi universalizată; ea va fi prezentă şi în societate ca un îndemn al faptei. FLORIAN, R. II, 34. 2. T r a n z. şi refl. A face să fie sau a deveni universal (II 2), comun tuturor oamenilor. Cf. pontbriant, D. Tragedia shakespeariană... generalizează şi mai ales universalizează semnificaţiile conflictului sau ale personajului. CONTEMP. 1948, nr. 107, 10/4. Ne informează asupra cărţilor care i-au plăcut,... ne dă sfaturi învechite cum să ne universalizăm cultura. CONSTANTINESCU, S. III, 211, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 3. R e f 1. (Rar) A deveni universal (II 5), multilateral. - Scris şi: (rar, după fr.) universalisa. PONTBRIANT, D. - Prez. ind.: universalizez. - Din fr. universaliser. UNIVERSALIZARE s.f. Acţiunea de a (se) universaliza. 1. Cf. uhiversaliza (1). Cf. pontbriant, d. Am plecat... de la datorie, pentru a ajunge la onoare, la demnitate ca interiorizarea şi universalizarea datoriei sub acţiunea legii iubirii. FLORIAN, R. II, 47. 2. Cf. universaliza (2). Cf. pontbriant, d. Shakespeare devine... poate pragul universalizării lor. CINEMA, 1969, nr. 12, 34/3, cf. DN3. S-a grăbit să întrupeze în regional un efort de universalizare (europenizare) culturală. LIICEANU, J. 160. - Scris şi: (rar) universalisare. PONTBRIANT, D. - V. universaliza. UNIVERSALMÉNTE adv. (Rar) în mod universal (II 1). Orice preocupare de subordonare faţă de un plan universalmente aplicabil ar părea cel puţin utopică. PETICĂ, O. 466. - Din it. universalmente, fr. universellement. UNIVERSIADĂ s.f. Denumire a jocurilor sportive cu caracter complex la care participă tineretul din învăţământul superior. Universiada de iarnă, SPORTUL 1960, nr. 3 575, 7, cf. L. ROM. 1962, 394. La înot au fost stabiliţi primii campioni ai universiadei. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 718, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Câştigătoare a universiadei, sportul, 1983, nr. 10 539, 4/3. - Pronunţat: -si-a-, - PL: universiade. - Din rus. yHHBepcHH^a. UNIVERSITAR, -Ă adj. Care aparţine universităţii1 (11) sau unui institut de învăţământ superior, privitor la universitate, de la universitate; care este propriu unei 1186 UNIVERSITAŞ -228- UNI VERS ITÀTE1 universităţi sau sistemului de învăţământ superior în general, care se practică la universitate. Cf. poen. - aar. - hill, v. II, 779'/38, negulici, pontbriant, d., prot. - POP., n. D. Generoasa tinerime universitară... se hotăra să-şi spună şi ea cuvântul ei. CARAGIALE, O. I, 246. Sunteţi hotărâţi să aplicaţi un regulament ilegal..., ca şi cum, în loc de studenţi universitari şi interni, aţi avea nişte soldaţi? DELAVRANCEA, O. Vin, 192, cf. IONESCU-RION, S. 104. în seria dascălilor, de origine ardeleni, cari au muncit mult şi cu spor pentru ridicarea culturei române, Ion Bianu, profesor universitar..., este un factor însemnat. CHENDI, S. III, 40. O continuare a studiilor universitare. IORGA, O. 189. Studenţii universitari. REBREANU, I. 140. A candida însă în lipsă la universitate este şi o impoliteţe pentru colegiul universitar. TITULESCU, D. 229. Domnul profesor universitar Nazarie, o glorie a ştiinţei româneşti. M. ELIADE, D. 8. Lucra la laboratorul Babeş, fiind deocamdată conferenţiar universitar. TEODOREANU, L. 31. Tinerii de odinioară erau acum amândoi profesori universitari. PUŞCARIU, D. V. 168. Spusese în comitet să fiu scos din teatru pentru că aveam o patalama universitară pe care el n-o avea. CIPRIAN, S. I, 192. Puteam să devin o somitate universitară. ARGHEZI, S. X, 200. Aş considera aceasta ca o înstrăinare de planul nostru de gândire universitar. CĂLINESCU, C. O. 113, cf. blaga, Z. 120. Se exprimă în ceea ce Fane numea jargonul universitar, vinea, l. i, 108. Actualmente funcţionează la Spitalul Brâncovenesc clinici universitare şi institute ştiinţifice medicale. ABC SĂN. 73. Definiţia este reluată de vechea critică franceză universitară, care o transmite şi azi manualelor, v. ROM. iunie 1970, 124. <> (Adverbial) Eminent băiat! zice, universitar, ministrul şcolilor. ARGHEZI, S. XII, 63. Ό* Oraş (sau centru) universitar = oraş în care se află una sau mai multe universităţi (şi institute de învăţământ superior). Cf. CADE. Se căzuse chiar de acord, în principiu,... asupra vestitului centru universitar Bologna. NEGULESCU, F. R. 86. Oraşul universitar e probabil Berlin. CĂLINESCU, O. XII, 188, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. Jocuri (sportive) universitare = întreceri sportive studenţeşti. Medaliaţi cu aur la jocurile mondiale universitare. SPORTUL, 1983, nr. 10 587, 2/4. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care face parte din corpul didactic al unei universităţi sau al unui institut de învăţământ superior sau (ieşit din uz) care studiază într-o astfel de instituţie. Advocatul Stoica se cufundase într-o discuţie filozofică cu universitarul Ungurean. AGÂRBICEANU, A. 136. Universitari alături de bacalaureaţi şi de „voluntari de război". PUŞCARIU, M. 10. îndărătnic, universitarul tăcea posomorât. PREDA, DELIR. 267. Omul de litere, universitarul, a condus... ziare. v. ROM. iunie ,1965, 5. Procedeul... este spre cinstea distinsului universitar. CIOCULESCU, C. 143. - Pl.: universitari, -e. - Din fr. universitaire. UNIVERSITAŞ s.n. (învechit, rar) Obşte, comunitate. Apeluieşte la universitaşiu. AARON, în CONTRIBUŢII, in, 124, cf. L. ROM. 1988, 30. -Accentul necunoscut. - PL: universitaşuri. - Din lat. universitas (după rostirea maghiară). UNIVERSITATE1 s.f. I. 1. Instituţie de învăţământ superior constituită în general dintr-un ansamblu de facultăţi şi secţii. Crăiasca tipografie a universităţii crăieşti. MAIOR, ap. GCR II, 201/11. Mihail Covaci, dohtor al universitatei medicească în Peştea (a. 1820). IORGA, S. D. XII, 209. Să se sfătuiască cu filozofii... universitatei de la Salamanca. LEON ASACHI, B. 17/21. Numărul studenţilor de astăzi la universitatea Dorpatului se suie la 628. AR (1829), 142'/34. Universitatea de la Cordua s-a întemeiat la începutul veacului al zecilea. CR (1829), 2272/20. Vor voi să înveţă în universităţi. VEISA, I. 161/12. întemeierea instituturilor de învăţetură, între care de însămnatu-i universitatea Pragăi. SĂULESCU, HR. I, 177/9. îl trimise spre învăţătură la renumita universitate... din Cracovia. ASACHI, S. L. II, 84. Curând intră într-un palat mare în uliţa universitatei. MOZAICUL (1839), 587/19, cf. POEN. -AAR. - HILL, v. II, 777’/l. Se vor trimite din vreme în vreme tineri pământeni la universităţile cele mai luminate ale Europii. REGUL. ORG. 428/32, cf. NEGULICI, RUSSO, S. 106. Un Iacob Despotul... se încercă a întemeia o universitate la Cotnar. NEGRUZZI, S. I, 276, cf. POLIZU. Se va funda o facultate teologică deschilinită... la universitatea de Budapesta. FM (1861), 157, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. E sigur că Ion Vodă nu lăsă Sucevei, drept mângâiere, nici măcar o curte de apel sau o universitate. HASDEU, I. V. 34. De ar avea... universităţi, ai vedea pe literaţi făcând combinaţii geniale asupra acestei ordine. EMINESCU, P. L. 80. Chestiunea va veni înaintea consiliului profesoral al universităţei. CARAGIALE, O. VII, 53, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Public... format din profesori, preoţi, elevi de la universitate şi de la liceu. PANU, a. I, 4, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Sărăcia te învaţă cât zece universităţi. EFTIMIU, N. 104, cf. SCRIBAN, D. La toate universităţile bine organizate se fac cursuri... de istoria filosofiei. NEGULESCU, F. R. 7. Vorbeşte... ca la universitate. ARGHEZI, S. XI, 81. Era nu numai o universitate de studii, dar şi una de sentiment. CĂLINESCU, C. O. 40. Universităţile din Berlin, Londra sau Paris. BLAGA, Z. 301. Datorită situaţiei ei geografice, universitatea avea şi studenţi din Asia Centrală şi din Afganistan. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 56. ❖ Fig. E învăţătură veselă în sânul luminii, în universitatea florilor şi a parfumelor călătoare. ARGHEZI, S. vi, 23. ❖ Universitate populară = instituţie pentru educaţia adulţilor, având ca formă principală de activitate cicluri de prelegeri din domenii variate. Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. ♦ Localul acestor instituţii de învăţământ. Cf. cade. Vreau să vorbesc ceva cu Tofana. Dumneata ia-o înainte, încetişor; până la universitate tocmai bine te ajunge. SORBUL, T. 312. După-mesele mergeam la universitate, unde se ţineau cursuri teoretice. VLASIU, A. P. 394. Soarele lasă să cadă în piaţa universităţii o lumină vie. BOGZA, A. î. 244. ♦ Totalitatea corpului didactic şi a studenţilor din aceste instituţii de învăţământ. Cf. pontbriant, D., şăineanu, D. U., CADE, SCRIBAN, D. □ întreaga universitate a protestat. 2. Cursuri, studii, activitate care se desfăşoară în cadrul unei universităţi (I 1). N-a izbutit să termine o universitate sau chiar un liceu. DELAVRANCEA, O. vi, 1188 UNIVERSITATE2 -229- UNOSONIC 351. Neputând termina universitatea, rătăci prin fel de fel de slujbe, sandu-aldea, a. m. 104. A ßcut universitatea în mod serios. PĂTRAŞCANU, S. A. 196. Isprăvise universitatea, ieşise printre cei dintâi. LOVINESCU, S. III, 101. II domina pe Nathan, exact ca în timpul anilor de liceu, universitate, război şi Paris. TEODOREANU, L. 252.' Am şi doi ani de universitate. Am urmat şi la facultatea de litere, sadoveanu, o. XIV, 229. Nu ştiu, zău, dacă ar accepta fdozofic conduita fostei ei colege de universitate. MIHĂESCU, D. A. 77. II. (Latinism învechit; astăzi numai în sintagme) Totalitate, poteca, în L. rom. 1959, nr. 6, 43, cf, lm. Nimic despre adunarea... anuală, [a ţăranilor], despre prerogativele „universităţii lor”. PRODAN, I. 10. ·$■ Universitatea nobililor = nume care se dădea totalităţii nobililor din Transilvania. De aveţi ceva de a cerca de la numiţii jăluitori, aceea o cercaţi cu legea înaintea noastră şi înaintea universităţii nobililor. ŞINCAI, HR. Π, 48/13. Universitatea săsească (şi eliptic, în forma universitet) = instituţie supremă de conducere a populaţiei săseşti din Transilvania în secolele XV-XIX. Publicându-se deliberatul cinstitului] universitet (a. 1805). şchei, 50, cf. stamati, d. Universitatea săsească, adecă corpul ei municipal, judecătoresc şi administrativ, s-a desfiinţat. BARIŢIU, P. A. II, 682. Să încheie tratatul de pace şi de bună vecinătate cu universitatea săsească. MAGAZIN IST. 1984, nr. 2, 38. -Pl.: universităţi. Gen.-dat. şi: (învechit, rar) univer-sităţei, universitatei. - Şi: (învechit) Universität s.n. -Din lat. universitas, -atis, fr. université. - Universitet < germ. Universität. UNIVERSITATE2 s.f. (învechit, rar) Universalitate (II 1). Prin... universitatea ei şi ritmul său, [melodia din piesa „Jianul”] servă, dupe noi, de inel care leagă muzica noastră cu a Europei. FILIMON, O. II, 349. - Univers[al] + suf. -itate. UNIVERSITET s.n. v. universitate1. UNIVÉRZ s.n. v. univers. UNIVÎRĂ adj. (Rar; despre femei) Care a avut un singur soţ. De cănd e lumea lume, femeile au fost unele univire şi altele plurivire. GALACTION, O. A. I, 126. - Pl.: univire. - Din lat. univira. UNIVITELÎN, -Ă adj. (Mai ales la pl.) Care provine, cu un geamăn al său, din acelaşi ovul. Cf. DN2, ABC sân. 318. -PL: univitelini, -e. - Din fr. univitellin. UNIVOC, -Ă adj. 1. (Filoz.) Care se aplică cu acelaşi sens unor lucruri diferite aparţinând aceleiaşi sfere noţionale; (despre cuvinte sau despre expresii) care are un singur sens, care păstrează acelaşi sens în orice context. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 779‘/45, prot. -POP., Ν. D. Metafora simbolică... implică o comparaţie, dar una care se face între o impresie dată şi una rămasă vagă şi, ca atare, cu neputinţă de formulat printr-un termen univoc şi precis, vianu, M. 117, cf. M. D. ENC. Sunt relativ libere faţă de context sinonimele cu sens univoc. SCL 1984, 6, cf. DN3. <> (Adverbial) Scot a combătut teza teologică şi filozofică dominantă după care noţiunea de existenţă nu se întrebuinţează univoc despre Dumnezeu şi despre creaturi. JOJA, S. L. 259. ♦ Care poate fi interpretat într-un singur fel. Toate aceste prezumţii grave, precise şi univoce, constituiesc dovada. COD. PEN. R. P. R. 471. 2. (Rar) Omonim (1). Cf. dl, dm, L. ROM. 1959, nr. 5, 56, dn3. <> Rimă univocă = rimă care constă din repetarea aceluiaşi cuvânt. DN3. 3. Care se face într-un singur sens (I 3), într-o singură direcţie. Printr-un sistem de semne, relaţia dintre semn şi nonsemn... este determinată univoc. CONTEMP. 1971, nr. 1271, 8/7. Opus sensului univoc aristotelic, de la materia fără formă la forma fără materie,... realismul critic evidenţiază două sensuri în care se săvârşeşte evoluţia genurilor muzicale. ROMÂNIA literară, 1984, nr. 6, 18/3. 4. (Mat.; despre o corespondenţă între două mulţimi) Care are proprietatea ca unui element al primei mulţimi să-i corespundă un singur element al celei de a doua mulţimi. Cf. dex, dn3, m. d. enc., v. breban, d. g. - PL: univoci, -ce. - Din fr. univoque, lat. univocus. UNIVOCÂŢIE s.f. (învechit, rar) Univocitate. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 779‘/45, prot. -pop., Ν. D. - Din fr. univocation. UNIVOCITATE s.f. însuşirea de a fi univoc (1); (învechit, rar) univocaţie. Scotus susţine că univocitatea e baza judecăţii. JOJA, S. L. 259, cf. DN3. Ce junglă terminologică într-un domeniu care aspiră la univocitate şi pozitiv! LIICEANU, J. 46. - Din fr. univocité. UNOARA adv. v. uneori. UNOCUPRINZÎME s.f. (învechit, rar) Univers (1). Materia trupurilor sânt aceale părticeale nepricepute din care e compus soarele, pământu, aeru şi alte trupuri a unecuprinzimii. M. DRĂGHICI, F. I, 2v/3, cf. URSU, T. 295, form. cuv. I, 149. -Şi: unucuprinzime (DRĂGHICI, F. I, 7712), une-cuprinzime s.f. - Unu + cuprins + suf. -/me. UNOGLÂSNICĂ s.f. (învechit, rar) Vocală. Trei slove cărora le zicem unoglasnice, ce s-ar zice de un glas, cum ieste „ a, e, i, o ", acestea, de să vor prileji trei alăturea, să să lipsească una. M. COSTIN, O. 319. -PL: unoglasnice. -Unu + glasnică. UNOSILÂBIC, -Ă adj. v. unisilabic. UNOS0NIC, - Ă adj. (învechit, rar; despre vocale) Care sună la fel. Trebuie ca să păzim eusonia, adică întrebuinţarea cuvintelor celor armonioase, ferindu-ne 1201 UNS1 -230- UNS2 de acele ce vor cuprinde mai multe vocale unosonice rău întrunite (a. 1852). RET. ROM. 166. - Pl.: unosonici, -ce. - Unu + sonic. UNS1 s.n. Faptul de a unge. 1. Cf. unge (1). Luminând orbii şi tămăduind cu unsul sv\S\ntului oloi de în/lătură idropiceaşcă. DOSOFTEI, v. S. decembrie 203731. Aripi de găină tăiate şi puse la îndemână pentru unsul cu gaz al mobilierului. vinea, L. I, 115. Cusutul şi unsul cizmelor. REGULAMENT, 28/22. Unsul curelelor. REGUL. ORG. 632/26. 2. Cf. unge (2). Păcura avea multă căutare la oraş..., folosită la unsul osiilor. CAMIL PETRESCU, O. Π, 27. - V. unge. UNS2, -Ă adj., s.m. 1. Adj. Acoperit cu un strat (subţire) de materie grasă, unsuroasă, lipicioasă etc. Fetile satilor, cu pene de pasări unsă cu smoală, să afundă şi scot aur din fundul apii. HERODOT2, 250, cf. ANON. CAR., MOLNAR, D. 121/28, DRLU. Tu, copilă, să îngrijeşti a-i obloji mereu spinarea cu frunzele unse d-o alifie ce-fi voi da. GRANDEA, S. 335. Luna îşi vărsa lumina ei cea fantastică..., albind podelele de păreau unse cu cridă. EMINESCU, P. L. 29. Fusese uns pe mâini cu chinoroz. CARAGIALE, O. I, 9. Gărliciul coşului este uns cu mămăligă. ANTIPA, P. 59. Gura ta - pe buze cu chemarea (nevenită), Gura ta, de sânge unsă. MANIU, Ş. II, 108. Ţin minte şi-acuma grădina, Ferestrele unse cu var. TOPÂRCEANU, O. I, 47. Copiii se hârjoneau unşi cu slănină pe la gură. BRĂESCU, Μ. Β. 25. Apărea... mâncând totdeauna pe stradă o felie de pâne unsă cu unt. TEODOREANU, L. 18. îşi descoperă capetele... unse cu oloiuri mirositoare. SADOVEANU, O. I, 50. Era un câne negru... La început a fost gras şi cu blana curată, netedă, ca unsă. DAN, U. 53. Vârful plin de noroi al cizmelor lui roşii, de piele groasă şi unsă. I. M. SADOVEANU, S. 267. Săgeţi unse cu otravă. PANAITESCU, O. Ţ. 25. In mână ţinea un bici din fâşii de curele unse cu catran. BĂNULESCU, I. 56. Mie, mândră, mi se pare Că eşti unsă de căldare. De-ai fi unsă, te-ai spăla, De nu ţi-ar fi faţa-aşa. viciu, F. 147. Mâncăm col’eşă răce, Unsă cu său de berbece, Ş-am mâncat col'eşă goală, Unsă cu său de mmoară. GRAIUL, II, 48. Lucru cu şrof legat cu tei şi uns cu mură, se spune despre un obiect rău construit şi care se strică la cea mai mică întrebuinţare. Cf. ZANNE, P. V, 621. Uns cu unsoare de drac, se spune despre un om viclean, înclinat să facă rău altora, id. ib. vi, 623. Cureluşă unsă Pe sub pământ dusă (Şarpele). CAF iii, 269. <> (Prin analogie) A dat de vreo două zile un polei straşnic. Toată capitala e unsă cu o sticlă alunecoasă. CĂLINESCU, C. O. 13. <> F i g. Are fraza unsă şi curgătoare a omului „rafinat” care se joacă cu condeiul. VLAHUŢĂ, O. A. I., 215. Unui cititor uns cu ceva freudism nu i-ar fi greu să explice lucrul. cioculescu, c. 359. <0> Mere unse = nume dat unui soi de mere de culoare galben-roşie, cu gust sălciu. Cf. bulet. grăd. bot. i, nr. 3, 80, borza, d. 106, şez. v, 42, XV, 70. ❖ Expr. (A fi) uns cu toate unsorile (sau alifiile) = (a fi) cu o bogată experienţă, ştiind multe, şi bune, şi rele; (a fi) greu, imposibil de păcălit; a fi foarte şmecher. Cf. zanne, p. V, 649. Era uns cu toate unsorile şi era binecuvântat de toţi dumnezeii din lume. LĂNCRĂNJAN, C. I, 13. O femeie... unsă cu toate unsorile, nici ea nu mai ştia a câta oară era închisă acolo. v. rom. februarie 1971, 10. (Cu parafrazarea expresiei) Marele Ion Niculescu - un actor dăruit din plin şi uns cu toate alifiile vocaţiei. CIPRIAN, S. I, 102. (Ca) uns cu miere = a) plin de încântare, de mulţumire. împăratul doarme foarte lin şi ca uns cu miere pe patul iest nou. SBIERA, P. 111; b) care arată o amabilitate falsă şi exagerată; mieros (3). Cănd zicea [Drăgan] „mama”, i se lipeau buzele, erau unse cu miere. DELAVRANCEA, S. 26. Cu glas uns cu miere, acela... rosti. BARBU, PRINC. 289. 2. Adj. îmbibat cu grăsime, pătat cu o substanţă grasă; gras, unsuros (1). Camera respira eleganţă fină şi artistică, care contrasta foarte mult cu hainele sale mai mult unse şi rupte. EMINESCU, G. P. 90. Ţineam ceaslovul deschis şi, cum erau filele cam unse, trăgeau muştele şi bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Maşinistul murdar şi uns de undelemn până şi pe urechi. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 43. Nu poate fi cu curechiul uns şi cu clisa întreagă. ZANNE, p. in, 528. -0- (Prin analogie) în pat de râu şi-n humă unsă, împărăţea peste bureţi Crai Crypto, inimă ascunsă. I. BARBU, J. S. 90. ❖ Expr. A avea bătrâneţele unse = a trăi la bătrâneţe tihnit şi fără griji. Cf. zanne, p. ii, 91. ♦ (Regional) Care conţine multă grăsime; gras. Laptele e mai bătrân, mai gros şi mai uns. CHEST. v. 95/92. Brânza cea mai unsă şi dulce. ib. 100/27. ♦ F i g. Mieros (3), onctuos. Ei aveau, inconştii, privirile acelea unse. AGÂRBICEANU, L. T. 267. „Numai zece coroane”, răspunse... cu vocea unsă. id. ib. 419. 3. Adj. (Despre piesele unui mecanism, ale unei maşini) La care s-a aplicat un strat de lubrifiant; gresat. Maşina merge unsă. SCRIBAN, D. Carul uns nu scârţâie (= cu bani poţi obţine orice). Cf. zanne, p. v, 128. <> E x p r. A merge (ca) uns = a merge strună, a funcţiona perfect. Cf. scriban, d., udrescu, gl. 4. S.m. (învechit; şi în sintagmele unsul lui Dumnezeu, unsul Domnului) Monarh sau preot considerat, în urma unei ceremonii religioase speciale, ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ. Nu întoarce faţa ta de la unsul tău. psalt. HUR. 113721. Nu atingereţi de unşii (hristoşii D, botezaţii H) miei şi în prorocii miei nu hitlenireţi. PSALT. 219, cf. 174, 278. Vezi, Doamne, şi caută spre faţa unsului tău. CORESI, PS. SL.-ROM. 162711, cf. ST. LEX. 100r2/18. Domnul carele va judeca drept, acela-i domn adevărat şi unsul lui Dumnezeu. NEAGOE, înv. 243/19. Eu, doamne şi frate şi unsul lui Dumnezeu, după petrecania mea, de la nimini n-am nădeajde..., făr’ numai de la Domnia ta. GAVRIL, NIF. 141. Stătut-au aproape împăraţii pământului şi boiarii s-au adunat într-un loc asupra D[o]mnului şi asupra unsului lui. biblia (1688), 3 822/27. Fugărind pre cei ciumaţi..., să pui în locul lor pre unşii Domnului. ŞINCAI, HR. I, 263/18. întră numai unşii şi tainicii D[o]mnului. PISCUPESCU, O. 18/4. S-a învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu. NEGRUZZI, S. I, 139, cf. POLIZU. Ce lucru monstruos Făcut-am? Am atins pe unsul Domnului? I. NEGRUZZI, S. VI, 407, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. — Pl.: unşi, -se. - V. unge. 1203 UNSĂTURĂ -231 - UNSOARE UNSĂTURĂ s.f. (învechit, rar) 1. Faptul de a unge (1). Cf. POLIZU. 2. Faptul de a unge (3). Unsătura ta s[fâ}ntă, omiubitoriule, carele apostolilor tăi..., cu milă poruncidu-le şi prin rugările lor, pre toţ cu peceatea ta miluiaşte. dosoftei, MOLIT. 6073. - Uns1 + suf. -ătură. UNSEĂLĂ s.f. (Prin nord-vestul Munt.) Unsoare (II). Cf. UDRESCU, GL. Mai avem ceva unseală în cămară? id. ib. -γ- E x p r. A-i da cu unseală = a mânca bine, a se pune pe trai bun. id. ib. A da de unseală = a da de trai bun, de belşug; a se procopsi, id. ib. - Pl.: unseli. - Uns1 + suf. -eală. UNSOARE s.f. I. 1. Substanţă grasă, uleioasă sau păstoasă (de origine animală, vegetală sau minerală) utilizată la ungere (1); (învechit şi regional) unsură (11), (regional) unseală. Tocmi acel fără leage unsoare de smoală cu său. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 12876. Vei face pre dânsul cu unt de lemn, unsoare sJ[S\ntă. BIBLIA (1688), 612/ 40. Cu hrană şi cu unsori la rane, mulţi s-au însănătoşat. N. COSTIN, L. 200, cf. LEX. MARS. 251. înflorită la faţă preste măsură cu tot feliul de unsori. AETHIOPICA, 267 19, cf. KLEIN, D. 489. Umflătura, ca să mai scază, o ungem de 2 ori în zi cu unsoare. CALENDARIU (1814), 178/11. Din lucrarea cu foc a doftoriilor s-ar fl aprins unsorile seau spirturile. DIONISIE, c. 204, cf. DRLU, LB. Sluga cea stricătoare Scoate vrăjita unsoare. BĂRAC, A. 51/6, cf. ISER, BAR. -MUNT., W. 762/25, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, w. De aici începe epoca ordonanţei nereglementare, a cizmelor văcsuite de alţii, a unsoarei de curele oferite în mod graţios de magazinerul companiei. BACALBAŞA, S. A. I, 6, cf. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 196, NICA, L. VAM. 260, ŞĂINEANU, D. U-, CADE. Maşinele toate, zece la rând, cu boturile lor negre, sclipind de unsoare, dârdâiau subt presiune. MIRONESCU, S. A. 113. Părţile active ale matriţei se lustruiesc cu îngrijire..., folosindu-se o unsoare sub formă de pastă. IOANOVICI, TEHN. 139. N-am nici unsoare de cizme, nici de arme. BRĂESCU, v. A. 44. Muncitorii..., mânjiţi de funingine şi unsoare..., creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33, cf. DS. Fochiştii... în şăluţul lor de bumbac, de care se slujeau să şteargă uleiul şi unsoarea de pe maşină, bart, E. 47. Un robinet îngropat în unsoare, arghezi, s. XI, 154. Fata, aproape să nu-l cunoască, atâta era de murdar de ulei şi unsoare. V. ROM. februarie 1955, 196, cf. DC. în odaie mirosea a unsoare de hamuri. NEAGU, î. 61. Mulineta începe a rula mult prea uşor din cauza pierderilor de unsoare din carter. VÂN. PESC. octombrie 1964, 14. Le dete nişte unsori de se unseră, reteganul, p. i, 36, cf. şez. in, 174, ib. V, 168, ib. vi, 78. Vei unge pe bătrâni cu unsorile pe la locul ochilor, bota, P. 49, cf. CHEST. v, 164, ALR I 752/217, alr Ii/l MN 59, 4 197. Unsoare de bube. ib. 4 197/531, cf. alrm ii/i h 170, teaha, c. n. 278. T'e fă şî tu medic şî-ţ i§ o şcătui cu unsori. O. BÂRLEA, A. P. H, 362. Asta-i fata Tudosâie, Ce vinde unsori de râie. CAF IV, 49. ❖ Fi g. Să fii păzitoriu celor meseri, de binevoitoriu văduvelor, unsoare celor răniţi, orbilor toiag şi tuturor părinte să fii. N. COSTIN, C. 127. Dulapul îţi este plin, fratele meu, de ţoalele şi unsorile jaţărniciei. ARGHEZI, S. VI, 165. (Precedat de prep. „de”) Cu glas galeş, de unsoare, Ce te-ajunge aşa de lin. I. BARBU, J. S. 137. ❖ Expr. (A fi) uns cu toate unsorile v. uns2 (1). + (învechit, rar) Secreţie grasă a pielii. Pielea curăţită de a ei unsoare firească este plecată la răceală. FĂTU, D. 59/24. 2. (Ban., Transilv., Maram., Mold.; şi în sintagma unsoare dulce, ALR I 750/94, 100, unsoare topită, ib. 750/354) Untură (2). Cf. DRLU, LB. Unsoare curată, mai vârtos de gâscă, dietet. 105/6, cf. iser, polizu, BARCIANU, ALEXI, W., ŞÂINEANU, D. U., CADE. Era sărbătoare mare în casa lui când se găsea o lingură de unsoare, ca să-şi înşele mămăliga. DAN, U. 328. Din untură... a scos trei ferii de unsoare. SNOAVA, IV, 211, cf. ŞEZ. VI, 78. Am mâncat curechi cu moare Şi-am gândit că-i cu unsoare, viciu, F. 124, cf. ALR I 750, ALR îl 4 130/53, 64, 102, 130, 228, 250, 310, 349, 365, alr SN iv h 1 042. Dă o litră de unsoare Să-i coase şi ei o floare. FOLC. TRANSILV. II, 260. Dacă unzi vit'el'e... cu unsoare bătrână ori cu cătran, apă nu să mai prç bagă. şandru, F. 139. Porcul tocma după ce moare Pe toţi satură de unsoare, se zice despre un om zgârcit şi strângător. Cf. ZÂNE, P. I, 607. (F i g.) De gras şi untură (unsură C2, unsoare D, unturos H) împlu-se sufletul mieu. PSALT. 118. <> (Regional) Unsoare sărată = osânză (1) sărată în vederea conservării (Jdioara -Lugoj). ALR I 749/79. ♦ Slănină proaspătă (Sânmihaiul Almaşului - Zalău). Topim unsorile care-s pă pecie. ALR II 4 130/284. ♦ P. ext. (Rar) Grăsime. Adulmeca..., privind cu dezgust la unsorile care făceau să lucească boturile comesenilor. I. M. SADOVEANU, S. 22. + (Regional) Unsoare de peşte = untură de peşte, v. untură. Pealea lor este golaşă şi multă grăsime supt dânsa, din care topesc unsoarea de o cheamă „de peşte”, şincai, în şa i, 667, cf. drlu, lb, pontbriant, D., BARCIANU. Inima mi se topeşte Ca unsoarea cea de peşte. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 407. 3. (învechit) Mireasmă (2), balsam. Luă trupul... de pre cruce... şi-l învăli într-o pânză curată cu unsori de mir. VARLAAM, C. 84. Veni o muiare având un vas de alavastru în care era unsoare de nardos curat. N. TEST. (1648), 59727. Unii să dezmiardă în unsoarea scumpă, unii în uspeţe, alţii în râs. ZOBA, S. 56. Vei face pre dânsul untdelemnu, unsoare sfântă, mir mirositoriu cu meşteşugul facătoriului de mir. biblia (1688)2, Π, 170/40. Să se ungă în feredeu cu unsori mirositoare bărbaţii ca muierile. N. COSTIN, C. 192. ♦ (învechit, rar) Mirodenie (I 1). Tu ia mirosuri (unsori mş. 45, ms. 4 389): floare de zmirnă aleasă, 500 de sicii, şi scorţişoară mirositoare... şi trestie mirositoare. BIBLIA (1688)2, ii, 170/34. II. 1. (Popular) Faptul de a unge (1). Această compoziţie o întrebuinţăm căldicică la unsoarea încălţămintelor: penesçu, m. 27/21, cf. SCRIBAN, D., DL, DEX. 2. (Popular) Faptul de a unge (2). Căruţa acum am adus-o de la încălţat şi i-am mai tras şiro unsoare de cele a dracului. CREANGĂ, P. 113. 1206 UNSORICÄ -232- UNSPREZECE 3. (învechit) Ungere cu o substanţă uleioasă, parfumată, în săvârşirea unor ritualuri religioase; (învechit) unsură (II). Fă uleiu de unsoare sfântă eu măiestrie de vraci. PO 282/28. Adunaţi între voi darure Domnului..., aur, argint, arame,... aromate de unsoare şi de bună miroseală. ib. 298/8. Ia uleiul unsoareei şi unge cortul... şi sfînţeaşte el cu toate siriurele lui. ib. 315/14. + (Şi cu determinarea „cu mir”) Consacrare, învestire în funcţie (prin ungere cu mir1). Astăzi prin mănule noastre, prea bunule doamne..., svinta unsoare şi semnele crăiei să le priimeşti. N. COSTIN, L. 313, cf. POLIZU. - Pl.: unsori. Gen.-dat. şi: (învechit) unsoareei, unsoriei (po 275/21). - Uns1 + suf. -oare. UNSORÎCĂ s.f. (Prin nord-vestul Munt.) Diminutiv al lui u n s o a r e. Cf. u n s o a r e (I). udrescu, gl. N-ăi avea să-mi dai şi mie un pic de unsorică? id. ib. - Unsoare + suf. -ică. UNSORÎME s.f. (învechit, rar) însuşirea de a fi unsuros (i); ceea ce este unsuros; (rar) unsuroşie. Cf. POLIZU, BARCIANU. -Plunsorimi. - Unsoare + suf. -ime. UNSÔS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Unsuros (3). Trei grăunţe de calomel, cu două de opium... şi cu un dram de zahăr unsos de lămâie, acestea amestecăndu-se bine. episcupescu, practica, 137/18, cf. 284/15. - PL: unsoşi, -oase. - Uns2 + suf. -os. ÙNSPCE num. card. v. unsprezece. ÙNSPCEA num. ord. v. unsprezecelea. ÙNSPE num. card. v. unsprezece. ÙNSPECE num. card. v. unsprezece. ÙNSPECEA num. ord. v. unsprezecelea. ÙNSPECELEA num. ord. v. unsprezecelea. ÙNSPRE1 num. card. v. unsprezece. ÙNSPRE2 prep. v. înspre. ÙNSPRECE num. card. v. unsprezece. ÙNSPRECEA num. ord. v. unsprezecelea. ÙNSPRECELE num. ord. v. unsprezecelea. ÙNSPRECELEA num. ord. v. unsprezecelea. ÙNSPREZECE num. card., s.m. I. Num. card. (Şi în componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între zece şi doisprezece. 1. (Cu valoare adjectivală; aşezat înaintea substantivului determinat) Soarele şi luna şi unspredzeace steale plecase înaintea mea. PO 127/22. Au fost Solomon de unsprădzeace ani. prav. 259. Cei unsprădzeace ucenici mearseră în Galilei (a. 1650-1675). GCR I, 229/20. Această sfântă vanghelie s-au cumpărat... cu unsprăzece florinţi (a. 1776). IORGA, S. D. XIII, 84. Au întemeiat mănăstirea de la Blajin, în carea să se ţie unsprezece călugări. KLEIN, în ŞA I, 246. împărăteasa Irina a avut un fecior... de unsprezece ani în anul de acum. ŞINCAI, HR. I, 259/23. A domnit unsprezece ani de la moartea mumei sale. BUCOVINA (1850), 1771/68, cf. POLIZU. Cantemir, care vorbea unsprezece limbi, era dragomanul lui Petru. ODOBESCU, S. III, 369. De acum unsprezece ani... am luat-o în primire. CARAGIALE, O. II, 61, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 98. Unsprezece ori douăsprezece veacuri, creştinismul se ridicase... din fundul catacombelor până la vârful palatelor. D. ZAMFIRESCU, O. V, 366, Cf. PUŞCARIU, ET. WB. 149, DIACONU, VR. XCIII. Lucram în atelier unsprezece ore pe zi. VLASIU, D. 44. în poiană erau unsprezece oi plăvăi. SADOVEANU, O. XIV, 592. Am stat unsprezece ani în puşcărie. E. IONESCU, E. .87. Era un iepure cum nu s-a mai văzut, cu unsprezece picioare. ARGHEZI, S. VII, 85. în unsprezece cazuri judecata lui ţi se pare dreaptă. CĂLINESCU, C. O. 198. E om în toată firea, merge pe unspce ani. CAMIL PETRESCU, B. 15. Cucul de lemn din perete îl trezise cu unsprezece cucuituri. vinea, L. I, 49. Unsprezece fraţi... sufereau vraja de a rătăci în timpul zilei. PREDA, M. 64, cf. GRAM. ROM.2 I, 182. Avea tot, adică unsprezece stânjeni din hotar până-n hotar. SORESCU, L. L. II, 118, cf. L. ROM. 1969, 133. Unsprezece voinici şedeau lungiţi la pământ, sevastos, p. 38, cf. graiul, i, 220. Unsprezece bărbaţi. ALR I 222/255. Iacă, la unsprăzece luni, fatî şi iapa om mânz tăt numai cu păru de aur. O. bârlea, A. P. I, 261. Noi am fost unsprezece copii. T. dial. M. I, 141. <> (Cu valoare substantivală) Te-ai ivitu-te celor unsprădzeace şi tuturor ucinicilor. DOSOFTEI, PAR. 78718. Doauă sute unsprăzeace pentru neguţitoria ce fac englejii la India. LEON ASACHI, B. 19/27. Pe lângă... doctori de ocruguri..., să se mai rânduiască şi alţi unsprezece. REGUL. ORG. 616/6. Să se lase sărutată De atâtea ori deodată Câţi fuştei la scară sânt. „Unsprezece" spune ea. COŞBUC, P. I, 201. Privea cercetător... când la unul, când la altul dintre cei unsprezece. AGÂRBICEANU, O. IV, 62. La reînnoirea sa,... dispoziţiile economice să se ridice la unsprezece. PAVLESCU, E. 107. Numărând prunele, el zice: „ Una, două, şapte, unsprezece, cinci”. ARGHEZI, S. Vii, 16. „Ce leafă ai acum?... Şi cât ai vrea să ai?”... „Daţi-mi... unsprezece... " i-am răspuns. VINEA, L. I, 367. Venea în şâr toţ [lupii] grămadă, unsprezece mi se pari c-a fost. T. DIAL. M. I, 3. ♦ (Substantivat, m.) Echipă de fotbal. Daţi unsprezecelui nostru ceea ce i-a lipsit cel mai mult: vigoarea. CONTEMP. 1959, nr. 673, 2/1, cf. L. ROM. 1960, 65. Urtsprezecele din Şos. Ştefan cel Mare şi-a mărit avansul faţă de principala sa urmăritoare. SPORTUL, 1984, nr. 10 716, 3/1. 2. Numărul abstract corespunzător. Cf. LB, iser, POLIZU, CIHAC, I, 300, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, ALRII 2 313/2, 414, ib. 2 314. 3. (Precedat,, de prep. „de” şi urmat de „ori”, formează numeralul adverbial corespunzător) Cf. lb. De 1222 UNSPREZECE -233- UNSPREZECELEA unsprezece ori am atras atenţia la cuptoare. ARGHEZI, S. XI, 294. 4. (Precedat de „câte”, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) o Eram câte unsprezece la masă în fiecare zi. -v- (Cu valoare adjectivală) □ Au fost plecaţi câte unsprezece zile fiecare. 5. (Cu valoare de numeral ordinal; de obicei aşezat după substantivul determinat) Al unsprezecelea, a unsprezecea. E unsprezece ore, noaptea, delavrancea, O. II, 110. Orele unsprezece sunau la pendula de abanos cu vibrări de o solemnitate antică. MACEDONSKI, O. in, 70. Beam o ulcică de lapte înainte de a pleca la atelier, la ora unsprezece încă una. VLASIU, A. P. 378. Când îi pă la unspece ceasuri, numa aude numa că vine om buzdugan. O. bârlea, A. P. I, 465. După ce-l bărbiereşte,.., la uora unşpe, dup-aceea juacă tot tineretu-afară. T. DIAL. M. I, 19. Dă la ora unşpe, doaşpe-am venit acasă. ib. II, 50. -0- (învechit şi regional; precedat de art. „al”, „a”) Pilda a unsprezece (a. 1777). GCR π, 110/19, cf. alr π 2 336/605, 812, 872, 886. (Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînţelegându-se „ora”, „ziua”, „data” etc.) A unspră-zece: fietecare preot să citească cu socotinţă acea cărţulie. ANTIM, O. 390. Astăzi, sâmbătă, în unsprezece ale lunii aprilie. REGULAMENT, 54/17. Ceasul bătea unsprezece. MOZAICUL (1839), 545/23. Fii cuminte, sunt aproape de unsprezece. CARAGIALE, O. VI, 32. Azi, de dimineaţă, m-am pomenit cu ea..., care nu se scoală de obicei decât la unsprezece, delavrancea, O. IV, 250. Avusese oaspeţi la masă, cina abia se isprăvise pe la unsprezece. AGÂRBICEANU, S. P. 35. Pe la unsprezece noaptea am venit la cazinou. A. HOLBAN, O. II, 273. La palat ceasul arăta unsprezece. C. PETRESCU, C. V. 123. Au stat membrii noştri neculcaţi până la unsprezece noaptea? MUŞATESCU, T. 51. S-a întors pe la unsprezece acasă. CĂLINESCU, B. I. 256. Vă invit pe amândoi în fiecare marţi şi vineri la mine, la unsprezece dimineaţa. vinea, L. I, 46. Cân vme-acasă? - Cam pă la unsprç. O. bârlea, A. P. I, 471. Pă la unşpe-aşa m-am pomeni[t] cu socru-meu c-a venit. T. DIAL. M. I, 137. Şî-l fierb până la... zece, aşa, unsprezece, ib. 200. Pânî nu venisă maşânile, pân nouo sute... unşpie, doişpie. ib. 431. *0 (în combinaţie cu alte numerale, indică fracţiuni de oră) Ah! unsprezece şi jumătate! zise el deodată, tare, uitându-se la ceas. AGÂRBICEANU, S. P. 233. Cam cât să fie ceasul? întrebă doctorul. - Unsprezece şi un sfert, preciză Egor. M. ELIADE, D. 174. II.S. m. Semn grafic care reprezintă numărul unsprezece (I 2). Scrie un unsprezece. DL, cf. DEX. - Accentuat şi: unsprezéce. ALR I 222. - Şi: (popular) unsprece (DIACONU, VR. XCIII, SCRIBAN, D., GRAM. rom.2 I, 183, graiul, I, 220, alr I 222/5, 18, 26, 28, 35, 45, 63, 79, 109, 174, 190, 750, 772, 803, 890, alr ii 2 314/27, 784, 886, L. ROM. 1959, nr. 5, 85; accentuat şi unspréce ALR I 222/223, 345, 355), unşpe, (regional) linspece, ùnspce, tinşpce (gram. rom.2 I, 183), unspre, ùnspe (alr i 222/70, ALR II2 317/762) num. card. - Unu + spre + zece, cf. alb. njëmbëdhj etë, v. si. KAHHT» HA A*CAT{. ÙNSPREZECELE num. ord. v. unsprezecelea. UNSPREZECELEA, -ZECEA num. ord. 1. (Cu valoare adjectivală; precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al zecelea şi al doisprezecelea. Carii... pără al u[n]sprădzeacele ceas aţ pestit, nemică să nu vă mâhniţ. IEUD, 245/8. Dumeneca a unsprădzecea. varlaam, C. 502. A unsprădzeacea pricină ce mai înmicşureadză giudeţul, certarea celui vinovat, iaste dragostea. PRAV. 285. Capul al unsprădzeacilea. M. COSTIN, O. 89. Aşişderea scriu... în hronografie, la al unsprezecelea an al împăratului Maurichie. ŞINCAI, HR. I, 115/22, cf. LB. în aceste locuri ajunsă dacoromânii prin suta a unsprezecea. IST. M. XI/16, cf. ISER, POLIZU, DDRF, BARCIANU, CADE. Pornii cu paşi siguri spre a unsprezecea poartă. MIHĂESCU, D. A. 26. A unsprezecea zi am găsit-o târându-se slăbită, să guste apă, lângă fântână, arghezi, S. vni, 205. în ceasul al unsprezecelea am bătut la poarta casei mele. BOTTA, S. in, 69, cf. alr π 2 336/141, 192, 310, 514, 531, 537, 682, 728, 784, 836, 876. □ Al unşpelea clasat nu va pleca. -0- (învechit, rar; eu elipsa articolului posesiv) Sosând la unspreacele an,... s-au pugorât din munte. dosoftei, v. s. ianuarie 23725. <> (învechit şi popular; cu lipsa acordului sau cu amestec de forme) La a unsprăzeacelea lună, în zioa dentăiu a lunii, să iviră capetele munţilor. BIBLIA (1688)2, 186/4, cf. ALR π 2 336. Al de-a unsprăzăcelea. ib. 2 336/141. Al de-a unsprăzăcea. ib. 2 336/235. A unsprăzăcilea fată. ib. 2 336/414. Asta de-al unsprezăcelea. ib. 2 336/605. ·Φ· Expr. In ceasul al unsprezecelea sau (învechit) în (ori, rar, la) al unsprezecele ceas = aproape de clipa în care nu mai e nimic de făcut; foarte târziu, Priimeaşte cela de întâi ca şi cela de apoi; îmblânzeaşte cela ce au veritu în al unsprăzeacele ceas (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 79/13. Apropiaţi-vă şi nemică ruşinăndu-vă şi câţi şi până în al unsprădzeacele ceas aţi postit. COD. TOD. 193. Cela ce veni în al unsprezeacele ceas tu-l priimişi (ante 1633). GCR I, 80/24. Venisă în al unsprăzeacele ceas şi luară unul câte un denariu. N. TEST. (1648), 2674. In sfârşit, am noroc - măcar în ceasul al unsprezecelea. GALAN, B. I, 25. (învechit, rar; cu aglutinarea articolului posesiv) Venit-am la unsprăzeacelea ceas la lucrul Domnului (a. 1624). GCR i, 97/25. <> (La f.; urmat de „oară”, exprimă repetarea unei acţiuni) A unsprezecea oară. LB. <> (Cu valoare substantivală) Noi eram zece... Numai al unsprezecelea, sergentul, era neamţ. SADOVEANU, O. VI, 396. O început a număra una şi da cu bota în spate şi tăt aşa o numărat până la al unsprăzecelea. SNOAVA, m, 216. 2. (La f.; urmat de „parte”, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) □ A primit a unsprezecea parte din bani. Din moştenire îi revine doar a unsprezecea parte. - Şi: (popular) unşpelea, -pea, (învechit şi regional, m. şi f.) unsprezecele (alr ii 2 336/928), (m.) linsprecelea (polizu, alr ii 2 336/836), (învechit, m.) unsprecele, (regional, f.) unsprecea (ALR Π 2 336/784), (m.) unspecelea (ib. 2 336/682), (f.) unspecea (ib. 2 336/310), unspcea (ib. 2 336/682) num. ord. - Unsprezece + le + a. 1224 UNSUC -234- UNSUROS UNSÙC s.n. v. usuc. UNSUNÀRE s.f. (învechit, rar) Intonare la unison; (f i g.) armonie, potrivire. Pă deosebite drumuri umblă stelele, cu toate acestea sânt întocmite spre o înaltă unsunare. CR (1834), 3V'/42. - Unu + sunare. UNSUNĂT0R, -OARE adj. (învechit, rar) Care sună la unison. (F i g.) Prin armonie nespusă De acord unsunător, Firea e-n mişcare pusă. Orice ton resun-amor! I. VĂCĂRESCUL, P. 20/10, cf. ROSETTI — çazacu, i. L. R. I, 448. -Pl.: unsunători, -oare. - Unu + sunător (după germ- eintönig). UNSURĂ s.f. I. 1. (învechit şi regional) Unsoare (11). Cf. LEX. MARS. 224. Unsură (a. 1697). în DR. IV, 117, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., BARCIANU, SCRIBAN, D. Trăbă să ai într-on păhar apă şi unsură cu care îi dai să să ungă. GR. S. vi, 229. Dă-mi unsură de obraz! FOLC. TRANSILV. iv, 255. Cu topoară v-oi tăia, Cu unsură v-oi muia. FOLC. OLT. - MUNT. I, 345. 2. (Regional, mai ales în Transilv.) Untură (2). Cf. LB, POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W. Dacă nu mai ai unsură, : pune în tigaie nişte slănină. Com. din velţ- MEDIAŞ, cf. alr i 750/129, 140, 144, alr sn iv h 1 042/141, ib. h 1 089/141, ALRM SN iii h 930/141. Şi ήί-ο frige în unsură, Doară-mbuc vo bucătură. ŞANDRU, F. 305. Ό· F i g. De gras şi untură (unsură C2, unsoare D, unturos H) împlu-se sufletul mieu. psalt. 118. II. (învechit) Unsoare (II 3). Nu -vreţi trebui neştine să vă înveaţe, ce că aceaea u{n\sură învăţa-va voi în tot. CORESI, l. 194/21. Vracii unseră pre /s[rai]/ până se împlură 40 de dzile, că în atâta vreme ţinea dzia de unsură. PO 176/20. Oloiul unsureei şi siriul de bună miroseală dentr-aromat celui cort sfânt, toate oarece ţie am poruncit face-le-vor. ib. 285/8, cf. CADE. Fas unsură în prag cu ai, cu prau. ARH. FOLK. iii, 136. Unsura arapului. FOLC. OLT. -MUNT. I, 357. - PL: unsuri. Gen.-dat. şi: (învechit) unsureei. - Uns1 + suf. -ură. UNSURI vb. IV. Tranz. (Prin Munt.) A unge, a păta cu unsoare. Cf. scriban, D., lexic reg. ii, 17. <> R e f 1. pas. Hainele s-au unsurit. scriban, D. -Prez. ind,: unsuresc. - V. unsură. UNSUROS, -OÂSĂ adj., s.f. 1. Adj. Acoperit, îmbibat cu grăsime; pătat cu o substanţă grasă sau (p. e x t.) cu orice substanţă care murdăreşte; uns2 (2). Cf. DRLU, LB, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 8192/21, ISER, BAR. - MUNT., w. 3412/23, POLIZU. Vestmăntele lui cele sfâşiate şi unsuroase. FILIMON, O. I, 207, cf. PONTBRIANT, D. Negustorul se sculă în picioare, scoţând din buzunar un pungociu unsuros destul de greu, plin cu mărunţiş. CARAGIALE, O. III, 143. Unul dintre porcarii unsuroşi mâna caii stând în picioare. SLAVICI, O. I, 118. Ceafa lată... se răsfrângea într-un val de carné unsuroasă peste gulerul strâns al mondirului. delavrancea, s. 124, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, w. Pe păreţii murdari se văd câteva tablouri unsuroase. DUNĂreanu, CH. 43. Mai la urmă rămase un ţigan bătrân, îmbrăcat cu un cojocel unsuros. AGÂRBICEANU, S. 149. Un ceaslov vechi, scorojit şi unsuros. GÂRLEANU, L. 21. Mânecile largi şi unsuroase ale cămeşoiului. CIOCÂRLAN, P. P. 127. Călugărul desprinde de la cingătoarea-i îngustă de piele unsuroasă un smoc de chei. HOGAŞ, DR. II, 5. Numărând gologanii unsuroşi pe tabla albă de marmoră, rebreanu, NUV. 267. îşi făceau semn de pe celălalt trotuar, ridicând două degete unsuroase. C. PETRESCU, î. II, 124. Scoţând un caiet unsuros din poalele unei redingote şi mai unsuroase. BRĂESCU, V. A. 14. Tingirile şi vasele nu mai erau unsuroase de grăsimi, teodoreanu, L. 138. Un fochist oacheş, unsuros,... ieşise c-o căldare de zgură pe punte. BART, S. M. 94. Se ivi un pachet umflat şi unsuros. I. M. SADOVEANU, S. 13. împrejurul unui şurub unsuros, el părea meşterul. ARGHEZI, S. XIII, 64. Urcase o scară... cu rampa de lemn unsuros, vinea, L. II, 238. Pe cap aveau şepci mari, unsuroase, barbu, G. 380. Căciula cea unsuroasă. SNOAVA, IV, 92. -v- (Substantivat) Şi-au făcut o regulă să vină unsuroşii ăştia, să ocupe balcoanele... şi să-şi ţină propaganda lor. PAS, Z. IV, 159. + Care conţine multă grăsime; gras. Oală cu zamă unsuroasă. ŢICHINDEAL, F. 140/22. Mi-a pregătit nişte mâncări unsuroase. AGÂRBICEANU, O. II, 306. Brânza grasă e moale şi unsuroasă. ENC. VET. 385. [Mana să fie] unsuroasî ça untu şî... spornici ca sarea. ŞEZ. ni, 144, cf. GRAIUL, I, 463. <> F i g. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ţpar ca untul de unsuroase, dosoftei, PS. 182/15. 2. Adj. F i g. Linguşitor, mieros, de o falsă amabilitate. Se ivi ca din pământ cămăraşul Canaano, plecat şi unsuros, numai salutări. BARBU, PRINC. 31, cf. 115. ❖ (Despre cuvinte, despre modul de exprimare) Ii înfăţişă..., cu vorbe unsuroase, cele trei bucăţi de atlaz. SADOVEANU, O. XI, 256. Cei care au loturi întregi... îi iau peste picior cu întrebări unsuroase. PREDA, M. 328. 3. Adj. Care pare să conţină sau să fie acoperit cu grăsime; (învechit, rar) unsos. înaintai cale de vro două sute de paşi, călcând printr-un glod negru şi unsuros. ALECSANDRI, o. P. 267. [Membranele] sinoviale... produc un lichid unsuros, galben ca untdelemnul. ENC. VET: 25, cf. şăineanu, D. U. Piatră unsuroasă. CADE. Ce se petrecea... dincolo de ochii mici şi unsuroşi, ca două măsline înfipte sub sprâncene? C. PETRESCU, î. I, 93. Mustaţa-i încărunţită prea devreme - rămasă însă de un castaniu unsuros, sadoveanu, O. IX, 138. Sluţi necrofori şi unsuroase râme. CONTEMP. 1950, nr. 186, 1/4. Populaţia de plancton a acestor lacuri... formează împreună cu mâlul un material fin, unsuros-gelatinos. CHIRIŢĂ, P. 585. Un fel de ciupercă,... unsuroasă la pipăit, creşte prin locurile nisipoase. H IV 70. ❖Fi g. Unsuroase linişti se tescuiau sub cer. I. BARBU, J. S. 123. •v- Mere unsuroase = specie de mere nedefinită mai îndeaproape. Cf. borza, D. 106. Mere unsuroase de Geoagiu = specie de mere nedefinită , mai îndeaproape. Dintre soiurile autohtone... menţionăm merele: roşioare de Geoagiu, cormoşe, vărgate· de Mada, unsuroase de Geoagiu. butură, eg. 174. ♦ (Despre fiinţe) Gras. Câtă trăstie pe casă, Atâţia galbini pe masă, Porcii unsuroşi, Oamenii sănătoşi. GIUGLEA — VÂLSAN, R. S. 352. 1230 UNSUROŞA -235- 4. S. f. (Bot.; régional) Unguraş (Marrubium vulgare). Cf. ŞINCAI, în DR. v, 560, BORZA, D. 107. - Pl.: unsuroşi, -oase. - Unsoare + suf. -os. UNSUROŞÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A unge (ceva) cu grăsime. Uns-ai (unsuroşeaş d) cu unt capul mieu. PSALT. 39, cf. SCRIBAN, D. -Prez. ind.: unsuroşez. - V. unsuros. UNSUROŞÎE s.f. (Rar) însuşirea de a fi unsuros (1); ceea ce este unsuros; (învechit, rar) unsorime. Cf. BARCIANU. -PL: unsuroşii. - Unsuros + suf. -ie. UNŞ0R1 s.m. v. uşor1. UNŞ0R2 s.n. v. omuşor. ÎJNŞPCE num. card. v. unsprezece. LINŞPE num. card. v. unsprezece. TJNŞPELEA, -PEA num. ord. v. unsprezecelea. UNT1 interj. (Regional; repetat) Cuvânt care redă strigătul porumbelului (Micăsasa - Mediaş). Cf. alr ii 5 751/141. - Onomatopee. UNT2 s.n. I. 1. Grăsime animală de consistenţă păstoasă, comestibilă, obţinută din smântână sau din lapte. Muiară-se cuventele lor mai vărtosu de untulu. PSALT. 106. Satură ei de... untu de vacă şi lapte de oaie. ib. 314. Aduse unt şi lapte ... înaintea lor. PO 56/27. Puţine de unt (a. 1588). DOC. î. (xvi), 165. Să întâmplă dă le dau să ia ceva, sau unt, sau grâu (a. 1642). GCR I, 95/19. Şi vor fi în pac[e] de dajde,... de lucru şi de untu şi de toate dările (a. 1661). IORGA, S. D. V, 35. Unt de vaci şi lapte de oi. BIBLIA (1688), 1502/32. A strânge brânză şi unt. N. COSTIN, LET. I, 44/14. Unt, miere şi de alte multe ce trebuie la conace. NECULCE, L. 43. Unt dé vac[ă], stafide (a. 1694). IORGA, S. D. v, 370, cf. LEX. MARS. 190, ANON. CAR., MOLNAR, D. 382/28. Râuri dă lapte dulce pă vale Curg acolo şi dă unt păraie. budai-DELEANU, Ţ. 325, cf. DRLU, LB. Să vedem cât grâu, vin, unt ş-alte lucruri folositoare scoate ţara ta. PLEŞOIANU, T. II, 178/8. Laptile... să-l facă brânză şi unt. DRĂGHICI, R. 100/27. Dajdia ce se scotea spre împlinirea plăţii preţului untului. REGUL. ORG. 26/3, cf. ISÈR, POLIZU. Mâncări greceşti fierte cu verdeţuri care pluteau în unt. NEGRUZZI, s. I, 151, cf. PONTBRIANT, D. Lapte, brânză, unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem în târg. CREANGĂ, p. 6. Cuhnea în care se pregăteau lăpturile, smântânurile şi unturile obicinuite la ţară. MACEDONSKI, O. III, 140. Tot comerţul se făcea cu Turcia, precum: cheresteaua..., untul (a. 1889). uricariul, xiv, 244. Adu-mi, te rog, un ceai cu lapte, puţin unt şi două cornuri. STERE, S. 171, cf. BIANU, D. S. Friptă la un focuşor... într-o tigăiţă.... cu unt. PĂTRĂŞCANU, S. A. 125. Drept bucate sau pomană se dă grâu fiert cu unt sau untură. PAMFILE, s. T. 62. Buzele... le da cu unt proaspăt. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 202, cf. NICA, L. VAM. 260. Se punea o lingură, două de untură, unt sau său topit. AL LUPULUI, P. G. 20. Sunt şi eu de părere că untul... e mai gustos decât untura. LOVINESCU, S. JII, 156. Venise cu nişte lucruri de la ţară: unt, păsări etc. C. PETRESCU, î. I, 102. Are să-i frigă baba noastră în unt proaspăt. SADOVEANU, O. IX, 372. Dimineaţa ni se dădea la toţi unt cu pâine. CIPRIAN, S. I, 20. Despre unt, el era făcut tot în bătătură, din laptele vacilor noastre. ARGHEZI, S. VII, 188. Iz de unt topit. VINEA, L. I, 303. Netezea calm cu cuţitul untul întins pe franzelă. VORNIC, P. 164. Rareori lipsea de la masa lui... pâinea albă şi proaspătă ca untul, preda, m. 118. Se pune o bucată de unt proaspăt, cât o nucă, în supa luată de pe foc. s. marin, C. B. 43, cf. DC, L. ROM. 1986, 374. Decât ţipău şi cu unt Şi să-l mânci c-un om urât, Mai bine mălai zguros Şi să-l mânci c-un om frumos! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 462, cf. MARIAN, D. 139, ŞEZ. VII, 98, ciauşanu, gl., chest. v 87/17, 33, 34, 39, 45, 54, 67, 69, 88, ib. 107/46, 67, 73, 78, 90, 91, ib. 118/24, 31, 38, 40, 46, 54, 67, 72, 88, alr 12 149, alr sn n h 306, alr ii 5 566. Pline de miere, de unt, Bunătăţi de pe pământ. balade, ii, 168. Mândra mea nimic nu mâncă, Numa unt şi mămăligă. FOLC. TRANSILV. II, 464. Curgea laptele ca izvoarele, Ieşea untul ca nomoalele. FOLC. MOLD. I, 229. [Turcii] aduna dî pân sate vite, aduna.... unturi, aduna miere. T. DIAL. M. I, 65. Smântână să sii di-o palmî Şî sî-ţi sii untu Gras ca pământu. CAF II, 190. Sobanu poartă vara cămeşi unse cu unt di oaie. GRAIUL, II, 27. Mă-sa l-o scaldat, l-o uns cu unt, apoi o catat nişte scutice. VASILIU, P. L. 140. Până nu baţi laptele, nu iese unt. ZANNE, p. iii, 589. Decât să mănânc mămăligă cu unt Şi să mă uit în pământ, Mai bine să mănânc pâine cu sare Şi să mă uit la el (ea) ca la soare. id. ib. 607. Decât să-nting în unt Şi să mă uit în pământ, Mai bine să-nting în sare, Să mă uit cu drag la soare. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 336. Am o vacă-n şură Cu untul baltă-n gură (Butea). GOROVEI, C. 34. O-(Ca termen de comparaţie pentru pământ) Trei mii de pogoane de pământ gras ca untul. SĂM. IV, 5. E pământ bun lângă măgură, pământ ca untul. STANCU, D. 262. Pământul e ca untul (brânza). E bun şi se lucrează uşor. CIAUŞANU, GL. F i g. Pământul nu îşi va mai da untul său cel săţios! GORJAN, H. IV, 152/20. Aţi văzut dumneavoastră miriştea,... când o întorci cu plugul cum de scoate din adânc untul pământului. P. CONSTANT, R. 183. -v- Unt vegetal = unt2 (2); margarină. LTR2, DC, DREV. (Ieşit din uz) Unt artificial sau (regional) unt de post = unt vegetal. Cf. nica, L. vam. 260, drev, lexic. REG. II, 118. (Bot.) Mere de unt = numele unei varietăţi de mere nedefinite mai îndeaproape. Cf. borza, d. 106. ■Φ· Loc. adj. De unt = moale1 (i i); fin. Sămânţa brazdei grase, muncită strâns şi crunt, Din spicul cu mustaţă, zbârlit, cu miez de unt. ARGHEZI, S. IV, 15. Câte flori pe iaz în sus,... Le-am pus cu mâna de unt. JARNÎK — bârseanu, d. 155. ■v’Loc.adv. Ca untul = fără efort, fără nici o greutate; uşor. Vorbele-i merg ca untul şi bine cântărite. CARAGIALE, O. III, 31. Şi vrabia o doborai ca untul. BENIUC, C. P. 80. O E x p r. A scoate untul (din cineva) = a stoarce pe cineva de puteri; a vlăgui. Au scos din noi şi untul, cu sângele. ARGHEZI, s. III, 118, cf. DL, 1239 UNT2 -236- DM. Numai lor li s-a părut Că uite acum-acum or să scoată din el untul. SORESCU, D. 132. Cică, el, într-o săptămână, aici scoate din mine... untul. V. ROM. ianuarie 1966, 49, cf. dex. A bate (sau a freca etc.) (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul ori a bate (pe cineva) până se alege untul (din el) = a bate pe cineva foarte tare. Cf. PAMFILE, J. 137. O să vă arăt eu...! O să vă frec de-o să vă iasă untul. SADOVEANU, O. XVII, 354, cf. DM, dex. De-i merge (sau să-i meargă) untul v. m e r g e (II 3). (Regional) A-i ieşi (cuiva) untul din piele = a ajunge într-o situaţie grea, dificilă. Cf. udrescu, GL. A bate apa (în piuă) să se aleagă (sau să se facă) unt = a munci fără nici un spor, a se trudi zadarnic, fără rost. Degeaba mai baţi apa-n chiuă să se-aleagă unt, că nu s-a alege niciodată. CREANGĂ, Ρ. 118, cf. DDRF, ZANNE, P. IV, 161. A trăi în unt şi miere = a trăi în belşug. Toate gazdele erau sărace? Nici asta de-acum nu trăieşte în unt şi miere. BENIUC, M. C. I, 219. A unge (pe cineva) cu unt pe inimă v. unge. Parcă-i uns cu unt, se spune despre cineva care este frumos, gras, dolofan. Cf. ciauşanu, gl. (Cu parafrazarea expresiei) Se învârt oamenii pe lângă junincile lui grase, ca unse cu un unt. DAN, U. 279. O· (Regional; în construcţia) De-a untul = numele unui joc de copii. Cf. pamfile, J. II, 74, ev 1952, nr. 2, 38, H XII 282, 387, T. PAPAHAGi, Μ. 149, 235, alr ii 4 381/260, 362, mat. dialect, i, 197. + (Popular) Murdărie (cu aspect unsuros) care se adună pe pieptene, süb unghii etc. Pentru Vetina am făcut-o, da, adevărat, dar untu de sub unghia mea l-am scos, şi el! NEAGU, î. 65. -v- E x p r. (Regional) A(-şi) mânca untul de pe pieptene = a fi foarte zgârcit. Zgârcit, mă Ionaş, mare zgârcit! Tu ai mânca şi untu de pe cheptene! VLASIU, A. p. 81. Voi sunteţi gazde de ăia care mâncă pita de sub unghie şi untul de pe pieptene. DAN, U. 89, cf. ALRn 3 038/250, 260. 2. (învechit) Grăsime solidă sau păstoasă obţinută din seminţe, boabe, miez de fructe (tropicale); (învechit şi regional) ulei2 extras din vegetale. De rruada grâului, vinru şi untulu tău mulţiră-se. PASLT. HUR, 3714, cf. CORESI, PS. SL.-ROM. 4715. V-am dat voo grâu şi vin şi unt şi vă săturaiu. ŒUD, 215/2. Să ung iarăşi, făcând unt de nişte iarbă ce pute foarte greu. HERODOT2, 111. <> F i g. Rădică-se... bătrârefele mele în untu (oloi D) grasu. psalt. 193/13, cf. coresi, ps. sl.-rom. 83715. Unse-te, Doamne,... cu untul bucuriei. COD. TOD. 199. *ν· (Urmat de determinări care indică fie planta, sâmburii din care se extrage uleiul, fie planta, substanţa cu care se prepară un medicament uleios, un unguent etc.) [Asiri-enii] nu să ung cu untdelemn, ci cu unt de sisam. HERODOT2, 77. Cere... 1 sticlişoară cu unt de anason (a. 1780). IORGA, S. D. viii, 5. Unt de riţin de la spiţărie, ze'ce dramuri. PISCUPESCU, O. 293/3. Să se puie... unt de trandafir, id. ib. 306/3. Unt de ceară. id. ib. 312/12. Aducerea untului de migdale amară, fiindcă el este cea mai tare otravă..., să opreşte de acum înainte. AR (1829), 1972/7. Să cuvine a să da bolnavului... unt de izmă. CR (1831),-1422/13. Unt de iarbă (de primăvară). BAR. - MUNT., w. 421743. Unt de migdale. POLIZU. Unt de nucă. id. ib. Unt de izmă. PONTBRIANT, D. Să hie acolo-n spiţeria satului... balsam, unt de sunătoare. JIPESCU, O. 74. Vine un ras ori un tuns 25 de santimuri, cu pudră, unt de migdale, livantă. CARAGIALE, O. vi, 176. Untul de sunătoare nu e aşa de bun pentru bube... ca pătlagina. DELAVRANCEA, S. 265, cf. N. LEON, MED. 59. Unt de cacao. BIANU, D. S. Extracţie de grăsime vegetală avem: untul de cocos. MACAROVICI, CH. 540. Unt de ricin. CĂLINESCU, C. O. 125. Greţos ca un unt de ricină. BOGZA, A. î. 219. Unt de palmier. LTR2, cf. FORM. CUV. I, 99, 100, DC, DREV. Unt de sunătoare. H IV 53. Din gălbănuşuri de ou răscopt se scoate unt de ouă, care-i foarte bun. ŞEZ. VII, 116, cf. ALR n/l MN 63, 4 216, ALRM π/l h 179. <> (Regional) Unt de naft = păcură (11), petrol (1), petrol lampant (polizu, barcianu, alexi, w., scriban, D.); terebentină (enc. vet. 55). Unt de naft, de 14 ocă: 1 leu (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 161. Frecătura [părţii amorţite]... cu unt de neft după toată baia caldă. EPISCUPESCU, PRACTICA, 328/14. Pentru bolfe la gât se pun legături cu mămăligă caldă,... peste care se pune şi unt de naft. N. LEON, MED. 55. Se unge vita la picioare cu unt de naft. GRIGORIU-RJGO, M. P. II, 5. Afurisita de prăştină îi pusese „unt de neft” la tălpi. CONV. LIT. xliv2, 543. Se ţine animalul bolnav câteva zile într-un loc călduros... să respire aburi de floare de fân cu creolină sau cu unt de neft. ENC. VET. 55, cf. ŞEZ. I, 81, 119, ALR II 769. (învechit) Unt de terpentin = terebentină. Să se ungă cu unt de terpentin. PISCUPESCU, O. 311/2. (învechit) Unt de sare de cenuşă = preparat lichid a cărui bază este carbonatul de potasiu. Tinctură de revent de China, şase unţie. Unt de sare de cenuşă, trei dramuri. EPISCUPESCU, PRACTICA, 341/32. (învechit) Unt de Hale = un fel de vopsea. Unt de Hale, adică vapsale, nu o caută nimenea şi au mulţi aicea şi nu pot să o vând (a. 1800). furnică, I. c. 195. ♦ (Şi, regional, în sintagma unt de brad, alr i 977/770) Răşină de brad. Se da foc bradului şi se prelingea-n coşuri, ca nişte lacrămi, mari, dese, tot untul de sub coaje. LUNGIANU, cl. 209. ♦ (înyechit şi regional) Ulei2 întrebuinţat la săvârşirea unor ritualuri religioase. V. m i r1 (2). Rugăcinri facă spre elu, ungându elu cu untu (u 1 o i u N. TEST. 1648, unt de lemn biblia 1688) în numele £>[om]nu/[u]i,, şi rrugăciurea creadinţeei mântui-va lângedul. COD. VOR. 134/11. Uns-ai cu untu (untdelemn D) capul mieu. PSALT. 39/13, cf. CORESI* PS. SL.-ROM. 26977. Să chiiame preuţii să-l ungă cu unt osfentit pre faţă. id., în texte rom. (xvi), 1175. L-o lovit în cap unge-o pus popa untu. ALR SN IV h 980/250, ALRM SN II h 790/250. 3. (Tăbăcărie) Reziduu provenit din grăsimile saponi-ficate şi din proteinele descompuse, ev 1951, nr. 5,23. II. C o m p u s e: (Bot.) untul-vacii = a) plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina simplă, cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate şi cu flori liliachii, purpurii, roz sau, rar, albe, dispuse în ciorchine în vârful tulpinii; (regional) boaşele-popii, bojor, boşie, bujorel, bujoreni, bujori, buruiene-de-copii, gemănariţă, goni-toare, poroinic, salep, sculătoare, unt-şi-brânză, untişor (Orchis morio). Cf. TDRG, CADE, DL, DM, BORZA, D. 120, DSR; b) (regional) poroinic (Orchis mascula, Orchis mi-litaris, Orchis purpurea). Cf. BORZA, D. 120, 121; (regional) unt-şi-brânză = untul-vacii (Orchis morio). id. ib. 120; untul-vacilor = untişor (Ranunculus ficaria). id. ib. 69; untul-babei = comicei (Ranunculus arvensis). id. ib. 145; untul-vacii-mirositor = stupiniţă (Plantăthera bifolia). id. ib. 133; untul-pământului = fluierătoare (Tamus 1239 UNTAR -237- UNTDELEMN communis), id. ib. 167. E bun de reumatism untul-pămân-tului. SORESCU, L. L. III, 95, cf. BUTURĂ, EB. - Pl.: (rar) unturi. - Lat. unctum. UNTAR s.m., s.n. 1. S.m. Persoană care se ocupă cu prepararea sau cu vânzarea untului2 (I 1). Cf. molnar, d. 398/6. Untar (a. 1844). l. rom. 1989, 511, cf. pontbriant, D., NOM. PROF. 50. Untarul venea la timp nepotrivit. BARBU, G. 104. 2. S.n. (Prin Mold.) Putinei; (regional) untăriţă (1). Cf. CHEST. V 6/15, GLOSAR REG., A V 22. — Pl.: (1) untari şi (2) untare. - Unt2 + suf. -ar: UNTĂREĂSĂ s.f. (învechit, rar) Femeie care se ocupa cu prepararea sau cu vânzarea untului2 (I 1). Cf. BAR-MUNT., w. 2172/12. — Pl.: untărese. - Untar + suf. -easă. UNTĂRIE s.f. Loc în care se prepara sau se vindea untul2 (I 1). Şi-i vorbea... despre untăriile şi brânzăriile lui. alas 15 iii 1936, 1/7, cf. scl 1978, 327. — Pluntării. — Unt2 + suf -ărie. UNTĂRIŢĂ s.f. 1. (Prin Mold. şi Transilv.) Putinei; (regional) untar (2). Cf. pamfile, i. c. 444, com. marian, com. din straja - rădâuţi, a vi 4, glosar reg., alr-t 851/241. 2. (Prin. Mold.) Bătător (pentru unt2 11). Cf. A v 22, GLOSAR REG. -Pl.: untăriţe. — Unt2 + suf -ăriţă. IJNTĂRZAŞ s.n., s.m. v. untărzaţ. UNTĂRZĂŢ subst. (Regional) 1. S.n. (Min.) Grindă care se pune transversal între doi stâlpi, formând o construcţie folosită ca susţinere suplimentară în abataje şi în galerii de mină. Com. din sud-vestul transilv. 2. S. n., s. m. (în forma untărzaş) Fiecare dintre lemnele care se fixează vertical pe grinda casei pentru a susţine căpriorii. Com. din meşcreac - aiud. -PL: untărzaţuri. - Şi: fintărzaş (pl., n., untărzaşe şi, m., untărzaşi) s.n., s.m. Com. din meşcreac - AIUD. - Din germ. Untersatz. UNTDELEMN s.n. Ulei2 comestibil extras din măsline; p. g e n e r. ulei vegetal (comestibil); (regional) zăitin. [Asirienii] nu să ungu cu untdelemn, ci cu unt de sisam. HERODOT2, 77. Toarnă untdilemn preste dânsăle. ib. 102. Muiatu-s-au cuventele lor mai mult decât untu-de-lemn. M. COSTIN, O. 102» Puind vinul cu untul-de-lemn..., feace de nu să mestecară, nice să stricară. dosoftei, V. S. octombrie 76716. Veţ lua de la dânşii aur, argint şi aramă şi... tămâie la untdelemnul ungerii. BIBLIA (1688), 562/56. Materia mirului iaste untul-de-lemn. ANTIM, O. 373. 10 oca d[r]oşdi de undelemn (a. 1754). IORGA, S. D. XII, 68, cf. MAN. GOTT. 136. Chiup cu untdelemn (a. 1784). IORGÀ, S. D. vii, 234, cf. MOLNAR, D. 382/25. Va fi îndestulare în grâu, miere, unt de lemn. calendariu (1814), 64/6. Al tu... nu are untdelemn şi smochine, căci nu să sirguieşte. GOLESCU, S. 271, cf. LB. împotriva veninului... este untul-de-lemn, laptele, albuşul de ou. AR (1829), 44'/9. Măsline, din care în Provans se face unt-de-lemn vestit. EG 13/13, cf. POLIZU. Păstrăm fasolea verde..., îi punem undelemn pe dasupra, grăsime sau unt topit. PENESCU, M. 33/11. Aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn. EMINESCU, P. L. 45. Să fi adus ... şi un chiup de untdelemn. CARAGIALE, O. III, 130. Bătrâna turnă niţel unt-de-lemn în candelă. DELAVRANCEA, S. 21. In cazarmă e un miros de untdelemn şi de grăsime arsă. BACALBAŞA, S. A. I, 29. întrebuinţează untul-de-lemn (zaichin) de măsline. CRĂINICEANU, IG. 253. Alţii, îndărătul butoaielor cu untdelemn, le dădeau de-a dura. DUNĂREANU, N. 13, cf. ΡΑΜΓ” r jşm. 4. Tot ce mai pot face e să-i slujesc şi ma:· Aveţi neşte untdelemn în casă? AGÂRBICEANU, S. 76. Pardesiul... bătea în floarea verzie a untdelemnului de măsline grecesc! HOGAŞ, M. N. 46. Mama a pus undelemn şi a aprins candelile. al LUPULUI, P. G. 124. Făcea mare comerţ cu untdelemnuri, cu zaharicale. GALACTION, O. A. I, 342. Hainele lui Adrian erau numai pete,... cu untdelemnul sălăţilor. c. PETRESCU, î. I, 44. Untdelemnul e bun în orice stricare de stomac. VOICULESCU, L. 291. Boierii sucesc şi prefac în fel şi chipuri racii şi le pun ouă şi undelemnuri şi alte multe. SADOVEANU, O. IX, 409. Un miros de untdelemn de candelă şi de tămâie îmi umplu deodată nările. MIHĂESCU, D. A. 27. Se destupa o sticlă de undelemn. arghezi, S. XI, 86. Şi arde untdelemnul în Opaiţul cu toartele, Pentru vieţi ce vor veni, Dar şi pentru moartele. BLAGA, O. II, 53. Salată de andive... cu untdelemn şi muştar. VINEA, L. II, 312. Prin mâna mea treceau mii de kilograme de arpacaş şi de untdelemn. preda, M. 416. Luă sticla cu untdelemn, căută şi o pană de gâscă şi unse ţâţânile, v. ROM. noiembrie 1964, 10. Gura florilor atingea paharul candelei şi li se vedea umbra roşie în oglinda untdelemnului. BĂNULESCU, I. 52, cf. HRISTEA, p. E. 176. L-a spălat şi l-a uns cu untdelemn şi l-a îmbrăcat şi l-a bocit. NEAGU, î. 191. Unt-de-lemn vărsat din nebăgare de seamă. ŞEZ. III, 44. Pui ca legătură la gât ceapă pisată cu undelemn. PAMFILE, B. 35, cf. ALR SN IV h 1 134, ALRM SN IU h 950. Mâna pe durdă punea, Cu untdelemn mi-o ungea. BALADE, II, 306, cf. nalr - O II h' 280. Foai verdi undilemn, Mă mir ci dragosti-avem!? FOLC. MOLD. II, 380. Ungeam tava cu undălemn. T. DIAL. M. II, 152. Cu tot felul de bucate Şi tot felul de miroase, Mai mult vin şi undelemn. CAF ni, 85. Când unt-dă-lemnul să isprăveşte, candela să istoveşte. ZANNE, Ρ. ni, 66. îţi dă o măslină şi-ţi cere un butoi de unt-de-lemn. id. ib. 657. ❖ (Ca termen de comparaţie) Pe vinul greu ca unt-de-lemnul. Am dat mulţi galbeni. EMINESCU, O. IV, 350. [Vinul] era limpede ca untdelemnul franţuzesc. CARAGIALE, O. I, 173. Grăsun, roşcovan, cu barba rară şi cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. DELAVRANCEA, ν. v. 241. Vinul era gros ca untdelemnul. GALACTION, O. 180. Paşnic ca untdelemnul cel veşnic Se scurge sub bolţi Aheronul. BLAGA, poezii, 143. O· F i g. Ce încet bate inima mea... Intr-o zi va bate din ce în ce mai încet, apoi va înceta, căci s-a sfârşit 1246 UNTDELEMN GIU -238- UNTIŞOR undelemnul candelei. EMINESCU, P. L. 82. Venin şi roşu untdelemn Mustesc din funduri de blestem; I. BARBU, J. S. 95. ❖ E x p r. A ieşi deasupra (apei) ca untdelemnul = (despre adevăr, dreptate) a se afla, a se dovedi (cu toate dificultăţile); a ieşi deasupra ca uleiul. Nevinovăţia a ieşit dasupra ca untul-de-lemn. ISPIRESCU, L. 356. Dreptatea iesă ca untdelemnul deasupra apei. SEVASTOS, P. 138. Aşa iese învăţătura din fapte, precum iese dreptatea omului: ca untdelemnul deasupra apei. FURTUNĂ, V. 15, cf. ROMÂNUL GLUMEŢ, I, 4, ZANNE, P. IV, 163. A turna untdelemn peste (sau în) foc v. t u r n a1 (BI1). - Scris şi: unt-de-lemn. - Pl.: (rar) untdelemnuri. - Şi: undelémn s.n. - Unt2 + de + lemn (după slavonul AP'feß'feno macao). UNTDELEMNGÎU s.m. (învechit) Persoană care face sau vinde untdelemn. Fetele untdelemngiului. KLOPŞTOCK, f. 222. Favoritele de untdelemngiu revărsate în două caiere de argint, id. ib. 281, cf. IORDAN, L. R. A. 159. - Pl. : untdelemngii. - Untdelemn + suf. -giu. UNTDELEMNÎŢĂ s.f. 1. (Bot.; prin Transilv.) Năfurică (Artemisia annua). Cf. BORZA, D. 24. 2. (Entom.; regional) Mamomic (Meloë proscara-baeus). Cf. scl 1978, 327. - Untdelemn + suf. -iţă. UNTDELEMNIU, -IE adj. Care este de culoarea untdelemnului; gălbui; galben-auriu; (regipnal) untuliu. Vinurile noastre albui, roşii, negre, profire şi undălemnii, bune, au un nume mare pă lume. JIPESCU, O. 53. Am să-i duc un fes roş şi un tulpan undelemniu. CREANGĂ, P. 134. Caţaveică cu blană,... vişinie ori undelemnie. SEVASTOS, N. 47. La cap îmbrobodită cu tulpan undelemniu. CONTEMPORANUL, vib 497, cf. MARIAN, CH. 51, TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Foarte mulţi ochi negri, palori untdelemnii. TEODOREANU, L. 115. Imaşurile, de un verde undelemniu, se întunecă treptat. ap. CADE. Avea... bariz untdelemniu cu fiori verzi. C. PETRESCU, î. II, 170. Foile untdelemnii ale ceaslovului. KLOPŞTOCK, E. 183. Ni se oferă vin de Cotnari, untdelemniu la culoare. CĂLINESCU, C. O. 253, cf. DEX, DSR. Cămăşile vechi au altiţă îngustă..., predominând în cromatică culorile verde-untdelemniu, crem şi roz. PAVEL, p. M. 34, cf. H iv 8, 83, A v 25. - Pl.: untdelemnii. - Şi: undelemniu, -ie adj. - Untdelemn + suf. -iu. UNTDELEMNÔS, -OÂSĂ adj. (Rar) Asemănător cu untdelemnul. (Fig.; despre glas, sunete sau despre felul de exprimare al cuiva) Jţganiile, săracele, încredinţându-se şi după un-de-lemnoase cuvintele lui muindu-se. CANTEMIR, IST. 349, cf. TDRG. Ne întrebă... cu glcts undelemnos şi cu unduieri mieroase, ciauşanu, R. SCUT. 24. Glasul untdelemnos al unui instrument de alamă încearcă... o frântură de melodie. CAZIMIR, GR. 66. - Pl.: untdelemnoşi, -oase. - Şi: undelemnôs, -oâsă (scris şi un-de-lemnos) adj. - Untdelemn + suf. -os. UNTERNIŢĂ s.f. (Regional) I. 1. Putinei de bătut unt2 (11) (Marginea - Rădăuţi). Cf. alr sn ii h 307/386. 2. Cofă de lemn în care se pune smântână (Vicovul de Sus - Rădăuţi), pavel, s. e. 227. II. (Bot.) Coada-calului (Equisetum arvense) (Nicşeni - Botoşani). ALR 1 1 952/412. -Pl.: unterniţe. - Unt2 + suf. -erniţă. UNTEROFIŢER s.m. (învechit) Subofiţer. Morţi fură 33 capitani, 52 laitnanţi, 123 unterofiţiri. N. STOICA, C. B. 165. Medalii, parte de aur,... parte de argint, pentru subalterni (unterofiţeri). AR (1829), 72*/2. Asemenea se va urma şi mai nainte, păzindu-se însă numărul hotărât al ofiţerilor şi al unter-ofiţerilor. REGULAMENT, 9/5. Spre a-i priveghea, li să va orândui un unterofiţer (a. 1835). DOC. EC. 593. După săvârşirea eczersiţiii, under-ofîţerul îi va aduce la fabrică (a. 1835). ib. 594. într-un saltar de masă am găsit... un portret a unui untrofiţir de miliţie. KOGÂLNICEANU, în PR. DRAM. 426. 279 ranguri de jos, în numărul cărora 23 unteri-ofiţeri. REGUL. ORG. 626/19. Văzui pe tânărul unterofiţer gălbenind ca ceara. RUSSO, S. 30. E slut astfel îmbrăcat jumătate cu frac şi jumătate cu şalvari roşi, întocmai ca un unter-ofiţer. NEGRUZZI, S. I, 70, cf. PONTBRIANT, D. Aceia dintă voi, cari vor avea mai multă aplicăţiune, vor fi, amăsurat, corporali şi undrofiţeri. CARAGIALE, O. I, 109. Ţărani români, ruteni, târgoveţi trec pe lângă... undrofiţirii austrieceşti. CĂLINESCU, E. 64. Intre ei venise şi Şimion al Firului, în vremea aceea unterofiţir în armata infanteriei. CAMIL PETRESCU, O. II, 98, cf. l. rom. 1959, nr. 2, 39. - Scris şi: unter-ofiţer. - PL: unterofiţeri şi (învechit, rar) unteri-ofiţeri. - Şi: unterofiţir, underofttér (scris şi under-ofiţer), untrofiţir, undrofrtér, undrofîţir s.m. - Din rus. yHTep-ocJmuep, germ. Unteroffizier. UNTEROFIŢIR s.m. v. unterofiţer. UNTERŞLAG s.n. = teşlag. Jos îi punem un reglete cât zaţul numit unterşlag. ROMANESCU, ZEŢ. 53. UNTIÉR s.f. Vas (de sticlă, de porţelan, de metal etc.) în care se ţine şi se serveşte untul2 (I 1). Cf. bul. FIL. VI, 37, DL, DM, DN2, DEX, V. BREBAN, D. G., L. ROM. 1987, 54. -Pronunţat: -ti-e-. - Pl.: untiere. - Unt2 + suf. -ieră. UNTIŞOR s.n., s.m. I. S.n. 1. Diminutiv al lui u n t2 (I 1). Ne-am cumpăra ceva untişor şi peştişor (cca 1700). IORGA, S. D. iv, 70. S-a dus la dânsul cu ouşoare, cu puişori de găină, cu untişor. FILIMON, O. I, 158. Pe orice creştin amărât... sări dedulcesc cu brânzişoară, cu lăptişor ori cu untişor. RĂDULESCU-CODIN, î. 53. Cine umblă udişor Mănâncă untişor, se spune despre cineva care munceşte şi are de toate. Cf. zanne, p. iv, 162. 2. (Regional) Alifie (Pecinişca - Băile Herculane). Cf. alr ii/imn 59, 4 197/2, alrm ii/i h 170/2. II.S .m. (Bot.) 1. (Şi în sintagma untişorul vacii, BORZA, D. 69) Mică plantă erbacee din familia ranuncu- 1256 UNTORNIŢĂ -239- UNTURĂ laceelor, cu flori galbene-aurii, cu frunzele de un verde închis în formă de inimă, groase şi lucioase, care se consumă ca salată; (popular) grâuşor, (învechit şi regional) scânteiuţă-galbenă, (regional) băşicuţa-porcului, brânza-vacii, calce-mică, ceairort, ciubotele-cucului, fetică, grânişor-mărunt, iarba-rândunelei-mici, rărunchi2, salată-de-câmp, salata-cucului, salata-mielului, salată-mică, salată-nemţească, salată-sălbatecă, sălăgea, sălătruică, sălătuţă, sălăţică, săliţie, scalce-mare, scorbutăriţă, untul-vacilor (Ranunculus flcaria). Cf. CONV. LIT. xxiii, 1 059. Cimbru, untişor şi limba-boului... se fac salată. CRĂINICEANU, IG. 252, cf. BRANDZA, FL. 24. Atâta untişor risipit prin iarbă şi prin flori! SĂM. I, 97, cf. BARCIANU, GRECESCU, FL. 36, N. LEON, MED. 40, şăineanu, D. U. A dat fuga în dumbravă, ca să culeagă untişor şi leordă, cele dintâi legume sălbatice ale primăverii. SADOVEANU, O. XXI, 455, cf. SCRIBAN, D., BORZA, D. 69. Femeile, le cunosc bine, sânt ca untişoru, greţoase la început, da pe urmă, minunea Iu Dumnezeu! neagu, î. 88, cf. BUTURĂ, EB., M. E. HORT., H IX 436, 447, xi 95, 193, xn 300, xvi 146, xvn 226, PĂSCULESCU, L. P. 297, 384. Ş-acolo sânt buruieni la vaci, tăt felu de buruieni, tămâioasă, untişor. ARH. FOLK. I, 226. <> (Regional) Untişor de baltă = boglari (Ranunculus sceleratus). BORZA, D. 145. 2. (Prin Mold.) Untul-vacii (Orchis morio). Cf. PASCU, S. 164, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., BORZA, D. 120, DEX. 3. (Regional) Verigei (Orobanche caryophyllaçea). BORZA, d. 121, ŞEZ. xv, 137. 4. (Regional) Mama-pădurii (Lathraea squamaria) (Fălticeni). Cf. borza, d. 96. 5. (Regional) Crin-de-pădure (Lilium martagon) (Iaşi). Cf. borza, d. 99. 6. (Regional) Păpădie (1) (Taraxacum officinale) (Serdaru - Găeşti). Cf. H iv 268. 7. (Regional) Podbal (1) (Γussilago farfara) (Bercioiu - Râmnicu Vâlcea). Cf. alr i 1 918/803. 8. (Regional) Nufăr galben (Nuphar luteum) (Ghimpaţi - Bucureşti). Cf. alr ii 6 280/928. - Pl.: (II) untişori. -UntH suf. -işor. UNTORNIŢĂ s.f. (Regional) Putinei. Cf. GRAUR, E. 34, com. MARIAN. - Pl.: untornife. -Unt2 + suf. -orniţă. UNTÔS, -OÂSĂ adj. 1. Care conţine (mult) unt2 (11); gras. V. u n t u r o s. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 8I92/21, bar. - munt., w. 2172/21, pontbriant, d. Laptele... este foarte untos(a. 1878). ap. tdrg. Brânza era galbină şi untoasă. AL LUPULUI, P. G. 179, cf. CADE. Era lapte, untos, lapte de bivoliţă, vlasiu, a. P. 378. Începu să desfacă mâncările: nişte ouă fierte, brânză untoasă de munte, doi pui fripţi. SADOVEANU, O. III, 537, cf. scriban, D., DEX. [Laptele] Să vie mândru şî caşos Şî untos. T. PAPAHAGI, M. 138, cf. alr n/141. ♦ (Regional; într-un descântec; despre vaci) Care dă lapte gras (Priboieni - Piteşti). Aşa să fie (cutare vacă) mai lăptoasă, Mai untoasă. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 569. 2. P. a n a 1. (Despre pământ) Gras; roditor, fertil. Au cumpărat încă vreo patruzeci de fălci..., pământ negru şi untos, din şesul Voievodesei. C. PETRESCU, R. DR. 238. Pământul mănos şi untos, acoperit de orez, rămăsese dezgolit, v. rom. august 1954, 28. ♦ (Despre fructe şi legume) Care are un aspect sau consistenţă de unt, moale ca untul. [Pere] rotunde, verzi, untoase. BARONZI, L. 93. Muşcă din fructul untos şi dulce. C. PETRESCU, î. I, 9, cf. BORZA, D. 106, 141. [Fasole] cu păstaie galbenă..., untoasă. potlog, D. a. 111, cf. nuţă, d. i, 346. ♦ (Substantivat, f.; regional) Nume dat unei specii de ciuperci (Boletus luteus). Cf. L. ROM. 1981, 589, 593. -Pl.: untoşi, -oase. - Şi: (învechit, rar) untuos, -oăsă (pronunţat -tu-os) adj. bar. -munt., w. 2172/21. -Unt^ suf. -os. UNTRÀ vb. I v. intra. UNTROFIŢÎR s.m. v. unterofiţer. UNTULÎU, -IE adj. (Regional) Untdelemniu. Cf. ev 1951, nr. 1, 37, sfc vi, 123, 126, 132. -Pluntulii. - Unt2+ suf. -uliu. UNTUNEC vb. I v. întuneca. UNTUNECÂT, -Ă adj. v. întunecat. UNTUNÉREC s.n. v. întuneric. UNTUNÉRIC s.n. v. întuneric. UNTUOS, -OÂSĂ adj. v. untos. UNTURĂ vb. I. Tranz. (într-un descântec) A unge cu untură (2) (Şopotul Nou - Moldova Nouă). Cu untură vă unturai, Cu tămăne vă tămânai. arh. FOLK. iii, 136. Ab sol. Cu untură unturai, Cu tămâne-i tămânai. ARH. FOLK. III, 121. - Prez. ind.: unturez. - V. untură. UNTÎIRĂ s.f. 1. (învechit şi popular) Substanţă unsuroasă răspândită în ţesuturile animale (formând primul strat de sub piete, care acoperă muşchii); grăsime. Peliţa mea schimbă-se dereptu untura, psalt. 237, cf. COREI, ps. SL.-ROM. 219711. Unturi (a. 1604). D. BOGDAN, GL. 115, cf. ST. LEX. 150rl/22. Scoţându-i apoi untura cea grasă, Aş fl luat-o toată cu mine. budai-deleanu, t. v. 80. Numai în trupurile organice se află:... albuşu, fibrina şi untura (uloiul). ANTROP. 11/12. Untura sau uloiul animal se află în trupul nostru în multe forme, se stoarce în ţesătura ţeluloasă. ib. 129/25, cf. BAR. - MUNT., W. 3412/ 31, TDRG. Unde mai pui pielea ei şi a puiului şi câtă untură pentru săpun am scos din ea? LUNGIANU, CL. 115. Aş topi untura. AL LUPULUI, P. G. 132, cf. CADE. Cuculeţule năuc, Cum n-am puşcă să te puşc, Să scot untura din tine, Să tomesc înima-n minfo SEZ. I, 46. Inima mi se topeşte Ca untura cea de peşte, viciu, F. 179, cf. friedwagner, r. v. 191. Scoate feşii, fâşii dă untură. T. DIAL. M. I, 184. Scoatem 1268 UNTURĂ -240- UNTUROS unturile [de porc] şi le topim. ib. II, 53. Cimilaş, laş, De unde foc te luaşi, Din cei munţi crunţi? - Dar cum n-oi fi crunt, Dacă eu îs mai de-afund (Untura în porc). GOROVEI, C. 382. (Ironic) De gras (ce este) îi curge untura pe nas. zanne, p. ii, 790. (Cu parafrazarea zicătorii) Tu nu vezi că-i curge untura pe nări? NEAGU, î. 21. Ό* F i g. De gras şi de untură (unsură c2, unsoare D, untu ros H) împlu-se sufletul mieu şi ustne de bucurie lăudară-te rostul mieu. PSALT. 118. <> (Anat.; învechit) Untura încheieturilor = sinovie. Untura încheieturilor... folosul aceşti iestă a umezi capetele oaselor, ca mai uşor să se mişte. ANTROP. 17/10. ♦ (Popular; şi în sintagmele untură mare, alr i 749/30, 35, 40, 45, 69, 75, 140, 283, untură legată, ib. 749/842) Osânză (1). Unturile înfăşurate şi legate cu fâşii de pănură albă erau acăţate toate trei mai la părete. AGÂRBICEANU, s. 177, cf. CHEST. VIII 18/41, ALRI 749. ♦ (Regional) Slănină. Cf. alr i 743/790, 792, 932. A luat o plătică de untură, a tăiat-o bucăţi şi s-a dus în grădină de a pus-o pe varză. SNOAVA, III, 118. 2. Substanţă grasă, insolubilă în apă, obţinută prin topirea grăsimii animale şi folosită în alimentaţie, în medicină, în industrie etc.; (învechit) oloi2, (regional) unsoare (I 2), unsură (I 2). Pusără deasupra lui un clit de leamne şi-l aprinsără dăndu-i untură de delfin. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 13078. Boalele găinilor sânt şi se vindecă precum urmează:... de ciumpăgire sau podagră, ungându-se pre picioare cu untură de găină. ŞINCAI, în şa I, 691. Facem o unsoare grasă din carne de porc bine topită, calendariu (1814), 181/11, cf. DRLU, LB. în uliţele târgului să se puie felinare..., aprinzându-să noaptea cu untdelemn sau untură de peşte. REGUL. ORG. 533/2, cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 763'/13, POLIZU. Să iei untură de gâscă..., să se ungă adesă la umflătură ghindurile. CUPARENCU, V. 22/15, cf. PONTBRIANT, D. îl trage frumuşel cu untură din opaieţ pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. Ditai brânza şi făina! Ditai carnea şi untura! CONTEMPORANUL, III, 126. Untura de cuc, după crederea poporului..., e bună de leac în contra durerii de inimă, marian, O. I, 36, cf. DDRF, DAMÉ, T. 30, BARCIANU, ALEXI, W. Purta ciubote de năvodar, care miroseau straşnic a untură. DUNĂREANU, CH. 117. Cu tot fumul şi ventilaţia largă, prin iurtă duhnea miros greu de untură de peşte râncedă. STERE, S. 261. Sângele de oaie..., căruia i se adaogă apoi untdelemn sap untură proaspătă, se recomandă... ca leac pentru scrântituri. CANDREA, F. 25. Se punea o lingură, două de untură. AL LUPULUI, P. G. 20, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. E vegetariană şi, dacă ar bănui că într-un fel de mâncare e untură în loc de unt, s-ar scula îngrozită de la masă. LOVINESCU, S. III, 156. Din bucătăria cu sfârâituri de untură... i se aude numai glasul. C. PETRESCU, î. I, 62. Untura de porc, topită, bine păstrată şi ferită de râncezeală, este o bună unsoßre pentru piele. VOICULESCU, L. 292. I se aducea mămăliguţă caldă şi, într-un hârb,.., sfârâind în untură, costiţele de purcel. SADOVEANU, O. I, 526, cf. SCRIBAN, D. Untura... se varsă ca o smântână în cutii de lemn. CĂLINESCU, C. O. 259. Şi-a luat singură mălai din sac şi untură. STANCU, D. 27. Cu c,e e prăjită fasolea asta? a zis. — Păi, cu ce prăjeşte toată lumea, cu untură. SORESCU, L. L. II, 106, cf. D. MED. Păpucăriţa... le unsă bine-bine cu untură de peşte. SNOAVA, Π, 265, cf. ŞEZ. X, 144, viciu, GL. Găsea friptă-n untură De măgan se bagă-n gură. id. F. 142, cf. GRAIUL, ii, 147. [Rănile] le ungi cu untură de arici. PAMFILE, B. 17. Bei lapte cu untură de gâscă. id. ib. 64. Te doare în piept şi în spate şi te vindeci dacă te ungi cu untură de porc de la Ignat. GOROVEI, CR. 113, cf. ALR I 750, A IV 2. Di la porc mănânc unturî. FOLC. MOLD. II, 365. Din carne conservăm, o punem la fum şi-o facem conservată la untură. T. DIAL. M. I, 54. După ce-şi unge musteţele cu untură de porc, o ia la drum. SNOAVA, III, 491. -φ-Expr. (Regional) A bizui untura pe câine = a încredinţa păzirea unui lucru tocmai celui mai risipitor. Cf. ZANNE, P. IV, 164. <> Untură de peşte = ulei2 extras din ficatul proaspăt al unor specii de peşti (Gadus), bogat în vitaminele A şi D, utilizat în tratamentul debilităţii fizice, al rahitismului etc. Cf. lb, pontbriant, D., BARCIANU, ALEXI, W., ANTIP A, P. 372, 711, BIANU, D. S., PĂTRĂŞCANU, S. A. 126, ENC. VET. 789, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să-mi dea untura de peşte, că se apropie ora mesei. MUŞATESCU, T. 228. Cu primii fulgi de zăpadă... apărea, închisă între ferestre, sticla cu untură de peşte. BRĂESCU, A. 27. Untura de peşte se dă, iarna, copiilor cu rachitism. VOICULESCU, L. 291. Componenţii principali ai unturii de peşte sunt vitaminele A şi D. ABC SĂN. 215, cf. G. BARBU, A. V. 138. Cel mai bogat aliment în vitamina D este untura de peşte. S. MARIN, C. B. 9, cf. DC. + (învechit şi regional) Unsoare (I 1). Cf. ANON. CAR·, ALR I 827/9, 45, 270, 283, alr ii/i mn 59, 4 197/36, alrm ii/i h 170/36, alr 11/79. ♦ (învechit, rar) Ulei2 întrebuinţat la săvârşirea unor ritualuri religioase. V. mir1 (2). însuşi Domnul... tremease îngerul său... şi unse-me cu untura (oloiul D). PSALT. 309. - Pl:. unturi. " - Lat. unctura. UNTURÎCE s.f. (Regional) 1. Diminutiv al lui untură (1). Fasiţî-mi-l prau şî pulbăr [pe zmeu], numa unturisç s-o alşziţi dân iei. ARH. FOLK. ΙΠ, 83. 2. Osânză (1). alr i 749/116, 158. - PL: unturici. - Untură + suf. -ice. UNTURÔS, -OĂSĂ adj. (învechit şi regional) Care conţine multă untură (2), multă grăsime; gras, unsuros. V. untos. Cf. anon. car., drlu, LB. Mănâncă mai mult bucate uşuri şi ca de post, decât grase şi unturoase. GORJAN, H. II, 140/28. Toate articulaţiile mişcătoare se află îmbrăcate de un fel de pungă negăurită care prin faţa lor internă secretează un lichid unturos ce înlesneşte mişcările. KRETZULESCU, A. 128/4, Cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., MARIAN, S. R. I, 153, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D. Bărcia e Cel mai iute şi mai unturos peşte. BĂCESCU, P. 51. Ό· (Despre lapte şi despre produse din lapte) Toamna, când oile se hrănesc cu frunze uscate, laptele este mai gros şi brânza iese mai unturoasă. PAMFILE, I. C. 31. Lapt'ele gras şî unturos. T. PAPAHAGI, M. 129- Ό" F i g. încă se vor mulţi în bătrânreaţe unturoase şi e binre a le culege. PSALT. HUR. 79725. - PL: unturoşi, -oase. - Untură + suf. -os. 1270 UNTUROŞA -241- UNU UNTUROŞA vb. I. T r a n z. (Rar) A unge (ceva) cu untură (2), cu grăsime; a face să devină gras, unsuros. Unturoşa-va faţa cu unt. PSALT. HUR. 86717, cf. SCRIBAN, D. ♦ (învechit) A unge cu mir1 (2). Când unturoşadză cu a oloiului ungere a tuturora capetele. DOSOFTEI, MOLIT. 62716, Cf. DENSUSIANU, O. II, 644. -Prez. ind.: unturoşez. - Şi: unturoşi vb. IV. KLOPŞTOCK, F. 148. - V. unturos. UNTUROŞI vb. IV v. unturoşa. UNTURtTŞ s.n. (Regional) Un fel de balmoş, făcut din caş, unt2 (I 1) şi puţină făină; (regional) bălmătucă (Haţeg). Cf. hem 3 058. - Unt2 + suf. -uruş. LTNŢĂ s.f. v. uncie. IJNŢFUT s.m. v. hunsfut. UNŢIE s.f. v. uncie. UNŢUFUT s.m. v. hunsfut. UNU, UNA num. card., s.m., pron. nehot., adj. nehot., art. nehot. A. Num. card., s.m. I. Num. card. (Şi în componenţa unor numerale cardinale compuse; ca numeral simplu, cu valoare adjectivală în formele un, o când precedă substantivul; cu valoare substantivală la m. adesea în forma unul, cu excepţia cazurilor când se foloseşte la numărare, la calcule sau în componenţa unor numerale cardinale compuse) Primul număr din şirul numerelor naturale, care reprezintă unitatea. 1. (Exprimă cantitatea; cu valoare adjectivală; caracteristica de numeral poate fi subliniată în vorbire prin accent) (Adesea în contexte cu alte numerale) Vor goni pre o sută..., pre zeace mii (a. 1560). GCR I, 4/8. Cinci boi să dea derept un bou şi patru oi derept o oaie. PO 250/12. Roata Zeului untunearec şi untunearec în o mie rodeaşte-se. CORESI, PS. SL.-ROM. 12277. Muma cu fata-ş de vor îmbla amă[n\doao cu un bărbat,... să nu se cuminece, id., în TEXTE ROM. (XVI), 250. Un pumn ce va da neştine altuia nu să cade să să certe. PRAV. 322, cf. MARDARIE, L. 138/1, ANON. CAR. Să aflară o sută de mii de călăraşi şi cincizeci de mii de pedestraşi. alexandria (1794), 63/7. Avea un milion de ostaşi supt steagurile sale. MAIOR, P. 19/27, cf. DRLU, lb. Face o turmă şi un păstor. HELIADE, HR. 56/23. Prieteşug! dar din ceriuri... Ce te naşti dintr-o vedere...! CONACHI, P. 81. Femeia mea se răpezi la dânsa şi-i dete o palmă. CR (1848), 273/76, cf. ISER. Să ştim de rost patratele numerelor de o cifră. LAZARINI, M. 187/10, cf. polizu, PONTBRIANT, D. I-am tras un pumn. ALECSANDRI, T. 72, cf. CIHAC, I, 182, 289. Se luă după... iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8, cf. PHILIPPIDE, P. 41, 79, BARCIANU. A văzut cu ochii cum trecea un om Prin grădină... Parcă-s doi — e umbră! COŞBUC, P. I, 253. Preţul unui exemplar este, ca şi în trecut, 4 coroane (a. 1901). ŞCHEI, 360. Nu mă uiţi, Tănase, cu spitalul?... - Bine, frate; o vorbă are omul. D. ZAMFIRESCU, T. S. 33, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, DHLR I, 178. O zi rămase vremea senină, apoi, trei zile şi trei nopţi în şir, căzură neîntrerupt fulgi. AGÂRBICEANU, A. 407. Sări jos, dădu calului o palmă şi surul îşi luă vânt spre herghelie. GÂRLEANU, N. 16. Pănă să facă Huţan un pas, eu făceam trei şi totuşi mergeam alăturea. HOGAŞ, M. N. 200, cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE. Trei ramuri verzi de lămăiţă Şi-un ram uscat d-eucalipt. MINULESCU, VERS. 83. Caut în acest Bucureşti de un milion de locuitori. C. PETRESCU, C. V. 152. Roşea aducea tovărăşiei doi cai şi un câne ciobănesc. SADOVEANU, O. XXI, 294, cf. IORDAN, L. R. 356, ROSETTI, L. R. I, 108, SCRIBAN, D., BL VIII, 17, BUL. FIL. vn—viii, 25. Zi cu zi îmi faci cadou, Puică galbenă, un ou. arghezi, s. p. 103, cf. L. rom. 1960, nr. 5, 37. Multe echipe şi-au putut da seama în acest pasionat final de campionat cât contează... un punct. SPORTUL, 1963, nr. 4 273, 5/3, cf. L. ROM. 1965, 337. Laponii denumesc în chipuri diferite f-nul de unul, doi, trei, patru, cinci, şase şi şapu ii. SCL 1965, 452, cf. 631, 637, CL 1971, 163, 1978, 171, L. ROM. 1987, 367, CL 1988, 111, SCL 1989, 117. O vorbă, dacă ţi-o spui, Tu o şi dai vântului. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 232. De m-ar lua de nevastă diregătorul..., aş sătura toată casa împărătească cu o pită. RETEGANUL, P. II, 25. Vine-un turc şi vin doi, Vine altu mai-napoi. VAIDA. Ştii tu, neico, mai de an Că bine noi doi trăiam, Dintr-un măr ne săturam; Dar acum să fie zece, Nici de sete nu ne-ar trece. HODOŞ, P. P. 101. La grădina cu doi peri, O drăguţă cu doi veri. PAMFILE, C. Ţ. 123, cf. CABA, SĂL. 91, ALR SN VI hl 777, ALRM SN Π h 580, ib. iv h 1 427. O mie o oaie. ib. O mie şi una oaie. ib. O mie de oi şi una. ib. h 1 777/346. Câte morţi tu ai văzut, Care voauă v-o plăcut? Ori din puşcuţă-mpuşcaţi, Ori din sabie tăiaţi?... - Las ' să fie la biatare, Că mortiţa-i tot unare [= una], BÂRLEA, L. P. M. I, 23. Două dealuri ne-or desparte, Două dealuri şi-o pădure Cu zmeură şi cu mure. FRIEDWAGNER, R. v. 330. Două piei după o oaie. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 79. Cu o rândunică nu se face primăvara. ZANNE, P. I, 636. Două urechi şi o gură Ţi-a lăsat buna natură. Multe, multe să asculţi, Dar puţine să vorbeşti, id. ib. II, 460. Mai bine e o bucată de pâne goală în pace, decât o mie de dulceţuri cu ceartă, id. ib. IV, 53: Cu un ac, tot sărac. id. ib. v, 5. Cu un rac, tot sărac. NEGRUZZI, S. I, 249. Un nebun aruncă o piatră-n baltă şi zece cuminţi să năcăjesc s-o scoată, şez. i, 218, cf. zanne, p. vm, 663. Ό* (învechit, astăzi mai ales în limbajul comercial şi administrativ; în formele unu, una, învechit, rar, ună, precedând substantivul în enumerări, la indicarea datei, în numerale formate cu „sută”, „mie” etc.; şi cu substantivul subînţeles) 2 haine, 6 peşchire, 5 cârpe,... una fotie, 6 cămăşi (a. 1760). buturâ, EG. 303. I-au dat şi l-au miluit cu una silişte, anume Pulberenii (a. 1798). URICARIUL, XXIV, 423. Pe lângă una sută mii de nobili (şlahtă), el îşi mai sporise armia. ASACHI, S. L. II, 23. Amestecat cu una ocă apă caldă fiartă. CUPARENCU, v. 12/11. Obligaţie pentru una mie fiorini în monedă convenţională (a. 1850). ŞCHEI, 122. Va trece cel puţin o sută de ani — citeşte bine: una sută— până va mai vorbi cineva aşa de fermecător, delavrancea, ap. N. MANOLESCU, C. M. 116. Se va acoperi din suma primită... de cor 1600, adică una mie şase sute (a. 1908). ŞCHEI, 387. Această ună piatră acestei trei ţărâne acopere. IORGA, ap. TDRG. Una cameră cu bucătărie de 1278 UNU -242- UNU închiriat. TDRG. Garanţie de una mie lei. AGÂRBICEANU, O. IV, 292. Fiecare locuinţă se compune din... una cameră de dormit, una sufragerie şi una bucătărie. CADE. (Glumeţ) Familia lui reumatică, alcătuită din una nevastă şi patru plodani. ap. IORDAN, STIL. 136. (In numeralele formate cu „sută”, „mie” etc., aşezate după substantiv) Steaguri mai multe de una sută au luat. URECHE, ap. GCR I, 71/29. Am primit lei una sută şaizeci în cinci galbini împărăteşti (a. 1842). ib. 107. Să mi se pară cum că creşti... In umbra dulcilor poveşti Din nopţi o mie una. EMINESCU, O. I, 185. Astăzi, miercuri, 27 oct., anul una mie nouă sute. CARAGIALE, Ό. I, 189. Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare... Era prin anul una mie nouă sute opt... îmi pare. MiNULESCU, vers. 8. (învechit; aşezat după substantiv; calc după slavonă) Să fie feciorii lui în perire în gintu urul se cumplă-se numele lui. PSALT. 236. Zise Pavel graiu unul, că bin’ D[u\hul grăii Isaiei prorocul. CORESI, L. 140/18. [Să mai iei] pâine den untdelemnu (pâine una ms. 45). biblia (1688)2, ii, 166/18. ❖ (Cu valoare substantivală) Voi ca oamenrii veţi muri şi ca urulu de giudeţ cădea-veţi. PSALT. HUR. 70r/24. Goneaşte urul mii şi doi rădică înturearece. PSALT. 316. Trei părţi semănătura piiarde şi carea spăseaşte una iaste. CORESI, EV. 355. Amu cumpăratu eu... 3 fălci sus în deal la Brusturetu şi 2 în .vale, una [în] înghiul Cârstei (a. 1597). DOC. î. (xvi), 108. Păcatul iaste un lucru nesăţios. Nu-i soseaşte cu unul sau cu doauă, ce totdeauna să aprinde şi arde tot mai spre multe răutăţi să facă. varlaam, C. 17. Nu să poate socoti den doauă lucruri unul, oare carele va fi mai rău. PRAV. 149. I-au rămas lui Neculai Vodă 3 feciori, cari, mai pe urrnă, 2 au ieşit domni... Iar unul, Alexandru, vremea înainte va arăta. NECUţCE, LÇT. 309. 3 mendiri: unul umplut cu păr di capră şi doi cu lână (a. 1821). IORGA, S. D. XXI, 428. La socoteală mei pă jumătate să nu arătăm că am luat, iar la cheltuieli la una zece şi mai bine să încărcăm, i. golescu, în pr. dram. 67. Nu să va putea slobozi de subt epitropie până nu va ajunge în vârstă de douăzeci şi unu de ani. REGUL. ORG· 258/19. Toţi, toţi ca unu. I. VĂCĂRESCUL, G. 20/7. Nerodul şi cu nebunul, Amândoi sânt fraţi ca unul. pann, P. v. I, 88/6. Unde-i unul, nu-i putere La nevoi şi la durere; Unde-s doi, puterea creşte. ALECSANDRI, O. 142. Mulţimea nu se naşte decât spre a muri... Ruşinezi al ei număr cu unul a spori? EMINESCU, O. iv, 386. N-am avut dorinţe...; de una am fost capabil, de una, care să-mi cuprindă toată viaţa mea...: tu! id. p. L. 56. Cinci [romuri] cu ăsta care l-am băut şi eu unul, care o să mi-l aduci acuma, şase. CARAGIALE, o. vi, 206. Mi-e dragă una şi-i a mea. COŞBUC, P. I, 119. Iar când veni şi vremea să urle-n zare tunul, Mişcatu-s-au românii cu miile, ca unul. id. ib. n, 78. Ceruse omul optzeci şi o lăsase în şaptezeci şi unu şi jumătate şi nu trebuia să deie banii toţi deodată. AGÂRBICEANU, O. I, 180. Unul era mare, doi erau mici. MANIU, S. I, 115. Am tras două gloanţe,... a tras şi el unul. C. PETRESCU, î. II, 18. Ai camere? - Vreţi două paturi? — Cu unul. BRĂESCU, O. A: II, 8. Cuvintele ei, limitate la portocale, ciocolată, păpuşi,... s-au îmbogăţit cu unul. ARGHEZI, C. J. 213. Mai am două moşii... pe Bărăgan şi una pe lângă Brăila. STANCU, D. 468. Aş ridica numărul [cărţilor] la două sute una! TUDORAN, O. 45. Din zece peşti se lua unul pentru danie. BARBU, PRINC. 69. Şase popi cădelniţau şi unul trăgea clopotele. NEAGU, î. 16. In Tracia sudică la zece tezaure de argint a fost descoperit unul de aur. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 39. Crâşmele... cerca. Cerca una, cerca două, Păn-împlinea câte nouă. ALECSANDRI, P. P. 137. Cine cunoaşte [ce este] unul?... Cine cunoaşte şepte? - Eu cunosc şepte. Şepte, zilele săptămânii. TEODORESCU, P. P. 252. - Da tu, mândr-ai face bine, Că mai sânt voinici ca mine! - Lasă, bade, las ’ să fie Chiar o sută, chiar o mie! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 107. Doi au vint şi doi s-au dus Şi ştiau amândoi carte, Nici de unul n-avui parte. id. ib. 451. Foaie verde de una, Insura-m-aş însura, şez. I, 212. Să le deie foc şi pară De trei părţi Cu lemne verzi Şi de una cu uscate. HODOŞ, P. P. 145. Mi-a dat cu una, Ii întorc cu două; Mi-a dat cu două, Ii întorc cu trei. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 522. Patru boi de-ai badii mâncă, Unu mâncă şi rănchează, Badea doarme şi visează. VICIU, F. 71. Patru doftori lângă tine: Unul să te lecuiască Şi trei să te doftorească. FOLC. TRANSILV. îi, 53. Măre, şi din zece oi, Făcui douăzeci de oi;... Şi din una făcui două, Şi din două făcui nouă. FOLC. OLT. — MUNT. Π, 276. A rămas unu bucătar, iar treize-j'doi roată pă lângă iei mereu. O. BÂRLEA, A. p. I, 164. Ş’-mpăratu cela avç tri ficiori: doi ira cuminţ şî unu ira prost. id. ib. 209. Să da jos după cuib mereu una şi una stă pă cuib. T. DIAL. M. I, 121. întâi cu răritu şî-l laşi unu, unu, unu, unu. ib. II, 273. Căzu unul, căzu doi, Căzu sute dintre noi. CAF III, 215. Unul (sau una) ca o sută, se spune despre cineva sau despre ceva care are calităţi deosebite, pondere mare. Unul ca o sută. COŞBUC, P. I, 204. Zic zece, tu taie una. ZANNE, p. II, 542. Ori la unul, ori la trei, tot o lumânare arde. id. ib. m, 213. Doi pe unul lesnerl face ca nici unul. id. ib. IV, 206. Una ţie, două mie. id. ib. v, 646. O mie şi-o sută (sau o sută şi o mie) de..., se spune când este vorba despre un număr mare, neprecizat de... Ai să fii Intr-o sută şi-o mie de lucruri vii! ISANOS, v. 238. □ Am azi o mie şi o sută de treburi. (într-un şir de numerale reprezentând o numărare) în şiruri lungi se strecur şi se strecur; Eu număr unu, număr doisprezece. EMINESCU, O. IV, 212. Ia seama să nu te-nşeli, Că trecem la socoteli, Zece, şapte, nouă, una. ARGHEZI, VERS. 264. Stropi calzi de rouă-i cad pe buze: Unu, Doi, Trei. BLAGA, POEZII, 45. Numărăm aşa: unu, doi, trei, pân ' la al noulea stâlp. Ţ. dial. M. îi, 159. <> (în contexte, mai ales enumerări, în care mai apare el însuşi sau, mai rar, şi alte numerale; uneori cu valoare apropiată de a articolului nehotărât) Se ştii cu adevăru pre Tatăl şi pre Fiiul şi pre Duhul Sfântu: o lumină e, o vreare e, o preaînţelepciune, o puteare e. prav. LUCACI, 161. Ia o pită, o pogace cu uleiu şi un lepiiu den coşniţa adzimelor. PO 277/15. Două feţe da arie şe u fătflcenă (a. 1606). CUV. D. BĂTR. I, 151/20. Am luoat... o dulamă roşie de anglie vechie... şi un brâu iară viechi (a.. 1775). IORGA, S. D. XII, 90. Aveam în acea căsuţă κ[η] pat cu haine de pat,... o ladă plină cu haine (a. 1827). ŞCHEI, 76. O an, prezis atâta, măreţ reformator!... Ado Jără zăbavă o turmă ş-un păstor! ALEXANDRESCU, Q..I, 86. De nu-ţi pasă, Ajungi acasă C-un ochiu, c-o mână şi cu trei roţi! ALECSANDRI, T. 398. Şi peste capu-i zboară un alb ş-un negru corb. EMINESCU, O. I, 98. Casa... avea un salonaş şi o odaie de 1278 UNU -243- UNU culcare, caragiale, O. I, 7. La foc vei putea deosebi bucăţi mari de carne frigându-se: un picior, un cap pe jumătate pârlit. GHEREA, ST. CR. I, 100. Pe malul lacului, Un bou, O vacă, Un viţel şi-un taur. MINULESCU, VERS. 192. Se întoarse cu un lighean, cu o sticluţă de alcool şi cu un pachet de vată. STANCU, R. A. m, 166. Voi două-fi număra Frunzele de pe doi nuci, Penele de pe doi cuci; Frunzele dintr-o grădină Şi fulgii de pe-o găină! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 270. Du-te, zău, bărbate, -n tindă Şi te uită sus la grindă, Că-i o puică ş-un cocoş Şi mi le scoboară jos. id. ib. 456. Ai o căţea şi o purcică? RĂDULESCU-CODIN, î. 100. Dăduseră iei o vacă... şi cinci oi. t. dial. M. I, 37. (Numeralele aflate în corelaţie sunt folosite cu valoare substantivală) Cruce cu... răscruci (una mai mare, la mijloc, şi alte două mai mici, sus şi jos). ODOBESCU, S. I, 414. Tocmai bine: una mie, una fie. galaction, o. A. I, 46. Una mie, una ţie. zanne, p. v, 646. (Al doilea numeral este folosit cu valoare substantivală) Fiul craiului... încalecă calul scuturăndu-se, apoi face o săritură înapoi şi una înainte. CREANGĂ, P. 199. Mă închin la cinstita faţa voastră... cu un poloboc de vin şi cu unul de pelin. id. ib. 225. Ciorapii de mătase vărgaţi, în lungul piciorului, o bandă galbenă şi una neagră. CARAGIALE, O. II, 1. Să înveţe ca să deschidă imediat o fabrică de săpun şi una de parfumerie. popa, τ. 218. -0- (în contexte conţinând cuvinte care exprimă un număr neprecizat ca „mulţi”, „puţini”, „toţi”, substantive la plural sau colective etc.) Toţi îs slujitori a unui stăpân. BUDAI-DELEANU, ţ. 361. Să adune într-un cârd bobocii mulţi. EMINESCU, O. I, 83. Dorea însă o iubire mare... şi, deoarece nu-i ieşise în cale..., se mulţumea chiar cu iubiri mai mărunte. REBREANU, I. 104. Un desculţ mai mult ori mai puţin nu înseamnă nimic. STANCU, D. 122. Este putinţă să nu apară între mioare albe şi o oaie neagră. TUDORAN, O. 87. (Cu valoare substantivală) Cela ce va toată leagea feri şi va greşi ura, _/i[-va vijnovatu tuturoru. COD. VOR.2 59v/12. Prentru păcatele unuia întră întru toţi oamenii osânda. CORESI, ap. GCR I, 26/5. Nu poate pre toţi să-i cearte pentru unul. prav. 270. Să spuie toate păcatele lui..., numai unul să ascunză, toate sânt neiertate. antim, o. 356. Părţile lumei sânt lănţuite într-astfel de chip, că este peste putinţă de a cunoaşte una fără celelalte şi fără totul. BĂLCESCU, M. V. 5. Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, Să ştie de ce mână va fi măcelărită Şi dacă are unul sau mulţi apăsători? ALEXANDRESCU, O. I, 87. împărate prea luminate, din câte noroace-ai avut, unul a fost mai mare decât toate: acela că Făt-Frumos ţi-i frate de cruce. EMINESCU, P. L. 11. Toate le răbda afară de una: ca Iorgovan să-i pună dragostea la îndoială. SLAVICI, O. I, 240. Nu vă daţi seama cum omul a ajuns la ideea de unul şi de mai mulţi. DELAVRANCEA, T. 12. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi! VLAHUŢĂ, N. 185. O înfloresc... cu unul sau mai multe fire de busuioc la ureche. MARIAN, NA. 270. Când te anini de toate femeile, nu mai poţi iubi pe una, dar să fie iubire. POPA, T. 32. Florile galbene sunt dispuse în unul sau mai multe capitule mărişoare. ENC. AGR. iii, 118, cf. arghezi, S. IV, 18. Marea majoritate a dregătorilor parcurgeau, până să ajungă la mari dregătorii, una sau mai multe dregătorii mai mici. STOICESCU, S. D. 69. Cuvinte greceşti cunoscute din texte şi încadrate în categoriile expuse mai sus prezintă unul sau mai multe din aceste indicii. IST. L. ROM. I, 48. Stabilirea... uneia sau mai multor valori. LL 1972, 303. Pe la toţi caii atârna, La unul nu ajungea. BALADE, I, 408. Dintre toate-am ales eu Una bună-n satu meu. FOLC. olt. - munt. II, 436. Toţi ca unul, se spune pentru a arăta potrivirea unora în fapte rele. ZANNE, P. IV, 233. <> (Caracteristica de numeral este pusă în evidenţă de prezenţa în context a unor adverbe restrictive ca „măcar”, „cel puţin” sau de exclusivitate ca „numai”, „doar”, învechit „fără”, iar în propoziţii negative „decât”) Şi singuri văm sta înainte de ne văm judeca... Ce numai un ajutori va avea, cine de ce-au lucrat bine. Ori dereptare, ori osândă. CORESI, EV. 37. Nu-m era mai mult decât un toiag când am trecut apa Iordanului şi acmu pre doao turme am crescut. PO 111/8. Vedea-veţi cum numai cu u[n] cuvânt va înviie mortul (a. 1600-1650). GCR I, 138/27. Numai cu o slugă a lui rătăcit, pedestru, l-au găsit. M. COSTIN, O. 75. Numai... la o bătaie au prinsu 40 de tălhari. NECULCE, L. 99. Bărbatul şi femeia se par a nu fi decât o persoană în două trupuri osebite. PLEŞOIANU, T. Ii, 72/10. Poţi, Numai c-o îmbrăţoşare, Din focul lui să mă scoţi. CONACHI, P. 107. Ea se uită, se tot uită, un cuvânt măcar nu spune. EMINESCU, O. I, 84. Se tot ruga... să le dea şi lor măcar un copilaş. CARAGIALE, O. II, 248. De bani nu-i pomeni nici c-o vorbă măcar. SLAVICI, O. I, 285. Nu, nu! O vorbă numa! COŞBUC, S. 39. Dar tu, vai!... Nu-mi vei citi decât o filă. MINULESCU, VERS. 278. Mi-a dat numai o palmă, camil PETRESCU, τ. II, 29. Un păhăruţ numai. SADOVEANU, O. I, 382. Să-ţi rămâie num-o oaie. jarnik — BÂRSEANU, D. 279. Făsea... numa o zî de lucru. DENSUSIANU, τ. H. 115. (Cu valoare substantivală) Duca Vodă, sfătuind numai cu unul pentru cartea la hanul, şi-au stricat domniia. Μ. COSTIN, O. 122. Nice un fecior nu muriia mainte de părinţii săi, fără unul... au murit în viderea tătâne-său. N. COSTIN, L.2 17. Viaţa noastră-i numai una, Care, dă o pierzi..., Nu o mai afli dă ai da lumea toată. BUDAI-DELEANU, Ţ. 109. Ş-atâta ştie a-i zătigni de bine, Cât nici măcar unul viu rămâne, id. ib. .176. Nu au mai remas nici batăr unul. ŢICHINDEAL, F. 60/3. Bine că au putut isprăvi macar unul. DRÄGHICI, R. 60/6. Una numai din planete de ar rumpe armonie. CONACHI, P. 271. Să râzi mai bine şi să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I, 174. Nu se poate să ai tată doi oameni. Trebuie să ai numai unul! POPA, T. 120. Să nu uite măcar una din ultimele formalităţi ale împăcării. MIHĂESCU, · D. A. 167. Trei garoafe-n poart-am pus: Câtetrele mi s-au prins,... Numai una s-a uscat. TEODORESCU, P. P. 279. Peană mândră de păunu, Iubeşte numai pe unu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 249. Gândeai că trei prinţi se-nsoară, nu numai unul. RETEGANUL, P. I, 58. Patru clăi am ridicat Şi le-am pus vârf minunat; Numai una mi-am lăsat... Să-i fac vârf cu capul tău. SEVASTOS, C. 305. Numai unu-i străinei, nu ţine nime cu el. ŞEZ. V, 91. Câte fete sânt în sat,... Pe toate le-am sărutat,... Numai una mi-a scăpat. PAMFILE, C. Ţ. 114. Parcă dracu i-a şoptit, Numai unu d-a venit. FOLC. olt. - munt. π, 317. "v- (Caracteristica de numeral este pusă în evidenţă de prezenţa în context a unor adverbe de cantitate care exprimă ideea de cumulare, precum „mai”, „încă”, „şi”, „iar”) Au dat Ducăi Vodă 1278 UNU -244- UNU mai şi un tui afară de cele două ce avea. MUŞTE, LET. iii, 23/7. Mai am o dorinţă şi aş voi să mă rog ţie. MARCOVICI, D. 6/18. Mai adaog încă un cuvânt. I. IONESCU, C. VIII/10. Este aci... încă o probă. HASDEU, I. C. I, 28. Şi tot pe lâng-acestea cerşesc înc-un adaos: Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos! eminescu, O. I, 115. Craiul acela mai avea un frate. CREANGĂ, p. 183. Să mai facă încă o încercare. ISPIRESCU, L. 21. Să-l văd venind, Aş mai trăi o viaţă. COŞBUC, p. I, 193. Aş vrea să mai beţ un păhar de vin. ΑΙΠ 17. (Adverbul „mai” apare pe lângă substantivul determinat) Mai c-un om. Com. din marginea - rădăuţi. (Cu valoare substantivală) încă şi o mie jeluiesc. CORESI, EV. 431. Mai ia lângă tine încă unul sau doi. Ν. TEST. (1648), 23725. încă mai una. ţichindeal, F. 34/6. Din limpedea nălţime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una. EMINESCU, O. IV, 408. Din rândurile noastre încă unul s-a prăbuşit. BENIUC, v. 52. Bău pe nerăsuflate un pahar de vin şi încă unul. SADOVEANU, o. X, 659. A socotit în gând: 4 lei, mai pun încă unul şi cumpăr... pâine. BOGZA, A. î. 533. Nu-i voinic străin ca eu; Ba mai e încă unu, Ş-ala-i cucu, săracu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 149. ·ν· (Regional; în construcţia) Una şi fuga = numele unui joc de copii. t. dial. b. n. 354. L o c. adj. (învechit, rar) Tot ca unul = la fel, identic. Noi sântem cam din nascare Tot ca una, fata me. DONICI, F. II, 22/6. L o c. adv. (Prin nord-estul Olt.) Ca unul = (în legătură cu aprecieri cantitative) în mod sigur, precis, exact. Cf. MAT. dialect. I, 238. Sânt trei metri ca unul. ib. *0· (în loc. adj. şi adv., precedat de prepoziţii, mai ales „întru”, „dintru”) într-un cuvânt, orice damă l-ar fi văzut... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I, 16. într-un cuvânt,... turdus nu este câtuşi de puţin graurele românesc. ODOBESCU, S. III, 29. Barbă şi musteţe ca în palmă; şi doar le şi pârleam eu într-o privire..., dar degeaba muncă! CREANGĂ, O. 226. Cu un cuvânt, tot felul de lucru îşi avea... pe seama lui. ISPIRESCU, ap. CADE, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. 5-a uitat în jur, dintr-o privire, apoi a plecat grăbit. LĂNCRĂNJAN, c. ii, 71, cf. DEX. Eu răspund dintr-un cuvânt, Făr’ să pun ochii-n pământ. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 44. □ Omul acesta este într-o doagă. De necazuri, ajunsese într-o dungă. ❖ (în 1 o c. a d v. şi 1 o c. p r e p.; cu sens local, conţinând adesea şi ideea de solidaritate, de unitate) Cu toţii într-un loc, sânt mai viteji decât toţi oamenii. PSALT. (1651) 392. Zise Dumnezeu: „Stringă-se apele de supt ceriu într-un loc, să se vadză uscatul”. PO 13/3. Să aibă parte cu Iuda şi cu Ariia la un loc (a. 1594). DOC. î. (xvi), 104. [Văzură] că au greşit înaintea lui Israil şi să adunară într-un loc. BIBLIA (1688), 2262/33. Toţi aceşte s-au învoit la un loc cu legături şi au început a să bate cu craiul şfedului. NECULCE, L. 279. Apoi iar la μη loc să să adune, budai-deleanu, ţ. 256. La un loc i-au adunat. BELDIMAN, T. 5. Mestecate toate la un loc, faci prafuri. CUPARENCU, v. 15/19. Patru milioane de deputaţi la un loc, cerând cuvântul! ALECSANDRI, T. 30. Şi-A cămara inimioarei i-aranjează la un loc. EMINESCU, O. I, 162. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce şi cu una de miere. CREANGĂ, P. 214. N-ar fi crezut niciodată că sunt cu putinţă atâte frumuseţe îngrămădite la un loc. slavici, O. I, 223. Abia cu aceste situaţii, toate la un loc, se va putea explora fiinţa pe întreg registrul ei. NOICA, S. R. 3 7. Se crede că dacă are cineva mai mulţi copii şi-i botează pe toţi în... aceeaşi cămeşă, aceştia, crescând, vor ţine la un loc. GOROVEI, CR. 46. Câte stele lucitoare, La un loc cu sfântul soare, Pentru mine stau să joare. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 398, cf. SBIERA, p. 121. Băieţii se strâng mai mulţi la un loc. T. DIAL. M. I, 103. <> E x p r. A fi un... şi jumătate sau a fi unul şi jumătate v. j u m ă t a t e, şi (II 1). Unul şi acelaşi, se spune pentru a sublinia că este vorba despre un unic1 (1) obiect, fenomen etc. Pomenitul „ Sobornicesc hrisov ” cu alăturatele pe lângă el lămuriri, cât şi acele sporite de cătră Obşteasca adunare..., au a face unul şi acelaşi text. SOB. HRIS. 57. Cinstitele soboară... le-au adunat cu una şi aceaeaşi îndreptare. MINEIUL (1776), 65v2/12. Vor fi osândiţi... ca nişte săvârşitori uni[\\a şi aceliaşi viină. REGUL. ORG. 242/20. Se strig la mezat în una şi aceeaşi zi. MOZAICUL (1838), 91/25. în aceste trei creaţiuni se vede într-adevăr unul şi acelaşi scop. ODOBESCU, S. III, 53. Din una şi aceeaşi rădăcină... se înalţă în lumina zorilor. EMINESCU, P. L. 51. Sub aceste două numiri „pasere" şi „vrabie" înţeleg românii pe una şi aceeaşi pasere, marian, O. I, 408. Busuioc îi era cumnat şi casele lor erau una şi aceeaşi casă. SLAVICI, O. I, 265. Multiplele urmări ale uneia şi aceleiaşi întâmplări. TDRG. Dorim ca revista aceasta să nutrească şi să menţină... unul şi acelaşi sănătos curent literar (a. 1907). PLR I, 245. Thracii alcătuiseră, în epoca myceniană, una şi aceeaşi civilizaţie cu grecii de o parte, cu phrygienii de alta. PÂRVAN, G. 131. Satele nu prezintă între ele caracteristice de diferenţieri pronunţate... Sufletul lor e unul şi acelaşi. T. PAPAHAGI, C. A. 40. Apostazia preotului şi dezertarea soldatului sunt una şi aceeaşi crimă. GALACTION, O. A. I, 78, cf. iordan, L. R. A. 321. Trăim în una şi aceeaşi lume. BLAGA, POEZII, 371. Repetam pe întuneric... una şi aceeaşi rugăciune, id. H. 47. Uzul oscilează în una şi aceeaşi operă. SCL 1975, 323. Se reîntoarce... la Bucureşti, ca unul şi acelaşi neostenit, neînduplecat în convingeri luptător. TRIBUNA, 1986, nr. 48, 2/1. Unu la mână v. mână1 (I 1). -v· Compus: (Sport; s.n.) Un-doi = a) pasare repetată şi scurtă a mingii între doi jucători de fotbal în atac. □ In urma unui un-doi reuşeşte să egaleze scorul; b) serie de două lovituri pe care un boxer le aplică adversarului. Cf. L. rom. 1959, nr. 2, 87, 88, 1963, 525. <> (Sport; în corelaţie cu un numeral sau cu „zero”, de care se leagă prin prep. „la”, indică scorul) Meciul s-a încheiat cu scorul de trei la unu în favoarea echipei noastre. (F i g.) □ Replica lui a fost spirituală. Unu la unu! <> (Precedă substantive care indică măsura, cantitatea, durata etc.) Uo dzi ca uo mie de ani-i. COD. vor.2 84V9. Mai bire o dzi în curţile tale, decât mii. PSALT. 174. Iară noi nu un ceas fugim (a. 1569-1575). gcr I, *15/36. întru un ceas treacem şi ne se împlu zilele şi sfârşeniia ne iaste moartea. CORESI, EV. 53. Poate adauge în vrâsta trupului lui un cot. (1579-1580). GCR I, 22/24. Lăsaţi-mă într-u[n] an să plâng de păcatele mele. COD. TOD. 213. l-am vândut o fiune de loc (a. 1592). DOC. î. (XVI), 102. Domni numai un an şi nu apucă să facă ceva ca să se cunoască. MOXA, c. 81r/10. Era datoriu altuia o mie de talanţi (a. 1642). GCR I, 95/37. Iau leafa mare, altul şi un taler 1278 UNU -245- UNU de zi. SIMION DASC., LET. 109. Agiungea tabăra... mai mult de o milă de loc. M. COSTIN, O. 110. O mână de ierburi tocate (a. 1749). GCR II, 44/2. Un leu şi jumătate pe an (a. 1755). URICARIUL, XIV, 36. Bătălia... au ţinut un ceas. AR (1829), 6'/2. Adâncimea săpăturii gră-dinei... trebuie să aibă cel puţin o palmă domnească. I. IONESCU, C. 13/16: Aş fi dat orice pe lume pentr-un ceas de prelungire. CONACHI, p. 102. Mai vreu un dram de noroc,... o litră de minte. BAR. - MUNT., W. 4152/9. Nu-i ştiu de soartă Mai mult de un an. CREŢEANU, M. 146/9. Nu-ţi scoate să-ţi dea o para! BOLINTINEANU, O. 339. O oră din viaţa ta va fl un veac pentru ei. EMINESCU, P. L, 47. Şi merg ei o zi şi merg două şi merg patruzeci şi nouă. CREANGĂ, P. 199. Se ţinu veselie mare o săptămână întreagă. ISPIRESCU, L. 2. Marele iezer Suhaia... ţine mai bine de o poştă, vlahuţă, R. p. 26. Trebuia să fie mai largă c-o palmă ca să-l cuprindă. AGÂRBICEANU, A. 37. Aveam fiecare urciorul nostru, să ne ajungă pe un an. AL LUPULUI, P. G. 167. Un metru, un cot, un stânjen şi jumătate. DR. vn, 215. Aşteaptă-ne la fel încă un an... Un an măcar. MINULESCU, VERS. 222. De la Râureni pănă la gura Luncavăţului e o poştă. GALACTION, O. A. II, 153. A căzut la cel mult o palmă de capul meu. CAMIL PETRESCU, U. N. 290. Acum un an îţi scriam la Bucureşti. C. PETRESCU, î. II, 63. Am cumpărat un kilogram de pere. BRĂESCU, O. A. II, 105. Duse la gură un pumn de zăpadă. BART, E. 308. De la hanul Boului până la Topila e o poştă încheiată. SADOVEANU, O. I, 94. O primăvară, o vară, o toamnă munceşte... Vă întreb când bea? id. ib. v, 27. Nu mai văzuse de când e... preş de un pogon. ARGHEZI, VERS. 292. Costa 25 de bani şi o para. CĂLINESCU, E. O. II, 163. Mi-ai spus acum un an Că vrei să-ţi fiu stăpână eu. PARASCHIVESCU, C. ţ. 152. O litră de lapte dulce. TEODORESCU, P. P. 310. Luna-i sus de-o suliţă. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 107. Şi o minută e mult să să muncească cineva cu gânduri de-ale dragostei. RETEGANUL, P. II, 6. De câte ori mă ieu zânele,... mă ţin o zi, două, mult trei zile. ŞEZ. V, 8. Hai la bărbat de vânzare, Că-l dau pe două parale! De ţi-o fi că nu ţi-l ia, Să-l laşi naibii-ntr-o para. I. CR. VI, 279. Lasă-le o noapte acolo! RĂDULESCU-CODIN, î. 100. Te-am tomnit sî-m cânţi om anu. graiul, i, 466. Bagă mâna la poznaf, Scoate brişcă c-on criţar. DENSUSIANU, Ţ. H. 175, cf. alr ii 2 585/36, 130, 219, 228, 279, 310, 836. La o lună... am făcu\f\ nuntă. T. DIAL. M. I, 238. Am fost înconcentrat pă anu o miie noo sute... patruză ’ şi trei. ib. 371. (Cu valoare substantivală) Zice că au dat... [unui om] 5 [talanţi], altuia doi, altuia unul. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/28. Sunt acuma de şaizeci de ani fără unul. REBREANU, R. I, 13. Pentr-un păhărel de vin, M-ai dat, maică, la străin; Pentru unul de vinars, M-ai dat, maică, la necaz. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 175. în uo miie noo sute patruze ' şi şase... m-an dus şî ieu cu iele la cules. T. dial. m. I, 21. ❖ (Pe lângă substantive care exprimă o măsură sau o valoare neprecizată, aproximativă; şi în locuţiuni şi expresii; valoarea de numeral este atenuată în unele contexte) O palmă de loc... te leneşti a merge. VARLAAM, C. 401. Omul cela ce are o fărâmă de pâine în mână. NECULCE, L. 221. Turcii vrut-au să mai facă înşălăciune, că doar ar apuca o fărâmă de izbândă. GRECEANU, CM ii, 85. într-o clipă de ceas s-au arătat precum era mai înainte de veci. antim, P. 25. In anul 1724 numai o ţiră au fost de nu s-au făcut război. ŞINCAI, HR. III, 268/3. Pentru o ţiră de dulceaţă... vinde veciia toată. MAIOR, P. 21/4. Apoi, mai înghiţind o ţiră, Iar începu, budai-deleanu, T. v. 79. Cei ce le vedea starea, cu minte măcar de-un ban, Nu putea să dea crezare la... aşa dornic plan. BELDIMAN, T. 370, cf. DRLU. S-a surpat într-un minut fericirea ce ş-o închipuise omul. MARCOVICI, D. 8/18. într-o clipă de ceas ne aflarăm în Vavilon. GORJAN, H. I, 155/31. Stătui un pic la îndoială. DACIA lit. 287/19. într-un minut să se schimbe din viaţă-n neviaţă! CONACHI, P. 87. Intr-o minută au atacat. PÂCLEANU, I. II, 33/8. Numai noi..., un pumn de oameni, am ţinut până a venit generalul... cu oştire nouă. GHICA, S. 19. Veniţi cu mine să vorbim o ţâră de timp laolaltă. FILIMON, O. II, 35. Stătu un minut pe înălţimea muntelui. BARONZI, I. L. I, 29/9. Amiroase... ca un copou [cale] de o poştă de departe. ALECSANDRI, O. P. 25. Incungiuri înt> · clipă De trei ori apest pământ! id. P. I, 10. Avea un pic de porumb şi hrişcă. id. III, 122. Să îndemne pe vânătorul înţelept a curma pentru un moment isprăvile sale. ODOBESCU, S. III, 39. Al vieţii vis de aur... ca o clipă-i! EMINESCU, O. I, 82. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt... legate de o mână de pământ, id. ib. 136. O picătură în raport cu nemărginirea, id. P. L. 25. De la Fălticeni la Neamţ era pentru noi atunci o palmă de loc. CREANGĂ, A. 116. Apucă o gură de jăratec, id. P. 195. Intr-un buc au şi ales năsipul. id. ib. 264. Un moment, birjarul... vorbeşte cu muşteriul. CARAGIALE, O. II, 16. Oamenii cale de-o poştă se feresc din calea popii. SLAVICI, N. I, 15: într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. Se gândi el, acum o mie de vorbe un ban nu face. id. ib. 36. Când se aprinde e vai de om, nu te poţi apropia cale de-o poştie. DELAVRANCEA, S. 11. Bătrâna plecă... mânată spre locaşul măntuirei d-o fărâmă de nădejde, id. ib. 50. Ale speranţei iluzii de-un moment. MACEDONSKI, O. I, 260. Numai un pumn de bărbaţi, dar zdravene braţe de luptă. COŞBUC, AE. 101. Iar noi să mai jucăm un pic Şi la botez. id. P. I, 59. [Vântul] le-a spânzurat de vârfuri Un pumn de fire de otavă. GOGA, p. 19. Ce n-ar da florile să aibă acum macar un strop de rouă! ANGHEL, î. G. 21, La aşa guvern zic şi eu că-mi iau căciula de o poştă. PETICĂ, O. 204. Pe-o clipă se bucura din tot sufletul: fu sigur că visează. AGÂRBICEANU, A. 378. Mai curând se spânzură decât să mai vândă o palmă de loc. REBREANU, I. 49. înainte de a porni caii, Grigore mai strigă: - Stai! Stai! încă un minut! id. R. I, 73. Simţea bătrânul... că moare şi el într-un minut. MIRONESCU, S. A. 36. Mă războiam până făceam din el O mână De ţărână. MINULESCU, VERS. 263. Ne-am oprit un minut, în potecă. GALACTION, O. 208. M-ai inspirat un pic de la distanţă. TOPÂRCEANU, M. 4. Aşteaptă un moment să-mi aduc caietul şi cărţile. C. PETRESCU, C. V. 176; Fără să stăm un pic la îndoială..., am ieşit din odaie. BRĂESCU, A. 108. I-am căptuşit-o c-o ţâr’ de lână. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 74. S-a depărtat o ţâră de noi. VLASIU, A. P. 82. Un pic de mulţămire muia inimile împietrite de necazuri. sadoveanu, O. VI, 128. Făcea numai un pas până la grădina îmbulzită de lume. id. O. XI, 536. Avea şi el drept la un pic de odihnă. BART, S. M. 101. De la sublim la ridicol este un... pas. VIANU, A. P. 75. S-a prăbuşit la simpla atingere cu o mână de aventurieri. OŢETEA, R. 1278 UNU -246- UNU 140. Lăcomia unui pumn de jefuitori. ARGHEZI, B. 134. Poate să capete o mănă de mălai, să punem de mămăligă, camil PETRESCU, B. 214. Sunt nopţi care apasă asupra lumii, prin bogăţia şi fantasticul lor, ca un pumn de bijuterii masive. BOGZA, C. O. 52. Fiecare om are o palmă de loc. id. Ţ. 42. Eleganţa lui... sărea în ochi de la o poştă. STANCU, R. A. I, 228. Intr-o secundă i se perindară prin faţa ochilor mulţime de întâmplări. CAMILAR, N. I, 72. De la versuri la plimbarea de seară... n-a fost decât un pas. BARBU, P. 38. Aş vrea să las în veşnica natură Un strop din pieritoarea mea făptură. IL 1965, 8. Mă duc prin sat o ţâră. LĂNCRĂNJAN, c. I, 12. Vroia să-i dau o mână de trifoi sau un pumn de făină. id. c. II, 352. Pentru-o palmă de pământ, Zilele mi-am dat în vânt. alecsandri, P. p. 227. Da la fină ce-i voi da? Da o mână de alune. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 99. Pentr-un pic de sărutat, Toată noaptea am tremurat, id. ib. 377. Te rog să-mi dai numai o ţâră răgaz. SBIERA, P. 38. Au căpătat... o mână de brânză de vaci. id. ib. 177. Să-mi trimçt-o ţâr ' de gură. MÂNDRESCU, L. P. 80. M-am dus o ţâră-n sat. marian SA. 100. Luă degrabă spada şintr-un buc a şi fost cu dânsa unde era strănsura adunată, id. T. 202. O gură de apă. RETEGANUL, p. I, 35. Se apucă zmeul şi-şi aruncă buzduganul cel de 99 de măji cale de-o poştă. id. P. IV, 17. Ii dete un pumn de galbeni, fundescu, l. p. I, 83. Când... laşi [ochii] un chic mai jos, Mă săgeată pân’ la os. MAT. FOLK. 1 012. Nu ni lăsa să ni hodinim o minută. GRAIUL, I, 226. Pentru un pic de trai, Mi-am mutat locul din rai. BÂRLEA, C. P. 42, cf. ALR SN v h 1 338. De ţ-oi fi o ţâră dragă, Să umblu cu ia neagră. FOLC. transilv. ii, 61. O ţâră îngăduiţi Şi la noi nu vă răstiţi. FOLC. MOLD. n, 742. Nu m-am gândi[t]... nici un piculeţ. T. DIAL. M. I, 152. <> (Caracteristica de numeral este pusă în evidenţă prin faptul că determină substantive denumind obiecte, părţi ale corpului etc. al căror număr este fix, cunoscut în prealabil, de obicei pereche) Şi însupţiadză ei ca viţeii Livanului şi iubit ca fiiul cu un cornu. PSALT. 49. Matei Vodă, fiind la un picior rănit den război, zăcea. R. POPESCU, CM I, 365. Omoiu c-un ochiu înfrunte. budai-deleanu, Ţ. 141. Calul... sta gata, cu un picior în vânt. ALEXANDRESCU, O. I, 344. Cu o mână îl respinge, Dar se simte prinsă-n braţe. EMINESCU, O. I, 104. Dacă închid un ochi, văd mâna mea mai mică. id. P. L. 25. O roată de la căruţă mi se stricase. ISPIRESCU, L. 180. Căciula-i ţurcănească, trântită p-o ureche. DELAVRANCEA, S. 25. Copiii..., dacă le-a intrat apă în urechi, ies şi ei la ţărm şi sar într-un picior. CANDREA, F. 1. îşi dădu pălăria pe-o ureche. PREDA, D. 129. Masa nu stă-ntr-uh picior Şi nici lumea-ntr-un ficior. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 251. Sărut ochii şi o sprânceană Şi aluniţa de sub geană. mat. FOLK. 272. Ş-o venit un om mare, mare, c-on oti în frunt'e. DENSUSIANU, ţ. H. .102. D'esculţa-m-oi d'-u\n] placior Şî te-oi trece pă uşor. D'esculţa-m-oi de-amîndouă Şî te-oi trece ca pă rouă. T. PAPAHAGI, m. 37. Mai bine să pierzi un deget, decât mâna toată. CADE. Când este lună veche, Nu aude d-o ureche, Când este lună nouă, Nu aude de-amândouă. ZANNE, P. I, 47. Doi pepeni într-o mână nu poţi ţine. id. ib. vi, 248. Intr-un papuc ş-o opincă, Lipa, lipa; nea Stănică. id. ib. vi, 324. îi dai un deget şi-ţi ia mâna toată. dl.. (în e x p r.) Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel şi-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ştrengariule? EMINESCU, P. L. 74. Unde ai mai văzut mirese râzând şi sărind într-un picior? GANE, N. I, 62. Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe-o ureche din partea voastră; la sfântul aşteaptă s-a împlini dorinţa lui. creangă, P. 188. I se părea că apucă pe Dumnezeu de un picior. ISPIRESCU, L. 56. Era vechil la Leonida,... bătrân, burlac şi cam într-o ureche. vlahuţă, O. A. III, 14. Voi sunteţi într-o ureche! I. negruzzi, s. i, 150. A se lăsa pe o ureche, zanne, P. II, 459, cf. 461. Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum şi cântă. COŞBUC, P. I, 144. Eu să am feciori acuma, ei să-mi umble pe ogor, Nu eu, care-s slab de zile şi în groapă c-un picior, id. ib. II, 132. Vremea-i într-un picior, pamfile, . J. n, 160. Ştie dânsul eă Vasile Baciu e într-o ureche, rebreanu, I. 20. A dormi numai cu un ochi. CADE. Eu sânt aşa, cam într-o parte. Şi-şi flutură la tâmple degetele răşchirate. SADOVEANU, O. vi, 440. A rămas cam într-o ureche de când i-au murit băieţii în război. STANCU, R. A. I, 11. Are (numai) atâţia ani pe un picior. DM. Eram cu un picior în groapă. BARBU, P. 265. Au spus că-i într-o ureche bătrânul. LĂNCRĂNJAN, C. II, 350. în zădar însă li era toată rugămintea [tătarilor], că românii... se făceau într-o ureche şi dumicau într-înşii ca în curechi. MARIAN, T. 197, cf. ciauşanu, gl. (în contexte în care mai apare el însuşi cu valoare substantivală) Eu îs bătrân acu, cu un picior în groapă şi unu afară. ap. TDRG. E cu un picior în groapă şi cu unul afară. PREDA, î. 124. Ea-i c-un ochi de sânge, Cu unu de foc. marian, D. 107. ♦ (întărit prin „singur” sau „singurel”, care îi urmează în imediata apropiere sau, rar, după substantivul determinat) Mărăncă el mascur de luncă şi un singur sălbatec măncatu-l-au. psalt. 166. Veşmântul lui, un singur acoperământul trupului său, întru carele doarme. PO 253/23. Un om sângur drumul le închide. BUDAI-DELEANU, Ţ. 249. El voieşte a întrupa toată romănimea într-un singur stat. BĂLCESCU, M. V. 8. îmi săruta mănele, fără să poată articula un singur cuvânt. NEGRUZZI, S. I, 52. Mai am un singur dor. EMINESCU, O. I, 216. Eu, de-am avut un singur ban, L-am împărţit cu tine. COŞBUC, P. I, 77. De uimire, nu putu zice un singur cuvânt. AGÂRBICEANU, A. 491. Aşteaptă-ne la fel... Un singur an. MINULESCU, VERS. 222; C-un singur gest lăsând să cadă Lumina. PILLAT, P. 171. Ascunsă privirilor celorlalţi profesori străini, mica bibliotecă scăpase de o sigură confiscaţie. CĂLINESCU, E. 96. (Cu valoare substantivală) Cu adevărat nu-i proastă cearerea orbului, ce-i mare, şi numai putearea unuia sângur, lui Dumnedzău, putea cearerea lui să dea. varlaam, C. 339. Nu poate nime să fie... desăvârşit, fără numai unul sângur, D[u]mn[e]zău. EUSTRATIE, ap. GCR I, 78/41. Adunarea este o operaţiune care are de scop să formeze din mai mulţi numeri daţi unul singur. CLIMESCU, A. 18: Unul singur în roirea de viteji... Zăbovea trudit pe-o scară. COŞBUC, P. II, 45. [îmi place] unul singurel: Numai Ionel! id. ib. 146. Vedea acum, în ochii închişi, imaginile luminoase... Toate confundate, conciliate, topite în una singură, ireală. C. PETRESCU, î. II, 62. înainte de Regulamentul organic, [breasla ciubotarilor] era una Singură. PAVLESCU, E. 440. Eu vreau un covrig, unul singur. STANCU, D. 122. Cât au strâns ii tri au strâns el unu sângur. O. BÂRLEA, A. P. I, 277. 1278 UNU -247- UNU (Determinarea „singur” precedă numeralul) Trupul cetăţenesc prin sângur unul să să cărmeze. BUDAI-DELEANU, Ţ. 340. Sângur unul să stăpânească, id. ib. 344. Oh, cât de drag ştii să zâmbeşti! Plăcută eşti ca luna, Ca soarele curată eşti, Tu singură-a mea una! COŞBUC, P. II, 216. Decât singur unu l-am scăpat, ăl pre după urmă. T. DIAL. M. I, 11. (Loc. adv.) De unul singur = neînsoţit de nimeni, fără participarea altcuiva; singur (1); izolat. Ţiganii îi trăgeau de unul singur: „Măi, cazace, căzăcele!" caragiale, s. N. 29, cf. DDRF. Mormăi de unul singur oarecare aluzii la sfinţii părinţi. C. petrescu, C. v. 40, cf. iordan, stil. 291. Uneori îmi vine să cânt şi cânt aşa de unul singur. CĂLINESCU, S. 724. Nimeni nu pleca aşa de unul singur. CAMIL petrescu, O. ii, 146. ♦ (Precedat de „până la”, „până întru”, în contexte în care este exprimată epuizarea unei cantităţi, a unei sume) Zlotaşii... au plătit ţăranilor pân la un ban. NECULCE, L. 195. Până la o picătură. POLIZU. Nu mai datora nimănui nimic; achitase pe Lambrino până într-o para. VLAHUŢĂ, O. A. III, 81. Le-a făcut socoteală până-ntr-o para. BRĂTESCU-voiNEŞTi, P. 277. Să-mi puie pe masă socotelile... pănă-ntr-un ban. SADOVEANU, O. XI, 508. De n-or afla... macul strâns pănă-ntr-un fir. SBIERA, P. 214. Dimineaţa, îşi mănă greaţa Cu vinars... L-îndulceşte Cum voieşte Şi apoi, hop! Pân ' la un strop. BIBICESCU, P. P. 225. <> Expr. (Cu valoare substantivală) (Toţi) până la unul (sau, rar, într-unul) = toţi, fără excepţie. Atuncea..., într-o vârstă, până la unul toţi vor fi. CORESI, EV. 35. Au trecut Iordanul pănă la lumină demineaţa pănă întru unul. BIBLIA (1688), 2332/13. Striga toţi păn într-unul. M. COSTIN, O. 171. Mai bucuroşi ar fi fost romanii aciia, cu armele amână în moşie şi pentru moşie pănă la unul a pieri, cantemir, HR. 229. în reghistrul veacurilor... sunt trecute până la una faptele tutulor muritorilor. HELIADE, O. I, 265. Trebui să pierim pănă la unul. DRĂGHICI, R. 25/12. Când veni un rău să treacă,... Se dezbracă pân ’ la una, cântând bucurat nespus. PANN, P. V. II, 78/19, cf. polizu. Duşmanii căzură pănă la unul. CONV. LIT. XI, 373. Poate... indica... pănă la unul numărul voturilor. XENOPOL, ap. tdrg, cf. BARCIANU. El poruncit-a să-ntrarmi pletoşii ahei pân ’ la unul. murnu, I. 26, cf. CADE, SCRIBAN, D. Cetăţenii toţi până la unu! BENIUC, v. A. II, 181. Soldaţii dintre linii căzură până la unul. CAMILAR, n. i, 412 . Păcurarii să legară că-i vor duce oile acasă pănă într-una. RETEGANUL, P. IV, 17. ♦ (în propoziţii negative, echivalent cu „nici un”; adesea cu valoare substantivală) Fereaşte, Doamne, toate oasele lôru, urul (nece unra h) d-inse nu se frânge. PSALT. 60. Şi coperi apa dodeitorii lor, urul de ei (nece unul C2) nu scăpă. ib. 224. Dintre oameni încă nu s-ară putea afla unul ca să dea răspuns lui Dumnezău. ZOBA, S. 25. N-au rămas unul dintr-acele 2 000 ce au fost înăuntru. IST. Ţ. R. 33. Din câţi ne aflăm aice, nu ştie a cărmui unul macar. DRĂGHICI, R. 26/1. Pe bolta alburie o stea nu se arată, eminescu, O. I, 114. Nu mi-ai spus o vorbă. TDRG, Trec fete mândre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul. VOICULESCU, POEZII, I, 5. îi spargi pe toţi, să nu rămână unul întreg. STANCU, D. 122. Unul (din noi) nu mai scăpăm! GRAM. ROM.2 II, 111. Fetele din Vereşmort Nu plătesc un fir de tort. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 451. Da n-o pus un ban pă masă. ALEXICI, L. P. I, 15. Nu mai sufla unul. t. dial. M. I, 319. (învechit, rar; precedat de „până la”) Toţ mestecară-se depreură şi nu fură opu, nu e făcătoriu bire, nu e nece pără la urul. PSALT. 19. ♦ (La f., cu valoare substantivală neutră) Numa de una grijă să poarte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 192. A rămas numai una: ca satul să-şi bată joc de popa. SLAVICI, O. I, 60. Dă una ca să ţi se dea două. BARONZI, L. 65. Eu zic una, el zice două. ZANNE, P. II, 542. Cându-i una, nu-i numai una. id. ib. v, 644. <> Loc. adv. (Regional) Una la una = în mod egal; deopotrivă. Cf. rădulescu-codin, î. 245. Păcală... împărţeşte cu Tăndală banii: una la una. id. ib. Ό-E x p r. Una la mână v. mână1 (11). Tu ştii una, eu ştiu mai multe v. ş t i (I 1). A şti una (şi bună) v. ş t i (I 1). A (o) ţine una şi bună că... sau a o ţine una (şi bună) v. ţ i n e (VIII 1). Una şi cu una fac două — fără multă vorbă, scurt; limpede. Cf. zanne, p. v, 646, cade. Eu ştiu că una şi cu una fac două. sadoveanu, o. xv, 97, cf. dl, dm, dex. Una-i una şi două-s mai multe = fără multă vorbă; pe scurt. Mătuşă, ştii ce? Una-i una şi două-s mai multe; lasă-mă-n pace. creangă, P. 190, cf. zanne, p. v, 645, iordan, stil. 138. Din două una sau una din două = ori..., ori... Cf. DRLU. In minutul acesta vei alege una din două: sau a mă avea ginere, sau ucigaş! PR. DRAM. 201. Din două una: ori tu mă iubeşti şi eu trăiesc,... ori nu, şi atuncea mor. caragiale, o. VI, 113. N-ar fi trebuit încurajaţi..., ori astăzi nu se spune adevărul, când sunt aruncaţi în lături: una din două (a. 1897). plr i, 470, cf. ddrf, CADE, DEX. Măi bărbate,... alege-ţi una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ţi copiii. reteganul, p. i, 43. (Regional) A da toate pe una = a) a fi dominat de o singură preocupare, de un singur sentiment etc. împăratul, cât era de împărat, le dăduse acum toate pe una şi nici macar aceea nu era bună: frica! creangă, p. 86, cf. zanne, p. v, 645, dl, dm. Nu măi ştie ci sî facî,... li dasî tăti pi una şi nici aceea nu era bunî. ŞEZ. II, 101; b) a eşua într-o acţiune. Com. din piatra neamţ. (Regional) Una ca o mie (sau ca o sută), se spune pentru a exprima hotărârea cu care se face o afirmaţie. Să-ţi spun... una ca o sută. AGÂRBICEANU, O. I, 92. Popa nu vrea să-l boteze, căci zicea el... că încoaci, că încolo, adecă ura (= una) ca o mie: popa nu vrea să-l boteze! FRÂNCU - CANDREA, M. 272. ♦ (în corelaţie cu doi, indică un număr aproximativ, nedefinit, de obicei mic; în forma un, o; substantivul determinat se găseşte adesea între cele două numerale) El se rugă dar să-l îngăduie o lună, două măcar. SLAVICI, O. I, 284. Ei, şi ştii, un copil, doi, ai pentru ce trăi. DELAVRANCEA, H. T. 19. Ceteau un şir-două [din scrisoare]. AGÂRBICEANU, A. 485. Ne e dor de o noapte, două de somn fără grije. CAMIL PETRESCU, U. N. 315. După o oră-două de lectură,... mi-am ridicat ochii de pe carte. BLAGA, H. 185. Ci-i trăi o zi sau două Şi te-i topi ca ş-o rouă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 151. Grijeşte-ne o lună, două, Să ne crească pene nouă. id. ib. 205. Le dădeam un ban, doi, cât puteam acolo. T. dial. M. I, 178. (Când substantivul se află după cele două numerale, forma este unu, una) □ La lecţiile lui răspund unu, doi copii. Nu prea are decât una, două rochii, -ν' (La f., cu valoare substantivală neutră) Tu ştii una, două, Eu ştiu până la nouă. zanne, P. v, 647. (Loc. a d v.) Una-două = 1278 UNU -248- UNU repede. Una, două, la Mărică. PANN, p. v. ii, 107/3. Şi una, două la pupăză, de nu ştiau cei din casă ce tot caut prin pod aşa de des. CREANGĂ, A. 55, cf. zanne, P. vi, 196. Una-două se repezea la Laura şi o acoperea de sărutări. REBREANU, I. 178, cf. BUL. FIL. I, 114. Una-două, tot fura cu coada ochiului spre călători. SADOVEANU, O. I, 286, cf. SCRIBAN, D., DL. Păi altceva mai ştiu ei de la o vreme încoace? Una, două, hai la Trafulică! Una, două, hai pe la Bădârcea! preda, d. 202, cf. DM, DEX, CIAUŞANU, V. 207. Una-două, baba bătrână apucă grea. frâncu - candrea, M. 258, cf. PAMFILE, C. 54. Du-te ura-două, întoarce blidile şî sâta pe dos! ARH. FOLK. VI, 270. Nici una, nici două = fără multă vorbă, fără întârziere, imediat, repede; pe neaşteptate, brusc. Nici una, nici două, se duce în grădină lângă catartul steagului. GHICA, S. 430. Nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi retează capul pe loc. CREANGĂ, P. 23. Nici una, nici două, începe a turna o serie de gogoşi de salon. BACALBAŞA, S. a. i, 223, cf. ZANNE, P. V, 647, CADE. Nici una, nici două, într-o sară se trezeşte cu iuncherul în prag. SADOVEANU, O. I, 77, cf. IORDAN, STIL. 137, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Deodată sare-naintea boilor şi nici una, nici două să vâră-n ochii lor. SEVASTOS, p. 80. El, nie una, niji doo,... a luat un toporaş şi s-a dus acolo. T. dial. M. II, 768. Cu una (sau, învechit, rar, cu unul), cu două ori (rar) cu una sau cu două = (în propoziţii sau construcţii negative) fără dificultate, uşor; repede. Nice vă daţi cu una sau cu doao, Că nici voi sânteţi făcuţi dân oauo. BUDAI-DELEANU, ţ. 204. La dânsul nu-i trecere cu una, cu două, şi ştiţi pentru ce? Nu are inimă. GANE, N. II, 126. Cu una, cu două... n-am să te las eu să te dai de mal. CARAGIALE, O. VI, 394. De! aşa numai cu una, cu două nu se câştigă inimile oamenilor. SLAVICI, O. I, 73. Nu este om să se dea bătut cu una, cu două. MACEDONSKI, O. III, 4. Cu una, cu două nu pui ţara la cale. zanne, p. VI, 350, cf. v, 647. Nu mă las eu aşa cu una, cu două. SĂM. I, 350. Nu scapă de mine cu una, cu două. PAMFILE, J. II, 171. Vechiul obicei... nu se putea învinge cu una, cu două. AGÂRBICEANU, A. 409. Băiete, sângele ăsta nu se şterge cu una, cu două. GALACTION, O. A. I, 324. Nu piere cu una, cu două. AL lupului, p. G. 8, cf. CADE. Patroana nu se lasă bătută cu una, cu două. CAMIL petrescu, T. I, 418. Nu mă dau bătut cu una, cu două. POPA, T. 281. Din ale lui nu-l puteau scoate cu una, cu două. SADOVEANU, O. I, 278. Pe ăştia nu-i saturi cu una, cu două. DAN, Ü. 329, cf. IORDAN, STIL. 137, SCRIBAN, D. Mercantilismul nu se poate stârpi cu una, cu două. CĂLINESCU, S. 41. Se zvârcolea... Dar somnul nu venea cu una, cu două. VINEA, L. II, 86, cf. DL. Ciobanu şi cu neamurile lor n-au să se lase cu una, cu două. PREDA, D. 148, cf. DM, DEX. Ce vroia nu se putea cu una, cu două. SEVASTOS, P. 141. Fiica mea nu se capătă cu una, cu două. POPESCU, B. I, 11. Dar, vorba ceea, nu mă dau cu una, cu două. FURTUNĂ, C. 9. 2. (Cu valoare adjectivală, precedat de substantivul „număr”, având rol de identificare; în limbajul matematic, de obicei cu elipsa substantivului, în forma unu) Numărul abstract corespunzător. Numărul de unul iaste care un lucru arată, cum ai zice: , acel părinte. ST. LEX. 235/21, cf. DRLU, LB. Unimea (unul sau una) se scrie cu cifra întâia sau cu 1. LAZARINI, M. 11/9, cf. POLIZU. Alinierea fiind gata, Smiley strigă: „ Una, doi, trei! Hop!" CARAGIALE, O. II, 333. Orice număr înmulţit prin 1 dă ca product numărul însuşi. CLIMESCU, A. 26, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Unu şi cu unu, împărţit la doi, cât fac? POPA, T. 120. Ornicul începu să hârâie lung-lung, apoi prinse a bate ceasurile cu zgomot de fierării vechi. - Una, două, trei, patru, cinci... numără baba. SADOVEANU, O. I, 75, cf. DL, DM, GRAM. ROM.2 I, 182, DEX. 1 trebuie adunat cu 1 (şi nu cu zero), pentru ca seria să intre în mişcare şi să apară multiplicarea. NOICA, ap. LIICEANU, J. 220, cf. DREV, ALR I 213, ib. 229, ib. 231, alr π 2 349, alr sn iv h 932, ib. vi h 1 775. O sută şi unu. ib. h 1 775/310. Hai să zâsem una, Să să facă doi... Hai să zâsem şapt'e, Să să facă opt. ALEXICI, L. P. 203. 3. (Cu valoare adjectivală; în formele unul, una, rar unu) Care este singur (3) de felul său; unic1. Să vă tămăduiţi de pripădirea credinţa sfinţilor una (cca 1569 -1575). GCR I, *11/15. Cel ce feace lumiră mare urul (î n s u ş i H, s â n g u r u 1 u i o), că în veacu e me-serearea lui. PSALT. 283: Rădică-se numele lui, urul (a s â n g u r u 1 u i d). ib. 306. Unuia prea înţeleptul Domnul spăsitoriul nostru slava (cca 1569-1575). GCR I, *12/27. Şi întru unul Domn, /[i]ms Hristos, fiiul Iu Dumnezeu, ce au născut dinioară. CORESI, în TEXTE ROM. (XVI), 7r/3. Préà buniil şi unul putearnic D[\x]mn[t\dzău. biblia (1688), [prefaţă] 3/9. Una curată şi nevinovată Fecioară, născut-ai D[o]mnul. MO-litvenic (sec. xvn), 312. Pre tine una nădeajde te-am câştigat. MINEIUL (1776), 207v2/15, cf. DRLU. Centrul unu pe care s-întorc toate, Nici să se vază, nici să s-ajungă poate. I. VĂCĂRESCUL, P. 24/7. Alăturea cu icoana a unuia Dumnezeu Eşti şi tu. CONACHI, P. 195, cf. ŞĂINEANU, D. U. Nu te teme,... mare-i unul Dumnezeu! SADOVEANU, O. I, 510, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Draga mea-n lume una, Mai frumoasă decât luna. ALECSANDRI, P. P. 278. Să mă închin şi eu ca unuia Dumnezeu. TEODORESCU, P. P. 104. Mândra mea, pe lume una, Cumu-i între stele luna. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 35. (învechit, rar; însoţit de articol adjectival) N-ai cruţat feciorul tău cel unul. PO 72/4. /[i]s[us] //[risto]i, fiiul tău cel unul. CORESI, M. 256/23. O (Cu valoare substantivală) Tu credzi că D[u\m\nz\dzeu urul iaste. COD. VOR.2 60712. Ascultă, Israile, Domnul D[u]mnezeul nostru, D[o]mnul unul este. BIBLIA (1688), 130'/50: [Sfântul] D[\i]h... însuşi amu ţiitoriu iaste de Troiţă, unul iaste nemenciunosu. MOLITVENIC (sec. XVII), 303, cf. 305. Unul iaste Tatăl vostru cel din -ceriuri. ANTIM, O. 368. însuşi D[o]mnul, cela ce iaste unul sj[S\nt. MINEIUL (1776), 49vl/22. Bucură-te, una folositoaréa sufletelor noastre, ib. 166rl/24. „ Unul este adevărul" - el zisă. budai-deleanu, ţ. 339. întăreşte pre împăraţii, carii i-ai iubit, unule, iubitoriule de oameni. CALENDARIU (1814), 19/21. Unul e D[u\mnezeu, începătoriul, făcătoriul şi stăpânitoriul a toată lumea. TEODOROVICI, m. 65/3. Şi era una la părinţi Şi mândră-n toate cele. EMINESCU, O. I, 167. Botezară copilul şi îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinţi! ISPIRESCU, ap. CADE. Văd zăbrelele pe care cest din urmă le-a durat Pentru fată-sa, căci fata la părinţi fu numai una. COŞBUC, P. II, 137. Iubită Runa, dragă una, 1278 UNU -249- UNU N-am fi crezut că într-o zi Aceasta cu putinfă-ar fi. BLAGA, O. Π, 197. Fost-ai una la părinţi Ca şi luna pintre sfinţi. ZANNE, P. IX, 261. Una am fost la maica. FOLC. MOLD. I, 126. Măi bădiţi, unule, Samana-ţ-aş numele Pin tăti grădinile1. CAF x2, 286. (întărit prin „singur”) Cu adevărat nu-i proastă cearerea orbului, ce-i mare, şi numai putearea unuia sângur, lui Dumnedzău, putea cearerea lui să dea, iară alt nime din oameni. VARLAAM, C. 339, Nu poate nime să fie... desăvârşit, fără numai unul sângur D[\i\mn[t]zău. EUSTRATIE, ap. GCR I, 78/41. Unuia lui D[u]mnezeu singur, carele e mai mare, mai înţelept şi mai bun, se cuvine cinstea... şi lauda. TEODOROVICI, M. 65/13. Multe zac ascunse în sufletul omului... Dumnezeu unul singur le ştie! GALACTION, O. A. I, 264. Eu am fost unu singur la părinţ. T. DIAL. M. I, 387. -v- (învechit; în textele bisericeşti în special cu referire la Iisus Hristos) Unul născut (sau, învechit, un-născutul) = (care este) unicul copil. V. şi născut2. Izbăveaşte de armă sufletul mieu şi de mărule cărilor născutul (unul născutul C2, urulu e născutu h) mieu. psalt. 37. Iisus Hristos, fiiul Iu Dumnezeu, unul născut, cè den Tatăl născu mainte de toate veacure. CORESI, EV. 562/6. Dereage sufletul mieu de răul lor şi de lei un-născutul mieu. id. PS. SL.-ROM. 61r/12. Vădzănd domnul casei..., tremise pre unul născut fiiul său. VARLAAM, C. 226. Cocon unul născut maicei sale şi aceaea era săracă, id. ib. 270. Era numai unul născut mumei sale şi ea era văduo. N. TEST. (1648), 75730, cf. MARDARIE, L. 138/3. Dumnezeu părintele ştie răscumpăra sângele fiiului său unuia născut. C. CANTACUZINO, CM I, 28. Un copilaş... a aceiifamei unul născut. MINEIUL (1776), 109^/35, cf. 136rt/23. Au visat... că unul născut fiiu-său... s-au omorât. OŢĂLEA, A. F. 146/7. Fata unchiiaşului... era numai una născută la tatăl său. VARLAAM - IOASAF, 69723. Să-i dea... muiere pre una născută. ŞINCAI, HR. III, 77/6, cf. DRLU, LB. O, prea milostivul mieu părinte, iartă greşeala unuia născut fiiu al tău! DRĂGHICI, R. I, 89/8. Avea o fată una născută. GORJAN, H. n, 97/29, cf. ISER, ALEXI, W. Am înţeles... că iarăşi ameninţă moartea asupra fiului Măriei tale, unul născut. SADOVEANU, O. XV, 391. Ne rugăm ţie... şi unuia născut Fiiului tău. TEODORESCU, P. P. 388. (însoţit de articol adjectival) Ia-ţi feciorul cel unul născut al tău Isac. PO 70/10. I-au luat pre fie-său cel unul născut. kotzebuE, u. 6r/4. <> (întăreşte un pronume personal, astăzi mai ales la pers. 1 sg., exprimând şi ideea de restricţie) Doamne, pomeniiu în dereptatea ta, unrulu tinre. PSALT. HUR. 60719. Ţie uruia greşiiu şi hiclenşigu între tire feciu. PSALT. 98. De D[o]mnul D[u]mnedzăul tău să temi şi lui unuia să slujeşti. DOSOFTEI, PAR. decembrie 26723. Pre tine una te avem anghiră. MINEIUL (1776), 67vl/4. Ţie unuia voiesc a jertfi acest an nou. MARCOVICI, D. 2/5. Este nemulţumită pănă când nu va avea nădejde de a fi mumă, lucru care mie unuia... poate să-mi şi lipsească (a. 1841). BARIŢ, I, 24. Eu unul sum bine încredinţat cum că acest portret nu este decât o copie. HASDEU, I. V. 237. Poţi fi încredinţat că eu unul îţi voi rămânea tare recunoscător. ODOBESCU, S. ΙΠ, 32. Mie unuia ştiu că mi-ai priit bine, n-am ce zice! CREANGĂ, P. 162. A mamei amintire eu unu-n stare-dm fost Să ţi-o sacrific ţie. EMINESCU, O. IV, 271. Cântec pe care azi ţie unuia ţi-l aduc. In închinare idolatră. COTRUŞ, V. 456. Ai sau nu ai talent - aceasta e o chestiune pe care nu vei dezlega-o niciodată. Tu unul vei gândi că ai. galaction, în GRAM. rom2. I, 187. Eu unul mi-aş fi pus capul că aşa are să facă. POPA, T. 62. Domnului... să te închini şi lui unuia îi vei aduce citistire dumnezeiască. GRECU, P. 152. Arşiţa de august mie unuia mi-a secătuit buzele. SADOVEANU, O. XI, 11. Eu unul nu mai pot aştepta, răsuflă din fundul inimii văru-meu. STANCU, D. 126. Eu, unul, prefer banii fără griji. VINEA, L. I, 132. Şi eu una m-am jurat Şi tot nu-i adevărat. RETEGANUL, TR. 26. Cine n-are noroc n-are... Că eu una n-am avut De când maica m-a făcut. BIBICESCU, P. P. 109. Io una nici o lună di zâli nu puteam [să mă ridic]. T. DIAL. M. II, 511. (în forma de nominativ în locul celei de dativ) Mie unul, mi-o făcut o mulţime de pacoste, ap. TDRG. (întărit prin „numai”) Nu faci pacoste numai fie unuia, ce şi fratelui tău eşti povaţă cătră păcat (a. 1644). GCR I, 113/23. Numai tu unul... ne vei da bunătăţile şi relele cele mai mântuitoare. MARCOVICI, D. 6/10. Numai eu unul am făcut un tur de valţ cu dânsa. NEGRUZZI, S. I, 65. (Regional; pe lângă un pronume nehotărât) Trebuie să intre şi în conştiinţa noastră convingerea că avem unul fieştecare şi datorii de ordin superior. AGÂRBICEANU, L. T. 204. (Regional; pe lângă un pronume demonstrativ) Răspunde în grabă zâmbind: - Asta una e drept. Dorm mulţi. id. P. M. 174. Chiar asta una n-a şti nime să ţi-o spuie! id. o. i, 34. <> L o c. adj. şi (legat de un adjectiv prin prep. „de”, exprimând ideea de superlativ absolut) loc. adv. (Tot) unul şi (sau, rar, ca) unul (sau, rar, una) ori (tot) unu şi unu = care excelează printr-o calitate, într-un domeniu etc., care mai de care, v. c a r e; extraordinar. Vin opt mii greci aleşi, unul şi unul, cei mai viteji. BELDIMAN, E. 90/14. Au câte cincisprezece şi douăzeci de calfe, tot unu şi unu. PR. DRAM. 264. [Cocoana Măndica:] Dar rude ceva nu mai ai? [Nicolae:] Ba dăstule, bată-le purdalnicu, Ş-apoi tot unu şi unu! id. ib. 279, cf. POLIZU. Are zece plăşi, peste cincisprezece mii de locuitori, tot unu şi unu. FILIMON, o. I, 169, cf. CIHAC, I, 298. Eu am tocmai şase feciori şi şase fete, tot unul şi una- ODOBESCU, S. ni, 300. Sat vechi, răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului; cu gospodari tot unul şi unul. CREANGĂ, P. 1. In casa aceea se aduna regulat un cerc de ştrengari veseli, tot unu şi unu, fel de fel de tipuri. CARAGIALE, O. I, 7. Erau... tot una şi una de frumoase, harnice şi deştepte. ISPÎRESCÜ, U. 13. Nişte oameni tot unul şi unul, sămânţă de voinic, nu glumă. id. ib. 33, cf. DDRF. Nouă strofe, una şi una. XENOPOL, ap. TDRG. Tot unul ca unul. zanne, p. iv, 233, cf. ii, 434, v, 644, barcianu, alexi, W. Aveam vreo 17-18 oşteni în totul, dar unul şi unul. AL LUPULUI, P. G. 59, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Peştele care e zvârlit în cazan trebuie să fie... ales unul şi unul. SADOVEANU, O. VI, 79, cf. IORDAN, SÏIL. 269, SCRIBAN, D. Ţara unde-i bun tutunul Avea proşti Unul şi unul. ARGHEZI, VERS. 263. Nu-i lucru uşor să îmbraci în scânduri tot una şi una, cu fibra dreaptă şi fară nod. TODORAN, P. 108, cf. L. ROM. 1963, 141. Ce să vadă dimineaţa? Trei fete, una şi-una RĂDULESCU-CODIN, î. 100, cf. ciauşanu, GL. (Substantivul determinat este introdus între „tot” şi „unul”) Multă dorobănţime căzu în şanţ... şi tot oameni unul şi unul. GANE, N. II, 109. Oastea... o înfiinţa tot din oameni unul şi unul, aleşi pe sprânceană, ispirescu, M. v. 5. ❖ E x p r. Unul e..., se 1278 UNU -250- UNU spune despre o persoană cu calităţi deosebite. Hehei! Unul e Galibardi! CARAGIALE, o, vi, 61. Neam de vânători, din viţă^porodiţă. Unu-i nepotul moşului! AGÂRBICEANU, O. I, 23. ♦ .(Adyerbial) Numai, doar. Unul Dumnezeu ştie... câte au tras şi câte au pătimit. R. POPESCU, CM I,. 564. Unul Dumnezeu ne ştie (a. 1794). URICARIUL; XVI, 335, Abia am mai isprăvit doao plăşi..., unul Dumnezău ştie cu câtă frică şi năcaz (a. 1814). DOC, EC. 169. Unul Dumnedzeu ştie de nu mi-a părut rău. NEGRUZZI, S. I, 149. Unul Dumnezeu o ştie! galaction, O. A· 1, 319. (întărit prin „numai”) Numai unul Dumnezeu ne ştie (a. 1794). uricariul, xvi, 33.5. Câte păcate am săvârşit, pe care numai unul Dumnezeu le cunoaşte! MARCOVICI, D. 405/18. Câte au tras până s-a · văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. creangă, P. 140, Numai unul DUmnezeu ştie cât sânt de nevinovată. ISPIRESCU, L. 120. Numai unul Dumnezeu Mai ţine cu dorul mieu. SEVASTOS, C. 164. Numai unul Dumnezeu Ştie aleanul meu. ŞEZ. I, 10. 4. (Cu valoare adjectivală; adesea în locuţiuni şi expresii) Tôt acela, acel a'ş i; de acelaşi fel, la fel, i d e n ti c. In casa Dzeului îmblămu cu un cuget. PSALT. 105. Răspunse toată duhania cu un cuvâtit. PO 258/20. Pre aceia... mai tare-i întăreaşte cu cuvintele şi cu învăţăturile lui în credinţă şi într-un cuget a fi. CORESI, ev. 3. Oile şi caprele pre o fire sânt. id. ib. 39. Toţi în[t\r-un chipu şi într-u obrazu vor[u] înyiia. COD. TOD. 231. [Soarele] lumineadză preste tot îtiţr-un chip. varlaam, C. 170. De să vor afla c-au făcut vreUna de aceăstea, să să cearte toţi într-un chip. prav. 39. Toţi dentr-o pâine ne împărtăşim. DOSOFTEI, ap. GCR I, 262/13. Leş ii era la un cuvânt cu nemfă'i. NECULCE, L. 95. Strâgă cu toţăi într-un cuvânt, id. ib. 115. Se poirivie cu stăpânu-său la o fire. id. ib. 154.'PsalomUl... uh gldsu-i a toate besearicile (a. 1710). GCRI, 36479. Cu un glas şi cu dragoste, a voastră prăznuire săvârşim. MINËÎUL (1776), 77rl/9. Igumenul mănăstirii... află pre patriarhul la un gând cu dânsul, ib. 181r2/15. Să nu ţie tot un glas, ci să-l schimbe după cum poftesc lucrurile care le povesteaşte. molnar, ret. 23/14. Unindu-se toţi la un cuvânt, au făcut mare jalbă. DIONISÎÈ, c. 202. Acestea toţi cu o gură şi cu jurământuri întăresc. ŢJCHINDEAL, ap. GCR II, 213/30· Noi într-un cuvânt din partea a iot pământul "zicem (a. 1820). uricariul, i, 265/27. Cu toţii îriţr-un glas făcea întrebare. DRÄGHICI, R. 1,07/20. Muierile lor erea tot într-o minte ş-un cuget, GORJAN, h. i, 5/23,. Grâul de primăvară... [şi] acel de, toamnă.,rjânţ tot un grâu, nftmai cât se deosebesc prin deprinderea ce li s-aţi dat de a sta în pământ maţ mulţ squ maipuţintimp. I. ÎONEŞcy, C.,21/13. Amândoi într-o durere se.yscau de pe picioarg. .CONACHI, p.,,84. înţy.-un glaşyam fost la aceasta cu tine. PANN, E. HI, 83/24. Toţi înţr-o egalitate. CARAGIALE, O, VI, 63. Răspunseră toţi într-itn gţai. -jSPlREŞCy, U. 102-:Do.uă neamuri aprinse de ψ gând. COŞBUC, P. I, 158, cf. TDRG. O să mă păzesc deßl mereu, dar trebuie ?ă merg pe-un drum cu omul ăsta. AGÂRBICEANU^ A. ,429. Salutară într-un glas pe beiul lor, şADQVBANU,sO. v, 499. Fraţi sântem. Nu fraţi dintr-o mamă, cifraţi dintr-o durere. ,}d. ib. xvni, 443. Altă ispită le, da: Trei f g te mari aducea: Tot un stat şi tot un port, Tot un râs,şi tot un plâns. RÂpyLESCU-CODlN, L. P. I, 22. Oala şi ţucalul tot dintr-un lut amândouă. zanne, p. IV, 5. (în e x p r.) Sănteţi două rudişoare C-aţi uscat rufe la un soare, pann, p. v. II, 107/7. Ne asemănăm în toate, parc-am fi făcuţi tot pe un calup. alecsandri, τ. 1 231. Să facă ce va face cu pruncul său,... că de nu, păne şi sare de pe un talger cu el nu va mânca. MARIAN, O. I, 182. Bate-l, Doamne, om urât... Nu ştiu cum naiba-am brodit Să mâne cu el dintr-un blid! JARNÎK- BÂRSEANU, D. 167. Ce mă tutuieşti, mă! ce, am băut amândoi dintr-un păhar? UDRESCU, GL. 195. A fi toţi o apă = a fi toţi la fel, egali. îmi place egalitatea... Cer să fim toţi o apă. GHICA, ap. HEM 1 270. A (se) face (tot) o apă (şi un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici (1). A face o apă din toate acele popoare, fără a mai lăsa să subziste distincţiuni de legi şi de privilegii, de limbe, de credinţe..., iată ceea ce se frământase, în timp de patruzeci de ani. ODOBESCU, S. II, 521. Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ. eminescu, o. i, 147, cf. dl, DM, dex. O (Cu valoare substantivală) Noao, creştinilor, iaste tocmită dumineca în locul sâmbeteei, să nu ţinem înir-una ca jidovii. CORESI, ap. GCR I, 24/12. Şi toporului, şi seacerei preţul era unul. BIBLIA (1688), 204’/12. înţeleptul şi nebunul, La èl amândoi sânt unul. PANN, p. V. II, 1312/18. -v- (La f.; cu valoare neutră) Toate şi cu toţii... [născuţi dintr-un părinte] una sânt. cantemir, hr. 86. întru Hristos sântem toţi una. ANTIM, P. XXVIII. Făcându-se Una cu catanele moldovenii noştri. MUŞTE, let:2 iii, 58. Primat şi patriarh tocmai una însămnează, fiindcă patriarşii şi primaţii tot o formăţin. ŞINCAI, HR. I, 240/33. Fraţilor,... una să gândiţi, una să vorbiţi. PANN, în ŞCHEI, 2'25. La el săracul e. una Cu cel ce poartă cununa, id. p. v. n, 1312/15. Ne-aţi luat moşiile şi ne-aţi făcut Una cu locuitorii. ALECSANDRI, T. 972. Moakea cea.eternă, în care toafe-s una. EMINESCU, Ό. IV, 258. în cumpenele vremii sunt amândouă una. id. ib. 386. De astă-dată dar, lucrurile s-au sfârşit cu bine, fiindcă una voiau amândoi. SLAVICI, O. II, 35. I-am arătat.... că suntem una, cu legi, drepturi şi îndatoriri la feLc.. PETRESCU, S. 234. Tu amesteci frumuseţea cu urâtul şi-ntregeşţi prezentul cu trecutul", când nimicul şi cu totul făceau una. MINULESQU, V. 115. Intre voi două, nici o deosebire nu fac; pentru mine sunteţi una. BLAGA, M. M. 31. Oameni, cântaţi! Una suritem: ârgaţi, împăraţi. IŞANOS, v. 11Q .'Porţul era la ţărănime.una peste toţ, nu fel defel de cotreiiţe\ca amu. COM. SAT. IV, 35. Scaunji cflăclău ţi chingă^ îs toate una. P.QP,, ap, ARVINTE, TERM. ,24. (L o c, adj.) Ţot una.= la fel, nes,çhir(ibat. Deraiunci tot una este firea, Dar ,multe nu-s din câte-au fost. COŞBUC, p. i, 12Ş. (E x p r.) A fi tot una de... = a fi egali dintr-un şmumit punct de ypdere, a,fi, la fel de... Din trunchiul neted, ca lutuit, se desfăşoară ramuri... Sunt tot una de dezvoltate. SIMIONESCU, FL. 384. Amândoi erau tot una de tari. sbiera, ap. cade. A(-i) fi (cuiva) tot, (popular, die) una = a(-i) fi indiferent. De-aceea una-mi este mie De ar vorbi, de ar tăce. eminescu,;©. 1, 208. Omului îi era tot una, numai bani să pice. DAN, U. 30. Meargă, nu meargă, tot una mi-e. id. ib. 35. Hai că, mie ţni-i tot de una. SEVASTOS, p. 25. Săracul..., ori încotro ar fi apucat, tot de-iUna-i era. FURTUNĂ, v>.*17,.,+ (Adverbial; rar) în acelaşi fel, în ace.eaşi măsură etc.; la fel. Pre ceia ce nu gândescu una cu tine, pre lesne îi vei supuni supt lucrul celor vicleani. HERODOT2, 435. Stil ce ţine tot una ş-în 1278 UNU -251 - UNU veci este uniform. HELIADE, O. I, 120. Ţinea una cu el şi la glume, şi la bărdacă. CARAGIALE, O. II, 283. 5. (Cu valoare substantivală; la f. şi cu valoare neutră) Tot organic şi indivizibil; ansamblu coerent, armonios; ceea ce posedă însuşirea unui întreg indivizibil, unitate (4). Eu şi tatăl mieu unul săntem. N. TEST. (1648), 12079. Ca sufletul şi peliţa, urul iaste omu, aşa şi Dzeu. PSALT. 336. Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh întru toate una sânt, afară de nenaştere şi de purcedere. ap. TDRG. Trupul istoriii unul şi nedespărţit iaste. cantemir, i. i. I, 6. Fapta [epică] tribuie să fie mare, una, întreagă, minunată şi oarecum îndelungată. PLEŞOIANU, T. I, 11/26. Tecla e a mea şi noi doi suntem unul. REBREANU, R. I, 59. Mica înţelegere este... una şi indivizibilă în cadrul tratatelor. TITULESCU, D. 240. Ce sferă perfectă! Pământul cel mic! Cu multele sale-nvelişuri E una: nimic nu se naşte, nimic nu moare. doinaş, a. P. 14. (Legat de elementele componente ale întregului prin prep. „cu”) Fiiul lui Dumnezeu..., născut însă nu făcut, unul cu Tatăl, pren cine toate făcute sânt. CORESI, ap. GCR I, 32/20. Iisus Hristos... [este] născut însă nu făcut, unul cu Tatăl. id. ev. 562. Va trebui să mă despart de atâtea, ce au fost în mine - una cu mine. BLAGA, H. 250. D-zeu, sub raportul esenţialităţii, e unul şi multiplu în acelaşi timp. id. T. CUN. 38. -0- (De obicei la f., cu valoare neutră; în locuţiuni şi expresii) (L o c. adj. şi a d v.) (învechit) întru una sau într-una = la un loc, împreună. Toţi întru ura... fraţii iubitori, miluitori, supuş, înţelegători. COD. VOR.2 7773. Chiemă Iacov pre feciorii săi şi dzise: „Adunaţi-vă într-una!” PO 173/7. Altă dată sămt mulţi împreunaţi într-una. PRAV. 270. Dragostea... uneşte pre mulţi întru una. ANTIM, O. 377. Cinstitele soboară... întru una le-au adunat. MINEIUL (1776), 65v2/12. Boierii s-au adunat întru una asupra domnului (a. 1784). ap. TDRG. (Prin Olt.) (Tot) la una = la un loc, împreună. Cimitiriu nu-i cu bisărica to' la una. GL. olt., cf. porţile de fier, 350. (L o c. adj.; regional) Tot una = pe toată suprafaţa, peste tot; continuu. Vulturii buimăciţi, în ţipete jalnice, plutesc..., părlindu-şi aripile în para ce-i tot una pe toată faţa muntelui. CIOCÂRLAN, p. p. 224. Căn îl vedi ăla, moscolind acolo-şa, făcut tot una şî pă piept şî piste tot, îi scap-o palmî. T. DIAL. M. II, 742. (L o c. p r e p.) Una cu... = împreună cu..., alături de... Dunga vânătă a drumului, uşor trăgănată în suiş, se încolăceşte pe grumajii măreţelor stânci... şi merge una cu Jiul, nedespărţit, vlahuţă, R. p. 84. □ Lunca se întinde una cu răul. (Prin Olt.) La jina cu... = împreună cu... Femeile mulg şî ele la una cu cobanii. GL. OLT. (E x p r.) A face una cu pământul = a distruge, a nimici. îi era frică să nu dea peste dânsa zmeii, căci o făcea una cu pământul; ISPIRESCU, ap. TDRG, 1 113. Vânturile porniră bătaie oarbă, turburând apele şi făcând una cu pământul copacii neclintiţi de veacuri întregi. delavrancea, s. 102. A (se) face (sau a fi, a sta, a (se) ţine etc.) una (cu...) = a) a face corp comun (cu...); a (se) contopi, a (se) uni3 (1). Tocmi... o unsoare de smoală cu său ;[i] cu de alte lipicioase şi unsuroase şi ardzoase lucruri şi le topi de le feace una. dosoftei, v. S. noiembrie 1281/8. Au împreunat copcile de cheutori şi împreună pieile şi să făcură una (să feaceră una ms. 45). biblia (1688)2, 188/34. Glugă ce se ţinea una cu văşmântul lui, pe care putea să o lase sau să o ridice după voie. HELIADE, HR. 17/22. Un loc de 16 stânjeni ce ţine una cu locul acestor case se vinde de tot. CR (1832), 1602/31. Fă ca noi să fim întru tine şi tu întru noi, ca să putem fi una cu tine. MARCOVICI, D. 300/6. Se pierd una cu cerul Carpaţii seculari. EMINESCU, O. IV, 537. Afurisita de cămaşe... atât se lipise, încât se făcu una cu pielea lui. ISPIRESCU, U. 77. Racii n-au gât; capul la ei ţine una cu trupul, ap. TDRG. Coama calului păgân Cu barba bietului bătrâpJS-amestecă, sunt una. COŞBUC, P. I, 197. Singur-o pată de nor, înfiptă pe creştetul bolţii, Vreme îndelung-a rămas, cernându-şi măruntele-i ape..., Pănă s-a scurs pe deplin, făcându-se una cu cerul. id. ib. II, 62. Privea albastrul înălţimilor, făcându-se parcă una cu pământul. AGÂRBICEANU, O. I, 379. Bălţile şi cu Dunărea erau una, grindurile şi satele erau înecate. SADOVEANU, O. vi, 91. Trei degete de la mâna dreaptă se făcuseră una cu chihlibarul ţigaretei. CONV. LIT. XLIV, 311. Provinciile... erau odată despărţite, dar acuma-s una. SCRIBAN, D. Pământul e una cu cerul. ARGHEZI, S. I, 31. Ciomagul în care se sprijină face una cu trupul lui. STANCU, D. 130. Grumazul... se umflă de se face otova (una) cu capul. ŞEZ. ni, 12. îs tăti una sprâncçnili la iăl. ALR II 2 019/316; b) a (se) uni3 (2) sau a fi unit (cu...), având aceleaşi idei, interese, sentimente etc. Perşii... zicea că vor fl una cu grecii. HERODOT2, 468. Să scoboară şi nemţâi despre Ţara Nemţască şi moscalii încă mărg la Crăm şi s-or face tot una. NECULCE, L. 98. El trimisă cărţi la Batăr Andreiaş, cum să fie amândoi una. ANON. CANTAC., CM I, 132. Şi boiarii ce sânt cu el sânt una cu cei ce s-au dus la Pătru Vodă. R. POPESCU, CM I, 288. Dumitraşco hatmanul... s-au făcut una cu acele zorbale (a. 1747). URICARIUL, v, 264/16. Atuncea au început boierii a se face tot una şi a vorbi ei în de ei (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 266/26. Prinţul cu cei ce era una cu dânsul viclenia aceasta o au făcut cu bietul Matei Vodă. ŞINCAI, HR. ΙΠ, 33/10. Cu Eghist ţ-am făcut pace, de-acum toţi una săntem. BELDIMAN,O. 36/13. Domnia e arendă pe care îţi dai suflet Şi-n care arendaşul e una cu pristavul Ce-a mijlocit vânzarea. HELIADE, O. I, 230. Moise Secuiul... se opri... afăţându-i a sta şi ei una spre a mântui naţia lor de sub domnirea unui aşa rău stăpân. BĂLCESCU, M. v. 446. Că suflete curate a vrut una să fie! MUREŞANU, P. 36/4. Ţinând cu toţii din toate locurile urta, nimene nu e în stare a se opune. FM (1861), 44. Să fim una amândoi! ALECSANDRI, T. 686, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. u., SCRIBAN, D. De ţeamă, două inimi se făcură una. BLAGA, ΡΟΕΖΠ, 289. Este bine ca ţara să fie una în jurul conducătorilor pe care şi i-a dat. CAMIL PETRESCU, O. II, 629. Boierii sunt una cu stăpânirea, asta e limpede. STANCU, D. 123. Vino, mândră, să dăm mâna Şi să fim amândoi una! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 50, cf. alr I 350/63, 87. (Eliptic) M-am apropiat de un grup... Una cu şuvoiul acesta tulbur, am uitat de casă. anghel, PR. 38. A se ţine tot (de) una (sau, învechit, rar, unul) = a fi aşezat unul lângă altul, formând un tot. Au mers la conac şi acolo au întins vro cinci, şase corturi unul lângă altul, de să ţinea tot unul. NECULCE, L. 232. Biala, sfârşitul Galiţiei, şi Biliţi, începutul Sileziei, să ţăn tot una. KOGĂLNICEANU, s. 9. Humuleşti..., sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, cari se ţin tot de una. CREANGĂ, A. 1. ♦ (Popular; cu valoare 1278 UNU -252- UNU adjectivală; contribuie la accentuarea ideii de durată, de continuitate, exprimate de substantivul determinat, adesea în relaţie cu „a ţine”, „a o duce”) Părinţii avea numai un necaz şi chin cu· pruncul acesta de tot blestemat. BĂRAC, T. 8/14. Cât ţinu antretul birtului de lung, auzii în urma lor numai iin râs şi un chicot. GANE, N. III, 102. Viaţă petrecută într-un cântec ş-o nepăsare. id. ib. III, 178. Mă puteam repezi din când în când... în HumUleşti. . '., ţinând tot o fugă ca telegarii. CREANGĂ, A. 116. Ajung pe Ivan, care-o ducea tot într-un cântec. id. P. 299. Zmeoaica se duse într-un suflet la fiul său. ISPIRESCU, L. 20. într-o beţie o ducea. id. u. 103. Alergă într-un suflet până la „Arhanghelii". AGÂRBICEANU, A. 378. O dusesem într-o băutură, un crailăc, un joc. M. I. CARAGIALE, C. 8. Auzind că mulţimea a dat buzna în cancelarie, sosi într-un suflet, galben, speriat. REBREANU, R. II, 176. Urcă într-un suflet scările redacţiei. C. PETRESCU, C. V. 331. El a încălicat şi aţinut o fugă până aici, oprindu-se numai ca să schimbe caii. SADOVEANU, ,0. X, 92. Ţot drumul, aceşti doi o fineau într-un cântec, v. ROM. ianuarie 1970, 14. Până la miezul nopţii ţinu tot. într-un plâns. RETEGANUL, P. *, 53. Trântitura... produce... durere aşa de mare, că cel bolnav numai o gură ţine. ŞEZ. I,· .252. (Regional; în forma una) Când ieşea de la şcoală, o ţinea una’fugă până acasă. Com. din CÂMPENI. -v- Expr. A fi (tot) un... = a fi acoperit în întregime cu... Toată tinda era un ciob' de ouă sfărâmate. ARGHEZI, C. J. 231. A fi (sau a se face) (tot o) apă = a fi (sau a deveni) plin de transpiraţie, transpirat pe tôt corpul. Era o apă: fugise la poştă să dea telegramele. C. PETRESCU, î. I, 70. a Alergă până şe facil (tot o) apă. -v· (Adesea la f., cu valoare substantivală neutră; în locuţiuni şi expresii) (L o c. a d v.) (Regional) Una-ntruna = mereu (II1), continuu; (regional) în una. [Mămăliga pripită] o iai cu mestecatu una-ntruna, nu mai o laşi ca să fiarbă. GL. OLT., cf. udrescu, gl. (Regional) în una = mereu (Π 1), continuu; (regional) una-ntruna. Jocul este hăzos, când se fuge mult şi în una. pamfile, J. ,iii, 2. Cănd cucoşii cântă în una, se va schimba vremea. ŞEZ. II, 66. Ce stai, bre omule, aşa scârbit, de pare că în una îţi ninge şi-ţi plouă? ib: III, 185. De una - a) (prin nordul şi vestul Mold.) mereu (II1), continuu. Cf. graiul, i, 542, com. din piatra neamţ. Plouă de una. SCL 1978, 327; b) (învechit şi regional) imediat, îndată. Corniţele... adnionia apoi pe preotu ca după împlinirea funcţiunilor sale să suie de Una în fiacru. BaRiţiu, P. a. ii, 269. Cum o intrat în ogradă, de una o trecut printre oameni. ap. CADE. De-a Una = de-a dreptul, direct. într-o clipă a încălecat şi, cât ce iese pe poartă, porneşte de-a una în sărite. AGÂRBICEANU, O. I, 59. (E x p r.) A fi (sau a se face) (tot) una de.„, = a fi (sau a deveni) acoperit în întregime de..., plin de... Câmpul&ra tot una de apă. D. ZAMFIRESCU, T. S, 5. Căzuse în şanţji, cănd s-a sculat, era tot una de noroi'. SCRIBAN, D. M-am făcut tot una de făină. id. ib. A o ţine (sau, învechit, a o duce) (tot) una cu... = a continua fără întrerupere cu... De trei zile, o ţin tot una cu mesele şi cu lăutarii. ALECSANDRI, T. 552. De cănd v-aţi însurat, aţi dus-o una ’ cu bencheturile, cu zaifeturile. ap. TDRG. A o ţine una = a) a dura fără între- rupere: Afară ninsoarea o ţinea una. CONTEMPORANUL, v2, 144. De câteva zile furtuna o ţinea una. ib. vib 20; b) a vorbi întruna, repetând acelaşi lucru. Cum ziceai! -o ţinea ' una ţiganul. SANDU-ALDEA, A. M. 136. + (Adverbial; regional) Mereu (U 1), întruna. [Munceşte o vară.] Dacă munceşte una, vă întreb când bea? SADOVEANU, O. V, 27. Apă serea una. DENSUSIANU, J. H. 339. 6. (Precedând cuvinte de tipul „doime”, „zecime”, „sutime” etc., precum şi Jumătate”, „sfert”, formează împreună numerale fracţionare, indicând numărul corespunzător de părţi din întreg; în formele un, o) Moşie în Mirceşti, o jumătat’ de funie de moşie (a. 1606). cuv. D. BĂTR. i, 148/9. Bătaia n-au ţinut mai mult, fără numai un ceas şi o jumătate. ŞINCAI, HR. II, 153/17. Zăcimea a unei sutimi să numeşte miime. ASACHI, E. I, 51/6. [Unu pe optzeci şi opt,] adecă... o optzeci şi optime, lazarini, M. 123/8. Este respins cu pierderea unei treimi din soldaţii săi. MAIORESCU, D. II, 76. Se mai scurse încă un sfert de oră. SAHIA, N. 81. Purta... pălărie cu marginile atât de .largi, încât acoperea o pătrime din masa noastră. VLASIU, A. P. 52. Activitatea sa literară umple mai bine de o treime de veac. blaga, z. 97. Din venitul ei..., să ne mulţumim cu o treime, vinea, L. I, 255. Din totalul timpului am consumat abia o zecime! TUDORAN, O. 111, cf. ALR SN III h 754, ib. h 755, ib. h 757, ib. h 759, ib. IV h 937. O treime, ib. h 937/130, ib. h 938. Un furtal. ib. h 938/2. Un sfert. ib. h 938/192, ib. h 939. O sinsimi. ib. h 939/5-14, cf. ALRM SN Ifh 578, ib. h 580, ib. h 582. La... o jumătad’ dă an, m-a lăsat, s-a lua[t] cu-alta. T. DIAL. M. I, 465. O (Intră în componenţa unor construcţii echivalente cu numerale fracţionare, indicând întregul fracţionat; în formele unu, una) Mainte să dea drep[t] ce au luat, acea vamă de-a una patru la visterie. PRAV, 48. Din ce poate el să dea, nu se scoate astăzi decât unu la mie.: TUDORAN, O. 11. Una a treia înmulţit cu şapte a noua. GRAM. ROM.21, 192. Unu pe trei plus trei pe cinci. ib., cf. ALR SN IV h 937. Una a patra part’e. ib. h 938/228, ib. h 939. Un-a cincçpart’e. ib. h 939/334. 7. (Urmat de substantivul „dată”, formează numeralul adverbial corespunzător; în forma o; de obicei în contexte cu adverbe ca „încă”, „mai” saü cu adjectivul „singur”) (Arată nurnărul de realizări ale unei acţiuni, de existenţe ale unei situaţii) Va ucide cineva vreun dobitoc... ce-i va fi făcut vreo pagubă o dată sau şi de două ori. prav. 16. încă o dată de vei veni..., să te faci că nici mă cunoşti. NEGRUZZI, S. I, 62. Viaţă de suferinţă..., de o mie de ori mai rea decât moartea. GHICA, S. 443. Să mai sărut o dată pământul ţerei mele! ALECSANDÜI, P. III, 296. Să mai privesc o dată cămpia-nfloritoare. EMINESCU, O. I, 6. Aş fi ferice, de-aş fi încă o dată în patria-mi iubită, id. ib. 8. Tot nu te-am auzit, încă o dată. CREANGĂ, P. 54. N-am păţit eu asta numai o dată în viaţa mea. id. ib. 124. Cănd era să iasă, îşi mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. încă o dată, permiteţi-ne a da espresiune sentimentelor noastre de recunoştinţă şi mulţumită (a. 1888). ŞCHEI, 302. De zece ori se întoarse din drum ca să mai privească o dată, încă o dată, prăvălia, delavrancea, H. T. 21.-Să afle că eu, o dată pe săptămână, slugărnicesc? id. ib. 120, cf. ALEXI, W. Dă-mi ochii-fi plânşi, să-i mai sărut o dată. MINULESCU, VERS. 273. în gara de est, am întâlnit 1278 UNU -253- UNU încă o dată., pe studentul arhitect, blaga, H. 175. Astă-noapte, cel puţin o dată, fiecare din noi a călcat jurământul id. M. M. 81. Am schimbat încă o dată drumul. TUDORAN, O. 135. O dată numai a pus masca morţii. ISANOS, V. 84. înfloresc o singură dată. id. ib. 169,. Revista apare o dată la două săptămâni. GRAM. ROM.2 i, 195. Să nu ne mai întâlnim, Numai sâmbăta o dată, Duminica - ziua toată. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 62. V.ârără cheia cea ruginită în zar (broască) şi suciră o dată, de două ori, de trei ori. RETEGANUL, p. II, 5, cf. ALR SN vi h 1 783. Am vorbit o dată, dă două or, dă trei or. T. dial. M. I, 237. A fost o dată la moară şi de două ori la râşniţă. ZANNE, P. II, 245. Decât de multe ori şi puţin, mai bine. o dată şi mult. id. ib. vil, 786. (învechit şi . regional; precedat de prep. „de”, prin analogie cu alte numerale adverbiale) Să nu fie . ceva, D[oa]mne, de voiu : grăi încă de-o dată. BIBLIA (1688), 12'/47. Chipul lui să-l sorbi de-o daţă Şi să rămâi blăstărnată; Şi să-l sorbi de două ori Şi să mori de nouă ori! PAMFILE, C. Ţ. 112. -v- L o c. a d v. Nu a dată = ţie mai multe ori, adesea. Se informau în fiecare zi..., trimeteau om anume care, nu o dată,, cerceta chiar baia. AGÂRBICEANU, A. 449. ❖ L o c. c o n j. O dată ce v. d a t ă. Ό- Loc. prep. O dată cu v. dată. <> Expr. A fi pm (sau băiat, fată etc.) o dată = a fi om (sau băiat, fată etc.) cu calităţi deosebite, desăvârşit. Noi săntem o dată băieţi şi ce-am vorbit··· vorbit rămâne. CREANGĂ, P. 20. Cui o dau voiesc să-mi fie Om o dată. COŞBUC, P. I, 103. Spus-am eu? Asta-i om o dată, zicea mereu. AGÂRBICEANU, a. 358, cf. gram. rom.2 i, 195. <> (Arată raportul numeric în care se află o calitate sau o cantitate a unui obiect faţă de aceeaşi calitate sau cantitate a altui obiect; urmat de substantive cu valoare de numerale fracţionare) □ Cartea aceasta este o dată şi jumătate mai groasă decât cealaltă. (E x p r.) (A fi) om (sau bărbat etc.) o dată şi jumătate, se spune, despre persoane, pentru a exprima ideea de superlativ. Hehei! Unul e Galibardi: om, o dată şi jumătate! CARAGIALE, O. VI, 61. Bărbat o dată şi jumătate. DL, cf. DM, DEX. <> (Precedă numerale cardinale, arătând de câte ori numărul indicat de acestea este luat în considerare) „O dată unul iaste unul” trebuie să-l înveţe toţi de rost. man. ÎNV. 214/24. Ar putea graiurile mele Să-ţi vie ca nişte inele...? Incearcă-le. Uite, o dată unul, o dată..cinci, o dată trei. ARGHEZI, vers. 222. 8. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător, exprimând repartizarea, succesiunea obiectelor, a fiinţelor etc.) (Cu valoare substantivală) Şi alte multe căte au făcut /[isu]î carile, de s-ari scrie câte una, nice însăş îm pare lumea c-ar încăpea aceale ce s-ari scrie cărţi. DOSOFTEI, PAR. octombrie 672. Boierii... au ieşit din Ieşi tot căte unul. NECULCE, L. 166. Voiu vrea să le tipăresc... toate câte una. MINEIUL (1774), 29rl/18. S-au făcut de trei stări, câte una sută cincizeci lei starea întâia, câte una sută lei starea a doua şi câte cincizeci lei... starea a treia (a. 1823). URICARIUL, v, 182/11, cf. polizu. Faci pulbere câte una unţă. CUPARENCU, V. 17/25, Cf. PONTBRIANT, D. Adunaserăm alune şi el mi le spărgea, luând din când în când câte una şi pentru sine. SLAVICI, O. I, 73, cf. ALEXI, W. I-am dat banii. I-am numărat hârtii de câte o mie şi de căte o sută. sadoveanu, o. X, 642. Avea copii mulţi, prin toate colţurile câte unul. BLAGA, H. 57. Lua câte una şi le făcea grămadă. SORESCU, L. L. I, 40. Oamenii se depărtau câte unul. CAMILAR, N. I, 40. Vin bărci la scară, câte una şi rar. tudoran, O. 99. Câte una frunzele se lasă Pe streşină şi mor. ISANOS, v. 419. Zău, drăguţă n-am avut... Că n-am avut căte una, Ci cu cârdul totdeauna! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 374, cf. ALR SN VI h 1 780. Oile că le-alegea, Căte una, căţe ţrei. FOLC. OLT. .-„MUNT. II, 276. Ia şi căte patru oameni odată..., iar dacă nu câte doi, şî numa câte unu. T. DIAL. Μ. I, 86. Verşi cu pumnul şi aduni (culegi) căte unul. ZANNE, Ρ. Π, 423. (Rar; cu prepoziţia plasată înţre „câte” şi numeralul cardinal) Oameni cari te-ar fi vârât în boală de i-ai fi întâlnit, fie şi numai căte pe unul..., noaptea. contemporanul, iv, 134. <> (Cu repetarea numeralului cardinal, accentuându-se ideea de disţribuţie) Au sfâşăiat leşul de tot, încât i să vedea coastele, căte una, una. I. GOLESCU, în PR. dram. 78. Luând cineva câte una, una d-a rândul, nimic nu era care să poată covârşi felurimea îmbrăcămintelor. HELIADE, HR. 16/22. începui a privi la căte una, una din minunile ce erea într-însul. GORJAN, H. I, 140/12. Cunoscuţi, zău, poci zice, iar nu tocmai prieteni. Şi să ţi-i spui pe câte unu, unu. PR. dram. 128. Vă duceaţi de vă spovedea pe câte una, una în cealaltă odaie. ib. 209. Căte una, una, căruţele sosesc la târla sau la stana unde vânătorii ău să petreacă noaptea. ODOBESCU, S. III, 18. Ceilalţi se înşiră ' tot căte unul, unul. CREANGĂ, P. 267. Gândul dascălului era să ia pe copii, să-i ducă în pădure şi acolo să spintece pe căte unul, unul. ISPIRESCU, L. 274. Câte unul, unul, străinii se retraseră. F (1883), 473. Se ivesc mici grupuri de femei... Câte una-una se amestecă printre bărbaţii din faţa ghişeurilor. AGÂRBICEANU, O. IV, 326, cf. DL, DM, GRAM. ROM.2 I, 194, DEX. Spălă maţele şi le curăţi câte unu-unu. STĂNCESCU, B. 159. -Φ· (Cu repetarea numeralului cardinal, „câte” aflându-se între cele două numerale; se accentuează ideea de succesiune, de separare) Când altele scriu scrisorile şi altele zic martorii, atunce unul câte unul să cercetează foarte cu amăruntul, pravila (1814), 75/20. Să numere pe rând una câte una toate ticăloşiile lui. MOLNAR, în RET. ROM. 11. Moşii... au început unul căte unul a-şi rade barba. ŢICHINDEAL, F. 60/1. Mai trece niţel şi mai intră un alt cazac ş-apoi altul, tot unul câte unul. GHICA, S. 519. Izvorăsc din veacuri stele una câte una. EMINESCU, O I, 148. Incet-încet s-au depărtat dimprejurul tronului unul câte unul toţi sfetnicii. CARAGIALE, O. II, 286. începu să şteargă lacrimile ivite una câte una în ochii ei. slavici, O. II, 119, cf. barcianu. Treceau zilele una câte una, încărcate de dulcile miresme ale primăverei. SANDU-ALDEA, U. P. 25, cf. alexi, w., CADE. Crucile sunt aduse pe rând, una câte una. CARTOJAN, C. p. I, 134. Copilaşii au prins să treacă unul căte unul prin faţa bradului. GALACTION, O. A. I, 192. Lăsase cartea deschisă pe masă şi vântul întorcea încet, una câte una, foile. C. PETRESCU, î. I, 22. Agită [săbiile] mai întâi prin aer... şi pe urmă, una câte una, şi le vâra pe gât. SAHIA, N. 66. Erau destui şi ne înţelegeam de minune. Parcă-i văd intrând pe portiţă, unul câte unul. VLASIU, A. P. 18. Auziseră vestea şi unul câte unul porniră într-acolo. DAN, u. 57. Insulele... cad una câte una în mâinile creştinilor. OŢETEA, R. 45. Noi culegem, una câte una, crengile care cad. ARGHEZI, S. VII, 8. Apoi aveau să fie 1278 UNU -254 - UNU risipiţi unul câte unul. CAMIL PETRESCU, O. II, 10. Unul căte unul, cei strigaţi se ridicau în’picioare. VINEA, L. I, 22. Una câte una, Cornel a adunat multe. TUDORAN, O. 132. Aici vor veni în şirag să s-adape, Una câte una, căprioarele. LABIŞ, P. 38. Emiţătorul doreşte să spună şi altceva decât spun... cuvintèle sale din mesaj luate-unul câte unul. COTEANU, S. F. 32, cf. GRAM. ROM.2 1,194. Unul câte unul, de pe malul câmpului au coborât în şir ßpre fluviu, bănulescu, I. 88. <> (Cu repetarea numeralului distributiv) Câte unul, câte uniil. CADE. într-acolo... câte uhu, câte unu s-aşază frumos. T. DIAL. M. I, 372.*v> (Cu valoare adjectivală) Tot omul căsătoriu ia câte Un miel. PO 214/15. Aceloră se da... 12 galbin roş şi cheti on postav sati 3 galbin roş (a. 1594). DOC. !. (xvi), 189. Venisă în al unsprăzeacele ceas şi luară... câte un denariu. Ν. TEST. (1648), 2674. îndată să li se dea câte o ţâră de ovăs. ECONOMIA,; 76/9. La tot fertălul căte un zlot să trimiţă părinţii (a. 1822). ŞCHEI, 66. 20 urcioruşă de căti o litră (a. 1845). DOC. EC. 840. Toate [scrisorile] îmi vesteau căte o supărare. NEGRUZZI, S. I, 55, cf. PONTBRIANT, D. O mândră masă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate din câte-un singur mărgăritar mare. EMINESCU, P. L. 4. A dăruit patruzeci de mioare oacheşe numai de câte un ochi. CREANGĂ, P. 105. [Benzi] despărţite cu câte un fir stacojiu. CARAGIALE, O. U, 1. Intrară fiecare în căte o baie. ISPIRESCU, L. 38. Scoaseră câte un ou roşu din sân. DELAVRANCEA, T. 158. Apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă. COŞBUC, P. I, 73. Le dădea la fiecare câte o pară. HOGAŞ, DR. II, 89. Trăgeau câte un pui de chef. REBREANU, I. 108. Să-mi aduci pentru fiecare carte ce-ţi dau câte un urcioraş de rachiu, al lupului, p. G. 80. Aş avea plăcere nespusă să le trag şi eu câte o palmă la toţi mizerabilii ăştia. MIRONESCU, S. A. 25. Stam în faţa comisiei trei candidaţi în rând pe câte un scaun. I. BOTEZ, ŞC. 82- [O unghie] pe săptămână Să-ţi coacă la căte o mână. ARGHEZI, VERS. 106. Pe lângă cămăşi, mai primesc câte un ştergar lung, lat, cusut la capete. STANCU, D. 183. Şi-ncepu Marcu-a juca Şi câte-o hain-a ţâpa, Pân’ se zări sabia. JARNÎK - bârseanu, d. 490. Au adus flecarele câte un car. SBIERA, P. 165. Câte-un pahar de băutură, Să ne mai udăm a gură. MARIAN, NU. 623. (Popular; cu„prepoziţia care introduce substantivul determinat plasată între ,,câte” şi numeralul cardinal) Patru grinzi căte de un stănjin de lungi. I. IONESCU, C. 46/17. Ea tot ar fi stat mai mult cu noi, dacă n-am fi alungat-o prosteşte, mulţămindu-i câte c-o sărutare plină de foc. CREANGĂ, A. 97. De-acum trebuie să ne mai punem şi câte pe-o leacă de carte. id. ib. 100. Făcură din holda secerată patru grămezi mari şi se puse fiecare din fraţi câte pe-o grămadă, să doarmă preste noapte. RETEGANUL, P. V, 59. + (în corelaţie cu doi exprimă şi ideea de aproximaţie) Puţini numai trecuseră şi câteva clase gimnaziale şi abia câte unul-doi, de curs. slavici, o. ii, 47, cf. DL, DM, dex. <> (Cu valoare adjectivală; substantivul se află între ceje două numerale cardinale) Mai trase câte-o duşcă, două de rachiu. CREANGĂ, P. 297. Fiecare îi dete câte un taler, doi. RETEGANUL, P. II, 20. 9. (Ca echivalent al unui numeral ordinal; în enumerări, corelat cu alte numerale ordinale sau cu echivalente ale acestora) Care se află în fruntea unei serii; primul (v. p r i m3 1). V. î n t â i. (Cu valoare adjectivală; învechit, în formele unu, una) Şi numi D[u]mn[t\zău lumina zio şi întunearecul numi noapte şi să făcu sară şi să făcu dimeneaţă zi una... Şi să ßcu sară şi să făcu dimeneaţă, zi a doua. BIBLIA (1688), l'/15. Cea una putere a omului este mintea,... a doua putere a omului este cuvântul, ap. TDRG. Ό- (Cu valoare substantivală) Se mai adaogă doo lucruri legiuite de ispravă. Dece una iaste când rămâne fără de cinste... A doo, oricâte tocmeale va face..., toate' sămt stricate. PRAV. 170. Pentrii ă opera o substituire, trebuie să dispunem de cel puţin două reprezentări mentale: una a obiectului desemnat, a doua a obiectului care serveşte la desemnare. COTEANU, S. F. 19. (La f., cu rol de adverb) Au trimis pre Alexandru Machidoneanul,... una, pentru căci era în cuscrie cu perşii..., şi iarăşi ştiind cum le iaste Alexandru priiaten. HERODOT2, 430. Cantemir Vodă nu s-au potrivit. Una că ştia rândul leşilor..., a dooa, îi era ficiorul la Poartă zălog. NECULCE, L. 98. Măriia sa nu puţin s-au turburat; una, căci măre struncinare săracilor să face, a doao, că nu mai sta nici păgânii cu cerutul. R. GRECE ANU, CM Π, 149. Câteva pricini au fost de au căzut Postelniceştii în mâna lui Gligorie Vodă; uria.,., foarte rău i-au părut, pecum ei l-au înşălat...; a doao, să învrăjbise cu Panaiotache dragomanul...; a treia, îmboldise şi pă boiarii ţărâi. R. POPESCU, CM I, 416. Au dat mare întristare... a toată obştea, una că era tânăr..., a doo că era om foarte cu minte şi învăţat, id. ib. 525. Toţi vor crai pre Stanislav, numai una că se tem de moscali, a doa, şi craiul August are oaste săsască. axinte uricariul, let. ii, 154/3. Dzicem întâi cum că este de Dumnezeu încununat, în ce chip? Una, pentru că pe ceialalţi împăraţi îi aleg oamenii... A doua,... pentru vrednicia lui. ANTIM, P. 190. Găsind vreme şi prietinii lui Mihai Vodă, una ca să mănânce, al doile ca să-l facă domn (sfârşitul sec. XVIII). LET. in, 197/26. Au fost să să judece vreadnic cu fior. 24, dar s-au lăsat cu doisprăzeace, cu milă de la săbor: una, căce au mers la cărcimă, a doo, căce au făcut sfadă, a treia, căce s-au îmbătat (a. 1781). IORGA, S. D. XIII, 150. M-am gândit eu să mă reped după el, dar - una - era departe şi - al doilea - eram grăbiţi. SADOVEANU, O. I, 271. Gazete n-am mai citit... Una că le căpătăm târziu, apoi, zău, ţi-e şi silă să citeşti. PUŞCARIU, m. 129. Puterile o părăsiră cu totul, una de povara cea grea ce-o purta pe spate şi al doilea de groaza tătarilor. MARIAN, T. 266. Mi-ai făcut mult bine: una, căci m-ai mântuit de moarte, a doua, mi-ai ajutat să mănânc, reteganul, p. u, 42. *0· Loc. adj. (Familiar) Numărul unu sau clasa una, se spune pentru a exprima ideea de superlativ. I-a tras... o săpuneală numărul unu. CARAGIALE, O. II, 25. Pentru acest lucru, am să vă dau eu un banc numărul unu! C. PETRESCU, î. II, 28. Am văzut iar dosarul..., am să le trag o răfuială număru unu. SADOVEANU, O. vm, 177. Am mâncat o fleică număru unu. id. ib. XI, 426, cf. IORDAN, STIL. 332. Trase cu poftă un căscat mare, căruia din pricina volumului i se zice acasă: un căscat număru unu. ARGHEZI, C. J. 11. O matracucă clasa una! GALAN, B. I, 29, Cf. DL, DM. 10. (Cu valoare adjectivală, urmează după substantive care denumesc obiecte, unităţi organizatorice 1278 UNU -255- UNU numerotate dintr-o serie, dintr-o categorie etc., având rolul de a le identifica; în forma unu, neacordat în gen cu substantivul) Capitolul doisprezece, paragraful unu, articolul întâi. KLOPŞTOCK, F. 319. La'număru unu stau eu. SADOVEANU, O. XI, 428. Autobuzul treizeci şi unii, IORDAN, L. R. 367. Pagina unu. SCRIBAN, D. îi spunea să vie la cimitir pe la ora unu. PREDA, r. 327. Casa de filme unu. CL 1987, 23. Etajul unu. V. BREBAN, D. G. Ora unu: generalul a îmbrădat un costum închis. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 60. Brigada unu, doi, trei şi-aşa mai departe. T. DIAL. M. I, 100. Puneam să tragă [biletele numerotate]...; nimereai unu..., ierai primu. ib. 214. (Regional; acordat în gen cu substantivul) Ionel este în clasa una. Com. din parva - NĂSĂUD. în ce clasă eşti, măi copile? - în clasa una, domnule. Com. din PODENI-aiud. (Format5 incorect, cu articolul posesiv, prin analogie cu alte numerale ordinale) în ce clasă eşti, măi copile? - într-a una. ib. <> (Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînţelegându-se „ora”, „data”, „cifra” etc.) Tocmai pe la unu după miezul nopţei, parcă s-a mai potdlit puţin cuptorul, caragiale, o. i, 288, cf. ii, 63. Unu, copii, mergem! C. PETRESCU, î. I, 19. Unu ianuarie, iordan, L. r. a. 302. Pe la unu şi jumătate să fi fost... Irma reveni singură, ca de obicei. MIHĂESCU, D. A. 148. Am coborât încabină pe la Unu şi jumătate după miezul nopţii. TUDORAN, O. 111. Se uită la ceas: era unu şi jumătate. PREDA, R. 292. Când bătea ceasul la unu, Erau gata ca păunu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 299. La unu după mriezî nopţi, abgia o gătit di muls. O. BÂRLEA, A. P. I, 291. Ne sileam să terminăm aşa cam... pe la unu-aşa. T. DIAL. M. II, 622. □ Azi suntem în unu. (Rar; în forma unul) Ştii că am ieşit asară pe la unul după miezul nopţii. GANE, N. in, 168. La unul. tdrg. (învechit, rar; în forma una) Şi fu... în luna dentăiu întru una (într-una ms. 45, î n z i o a d e n t ă i ms. 4 389) a lumi, lipsi apa de pre pământ. BIBLIA (1688)2,1, 186/28. II. S.m. 1. Semn grafic care reprezintă numărul unu (A 11); p. e x t. desen, figură în forma acestui semn. în loc de unu, doi, trei, patru..., scrim 1, 2, 3, 4. HELIADE, GR. ROM. XIII/ 26, cf. ŞÂINEANU, D. U. Trei unu(l) de-a rândul se citesc o sută şi unsprezece. CADE. Doi de unu. SCRIBAN, D., Cf. DEX, DREV. 2. Prima notă (I 5) (şi cea mai mică). I-a dat unu(l) la geometrie. CADE. 3. (Muz.) Degetul întâi la digitaţie. Cf. IVELA, D. M. 4. (Muz.) Semn de repetiţie care arată măsurile finale ce trebuie să fie executate prima oară. Cf. ivela, d. m. 5. (învechit, rar) As la jocul de cărţi. Cf. bar. -munt., w. 52'/ll. B. Pron. nehot., adj. nehot. I. Pron. nehot. (Ţine locul unui substantiv, adesea exprimat în prealabil, fără să dea o indicaţie precisă asupra obiectului sau a fiinţei exprimate prin substantiv; în formele unul, una) 1. (La sg. păstrează, într-o oarecare măsură, ideea de număr; la pl. exprimă o parte neprecizată numeric de obiecte, fiinţe etc., detaşate dintr-tin întreg) Iară urii izecleniia-se. COD. vor.2 279. Unul mearse afară de la mine. PO 158/7. Dzic unii ca să va certa după cum va fi voia giudeţului. PRAV. 215. Deaca-l vădzură să-nchinară lui. Iară unii să-ndoiră. DOSOFTEI, MOLIT. 53715. Au zvârlit unul cu un os şi l-au lovit în cap. M. COSTIN, 0. 98. Unii luasă cu datorie [bani]. NECULCE, L. 194. Vream să le arăt Măriei tale..., dar n-au vrut să mă lase unii. ANTIM, P. XXVI. Să va întâmpla... pruncilor boală, unora şi moarte (a. 1750). GCR Π, 59/34. Din pământul omenesc au venit unii la mine. MINEIUL (1776), 137vl/26.- Arată unii că ar fi luat în urmă în căsătorie şi pe fiica lui Ioan Catitacuzino. VĂCĂRESCUL, IST. 252. Unul cu cântarea cea întocmită fermeca sufletele. MOLNAR, RET. 6/22. Unul zicea că nu-i trebuinţă De a face vreo rănduială. BUDAI-DELEANU, Ţ. 334, cf. LB. iUnii lucrează în patria lor pentru sporiul bunelor învăţături. AR (1829), l'/19. Astăzi însă mie-mi pare Cum că unii ne-a-nşelat. C. A. ROSE1ŢI, C. 157/10, cf, ISER, POLIZU. Unele... nu bagă de samă de nimică. cuparencu, v. 13/11, cf. pontbriant, D. Eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape, Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape, eminescu, O. I, 127. Unii îl întreabă câte ceva. CARAGIALE, O. I, 24. Se duse în grajdurile împărăteşti, unde erau cei mai frumoşi armăsari..., ca să-şi aleagă unul, ISPIRESCU, L. 3. Unii îl făceau, nu e vorbă, pişicher. DELAVRANCEA, s. 24. Eu n-am putut să ţin mânie, Că n-am avut, părinte, cui. Măcar mi-au tot făcut-o unii! COŞBUC, P. I, 199, cf. ALEXI, w. Necazul îi întunecă gi-i pune pe unii pe drumuri. BUCUŢA, r. v. 29. Pricep de ce unii s-.au închinat pe ogor ca în altar. MANIU, v. p, 11, Unii silabisesc cu greu slovele şterse de atâta drum. C. PETRESCU, !. U, 19. Unii au făcut aceasta pentru împărăţia cerurilor şi pentru a evita un infern. CIORAN, C. A. 18. Las-o pe asta de post, Constantine, şi cântă una de frupt. POPA, T. 123. Unul puse ochiul la preduf şi privi în pântecul balercii. voiCULESCU, P. II, 257, cf. BUL. fil. iii, 240. Unii îl văzură şi pe balaur. SADOVEANU, O. I, 560, cf. IORDAN, L. R. A. 326, ROSETTI, L. R. I, 113. Repulsia unora este o confuzie între estetică şi higienă. CĂLINESCU, C. O. 47. Legile morale se schimbă după locuri şi timpuri. Unii găsesc în aceasta un motiv să nu asculte de nici una. BLAGA, z. 11. Unii şedeau acplo pe scaune. CAMIL PETRESCU, O. ii, 43. Unul şi-a luat valea şi-a plecat în lume. STANCU, D. 72. Una, cum dădea să-l frece, A ţipat - că era rece. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 92. Avea nevoie de... apartament nu pentru că al său nu era bun, ci pentru că vroia unul central. PREDA, R. 33. Unele au mai fost luate de talaz şi, vezi, stau răsturnate şi azi. SORESCU, U. 58. Unii... râdeau de mine. BĂNULESCU, I. 10, cf. CL 1970, 317, FORM. CUV. I, 128, L. ROM. 1974, 545. Să am drăguţ pe-aici Mi-ar părea zilele mici... Dar am unu peste deal, Pare-mi ziua cât un an. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 130, cf. ALR I 29/536, ib. 1 869/588, ALR π 3 091. Mie nu-mi trăbă partea nici de la unu. ib. 3 091/102. Mie nu-mi trebe nici a unuia parte. ib. 3 091/228! Pe dealul cu florile, Perdui călimările; Mi le găsi fetele. Una zice să mi le dea. FOLC. MOLD. I, 170. Frumoase sânt unele, Nu le ştiu colnicele, Să le ţiu drumurile. FOLC. OLT. - MUNT. II, 464. [M-am dus] să vorbiesc cu unu dacă aduce cartofi. T. dial. M. I, 6. Foaie verde murele, Frumoase sunt unele, Da nu-n toate zilele. CAFΙΠ, 244. (Regional; la pl.; în formele unia, uniia) Unia dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţeala. CREANGĂ, a. 84. Au 1278 UNU -256- UNU început vrăjmaşii a ucide pe unia. ARHIVA, II, 477. Unia încep să zică: Ăsta nu mai moare-odată?! BENIUC, v. a. ii, 226. Ca să scoată oamenii parale, uniia da drumul la poloboacele cu curechi murat şi jăcea o groapă în mijlocul casei, în care pune täte straiele. POP., în CONV. LIT. XLIV, 648. îi zăc uniia şî urs. ALR I 1 814/536. (Popular; în forma de nominativ cu valoare de vocativ) Măi, du-te unul şi spune băieţilor celora să nu mai ţipe aşa! CAMILAR, N. II, 225. □ Duceţi-vă unul după apă! <> Nici unul v. n i c il (B 2). <> E x p r. Acela (sau acesta) încă-i unul, se spune despre cineva care are un fel neobişnuit de a fi, de a se purta. Cine ţi-a vârât în cap... aceasta, acela încă-i unul. CREANGĂ, P. 194. Nici de unele = nici un lucru, nimic. V. şi n i c i1 (B 2). Iară de celi reli ce socotescu nu-s nice de uneli. NECULCE, L. 192. La conace era grijit tot ce trebuia..., să nu fie lipsă nici de unele. MUŞTE, ap. CADE. Ce am zice dacă... nu ne-ar mai trimite nici de unele din ţara lor? JIPESCU, O. 52. Care fu mirarea lui, când i se spuse că acolo nu va putea găsi nici de unele, fiindcă erau prea săraci. ISPIRESCU, ap. CADE. Nu prea se mai găseau nici de Unele, tudoran, o. 36. A nu avea nici' de unele (sau, regional, de nici unele) = a nu avea cele necesare, a fi sărac. Acuş vine toamna şi n-are nici de unele. SADOVEANU, O. XV, 114, cf. SCRIBAN, D. Lasă-l pe zdrenţăros, că n-are nici dé unéle. VULPESCU, P. 135, cf. UDRESCU, GL. Sân săraci,... n-au dă nicunili, nu nimica. t.'Oial. M. I, 153. (învechit, rar) A fi tot de unii sau a se face tot unii = a fi sau a deveni uniţi, având aceleaşi idei, ţeluri, sentimente etc. Mai bine să viniţi să fim tot de Unii. NECULCE, L. 80. Coborăndu-şă şi leşii, să să împreune, să să facă tot unii asupra turcilor, id. ib. 83. ♦ (Cu determinări care aduc precizări în legătură cu sensul substantivelor înlocuite) (Cu determinări atribu-tive) începură urii de ceiia ce se nevoiia, iudei descântători, a meni spre ceia ce avea d[u\hure hicleane.· COD. VOR.2 2713. Ce aţi făcut unui frate al mieu de-aceşti mai mici mie aţi făcut. VARLAAM, C. 21. Nu poci să priimăsc pre unul ca acesta ce iaste procleţii, id. ib. 138. Pre unii ca aceştia, carii iau douî muieri, poartă-i pe uliţe. PRAV. 132. Mai ales omului (ca unii ce iaste mai aleasă şi mai iscusită zidire...), au orânduit aceaputeare (a. 1702). GCRI, 343/34. Că unii ce sânteţi stâlpi ai besearicii lui //[ristojs, aţi surpat zidurile necredinţa. MINEIUL (1776), 128vl/14. Tocma ne lipseşte unul ca tine. BUDAI-DELEANU, Ţ. 128. Dreptate ave... să se şi teamă, ca unul ce ştia că fulgerul uneori omoară şi oameni. DRĂGHICI, R. 72/14. Tot se afla unii cari-l credea şi-l luaseră la ochi. MOZAICUL (1839), 525/10. Luând în dreaptă socotinţă... greutăţile care le am ca unu ce sânt familist (a. 1843). ŞCHEI, 112. Să se suie pe scaunul Ţarigradului, ca unul ce era viţă de împărat. GHICA, S. 497. De n-aş vedea în lume mai mulţi nefericiţi,... carii pentru una ça mine-s osândiţi. MUREŞANU, P. 22/18. Unul, cu pălăria naltă pe ceafă..., se uita... la un portret. EMINESCU, P. L. 28. De n-ar fi şi unul ça mine pe acolo, degeaba vă mai bateţi picioarele ducăndu-vă. CREANGĂ, A. 246. Bine-ţi mai şade, jupăne-şică, parcă eşti una de ale noastre, id. P. 129. Unul de la noi de la percepţie m-a învăţat/ CARAGIALE, O. VI, 205. Şi asta era o glumă, însă una eare îi mai plăcea Anei. SLAVICI, O. I, 196. Ca unul ce fu născut mai întâi, ajunse împărat. ISPIRESCU, U. 18. Noroc, măi, moţ călare; de vrei o flintă bună. Am, uite, una plină: cănd trag cocoşul sună! COŞBUC, P. II, 95. Mai deunăzi se vorbea... de unul care a scris nişte poezii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18. Nu mai capăt una ca ea cu atâta plată. Şi-i harnică foc! AGÂRBICEANU, S. P. 49. E unul care osânda şi-o trăieşte. CODREANU, S. I, 158. Este unul care cântă din flaut. C. petrescu, !. ii, 15. Aşa unul ca. tine poate să vorbească oficial? popa, T. 265. Nu mă pun eu cu unul ca dumneata. SADOVEANU, O. I, 620. Despre o persoană absentă, subiectul vorbitor se poate exprima cu mai multă libertate decât despre una prezentă. IORDAN, STIL. 128. Nu există câştig, oricât de mare, dincolo de care să nu se poată concepe unul şi mai mare. OŢETEA, R. 70. Tu nici nu ştii... Ce cinstire ţi se mai cuvine Faţă de unul ne-nsemnat ca mine. ARGHEZI, S. IV, 20. Există deci o scară de valori morale profesionale, sub care se ascunde, în realitate, una de valori materiale. CĂLINESCU, C. O. 106. Tata... a descoperit [hanul] după douăzeci de ani, ca unul care ar fi trecui doar ieri prin părţile locului. BLAGA, H. - 54. Izbi grosolan câteva acorduri, ca unul care ar încerca starea instrumentului. VINEA, L. II, 313. Ajunge omul de se satură de unul care nu ştie altceva! preda, M. S. 7. Sunt unii care dispreţuiesc oamenii, v. ROM. septembrie 1970, 12, cf. CL 1980, 179, 181. Să cântăm una de jale. jarnîK -BÂRSEANU, D. 310. Căte stele sânt pe cer... Una-i mai luminoasă. MÂNDRESCU, L. P. 95. Ţine, tu, calea la una, La care i-ai pus cununa. FOLC. TRANSILV. I, 65. Cât oi fi ş-oi mai trăi, Fată mare n-oi iubi Şi-oi iubi una mai mică. FOLC. OLT. - MUNT. I, 170. Vorba ceea: la unul fără suflet trebuie unul fară-de-lege. CREANGĂ, P. 248. (învechit, rar, în forma un) David, ca un mai bătrân, tocmeaşte cinurele, cântările. CORESI, EV. 178. Tu, ca un cu judecată, trebuie să socoteşti. PANN, E. I, 13/20. (Loc. adj. şi, legat de un adj. prin prep. „de”, 1 oc. a d v.; regional) Unul ca unul = la fel, identic. Avea trei fete, una ca una de mari. SBIERA, P. 129. La chip drept că-s unul ca unul, dar la fire tot se deosebesc în câtva. id., ap. câde. (E x p r.; după o descriere, o relatare etc., cu referire la cele afirmate) Unul ca (sau, învechit şi regional, de) acesta (ori acela, popular şi familiar, ăsta, cela etc.) = (adesea depreciativ) un asemenea om, o astfel de persoană; p. e x t. un om neobişnuit. Mânia lui Dumnedzeu se agiungă unii ca ceia. PRAV. LUCACI, 174. Unora ca acelora să urmeadze. VARLAAM, C. 165. Au închis D-zeu poarta raiului despre unii ca aceştia, ap. TDRG. De să va töcmi vreun lucrător şi de va lua auspra sa să lUcreadze o vie... şi o va părăsi de-a lucrarea..., unul ca acesta să plătească stăpânului. PRAV. 4. Ucigătoriu de părinţi să cheamă şi cela ce-şi va ucide feciorul sau nepotul şi ca unul de aceştiia să va certa. ib. 95. Ni să cuvine să-i priimim pre unii ca aceştia ca să fim agiutoriu adevărului. N. TEST. (1648), 198727. Şi ceauşi, şi stegari, şi alţie,... de la unie ca aceia să fie volnici dejmarii să le ia dejmăritul după obiceai (a. 1700). IORGA, S. D. XIV, 292. De ar purta vorbă... spre învrăjbire, unul ca acela să fie supt blestemul jurământului (a. 1752). ŞCHEI, 12. Pe unii ca acie îi punea Lupul la falangă (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 227/26. Stăpânul lui... să va milostivi asupra lui şi-l va ierta de robie,... unul ca acesta să fie slobod de 1278 UNU -257- UNU robie în toată viaţa lui. SOB. HRIS. 37. Fericit bărbatul carele pre una ca aceaea şieşi spre soţie o au căpătat. TEODOROVICI, M. 39/5. Pe una ca aceasta am orănduit-o într-această slujbă. GOLESCU, S. 241. Unii c-aştia în multe rânduri greşesc. PANN, E. II, 40/7. Una de aceste a înălbit... pe moşu-mieu. CREANGĂ, P. 164. Ştii c-am mai mâncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. id. ib. 298. Au pus pre unii ca aceştia în stare de a ave să dea greâ seama ştiinţei pentru încurcăturile ce i-au făcut. i. ionescu, M. 11. "v- (Suplineşte un substantiv existent în contextul anterior, delimitând şi reliefând din categoria exprimată de acesta un tip precizat prin determinarea atributivă a pronumelui) Cuvântul este neatârnat de materie; toate ideile lui sânt numai unele universale şi vecinice. NEGULICI, E. I, 207/5. Va trebui să merg la alt' popă. Este el unu bătrân în Chilioara. AGÂRBICEANU, P. M. 222. Meritul principal e aici unul de tehnică cinematografică. ALAS 28 IV 1935, 10/4. Căsnicia lor va fi mereu una tristă, ap. IORDAN, L. R. A. 326. O farsă, tipule,... şi încă una foarte reuşită! vinea, L. I, 405. Nu este numai o activitate academică, ci şi una de întărire, iordan, L. R. A. 326. Optimismul senin al ideii că mitul iubirii este unul al eternei reîntoarceri. TRIBUNA, 1986, nr. 45, 2/1. □ Rezultatele pe care le-a obţinut au fost unele strălucite. Intre problemele noastre mai există una pe care *i-am discutat-o. (în determinări atributive) Ranele unele sâmt de moarte, prav. 125. Datoriile vornicului, unile privesc la trimiterea şi ţinerea arestanţilor prin ocne şi temniţe. REGUL. ORG. 279/23. Tatăl, unu gras, negru, păros. BRĂTESCU-voiNEŞ'n, ap. iordan, STIL. 132. Era în sat o bătrânică, una de-i zicea Măriuca. AGÂRBICEANU, S. P. 31. Actori, actriţe, figuranţi, îmbrăcaţi în tot felul de costume, unele oarecum extravagante. M. ELIADE, C. 175. *0* (Cu determinări partitive, introduse prin prep. „dintre”, „din”, învechit, rar, „de”) Intru ura de sâmbăte adurară-se ucenicii se frângă pânre. COD. VOR.2 879. Deaci chiemă Pavelu urul din şutaşi, ib. 2677. Iară unul den cetăţeani spune-se că iaste mai marele dracilor. CORESI, EV. 27. Adam ca unul de noi făcutu-s-au şi ştie ce e bine şi ce e rău. PO 21/9. De să va afla vreun boiarin hiclean... şi hain ţărăi şi de s-ar arăta într-acest chip şi unul di cei mai mici, mai mult s-are certa cel mai mare. PRAV. 288. Chemând pre unul den feciori, întrebă ce e aceasta. N. TEST. (1648), 9072. Au trimis şi la craiul leşăsc sol..., anume pre Şahin aga, unul den agiii divanului. M. COSTIN, O. 109. Creştinat-au sf[â]ntul Zlataust pre rumâni,... învăţând pre unii dentr-înşii carte. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/16. Iată, iaste ascunsu întru unul den munţi. ib. 233Vl7. Voiu arăta voao dentr-acelea unile carele... să le cunoaşteţi. N. COSTIN,. C. 159. Au dat câte S florinţi, unul de ei am dat eu, Popa Filip din Năprade, 5 florinţi (a. 1755). D. POP, M. 68. Ioann Telechi... fusese mai pre urmă unul dintre hodnogi călăreţilor din Oradea, şincai, HR. ni, 77/8. Unii dintr-înşii... pot să mai aibă hrana gurii pentru o lună dă zile (a. 1815). DOC. EC. 172. Nu văz decât o râpă destul de naltă şi care prea puţin ş-aduce cu una dintr-ale Itacii. PLEŞOIANU, T. II, 87/17. Sânt unile din dobitoace care au minte ca şi omul. DRÄGHICI, R. 103/8. Orânduind vechil în locul său pe unul din cei mai cu minte şi mai credincioşi domni ai împărăţiei. GORJAN, H. I, 3/8. La unile din mănăstiri s-ar fi pricinuit... neajungere la întâmpinarea trebuinţelor lor. REGUL. ORG. 341/10. Dacia... deveni una dintre cele mai frumoase provincii. BĂLCESCU, M. V. 6. în săbii să ne lovim, Unul din noi să murim. PANN, în GRAM. ROM.2 II, 111. Toate sunt aşa, zise unul din noi râzând. NEGRUZZI, S. I, 245. Judeţul Teleorman este unul din cele mai bogate. FILIMON, O. I, 169. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn Sta zâmbind de-o amintire. EMINESCU, 0. I, 148. Femeia d-tale e una dintre cele mai bune femei. CREANGĂ, P. 174. Amu întru una din zile... şedea spânul la ospăţ. id. ib. 210. Să dau peste o femeie frumoasă şi veselă ca una dintre celea din visul meu. Caragiale, O. II, 278. Unul dintre dânşii apucă lanţul luntriţei. SLAVICI, O. II, 13. Stai, paşă! Să piară azi unul din noi. COŞBUC, P. I, 206. Sunt sfădit eu unul dintr-înşii. PĂTRĂŞCANU, S. A. 65. Ne arată unul din marile drumuri scythice de pătrundere spre Apus. PÂRVAN, G. 6. A prins de veste unul din călugări, al lupului, p. G. 29. Era unul din aceia care vorbeau de rău. M. ELIADE, M. 15. S-a măritat anul trecut cu unul din fraţii Negulescu. C. PETRESCU, î. I, 100. Eşti... la una din băncile lui. POPA, T. 42. Asta-i una dintre multele întâmplate la. crâşma lui moş Precu. SADOVEANU, O. I, 581. împotriva acestui determinism absolut al sfântului Toma se ridică... unul din... cei mai mari filosofi medievali. NEGULESCU, F. R. 49. Lisabona... e unul din cele mai frumoase [porturi] din lume. OŢETEA, R. 115. Una din făpturile rare care... nu îmbătrânesc niciodată. CIPRIAN, S. II, 17. Aprindea unul din sfeşnicele cu braţe de argint. VINEA, L. I, 94. Unul dintre ei aduse vorba despre băiatul lui Moromete. PREDA, M. S. 7. Era firesc ca numele unora din dregătorii care îndeplineau servicii similare să fie împrumutate de statele mai noi din organizarea statelor feudale mai vechi. STOICESCU, S. D. 46. Nicolae Iorga a dezlegat într-adevăr una din marile taine ale istoriei. magazin ist. 1990, nr. 2, 2, cf. cl 1980, 179. [Lasă] acasă pe unul din ei ca s-o păzască. SEVASTOS, P. 65. Nu-i nici una dintre stelie Ca ochii puicuţei mele. FRIEDWAGNER, R. V. 195, cf. ALR SN VI h 1 844. Unu din ei că-mi grăia. FOLC. OLT. - MUNT. II, 152. (în relaţie cu partitive constituite cu un pronume relativ) Multe alte a Dachiii cetăţi vei afla numărate, din carile şi noi unele mai denainte am pomenit. CANTEMIR, HR. 323. Din carii unul zâmbind cătră mine zisă. budai-deleanu, ţ. 326. Intăile mele compuneri româneşti sânt din 1812, din care unele pe rând, răzleţite, s-au publicat. ASACHI, s. L. 1, 41. Descoperisem... mulţime de reviste de artă, printre care şi unele de avangardă. BLAGA, H. 183. -v> Loc. pron. (Cu valoare nehotărâtă; păstrează atenuată ideea de distribuţie) Câte unul .sau (regional) câte unii = a) (exprimă raritatea, izolarea unor obiecte, persoane, fenomene etc.) câte ceva, câte cineva. Lacrimile ei nu mai curgea cu îndestulare... şi abia curgea câte una pe lungul obrazului. PLEŞOIANU, T. II, 17/22. Flăcăii ţin capul plecat Şi plânge-necat câte unul. COŞBUC, P. II, 46. Când recunosc pe câte unul din ei, izbucnesc în râs sau în exclamaţii. TUDORAN, o. 86. Dumineca mai venea câte unul să-şi vadă holda. DAN, u. 197. întrebam la câte unu care iera... aproape de capu satului. T. dial. M. I, 216. Câte unii n-avea cum este-acu cremă, ce era vacs. ib. ii, 316; b) fiecare în parte, fiecare pe rând. Li să 1278 UNU -258- UNU arătară lor limbi împărţite ca o pară de foc şi să pusără de şedzură pe căte unul careleş dinşi. Şi să împlură toţi de Duhul Svănt. VARLAAM, C. 141. Adusără-i la Domnul Hristos şi-ş puse mănule pre căte unul careleş dinşii şi să tămăduiră. id. ib. 257. Se strâng băieţii iarna, pe la căte unul din ei acasă. STANCU, D. 253. Câte una = (la f.; cu valoare neutră) câte ceva (deosebit, extraordinar) Povestiia câte una pre amăruntul. BIBLIA (1688), 849'/37. Veselie ce s-au făcut în Iaşi, la Moldova, cum spun cei ce au fost câte una, cu anevoie este a să povesti. IST. ţ. R. 56. Când spunea căte una, ori te ţineai cu mâna de inimă râzând, ori te făcea să-ţi sară inima din loc de frică. CREANGĂ, P. 120. Ei! zic eu; nu se poate fără câte una de asta. CARAGIALE, O. I, 295. Ό- (învechit; întărit prin pron. nehot. „fieştecare”, „cinescu”, „cinescuşi”) învăţa cu lacrămi urul cinrescuşi (f i e t e -c a r e 1 e N. test. 1648, pre fieştecarele câte unul biblia 1688) de voi. cod. vor.2 1177. Adusă fu dereptu urul cirescu (fiete pren carele N. TEST. 1648, fieştecarele biblia 1688) de ei. ib. 1675. Izbânda mea dentru unul fieştecarele den voi voiu face. BIBLIA (1688), 1852/48. Avem unul fieştecare şi datorii de ordin superior, AGÂRBICEANU, L. T. 204, cf. FORM, cuv. i, 201. ♦ (învechit şi regional; în context cu numerale distributive, indică fiinţa, obiectul etc. căruia îi revine o parte din întreg) Fiecare. Se da oniia 12 galbin roş şi cheti on postav (a. 1594). DOC. î. (xvi), 189. Trăiau la noi în sat doi boieri bătrâni, care erau cu turmele de oi la munte, pe hotarul nostru. Unul câte-o mie de plecători. AGÂRBICEANU, P. M. 219. 6 lei de la 4 joldunari, câte 1 pol leu de unul. N. A. BOGDAN, C. M. 65, cf. alr SN IV h 934. Patru-mparţi la doi, apu cât'i doi să d'ini [= vine] la unu. ib. h 934/95. (Ideea de distribuţie se deduce din context) Patruzeci de cuiburi de argint să faci la cei 20 de stâlpi,... doao cuiburi stâlpului unuia. BIBLIA (1688)2 II, 156/16. Pieile de iepure... se vindeau cca 500 000 bucăţi pe an, cu 35 parale una. BUTURĂ, EG. 269. ♦ (Urmat de un nume de persoană, exprimă faptul că aceasta nu este cunoscută de către destinatarul mesajului sau este lipsită de importanţă) Era şi unu Miron, ce au fost şi serdar. MUŞTE, LET.2 III, 58. Ne-a aşezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. CREANGĂ, a. 25. Care prieten? — Unul Ghiţă Vasilescu. CARAGIALE, O. II, 38. Una Măcăreasa, o văduvă cochetă, vlahuţă, o. a. iii, 138. Cine mi-e? Vrun Strămbă-Lemne? Cică şi mai şi, pesemne Unul Ciaca-Paca-Bei. COŞBUC, P. II, 48. Aveam printre oamenii mei un brigadier dat dracului, pe unul Ion Frunză. SANDU-ALDEA, A. M. 67. In sat este unul, Iuonu Diacului, care moare după fată. AGÂRBICEANU, S. P. 204. Alţii spun că Zoe, la madam Lipan, A-ntâlnit pe unu Iorgu Damian. TOPÂRCEANU, Q. A. I, 204. Era în. sat la noi unu moş Vasile Pohrib. C. PETRESCU, !. II, 6. Trăia acolo, un boier bogat, unu Cuciuc. SADOVEANU, O. III, 469, cf. IORDAN, STIL. 132. Mânaţi de unul Lozinschi, se duceau în beciul unui crâşmar. CĂLINESCU, E. 76. Are şi ea un vecin..., unul Marinache Piele. STANCU, D. 13. Fusese director în locul unuia Humă. PREDA, D. 54. Umbla cu ceata unuia, Cârstea. SORESCU, L. L. II, 181. Cine prieten avea? Unu ’ Nicol Nicolcea. BUCUŢA, R. V. 108. Şi e unu Tărtăcuţă, De se face, frate, mâţă. FOLC. OLT. - MUNT. II, 240. Am vorbit cu um băiat, cu unu Nonu. T. dial. M. I, 128. ♦ (La f.; cu valoare neutră) Ceea ce nu a fost încă identificat sau precizat mai îndeaproape (precizarea facându-se adesea ulterior, printr-o determinare sau printr-o propoziţie atributivă); ceva. Ura (unrul H, p r e unul C2) ceiu de la Domnul, elu socotescu: se viu în casa Domnului în toate dzile viaţa mea. PSALT. 45. Am una să cei de la tine: în sfânta ta casă să petrec cu bine. DOSOFTEI, PS. 81/15. Văduva una nu uită. BĂRAC, A. 41/23. Fereşte-te de una, să te păzească ceriul... a spune adevărul, eminescu, O. iv, 414. Lupul... îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti. CREANGĂ, P. 25. Dar vezi, te rog, de una: Să nu mai faci cum ai făcut, S-aduni la tine satul. COŞBUC, P. II, 58. Mi-a mai ghicit una, care le întrece pe toate. MUŞATESCU, T. 21. Eu mă gândesc la una şi gura spune ce pofteşte ea. POPA, T. 250, cf. bl xii, 120. Şi mai făcea una: se scula noaptea şi căuta cheile. SADOVEANU, O. III, 375. Numai de una te rog:... să nu mă spui la Vizor. RETEGANUL, Ρ. Π, 43. Dar una să-mi mai faceţi: Şapte popi să-mi aduceţi. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 32. De câte te-am rugat. De toate m-ai ascultat. Insă numai acuma Te mai rog pentru una. FRÂNCU — CANDREA, M. 165. Una vorbim şi başca ne-nţelegem. CARAGIALE, O. vi, 4. (La pl.; precedat de „câte”, aecentuându-se valoarea nehotărâtă) Cum, în zorul plecării, nu ne-am terminat toate .aprovizionările, aflu că vom face o escală..., să mai luăm câte unele. TUDORAN, O. 89. O-Loc. adv. (Regional) De una = într-un fel, dintr-un punct de vedere. Cf. LB, POLIZU, tdrg. De una, poate ar fi mai bine să plece. CADE. ΌΈ x p r. Una ca (sau, rar, de) aceasta (ori aceea, popular şi familiar, asta etc.) = un astfel de lucru, aşa ceva; un lucru neobişnuit, neaşteptat etc. Ceia ce fac unele ca acealea li să cade moarte (a. 1618). GCR I, 50/34. Intr-unele ca aceastea tremite diavolul pre om. varlaam, C. 16. Svăntul, deaca să vădzu pre sine într-una ca aceaea, spre cer rădică-ş ochii minţei. id. ib. 455. Cum va fi şi omul acesta, ce au făcut une ca acealea. prav. 248. Una de cealea ce să feaceră iaste şi vreamea. DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 145734. Au tras la sine... mulţimea cu unele ca acestea. antim, p. 2. Nicidecum unele ca acestea să nu să facă. SOB. HRIS. 27. Cine ar hi crezut că să ni să Tâmple una ca aceasta? BUDAI-DELEANU, Ţ; 201. Nepuind în gând una ca aceasta, luă în iatacul său pe cel mai frumos tânăr. GORJAN, H. I, 3/21. Taci, nu spune una ca asta, că se cutremură pământul. ALECSANDRI, T. 754. Când Zeus află una ca aceasta,... se înfurie aşa de tare. ODOBESCU, S. III, 266. Cănd a văzut unele ca aiestea,... plesnea de ciudă. CREANGĂ, P. 69. N-aş fi crezut niciodată că se poate una ca asta. slavici, O. I, 234. Auzind sultanul de unele ca acestea, se făcu foc de mânie. ISPIRESCU, M. v. 15. Mă mir cum de l-au putut lăsa să facă una ca asta. XENOPOL, ap. TDRG. S-au vorbit să nu mai cumpere nimic de la dumneata..., dacă se întâmplă una ca asta. POPA, T. 261, Cf. IORDAN, STIL. 129, 133, SCRIBAN, D. S-ar oblici că au păţit una ca asta. SEVASTOS, P. 44. Din pricina unor ca aceasta, împăratul să tot socotea şi să frământa cu gândul, şez. I, 97, cf. ALR SN V h 1 494. Când a auzit Gheorghe una ca asta, a început să plângă. CAF m, 399. (în propoziţii exclamative, exprimă mirarea, indignarea) Au început boierii să zică: Ce va să 1278 UNU -259- UNU zică una ca aceasta? (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 266/26. Mai auzit-ai dumneata, cumnată una ca asta, să-fure Ion pupăza! CREANGĂ, A. 55. Ai mai pomenit d-ta una ca asta, d-le? CARAGIALE, O. vi, 202. Cum se poate una ca asta? ispirescu, L. 9, cf. ddrf. Vai de mine, unde s-a mai pomenit una ca asta? DUNĂREANU, CH. 25. Ce spui? Da’ se poate una ca asta? AGÂRBICEANU, O. IV, 316. Se poate să faci una ca asta? Dar din ce o să trăieşti, din ce să-fi hrăneşti familia? POPA, T. 138. Auzi colo?.,. Cum se putea una ca asta? VLASIU, A. P. 9. Se poate una ca asta? a întrebat tata cu mirare: SADOVEANU, O. XVII, 380. Cum pofi spune una ca asta, scumpe confrate? VINEA, L. I, 334. Marinescu e indignat: „ Cum s-ar putea una ca asta?!” TUDORAN, O. 93. Se ţinea numai de intrigi. Cum putea să spună una ca asta? preda, D. 163. ♦ (La f.; ţine locul unui substantiv care indică o femeie uşuratică) O vinit cu una... cu jachetă de blană şi cu rochiţa până deasupra genunchilor. CAZIMIR, GR. 61. Când am fost anul trecut la Dor Mărunt, tovarăşul Costovici avea una acolo... şi s-a dus la ea parfumat cu usturoi. PREDA, D. 28. 2. (La f.; cu valoare neutră; în anumite construcţii sugerează sensul substantivului pe care îl înlocuieşte, exprimând şi ideea de intensitate, de lucru neobişnuit etc.) a) (în legătură cu verbe ca „a da”, „a trage”, „a arde” etc. sau în construcţii în care asemenea verbe sunt subînţelese, sugerează o lovitură) Asinu... una bună presţe cap cu picioarele cele potcovite au dat lupului. OŢÂLEA, A. F. 54/10. Pâc! la tâmpla dracului cea dreaptă una. CREANGĂ, P. 55. Ii trase una cu sete în stuful creţ din frunte. CARAGIALE, O. I, 38, îi trase una cu sete, Că punga plesni ca o băşică de bou. DELAVRANCEA, ap. CADE, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U. Hai, şterge-o de-aici mai repede, că ţi-oi da una! BENIUC, V. CUC. 85. Şi-i dau şi una de cincizeci şi trei de kilograme, sub centură. POPA, T. 126. Baba mai mormăi nu ştiu ce, mai dădu una în câne, apoi intră în şopron. sadoveanu, O. I, 75. Ea trânti ghemul în ciur şi-i de te una cu piciorul. DAN, U. 14, cf. SCRIBAN, D. Altă treabă nu mai ai, De te ţii de mine scai? Nu mai pot să fac un pas, Că-mi dai una peste nas. arghezi, s. VI, 50. S-a apropiat de Achim şi i-a cârpit una cumplită după ceafă. PREDA, M. 110. Nu m-aş fi mirat să-ţi fi dat una, Sfetcule! id. D. 79. Puse mâna pe lopată şi alergă să tragă una şi el. ŞEZ. I, 208. Iau puşca binişor, pac! dau una, cade. T. DIAL. M. I, 150. Ii trag una, poc!... a fos' lovit. ib. ii, 393. (Regional; cu valoare adverbială, indică forţa, intensitatea cu care se săvârşeşte acţiunea) Păi i/o[a]r atâta arunc [piatra], io arunc una, dă nu să mai întuarce. ib. 237. b) (în legătură cu verbe ca „a spune”, „a zice”, „a afla”, „a auzi” sau în construcţii în care asemenea verbe sunt subînţelese, sugerează o afirmaţie, o noutate comunicată, o informaţie) Să ştiţi voi una, aceasta: că Dumnezeu oameni din ţara Eghipetului scoase (ante 1618). GCR I, 49/18. Ia să vă spun eu, domnişorule, una şi bună: nepoata mea are logodnic. PR. DRAM. 266. Vrei să-ţi spun una, dacă-i aşa?... Eşti un nerecunoscător. ALECSANDRI, T. 1 232. Şi încă una: de şeizeci şi mai bine de ani, de când slujesc preuţia, voi aveţi să mă învăţaţi tipicul? CREANGĂ, A. 79. A fost Nichitachi pe la .mine... şi mi-au spus una, de n-o s-o crezi. D. ZAMFIRESCU, T. S. 35. Vreau să-ţi mai spun una, comise. Mi-a plăcut jupăneasa. SADOVEANU, O XIII, 699. Asta ar fi una, îşi zise ea. Una şi bună. De ce s-a gândit tocmai la Vaier? DAN, U. 5. Să auzi una bună şi îţi trece beteşugul, id. ib. 48, cf. IORDAN, STIL. 133. Eu spun una şi tu te faci că n-auzi. PREDA, M. 15. Ascultă-mă! încă una! Dacă mi-i fura tu şi punga cu galbini de sub căpătâi, apoi ştiu că-i fi bun tâlhar! SBIERA, P. 257. Bine,... a răspuns pruncul, numa una-ţi spun: eu am legat cu lanţuri de fer un balaur. FRÂNCy - CANDREA, M. 239. Să-i fi vorbit una, cp el îţi sucea vorba pe dos.. FURTUNĂ, v. 66, El una, eu una... nici n-am băgat de seama când am ajuns la Piteşti. UDRESCU, GL. Să spun io una... c-un lup. T. DIAL. M. I, 203. -v- Expr. Ştii (sau ştiţi) una?, se spurie pentru a atrage atenţia interlocutorului asupra faptului că se va comunica ceya deosebit. Ne zise: ştiţi una dumneavoastră? GORJAN, H. II, 29/30. [Pepelea:] Măndică!... Ştii una? [Măndica:] Ce? [Pepelea:] Te-am cerut ieri dimineaţă la dânsu. alecsandri, T. 825. Prietene, ştii una? - Ştiu, dacă mi-i spune. CREANGĂ, P. 40. Ştii una? Hai să mergem la primblare. TDRG, cf. IORDAN, STIL, 133, SCRIBAN, D. Moş Costache, nu ştii una? Colonelul... a murit azi-noapte. CĂLINESCU, E. O. II, 225. ♦ (în legătură cu verbele „a cânta”, „a zice”, sugerează un cântec) Naşa porunceşte lăutarului să cânte de joc, una lungă. FRÂNCU - CANDREA, M. 169. Ia, ceteraş, arcu-n mână Şi-mi zi una! I. A. POPESCU, O. 172. c) (în e x p r.) A(-i) face (cuiva) una (şi bună) sau (învechit, rar) a face una cu cineva = a-i pricinui cuiva un neajuns, o neplăcere; a face un rău. Au vrut ca şi ea să-i facă lui una şi, ducăndu-se la tată-său, l-au pârât. OŢĂLEA, A. F. 92/18. Unde e mincinosul acela, care puţin de nu făcu una cu noi? Ne spuse că numai noi săntem fricoşi, ţichindeal, F. 190/11. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de şi-a muşca labele. CREANGĂ, P. 29i Mi-a făcut una, pe care n-am să i-o uit toată viaţa. SLAVICI, O. I, >144. Hai să facem noi una, încât să-i meargă vestea, id. ib. 218. De-o mărită tata cu băiatul cărciumarului, fac una de urlă toată Moldova. POPA, T. 126. Pepelea îşi cugeta: „Lasă că ţi-ai făcut tu una bună!” SBIERA, P. 19. Las’ că am să li fac eu una şi bună! id. ib. 183. Asta-i încă una sau asta încă-i una, se spune pentru a exprima mirarea faţă de un fapt surprinzător, neobişnuit sau nemulţumirea în legătură eu o întâmplare neplăcută. Mă! asta încă-i una! De-oi fi eu Dănilă Prepeleac, am prăpădit boii. CREANGĂ, P. 41. N-apuc a merge nici douăzeci de prăjini şi prrr! se rupse un capăt. „Na, asta,încă-i una!” id. ib. 124, cf. iordan, stil. 133, dl, DM, dex. A-i juca (cuiva) una (şi bună) = a-i face cuiva o farsă; a păcăli. [Pepelea:] Am hotărât să-i gioc una şi bună... [Măndica:] Ce? [Pepelea:] Ce m-a sfătui dracu. alecsandri, t. 825. A avea una = a avea o ciudăţenie. Ş-acela avea una. Când era trăsnit rău cu leuca,... ţipa: „Eu sânt baştard de-al lui Ştefan cel Mare!" SADOVEANU, O. I, 603. 3. (în corelaţie cu pron. nehot. altul, mai rar cu adj. nehot. a 11 sau cu anumite pronume şi adjective demonstrative, exprimă opoziţia, distribuţia, enumerarea, însoţirea etc.) Unora le va fi faţa ca lumina luniei, alţii ca lumina dzileei,... alţii voru fi albi ca o hârtie, alţii ca lâna (cca 1550). CUV. D. bătr. ii, 4·59/13. Unora miluiţi 1278 UNU -260- UNU judecând, de alţii cu frică spăsiţi (a. 1569-1575). GCR I, *12/23. Era... multu nărod, bărbaţi şi muieri, unii ardea pănă în brâu, alţii ardea pănă în piept, alţii până în creaştet. COD. TOD. 202. Pre unii miluiţi cu certarea, iar pre alţii cu frică-i mântuiţi (ante 1618). GCR I, 50/18. împărţi apa, una o sui sus, alta jos, în sănurile pământului. ‘MOXA, c. 5y/l. Unii răbdară şi dobândiră cununi de măcenie, alţii cădzură din credinţă şi periră. varlaam, C. 278. Să va socoti greşala unuia să fie dirept altuia. PRAV. 145. Când să va târripla bărbat cu fameaie să fie amândoi eretici şi unul de dânşi să va întoarce spre pravoslavie... fi celalalt obraz să rămâie tot \e\retic..., nunta cea dentâi să să dezlege, ib. 150. Să nu cumva să fiţi unora dulci, altora amar, ci fieştecui să fiţi judecători drepţi. NEAGOE, Înv. 245/13. Unii hăicăia, alţii suduia şi jecuiia. M. COSTIN, θ/'99. Unii să dezmiardă în unsoarea scumpă, uhii în uspeaţe, alţii în râs şi în viaţă fără de plâns (a. 1683). GCR I, 272/6. Dzice că au dat unuia 4 [talanţi], altuia 2. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/28. Calea uniia despre miazănoapte venind la Mahmäs şi călea ceaialaltă despre răsărit... la Gavee: ib. 204735: Pohtele carele ce avea în soliia lor, unile le primiia, altele nu le primiia. ist. ţ. R. 14. I-au prinsu şi i-au închis, unii în turnu, pe unii la simeni, pe alţii pen beciuri. NECULCE, L. 111. I-au pus bani pe toţi să-i întoarsă chëltuiala ce-aU cheltuit la Poartă, pe unii câte dzeci pungi, pe alţii câte 5, pe alţii câte cum au socotit: id. ib. 112. Unii 8ă batea în faţă cu dânşii, iar alţii i-au luat pă denapoi. AiNON. CANTAC., cm.I, 212. Pre ceiee sânt pricina răutăţii îtştiu cine sânt,....unii de aicea şi alţii dintr-altă parte. ANTIM, P. XXVI. Pă unii i-au dus la Oradie, să robască acolo, şi pre alţii... i-au slobozit (a. 1733). IORGA, S. D. XIII, 50. Haine avea... Unii fără mâneci, alţii rupte-n spate. BUDAI-DELEANU, ţ. 92, cf. DRLU, LB. Patimile ce se cuvin uniia sânt groaza şi mila. Iar ale celiilalte sânt mirarea şi dragostea. PLEŞOIANU, T. 1,11/7. Unul a rămas acasă şi altul, uite-l, este lângă dumneata. HELIADE, AMF. 1-1/36. Astă ţară fu pe rând cutreierată şi ocupată de multe popoare, venite unile de la nordul, altele de la răsăritul Europei. ASACHI, S. L. Π, 46. Dacă în una vi s-au părut cu dreptate, Pentru ce în ceealaltă se paie cu strămbătate? CONACHI, P. 266. Câştig şi pagubă pe din doo şi pe loc: 6 luni unu stăpân, 6'altul. PR. DRAM. 276. Ieşind din ei unul afără la treabă, Moşul, găsind vreme, pe cellalt întreabă: PANN, P. v. i, 11/20, cf. POLIZU. Ce nădejdi dă unul acelalalt le ia. ALEXANDRESCU, o. I, 85, cf. PONTBRIANT, D. Flori... sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. EMINESCU, O. I, 43. încălecând pè una din iepe, mână pe celelalte în aerul întunecos... al nopţii, id. P. L. 16. Care dincotro îl’ ruga: uriUl să-i deie bănărit cât a cere el, altul să-i deie fata. CREANGĂ, P. 228. Unii steteau la mese în faţa bufetului, pe când alţii se plimbau. CARAGIALE, O. II, 9. Când una se vedea din depărtare, cealaltă pornea mai departe. SLAVICI, O. I, 123. Se uită la unul, se uită la altul. ISPIRESCU, L. 15. Unul îşi strânge, Sub bolta lui, şirag de stele, Altu-şi mânjeşte ori îşi frânge Partea-i de, cer în bucăţele, vlahuţă, S. A. I, 21. Toate caracteristicile unuia se găsesc şi la celălalt. IONESCU-RION, s. 251. Unora li se părea că a sunat alarma, altora că ş-a făcut ziuă, nimeni nu-şi dădea seama ce se-ntâmplase. BACALBAŞA, s. A. I, 106, ef. DDRF. Unia apucară spre Sud-est...; alţii apucară spré nord-est. arhiva, II, 43. Ieşea din casă unul, Iar celălalt intra. COŞBUC, P. I, 278, cf. BARCIANU, TDRG. Dacă faci ceva unuia..., a doua zi îţi virie cu altul. PĂTRĂŞCANU, S. A. 84. Lumea aşa-i: Pentru unii — iad; pentru alţii - rai. COTRUŞ, v. 363, cf. ŞĂINEANU, D. U. Unii sunt fericiţi exact în împrejurările în care alţii se consideră cele mai nefericite victime din lume. C. PETRESCU, î. II, 5. Să se ducă unul... să aducă pe jupăneasa Dochia... Ceilalţi - după mine! SADOVEANU, 0. I, 16. Cântă unul ca şisoarele în zori, Altul, ca-nserarea pe morminte. PILLAT, P. 44. Uriiî pot să priceapă şi să cultive artele,..: alţii nu. NEGULESCU, F. R. 264. Unele mă ştiu, altele m-au uitat. ARGHEZI, VERS. 207. în categorial coincid termenii contradictorii..., deşi unul cuprinde negaţiunea celuilalt. BLAGÂ; T. CUN. 64. De fiecare dată când se pleacă să ridice pe unul, el scapă Un altul. A. DUMITRIU, E. 11. Unul pare umbra celuilalt. TUDORAN, O. 115. La una i-am zis să vie, Ceealaltă să nu ştie. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 73. Fel de fel de pomi, unii în. floare, alţii cu poamele verzi, mai alţii cu poamele coapte. SBIERA, F. S. 16. Unu pune şi-altu ia, Aşa este dragostea. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 363. Una vin cu cupa-i da, Alta-n gură-l săruta, viciu, F. 66. Şapte buţi alăturea, Cum era una şi-alta. balade, i, 403. La colnice să-mi ieşiţi, Unii ca lupi să urlaţi, Alţii ca câini să lătraţi. FOLC. OLT. - munt. II, 265. Unii sapă altora groapa şi cad sânguri în ea. OŢĂLEA, a. F. 82/2. Unul face şi altul trage. Cf. pann, ap. TDRG 1631, ALEXI, w. Unii cântă, alţii joacă. ZANNE, P. V, 291. (în corelaţie cu sine însuşi) Ne-a-mpărţăt, a luat unu şase ş-unu şase. T. DIAL. M. I, 207. [Copiii] unu-l are dat pân Salciia ş-unu l-am luat io. ib. 305. Unu punea mei, unu porumb, unu ors. ib. II, 750. Ό- (La f.; cu valoare neutră) N-apuc bine a scăpa din una şi dau peste alta. CREANGĂ, p. 234. Se puseră la vorbă şi nici ei nu ştiau ce vorbesc. Aci începeau una, aci lăsau alta. ispirescu, 1. 35. Simpatia e una şi afacerile sunt alta. C. PETRESCU, î. I, 8. Lumea ştie că sunt prietenii lui, dar prietenia e una şi gospodăria e alta. PREDA, D. 109. In faţă una-ţi vorbeşte Şi în dos altă-ţi croieşte. ZANNE, P. II, 134. Una zice ş-alta face. id. ib. 542. Una gândeşte cârciumarul şi alta beţivul, id. ib. V, 133. (Popular; în construcţii cu prep. „până (la)”, prin care se exprimă un interval de timp neprecizat, având ca limite evenimente în desfăşurare, nespecificate) Până una şi alta, te sfituiesc să ceteşti pre Ruinart. ŞINCAI, HR. I, 56/16. Se vor ajuta până una-alta cu ratele călugărilor, maior, ist. 260/14, cf. LB. Pănă la una-alta, hai să vedem ce-i de făcut cu cerbul. CREANGĂ, P. 224. Pănă ună-altă, ia să mă duc să văd ales-au năsipul din mac? id. ib. 265. Aşa este, moşnege, văd bine; dar până la una-alta, ştii ce-am gândit. eu astă-noapte? id. ib. 74. Până una-alta, să vedem de urâtul de dincolo. CARAGIALE, O. vi, 238. încă pănă una, alta, să culeagă şi câteva pere. ISPIRESCU, L. 224. Soseşte el..., până una-alta. delavrancea, O. II, 281, cf. ZANNE, P. V, 648, tdrg. Până una-alta, hai să mâncăm, pamfile, J. II, 171, cf. CADE. Pănă una-alta, am aprins numai o claie. VLASIU, A. P. 35. Trebuie să mergem, să cunoască... Cine are să le domnească. Poftim..., Ariciul nostru, până una-alta. ARGHEZI, VERS. 1278 UNU -261- UNU 191. Pănă una-alta, opriţi tuspatru la capătul unei postate, prinseră a sfărma spice în palme. CAMILAR, N. II, 384, cf. CL 1983, 35. M-a întrebat dacă aveam liniştea interioară ca să pot, până una-alta, lucra. LIICEANU, J. 263, cf. ALR SN VI h 1 836. Până una-altă [hai să facem o ţigară], ib. h 1 836/27. Până ună-alta. ib. h 1 836/353. Pănă ună-altă. ib. h 1 836/53. Până un-altă. ib. h 1 836/260. Păn ' la una-alta. ib. h 1 836/520. Până una, până alta. ib. h 1 836/182. Pân-a fii una-altă. ib. h 1 836/279. Pân-a mai hi una-alta. ib. h 1 836/284. Pănă cam una-altă. ib. h 1 836/172. Până una, alta, ş-a rup[t]... mâinile. T. DIAL. M. I, 76. ·ν· Expr. Unii-alţii sau unii şi alţii = persoane multe şi diferite. [Letopiseţul] l-au scris de pe neşte izvoade ce au aflat la unii şi alţii. NECULCE, L. 4. Am umblat dup[ă] cuvântul unora şi altora (a. 1655). IORGA, S. D. IV, 37. Am urnblat noi ca nişt[e] oamen[i] far' de lucru, amăgindu-ne unii şi alţii (a. 1687). id. ib. vii, 29. Doamna lui Şărban Vodă ruga pe unii, alţii. IST. Ţ. R. 5. Au spart săcreile şi lădzile unora şi altora. NECULCE, L. 59. Petrecea bine, în primblări, pe baltă la vânători, în ospeaţe pe la unii-alţii. R. POPESCU, CM I, 398. Unii-alţii dintră cumani.:, să nu înveţe atâta din credinţă. MAIOR, IST. 165/5. Să dau sfat după ştiinţa bună,... Iar nu după pofta unor ş-altor. budai-deleanu, ţ. 375. înmulţindu-să scutelnicii daţi la unii-alţii,... au rămas numai nemernicii să poarte dăjdiile vistieriii (a. 1818). DOC. EC. 189. Să află acei bani în naht la cutiia podurilor sau rămăşituri pe la unii-alţii (a. 1827). ib. 390. La sfătuirea ce-i da unii-alţii ca să-şi întemeieze gardiile, răspunsă că el n-are trebuinţă de apărători. PLEŞOIANU, Τ. Π, 46/25. Ieşea... cu unii-alţi la vânat. PANN, E. I, 51/22. Am numit o comisie pentru cercetarea de bani rămaşi pe la unii-alţii. GHICA, A. 420. Lupi mâncaţi de oi? „O! asta nu se poate", Zic unii-alţii în lume. ALEXANDRESCU, O. I, 198. După multe şflchiuiri ce-a primit Moş Luca de la unii-alţii..., am ajuns într-un târziu, noaptea. CREANGĂ, A. 128. îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor. id. P. 141. Cum se poate... să ajungă pe măinele unora şi altora. ISPIRESCU, L. 26, cf. TDRG. Spun unii şi alţii, grăi deodată flăcăul, că el poate să-mi facă mie un rău mare. SADOVEANU, O. III, 25, cf. DL, DM, DEX. Unul-altul sau unul şi (ori, rar, sau) altul = diferite persoane. Cf. DRLU. Aş dori ca valoarea corului să nu depindă de bunăvoinţa unuia sau altuia (a. 1881). ŞCHEI, 405, cf. polizu, TDRG, DR. VII, 489. Cât mai era pe aici unul-altul, mi-a fost şi ruşine s-aduc vorba. GALAN, Z. R. 296. Degeaba zice unul şi altul de Carpena - eu n-am de ce s-o vorbesc. BĂNULESCU, I. 19. (La f., cu valoare neutră) Una-alta (ori, învechit, unele-altele) sau una şi alta (ori, Învechit, ună şi altă), una sau alta = diferite lucruri, vorbe, motive etc. Când nu va vrea muiarea să îmbie după bărbat, ce va îmbla cu şuveale, una-alta va găsi, să să poată mântui. PRAV. 168. Mergând înaintea imbrihorului, au zis unile-altele. ANON. CANT AC., CM n, 343. Avea Grigorie Vodă pizmă pă dănşâi dă multe unele-altele. R. POPESCU, CM I, 432. în cuget îi pune ună ş-altă. budai-deleanu, Ţ. 269, cf. DRLU, LB. Eu nu plec d-aici, pănă nu-mi vei făgădui una sau alta. mozaicul (1839), 588/22. Vorbind una-alta cu toţi-mpreună. PANN, P. V. I, 11/18. Au băut fiecare..., vorbind una-alta despre lucruri neînsemnate. CARAGIALE, O. II, 277, cf. TDRG. îşi aducea aminte că şi el are să-şi cumpere una-alta. AGÂRBICEANU, O. III, 204, cf. DL, DM, DEX. Călugărul, de la una, alta, aduse vorba că ce fel de viaţă duce ea şi cum trăieşte. SEVASTOS, P. 78. Şi una-alta, femeia spuse: - Uitaţi-vă, un sac de făină pun, şi aluatul e tot moale! FURTUNĂ, V. 87, cf. alr ii 3 535/310, 365, 836. Pănă-i una-altă de făcut. ALR SN VI h 1 836/334. Incărcase... o tigaie grozavă dă carne-acolo, cu ficat, cu una-alta. T. DIAL. M. I, 30. (Precedat de „câte”) Oriôe-am învăţat şi eu ca toată lumea, câte una-alta..., acolo am învăţat, heliade, D. J. 22/12. S-a dat a îmbla cu traista pe la casele oamenilor şi a cere căte una-alta de rândul mâncării. MARIAN, O. II, 316. Ce mai una (şi) alta?, se spune pentru a arăta că nu mai au rost cuvintele, motivările, explicaţiile. Acu, ce mai una ş-alta? Pârvu dăduse foc la pătulul lui Dragomir. CARAGIALE, O. Π, 308, cf. CADE 40. Unul una, altul alta = (pronumele la f. sugerează cuvinte, afirmaţii) fiecare câte ceva. Să frământe cu voroava lucrul şi unul una, altul alta, să lămureşte lucrul. M. COSTIN, .O. 122. Ba unul una, ba altul alta, de la o vreme i-a furat somnul pe amândoi. CREANGĂ, P. 133. Mai ziseră unii una, alţii alta. ISPIRESCU, ap. TDRG, cf. DL, DM, DEX. (Cu parafrazarea expresiei) Una spunea una, alta alta, de acolo mai zicea şi ea căte ceva. SEVASTOS, P. 78. "v- (Pronumele corelate sunt legate între ele prin prepoziţii sau adverbe de comparaţie) Va aleage ei unul de alalt. CORESI, EV. 34. Macară s-ară fi mai cu bunătate unul decăt alalt şi mai pre desupra. id. ib. 93. Fiiul omenesc... va aduna înaintea lui toate limbile şi-i va împărţi pri înşi unul de-alalt. varlaam, C. 21. Ucide unul pre altul. prav. 85. împăraţii între împăraţi, craii între crai,... slugile între slugi au osebire unii decât alţii. M. COSTIN, O. 159. Cum să poată fi statul unora mai bun decât altora? N. COSŢIN, c. 12. Aceste dară două stele... una de la alta lungă depărtare şi mare deosebire au. CANTEMIR, O. v, 37. Acelea care una cu alta au fire osebită, precum ritorica cu filosofia. MOLNAR, RET. 55/14, cf. POLIZU. Cetăţene,... unul nu poate fi mai sus decăt altul, nu permite Constituţia. CARAGIALE, o. VI, 54. îndeobşte nenorocirile se grămădesc asupra omului. Una naşte pe cealaltă, slavici, o. i, 60, cf. barcianu, alexi, w. Ne oglindim unul într-altul. SORESCU, D. 19. Una strigă şi p-ailaltă, se spune pentru a arăta că un necaz este de obicei urmat de alt necaz. Cf. udrescu, gl. (Pronumele cu care se corelează este la dativ) Unul este dator altuia cu o sumă de bani. (Loc. a d j. şi a d v.) (Tot) unul ca altul (sau, învechit, rar, ca alt, alalt) (de...) = la fel, deopotrivă (de...). N-ai iubită pre toţi oamenii unul ca altul (cca 1550). CUV. D. bätr. II, 453/12. Am căntat... nu o dzi, nice doauă, ce tocma şeapte dzile, una ca alaltă. varlaam, C. 101. Vor fi tot unii ca alalţi amândouă părţile şi la tot meşterşugul să vor tocmi într-o fire şi într-un cumpăt, prav. 130. Cădzură [să se lupte] trei inşi tot unul ca alt. PANN, E. II, 80/1. Găsi încă două femei una ca alta de tinere. ISPIRESCU, L. 7, cf. DDRF, CADE, DL, DM, DEX. Săntem unii ca alţii. ALR I 350/125. Fetelor, să vă gătiţi, Una ca alta să fiţi Cu ciorapi de la oraş. I. A. POPESCU, O. 16. (Expr.) Unul mai... decât (sau, învechit, de) altul (sau, învechit, rar, alalt), se spune pentru a arăta că într-un grup de fiinţe, 1278 UNU -262- UNU de obiecte etc. fiecare în parte excelează în privinţa unei anumite calităţi. Feafele lor... una de alaltă mai frumoasă şi mai luminată, varlaam, C. 378. Pietre nestemate, una mai frumoasă decăt alta, una mai mare decât alta. ISPIRESCU, L. 191. Prin geamurile unul mai mare şi mai aburit decât altul, se conturează... nişte umbre ţuguiate. SÄM. I, 74, cf. DL, DM, dex. -0- (în construcţii cu prepoziţiile corelative „de la... la” sau „de la... până la”) O, de la una la alta, câtă mică depărtare! CONACHI, P. 270. Feliurimi de flori încheagă, aşa cât nici se simţeşte De la una pân’ la alta feliul ce le despărţeşte. id. ib. 284. Din locuri apărate se poate vedea de la unii la alţii. C. PETRESCU, î. ii, 14. Prima dată, soarele, în timp ce trecea de la unul La altul, Căzu, pasăre de aur ucisă, în valuri, doinaş, a. P. 3. ♦ (Pronumele legate între ele prin prepoziţii formează construcţii cu valoare modală, exprimând adesea şi ideea de reciprocitate; în locuţiuni şi expresii, şi la f., cu valoare neutră) Fă şi sfeaşnic den curat şi prisne de aur, fundul acestuia, stâlpul, fufeadzele, boldurile şi florile-i unele dentr-alalte să iasă. PO 263/7. Se văzură goli şi se ruşinară unul de alt. MOXA, C. 9712. De s-ar bate cei răi cu cei răi, puţin s-ar socoti de s-ar birui unii de alţii. N. COSTIN, C. 175. Vaiete şi ţipete, plânsuri, despărţiri unul dă altul şi altele ca acestea, r. POPESCU, CM I, 251. Intr-o casă de oaspeţi, unu cu altu au mâncat şi au beut. OŢĂLEA, A. F. 84/10. Unul pe altul împedecaţi căzură. BUDAI-DELEANU, Ţ. 281. Au avut meterezuri, palancă de copaci clădiţi unul pe altul, şi era acolo ca o cetate. DIONISŒ, C. 232. [Albinele] ca strugurul înaintea urdinişului, cu picioarele una de alta acăţate stau. TOMICI, C. A. 4/12. Hotărăndu-se a da... [100] lei unul cu altul, spre a se uşura pe cii mai slabi (a. 1823). URICARIUL, v, 182/9. Să... răsădesc [răchiţi] aice pe dinainte, una lângă alta. DRĂGHICI, R. 49/3. Toate părţile lumei sunt lănţuite într-astfel de chip, că. e peste putinţă de a cunoaşte una fără celelalte şi fără totul. BĂLCESCU, M. v. 5, cf. polizu. Să stea legate... în depărtare una de alta. CUPARENCU, V. 12/21, cf. PONTBRIANT, D. Osteneala de a se apropia unii de alţii. CANELLA, V. 74. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au. EMINESCU, O. I, 146. Este o grămadă de groşi bătrâni, puşi unii peste alţii în chip de pereţi, slavici, o. I, 56. Steteau amândouă una lângă alta, de vreun ceas. D. ZAMFIRESCU, T. S. 8, cf. ALEXI, W. Cum ar fi sfărmat acum unul de altul capetele oamenilor cari se adunau în camera „ optsprezece carate”. AGÂRBICEANU, A. 478. Se despart apoi două rânduri, taberele trec una prin alta, într-o îmbinare măiastră, MANIU, V. p. 35. Şiruri lungi dé ţărani legaţi cot la cot şi unul de altul... se ţârâiau... de-a lungul satului. MIRONESCU, S. A. 23. Alese o ţigară. Aprinse aruncând în sus inele de fum, privindu-le cum trec unul prin altul. C. PETRESCU, î. II, 61. Zilele seamănă una cu alta ca picăturile de apă. DAN, U. 84. Se aşază în semicerc... unul lângă altul. BLAGA, M. M. 73. Căuzaşii veniră din întuneric în şir, unul după altul. CAMIL PETRESCU, O. II, 8. Copiii se aşezaseră... unul lângă altul, după fire şi neam. preda, m. 24. Frecarea suprafeţelor de piele una peste cealaltă. ABC SĂNĂT. 207. Ieri două căprioare ne-au tăiat drumul, Săltănd sprintene una alături de alta. SORESCU, D. 11. Chemări ţipate... creşteau unele din altele. BĂNULESCU, 1. 89. Stătea aşa cu genunchii dezgoliţi, striviţi unul de altul. v. ROM. noiembrie 1969, 12. Cănd chema fete le-n joc, ele se strângeau una de alta. SEVASTOS, P. 95. Am dat vorba... unu dăn altu, io lu dânsu, dânsu la altu. T. DIAL. M. I, 68. -v· Loc. adv. Unul peste altul = a) în dezordine, de-a valma. Feciorii au sărit... toţi grămadă unul preste altul. BĂRAC, T. 18/15. La cursurile lui Miche let... se îmbulzeau studenţii cu miile, unul peste altul. GHICA, S. 700. Veveriţele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii. CREANGĂ, P. 240. Diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, id. ib. 303. Intr-un colţ al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărţi vechi. EMINESCU, P. L. 29. Erau peste cinci sute de mitocani..., vorbeau, râdeau, se certau; şedeau unul peste altul. CARAGIALE, O. I, 13. Vederea cadavrelor, căzute unele peste altele, îi slei toate puterile. BUJOR, S. 170, cf. CADE. Soclul casei este din bolovani de râu trântiţi unul peste altul. CĂLINESCU, S. 348. Ii aruncau în biserici, unul peste altul. BARBU, PRINC. 22. Fermeca ochii privitorilor ce se grămădeau unii peste alţii ca s-o privească. POPESCU, B. II, 16; b) (regional) în total. Ăştia trei, cu neamurile lor cu tot, înseamnă, unul peste altul, mai mult de jumătate din sat. PREDA, D. 176. (Familiar) Una peste alta sau (cu) una cu alta = toate la un loc, în totalitate, în întregime (compensându-se). Una peste alta fac o sută de lei. CADE, cf. DM, DEX. □ Cum aţi petrecut? - Ştiu eu?... Una cu alta, bine. Unul (sau, învechit, rar, un) după altul = în mod succesiv (şi repede sau în număr mare). Şi una după alta le îmbracă, budai-DELEANU, Ţ. 187. Pe un după altul aduce ispita, id. ib. 290. Aşa purure să părândară Stăpăniile una după alta, Mergând din spiţă în spiţă pe scară. id. ib. 350, cf. DRLU. Nu-ţi era îndestul de o rană, ci trei mi-ai trimis, şi una după alta? MARCOVICI, c. 19/25. începurăm a pleca unul după altul, mozaicul (1838), 244/2. Unii după alţii au trecut pe aice ca prin o poartă. IST. M. XXI/6. Să-ţi fac tot treabă Una după alta-n grabă. PANN, p. v. II, 1192/8. Oamenii... săreau pe uscat unul după altul. GHICA, S. 394. O vor ataca unul după altul, baronzi, i. L. I, 128/22. Se deşteptau acum, una după alta, ţoate nenorocirile vieţei sale trecute. ODOBESCU, S. I, 154. Se sting una după alta Şi icoana şi suspinul. EMINESCU, O. IV, 507. Pune prinsoare... să bea cincisprezece cafele una după alta. CARAGIALE, O. I, 12. Trei fete, una după alta gata de măritat, id. ib. II, 223. Unul după altul..., toţi trebuie să moară. SLAVICI, O. I, 203. O muzică măi lină Ca de zefir cănd printre flori s-alină, Smulgând petale una după alta. CODREANU, S. I, 69. Se iviră în negura de la intrare, unul după altul, cei şase băieşi cu feţele pământii. AGÂRBICEANU, A. 435. Un rând de ha0e, un palton vechi, câteva rufe cusute de surori ies unB': după alta. bassarabescu, v. 137. Pe-acelaşi drum,..."Unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani. MINULESCU, vers. 9. Am tras două gloanţe, unul după altul. C. PETRESCU, î. II, 18. Icoanele se strecoară una după alta. SADOVEANU, O. I, 631. Satele erau înşiruite unul după altul. DAN, U. 143. Triburile se supun unul după altul. OŢETEA, R. 135. Bău două pahare mari, unul după altul. TUDORAN, P. 390. întrebările îi trecură prin cap ca fulgerul, una după alta. preda, D. 152. Ziua şi 1278 UNU -263- UNU noaptea vin una după alta. BĂNULESCU, i. 9. (învechit şi regional) Unul într-altul (sau învechit, rar, într-alalt) = foarte aproape unul de altul. Strânşi unul într-altul se coboară pe lungul apii. PÂCLEANU, i. ii, 32/30, cf. BAR. -MUNT., W. 4772/2. Obiceiul... de a zbura în cârduri rotunde, îndesaţi unii într-alţii. ODOBESCU, S.. in, 30. La noi, în satele de munte, casele nu-s vârâte una într-alta. DAN, u. 204. In haine carn zi de paradă, Ţin pănea-nghefată la foc, Stând unul într-altul grămadă. COŞBUC, P. II, 46. Prin pădure. :, sta fagul ca lumânările, unu-ntr-altul, de nu se vedea nimic înaintea ochilor. barbu, princ. 208. (învechit şi regional) Una într-alta (sau în alta) = continuu, neîntrerupt. începu să strănute una-ntr-alta-n acel ceas. PANN, H. 4/16. Nu mai ridicam alăul deloc, deşi peştele izbea în pânza lui una-ntr-alta. VISSARION, FL. 102. Să corovăieşte una-n alta. ALR SN IV h 970/928. Parcă se pune la ciorbă Una într-alta tot să soarbă, Astfel nu-ţi dă pas la vorbă, se spune despre cineva vorbăreţ. Cf. pann, ap. zanne, p. iii, 526. <> (în construcţii cu prepoziţii corelative precum „de la... la”, „din... în”) Când nu se dau de la unii la alţii, nu se dzic talanduri. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/25. Umbla de la unul până la altul, pipăind mânele lor îngheţate. ODOBESCU, s. in, 302. □ Vestea, din unul în altul, ajunsese până la el. Trec prin camerele apartamentului dîntr-una-n alta. (învechit, rar; cu elipsa celei de a doua prepoziţii) Ceastă carte... să o tremeaţă de la unrâi alalţi (a. 1600). cuv. D. bătr. ii, 53/21. (La f., cu valoare neutră; în e x p r.) Din una în alta sau dintr-una într-alta = luându-se cu vorba, din vorbă-n vorbă. Din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung până acasă la cumătră! CREANGĂ, P. 32, cf. ZANNE, P. V, 648, TDRG, CADE, DL, DM, IORDAN, STIL. 133, UDRESCU, GL. ♦ (în construcţii cu prepoziţii, cu conjuncţii sau cu adverbe repetate înaintea fiecărui termen al corelaţiei, se exprimă alternanţa) N-au stăpânit nici unul toată împărăţia, ci când unul, când altul, pe câte jumătate. VĂCĂRESCUL, IST. 254/48. Viaţa mea fi-να oară chinuită de amărăciuni sau zile plăcute şi line mă aşteaptă? Nu mă turbur nici de una, nici de alta. MARCOVICI, D. 2/15. Vor face dovadă de nevinovăţia ori a unuia, ori a altuia din acei osândiţi. REGUL. ORG. 242/21. Nu vă depărtaţi nici de una, nici de alta, aşa precum nu vă depărtaţi nici de voi înşivă. NEGULICI, E. I, 128/12. Privea în tot timpul când la unul, când la altul... şi părea foarte vesel. SLAVICI, N. I, 163. Pândea când unul, când altul. ISPIRESCU, L. 4. Când unul, când altul... se ridica de la masă. AGÂRBICEANU, p. M. 209. Că-mi datoresc ceva — ori unul, ori altul, se poate. SADOVEANU, O. x, 607. îşi dă aere de savant şi de poet; dar nu-i nici una, nici alta. id. ib. XIV, 60. Se-aseamănă aşa de mult că Nu ştii când e unul, când e altul. BLAGA, POEZII, 69. Să nu fie vreo înştiinţare... Sau poate scrisoarea vreunei femei. Nu era nici una, nici alta. VINEA, L. I, 6. Ş-a început sî batî cât în unu, cât în altu, cât în unu, cât în altu. O. BÂRLEA, A. P. I, 433. □ Venea mai unul, mai altul. Vorbea ba unul, ba altul, ba celălalt. -0· (Construcţia exprimă atât alternanţa, cât şi ideea de mulţime sau de varietate) Gândire-ai că şi unii ş-alţii visă. budai-deleanu, ţ. 108. Şi unul şi alţii alerga cătră lăcuinţa lui. DRÄGHICI, R. 167/4. Şi unul şi altul sânt de mic preţ. TEODOROVICI, M. 115/9. Slujind cu credinţă, ba la unul, ba la altul, ... şUa sclipuit puţine parale. CREANGĂ, P. 139. Şi unii şi alţii... aveau în parte [dreptate]. CARAGIALE, O. in, 131. începu să certe mai pe unul, mai pe altul dintre dânşii. slavici, o. I, 247. întrebă pre unii şi pre alţii despre Scorpie şi locuinţa ei. ISPIRESCU, L. 18. Copiii... răscolea prin sac şi înhăţa cu dinţii când din una, când din alta. id. ib. 268. Şi unii şi alţi tot ţărână v-ăţiface. LUNGIANU, CL. 81, cf. CADE. întreabă pe unul şi pe altul care e drumul către schit. GALACTION, O. A. I, 323. Noi aşa am auzit vorbindu-se de unul şi de altul. C. PETRESCU, R. DR. 244. Şi unii şi alţii nu urmăreau decât îndestularea nevoilor lor. OŢETEA, R. 41. Ironizând pe unii şi pe alţii,... ajunge să se iluzioneze şi să creadă că are o activitate. CĂLINESCU, C. O. 32\ Să ai braţele pline cu plocoane când te duci la unu şi la altu de la care poţi să capeţi ceva. NEAGU, î. 90. (La f., cu valoare neutră) Având eu multă mil[ă] despre dumnealui, şi la une, şi la alte (a. 1729). IORGA, S..D. VII, 113. Hogea, cu una, cu alta,... câştigă bani. PANN, H. 62/2. Vorbind■ cu dânsul când de una, când de alta. ODOBESCU, S. III, 248. A înşfăcat-o în braţe pe Stanca Radii şi, nici una, nici alta, s-o arunce de sus de pe tăpşan. CARAGIALE, O. I, 38. Se gândeşte mai la una, mai la alta. id. ib. 175. Să vorbească mai despre una, mai despre alta. SLAVICI, O. I, 105. Căprarul, abia scăpat de militărie,... cu una, cu alta, mai cu ce avea de la părinţi, scoase apă din piatră şi ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăţiei nu-l iartă să facă o călătorie aşa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta. ISPIRESCU, L. 43. Şi tot vorbind aşa, ba una, ba alta, au ieşit afară din oraş. vlahuţă, o. a. 252. încerca chip şi fel s-o îmbuneze, să-i spuîe ba una, ba alta. SÂM. Π, 149. Mai cu una, mai cu alta, cu sfatul, cu treaba, Sandu nici nu prinsese de veste cum trecuse de răpede soarele de-amiază. MIRONESCU, S. 19. Am mai vorbit cu Dionis de una, de alta. GALACTION, o. 88. Se cam tânguie de unele şi de altele. SADOVEANU, O. xvn, 408. Că nu putem, vom vedea, că una că alta, câr-mâr. DAN, U. 88, cf. IORDAN, STIL. 134. Pe urmă s-au mai dat la vorbă ba despre una, ba despre alta. SBIERA, P. 151. Biata fată dă să mintă... ba una, ba alta, dar zmeul -zmeu, nu crezu nimic. RETEGANUL, p. v, 25. Se dă în vorbă cu dânsa mai cu una, mai cu alta. SEVASTOS, Ρ. 51. Apoi mai una, mai alta,... prinse prietenie cu bătrânul. FRÂNCU - CANDREA, M. 252. Vorbesc de una, de alta. SNOAVA, IV, 376. S-a luat dă fămeîe, că una, că alta, că sucită, că-nvârtită. T. DIAL. M. I, 59. (Expr.) (Ba) din una, (ba) din alta = din vorbă-n vorbă, v. v o r b ă. Ba din una, ba din alta şi de cole până colea, şi-au plăcut unul altuia. CREANGĂ, Ρ. 168, cf. DL, DM, DEX. Din una, din alta, drumeţul îl cam vede pe moşneguţ câte parale face. FURTUNĂ; v. 66. Jucam cu fete şî..., dân una, dăn alta, de, ne-am dus acolo. T. dial. M. I, 237. ♦ (în construcţii cu pronumele corelat la dativ sau la acuzativ precedat de prepoziţie şi cu un verb, de obicei la plural, se exprimă reciprocitatea) Băsăduiră urul cătră alaltu. COD. VOR.2 4176. Toţi, urul alăltui supuindu-se. ib. 82r/2. Să ne iubim unul cu alalt. CORESI, L. 199/14. Şi grăiră Unii cătră alalţi. PO 40/21. Se închinară unul altuia, ib. 238/10. Să nu gândiţi rău unul altui: varlaam, c. 112. Dragoste să avăm unul cu 1278 UNU -264- UNU alalt, că mai bură de aceasta nu e.lEUD, 257/8. Când să vor gâlcevi doi oameni... şi va scoate den loc unul pre altul..., să nu să cearte. PRAV. 56. Să tocmăsc amăndoo părţile şi să împacă şi dau mâna unii cu alţii. ib. 242. Să vor zminti mulţi şi unul pre alt să vor vinde şi să vor urî unul eu alalt. N. TEST. (1648), 3Γ/8. Şi unul cu altul vorbeaşte şi unul cătră altul scrie. ST. LEX. 218711. Nefiind dohtori, când să războiesc nădzuiesc unii la alţi de-ş întreabă leac şi buruiane. DOSOFTËI, V. S. octombrie 90/5. Cinci garduri era,... ţiindu-se unul~de alt. BIBLIA (1.688), 66'/12. Cu bani ruga şi da ca să mazălească unul pe altul. IST. Ţ. R. 37. Nu înţelegea unul altuia ce grăia. N. COSTIN, ap. cade. Vaiete şi ţipete, plânsuri, despărţiri unul dă altul şi altele ca acestea. R. POPESCU, CM I, 251. Ajutoriu să-ş ceară una de la alta {&. 1702). GCR I, 343/32. Să fim cu dreptate unul spre alt până la lucru de un ban (a. 1752). ŞCHEI, 12. Putea să şi vorovască unul cu altul şi să să mângâie. AETHIOPICA, 43714. îngerii împreună apuca unul pre altul din oamenii aceia, mineiul (1776), 18rl/21. Machedoneanii tăia într-înşii cum să taie şi să mestecară unii cu alţii. ALEXANDRIA (1794), 60/2. Unii cu alţii să lua de păr. BUDAI-DELEANU, Ţ. 336' Unul altuia să ajute. TEODOROVICI, M. 57/9, cf. DRLU. Fugea unul de, altul. CONACHI, P> 84. Aceşti ibovnici unul pentru altul piere. id. ib. 87. Rămân... în nemişcare, cu ochii aţintiţi unul asupra altuia. PÂCLEANU, I. II, 36/13. Ne uitam unul la altul. NEGRUZZI, S. I, 68. Aşa uimiţi, cuprinşi, ne lipim strâns unul de altul. id. ib. 77. Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc; Unul altuia îl spune. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Se chemau jalnic una pe alta prin mijlocul besnei. ODOBESCU, S. III, 183. S-ajung curând în cale, s-alătură călări, Şi unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări. EMINESCU, O. I, 97. Nu au grija nimănuia Şi, de dragi unul altuia, Ei din ochi se prăpădesc, id. ib. 104. Ne uitam unul la altul. GANE, N. UI, 123. Fetei şi lui. Ipate au început a li sfârâi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. Muzicanţii se uitau unii la alţii zâmbind de slăbiciunea lor nervoasă. CARAGIALE, O. II, s337. Şi-a trimis unul la altul bilete de amor. id. ib. vi, 50..Să ne ajutăm la nevoie unul pe altul. SLAVICI, O. II, .198. Vor să-şi răpească una de la alta pământ. ISPIRESCU, L. 5. încet, se· deprinseră unii cu alţii: id. ib., 8. Le aţâţau una contra alteia, fără nădejde de pace. DELAVRANÇEA, T, 148. Nu se vor mai despuia oamenii unii pe alţii. IONESCU-RION, S. 121. Vedea-n năpraznica-i mirare Cum una pe-alta se ţinea In braţe strâns: COŞBUC, P. I, 256. Toţi se uitară lung unul la altul, SĂM. I, 62. Domnii au vorbit unul cu altul. PĂTRĂŞCANU, S. A. 12. Priveam toate trele una la alta speriate. AGÂRBICEANU, a. 344; Nu se mai uitau, deloc unii la.alţii. REBREANU, R. I, 128. Ştiai că sunt şanţurile cu ţăruşi şi eu sârme, unde unii pe alţii se aşteaptă cu ochii •trezi.. C.. PETRESCU, î. II, 4.. Aşa am socotit eu, că rie putem aj,uta bine unul pe altul. POPA^ T. 139. Dacă li-s dragi unul altuia, le-a plăcea ş-aicea. -SADOVEANU, O. V, 407. Tatăl meu şi maică-meă au venit unul spre altul din două extremităţi ale teritoriului romănese. id. ib. XVI, 390, ef. BUL. FIL..V, 321. Directorii se uitară unul la ălţul.,ARGHEZI,. S. XI, 46. Adunăm două mii de oameni..., ca .să se vază unii pe alţii. CAMIL PETRESCU, O. II, 34. Vroiau parcă să-şi dovedească unul altuia ceva. PREDA, R. 7. Hai să ne uităm unul la altul. SORESCU, D. 43. Animalele... se învârteau întruna, căutăndu-se unul pe altul. BĂNULESCU, I. 81. îşi lovea unul de altul pumnii înnegriţi. V. ROM. martie 1970, 16, cf. L. ROM. 1974, 177. Nu era chip să se poată trânti unul pe altul. reteganul, P. ni, 62, cf. alrm sn iii h 1 070. Unii L-alţii se uita. BALADE, II, 140. O hulpe şî c-on aris... Să dau cu minsuhile unu cătă altu. O. BÂRLEA, A. P. I, 123. Cinci degete sânt la o mănă şi unul cu altul nu se potrivesc. zanne, p. π, 104. (învechit, rar; în forma un) Un pe altu scoate din domnie; budaItDELEANU, ţ. 349. (învechit, rar; cur juxtapunerea pronumelui corelat) Ne sărutămu urul alaltu. COD. VOR.2 13714. No vă clevetireţi urul alaltu. ib. 6578. Du-te de te iartă cu însul şi vă lăsaţi greaşalele urul alaltu (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 51/8. (La f., cu valoare neutră) Una pentru alta, se spune când cineva îi face cuiva un rău ca revanşă. Am vrut să-mi răstorc cele trei lovituri. Vorba ceea: una pentru alta. CREANGĂ, Ρ. 196, Cf. ZANNE, P. V, 648. 4. (La sg.; păstrează mai pregnant ideea de număr, referindu-se la un obiect, o fiinţă etc. dintre mai multe, numărate în prealabil sau în număr cunoscut) Indârjitü-ne-ai pré noi cu unul dentru ochii tăi. BIBLIA (1688), 4532/33. N-au luat până acuma muiare sau au luat una... săudoab. ĂNTIM, O. 379. îmi aducea:., două scrisori... Cunoscui pe adresa uneia slova doamnei B. negruzzi, S. I, 62. Mustăţile... trebuie să aibă... lungime de cel puţin cinci centimetri una. CARAGIALE, O. III, 29. Fără că să-şi măi dea seamă despre ceea ce face, ridică ună din mâinile ei şi o sărută. SLAVICI, O. II, 49. O muscă... năzuia numaidecât să se adăpostească de arşiţa dogoritoare a soarelui în umbra umedă a uneia din nările ei. HOGAŞ, M. N. 173. Obuzul a lovit doi... Unuia i-a scos maţele. C. PETRESCU, î. II, 14. (în corelaţie cu numerale ordinale) Un riu... se împarte... pre patru capete. Unuia nume Fison... Şi numele riului al do.ile Ghihon... Şi riul al treile Tigris: PO 16/19. Luo Lameh doao muieri: numele uniia Ada şi numele al doilea Sela. BIBLIA (1688)2,1, 176/55. într-o duminică se mărita una, într-alta se cununa a doua. AGÂRBICEANU, S. P. 23. Fost-am trei fete de-mpărat. .. Una-i în codrul arămiu, A doua în cel argintiu, Pe mine, fiind năzdrăvană, Mă pierdu zmeul din goană. CĂLINESCU, O. IX, 389. (însoţit de o determinare construită cu un numeral-cardinal) Tu, Doamne,... arată de ce am ales den ceşti doi unul. CORESI, L. 7/3. Să poate socoti den doauă lucruri unul, oarecarele va fi mai rău. PRAV. 149. Thaïes filosoful, carele, dintre cei şapte ai grecilor .înţelepţi unul era. CANTEMIR, O. v, 38. Când din două propoziţii una va fi condiţionelă au ipotetică, atunci se despart. HELIADE, GR. ROM. 162/17. Orice pornim împotriva unuia dintr-aceste două adevăruri poate să-ţi aducă mare vătămare. MARCOVICI, D. 7/19· Una din cele două umbre dispăru. EMINESCU, P. L. 95. Să-şi aleagă de soţie Pe una din.cele trei fete. ISPIRESCU, L. 5.. Unchiul Alexe era unul din cei 12 copii ai bunicului al. lupului, p. fi. 9. Pretendentele n-aveau păr lung, uite aşa ca una din cele două 'tovarăşe ale noastre de. masă. mihăescu, D. a. 47. Pocneşte-n violină unul din cei doi greieri. CĂLINESCU, L. L« 71. Acceptând... una din cele două păreri. LL 1972, 304. Din doi protivnici unul să piară mai curând. COŞBUC, P. I, 158. Dintre noi doi trebuie să-ţi fi plăcut 1278 UNU -265- UNU unul mai mult. POPA, T. 116. (La f., cu valoare neutră) Din două una: ori tu eşti amestecat în trebile aceste,... ori nu eşti amestecat şi nu ştii să te fereşti de oamenii răi. slavici, O. i, 184. + (în corelaţie cu sine însuşi, se exprimă şi ideea de opoziţie, de distribuţie, în cadrul unei enumerări) 2 oameni era într-o cetate, unul bogat şi unul sărac. BIBLIA (1688), 2272/37. Făcut-au... 2 cişmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porţii curţii domneşti şi una denaintea feredeului. NECULCE, L. 308. Şase rochie, două de dimie, una de maltin, una de papură, una stambol şali, una de hasa (a. 1813). URICARIUL, XIV, 234. Războiul are două suluri, unul dinainte, pe care se înfăşură pânza ţesută, şi unul înapoi, pe care sta înfăşurată urzeala, damé, T. 135. Două gloanţe, unul în cap, unul în plămân. C. PETRESCU, î. II, 18. Erau în vecini nişte copii... Pe unu îl chema Florea şi pe unu Viorel. VLASIU, A. P. 17. S-a ţinut cu una din Cergăneşti, cu una din Târgul de-afară şi una din dosul pompei. P. constant, r. 194. îi aţin doi bărbaţi voinici calea într-o noapte... Şi, fără vorbă: unul îl ţine - şi unul îl tunde şi-l rade. SADOVEANU, O. I, 610. Trei turme de miei Cu trei ciobănei. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Şi unu-i vrancean. alecsandri, P. p. 1, cf. 39. L-am găsit la poartă-nchisă, Unde-s mândruliţe strânse. Una-n poală mi-l ţinea, Una patul îi făcea,... Una carne că-i frigea, Una că mi-l desculţa, Una-n gură-l săruta! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 52. De când sânt eu pe pământ, Numai trei mândre-am avut: Una-n deal Ca ş-un pahar, Una-n vale Mândră tare, Una-n capul satului Ca şi floarea crinului, id. ib. 95. Spune părul cailor? — Unu-i negru ea corbu, Unu-i purumb ca cucu. ŞEZ. I, 44. C-am avut trei logofeţi: Unu-a murit, Unu-a pierit, Unu-n munte s-a suit. rădulescu-codin, l. p. i, 384. Răsărit-au două stele... Una-i ea şi una-s eu. FRIEDWAGNER, R. V. 237. Când treci, bade, pe la noi, Uită-te că-s trei ultoi. Un' cu mere, Un’ cu pere, Un’ cu buzuţele mele. FOLC. TRANSILV. Π, 38. Doo lăstări... să bagă-n cuaj-aşa..., una-ntr-o margine, una-ntr-o margine. T. DIAL. Μ. II, 52. ■0- (în corelaţie cu pron. nehot. altul, exprimând şi ideea de numeral ordinal, cu adj. nehot. alt sau cu pronume şi adjective demonstrative) Nimenea nu poate a doi domni lucra sau amu unul va iubi, iară altul va urî (a. 1574). GCRI, *8/15. Luo doao muieri: numele uniia Ada şi numele alţiia Silla. PO 23/23. Feace doi heruvimi den prisne de aur: unul pre un cap, altul pre alt. ib. 305/6. De să vor tocmi doi plugari ca să-şi schimbe pământurile..., dup-acia unul den dânşii va vrea să întoarcă, de va fi apucat celalalt să fie sămănat pământul, nu vor putea întoarce. PRAV. 2. Avea 2 muieri: numele uniia Anna şi numele alţâia Fennana. DOSOFTEI, v. s. decembrie 2052/28. Necopoi doao sânt, una mare, alta mică să cheamă; cea mare, dincolo de Dunăre, cea mică, dincoace. C. CANTACUZINO, CM I, 25. Această înfrângere se. împarte în doao: una iaste pocăinţa... şi alta o socoteală temeinică. ΑΝΉΜ, O. 351. Doao aripi, una era neagră, altă era de aur. ALEXANDRIA (1794), 11/9. Un om au avut doi câni, dintră cari pre unu la vânat, dară pre celalalt casa a păzi i-au fost învăţat. OŢĂLEA, A. F. 74/4. Doao rânduri de fundaţii..., una adecă pentru a să face o şcoală grecească, alta pentru a să împărţi la săracii din Braşov (a. 1798). ŞCHEI, 36. S-au şi stricat 2 clopote, unul de 161 şi altul de 300 fonţ (a. 1827). IORGA, S. D. XIII, 142. Eu zic... poate să fie sau una, sau alta din două (a. 1840). PLR I, 77. în om două sânt stăpâne puteri împărăţitoare: Una ca să zădărească, alta povăţuitoare. CONACHI, P. 276. Vezi tu buţile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. EMINESCU, P. L. 8. Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. CARAGIALE, O. III, 101. Este o fântână... şi două găleţi, una în fântână, iar cealaltă atârnată-n aer. SLAVICI, O. I, 268. Veniseră... nouă inşi, unul certat de justiţie pentru loviri, altul pentru insultă. DELAVRANCEA, O. VIII, 105. Motivul dualist: crearea lumii prin două puteri antagoniste - una reprezentând binele; cealaltă, invidioasă, reprezentând răul. CARTOJAN, C. P. I, 39. [Mesele] le luam împreună la restaurant,... una la Şosea şi alta la Oteteleşeanu. C. PETRESCU, î. I, 99. Două „treiuri”, unul la matematică şi altul la grecească. KLOPŞTOCK, F. 205. Două căi paralele... străbăteau regatul de la nord la sud, una de-a lungul mării, alta peste podişul Arizilor. OŢETEA, R. 140. Din şapte nasturi mai atârnă cinci. Doi s-au pierdut. Unul a rămas pe munte, Altul a căzut în râpă. arghezi, S. II, 72. Două ţărănci cu nişte saci prin preajma lor. Una e mai bătrână,... cealaltă mai tânără, însă uscată. CĂLINESCU, C. O. 103. Două grădiniţe... - una de flori, cealaltă... -cu straturi. BLAGA, H. 8. Că-s cu trei cai de furat: Unu-i roşu ca focu, Altu-i negru ca corbu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 290. Se-ntâlnea Trei voinici pe trei cai murgi: Unul mi-este Balaiban Şi unul tânărul Ioviţă..., Şi-altu bătrânu Novac. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 148. Să mă laşi a săruta Două flori pe faţa ta. Una-i floarea de zăpadă, Alta-ifloarea de livadă. FRIEDWAGNER, R. V. 94. Trei fete mi-avea, Una Mizilca, Ş-alta Danta, Ş-una Florica. FOLC. OLT. - MUNT. II, 113. a în clasă am găsit doi elevi: unul privea albumul de pictură, iar celălalt elev citea. E bine să înţelegem cele două aspecte principale, întrucât şi unul, şi celălalt contribuie la găsirea soluţiei optime. (în corelaţie cu un pronume sau adjectiv pronominal şi cu un numeral ordinal care imprimă pronumelor şi ideea de ordine într-o succesiune) Să aibă trei podure: unul dedesupt, altul în mijloc, al treilea în verhu. PO 28/19. S-au prilejit trii înnoituri de domnie: una la Belgrad, a Dabijei Vodă,... altă domnie tot într-acelaş an, domniia dentâi a Ducăi Vodă, a treia a lui Iliiaş Vodă. M. COSTIN, O. 122. Unul îşi arăta ţopii la o frumoasă ţărână; altul îşi lăuda către un gros ţăran trăinicia opincilor sale, al treilea..., cu bucatele fumegătoare. HELIADE, HR. 14/11. în moară se aflau trei lămpi: una deasupra coşului, alta în faţa locomobilei..., iar a treia, cea atârnată deasupra mescioarei. SLAVICI, O. I, 306. Am trei surori: una zice să se facă ziuă, alta ba, iar a treia că i-i totuna (Fereastra, patul, uşa), sbiera, p. 319. ♦ (învechit şi popular; la f.; cu rol de adverb, în enumerări) Purceasără mainte de dzuă, una pentru osârdie ce avea cătră învăţătoriul său, alta să temea. VARLAAM, C. 104. Nemică n-au pestit Domnul Hristos, nice s-au tăgăduit de cătră măntuinţa rodului omenesc: una, făcând bine oamenilor..., alta, învăţând cu cuvântul, id. ib. 342. Văzând Petru Vodă pofta lui Ianoş crai, una pentru juruinţă, alta pentru prieteşugul ce-l aveau împreună, îndată au gătit oaste. URECHE, L. 138. Fiind războaie 1278 UNU -266- UNU dease..., una pentru că era multe cetăţi nedobândite, alta pentru sângele lui Urie. DOSOFTEI, ps. 171/19. Lucrul acesta la ö cale să-l puie, una: ca ţara să nu să calce peste tot de dânşii, alta: ca să să mai lungească vremea trecând aşa. R. GRECEANU, CM II, 22. Holdele prea-ndelung nu trebuie lăsate nesecerate, căci mai pre urmă una se rump, alta se scutură. ECONOMIA, 49/4. S-a fost dat însă poruncă luptele a se lăsa... Una că prea-ntărziase ş-începuse a-nsera Şi alta că împăratul foarte supărat era. PANN, E. II, 75/3. Una, de curiozitate, şi altă, supuindu-mă unui îndemn tainic,... mă dusei după dânsu. MOZAICUL (1838), 89/21. S-a sfătuit omul cu femeia să deie fata după dânsul, una că-i foarte harnic şi cuminte şi alta că şi fata se cam trage după dânsul. SBIERA, P, 151. (în enumerări mai lungi intervine şi corelaţia cu un numeral ordinal) Alexandru se vede a se fi rădicat lângă Svidrigail, una că era de o lege cu el; alta, pentru bani; a treia, ca să moştenească de pururea Pocuţia. ŞINCAI, HR. I, 387/5. II. Adj. nehot. (însoţeşte un substantiv, pe care îl precedă, fără să-l identifice sau fără să dea o indicaţie precisă asupra lui; în formelè un, o). 1. (La pl.; în formele unii, unele; cu valoare partitivă) Unor oameni ce sânt iubitoriu de //[risto]i le zice: faceţi prazdnic (a. 1633). GCR I, 83/2.1. Vedem că unele cuvinte... le-au izvodit (a. 1648). ib. 126/14. Au scris după aceaea unii dascăli ai Răsăritului şi ai Apusului împotriva minciunii. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/12. Au tălmăcit unile părţi ale sj\\\ntei scripturi spre limba lor. ib. [prefaţă] 8/23. începu a se auzi pe unile locuri de ciumă (sfârşitul sec. XVIII). LEŢ. iii, 192/31. în unele... ţin[u]turi sau părţi, pănă ce se ară de semânţă, se întoarce de doao ori. ECONOMIA, 28/10. De la unile sate, ne având acum îndemânare dă ridicat cu carăle, au priimitu numai să meargă să o scoaţă de la ocnă (a. 1815). DOC. EC. 172. După părerea unilor învăţători, nu-i de lipsă a avea pentru fieştecarele obiect... oşebită carte de învăţătură. MAN. ÎNV. 44/5. Arătarea la vedere a unelor ştiinţe cu figuri, ib. 49/23. Să se aşeze... comisiune din ce ar fi a se compune de unii membri ai comunelor (a. 1851). ŞCHEI, 130. .Dacă vă puneţi la vatră dinaintea focului, auziţi unele lemne ţipând. NEGRUZZI, S. I, 246. Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file. EMINESCU, P. L. 50. Să ştii, nepoate, că unii oameni îs mai al dracului decăt dracul. CREANGĂ, P. 217. I se pare că unii trecători întorc capul după el. VLAHUŢĂ, O. A. III, 114, cf. DDRF, ALEXI, W. Unii localnici fug. PÂRVAN, G. 100. Se vor produce unile transformări. A. HOLBAN, O. n, 93. Mă neliniştesc ochii lui, .... când vorbeşte despre unele lucruri, c. PETRESCU, î. II, 68. El singur, câteodată, lăsa să se priceapă unele lucruri. SADOVEANU, O. I, 555. A împins pe unii oameni să anticipeze rezultatele. NEGULESCU, G. 69. Să le facă... rost de unele lucruri de îmbrăcăminte. CAMDL PETRESCU, O. Π, 15. S-au întors unii oameni care fuseseră purtaţi pe la oraşe. STANCU, D. 165. V-ar felicita pentru unele dovezi foarte concrete. PREDA, R. 293. Numărăm... unele nume despre a căror realitate concret istorică nu mai putem spune nimic astăzi. IST. LIT. ROM. I, 95. Unele rezultate obţinute prin aplicarea metodei comparativ-iştorice sunt corectate. Ţ. LINGV. GEN. 90. Şi. alte amănunte sunt confirmate de relatările unor diverşi autori, magazin ist. 1990; nr. 1, 37. (învechit şi regional; la f. pl.; în forma une) Cei sfinţi părinţi letopiseţ au scris... pre une locuri. MOXA, C. 139714. Nu-ţ paie că cu une îmbunături şi menciuni ca aceastea veri birui mentea mea. varlaam, C. 431. Une istorii spun. DOSOFTEI, v. S. septembrie 17/22. Une cetăţi într-acesti ţări şi de rămleni sânt făcute. M. COSTIN, O. 267. Une semne de ieşirea ispitii arătătoare se afla. CANTEMIR, IST. 248. Aicea vom arăta une cetăţi mai vestite, id. HR. 323. Gâtlejul în une părţi cuprinşi cu beşici. CUPARENCU, V. 13/16. Omătul se pusese pe une locuri pănă la brâu. CREANGĂ, A. 30. <> Loc. adv. (învechit) Une date = (şi în corelaţie cu a 11 ă dată) uneori. Une date sămt împreunaţi mulţi şi fac o greşală; şi iarăşi altă dată sămt mulţi împreunaţi, prav. 270. Une date văd în cale unde îmblă de vatămă pre oameni (a. 1645). ccr 216/13, cf. cade. -v- Expr. Pe unele (sau, învechit, une) locuri = pe alocuri, ici şi colo; (regional) une locuri. Pre une locuri... poartă-i pre uliţe cu pialea; şedzănd călare pre măgariu. prav. 132. Au fost lăcuste... pre une locuri. M. COSTIN, O. 166. Pe une locuri s-au cercat a se pute feri de aceasta. AR (1829), 11740. Pe une locuri i să înfăţoşa feliuri de pasări frumoase. DRĂGHICI, R. 97/12, cf. DL, DM, DEX. □ Pe unele locuri au mai rămas greşeli. ♦ (La sg.; în formele un, o; precedat de „câte”, exprimă raritatea, izolarea unor obiecte, persoane, fenomene etc., păstrând atenuată şi ideea de distribuţie) Vede câte un buluc de turci. NECULCE, L. 239. Lacrimi, vaiete, suspinuri, când şi când, câte-o suflare. CONACHI, P. 85. Câte-o femeie... îşi desfăşura trecătoarele umbre prin spaţiul neguros. EMINESCU, P. L. 26. Se zărea... căte o zare galbenă, prin obloanele închise, id. ib. 44. Aveau relaţiuni cu căte un altul din... altă secţiune, caragiale, o. ΠΙ, 142. Pe ici, pe colo se ivesc... câte un copac, căte o cumpănă de puţ, câte o casă, câte un turn de biserică. SLAVICI* Ο. I, 268. Ieşea câte un moment să mai respire. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 35. Câte ö rândunică, venind la cuibul său, se înfigea... în capătul înnegrit al grinzilor. HOGAŞ, DR. I, 132. Şi-n visurile noastre retrăim, Ca şi-n viaţă, Câte-un vers ciudat. MINULESCU, vers. 17. Câte-o plută, pe alocuri, începea să tremure. SADOVEANU, O. I, 569. Se strângea lă căte un foc cu căruţaşii. BARBU, P. 96. Mai strângeam câte-o căpiţă Şi mai 'dam pe la guriţă. jarnîk - bârseanu, d. 380. (învechit; cu prepoziţia care introduce substantivul determinat plasată între „câte” şi adjectivul pronominal) Gustul câte de o mâncare de carne nu-i lipsă. DRĂGHICI, R. 149/17. 2. (în corelaţie cu pron. nehot. a 11 u 1, cu adj. nehot. a 11 sau, rar, cu pronume şi adjective demonstrative, se exprimă de obicei opoziţia, distribuţia) înţelease ămu Pavel că o parte iaste saduchiei,. e altă farisei. COD. VOR.2 2476, De te va iubi un domn, iară alalt să şţii că are a ţe urî. CORESI, EV. 289. îndoit răbda dureare stricatul: într-un chip pre trup, într-alt chip pre suflet. varlaam, C. 325. Cu nevoie poate să scriie cineva... într-un chip, alţii într-alt chip (a. 1648). GCR I, 126/26, cf. biblia (1688), [prefaţă] 4/41. Era de o parte pârâul, de altă parte oastea. M. COSTIN, O. 74. Aşa era voroviţi cu împăratul neamţului: el să margă pe de o parte şi celalalt pe de alta. NECULCE, L. 108. Au pus un popă de legea noastră ş-altul armenescu. id. ib. 168. Şi pre o 1278 UîvIU -.267- UNU parte şi pre altă parte de^-apă..., câmpul cu otava înverzită. CANTEMIR, ISŢ. 125. Fugindu unii într-o parte, (flfi, înţr-alta şi cu multe jalbe la Poartă ajergân^u. R. GRECEANU, CM II, 132. Minutul întru care un an să sfârşaşţe şi altul începe este , de mare interes. MARCOVICI, D. 3/6. Un an vine, trece, ş-alt an îl moşteneşte, alexandrescu, O. I,· 85. O parte din suprafaţa sa, care se află întoarsă spre soaţe, este luminată de razele acestui astru, în vreme ce cea altă parte zace în obscuritate. DRĂGHICEANU, C. 86. Au şi ales năsipul de-o parte şi macul de altă parte. CREANGĂ, P. 264. Şi odată mi f-o înşfacă ei... de:-o mână şi... de ceealaltă. id. ib. 269. Un papuç e sub... grindă, iară altul după uşă. EMINESCU, O. I, 84. îşi puse-n brâul verde un fluier de doine şi altul de hore. id; P. L. 4. Intr-o mână cu pachetele de la cofetărie, în alta cu două buchete, sună. CARAGIALE, O. II, 58. Unii merg într-o parte, alţii într-alta. SLAVICI, N. I, 85- Armăsarul suflă cu o nare spre dânsa recoare, iară cu altă nară înspre împăratul aer înfocat. ISPIRESCU, L. 31. Un prinţ... C-un braţ în şold şi pe prăsea cu celalalt. COŞBUC, Β. 19. .Un miros blând, cum nu e altul, pătrunde... cald şi dulce. ANGHEL, î. G. 14, cf. A. HOLBANs O. II, 56. Ea se uită apoi într-o parte, el într-alta. -CAMIL PETRESCU, T. III, 17. De o parte şi de alta aogrăzii erau două grădiniţe. BLAGA, H. 8. Mama se purta într-un jel şi tata într-altul. id. ib. 40. Tinerii dintr-o mahala nu au ce căuta într-alta. :PAS, Z. I, 124. El priveşte într-o parte, priveşte în alta. TUDORAN, O. 50. Se aşezară pe cele două bănci, de o parte şi de alta a mesei. PREDA, D. 57. Satele se înşirau de o parte şi de alta a drumului. S ianuarie 1961, 3. Se aduce adesea în discuţie, sub o formă scţu alta, aşa-numitul limbaj popular. L. ROM. 1962s 242. S-a acordat atenţie exclusiv^ unor aspecte ale limbii, neglijându-se altele. T. LINGV.,GEN. 154. Un cuvânt evocă alt cuvânt sau alte cuvinte. LL 1972, 304. Cu-o mână acul ţinea, Cu alta lacrimi ştergea. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 171: C-o mână te mângâie şi cu alta te zgârie. ZANNE, P. II, ,240; C-un ochi la făină Şi cu altul la slănină. Cf. ALEXI, W„ IORDAN, STIL. 16, ZANNE, Ρ. Π, 346. □ Va trimite, azi o scrisoare, Vf,âine cealaltă scrisoare. :(L o c. adj.; învechit, rar) Une şi alte = diferite, diverse. Alţii iarăşi văd.in somn vise une şi alte. ap. TDRG. <> (în corelaţie cu pron. nehot. unul sau cu sine însuşi; în unele, contexte cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărât) [Armată] ce dispare într-o companie veche, spre. a reapărea în una nouă.,EMINESCU, P. L; 65, Ieronim... tăie o faţă sinistră, mucalitul bătrân tăie una smintită de tot. id. ib. 75. Au fost odată doi împăraţi prieteni,... stăpânind alături - cel dintâi o împărăţie mare, cel de-al. doilea una mai mică. CARAGIALp, ο. II, 284. Va izbucni un foc aici, apoi unul la Islaz, altul Ja Telega. CAMIL PETRESCU, O. II, 11. Demonstraţie a navigaţiei cu radar: un vas... drept în prova noastră, altul mai Ja dreapta,şi încă unul mai departe. TUDORAN, O, 105. Ele acoperă... o nevoie afectivă şi una organică, id- ib, 145.. Este o unitate, stilistică, nu una gramaticală sau sintactică. COTEANU, s. F. 16. Ibomnica ţi-i beteagă, C-o mâncat o ceapă-ntreagă Şi una de jumătate. JARNÎK -BÂRSEANU, D.2 449. Ea-i c-un ochi de sânge, Cu unu de foc. MARIAN, D. 107: Un împărat a fost dincolo, unu dincoace. ARH. FOLK. I, 180. □ A băut un pahar de vin şi un pahar dé apă. Vă dau la amândoi câte ceva: o carte ţie şi un album lui. (învechit, rar; în formele unu, una sau ună) Una carne iaste a oamenilor, alta a dobitocului, alta a peaştelui. coresi, l. 336/5: Fierul învârtind,de ună ş-altă parte, Ca doară-i va da, vreo rană de moarte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 142. Tot pământ sântem cu toţi...; dar unu vas e mai smălţuit, una oală mai coaptă, o pârnaie mai arătoasă. JIPESCU, .0. 130. <> (în 1 o ç. a.d v. şi exp r.) De-o parte-l bat şi-l gonesc, pre ,de altă parte să întoarce şi vine. varlaam, C. 263. Au purces cu tabăra spre Prut şi aşa, luând pe de o parte Troianul, iară pe de altă parte se apăra. iN. COSTIN, LET. II, 33/11. Cu o falcă în ceriu şi cu alta în pământ, la Şoim alerga, CANTEMIR·, IST. *309. Pe de o parte, sunetul clopotelor vesteşte în revărsatul ziorilor începerea anului şi, pe de alta, cântări , sfinte binecuvântează iubirea lor. MARCOVICI, D- 2/21. Dacă pe de o parte răul a ne trage se sileşte, Pe de alta, iarăşi, mintea la.bine ne hotăreşte. .CONACHI, P. 295. Mii de spuneri de folos... nu-le chibzuiam aşa, Ci-mi intra pe o ureche şi pe ceealaltă-mi ieşa. pann, ş. i, 5/4. La judecători ce intră pe o ureche iase pe alta. NEGRUZZI, S. I, 248. P-o urechiă intră şi pe alta iese. BARONZI, L. 56. Cum veniră de turbaţi, Ca balauri încruntaţi, Cu o falcă-n cerul sfânt Şi cu alta pre pământ! ALECSANDRI-, P. II, 18. Tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche şi-mi ieşeau pe cealaltă. GANE, N. III, 33. Dracul porneşte cu o falcă-n ceriu şi cu una în pământ. CREANGĂ, P. 58. Intră c-o falcă în cer şi cu alta în pământ pe portiţă. SLAVICI, O. I, 299. Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropie. ISPIRESCU, L. . 6, cf. ZANNE, P. II, 239, PAMFILE, J. I, 137„Ocările dăscăliţei îi întră pe o ureche şi-i ies pe cealaltäi .REBREANU, I. 199. Deosebim, pe de o parte, romanul cu preocupări de scris „artistic"..., pe de altă parte, rpmanul în care predomină preocuparea analitică, vianu, A. p. 368. Unii deosebesc pe.de o parte judecata de valoare care apreciază, pe de altă .parte judeçata de realitate care constată. ralea, S. t. I, 34. Ş,e-o ureche-mi intrau ameninţările, pe cealaltă-mi ieşeau. V. ROM. ianuarie 1966, .70. Iată că tătarii se şi apropie de. Solea c-o falcă-ή cer,şi cu altajn pământ. marian, Τ. 257. <> (Cuvintele corelate sunt legate între ele prin prepoziţii sau prin adverbe de comparaţie) O stea mai luminoasă decât alaltă (&. -1569). ’GCR I, *14/6: Va veni un dobitoc... spre altul. 'PRAV. 19. Se va afla cum un obraz va să hiclerteascăpre:âlt. ib. 155. Un ţărm de altul, legând Vas de vas, se leagă:: EklNESCU, O. I, 144; Motivarea logică a fost distrusă prin înlocuirea, pentru cerinţele rimei, a unui cuvânt prin altul. L. ROM. 1963, 176. Pune o buză peste alta Şi. iată, urâtu-i gata! JARNTK- BÂRSEANU, D. 80. O mână spală pé alta. Cf. LB, călinescu, E. ο. II, 58, zanne, p. II, 236. (Cuvântul corelat este la dativ) Un om era datoriu altuia o mie ,de talanţi (a. 1642). GCR i, 9.5/37, Ό- (în construcţii cu prepoziţii corelative) Mari boiari... se vor muta dentr-un loc într-altul. PARACLIS (1639), 255. Oboară domni şi giudeaţe şi împărăţii mută de la o semenţie la altă èemenflè'. VARLAAM, C. 23. Zăvorul cel den mijloc pren mijlocul stâlpilor să să petreacă de o parte pănă de ceaea parte (de o parte într-altă partë'ms. 45, dentr-un unghiu pănă îhtr-alt unghiu ms. 4 389). biblia (1688)2, II, 156/37. Săriia de pe un cal pe altul. NECULCE, L. 112. Mi s-au făcut mutare dintr-un scaun într-altul. antim, P. 1278 UNU -268- UNU XXV. Ca zburătorul flutur dintr-o floare-n altă floare. Gustă... a ibovnicilor fire. CONACHI, -P. 81. A fost înaintat dintr-o funcţiune în alta. BARIŢIU, P. A. I, 105. Sărind, de pe-o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu. EMINESCU, P. L. 97. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amâna cu momele de la o fântână la ălta. CREANGĂ, A. 15. Aleargă dintr-un colţ într-altul. GÂRLEANU, în DL. Vasile Bdciu se muta de pe un picior pe celait. REBREANU, I. 343. E dragostea: strivită în teascul greu de chin, Dintr-un sonet într-altul am tras-o ca pe-un vin. VOICULESCU, poezii, ii, 309: O cam bănuiau..: că umblă cu poşta de la o casă la alta. SADOVEANU, O. I, 585, Proceda după datini care variau de la un loc la altul. OŢETEA, R. 80. Trebuie să intre dintr-un moment într-altul în clasă. BLAGA, H. 128. Să mute de' pe un umăr pe- celălalt o povară nevăzută. VINEA, L. I, 18.·' Urări de- bun venit ricoşau de la un capăt la altul al mesei. id. ib. 22. De la un ţărm la altul, marea se vede ca în palmă. TUDORAN, O.'95. Concluzii cu privire la specificitatea acestui fenomen de la un caz la altul. CL 1983, 59. (în 1 o c. a d v.) Alte părţi [din avere] trecea dintr-o mână într-alta. BARIŢIU, P. A. I, 286. O să-l ţi?pe Şofron cu minciuna şi să-l amâne de pe o zi pe rniţa, slavici, o. I, 287, cf. zanne, r i, 27. Vederea i'se slăbea de ia o zi la alta. C. PETRESCU, R. DR. 242. Aş'putea,· dé la o> zi la ălta, s-o întâlnesc în aceste locuri. BLAGA, H. 185, cf. 256. îşi dezvăluie de la o zi la alta firi într-adevăr minunăte. TODORAN, o. 86; Nouă este însă tehnica, investigarea de la un capăt la altul a tuturor problemelor prin lingvistică. COTEANU, S. F. 9. Vai de capul lui, abia o-duce dé pe-o zi pe alta! Com. din podeni - aiud. ♦ (în construcţii eu adverbe sau cu conjuncţii repetate în faţa fiecărui terihen al corelaţiei, serveşte la exprimarea alternanţei) îmblând Pyru împăratul în fruntea oştilor sale,:., mutându-se şi într-o aripă, şi într-alta. M. COSTIN, O. 136. Au început a o stăpâni mai o ghintă varvară, mai ălta MAIOR, IST. 249/23. Sultanul, mai pe un'paşa, mai pe alt, învaţă, înarmează şi-l trimite. BUDAI-DELEANU, Ţ: 154,'Acăţat de pietre surë.:v, [voinifcul] cu greu le suie; Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ, când pe alt colţ. EMINESCU, O. I, 76. . 3. (La sg.; cu referire la obiecte în număr cunoscut în prealabil, păstrează mai pregnant ideea de număr)-(în corelaţie eu sine însuşi, cu pron nehot. unu 1, a 1 t u l, cu adj. nehot. alt, cu pronume şi adjective demonstrative) Ieşi,,, trei căpetenii, 0 căpetenie căutând calea lui Gofera.:., o căpetenie căutând calea Vethoronului.şi o căpetenie căutând calea lui Gavee. BIBLIA (1688), 2032/57. Să sloboadză 2 ceămbUluri tătarăi, un ceambul din Bugeag..., iar cu un ceambul să rriargă Omar'GOel din Crâm. NËCÜLCE, L. 204. E un om despărţit în două arătări bătrâne,... o jumătate Cu păr şi una pleşuvă. EMINESCU, P. L. '62. Singura-i amică este'o albină..: Se iubiră cele două proletare: O insectă-umană, una zburătoare, id. O. IV, 365, Descindeam la locuinţa lùi Liviu a părui adresă ne-o fixaserăm fiecare de două ori: O, dată pe-un bileţel, o dată în cuget. BLAGA, H. 72. □ S-au luat două premii: un premiu la chimie şi alt premiu la matematică. Amândoi sunt sportivi: un băiat joacă volei, celălalt, cel mic, tenis. 4. (Cu Valoare apropiată de cea a articolului nehotărât; precedând cuvinte ca „timp”, „moment”,'-„loc”, „punct” şi îii locuţiuni adverbiale, exprimă limitarea la un loc, la un timp, la o măsură, nedeterminate precis) Desjăcu cartea, află întru u[n] loc, unde eră scris. CORESI* EV. 456. In vreămea aceaea sta /[isu]s la un loc tocma.'iA. TETR. 128: De la o vremè, de la descălecatul lui Drâgoş Vodă,... s-aU apucat Urechi vornicul' de au scris. NECULCE, L. 3. S-au părăsit a m'ai face ‘Oaste împotriva turcului pănă la o vreme. id. ib. 260. Iarăşi cu alai şi cu mare cinste mergând şi singur Nicolai Vodă..., l-au petrecut păn' la uri loc. N. COSTIN, LET. II, 154/14. Cetitul- care-ntr-o vrëfne răsipea a mele gânduri. CONACHI, P. 104. Până la un punct..., apa de la Enis... merită de a se întrebuinţa. ’ APE MIN. 26/17. Intr-o Zi, aflându-mă singură'acasă, îmi vestirăp’e Doamna Olga. NEGRUZZI, S. I, 49. Oricare 'ar fi într-un moment dat poziţiunea pământului pe orbita lui. DRÄGHICEANU, C. 86'. Baba găurise stânca într-un loc. EMINESCU, P. L. 19. Era o vreme în care... regina de astăzi a Egipetului se huméà Tolla. id. ib.'66. De là o vreme valea s-a sfârşit. CREANGĂ, P. 41. Era Un tirrtp când se gândea şi dânsa mult. SLAVICI, O. Ί, 223. De la o vreme încoace... nu ştiu ce avea. ISPIRESCU,- L. 2. Dintr-un tinip şi vântul tace. COŞBtiC, P. I, 48. Averea cu căre arendăşeşte el dé la un tiinp încoace o are de pe urina nevestei. SANDU-ALDEA, D. N. 10. Nu ştiu dacă faci bine.·.., a zis doctorul la o vreme. BRĂTESCU-VOINEŞTI, în dl. îhtr-o joi 'seara se Înseninase. AGÂRBICEANU, A. 407: Aveau poruncă să nu se amestece în scandal, oricât de mare ar fi, la un moment dai, pericolul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 147. Arta este şi ea, până la un punct,... meserie. VLASIU, D. 38. Domnu Leonte mă duse un timp pe urme de cerb. SADOVEANU, ©. vi, 500. Mă'interesează până la un punct. id. ib. VIII, 293. Te-am simţit de-o vreme... Că ajungi cam' îndrăzneaţă. ARGHEzi, S. IV, 50. Intr-o vreme, ia cu arendă moşia Dorneşti. CĂLINESCU, E. 19. Intrară* în curteà vëcinâ, care era pănă'Ία un punct asemănătoare cu cda de dincoace, id. E. O. I, 54. MOromete îl petrecu o vreme cu privirea. PREDA, M. 38. După o vreme, în întunericul dé sub pleoape începu să se facă luminăAdlT). 43. Casa aceasta, în care voi locui un timp, rămâne cămin cultural al generaţiilor ce viii. v. ROM.; septembrie 1970, 15 într-un timp am crezut că vrea să se ridice, bănulescu, I. 60, cf dex. îhtr-ori loc, s-o da[t] gos. O:* bârleă, a. p. i, 115. într-un -tîiHp îl întreabă rcèvasta. id. ib. 317. (învechit şi regional; la f., în formele una, ună) Aflându-se [în Iaşi] într-aceea una dată Gheorghie Apostol..., l-au chemat lâ curte. N. COSTIN, LET.2 II, 117. Pre acea ună vreme rămâind turcii bătuţi. AMIRAS, LET. HI, 125/15. Neâvănd astă ună dată mijloc de a întâmpina împlinirea acestii datorii (a. 1823). DOC. EC. 280. Credi-mă... asta una dată. I. VĂCĂRESCUL, G. 21/26. Nici de astă una dată riu-l lasă bivolul, sevastos, Ρ. 39, cf. 40. <0- Expr. (Regional) ■Una Iunie = antimite persoane, o parte din oameni. Una lume s-a cam supărat, ap. IORDAN, STIL. 136. Aşa e făcută una lume; în faţă te linge, pe la spate te spurcă! UDRESCU, GL: 5. (învechit; în forma unul, una; şi la. pl.) La fel; acelaşi. V. şi u n u (A I 4). Urul glas fu de la toţi. CpD, VOR.2 679. Atunci featele noastre vom da vop.,. şi vom 1278 UNU -269 - UNU lăcui cu voi şi vom fl unii oamini. PO 117/13. Şifiiuşi tatăl lui mergea cătră una slujnică, biblia (1688), 3912/57. ❖Loc. a d v. (învechit, rar) De una dată = în acelaşi 'timp,' deodată. Va fi chemat tot clerul din Braşov..:, vor suna de una dată clopotile de la toate bisericile (a. 1872). ŞCHEI, 175. (învechit, rar) Cu una oară = în aCelaşi (timp; cöncomitent. Inima omului nu poate cu Juna oară multe lucruri a le băga în samă. TEODOROVICI, Μ. 89/17: " ‘ Ç. Art. nehot. (Determină un substantiv, pe care îl precedă în imediata apropiere sau despărţit d,e acesta printr-un atribut; păsţrează întrucâtva şi ideea de cantitate; în formele un, o) . 1.1. (Precedă un, substantiv-pe care îl individualizează, îl detaşează din clasa , lui, fără a-l defini· mai precis; contribuie la exprimarea cazului gramatical; la sg. cumulează în anumite contexte şi el a zbura u[n] porumb după el. PO 32/14. N-ai cruţat unui fecior al tău pentru mine. ib. 71/19. Dau ştire domnivoastră pintru rândul unui fecior al mieu ce l-au ucis aicea în Tălmaci (a. 1599-1600). DOC. î. (XVi), 120. Să [ca\de preutului să hie nevinovat unii muieri bărbat (ante 1618). GCR I, 47/6: Se va arăta un împărat despre răsărit, paraclis (1639); 256. Au ucis pre un om, ce au.'fost trecând pre uliţă. PRAV. 271. Era o peştere şi o piiatră zăcea spre insă (a. 1669). GCR I, 188/19. Am dormit supt umbră de un pomi DOSOFTEI, V. S. noiembrie 106736. On părău în vale (a. 1684). ŞTEFANELLI, D. C. 9. Unii săvârşiri ca aceştiia te-ai învrednicit a fi. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/51. Am cheltuit ca la o casă a mea. ANTÎM, p. XXVIII. Să ascunsă oştile într-o pădure. ALEXANDRIA (1794), 58/10. Nimeri.... Tocma su poalele unii măgure. BUDAI-DELEANU, Ţ. 127. Mă dusără aproape dă o fântână. id. ib: ■ 327. Faţa a .unei muieri frumoasă e mai luminoasă decât stealele ceriului. TEODOROVICI, M. 35/17. Să-şi facă o idee lămurită de sine însuşi. MARCOVICI, C. ll/.l. Era o grădină'din cele mai frumoasă. GORJAN, H. I, 4/9. Un blăstăm groaznic s-a. auzit despre ăpUs. BĂLCESCU, M. V. 581. Secvestrarea de scrisori va avea loc numai pe temeiul unei poronci giudecătoreşti. BUCOVINA (1848), ,6’/8. Zămbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, O. I, 85. Pe lună s-a pus o pată. ALECSANDRI, P. I, 8. Omică parte de locuitori rămâne închisă în munţi. ODOBESCU, S. I, 227. A fost odată ca-n poveşti... O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I, -167. O lebădă îşi înălţase aripele ca pe nişte pânze de argint. id. P: L. 10. Vrârid-nevrând poronceşte unei slugi să deie lui Ivan ceva de mâncare: CREANGA, Ρ. 301. 7« prada unor gânduri destul de nefavorabile. CARAGIALE, O. II, 5. Ar fi preferabil să fie fixată conferenţa pentru o duminecă, id. ib. VII, 413. A fost odată un împărat pre nume Amfitrion. ISPIRESCU, U. 15. Ceata noastră era un amestec de tineri de la Drept, de la Şiinţe şi de la Litere. DELAVRANCEA, T. 5. Simţea uneori o adevărată voluptate s-asculte proza lui. VLAHUŢĂ, s. A. III, 31, ,cf. PHILIPPIDE, P. 41, BARCIANU, DHLR I, 178. E parc-un vis, un ultim vis ce- piere. CODREA'NU, s, i, 133. îmi pare că din fundul vremilor Unstrăbun puternic... Işi mănă boii prin ogorul ceţii şi al veacurilor. COTRUŞ, V. 246'. Colo jos, pe mlaştină, S-a-niălnit un pui- de cioară C-un bâtlan de baştină. TOPÂRCEANU, O: I, 34. Un pădurar, pesemne neamţ de felul lui, un om de tireabă, ne-a desfăcut doi faguri. C. PETRESCU, î. il, 4. Prin fereastra deschisă, mi-a luat ochii Un petic de cer albastru. BRĂESCU, O. A. II, 54. A luat-o un om de peste vale. VLASIU, A, P. 32. Doi căiuţi... trăgeau cu încordare, îndemnaţi din când în când de glasul stăpânului lor, un român nalt şi uscat, negricios- la obraz. SADOVEANU, O. III, 496. Adorm în paza Unor desdântece curate. PILtAT, P. 9, cf. IORDAN, L. R. A. 328. Locuia... dinaintea unui petic de nisip netezit. -ARGHEZI, B. 88. Rup cu dinţii... mugurii Unui Vlăstar primăvăratic. BLAGA, POEZII, 8. Intră cu o tavă pe care sunt ouă fierte. CAMIL PETRESCU, O. in, 203. La masa din câlţ, un băiat.. noteazăpe caiet. STANCU, D. 356. Şi răsuna un vechi pian Prin vălul serii, sub castan. PARASCHIVESCU, c: Ţ. 16. Prima sa carte era 0 prefigurare a tuturor esenţelor lirice care-i· definesc universul poetic. CONSTANTINESCU, S. I, 94. O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri. LABiş, P. 39. La aceşti bolnavi vom observa... şi un oarecare grad de degradare psihică: ABC SĂN. 273, cf. L. rom. 1969; 233, CL 1980, 172, ib. 1993, 57. încearcă să explice lucrurile şi viaţa după un model. NOICA, S. R. 41. Mergând seara pe uliţă, Mă-ritălnii c-o copilită. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 404. Că pe miri m-or pune La on cap de fată, La on stan de piatră. MARIAN, î. 105. Să fnă duc la oi, la munte, Că toate le mănc-u[n] leu. VICIU, COL. 142. Ţine on pahar dă vin Şi-ţi fa chef dăplin. i; CR. -III; 164. Cu nimeni nu să-ntîlnea, Numa c-on taică de-avea. DENSUSIANU, Ţ. h. 109, cf. 166. Am un bou alb. T. PAPAHAGI, M. 148. Am avut on mândruţ drag. ARH. FOLK. VI, 182. Fac onsămn. ALR I 1 726/588. ■ S-a purtat ca om bărbat. ALR II 3 127/102, cf. alrsn vh 1 413, ib. h 1 590, ib! h 1 594. Un inel, frate, avea. balade, i, 298. A fost om pescar, o. BÂRLÈA, A. p. I, 115. Λ luat... um măr. T, DIAL- M. II, 278. Decât la ânul un bou, mai bine azi... uh ou. ZANNE, P. I, 2. Ai înghiţit un ac şi o să scoţi un fier de plug: id. ib. V, 2. <> Nici un v. n i c i1 (B 2). (Cu intercalarea unei prepoziţii) Oraş fără nice de o Vină (a. 1516-1536). TEXTE ROM. (xvi), 425. Să ştii Că nici c-un chip nu mă pot învoi ca s-o. dau după feciorul... dăscăliţei: sadoveanu, o. x, 663. <>(Regional; determină substantive neflexionaté, fiind unica marcă a cazului) Cf. alr i 376/348, 351; 354, 735, '825, 835, 850, 856. Grădina unei muiere bogată, ib. 376/144. A urieiă vecină. ib. 376/360. Unii megieşă, ib. 376/518. Unei vecină. ib. 376/792. Din ■ cauza unii măsea, alr sn vi h 1 590/762, cf. h-1 594- Uniia câmpie, ib. h 1 594/272. (învechit şi regional; la f., precedat 'de prepoziţii, în forma una) Musca au căzut întru .Una oală cu zamă unsuroasă. ŢICHINDeal, f.;1 40/21,‘ cf. cipAriu, în L. rom. 1989, 488, l. ROM. 1984, 543. Nici singură nu ştie de una vreme cé hu l-a mai văzut SEVASTOS, P. 55, cf. ALR I 376/289. Grădina la Una vecină găzdată. ib: 376/247. -O (Prezenţa articolului este impusă de anumite elemente ale enunţului) (Substantivul articulat este urmat de adjective nehotărâte, precum „oarecare”, „oarecine”) In vreamëa aceaea, un om neştine vine cătră /[i]jMi. CORESI, EV. 78, cf. 290. Era un om 1278 UNU - 270 - UNU oarecine de-l chema Lazar. varlaam, g. 59. Pentru o nevoie oarece să tâmplă de sărăci, id. ib. 387. Un plugar oarecarele de să.va.pxileji să aibă a săpări cu cineva pentru vreun pământ şămănat..., aceaea. ocină să fie pre sama domniei, prav. 3- Un om oarecine daca va sărăci şi va slăbi. ib. 4. O parte oarece de cântare îngereasc[S] (a. 1692). GCR I, 298/19. Un çârbunariu oarecarele. i se prileji de masă într-o noapte {cca 1705). id. ib. 35,3/20. Eu te voi-urma la o distanţă oarecare, REBREANU, R. H, 229. Şe ve„dea din felul cum se exprima că nu e un om oarecare. SADOVEANU, o. xyin, 455, Să poată edita μη ziar şi incă.nu un ziar oarecare. STANCU, R. A. iv, 365. (Precedat de anumite prepoziţii, în formele într-run, dintr-un, printr-un; şi în locuţiuni şi expresii; în anumite construcţii· verbale influenţează .sensul acestora) Nice într-ufn] chip Adeverite Fără dă voie (a. 1516-1536). texte rom, (xvi)j 425. Şi merse într-un deal sipgtţK Ey. SL.-ROM· 22I/5. Al şaptile apă iaste Gheros şi să rupe din bjipru şi, cură dintr-on locu ce-i zicu Gheţos. HERODOT2, 208. Dumnealui au cumpărat într-un nărop (a. 1737). ΒΜ··£ΟΜ. IST; IV, 71v Şi nu este tin feliu 4e măiestrie La care învăţată să nu fie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 208. Plăcere, ce să poate socoti un fel de nebunie* MARCOVICI, D. 13/9. Mă.adurmea într-un somn fparte greu, fiindcă. îm punea somnişoară în .'çrechi. G0RJAN, H. I, 69/12. Să mă duc· într-un noroc, La nevasta vrunui vornic. hasdeji, ‘R. „v. 126, Acest Joc e încă vestit printr-o bătălie strălucită. BÂLCESCU, Μ, v. 128. Convorbirea aceasta, făcută la o parte, nu fu auzită de nimeni. BOLINTINEANU, O. 353. Zpe îmi răspunse printr-o rece închinare din cap. id- ib. 386. Oboseala, slăbiciune:a, toate relele... sunţ Intrtun mod fatal legate. EMINESCU, 0: I, .136. Se deşteaptă dintr-un vis. id. N. 18, O ceru^de sgţie într-un noroc.. GAME, Ni I, 96. Bordeiul moşneagului se prefăcuse într-un palat. CREANGĂ, P«85. Ia,las’ şaga la o parte, măi omule. id. ib. 127. El, însă deodată o dete la o parte. SLAVICI, N. I, 105. Nu putem să stăm Ja o,parte ça nişte cerşetori. delavrancea* Ş. 113. Trecem printr-o largă alee. de răchiţi, VLAHUŢĂ,, R. P. 32. Nu. scosese o vorbă de. cănd venise, id, o. A- i,. .137. Eq pe piept mi s-a lăsat Şi zâmbea c-un fel de frică.„ QgŞBUC, P. I, 117. îndată zări, la o parte, pe hocmanul Ilarje. AGÂRBICEANU, A. 378. Buzele-i subţiri şi fine Nu surâd, nu scot o şoaptă. IOSIF, PATR. (S-j: Se grăbiră să dga ajutor primarului strigând: - La o parte! REBREANU, .1. 23. Venea dintr-o săracă prăvăli^ ori din fabrică? COTRUŞ, V.. -253. Ii puse căciu-Hţa cu precauţiuni’şi cam la o parte. .GALACTION, O. A. T, 122. Slăbisem într-un mod care mă dispera, camil petrescu, u. N... .16,0. :Nu -uita, dă-mi un telefon. C. petrescu,, fi. v.,110. Pe mas,ă, ceaşca era numai începută şi lăsată la o parte, rece. ţd,,î. II, 130. Dete plapuma la o parte.·.BRÂţîSCU, Q. A. I, 214. Abia scotea câţ şă ţrăim, decum să poată pune la o parte puţinul caruri mai trebuia pentru datoriile rămase. VL*AŞiu, A. P. 74. Şi bău, aşa, moi mult pgtr-un năcaz, sadoveanu, o. IV, 461. Oamenii .puţeau ieşi însă spre câmp.;printr-o uşă pătrată. CALrNESCU, ,E. ο. I, 117. Câţiva'soldaţi... au iţnproyizgt un fel de gardă de pază. blaga, Ή. 229. Dßdu la o parte brusturii., BOGZA,C. ,o. 28. Pentru ea,... e un fel de Jpsif. VINEA, L. I, 220. Un băiat care munceşte, încet-încet îşi face un rost, PREDA, î. 113. Copilaşii scoteau un lung oftat, işac, o. 286. Stere sţătea într-o parte,... mai mult supărat, BARBU, ,G„ 28. Căpitanul meu e... un fel de prost simpatic, s mai 1960, 37. Şi. mă freacă-nţr-un noroc Cu floare de busuioc, Doar mi-ar potoli cel foc. ALECSANDRI, P. P. 113. Şi mi-l leagă, mândră, leagă Inţr-un corn de cârpă neagră. JARNÎKjt' BÂRSEANll·, D. 111. Eu te-oi iubi înţr-un noroc. RETEGANUL, ÇH: 148, cf. ZANNE, P. II, 393, VI, 426. <> (Cu valoare apropiată, în unele contexte, de valoarea numeralului) (Precedă cuvinte care comportă ideea de cantitate mare) Au poroncit de au aprins o mulţime de paie: IST. CAROL XII, 2673. O mulţime ]de peşti zbiirătdri... strălucea ca soarele. DRÄGHICI, R. 31/8. Societatea întreagă se alcătuieşte pe uri: şir de privilegii şi clase. BÂLCESCU, M. v. 19. 0 grămadă de trebi. NEGRUZZI, S. I, 212. Trece-n zgomot o mulţime de norod. EMINESCU, O. I, 87. Am deivenit... statuă de bronz pe lângă care trece o lume. id. P. Li 87.. Incapacitatea omului de a se. dezbăra de un şir întreg de învăţături. CARAGIALE, O. III, 43. Câmpie. întinsă unde era o mulţime de oase de oameni. ISPIRESCU,, L. 4. La gura sobiiera un morman de scrum de hârtie. DELAVRANCEA, T. 197. înşfacă degrabă un maldăr de cărţi. VLAHUŢĂ, O. A. I, 210,'Cu bătrânul era. cunoscută de un cârd de ani. D: ZAMFIRESCU, ap. TDRG. Pârc-ar fi' căzut pe straturi un stol de fluturi de argint, ANGHEL, î. G. 9. O sumedenie de furnici îndărătnice. HOGAŞ, -M. N, 13. Tot ce se vede... a ajuns d-un cârd de vreme în câteva mâni mai largi, lungianu, cl. 80. Aveam de scris o grămadă, bassarabescu, v. 124. Are· să povestească o sumedenie de lucruri extrem de importante. REBREANU, R. I, 53, II găsise căzut pe un maldăr de talaş. G. M. ZAMFIRESCU, SF, Μ. N. II, 186. Ne spune o mulţime , de lucruri. .SADOVEANU, O. IV, 144. Descoperi... un morman de,monede de toate mărimile. CĂLINESCU, E. O. n, 161. Era. culcat în ,pat, pe un maldăr uriaş de perne. T. POPOVICI, S. '267. Aş jura Cu jurători Crai purtat un car de. flöri Ş-ό căruţă de bertiţe. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 440. I-au dat o grămadă de bani. SBŒRA, P. .132. E bolnavă dé-ο grămadă de,vreme, reteganul, P. I, 24. O mulţime de tineri alergam... la palatul împărătesc. POPESCU, B. I, 4, Găsi un maldăr de chei.·FUNDÈSCU,.L. P. 109; Decât un car'de frumuseţe mai . bine un car de minte, zanne, P. %,568. (Precedă substantivul, „samă”, exprinţând ideea.de cantitate relativ mică; v. câţi v a) O samă de cărţi. BIBLIA (1688), [prefaţă],' 8/10. O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în -om. NECULCE, L.-7. O samă se căţăraseră şi .pe zidul de împrejmuire al mănăstirii, ca să vadă trecând alaiul domnesc. SADOVEANU, O. X, 226. Ne aşteptau doi-trei profesori. ■■ şi ,cu o seamă de băieţi. îBLAGa, h. >104. (Precedă substantive care indică un ansamblu de elemente dispuse în succesiune, substantivul ^care specifică felul elementelor fiind introdus prin prep. „de”). Să veade un şireag de pietri... puse în dreaptă liniie. CANTEMIR, s. M. 59/19. Cu un rând: de răchiţi supţiri nu putea să aibă sigură pază. DRÄGHICI, R. 52/25. Linia grădinilor era întreruptă de un şir dec magazii. GHICA, : s. 534. Era clădit palatul domnesc, compûs dintr-un şir de case cu două rânduri. FILIMON, O. I, 108. Din cea zare luminoasă vine-un lung şir dé cucoare. ALECSANDRI, POEZII, 28. Se-ntâlnesc cu un şir de care foarte împovărate. CARAGIALE, O, iii, 218. Un clinchet lung de clopoţei îi zuruia în urechi ca de la un şir de sănii. 1278 UNU -271 - UNU vlahuţă, O. A. III, 158. La dreapta se întinde un şir de coline, hogaş, DR. I, 5. S-a întors..., aducând un şirag de care cu tot ce trebuie unei mirese. GALACTION, o. 71. începuse şă publice... o serie de articole. CAMIL PETRESCU, U. N. 58, Se dezvălea o pajişte aproape de un şir de brazi vechi. SADOVEANU, O. xvm, 189. Un şir de care cu coviltir... se duc la târg. ARGHEZI, P. T. 216. Pe marginea şanţului însă, se înălţa spre cer... un rând de plute, preda, M. 80. -v- (Determină substantive nume de materie, mai ales în structura unei comparaţii) Degetele ei ca din ceară albă torceau... fuior de o lână ca argintul. EMINESCU, P. L. 7. Să beau un vinişor cum ştiu eu. CARAGIALE, O. II, 278. Cozonacul se face cu o faină mai fină decât cea obişnuită. GRAM. rom.2 i, 111. Lânurile se spală bine de două-trei ori cu o apă cât mai săracă în săruri, ib. [Facem sosul] gros ca o smântână. S. marin, c. B. 190. (Pe lângă substantive care .denumesc obiecte, elemente etc. socotite unice, însoţite de obicei de determinări care le precizează o caracteristică sau aspectul la un moment dat) întinde schiptrul său de plumb preste o lume adormită. MARCOVICI, C. 8/3. Un soare frumos, o noapte senină mă înveseleşte. NEGRUZZI, S. I, 57. Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. EMINESCU, O. I, 223. Un soare cald de primăvară. SADOVEANU, O. VI, 261. Afară plouă mocnit de patruzeci de ceasuri, dintr-un cer de plumb. id. ib. 525. Un cer cum trebuie să fie ne mai surâde la sfârşit. BLAGA, O. II, 36. Un aer crud în peisagiu vibra. BOTTA, S. II, 20. (Subliniază opoziţia dintre ceea ce este unic şi elemente multiple) Pierdem în noapte, rând pe rând, Tot ce sub noi era pământ. Şi mergem iar în gând, la pas. Un cer deasupra ne-a rămas. BLAGA, O. II, 107. ♦ (Precedă nume proprii, de obicei exprimând faptul că persoana respectivă este necunoscută sau lipsită de importanţă)) Iară un Açachie... o cerşu la Ighemonul. DOSOFTEI, V. S. septembrie 19732. Un Mihail Paßagon, den îndemnarea împărătesii,... acolo l-au înăduşit. CANTEMIR, HR. 379. Aducând şi pildă şi pe un Timotheu muzicaşul, ce era în zilele lui Filip-craiul. C. CANTACUZINO, CM I, 4. Ş-au făcut şi ei rufet, alegând vătaf pă un Panait (a. 1823), DOC! EC. 268. La leat 1823, septemvrie 13, au deşchiş fabrică un Zguri, i la leat 1823, noiemvrie 29, un Steriie (a. 1824). ib. 324. In grădina unui diaconul.Costandin... va găsi vână de păcură (a. 1825). ib. 342. Era de lucru pentru o Simină, pentru tatăl ei şi încă pentru doi-trei oameni. SLAVICI, O. I, 213: De atunci se poate vorbi de o Europă. OŢETEA, R. 153. A avut o fată dată după un loan Florea. CĂLINESCU, E. 10. (Cu nuanţă depreciativă) Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! coşbuc, p. i, 50. (însoţit de un adjectiv nehotărât care accentuează nedeterminarea) Se mai cunoaşte [o traducere]... modernă, făcută... de către un oarecare Anastasie, cartojan, C.. p. i, 113. ♦ (Pe lângă un numeral ordinal, produce o slăbire a determinării lui hotărâte) Aşa să trăieşti, zise un al treilea, care era fabricant de bronz. HELIADE, HR. 20/7, cf. CADE. O a doua versiune românească... se păstrează în manuscriptul cu nr. 1436. CARTOJAN, C. P. I, 119. îi promisese că va lua cândva drumul Heidelbergului şi că îşi va face acolo o a doua studenţie. LIICEANU, J. 127. Unde mănâncă doi, mai poate mânca şi un al treilea. zanne, P. iii, 626. ♦ (Precedă substantive care indică astfel o categorie, o specie etc. pe care o pune în evi- denţă; adesea în comparaţii) Vor jlămândzi ca on cânre. PSALT. HUR. 49r/10. [Dumnezeu] ne învaţă, şi ne caută şi ne întoarce ca un păstoriu turma sa. CORESI, EV. 60. Şi el ca un ginere ieşi den celariul său. id. PS. şl.-ROM. 3075. Deştinse arhanghel suptu codru şi fu ca ,n|n] călătoriu (a. 1600). CUV. D. BÄTR. II, 189/9. Cum aleage «[n] păs[t]or oile din capre. COD. TOD. 216. Trasără-l de mână ca pre un orb şi-l dusără în Damasc. VARLAAM, C. 471. Ca pre un fur să-l pedepsească. PRAV, 43. Răutăţile şi greutăţile s-au apropiiat ca o turmă sau ca un şireag. ZOBA, S. 12. Ca o vrăbiuţă să mâiu fără casă. DOSOFTEI, PS. 35/14. Am cheltuit... cum cheltuieşte fieşţecine la casa sa şi ca un păstor adevărat. ANTIM, P. XXVIII. Limba tace ca ş-un peşte, budai-deleanu, ţ. 331. Amoriul..., Ca un stăpân, cu durere şi ceartă, şi miluieşte. CONACHI, p. 87. Precum să-ntâmplă noaptea unuia corăbier Trebuie, când poartă cârma, să se uite tot la cer. PANN, E. II, 37/12. Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume. EMINESCU, O. I, 24. Viitorul un 'trecut e, pe care-l văd întors, id. ib. IV, 389. II omeni ca p-un călător. ISPIRESCU, L. 5. Trebuie să te tunzi, uite ce plete-ai făcut, parcă eşti un cioban, vlahuţă, ş. A. ni, 159. Ale mele sunt de-acuma. toate libertăţile: De-ar fi smintit ori înţelept, De-ar fi un făcător de rele ori un sfânt. COTRUŞ, v. 256. Căpitanul, foc de mânie, ieşi din apă roşu ca un rac fiert. BART, S. M. 101. Numai ce-l văd că vine, roş ca un rac. sadoveanu, O. I, 75. Tu crezi că un doctor nu mai e un om, după examen. ARGHEZI, S. X, 48, cf. IORDAN, L. R. A. 441. Un principe nu trebuia să ţină seama de fleacuri. BARBU, PRINC. 302. 2. (Marcă a substantivării) (Pe lângă adjective sau locuţiuni adjectivale, care se substantivează şi denumesc posesorul unei calităţi; adesea în comparaţii) Iaca un gubav închină-se. ev. SL.-ROM. 154/10. Ca un mândru iarăş în deşertu mă laud. CORESI, EV. 14. împărţi lor tocma... ca un iubitoriu de oameni şi de feciori, id. ib: 24. Nu lăsa noi săraci, ceaea ce-ai iubit ca iin milostiv. COD. TOD. 198. Iară u-nţelept scrise... hârtie, de o aruncă naintea lui Chesar. MOXA, C: 36r/9. Acuş vom alege pre un mai-mare Ş-atunci va fi vai de a ta spinare. budai-deleanu, Ţ. 235. Dar n-a crezut... A fi mai păcătos Decât un rău. DONICI, F. II, 59/6. Se-nvârteşte ca o deznădăjduită. CONACHI, p. 87. Ca unui mai mare o să-ţi dau slăvire. PANN, E. II, 106/17. Vecinic nume De a-l rosti nu-i vrednic un muritor pe lume. EMINESCU, O. IV, 45. N-o pot lăsa eu s-o dea de râpă un lipsit de minţi. CARAGIALE, O. Π, 289. Ea a dat iluzii şi fericire unui dezgustat, delavrancea, T. 242. E o nenorocită care s-a aruncat înaintea trenului. C. PETRESCU, C. v. 38. Felicit pe fata care a scăpat... de un egoist. BRĂESCU, O. A. II, 395. Nu mai e dispus să suporte bobârnace peste nas, mai ales de la un prost. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 319. Superstiţie născocită de un prost.. SEBASTIAN, τ. 79. Asemenea salată [de icre] trebuie cu rânduială făcută, după altă vorbă înţeleaptă: adică să toarne undelemnul un chior, să picure alămăia un zgârcit. SADOVEANU, O. IX, 443. Vor să te ajute, ca pe un neputincios,... să câştigi şi tu. STANCU, D. 326. El este un trist. v. ROM. august 1970, 134. Auzit-aţi de-un viteaz Care vecinic şede treaz Cât e ţeara la necaz? alecsandri, p. P. 214. Ş-au venit un rău din lume Ş-au zis cum că-iplin de bune. Dup-acela că m-au dat Şi cu dânsul m-au luat. 1278 UNU -272- UNU SEVASTOS, C. 236. Să ia p-amărâtu-ăla, zâc, um beţăv ş-um prăpădit. T. dial. m. I, 24. (Substantivele provenite din adjective sau adverbe, pe care le însoţeşte, denumesc o însuşire) Un rău puţin strică multe bunătăţi. FL. D. (1693), 4071. Tot răul ce-i în parte este în totul un bine. CONACHI, P. 273. Mi-ai făcut un bine,... ţi l-am făcut şi eu. EMINESCU, P. L. 17. în ziua aceea... era un senin pe ceri şi aşa de frumos şi de cald afară. CREANGĂ, A. 64. Contra unui rău atât de mare... cine putea să lupte? delavrancea, T. 264. Un roz şi violet în făşii Peste palate se lăsa. BACOVIA, O. 230. II mistuia un rău nelămurit. C. PETRESCU, L I, 262. Simţeam toţi că este... un rău ascuns, care împiedica viaţa. VLASIU, D. 26. [O pată] de un roşu pal se întindea între cer şi apă. BART, S. M. 95. Lumea toată E un singur alb. BLAGA, O. II, 101. Au păstrat-o ca pe un mare bun lăsat de strămoşi. BOGZA, C. O. 93. Aer călduţ, parfumat, Sub cerul de-un pal ivoriu. ISANOS, v. 267. Când gândeşti să scapi de-un rău, Vine altul şi mai greu! jarnîk -bârseanu, d. 222. (Pe lângă alte părţi de vorbire sau grupuri de cuvinte) Şi căutaiu şi văzuiu toată lume. Şi fu ca o nimica (arite 1550). GCR I, 2/18. Dealurile... pier ca o nemică. DOSOFTEI, PS. 50/8. Mai adauge încă (prin un „să zice”) ÿ[-o] voroavă a lui Vlâd Vodă. BUDAI-DELEANU, ţ. 98. Dobândă să zice un atât, ce, după tocmeală, dă datornicul împrumutătoriului său. CARAGEA, L. 31/26. Prea înţeleptule, îndată legaşi pace, Să-i dai un ce şi ţara ta laba lui să nu calce. ZILOT, CRON. 333. Să luminează trupul mai mult de suflet..., ca când s-ar jălui sau s-ar judeca de către un cine. PISCUPESCU, O. 124/11. M-am ales tocmai la spartul târgului cu un: „Bravo, Eftimie!”. PR. DRAM. 227, cf. BAR. - MUNT., W. 513726. Adesea pe câmpie Auz o armonie, Un, ce melodios. ALEXANDRESCU, O. I, 95. Au... un nu ştiu ce care inspiră respect şi admiraţiune. FILIMON, O. II, 42. N-aveau dreptul să dispună de un ce care nu era al lor. ODOBESCU, S. II, 22. Pentru că-n toat-a ei făptură E-un „ nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce". EMlNEStU, O. I, 208. „Tu..." repetă ea încet... Era un „ tu ” singuratic, id. p. L. 90. Eu nu sunt un cine, eu sunt un ce. CARAGIALE, O. I, 299. Ce-i păsa lui de-un papă-lapte ca Iorgovan. SLAVICI, O. I, 241. Simţi un nu ştiu ce, colea la inimioară. ISPIRESCU, L. 35. Simţi că în creierii lui se petrece un ce de care nu-şi putea da seama. id. ib. 241. Glasul lui se pierde într-un „ura! ura!" cu acompaniament de cobză şi de vioare. VLAHUŢĂ, S. A. III, 109. Pălăriile... nu vor costa multe parale, va fi de ajuns un nimic aranjat cu şic. F (1903), 154. In acest letopiseţ, compilatorul nu ajunge niciodată să deosebească elementul naţional de cel străin, ci vede într-însul un tot, absolut original şi neatins de greşeală. IORGA, L. I, 89. Omul meu... poate fi un tot. ARDELEANU, U. D. 43. Un du-te vino. CADE. Un „ah!"... Şi-n urmă: puncte, puncte. MINULESCU, VERS. 218. Nu sunt decât un „Uite-l... nu e!" id. ib. 260. Oricine poate fi pretext pentru orice, cu atât mai mult cănd nu e un oarecare. TEODOREANU, M. u. 53. Ai născocit odată Şi o nimica toată, Cât ghimpele, săracul, De mic şi iute: acul. ARGHEZI, C. O. 24. Unitatea de stil nu e un ce absolut. BLAGA, T. CULT. 468. Jupânul, când i-am cerut socoteala, a tras sertarul tejghelei. - Uită-te! N-am un cinci. STANCU, D. 379. Se intonă apoi un „ Mulţi ani trăiascăP' VINEA, L. i, 28. Boala misterioasă a lui Andu Fulga făcea din el... un n-aude, n-a vede. id. ib. II, 91. îmi dă... stare proastă nemişcarea, ceva ca un „rău de uscat”. TUDORAN, O. 142. Este un tot coerent. COTEANU, S. F. 16. In acest studiu, disciplinele matematice sunt considerate ca un tot. CONTEMP. 1971, nr. 1 281, 8/2. (în loc. ad v.) Negândind de Domnul nice-ntr-o nemică. DOSOFTEI, PS. 41/2. Carii au de tine... frică nu li se va sminti-ntr-o nemică. id. ib. 77/15. Viind noaptea într-un târziu, a întâlnit doi tineri călări. NEGRUZZI, S. I, 108. Te-ntreb într-un târziu, Uitându-mă la tine. EMINESCU, O. I, 91. într-un târziu, ne pomenirăm cu noaptea-n cap: GANE, Ν. Π, 157. Suind pe la fundul Hălăucei, am ajuns după un târziu în Fărcaşa. CREANGĂ, A. 25. A cerut aşa de o doară lui Albu-mpărat cartea cu care-l trimisese pe Mezin. CARAGIALE, O. H, 299. Plecă într-o doară, ia aşa, peste câmp. ISPIRESCU, L. 398. Mai nu crede, mai se-ndeamnă Şi răspunde-aşa-ntr-o doară. ÏOSIF, V. 86. Intr-un târziu, i se făcu semn să ia loc la o masă. BACOVIA, O. 235. Şi-ntr-un târziu, M-am căutat pe hartă, dar nu m-am mai găsit. MINULESCU, VERS. 228. Ni se aduce într-un târziu laptele care abureşte. SADOVEANU, O. IV, 150. Am dat o săritură pănă la Sibiu, aşa, într-o doară, blaga, H. 157. M-am uitat aşa, într-o doară. PREDA, î. 16. Lumea mea cea frumuşică Se petrece-ntr-o nimică. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 218. într-un târziu, apoi, merseră la mâncare. RETEGANUL, P. II, 5. O venit înt-on târzâu la iei. O. BÂRLEA, A. P. II, 397. II. (Pune în evidenţă sensul cuvântului determinat, generând valori expresive; rolul articolului este, de obicei, marcat prin intonaţia numelui determinat) 1. (Precedă substantive care comportă ideea de calitate, pe care o potenţează) Fiu-tău a fost un nebun de s-a făcut soldat. I. VĂCĂRESCUL, G. 21/23. Şi moş Vasile era... un pui de zgârie-brânză, ca şi mătuşa Mărioara. CREANGĂ, A. 50. Şi-n toată casa a găsit o disciplină, o tăcere. VLAHUŢĂ, D. 136. Petroni e un talent, id. ib. 139. Degeaba s-a mai străduit şi bietu tată-său să-l poarte pe la învăţături şi, când colo,... el e un târăie-brâu. MIRONESCU, S. A. 135. N-ai nimic a aştepta de la dânsul... Un târăie-brâu. SADOVEANU, O. IV, 439. îmi era un sfetnic şi confident. IORDAN, L. R. A 328. Domnişoara Otilia cântă minunat, e o artistă. CĂLINESCU, E. O. I, 51. Nu e de samă, e un papă-lapte. mat. folk. 725. <> (Pe lângă adjective substantivate care, de obicei, exprimă însuşiri negative) Şi el e nimene... şi un spurcat. ŢICHINDEAL, F. 318/19. Care n-a ieşi este un calic. BUDAI-DELEANU, Ţ. 137. Vărul tău Leortil... un obraznic: ALECSANDRI, T. 330. Tu vezi că sunt o neruşinată, o rea. EMINESCU, P. L. 86. Ne-a trădat,... amicul d-tale este un laş! CARAGIALE, O. II, 215. ,£unt un nemernic” - îşi zise el. SLAVICI, O. I, 282. Să ştii că eşti un urât. C. PETRESCU, în SCL 1954, 93. Tare mai eşti eşti o proastă! ALAS 29 XII 1935, 4/1. Cred că sunt un îngâmfat, un vanitos. SEBASTIAN, T. 100. Hogaş nu e nici un primitiv, nici un modern, ap. iordan, L. R. A. 328. (Conferă nuanţă ironică adjectivelor care exprimă însuşiri pozitive) □ Un deştept, vecinul acesta al tău! <> (Pe lângă alte părţi de vorbire substantivate) Ce este omul? O nimica. NEAGOE, ÎNV. 10/20. Din alianţa lui Mihnea Vodă cu Barciai... s-a ales o nimică. ŞINCAI, HR. III, 78/25. Şi el e nimene şi o 1278 UNU -273- UNU nemica mare. ţichindeal, F. 318/19. Sunt silit să merg cu viteză redusă, 20 de noduri, înţelegeţi, e o nimica. SEBASTIAN, τ. 95. Lasă-l în pace că-iun nime. Com. din BILCA - Rădăuţi. (Precedă pron. nehot. „altul”, accentuând ideea de nedeterminare; calc după fr. un autre, germ. ein Anderer) Nu trăiţi voi, ci un altul vă inspiră. EMINESCU, O. I, 157. Cu ce drept ea apasă O ginte ca pe samă-i o alta să ridice, id. ib. IV, 59. Un altul ar fi trăit destul de bine cu atâta. VLAHUŢĂ, O. A. 223, cf. CADE, IORDAN, L. R. A. 329. Apunea o alcătuire socială şi începea o alta. RALEA, S. T. I, 12. Un altul, mai la o parte, mânca tacticos, v. rom. ianuarie 1954, 97. Uşor pentru brigadier - spuse un altul. ib. noiembrie 1962, 35, cf. L. rom. 1963, 167. ❖ (Familiar; precedă pron. dem. „ăla”, „aia”, având valoare, depreciativă accentuată) Un ăla..., Un prăpădit de amploiat, n-are para în pungă. CARAGIALE, O. VI, 3. Trebuie să fie cineva.om, ca să facă aşa ceva, nu un ăla, cum te-a poreclit Georgică, POPA, T. 169. Un ăla sclivisitu... din generaţia tânără. ALAS 4 x 1936, 7/7, cf. iordan, stil. 128. Un d-ăia. id, L. R. A. 332. Aveam o aia dă căsuţă mică, uite-aşa, nu făcusem casa. t. dial. M. i, 75. ❖ (Familiar; la f., precedă pron. dem. „aia” sau „asta”, sugerând o femeie care practică prostituţia) □ Vopsită şi îmbrăcată ţipător, trebuie să fie o aia. (Cu prep. „de” intercalată) Am văzut-o marţi seara ieşind... După cinci minute a apărut şi tipul... A ajuns ca una d-alea. C. PETRESCU, î. U, 148, cf. iordan, stil. 129. <> (Cu -suspensia cuvântului determinat, în lipsa unui termen adecvat sau pentru a evita rostirea lui) Nu mă mărit! Nici să nu vă gândiţi că am să-mi leg viaţa de un... REBREANU, I. 87. Actorul acesta a interpretat rolul lui Othelo! Este un... SCL 1954, 95. ♦ (Prin articulare substantivul pierde din exactitatea sensului, denumind ceva asemănător, ceva apropiat de conţinutul lui obişnuit) O moarte se vestea în ochii ei scânteietori. NEGRUZZI, S. I, 50. Privindu-mă cu ochii în care-aveai un cer. EMINESCU, O. I, 91. Nu e nimic şi totuş e O sete care-l soarbe, id. ib. 176. 2. (Precedă substantive însoţite de determinări, accentuând ideea exprimată de grupul nominal) Atuncea-i de dânşii o nedeajde slabă. DOSOFTEI, PS. 40/14. Măcar de ar fi fost cu putinţă, o învăţătură părintească ca aceasta. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/17. A căzut un omăt mare până în brâu (a. 1785). IORGA, S. D. XIII, 144. Spre o cuviincioasă portare va■ povăţui. MAN. ÎNV. 63/11. Sta... cu braţele încrucişate, sprâncenele· posomonâte şi cu un aer· înseninător. HELIADE, HR. 17/13. Până acum nu te-ai bucurat de o desăvârşită fericire. MARCOVICI, D. 14/14. Turbăndu-se împăratul de o aşa vedere ciudată şi nelegiuită, îi omorî. GORJAN, H. I, 3/26. O aşa înălţare... Suie pe om lângă îngeri. CONACHI, P. 81 : Au priimit jurământul de-un amoriu ce sfârşit n-are. id. ib. 88. Mihai căzu cu o furie mare asupra armiei duşmane. BĂLCESCU, Μ: v. 431. O astfel de grozăvie şi la aceşti s-a-ntâmplat. pann, E. II, 93/18. Ce bine va aduce o astfel de schimbare? ALEXANDRESCU, O. I, 87. Te duci,:.. Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin. ALECSANDRI, P. I, 138. O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte. EMINESCU, O. I, 174. Când. o asemenea inimă şi-ar ridica aspiraţiunile pănă la tine,.., çe-ar simţi un asemenea om? id. P. L. 56. Multă vorbă se mai făcuse la palat... despre o astfeliu de batjocură. CREANGĂ, P. 84. Publicul râde înainte cu un hohot colosal. CARAGIALE, 0. I, 2. Adusese o aşa zână să... domnească. ISPIRESCU, L. 39. Un asemenea creier, neştiind ce să facă, alunecă uşor în rele. DELAVRANCEA, T. 107. Sală mare, pătrată, cu păreţii ştucqţi şi c-o lumină rece. VLAJîUŢĂ, O. A. iii, 83. Mă face Să freamăt fără pace Ca subt o trecere năvalnică de vânt, pe culmi. COTRUŞ, v. 248. Nopţile largi, înstelate, pline de o tăcere nemărginită. SADOVEANU, O. II, 524. C-o bucurie copilărească se repezi afară ca să-şi încânte ochii. BART, E. 308. Acum pe stradă e o lume imensă, camil PETRESCU, O. Iii, 210. Imaginea m-a urmărit o viaţă întreagă. BLAGA, H. 118. întâmplări care te fac să vorbeşti deschis şi cu o mare putere de a dovedi ceva. preda, M. ii, 58. Apoi,cum să nu fi putut puşca, cu o aşa puşcă mirurată? FRÂNCU -candrea, M. 278, cf. ALR sn v h 1 403. Un lucru ca aiesta. ib. h 1 403/279. (P, , ular; aşezat între adj. „aşa” şi substantivul determinat) Să aibă aşa o soţie Cum îţi dau fiica mea ţie. BĂRAC, A. 44, cf. ALR SN v h 1 403. Numa tu ai putut să-mi faci aşa un năcaz. ib. h 1 403/76. (Precedă grupul nominal format cu adj nehot. „alt”, conferindu-i o mai strânsă unitate) Am ajuns pre pământ înger, ca un alt apostol nou. biblia (1688), [prefaţă] 7/7. Cere-aş de la tine o altă Ceaea: să-mi dăruieşti cea prăjină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 247. Tu eşti zidit şi hotărât pentru o altă lume. MARCOVICI, D. 16/1. Un alt meridian oarecare. CULIANU, C. 76. Să se înmulţească prin o altă sumă de mai multe părţi. CLIMESCU, A. 36. O, cere-mi, Doamne, orice preţ, Dar dă-mi o altă soarte. EMINESCU, O. I, 177. O altă femeie, mai mândră de frumuseţea ei, ar fi ieşit vânătă de mânie. id. P. L. 117. Craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară. CREANGĂ, P. 183. Eu nu zic să-i omorâm, ci să-i trimitem deocamdată la un alt oraş. ispirescu, l. 273. Papugiii mai lucrau... o altă încălţăminte de'piele. PAMFILE, I. C. 342. Satanei... a zidit cu cuvântul un alt cer invizibil pe care l-a împodobit cu stele. CARTOJAN, C. P. I, 26. E o altă lume... Oraş de artă, de eleganţă. CAMIL PETRESCU, τ. I, 75. Fiecare lucru va fi prelungit în umbra de taină, Pentru dragoste îmbrăcând o altă haină. ISANOS, v. 95. Un alt pictor tânăr... a surprins publicul bucureştean. v. ROM. noiembrie 1962, 146. Dă-mi un alt cal! jarnîk — bârseanu, D. 360. (Precedă grupul nominal format cu adj. dem. „acelaşi”, conferindu-i o mai strânsă unitate) Un acelaşi criteriu, ap. IORDAN, L. R. A 320, O aceeaşi sChimbăcioasă receptivitate, ap. IORDAN, L. R. A. 320. Postfaţa autorului., uneşte cele două vieţi (a tătălui şi a fiului) şi le prelungeşte pe traiectoria unui acelaşi destin, românia literară, 1980, nr. 6, 10/3. (Precedă adv. „aşa”, „atât”, legate, de. obicei, de adjectivele pe care Je determină prin prep. „de”) Ce răspuns să dai la un aşa bun cuvânt? NEGRUZZI, S. I, 70. Acordându-mi mie o aşa amicală şi linguşitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. III, 9. Poate că nici este loc..: Pentr-un atât de sfânt noroc. EMINESCU, O. I, 185. Lăuda pe fiul de împărat pentru o aşa nimerită şi neaşteptată alegere, ispirescu, L. 38. (Precedă în mod obligatoriu epitetele care se leagă de termenul calificat prin prep, „de”) Un.tăndală de cornetariu. bariţiu, p. a. 1, 250. Dobândi un drag de copilaş, ispirescu, L. 41. De ce nu te duci la dânsul să ceri o mârţoagă de iapă? id. 1278 UNU -274- UNULEA ib. 313. Călare pe un păcătos de cal. CONTEMPORANUL, ni, 921. Nu-l lasă pe un ticălos de bătrân să cadă în păcate. AGÂRBICEANU, S. 66. Se pomeni că trece pe lângă el o rablă de cal bătrân, costeliv şi pintenog. POPESCU, B. II, 10. 3. (Mai ales pe lângă substantive care denumesc sentimente, manifestări, acţiuni, cărora le conferă ideeâ de intensitate (mai) mare, exprimată adesea în context şi prin verbe precum „a trage”, „a se pune”) Şi-i trăgeau o veselie mai omerică decât cele din Iliada. RUSSO, S. 22. I-aşr trage un corsent de cele tătăreşti. ALECSANDRI, T. 448. Şi când ne-a văzut bunica, de biicurie a şi tras un bocit. CREANGĂ, A. 32. Straşnic aş fi tras un chef cu d-ta. CARAGIALE, O. VII, 127. Copilul se pune pe un plâns: ISPIRESCU, L. 2. Deodată îl apucă un dor de tată-său. id. Ib. 8. I-a cuprins o jale pe-amândoi. COŞBUC, P. I, 228. După fiecare veste bună trăgea un nou chef AGÂRBICEANU, A. 234, cf. IORDAN, L. R. A. 328. Au tras o nuntă... care a ţinut două săptămâni. RETEGANUL, P. v, 44. Să-i mai trag o băutură. FOLC. mold. I, 159. *v* (în enunţuri afective, contribuie la exprimarea unei calităţi superlative a obiectului, fiinţei, materiei etc. exprimate de substantivul determinat) Unde-ţi aveam o mustaţă răsucită şi ascuţită... ALECSANDRI, T. 1 256. Zambile în feluri de feţe... şi un miros!... CARAGIALE, O. ii, 183. Şi-ayea arhivarul o fată... TOPÂRCEANU, O. A. I, 47. Trebuie c-a fost o detunătură! AGÂRBICEANU, A. 380. Flăcău chipeş, mândru îmbrăcat, ş-un glas, şi nişte ochi... SADOVEANU, O. III, 105. Se macină colo o faină... GRAM. ROM.21, 111. (Precedă substantive abstracte) Fata lui, o frumuseţe! cl 1993, 65. A făcut mâncare de gutui, o bunătate! ib. 4. (Precedă nume proprii) (Numele propriu serveşte ea exemplu pentru o calitate sau ca termen de comparaţie) Era ca u[n] Dumnezău de vecie (a. 1600-1650). GCRI, 137/37. Judecătoriul, ca un D[u]mn[s]zău, nu poate să greşască. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/33. Noaptea... pe scaunul său de abanos, ca un Dumnezeu,... întinde schiptrul său de plumb. MARCOVICI, C. 7/25. Dascalul acesta lua în ochii mei un chip măreţ...; mi se părea că văd un Platon, un Aristotel. NEGRUZZI, S. I, 6. Un Odiseu viclean. ODOBESCU, S. I, 44. Astfel îţi e cântarea, bătrâne Heliade; Cum curge profeţia unei Ieremiade. EMINESCU, O. I, 17. Şi frunţile cărunte le nalţă de departe Un Cezar, un Traian. id. ib. 24. Un Michel-Angelo nu-i să facă iar „Ziua din urmă", id. ib. IV, 372. Aşteptăm din munţii tăi de-acum: Un Horia uriaş al gândului. COTRUŞ, V. 424. M-am plictisit de moşieri şi de directori de fabrică. Să dăm... un Eminescu! CĂLINESCU, E. O. II, 100. Nu orice arhitect găseşte un Justinian care să-i comande o Sfântă Sofia. id. S. 661. E un don Juan, un Casanova. VINEA, L. I, 220. □ Era un Stan Păţitul. E considerată o Veneţie a Nordului. Voia să joace şi el un Hamlet, un Othello. <> (Numele proprii denumesc referenţi cărora în context li se relevă o caracteristică, o calitate într-un anumit moment, într-un anumit raport etc.) Să cade preutului să hie nevinovat... la un Z)[u]mn[e]zeK nenăprasnic (ante 1618). GCR I, 47/28. Leonida a visat un Mizil mare, un Mizil cel puţin capitală de district. CARAGIALE, O. I, 262. Alături de Caragiale al nostru şi al satirei, acţionează un Caragiale universal. ARGHEZI, P. T. 377. Un Dumnezeu adânc, albastru E marea-n care vom pieri, blaga, o. II, 36.<> (Numele propriu este determinat de un numeral ordinal sau de adj. nehot. „alt”, de adj. „nou” etc., exprimând împreună o asemănare accentuată) Nici un al doilea Nimrod, vânătorul biblic,... n-am să mă fac. ODOBESCU, S. III, 13. Părea că geniul divinului brit, Shakespeare, respirase asupra pământului... o nouă Ofelia. EMINESCU, p. L. 36. Un alt Eminescu nu se va mai găsi poate, bacalbaşa, s. a. i, 223. O a doua Elveţie, ap. iordan, l. R. a. 304. ♦ (Prin metonimie, atribuie numelui propriu un conţinut de substantiv comun ca urmare a unei elipse lexicale) Am ceva bun de tot, un Pommery extra, garantat. CARAGIALE, Ο. ΠΙ, 155. In odaia mea este un Buhara moale şi gros. CĂLINESCU, S. 80. Mi-a luat un Luchian (minune!) şi un Ressu excepţional, id. ib. 550. O să pot sări evaluez pe piaţa mondială... Un Cézanne e un Cézanne, id. ib. 554. - Pl.: (B) (m., învechit, rar şi A I 4) unii, unele şi (m.) (popular) uniia (scris şi unia), (învechit, monosilabic) uni, (învechit, rar) unie, (f., regional) unelea (ALR 1 1 869/588). Gen.-dat. : sg. (A I) unui, unei şi (Bl, A I) unuia, uneia, (A 12, 9, cu art. hot. antepus) lui unu, (f.) (învechit, rar B I, C) unii, (învechit B I) uniia; pl. (m. şi f.) (B, C) unor şi (B) unora, (învechit şi regional B II) unilor (alr SN VI h 1 583/531, ALRM SN IV h 1 328/531), unelor. Şi: (B I, A I) unul (gen.-dat. unuia; pl., B I, unii, gen.-dat. unora) pron. nehot., num. card., (f. şi, învechit A I, B II, învechit şi regional B I) ună (pl., B şi rar A I 4, une) num. card., adj. nehot., pron. nehot., (A I 1, 4, 5, 6, 7, 8, B II, C, învechit, rar B I), (m.) un (pl., B II, unii; gen.-dat. sg. unui, învechit şi regional C, unuia ALR SN VI h 1 590, ib. h 1 592, ib. h 1 594, pl., B II, C, unor), (f.) o (pl., B II, unele, învechit une; gen.-dat. sg. unei, învechit şi popular C, unii, regional C, uniia, uneia ALR I 376/298, 360, 735, unea ib. 376/26, 302, A I 20, pl., B II, C, unor) num. card., adj. nehot., art. nehot., pron. nehot., (m. învechit şi regional A I, B I, C I) on (gen.-dat. şi, învechit, oniia) num. card., pron. nehot., art. nehot. - Lat. unus, una. UNÙC, -Ă num. card. (Regional) Unicei (1). Dintr-o grămadă de plăcinte am mâncat numai unuca. Com. din CUZDRIOARA- DEJ. - Unu + suf. -uc. UNUCUPRINZÎME s.f. v. unocuprinzime. UNUL pron. nehot., num. card. v. unu. ÙNULEA, UNA num. Ord. 1. (în numerale ordinale care urmează după douăzeci; indică unitatea care urmează după zeci, sute, mii etc.) (Cu valoare adjectivală) Cf. CADE. La 26 dechemvrie 1848, adică acum optzeci de ani pe al optzeci şi unulea, s-a reprezentat pentru întăia oară „Babă Hârca". SADOVEANU, E. 70. □ A treizeci şi una pagină. <0* (Cu valoare substantivală) Rula pe atunci filmul „Al patruzeci şi unulea”. 2. (Regional; precedat de art. „al”, „a”) Primul (v. p r i m3 1) (Pipirig - Târgu Neamţ). Cf. ALR SN IV h 936/551. Al unulea. ib. - Unu + le + a. 1282 UNUŢ -275- UPOVÄIRE UNÎIŢ, -Ă num. card. (Regional) Unicei (1). Dă-mi şi mie unuţul din merele acelea. Com. din CÂMPENI. - Pl.: unuţi,-e. - Unu + suf. -uţ. UNZÀR s.m. v. hânsar. UNZIALE s.f. pl. v. uncial. UPANIŞÂDE s.f. pl. Comentarii filozofice ale Vedelor, datând din prima jumătate a mileniului I î.e.n., constituind baza teoretică a brahmanismului şi a şcolilor tradiţionale ale filozofiei indiene. în upanişade apare credinţa fundamentală a inzilor. blaga, t. val. 414, cf. dn3. - Din fr. upanishad, engl. upanishad. UPANIŞÂDIC, -Ă adj. (Rar) Care se referă la upanişade, care ţine de upanişade. Ce vor înţelege din acest pasaj upanishadic? pleşu, o. 301. - Scris şi: upanishadic. - Pl.: upanişadici, -ce. - Upanişade + suf. -ic. UPĂVĂÎ vb. IV v. upovăi. UPĂVĂÎNŢĂ s.f. v. upovăinţă. UPEÂLĂ s.f. v. hupeală. ÙPERCUT s.n. (Sport) Lovitură la box aplicată adversarului de jos în sus, de obicei sub bărbie. Aplică un uppercut în bărbia germanului. CĂLINESCU, C. N. 261, cf. iordan, L. R. a. 500, l. ROM. 1959, nr. 2, 87, ib. 1972, 536, ib. 1973, 113,115, dex, dn3. - Scris şi: uppercut. - Pl.: upercuturi. - Din engl. upper-cut, fr. uppercut. UPERCUTÀ vb. I. I n t r a n z. (Sport) A aplica un upercut. Cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 87, DEX, DN3. -Prez. ind.: upercutez. - V. upercut. UPERIZÂRE s.f. Metodă de conservare a laptelui cu ajutorul unui tratament termic de scurtă durată şi la temperatură ridicată, prin care se distrug microorganismele şi se păstrează integral proprietăţile laptelui crud. V. p a s t e u r i z a r e. Cf. M. D. enc., dex, dn3. -Pl.: uperizări. - După fr. upérisation. UPÎ vb. IV v. hupi. UPÎT, -Ă adj. v. hupit. UPITÙR s.f. v. hupitură. UPOÂRE s.f. v. hupoare. UPOV vb. I v. upovăi. UPOVÀNIE s.f. (învechit, rar) Nădejde (2). D[umne\dzăul upovaniei ş-a răbdării. Cf. DOSOFTEI, MOLIT. 68717. + Pl. : upovanii. - Din slavonul ογποκΛΗΜΚ. UPOVĂI vb. IV. (învechit) 1.1 n t r a n z. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”, „spre”, „pre”) A se îndrepta cu încredere spre cineva sau spre ceva, a se adresa cuiva cu speranţa de a obţine ajutor, îndurare, adăpost etc.; (învechit) a nădăjdui (1), a năzui (1). V. s p e r a (1). Pre tinre upovăiră părinţi[\\ noştri. PSALT. HUR. 16722. Upova pre Domnul se-l izbăvească. ib. 17r/7. Trezvindu-vă de acmu, upovăifi (nedej-duiţi Ν. test. 1648, nădejduiţi biblia 1688) spre ceaea ce e adusă voao bunrătate. COD. VOR.2 71r/10. Deşchide cătră Domnul calea ta şi upuvăiaşte (nedejduiaşte D, nedej deşte h) într-însu. PSALT. 67. Upoviia pre Dumnezeu, de să mântuiască el acum, de va vrea lui. TETRAEV. (1574), 251. Pre numele lui limbile upovăiră. ib. 219. Spre tine upovăiesc, spăşeaşte-mă de toţi gonitori-mi. CORESI, PS. SL.-ROM. 873. Miluiaşte-mă, Doamne, că spre tine upovăiaşte sufletul mieu (cca 1580). cuv. D. BÄTR. II, 154/13. ❖ Refl. Gustaţi şi vedeţi că dulce e Domnul. Ferecat bărbat ce upovăiaşte-se spr-ins. CORESI, PS. SL.-ROM. 57711. 2. T r a n z. şi i n t r a n z. A nădăjdui (3). V. s p e r a (2). Upovăiesc aciia şi să te vază. CORESI, L. 209/14. împăratul a totu iaste tatăl nostru..., se upovăim cu credinţă tare (a. 1620). GCR I, 56/23. - Prez. ind.: upovăiesc. - Şi: upăvăi (DHLR n, 534), upuvăi, upovi vb. IV, upovâ vb. I, opovăf (coresi, ps. 8/1) vb. IV. - Din slavonul ογποκΑΤΗ, ογπτ»Β<\τΗ. UPOVĂINŢĂ s.f. (învechit) 1. Nădejde (2). Upovăinţă (nădeajde Ν. test. 1648, biblia 1688) aibându spre D\\im]n[t\dzeu, cela ce... aştaptă învierea cea ce va se fie morrţiloru. COD. VOR.2 3171. Mai bire e upuvăinţa (a nedeajdiH, a să nedejdiuiD, se nedejduiţi v) spre Domnul. PSALT. 248. Upovăinţă am întru Dumnezeu. CORESI, l. 118/13. 2. Nădejde (1). Tu, Doamne, unul, spre upovăinţă sălăşuitu-m-ai. CORESI, PS. 8/7. Născu noi întru upovăinţă vie întru învisul 7[isu]s //ţristoji den morţi. id. L. 160/3. Să avem upovăinţă tare, că împăratu a totu iaste tatăl nostru de în ceriu (a. 1619). CUV. D. BĂTR. II, 125/19. ♦ Ceea ce dă încredere, siguranţă în împlinirea dorinţei cuiva. Tu eşti..., D[oa]mne, upovăinţă mea. PSALT. HUR. 60711. Tu, Doamne, upuvăinţa (s căpa-rea c2, n e d e aj d e a D, n e d e j d e v) mea. psalt. 191. - Pl.: upovăinţe. CADE, SCRIBAN, D. - Şi: upăvăinţă (PSALT. 191), upuvăinţă, opovăfnţă (ib. 191) s.f. - Upovăi + suf. -inţă. UPOVĂÎRE s.f. (învechit) Faptul de a upovăi. Ferecat bărbatu ce-i iaste numele Domnului upuvăirea (upovăinţă H, nedeajdeaD). psalt. 76. Ferecat bărbat ce iaste numele Domnului upovăire lui Şi nu căuta în deşarte şi necurate mincinoase. CORESI, PS. SL.-ROM. 73711, cf. SCRIBAN, D., SCL 1960, 606. - Pl.: upovăiri. - Şi: upuvăire s.f. - V. upovăi. 1302 UPĂVOITOR -276- URA2 UPOVĂIT0R, -OÂRE s.m. şi f. (învechit, rar) Cel care are încredere, nădejde, speranţă. Doamne, ...fapt-ai upovăitori în tine între fiii oamenilor. CORESI, PS. SL.-ROM. 52715. - Pronunţat: -vă-i-, - PL: upovăitori, -oare. - Upovăi + suf. -itor. UPOVÎ vb. IV v. upovăi. UPRELESTÎT, -Ă adj. = (regional) prilestit (1). Această credinţă era odinioară aşa de întipărită, cât s-ar fi socotit uprelestit dacă s-ar fi îndoit cineva. PAMFILE, DUŞM. 376. UPUVĂÎ vb. IV v. upovăi. UPUVĂÎNŢĂ s.f. v. upovăinţă. UPUVĂÎRE s.f. v. upovăire. ÙRA1 interj., s.n. 1. Interj. (Şi cu „â” prelungit) Exclamaţie care exprimă entuziasm,’ 'însufleţire, aprobare, adeziune etc. Biruitoarele trupe le răspundea cu multe mii de strigări „huraa" şi „vivat"! ÎNTÂMPL. 100/26.I-au,răspuns prin slobozire de tunuri şi strigătul „ura". AR (1829), 52/31, cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 818738, BAR. — MUNT., W. 474731. Nainte, române! ura! te deşteaptă, Patria te cheamă. CREŢEANU, M. 183/16. Bravo!... Hura!... Vivat! strigară toţi. NEGRUZZI, s. I, 12, cf. pontbriant, D. Uraaa!... Să trăiască Ecselenfia sa! ALECSANDRI, τ. 1 348. Strigătul adese repeţit de: „să trăiască!”... înlocuieşte la românii de peste munţi căzăcescul nostru „ hurra! ” ODOBESCU, S. I, 475. Mişcaţi ciocane Pe fierul roş!... Săriţi ciocane Să bată fier: In el coroane, In el puteri. Hurah! EMINESCU, O. IV, 486. Ura! strigară apoi cu toţii, când el se îmbrăţişă cu unul din căprarii buni de gură. SLAVICI, O. II, 227, cf. DDRF. Goarnele prind a cânta..., ofiţerii îl felicită, soldaţii strigă „ura". DUNĂREANU, N. 150. L-au ridicat de trei ori în sus, strigând: „ura!” BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE, cf. SEVERIN, S. 134, ŞĂINEANU, D. U. A venit generalul cel mare... Răniţii... strigau „ura” şi căutau să-i sărute mâna. CAMIL PETRESCU, O. II, 60, cf. DEX. Strigaţi „ura", măi flăcăi, Hăi... Hăi Şi iar hăi! PÄSCULESCU, L. P. 36, cf. ALR SN V h 315, ALRM SN ΙΠ h 1 115. <> (Substantivat) La ivirea mea se auzi un „ura” de obşte. MOZAICUL (1839), 660/6. Aceste puţine cuvinte, bine simţite, fură primite cu un lung şi zgomotos „ura". GANE, N. I, 67. Un „ura!" puternic... zbucni din pieptul tuturor oştenilor şi muzicile regimentelor intonară imnul naţional, vlahuţă, r. P. 16. Un „ura!"... izbucni din piepturile camarazilor. MIRONESCU, S. A. 109. Se auzi chiar un „ura” spontan. BRĂESCU, O. A. II, 175. Evita-voi doar pe grandilocventul, falsul „ura”. PERPESSICIUS, s. 106. ♦ Exclamaţie .folosită ca strigăt de luptă pentru îmbărbătare, însufleţire, îndemn la atac. în fruntea noastră drum făcu: „ Ura, băieţi, acu-i acu!" COŞBUC, P. II, 42, Cf. SEVERIN, S. 134, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Mergea şi-mi arăta cu vârful foarfecelor nemţeşti Un ins dezbrăcat până la brâu, aplecat pe puşca grea cu baioneta la vârf Intr-o atitudine de „ura" plină de spaimă şi de vitejie. SORESCU, L. L. I, 6. Căn a zâs „ura", a năvălit în târg. T. DIAL. M. I, 193. ♦ (Familiar) Termen de salut sau de urare folosit între prieteni. Ura! Na şi fie, Mario, un pahar. MUŞATESCU, t. 151. Ura! ţipă notarul şi sorbi scurt paharul. SADOVEANU, O. I, 622, cf. BUL. FIL. VI, 73. 2. S.n. pl. Strigăte entuziaste de adeziune, de aprobare, de bucurie etc.; aclamaţii. Cf. polizu. Deodată, şi glasurile copiilor şi ţipetele trâmbiţelor... sunt acoperite de urale zguduitoare. CARAGIALE, O. I, 80. Urlă în adevăr târgul de urale şi de lăutari. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE. Sala răsuna de nesfârşite urale. AGÂRBICEANU, A. 230. Cântecele, uratele, ţipetele se topeau într-un zgomot năprasnic. REBREANU, I. 296. începură cu toţii un imn de slavă... Au pornit urale, apoi discursuri. A. HOLBAN, O. Π, 182. Un tunet de urale şi de aplauze·. ■ izbucni din piepturile camarazilor. MIRONESCU, S. A. 109. Am intrat în Bucureşti. Ce bairam! Ce urale! GALACTION, O. A. I, 259. A vorbit scurt şi foarte frumos..., de-a izbucnit mulţimea într-o nebunie de urale. C. PETRESCU, !. I, 102. Deodată pe stradă începe să se audă rumoare..., muzică..., urale. MUŞATESCU, T. 164. Copiii mahalalelor dădeau năvală..., urmând în urale căruţa. SAHLA, N. 65. Câteva minute n-a putut începe din pricina uralelor frenetice ale publicului. CĂLINESCU, E. 138. Când şirul de vagoane pornea, urale prelungi, sălbatice, spăriau oamenii. SADOVEANU, O. II, 471. Intrăm pe bord în uralele mulţimii de pe chei. BART, S. M. 14, cf. SCRIBAN, D. Auzeam... depărtatele urale, De după munte, undeva din vale. ARGHEZI, S. II, 179. Uralele zguduiau văzduhuri şi mănunchiuri de flori zburau de la ferestre. CAMEL PETRESCU, O. III, 78. Fiecare grup... era primit cu urale entuziaste. PAS, Z. IV, 200. Ridică mâna, parcă pentru a atrage atenţia asupra tumultului de urale. H. LOVINESCU, T. 238, Cf. DEX, V. BREBAN, D. G. <> F i g. Avem o literatură întreagă... cu declamări goale şi urale nesfârşite. CHENDI, S. III, 103. - Pl.: (2) urale. - Şi: hura (scris şi hurra), (rar) urah (scris şi urrah), hurah interj. - Din rus. ypa, fr. hourra, germ. hurra. URA2 vb. I. 1. Tranz. şi intranz. (învechit; adesea urmat de reproducerea unei comunicări în vorbire directă) A vorbi (cu glas puternic). Cu glas de bucin ură: „Să asculte toată lumea de cetatea ce i se puse numele Rim!". MOXA, C. 30v/7. într-acesta chip moşneagul ură: „ Voi bărbaţi buni..., Dă mult am vrut să vă aduc aminte Dă hele ce îmblă pân cuget mie”. BUDAI-DELEANU, Ţ. 104. Cu micuţa ospătează Şi din gură tot urează: „Deie Dumnezeu o ploaie, Grăunţele să se moaie, Să nu poată-a măcina”. ALECSANDRI, P. P. 358. + (învechit şi regional; subiectul este „preotul”; construit adesea cu dativul; şi determinat prin „bine”) A cere ocrotirea divină pentru cineva sau pentru ceva. V. binecuvânta. Intrând în casă, uraţi bine zicând: „Pace casii aceştia!" N. TEST. (1648), 1373. Şi casii lui Aron îi ureadză Dzâle bune şi bişug să vadză. DOSOFTEI, PS. 397/15. Intrând în casă, uraţi bine ei. BIBLIA (1688), 757747. Cum au trecut împăratul Petru Prutul dincoace, i-au urat mitropolitul, blagoslovindu-l. N. COSTIN, let. π, 113/12, cf. cade, alr 1439. [Preotul] 1310 URA2 -277- URA2 le urează bine. ALR n/l MN 101,2 767/928, cf. alrm ii/i h 243/928. ♦ (învechit; şi construit cu dativul) A da cuiva ajutorul ceresc. V. binecuvânta. Ţ-au uratu-ţi Domnul să-ţi fie lung traiul. DOSOFTEI, PS. 147/11. Doamne, tu te-ndură şi ne ură-n viaţă. Şi ne miluiaşte. id. ib. 212/9. -f (învechit; construit cu dativul) A aduce (prin vorbe) laudă cuiva. V. binecuvânta. Deaca zise acealea şi piimi o pâine, dulce ură mărind Dumnezeu întru toţi. CORESI, L. 135/8. Sufletul mieu ură bine Lui Dumnedzău cum să vine. DOSOFTEI, PS. 351/17. Ce noi ceşti vii ţ-om ura de bine Ţie, Doamne, id. ib. 398/7. ♦ Tranz. (învechit; şi în forma urăzi) A prevesti1 (1). Cf. anon. car., lex. marş. 148, 216, dlrv. 2. T r a n z. (Construit de obicei cu dativul) A adresa cuiva sau a exprima o dorinţă de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acţiune etc.), (regional) a sorti' (12); a închina un pahar în sănătatea, cuiva, pentru succesul sau fericirea cuiva. Cf. budai-deleanu, LEX. UI, 736r, LB. Le-am urat ceea ce nu s-au îndurat să-ţi hărăzească. MARCOVICI, C. 73/4. Nici o urare, streine!... trebuie mai întâi să cunoască cineva inima unui om şi .apoi să-i urască ceva. MOZAICUL (1839), 789/5. Uraţi pânzelor corăbiei mele un vânt favorabil. ib. 747/19- ,Mulţi ani să facă tot fapte bune!" Ţara orează c-un singur glas. I. VĂCĂRESCUL, P. 146, cf. ISER, POLIZU. Tot ce-mi stă prin putinţă Este, mamă, să-ţi orez: „Zile bune, fericite". MUREŞANU, P. 147/8. La amândoi unire Vă urez şi fericire. ALEXANDRESCU, O. I, 277, cf. PONTBRIANT, D. Şi-n glas mare îţi urăm:„Să trăiască-a ta mărire Ani mulţi, plini de strălucire!" alecsandri, P. II, 110. Senatul şi poporul... Urează să trăiască Traian. su. (1861), 72, cf. CIHAC, I, 300. îţi urez ca să se poată aplica cărţii tale şi exametrii următori. ODOBESCU, S. in, 12. Privitorii, cm căciulele în mână, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. Urez cărţii D-tale tot succesul ce-l merită o lucrare conştiincioasă, caragiale, 0. VII, 298. Urară viitor fericit revistei şi directorului. 1. NEGRUZZI, A. 294. Cât mac e prin livezi, Atâţia ani la miri urez! COŞBUC, P. I, 59, cf. barcianu. Ceea ce poate ura un ţăran unui.alt ţăran este ca vremea şă fie bună. D. ZAMFIRESCU, O, V, 414, cf. ALEXI, W- Mi-au pus mâna pe frunte să-mi ureze bună-seara. a. HOLBAN, O. Π, 120. împăratul... vă urează cale bună! EFTIMIU, î. 23. Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om Să-i ureze ca pe vremuri „ bun sosit”. MINULESCU, V. 120. Oamenii strânşi pe marginea drumului urară întoarcere repede. C. PETRESCU, î. ,1, 144. Urează-mi luptă, nu-mi ura izbândă. VOICULESCU, poezii, i, 128, cf. scriban, d. Mă simţi tocmai când întorceam cheia în uşă şi-mi ură bună venire. MIHĂESCU, D. A. 148. îi sărută pe ochi şi le urează, după timp, noroc, poftă bună, noapte bună. ARGHEZI, s. vin, 146. întreabă duhurile pe care ţi le urez binevoitoare. CĂLINESCU, O. IX, 33. Uitam să-ţi urez drum bun. H. LOVINESCU, T. 259. Urez dramaturgului... să transmită sălii toate virtuţile literare ale scriiturii sale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1985, nr. 5, 11/3, cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 7. Vin... [ursitoarele] şi-i uresc fetiţii aşa: „Născuta de azi să fie bună!" COM. SAT. v, 115. Eu sânt cel de voi dorit Şi vă urez: „Bun sosit!" 1. A. POPESCU, O. 44. (Refl. pas.) S-a băut şampanie..., urându-i-se o strălucită carieră. CARAGIALE, O. II, 33. <> (învechit şi regional; complementul indică persoana, colectivitatea etc. căreia i se adresează urarea) [Boierii] au urat pe domn, zicându-i să-i fie într-un ceas bun (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 250/17. Întîmpinându-l călare..., l-au urat pentru fericită sosirea Inălţimei sale. AR (1829), 612/24. Ea se trezi de aclamaţiunile poporului ce cu bucurie ura pe juna lui doamnă. ASACHI, S. L. II, 56. Boierii închinau şi urau pre domn, cu vivate zgomotoase. NEGRUZZI, S. I, 151. Ţara te urează, doamne! şi în tine îşi pune toate- speranţele prosperităţii sale (a. 1859). N. A. BOGDAN, C. M. 144. „Să trăiască domnul Ştefan!" Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I, 34. Bunicul m-a urat Ca s-ajung puternic, mare şi'cu stare. CONTEMPORANUL, I, 234. Văîui intrând pe poarta curţii locuitorii satului, cari veneau să ureze pe noul· lor stăpân. GANE, N. III, 49, cf. DDRF, ALR I 439/5, 30, 4i-> "! v 522, 538, 596, 652, 665, 675, 760, 780. Λ iuc să-l ur. ib. 439/542. (Subiectul logic indică persoana căreia i se adresează urarea) La încoronarea sa fu urât de cătră popor ca să împărăţească aşea dupre cum i-au fost viaţa. SĂULESCU, HR. I, 151/20.’ Ό· Intranz. Cu aceasta cinste-l tâmpinară şi într-âcesta chipu-i urară, ca celuia ce iaste împărat, varlaam, C. 69. Cu acest fel de cuvinte unul altuia urând, se despărţiră. PANN, E. Π, 135/14. Popa... urează naşului, mirilor, socrilor şi mesenilor. N. rev. R. iv, 73. Ii fur şi-i pun să-mi ureze de sănătate. BARBU, PRINC. 52. Să le urez de sănătate. ALR I 439/856. ·ν· Refl. recipr. Prietenii îşi urează o dragoste nestrămutată. MARCOVICI, D. 2/26. Ne luarăm ziua bună unu de la altul, urându-ne sănătate şi călătorie bună. PELIMON, S. 16/23. Deodată bufetele se umplură, ca să-şi poată ciocni cupele spumoase urându-şi un „ Veac nou fericit!" PUŞCARIU, D. V. 154. îşi urară noapte bună. vinea, L. II, 116. La sosire, naşul îl primi cu bucurie..., urându-şi unul altuia bună venire şi găsire. SNOAVA, II, 347. <> (Cu forma negativă a participiului; cu referire la paharul care se închină,când se urează 2) Spune-mi mie adevărat Ce bei păhar neurat, Şezi la masă. ne-mbiat. POP., ap. GCR 11, 294. Stai la masă ne-nchinat, Bei paharul neurat, Intri-n rai nejudecat. PĂSCULESCU, L. P. 7. ♦ (Rar; construit cu dativul) A-şi dori. Toate mamele îşi urau pentru fiicele lor partide ca a postelnicului. BOLINTINEANU, O. 415. ♦ (învechit) A saluta. Căpitanul au urat oraşul spre sămn de ziua bună prin şasă salve de tunuri. DRĂGHICI, R. 7/9. 3. I n tranz. A recita versuri populare care conţin urări (2), când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. V. s o r c o v i. S-aduci vreo patru surugii de la poştă şi să le poronceşti ca să ureze ca în agiiinul Sfântului Vasile. ALECSANDRI, ap. CADE. Lăieţele noastre de paparude... urează săltând şi chiuind: „Ca să cază ploile Cu găleţile, Să sporească grânele, Să umple pătulele". ODOBESCU, S. III, 228. Ură tu, măi Chiriece! ... şi noi, măi Zaharie, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. Sosind acumă seara Anului Nou, îndată ce, apucă a se întuneca, cei însoţiţi încep a umbla şi a ura de la casă la casă. MARIAN, S. R. 1, 25. Când începură a ura a treia oară, gazda ieşi-n pridvor. AGÂRBICEANU, S. 181, cf. ŞĂINEANU* D. U. După Ce te-oi învăţa şi urătura, poţi să te duci şi la regele să uri. SADOVEANU, O. XII, 644, cf: SCRIBAN, D. Flăcăii nu mai 1310 uradnic -278- URAGANIC ajungeau să ure Pe la fereşti, labiş, P. 26. Flăcăii... colindă şi urează cu pluguşorul. IST. LIT. ROM. I, 18. Noi am mai ura, Dar ne temem că-om însera. POP., ap. GCR II, 334· Unul care ură la fereastră sună şi clopotul; altul trage buhaiul, şez. iii, 180, ef. alr i 439/370, 375, 592, 900, ALR Il/l h 198. Pe deal nechează, Pe vale urează (Trâmbiţa), gorovei, C. 368, cf. pascu, C. 76. -v-Tranz. Lasă-mă, mătuşă, zău, Ca să ur ce mai ştiu eu. şez. xviii, 26. (Complementul indică persoana căreia i se adresează urarea 2) V-am mai ura, boieri, v-am mai ura, Dar ne-i frică c-om înnopta Pe la curţile dumneavoastră. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 480. începu să-l ureze: - Omul bun şi calul bun, dă-mi o pipă de tutun! SNOAVA, III, 671. Aho, hoho! Sara c-a înserat, Noi pe jupânul... nu Iram urat. Dar l-om ura bucuros. FOLC. mold. I, 263, cf. caf vi, 75. (Regional; în forma urî; complementul indică colacul pentru care se urează 3) Urăsc çolacu. ALR I 1 546/107, ib. 1 473/9, 28, 30, 77. <> (Cu forma negativă a participiului; cu referire la casa unde se urează 3) N-om lăsa-o neurată [casa], MARIAN, S. R. I, 44. Mai avem în sat La o casă de uraţ, Că lelica are-o fată Şi n-ar vrea, cu capu-odată, Să-i rămăie casa neurată Şi fata nemăritată. I. CR. IV, 164. 4.1 n t r a n z. (Regional) A rosti, a recita o oraţie de nunti Cf. LEX. MARS. 148. Când nu se află bărbaţi însuraţi cari să ştie frumos ura, poate să fie colceriu şi unul dintre feciori. MARIAN, NU. 225. [Stegarul] are dătonnţa a ureza la conducturile nuntei. ap. id. ib. 227, cf. 228, TDRG, CL 1978, 36. Noi am mai ora, Dear ne-i frică c-om însera. TEODORESCU, P. P. 178. Nuntaşii s-aud urezând. Com. din Oraviţa. (Cu complementul în dativ) Sărmanul Mură le-a urat din gură şi din vioară. galaction, o. 71. ♦ (Regional) A chiui. Unele cete [de flăcăi] ură, altele umblă cu jocul închipuind nunta. LAMBRIOR, S. 191, cf. CADE. Ciobanii hunduind, Fetiţe cântând, Dănaci urezând, După noi mergând. BUCUŢA, R. v. 132. Cănd vin dî la bisărică uriadză nuntaşî. ARH. folk. in, 53, cf. CL 1971, 251, alr i 1 473/5, 9, 28, 30, 77, 856. Là Mârza că se ducea, Tot cântând şi urezând. FOLC. TRANSILV. H, 559. 5.Tranz. (Regional; şi în forma ureza) A face cuiva reproşuri (lexic REG. ii, 38); a mustra1 (2) (bul. fil. iv, 129). — Prez. ind.: urez şi (învechit şi regional) ur; pers. 4 (regional) urezăm (alr I 439/5); conjunct, pers. 1 şi (regional) să ur; imper.: pers. 2 şi (regional) ură. - Şi: (învechit şi regional) oră vb. I, (învechit) urăzi, (regional) uri, uri vl>. IV, ureză, hurezâ (alr i 1473/856), aură (pronunţat a-u- alr i 439/840 şi au- ib. 439/1).vb. I. - Lat. orare. - Ureza: refăcut de la prez. ind. URÂDNIC s.m. v. ureadnic. URAGAN s.n. (Meteor.) Ciclon tropical cu viteză mare de deplasare; p. g e n e r. vânt foarte puternic cu acţiune distrugătoare, însoţit adesea de ploi torenţiale; (astăzi rar) orcan. V. f.u r t u n ă, vijelie. Cele cumplite fortuni numite uragane, carele s-au întâmplat la Antele, cr (1832), 162/8, cf. bar. - munt., w. 3522/41, cf.,POLIZU. Acele mari crăpături şi scor bure în stânci.., aduce aminte de cutremure şi uragane. PELIMON, S. 48/19, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., GRANDEA, S. 66. Stâncelor aruncă durerea-i înspumată Gemândul uragan. EMINESCU, O. I, 20. Dinspre larg de ocean... Vine vajnic uragan! CARAGIALE, O. IV, 347. Auzim chiar urletul sinistru al uraganului. GHEREA, ST. CR. hi, 299, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W. în urletele uraganului,... luntrea... se căţăra spre creasta spumoasă a valurilor. STERE, S. 265, cf. CODREANU, S. I, 227. Uraganele umplură jgheaburile largi ale munţilor. HOGAŞ, M. N. 175, cf. SEVERIN, S. 129, 143, ŞĂINEANU, D. U., CADE. în largul mării, uraganul plesni cu nimicitoare vehemenţă. GALACTION, O. A. I, 390. Groaznicul uragan... a bântuit la începutul iernii. VOICULESCU, P. I, 301. Uraganul... se năpusti asupra lumii, mugind. SAÖOVEANU, O. I, 431, cf. SCRIBAN, D. S-a dezlănţuit asupra regiunii Timişoara un uragan groaznic. LINŢIA, P. II, 9. Alizeul ar fi fost mai nimerit; dar dacă în locul lui vine uraganul, ce poţi /ace? TUDORAN, P. 433, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN , v. breban, D. G., H XVI 17. (Ca termen de comparaţie sau în comparaţii, cu aluzie la forţa distrugătoare sau la zgomotul puternic) Cum geme uraganul ce arborii sfărâmă..., Aşa să vibre harfa-mi. CREŢEANU, M. 12/2. Extazul, entuziasmul este o putere nemăsurată ca şi a uraganelor. CONTEMPORANUL, IV, 87. [Transformările] ne-ameninţă ca un uragan. MIRONESCU, S. 450. Leon răbufnea ca un uragan, înspăimântârid lumea. VLASIU, D. 367. Se va pierde ca un uragan, în noapte: VINEA, L. II, 274. (Personificat) Uraganu-acum aleargă pân ’ ce caii lui îi crapă. EMINESCU, O. I, 45. Ademenite-n repa-osul vag, uraganele De pretutindeni adorm în concertul talazelor. vinea, O. i, 13. Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii Şi uraganul nebun, îmbăiat de victorii? BOTTA, s. I, 65. Ό· F i g. Scăpată la drum liber, maşina ţâşni într-un uragan de praf. C. PETRESCU, !. II, 50. Era un uragan de gloanţe, de sfărâmături de schijă, de urlete..., parcă venise sfârşitul lumii! SADOVEANU, O. îl, 56. (Sugerează împrejurări potrivnice, forţe distrugătoare) împăraţi şi regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună. EMINESCU, O. I, 146. Aruncată în valurile prăpăstioase ale lumii, ea, de atunci, s-a zbătut cu uraganul CARAGIALE, O. ni, 267. Aduce valul care geme... Uragane, ură şi blesteme. BENIUC, V. 40. Sunt ca o biată frunză şi mă zvârle uraganul unde vrea. CAMILAR, N. I, 116. (Sugerează manifestări impetuoase, violente) Am străbătut uraganele plăcerilor ca un om stăpân pe destinele sale. DELAVRANCEA, O. IV, 222. într-un moment de însufleţire, îi spuse şi ei ce-a hotărât şi ea îi mulţumi cu un uragan de sărutări. REBREANU, I. 186. (Sugerează tulburare sufletească violentă, explozie de sentimente) Pesemne veacuri îşi topiră Al urii uragan. GOGA, POEZII, 276. Şi poate să-i înfrunte răzvrătirea, Cănd se frămăntă-n suflet uraganul? CODREANU, S. I, 141. (Sugerează intensitatea unui zgomot) Un uragan de glasuri... clocotea prin lume. ALECSANDRI, P. iii, 198. Venea... un uragan de glasuri. MILLE, V. P. 172. Uraganul de răcnete se apropia. SADOVEANU, O. I, 228. - PL: uragane. - Din fr. ouragan. URAGÂNIC, -Ă adj. (Rar) Care ţine de uragan; referitor la uragan; de uragan. Cf. iordan, l. R. a. 177. 1313 URAJH -279- URANISC ❖ Fig. Numim geniu o uraganică dezlănţuire de forţe, care apare brusc ca un meteor. RALEA, S. τ. III, 262. - Pl.: uraganici, -ce. - Uragan + suf. -ic. ÙRAH interj, v. ura1. URAL s.n. v. urar. URĂLIC, -Ă adj. (Lingv.) Care se referă la uralică, care aparţine uralicei. □ Se consideră că, tipologic, familia uralică s-ar situa între cea altaică şi cea indo-europeană. ♦ (Substantivat, f.) Familie de limbi din care fac parte cele fino-ugrice (estona, finlandeza, maghiara etc.) şi samoeda. □ Uralica este o familie de limbi vorbite în Europa şi în Asia. - Pl.: uralici, -ce. - Din germ. uralisch, rus. ypajibCKHiî „din Ural”. URALIE s.f. (Prin Dobr.) Obicei practicat în seara de lăsatul secului de Paşti, care constă într-o iluminaţie produsă prin aprinderea unui vas cu păcură, atârnat de cumpăna fântânii. Cf. marian, S. R. i, 282. - Accentul necunoscut. - Etimologia necunoscută. URALÎT s.n. (Mineral.) Varietate de homblendă cu aspect fibros. Cf. cantuniari, l. m. 107, 119. Din uralit se confecţionează ţesături pentru costume ignifuge, pentru termoizolare etc. LTR2 298, cf. DER, dn3. - Din fr. ouralite, germ. Uralit. URALO-ALTÂIC, -Ă adj. 1. (Despre populaţii) Care se află sau care trăieşte în regiunea munţilor Ural şi Altai; care provine din această regiune. Cf. dex. + (Lingv.) Care se referă la uralo-altaică, care aparţine uralo-altaicei. Cf. dex. ♦ (Substantivat, f.) Familie de limbi care ar grupa familiile uralică şi altaică. □ Uralo-altaica este o presupusă familie de limbi. 2. (Rar) Care se referă la populaţiile uralo-altaice (1), care aparţine acestor populaţii. Cf. călinescu, o. xii, 70. -Pronunţat: -ta-ic. - Pl.: uralo-altaici, -ce. - Din fr. ouralo-altaïque. Cf. rus. y p a ji o -auraHCKHH. URÂN s.n. v. uraniu. URANÄT s.m. (Chim.) Sare a acidului uranic. Cf. MACAROVICI, CH. 406. Toţi uranaţii... sunt insolubili în apă. ltr2 300, cf. DC, DN3. - Pl.: uranaţi. - Din fr. uranate. URANGUTAN s.m. Maimuţă antropoidă de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, cu spiritul de imitaţie foarte dezvoltat, care trăieşte în pădurile tropicale din Sumatra şi Bomeo (Simia satyrus). Pentru sine-au cumpărat Mare, tânără momiţă, care-ι zic orangutan Şi-i de ţărmul african. ASACHI, s. L. I, 252, cf. DDRF, ŞĂINEANU, DL, £>M. Orangutanul... trăieşte în insulele Borneo şi Sumatra. ZOOLOGIA, 187, cf. DEX, dn3, V. BREBAN, d. G. O* (Ca termen de comparaţie) Păros ca un urangutan, Răghină-şi rostogolea îndemânatic trupul mătăhălos printre căruţe. V. ROM. aprilie 1954, 174, cf. alr 1786/684. - Pl.: urangutani. - Şi: orangutăn, (învechit) orangutäng (lm, barcianu, alexi, w.), (regional) orongutân (alr i 786/684) s.m. -Din fr. orang-outan, it. orangutano. - Oran-gutang < fr. orang-outang. URANIÀN, -Ă adj. (Rar) Uranic2. Geţii... reprezentau o mentalitate nordică, uraniană, de credinţă în nemurirea sufletului. PÂRVAN, G. 232, cf. dn2, dex. - Pronunţat: -ni-an. - Pl.: uranieni, -e. - Din fr. uranien. URANIC1, -Ă adj. Care aparţine uraniului, de uraniu. Cf. SCRIBAN, D., CHIM. an. călit. 144. <> Raze uranice = radiaţii emise de uraniu şi de combinaţiile sale. Cf. SCRIBAN, D. Emisiunea de raze de către combinaţiile uraniului au loc în mod spontan... Aceste raze speciale au fost numite raze uranice. MACAROVICI, CH. 187. Acid uranic = acid derivat din uraniu. DN3. - Pl.: uranici, -ce. - Din fr. uranique. URANIC2, -Ă adj. Care se referă la univers (1); care este în relaţie cu universul; cosmic, (rar) uranian. Urmează două strofe ce constituiesc punctul de plecare al imaginii în care Eminescu avea să prindă câmpul uranic. D. POPOVICI, P. 161. £ interesant să ne întoarcem acum la o schiţă mai veche, „Cassiodor”, spre a vedea aceeaşi metafizică uranică a spiritului. CĂLINESCU, O. XII, 33. Heliade e geniul uranic... al literaturii române. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 4, 9/4. - Pl.: uranici, -ce. - Uranus (n. pr.) + suf. -ic. URANÎDE s.f. pl. Familie de elemente chimice, cuprinzând uraniul, neptuniul, plutoniul şi americiul. Cf. DC, D. MED. - Din fr. ouranides. URANIFÉR, -Ă adj. Care conţine uraniu, dn3, dcr. -PL: uraniferi, -e. - Din fr. uranifêre. URANÎNĂ s.f. Sare de sodiu a fluorosceinei, întrebuinţată ca sensibilizator în tehnica fotografică a reproducerii imaginilor colorate. Cf. ltr2, dc, dex, dn3. - Din fr. uranine. URANINÎT s.n. (Geol.) Oxid natural de uraniu, cristalizat, de culoare neagră ca smoala şi cu luciu gras; pehblendă. Cf. cantuniari, l. m. 119, ltr2, dn2, der, m. d. enc, dsr. - Din fr. uraninite. URANÎSC s.n. (învechit) Baldachin. Cf. poen. -AAR. - HILL, V. I, 118 */47, BAR. - MUNT., W. 104'/21, PONTBRIANT, D. Suveranul pontif... dus pe un fotoliu, cu mitra în cap, adăpostit sub uranisc. BARONZI, I. L. I, 107/10, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 710. Paturile erau de 1330 URANISM -280- URAR o parte şi de alta ale cămării şi cu un fel de oranist dasupra, numai de mătăsărie. ISPIRESCU, L. 251. Monumentul... e aşezat pe vârful movilei şi e acoperit cu un pompos uranisc sau... cerdac. F (1883), 150, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, BARCIANU. L-a îngropat cu alai mare. Zece popi..., oranist, colivă, steagul bisericii. DELAVRANCEA, H. T. 43, cf. alexi, W., CADE. S-a înălţat... o perdea grea de pluş cu franjuri de oranist bogat. KLOPŞTOCK, F. 97, cf. GÀLDI, M. PHAN., 215, SCRIBAN, D., DSR. - Pl.: uraniscuri. - Şi: uranist (POLIZU, PONTBRIANT, D.), oranist s.n. - Din ngr. ούρανίσκος. URANISM s.n. Atracţie sexuală între bărbaţi; pede-rastie. V. homosexualitate. Cf. enc. rom., dn3, D. MED. - Din fr. uranisme. URANIST1 s.m. Bărbat care practică homosexualitatea; pederast. Cf. dn2. - Pl.: uranişti. - Din fr. uraniste. URANIST2 s.n. v. uranisc. URANÎT s.n. (Ieşit din uz) Amestec natural al acizilor de uraniu. Cf. J. cihac, i. n. 457/9, ltr2, dn3, dex - s. - Din fr. uranite. URANIU s.n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăţi radioactive, folosit în pilele atomice pentru obţinerea elementelor transuranice, şi care se găseşte în natură, ca oxid, mai ales în pehblendă. Uranul se găseşte numai puţăn şi oxidat,... parte curat, parte amestecat cu sulful. J. CIHAC, I. N. 456/9, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 7792/7, PONI, CH. 30, ALEXI, W. Uraniul produce radium prin intermediul altor produse. MARINESCU, P. A. 35, cf. CADE, SCRIBAN, D. Uraniu... se găseşte în fosfate, arseniate. ENC. TEHN. I, 407, cf. 77. A ales ca substanţă fosforescentă... un preparat de uraniu. MACAROVICI, CH. 186. Trioxidul de uran... este o pulbere galbenă-portocalie. id. ib. 406. Apar ruperi nucleare de uranium cu degajări mari de energie. CONTEMP. 1950, nr. 185, 1/3. în combinaţii, uraniul are valenţe variabile. CHIM. AN. CĂLIT. 144, cf. LTR, DC, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., DREV. - Şi: urânium, urân s.n. - Din fr. uranium. - Uran < germ. Uran. URÂNIUM s.n. v. uraniu. URANOGRÂF, -Ă s.m. şi f. Persoană care se ocupă cu uranografia; specialist în uranografie. Cf. SCRIBAN, D., DN3. -Pl.: uranografi, -e. - Din fr. uranographe. URANOGRÂFIC, -Ă adj. Care se referă la uranografie, privitor la uranografie. Cf. poen. - aar. -HILL, V. II, 7792/ll, NEGULICI, PONTBRIANT, D., SCRIBAN, D., DN3. -PL: uranografîci, -ce. - Din fr. uranographique. URANOGRAFIE s.f. 1. Descriere a cerului cu corpurile cereşti; (ieşit din uz) uranologie. Cf. valian, V., POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 7792/9, NEGULICI, BAR. -MUNT., W. 153'/47, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ENC. ROM., ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., DN2, DEX. 2. (Ieşit din uz) Lucrare, tratat de astronomie. Cf. CADE. - PL: (2) uranografii. - Din fr. uranographie, germ. Uranographie. URANOLÎT s.m. (Ieşit din uz) Meteorit. Cf. polizu, CULIANU, C. 368, ENC. ROM., DN3. -P1. .uranoliţi. - Din germ. Uranolith. URANOLOGIE s.f. (Ieşit din uz) Uranografie (I). Cf. VALIAN, V., NEGULICI, ENC. ROM., DN3. - Din germ. Uranologie. URANOMETRÎE s.f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea distanţelor interastrale. Cf. valian, v., NEGULICI, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ENC. ROM., DN2, DEX. - Din fr. uranomëtrie, germ. Uranometrie. URANOPLASTÎE s.f. (Med.) Plastia defectelor congenitale sau dobândite ale bolţii palatine; Cf. DN3, D. MED. -PL: uranoplastii. - Din fr. uranoplastie. URANORÂMĂ s.f. (învechit, rar) Prezentare a corpurilor cereşti şi a mişcării lor relative cu ajutorul unui glob mobil. Cf. negulici, prot. - pop., n. d. - Din fr. uranorama. URANOSC0P s.n. (Ieşit din uz) Telescop (1). Cf. polizu, pontbriant, d., enc. rom., form. cuv. i, 140, dn3. -PL: uranoscoape. - Din germ. Uranoskop. URANOSCOPÎE s.f. (Ieşit din uz) Observare, studiere a corpurilor cereşti cu ajutorul uranoscopului. Cf. polizu, dn3. -PL: uranoscopii. - Din germ. Uranoskopie. URAR s.n. = orar1. (Prin Munt., Olt. şi Dobr.) Panglică de pânză pe care se fac nouă cruciuliţe din amici şi care se coase la pânza de pë faţa mortului (alr 11/723); coroniţă împletită din fâşii de pânză şi amici (GL. Olt.) sau găteală de mătase în mai multe culori (h iv 259) care se pune pe capul mortului; (la pl.) panglici de diferite culori cu care se împodobeşte de jur împrejur căciula sau fruntea unui flăcău mort (marian, î. 63, ŞĂINEANU, D. U.). în judeţul Muscel... căciula feciorilor [morţi] se învăleşte de jur împrejur cu cordele împestriţate: negre, albe şi roşii, cari se numesc 1347 URARE -281- URÄ1 „urări”. MARIAN, î. 63, Cf. ŞĂINEANU, D. u., H iv 259, ALR 11/ 723. Ii face [mortului] aşa un urar frumos cu nişte arnic aşa-împleticitpe-aiâ-aşa [...] şi cu roşu şi cu negru şi cu alb. GL. OLT., cf. T. DIAL. D. 843. -Pl.: urare şi urări. - Şi: (prin Dobr.) urâl s.n. T. DIAL. d. 843. URARE s.f. 1. Cuvânt sau formulă prin care se exprimă o dorinţă de bine la adresa cuiva; urat2 (2), urătură (2), (învechit) oraţie (1). Cf. ura2 (2). A mele cele mai vii mulţămiri pentru scrisoarea de urare (a. 1832). URICARIUL, XII, 53. Craiul... pretutindeni fu întâmpinat cu vivaturi (urări). GT (1839), 2'/40, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Măria ta, dă-mi voie cu-a mele jupăriese Urare să-ţi aducem, alecsandri, t. ii, 89. Perfida-i urare de toţi e aprobată: GRANDEA, S. 58. Se sărutară feciorii de-împăraţi în urările boierilor. EMINESCU, P. L. 6. Toate urările noastre de fericire junei perechi. CARAGIALE, O. Π, 24, Cf. DDRF, BARCIANU. Urările de fericire curgeau. D. ZAMFIRESCU, O. v, 223, cf. ALEXI, w. Credeam că... vorbele mele vor fi înaripate, urările vor fi mai adevărate. A. HOLBAN, O. Π, 87, cf. CADE. Amândoi făcură urări tânărului şi-l poftiră la masă. REBREANU, R. I, 180. Se entuziasmează... şi isprăveşte cântecul cu o urare: „Trăiască damele române!" DAN, U. 129, cf. SCRIBAN, D. Urările se făceau cu uşoare ridicări de pahar. I. M. SADOVEANU, S. 413, cf. ARGHEZI, S. III, 54. Urarea cuprinsă în fiecare strofă. VIANU, L. R. 15. Matilda... transmitea obişnuitele încredinţări şi urări de sănătate. VINEA, L. I, 83. Se despart cu urări de noroc. DEMETRIUS, A. 90. Alege momentul ca să trimită vechiului său protector o urare neaşteptată. CIOCULESCU, C. 297. Urare unanimă. VULPESCU, P. 52. Ia paharul cu evlavie şi, ca să-i întreacă pe toţi în urări, începe. SNOAVA, III, 520. 2. Text recitat sau cântat de colindători când umblă cu uratul2 (1); urătură (3), (regional) orşag. Cf. ura2 (3). V. colindă. N-au inventat oare ei acea urare veselă şi glumeaţă cu care tinerimea... întâmpină sosirea Anului Nou? ODOBESCU, S. in, 227. Colinda sau urarea pluguşorului este foarte frumoasă, cuprinde în sine foarte multă poezie. MARIAN, S. R. I, 25. Ceata repeta urarea, uitându-se... mii la alţii. AGÂRBICEANU, S. 183. Urările de Anul Nou, capra şi căluţul şi toată zvoana şi veselia... le respinsese de cătră sine. SADOVEANU, O. X, 544. Urătorul care rosteşte de Anul Nou urarea „Pluguşorului” poartă în mână o talancă. ALEXANDRU, I. M. 32. Obiceiurile legate de schimbarea anului: colindele, urările cu pluguşorul. IST. LIT. ROM. I, 18. Primiţi de la noi urare,... Sănătate şi noroc. ŞEZ. xn, 53. 3. Urare (1) în versuri pe care colăcarii (sau alţi nuntaşi) o adresează mirilor la nuntă; oraţie (2), (regional) urătură (4). Această urezare de acolo a se fi îndătinat zice. BOJINCĂ, A. I, 214/2. A patra zi era să fie nunta lui Făt-Frumos... Astfeli lăutarii măiestriră hore nalte şi urări adânci. EMINESCU, P. L. 23. Orator sau urătoriu, care... ştie mai multe oraţii sau urări... la o ocazie ca aceasta a nunţilor. MARIAN, NU. 222. Ospăţul era la socrul cel mic... Urâturile şi chiuiturile se încrucişau. REBREANU, I. 256. 4. (învechit, rar) Cuvântare; discurs. Aici lunga sa fărşind urare Baroreu, adânca urmă tăcere în toată cinstita adunare, budai-deleanu, ţ. 351. -PL: urări. - Şi: (învechit, rar) orâre (I. VĂCĂRESCUL, p. 323/1), (regional) urezăre s.f. - V. ura2. URÂŞ s.n. v. oraş. URÂT1 s.m. (Chim.) Sare a acidului uric; ester al acidului uric. Calculele urinare... se compun în tot sau în parte de fosfat de var, de acid uric, de urat de amoniac, man. SĂNĂT. 287/19, cf. ENC. ROM. Uratele sunt nişte producte incomplete ale arderii materiilor azotate ale organismului, bianu, D. s., cf. cade, SCIUBAN, D., DL, DM, DEX, DN3, D. MED. - PL: uraţi şi (n.) urate. - Din fr. urate. URAT2s.n. 1. Faptul de a ura2(3); obiceiul, datina de a umbla din casă în casă pentru a face urări (2) cu prilejul sărbătorilor de iarnă; (regional) uret. Cf. PONTBRIANT, D. A văzut că ne aşezăm la fereastră şi ne pregătim de urat. CREANGĂ, A. 42. Buhaiul precum şi plugul nu sunt de neapărată lipsă la umblarea cu uratul. MARIAN, S. R. I, 32, cf. DDRF, BARCIANU. Flăcăii şi oamenii în vârstă, umblă... în această seară cu uratul. PAMFILE, CR. 39, cf. ŞĂINEANU, D. U. De Sfântu Vasile, s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I, 93, cf. CADE, SCRIBAN, D. Datină de Anul Nou cunoscută sub denumirile de buhai,... urat. ALEXANDRU, I. M. 32, I se făcu de-un Ajun să meargă cu uratul. BARBU, G. 136. O tulesc la fugă... şi, de la o casă la alfa, nu-şi dau rând cu uratul. ŞEZ. ffl, 179, cf. ALR 1439/402, 573, 610, 677, alr ii/i h 198, ib. MN 108, 2 794/682, alrm ii/i h 256/682. ·Φ· (Regional; în construcţia) De-a uratului = la urat2 (1). Hai de-a uratului. ALR 1439/582. Mă duc de-a uratului, ib. 2. Cuvânt sau formulă de urare (1) la adresa cuiva. Oştenii început-au cu uratul; Doamna plânge... Clipa-i mare... Toate inimile bat. EFTIMIU, î. 31, cf. DL. 3. (Regional; în forma urezat) Chiuit. Cumătrul mare, la care se află şi muzica... şi stegişul, între urezate şi mersuri ezecutate de muzică, cu tot conductul său se duc după mire. MARIAN, NU. 429. - PL: uraturi. - Şi: (regional) urezăt (pl. urezate) s.n. -V. ura2. URĂŢIE s.f. v. oraţie. URAŢIIJNE s.f. = oraţie. Cf pontbriant, D. -Pronunţat: -ţi-u-, - PL: uraţiuni. ÙRÂ1 s.f. (în opoziţie cu iubire) Sentimenţ puternic (şi statornic) care îndeamnă pe cineva să-i dorească răul cuiva; (învechit şi regional) urâciune (1). V. duşmănie, vrăjmăşie. Ura rădică price. BIBLIA (1688), 434V.14. N-au vrut boierii, nici au primit să iscălească.... pentru mare ură ce avea pe acest Grit. N. COSTIN, LET. 1 A, 40/11. Că prin vorbă multă şi prin sfadă Numa cât s-aţiţă vrajbă ş-ură. BUDAI-DELEANU, Ţ. 1354 URÄ1 -282- URĂ1 337. Aşa feliu de doveade ar fl numai spre pagubă, pentru că ar aduce ură simţirilor. PETROVICI, P. 164/2. Făcuse această leage... că toţi creştinii să fie răsipiţi pentru multa ură ce avea asupra loi· (a. 1764). GCR II, 76/34, cf. DRLU, LB. Eu * merit.'., ca a ta ură să grămădească asupră-mi toate loviturile. HELIADE, AMF. 8/66. Vânzătorul patriii... doreşte să între în mormânt de viu ca să fugă [de] mânia şi ura compatrioţilor. MARCOVICI, C. 19/10. Ura... boierilor şi a ţăranilor era nelecuită. F. AARON, i. I, 81/11. Acest pas aţiţă foarte mult ura lui Cazimir. IST. M. 76/17. Sufletul... faee colindătură De la rău la fapte bune, de la dragoste la ură. CONACHI, P. 285. Nu simţea decât ura. PÂCLEANU, S. II, 105/23, cf.TSER. Pentru ce lasă... să intre într-o inimă plină de iubire îndoiala şi ùra? NEGRUZZI, S. I, 56. Urele, inimiciţiile ar creşte mai mult cu sacrificarea interesului comun. GHICA, A. 767. Ura lor e nempăcată. ALEXANDRESCU, O. I, 76, cf. PONTBRIANT, D. Voi, de ură, staţi cobind..., Clevetind a pizmuire. ALECSANDRI, P. I, 207. Ura între oameni era necunoscută. BOLINTINEANU, O. 62. E ură şi turbare In ochii lor cei negri, adânci şi disperaţi. EMINESCU, O. I, 62. Spânul... nu ştia cum să-şi ascundă ura. CREANGĂ, P. 236. Merita pe rând dispreţ şi ură. CARAGIALE, O. III, 131. Creştea pica împotriva Sultănichei..'. şi mulţi îi purtau ură. delavrancea, s. 16. M-ai ridicat peste dezastru, Peste blestem şi ură. MACEDONSKI, O. I, 27. Ne despart numai uri personale. IONESCU-RION, S. 176, cf. MARIAN, NU. 21. De ridicol şi durere mi s-aprinde în piept ura. BELDICEANU, p. 119, cf. DDRF. Sunt inimă-n inima neamului meu Şi-i cânt şi iubirea şi ura. COŞBUC, P. II, 291, cf. BARCIANU, DAVILA, V. v. 51. Omul să fie stăpân .pe sine, să nu dea drumul necazului şi urii'.' D. ZAMFIRESCU, î. 173. Era o ură ascunsă, care le cocea în suflete. SANDU-ALDEA, D. N. 93. Ura lui pornea din alte cauze. PANU, A. II, 136. Tot necazul, toată ura, câtă zăcuse în ea, se stârni acum deodată. PÂRVESCU, C. 60. Ura nu e-n stare Să năruie tot ce-a clădit iubirea. CERNA, P. 52, cf. TDRG. Urile şi duşmăniile să se stingă prin moarte. AGÂRBICEANU, S. 13,0. Aprins-am mulţimile de uri şi curaj Pe Câmpia Libertăţii la Blaj. COTRUŞ, v. 312. Adela ia drept ură indignarea ei generoasă, ibrăileanu, A. 76, cf. ŞĂINEANU, D. U. Gelozia aduce cu ea certurile, discuţiile fără oprire, urile şi gustul de distrugere. A. HOLBAN, O. II, 249. Cu ură grea m-au prigonit duşmanii. TOPÂRCEANU, O. A. I, 64. Poate se iertaseră pentru ura egală din gândurile ce nu şi le spovediseră încă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 198. Ura dintre ei era încă mare de tot, mocneau porniri veninoase. VLASIU, A. P. 76. Mai bine ură făţişă decât astfel de dragoste! TEODOREANU, M. II, 211. Şi-n aurul iubirii sfinte m-ai ferecat -deasupra urii - Să ' licăresc în noaptea vremii. VOICULESCU, POEZII, I, 14. De lauda, de ura lor oarbă azi nu-mi pasă. PILLAT, P. 194. Să caute, departe de uri şi de invidii, o casă mică cu flori. E. IONESCU, E. 107. Parcă vibra de ură tot corpul ei. MIHĂESCU, t>. A. 142. Din paharul acestâ vom bea duşmănie. Ură de moarte vom bea până-n zori. DOINAŞ, A. P. 28. Reverendul Simion îi purta încă de mult o ură înfăşurată în zâmbete onctuoase. ARGHEZI, S. XI, 92. O binefacere care a încetdt produce adesea ură. CĂLINESCU, C. O. 169. Ei se ocolesc din rhare iubire şi se apropie.:, din neîmpăcată ură. BLAGA, Z. 188. Pe chipul ei se zugrăvi durere şi ură. VINEA, L. I, 236. Fata îl fulgera cu nişte priviri a căror ură îl înfioră. PREDA, M. 238. Ura este o formă a mâniei. FLORIAN, R. II, 39. O ură surdă, stăpânită multă vreme şi aprinsă acum. BARBU, G. 265. Cânta cU ură vorbele din cântecul Vicăi. BĂNULESCU, I. 17. Ea simţi o ruşine adâncă şi un fel de ură pentru acest om. N. MANOLESCU, A. N. I, 90. Să facă fărmecătură Tot cu pizmă şi cu ură. JARNÎK - BÂRSEANU, d. 71. M-am spalat di urî şi di pârî. ŞEZ. VI, <90. Io de ură m-am spălat, De multă dragoste m-am încărcat. ARH. FOLK. I, 209, cf. GR. S. vi, 95, ALRI 1 545. Gura aduce ura. ZANNE, p. II, 172. •v- (Personificat) Prin întuneric am zărit pândindu-mi calea Trimişii Urei şi ai Răutăţei. DENSUSIANU, L. A, 7,6. ■Φ· Expr. (învechit) A avea în ură pe (cineva) sau (regional) a prinde ură asupra (cuiva) sau a pune (ori a lua, a purta) ură pe (cineva), a-i purta (cuiva) ură = a urî1 (1). Nobili plini de fantazie... De ce-n ură aveţi săteanul? ASACHI, s. L. I, 73. Prinsese o ură foarte mare asupra bietului copilaş. SBIERA, P. 72. Am pus ură pe mine (că n-am făcut bine ceva). ALRI 1 545/118, cf. 243, 339, 360, 8,08. Poartă ură pe el. ALR II 4 410/872. îi poartă ură. ib. 4 410/ 899. (învechit) A fi luat, îţi ură de (cineva) sau a veni întru ură sau a cădea în ura (cuiva) = a ajunge să fie urât de cineva. Constante II... pentru alte fapte rtecuvioase întru atâta ură au venit, cât nimenea îl putea suferi. ŞINCAI, HR. I, 128/7. Episcopii lor tare s-au luptat asupra eresurilor, pentru aceaea împreună cu tot neamul au căzut în ura lor. KLEIN, în şa I, 231. Cassius Severus..., luat în ură de August. OLLĂnescu, H. O. 362. (învechit) A se face de ură cu (cineva) = a şe urî1 (1). S-au aflat şi tineri... cari... se făceau de ură cu părinţii şi cu alţi consângeni. BARIŢIU, P. A. II, 404. Este pornire rea şi periculoasă din partea monarhiei de a se amesteca necurmat în afacerile altor popoară şi staturi, prin urmare a se şi face de ură cu ele. id. ib. III, 281. (învechit) A face ură (cuiva) la (cineva) sau a aduce pe (cineva) în ură la (cineva) = a face ca cineva să fie urât de altul. Pizmaşii statură cu pâră Făcându-le ură .la-mpăratul Cu inemă strâmbă. DOSOFTEI, PS.. 363/5. Pe craiul, cu tot senatul leşesc, a-l aduce în ură la turci în tot· chipul s-au sârguit. ŞINCAI, HR-j II, 236/6. ♦ Dorinţă (constantă) ca ceva să nu se înfăptuiască, să nu (mai) existe; aversiune profundă faţă de ceva. Urele confesionale tot mai înfocate. BARIŢIU, P. A. I, 1. Totdauna vrea războaie ş-în veac certe scormonea. Asupra păcilor foarte avea el în viaţa-şi uri. PANN, E. II, 22/11. El nu vrea instrucţiunea obligatorie..., numai din ura obligaţiunilor de tot felul (a. 1863). PLR I, 208. Uitau... urele lor naţionale. HASDEU, I. v. 72. Sub un surâs blajin... ascunde ura învechită contra oricărui stăvilar ce ar întâlni d:a curmezişul drumului său. DELAVRANCEA, O. VI, 9. Dragostea de învăţătură şi ura de băutură el o răstoarnă şi o face dragoste de băutură şi ură de învăţătură. D. ZAMFIRESCU, O. V, 345. Predică înainte ura faţă de artă. NAUM, IST. ART. 24. -Φ- Ură de rasă = rasism. Nu cunoaşte nici ura de rasă, nici deosebire de religie în braţele iubitului. CHENDI, s. I, 399, cf. djp. -ν-Exp r. (învechit) A-şi da (ceva) în ură = a urî1 (1), a detesta. Mulţi dintru păgânii cei vechi şi-au dat în ură viaţa lor, de bunăvoie dându-să morţii. N. COSTIN, C. 9. 1354 URĂ2 -283- URÄTURÄ - Pl.: uri şi (învechit şi regional) ure. - Şi: (regional) hiiră s.f. ALR 1 1 545/18. - Postverbal de la urî1. LJRĂ2 s.f. (Bot.) 1. (Mai ales în Bucov.) Numele a două plante erbacee din familia orhideelor, una cu frunze late lanceolate, cu flori roşii purpurii, mai rar ; albe, foarte parfumate, dispuse într-un spic Ia vârful tulpiniij (regional) limba - cucului, mâna-Maicii - Domnului, palma-pâmântului . (Gymnadenia conopea) (PANŢU, pl., dl, BORZA, D. 79, dex), cealaltă cu frunzele mai înguste şi florile mai mici, roşii-închise, rar albe său roşietice (Gymnadenia odoratissimd) (BORZA, D. 79). 2. (Regional) Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). Cf. BORZA, D. 97, COMAN, GL. - Etimologia necunoscută. URĂCIÎJNE1 s.f. (învechit, rar) Binecuvântare. [Cu limba] W[ago]j[lo]v/mw D[\im]n[&\dzeu tatălu şi cu aceaea blăstemămu oamerii... Dintr-acelaşi rrostu iesu urăciurile (blagosiovenie N. test. 1648, blagoslovenia biblia 1688) şi blăstemulu. cod. vor.2 6371, cf. tdrg, pascu, S. 24. -Pl.: urâciuni. - Ura2 + suf. -ăciune. URÂCIÙNE2 s.f. v. urâciune. URĂÎ vb. IV v. hurăi. URĂIÂLĂ s.f v. urluială1. URAMÎ vb. IV. T r a n z. 1. (învechit, prin Transilv.) A ruga (pe cineva) cu insistenţă. Nu te-oi urăţni atâta. KLEIN, D. 445, Cf. MOLNAR, LB, ISER, TAMÀS, ET. WB. Mergi, să nu te mai oromnesc. viciu, GL. 64. Mult te-am tot urămit eu. MAT. DIALECT. I, 27. 2. (Regional) A ocărî; a blestema. Com. din lazuri DE BEIUŞ — BEIUŞ. -Prez! ind.: urămesc. - Şi: urâmi (lb), oromi vb. IV. -Din magh. uram „domnul meu”, după modelul lui domni, cf. magh. Uram [Istenem] „Doamne [Dumnezeule]”. URĂTOR, -OÂRE subst., adj. 1. S.m. (învechit) Persoană care are talentul de a vorbi frumos în public, orator; p. e x t. avocat. Pogorîpopa cel mai mare... cu un urătoriu (text marginal: carele e grăitor sau p r o c a t ă r), anume Tertulie, carii stătură înaintea deregătoriului împrotiva lui Pavel. N. TEST. (1648), 16776. Vrând poeticul a da gust nou poeziii noastre..., au metahirisit (trebuinţat) obiceiul elinilor ş-a latinilor, care personisesc patimile şi vârtuţile..., căci prin aceasta sângur să osăbeşte poeticul (cântăreţul) de orator (urătoriu). BUDAI-DELEANU, Ţ. 74, cf. DLRV. 2. Adj. (învechit, rar) Care exprimă dorinţa de a se împlini ceva. Moduri sau mode... indicativă, adică hotărâtoare,... otativă, adică urătoare. I. GOLESCU, B. 32/12. 3. S.m. şi f. Persoană care urează (3) cu prilejul sărbătorilor de iarnă. V. colindător. Cel mai iscusit la vorbă din ceată se prinde urător. LAMBRIOR, S. 191. Prin oraşe... şi prin sate, Sara, după asfinţit, Urătorii au pornit, BELDICEANU, P. 66. Gazda ieşi... cu ciurul plin de covrigi şi începu să-i împrăştie peste urători. AGÂRBICEANU, S. 181. La ferestre prinseră să vie urătorii cu buhaiul. GÂRLEANU, ap. CADE. Ne pomeneam cu urătorii la fereastră. BRĂESCU, O. A. II, 28,. Urătorii conteniseră... Cele din urmă clipe ale anului vechi se scurgeau domol. SADOVEANU, O. II, 612. Ştiam din alţi ani că nu primeşte urători. CAMILAR, C- P· 21. Urătorul care rosteşte de Anul Nou urarea „Pluguşorul” poartă în mână o talancă. ALEXANDRU, I. M. 32. Irozi şi magi şi urători... vesteau pocnind din harapnice sosirea noului an. v. ROM. iulie 1970, 22, cf, BL·, DM, DEX; Urătorii mergeau în echipe separate şi aveau cu ei buhaiu, o tobă şi un fluier. PAVEL, S. E. 22. Este obiceiul ca urătorul să zică... „ia mai îndemnaţi, flecăil" ŞEZ. ΠΙ, 180, cf. alr ii/i mn 111, 2 824 bis/514, alrm ii/i h 265/514. Ό· P. ext. (Adjectival) Ne umplea... de spaimă şi frică, ca buhaiul urător în agiunul Anului Nou. RUSSO, S. 22. 4. S.f. (Regional) Urare (2) tradiţională de Anul Nou, făcută de flăcăii care umblă cu pluguşorul. V. p 1 u-g u ş o r (2). Eu ştiam de la moş Constantin Tofan, fratele mamei, o urătoare. SCL 1978, 327. 5. S.m. (Regional) Tânăr care rosteşte oraţii la nuntă; colăcer. Urezetorii seau strigătorii românilor adeseori se zic nuntălaşi. BOJINCĂ, A. I, 214/23. Există... cel puţin un singur orator sau urătoriu, care să··· ureze la o ocazie ca aceasta a nunţilor. MARIAN, NU. 222. Asta-i bun de urător, le toarnă ca pe scoc. UDRESCU, GL. - PL: urători, -oare. - Şi: (regional) urezetôr s.m. -Ura2 + suf. -ător. - Pentru sensul 1, cf. lat. orator. URĂTOREÂSĂ s.f. (Regional) Femeie care rosteşte oraţii la nuntă sau care face urările naşilor, mirilor, socrilor etc. (Arefu - Curtea de Argeş), udrescu, gl. Harnică urătoreasă; îi merge gura ca sucala, id. ib. -P1.. urătorese. - Urător + suf, -easă. URĂTURĂ s.f. (Mai ales în Mold.) 1. (învechit, rar) Formulă prin care se cere ocrotirea divină. Cu prostie să ruga cătră Domnul...: „ Miluiaşte-mă, Doamne, fiiul lui David”. Nu cu vro urătură de cuvente multe, ce pre scurt şi prosteaşte. VARLAAM, C. 255. 2. Cuvânt sau formulă de urare (1) la adresa cuiva; urare (1). Sfătuiesc acuma cam ce urătură, Când vor da covaşa, spune-vor din gură. CONTEMPORANUL, II, 611, Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 3. Text recitat sau cântat de colindători când umblă cu uratul2 (1); urare (2). Băieţii cei mici, împărecheţi câte doi, o pornesc mai devreme; urătură lor este foarte scurtă. LAMBRIOR, S. 191. Sunau dobele... şi răsunau glasuri tinere, care învăţau urâturile. SADOVEANU, O. I, 636. Cum vom ieşi, seara, cu harapnicele şi cu clopoţeii, să ne spunem urâturile pe la căsuţele cu luminiţe galbene? CAMILAR, C. P. 19, cf. DL, DM, DEX, 1363 URÄZI -284- URÂCIUNE ALR II 2 793/386. Şi-am luat clopotu-n mână, Să spunem o urătură. FÖLC. MOLD. II, 725. Colac mare... l-am dat şi la calici Care stau cu limba-n gură Şi nu ştiu nici o urătură. CAF III, 128. 4. (Regional) Urare (3) (Marginea - Rădăuţi). Cf. alr ii/i MN 82, 2 690/386, alrm ii/i h 208/386. ♦ (în forma urezătură) Chiuitură. Trăsurele, între urezături i asurzitoare, porniră şi numai în curtea besericei se opriră. F (1867), 307, cf. alri 1 474/9, 28, 850. - Pl.: urâturi. - Şi: (regional) urezătură, urezitură : (alri 1 474/9) s.f. '>■ . - Ura2 + suf. -ătură. URĂZÎ vb. IV v. ura2. URÂCIÔS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre oameni) Care displace din cauza purtării, a vorbelor sale, antipatic, nesuferit, urât2 (i i); care este mereu prost dispus, lipsit de amabilitate. Cine neamului său êste urâcios cum poate fi streinilor drăgăstos? CANTEMIR, IST. 37. Obraznicul, adevărat, mai lesne să foloseştei dar este scârbit şi uricios. GOLESCU, S. 126, cf. DRLU, lb. Nu e cu dreptate ca grecii ce fac colonii într-acest ţinut să fie bănuitori şi urăcioşi noroadelor vechi dintr-această ţară. pleşoianu, T. ii, 135/1. Relele nărăviri... te,, fac urâcios oamenilor. MARCOVICI,, D. 10/14, cf. ISER, POLIZU. Săjtii că mă supăr şi nici nu mai vorbesc cu tine, dacă-i fi uricios şi nu-i face aşa. VLAHUŢĂ, O. A. 112. Getruda... era tiranizată de bărbatul ei urâcios şi rău. GHEREA, ST. CR. II, 279, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Portarul, scund, urâcios şi cu barba până-n brâu, i-a oprit. REBREANU, R. I, 269. Cât de urâcios eşti acum, aşa cum stai departe de mine. M. ELIADE, D. 186. Bacunu se lăsa mult rugat, avea suflet bun, nu era urâcios ca Moşu, cănd începea, apoi îl apuca seară povestind, vlasiu, a. p. 55. Invaţă-te să nu fii urâcios. Şi, când vorbeşti, uită-te la mine. sadoveanu, o. xvn, 190, cf. scriban, d. Stai, domnule,' nu fi uricios. vinea, L. II, 253. De ce eşti uricios? H. LOVINESCU, T. 103. Că omul cel uricios Şi ziua e-ntunecos. POP., ap. GCR II, 307. Urâtu de urâcios, El mă-ntreabă unde-am fost. MÂNDRESCU, L. p. 117. Am un bărbat cam uricios şi mi-e frică să nu vă facă ceva. ŞEZ. XII, 114, cf. ALR sn v h 1 243. -v· (Substantivat) Lasă uricioşii aceştia. C. PETRESCU, C. v. 195. Cănd abia se mai auzi glasul urâciosului, cizmarul se îndură de el. şez. ix, 70. ' 2. Care provoacă o stare de nemulţumire; care trezeşte repulsie; care displace; urât2 (I 2). V. d e t e s-tabil, neplăcut, nesuferit, odios. Fapta aceasta, fără îndoială, este o vină foarte urâcioasă şi nu voi s-o mai apăr. HELIADE, AMF. 10/64. Numai pentru urâcioasele patimi a două sau trei fiinţe încoronate, se duc cu orbească mulţămire spré junghere. MARfcoviCI, C. 22/1. Ast obicei urâcios nu ţi-l cunoşteam. VOINESCU II, M. 82/2. Polonia, pentru a răzbuna chiar defăimarea ei, va mântui pe Rucsanda de un giiig atât de uricios. ASACHI, ş. L. II, 23. O asemenea crimă uricioasă... va rămânea o pată vecinică de necinste asupra neamului lui. BĂLCESCU, M. v. 223, cf. iser. A întreprins uricioasa călătorie numai rugat şi.îndemnat. bariţiu, p. a. ii, 330,, cf. BAR, - MUNT., W. 422'/21. Şi mai mult nesuferindu-i Uricioasele urmări. PANN, E. II, 54/24. N-am voit cu-a mele satiri eu pre nime a jigni, Ci defecte uricioase m-am silit a prihăni. NEGRUZZI, S. II, 305. Se arată lumei în mizerabila şi uricioasa nuditate a sufletului său celui mic. FILIMON, O. I, 98. El văzu o biată căprioară rătăcită, călcând cu sfiială prin nămolul uricios al mocirlei. ODOBESCU, S. III, 187. Demagogul... prin vorbe măsluite trezeşte patimile cele mai negre şi mai uricioase ale mulţimii. EMINESCU, N. 149. Tiranul păru un moment ruşinat de urâcioasa-i întreprindere. GANE, N. II, 55. Deoidată se aud prin casă o mulţime de glasuri, cari de cari mai uricioase; unele miorlăiau ca mâţa, altele coviţau ca porcul. CREANGĂ, P. 3,02. Calificativele în versuri... devin cele mai urâcioase umplături. MACEDONSKI, O. IV, 39. Cu mijloace urâcioase, servindu-se de dragostea femeilor pentru a căpăta tronul..., Despot vrea să realizeze un ideal splendid. LOVINESCU, C. X, 132, cf. SCRIBAN, D. A fost Un vis splendid şi urâcios, o călătorie-n rai şi-n iad, a fost un sïthplu vis. BOTTA, S. ΙΠ, '87. Iar cu tărăţa urâcioasă Fugi şi iarna lenevoasă. TEODORESCU, P. P. 140. Tari ţ-a mai si urât! Cî pământu-i urisios, Nu ti fasi cum ai mai fost! CAF vn, 32. <> (Adverbial) S-a purtat uricios. SCRIBAN, D. 3. (învechit şi regional; despre fiinţe) Care este lipsit de frumuseţe; urât2 (II 1). Chiar şi ceia mai urâcioasă târâtoare este hrănită de mâinile lui. MOZAICUL (1839), 628/22. Şi din vremea aceea toţi oamenii frumoşi Arăt câte-o oglindă acelor urăcioşi. ALEXANDRESCU, O. I, 201. Coropişniţa... e o dihanie urâcioasă, respingătoare. SIMIONESCU, F. R. 267. Tot felul de larve uricioase, viermi păroşi, crustacei dezgustători şi gângănii să nu le vezi! C. PETRESCU, !. I, 14. Altă mândră mi-oi găsi Mai înaltă şi mai frumoasă, Nu ca tine o urâcioasă. DOINE, 249. Vorba fu numai ca sa-mi caut alta mai uricioasă,... că nevasta urâtă îi norocul căşii. F (1898), 4. Fetele din satul meu... Nu-i nici una de frumoasă, Fiindcă toate-s uricioase. FOLC. TRANSILV. II, 541. Di la maica doi ma ser, Unu-i bogat, urâsios, Altu-i sărac şi frumos. CAF X2, 319. 4. (Regional; despre vreme, anotimpuri) Caracterizat prin condiţii neprielnice, neplăcute (de temperatură, de umiditate etc.); urât2 (II 2). Şe apropia Crăciunul. O iarnă uricioasă se zbătea să coboare pe pământ. REBREANU, I. 162. Nu fi, mândră, mânioasă, Ca şi vremea uricioasă! FOLC. transilv. i, 402. ^ - Pl.: urăcioşi, -oase. - Şi: uriciôs, -oăsă adj. - Urî1 + şuf. -icios. URÂCIÙNE s.f. 1. (învechit şi regional) Faptul de a urî1 (1); (adesea la pl.) sentiment de aversiune, de vrăjmăşie faţă de cineva; ură1. Miţuiaşte-ne, că mai multu împlumu-ne de urriciunri. PSALT. HUR. 11173. Şi puseră spre mere reu în loc de bire şi uriçiuri (pizme CC2, g i 1 ă 1 u i r e H) dereptu iubirea mea. PSALT. 235. Şi... deşcoperi-se-va... hitleniile şi urâciunile. CORESI, EV. 37. Ochiul ce veade toate... se mănie şi puse urâciune. MOXA, 382/25. Să nu fie bărbatul foarte vrăjmaş şi să nu fie având ande sine urâciune, să-şi fie urâţi pănă la moarte, prav. 163. Vor vrea să vă slăbească postu şi ruga... şi încă şi cu urâciune mai mult vă vor urî. GAVRIL, NIF. 153. Pre Gheorghi şi Petru 1366 URÂCIUNE - 285 - URÂCIUNE pentru-nchinăciune taie pizmaşii lui //[risto]s cu urâciune. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 26724. Popii facu-şi... de cătră poporani urâciune (a. 1675). GCR I, 220/26. Intru urăciunele lor m-au amărât pre mine. biblia (1688), 1502/41. Acele păcate mai mari cevătămasă pre Dumnezău, Svinta Scriptură le numără: întâi, urâciunea de Dumnezeu. N. COSTIN, L. 58. Rădicatu-s-au... cu oaste asupra lui, pentru urâciunea grecilor ce adusesă pre mulţi de la Ţarigrad. NECULCE, L. 40. Cu toată inima din urâciune îndată spre... dragoste a se întoarce poate. CANTEMIR, IST. 248, cf. ANON. CAR. Lăcomia a unor pâlcuri ostăşeşti aduce urâciune a unui norod (a. 1703). FN 150. Au schimbat... socoteala şi dragostea... spre prepusuri şi spre urâciuni. AXINTE URICARIUL, LET. II, 156/28. Umplăndu-se de urâciune, fugi de mearse la Antiohia. mineiul (1776), 192vl/15. A ta frumoasă faţă să nu ţi-o strici cu urâciunea care în sine fapte rele are. OŢĂLEA, A. F. 94/9. Prin un cuvânt plin de urâciune şi de încruntare îi îndeamnă la a lua arme. IST. am. 82710. Pentru toată blăstămăţia şi nimica a veni în urâciune. ŢICHINDEAL, F. 40/24. Au intrat uriciune şi pizmă între ei. DIONISIE, C. 217. Le-a povestit far' de sfială urâciunea ce are fiica lor asupră-i (a. 1816). IORGA, S. D. vn, 17. Numa... să întoarce la Roma cu totul întru urâciune. BELDIMAN, N. P. I, 158/7, cf. DRLU, LB. Urâciunea şi scârba ce prinsese asupra tuturor bărbaţilor. GORJAN, H. II, 100/13. Au voit să arăte tagmei boiereşti câtă urâciune are asupra ei (a. 1835). URICARIUL, vni, 137. Aş putea eu să sufer urâciunea lui şi a lui despreţuire? I. VĂCĂRESCUL, G. 38/18. însă fără urâciune Mai puţintele voi spune. BĂRAC, A. 76/19, cf. BAR. - MUNT., w. ll2/33, polizu. De ce, domnilor critici, atâta urâciune? alexandrescu, O. I, 183, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Şi spălatu-o, Limpezitu-o... De uriciuni şi minciuni! marian, v. 70. Aşa să potoleşti:... Uriciunele, Duşmăniile. PĂSCULESCU, L. P. 124. Că minsiunile nu-s bune, Numa d'e-s d'e urisiune. DENSUSIANU, τ. H. 149, cf. alr I 1 545/870. Unde e dragoste multă e şi urâciune multă. PANN, P. V. II, 133/7, c£ zanne, p. viii, 86. -0* Expr. (Regional) A-i face (cuiva) urâciune cu (cineva) = a învrăjbi. Cf. ciauşanu, GL. + Dorinţă (constantă) ca ceva să nu se înfăptuiască, să nu (mai) existe; aversiune profundă faţă de ceva; ură1. îmbrăţişez toate acealea pentru care mă sămtu a avea o urâciune de moarte? (a. 1750). GCR II, 47/1. Copii care cuprind mai cu anevoie învăţătura... să nu-i silesc nici într-un chip..., ca să nu capete uriciune spre învăţătură (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 207. Scoate partea ceea ce pre deasupra să arată frumoasă şi socoteşte că ceea ce să ascunde dedesubt iaste atâta de greţoasă, încât omul nu sufere a vedea fără urâciune şi îngreţoşare (a. 1819). în L. ROM. 1965, 228. Nu va înceta vrăjmaşul să-ţi aducă aminte de vieţuirea cea mai dinainte şi să-ţi facă urâciune pentru îmbunătăţită petrecere. STĂNOIU, C. I. 150. 2. (învechit şi regional) Urâţenie (I). Nimica omu pentru frumuseţea cuiva să laude ceva, nice pentru urâciune să defaime. OŢĂLEA, A. F. 210/16. Om pe care natura a tipărit pecetea neghiobiei şi a urâciunei. MOZAICUL (1839), 615/24. Dar unde e urâciune şi chip sluţit, neplăcut, Mai multă înţelepciune firea să dea s-a văzut. PANN, ap. CADE. Intr-o ţară mare, de aici nu departe, Plăcuta frumuseţe trecea de urâciune. ALEXANDRESCU, O. I, 200. Prin urâciunea mea, voi cunoaşteţi a preţui frumosul. BOLINTINEANU, o. 361, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Ştia că-i plac femeile frumoase, iar Lefterică era sigur de urâciunea prietenei sale. I. M. SADOVEANU, S. 60. Diavolul..., cu toată răutatea şi urâciunea lui, în raport cu lucrarea lui Dumnezeu el apare mai curând ca un fel de Păcală, decât ca un potrivnic serios. VULCĂNESCU, D. 81. Nu-i mai era dragă urâciunea babei. şez. I, 250. ♦ (Rar) Ceea ce displace, ceea ce este neplăcut. De la mai marea sau mai mica acestor organe perfecţie atârnă frumseaţa sau urâciunea vorbei. ANTROP. 204/26. Uriciunea morţii nu consistă în ea însăşi, ci totdeauna în simulaţiunea vieţii, eminescu, O. vil, 227. ♦ (Concretizat) Lucru urât2 (II 1), respingător, scârbos. Pune pe grădinar să scoată din grădină uriciunile astea care sălbătăcesc locul. odobescu, ap. tdrg. ♦ (Regional; eufemistic) Excrement. Cf. AII 8, T. DIAL. M. II, 343. 3. (învechit şi regional) Fiinţă urâtă2 (II1), respingătoare; p. ext. monstru (1), pocitanie (1), urâţenie (2). Urăciunele eghipteanilor să jârtvuim D[o]mnului D[u]mn[e]zăului nostru. BIBLIA (1688), 442/42. Toate aceste urâciuni şi sălbătăciuni prin temperata climă, prin creştinătate şi cultură se îmblânzi. SĂULESCU, HR. I, 237/1, cf. BAR. - MUNT·, W. 3747l. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget. EMINESCU, O. I, 150. [Draci şi diavoli] zi, Doamne fereşte..., să nu te întâlneşti cu asemenea urâciuni. SĂM. III, 663, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Ai ajuns ciuca blestemului, Urâciunea pământului. TEODORESCU, P. P. 108. Te primesc, cum nu, zise urâciunea pământului. RĂDULESCU-CODIN, î. 72. Am luat o urisiuni, Di nu pot işî la lumi. CAF X2, 353. <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Iaca soseşte la stâna ciobanului o urâciune de babă, de nu s-a mai văzut de când lumea aşa sluţenie. CANDREA, F. 131. Văzând... ce uriciune de cal a ieşit la iveală, a-nceput a plânge. VASILIU, ap. CADE. 4. Trăsătură morală urâtă2 (13), aspect urât din punct de vedere moral; urâţenie (3). Cei vechi, socotindu că ar putea drege greşealele lor, în tăria lor au aţâţat neaudzite urâciuni. N. COSTIN, C. 125. Biruită de urâciunea patimilor. MINEIUL (1776), 185vl/6. Cunoscând urâciunea şi netrebnicia vieţuirei sale. MARCOVICI, D. 443/8. Ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi tablă de legi şi scandalul o urâciune izgonită (a. 1840). PLR I, 83. Când veţi vedea uriciunea pustiirii stând la locul unde nu se cade să steie, să ştiţi că aproape este sfârşitul. CREANGĂ, A. 137. [Bustul] produce impresia de neputinţă sufletească, de schiloadă urâciune. STERE, S. 146. Mai pricepută în urâciunea vieţii, ea se temea să facă un început tuturor acelor lucruri. I. M. SADOVEANU, S. 166. 5. (Regional) Faptă urâtă2 (I 2); (învechit, rar) urâtură. în timpul ocolirei merge la spatele ginerelui şi miresei două femei, rude d-aproape, spre pază a nu le face cineva veri o urăciure. H IV 89. Sin-o fi făcut urâsune C-o mână, I-o întorc cu doauă. ARH. folk. iii, 115. Aşa să să spele Toatse boalile, Toatse urâsiunile, Toatse pagubile Gi la casa Iu cutare! FOLC. OLT. - 1366 URÂMI -286- URÂT1 munt. I, 309. Să mă cureţi De fapt, de dat, De căscare, de strigare, De uriciunea cea mare. CAF II, 262. - Pl.: urâciuni. - Şi: uriciiine, (învechit şi regional) urâciune (pl. şi urâciune) s.f. - Urî1 + suf. -iciune. URÂMI vb. IV v. urămi. URÂRE s.f. (învechit) Faptul de a urî1 (1). Cu sfârşit urire (u r ă c i u r i vd, g i 1 o ş a g h) uriu-i şi vrăjmaşi fură mie. PSALT. 290. Cu sfârşită urăre omrăziiu-i. CORESI, PS. 381/1. Cu adevărat de urăre şi de urgisire iaste vrednică. KLEIN, în ŞA I, 82. Urărea de oameni lăcuieşte numai în capul lui, nu însă şi în inima lui. K0T2EBUE, U. 676, cf. DRLU, POLIZU, PONTBRIANT, D., SCRIBAN, D. - Pl.: (rar) urări, polizu. - Şi: urire s.f. -V. urî1. URjlT1 s.n. 1. (învechit, rar) Faptul de a urî1 (1). Vezi dracii miei că mulţiră-se şi cu uritul (ură D, urâciunile C2, g i 1 ă 1 u i r e H) nedereptu uriiu-me. psalt. 43, cf. CORESI, ps. 61/5. 2. Sentiment de neplăcere (1), de îndepărtare (instinctivă) faţă de ceva sau de cineva. V. antipatie, aversiune, dezgust. Binele de veci să dobândim..., unde iaste linişte şi odihnă fără de nice o scârbă şi viaţă dulce fără de nice un urât. varlaam, C. 316. Să o cetiţi [cartea] fără urât. DOSOFTEI, v. S. [prefaţă] 6/18. Vai de omul cela de doce prescurea la besearecă cu uritu (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 51/5. Să mira încătro să va duce de urâtul lui Aron Vodă. N. COSTIN, L.2 256. Nu pentru urâtul tău acestea am făcut, ci pentru nepriceperea mea, de care-mi pare rău şi mă căiesc. KLEIN, în şa I, 87. Academia te va mângâia de urâtul Camerei. ALECSANDRI, S. 169. Nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit... de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea. ODOBESCU, S. III, 11. Iar la palatu-i Vine degrab’, deşi de urât fugise de dânsul. EMINESCU, O. IV, 340. Nu-mi fac eu de dragoste cu buruieni de urât. AL LUPULUI, P. G. 56, cf. SCRIBAN, D. Ah, urâte, cum te-aş vinde...! Dragoste, cum te-aş lua! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 78. Nu mi-i de urâtul tău, Ci mi-i de ponosul meu! rădulescu-codin, L. p. i, 422. Bade, de urâtul tău, Face-m-oi trestie-n tău! viciu, F. 65. Măndro, d'e d-urâtu tău Mor broaşt'ile toat'e-n tău. DENSUSIANU, Ţ. H. 200. Avea o soţie foarte rea, aşa că de urâtul ei s-a făcut beţiv. SNOAVA, IV, 443. Creapă, Dçmni, pământul, Să să baji urâtul. Creapă, Dçmni, pajişt'a, Să să baji urala. ARH. FOLK. V, 143. Apucai cale pustie La urât în cătănie. FOLC. TRANSILV. I, 17. <> Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) urât de (cineva) = a nu-i fi drag, a nu simpatiza pe cineva.. Dragu-mi-i bade de tine, Mi-i urât de cin' te ţine. EMINESCU, L. p. 98. De cine mi-i mie drag, N-am cale şi tot îmi fac. Da de cine mi-i urât, Am cale şi nu mă duc. VICIU, F. 84. (învechit) A-i fi cuiva (cu) urât a... (sau să...) = a nu-i plăcea să... De va lăsa cineva bucatele şi ocinile sale cu zapis vreunui om, să fie toate a lui, după moartea muierii lui,... şi dacă va lua cela zapisul îi va fi urât a aştepta. PRAV. 92. Era şi drumeţilor cu urât a treace... pre acolea. DOSOFTEI, v. S. octombrie 65734. Defăima... posturile... pentru că-i era cu urât a posti. MUŞTE, LET. III, 20/7. Viind aci la Bucureşti, n-au vrut frate-meu să mă mai lase să viu îndereptu, şi mie mi-era urât să şez aşa (a. 1815). iorga, s. D. xn, 170. (învechit) A cădea (ceva) cu urât (cuiva) = a-i displăcea. Cu urât au căzut acest lucru tutulor boierilor, muşte, ap. DDRF. (Prin nord-vestul Munt.) A-şi face de urât cu (cineva) = a se purta rău cu cineva, a deveni nesuferit, a rupe relaţiile cu cineva. Cf. UDRESCU, GL. Vrea pesemne să-şi facă de urât cu mine. id. ib. (în superstiţii) A fi rău de urât = a fi neprielnic cuiva, fâcându-1 să nu fie iubit. Cf. GOROVEI, CR. 464. Gunoiul măturat seara din casă să nu se dea tot seara afară, căci e rău de urât. id. ib. 144. A-i face (cuiva) de urât v. face. (Regional) Nu ţi-e urât, se spune în chip de dojană unuia care a făcut un lucru nepermis, reprobabil, lipsit de cuviinţă. Nu ţî urât să îngâni pă çminii bătrâni. ALRI 359/359. 3. Stare sufletească apăsătoare, provocată de lipsa de ocupaţie, de monotonie, de singurătate etc.; plictiseală (1). Ţi-i urât fiind atât de departe de fămeia ta? IST. CAROL XII, 71722. De jele Ş-urât, rupsă a cânta cu glas mare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 180. Dintră afecturi, unele sânt plăcute..., altele neplăcute: întristarea, urâtu. ANTROP. 189/17. Urâtul a intrat în lume prin lene. MOZAICUL (1839), 712/7. Trebuie să caut prilejul de a-mi depărta urâtul (a. 1841). BARIŢ, I, 250. Unde-mi toarnă să-mi ud gâtul Şi îmi mai petrec urâtul. PANN, P. v. I, 71/2. Primblarea, cetirea, muzica nu lăsa urâtul să se introducă în castelul său. NEGRUZZI, S. I, 110. Ies puţin prin grădină ca să gonesc urâtul singurătăţii. filimon, O. I, 153. Ce vă spun eu?... de s-a mai ţine urâtul de d-voastră să nu-mi ziceţi Angheluşa. ALECSANDRI, T. 15. Sânt vorbe de clacă..., istorii de glumă şi parascovenii, pentru ca să treacă timpu şi urâtu. JIPESCU, O. 117. Urâtul cel pocit, boala cea fără de crezămănt..., mai amarnic o rodea. ODOBESCU, S. III, 204. Pustiul şi urâtul de-a pururi mă cuprind. EMINESCU, O. IV, 432. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare şi un urât mă apăsa. GANE, N. I, 38. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. CREANGĂ, P. 140. Puţin după plecarea lui Pintea îl apucase urâtul. slavici, O. I, 166. Nu ştiu cum să-şi mai găsească de lucru, ca să le treacă de. urâtul aşteptării. MACEDONSKI, O. III, 5. Anevoie vremea trece, Cănd urâtul greu te-apasă. vlahuţă, o. A. I, 13. Feudalul, trăind din renta pământului, nu mai ştia cum să-şi împartă vremea ca să nu moară de urât. BACALBAŞA, S. A. I, 286. Şi tot aştept şi dânsa nu mai vine, Mi-alung urâtul făurind sonete. SĂM. I, 69. Iarna, când nepoată-sa se muta la Bucureşti, înnebunea de urât. D. ZAMFIRESCU, T. S. 15. Abia două săptămâni de când se mutase aici şi urâtul începea s-o încerce. DUNĂREANU, R. 216. Un urât fără margini o cuprinse. ANGHEL - IOSIF, C. L. 81. li mai vine urâtul, ca domnilor cari n-au de lucru, şi caută să-i treacă vremea mai uşor. AGÂRBICEANU, S. P. 151. Ţi-a fost urât singur? ibrăileanu, A. 165. Mă prefac că dorm... Mor de urât în pat! A. holban, O. n, 319. Şi-n seara aceea-n care-apusul Părea mai trist ca-n alte seri,... M-am dus să-mi plimb pe ţărm urâtul. MINULESCU, VERS. 32. Locuinţa mea de vară E la ţară... Acolo era să mor De urât şi de-ntristare. TOPÂRCEANU, O. A. I, 86. Căzu într-un urât negru şi o silă grea de 1369 URÂT2 -287- URÂT2 viaţă şi de sine. CĂLINESCU, C. N. 295. Urâtul şi întristarea îi rodeau sănătatea, sadoveanu, o. I, 59. Pustiul şi urâtul mi-erau din nou stăpânii. PILLAT, P. 103. Ca să-mi alung urâtul îţi scriu ţie. PUŞCARIU, D. v. 195, cf. scriban, D. Plimbările astea trebuiau să şteargă amintirile urâtului, plictiselilor, jignirilor din trecut. I. M. SADOVEANU, S. 167. Să-i treacă până-n noapte de urât. ARGHEZI, S. V, 224. în sanatoriul de var Urâtul şerpuie în perdele. VINEA, O. I, 151. Povestitorul citează versuri dintr-un fel de doină a urâtului. varlaam - sadoveanu, 272. Seara mi-e teamă pe străzi Şi-n după-amieze ploioase Mi-e frig şi urât. V. ROM. august 1970, 69. Ofl urât, urât, urât! Boală jar ’ de crezământ! ALECSANDRI, P. p. 226. De urât m-aş duce-n lume, Urâtu vine cu mine. RĂDULESCU-CODIN, L. p. I, 325, cf. CIAUŞANU, GL. Mă prinde uritu. alr SN V h 1 246/76. Ca o floare-am veştezii De mult dor, de mult urât. balade, III, 252. Urâtul din ce-i făcut? Din omul care-i tăcut. folc. transilv. i, 32. El să-mi zică, Eu să-i cânt, Să-mi mai treacă de urât. FOLC. MOLD. n, 520. De urât bei şi mănânci, De dor stai şi te usuci. CAF iv, 146. ■ν' (In metonimie) Parcă toată tăcerea şi urâtul casei s-ar fi retras acolo, vlahuţă, S. a. iii, 93. -v- Expr. A-şi face de urât = a-şi alunga plictiseala, a se distra. Cf. DM, DEX. A ţine (cuiva) de urât v. ţ i n e (V 4). 4. (Adesea construit cu verbele „a fi”, „a se face” şi cu subiectul logic în dativ) Stare de nelinişte şi de tulburare pe care o încearcă cineva în prezenţa sau la gândul unui pericol, în singurătate, în întuneric etc. V. frică, teamă. D-ta poţi să mâi astă-noapte şi în păduri, nu cred că-i muri de urât. CREANGĂ, p. 127. Μι-era urât să stau aşa singură cu uşa descuiată. SLAVICI, O. II, 216. Nu mai vorbiţi de ucigă-l-toaca, că n-e urât să ne întoarcem acasă. SĂM. III, 663. Era întuneric beznă; dar Niculăiţă nu ştia ce e frica, nici urâtul. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 90. Apoi deodată îl cuprinse un urât mare. I se păru că o mână nevăzută îi apasă umerii. REBREANU, NUV. 283. Bine că venişi, că stau toată noaptea cu drugul pus, de urât. SORESCU, L. L. II, 208, cf. ALR SN v h 1 246. Mare întunerec era, Poteca n-o mai vedea, Mărăcini o înţepa Şi măceşi o trăgea, Ei urât i se făcea. ANT. LIT. POP. I, 368. Ei, soro dragă, să nu-ţ fie urât. Că aicea ieste pentru noi. O. BÂRLEA, A. p. I, 166. Să stau ieu acolea că l-iera urât. T. DIAL. M. I, 42. 5. C o m p u s: (Bot.; regional) urâta-fetei = oreşniţă (Lathyrus tuberosus). Cf. BORZA, D. 97. - Şi: (învechit şi regional) urit s.n., (regional) urâtă s.f. -V. urî1. URÂT2, -Ă adj., adv., s.n. 1.1. Adj. (Despre oameni; în opoziţie cu iubit) Care displace prin purtarea, prin vorbele sale; antipatic, nfesuferit, urâcios (1). O eresă... care au rămas la urâţii armeani. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27732, cf. cat. man. π, 472, scriban, d., PODARIU, FL. 12, zanne, p. iv, 258. ♦ (Substantivat; învechit, rar) Persoană care urăşte1 (1) pe cineva. Şi spăsi ei de mărule uriţilor (u r â t o r i u 1 u i D, g i 1 ă- 1 u i t o r i u 1 u i h) şi izbăvi ei de mărule dracilor. PSALT. 223. Spăsitu-ne-ai de dodeitorii noştri Şî urâţii noştri ruşinaşi. CORESI, PS. 114/13. 2. Adj. Care provoacă o stare de nemulţumire, care displace; care trezeşte repulsie; urâcios (2). V. detestabil, dezagreabil, nep lăcut, nesuferit (2), odios. Ascultă omul cuvintele ceale reale şi căntăcile ceale urâte. CHEIA ÎN. 76715. Nici un lucru mai de poftă tuturor în lume nu-i decăt pacea, nice un lucru mai urât decât războiul. N. COSTIN, C. 132, cf. ANON. car. Pentru clevetirea şi limba care grăiaşte reale şi cuvinte orăte (a. 1762). CAT. MÂN. I, 241. Urâtelor lor căutături asupra-mi cum le voi răbda? GOLESCU, S. 293. Această viaţă i s-au părut foarte urâtă. DRĂGHICI, R. 141/2. Toate-mi par acum schimbate, toate-mi par a fi urite. CONACHI, P. 104. Cine ştie ce urite urmări ar fi avut starea aceasta. NEGRUZZI, S. I, 179: O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. EMINESCU, O. I, 38. Urât, nesuferit era gândul acesta, slavici, o. II, 19. Am visat nişte vise urâte astă-noapte. ISPIRESCU, L. 65. Sper să nu vă fi lăsat o urâtă impresie plecând aşa grabnic. DELAVRANCEA, O. IV, 239. Tuşea din când în când, o tuse seacă, urâtă. D. ZAMFIRESCU, T. S. 11.0 presimţire urâtă începea să i se încuibeze în inimă. REBREANU, I. 123. Am greşit curţile ori ne-a fugit mireasa... Urâtă treabă! al LUPULUI, p. G. 72. îmi închipuiam... că mişcarea şi aerul are să le facă bine şi să le alunge gândurile urâte. C. PETRESCU, î. I, 102. Cele mai urâte zile, de care şi azi roşesc, au fost acele în care... şedeam la pândă, spionând orice mişcare. BART, E. 228. Sunt oameni destinaţi să nu trăiască decăt partea urâtă a vieţii. CĂLINESCU, C. O. 23. Parcă era puţin pustiu în jur din pricina ţipetelor urâte ale păunilor. PREDA, M. S. 18. Un frig urât se cuibărise-n dune. vulpescu, P. 67. Am umplut lumea numai cu vorbe urâte despre tine. BĂNULESCU, I. 29. Lumea toată de pre lume Ne-a şi pus urâte nume. jarnîk — BÂRSEANU, D. 65. Părea că se trezise dintr-un vis urât. PÂRVESCU, C. 99. O femeie avea urâtul obicei de a griji... foarte rău casa în care locuia. furtună, C. 15. Eu puţân somn că somnai Şi urât vis că visai. BALADE, Π, 172. Măritatu nu-i urât, Da ti saturi pânî-n gât! CAF X2, 141. Urâtă pasăre este aceea care îşi spurcă cuibul ei. ZANNE, P. I, 454. (F i g.) Cel ce are trup frumos şi suflet urât este întocmai ca o corabie bună cu ocârmuitor nemeşter. GOLESCU, S. 149. A bate cineva un om va să zică că n-are suflet frumos şi că inima îi este foarte urâtă. HELIADE, AMF. 9/18. Iară nbi? noi, epigonii?... inimi bătrâne, urâte. EMINESCU, O. I, 35. ❖ (Adverbial) Noaptea visezi urât şi sai din somn mereu. CARAGIALE, O. VI, 274. Noaptea visez urât, ziua sunt buimac. PĂTRĂşcanu, S. a. 125. Ploua însă aşa de urât. REBREANU, R. I, 175. Ei au visat urât în fiece noapte şi s-au dezechilibrat. ARGHEZI, S. X, 238. N-am să mai visez urât la noapte, vinea, L. II, 6. Urât mai zbieri. H. LOVINESCU, T. 141. O E x p r. (Regional) A(-i) fi (sau, popular, a-i cădea) (cuiva) urât (cineva sau ceva) = a deştepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Nevinovatul şi dereptul să nu-l omori, că mi-e urâtă strâmbătate. PO 255/7. Deaca-i văzură rimlenii viaţa porcească, întinată şi împuţită, el era urât tuturor şi-l părăsiră. MOXA, C. 40v/4. Aceaea nuntă... iaste de râs şi de batgiocură şi urâtă tuturor. PRAV. 197. Pentru spurcata viaţa sa, fu urât tuturor. N. COSTIN, L. 150. Amar păcătoşilor, că 1370 URÂT2 -288- URÂT2 urâţi şi neprimiţi şi necuraţi vor fl înaintea lui Dumnezeu. KLEIN, în şa I, 94. îmi e urât măscăriciul ce mă face a zâmbi Ş-apoi cu dispreţ la dânsul şi cu milă a privi. HELIADE, O. I, 120. Iată că mă pomenesc vorbindu-ţi despre arta germanilor şi despre gravură, două lucruri care, precât iar ştiu, îţi sunt deopotrivă urâte. ODOBESCU, S. ffl, 61. Foaie verde ş-o cucută... Mi-a căzut lumea urâtă. EMINESCU, L. P. 91. Urât mi-a fost în viaţa mea omul viclean şi lingău. CREANGĂ, A. 45. Nici nu te luam altfel, că mi-erai urât. CARAGIALE, O. VI, 296. Uf!... bădie, tare-mi eşti urât! HOGAŞ, M. N. 22. Mi-i urâtă Ana ca mama-pădurii. rebreanu, i. 219. Ce mi-i urât nu mi-i drag, De-ar fi cât caşul de alb. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 14. Eu ţi-am căzut, Dobriţo, urât? balade, II, 202. Urâtă mi-i lelea chioară, Suflă-n foc şi vede-n oală. CAF III, 251. A-i face (cuiva) zile urâte = a supăra, a necăji foarte tare (şi în permanenţă) pe cineva; a-i face cuiva zile negre. Cf. ddrf. 3. Adj. (Despre comportare, fapte, acţiuni etc.) Contrar moralei (1), dreptăţii, bunei-cuviinţe. V. necuviincios, reprobabil. Nedereptatea şi păcatul urâte sânt şi pizmaşe. CORESI, EV. 15. Eghipteanii nu cutedza mânca pâine cu jidovii; că-i lucru urât înaintea lor acela. PO 154/21. Numai presupusuri, adevărat urâte şi de nimica (cca 1801). IORGA, S. D. ΧΠ, 193. Slăbiciunea şi urâta a oamenilor purtare. TEODOROVICI, M. 30/13. Să nu faci o aşa faptă urâtă şi cruntă. GORJAN, H. I, 56/33. Dintre toate păcatele cele de moarte, mândria a fost cea mai urâtă înaintea lui Dumnezeu. MOZAICUL (1839), 535/22. Haos de patimi urite şi de zadarnice gânduri. CONACHI, P. 275. Nu avusese vreme a-şi dezvăli urâtul caracter. NEGRUZZI, S. I, 142. Să facem între noi o învoială, ca să scap şi eu de aşa urât cusur. ODOBESCU, S. III, 45. Se convinge că-i urât lucru a plagia. IONESCU-RION, S. 104. Ce slăbiciune urâtă avea acest vecin, mai ales dacă bea un pahar de băutură! AGÂRBICEANU, S. 156. Există câteva chestiuni urâte şi grave. C. PETRESCU, C. V. 108. Oamenilor le curgeau... lacrimi de pocăinţă pentru urâtele lor fapte. E. IONESCU, E. 35, cf. SCRIBAN, D. Tu 4e ce îl înveţi obiceiuri urâte? H. LOVINESCU, T. 8. Ό* (Substantivat, n.) Mulţi naturalişti cred că descriind crud urâtul moral fac o operă salutară. CĂLINESCU, C. O. 146. ♦ (Regional; despre oameni şi despre îmbrăcăminte) Murdar (1). Cf. alr i 639/63, 140, 289, ib. 640/26, 51, 63, 109, 116, 315, 988, alrii 3 390/727, cl 1985, 122. 4. Adv. într-un mod neplăcut, r ă u (B I 1); cum nu se cuvine, necuviincios (1). Prea urât m-ai primit, Alcmeno. HELIADE, AMF. 6/42. Au început de aici a să lua urât în vorbe. BĂRAC, T. 54/13. Foarte urât din partea d-tale să te porţi astfel! CARAGIALE, O. VI, 244. Şi-a terminat cariera politică destul de urât. NEGULESCU, G. 97. Urât îţi mai primeşti oaspeţii! H. LOVINESCU, T. 126. N-am suferit fiindcă te-ai purtat urât cu mine. PREDA, R. 422. Foarte urât din partea lui... Nu l-aş fi crezut în stare. v. ROM. iunie 1970, 40. Arză chemeşe pe tine Cum arde inima-n mine, Că urât m-ai înşelat. JARNÎK - BÂRSEANU, D.2 424. <> E x p r. A se uita urât (la cineva sau la ceva) = a privi pe cineva sau ceva cu duşmănie, cu neplăcere. Să uită urât, zicând. PANN, P. v. in, 102/14. Negustorii se uitară urât la dânşii. DELAVRANCEA, T. 125. Să faci bunătate să nu te uiţi urât la mine. VLAHUŢĂ, O. A. 113. Stoica se uită cam urât. D. ZAMFIRESCU, T. S. 6. Se uita urât la cel care-i suflase. PĂTRĂŞCANU, S. A. 173. Se uita urât pe subt şuviţele de păr. CAZIMIR, GR. 67. Ia stai colea jos pe prispă şi nu te mai uita aşa urât la mine! PREDA, M. 155. împăratul le porunci să să scoale, să uită urât la ele. reteganul, p. II, 24. A o păţi urât = a avea neplăceri mari, a intra într-o încurcătură. Mi se pare, Ioane, că o păţim urât de tot astăzi! REBREANU, I. 325. A face urât = a se comporta agresiv, violent. Să ştii că dacă mă cherchelesc, fac urât de tot. MUŞATESCU, T. 334. Când bea, face urât de tot. ARGHEZI, S. XI, 24. ♦ (Indică intensitatea) Puternic (III), tare (III). I-au dat palmi şi pumni, l-au bătut preste spate urât. KLEIN, în ŞA I, 81. îl înspăimânta prea urât. PANN, E. Π, 49/16. Când l-a văzut Jules, ca omul cu rana netămăduită, se oferi urât. NĂDEJDE, C. V. 15. II. Adj. (în opoziţie cu f r u m o s) 1. (Despre fiinţe) Ceea ce nu corespunde simţului estetic, care este lipsit de frumuseţe, de armonie; (învechit şi regional) urâcios (3). V. hidos, hâd, pocit2 (.1), smârceav (1), smârced, smârd (1). [Broaştele] destul de urite sânt. ŞINCAI, în şa I, 668. Cei urâţi află celor mai frumoşi decât dânşii oarece pricini şi stricăciuni. ŢJCHINDEAL, f. 145/15, cf. DRLU. Era-n rochie strălucită, Dar la faţă cam urâtă. ASACHI, F. 122/12, cf. ISER, PONTBRIANT, D. O babă bătrână şi urâtă care îmblă prin împărăţia mea de mână cu furtuna. EMINESCU, P. L. 5. Să-i fl zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună. CREANGĂ, P. 76. Acolo, chiar bătrână fiind, femeia pare tânără, chiar urâtă, pare frumoasă. SLAVICI, O. ΠΙ, 25. Tremura şi se făcuse galbenă şi parcă chiar urâtă. D. ZAMFIRESCU, î. 18. Cuviosul Stratonic nu era om urât sau, cel puţin, trebuia să fi fost frumos în zilele lui. HOGAŞ, DR. II, 7. Şi urâtă, şi calică!... Bine ai mai nemerit-o, dragul mamii! REBREANU, I. 279, cf. ŞĂINEANU, D. U. Mi se părea urâtă - cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte. M. ELIADE, M. 9. Pasărea urâtă nu s-a mai văzut. C. PETRESCU, î. II, 9. Ptiu, da ' cum te-am putut face aşa de urât, Doamne iartă-mă! VLASIU, A. P. 10. Sunt ca o fată urâtă căreia îi pui în faţă o oglindă măritoare şi se înspăimântă ascunzându-şi faţa cu ruşine. PUŞCARIU, D. v. 193, cf. SCRIBAN, D. Nu m-aşteptam, spun drept, să fii atât De-mpiedicat şi de urât. ARGHEZI, S. IV, 13. Fiindcă e urât, pare şi murdar. CĂLINESCU, C. O. 97. Urât tată ai mai avut! VINEA, L. I, 161. Ce urât te-ai făcut! H. LOVINESCU, T. 103. Era urâtă, zburlită şi respingătoare. BOTTA, S. III, 112. Un tip scund şi urât ieşi din staţia de benzină, v. ROM. ianuarie 1969, 35. Decât ţâpău şi cu unt Şi să-l mânci c-un om urât, Mai bine mălai zguros Şi să-l mânci c-un om frumos! JARNlK -BÂRSEANU, D. 462. Soseşte o babă despletită şi urâtă. ŞEZ. II, 189, cf. CABA, SÄL. 94, ALR I 785. Tu frumos, eu nu urâtă, Ne-a fl lumea fericită. BALADE, ΙΠ, 239. Arză-l focu, omu urât, Nici la moară n-are rând. FOLC. transilv. I, 141. Ai frumçsà - zâce - a oprit-o iei şî pă-ăle mai urâţi ni le-a da[X\ noo! O. BÂRLEA, A. P. I, 250. Da ' nici aşa nu-s urâtă, Că tăt la mine se uită. I. A. POPESCU, O. 176. Păunul, pene frumoase, dar picioare urâte, zanne, P. I, 585. Mai bine urât şi înţelept, decât 1370 URÂT2 -289- URÂTOS frumos şi nebun. id. ib. vui, 86. O (Cu determinări care accentuează ideea sau urmat de o comparaţie) Nici vreau să te mai văd, Urât ca un cărbune, posomorât, certăreţ, Cum e mai rău. EMINESCU, O. viii, 111. Era urât foc. POPA, B. 7. O babă bătrână, spaimă de urâtă, cu nasul cocârjat mai în jos de bărbie. DELAVRANCEA, T. 24. Doi murgi, cu trup gros şi foarte lung, cu picioare scurte şi urâţi foc. CAMIL PETRESCU, O. II, 16. Urâtă ca o focă. V. ROM. ianuarie 1966, 177. Iar când nu eşti rumenită, Eşti ca dracul de urâtă, jarnîk - BÂRSEANU, D. 440. Şi era baba urâtă ca toate zilele negre. SEVASTOS, P. 156. Mândra mea tare-i avută,:.. Şi niminea nu o ia, Că-i urâtă ca noaptea. HODOŞ, P. P. 179, cf. CIÂUŞANU, GL., ALR I 786. Era buzat şi cepeleag - urât, de să nu înnoptezi cu el în casă. snoava, iii, 163. *0· (Glumeţ) Sexul urât = sexul tare, v. sex. Restul sexului urât purtau unii redingotă, alţii jachetuţă scurtă. CARAGIALE, O. I, 209. <> (Substantivat) Frumosul fuge de mine Şi urâtul calea-mi ţine! ALEXANDRESCU, O. I, 386. Până una alta, să vedem de urâtul de dincolo. CARAGIALE, O. vi, 238. Frumoşi şi urâţi, înşelători şi sinceri de tot felul se găsesc în acest paradis amăgitor. DELAVRANCEA, T. 62. O fierbe ciuda pe urâta Că-s mai frumoasă decât ea Şi-atâta! COŞBUC, P. I, 129. Cine-i urâtul ăsta, mamă? iosiF, patr. 14, cf. Severin, s. 68. Bată-te mânia lui Dumnezeu, urâtule şi zevzecule! rebreanu, nuv. 229. Şi tu, urâtule, de ce te-ai ras pe cap? C. PETRESCU, î. I, 138. Mămucă, să nu mă dai după urât şi după bătrân, ca să mă bucur şi eu de viaţă, cum te-ai bucurat dumneata. sadoveanu, O. X, 526. Prin nas i-au petrecut verigă Şi tot mai mormăie urâtul, beniuc, V. 34. Un urât stă lângă un pisc ameţitor. SORESCU, U. 50. Decât cu urâtu-n casă, Mai bine cu boala-n oasă. ALECSANDRI, P. P. 307. Bate-mă, Doamne, cu bâtă, Nu mă bate cu urâta! JARNlK - BÂRSEANU, D. 430, cf. 179. Maică, măiculiţa mea, După urât nu mă da! ŞEZ. XII, 90. Urâtule! ALR I 785/138. Foaie verde liliac, Mi-o picat urâtul drag Şi n-am pânză să-l îmbrac. FOLC. MOLD. I, 46. Mai bine să te îneci, decât urâtă să-ţi alegi. ZANNE, P. VIII, 86. <> (Adverbial) Bătrânul râse urât, dezvelind gingii ştirbe. c. petrescu, A. 331. (Exp r.) A face urât (şi urmat de o determinare în dativ) = a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul; a distona. îşi examina... ovalul obrazului, ochii cu cearcăne care nu făceau deloc urât figurii. C. PETRESCU, î. i, 172. Hainele lui albastre făceau urât aici. id. ib. II, 249. <> (Despre locuri, obiecte etc.) Sărace Arginene! ce minută Nefericită acolea te adusă, La acest urât părău ş-apă slută! budai-deleanu, ţ. 181. Nimic nu e mai urât decât oraşul Iaşi pentru un călător străin. NEGRUZZI, S. I, 69. Ajunsese la un bordei urât. EMINESCU, P. L. 18. Lungi sunt numai scrisorile urâte şi plicticoase; cele frumoase şi amuzante sunt totdeauna prea scurte. CARAGIALE, O. VII, 351. Cât e de urât şi de murdar pământul când plouă! delavrancea, T. 66. Bucureştii i se înfăţişau deodată urâţi. MACEDONSKI, O. ΠΙ, 11. Azi poteca e urâtă. COŞBUC, P. I, 259. Un nour urât, cu ploaie, ne tot urmărea. sadoveanu, O. ni, 58. „ Urât oraş!”, gândi Princepele. BARBU, PRINC. 118. înţepeniţi în cripta urâtei necropole..., N-aveam nici măcar o spadă de pază între noi. vulpescu, p. 38. ♦ (Substantivat, m.; prin Mold.) Personaj care apare în precesiunea vicleimului. Alţi eroi din alaiul caprei sunt arnăuţii, irozii, personaje desprinse din vicleimul moldovenesc, cucoanele, generalii şi urâţii. PAVEL, S. E. 204. 2. (Despre vreme, anotimpuri etc.) Caracterizat prin condiţii neprielnice, neplăcute (de temperatură, de umiditate etc.); (regional) urâcios (4). O vreme urâtă mă întristează, negruzzi, S. I, 57, cf. pontbriant, d. într-o urâtă dimineaţă, pe la sfârşitul lui noiemvrie, ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoţi un câine afară din bordei. CARAGIALE, O. II, 166. Vremea e urâtă. DELAVRANCEA, S. 110. Străjarul..., toropit de vremea aceasta urâtă, doarme cu nasul adăpostit în gulerul sumanului. CIOCÂRLAN, P. P. 89. Ursu vine mai mult pe vremuri ploioase şi urâte. LUNGIANU, CL. 109. Când timpul era urât afară, ne aduna popa în odaia mare a· casei. AL lupului, P. G. 168, cf. şăineanu, D. u. Acuşi ninge, acuşi plouă, acuşi îi soare, iaca acum iar ninge; urâtă vreme! MIRONESCU, S. 17, cf. SCRIBAN, D. Cănd noi spunem că e vreme frumoasă, pentru el e timp urât. CĂLINESCU, C. O. 102. Vremea urâtă... îi prilejuieşte paştişări pompoase, folclorico-mitologice. CIOCULESCU, C. 217, cf. . ALR SN m h 786. <> (Substantivat) Sosea toamna, urâta, cu mâzgăleala cerului şi ploi. BARBU, G. 403. III. S.n. (Art.; în opoziţie cu frumosul) Categorie a esteticii care transfigurează artistic aspecte dizgraţioase, dezagreabile, producând astfel emoţie estetică. Estetica „urâtului” ea însăşi este o formă, poate mai activă, poate mai tensionată, a esteticii frumosului. STĂNESCU, R. 257, cf. D. FIL., DREV. -Pl.: urâţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) urit, -ă, (învechit, rar) orât, -ă adj. -V. urî1. URÂTĂ s.f. v. urât1. URÂTÂNII s.f. pl. = (prin Ban.) orătanie. cl 1971, 250. URÂTÔR, -OARE adj. (Şi substantivat; adesea cu determinări introduse prin prep. „de”) (Persoană) care urăşte1 (1), care duşmăneşte. Şi înmulţirî-se urătorii miei. CORESI, PS. 101/7. Să vrea urâtoriul mieu spre mine mare-cuvânta. id. ib. 143/2. Să arată întru totul urători de tirani. HERODOT2, 325. îi încunjurară împrejur ca neşte câini mulţi sau ca neşte gadini reale şi urătoare de oameni, varlaam - IOASAF, 106r/8. Eu din fire sânt urător de gâlceavă. ţichindeal, ap. CADE. Timon, urătorul de oameni, au fost întrebat pentru ce ureşte pe toţi oamenii. GOLESCU, S. 157.'Era un urător de creştini. F. AARON, i. i, 86/12. Vânzătorul patriei sale, urătorul de lumină. ASACHI, S. L. I, 205. întunecatul său suflet, cel de oameni urător. PANN, E. n, 74/9. Albert, invidios de gloria lui Ştefan, urător de moldoveni şi chiar înfuriat asupra lor, voia să-i stângă. F (1872), 347. Am auzit că eşti urător de femei. EMINESCU, N. 115, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. începu războiul, spre marea bucurie a urătorului de oameni diavol. STĂNOIU, C. I. 198. — Pl.: urători, -oare. - Urî1 + suf. -itor. URATÔS, -OÂSĂ adj. (Prin vestul Transilv.) Căruia îi este urât1 să stea singur. Cf. teaha, c. n. 279. 1374 URÂTURĂ -290- URBAN - Pl.: urâtoşi, -oase. - Urât1 + suf. -os. URÂTÙR s.f. (învechit, rar) Faptă urâtă2 (I 2); (regional) urâciune (5). Nu ne putem închipui că acest filozof... să se fi sistematic dedat urâturilor şi manoperelor recei şi ipocritei politice, arhiva, i, 357. -PL: urâturi. - Urî1 + suf. -itură. URATÎJŢ, -Ă adj. (Regional) Diminutiv al lui urât2 (II I). De eram mai urâtuţă, Dar cu noroc mult, măicuţă. FOLC. TRANSILV. Π, 109. —PL: urâtufi, -e. - Urât2+ suf. -uţ. URÂŢEL, -EÀ, -ÎCĂ adj. Diminutiv al lui urât2 (II I). Fetele mai urâţele nici nu erau luate în seâmă. PÂRVESCU, C. 59. Văzuse intrând o lungană..., urâţică cu totul. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 118. Ion o privea şi, fără să vrea, se gândeja: „Cât e de slăbuţă şi de urâţică! " REBREANU, I. 54. Fiind cea mai urâţică între copii, bunelul... o dăruise monastirii. BRĂESCU, V. 21, cf. SCRIBAN, D. Locuiau împreună cu un locotenent... scund şi urâţel. CIPRIAN, S. I, 106. Anuţa, fata cea mare, era destul de urâţică, tăcută şi muncitoare. T. POPOVICI, SE. 23. Unul vrea să-şi ia o nevastă frumoasă, iar celălalt... vrea să aibă una mai urâţică. SNOAVA, HI, 91. - PL: urâţei, -ele. - Şi: urâţică adj. - Urât2 + suf. -el, -ea. - Urâţică: cu schimbare de sufix. URÂŢENIE s.f. 1. (în opoziţie cu frumuseţe) Faptul de a fi urât2 (Π 1); starea, însuşirea a ceea ce este urât2; (învechit şi regional) urâciune (2). Au să-i urmărească pe amândoi, cu râvnă pentru frumuseţea ei, cu îndoială pentru urâţenia lui. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 308. Şi-i era cu neputinţă să scape de obsesia urâţeniei lui. AGÂRBICEANU, S. 389. Tânăr fermecător..., având acea urâţenie spirituală şi jucăuşă. POPA, B. 7. Urâţenia mea le sărea în ochi. vlasiu, a. P. 11. Tot misterul femeii pare încarnat în urâţenia lor. RALEA, S. T. III, 169. De câte ori mă uit în oglindă..., mă conving că urâţenia e singura mea realitate. .VINEA, L. I, 161. Nu mai mic e meritul... de a fi descoperit un actqr care să joace această combinaţie de urâţenie prefăcută în frumuseţe. v. rom. octombrie 1963, 171. (Cu referire la obiecte, locuri etc.) Natura învinge urâţenia de aici. IBRĂILEANU, A. 106. Oraşul... îşi arăta, ruşinat parcă, întreaga lui urâţenie. STANCU, D. 363. 2. Fiinţă urâtă2 (II 1); (învechit şi regional) urâciune (3). V. pocitanie (1), s 1 u ţ e n i e (2). O urâţenie fără unghii, cu ochii astupaţi şi cu două guri. C. PETRESCU, R. DR. 153, cf. SCRIBAN, D. 3. Trăsătură morală urâtă2 (13), aspect urât din punct de vedere moral; (învechit) urâciune (4). Mă arăt cum sunt, cu toate urâţeniile mele. C. PETRESCU, î. n, 101. Erau singuri, departe de urâţenia lumii, de frământările oamenilor. H. lovinescu, T. 6. - PL: (2, 3) urâţenii. - Urât2 + suf. -enie. URÂŢI vb. IV. Refl. 1. A deveni urât2 (II 1). V. p o c i1 (I), sluţi (3). Cf. pontbriant, d. Ele-şi ruinau sănătatea, îmbătrâneau şi se urâţeau degrabă. OLLĂNESCU, H. O. 228, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U. Erau zile când se urâţea şi zile când era frumoasă de nu mă puteam sătura privind-o. M. ELIADE, M. 46. Faţa lui se urâţise, fruntea parcă i se făcuse mai mică. PREDA, M. 434. Eu m-am urâţit, dar nu-mi pasă. T. POPOVICI, S. 78. <> T r a n z. f a c t. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 5802/15. Când nu îmbogăţesc limba deloc, ba chiar o sărăcesc, pentru ce să o îngreuiem şi să o urâţim cu sunete nepotrivite? I. NEGRUZZI, S. I, 405. Gândurile triste şi problemele aveau darul a urâţi figura lui Nory. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 43. Era un om de niniic, asta aşa-i, şi pe deasupra era urâţit de vărsat. VLASIU, A. P. 274, cf. SCRIBAN, D. Gura crispată şi privirea aspră o urâţeau. V. ROM. septembrie 1955, 68. Nedumerirea lui se schimbă în spaimă, îi urâţi brusc faţa palidă, nerasă. T. POPOVICI, SE. 517. Să înlăturăm treptat toate greşelile şi abaterile (nu numai de ordin strict gramatical) care urâţesc limba românească. L. ROM. 1959, nr. 2, 75. Cu barba... dată cu ulei ca să mai scoată petele de tutun ce amarnic îl urâţeau. barbu, princ. 116. + (Regional; despre rufe, haine) A se murdări (Pecica - Arad). Cf. ALR 11/53. *0- T r a n z. Ş-o urâţât chimeşa. ALR SN IV h 1 219/53. 2. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni urât2 (II2); a se strica (19). Cf. scriban, d. - Prez. ind.: urâţesc. - Şi: (învechit) uriţi vb. IV. ALEXI, W. - V. urât2. URÂŢICĂ adj. v. urâţel. URÂŢIRE s.f. Faptul de a (se) urâţi (1). V. s 1 u ţ i r e (3). Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 5802/Î7, pontbriant, D. La sensaţia teribilă contribuia şi relativa ei urăţire. IBRĂILEANU, A. 184, cf. DL, DM. - V. urâţi. URÂŢIT, -Ă adj. (Rar) Care şi-a pierdut din frumuseţe, care a deveniţ urât2 (II 1). V. sluţit (3). Zilnica defilare a unor oameni, care vin urâţiţi, cu vinele gâtului umflate de grija pierderii sau câştigului unui lucru adeseori neînsemnat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 251. Reapărea în balcon, livid, urâţit, deprimat. A. HOLBAN, O. II, 293. -"Pl.. urâţiţi,-te. - V. urâţi. URÂŢIT0R, -OÂRE adj. (Rar) Care urâţeşte (1). Fetelor nu prea le era pe plac munca asta urâtă şi urâţitoare. LĂNCRĂNJAN, C. I, 138. Destrămarea unui simţământ vechi şi urât, urâţitor mai bine zis. id. ib. III, 500. -Plurâţitori,-oare. - Urâţi + suf. -itor. URBÂLĂ s.f. v. orbeală. URBÂN, -Ă adj. 1. (în opoziţie cu r u r a 1) Care aparţine oraşului (1), care ţine de oraş; privitor la oraş; 1385 URBANISM -291- URBANITATE citadin, orăşenesc. Cf. negulici, aristia, plut., polizu, pontbriant, D., prot. - pop., N. D. Ideal... hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani. CARAGIALE, O. I, 261, cf. DDRF. Servituţile... se numesc urbane chiar când clădirile... se vor afla nu numai în oraş, dar şi la ţeară. HAMANGIU, C. C. 51, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Şcolile primare urbane, din oraşe şi orăşele, sunt cercetate de un număr şi mai mare. CHENDI, S. II, 241, cf. ŞĂINEANU, D. U. Populaţiune urbană. CADE. Ochii se mirau întâlnind împrejurimea urbană, în loc de mare albăstrie. TEODOREANU, Μ. Π, 21. Acest exemplar de aglomeraţie urbană era însuşi târgul în care locuia. SADOVEANU, O. XI, 405, cf. SCRIBAN, D. Scriitor urban, este firesc ca I. L. Caragiale să nu fi dat loc prea mare descrierilor de natură. VIANU, A. P. 138. Fetele... ajung la oraş ca servitoare şi introduc forme urbane în port. APOLZAN, P. I. 225. în ornamenţica populară italiană se păstrează... vechi zăcăminte de infiltraţii urbane. BLAGA, T. CULT. 274. Un fenomen moral care vorbeşte în favoarea iubirii este universalitatea şi caracterul natural al ospitalităţii, în afara civilizaţiei urbane. FLORIAN, R. II, 52, cf. SCL 1960, 248, DN2. O aşezare măruntă, la interferenţa dintre rural şi urban. CONTEMP. 1966, nr. 1019, 1/1. Denumirile obiectelor caracteristice vieţii urbane. IST. L. ROM. I, 45, Cf. HRISTEA, P. E. 107, Μ. D. ENC. Este primul nostru mare scriitor urban, care... nu are nici o legătură cu substratul ţărănesc. CIOCULESCU, C. 34, cf. DEX, DSR. <> (Ieşit din uz) Comună urbană - oraş (mai mic). In fiecare comună urbană se va organiza căte o societate dramatică, caragiale, o. in, 115, cf. alexi, W., CADE. Poate e singura comună urbană care nu are post de pompieri. BART, E. 126, cf. DL. 2. F i g. (Despre atitudinea sau modul de comportare al cuiva) Care dă dovadă de urbanism (2); civilizat, politicos. Purtare urbană. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DREV. - Pl.: urbani, -e. - Din lat. urbanus, fr. urbain. URBANÎSM s.n. 1. Ştiinţa proiectării şi planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire a unei aşezări omeneşti (oraş, sat etc.), împreiină cu complexul de măsuri social-economice, tehnice, igienice etc. care se iau în vederea satisfacerii necesităţilor materiale şi social-culturale ale noilor aşezări; urbanistică (1)· Cf. SCRIBAN, D. Afirmase principiile de urbanism, sincronism şi spirit novator. CONSTANTINESCU, S. Iii, 314, cf. DL, DM, DN2. Consultarea opiniei publice în urbanism are un caracter multilateral. CONTEMP. 1966, nr: 1 004,7/5, cf. M. D. enc., dex, dsr, d. ecol. 638. 2. F i g. Atitudine, comportare plină de politeţe, de amabilitate, de bună-cuviinţă; (livresc) urbanitate. Cf. DL, DM, DN2, DEX, DREV. -Scris şi: urbanizm. SCRIBAN, D. - PL: (rar) urbanisme. id. ib. - Din fr. urbanisme. URBANIST s.m. Specialist în urbanistică (1). Obligaţiunea urbanistului dé a efectua lucrarea în biroul său. LEG. EC, pl. 504, cf. dl, dm, dn2. Alcătuirea unor colective mixte de urbanişti, statisticieni, sociologi. CONTEMP. 1966, nr. 1 004, 7/6, cf. M. D. enc., dex, DREV. — PL: urbanişti. — Din fr. urbaniste. URBANISTIC, -Ă s.f., adj. 1. S.f. Ştiinţa proiectării şi planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire a unei aşezări omeneşti (oraş, sat etc.), împreună cu complexul de măsuri social-economice, tehnice, igienice etc. care se iau în vederea satisfacerii necesităţilor materiale şi social-culturale ale noilor aşezări; urbanism (1). Los Angeles nu cunoaşte nici o regulă de urbanistică şi utilitate. RALEA, O. 90 cf. DL, DM. Urbanistica nouă îşi spune cuvântul în această cetate de pe Criş. GL 1961, nr. 4, 3/1. Aşezarea acestor conducte de apă nu răspundea numai cerinţelor igienei publice şi urbanisticii, ci şi unei nevoi strategice. H. DAICOVICIU, D. 142, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, D. ECOL. 638. In paginile ei e diagnosticat viciul contemporan al societăţii de consum... în urbanistică, decoraţie interioară, îmbrăcăminte. PLEŞU, O. 104. 2. Adj. Care ţine de urbanistică (1), privitor la urbanistică. V. edilitar. Nu vreau să discut chestiunea Bucureştilor din punct de vedere urbanistic. VULCÂNESCU, D. 30. Nestânjeniţi de estetica municipală şi de ştiinţa urbanistică. ARGHEZI, S. XI, 84. Reprezenta primul arhitect mare al şcolii creatoare urbanistice. CĂLINESCU, B. I. 98, cf. DL, DM. Se înfăptuiesc adausuri frumuseţii şi utilului gospodăresc, urbanistic. GL 1961, nr. 4, 3/1. Capitala a suferit o serie de transformări edilitare şi urbanistice. G. BARBU, A. v. 49, cf. DN2. Cauza dominantă a lipsei de contrast urbanistic. CONTEMP. 1966, nr. 1 033, 7/4, cf. m. d. enc., dex. — PL: urbanistici, -ce. — Urban + suf. -istic. Cf. germ. Urbanistik. URBANITATE s.f. (Livresc) Atitudine, comportare plină de politeţe, de bună-cuviinţă, de omenie; urbanism (2). Cf. NEGULICI, ARISTIA, PLUT., POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Acel sintiment... devenea însă foarte greu a-l pătrunde prin învelişul urbanităţii. BARONZI, Μ I, 140/14. Politeţa seau urbanitatea moravurilor joacă un rol foarte însemnat. F (1870), 224. Anghelache... este un tip de urbanitate. CARAGIALE, O. II, 60. Ne putem face o idee de lipsa de urbanitate cu care se tratează, arhiva, I, 72. Pentru ce ai primit pe domnul cel necunoscut cu aşa de puţină urbanitate? I. NEGRUZZI, S. I, 62, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. E de preferit urbanitatea în discuţiuni. BUL. COM. IST. I, 96, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Urbanitatea de ton, care nu exclude fermitatea de convingeri. LOVINESCU, C. v, 180. Calmul şi urbanitatea lui eraU proverbiale printre magistraţi şi cunoscuţi. TEODOREANU, L. 147, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Avea, în felul său de a fi, o urbanitate de secretar particular.' v. ROM. septembrie 1969, 17, cf. M. D. ENC. Ironia are poate ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate. CIOCULESCU, C. 50, cf. DEX. Discuţia este exemplară prin urbanitate şi prin felul cum cei doi interlocutori şi-au aprofundat reciproc observaţiile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1985, nr. 11, 20/2. Nu poate să rămână cu el în raporturi de pură urbanitate intelectuală. PLEŞU, O.'291. — Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis. 1389 UKBANIZA -292- URBE URBANIZÄ vb. I. Tranz. şi refl. A da sau a dobândi un caracter urban (1), citadin; (rar) a citadiniza. V. orăşeniza. Cf. bul. fil. iii, 186, dl, dm, dn2, DEX, DSR, drev. De ce să urbanizezi satele, când nu poţi să asiguri condiţii decente de viaţă urbană în oraşe? magazin ist. 1990, nr. 1, 23. -Prez. ind.: urbanizez. - Din fr. urbaniser. URBANIZARE s.f. Acţiunea de a (s e) u r b a n i z a şi rezultatul ei; (rar) citadinizare. Revoluţia tehnico-ştiinţifică şi intensul proces de urbanizare. CONTEMP. 1966, nr. 1 005, 6/3, cf. DEX. în construcţii noi am aplicat cele mai moderne variante de urbanizare. scânteia, 1977, nr. 10 905, cf. dn3, d. psih., dsr, d. ecol. 638. - Pl.: urbanizări. - V. urbaniza. URBÂR1 s.n. v. urbariu. URBAR2 s.m. (învechit, prin Maram.; în construcţia) De-a urbariu =,de-a baba-oarba, v. orb2 (1). La Cămărzana, bătrânul... ne spunea că jocul se nume.a pe vremea lui „de-a urbariu”. ARH. FOLK. I, 196, cf. alr i 1 701/343. - Orb2 + suf. -ar. URBÂREŞ s.m. (învechit; prin Maram.) Iobag pe moşia unui feudal. Pământu era a baronului... Ciia care lucra la domn, iera urbariş. ARH. FOLK. vi, 216. -Pl. .urbareşi. - Urbariu + suf. -eş. Cf. magh. ύ r b é r e s. URBARIAL, -Ă adj. (învechit; prin Transilv. şi Ban.) Care este prevăzut de urbariu (1), care este conform urbariului; care .se referă la urbariu, de urbariu; (învechit, rar) urbarialicesc. In ţerile mai vechi austriece era mai uşor a regula raporturile urbariale. BARIŢIU, P. A. i, 467. Boierii... iau de la fiecare iobagiu tot atâta serviciu urbarial. id. ib. 476. Să se denumească de urgenţă comisiuni urbariale. id. ib. II, 382. Pentru descurcarea referinţelor domnului pământean cu foştii iobagi sânt şi rămân tribunalele urbariale. FM (1861), 128, cf. GHEŢIE, R.. M., BARCIANU. Conscripţiile urbariale din veacul al XVIII-XIX-lea ne arată că locuitorii comunelor... aparţineau în mare parte... domeniului urbarial. VUIA, Ţ. H. 67. Dieta transilvană din 1790 - 1791 revine la regulamentul urbarial al Mariei Tereza. BLAGA, G. 64. în Banati reglementarea urbarială s-a realizat în 1780. ist. ROM. iii, 406· ♦ (Substantivat, n,; regional) Parte din moşia satului ,care se folosea în çomun de toţi locuitorii (Chizătău - Lugoj). Cf. alr sn I h 5/76. - Pronunţat.: -ri-al. — PL: urbariali, -e. - Din lat. med. urbarialjs. URBARIALICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Urbarial. Vămile podurilor cu taxele, decimele, birurile urbarialiceşti... au obicinuit a se lua. şincai, hr. m, 284/38. -Pronunţat: -ri-a-, - PL: urbarialiceşti. -Din lat. med. urbarialis, adaptat după modelul unor adjective ca bisericesc, isprăvnicesc. URBARIALITÂTE s.f. (învechit, rar) Faptul de a fi urbarial. In toate celelalte ţări ale monarhiei, regularea urbarialităţilor... pentru domnii feudali s-au făcut mult mai curând decât în Transilvania. BARIŢIU, P. A. UI, 266. -Pronunţat: -ri-a-, - PL: urbarialităţi. - Urbarial + suf. -itate. URBÂRIU s.n. 1. (învechit, prin Transilv. şi Ban.) Ordonanţă imperială care reglementa drepturile şi datoriile iobagilor faţă de nobilii proprietari. Taxele, decimele, plăţile cele după urbariu... au obicinuit din zilele cele bătrâne a se lua. ŞINCAI,. HR. ΙΠ, 276/35. Românii cerură de la împăratul ca... .serviciul lor iobăgesc Să-l reguleze prin urbariu. BARIŢIU, P. A. I, 475, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., ENC. ROM. m, BARCIANU. Urbariul cel nou apare, dar românii... nu se mulţumesc cu ce scrie în el. IORGA, B. R. 345, cf. alexi, w., ŞĂINEANU, D. U. Robota este acum fixată prin diverse urbarii la 3 zile pe săptămână pentru iobag. BLAGA, G. 64. -v- Pădurea urbariului = pădure care şe folosea în comun de toţi locuitorii unui sat, drept stabilit iniţial de urbariu (1). Cf. alr sn i h 5/310. Locul orbariilor = parte din moşia satului care se folosea în comun de toţi locuitorii. Cf. alr sn i h 5/284. 2. Registru oficial în care erau trecute proprietăţile funciare ale feudalilor din Transilvania. Cf. drlu, lb, stamati, d., iser, POLIZU, gheţie, r. m., barcianu, alexi, W. Urbariul din 1600 al domeniului Beiuşului. IORGA, S. D. ΧΠ, 269, Cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC. Stăpânul feudal..., se vede din indiciile urbariului, avea şi o asemenea economie. PRODAN, I. II, 81, cf. DEX. Urbariile moşiilor feudale transilvănene... oferă date concludente atât asupra gospodăriilor, cât şi asupra animalelor. BUQNARIU, EG. 230. -PL: urbarii. - Şi: (regional) urbăr (pl. urbare scriban, D.), orbâriu s.n. - Din lat. med. urbarium, germ. Urbarium. URBĂ s.f. v. urbe. URBĂREŞC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Urbarial. Cf. DR. iv, 1 066, T. PAPAHAGI, M. 236. <> (Regional) Loc orbăriesc = parte din moşia satului care se folosea în comun de toţi locuitorii. Cf. alr sn i h 5/284- -PL: urbăreşti. - Şi: (regional) orbâriésc, -eăscă (pronunţat -ri-esc) adj. - Urbariu + suf. -esc. URBE s.f. (Livresc, astăzi rar) 1. Oraş (1). De la un stat la altul, Din urbă l-altă urbă..., Incingă-se pământul de căile ferate. HELIADE, O. I, 382. Pe aripile fantaziii mă înalţ amu spre stele, Las pământul şi-a lui urbe. ASACHI, s. L. I, 165. Din urbele cele foarte ilustre, unul a zidit Roma şi cellalt cu reformă a populat Atene. ARISTIA, PLUT. 2/15. Din urbi înfloritoare, palate grandioase, Rămân nUmai ruine, mureşanu, P. 127/9. O urbe şi peste şeasezeci de sate formează această lungureaţă regiune. HASDEU, I. C. I, 10. Marea lin cutremurându-şi faţa, scutur-a ei spume,... Jos la poarta urbei mândre a ei sunete se frâng. EMINESCU, O. IV, 118. Urbea... se află destul de pitoresc aşezată, caragiale, O. IV, 19, cf. ddrf. O teamă superstiţioasă, acea de a nu se atinge de urbea eternă. XENOPOL, I. R. II, 24, cf. 1401 URBETE -293- URCA BARCIANU. Ce să caute regina în urbea noastră? SANDU-ALDEA, A. M. 189. Cheltuise din averea lui să lărgească o uliţă; tinerii... o strâmbau pentru estetica urbei. SĂM. IV, 448, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. u., cade. Hotarul nesigur al distincfiunii dintre urbe şi sat. GALACTION, O. 132. Realitatea mediocră şi monocromă a urbei cu zidurile fumurii. C. PETRESCU, î. Π, 121. Poetul tindea să devină un fel de atracţiune a urbei. CĂLINESCU, E. 402, cf. SCRIBAN, D. Aspecte şi duhuri cu totul opuse... împrumutau urbei un farmec. BLAGA, H. 48. în dureroasa urbe, umbre printre umbre - De vânători uităm, de soare şi de fructe, id. O. II, 108. Unele mahalale ale urbei de reşedinţă. VINEA, L. I, 97. Puhoaie... Zoreau sub zodii limpezi spre urbii lapidare. id. ib. O. I, 87. Organizează vizita ministrului în urbe. N. MANOLESÇU, A. N. I, 129. Să urmărim... imaginea urbei, aşa cum se desprinde ea din însemnările unor călători mai recenţi. G. BARBU, A. V. 123. (Urmat de numele oraşului în genitiv) M-am născut... într-ο uliţă lăturalnică din urbea Buzeului. CIPRIAN, s. II, 5. 2. Locuitorii unei astfel de aşezări; oraş (2). Toată urbea aşteaptă cu încordată nerăbdare să vină rezultatul examenului anual. CARAGIALE, O. I, 112. - Pl.: urbe şi (învechit, rar) urbi. - Şi: (învechit, rar) urbă, (rar) iîrbie (pl. urbii) s.f. - Din lat. urbs, -is, it. urbe. URBÉTE s.m. v. orbete. URBI vb. IV v. orbi. URBICUL subst. (Latinism învechit, prin Transilv.) Orăşel. Donez pentru totdeauna... posesiunea caselor mele din urbiculu Burdujenii. FM (1861), 37. -Pl.:? - Din lat. urbicula. URBICULÂR, -Ă adj. (învechit, prin Transilv.) Urban (1). Deplorabila stare de ignoranţă... a cultivatorilor campestri şi urbiculari. FM (1861), 36. -Pl.: urbiculari, -e. - Urbicul + suf. -ar. URBIE s.f. v. urbe. URBÎŞ adv. = (prin Maram.) orbiş. Cf. glosar reg. Piţiganu se băga urdiş în ochii omului, ib., com. din DRAGOMIREŞTI - VIŞEUL DE SUS. URBITURĂ s.f. v. orbitură. URBURAR s.m. (Latinism învechit, prin Transilv.) Proprietar al unei mine1 din care se extrag minereuri metalifere. La toţi proprietarii de fodini, fără osebire între urburari şi metalurgi, să li se dea acelaşi drept în privinţa măsurii hotarului fodinei. bariţiu, p. a. II, 122. - Pl. : urburari. - Din lat. med. urburarius. URC s.n. v. hurc. URCĂ vb. I. 1. R e f 1. şi i n t r a n z. A parcurge o distanţă deplasându-se pe un teren de jos în sus; a ajunge într-un loc mai înalt; a se ridica (I 17), a se sui (1). E mai înaltă de toate măgurile a toată lumea şi nime nu i se poate urca în vărh. moxa, 361/1. Mihdiu se urcă cu armia până aproape de cetatea lui Radu Negru Vodă. F. AARON, ι. II," 194/12, cf. iser. Voi vă veţi urca acolo pe această potecă. PÂCLEANU, I. II, 92/15. Spre Giurgiu a apucat, Şi fugi! fugi! pogoară, urci! PANN, p. v. ra, 108/5, cf. polizu, pontbriant, d. Apărătorii ferii... Din văi adânci se urcă, din piscuri se cobor. alecsandri, p. ni, 204, cf. cihac, ii, 440. Urcarăm printre bolovanii de piatră dărămafi din înălţimi. BOLINTINEANU, O. 305. Urcau uriul dupe altul pe scara învârtită. ODOBESCU, S. I, 156. Mă urc pe scări, întru-nlăuntru. EMINESCU, O. IV, 294. In acelaşi timp, din valea cealaltă urcau la deal alţi doi oameni, slavici, O. I, 167. Ne urcăm în camerele noastre, delavrancea, o. VI, 122. Ne urcăm la Comăneşti, sat mare, frumos aşezat între munţi. VLAHUŢĂ, O. A. II, 154, cf. DDRF. Iar din văi, urcând alene, Se vedea venind o ceată De drumeţi. COŞBUC, Ρ. Π, 80, cf. BARCIANU. O fată urca înspre sat cu cobiliţa pe umere. SANDU-ALDEA, u. P. 29, cf. ALEXI, W. încet se urcă Sus, pe-ntunecata stâncă. IOSIF, patr. 61, cf. TDRG. începui a urca la deal pe drum aproape fără urmă. HOGAŞ, M. N. 159. Trebuie să străbaţi de-a curmezişul 10 şi pe alocuri 15 km, ca să urci zece şi douăzeci de metri. BUCUŢA, r. v. 6, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Donjonul vechiului castel în care ne urcasem numai noi. MINULESCU, V. 154. Până când să mă cobor, până când să mă urc înapoi, soarele e în desară. GALACTION, o. 257. Urcam pe drumul plin de bolovani. CAMIL PETRESCU, V. 23. M-am plimbat singură în grădina noastră... M-am urcat târziu în casă. C. petrescu, î. I, 103. cf. DR. viii, 283. Calul..., îndemnat cu coada biciului, urca din greu la deal. BRĂESCU, O. A. II, 8, cf. BL VI, 52, SCRIBAN, D. Mă ierţi că te-am silit să urci până la mine. VINEA, L. II, 238. Un călător Urca în munte, In măreţe locuri natale. BOTTA, S. II, 102. Intră în hol şi urcă la etaj. PREDA, R. 279. Melcii urcau din verdeaß. ISANOS, v. 85. începură să urce spre buza malului. V. ROM. martie 1970, 16. Treci dealul Bulzeştilor, cobori în Balota Şi urci în deal. SORESCU, L. L. Π, 63. Mă urcai pe munţi de piatră Să văd maica, să văd tata. POP., ap. GCR Π, 308. Şi-n clopotniţă Urcaţi, Voi în toacă Ca să-mi daţi. TEODORESCU, P. P. 42. M-oi urca, Sus la vârfu muntelui, Sub poalele codrului, şez. II, 9. Ascultă, omule, iapa dumitale poate să urce pe drumeacul ăla? RĂDULESCU-CODIN, ap. CADE, cf. ALR SN v h 1 373, ALRM SN ni h 1 146. Pe dealuri mărunte... Urcă şi scoboară Şi drumul măsoară Trei turme de oi. balade, II, 472. Acolo-n pădure iera o cuastă, un pripor, cum să spune, unde trebuia să urce căruţa. O. BÂRLEA, A. Ρ. n, 541. A pus casa-n dealuri grele, Nu mă pot urca la ele. FOLC. MOLD. I, 99. Codrenaş cu voi buni Sî urca-n deal la o stânî. CAF VI, 103. Se muncea amarnic un ţăran ca să urce la deal căruţa lui încărcată cu lemne. SNOAVA, ΙΠ, 423. Cine n-are cal Să urce pe jos la deal. PANN, P. V. III, 110/9, cf. zanne, P. I, 344. Cu cât mai sus te vei urca, cu-atât mai lesne jos tu vei aluneca. ZANNE, p. vin, 87. Pe scară străină să nu te urci, că numai îndată te încurci, id. ib. III, 365. (Pleonastic, cu determinarea „în sus”) Se urcară în sus şi văzură palatul strălucind. ISPIRESCU, L. 7. Când te ură în sus pe scară, din treaptă în treaptă să păşeşti, 1411 URCA -294- URCA ca să nu te poticneşti. ZANNE, P. II, 364. <> T r a n z. f a c t. Să-mi urci şi să-mi plimbi turma şi cireada... pă munţi. JIPESCU, O. 49. ❖ Fi g. Flusul elocinţei parlamentare s-a urcat sus pe coastele muntelui unde reşede frumosul (fi. 1867). RET. ROM. 236. Din văile-adânci se urcß spre .creştete-Amurgul. COŞBUC,. P. II, 63. Pe treptele suferinţei nu urci, ci scobori. CIORAN, C. D. 138. *0· Tranz. (Complementul indică fiinţa sau obiectul care este deplasat spre un loc situat mai sus) Cf. lb, iser, POLIZU. Joe, după ce-şi urcă copilul în ceruri, stărui de Junona să se împace cu Ercule. ISPIRESCU, U. 79, cf. barcianu, alexi, w., tdrg, cade. Roata de,urcat apă la straturi era în bătătura curţii. V. ROM. ianuarie 1966, 42. Pe cal îl. punea, Sus la stână îl urca. ŞEZ. ni, 65. în braţe-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea. ALECSANDRI; P. P. 189. Să-l aducă într-o noapte, să-l urce-în odaia ei. «SEVASTOS, P. 168. O cruce grea-n spate i-a pus, S-o urce pe munte-n sus. CAF V, 192. Păcală ia vreo câteva braţuri de araci... şi-i urcă în pod. SNOAVA, I, 32. Am un moş bătrân Şi.urcă aracii la deal (Ariciul). GOROVEI, C. 18. (F i g.) Pe acea culme, unde urcasem tristeţea mea. galaction,.o. 347. (Complementul indică locul pe care se deplasează cineva mergând în sus) Cf. POLIZU, pontbriant, D. Domnul şi doamna Urianu urcară încet scara. GRANDEA, S. 88. Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale. EMINESCU, Q. I, 231. Urcă scările, intră în sală. D. ZAMFIRESCU, T. S. 7. Hamalii voinici şi prăfuiţi urcau fugind schelele, sandu-aldea, d. n. 11, cf. tdrg. Se luă... după el, dar văzu că nu Urcă scările. AGÂRBICEANU, S. P. 186. Ne-a ieşit sufletul urcând dealurile astea, al lupului, P. G. 127, cf. CADE. Am urcat scările întunecoase ale redacţiei. LOVINESCU, S. I, 57. Urci coasta încet. REBREANU, NUV. 290. Bucuria mea, urcând scările la Cămin, să-i împărtăşesc vestea. M. eliade, M. 16. Prin umbra teilor cu frunziş crud, un licean urcă sprinten drumul. CAZIMIR, GR. 35. Urcă scările de din dos câte trei deodată. TEODOREANU, M. II, 74. Urcam cu toţii coasta într-o fugă. voiculescu, poezii, i, 45. Urcară o culme, pe urmă coborâră, se lăsară într-o vâlcea. SADOVEANU, O. I, 227. Un vapor, venind de la mare, urca încet... cursul fluviului, bart, E. 44, cf. SCRIBAN, D. Regret că n-am urcat scara dosnică pe care s-a făcut nevăzută. MIHĂESCU, D. A. 70. Vărul Costache descălecă, luă iapa de dârlogi şi urcarăm coasta. CIPRIAN, :S. I, 10. Şi-ncepând [cerbii] coasta s-o uree, Se smucesc să se descurce, arghezi, s. II, 53. Urcând o cărăruie..., ne-am aflat în faţa unui zid de piatră. CĂLINESCU, C. O. 161. Doar când urc poienele Mi se-ncurcă genele Sub amiaza fierului De picurii cerului. blaga, O. ii, 13. Trenul a urcat dealul dinspre Turnu. STANCU, D. 65. Toţi au la glezne plumb Şi urcă munţi. ISANOS, V. 148. Urcă scările unei platforme dintre vagoane: BĂNULESCU, I. 83. Am urcat un maidan plin de gunoaie şi bălării. ANANIA, R. 13. Cum pot, cum nu pot, urcă ei muntele pănă la zidul cetăţii. SEVASTOS, P. 160. De trei ori potcovii calul, Urcând la puicuţa dealul. ŞEZ. I, 141, cf. alr sn v h 1 373, ib. h 1 374. (întărit prin repetare) Şi urcam, urcam poteca. COŞBUC, P. I, 317. (F i g.) Dar dacă Macedonski e un parnasian şi nu un simbolist, pentru ce a trebuit să urce atâţia ani calvarul reformatorilor? LOVINESCU,5.1, 269. ^Tranz. fact. (Subiectul indică locul pe care se deplasează cineva mergând în sus) O, munte..., Cărările-ţi mă urcă nentrerupt spre crestele-ţi de nea. COTRUŞ, v. 258. ·Φ· Expr. A urca treptele tronului (sau scaunului domnesc) = a ajunge domn, a veni la domnie. Mi-a ajutat să urc treptele scaunului domnesc al dragei noastre ţărişoare. ISPIRESCU, M. V. 9. Movileştii urcaseră treptele tronului Moldovei. MÂN. SUCEVIŢA, 8. A urca Dealul-Mitropoliei = a cere desfacerea căsătoriei. zanne; p. vi, 75. -f I n t r a n z. (Despre un drum, o cărare etc.) A fi înclinat în pantă suitoare; (despre trepte, scări) a duce în sus; a sui (1), (rar) a ridica (117). Cărarea Netedă pe deal urca. COŞBUC, P. I, 259. De la casă, un drum care urca într-un luminiş. A. holban, o. Π, 190. Pornind din Lotru spre Cornet, Şoseaua urcă-ncet. MINULESCU, v. 220. Poţi vedea... treptele ce urcă, sUb rustice covoare, Spre sale de mâncare, id. ib. 141. In bătrânul meu oraş natal... Urcă-o stradă singură la deal. D. BOTEZ, P. S. 32. Treptele largi şi lungi urcau puţin deasupra solului. MIHĂESCU, D. A. 27. Moşiile mari... urcau înspre munte. I. M. SADOVEANU, S. 13. La mine nu mai urcă de-a dreptul nici un drum. ARGHEZI, S. III, 262. Drumul... urca spre Mitropolie, vianu, L. R. 51. Drumul urca în pantă. PAS, Z. ΙΠ, 189. O uliţă... care, sub. forma unui drum îngust, urca printre dâmburi. preda, M. 479. O scară în zid urcă până la camera clopotelor. MĂN. suceviţa, 21. Până acolo urca o cărare povârnită. v. ROM. ianuarie 1965, 66, cf. DL, dex. ♦ Intranz. şi refl. (Despre aştri, mai ales despre lună) A se deplasa (aparent) îndepărtându-se de linia orizontului, a se ridica pe bolta cerească; a se înălţa treptat. [Luna] zugrăveşte umbre negre Pe câmp alb ca de zăpadă... Şi urcând pe cer le mută. EMINESCU, O. I, 67. Se urcase luna cam de două suliţi, cănd, iacă, i se pare babei că vin paşi de la deal. CARAGIALE, O. II, 245. A doua zi, de cum a prins soarele a urca la deal, nişte sunete de vioară... străbat uliţa. PÂRVESCU, C. 124. Pe dealurile-albastre, De sânge urcă luna. BACOVIA, O. 43. Luna se urcase deasupra brazilor şi omătul poienilor bătea în albăstriu. SADOVEANU, O. v, 467. Soarele se urca pe cer cu mişcarea sa tainică şi nebiruită, id. ib. xv, 442. Soarele urcase pe cer şi începuse să încălzească. I. M. SADOVEANU, S. 385. în perdeaua de atlas Noaptea i-a intrat de-un ceas. Sfertul lunii de apus S-a urcat niţel mai sus. ARGHEZI, S. II, 54. Luna urca nepă-sătoare,... pe o boltă de atlas albastru, v. ROM. martie 1969, 20. Cine ar.e-un dor pe luncă Ştie luna cât se urcă. ŞEZ. III, 60. Se urcă soarele pe cer, yine la nămiezi (a. 1899). snoava, n, 330. <> (Prin extensiune; despre fenomene atmosferice) Din câmp aurora se urcă încet Cu scuturi şi suliţe roşii. DOINAŞ, A. P. 34. 2. R e f 1. (Despre fiinţe; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „în” sau „pe”) A se deplasa printr-o mişcare de jos în sus agăţându-se sau (despre oameni) servindu-se de mâini şi de picioare (şi a ajunge pe un loc mai înalt); a se căţăra, a se sui (2). V. c o ,c o ţ a. El află acolo un copaciu şi să apucă de să urcă într-însul (a. 1654). GCRI, 165/24, cf. LB. Vârvul acestui stâlp, pre carile s-au fost urcat Laslău (a. 1710). GCR I, 362/33, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Un fir de iarbă verde, Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel. ALECSANDRI, P. in, 25. Zise fetei de împărat să se urce ea într-un pom. ISPIRESCU, L. 28, cf. DDRF. M-am urcat pe prăjina înaltă. 1411 t. URCA - 295 - URCA AL lupului, P. 54. S-a urcat sus pe scara de sârmă. SAHIA, N. 33. Nu mi-a fost greu să mă urc, prins cu amândouă mâinile de frânghie şi căţărat cu picioarele pe zid, ca o dihanie. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 251. Mi-a ajutat să mă urc într-un tufan crenguros. VOICULESCU, P. I, 112. A început să se urce pe gard. ARGHEZI, S. VII, 53. Un paianjen... Cearc-acuma să se urce Până-n ceruri, sus, pe-o rază. BLAGA, POEZII, 25. Să te urci pe stâlp [la felinar]... şi să-l stingi. STANCU, D. 146. Caprele... dau să se urce în frasini. SORESCU, L. L. I, 19. Sprijini [scara] de fruntea unei magazii şi se urcă pe acoperiş. BĂNULESCU, I. 205. Da Latinu ce făcea? Şpări pe case mi-aşeza Şi pe case se urca. RĂDULESCU-CODIN, C. P. I, 20. Să urcă într-un copac, să uită după oţi încotro să duc cu vaca. POP., ap. BUCUŢA, R. v. 127, cf. alr I 1 349/186, 259, 576, 590, 746, 790, 932, 984, alr SN V h 1 349. Nu tăia pomul din rădăcină, ca să cază şi să-i culegi rodul, ci mai bine urcă-te în el, ca să culegi şi la anul. zanne, p. I, 262. Cu coarne ca boul, cu şa ca un cal, se urcă pe copaciu ca un şarpe (Melcul). GCR II, 371. Albă păsărică Pe arac se urcă, N-are aripioare, N-are nici picioare (Fasolea). GOROVEI, C. 140, cf. CAF iii, 260. (Pleonastic) N-o putut sî sî urci acolo pi nucu cela în sus. O. BÂRLEA, A. P. I, 532. T r a n z. în seara răzvrătită care vine De la străbunii mei pănă la tine, Prin răpi şi gropi adânci, Suite de bătrânii mei pe brânci, Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă. ARGHEZI, S. I, 9. -v· I n t r a n z. Lasă numai să mă-mbrac Şi-fi ajut să urci în pom. I. BARBU, J. S. 145. ❖Expr. S-a urcat scroafa în copac (sau în salcie) v. scroafă (1). A se urca în curpeni v. c u r p e n. ♦ (Despre unele plante) A creşte în sus prinzându-se de ceva cu ajutorul unor organe speciale; a se căţăra. Cf. dl, dm, DEX- [Iedera] să urcă pe copac. ALR II 6 400/531, cf. 682, 784, 791. Ca iedera ce se urcă pe copaci şi pe perefi. Cf. ZANNE, P. I, 160. Ca vtfa ce se urcă pe harac în sus, id. ib. 307, (Prin analogie) Cireşul s-a urcat, s-a încolăcit împrejurul lui, apoi s-a desfăcut, firav şi graţios ca o baletistă. a. holban, o. îl, 209. ♦ Refl. (Regional; despre viermii de mătase) A se căţăra pe crengi pentru a-şi face gogoşile; p. ex t. a începe să-şi facă gogoşile. Cf. UDRESCU, GL. Gândacii mei s-au urcat mai toţi. id. ib. 3. R e f 1. şi i n t r a n z. (Urmat de determinări introduse prin prep. ,φβ”, „în” sau, rar, „la”) A păşi sau a se aşeza pe ceva mâi înalt; a se ridica (117), a (se) sui (2). Mihnea... intră în sala mare a spătăriei şi se urcă pe tronul domnesc. ODOBESCU, s. I, 73. S-a urcat, ca o Andromedă dezlănţuită, la coapsa fugosului Pegaz. CARAGIALE, O. III, 86. Intră în curte, se urcă de pe două pietre în pridvor şi sé făcu nevăzut în casă. DELAVRANCEA, T. 191, cf. COŞBUC, P. II, 2381 Trebuie să mă urc eu pe capră, că de-aia am vizitiu. D. ZAMFIRESCU, T. s. 5, cf. REBREANU, R. II, 68. După el se urcă pe masă... Camil al nostru. C. PETRESCU, î. I, 102. Copilul, urcat pe un scaun, trage degetul pe lustru, arghezi, S. vi, 59. Să-şi ia inima în dinţi şi să urce pe scenă. V. ROM. octombrie 1970, 45. Un eşafod pe care urci, Dat pildă-n marile ocazii, vulpescu, P. 103, cf. dl, DM, dex. Urcă pe tron şi-şi puse coroanele pe creştet, doinaş, a. P. 58. Săcurea-n mână lua Şi pe buţi că se urca. balade, i, 405. ❖ L o c. v b. A se urca pe cal = a încăleca. El se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere. EMINESCU, P. L. 18. Mai sunt eu în stare să mă urc pe cal? CĂLINESCU, C. O. 38. Murgu-ndată râncheza,.,. Pintea pe el se urca. VICIU, F. 281. ❖ Expr. A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaun (ori în scaunul împărăţiei) - a veni la domnie, a fi încoronat; a (se) înscăuna, a (se) întrona. V. şi scaun (I 3), tron1. Spre pedeapsa nesupunerii sale, îl vor pune la opreală până să va urca în scaun domnul cel nou. REGUL. ORG. 10/14. La 1504 murind marele Ştefan............... viteazul vitejilor, se urcă pe tron fiul său Bogdan. BÂLCESCU, în DL. Tu ai să te urci pe scaunul împărăţiei, ISPIRESCU, L. 31. Au fost mulţi domni pe tronurile acestor două ţări, unii urcaţi în scaun prin horde tătăreşti, alţii prin ortale ianicereşti. delavrancea, O. vi, 174, cf. dl, dm, dex. (Eliptic) Împăratul se coborî din scaun şi se urcă fiul cel mic. ispirescu, L. 40. A se urca în capul (sau în părul) (cuiva) = a abuza de bunătatea cuiva; a pune stăpânire; a se obrăznici faţă de cineva. V. şi c ap. Cf. I. golescu, C. A ajuns ţăranul să fi se urce în cap. p. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 176. Dacă îi dai mult nas, fi se urcă în cap. DDRF, cf BARONZI, L. 62, ZANNE, Ρ, II, 311. Lasă-mă sub pat, lasă-mă în pat, până se urcă şi în cap. ZANNE, Ρ. ΙΠ, 280. A urca în (sau pe) scenă v. scenă (1). (Regional) A i se urca (cuiva) pe chelie = a supăra, a enerva pe cineva cu o glumă nepotrivită sau cu o insultă. Com. din ţepeş vodă - cernavodă. A se urca pe butuc = a izbuti într-o întreprindere. Cf. zanne, p. i, 127. <> (Cu compliniri sau în contexte care indică vehicule) Sania se opri; ne urcarăm în ea şi intrarăm în Bucureşti. BOLINTINEANU, O. 389. Pe la toacă ne urcăm pe un vapor mai mic şi plecăm înainte. VLAHUŢĂ, R. P. 50. Mulţumesc de afectuoasa primire, urc în vagon. CARAGIÂle, O. II, 165. Se urcă într-o căruţă, având drept vizitiu un harabagiu turc. BACALBAŞA, S. A. I, 45. Când să se urce în căruţă, preoteasa se opri. AGÂRBICEANU, S. P. 87. Când s-a urcat în taxi, m-a sărutat din nou. A. HOLBAN, O. II, 65. Ne-am urcat în tren fără tichete. MINULESCU, v. 187. M-am urcat în trăsură. BRĂESCU, O. A. Π, 47. [Trupele] coborau zilnic din tren şi altele... urcau în locul lor. PUŞCARIU, M. 254. O maşină a trecut pe lângă dânsa, ea a oprit şi s-a urcat repede. MIHĂESCU, D. a: 16. S-a urcat în tren şi s-a dus la fabrică. ARGHEZI, S. XI, 79. Bărbaţii urcă în vagoane. STANCU, D, 212. Fetele... se urcaseră în căruţă. PREDA, M. 246. II găsiră,,, aşteptând lângă Dunărea îngheţată să se urce pe o corabie. BARBU, PRINC- 60. Se urcă în docar şi plecă. NEAGU, î. 10. Cea mai mică se urcă în luntrea a din urmă. PÂRVESCU, C. 93. Mă urc şî eu în căruţă. ALR I 1 571/900. Ei la Dunăre mergea Şi-n caiac că se urca. . balade, III, 120. Să urcă-n maşini... şi pleacă la biserică. T. dial. m. I, 219. ♦ Tranz. A ridica (ceva sau pe cineva) de jos şi a-1 pune pe un loc mai înalt; a aşeza (mai) sus. Cf. LB, ISER. El o urcă pe cal. EMINESCU, P. L. 18. Ea pietre pe cotarcă urcă. COŞBUC, P. II, 238, cf. SCRIBAN, D. Să-i ajut să-şi urce valiza. IL mai 1965, 14. Se sfătuiseră ca să-l urce pănă la jumătatea fântânei... şi să-i deie drumu, ca să scape de el. ŞEZ. II, 206. Dup-aceia-l urcăm la fum, iară vro săptămână la afumat. T. dial. M. I, 113. <> Expr. (învechit, rar) A urca (pe cineva) în furci = a spânzura pe cineva; a ridica pe cineva în furci. Am văzut pe Ursul gonit de şese turci. —■ Gonitu-m-au pe mine, dar i-am 1411 URCA -296- URCA urcat în furci! ALECSANDRI, P. III, 211, cf. DL. ♦ T r a n z. A susţine, a ajuta pe cineva să se ridice pe ceva mai înalt sau să se suie într-un vehicul. Cf. lb, iser. Dă-i nişte ţigări... şi urcă-l repede în maşină. M. ELIADE, Ç. 276. Mă înveli într-un şal sineliu şi mă urcă val-yârţej în sania ce aştepta la gară. BRĂEŞpu, O. A. II, 14. 4. Refl. şi i n t r anz. F i g. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „la”; şi complinit prin „mai sus”) A atinge o treaptă superioară, un nivel mai ridicat; a înainta într-o profesiune, într-o ierarhie etc.; a progresa, a (se) siii (4). V. ridica (I 18). Geniul liberale-naţionale nu se va putea urca mai sus. CARAGIALE, O Vll, 62. Ce ţi se pare mai nostim: catârul cu potcoave de aur ori nerodul urcat la măriri? id. ib. 175. Te urci mai sus, ajungi la gimnazii. IONESCU-RION, S. 102. Cu cât mai mult te urci sau te cobori în viaţă, cu atât înţelegi mai uşor că omul este o maşină. D. ZAMFIRESCU, O. v, 130. Oricât 'de sus te-ai urca, De părinţi tu nu uita! CODREANU, S. I, 425. De atunci stăpânul s-a urcat..., dugheana s-a întins şi a ajuns marele mdgazin de coloniale. REBREANU, NUV. 100. Nu-i fusese greu să ajungă în diplomaţie, unde a urcat până la gradul de consilier. EFTIMIU, N, 27. [Omul] a cărui minte urcase până la ultimele întrebări. VIANU, L. R. 261. -v- T r a n z. fact. Să-i urce la putere şi să devie-ndată Tirani. BOLINTINEANU, O. 29. ·Φ· Tranz. Am intrat în altă viaţă, în altă fază a vieţii. Până acum am urcat repede un suiş greu. delavrancea, O. vii, 525. Am urcat şi am coborât toată gama mizeriei. CIPRIAN, s. ii, 21. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face ca să fie considerat foarţe sus (6) prin anumite calităţi. Aici vezi pe Omer Mergând din casă-n casă, cântând spre-a avea pâine,... Apoi posteritatea îl urcă pân' la cer. creţe anu, M. 7/7. ♦'Refl. (învechit) A şe considera mai presus decât alţii. Ce stă-ntr-a sa pizmă-n tot ceas păcătosul. De toţi Dumnezăii mai pre sus să,urcă. DOSOFTEI, ps. 32/15. 5. Refl. şi in tranz. (Despre o parte a corpului omenesc) A se îndrepta în sus; a fi orientat în sus; a se ridica (I 3). Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte. MACEDONSKI, O. I, 214. Legănau crinii stele de ivoriu, Ca mâini ce urcă dintr-o altă lume. MANIU, S. I, 19. Fibrele... ies din măduva dorsală superioară şi se urcă în trunchiul simpatic cervical: PARHON, O. A. I, 190. <> Expr. A (i) se urca (cuiva) părul niăciucă = a i se ridica părul măciucă, ν. p ă r1 (I 1). La mândra nu m-âş mai duce! Când gândesc ca sî mă duc, Sî urcî păru măciuci, folc. mold. li, 361. (Tranz.; regional) A urca ochii sus = a privi în sus; a-şi ridica privirea sau oChii. Ficioru cel d’i-mpărat o urcat ochii sus. O. BÂRLEA, A. P. I, 275. 6. Refl. şi. in tranz. (Despre forme de relief, plante etc.) A se arăta în toată înălţimea; a sta drept; a se înălţa. Florile albastre [ale liliacului] urcau, se amestecau cu cerul. A. HOLBAN, O. II, 337. Stă marea ca o treaptă de senin Pe care urcă insula-n lumină. PILLAT, p. 181. Somptuosul crin... care urcă şi se desprinde, parcă, De malul apei. I. BARBU, J. S. 17. Stâncile au parcă voinţa de a se urca întocmai ca şi dealurile, ce formează fondul [tabloului], blaga, z. 38. ♦ Tranz. fact. A face să apară la înălţime, să se profileze pe cer; a ridica (I 14). Aci stejari cu fală se-nalţ, se îndreptează, Urcând ale lor ramuri spre-azurele câmpii. ALEXANDRESCU, O. I, 250. Piramidele-nvèchite Urcă-n cer vârful lor mare. EMINESCU, O. I, 54. ♦ Refl. (învechit, rar; despre plante sau despre părţi ale lor) A se dezvolta, a creşte. Când rădăcina se usucă, ramură verde pe copaciu nu se mai urcă. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 270. 7. Ref l. şi intranz. A m'èrge în sus prin aer, îndepărtâridu-se de pământ; a se înălţa în văzduh; a se ridica (115), a se sui (3). Cf. cihac, n, 440. Lumea-i ca un puf cu două ciuturi: cănd se urcă cea plină, se coboară cea dişartă. ALECSANDRI, t. 135. Calul se urcă repede ca săgeata, până cam d-asupra, şi se lasă asupra ei. ISPIRESCU, L. 6. Balonul se urcă. DDRF. Numai vulturii, iar nu oamenii pot urca. PÂRVÀN, G. 153, cf. dl. Ciocârlia... urcă în sus spre cerul adânc şi luminos. preda, M. 324, cf. DM. Urcă cu liftul, vru să vâre cheia în broască, uşa era deschisă: BARBU, ş. N. II, 199, cf. DEX. o Avionul urcă deasupra norilor. *0· F i g. Şi dorurile mele sunt moarte, ca să pot Să mă mai urc cu gândul, prin melodii, spre stele! CODREANU, S. I, 65. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A pomi, a se îndrepta, a merge în sus; a se înălţa, a se ridica. (115), a se* sui (3). Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n Sus. COŞBUC, P. II, 90. Tot fumul s-a urcat spre stele. CODREANU, S. I, 388. Praful se urcă pâhă-n căpriori. REBREANU, I. 13. Acolo é vară puternică, iar praful se urcă în aer. A. holban, Ο. II, 152. Mirosul de canal urca şi el, o dată cu clienţii domnişoarei Simona. EFTIMIU, N. 114. Fumul Sătucului din vale urcând. PILLAT, P. 178. Urcă la ceruri... volute de fum. ARGHEZI, S. x, 171. Flăcările urcau jucăuşe până în coşul furnalului. NEÂGU, î. 59. ♦ (Rar; despre divinitate, sfinţi sau despre suflete nevinovate; de obicei cu determinări ca „în cer”, „la cer”) A pomi de pe pământ (1) şi a se duce prin văzduh până la cer; a se înălţa, a se ridica (I 15), a se şui (3). Adonai, mulţumind lucrurilor umile, S-a urcat la cer, peste fire. BOTTA, S. I, 89. <> T r a n z. f ä c t. (Complementul indică rugăminţi, mulţumiri etc. adresate divinităţii) [Popa era] bucuros să slujească... pentru toate nădejdile pe care fiecare închinătoare i le dădea să le urce la cer. î. M. sadoveanu, S. 30. ♦Intranz. (Des.pre sunete) A se auzi (cu puţere); a se înălţa, a se ridica (III 2), a. (se) sui (3); a răsuna (1). Sunetul a cinci sute instrumente de muzică se urcă spre ceriu. BARONZI;· L L. I, 109/15. Cu salturi se ridică chemarea sfâşiată Şi ţipătul se urcă sălbatic, mânios. MANIU, S. II, 45. Să tot aud, pe plaja tăcută a visării, Urcând vuirea şi murmurile mării. PILLAT, P. 39. Zicu-ţi şi eu o cântare De alean şi întristare. Urcă-n slăvi, într-o stihie. ARGHEZI, S. II, 104. 8. Refl. (Despre ape) A-şi mări volumul; a creşte; a se umfla (4). Am îngrădit marea cu porţi... şi i-am zâs: „Până aciia să mergi şi să nu te urci să treci!” (a. 1683). GCR I, 267/23. într-un an apa s-a urcat până la uşa bordeiului. GALAN, z. R. 46. Apa mi se urcase în casă până la dunga patului, bănulescu, I. 29. ♦Refl. şi intranz. (Despre fluide) A avea o mişcare ascendentă; a se înălţa, a se ridica. Umezeala se urcă pretutindeni cuceritoare, nemiloasă, pătează ca o lepră murdară pereţii. ANGHEL - IOSIF, C. L. 168. Umezeala se 1411 URCA -297- URCA infiltra în temelia caselor şi se urca până la cornişe. vianu, L. R. 51. Bogată urcă seva în tulpini. BENIUC, v. 64. Apa urcă la ei pe coastă. SORESCU, L. L. III, 124. □ Pe caniculă, mercurul urcă repede în termometru. (Prin analogie) îşi simţi... lacrimile urcându-i-se în ochi. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 28. (Prin metonimie) Se simţea cum păhărele golite cu nesaţ urcă în el şi îl înfierbântă. I. M. SADOVEANU, S. 398. <> T r a n z. [Marea] se mişca urcându-şi apele până lângă un boschet de chiparos. eminescu, p. L. 97. <5* Expr. (Refl.) A i se urca (cuiva) sângele în obraz (sau în ori la cap) = a se înroşi din cauza unei emoţii puternice, a mâniei etc.; p. e x t. a se înfuria. V. şi sânge (1). Cf. pontbriant, d., ZANNE, ρ. n, 713. Simţi sângele urcându-i-se în obraz... ar fi voit să spună că un asemenea lucru nu era cu putinţă. D. ZAMFIRESCU, î. 115. Mi s-a urcat atunci tot sângele în obraz. îmi venea să plâng, să ţip. SEBASTIAN, T. 37. I se urcă sângele la cap... Şi plecă furios. CĂLINESCU, S. 667. O tremurătură teribilă îl apucă, sângele i se urcă în cap, ochii i se înroşiră şi îşi pierdu toată fiinţa. SNOAVA, IV, 304. (Familiar) A i se urca (cuiva) la cap (o băutură alcoolică) = a se ameţi, a se îmbăta. Să nu bei mult, că ţi se urcă la cap. rebreanu, I. 18. Scoate sabia, când i se urcă votca la cap. C. PETRESCU, î. I, 185. [Vinul] ni se urca repede la cap. PUŞCARIU, D. v. 22, cf. DL, DM, dex. Pe la o vreme se aprinsese berea în el... şi efectul acestei aprinderi se urcase la cap. SNOAVA, III, 609. La unii beţia li se urcă la cap, de nu ştiu ce vorbesc, ib. IV, 492. A i se urca (fumurile) la cap = a deveni încrezut, îngâmfat, înfumurat. Nume pe care l-am păstrat până în ziua cănd, fumurile actoriei urcându-mi-se la cap, m-am hotărât să-l lepăd pentru unul mai şugubăţ. CIPRIAN, S. I, 18. Dacă laudele i se urcă la cap, îl criticăm. PREDA, D. 59, cf. DL, DM, DEX. Eşti eroul nostru, îi zise Berechet, şi ţi s-a urcat la cap? NEAGU, î. 69. ♦ Intranz. şi refl. F i g. (Despre sentimente, senzaţii, procese mintale etc.) A creşte treptat în intensitate; a se dezvolta. Gândul minunat... se înfiripează şi urcă, pentru ca, treptat, lovit de pretutindeni, să se întunece şi să cadă. BUCUŢA, R. V. 37. în Aneta urca acum un necaz întârziat asupra fratelui ei. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 266. Simţise cum se adună oboseala... şi cum urcă în el, ca o apă moleşitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 29. Să simţi... cum se adună şi urcă în tine un strigăt, id. ib. 94. Of, Doamne, şopti ea, luptându-se din greu să înfrângă încordarea care i se urca în gât. PREDA, M. 426. O atracţie veche, repetată, urca în sângele ei. BARBU, PRINC. 89. -f Intranz. A ieşi, a se ridica la suprafaţă dintr-un lichid. Naturaprefacerei... [larvelor] le împinge a urca sau a ieşi afară deasupra apei. ATILA, P. 63. (F i g.) Fragmente de mărturii... mai pot urca la suprafaţa memoriei. V. ROM. decembrie 1970, 32. 9. Refl. şi intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică) A avea valori mai mari decât cele obişnuite sau iniţiale; a creşte, a se ridica (II 2). Cf. DL, DM. 1 s-a urcat iar febra şi şi-a pierdut luciditatea, τ august 1964, 74, cf. M. D. enc., dex. ♦ (Despre barometre sau termometre) A indica o valoare mai mare decât cea normală sau decât cea precedentă. Termometrul se urcă. CADE, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. O Barometrul urcă, se face vreme bună. 4- Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variaţie de creştere a valorii pozitive. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. 10. R e f 1. şi i n t r a n z. (Despre cantităţi sau valori care se pot exprima prin cifre) A creşte (ajungând la...), a se mări (IV), a se ridica (II2), a spori1 (2), a (se) sui (5); a forma un total de..., a însuma. Căzuse negustoria, marfă nu se rădica, Căci la îndoite preţuri beşlegăritul urca. BELDIMAN, E. 95/18. Paguba noastră să urcă până la 1 178 ucişi. CR (1829), 85'/3 5, cf. POLIZU. Tăind un arbore nu este a-i nimici valoarea, carea mai adesea prin aceasta consumare a produc-ţiunei naturale se urcă în valoare. MARŢIAN, S. 84. Cheltuielile extraordinare ale revoluţiei nu se urcă la mai mult de 700 000 lei. ghica, A. 243, cf. pontbriant, D. Se mai îngrămădiră şi alţii, până când numărul se urcă la şapte. GANE, N. II, 22. Boieri, zău, fiţi pe pace, Peşcheşul de se urcă, e vina noastră?... Nu! SORBUL, T. 95. Cheltuiala se urcă la o mie de lei. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Cine are bani să subscrie! Acţiunile se vor urca vertiginos. VINEA, L. I, 401, cf. DL, dm, M. D. ENC., DEX. (F i g.) Răul întru sporire îl vede că s-a urcat. BELDIMAN, E. 23/13. ❖Tranz. Păstrează stipulaţiile..., urcând numai tributul la zece mii galbeni. BĂLCESCU, M. v. 13, cf. TDRG. I-a urcat simbria şi Ion a rămas. AGÂRBICEANU, O. II, 339, cf. CADE. La ce ar fi urcat salariile, la ce ar fi redus orele de lucru, când nu-l obliga nimeni. EFTIMIU, N. 75. Acum ne-a mai urcat şi chiria. C. PETRESCU, C. V. 226, cf. SCRIBAN, D. Ciocoii ne-au sărăcit, Ierbăritu l-au urcat. FOLC. OLT. - MUNT. II, 353. (F ig.) De celea ce singură firea scărăndăvindu-se fuge, acelea vorovaciiul îndrăzneţ preste fire le urcă. cantemir, ist. 111. <> Expr. (Tranz. şi refl.) A (se) urca preţul (sau preţurile) sau (rar, intranz.) a urca în preţ = a (se) scumpi (o marfă). Neavănd alte mijloace la îndemână, ai vrea să urci preţul foii şi stai la îndoială (a. 1841). bariţ, I, 25, cf. pontbriant, d. Vor apare numai o singură dată pe lună..., fără ca preţul abonamentului să fie urcat pentru aceasta (a. 1872). PLR I, 238, cf. BARCIANU. Preţul cocsului s-a urcat din cale afară. STERE, S. 204, cf. TDRG. Pe negândite, ei au urcat preţul la mezat. SEVERIN, S. 26. A urcat preţul grâului, şăineanu, D. U. Preţurile unor articole căutate de militari se urcau zilnic. PUŞCARIU, Μ. 13, cf. SCRIBAN, D. Au propus să urce preţurile la mâncările de peşte. ARGHEZI, S. XI, 96. Neaşteptatul orator a determinat patronii să urce preţurile la cafele. id. ib. 97. Totuşi preţurile se vor urca. PREDA, M. 438. Din zi în zi urcă preţu porcilor în oboru Brăilei. NEAGU, î. 77. 11. R e f 1. (Despre voce, glas, ton, sunete) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt; a creşte în intensitate. Glasul acela-nmlădiitor, ce c-o-ntorsură lină, uşoară, Treptat se urcă şi se coboară. ALEXANDRESCU, O. i, 207, cf. dl, dm, m. D. enc., dex. -0- Intranz. Sunetele urcau vesel, se întorceau rostogolindu-se. PÂRVESCU, C. 44. ❖ Tranz. Λ urca tonul. DM, cf. DEX. Şi viersul când îşi urca, Copaci, ramuri se mişca,... Inimă de om seca. TEODORESCU, P. P. 632. 12. Refl. şi intranz. A merge îndărăt în timp până la..·., a exista de la..., a data din...; a sui (1). Organizaţia armatei moldovene se urcă în cei dintâi ani 1411 URCARE -298- URCÄTOR ai întemeierii principatului. BÂLCESCU, O. ι, 137. Prima fundafiune a fortăreţei se urcă în epoca pe când Domnul Hristos îmbla pe pământ. HASDEU, I. V. 24. Cât de deparţe ar voi istoricul să,.se urce.pe scara vârstelor. ODOBESCU, S. II, 259. A pătruns de timpuriu, tradusă după o versiune greacă, care... nu urcă mai sus de secolul al IX-lea. CARTOJAN, C. p. i, 109, Originea ei urcă mai sus, la Halima. VIANU, L. R. 55, cf. DL, DM, M. D. enc., dex. ♦ A merge înainte în timp până la..., a ajunge la... Până la anul 1792 se urcaseră numerii gazetelor. MOZAICUL (1839), 414/9. Duiliu Zamfirescu pune în circulaţie clişee extrem de rezistente într-o literatură ce urcă prin sămănătorişti până la Sadoveanu. N. MANOLESCU, A. N. I, 129. -Prez. ind.: urc. - Şi: (regional) hurçâ vb. I. ALR I 1 349/259, 576, 590. - Probabil lat. *oricare ( < oriri). URCARE s.f. Acţiunea de a (s e) u r c a. 1. Parcurgere a unei distanţe pe un teren de jos în sus; suire (1). Cf. urca (1). Cf. corbea, d. 299v1/23. Greutatea vaselor şi a plutelor ce ar putea ridica fiecare dintr-aceste gârle şi în pogorâre şi în urcare cu tragere de edec. REGUL. ORG. 549/19, cf. iser, bar-munt., w. 572/43, POLIZU, PONTBRIANT, D. Urcarea pe munte se făcu cu destulă greutate. BOLINTINEANU, O. 305, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, W. Printr-o deschizătură a tavanului se face urcarea în pod. VUIA, Ţ. H. 110, ŞĂINEANU, D. u. Urcarea la catul de sus se făcea pe o scară din lespezi mari de piatră. CĂLINESCU, C. O. 190. 2. înaintare, înălţare, progres într-o ierarhie, într-o profesie etc. Cf. urca (4). Ceea ce o interesa la Cara era omul social, urcarea lui în rang. papadat-bengescu, R. i, 172. ♦ (Despre abstracte) Trecere la o categorie superioară. Acest individual... nu este deci nici sacrificat prin urcarea la general..., dar nici nu este individualul romantic al secolului XX. LIICEANU, J. 168. 3. Deplasare în sus prin aer, cu îndepărtare de pământ; înălţare, ridicare (I 9), suire (3). Cf. urca (7). Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. □ Urcarea pe verticală a elicopterului. Ό* F i g. Poemă ce coprinde amor, dureri, plăceri, Cu Raiul în urcare, cu Iadul în cădere. MACEDONSKI, O. I, 45. 4. Creştere, mărire a volumului apelor; umflare (4). Cf. urca (8). Când a stătut urcarea apelor, creasta valurilor bătea burta vacii. GALAN, z. R. 46. . 5. Creştere, sporire a unor cantităţi materiale sau valori care se pot exprima prin cifre; ridicare (II 2). Cf. urca (10). Urcarea preţului să nu te sperie (a. 1840). BARIŢ, I, 21, cf. barcianu, ALEXI, w. Cât de mare e nevoia ţăranului de pământ se poate vedea din urcarea fabuloasă a arenzilor. STERE, S. 348. Nu-i fără rost ce face vlădicia..., numai cât să mai fi amânat urcarea taxelor. AGÂRBICEANU, S. 141. Preţurile imobilelor erau în urcare. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 226, cf. ŞĂINEANU, D. U. Aflase de simţitoarea urcare a salariului. M. ELIADE, M. 26. (Prin metonimie) Sporirea circulaţiei monetare... a produs o bruscă urcare a articolelor de prima necesitate, fără să determine o adaptare corespunzătoare a salariilor. QŢETEA, r. 311. 6. Emitere de sunete (muzicale) din ce în ce mai înalte; ridicare a sunetelor de la un registru grav la unul ascuţit; suire (3). Cf. urca (II). Vocea ei era atât de subţire..., încât credeai că, la cea mai mică urcare de ton, s-ar sfărma ceva ca de sticlă. SANDU-ALDEA, a. M. 90. - Pl.: urcări. - V. urca. URCÂŞ s.m. v. hurcaş. URCAT1 s.n, 1. (Rar) Faptul de a (se) u re a (1); suit1. (1). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. După oboseala drumului, urcatul şi coborâtul, izvoarele. A. HOLBAN, O. II, 515, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cât deşpre urccttul la coş, se mai urcase şi ieri, preda, m. 358. 2. (Regional) Perioada în care viermii de mătase îşi fac gogoşile. Cf. udrescu, gl. - V. urca. ' URCÂT2, -Ă adj. (Despre cantităţi materiale sau valori care se pot exprima prin cifre) Care a devenit (mai) mare; care este mai mare decât altul; crescut, ridicat? (II 2), sporit2 (1), suit2 (3). S-au şi însemnat preţuri pentru toate objeturile..., fiind mult mai urcate decât atunci. REGUL. ORG. 477/9. Preţul lânei merinoase fiind mai urcat decât [al] acelei ordinare. I. IONESCU, D. 302, cf. BARCIANU. Taxele pentru particulari sunt şi mai urcate. REBREANU, I. 61, cf. CADE, DL, DM, DEX. -Pl.: urcaţi,-te. -V. urca. URCĂ s.f. = hurcă. Metodul mieu de a spăla aurul să cuprinde într-o deosăbită maşină··· Ea spală deodată atâta năsip, cât pot 5 rudari într-o zi cu urca sau cu scufa lor a spăla (a. 1843). DOC. EC. 789. URCĂTOR, -OÂRE adj. 1. (Despre fiinţe) Care urcă (1) (pe munţi). Cf. PONTBRIANT, D. Marii vânători,... urcători să prigonească fiarele până-n rărunchii munţilor, pieriseră. VOICULESCU, ρ. Π, 316. -v· (Substantivat) Acest om, aparent sedentar..., era un urcător de munţi viguros. CĂLINESCU, S. 739. ♦ (Despre un drum, o cărare etc. sau despre scări, trepte) Care duce în sus, care urcă (1). Stâlpul... suportă de jos, în mijlocul drumului, scările urcătoare la galerie. CARAGIALE, O. m, 169. Priveam aţintit drumul urcător. A. HOLBAN, O. II, 508. ♦ (Despre vasele sangvine) Care urcă (5). O zonă de vasodilataţie... de-a lungul ramurii urcătoare a maxilarului inferior. PARHON, O. A. I, 318. 2. (Despre unele plante) Care se urcă (2) agăţându-se pe araci, pe ziduri etc.; agăţător. Moara ta... Pitorească o zărirăm de sub plante urcătoare. MACEDONSKI, O. I, 74. Fasole de harag... sau fasole urcătoare. PAMFILE, A. R. 183, cf. CADE. Se uita la viţa urcătoare ce acoperea ferestrele lui: BARBU, G. 304. Fasolea de harag, de par sau urcătoare. BUTURĂ, EG. 167, cf. H IV 83. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viţă de vie care produce struguri cu boabe alungite, mărunte şi rare, şi la care viţele butucului se agaţă de pomi. Cf. nuţă, d. i, 346. 3. F i g. Care înaintează într-o ierarhie, care progresează, care atinge o treaptă superioară. E o lume solidă şi în progres..., ca una din acele familii aflate încă pe 1417 URCĂTURĂ -299- URCIOR1 panta urcătoare pe care le-au descris Galsworthy şi ceilalţi autori de cicluri romaneşti de după 1900. N. MANOLESCU, A. N. I, 151. 4. Care se înalţă în văzduh, care se suie (3). îngeri care coboară şi devin licurici, oameni urcători care devin îngeri. NOICA, ap. LIICEANU, J. 174. -Plurcători,-oăre. - Urca + suf. -ător. URCĂTLIRĂ s.f. (învechit, rar) Faptul de a (s e) : urca. Cf. polizu. - PL: urcături. - Urca + suf. -ătură. URCÉLNIC s.n. (Prin Olt.; în credinţe populare) Gaură prin care iese şi intră strigoiul în mormânt. Moroii, tot timpul săptămânii, pleacă din mormânt, făcându-şi gaură - un urcelnic - cât şarpele de largă. DUMITRAŞCU, STR. 5. Păcătosul de copil îngropat în argea se făcuse moroi şi nu-l ştia nimeni!... Avea şi urcelnic pe care ieşea! id. ib. 17, cf. SCRIBAN, D., ŞEZ. XVIII, 54. - PL: urcelnice. - Cf. u r c o i. URCEÔL s.n. (Bot.) Organ în formă de sac sau de urcior1 (1). Cf. dn2, dex. -Pronunţat: -ce-οί - PL: urceole. - Din lat. urceolus, fr. urcéole. URCEOLAT, -Ă adj. (Bot.; despre unele organe ale ' plantelor) în formă de sac sau de urcior1 (1). Sepalele..., după înflorire, întocmesc caliciu urceolat cu gura strâmtată. GRECESCU, FL. 137. Corola urceolată. id. ib. 390, cf. dn2, dex. -Pronunţat: -ce-o-, - PL: urceolaţi, -te. - Din fr. urcéolé. URCHELNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URCHERNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URCÎC s.n. v. orcic. URCIÔC s.m. v. hârciog. URCIÔL s.m. v. urcior2. URCIÔR1 s.n. 1. Vas de lut (smălţuit), de obicei cu pântecele larg şi cu gâtul strâmt, cu una sau cu două toarte (şi având uneori un gurgui), folosit pentru transportarea sau pentru păstrarea unor lichide (mai ales apă) şi din care se poate bea; oluţ, (învechit şi regional) oală (I 2). Şi uscă-se ca urcioru (ün vas C2, o a 1 ă H, hârbul D) vărtutea mea. PSALT. 36, cf. PS. SL.-ROM. 3673. Spălarea tircioarelor şi a stelelor şi altele ca aceste'â multe fâceţi. N. test. (1648), 49726, cf. ST. lex. 171v2/9. în Urcior... avea tâlharii vin de băut. DOSOFTEI, v. S. septembrie 34718, cf. ANON. car. La vreme de chindii bea pelin cu ulciorul. CANTA, LET. ni, 181/16. Cine are vin bun în casă-ş, totdeauna stau ulcioarile la uşi (a. 1779). GCR II, 122/10. Forma lor iaste în chipul ulciorului cu toarta deasupra. IST. AM. 60714, cf. KLEIN, D. 445. Balta dă vin te îmbie, Iară căuş,,\păhar sau urcior zăcând afli îndată .lângă tine. budai-deleanu, ţ. 326, cf. DRLU. Acest vas în forma unui ulcior... s-au văzut şi de cătră scriitoriul. SÀULESCU, HR. I, 122/25. 40 de urcioare bune pentru apă, smălţuite, de câte trei ocă de. apă unul (a. 1845). DOC. EC. 840, cf. ISER. Pe lângă perete sta aşezate în rând mai multe ulcioare pântecoase pline de vin. NEGRUZZI, S. I, 151, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 296. Veneau dupe apă, voioase şi cu urcioarele pe creştet. ODOBESCU, S. ni, 282. Mirosind apa din ulcior, văzând că ea-i răsuflată şi băhnită, presupuse că bătrânul trebuia să fl murit. EMINESCU, P. L. 98, cf. CARAGIALE, O. iv, 7. Fă bine şi pleacă-mi urciorul, să sug şi eu puţintică apă pe ţâţâna lui. DELAVRANCEA, T. 28. Băieţaşii alergaseră cu urcioarele la un puţ din apropiere. MACEDONSKI, O. HI, 15, cf. ddrf, PHILIPPIDE, p. 181, damé, τ. 74! Pe câmpia-nrourată, Dintr-al zilei revărsat, Aduna frumoasa fată Rouă-n galbene ulcioare. COŞBUC, P. II, 82, cf. BARCIANU, JAHRESBER. VIII, 187, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. 170. Păretele din faţă... e împodobit cu fel de fel de farfurii, străchini, oale şi urcioare. STERE, S. 206, cf. TDRG. La seceră... au grijă mai ales pentru apă, pe care o duce... în cofa sau ulcior. PAMFILE; A. R. 117, cf. DHLR I, 66, PĂCALĂ, Μ. R. 429. Spre deosebire de specia analoagă, dar de altă întrebuinţare practică, a cănilor şi ulcele.lor,... oalele şi ulcioarele mari au două torţi. pârvan, G. 190, cf. pascu, s. 168, DR. iv, 432. El îşi şterge sudoarea de pe faţă, bea apă din ulcior şi se scoală să plece. LUNGIANU, gl. 200, cf. nica, L. vam, 261. Aveam fiecare urciorul nostru, să ne ajungă pe-un an. AL LUPULUI, P. G. 167, cf. ŞĂINEANU, D. U. într-un ulcior, nu prea mare,... i-am turnat apă proaspătă. A. HOLBAN, O. U, 214. Ai băut apă din urciorul care năduşeşte răcoare. MANIU, v. p. 17. Urciorul e învălit în smalţ subţire de brumă. CAZIMIR, GR. 181. Parcă plângeau grinzile şi faţa casei, scaunele, masa, ulcioarele. VLASIU, A. P. 150. Mănâncă din acelaşi ciob, beau din acelaşi pahar, sug din aceeaşi ţâţână de urcior. IOVESCU, N. 146. Umple ulciorul cu apă. SADOVEANU, O. IX, 169. In cinstea mèa aşezase ulcioare româneşti... în fiecare colţ al încăperilor. PUŞCARIU, D. v. 65, cf. scriban, D., bl xn, 78. Fata îl izgoneşte, urciorul cade pe pietre, se face hârburi. CĂLINESCU, O. xn, 228. Nu este sat... în care să se ardă Ulcioare mai frumoase şi mai zvelte. BLAGA, ΡΟΕΖΠ, 213. Stăteau înşiruite grămezi de oale şi străchini, urcioare, farfurii. PREDA, R. 89. Spectatorul pleacă... cu satisfacţia unui arheolog care a reconstituit un ulcior din cioburile avute la îndemână. T iunie 1964, 87. Voi să umple din nou cănile, însă în ulcior nu mai era vin. V. ROM. ianuarie 1970, 39, cf. hristea, p. e. 219, 261, hxvi 31. Cară vinul cu urciorul, Că ni s-a fript gâtişorul. TEODORESCU, P. P. 271, com. MARIAN. îi dete toată merindea..., apoi i-aduse apă într-un urcior. RETEGANUL, P. I, 35. Vărsă apa din ulcior în capul negustorilor. SEVASTOS, P. 121, cf. ŞEZ. V, 168. Urciorul în mână lua Şi de apă că-l umplea. MAT. FOLK. 158. Dumineca să nu te speli pe ochi din cană ori din urciorul din care bei apă. ŞEZ. VI, 24. îl băgă-n urcior, astupându-l ghine. GRAIUL, I, 351. Din întâmplare, pe drum, s-a rupt gâtul urciorului, pamfile, duşm. 156, ,cf. 1427 URCIOR1 - 300 - URCIOR1 şez. XII, 157, GOROVEI, CR. 46. Când venea primăvara, Stoian Stângă se ducea Cu urcioru-n mână, fa, La Dunăre apă să ia. POP., ap. BUCUŢA, R. V. 118, cf. chest. îl 464/10 a, 92, 120, alr i 686, alr sn iv h 1 037, alrm SN ii h 159, A ii 8, iii 1, 2, 4, 17, ix 4, 5, NALR - O îl h 237, ALR — Μ II h 311. Doru... nu-l poţi stânje uşor, Nici cu apă din ulcior. FOLC. TRANSILV. II, 448, cf. FOLC. OLT. - MUNT. I, 57. De holercă nu mi-i dor, Am acasă-ntr-on ulcior. CAFIV, 321. Neavând apă spre a face mâncare, plecă la râu cu ulciorul într-o mână. SNOAVA, III, 35, cf. 428f>ALR - τ I h 56. De atâtea ori merge urciorul la apă, pănă o dată se strică. MAIOR, în şai, 815, cf. BAR.- MUNT., W. 5232/17. Ulciorul nu merge de mülte ori la apă. NEGRUZZI, S. I, 251. Ulciorul, multe zile te duci cu el la apă, Dar vine o zi în care se sparge ori îţi crapă. BOLINTINEANU, O. 151. Ulciorul nu merge de multe ori la apă, ori se sparge, ori se crapă. PAMFILE, l. II, 171. Dar urciorul nu merge de multe ori la apă..: Păcatul căzu pe cel mai cuminte dintre noi. BRĂESCU, A. 116, cf: tSADOVEANU, O. IV, 213,.CIPRIAN, S. I, 13. Ulciorul merge la fântână până se sparge sau numai până când i se rupe toarta. Cf. ZANNE, P. IV,, 165. Ulciorul atâta merge la fântână pânărşi frânge gâtul. SNOAVA, IV, 425. Urcior fără mănuşă,, se spune despre un om deştept şi abil. Cf: zanne, p. iv, 166. Se uită ca câinele-n urcior, se spune despre un om care se uită chiorâş, id. ib. 160. Eu sânt Stan al lui fecior, Care face mămăliga-n urcior, se spune despre un om prost sau despre uiiul nevoiaş, id. ib. vi, 316. Gâlgăuţ, gâlgăuţ, Ciuşti cu tine-n părăuţ! (Ulciorul). ŞEZ. XVIII, 270. Când îl duc la apă zbiară, Când l-aduc acasă tace (Ulciorul). ib. XXII, 6A. Ulgior, Bulgior, Şeade într-un picior (Curechiul). GOROVEI, C. 125. Am o vacă cu ţâţa în spinare (Ulciorul), id. ib. 374, cf. PAMFILE, C. 34. Ό· F i g. Mă sting. Şi nu rămâne decât urciorul de lut, în care au ars lumina unei vieţi bogatë. EMINESCU, P. L. 98. Şi-n ulcior de-avânturi plin, Saltă-n spume sclipitoare. CODREANU, S. I, 36. De ce ai plămădit din lut acest sărman ulcior al făpturii noastre? GALACTION, O. 195. N-aş vrea să fiu cum sunt Şi-mi par şi mie fără de-nţeles Ulcior stângaci şi şubred de pământ, In care toţi străbunii s-au cules. ISANOS, v. 422. Ό· (în construcţia) De-a ulciorul = numele unui joc de copii. Fetele începuseră „d-a ulciorul” şi s-auzeau din vreme în vreme: ^ Cum ţi-e ulciorul? - Cum îl vezi, Cu ochii verzi Ş-o lingură de păsat, Să nu zacă de vărsat. delavrancea, s. 236. ❖ Expr. A se face (sau a fi) oale şi urcioare sau a fi urcior = a fi mort de mult. V. şi oală (II). Vai, Iliuţă, lasă-mă să plâng..., căci eu pe maica ta am cunoscut-o când era pe lume, iar acuma îi ulcior. SADOVEANU, O. XVII, 451. ♦ (Adesea urmat de determinări introduse prin - prep. .„de” sau „cu”) Conţinutul unui urcior1 (1); conţinutul împreună cu vasul respectiv. Au dat roabei ei un foaie de vin şi un urcioru de untdelemnu. BIBLIA (1688), 628'/14. Cu greu iaste celui ce-l prind frigurile a răbda să nu bea, când vede înaintea sa un ulcior plin de apă rece. MAIOR, în ŞA I, 804. Un urcior vin şi cu o ticvă răchie... ducea. N. STOICA, C. B. 195. Intră înlăuntru, ceru un urcior cu biere. MOZAICUL (1839), 540/14. Sta pe rogojini..., cu urciorul cu apă alături. PELIMON, I. 263/14. Copii! aduceţi un ulcior De apă de sub stâncă, Să stirtgpojarul meu de dor. ALECSANDRI, POEZII, 439. Găsi... un ulcior cu apă. eminescu, P. L. 98. Abu-Hasan a adus nişte urcioare cu vin şi bărdace. CARAGIALE, O. II, 258. Să se ducă la fântâna ielelor să aducă câte două urcioare de apă- ISPIRESCU, L. 323. Adu., fagurii de miere şi ulciorul cu apă rece. DELAVRANCEA, A· 3. Gheorghe aduse urcioare cu vin. AGÂRBICEANU, S. 110. Urciorul cu vin, trimis pesemne de ea, zăcea, spart, într-un colţ. MANIU, V. P. 142. îmi aducea mâncarea sau îmi schimba urciorul cu apă. M. ELIADE, M. 225. Răsturnam scaunele, vărsăm ulcioarele şi beam şi mâneam tot ce-mi cădea sub ochi. VLASIU, A. P. 10. Iubito, îmi adă urciorul cu vin, Din vremuri bătrâne ca basmul sabin. PILLAT, P. 125. Nu se mulţumesc cu-atâţ: Dau urciorul tot pe gât. ARGHEZI, S. IV, 157. Mobilierul se compunea dintr-o saltea, p masă, un scaun, un ulcior cu apă. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 58. Aduceţi urciorul cu apă-ncropită. BENIUC, v. 75. Mai ia un ulcior, de apă şi nişte mâncare. SEVASTOS, P. 120. Un ulcior cu băutură, Că mi-a îngheţat limba-n gură! FOLC. MOLD. I, 284. Pentru un urcior de .zară Pune pisica în fiară, se spune când cirieva primeşte o pedeapsă aspră pentru o greşeală mică. Cf. ZANNE, P. IV, 192. Cu un ulcior de bragă, negustorie întreagă, se spune despre negustorii săraci sau nepricepuţi. Cf. pann, p. v. ii, 85/12, zanne, p. v, 444. ❖ F i g. Frig în ochi îi arunc, Din ulcioare de cucută. BOTTA, S. Π, 191. Toate cântau soarele. Ploaia care-şi varsă ulcioarele. ISANOS, v. 90. + P. e x t. (învechit) Vas de metal asemănător pu un urcior1 (1). Şi 4 urcioare de argint mari au trimis şi două ibrici.. HEROpOT2, 21. Ia un urcior (vas ms. 4 389) de aur. BIBLIA (1688)2, II, 130/2 ♦ (Regional; şi în sintagmele ulcior de vin, ALR Il/l mn 147, 3 924/574, ulcior de glajă, ALR - T 802/342, 356, 357, ulcior de sticlă, ib. 802/321, ulcior cu coş, ib. 802/300, ulcior îmbrăcat, ib. 802/343) Damigeană. alr ii/i mn 147, 3 924/27, 574, alr - τ 802. ♦ (Prin Mold.) Oală de lut de formă lunguiaţă şi cu gâtul mai strâmt, în care se pune, de obicei, lapte la prins. Cf. şez. i, 119, alr i 696/385, 512, 542. ♦ (învechit şi regional) Vas de lut sau de metal (cu gura mai largă). Pre alţăi i-au închis în urcioare şi i-au pecetluit. DOSOFTEI, V. S. martie 10723, cf. alr i 696/66, 180, 618. ♦ (Regional) Cană (de sticlă, de lut, de metal) în care se aduce apă sau vin la masă şi din care se toarnă în pahar. Cf. H iv 152, alr sn iv h 1 039, alrm sn 11 h 858. ♦ (Prin Maram. şi nordul Transilv.; în forma ulcior) Fedeleş. Cf. ALR - ΜII h 332/227, 240, alr - τ 801/252, ♦ (Regional) Vas în care se mulge laptele; şiştar1 (1) (Râşca - Fălticeni). Cf. chest. v 125/63. 2. (Regional) Vârtej (de apă); bulboană. Apa izvoarălor între munţi... învăluindu-să, făcând urcioari şi unde în sus. HERODOT2, 96. Cleanul şi mreana... pe apa Motrului se ţin la „urcioare” - adică la locuri adânci cu vârtej. ANTIPA, Ρ. 134. Apa unde face urcioare e mare. CIAUŞANU, GL., cf CHEST. IV 39/808, ALR I 427/610, 704, 790, 800, 810, 825, 856, 870, 932. <> Expr. (Regional) S-a dus făcând urcioare, se spune despre cineva care a plecat foarte necăjit, văitându-se, tânguindu-se. Cf. ciauşanu, gl. ♦ (Prin nord-estul Olt.) Vârtej de vânt; volbură. Cf. alr 1 1 979/798, 815. 3. (Prin Olt.) Petrecere care se face luni, după nuntă, la părinţii miresei, când nuntaşii se duc cu un urcior1 (1) împodobit cu flori. GL. OLT. 1427 URCIOR2 -301 - URCOI 4. (Regional; la pl.) Sămânţă care n-a fost bine răspândită la semănat, rămânând în grămăjoare. Amestes sămânţa bine, ça să nu dea urcoară..., că dacă să dă urcoară vine şi să face prea des. GL. OLT. - Pl.: urcioare şi (regional) urcioruri (a ii 8). - Şi: ulcior, (regional) ulgiôr, ulţior (alr sniv h 1 037/414, alrm sn ii h 859/414), uciôr (alr i 696/159), olciôr (com. MARIAN, alr ii/i mn 9, 6 865/362, a I 20, alr - τ 768/256) s.n. - Lat. urceiolus. URCIOR2 s.n. Infecţie sub forma unui mic furuncul, produsă de ştafilococ, apărută la rădăcina genelor. Şi voiu stinge pre Ierusalim în ce chip să stinge urciorul cela ce să unge şi să întoarce de cătră faţa lui. biblia (1688), 2832/16, cf. klein, D. 445, dlru. Alifie... pentru vindecarea urcioarelor pleopilor. PISCUPESCU, o. 315/10. Urcior se zice şi bubuliţa ce se face ca o broboniţă asupra pleoapei ochiului. I. GOLESCU, c„ cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 17679, PONTBRIANT, D-, CIHAC, I, 301, DDRF, barcianu. Cănd cineva face urcior la ochi, caută un ,bob de orz..., înţeapă cu el urciorul. N. LEON, MED. 54, cf. ALEXI, w., PUŞCARIU, ET. wb. 167! De ulcior (urcior) se dau şi leacuri, se şi descântă. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 180. Vindecarea ulcioarelor de la ochi. CANDREA, F. 29, cf. 225. Urciorul se tratează cu comprese... înmuiate în apă boricată. bianu, D, S. 525, cf. tdrg, şăineanu, d. u., cade. îl exaspera... un ulcior, stârnit de colbul vitezelor cicliste. TEODOREANU, M. II, 100. O alifie galbenă-aurie... Cu ea se ung pleoapele bolnave şi cu urcioare. VOICULESCU, L. 21, cf. DR. IX, 427, SCRIBAN, D. De multe ori, urciorul, după vindecare, favorizează apariţia altor urcioare. ABC SĂN., cf; ALIL 1972, 25, H X 428. Bubele..., Plăgile Cu ulcioare Şi buboaie. TEODORESCU, P. P. 365, com. marian. Ulcioarele să fac pe genele ochilor. ŞEZ. I, 118, cf. pamfile, B. 65. Ulcioarele (de la ochi) nu se isprăvesc până ce nu ies cei nouă pui ai celui întăi. GOROVEI, CR. 36, cf. bârlea, l. p. m. ii, 406-, ciauşanu, gl.,-alr i/i h 16, ALRMI/I h 25, AII 4, 8, NALR — O I h 38, NALR-Bl h 40, ALR — MI h 45. Orzul se coace, Ulciorul se sparge. Orzul a pocnit, Ulciorul s-a tămăduit. CAF II, 106, cf. NAI.R - MB h 27: -PL: urcioare şi (regional) urcioruri (alr i/i h 16/280), (prin vestul Transilv,, Maram. şi Ban., m.) urciori (ib. h 16). - Şi: ulciôr s.n., s.m., (regional) ultiôr (ib. h 16/571, alrm i/i h 25) s.n., uşcior (alr i/i h 16, alrm i/i h 25, nalr - B I h 40) s.n., s.m., uscior (a ii 4) s.n., uştior (alr i/i h 16, nalr - b i h 40) s.n., s.m., ujdiôr (nalr - b i h 40), uciôr (alr i/i h 16/65, alrm i/i h 25, nalr - b i h 40/92) s.n., urciôl (alr i/i h 16/94, alrm i/i h 25) s.m., urgiôr (nalr - b i h 40), urdiôr (ib. h 40) s:n., olciôr (alr i/i h 16, alrm i/i h 25), ociôr (ib. h 16/302) s.m., îrciôr (ib. h 16/77, alrmi/i h 25, nalr-b ţ h 40), îrdiôr (nalr - b i h 40/48), hârciôr (ib. h 40), hurgiôr (ib. h 40/40), argiôr (ib. h 40/54), ajdiôr (ib. h 40/82), jdior (ib. h 40/46) s.n. - Lat. hordeolus (după urcior1, prin atracţie paroni-mică). URCIOR3 s.n. v. uşor1. URCIORĂŞ s.n. Diminutiv al lui urcior1 (1); (rar) urciorel, (regional) yrcioruş1, urcioruţ. Cf. lb, işer, DDRF, BARCIANU, JAHRESBER; VUI, 199, ALEXI, W., CADE, com. MARIAN. A trecut ulcioraşul din mână în mână, pân ’ ce toţi ş-au sţropiţ măseaua. SNOAVA, I, 38. Luă un ulcioraş ca de o cupă burtă şi plecă la cârciumă după vin roşu. ib. II, 115. ♦ (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „cu”) Conţinutul unui urcioraş1; conţinutul împreună cu vasul respectiv. Puse... lângă ea cinci pâini şi urţ urcioraş cu apă. ISPIRESCU, L. 121. Să-mi aduci pentru fiecare carte ce-ţi dau câte un urcioraş de rachiu. AL LUPULUI, P. G. 80. Umblă cu ulcioraşe de rachiu şi cinstesc pe meseni. SADOVEANU, O· IV, 218. Se întâmplă... să îndemne la un ulcioraş de vin proaspăt pe fraţii săi. id. ib. X, 336. A adus baba... din pivniţă un ulcioraş de vinars. RETEGANUL, P. I, 70. Vă pun urcioraşul acesta de vi>' dinainte, gustaţi oleacă din el. id. ib. ΠΙ, 9. A v, // biata băbuşcă ce nu mai văzuse. Zestre nu-i, ulcioraş cu galbeni nu-i - calicie şi măritiş, cât lumea! FURTUNĂ, V. 4. - PL: urcioraşe. — Şi: ulciorăş s.n. - Urcior1 + suf. -aş. URCIORÉL s.n. (Rar) Urcioraş. Cf. DRLU, com. marian. Apă rese-n ursorel, Ca să ga la bărbăţăl. FOLC. OLT. - MUNT. I, 103. - PL: urciorele. - Şi: ulciorél s.n. Com. marian. - Urcior1 + suf. -el. URCIORUŞ1 s.n. (Regional) Urcioraş. 20 urcioruşă de căte o litră..., fără mânuşi şi zmălţuite curat (a. 1845). DOC. EC. 840, cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, jahresber. viii, 205, alr - t m h 340/454. Ulcioruş, bulcioruş, Şede-ntr-un vârf de picioruş (Cure-chiul). şez. iv, 104, cf. gorovei, c. 125, pascu, C. 82. -PL: urcioruşe. - Şi: ulcioruş s.n. - Urcior1 + suf. -uş. URCIORUŞ2 s.n. (Rar) Urcior2. Cf. polizu, dex. Urcioruşul... se face pe marginile pleoapelor ochilor. ŞEZ., VI, 84. ♦ (învechit, rar) Coş (pe piele). Curăţă petile şi răsipeşte urcioruşele şi meişorul din obraz şi după piept. PISCUPESCU, o. 303/6. - PL: urcioruşe. - Urcior2 + suf -uş. URCIORIJŢ s.n. (Regional) Urcioraş. Cf. lb. Fiecare are în mână câte un ulcioruţ frumos împestriţat şi umplut cu vinars, FRÂNCU - CANDREA, M. 55. -PL: urcioruţe. - Şi: ulcioruţ s.n. - Urcior1 + suf. -uţ. URCIÙC s.n. v. orcic. URCIÙG s.n. v. orcic. URCÔI, -OAIE s.m. şi f. (în credinţele populare) Strigoi, duh rău; moroi1. Cf.. dr. i, 262. A plecat începutul De la casa lui... L-a întâmpinat Nouă urcoi, nouă urcoaie, Nouă moroi, nouă moroaie. PAMFILE, S. T. 137. L-au întâlnit, l-au întâmpinat Nouă urcoi, nouă urcoaie. Pe urcoi Şi pe drăcoi l-oi duce-n munţii Sinaiului. GR. S. v, 156. S-o luat în zori di zori... 1437 URCUIALÄ -302- URDAR S-o-ntâlnit cu nouăzăsşî nouă di urgoi. ib. vi, 304. Alţii lasă să curgă lapte pe foc, căci zic că nu îl pot duce („urcoile") strigoii. CHEST. v 172/62. Pe urcoi şi pe drugoi I-oi duse-n munţi Sânai. CAFII, 186. - Pl.: urcoi, -oaie. - Şi: urgoi, -oaie s.m. şi f. - Cf. lat. or cu s „spirit din infern”. URCUIĂLĂ s.f. v. hurcuială. URCULÂŞ s.n. v. hurculaş. URCLJŞ s.n. 1. Deplasare pe un teren de jos în sus; suiş (1)· Cf. PONTBRIANT, D. Se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuş. CARAGIALE, O. I, 117. Pe munte simţi ameţeală deopotrivă şi la urcuş spre vârfuri, şi la coborâş spre poale. id. ib. III, 106. Drumul ocoleşte-n larg, ca să facă urcuşul lin. VLAHUŢĂ, R. p. 73. După trei ceasuri de urcuş printre stânci..., intrăm în sălbatica, prăpăstioasa spintecătură a Tarcăului. id. O. A. II, 154, cf. DDRF, BARCIANU. Mai toţi bărbaţii ajutară la urcuş. D. zamfirescu, v. Ţ. 51, cf. tdrg. Urcuşul iute îl făcu să gâfâie. AGÂRBICEANU, A. 293. Aerul se rărea o dată cu urcuşul. C. PETRESCU, S. 215, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Era un urcuş greu... din pricina locului destul de înclinai. GALACTION, o. 205. După o noâpte petrecută lângă o tapără..,, la jumătateâ muntelui, ne-am sculat de dimineaţă şi-am continuât urcuşul. TOPÂRCEANU, O. A. II, 191. Intră/ή într-o livadă..., începem urcuşul unei coaste. CAMIL PEŢRESCU, U. N..273. M-am oprit din urcuş şi am intrat în vorbă cu un ţăran care-şi ascuţea coasa. PtJŞCARlU, M. 172, cf. SCRIBAN, D. Viaţa noastră se cam aseamănă cu vârtejul urcuşurilor spirale: la scoborât nu mai eşti stăpân pe volan. ARGHEZI, S. XI, 62. Unde urcuşul se dovedea anevoios, mai ajutam şi noi bietul dobitoc. BLAGA, H. 53. Urcuşul acesta satanic durează un sfert de ceas. BOGZA, A. î. 165. Şi văd creieri de munte Şi urcuşul e greu. BOTTA, S. II, 210. Nu s-au mai oprit decât pentru a răsufla după urcuş. V. ROM. martie 1970, 20. începu din nou urcuşul..., sprijinindu-se din când în când de-a dreptul cu pumnii în nisip. BĂNULESCU, I. 25. La cumpăna nopţii eu sui într-un turn. Paingi, cucuvăi înţelepte Se-ntrec să-mi oprească urcuşul nocturn. DOINAŞ, A. p. 13. Un urcuş, la capătul căruia Sisif nu va surâde fericit. românia literară, 1984, nr. 5, 17/6, cf. şez. V, 168. Orice urcuş are şi coborâş. STANCU, D. 42. (F i g.) în interiorul aàèsta, semănând cu o etapa în urcuşul spre moârte, petreceau bătrânii, orbii, schilozii. BOTTA, S. ni, 170. ❖Loc. a d j. şi adv. în urcuş = în pantă, în sus; urcător (1). Alergarea asta în urcuş m-a istovit, camil PETRESCU, U. N. 242. Drumul duce în urcuş... Is-au tăiat de tot picioarele, stancu, D. 16. ♦ F i g. Progres, înaintare într-o ierarhie, profesie etc. Aduceau curiozitate şi nădejdi, mai ales pentru urcuşul vieţii. I. M. SADOVEANU, S. 254. Personalitatea multiplă şi contradictorie a lui I. L. Caragiale, cu urcuşuri şi coborâşurî spectaculoase, a ispitit pe numeroşi scriitori. CIOCULESCU, C. 316. ♦ (Rar) Creştere (în cantitate, în valoare, în intensitate); suiş (5). Materiile prime să înregistreze atât de mari urcuşuri, într-un timp atât de scurt. 10NËSCU-MUSCEL, ŢES. 20. De-a lungul unei zile, tensiunea psihică e veşnic în urcuşuri şi scoborâşuri. R£LEA, S. T. II, 64. 2. Loc, drum (sau porţiune de drum) în pantă; coastă, pantă1 (1), povârniş, suiş (1). De la gura Lotrului în sus, şoseaua se îndoaie în urcuşuri trăgănate prin adânca deschizătură a Oltului. VLAHUŢĂ, R. P. 114, cf. ALEXI, W. Pe la jumătatea urcuşului, picioarele voinicului s-au înmuiat ca ceara la para soarelui. SANDU-ALDEA, D. P. 51, cf. PASCU, S. 363. Noi n-am văzut urcuşul dinspre partea noastră. CAMIL PETRESCU, V. 43. Săracii cai... trag greu povara pe urcuşul repede şi îngheţat. PUŞCARIU, M. 185, cf. SCRIBAN, D. Suiam gâfâind urcuşul de la Moară. BLAGA, H. 31. întinde mâna primului ajuns la capătul urcuşului. MÂN. SIÎCEVIŢA, 62. In ajun ninsese din belşug şi urcuşurile erau înzăpezite. V. ROM. februarie 1954, 238. Putem lua o birjă până la troiţă. De-acolo începe urcuşul, vinea, L. II, 103. - PL: urcuşuri. - Urca + suf. -uş. URDĂ vb. I v. urdi1. URDÄCI s.n. (Regional) Măturice care se foloseşte la mestecarea zărului, când se fierbe; urdar (II 1) (Oancea - Brăila). Cf. alil 1976, 123. -Pl.:? - Urdi + suf. -aci. URDAR s.m., s.n. I. S.m. Cioban care face urda (1); persoană care vinde urdă; (regional) urditor (1). Cf. dl, DM, DEX, BRÂNCUŞ, V. A. 125, L. ROM. 1989, 511, CHEST. v 3 supl. Vin urdarii cu carele la obor. CHEST. V 15 supl., cf. 26 supl., 45 supl., 66 supl. II. S.n. 1. Unealtă ciobănească (h xvm 283, chest. v 61/91) cu care se mestecă (ib. 61/94) zerul pus la fiert pentru a se alege urda (dl, dm, dex, chest. v 140/73, 94) şi care este făcută fie din două beţe prinse în forma unui „T” cu coada lungă (păcală, m. R. 453, diaconu, p. 26, chest. v 102/91, ib. 73 supl., 91 supl.), fie dintr-un băţ în vârful căruia este prins un smoc de fibre (chest. v 140/61) din coajă de tei (novacoviciu, c. b. ii, 7) sau o lopăţică semicirculară (diaconu, p. 26) sau o măturice din crenguţe de brad cojite (com. d. pop), fie dintr-o scândurică lungă şi nu prea lată (CHEST. v 84/94, ib. 102/38, 140/38, 145/38, 91) cu o gaură la un capăt (ib. 140/86); (regional) cârlig, linguroi, mestecăţor, şterţ, tămânjer, urditor (2). Urdariul... servind la amestecarea urdei în timpul fiertului. PĂCALĂ, M. R. 453. Urdar, măturişca ce se foloseşte la mestecarea zărului când se fierbe. ALIL 1976, 123. Când începe să se încălzească zerul, se amestecă la fund ca să nu se lipească cu o lopăţică de scândură numită „urdar". CHEST. v 102/38, cf. NALR - OIV h 773/945, ib. h 787. Mestiş ca la săpun c-o lapcî..., îi spune urdar, la stânî noi aşa-i spunem. T. DIAL. M. II, 492. 2. (Regional) Unealtă ciobănească făcută dintr-o bucată de lemn cu crestături adânci, cii ajutorul căreia se fărâmiţează şi se freacă urda sau caşul, când se pregăteşte pentru sărat; răvar (Luţa - Făgăraş). Cf. chest. v 61/44, ib. 144/44. ♦ (Regional) Unealtă făcută dintr-un băţ lat la un capăt, cu care se bate laptele prins (Izbiceni - Corabia). Cf. GL. OLT. 1443 f URDAŞ -303- URDĂ 3. (Regional; şi în sintagma urdar de plev, ALR SN II h 419/260) Unealtă ciobănească cu care se strânge urda care s-a ales deasupra zerului fiert; linguroi. După ce s-alege urda deasupra, o ia cu lingura îngăurită (urdariul), stricoară şi pune în căldare. BUCUŢA, R. v. 76, cf. chest. v 143/54. 4. Ceaun, căldare sau alt vas în care se fierbe zerul pentru a se alege urda. Cf. dl, dm, dex, chest. v 4 supl., 15 supl., 54 supl., 82 supl., alr sn ii h 419/872, alrmsn i h 278. ♦ Vas în care se păstrează urda. Cf. dl, dm, dex, CHEST. v 17 supl. Ia adă urdarul cela încoace. chest. v 99 supl. 5. (Regional) Săculeţ de pânză, de formă conică, în care se pune urda la scurs. V. sedii ă2. Com. din SĂLCIOARA — TITU, CHEST. V 11 Supl. 6. (Regional) Locul în care se păstrează urda la stână. V. u r d ă r i e (1). Cf. chest. v 46 supl., 66 supl. 7. (Prin nordul Mod.) Mâncare ciobănească făcută din unt şi urdă sau din urdă şi jintuială bine fierte împreună; V. tal cam (1). Cf. a v 21, 23, 25, vi 7, glosar reg. ♦ (Regional) Un fel de prăjitură care se face din făină de mălai, lapte (sau zer), unt şi brânză (Boşorod - Haţeg). Cf. CHEST. v 12 supl. D’in faină d'e cucuruz să măi fac urdari aşe: să bagă zară, brânză, făină şi să pune în t’ipsie, dup-aia, să să coacă. ib. vili 90/5. -Pl.: (I) urdari şi (II) urdare, (regional, m.) urdari (CHEST. V 12 supl.). - Urdă + suf. -ar. URDÂŞ s.n., adj. 1. S.n. (Prin sud-estul Transilv. şi nord-vestul Munt.) Mâncare ciobănească (chest. v 153/82) făcută fie din urdă (1) înmuiată cu apă şi prăjită în unt de oaie, la care se poate adăuga mărar verde şi ceapă tocate mărunt (cv 1950, nr. 3, 36), fie din urdă fiartă cu apă (alr II/192) sau cu zăr, în care se pune uneori ceapă (chest. v 103/44); mâncare care se pregăteşte din smântână scoasă din urdă (ib. 154/98). ♦ (Regional) Smântână care iese din urdă (Zămeşti). CHEST. v 107/98. Storcea... caşul din urdaş. MARIAN, SA. 329. ♦ (Regional) Un fel de balmoş din urdă şi făină de porumb, fierte la un loc, cu ceapă tăiată mărunt (Epureni -Bârlad). Cf. alil 1976, 123. 2. Adj. (Prin centrul Transilv.; în sintagma) Mere urdaşe = varietate de mere nedefinită mai îndeaproape. BULET. GRĂD. BOT. I, 80, cf. BORZA, D. 106, BRÂNCUŞ, V. A. 125. -Accentuat şi: urdaş. CHEST. v 153/82. - Pl.: (2) urdaşe. - Urdă + suf. -aş. URDĂ s.f. 1. (Şi în sintagmele urdă dulce, ALR I 1 819/355, 532, 780, urdă proaspătă, ib. 1 819/530) Derivat al laptelui (de oaie) care se obţine prin fierberea zerului gras rămas de la prepararea caşului sau de la alegerea untului, uneori adăugându-i-se şi lapte pentru a-i îmbunătăţi calitatea. Bărbănţe de urdă (a. 1650). ap. PAVLESCU, E. 198, Cf. ANON. CAR., MOLNAR, D. 87/10, KLEIN, D. 446. Vine... la stână şi-şi ia laptele, îl încheagă şi scoate brânza şi urda. I. IONESCU, M. 367. Jintiţa..., urda, caşul dulce şi salamura ce foloase nu ţi-ar da, d-ai cunoaşte bine cum să-mprăsileşte oaia? JIPESCU, O. 48, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 302. -Brânza, urda, jintiţa... erau puse la locul lor în vase şi pe poliţe curate. TURCU, E. 78. Zerul... se fierbe şi se scoate urda. DAMÉ, T. 31, cf. 69. Pentru limbrici se ia urdă dulce, se prăjeşte şi se mănâncă goală, N. LEON, MED. 99, cf. TDRG, JAHRESBER. XVI, 217, 218, 229. Operaţia meste-cării jintuitului cu tăujerul... are de scop a face să se ridice sus toată urda. PAMFILE, I. C. 34, cf. DHLR I, 36. Ştia pregăti caşul şi urda. AGÂRBICEANU, P. M. 160. Zara ce rămâne se fierbe apoi din nou şi ne dă urda de zară sau bătută. PĂCALĂ, M. R. 297. A luat căldarea de pe foc şi s-a pus să strângă, c-o lingură mare cu găurele, urda. LUNGIANU, CL. 111. Dacă se săra şi se aşeza în burduf, se obţinea „urda sărată". DRAGOMIR, O. M. 207. Al doilea produs mai însemnat ce se face din lapte e urda. DR. iv, 454. Când e fierbinte [zerul], se pune în el... câteva cupe de lapte dulce ca să se facă urdă bună. PRECUP, P. 19. Focul se făcea în fierbătoarea de alături,... în care se fierbea urda şi jintiţa. vuia, păst. 22, cf. 203, DR. v, 411, şăineanu, d. u., dr. viii, 148, DRĂGANU, ROM. 47. Mâneam brânză cu lapte..., iar uneori chiar plăcintă cu urdă. vlasiu, a. p. 95. Impătura... plăcintele moi cu urdă şi le vâra în gură. DAN, U. 142. îşi pune Măria sa tabăra, când se rumenesc căpşunile în poieni şi iese iirda dulce la stâni. SADOVEANU, O. ΧΠΙ, 734, cf. BL VI, 200, ROSETTI, L. R. II, 110, scriban, d., dr. x, 450, giuglea, u. 11, 92. Roadele patriarhale: lapte, urdă, miere, fructe. CĂLINESCU, C. O. 54. Lista cuvintelor române autohtone: abure..., urdă. RUSSU, L. T. 130. Dintre cuvintele cu conţinut social sunt, probabil, de origine tracică: moş, cătun; din terminologia păstorească: dârste, fluier, brânză, urdă. panaitescu, C. R. 38, cf. L. ROM. 1970, 110, cl 1972, 187, brâncuş, v. a. 125, 126, 160, 167, L. ROM. 1989, 24. Jântiţa cuprinde două părţi: partea brânzoasă, numită urdă, şi partea apoasă, numită zer. HI 252. Urda... o frământă, îi dă sare şi o pune în putină sau burduf, ib. vii 154. Am drăguţ păcurăraş, Vine seara-aduce caş, Dimineaţa, urdă dulce. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 410. Stetea la colibă şi făceă-brânză şi urdă. RETEGANUL, P. III, 57. Urda e dulce şi săţioasă. ŞEZ. VII, 113. Spuse fomeii că să duce la stână să mânce măligă cu hurdă. GRAIUL, I, 237. Lângă mămăligă-a pus şi-un bulgăre de urdă. VASILIU, P. L. 216. Şi-mi umbla din stână-n stână Să cerce brânza de-i bună Şi urda din sărătură. ŞEZ, XII, 95. După ce s-alege urda deasupra, o ia cu lingura. BUCUŢA, R. V. 76, com. din JINA - SEBEŞ. Fac caşu, fierb dzăru şi fac urdă. arh. folk. iii, 142. Mă iubeşte-un ciobănaş: Sara îmi aduce caş, Demineaţa urdă dulce, friedwagner, R. v. 141. Urda prima dată este dulce, dar poate fi şi sărată, când se ţine mai mult timp. CHEST. v 93/9. Din urdă dulce şi zer acru se face jintuitul acru. ib. 103/49, cf. 84/17, 19, 23, 24, 33, 34, 37, 39, 40, 44, 45, 49, 53, 54, 58, 58, 70, 74, 75, 85, 88, 90, 91, 92, 94, alr i 1 819, ib. 1 823/837, a m 18. Trăgea Codrean... la Moldova, C-acolo-i dulce urda. BALADE, II, 426, cf. FOLC. OLT. - MUNT. II, 453. 1-0 dat aceia caş, urdă, să-i ducă la mă-sa. O. BÂRLEA, A. P. I, 371, cf. nalr - O III MN 211, 927. Nu ştiu tunde, nu ştiu mulge, Nu ştiu face urdă dulce! FOLC. MOLD. I, 371. Dăsupra jintiţii iese urdă. T. DIAL. M. I, 295. Mi-i 1445 URDĂRIE -304- URDI1 hărănea... Cu falii de caş, De la ciobănaşi, Cu bulgări de urdă, Inima le zburdă. CAF III, 101. S-alege urda din zăr (= se alege binele de rău sau adevărul de neadevăr). Cf. ZANNE, P. IV, 167. A mâncat urdă cu usturoi şi cere să-i miroase gura a lapte. Cf. PANN, p. v. ii, 80/26, DDRF, ZANNE, P. IV, 169. Dacă aduci întâi terciul, Pe urmă adüci de surdă Oaspetelui oau ’ şi urdă. PANN, P. ν. n, 148/15, cf. ZANNE, P. IV, 144. Urdă de curcă (= ceea ce nu există). Nu să-mpacă când să-ncurcă, Să-i dai şi urdă de curcă. PANN, P. V. III, 23/27, cf. ZANNE, P. I, 457. Mai încet cu urda în Turda. Cf. ZANNE, P. IV, 166. Am o coteicuţă neagră, tot câmpul aleargă şi tot urdă face (Coasa cosind). SBŒRA, P. 320, cf GOROVEI, C. 112. Am o haită neagră, Toţi munţii aleargă Şi numai urdă fată (Ceaunul). ŞEZ. IV, 66, cf. GOROVEI, C. 71. Turtă peste turtă Şi la mijloc urdă (Plăcinta). GOROVEI, C. 293. (Personificat; glumeţ) Fuge domnu mălai cald Şi cu doamna mămăligă... Şi cu brânza, muceda, Şi cu urda, putreda. VICIU, F. 142. Mere domnu Mălai-cald... Şi cu Urda-putrăda. ŢIPLEA, P. p. 92. <> Urdă de janţă v. j a n ţ ă. ♦ (Regional; şi în sintagmă urdă de vacă, ALR I 1 823/800) Brânză de vacă (polizu, barcianu, alexi, w., ALR I 1 063/51, 896, ib. 1819/815, ib. 1 823/782, 815, alr sn iv h 1 079/848, alr ii 5 431/876, 791) sau de capră (iser, polizu). 2. C o m p u s e: (Bot.) urda-vacii = a) plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, cu flori albe, mici, dispuse în corimb, având tulpina şi frunzele acoperite cu peri cenuşii; călţunaş, caprilemă, cresuţă, floare-albă, hreniţă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare, iarbă-crăiască, năsturel, soc-de-câmp (Cardaria draba). Cf. klein, d. 446, pontbriant, d., conv. lit, χχιπ, 562, 1 059, brandza, d. 30, grecescu, pl. 75, panţu, pl. 323. Pe lângă traista-ciobanului creşte şi urda-vacei. SIMIONESCU, PL. 155, cf. DL, DM, BORZA, D. 40. Cele mai comune, întâlnite pe maidane... sunt:... urda-vacii şi altele. BOTANICA, 150, cf. M. D. ENC., DEX, M. E. HORT.; (regional) b) hreniţă (Lepidium campestre). Cf. LB, ISER, PONTBRIANT, D., BARCIANU, TDRG, PANŢU, PL. 323, BORZA, D. 98; c) creson (Lepidium sativum). Cf. DAMÉ, T. 187; d) flămânzică (Erophila verna). Cf. POLIZU, CIHAC, II, 537, BARCIANU, borza, d. 65; e) siminoc (Helichrysum arenarium). ALR I 1 906/136, 138, 727; f) coada-şoricelului (Achillea millefolium). ALR Π 6 319/141; (regional) urda-ţărcii = flămânzică (Erophila verna). BORZA, D. 65; urda-oilor = bulbuci (Trollius europaeus). ALRM SN nh 455/53. 3. (Prin Mold.; în sintagma) Urdă de sămânţă = mâncare de post făcută din sămânţă de cânepă pisată cu apă şi amestecată cu miere; (regional) julfâ. Cf. a V 21, 23, 30, 34, vi 14, glosar reg. -PL: (rar) urde. SCRIBAN, D. - Şi: (regional) hiirdă, 6rdă (alri 1 819/230) s. f. - Cuvânt autohton. Cf. alb. u d h ό s. URDĂRIE s.f. (Regional) 1. Despărţitură la stână unde se păstrează urda (1); (regional) fierbătoare. V. u r d a r (II 6) (Pârâul Pintei - Vatra Domei) Cf. a v 29, glosar reg. 2. Cantitate mare de urdă (Miclăuşeni - Paşcani). Cf. CHEST. v 46 supl. Ce mai urdărie! ib. - Pl.: urdării. - Urdă + suf. -ărie. URDĂRÎŢĂ s.f. (Regional) Strecurătoare pentru urdă (Loman - Sebeş). AII 8. - Pl.: urdăriţe. - Urdă + suf. -ăriţă. URDEÂLĂ s.f. (Regional) 1. Faptul de a u r d i1 (1). Cf.-PAMFILE, I. C. 34. 2. Partea laptelui prins care se ridică deasupra când acesta se strică (Movilenii - Slatina). Cf. alr i 1 065/890. - Pl.: urdeli. - Urdi1 + suf. -eală. URDEÂNCĂ s.f. (Regional) Jintiţă (Săpânţa -Sighetul Marmaţiei). Cf. CHEST. V 88/72. Urdeanca este luată din zărul pus la urdit şi cu bulgări de urdă. ib. - Urdă + suf. -eancă. URDELÂŞ s.n. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui urdă (I). Şi-a făcut o stână... La lucru s-a dat, Cu tesl-a săpat Un mic lătocăş, Când a face caş Şi urdelaş, Să curgă tot zărul Pănă pe cuptiorul Copiilor săi. MARIAN, SÀ. 329. - Urdă + suf. -elaş. Cf. u r d a ş. URDELNIŢĂ s.f. (Regional) Lopăţică cu care se amestecă în zer ca să se aleagă urda; urdar (II 1) (Cloşani - Târgu Jiu). Cf. nalr - o iv h 787/937. -PL: urdelniţi. - Urdă + suf. -elniţă. URDENÎŞ s.n. v. urdiniş. URDI1 vb. IV. (Regional) 1. I n t r an z. şi r e f 1. (Despre zerul rămas de, la prepararea caşului sau a untului, la care se adaugă lapte) A se separa prin fierbere în grămăjoare de urdă (1) şi într-un zer apătos. Urdă se cheamă materia această albă care apare în zer, ce se zice că urdeşte... prin fierbere. DR. ni, 583. După ce zărul urdea..., se turna în săculeţul urdei. DRAGOMIR, o. M. 207, cf. BL II, 194. Când janţul „a urdit", avem jintiţa, care e luată cu lingura cea mare şi strecurată prin zăgârnă. stoian, PĂST. 58. Zerul de sub caş... îl fierbe şi în acest timp îl mestecă cu tăujerul pănă când urdeşte. Η Vin, 260, cf. IX 18, XV 379. Zăru îl ia cu căldarea... şi face focu îndelete, nu dă zor să se prigorească. Şi-aşa urdeşte. BUCUŢA, R. V. 76. Zerul... se fierbe până ce se urdeşte. CHEST. V 84/10. Zerul... se fierbe, cu un foc potrivit, iar după ce urdează se strecoară, ib. 84/12. După ce mănătorul crede că zărul a urdit, ia căldarea după foc. ib. 84/82, cf. ALR I 1 819/375, 870, ib. 1 822/530. Cân fierbi zeru de la oi, iei să face la fiel ca urda, urdeşte-aşa pă deasupra. T. DIAL. D. 843. O-Tranz. fact .îl urdeşti [zerul], AID 3. 2. Refl. (Despre laptele pus la fiert) A se brânzi. Dacă faptele dulce de vaci, când se fierbe, se îngroaşă, se îmbrănzeşte, se zice că se urdeşte. Com. MARIAN. Când vaca e aproape de fătat..., [laptele] când se fierbe se face brânză..., se urzeşte. CHEST. v 108/37. ♦ P. an al. 1453 URDI2 -305- URDINA (Despre culori) A se îngroşa. Se încheagă sau se urdeşte coloarea, adică se face ca corasla. MARIAN, CH. 52. 3. T r a n z. şi i n t ranz. A mesteca continuu cu urdarul (II 1) în zerul gras pus la fiert pentru a se alege urda (1) din el, împiedicând-o să se prindă de fundul căldării; a prepara urda. Cf. ddrf, pamfile, i. c. 34, CADE, GIUGLEA, U. 92, BRÂNCUŞ, V. A. 125, H VIII2 260, ŞEZ. V, 163, T. PAPAHAGI, M. 236. Căldare pentru urdit zărul. CHEST. v 61/58. Băiatul care urdeşte. CHEST. V 45 supl. Zăcea bătrânii.că urd'ază... baba. ALR π/l MN 112, 2 832/102. Spoieşte [căldarea] ca să urd'ască bgwe. ALR li'4 260/228, cf. a ni 1, 5, v 6, 15, 27, vi 33. <> R e f 1. impers. Budaca e un vas în care se urdeşte. CHEST. v 61/7. - Prez. ind.: urdesc. - Şi: urdă vb. I, urzi vb. IV. - V. urdă. URDI2 vb. IV v. urzi1. URDIE s.f. = ordie. 1. Oaste (mai ales de turci sau de tătari); tabără militară, hoardă. Să strângă toţi oamenii... care undi-i va afla..., veri la uraş, veri la urdii (a. 1646). IORGA, S. D. v, 182. Au lovit un sultan cu urdiile sale, M. COSTIN, LET. I, 246/21. Au veni[t] poroncă de la împărat... ce să facă cu turcii din Hotin, şi i-au dat în urdia turcească şi nu i-au prădat de nimică (a. 1788). IORGA, S. D, xxn, 55. Băte la dreapta urdiei, unde socote a fi starea ţariului. IST. CAROL XII, 22718. Acei ce era proşti îi ucidea cu neomenire acolo la urdie. IST. am. 3875. Şeful urdiei aceştie... Era Iusuf Kihaebei. BELDIMAN, E. 47/33. O sută douăzeci de mii de turci, afară de urdia tatarilor..., intrară pentru întâiaşi dată în Moldavia (a. 1840). arhiva r. I, 96/18. Au ieşit din târg afară cu mica urdia sa Şi pre duşmani fără frică ca să vie-l aştepta. NEGRUZZI, S. I, 118. Multa urdie tătărească Năpraznic se ucide cu gloata românească. ALECSANDRI, P. ni, 289, cf. CIHAC, II, 601. Desăvârşită a fost biruinţa moldovenilor, căci ... întreaga urdie tătărească a fost sfărâmată. GANE, N. m, 8. Duceai în contra urdiilor duşmane Stindardul libertăţii. MILLE, v. P. 84, cf. rudow, xdc, 414. Mihai... intră-n urdie ca lupu-ntre oi Şi-o frânge degrabă. COŞBUC, P. I, 205, Cf. BARCIANU, ŞIO II,, 373, ALEXI, W. Dracu te-a pus... să ajungi cu urdia ta până la Neajlov?! al lupului, p. g. 61, cf. şăineanu, d. u., SCRIBAN, D. Te calc hanii tătăreşti Şi urdiele turceşti! ALECSANDRI, P. p. 172. Pe acel drum era treacătul urdiilor ce veneau să pustiască ţara. ŞEZ. I, 155. -0· F i g. Fugea cavalerul. - Dar codri-n urdie In urmă-i s-adună şi iar se-mprăştie. EMINESCU, O. IV, 327. 2. Mulţime mare (de oameni); ceată; gloată; droaie. Am adunat sujete Cu ce să fac să râdă pre Pan ş-a lui urdie. NEGRUZZI, S. II, 250. Urdie numeroasă de fiare. ALECSANDRI, p. iii, 198, cf. şio π,, 373. începură a se urni încet..., într-o nesfârşită urdie neagră, cătră tăinuitele lor chilii. HOGAŞ, DR. I, 146. Imense şi negre urdii de fantome uriaşe urcau... pe înalte trepte de haos. id. M. N. 175, cf. ŞĂINEANU, D. U. Dau semnalul şi pornesc cu urdiile de crapi şi celelalte seminţii dunărene după ei. VOICULESCU, P. I, 22, cf. L. ROM. 1963, 155, com. din straja - rădăuţi. ♦ (Regional) Familie (numeroasă) (Pârteştii de Jos - Gura Humorului). Cf. L. rom. 1963, 156. Am fost la nuntă cu toată urdia. ib. - Accentuat şi: urdie. - PL: urdii şi (învechit) urdie. URDIN s.n. (învechit şi regional; în 1 o c. a d v.) Pe urdin = unul după altul, în şir, succesiv (1); fără întrerupere, consecutiv. în zilile împăratului Darie..., întru aceste tril neamuri pre urdină să faceră mai multe răutăţi la greci decât întru 20 de neamuri de mai nainţe. herodoţ2, 319, cf. polizu, L. rom. 1960, nr. 2, 20, com. din TURNU MĂGURELE. A făcut două fete pă urdin. TOMESCU, GL. Fac cu busuioc... trei sări pe urdin. ALRTII, 262. - Şi: (învechit) urdină s.f. - Postverbal de la urdina. URDINÀ vb. I. I n t r . z. 1. (învechit şi regional) A merge des undeva sau la cineva; a umbla (alergând) dintr-un loc într-altul, de colo-colo; a umbla după ceva sau după cineva. Dzise sutaşul[u]i se străjuiască Pavelu... şi nece urul se nu apăre de ai lui, cum se nu-i slujască sau se nu urdinre la dinsul. COD. VOR2. 3275. Cinre avea lăngedzi întru ostrovu urdira (veneä N. test. 1648, mergea biblia 1688). ib. 98/8, cf. cuv. D. BĂTR. I, 307. Striga într-agiutoriu pre svinţia sa è/[agoslo]vita Maica lui D[u\mn[6\dzău, urdinând adease la cinstita besearică. DOSOFTEI, V. S. decembrie 222733, cf. ANON. CAR., LEX. mars. 208. Slujitori în tabără... ţinea drumul de cai de olac şi de hrană până în Cameniţă, cu multă nevoie de turci, ce urdina th sus şi în gios (începutul sec. XVIII). MAG. IST. m, 37/19. El urdină la besearică, unde... îşi aduce aminte de alunecările sale în păcate (a. 1826). BV m, 514, cf. LB. Au urdinat numitul Moise la casa ei şi zua şi noaptea (a. 1827). IORGA, S. D. XII, 212. Drumul nostru al sării... este drum veichi, pă care urdinăm noi dă când ne-am pomenit (a. 1837). DOC. EC. 684, cf. ISER, CIHAC, n, 440, DDRF, REV. CRIT. IV, 340, JAHRESBI.: V, 139, BARCIANU, tdrg, pamfile, j. îi, 171, DHLR ii, 487, cade. Bărbatul acesteia era dus în ţară... Nae urdina regulat aci, fiindcă nu-l stingherea nimeni. IOVESCU, N. 36, ef. scriban, D., BL XIV, 53, L. ROM. 1970, 110. Oamenii plini de făină urdinau de colo-colo, cu saci în spinare. SORESCU, L. L. i, 48, cf. scl 1978, 327, bugnariu, n. nr. -48/307. Poteceaua după vale Făcută de-o fată mare, Urdinând la vrăjitoare. MAT. folk. 368, cf. candrea, ţ. o. 53, com. din straja - rădăuţi, densusianu, ţ. h. 182, gr. s. vi, 246, todoran, gl. -O· (Pleonastic) llaria pusă osăbi trupurile cuconilor săi şi adease urdina de mergea la cucoţiii-ş de-i plângea. dosoftei, v. s. octombrie 7173.3. ♦ S p e c. (Prin nord-estul Transilv.) A merge cu oile zilnic, în timpul iernii, la locul unde e depozitat fânul, pentru a le hrăni. Com., din poiana ilvei - năsăud. Dacă proviziile de fân sânt în mai multe locuri şi în flecare loc sânt puţine..., oierul face colibă şi staUr numai într-un loc sau în sat..., de unde merge la fân cu oile la flecare mâncare - ceea ce se zice că urdinează. Com. din ZAGRA - NĂSĂUD. ♦ (învechit, rar; urmat de compliniri) A întreţine în mod repetat relaţii sexuale. De va urdina împreunare cu muiare şi-l vor şti mulţi şi de va naşte fecior, al său se cheamă. PRAV. LUCACI, 177. 1457 URDINALII -306- URDINĂTOR 2. (Popular; desppe albine) A ieşi şi a intra de repetate ori prin urdiniş (1). [Albinele] urdină prin vrana stupului. CHEST. VI 38/10. [Prin urdiniş] ord albinele, ib. 107/13, cf. 38/4, 7, 8, 12, 14, 16, 17, 18, 19, 21, 26, 29, 30, 31, alri 1 688/116, 164, 178, 837, nalr-oivmn264, 2 195. 3. (învechit şi regional) A avea diaree. Cf. molnar, d. 296/22, LB, polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 440, DDRF, BARCIANU, CÖNV. LIT. XXXVII, 71’4, ALEXI, W. Mulţi din viţei urdină în timp când se hrănesc numai cu lapte. ap. tdrg, cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, d., ŞEZ. IV, 27. Când urdină omul mult... Să fiarbă coarne (fructele cornului) şi să le mănânce cu zeamă cu tot. ib. ix, 126, com. din frata - turda, "novacoviciu, c. b. i, 22. ARH. OLT. vn, 521, GR. s. v, 124. [Albinele] se îmbolnăvesc din cauza mierii, care, nefiind coaptă, le îmbolnăveşte de „ igrazie ”, jacîndu+le să urdine. CHEST. VI 15/31, Cf. TODORAN, GL., ALR ΙΙ/2, NALR - O I h 136, NALR - B I h 115, T. DIAL. D. 843. ♦ (Regional) A elimina materiile fecale. Urdină-njos. ALR i/ih 124/160. Nu poate urdina. ALR I 1 647/170. ♦ F i g. (Regional) A vorbi mult şi fără rost; a trăncăni1 (2). Com din VICOVUL DE SUS — RĂDĂUŢI. Câte nu mai urdinează el, d-apoi crezi că le face. ib. - Prez. ind.: tirdin şi (rar) urdinez. - Şi: (regional) urdinf (arh. olt. vii, 521), ordi (prez. ind. ord) vb. IV. - Lat. ordinare. URDINALII subst. pl. (învechit, rar) Capetele pajurii bicefale de pe o monedă. Galbenu împărătesc..., crontalèru..., gripsorul cu urdinalii..., sfanţihu (a. 1820). DOC. EC. 242. - Din lat. med. ordinalis „cap”. URDINARE s.f. 1. (învechit şi regional) Acţiunea de a - u r d i n a (1). Cu mersul lor în besearecă..., cu urdinarea lor..., să mărturisască şi să pecetluiască că ei sânt dintre mădulările besearecii sfinte (a. 1685). CCR 133/22, cf. LB, ISER, LM, BARCIANU, DHLR I, 330. Drum la mândră peste vale, S-a luat lumea de mirare De atâta urdinare. CIAUŞANU, v. 15. ♦ Faptul de a întreţine relaţii sexuale. In gubăvie au trăit şi în nefire... şi în urdinare neîncetată (a. ?). IORGA, S. D. ΧΙΠ, 244. 2. (învechit şi regional; şi în sintagma urdinarea cea lină) Diaree. Cf. urdina (3). Cf. mardarie, l. 243/6. Să scorneşte boală, urdinare la stomah (a. 1733). GCR II, 26/16. Vă fi închis pântecele... şi nu are urdinare. MEŞT. DOFT. 1, 4178, cf. REŢ. MED. 2271, LB. Holera este o boală primejdioasă..., cu neîncetată vărsătură şi urdinare. POVĂŢUIRI, lVlO. Urdinarea cea lină, adică diaria, să pricinuieşte din multe. PISCUPESCU, O. 271/10, cf. HOL. 3/3. Nu se va da bolnavului agiutoriu, urmează o deşărtare apătoasă, care se preface în diarie apătoasă (Urdinare). AR (1830), 430745. După vărsări şi urdinare, să arată mari cârcei în vinele mâinilor şi a picioarelor. CR (1831), 1412/19. Cine bea dintr-această bere este supus la o urdinare primejdioasă. DOC. EC. (1838), 716. Cele prea mari şi neprecurmate deşertări,... sudoarea, urdinarea, catarul..., seacă numai puterea. VASICI, M. I, 213/21. Urdinarea se întâmplă când aţiditatea predomneşte în mistuirea duodenală. MAN. SĂNĂT. 33/5, cf. BAR. - MUNT., w. 111 ‘/36. Leul... îl strânse-n gheară de maţe. Lupul, având urdinare, îl trecu..., biet, de strâns tare. PANN, P. V. III, 672/23, cf. iser, polizu, pontbriant, D., lm, ddrf. Laptele amar... pricinuieşte urdinări (diaree) rele la copii. CRĂINICEANU, IG. 257, Cf. BARCIANU, N. LEON, MED. 141, CANDREA, F. 258. Babele tratează urdinarea cu afin, arţar, ceapă. BIANU, D. s. 238, cf. DR. IV, 1 040, ŞĂINEANU, D. U. N-am mâncat decât mămăligă cu chişleag, de mă prăpădea urdinarea. MIRONESCU, S. 415. Urdinarea oaia o capătă când mănâncă iarbă rourată sau brumată. STOIAN, PĂST. 62, cf. SCRIBAN, D., SCL 1967, 678. Iată o listă a denumirilor populare ale câtorva boli..., pântecăraie, treapăt, urdinare (diaree). ABC SĂN. 238, cf. HIV 91, vii 35, xn 9, 208, XIV 73, XVI 9. Boală care se arată prin dureri la burtă cu urdinare. ŞEZ. IV, 22. Oile sufăr de gălbează,... de urdinare. CHEST. V 167/74. Iarna se îmbolnăvesc albinele de urdinare. ib. VI 15/17, cf. 15/3, 14, 21, 24, 34, alr i/i h 124, nalr - b i 115/1, 24, 55, 75, 91, 95, 96. ♦ (Mai ales în sintagmele urdinare cu sânge, urdinare de sânge) Dizenterie. Cf. LB. Urdinarea de sânge se numeşte disenterie. EPISCUPESCU, PRACTICA, 16/13. Boalele obicinuită a oilor sânt... urdinarea sau treapădul cu sânge. LITINSCHI, M. 161/17, cf. PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W., CANDREA, F. 221. Toţi'cei ce beau această apă stricată capătă la rândul lor urdinare cu sânge. BIANU, D. S. 249. ♦ (Regional) Eliminare a materiilor fecale (Ţigăneşti -Alexandria). Cf. ALR 11 647/900. S-a-ncuiat la urdinare. ib. 3. (Regional) Urdiniş (1) (Câmpul lui Neag -Petroşani). Cf. alri 1 688/835. -Pl.: urdinări. -V. urdina. URDINÄT s.n. (învechit şi regional) 1. Faptul de a urdina (1). Cf. ANON, CAR. Ce urdinat v-a găsit neastâmpăraţilor, aţi înnebunit uşile! UDRESCU, GL. 2. Diaree; eliminare a materiilor fecale. Cf. u r d i n a (3). In toate lunile iau câte trii zile iarbă de curăţănie, făcând lor sănătate cu vărsături şi cu urdinat. HERODOT2, 109, cf. ALR l/l h 124. Zăicin pintru urdinat. ALR π/i MN 63, 4 2Γ6/2. Răţână, de urdinat afară. ib. 4 216/27. L-a găsit urdinattil. UDRESCU, GL., cf. NALR— BI h 115. O· Urdinat cu sânge = dizenterie. Cf. H xvni 36. - V. urdina. URDINĂ s.f. v. urdin. URDEŞĂTOĂRE s.f. (Regional) 1. Trecătoare prin (sau peste) gard de la un vecin la altul (Răşinari -Cisnădie). chest. ii 413/57. 2. Urdiniş (1) (Şighiştel - Ştei). Cf. teaha, C. n. 279. 3. Closet. Com. din deda-reghin. -Pl.: urdinători. - Urdina + suf. -ătoare: URDINĂT0R, -OĂRE adj. (învechit, rar) Care produce diaree. Iarba-boilor sau iarba-minunată, buruiană sau copăcel dintr-al cărui rod iese o zeamă, un must urdinător. I. GOLESCU, C. I, 161. -Pl.: urdinători, -oare. - Urdina + suf. -ător. 1463 URDINĂTURĂ -307- URDOARE URDINÄTÜRÄ s.f. 1. (învechit) Faptul de a urdina (1); (învechit şi regional) urdineală (1). Cf. ANON. CAR. 2. (Regional) Diaree; (învechit şi regional) urdineală (2). Urdinăturilepotoleşte. GR. S. VI, 158, cf. NALR-Bl h 115. — Pl. : urdinături. — Urdina + suf. -ătură. URDINEALĂ s.f. (învechit şi regional) 1. Faptul de a urdina (1); (învechit) urdinătură (1). Cf. anon. CAR. Ce atâta urdineală pe uşile alea? UDRESCU, GL. 2. (Regional) Diaree; (regional) urdinătură (2). A dat urdineala în el..UDRESCU, GL., cf. NALR - B I h 115. ♦ F i g. Vorbă fără temei; trăncăneală1 (2). Com din VICOVUL DE SUS - RĂDĂUŢI. Ce caţi în gura lui, nu te potrivi! Ia, urdineli de-ale lui. ib. — Plurdineli. — Urdini + suf. -eală. URDINÎ vb. IV v. urdina. URDINIŞ s.n. 1. Deschizătură mică într-un stup, prin care intră şi ies albinele; (regional) ocnuţă, umblătoare (v. umblător II 3), urdinare (3), urdinătoare (2). Preste iarnă, zăpada încă trebuie aruncată de pre lângă cojniţe şi găuricea de la ordiniş mai îmărită. ŞINCAI, în ŞA I, 701. Ordinişul cojniţei se lasă destupat. economia, 189/7, cf. lb, iser, polizu. Uleiele sunt de lemn scobit la mijloc, înfundat deasupra şi cu vrana (urdinişul) jos. I. IONESCU, M. 379. într-un stup... [albinele] Pe trântori to.ţi îi omoară... Şi pe ordiniş afară îi zvârl. CONV. LIT. V, 291, cf. LM. Găseşte un buştihan putregăios, îl scobeşte cu ce poate şi-i face urdiniş... şi apoi, luăndu-l pe umăr, se duce la roi. CREANGĂ, P. 238, cf. REV. CRIT. IV, 87. Stupul cel mai obicinuit la sătenii noştri este făcut dintr-un butuc găurit..., având în partea de jos... urdiniş, damé, t. 119, Cf. BARCIANU, JAHRESBER. VIII, 204, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. 170, TDRG. Un stup... ale cărui albine intră şi ies veşnic prin urdiniş e bun. PAMFILE, I. C. 95. Lumea se grăbea mereu să iasă..., ca albinele dintr-un urdiniş. AGÂRBICEANU, S. 532, cf. PASCU, S. 354, ŞĂINEANU, D. U., CADE. [Lumea] se înghesuia la uşile cafenelelor... ca albinele la urdinişuri. REBREANU, NUV. 5. Frânturi de versuri... îi reveneau pe buze cu aceeaşi siguranţă cu care revine... albina la urdinişul stupului. CIAUŞANU, R. SCUT. 20. Se vâră pe urdiniş în stup, de se face doldora de miere. SIMIONESCU, F. R. 380. Mă lua şi mă duCea pe dinaintea urdinişurilor. SADOVEANU, O. IV, 299, cf. scriban, D. Se juca soarele cu satul, puindu-şi în toate geamurile ochii şi uitându-se pe urdinişele de la stupi. ARGHEZI, S. VII, 187, cf. BUTURĂ, EG. 247, Η Π 117, III 140, vi 115, x 355, 583, xi 517, xii 342, com. marian. Când albinele dau năvală la urdiniş, e semn că în scurt timp are să ploaie grozav. ŞEZ. vi, 20, cf. vn, 188. Trag dragostele, ibostile, Frumuseţile, drăgosteţile, De pe chilicele flăcăilor, De pe feţele fetelor..., De pe urdinişul albinilor, De pe limbile cucilor. I. CR. in, 110, com. din TURNU MĂGURELE, din BRAŞOV şi din STRAJA - RĂDĂUŢI. Stupul să fie curat..., ordinişul să fie făcut bine. CHEST. vi 103/5. Coşniţa are 4 pereţi laterali... în peretele din faţă, jos, e făcut urdinişul, ib. 107/3, cf. 107/6, 8, 10, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 22, 23, 25, 29, 32, alr ι 1 688, A v 14, 22, 33, nalr - o iv mn 264, 2 194. ♦ (Prin analogie) Deschizătură, orificiu. Şoarecii sânt daţi în grija alor 3 pisici voinice, pentru cari am lăsat urdiniş anume. COMŞA, n. z. 12. ♦ (Regional) Locul pe unde ies oile la muls; strungă (1) (Arieşeni - Vaşcău). chest. v 52/1. ♦ (Regional) Jgheabul pe unde curge mustul din teasc (Groşi - Baia Mare), alrii 6 138/414. 2. (Regional) Faptul de a u r d i n a (2); intrare şi ieşire a albinelor prin urdiniş (1). Un stup care „are urdiniş”, adică ale cărui albine intră şi ies veşnic..., e bun. PAMFILE, I. C. 95. [Coşniţa] de paie... are la partea de jos o găurice pentru urdiniş,... [coşniţa] de scânduri... are la partea de jos o găurice pe unde intră şi ies albinele. CHEST. VI 107/2. + (Regional) Faptul de a urdina (1); umblare continuă (încoace şi încolo); alergătură, forfotă. Cf. UDRESCU, GL. Mi s-a luat de atâta urdiniş pe la toţi. id. ib. Ce atâta urdiniş pe uşile-alea, mă, năbădăioşilor! id. ib. ♦ (Concretizat) Mulţime de oameni care circulă încoace şi încolo, care forfotesc. Cf. UDRESCU, GL. E un urdiniş de lume pe străzi şi la magazine, de nu te poţi cârmi. id. ib. ♦ (Prin Ban.) Diaree; (regional) urdinuş. nalr - b i h 115. 3. (învechit, rar) Impozit.pentru stupi; albinărit. De la Hotin au aflat rămăşiţe de urdiniş, 200 taleri, de-au adus la vistiar (a. 1591 - 1592). DOC. î. (xvi), 171, cf. DHLR îl, 487, scl 1964, 551. -Pl.: urdinişuri şi (învechit şi regional) urdinişe. - Şi: (învechit şi regional) ordiniş, (regional) urdeniş (hiv 115, com. marian, alr ι ί 688/735), ordeniş (com. marian) s. n. - Urdina + suf. -iş. URDINÎJŞ s.n. (Prin Ban.) Diaree; (regional) urdiniş (2). nalr — ΒI h 115. - Urdina + suf. -uş. URDÏT, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre zer) Care rămâne de la prepararea urdei (1). Cf. CHEST. V 113/67, Am 2, 3, 5, 12, 16, 19, iv3, v 15. 2. (Despre lapte) Care s-a coagulat în timpul fierberii; brânzit. Com. marian. Am mâncat lapte urdit. ib. - PL: urdiţi, -te. - V. urdi. URDITOR s.m., s.n. (Prin Bucov.) 1. S.m. Cioban care face urda (1) la stână; urdar (I). Cf. lexic. reg. 111. 2. S.n. Urdar (II1). Cf. lexic reg. 111. - PL: (m.) urditori şi (n.) urditoare. -Urdi + suf. -itor. URDÎŢĂ s.f. Diminutiv al lui u r d ă (1). Eu, frate, ţi-am dăruit... urdiţă din trăistiţă. FOLC. OLT. - MUNT. Π, 273. - Urdă + suf.-i/ă. URDOÂRE s.f. (Mai ales la pl.) Secreţie gălbuie care se depune pe marginea pleoapelor (mai ales în timpul somnului); (regional) papă1 (II), puchină. Cf. ANON. CAR., DRLU, LB, I. GOLESCU, C., ISER, BAR. - 1472 URDOI1 -308- URDUI MUNT., w. 752/41, polizu, pontbriant, d., CIHAC, II, 440, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Formule... pe cari le recomandă ca leacuri sigure... pentru urdori şi diverse oftalmii. CANDREA, F. 416. [Ochiul omnului] de multe ori să orbeşte, să umple cu urdori. ap. TDRG, cf. DR. III, 777; Să nu-i văd cu urdori la ochi de-atâta somn! AGÂRBICEANU, O. I, 422. Ochii mbi de lacrimi, de urdori. CAMIL’PETRESCU, V. 16, cf. DR. V, 410, ŞĂINEANU, D. U., CADE. A deschis, alene şi tulburi, ochii cârpiţi de urdori. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 23, cf. DR. IX, 427, SCRIBAN, D. Abur de aur, spumă de lumină, Culese dimineaţa din grădină... Lătrat de câini şi ocărât în zori, De cucuvăile bătrâne, cu urdori. ARGHEZI, S. II, 210. Nu are respect pentru un domn pe care-l vede în pijama, nespălat şi cu urdori la ochi. STANCU, R. A. IV, 103. Ţi-au rămas în minte dancii cu burţi umflate, cu urdori la ochi. PAS, Z. I, 117, cf. l. rom. 1970, 110, brâncuş, v. a. 125, com. MARIAN, ŞEZ. V, 168. De-o fi deocheat de fată mare, Să-i plesneascq ochii, Să-i curgă urdorile. MAT. FOLK. 544. Du-te, mândru, la potică Şi-i cumpără liacurele... Şi o scoate din urdori. BÂRLEA, L. Ρ. Μ. Π, 183, cf. ALR l/l h 15, ALRMl/l h 24, ALRIl/l h 17, NALR-O I h 36, ALR — M I h 44, NALR - MB I h 25, ALR - T I h 54. Pe la brâu e toată flori, Pe la ochi toată urdori. FOLC. TRANSILV. II, 396. <> F i g. (învechit, rar; sugerează nimicnicia celor pământeşti) Toate-s' cenuşe, toate urdOare, toate u[m\bră. DOSOFTEI, MOLIT. 145723. - PL: urdori şi (regional) urdoare (alr l/l h 15/856). - Şi: (regional) uldoăre (cihac, II, 440, dr. ix, 408, com. marian, com. liuba, com. din fostul judeţ vâlcea şi din BILCA - rădăuţi, alr i/i h 15, alr - m i h 44), udoăre (dr. ix, 426, vaida, paşca, gl., alr i/i h 15) s.f., ülduri (nalr - MB I h 25) s.f. pl., urdôr (alr i/i h 15) s.n., oldoâre (lexic. reg. 114) s,f., ordôri (alr i/i h 15/40, alr - τ I h 54), huldôri (nalr - mb i h 25/558), hurdôri (ι. cr. vii, 312) s.f. pl. - Urdă + suf. -oare. URDÔI1 s.n. v. hârdău. URDÔI2 subst. (Regional) Un fel de brânză de vacă (făcută fără cheag) (Năsăud). Cf. alri 1 823/268. - Urdă + suf. -oi. URDÔR s.n. v. urdoare. URDORA vb. 1.1 n t r a n z. (Regional; despre ochi) A secreta urdori; (regional) a urdoroşa. Ochii... urdurează. DR. IX, 419, cf. GR. S. VI, 105, TEAHA, C. n. 279. -Prez. ind. pers. 3: urdorează. - Şi: urdurâ, uldură (alr ii 2 034/64) vb. I, (învechit) urdori (drlu) vb. IV. - V. urdoare. URDÔREA s.m. art. (Regional) Om căruia îi curg urdori din ochi (Scărişoara - Abrud). Cf. alr ii/i h 17/95. - Urdori (pl. lui urdoare) + suf. -ea. URDORI vb. IV v. urdora. URDORÎME s.f. (învechit, rar) Scursură multă de urdori. Cf. BAR. - munt., w. 77‘/13. - Urdoare + suf. -ime. URDOR0S, -OÂSĂ adj. v. urduros. URDOROŞĂ vb. I. Intranz. (Regional; despre ochi) A secreta urdori; (regional) a urdora. Ochii urdoroşează. DR. IX, 419. Cănd „pică urdori" se zice urdoroşază. ALRl/l h 15/93. - Prez. ind. pers. 3: urdoroşează. - Şi: urdurişă (alr ii/i h 17/29), udoroşâ (teaha, c. n. 278) vb. I. - V. urduros. ÙRDU subst. invar. Limbă indiană modernă vorbită în unele regiuni ale Indiei şi care este limba oficială a Pakistanului. Limbile indiene moderne... cele mai importante sânt hindustani (...cu două forme literare -urdu, limba oficială din Pakistan, şi hindi, limba oficială a Indiei) şi bengali. GRAUR, I. L. 196, cf. M. D. ENC. 1 476. -v· (Adjectival) Volumul înmănunchează pentru prima oară în limba urdu lucrări importante. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. - Accentuat şi: urdu. - Din fr. ourdou. URDUBELĂ s.f. v. urdu-belea. URDÙ-BÉLEA s.f., adv. (Regional) 1. S.f. Pacoste căzută pe cineva; belea. Mă, dar tu eşti urdu-belea! te ţii scai de mine şi te legi ca boala de om sănătos, ap. ŞIO II], 373, cf. TDRG, dl, DM. De unde veni asta? Asta fu urdubelea, Căzu pe spinare mea, De vândui pe soru-mea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 173. Urdubela priponită (Dovleacul), şez. xiii, 21. <> (Adjectival) Astfel scăpă gazda de musafirul urdu-belea. ŞEZ. X, 88. 2. Adv. Pe neaşteptate (şi nedorit); deodată. Tronul ăsta nu este al meu. Mi-a venit aci, iaca aşa, urdu-belea. ISPIRESCU, U. 94. Să scape de răul astei jivine, căzută urdu-belea pe spinarea bieţilor oameni ai locului, id. ib. 122, cf. DDRF, ZANNE, P. H, 433, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞIO Hj, 373, ALEXI, W., LÖBEL, C. 261, TDRG, PAMFILE, J. II, 96, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM. - Accentuat şi: urdù-beleâ. LÖBEL, C. 261, SCRIBAN, D. - Scris şi: urdubelea. - Şi: urdiiz-beleă (TDRG, pamfile, J. iii, 96), hurdùz-beleâ (scriban, d.) adv., urdubelă s.f. - Din tc. urdu „a lovi” + belâ „necaz”. ÙRDU-BURDU interj, v. hurdu-burdu. URDUC vb. I v. hurduca. URDUCĂÎ vb. IV v. hurducăi. URDÙC-BURDÙC interj, v. hurduc-burduc. URDUÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A răvăşi (3) (Orlea - Corabia). Cf. păsculescu, l. p. 384. Că ei sânt cam răzgâiaţi Şi foarte neastâmpăraţi. Pernile au trântit Şi vezi cum le-au risipit!... Ei patul a urduit! id. ib. 213. 1489 URDUIT -309- URECHE - Prez. ind.: urduiesc. - Cf. h u r d u c a. URDUÎT, -Ă adj. (Regional) Răvăşit2 (1) (Orlea -Corabia). Cf. păsculescu, l. p. 213. Găsi patul urduit, Perini dalbe risipit, id. ib. -Pl.: urduiţi, -te. - V. urdui. URDURÀ vb. I v. urdora. URDURIŞÂ vb. I v. urdoroşa. URDURÔS, -OÂSĂ adj. (Despre ochi) Care produce urdori, plin de urdori; (despre fiinţe) cu ochii plini de urdori, care are urdori la ochi; (popular) p u c h i-n o s; p. e x t. nespălat, murdar (1). Ai cui sânt ochii urduroşi? Au nu ai celor ce să zăbovesc în vinuri? BIBLIA (1688), 4412/41. Sculându-se şi la urduroşii ochi cu mănule frecăndu-se. CANTEMIR, IST. 299, cf. anon. CAR. Era... urduros la ochi şi genele pre margini roşii (a. 1799). GCR ii, 168/33, cf. drlu, lb, iser, polizu, PONTBRIANT, D. Iacă şi Drăgan, janghinos, urduros, păduchios. CARAGIALE, O. IV, 205. Dete peste un pisoi jigărit, jigărit şi urduros. ISPIRESCU, L. 285. Era o femeie corpolentă, cu nasul roşu şi cu ochii urduroşi. F (1887), 75, cf. DDRF, barcianu, ALEXI, w. Se crede că mai pot deochea cei cu ochii injectaţi, cei urduroşi, cei cu ochii mari. candrea, f. 189, cf. TDRG. Dacă dorm copiii prea mult, se fac leneşi şi urduroşi. AGÂRBICEANU, O. I, 431, cf. pascu, S. 71. Pleoapele se umflă, ochii devin urduroşi. ENC. VET. 573, cf. DR. v, 239, VI, 240, ŞÂINEANU, D. U., CADE. O javră de căţel urduros şi bolnav. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. Π, 43. Cu zeama îndulcită cu miere spălăm ochii umflaţi şi urduroşi. VOICULESCU, L. 67, cf. SCRIBAN, D. Femeile... ţineau în braţe fi de mâini copii storşi de vlagă, cu capetele ciufulite şi ochi urduroşi. DAN, U. 75. Avea patru copii mici, flămânzi, urduroşi. CAMILAR, N. Π, 28. Din groapă urcau motanii urduroşi ai sifonarului. BARBU, G. 256. Era o javră lânoasă şi murdară..., cu ochii mici şi urduroşi. LÂNCRĂNJAN, C. III, li25, com. marian. Socăciţa ni-i frumoasă, Numa-o ţâră somnoroasă Şi la ochi-i urduroasă. JARNÎK - BÂRSEANU, D.2 534, cf. ŞEZ. v, 168. Se ia Cenuşotca din vreme, urduros, nespălat şi plin de cenuşă cum era, şi hăi, hai în pas lin... pănă la holda cu ovăs. MERA, L. B. 122. Şi la gură-i zăbăloasă Şi la ochi îi urduroasă. BÂRLEA, L. Ρ. Μ. n, 183, com. din STRAJA - rădăuţi, alr i/i h 15, alr ii/i h 17. Când vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. PANN, P. v. I, 4/3, cf. zanne, P. II, 634. O· F i g. Melcul urduros S-a făcut somnuros. ARGHEZI, v. 251. + P. ext. (învechit, rar; despre gură) Murdar. Cum nu ţî s-au făcut greaţă de urduroasă a ei gură. DOSOFTEI, MOLIT. 94711. ♦ F i g. (Substantivat; prin vestul Mold.; în forma ulduros) „Om de nimica, ticălos”. I. CR. vi, 252. - Pl.: urduroşi, -oase. - Şi: (învechit) urdorôs, -oâsă (drlu), (regional) ulduros, -oăsă, udurôs, -oăsă (teaha, c. N. 278) adj. - Urdori (pl. lui urdoare) + suf. -os. URDÙZ-BELE adv. v. urdu-belea. UREÂDNIC s.m. 1. (învechit, în Mold.) Termen prin care era denumit, în unele documente, dregătorul; reprezentant al domnului în oraşe sau al stăpânului feudal în sate, care dubla conducerea aleasă de locuitori. Ureadni[c] (a. 1449). DERS. Urednic de Botoşani (a. 1600). iorga, s. D. xvi, 347, c£ ROSETTi, b. 104. Ioanaşcu pârcălabul şi fratele lui Pătraşcu, urednic de Botoşani (a. 1602). BUL. COM. IST. IV, 184. Precup, ureadnic al târgului Bârlad, şi şoltuzul şi 12 pârgari de acolo (a. 1607). IORGA, S. D. vi, 15. Scriem Domnia mea slugilor noastre, ureadnicului şi soltuzului şi pârgarilor de la târgul Huşii (a. 1619). ap. TDRG. Ionaşco Rotoban, biv sulgear i orednic ot Dălgoepole, scriem închinăciune şi sănătate la dumiiata (a. 1621). IORGA, D. B. I, 38. Uneori în locul lor stătea numai un dregător, un ureadnic, după numele său slavonesc. id. C. I. Π, 195, cf. SCRIBAN, D., SCL 1960, 60< 6’:', b. 1971, 80. Stăpânul [feudal]... are un reprezc nt al său faţă de obştea de vecini (rumâni), vătămanul, ureadnicul sau pârcălabul, numit de dânsul. PANAITESCU, O. Ţ. 193, cf. M. D. enc. 2. (învechit, rar) Subofiţer în armata ţaristă; funcţionar inferior în poliţia rurală din timpul ţarilor. Crâşma gemea de lume... Colo lângă uşă şede şi ureadnicul şi ne priveşte. CONTEMPORANUL, iii, 821. în timpul administraţiei militare ruse ce a urmat, găsim în iunie 1830 un căpitan de cazaci în Grozeşti, iar un „urednic di căzaci”, subordonat acestuia..., în Vrancea. C. GIURESCU, P. O. 250, cf. DL. - Pl.: ureadnici. - Şi: urâdnic (SCL 1960, 616), urédnic, orédnic s.m. - Din ucr., rus. ypaanHK. UREÂLĂ s.f. (în poezia populară) 1. Antipatie, aversiune; duşmănie, vrăjmăşie; ură1. V. urât1 (1). De la el să peară Spaimă şi urală. F (1896), 20. Ce-i mai rea ca urala? Ba, zău, mai grea-i dragostea. De urât te poţi ascunde, Dar de dragoste n-ai unde. JARNÎK — BÂRSEANU, D.2 400, cf. TEAHA, C. N. 279. , 2. Plictiseală, urât1 (2). Urala d'in ce să face? D'in omul care tăt tace. ARH. FOLK. v, 143. Arzăt'e focul, urală, Că mn-ai pus faţa-n cernală. ib. 144. - Urî + suf. -eală. UREÂZĂ s.f. Enzimă care acţionează asupra ureei, descompunând-o în amoniac şi bioxid de carbon. Cf. dc, DN3, D. MED,, DREV. - Pronunţat: -re-a-, - Pl.: ureaze. - Din fr. uréase. URECÂT, -Ă adj. v. urecheat. URECHĂT s.n. v. uritac. URÉCHE s.f. A. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului şi ale echilibrului la om şi la unele animale, aşezate simetric de o parte şi de cealaltă a capului, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie şi una internă. Cu urechile nostre audzim. PSALT. HUR. 36718. Cu urechile greu audziră şi ochii săipăinjiniră. COD. VOR2. 5279. Căută ochiul mieu spre vrăjmaşii miei şi... hitleanii auziva ureachea mea. psalt. 193. Să nu auzim numai cu urechile învăţăturile Iu Dumnezeu, ce şi 1500 URECHE -310- URECHE în inimile noastre să le scriem. CORESI, ev. 54. Să spuniu în urechile ficiorilor tăi... de căte ori i-am zdrobit pre eghipteani. PO 209/5. Cu urechile greu audziră şi ochii săi închisără. N. TEST. (1648), 17376. Urechile mele cu care ascultam vioarăle şi tobele şi surlele şi canoanele... acum să astupară. NEAGOE, înv. 326/16. Cereşti trâmbiţe să răsune la urechile tuturor celor ce cred în /[isujs. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/18. Şi-l blăstăma de la mic păn ' la mare, de audzie slugeli lui cu orecheli. NECULCE, L. 71, cf. ANON. CAR. Cei lacomi..., de ar avea, săracii, urechi deşchise să asculte,... ar audzi că-i număscu: mişei, cămătari, lacomi (a. 1714). N. costin, ap. GCR ii, 12/23. Mai mult văzui cu ochii miei decât am auzit cu urechile pentru împăratul Solomon (a. 1760). GCR II, 72/9. Cea mai de frunte parte a trupului este capul, pentru că într-însul se cuprind ochii cu carii vedem, urechile cu care auzim. ŞINCAI, în ŞA I, 665, cf. DRLU. Urechea nu aude vreun sunet! Toată zidirea doarme! MARCOVICI, C. 8/4. Mă adurmea într-un somn foarte greu, fiindcă îmi punea somnişoară în orechi. GORJAN, H. I, 69/12, cf. veisa, I. 23/21. Natura, dându-ne două urechi şi numai o limbă, ne învaţă că trebuie mai mult a asculta decât a vorbi. MOZAICUL (1839), 606/25. Auzul urechei ar fi avut o simţire Mai ageră decât este dată omului din fire. CONACHI, P. 268, cf. ISER. Operaţiile practicate pe urechea medie. TURNESCU, MED. OP. 288r. Urechea mea ascultă torentul ce plesneşte, Talazu ce se sparge de malul său plângând. ALEXANDRESCU, O. I, 336. îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi. EMINESCU, 0. I, 132. De ar avea codrul ista gură să spuie câte a văzut, cumplită pătăranie tie-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, P. 119. Cocoana Acriviţa sta cu urechea la uşă, s-auză tot. CARAGIALE, o. n, 224. Urechile lor nu mai ascultau alte vorbe. ISPIRESCU, L. 39, cf. PHILIPPIDE, P. 180. N-aude urechea, nu vede Nici ochiul nimic. COŞBUC, P. I, 294. O, Doamne, are cineva ochi să vadă şi urechi să audă în ţara aceasta? STERE, S. 371, cf. JAHRESBER. Vin, 182. Boalele de urechi sunt foarte numeroase. BIANU, D. S., cf. DHLR I, 87, DR. II, 886, IVELA, D. M., CADE. Spun şi eu o vorbă celor care au urechi de auzit. SADOVEANU, O. x, 514. Cu urechea pe scoică, depărtat Să tot aud... urcând vuirea şi murmurilê mării. PILLAT, P. 59, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 185, ROSETTI, L. R. I, 66, SCRIBAN, D. A dă botul Să ţi-l pup. La urèche-apoi să-l pui, Să zici iute ce-ai să-mi spui. 1. barbu, J. S. 143. I-a ţipat în ureche să fie cu băgare de seamă. CĂLINESCU, C. O. 20. Urarea se strecură în urechea lui Silion ca un şarpe, vinea, L. i, 23. Pune mâna la ureche şi ascultă. H. LOVINESCU, T. 91. Marea le murmura necontenit în urechi. TUDORAN, P. 86. S-a aplecat la urechea ei şi a început să ţipe. preda, î. 103. Tulburarea se datoreşte... unor cauze care ţin de urechea internă. ABC SĂN. 192. învârti manivela şi duse receptorul la ureche. V. ROM. februarie 1970, 26. M-am dus la fund de nu m-am văzut, Mai am şi acum apă-n urechi. SORESCU, L. L. ii, 131. Ştiute buze-i murmură-n ureche, vulpescu, P. 26, ef. d. fiz., d. biol. Spune-i badei la ureche Că eşti tinerică veche. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 448, cf. ŞEZ. II, 65. De gură m-o amuţit, De urechi m-o asurzit Şi de ochi că m-o orbit. PÂRVESCU, C. 65. Vremea se schimbă când... urechile te vor mânca. PAMFILE, VăZD. 8. Din cauza unei boli de urechi... aud toate ceva mai târziu. SNOAVA, IV, 127, cf. ALR l/l h 53, A II 3. Prin urechii îi sufia Şi pe Badea învia. BALADE, II, 53. Când este lună veche, Nu aude d-o ureche, Când este lună nouă, Nu aude de-amândouă, se spune în glumă despre cei bătrâni care nu mai aud bine. Cf. pann, p. V. π, 146/16, zanne, p. i, 47. Ascultă cu urechile, vezi cu ochii, dar taci cu gura. ZANNE, P. II, 477. Mai credincioşi ochii decât urechile (= mai multă crezare trebuie acordată celor văzute cu proprii ochi decât celor auzite de la alţii). Cf. cade, zanne, p. ii, 336. Vai de cel ce strigă la urechea celui surd sau nu vorbi unde nu sânt urechi. Cf. ZANNE, P. II, 756, 841. Surdului să-i scoţi bumbacu din urechi, se zice când cineva nu vrea să asculte cele ce-i spui şi nu vrea să-ţi urmeze poveţele, id. ib. 753. Şoaptele voastre, în urechile noastre (= în zadar încearcă cineva să păstreze o taină, căci tot se va răspândi), id. ib. 456, 738. Ce e în gura beatului e în urechea treazului (= din gura celui beat afli multe taine, multe adevăruri). Cf. ciauşanu, v. 208. Cel flămând n-are urechi de ascultat. DDRF, cf. ZANNE, p. III, 554. îi cântă puricele în ureche, se spune despre cineva care nu se poate odihni, nu poate dormi de supărare, de necăjit ce este. Cf. ddrf, zanne, p. i, 629. Are ochi să vadă şi urechi să audă. Cf. ZANNE, p. II, 346. Cine are urechi Şi nu poate auzi? (Acul). CAF III, 255. *0· F i g. Şi-n noaptea care urlă cu surda ei ureche Priveşte ca o lună prin zidurile veche. EMINESCU, O. IV, 305. Această reînviere de sentimente, acest ecou îndepărtat al unui nerealizabil vis de fericire, au răsunat la urechile omenirii, venind de la apus. IONESCU-RION, s. 259. Cele mai pure înălţimi ale ideii le încheie coborând brusc într-o comparaţie la al cărei auz roşesc şi urechile zidurilor. C. PETRESCU, î. II, 53. Singurătatea-nchide urechea ei îngustă De fiară prinsă-n linişti. VOICULESCU, POEZII, II, 20. Poeţi! Vă puneţi urechea pe inima ţării Şi-i ascultaţi bătăile neregulate. BENIUC, v. 28. îşi aplecă urechea minţii asupra stării ei lăuntrice, dar nu putut să-şi dea seama dacă sufletul i s-a liniştit. PREDA, M. 442. <> (Fiind vorba despre divinitate) Mişei ce să roagă cu inimă frântă l-ai audzât, Doamne, cu ureachea sfântă. DOSOFTEI, PS. 35/2. Dorirea mişeilor o audzişi, Doamne, şi gătirea inimii lor o luă aminte ureche ta (a. 1710). GCR I, 365/16. <> (Prin metonimie) Precum urechea hireşă, care iaste mai aproape decât toate urechile de gura miheiunoasă, ce iasă dintr-acea gură nu aude, aşa şi sufletul odihnă nu poate afla până nu găseaşţe adevărul. CANTEMIR, HR. 139. Urechi iscoditoare ascultă şi nu-i bine. SORBUL, T. 40. Toaca... umplea bogatele urechi de o chemare a credinţei. barbu, PRINC. 18. (Sugerează o persoană care trage cu urechea A I 1, care spionează) La sfatul cu vizirul fuseseră urechi. SADOVEANU, O. X, 305. "v- Tâmpla urechii v. tâmp 1 ă1.· Toba urechii v. tobă (2). "v-E x p r. A fi (numai) urechi (sau o ureche) = a asculta ceva foarte atent. Ce mai este? Sânt numai urechi! (a. 1875). URICARIUL, xxn, 45. De zeci şi sute de ori trebui să spună acelaşi lucru şi bătrâna numai o ureche era totdeauna. CONV. LIT. XV, 180. Acum fiţi numa urechi, dragii moşului..., ca să ascultaţi toate izbânzile ce făcu acest Ercule. ISPIRESCU, U. 29. Suntem toţi numai urechi, CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Nu cutezam să mă uit înapoi; eram numai urechi ca iepurele. DAN, U. 205. Felix e silit să-l asculte cănd i se spovedeşte... 1500 URECHE -311 - URECHE e numai urechi, vinea, L. II, 38, cf. ZANNE, P. îl, 466. A-şi deschide (ochii şi) urechile (în patru) sau a avea urechile deschise v. d e s c h i d e. A se face (numai ori tot) urechi sau a asculta cu urechea ţintă (ori cu toate urechile) = a asculta ceva cu multă atenţie şi cu mult interes. Fata asculta cu toate urechile. ISPIRESCU, L. 18. Când începură ursitoarele să urzească, el sè făcu numai urechi şi auzi tot. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. II, 466. Fă-te urechi! PAMFILE, J. in, 96, cf. CADE. îl ascultam cu urechea ţintă. MIHĂESCU, D. A. 163. A-şi destupa urechile v. destupa. Numai ochi şi urechi v. och i1 (A I 1). (învechit) A avea urechi deschise despre... = a fi foarte atent la... Domnii Moldovei pururea să aibă urechi deşchise despre turci, să dea ştire craiului de gândurile lor. SMON DASC., LET. 86. A asculta c-o ureche = a nu fi atent la cele ce se relatează, a asculta distrat. Cf. zanne, p. n, 468, cade, dl, dm. A nu avea urechi pentru (ceva) - a nu voi să asculte ceea ce i se spune; a nu da importanţă unor spuse, unor fapte. Cf. BARCIANU. Pândarul însă n-avea urechi pentru spaima lui. preda, M. 113. A-şi astupa urechea v. astupa. A auzi cu urechile lui = a auzi el însuşi, a fi de faţă când se relatează ceva. L-ai auzit cu urechile tale?... O fi vorbit de altceva, delavrancea, O. II, 346. Am auzit cu urechile mele, azi-dimineafă, la radio, că se vor face exerciţii de apărare antiaeriană. M. ELIADE, C. 151, cf. tdrg. Cine (sau cel care, cel ce) are urechi (de auzit sau, învechit, de auzire) să audă, se zice pentru a se atrage atenţia asupra importanţei celor ce se spun. Hristos iarăşi: „Cine are urechi de auzire să auză!” CORESI, EV. 513. Atunce derepţii lumina-se-vor... şi cine are urechi de auzire să auză (a. 1579). GCR I, 17/33. Cine are-urechi s-audă ce murmur gurile rele. EMINESCU, O. IV, 120, cf. CREANGĂ, A. 136, TDRG, pamfile, J. I, 137. Stăpânirea da ştire, ca să audă cei ce au urechi de auzit: adică gazdele hoţului. SADOVEANU, O. XVI, 114. Veniţi mai aproape! - şi cel care are Urechi de-auzit să audă! blaga, poezii, 49, cf. zanne, p. n, 457. A ajunge (până) la urechile (ori urechea) (cuiva) sau (învechit şi popular) a(-i) veni la (ori pe la, în) ureche (ori urechi, urechile) (cuiva) sau a(-i) intra în urechea (ori urechile) (cuiva) sau (rar) a suna la urechile (cuiva), (învechit, rar) a se sui întru urechile (cuiva) = (despre vgşti, zvonuri, ştiri etc.) a ajunge la cunoştinţa cuiva; a se auzi, a se afla. Strigarea celora ce au seceratu întru urechile D[om]n[u]/i«' Savaot întrară. COD. VOR2. 6673. Strigarea mea într-însu întră întru urechea lui. PSALT. . 25. Au iertat cel înjurat pre cela ce l-au înjurat mai nainte, pănă a nu întră acealea cuvinte în urechile judecătoriului. PRAV. 243. Sunase amu den la căţva la ureachile lui Vasilie Vodă aceastea. M. COSTIN, O. 136. Să-ţi între-n ureache glasul mieu de rugă, Să nu duc pedeapsă preste vreame lungă. DOSOFTEI, PS. 50/5. Trufa ta s-au suit întru urechile meale şi voiu pune... frâu în buzele tale. BIBLIA (1688), 282743. După ce au vinit acestea toate la urechile lui Pătru Vodă..., multă scârbă au intrat în inema lui. N. COSTIN, L.2 162. Lui Alexandru Vodă i-au venit la urechi că Lupul păharnicul au şi întrat în Valahia cu oastea. ŞINCAI, HR. ni, 7/10, cf. LB. Asta e lucru mare şi, dacă o intra în urechile celor mai mari, ce ştii ce vă este gătit? PR. DRAM. 160. Dacă o veste mincinoasă ţi-ar veni la urechi..., socoţi că n-ai suferi? DELAVRANCEA, T. 29, cf. BARCIANU. Ştirea... se întinse... şi în sfârşit ajunse la urechile lui Herdelea. rebreanu, I. 188. Nu e bine să vie la urechea celor mari toate nimicurile, bassarabescu, ap. TDRG, cf. CADE. Să ţină cuvântări, cât mai tari, ca s-ajungă şi la urechea lui vodă. C. PETRESCU, î. II, 132. Se înfurie cumplit când îi ajunse la ureche vesţea, DAN, U. 36. Cred că această neasemuită întâmplare se cade să ajungă la urechile împărăteştilor fecioare. CĂLINESCU, O. IX, 25. Protestă..., îngrozit la gândul că s-ar putea să ajungă ceva la urechile Laurei. VINEA, L. n, 143. Asta vorbă a ajuns şi la urechile boierului. VASILIU, P. L. 76. Cum a venit acasă, i-a şi intrat în urechi, ştie tot. UDRESCU, GL. Ajunse vestea la urechile vătafului. SNOAVA, III, 526. Din gură în gură, are să ajungă până la urechile lui vodă. ZANNE, Ρ. Π, 178. A prinde (ceva) cu urechea = a auzi. Prindea cu urechea câte-o vorbă de ici, alta de colo şi se cunoştea că de abia se ţinea să nu râdă. SADOVEANU, O. II, 453. (Regional) A face (sau a prinde) urechi = a auzi; a priçepe (1), a înţelege. Cf. zanne, P. ii, 463. A fl ochii şi urechile (sau ochiul şi urechea) (cuiva) = a fi informatorul cuiva; a fi omul de nădejde, de încredere al cuiva. Teleki Mihai... era ochii şi urechile lui Rakoţi. şincai, HR. în, 77/10, cf. ALAS 25 n 1923, 5/3. Pe cei care sânt ochii şi urechile lui prea înţeleptul mare postelnic... ştie cum să-i îndestuleze. SADOVEANU, O. XII, 117. Vedea, ştia totul. Era ochiul şi urechea direcţiei. BART, E. 54. Pereţii au urechi v. p e r e t e (1). A trece din ureche în ureche v.trece (I 4). A trage cu urechea v. trage (II 9). A-i trece (sau a-i zbârnăi) (ceva) pe la (ori pe lângă) ureche = a auzi ceva în treacăt, fără a afla ceva precis sau fără a-i da importanţă. Multe din ale babii trec pe lângă ureche. sorescu, L. L. II, 211, cf. pamfile, c. 54, dl, dex. Parcă i-a spus ariciul la ureche v. arici. (A fi) urechea târgului (sau a satului, a pământului), se spune despre cineva care e la curent cu tot ceea ce se petrece în lume; (a fi) atotştiutor. Ce lucruri sânt acelea despre care scrie gazeta?... Căci, uite, eu ăsta, ce mă numeşte urechea târgului, să fiu al dracului dacă le ştiu. FILIMON, Ο. II, 167, cf. BARONZI, L. 95, ZANNE, P. II, 463. A umple urechile lumii v.- umple. A(-şi) ţine (sau a(-şi) apleca, a pune) urechea (la...) = a asculta cu atenţie, cu auzul încordat (ceva sau pe cineva). Ascunsă fiind în peşteră, am pus ureachea cu mare luare aminte, îndată am cunoscut glasul unor oşteni. BELDIMAN, N. P. Π, 83/5. Vei apleca urechea ta spre ascultarea cuvinr telor vrăjmaşului. TEODOROVICI, M. 23/21. Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost De-mi ţiu la el urechea - şi râd de câte ascult ca de dureri străine? EMINESCU, O. I, 71. Ridică fruntea, îşi pierde gravitatea normală..., apleacă urechea şi ridică degetul către locul de unde vine cântarea. CARAGIALE, O. in, 53. El nu auzi, îşi aplecă urechea şi ea repetă. PREDA, R. 281. A(-şi) pleca urechea (sau urechile) v, p 1 e c a (A I 1). A zgâria urechile (cuiva) = a atrage atenţia cuiva, a sensibiliza pe cineva. N-avea părerei tari, să zgârie cu ele urechile sau inima celorlalţi. POPA, B. 8. (Regional) A(-şi) băga (bine) (ceva) pe (sau la) ureche (sau urechi) = a) a asculta cu atenţie, a lua aminte la cele ce i se spun; a înţelege. 1500 URECHE -312- URECHE Cf. ZANNE, P. II, 462, cade. N-a băgat pe ureche să înveţe. ALR I 1 518/870. Bagă bine pe urechi ce-ţi spun! UDRESCU, GL.; b) a-şi închipui, cade. (Prin nord-vestul Munt.) A băga (pe cineva) în urechile (cuiva) = a pârî (5) pe cineva. UDRESCU, GL. Te bag eu în urechile lui tat-tău! id. ib. A-i toca (cuiva) la ureche v. t o c a1 (1). A-i împuia (cuiva) urechile v. î m p u i a. A-i şopti (sau a-i spune, a-i zice, a-i vorbi etc.) (cuiva) la (sau în) ureche = a-i Vorbi cuiva cu glas scăzut (pentru a nu fi auzit de alţii sau pentru a da impresia că este vorba de un secret), a comunica în mod confidenţial. El vru să le arate menciunile, deci puse de-i şopti oarecine la ureche. MOXA, C. 67710. Aceasta se va face când va da stăpânul puteare slugii-şi pre ascuns, ce să zice, i va şopti la ureache. PRAV. 324, cf. POLIZU. Nevasta i-a şoptit ceva la ureche. BOLINTINEANU, O. 424. Mireasa lui... îi zise·încet la ureche, sărutăndu-l. EMINESCU, P. L. 11. Ia mai îngăduieşte puţin, nerăbdătoriule, zise fata împăratului, luând o turturică în braţe, spunându-i nu ştiu ce la ureche. CREANGĂ, P. 272. Un biet vătaf de curte... Poveşti turburătoare Iţi spune la ureche. MACEDONSKI, O. I, 23 .A şopti o vorbă la ureche e una, a critica e altăceva. NĂDEJDE, C. v. 5. M-am pomenit că-mi spune unul la ureche. AL LUPULUI, P. G. 74. Se plecă şi-i şopti a doua oară, în ureche, apăsat. C. PETRESCU, î. I, 7. Alţii la braţ... apucă pe poteci singuratice, vorbindu-şi la ureche. BRĂESCU, M. B. 20. Eu îs cel care prindeam fetele prin zăvoi şi le spuneam vOrbe bune la ureche. SADOVEANU, O. II, 347. Câte un prieten îţi şoptea la ureche ce loc bun a găsit, puşcariu, M. 13. El se alătură strâns de nevastă, pe acelaşi scaun, şi îi şopteşte ceva... în ureche. ARGHEZI, S. XIII, 15. S-a-ntâmplat că-i mai şopti apoi Şi ceva în ureche încet, nespus de-ncet. BLAGA, POEZII, 24. Vino mai, aproape, vreau să-ţi spun ceva. îşi şuşotiră apoi câtva timp la ureche. CAMIL PETRESCU, O. II, 8. Sosirea... ciudatului tânăr făcu să crească numărul şoaptelor. Boierii îşi spuneau în urechi cuvinte cu multe înţelesuri. BARBU, PRINC. 43. Regele a şoptit ceva la urechea unuia din vlăjgani. V. ROM. octombrie 1970, 36. Doamne, femeie, ce-ţi pui tu mintea cu uciganul, îi şopteşte omul la ureche. SEVASTOS, P. 131. Să te dai pingă ficiori, Să le şopteşti la ureche Că tu nu eşti fată veche. VICIU, F. 128, Cf. O. BÂRLEA, A. P. I, 432, cf. NALR - B I h 61, ALR - TI h 85. A bate toaca la urechile (sau la urechea) surdului = a-i vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic; a nu fi ascultat. Cf. zanne, p. ii, 754, barcianu. A bate toba (sau degeaba baţi toba) la urechea surdului v. t o b ă (1). A(-şi) face urechea toacă v.toacă (1). A fi tare (sau fudul, greu) de ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine, a fi cam surd. Cf. I. golescu, C., cihac, i, 301, barcianu, pamfile, J. I, 137, alas 25 II 1923, 5/3, CADE. Cum moşneagul era cam tare de ureche, nu m-a simţit deloc până în clipa când m-am alăturat de el. TOPÂRCEANU, O. A. II, 94. Cum îl pui aşa, în ureche, cum auzija fel,ca toată lumea... ştiam eu că eşti cam fudulă de ureche, mamă Zinco. MUŞATESCU, T. 27. Amândoi sânt... cam tari de ureche. SADOVEANU, O. IX, 532. Să trăieşti, Măria ta, zbieră ea, ştiind... că doamna era tare de urechi. SNOAVA, IV, 82, cf. UDRESCU, GL-, ZANNE, Ρ. Π, 462, PAMFILE, C. 54, Este tare de urechi, Că n-are două perechi, se zice, în bătaie de joc, despre cel care nu aude bine sau se preface că nu aude. Cf. pann, p. v. i, 94/12, zanne, p. ii, 460. A-l lăsa (pe cineva) urechile = a nu mai auzi bine. Iorgule, mamă, Oi fi auzit?... M-au lăsat urechile şi pace... DELAVRANCEA, O. IV, 15. A avea urechi de cârpă (sau de saftian) = a nu auzi bine, a fi carii surd. Ho ţeară!... că doar n-am urechi de saftian! alecsandri, τ. 393, cf. zanne, p. ii, 464. (Eliptic; epitet pentru cel care nu aude bine) Taci, urechi de cârpă, îi zise vulpea şi-i trase o palmă. ISPIRESCU, L. 339. A sufla vântul în urechile cuiva v. sufla (I 1). A avea bumbac în urechi v. b u m b a c. Are apă în ureche, se zice despre omul care nu prea aude bine şi e cam prostănac. Cf. zanne, p. n, 466. A face pe surdul sau (învechit, rar) a face urechea surdă v. s u r d (11). A se face-ntr-o ureche = a se preface că nu aude, că nu înţelege ceea ce i se spune. In zădar însă li era toată rugămintea [tătarilor], că românii... se făceau într-o ureche şi dumicau într-înşii ca în curechi. MARIAN, T. 197, cf. zaINne, p. ii, 461. (A fi) (cam) într-o (sau, regional, pe-o) ureche = (a fi) lipsit de raţiune1 (1), (a fi) cam nebun (2). Crăciun, pe care mănia învinsese Ş-acuma capul său într-o urechie Improtiva stăpânului pusese, Sărea încoace şi încolo ca ş-o strechie. BUDAI-DELEANU, T. v. 73, cf. lb. Nastratin... era din fire cam p-oreche, nezdravan. PANN, H. 3/7, cf. CIHAC, I, 301. Ei, Ieronime, zise bătrânul vesel şi-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ştrengariule? EMINESCU, P. L. 74'. Era vechil la Leonida, un grec bătrân, burlac şi cam într-o ureche. VLAHUŢĂ, O; A. III, 14. Voi sunteţi într-o ureche! I. NEGRUZZI, s. I, 150. Era un locuitor în oraş cam într-o ureche. REV. CRTT. I, 461. Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum şi cântă. COŞBUC, P. I, 144. Femeile modeste sunt cuib de fericire, Iar cele-ntr-o ureche sunt ciumă şi perire. id. S. 86, cf. ZANNE, P. I, 461, TDRG, pamfile, J. I, 137. Ştia dânsul că Vasile Baciu e într-o ureche, rebreanu, I. 20, cf. alas 25 ii 1923, 5/3. Mă lua lumea ca pe unul într-o ureche, care umblă după cai verzi pe păreţi, al LUPULUI, P. G. 90, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Se uitau la el ca la unul într-o ureche şi celelalte neamuri. PAS, Z. I, 179. Unii au spus că-i într-o ureche bătrânul. LĂNCRĂNJAN, C. II, 350, cf. L. ROM. 1978, 34. Pepelea... era cam într-o ureche. SBIERA, p. 5, com. MARIAN, ŞEZ. I, 219. Hăplăugul de servitor... era cam într-o ureche. I. CR. vi, 60, com. din ZAGRA -NĂSĂUD, ciauşanu, GL. A-i intra (sau a-i turna) (cuiva ceva) pe o ureche şi a-i ieşi pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reţine ceea ce i se spune, a nu asculta sau a rămâne nepăsător faţă de sfaturile primite. Mii de spuneri de folos... nu le chibzuiam aşa, Ci-mi intra pe o ureche şi pe ceilaltă-mi ieşea, PANN, ş. I, 5/4. La judecători ce intră pe o ureche iasă pe alta. NEGRUZZI, S. I, 248. P-o urechie intră şi pe alta iese. BARONZI, L. 56. N-ai frică... Ce intră pe-o ureche iese pe alta. ALECSANDRI, T. 1 040, cf. zanne, P. V, 457, 458. Tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe- Loc. adv. Până peste (sau în, între) urechi = extrem de mult, foarte mult. Crede-mă că sânt sătul până piste urechi de străinătate. KOGĂLNICEANU, S. 135. Nu numai că m-ai înglodat în datorii păn ' în urechi, ba încă m-ai şi făcut să-mi lepăd numele tătâni-meu. ALECSANDRI, T. 1 016. Această apucătură a fetelor amorizate, cum se zice, până peste urechi, marian, nu. 25, cf. zanne, p. ii, 468, TDRG, CADE. <> E x p r. A se culca pe o ureche (sau pe urechea aia, pe cea ori pe acea ureche) = a) a se lăsa în nădejdea altcuiva şi a nu-şi mai bate capul cu nimic; a rămâne nepăsător, a nu se mai sinchisi de nimic. Cf. zanne, P. II, 459. Cel ce a făcut o asemenea vitejie nu crez să se fi culcat pe urechea aia şi să fi stat numai aşa cu degetul în gură. ISPIRESCU, L. 257. Tu n-ai răgazul să mă urmăreşti. - Nu te culca pe urechea aia! VINEA, L. II, 106, cf. UDRESCU, GL.,, O. BÂRLEA, A. P. I, 103; b) a aştepta în zadar să se îndeplinească o făgăduinţă, o speranţă. V. şi c u 1 c a. Cf. hem 16. Mi-ai dat caietul acesta pretinzându-mi să-l umplu. Bine, bine! gândeam, zâmbind de simplicitatea prieteşugului tău; culcă-te pe acea ureche, dragul meu; şi am pus caietul pe masă. CONV. lit. iii, 98. După moartea d-tale, tot mi-a veni şi mie ceva parte:.. - Culcă-ţe pe-acea ureche. Purtarea ta m-a revoltat astfel, că, în ciuda ta, am de gând să las în urmă-mi o jumătate duzină de fluturi, alecsandri, T. 819. Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe-o ureche din partea voastră; la sfântul aşteaptă s-a împlini dorinţa lui. CREANGĂ, P. 188, cf. ddrf, zanne, p. ii, 459, cade. A se lăsa pe o ureche = a nu se mai ţine de o treabă începută. V. şi lăsa. Boierul şedea cu ei - că,altfel se mai lăsau pe o ureche cei trei flăcăoani. snoava, i, 202. A râde cu gura până Ia urechi sau până i se duce gura Ia ureche (ori la urechi) = a râde foarte tare, cu mare poftă. Le-am lăsat şi eu pe fete să râdă până li s-a duce gura la ureche. creangă, A. 67. întoarse capu-i zbârlit, râzând c-o gură pănă la urechi. SADOVEANU, O. IX, 412, cf. ciauşanu, gl., zanne, p. ii, 186. A sta (sau a şedea, a cădea) pe urechile (cuiva) = a sta pe lângă cineva creându-i neplăceri, plictisindu-1 etc. Cf. zanne, p. ii, 468, ciauşanu, v. 207, udrescu, gl. A(-şi) ascuţi (sau a(-şi) ciuli, a(-şi) aţinti, a(-şi) aţine, a întinde, a lungi) urechile (sau urechea) = a-şi încorda auzul pentru a desluşi un zgomot, a asculta cu mare luare-aminte, cu atenţia sporită. Cf. LB. Pasc cai albi... Şi urechea ascuţind-o glas de-aud prin arbori groşi. EMINESCU, O. IV, 129. Şi-şi număra banii... ascuţindu-şi mereu urechea, pentru ca să-i ascundă îndată ce ar simţi că se apropie cineva, slavici, O. I, 192. Furişează câte o privire ori ş-ascut urechile, dar d-or prinde ceva. delavrancea, T. 133, cf. BARCIANU. Ridici din iarba verde capul, Aţii urechea. COTRUŞ, V. 7. M-am strecurat în pat..., ciulind urechea să prind ce se vorbeşte. AL LUPULUI, P. G. 184. In mărăcini, pitiţi ghem, iepuri lungesc urechile, luând seamă. MANIU, S. I, 23, cf. CADE. Catrinuţa ciuli urechile, fiindcă i se păru că se aude mătuşa Ilinca dereticând. C. PETRESCU, î. II, 23. îşi făcu loc şi întinse urechea, ca să asculte. SADOVEANU, O. XU, 79. Grănicerii..., cum mă simt, încep să ciulească urechile. MIHĂESCU, R. 22. îmi ascuţii urechile, în dreapta, în stânga. Nimic. BLAGA, H. 17. Dacă ciuleşti o clipă urechile, vei prinde zumzetul calin al pianului. BOTTA, S. iii, 54. Voi aţintiţi urechea şi ascultaţi. ISANOS, Ţ. L. 35. (Regional) A schimba urechile (înapoi sau, intranz., din urechi) v. s c h i m b a (I 5). (Regional) A se face ureche şută = a se preface că nu aude sau că nu ştie ceva. Com. din transilv. A-i rupe (cuiva) urechile v.rupe (6). A-i da (cuiva) peste urechi = a mustra1 (2), a pedepsi (2) pe cineva. Cf. zanne, p. n, 468. A trage 1500 URECHE -315- URECHE (sau a lua) de urechi (sau de ureche) (pe cineva) = a) a pedepsi pe cineva trăgându-1 de ureche (A 11). Doamne, cum nu ai un dascăl, să te tragă de urechi. EMINESCU, O. IV, 533. Am să te întâlnesc într-o zi şi te iau de ureche. VLASIU, D. 31; b) a mustra1 (2) aspru, a Antrenorul a tras de urechi echipa după meci. A-şi prinde urechile = a intra într-o încurcătură. □ Ne-am prins urechile cu lucrarea aceasta. A(-i) roade (sau a(-i) mânca) (cuiva) (şi) urechile = a mânca foarte mult de la cineva, păgubindu-1. Cf. dex 811. □ Are o poftă de mâncare grozavă, îţi mănâncă şi urechile! A roade (cuiva) urechile v.roade1 (1). A(-i) fi (cuiva) urechile roase de... = a fi plictisit de..., a cunoaşte ceva prea bine, a fi avut mult de a face cu... De lume am fugit; o ştiu eu cât e de dulce şi de amară, bat-o pustia s-o bată! Lui Ivan i-s roase urechile de dânsa, creangă, P. 314, cf. ZANNE, P. II, 466. Rosura urechilor v. rosură1 (1). A pune (pe cineva) la ureche = a menaja (1) pe cineva. Cf. ZANNE, P. II, 465. De, că n-o să te puie la ureche, când te-o vedea, n-ai grijă. UDRESCU, GL. A umbla cu flori (sau cu floare) la urechi (ori Ia ureche) = a nu avea nici un fel de grijă. Cf. pann, p. v. ii, 144/26, ddrf, zanne, P. I, 171. A pune (cuiva) flori (sau ghiocei) după (ori la) urechi (sau ureche) = a-şi bate joc de cineva, a înşela pe cineva. Vrei să-mi pui flori după urechi cu sfrijâtu cel de Găluşcă? alecsandri, t. 708, cf. ddrf. Maica preoteasă le punea ghiocei la ureche, ap. zanne, p. I, 188, cf. 171. Floare (sau flori) la ureche v. floare. Cercel la ureche v. c e r c e 1. A pune (ceva) cercel la ureche = a acorda puţină importanţă unor lucruri, a trata ceva cu indiferenţă. Cf. zanne, p. iii, 97. A purta căciula pe-o ureche sau a umbla cu cuşma pe-o ureche = a nu-i păsa de nimeni şi de nimic, a nu avea nici o grijă; a-şi bate joc de orice. Cf. ddrf, zanne, p. iii, 44, com. marian. A îndesa (sau a tufli) căciula pe urechi = a se preface că nu ştie; a nu-i păsa de nimic. Cf. zanne, p. iii, 44. (Regional) A se pune (sau a se porni) pe-o ureche = a face ceva (a munci, a mânca etc.) fără limite; a nu se lăsa până nu realizează ceea ce şi-a pus în gând. Cf. zanne, p. ii, 459, ciauşanu, gl. A-i asuda (cuiva) urechea pentru (ceva) v. a s u d a. A i se lungi (cuiva) urechile de foame v. lungi. A i se lungi (cuiva) urechile aşteptând (sau de aşteptare) v. lungi. A avea urechi lungi (cât de măgar) = a fi neînvăţat, neinstruit; a fi prost (B II 4). Cf. zanne, p. ii, 462. A-i creşte (cuiva) urechile = a se zăpăci (1), a se prosti1 (2). id. ib. 463. A umbla cu capul între urechi v. c a p. A ţine leul de urechi v. 1 e u. A pune mult pe-o ureche = a se îmbăta straşnic. Cf. zanne, p. ii, 465, ciauşanu, gl. A nu (o) duce la ureche = a bea foarte mult. Cf. zanne, Ρ. n, 465, tdrg, alas 25 ii 1923, 5/3. Stăpânu-său cel vechi va fî fost de cei care nu duc la ureche. SADOVEANU, ap. cade, cf. SCRIBAN, D. (Cu parafrazarea expresiei) Bea cutare? - Păi ce, crezi că duce la ureche? pamfile, j. ii, 171. Nu duce nimenea la ureche, se spune ca o mustrare la adresa celor ce beau prea mult. zanne, p. ii, 465. A mişca din urechi v. m i ş c a (11). A-i veni (cuiva) apa pe urechi v. a p ă. A cerca vinu pe-o ureche = a face pe prostul (B IV 1) sau a fi prost. Cf. zanne, p. iv, 190. ❖ C o m p u s: (prin nordul Munt.) urechi-de-ţol = nume dat ursului. Cf. CANDREA, F. 265. Taci, că auzişi şi tu, urechi de ţol! RĂDULESCU-CODIN, î. 233. 3. Facultatea de a auzi; simţul auzului, auz. Ochii D[om]«[u]/ai sântu spre derepţi şi urechile lui întru rugăciurile Iqru. COD. VOR2.. 77v/5, sf. psalt. 60. De câţi domni, cetindu, Jăcrămădz,, când gândesc de îmbunăturile ce priimea întru urechile sale, când viefuia. N. COSTIN, Ç. 46. Au dăruit pasărilor glas de cântare dulce ca să-i veselească urechile cu cântarea. MOLNAR, RET. 19/4. Să se înveţe cum trebuie a ceti..., aşa ca slujba şi cetania în urechile ascultătorilor să fie plăcută (a. 1810). IORGA, S. D. XII, 201. Stilul sec nu este priimitor de nici un fel de podoabă, pentru că a lui toată vrednicie se socoteşte ca să fie înţeles şi nu priveşte ca să mulţumească nici imaginaţia, nici urechea. CR (1834), 292'/4. Se iveşte un sat cu nume ce bate frumos la ureche: Izela. MOZAICUL (1839), 533/12. Urechea mea fu izbită de înfiorarea frunzelor. PELIMON, I. 99/17. Fiece vorbă... murea pe buzele tale şi alta mângâia urechea mea. BOLINTINEANU, O. 340. Ochiul meu ţintea la faţa ta, urechea mea la armonia cerurilor. CARAGIALE, O. IV, 164. Firme scrise cu caractere neobişnuite, purtând nişte nume ciudate pentru urechea românului. STERE, S. 61. Oprită, respirarea foşneşte cu ecouri Lăuntrice-n ureche. CODREANU, S. I, 49, cf. IVELA, D. M. Are urechea delicată. ŞÂINEANU, D. u., cf. CADE. Există oameni care n-au ureche pentru muzică. puşcariu, C. S. 343. In şanţuri oamenii caută unii la alţii, cu priviri neliniştite, cu urechea atentă. C. petrescu, î. II, 14, cf. SCRIBAN, D. Citea tare..., cu un ton de mulţumire şi îngâmfare, pe care o ureche atentă l-ar fi prins întotdeauna. I. M. sadoveanu, S. 182. Craiul negru povesteşte Basmul, pe moldoveneşte, Stihuri vechi, de slovă veche, Mir de suflet şi ureche. ARGHEZI, S. P. 124. Un fiu de muzicant se naşte cu o ureche exercitată pentru sonurile muzicale. CĂLINESCU, C. O. 106. Dacă urechea este atentă şi mintea ascultătorului este subţire şi prevenită..., învăţătura omului poate deveni foarte întinsă, vianu, L. R. 50. Scârţâitul [portiţei] îl aveam în urechi tot timpul drumului. H. lovinescu, t. 100. Muzica lui Chopin a intrat în urechea tuturor. M 1960, nr. 3, 43. Sta mult acolo la cârciumă şi biata feméie trebuia să fie cu Urechea la drum. SORESCU, L. L. ΠΙ, 116. Un fir de zumzet în ureche. VULPESCU, P. 121. Haine noi cu bumbii vechi Sună cam rău la urechi, se spune despre lucruri nepotrivite, mai ales despre soţi între care e mare deosebire de vârstă. Cf. zanne, p. in, 182. Ό* Expr. (A avea) ureche muzicală = (a avea) facultatea de a percepe just (şi de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. Avea darurile lui. Un glas aşa de dulce şi de curat, o ureche atât de muzicală. CONTEMPORANUL, vlţ 197, cf. CADE. [Irina:] Cum e tema...? (Fredonează.) [Petru:] Aş! (o cântă la pian.) Asta e, domnişoară. Dar cu urechea ta muzicală... H. LOVINESCU, T. 5, cf. DM. Dar cu ce să cânte Dacă n-are gură şi ureche muzicală? SORESCU, D. 72, cf. M. D. ENC. Caragiale nu cânta din nici un instrument, dar avea ureche muzicală. CIOCULESCU, C. 223, cf. dex. (A cânta) după ureche = (a reproduce o melodie) după auz, fără a folosi partitura. Cf. TDRG. Am învăţat un cântec cu vioara, după ureche. 1500 URECHE -316- URECHE PAMFILE, J. II, 171, cf. CADE. Eu .am învăţat ceva după ureche..., cum i-au cântat tatei de ziua lui. SADOVEANU, O. viii, 53, cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX. Cunoştea mai toate operele dramatice şi comice, simfoniile de asemenea, fără să fi deprins a descifra bucăţile mai grele sau a transcrie notele după ureche. CIOCULESCU, C. 223. A nu(-şi) crede urechilor (sau urechile) sau a nu-i veni (cuiva) să-şi creadă urechilor v. crede. A nu(-i) suna (ciiiva) bine la (sau, învechit, în) ureche (ori urechi) v. s u n a (3). A(-i) suna (sau ă-i răsuna) (cuiva) în urechi (sau în ureche) v. suna (3). A-i (mai) suna (cuivâ) (încă) la (sau în) tirechi (sau în auz) v. suna (3). A avea urechea bună = a avea auzul fin. Cf. CIHAC, I, 301. 4. C o m p u s e: urechea-babei = a) ciupercă comestibilă, cărnoasă, cu pălăria de forma unei cupe neregulate, răsucită ca o ureche (A I 2), galbenă sau trandafirie pe partea exterioară şi roşie-portocalie pe partea interioară, şi care creşte, toamna, în grupuri, în locurile umede din păduri; (regional)’ baba-ureehe, iarbă-de-urechi (Peziza aurantia). Cf. PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 28, SCRIBAN, D., borza, D. 195; b) ciupercă com'estibilă, cu pălăria emisferică, albă sau trandafirie pe partea exterioară şi roşie-aprinsă pe partea interioară, şi care creşte, primăvara, izolată sau în grupuri, pe ramurile căzute şi putrezite din pădurile umede; (regional) urechea-Iudei, urecher (I), urechiuşa-babei, urechiuşi (I) (Peziza coccinea). Cf. conv. lit. xxiii, 1 059, panţu, pl., simionesgu, fl. 28, borza, D. 195; c) (regional) ciupercă comestibilă, cu piciorul foarte scurt şi gros, cu pălăria mare în formă de castron, de culoare galbenă-brună pe partea exterioară şi alburie pe partea interioară, şi care creşte, în grupuri mari, pe trunchiuri putrede de brad; ceşcuţa-babei, (regional) lămâiţă, pitacu-dracului (Peziza venosa). Cf. panţu, PL., BORZA, D. 195; d) numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (hem 2 277, Η iv 71, 84, x 228, 531, xvm 169); gheaţă (Sedum spectabile) (BORZA, D. 158); urechea-iepurelui = a) plantă cu ţulpina glabră, ramificată spre vârf, cu frunze ovale, cu flori galbene dispuse în corimb şi fructe achenă; (regional) dosnică bărbătească, lăutoare, ureche-tătărească, urechelniţă (II2 a), urechiuşă (II 4) (Bupleurum rotundifolium). Cf. conv. lit. xxiii, 1 059, brandza, fl. 224, grecescu, fl. 242, PANŢU, PL., cade, bujorean, b. l. 396, scriban, d., borza, D. 34, butură, eb.; b) plantă cu tulpina erectă, ramificată spre vârf, cu frunze uşor rigide, adesea încovoiate în formă de secere, cu flori galbene dispuse în corimb, cu fructe netede, brune-roşii, şi care creşte prin locuri aride şi pietroase; (regional) ureche-tătărească, urechelniţă (II 2 b) (Bupleurum falcatum). Cf. brandza, fl. 224, grecescu, fl. 242, panţu, pl., bujorean, b. l. 396, borza, d. 34; c) plantă cu frunze lanceolate, cu flori galbene dispuse în corimb, cu fructe acoperite cu perişori scurţi şi aspri, care creşte prin păşunile stâncoase din regiunea alpină şi subalpină; anasonul-cailor (Bupleurum diversifolium). Cf. PANŢU, pl., bujorean, b. l. 396, borza, d. 34; d) plantă cu frunze ascuţite, cele de lângă rădăcină, şi ovale, cele superioare, cu flori galbene-aurii dispuse în corimb, şi care creşte prin locuri stâncoase (Bupleurum aureum). Cf. GRECESCU, FL. 242, PANŢU, PL., BUJOREAN, B. L. 396; e) (ţegional) urechelniţă (II 1) (Sempervivum tectorum). BORZA, D. 159; f) (regional) curcubeu (Lychnis coronaria). id. ib. 102; g) Stachyş lanata. id. ib. 164; h) ţiumele unei plante nedefinite mai îndeaproape. Urechea-iepurelui, o buruiană ghimpoasă ce face rod ca curmalele. I. GOLESCU, C., ef. DAMÉ, T. 185. Urechea-iepurelui se fierbe cu lapte dulce de la o oaie neagră, se spală pe unde sunt rănile. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 147; urechea-iepurelui = numele unui motiv ornamental pe ouăle de Paşti. Ornamentele ce se întâlnesc aici sunt:... ţâţa-vacii, unghia-caprei, urechea-iepurelui. CAF xb 98. urechea-porcului = a) plantă cu tulpina erectă, uşor păroasă şi ramificată în partea superioară, cu frunze ovale, crestate, neregulate pe margini, cu flori mici albăstrui-violacee, şi care creşte prin tufişuri pe marginea drumurilor; (regional) buruiană-de-bubă, buruiană-lată, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, jaleş, jaleş de câmp, jaleş sălbatic (Salvia verticillata). Cf. păcală, M. r. 18, panţu, pl., cade, BUJOREAN, B. L. 396, SCRIBAN, D., BORZA, D. 155; (regional) b) coada-lupului (Salvia austriaca). BORZA, D. 154; c) cinsteţ (Salvia glutinosa). BORZA, D. 154; d) jale (Salvia pratensis). Cf. ALR SN III h 656/95, ALRM SN II h 471/95; e) cătuşă (Ballota nigra). BORZA, D. 29; f) urzicuţă (Coleus blumei). id. ib. 50; g) crucea-pământului (Heracleum sphondylium). id. ib. 83; h) numele unei plante nedefiniţe mai îndeaproape. Cf. H x 43, 150, 205, 534, şez. viii, 39, com. din tărcăiţa-BEiuş, şez. xv, 138; urechea-ursului = a) mică plantă erbacee din familia primulacee, cu frunze cărnoase, ovale, glabre şi uşor crestate pe margini, cu flori galbene, numeroase, dispuse în buchet în vârful tulpinii, şi care creşte pe stânoi calcaroase în regiunile montane, adesea cultivându-se ca plantă decorativă; (regional) ciuboţica-cucului, ciuboţica-ursului, nu-mă-uiţa, urechea-şoarecelui, urechiţa-ursului, urechiuşă (II 3) (Primula auricula). Cf. BAR. - MUNT., w. 772/ll, polizu, conv. lit. xxiii, 1 059, philippide, p. 98, PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., BORZA, D. 137; b) (regional) ciuboţica-ursului (Corţusa matthioli). BORZA, d. 52; c) roiniţă2 (Melissa officinalis) (Ulmu -Călăraşi). Cf. alr i 1 943/960; d) numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. Cf. Η π 243, v 208, 374, vn 480; (Bot.; regional) urechea-boului = a) plantă erbacee ornamentală, din familia compozee, cu frunze ovale, adânc crestate pe margini, cu flori divers colorate, dispuse în capitule la vârful ramurilor, cele de pe margine fiind albe sau divers colorate; ochiul-boului (Callistephus chinensis). Cf. BORZA, D. 37; b) degetar (Digitalis grandiflora, Digitalis ambigua). Cf. BORZA, D. 60; (Bot.; regional) urechea-şoarecelui = a) (şi în forma urechea-şoarecultii, brandza, fl. 321, n. leon, med. 35, panţu, PL.) vulturică (Hieracium pilosella). Cf. CONV. lit. xxiii, 1 059, ddrf, brandza, fl. 321, grecescu, fl. 364, n. leon, med. 35, panţu, pl., borza, d. 84; b) ruşuliţă (a) (Hieracium aurantiacum). 1500 URECHE -317- URECHE Cf. BORZA, D. 84; c) nu-mă-uita; (regional) urechea-şoricelului (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). Cf. BRANDZA, FL. 377, GRECESCU, FL. 409, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 113; d) (şi în forma urechea-şoarecului, BRANDZA, FL. 398, PANŢU, PL., BORZA, D. 160) încheietoare (Sideritis montana). Cf. BRANDZA, FL. 398, GRECESCU, FL. 475, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 160; e) urechea-ursului (Primula auricula). BORZA, D. 137; (Bot.; regional) urechea-şoricelului = a) nu-mă-uita; (regional) urechea-şoarecelui (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). BORZA, D. 113; b) ochiul-şarpelui (Myosotis arvensis). id. ib.; (Bot.; regional) ureche(a)-tătărească = urechea-iepurelui (Bupleurum falcatum, Bupleurum rotundi-folium). Cf. BARONZI, L. 147, brandza, fl. 224, GRECESCU, FL. 242, BORZA, D. 34, FORM. CUV. I, 81; (Bot.; regional) urechea-ciutei = urechelniţă (II 1) (Sempervivum tectorum). Cf. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 3. Pentru aducerea laptelui se dă vitei să mănânce... o buruiană numită urechea-ciutei. id. ib.; (Bot.; regional) urechea-Iudei = urechea-babei (Peziza coccinea). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1 059, BORZA, D, 195; (Bot.; regional) urechea-mâţei = urechelniţă (II 1) (Sempervivum tectorum). Cf. BORZA, D. 159; (Bot.; regional) urechea-oii = pătlagină (1) (Plantago maior) (Izbiceni - Corabia). Cf. ALR SN III h 650/886, alrm sn il h 465/886; (Bot.; regional) urechea-omului (sau -hârţului) = popilnic (1) (Asarum europaeum). Cf. BORZA, D. 25; (Bot.; regional) urechea-lupului = numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. Cf. H xvm 41, 168; (Bot.; regional) urechea-caprei = numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. Cf. ŞEZ. XV, 138. Urechea-caprei creşte la munte. ib. II. (Popular) Opercul; deschiderea branhială a peştilor, acoperită de opercul. Cf. lb, poen. - aar. -HILL, V. Π, 279'/15, ISER, POLIZU, CIHAC, I, 301, BARCIANU, ALEXI, w., m. D. ENC. Scotea din luntrea de la picioare, vărându-i două degete în urechi, un peşte şi-l arunca fulgerător în luntrea lui taică-su. NEAGU, î. 5. [Mrenei] i-am da[t] la ureJc, am muiat-o ş-am terminat. T. DIAL. M. I, 126. Găsit-au peşte-ncurcat... De urechi că mi-l luară, ’Ndărăt se înturnară. CAF ui, 11. Oricâtă apă bea un peşte, toată o scoate pe urechi, se spune la adresa celor risipitori. Cf. zanne, p. i, 588. III. (Anat.; învechit; şi în sintagma urechea inimii) Auricul. Urechea inemiei de se va clăti, cuvânt de întristare veri avea. PARACLIS (1639), 262. [Inima are] doao cămeri şi doao urechi. I. NAT. 89. Urechea inimii cea stângă cuprinde ca doao unţe de sânge. CALENDARiu (1814), 104/24. Inima se împarte în doauo urechi, în doauo cămări şi în doi folcuţi. TEODORI, A. 67/15. Cea din sus parte se numeşte urechile inimii (atria), cu numărul doauă. ANTROP. 80/1, cf. CIHAC, I, 301, scl 1960, 709. B. P. anal. Nume dat unor părţi de unelte, obiecte, construcţii etc., asemănătoare (ca formă sau ca aşezare) cu o ureche (A 12) sau cu părţi ale ei. I. Denumeşte partea cu orificiu sau orificiul unor unelte, piese etc. 1. Partea acului de cusut prin care se petrece aţa. Nu poate încăpea cămila pren urechile acului derept multă strimtură. CORESI, EV. 294. Mai lesne iaste funea corăbiei a treace pre urechile acului. IEUD, 229/17. Mai lesne iaste cămilei să treacă pre în urechile acului, decât bogatului să între întru împărăţia ceriului. CHEIA ÎN. 37722, cf. lb, ISER, BAR. - munt., w. 611725, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 301, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Se trece aţa prin urechile unui ac. ANTIPA, P. 487, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, IORDAN, STIL. 14, SCRIBAN, D. Farmece aş fi voit să fac Şi printr-o ureche de ac. arghezi, S. II, 7. Măi, frăţicule, să te văd... gras ca scripca, tare ca fluierul şi din tălpi până în vârful capului să poţi trece prin urechile acului. SNOAVA, I, 88. Când găseşti ac cu urechi, îţi face nevasta o fată. şez. i, 154, cf. ALR I 1 750. Lesne a băga în urechile acului când vezi. Cf. pann, p. v. iii, 130/10, zanne, p. II, 796. Boala intră ca prin roata carului Şi iese ca prin urechea acului, pann, p. v. iii, 142/8, cf. zanne, p. ii, 492. <> Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate dintr-o situaţie dificilă. A scăpat de gealat ca prin urechile acului. GHICA, S. 17. Cât mă vezi de voinic, de-abia am scăpat de dânsul, ca prin urechile acului. CREANGĂ, P. 202. Numai acum, când se uita în urmă, îşi da seama de primejdia din care a scăpat ca prin urechile acului, vlahuţă, O. A. III, 63. Numai ca prin urechile acului a scăpat de la moarte, alergând peste câmpuri. REBREANU, R. II, 224. Când l-au prins..., scăpă ca prin urechile acului de spânzurătoare. DAN, u. 132, cf. SCRIBAN, D., v. ROM. august 1969, 58. Ca prin urechile acului a scăpat vie biata femeie. SNOAVA, II, 270. îi învinseră şi-i omorâră pre toţi afară de unul, care, nu ştiu cum s-a întâmplat că a scăpat ca prin urechile acului, marian, T. 171. A vedea ca prin urechile acului = a vedea rău (A II 3). Rămăsese de vedea numai ca prin urechile acului. VASELIU, P. L. 147. ♦ Orificiu la capătul undrelei, prin care se introduce o sfoară sau o cureluşă legată de năvod. Cf. antipa, p. 487. Urechile igliţei... pe unde intră sfoara sau cureluşa cu care e legată, id. ib. 2. Partea unor unelte în care se introduce şi se fixează capătul mânerului sau al cozii. Cf. bar. - munt., w. 4722/30. Sapa... are... gura, colţurile, urechea cu muchea şi gâtul. PAMFILE, A. R. 74. Urechea toporului. UDRESCU, GL. 3. Fiecare dintre cele două părţi laterale mai ridicate de la buza găleţii, prin orificiul cărora se introduce toarta (I)· Forma arămiei este cilindrică, având o toartă groasă tot de aramă, prinsă de amândouă părţile de nişte urechi. HEM 1 469, cf. SCRIBAN, D., alr SN II h 409, ALRM SN I h Ï70, A VI 33. 4. (La car) Fiecare dintre cele două găuri de la capetele răscolului1 (II 1), în care intră carâmbii de sus ai loitrelor. Partea dinainte şi partea dindărăt a loitrelor se închide cu câte un drug de lemn prevăzut cu două... urechi. DAMÉ, T. 12, cf. TDRG. 1500 URECHE -318- URECHE 5. Partea cu orificiu în care se introduce sfredelül (1) pentru a se fixa de manivela lui (Topraisar -Techirghiol). Cf. alr lié 662/987. 6. Fiecare dintre cele două inele cu care se termină braţele cleştilor pentru cărbuni. Cf. gorovei, cr. 464. Ţine cleştele de urechi, id. ib. 65. II. Denumeşte obiecte (sau părţi care se ataşează la obiecte) rezultate prin îndoirea, încolăcirea sau înno-darea unui material flexibil. 1. Cheotoare de piele sau de pânză care se coase sus la marginea posterioară a ghetelor sau a cizmelor şi cu ajutorul căreia se trage încălţămintea pe picior. Cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Urechile ciobotei sunt de piele şi-s simple. PAMFILE, I. C. 348, cf. şăineanu, d. u., CADE. Să-şi facă pantalonii să cadă peste urechile ghetelor. C. .PETRESCU, î. I, 178. O ordonanţă cu o pereche de cizme atârnate de urechi într-un singur deget. id. ib. II, 121, cf. ŞCRiBAltf, D. Se-ntoarse curând cu o pereche de bocanci. Ii ţinea pe-amândoi de urechi. PREDA, D. 141. Se... sălta din clipă în clipă pe vârfurile ghetelor ei vechi, cu urechi. BĂNULESCU, I. 27, -cf. ŞEZ. ix, 33. 2. Fiecare diritre cheotorile de piele care se cos pe marginea de sus a opincii şi prin care se petrece nojiţa. Pentru a lega opinca cu târsăna se simte nevoie de găuri (borte) sau de urechi. PAMFILE, I. C. 45, cf. CADE. 3. (Popular) Laţ, ochi (B 12); s p e c. orcicar. Cf. BAR. - MUNT., w. 5042/}. Valul ştreangului, orcicar, juvăţ... sau ureche. DAMÉ, τ. 50. Şomoiog... de paie care intră într-un ochi, ureche sau laţ, tot de funie sau de sfoară. PAMFILE, A. R. 204, cf. AI 31. 4. (Regional) Oglavă (1) (Valea de Jos - Vaşcău). Cf. A126. III. Denumeşte proeminenţe, scobituri etc. care servesc pentru agăţare, apucare, fixare etc. 1. Parte ieşită în afară a unui obiect de care se prinde pentru a-l transporta; toartă (I). Cf. drlu, barcianu, ALEXI, W. Ne arată cum rosteşte pânza, cum ia firele chită şi le dă după urechea ciubărului. BUCUŢA, r. v. 71, cf. ŞĂINEANU, D. Ü. Coşuri cu urechea mare pentru îndoitUra braţului. ARGHEZI, B. 41, Agăţă urechea şişta-rului cu lapte într-un cui. IL februarie 1961, nr. 2, 23. Bucatele se măsură cu ferdela sau cu mierţa, care se ridică de urechi. Com. din SĂLIŞTE- SIBIU, cf. ALR ii/i MN 146, 3 923, alr II 3 370/876, alrm ii/i h 400. Ciubăr de lapte... cu orechi ca să se poată duce cu păluga. A III 1. Bagă un prosop pă urelali vedri. T. DIAL. M. I, 227. 2. (Rar) Tortiţă (II 1). Un cordon de piele în care se vedea prins de un lănţişor urechea unui cesuleţ de aur. CĂLINESCU, E. O. I, 17: 3. (Şi în sintagma ureche de ghidare, LTR2) Piesă de lemn sau de metal fixată pe punte sau pe copastie, care serveşte la ghidarea parâmelor. Cf. ABC MAR. 4. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre porţiunile unei lucrări, de zidărie ieşite în afară, amenajate pentru a uşura fixarea unui toc3 (II 1), penţru a susţine un ornament etc. Cf. LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX. 5. (Min.) Crestătură care se face în partea superioară a stâlpilor de galerie, ca să se aşeze grinda; dinte. ltr2. 6. Fiecare dintre scobiturile de la capetele cobiliţei, de care Se atârnă găleţile, cofele, coşurile etc. Cf. tdrg. Cobiliţa... are două urechi sau torţi de cari se atârnă cofele pline, pamfile, I. C. 142, cf. cade. 7. Ciocul de la vârful cârligului de undiţă1 (11), care reţine peştele prins; limbă, (regional) zâmboc (1). Ostiile... au vârfurile bine ascuţite şi prevăzute cu câte un cioc (zimboc, ureche, limbă întoarsă). ANTIPA, P. 294. Limba (urechea sau ciocul) cârligului este mare şi ascuţită. id. ib. 319, cf. dr. vm, 351, puşcariu, l. r. i, 206.. 8. (Şi în sintagma urechea cormanei) Prelungire a cormanei plugului, în partea de sus, în spate; cormana mică. Cf. DAMÉ, T. 35. Unele pluguri au în partea de sus şi... cormuna mică sau urechea cormunei. PAMFILE, A. R. 37. Mi-am rupt urechea de la fierul plugului. BREBENEL, GR. P. ♦ (Prin Maram.) Brăzdarul plugului (11). alr - M iii h 843. 9. (în sintagma) Urechile proţapului = fiecare dintre părţile de la capătul bifurcat lateral al proţapului (11 a), între care se fixează piscul2 (3) carului. Cf. i. ionescu, M. 710, ŞĂINEANU, D. U., H III 30, XU 195, NALR - O IV h 657. 10. (Prin nord-vestul Munt.) Fiecare dintre cele două crăcane ale unor fântâni cu roată, care susţin fusul roţii. Cf. UDRESCU, GL. Urechile puţului, id. ib. 11. (Regional; în sintagma) Urechea coasei = partea metalică a coasei, de la căpătui lamei, care se leagă de toporişte: (1). V. măsea (II1 f). Cf. alr sn I h 50/682, alr-M iii h 838/227. 12. (Regional) Mâner la sabie (Negreşti - Baia Mare). Cf. alr sn iv h 949/346, alrm SN ii h 764/346. 13. (Regional; la leuca de la car) Măsea (II1 g). Cf. DAMÉ, T. 11, CADE, M: D. ENC. 14. (Regional; la piuă) Picior la pilug (Pipirig -Târgu Neairtţ). Cf. alr π 6 470/551. 15. (Regional) Un fel de orcic de fier. Cf. pribeagul, p. R. 86. IV. Denumeşte părţi laterale sau extremităţi ale unui obiect, ale unei construcţii. 1. (Regional) Aripă (la leasa de pescuit). Cf. antipa, p. 596. Aripele..., numite mai des urechi, au flecare o lungime de câte 60 m. id. ib. 609. 2. (Regional) Capăt de pod1 (II 1) (Beloţu -Craiova). GL. OLT. La urelcea podului, câm mă uit, hob jandarmi, ib. 3. Fiecare dintre cele două plăci aflate la una dintre extremităţile bucşei, cu care se fixează aceasta în capătul osiei (1). Cf. florea, t. f. 536. 4. (în sintagma) Scoc (sau, regional, plancă) într-o ureche = jilip cu o singură margine, cealaltă fiind înlocuită de înclinaţia pantei. Cf. arvinte, term. 174. , 5. (în sintagma) Urechea plutei (sau, prin Mold., a bocului) = fiecare dintre cele două colţuri anterioare ale unei table (III 3 c) de plută1. Cf. ARVINTE, TERM. 174. 1500 URECHEA -319- URECHEAT 6. (învechit şi regional; în e x p r.) A trage clopotul într-o ureche = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui, pentru a anunţa o primejdie care ameninţă populaţia, pentru a vesti apropierea duşmanului etc.; a trage clopotul într-o dungă. îndată au tras clopotele într-o ureche şi pretutindenea s-au întrarmat locuitorii, şincai, hr. ii, 274/6, com. din hereclean -ZALĂU. 7. (Regional) Numele unei părţi a morii de apă, nedefinite mai îndeaproape (Garvăn — Măcin). Cf. H xiv 351. V. 1. Fiecare dintre cele două clape ale unei şepci, ale unei căciuli etc., care acoperă urechile (A I 2) spre a le feri de frig., Vântul îi flutura şuviţele de păr scăpate de sub urechile bonetei de piele cenuşie. C. PETRESCU, î. II, 96. Iarna se purta cuşma cu urechi de culoare neagră. PAVEL, S. E. 42. Şapcă albă cu uree. ALR II 3 352/260, 386. 2. Fiecare dintre cele două colţuri ale unui batic sau ale unui şervet înnodat. Şervetul legat subt bărbia grasă şi înnodat la ceafă cu două urechi. ARGHEZI, S. IX, 19. 3. (Familiar; la pl.; în sintagma) Urechi de măgar = colţuri îndoite din neglijenţă la filele unei cărţi, ale unui caiet etc. 4. (Regional; la pl.; la hamaşament) Ochelari (I 2). Urecile de la frâu. Alil 16, cf. GLOSAR REG. 5. (Prin nord-estul Olt.) Fiecare dintre cele două părţi ale desagilor; desagă. Cf. ciauşanu, gl. Ureche de disagi. id. ib. 6. (Regional) Fiecare dintre cele două despărţituri ale hambarului de cereale (Sălişte - Sibiu). Hambarul constă din două despărţituri numite urechi: în una se bagă cucuruzul, în cealaltă grâul. Com. din SĂLIŞTE -SIBIU. -Pl.: urechi. - Şi: (învechit şi regional) urichi (dosoftei, par. februarie 4171, alr i 1 750/87, alr ii 3 370/876) s.f. pl., oréche, (regional) uréchie (pronunţat -chi-e, pl. urechii) s.f., aréchi (alr I 1 750/ 129, 131, 136, 138, 140, 144, 150) s.f. pl. - Lat. oricla (= auricula). URECHEA vb. I. T r a n z. A trage (pe cineva) de urechi (A I 2) (pentru a-1 pedepsi); p. e,xt. a bate (un copil). Nu-i urecheşte, nu-i mustră... şi nu-şi stăpâneşte copiii. JIPESCU, O. 118. Nu râghe tu, urecheatule, că eu ehe urechesc înc-o toană. CARAGIALE, O. I, 104. Rău a făcut că nu şi-a urechit la vreme mucosul. SÀM. IV, 467. II luă la o parte, îl ureche bine şi-i dete două palme. LUC. vi, 451. Grozav îmi place să urechez pe cei obraznici, ap. TDRG. De câte ori nu l-a urecheat tat-su pentru că-şi pierduse o jumătate de zi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 85, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DEX. -Prez. ind.: urechez. - Şi: urechi vb. IV. -V. ureche. URECHEALĂ s.f. Faptul de a urechea; tragere de urechi (prin care cineva este pedepsit); p. e x t. bătaie (dată unui copil), Cf. PASCU, S. 234. Mă alegeam cu o urecheală zdravănă. BRĂESCU, A. 115. Când i-am tăiat nasturii de la manta..., am mâncat o urecheală Straşnică. BASSARABESCU, ap. TDRG, Cf. CADE, BL III, 37. Costache, ca începător, mai capătă şi o urecheală. DAN, U. 251, cf; DL, DM, DEX. -Pl.: urecheli. - Urechi + suf. -eală. URECHEĂNCĂ s.f. (Entom.; regional) Urechelniţă (I 1) (Forficula auricularia) (Mociu - Gherla). ALR I 1 891/247. - Pl.: urechenci. - Ureche + suf. -eancă. URECHEÂNT s.m. (Familiar, ieşit din uz) Urechist (1)· între lăutarii noştri se găsesc mulţi executanţi de o dexteritate cu atât mai remarcabilă, cu cât mai toţi sunt aşa-numiţi urecheanţi, autodidacţi fără şcoală. CARAGIALE, O. V, 328, cf. TDRG. - FL: urecheanţi. - Ureche + suf. -ant. URECHEAT, -Ă adj. 1. Care are urechi (A I 2) mari; (regional) urechios. Cf. ANON. CAR., DRLU, lb, ISER, BAR. - MUNT., W. 534720. Se strânsese toţi magararii din Ems şi împregiurimi cu urecheaţii lor cursieri. NEGRUZZI, S. I, 330, Cf. POLIZU, DDRF, ALEXI, W. Celui cu urechile lungi îi zice urecheat. CANDREA, F. 50, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. u., CADE. Dumitru e lung, urecheat, buzat şi practic. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. Trăsură de ţară, veche şi ponosită, adusă de nişte căluţi zburliţi şi urecheaţi, cam rudă cu măgăruşii. TEODOREANU, L. 9, cf. SCRIBAN, D., DR. XI, 86. Prea urecheat măgar, Astfel de sfaturi dai tu regelui? CĂLINESCU, O. IX, 371. Tipul intelectualului descărnat..., palid, chelbos şi urecheat. VINEA, L. II, 38, com. MARIAN, caba, săl. 94, alr ι 1 090/790, 878, alr ii/i mn 7, 6 853, alrm il/l h 25. Nu mai văzuse nici el pisene măgar pân-atunci şi, când îl vede aşa urecheat..., a înlemnit de frică. SNOAVA, in, 482. <> (Substantivat) Las’ pe alţii să râdă; nu râghe tu, urecheatule! CARAGIALE, O. I, 104. -v- Ciocârlie urecheată = specie de ciocârlie, care are pe ambele laturi ale capului câteva pene înguste, lungi, negre, ridicate în sus (Eremophila alpestris flava). Cf. DOMBROWSKI, p. 182. Liliac urecheat — specie de liliac cu urechile largi şi lungi (Plecotus auritus). Cf. SIMIONESCU, F. R. 18. Liliacul urecheat... iese târziu seara şi se recunoaşte după urechile... ca două cornete, id. ib. ♦ (Substantivat, m.; glumeţ) Nume dat iepurelui sau măgarului. Cf. bar. -MUNT., W. 534715. S-ascundea urecheatul şi nu-i plăcea să moară Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară! ALEXANDRESCU, O. I, 216, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cartuşe galbene pentru urecheaţi. ALAS 2 n 1936, 4/5. Zvâcneşte în salt larg urecheatul dintr-o tufa. SADOVEANU, O. iii, 16, cf. SCRIBAN, D. Le vom mulţumi urecheaţilor şi... vom schimba mijlocul de locomoţie. SORESCU, U. 33. Vânătorii·.■ scotoceau după ceva urcheaţi. VÂN· PESC. mai 1964, 7, cf. SCL 1978, 328. Dă iute, bărbatule, Fuga, urecheatule! De-l ajunge bărbatul, S-a sfârşit cu urecheatul (Iepurele). PAMFILE, c, 24. Iepurele ţâşneşte afară din traistă... - Nu te potrivi, măi, urecheatule, eu am glumit. SNOAVA, IU, 387. 2. (Regional) Care nu e în deplinătatea facultăţilor mintale; într-o ureche (v. ureche A I 1). Cf. BARCIANU, ALRH 4 236/833. 1505 urechelniţă -320- URECHELNIŢĂ - Pl.: urecheaţi, -te. - Şi: (regional) urecât, -ă adj. alr π/i mn 7, 6 853/47, alrm ii/i h 25/47. - Ureche + suf. -at. URECHELNIŢĂ s.f. I. (Enfoui.) 1. Insectă omnivoră nocturnă, de culoare castanie, cu-corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capătul abdomenului două prelungiri arcuite, formând un fel de cleşte; (regional) cotoasă, urecheancă (Forficula auricularia). Cf. ANON. CAR., DRLU, LB, I. GOLESCU, C., ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D. 57, DDRF, BARCIANU. Se arde O urechelniţă, se pisează şi se face cu unt proaspăt alifie, care se pune la bubă, N. LEON, MED. 109. Dacă vei omorî o urechelniţă, vei-,avea bucurie. MARIAN, INS. 487, Cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. 171, JAHRESBER. XII, 126, 142. Există o insectă numită urechelniţă..., despre care poporul are credinţa absurdă că intră în urechea omului. CANDREA, F. 319. Garoafele... sânt adeseaori stricate de... urechelniţă. ap. TDRG. Mi-a intrat o urechelniţă în ureche. AGÂRBICEANU, O. II, 497, cf. PĂCALĂ, ;M. R. 33, PASCU, S. 24®, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Urechelniţă..., o insectă pè cât de obişnuită la noi, pe atât de temută de popor. SIMIONESCU, F. R. 270, cf. SCRIBAN, D., GRAUR, E. 102. Pe pereţii albi..., urechel-niţe mari alergau şi se cuibăreau prin colţuri. V. rom. februarie 1956, 73, cf. dl, dm, sfc vi, 123, M. D. enc., dex, H iv 54, vi 50, x 259, 498, xn 138, com. marian, alr 11891, nalr - o iii mn 243, Ί 403. 2. Miriapod nocturn de pradă, cu capul mare, cu antenele lungi, cu 16 perechi de picioare, dintre care prima transformată într-un fel de cleşţi ce au la bază glande veninoase, iar ultima pereche mai lungă, îndreptată îndărăt (Lithobius forficatus). Cf. PONTBRIANT, D. 57. Urechelniţă... se repede şi la insecte ori omizi. SIMIONESCU, F. R. 405, cf. APOSTOL, LEX. ZOOL. 24, DL, DM, M. D. ENC., DEX, HUI 139, 307. 3. (Rar) Scolopendră (Scolopendra cingulata). Cf. DL, DM, DEX. 4. (Regional) Coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). Cf. alri 1 892/610,960. 5. (Regional; în forma urchelniţă) Ploşniţă-de-câmp (Palomena prasina) (Şcheia - Suceava). ALR I 1 899/381. II. (Bot.) 1. Numele a două plante erbacee: a) plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuţit şi aşezate în formă de rozetă, cu flori roşii sau roz, aşezate în partea superioară a tulpinii, şi care este folositâ în medicina populară împotriva durerilor de urechi; (regional) argintură, buruiăna-porcului, curechiul-stâncii, curechiuşe, frunzar, ghinţură, iarba-ciutei, iarbă-de-urechi, iarba-lupului, iarba-tunului, iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbâ-grasă, nevăstuică, oloisă, prescurariţă, prescurea, prescurărele, prescurăriţă, ţâţa-mielului, urechea-ciutei, urechea-iepurelui, urechea-mâţei, urechiuşă, urechiuşcă, varză-de-stâncă, verzişoară (Sempervivum tectorum). Cf. POLIZU. Ce mândru se ţuguiază acoperişul cu şindrilă, îmbrăcat spre miazănoapte cu muşchi verde... Ce mare şi stufoasă a crescut urechelniţă! CARAGIALE, O. IV, 7. Pe acoperiş... Cresc două urechielniţe cu solzi groşi şi verzi. DELAVRANCEA, τ. 166, cf. conv. lit. xxiii, 1 060, brandza, fl. 114, GRECESCU, FL. 156, N. LEON, MED. 44, GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 3, CANDREA, F. 249. Urechelniţă întinde frunze la soare, şopârlele de ruine se întind pe pietre. IORGA, ap. TDRG. Frunzile... să storc în ureche pentru a potoli durerile de urechi, de unde şi numirea ei de urechelniţă. BIANU, D. S., Cf. PĂCALĂ, M. R. 21, BULET. GRĂD. BOT. V, 67, panţu, PL., şăineanu, D. u., cade. Pe o casă bătrână... îşi clatină florile o plantă cu frunze grase, numită de popor urechelniţă. SIMIONESCU, FL. 290. Se face şi un ulei de urechelniţă, cu foi plămădite în untdelemn, voiculescu, l. 292, cf. scriban, D., borza, D. 159, M. D. ENC. Prin grădinile babelor doftoroaie creşteau... macul:.., urechelniţă. BtiTURĂ, EG. 169, cf. H V 374, XI 327; b) (regional) borşişo'r (Sempervivum schlehăni). Cf. DDRF, PANŢU, PL. 22, BUJOREAN, B. L. 396, borza, D. 159. 2. (Regional) Numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor: a) urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium). Cf. brandza, fl. 224, tdrg, panţu, pl., CADE, BUJOREAN, B. L. 396, SCRIBAN, D., DM, BORZA, D. 34; b) urechea-iepurelui (Bupleurum falcatum). Cf. PANŢU, PL. 324, BORZA, D. 34. 3. (Regional) Numele a două plante erbacee: a) iarbă-grasă (Sedum maximum). Cf. PĂCALĂ, M. R. 21, BORZA, D. 158; b) rujă (Sedum roşea). Cf. BORZA, D. 158. 4. (Regional) larbă-grasă (Portulaca oleracea). borza, p. 136. III. (învechit) Instrument în formă de linguriţă prelungă, cu care se curăţă cleiul din urechi (A 11). Cf. ANON. CAR., LB, I. GOLESCU, C., ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D. 57, CADE, DL, DM. IV: (Regional; şi în forma licherniţă) Eczemă care apare la copii pe urechi (A I 2) sau în dosul acestora; (popular) bube-dulci. Cât sunt mici, unii copii pă după urechi fac licherniţă...; o vindecă cu izmă creaţă. CONV. LIT. XXXVI, 560. Urechelniţă, adecă un fel de bube la urechi sau în dosul acestora, marian, ins. 486. O femeie însărcinată să nu omoare o urechelniţă, căci copilul ce va naşte va face urechelniţă, adecă bube în dosul urechilor. CANDREA, F. 320. -Pl.: urechelniţe şi (regional) urechelniţi. - Şi: (regional) urechérnitâ (puşcariu, et. wb. 171, dr. v, 779, scriban, d., borza, d. 159, l. rom. 1972,421, alr 1 1891/178, 350, 530, 614, 618, 677), urecheriţă (dr. v, 779, PANŢU, PL., BORZA, d. 159, L. rom. 1972, 421), urichérnrtâ (ALR I 1 891/129, 186, 200, 516, 584, 700, 988), urichélnttâ (marian, ins. 484, alr i/i h 113/786, alr I 1 891, nalr - o m mn 243, 1 403), urnichélnitâ (marian, ins. 484), uruchălniţă (alr i 1 891/720), urchălniţă (ib. 1 891/131, 361), urchârniţă (ib. 1 891/388), urech6şniţă (ib. 1 891/596, 610), uVeşniţă (ib. 1 891/30), urichén^â (ib. 1 891/590), urechănţă (ib. 1 891/990), urichăjniţă (ib. 1 891/65), urişchălniţă (ib. 1 891/960), ulich6rniţă (ib. 1 891/170, 385), ulchărniţă (ib. 1 891/231), urlicherniţă (H xvn 440, ALR I 1 891/156), uricleânţă (ALR i 1 891/835) s.f., urichişiţ (ib. 1 891/295)‘s.m., urechişte (ib. 1 891/302), orechélnkâ (ib. 1 891/803, nalr - o iii mn 243, 1 403/905), orichelniţă (ALR I 1 891/790), orocheşniţă (ib. 1 891/610), orăchişniţă (ib. 1 891/704), licherniţă 1506 URECHENŢĂ -321 - URECHIUŞĂ (H XVII 229, alr ι 1 891/180), licrenţă (marian, ins. 484), licreânţă (rev. crit. iii, 159, marian, ins. 484, alr ι 1 891/26, 112, 116, 118, nalr - O iii mn 243, 1 403/935, 936), râchelniţă (alr i 1 891/9) s.f. - Ureche + suf. -elniţă. URECHENŢĂ s.f. v. urechelniţă. URECHÉR s.m., s.n. I. S.m. (Bot.; regional; şi în sintagma urecher foarte mic, CONV. LIT. XXIII, 1 060) Urechea-babei (Peziza coccinea). Cf. TDRG, BORZA, D. 195. II. S.n. (învechit şi regional) Degetul mic al mâinii; (regional) mezin (3). Degetele sânt cinci: policar..., arătător..., mijlocar..., inelar... şi urecher (auricularis). ANTROP. 33/23, cf. ALR ii/i mn 32, 2 188/386. III. S.n. (învechit) Partea aparatelor telefonice de tip vechi care se ţinea la ureche (A I 2), permiţând să se audă vocea; receptor (II2). Cf. SCRIBAN, D. - Pl.: (m.) urecheri şi (n.) urechere. - Ureche + suf. -ar. URECHERIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URECHERNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URECHEŞNIŢĂ s.f \ urechelniţă. URECHET s.n. v. uritac. URECHI vb. IV v. urechea. URÉCHIE s.f. v. ureche. URECHÎLĂ s.m. 1. (Glumeţ) Nume dat măgarului. V. urecheat (1). Cf. udrescu, gl., dsr. 2. Epitet dat unei persoane cu urechi (A I 2) mari. udrescu, gl. ♦ (Rar) Epitet dat unei persoane care nu aude bine ori se face că nu aude. udrescu, gl. Ce, urechilă, n-auzi când te chem? id. ib. - Ureche + suf. -ilă. URECHIÔN s.n. (învechit, rar) Oreion. BIANU, D. S. Internatele, şcoalele sunt locurile de plăcere ale epidemiilor de urechioane. id. ib. -PL: urechioane. - Calc după fr. oreillons. URECHIÔS, -OĂSĂ adj. (Regional) Urecheat (1); clăpăug. Cf. alr î 1 090/136, 140, alr π/i mn 7, 6 853/27, 53, 64, 141, 157, 219, 235, 279, 334, 551, 646, 784, 886, alrmii/i h 25. -PL: urechioşi, -oase. - Şi: urecôs, -oâsă adj. alr ii/i mn 7, 6 853/76, alrm ii/i h 25/76. - Ureche + suf. -os. URECHÎST, -Ă s.m. şi f, adj. (Familiar) 1. S.m. şi f. Persoană care interpretează o melodie după auz, fără să cunoască partitura; (familiar, ieşit din uz) urecheant. □ In corul operei nu sunt angajaţi ureehişti. 2. Adj. Care critică sau recenzează o carte cunoscând-o superficial; care este documentat insuficient, din auzite. Creatorul şi scriitorul tânăr, substituie din ce în ce mai mult lectura crâncenă... cu informaţia superficială, cu metoda urechistă (a. 1974). scânteia, în DCR. Recenzentul urechist... apreciază opera în funcţie de criterii exterioare literaturii (a. 1974). în DCR. -Pl.: ureehişti, -ste. - Ureche + suf. -ist. URECHÎŞĂ s.f. v. urechiuşă. URECHÎŞCĂ s.f. (Entom.; prin vestul Transilv.) Urechelniţă (I 1) (Forficula auricularia). Cf. ALR I 1 891/69, 305. -PL: urechişte (alr I 1 891/305) şi ureehişti (ib. 1 891/69). - Ureche + suf. -işcă. URECHIŞTE s.f. v. urechelniţă. URECHÎŢĂ s.f. I. 1. Diminutiv al lui u r e c h e. Cf. ureche (A I 2). Cf. LB, ISER, BAR. - MUNT. W., 611 '/26, polizu, cade. <>Compuse: (Bot.; regional) urechiţa-ursului = a) urechea-ursului (Primula auricula). Cf. bar. - munt., w. 109'/21, CONV. lit. χχιπ, 1 060, DDRF, BORZA, d. 137; b) ciuboţica-cucului (Primula veris). Cf. barcianu, BORZA, D. 138; c) ochiul-găinii (Primula minima). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1 060. 2. (Prin Transilv.) Parte dintr-un ciorchine de strugure. Cf. viciu, COL. 47. Să dai, viţă, feria Şi strugurele - copu Şi urechiţa... - felea. id. ib. II. 1. (Entom.; prin Transilv.) Urechelniţă (I I) (Forficula auricularia). Cf. marian, INS. 484, JAHRESBER. XII, 126, CADE, FRÂNCU — CANDREA, M. 99, alr 1 1 891/96. 2. (Bot.; regional) Urechelniţă (II 1) (Sempervivum tectorum). Cf. PAMFILE, DUŞM. 392, CADE. -PL: urechiţe. - Şi: (regional, II I) urichiţă (pl. urichiţi) s.f. ALRI 1 891/308. - Ureche + suf. -iţă. URECHIUŞ s.m. v. urechiuşă. URECHIUŞĂ s.f. I. Diminutiv al lui u r e c h e. Cf. ureche (A I 1, 2). Cf. anon. car., drlu, polizu, PONTBRIANT, D. 57, DDRF, BARCIANU, TDRG, PASCU, S. 360. La găinile ouătoare, pigmentul începe să dispară... din jurul ochiului, din urechiuşe, de la cioc. ENC. VET. 779, cf. CADE. îşi potrivea cerceii ieftini şi-şi freca uşor sfârcurile urechiuşelor. SADOVEANU, O. vn, 316. Dorea să afle chiar cu urechiuşele sale lucruri în legătură cu dorinţele obişnuite ale fetelor, id. ib. XI, 238, cf. SCRIBAN, D., DL. Se insinuase aproape de ea, de ceafa ei albă, de urechiuşă ei. BOTTA, S. ni, 113, cf. DM, DEX. Iapa câmpii apuca, Urechiuşele-şi culca. ALECSANDRI, P. P. 151. Peasă-i capul de parale, Urechiuşi De cerceluşi Şi gâtul de mărgeluşi. TEODORESCU, P. P. 54. Să n-ajung luna Cu mâna, Nici soarele Cu picioarele Şi găinuşa Cu urechiuşă. marian, SA. 360. Coconiţa smedioară, Cu cosiţa gălbioară, Pasă-i capu de 1524 URECHIUŞĂ -322- URECOS flurinţi... Ureehiuşi de strulechiuşi, Degeţele de inele. pamfile, cr. 87, cf. caf iii, 65, V 119. <> Compu s: (Bot.; regional) urechiuşa-babei = urechea-babei (Peziza coccinea). Cf. DAMÉ, T. 188, BORZA, D. 195. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci: a) ciupercă comestibilă, cartilaginos-gelatinoasă, de culoare roz-portocalie, apoi roşcată, cu pălăria ascuţită, şi care creşte pe pământ sau pe lemne putrede, în păduri de brad, adesea în grupuri (Gyrocephalus rufus). Cf. PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., BORZA, D. 194; b) (regional; mai ales la pl.) burete-galben (Cantharellus cibarius). Cf. ALEXI, W., BIANU, D. S., PANŢU, PL., CADE. Urechiuşele ori bureţii-galbeni..., cu pălăria ca sfârcul urechii..., se păstrează peste iarnă uscaţi sau în saramură. SIMIONESCU, FL. 78, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 192, M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1981, 588, densusianu, τ. H. 339; c) (regional; la pl.; în forma ureehiuşi) urechea-babei (Peziza coccinea). Cf. HEM 2 276, damé, τ. 188, panţu, pl., cade, dl, dm, borza, d. 195; d) (regional) drehlă (Auricularia mesenterica). Cf. PANŢU, PL., SCRIBAN, D., DM, BORZA, D. 192, DEX. Scurgea dintr-un ceaun apa clocotită, în care fiersese nişte drele şi nişte ureehiuşi. HOGAŞ, M. N. 65. La fel se pregăteşte salata de bureţi sau de urechiuşe. S. MARIN, C. Β. 31, Cf. RĂDULESCU-CODIN, CHEST. VIII 81/2, ALR Π 6 404/141,.157, 172, 182, 235, 514, PAMFILE, C. 54. 2. Numele a două plante erbacee: a) (popular; şi în sintagma urechiuşă de stâncă, BORZA, D. 159) urechelniţă (II1 a) (Sempervivum tectorum). Cf. POLIZU, CONV. LIT. ΧΧΙΠ, 1 060, BRANDZA, FL. 114, DAMÉ, T. 187, BARCIANU, GRECESCU, FL. 156, ALEXI, W., BULET. GRĂD. bot. v, 67, panţu, pl., borza, D. 159; b) (regional) borşişor (Sempervivum sclehani). Cf. PANŢU, PL., BORZA, D. 159. 3. (Regional) Urechea-ursului (Primula auricula). Cf. BAR. - MUNT., W. 772/l 1, DDRF, BORZA, D. 137. 4. (Regional) Urechea-iepurelui (Bupleurum rotundi-folium). Cf. BORZA, D. 34. 5. Fiecare dintre anexele frunzei unor graminee, situate la baza limbului, de o parte şi de alta a ligulei. Cf. D. BIOL., DREV. III. P. anal. (Regional) Nume dat părţilor unor obiecte, asemănătoare (ca formă sau ca aşezare) cu o ureche (A 12). 1. Toartă (I) la ciubăr. Fedeleşul pentru slănină se făcea din lemn de molid... cu 2 urechiuşe prin care se trecea funia cu ajutorul căreia se putea transporta. PAVEL, S. E. 37, cf. ALR π/ι MN 146, 3 923/812, ALRM II/I h 400/812. 2. Ureche (B I 3) la găleată (Grădiştea - Râmnicu Vâlcea). Cf. alr sn ii h 409/812, alrm sn i h 270/812. IV. P. anal. Nume dat unor preparate alimentare asemănătoare ca formă cu o ureche (A I 2). 1. (Prin Transilv. şi Ban.; mai ales la pl.) Preparat alimentar de forma unei urechi (A I 2) mici, făcut cu degetele sau pe spată din foaie de tăieţei, care se fierbe şi se consumă ca adaos la supă, la borş etc. Ureehiuşi, tot din aluat, cu borş, de post. CRĂINICEANU, IG. 197. Urechiuşele se gătesc cu „chisăliţă” (borş), de post. PRIBEAGUL, P. R. 77. I-a jăcut şi mâncarea lui: ureehiuşi cu borş. DAN, U. 56. Ureehiuşi cu zamă, acrite cu borş ori oţet. CHEST. viii 7/7. Ureehiuşi... în zamă de curechi, pârgăluite în unsoare sau oleu de post. ib. 10/27, cf. 32/7. Urechiuşe „pe spată sau în degete”. ALR II 4 034/250, Cf. ALR 11/279, LEXIC REG. H, 79, MAT. DIALECT. I, 101, T. DIAL. B. N. 354. 2. (Regional; la pl.) Colţunaşi (alrm sn iii h 883/723) umpluţi cu came tocată, care se fierb în supă (dl, DM, DEX, ŞEZ. XII, 6). Supa... se face cu tocmagi sau cu urechiuşe mici, colţunaşi de aluat cu carne pisată. şez. xn, 6. 3. (Prin Transilv.; la pl.) Minciunică (2). în Ardeal... se fac prăjituri pe lespede şi urechiuşe. CRĂINICEANU, IG. 245, cf. LEXIC REG. II, 82. V. (Anat.) 1. (Ieşit din uz) Auricul; (învechit) ure-chiuţă (2). [Sângele] vine apoi purtat prin vâna plămânelor în urichiuşa den a stânga şi de la aceasta în vintricelul stâng. AMFILOHIE, G. F. 265713. Inima e în general mărită de volum... Raportul ponderal între ureehiuşi şi ventriculi... e respectiv de 0,2563 şi 0,2355. PARHON, B. 14. 2. Dependinţă a fiecărui atriu cardiac; apendice atrial. Din fiecare atriu se desface câte un mic săculeţ cu pereţi musculari încreţiţi, numit urechiuşe. ABC SĂN. 204, Cf. D. MED., DREV. VI. (Entom.; regional) Urechelniţă (I 1) (Forficula auricularia). Cf. marian, INS. 486, JAHRESBER. XII, 126, VAIDA. Urechiuşă Stă la uşă; Doi ţânţari, Lăutari; Un cosaş, Ceteraş. POP., ap. MARIAN, INS. 487, cf. CABA, SĂL. 94, ALR I 1 891/45, 103, 109, 138, 140, 273, 278, 280, 283, 285, 335, 337, 339. -Pl.: urechiuşe şi (regional) ureehiuşi. - Şi: (regional, VI) urichiuşă (alr i 1 891/85, 87, 107), (112 a, VI) urechişă (bulet. gràd. bot. v, 67, alr i 1 891/290) s.f., (II1 b) urechiuş (alexi, w., rădulescu-codin) s.m. - Ureche + suf. -uşă. URECHItJŞCĂ s.f. 1. (Entom.; prin vestul Transilv.) Urechelniţă (I 1) (Forficula auricularia). Cf. alri 1 891/289, 298, 320. 2. (Bot.; regional) Urechelniţă (II 1) (Sempervivum tectorum). BORZA, D. 159. -Pl.: urechiuşti. - Şi: urichiiişcă s.f. ALRI 1 891/61, 63. - Ureche + suf. -uşcă. URECHIÎIŢĂ s.f. 1. Diminutiv ăl lui u r e c h e. Cf. u r e c h è (A 11, 2). Cf. LB, ISER. Acolu sîpehieriţ... Din ochi, Din urechiuţî, Din rărunchi. ŞEZ. III, 137, cf. GRAIUL, I, 460, GR. S. VI, 160. 2. (Anat.; învechit) Auricul; (ieşit din uz) urechiuşă (V 1). Sângele... îl face a întră în urichiuţa dreaptă a inimii. AMFILOHIE, G. F. 26571. -Pl.: urechiuţe. - Şi: (învechit) urichiuţă s.f. - Ureche + suf. -uţă. URECÔS, -OÂSĂ adj. v. urechios. 1527 UREDINALÄ -323- URETER UREDINALÄ s.f. (Bot.; la pl.) Ordin de ciuperci microscopice parazite care trăiesc pe plantele fanero-game, cele mai multe producând boala numită rugină; (şi la sg.) ciupercă dirt acest ordin. Acţiunea uredinalelor asupra plantelor pe care le atacă nu se termină întotdeauna cu moartea acestora. SĂVULESCU, M. U. I, 90, cf. DL, DM, DN, M. D. ENC., DEX. -Pl.: uredinale. - Din fr. urédinales. UREDINOFL0RĂ s.f. (Bot.) Floră a uredinalelor. Ii datorăm cele mai valoroase contribuţiuni la cunoaşterea uredinoflorei din ţara noastră. SĂVULESCU, M. U. I, 12, Cf. DL, DM, DN, M. D. ENC. - Din fr. urédinoflore. URÉDNIC s.m. v. ureadnic. UREDNICÉL s.m. (învechit) Ajutor de ureadnic (1). Urednicel (a. 1588). DERS. - PL: urednicei. - Ureadnic + suf. -el. UREDOSP0R s.m. (Biol.) Spor1 specific uredinalelor. Un alt mijloc de răspândire a ruginilor îl formează... uredosporii aduşi de vânturi. SĂVULESCU, M. U. I, 149. Uredosporii se formează izolat, solitari, id. ib. II, 475. Aceste pete nu sunt altceva decât nişte cuiburi pline de spori ruginii de vară (uredospori). BOTANICA, 115, cf. DN3. - Pl.: uredospori. - Din fr. urédospore. URÉE s.f. Compus organic incolor, cristalizat, solubil în apă, principalul produs de degradare finală a proteinelor, prezent în mod normal în sânge (şi care se elimină prin urină) sau care se obţine pe cale sintetică, fiind folosit ca îngrăşământ agricol sau la fabricarea unor mase plastice, a unor medicamente etc.; carbodia-midă. Părţile lui [ale udului] sânt: apă, ureum (materie proprie), multe feluri de sare. ANTROP. 134/19. Ureea este cea dintăi substanţă organică care a fost preparată artificial. PONI, CH. 356, cf. BIANU, D. S. Nu forţăm rinichii să elimine prea multă funingine... formată din uree, acid uric, acid hipuric etc. ENC. VET. 64, cf. CADE, SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 197. Din urină se poate izola ureea cu acid azotic. MACAROVICI, CH. 589. Procentul ureii era puţin sporit peste normal. CĂLINESCU, B. I. 61. Aceasta dovedeşte formarea ureei pe cale abiotică. CHIRIŢĂ, P. 371, cf. LTR2, DL, DM, DN. Azotul provenit din degradarea proteinelor este eliminat de rinichi... sub formă de uree. ABC SÂN. 375, cf. DC, D. MED., M. D. ENC., DEX, D. BIOL., V. BREBAN, D. G., DREV. - Pronunţat: -re-e. - Şi: (învechit, rar) uréuni subst. - Din fr. urée. URÉJNIC s.m., s.n. v. ureznic. URÉMIC, -Ă adj. 1. Care se referă la uremie, care ţine de uremie. Moartea a apărut cu scăderea secre-ţiunii urinare şi cu fenomene uremice. BABEŞ, O. A. I, 279. O carte... care trata amănunţit şi cu grafice despre fenomenele uremice. CĂLINESCU, B. I. 61, cf. DL, DM, dn. L-am văzut în agonie, răpus de o complicaţie uremică. v. ROM. iunie 1965, 20. Semne de suferinţă cardiovasculară... care conduc lent la starea de comă uremică. ABC SÄN. 375, cf. M. D. ENC., DEX. 2. (Şi substantivat) (Persoană) care suferă de uremie. Bolnavul uremie va sta la pat. ABC SĂN. 375, cf. M. D. ENC., DEX. □ Uremicul a fost internat. - PL: uremiei, -ce. - Din fr. urémique. UREMIE s.f. Stare toxică datorită acumulării în sânge a ureei şi a altor produse toxice ale metabolismului protidic, pe care rinichiul bolnav nu le mai poate elimina. Cf. alexi, w., bianu, d. s., cade. Bătrânul se îmbolnăvi grav de uremie. CĂLINESCU, S. 360. Avea un atac violent de uremie, id. B. I. 100. Regimul hidric este suveran în uremii. BELEA, P. A. 249, Cf. DL, DM, DN, ABC SĂN., D. MED., M.' D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. - PL: uremii. - Din fr. urémie. UREOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea cantităţii de uree din urină. Cf. dn2, d. med. -Pronunţat: -re-o-, - Pl.: uré'ômetre. - Din fr. uréomètre. UREŞCHIŢĂ s.f. (Bot.; prin Ban.) Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora). BORZA, D. 74. - Accentul necunoscut. - PL: ureşchiţe. - Etimologia necunoscută. UREŞNIŢĂ1 s.f. = oreşniţă. BORZA, D. 97. UREŞNIŢĂ2 s.f. v. urechelniţă. UREŞTINĂ s.f. (Prin vestul Transilv.) Femeie cu purtări imorale. Cf. REV. CRIT. iv, 340. - Accentul necunoscut. - PL: ureştine. - Etimologia necunoscută. ÙRET s.n. (Prin estul Mold.) Urat2 (1). Cf. scriban, D. Colindele pe aice se petrec un timp de la Naştere şi ţin până la 5 ianuarie cu cântare[a] stelei, colindele şi diferite urete înspre I ianuarie. H III 24. Colinde, urete, pluguşor. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 467. -Pl .'.urete. - Ura2 + suf. -et. URETÂN s.m. (Chim.) Sare a acidului carbamic folosită ca citostatic sau ca hipnotic; carbamat. Cf. BIANU, D. S., MACAROVICI, CH. 588, LTR2, DC, D. MED., M. D. ENC, DSR. - PL: uretani. - Din fr. uréthanne. URÉTÂC s.n. v. uritac. URETÉR s.n. Conduct-pereche prin care trece urina din bazinetul renal la vezica urinară. Această patimă de strânsoare stăruie într-o lucrare spasmoticească sau 1545 URETERAL -324- UREZNEC convulsivă a muşchilor ureteriului. VEISA, I. 110/4. [Aparatul] udului... se Compiine de reni sau rinichi, organul ce lucrează udul, de două ţevi ce se numesc uretere. KRETZULESCU, A. 9/16, cf. 325/26. Aprindere de ureteră. BAR. - MUNT., W. 43 82/47, cf. POLIZU, P. 119/15, BIANU, D. S. Urina din rinichi trece în uretere şi prin ele ajunge în yezică. ENC. VÊT. 64, cf. CADE, dl, DM, DN. Ureterele se deschid pe peretele posterior al vezicii. ABC SĂN. 377, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, D. BIOL., DREV. - Pl.: uretere. - Şi: (învechit) ureteră s.f. - Din fr. uretère. URETERAL,, -Ă adj. Care aparţine ureteralul, al ureţerului; care se referă la ureter, de; ureţer. Sondă ureterală. A. POP, CHIRURG. 351. Introducerea sondei ureterale pe ureter, până în bazinet. ABC SÂN. 83, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. > - PL: ureterali, -e. - Din fr. urétéral. URETERĂ s.f. v. ureter. URETEROGRAFÎE s.f. Explorare radiologică a ur,eternelor, d. med., dn3. - PL : ureterografii. - Din fr. urétérographie. URETEROTOMIE s.f. Deschidere operatorie a ureţerului printr-o incizie .trasată în axul său. D. med., cf. DN3. -P1. : ureterotomii. - Din fr. urétérotomie. URÉTIC s.n. v. uritac. URETRĂL, -Ă adj. Care se referă la uretră, de uretră; care aparţine uretrei, al uretrei. Canal uretral. dl, DM- [Uretra] se întinde de la gâtul vezicii urinare la orificiul uretral extern. D. med., cf. M. D. ENC., DEX, DN3. -P1. : uretrali,-e. - Din fir. urétral. URETRĂ s.f. Canal membranos prin care se elimină urina de la vezica urinară la exterior; (învechit şi regional) ţevia udului, v. ţ e a v ă (III 2). Cf. S. bărb. 1/11, 4/-17. Doctorul său, în loc să sfărâme pietrele, le scotea întregi şi-i sfâşia canalul uretrului. MAN. SĂNĂT. 288/24, cf. polizu, p. 120/22, alexi, w. Urina. „ este dată afară printr-un tub numit uretru. ENC. VET. 64, cf. CADE, BIANU, D. S., SCRIBAN, D. Putem avea rupturi ale veziçei urinare şi ale uretrei. BELEA, P. A. 119, çf. DL, DM. Uretra este căptuşită de_ o mucoasă, în care se găsesc numeroase glande. ABC SĂN. 377, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, D. BIOL., DN3, V. BREBAN, D. G., DREV, L. ROM. 1987, 49. -PL: uretre. - Şi: urétru s.n., (învechit) urftră (cornea, E. i, 165/8, 209/22) s.f. -Din lat. urethra, fr. urètre. - Uritră < ngr. ουρήθρα. URETRÎTĂ s.f Boală care constă în inflamarea uretrei. Cf- CADE, dl, dm, DN. în cazurile de uretrite, organele sanitare practică o anchetă epidemiologică fiecărui bolnav. ABC SĂN. Din punctul de vedere al etiologiei, uretritele se pot împărţi în două mari grupe. D. MED., Cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. - Din fr. urétrite. URETROGRAFÎE s.f. Explorare radiologică a uretrei cu ajutorai unei substanţe de contrast. Cf. ltr2, D. MED., DN3. -PL: uretrografii. - Din fr. urétrographie. URETROPLASTÎE s.f. Refacerea chirurgicală a unui segment de uretră printr-un procedeu de plastie. D. med., cf. DN3. -PL: uretroplastii. - Din fr. urétroplastie. URETROSC0P s.n. Instrument cu ajutorai căruia se examinează mucoasa uretrală. Cf. NICA, L. VAM. 261, DL, DM, DN, D. MED., M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. -PL: uretroscoape. - Din fr. urétroscope. URETROSCOPÎE s.f. Explorare endoscopică a uretrei. D. med., dn3. -PL: uretroscopii. - Din fr. urétroscopie. URETROTOMIE s.f. Operaţie care constă în incizia uretrei pentru a înlătura o strictură a acesteia. Cf. BIANU, D. S., DN, D. MED. - PL: uretrotomii. - Din fr. urétrotomie. URÉTRU s.n. v. uretră. UREUM subst. v. uree. UREZ subst. v. orez1. UREZÂ1 vb. I. Intranz. (Regional; despre huhurez) A scoate ţipătul caracteristic speciei (Brădişorul de Joş - Oraviţa). Cf. DR. II, 146. Ciurezul urează. H XVIII 140. - Prez. ind. pers. 3: urează. - Cf. h u h u r e z a. URÈZÀ2 vb. I v. ura2. UREZÂRE s.f. v. urare. UREZAT s.n. v. urat2. UREZĂTORĂ s.f. v. urătură. UREZETÔR s.m. v. urător. UREZITLTRĂ s.f. v. urătură. URÉZNEC s.n. v. ureznic. 1569 UREZNIC -325- URGENTA URÉZNIC s.n. (Prin Ban. şi nord-vestul Transilv.) Totalitatea firelor de urzeală de la capătul pânzei, care rămân neţesute (şi care se taie când se scoate pânza din război); (popular) piedin, urioc. Cf. ANON. CAR. Firele cari rămân în capătul corzii, după ce e ţesută întreagă coardă..., se zic urăznic. LIUBA — IANA, M. 120, cf. REV. CRIT. IV, 340, CADE, DSR, H XVIII 144, NOVACOVICIU, C. B. I, 22, alr ι 1 292/5, 12, 24, 28, 30, 35, 40, 45, 51, 61, 63, 69, 75, 77, 79, 80, 87, AI 13, 20, 21, 22, 23, 24, 26, 31, 34, 35, teaha, c. N. 279. - Pl.: ureznice. - Şi uréznec (alr ι 1 292/65, 305), uréjnic (ib. 1 292/302, 320, ai 12, 17, 36, teaha, c. n. 279; pl. şi, rar, m. urejnici ALR 1 1 292/320) s:n. - Din ser. ureznik. URFÂN, -Ă adj. v. orfan. URFÉN s.m. (Bot.; regional; în sintagma) Urfen de zăvoi = cătină-mică (Myricaria germanica) (Vad - Baia Mare), borza, d. 113. - Etimologia necunoscută. URG vb. I. Tran z. (în dicţionarele din trecut) A urgenta. Cf. gheţde, r. m., barcianu, alexi, w. - Prez. ind.: urghez şi (neobişnuit) urgez (BARCIANU). - Din lat. urgere. Cf. germ. u r g i e r e n. URGÂN s.n. (Prin Dobr.) Frânghie groasă (H II 240) din cânepă (alr i 1 870/986) cu care se priponeşte calul (ib. 1 129/984). V. pripon1 (1). -Pl.: urgarte. — Şi: orgăn s.n. Η Π 240, ALR I 1 870/986. - Din tc. urgan. URGÀR s.m. = orgar. Cf. alri 1 670/343. URGÀRE s.f. (în dicţionarele din trecut) Urgentare. Cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. - Pl.: urgări. - V. urga. URGÉLNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Plin de urgie1 (1); mânios (11), furios; aducător de urgie1 (2). în zadar o să fie f&gada ce-am dat lui Menelau Că pustii-va cetatea lui Priam..., Dacă lăsa-vom aşa să turbeze urgetnicul Ares. MURNU, I. 106. Voinici se ridicară o grămadă, Stau gata Elatreu şi Acroneos... Gata-i şi potriva Urgelnicului Marte, Evrialos. id. O. 125. Din culmea casei ridică Minerva Urgelnicul ei scut şi peţitorii, Cuprinşi de spaimă, toţi fugiră-n sală. id. ib. 375. ♦ Urgisit (1). Cf. barcianu, şăineanu, d. U. -Plurgelnici,-ce. - Urgie1 + suf. -elnic. URGENT, -Ă adj. Care necesită o rezolvare imediată, care nu admite amânare; grabnic, (regional) sorgoş. V. p r e s a n t, ş t r i n g e n t. Cf. poen. - aar. -hill, v. ii, 7792/46, aristia, plut. Face... mai urgentă completa emancipare a populaţiunilor rurale ale Principatelor. KOGÄLNICEANU, S. A. 163. Astăzi e de cea mai urgentă şi supremă necesitate rădicarea unei facultăţi iuridice române. FM (1861), 21. Iaca, deci, necesetatea urginte de un organ naţiunale generale (a. 1866). plr i, 220, cf. pontbriant, d., prot. - pop., n. D. O trebuinţă atât de urgintă n-a putut să rămâie neregulată în îndestularea ei. I. IONESCU, D. 79, cf. CANELLA, v. 146. Urgenta rezolvire a chestiei pendente era... indicată de întreaga situaţie a ţării. MAIORESCU, D. II, 222. [Era] aşteptat a doua zi negreşit în oraşul P..., unde-l chemau nişte afaceri urgente. CARAGIALE, O. I, 73, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Iar ai vreun congres patriotic urgent. D. ZAMFIRESCU, î. 7, cf. ALEXI, W. Altă chestiune urgentă m-a făcut... să iau drumul celor de la medicină. PĂTRĂŞCANU, S. A. 218, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Vă voi telegrafia mâine în această privinţă, problema fiind mai puţin urgentă. TITULESCU, D. 82. M-am arătat nervos, desperat, insinuând o plecare urgentă. M. ELIADE, M. 95. A fost pe aici domnul Paul Vardaru, cu nu ştiu ce misiune urgentă. C. PETRESCU, î. II, 64. Am alte lucruri mai urgente. SEBASTIAN, T. 67. Găsi că este urgentă nevoie să intervină cu autoritatea sa. BART, E. 203, cf. SCRIBAN, D. Mi-a vorbit... de nevoile urgente ale oraşului. arghezi, s. X, 56. I-am lăsat numărul tău de telefon, pentru cazuri urgente. VINEA, L. II, 76. Se duce acolo să vadă dacă se execută o comandă urgentă. DEMETRIUS, C. 39, cf. DL. Dacă e ceva urgent, dă-i un telefon. PREDA, R. 181, cf. DM. Credem că această chestiune este mai urgentă decât celelalte. FLORIAN, R. Π, 131. Am lăsat aseară o analiză urgentă la laborator, τ august 1964, 73. Dispare zile întregi de acasă pe motivul că e absorbit de o lucrare urgentă- v. ROM. noiembrie 1964, 112, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. O! ce urgentă, fatală datorie! DOINAŞ, A. P. 230. ❖ (Adverbial) Credeam că era util şi urginte de a o împărtăşi [pe Ursula] de temerile mele. BARONZI, M. I, 593. Chestiunea artei... reclamă mai urgent o soluţiune. CARAGIALE, O. II, 178. Dă poetului urgent luleaua. CODREANU, s. I, 359. Două telegrame... îl chemau la Bucureşti urgent. BASSARABESCU, s. N. 14, cf. CADE. Aş dori să vorbesc urgent, într-o chestiune care vă interesează. EFTIMIU, N. 47. O duce urgent şefului de secţie. BRĂESCU, O. A. II, 369, cf. SCRIBAN, D., DL. De nu intervenea urgent..., [câinele] m-ar fi sfâşiat, cred, şi pe mine. BOTTA, s. ΙΠ, 59, cf. DM, DN. Tratamentul trebuie făcut cât mai urgent după începutul bolii. ABC SĂN. 72. O satisfacţie strălucită a fost dată... punându-se urgent pe afiş comedia. CIOCULESCU, C. 137, cf. DEX, L. ROM. 1987, 513. ♦ S p e c. (Despre telegrame) Care este expediat cu prioritate (în schimbul unei taxe speciale). Coane Fănică! o depeşă „fe-fe" urgentă! CARAGIALE, O. VI, 127. Vă predau această telegramă... Vedeţi: urgentă. GALACTION, O. A. I, 47. în cât timp ajunge la Focşani o telegramă urgentă oficială? POPA, v. 195, cf. DL, DM, DEX, DN3. -Pl.: urgenţi, -te. - Şi: (învechit) urgint, -ă adj., urginte adj. invar. - Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis. URGENTA vb. I. T r a n z. A face ca o lucrare, o acţiune etc. să se întâmple, să se desfăşoare, să se rezolve într-un timp mai scurt decât cel obişnuit; a accelera, a grăbi, a precipita (2), a zori2 (1). Ar fi necesariu să urgentăm cauza la Sibii (a. 1888). ŞCHEI, 300, cf. GHEŢIE, R. M., SCRIBAN, D., DL, DM, SCL 1970, 14, DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., DSR. Atuncea... nu ierea 1579 URGENTARE -326- URGIE1 condiţili care să urgenteze, să fie grabnic. T. dial, M. I, 124. -O- Refl. pas. Astfel se urgitează încă şi astăzi aprobarea statutelor. D. ZAMFIRESCU, î. 121. - Prez. ind.: urgentez. - Şi: (învechit) urgitâ vb. I. - V. urgent. - Pentru urgita, cf. lat. u r g e r e. URGENTARE s.f. Acţiunea de a urgenta şi rezultatul ei; accelerare, grăbire. Necurmatele urgitări venite lui... ca să se declare o dată pe faţă. bariţiu, p. a. II, 242. Cu toate urgitările şi reclamările, instrumentul aşteptat încă nu soseşte. F (1885), 283. îi ceru să intervină energic... pentru urgentarea terminării paturilor de montare, v. rom. octombrie 1954, 128, cf. dex; DN3, DSR. - Pl.: urgentări. - Şi: (învechit) urgităre s.f. - V. .urgenta. URGENŢĂ s.f. însuşirea, caracterul a ceea ce este urgent; situaţie care necesită o rezolvare urgentă, grabă, zor1 (2); necesitate de a rezolva imediat o problemă; (învechit) sârguială (1), (regional) sorgoşeală. Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. II, 7792/43. S-au ficut de mai multe ori şi cu urginfă cuvenitele prelucrări. BUCOVINA (1849), IO3VI6. Este de mare urgenţă a se regula serviciul statistic printr-o lege, 1. IONESCU, Mi 16. Atari şcoale... nu se realizează cu urginţa dorită. FM (1861), 37, cf. PONTBRIANT, D., PROT.-POP., N. D. Acest proiect... este . de cea mai mare urgenţă şi însemnătate. MAIORESCU, D. II, 248. Este o urgenţă... să merg deputat. LĂCUSTEANU, A. 38, cf: DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Urma o biografie inexactă..., turnată anume pentru urgenţa momentului. GALACTION, O. A. I, 240. Mă scoală noaptea cu telegramele lor, deşi n-au nici o urgenţă. PUŞCARIU, M. 100, cf. SCRIBAN, D. Urgenţa... formează condiţia de căpetenie pentru salvarea vieţii bolnavului. A. POP, CHIRURG. 235, cf. DL, DM, DN. Acţiunea are o urgenţă pe care cunoaşterea nu o poate satisface. FLORIAN, R. II, 100, cf. M. D. ENC., DEX. Scris cu un constant sentiment al urgenţei, textul se complace, tot timpul, în sugestie şi eboşă. PLEŞU, M. 9. <> De urgenţă = a) 1 o c. a d v. fără întârziere, repede, grabnic, imediat. Vă rugăm ca de urgenţă să binevoiţi a ne trimite cantitatea prevăzută. CARAGIALE, O. I, 203. Cauza se va cerceta şi se va judeca de urgenţă. HAMANGIU, C. C. 67. Alcătuise lucrurile astfel, încât... să primească o telegramă prin care să fie chemat de urgenţă. D. ZAMFIRESCU, î. 63. Vă rog să telegrafîaţi de urgenţă care este propunerea lui. TITULESCU, D. 442. Mă chema de urgenţă la centru. M. eliade, M. 24, cf. SCRIBAN, D. O imensă discrepanţă cosmică, a cărei prezenţă cerea... de urgenţă un al doilea act, de desăvârşire. BLAGA, T. CULT. 243. Trebuie scos de urgenţă un ziar. V. ROM. noiembrie 1954, 23. Dacă bolnavul nu se operează de urgenţă, el va muri. BELEA, P. A. 172, cf. DL, DM. Trebuie luate de urgenţă câteva măsuri preventive. T martie 1965, 53. Perforaţia intestinală se tratează totdeauna chirurgical de urgenţă. ABC SĂN. 355. Şedinţa Sfatului administrativ extraordinar, convocat de urgenţă. G. BARBU, A. v. 182, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Acolo, la spital, ne-a băga[\\ dă urgenţă. T. DIAL. M. II, 13; b) 1 o c. a d j. urgent, grabnic. începe regulat o interesantă dezbatere, având un vădit caracter de urgenţă. CARAGIALE, O. IV, 10. Tratamentul... este chirurgical şi de urgenţă. A. POP, CHIRURG. 308. Este o metodă utilizată numai în cazuri de mare urgenţă. BELEA, P. A. 16. Unui om muşcat i se va acorda ajutorul medical de urgenţă. ABC SĂN. 366. + Caz de boală, accident etc. care necesită o intervenţie, o rezolvare urgentă. A venit o urgenţă. T august 1964, 53, cf. D. MED. - Pl.: urgenţe. - Şi: (învechit) urginţă s.f. - Din fr. urgence. URGESÎT, -Ă adj. v. urgisit2. URGHISÎ vb. IV v. urgisi. URGHISÎT, -Ă adj. v. urgisit2. URGHISITURĂ s.f. (învechit) Prigonire (1), năpăs-tuire (1), dizgraţiere; urgisire (2). Pusă patru înşi de o bătură cu cureale crude... şi o streină şi o lepădă de la moşie-i şi de la toată avearea ei... Şi într-aceaea urghisitură de tatăl ei, s-au răpăosat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 111720. - Pl.: urghisituri. - Urghisi + suf. -itură. URGÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Maram.) A argăsi. Cf. alr-M iii h 760. - Prez. ind.: urgesc. - Şi: (regional) orgi vb. IV. alr -mm h 760/229. - Cf. o r g ă 1 i. URGICIÔS, -OÂSĂ adj. (Rar) Care aduce urgie1 (2), care urgiseşte (2); rău (A I 1), crud; nesuferit (2). Căci nu voia să ierte tatarul urgicios Să fim creştini. I. NEGRUZZI, S. II, 115, cf. TDRG. -PL: urgicioşi, -oase. - Urgie1 + suf. -icios. URGIE1 s.f. 1. (învechit şi popular) Mânie1 (1, 2) foarte puternică, violentă, v. furie, înverşunare, ură1; p. ex t. persecuţie, răzbunare (1). Audziră şi fură împluţi de urrgie... Şi împlură cetatea toată de sminteală. COD. VOR.2 5711. Ei cu urgie şi cu mânie împlură-se şi dârji arătară-se. CORESI, EV. 168. Lăsă Eghipetul, nu se temu de urgiia împăratului, id. L. 567/13. Nu putu răbda, Ce aruncă urgie spr-inşii cu pizmă. MOXA, C. 8712. Iară acmu lăpădaţi şi voi aceastea toate, mânia, urgiia, răotatea. N. TEST. (1648), 27172. Mânie, urgie, aprindere, aceastea aduc omului bătrâneaţe fără vreame. ST. LEX. 174vl/15. Bucuria i să întoarse în tristăciune şi-şi arătă mănia şi urgia ce avea spre dinşii. GAVRIL, NIF. 63. Mărgând spre ceri, iaste mitarniţă pentru mânie, pentru zavistie, pentru urgie. dosoftei, v. s. octombrie 96/26. Lăcuiaşte cu dânsul câteva zile, până să va întoarce măniia şi urgia (iuţimea măniei ms. 4 389) fratelui tău de la tine. biblia (1688)2, I, 242/33. Pre Constandin Vodă... l-au luat Mustafa aga cu tare urgie împărătească... şi l-au băgat în Edicula. IST. Ţ. R. 116. Mâniatu-s-au Antohi Vodă ş-au închis pe Iordachi... cu mare urgie şi pază. NECULCE, L. 181, cf. ANON. CAR. Nu cumva să sâmţim pornit întru mânie pre 1588 URGIE1 -327- URGIE1 cel ce ne va asculta şi din urgie să suferim ceva nedreptate. AETHIOPICA, 63711. Pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie, porunci de-l bătură vârtos. MINEIUL (1776), 13rl/20. Neputând să [să] păzască De urgie împărătească (a. 1777). GCR II, 112/26. Atâta turbare în mânie, în urgie, în pizmă, pentru ce dară acuma nu se dumereaşte? MAIOR, P. 42/4. Tiranul, aprins de mânie..., mai nu turbă în sine De ciudă şi de urgie, budai-deleanu, Ţ. 173. Un dregătoriu ca acela, scoţându-să îndată din slujbă..:, să fie supus urgiei stăpâneşti (a. 1818). URICARIUL, I, 256. Va avea de la dânşii ruşine, urgie, ură şi pedeapsă. PETROVICI, P. 101/12. Toată a lui urgie au căzut asupra mea. BELDIMAN, O. 10/17. Aceasta au fost cea din urmă săgeată a urgiii tale cătră mine. GOLESCU, S. 308, cf. LB. Zbuciumat de pasiune, de urgie şi de setea vendetei, aştepta cu nerăbdare vro ştire. ASACHI, S. L. II, 66. Numai acii ce au apucat fuga şi s-au dus... au putut să scape de urgia lui Ştefan. IST. M. 143/4. Ochii tăi ce rănire Pot a-mipricinui mie Când... mi-arat-a lor urgiei CONACHI, P. 26. Oameni credincioşi ai monarhiei sânt trataţi de cătră dânsul cu asprime şi urgie iscusită. bucovina (1849), 14579, cf. iser. Tremură de-a mea urgiei PR. dram. 368. Urgia i-a trecut, A intrat iar în iubire fiica sa-n acel minut. PANN, E. v, 75/11. A început cu o turbată urgie a-i sudui în tot felul (a. 1857). IORGA, S. D. XVIII, 7. Pentru că nenorocitul e totdeauna şi vinovat, cade sub urgia turcilor, carii... îl ţin închis. NEGRUZZI, S. I, 276, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 710. Îşi închipuiau că eram din acei oameni răi şi asupritori..., de urgia cărora se vede că ei dezertaseră. BOLINTINEANU, O. 266. împinge urgia până-ntr-atâta..., spre a defăima chiar şi titlul rivalei sale. ODOBESCU, S. III, 103: Cu vrajbă şi urgie raiul n-o să-l dobândim. CREANGĂ, P. 255. Teme-te de urgia tatălui meu! ISPIRESCU, L. 130. Tu nu vei scăpa de urgia lui, că e un om aprig şi neîmpăcat. I. NEGRUZZI, S. III, 292, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Acum rătăceşte prin stuf, fugind de urgia lipovenilor. DUNĂREANU, N. 167. Doar mireasma de fripte mioare şi capre alese El dobândind, ar voi de la noi să-şi întoarcă urgia. MURNU, I. 5, cf. TDRG, DHLR I, 202. Aici şi-au hodinit Cârmacii ţării mele blândeţa şi urgia. SORBUL, T. 176, cf. DR. IV, 1 553, ŞĂINEANU, D. u., CADE. împăratul, cuprins de urgie, porunci să fie răstignită pe cruce. CARTOJAN, C. p. I, 157. îndură-te şi ne învaţă ce să facem ca să scăpăm de urgia nevestei lui Alexa. sadoveanu, o. vii, 324, cf. rosetti, i. l. r. i, 187, SCRIBAN, D., DR. X, 404, GIUGLEA, U. 41. A fugit Creangă pe plută de urgia Irinucăi. CĂLINESCU, C. O. 252. Fă cum vei şti, numai scapă-ne, rugămu-te, de urgia lui vodă. SNOAVA, IV, 22. Pe unde-aţi umblat Şi-n urgia voastră Pe cine-aţi stricat? TEODORESCU, P. Ρ. 382. Nu m-ai urât de măgan... Alţi-or semănat urgie! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 254. De ce pe noi urgie Cu aşa mare vrăjmăşie? Oh! Iroade împărate! şez. vm, 42, cf. alr ii 3 712/182, 192, 386, 414, 512, 537. (Pleonastic) Nu s-au întorsu D[o]mnul de mânia urgiei lui ceii mari, carea s-au măniiat. BIBLIA (1688), 2852/17. Urgia mâniei le-neacă suflarea, Blestem li-e şi gemet cântarea. COŞBUC, P. I, 92. -v· F i g. Vezi nourii cei mari, negri, cât de mânioşi vântură cu aripele cele groaznice!... Cu câtă urgie sfâşie razele lunei! CONV. LIT. IV, 21. Cad putredele tronuri în marea de urgie. eminescu, O. i, 24. L o c. a d v. Cu urgie = fără milă, cu Cruzime, în chip năprasnic; aprig, înverşunat. Mănie-se cu urgie Domnul spre oamenii săi. CORESI, PS. SL.-ROM. 45374. Care parte... să va mai scula cu gâlceavă... să pedepsească cu urgie (a. 1746). IORGA, S. D. XXI, 334. Să nu să cumva mârtie Dofnnul spre voi cu urgie. DOSOFTEI, PS. 15/14. Au grăit cătră dânsul zicând: „Aşa mirau făcut copilul tău şi s-ău mâniat cu urgie. BIBLIA (1688), 3074. Mănăstirea învechită... Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome eu urgie se izbesc. ALEXANDRESCU, O. I, 75. Drept mulţumire pentru binele ce voiai să-mi faci, te-am scos cu urgie din curtea mea. FILIMON, O. I, 268. Doamne, n-am scris carte leşilor să vie! De va fi aceasta, să mă pierzi c-urgie! BOLINTINEANU, O. 60. Oropsi pe fie-sa cu urgie. ISPIRESCU, L. 121. Criveţul sufla cu atâta urgie, încât îngheţa aproape tot ce era viu. DRAGOMIR, O. M. 232. înhaţă toporul şi, venind cu urgie, picni vaca drept între coarne. SNOAVA, iii, 69. Ψ Expr. A pune (pe cineva) la urgie = a se supăra pe cineva, a-i purta cuiva mânie; a persecuta pe cineva. Spune multe închinăciuni plecate la M-me Ghica şi întreab-o de ce m-a pus la urgie. BÂLCESCU, ap. ghica, A. 593, cf. dl, dm. A cădea (sau a pica, a intra, a fi) în (ori la, sub) urgie = a pierde bunăvoinţa cuiva, a ajunge în dizgraţie; a fi dispreţuit. Au fost ei în urgie de cătră d[o]mniia sa (a. 1617). I. bianu, D. R. 32. Iordachi a avut morile păn a căzut în urgie la Ştefan Vod[ă] Gheorghie; deci, fiind în urgie, au fost vândut aceal hăleşteu (a. 1634). IORGA, S. D. v, 23. Răspuns nu le-au făcut, socotind a fi lucru cu primejdie, fiind ei supt urgie împărătească. ΑΧΙΝΤΕ uricariul, LET. II, 150/25. Pentru ca să nu între la urgie domnească..., rog dragostea dumfitale] ca să mă înştiinţez pe larg de toate pricinile lor..., ca să arăt Măriii sale lui vodă (a. 1782). IORGA, S. D. XII, 104. Căzând în urgie..., făr' de zăbavă l-au lăsat şi toţi prietenii. GOLESCU, S. 317. Acel vădrariu... care va îndrăzni a trece piste cuprinderea ponturilor... va cădea în urgie, fără a să putea îndrepta (a. 1828). IORGA, S. D. XVI, 167. Am căzut în urgia craiului, pentru că m-am împrotivit lui. MOZAICUL (1839), 621/20. Am căzut în groaznică urgie Pe nişte pâri nedovedite. DÖNICI, F. I, 10/12. Radu Vodă, căzând sub grea... urgie a patriarhului Nifon, se răpusese. ODOBESCU, S. I, 70. Să nu cutezi să faci altfel, căci atunci vei cădea în urgia mea împărătească. ISPIRESCU, M. V. 20. (Cu parafrazarea expresiei) Tâmplăndu-s[ă] ficiorii lui Gavril... în urgie de spre domnie..., s-a sculat Toderaşco Jora medelni-cearul şi a cumpărat giumătate de sat (a. 1668). IORGA, S. D. V, 41. A-i fi (cuivâ) cu urgie sau a ţine (ori a prinde, a lua) urgie (pe cineva) = a urî1, a duşmăni, a pizmui1 (1) pe cineva. Trage de mă scoate de la pizmaş iute, Ce mi-i cu urgie şi mă sârguiaşte. DOSOFTEI, PS. 51/17. Dacă au văzut că... nu le vine răspunsul cărţilor ce au scris, au început a se teme şi mai rău, socotind că şi Nicolai Vodă le este cu urgie, axinte uricariul, let. II, 150/30, cf. 4LRII 3 712/537. Ţine urgie unu pe altu. ib. 3 712/386, 512, Ai luat urgie pe mine. ib. 3 712/414. O prins urgie pe mine. ib. 3 712/520. ♦ Faptă josnică; netrebnicie (3), ticăloşie (2). Văzu D[o]mnul şi... să scârbi pentru urgiia fiilor lor şi featelor. BIBLIA (1688), 1588 URGIE1 -328- URGIE1 1502/48. Râdea cu hohot gloata de spasmele durerii Şi-l ocărau tâlharii... Magdalena, în lunga ei maramă, Ţipa văzând urgia, voiculescu, poezii, i·, 32. ♦ Manifestare a supărării, a mâniei1 divine; pedeapsă divină. Doamne, nu cu urgia (b ă s ă u 1 H) ta oblici mere, nece cu mânia ta pedepsi mere. PSALT. 71. Intoarce-ne, Doamne, sp[Qsenia noastră Şi toarnă urgiia ta de la noi. CORESI, PS. 232/9. Tremeseşi măniia ta, carea înghiţi ei ca şi paiele, şi pentru duhul urgiei tale adunară-se apele. PO 228/13. Se nu cănva mănie-se D[o]mnul şi veţi pere... cându în[cin]de-se-va çurundu urgia lui (sec. XVI). GCR I, *2/8. Nu vor putea hi fără de urgie de la Dumnedzău, de nu vor face plată celui asuprit. varlaam, C. 348. Când urgiia lui cea mare Va arde fără-ncetare, Atunce va fi ferice De ceia ce nu pun price. DOSOFTEI, PS. 15/17. Trimis-ai urgiia (măniia ms. 4 389) ta şi-i mâncă pre dânşii ca trestiia. biblia (1688)2, II, 124/19. Urgia lui Dumnezeu cea multă asupra lui Israil. antim, p. 52. Pentru ce far ' de vreame mă pornesc, spre aceastea, ca dintr-o urgie dumnezeiască? aethiOPICA, 7r/14. Va veni preste dânşii dumnezeiască urgie. ZILOT, CRON. 72. Ne spuneţi dvs. ce este această urgie dumnezeiască ce a căzut. asupra noastră? I. GOLESCU, în pr. DRAM. 73. Urgia zeului se astâmpăra numai prin vărsarea de sânge. ASACHI, S. L. II, 31. Urgia Domnului, dreptatea dumnezeiască trece pre pământ, pustiind. BĂLCESCU, M. v. 562. Cade supt urgia celestă. PÂÇLEANU, I. II, 58/25. Războiul e bici groaznic... E a cerului urgie. ALEXANDRESCU, O. I, 73. Toate locurile, dăruite de zei cu bilşug, aveau frică de urgia zeiţei Era. ODOBESCU, S. în, 292. Urgia ta să cadă pe cine ţi-a mânjit Altarul. CARAGIALE, O. VI, 327. Destul îţi este ţie urgia dumnezeiască. ISPIRESCU, L. 144. Blestem din suflet, doară de l-o ajunge urgia cerească. DELAVRANCEA, S. 17. Urgia lui Dumnezeu are să se arăte în curând prin vreun cutremur. I. NEGRUZZI, S. I, 18. A dat să-şi facă cruce... chemând urgia cerului peste firile lacome. LUNGIANU, CL. 67. Ţăranii, ieşiţi la muncă, priveau de pe coaste... la urgia lui Dumnezeu. BRĂESCU, O. A. II, 165. Cine n-are dor pe lume Vie să-i dau de la mine, Că la mine e d-ăl greu, Urgia lui Dumnezeu. TEODORESCU, P. P. 277, cf. SEVASTOS, P. 161. Dacă... urmaşii îi dau de pomană şi-i fac praznice, urgia lui D-zeu se mai stâmpără. ŞEZ. iii, 238. Mie mi-i frică de urgia Atotputernicului. SNOAVA, II, 61. (în imprecaţii) Taci, ardi-te-ar urgia! KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 441. Bată-i urgia lui Dumnezeu! Cum m-o împins în prăpastie! alecsandri, t. 1 576. Luai oglinda stricată Să văz cum mă mai arată; Ia, urgia să o bată, Mă arată şi pătată.. EPURE, P. 9. Bată-te-ar urgia Tatălui să te bată. FURTUNĂ, C. 20. Ça să apere moşia De duşmani, bată-i urgia! FOLC. MOLD. I, 528. Ό* (Rar) Ziua urgiei (lui Dumnezeu) = ziua judecăţii de apoi. Va să vie... zua măniii şi a urgiei lui D[\i]mn\p\zău. EUSTRATIE, ap. GCR I, 76/32. Dzice scriptura: „nu va folosi averea în dzioa ur.giii”. NECULCE, L. 278. 2. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau peste ceva, n ă p a s t ă (I 4), o s â n d ă (2), pacoste (1), (învechit) osândire (2); calamitate, dezastru. Câteva dzile dü fost aceea urgie [norul de lăcuste]. M. COSTIN, O. 166. Pre stâlpi de piatră au scris urgiile ce era să fie în lume. N. COSTIN, l. 57. I-au poruncit vizirul... să s-aşedze, să nu mai îmbie mestecându, c-apoi... va petrece mare urgie. NECULCE, L. 339. Temându-se să nu i se tâmple urgie mai mare, au ajuns pre la prietini. AMIRAS, let. III, 85/10. Fii-ţi milă,... Scoate-m[ă] de la urgie! (a. 1777). GCR Π, 116/27. Aceasta au adus... multe războaie şi urgie au acăşunat. PETROVICI, p. 338/18. Deacă aveţi inimă creştină, Scăpaţi-mă de moarte ş-urgie. BUDAI-DELEANU, ţ. 287. Urgiia au trebuit să cază numai pe capul meu. GOLESCU, S. 299. C-un zâmbet de bucurie Chiar urgia meritată Foarte des o vei preface In senin mângâitor. ALEXANDRESCU, O. I, 345. Să vezi şi să crezi urgia în care am căzut. Ne-a sărăcit... ne-a lăsat în sapă de lemn. FILIMON, O. I, 162. In oarba-mi lăcomie, Pentru-o seacă avuţie, Am împins în grea urgie Pe sărmanul meu popor, alecsandri, P. II, 124. Biata mamă nu ştie de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. împăratul... hotărî ca să dea pe fiica lui de soţie... acelui voinic care va scăpa ţeara de această urgie. ISPIRESCU, L. 199, cf. TDRG. Care cum venea pleca... chemat de vestea vreunei urgii, căzută pe cei de acasă. LUNGIANU, CL. 191. Ce urgie a căzut asupra acestei familii! SEVERIN, S. 65, cf. ŞĂINEANU, D. u. între urgiile lumii, se apropia ziua din urmă. MANIU, v. P. 137, cf. cade. Pământurile... le-au ţinut şi le-au apărat de toate urgiile, rebreanu, R. I, 88. S-ar fi aflat îndrituit a crede că s-au abătut asupră-i tăâte. urgiile biblice. C. petrescu, A. R. 17. Spuneau bătrânii că n-aU apucat niciodată asemenea urgie... puzderie de pomi degeraseră prin livezi. POPA, Β. 199. Urgii felurite se abătuseră asupra ţării: foametea şi ciuma se dovedeau tot aşa de cumplite cât şi războaiele, sadoveanu, o. XVIII, 7. înfruntase intemperiile şi urgia vremurilor. CIPRIAN, S. I, 131. A smuls o proptea de la gard,... pe urmă s-a făcut urgie cu vărsare de sânge. MIRONESCU, S. 199. Am târât ani întregi, ca o urgie, ca un cataclism, o viaţă terfelită în vicisitudini. BOTTA, S. IU, 84. Să nu se abată cumva asupra noastră vreo urgie. T martie 1965, 56. Un plâns m-a apucat, Că pe fetele din sat Grea urgie a picat. ALECSANDRI, P. P. 113. Mândră, mândruleana mea..., A venit o grea urgie, Ce de dragoste nu ştie. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 312. Am ajuns la grea urgie. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 310. Mi-a scăpat Voichiţa De la dalba-mpărăţie Şi de la neagra urgie. BALADE, II, 307, cf. CAF VI, 245. (în imprecaţii) Du-te-n urgie să te mănânce! ALR Π 3 712/346. Mânca-te-ar, mândră, urgia, Că mi-ai mâncat omenia. FOLC. TRANSILV. I, 527. "v· (Prin exagerare) Era curată urgie copilul acela... nu te mai lasă nici ziua, nici noaptea să răsufli. slavici, v. p. 130. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Se repezi spre fereastră s-o închidă, ca sa nu mai audă urgia acea de note. D. ZAMFIRESCU, ap. TDRG. Amelica fugea de urgia aceasta de miresme [de chiparos], spunând că o doare capul. I. M. SADOVEANU, S. 51. *0-L o c. a d j. De urgie = care aduce nenorociri şi greutăţi; care produce rău, necaz şi suferinţă; distrugător, nimicitor; îngrozitor, înspăimântător. Vă grăi cu glas de urgie, fără de măsură: „Duceţi-vă de la mine, nemilostivilor!” (cca 1550). cuv. D. BĂTR. II, 458/4. L-au băgat în Edicula, unde au fost un loc mai de urgie. IST. Ţ. R. 116. Trecut-au ani de lacrimi... Din ora de urgie în care te-am pierdut, alecsandri, p. i, 120. Cei 1588 URGIE1 -329- URGIE1 dintre noi cari au copilărit în ani de urgie... îşi aduc negreşit aminte. ODOBESCU, S. iii, 321. Blăstemat să fie Ceasul de urgie Care m-a-ndemnat Să alerg prin sat... Pe la vrăjitori. COŞBUC, P. II, 161. Ani de urgie pentru agricultori. Ger la înfloritul pomilor, secetă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 280. Stăteam de vorbă uneori cu aceşti doi fraţi... despre veştile de urgie care soseau în sat. SADOVEANU, O. XXI, 360. Miercuri, carte ţi-a venit, Carte de cătănăşie. De năcaz şi de urgie. FOLC. transilv. ii, 403. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Număr mare (de fiinţe, de lucruri etc.); mulţime (1). Venise cu toţi „copiii de casă", adecă cu urgie de drăcuşori de toată mâna. ap. TDRG. Să aducă grea urgie De tătari cumpliţi, grămadă, Să le deie ţeara-n pradă! ALECSANDRI, P. p. 179. Necaz (1, 2), suferinţă; mizerie (2), sărăcie (3). Să ne izbăvască de- la toată scârba, urgiia şi nevoia, D[6]mn[\î\lui să ne rugăm! DOSOFTEI, MOLIT. 10876. Pe vremea Sălii svetnicului,... neamul lui Camei pătimie urgii grele. N. COSTIN, c. 55. Au rămas la grea urgie. Din bezădele, cum văd eu, Or să rămâie-n halul meu, Măcar că eu sânt o slugă (sfârşitul sec. XVIII). LET. Iii, 283/5. Aşă răcni de jele şi urgie, Cât clăti iadul din temelie. BUDAI-deleanu, Ţ. 216. Te voi iubi totdeauna... dar nu te-oi vedea-n vecie... Ah, Doamne, ce grea urgie! CONACHI, P. 232, cf. iser. A început a geme de durere şi urgie... când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. ISPIRESCU, L. '329. Palatul, noaptea, răsună de orgie, Precum răsună, ziua, oraşul de urgie. MACEDONSKI, o. I, 107. Toţi câţi au suferit urgia izgonirii au simţit cât e de trist să auzi în urmă-ţi: „Jos cu el!” bacalbaşa, s. a. i, 320, cf. DDRF. Lumea înveninată de urgie se împrospăta cu valuri de viaţă nouă. vlasiu, A. P. 301. Cum porunciţi domniile-voastre, aşa facem. Numai scoateţi-ne din urgie şi părăsire. SADOVEANU, O. XXI, 467. Maico, din copiii tăi... Toţi au casă şi moşie Numai eu trag la urgie. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 180. Sânt numai de urgie în lumea asta..., de abia pot să-mi trag slăbiile. SNOAVA, I, 37. Doamne, Doamne, mă rog ţie, Scoate-un suflet din urgie! ŞEZ. I, 75. Corbeo, maică,... Tu ai fost la grea Urgie. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 179. Să trăiască în urgie, De acum până-n vecie. PÄSCULESCU, L. P. 59. Acee mi-o adus mie Mult doruţ şi rea .urgie. balade, ni, 243. ♦ Năvălire distrugătoare; prăpăd (1), pustiire (1); nimicire (1), distrugere; năpăstuire (1), prigonire (1). I-au gonit făcând năvală pănă la un loc şi i-au părăsit ca să nu dea pricină de a se întoarce, dând locul urgiei. vĂCĂRESCUL, IST. 281, cf. ar (1829), 2202/43. Nemic nu putea fl mai lesne decât a trece Dunărea... de câte ori îi ameninţa mai de aproape vro urgie tătărească. HAŞDEU, I. C. I, 77. Trecut-au pe aice... urgia şi ura omenească! ALECSANDRI, P. II, 87. Năvala atâtor vrăjmaşi, cari-aduceau, în ţara asta blândă, urgia şi jaful războiului, cu toate cruzimile lui. vlahuţă, R. P. 122. Când l-a călcat urgia n-a putut să mântuiască nimic din câte avea. GALACTION, O. 156. Satul de pe Jii, şters de pe faţa pământului de urgiile stăpânitorilor. C. PETRESCU, A. R. 198. E frumos tare pe la noi..., dar prea des vine urgia păgânătăţii. SADOVEANU, O. III, 173. Alungaţi de urgia musulmană din locurile sfinte, ei s-au aşezat... în insula aceasta bogată. BART, s. M. 48. Natura... scutul Alpilor îl ridica ’Ntre noi şi teutonica urgie. BLAGA, L. U. 68. O perioadă bântuită de urgia fascismului, contemp. 1966, nr. 16, 8/3. Cum să-l scap de urgia turcească? Oare n-ar fi bine să-i dau de veste? Rădulescu-codin, î. 84. ♦ (învechit) Exil, surghiun (2). Şezând la Cetatea Albă în urgie. M. COSTIN, O. 248. Le tăie vârvurile limbilor şi deagetelor şi-i trimisă în Lazichiia în urgie. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23727. Au aflat creştini 10 000 şi i-au urgisit, adecă i-au trimis în urgie, la ţărăle Armeniei. N. COSTIN, L. 145. Ovidius, pre care l-au trimis în urgie, în Cetatea Albă, Avgust, Chesariul Râmului. id. L.2, 41. Nevrănd să se supuie, îl trimise la urgie departe. mineiul (1776), 13rl/25, cf. molnar, d. 67/12, ddrf, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 3. Dezlănţuire violentă şi distrugătoare a forţelor naturii; prăpăd (1). V. stihie (2). Urgia elementelor nevoieşte pe venetici să caute un adăpost. ASACHI, S. L. U, 76. Nori negri şi sălbatici dau iureş cerului... urgia nu cunoscu margini. MACEDONSKI, O. ni, 66. Ramuri... ale unui stejar urieş... né-au adăpostit de urgiele cerului. D. ZAMFIRESCU, O. V, 205. Furtunile trec, urgia se potoleşte şi marea se linişteşte iarăşi. - SANDU-aldeă, D. P. 17. El nu ştia ce-nseamnă furia valurilor, nici urgia vântului. DUNĂREANU, N. 96. Supt urgia vijelioasă a apelor, stâncile... se rostogoleau prăpăstios în genunile adânci. HOGAŞ, M. N. 176. Oamenii... vorbeau puţin, înspăimântaţi parcă de urgia vremii. ARDELEANU, U. D. 44. Viscolul zgâlţâia ferestrele...; de fiară să-i fl fost inima şi n-o putea alunga afară pe urgia aceea. C. PETRESCU, î. I, 65. Luna..., Trecând pe cer ca dusă de urgie, Părea un sloi rătăcitor de gheaţă. VOICULESCU, POEZII, I, 51. Scăpai din valuri teafăr şi de urgia mării. PILLAT, P. 197. Munţi încruntaţi, cu creste ascuţite, spintecând simbolic urgia vânturilor. BOGZA, A. î. 154. <> (Prin analogie) Crivăţul ţipă... Urgia e mare şi-n gându-i ş-ajară. MACEDONSKI, O. I, 141. împăratul nu dormise toată noaptea de urgia gândurilor. DELAVRANCEA, V. V. 104. 4. (Popular) Fiinţă care provoacă cuiva tot felul de neplăceri; fiinţă urâtă, rea, afurisită, netrebnică; fiinţă nedorită, nesuferită. V. belea, năpastă (4), pacoste (2). Cf. LB. Toată ziua sap în vie Şi sara vin la urgie. Ea îmi pune-n blid să cin, La inima mea-i venin, eminescu, L. p. 97, cf. scriban, d., dl. Ce Haznă de avuţie, Dacă trăiesc c-o urjie. PAULETI, C. 80, cf. H II 90. Amar de alesul meu, Cum mi-am ales eu de rău! Rădăcina florilor, Urgia ficiorilor. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 180. Ardă focul miile, Mărită urgiile, id. D2. 473. Măi, bădiţă, vara trece, Din două una-ţi alege; Dintr-o sută ia-ţi o mută, Dintr-o mie — o urgie. MÂNDRESCU, L. p. 147. Hop, săraca moşâia, Cum mărită urgia! id. ib. 156. Cine-i singur pe moşie Nu ia fiece urgie. BUGNARIU, N. nr. 49/340. Să-mi aleg fecior frumos Şi-am ales, amar de mine, Capul buruienilor, Urgia sătenilor. DOINE, 147. Cu cine mă cununai: Cu cununa gardului, Cu urgia satului! BIBICESCU, Ρ. p. 201, cf. VICIU, F. 138. Proasta, nu şi nu, s-o taie, s-o spânzure, ea se duce la nuntă. - Da cum să mergi, urgie? SNOAVA, III, 56, Am on drăguţ ca ş-o floare... îl înzită urgia Cu mine să nu grăia(scă). BÂRLEA, L. P. M. I, 204, cf. ALR II, 3 712/53, 64, 95, 272, 353, 362, 605, 728, 762, 836. Măi muieri, măi urgii! ib. 3 712/29. Fugi, urgie, 1588 URGIE2 -330- URGISI dinaintea ochilor! ib. 3 712/705, cf. A IX 1. Badea Care-mi place mie Maica zice că-i urgie. FOLC. TRANSILV. II, 84. Sutele Mărită mutele. Miile Mărită urgiile, marian, NU. 143. Moşiile Mărită urgiile Şi oile însoară nevoile. ZANNE, P. v, 436, cf. CAF iii, 242, şandru, f. 39. -O- (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Venea o urgie de balaur. SCRIBAN, D. Spune-mi, bade, -adevărat, Pentru cine m-ai lăsat?... Pentru-o urgie de fată. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 254. Ce urgie de om! ALR II 3 712/531. <>■ F i g. Se primblă prin răstoace Iarna pe un urs călare... In zădar, tu, vrăjitoare, Aduci viforulpe-aice... In zădar, urgie crudă, Lungeşti noaptea-ntunecoasă. ALECSANDRI, P. UI, 22. - PL: urgii. - Lat. orgia. URGIE2 s.f. = (rar) orgie1. Vreo câteva neveste, cu flori roşii la barişuri, merg jucând ca nişte iele, ameţite ca după o urgie. PÂRVESCU, C. 124. URGINÂT, -Ă adj. (învechit şi regional) Care provoacă neplăceri, respingător (1), nesuferit (2), răutăcios (lb, iser, polizu); afurisit, îndărătnic, rău (A 11) (iser, lexic reg. n, 79); supărat (I 2), mânios (I 3) (dr. iv, 1 553, ib. vi, 547). -PL: urginaţi, -te. - Cf. u r g i e!. URGÎNT, -Ă adj. v. urgent. URGÎNTE adj. invar. v. urgent. . URGÎNŢĂ s.f. v. urgenţă. URGIÔS, -OÂSĂ adj. (învechit; rar) Iute la mânie; mânios (I 1), furios, aprig. Cf. st. lex. 174 vl/12, PONTBRIANT, D. - Pronunţat: -gi-os. - PL: urgioşi, -oase. - Urgie1 + suf. -os. URGISEÂLĂ s.f. (învechit) Pierdere a favorurilor; dizgraţie^ desconsideraţie; urgisire (1). Dându-i a cunoaşte că sânt mânioşi pe el,... socotiră... să se apuce iară de mitropolitul, căci tot se afla în urgisală (sfârşitul sec. XVIII), let. in, 250/24, cf. t. papahagi, C. l., scriban, d. -Pl. .urgiseli. - Urgisi + suf. -eală. URGISI vb. IV. Tranz. (Atestat prima dată la 1516-1536, texte rom. xvi, 435/5) 1. (învechit) A avea sentimente ostile (faţă de cineva sau faţă de ceva); a detesta, a duşmăni, a urî1,; a dizgraţia. Nu pără în cumplit mănie-se [va urghisi D], nece în veacu vrăjbeaşte. PSALT. 211. Urgisiia pre el fraţii săi... şi aceasta ziseră unul către alalt: „... blaţi, să-l omorâm pre el şi să-l aruncăm. în cea fântână veache”. PO 127/28, cf. ANON. CAR. Pre împărăteasa... o au făcut neharnică de împărăţie şi dintr-acela ceas o au urgisit, să nu mai fie volnică a să mai purta în portul împărătesc (a. 1760). GCRII, 74/9. A prins nevasta... a-şi urgisi bărbatul şi a lipi pre alţi împrejurul ei (a. 1817). IORGA, S. D. xii, 205, cf. DRLU, LB. Naţia anglicană-l urgisi şi se redică asupră-i. SĂULESCU, HR. I, 207/9, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D. Fata ei tot copilul ei rămânea şi inima ei de mumă nu putea s-o urgisească. SLAVICI, O. II, 165. Urgisit de toţi să fii, Tu de-a pururea iubeşte! vlahuţă, o. A. 27. Nu mai pot să sufăr vinul, florile le-am urgisit. OLLĂNESCU, Η. o. 278, cf. BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, şăineanu, D. u., cade. ♦ R e fl. (învechit) A se supăra (4); a se înfuria, a se mânia. Să nu să urgisească cu mănie D[o]mnul D[u]mnezeul tău în tine. BIBLIA (1688), 13 02/21. Să urgisi Saul şi rău să arătă cuvântul foarte întru ochii lui. ib. 2092/ll. Te-ai urgisit asupra mea, şi ai întors mânia ta şi.m-ai miluit pre mine. ANTIM, p. 52. De... mă vor găsi cu tânărul junghiat, cu adevărat că o să se urgisească tatăl său pă mine, ca cum l-aş fi omorât eu. GORJAN, h. i, 137/8, cf. TDRG, CADE, BL VI, 48, scriban, D., DL, DM, dex. -O (Construit cu dativul) Să nu te urgiseşti fiilor norodului tău şi să iubeşti pre aproapele tău ca pre tine. BIBLIA (1688), 85’/17. ♦ (Prin Transilv.) A nesocoti; a desconsidera (ceva), a dispreţui. Cf. molnar, d. 297/5, klein, d. 446. Se cade... să-ţi deslipeşti inima de toate lucrurile ceaste pământeşti, urgisind avuţiile, preteşugurile. MAIOR, P. 90/19, cf. LB. Alţii iară îndelungat urgisea istoria aceasta, mai una, mai alta asupra ei murmăind. BOJINCĂ, R. 12/20. Eu urgisesc, ca pe nişte netrebnice, toate acele prorocii ale acelor propoveduitori de neorânduială. GT (1839), 922/14, cf. barcianu. <> R e f 1. p a s. Mai bine ar fi dacă s-ar urgisi şi s-ar părăsi de pururea [icoanele înfricoşate], petrovici, p. 169/2. ♦ A lăsa în părăsire, a nu avea grijă, a n e g 1 ij a; a abandona, a părăsi (1). Cf. DDRF. Care preot nu va purta grijă de beserica lui, ce o va urgisi, ap. TDRG, cf. CADE. A urgisit copilul într-o pădure. ŞĂINEANU, D. u. Urgisit de toate rudele, Americanul, fără nici un sprijin, asculta cu umilinţă de văru-său, Ahile. BART, E. 299. La temniţa l-arunca,... Şi-acolo mi-l urgisea. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 170, cf. CAF V, 114. 2. (învechit şi popular) A provoca (cuiva) un rău (C 1), un necaz (2), o suferinţă; a năpăstui (2), a oropsi (1), a persecuţii, a prigoni (2). Nu-ţi urghisi zidirea ta, ce învaţă-o... să dobândească slava ta. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 162713. Face., mare răutăţi..., urghisind şi căznind în tot feali pre călugări, id. ib. noiembrie 17473. Inima zdrobită şi smerită D[n\mn[t\zeu nu o va urgisi. CHEIA ÎN. 82725. Ei m-au râvnit pre mine nu ca pre D[u]mn[e]zău, m-au scârbit cu chipurile lor şi eu... voiu urgisi pre ei. BIBLIA (1688), 1502/55. împărat Adriian să arăta blând..., nice ar certa sau ar urgisi pe cineva. N. COSTIN, L.2 57. Iaste răsplătire acelora ce sânt urgisiţi de cătră Dumnezău. AETHIOPICA, 4374. Răsplătire să-i daţi Celui ce m-au urgesât, De dreptate m-au lipsât (cca 1800). GCR II, 182/32, cf. KLEIN, D. 446. Care va vrea în via lui Dumnezeu să aibă împreună lucrători... să se laude întru smerenia sa şi să nu urgi-sască fraţii săi. MAIOR, în ŞA I, 69. Pe toţi... urgiseşte Şi, de-ar putea, i-ar stânge cu totul. BUDAI-DELEANU, Ţ. 372. La aşa... blesteme... au fost Aaron urgisit şi au răbdat. N. STOICA, c. B. 188, cf. DRLU. Să fie urgisit de Dumnezei şi de oameni. PLEŞOIANU, T. II, 145/12, cf. POLIZU. Maiestate!... de-oi şti chiar că-i urgisi pe 1596 URGISIE — 331 — URGISIT2 bătrânul Iablonovschi..., mi-oi face datoria de a-ţi spune adevărul. ALECSANDRI, τ. 1 489. A urgisi pe-acela care fi-a făcut bine... Aceasta nu e nobil. EMINESCU, O. IV, 391. De când sunt urgisită a sta aci, nu s-a îndurat nimeni să vie a mă scuti de arsătura de toate zilele. ISPIRESCU, L. 359. Doamne, rău m-ai urgisit, în soarta mea m-am împietrit. MACEDONSKI, O. I, 36. Pe scena memoriei... i se arătă şi copiii urgisiţi de dânsa şi pe care acum îi aştepta să sosească, cu frică. MILLE, v. p. 130, cf. DDRF. Praf o să se aleagă de ce a mai rămas pe câmp. D[waac\zeu... parc-a urgisit satul nostru. N. REV. R. I, 29, cf. MURNU, GR. 58. Viaţa s-o sfârşeşti Mai rău decât aceia pe cari îi urgiseşti. EFTIMIU, C. 41, cf. SCRIBAN, D. Femeia îl râzgâiase o vreme şi-l urgisea acum. PAS, L. I, 46, cf. DL, DM, DEX. Duşmanii m-o urgisit, Prietenii m-o urât. ŞEZ. III, 159. O, raiule, lacaş sfânt, Nu vezi în ce jale sânt? Că sărit greu urghisit Şi de la tine gonit? PAMFILE, CR. 154. Stăi, omul lui Dumnezeu, că rău m-ai urgisit. FURTUNĂ, C. 67. Stăpâne, Ieşi de mă sluţeşte Şî mă urgisăşte, Aripa să-mi frângil CAF V, 85. Mă vezi în ce jale sânţi Că sânt pururi urgisit Şî di la bini lipsit, ib. X2,11. "v· F i g. Luai cu supărare pachetul de jurnale..., iar pe multe dintre ele le scuturam şi le sfâşiam ca un nebun. Din una din gazetele urgisite astfel, o scrisoare alunecă afară. MACEDONSKI, O. ΙΠ, 107. 3. (învechit şi popular) A alunga, a izgoni; a exila, a surghiuni. Cf. texte ROM. (xvi), 435/5. Nice pre aceştia nu-i leapădă întru tot milostivul Dumnedzău, nice-i urgiseaşte de la sine cu totul, varlaam, C. 13. I-au tăiat narea şi l-au urghisit la Herson. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 174720. Au împăcat ce era firea pemin-teanilor despărţâtă de la D[\i]mn[e]dzâu şi depărtată şi urgisită de voia sa, ce-au greşit Adam şi Eva. id. PAR. 81715. Au aflat creştini 10 000 şi i-au urgisit, adecă i-au trimis în urgie, la ţărăle Armeniei. N. COSTIN, L. 145. Ovidius au scris câteva cărţi în Cetatea Albă, fiind închis, urgisit. ,id. L.2 41, cf. KLEIN, D. 446. Moşiile neamului meu fură luate şi el urgisit. MOZAICUL (1839), 699/28, cf. POLIZU. Fata cea mai mică e urgisită de tatăl ei. ŞEZ. m, 161, Cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Adam, că a greşit,... Dumnezeu l-a urgisit. BIBICESCU, P. P. 249. - Prez. ind.: urgisesc. - Şi: (învechit şi regional) urghisi vb. IV. -Din ngr. οργίζω (dupburgie1). URGISIE s.f. (învechit, rar) Exil, surghiun (3): Pre îv[â]«i[u]/ Teofan... l-au trimis în TesaTonic la-nchisoare. Carele, apoi, după moartea zlocistivului Teofil, chemat fiind... de la urgisie, fu pus mitropolit. DOSOFTEI, V. S. octombrie 6077, cf. scriban, d. - Pl.: urgisii. - Urgisi + suf. -ie. URGISIRE s.f. Acţiunea de a u r g i s i şi rezultatul ei. 1. Detestare, duşmănire, urâre; desconsiderare. Cf. urgisi (1). Cf. LB, ISER, POLIZU, pontbriant, d. Bun că m-am născut în lume şi că lumea m-a-nrăit! Urgisit de cer şi oameni, le-am răspuns prin urgisire. macedonski, O. I, 11, cf. ddrf. Oricine să fii tu, nu-n urgisire cerească Aerul vieţii-l. respiri. COŞBUC, AE. 20, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Dintr-o veche urgisire şi din mintea lui slabă, în el niciodată nu se urziseră astfel de gânduri. GL 1961, nr. 3, 5/7, cf. DL, DM, DEX. ♦ (învechit) Faptă rea, ne t rebnicie (3); nedreptate (2). D\o]mnul... s-au maniat cu urgia lui întru Iuda preste toate urgisirile care au mâniat pre el. biblia (1688), 2852/19. Pe prorocii tăi au ucis... şi au făcut urgisiri mari. ib. 3502/7. în faţa unor fapte necugetate a acestor călugări..., înaltul oaspe nice nu se mişcă de pe piatra paraclisului, stând în soare şi ascultând urgisirile. barbu, princ. 104. ♦ (Rar) Părăsire. Cf. ddrf. 2. Năpăstuire (1), oropsire (1). Cf. urgisi (2). Cf. drlu. Urgisiréa a pândit drumul copilăriei neştiutoare, toată vremea. KLOPŞTOCK, F. 332. 3. (învechit) Izgonire. Cf. urgisi (3). Loc de urgisire au de surghiunlâc. PLEŞOIANU, T. I, 246/11, cf. POLIZU. - Pl.: urgisiri. - V. urgisi. URGISIT1 s.n. (Popular) Faptul de a urgisi. Cf. urgisi (2). Când e capul veacului, Sfârşitul pământului, Urgisita cerului? Mi. dobr. VH, 138. - Şi: urgisită s.f. - V. urgisi. URGISIT1, -Ä adj., s.m. 1. Adj. Nesuferit (2), antipatic; afurisit, blestemat, netrebnic (3), rău (A I 1). In monarhie, şi cel mai bun Egoist a să face e silit, Pentru că la o samă să pun Cu cel rău şi cel mai urgisit. BUDAI-DELEANU, ţ. 363, cf. 220. Urgesită zaverimea.·.. La arme să ne silească Cu dânşii să ne unească Asupră de împărat. ZILOT, CRON, 344, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D. Urâtul cel urgisit, care uscă şi topeşte, mereu şi necurmat în inima copilei se prefira. ODOBESCU, S. III, 204. Ştii că mi-ai fi Urgisit, că m-ai nenoroci, că te-aş blăstema viaţa mea toată... dacă mi-ai face silă. SLAVICI, O. Π, 98. Insă noi..., robite Urgisiţilor ahei, Noi ne ducem, risipite, Prin pământuri fără zei. COŞBUC, P. II, 11, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Soarta românilor din Transilvania..., ca şi a altor popoare vecine cu noi, pe care această urgisită monarhie le stăpânea pe nedrept. VLASIU, A. P. 105, cf. DL, dm, dex. -v- (Ça epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea, turbată de mânie. ISPIRESCU, L. 318. Nepotul acelui Urgisit de Moise, care tot mai trăia, era un flăcău cu purtări bune. AGÂRBICEANU, S. 35. *$· (Substantivat) Unde ti-i supune, blăstămate, unde ti-i mistui, pedepsite, unde ti-i ivi, urgisite? CANTEMIR, IST. 310. Du-te, du-te, blăstămate, Cu musteţe afumate, Du-te, du-te, urgisite, Cu musteţe pârjolite! RETEGANUL, TR. Γ4'9. 4- (învechit)· Care merită o pedeapsă (2), care trebuie pedepsit. Dumnedzău sângur ureaşte lucrul furtuşagului... şi toate fealurile de limbi şi de seminţii au un lucru grozav şi urgisit, furtuşagul. prav. 29, cf. polizu, alexi, w. Ψ (Mai ales în basme) Neprielnic, nefavorabil; blestemat. Pe-acel plai să mai îmbie nici om nu îndrăznea..., ci fugea cu mare frică De acel loc urgisit. NEGRUZZI, S. II, 87. Acolo şi-a aşezat Necuratul cazonele cu catran... Feciorul de împărat făcu ochii roată deasupra văii urgisite. 1600 URGISIT2 -332- URIAŞ ODOBESCU, S. III, 187. Mi-adusei atunci aminte C-auzişem mai-nainte De o noapte între toate Urgisită, Când... Guri spurcate Suflă vânt. I. BARBU, J. S. 51. în ţări de gheaţă urgisită, Pe-acelaşi, timp trăia cu el, Laponă mică, liniştită, id. ib.. 90, cf. DL, DM, DEX. 2. Adj. Care îndură mari neplăceri (2), nedreptăţi (2), persecuţii; năpăstuit (1), oropsit (1), persecutat. Cf. lb. Taci, dar, ticăloasă şi urgisită inimă! Nădăjduieşte cătră Dumnezău! DRÄGHICI, R. 135/1.0. Urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese... şi cloşca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99, cf. DDRF, CADE. Un copil...' menit să rămâie slugă urgisită, fără să simtă vreodată îmbrăţişarea mamei. SADOVEANU, O. I, 458. Se credea pe drept condamnată, urgisită pentru toată viaţa. BART, E. 258, cf. DL, DM, DEX. Nu ştii cum va fi acolo (în ceea lume), c-aici tare-s năcăjit şi urgisit. ŞEZ. II, 157. <> (Substantivat) Nici muzele, pe-atuncea legănându-mă în şoapte, Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit. MACEDONSKI, O. I, 72. Sătenii, punând în lucru pe urgisiţii soartei, pleacă voioşi spre case. LÙNGIANU, CL. 200. Megieşii mei... nu ajută pe nici un urgisit de aceştia ca nici un fir de aţă: FURTUNĂ, V. 59. O· F i g. Eu însumi, urgisita lumină Stingându-mi, voiu să ies din viaţă. Aceasta zicând el..., cuţitul său scoasă: BUDAI-DELEANU, Ţ. 296. A perseverat să lucreze într-una din cele mai puţin rentabile, din cele mai urgisite şi desconsiderate sfere ale vieţii publice de-atunci. v. ROM. noiembrie 1954, 139. ♦ Care îndură (mari) Chinuri sufleteşti; îndurerat, trist (1). Tânguindu-se îndelungă vreme, izbutea a-şi dezlega obârşia zvântată a plânsului. Ce nu făcuse urgisita bătrână! DELAVRANCEA, s. 49. Cântă un suflet urgisit In noapte-o doină tristă. PETICĂ, O. 177. Bănuiala veche... o birui din nou şi bătrâna se uită zăpăcită şi urgisită, neştiind ce să facă. v. ROM. august, 1966, 12. + (Rar) Care sugerează, care evocă tristeţe; funebru. Trebuie să părăseşti... casa şi soţia plăcută şi, din aceşti arbori pe care îi cultivezi, nu-ţi va urma ţie..., afară de chiparosul urgisit, marian, î. 111. Un vaier muzical, neajutorat şi urgisit,... ca un bocet de mparte. VINEA, L. Π, 314. 3. Adj. Lăsat în părăsire, p u s t i u (I 4); părăsit (2); uitat de lume, izolat .Ea găsise un tron vechi, urgisit într-un co//. ISPIRESCU, L. 205, cf. DDRF. Se stinse alba lampă... Şi umbra fu ca plumbul în turnul urgisit. PETICĂ, O. 72, cf. CADE. în urgisitul lui cătun, departe de vadul cel mare al trecerilor şi de luminile veacului, nu se ivise încă prilej să le afle acestea toate. v. ROM. februarie 1954, 9, cf. dl, dm, dex. ♦ (Rar) Dispreţuit, desconsiderat. Luând istoria românilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puţine ceasuri am învăţat a ceti. NEGRUZZI, S. I, 11. 4. Adj. (învechit) îndepărtat, înlăturat dintr-o funcţie, dintr-o demnitate sau dintivun rang; dizgraţiat. Vestitul vizir Reşidpaşa căzuse de la putere... Pe când Reşid era urgisit..., soseşte generalul Mencicof. GHICA, S. 363, cf. ddrf: 4- (Despre soli) Care nu a fost primit; alungat, izgonit. Cela ce va sudui sau va vătăma pre solii cei urgisiţi, cum are sudui pre domnie, aşa să să cearte. prav. 72. 5. S.m. art. (Regional; în descântece) Nume dat Uhui duh rău despre care se crede că provoacă o boală. Cf. CANDREA, F. 1-18. 6. Adj. (Regional; despre fiinţe; în forma urghisit) Slab (1), jigărit, prăpădit (2); palid; bolnăvicios. Com. din LUPŞA- CÂMPENI. Mă, ce urghisit mai eşti! ib. -Pl.: urgisiţi, -te. - Şi: (învechit) urgesit, -ă, (regional) urghisit, -ă adj. - V. urgisi. URGISITĂ s.f. v. urgisit1. URGISITÔR, -OÂRE adj. (Rar; şi substantivat) (Persoană) care urgiseşte (1,2). Cf. drlu. Consecvent în toate manifestările sale..., intolerant, urgisitor al creştinilor, fanatic, osânditor. SĂM. IV, 186. - Pl.: urgisitori, -oare. - Urgisi + suf. -itor. URGIT vb. I v, urgenta. URGITÂREs.f. v. urgentare; URGOÂICĂ s.f. (în credinţele populare) Strigoaică1 (1), moroaică, urcoaie (v. urcoi). S-o-ntâlnit... Cu nouăzăs şî nouă di urgoaisi. GR. S. VI, 304. - PL: urgoaice. - Urgoi + suf. -că. URGOI, -OÄIE s.m. şi f. v. urcoi. URHAN s.m. (Cu sens neprecizat, probabil) Numele unui (înalt) demnitar tătar. Subotai-Behadâr, vestitul urhan al lui Ghinghiz, prinsese armiile de la Lehia şi Litvania, înconjurându-le cu mongolii săi şi căsăpindu-le. sadoveanu, O. xiii, 616. - Accentul necunoscut. - PL: urhani. - Cf h a n. URÎ1 vb. IV v. ura2. URÎ2 vb. IV v. urî1. URIALĂ s.f. v. urluială. URIÂŞ, -Ă subst., adj. 1. S.m. (Mai ales la pl.) Personaj din Biblie, din mitologia populară sau din cea greco-latină, închipuit sub forma unui om de proporţii extraordinare, supranaturale (şi înzestrat cu forţă fizică deosebită). V. gigant, i s ρ o 1 i n, j i d o v, novac, titan1 (1). Şi era în acealea dzile uriaşi sau putearnici spre pământ. PO 27/10. Acolo am văzut uriiaşii şi eram înaintea lor ca lăcustele. BIBLIA (1688), 105*/56, Fu plăcut lui Dumnezău ca să înfrâneze pre uriidşi de răutăţile lor. N. COSTIN, L. 58, cf. LEX. MARS. 97, 211. Văzui un uriiaş..., carile stând ajunge cu capul până la nouri (a. 1808). GCR II, 199/20. în lume răi uriaşi să înmulţiră, ci prin potop să scufundară. N. STOICA, C. B. 57, cf. DRLU, LB. Acest uriaş îndată Cu o cină să arată, In frigâre vrând să tragă O căprioară întreagă. BĂRAC, A. 36/21. Cetatea..., purtând pe zidurile sale urmele boambelor duşmăneşti, rămase singură pe calea înverzită ca un mare schelet de uriaş. NEGRUZZI, S. I, 175, cf. POLIZU, pontbriant, D. Am intrat în împărăţia urieşilor. alecsandri, t. i, 425, cf. cihac, ii, 537. Ercule nu voi a rămânea mai prejos..., ci-şi arătă 1611 URIAŞ -333- URIAŞ recunoştinţa sa când fu de se sculară uriaşii sau novacii cu răsmiriţă asupra zeilor. ISPIRESCU, U. 47, cf. DDRF, MÂNDRESCU, UNG. 187, PHILIPPIDE, P. 64. Pe ^creste, Uriaşi trăiau cumpliţi.... Noi ştim numai din poveste, Că-s demult acum pieriţi. COŞBUC, P. I, 295, cf. barcianu. Simţeam că-mi curge-n vine sânge de uriaş şi de „sfarmă-pietre”. sandu-aldea, d. p. 128, cf. alexi, w., tdrg, dhlr i, 374, pascu, S. 351. De acolo ies lespezi..., ca nişte ţeste de uriaşi. BUCUŢA, R. v. 22, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, BL II, 54. Trăgeam cu urechea în dreapta şi-n stânga şi-auzeam poveşti cu uriaşi, cu balauri. VLASIU, A. Ρ. 13. Aceşti uriaşi... au rămas în amintirile şi poveştile poporului. SADOVEANU, O. IX, 200. Văzui suind coasta, pe brânci, un uriaş. Omul să fi fost de vreo douăzeci şi cinci de ori mai mare ca mine. ARGHEZI, S. VI, 64. Jidovii erau nişte uriaşi. SORESCU, L. L. II, 211. Uriaşii sânt ca oamenii, dar ' mai înalţi şi mai groşi decât copacii cei groşi. SBIERA, P. 34. Ieşi uriaşul afară şi răcni o dată ca urşii, şi începură a să aduna tot felul de fiară. RETEGANUL, P. V, 64: Capul unui urieş era cât un munte. ŞEZ. II, 25. Urieşii erau aşa de mari, că păşeau peste vârfurile copacilor, ib. 192, cf. GRAIUL, II, 109. Cum, zise uriaşul, un pitic ca tine cutează să mă oprească în drum? PAMFILE, DUŞM. 343. In vremea veche era pe ici... o naţie de pameni urâţi şi mari de mama focului. Iştia erau urieşii. id. COM. 8. O fată de urieş o aflat oamini cu plug cu boi... şî i-o luat în poală. ARH. FOLK. VI, 209, cf. ALR II/ I h 78. Ce-i faji, mă uriaşule, aci? T. DIAL. M. I, 236. Un uriaş... stăpânea peste această pădure. CAF III, 414. (Pleonastic) Văzum un uriiaş foarte mare legat cu 8 lanţuje de aramă preste trup. dosoftei, v. s. octombrie 79727. în casa numită, trăiau 12 uriaşi mari. ŞEZ. XVIII, 166. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Venea... uriaşul de Gerion, cel cu trei trupuri..., ca să-şi ia cireada înapoi. Făcea nişte sărituri ca de trei conace, ispirescu, u. 56. ·ν· (Ca termen de comparaţie) Ca uriaş la spâte-mi turnul se înalţă-n sus. heliade, o. I, 179. Oamenii serioşi, ca să prindă la putere, se întorc... ca urieşul din mitologie, la doctrina sănătoasă, adecă la tradiţia istorică. RUSSO, S. 85. Părea că creşte în botforele sale cât un urieş. GANE, N. I, 131. Munţii Apuseni, Ce s-or urni din loc, ca urieşii! BENIUC, V. 27. O Fig. împărat gradinei mele, urieş între copaci, Părule cu vârfu-n nouri! CONACHI, P. 204. Se ridică din pământ un colţ sur, drept, neclintit, un uriaş împietrit ca spaima, cu capul atingând de nori. EMINESCU, P. L. 19. Vezi în vârful Turnului Colţea câţiva zidari cu târnă-coapele cari ciocănesc... în fruntea uriaşului bătrân de sub picioarele lor. DELAVRANCEA, O. vi, 203. Monstruos se-ntinde-oraşul,... De cum n-ai ce să mănânci, Face-ndată pe trufaşul Şi-n mocirlă dându-ţi brânci, El rămâne uriaşul. MACEDONSKI, O. I, 201. Vedeam Ceahlăul la Apus... Un uriaş cu fruntea-n soâre, De pază ţării noastre pus. COŞBUC, P. I, 176. Cu-o singură sforţare-ncordând vânjosu-i umăr — Un uriaş urcându-şi poverile ce-l strâng - Pletosul deal din vale sui, cu vii şi crâng, Ca să-şi revadă ţara cu sate fără număr, pillat, P. I, 104. Calmul clipocit al apelor şi susurul vântului... erau sfâşiate de animaţia unui uriaş de beton şi fier. CONTEMP. 1956, nr. 484, 1/3. Am ascultat Cântând urieşii culmii - Stejarii şi ulmii: ISANOS, v. 238. Inchina-voi ulmilor, Urieşii culmilor. ALECSANDRI, P. P. 72, cf. CAF vi, 67. <> L o c. adj. De uriaş = foarte mare, enorm. Literatura... păşeşte cu paşi de uriaş către, desăvârşire (a. 1836). plr i, 38. M-a strâns de braţ cu o putere de uriaş, delavrancea, T. 266. Aburi subţiri... ieşeau din cămaşa lipită de spatele lat de uriaş. AGÂRBICEANU, O. I, 49. Cu pieptu-i de uriaş, întinzând în laturi braţele, luă înainte pe Oşteni. SADOVEANU, O. V, 549. Ne-am ţinut şi noi de el, urmărindu-i înfierbântaţi umbra-i de uriaş care trăgea întreg batalionul după ea. v. ROM. octombrie 1964, 13. Chipuri de oameni voinici, cu staturi de uriaşi, ib. septembrie 1970, 138. 2. S. m. şi f. Persoană foarte înaltă şi robustă; persoană înzestrată cu forţă fizică deosebită; colos, titan1 (1). V. matahală (2), namilă (1). Orriiaşul nu se va scoate cu multul vârtuţiei sale. PSALT. HUR. 27r/17, cf. PSALT. 58. Nu se spăseaştp împăratu cu multă silă şi uriiaşul (i s ρ o 1 i n u 1 C" nu se spăseaşte cu multă tăriia sa. CORESI, PS. 81/7, cf. ST. LEX. 173v2/22. Va lepeda de la Iiudea... uriaş şi vârtucios şi om voinic şi giudecătoriu şi proroc. DOSOFTEI, ap. GCR I, 265/31. Cel mai înalt om pe lume se află acuma la Pitna, într-o provinţie a Sveţiei... Urieşul acesta va face o călătorie prin Europa, ar (1829), 172718. Spre mirarea oaspeţilor, intră în sală un uriaş în îmbrăcăminte turcească, mozaicul (1838), 260/18. [Dragomir] doarme beat. Un uriaş doarme... doarme şi cugetul lui, . şi puterea lui. CARAGIALE, O. vi, 277. Un uriaş burtos... tot timpul horăia. STERE, S. 228. Cele două neveste... priviră cu spaimă la uriaş. AGÂRBICEANU, A. 479. Aş vrea... să-l pot alinta cu toată afecţia..., fără să-i fac impresia unui uriaş înspăimântător. A. HOLBAN, O. Π, 214. O dată n-ar fi lăsat să nu-l aştepte la cheutoarea casei, până noaptea târziu, pe uriaşul acela, care venea călare cântând amarnic. MIRONESCU, S. 65. Era cu capul şi cu umerii peste mulţime... Oamenii se uitau cu un fel de mirare înspăimântată la acest al doilea uriaş care venea în mijlocul lor. CAMIL PETRESCU, Q. II, 451. Omul pipernicit şi zgribulit... se muncise să-şi facă loc, de picioarele uriaşului, pe scăjunaşul trăsurei. C. PETRESCU, î. II, 137. Se găsi faţă în faţă cu... un uriaş cu obrazul roş, ras peste tot. SADOVEANU, O. v, 497, cf. SCRIBAN, D. Portos... era un uriaş, însă cel mai mic dintre muşchetari era Aramis. ARGHEZI, S. XI, 170. Era regretul unui uriaş de vreo cincizeci de ani, cu falei preistorice... şi pântecele de Falstaff. VINEA, L. I, 388. Presupun că din pricina vigoarei mele fizice... era vorba şi despre mine „un uriaş cu. ochi de brebenei". DEMETRIUS, A. 112. Nu toţi mânuitorii de praştie reuşesc să doboare uriaşul cu o singură lovitură. PLEŞU, O. 212. <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Marin ăl mare... îi zicea lumea, căci era un uriaş de om. MOROIANU, S. 6. 3. Adj. A cărui dimensiune depăşeşte cu mult media, foarte mare; colosal, enorm, gigantic, imens. Frumos la faţă şi urât; mic la trup sau uriaş, tânăr la vârstă sau bătrân: molnar, în ret. rom. 28, cf. lb. Văzu un om sălbatec la vedere şi uriaş la trup. MOZAICUL (1838), 69/17. îţi voi trimăte... o zugrăveală de această bute urieşă. KOGĂLNICEANU, S. 73. Palatul ţarilor, de o mărime urieşă. ic. LUM. (1840), 32/21. Supt poalele codrului verde se vede un foc urieş. RUSSO, S. 22. Pare că privesc încă acei ochelari ţuguieţi pe nasul lui uriaş. 1611 URIAŞ -334- URIAŞ NEGRUZZI, S. I, 8, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. în depărtare, pe linia netedă a orizontelui, se profilează, ca moşoroaie de cârtiţe uriaşe, movilele. ODOBESCU, S. III, 15. Colo se ridic’ trufaşe Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe. EMINESCU, O. I, 43. Urieşii munţi, cu vârfurile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele. CREANGĂ, A. 125. Să luăm două oglinzi sferice: soarele uriaş se strânge în adâncimile uneia ca un punct. CARAGIALE, o. -III, 68. Pasărea uriaşă mai întoarse capul să-i mai dea de mâncare. ISPIRESCU, L. 90. Sulurile uriaşe de negură. DELAVRANCEA, s. 199. Barca... Plutea, încoa şi-ncolo, pe-oceanul uriaş! MACEDONSKI, O. I, 267. Să te urci în marele dom al peşterei, sub uriaşa boltă împodobită cu stalactite. VLAHUŢĂ, R. p. 140, cf. DDRF. Singurătatea codrilor bătrâni şi uriaşi. PĂUN-PINCIO, Ρ. 103, cf. BARCIANU. Stau là fereastră, amândoi, privind departe... brazii uriaşi ce mărgineau orizontul. D. ZAMFIRESCU, î. 109. I se părea că o întreagă clădire uriaşă... se surpase deodată. SANDU-ALDEA, D. N. 26, cf. ALEXI, W. Jos, sub nucul uriaş, Gruia adormise. IOSIF, v. 110. Părea că se şi teme puţin de omul acesta uriaş. AGÂRBICEANU, A. 117. Un nour... biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriaşe de magneziu aprins. IBRĂILEANU, A. 12. Această potcoctvă uriaşă de cot leneş de fluviu. BUCUŢA, r. V. 3, cf. ŞĂINEANU, D. U. [Soarele] se ridică ca o roată de fier roşu scoasă dintr-o cuşniţă uriaşă. AL LUPULUI, P. G. 135. în pulberile de lumină, desluşim... uriaşe lumi îndepărtate, maniu, v. p. 33, cf. cade. Mă aştepta... frângându-şi mâinile, în halatul lui uriaş. Μ. eliade, C. 111. Un om mic şi îndesat, cu o căciulă uriaşă dată pe ceafă. REBREANU, R. II, 44. Morarul se înţepenea pe stinghiile podului ca o uriaşă cucuvaie sură. GALACTION, O. 55. Stolurile de raţe erau uriaşe în primăverile cele de demult. SADOVEANU, O. vil, 307. Prin ceaţa viorie... se desemnează în alb, ca o viziune a nopţii, forma uriaşă a iahtului. BART, S. M. 50. Frânturi de stâncă, lut, Cadavre ale florei uriaşe, i. barbu, j. S. 21, Lumea avea aspectul unui palat uriaş. D. POPOVICI, P. 163. Hangarelé mi-au lăsat o impresie de broaşte ţestoase uriaşe. ARGHEZI, S. XIV, 9. Un uriaş dud bătrân. VIANU, L. R. 66. O stalactită într-o grotă uriaşă. BLAGA, POEZII, 31. O vijelie grea A prăbuşit un uriaş stejar în calea mea. BENIUC, V. 20. Se va desprinde din văzduh o stea uriaşă. H. LOVINESCU, T. 163. Deunăzi am agăţat de hornul vetrei o langustă uriaşă, adusă din Atlantic. TUDORAN, O. 8. împachetă într-un geamantan uriaş o mulţime de rochii. PREDA, R. 328. Uriaşa armată persană se îndrepta, pe ţărmul tracic, către miazănoapte. H. DAICOVICIU, D. 57. Era o spinare uriaşă de pământ sau de piatră. NEAGU, î· 68. Nimene să nu îndrăznească a lua vro manetă din acea urieşă comoară. ŞEZ. I, 287. Fu gata să-i împlinească dorinţa şi-l'duse în pivniţa uriaşă apalatului. PÂRVESCU, C. 97. Să se urce în tren... flăcăul nu voia cu nici un chip, de frica fiarei celei uriaşe cu ochi şi nări de foc. SNOAVA, III, 431, <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Uriaşul de plug strămoşesc... biruieşte orice greutate ar întâmpina în umbletul lui. TÂMPEANUL, G. 49/11. -0- (Legat de un adjectiv prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut) într-o vale văzu un şarpe uriaş de mare. RETEGANUL, P. II, 41. <> (Adverbial) Impresie pe care ţi-o dă marea..., de gigantice vitralii deschise pe nemărginiri... zvârcolite şi atât de uriaş căscate, încât pare că asişti la naşterea cosmică a munţilor. TEODOREANU, Μ. n, 282. <> P. e x t. (Despre abstracte) Nu i-a lipsit nici destoinicia, nici înlesnirile de a putea dobândi toate ducumentele trebuincioase la a sa uriaşă lucrare. CR (1833), 264’/26. A ţării eroică oştire în lupte uriaşe Buzeştii comanda. ALEXANDRESCU, O. I, 83. Simt... căpătând puteri uriaşe. EMINESCU, P. L. 48. Când... [natura] nu-şi mai stăpâneşte uriaşele minuni, omului îi răpeşte mintea. DELAVRANCEA, T. 116. Uriaşele frământări: ale globului. VLAHUŢĂ, R. p. 136. Rolul artei e mare, e uriaş, bacalbaşa, S. a. I, 235. Pentru a-şi îndeplini misiunea, el are nevoie de forţe uriaşe, stere, S. 76. In economia naţională... s-au făcut progrese uriaşe (a. 1914). PLR I, 290. Cu toate aceste însuşiri ce nu le găsim la alte religiuni, greutăţile erau uriaşe. NAUM, IST. ART. 16. Acest joc interior... va lua proporţii uriaşe. A. HOLBAN, O. II, 258. Umerii li se rădicau fioros într-o opintire uriaşă. MIRONESCU, S. 70. Năucită de greutatea prea repedei, uriaşei descoperiri, Ilina îşi pierduse cunoştinţa. VOICULESCU, p. I, 239. Energia intraatomică..., dacă am libera-o, ar fi capabilă să producă efecte uriaşe. ENC. TEHN. I, 97. Se vedea - că Giuseppe face o uriaşă sforţare să-şi stăpânească mânia, vinea, l. II, 305. Se auzi nesfârşită şi uriaşă tăcerea câmpiei. PREDA, M. 432. II priveau cu tristeţe şi plini de-un chin uriaş. DOINAŞ, A. P. 78. A prilejuit... un uriaş succes de scenă. CIOCULESCU, C. 180. (Despre sunete, zgomote) O spintecă tură orbitoare pe cerul negru... ş-apoi, după o răsuflare, glasul uriaş al trăsnetului. CARAGIALE, O. II, 305. Vântu-n funii şuierându-şi uriaşa simfonie Alerga săpănd prăpăstii. MACEDONSKI, O. I, 76. Pământul dudui, văzduhul se zgudui ca într-un geamăt uriaş. SADOVEANU, O. II, 57. (Despre creaţii ale omului, opere etc.) Domnitorii Moldavei... cu mijloace mici au făcut lucruri urieşe. IST. M. XIII/6. Cărţile lui de ştiinţă de o informaţie uriaşă. călinescu, c. o. 93. (Despre venituri, câştiguri etc.) Asigurând... firmelor beneficii uriaşe. ARGHEZI, s. IX, 52. ❖ (Regional) Grâu uriaş = numele unei varietăţi de grâu (Ţigăneşti - Alexandria). Cf. ALR I 908/900. Fasole uriaşă = varietate de fasole care se urcă pe arac şi care are păstaia foarte lungă. Cf. pamfile, A. R. 185. (Sport) Slalom uriaş = slalom la care distanţa dintre porţi este mai mare. Pe o pantă albă de zăpadă în slalom uriaş coboram. STĂNESCU, R. 89. ♦ (Substantivat, m. şi f.; regional) Varietate de struguri cu boabele mari, rare, de culoare albă. nuţâ, d. i, 346. 4. S. m. şi f. F i g. Om cu calităţi extraordinare, capabil de realizări excepţionale; gigant, titan1 (2). Să ne oprim puţin în calea grunzuroasă a limbei... pentru a ne uita la urieşii cari clădesc temelia ei. RUSSO, S. 51. Cine oar' poate să fie omul care te-a-ngrozit?... Uriaş e al Daciei sau e Mircea cel Bătrân? ALEXANDRESCU, O. I, 72. Dumnezeule puternic! De ce mai faci uriaşi, Dacă-n rând cu toţi piticii pradă morţii vrei să-i laşi? HASDEU, R. v. 165. Alexandrescu în lirismul trecutului este un uriaş. DELAVRANCEA, O. V, 275. D-l Hăşdeu, un uriaş. PANU, A. Ii, 159. Mă gândesc la uriaşii literaturii universale, puşcariu, M. 91. Numai uriaşii smulg istoria din încheieturile sale. D. POPOVICI, P. 243, cf. DL, DM, 1611 URIC1 -335- URIC2 DEX. Ό· (Adjectival) Mă simţeam uriaş în legăturile noastre de ordin profesional. MIHĂESCU, D. A. 158. Multe întâmplări... dovedesc ce personalitate uriaşă se ascundea în spatele acestui autor. a. dimitriu, E. 483. <> (Prin extensiune)· Ironiza efectele culturale ale războiului, observând că un popor războinic, cum sunt turcii, ar trebui să fie un uriaş al culturii. FLORIAN, R. II, 35. ♦ (învechit, rar) Persoană care deţine un loc de frunte, o poziţie influentă, dominantă; puternic (II 1). Ucisă crai boinici... Pre Sion Amareanul L-au ucis cu tot neamul... Şi pre Og uriiaşul L-au rumpt cu tot sălaşul. DOSOFTEI, PS. -461/11. Hus au născut pe Nevrod. Acesta au început a fi uriiaş pre pământ. BIBLIA (1688), V‘/35. - Pronunţat: -ri-aş şi (regional) u-riaş (alr π/i h 78). - Pl.: uriaşi, -e şi (regional, m.) urieşi (ib.). - Şi: (învechit şi regional) oriaş (alr ii/i h 78), (regional) oroiéç (com. vaida, alr ii/i h 78), h urieş (densusianu, ţ. H. 320) s.m. - Din magh. oriăs. URÎC1 s.m. (Regional) 1. Copil mic, sugar (I 1) (Ţepu - Tecuci). Cf. CV 1950, nr. 4, 45. Vezi de uricul cela, că nu ştiu ce are de tot plânge! ib. 2. Persoană de statură mică. Com. din straja - RĂDĂUŢI. -Pl.: urici. - Etimologia necunoscută. URIC2 s.n. (Atestat prima dată la 1392, cf. ders) 1. Moşie boierească sau mănăstirească donată cu titlu veşnic (mai ales de către domnul ţării) şi care se bucura de privilegiul de imunitate ereditar, (învechit) ohabă; teren aflat în proprietatea cuiva, proprietate (3), posesiune (1). V. moşneni e, moştenire (1), m o ş t i n ă1 (1), ocină, rămăşiţă (3). Tocmi tătâni-său şi fraţilor săi loc de lăcuit şi deade lor uric în pământul Eghipetului, în partea cea mai bună a pământului, po 167/2. Alalţi [fii]... ai tăi vor fi şi se vor chema cu numele fraţilor săi în uricurele sale. ib. 170/25. II urice pren satele manastirei (a. 1588). DOC. î. (xvi), 165. Am dat... pre acele de mai sus zise silişte..., ca să fie de la noi uric şi ocină cu tot venitul (a. 1605). uricariul, i, 159. Ca să le fie şi de la noi direapte ocine şi moşii şi uric şi întăritură (a. 1660). BUL. COM. IST. IV, 16. Acesta este moşteanul [viei], veniţsă omoram pre el, ca să fie al nostru uricul. N. TEST. (1648), 96710. Uricurile noastre streinii le biruiescu (sec. XVII). DLRV. Sculându-să din miazănoapte, împarte fameilor şi împarte lucru featelor, cugetă de pre uricul din câmpu şi-l cumpără şi, din munca şi hasna mânilor sale, sădeaşte viia. ZOBA, S. 85, cf. ANON. CAR. Preutul... să... pomenească pre acele roduri câte s-au aflat de au rupt den uricelea sale de au dat sf. besereci (a. 1741). D. POP, M. 99, cf. HEM 2 686, TDRG, DHLR II, 542, CADE, DR. VII, 210, D. BOGDAN, GL., SCRIBAN, D., DL, DM, CL 1971, 233. Imunitatea domeniilor, denumită ohabă în Ţara Românească şi uric în Moldova, a fost garantată de statul feudal. PANAITESCU, C. R. 297, cf. M. D. ENC., DEX, MIHĂILĂ, D. 170. -v· (întărit prin „meredic”) Să să ştiia c-au luat această carte fratele pop Ion... de la pop Saiia, bani 5, uric meredic dinainte în Rapolt la casa lui (sec. XVIII). IORGA, S. D. ΧΙΠ, 58. ^ F i g. Tu eşti ce tocmit-ai uricul (dostoania CC2, ocina D) mieu mie. PSALT. 21. Nu împenge Domnul oamerii săi şi uricul (d o s t o i n i i a CC2, ocina D, partea H) său nu lasă. ib. 196. Domnul Dumnezeu uricul mieu este (a. 1697). dlrv. <0* (învechit; în sintagmele) Uricul îngrupăciunei sau uric de îngrupăciune (ori de îngrupătoare, de îngrupare) = loc de veci. Daţi mie uric de îngrupare la voi, cum mortul mieu zace înaintea mea să îngrop. PO 73/4. Aşa întări-se lui Avram pământul de arătură şi peşterea ce într-însa era de la feciorii lui Het, uric de îngrupăciune. ib. 75/8. Pământul Canaanului, care au cumpărat Avraam cu câmpu depreună... pre uricul de îngrupătoare. ib. 176/7. Cumpărase Avraam... pre liricul îngrupăciuniei de la Efron. ib. 178/4. <> Loc. adj. (învechit, rar) De uric = moştenit, vechi; de veci, veşnic. Tăbăcarii cu contractuşele lor de uric nu arată (a. 1796). IORGA, S. D. xii, 214. Toate moşiile... şi cele de uric şi cele câştigate i le întoarcem şi dăm înapoi. ŞINCAI, HR. I, 299/22. ❖Loc. adv. (învechit şi regional) De uric = a) pentru totdeauna, pe vecie. S-au plăti[t] acestpăucenie cu 24 de florinţi, de uric... cum această carte să nu ia din mâna săminţii... lor (a. 1687). IORGA, S. D. ΧΙΠ, 102. Că noao încă nu ni o dat Dumnăzău de uric această lume (a. 1695). DLRV. Toţi păgâni[i] eu de uric îţi voi da ţie (a. 1697). ib. Această sj[S\ntă evanghelie s-au câştigat la sj\&\nta bisearică... de uric, prin cinstea cinstitului domn (a. 1766). IORGA, S. D. XIII, 124. I-au giurat că-i va da de uric Ardealul, de-l va agiuta. ŞINCAI, HR. I, 208/26. Fieştecare crai de uric se va încorona, când va începe a oblădui, id. ib. III, 233/1, cf. KLEIN, D. 446, lb, iser, pontbriant, d., CIHAC, II, 440, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Să rămâi la noi de uric. L. ROM. 1961, 567, cf. LEXIC REG. II, 47; b) permanent, necontenit, întotdeauna. Cf. barcianu. Eşti de uric aici? Com. din oraviţa, cf. novacoviciu, C. B. II, 22. Celui ce se îndeletniceşte ca zănat, întotdeauna, de uric cu păzirea oilor... i se zice cioban. chest. v 32/61; c) de mult, dintotdeauna. Şăd de uric, stau de mult acolo, de când s-au pomenit. DENSUSIANU, τ. H. 339, cf. a iii 16. <> E x p r. Pre uric de vecie = ca moştenire, ca proprietate veşnică, pentru vecie. Voiu da ţie cel pământ şi seminţeei tale după tine pre uric de vecie. PO 170/18. Cât uricul pământului = veşnic, cât lumea; foarte mult. Să trăieşti cât „uriculpământului" răspunse Dinu chiuind şi zvârlind căciula până în grindă. SĂM. V, 73. + F i g. Origine, obârşie (4). Pentru întâiul scopos am mers în Eghipet în pământul pre carele noi pururea socoteam a fi vatra uricului ciumei. AR (1829), 164Vl. Uricul lui Trifail nu era bine cunoscut; el însuşi se zicea văr al doamnei Voichiţa. ASACHI, S. L. II, 84. O limbă latină... şi un spirit resbelic mărturiseau uricul roman. id. ib. 86. 2. Act prin care se acordă sau se întăreşte imunitatea asupra unei proprietăţi, moşii etc.; p. e x t. document, act, hrisov, (învechit) ispisoc, zapis. Uric (a. 1400). DERS. Uric (a. 1467). ib. Uric (a. 1516-1536). în texte rom. (xvi), 437, cf. 409, DOC. î. (xvi), 156. Acei munţi sântu daţi sfinteei mănăstiri de cându se-au descălecat Ţara Mulduoei... şi noi avem uric încă de la Alexandru Vodă cela Bunul (a. 1529). ib. 174. Să nu-l învăluiţi cu 1613 URIC2 -336- URICAR ocolul, că[ci] că se află în uricel[e] eeale bătrâne: că n-au fost de ocol (a. 1617). I. BIANU, D. R. 32. Uric de la Ştefan Vodă cel Bătrân (a. 163.0). IORGA, S. D. VII, 290. Leage scrisă să cheamă uricele şi ispisoacele. EUSTRATlE.iPRAV. 1919. Murgeşti},au arătat şi uric de la Ştefan Vodă (a. 1657). GCR I, 174/11. Ale dumisale direapte şi „adevărate urice şi ispisoace domneşti (a. 1660). BUL. COM. IST. IV, 20. Nu i-au folosit lui Constantin Vodă uricele ce avea de la împărăţie, date tătâne-său, de domnie veacinică, lui şi feciorilor lui. M. COSTIN, o. 58. Cetăţile toate s-.or face... Să lăcuiască şi să petreacă Şi urice pre dănsă să-şi facă. DOSOFTEI, PS. 227/22. Iazuri cu vaduri de moqră... precum vor arăta uricele... ce avem (a. 1698). IORGA, S. D. XVI, 201. Acel uric cu mare cinste şi ţeremonie fu cetit. N. COSTIN, L. 203. Orăşeanii toţi, cu deosebite urice, în veci într-acel loc să se bucure, id. C. 54. Uricile şi privileghiile Liliacului, vrând nevrănd... înnoind, aşezară. CANTEMIR, IST. 169. Cu zapise, cu urice şi cu hrisovuluri a întări şi a adeveri socotiră, id. ib. 175. [Egumenul] 6 pt. au dat unui om de cheltuială, de i-au adus uricele de la· leş (a. 1742). bul. com. ist. i, 262, cf. gheorgachi, cer. (1762), 229. Acele urice domneşti pè slovenie n-au nici o îndoială a nu se crede (a. 1762). GCR II, 76/9. Un suret de pe un ùric sârbes'd..., acela l-am luat şi un ispisoc domnesc (cca Î770). IORGA, s. D. xvi, 336. Uric pe cărţile biserici[i] Rodfti[i] (a. 1780). id. ib. XIII, 160. Istoria noastră este... în hrisoave şi în urice (a. 1840). PLR I, 93. Hrisoavele sau uricele... surit izvorul cel mai însemnat al istoriei românilor. BÂLCESCU, O. I, 96, cf. BAR. - MUNT., W. 800’/10. Se miră cineva Când vede uricele şi espisoacele vechi, care în puţine rânduri cuprindeau atât dé mult. NEGRUZZI, S. I, 304. Mircea..., în toate uricele seale, apare ca duce al (erei de peste munţi. HASDEU, I. C. I, 10, cf. HEM 2 687, CIHAC, II, 440. în o mulţime de urice ale marelui Ştefan... se aminteşte cu amândouă aceste numiri. MARIAN, NA. 225, cf. DDRF, CONV. LIT. XXIV, -741, GHEŢIE, R. M. Foarte interesant este uricul împărătesc asupra fundării universităţii. sbiera, F. s. 293, cf.> alexi, w. Uricul lui Ştefan cel Mare pierzîndu-se..., hotarele Braniştii sunt arătate într-un ispisoc de întăritură de la Moise Movilă Voievod, a. POPOVici - kjrileanu, B· 4, cf. d. bogdan, GL., TDRG, I. BRĂESCU, M. 72, DHLR II, 542, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Scoase cu luare-aminte... uric după uric. SADOVEANU, O. V, 631, ef. SCRIBAN, D. Apare în documentele noastre sub numele de vătaman, într-un uric din 25 decemvrie 1422. pavlescu, E. 243. Mi-a pus apoi sub ochi nişte vechi... urice, cu foarte interesante peceţi. blaga, H. 249. Au podurile pline cu zapise şi urice domneşti. STANCU, R. A. I, 74. Un uric de la Ioan Vodă cel Cumplit îl aminteşte în 1574. mân. Suceviţa, 10. în veacul alXV-lea..., documentele, uricele domneşti nu amintesc niciodată de satele de răzeşi. PANAITESCU, O. Ţ. 9, Cf. Μ. D. ENC., DEX, IVĂNESCU, I. L. R. 491, L. ROM, 1986, 28, MEHĂILĂ, D. 170. <> F i g. Domnul... le-au dat cu veacii uric pre moşie. DOSOFTEI, PS. 122/20. Să ţinea stăpân... Ţărăi Moldovei, cum şi Ţărăi Munteneşti, măcar că uric pe aceste doauă ţări nu-ş facusă. N. COSTIN. L, 574. O, tu, ce ai auzit Cest uric plin de minune, Fie-n cuget tipărit. ASACHI, S. L. I, 183. •v> (Mold.) Uricul târgului = act prin care se recunoştea, în evul mediu, un privilegiu acordat comunelor libere. Comunele libere... ieşeau de sub regulile obiceiului pământului... în virtutea unui privilegiu, de cele mai multe ori scris, care se numea în Apus charta, iar în Moldova „uricul târgului". PANAITESCU, C. R. 290. - Accentuat şi: ùric, scriban, d., dex. - Pl.: urice şi (învechit) uricuri, uricure. - Din magh. örök. ÙRIC3, -Ă adj. (în sintagmele) Acid uric = acid organic natural, rezultat din descompunerea proteinelor în procesul metabolic, care se găseşte în sânge şi este eliminat din organism prin urină. Cf. poen. - aar. -HILL, v. Π, 780'/18. Calculele urinare cele mai obicinuite se compun... de fosfat de var, de acid uric. MAN. SĂNĂT. 287/18, Cf. PROT. - POP., N. D., CADE, SCRIBAN, D. Şerpii şi păsările, în special, elimină azotul separat prin asimilaţie, aproape exclusiv ca acid uric. MACAROVICI, CH. 609, cf. DL, DM. Azotul provenit din degradarea proteinelor este eliminat de rinichi... sub formă de uree..., de acid uric sau săruri de amoniu. ABC SĂN. 375, cf. DEX, DN2, L. ROM. 1987, 359. Calcul uric = calcul format din acid uric şi uraţi. Cf. . cade. Diateză urică = tendinţă de a depune acid uric şi uraţi în ţesuturi, ducând la gută, la diabet etc. Cf. cade, d. med. - Pl. : urici, -ce. - Din fr. urique. URICÂNĂ s.f. (Prin vestul Mold.) Varietate de viţă de vie care produce struguri cu ciorchinele ramificat, cu boabele sferice, de culoare neagră. Cf. nuţă, d. i, 346. - De la n. pr. Uricani. URICAR s.m., s.n. 1. S.m. Funcţionar de cancelarie din trecut, care se ocupa cu întocmirea, copierea sau traducerea uricelor2 (2); calemgiu, copist, diac, scrib (1), scriitor (2). V. grămătic, logofăt, notar' (1), notarăş(l), pisar. Uricar (a. 1555). DERS. Eu Ureache logofătul... şi lonaşco uricariul, într-aceaea vreame toţi fiindu diregătorii şi slugile lui Aron Vodă, mărturim (a. 1593). DOC. î. (xvi), 179. Ca să ne fie de mărturie ş-au pus toţ peceţile şi au iscălit... şi eu Dumitraşco uricar am scris ca să s[ă] ştie (a. 1651). GCR I, 152/11. Boul vel logofet... Coţofana uricar. CANTEMIR, IST. 182. Doi uricari vor da de zece bucate un leu... Păhărniceii încă la 50 de bucate vor da de zece un leu (a. 1728). URICARIUL, I, 52. între diecii divanului era câte 5 şi 6 uricari, oameni bătrâni, tălmăcitori şi făcători uricilor celor sloveneşti. GHEORGACHI, CER. 284. Câte un boier, câte un logofăt,... uricari, letopiseţi şi cronicari istoriografi... înregistrau zi cu zi, oră cu oră cele ce se petreceau. GHICA, S. 86. Uricarul... îşi subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31, cf. LM. Uricare, vino-ncoace, Un înscris cu-atăţia martori este bine a se face. EMINESCU, O. VIII, 227, cf. DDRF, BARCIANU, D. BOGDAN, GL., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., PAVLESCU, E. 120. Uricarul, Toader Ghimpiş, dă apoi citire hrisovului. CĂLINESCU, O. XII, 83. Domnul amendează pe uricarul care schimbase textul cărţii. PANAITESCU, O. Ţ. 187. 2. S.n. Colecţie de urice2 (2). Cf. lm, barcianu, şăineanu, D. U·, scriban, D. ♦ P. r e s t r. Uric2 (2). Cf. POLIZU, ALEXI, W. 1616 URICAŞ -337- URIEŞESC - Pl.: (1) uricari şi (2) uricare. - Uric2 + suf. -ar. URICÂŞ, -Ă adj., s.m. 1. S.m. (învechit) Moştenitor (1), succesor (2); urmaş, descendent; (învechit şi regional) moşnean (1). V. o cin aş1. Acesta iaste uricaşul, veniţ să omorâm pre el şi să ţinem uricul lui. N. TEST. (1648), 28719. Iată, sămânţă nu mi-ai dat şi uricaşul mieu va fi sluga mea care au crescut în casa mea. ZOBA, S. 74. Cinie uricaş va fi în d[e]alul lăcuinţei tale? (a. 1697). dlrv, cf. anon. car., ddrf, tdrg, scriban, d., tamâs, et. wb., L. rom. 1986, 153. <> F i g. Ne-au făcut cu sângele lui cel scump uricaşii lui. ap. MÂNDRESCU, UNG. 114. 2. Adj. (învechit, prin Transilv.) Veşnic. [Să fim feţi] urikas Iu Dom Dumnedzeu (a. 1642). ap. TAMÂS, ΕΤ. wb., cf. DLRV. -PL: uricaşi. - Uric2 + suf. -aş. URICĂRÎE s.f. (învechit, rar) Birou, oficiu unde se redactau uricele2 (2). Lui i-au poroncit să scrie voroava lui în cărţi... între cele mari dzisă, a celor streine, în visteriile uricăriei. N. COSTIN, C. 164. - PL: uricării. -Uric2+ suf. -ărie. URICEMIE s.f. Stare patologică caracterizată prin prezenţa unei cantităţi crescute de acid uric3 în sânge şi care predispune la apariţia unor boli ca guta, artritismul etc. Cf. D. MED., M. D. ENC-, DEX, V. BREBAN, D. G. -Pl.: uricemii. - Din fr. uricémie. URICHEJNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URICHELNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URICHENIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URICHERNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URÎCHI s.f. pl. v. ureche. URICHÎŞ adv. (Prin vestul Transilv.; şi în 1 o c. adv. de urichiş, TAMÂS, ET. WB.) Pentru totdeauna, pe vecie. Am cumpărat un lanţ de pământ urichiş. ap. MÂNDRESCU, UNG. 114, cf. DDRF, TDRG, SCRIBAN, D. - Din magh. örökös. URICHÎŞIŢ s.m. v. urechelniţă. URICHÎŢĂ s.f. v. urechiţă. tJRICHIÎJŞĂ s.f. v. urechiuşă. URICHIIJŞCĂ s.f. v. urechiuşcă. URICHILIŢĂ s.f. v. urechiuţă. URICI vb. IV. Tranz. 1. (învechit, rar) A moşteni1 (I); a întări prin uric2 (2). întru nimica să fie acesta giudeţ..., când va fi şi uricit nu să poate să se strice. EUSTRATIE, PRAV. 20/12, cf. ANON. CAR., DR. IV, 161. 2. (Prin Transilv.) A tăia o pădure; a defrişa. Cf. KLEIN, D. 446, LB, ISER, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, alexi, w, com. din valea LUPşn - abrud. ♦ A curăţi un loc de buturugi, frâncu - candrea, m. 106. -Prez. ind.: uricesc. - V. uric2. URICIOS, -OĂSĂ adj. v. urâcios. URICÎRE s.f. (Prin Transilv.) Acţiunea de a u r i c i (2) şi rezultatul ei; defrişare. Cf. klein, d. 446, lb, iser. - PL: uriciri. - V. urici. URICIT, -Ă adj. (Pri; : ransilv.) Defrişat. Cf. klein, d. 446, lb, iser, lm. - PL: uriciţi, -te. - V. urici. URICITÙR s.f. (Prin Transilv.) Defrişare. Cf. klein, d. 446. ♦ Loc, teren defrişat (Scărişoara -Abrud), alr 11/95. -PL: uricituri. - Urici + suf. -itură. URICIÙNE s.f. v. urâciune. URICLEÂNŢĂ s.f. v. urechelniţă. URIEŞENIE s.f. (Neobişnuit) însuşirea de a fi uriaş (3), monumentalitate; (neobişnuit) urieşie. Cf. bul. fil. ΙΠ, 187. Arhitectura stă exclusiv pe bazele geometriei şi proporţiile unui edificiu sunt prestabilite. Urieşenia este abolită ca împiedicând estimaţia numerică a proporţiilor. călinescu, i. 14. - Pronunţat: -ri-e- - PL: urieşenii. - Uriaş + suf. -enie. URIEŞESC, -EÂSCĂ adj., s.n. 1. Adj. De proporţii enorme, ca de uriaş (1); uriaş (3). Nicicum nu vru a veni la bătaie mare asupra cimbrilor celor de urieşesc stat noroade. maior, p. 77/8. Ostaşii... de o mărime de trup urieşească şi cu putere nepovestită. BELDIMAN, N. P. I, 68/13. Un monument vechi sau de o mărime şi înălţime urieşască. HELIADE, o. II, 34. Urieşeasca figură cu măciuca pieriră. MOZAICUL (1839), 362/7. Fantomă mândră, urieşască. ALEXANDRESCU, O. I, 164. O stea urieşească în caos se coboară. EMINESCU, O. IV, 160. De jur împrejur stau stâncile urieşeşti de granit, id. P. L. 78. Cupolă enormă, dizgraţioasă... a unei catedrale urieşeşti. IBRĂILEANU, A. 128, Cf. CADE, BUL. FIL. III, 187, SCRIBAN, D. Fiul cerului se mişcă într-un spaţiu urieşesc şi cuvintele lui măsoară distanţele ce-i despart. D. POPOVICI, P. 322. Urieşescul cap. BOTTA, S. I, 128. O macara rulantă, de lemn, de proporţii urieşeşti. CĂLINESCU, C. O. 247. <> (Substantivat) Ar vedea... prisosul ce-l are cu plugul acela urieşescul. TÂMPEANUL, G. 50/7, O· F i g. înzestrat cu o închipuire urieşească, el a pus doi sori şi trei luni în albastra adâncime a cerului. EMINESCU, P. L. 51. Scriitorul selectează din infinitatea 1639 URIEŞEŞTE -338- URINARE2 de aspecte şi dimensiuni pe acelea care convin naturii năzdrăvane... şi urieşeşti a spiritului său. V. ROM. martie 19.60, 100. 2. S.n. (Rar) Monumentalitate, grandoare, măreţie (1)· Există... în viziunea oamenilor care întretaie călătoriile lui Hogaş un cert sentiment al urieşescului. CONSTANTINESCU, S. ΙΠ, 161. -Pronunţat: -ri-e-, - Pl.: urieşeşti. - Uriaş + suf. -esc. URIEŞEŞTE adv. Ca uriaşii (1), în felul uriaşilor. Derivat cu totul rar, înrudit însă cu „urieşesc”... şi „ urieşeşte " folosite de poet de mai multe ori. L. ROM. 1961,53. - Pronunţat: -ri-e-, - Uriaş + suf. -eşte. URIEŞÎ vb. IV. T r a n z. (Neobişnuit) A mări foarte mult, a face să fie uriaş (3). Cf. BUL. fil. iii, 187, iordan, l. r. a. 239, scl 1970, 16, 20. -Pronunţat: -ri-e-. - Prez. ind.: urieşesc. - V. uriaş. URIEŞÎE s.f. (Neobişnuit) însuşirea de a fi uriaş (3); (neobişnuit) urieşenie. Cf. cihac, ii, 537, iordan, l. r. A. 178. Cu toată urieşia lui trupească. în SCL, 1978, 328. -Pronunţat: -ri-e-, - Pl.: urieşii. - Uriaş + suf. -ie. URIEŞÎME s.f. (învechit, rar) însuşirea de a fi uriaş (3). S-au aruncat epidemia cu toată grozăvia ei spre răsărit peste Cohinhina şi Tunchin, au intrat în urieşâmea Hinei... şi Buharia mare. C. VÂRNAV, H. 6/10. - Pronunţat: -ri-e-. - Pl.: urieşimi. - Uriaş + suf. -ime. URIEŞÎŢĂ s.f. (Rar) Personaj din basme, închipuit ca o femeie uriaşă (3). Cf. TDRG, CADE. Era o urieşiţă groaznică, cu un cap... cât o bute. RETEGANUL, p. V, 64, cf. alrii/imn 39, 2 256/141. - Pronunţat: -ri-e-, - Pl.: urieşiţe. - Uriaş + suf. -iţă. URIIÔC s.n. v. urioc. URÎN1 s.n. v. urină. URIN2, -Ă adj. (Prin nordul Munt.) Zăpăcit (1). RĂDULESCU-CODIN. - Accentul necunoscut. - PI.: urini, -e. - Etimologia necunoscută. URIN vb. 1.1 n t r a n z. A elimina pe cale naturală urină din vezica urinară; (popular) a se pişa. Cf. poen. -AAR. - HILL, v. II, 780714. Când bolnavul va avea trebuinţă a ieşi sau de a urina, să îngrijească a depărta pe toţi ce Se vor afla în odaie. PARAB. 61/22, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Vom pune Copilul să urineze înainte de culcare. BIANU, D. s., cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Dacă între timp bolnavul urinează, vom observa culoarea urinei. BELEA, p. A. 119, cf. DL, DM, DEX, DN3. -v· T r a n z. A urinat acasă o vadră de sânge. ULIERU, C. 2. De multe ori vitele urinează sânge. ŞEZ. IV, 127. <> Refl. (Popular) în acel vas se urinează gospodina aproape o săptămână. PAMFILE -LUPESCU, CROM, 70, cf. BL VI, 73. Armăsarul iepelor... se opri, se urină şi plecă îndărăt. CAF III, 409. -Prez. ind.: urinez. - Din fr. uriner. URINÂL1 s.n. Vas plat de sticlă sau de material plastic prevăzut cu un gât, care permite bărbaţilor bolnavi să urineze fără să se ridice din pat; raţă (3). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 78θ’/4, PONTBRIANT, D., BIANU, D. S., DL,*DM, DEX, DN3. -Pl.: urinale. - Din fr. urinai. URINÀL2, -Ă adj. v. urinar2. URINAR1 s.n. (Rar) Loc amenajat pentru a urina. V. pişătoare (1). Scena burlescă a inaugurării urinarului, prilej nimerit de a satiriza politicianismul găunos, v. ROM. decembrie 1964, 166. -Pl.: urinare. - Urină + suf. -ar. Cf. fr. u r i n o i r. URINAR2, -Ă adj. 1. Care se referă la urină; de urină. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 780'/l, PONTBRIANT, D., CADE. Autorul a studiat jn acest caz excreţiile urinare, găsindu-le normale. PARHON, O. A. I, 257. Se foloseşte şi în... infecţii urinare. ABC SĂN. 38. Creşte eliminarea urinară de acid uric. D. MED. 691. 2. Care aparţine organelor de secretare şi de eliminare a urinei; privitor la aceste organe. Beşica urinare... se află aşezată afară de peritoneu. CORNEA, E. I, 209/19. Aceste băi alcalino-feruginoase produc rezultatele cele mai fericite în cazuri... de boale de ficat, de rănichi... şi a căilor urinare. MAN. SĂNĂT. 92/15. Intrarea canalului urinariu (udului). FĂTU, M. 13/33. Boalele organelor urinare. DESCR. APE, 63/22. Canalele urinare. CALENDAR (1862), 20/24, cf. 19/24, CADE. Musculatura urinară. DANIELOPOLU, F. N. I, 83. Oprirea urinei poate arăta o îmbolnăvire gravă a rinichilor sau a vezicei urinare. BELEA, P. A. 212. Bolnavii... încep să aibă usturimi la orificiul canalului urinar. ABC SĂN. 375, cf. DL, DM, D. MED., DEX, DN3. Fructele [de ienupăr] luate în cantităţi mari irită căile urinare. PL. MED. 85. Φ (învechit, rar) Piatră urinală = calcul care se face în organele de secretare şi de eliminare a urinei. Cf. bar. -munt., w. 4382/50. -Pl.: urinari, -e. - Şi: (învechit, rar, f.) urinare, urinai, -ă adj, - Din fr. urinaire. URINARE1 adj. v. urinar2. URINARE2 s.f. Acţiunea de a urina; micţiune; (popular) pişare. Dureri variate, mai ales la sfârşitul urinării. BIANU, D. S. 103. Urinarea e dureroasă şi se face greu. ENC. VET. 64. Ceaiul de foi de asmăţui se dă în boalele de rinichi... ca să mărească urinarea. VOICULESCU, L. 35. Pe lângă durere, bolnavii prezintă urinări dese. BELEA, P. A. 174, cf. dl, DM. Bolnavul nu 1654 URINĂ -339- URIOC are senzaţii de urinare. ABC SĂN. 312, cf. DEX, DN3, DSR, DREV. - PL: urinări. - V. urina. URINĂ s.f. Lichid secretat de rinichi, care conţine o serie de substanţe rezultate din metabolismul organismului, colectat în vezica urinară şi eliminat prin căile urinare; (popular) pişat, ud. Silitra... câteodată din urină să face. AMF1LOHIE, G. F. 198716. Urina adecă udul. ÎNVĂŢĂTURĂ, 63/15, cf. LB. Hirurg şi tămăduitoriu de piatra ce se face în beşica urinului. ar (1829), 642/9. Se amestecă ogrinjul, mai bine... cu urinul (udul) vitelor. FILIPESCU, D. I, 59/33. [Degerătura] o udă seara şi dimineaţa cu urin (pişet) proaspăt. CORNEA, E. I, 169/35, cf. stamati, D., ISER. Urinul (udul)... cuprinde în sine mai multe părţi folositoare. LITINSCHI, M. 19/9. Urin (neţinerea şi oprirea lui). MAN. SĂNĂT. 368/7. Retrăgea corpul acesta [fosforul] din... urină. MARIN, PR. I, 32/14. Vase de sânge şi urină, stamati, M. 64/19, cf. BAR. - munt., W. 4382/26. Excreţiuni se numesc acele materii din trupul omului... pe cari natura le depărtează prin diferite organe, precum urinul, mistuiala. PARAB. 61/5, 296/14. Urina se face . limpede şi firă miros. CALENDAR (1862), 18/18, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., PAMFILE - LUPESCU, CR. 66, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Căruţaşi şi hamali... deşertând cu schime de ofărală un vin tulbure ca urina. C. PETRESCU, î. Π, 157. Am văzut soldaţi deznădăjduiţi... care încercau să-şi potolească setea bându-şi urina. BRĂESCU, o. A. II, 141, cf. SCRIBAN, D. Orizontala drumului plină de praf de paie,..., de urina cailor. BOGZA, C. O. 318. Examenul urinei nu arată prezenţa... glucozei. PARHON, O. A. I, 273. Dacă între timp bolnavul urinează, vom observa culoarea urinei. BELEA, P. A. 119. Mirosea a iod, a pansament putrezit şi a urină. BARBU, P. 259. Examenul clinic era complectat cu cel... al urinei. G. BARBU, A. v. 39. Urinile concentrate au densitatea crescută. ABC SĂN., Cf. D. MED., DEX, DN3, DREV. - PL: urine şi (rar) urini. - Şi: (învechit) urin s.n. - Din lat. urina, fr. urine. - Urin < germ. Urin. URINEĂLĂ s.f. (Prin nordul Munt.) Zăpăceală (1). RĂDULESCU-CODIN. Cum se stoarce ceapa de zamă, Aşa să se stoarcă din trupul lui... Băutura... Şi urineala. id. L. P. I, 513. - PL: urineli. - Urini + suf. -eală. URINI vb. IV. Refl. (Prin nordul Munt.) „A-şi pierde rostul afacerilor din cauză de boală”, rădulescu-codin. -Prez. ind.: urinesc. - V. urin2. URINIFÉR, -Ă adj. Privitor la urină sau la organele urinare2. Urina... să formează picătură cu picătură în tubii uriniferi. BIANU, D. S. 634. In rinichi, acelaşi ţesut conjunctiv năvăleşte în organ şi înăbuşe tubii uriniferi. MARINESCU, P. A. 59, cf. DL, DM, DEX, DN3, DREV. - PL: uriniferi, -e. - Din fr. urinifère. URINIT, -Ă adj. (Regional) Zăpăcit (Valea Lungă Cricov - Pucioasa). Cf. ALR SN V h 1 241/762. Urinit la cap. ib. - PL: uriniţi, -te. - V. urini. URINÔS, -OÂSĂ adj. De natura urinei, ca urina; referitor la urină; de urină. Cf. bar. -munt., w. 4382/27, barcianu, ALEXI, W. A sucombat... cu fenomene de intoxicaţie urinoasă. BABEŞ, O. A. I, 289. La autopsie, cadavrul are un miros urinos, mucoasele icterice. ENC. VET. 309, Cf. DL, DEX, DN3. -PL: urinoşi, -oase. - Din fr. urineux. URIÔC s.m., s.n. 1. S.m., s.n. (Popular; adesea la pl.) Totalitatea firelor de urzeală de la capătul pânzei care rămân neţesute (şi care se taie când se scoate pânza din război), având diverse întrebuinţări în gospodărie; (popular) piedin, (regional) conţă, ranţă (2), roit2 (2), ureznic. Cf. lb, iser, bar. - munt., w. 488715, polizu, pontbriant, D., cihac, Π, 441. Ea cată nişte uruioc în masă. F (1889), 230. în Vrancea, leagă de gâtul soacrei iţele... sau îi coase de spate nişte urioc. SEVASTOS, N. 315, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W„ TDRG. Când pânza s-a isprăvit, se taie de pe război. Firele cari nu mai pot fi ţesute se numesc uruioc... Uruiocul se face ghem şi se foloseşte la diferite împletituri şi cusuturi. PAMFILE, I. C. 281. Capetele urzelei rămase de la ţesut, care tăindu-se, se întrebuinţează ca aţă pentru cusut se cheamă urioc. DR. IV, 465, cf. şăineanu, d. U., CADE, SCRIBAN, D., V. BREBAN, D. G., DSR, ŞEZ. I, 168. Aţa de tăiat mămăliga se face din uruioc. ib. vin, 90, cf. PAMFILE, B. 57, H XVII 98. Capetele urzelei de la pânză..., tăindu-se, se numesc urioci. Com. MARIAN. Of! leliţă Marghioliţă,... Fă-ţi gardul... Cu steble de busuioc, Cu streşna de uriioc. SEVASTOS, S. 69, cf. viciu, S. GL. Caută uruiocul şi-mi dă un fir de aţă. BREBENEL, GR. P., com. din bucovina, şez. xix, 14, com. din MEHEDINŢI, CIAUŞANU, GL., ALR I 1 292, ALR Π 833, A I 36, n 3, 4, 7, 12, m 1, 12, 17, v 15, 33, vi 9, 16, 19, 26, NALR - O IV h 741. <> Expr. A ajunge la uruioc = a sfârşi, a termina o treabă, a ajunge la capătul ei. Cf. PAMFILE, C. Ţ. 365. Foaie verde busuioc, Am ajuns la uruioc. Pânza-i lată-n patru iţe Ca să-mi fac mie catrinţe. id. ib. 162. 2. S.n. (Regional; cu sens colectiv) Fire de urzeală care nu încap în spată (şi care se fac ghem, rămânând pe lângă război); (regional) mânz (3). Cf. ALR I 1 291/5, 837, a v 33. 3. S.n. (Prin Mold.; în forma uruioc) Urzeală (I. CR. v, 346) învârtită pe sul (alr i 1 290/528, 582, 61*4). V. t e a r ă1, n a t r ă. 4. S.m. (Regional) Cânepă sau lână cu firul scurt (Sălicea - Cluj), lexic. reg. ii, 79. 5. S.n. (Prin sud-vestul Transilv.) Tort2 (1) din stupă1. Cf. rev. crit. ui, 172. - Pronunţat: -ri-oc şi (regional) u-rioc (ALR I 1292/158). - PL: (m.) urioci şi (n.) urioace (scriban, D., alr 1 1 292/107, 375, 387, 412, 418, 510, 526, 540, 552, 554, 556, 558, 592, 600, 614). - Şi: uriiôc s.n., uriôici 1661 URIOICI - 340 - URl1 (viçiu, gl.) s.m. pl., uruiéc (alexi, w.) s.n., uruioc s.n., s.m., uruiôg (alr I 1 292/166) s.n., uruôci (ib. 1 292/255), urôci (ib. 1 292/347, 348, 359) s.m. pl., uliôc (alri 1 292/103) subst., iriôc (şez. xxiv, 148, alr i 1 292/214, 218, 257, 266, 270, 290, 308, 315, 333, 355, 357, 542, A v 2, 14, 15, 19, 20, vi 4) s.m., s.n., iurtiioc (alr i 1 292/170), iroc (ib. 1 292/164) subst., oriôci (i. CR. iv 27, alr i 1 292/360), orôci (paşca, gl., alr I 1 292/350, 361) s.m. pl., ariôc (hem 1 663, alr i 1 292/109, 116, 118, 831, 835, pl. arioace ib. 1 292/116, arioei VICIU, GL., ALR I 1 292/273, 278, 280, 283, 285, 295, 298 şi ariochi ALR I 1 292/26) s.n., s.m., ruiôc (ALR I 1 292/150) s.n., riôci (ib. 1 292/215, 217, 335), roci (ib. 1 292/217), răv0ci (ib. 1 292/339), râvôci (ib. 1 292/33) s.m. pl., huruiôc (ib. 1 292/810, 815, 837, 839, 842, 846, 856, aiii 16) s.n. - Cf. ucr. y p h b o K, ser. u r i v a k. URIÔICI s.m. pl. v. urioc. URIOLÂR s.m. Numele unei păsări nedefinite mai îndeaproape, probabil grangur (Oriolus oriolus). Cf. bâcescu, păs. 172. - Pronunţat: -n-o-, - Pl.: uriolari. ■-r- Probabil din lat. [Oriolus] oriolus, numele ştiinţific al păsării. URIÔN = (regional) oreion. Să-mbolnăvea... că-i iişa... la gât uo gălcă şi să numia cârtiţă, alta... uriuon. T. DIAL. M. i, 270. URÎRE s.f. v. urare. URIŞCHELNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URÎT1 s.n. v. urât1. URÎT2, -Ă adj. v. urât2. URITÀC s.n. = oritac. Cf. nalr-b 2 082/54, 84, 86. - Pl.: uritace. - Şi: orităc (nalr - b 2 082/19, 37, 43, 44, 51, 64), urétic (ib. 2 082/12), urétâc (pl. uretăci ib. 2 082/23), urecăt (pl. urecăte ib. 2 082/24), urechet (BOCĂNEŢU, T. a. 148, 180, 181, H XVIII 142), arităc (nalr - B 2 082/53), arităc (ib. 2 082/39, 40, 41, 42, 46, 47, 50, 52, pl. şi arităci ib. 2 082/18), arétic (ib. 2 082/48) s.n. URITÔRIU, -OÄRE adj. v. urâtor. URÎTRĂ s.f. v. uretră. URIŢÎ vb. IV v. urâţi. URÎZ subst. v. orez. URÎ1 vb. IV. 1. T r a n z. (în opoziţie cu iubi) A avea un sentiment de ură faţă de cineva. V. d u ş m ă-ni, omrăzi, vrăjmăşi. Urrit-ai toţi păşitorii de la dereptăţile tale. PSALT. HUR. 107720. Se nu bucure-mi-se vrăjbitorii-mi fără dereptate, de urescu (g i 1 ă 1 u i n d u H) mere în deşertu. PSALT. 63. Văzând fraţii lui cum tatăl lor pre el are mai vârtos iubi decât toţi fraţii lui, urâia pre el. PO 127/6. Deaciia începu a uri pre Barda. MOXA, 389/1. Cine ureaşte direptul va petreace greutate. DOSOFTEI, PS. 113/12. Pre mine mă urâră şi să robiră pre ei păcatului (a. 1691). GCR I, 289/33, cf. ANON. CAR. El urăşte desăvârşit tot neamul omenesc. KOTZEBUE, U. 30711. învăţăceii vă vor urî pre voi. PETROVICI, P. 9/10. Au sărit cu un băţ la mine şi de atuncea l-am urât (a. 1822). IORGA, S. D. ΧΠ, 210, cf. LB. Inima-mi nu te urăşte. HELIADE, O. I, 159. Acum te despreţuiesc şi te urăsc. MARCOVICI, D. 9/25. Să urăsc nu poci pe nimeni (a. 1840). BARIŢ, I, 232, cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 4202/26, PONTBRIANT, D. Boierii... ştiau că norodul îi ureşte. NEGRUZZI, S. I, 142. Rousseau, pe care-l urai, adesea l-ai imitat. ALEXANDRESCU, O. I, 169. Şi te uram cu-nverşunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I, 212. Aşa îl urâsă ele de tare acum, că, dacă ar fi fost în banii lor, s-ar fi lepădat de spân. CREANGĂ, P. 210. Urăsc pe trădători. CARAGIALE, O. vi, 94. Se trezi din nou în mijlocul societăţii care-l chinuia şi pe care o ura, DELAVRANCEA, S. 137, cf. DDRF, barcianu, ALEXI, W. însăşi făptura acestei alcătuiri neobişnuite îmi fu antipatică şi am urât-o totdeauna. IORGA, P. A. I, 25. Te urăsc că-mi eşti atât de dragă! CODREANU, S. I, 116, cf. ŞĂINEANU, D. U. Ştiu că i-ai urât de cănd s-au sculat cu Hâncu. SADOVEANU, O. x, 92. Te stimez, dar te urăsc. C. PETRESCU^ î. II, 92. Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreţ, acum ajunsese să-l urască. BART, E. 240, cf. SCRIBAN, D. Când urăşti pe cineva, întreabă-te dacă are vreun înţeles. BLAGA, Z. 20. O uram aproape că nu m-a ajutat să fug din mizeria condiţiei mele de om. BOTTA, S. III, 53. Uneori mă întrebam dacă n-o urăsc. H. LOVINESCU, T. 405. Simţi deodată că îl urăşte pe acest om şi că îi doreşte să-l vadă venind la el la poartă să se roage. PREDA, M. 162. Mă urăsc unii confraţi, nu pentru că le-am făcut rău, ci pentru că am avut succes. V. ROM. septembrie 1970, 7. Pe bărbat îl urăsc sau îl idealizează. N. MANOLESCU, A. N. I, 126. îl urăşti de moarte pe tăticu, aşa-i? NEAGU, î. 87. Am pus gând să te urăsc, Dar mai tare te-ndrăgesc. PAULETI, C. 129. Vai, badeo, cum te-am urât Aseară dintr-un cuvânt. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 229. Toată lumea te-a urî, Te-oi urî, mândră, şi eu, Şi-i păcat de Dumnezeu! VICIU, F. 83, cf. ALR I 1 546. Mândra nu mă mai iubeşte, Toată lumea mă urăşte! BALADE, III, 251. Cin’ ţ-o dat chită cu sare, De m-ai urât aşa tare? FOLC. TRANSILV. II, 39. Văd bine că m-o urât, Că-mi cată posomorât. FOLC. MOLD. I, 56. Pă tine te-o-ndrăgiră Şi pă mine m-o urâră. CAF iii, 46. Lesne urăşti pă cel ce dă nevoie iubeşti. ZANNE, p. VIII, 86. (în imprecaţii) Of! urî-ti-ar soarili, îndrăgi-ti-ar boalili. FRIEDWAGNER, R. v. 443. Urască-te lumea! ALRI 1 546/247. ·Φ· A b s o 1. Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I, 56. Plângi, urăşte şi blestemă după regula din carte. VLAHUŢĂ, S. A. I, 60. Eu urăsc, iubesc, dispreţuiesc. IBRĂILEANU, A. 75. A urât sau a iubit, dar din ură şi iubire se poate face numai artă - niciodată critică. LOVINESCU, S. II, 71. Când aş urî, Aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă Bieţi sori Călători. BLAGA, POEZII, 62. Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9. Eminescu profetizează şi urăşte, Caragiale biciuieşte surâzător sau cu haz. 1674 URÎ1 -341- URÎ1 CONSTANTINESCU, S. II, 61. Cel ce urăşte nu cunoaşte dragostea ce este.. zanne, P. viii, 87. (Prin analogie) Aşa ureşte mâţa pe şoarece, elefantul pe porc şi pe găină, şincai, în şa I, 665. *0- Refl. Am pierdut dulcea mea pace Şi eu însumi m-am urât. HELIADE, O. I, 70. A urî oamenii? Dar ar însemna a mă urî pe mine însumi. CĂLINESCU, C. O. 84, cf. ALR I 1 546/118. <> R e f 1. recipr. Au ajuns să se urască. GALACTION, O. 213. Se urau, poate, ca femei, sau mimai se dispreţuiau - oricum, se căscase o ■. prăpastie între amândouă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 98. Ne urâm reciproc, dar nu ne dispreţuim. VLASIU, D. 74. Să-i pui să se urască. BARBU, PRINC. 62. <> E x p r. (Regional) A(-şi) urî zilele = a se sătura de viaţă, a-şi dori moartea. Doamne, moşule,... se vede că fi-ai urât zilele. CREANGĂ, P. 82, cf. DDRF. Ori mori, bade, ori te scoală,... Că mi-am urât zilele Mutând căpătâiele, marian, î. 37. Nici traiu nu l-am trăit, Nici zile nu le-am urât. FOLC. TRANSILV. I, 88. Bietul ficior, îşi urî zilele vieţii şi se sătură de a se mai necăji. SNOAVA, iii, 146. A-l urî pereţii, se spune despre un bolnav care zace de mult. Com. din zagra - năsăud. + Intranz. (Popular) A fi neplăcut, nesuferit cuiva. O învăţa... cum să se ferească de bârfeli şi clevete, casă nu fie urâtă şi nebăgată în seamă de ceilalţi fii de împăraţi. ISPIRESCU, L. 13. ♦ Refl. pas. (învechit, rar) A se face detestat de cineva, a deveni de nesuferit. Putrediră şi se uriră întru faptele loru. PSALT. HUR. 974. Nu este alta mai mare greşeală prin care omul se urăşte de toată lumea decât mândria. GOLESCU, S. 123. + Refl. (învechit, rar) A se dezgusta,de cineva. Să scărbiia (să uriia ms. 45) eghipteanii de fiii lui Israil şi asupriia eghipteanii pre fiii lui Israil cu silă. BIBLIA (1688)2, n, 80/28. ■♦•■Refl. recipr. (Regional) A-şi pierde dragostea, simpatia faţă de cineva. Ci pune capu-n, pământ, C-or gândi că ne-am urât. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 67. Acu, ge v-o doo luni, Ne urarăm gin minsium. FOLC. OLT. - MUNT. I, 35. Di cân, dragî, ne-am urât, Nici cu treabî n-ai vinitl CAF IV, 131. ■♦A dori (constant) ca ceva să nu se înfăptuiască, să nu (mai) existe; a nutri o aversiune profundă faţă de ceva, a detesta. Rugăciune fac, ca să înveaţe pre toţi trufiia să urască. CORESI, EV, 14. Leapădă şi ureaşte şi tu lumea. VARLAAM, C. 369. Ureaşte lucrul furtuşagului. PRAV. 29. Nece o slugă nu poate sluji la doi domni, că sau pre unul va urî şi pre altul va îndrăgi. N. TEST. (1648), 91716. Multe lucruri spurcate şi de Dumnedzău urâte făcea Iancul Vodă. N. COSTIN, L.2 249. Au urât biruinţa ritorilor. ANTIM, P. 2. Fedru cătră aceia ce fabulele urăsc, dimpreună iaste în loc de cuvânt înainte. OŢĂLEA, A. F. 42/3. Urăşti mândria pentru că o urăşte şi D[u\mnezeu şi o pedepseşte. MOLNAR, RET. 95/16. Românul ştie încă a se bate Şi urăşte viaţa fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11. Ura din inimă literatura. CHENDI, S. I, 272. Dacă ea ar fi fericită cu oricine altul afară de mine, i-aş urî fericirea. IBRĂILEANU, A. 114. Trebuie să urâm cu toţii o lume de dureri aproximative. CIORAN, C, A. 92. Nu pot urî nimic, nu-i vina mea. ISANOS, P. 421. Povestitorul ura scrisorile. CIOCULESCU, C. 357. 2. R e f 1. (Adesea construit cu dativul şi urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „cu”) A-şi pierde interesul pentru ceva sau pentru cineva, a nu-i mai face plăcere să..., a se sătura de...; a ajunge într-o stare sufletească apăsătoare, provocată de lipsa de ocupaţie, de monotonie etc.; a se plictisi (1). Li să urâsă şi lor cu faptele lui Aron-Vodă. M. COSTIN, O. 43. M-am urât a mai scrie despre grecul acesta la anii de acum. ŞINCAI, HR. II, 212/15. Acum i se urâsă cu post Şi iaca nimeri... La o curte. BUDAI-DELEANU, ţ. 127.1se urăşte cu vorba. VOINESCUII, M. 40/17. Mi s-a urât a fi slobod! (a. 1844). BARIŢ, I, 44. Urându-i-se de aţâţa cores-podenţă seacă, începu să înainteze. BARIŢIU, P. A. I, 52. Să şezi pănă să li să urască de tine. PANN, A. 19/16. De câte ori ni se ura, făceam astfel, încât baroana să înceapă vorba cu maiorul. BOLINTINEANU, O. 272. Te-ai urât de hătmănit Or nu-s bun eu de domnit, De îmi stai posomorât. EMINESCU, O. vm, 185. A-nceput a i se urî să stea serile singur în casă. CARAGIALE, o. II, 274. Era obosită şi i se ura, nu ştia -v să mai facă acasă. SLAVICI, O. II, 30. A fost odată . om, căruia i se urăse cu deşertăciunile cetăţilor. ISPIRESCU, L. 189. Atunci devin tăcută, iar el se urăşte. F (1885), 16. Avea gânduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urât de a sta o veşnicie. VLAHUŢĂ, O. A. I, 117. Să mă Urăsc aice, în o societate Atâta de plăcută. I. NEGRUZZI, S. IV, 162. Când mi se urăşte de tot sau sunt prea singură, mai deschid gura, ca să-mi treacă dorul lumei. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 63. Asta era om să nu ţi să mai urască cu el. SĂM. v, 232. Mândruţo, pentru ce plângi, dragă? Ţi s-a urât de casa mea? IOSIF, T. 246. Mi s-a urât de când îngraş pe alţii cu munca mea. PETICĂ, o. 214. Apoi nici nu mai era sângur ca înainte şi nu i se ura în cqncelarie aşa de repede. AGÂRBICEANU, L. T. 136. Erau... nişte sate lungi, de te urai trecând prin ele. DRAGOMIR, O. M. 229. Am început să învăţ de la Titi, în ceasurile în care i se urăşte de stat la biroul lui. POPA, B. 27. Mai taci, mă copile, cu întrebările astea, că mi s-o urât. VLASIU, A. P. 10, cf. SCRIBAN, D. Cum nu ţi se urăşte şi cum n-ai obosit? ARGHEZI, S. v, 188. Vi s-a urât cu mine, vreţi să mă părăsiţi? CĂLINESCU, B. I. 415. Mi s-a urât cu aceste ziduri trainice şi bătrâne, vinea, L. I, 255. Mi-e scârbă, am zis eu, lume în care ţi se urăşte, ce coşmar! BOTTA, S. in, 65. Am venit şi eu... mi se urăse printre străini, v. ROM. ianuarie 1965, 8. Vecin mândru de n-ar fi, Cu mutul ţi s-ar urî. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 412. Noră dragă, am să-ţi dau ceva de lucru, nu pentru alta, decât să nu te urăşti până deseară. MERA, L. B. 30. O poveste scurticică, ca să nu vi se urască ascultând-o. SNOAVA, iv, 127, cf. alr I 1 543/30, 45, alrsn v h 1 479. Că mie mi s-o urât De când n-am mai călărit. BALADÉ, Iii, 46. Tu să trăieşti mult şi bine, Până te urăşti de lumè. FOLC. TRANSILV. I, 55. Mie mi s-a urât. Tot suind şi coborând. CAF vi, 169, Ţi s-a urât cu noi şi vrei să te duci la casa ta. snoava, hi, 750, cf. zanne, ρ. π, 729. <> (Prin analogie) Albinele ceale mai dintâiu ieşite, urându-se a aştepta matca, lesne se pot întoarce în cojniţa cea bătrână. ECONOMIA, 185/7. -0" Tranz. (învechit; construit cu dativul) Măgariul îşi urâse a purta povară. ţichindeal, f. 111/23. <> E x p r. A i se urî (cuiva) cu viaţa (sau cu zilele, cu lumea) sau (regional) a i se urî de zile = a se sătura de viaţă. Ţi s-a urât cu viaţa pesemne. CARAGIALE, O. vi, 350. Ascultă-mă, zău, şi lasă-ne-ri pace, dacă nu ţi s-a urât cu zilele. VLAHUŢĂ, N. 189, cf. CANDREA, F. 256. Ţi s-a urât cu viaţa? SAHIA, N. 75. Când a văzut [podarul] că mă urcam pe mal, a 1674 -342- URLA strigat: - Ce-i mă, ţi s-o urât cu viaţa? VLASIU, A. p. 337, cf. ALR i/ll h 283. Şapte ani şi două luni, Mai pe-atâtea săptămâni, Gruia-n temniţă şedea Pân' de zile-i se ura. BALADE, II, 13. A i se urî (cuiva) cu binele v. b i n e. 3. R e f 1. (Prin nord-vestul Transilv. şi Maram.) A se obosi. Cf. VAIDA, alr l/ι h 102, alrm i/i h 140, alr ii/i h 96, alr - M iii h 426/221, lexic reg. π, 114. - Prez. ind.: urăsc. - Şi: (învechit şi regional) uri vb. IV. - Din lat. *horrire (= horrere). URÎ2 vb. IV. Refl. (Regional) A se răsfăţa (1); a fi afectat, nenatural (în purtări, în vorbire). Com. din PORUMBACUL DE SUS - VICTORIA Şl din BOARTA -MEDIAŞ. -Prez. ind.: urăsc, pers. 3 şi urăşte. - Cf. germ. h u r e n „a trăi în desfrâu”. URÎ3 vb. IV V. ura2. URJÎNĂ s.f. v. ujină. ÜRJÔG s.n. = (prin vestul Transilv.) ojog (1). lexic REG. ii, 103, URJÙMA s.f. (Regional) 1. Sfîrâmătură (1); fărâmă (de pâine). Cf. scriban, d., dr. vii, 75, arhiva, xxxii, 73, alr i 7ë8/584, 764. ♦ F i g. Epitet dat unui om zgârcit (cu aluzie la faptul că nu vrea să piardă nici o fărâmă de pâine). Cf. scriban, d., arhiva, xxxii, 73. 2. (Mai ales la pl.) Jumări (de porc) (Nucşoara -Câmpulung). Cf. alr ii 4 039/784, ib. 4 132/784. 3. Epitet pentru o femeie urâtă şi rea, cü părul zbârlit (Măţău - Câmpulung). Cf coman, gl. - PL: urjume. - Şi: ujiimă (PÂRVESCU, C. 63), hurjumă (scriban,' D.), curjumă (id. ib!) s.f. - Cf. tc. k u r ş u n „glonţ”. URJUMÉLE s.f. pl. (Regional) Diminutiv al lui urjumă. Cf. u r j u m ă (2). Parcă văz nişte urjumiele şi oşcioare aruncate la uşă şi pasămite că eşti letin, de spurci vinerea şi miercurea? JIPESCU, O. 152. - Urjume (pl. lui urjumă) + suf. -ele. URJUMÎ vb. IV. Tranz. (Regional) 1. (Cu complementul „pâine”) A sfărma în bucăţi, a face bucăţi. Cf. DR. VII, 75, BUL. fil. iii, 271, ALRI 1 989/200, 764. 2. (Complementul indică fire textile) A răsuci (1) de mai multe ori (Mărtănuş - Târgu Secuiesc). Cf. alr i 1 318/200. -Prez. ind.: urjumesc. -V. urjumă. URLĂ vb. I. I. 1. Intranz. (Despre unele animale, mai ales despre câini şi lupi) A scoate strigăte prelungi, specifice, a scoate urlete (1). Un câne de ogar... până în de 3 ori au tot yenit de au urlat. N. COSTIN, LET. II, 61/25, cf. anon. CAR. Cănd va auzi lupi urlând cu glas subţire (a. 1750). GCR II, 62/12, cf. MOLNAR, D. 296/25, KLEIN, D. 489, BUDAI-DELEANU, LEX. Fiiarăle şi gadenile mării ce li spurcate şi veninate vor ieşi lâ ţărmurile mării şi vor urla şi vor ţipa cu glas mare (a. 1815). GCR II, 217/13. în loc de-auzi cocoşi cântând, auzea lupi urlând. N. STOICA, c. B. 292. Bietul animal urla asupra punţii bastimentului (instinctul câinilor e de mirare), că stau să facă naufragiu. HELIADE, D. J. 117/2. Iar dulăul priceput, Ce urla, se făcu mut. ASACHI, S. L. I, 197, cf. POEN-AAR. -HILL, V. I, 8212/24, iser. E câinele ce urlă la lună-n miezul nopţii. CREŢEANU, M. 23/13. Bietul Bibi era în spasmele agoniei... Trebuia să-l vezi cum urla, cum se zbuciuma! NEGRUZZI, S. I, 62. Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. ALEXANDRESCU, O. I, 90. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. ALECSANDRI, P. III, 13. O dihanie pestriţă ce mergea şi tot pufnea... şi urla de răsuna. CONTEMPORANUL, I, 457. Auzea câinii urlând la lună. EMINESCU, P. L. 44. Urlau dobitoacele, de fi se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. Lupii tot urlă pe-ntinsul câmpiei. MACEDONSKI, O. I, 147. Ascultă, noaptea, cum le urlă lupii la fereastră. VLAHUŢĂ, R. p. 83. Urlă lupii în stâna părăsită de pastori. ADAM, S. 196. Cânele se uită lung dupe mine şi începu să urle. DELAVRANCEA, H. T. 267, cf. SANDU-ALDEA, A. M. 149. Urlă lupii, a pustiu în nopţile iernilor grele. AGÂRBICEANU, S. 286. înainte de a se îmbolnăvi bunicul, câinele a început să urle.lugubru. A. HOLBAN, O. II, 317. Sunt haitele de lupi flămânzi ce urlă! MINULESCU, VERS. 95. Când şi când un câine urlă. TOPÂRCEANU, O. A. I, 88. Câinii urlau a cobe, în întunericul compact de afară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 150. Nu erau semne bune. Ţii minte, Ionaş, cum urlau lupii? VLASIU, A. p. 97. Intăi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul râpilor. SADOVEANU, O. X, 523. E noapte şi urlă fiarele. E. IONESCU, E. 39. Un câine... a urlat o noapte acolo. ARGHEZI, s. XI, 16. Auzea lupul urlând la o sută de paşi. CĂLINESCU, C. O. 255. Lângă groapă este şi un câine, care probabil adulmecă vânat depărtat, în loc să urle... în faţa morţii. BLAGA, Z. 109. Griva... scormone pământul cu labele, urlă a pustiu, fioros. STANCU, D. 15...Şi s-auzea prin vâlcele Cum urlă câinii la stele. PARASCHIVESCU, C. ţ, 44. [Glasul] ca de câine urlând singur la lună. vinea, l. i, 325. Câinii urlau înnebuniţi, se auziră ţipete ascuţite de femei. PREDA, D. 212. Să urle lupii în curtea ta. SORESCU, L. L. II, 8. întâi şi-ntăi s-au pornit să urle câinii. NEAGU, î. 67. Când va urla cânele, unul din casă va muri. ŞEZ. ΙΠ, 46. Şarpili şuiera, Iară lupul tot urla. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 60. Cânii din sat cănd îl zăreau urlau a jale şi a pustiu. FURTUNĂ, v. 57. Câinele care urlă şi se duce.,: voieşte binele casei. ib. 122, cf. ALR I 1 152, ALR II 4 957, ib. 5 527/157, 260, 325, 334, 784, alr sn iii h 677, balade, ii, 158, alr - τ 937/254, 270, 319. îi urlă câinii la casă, se spune despre omul sărac. Cf. ZANNE, ρ. ni, 81. Urlă lupul la hotară Şi s-aude-ntr-altă ţeară (Tunetul). TEODORESCU, P. P. 247. Pe o vâlceluşă Urlă o căţeluşă (Meliţa). CAF III, 264. (F i g.) Suferinţa începea să-i urle prin suflet ca un lup flămând. AGÂRBICEANU, L. T. 189. <> Tranz. Jupâne naşule, lângă copoiul ce mi l-ai trimis de s-ar găsi şi o copoaică..., i-aş trimite vameşului, să nu te urle pe cap (a. 1778). IORGA, S. N. 124. Veneau toţi motanii... şi-l urlau câinii mopşi. ARGHEZI, S. XIV, 53. Lupii urlau singurătatea iernii, v. ROM. martie 1956, 168. (Cu com- 1682 URLA -343- URLA plement intern) Urlă urlet gros. ALR SN III h 677/250. (Complementul indică o persoană decedată după care urlă (1) animalul) Ca să mă îngroape... In dosul stânei, Să mă urle câinii, balade, II, 482. <> R e f 1. (Regional) [Porcul] să urlă. ALR -T 937/312. ❖ Expr. A(-i) urla (cuiva) lupii în casă (sau pe cuptor, în vatră) = a avea casa părăsită; p. e x t. a fi înşelat de soţie. Cf. baronzi, L. 44. Aş voi să-fi slujesc atâta până ţi-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238, cf. ZANNE, p. I, 526. A urla a morţiu v. m o r ţ i u. ♦ A imita urletul lupului sau al altui animal. Mă aruncai în mijlocul tigrilor, panterilor, leoparzilor, hienelor..., rânjind, urlând, lătrând ca dânşii. BARONZI, I. L. I, 120/18. Unii ca lupii urlau, Alţii ca câinii lătrau. FOLC. OLT. - munt. II, 265. Urlă ca câinele la lună. ZANNE, P. IX, 724. Tu cânţi ca cucu, eu urlu ca lupu (= ţie îţi merge bine, dar mie îmi merge prost), id. ib. IV, 290. (Cu complementul în dativ) M-am dosit între tufişuri ş-am început să-i urlu [lupului]. sadoveanu, o. iii, 276. O-Expr. Stai cu lupii, urli ca ei, se spune când cineva trebuie să se acomodeze cu o situaţie neplăcută şi nedorită. Cf udrescu, gl. (Cu parafrazarea expresiei) El, ca învăţător al statului, trebuie să urle ca lupii, vorba ceea... dar cu dibăcia lui, în mod discret, rebreanu, l. 275. ♦ Refl. pas. (La vânătoare) A chema lupii scoţând urletele (1) caracteristice speciei. El ştia că se urlă lupii, într-o oală. sadoveanu, o. XIV, 425. 2.1 n t r a n z. şi (rar) tranz. P. anal. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.); a spune ceva cu glas foarte ridicat, a vocifera; a se răsti la cineva; a răcni1 (2), a striga (6), a ţipa1 (2), a zbiera (2). V. o 1 ă 1 ă i. Cf. st. LEX. 62rl/16, DRLU, LB. Să trăiţi, domnule căpitan! urlă căprarul cu o voce de tunet. GRANDEA, S. 306. Tot satul, mari şi mici, urlau de-ţi lua urechile. EMINESCU, O. VII, 302. Răspunz la glasul prietenului, urlând şi eu mai tare. caragiale, o. II, 346. Zobie urla, învârtind ciomagul pe dasupra capului, delavrancea, T. 126, cf. DDRF. [Ţăranul] urla de durere, pe când călăul său înjura. D. zamfirescu, v. Ţ. 191. Mi-e frică de-mi vine să ţip, să urlu. SANDU-ALDEA, A. M. 115, cf. TDRG. Urlau mereu vorbe fără şir şi sudălmi. REBREANU, R. II, 205. Maşinile noastre s-au luat la întrecere, fiecare dintre noi urlând la şofeur. M. ELIADE, M. 26. Stau privind c-un aer tâmp... Şi deodată-ncep să urle Că-i apucă noaptea-n câmp. TOPÂRCEANU, O. A. I, 186. Se înălţa, urla scurt: Vivat!... şi bătea de trei ori cu paharul în grindă. SADOVEANU, O. I, 603. Nu urla să te audă de afară. DAN, U. 99, cf. SCRIBAN, D. Plodul de soi rău urlă, dă ciudos din picioare. CĂLINESCU, C. O. 105. Spărgeau galantarele, urlau, se tăvăleau pe jos. CAMIL PETRESCU, O. II, 49. Trebuia să suferi ca un câine, să urli ca mine în singurătate, vinea, L. ii, 76. Băiatul... scheuna, ba se întâmpla să şi urle. PREDA, M. s. 26. Liniştea odăilor îl făcea să urle. barbu, G. 357. Miile de oameni se îmbulzeau în uşa chesturii, urlând de bucurie. V. ROM. februarie 1963, 45. Se prăbuşi cu fruntea în mâini şi urlă în voia inimii, ib. ianuarie 1969, 39. întoarce barca! - urlă din răsputeri pântecosul. BĂNULESCU, I. 12. Şi nu mai urla la mine. Sunt director! NEAGU, î. 222, cf. ALR I 69/1, ib. 1 341/18, 223, ib. 1 383/790. „ Cine să ne fi furat nouă sămânţa?” urlară... plini de mânie. SNOAVA, iii, 252. -v- (Despre fiinţe mitologice) Sus, pe malul lunecos Şi-n tăcerea adâncită Satân urlă furios. ALECSANDRI, P. I, 11. Când demoni şi spaime pe munţi se adună, De urlă la stele, lâ nori şi la lună. BOLINTINEANU, O. 70. Cu faţa zbârcită ca o stâncă..., urla prin aerul cernit Mama-Pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. Vine zmeu urlând... şi-l ia-n ghierăpe voinic. GIUGLEA —. VÂLSAN, R. S. 371. O F i g. Murad... permite veseliei Să urle aruncată în braţele orgiei? ALECSANDRI, POEZII, 383. Şi-n noaptea care urlă cu surda ei ureche Priveşte ca o lună din zidurile veche. EMINESCU, O. IV, 305. Şi patimile aspre, ce-n pieptul său murgeau, Priveau la elemente când ele, înfuriate, Urlând, a lor putere veneau ca să-şi arate. MACEDONSKI, o. I, 261. Dă-mi viforul în care urlă Şi gem robiile de veacuri. GOGA, P. 7. Pe stradă urle viaţa şi moartea Şi plângă poeţii poema lor vană. BACOVIA, O. 142. Copacii, toamna, de durere urlă! E. LOVINESCU, E. 25. Minciuna-i stăpână. Urlă urât şi ne-ngână. ISANOS, v. 334. -Φ- Expr. (Tran z.) (Prin nord-vestul Munt:) A urla pe (cineva) = a) a cicăli pe cineva, a plictisi cu vorba; a ruga insistent pe cineva. Cf. UDRESCU, GL. Nu mă mai urla degeaba, că nu ţi-l dau. id. ib.; b) a bate pe cineva foarte tare. id. ib. L-a urlat degeaba, bietul copil era nevinovat. id. ib. ♦ Intranz. A cânta din gură foarte tare (şi neplăcut pentru auz). Ei, geaba! Nu-i chip de cântat! N-auzi, domnişorule? N-ai putea să te duci să urli mai departe? ALECSANDRI, τ. 1 110. Toţi cântăreţii, dând din gură, In răcnete şi zbierăte se.întrecură Care să urle mai duios, arghezi, s. v, 130. "v· T r a n z. Eram cu toţii în vârsta aceea, în care urli arii din opere, declami pasaje din autorii clasici. EMINESCU, G. P. 45. Urla în casă şi în curte arii din opere. PAS, Z. I, 179. ♦ Intranz. A plânge foarte tare, a plânge cu hohote. Cf. ISER. De câte ori vine vorba de răposatul ori îşi aduce aminte de el,... îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. vi, 257. Ce râs aflaţi In plânsul ei? Urlând Morţeşte, biata, iat-o iar De zid cu fruntea dând. COŞBUC, P. II, 224, cf. alr i/ii h 231/283, alrm i/π, h 312/283, alr π/i mn 12, 6 892/192, 334, 414, 514, 537. <> Tranz. Tocmai mă pregăteam să-mi urlu un puişor de plâns ca acela. ALAS 8 I 1933, 2/1. ♦ Intranz. Fig. (Despre o colectivitate umană exprimată de obicei metonimic printr-un substantiv care indică şi locul unde se află aceasta) A produce un vuiet prin aclamaţii, proteste etc.; a se vorbi cu insistenţă despre ceva, aprobând sau reprobând; a vui. Urlă oraşul deaca vădzu pe Chynops. Şi toţ i să-nchinară. DOSOFTEI, V. S. septembrie 3078. Lumea urla afară, bolintineanu, O. 249. Ieşea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulţimea turbată. CARAGIALE, O. I, 1. Pentru ce provoacă ei lumea, cântând cu ferestrele deschise, de urlă tot satul? C. PETRESCU, R. DR. 346. Urlă oraşul, şi dumneata parcă acum te-ai trezit din somn. id. î. I, 93. Urla galeria aruncându-mi tot felul de trufandale. BRĂESCU, O. A. II, 130. Oraşul râde şi petrece, Huieşte-n chiot, urlă strada. BENIUC, v. 35. 3.1 n t r a n z. (Despre vânt, viscol, apă etc.) A produce un zgomot prelung şi puternic. N-auzi vijelia cum urlă. mozaicul (1838), 139/12, cf. ISER. Vântul urlă, 1682 URLA -344- URLA bate. CREŢEANU, M. .5/5. Crivăţul viforos urlă preste câmpii. ODOBESCU, S. I, 152. Talazurile negre ce turbă, se răstoarnă Şi spumegă ca furii şi urlă-ngrozitor. EMINESCU, O. I, 17. Vântul urla afară cumplit, id. G. P. 94. Marea urlă-nfuriată. MACEDONSKI, O. I, 215. 0 stâncă singuratică, sub care urlă vâltorile Oltului, se cheamă şi azi „masa lui Mircea". vlahuţă, r. P. 112, cf. SANDU-ALDEA, A. M. 11. Furtunile mării grozave Urlat-au, cu trăsnet trecând. COŞBUC, P. II, 93. Biruitoare urlă marea., GOGA, POEZII, 210. Glasuri vesele răsună, Zic vioare, urlă vântul. IOSIF, patr. 27, cf. PAMFILE, VĂZD. 27. Pe când crivăţul urlă în burlanele sobei, prin mintea lui ostenită trec vedenii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 69. Voi nu ştiţi ce-i un viscol în mijlocul hotarului... Două nopţi a urlat. AGÂRBICEANU, S. 190. Viscolul... se auzea urlând dezlănţuit deasupra oraşului. C. PETRESCU, î. I, 165.1-auzi, zise el, cum urlă vântul afară. SADOVEANU, O. III, 70. O furtună cumplită îşi dezlănţuie furia, urlând fioros în jurul nostru. BART, S. M. 15. Afară urlă vântul, cobeşte o cucuvea. CĂLINESCU, O. IX, 308. Bătrânul scripcar îşi zdrăngăneşte strunele, căci vântul urla la fereşti. ISAC, O. 196. Unde-mi urlă viscolul prin codri Ca doar să-l audă Crăciun bătrânul! BOTTA, s. I, 180. Iar marea urlă şi ea mereu, neagu, î. 43, cf. alr ii/i h 280, alrm ii/ι h 393, ALR SN V h 1 460, ALRM SN III h 1 192, A III 2, 16, O. BÂRLEA, A. P. II, 388. ❖ Tranz. Marea linge gropile cu ierburi pletoase,... Tunând un cântec nou, Urlând dezlănţuire fără ţel. maniu, S. II, 81. ♦ (Despre instrumente muzicale, aparate care emit sunete) A scoate sunete puternice şi prelungi; a răsuna (1). Sirena din capul digului începuse să urle din timp în timp. v. ROM. februarie 1956, 26. Pe la ora 22, aud fluierul de ceaţă, care urlă automat, la intervale regulate. TUDORAN, O. 80. Cavalul urla, Pe Ion Jelea. BALADE, II, 479. Clopotele cele mici, când cele mari urlă, nicicum nu se mai aud. ZANNE, P. VI, 513. Cercelul cucoanei Urlă-n fundul oalei (Clopotul), şez. iv, 80, cf. gorovei, c. 86. O (Prin metonimie) Probelele şuierau, altele urlau din sirene. SANDU-ALDEA, D. N. 11. "v· T r a n z. Clopotele url-alarmă pe Bastilia ce cade. EMINESCU, O. IV, 145. + (Despre tunete, arme de foc) A produce un zgomot înfundat şi puternic, adesea repetat (priti 'ecou) la intervale scurte. V. b u b u i. Tunetul urla neîncetat. BÂLCESCU, M. V. 391. Fuge-un şerpe roş de foc... Alungat de-un tunet falnic Ce prin ceruri urlă jalnic. EMINESCU, O. VIII, 188. Tunetul urlă prin cer şi se zguduie zarea ăe fulger. COŞBUC, AE. 13. Veni şi vremea să urle-n zare tunul. id. p. li, 78, cf. alr sn v h 1 466/812, alrm sn iii h 1 196/812. Urlă tunul, puşca bate. CAF ui, 226. ♦ (Rar; despre mecanisme, instalaţii etc.) A produce zgomote putêmice şi prelungi în timpul funcţionării. Două maşini urlau de dimineaţa până seara. SANDU-ALDEA, a. m. 217. A! bine-ai sosit, motocicletă. Lipsea cântecul tău. Tu ştii să urli ca o uzină. ARGHEZI, s. viii, 229, cf. ALR II 4 414/762, 791, 886. Urlă ieroplanu. ib. 4 414/812. Ţi-o fac eu să urle [soba]. UDRESCU, GL. 4.1 n t r a n z. (Despre spaţiul, locul în care se produc diverse zgomote) A se umple de sunete puternice (şi a le retransmite prin ecou); a răsuna (2), a vui. Atmosfera urla de zvonul bătăliei. MOZAICUL (1839), 361/21. Surugiul gonea de urla pământul, ib. 385/17. Codrul urlă, clocoteşte, Tunetul în cer vuieşte. ALECSANDRI, p. I, 29, cf. 34. Urlă câmpul şi de tropot, şi de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I, 148. Urle de furtună zarea! NECULUŢĂ, Ţ. D. 46. Şi-odăile goale Urlă de plâns de femei şi spre stele se-nalţă strigarea. COŞBUC, AE. 41. De tropot atunci, tot urlă puternic pământul. MURNU, I. 45. Urla văzduhul de sunetul clopotelor de la sutele de mănăstiri şi biserici, ap. TDRG. Au sunat buciumele şi au urlat, văile şi pădurile de strigăte nesfârşite. LUNGIANU, C. 55, cf. ALR I 82/28, ib. 1 367. Cântă cobanii dă urlă pădurile, răsună văile. alr u 3 498/886, cf. alr sn v h 1 461. [A strigat] d-a urlat pădurea dă el. ib. h 1 388/886, cf. ALRM SN III h 1 151/886. De sub talpă el ieşea. Casa trei zile urla! BALADE, I, 324. Cân a vem[t] ruşi-aiica..., urla şuşeaua. T. DIAL. M. I, 321. Vine o furtună,... vâjâie aşa pământu, urlă pământu. ib. u, 804. <> Expr. A-i urla (cuiva) capul (sau iirechile, auzul) = a avea senzaţia de zgomot continuu şi obsedant; a-i vâjâi cuiva capul sau urechile. Culcându-se astfel şi dormind ceva, A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I, 118/8. Ochii i să-ntunecase, urechile îi urla. id. E. II, 156/13. Mintea i se clătină... Auzul îi urlă ca un orcan. DELAVRANCEA, S. 28. îmi urla capul de spusele babei, vlahuţă, S. a. ii, 15, cf. ALRU/l h 22/182. (Regional) A-i urla (cuiva) capul de... = a-1 urmări permanent o grijă, a fi foarte îngrijorat. îi urlî capu di nevoi. CAF IV, 156. ♦ (Regional; despre intestine) A chiorăi. Cf. alr i 103/180, alr π/i h 62/876, nalr—bI h 116, ALR-Tih 148/442. 5.1 n t r a n z. (Regional; despre albine, muşte etc.) A bâzâi, a zumzăi, adunându-se grămadă. Ce v-aţi adunat şi asupra-mi ca albinele urlaţi? PANN, E. II, 63/9, cf. CHEST. vi 20/8. Când albinele urlă, e semn de ploaie. chest. vi 20/17, cf. 20/29, alr sn v h 1 463/812, alrm SNnih 1 194/812. U. I n t r a n z. 1. (Despre apa unui râu, mai ales cu nivelul crescut) A curge la vale (cu vuiet puternic). Părău morii e mic, dar urlă ieşind dintr-o gaură. Ν. STOICA, C. B. 84. Oltul urlă între doi pereţi înalţi de stâncă. CARAGIALE, O. II, 303, cf. CONV. LIT. XX, 1 020, ALR I 395/61. Urlă apa mare. ALR u/310, cf. AI 13, 21. Cerna-l asculta şi pe loc îmi sta, De nici nu urla Şi nici nu mugea. BALADE, I, 315. De m-ai făcut o piatră Intr-o margine de apă, Apa mare-ar fl urlat, Pe mine m-ar fi mânat. FOLC. TRANSILV. I, 8. ♦ (Rar) A se vărsa peste margini, a se revărsa (1). Când torni peste măsură, apa afară urlă. ZANNE, P. II, 784. 2. (Prin Transilv.; adesea urmat de determinări ca „la vale”, „de la munte”) A merge (I 1) la vale; a coborî. V. t u n a (5). Cf. iser, ddrf, t. papahagi, c. a. 57, 87, DR. V, 423, Vin, 283. In special pentru umblarea prin munţi avem, pe lângă „sui”, „urca" şi „pogorî (coborî)”, cuvinte dialectale ca „guri" sau „gui”, „tuna”, „tuli", „urla”. PUŞCARIU, L. R. I, 319, cf. GR. S. n, 57, ALR I 1 341/80, 93, 94, 96, 118, 125, 129, 131, 290. Urlă oile la vale. ALRII 2 469/95, cf. AI 24, 31, FD I, 201, FOLC. transilv. II, 620. Urlă jos de-acolo, mă! Com. din ALBAC - ABRUD. Urlă din cireş! Com. din SCĂRIŞOARA - ABRUD. <> Tranz. fact. Mir el mi se-mbărbăta, Zgarda-n cap la leu ţipa, Jos la ţară îl urla, Nepuşcat, nesăgetat. FOLC. TRANSILV. I, 88. -v· Refl. pas. Să urlă la vale oile. ALR II 2 469/310. *0· 1682 URLAB - 345 - URLĂ2 Refl. Te urli-n Bratea din Dimeşti. ALR II/310. ♦ (Despre terenuri) A coborî la vale. Pă inele urlă matca apii. alr I 422/315. ♦ Tranz. (Cu complementul „lemne”) A da drumul la vale pe uluc. Oamenii urlă lemnele pe jgheab la vale. AI 36. ♦ (Despre articole de îmbrăcăminte) A luneca în jos de pe corp. îi urlă nădragii la vale. DR. V, 423. <> Tranz. Badea urlă izmenile. MAT. FOLK. 972. 3. (Prin Transilv.; despre oameni) A veni (A I); a ieşi. Urlă afară mă, că vreau să-ţi spun ceva. Com. paşca. ♦ A se repezi asupra cuiva cu intenţii agresive; a se năpusti (2), a năvăli (1). Ce-i, Giurgiule, frăţioare, Aşa tare ce te doare? Fiare din munţi s-au sculat Şi pe tine au urlat? POMPLLIU, b. 44. <> E x p r. (Prin Munt. şi Mold.) A-i urla. (cyiya ceva) prin (sau în) cap = a-i trece cuiva ceva prin minte; a-i trăsni cuiva ceva prin minte, v. trăsni1 (1); (învechit şi regional) a-i tuna cuiva ceva în cap, v. t u n a (4). Şi alte fumuri mai mari acei muieri îi urla în cap. R. GRECEANU, CM II, 26. De când am fost şi eu pin Ieşu cela, tot frici de acele îmi urlă în cap. PR. dram. 376. Eşti un cheag zbârcit, mai ca şi mine, şi iată ce-ţi urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127. 4. (Prin Transilv.; despre pământ) A se surpa (1); ase prăbuşi (1). Cf. alr i 395/122, 320. ♦ Refl. P. e x t. (Despre construcţii) A se dărâma. Cf. lb, iser. -Prez. ind.: ùrlu şi (învechit) uri (CIHAC, I, 301, BARCIANU). - Lat. ululare. URLAB s.n. (învechit; prin Transilv., Ban. şi Bucov.) Concediu militar; permisie (2). Nu plânge şi nu boci, Că iară ne-om întâlnii Că la „urlab” oi vini. PRECUP, P. 37, cf. 56. „ Voi oameni buni”, zâce el cătră reghimentu lui, „ mergeţi sănătoşi acasă, că eu vă dau urliub". i. CR. II, 42, cf. bl vi, 213, ALR SN iv h 960. Sandu a venit la urlab din cătane. MAT. DIALECT. I, 197, cf. 101, L. rom. 1962, 407, ib. 19(54, 334. -Accentuat şi: urlab. ALR SN IV h 960. - Pl.: urlaburi şi (regional) urlabe (alr Sn IV h 960). - Şi: urlăub (ib. h 960/27), ilrlap (ib. h 960, glosar reg., l: rom. 1964, 85, 86; accentuat şi urlăp alr sn iv h 960/64), lirlav (ib. h 960/228), urlip (ib. h 960/386, LEXIC REG. 111, GLOSAR REG., L. ROM. 1964, 84; accentuat şi urllp LEXIC REG. 111), urliub, urloap (alr sn IV h 960/353), urlof (ib. h 960/245), orlâb (ib. h 960/172), orlâp (ev 1951, nr. 6, 29, alrsniv h 960) s.n. - Din germ. Urlaub. ÙRLAP s.n. v. urlab. URLĂRE s.f. Acţiunea de auria. I. Cf. urla (I 1, 2). Cf. drlu, lb, poen. - aar. -HILL, V. 8212/20, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF: Pitulaţi în păduri, ascultăm îngrozirea din aer, Cât a fost noaptea, şi nici nu vedem ce e cauza urlării. COŞBUC, AE. 63, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., DHLR I, 125, DR. II, 107, 116! II. Surpare, dărâmare. Cf. u r 1 a (114). Cf. LB, ISER. - Pl.: urlări. - V. urla. URLÂT1 s.n. 1. Faptul de a u r 1 a. Cf. u r 1 a (11, 2). Cf. ANON. CAR., DDRF, ALEXI, W., PASCU, S. '98, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Di ce stă din urlat, pă urmă [lupul] să repede-n oi. T. dial. M. II, 861. 2. (Rar) Urlet (1). Cf. stoica, vân. 26. -Pl.: urlaturi. - V. urla. URLÂT2, -Ă adj. I. 1. Care este rostit cu voce puternică, ţipând sau urlând (I 2). Cf. drlu, barcianu, ALEXI, W. Bine că s-a frânţi... urlă din nou pântecosul din celălalt capăt al bărcii, căutând... locul cel mâi potrivit pentru ca vorbele urlate să zboare direct spre Condrat. BĂNULESCU, I. 8. La porunca: „A-ten-ţiune... foc!" urlată în crescendo, trase o salvă. NEAGU, î. 113. ❖ Expr. (Substantivat, m. pl.: regional) A se duce pe urlaţi = a fugi de undevi: .ipând sau urlând de durere); a se duce foarte'departe şi pentru totdeauna; S-au dus nori, s-au dus furtune, s-au dus toate pe urlaţi Şi, cu ele de-împreună, şi blestemul ce-l purtaţi (a. 1881). PLR I, 361. Scăpând cu mare greu din mânile lor,... a lăsat şi bani şi tot şi s-a dus pe urlaţi, după ceialalţi. CREANGĂ, P. 60. Calul singur noaptea-n drum!... De-ar fiyrun hoţ acum, L-ar fura şi peste codri pe urlaţi cu el s-ar duce. CONTEMPORANUL, I, 851, cf. DDRF, ZANNE, P, VI, 432, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., L. ROM. 1986, 466. 2. (Regional) Care face mereu scandal; certăreţ (Stăneşti - Curtea de Argeş). Cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 55. ♦ (Prin vestul Transilv.) Care nu are răbdare; necumpătat (1), repezit (2). Cf. rev. crit. iv, 340. II. (Prin Transilv.) 1. (Despre oameni; şi în siiitagma urlat în jos, ALRl/i h 125/144) Bolnav de· hernie. Cf. LB, ISER, dr. v, 423, a ii 6, alr - T i h 207. 2. (Despre construcţii) Dărâmat. Cf. lb, dr. v, 423. —PL: urlaţi, -te. - V. urla. URLAUB S:n. v. urlab. ÙRLAV s n. v, urlab. ÎJRLĂ1 s.f. 1. (Prin Ban.; mai ales la pl.) Branhie. Cf. ANON. CAR. Pre valea Ilişava se află... vârlugi... muşcătoare, cari la urle (branchii) de ambele părţi ale corpului au căte un ac cu care împung. LIUBA - IANA, M. 129, Cf. SCRIBAN, D., DSR. 2. (Regional) Cele două bucăţi de came roşie care atârnă sub ciocul cocoşului sau al găinii. Cf. alr ii 5 725/29, 76, com. din poiana sibiului - smru, alr -t 980/403. ♦ (Regional) Bărbie dublă la om (Lugojel -Lugoj). Cf. nalr - BI h 76/81. 3. (Regional) Amigdală (Glimboca - Caransebeş). alr ii/i mn 22, 6 950/27. - Pl. : urle. - Cf. u r 1 a. URLĂ2 s.f. (Prin sudul Transilv.) Tub gros care se întrebuinţează la hornuri; burlan, ölan (2). Cf. scriban, D. -f (Regional; în forma hurlă) Horn. ALR Il/l MN 129, 3 866/192, alrm π/i h 311/192. 1691 URLÄIER -346- URLET -Pl.: urle. - Şi: hurlă s.f. ALR il/l MN 129, 3 866/192, ALRMii/ih 311/192. - Din ser. urla. URLÂIÉR s.m. v. urloier. ÙRLÂT s.n. v. urlet. URLĂT0R, -OÂRE adj., subst. I. Adj., subst. 1. Adj. (Despre animale) Care scoate urlete (1), care urlă (1); (despre oameni) care strigă foarte tare, care urlă (Ï 2). Cf. DRLU, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 8212/27, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. <> Maimuß Urlă-toare (şi substantivat, m.) = maimuţă care se caracterizează prin strigătele puternice pe care le scoate şi care trăieşte în America Centrală şi de Sud. Cf. POEN. - aar. - hill, v. i, 8212/27, alexi, w., şăineanu, d. u., SCRIBAN, D. + F i g. Ţipător (12), strident (2). Copertele apar din ce în ce mai fantastice, mai urlătoare, mai atrăgătoare. BACALBAŞA, S. A. I, 336. 2. Adj. (Despre vânt, apă etc.) Care produce un zgomot prelung şi puternic, care vuieşte, care urlă (13). In vremea urlătoarei mânii a vijeliilor, glasul tău... nu încetează de ă răsuna. MARCOVICI, D. 419/15. Geniul cicloanelor urlătoare. CĂLINESCU, C. O. 25. Apa urlătoare. CHEST. v 171/27. ❖ (Substantivat) Vântul nordului, cumplitul şi urlătorul, biciuieşte trestiile, v. rom. iunie 1960, 63. 3. S.f. (Regional) Pârâu care curge cu zgomot pe o pantă foarte abruptă (formând o cascadă); p. r e s t r. cascadă. Mai jos, străpungând piatra, se ivesc cele două „urlători”, din care cea mare se aruncă în cascadă. ap. TDRG, Cf. DR. V, 424, GIUGLEA - VÂLSAN, R. S. 8, SCRIBAN, D., DL, V. BREBAN, D. G., DSR, ALRI 430/186, AI 13. II. S.f. Locul unde se adună lupii şi urlă (11). într-o noapte aud lupii urlând la o răspântie; că acolo se adunau ei la urlătoare. ap. TDRG, cf. STOICA, VÂN. 26, scriban, D. 4- (Regional) Numele datei când, conform unor credinţe populare, Sf. Petru hotărăşte cine urmează să fie mâncat de lupi. Lupul a rămas lângă cruce să-şi facă meşteşugul. Că numai ce le rânduieşte sft. Petre la urlătoare, aia mănâncă. RĂDULESCU-CODIN, î. 63, cf. alr π 2 919/836, alrii/836. -Pl.: (adj.) urlători, -oare şi (s.f.) urlători. - Urla + suf. -ător. URLĂTURĂ s.f. (Regional) I. Urlet (1, 2). Cf. lb, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., ALEXI, W., BARCIANU, GRAIUL, I, 28. II. 1. Ruină (1), dărâmătură· Cf. lb, iser, DR. v, 423. 2. Hernie. MOLNAR, d. 98/6, dr. iv, 391. - PL: urlături. - Urla + suf. -ătură. URLÂU s.n. (Prin Ban. şi Transilv.) Urluială (2). Cf. cade, TAMÂS, et. WB. 832, Η xviii 278, com. din TĂRCĂIŢA - BEIUŞ, ALR SN I h 184, ALRM SN 1 h 122, lexic reg. ii, 42, teaha, C. n. 279, com. din SCĂRIŞOARA - ABRUD. - PL: (regional, rar) urlăuri (LEXIC REG. 67) şi urlaie (ib. îi, 42). - Şi: hurlău s.n. alr sn i h 184. - Urlui + suf. -ău. URLÂND, -Ă adj. (învechit, rar) Care urlă (I 3), care face zgomot puternic. Aşa marinarii pe mare îmblând,... Izbiţi de orcanul gheţos şi urlând, Speranţa îi face de uită de vânt Şi speră la timpuri mai bune. eminescu, o. i, 12. - PL: urlânzi, -de. - V. urla. URLEÂN subst; 1. S.m. (Bot.) Şofrănaş (Carthamus tinctorius). Cf. marian, CH. 9, borza, d. 41. 2. S.n. (Prin vestul Olt.) Substanţă colorantă de culoare cărămizie. Pentru a se văpsi pielea de cojoc, se întrebuinţează urleanu, o boia ca cărămida. I. IONESCU, M. 699. - Şi: urluiân s.m. marian, ch. 9. - Etimologia necunoscută. ÙRLET s.n. 1. Strigăt prelung, specific, scos de unele animale (mai ales câini şi lupi); (regional) urlătură (I). Cf. ANON. CAR., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 8212/21. Adaogă la aceasta...· Urletul de lupi afară. ARICESCU, P. E. 97/25. Urletul câinilor şi cântul cucovaielor te ţineau treaz, negruzzi, s. I, 292, cf. POLIZU. Tovaroş de-ntristare, Un câine lângă mine, Prin urletile sale Natura să răscoale. ALEXANDRESCU, O. I, 339. Visurile mele poetice nu vor mai fi îngânate de miorlăitul motanilor şi de urletul dulăilor. ALECSANDRI, T. 280. Auzii urletul unui lup, nu departe. BOLINTINEANU, O. 387. Văzură că se ridică o pădure neagră, deasă, mare înfiorată de... un urlet flămând de lupi. EMINESCU, P. L. 18. Un câine nervos îşi întinde gâtul înainte şi însoţeşte c-un urlet prelung şi sfâşietor ţurluitul flaşnetei. VLAHUŢĂ, O. A. 141, cf. DDRF. Numai să nu te-ntâlneşti cu Scila, cu monstru din peşteri. Nici cu sălbaticii câni, cari umplu văzduhul de urlet. COŞBUC, AE. 59. Când să crâşcăie sania în omăt, aud în depărtare un urlet prelung de lup. ADAM, R. 198. Seara mă culcam în cântec de cucuvele sau în urletele lui Bursuc. SANDU-ALDEA, A. M. 153, Cf. ALEXI, W. Un urlet prelung de lup... înfioară singurătatea parcului. ANGHEL - IOSIF, C. L. 169. Părea că s-aude un urlet depărtat de câne, ce le îngheţa şi măduva în oase: AGÂRBICEANU, A. 482, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. In acea clipă auzi un urlet... de câine înnebunit. M. ELIADE, D. 73. în zadar îl ocăra [pe câine] astupând gropile, el făcea altele tot mai adânci şi urletele lui nu mai conteneau. VLASIU, A. p. 254. Câinii... scoteau urlete jalnice, ca nişte strigări prelungi de corn. SADOVEANU, O. I, 114, cf. SCRIBAN, D. Câinele... tremurând pe colţii întredeschişi buzele largi şi băloase, pentru a modula a pustiu urletul său înfundat. I. M. sadoveanu, S. 204. Un urlet de câine împuşcat rupse rotogolul tăcerii. ARGHEZI, S. X, 217. Pândarul îngălbeni la auzul urletului. PREDA, M. 114. Din cavaluri Mi-l jelea: Zbieretul Oiţelor, Ca plânsul Surorilor, Urletul Dulăilor, Ca oftatul Fraţilor. TEODORESCU, P. P. 682. Mergea cu cântecu, Ca lupu cu urletu. ŞEZ. XII, 85. Mă plătii cu cântecul Ca lupul cu urletul. BALADE, II, 190. 1699 URLET -347- URLETE 2. P. anal. Strigăt puternic scos de om, exprimând durere, mânie, teamă, bucurie etc., răcnet (2); (de obicei la pl.) cuvinte strigate cu putere; p. e x t. larmă de voci, gălăgie; (regional) urlătură (11). V. ţ i p ă t (1), zbieret (2). Se rupseră sloii... şi se nălţară sloi pre sloi, până covârşiia turnurile, şi era trăsnete şi urlete, de-ţ părea că piare lumea. MOXA, C. 10475. Nu cu urlete şi cu vaiete păgâneşti, cum au deprins unii a face, ce cu întristare cuvioasă, cu dare de har, cu răbdare de pace, lăudând pre Dumnezău. ZOBA, S. 167. Oameni cari sloboziră urlete spăimăntătoare. PLEŞOIANU, Τ. n, 122/19. Auzind urletele turbaţilor soldaţi, adresa credincioşilor săi aceste profetice cuvinte. BĂLCESCU, O. I, 57, cf. POLIZU, Şi se duc, se duc ca vântul, Asurzind întreg pământul De-a lor urlete barbare. ALECSANDRI, P. II, 17. Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă. EMINESCU, O. I, 144. începe cavatina... murmure. La cadenţă... fluiere, ţipete, urlete. CARAGIALE, O. IU, 303. Un urlet de durere sfâşie noaptea. MACEDONSKI, O. III, 62. Urmară urlete de spaimă, ţipete de durere, iorga, P. a. II, 213. Glasul său e urlet bestial. CODREANU, S. I, 325, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Din sute de piepturi porni... un urlet prelung de mulţumire. REBREANU, R. II, 206. S-aud urletele prelungi ale vrăjitoarei. EFTIMIU, î. 123. Se aud la stânga, unde e restul batalionului nostru, urlete neîntrerupte. CAMIL PETRESCU, Ü. N. 396. Umpleam câmpul cu urletele noastre victorioase. BRĂESCU, A. 139. Simt în acest moment o necesitate dé a striga, de a scoate un urlet. CIORAN, C. P. 67. Un val de vaier şi scrăşniri de dinţi Şi urletele tuturora. VOICULESCU, POEZII, I, 72. Era un uragan de gloanţe, de sfarâmături de schijă, de urlete, de răcnete, de valuri de fum. SADOVEANU, O. II, 56, cf. SCRIBAN, D. M-am repezit pe coridoare şi scări, în urletele prelungi ale aprozilor care strigau primele procese. MIHĂESCU, D. A. 55. Profesorul îşi făcea simţită prezenţa printr-un urlet destinat să fie auzit până în biroul directorului. BLAGA, H. 76. Avea un urlet de pradă şi de triumf. V. ROM. iulie 1954, 33. Adversarii căutau, care de care, să închidă telefonul înaintea celuilalt, dar numai... pe căte un urlet emis mai cu dibăcie. VINEA, L. I, 421. Prea îndelungata lui stăpânire de sine se desfăcu într-un urlet sfâşietor de durere şi de mânie. PREDA, M. 506. Când obosi, urletul se îngroşă, scăzu, se tulbură, deveni.. aproape un grohăit. V. ROM. ianuarie 1969, 39. Prin urletul naşterii ne opunem morţii. STĂNESCU, R. 57. ♦ Plâns cu hohote, violent şi zgomotos. Urletele mari de-nmormăntare Ii însoţeau mumia spre viaţa viitoare. ARGHEZI, S. v, 206. Mamele au să-şi bage pământ în gură, ca urletul să nu se audă. H. LOVINESCU, T. 255. ♦ Executare vocală a unei melodii scoţând sunete puternice şi neplăcute pentru auz. Cântăreţii trec măsura, Zbiară cât îi ţine gura. Urletele din gâtlejuri Izbucnesc în val-vârtejuri. ARGHEZI, S. v, 125. Izbucni... un fel de urlet muzical, răguşit şi prelung. VINEA, L. II, 313. 3. Zgomot prelung şi puternic produs de vânt, viscol, apă etc.; vâjâit, vuiet. Când turburedzi marea cu vânt iute De valuri, de urlet să-ntresteadză Toţi păgânii şi să speminteadză. DOSOFTEI, PS. 207/9. Cine au gătit ploii cei buhoioăse curgerea şi calea urletelor? BIBLIA (1688), 380’/6. Copaciul mari cându cadi mari urlet faci. alexandria (1784), 44714. Aci în grabă simţeam că sună Un urlet mare ca de furtună, zilot, cron. 349, cf. bar. - munt., W. 2002/23. Ba, nici urletele mării aşa tare nu răsun. PANN, E. II, 71/9. Auzeam cu înfiorare urletele cele selbatece ale răului turburat. PELIMON, I. 18/22. îmi plăcea s-aud prin văi urletul cel fioros Al torentului căzând dintr-un deal prăpăstios. GRANDEA, S. 13. Urletul apei ne sileşte să vorbim tare. VLAHUŢĂ, R. P. 137. Surd vuia.prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt, Urletul suna sinistru. COŞBUC, P. I, 121. In nopţile negre, urletele furtunii venite de la mare umpleau orăşelul de groază. DUNĂREANU, N. 80. [Marea] fierbea şi să turbura cu mânie şi cu urlet înălţa valuri, ap. TDRG. Să fi fost pe la cântători, când urletele vijeliei începură a-şi scoborî glasul. HOGAŞ, DR. I, 276. Am fost o biată luntre ce geme şi se zbate In urletul furtunii. EFTIMIU, C. 116. Se găseau alături, luptând cu-n colţ de pânză care-i înfăşură, zbătându-se în urletul furtunii, bart, E. 273. Urletul valurilor se auzea înăbuşit, puşcariu, D. v. 67. Vântul mi-a rupt toată ziua ţiglele, a zguduit cu urlete şi gemete casa. ARGHEZI, S. vui, 22. Urletele viscolului nu se mai opreau. BARBU, princ. 244, cf. chest. iv 52/22, 42. ♦ Sunet puternic şi prelung produs de sirenă (II 2), de claxon, de instrumente etc. Trei fabrici... se-ntrec în cărăbănirea de lemnărie, în urlete de circulare. LUNGIANU, CL. 216. Cu răguşeala le răspunde, din metalul negru al sirenei, urletul lugubru, păzitor. MANIU, v. p. 344. Urletul sirenei se desface în două, se împleteşte. CAZlMiR, GR. 115. Urlet de claxon, c. PETRESCU, C. v. 318. Tresări înfiorată de un urlet asurzitor de sirenă. BART, E. 251. Maxilarele concasorului... scot un urlet groaznic. BOGZA, c. O. 181. Se aude urletul strident al claxonului. H. LOVINESCU, T. 390. Când se plimbau toamna târziu pe platou..., se auzea lung, prelung şi lugubru urletul de fiară rănită al ferăstrăului circular. V. ROM. aprilie 1971, 48. "v· E x p r. (Prin nord-vestul Munt.) A se alege cu urletul morii = a nu se alege cu nimic. Cf. udrescu, GL. ♦ Zgomot foarte puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc. V. bubuit. Văile răsună de urletul trăsnetului. MARCOVICI, D. 364/12. începu a se auzi urletele tunurilor... dinaintea Tărgoviştei. BĂLCESCU, M. V. 157. Tunetul făcu să resune nemărginitul spaţiu cu un detunător urlet. PELIMON, I. 107/22. Dacă n-ar fi urletul acesta neîntrerupt al artileriei, te-ai crede în mijlocul unor imaşuri pustii. TOPÂRCEANU, O. A. II, 20. Urletul de tunuri nu avea zăstâmpuri. VOICULESCU, poezii, I, 45. ♦ (Regional) Răsunet; ecou. alr i 1 367/192,592,815, 839. 4. (învechit) Zumzet puternic produs de unele insecte când se adună grămadă. Ne-am timpinat cu nuorul cel de lăcuste, cum vine o oaste stol... Urlet, întunecare, asupra omului sosind, să rădica oarece mai sus. M. costin, O. 166. A trântorilor urlete a albinelor sunete astupa. CANTEMIR, IST. 164. -Pl.: urlete. - Şi: (regional) lirlăt s.n. NEGRUZZI, S. n, 93, alri 1 367/109. - Urla + suf. -et. URLÉTE s.m. (Regional) Scripete la fântână (Unirea - Calafat). Cf. alr i 792/860. -Pl.:? —Cf. urla. 1700 URLEZ -348- URLUBELNIŢĂ URLÉZ s.m. v. hârleţ. URLÎC s.n. (Regional) Poliţă deasupra uşii la casele vechi de la ţară (Totoeşti ^ Iaşi). Cf. GLOSAR REG. - PL: ? - Cf. b u r 1 i n c. URLICHERNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URLIGÄIE s.f. v. uligaie. URLIGÀN s.m. = orligan. I. (Omit.) 1. Uliu2 (I la) (Accipiter gentilis). Cf. BĂCESCU, PĂS. 209, NOVACOVICIU, C. B. I, 22, alr 1 1 050/49. 2. Vultur, pajură (Aquila chrysaëtos). Cf. BĂCESCU, PĂS. 224, H XVIII 277. 3. Gaie (Milvus milvus). Cf. bâcescu, PĂS. 172, 218. 4. (Regional) Corb (Corvus corax) (Beba Veche -Sânnicolaul Mare). Cf: alr i 1 026/49. II. (Regional) Numele unui joc de copii; (regional) de-a comiţii, de-a uliul (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Cf. H XVIII 147. ÙRLIP s.n. v. urlab. URLÎŞTE s.f. = orlişte. Dezordine, harababură, învălmăşeală (Malul Mare - Craiova). Cf. GL. olt. URLIUB s.n. v. urlab. URLOÂP s.n. v. urlab. ÙRLOF s.n. v. urlab. URLÔI s.n. 1. (Prin Transilv., Munt. şi Olt.) Coş prin care iese fumul. Cf. molnar, D. 397/14, klein, d. 489. S-au spurt altă corabie de abur,... din pricină că nu s-au închis bine urloiul (hornul) pe care iese fumul. GT (183 8), 522/43, cf. iser. [Pe vreme de furtună] e rău să stăm sub urloi şi în genere în curent. F (1881), 119. Pe la mine trece urloiul sobelor de jos. SĂM. I, 233. Să suim mortul în pod şi să-l aruncăm în urloiul vecinului nostru, ap. TDRG. Văzu fumul întunecat şi gros care se înălţa în columne lungi din multele urloaie ale fabricilor. AGÂRBICEANU, A. 46, cf. DR. I, 324, ΠΙ, 850, v, 403, cade, scriban, D., chest. ii 342/18, ib. 345/278, alr I 684/158, 164, 166, 174, alr ii/i h 278, alr ii/i mn 129, 3 866/182, 836, 872, alrm π/i h 311, ib. h 387. ♦ (Prin Munt. şi Olt.) Burlan (la sobă). Alege mai bine sobele de pământ ars... cu urloaie de pământ ars. MAN. SĂNĂT. 28/6. Am ridicat duşamelele, am destupat urloaiele sobii, am scobit crăpăturile zidului: peste putinţă să dau de scrisoare. CARAGIALE, O. vi, 108, cf. CADE, SCRIBAN, D. Să 'iei vreo două urloaie pentru soba din odaia a mare. BOCEANU, GL., cf. GR. S. V, 124, chest. II 342/25, cf. lexic. reg. n, 71. ♦ (Regional) Partea unei sobe (care încălzeşte două încăperi) unde este situată ocniţa (Crăgueşti - Tümu Severin). Soba... are într-unul din urloaie (crac) o firidă în care de obicei se pune vasul cu mâncare ca să stea caldă. CHEST. II 311/18. ♦ (Prin Olt.) Bucată de tablă cu care se astupă gura cuptorului (chest. II 323/27) sau cu care se astupă orificiul prin care iese fumul din sobă, după ce nu se mai face foc, (regional) a s t u p o i (l. rom. 1959, nr. 6, 54). 2. (Prin Munt. şi Olt.) Tub sau jgheab pentru conducerea apei; conductă. Cf. mardarie, l. 257/8. Pre sWs pre ziduri au adus apă cu urloiul ca de 2 mile de loc de departe, gavril, NIF. 97. Şi eu ca un iaz den râu şi ca un urloiu de apă am ieşit în grădină. BIBLIA (1688), 676rl/42. Pe acolo [apa] este adusă pe urloaie de se împarte pin cetate (a. 1715). ARHIVA R. Π, 42/17. Au poruncit de au făcut 7 300 urloaie pentru aducerea apei dup[%\ socoteala ce au făcut (a. 1797). ARH. OLT. I, 380, cf. pontbriant, D. Urloaiele ce parcurează sera pentru a o încălzi, ap. TDRG. [Fântână care] cură pă urloi. ALR I 792/940. ♦ (Regional) Uluc (3) (la streaşina casei). Cf. scriban, D., alr ii/i h 233/886, nalr - o ii mn 256, 698. ♦ (Prin Transilv.) Olan (1). alr - τ 704/447, 459. ♦ (Regional) Copcă în gheaţă (Şovama - Tumu Severin). NALR-omh 571/946. 3. (Prin sudul Transilv. şi nord-vestul Munt.) Buştean găunos. Cf. udrescu, gl. ♦ Vas făcut dintr-un buştean scobit în care se păstrează unele lucruri; (regional) ulei3. Ian’ caută după uşori, Că am nişte ghisăgiori, Plini-s până-n bălţişori, Doamne, tot de gălbiniori; Ian’ caută după căloni, Că mai am într-un urloni. densusianu, τ. H. 292, cf. udrescu, gl. ♦ (Prin nordul Munt.) Stup1 (1). scriban, d. 4. (învechit, prin sud-vestul Transilv.) Tun primitiv. Tunuri de ale lui lancu (urloanie). DENSUSIANU, Ţ. H. 240. -PL: urloaie. - Şi: (regional) hurlôi (CADE, SCRIBAN, D., alr I 684/186, 190, 578, alr II/I h 278, nalr - OII mn 256, 698/ 960), orlôi (alr ii/i h 278/833) s.n., hurloâie (alrii/i h 278/574, alrm n/ih 387/574) s.f. - Cf. h o r n. URLOIÂLĂ s.f. v. urluială. URLOIÂŞ s.n. (Regional) Burlan (la sobă) (Mercheaşa - Rupea). Cf. L. ROM. 1961, 567. -PL: urloiaşe. - Urloi + suf. -aş. URLOIÂŢĂ s.f. (Regional) Horn (la casă) (Daneş -Sighişoara). Cf. alri 684/156. -PL: urloieţe. - Urloi + suf. -eaţă. URLOIÉR s.m. (Prin Transilv.) Homar. Cf. iser, BAR. - MUNT., W. 488'/5, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 438, GHEŢIE, R. Μ., SCRIBAN, D., ALR SN Π h 508/182, ALRM SN I h 345/182. - PL: urloieri. - Şi: urlăier s.m. Com. din fostul judeţ BRAŞOV. - Urloi + suf. -ar. URLÙB s.m. v. hulub. URLUBELNIŢĂ s.f. (Regional) Porumbar2 (I I) (Girov - Piatra Neamţ). Cf. chest. π 433/203. - PL: urlubelniţe. -Urlub + suf. -elniţă. 1717 URLUI1 -349- URLUIT1 URLUÎ1 vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică boabele unor cereale, precum porumbul, orzul, ovăzul etc.) A măcina în granule mari (pentru a face urluială 2). Cf. MOLNAR, D. 296/26, KLEIN, D. 446, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, I. GOLESCU, C. Astăzi pe la noi se întrebuinţează [porumbul] urluindu-l şi dăndu-l zahara la vitele ce sânt puse la îngrăşat. I. IONESCU, C. 78/3, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 537, COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, GHEŢIE, R. M,,· ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 419, ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., TAMÂS, ET. WB., V. BREBAN, D. G., LR 1981, 93. Sămânţa o uruieşte şi o dă la vite iama. H II 239. Am urluit cucuruz pentru porci. id. xviii 278, com. marian, gr. băn., com. furtună, com. din straja - rădăuţi. Râşniţă de urluit păpuşoi. ALR I 1 728/590, cf. A vi 26. •0- Refl. pas. In răşnife să macină sare şi cucuruzul să uruieşte (zdrumică) pentru a să da vitelor. LIUBA -IANA, M. 104. Se fierbe într-o ulcică vin alb şi cu tărăţe de orz, după ce s-a urluit la râşniţă. N. LEON, MED. 153. Se duce la moară ovăs şi bob şi se urluieşte (se macină) şi... se dă la vite. Com. din bilca - rădăuţi. ♦ (Complementul indică seminţe ale unor plante oleaginoase) A zdrobi pentru a obţine ulei (Negreni -Slatina). Cf. alr π 6 496/791. 2.1 n t r a n z. F i g. (Prin Transilv.; în forma hurui) A munci (5); a obosi, a trudi (1). Cf. BUGNARIU, N. 3.1 n t r a n z. (Regional; despre intestine) A chiorăi (Maglavit - Calafat). Cf. nalr — o I h 106/975. -Prez. ind.: urluiesc. - Şi: (regional) urui, hiirlui (KLEIN, D. 446, LB, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W.), hurui (PONTBRIANT, D., N. REV. R. Vin, 86, BUGNARIU, N., GR. BĂN.) vb. IV. - Din magh. öröl. URLUÎ2 vb. IV v. hului. URLUÎ3 vb. IV v. ului2. URLUIALĂ s.f. 1. Faptul de a uri ui1. Cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. 2. Boabe de cereale (porumb, orz, ovăz etc.) măcinate mare şi întrebuinţate ca hrană pentru animale; (regional) urlău, uroaie, urui1, uruioc1. V. păsat. Uruială dă porumb (a. 1803). IORGA, S. D. viii, 38, cf. KLEIN, D. 446, LB. Uruială însemnează şi măcinătura cea groasă. I. GOLESCU, C. în multe locuri se da urluială de mazăre şi orz la vitele ce se îngraşe foarte degrabă. I. IONESCU, C. 24/8. In urluiala acestor grăunţe este de folos a se pune paie hăcuite, id. ib. 223/13, cf. ISER, BAR. - MUNT., w. 42lVl3, POLIZU. Se va da... [vitelor] hrană îndestulată..., fân bun, urluială de pâne care va fi amestecată cu năcreală. CUPARENCU, v. 12/24, cf. lm. Unchiaşul socotea până şi firul de paie, până şi bobul de uruială. ap. TDRG, cf. DDRF, BARCIANU, GHEŢIE, r. m., DAMÉ, T. 65, REV. CRIT. in, 172, ALEXI, W. Se dă uruială vitelor bolnave (de zimbre) ca să mănânce. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 26. Râşniţă... slujeşte... la făcutul urluielii sau crupelor de popuşoi. PAMFILE, I. C. 176. I-au dat şi tărâţe şi lătură cu urluială... Nu ridică nici capul de la pământ. AGÂRBICEANU, S. 293. Uriala se va da totdeauna opărită sau uşor fermentată. ENC. VET. 597, cf. ŞÂINEANU, D. u., CADE. Uite ce, nene Ghiţă, din prisosul ăla te-aş ruga să-mi dai un pumn de uruială pentru cal. SADOVEANU, O. xvn, 193, cf. SCRIBAN, D. Mirosul de urluială proaspătă se-ntindea peste tot ca un fum nevăzut. V. ROM. noiembrie 1953, 89. Pâinea era parcă făcută din uruială. PREDA, M. 437. N-avea cum fi vesel, după ’ce-şi uşurase doi saci de urluială într-o dimineaţă, v. ROM. iulie 1958, 42. Deseară aveţi de la mine câte-un trocuţ de hurluială! LĂNCRĂNJAN, C. III, 178, Cf. TAMÂS, ET. WB., V. BREBAN, D. G., Η Π 309, COm. MARIAN, RĂDULESCU-CODIN, ŞEZ. IX, 145.,Roibului dă-i urluială şi lasă-l să zburde până-i tânăr. PÂRVESCU, O. 92, com. din frata - turda, din zagra - năsăud, din BULCA - RĂDĂUŢI, din STRAJA - rădăuţi şi din ŢEPEŞ vodă - cernavodă, chest. viu 93/18, alr i 734/164, 200, 512, 528, 532, 582, 588, 592, 594, 596, 614, 750, 780, alr sn i h 184, alrm sn i h 122, Avi 26, ix 3, 4, 5, NALR - O Π h 259. Urluială făcută din grâu amestecat cu porumb. T. DIAL. M. II, 763. <> F i g. Călcase în uruiala de flori gălbui, scuturate ca un rumeguş de tâmplărie. camil petrescu, o. i, 661. ♦ Hrană pentru animale, în care se pune urluială (1). Era înaintea casei, cu mânile îngropate până la coate într-un ciubăr în care făcea uruială pentru vacile cu lapte. VLASIU, A. P. 454. ♦ (Regional) Păsat amestecat cu lapte dulce (Câmpuri -Panciu). Cf. alr I 735/592. + P. anal. Sare zdrobită sau măcinată mare. Sare măcinată (fină şi uruială). NOM. MIN. I, 57. 3. (Regional; în forma huruială) Treabă multă. Cf. u r 1 u i1 (2). Com. din zagra - năsăud. -Pronunţat: -lu-ia-, - Pl.: urluieli şi (rar) urluiele (com. marian). - Şi: uruiălă, (regional) uriălă, urloiâlă (ALR I 734/164, 200), urăiâlă (ib. 734/512), hurluială, huruială (damé, t. 154, rădulescu-codin, com. din zagra - năsăud, alr i 734/780), horuiălă (alr sn i h 184/784) s.f. - Urlui1 + suf. -eală. URLUIÂN s.m. v. urlean. URLUIRE s.f. Acţiunea de a urlui1. Cf. COSTINESCU, LM. -Pl.: urluiri. - Şi: (regional) hurluire s.f. COSTINESCU, LM. -V. urlui1. URLUIT1, -Ă adj. I. (Mai ales despre boabe de cereale) Măcinat mare, zdrobit, sfărâmat; transformat în urluială (2). Veţ aduce jârtva roadelor dentăiu Domnului, noao frecate spice uruite. BIBLIA (1688), 702/42, cf. KLEIN, D. 446. Zaharava să face de tărâţă de grâu..., mălai urluit şi sare. MANOLACHE DRÄGHICI, I. 19/2. Dacă iapa dă puţin lapte, apoi să i se deie pe lângă ovăs şi ceva orz urluit. ap. TDRG. Un cal, de 3 ocă de bob urluit, se hrăneşte atâta de bine ca şi când ar fi mâncat 4 ocă de ovăz. I. IONESCU, C. 9/5. Grâu urluit. BAR. - MUNT. w., 698730, cf. PONTBRIANT, D. Porumb[ul] urluit este un nutreţ plăcut şi priitor la toate soiurile de vite. ap. CADE. Colărezi şi păsat... se fac din făină şi mălai huruit (mare), amestecate şi fierte cu lapte. Η Π 40. <> (Substantivat) Se-nvăţă a disghioca grăunţile... şi 1724 URLUIT2 -350- URMA1 a face bulgur, în urmă urluit şi în sfârşit faină. SĂULESCU, HR. I, 29/26. 2. (Regional; despre oameni; în forma huruit) Foarte ocupat; hărţuit. Cf. urlui1 (2). Com. din ZAGRA -NĂSĂUD. - PL: urluiţi, -te. - Şi: uruit, -ă, (regional) huruit, -ă adj. -V. urlui1. URLUÎT2, -Ă adj. v. uluit. URLUITOÀRE s.f. Maşină cu care se urluiesc1 (1) boabele de cereale sau turtele furajere de seminţe oleaginoase. [La mori] spaţiul dintre podeţul maşinilor (pietre, valţuri, uruitoare etc.) şi pardoseală va fi... închis. PREV. ACCID. 63. Unelte şi maşini pentru prelucrarea produselor:... uruitori. NOM. MIN. ι, 12, cf. DT, DL, DM, DEX. ♦ (Regional) Pietrele morii (Bistreţu -Băileşti). Cf. nalr - o iii mn 244,1449/980. -Pronunţat: -lu-i-, - PL: urluitoare. - Şi: uruitoâre (pl. şi uruitori) s.f. - Urlui1 + suf. -itoare. URLUITLFRĂ s.f. v. huluitură. URLÙP1 interj. Cuvânt care imită sunétele caracteristice scoase de porumbei sau de alte păsări. [Păsărică] începu să cânte: „ Urlup, urlup ”. I. CR. IV, 177. - Onomatopee. URLÙP2 s.m. v. hurlup. URM1 s.m. (Bot.) Mojdrean (Fraxinus ornus). Cf. POLIZU, CIHAC, I, 302, CONV. LIT. XXIII, 1 060, BARCIANU, GHEŢIE, R. M., BRANDZA, FL. 340, GRECESCU, FL. 394, ALEXI, W., TDRG, PANŢU, PL.2, ŞĂINEANU, D. U., CADE, BORZA, D. 71, DL, DEX. Mojdreanul... e o varietate a frasinului. Se întâlneşte foarte rar prin ţara noastră, unde se mai zice şi urn. ŞEZ. XV, 88, com. LIUBA. - PL: urmi. - Şi: urn s.m. - Din lat. ornus. URM2 s.m. v. ulm. URMA1 vb'. I. 1. T r a n z. şi i n t r a n z. A merge în urma cuiva, a se ţine după cineva sau după ceva, v. u r m ă r i (1); p. e x i. a pleca împreună cu cineva, a însoţi pe cineva. Mearge pe urmă, urmează. ST. LEX. 118711. Era amândoi cu slujbă la-mpăratul... de-l urmă pre cale pănă la curte. DOSOFTEI, V. s. octombrie 9T22. îndemna pre cei de faţă à urma pururea împreună după fecioarele ce păşie din loc în loc (a. 1773). GCR II, 89/36. Ei încă după al său steag urmează, Ce era de aramă o tâpsioară. BUDAI-DELEANU, ţ. 93. Numa, neîndrăznind a urma după ei, ia seama la toate urmările lor. BELDIMAN, Ν. Ρ. Π, 68/21, cf. DRLU, LB. Au cerut ca Anca, însoţită de muma sa, să-i urmeze în Litvania. ASACHI, s. L. Π, 42. Armăsarul lui, frumos împodobit cu toate armele sale, urma după sicriu. BĂLCESCU, M. v. 395, cf. ISER. Un tânăr ca de douăzeci de ani, cu sprâncene negre, îl urma de departe. NEGRUZZI, S. I, 31, cf. PONTBRIANT, D. Călăreţul apucă înainte, peste câmp, şi trăsura se puse a-l urma, suind şi coborând din brazdă în brazdă. alecsandri, O. P. 93. Te-am urmat cu sania încet, până la locul unde ai stat. BOLINTINEANU, O. 389. Zamfira şi părinţii ei îl urmară pănă la Câmpulung. GRANDEA, S. 113. Cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. EMINESCU, O. I, 93. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. CARAGIALE, O. II, 78. Pe cel dintâi îl urma un alai de vro câteva persoane cunoscute. DELAVRANCEA, O. VI, 356. Costică şi preotul satului o urmau. MACEDONSKI, O. III, 9. Raira, tu, nevasta mea, Pe El Zorab nu-l vei vedea Mai mult urmându-te la pas. COŞBUC, B. 100. începeau să plângă..., priponindu-se în picioare şi nevoind să-i urmeze. AGÂRBICEANU, S. 183. O rupse la fugă prin coridorul cel lung, urmat şi de mine. PĂTRĂŞCANU, S. A. 171. Ne urmaţi şi dumneavoastră, rosti maiorul, îndreptându-se cătră ceilalţi ofiţeri. MIRONESCU, S. A. 25. Auzii... pasul ei urmându-l ascultătoare. MIHĂESCU D. A. 164. Maică-sa e contra unei asemenea uniri, dar copila e gata să urmeze oriunde în lume pe cel pe care îl adoră. SADOVEANU, E. 237. Zed, care asistase năuc la despărţirea noastră năbădăioasă, mă urmă afară. BOTTA, S. ffl, 55. Convoiul lung de călăreţi şi căruţe care-i urma pe vorbăreţii din faţă. BĂNULESCU, I. 42. împăratul însuşi apare... urmat de soldaţi din cohorta pretoriană, magazin IST. 1990, nr. 1, 40. <> (Construit cu dativul) Varuh... urma dascalului Ieremia cănd acesta mergea de pogorâia la Vavilon. DOSOFTEI, V. S. septembrie 34727. Urmează mieluşelului oriunde... s-ar duce. CHEIA ÎN. 90730. Vulturul... nu zbura pe sus..., ce aproape de pământ, ca să-i poată urma sj\S\ntul părinte (a. 1692). GCR I, 297/16. Vlad, urmând oştii cei mare Turceşti, ordiilor despărţite Neaşteptat înainte le sare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 175. Uitând că lama îi urma, [Robinson] socotea că ropoturile ei sânt a vreunui sălbatic. DRĂGHICI, R. 159/28. Am venit ca să te rog a-mi urma... Craiul, plin de curiozitate, plecă după dânsul. MOZAICUL (1839), 623/1. Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi ce urla. ALEXANDRESCU, O. I, 90. Nu se puseră de pricină, ci urmând cucernicului săhastru... se duseră până în poiana arătată. MARIAN, T. 42. <> F i g. Mergiţi, copiii mei, şi binecuvântările mele să vă urmeze. NEGRUZZI, T. 6/21; De-i goni fie norocul, Fie idealurile. Te urmează în tot locul Vânturile, valurile. EMINESCU, O. IV, 396. Te-ai dus şi te urmară părerile de rău. id. ib. 391. Buzele lui Leiba... urmau machinal gândul tremurând repede. CARAGIALE, O. I, 61. (Construit cu dativul) Dorul meu în a ta cale Urmând păsurilor tale Te dismiardă ne-ncetat. ALECSANDRI, P. I, 143. -f Tranz. A însoţi (pe cineva sau ceva) cu privirea; a urmări (3). Se părea că urmează cu căutăturile ei cursul Iurtei. MOZAICUL (1838), 159/19. Copila albă... Cu ochii urmează Pe cel ce vânează. CREŢEANU, M. 92/21. Leila, plângând, Cu ochii îi urmează. GRANDEA, S. 65. Am stat pe loc, cu ochii doar te urmam mereu. EMINESCU, O. IV, 410. (Subiectul este „ochii”, „privirea”, „gândul” etc.) Căutătura mea cea încremenită urmă pe grozăvitul către cutiile de cristal. MOZAICUL (1838), 97/22. Ochii mei au urmat careta până ce au pierdut-o din vedere. NEGRUZZI, S. I, 43. Şi gându-mi le urmează [vapoarele] sub cerul fără nori Ca paserea pribeagă ce cată-un cuib de flori. ALECSANDRI, P. I, 240. Visuri trecute... vă 1732 URMA1 -351- URMA1 urmam eu... Cum ochiul urmă un meteor. EMINESCU, O. I, 26. ♦ Tranz. F i g. A fi alături de cineva (într-o acţiune); a secunda (1) (pe cineva); a susţine (2) (pe cineva). Cf. molnar, D. 297/1. L-a urmat cu credinţă în toate bătăliele. FM (1862), 55. Din ale mulţimii patimi fă o scară de mărire Şi te vor urma cu toţii prinşi de-o vecinică orbire. EMINESCU, O. VIII, 207. Cei doi papi exploatau fără milă pe credincioşii care-i urmau. NEGULESCU, F. R. 82. Şi-a urmat prietinii şi la bucurii şi la năcazuri. SADOVEANU, E. 117. Ό- (Construit cu dativul) Era ţara foarte supărată de multe dări ce era pe săraci... Boierilor le era bine şi voioşi urma şi ei domnului, căci iubea primblări şi halcale şi zicături (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 202/29. în loc d-a urma mulţimei, fa-o à se îngrozi. HELIADE, O. I, 410. 2. T r a n z. .(folosit şi a b s o 1.) şi (învechit, de obicei construit cu dativul) in tranz. A merge pe un anumit traseu, a ţine drumul apucat; a păstra o direcţie; (învechit, rar) a urmui. V. urmări (2). Făcând acesta lucru, tot urma înainte, spre şleahul celorlanţi tătari, ce au fost fugând pără unde au agiuns în pustii. HERODOT2, 229. Noi care apucasăm a întră în corăbii, urmam călătoriii noastre (a. 1750-1780). GCR II, 84/10. M-au trecut încă peste alt părău... ducându-mă alăturea cu părăul Cighieşului, urmând curgerea lui (a. 1804). URICARIUL,. IV, 94/10. Minunata orănduială a stelelor, a planeţilor... care de mii de ani păzesc între dânşii aceeaşi depărtare şi urmează acelaş drum. MARCOVICI, C. 12/25. Robinson urma în calea sa cu mare pază, căci cel mai mic sunet al copacilor... îik da mare groază. DRÄGHICI, R. 63/31. Rinocerul... urmează mai cu samă cursul apelor. IC. LUM. (1840), 72/30, cf. PONTBRIANT, D. Plecă dar spre locaşu-i... Urmează lungul apei. BOLINTINEANU, O. 211. Luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-şi. EMINESCU, O. I, 186. [Apa] urma mai departe, ascunsă de stuf. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 137, cf. PÄRVAN, G. 236, ŞĂINEANU, D. U. Soarele spre asfinţit Şi-a urmat cărarea. TOPÂRCEANU, B. 10. Urmărim, urmând poteca, şipottil de apă vie. PILLAT, P. 9. Corabia... ar urma curentul apei pe care ar pluti. NEGULESCU, F. R. 105. Treptele de fler... urmau verticalitatea păretelui. ARGHEZI, S. XI, 153. Originea etruscilor; data stabilirii lor în Italia, precum şi drumul pe care l-au Urmai sunt obscure. IST. L. ROM. I, 36. Urmând pân bolovani înainte, plângea, să jălea. O. BÂRLEA, A. P. I, 549. O· F i g. S-au fost ispitind şi Dabija Vodă să nu Meargă la adunarea cu vezirul, cè să urmează calea lui Grigorie Vodă. N. COSTIN, LET. Π, 4/38. Te încurajez a Urma... drumul dreptului şi al adevărului. MOZAICUL (1838), 34/5. Urmând unui drum bătut de dânşii, folosindu-ne de cercările şi de ispita lor, vom ave mai puţine greutăţi... în lucrările noastre. DACIA UT. x/8. După direcţia dobândită din societatea „Junimea”... ne este astăzi cu neputinţă a urma o altă cale. LAMBRIOR, S. 219. Doar ceasornicul urmează lungea timpului cărare. EMINESCU, O. I, 130. Al patrulea [an]... se anunţase de la început a urma aceeaşi neabătută cale. caragiale, O. I, 22. Această cale ilicită urmată de d. Urechiă ca profesor... zguduie şi dărâmă morala publică, delavrancea, O. vi, 30. Aceasta îi va arăta drumul de urmat în cercetări (a. 1895). PLR I, 444. Fericirile noastre, urmează aproape acelaşi drum. D. ZAMFIRESCU, O. V, 242. Să n-o plângi, pentru că o să-şi urmeze viaţa sau poate blestemul ei. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 96. îmi urmam înainte soarta. MIHĂESCU, D. a. 20. Platon... ne-a deschis drumul, pe care n-avem decât să-l urmăm. NEGULESCU, F. R. 179. De foarte multe ori suntem mâhniţi pentru că nu aşteptăm ca fapta să-şi urmeze cursul legiuit. CĂLINESCU, C. O. 152. Urmându-şi totuşi destinul... Oltul se desprinde de pe culmile înalte de piatră. BOGZA, C. O. 87. Dacă nu-l lăsăm pe băiat să-şi urmeze steaua lui, moare. PREDA, M. 398. Aceleaşi căi de selectare şi de îmbogăţire â vocabularului au fost urmate şi de succesorii imediaţi. IST. L. ROM. I, 66. + A se conduce după..., a proceda (sau a fi) conform cu...; a respecta o indicaţie primită; a asculta de cineva; a imita ceva sau pe cineva. Intr-acestea cuvente... cărora vom urma şi de carile vom asculta. VARLAAM, C. 267. Să rămâie feciorilor şi nepoţilor... de pre cele bune să urmeze şi să înveţe. URECHE, L. 57. Fiecine... de ceale reale şi de hulă să să ferească şi celor bune şi de laudă să urmeadză (cca 1650). GCR I, 146/37. Cine urmadză pre cel rău rău ieste.şi rău să va săvârşi. M. COSTIN, O. 184. D[\i\mn[e.\zeul nostru în ceriu şi pre pământ toate câte au vrut au făcut urmând acestor cuvinte şi prea înţeleptul Solomon, cheia În. 4v/26. Cine va ceti această voroavă să urmedze mintea şi socoteala lui Plato. N. COSTIN, C. 75. Urmaţi-mi mie, ucenicii mei şi învăţătorii lumei. ΑΝΤΙΜ,,Ρ. 3. De vreme că sânt oameni mari, trebuie şi lucrurile lor să urmeze după cinstea lor. MUŞTE, LET. III, 78/5. După cum te vei lumina din scrisori şi din hrisoave... aşa să urmezi (a. 1757). URICARIUL, XI, 231. Jocurile... mergea cu rânduială, urmând dupe cântare sunetul paşilor, cât să biruia ochiul de cătră ascultare (a. 1773). GCR II, 89/33. Fieşcare judecător să urmeze pravililor şi după acelea să hotărască. PRAV. COND. (1780), 60. Când omul Urmă sfatul său, adesăori dă de rău. OŢĂLEA, A. F. 176/14. Vino şi-mi urmează mie. VARLAAM — IOASAF, 64r/6. Duhul cel mare au dat oamenilor mintea, pentru ca să... urmeze răgulelor dreptăţii şi a înţălepciunii. IST. AM. 86718. Ca să descâlcesc cele de prea vestitul Engel încâlcite... voi aduce zisele autorilor pe care el n-au vrut să-i urme. ŞINCAI, HR. I, 388/37. Alte neamuri din robie s-au scos... şi pre acestea să le urmeze. KLEIN, în ŞA I, 245. Obiceaiul de a băga stupii în fân preste iarnă e bătrân, cei ce urmează lui trebuie să bage de seamă. ECONOMIA, 207/18. Beserica Romei... cu tine o Cinstesc, dar nu. cu tine întru toate o urmez. MAIOR, în şa I, 70. A urma de amărunt ş-orbeşte Toate ce monarhul porunceşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 361. Judecătoriul carele pentru iubirea de argint... nu va urma dreptăţii iaste osândit prin blestem sobornicesc, pravila (1814), 4/17. întru voroava sa urmează adevărul. BELDIMAN, N. P. I, 162/20. Copiii trebuie să înveţe acele lucruri ce se cuvine să urmeze când vor fi bărbaţi. GOLESCU, S. 143, cf. DRLU. în aşa feliu de întâmplări va urma şi Englitera paradigmei Spaniei, ar (1829), 232739. Urmează sfintelor învăţături şi vei trăi fericit. ■ MARCOVICI, D. 16/18. Aceste trebuinţe sâniem datori a le lua îfi băgare de samă cum trebuie să le urmăm. DRÄGHICI; R. 50/10. Urmează sfatului meu. MOZAICUL (1838), 127/8. îndreptat de pilde clasice şi de firea limbei, m-am sârguit a urmă sistemei. ASACHI, S. L. I, 41. Toţi prinţii şi nobilii imperiei urmează pildei domnitorului lor. ic. 1732 URMA1 -352- URMA1 LUM. (1840), 6’/31. Tot după această procedură poftesc pe gospodari să urmeze şi cu acele ce se vor părea nouă. I. IONESCU, C. vi/17. Regularisirea răspunderilor acestor clăcaşi după chiar ale lor cereri şi după care a următără pănă acum fără împotriviri pe temeiul legiuirilor şi a condiţiilor de orânduire. DOC. EC. (1845), 861. Aşa dar scăparea noastră este de a urma firei. CONACHI, P. 281, cf. iser, bar. - munt., w. i, 120’/7. Urmează.dieta care o urmez eu. NEGRUZZI, S. I, r ’ ? 207. Prea puţini urmează moralul dintr-o carte. ALEXANDRESCU, O. I, 181. Voi urma întocmai poruncilor blagorodniciei tale. FILIMON, O. I, 125. Urmând a ta dorinţă, zburarăm grăbitori. BOLINTINEANU, O. 140. Se va urma tradiţia... ca până acum. LAMBRIOR, S. 34. Ai ştiut, chiar şi în materie de vânătorie, să urmezi părinteştile lui poveţe. ODOBESCU, O. ΙΠ, 11. Din sfera mea venii cu greu Ca să-ţi urmez chemarea, eminescu, O. I, 170. Tratamentul... am trebuit să-l urmez cu sfinţenie. CARAGIALE, O. vii,. 47. Mihai urmă sfaturile acestui bărbat. ISPIRESCU, M. v. 54. Elevii şi elevele lui trebuie să-l urmeze, dacă ţin să se ridice la vreo înălţime. CHENDI, S. II, 68. Nu avea ce face decât să urmeze povaţa canoanelor în asemenea împrejurări. AGÂRBICEANU. S. 76. Ce nevoie are de medic? Destul să urmeze metoda mea. c. PETRESCU, f. I, 229. Se adună un număr oarecare de fiinţi omeneşti, unele din plăcere, altele urmând unor vechi rânduieli şi îndeletniciri. SADOVEANU, O. XVI, 340. Uzul nu s-a pronunţat pentru o singură formă flexionară... care trebuie urmată. PUŞCARIU, C. s. 119. Breslele... urmau şi ele aceeaşi cale şi aceeaşi procedură ca oricare împricinat de drept comun. PAVLESCU, E. 394. O, ce cuvinte minunate! Aş vrea să le urmez. CĂLINESCU, O. IX, 19. Să beţi Pelin Cănd vi-e dor de viaţă, Şi-otravă Când vreţi să-mi urmaţi! BLAGA, poezii, 50. Acest tratament trebuie urmat cu perseverenţă. ABC SĂN. 159. Saussure urmează două principii metodologice în aparenţă contradictorii. T. LINGV. GEN. 75. După sfatul acesta a şi urmat şerpoaica de maică. SBIERA, P. 31. Ciobănaşul urmă întocmai cele ce-l învăţase acei necunoscuţi. ŞEZ. I, 208. Sî-m urmaţ mii, să nu faceţ rău pi pământ. O. BÂRLEA, A. P. I, 275. Ţi-am urmat sfatul, dragă bărbăţele! SNOAVA, III, 116. Urmează celui înţelept şi te ia după cel drept. ZANNE, p. vm, 89. <> (Cu complement intern) Vasilie Voievod... urmând urma celor buni şi înţelepţi domni [a tipărit pravila] (a. 1646). GCRI, 118/35. Iaste dator tot omul... să urmeadze urma acestora dumnedzăieşti învăţături. EUSTRATIE, prav, 4/14. Urmelor lui ai urmat. MINEIUL (1776), 107v2/30. <> P. anal. Literatura feminină urmează... condiţiile sufleteşti ale sexului. LOVINESCU, S. I, 337. In mare, natura urmează în plăsmurile ei, desigur, principiul accidentalului, BLAGA, Z. 58. Pădurea [de la munte]... urma după acelaşi regim de stăpânire ţşşlectivă ca şi cea de la şes. PANAITESCU, O. Ţ. 133. Piesa nu urmează construcţia dramatică a unei piese obişnuite. T iulie 1964, 72. ❖Refl. pas. Era obiceiu vechiu care s-au şi urmat la domnii cei trecuţi (a. 1762)· gcr n, 75/35. Urmându-să de atunce şi pânăt acum cărţile pentru facerea publicaţiilor după chipul açesta. SOB. HRIS. 50. Se urmează întocmai şi până astăzi şi turcii... sânt datori să fie supuşi legii. VĂCĂRESCUL, IST. 251. Au pus cu el la cale despre măsurile ce avea să se urmeze în o împregiurare atât de grea. ASACHI, S. L. 11, 14. Ce să urmează după obiceiul pământului, n-are nevoie de scris, delavrancea, O. II, 137. Drepturile şi datoriile membrilor... sunt fixate în paragrafe precise şi se urmează cu rigoare. 1. NEGRUZZI, A. 47. 4 (învechit) A se ţine de ceva cu perseverenţă, a urmări (6) ceva cu tot dinadinsul. Că toţi de mic preţ săntem, mic preţ avăm, mic preţ urmăm, puţin putem înţăleage. N. COSTIN, C. 12. S-au întors înapoi urmând neîncetat al său scopos ca să-şi puie oştile la regulă. IST. CAROL XII, 24724. Cu această statornicie au urmat cătră isprava scoposului său. DRĂGHICI, R. 148/8. Eu laude nu vpi, frate, Nici vreodată le-am urmat. PANN, E. 11, 119/11. Colectivitatea... l-a pus în neputinţa de a-şi urma scopul (a. 1886). PLR 1, 375. 4- (învechit) A-şi concentra atenţia asupra unei probleme, asupra unui fenomen etc., a urmări (5), a observa, a studia o problemă (ştiinţifică), a fi atent la cineva sau’ la ceva. Faptele apostolilor... urmându-le... prin scrisoare le-ai însemnat. MINEIUL (1776), 108rl/12. Asta o s-o înţelegem dacă vom urma cu atenţie călduroasa lor dispută. CARAGIALE, O. II, 14. [Filimon] a studiat şi a urmat dezvoltarea ciocoiului şi a cercetat sub toate fazele această clasă. GHICA, s. 64. 3. T r a n z. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ; a se ocupa regulat de o specializare într-un domeniu. Intrând în şcoala de filozofie să va pregăti acolo tânărul în învăţăturile ce-i sânt trebuincioase pentru a putea urma în vreuna din facultăţi. CR (1832), 290'/17. Numărul şcolarilor ce au urmat pe anul acesta în şcoalele publice să suie până [la] 2 900. ib. (1834), 91'/26. Să-şi urmeze învăţăturile sale mai departe. MOZAICUL (1838), 119. între ucenicii ce vor urma învăţătura agriculturei, să vor ţinea câţiva cu cheltuiala şcoalei. REGUL. ORG. 390/7, cf POLizu, PONTBRIANT, d. In Atena urmă lecţiile lui Aristot şi Platon. BOLINTINEANU, O. 305. Unii dintre noi, trecând examenele de drept, urmau cursurile de la ştiinţele fizice. DELAVRANCEA, T. 5. Cu altă îndrumare, i-aş fi putut urma stăruitor lecţiile. IORGA, O. 132. Va putea urma cursurile începute. I. NEGRUZZI, A. 7. Mulţi dintre români şi românce urmeazjă în şcolile străine (a. 1891). PLR I, 398. De când urmez şcoala d-lui Kogălniceanu, găsesc răspuns la toate. D. ZAMFIRESCU, O. v, 194. Glanetaşu, pe cât de greu lia dat [pe Ion] la liceu, tot atât de lesne s-a împăcat să nu mai urmeze. REBREANU, I. 52. Clasele primare le-am urmat toate în comuna mea. AL lupului, p. G. 56. Cât timp a ţinut acel ajutor, el a urmat... în şcoala cadeţilor. ap. CADE, cf. SCRIBAN, D. Urma o specialitate oarecare şi s-ar fi zis c-o urma bine. CĂLINESCU, C. O. 23. [Şincai] mai urmează studii de dreptul naturii, al popoarelor şi de drept ecleziastic. BLAGA, G. 170. Ei au fost... îndatoraţi să urmeze cursuri de mică'chirurgie. G. BARBU, A. V. 187. Studiile sale, pe vremea aceea, i-ar fi îngăduit să urmeze niai departe dreptul. CIOCULESCU, C. 18. După ce s-o termina războiul, am să urmez Conservatorul. BĂNULESCU, I. 63. O să poată urma Conservatorul. V. ROM" iulie 1970, 4. Medicii care urmaseră facultatea de medicină de acolo se bucurau de trecere deosebită. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 56. 4-1 η t r a n z. (învechit, rar; despre o instituţie de învăţământ) A exista, a fiinţa; a funcţiona. în monastirea sfinţilor Trei Ierarhi... unde, de când ne aducem aminte, au urmat o scoală obştească, să se statornicească în ace casă o scoală normală (a. 1828). URICARIUL, vii, 179. 1732 URMA1 -353 - URMA1 4. Intranz. A veni, în timp sau în spaţiu, după cineva sau după ceva (luândii-i locul); a succeda (1). După socoteala acestor mai vechi scriitori greci, urmază întăi Anton Bonfin ungur, Leunclavie neamţ... şi alt Stanislav Sarniţie leah. CANTEMIR, HR. 157. Ziua şi noaptea, două muieri care urmează una după alta (a. 1812). GCR II, 210/9. Lunga sa fărşind urare..., adâncă urmă tăcere In toată cinstita adunare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 351, cf. DRLU. După acest examen va urma o lună de vacanţă. CR (1833), 2562/7. Peste puţin negura va peri şi va urma lumina. MARCOVICI, D. 14/22. După ce se botezară toţi, urmă cununia. ASACHI, s. L. II, 32. O nelegiuire e urmată de o serie de alte nelegiuiri. BUCOVINA (1849), 61764. După un rendez-vous, o sută altele îi urmară. KOGĂLNICEANU, O. I, 61. Faptul urmează cuvintelor şi îndată... împăratul ordonă rechemarea lui Pini. GHICA, S. 124, cf. pontbriant, D. Un val... se răspândeşte şi alt val îi urmează. BOLINTINEANU, O. 242. Sângele ţâşni şiroaie şi stropi pe călău. Loviturile urmară cu turbare. GRANDEA, S. 217. Când aud vreodată un rotund egumen... Povestind că viaţa e calea durerii Şi că pocăinţa urmează plăcerii — Mă întreb: „Acesta poate ca să ştie Cum este viaţa?" EMINESCU, O. IV, 364, cf. DDRF. Să nu-ntrebi ce-a mai urmat Când s-a-nchis povestea! COŞBUC, P. I, 263. O bombardare de trei zile avea să urmeze împotriva întăririlor de la Plevna, înainte de atac. D. ZAMFIRESCU, R. 232. Totdeauna avusese el credinţa asta, că după o bucurie mare trebuie să urmeze o supărare. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 187. Urmă o tăcere grea: amândoi aveau sentimentul că au stricat tot ce au pus la cale până acum, împreună. AGÂRBICEANU, S. 28. Cuvintelor flăcăului le urmează suspinul fetei. BUCUŢA, R. V. 65. Au urmat clipe grozave pentru mine, de teamă şi de nelinişte. AL LUPULUI, P. G. 137. Disperarea este urmată de o nelinişte extrem de chinuitoare. CIORAN, C. D. 22. A surâs tot timpul, amuzată de ce va urma. SEBASTIAN, T. 69. O pace adevărată şi durabilă, singura vrednică a urma după acest război. PUŞCARIU, M. 187, cf. SCRIBAN, D. Şi-n zilele ce urmară mă aruncai înverşunat asupra studiilor mele. MIHĂESCU, D. A. 66. Slujiseră liturghia urmată de un Te-Deum, în biserica San Marco. NEGULESCU, F. R. 134. Urmă un răstimp de tăcere. CAMIL PETRESCU, O. II, 35. Au urmat felicitările, ca la o teză de doctorat. VINEA, L. II, 92. Iernilor aşa de blânde le urmează veri răcoroase. TUDORAN, O. 156. învăţătorul se opri şi urmară câteva clipe de tăcere. PREDA, M. 413. Urmează perioada paşoptistă. IST. LIT. ROM. Ii, 8. Un plâns şi o jale urmă în locul bucuriei. RETEGANUL, P. IV, 62. După râs vine plâns, iar după plâns urmează râs. ZANNE, P. II, 699. ❖Refl. Atingerea lor de daci fu semn de începutul războaielor şi al lovirilor ce se urmară necontenit. F. AARON, 1.1, 3/22. Ca azi va fi ziua de mâne, Ca mâni toţi anii s-or urma. EMINESCU, O. I, 212. Proiecte de lucrări literare... se urmau neîntrerupt. I. NEGRUZZI, A. 120. Bucatele se urmează unele după altele şi noi mâncând ascultăm basmul. BRĂTESCU-voineşti, P. 299. ❖Tranz. Când unul trece, altul vine In astă lume a-l urma. EMINESCU, O. I, 204. Un măr crescu acolo — şi alţii îl urmară Prin lungul şir de veacuri, blaga, poezii, 34. ♦ A succeda cuiva (la tron, într-o demnitate, într-o funcţie sau într-o activitate dintr-un anumit domeniu); p. e x t. a înlocui pe cineva. Dându-ni-să în mână' domniia şi stăpânirea Ţărăi Rumâneşti şi urmând stremoşâlor noştri despre tată, marilor Cantacuzineşti (a. 1683). GCR I, 260/30. în anul 1705 au murit [împăratul Leopold] şi după el au urmat împăratul Iosif, feciorul lui. KLEIN, în şa i, 230. După ce au.scris vreo câteva cărţi sholastice... acestui domn au început a urma cinstitul părinte Dimitrie Ţichindeal. TEODOROVICI, M. 4/6, cf. LB. Fără învoirea mai-marilor ţerei, urmaşii născuţi din aceasta căsătorie vor pierde tot dritul de a urma în tron. AR (1829), 71!/41. Iliaş urmând în tronul părintelui său, după o scurtă... domnie, se duse la Constantinopol. NEGRUZZI, S. I, 143. Boierii ţării te-au ales ca să urmezi răposatului în domnie. ODOBESCU, S. I, 68. Rog acum cerul ca nimeni să nu-ţi mai urmeze după moarte. CANELLA, V. 4. De două ori te-a uns... când urmaşi în scaun viteazului Bogdan şi când împlinişi paisprezece ani. delavrancea, O. II, 90. După Alexandru urmă fiul său Vladislav. ap. TDRG, cf. scriban, D. Era destinat, ca cel mai mare dintre băieţii luntraşului... să-i urmeze în exercitarea meseriei din care trăia. NEGULESCU, F. R. 88. Se vântura zvonul că ar fi trebuit să urmeze lui Alexandru Ioan Cuza. V. ROM. ianuarie 1966, 180. Refl. Toate casele domnitoare care s-au urmat n-au schimbat caracterul populaţiei. PUŞCARIU, D. V. 101. + Tranz. F i g. (învechit, rar) A moşteni1 (1). Blăndzii urmi-vor pământul, psalt. HUR. 31717. Că cei ce blagoslovescu elu, a loru e (ocina-vorD, urmi-vor H, moştenescc2) pământul, cei ce blastemă elu potrebescu-se. psalt. 69, cf. DR. II, 779. Nu te va moşteni (te va urma ms. 45, nu va fi acesta moştean în urma ta ms. 4 389) acesta, ce cela ce va ieşi dentru tine, acela te va moşteni, biblia (1688)2,1,202/12. 5.1 n t r a n z. A-şi avea locul după cineva sau după ceva; a veni la rând; a se arăta, a se preciza, a se enumera în cele de mai jos. Impărţiastina iosaguriloru intr-acesta chip, precum mai josu va urma:... adecî lui Grigore..., lui Tămaş şi fetei (a. 1593). DOC. î. (XVI), 205. Mai pre larg vom arăta în capul ce urmază, unde vom istorisi războaiele lui Avgust. CANTEMIR, HR. 77. Trupul plântelor se face din părţile ce urmeaze, adecă: din rădăcină, din trupină... şi din foi sau frunze, şincai, în ŞA I, 657. Un număr... compus de o unime urmată de atâtea nule câte ţifre sânt. HELIADE, A. 9/9. Firescul şir al construcţiei gramatice cere... ca subiectum să precedeză şi predicatum să urmeză. PAULINI, GRAM. 4/8, cf. ISER. Cel dintâi starostele... Apoi urmau oamenii de încredere, slavici, O. II, 126. Sfârşitul urmează, ap. TDRG. în cele ce urmează nu vom întrebuinţa monumentele bronzului. PÂRVAN, G. 302. Furt de mic echipament... Urmează procese, forme, istorii, comedii. BRĂESCU, O. A. II, 263. Să citească elevul care Urmează. ap. SCRIBAN, D. In cele ce urmează ne vom sili să lămurim această problemă. BLAGA, T. CUN. 8. O parte din apelurile de salvare sunt notate lapidar în paginile care urmează. TUDORAN, O. 10. Cu un ari în urmă,... încep evenimentele care urmează. PREDA, M. S. 18. Dregătorul cel mai important era marele vornic... (a devenit marele logofăt), urmat de vornicii de Ţara de Jos. N. STOICESCU, S. 'D. 67. O Refl. Ceale ce s-au cunoscut a fi lipsă spre îndestularea dreptăţii... să arată 1732 URMA1 -354- URMA1 pre larg prin ponturile ce să urmează mai jos. SOB. HRIS, 25. Brazdă lângă brazdă se aşterne, întocmai rândurilor ce, urmându-se, alcătuiesc pagini de scris. MANIU, V. P. 10. 6. T r a n z. A duce mai departe un lucru început (şi întrerupt); a relua (2); a continua. Vă veţi dgprinde a răbda foamea şi setea pentru ca să puteţi urma o aşa călătorie. DRĂGHICI, R. 8/3. Nu răspunse nimic, ci îşi iirma jocul în tăcere. MOZAICUL (1838), 243/17. Obşteasca Adunare a noastră îşi urmează lucrările sale în pace. BARIŢ, I, 19. Aron... pricepu că este peste putinţă a urma asedierea în faţa unei asemenea oştiri. BĂLCESCU, M. v. 66. Ei cunoşteau încă de pe atunci acea politică elastică, pe carea strănepoţii lor au urmat-o mai târziu. BUCOVINA (1850), 155V21. Voiau a încăleca ca să urmăm călătoria spre câmpiile Troadei. BOLINTINEANU, O. 305. Iară flamura cea verde se înalţă an cu an, Neam cu neam urmându-i zborul. EMINESCU, O. I, 144. Hanul rămase lui Zibal, care urmă negoţul pe seama lui. CARAGIALE, O. I, 54. Vremea se strică şi ameninţă să nu mai putem urma cursurile fără combustibil, id. ib. 203. Lino dragă, mormăi ca un urs căpitanul, urmându-şi combinaţiile sale. delavrancea, S. .141. Pământ şi spaţiu îşi urmează sublimele metamorfoze. MACEDONSKI, O. I, 63. Cu talent încep astăzi şi cu autoritate vor urma mâine a fi principalii reprezentanţi ai vieţii intelectuale la români (a. 1893). PLR I, 243. Se ducea în odaia fetiţei să-şi urmeze somnul în pace. D. ZAMFIRESCU, T. S. 25. Năvălirile... din stânga Dunării puteau deci să-şi urmeze cursul neîntrerupt. PÂRVAN, G. 101. Departe, gloata..., chiuind zgomotos, îşi urmează menirea. MANIU, S. I, 110. Fata... îşi urmează mersul fără să-mi răspundă. TOPÂRCEANU, O. A. II, 87. E vrednic ca o fată mare, îşi urmă vorbit gândurile Neonil Roşea. SADOVEANU, O. XXI, 298. Se oprea la flecare vapor, se uita lung, cercetător şi pleca înainte urmându-şi inspecţia. BART, S. M. 60. Eşti... talazul ce-nverzeşte urmându-şi unduirea. PILLAT, P. I, 46. Am zâmbit... cu adânc înţeles şi am urmat şi mai departe investigaţiile. MIHĂESCU, D. A. 33. Urmându-şi călătoria, ajunseră în cele din urmă în vârful Hulei. CĂLINESCU, É. 107. Numai studenţii... îşi urmau cu însufleţire zgomotoasa lor pălăvrăgeală, vinea, L. I, 12. Ospătarea vă urmaţi Şi la noi să ascultaţi. TEODORESCU, P. P. 141. Trecută asta punte... petrecerea fericită a lumei fără griji şi nevoi îşi urmează firul. ŞEZ. II, 158. <> F i g. „ Convorbirile literare ” îşi urmează şi astăzi viaţa lor regulată (a. 1881). plr I, 271. *0* (Cu complementul „drum”, „cale” sau cu un echivalent al acestora) Şi-au făcut curaj urmăndu-ş drumul. DRĂGHICI, R. 91/6. După ce a trecut parada, şi-a urmat drumul. NEGRUZZI, S. I, 31. Toţi trecătorii... Beau multă apă, cătând la fată, Şi urmau drumul oftând de dor. ALECSANDRI, P. I, 20. Ea-şi urma cărărea-n codru. EMINESCU, O. IV, 235. Au lăsat-o să-şi urmeze drumul în pace. CREANGĂ, o. A. 182. Trenul îşi urmează drumul de la Periş către Buftea cu mare viteză. CARAGIALE, O. I, 271. Tovarăşii săi îşi urmau calea, nepăsători. SADOVEANU, O. X, 45. îşi urmară drumul, privind din cănd în când în urmă. V. ROM. mai 1963, 20. (întărit prin „înainte”) Urmai d-aci singur calea înainte. PELIMON, I. 11/28. Să lăsăm cetatea asta şi să ne urmăm drumul înainte. ALECSANDRI, T. 1 490. Harap Alb..., urmându-şi calea înainte, la stăpânu-şău le ducea. CREANGĂ, P. 228. Poate ar fi fost mai bine să-şi urmeze drumul ei nainte. SADOVEANU, O. IX, 168. <> F i g. Dânsul nu a renunţat şi la dreptul de a-şi urma calea (a. 1887). PRL I, 383. -v* (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) Au urmat a călători în favorul ceii mai bune vremi. DRĂGHICI, R. 155/18. Măria sa tot urmează a-şi umple punguliţile. BUCOVINA (1848), 111/62. Să ne vedem de treabă şi să urmăm a culege, chiar şi din vânătorie, cugetări serioase. ODOBESCU, S. III, 49. De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda. EMINESCU, O. I, 141. După obicei, urmam să-i zâmbesc în faţă. CARAGIALE, O. II, 341. I-am înapoiat la Galaţi, unde au urmat a petrece în linişte (a. 1887). PLR I, 71. Nu răspunse nimic... ci urmă să privească cu jind la ceata flăcăilor. REBREANU, I. 18. Putem să urmăm a spune „umbrelă" când obiectul îl folosim pentru ploaie? SADOVEANU, E. 38. <> Refl. pas. Dajdie sau bir... s-au urmat pănă acum supt verice numire. REGUL. ORG. 26/24. Convorbirea fiind urnită, se urmă cu derivaţii neprevăzute. CĂLINESCU, B. I. 20. ^Intranz. Urmează precum ai început, ca să te faci om bun. DRĂGHICI, R. 92/5. Domnule, urmează cu foaia politică după cum ai început. BARIŢ, I, 16. Urmaţi cu sărbătoarea voastră mai departe şi fiţi mulţumiţi! MOZAICUL (1839), 662/10. întrevorbirea acestor tâlhari putea să urmeze mai departe, dar fu întreruptă. FILIMON, 0. I, 272. Cel puţin pentr-un minut, aceste insinuări nu urmară mai mult. BARONZI, M. I, 7/30. Tradiţia va fi urmată şi întărită în toate direcţiile (a. 1907). PLRI, 247. Jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatic. rebreanu, I. 12. D-aci-ncolo urmează cu pomenile pân la şase săptămăn. T. DIAL. M. I, 186. (întărit prin „înainte”) Guvernul urmează înainte cu reformele politiceşti şi ostăşăşti ce face. CR (1830), 4242/16. Dăscălimea o să urmeze înainte cu gazeta şi în lipsa lui. caragiale, o. vi, 109. ♦Intranz. şi tranz. P. r e s t r. A continua de relatat; a spune sau a scrie mai departe. Altul aceasta urmând învaţă: toate le are vreamea şi cu vremile sale vor treace toate (a. 1698). GCR I, 325/13. Fecioara, când te-au văzut... dându-te la junghiiare, cu lacrimi cuvinte urma şi striga. MINEIUL (1776), 204vl/29. Urmează-ţi cuvântarea. GOLESCU, S. 163. Au urmat povestirea într-acest chip. DRĂGHICI, R. 111/15. Aşa trântorii urmară: Am trăit aşa de bine, Nu căra la alţii ceară, Suge mierea ca şi mine! ASACHI, S. L. 1, 54. Odihneşte-te, urmai a zice. MOZAICUL (1839), 659/14. O, bunul meu domn, viteazul meu soţ, urmă ea, destul! NEGRUZZI, s. I, 146. Descrirea începută mai bine să o urmăm. ALEXANDRESCU, O. I, 131. Glasul cel din umbră, lânced, trist, urmează: „ în groapa ce-l ascunde e mort de două ori”. ALECSANDRI, P. III, 153. Copilaşii astfel urmară Şi în tăcere toţi ascultară. GRANDEA, S. 27. Să urmăm, zise umbra torcând mai departe firul gândirii sale. EMINESCU, P. L. 47. Individul stete un moment la gânduri şi apoi urmă cu un ton mai dulce. CARAGIALE, O. II, 333. Trebuie să ştii un lucru, urmă Lică. SLAVICI, O. I, 129. Urmează, mai repetă ce-ai zis. MACEDONSKI, O. II, 210. Avocatul urmează, privind vesel împrejur. DELAVRANCEA, H. T. 213. îşi ridică mâna sus pe frunte şi urma: - Ia-mă, Doamne! D. ZAMFIRESCU, T. S. 17. Apoi tânărul urmă că s-a săturat de hoinărit. 1732 URMA1 -355 - URMA1 DUNĂRE ANU, R. 279. Mai ieri, urmă casierul,... era cât pe ce să mă sinucid. PĂTRĂŞCANU, S. a. 117. Strâmbă mofturos din nas şi urmă: Au, au, au! Imposibil, neiculiţă! REBREANU, NUV. 9. Cred..., urmă Alexandru Vardaru, că până la sfârşitul recoltei nu poate fl vorba decât de pregătiri. C. PETRESCU, î. I, 8. Eu îl cunosc pe Ion Creangă, urmă el cu oarecare mândrie. SADOVEANU. E. 111. Urmă: Un caz destul de neobişnuit de crimă din gelozie. VINEA, L. II, 82. A răposat tată-meu, Dumnezeu să-l ierte! urmează Bran a spune. SNOAVA, iii, 707. 7.1 n t r a n z. (învechit) A avea loc, a se produce1 (II 2); a se desfăşura, a se petrece (II 5); a se întâmpla, a se împlini, a se realiza (1). Nici să ne prea întristăm cănd nu urmează acele ce voim după a noastră pohtă. AXINTE URICARIUL, let. II, 141/6. De nu ar fl căzut Gelu, nu cred că vrea urma alegerea lui TuhUtum spre domnie în Ardeal. MAIOR, IST. 79/14. Toamna vor creşte apele şi râurile şi încă şi alte rele vor urma. CALENDARIU (1814), 74/4. In vremea de mai înainte când nu urma strâmtorirea de acum (a. 1814). URICARIUL, IV, 186/21. Călătoria... urma dintru-ntăi foarte bine. DRĂGHICI, R. 19/5. Mezatul trebuia să urmeze pravilniceşte. MOZAICUL (1838), 92/15. Aceste scene zgomotoase urmau în Romidava. ASACHI, S. L. II, 62. Vorba între ei urma latineşte. NEGRUZZI, S. I, 180. Nu cumva să bleşteşti din gură cătră cineva despre ceea ce-a urmat între noi. CREANGĂ, p. 207. A urmat întâiul act al acestei conştiinţe: unirea politică a Principatelor Române la anul 1859. CHENDI, s. I, 170. Cănd se întâlnesc amândoi, urmează convorbirea următoare. PĂTRĂŞCANU, s. A. 98. Cuviosul... povestea'stareţului său, în chilia cea scundă din cetatea domnească, cum a urmat acea adunare veselă de boieri. SADOVEANU, O. XIII, 385. Restul ar trebui să urmeze de la sine. tudoran, o. 149. O- Refl. Toate cursurile să urma pănă astăzi după manuscripte. CR (1834), 90V43. Această nedreptate, care i s-a întâmplat, De sus aşa i-a fost scrisă şi d-aceea s-a urmat. PANN, E. II, 116/12. Dacă cineva are curiozitate să afle ce s-a mai urmat după cele arătate mai sus, îi vom spune. NEGRUZZI, S. I, 79. Pe când se urma însă ieşirea boierilor din sală, Caragea se retrăsese în altă cameră. FILIMON, O. I, 111. -v* R e f 1. impers. Să-şi ia locuitorii în toată vremea deplin soma lor de plată, precum şi în anul trecut s-au urmat (a.. 1804). URICARIUL, I, 28/26. Pănă a nu să afla moneda, între oameni să urma Schimbându-să lucruri pentru lucruri. pravila (1814), 40/26. Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate, Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate. ALEXANDRESCU, O. I, 217. Porunci... să dea drumul cailor ori încotro vor apuca, şi aşa se şi urmă. fundescu, L. p. i, 173. ♦ Tr an z. A făptui, a săvârşi (3), a face, a comite. Mai lesne ar fl a urma şi a agonisi bunătate, decât... a să pleca după răutăţi. N. COSTIN, C. 183. Să nu urmeze multe lucruri necuviincioase, precum vedem că se fac în bogate locuri. ANTIM, P. XXVIII. Cele multe lucruri necuvioase ce le urma, cu care îşi necinstea numele (sfârşitul sec. XVIII). LET. ni, 235/30. Pe acel care va urma vreo vinovăţie, după vina lui să se certe (a. 1794). uricariul, iv, 63/10. Să se pedepsească... şi acei ce să vor dovedi că au urmat vicleşug la facerea dieţii. pravila (1814), 132/6. Toati cheltuie- lile... să [să] plătească di cătră aceşti ci au urmat întregile [= intrigile] (a. 1825). IORGA, S. D. vil, 100. Aşa vom urma socoteala de sus după acest mijloc, heliade, A. 8/21. Niciodată va mai urma lucru ce va cunoaşte că nu ar fi spre bine. DRĂGHICI, R. 38/18. Să vii să-mi spui îndată ca să ştiu ce să urmez, pann, E. i, 106/8. Ei nu gândesc la fapte ce-n viaţă au urmat. ALEXANDRESCU, o. I, 117. O- Refl. pas. Din pricina slobodii volnicii a vânzărilor şi a schimburilor,... .alte neorânduiale... s-au urmat şi cele mai multe din mănăstiri au pierdut... multe moşii. SOB. HRIS. 23. A da de ştire directorului pentru orice necuviinţă vor băga de seamă că să urmează din partea doicilor. REGUL. ORG. 350/10. ♦ Intranz. A proceda (2); a se comporta. Invăţându-i cum vor urma (sfârşitul sec. XVIII) LET. iii, 256/9. Eu întru acest chip am urmat că m-am învălit întru această mreji (a. 1779). GCR II, 119/12. Dovedindu-se că au urmat împrotivă,... să se pedepsească. SOB. HRIS. 27. Când să va dovedi că au urmat împotrivă, să va pedepsi cu grea pedeapsă (a. 1819). IORGA, s. D. vil, 70. Ştii să ocârmuieşti bine şi să urmezi întocmai ca un irou. GOLESCU, S. 289. A nu deosebi interesul în parte de al soţietăţii, căci urmând dimprotivă să pierde soţietatea. MARCOVICI, D. 245/12. Dintăi au urmat precum obicinuiesc plugarii, chibzuind adecă din cursul soarelui vremea mesii. DRĂGHICI, R. 150/18. Turcii nu urmează asemenea cu creştinii, când ajung în robie? MOZAICUL (1838), 107/1. Tot poporanul va fi dator a-şi avea via sa îngrădită...; căci împrotivă urmând, nu numai via sa este supusă stricăciunii, dar şi vecinului său să face pricinuitor de pagubă. REGUL. ORG. 136/21, cf. PANN, ş. I, 50/9. Măria ta ai urmat cu mare înţelepciune. NEGRUZZI, S. I, 153. In orice cazuri să urmez eu cum îmi place. ALEXANDRESCU, O. I, 266. Să urmaţi întocmai. EMINESCU, O. vm, 127. Aşa ar trebui să urmez, om bun, zise fiul craiului. CREANGĂ, P. 202. îmi place a ta urmare, astfel dac-ai urmat. MACEDONSKI, O. II, 130, cf. DDRF, CADE. Ce-ar face şi cum ar urma ca să nimerească mai bine. RETEGANUL, p. I, 44. O- Refl. Pravilile... au legiuit puind aşăzemânturi obşteşti şi temeinice împotriva celor ce s-ar urma cu chipuri amăgitoare şi viclene. PRAVILA (1814), xix/19. <> R e f 1. p a s. La une hrisoave şi acmu se urmează de se pune credinţa domnului (a. 1762). GCR II, 76/19. într-acest chip s-au aşăzat şi s-au hotărât ca să se urmeze de acum înainte. SOB. hris. 24. Toate să se păzască şi să se urmeze fără strămutare de-a pururea, după chipurile ce... s-au hotărât mai sus. ib. 48. Poclonul să hotărăşte acum pentru totdauna căte zece lei pe an de preot şi diacon, precum să urmează şi acum. REGUL. ORG. 330/23. Să propuie în Cameră votarea pensiei întregi..., precum s-a urmat pentru văduva lui beizade Iancu Ghica. alecsandri, S. 171. îşi scoteau fiecare copie de pe manuscrisul original... Astfel se urma cu cărţile bisericeşti şi cu pravilele. LAMBRIOR, S. 3. Tot în aceste condiţiuni se va urma şi cu hârtiile cari se vor trimite, ap. TDRG. 8. Intranz. A decurge, a rezulta. în roată gâlceava întorcăndu-se, o clătire nestătută şi neobosită între toţi se va scorni; şi de ciia urmază... scânteile împotrivirii a scântiia. CANTEMIR, ist. 53. De aci urmă că cuvintele mai sus citite... nu sânt fără temei zise. MAIOR, IST. 273/16. Au cunoscut paguba care urma la 1732 URMA1 -356- URMARE obşte din pricina aceasta (a 1826). GCR II, 252/34. Din beţie urmează multe rele. ap. LB. Urmează că 5 x 7 = 7 x J. HELIADE, A. 10/26. Urmează oară dintr-aceasta că patimile nu se aseamănă una cu alta? MARCOVICI, în RET. ROM. 79. Mi-am pierdut corabia... din care pricină negreşit urmează ca să am întârziere de mai multă vreme. DRÄGHICI, R. 14/4. Urmează că tu vei fi chiar de Dumnezeu trimeasă. GORJAN, H. IV, 224/29. Poştea negufătorească nu le primeşte [gazetele]... şi aşa le aduc unii, alţii, după întâmplare. De unde a urmat că oamenii... s-au tras înapoi (a. 1843). BARIŢ, i, 269. Dar pentru că este o provedinţă... prin aceea nu urmează că omul este un instrument orb al fatalităţei. BÂLCESCU, M. v. 4. Din care a urmat cum că în ziua aceea nu s-a potut isprăvi alegerea. FM (1861), 78. De aici nu urmează... că a critica este de prisos (a. 1869). PLR i, 263. După cum se va vedea în citatele ce vom face mai jos, urmează că tălmăcitorul era român. LAMBRIOR, S. 6, cf. CADE. De aici urmează că e aşa cum am spus. ap. SCRIBAN, D. De unde urmează că înţelegerea operei lui Van Gogh... avea să însemne o mutaţie a conştiinţei estetice. BLAGA, Z. 37. Şi din clevetirile cuiva poate urma un lucru bun. SNOAVA, II, 271. ❖ R e f 1. (învechit) De acolo să urmează întăi că, chiar de l-ar fi legat Chesar, Caton nu era rob. arhiva, R. I, 156/1. 9. T r a n z. şi i n t r a n z. (Urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv, având valoare de semiauxiliar şi imprimând adesea verbului următor o nuanţă de viitor) La horă nu urmează nici trebuie să fie verhovnic sau stăpân sau mai mare horii (a. 1699). GCRI, 330/14. Deci urmează a face aseamene când va fi trebuinţă (a. 1783). id. ib. II, 131/7. Pârâtul fiind chemat la judecată şi sorocit, de nu va urma a veni, atuncea se aduce cu puterea stăpânirii, pravila (1814), 10/14. Care parte nu va urma a veni la soroc, se va aduce cu zapciu (a. 1821). URICARIUL, X; 269. El socoteşte că toate dorinţele sale urmează a să împlini neapărat. MARCOVICI, D. 8/2. La obrazul ce fireşte Cer cu stele-nchipuieşte Urmează să se robească Orice fire omenească. CONACHI, P. 31. Urma a să face semnul spre a se lupta. PANN, E. n, 39/3. Ziua a doua de Crăciun urmau să o petreacă toţi la Gogu. REBREANU, R. I, 229. Dimineaţa, -cu trenul de şase,... urmau să plece la Sinaia. C. PETRESCU, î. I, 20. Urma să fugim pe poartă. BRĂESCU, A. 140. [Mitropolitul] urma să treacă chiar în acea după-amiază, cu sobor de preoţi, sadoveanu, o. VII, 350. Au ajuns în satul din Pirinei unde urmau să stea mai multe săptămâni. E. ionescu, E. 108. Acest nume mitologic... este mai potrivit pentru ceea ce urmează să exprimăm printr-însul. NEGULESCU, F. R. 183. Elvira urmează să se mărite. CIPRIAN, S. I, 101. Nu... toată lâna urmează să fie prelucrată în casă. APOLZAN, p. I. 43. în aceeaşi seară urma să ne îmbarcăm pe un vapor românesc spre Constantinopol. BLAGA, H. 110. Urma să ia o hotărâre de cea mai mare importanţă. BOGZA, a. î. 595. Sunteţi convocat... pentru a asista... la măsurătorile ce urmează a se face. H. LOVINESCU, T. 98. Darurile pe care urma să le primească. IST. LIT. ROM. I, 67. Peste noapte, batalionul lui Murea urma să înainteze pe la est de Carei. v. ROM. octombrie 1964, 47. Mintea noastră anticipează... o explicaţie provizorie, care urmează a fi verificată. T. lingv. gen. 76. ♦ A trebui, a fi nevoie, a fi necesar. Tăiarea împregiur nu urmează a o face la opt zâle precum a fost porunca. VĂCĂRESCUL, IST. 248. Oratorul, care voieşte... a atrage asupră-şi încrederea ascultătorilor, urmează a fi înzestrat cu bună simţire şi cu puterea cuvântului. MARCOVICI, în RET. ROM. 64. Avem trebuinţă de multe, care urmează mai întăi a treci prin socotinţa noastră. DRÄGHICI, R. 50/8. Urmează dar, ca unui frate mai mare, să-mi spui întru adevăr. GORJAN, H. I, 6/5. Preferinţa urmează să fie dictată de raţiune. CANELLA, v. 18. [Romanul] nu are nici o valoare literară şi urmează să fie îndepărtat din mânele tinerimei. D. zamfirescu, o. V, 437. N-aveau înscrise nici numele, nici adresa... Urma să-i afle pe fiecare, la rând, după răbojul întipărit în cuget. C. PETRESCU, A. R. 10. Familiile cumsecade creşteau câte o copilă... pe care urmau, sub teamă de păcat... să o mărite şi s-o înzestreze. BRĂESCU, O. A. II, 18. Poalele... urmează a fi strânse în jurul mijlocului. APOLZAN, P. I. 153. ❖Loc. v b· (învechit) A urma trebuinţa = a fi necesar; a trebui (2). V. şi t r e b u i n ţ ă. La două sau trei poşte câte un căruceriu, căci mai mult nu urmează trebuinţa (a. 1814). URICARIUL, I, 45. Un drug gros pe cât urmează trebuinţa. DRÄGHICI, R. 118/21.· -Prez. ind.: urmez, pers. 3 şi (rar) urmă; prez. cjonjunct.: pers. 3 şi (învechit) să urme. - Şi: (învechit, rar) urmi vb. IV. - V. urmă. URMA2 vb. I y. ulma. URMÂN s.n. = orman1. l. costin, gr. băn. 212, cf. Gămulescu, E. s. 166, 199. URMARE s.f. Faptul de a urma1. 1. Ceea ce urmează, ceea ce vine după...; continuare (a unei acţiuni, a unei lucrări, a unei scrieri, a unui text, a unei relatări eţc.); p. ext. desfăşurare. Cf. st. lex. 118rl/8. Are datorie să cerceteze pentru urmarea vieţii şi a faptelor lui, adecă de sânt bune şi de iaste om de cinste, prav. COND. (1780), 122. Hrisovul... sună din urmarea lui acestea: „Ioan de Huniad ocârmuitorul Ungariei... ŞINCAI, HR. II, 17/5. Aceste semne mai nainte înştiinţează o degrabă urmare de ploaie. CALENDARIU (1814), 85/15. Diata se va afla nesfârşită sau ruptă sau rasă... încât să nu se mai înţeleagă cum iaste urmarea ei. pravila (1814), 139/3. Numa au făcut o urmare foarte trudnică la meşteşugul ce începusă. BELDIMAN, N. P. I, 84/21. Spune, ne rugăm, pănă în sfârşit toată urmarea întâmplării. DRÄGHICI, R. 26/29. Nu voi întârzia a-ţi trimite şi urmarea, bariţ, I, 104, cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 8072/38. Iată urmarea istoriei mele. GHICA, Ă. 407. Această stare de lucruri este urmarea unei altei mai vechi. LAMBRIOR, S. 92. Eram hotărât să nu-ţi mai dau urmarea. CARAGIALE, o. vil, 289. Primit cu răceală, autorul nu mai aduce urmarea spre a fi citită. PANU, A. II, 47. Se zicea... că însuşi Caragiale se gândea sau chiar lucra la „urmarea" comediilor sale - evoluţia tipurilor şi a urmaşilor lor. ibrăileanu, S. L. 84, cf. CADE. Nu mai mi-aduc aminte de urmare. începusem fraza... şi am pierdut firul. M. ELIADE, C. 390. Ce-a mai urmat - povestirea nu 1735 URMARE -357- URMARE spune, însă pe vasul nostru urmarea o cunoaştem bine. BART, S. M. 51. Urmarea la acest articol va apărea mâine în jurnal, ap. SCRIBAN, D. îşi drese vocea cu un pahar nou, pentru urmarea povestirii. MIHĂESCU, R. 151. Urmarea, pe altă dată, dacă ne mai aducem aminte. ARGHEZI, S. vii, 14. ❖Expr. A da urmare (unui ordin, unei dispoziţii etc.) = a pune în aplicare, a da curs; a executa. Cf. TDRG. Ea a dat desigur urmare invitaţiei lui. MIHĂESCU, D. A. 195, cf. DL. ♦ (învechit, rar; în forma urmire) Stăpânire (1), posesiune (1), moştenire (1). Mutase el întru aceasta ţeară... şi nu deade lui urmire într-însa... Şi jură-i să o dea... semenfeei lui după el. CORESI, L. 25/4 cf. L. ROM. 1976, 511. ♦ (învechit, rar) Cauză, motiv (11). Dintru această urmare s-au făcut acum acolo [în Europa] ştiinţele de obşte (a. 1826). GCR II, 252/37. ♦ (Mat.; învechit) Progresie (1). Să zice urmare sau aritmeticească sau gheometricească. ARITM. (1823),'8735. 2. Consecinţă, rezultat, repercusiune (1); (învechiţ) urmă (4), (învechit, rar) urmuire. Dintr-acestea şi altele asemenea urmări a daniilor... nu pot a nu naşte prigoniri. SOB. HRIS. 20. Nu din protase siloghizmul începea, ce din încuiarea urmării protasele sofisticeaşte în gândul ascuns lăsa. cantemir, IST. 82. Monarhia ce feliu de urmări are. budai-deleanu, T. 353, cf. DRLU, LB. Gazetele noastre arată, ca o tristă dovadă a rălei nărăviri..., urmarea că noua poliţie au închis... 140 persoane aflate bete prin uliţă. AR (1829), 2322/23. Virtutea... ne mângâie, arătându-ne un cuget curat şi bunele urmări a dreptelor noastre lucrări. MARCOVICI, C. 5/3. Moartea va fi neapărata urmare a nesupunerei lui. MOZAICUL (1838), 159/3. Ar înlătura cele mai departe prigoniri şi urmările lor. BUCOVINA (1848), 17760. Ingrăşarea vitelor şi urmarea la aceasta este cunoscută fiecăruia econom. LITINSCHI, M. 124/3. Spre a pute izgoni ignoranţa şi corupţia care îi este urmarea,... am cercetat... aşezămintele menite de a răspândi învăţătura. KOGĂLNICEANU, O. I, 102. Cunosc urmările acestei grozave patimi. NEGRUZZI, S. I, 45. Urmarea fu că dreptul roman a fost primit în toate părţile. MARŢIAN, S. 38. Urmările cele dureroase care le-a adus cu sine. FM (1861), 125, cf. PONTBRIANT, D. Trebuie să suflr urmările faptelor mele! BOLINTINEANU, O. 405. Ca urmare firească a acestui fapt a fost întrebuinţarea verbului la persoana a doua de la plural. LAMBRIOR, S. 79. O idee... în ţesătura ei de cauze şi urmări. EMINESCU, O. vii, 224. Nu e drëpt să paţă nimini altul urmările greşelii tale decăt tu însuţi. CARAGIALE, O. IV, 57. Temerile lui erau urmarea firească a faptei pe care dânsa o săvârşise. SLAVICI, O. II, 169. Urmările se văd cu vârf şi îndesat. CHENDI, S. I, 76. In ziua de azi ea este o urmare inexorabilă a aceleiaşi situaţiuni. STERE, S. 392. Toate încercările au rămas fără urmare. PETICĂ, O. 420. Urmarea a fost că legea i-a dat lui Dinu Mărginean o pedeapsă uşoară. AGÂRBICEANU, S. 31. Cearta de la horă nu va rămâne fără urmări. REBREANU, I. 35. Prea lucid şi prea mult preocupat de urmările faptelor lui. IBRĂILEANU, A. 10, cf. CADE. Degradarea e prezentată ca o urmare fatală a mediului. LOVINESCU, S. I, 8. Asemenea risipă... nu poate să nu aibă urmări şi asupra caracterului şi sănătăţii. CAMIL PETRESCU, O. II, 53. Slăbiciunile lor îl amuzau, fiindcă le socotea fără urmări. C. PETRESCU, î. I, 11. Din păcate descântecul n-a avut mari urmări, vlasiu, a. p. 17. Inovaţiuni care în două limbi ale aceleaşi familii au avut urmări analoage. PUŞCARIU, C. S. 140. Ar fi putut degenera... în urmări cu totul şi cu totul neplăcute. MIHĂESCU, D. A. 182. O urmare firească a acestui ataşament este că fiecare caută... să se perfecţioneze. NEGULESCU, G. 93. Se pregătea să reia lupta, când muri pe neaşteptate, de urmările unui accident, oţetea, R. 158. Numai cunoscând această fatalitate... poţi judeca în ce măsură... se pot smulge din suflet urmările ei. VULCĂNESCU, D. 11. Un om adevărat face binele, fără a se gândi la urmări. CĂLINESCU, C. O. 169. în starea ei, nimeni n-ar fi în măsură să prevadă urmările unei răceli. VINEA, L. I, 233. întemeierea statelor româneşti este urmarea formării domeniilor jupanilor şi cnejilor. PANAITESCU, O. Ţ. 75. Ca urmare a acestui fapt, sistemul s-a modificat. IST. L. ROM. I, 20. Uneltirea a rămas fără urmări. H. DAICOVICIU, D. 70. [Legile] se formulează ca urmare a studierii unor fenomene accesibile observaţiei. T. LINGV. GEN. 77. Diodor insistă în chip special asupra urmărilor acestor lupte. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 37. ❖ Loc. conj. Prin (sau drept, învechit, în) urmare = în consecinţă, în concluzie, aşadar, deci. Am vrut să fiu înţeles şi, prin urmare, am respectat vorbele... sub forma în care se aflau (a. 1836). PLR I, 39. Nu poci, prin urmare, a pretinde a fi istoricul ţărei mele. BĂLCESCU, O. I, 45. El săvârşeşte ceremoniile prescrise în arhiera-ticon, prin urmare, hirotoneşte pe diaconi şi pe preoţi. BUCOVINA (1850), 151767. Neînţelegând pe unele, fireşte nu înţelege nici pe celelalte şi, prin urmare, rămâne tot unde s-a aflat. NEGULICI, E. I, ix/30. Omăt nu va fi nicidecum şi prin urmare nici .dezgheţ. KOGĂLNICEANU, O. I, 77. Prin urmare, ea trebuie... să ia toată îngrijirea [copilului] asupră-i. PENESCU, M. 5/12. Prin urmare,... confraţii mei au aflat cu cale a manifesta. FM (1861), 116. Eu te-am văzut mititică cât o şchioapă... In urmare, mi se poate trece câte le zic. ALECSANDRI, T. 995. Sculptura e goală, prin urmare, chipurile ce le sculptez eu, asemenea. EMINESCU, P. L. 79. Prin urmare, eu ce să fac? CARAGIALE, O. vi, 261. Era, prin urmare, firesc ca inima ei să fi fost pliflă numai de el. MACEDONSKI, O. III, 18. Maestrul era pus, prin urmare, într-o situaţie delicată. PANU, A. II, 160. Prin urmare nu le desfiinţăm. CAMIL PETRESCU, O. II, 45. Tipul cel mai frecvent de îndoială este cel cerebral, unde prin urmare participă omul numai cu o parte din fiinţa sa. CIORAN, C. D. 47. Drept urmare, toţi copii din curte furăm zăvorâţi prin căşi. CIPRIAN, S. I, 6. îşi opreşte, prin urmare, fără întârziere procentul ce i se cuvine. ARGHEZI, S. Vin, 59. Prin urmare, ratarea mi se pare o boală a voinţei. CĂLINESCU, C. O. 23. Prin urmare, dau mai întâi o raită pe la boieri. VINEA, L. I, 138. Problema esenţială a oricărei teorii ştiinţifice este, prin urmare, să găsească principiile ei. A. DIMITRIU, E. 131. S-ar zice, prin urmare, că există o istorie a artei concepută de esteţi cu insuficient simţ istoric. PLEŞU, O. 14. <> L o c. p r e p. (învechit) în urmarea = în urma, ca o consecinţă a... In urmarea tuturor acestora, Matei se puse în fruntea unei armii... şi... trecu prin Oituz în Moldova. IST. M. 88/5. Acei patru neghiobi care, în urmarea nefericitei legi electorale, şăd... în parlament! BUCOVINA (1849), 773. Măsure poliţieneşti aspre, de 1735 URMARE -358- URMAŞ care se iau de comun şi preste tot în urmarea oricărei revoluţiuni. BARIŢIU, P. A. I, 312. Nu simţea nici o durere mai considerabilă în urmarea muşcăturii ursului. F (1882), 186. ♦ Răspuns la o scrisoare, la o cerere etc. Crez că vei fi primit şi o scrisoare a mea... pentru care aştept o urmare din partea d-tale (a. 1840). BARIŢ, I, 19. □ Ca urmare la cererea dvs. cu nr... ♦ (Mat.; învechit) Corolar. Cf. tem. geom. n, 8724. 3. (învechit şi regional) Mod de a proceda, fel de a se comporta; procedeu (1); comportare; faptă. în veacul acela de aur, bătrânii era foarte cu cinste, tinerii bine învăţaţi,... aceasta nu iaste Roma, că nu are nice o urmare a Romii, nice o cinste, nice o potrivire. N. COSTIN, c. 73. Toţi preoţii de obşte era aur curat la petreacerea cea bună şi la urmare, aur curat la dăscălie şi la fire (a. 1742). GCR II, 32/10. După alte multe urmări, la leat 630, s-a făcut stăpănitor şi mecâz şi aşa... s-a întins şi legea [lui Mahomed]. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Cel ce se va dovedi că au pus în faptă o urmare ca aceasta... se va pedepsi (a. 1784). URICARIUL, Π, 149. Dovedindu-să în urmă vreo vicleană urmare, atuncea vor răspunde toţi părţii acei asuprite. SOB. HRIS. 52. Vă poruncim... să grijiţi a nu să face de către oamenii mănăstireşti vreo urmare împotrivă, spre nedreptatea şi încărcătura lăcuitorilor (a. 1793). IORGA, S. D. XIV, 144. Să nu fie volnici... a-i supăra pe mazâli cu necuviincioase urmări (a. 1803). URICARIUL, IV, 150/14. Beserica Romei... eu cu tine o cinstesc, dar... nu judec că întru toate... să priimim forma ei şi urmarea întru taine... precum orbii. MAIOR, în ŞAI, 70. Să-i iapă acei zapcii şi pentru urmarea aceasta... să-i bată la falangă (a. 1812). DOC. EC. 145. Cea rea a sa urmare va pricinui râsipa patriei sale. BELDIMAN, N. p. I, 31/15. îngrijiri spre buna orânduială... şi spre toate urmările carele aduc pe om la fericire. GOLESCU, î. 9. Pe oricare dovedea cu urmare necuvioasă... îndată îl şi rădica. PISCUPESCU, O. 28/13. Binecuvântăm noi astăzi pre aceştia pentru omenoasa şi frăţasca lor urmare. AR (1829), 66*/5. Abaterile şi relile urmări ale militarului. REGULAMENT, 54/26. La lumină să cunoaşte a fieşcăruia urmare. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. viii, 90, cf. 91. El îndată cunoaşte nechibzuita sa urmare şi să căieşte de dânsa. MARCOVICI, D. 392/12. Tinerii cu aşea urmări cu greu este să să procopsească. DRÄGHICI, R. 13/7. N-ai a te plânge de vro nedreptate,... cu atât mai puţin să numeşti urmarea mea o tâlhărie. MOZAICUL (1838), 100/12. Doamna Ruxandra nu au putut socoti o asemene urmare decât numai din partea lui Coribut. ASACHI, S. L. II, 7. Romanii mulţumiţi au pus şi sărbătoare Pentru aşa a lor prea vrednică urmare. DONICI, F. I, 9/6. Nevârsnicul... va face cheltuieli peste măsură şi alte asemenea rele urmări, regul. ORG. 260/34. Poţi avea urmare aşa grosolană! PANN, ş. II, 32/24. Străinul brunet nu se uita la scena conjugală, care urmare a lui dovedea... că acea jună femeie îi era rudă. negruzzi, S. I, 37, cf. polizu, pontbriant, d. Această abatere de la urmarea generală, credem că se poate îndreptăţi destul (a. 1871). PLR I, 229. Mircea luase ştire despre urmările pribegilor şi... se bătu cu ei şi-i răzbi. ODOBESCU, S. I, 425. îmi place a ta urmare, astfel dac-ai urmat. MACEDONSKI, O. II, 130. Supărată pentru urmările lui vodă, află că este şi cumnată-ta Candachia. SADOVEANU, O. ΧΙΠ, 452. Vor interveni pe lângă domnul ţării ca să-i treacă cu vederea urmarea ce a cugetat, oţetea, τ. v. 160, cf. ciauşanu, gl. Doi luceferei, Peţitorii ei,... la Soare I-au spus de urmare. BALADE, I, 295. 4. (învechit) Pildă (2), model (1), exemplu (de imitat); p. e x t. deprindere, obişnuinţă, obicei (2). Au tâlcuit Sf[&]nta Scriptură cea noao... şi o au aşăzat după orânduiala şi urmarea grecescului tipic (a. 1683). GCR I, 261/5. Istoriia întâi învaţă pre sfetnicul cum să sfătuiască binele de obşte, cu urmarea acelor de mai nainte trecute giudecăţi. N. COSTIN, L2. 3. Măriia ta, după urmarea împăraţilor celor de demult..., mă rog să o priimeşti [această carte] (a. 1700). GCR I, 337/7. A lăcui fraţii împreună nu după urmarea firii, ci după unirea credinţei. MINEIUL (1776), 42rl/4. După urmarea ce pănă acum lua banii scutelnicilor pe 11 luni, pe an, şi de acum înainte să ia banii scutelnicilor pe 12 luni, din domneasca visterie (a. 1804). URICARIUL, I, 18. [Copiii mici] trăiesc cu urmarea, adecă fac ce văd, precum cei ce învaţă a zugrăvi nu ştiu zugrăvi fără de pre altă icoană (a. 1809). GCR II, 202/27, cf. drlu, lb. Ş-au adus aminte şi de urmarea plugarilor carii samănă puţină sămânţă ca să câştige mai multă. DRÄGHICI, R. 147/14. + (învechit, rar) încercare, experienţă. Părinţii iarăşi trebuie să crească pre copiii lor... şi să-i puie la oarecare urmări ale vieţii (a. 1794). GCRII, 155/23. 5. (învechit) Aplicare, executare (întocmai) a unei măsuri, a unei dispoziţii etc. Acestea fiind trebuinţă de a să pune la calea cea mai bună pe urmarea dreptăţii, aşa s-au socotit hotărârea. SOB. HRIS. 21. Ţidula aceasta... să se publicarisască... spre toată ştiinţa şi urmarea (a. 1814). uricariul, I, 222. 6. (Rar) Frecventare (a unor cursuri, a unei şcoli etc.). Cf. SCRIBAN, D. 7. (Prin Olt.; la pl.) Resturi din firele de lână care rămân, după dărăcit, în colţii daracului (popular); ştim (1). Cf. GL. OLT. [Lâna] o dăm la dărac şi-alegem noi. Şi pe urmă, urmăr[î]l[e]-elea le ducem la maşină, ib. ♦ (Regional) Fire mărunte care rămân după smulgerea cânepii (Loman - Sebeş). Cf. A11 8. -Pl.: urmări. - Şi: (învechit, rar) urmire s.f. - V. urma1. URMÂRIŢ, -Ă adj., subst. (Regional) 1. Adj., s.m. şi f. (Oaie, vacă, miel etc.) care rămâne în urma turmei sau a cirezii. Cf. A v 15, 20, 25, GLOSAR REG., NALR - O iv h 807/905. 2. S.n. Sanie cu tălpile scurte care, ataşată în prelungirea unei sănii mai mari, serveşte ca suport la transportul trunchiurilor de copac sau a altor lemne lungi (Pipirig - Târgu Neamţ). V. s a n c e u. Cf. ARVINTE, TERM. 174. -Pl.: urmăriţi, -e. - Urmă + suf. -areţ. URMAŞ, -Ă subst. 1. S.m. şi f. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generaţiile anterioare lui şi care moşteneşte bunuri, titluri etc.), odraslă (2), progenitură, vlăstar; (la pl.) 1737 URMAŞ -359- URMAŞ continuator al unui neam (I 4, 5), (învechit) posteritate (1); coborâtor, descendent, (învechit şi regional) rămăşiţă (4), (învechit) rod1 (4), sămânţă (III 1), (regional) mărădic (I), porodiţă (2). Fiii (feciorii ms. 45, urmaşii ms. 4 389) lui Israil crescură şi să înmulţiră. BIBLIA (1688)2, I, 80/11. Pre Cain al şeptele urmaş a lui sau strănepot... l-au ucis la vânat. N. COSTIN, LET. I, 43/38. Urmaşilor mei Văcăreşti! Las vouă moştenire Creşterea limbei româneşti Ş-a patriei cinstire! VĂCĂRESCUL, în IST. LIT. ROM. II, 170. Acest drit al protimisului... să cunoaşte personalnic a lor, fără a pute el treci nici la urmaşii lor. SOB. HRIS. 32. Această cărticică... nevoitu-m-am a o scrii... pentru ca să las la pomenire urmaşilor vreo aducere aminte a ostenelii meii (a. 1802); GCR II, 196/1. Mazilii, stare de lăcuitori cu privileghii, îşi vor păzi în veci, împreună cu urmaşii lor, pronomiile ce le sânt dăruite de la domnii Moldaviii (a. 1818). id. ib., 220/28. Urmaşii născuţi din această căsătorie vor pierde tot dritul de a urma în tron. AR (1829), 71 '/39. Numele bărbaţilor mari este scump şi drag în tot pământul şi trăieşte în inimile urmaşilor. CR (1833), 1342/42. Moldovei fericire..., Urmaşii noştri vaz-o Din zi în zi sporind. ASACHI, S. L. I, 59. Titlurile n-au fost decât pe viaţă, fără a lăsa drept la urmaşi. BĂLCESCU, M. V. 10, cf. ISER, BAR. - MUNT., W. 78'/31, POLIZU, PONTBRIANT, D. Voi sunteţi urmaşii Romei? EMINESCU, O. I, 151 . Ca mâne, poimâne te-i trezi că ai îmbătrânit şi nu-ţi rămâne nici un urmaş. CREANGĂ, P. 154. Ia-ţi primul loc în cartea menirii româneşti, Ca, deschizând, urmaşii să vază şi să-nveţe Cum se iubea moşia. CARAGIALE, O. VI, 493. Făcu o nuntă de se duse veste peste tot pământul, şi rămase de povestit la urmaşii urmaşilor. ISPIRESCU, ap. CADE. Văd ce nu vedeţi voi: Umbrele-acelor eroi Ai căror urmaşi suntem noi. MACEDONSKI, O. I, 13, cf. DDRF, BARCIANU. Vrem să lăsăm urmaşilor un grai în care să poată gândi în libertate. D. zamfirescu, O. v, 400, cf. alexi, W. Suflete strivite vom rămânea şi noi şi, în şiruri nesfârşite, urmaşii noştri. STERE, S. 83. El s-a consacrat să înfăţişeze urmaşilor care au fost începuturile. IORGA, P. A. II, 59. Din cei patru ficiori ai săi... se născură atâţia urmaşi. AGÂRBICEANU, P. M. 202. Fără părinţi şi urmaşi - Fiu sunt întreg al timpului meu. COTRUŞ, v. 359. A pus să se caute... drepturile lui şi ale urmaşilor. AL LUPULUI, P. G. 173, cf. ŞĂINEANU, D. u. Zadarnic dorise un urmaş. MANIU, V. P. 124. Urmaşii luiNoe. CARTOJAN, C. P. I, 26. S-a făcut istoriograful urmaşilor acestei boierimi mijlocii cu dragoste de neam. LOVINESCU, S. I, 305. Tânărul... va fi vrednic urmaş al bătrânilor boieri din neamul său. SADOVEANU, E. 240. Eu am ivit cuvinte potrivite Şi leagăne urmaşilor stăpâni. ARGHEZI, S. I, 9. Lasă această ispravă urmaşilor tăi... căci sunt fapte pe care nu le poate înfăptui o singură generaţie. CĂLINESCU, C. O. 152. Pomeţii erau ereditari ca stăpânire în mâna urmaşilor celor ce îi sădiseră. PANAITESCU, O. Ţ. 123. Regele... începe să aibă pretenţia de a-şi transmite puterea urmaşilor. H. DAICOVICIU, D. 83. Un ritual străvechi, moştenit şi transmis invariabil urmaşilor. V. ROM. septembrie 1970, 138. Fiule! Numai pe tine te am urmaş în toate bunurile mele. reteganul, P. V, 80. Asta povesti ni-o poviestia bătrânii s-o spunem şî noi urmaşilor. GRAIUL, II, 26. Acei copii nu vor avea urmaşi, aşa cum cânepa de vară n-are sămânţă. GOROVEI, CR. 38. Unui însurăţel... îi făcu nevasta la cinci luni un urmaş, snoava, iii, 32. + (Regional; adjectival) Ultimul copil al unei femei. Copii urmaşi (cei din urmă copii din mame mature), pamfile, b. 32. 2. S.m. şi f. înlocuitor, succesor într-o funcţie, într-o demnitate (mai ales în scaunul domnesc). Toţi ar fi buni Urmaşii tronului monarhicesc. BUDAI-DELEANU, ţ. 355. Subt urmaşii lui Dragoş petrec o viaţă primitivă şi traiul lor [a fost] ticnit, patriarcal şi virtuos. NEGRUZZI, S. I, 271. Amândoi, ca urmaşi ai tatălui şi fratelui ei, încoronându-se cu mare pompă, cele două împărăţii s-au contopit. CARAGIALE, O. II, 292. Horaţiu... sfârşeşte prin a cânta pe urmaşul lui Caesar. D. ZAMFIRESCU, O. v, 464. Sub urmaşii lui Mircea şi Alexandru, certe pentru domnie au turburat cele două principate. ap. TDRG. Se vor ridica alţi regi ca urmaşi ai lui. pârvan, G. 59. Fratele lui, urmaşul la tron, s-a însurat. ARGHEZI, s. III, 209. Tânărul Constantin Movilă, fiul şi... urmaşul său la domnie. MÂN. suceviţa, 156. Care va trece pruba mai bine, acela va fi şi cel mai viteaz şi mai în stare să-mi fie ginere şi urmaş în împărăţie. SBIERA, P. 99. 3. S.m. şi f. Continuator al unei acţiuni, al unei activităţi, al unei opere, al unei tradiţii; persoană care a primit o moştenire spirituală. Ştiinţa literară a d-lui A. Densusianu..., ştiinţa mai gravă a unui urmaş al d-sale. MAIORESCU, CR. I, 240. O mână de bravi tulumbagii... demni urmaşi ai vitejilor plăieşi cari au ţinut în loc pe mândrul Sobieski. CARAGIALE, O. III, 92. Urmaş fără abateri al sfintelor porunci, El ar primi pe-un preot mai altfel decât tine. COŞBUC, S. 11. Devenit ministru al învăţământului public, este şi va rămâne, cu alţi doi urmaşi, cel mai bun ministru. D. ZAMFIRESCU, î. 52. A transmite astfel urmaşilor... un organ de o deplină libertate literară (a. 1907). PLR I, 247. D. Vlahuţă, distinsul urmaş al lui Eminescu. CHENDI,-S. I, 345. Urmaşul său, Teoctist... a introdus literile şi limba slavonă. PANU, A. II, 29. Clain, Şincai şi Petru Maior şi urmaşii lor au muncit atât de devotaţi în tipografia crăiască, puşcariu, D. v. 17. Urmaşii imediaţi ai lui Copernic n-au renunţat cu desăvârşire la astrologie. NEGULESCU, G. 66. întemeietorii de religii sau urmaşii lor imediaţi... au înţeles totdeauna importanţa elementului sensibil sau de imaginaţie. BLAGA, T. CULT. 178. Toţi marii scriitori ai acestei ţări sunt urmaşii spirituali ai dulcelui Ienăchiţă. STĂNESCU, R. 198. Ό· P. ext. Şcoala de chirurgie şi apoi urmaşa sa, Şcoala naţională de medicină şi farmacie, au dat un nou impuls literaturii medicale pământene. G. BARBU, A. v. 276. 4. S.m. şi f. (învechit, rar) Persoană care urmează (1) pe cineva; însoţitor. Goniţi de viscol..., craiul şi urmaşii lui trecură peste podul râului Tagus. MOZAICUL (1839), 363/4. 5. S.m. şi f. (învechit, rar) Persoană care se ţine de ceva cu perseverenţă, care urmăreşte ceva cu tot dinadinsul. V. urmăritor (3). Tot omul pătimaş, La cele ce el pofteşte, De-a pururea e urmaş. CONACHI, P. 14. 6. S.m. pl. (Regional) Pereche de boi înjugată după înaintaşi; boi rotaşi (Băiţa - Beiuş). Cf. AI 35. 7. S.n. (Regional) Rachiu de calitate inferioară, cu un procent redus de alcool, care se scurge din alambic la 1737 URMAT -360- URMĂ sfârşitul distilării; (regional) posleţ (1) (Priponeşti -Bârlad). Cf. alil 1976, 124. - Pl.: urmaşi, -e. - Urmă + suf. -aş. URMÂT s.n. (învechit) Faptul de a urma1 (8); consecinţă, rezultat, urmare (2). Am vorbit acolo... despre silinţele ce se văd aici ţintite tot la lucruri uşoare, despre urmatul acestor silinţe, care este o spoitură din afară. BARIŢ, I, 218. - V. urma1. URMÄTIC, -Ă adj. (Regional) Care vine la sfârşit, după alţii, care este cel din urmă; ultim. Sămânţă urmatică se zice de aceea ce se culege de la o floare care a produs-o pentru a doua sau a treia oară, şi care nu e reputată a fi aşa bună ca cea dintâi. BARONZI, L. 123, ♦ (Prin Olt.; despre copii) Care este ultimul născut, care este cel mai mic dintre copii; mezin. Cf. cade, ciauşanu, v. 208. ♦ (Prin Olt.; despre oi) Care rămâne în urma turmei. Cf. nalr - O iv h 807. -PL: urmatici, -ce. - Urmă + suf. -atic. URMÂZ subst. (Prin sud-vestul Munt.; cu sens neprecizat) D-o fi vrun viteaz, Să iasă la urmaz, Să nu-mi facă necaz. MAT. FOLK. 188. - Etimologia necunoscută. ÙRM s.f. 1. Semn lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a staţ, a trecut etc.; semn lăsat de piciorul unui om sau al unui animal pe locul pe unde a călcat sau unde a stat. In mare-su caile tale şi cărările tale întru ape multe şi urmele tale nu se cunoscu. PSALT. HUR. 6679, cf. psalt. 154, coresi, ps. 206/2. Arată ei şi o urmă de om... zicu că iaste de doi coţi de mare. HERODOT2, 217, cf. LEX. mars. 216. Ajunseră la un Joc unde să vedea urme de om, după care s-au şi îndreptat de au mers la o peşteră. MINEIUL (1776), 137rl/25, cf. MOLNAR, D. 92/22, drlu. Văz multe urme de dobitoace care au intrat. GOLESCU, S. 199. Abia lăsa urme pe nisip. .PLEŞOIANU, T. IV, 56/19. Şacalul descopere urmele prăzii, o mână în ghearele leului, care o sugrumă. heliade, L. B. I, 228/22. Au văzut... urme în năsip de unul sau mai mulţi oameni. DRĂGHICI, R. 155/26. Am băgat de seamă urmele unei cămile. MOZAICUL (1838), 142/23- Pe-aici a trecut cerbul... Vezi urma, Toroipane? ALECSANDRI, Τ. Π, 70. Pe această zăpadă ce se topeşte acum... n-au fost oare tipărite urme încrucişate ale copoilor? ODOBESCU, S. iii, 41. Nici în nisip vro urmă lăsar-a lor picioare. EMINESCU, O. IV, 386. Alerg în jos, alerg în sus: Am rătăcit şi urme nu-s, Ori încotro m-aş duce! IOSIF, PATR. 16. înotau prin zăpada mare..., până ajungeau în mijlocul uliţii, unde tot mai erau urme. AGÂRBICEANU, S. 224. Urmele acestor paşi erait întotdeauna şterse de ploaie. M. ELIADE, C. 124. Se găsesc şi câini care să le miroase urma pănă la vizuine. AL LUPULUI, P. G. 100. Stoicea nu-şi mai găsi urmele în pădure şi se rătăci. GALACTION, O. 48. Doar pasul tău uşor In omăt strălucitor Lasă urme viorii. TOPÂRCEANU, B. 7. Pantofii înguşti nu lasă decât urme mici de călcâie în nisipul umed. CAZIMIR, GR. 36. Scăpase vânatul, care-l ămăgise încurcându-şi urmele pe ponoare. VOICULESCU, P. I, 1, cf. DS. Vineri în ziuă, starostele Nechifor va împresura urmele, - după aceea noi vom intra cu vânătorii şi cânii. SADOVEANU, O. XIII, 481. In piramidele egiptene s-au descoperit, după veacuri, urmele în nisip lăsate de... lucrători, blaga, Z. 16. îmi aduc aminte urmele (Ie bou din care am băut apa ploii în câmp. STANCU, D. 24. Desluşesc o urmă de vulpe spre privai. V. ROM. august 1954, 91. Când ai plecat, urma-ţi vedeam pe zăpadă. ISANOS, P. 222. Iarna... se văd urme de Dihănii. SORESCU, L. L. 117. Urmele ce le lasă [jderul] pe pământ sunt uneori cu întreruperi foarte mari. VÂN. PESC. februarie, 1964, 7. Doica... Câmpul de-alung apuca, Botul prin iarbă vârând, Urmele tot mirosind. ALECSANDRI, P. P. 55. Ajunse la o fântână Şi văzând urme de fiară Aici toţi descălecară. POP., ap. GCR II, 313. Acuma-i vremea de fugă Până sânt holdele-n pârgă; Unde calci Urmă nu faci, Unde şezi Nu te mai vezi! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 58. Vânturi mari au aburat, Florile s-au scuturat Şi urma s-au astrucat. HODOŞ, P. P. 64. Să te bată urmele, Ce le-am călcat serile, Pe tină şi pe zvântat, 4§teptândpe lângă gard BIBICESCU, P. P. 50, Cf. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 337, ALR Il/l MN 46, 2 244, AI 35. Să nu vii pe la fântână Că-i face urmă prin tină. FOLC. TRANSILV. II, 225. La marginea podului Văz urma papucului. FOLC. OLT. — MUNT. II, 465. Vânatul cănd se vede, urma lui nu se mai caută. ZANNE, P. IV, 682. Urma de leu de departe se cunoaşte, ap. DDRF. Calcă de două ori într-o urmă, se spune despre un om care merge alene sau care lucrează încet, fără spor. Cf. zanne, p. n, 793. îi pute şi urma, se spune despre un om foarte leneş, id. ib. 684. Parcă-i sânt urmele pe bani, se spune despre un om foarte leneş, care se codeşte să facă ceva. Cf. CIAUŞANU, v. 208. Acum îşi numără urmele (= se căieşte că a scăpat prilejul), pamfile, j. iii, 96. într-o urmă de oaie Un pumn de buboaie (Usturoiul). GOROVEI, C. 384. O urmă de cal In un vârf de deal (Pălăria), id. ib. 275. Am un bou negru, Unde sare, urmă n-are, Unde paşte, se cunoaşte (Puricele). SBIERA, p. 321. <> F i g. Omul cel puţintel bun, cât poate îşi ascunde urmele sale. ŢICHINDEAL, F. 41/10. Sărut urma păsurilor tale, murii îi sărut, pe care au trecut umbra ta. EMINESCU, P. L. 57. Urma voastră, doamnă, v-o sărută. CODREANU S. I, 109. Cănd m-aplec să culeg un trifoi, Văd urma lui în ţarină la noi. ISANOS, v. 68. -v- (în superstiţii) Urmă rea (sau slabă) = loc vrăjit despre care se crede că aduce boală, nenorocire. Parcă-n urmă rea dăduse, ap. TDRG. îşi iau refugiul la diferite descântece şi desfăcături, cugetând că poate bolnavul a călcat în vreo. urmă rea. MARIAN, î. 12. Dacă cineva... a căţcat într-.o urmă rea, cu.nimic nu se poate aşa de uşor vindeca, id. V. 140. A dat în urmă şlabă. nalr - B I 152/96. <> Loc. adv. (Prin Mold.) (Tot) pe aceeaşi (sau acçea) urmă = la fel, deopotrivă, în aceeaşi măsură. Frumoasă era, gospodină era, harnică tot pe aceeaşi urmă. MIRONESCU, S. 56. Părinte! mie mi-i tare rău! — Şi mie pe-aceea urmă! răspunse preutul. SBIERA, P. 242. Cum îi mâne sară, se pune [la pândă] cel mijlociu, dar tot pe-aceea urmă. VASILIU, P. L. 60. (învechit) Pe toate urmele = pretutindeni, peste tot. Capete tăiate pre toate drumurile, droburi vărsate pre toate urmele, sângele curgând ca râul (a. 1798). RET. ROM. 12. -Φ- Expr. A se lua pe (sau în, după) 1741 URMĂ -361- URMĂ urma (sau după urmele) (cuiva sau a ceva) sau a lua urma (cuiva sau a ceva) = a urmări (1) pe cineva sau ceva (pentru a-1 prinde, a-1 găsi etc.), a merge în căutarea cuiva sau a ceva. Atuncia perşii... începură a să aduna dintru toate părţile... şi acolo nu aflară pre ioni, şi le luară urma. HERODOT2, 284. Luăndu-ne pre urma ei [a unei ciute], sosăm la alte răpi şi primejdii. DOSOFTEI, v. S. octombrie 79733. M-am luat cât colea pe urma lor până la Cotnar. NEGRUZZI, S. I, 171. Iaca voinicii mei... am să le ieu urma toată seara, ca un prepelicar. ALECSANDRI, T. 454. Cucoşul... zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei. CREANGĂ, P. 65. Când vrea, se face pasere măiastră, îţi arată coada, şi iei urma dacă poţi. id. ib. 246. I-am luat urma acasă, de acasă la caßnea. CARAGIALE, O. VI, 209. Vine într-o noapte, îţi dă foc şi ... mai ia urma hoţului! SĂM. III, 742. Luă urma femeii ce se ferea şi îi scăpă din mâini. I. M. SADOVEANU, S. 153. O vână de aur. Oamenii ii iau urma şi n-o mai lasă, merg după ea. BOGZA, A. î. 173. Băiatul s-a sculat şi s-a luat pe urmele ei. PÂRVESCU, C. 101. Boldeicuţa ce făcea? Urma sângelui că lua, Peste Mogoş că mi-ş da. BALADE, m, 133, cf. zanne, p. II, 792. A fi pe urma (sau pe urmele) (cuiva) = a urmări (1) pe cineva, a fi gata să-l descopere, să-l găsească. Cf. tdrg, pamfile, J. II, 171, CADE. Am încetinit pasul..., aruncând o privire înapoi, ca nu cumva mama să fie pe urmele mele. vlasiu, a. p. 24. (Rar) A adulmeca urmele sau a adulmeca din urmă în urmă = a căuta peste tot, a urmări (1) cu insistenţă pe cineva. Cred că m-a ajuta Dumnezeu şi mi-a da miros, să le adulmec din urmă în urmă. sadoveanu, O. X, 595. Gazetarul i-a adulmecat urmele timp de câteva săptămâni. ANANIA, r. 13. A căuta urma (cuiva) = a se strădui să găsească, a urmări (1) să descopere (pe cineva). Va căuta Măriia lui urma celora ce-au făcut acea pagubă (a. 1600). DOC. î. (XVI), 135. N-ai nevoie să-i mai cauţi urma departe, de vreme ce i-ai şi găsit-o. CARAGIALE, O. vi, 464. Simeon Bârnovă şi Tudor Şoimar,u căutau, în fară.străină, urma fetei Orheianului. sadoveanu, O. v, 583. A goni (sau a lua) (pe cineva) după urmă sau (regional) de la urmă = a urmări (1) fără oprire (pe cineva), a hărţui. Este un strigoi ce te goneşte după urmă cu o neobosită furie. VOINESCU II, M. 18/18. Omul... când nu e în starea normală, când e gonit după urmă, când îl oboseşte... foamea şi setea... se gândeşte la arte? GHICA, A. 787. Oaia retrasă din turmă, Lupii o iau după urmă. pann, P. v. Π, 157/11. L-a urmărit pă zăpadă şi l-a luad dă la urmă. T. DIAL. M. I, 61. L-a luat sărăcia după urmă Ca o oaie rătăcită din turmă. ZANNE, P. v, 574. A (se) ţine (pe) urma (sau urmele) (cuiva) = a urmări (1) pe cineva, a nu se lăsa de cineva, a nu lăsa pe cineva să-i scape din vedere. Ţiind el a ei urmă se îndreaptă pe cale Şi s-afundă-n desimea acei păduri vecine. HELIADE, O. I, 311. Tu vânezi cerbul din pădure, ... ţii urma ciutei. ODOBESCU, S. IU, 97, cf. DDRF. în fiecare zi puneam zenitul la încercare, dacă se mai ţine pe urmele mele sau nu. blaga, H. 26. A ţine din urmă (pe cineva) = a supraveghea pe cineva, a nu-l scăpa din vedere. Cf. zanne, p. ii, 793. A călca urma sau a călca în (ori pe) urmele (cuiva) = a pomi în urmărirea cuiva, a merge în căutarea cuiva. Aolică, lică, floare! De n-ai fi farme-cătoare Nu m-ai abate din cale Să calc pe urmele tale. ALECSANDRI, P. P. 277. Pe surul că s-arunca Urma lui Codrean călca. FOLC. MOLD. I, 77, cf. ZANNE, P. II, 792. (învechit) A-i umbla (cuiva) în urmă = a urmări (1) asiduu pe cineva, a nu-l pierde din vedere. El deacă întră în casă nu s-au rădzămat nice la o odihnă... atunce pomenitul Ioan, ce-i îmbla în urmă, mearsă... de-i întră în casă. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 133712. A fi tot în urmele (cuiva) sau lipit de urmele (cuiva) = a fi mereu în preajma cuiva, a nu slăbi pe cineva, a se ţine după cineva. De când a început a slăbi rău, era tot în urmele mele. Nimic nu-i mai plăcea. AGÂRBICEANU, S. 112. Baruţu doreşte o viaţă ilegală... fără ochiul, ca un scai, al măicuţă, lipit de urmele lui. ARGHEZI, S. VII, 175. A (nu) şti (de) urma (cuiva) sau a nu i se şti de urmă (cuiva) = a (nu) şti Unde se află cineva. Ascultaţi-mă, hatmanul Mihu ştie de urma lui Crasneş şi a lui Cosma. DELAVRANCEA, O. II, 237, cf. tdrg. Sunteţi fugari de nu vi se ştie urma. CAMIL petrescu, O. II, 11. Vestea că feciorii lui s-au mutat..., fără să li se ştie de urmă, îi căzu lui Teacă, ca o lovitură de măciucă. MIRONESCU, S. 190. A luat lumea în cap, de nu i se mai ştie de urmă. SNOAVA, III, 566. A (nu) (mai) da de (ori, învechit, în) urma (cuiva sau a ceva) sau a (nu) găsi (ori a prinde, a afla etc.) (de) urma sau a (nu)-i da de (învechit, în) urmă, a da de o urmă (a cuiva sau a Ceva) = a (nu) descoperi pe cineva sau ceva, a (nu) afla unde se găseşte sau pe unde a trecut cineva, a găsi un indiciu, un semn care să conducă sau să ajute la o descoperire, a da de un fir conducător. Pănă acum fu cu neputinţă să dea în urma tâlharilor. GT (1838), 482/37. Vânătorii... dau de urma vreunui elefant singuratic. IC. LUM. (1840), 472/15. După cum mă însărcinezi, m-am dus la Aghenţie ca să dau în urma plicurilor ou gazetele Craiovii (a. 1844). BARIŢ, I, 43. Te căutăm de câteva zile, şi nu putem să-ţi dăm în urmă. ARICESCU, P. E. 29/11. Ii pierdea din vedere şi nimeni nu putea să le dea de urmă. NEGRUZZI, S. I, 106. Cum aţi plecat de la noi, a pribegit din sat şi nimeni nu i-a mai dat de urmă. GANE, N. III, 50. Sacul cu lire de la paharnicul Iordache..., de nu i s-a mai dat de urmă... se află acuma pus bine. CARAGIALE, O. II, 234. Să se ducă... şi, mai ales, Lică să nu-i poată da de urmă. slavici, O. I, 192. Lupul începu a alerga cu nasul în vânt... până îi dete de urmă. ISPIRESCU, L. 345. Gândeau adecă feciorii în capul lor să le poată găsi urma, de cumva fetele n-or mai întoarce la şezătoare. MARIAN, S. R. II, 50. Să ne poftească, dacă ne dă de urmă, din partea lui la prânz. M. I. CARAGIALE, C. 98. Numai acum, în nevoie, le-au descoperit urma. C. PETRESCU, î. I, 208. Dar n-am dat băieţilor de urmă. BRĂESCU, O. A. II, 98. Am umblat, am răsfirat, Urma ei de am aflat. PILLAT, P. 250.1 s-a dat de urmă, aflându-se şi că şi-a însuşit diferiţi bani. PUŞCARIU, M. 88, cf. SCRIBAN, D. Aţi dat dé urmele lui Filip? CĂLINESCU, S. 738. Ai dat de urma feciorului? STANCU, R. A. IV, 7. Banda mi s-a subtilizat nocturn... şi nu i-am mai putut da de urmă. ANANIA, R. 9. Al nostru tânăr împărat De urma unei fiare a dat. TEODORESCU, P. P. 163. Cât l-am cătat dar n-am putut da de urma lui până-n ziua de astăzi. SEVASTOS, P. 98. A trebuit să afle de urma mea stariţa şi m-a alungat de acolo, furtună, V. 83. A da cu mâna de urma cuiva v. d a. A (i se) pierde (cuiva) urma (sau urmele) ori a-şi pierde (sau a-şi şterge) 1741 URMĂ -362- URMÄ (cjneva) urma (sau urmele) = a nu mai avea nici o ştire despre cineva, a nu mai putea fi găsit, a dispărea, a se face nevăzut; a pleca în lumea largă. V. şi pierde (III 2). Pierde-ţi urma de pân locurile acestea, de îţi este voia să trăieşti şi tu şi noi. GORJAN, H. I, 107/25. Hai ş-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Şi nu ne-or şti de nume. EMINESCU, O. I, 176. Mă azvârl peste gard... şi-mi pierd urma. CREANGĂ, a. 50. Lara... plecase-n lumea mare, Şi urma-i se pierduse. MACEDONSKI, O. I, 258. Se făcu nevăzut, împreună cu alt frate,... li se pierduse urma. IORGA, L. I, 332. Şi se duce tot cântând Ca să-şi piardă urma. IOSIF, p. 51. Biruit de dragostea neînfrânată a singurătăţii, îmi şterg urma dintre oameni. HOGAŞ, M. N. 63. Casieri necinstiţi... căutau să-şi piardă urma. BRĂESCU, O. A. II, 132. Aceste cinci locaşuri de rugăciune... vor fi fost înghiţite... de curgerea vremii însăşi, pierzându-li-se şi urma şi amintirea, pavlescu, E. 413. In evul mediu, iobagii fugiţi de pe moşia stăpânului îşi schimbau adesea numele, ca să li se piardă urma. GRAUR, N. P. 105. Mută-ţi rădăcina Şi-ţi pierde urma! marian, D. 310. Să ne pierdem urmili, Să ne plângă fetili. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 439. A plecat singur în lume... numai ca să-şi piardă urma şi să scape de belele. SNOAVA, IV, 377. A(-i) pierde urma (cuiva sau la ceva) = a nu mai şti unde a dispărut, unde se află cineva sau ceva. V. şi pierde. El socotind că de tot i-au pierdut urma, au început să mănânce frunză. GOLESCU, S. 194. De la o vreme dracul pierde urma iepurelui, creangă, p. 51. Dacă nu erai dumneata, nu-i pierdeam urma! CARAGIALE, O. II, 14. Fură cuprinşi de o spaimă fără margini când pierdură urma lui Simion. camil PETRESCU, O. II, 99. Sosiră şi cei de la împărăţie care-l urmărea până aici, unde-i pierduse urma. SEVASTOS, p. 107. I-am pierdut urma şi să te duci duluţă. Com. din piatra neamţ. (Regional) A-şi pierde (sau a-şi uita) din urmă = a se duce departe, a se înstrăina, a se face pierdut, a nu mai da semne de viaţă. Ce-ai cătat în lume? Ţ-ai pierdut din urmă! BALADE, I, 444, cf. ciauşanu, gl., udrescu, GL. (Regional) A-i tăia (cuiva) urma = a înlătura pe cineva, a scăpa de cineva. Cf. zanne, p. II, 793. A merge (sau a călca, a umbla, a se duce etc.) pe (sau în, după) urma (ori urmele) (cuiva sau a ceva), (învechit) a merge (sau a umbla) după urmă sau a urma urma (cuiva) ori (construit cu dativul) a urma sau a slédi urmelor (cuiva) = a avea calităţile, defectele, comportarea (bună sau rea) a cuiva, a semăna cu cineva (în comportare), a imita pe cineva; ase conduce după;.., a se conforma cu...; a continua activitatea cuiva (în acelaşi fel). //[ristojs chinui după noi, voao lăsă obrazu, cum se slediţi urmelor lui. COD. VOR.2 75714. După urma lui Hristos cine va mearge, cunună va dobândi. CORESI, EV. 71. Aceasta zice: îmblă după urma vieţiei meale şi pasă pre urma învăţăturiei meale. id. ib. 293. Iaste datoriu tot omul... să urmeaze urma acestora d\n\mn\t\zăieşti învăţători (a. 1632). GCR I, 77/17. Ioan Vasilie Voievoda... urmând urma celor buni şi înţelepţi domni [au făcut pravila], prav. [prefaţă] V. Lăsând noao pildă ca să.meargem pre urma lui. N. TEST. (1648), 183728. într-alt loc grăiaşte //[risto].î: carele nu va lua crucea sa şi să vie în urma mea nu iaste destoinic de mine. CHEIA ÎN. 50v/8. Nu vor să îmbie în urma lor, nice nu vor să facă faptele ceale lăudate ale lor. ZOBA, S. 119. Ca moimiţa omului, aşe eu urmele lui Iliodor... călcând, mijlocul istorii la început şi începutul la mijloc... să stea am făcut. CANTEMIR, I. I. I, 4. Cel ce ai strălucit d[v]mnezeiaşte cu darul lui şi urmelor lui ai urmat. MINEIUL (1776), 107v2/30. De aici înainte Bogdan cel Chior, păşind în urmele tătâni-seu, veni şi el cu o puternică armată..., şi se întoarse încărcat de pradă. HASDEU, I. v. 201. Pe-a lor urme luminoase voi asemene mergéfi. EMINESCU, O. I, 35. Sunt unul din aceia ce viu în urma ta, Pe calea netezită şi-ncearcă a cânta. EFTIMIU, î. 172. Trecură în mâinile elevilor din clasa a IlI-a, ce le călcau pe urmă. BRĂESCU, O. A. II, 92. Merg de,cele mai multe ori... pe dumneze-ieştile urme ale lui Augustin. NEGULESCU, F. R. 174. Luase urmele lui taică-său... şi băuse tot ce rămăsese nebăut de bătrân. DEMETRIUS, A. 225, cf. CIAUŞANU, V. 208, zanne, ρ. π, 792, iv, 660. (învechit) A umbla într-o urmă = a urma (2) aceeaşi învăţătură, aceeaşi credinţă, a se conforma cu... Dară noi n-am îmbiat întru un d[u\h? Dară n-am îmbiat noi întru o urmă? CORESI, L. 384/11. (Regional) A călca din urmă în urmă = a) a merge, a păşi în acelaşi fel cu cel din faţă. Soldaţii... calcă din urmă în urmă Parcă sânt făcuţi di-o mumă. mat. folk. 1 262; b) a imita îndeaproape pe un om de merit. Cf. udrescu, gl.; c) a face orice pentru a obţine ceva De-ai călca din urmă-n urmă, Din străin nu-i face mumă! jarnîk - BÂRSEANU, D. 203. Şi-am călcat din piatră-n piatră Să-mi fac din striiori tată Şi-am călcat din urmă-n urmă Să-mi fac din striiori mumă. rădulescu-codin, L. p. I, 401. (Regional) A călca într-o urmă = a merge, a păşi unul după altul. Oi, fecioraşi drăguţi mie,... într-o urmă să călcaţi, Să daţi năvală de tot. balade, ii, 419. (Regional) A-i călca (cuiva) în urmă = a asculta întocmai (pe cineva), a nu-i ieşi din cuvânt. Cf. ciauşanu, v. 208. (învechit) A trage (sau a întoarce) (pe cineva) pre urma sa = a câştiga pe cineva ca adept la credinţa sa. Seula-se-voru bărbaţi cei ce voru grăi rezvretitu, cumu să tragă ucenici pre urma sa. COD. VOR.2 1174. Şi întoarse mulţi oameni pre urma sa. CORESI, L. 21/21. Şi dentru voi înşivă scula-se-vor bărbaţi grăind răzvrătit, cum să-şi tragă ucenici pre urmă-şi. id. ib. 98/13. (Regional) A ajunge urma (cuiva) = a deveni ca cineva, a avea parte de soarta cuiva. Foaie verde de dudău, Nu ştiu, Doamne, locu-i rău, ... Ori mi-am râs de cineva Şi azi i-am ajuns urma! RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 408. Cine-o făcut cătănia Să-l mănânce sărăcia!... La duşmani să fie slugă, urma mea să mi-o ajungă! CAF X2, 340. (Regional) A nu face urmă = anu se urni din loc, a nu se clinti, a sta pe loc. Cf. ciauşanu, GL. (Regional) A plânge urma (sau urmele) (cuiva) = a simţi lipsa cuiva, a dori pe cineva; a regreta plecarea sau dispariţia cuiva. Şi să plângi urmele mele Ca pe surorile tele. FOLC. OLT. - munt. Π, 557, cf. 540, udrescu, GL. (Regional) A lua (cuiva) din urmă sau (rar) a lua urma (cuiva) = a lua cuiva ţărână din urma piciorului pentru a-l vrăji, a-l fermeca. Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! Se vede că mi-a luat cineva din urmă! CREANGĂ, Ρ. 47. Nimic, neico, n-am făcut, Să te ţin io om pierdut, Numai urma ţ-am luat-o, In grădin-am aruncat-o. HODOŞ, P. Ρ. 64. Desfă, mândră, ce-ai făcut, Cănd pe mine m-ai plăcut... Că din 1741 URMĂ -363- URMĂ urmă m-ai luat, Păr din cap m-ai retezat. EPURE, P. 44. Ce mi-ai făcut de mi-eşti dragă? Ori din urmă m-ai luat, ori din păr mi-ai retezat. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 312. In două forme s-aduce omu. Trabă să iai din urma omului lutu, să hierbi la foc, ... şă-l strâgi noaptea pe nume. ARH. FOLK. I, 210, cf. CAF II, 309. Stai locului, băiete, că nu ţi-o fi luat cineva din urmă! Stâmpără-te! udrescu, GL. (Regional) A sări urma (cuiva) în ciomag = a se feri din calea cuiva, a ocoli pe cineva, a evita (un om nesuferit, rău). Ştia el că împăratul este din ăia, cărora să le sai urma-n ciomag şi că zadarnic s-ar mai ruga de o inimă aşa împietrită, RĂDULESCU-CODIN, î. 127. Să ţii minte, băiete, vorba asta: neamul rău să-i sai urma-n ciumag. UDRESCU, GL. (Popular) A duce (sau a mâna, a goni etc.) urma = (despre câini) a adulmeca, a simţi (2), a mirosi locul pe unde a trecut vânatul şi a pomi după el. Cf. alr ι 1 215. (învechit) A lua urma = a urma (2) un drum, o cărare. Nici urma să ia carii scăpa, că fiind noaptea, de nu ştiia încătro vor merge, în toate părţile rătăciia. URECHE, L. 85. ♦ (în credinţe populare) Ţărâna luată din urma (1) cuiva. Când se zideşte o mănăstire, o casă, un pod, etc. e bine să se puie în temelie un animal tânăr, ori urmă de om..., căci numai aşa lucrul ce se va face va avea trăinicie. PAMFILE, DUŞM. 249. ♦ Talpa piciorului. Sfinţi pământul cu urmele sale îmblând spre el. CORESI, EV. 464. Tot locul carele va călca urma piciorului vostru voao va fi. BIBLIA (1688), 1342/30. Ca pre uscat umblând Israil cu urmele prin adânc, pre gonaciul faraon văzându-l înecat, au strigat. MINEIUL (1776), 156vl/4. ❖Loc. adv. (învechit) Din urmă până la creştet = de jos până sus, peste tot corpul, în întregime, din talpă la creştet. Să te bată D[o]mnul cu rană rea preste genuchi şi preste pulpi... den urma picioarelor tale pănă la creaştetul tău. biblia (1688), 1462/34. ♦ (învechit) Pas2 (1). Lărgit-ai urmele suptu menre. PSALT. HUR. 132/25. Dereptatea într-însu înrainte mearge şi pure în cale urmele (paşii D) sale. psalt. 176. Leagea Dzeului lui întru înrema lui şi nu împiadecă-se urmele (paşii d) lui. ib. 70. Sfârşaşte călcăturile meale în cărările tale să nu se leagăne urmele mëalé. CORESI, PS. 33/13. Săvărşeaşte urmele meale întru cărările tale (a. 1680). GCRI, 247/4. Nici zece urme nu trăpădasem, D-unde trăsura în foc lăsasem. I. VĂCĂRESCUL, P. 332/5. Trei urme fac înainte şi şase-ndărăpt păşesc. PANN, E. I, 96/14. (F i g.) Urmele meale îndereaptă pre cuvântul tău. PSALT HUR. 10872, cf. psalt. 263. + (învechit) Măsură de lungime egală cu a şasea parte dintr-un stânjen; picior (IV 1), talpă (11). Cel puţin de 8 urme de afund (a. 1790). IORGA, S. D. ΧΠ, 112. Crucea este înaltă de 17 picioare sau urme matematiceşti. ŞINCAI, HR. III, 134/31. [Corabia] are lungime de 152 urme şi o lăţime de 15. AR (1829), 144731. Intru tot mărimea trupului omenesc mai mare estă de 8, iară cea mai mică de 3 urme. ANTROP. 6/1. Aşe sânt obeliscurile,... înalte de la 50 până la 180 urme. SĂULESCU, HR. I, 6/16. Edificiul întreg are... un vestibul de şaizeci de urme. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 44. Un păhar de o jumătate de urmă de înalt. BĂRAC, ap. TDRG. Vor apăra din toate puterile lor podul cel lung de 380 urme şi coperit de preste Olt. BARIŢIU, P. A. II, 479, cf. I, 273. Lăstariul acestui polip de corale e până la o urmă de lung, crenguros. F (1870), 140. 2. Semn lăsat prin atingerea, apăsarea, lovirea unor fiinţe sau a unor obiecte, [Era] ca o statuă antică, având înaintea acestei... avantagiul vieţei, acea peliţă caldă, dulce, netedă, care lăsa urme dac-o atingeai. EMINESCU, P. L. 100. Descoperindu-şi umerii... i-a arătat urmele umflăturilor. CARAGIALE, O. II, 277. îşi pierdea lesne cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţe. SLAVICI, O. I, 122. I se văd urmele degetelor pe oglindă. CADE. Erau nişte vânătăi şi nişte urme sângerânde de ciomag. BOGZA, A. î. 534. Pe gât se vedeau, negre, Urmele mâinilor. STANCU, D. 80. Nu mai găsim urme de leziuni. PARHON, O. A. I, 64. Pe spatele său se zăreau urmele rele ale altor lovituri, barbu, PRINC. 57. Avea pe faţă şi urmele unei tumefieri, poate se lovise în cădere, v. ROM. ianuarie 1969, 38. 4- Dungă îngustă şi continuă lăsată pe pământ, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau tras ori de curgerea unui lichid, de grăunţe vărsate, de cenuşă etc.; dâră. Nişte urme de car... arată că niscaiva călători au fost nevoiţi să urce carul cu vitele şi să treacă. PELIMON, I. 18/16. O barcă nezărită Trecu ca visul negru pe-o frunte adormită, Lăsând o urmă lungă pe-adâncul umed plai. alecsandri, p. I, 238. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania uşoară care lasă urme albe. id. ib. ΠΙ, 15. Urmele caretei fu pentru dânsul ca zgomotul ce-l face fierul ghilotinei când cade şi taie capul condamnatului. GRANDEA, S. 339. Pe pajiştea verde,... două urme de-un lemn care-a fost târât, păreau dungi lucioase trase cu o unghie uriaşă pe-o catifea fină. C. PETRESCU, î. II, 16. A tras în plin şi urmele de sânge au arătat a porni departe, afară din sat. POPA, B. 113. Pe urmele de care ce-au dus sacii plini pe lan, o găină albă a-nceput să scurme. D. BOTEZ, P. O. 26., cf. DS. S-au luat amândoi pe urma cea de cenuşă îndărăpt... până ce au ajuns... acasă. SBŒRA, P. 170. Fetiţa-şi umplu şurţul de cenuşă tot şi presără pe cale, pănă-n pădure.... Ei dau de cenuşă şi se iau tot pe urma cenuşii. RETEGANUL, P. I, 44. Urmă = dâra de fân ce rămâne în urma căpiţelor când se cară (duc) la stog. Com. din STRAJA - RĂDĂUŢI, cf. ALR I 814. (Prin analogie) Unele [stele] cădeau de-a lungul ceriului, lăsând o urmă argintie după dânsele. ALECSANDRI, o. P. 283. Pe plaiurile cerului cade o stea care trage după dânsa o urmă de foc adâncă. d. zamfirescu, o. v, 82. ❖ Compus: (regional) urma-ţiganului =* calea lactee. Cf. cl 1970, 66, cf. 67, alr i 1 226/51. ♦ (Regional) Cărare făcută în lanul de grâu prin călcarea spicelor pentru a-1 împărţi în porţiuni ce vor fi date pentru lucru diferiţilor secerători. [La seceriş se fac] pe lângă urma, dâlma sau dâra (călcarea firelor cu piciorul) încă şi nişte momâi. pamfile, a. r. 119. 3. Semn sau indiciu despre existenţa sau trecerea unei fiinţe, a unui fenomen al naturii, a unui proces afectiv, spiritual, cultural; semn rămas din ceva, rest (1), rămăşiţă1 (1), reminiscenţă; vestigiu. Ascanie... pentru ca mai vârtos urmele să-ş întemeiăze, au zidit cetatea ce-i zicea Alba Lungă, cantemir, HR. 96, cf. ANON. CAR. Săgeata ce iute trece... nici o urmă lasă pe unde trece. I. GOLESCU, ap. CADE, cf. drlu. Urma păsărilor în aer şi despicarea valurilor mării nu se şterg mai curând decât cugetarea morţii în inima omului. MARCOVICI, C. 32/6. Nici o urmă nu se află de acei hoţi. GT (1839), 62/l. Se uita în oglindă şi vedea ce urme a lăsat durerea pe 1741 URMĂ -364- URMÄ obrazul ei. MOZAICUL (1839), 591/25. O parte trecu repede în Tracia spre a detrona pe Baiazet far-a lăsa urme pe unde a trecut. F. AARON, i. I, 179/12. Toate aceste naţii au lăsat urme de a lor petrecere pe aice. IST. M. XIV/3. Cărări vezi pe petre roase? Urme de om înseamnează. CONACHI, P. 114. [Goţii] în lunga petrecere a lor în Dacia, lăsară multe urme şi obiceiuri între români. BĂLCESCU, M. V. 9. Urma omului nu se zăreşte nicăieri; singurătatea, pustiul domnesc. ODOBESCU, S. I, 23. O buhă care, ţipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. EMINESCU, O. I, 26. Să nu rămâie viţă şi urmă de Troada. id. ib. IV, 367. In zidurile caselor vechi se cunosc şi azi urmele bombelor, vlahuţă, R. p. 15. Ce urmă lasă şoimii-n zbor? Ce urmă peştii-n apa lor? COŞBUC, P. I, 149. Răpăitul ploaiei... spăla urmele iernei. sandu-aldea, A. M. 103. Lăsasem demult îndărătul meu orice urmă de viaţă omenească. HOGAŞ, M. N. 157. Urmele vieţii lor... constituie documente indubitabile, pârvan, G. 5. Găsea la ei urmele unui patriarhat biblic. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 225. Se va şterge pentru vecie orice urmă de artă de pe faţa pământului. NAUM, IST. ART. 20. La Roma... în fiecare piatră vede o urmă a gloriei străbune. LOVINESCU, S. I, 308. Caut în acele caiete orice urmă care să mi-o poată evoca pe Maitreyi. M. ELIADE, M. 17. Mă uitam în tăcere la faţa lui aspră pe care vijelii de patimi îşi lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I, 136. De sub straturile de lavă au fost scose multe urme ale oraşului înfloritor. PUŞCARIU, D. V. : 1.02. Urmele unei crime, scriban, D. Urme fosile de picături de ploaie. CANTUNIARI, L. M. 141. Nu înseamnă că Eminescu era dator neapărat să lase o urmă din ceea ce citise. CĂLINESCU, O. XII, 480. în gheaţa unui râu se pot observa urmele valurilor vii şi mişcătoare, blaga, z. 18. Deşi fără dată şi fără autor nominal, folclorul poartă urmele timpului în care a luat naştere, beniuc, p. 13, Se ivi... o sexagenară... cu vădite urme de frumuseţe. VINEA, L. II, 306. Nu vom întâlni decât amintirea incertă a Atlantidei, care, chiar dacă a fost un continent, n-a lăsat urme, ci numai taină. TUDORAN, O. 279. Pe şindrila neagră ploile îşi lăsaseră urmele lor necruţătoare. BARBU, princ. 67. Diftongii se reduc aproape fără să lase urme. IST. L. ROM. I, 27. Rareori în conglomerate se intercalează . stânci de calcare cu urme de lamelibranhiate. GEOLOGIA, 114. Se mai găsesc acolo urmele unui pod pe care l-a construit Pompei, v. ROM. septembrie 1970, 22. Urme ale culturii materiale dacice au fost observate mai înainte, la Vărădia. IVĂNESCU, I. L. R. 63. Urmele romanităţii orientale nu s-au şters, magazin IST. nr. 1, 1990, 15. Arde-te-ar focul cetate! Pe trei părţi cu lemne verzi, Nici urma să nu-ţi mai vezi. jarnIk - BÂRSEANU, Ρ. 313. *0* (învechit, rar; calc după magh. ember nyom) Urmă de om = generaţie. Iară ei trecând 4 urme de om, iarăşi aicea vor veni. PO 51/19. ❖Loc.adv. Fără (de) urmă (sau urme) = pe de-a-ntrçgul, cu totul. Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă! EMINESCU, O. I, 116. Câţi pieiră far ’de urmă copleşiţi de năvălirea Asiei. COŞBUC, Ρ. n, 75. Tot ce era de lemn se mistuia fără urmă. pârvan, G. 141. Dar, neputând să beie, pieri fără de urme. PILLAT, ρ. 16. Nenumăratele lui forme... s-au stins încetul cu încetul şi au dispărut fără urmă. NEGULESCU, F. R. 272. Au apărut şi au pierit fără urmă alţi originali, prin Bucureşti. ARGHEZI, B. 79. Dacul vrea să poată să moară, să dispară fără urmă în stingerea eternă. CĂLINESCU, O. XII, 56. Ne-or îngropa probabilfâră urmă Dărâmăturile Istoriei. BENIUC, v. 32. + (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” care arată felul) Parte, cantitate etc. (foarte) mică, abia perceptibilă din ceva. îmi vei mai păstra, poate, o urmă de amor! ALEXANDRESCU, O. I, 146. Piere-n spaţiu urma de vânt. BOLINTINEANU, O. 95. Dese sunt urmele de optimism în poeziile în cari contemplează natura. CHENDI, S. II, 39. Erau într-adevăr numai urme de scrum, pe coate, pe piept, pe mâneci. C. PETRESCU, î. I, 19. Toate arseseră, lăsând în el o urmă de venin, - foarte puţin. SADOVEANU, O. IX, 167. Numai cele tinere de tot mai au o urmă de cochetărie. BOGZA, A. î. 66. Gestul avea în el şi o urmă de îngâmfare. TUDORAN, O. 33. Pe faţa femeii trecu o urmă de durere auzind plânsul de afară al copilului. PREDA, M. 26. Dacă se adaugă urme de sulfat feros... se obţine o culoare frumoasă, chim. an. călit. 209. Ό-Loc. adv. Nici (o) urmă de... (sau din...) sau urmă de... = nici un pic de..., câtuşi de puţin, deloc, defel. Păgânii aşa fac şi tâlharii şi camatnicii... (ce se zice, împreună toţi, carii nici o urmă de bunătăţi au). CORESI, EV. 340. Acum însă nici o urmă. de antichitate în el nu se mai vede. NEGRUZZI, S. I, 191. Pe nicăirea urmă de vină nu s-arată. CARAGIALE, O. VI, 322. Nu putu descoperi nici o urmă de batjocură în faţa lui. AGÂRBICEANU, A. 118. Nu mai avea urmă de măsea sau dinte în gură. id. S. 215. Nu mai e nici o urmă de la forma mai veche a pers. II singular. PUŞCARIU, C. S. 66. Nicăieri nici o urmă de plictis. ARGHEZI, S. VIII, 32. Nici o urmă de sangvinitate în această fantomă deplin spiritualizată. RALEA, S. T. III, 257. Nici urmă de zăpadă pe câmpuri. STANCU, D. 120. Nici urmă din magnetismul şi hipnoza de adineauri! VINEA, L. I, 150. Nici urmă de vânt nu mai clatină Creanga pustie a toamnei de platină. HOREA, C. 84. Nici urmă de... = nimeni, nici unul, nici ţipenie, nici picior de... (v. p i c i o r I 1). Ca un zmeu m-oi răpezi Şi nici urmă-a rămânea De tătari în ţara mea! ALECSANDRI, P. P. 170. Fără urmă (de...) = fără nici un pic (de...). C-am picat în negru loc Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc! JARNÎK -BÂRSEANU, D. 179. ♦ F i g. Impresie, întipărire, imagine lăsată în mintea, în amintirea cuiva. Dusu-s-a, urma lui peri, pare că nici stătuse. I. VĂCĂRESCUL, P. 150/6. Sânt urme preţioase, sânt scumpe suvenire Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire. ALECSANDRI, P, I, 125. Totuna-i dacă astăzi sau mâne o să mor, Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor. EMINESCU, O. I, 127. Plâng mult şi urma rămâne neştearsă în inima mea. id. p. L. 90. Strofele predestinate Urme multe să nu lase. MACEDONSKI, O. I, 128. Urma-ţi fl-να cunoscută pe-unde ţi-ai purtat scânteia, vlahuţă, s. a. I, 17. Şi-n sufletu-mi port urmele-i săpate, codreanu, S. i, 130, cf. şăineanu, D. u. Această întâmplare n-a lăsat nici o urmă în amintirea mea. ap. CADE. Nu afară, în mine sunt urmele copilăriei. BENIUC, V. 25. Urmele de neşters pe care le-au lăsat natura, oamenii,... în sufletul său fraged de copil. v. rom. septembrie 1970, 138. + (Regional; în sintagma) Urme de opinci = bucăţi de piele, din care se croieşte câte o pereche de opinci (Peşteana - Târgu Jiu), gl. olt. 1741 URMĂ -365- URMÄ 4. (învechit) Urmare (2), consecinţă, rezultat, efect. Eu, un păcătos şi mai neînţelegătoriu de toţi, râvnind urma învăţăturii... m-am apucat de am scos această cinstită carte (a. 1632). GCR I, 79/4. Şi cum să-ndrăz-nească la o aşa faptă Cu totu-mpotrivă şi neînţeleaptă! Nu gândeşte urma, nu gândeşte răul. pann, p. V. I, 57/17. Nu judecă urma, iasă unde o ieşi. id. ib. 68/24, cf. POLIZU. Cam acestea sunt urmele activităţii „ Societăţii filosoficeşti din mare principatul Ardealului". CHENDI, s. i, 23, cf. tdrg. Ό- L o c. p r e p. (De) pe (sau după) urma (cuiva sau a ceva) = a) din cauza cuiva sau a ceva, din pricina cuiva sau a ceva, drept consecinţă, ca urmare, ca rezultat a ceva. Nici se va cunoaşte pre urma lor stricăciune. MUŞTE, LËT. iii, 18/12. Să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ţi vină dupe urma cuvintelor mele. ODOBESCU, S. III, 11. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50. Numai eu ştiu ce a tras pielea mea după urma lui. caragiale, o. II, 276. Pe urma noastră nici un rău nu poate să te ajungă. SLAVICI, O. II, 220. Ai suferit atâtea necazuri după urma acestui pom. ISPIRESCU, L. 82. Mă, săracu, ce-a mai îndurat de pe urma ăstora! PREDA, D. 126. Structura limbii latine nu a suferit modificări de pe urma aportului lexical mediteranean. IST. L. ROM. I, 39. A avut de profitat de pe urma creării fonologiei, pentru a diferenţia variantele de invariante. T. LING. GEN. 90; b) datorită cuiva sau a ceva, mulţumită cuiva sau a ceva. Ţăranii stau bine de pe urma vinului pe care-l petrec în judeţele Argeş şi Muscel, delavrancea, ap. tdrg. Unde era boierul blajin... de pe urma căruia ziceau bodaproste toţi? SANDU-ALDEA, D. N. 28. Toţi comandanţii mei s-au făcut generali de pe urma mea. BRĂESCU, V. 122. Nu căpăta... nimic de pe urma pieselor sale. CĂLINESCU, C. O. 37. Cât vezi cu ochii, păduri. Oamenii trăiau de pe urma lor. BOGZA, A. î. 601. O să câştigi destul de pe urma mea. H. LOVINESCU, Τ. 145. Oraşul trăieşte de pe urma pescuitului şi a vapoarelor. TUDORAN, O. 159. Golea, măre, de-mi scăpa, După urma mâni-sa, Mai şedea Ce mai şedea, O feată că-şi alegea. TEODORESCU, P. P. 588. Nu putuse câştiga nimic de pe urma străinului. snoava, ni, 738; c) rămas, dobândit, obţinut de la cineva sau după cineva. Cela ce va fi ispravnic vreunui cucon micşor, de-i va ţinea bucatele pre urma şi după moartea părinţilor, şi de va lăcomi să ia ceva... face greşală cu înşelăciune. PRAV. 253. Toată averea cu care arăndăşeşte el..., o are de pe urma nevestei lui. SĂM. IV, 866. Vardaru mai îngrijea şi de cele două moşii din Muntenia, rămase de pe urma nevesti-sei. C. PETRESCU, t. I, 11 .De pe urma lui a rămas mai mult un spirit, o directivă, decât o impunătoare operă. CONSTANTINESCU, S. in, 201. Boierii ţin fumul de pe urma săracului. Cf. ZANNE, P. IV, 282. ♦ (Rar) Sfârşit1 (1). Urma însă ne va arăta că Andrei Bathory nu era deloc sincer în făgăduielile sale. BÂLCESCU, M. v. 328. ❖Expr. Urma (va) alege = sfârşitul decide, este hotărâtor. V. şi aleg e. A cărora ispravă să va vedea înnainte, sau mai bine să zicem: urma va alege (a. 1783). GCR II, 128/16, cf. LB. La toate urma alege. PANN, P. v. Π, 87. Dacă şi întru cât s-a putut face aceasta, urma va alege. FM (1859), 33. Urma va alege care din aceste scrieri va rămânea. MAIORESCU, CR. I, 379, cf. ALEXI, w., PAMFILE, C. 54, scriban, D. + (Rar) Ceea ce urmează după..., ceea ce rămâne la sfârşit. [Bondici:] Zi: buni patruzeci. [Pungescu:] Cu urma cincizeci, alecsandri, t. 429. ♦ (Rar) Suită (1); ceată. (Se întoarce... şi pleacă strigând:) Loè, loc!... feriţi că trece Ciubăr şi urma sa! ALECSANDRI, T. II, 94, cf. SCRIBAN, D. 5. (învechit, rar) Adâncime, afunzime, fund. Mărs-ai pre pământul mării? dară în urmele prăpăştii priumblatu-te-ai? (a. 1683). GCRI, 267/31. Venit-ai la pământul mării şi în urmele beznii îmblat-ai? biblia (1688), 3792/48. Au venit-ai în izvoarăle mării şi urmele adâncului umblatu-le-ai? (a. 1795). GCR II, 158/30. 6. (în locuţiuni şi expresii) Loc. adj; (Cel) sau (cel mai) din (ori de pe, după, rar de la) urmă = a) care ocupă ultimul loc dintr-o serie, dintr-o succesiune, care vine la sfârşitul tuturor. Singur omul... stă a socoti de ceale viitoare., ca [şi] cum i-ar fi a rămânea întru cea de pe urmă pomenire. Ν. COSTIN, C. 3. Grăirea, carea iaste partea şi treaba ritorului cea de pre urmă, are datorie a spune şi a povesti desvolt şi cu bun înţăles cuvintele. MOLNAR, RET. 23/9. Vede şi tabăra ţigănească... Aşteptând cea de pe urmă poruncă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 79. Insă aceaste din urmă întrebări nu se afla în cartea lui. LEON ASACHI, B. 24/16. Aceasta a fost cea din urmă săgeată a urgii tale cătră mine. GOLESCU, S. 308. Ierusalimul au vânat ochii lumii spre sine atât cu slava sa, cât şi cu patimile sale ceale de pre urmă (a. 1821). GCR II, 235/27. Va fi numărul cel după urmă al anului al patrulea al „Curierului Rumânesc". CR (1832), 35974. Ingrijaşte ca ziua cea din urmă, aceea să fie cea mai cinstită, că după aceea te vei judeca. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 87. în ce stare vă va afla zioa cea după urmă! HELIADE, HR. 22/6. La hotarul cel după urmă al lumii... priveşte armonia planeţilor. MARCOVICI, C. 14/6. Preţul la care se va fi suit acel lucru în cea după urmă strigare. REGUL. ORG. 323/17. Războiul cel de pe urmă al unui oştean bătrân. CONACHI, p. 219. Sunt gata a-şi vărsa cea după urmă picătură de sânge pentru patria lor (a. 1848). PLR I, 117, cf. BAR. - MUNT., W. 532/9. Zioa aceea fu cea de pe urmă a copilăriei mele. KOGĂLNICEANU, o. i, 59. Acest din urmă argument mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. i, 58. Ştia, şi încă foarte bine, să tortureze pe nenorociţii ţărani,... ca să le ia cea din urmă para din pungă. FILIMON, O. I, 121. Aş dori să-i dau cea mai de pe urmă poleială, alecsandri, s. 63. O notiţă care... o aduc aici întocmai cum se află pe fila din urmă a cărţei. LAMBRIOR, S. 4. Şi deasupra mea rămâi, Durerea mea de-o curmă, Căci eşti iubirea mea dentâi Şi visul meu din urmă. EMINESCU, O. I, 179. Scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! CREANGĂ, p. 99. Nu putuse închide ochii de groaza închipuitelor urmări a acestei din urmă răzbunări. CARAGIALE, O. II, 306. Când rosti cele din urmă cuvinte, ei se aflau toţi patru călare. SLAVICI, O. I, 205. Aceasta este cea din urmă şi mai grea slujbă ce mai ai să faci. ISPIRESCU, L. 29. Eram cel din urmă copil, delavrancea, T. 18. Cele din urmă raze ale soarelui. VLAHUŢĂ, R. P. 11. Poezia lui Alexandrescu a mai avut în 1877 o tristă şi cea din urmă scânteie. D. ZAMFIRESCU, O. V, 140. Se uitau la numărul celei din urmă pagine şi dădeau din cap cu disperare. PANU, A. II, 1741 URMĂ -366- URMÄ 177. în zori, o luptă nouă - E lupta cea din urmă. DENSUSIANU, L. A. 97. Ascultă Moghilă.... Vorba de pe urmă a lui Ştefan, e lege tuturora? delavrancea, a. 79. Iată, aici e voinţa mea din urmă, începu bolnava. AGÂRBICEANU, O. IV, 29. Cele din urmă stele se sting o dată cu luminile de pe catarge. GALACTION, o. A. I, 395. Visasem cel din urmă centaur că eram. pillât, p. 17. Trecuseră zece ani de cănd am fost cea din urmă oară în cazarmă. PUŞCARIU, M. 8. Şi cel din urmă creştet de munte se cufundă. I. BARBU, J. S. 8. Pozitivistă era dar tendinţa spiritului eminescian în cei din urmă ani ai vieţii. CĂLINESCU, O. xn, 358. Am ajuns oare la cea din urmă etapă a cuvântului clasicism? VIANU, L. R. 35. Această întrebare din urmă nu-l tulbură pe Birică, PREDA, M. 244. încă alte patru [arcuri] dispuse paralel cu acestea din urmă. MĂN. suceviţa, 34. Din acest din urmă punct de vedere, se pot distinge două categorii principale de împrumuturi. IST. L, ROM. I, 42. I-a dat cea din urmă, dar şi cea mai puternică speranţă în salvarea ţării! v. ROM. octombrie 1964, 36. întâlneşte nişte oameni cu carăle cu peşte [şi] îl pune în carul cel din urmă. SEVASTOS, P. 120. La ziua .din urmă Veneau ăpi cu spumă, Drumu-l rătăcea, Nu putea-nota. BALADE, I, 434. Sară bună, mândră bună, Asta-i sara de pe urmă. FOLC. TRANSILV. II, 449. Să-ţi fie de folos, bărbate, zise muierea la cea din urmă îmbucătură. SNOAVA, III, 12. Picătura cea mai de pre urmă vasul îneacă. ZANNE, p. iv, 73; b) precedent, anterior faţă de momentul prezent; care există, care datează de puţină vreme, recent. Pentru că oamenii cei mai dă pre urmă se îndreptară mai spre bine, decât cei de mai naite vreame. PRAV. GOV. 6V/13. Taină cu adevărat ascunsă... şi întru anii ceşti mai de pre urmă arătată întru ivirea lui Hristos (a. 1775). GCR Π, 107/6. în anii din urmă a suferit oareşicare lovituri grele. FM (1861), 90. I-a spus cu de-amăruntul ce se petrecuse în odaia lui, în cele două nopţi din urmă. CREANGĂ, P. 99. In vremea războiului din urmă,... lui Iorgu Caragiale îi venise iar furia să joace. CARAGIALE, O. I, 9. Am aici, aş putea zice, girul politic al alegerilor comunale din urmă. delavrancea, o. viii, 29. în timpul din urmă, apoi, francezii... au adus un sistem numit naturalist (a. 1888). PLR I, 390. în vremea din urmă nu mai avea voie să sufle din goarnă. BACALBAŞA, S. a. i, 156. Acţiunea lui de nebun îi descărcase sufletul de neliniştea pe care o grămădise cu încetul toate faptele neobişnuite din urmă. D. ZAMFIRESCU, T. S. 64. Toţi tinerii scriitori, ridicaţi în timpul din urmă, întrebuinţează forme dialectale. CHENDI, S. II, 59. în zilele de sărăcie din urmă, el a fost silit să reprezinte familii şi corporăţii. IORGA, P. A. II, 200. Erau doi tineri... îmbrăcaţi după moda din urmă. AGÂRBICEANU, A. 122. în anii din urmă, ciclul legendelor bogomilice a fost sporit cu texte. CARTOJAN, C. P. I, 45. Se aflau în Păuna câţiva refugiaţi, aduşi acolo de nenorocirile războiului din urmă. SADOVEANU, O. XXI, 291. în cele două nopţi din urmă n-am prea dormit. PUŞCARIU, M. 75. In timpul din urmă ne-am robit acestor preocupări cu totală pasiune. BLAGA, T. VAL. 7. In mediile universitare din apus se vorbeşte tot mai des, în anii din urmă, despre severa criză. PLEŞU, O. 5. Anul trecut, anul din urmă. ALR I 1976/552, cf. 590; c) care va veni după momentul prezent, ulterior; de mai târziu, imediat următor. Mulţi oameni învăţaţi... au scris istorii a crai..., arătând celor de pre urmă şi lăsând învăţătură (cca 1650). GCR I, 146/35. Am dat în scris aceste 12 capete, care le însemnăm aici, să se afle la cei dupre urmă spre aducerea aminte. ANTIM, P. XXIII. Am vrut... să-ţi las o moralicească povăţuire pentru viaţa cea din urmă. GOLESCU, S. 287. Cine cu sorbirea dintâi preste ştiinţă se arde, în lingura de pre urmă de două ori şi de trii ori a sufla i se cade, ZANNE, P. II, 557. Căscatul cel dintâi Cere căpătâi; Căscatul din urmă Cere o palmă bună. id. ib. 515; d) jalnic, mizerabil, nenorocit, vrednic de plâns. Boala întru cari mă aflu... m-a adus tocma la starea cea mai de pi urmă, unde nu sânt vrednic din pat a mă mişca (a. 1795). IORGA, S. D. VII, 257. I-au aflat... în cea de pe urmă stare, avăndu-şi feţile îngălbinite de foame. DRĂGHICI, R. 26/11. Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câştig neavând Şi în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând, Hotărî să fure ceapă. PANN, H. 27/4; e) (învechit) degradant, umilitor. Va cunoaşte... pre stăpâna cea cu mânie, fiind rânduit ca să facă, ca un rob, slujba cea mai de pre urmă. aethiopica, 3179. ❖Loc. adv. în urmă = a) în spate, îndărăt, înapoi. Mergând înainte cei înarmaţi iar câţi era săgetători mergea în urmă, după dânşii. AETHIOPICA, 56712. Ei numai doar durează-n vânt Deşerte idealuri - Când valuri află un mormânt Răsar în urmă valuri. EMINESCU, O. I, 177. Pornesc, spânul înainte ca stăpân. Harap Alb în urmă ca slugă. CREANGĂ, P. 207. Şi pe cât numărul turmelor rămase în urmă scădea, pe atât el prindea poftă de a-şi opri cei cinci grăsuni. SLAVICI, O. I, 124. Am plecat cu mâna goală fără-n urmă a privi! MACEDONSKI, O. I, 9. Toate colorile curcubeului îmi joacă înaintea vrăjiţilor ochi întorşi departe, în urmă. IORGA, P. A. I, 21. Mirosul florilor veni până la el... lăsând în urmă numai parfum de verbină. ANGHEL— IOSIF, C. L. 18. Porneşte la drum... trăgând din când în când cu coada ochiului în urmă. CAZIMIR, GR. 17. Se uită mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Câinele credincios se târa sfios în urmă, schilodit şi el în bătaie. VOICULESCU, P. I, 1. Dar iată, peste capu-mi se-ndoaie bolţi stelare... Divan, odaie, casă în urmă au pierit. PILLAT, P. 26. In valea lăsată în urmă se stinse De mult şi ultimul zvon. BLAGA, O. II, 96. Dănilă... a dus-o în satul lui fără să se mai uite în urmă. BĂNULESCU, I. 46. Mergea în urmă privind cum ceilalţi doi coborau obosiţi poteca, v. rom. ianuarie 1970, 34. Dădu băiatului o basma s-o zvârle-n urmă. SEVASTOS, P. 29. Nu puteam să umblu nici înainte nici în urmă. ALRI 1 379/805, ib. 1379/795. Lasă-mă de mână, Să mă-ntorc în urmă, Că eu mi-am lăsat Pruncşor nescăldat. BALADE, II, 166. Băduleasa că-mi pleca Niculcea-n urmă venea. FOLC. OLT. - MUNT. n, 163. (întărit prin „mai”, „de tot” etc.) Cloşca cu pui, are unul mai răzleţ..., care venea mai în urmă de tot. AL LUPULUI, p. G. 39. Părintele Chiriac se duce să le facă loc, poftind pe măicuţe să se dea mai în urmă. SNOAVA, iii, 699; b) apoi, după aceea, mai târziu, ulterior; la sfârşit, în ultimul moment. Iar la Sar dis... au ars şi biserica Chivii. Atuncea, în urmă, ardea perşii bisericile grecilor pentru această tocmală. HERÖDOT2, 284. Multe casă... rămăindu neaşedzate de părinţi şi în urmă trăgându-să la Divanurile domnilor (a. 1689). IORGA, S. D. vn, 92. Suleiman... luă Beligradul de la unguri, care-i deschise şi drumul Budinului în urmă. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Pe uliţă alerga încolo ş-ncoace; 1741 URMĂ -367- URMĂ în urmă sângur nu ştia ce face. budai-deleanu, t. v. 116. Nici o cercetare să nu să mai facă..., nici pedeapsă, că ne necinstim cu toţii şî cum mai putem trăi în urmă? I. GOLESCU, în PR. DRAM. 82. Eu îţi spui ca să iei seama, că în urmă te căieşti. ARICESCU, p. E. 97/12. Aceste înscrisuri vor coprinde anul, luna..., în urmă să vor iscăli de preot. REGUL. ORG. 362/14. Câte ziceri, ... curat latine, pe care noi le-am perdut în urmă. ODOBESCU, S. I, 364. Am scris viersuri ce le-am găsit în urmă rătăcite printre hârtiile mele. EMINESCU, G. P. 76. In zădar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mânelor sale. CREANGĂ, P. 284. în urmă, am făcut cunoştinţa unui domn care posedă o colecţie de scrisori anonime. CARAGIALE, O. II, 186. De ce n-ai primit grăsunii? întrebă în urmă bătrâna. SLAVICI, O. I, 123. Aci îi venea să descalece... şi aci, în urmă, să se ducă la câte un şipot de apă limpede. ISPIRESCU, L. 17. Ea vine de la moară; Şi jos în ulicioară Punând un sac, în urmă Nu-l poate ridica. COŞBUC, B. 33. Bieţii profesori! Ce buni erau şi cât i-am regretat în urmă. BRĂESCU, O. A. II, 70. Mă gândesc cu tristeţe la cei plecaţi, fără să ştie ce se întâmplă în urmă. TUDORAN, O. 32. Staţi, măi, şi nu araţi... Şi brazda în urmă să nu stricaţi. POP., ap. GCR II, 333. O întoarse pe-dos şi-n urmă vărsă o cană de apă pe fereastră. SEVASTOS, P. 104. în urmă, vede-n depărtare o zare de lumină şi se abate în acea parte. FRÂNCU - CANDREA, M. 251. în urmă i-o părut rău şi i-o dat. alr II 3 710/29. Petrecură acolo vreo zece zile; în urmă plecă de acolo, însă noaptea. SNOAVA, III, 10. Râdem de unul, doi, Şi, în urmă, dracul de noi. ZANNE, P. II, 690. Cine în urmă vine, acela uşa închide, id. ib. ΠΙ, 421. A făcut ca ţiganul care s-a săturat întâi cu frunza, şi, în urmă, a mâncat poama. id. ib. IV, 115. (întărit prin adv. „mai”) Acela mai în urmă şi bani va fura (a. 1781). şa i, 28. Mai în urmă încă mai tare s-au mâhnit. OŢĂLEA, a. F. 217/1. Ajută pe zelosul său părinte... Mai în urmă, împlini el însuşi onorabilul post de efor al şcoalelor (a. 1847). BARIŢ, I, 132. Acele politici..., o lună mai în urmă, au găsit fireşte răsunare în Ţerile Româneşti. BUCOVINA (1848), 131/38. Urmează a se esplica aceasta mai în urmă. PELIMON, I. 70/14. Eva a scos pe Adam άίη rai, ca să dea prilej altei femei a i-l deschide mai în urmă. FILIMON, O. I, 126. Toată noaptea arse chindia lui Socol... Câteva zile însă, mai în urmă, clădirea surpată încă fumega. ODOBESCU, S. I, 157. Mai în urmă, l-am întâlnit tot aici pe Eminescu, cu un frate al lui, ofiţer, caragiale, o. iii, 3; c) (cu determinări care arată o măsură de timp, introduse prin prepoziţia „cu”) înainte de momentul prezent, mai demult. Olga... pe care cu cinci luni în urmă o văzusem. NEGRUZZI, S. I, 50. Cu treizeci de ani în urmă era câmp pustiu pe aici. vlahuţă, R. p. 42. Cu o zi şi o noapte în urmă, Simplonul străbătuse Italia. C. petrescu, a. 392. Cu ani în urmă, într-o noapte de toamnă... cutezase să treacă hotarul. TEODOREANU, M. II, 81. Cu un an în urmă,... încep evenimentele care urmează, preda, m. S. 18. Cm o lună în urmă, Paulian îmi dăduse o listă. V. ROM. octombrie 1970, 26; d) (adesea determinat prin „acum”, „mai încoa” etc.) de curând, în ultimul timp. Şi la noi încă începe a se dezvolta în urmă viaţa constituţională, deşi nu cu dorita iuţeală, bucovina (1850), 153‘/2, cf. CADE. Acum în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. V. ROM. decembrie 1964, 157. Odată, mai încoa în urmă, să obliceşte că... nu plouase de multă vreme, snoava, I, 209; e) în definitiv, în concluzie. în urmă de ce-aţi ucis voi azi O fată fără vină? CARAGIALE, O. VI, 374. Şi ce-i un brâu? Şi-n urmă Eu nici nu l-am rugat. COŞBUC, P. I, 266. în urmă, preuteasa lui a putut să moară până acum. AGÂRBICEANU, P. M. 67; f) după moartea cuiva, după cineva. Acestu Cantimir Vodă i-au rămas în urmă 2 ficiori, anume Antiohi şi Dumitraşco. NECULCE, L. 117. Nu las nemica în urmă-mi decât onoarea mea (a. 1853). bariţ, i, 85. Pune-te pe treabă cu sârg... Să laşi ceva în urmă. SORBUL, T. 178. Vestit cântăreţ... care a lăsat în urmă şcoală. BUCUŢA, R. v. 64. Din urmă (regional, de pe ) urmă = a) din spate, dinapoi, dindărăt. Să nu fugi... ce să te întorci înapoi la viziriul, că apoi poate să viie din urmă poroncă la ţară să te prindză. NECULCE, L. 33. Părând pe veci a răsări Din urmă moartea-l paşte, Căci toţi se nasc spre a muri Şi mor spre a se naşte. EMINESCU, O. I, 178. Du-te... de-ţi pune nora la cale, că acuşi te-ajung şi eu din urmă. CREANGĂ, P. 113. Au ajuns-o din urmă [pe ciută] şi au străpuns-o cu suliţele, caragiale, o. ii, 287. O strigă din urmă. VLAHUŢĂ, R. p. 39. Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă, Cu biciul bătându-i din urmă. COŞBUC, P. I, 91. Iaca, îl aduc oamenii din urmă. DUNĂREANU, n. 31. Din urmă, vine pe lângă oameni, căpitanul. CAMIL PETRESCU, U. N. 268. Ii ajunse din urmă cealaltă sanie. C. PETRESCU, î. I, 191. Dacă iese, eu o iau la fugă, şi ne prinde moşul din urmă. ARGHEZI, S. VII, 25. Ah, blestemele m-au ajuns din urmă şi m-au încolţit. BOTTA, S. I, 74. Ea se dădu repede jos de pe prispă şi îl ajunse din urmă. preda, D. 7. Ceilalţi îi ajunseră din urmă. V. ROM. martie 1969, 32. Iar căzlariu-l viclenea Şi din urmă-i tot răcnea: Copilaş cu cal de foc! Opreşte negrul pe loc. alecsandri, P. p. 107. Oişoarele-aduna, De pe urmă le mâna Şi din toate că-mi răpea. TEODORESCU, P. P. 510. Ca să nu-i mai poată prinde de pe urmă, să-i taie măgarul şi să-l lase pe jos. RĂDULESCU-CODIN, ap. TDRG. Parcă-l alungă tătarii din urmă. ZANNE, P. VI, 338; b) de la locul unde a rămas. Acum, să ne întoarcem iar din urmă. CREANGĂ, P. 174. Pe (sau, învechit, după) urmă = a) în spate, îndărăt, înapoi. Afară din cetate să ducea... Multă şi altă mulţime din cetate mergând dupe urmă. AETHIOPICA, 41v/13. Ţi-am venit pre urmă pănă la uşă. MINEIUL (1776), 57vl/15. Pe urmă, în rânduri groase neîncheiate Mergea lăieţii, goleţii droaie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 96. [Boii] sânt prinşi doi înainte şi doi pe urmă. ALR I 334/178. Nu puteam să merg nici înainte nici pe urmă. ib. 1 379/837. Eu iau iapa cea bătrână, Şi cârlanii vin pe urmă. BALADE, II, 444. Unde s-a văzut Şi s-a pomenit: Mireasa-nainte Bărbatu pe urmă? FOLC. olt. - munt. n, 87; b) apoi, după aceea, mai târziu, ulterior; la sfârşit, în ultimul moment. Au început a zidire biserica sfântului Ioan... Pre urmă au făcut şi case domneşti (a. 1625). GCR I, 72/40. lordachi... nu socoti nice la Dumnedzău, nice ruşine de oameni, nice la osândă sau la ce va vini pe urmă lucrul. NECULCE, L. 161. Pe urmă să va dzice de moartea lui Marco Avrelie (a. 1714). GCR II, 10/27. Se vor cununa şi pe urmă se vor întoarce iarăş la locul lor. SOB. hris. 47. Nu ştie ce să 1741 URMĂ -368- URMĂ zică mai întâi şi ce pre urmă. MOLNAR, RET. 115/17. Bobiţele [de cafea] ... sunt mai întâi verzi, apoi roşii, şi pe urmă violete. J. cihac, i. n. 285/6.Mai strânge-ţi buzişoarele acasă; nu de alta, dar să nu-ţi pară rău pé urmă. CREANGĂ, P. 253. Pe urmă m-am căsătorit ş-am trăit cum mă ştii. CARAGIALE, O. I, 43. Ce-mi cânta nainte Cântam pe urmă eu. COŞBUC, P. I, 59: Cât sunteţi de blânzi şi curtezani înainte de însurătoare şi cum vă arătaţi arama pe urmă. NĂDEJDE, C. V. 13. Drumul urcă întăi anevoie,... pe urmă înaintează vesel, rebreanu, I. 9. Pe urmă o jumătate de an ne-or despărţi nămestiile zăpezilor. VOICULESCU, P. I, 175. Mitul creştin se complică alegoric - şi pe urmă se împreună cu abstracţiunea filosofică. BLAGA, T. CUN. 14. Trecu toată primăvara, Trecu pe urmă şi vara. ALECSANDRI, P. P. 23. Se odihneşte..., pe urmă se scoală să se ducă. SEVASTOS, P. 33. Fetele erau puse la încercare să se vadă de-s gospodine şi pe urmă le luau flăcăii, furtună, C. 27. Ia tu seama ce iubeşti, Că pe urmă te căieşti. HODOŞ, P. P. 104. Multe buţi de vin golea, Dar pe urmă ameţea. balade, II, 12. întâi ascultă şi pe urmă vorbeşte. ZANNE, P. II, 477. Dacă aduci întâi terciul, Pe urmă aduci de surdă Oaspetelui ouă şi urdă, se spune despre ceva nefăcut la timp, care astfel îşi pierde rostul şi valoarea, id. ib. iv, 144. (Pleonastic) De va iscăli preotul veri la fiece lucru ce va fi, şi apoi pre urmă va prinde tagă de iscălitură... aceluia să i să ia popia (a. 1652). GCR I, 160/14. Cine va grăi ţie rău, tu cu blândeţă să grăieşti bine; că omul năprasnic di grab ’ răspundi, iar apoi pre urmă ti căieşti (a. 1784). id. ib. II, 135/16. (întărit prin adv. „mai”) Râvnind cu nevoinţă a se zidire biserica şi alte lucruri ce arată că au făcut mai pre urmă. URECHE, ap. GCR I, 73/3. Mai pre urmă voiu să arăt în ce chip ne văd pre noi şi ştiu toate trebile noastre. CHEIA ÎN. 178. Mai pe urmă au ieşit amândoi domni în Moldova. NECULCE, L. 117. Mai pre urmă făcură sfat ca chivotul... să-l trimită îndărăpt. MAIOR, P. 26/11. Vine ea şi turturica mai pe urmă, dar ce-ţi e bună? CREANGĂ, P. 274. Avea şi un băiat de opt ani, cum am aflat mai pre urmă! ibrăileanu, A. 135. Să ai tu întâi feciori Mai pe urmă o fetiţă. DOINE, 19. Ai, cumnată Băduleasă, Du-te mai-nainte-acasă Că viu şi eu mai pe urmă. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 134. Lui Manea nu-i venea prin minte ce-a să fie mai pe urmă. VASILIU, P. L. 228, cf. ALR II 3 144, ib. 3 710/53. Vino mai pe urmă c-acuma n-am vreme. ib. 3 129/682, cf. ALR SN h 1 440/682; c) ultima dată, în ultimul timp. Când te-am văzut pe urmă, erai încă tânăr. Cât p-aci să nu te cunosc. BLAGA, M. M. 143; d) în definitiv, de fapt, la o adică; în ultimă analiză, în concluzie. Pe urmă, gândeşte-te şi dumneata!... Singur, cu toată răspunderea pe cap... Te ia gura pe dinainte. C. PETRESCU, A. 282. Dincolo de noi, pe urmă, în toată lumea, atâţia şi atâţia care se ucid. id. î. I, 103. Pe urmă, ce titluri îi trebuia? CĂLINESCU, C. O. 15. Pe urmă, contam pe totala lui lipsă de imaginaţie, vinea, l. i, 411. Numa ieu ştiu poate cât am amărât, da a trecut, şî... pă urmă... trăgeam nădejde să mă ia un băia[t]. T. DIAL. M. I, 36; e) după moartea cuiva, după cineva. Pre urmă-şi lăsă împărăţiia fiiu-său, Iu Constantin. MOXA, C. 8178. Mulţi scriitori s-au nevoit de au scris..., de au lăsat izvodpre urmă şi bune şi rele, să rămâie feciorilor şi nepoţilor. URECHE, L. 57. Au murit Mateiaş,... carile mare nume de vitejie au lăsat pre urmă. id. ib. 99. La urmă = a) în spate, îndărăt. întâi fură porniţi boii, după ei urmară deportaţii, ostatecii fiind lăsaţi... la urmă. CĂLINESCU, S. 576; b) apoi, după aceea, mai târziu; la sfârşit, în ultimul moment. Prădară tot norodul prin hanuri şi mah[a]lale şi la urmă mai toată ţara, întinzându-să şi peste Olt (a. 1782). GCR Π, 127/21. Pe dumneata te-am lăsat să-ţi răspund la urmă. caragiale, O. VII, 298. Damian, săracul, nu ştia ce zice, - Dar găsind, la urmă, un moment propice,... A fugit. TOPÂRCEANU, O. A. I, 205. La urmă, au venit şi muntenii ş-au îngenucheat la scaunul împărăţiei. SADOVEANU, O. X, 514. Abia acuma la urmă văd şi eu ce frumoasă eşti. BĂNULESCU, I. 29. Trandafir roşu-nflorit Şi la urmă vestejit Şi de vânturi biciuit. jarnîk - bârseanu, D. 98, cf. alr ii 3 710. Să faci nouă coconi Şi la urmă-o coconiţă. FOLC. OLT. - MUNT. II, 303. N-o avut la urmă cu ce săplăt'ească. O. bârlea, a. P. I, 212. Cine râde la urmă râde mai bine. ZANNE, P. II, 692. La beţie omul este pisică, maimuţă şi la urmă porc. id. ib. m, 469. (întărit prin adv. „mai”) Mai la urmă tot va avea cea obicinuită dovadă despre însurăciunea lui (a. 1785). GCR II, 145/2. Mai la urmă să videţi, Mişcările şi urmarea grecilor celor isteţi. BELDIMAN, E. 2/27. O să ne tocmim mai la urmă. hasdeu, t. C. 26. Cum şedea spânul la ospăţ împreună cu moşu-său... li s-a adus mai la urmă în masă şi nişte sălăţi. CREANGĂ, P. 210. Nu înţelegi tu că mai dor o să-mi fie mai la urmă mie de tine. caragiale, O. VI, 261. Cine râde mai la urmă râde mai cu folos. ISPIRESCU, L. 36. (întărit prin „de tot”) La urmă de tot zise împăratul: — ... Să vedem ce procop-seală a să-mi faci. id. ib. 15; c) în definitiv, de fapt, la o adică; în ultimă analiză, în concluzie. Sânt eu la urmă vinovată, Că Leana umblă ca turbată, Să-l vadă în casa lor intrând O dată? COŞBUC, P. I, 129. Şi, la urmă, ce le privesc pe ele? C. petrescu, î. i, 190: (întărit prin adv. „mai”) Dacă a venit vorba... Mai la urmă, nu te-a vorbit nimeni de rău pe faţă. CARAGIALE, O. I, 226. Şi mai la urmă, mă importă foarte puţin cauza primară, id. ib. III, 30. (Până) la (rar, în) urma urmei (sau urmelor) = a) la sfârşit de tot, după trecerea unei perioade de timp, în ultimul moment. Te temi că în urma urmei Brătiano sau Rosetaki va deveni domn? ALECSANDRI, S. 100. Prins a fost la urma urmei numai Gruiştea, nebunul. EMINESCU, O. VIII, 199. Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui şi-i mai trântiră în cap cu bolovani. CREANGĂ, P. 33. îşi aduse aminte, la urma urmelor, că el era plecat în peţit. ISPIRESCU, L. 35. Ce-o să mai amanetăm la urma urmelor dacă pierdem şi-n astă seară? DELAVRANCEA, S. 113. La urma urmei, n-a avut încotro flăcăul fi s-a hotărât să facă pe voia taică-său. RĂDULESCU-CODIN, ap. CADE. Să duse prin acea pădure pe calea apucată mai departe, până la urma urmelor dete de marginea acelei păduri. BOTA, P. 31. Prind a se aduna toate lighioanele de pe faţa pământului, la urma urmei vine şi o broască. SEVASTOS, P. 114. La urma urmei prinde a se boci şi baba. FURTUNĂ, C. 6. Până la urma urmei, s-a-nţeles şi-aşa a făcut. O. BÂRLEA, A. P. II, 539. La urma urmelor se înmoaie şi popa şi zise către muiere: — Apoi bine! snoava, i, 47; b) în definitiv, de fapt, la o adică; în 1741 URMĂ -369- URMĂ ultimă analiză, în concluzie. Dar la urma urmei ce-mi păsa de dânsa? GANE, ap. cade. Ce-i la urma urmei minciună, adevăr? eminescu, o. iv, 389. La urma urmelor nici nu mai vrea să stea la vorbă cu nimeni. CARAGIALE, O. VI, 109. Tu eeri, la urma urmelor, un ajutor de la mine. SLAVICI, O. I, 130. La urma urmei,... sunt ce sunt şi nu mă pot schimba. D. ZAMFIRESCU, !. 8. Mă duc să-mi văd de treburile mele, căci sunt numai ale mele,... la urma urmelor. AGÂRBICEANU, S. 258. La urma urmelor, poate să aibă şi el dreptate. REBREANU, I. 306. Căci, la urma urmei, cugetarea... nu este nici mai uşoară, nici mai plăcută decât acţiunea. NEGULESCU, G. 109. La urma urmei, olandezul avea dreptate. sadoveanu, O. IX, 289. La urma urmelor, admir meritul, indiferent de naştere. CĂLINESCU, S. 465. Dar fiecare limbă este şi ea, la urma urmelor, înţelepciunea lumii într-una din versiunile ei. NOICA, S. R. 48. La urma urmei, ia să stau eu să judec drept. FURTUNĂ, C. 104. în urma urmelor tot e rău, măi ţigane, ierte-l D-zeu pe bătrânul! snoava, III, 572. (întărit prin adv. „mai”) Scrisorile... erau mai la urma urmii nerozii curate. SĂM. IV, 721. Până la (rar, în) urmă sau în cele (învechit, cea) din (sau după, de pe ori mai de pe) urmă sau (învechit) la cea (ori cele) de pe (sau după) urmă = la sfârşit de tot, după ce s-a terminat totul, diipă ce s-au epuizat toate mijloacele. Să voieşti a-m plăti chiria cu lacrămi, cu suspinări... şi la cea dup[ă] urmă să mă porţi pe toate locurile (a. 1750). GCR II, 47/13. în cea după urmă se înduplecară creştinii şi se făcu prigionier craiul Lazar. VĂCĂRESCUL, IST. 252. La ce de pe urmă au căzut la un neîmpăcat războiu (a. 1802). GCR II, 198/1. In cele după urmă nu înnoptase bine Şi adunare mare era la banul Manta. HELIADE, O. I, 219. Până-n urmă taina a descoperit. Norodul tot a aflat-o. id. ib. 459. In cele după urmă o să se prefacă că leşină. filimon, O. I, 130. înţeleptul domn..., în cea dupe urmă,... alerga la prea înalta Poartă. ODOBESCU, S. I, 279. In cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. ISPIRESCU, L. 34. In cele din urmă, Tănase Scatiu pierdu răbdarea. D. ZAMFIRESCU, T. S. 5. Toţi recunoşteau, pănă la urmă, că la ei e linişte, rebreanu, r. II, 7. A trebuit, în cele din urmă, să-şi plece capul dinaintea fatalităţii istorice. NEGULESCU, F. R. 281. Era prea dezvoltat intelectualiceşte ca să nu priceapă, în cele din urmă, adevărul. CĂLINESCU, S. 304. Când văzui în cea din urmă C-o să rămâi fără turmă Plec spre bâlci. ALECSANDRI, p. P. 265. Când, în cea după urmă, Viaţa dacă li se curmă, Mor întocmai ca tot omul Şi bogatul ca şi robul. TEODORESCU, P. P. 101. Să rugară să-i lase peste noapte, ... pâră-n (=până-n) urmă văduva îi primi. FRÂNCU - CANDREA, M. 273. Dragostea din seară-n seară, Pân ’ la urmă-i tare-amară. CAF 365. (întărit prin adv. „mai”) Şi-n cea mai de pe urmă îl zice [răspunsul]. GORJAN, H. I, 6/10. (Regional) La urmă vreme = la sfârşit de tot. Cănd i la urmă vrçme, zine femeia lui. O. bârlea, a. ρ. Π, 362. <> L o c. p r e p, în (sau pe) urma (ori urmele) (cuiva sau a ceva) = a) îndărătul, la spatele, în dosul, înapoia cuiva sau a ceva. Lasă ea, că strigă pre urma noastră. CORESI, EV. 321. O văduvă strângea spice pre urma noastră (a. 1692). GCR I, 306/27. în zborul meu cel repede, las în urmele mele veacuri. HELIADE, O. I, 264. Nori groşi se primblau...lăsând în urma lor o ceaţă cenuşie. NEGRUZZI, S. I, 57. Trecurăm lunca Bucureştiului, lăsând în urma noastră domele capitalei. PELIMON, I. 5/26. Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română. EMINESCU, O. I, 148. Ana se retrase şi închise uşa în urma sa. SLAVICI, O. I, 146. In urma lor se-nalţă deodată un munte de piatră care atingea cerul. ISPIRESCU, L. 25. In urma noastră, pe luciul apei, tremură vine albastre şi roşii, vlahuţă, R. p. 39. Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece. COŞBUC, P. I, 186. Un om înalt... se strecură şi închise uşa în urma lui. SĂM. I, 101. In urma vacilor, praful se ridica până la cer ca o ceaţă. PÂRVESCU, C. 48. Le seamăn în urma plugului, arghezi, S. VI, 27. In urma lui copaci rămân Cu cuiburi goale subţiori. BLAGA, ΡΟΕΖΠ, 122. Se uită în urma lui cu nelinişte şi încordare. PREDA, D. 7. Fiecare a lăsat o dâră lungă în urma lui. SORESCU, D. 68. Drumul... se lungea în urma camionului, v. ROM. octombrie 1970, 24. Şopronul e în urma casei, alr I 336/740, ib. 336/810, 885, alr sn v h 1 499, alrm sn iii h 1 215, cf. O. bârlea, A. P. I, 299. A auzi clopote pe urma cuiva (= a auzi vorbe rele despre faptele cuiva), zanne, p. vi, 515. (F i g.) O, -nţeleg de ce suspină Pe-a ta urm-atâtea inimi, vlahuţă, S. A. 1,72; b) după cineva sau ceva, secondându-1 sau păstrând ordinea stabilită. Mearrseră pre urrma lui pânră la Asiia. COD. VOR.2 7710. Şi văzui 2 îngeri mergând pre urma patului mortului. PRAV. GOV. 152. Pre urma domnului mergea sarascheriul, iar pe urma tututror venea craiul (a. 1700). GCR I, 334/20. Să meargă în urmă-i apoi o invită, budai-deleanu, Ţ. 251. Fluturi mulţi, de multe neamuri, vin în urma lui un lanţ. EMINESCU, O. I, 87. Purcelul... mergea în urma lui, grohăind şi muşluind pe jos. CREANGĂ, P. 82. Când a intrat Abu-Hasan, cu fetele cântând în urma lui, a stat o clipă în loc aiurit. CARAGIALE, O. II, 269. Trică venea doi paşi în urma ei, domol şi cu capul ridicat, slavici, O. II, 28. Ne-ncetat în ochi îl ţine Şi văzând că-n urmă-i vine, Tot mai mult slăbeşte-n pas. COŞBUC, P. I, 184. Era un întuneric... şi câinele mereu pe urma mea. AL lupului, P. G. 84. Călătorii zoreau spre ieşire,... cu hamalii în urma lor. REBREANU, R. I, 16. Mitru se şi ivi... la gard, şi după el, în urma Licsandrei, Damian şi Toma. CAMIL PETRESCU, O. II, 8. Muierea mergea în urma lor cu plasa pe umăr. PREDA, M. 21. Batărte toate-mpreună, Să te tărăi pe-a mea urmă! jarnîk -BÂRSEANU, D. 258. Pă urma mortului vin doi fluieraşi şi fomăile pare cântă. GRAIUL, II, 110. [Mergea] pă urma carului, alr SN v h 1 499/728, alrm sn m 1 215/728. Mai pe urma dumnealor, Vine-o fată-naltă, smeadă. CAF III, 65. Hai pe urma oilor. Pe pajiştea florilor, ib. VI, 121; c) după cineva sau ceva (pentru a-l ajunge, a-l prinde, a-l găsi etc.). întru moldpveni vrea hi fost moarte întâi, că turcii, gonaşii pre urma moldovenilor era. N. COSTIN, L.2 335. Au început a umbla pe urma ei pen toate crângurile ca să o prinză (a. 1764). GCR II, 77/37. Au sărit în apă pe urma fugariului. DRĂGHICI, R. 167/10. Călăuzită de scârţăitul unei vioare... am plecat şi eu pe urma lor. NEGRUZZI, s. I, 104. Maică-sa îngrijată alergase curând în urma lui şi, cu mâinile pline de aur, 1741 URMĂ -370- URMĂ ceruse înapoi pe fiul ei. ODOBESCU, S. I, 158. Dă-mi voie ca să mă duc şi eu pe urma fraţilor miei. CREANGĂ, P. 192. Trânti cât colo pe bietul Daniil şi o luă la fugă ca un nebun pe urmele amicului. CARAGIALE, O. II, 334. Şi-i venea să plece pe urma lui, să-l caute şi să se ducă amândoi. SLAVICI, O. II, 123. N-ai să-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui şoim uşor. COŞBUC, P. I, 111. încingându-se din mers,... colonelul alergă pe urma generalului. BRĂESCU, V. 36. Tiptil, tiptil pe urma lui să vadă ce are să facă prostul. SEVASTOS, P. 119. T'i du tu... în urma moşniaguli, vez ci faci. Θ. BÂRLEA, A. P. I, 290. (F i g.) Eu, mire, sârguiesc în urma ta, că mireaz-ma mirurilor tale covârşaşte toate mirurile. MINEIUL (1776), 159vl/36. Acea deşartă ambiţie ce-aleargă în urma unui titlu. CREŢEANU, M. 7/21. Pentru ce te-ascunzi mereu?... Pe urma ta în brazda vieţii alerg de la-nceputul lumii. VOICULESCU, POEZII, I, 27; d) (raportat la un moment, la un eveniment dat etc.) după, ulterior. Şi în urma împăratului Leon s-au făcut multe hrisoave împărăteşti (a. 1629). I. BIANU, D. R. 163. Curund pre urma prorocului Ieremiei răpăosă şi svi\n\ţia sa. DOSOFTEI, v. S. septembrie 34711. Pildă nu numai celor den zilele Măriii tale, ce şi în urma Măriii tale a tot neamul omenescu. biblia (1688), [prefaţă] 8/54. Ioan... pe urma tuturor au scris ev[an]gh[e]lia (a. 1693). GCR I, 307/26. Au sfătuit pe cine vor pune domn în urma lui Şărban Vodă. IST. Ţ. R. 3. Cronicarii streini... scriu că pre urma lui Aron Vodă au stătut domnu Ştefan Răzvan. N. COSTIN, L. 582. Iară pre urma acestora s-au apucat dumnealui Miron Costin... de au făcut un letopisăţ. NECULCE, L. 3. Am trimis pe acest frate al nostru,... ca să fie egumen în urma mea (a. 1724). IORGA, S. D. XIV, 20. Dacă face un domn obiceiu, măcar cât de rău, alţii pre urma lui lesne facu pe obiceiul acela (a. 1729). GCR II, 25/16. Binele ades vine pe urmele mâhnirei. ALEXANDRESCU, O. I, 85. Două săptămâni în urma acelor descrise în capitolul precedent. FILIMON, O. I, 134. Intr-o zi noroasă de primăvară, puţin în urma Paştilor, crivăţul sufla iute. ODOBESCU, S. I, 64. Aici, în urma frigului, au venit călduri uscate, caragiale, o. vii, 34. Cine este viteaz, în urma războiului se cunoaşte. ROMÂNUL glumeţ, i, 59, cf. zanne, p. iv, 268; e) ca urmare a..., ca o consecinţă a..., din cauza... în urma capitulaţiei, o parte dintr-înşii au trecut la Albania. AR (1892), 62/35. Retorica s-a născut în urma elocuenţii de la care a şi luat toate învăţăturile sale. MARCOVICI, în RET. ROM. 49. în urma acestei dispoziţiuni... ni s-a denumit şi cancelariu şi gubernatore provizoriu. FM (1861), 61. Omul, care din vina sa ori în urma altor întâmplări simte numai amar şi necazuri într-astă lume, nu poate iubi viaţa, slavici, O. I, 58. In urma probelor aduse aici, încep a se mai linişti, delavrancea, O. vni, 31. Se simţeau separaţi de masa poporului în urma situaţiei lor de comercianţi. AGÂRBICEANU, A. 203. Rămaşi orfani acum patru ani, pe urma unui accident de automobil. C. PETRESCU, î. I, 11. în sufletul meu există, în urma evenimentelor prin care trecem, setea de a mă ocupa de problemele acestea, puşcariu, m. 40. Forţele noi ivite pe urma dezvoltării comerţului şi industriei, oţetea, R. 302. In urma poruncii, S-au tăiat toţi pruncii. CĂLINESCU, O. IX, 409. S-au produs modificări în urma influenţei greceşti. IST. L. ROM. I, 50, cf. magazin IST. 1990, nr. 2, 4; f) (în legătură cu verbul „a se întoarce”) la cineva sau ceva, către cineva sau ceva, spre cineva sau ceva. Cu lesnire este de a să întoarce cineva iarăş în urma disfrânărilor sale celor dintâi! DRÄGHICI, R. 90/8. S-ar fi putut întoarce pe urmele aceleia care, pentru el,... nu mai era decât femeia. SADOVEANU, O. IX, 148; g) către, în direcţia. Pe urma stelei strălucite ce-a izvorât din infinit Trei magi... încălecară şi-au pornit. VOICULESCU, POEZII, I, 11. Topârceanu, care se uita pe urma soarelui, spre Ceahlău, zâmbeşte numai cu ochii. IL noiembrie 1960, nr. 11, 11. De pe (sau după) urma (cuiva) = în spatele, îndărătul cuiva; din spatele, dindărătul cuiva. Purtând-o catanel\z\ şi za[p\ciii din sat băgat[ Expr. A rămâne (sau a fi) în urmă = a) a se afla în spate, îndărăt, la sfârşitul unui şir, al unei succesiuni; a se lăsa sau a fi întrecut de alţii pe drum, a fi depăşit de cineva sau de ceva, a nu ţine pasul cu cineva sau cu ceva; a fi întrecut de alţii în muncă, în activitate etc. [Cetele române] ne-ngrozite, făr-a-nceta de-loc, Păşesc tot înainte sub viscolul de foc, Mulţi le rămân în urmă. ALECSANDRI, P. III, 222. Caii o urniră din loc... Micii ţărani, precum şi mai măriceii, rămaseră în urmă. MACEDONSKI, O. ΙΠ, 15. înfigea pintenii în burta gloabei, o strângea cu pulpele; dar gloaba tot în urmă rămânea. BACALBAŞA, s. a. I, 196. Şi-n calea noastră întâlni-vom Pe cei bătrâni rămaşi în urmă. MINULESCU, v. 10. Eu rămân mai în urmă, cuprins de o neagră presimţire. TOPÂRCEANU, O. A. II, 79. Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. SADOVEANU, O. X, 547. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap, Şi pe câmp se răstignea Şi în urmă rămânea. ALECSANDRI, p. P. 108. Omul nostru rămânea tot cam în urmă. FURTUNĂ, v. 45. Nicolai-Niculcea în urmă rămânea, balade, I, 399; b) a fi în restanţă, a fi dator cu ceva. Cf. tdrg. N-a dat pe acasă de vreo două zile, că e în urmă cu chiria pe o lună şi jumătate, rebreanu, nuv. 58; c) (despre ceas) a marca timpul cu întârziere, dl, dm, dex. A lăsa (pe cineva sau ceva) în urmă = a depăşi pe cineva sau ceva. Ce pe Tighina a lăsa-0 în urmă şi va merge drept la pod, împotriva veziriului, să-l bată. NECULCE, L. 210. Trecură munţi şi văi, lăsară în urmă păduri dese şi verzi. ISPIRESCU, L. 22. Medici, filozofi ori poeţi i-am lăsat în urma mea. MACEDONSKI, O. I, 271. (învechit) A fi mai pe urmă = a) a fi ultimul dintr-o succesiune, dintr-un şir. Cari proroc au fost mai pre urmă de toţi?... Ioan 1741 URMÄRELNIC -371 - URMĂRI Botezătoriul (cca 1750). GCR II, 66/7; b) a avea o importanfă secundară, a avea o însemnătate mai mică. A ev[anghe]/('(7 cuvinte dzâc cum fiiul iaste mai pre urmă decât părintele şi mai mic. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 145723. 7. L o c. a d v. La urmă sau (loc. pre p.) la urma (cuiva) = a) la locul de origine, de naştere, de obârşie (al cuiva), de unde a plecat cineva. Apa i-au acoperit din mare, De n-au scăpat unul de poveaste Să-ntoarcă la urmă să dea veaste, DOSOFTEI, PS. 368/4, cf. 76/16. Bejenarilor le-au dat voie 'să să ducă iar la urmă, la Focşani. NECULCE, L. 317. Boierilor de aice, la cii de peste hotar Poroncesc la toţi să scrie, să nu şază în zădar; La urma lor să se-ntoarcă, ţara a o sprijini. BELDIMAN, E. 61/29. Ceimat mai şezu cât şezu la curte, apoi se întoarse în urma lui. GANE, Ν. n, 89. De-acum numai noi o putem găsi şi aduce la urma ei. CREANGĂ, P. 267. A opta zi, s-a hotărât Negoiţă să se pornească la urma lui înspre părţile Jiului. CARAGIALE, O. II, 242. Călugărul trebuia să pornească mai întâi la urma lui şi pentru economiile ce lăsase acolo şi pentru motive disciplinare. SĂM. I, 98, cf. tdrg, cade; b) la poziţia sau locul ocupat în timpul unei acţiuni, a unei lupte etc. Grecii toţi îşi făcea sama, din focuri nu contenea, Sloboză, ş-apoi îndată iar la urma lor vinea. BELDIMAN, E. 53/36. "v· E x p r. A trimite (pe cineva) la urmă (sau la urma lui) = a trimite pe cineva la locul de origine, uneori escortat de forţa publică. îndată ce va veni în satul lor vreun om fugit de la alt sat,... să-l trimiteţi iarăşi la urma lui (a. 1795). URICARIUL, IV, 62/4. Alţi vagabonzi ce ar intra în Moldova să fie respinşi şi trimişi la urma lor. N. A. BOGDAN, S. M. 55. Am ordin de la protopop, când oi prinde călugări vagabonzi prin satele mele, să-i trimit „la urmă". STĂNOIU, C. I. 32. îi trimitea la „ urmă". PAS, z. IV, 216. 8. (Mat.) Punct în care o curbă intersectează o altă suprafaţă, dl, ltr2, dex. ♦ Curbă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează o altă suprafaţă, dl, ltr2, dex. - Pl.: urme. - Lat. *orma. URMĂRELNIC, -Ă adj. (Regional; despre oi) Care rămâne în urma turmei, care umblă răzleţ. Cf. cade. -Pl.: urmărelnici, -ce. - De la urmă. URMÂRÉTIC, -Ă adj. (Regional; despre oi) Care rămâne în urma turmei, care umblă răzleţ. Cf. ddrf, DAMÉ, T. 68, PASCU, S. 70, ŞĂINEANU, D. U., CADE. -PL: urmăretici, -ce. - De la urmă. URMĂRI vb. IV. Tranz. 1. A merge (în ascuns) în urma cuiva, a se lua, a se ţine după cineva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde, pentru a-l opri, pentru a-l supraveghea etc. Vedeţi o biată femeie... O urmăriţi, vă ţineţi ca nişte duhuri necurate de ea, până ce prin ademenirile voastre o faceţi de îşi calcă datoriile sale de femeie. NEGRUZZI, S. I, 48. Feciorul deschide uşa butcei şi ajută bătrânului să se coboare; apoi îl urmări pe scară până la perdeaua sălii de priimire. FILIMON, O. I, 109, cf. PONTBRIANT, D. Cerbii... sunt urmăriţi de vânători. ODOBESCU, S. III, 110. Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vreo femeie, Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee... Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. EMINESCU, O. I. 159. Urmăriţi la o cuminte distanţă de drăcuşorul meu..., am pornit înapoi spre salon. CARAGIALE, O. I, 126. Se luase după el şi, cât colea, îl urmări până îl ajunse. ISPIRESCU, L. 140. Călărimea... Pe monarc îl urmăreşte cu sălbatice răcniri. MACEDONSKI, O. I, 105. Mă simt... cuprins de oboseala sufletească pe care o simţi când, într-un vis grozav, te-a urmărit uri nebun. IONESCU-RION, C. 45. Delfinii sprinteni trec uşori prin valuri, Urmărind caicul. BOLINTINEANU, O. 103. Şi grabnic eunucii se-nşiră, urmărind ca şerpii prin tufişuri pe Musa-Nin, şi-l prind. COŞBUC, P. I, 53. Cine era acel necunoscut şi de ce o urmărea el aşa? sandu-aldea, a. M. 57. S-ar părea că fugi de noi. Te-am urmărit prin toate atelierele. SORBUL* T. 550. L-am pus să-l urmărească peste tot şi să vie să-mi spuie. MUŞATESCU, T. 46. Se uită mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Gabriela o pândise şi o urmărise. TEODOREANU, L. 36. Păstrăvii ageri au început să se iţească, urmăriţi de lostriţe flămânde. VOICULESCU, P. I, 49. I se părea că-i urmărită tot timpul de cineva. BART, E. 305. Aş fl vrut s-o urmăresc pas cu pas din depărtare. MIHĂESCU, D. A. 16. Episodul travestirii eroinei pentru a-şi putea urmări iubitul. VIANU, L. U. 63. Un timp ne-am ţinut şi noi de el, urmărindu-i înfierbântaţi urma de uriaş. V. ROM. octombrie 1964, 13. M-a urmărit pas cu pas până pe treptele de lemn care duceau în pod. ib. iulie 1970, 22. Urmărind-o aşa au ajuns în partea aceea de pădure. SBIERA, P. 279. O roagă să-şi facă milă de dânsul ca să nu-l prindă duşmanii ce-l urmăresc. SEVASTOS, P. 106. Cine putea să crează Că ei să ne urmărească. SUFL. OLT. I, 200. Şi pe Negrul opintea, Şepte stânjeni că sărea Pe arapu-l urmărea. BALADE, II, 186. Vânătorii l-au urmărit [pe urs] pă unde-auzea c-a stricat. T. DIAL. M. I, 61. Nici vorba n-o isprăvea Şi jendarii-l urmărea. ŞANDRU, F. 383. Crezu că-i urmăreşte gospodarul... ca pe nişte tâlhari ce-i furase piatra, snoava, ΙΠ, 190. A urmări şi prinde iepurele cu carul, se spune despre cei leneşi. Cf. ZANNE, P. I, 489. Ό· F i g. înainte! strigă Făt-Frumos calului, care zbura asemenea unui demon urmărit de un blăstăm. EMINESCU, P. L. 18. Urmărit în urmă de curaj şi de norocuri,... Capătă pe cea mai mică fată de-mpărat soţie. COŞBUC, P. II, 136. Băieţi,... mă urmăreşte nenorocul. M. ELIADE, C. 64. Toate urmele, tot ce e materie în noi, ne urmăresc. CIQRAN, C. A. 151. Mă simţeam urmărit de duhuri rele. E. IONESCU, E. 49. Un destin aprig urmărea pe nefericitul boier. MIHĂESCU, D. A. 124. Ah, tu, sanie... Caii tăi nebuni, Viaţa, dragostea, Spulberă furtuni, Urmărind o stea. BENIUC, v. 47. Nenorocul m-a urmărit şi cănd a fost să sfârşesc. VINEA, L. II, 258: Mă urmăreşte un ghinion formidabil. BOTTA, S. iii, 90. ❖ Refl. recipr. Plânsori sfâşietoare împinse de blestem Se urmăresc prin boite. EMINESCU, O. I, 94. Valurile... se urmăreau, venind să se spargă. brăescu, O. a. ii, 229. + A ţine (pe cineva sau acţiunile cuiva) sub observaţie, a supraveghea (pe cineva sau activitatea cuiva). Va putea mai cu înlesnire urmări mişcările ş-ale fraţilor, ş-ale duşmanilor (a. 1857). PLR I, 170. Sper că „ die Zeit" a intrat în posesiunea scrisorii 1744 URMĂRI -372- URMĂRI şi a articolului... Rogu-te urmăreşte şi d-ta acolo. CARAGIALE, O. vil, 66. Om ieşit din fundul temniţelor, ca să-şi urmărească prietenii de mai-nainte. SLAVICI, O. I, 159. Să fur.i, să fii urmărit de poliţai, de procuror... şi totuşi să izbuteşti a rămânea liber, delavrancea, O. vi, 331. Dacii urmăreau cu cea mai mare atenţie evenimentele din imperiu, pârvan, G. 107. Adică pentru ce îl urmărise cu atâta înverşunare? REBREANU, I. 223. Prin oamenii mei, i-am urmărit şi dovedit. AL LUPULUI, P. G. 100. L-am urmărit din sală în sală, din instanţele mai puţin însemnate până la înalta Curte. MIHĂESCU, D. A. 24. Foaia era urmărită de adversarii direcţi şi indirecţi ai bancherului. ARGHEZI, s.-xi, 51. Te compătimesc că ai fost rănit şi că eşti urmărit. H. LOVINESCU, T. 106. Cel ce se crede ofensat... urmăreşte pe duşman o viaţă. V: ROM. septembrie 1970, 17. Cercurile politice belgiene urmăreau evoluţia situaţiei din Principate. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 26. + A face demersuri judiciare împotriva cuiva; a intenta cuiva proces. Creditorii nu pot urmări execuţiunea decât după 8 zile de la notificarea acestor titluri. HAMANGIU, C. c. 185. Nimeni nu poate fi urmărit decăt în cazurile prevăzute de legi şi după formele prevăzute de ele. id. ib. XIV. A urmărit fără şovăiri în justiţie... un cumpărător care refuza să-i plătească un rest din costul unui teren vândut. CĂLINESCU, C. O. 73. + (Regional; cu subiectul „câinele”) A adulmeca, a simţi vânatul şi a merge pe urma lui. Un vânător a cărui câini urmăriră un iepuraş, snoava, II, 156. cf. ALR I 1 215/229, 257, 351, 412, 418, 675, 677, 695, 725. 2. A parcurge un anumit traseu, a se ţine de o linie, de o indicaţie, păstrând o anumită direcţie. V. o r i e n t a (1), urma1 (2). Urmărez drumu cu îngrijire Fără nădejde d-adăpostire. I. VĂCĂRESCUL, P. 332/17. Unul alb [pui de pisică] se juca urmărind delicat, cu laba mică pe pământ, umbra unei albine. C. PETRESCU, î. II, 16. Câte zile nu pierdusem,ßpi ofiţerii tineri, cu hărţile dinainte, urmărind cu degetul conturul coastelor Asiei Mici. BART, S.M. 11. Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă..., s-au oprit miraţi. PILLAT, P. I, 15. Apropiindu-se de planul moşiilor boiereşti urmări încet cu degetul un triunghi înscris în linii albe. I. m. SADOVEANU, S. 38. Graniţa urmăreşte culmile larg rotunjite ale munţilor vulcanici Oaş. MG I, 13. + (Cu complementul „gând”) A duce mai departe; a continua, a urma1 (6). Mestecă pesmeţi de Braşov, urmărindu-şi fiecare gândurile. DELAVRANCEA, S. 141. îşi vârî mâinile în buzunare, nervos... Urmărea ungând sau poate şovăia să-şi completeze destăinuirile, m. ELIADE, D. 71. Merseră fără să vorbească, urmărind fiecare alt gând. C. PETRESCU, î. II, 104. Zâmbeşte vag, răspunzăndu-i distrat la strângerea de mână... umă-rindu-şi un gând interior. H. LOVINESCU, T. 98. ♦ A asculta pu atenţie o expunere orală, executarea unei compoziţii muzicale etc. Faţa i se zbârcea într-o sete nestinsă de a mă urmări. GANE, N. III, 112. Erau deja două ceasuri de când eu nu-l urmăream [pe povestitor], vlahuţă, ap. TDRG. Publicul... nu poate urmări firul comun [al conferinţelor], I. NEGRUZZI, A. 245. Şcoala nu este numai localul unde un număr de elevi se adună spre a asculta şi urmări preceptele unui număr de profesori (a. 1892). plr i, 400, cf. şăineanu, d. u., CADE. Bănuieşte cât de interesantă poate fi o asemenea discuţie... dar e prea obosită ca s-o urmărească. M. ELIADE, D. 9. Când începea spectacolul, ea era acolo,... chiar în faţa scenei, şi urmărea textul, id. C. 273. Apoi, veni şi-o blondă în salon... Şi urmări, pierdută, marşul monoton. BACOVIA, O. 77. Pricepu că nu va putea să urmărească nici o [frază]... până la sfârşit. C. PETRESCU, î. II, 113. Urmăream cu cea mai susţinută luare-ăminte prelegerile lui. SADOVEANU, O. XVI, 461. Li se păruse catolicilor, urmărind desfăşurarea lentă şi majestoasă a pompei rituale bizantine, că „raiul însuşi se coborâse în biserica lor". NEGULESCU, F. R. 134. Urmări dû auzul soneria, departe. VINEA, L. II, 113. Continuă să-i vorbească..., dar el nu-l mai ascultă. Doar zicea da, să creadă că-l urmăreşte. V. ROM. decembrie 1963, 73. 3. A privi cu interes ceva sau acţiunile şi reacţiile cuiva; a observa cu atenţie un proces în desfăşurare; a însoţi pe cineva sau ceva cu privirea, cu gândul etc. Urmăresc cu ochii cei vulturi şi cucoare Cum se întreg cu norii. ALECSANDRI, P. iii, 144. [Dan şi Ursan] încalecă şi-n umbră dispar ca într-un nor... Iar Fulga-i urmăreşte cu sufletul în dor. id. ib. 287. Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimei lui. EMINESCU, P. L, 5. Urmărind pe ceruri limpezi cum pluteşte-o ciocârlie, Tu ai vrea să spui să ducă cătră dânsul o solie. EMINESCU, O. I, 82. Clovnul îi face o curte stăruitoare, urmărind-o în toate mişcările. CARAGIALE, O. III, 81. A ieşit urmărit de privirile celor trei confraţi, id. ib. II, 18. Gheorghe urmărea cu ochi, fără să voiască, zigzagurile dese de fulgere. N. REV. R. I, 29. Rămâneam aproape neclintiţi şi-l urmăream cu ochii până când dispărea, panu, a. I, 13. Copilul îi urmărea fiecare mişcare în facerea suciţurilor de paie. AGÂRBlCEANUţ S. 317. [Crinul] L-am urmărit cu ochi cercetători, Murind încet, petală cu petală. CODREANU, S. I, 221. L-am urmărit din ochi pănă la un loc. AL LUPULUI, P. G. 137. De pe o bancă făcută parcă anume pentru noi, urmăream zugrăvelile bisericuţii. A. HOLBAN, O. II, 191. Urmăresc linia pomilor pe cer, îmi leagăn privirea pe frunze plouate. MANIU, S. I, 38. Căpitanul urmărea ostenelile lui Rogojinaru. rebreanu, R. I, 13. Stam în faţa cabanei şi-l urmăream cu privirile. M. ELIADE, c. 180. Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare. MINULESCU, v. 46. Impresionat şi cucerit, priveşte şi urmăreşte această schimbare la faţă. GALACTION, o. A. I, 397. Urmăresc pe gânduri cum dispare In depărtări o turmă de gazele. TOPÂRCEANU, O. A. I, 108. Femeia se încolăci pe divan, între perne,... urmărind aţele albastre de fum. C. PETRESCU, î, I, 53. Rămâneam cu faţa în sus, în iarbă, urmărind jocul rândunelelor. BRĂESCU, O. A. II, 36. în tot timpul, ceilalţi l-au urmărit cu privirea, pas cu pas, cu o stupoare crescândă. SEBASTIAN, T. 42. Cu ochii urmăream mişcările lucrătorilor. Pe toţi îi simţeam obosiţi. SADOVEANU, O. VII, 273. El a trecut mai sus de mine, urmărit de ruga şi de închinăciunea mea. ARGHEZI, S. VI, 26. Bărbatul îi urmăreşte în tăcere fiecare mişcare. BOGZA, A. 1. 216. Băieţii din colţul lor urmăreau cu ochii lacomi tot ce se petrecea la masă. v. ROM. februarie 1956, 68. Cei din încăpere au urmărit, înmărmuriţi, scena. H. LOVINESCU, T. 222. Urmăream, cu înfrigurare, flecare gest, fiecare cuvânt al lui 1744 URMĂRI -373- URMĂRI Sadoveanu. v. rom. septembrie 1970, 63. îmi plăcea să-l urmăresc cum vine cu tava-n braţe, încet, atent, ţeapăn. ANANIA, R. 18. Iar copila hanului... Cu ochiana prin zebrea Pe voinicu-l urmărea. ALECSANDRI, P. P. 108. împăratul... n-au ştiut ce să se facă de atâta scârbă şi supărare. Ţiganca, care l-au urmărit şi i-au zărit mâhnirea, au început să-l tânguiască. sbiera, p. 110. ❖ A b s o 1. Şi deodată toţi pleca... Iar sultanul, stând pe cal, Sub un verde cort de şal, Barba neagră-şi netezea Şi cu ochii urmărea, balade, ii, 185. ❖ "(Subiectul este „ochii”) Ochii ei îl urmăreau prin casă. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 35. Dar ochii bolnavilor o urmăreau. C. PETRESCU, î. ii, 71. 4. F i g. (Subiectul indică idei, sentimente, imagini, cuvinte etc.) A preocupa neîncetat (pe cineva); a obseda, a chinui, a tortura1. Vorbim mult de ţară. Dorul ei ne urmăreşte pretutindene. ALECSANDRI, T. XVII. Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adăncă Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă. EMINESCU, O. I, 234. Simţea în prezenţa ei... un fel de fior fără de înţeles, a cărui suvenire îl urmărea zile întregi, id. P. L. 91. Am eu un gând care mă tot urmăreşte de mult. VLAHUŢĂ, ap. CADE. Am trăit o întâmplare ce mă va urmări întotdeauna. A. holban, O. II, 59. Chiar în preajma somnului, imaginea ei mă urmărea. M. ELIADE, M. 150. Urmărit de idei şi de propuneri de căsătorie, m-am gândit din ce în ce mai rar la Clara. GALACTION, O. 105. Nuiaua, grăunţele, degetul încârligat al popii ne urmăresc şi noaptea în vis. vlasiu, A. P. 141. Viscolul nu se domoli multe zile. Muzica lui fioroasă mă urmărea şi-n somn. SADOVEANU, O. vn, 274. Era urmărit de problema dragostei. CĂLINESCU, C. O. 81. Sentimentul... îl urmăreşte tot mai insistent, vianu, L. R. 554. Mă urmăreşte în legătură cu această călătorie o amintire de coşmar. BLAGA, H. 71. Vorbele îl mai urmăresc şi-l mai hărţuie din când în când. VINEA, L. I, 6. Amintirea răscoalelor îl urmăreşte stăruitor pe Vissarion. v. ROM. martie 1957, 15. încerca să fugă... de un gând care îl urmărea. PREDA, M. 41. Mă împrietenisem cu poezia lui... Mă urmărea, dar nu ca o obsesie. ANANIA, R. 10. 5. A examina, a analiza, a studia, a observa o problemă (ştiinţifică), un fenomen, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (de obicei practic). Noi urmărim şi culegem evenimentele relative la dezvoltarea, la mersul poporului nostru. BARIŢIU, P. A. I, 331. Datoria lui principală va fi a observa şi urmări... toate simptoamele de progres, (a. 1877). PLRI, 331. Tipuri [de scriitori] pe care nu le poţi judeca decât urmărindu-le pas cu pas şi viaţa lor intimă. CHENDI, S. UI, 10. A urmări pas cu pas impunătoarea activitate a bărbaţilor de ştiinţă. (a. 1914). PLR I, 290. Am început a urmări pe geţi în Moravia şi Ungaria panonică. PÂRVAN, G. 238. Caragiale a urmărit fenomenul [formării burgheziei] mai ales în Muntenia, ibrăileanu, S. L. 86. Prin însuşi caracterul operei sale, trebuia să urmărească sufletul feminin. LOVINESCU, S. I, 77. In anii mai târzii am urmărit, pe cât am putut, viaţa lui Creangă, sadoveanu, e. 101. Dacă urmăreşte cineva viaţa breslelor moldoveneşti, nu se poate ca atenţia să nu-i fie atrasă de două fenomene sociale, pavlescu, E. 435. Ceea ce urmărim este mai curând o descriere fenomenologică a ideii de existenţă în gândirea românească, vulcănescu, D. 98. S-au putut urmări cursurile universitare pe care poetul le-a studiat. D. POPOVICI, P. 73. Doctorul care şi-a luat diploma nu mai urmăreşte publicaţiile de specialitate. CĂLINESCU, C. O. 34. Problemele pe care le poate urmări un istoric literar. VIANU, L. R. 16. Acest „ nisus " se poate urmări îndeaproape timp de câteva veacuri, BLAGA, t. CUN. 22. Vom urmări dezvoltările pe care le face autorul în această problemă. A. DIMITRIU, E. 676. Geologia... urmăreşte fenomenele petrecute mai ales în timp şi în interiorul pământului. GEOLOGIA, 3. Documente istorice... pentru a urmări evoluţia obştii de la primele informaţii asupra ei. PANAITESCU, O. Ţ. 15. După scindarea limbii comune, se poate urmări istoric o necontenită diferenţiere a femininului de masculin. IST. L. ROM. I, 118. Faraonul Psametih a izolat de societate doi copii care nu învăţaseră să vorbească şi... urmărea felul cum începeau să comunice între ei. T. LINGV. GEN. 80. ❖ Refl. pas. în multe cazuri se poate urmări chiar şi în zilele noastre cum neologismele se asimilează, puşcariu, L. R. I, 402. Se pot urmări liniile generale ale evoluţiei semantice a sufixelor. IST. L. ROM. I, 88. 6. A avea ceva în intenţie, a tinde la..., a-şi propune să... Tu nu vei urmări viaţa vagabondantă a slujbelor, nu-i aşa? BOLINTINEANU, O. 406. Şi unii şi alţii am avut şi am urmărit acelaşi scop (a. 1887). plr i, 70. Când am spus ţinta ce urmărim, ... tragem nădejdea că năzuinţa noastră va fi luată în bine (a. 1892). ib. 404. Se gândea că acest colonel urmăreşte, desigur, vreun plan ascuns. SANDU-ALDEA, D. N. 78. Traducătorul basmelor germane nu trebuie să urmărească scopuri imposibile. CHENDI, s. II, 87. Îşi urmăreau o politică a lor şi alcătuiau un stat bine închegat. PÂRVAN, G. 82. Am urmărit numai să dăm o părere. BUCUŢA, R. V. 83. Nu... urmăreşti vreun beneficiu personal, de orice fel ar fl el (a. 1931). PLR I, 405. El urmăreşte un interes cu dumneavoastră. SADOVEANU, O. XXI, 307. Avem obiceiul să urmărim idealuri pe care nu le putem ajunge, puşcariu, D. V. 322. La noi, românii, filologia n-a urmărit decât un singur scop. id. C. S. 31. Poetul tragic urmăreşte să obţină o stare de tensiune... în spectatorul său. VIANU, L. U. 44. Omul urmăreşte ca ideal de viaţă realizarea completă a posibilităţilor ce zac ascunse în individualitatea sa. BLAGA, Z. 60. Observaţia merită să fie cunoscută de cei care urmăresc să se orienteze în studiul nucleului facialului. PARHON, O. A. I, 167. Punctul de vedere susţinut de către acest publicist urmăreşte, cred, şi un scop practic. L. ROM. 1962, 285. Tratamentul urmăreşte întâi să înlăture cauza bolii. ABC SĂN. 55. Jocul [actriţei] urmăreşte expresivitatea gestului, zâmbetului, privirii, τ mai 1964, 83. Urmăreşte prea insistent să compromită pe ciocoi. N. MANOLESCU, A. N. I, 137. A urmărit stabilirea unei perspective cronologice. T. LINGV. GEN. 90. ❖ R e f 1. p a s. Se urmăreşte ca din activitatea economică să rezulte şi progresele culturale ale obştei. stere, S. 166. Sunt poezii în care, prin repetarea obsesivă a unei culori..., se urmăreşte stârnirea unui anumit sentiment. V. ROM. ianuarie 1965, 126. -Prez. ind.: urmăresc şi (învechit, rar) urmărez. - Urma1 + suf. -ări. 1744 URMĂRIRE -374- URMĂTAREŢ URMĂRIRE s.f. Acţiunea de a u r m ă r i şi rezultatul ei. 1. Mers1 (ascuns), deplasare pe urmele cuiva (pentru a-l supraveghea, a-l prinde, a-l aresta etc.). Cf. u r m ă r i (1)· El auzi copitele cailor bătându-se de rădăcini..., însă departe în vale..., încât de urmărire nici nu mai putea să fie vorba. SLAVICI, O. I, 168. Am mers toată noaptea. Am avut norocul să scăpăm de urmărirea reporterilor în mai puţin de o oră. M: ELIADE, C. 113. Se apropiau... de hotar. Temerile de urmărire de la început se risipeau pe zi ce merge. SADOVEANU, O. I, 280. Dădui ordine severe, chiar în faţa lui, de urmărire, arestare şi chiar tragere, în caz când... persoana urmărită nu dă ascultare somaţiilor legale. MIHĂESCU, R. 91. Se ruşină de ipotezele lui şi, renunţând la urmărire, se întoarse înapoi. CĂLINESCU, E. O. I, 88. Târgul, prin crăpăturile obloanelor..., privea, cu sufletul la gură, urmărirea. CAMILAR, N. I, 74. Urmărirea se prelungea tăcută... printr-un mic scuar străjuit de salcâmi, vinea, L. II, 160. Urmărirea este de fapt ultima lui aventură. V. ROM. iunie 1970, 156. I-a pus în vedere să fie plecat cu armata-n urmărirea lui. Că iei a intrat în ţară străină. O. bârlea, A. P. I, 568. 4 Observare (3), supraveghere, controlare; pândire (1). Cf. AR (1829), l'/18. Era expusă urmăririlor crudului ei adorator. EMINESCU, P. L. 99. Se delecta eu urmărirea vieţii intime a chiriaşelor sale. MIHĂESCU, D. A. 185. Pentru urmărirea procesului de creştere în înălţime există tabele alcătuite pe baza unor studii. ABC SĂN. 112. 4 Hăituială, goană pe urmele vânatului. Cf. STOICA, van. 27. <> F i g. Vei desluşi... urma semeaţă şi proaspăt lăsată de copita cerbului de aur. Lasă vânătorilor smintiţi osteneala zadarnicei urmăriri. MANIU, v. P. 48. 2. (Milit.) Acţiune ofensivă de luptă, executată de trupe în scopul nimicirii inamicului care se retrage. M. D. ENC., DEX. 3. Activitate a organelor de poliţie, a procurorului etc. de strângere a probelor referitoare la existenţa unei infracţiuni; procedură juridică pentru a obţine plata unei creanţe etc. Cf. tdrg. Văzându-l cu asemenea sprijinitor, judecătorul va trebui să se îmblânzească, iar tribunalul să înceteze urmărirea, rebreanu, i. 293, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. A doua zi, gazetele de dimineaţă anunţau... punerea în libertate a Linei florăreasa şi renunţarea la urmărire. ARGHEZI, S. XI, 72, cf. PR. DREPT, 853, DJP. "v· Agent de urmărire = funcţionar însărcinat cu încasarea unor impozite, a unor taxe (neachitate la timp). Era un agent de urmărire cinstit. PREDA, M. 154. 4. Studiere (1), examinare, cercetare. Cf. urmări (5). Autorul... se adânceşte apoi tot mai mult în scrutarea materialului, în sistematizarea lui pentru urmărirea metodică a unui şir de idei. CHENDI, S. III, 33. Urmărirea acestei direcţii în istoria filosofiei... ne impune, de obicei, destulă osteneală din cauza excesivei abstracţii a ideilor. NEGULESCU, G. 15. Aceeaşi febrilitate... o manifestă şi în urmărirea ultimei realizări în disciplină geografiei. V. ROM. octombrie 1964, 88. Există o serie de fapte care fac utilă... urmărirea originii elementelor vocabularului. IST. L. ROM. I, 28. 5. Frecventare a unor cursuri, conferinţe etc. Urmărirea unor asemenea cursuri... ne-ar răpi timp. LAMBRIOR, S. 221. - Pl.: urmăriri. - V. urmări. URMĂRIT, -Ă s.m. şi f. Persoană în urma căreia merge, se deplasează cineva (în ascuns) pentru a o supraveghea, a o ajunge, a o prinde, a o aresta. Depărtarea creştea între urmărit şi urmăritori. SLAVICI, O. I, 205. îşi dădea seama că nu el o ajunge, ci urmărită încetineşte, vinea, l. II, 182. Să trăiţi, domnule colonel, urmăritul a fost prins. CAMILAR, N. I, 181. -Pl.: urmăriţi, -te. - V. urmări. URMĂRITOR, -OĂRE s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care urmăreşte (1) pe cineva (pentru a-l supraveghea, a-l ajunge, a-l prinde, a-l aresta etc.); (învechit, rar) următor (1). Depărtarea creştea între urmărit şi urmăritori. SLAVICI, O. I, 205. Stam gata să sar pe malul celălalt al gârlei, unde nu erau urmăritori. AL LUPULUI, P. G. 84. Când se înălţaseră săneţele la spatele vatamanului, cei şase urmăritori se traseră îndărăt. SADOVEANU, O. v, 535. El se contempla în oglindă şi, parcă îngrozit de imaginea palidă dintr-însa, porni de-a-ndaratelea, parcă ferindu-se de pumnalul unui urmăritor. MIHĂESCU, D. A. 177. înainte ca urmăritorii să ajungă în stradă şi să-l vadă, se opri o clipă. STANCU, R. A. IV, 62. Urmăritorii, prinzând curaj, fugiră după ea. PAS, Z. IV, 41. Ia un tramvai dintr-o direcţie opusă cartierului său, ca urmăritorii prezumtivi să fie induşi în eroare, v. ROM. octombrie 1964, 93. Spiridon... se angajează să-l scape de furia celor trei vajnici urmăritori. CIOCULESCU, C. 183. ❖ F i g. într-o magică splendoare zbori de lume uitător. Nici săgeata nu te-ntrece... Sub un farmec de himeră, după ea urmăritor. MACEDONSKI, O. I, 29. O- (Adjectival) Uneori tătarii se opreau ca să se apere de cazacii urmăritori. V. rom. septembrie 1970, 16. 2. Adj. (Jur.; învechit) Care urmăreşte (1) pe cineva pentru plata unei creanţe. înfiinţarea de secvestre asigurătoare fie urmăritoare asupra lucrurilor mobile şi imobile (a. 1894). şchei, 319. 3. S.m. şi f. (Rar) Persoană care se preocupă de..., care cercetează, studiază ceva anume; căutător de..., amator de... Marele monument a rămas... o zidire moartă şi pustie în care rătăcesc numai... cercetătorii de adevăr, urmăritorii de informaţie. IORGA, L. Π, 231. - Pl. : urmăritori, -oare. - Urmări + suf. -itor. URMĂŞÎE s. f. (învechit, rar) înrudire în linie directă coborâtoare; descendenţă. Cf. bar. - munt., w. 244V44. - Urmaş + suf. -ie. URMĂTĂREŢ, -Ă adj. (învechit, rar) Care este consecvent, fidel (unei hotărâri, unei directive). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. într-aceea redacţia şi de aci nainte să va sili a rămânea următareţă... maximelor sale până acum declarate. FM (1839), 208724. 1749 URMĂTOR -375- URMĂTOR -Plurmătarefi,-e. - Urmă + suf. -ătaref. URMĂTOR, -OĂRE adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care urmează1 (1), care se găseşte (în spaţiu şi în timp) după cineva sau ceva. V. ulterior. Pre tine D[oa]mne, cu glas slobod te-au propoveduit fratele tău cel drept şi următoriu patimii au fost, fiind omorât. MINEIUL (1776), 136rl/18. Cănd soarele curat apune, atunci cu adevărat ziua cea următodre va fl frumoasă şi limpede. CALENDARIU (1814), 77/10, cf. LB, drlu. A plânge pe ceilalţi şi a fi şi el plâns în minutul următor. MARCOVICI, C. 64/25. In următoarea sară au adunat tatăl pe toţi copiii. DRĂGHICI, R. 144/27. în ziua următoare se întoarseră iscoadele. F. AARON, i. ii, 200/18. Cererile lor în următoarea dietă se vor lua şi... se vor dezbate. FM (1855), 1, cf. PONTBRIANT, D. [Imobilul] închiriat... de la Sf. Dumitru corent pănă la Sf. Gheorghe următor. CARAGIALE, O. I, 189. Băiatul nu s-a întors nici în amurg, nici seara, nici noaptea, ci abia în zorile zilei următoare. SLAVICI, O. II, 34, cf. DDRF, ALEXI, W. în duminica următoare sindrofiei de la Vineanu, Andrei se dusese la Antonescu. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 169. în nopţile următoare am stat de pândă până după miezul nopţei. AL LUPULUI, P. G. 83. Dumineca următoare primăria se umplu de oameni. REBREANU, R. I, 233. Ajuns în staţia următoare, îşi scoase haina şi se pregăti să aştepte. M. ELIADE, C. 17. Intră la telegraf să întrebe staţia următoare, apoi Buzăul. C. PETRESCU, î. I, 149. împărţea poruncile pentru ziua următoare, vlasiu, a. P. 286. Intre inovaţiile fonologice amintim influenţa mare a poziţiei următoare, dură sau moale. PUŞCARIU, L. R. I, 218. Curentul de asimilare a ştiinţei arabe se intensifică în secolele următoare. VIANU, L. U. 13. In clipa următoare fuma cu o prefăcută linişte. VINEA, L. I, 42. La fel am suportat, în ora următoare, vaccinul antivariolic. TUDORAN, O. 33. In registrul următor sunt reprezentate două scene. MÂN. SUCEVIŢA, 168. La poeţii generaţiei următoare, Plaut şi Ennius, situaţia e sensibil diferită. IST. L. ROM. I, 53. Următoarea parte, compusă din sinteze, îşi selectează o temă din literatura română, v. ROM. iulie 1970, 85. O- (Substantivat) în fieştecare proporţie soma înainpăşitorilor este la soma următorilor. ASACHI, G. 3671, cf. DRLU, HELIADE, A. 87/19, POENARU, G. 62/17. Următorul... n-a vrut să primească numărul 13. VÂN. PESC. mai 1964, 2. ♦ (Şi substantivat) (Cel) care este arătat în cele ce urmează1 (5), care este precum se arată mai departe. In suplementul extraor-dinariu al jurnalului... se află următoriul extract. AR (1929), 5Vl2. Cutez astăzi a da la lumină următoarea culegere. ASACHI, S. L. I, 41. Aşezarea timpurilor după regula următoare. PAULINI, GRAM. 94/16. Mă grăbesc a pune în fruntea lui următoarea însămnare. I. IONESCU, C. VI/2. Tractatul... asigurează românilor drepturile următoare. BĂLCESCU, M. V. 8. îi scrise răvaşul următor:... NEGRUZZI, S. I, 25. Deschizând scrisoarea, citi cele următoare:... FILIMON, 0.1,127. S-au mai adunat în bani şi alte oferte... următoarele:... FM (1862), 15. îţi urez ca să se poată aplica cărţii tale şi exametrii următori... ODOBESCU, S. ΙΠ, 12. Ia măsuri să se facă următoarea îndreptare. CARAGIALE, O. vn, 339. Putem trage... următoarele încheieri cu privire la poporul şi civilizaţia din câmpia munteană. pârvan, G. 117. Cerea ca următoarele nuvele să fie tipărite, iordan, l. r. a. 448. Impresia de la care plecăm este următoarea: fiecare popor are, lăsată de Dumnezeu, o faţă proprie, un chip al lui de a vedea lumea. VULCĂNESCU, D. 6. Pentru a acorda un prim ajutor corect avem nevoie de următoarele materiale. BELEA, ρ. A. 89. Fulgii de ovăz se prepară în felul următor. ABC SĂN. 107. Hotarul este arătat îh felul următor. PANAITESCU, O. ţ. 96. Ii răspunse... cu următoarea dilemă dintre cele mai teribile, v. ROM. decembrie 1970, 133. Ceea ce noi înşine vom încerca în paginile următoare nu are decăt ambiţia unui prim „zbor de recunoaştere”. PLEŞU, O. 23. ♦ (învechit; despre an, lună) Care este în curs; prezent2 (2), curent. Au venit de la 11 pănă la 17 ale următoarei luni 12 caice. CR (1832), 12578. Am găsit în condică numai suma sării ce s-au exportuit de la 1 martie anul următor... pănă la 26 august (a. 1837). DOC. EC. 683. ❖ (Substantivat) Marele vornic de Moldctvia..., la 3 ale următoarei, viind din Austria, au trecut pă dinainte sentinelii (a. 1846). ib. 905. ♦ (Substantivat; la vocativ, ca formulă de adresare) Persoană care este chemată (după alta) ca să fie servită, întrebată etc. Cf. dex. ♦ (Substantivat; învechit, rar) Urmăritor (1). Mars încă nu iaste ostenit de a porni bătăi următorilor lui (a. 1695). FN65. 2. Adj. (Şi substantivat) (Persoană) care urmează1 (2) întocmai un sfat, o poruncă, care se conformează întru totul unei doctrine, unei hotărâri, unei dispoziţii; care procedează în acord cu...; adept, aderent, partizan. Ceteniia de istorii mare folos şi cunoştinţă şi învăţătură dă celor următori şi iubitori de osteneală (a. 1650). GCR I, 146/27. [îl] bătură preste ochi... depreună cu următori de a lui, preuţi şi diaconi. DOSOFTEI, v. s. ianuarie 47734. Fraţilor! următori noao aţi fost şi D[o]mnului, priimind cuvântul... cu bucuria D[u]hului Sfânt (a. 1683). GCRI, 262/26. Următoriu făcându-te învăţăto-riului tău, apostole. MINEIUL (1776) 62v2/36. La Medina se făcură mulţi următori propovăduitorilor. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Ulfila următoriul sântului Teofil mai nainte trecuse Dunărea. ŞINCAI, HR. I, 59/10. Nici luteranii nu voiesc a să zice luterani, nici calvinii a se zice calvini, ci luteranii să numesc evanghelici, ca cum ai zice următorii evangheliei, carii ţin şi cred evanghelia. klein, în ŞA I, 230. Va fi întocmai următoriu aceştii puneri la cale ce s-au făcut (a. 1804). uricariul, I, 368, cf. LB, DRLU. Să porunceşte dumnealor ispravnicilor a fi următori întocmai (a. 1825). DOC. EC. 354. Numai lui Mahomet, ţie, şi l-ai voştri următori Voiesc să insuflu groaza. HELIADE, O. I, 410. Următori săntem şi noi orânduielei dumnezeieşti. DACIA LIT. 40/4. Eliad, demn următor lui Lazăr. NEGRUZZI, S. I, 334. Să fie următori principielor în care s-au îndatorat. GHICA, A. 688. Exemplul bun dat în Sibiu a găsit următori la Arad. SĂM. V, 240. Căpătai încredinţarea că m-a înţeles şi că va fi următoare sfaturilor mele. HOGAŞ, M. N. 184. Asemenea dar şi domnia me poftind a ne arăta următori oblăduitorilor acelor care au voit să păzească... starea ţărei aceştiia (a. 1783) N. A. BOGDAN, C. M. 78. Să fii şi măria ta întru toate următor la cele ce ţi-oi spune eu. sadoveanu, O. x, 131. + (Adverbial, rar; urmat de determinări în dativ) Conform cu..., în concordanţă cu... Aceste consideraţii ne fac să vorbim de o altă teorie 1750 URMECA -376- URMUŞOARĂ asupra localizărilor spinale... pe care unul din noi a emis-o... şi următor căreia localizările motrice spinale sunt funcţionale. PARHON, O. A. I, 56. 3. S.m. şi f. (învechit şi regional) Urmaş la domnie, într-o demnitate, în drepturi materiale, în ierarhia familială; succesor (1), moştenitor (1). Cununa... cu care tu şi următorii tăi se vor încununa. M. COSTIN, ap. GÂDEI. De pe dregătorie se zicea voivod, ca şi ceilalţi următori ai lui. ŞINCAI, HR. I, 153/39. Şi va stăpâni ca ş-un părinte, Pe mine şi pe a miei târzii nepoţi; Apoi, fiind el nemüritoriu, Nu mă âş teme de a lui următoriu. BUDAI-DELEANU, Ţ. 352. Când îi fi următoriu... şi dacă urmările iâle vor fi bune..., apoi în veci nestrămutat vei fifiiu şi clironomu meu (a. 1820). IORGA, S. D. vn, 154. Să câştigăm şi noi de la următorii noştri mulţumirile ce le aud moşii şi strămoşii. GOLESCU, î. 3, cf. DRLU, LB. Cine pot fi următori Neamului moştenitori?... Neam e cine e-nvăţat, Cine-i vrednic şi bogat. MUMULEANU, C. 106/11. Élèstemul cerului cază peste ai tăi următori! HELIADE, O. I, 459. Subt August, următorul lui Iulie Cezar, romanii cunoscură mai bine pe daci. F: AARON, I. I, 3/17. Următorii sei însă pentru a ţine acest acest titlu... trebuiră multe fatalice expediţii a face. SĂULESCU, HR. I, 107/3. El aşeză temeliile sistemei... lăsând la următorii săi însărcinarea de a le dezvolta. BÂLCESCU, O. I, 69. Primesc acum pe Ulpiu Traian De fiu şi urmă-toriu-mi pe tronul cel roman! FM (1861), 72, cf. PONTBRIANT, D. Dorobanţii sub Matei Basarab şi sub următorul acestuia, uciseră sute de familii. BOLINTINEANU, O. 423, cf. DR. X, 347, ALR ii/i h 173. *0· F i g. Următoriu arată-l în curţile sf[i]nţilor. MOLITVENIC (sec. XVII), 310, cf. 322. 4. Adj. (învechit; despre diateze, forme verbale) Activ. Cugetul personal se împarte în trei, în activ, adică următor sau lucrător, în pasiv, adică pătimitor şi în neutr[u]. I. GOLESCU, B. 31/7, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 465. -Pl.: următori, -toare. - Şi: (învechit) urmitôr s.m. L. ROM. 1973, 175, SCL 1974, 155, L. ROM. 1976, 511. - Urmă + suf. -ător. URMEC vb. I v. adulmeca. URMECÄRE s.f. v. adulmecare. URMETÎ vb. IV. Refl. (Prin nordul Munt.) A se zăpăci (1), a se năuci (1). Cf. rădulescu-codin. -Prez. ind.: urmetesc. - Etimologia necunoscută. URMETÎT, -Ă adj. (Prin nordul Munt.) Zăpăcit (1), năucit. Acolo, ce să facă săracul? Urmetit, urmetit era el; dar cum sta acolo şi se ţânguia, odată îşi aduce aminte de fim de iarbă. RĂDIJLESCU-GODIN, î. 298. - Pl.: urmetiţi, -te. - V. urmeti. URMÉTURI s.f. pl. (Regional) 1. Resturi (3), rămăşiţe1 (1). Com. din oraviţa. 2. Câlţi care rămân după cel de-al treilea pieptănat al fuiorului (Cucuteni - Iaşi). Cf. H xvm 268. - Urmă + suf. -et. URMEŢEÂLĂ s. f. (Prin nordul Munt.) Zăpăceală (1), năuceală (1). Cum se stoarce ceapa de zamă, Aşa să se stoarcă din trupul lui N Băutura, Şi urmeţeala Şi zăpăceala. RĂDULESCU-CODIN, L- P. I, 513. - Urmeti + suf. -eală. URMI vb. IV v. urma1. URMÎRE s.f. v. urmare. URMIŞOARĂ s.f. (Popular) Urmuliţă. Ş-a dat peste o urmişoară de fiară. Da nu-i de fiară, Ci-i de căprioară. SEVASTOS, N. 169. - PL: urmişoare. - Urmă + suf. -işoară. URMITÔR s.m. v. următor. URMÎŢĂ s.f. (Popular) 1. Urmuliţă. Să-mi plângi urmiţele mele Ca pe doi faguri de miere. MAT. FOLK. 478, cf: T. PAPAHAGI, C. L. Spune, neică, mâni-ta Să-ţi astupe urmiţa C-o chită de ruzmalin Şi cu alta de dafin, Ca să nu ne mai iubim. RĂDULESCU-CODIN, L. p. I, 142. 2. Diminutiv al lui urmă (6). *v· Loc. adv. La urmiţă = la sfârşit, în cele din urmă. Să te-nsori de nouă ori Şi să faci nouă ficiori... Şi când o fi la urmiţă Să mai faci o copiliţă. SEVASTOS, C. 187. - PL: urmiţe. - Urmă + suf. -iţă. URMUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit; rar) A întovărăşi pe cineva. Fu vreare să se întoarcă printru Machi-doniia. Urmuiră el tocma până do Asia. CÔRESI, L. 94/8, cf. DHLR II, 349. - Prez. ind. : urmuiesc. - Urma1 + suf. -ui. URMUÎRE s.f. (învechit, rar) Urmare (2), consecinţă. Arătă lor Domnul den a fireei urmuire că nu sânt nemică dentr-aceâlea cu neputinţă. CORESI, EV. 340, cf. DHLR II, 307. - PL: urmuiri. - V. urniui. URMULIŢĂ s.f. (Popular) Diminutiv al lui u r m ă (1); urmişoară, urmiţă (1), urmuşoară, urmuţă (1). -v· Expr. A plânge urmuliţă (sau urmuliţele) (cuiva) = a simţi lipsa cuiva, a dori pe cineva; a regreta plecarea sau dispariţia cuiva. Să fiu câne în patru brânci, De nu te-oi face să-mi plângi, Să-mi plângi urmuliţele mele Cu lacrimi amare de jele. MAT. FOLK. 761, cf. T. PAPAHAGI, C. L. Să n-am parte de opinci, De nu te-oi face să plângi. Să plângi urmuliţă mea. FOLC. OLT. - MUNT. Π, 557, Cf. UDRESCU, GL. - PL: urmuliţe. - Urmă + suf. -uliţă. URMUŞOARĂ s.f. (Popular) Urmuliţă. Aflând urmuşoară de fiară Stau toţi oştenii să meară. SEVASTOS, N. 99. Da ian scoală, mamă, scoală Şi mai fa vro urmuşoară. marian, !. 269. A început a bea apă dintr-o urmuşoară ce se afla pe malul râuşorului. id. O. I, 181. Ia ti scoalî pi pisioari Şî-mi mai fa, oleacî, urmuşoari. CAF VII, 141. 1765 URMUŢĂ -377- URNI - Pl.: urmuşoare. - Urmă + suf. -uşoară. URMLIŢĂ s.f. (Popular) 1. Urmulită. După mine te-i uita, Doar mă-i vedea undeva, Ori pe mine, ori urmuţa Şi (-a rupe inimuţa. ŞEZ. II, 56: Saracili picioruţî. Cum făceau eli urmuţî, Saracili mânuţi, Cum făceau eli trebufî. caf in, 154. 2. Diminutiv al lui urmă (6). <> Loc. adv. în urmuţă = după aceea, apoi, pe urmă. Şi la urmă, în urmuţă, Am văzut şi-a mea drăguţă. MARIAN, SA. 73. - Pl.: urmuţe. - Urină + suf. -ufă. URMÙZ s.n., s.m. v. hurmuz. URNĂ vb. I v. urni. URNĂ s.f. 1. (Adesea determinat prin „funerară”) Vas în care se păstrează cenuşa unui mort incinerat. Oasele lui în urnă la Roma le-au dus. N. STOICA, C. B. 85, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 78θ'/22, NEGULICI, STAMATI, D. Oh! vrun mort a să mă-nchidă în a sa urnă pustie. NEGRUZZI, S. II, 60, cf. POLIZU, PONTBRIANT, d., PROT. - POP., N. D. O urnă funerară păstrătoare de cenuşi. ODOBESCU, S. I, 212. Aici se găsesc în pământ urne de lut pline cu cenuşă şi sfărămături de oase. VLAHUŢĂ, R. p. 26, cf. BARCIANU. Azi pare-o urnă funerară Mansarda vechiului hotel, GOGA, POEZII, 278. Forma caracteristică de urnă funerară întâlnită pretutindeni în Banat la începutul epocei fierului e cea „villanoviană”. PÂRVAN, G. 304. Monumentele erau tot subterane, dar erau menite să cuprindă cenuşa pusă în urne. NAUM, IST. ART. 33, cf. ŞĂINEANU, D. U., ÇADE, SCRIBAN, D. O chesea mare... care semăna cu o urnă funerară era plină cu cuişoare. CĂLINESCU, E. O. II, 94. Frumoase mâni,... Aşa îmi veţi finea odată Şi urna cu cenuşa mea. BLAGA, POEZII, 13. £ gol ca o urnă din care miile de ani au spulberat până şi cenuşa şi nisipul. vinea, L. II, 176. El era acum un strat de cenuşă într-o urnă. V. ROM. octombrie 1969, 50. Oasele arse erau depuse în urne. H. DAICOVICIU, D. 42, cf. DEX. ❖ F i g. Vedeţi cum urna crapă, cenuşa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie Poporului roman. EMINESCU, O. I, 24. Se despărţea pe nesimţite de trecut, de urnele lui funebre. TEODOREANU, L. 404. Cărţile acestea ale noastre sânt urne sacre cuprinzând inima fraţilor noştri scumpi, scriitorii şi gânditorii. SADOVEANU, E. 23. Inima mea e o urnă funerară, τ septembrie 1966, 24. 2. Vas de pământ, de bronz etc., de formă şi de capacitate variabile, folosit în antichitate la scoaterea şi păstrarea apei sau a altor lichide; p. e x t. conţinutul unui asemenea vas. V. amforă. Cf. poen. - aar. — hill, v. n, 780'/22, bar. - munt., w. 800'/22, baronzi, i. l. i, 215/10. Şi pâine-ai pus? şi apă? şi urna cu uleu? CARAGIALE, O. VI, 367, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Adie sud cald Prin urnele sparte. BLAGA, POEZII, 142, cf. DEX. -0- (Ca termen de comparaţie) Roze ca sorii, Şi crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalţi, eminescu, o. IV, 92: -0· F i g. Dealuri nalte şi frumoase,.., care varsă urnele lor de zăpadă peste văi şi peste lunci. BĂLCESCU, M. v. 307. Sumedenie de turme pasc împrejurul urnei sale fluviale, care adapă pe cel mai mare rău al Eladei. ap. ODOBESCU, S. I, 229. Din urna veşniciei Zadarnic pică anii. PILLAT, Ρ. 190. Cad fulgii şovăielnici în stoluri fără număr Din nevăzute urne. I. BARBU, J. S. 15. Cu toate că i-am spus că nu vreau Mi-a dat noaptea-n somn să beau întuneric, şi am băut urna întreagă. ARGHEZI, S. II, 55. Din urna neagră a zării un zar al negrei sorţi - Un reflector irumpe cu lungile-i antene. PERPESSICIUS, S. 17. 3. Cutie mare, ladă prevăzută cu o deschizătură pe unde se introduc buletinele de vot, numerele unei loterii etc. Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. II, 78θ'/22. Prezidentul camerei... pune... în urnă o bilă neagră. MAIORESCU, D. II, 122. Eu trebuie să mă duc la alegere: peste o jumătate de ceas se deschide urna. CARAGIALE, O. VI, 152, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Biruiseră numai întrebuinţând mijloace . ' brutală violenţă, mergând până la acel „furt al urnetor". iorga, O. 433. Alegătorii au pornit la vot în delir şi, în acest moment, ultimele buletine cad în urne. MUŞATESCU, T. 198, cf. SCRIBAN, D. Buletinul de vot... este introdus de alegător în urna de votare. BO (1956), 262, cf. dex. -v- F i g. Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii, Peopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii. EMINESCU, Ό. I, 130. -Φ-Expr. A aduce (pe cineva) la urnă = a determina pe cineva să voteze. Vom goli satele de oameni şi-i vom aduce pe toţi la urnă, să dovedim lumii întregi voinţa noastră. REBREANU, I. 275. -PL: urne. - Din lat. urna, fr. urne. URNEÂLĂ s.f. (învechit) 1. Urnire (2). Şi fiindcă aceasta s-au adus mie întâia roabă..., neapărat să vrea face cătră norod urneala. AETHIOPICA, 68719. 2. Amânare. Haricliia fiind silită şi văzând vreamea cum că nu-i mai dă urneală, s-au pornit cătră ceale mai adevărate povestiri, aethiopica, 83725. Ό· Expr. A ţine (pe cineva) cu urneli = a duce (pe cineva) cu vorba, a amâna (pe cineva). [îl] fin cu urneli (cca 1750). iorga, s. D. vi, 46. - Pl ..urneli. - Urni + suf. -eală. URNEĂŢĂ s.f. v. horneaţă. URNI vb. IV. 1. T r a n z. A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate, a schimbă sau a mişca ceva din locul, din poziţia sau din starea în care se află, a mişca (trăgând, împingând, smucind); p. e x t. a duce (cu greutate, cu efort) pe o oarecare distanţă, a deplasa, a muta (I 2). Domnul, deacă întră în vasul ce era a lui Petru, şedzu şi-i dzise să urnească vasul de la margine. VARLAAM, C. 258, Când fu zuo, pământul nu-l cunoştea: dară soçotiia un sân având fărmure, în carele socotiia de-are putea să urnească corabia. N. TEST. (1648), : 1.71719. Nu într-alt chip să poate, fără cât numai cel ce în susul apii, în silă cât poate caicul urneaşte. CANTEMIR, ap. GCR I, 327/12, Cf. ANON. CAR., MOLNAR, D. 297/2, BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. Voind a scoate şi piatra,.., cercând a urni macar una mai mică, au fost în zădar. DRĂGHICI, R. 118/12, cf. BAR. - MUNT., w. 69'/l,: PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 305. Doctorul... da 1772 URNI -378- URNI din . cap, ridica sprâncenele şi-şi urnise ochelarii pe frunte. EMINESCU, P. L. 59. Urnim o stâncă din locul ei, care era numai înţinată. CREANGĂ, A. 28. Ercule se puse de abătu din matca lor două râuri prin acele câmpii pline de băligar, şi d-abia... putu să urnească din loc acea murdărie, ispirescu, u. 42, cf. ddrf, . barcianu, ALEXI, W. Pescarii s-au minunat când l-au văzut... urnind cu îndemânare lotca greoaie. DUNĂREANU, N. 172, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. A pus amândouă mâinile şi a urnit butea îţi dreptul jgheabului. C. PETRESCU, A. R. 50. Te simţi legat de to,ate — nu poţi urni o piatră. PILLAT, P, 139, cf. SCRIBAN, D. O macara rulantă, de lemn,... înlesneşte celui mai slab dintre monahi să urnească de pe plită copanele de bucate. CĂLINESCU, C. O. 247. Când era ea mai înfocată la joc, atuncea au urnit voinicul cu vârful limbei dopul de la fluier şi au încetat de-odată. SBŒRA, P. 39, cf. ŞEZ. v, 168. O luat şi-o făcut o măciucă, nu jucărie, că de-abia o puteai urni. VAŞILIU, P. L. 125. Nu reuşea să urnească din loc căruţa. SNOAVA, iii, 423. Harambaşa se căznea, Când pe Ghiţă-l aducea, De la pământ nu-l hurnea. MAT. FOLK. 169. -v* F i g. Nu este nici pricinuitoriu de - împilarea locuitorilor, cum nici vreun fuçru nedrept, şi fără care neputându-să nicicum urni greutatea cheltuielilor următoare ale vistßriei (a. 1814). URIÇARIUL, I, 214. Mi-am urnit piatra din casă, am scăpat de displăceri. ALECSANDRI, T. 360. Rog, cerul să-nmulţească hotarni-cele clipe, S-urnesc pe ai lui umeri domnia ce o port. EMINESCU, O. vin, 127. Eu totuşi ridicai şi-acea povară La care şi-alţii-o-mie se-ncercară Şi n-au putut-o nici urni. COŞBUC, P. ii, 288. Trei fete de măritat, pe care nu le poate urni cu nici un chip, deşi sunt drăguţe şi au câte ceva zestre, rebreanu, r. I, 7l. E sufletul meu păcătos aici, greşelile de mare calibru, care cântăresc greu, că abia le urnesc. BOTTA, S. ΠΙ, 129. Ό* Expr. (Regional) A o urni = a ieşi din impas, a se descurca. Te mai îngrădeşti pe la curte,... cu una, alta, tot o urneşti. CONTEMPORANUL, VI2, 107. Ajunsese... pănă în a treia clasă. De-aici n-a fost chip s-o urnească mai departe şi a legat şi el cartea de gard. SADOVEANU, o. I, 604. ♦ F i g. A pune în mişcare, a pomi. Lor le va fi a isprăvi pricina domnului şi a toată ţara, a le isprăvi şi a le urni. N. COSTIN, L. 579. Amăgit de nădejdi plăcute, urneşte întreprinderi nesocotite. MARCOVICI, D. 8/5. Progresul, odată urnit... nu poate fl oprit de nimeni. CARAGIALE, O. Π, 143. Scosese la lecţie pe o jigodie de nepot... Când l-a văzut că nu urneşte lecţia din loc i-a zis răspicat. CIAUŞANU, R. SCUT. 68. Convorbirea fiind urnită, se urmă cu deviaţii neprevăzute. CĂLINESCU, B. I. 20. + (învechit; complementul indică biruri, impozite, îndatoriri) A-şi îndeplini o obligaţie, o îndatorire. Ispravnicii încă cer scăzământ, zicând cu ce vor urni havalele acestui loc (sfârşitul sec. XVIII), let. ni, 228/21. Alţi domni au fost luând câte două văcărituri pe an şi iară nu putea să iasă de supt... datorie... Dară noi cu ce vom să urnim nevoile acestei ţări? (sfârşitul sec. XVIII), ib. 252/10. ♦ (învechit, rar) A face pe cineva să ajungă într-o anumită stare sau situaţie; a împinge, a îmboldi. Ce le dă, Doamne, osândă, Să nu-şi laude dobândă... Cu a lor păgânătate Să-i urneşti la răutate. DOSÖFTEI, PS. 21/24. Nu mă urni-n bătrâneţe, id. ib. 230/31. ♦ (învechit, rar) A purta cu vorba, a amăgi. Mihai Vodă puind pricini, când una, când alta, au urnit pe capegi- başa, zicând că-i va da trecându câteva zile. R. POPESCU, CM I, 550. I s-au întâmplat şi Măriii sale mazilie... N-a fost dat Măriii sale nici un ban, urnindu-l pre Mărie sa cu cuvinte (a. 1717). IORGA, S. D. XI, 80. ♦ (învechit) A amâna îndeplinirea unei acţiuni, nerespectând o promisiune, un termen, o scadenţă etc. Multe socoteale întorcea: uneori gândind ca să le povestească..., alteori socotind ca să le urnească pentru vremea viitoare. AETHIOPICA, 2716. De va trece vremea cea orânduită la care .se cade .să ieie dascălii plata lor, şi ucenicii milele lor, şi epitropii vor urni vremea ·· să aibă voie a trage pe epitropi la domneasca judecată (a. 1775). URICARIUL, I, 77. *0* A b s o 1. Urnind numai atât cât să să hotărască mai înainte zioa nunţii şi să să gătească... ceale spre ospăţul cel cu veselie. AETHIOPICA, 30v/7. De când s-a dat hotărârea camerii... sunt trei săptămâni, şi Măriia voastră tot urniţi de astăzi pe mâine. NEGRUZZI, S. m, 349. 2. R e f 1. şi t r a n z. (Adesea urmat de determinări locale, temporale sau modale) A (se) mişca din loc cu oarecare greutate, depunând un eforţ; a (se) pune în mişcare. Eu ca să mă urnesc din pat nu pot (a. 1795). IORGA, S. D. vn, 257, cf. POLIZU. Da vină azi, leneşule. Ian vezi-l,, că de abia se urneşte. ALECSANDRI, T. 191. Când se mai potoli furtuna, feciorul de împărat cătă a se urni din scorbura unde stătuse pitulat. ODOBESCU, S. III, 182. Dacă vrei să nu te muşte câinii... să-i laşi să te latre cât le place, fără să te urneşti din loc. CREANGĂ, A. 67. Caii mergeau acum destul de repede..., dar mie mi se părea că de-abia ne urnim. VLAHUŢĂ, O. A. 491. Femeia merge în car, bărbaţii mai mult pe jos, boii se urnesc alene. SEVASTOS, N. 50, cf. DDRF. Pe la garduri ies femei, Se urnesc miraţi bătrânii din bordei. COŞBUC, P. I, 227. El nu se putea urni din loc, înmărmurit de enormitatea sacrificiului ce i se cerea. D. ZAMFIRESCU, î. 18. Flăcăul de-abia se urnea. ■ DUNĂREANU, CH. 210. Un bărbat începea rândul de jucători, se urnea încet, fără grabă. PÂRVESCU, C. 23. Fără să mă urnesc, de cum stăteam răsturnat pe canapea. HOGAŞ, M. N. 21. Greutatea anilor l-a îndoit sub povara lor şi cu greu îşi mai poate urni... trupul său slăbănogit. id. H. 51. & urni de pe laviţă bombănind, rebreanu, r. I, 197. Chiar generalul se urni şi el, cât era de gros, de pe scaun. MIRONESCU, S. 122. Sara îşi urneşte de după tejghea, trupul mbale. CAZIMIR, GR. 42. îşi urni capul cu greu. TEODOREANU, M. II, 37. Nu dă Dumnezeu să se mai urnească la biserică. DAN, u. 130: înfricoşat, mă’urnii la râridu-mi, cu ochii injectaţi, cu gâtul înţepenit. MIHĂESCU, D. À. 177. S-a urnit berbecul: oile au pornit. ARGHEZI, S. VI, 110. Femeia se urni încet şi plecă. PREDA, î. 166. Muierea în pat se urneşte Şi din gură aşa grăieşte. DOINE,-297. Fata nra spus nici un cuvânt, nici nu s-.a urnit din loc. SBIERA, P. 308. Ca un lemn, negru buştean, Ce nici mişcă, nici clipeşte, Nici din loc nu se urneşte. ŞEZ. IV, 132. Da' nu te urneşti macar de ici până colo. VASILIU, P. L. 2(X). De-abia se urneşte el dis-de-dimineaţă. FURTUNĂ, C. . 69. -Φ- F i g. Nu pricepea ce s-a putut urni în sufletul lui deodată. REBREANU, I. 111. (Tranz. fa c,t.) Baba Firoana parcă-i urnise în creieri toate gândurile, care acuma nu-şi mai regăseau locurile, id. ib. 190. Curând... o primăvară sălbatecă îi urni sloiurile sângelui, vinea, L. II, 316. -v- Expr. A (nu) se da urnit (din loc) = a (nu) se hotărî să plece. 1772 URNI -379- URNITURÄ Nici în ruptul capului nu se dădu urnită din loc cu un pas măcar înainte. HOGAŞ, M. N. 93. Soldatul nu se da urnit, privind ca vrăjit. CAMILAR, N. I, 352. N-a avut biata iapă-ncotro, a trebuit să se deie urnită şi să fugă de gurile lor. SBIERA^ P. 59. Eu din crâşmă nu mă dau urnit, snoava, iv, 453. ♦ Tranz. fact. A determina pe cineva să plece, să părăsească un loc, o situaţie, o stare. Urneşte [pe omul vărului său] la Vădeni şi la Păşcani, unde nu-i răspund zapisăle (a. 1766). IORGA, S. D. XVI, 399. Vezirul îi răspunse că oaste îi va trimite, iar pă fiî-său să nu-l urnească, nici însuş din scaun să nu să clătească (a. 1782). GCR II, 126/35. Fiindcă orice zăcea el aceea făcea împăratul, au găsit... prilegiu cum să-l urneze de acolo. DIONISIE, C. 189. Acum ce să facă dracii ca să-l urnească de acolo. CREANGĂ, P. 310. începe... să gâdile gloaba la urechi, doar de-o putea-o urni din loc. caragiale, o. iii, 231. Nu-ţi mai pierde vremea, fata moşului, că nu-l urneşti d-aci. PETICĂ, O. 219. Câte trei-patru zile nu-i mai puteau urni din birturi. AGÂRBICEANU, A. 281. Când nu-i convenea lui... hehe! nu-l mai urnea nici..· generalul. MIRONESCU, S. A. 107. Stai, tu, călugăre, că dacă nu te pot urni să te duc în ispită, voi aduce ispita la tine. STĂNOIU, C. I. 170. Rămânea la făgădău..., uneori săptămâni întregi nu era chip să-l fi urnit cineva dintre glăji. VLASIU, A. P. 87. Cei doi flăcăi orheeni îşi urniră caii spre Şoîmaru. SADOVEANU, O. v, 679. Dar ce vrei, coană, să iau vaca în braţe? Trebuie s-o urnesc de acilea, ca să treceţi dumneavoastră. CĂLINESCU, S. 187. Să mergem! îl urni Trude, vinea, l. II, 175. Intranz. (Şi întărit prin „din loc”) Dară Neagra, de-l vedea, Când o dată necheza, Negru din loc nu urnea. BALADE, II, 175. Nici nu mişcă, nici nu urneşte, Numai cât îmi blorcoteşte, Pe pescar mi-l zăboveşte (Apa). GOROVEI, C. 16. Ό* (Despre vehicule; şi cu determinarea „din loc”) Abia se urnise trenul din mica gară. AGÂRBICEANU, S. P. 180. Îndată ce se urni trăsura, îşi lăsă capul pe perna trăsurii şi adormi. M. eliade, C. 47. Se duce să stea lângă el până s-o urni trenul din loc. STĂNOIU, C. I. 130. Biciul cade şi cotiuga se urneşte, clămpănind din încheieturi. SADOVEANU, O. IV, 396. Se instalează cu graţie în perne şi atelajul se urneşte. VINEA, L. I, 11. Trenul se urni uşor, iar Manole se uită la ceas să vadă dacă porneşte la ora exactă. V. ROM. ianuarie 1957, 88. (Intranz.) Luminiţa se ghemui într-un colţ al maşinei... Maşina urni. C. PETRESCU, î. II, 102. ♦ A părăsi localitatea în care se află; a pleca (B 1). [La Odobeşti] să te opreşti, şi să nu te mai urneşti! ALECSANDRI, T. 841, cf. CANDREA, F. 172. Trei zile nu ne mai urnim din Pângăraţi. HOGAŞ, DR. II, 2. Boierii răsculaţi se urniră de la Hârlău... şi veniră mai aproape de Iaşi. sadoveanu, o. v, 652. i Tranz. (învechit şi regional) A îndepărta, a alunga. împărăteasa... multă m\f\l\o\stenie da săracilor, ca să poată urni mâniia Iu Dumnezeu de la dânsa. MOXA, C. 95v/3. Prin ce lucru îmi-urneşti departe Agiutoriul de la greutate. DOSOFTEI, PS. 64/11. Priimeaşte-mi ruga, Hr\i\stoase, nu mă urni de la tine. id., ap. GCR I, 241/20. Celelalte surori stăpânesc moşîele cele mai bune..., iar pe dânsa o urnesc în Totoieştî, la o parte. ce este cu pricină, de nu poate să stăpânească (a. 1717). uricariul, xxv, 281. împăratul urni pre frate-său întru acestaşi chip. mineiul (1776), 35729. Pricepând acei ce se anumea de alţii sclavi că numele acesta însemnează robi, ca să urnească de la sine această necinste, prinseră... a se chiema sclavi. MAIOR, IST. 183/14, com. LIUBA. ♦ Tranz. (învechit, complementul indică o armată) A respinge, a sili să se retragă. Alte părţi sta gata..., proaspătă oaste, prelesne urnesc pre ceealaltă oaste, carea odată îşi varsă şi sloboade toată vărtutea. M. COSTIN, O. 256. 3. R e f 1. (Şi cu determinarea „din loc”; de obicei în construcţii negative) A pomi să realizeze ceva, a începe o acţiune. Era minunat lucru: oamenii cunoşteau binele, râdeau de rău, dar nu se urneau din loc. SLAVICI, N. I, 15. Spune-i făţiş boierului... că nu ne putem urni miercuri seara. CAMIL PETRESCU, O. II, 42, ❖Tran z. fact. Sunt oameni dă nădejde. - Da vorba e cum să-i urnim? CAMIL PETRESCU, O. II, 52. 4. T r a n z. A pune în funcţiune o maşină, un sistem tehnic. Din iazul ăsta am scos... o vână de apă în pârâul morii, de-am urnit microcentrala. v. ROM. noiembrie 1953, 202. 5. R e f 1. (Subiectul este o formă de relief, o porţiune de sol, o construcţie) A se surpa (1), a se nărui (1). Stânca se urneşte şi după dânsa alta pe care o sprijinea. CIOCÂRLAN, P. P. 134. Un gheţar..., dezlipit din matca lui peste vară, se urnise abia acum şi aluneca la vale. TUDORAN, P. 609. S-o urnit undeva oarecât pământ; s-o suruplat oarece. Ţ. PAPAHAGI, M. 166, cf. ARH. FOLK. VI, 300, alr i 395/257, 269, 273, 280, 341, 345, 347, 355, 359, 361. Să urneşte [pământul], ib. 395/255, cf. alr ii/i h 274. [Casa] să urnçst'e. ib. h 274/260, cf. alrm Il/l h 378, ALR U 2 476/260. Să şî urneşte heidzaşu, cum rănieză cela. O. BÂRLEA, A. P. I, 491. + (Regional; despre ape) A cădea, a se rostogoli (2). [Apa] să urnç pă cQstă. ALR 1430/355. - Prez. ind.: urnesc. - Şi: (învechit, rar) urnă (prez. ind. urnez) vb. I, (regional) hurni vb. IV. - Din v. sl. ογρΗΗΛΤΗ. URNICHELNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URNIRE s.f. Acţiunea de a (s e) u rn i şi rezultatul ei. 1. Clintire din loc; mişcare (1). Cf. urni (1). Pietrii rătunde din vârful dealului puţină urnire îi trebuie. CANTEMIR, IST. 283, cf. DRLU, POLIZU, PONTBRIANT, D., ALEXI, W. S-a încălzit treptat, asemenea unui angrenaj care-şi atinge prin urniri succesive punctul de forţă maximă. LIICEANU, J. 221. Ό- F i g. Determină cu sacrificiul persoanei lor urnirea formelor ruginite. CĂLINESCU, I. C. 108. Urnirea orelor Se-mplineşte fără îndemn. BLAGA, POEZII, 113. Virie iară primăvara!... Toate erau mai altfel,... toate aşteptaţi zvâcnetul de uşurare al urnirii. LĂNCRĂNJAN, C. I, 5. 2. Pornire din loc; (învechit) umeală (1), umitură (I). Cf. u r n i (2). Cf. novacoviciu, C. B. I, 22. -PL: urniri. - V. urni. URNITIJRĂ s.f. 1. (învechit) Urnire (2). Cf. ANON. CAR. * 1775 UROAIE -380- URS 2. (Regional) Surpătură de deal (Bârsăul de Jos -Baia Mare). Cf. H xvin 15. + (Regional) Casă ruinată (Bonţ - Gherla). Cf. CHEST. II 50/345. - Urni + suf. -itură. UROÂIE s.f. v. urui*. UROBACTÉRIE s.f. Bacterie existentă în substanţele azotate în descompunere. Cf. dex, dn3. -Pl.: urobacterii. - Din fr. urobactérie. URÔCI s.m. pl. v. urioc. UROBILÎNĂ s.f. Pigment biliar de culoare galbenă-brună (prezent în urină şi în materiile fecale). Cf. D. MED., m. d. enc., dex, dn3. ^ Din fr. urobiline. UROCORDÂT s.n. (La pl.) încrengătură de animale marine cu corpul în formă de sac sau de butoiaş acoperit cu o tunică (6) (Urochordata); (şi la sg.) animal din această încrengătură. Cf. dex, d. biol., dn3 , v. breban, D. G., DREV. - Pl.: urocordate. - Din fr. urocordés. URODÉL s.n. (La pl.) Ordin de batracieni cu coadă (Urodéla); (şi la sg.) animal din aceast ordin; caudat. Cf. M. D. ENC., D. BIOL., DN3, DREV. - Pl. : urodele. - Din fr. urodèles. URODÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Lipsit de raţiune, fără minte; nebun (I 2). 5/[â]«i[u]/ Andrei ce să făcea~ urodiv. dosoftei, v. s. octombrie 68723, cf. tdrg, SCRIBAN, D; -PL: urodivi, -e. - Din slavonul ογρΟΑΗβτ». UROGASTR0NĂ s.f. Compus chimic natural, izolat din urină, cu acţiune inhibatoare asupra motilităţii stomacului şi a secreţiei gastrice. Cf. D. med., m. d. enc., l. rom. 1974, 187, 191, scl 1975, 369, dn3. - Din fr. urogastrone. UROGENITAL, -Ă adj. (Med.) Care se referă atât la aparatul urinar2 (2), cât şi la cel genital, care include aceste două aparate. Cf. M. D. enc., dex, dn3, drev. -PL: urogenitali, -e. - Din fr. urogénital. UROGRAFÎE s.f. Radiografie a aparatului urinar2 (2). Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. -P1. : urografîi. - Din fr. urographie. URÔI s.n. v. urui1. UROI vb. I = oroia. [Căsa] să uroaie. A III 2. UROL0G, -Ă s.m. şi f. (Rar la f.) Medic specialist înurologie; nefrolog. Cf. dex, dn3. -PL: urologi, -ge. - Din fr. urologue. UROLOGIC, -Ă adj. Care se referă la urologie, de urologie. Cf. dn3. -Fl: urologici,-ce. - Din fr. urologique. UROLOGIE s.f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia şi patologia aparatului urinar2 (2). Cf. CADE, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. - Din fr. urologie. UROMÉTRU s.n. Aparat care serveşte la determinarea densităţii urinei. Cf. D. med., dex. - PL: urometre. - Din fr. uromètre. \ · UROSCOPÎE s.f. Examinare a aparatului urinar2 (2) prin metoda endoscopiei. Cf. cade, dex, dn3, m. d. enc. - PL : uroscopii. - Din fr. uroscopie. UROTROPIN ş.p. v. urotropină. UROTROPINĂ s.f. Substanţă chimică cristalină, folosită ca antiseptic în infecţiile renale şi intestinale şi ca intermediar la fabricarea răşinilor sintetice. Cf. bianu, D. S., CADE, nica, L. vam. 261. Ca medicament dezinfectant al secreţiei biliare s-a folosit mult timp în trecut şi se foloseşte şi azi urotropină. BELEA, p. a. 277, Cf. DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. - Şi: urotropin s.n. NICA, L. VAM. 261. - Din fr. urotropine. URS s.m. I. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roşcată, cu urechi mici, cu botul ascuţit şi cu coada scurtă; iama hibernează; îmblânzit şi dresat era purtat de către ţiganii ursari (1) prin sate şi oraşe pentru a câştiga bani (Ursus arctos). Cumu-s pren păduri urşii şi leii, de sântu foarte fieri iuţi,... aşa-s şi pren cetăţi... mitarnicii şi înşelătorii. CORESI, EV. 447. Şărpi sânt foarte mari, şi lei aşijdirea, urşi, elefanzi... şi măgari. HERODOT2, 250. în ce chip când scapă cineva denaintea leului, atunci să întâlneaşte cu ursul. ZOBA, S. 144. Alexandru în tinereţile sale era foarte vânătoriu şi nu hiară mică şi pasări mici, ce... urşi, pili, corcodeli şi lei vâna. N. COSTIN, C. 94. L-au găsit pe Haizler... mănios ca pe un urs împuşcat. ANON. BRÂNCOV., CM II, 286, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 251. Şi trimiţu cu el piei de ursu 2: a mică e luată zlot 6 (a. 1750). IORGA, S. D. XII, 56. Iar ursul după cea căzătură Mănios şi mormăind mur! mur! Purcedea nainte prin desiş. BUDAI-DELEANU, Ţ. 276. Leul şi ursul au pornit prin pădure căutându-şi ceva leac pentru foame (a. 1814). GCR II, 212/8. In casa lui se tem toţi de el ca de un ursu puşcat (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 206, cf. DRLU, LB. Se plânge că n-are blana unui urs... Sau vârtutea unui.taur. CONACHI, P. 267, cf. ISER, POLIZU. Cât îmi sânt de urâte unele dobitoace, Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva. ALEXANDRESCU, O. I, 209, cf. PONTBRIANT, D. Ghioaga şi săgeata lui Fac pustiul 1795 URS — 381 - URS codrului! Cerbul moare, urşii pier şi vulturii cad din cer. ALECSANDRI, P. II, 89. Mi-a ieşit înainte un urs grozav, care m-a vârât în toţi spăriefii. CREANGĂ, P. 186. Cum văzu ursul, îl luă la cătare cu o săgeată. ISPIRESCU, L. 326. Mormăi ca un urs căpitanul. delavrancea, S. 141. Din piele de urs au vestmântul, Şi-n bărbile lor încâlcite Se-mpiedică vântul. COŞBUC, P. II, 31, cf. BARCIANU. Ursul îşi strică bârlogul în ziua de întâmpinarea Domnului, cu toate că ziua e încă frig -semn de desprimăvărare. PAMFILE, VĂZD. 8. Cât despre zmeură, dacă mi-ar fi fost sete, n-aş fi avut decât să întind mâna şi s-o culeg chiar de subt labele ursului. HOGAŞ, M. N. 171. A luat ursul din mioare! atât am putut să zic. LUNGIANU, CL. 110, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. In Carpaţi s-au împuşcat un urs bătrân, doi urşi mijlocii. SIMIONESCU, F. R. 23, cf. STOICA, VÂN. 27. Moşul zvârlise în flăcări smocuri de păr de urs şi lup, care vindecă spaimele şi dă inimă bărbată. VOICULESCU, P. II, 324, cf. DS. Ursul, când a simţit o dată gustul sângelui, apoi nu mai are plăcere de zmeură şi de afine. SADOVEANU, O. vii, 348, cf. SCRIBAN, D. O să vă spui o poveste... cu ursul şi ariciul. ARGHEZI, S. VII, 54. Băiatul era voinic ca un pui de urs. PREDA, M. S. 26, cf. BUTURĂ, EG. 268! Ursu ştie văile Şi lupu colnicili. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 379. Vecina de lângă noi Spală rufe în butoi... Şi le-ntinde pe gard sus, Latră câinii ca la urs. viciu, F. 153, cf. alr I 1 158, ALR π 4 960. Unul mi-are văz de urs, Aşa-i de posomorât. BALADÉ, II, 26. Ba mai la unu, mai la altu, i-omoară ursu vit'ele. O. BÂRLEA, A. P. I, 143. A venit ursul la boi, întrucât a fost boii siripiţi. T. DIAL. M. I, 10. Voinici din Ţara de Sus Cu căciulele de urs. CAF III, 325. Nimerise tocmai în mărul unde se înfrupta ursul din mere. SNOAVA, iii, 390. Poporul de aici, mai ales femeile, cum văd vreun ţigan cu ursul îl cheamă să-i joace ursul şi să-l vâre şi în casă. GOROVEI, CR. 341. Când o prinde mâţa peşte şi coada la urs o creşte sau când o face ursul coadă şi prepeliţa noadă ori când se va vedea ursul cu cercei umblând după miei, lupul cu cimpoi umblând după oi ori când oi vedea ursul în doi craci, văcar după vaci = (niciodată). Cf. pamfile, j. ii, 171, ALECSANDRI, P. P. 476, JARNÎK - BÂRSEANU, D. 431, ZANNE, P. I, 552, 684. Joacă ursul prin vecini (sau la vecinul, la cumătrul) sau când joacă ursul la vecin să-i găteşti tărâţele = a) se spune pentru a preveni pe cineva de un pericol, de o nenorocire care se arată pe aproape, ameninţând să ajungă în curând la acesta. După proverbul românesc „joacă ursul la vecinul", locuitorii Transilvaniei aveau toată dreptatea ca să se teamă de mai rău. BARIŢIU, P. A. I, 59. Joacă ursul la cumătru, poate a juca şi la tine. NEGRUZZI, S. I, 250, cf. DDRF, cade, scriban, D., zanne, P. I, 676; b) se spune atunci când cineva insinuează ceva, face aluzie la ceva. N-ai să te zbârleşti, bănuind că în vorbele mele joacă ursul prin vecini. ODOBESCU, S. iii, 158. Ursul de lătratul câinilor nu se sperie (= omul puternic dispreţuieşte bârfele răutăcioşilor). Cf. zanne, p. i, 680. Mulţi câini latră pe urs, dară nici unul nu-l muşcă (= pe omul puternic mulţi îl bârfesc, dar nimeni nu îndrăzneşte să-i facă rău), id. ib. 363. Nu deştepta pe urs când doarme (=nu te expune de bunăvoie unor situaţii periculoase), id. ib. 675. La el joacă ursul, se spune despre un om cu noroc şi mai ales despre cel care câştigă la cărţi. id. ib. ix, 725. Aşa ia şi ursu caşu (= pe furiş, hoţeşte), id. ib. II, 602. II trage ca ursul în braţe, până-i ies ochii, se spune despre cel care-i arată cuiva o dragoste prefăcută, id. ib. îşi linge labele ca ursul, se spune despre cel care nu are ce mânca. id. ib. Parcă are păr de urs, se spune despre cineva care este ocolit de ceilalţi oameni. Cf. cade. Parcă-l tragi la urs, se spune despre cel care face un lucru în silă, fără tragere de inimă. Cf. zanne, p. ii, 776, Ursul nu joacă de voie (sau de bunăvoie) (ci de nevoie), se spune despre cineva care face ceva ce nu-i place, fiind obligat sau silit de împrejurări. Ursul nu joacă de bunăvoie. CREANGĂ, A. 117, cf. DDRF, PAMFILE, J. I, 137, CADE, com. din PIATRA NEAMŢ, ZANNE, P. I, 679. De aia (sau de asta) nu are ursul coadă (şi para cocean) = a) se spune despre cei care, din cauza lăcomiei, pierd şi ceea ce au. Cf. ddrf, zanne, P. i, 245, 677; b) se spune acelora care au o purtare nepotrivită cu situaţia lor, cu momentul respectiv etc., care-şi iau nasul la purtare, care depăşesc o limită admisibilă. Cf. PAMFILE, J. I, 137, CADE, DL, ZANNE, P. I, 677. De aceea n-are cârna nas şi ursul coadă, se spune cuiva care are pretenţii prea mari faţă de situaţia lui. Cf. SCRIBAN, D. Trage nădejde ca ursul de coadă, se spune despre cineva care nădăjduieşte lucruri imposibil de realizat. Cf. pamfile, j. ii, 171, CADE, DEX, zanne, P. I, 683. A luat ursul de coadă, se spune despre cel care s-a îmbătat. Cf. CADE. Iată ursul jără coadă, se spune despre un om puternic şi nemilos rămas fără sprijin. Cf. zanne, p. i, 676. Ca ursul la prisacă, se spune despre cineva care duce un trai bun şi îmbelşugat, id. ib. 683. Pe valea lui Prepeleac Se dă ursul peste cap (Mămăliga). CAF III, 263. <> (Cu referire la animalul îmblânzit şi dresat) De slăbiciune de şale sau durere de mijloc, românul se lasă să-l calce ursul. N. LEON, MED. 110. O· F i g. Ies urşii nopţii plini de lăcomie Şi zmeura amurgului mănâncă. VOICULESCU, POEZII, I, 226. Sunt ursul desişului negru, Ştiu zmeura ta tăinuită, v. ROM. decembrie 1964, 74. *0* Ziua ursului = sărbătoare populară în ziua de 2 februarie când se crede că ursul iese din bârlog, semn că se va desprimăvăra. Cf. PAMFILE, J. ΠΙ, 96, cf. CADE, ALR ii/i h 210/29, ib. MN 113, 2 850/27, 130. Sâmbăta ursului = sărbătoare populară care se ţine cu opt zile înainte de Florii şi despre care se crede că trebuie respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice. Cf. CADE. Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blană albă, care trăieşte în regiunile arctice (Ursus maritimus). Cf. POLIZU. Vai de mine!.,. Ce se coboară spre mine? Un urs alb? ALECSANDRI, τ. I, 458, cf. CADE. Că dacă-n iarnă sunt făcută, Şi ursul alb mi-e vărul drept,... Mă-nchin la soarele-nţelept. I. BARBU, J. S. 93, cf. dl, dex. <> Expr. Joacă ca ursul = a) se spune despre cineva care dansează stângaci, greoi. Cf. zanne, p. iv, 412; b) se zice despre cineva care face ceva ce nu-i place, fiind silit de împrejurări, id. ib. A vinde pielea ursului din pădure sau a vinde pielea ursului în târg şi ursul în pădure sau a vinde pielea ursului, pe când ursul juca încă prin pădure ori tocmeala în târg şi ursul în crâng = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poţi obţine. Cf. odobescu, s. in, 105, ddrf, cade, dl, dex, zanne, p. i, 680, v, 631. A iubi (pe cineva) ca ursul pe lup = a nu iubi deloc pe cineva. Cf. zanne, p. I, 683. A se juca cu coada ursului = a se expune unor situaţii primejdioase, atacând o persoană puternică şi 1795 URS -382- URS influentă. Cf. cade, zanne, p. ii, 680, d<, 725. A scăpa ca din gheara ursului, cu părul vâlvoi = a ieşi păgubit şi cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situaţie gravă. Cf. ZANNE, P. I, 684. A fugi (de cineva) ca de urs = a ocoli pe cineva, a se feri de răul pe care ţi-l poate face cineva. Cf. pamfile, j. i, 137. A trăi ca ursul (sau ca urşii) în bârlog (ori ca în bârlogul ursului) sau a fi urs din bârlog = a trăi retras de lume, a fugi de ceilalţi oameni, a fi nesociabil. Cf. cade. Trăim ca urşii în bârlog, vlasiu, D. 24, cf. zanne, p. I, 684. (în basme) De (sau pe) când se băteau urşii în coadă = foarte demult, de când nu se mai ţine minte, odinioară. A fost odată ca niciodată;.:, de când se băteau urşii în coadă; de când se luau de gât lupii cu mieii. ISPIRESCU, L. 2, cf. DDRF, DL. Cic ’ a fost odată... Pe când se băteau urşii-n coadă, pârvescu, C. 91, cf.-zanne, p. i, 684. (Regional) Mi-a adus urşii din pădure = nu mi-a fost de ajutor. Cf. mat. dialect. I, 238. A se aduna (sau a se strânge) ca la urs = a se îngrămădi, a se înghesui ca la un spectacol deosebit. Cf. CADE. Un sergent burtănos... despicând majestos valul mulţimii, care se adunase ca la urs,... începu ancheta. BRĂESCU, V. 60. Poftim, lumea s-a adunat ca la urs! CIPRIAN, S. I, 181. Lumea se strânsese în poartă şi în curte ca la urs. CĂLINESCU, S. 351. A se uita ca la urs = a privi la ceva cu deosebită curiozitate. Mână mai tare, moş Luca... să nu se mai uite satul ca la urs, la noi. CREANGĂ, A. 123. îşi închipuia cum se vor uita la el, ca la urs. AGÂRBICEANU, S. 16. Văzu că oamenii se uită la el ca la urs. DAN, U. 86. Toţi se uită ca la urs Şi fac sfaturi prin ascuns. TEODORESCU, P. P. 318. Unde este unul, doi, L-este vorba tot de noi,... Şi se uită ca la urs Şi vorbesc întru ascuns. BALADE, n, 350. A se ţine (după cineva) ca după urs = a merge în urma cuiva în număr foarte mare. Se ţinea lumea după dânsul ca după urs. ISPIRESCU, ap. cade. Se ţineau [copiii] după ei ca după urs. CAMIL PETRESCU, O. Π, 250. ♦ Epitet dat unui om greoi, neîngrijit, ursuz, nesociabil; fără bun-simţ. El iaste urs gras: nu să supune. Ci, dacă va veni la sfinţia ta, să nu-i dai obraz (a. 1776). IORGA, D. S. XIV, 93, Cf. PAMFILE, J. I, 137, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ce femeie de rasă. Unde-o fi găsit-o ursul? C. PETRESCU, î. I, 171, cf. SCRIBAN, D., H XVIII 268, ALR SN V h 1 243. Urs neţeselat. zanne, p. IX, 728. ♦ (Popular) Epitet dat unui om voinic, puternic. Cf. pamfile, j. i, 137, şez. ii, 47, zanne, p. I, 684. 2. (în jocuri de copii şi tineret) Nume dat unui flăcău încins cu o funie groasă de paie (căreia i se dă foc, iar pentru a stinge focul, persoana trebuie să se tăvălească prin zăpadă). Ursul, cu blana de paie, sărutări dă fetelor, beldiceanu, p. 67. ♦ Nume dat unui tânăr îmbrăcat cu cojocul întors pe dos şi care dansează ca ursul dresat, pe muzică, însoţit de un alt tânăr care face pe ursarul (1) în timpul sărbătorilor de iarnă. Ursul face felurite „marafeturi". PAMFILE, CR. 194, cf. ALR Il/l MN 110, 2 798/537. ♦ (în construcţiile) De-a ursul = numele unui joc de copii cu mingea. Cf. alr ii 4 381/310. Vânătorul şi ursul = numele unui joc de copii în care unul face pe vânătorul şi trebuie după mai multe încercări dificile, la care este supus, să lovească un băţ numit „urs”. Cf. pamfile, j. i, 40, ii, 44. ♦ Băţ folosit în jocul „vânătorul şi ursul”. Cf. pamfile, j. i, 40. ♦ (Şi în construcţia de-a ursul, ALR II 4 381/76) Numele unui joc de copii în care un jucător se maschează în urs (1 1) dresat. Cf. pamfile, j. i, 40, n, 57, şez. in, 183. ♦ (Art.; şi în construcţia de-a oaia cu ursul, alr SN v h 1 297/64, alrm sn iii h 1 097/64) De-a puia-gaia, v. p u i1 (11). alr sn v h 1 299/64, alrm sn iii h 1 099/64. ♦ (Art.) Numele unui joc pe care-l execută voievodul căluşarilor. Cf. pamfile, s. v. 57. 3. (Popular; art.) Nume dat stelei aşezate în faţa (pamfile, cer. 163, h x 543) sau în urma (otescu, cr. 5) carului-mare. ❖Compuse: ursul-mare = carul-mare. Cf. pamfile, cer. 163, otescu, cr. 4; ursul-mic = carul-mic. Cf. pamfile, cer. 163, otescu, cr. 4. 4. Compus: urs-de-mare = nume dat unui peşte nedefinit mai îndeaproape. Cf. i. golescu, c. II. 1. (Regional) Boţ de mămăligă umplut cu brânză (prăjit pe jăratec). Nu ştiu cum îi cade un urs mare din sân şi de-a dura prin clasă. CREANGĂ, A. 77, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., S. MARIN, C. B. 194, com. marian. Ursul se pune în traista gospodarului când pleacă la drum. ŞEZ. vil, 115, cf. VICIU, GL. Apoi ia puţină brânză de oi şi o pune într-un dărab de mămăligă fierbinte şi face un urs zdravăn. FURTUNĂ, C. 86, cf. i. CR. I, 73, vi, 29, com. din straja - rădăuţi, chest. viii 21/1, alri 1 814, ALR sn v 1 501/362. 2. (Tehn.) Masă de metal topit sau aliaj solidificat în interiorul unui cuptor de topit, din cauza întreruperii accidentale a alimentării acestuia cu combustibil. „Urşi",... metalele ce să îngrămădesc peste olaltă în cuptoriu şi nu se mai pot topi. LIUBA - iana, M. 32, cf. LTR. III. Nume dat unor părţi de susţinere a unor construcţii sau nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive sau părţi ale acestora etc. care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. : 1. Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. Când să va întâmpla a să rupe din lacrile podului şi a să lua cu totul urşii şi parii... atunci să li se dea ajutor de la stăpânire (a. 1826). DOC. EC. 366. ♦ Fiecare dintre grinzile pe care se aşezau scândurile groase cu care se podeau altădată străzile. Să le aşăze [scândurile] pă câte patru urşi, cu şanţuri pe dedesupt (a. 1827). doc. EC. 390, cf. dl, ltr, dt, scl 1978, 328, mat. dialect, i, 238. 2. (Regional) Fiecare dintre stâlpii care susţin talpa prispei la casele ţărăneşti din anumite zone (damé, t. 95, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, LTR, DEX, ALR Il/l h 224/812); grindă longitudinală de sprijin la talpa casei (scl 1978, 328); grindă de susţinere peste beci, la temelia casei (chest. ii 100/68, 84). 3. Fiecare dintre cei patru stâlpi care susţin podul morii. Cf. alr sn i h 166, alrm sn i h 116. Stratul morii este aşezat pe patru urşi de stejar, mat. dialect. I, 197, cf. glosar reg. ♦ (Regional) Fiecare dintre cele două grinzi pe care se reazemă perna morii; andrele (Beclean). Cf. alr ii 6 746/260. ♦ (Regional; la pl.) Cei patru stâlpi care susţin stăvilarul morii. Cf. CADE, alr π 6 723/260. 4. (Regional; la pl.) Fiecare dintre stinghiile de la grapă (Roşia - Beiuş). Cf. ALR SN I h 36/310, ALRM SN I h 29/310. 1795 URSA -383 - URSĂ1 5. (Regional) Jugul joagărului (Căpâlna - Sebeş). CL 1961, 127. 6. (Prin Olt.) Tejghea de tâmplărie. Cf. GL. OLT. 7. (Prin nord-estul Mold.) Panou cu ajutorul căruia se reglează debitul de apă la un stăvilar. Cf. arvinte, term. 174. 8. (Prin Mold. şi Transilv.) Copac, mai ales brad, tăiat, necurăţat de crengi şi necojit; (regional) berbec. Cf. ARVINTE, TERM. 174, a v 6. ♦ (Regional; la pl.) Grinzi aşezate pe pământ, pe care se rostogolesc buştenii (Deda - Reghin). MAT. DIALECT. I, 197. Urşii pe care se rostogolesc buştenii sânt rotunzi, id. ib. ♦ (Prin Mold. şi Maram.) Dispozitiv pentru micşorarea vitezei buştenilor cărora li se dă drumul pe uluc, forniat dintr-un butuc aşezat deasupra ulucului. Cf. arvinte, term. 174, cl 1968, 80, 81,av1. 9. (Şi în sintagma urs de frecare, LTR) Menghină (2). Cf. DDRF, ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCL 1957, 110, ALR SN ii h 543, alrm sn i h 362. 10. (Prin Mold. şi Bucov.; şi în sintagma ursul mic, H x 22, 69, florea, τ. f. 536) Nume dat unei unelte de fierărie în formă de cleşte, cu braţe lungi, cu care se ţine deasupra focului piesa de prelucrat; (regional) scânecie. Cf. H x 33, 261, 539, xn 431. ♦ (Regional) Nume dat unui cleşte mare (Negreşti - Piatra Neamţ). Cf. H X 356. 11. (învechit şi popular) Ancoră. Urşi,... ferile cele grele care priponesc corăbiile în mijlocul mării. POGOR, HENR. 234/3, Cf. AN. DOBR. IV, 122. 12. (Regional) Zăvor de lemn (Izbiceni - Corabia). Cf. alr ii/i mn 121, 3 812/886. 13. (Regional) Scărmănătoare mecanică pentru lână (Humuleşti - Târgu Neamţ). Cf. glosar reg., a vi 9. - Pl.: urşi. - Lat. ursus. URS vb. I v. ursi. URSÂC s.m. (Popular) Ursuleţ (1). Cf. drăganu, ROM. 47. [La o vânătoare] s-au împuşcat... şi doi ursaci. SIMIONESCU, F. R. 23, cf. DL, SFC VI, 52, ŞEZ. V, 168. -PL: ursaci. - Urs + suf. -ac. URSAN s.m. 1. Pui de urs (I 1) mai mare. Un ursan tânăr şi grăsun, ca de doi ani, mormăia la numai un pas de el. STANCU, R. A. III, 53. 2. (Bot.; regional) Năprasnică (v. n ă p r a s n i c II 2) (Geranium robertianum). BORZA, D. 77. -PL: ursani. - Urs + suf. -an. URSÂNCĂ s.f. (Bot.; regional) Barba-ursului (Equisetum arvense) (Valea Vinului - Satu Mare). Cf. alri 1 952/339. - PL: ursănci. - Urs + suf. -ancă. URSAR s.m. 1. Bărbat, de obicei ţigan (I 1), care dresează urşi (I 1) şi îi pune apoi să execute diferite figuri, dând un fel de spectacol pe unde trece, cu scopul de a câştiga bani; p. e x t. ţigan. Luat-am domnia mea aminte şi pentru ţiganii domneşti, lingurari şi ursari, care sânt din vechi birnici (a. 1793). URICARIUL, I, 282. Neştiind ce feliu de mişelie De a le mai spune ursariul să gată. BUDAI-DELEANU, Ţ. 117, cf. BAR. - MUNT., W. 109’/2, POLIZU. Mai bine jucam ursul la porţile străine! Căci cel puţin ursarul tot crede în ceva. BOLINTINEANU, O. 198. Un urs... nu de cei ce-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brânză. CREANGĂ, A. 77. Ţiganul (ursarul sau zavragiul) când vede că acela ce-l miluieşte dă cu piciorul în pământ, refuză a lua din mână. marian, î. 376, cf. DDRF, barcianu. Ce vrea să facă cu dânsul [cu ursul]? că doar nu şi-o lăsa gospodăria să se facă ursar! SĂM. I2, 187, cf. ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, NOM. PROF. 82. La porunca Ursarului, Vasile a păşit cu mişcări line în spatele comisului ş-a început a-l călca. SADOVEANU, O. ΧΠΙ, 665, cf. SCRIBAN, D. In jurul lăutarilor, ursarii duc urşii şi încep să bată cu degetele tobele lor cu clopoţei. STANCU, D. 182, cf. IST. LIT. ROM. I, 72. Ursarul bate toba după fluier şi-l descântă. PAVEL, S. E. 205. De unde să-i treacă lui prin minte cum are să-l joace femeia de frumos, mai abitir de cum ursarul joacă pe urs. SNOAVA, II, 172, cf. A IX 4. Sî ni gioci ursărţşt'e cum giuca d'i mult - zâci - ursarii. O. BÂRLEA, A. P. I, 432. <> (Adjectival) Ţiganii ursari... bat [tobele] cu mâna în timp ce joacă ursul. ALEXANDRU, I. M. 34. Intr-unul din scheciurile filmului... apărea... un ţigan ursar cu ursul său. CINEMA, 1986, nr. 2, 1. Nişte ţigani ursari,... se sfătuiră cum ar putea... să fure câţiva miei. ŞEZ. I, 281. ♦ (Regional) Epitet dat unei persoane ursuze. Cf. alr sn v h 1 243 /172, zanne, p. v, 649, 722. 2. Persoană, mai ales ţigan (11), care face cuţite, site, curele etc. Un ursar, d-ăi de fac piepteni, a trecut pe-acolo. RĂDULESCU-CODIN, î. 306, cf. ALR II 6 501/537, 551, 682, 769, 784, 987, ib. 6 483/886. La un colţ de drum Stătea un ursar bătrân... Lucra cu trei puradei la un cuţit, Nici până azi nu l-am mântuit. CAF III, 124. Primăvara;.. vin ursarii prin sat, cu meseria lor de dregere de lacăte şi prefacere de piepteni. SNOAVA, III, 276. 3. (Prin Mold. şi Bucov.) Fierar care se ocupă şi cu potcovitul cailor. Cf. florea, t. f. 536. - PL: ursari. - Urs + suf. -ar. URSĂT, -Ă adj., s.f. v. ursit3. URSĂ1 s.f. 1. (Rar) Ursoaică1 (1). Cf. pontbriant, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, COm. MARIAN. ♦ (Prin Bucov.) Epitet dat unei femei grase şi greoaie. Cf. şez. m, 91. 2. (La pl.) Nume dat celor două constelaţii din emisfera boreală în care se află carul-mare şi carul-mic. Cele două urse... sunt numite carul-mare şi carul-mic. OTESCU, CR. 4, cf. PAMFILE, CER. 163, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Prin naltele stele sclipind Trec ghearele marilor urse şi săgetătorii ochind. VOICULESCU, POEZII, II, 120, cf. HI 425. ❖Compuse: (Astron.) ursa-mare = carul-mare. Cf. drlu, bar. - munt., w. 108'/32, CULIANU, C. 44, ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, CER. 163. Zice că aceea e ursa-mare, şi eu zic că nu e aceea. 1802 URSĂ2 -384- URSEALÄ DELAVRANCEA, O. II, 330, cf. DR. VI, 531, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Inima tresare. Şi răspunde-n ursa-mare. blaga, poezii, 251, cf. DL, dm, dex; ursa-mică = carul-mic. Cf. DRLU, BAR. - MUNT., w. 108'/33. Oare care va fi steaua Olgăi?... Mă uitam la ursa-mică. NEGRUZZI, S. I, 58, Cf. CULIANU, C. 7, 44, TDRG, PAMFILE, CER. 163, şăineanu, d. u., cade, dl, dm, dex. 3. (Prin Ban.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. Cf. pamfile, j. iii, 11, varone, d. 152, id. J. rom. Ν. 130, H XVIII 48. - Pl.: urse. - Din lat. ursa. URSĂ2 s.f. 1. (Regional) Ursită (v. ursit3 3). Cf. pamfile, duşm. 2, rădulescu-codin. Aşa mi-a fost mie ursa, să colind pământul tot. UDRESCU, GL. 2. (Prin nord-vestul Munt.) Ursitoare (v. u r s i t o r 2). Cf. UDRESCU, GL. -Pl ..urse. - Postverbal de la ursa. URSĂL vb. I. T r a n z. (Regional; complementul indică coama calului; cu sens neprecizat, probabil) A încreţi (Câmpulung Moldovenesc). Cf. dr. v, 295. -Prez. ind.: ursălez. - Şi: ursulâ (dr. v, 295) vb. I, ursălf (ib.), ursuli (ib.) vb. IV. -Probabil de la urs (III 10 „unealtă de fierărie”). Cf. DR. v, 295. URSĂLĂT, -Ă adj. (Regional; despre coama calului; cu sens neprecizat, probabil) încreţit (Câmpulung Moldovenesc). Cf. dr. v, 291, 295. - Pl. : ursălaţi, -te. - V. ursăla. URSĂLÎ vb. IV v. ursăla. ÜRSÄREÄ s.f. sg. (Art.) Numele unei hore săltăreţe. Cf. varone, d. 153, id. J. rom. n. 131. - Ursar + suf. -ea. URSĂREÂSĂ s.f. Ursăriţă. Ştepii de cucuruz..., grebluiţi în pripă de degetele ursăreselor, începură să pârăie. conv. lit. XLIV,, 206, cf. scriban, d., dl. - Pl.: ursărese. - Ursar + suf. -easă. URSĂRELE s.f. pl. (Bot.; prin Bucov.) 1. Brumă-rele (Phlox paniculata). Cf. panţu, pl., bulet. grăd. bot. v, nr. 3-4, 65, borza, d. 129. 2. Garofiţe de grădină; (regional) ursinică, ursuiele (Dianthus barbaţus). Cf. PANŢU, PL., BULET. GRĂD. BOT. v, nr. 3-4, 57, BORZA, D. 58. - Urs + suf. -ărele. URSÂRÉSC1, -EÂSCĂ adj. Care aparţine ursului (11), privitor la urs, de urs; asemănător ursului, în felul ursului, ca ursul. Cf. DDRF, dl, dex. ❖ Luptă ursărească = luptă corp la corp, trântă. [Lupta] se urmează în deosebite chipuri, cu deosebite numiri: de pildă lupta voinicească, lupta ciobănească, lupta ursărească. alecsandri, P. P. 26. Dalac ursărese = antrax. Cf. GR. S. vi, 125. -Pl.: ursăreşti. - Urs + suf. -ăresc. URSĂRESC2, -EÂSCĂ adj., s.f. 1. Adj. Care aparţine ursarului (1), privitor la ursar. Urşii c-ursul ursă-resc In danţuri nu se lovesc (= cei care vieţuiesc împreună nu se aseamănă întotdeauna unul cu altul). Cf. pann, p. v. ii, 163/25, zanne, p. i, 683. 2. Adj. Care este făcut de ursar (2), privitor la ursar. Un pieptene ursărese, cu care se piaptănă copiii pe cap. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 174. De când muncesc... cu opinteli peste fire, m-am ales ca o lulea ursărească. ap. TDRG, cf. CADE, SCRIBAN, D. Cuţit ursărese. GR. S. VI, 125. <0* (în descântece, cu aluzie la o unealtă făcută de ursar 2) Ţeapă ursărească = nume dat unei boli care se manifestă prin junghiuri. Vifor şi ţapă ursăreşti, lăieţeşti, turceşti... Ieşiţi din dinţi, de sub dinţi, din măsele, de sub măsele. ŞEZ. viii, 113. 3. S.f. (De obicei art.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. Cf. sevastos, n. 282, PAMFILE, J. I, 290, VARONE, D. 152, id. J. ROM. N. 130, cade, jh iv 140, XI 203, 234, xn 463, xiv 94, xvi 340, 447, ALRI 1 477/385, alr ii 4 336/791. -Pl.: ursăreşti. - Ursar + suf. -esc. URSĂREŞTE adv. 1. în felul ursarilor (1), ca ursarii. Sâ gioace ursăreşt'e cum giuca mai d'i mult — zăci - ursarii, o. BÂRLEA, A. P. I, 432. -v- Expr. A umbla ursăreşte = a rătăci din loc în loc; a peregrina (2). Cf. CADE, ZANNE, P. IX, 728. 2; în felul dansului ursărese2 (3). Cf. VARONE, D. 153, HX 163, 389. - Ursar + suf. -eşte. URSĂRÎCĂ s.f. sg. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape (Năvodarii - Turnu Măgurele). Cf. H xiv 60. - Ursar + suf. -ică. URSĂRÎME s.f. (Rar) Mulţime de ţigani (ursari). Cf. CADE. Este o cătună di-o parte, numa ursărime, nu-s moldoveni diloc acolo. GRAIUL, Π, 402. - Ursar + suf. -ime. URSĂRIŢĂ s.f. Soţia ursarului (2); p. e x t. ţigancă (i); ursăreasă. Cf. CADE. îi stinseră ursăriţe fiarele în apă neîncepută,... o descântară, dar boala stăruia. SADOVEANU, O. I, 642, cf. DL, DEX. Mi-au ieşit înainte. Toate ursăriţele, Toate lingurăriţele. PĂSCULESCU, L. P. 126. -Pl.: ursăriţe. - Ursar + suf. -iţă. URSĂTOÂRE s.f. v. ursitor. URSEÂLĂ s.f. (în credinţele populare) 1. Ursire (1); (rar) u r z e a 1 ă (II3); p. e x t. momentul în care se face ursirea. Tustrele [ursitoarele] fac sau torc firul vieţii 1817 URSEI -385- URSI1 unui om, care este cotit prin toate locurile pe unde cel venit pe lume va umbla în viaţa lui de la ursală şi până la moarte. PAMFILE, DUŞM. 8. 2. Ursită (v. ursit3 3). Ursitoarele... se sfătuiesc asupra urselei copilului... Ce soartă să-i croiască? FRÂNCU - CANDREA, M. 148, cf. TDRG, PAMFILE, DUŞM. 2, MARIAN, NA. 150. - Pl.: urseli. - Ursi1 + suf. -eală. URSÉI s.m. (Regional) 1. Ursuleţ (1). Ursoaica-ngrozitoare C-un pui de vârstă jună, ursei născut din flori... venea pe o cărare. ALEXANDRESCU, O. I, 348. 2. Nume dat unui câine (jipescu, O. 51, densusianu, ţ. H. 84, Η π 87, iv 153, XI 178, şez. viii, 115, com. marian) ciobănesc (h i 367, ii 3, 28, 88, 99, 131, 194, 207, ν 54, ix 18, xii 239) cu blana de culoare neagră sau brună ca a ursului (H xviii 8). - Urs + suf. -ei. URSESC, -EÂSCĂ adj. 1. Care aparţine ursului (11), privitor la urs, caracteristic ursului. Cf. DRLU, LB, POLIZU. Oaia să o păzească De laba cea ursească. alexandrescu, O. I, 374, cf. ddrf. (în descântece) Tuse cănească..., tuse ursească..., tu să ieşi, să nu mai tuşeşti. ŞEZ. VII, 93, cf. GR. S. VI, 126. Unghie ursască, Unghie iepurească, Unghie de nouă neamuri... Cu foarfecele te-oi. rătunza. ARH. FOLK. I, 204. 2. (în sintagme) Mere urseşti = varietate de mere cu coaja roşie, cu gust dulce şi înţepător. Cf. bulet. grăd. bot. i, nr. 3, 80, borza, d. 106, butură, EG. 175, H iv 52, ŞEZ. V, 42, ib. XV, 69, COMAN, GL. Prune urseşti = varietate de prune rotunde, roşietice, moi, care se coc târziu şi nu se desprind de pe sâmbure. Cf. klein, d. 408, densusianu, ţ. h. 339, borza, d. 139, com. din tărcăiţa - beiuş, alr ii 6 082, 833. (Regional) Porobi urseşti = varietate de prune albe, care nu se desfac de pe sâmbure şi se coc mai târziu (Petroşani). Cf. A în 16. Pere urseşti = varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. Cf. BORZA, D. 141. Bureţi urseşti = varietate de ciuperci. Cf. PĂCALĂ, M. r. 116. Mure urseşti v. mură'(12). Perie ursească v. perie (3). -PL: urseşti. - Urs + suf. -esc. URSEŞTE adv. Ca urşii (I 1), în felul urşilor. Cf. DDRF. Mogâldeaţa ţâşni urseşte pe sub pupitru. CĂLINESCU, C. Ν. 101. - Urs + suf. -eşte. URSI1 vb. IV. Tranz. (în credinţele populare) 1. (Mai ales la forma pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînţeles, este divinitatea sau o fiinţă supranaturală; complementul indică de obicei oameni) A hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru; a hărăzi, a meni (4), a predestina (1), a rândui1 (ΙΠ 1), a sorti' (11), (rar) a urzi (II 5), (regional) a rândului. Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Căci aşa sântem ursite... De bărbaţi să fim slăvite. PR. dram. 347. Inimă nenorocită, Cu rău plan ai fost ursită. PANN, E. IV, 125/3, cf. POLIZU. A-l ursi soarta să fie al necazurilor. BARONZI, L. 41. Tot într-o vreme răsărea pe orizontul artei o nouă stea, ursită să eclipseze toată pleiada. CONV. LIT. XV, 114. într-una din colibele sale se născu... o copilă care era ursită a scăpa ţara ei. ODOBESCU, S. I, 6. Şi lui ursit-am tot o viaţă bună. EMINESCU, O. IV, 453. Dorim şi urăm toate fericirile pentru junele... Zarifopol! Ursească-l cele nouă surori divine spre strălucit viitor. caragiale, O. VII, 15. Şi fiusese ursit lui Trică să fie cojocar. SLAVICI, O. II, 20. Aşa am fost noi ursiţi să pătimim. ISPIRESCU, L. 217. Pe femeie înaltul o urseşte Să schimbe faţa lumii când vrea şi cum voieşte. macedonski, O. II, 219. Se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. ap. DDRF. El tremură în umbră, Şi-n lunga-i agonie Se crede pentru-osândă ursit pe veşnicie. PĂUN-PÎNCIO, P. 45. Aşa bietele copile trist mai sunt ele ursite, Că nu-şi pot căta în pace de amor, când sunt iubite. OLLĂNESCU, Η. O. 219. A fost ursită ca să rămână să fie chin pământului. SĂM. III, 140, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. u., CADE. Să-mi uit singurătatea..., toate câte-am îndurat, De când fui ursită-n lume să fiu fată de-mpărat. EFTIMIU, î. 28. Celor ce plutesc de-a pururi după cum le-a fost ursit. MINULESCU, vers. 106. Se vede că-l ursise ursitoarea să-i putrezească oasele în pădurea Cotoşmanei. GALACTION, O. 274. După cum mi-a fost o viaţă întreagă ursit, cunosc că, dacă purcede Măria sa război de iznoavă, se duc nu numai tinerii, ci şi bătrânii. SADOVEANU, O. XIII, 673, cf. SCRIBAN, D. Vedea în fémeie un tovarăş inferior şi util, ursit să procreeze şi să îngrijească de gospodărie. CĂLINESCU, E. 22, cf. SCL 1978, 328. Ursitoarele i-au fost dat un inel, ursându-l. BOTTA, P. 117. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine! ALECSANDRI, P. P. 277, cf. H II 83, IV 46, MARIAN, S. R. I, 124. In vremurile cele bătrâne... umblau ursitoarele-n lume printre oameni şi le urseau soarta. RETEGANUL, ap. CADE, cf. HODOŞ, P. P. 145. Bărbăţelul nătărău Rău l-a ursat Dumnezău. MAT. FOLK. 454. Era într-o vreme un balaur mare, mare... şi era ursată toată casa să-i ducă pe fiece zi un copil să-l mănânce. RĂDULESCU-CODIN, L. 18, cf. candrea, ţ. O. 20. Că aşa sântem noi ursaţi să ne mănânce lupul săptămâna asta. I. CR. IV, 140. Sufletul omului umblă 6 săptămâni prin toate locurile... şi apoi se duce la locul unde e ursat. GOROVEI, CR. 313. Să le răspunzi aşa, că ele te-au ursat să furi, - că-ţi vor da pace! PAMFILE, DUŞM. 15. La ursitori, trebuie să fie totdeauna masă întinsă ca să aibă ce mânca; la caz de a nu avea, urseşte rău pe noul născuţ. ŞEZ. III, 121. C-aşa au fost ursate dobitoacele. PLOPŞOR, C. 9, cf. GRAIUL, I, 9, 271. Rău, maică, fiusei ursat. CIAUŞANU, v. 37. Ursitoarele le-o oprit Dumnedzău, c-o spus ce-o ursat. ARH. FOLK. I, 150. Ursitorili vine dă-l ursiază ce soartă o să aibă-n lume. ALR π/l MN· 74, 2 653/899, ib. 2 653/182, 192, 682, 705, 723, 728, 784, 872, 928. Aşa or fi ursat ei. ALR ţi/876. Aşa ai fost ursat să mori în păduri, pe pat de flori. UDRESCU, GL., cf. PORŢILE DE FIER, 350. Să videm cum ni-l urseşte şi noao ursâtorli! O. BÂRLEA, A. p. I, 544. <> A b s o 1. Când începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi. ISPIRESCU, L. 97. [Ursitoarea] ... urseşte după cum a fost mulţumită sau nu. marian, NA. 150. Ursitoarelesunt, după unele credinţi, trei fecioare sau zâne... cari ursesc sau urşesc. PAMFILE, duşm. 2. Ursita însă a ursit altmintrelea. RETEGANUL, P. II, 37. Ursâtoril'i ursăsc. ALR ii/i mn 74, 1821 URSI2 -386- URSIT3 2 653/27, ib. 2 653/29, 36, 76, 130, 157, 172, 272, 284, 316, 334, 346, 349, 353, 728, 769, 836, 886. Ursitoare, de te-aş şti, Eu la tine aş veni Şi cu lacrimi te-aş ruga, Să nu mai ursăşti aşa. ANT. lit. pop. I, 42. <> (Prin lărgirea sensului) Numele tău îf[i] urseadză să fii streinat din ţară. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 10479. Ca să-i treacă primejdiile ce îi ursea stelele. BĂRAC, ap. TDRG. A ursit-o-n faşe dorul De-a fi dragă Tuturor! coşbuc, P. i, 138. <> (Subiectul gramatical sau logic este 0 persoană) [Ursitoarea supărată:] S-o ursez să trăiască din cameră mobilată, alas 9 X 1932, 1/3. Dar mi-a fost pesemne calea De-un duşman ursită: Am găsit lumina stinsă, Uşa zăvorâtă. TOPÂRCEANU, O. A. I, 56. El într-un fel o ursea Şi-altfel ieşi la văpsea, se spune atunci când se obţin cu totul alte rezultate decât cele aşteptate. Cf. ZANNE, P. V, 653. <> R e f 1. p a s. Când dintr-o pădure se taie lemne pentru făcut casă, nouă lemne se lasă cioplite în pădure, ca să putrezească, zicăndu-se: acesta este lemnul păduchilor de lemn, acesta al cariilor etc., ursindu-se astfel flecare lemn. GOROVEI, CR. 56. + (Popular) A prevesti cuiva ceva (mai ales rău); a cobi, a meni (3). Cf. ALR 1 403. Să nu-mi urseşti rău. ib. 1 403/85. 4· Intranz. Nu ursi de rău. ib. 1 403/552. (E x p r.) A ursi a rău = a prezice lucruri nefavorabile, ib. 1 403/98. 2. A face farmece, descântece, vrăji; a fermeca, a vrăji (rostind descântece). Din toţi cei din casă nu se bolnăveşte decât acela care e ursit de vrăjitoare. HEM 1 620. Când îngropa comoara, dacă nu o lăsa la noroc, să o găsească cui i-o fl dat, atunci o ursea. PAMFILE, COM. 12. Năvalnic - voinicul cel ce urseşte fetele, id. S. T. 29. Se pune câte un bob sămânţă de cânepă tot în vatră, în gura cuptorului, pe care îl urseşte pe numele unuia din ei, ca să vadă dacă trăieşte până la anul sau nu. H II 38. A ursit-o ielele, a pocit-o. ALR II 4 220/192. ■v> A b s o 1. Fata în sâne să gândea ce să facă Şi în ce chip ursând să le spuie soartă. BUDAI-DELEANU, T. v. 70. ■v· Refl. pas. Comoara se ursea aşa că zicea să o găsească după aţâţi şi aţâţi ani, să o găsească cutare sau cutare. PAMFILE, COM. 12. - Prez. ind.: ursesc. - Şi: (regional) urşi vb. IV, ursă (prez. ind. ursez) vb. I. - Din ngr. όρίσω (viit. lui όρίζω). URSÎ2 vb. IV v. urzi1. URSICIÙNE s.f. (învechit, rar) Ursire (1), predestinare. Aceasta au fost chip şi ursâciune ce vrea să să izbândească a doa dzî. DOSOFTEI, V. S. octombrie 52v/9, Cf. JAHRESBER. V, 139, PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, DR. VII, 321, SCRIBAN, D. - Pl.: ursiciuni. - Ursi1 + suf. -iciune. URSIDĂ s.f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore, având ca tip ursul (I 1); (şi la sg.) animal din această familie. Cf. dn3, dex-s. -Pl.: urside. - Din fr. ursidés. URSÎLĂ s.m. Nume dat unui bou cu părul închis la culoare ca al ursului (11). Cf. SÄGHINESCU, v., pascu, S. 330, H in 474, vi 26, x 44, 85, xiv 436, com. marian. -Urs + suf. -ilă. URSIN1 s.m. (Bot.; regional) Arbust care produce fructe de forma unor bobiţe negre, comestibile. Com. din STRAJA-RĂDĂUŢI. - Pl.: ursini. - Derivat regresiv de la ursină. URSIN2, -Ă adj. (Rar) Din familia ursului (I 1); de urs. Berna aşază şi exemplare ursine vii într-un val al oraşului... ca animale de predilecţie. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 213. - Pl.: ursini, -e. - De la urs. Cf. it. o r s i n o. URSINĂ s.f. (Regional) Fructul produs de ursin1, având forma unei bobiţe negre, comestibile. Com. din STRAJA-RĂDĂUŢI. - Pl.: ursine. - Cf. u r s. URSINÎCĂ s.f. (Bot.; regional) Garofiţă de grădină; (regional) ursărele (2), ursuiele (Dianthus barbatus). Cf. BORZA, D. 58. - Etimologia necunoscută. Cf. u r s ii i e 1 e. URSIRE s.f. (în credinţele şi superstiţiile populare) Acţiunea de a ursi1. 1. Predestinare, sortire (1), menire (3), urseală (1). Cf. ursi1 (1). Cf. POLIZU. Se roagă lui Dumnezeu ca să se strămute ursirea ursitoarelor. PAMFILE, DUŞM. 13. 2. Vrajă, farmec; blestem. Acelui spirit i se lasă comoara în samă şi această lăsare am putea-o numi legământ, ursire, blestem, vrajă, închinare. PAMFILE, COM. 12. -PL: ursiri. -V. ursi1. URSIŞ0R s.m. 1. (Rar) Ursuleţ (1). Bonzarii sunt insecte dolofane, groase... , ca nişte ursişori. SIMIONESCU, F. R. 317. 2. (Regional) Boţ de mămăligă cu brânză (Piatra Neamţ). COMAN, GL. -Pl.: ursişori. - Urs + suf. -işor. URSIT1 s.n. Faptul de a ursi1. Ia ursitul acesta veneau numai fetele-mari care nu ştiau încă de viitorul soţ. AGÂRBICEANU, S. 246. „Ursitul” sau „vrăjitul" la care se adunau fetele de măritat, id. ib. 245. - V. ursi1. URSIT2 s.n. v. urzit1. URSIT3, -Ă adj., subst: (în credinţele şi superstiţiile populare) 1. Adj. (Mai ales substantivat) A cărui soartă a fost dinainte hotărâtă; menit (1), predestinat, sorocit (2), sortit (1); (rar) predeterminat, preursit (2). Deaca sosî dzua cea ursâtă, dzâsă D[\x\mn\t\dzău lui Ieremiia: ia poporul tot, noaptea, şi ieşi din Vavilon. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 107718. ♦ (Substantivat; rar) Bătut de soartă; nenorocit (1). Numai pluguleţu meu L-a-nţelenit Dumnezeu, Vai, rău ursitul de eu! Că doi boi ce avusei 1834 URSIT3 -387- URSIT3 De vremi grele-i răpusei. FOLC. OLT. - MUNT. II, 224. ♦ (Substantivat) Căruia i s-au făcut farmece, vrăji; căruia i s-au făcut descântece. Un fel de insect... este trimis de vrăjitori ca să intre în doniţa cu apă, ca, când va bea cei din casă, să intre în ei şi atunci cel ursat moare. HIV 77. Eu sânt... Cea frumoasă. Cea luminoasă, Cea ursită Şi de toată lumea iubită. PĂSCULESCU, L. P. 126. + (Substantivat, rar) Destinat, desemnat pentru un anumit scop. Când dintr-o pădure se taie lemne pentru făcut casă, nouă lemne se lasă cioplite în pădure, ca să putrezească, zicându-se: acesta este lemnul păduchilor de lemn, acesta al corilor etc., ursîndu-se astfel fiecare lemn; apoi se iau lemne pentru casă, nu însă din cele ursite. GOROVEI, CR. 56. 2. S.m. şi f. Persoană menită, predestinată să devină soţ (sau soţie) cuiva; (învechit şi popular) ursitor (5). Nu-i voi sta împotrivă, Mă jur... Dar spune-mi, care-i ursita? CONACHI, P. 16. M-oi duce... păn’ mi-oi găsi ursitul. ALECSANDRI, P. III, 314. O! Fântână cu apa limpezie, Arată-mi pe ursitul, dar, vezi, plăcut să fie. id. T. II, 197, cf. CIHAC, I, 302. Mergeţi de vă căutaţi ursitele. ISPIRESCU, L. 33. Ursitul ei, ce era să-l ia de bărbat, nu se va mai însura, marian, î. 61. Acei feciori... trebuie să aştepte până ce le creşte ursita mare, să fie bună de măritat, id. NU. 10, cf. DDRF, BARCIANU. După trei zile de dragoste cu ursitul ei, e răpită de un zmeu. CHENDI, S. II, 127. Fetele de la ţară... [busuiocul] îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-şi viseze ursitul. CANDREA, F. 248, cf. TDRG. Ursitul tău e colţuros la fire şi te-o mai pieptăna câteodată. AGÂRBICEANU, S. 246, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., SCURTU, T. 197. Tu ai fost ursita mea: Cu tine m-am logodit, Cu tine m-am îndrăgit. TEODORESCU, P. P. 452. Eu îs ursita fratelui tău cel mijlociu. SEVASTOS, P. 177. Frumos îţi va fi ursâtul. ŞEZ. I, 147. Flăcăii... în somn îşi văd ursita, ib. II, 127, cf. 166, ib. v, 169. Să umbli din deal în vale... După scrisa mea, După ursita mea. MAT. FOLK. 692, cf. ŞEZ, vi, 62, RĂDULESCU-CODIN, î. 253, ŞEZ. IX, 30. Du-t'e-n lume,... La ursîtu miieu anume. ŢIPLEA, P. P. 103. Să-l ajungă o voie bună Cu ursita dimpreună. PĂSCULESCU, L. P. 64. Dădea Îar popa, la fetâli mari, busuiog şî îl punea sup pernă şi-j gisa ursâtu. T. DIAL. M. II, 868. Să te duc... Să-i aduc ursâtu. CAF II, 8. 3. S.f. şi (învechit, rar) m. Destin, soartă, predestinare (1), (învechit şi popular) ursitoare (v. u r s i t o r 3), (popular) orândă1, (regional) ursă2 (1), urseală (2). Ursita neblândă L-au predestinat ca să slujască. BUDAI-DELEANU, Ţ. 345, cf. LB. Ursita mea s-a desluşit şi acestea care văz îmi dovedesc toate. HELIADE, AMF. 80/22. Rămăsei... blestemându-mi ursita cea rea, ce mă aruncă din necaz în necaz. GORJAN, H. I, 136/32. Deş-ursita vă desparte, armonia v-a uni. ASACHI, S. L. 118. Nu-mi fu ursita... şi iată-mă căutând încă piatra filozofală. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 72. Ursitele glorioase ce el a visat pentru naţie... se vor îndeplini. BĂLCESCU, M. v. 343, cf. iser, bar. - munt., w. 333'/42. Eu voi umbla unde-o vrea ursita a mă duce. PANN, E. in, 120/17, cf. POLIZU. Epoca de regenerare, în care ursita a adus pe români, cere ca ei... să se arate demni (a. 1860). PLR I, 179. Ursita a voit De tine,-a mea surioară, Să remâiu nedespărţit. MUREŞANU, P. 17/4. Ursita mi-e neferice, dar a ta-i chiar blestemată. HASDEU, R. v. 13. Toată lumea ar putea zice ursita sau soarta mea. CANELLA, V. 111, cf. CIHAC, I, 302. Ursita îţi păstrează în viitor mărire. BOLINTINEANU, O. 30. Privesc trecutul, o marmoră barbară, Pe ea-i gravată aspru ursita-ne amară. EMINESCU, O. IV, 470. Ursita, care mă lua înainte, era mai tare decăt dragostea, ce mă ţinea în urmă. GANE, N. m, 47. Ce gând te-a purtat? Care ursită te-a mânat? slavici, N. 104. Eu la rău nu am să te împing: Fă cum ţi-e ursita, id. O. II, 163. împăratul îşi povăţui fata să se supuîe ursitei. ISPIRESCU, L. 53. Tu, răspunde gârla stâncei, tu ai somnul drept ursită, Eu în mine port viaţă, vlahuţă, s. A. I, 5. Dacă aş fi ştiut ursita mea, n-aş fi fugit în lume. I. NEGRUZZI, S. m, 464. Răpirea... copilului se poate întâmpla numai înainte de a-i fi croit ursitoarele ursita, marian, NA. 93, cf. DDRF, PUŞCARIU, ET. WB., ALEXI, W. Rostul meu de-a pururi pradă Ursitei maştere şi rele. GOGA, P. 6. Ursitoarele... croiesc ursita... sau soarta noilor născuţi. PAMFILE, DUŞM. 2. îşi blestema nevolnica ursită. CODREANU, S. I, 316, cf. pascu, s. 108, dr. iv, 1 363, şăineanu, d. u., cade. El, fiind mai mare, Ursita îl alege să-l facem domnitor. EFTIMIU, C. 23. Ursita, soarta sau destinul omului... Fiecare om se naşte lângă o stea. M. ELIADE, D. 56. Regii sunt supuşi aceloraşi ursite, Ca şi soldaţii. MINULESCU, VERS. 110. Am un cuc fermecat. Desface ursita omului. VLASIU, A. P. 93, cf. SCRIBAN, D. Grămădea explicaţii peste explicaţii, scoase din rezervorul lui de reflexiuni asupra ciudatei sale ursite. VINEA, L. I, 160, Cf H II 313, TEODORESCU, P. P. 189. Ursita mea De ursători ursată. MAT. FOLK. I, 692. Mai bine voi tăcea, C-aşa mi-a fost ursita, epure, P. 65. Ai să faci casă cu ea, C-aşa ţi-a fost ursita. PĂSCULESCU, L. p. 206, cf. balade, I, 408. Aşa-i fu ursata lui. UDRESCU, GL. Ursâta ii di Dumnezău sfântu lăsatî. CAF II, 8. Aşa mi-o fost ursita mie, Să n-am seas de bucurie, şandru, F. 16. Ψ E x p r. A face (cuiva) ursită ori pe (sau de) ursită = a folosi mijloace magice pentru a afla persoana destinată să devină soţul sau soţia cuiva ori pentru a provoca boala sau moartea cuiva (din ură, duşmănie sau gelozie); a vrăji pe cineva, a face cuiva farmece, vrăji, vrăjitorii. Cănd soseşte cineva la o mare primejdie de boală, îi fac bătrânele satului pe ursită cu o frigare nouă. LAMBRIOR, S. 174. Se duce baba farmazoană cu fata ce vrea să-şi facă pe ursită. CREANGĂ, GL. Bărbăţia lui... începuse a scârţâi... ba că-i e făcut pe ursită, ba că-i e făcut de plânsori şi tot umbla din babă-n babă. id. O. 278. I-a făcut cineva pe ursită... umblând cu vrăji şi făcături... să moară anume. MARIAN, NA. 45. O vrajă din care se va vedea cum îşi fac ele pe ursită sau... cum îşi aduc ursitul, id. NU. 22. Gâtlejul de cucoveică îl întrebuinţează vrăjitoarele spre diferite farmice, însă mai cu samă la facerea pe ursită, id. O. I, 200, cf. TDR<3. Prin alte părţi se face de ursită în această seară cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace. PAMFILE, S. T. 143, cf. ŞĂINEANU, D. U. Află, mata, domnule căpitan, că şi pe ursită mi-a făcut. SADOVEANU, O. VII, 287. Fata care voieşte să-şi facă pe ursită, când se culcă, ia brâul său în mână, face nouă noduri într-însul. TEODORESCU, P. P. 377. Fata bătrână şi-a făcut pe ursâtă. ŞEZ. II, 132. La răchita răsădită Face-o babă pe ursită, ib. în, 124. Voieşte a-i face de ursită, ib. IX, 30. O boală ce se crede că-i venită de la vrăjitoarea care face pe ursită. VASILIU, 1834 URSIT3 -388- URSITOR C. 206. Am eu o feţişoară şi are să-şi facă şi ea de ursită, când a fi de măritat, snoava, I, 57. Ştia să facă ursită, ştia descânta, ib. II, 103. O vinit la mini, la Jănica, Sî-i fac di ursâtî. CAF II, 18. A desface de ursită = a dezlega o vrajă care a provocat cuiva o boală, o nenorocire (2), o suferinţă. Se mai descântă... sau se desface... de pază, de ursită. CANDREA, F. 327. Vrăjitori care ştiu a desface de ursită. ŞEZ. II, 166. Cheamă vro mătuşă să-i desfacă de ursâtă. ib. 132, cf. MAT. FOLK. 1 519. (învechit, rar) A-l trage (pe cineva) ursitele = a fi mânat de un imbold irezistibil înspre o ţintă (de obicei primejdioasă, neprielnică). Trăgând ursâtele pe craiul şi strămurându-l şi cardinalul Iulian, n-au ascultat de Dracula. ŞINCAI, HR. II, 7/2. ♦ S.f. Farmec, vrajă, vrăjitorie. Descântece de întoarcerea urei sau ursitei, care se descântă mai cu seamă fetelor celor mari. MARIAN, î. 14. Cu crengi de iovă se fac băi calde pentru... boale ce se capătă din răceală precum şi din ursită. N. LEON, MED., 44. ♦ S.f. (Regional) Boală care se crede că provine din farmece sau vrăji. Cf. ŞĂINEANU, D. U. Multe din femeile de ţară se bolnăvesc de ursâtă. şez. îl, 132, cf. VASILIU, c. 206. * S. f. (Regional) Persoană care face farmece, vrăji. Ursitele, pe la Sf. Andrei, umblă şi vin de cearcă fetele şi le întreabă prin somn:... Vrai să te măriţi, că eu îţi trimit pe cutare şi pe cutare, ap. PAMFILE, S. T. 143. Boala cari-o dzac eu... di la duşmanu mneu... Cî tu nu dzaci nici di-on rău, Far’ dzaci boalî-naduşâtî, Pciar di ursâtî gatitî. VASILIU, C. 126. -f S.f. (Rar) Descântec. Despre ursite poporul vorbeşte că e un discântic ştiut de unele babe care descântă fetelor nemăritate. HIH 22. 4. S.f. (învechit) Menire (4), misiune (11). Grigorie..., din d[\i]mn[e]dzăiască ursâtă s-au hirotonit... arhiep\i\sc\o\p Alexa[n]driei. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 109728. Te-i purta cu virtute cătră ursita ta cea prea-naltă. PLEŞOIANU, τ. IV, 115/25. Această scriere... vă va fi singurul şi cel mai buri povăţuitor al vostru întru îndeplinirea cu scumpătate a datoriilor înaltei voastre ursite. NEGULICI, E. I, Vi/6. Aş fi vrut poate să rămân pe aici, unde îmi era plăcut..., dar ursita mea, interesul meu şi viitorul meu cere ca să mă duc acolo unde sânt chiemat (a. 1853). BARIŢ, I, 85. In faţa focului, fierul pe care îl ceruse Egor avea o ursită magică, răzbunătoare. M. eliade, d. 217. + (Rar) Termen fixat pentru săvârşirea unei acţiuni sau pentru îndeplinirea unei îndatoriri; soroc (1)· Când va veni ursita, s-or mărita şi ele Precum li-e starea casei. COŞBUC, S. 88. Acum e rândul meu, mi s-a împlinii şi mie ursita. DAN, U. 256. 5. S.f. (Mai ales la pl.) Fiinţă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naştere, ursitoare (v. .u r s i t o r 2). V. p a r c ă2. Facem planuri vecinice ca cum am avea în mâna noastră fusul ursitelor şi am piitea prelungi aţa vieţii după voie-ne. MARCOVICI, C. 30410. Aprinsă pătimire... \i~\ntr-îns-a pus ursitele A vieţii fericire! ASACHI, S. L. I, 156, cf. POLIZU. Dac-a ta viaţă de lume admirată... De asprele ursite nu ar fi fost curmată. ALEXANDRESCU, O. I, 80. Ursitele lorle dăruise cu patima joçului. ISPIRESCU, L. 232. Ursitele... sânt, după credinţa poporului, trei zâne cari împărţesc norocul şi soarta, marian, - S. R. 1, 62. Ursitoarele, numite altmintrelea şi ursite, ... vin ca să croiască ursita copilului nou născut, id. NA. 149. Iar tu mi-eşti în suflet şi-n suflet ţi-s eu, Şi secolii-nchid' ori deschidă cum vreu Eterna ursitelor carte. COŞBUC, P. II, 292, cf. BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, PAMFILE, DUŞM.l. A treia zi după naşterea unui copil sosesc... ursitele care apoi prevestesc viitorul noului născut. GOROVEI, CR. 343, cf. ŞĂINEANU, D. U. Tu n-ai avut la leagăn decât ursite rele. EFTIMIU, C. 23. Din albul nor, din caier prin azur Ursita ar putea fir nou să toarcă. blaga, POEZII, 380.1 se părea dizgraţiat... ca printr-un ucaz al ursitelor, vinea, L. I, 219, cf. Η Π 15, 21, 34, 66, 83, 90, 121, 126, 170, 177, iii 141, 403, iv 13, 66. Ursita, însă, a ursit altmintrelea. RETEGANUL, P. II, 37. Ce ursita a urzit Şi-n lume s-a împlinit Rămâne nestrămutat. MARIAN, î. 233. Morţii ei de ursitoare Care m-a ursât pe mine Să n-am nici un ceas cu bine, ... Ursâtă n-a făcut bine. VICIU, F. 185, cf. alr i/ii h 241, alrm i/ii h 329, alr ii/i mn 74, 2 653/228, 250, 386, ALRM Il/I h 201, UDRESCU, GL. -Pl.: ursiţi, -te. - Şi: (regional) ursât, -ă adj., s.f. - V. ursi1. URSITOÀIE s.f. (Prin nord-vestul Transilv. şi prin Maram.) Ursitoare (v. ursitor 2). Cf. alr i/ii h 241, alrm i/ii h 329. -Pl.: ursitoi (alr i/ii h 241/257, 289) şi ursitoaie (ib. h 241/347). -De la ursitoare, prin analogie cu substantive de tipul strigoaie, sămcoaie etc. URSITOR, -OARE adj., subst. (în credinţele populare) 1. Adj. Care hotărăşte sau determină soarta cuiva; care urseşte'(l). Cf. POLIZU. Aşa mi-a fost scris în slovele ursitoare. MARIAN, NA. 62. Zânele ursitoare i-au răsfăţat prea mult, la naşterea lor. BRĂESCU, O. A. II, 150. ♦ Care a fost hotărât dinainte; predestinat, menit. A mea iubire e-atâta de curată... Ca setea ursitoare ce-o au după olaltă Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă, eminescu, O. iv, 436. 2. S.f. Fiinţă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naştere; ursită (v. u r s i t3 5), (regional) ursă2 (2), ursitoaie, ursoaică^ (1), ursoaie2 (1)· V. parcă2! Tacă dară pripitorile unde cântă ursitorile. cantemir, IST. 108, cf. ANON. CAR. Nu este lăsată oarbelor voinţe ale unei ursitori primejdioase. PLEŞOIANU, T. I, 27/11. Dumnezeii era aceea ce sânt ursitorile şi ieliele la noi. HELIADE, GR. P. 22/13. Aşa i-au fost scrisa sau i-au ursât ursât orile. DIETET. 130/14, cf. BAR. - MUNT., W. 333‘/41. Cu rău plan ai fost ursită D-ale tale ursitori. PANN, E. IV, 125/4, cf. POLIZU. Ursitoarea vieţii... P-amândoi îi schimbă-n două râuri late. BOLINTINEANU, O. 87. în ceasul naşterii, nişte frinţi nevăzute, numite ursitoarele, sânt de faţă şi menesc copilului ßoarta vieţei lui. LAMBRIOR, S. 174. Masă-ntinsă şi-ncărcată Am gătit pentr-ursitori. GRANDEA, S. 7. Cântă ursitorile când urzesc binele oamenilor, eminescu, n. 29. Ursitoarea lui a fost bună... căci i-a dat talentul, caragiale, o. m, 319. A treia seară când veniră ursitoarele, se întâmplă ca unchiaşul să fie deştept. ISPIRESCU, L. 97. Din aşa caier scot ursitorile firul vieţelor. DELAVRANCEA, S. 167. Fie voia cumplitei ursitoare Ce toată fericirea-mi a spulbe 1836 URSITOR -389- URSITOR rat în vânt. MACEDONSKI, O. I, 249. Ursitoarele... vin ca să croiască ursita copilului nou-născut. MARIAN, NA. 149, cf. DDRF, alexi, w. Dacă aş putea pune mâna vreodată pe ursitoarea mea, O, Doamne! D. ZAMFIRESCU, 0. V, 190, cf. puşcariu, ET. WB. Cununa ta de zile şi de visuri Au împletit-o rele ursitoare. GOGA, p. 30, cf. TDRG. Vin cele trei ursitoare ca să-i ursească pruncul de curând născut, pamfile, s. T. 70. Chiar basmele bătrâne vorbesc de-o ursitoare Ce nu a fost poftită odată la serbare. PETICĂ, O. 117. Ştia să cheme ursitorile copilului de curând venit pe lume. LUNGIANU, CL. 157. I-a venit, ca la orice om, sorocu însurătorii pus de ursători. AL LUPULUI, P. G. 70, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Toate darurile firii mi le-au dat la leagăn... Ursitoarele. EFTIMIU, î. 106. Nani, nani, Dormi în paza ursitoarelor. MINULESCU, vers. 130. Se vede că-l ursise ursitoarea să-i putrezească oasele în pădurea Cotoşmanei. GALACTION, O. 274. Ursitoarele veneau într-o caleaşca cu roatele de aur. vlasiu, a. p. 92, cf. scriban, D., BUL. FIL. VII - VIII, 370. Să ard singur, orice zare să mă-nfrăngă Ursitoarele-nceputului m-au uns. BLAGA, POEZII, 427. Zâne bune şi rele, ursitori, strige, balauri şi iele. VARLAAM - SADOVEANU, 181, cf. HII 208, 246, III 53, IV 13, 46, ν 376, xi 151, 236, xvm 263. Era ursitoare... [şi] l-au menit să-i meargă tot a rău. SEVASTOS, P. 175. La ursitori trebuie să fie totdauna masă întinsă ca să aibă ce mânca. ŞEZ. iii, 121. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine. HODOŞ, P. P. 75. Ursita mea De ursători ursată. mat. FOLK. I, 692. Ursitorile... or să vie noaptea să ursească bine pe copil. RĂDULESCU-CODIN, L. 107. Vin ursătorile şî-l ursază pe pruncu. GRAIUL, I, 9. Morţii ei de ursitoare, Care m-a ursăt pe mine, Să n-am nici un ceas cu bine. VICIU, F. 185, cf. GRAIUL, II, 120, CANDREA, Ţ. O. 53. Nu trece multă vreme şi vin ursitorile la fereastră. VASILIU, P. L. 72. Ursitorile i-au fost dat un inel, ursându-l. BOTA, P. 117. Numai inimioara rabdă, Rabdă că e blestemată, De la ursătoare dată. CIAUŞANU, V. 71, cf. ARH. FOLK. I, 150, ib. iii, 48, alr i/ii h 241, alrm i/ii h 329, alr ii/i mn 74, 2 653, alrm ii/i h 201. Ursitoare,... Să nu mai ursăşti pe lume Om far ' de noroc ca mine. ANT. LIT. POP. 1, 42. Ursitoarea m-a ursit Pentru cătănit. FOLC. TRANSILV. II, 293. C-aşa sânt eu rânduit De ursătoare ursit. FOLC. OLT. — MUNT. II, 638. S-ascultăm ursâtorli copilului..., să videm cum ni-l ursăşte. O. BÂRLEA, A. P. I, 544. Ursitoarea i-a fost bună, Dar mintea i-a fost nebună! FOLC. MOLD. I, 130. Moaşa... făcea o turtă dă pâine, iera a ursătorilor. T. DLAL. M. I, 424. S-aprindem trâi lumini... ca să fie lumină cîn’ vin ursitoril'e să ursască. ŞANDRU, F. 203. Fuseseră prea zgârcite ursitorile cu dânsa. SNOAVA, III, 101, cf. PAMFILE, C. 54. Ceea ce e ursit de la ursitoarea ta, anevoie a scăpa. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. viii, 92. ♦ (Regional) Alimente sau diferite obiecte cu care se aşteaptă, a treia seară de la naşterea unui copil, ursitorile (v. ursitor 2). Cf. TDRG, H II 227, IV, 161. Ursitorile... constau din: pâine, ceapă, ţuică, vin, carte... ori cusături şi fuioare. RĂDULESCU-CODIN, L. 107. Baba care-o tăiat buricu duse ursâtuaria [o turtă găurită în mijloc cu un ban în ea] a tria dzî şî fuior. ALRTII44. Oleoleo, fecior de sârb, Ursători nu ţi-ai făcut Şi ai plecat după plug. FOLC. OLT. - MUNT. II, 146. [A treia zi după naştere] să punea ursitorile..., vin, ţuică, cărţi, creioane, dă toate lucrurile. T. DIAL. M. II, 120. Punea ursători,... grâu, mălai, dă toate. ib. 142. ♦ (Prin Munt.; la pl.; în legătură cu verbele „a fi”, „a se scula” etc. şi precedat de prep. „pe”, „de pe”) Un fel de aşternut (făcut dintr-o bucată de rogojină pusă peste o grămăjoară de plante) pregătit pentru femeia care a născut şi pe care aceasta stă culcată trei zile. Ierai femeie pă ursători, punea o rogojân-acolo, punea nişte burian dă dă jos acolo... stăteai trei zâle-acolo. T. DIAL. M. I, 423. La trei zâle vine muaşa şî m-a sculad du pă ursători. ib. 349. 3. S.f. (învechit şi popular) Destin, soartă1 (I), predestinare (1), ursită (v. u r s i t3 3); (popular) orândă1. Trăsăi atâtea necazuri mari,... că aşa mi-a fost ursitoarea. GORJAN, H. ii, 69/21, cf. H ii 246, iv 161. Nouă ani deaca trecea... Ursitoarea se-mplinea, Fecioraşul se-ntorcea Şi spre casă se ducea. TEODORESCU, P. P. 618. Eu tot nu merg acasă, C-aşa-i ursitoarea noastră: Eu mă duc din ţară-n ţară Ca să-mi găsesc soţioară. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 76. Arunca-mi-aş conciu-n foc, Că n-avui nici un noroc,... C-aşa mi-a fost ursitoarea. AN. DOBR. XI, 118. Să ne-ngroape-ntr-un zăvoi, Să cânte cucul pe noi. Cucul şi privighetoarea C-aşa ne-a fost ursitoarea. FOLC. TRANSILV. II, 536. Ursătoare ca a mia Nu ie-n lumie la nima! FOLC. OLT. — MUNT. I, 43. C-aşa mi-a fost rânduiala, Pustie ursătoarea. ib. H, 319. ❖ Expr. (Prin nord-estul Olt.) A-şi face ursătorile = a-i veni (cuiva) vremea (sau ceasul), a i se împlini sorocul, v. şi s o r o c (1). mat. dialect, i, 238. 4. S.m. şi f. Persoană care (prin descântece, farmece sau vrăji) încearcă să determine anumite evenimente din viaţa unui om sau să profeţească care va fi soţul (sau soţia) cuiva; vrăjitoare. Cf. predetici, D. II, 97v/19. Acolo merg ursitorile su[s\ţinute de nuori să celebre nopturnele lor orgii. PÂCLEANU, I. II, 48/1. Pe cănd eram mică, o ursitoare mi-a prevestit că voi iubi doi oameni. FM (1862), 62/2. După ce s-au adunat toate fetele... , ursitoarea face semn că profeţirea ursiţilor acuşi se începe. MARIAN, s. R. I, 62, cf. DDRF, TDRG. Pe lângă ursitoarele femei, întâlnim şi pe ursitorii bărbaţi..., ei ajută să se îndeplinească scrisul fiecărui om. pamfile, DUŞM. 16. Ursitoarea scotea obiectul ascuns şi începea să-i tălmăcească viitorul. AGÂRBICEANU, S. 246, cf. CADE. Parcă sânt nişte ursători, se spune despre nişte femei rău îmbrăcate. Cf. ciauşanu, v. 208. ❖ (Adjectival) Femeia ursitoare ascundea subt oale şi cratiţe lucrurile de pe masă. AGÂRBICEANU, S. 246. 5. S.m. şi f. (învechit şi popular) Persoană predestinată să devină soţ (sau soţie) cuiva; ursit3 (2). Dacă află ferica numai c-o singură rădăcină, atunci crede ea că nu şi-a aflat ursitoriul, că n-are să se mărite degrabă. F (1885), 258. Ursitorul ţi-e un flăcău voinic dar sărac. SEVASTOS, N. 5. Să întâmplă ca ursitorul ei (cel destinat să devie bărbat) este bărbatul femeii lehuze. N. LEON, MED. 151, cf. TDRG. Fetele... , aceste crupe, le vor pune pe masă, pentru ca, seara, venind umbra ursitorului lor pe cahlă să aibă ce ospăta. PAMFILE, S. T. 120. [Fetele] iau din fiştocul preotului o crenguţă de busuioc,... îl pun sub cap ca să li se arate în vis ursitorii, id. CR. 34. Eu socot, fraţilor, că nu-i bine să ne ducem tustrei deodată, ci mai bine pe rând... ca să ne aflăm ursitoarele. SEVASTOS, P. 174. La Boboteazî, fetili fac pi ursâtî, ca sî visăzi pi ursătoru lor. GRAIUL, I, 1836 URSIU - 390 - URSOAICĂ1 314. Care-o fi ursitorul meu... să nu poată răbda până la mine n-o veni. PĂSCULESCU, L. P. 130. Să-l visez drept ursitorul meu, Care-i de la Dumnezeu. ŞEZ. xxiii, 26. Sî îmbli-n lung, sî îmbli-n lat... Dupa ursâtoru di la Dumnăzău dat. CAFII, 13. 6. S.f. (Regional; la pl.) Legătură de trei nuiele, luate la Anul Nou din sorcova copiilor, împreună cu trei fire de busuioc, pe care fetele o pun în gârlă în noaptea dinspre Bobotează pentru a se căsători cu flăcăul dorit (Chiojdu - Vălenii de Munte). Cf. HII34. — PL: ursitori, -oare, şi (învechit şi regional, f.) ursitori. - Şi: (învechit şi regional) ursătoare s.f. - Ursi1 + suf. -itor. URSIU, -IE adj. (Despre animale, mai ales despre vite) Care are părul de culoare brună-roşcată, ca blana ursului. Vita de soi să se caute a fi... la păr plavană, porumbă sau ursăie. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 12/17. După faţa părului se dă boului felurite denumiri şi anume:... ursiu (fem. ursie) când are părul cam roşiu în felul blănei ursului. DAMÉ, T. 27, cf. JAHRESBER. xn, 144, 158, TDRG, PASCU, S. 221, ŞĂINEANU, d. u., cade, scl, 1978, 328, ALR i 1 492/790. ♦ (Rar) Galben-cafeniu. Coloare ursie, şorecie. PAMFILE, DUŞM. 393. ♦ (Despre ceara albinelor) De culoare brună-roşcată. Scoteau de acolo [din stup] o ceară ursie, alteori roşiatică, ce este tocmai „ambra albinelor”. ALAS 3 I 1937, 7/4, cf. scl, 1978, 32*. — PL . ursii. - Urs + suf. -iu. URSOAICĂ1 s.f. 1. Femela ursului (11), (rar) ursă1 (1), (învechit şi regional) ursoaie1 (1). Cf. poen. - aar. -hill, v. îi, 2792/ll, bar. - munt. w. i, 109739, polizu. Pripăşirea unei ursoaice ce umbla cu doi pui după dânsa. PELIMON, I. 221/5. Iute ursoaica-ngrozitoare... venea pe o cărare, alexandrescu, o. I, 348, cf. PONTBRIANT, D. Vânători îndrăzneţi urmărind... o ursoaică. ODOBESCU, S. I, 340, cf. DDRF, ALEXI, w., PUŞCARIU, ET. WB. Câţiva puişori... dădeau târcoale oacheşei ursoaice. CHENDI, S. II, 199, cf. TDRG, DHLR, I, 250, PASCU, S. 121. Ursoaica s-a sucit puţin locului şi s-a uitat îndărăt, lungianu, C. 51, cf. philippide, p. 26, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DR. vi, 530. Ne-a împrăştiat furtuna tocmai cănd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. 50. S-au împuşcat... doi urşi mijlocii, trei ursoaice şi doi ursaci. SIMIONESCU, F. R. 23. Era o ursoaică mare, gulerată, de toată frumuseţea. SADOVEANU, O. XIV, 423, cf. SCRIBAN, D., BL VII, 130. Hai joacă, ursoaică, sai sus, să râdă copiii, beniuc, V. 67. Batoza mormăia şi vuia ca o ursoaică hămesită. PREDA, M. 358. Cel dintâi duce şi el o ursoaică de lanţ. IST. LIT. ROM. I, 72. O ursoaică mare... aşezată pe labele dindărăt se juca cu doi pui. VÂN. PESC. august 1964, 16. Lupu cu lupoaica, Ursu cu ursoaica... In sus rădicatu-l-o, De pământ izbitu-l-o. MARIAN, D. 213. De năvăstoaică, De urşi, de ursoaică... Toate muşcăturile, Toate loviturile... se vindecă. MAT. folk. i, 591. Voinicul cere ursoaicăi oleacă de lapte. SEVASTOS, P. 31, cf. ALR I 1 159, ALR - M III h 576. Săi, taică, nu mă lăsa, Mă mănâncă ursoaica! balade, I, 389. Să crească trestioara, Să-mpuieze ursoaica, Să mi-o-mpuşc cu flinta mea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 366. Cănd vede o ursoaică mare-acolö, întinde arma să tragă. O. bârlea, a. p. i, 170, cf. nalr - O Iii MN 239, 1 350. Ne-am întâlnit c-o ursoaică şî cu doi pui. T. DIAL. M. I, 79. întâlni o ursoaică care îi dădu... doi pui. CAF Iii, 393. ♦ (Regional) Nume dat unei vaci de culoare brună-închisă, ca a ursului (11). Com. marian. ♦ (Depreciativ) Epitet pentru o femeie greoaie, leneşă. Uitându-se lung în ochii ţigăncii-i zise repede: - Uite aşa, măcar să crăpi, o să-ţi zic, ursoaico, p-alu Sotir, pân s-o popi dimonul. delavrancea, t. 168. ♦ (Depreciativ) Epitet pentru o femeie desfrânată. Cf. gr. s. vn, 129, dr. ix, 328, bul. FIL. XI—XII, 473, 496. Am rugat-o să fie cuminte măcar astă-seară. Mi-a făgăduit, ursoaica. O prinsei cu unul în fân. STANCU, D. 235. ♦ (Argotic) Doctoriţă. Cf. PUŞCARIU, L. R. I, 18. 2. (Regional) Porţiune a coşului din podul caselor ţărăneşti, când acesta nu iese prin acoperiş, ci lasă fumul să se împrăştie în pod (tdrg, dr. iv, 831, şăineanu, d. u., ŞEZ. v, 168, PAVEL, S. E. 228, viciu, gl., cv 1949, nr. 7, 33, alr 1684/508, 510, 512, 516, 528,530, 536, 538, 542, 614, 618, alr π/i mn 129, 3 866/514, alrm ii/i h 311/514, lexic reg. 88), având deasupra o apărătoare (din cărămidă sau din piatră) ca să oprească răspândirea scânteilor (chest. π 344/179, alr ii/i mn 129, 3 866/514, udrescu, gl.); coş de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, care trece prin pod şi duce filmul până la acoperiş (CADE, SCRIBAN, D., DEX). V. comarnic. Coşul... se numeşte în unele locuri comarnic, în altele ursoaică, şi... iese fumul sau în sus, sau în pod, dacă trebuieşte să afume cărnurile. CRĂINICEANU, IG. 79. O vatră mare cu cuptor şi cu ursoaică în pod. GHIBĂNESCU, ap. TDRG. Ursoaica serveşte şi la afumatul cărnurilor şi slăninei - în pod. SĂGHINESCU, V. 108. Asculta din pod toate mişcările noră-si şi vedea de sus, pe gura ursoaicii, focul şi tot ce era-mprejurul vetrii. SĂM. I, 121. Nu departe de hotar se vedea un sătulean înecat în fumul ce ieşea de prin ursoaice. GANE, Ν. I, 218. Tinda n-avea pod, fumul ieşea prin ursoaică, în tindă, pavel, s. E. 36, cf. ΗΧ 161, 190, XVI 407. ♦ Coş mic de sobă. Ursoaica e un hogeag mai mic, adaos, care trage fumul de la o sobă lăturalnică şi-i dă drumul într-un hogeag mai mare. SADOVEANU, O. XIII, 794. Jder lasă hogeagul cel mare şi se întoarce la zidirea uşoară a ursoaicei, id. ib., cf. DEX. ♦ (Prin Mold.) Deschizătură făcută în acoperişul caselor ţărăneşti vechi pentru a lăsa să iasă fumul sau să pătrundă lumina în pod. V. f u m a r. Cf. ddrf. 3. (Prin Mold.) Stâlp, bârnă la moară; construcţie alcătuită din patru stâlpi care susţin podul morii; (regional) ursoaie1 (4 c), ursoi (3 a). Triimit oameni ca să tai lemne pentru moară... Deosăbit mai trebui lemn de o roată de chivi şi trii ursoaici, trii scaune, trii praguri (a. 1832). IORGA, S. D. XXII, 305. La moară... dasupra dulachilor se pune patru tălpoaie, din tălpoaie în sus se pune opt ursoaice, ap. HEM 1 691. Babele sau stâlpii ce ţin podul morii. Aceşti patru stâlpi alcătuiesc ursoaica morii. DAMÉ, T. 151, cf. tdrg, pamfile, I. C. 184, CADE, ŞĂINEANU, D. U. 4. (Bot.; regional) Numele a două plante erbacee din familia boraginaceelor: a) coada-vacii (Echium altissi 1838 URSOAICĂ2 -391 - URSOICUŢĂ mum). Cf. BORZA, D. 63; b) iarba-şarpelui (Echium vulgare), id. ib. 5. (Bot.; regional) Barba-ursului (Equisetum arvense). Cf. PANŢU, pl., ALR ι 1 952/595. 6. (Bot.; regional; în compusul) Ursoaică-de-câmp = Gentiana germanica. Com. MARIAN, cf. FORM. CUV. I, 97. -Pl.: ursoaice şi (învechit şi regional) ursoaici, (regional) ursoici (ALR I 1 159, NALR - O III MN 239, 1350/901, 905, 906, 909, 912, 913, 915, 916, 929, 935, 939, 943), ursoaiche (alr I 1 159/578). Gen.-dat. şi: (regional) ursoaicăi. - Urs + suf. -oaică. URSOAICĂ2 s.f. (Prin Olt. şi Munt.; în superstiţii şi credinţe populare) 1. Ursitoare (v. ursitor 2). Ursitoarele, numite şi... ursoi, ursoaice... croiesc ursita. PAMFILE, DUŞM. 1. Cel vinovat ca eşti sărac... [este] ursoaica ta. Ea a hotărât să fii aşa cum eşti. id. ib. 15. Ah, ursoaică afurisită,... Cum m-ai mâncat tu pe mine! UDRESCU, GL. 2. Destin, ursită (3), (învechit şi popular) ursitoare (3). Peste vreo-câtăva vreme o să vă blăstămaţi şi stea şi ursoaică şi tot. PAMFILE, CER. 110. Care... cu ursoaica lui. UDRESCU, GL. Fetele care nu s-au măritat spun: aşa mi-a fost ursoaica! NALR - O III MN 239, 1 350/962. -PL: ursoaice. -Ursoaie2 + suf. -că. URSOÂIE1 s.f. 1. (învechit şi regional) Ursoaică1 (1). Cf. MARDARIE, L. 171/12, ST. LEX. 101vl/5. Ieşind doao ursoi din luncă, au omorât nişte copii. CHEIA ÎN. 103726. Sânt... amărâţi la sufletul lor ca o ursoaie lipsită de pui. biblia (1688), 229 bisVl4, cf. anon. CAR., LEX. MARS. 251, MOLNAR, D. 64/28, KLEIN, D. 446. Ieşiră doao ursoaie din pădure şi într-o clipă omorâră dintru ei patruzeci de prunci. MAIOR, P. 160/4, cf. DRLU, LB. Asta e o ursoaie ce vine drept în picioare. FM (1840), 111/9, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 2792/l 1, PONTBRIANT, D., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, PASCU, S. 113, SCL 1960, 254, com. marian. Ursoana s-o dus lafisior să-i scoată spiùele, ş-apăi lui i-o fos frică că-l mâncă. DENSUSIANU, Ţ. H. 118. Ια a triilea dzî, află o ursoaai. ARH. FOLK. iii, 83, cf. CHEST. v 173/62. Găseşte o ursoanie înţepenită între două lemne. SNOAVA, II, 56, cf. ALR I 1 159, ALR 11/235, ALR - Μ III h 576, A iii 1, 17. Ogăsât o ursçne înţepemtă acolo întră dçuâ Içmne. O. BÂRLEA, A. P. II, 421, NALR-o III mn 239, 1 350/902,903, 904. 2. (Regional; mai ales art.) Nume dat unor animale domestice cu părul de culoare brună-roşcată ca a ursului: capră (precup, p. 25, densusianu, ţ. h. 83, mat. dialect. I, 140), vacă (com. marian). 3. (Regional) Coş de nuiele, de scânduri (păcală, m. r. 416, DENSUSIANU, τ. H. 339) sau de cahle (viciu, gl.) construit deasupra cuptorului până în pod. Căminurile, hogeacurile sau ursoile... sunt cele mai bune afumători. ATILA, P. 194. ♦ Deschizătură făcută în acoperişul caselor ţărăneşti vechi, pentru a lăsa să iasă filmul sau să pătrundă lumina în pod. V. babură, bageac, corla n, cubea,cucuvea,fumar. Cf. damé, τ. 98 bis. 4. (Regional) Nume dat unor părţi de susţinere a unor construcţii sau a unor instalaţii: a) Fiecare dintre bârnele aşezate orizontal deasupra pereţilor, unind stâlpii casei şi susţinând căpriorii. Cf. bar. - munt., w. 1912/50, chest. π 113/54 a. b) Piesă de lemn care se pune deasupra uşorilor uşii şi ai ferestrei pentru a susţine partea respectivă a peretelui (Pârvova - Băile Herculane). Cf. chest. π 117/10. c) Ursoaică1 (3). Pe axa de lungime a tălpilor stau ursoaiele, nişte stâlpi puternici (cu totul patru), iar pe aceştia se razimă fruntarul morii. PĂCALĂ, M. R. 464, cf. alr SN I h 166/ 219, alrm sn i h 116/219. ♦ (Regional) Fiecare dintre grinzile longitudinale de stejar care susţin stratul morii (Deda - Reghin). Cf. mat! dialect, i, 197. ♦ (Regional) Suport de lemn care susţine coşul morii; scară (II1) (Răşinari). Cf. PĂCALĂ, M. R. 467. d) Fiecare dintre cele două piese de lemn perpendiculare care alcătuiesc un suport, în care se fixează jugul la ferăstrăul de apă. Cf. păcală, m. r. 462, glosar reg. - Pl.: ursoi şi ursoaie. - Urs + suf. -oaie. URSOÂIE2 s.f. (Prin Ban. şi Transilv.; în superstiţii şi credinţe populare) 1. Ursitoare (2). Ursitoarele numite şi... ursoaice sau ursoni. PAMFILE, DUŞM. 1, cf. 4. Urso-nile vin la trei zile după naştere, de regulă când pruncul şi mama dorm. reteganul, ap. DENSUSIANU, Ţ. Η. 232. 2. Ursitoare (4); vrăjitoare. Tu strigoaie! Tu inimă de ursoaie! BĂRAC, A. 62. -PL: ursoi. - Ursă2 + suf. -oaie. URSOI subst., adj. 1. S.m. Augmentativ al lui u r s (I 1). Un ursoi, cât un butoi, sugea dintr-un fagure uriaş. CHENDI, S. II, 199, cf. MOLIN, R. B. 283, BL VII, 130, CL 1969, 105. 2. Adj. (Regional) De culoare brună-roşcată, ca blana ursului; ursiu. Boii sânt... la păr plăvani, porumbi sau ursoi. I. ionescu, ap. cade. 3. Subst. (Regional) Nume dat unor părţi de susţinere la unele construcţii sau instalaţii: a) S.n. Ursoaică1 (3). Cf. cade. b) S.m. Fiecare dintre stâlpii în care sunt fixate grinzile care împreună cu spetezele susţin coşul morii. Com. din sălişte. c) Subst. Suport pe care e aşezat coşul morii; scară (II 1). Com. din sălişte. d) S.m. Bucată de lemn care fixează jugul la ferăstrăul de apă. Cf. arvinte, term. 174. e) S.m. Drug de lemn pe care sunt prinse ciocanele la piuă. av33. -PL: (m.) ursoi şi (n.) ursoaie (cade). - Urs + suf. -oi. URSOICLJŢĂ s.f. (Prin Munt.) Diminutiv al lui ursoaică1 (1). Iera uo ursoicuţă, nu mare, voinic-aşa nu iera, ş-avea lapte, avea şi pui. T. dial. M. I, 62. 1843 URSOMIC -392- URSUŞOR -Pl.: ursoicuţe. - Ursoaică1 + suf. -uţă. URSOMIC s.m. (Regional) Urzicuţă (3) (Coleus blumei). BORZA, D. 50. -Accentul necunoscut. - Pl.: ? - Etimologia necunoscută. URSON s.n. 1. Ţesătură din fire sintetice care imită blana de urs. Cf. LTR2. Cumpărătorii cunosc de pe acum ursonul. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 849, cf. DN2, L. ROM. 1974,187, 192, dex, scl 1975, 369, v. breban, d. G. 2. Palton, haină confecţionată din urson (1). Cf. DEX, dn3. -Pl : (2) ursoane. - Din fr. ourson. URSÔRIU s.n. (învechit, rar) Ordin, dispoziţie; urgentare. In urmarea atâtor trăgănări venea câte un ursoriu, cănd de la comisariu, când de la monarh. BARIŢIU, P. A. I, 530. Nici după ursorii repeţite nu-l ajutau decât cu sume mici. id. ib. II, 62. Acel memorial... se putea considera, totodată, ca ursoriu la petiţiunile şi deputaţiunile anterioare, id. ib. III, 279. -Pl.: ursorii. - Cf. lat. ursi (perf. lui urgeo). URSÔS, -OÂSĂ adj. (Rar) Ca ursul, în felul ursului; f i g. cu apucături stângace, mai puţin manierate, lipsit de delicateţe; grosolan, brutal, necioplit (2). Nu vorbesc de d-nii... la care lucrează numai ursoşii provinciali evghenişti. KOGĂLNICEANU, O. I, 69, cf. BARCIANU, alexi, w. ♦ Ursuz, morocănos. Cf alexi, w. -Pl.: ursoşi, -oase. - Urs + suf. -os. URSÙC1 s.n. v. usuc. URSÙC2 subst. (Regional) 1. Bucată de lemn, de deasupra osiei dinainte a carului, de care se prinde proţapul. V. p e r i n o c (1) (Săcele - Braşov). Cf. ALR II 5 650/182. 2. Bucată de lemn, care leagă cele două tălpi în partea dinainte a săniei, de çare e prins proţapul. V. o p 1 e a n (1) (Covasna - Sfântul Gheorghe). Cf. alr sn ii h 358/192, alrm sn i h 241/192. -Pl.:? - Din magh. dial. orszok. URSUCÔS, -OÂSĂ adj. v. usucos. URSÙG s.n. v. usuc. URSUIÉLE s.f. pl. (Regional) Garofiţe de grădină (Dianthus barbatus) (Poiana Stampei - Vatra Domei); (regional) ursărele (2), ursinică. Cf. BULEŢ. GRĂD. BOT. V, 57, PANŢU, PL., BORZA, D. 58. - Etimologia necunoscută. URSULA vb. I v. ursăla. URSULÂCHE s.m. (Rar) Ursuleţ (1). Cf. SFC vi, 118. ♦ (Regional) Nume dat unui câine (care seamănă cu un urs) (Râmnicul Sărat). Cf. GR. S. VI, 64. - De la ursuleţ, cu schimbare de sufix. URSULEÂN s.m. Nume dat unui bou al cărui păr este închis la culoare ca al ursului (11). Com. marian. -Urs + suf. -ulean. URSULEŢ s.m. 1. Diminutiv al lui u r s (11); pui de urs; (rar) ursulache, ursulică, ursişor, ursuşor, (popular) ursac, (regional) ursei (1), ursuţ. Daţi-îmi un urs, dar nu mare, ci să fie mititel... După ce aceasta zise, împăratul hotărât Pentr-un ursuleţ trimise. PANN, P. ν. n, 12/26, cf. DDRF, TDRG, DHLR I, 253, cade. Dănţuiala, descântecele..., hora dimprejurul ursuleţului se dezlănţuiră. voiculescu, p. ii, 111.4- Jucărie care imită un urs (11). O fetiţă bolnavă... şi nici o păpuşă, nici un ursuleţ, nici o jucărie, din toate câte i-au dăruit rudele şi vecinii, nu o mai face să râdă. M. ELIADE, C. 458. 2. (Art.; regional) Numele unei hore şi melodia după care se dansează. Cf. varone, d. 152; id. J. ROM. N. 130. -Pl.: ursuleţi. - Urs + suf. -uleţ. URSULÎ vb. IV v. ursăla. URSULICĂ s.m., s.f. 1. S.m. (Rar) Ursuleţ (1). Cf. SFC vi, 121. 2. S.f. Nume dat unor animale domestice asemănătoare prin culoarea părului cu ursul (I 1): a) vacă sau viţea. Com. marian; b) căţea. Cf. L. rom. 1967,173,175. -Pl.: ursulici. - Urs + suf. -ulică. URSULÎNĂ s.f. Călugăriţă dintr-un ordin catolic, care se consacră educaţiei fetelor şi îngrijirii bolnavilor. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. Π, 78θ'/32, BARCIANU, CADE, SCRIBAN, D. Gândesc că.vrei să fii iubită şi nu ai intenţia să te faci ursulină. CĂLINESCU, C. N. 187, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, v. BREBAN, D. G. <> (Adjectival) S-au dus în Vienna şi au remas la călugăriţile ursuline pănă la anul 1691. ŞINCAI, HR. iii, 146/1. Au fost constrânşi ca să mai dea... fosta monastire a călugărilor dominicani pentru călugăriţele ursuline, spre a deschide şcoale de fete. BARIŢIU, P. A. I, 292. —PL: ursuline. - Din fr. ursuline. URSUNÎU, -IE adj. (Prin Mold.) Care are culoarea brună-roşcată ca blana ursului; ursiu. Covor verde-ursuniu. CAF X2, 13, ib. v, 266. -P1. : ursunii. - Cf. u r s. URSUŞOR s.m. (Rar) Ursuleţ (1). Cf. TDRG. Ursuşorul, în loc să se ducă după mă-sa, să ţine de dânsul. SEVASTOS, P. 31. -PL: ursuşori. - Urs + suf. -uşor. 1861 URSUZ -393- URSUZ URSÙZ, -Ă adj. 1. (învechit) Care nu are noroc, care are ghinion, ghinionist, nenorocos; care aduce nenorocire altora. Era şi acest paşă hursuzu, că şi la Leva în Ţara Ungurească, şi într-alte locuri,... tot au pierdut războiul. R. POPESCU, CM I, 424, cf. I. GOLESCU, C., POLIZU, CIHAC, II, 601. Ce nenorocire, ce scrisă ursuză pe bietu stăpânu-meu. ap. ŞIO Π|, 374, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 2. Căruia nu-i place societatea, care tace mereu, care este lipsit de veselie, prost dispus; închis, morocănos (1), necomunicativ, neprietenos, posac. Cf. bar. -munt., w. 424'/10, polizu, pontbriant, D. Iară eu suit pe casă..., M-aş îmfla ursuz în pene. EMINESCU, O. IV, 369. Este o nespusă gentileţă în modul cum o femeie... timidă, trebuie să se apropie de un bărbat... ursuz. id. P. L. 79. Era om hursuz şi păclişit popa Oşlobanu. CREANGĂ, A. 42. Bravura lor nu se putea arăta decât supărând foarte pe nişte ursuzi diregători. CARAGIALE, O. IV, 94. Se făcuse mai de tot ursuz,... nu mai zâmbea ca mai-nainte. slavici, O. I, 122. Stetea ghemuit şi hursuz, scuipând printre dinţi. VLAHUŢĂ, S. A. II, 12. Tare eşti ursuză, de-i vorbi şi cu boierul aşa, nu-ţi mai dă nimic. CONTEMPORANUL, VI2, 8, cf. DDRF, BARCIANU. Ce... o fi având fata de-i aşa de întunecată şi hursuză! N. rev. R. I, 36, cf. ŞIO II], 374. Atâta am devenit de hursuz? D. ZAMFIRESCU, î. 32, cf. ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB. In castel locuia proprietarul castelului,... un om ursuz, caracter mistic. CHENDI, S. I, 197. Uşa căsuţei se crapă şi o babă... iese în prag şi le alungă hursuză. ANGHEL - IOSIF, C. L. 117. Eu... rătăcesc ursuz. IOSIF, T. 119, cf. TDRG. Un singur lucru se spunea până acum, anume că prea era retras de lume, prea era ursuz; şi iată că face ruptoarea, vine la club. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 245. Am auzit că e bătrân morocănos şi hursuz. hogaş, M. N. 104. Boala îl făcea ursuz, papadat-BENGESCU, R. I, 217. O fiinţă ursuză, voinică, cu picioare cât doniţele. REBREANU, I. 18. Şi regii banului erau acolo Şi-ai flerului ursuzi, mişelnici împăraţi. COTRUŞ, V. 214, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Singuratic şi ursuz, rămas holtei, la 40 de ani,... boierul Delureanu se însoară. LOVINESCU, S. I, 286. Aşa mă duc ursuz prin promoroacă, In pacea nopţii albe şi compacte. TOPÂRCEANU, O. A. I, 316. Am intrat în casa lui moş Nicu, om scund, ursuz, cu mustaţa tunsă. BRĂESCU, A. 18. In vacanţa aceea nu m-am simţit prea bine, fiindcă Moşu era mereu ursuz şi nu mă vedea cu ochi buni. VLASIU, A. P. 314. Intr-adevăr, de ce ar putea fi oamenii neprietenoşi şi hursuzi, cănd e mai plăcut să fie altfel şi e şi-n interesul lor? SADOVEANU, O. IX, 288, cf. SCRIBAN, D. Uite-l sfios, ursuz şi mut, Smerit ca la-nceput. ARGHEZI, S. II, 108, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 334. Era, de altfel, tăcut şi nespus de ursuz. CAMIL PETRESCU, O. I, 303. Rămânea trist şi ursuz pe tot restul zilei. vinea, L. I, 279. Bărbatul acesta ursuz şi ironic cruţa totuşi sensibilitatea romantică a palidei lui neveste. DEMETRIUS, A. 155. Când vii, obosit, ursuz, cu gândul în altă parte, de-abia deschizi gura. H. LOVINESCU, T. 366. Şi, ca să par cât mai încercat corăbier, îmi voi lipi mustăţi încâlcite cu barba de lup-de-mare ursuz. VULPESCU, P. 10. Nu era greu de văzut că şi oamenii cei mai ursuzi... au început să iasă în piaţă. V. ROM. ianuarie 1965, 47, cf. L. ROM. 1974, 420. Ce feţe crunte de nuntaşi ursuzi! DOINAŞ, A. P. 61, cf. IVĂNESCU, I. L. R. 557, teodorescu, p. p. 549, şez. iii, 11. Nu fi şi tu aşa de rău şi hurhuz. şez. IX, 54, cf. alr I 1 573/556. Tatăl fetii, cam ursuz, nu prea ştia multe. SNOAVA, III, 456. (Ca epitet, precedă termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Nici ursuzul de călugăr şi nici doctorul cel harnic De ce moare Marieta n-au putut a dovedi. macedonski, p. I, 240. Ό· (Prin analogie; despre animale) Am să trag şi eu de sărbători nişte soamne de urs ursuz, caragiale, O. vil, 116. Vultur ursuz, ia pildă şi-ţi înmoaie Pana de fier. ARGHEZI, S. IV, 12. <> F i g. Şi eu rămân, că mie nu mi-e frică De vânt ursuz, de neguri şi de ploi. CAZIMIR, P. 63. Vedea două petice de câmpie pe care ploaia ursuză, măruntă şi cleioasă le bătea pieziş. NEAGU, î. 252. Ursuză, o lucire disperată Linşează stârvul soarelui. DOINAŞ, A. P. 253. <> (Substantivat) Era mai rău dacă te găsea ursuza aia bătrână dormind pe maidan. T decembrie 1964, 4. De ursuzi să te fereşti. ZANNE, p. viii, 92. + (Despre înfăţişare, manifestări, acţiuni etc.) Care exprimă, care trădează lipsă de amabilitate, de prietenie sau o stare de nemulţumire, de tristeţe permanentă. Ce figură ursuză şi posomorâtă are Peruianu! vlahuţă, o. a. ni, 65. Glasul lui era ursuz. REBREANU, R. I, 127. Un cap mare, ursuz. CAZIMIR, GR. 57. Ne apropiarăm, râzând cu recunoştinţă, pentru familiaritatea lui ursuză. BRĂESCU, A. 150. Un zel - nu de pudoare - de vanitate ursuză îl împiedica. TEODOREANU, M. II, 413. Ce s-a întâmplat, prinţule? nu cumva vinul îţi conferă o severitate hursuză? SADOVEANU, O. X, 67. Se afundă deodată în tăcerea-i hursuză. id. ib. 443. Vă sfătuiesc să adoptaţi pe Bach, care se păstrează într-un formalism rigid, ursuz. CĂLINESCU, C. O. 42. Privirea lui ursuză îl cântărise totuşi şi-l cercetase, vinea, L. I, 338. Din răspunsurile lui ursuze n-am reuşit să înţeleg decât două lucruri, v. ROM. iunie 1970, 40. <> (Adverbial) Λ ici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. CREANGĂ, Ρ. 292, cf. DDRF. Se uită ursuz la nevastă-sa care are bani, dar nu-i dă. REBREANU, I. 15. Pescarul se uită pe urma-i ursuz. LESNEA, vers. 82, cf. SCRIBAN, D. 3. F i g. (Despre obiecte) Lipsit de atracţie, neplăcut, respingător (1). Şi-apoi dispari în porţile ursuze - In vechea casă hrentuită - rea. EMINESCU, O. IV, 497. Cănd urâtul greu te-apasă, Ce ursuză-ι vatra rece! vlahuţă, S. A. I, 13. După o lună de şedere într-un loc, i se păreau vechi şi ursuze toate lucrurile din odaie. id. O. A. in, 18. Un beci întunecos, ursuz şi tăinuit, Cu bolţi adânci pe subt pământ uitate. MANIU, S. I, 107. Blestemat să mai fie şi târgul Ursuz şi cu veşnice ploi. BACOVIA, O. 132. S-aude orologiul din turnul lui ursuz. LESNEA, C. D. 114. Am crescut singură, într-o casă ursuză. ARGHEZI, S. XI, 28. Scriitorul se mută... într-o locuinţă ursuză. CĂLINESCU, C. O. 208. Numai stâncile ursuze tot surde au rămas. BENIUC, C. P. 29. După munţii ursuzi, după ploaie, Fuioare de aburi s-au tors. LABIŞ, P. 23. - Scris şi: ursus. bar. - MUNT., w. 424'/IO, PONTBRIANT, D. - PL: ursuzi, -e şi (învechit, m.) ursuji (polizu, scriban, D.). - Şi: (învechit şi regional) hursuz, -ă, (prin Mold.) hurhuz, -ă adj., hurzuji (hogaş, dr. ii, 59) adj. m. pl. - Din tc. ugursuz. 1862 URSUZENIE -394- URTICANT URSUZENIE s.f. (Rar) Atitudine morocănoasă, posacă, neprietenoasă; comportare de om ursuz; (învechit) ursuzie (1), ursuzlâc (2). Ursuzenia ta a fost tălmăcită ca semn al oboselii. PAS, Z. I, 267. Se încăpăţâna într-o .ursuzenie, de care nu se mai putea dezbăra. CĂLINESCU, C. Ν. 38. -PL: ursuzenii. - Ursuz + suf. -enie. URSUZIE s.f. (învechit, rar) 1. Ursuzenie. Cf. PONTBRIANT, D. 2. Ursuzlâc (1). Cf. polizu, barcianu, alexi, w. - Scris şi: ursusie. PONTBRIANT, D. - PL: ursuzii. - Ursuz + suf. -ie. URSUZLÂC s.n. (Ieşit din uz) 1. Semn rău, ghinion, nenoroc, belea; (învechit, rar) ursuzie (2). Dacă unui proprietar care are două perechi de case, îi rămâne o pereche neînchiriate desigur se mută... în casa goală... - Probabil pentru ca să spargă ursuzlâcul, zici d-ta. CARAGIALE, O. IV, 11. Doamne fereşte. E ursuzluc. Haide, pleacă, id. ib. VI, 498. Ştiind că ziua plecării a căzut într-o marţi, o cam sfeclisem şi mă aşteptam la cine ştie ce ursuzlucuri. CONV. LIT. xvni, 194, cf. ddrf, RUDOW, XIX, 415, ŞIO Iii, 374. Ia mai vi-i-i-no şi lângă mine, ne-nene Mărăcinene, să mă scapi de hu-hu-hu... — Hursuzlâc! strigă intendentul. D. ZAMFIRESCU, R. 205, cf. ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, J. III, 96, PASCU, S. 410. Unii jucători [de cărţi] se plângeau că le face ursuzluc. M. I. CARAGIALE, C. 126, cf. ŞĂINEANU, D. u. Acest om aduce ursuzluc. SCRIBAN, D. 2. Ursuzenie. Se găseau şi cucoane... cu gând de a-l mai ciopli şi a-l mai scoate din hursuzlucul şi obişnuita lui mojicie. HOGAŞ, H. 80. Ce avem noi cu zgârcenia, hursuzlucul... lui popa Stratonic? id. DR. II, 2. -Pl.: ursuzlâcuri. - Şi: ursuzluc, hursuzlâc, hursuzlâc s.n. - Din tc. ugursuzluk. URSUZLÙC s.n. v. ursuzlâc. URŞENÎC s.n. v. urşinic2. URŞENÎCĂ s.f. v. urşinic2. URŞI1 vb. IV. Refl. (Regional) A se înzdrăveni şi a se îngrăşa, prinzând putere (Măţău - Câmpulung). Cf. COMAN, GL. -Prez. ind.: urşesc. - V. urs. URŞI2 vb. IV v. ursi*. URŞINIC1 s.m. (Bot.; prin Maram.) Arsenic (Lychnis chalcedonica). Cf. BULET. GRÀD. BOT. V, nr. 3-4, 60, PANŢU, PL. 11, BORZA, D. 102. - PL : ? - Etimologia necunoscută. Cf. a r ş i n i c. URŞINIC2 s.n. (învechit) Ţesătură scumpă, catifea (DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., cade, dl, DM, dex, viciu, COL. 199); purpură (3) (anon. car., viciu, col. 199); satin (scriban, d.); p. ext. îmbrăcăminte din această ţesătură. I poale de icoane cu zarba pre margine c-urşinicu negru (a. 1588). cuv. D. bătr. I, 197/11. I procovef de zarbă, împregiur cu orşinicu negru (a. 1588). ib. 202/20. Ţie, urşenică şi taftă, fân uscat, perină moale, căce eşti tot craiu (a. 1600-1650). GCR I, 136/34. Un om oarecarele era bogat şi să îmbrăca în olofîre şi în urşinice. varlaam, C. 281. îmbrăcară pre el în urşinic, şi-i pusără în cap cunună împletită de spini. N. TEST. (1648), 6278. Era un om bogat şi să îmbrăca în urşănic şi în vison, ib. 91732. 300 de oameni călări, fără pedestraşi pe lângă carăte ce avea,... îmbrăcaţi cu urşinice. M. COSTIN, O. 86. Ce i-au folosât bogăţâia îri urşinice şi în oloflre de să-mbrăca? DOSOFTEI, V. S. ianuarie, 40729. 2 părechi perini de urşinic, cu fir, de cele bune (a. 1678). IORGA, S. D. Vii, 179. Creştea îmbrăcaţi în urşinic roşu. ZOBA, S. 75. N-au luat argintu, aur, urşinic, ce au luat altele, poame de mâncat şi alte mărunţişuri. N. COSTIN, C. 105. Trii pungi de urşinic cu trii chei a porţilor. NECULCE, L. 146, cf. anon. CAR. Urşinic, bucata 30 bani (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 161. I covor mare de urşinic (a. 1765). IORGA, S. D. XI, 61. Hainele lor cele căptuşite cu soboli,... şi cele de urşinic şi de mătasă era numai de rând. ŞINCAI, HR. III, 43/19. Tinere şi frumuşele argate... In urşinic şi mătasă îmbrăcate, budai-deleanu, ţ. 123. Aprozii de divan... purtau urşinice, cabaniţă cu jder şi cu hulpi. bălcescu, M. v. 650, cf. cihac, ii, 441, ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Boierii călări, în haine de urşinic,... încunjurau sicriul. SĂM. III, 282, cf. TDRG, DHLR II, 562, DR. IV, 117, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Cânta „cimpoiaşul, cu cimpoile îmbrăcate în urşinic". ALEXANDRU, I. M. 77. Mititel înfaţăţel: Faşă dalbă de mătasă Şi scutec de 'uşinic. VICIU, COL. 26. Scutic de urşănic, Ce n-am văzut de când sânt. ŞEZ. XIII, 135. ❖Expr. Născut în urşenic = de origine nobilă, de neam împărătesc. Ei crescură voinici Vasilie şi Costantin în urşenic născuţii. MOXA, 395/3. Manoil... în urşenic născut, id. 400/10. -PL: urşinice. - Şi: urşenic (accentuat şi urşânic ANON. CAR.), orşinic, orşenic (MOXA, 393/4) s.n., urşenică s.f., uşinic s.n. - Cf. it. o 1 o s e r i c o, ngr. όλοσηρικός „în întregime de mătase”. URŞ0R s.n. v. uşor1. URTICACÉE s.f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, adesea cu peri aspri, urzicători; (la sg.) plantă care face parte din această familie; (rar) urticee. Cf. BRANDZA, D. 372, id. FL. 110, BARCIANU, GRECESCU, FL. 18, ALEXI, W., SCRIBAN, D. Cânepa este o plantă anuală din genul canabinoidelor, înrudită cu urticaceele. IONESCU-MUSCEL, fil. 375, cf. dn, v. BREBAN, D. G., DREV. - Pronunţat: -ce-e. - Pl.: urticacee. - Din fr. urticacées. URTICÂNT, -Ä adj. (Rar) Urzicător. Cf. DN. Plantă fară peri urticanţi. PRODAN — BUIA, F. I. 122, cf. DSR, DREV. 1875 URTICARE -395- URVI -Pl.: urticanţi, -te. - Din fr. urticant. URTICÂRE s.f. v. urticarie. URTICÂRIE s.f. Dermatoză, de obicei de natură alergică, manifestată prin erupţia unor băşicuţe roşii sau albe, de scurtă durată, dar recidivante, însoţită de mâncărime. V. blândă,spuză (3), s p u z e a 1 ă (1), spuzitură. Boala blândii. Urticariia. EPISCUPESCU, PRACTICA, 251/15, Cf. ALEXI, W., CANDREA, F. 260, BIANU, D. S., ENC. VET. 67, ŞĂINEANU, D. U., CADE. II chinuia ca o urticarie. TEODOREANU, L. 229. Aruncai vina pe seama mezelurilor, care, sigur, mi-au dat o intoxicaţie cu urticarie. VOICULESCU, P. II, 274, cf. SCRIBAN, D. Bouchard..., care a studiat afinităţile morbide ale migrenei, o găseşte foarte frecvent asociată cu urticaria. PARHON, O. A. I, 255, cf. BELEA, P. A. 569, DN3, V. BREBAN, D. G., D. MED., D. ECOL. <> F i g. Făcea urticarie numai când auzea numele unchiului Alexandru, v. ROM. iulie 1970, 27. -PL: urticarii. - Şi: urticăre s.f. ALEXI, W., CANDREA, F. 260, BIANU, D. S., DN3. - Din fr. urticaire, it. urticaria. URTICÀT, -Ă adj. (Despre piele, plăgi) Care este acoperit cu băşicuţe de culoare roşie. Aceste plăci urticate apar brusc, după 1-2 ore dispar însă, fără să lase nici o urmă. BELEA, P. A. 570. - PL: urticafi,-te. - Cf. u r t i c a r i e. URTICÂŢIE s.f. (Rar) Urzicare. Cf. scriban, d. - Şi: urticaţiune (pronunţat -ţi-u-) s.f. id. ib. - Din fr. urtication. URTICAŢIIÎNE s.f. v. urticaţie. URTICÉE s.f. pl. (Rar) Urticacee. Cf. barcianu, ALEXI, W. - Pronunţat: -ce-e. - Din fr. urticées. URUCHELNIŢĂ s.f. v. urechelniţă. URÙCU interj. (Repetat) Cuvânt care redă strigătul porumbeilor (Chizătău-Lugoj). Cf. alr ii 5 751/76. - Onomatopee. URÙI1 s.n. (Olt. şi sudul Ban.) Urluială1 (2). Cucuruzul se uruieşte (zdrumică), pentru a se da vitelor „urui" cu sare. LIUBA —IANA, M. 104, cf. CADE. Când îi ţesălam ori le dădeam uroaie mugeau la mine superior. sorescu, l. l. i, 101, cf. tamÂs, et. wb., h xviii 143, VÂRCOL, Μ. 86. Urui dă cucurudz. ARH. FOLK. ΙΠ, 44, cf. chest. v 78/61, alr I 734/1, 5, 9, 12, 18, 24, 805, alr SNih 184, ALRMSNih 122. - Şi: urôi (dr. vii, 118, alri 734/1, 5, 9, 18, alrsni h 184/2, alrm sn i h 122/2, lexic reg. ii, 17, L. rom. 1962, 257; pl. uroaie com. brâncuş), hurtii (alr sn i h 184/836), hurôi (vârcol, M. 86, alr i 734/805) s.n., uroaie (jahresber. vii, 88, dr. m, 664, vârcol, m. 86, id. v. 94, alr 1734/878, alr SN I h 184, ALRM SN I h 122, L. ROM 1962, 257, nalr - ΟII h 259), huroâie (VÂRCOL, M. 86, id. v. 94, alr sn i h 184) s. f. - Postverbal de la urui3. URUI2 vb. IV v. hurui. URUI3 vb. IV v. urlui1. URUIÂLĂ1 s.f. v. huruială. URUIÂLĂ2 s.f. v. urluială. URUIÉC s.n. v. urioc. URUIOÂCĂ adj. f. (Prin nord-estul Olt.) Femeie toantă. Cf. ciauşanu, v. 31. -P1. : uruioace. - Etimologia necunoscută. URUIÔC1 s.n. sg. (Regional) Urluială1 (2) (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. 88. - Cf. u r u i a 1 ă2. URUIÔC2 s.n., s.m. v. urioc. URUIÔG s.n. v. urioc. URUÎRE s.f. v. huruire. URUIT1 s.n. v. huruit. URUIT2,-Ă adj. v. urluit1. URUITOÀRE1 s.f. v. huruitoare. URUITOÀRE2 s.f. v. urluitoare. URUITÔR, -OÀRE adj. v. huruitor. URUITÙR s.f. v. huruitură. URÙM s.m. (Turcism învechit, rar) Nume dat grecilor de către turci. De să-mprotivea vreunul,... Urum îl nume îndată, era vai de el ş-amar. BELDIMAN, E. 65/28, Cf. TDRG. - Din tc. Urum. URUÔCI s.m. pl. v. urioc. URUZÂN s.n. = orozan. (Prin Olt.) Resturi obţinute prin cernerea de două ori a mălaiului, din care se face păsat (Raeţi - Corabia), chest. viii 22/25. URVÎ vb. IV. Refl. (Ban.; despre fiinţe) A muri1 (1); (despre familie, neam, viţă) a se stinge (2). Cf. GĂMULESCU, E. S. 199, l. rom. 1966, 139, com. LIUBA. S-a urvit familia cutare. Com. din BANAT. Omul acesta să urveşte. Com. din ORAVIŢA. Numai că o vezi că se urveşte. L. COSTIN, GR. BÄN. 212, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 22, II, 7, COMAN, GL. -Prez. ind.: urvesc. - Din ser. urvati „a dărâma, a doborî”. 1904 URZ -396- URZEALÄ URZ s.m. = (regional) orz. BORZA, D. 85. URZÂICĂ s.f. v. urzoaicä. URZALÎCĂ s.f. (Regional; în sintagma pânză de urzalică) Pânză având urzeala din bumbac şi băteala din cânepă (Petrila). a iii 16. -Pl.: ? - Urzeală + suf. -ică. URZÄN subst' (Regional) Urzitor (I). Com. din MĂŢĂU - CÂMPULUNG. -Pl.: ? - Urzi1 + suf. -an. URZÂR s.n. (Prin Ban., Transilv., Mold.) Urzitor (I)· Urzitoarea, numită în Ardeal şi în unele părţi ale Moldovei de sus urzoi sau urzariu, se aşează în casă sau într-un acaret acoperit, învârtindu-se cu o mână, iar cu cealaltă conducând firele prin crestături. PAMFILE, I. C. 263, cf. H X 86. [Cânepa] pe urzar am urzit-o. ŞEZ. XI, 44, cf. ALR I 1 279/69, 75, 85, 150, 194, 214, 223, 227, 229, 231, 243, 542, 571, 576, 578, A v 14, VI 22, NALR — B 1 258/4, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 98, 100, NALR —MB 1 258/471, 555, 558, 584, 589. - Pl.: urzare şi urzaruri (com. din CUŞMA - bistriţa, alr I 1 279/85, ALR - T 1 258/281), (m.) urzari (alr i 1 279/223). - Şi: (regional) urzare (pl. urzare) s.f. NALR -MB 1 258/563. - Urzi1 + suf. -ar. URZARE s.f. v. urzar. URZÂTIC, -Ă adj. = (regional) orzatic. lexic reg. ii, 71, nalr - o in h 477/994. URZĂLÂU s.n. (Regional) Urzitor (I) (Boiţa -Sibiu). Cf. alri 1 279/122. - Pl.: urzălauă. -Urzi1 + suf. -ălău. URZĂL0S, -OÂSĂ adj. (Despre firele de lână) Bun de urzeală (I). Com. din dealu lăunele - piteşti. - Pl.: urzăloşi, -oase. - Urzeală + suf. -os. URZĂLIJŢĂ s.f. (Prin sud-vestul Transilv.) Fir de bumbac folosit pentru urzit1 (I) (DENSUSIANU, Ţ. H. 339, alr i 1 278/85, 107); p. e x t. pânză de bumbac (DENSUSIANU, ţ. H. 339). Atunsi muienTe noaşt'e n-o ştiut se-i urdzăluţa şi bumbacu, iera numa cmepă şi in. şandru, f. 140. - Pl. : urzăluţe. - Urzeală + suf. -uţă. URZĂRÂŞ s.n. (Regional) Unealtă cu ajutorul căreia şe deapănă bumbacul de pe sculuri; vârtelniţă (Coverca-Vatra Domei). Cf. glosar reg. -Pl.:? - Urzar + suf. -aş. URZĂREÂSĂ s.f. (Regional) Urzitoare (v. u r z i-t o r II 1). Com. din greaca - olteniţa şi din DRĂGOEŞTI - URZICËNI. - Pl.: urzărese. - Urzi1 + suf. -ăreasă. URZĂREÂŢĂ adj. f. (Regional; mai ales la pl., în sintagma) Pere urzăreţe = varietate de pere timpurii, foarte mici, roşii. V. d r ă g ă i c u ţ ă. Cf. SCRIBAN, D., cl 1980, 74. - Pl.: urzăreţe. - Orz + suf. -ăreţ. URZĂT0R, -OÂRE s.n., s.f. v. urzitor. URZĂTOREÂSĂ s.f. v. urzitoreasă. URZATURA s.f. v. urzitură. URZEALĂ s.f. I. Fibre textile folosite pentru urzit1 (I); ansamblul firelor textile montate pe sulul dinapoi şi întinse paralel în război2 (I) şi printre care, în timpul ţesutului, se petrece, cu suveica, firul de bătătură; (regional) oajdă1 (2). Cf. ANON. CAR. Muierili [s-au făcut] leneşe spre a ţăse şi a tăia urzălile lor (a. 1802). GCR Π, 197/8, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., N. STOICA, C. B. 311, LB, ISER, BAR. - MUNT., W. I, 372/3, 462/17. Un singur caftan are, rămas numai urzeala. NEGRUZZI, S. II, 199, cf. POLIZU. Sulul se rădică şi urzeala de pre dânsul se nevedeşte prin iţe. I. IONESCU, M. 690, cf. PONTBRIANT, D., lm. Surtucul lui... era mai mult urzeală decât bătătură. EMINESCU, P. L. 32. Au început a ţese: adecă a trece bătătura printre urzală cu ajutorul tălpigilor, al scripeţilor şi al iţelor. CREANGĂ, O. 294. Simina, fată harnică, se sculase des-de-dimineaţă, căci avea urzeală-n război. SLAVICI, O. I, 223. O harnică nevastă, luând catrinţa-n brâu, Urzeala o mânjeşte cu aluat de grâu. BELDICEANU, P. 68, Cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 232. Războiul are două suluri, unul dinainte pe care se înfăşură pânza ţesută şi unul înapoi pe care stă înfăşurată urzeala. DAMÉ, T. 135, cf. BARCIANU. Mi se destramă inima ca o pânză fără urzală. ADAM, R. 104, cf. alexi, w., TDRG, PAMFILE, I. C. 262. Firele aşezate în război poartă numele de urzeală, iar cele cu care se bate se numesc bătală. PĂCALĂ, M. R. 310. Fetele prind furcile-n brâu... şi torc fire subţiri de urzală. lungianu, CL. 84. [Lâna] cea de oaie e mai lungă şi se întrebuinţează ca urzeală. PRECUP, P. 21, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Urzeala de pe fuse se dă pe „râşchitor". STOIAN,1 PĂST. 60. Dacă firul se învârteşte pe o ţeavă mai mare, această ţeavă se numeşte „colănic" şi serveşte pentru „urzeală”. PRIBEAGUL, P. R. 94, cf. BUL. FJL. vi, 103, SCRIBAN, D. Ţesăturile care se dau la piuă se fac din urzeală răsucită spre dreapta şi din bătătură răsucită spre stânga. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 40. Din păr se toarce pentru urzeală la pănură, zadii, ţol. APOLZAN, P. I. 45, cf. 273. E uzat şi diformat ca un ambalaj de sac: urzeala cedează de jur-împrejur. ARGHEZI, S. XIV, 68. în hainele acestea zăpada a pătruns adânc..., ca şi cum ar fl făcut parte din urzeală. BOGZA, A. î. 138. Trăgea pe războiul de ţesut nişte urzeală de cânepă. PREDA, M. 419, cf. CL 1971, 69, 77. Păretarul se ţesea şi cu urzeala 1921 URZEALĂ -397- URZI1 răsucită din două fire. pavel, S. E. 67, cf. DAP. Covor de mătase Cu urzeala-n şease. TEODORESCU, P. P. 85. Fetile di la Râpa... Torc fuioru capicioru Şi urzala ca tănjala. MÂNDRESCU, L. P. 139. Cum s-a nevedit urzala cu băteala, aşa să se nevedească tinerii unul cu altul. MARIAN, NU. 512. Când femeia pune pânză, de-i întră întăi barbat în casă, are să-i ajungă urzala. ŞEZ. I, 127, ib. iv, 113, ib. vi, 37, ib. vin, 148, rădulescu-codin, l. 1, BREBENEL, GR. P., ALR I 1 290/214, 510, 556, ALR n/235, AI 22, 24, 26, 34, m 16, v 14, vi 16, 19, 22, 26. Învârte pe fus urzeala, Parcă-mi prinde inimioara. FOLC. TRANSILV. II, 34, ALR - Μ III h 511, NALR - O ΙΠ MN 87, 1 260, NALR -Bl 260. Numai urzala de el, se spune despre un om slab. zanne, p. v, 650. ❖ (în comparaţii) Cu aceste caractere, scrierea „De neamul moldovenilor” se înfăţişează în adevăr ca o „urzeală”. BUL. COM. IST. Π, 116. ❖ F i g. Câteva forme [ale limbii] caracteristice şi fundamentale, oarecum o urzeală pentru ţesătura viitoare rămân neatinse în vicisitudinea timpurilor. MAIORESCU, L. 26. Pe urzeala de intrigi ţese minciuna pânza vrajbelor. DELAVRANCEA, O. VII, 364. Cerescul ghem de aur întreaga lui urzeală Şi-a depănat-o-n fire de foc strălucitoare. VOICULESCU, POEZII, I, 73. Să tremure departe, Ţesut dintr-o urzeală de lumină, Un curcubeu. PILLAT, P. 170. Iţele filosofiei europene par a ţine de o aceeaşi urzeală elină a felului de a fi, cum nu e cazul pentru metafizica pozitivistă, existenţială, a faptului de a fi. VULCĂNESCU, D. 61. Preferăm deci a considera subiectul o urzeală pe care-şi brodează fantezia grotescă, suavă sau tragică, viziune profundă a unui poet. CONSTANTINESCU, S. I, 91. Stau drumurile toate în sufletu-mi ca gheme, Urzeală pentru cântec, Băteală la poveşti, v. ROM. noiembrie 1954, 55. Grădina sumbră de până acum se ivi, străvezie. Frunză cu frunză, în urzeala rară, subţire şi strălucitoare, a ploii, vinea, L. II, 272. Se încheagă firul acţiunii, a cărei urzeală (o constituie monoloagele interioare ale personajelor, v. ROM. decembrie 1970, 146. II. F i g. 1. Alcătuire, conformaţie. Cf. LB. în toate aceste uricuri (hrisoave) să cuprinde o adevărată urzeală a istoriei Moldovei de unde să va răvărsa cea mai mare lumină istorică. AR (1829), 1402/34. După bănuielile sale cele vecinice, iscodi şi află toată urzeala complotului. F. aaron, i. i, 120/12, cf. polizu. Galileu... a dovedit mai întâi că toată urzeala lumii este întemeiată pe o neîntreruptă mişcare. ODOBESCU, S. Hi, 319. Dintr-o singură privire străbăteam toată urzeala lumii. GANE, ap. cade. Era ultima întrunire a secţiunilor conspiraţiei. Ca să înţeleagă mai bine cititorul, trebuie să spun că vasta urzeală se compunea din secţiuni cu număr restrâns de membri. CARAGIALE, O. III, 142. Eroii clasicilor sunt mari ca urzeală, enormi ca forme. delavrancea, O. V, 31, cf. TDRG. Portărelul nu cunoştea nimic din urzeala ascunsă subt acoperişul încărcat de nori al gândurilor lui. PAPADAT-BENGESCU, R. ii, 106, cf. CADE. Marile personalităţi ale Vechiului Testament sunt înfăţişate într-o lumină nouă, prinse în urzeala unor legende. CARTOJAN, C. P. n, 23. Odinioară, tagma hoţilor de cai era o vastă alcătuire, a cărei urzeală împânzea zeci de ţări la un loc. VOICULESCU, P. II, 5. Pilda fiecare după mintea lui o înţelege, încât, mai întortocheată în urzeala ei oleacă; Nu mai aţâţa stăpânul şi-ncepea şi lui să-i placă. ARGHEZI, S. P. 9. Hegel închipuie logosul, ce se realizează în istorie şi în cultură, structurat în analogie cu urzelile formale ale conştiinţei umane. BLAGA, T. VAL. 487, cf. DSR. Ό- (Fiind vorba despre construcţii, edificii) Pe stâlpii mai groşi şi mai vârtoşi toată urzala casii se sprijeneşte. CANTEMIR, IST. 101. împăratul zise: oare putea-vei să-mi faci nişte palaturi...? Apostolul... pre lesne amăgi firea împăratului,... luând în mâinile lui şi îndreptariul şi zugrăvind cu meşteşug urzeala. MINEIUL (1776), 34v2/9. 2. Intrigă, uneltire, conspiraţie, complot. Toată acea urzeală era întemeiată pe o bogată comoară de bani, cu care răzvrătitorii aveau de gând să cumpere pe ostaşii... împăratului. ODOBESCU, S. III, 239. Am să vă înfaşur în urzeala mea ca şi un păianjen infam pe două musculiţe amorezate! CARAGIALE, O. I, 11. El nu putea numai să clocească pe înfundate şi să nu facă nimic când îşi vedea zădărnicite urzelele. SLAVICI, V. P. 166. Vorbiră şi-i auzii... O urzeală, Măria ta... - împotriva mea? DELAVRANCEA, O. II, 39. Ştefăniţă, prinzând de veste urzeala, arestează pe Arboré. CĂLINESCU, O. XII, 100. Numai de nu s-ar întoarce Principele... să-i dea peste cap urzelile. BARBU, PRINC. 80, cf. DSR. 3. (Rar) Faptul de a hotărî dinainte soarta cuiva; urseală (1). Cf. pamfile, C. 54. - Pl.: urzeli şi (rar) urzele. - Şi: (regional) orzeâlă (pl. orzele) s.f. Com. MARIAN. - Urzi1 + suf. -eală. URZESC, -EÂSCĂ adj. = orzesc. (în sintagme) Măr urzesc = varietate de mere nedefinită mai îndeaproape. Cf. BORZA, D. 106. Pere urzeşti = varietate de pere nedefinită mai îndeaproape, id. ib. 141. Strugure urzesc = strugure cu boabe mari, rare, de culoare galbenă-verzuie, care se coace la mijlocul lunii august. Cf. NUŢĂ, D. I, 347. URZI1 vb. IV. I. Tranz. 1. (Folosit şi ab sol.) A întinde firele de cânepă, de bumbac, de lână etc. pe urzitor (1) (sau pe parii gardurilor, pe ţăruşi etc.), spre a face rostul, pregătind urzeala (I) pentru ţesut; a trage firele simultan de pe mai multe bobine, astfel încât să formeze un sistem de fire paralele care se înfăşoară pe tobe intermediare la războaiele automate sau direct pe suluri pentru urzeală; p. e x t. a ţese (1). Luară veşmintele lui şi făcură patru părţi... Era tâmbariul necusut, de sus urzit. CORESI, ap. GCR I, 21/34, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB, I. GOLESCU, C., ISER, BAR. - MUNT., W. 372/6, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 302. O fată... urzeşte pânză de-a lungul gardului. SLAVICI, N. I, 34, cf. MARIAN, NA. 394, id. T. 135, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CANDREA, F. 214, TDRG. Alte gospodine... au isprăvit de urzit. PAMFILE, A. R. 168, cf. PĂCALĂ, M. R. 140, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Ştia să urzească scoarţe. ARGHEZI, S. vii, 183. Penelopa... izbuti Cu-aceeaşi mână harnică să strice Tot ce-a urzit, de teamă, peste zi. DOINAŞ, A. P. 87, cf. v. BREBAN, D. G., H xvni 144. C-amu vremea mi-a sosit Şi mi-e pânză de urzit, marian, SA. 58. Nevastă-sa era în vecini..., urzea pânză. RETEGANUL, P. Π, 55, cf. ŞEZ. v, 169. Şi când a fost să urzeşti, Şi pânza s-o hevedeşti, Tu n-ai avut ce urzi. VICIU, F. 130, com. din MONOR - 1923 URZI1 -398- URZI1 REGHIN şi din ORAVIŢA. Am tors Şî an-coţât Ş-am urdzât. arh. folk. m, 126, cf. alr i 1 280, alr sn ii h 465, ib. h 466, ib. h 467, GL. olt. Şi tot toarce şi urzeşte Ca să-şi facă şi ea zestre. FOLC. MOLD. II, 620, cf. a i 22, 26, 34, II 6, 8, 12, m 1, 2, 12, 16, 17, 18, v 14, 33, vi 19, 26, nalr - O v h 964, NALR - B 1 255. Asta-i mândra mândrilor, Ţesătoarea pânzâlor, Ea urzăşti, mă-sa ţăsî, Doamni, mândri pânzî iesî! CAF IV, 59. Am un cocoş: Cu ciocul urzeşte, Cu coada împleteşte (Acul). GOROVEI, C. 4. ·ν-F i g. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină,... Stă copila. EMINESCU, O. I, 72. Câmpul..., cu pânze urzite în verde şi plouate cu flori albe, galbene, roşii..., iarăşi mi se desfăşură în valuri mişcătoare. DELAVRANCEA, T. 70. O seară mâhnitoare urzeşte peste creste Lumină căptuşită cu umbră de zamfir. VOICULESCU, ΡΟΕΖΠ, I, 230. Câmpul pare împletit. Ca o scoarţă verde-n dungi Şi urzit pe fire lungi. ARGHEZI, S. ΙΠ, 53. Visez Că vălul ce preface în mister Tot largul lumii e urzit Din părul tău. BLAGA, poezii, 9. O· R e f 1. pas. Ia capătul firului, îl suceşte pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete din par în par până la stâlpul din cotitură; acolo suceşte firul încă o dată şi iarăşi se întoarce înapoi... Aşa se urzeşte pânza. SLAVICI, N. I, 33. Se urzeau sute de coturi de pânză, sorescu, L. l. m, 116, cf. a ii 12. (F i g.) Străveziu-i borangic [al fluturelui] S-a urzit în Carul-Mic. ARGHEZI, S. II, 10. ❖ Refl. impers. Când se aşează pânza în fire, se zice că se urzeşte. DAMÉ, τ. 136. Mai demult se urza pe garduri. BREBENEL, GR. P. I n t r a n z. Eu nemică n-oi lucra Pân-oi toarce cânepa. Şi baţâr cât m-oi trudi, Tot de pânză mi-oi urzi. BÂRLEA, B. I, 62. (Fig.) Lumina lunii bate-n dungi - cântec de boală fără leac - şi urzeşte a moarte. MANIU, v. p. 73. O* (Complementul indică fire şi materiale textile) Au căutat doi copaci ce era aproape unul de altul, apoi au urzit pintre dânşii câtăva şfară. DRÄGHICI, R. 58/28. îi dete o chită de cânepă şi-i spuse că până în seară s-o toarcă, s-o reşchie, s-o urzească, s-o feasă. MARIAN, Ο. II, 184. [Cânepa] după ce-o toarcem, o urzeşti. T. DIAL. M. I, 40. Făcam lâna la maşină la darac, o urzam ş-apăi o ţeseam. ib. 50. Cânipa... Am tors-o, Am urzât-o, Am ţăsut-o. CAF II, 135. (F i g.) Cu pielea de pe faţă aşa de subţire încât i să numărau [fetei] vinele albăstrui urzite în curmezişul tâmplelor, delavrancea, S. 58. întindeau iţe, urzeau fire, înnodau legături. Au ţesut mreje noi, au cârpit reţele vechi. VOICULESCU, Ρ. Π, 23. (Refl. pas.) Bumbacul de pre mosoare se urzeşte, adecă se întinde pre furci. I. IONESCU, M. 689. Lâna... se toarce, se urzeşte şi se ţese. PRECUP, P. 22. Se urzeşte mai mult un fir bumbac şi unul de fuior. APOLZAN, P. I. 53. (F i g.) Trebuie a ave... acea îngrijire pentru construcţiunea şi înrânduirea fraselor. Frasurile câteodată pentru a fi mai bine legate se cer a se urzi la un loc (a. 1852). RET. ROM. 168. ♦ I n t r a n z. Fig. (Prin Transilv.) A face acelaşi drum de repetate ori, a bate acelaşi drum. Cf. PAŞCA, GL., com. din FRATA - TURDA. îl cam doare pe dinlontru şi tătă zua urzeşte afară. MAT. DIALECT. I, 101. ♦ (Regional) A coase pe pânză conturul unui model care urmează a fi umplut cu diferite culori. Cf. a v 14, glosar reg., udrescu, GL. ♦ (Regional) A însăila, alr i 1 754/122, 160, 772. 2. P. anal. (Subiectul este „păianjenul”) A-şi pregăti pânza. Painjinii [încep] a urzi aţele pe bulgării ţarinilor. I. IONESCU, C. 157/11. Paingul,... urzind pânza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subţire face-o punte aeriană. ALECSANDRI, P. III, 48. ❖ F i g. A mea inimă vibrantă, ca o harfă de zefire A cui strune-ar fi urzite de-a paingănului fire. PR. DRAM. 363. ♦ (Prin Munt.; subiectul este „viermele de mătase”) A înveli gogoaşa cu mătase; a-şi întinde firul de mătase. Com. din fierbinţi - găeşti, din ciolpani - bucureşti şi din DRIDU - URZICENI. (A b s o 1.) Dacî să suia pă crăci, ei vinea şî urzea, urzea pă crăci. T. DIAL. M. II, 819. II. F i g. 1. T r a n z. A face ceva nou, ce nu exista înainte; a face să apară dând formă, înfăţişare; a da viaţă, fiinţă; a crea, a plăsmui1 (1). Intru începute tu, Doamne, pământul urdzişi (temei aş d). psalt. 210. Văz... lucrul deagetelor tale, luna şi stealele ce tu le-ai urzit. CORESI, EV. 24. Acest cuvânt poate ca să fie urzit şi de greci. HERODOT2, 2J4. Steale luminate... tu le-ai urdzât toate. DOSOFTEI, PS. 27/15. D[u\mn[z\zău cela ce au zidit pre tine şi te-au urzit den pântece, biblia (1688), 479723, cf. molnar, d. 296/23, budai-deleanu, lex., drlu, LB. Ştiinţa naturală este învăţătura şi descrierea tuturor lucrurilor urzite în fire. AR (1829), 322/21. Naţia românească, cea din sângele strălucitorului Romul urzită. BOJINCĂ, R. 14/4. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i străin, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. ASACHI, S. L. I, 47. [în] temeiul de legi nouă a urzi un nou popor. id. ib. 104. Câteva mii se răzleţesc..., îşi urzesc o limbă deosebită ce are izvoarele ei în dicţionarele latineşti şi franţuzeşti. LAMBRIOR, S. 168. Firea au urzit trupul omenesc cu feliuri de petice prin care să strecoare materiile cele netrebnice. VEISA, I. 27/12. N-au învăţăt a preface cele din fire urzite. CONACHI, P. 263. El le-au potrivit făptura şi urzit alcătuire, id. ib. 267, cf. BAR. - MUNT., W. 462/14. Aleargă şi s-alungă Prin beciuri, hrube şi cămări; E încurcat-a lor cărare, Căci iadul astfel le-a urzit. NEGRUZZI, S. II, 117, cf. POLIZU, HEM 1 649. Ariciul era voinic,... când urzea Dumnezeu pământu. JIPESCU, O. 117. Poţi spune că m-ai găsit urzit gata?... parcă numai d-ţa ştii cum se fac copiii. EMINESCU, O. vin, 193, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., GOROVEI, CR. 11, ŞÂINEANU, D. U. Când... frângi [pâinea] în două, se înalţă un abur copt şi bun, cum n-a urzit încă divinitatea nicăiri. C. PETRESCU, C. v. 120. Unde se duce singur, urzit în marea deasă? ARGHEZI, VERS. 48, cf. H IV 105. Sfântuleţul... s-a apucat să urzească pământul într-o marţi. RĂDULESCU-CODIN, l. 1. A urzit pământul mare. GRAIUL, I, 173, cf. ALR 1 1 186/790. A fi ca ariciul când a urzit Dumnezeu pământul, se spune despre un om mic de statură, dar înţelept. Cf. zanne, p. i, 314, SIMIONESCU, F. R. 15. -O· Expr. De când a urzit Dumnezeu pământul = de la început, dintotdeauna, de când lumea, v. şi 1 u m e. Acest copaciu era-nalt şi... bătrân de când urzise Dumnezeu pământul. ISPIRESCU, L. 212, cf. UDRESCU, GL. Ό- Refl. p a s. Fel iu nou de oameni se urzi. MAIOR, IST. 12/18. După legi au dovedit Cum că pentru nas anume Ochelarii s-au urzit. ASACHI, F. 77/10. Când s-a urzât pământul, era Dumnezeu şi cu ariciul. 1923 URZI1 -399- URZI1 ŞEZ. xin, 179. (Refl.) Nu ştiu cum, mi se părea c-atunci se urzeşte lumea, sub ochii mei. vlahuţă, ap. cade. <> (Complementul indirect sau alte indicaţii din context informează asupra elementelor componente ale obiectului supus acţiunii directe) Un cor urzit din mii de glasuri a sunat şi el. ANGHEL, PR. 38. „Poruncesc să pui din bucăţelele astea bucăţică lângă bucăţică, care cum au fost”... Peste câtva timp... au aflat trupul urzit, numai bucăţelele nu se ţinea una de alta. SBIERA, P. 32. ❖ (Complementele au valori metaforice) Din a sale frunzi, cunună muza ţie va urzi. ASACHI, S. L. I, 48. Viermele-şi urzeşte-o lume numa-n sânul unui spic. id. ib. 139. Palidă umbră, reflex bizar In care s-află iadul şi raiul, Cu unul arde-mi repede traiul, Cu altul aripi urzeşte-mi iar. MACEDONSKI, O. I, 222. Trupşorul gingaş, ce pare urzit dintr-un vis dumnezeiesc, tremură pe umerii flăcăului. SANDU-ALDEA, D. P. 51. Creştini ce n-ave fi sărbătoare, Voi cei mai buni copii ai firii, Urziţi din lacrimi şi sudoare. GOGA, P. 8. Parfumul buzelor tale urzite din miezul pepenului focos. KLOPŞTOCK, F. 248. Adia e urzită din culori şi zâmbete. TEODOREANU, Μ. n, 379. Flori de mac,... petalele ce le purtaţi îmi par urzite Din spuma roşie A unui cald şi-nflăcărat amurg de vară. blaga, poezii, 63. Ploaia urzeşte fluiere line oraşului. Un pian departe geme. vinea, O. I, 172. Ό-(Complementul indică abstracte) Azi e ziua de-nviere a românului popor, Care singur îşi urzeşte dulce, mândru viitor, alecsandri, O. 95. Aci leagă legături ce ţin or urzesc duşmănii de moarte. LUNGIANU, CL.. 167. Cam o dată cu gardul urzi el dragostea cu Maranda. MIRONESCU, S. 39. Eu sunt un monstru pentru voi, Urzind un dor de vremuri noi. BACOVIA, O. 80. (Refl. pas.) A românilor mărire Azi în lume se urzeşte. ALECSANDRI, p. II, 139. Din asemenea „banalităţi” se urzeşte un strat de viaţă. V. rom. august 1970, 64. (R e f 1.) O nouă viaţă se urzeşte sub cârmuirea pârcălabilor înţelepţi şi harnici. VLAHUŢĂ, R. P. 47. Gândul... îl încânta ca o idilă dulce ce se urzea sub ochii lui. id. O. A. III, 49. Originalitatea nu se urzeşte din neant. NAUM, IST. art. 11. Conspiraţia tăcerii... începe să se urzească în jurul memoriei lui. D. GUŞTI, P. A. 74. Ea-l ascultă tăcută, cu ochi de peruzea... Şi totul, ce romantic, ca-n basme se urzea, pillât, p. 89. 2. T r a n z. (învechit şi regional) A pune bazele, a funda; a clădi, -a construi. Pre aceale vremi, Pătru Vodă au urzit mănăstirea Pobrata şi o au zidit-o pănă în jumătate. URECHE, L. 138, cf. ST. LEX. 16872. S-au apucat [Ştefan Vodă] cu toată osirdiia de obârşirea mănăstirei Soleai, care o urdzise la domniia dintăi, ce nu o fârşise. M. COSTIN, O. 86. La Ghirnos... au fost urzind ei cetate. HERODOT2, 65. Să urzeşti şanţ asupra cetăţii. BIBLIA (1688), 1411/39. Aceştia au urzit oraşul Râmul. N. COSTIN, L. 100. Pentru viţeii noştri să avem voie... a ne urzi... câte o colibă. AMIRAS, LET. III, 172/14. Piaţul acesta fu urzit în anul 111. ŞINCAI, HR. I, 8/35. [Dăduse schitului] de dânsul urzit, o moşie (a. 1802). IORGA, S. D. VII, 259. S-au înştiinţat pentru stareţul Iosif şi pentru bisearică, cum că iaste de atâta vreame urzită (a. 1821). id. ib. xvi, 235. Acest domn urzi aşezăminte... şi şcoli publice. ASACHI, S. L. II, 5. Au cuprins gura râului Neva, unde mai în urmă au urzit S. Petersburg. IC. LUM. (1840), 442/18, cf. TDRG, cade. împrumutând bani pe muncă, şi-a urzit casă în care să-şi petreacă o viaţă tihnită. SADOVEANU, O. XVII, 231, cf. CHEST. II 70/97, ALR I 1 321/347, 786. Ό· A b s o 1. L-au rugat să-i facă mănăstire pre numele său... Trimis-au acolo fraţ dzăcându-le să nu urdzască pănă n-a veni să le arate locul. DOSOFTEI, v. s. martie 25733. <> R e f 1. p a s. Se văzu-n lume urzindu-se colibi, sate. CONACHI, P. 299. ♦ (învechit, rar) A face, a alcătui, a ridica. Au urzit acolo Avraam jârtăvnicul. biblia (1688), 15!/2. 4- (învechit) A întemeia. [Iezuiţii] au fost un cin călugăresc urzit de sântul Ignatie Loiola. ŞINCAI, HR. II, 306/1. (Refl. p a s.) Aşa s-a urzit cea de întâia adunare politică a românilor din Transilvania. BARIŢIU, P. A. II 82. ♦ A fortifica, a întări spiritual, în credinţă. (A b s o 1.) Cel ce au chiematu voi întru vecuitoare a lui slavă..., acela se sfârşască-vă şi se învârtoaşe-vă, se vă întărească, se urrdzească. COD. VOR2. 8279. ♦ (Regional) A îmbina lemnele din care se clădeşte casa; a face scheletul de lemn al casei (Degeraţi - Turnu Severin). Cf. GL. OLT. (R e f 1. p a s.) Se urzeşte casa. ib. 3. T r a n z. A alcătui ceva nou în minte; a gândi, a concepe; a născoci (1), a inventa. Tu sângur să le spui; că de voi zice eu, vor zice cum eu le urzăsc şi nu iaste aşa. HERODOT2, 416. Fost-au gândul mieu... să fac letopiseţul ţărâi noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintâi... şi urdzisăm şi începătura letopiseţului. M. COSTIN, O. 42. Vasile W. din aceste mijloace au urzit o condică de legi. ap. tdrg. Scrisoare în lacrimi şi plâns urzită. CONACHI, P. 102, cf. 231. In precuvântarea sa, el arată că ar fi dorit să urzească o istorie complectă. BĂLCESCU, O. I, 182. Povestea o întâmplare pe care atunci, în clipa aceea, o urzea în minte. VLAHUŢĂ, O. A. III, 57. Capul în care altădată Urzise-atâtea gânduri o minte frământată... din umeri fu desprins! EFTIMIU, î. 146. Puterea ţării vine Din treburile toate, urzite strâns şi bine. ARGHEZI, S. v, 233. [Eminescu] umbla mult pe străzi şi prin Cişmigiu, fredonând şi pierdut în gânduri, fiindcă îşi urzea atunci cea mai mare parte din temele poetice de mai târziu. CĂLINESCU, E. 153. O* Refl. pas. Acest feliu de danii, fiindcă din început să urzăsc cu rea credinţă şi fără temeiu de dreptate, nu pot a nu naşte prigoniri şi gâlcevi. SOB. HRIS. 20. S-a ajuns ca, în jurul marilor drame şi al personalităţilor de seamă ale Bibliei, să se urzească o serie întreagă de legende apocrife. cartojan, c. p. i, 108. ♦ (învechit, rar; în limbajul bisericesc; complementul indică o învăţătură, un precept, o poruncă) A aşeza pentru totdeauna; a statornici (2)· De ainte cunoscuiu de mărturiile tale, că în veacu temelitu-le-ai (urzitu-le-ai c.v, urădzişi-i H, le-ai ursitu-le D). PSALT. 265, cf. CORESI, PS. SL.-ROM. 2452/l. 4. T r a n z. A pune la cale; a pregăti (1). O parte [din oaste] o trimisă... să urzească bătaia. MAIOR, IST. 71/19. El nu se poate încrede pe alianţa ce se zice că Andreiu Batori ar fi urzit cu împăratul. F. AARON, I. Π, 266/15. Neamuri viteze să cărmui, urzind stăpânirea cea nouă. COŞBUC, AE. 23. -Φ· Refl. pas. Mândrele curţi de pe malul lalomiţii, înlăuntrul cărora s-a urzit o parte aşa de însemnată din istoria patriei. VLAHUŢĂ, R. P. 131. Din toţi se urzea, prin concesii reciproce tăcute, o solidaritate de hoţi de buzunare. ARGHEZI, S. XI, 53. ♦ A pregăti în ascuns;'a unelti, a complota. Multe au ei 1923 URZI' -400- URZICA asupra noastră urdzite în inimile lor ceale rale (a. 1657). BUL. COM. IST. II, 221. Vădzând de adevărat urdzităperirea sa de Alexandru Vodă,... s-au vorovit cu toţii. M. COSTIN, O. 98. Nu urzi viclenii. MOZAICUL (1839), 575/11. Spera încă în isprava intrigilor ce... urzea între ostaşii creştini. BĂLCESCU, M. v. 125. Păcătuit-am noi ceva, dacă nereieşirea acestui plan infernal vine şi din neînţelpciunea celor ce l-au urzitu? BUCOVINA (1850), 149'/32. Catelina ucis într-o bătălie pe care acest conspirator o urzisă împotriva Romii (a. 1852). RET. ROM. 114. Fusese amestecat... în conspi-raţiunea cea mare, urzită în contra împăratului Leopold I. BARIŢIU, p. A. I, 21. Numai să urzească procesul aici..., că apoi la curte este treaba ei. id. ib. 659, cf. bar -MUNT., W. 422/36. Subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi. NEGRUZZI, S. I, 142. Boierii... urzeau necontenit intrigi şi conspiraţiuni în contra domnilor. GHICA, S. 119. Un complot... în contra-ţi e urzit De-un om ce te urăşte. ALECSANDRI, T. II, 336, cf. CIHAC, I, 302. Urzeşte ea o crudă răzbunare în contra nenorociţilor fii ai nesocotitei Niobe? ODOBESCU, S. III, 55. începe să urzească pe subt ascuns tot felul de intrigi şi de meschinării. VLAHUŢĂ, O. A. 200. Toate aceste şi multe altele cu care m-am luptat ani întregi, el mi le-a urzit. I. NEGRUZZI, S. III, 18, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., TDRG. Ieri aruncă în temniţă pe Laurentius, pe temei că urzea cu Arbore năvălirea lui Petru. DELAVRANCEA, O. II, 146. Se temea... că acesta urzeşte un plan ascuns împotriva sa. AGÂRBICEANU, A. 488. Fugită din ţara... unde studenţi nebuni urzeau comploturi şi asasinate. C. PETRESCU, S. 241, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Dumnezeu, aflând de conspiraţiunea urzită de Satanael, l-a prăbuşit din înălţimile cerului. CARTOJAN, C. P. I, 26, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 345. Simţea că omul... a împletit numai fire mărunte, a urzit numai intrigi de casă. I. M. SADOVEANU, S. 339, cf. SCRIBAN, D. Această aristocraţie... urzeşte un complot. H. DAicoviciu, D. 99. <> Refl. pas. Mai scris-am cătră domnia ta, iubite frate, urdzindu-să de la acest câine de vezir atâtea fealuri de amestecături asupra noastră (a. 1657). BUL. COM. IST. II, 212. Se va spăimânta mai nainte de a se urzi pâra. MAIOR, P. 14/2. Presară spioni în toate casele ca să afle... de să urzeşte cevaş împotrivă-i. CR (1829), 154’/25. Ţepeş... a mirosit orice s-a urzit împotriva persoanei sale. F. AARON, i. I, 113/16. Se urzesc şi se pun în lucrare cele mai întunecoase intrigi. FILIMON, O. I, 103. Mai multe viclenii se urziseră spre a smulge câteva cuvinte de la dumesticul colonelului. BARONZI, M. I, 8/4. Va întârzia buna rodire a revoluţiei ce se urzeşte. GRANDEA, S. 223. Un complot... se urzise împotriva lui Leonilă împărat. ODOBESCU, S. III, 239. Am văzut ce conspiraţii se urzise şi ce furtună se pornise contra lui. I. NEGRUZZI, A. 242. începură să se urzească, din nou, împotriva lui, procese disciplinare. AGÂRBICEANU, A. 210. îndărătul cuvintelor se urzesc hotărârile printr-un determinism inconştient. LOVINESCU, S. I, 354. Un complot s-a urzit în jurul acestor bijuterii. ARGHEZI, S. ΧΙΠ, 235. Era tot mai des acuzată... de întreţinerea unei atmosfere reacţionare, cu întâlniri acasă la ea, unde se urzeau tot soiul de intrigi. PREDA, R. 57. -O- Intranz. Proprietarii, în fierbere, urzesc aproape pe faţă împotriva revoluţiei, camil PETRESCU, O. II, 404. 5. T r a n z. A hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru; a ursi (1). Cf. CIHAC, I, 302. Roiuri de unde răsărind din inima pământului le-a spus cum cântă ursitorile când urzesc binele oamenilor. EMINESCU, P. L. 23. Parcele nu numai că torc firul vieţei omeneşti,... ci totodată... ele îl şi urzeau. MARIAN, NA. 159, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., VICIU, COL. 206, ALR I 1 403/266, alr ii/i mn 74, 2 653/284. *0- (Subiectul este „soarta”, „ursita”, „destinul”) Ce soartă ne-mpăcată urzeşte pentru tine Ruşinea-n loc de fală şi rău-n loc de bine? alecsandri, POEZII, 476. Ce ursita a urzit Şi-n lume s-a împlinit Rămâne nestrămutat. MARIAN, î. 233. Pe cănd destinul urzea în umbră rostul atâtor măriri şi catastrofe, bătrânul... obişnuia să contempleze priveliştea... oraşului. ANGHEL - IOSIF, C. L. 8. + A destina, a hotărî. Suie codri, deşting câmpii în locul ce-i urdzit lor. PSALT. HUR. 86724. Un suflet urzit pentru fapte mari nu sacrifică amoriului interesurile patriei. ASACHI, S. L. II, 23. 6. T r a n z. (Regional; subiectul este „albina”) A începe' să clădească fagurele; a face faguri. Cf. GLOSAR. REG. 7.1 n t r a n z. (Prin Mold.; despre plante, mai ales despre porumb) A începe să facă boabe, a prinde rod, a lega. Când grăunţele încep să se ivească pe ciocan, se zice că porumbul urzeşte sau îngurzeşte. PAMFILE, A. R. 89, cf. ŞĂINEANU, D. U., DR. VI, 318, I. CR. IV, 249, ALR II/705, A v 33, glosar reg. ♦ Refl. (Despre boabe, seminţe) A apărea, a se forma. Se va cosi linte pentru vite îndată ce se urzesc seminţele în păstări. I. IONESCU, C. 25/11. III. Tranz. (Prin apropiere de î n g u r z i; prin Olt., Transilv. şi, rar, Dobr.; complementul este „opinca”) A strânge, a încreţi marginile unei opinci, cu o cureluşă trecută prin mai multe găuri. Cf. ALR I 1 675/144, 150, 164, 815, 846, 856, 988, GL. olt. - Prez. ind.: urzesc. - Şi: (învechit) ursi (psalt. 265, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W.), orsi (BUDAI-DELEANU, LEX.), (Ban., Olt. şi sud-vestul Transilv.) ordi (CL 1979, 76, 1980, 74, prez. ind. ord BARCIANU, ALR I 1 280, alr sn il h 465, a ii 6, iii 2, 12, 17, 18, gl. olt., NALR - O V h 964, NALR - B 1 255, orz BUDAI-DELEANU, LEX., ALRI 1 280/100,129,131, alr sn π h 465/172, a π 8), (regional) orzi (alexi, w., com. marian, prez. ind. orzesc AII 12, conjunct, să orzească A ni 12), urdi (GL. olt.) vb. IV, oarde (com. din ora viţa, nalr - o v h 964) vb. III. . - Lat. ordire (= ordiri). URZI2 vb. IV v. urdi1. URZICĂ vb. I. 1. R e f 1. şi t r a n z. (Despre fiinţe) A (-şi) produce o usturime dureroasă (şi o băşicare) a pielii prin atingere de urzici ori de alte plante sau animale urticante; (regional) a (se) coşi. V. p i e r s i c a. Cf. ANON. car. Urzicându-se orbul ori la mână sau la picioare, el simte arsura că-i de urzică (a. 1799). GCR II, 171/6, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB., ISER, BAR. - MUNT., w. 8032/50, POLIZU. [Pe moaşă] prind a o urzica pe mâini. MARIAN, NA. 270, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, CR. 249. Copila se urzică uneori. Gavrilaş o alină, bate cu un băţ urzica vinovată. 1925 URZICAR -401 - URZICĂ AGÂRBICEANU, O. IV, 444, cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. în ziua de Sf. Gheorghe românii se urzică şi cred că peste vară vor fi iuţi ca urzica. ŞEZ. XV, 138. Dacă vrei să răscoleşti o cloşcă, 0 urzici, ib., cf. ALR SN V h 1 453, alrm SN iii h 1 187. îi bun de urzicat, se spune despre cineva care trebuie pedepsit. ZANNE, p. IX, 534. (R e fi. p a s.) Se prinde coponul,... apoi se urzică bine pre păntice. ECONOMIA, 105/19. <> (Subiectul este „urzica”, p. ext. alte plante sau animale urticante) Urzica... urzică împrejuru-i pe câţi îi atinse. PANN, ap. TDRG, cf. PONTBRIANT, D., DL. Indolente actinii,... Urzicându-ne carnea, veghează şi tac. doinaş, a. P. 258, cf. alr sn v h 1 453, alrm sn iii h 1 187. ❖ (F i g.) Numai io-oi scăpa Sub stâncă de piatră, De cal bun călcată, De bici urzicată. PAMFILE, CR. 82, cf. CAF ni, 25. (I n t r a n z.) începuse să bată un vântuleţ care cam urzica, ap. TDRG. 2. T r a n z. Fig. A înţepa cu vorba; a ironiza, a satiriza. Satira,... scrisă cu un stil uşor, adesea familiar, şi urzicând pe cei demni de râs..., are o origine foarte veche. ODOBESCU, S. I, 32. Nu-i rostesc mârşavul nume..., Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I, 9, cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. - Prez. ind. : urzic. - V. urzică. URZICAR s.n., s.m. 1. S.n. Loc pe care cresc multe urzici (I 1). Cf. budai-deleanu, lex., pontbriant, d., cihac, i, 302, puşcariu, et. wb. 172, cade, alr sn v h 1 453/843. 2. S.m. (Popular) Copil din flori; bastard. [Copiii] născuţi afară de cununie şi mai ales de fete mari, numiţi ... urzicari, ... se crede în genere că sunt cu mult mai talentaţi. MARIAN, NA. 59, cf. DDRF, ZANNE, P. II, 86, TDRG, DR. VII, 396, scurtu, T. 70, scl 1978, 328, com. MARIAN, ALR l/ll h 211, ALRM l/il h 292, GLOSAR REG. 3. S.m. Pasăre mică, cu penele de culoare închisă, care trăieşte mai mult prin urzici; mărăcinar (b), (regional) scăiuşel mic (Saxicola rubetra). Urzicariul... e una dintre păsăruicile cele mai mici care se află în Europa... Petrece mai mult prin buruiene şi prin urzici. MARIAN, O. I, 431. Sub streşinile sale late îşi făceau cuiburile urzicarii. PĂUN-PINCIO, P. 106, cf. JAHRESBER. XII, 153, băcescu, păs. 172, dl, com. furtună. 4. S.m. (Entom.) Omida fluturelui-roşu, care trăieşte pe urzici (Vanessa urticae). Cf. marian, INS. 265, TDRG, CADE. Omida, numită urzicar, trăieşte pe urzici. SIMIONESCU, F. R. 372, cf. DL. 5. S.n. (învechit, rar) Boală contagioasă asemănătoare cu pojarul. Cf. i. golescu, c., poen. - aar. - hill, v. ii, 780'/35. 6. S.n. (Prin yestul Transilv.) Giulgiu cu care se acoperă mortul; (regional) urzică (I 1). Cf. frâncu -CANDREA, M. 173. In Munţii Apuseni ai Transilvaniei trupul mortului se acopere asemenea cu o pânză albă, ţesută în casă, care se numeşte urzicariu, fotiol sau giulgiu. MARIAN, î. 247, cf. ALR l/n h 296, ALRM ι/II h 415. - Pl.: (n.) urzicare, (m.) urzicari. - Urzică + suf. -ar. URZICÂRE s.f. Acţiunea de a (s e) u r z i c a şi rezultatul ei; (rar) urticafie. Cf. budai-deleanu, lex., poen. - aar. - hill, v. ii, 780’/38, polizu, pontbriant, D., CIHAC, I, 302, DDRF, PAMFILE, Β. 67, DL, DM, DEX, DREV. <> F i g. Mă măsoară Din tălpi şi până-n creştet cu ochii lui de lup, încât, deşi glumeşte, simt urzicări pe trup. SORBUL, T. 172. ♦ F i g. Critică (usturătoare), satirizare. Fu numită Satira, negreşit fiindcă într-însa... era vorba de critici şi urzicări la adresa oamenilor însemnaţi din acea vreme. ODOBESCU, S. I, 41. -Pl.: urzicări. - V. urzica. URZICAT1 s.n. Faptul de a (s e) u r z i c a (1). [Puilor] nu le strica nemic urzicatul, de care almintrelea tare pier puii cei de curcă. ŞINCAI, în şa i, 692. -V. urzica. URZICAT2, -Ă adj. Care are pielea iritată, băşicată de urzici (I I) sau de alte plante ori animale urticante. Cf. dl, DM, DEX, DSR. O* (F i g.) Câteva plescăituri s-aud repede..., iar încăperea strâmtă şi întunecoasă se umple de ţipete... A fost, se vede, unul din cei urzicaţi, căci ochii lui ca cicoarea înoată în lacrămi. CIOCÂRLAN, P. p. 115. - Pl.: urzicaţi, -te. - V. urzica. URZICĂ s.f. I. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia urticaceelor, având tulpina şi frunzele acoperite cu peri urticanţi, folosite în industria textilă, în alimentaţie sau ca plante medicinale: a) (şi în sintagmele urzică mare, COTEANU, PL. 31, LB, CIHAC, I, 302, ISER, BRANDZA, FL. 110, BARCIANU, GRECESCU, FL. 518, N. LEON, MED. 73, TDRG, PĂCALĂ, M. R. 21, PANŢU, PL., CADE, BUJOREAN, B. L. 396, BORZA, D. 175, PL. MED. 139, CONV. LIT. XXIII, 1 059, urzică de pădure, GRECESCU, FL. 518, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 175, urzică românească, BORZA, D. 175, urzică maşcată, BORZA, D. 175, urzică creaţă, id. ib, urzică crăiască, BARCIANU, BORZA, D. 175, urzică vie, Η ΙΠ 473, XII 203, XVI 146, urzică usturată, VOICULESCU, L. 293) plantă cu rădăcina târâtoare, cu tulpină rigidă, erectă şi ramificată, cu flori verzui dioice, dispuse în panicule axilare, mai lungi decât peţiolii frunzelor (Urtica dioica). Cf. BRANDZA, FL. 110, id. D. 374, GRECESCU, FL. 517, BIANU, D. S., PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SIMIONESCU, FL. 287, DS, BUJOREAN. B. L. 396, SCRIBAN, D., BORZA, D. 175; b) (şi în sintagmele urzică mică, COTEANU, PL. 31, LB, ISER, POLIZU, DDRF, BRANDZA, FL. 110, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PĂCALĂ, M. R. 21, PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 288, SCRIBAN, D., BUJOREAN, B. L. 396, borza, D. 175, CONV. lit. xxiii, 1 059, urzică mărunţică, BUJOREAN, B. L. 396, BORZA, D. 175; urzică crăiască, ANON. CAR., LB, DDRF, BRANDZA, FL. 110, DAMÉ, T. 184, BARCIANU, TDRG, PĂCALĂ, M. R. 21, PANŢU, PL., CADE, BUJOREAN, B. L. 396, BORZA, D. 175, CONV. LIT. XXIII, 1 059, DSR, urzică creaţă, COTEANU, PL. 31, panţu, PL., BORZA, D. 175, urzică grecească, TDRG, CONV. LIŢ. XXIII, 1 059, BORZA, D. 175, HIV 143, urzică sârbească, BORZA, D. 175, urzică iute, GRECESCU, FL. 517, TDRG, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 175, DSR, urzică arzătoare, BRANDZA, FL. 110, urzică pişcătoare, id. D. 1930 URZICĂ -402- URZICĂ 374, urzică blândă, BORZA, D. 175, urzică de şură, id. ib., urzică împleşată, id. ib.) plantă cu rădăcina fusiformă, cu tulpina erectă sau întinsă pe pământ, cu florile verzui monoice, dispuse în panicule axilare geminate, mai scurte decât peţiolii frunzelor; oieşea, urzicea (Urtica urens). Cf. BRANDZA, FL. 110, GRECESCU, FL. 517, PANŢU, PL., DS. Spini şi urzici să rodească. PO 20/24. Să tăvăli prin spini şi prin urdzăci... cu trupul gol. DOSOFTEI, V. S. martie, 24719. Pentru grâu dară să-m iasă urzică şi pentru orzu rug. BIBLIA (1688), 3762/19, cf. ANON. CAR. Urzici (cca 1705). GCRI, 356/2. Care esti ace iarbă ce o cunosc şi orbii? - Urzica (a. 1779). GCR II, 120/5. Urzicăndu-să orbul..., simte arsura că-i de urzică (a. 1799). ib. Π, 171/7. Le da de mâncat oauă... amestecate cu coada-şoricelului sau cu urzici crăieşti. ŞINCAI, în ŞA I, 692. De mâncat să i se dea morcovi pisaţi şi cu urzici. CALENDARIU (1814), 182/28. Sufletul lui iaste aseamene unei grădini zăuitate şi părăsite, carea e plină de spini, urzici şi de alte netreabnice mărăcini, ţichindeal, F. 333/3. în oală: apă, urzici, melci. N. STOICA, C. B. 215, cf. DRLU, LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 146, CIHAC, I, 302. Şi din înghimpătoarea urzică mai fac un feliu de pânză. CREANGĂ, O. 294. Simţi cuvintele Marichei, ca şi cum o piersicase cu urzici greceşti. DELAVRANCEA, S. 42. Dar jocul lor pe după ciuturile cu coperişul... înecat de pălămidă şi de urzici? MACEDONSKI, O. m, 10. în toate părţile se-ntind desişuri mari de bozii şi de urzici. VLAHUŢĂ, R. P. 132, Cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 180, BRANDZA, D. 373, DAMÉ, T. 184, BARCIANU, GRECESCU, FL. 517, ALEXI, W. Ca mijloc de curăţire... a sângelui se beau fierturi de diferite buruieni, în special de urzici sau de păpădie. CANDREA, F. 20, cf. tdrg. Muşcăturile de urzică (înţepăturile)... produc un fel de mâncărime. PAMFILE, B. 49, cf. 52, 61. Urzica şi sănzienele apără... casele de trăsnet, id. VĂZD. 80. Galbenul se dobândeşte... [din] urzică, borş şi piatră acră. PAMFILE -LUPESCU, CROM. 182, cf. DHLR I, 225. Doctorii reputate [pentru friguri] mai sunt:... ceaiul de urzici crăieşti. PĂCALĂ, M. R. 259. Trăia cu jir, cu ghindă şi cu mămăligă de urzici. AL LUPULUI, P. G. 195. Ciobanii ţin şi post, mâncând fasole... sau urzici. DIACONU, P. 19. Restul peisajului: Urzici Pentru postul Paştilor, ce-ncepe mâine. MINULESCU, VERS. 190. Glasuri mici De rândunici, Viorele şi urzici. TOPÂRCEANU, O. A. I, 5. O casă părăsită în mijlocul unei ogrăzi de urzici. CAZIMIR, GR. 117. Tabloul cadrului apelor n-ar fi complet dacă nu s-ar pomeni şi de nelipsita urzică. SIMIONESCU, FL. 287, cf. BL xn, 75. Am început să răscolesc prin urzicile de pe lângă gard. VLASIU, A. p. 126. Unii bolnavi îşi bat încheieturile umflate de reumatism ori părţile trupului dureroase cu urzici usturate. VOICULESCU, L. 293. Că-l apăr, oţărăte, mânate de pitici, Un codru de cucută şi-o oaste de urzici, id. POEZII, I, 161. Colo-n umbra nucului, Stă din vremea turcului Leagănul urzicilor, Hanul rândunicilor. PILLAT, P. 124. L-au învăţat pe bucătar să facă urzici în loc de spanac. PUŞCARIU, M. 141, cf. SCRIBAN, D. Singură cu-aureolă, In imperiul de urzici, Cum te cheamă? ARGHEZI, S. II, 34. Veacuri la rând au crescut, pe lângă plante folositoare, brusturi, spini, urzici şi alte asemenea buruieni, v. ROM. ianuarie 1954, 266. Din urzică se extrage vitamina A. BELEA, P; A. 296. S-a oprit la cocioaba urzicilor. BOTTA, S. I, 89. Puneţi mâna pe seceri, pe cuţit! A ieşit hrana - bureţii, urzicile. LABIŞ, P. 42, cf. SCL 1965, 787, L. ROM. 1967, 54. Se aleg urzici tinere, se spală bine şi se pun la fiert. S. MARIN, C. B. 54, cf. cl 1970, 342, L. rom. 1977, 242, 1986, 248. Eu cămeşa i-am spălat, Cu urzici i-o am frecat. ALECSANDRI, p. P. 374, cf. H ii 26, ui 66, 473, IV 83, v 235, X 420, xn 203, XVI 146. Foaie verde de urzică, Hâdele la mine strigă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 188. Frunză verde de urzică, Primăvara-i noaptea mică. HODOŞ, P. P. 54. Gospodina... pregăteşte bucate şi din urzici. ŞEZ. viii, 35. Să iei zeama în care se opăresc urzicile şi s-o lapezi afară. SEZ. XII, 171. Căzui în nişte urzici, Mă făcui numai beşici. GIUGLEA — VÂLSAN, R. S. 316. Rădăcina de urzică se fierbe, şi zeama e bună pentru durerea de piept. ŞEZ. XV, 138, cf. ALR I 1 922, ALR II6 258. Pentru-o oală de urzici Mi-ai luat vaca din gârlici. BALADE, Π, 326. Găsii şuba, Luai fuga Prin urzici, Plin de beşici. FOLC. TRANSILV. i, 60. Pentru o oală cu urzici, Ii luaşi salba de la gât. FOLC. OLT. -MUNT. II, 240. Am sărit într-o grădini: Şî grădina cu urzâci, Mi-am făcut pelea beşâci. FOLC. MOLD. II, 357, cf. ALR - Μ ni h 566. De mâncări i-am gătit Chisăliţă de urzică. CAF vi, 211. Picioarele începură s-o usture de urzicile pitite pe dedesupt. snoava, III, 70. Urzica nu va fi floare niciodată. ZANNE, p. IX, 534. ❖ F i g. Avui şi eu odată spatele ars de urzicile soarelui. BLĂGA, poezii, 216. E x p r. (Regional) A fi ca urzicile = a fi în mare cantitate, abundent. Cf. ciauşanu, gl. A prăji urzicile cu zama mămăligii = a fi sărac. Cf. zanne, p. iv, 167. Râvneşte Vlada la urzici, se spune când cineva doreşte un lucru de nimic, fără nici o valoare, id. ib. vi, 443. ♦ (Regional) Ţesătură fabricată din fibrele urzicii (11), din care se confecţionează în special saci. Cf. dl, dm, dex. Şi ei mă-mbrăca Cu cămeaşă verde, Verde de urzică. TEODORESCU, P. P. 27. Cu cămeşă de urzică-l îmbrăca, Sudori vărsa. FURTUNĂ, C. 42, cf. ŞEZ. XV, 138. Şi mie-mi făcea Cămaş’ de urzică, Cu ea mă-mbrăca, Pielea-mi băşica. FOLC. MOLD. I, 250. ♦ (Regional) Giulgiu cu care se acoperă mortul; (regional) urzicar (6). [Mortul se] astupă cu urzâcă sau cu pânză, atunci cănd e gata de spălat. GR. s. vii, 61, cf. alr i/ii h 296/118, alrm i/nh 415. 2. C o m p u s e: (Bot.) urzică-moartă = a) (sau -albă, -creaţă, regional, -moartă-albă, -surdă, urzici-mortăreţe etc.) plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunze peţiolate, flori albe şi care se foloseşte în medicina populară ca leac, în special, împotriva durerilor de stomac şi a tusei; sugel alb, (regional) faţa-mâţei, mierea-ursului-cu-flori-bălăi (Lamium album). Cf. COTEANU, PL. 25, ŞINCAI, în DR. V, 559, LB, POLIZU, CIHAC, I, 302, GRECESCU, FL. 469, BIANU, D. S., PANŢU, PL., CADE, VOICULESCU, L. 292, BUJOREAN, B. L. 396, DM, BORZA, D. 95, PL. MED. 139, ŞEZ. XV, 138, ALR I 1 945; b) (sau -roşie, regional, urzica-câinelui) plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori roşii-purpurii, cu miros neplăcut şi care se foloseşte în medicina populară ca leac împotriva epilepsiei, a reumatismului; sugel, (regional) buruiană-de-ceas-rău, sugărel1, ţigancă (Lamium purpureum). Cf. CONV. LIT. ΧΧΠΙ, 1 059, BRANDZA, FL. 393, N. LEON, MED. 73, PANŢU, PL., CADE, BUJOREAN, B. L. 396, borza, D. 96; c) (sau -de-câmp, -moartă-pătată) 1930 .URZICĂREŢ -403- URZICUŢĂ plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunze peţiolate, acoperită uneori cu o pată pe faţa superioară, cu flori mari roşii-purpurii, bilabiate, urât mirositoare şi care creşte prin locuri umede; (rar) sugel (Lamium maculatum). Cf. panţu, pl., cade, simionescu, fl. 20, BUJOREAN, Β. L. 396, borza, d. 96; d) (regional) (sau -galbenă, -moartă-galbenă) gălbiniţă (Lamium ga-leobdolon). Cf. BORZA, D. 73, ŞEZ. XV, 139; e) (regional) (sau -moartă-a-calului) plantă erbacee din familia labiatelor, nedefinită mai îndeaproape (Lamium amplexicaule). Cf. BORZA, D. 96; f) (regional) cătuşă (Ballota nigra). PANŢU, PL., BORZA, D. 29; g) (regional) cătuşnică (Nepeta cataria). BORZA, D. 115; h) (regional) parachemiţă (Parietaria offiçinalis). id. ib. 124, DSR; i) (regional) zabră (Galeopsis pubescens). BORZA, D. 73; j) (regional) bălbisă (Stachys silvatica). păcală, m. r. 18. Ştiubeiele... să se frece cu urzică-moartă sau roiniţă. ap. TDRG, Cf. ISER, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, TDRG. [Pentru] scrăntitură [se pune]... legătură cu zeamă de urzică-moartă. PAMFILE, B. 61, cf. SIMIONESCU, FL. 341. Infuziile de urzică-moartă se utilizează extern mai mult în medicina populară. PL. MED. 140, cf. DSR, H II26, iii 473, iv 52, 143, x 420, 476, xi 246, xii 203, xvi 146. Urzica-moartă e bună de friguri. ŞEZ. XV, 138, cf. ALR I 1 945. Urzică-crăiască. ib. 1 945/164, 186. Urzică-creaţă. ib. 1 945/347, 375, 554. Urzâcă-moale. ib. 1 945/268. Urzăcă-blândă, ib. 1 945/229, 249. Urzâcă-puturoasă. ib. 1 945/361, cf. GL. OLT.; (regioiial) urzică-neagră = a) gălbenele (Lysimachia vulgaris). BORZA, D. 103; b) iarbă-neagră (Scrophularia alata). CONV. LIT. XXIII, 1 059, BULET. GRĂD. BOT. XVI, 70, BORZA, D. 157; urzică-pădureaţă (sau -neagră-pădureaţă, -moartă-pădureaţă) = lungurică (Caleopsis tetrahit). ddrf, TDRG, BORZA, D. 73; urzica-raţei = ştevie (1 b) (Rumex alpinus). panţu, PL., CADE, borza, d. 151; (Zool.) urzică-de-mare (sau -marină) = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. Cf. drlu, i. golescu, c., scriban, d., dl, dm, dex. 3. (Regional; şi în sintagma urzică neagră, COTEANU, PL. 26, ŞINCAI, în DR. V, 561, LB, ISER, POLIZU, CIHAC, I, 302, DDRF, BRANDZA, FL. 348, DAMÉ, T. 188, BARCIANU, GRECESCU, FL. 433, N. LEON, MED. 26, ALEXI, W., TDRG, PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., BORZA, D. 157, CONV. LIT. ΧΧΠΙ, 1 059, DSR, I. CR. IV, 153, ŞEZ. XV, 143) Buberic (Scrophularia nodosa). BORZA, D. 157. 4. (Regional) Begonie (Bégonia rex). BORZA, D. 29. 5. (Regional; şi în sintagmele urzică de grădină, BORZA, D. 50, urzică moartă, id. ib.) Urzicuţă (Coleus blumei). panţu, PL., BORZA, D. 50, DSR. II. (Prin nord-vestul Mold.; art.) Numele unei hore. Cf. VARONE, D. 153, id. J. ROM. N. 131. - Pl.: urzici. - Lat. urtica. URZICĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Rar) De urzică (I 1); care urzică (1), urzicător; (rar) urzicesc. Cf. CIHAC, I, 302. Friguri urzicăreţe. id. ib. - Pl.: urzicăreţi, -e. - Urzica + suf. -ăreţ. URZICĂTOR, -OÂRE adj. Care urzică (1), (rar) urzicăreţ; care produce usturime, usturător (1); (rar) urticant. Cf. barcianu, alexi, w. Meduzele marine, având... tentacule urzicătoare. SIMIONESCU, F. R. .459, cf. DL., DM, DSR, DREV. -γ- F i g. Duşuri urzicătoare care te fac să oftezi femeieşte şi să nechezi. TEODOREANU, M. II, 465. Cum oscila, surprins de asediul urzicător al razelor,... nu avea deloc aerul răzbunător... al soţului înşelat, botta, s. iii, 175. 4- F i g. Caustic, sarcastic, ironic, dex. -Pl.: urzicători, -oare. - Urzica + suf. -ător. URZICĂTURA s.f. Iritaţie a pielii în urma atingerii cu urzici, cu alte plante sau cu animale urticante. Cf. i. GOLESCU, C., CIHAC, i, 302, ddrf. Unii bolnavi îşi bat încheieturile umflate de reumatism... cu urzici usturate. Se produce o urzicătură şi durerea încetează. VOICULESCU, L. 293, cf. DL, DM, DEX. - Pl.: urzicături. - Urzica + suf. -ătură. URZICEÄ s.f. 1. Diminutiv al lui u r z i c ă. pascu, S. 146, cade. 2. Urzică (I 1 b) (Urtica urens). Cf. GRECESCU, fl. 517, pascu, s. 146, cade, borza, d. 175. - Pl.: urzicele. - tJrzică + suf. -ea. URZICÉSC, -EÂSCĂ adj. (Rar) De urzică (I 1); care urzică (1), urzicător; (rar) urzicăreţ. Cf. CIHAC, I, 302. Friguri urziceşti. id. ib. - Pl. : urziceşti. - Urzică + suf. -esc. URZICÎU, -IE adj. (Rar) Care are culoarea urzicii (i D; verzui. Potcapiul urziciu al popii s-a aplecat în broboada bunichii. KLOPŞTOCK, F. 141. Pe mănecele cărămizii ale pardisiului, croitorul David mi-a lipit două benţi de plisă urzicie. id. ib. 306. -Pl.: urzicii. - Urzică + suf. -iu. URZICÔS, -OÂSĂ adj. (Rar; despre terenuri) Acoperit de urzici (I 1), plin cu urzici. DL, DM, com. FURTUNĂ. - Pl.: urzicoşi, -oase. - Urzică + suf. -os. URZICIJŢĂ s.f. I. (Bot.) 1. Diminutiv al lui u r z i c ă (11,2). Cf. şincai, în DR. v, 562, drlu, damé, T. 184, CADE, DL, DM, BORZA, D. 175, DEX, H III 139. Frunză verde urzicuţă, Puicuţă, puicuţă, Cine ne-a-ntâlnit pe noi Sărut ochii amândoi, şez. Vin, 30, cf. ALR I 1 945/798, 800, 839. 2. (Regional) Verbină (Verbena hybrida, Verbena chamaedryfolia). Cf. TDRG, PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 398, SCRIBAN, D., BORZA, D. 178, HUI 437. .3. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele verzi-gălbui, purpurii-închis sau roşii, cu flori albe sau purpurii, dispuse în spic, cultivată în ghiveci ca plantă 1938 URZIN -404- URZIT2 ornamentală; mireasă (II), (regional) urzică (I 5), urechea-porcului (Coleus blumei). Cf. BORZA, D. 50. 4. (Regional) Teişor (Kerria japonica) (Bistriţa -Râmnicu Vâlcea). Cf. borza, d. 93, DSR. II. (Prin nord-vestul Mold.; art.) Numele unei. hore. Cf. varone, d. 153, id. j. rom. n. 131. -Pl.: urzicuţe. - Urzică + suf. -ufă. URZÎN, -Ă adj. = oarzăn (2). nalr-bih 12, ib. h 13. URZINÔI adj. m. (sg.) (Prin sud-vestul Ban.; despre oameni) Brunet. Cf. nalr - b i h 12. -Urzin + suf. -oi. URZÎRE s.f. Acţiunea de a urzi'. I.1. Cf. u r z i1 (I 1). Cf. budai-deleanu, lex., POEN. -AAR.-HILL, V. II, 279'/44, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, SCRIBAN, D., Com. MARIAN. ·❖· F i g. De la evenimentul acesta vom urma cu urzirea pânzei istorice până la finea periodului prefipt de la începût. BARIŢIU, P. A. ni, 1. 2. Cf. u r z i1 (I 2). Păianjenii şi-au întrerupt urzirea. VOICULESCU, POEZII, I, 91. II. F i g. 1. Cf. u r z i1 (II 1). Oile, de la urzirea lumei au fost plăcute oamenilor,... pentru blândeţele lor. ŞINCAI, în şa I, 666. Păcatul... la urzirea lumii au adus moartea în raiu. MAIOR, P. 160/16, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. Aice se va trăta puţin despre... urzirea lumei. SĂULESCU, HR. I, XXVIII/4, cf. iser. Pe arici oamenii nu-l omoară, căci e de când cu urzirea pământului. HEM 1 649. Răcoritoarele... şi-au urzirea din China. F (1870), 71, cf. DDRF, alexi, w., scriban, D., H II 2, XIV 50. Urzărea pământului a fost într-o marfî. ŞEZ. iii, 25. *0- (Concretizat; învechit) Un popor de statui, a lui Fidias urzire. ASACHI, S. L. I, 60. Spre a supune voiei sale calea vânturilor dată, Nestatornic uşor aer îl închide-n văl subţire, Preste nouri zboară luntrea prin asemene urzire. id. ib. 143. -0· (Cu referire la un popor, o naţie) Împăratul Constantin Porfiro-genetul, vrând să arate urzirea ungurilor, aşa scrie. ŞINCAI, HR. I, 153/36. Să înalţe pre un neam... şi să surpe pre altul, căruia îi pismuiesc urzirea, vârtutea şi lauda. id. ib. 362/15. 2. (învechit) Cf. urzi1 (II 2). M[6\l\y\tva la.urdzi-rea besearicii (a. 1689). CCR 140/7. Romanii..., la anul de la urzirea Romei 858..., cuprirtseră Dachia. MAIOR, ist. 11/25. ♦ (Concretizat) Temelie (1), fundament. Pomeneaşte, Doamne, fiii Edomului în dzua Ierusalimului, ce dziseră: deşertaţi, deşertaţi pără la urdziturile (urdzirea H, t e m e 1 i i 1 e D) ei. psalt. 286, cf. ST. LEX. 168^/3. Biserica... era... stricată de foc şi de ploi, de gios, din urzirea ei, păn sus, în vârvu (a. 1678). IORGA, S. D. V, 90. *0* (Prin analogie) Urdzirea codrilor smentiră-se şi se duplecară. psalt. HUR. 11718. Tremurat fu pământul şi urdziturile (urdzirea H, temeliile D, temeaiele C2) pădurilor smentiră-se. psalt. 25. Se rădice-se toate urdziturile (urrdzirea H, t e m e a i e 1 e C2) pământului, ib. 170, cf. DHLR II, 487. ♦ (Cu referire la o instituţie, o organizaţie) Acel ordin compus numai din germani, a căruia urzire se suie la epoha cruciadelor, era la început aşezat în Ierusalim. ASACHI, L. M. 3/25. 3. Cf. u r z i1 (II 3). Se află un lesicon şi o gramatică cu literile latine..., a cărora urzire... va lua întei loc (a. 1829). IORGA, S. D. XIII, 23. Să se oglindească toate minunele urzirei şi productele minţei omeneşti (a. 1840). PLR I, 90. încep a se îndeletnici cu toate urzirile mintei (a. 1841). ib. 96, cf. dsr. 4. Cf. U r Ζ i’(II 4). Cf. PONTBRIANT, D., CANELLA, V. 57. Am auzit chiar din gura acelui infam Stavropolu cu care te-ai servit în urzirea celei mai odioase intrigi. GRANDEA, S. 170. Jupâne, cu urzirea Copiii doar se joacă, nu cei în toată firea. SORBUL, T. 208, cf. Severin, S. 48. Nimicnicie! sub urzirile-ţi obscure, Mă tulbur far ' să vreau. COTRUŞ, v. 141. Şi de-o fi să mor în luptă prin urzire mişelească, N-o să afle Cosânzeana? EFTIMIU, î. 100. 5. (Prin sudul Transilv. şi prin Ban.) Cf. u r z i1 (116). Cf. chest. vi 116/8, 18, 29, 31, com. din sebeşel - SEBEŞ. - Pl.: urziri. -V. urzi1. URZIT1's.n. Faptul de a urzi1. 1. Cf. u r z i1 (I 1). Cf. CIHAC, I, 302, DDRF. Urzitul sau orzitul pânzei şi al cioarecilor să lucră aşa. liuba -IANA, M. 118. Urzitul şi neveditul. PAMFILE, I. C. 262, cf. CADE. La începutul „urzitului" se formează „coada pânzii”. PRIBEAGUL, P. R. 94, cf. scriban, D. Urzitul este operaţiunea prin care firele... sunt transpuse paralel pe o suprafaţă de anumită lăţime şi lungime. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 86. Depănatul este necesar... în primul rând pentru urzit. APOLZAN, P. I. 58, cf. DAP. Eu m-aş prind'e d'e urdzât, Amândoi d'e neved'it. T. PAPAHAGI, M. 65. -❖· Expr. (învechit) A umbla de-a urzitele = a umbla de colo până colo, v. c o 1 o. Cf. polizu, cihac, I, 302, DDRF, BARCIANU. ♦ (Regional; şi în sintagma urzitul pe fir) Punct de cusătură la iile şi cămăşile ţărăneşti. Se cosea urzit naţional, pavel, s. E. 45, cf. DAP. II. F i g. 1. (învechit) întemeiere. Cf. urzi1 (II 2). Au scris după urzitul Ramului. M. COSTIN, O. 242, cf. ddrf, cade, scriban, D. ♦ (Prin analogie; învechit) Temelie (1), fundament. Se iviră izvoarele apelor Şi se descoperiră urzitele a tuturor. CORESI, PS. 38/1, cf. DHLR Π, 487. 2. (Prin Mold.) Formarea bobului la plante, legarea rodului. Cf. u r z i1 (II 7). Bucatele cad, se culcă, se învăluiesc, se policnesc (când cad în timpul urzitului), se pătulesc. I. CR. III, 225. <> E x p r. A fi în urzit = a fi în perioada formării bobului. Cf. alrii 5 154/414, 514. - Pl.: (rar) urzituri (SCRIBAN, D.) şi (învechit) urzite. - Şi: (învechit) ursit (barcianu), (regional) orzit s.n. - V. urzi1. URZIT2, -Ă adj. I. (Despre fire textile, pânză) Cf. urzi1 (I 1). La şirul mult de pânză urzită..., ele zic urzitură. BUCUŢA, R. V. 70. La pânza urzită, Domnul ne dă bătătură = la un lucru început ne ajută şi Dumnezeu. 1943 URZITOI -405- URZITURĂ Cf. ZANNE, P. m, 270, CADE. <> F i g. Găsind pânza limbei urzită. NEGRUZZI, S. I, 267. Urzite căi, neverosimil var, Prin dimineaţa ierbii înmuiate. I. barbu, J. S. 82. II. F i g. 1. Care este început. Cf. urzi1 (II 1). Un lucru urzit, dar nu gata. DDRF. ❖Expr. (Prin Bucov.) A fi (cineva) urzit = a fi foarte slab, a fi numai piele şi oase, v. o s (I). Cf. ŞEZ. V, 169. Nu poate lucra că-i urzit de tot. L. ROM. 1963, 155. 2. (Prin Mold.; despre plante) Cărora li s-a ivit bobul, care au legat rod. Cf. urzi1 (II 7). Cf. ALR π 5 154/520, 537, 605, a v 33. + (Despre seminţe) Care abia a apărut. După ce grăuntele de grâu îi urzit, dă în lapte. GLOSAR REG. - PL: urziţi, -te. -V. urzi1. URZITÔI s.n. (Regional) Urzitor (I) (Checea -Jimbolia). Cf. nalr-b 1 258/50. - PL: urzitoaie. - De la urzitor, cu schimbare de sufix. URZITOR, -OÂRE subst. I. S.n., s.f. Unealtă pe care se pregăteşte urzeala (I) pentru ţesut; (popular) urzoi (1), (regional) coş, roată1 (2 g), urzan, urzar, urzălău, urzitoi, urzoaică (1), urzoc, urzor. Cf. HEM 839, DDRF. Uneori, în loc de a se urzi pe furci, se întrebuinţează o anume unealtă, zisă urzitoare. DAMÉ, τ. 141, cf. TDRG. Alte gospodine cred că e de nevoie să toarne apă pe urzitoare, după ce au isprăvit de urzit. PAMFILE, A. R, 168, cf. id. I. C. 264, ŞĂINEANU, D. U., CADE, STOIAN, PÄST. 60, IONESCU-MUSCEL, ŢES. 88, 89, L. ROM. 1977, 9, 11, v. BREBAN, D. G., DSR. Se păstrau ustensilele folosite în industria casnică textilă:... vârtelniţe' răşchitor, urzitor. PAVEL, S. E. 26, cf. DAP, H îl 262, m 73, 311, x 357, 539, 585, xn 386, 497. Şi de-a fi ca să nu mori, Mergi şi-mi taie-un urzitoriu. marian, SA. 58, cf. VICIU, GL. Tortul făcut mosoară se urzeşte acum pe urzitoare, care se pune în mijlocul casei. BREBENEL, GR. P., cf. ALR I 1 279, A III 4, V 2, 15, VI 16, 19, 26, ALR-MIVMN313, 1 258/220, NALR-O nih 506. După ce depini pă mosoare, bag urzitoarea-n casă. T. DIAL. Μ. Π, 897, cf. NALR-B 1 258, NALR-MB 1 258/519, 654,659, NALR - MD 1 258/689,761, 762, 767. II. 1. S.m. şi f. Persoană care urzeşte1 (I 1). V. u r z i t o r e a s ă. Cf. ST. lex. 168v2/5, budai-deleanu, LEX., POEN. - AAR. - HILL, V. Il, 279V46, POLIZU, PONTBRIANT, D. S-a învârtit apoi şi ea, ca şi urzitoarea, încolo si încoace tot anul. MARIAN, S. R. n, 216, Cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, NOM. PROF. 35, L. ROM. 1977, 11. M-am dus cu pânza la urzitoare să urzes[c] pânza. T. DIAL. M. II, 863, cf. 852, com. din GHEBOAIA - TÂRGOVIŞTE. 2. S.m. şi f. F i g. (învechit) întemeietor; făptuitor, creator. Au rămas singur Romul urzitoriu oraşului şi crăiei. N. COSTIN, L. 101. Urzitoriul, întemeietoriul,... tatăl romanilor. ŞINCAI, HR. I, 9/32, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. In a cerului tărie şease stele scânteiază,.., ele mintea luminează Cu cea rază ce purcede de l-al lumei urzitor. ASACHI, S. L. I, 117. Acest popor era concentrat mai cu samă în partea unde azi este politia Neamţu, care ca şi cetăţuia se denumi dupre misionarii urzitorii ei. id. ib. II, 47. Membrii comisiunei se mai învoiseră între sine, ca să fie invitaţi din sânul ei Tim. Cipariu şi Ioan Puşcariu, acesta totodată ca urzitor al nouei încercări de a ne înfiinţa o societate literară, bariţiu, P. a. III, 32, cf. BAR. - MUNT., W. 800V5. înflăcărat şi cult..., este unul din urzitorii vremurilor viitoare. SĂM. V, 255, cf. ALEXI, W., CADE. Opera începe, urzitorul se duce. Dar opera trece moştenire în mâinile şi în grija urmaşilor. GALACTION, o. A. I, 247. 3. S.m. şi f. F i g. Uneltitor; complotist, conspirator. Cum îţi pare acum, Catavoline, Urzitoriu..., Sol făţarnic a Porţii păgâne...? BUDAI-DELEANU, Ţ. 172. Adevărata urzitoare a morţii lui... nu negase nimic din crimele câte 1 s-au imputat. BARIŢIU, P. A. I, 105, cf. BAR. - MUNT., w. 422/38. Urzitorul... [acestei fapte] este fată. NEGRUZZI, S. m, 140, cf. POLIZU, barcianu. Vistierul Duca,... unul din cei mai deştepţi urzitori de intrigi din ţara şi secolul său. IORGA, L. I, 32, Cf. CADE, DSR. 4. S.f. F i g. (Rar) Ursitoare (v. u r s i t o r 2). A-l ajuta urzitoarea lui cu dobândirea unui cuvios soţ. PISCUPESCU, O. 96/3, cf. pontbriant, d. Fă-mă, Doamne, urzitoare Să urzesc zile cu soare... Mândrei mele ţărişoare. F (1879), 204. Văd apoi zâne măiestre şi văd alte năluciri:... cari grăbesc să mi se culce La cele trei urzitoare, lângă tău de lapte dulce. COŞBUC, P. II, 138, cf. alr i/ii h 241, alrm i/ii h 329, alr ii/i mn 74, 2 653/284. [Mai demult se vorbea că] umblau urzâtori. alr h/i mn 74, 2 653/235, alrm ii/i h 201. -Pl.: (I) (s.n.) urzitoare şi (regional) urzitori (alr I 1 279/538, nalr - MB 1 258/482, 487, 501, 502, 503, 546, 564, 647), (f.) urzitori, (regional) urzitoare (alr I 1 279/18, 200, 720, nalr - B 1 258/26, 29, nalr - mb 1 258/485, 495, 544, nalr - MD 1 258/729, 739, 753, 863, (II) urzitori, -oare. - Şi: (regional) urzător, -oare (com. din MARPOD - agnita, ALR i 1 279/9, 729, 808, 837, 850, 870, nalr-o iii h 506, nalr-mb 1 258/519, 654, 659, nalr-MD 1 258/689, 761, 762, 767, com. din GHEBOAIA- TÂRGOVIŞTE) S.n., S.f., Orzitôr (BUDAI-DELEANU, LEX.) s.m. - Urzi1 + suf. -itor. URZITOREĂSĂ s.f. (Prin Munt.) Urzitoare (v. u r z i t o r II1). Dâpă ce face gogoş..., te duş cu ii la urzătoreasă... şî-i traj borangic. T. DIAL. M. I, 400, com. din ZIDURILE - GÂEŞTI. -PL: urzitorese. - Şi: urzătoreasă s.f. - Urzitor + suf. -easă. URZITURA s.f. I. Ceea ce se urzeşte1 (11), urzeală (I); p. e x t. ţesătură (2). S-au ăflat şi-ntr-o veache urdzătură zugrăvit sv[â]«f[u]/ Vlasie. DOSOFTEI, V. S. februarie, 64733, cf. budai-deleanu, lex., bar. -MUNT., W. 372/3, TDRG. La şirul mult de pânză urzită de-aici, de jos, ele zic urzitură, iar pădurencele oajdă, BUCUŢA, R. V. 70, Cf. CADE, SCRIBAN, D., ALR - M 11 h 511/224, NALR - O III MN 234, 1 260/971, 973. ♦ (Regional) Model de cusătură la ie. Com. din sălişte-SIBIU. Π. Fig. 1. (învechit) Temelie (1), fundament. Fiii Edomului în dzua Ierusalimului... dziseră: deşertaţi, deşertaţi pără la urdziturile (urdzirea H, 1947 URZIU -406- USCA temeliile d) ei. PSALT. 286. Urzitura lui în codrul sj[a\nt; lubeaşte Domnul uşa Sionului. CORESI, PS. 237/4. Arătându-i cu aţa măsura caselor şi locul... Măguli firea-mpăratului că luând a mână aţa cu vârtealniţa şi zugrăvindu-i urdzâturile cu măsurături. dosoftei, v. s. octombrie, 48733. O- (Prin analogie) Rădică-se şi tremuratu fu pământul, şi urdziturile (urdzirea H, temeliile D, temeaiele C2) pădurilor smentiră-se şi se rădicară. PSALT. 25. Rădice-se toate urdziturile (urrdzirea H, t e m e a i e 1 e C2) pământului, ib. 170. Să se rădice toate urziturile pământului. CORESI, PS. 226/11, cf. DHLR II, 487, cade, scriban, d. ♦ Alcătuire, construcţie. Cetatea dară aşa era, iară oraşul şi casele oraşului ce era într-însa pre amănuntul cine poate povesti? căci făpturile şi urziturile acealea toată socoteală muritorilor covârşeşte. CANTEMIR, IST. 127. Din faţa pământului urzitura temeliii, ca la doi coţi de înaltă, dintr-o materie de metal vărsată a fi se videa. id. ib. 129. ♦ (Rar) Formă, structură. Şi zideaşte-l pre însul, pre urdzâtura sv[i]nţilor apostoli şi proroci. DOSOFTEI, MOLIT. 5376. 2. (învechit) Uneltire. Şi iarăşi văzuiu urzâtura vrăjmaşului. DOSOFTEI, v. S. octombrie, 82v/35, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. 3. (Prin sudul Transilv.; prin apropiere de îngurzitură) încreţitură la opincă. Cf. alr i 1 675/160, ib. 1 676/160, 170. -Pl.: urzituri. - Şi: (învechit) urzătiiră (GCR I, 268/13), (regional) orzitură (budai-deleanu, lex.) s.f. - Urzi1 + suf. -itură. URZIU, -IE adj. = orziu. GRECESCU, FL. 222, bulet. grad. bot. I, nr. 3, 80, borza, d. 106, 141, sfc vi, 73, 75, 76, CL 1980, 74, hxi 325. URZOÂBĂ s.f. v. hârzob. URZOĂICĂ s.f. (Regional) 1. Urzitor (I). Cf. alri 1 279/159, nalr—b 1 258/18, 23, 34. 2. Ursitoare (v. u r s i t o r 2) (Fundătura - Gherla). Cf. alr i/n h 241/255, alrm i/ii h 329/255.. - Pl.: urzoici. - Şi: (prin Ban.) urzăică s.f. NALR - B 1 258/23, 34. - Urzoaie + suf. -că. URZOÂIE s.f. v. urzoi. URZOÂPE s.f. pl. v. hârzob. URZOBÎ vb. IV v. hârzobi. URZÔC s.n (Regional) Urzitor (I) (Plugova - Băile Herculane). Cf. nalr—B 1 258/21. -PL: urzqace. - De la urzoi, cu schimbare de sufix. URZOI subst. 1. S.n., s.m. (Popular) Urzitor (I). Cf. budai-deleanu, lex., hem 1 535, cihac, i, 302. De pe mosoare te-au urzit pe urzoi. CREANGĂ, O. 293, cf. ddrf. Urzitoarea, numită în Ardeal şi în unele părţi ale Moldovei de sus urzoi sau urzariu, se aşază în casă sau într-un acaret acoperit. PAMFILE, I. C. 263, cf. PASCU, S. 115, DR. III, 664. Uneltele de ţesut sunt identice ca structură şi numire cu cele cunoscute din domeniul celorlalte ţinuturi româneşti: „război, urzoi, vârteal-niţî". DIACONU, VR. LXIX, cf. CADE. Există urzoi în formă de vârtelniţe. PRIBEAGUL, p. R. 94, cf. ROSETTI, L. R. I, 122. Se urzeşte acolo unde au urzoi. APOLZAN, P. I. 61. Firele mai rezistente, din fuior, se urzeau... pe urzoaie. BUTURĂ, EG. 293, cf. HIV 281, V 151, X 77, 111, 395, 410, XVI 238, xvii 313, xviii 307, vaida, şez. v, 169, com. din ZAGRA - NĂSĂUD. Ea dă vina la urzoi, Că toată pânza-i lătunoi. BÂRLEA, L. P. M. I, 96, cf. T. papahagi, M. 65, alr I 1 279, AI 12, 20, 22, 23, 24, 31, 34, 35, 36, ii 12, iii 2, 16, 17, v 14, 15, 21, 22, 23, 28, 30, 33, 35, vi 9, porţile-de-fier, 350, alr - μ 1 258, NALR - O III h 506, NALR - B 1 258, ALR - T 1 258. 2. F i g. S.f. pl. art. (Regional) Ursitoare (v. urs i-t o r 2) (Fundătura - Gherla), alr i/π h 241/255. 3. S.n. (Prin sud-vestul Transilv.) Vârf, gurgui la opincă. Cf. GR. S. vi, 246, alr i 1 676/131, ib. 1 881/131, alrii/130. -PL: urzoaie şi (Maram., Crişana şi prin Transilv., Ban.) (n.) urzoi (ALR I 1 279/61, 270, 273, 295, 305, 315,·333, 337, 339, 351, 354, 355, 357, 359, 361, alr-m 1 258/221, 223, 224, 225, 226, 231, 233, 234, 237, 239, com. din cuzdrioara - dej, alr - τ 1 258/291), (m.) urzoi (budai-deleanu, lex., alr i 1 279/51, 87, 144, 257, 347), (regional, n.) urzoiuri (alri 1 279/251). - Şi: (regional) urzoăie (cihac, i, 302, ddrf, H x 395, XVI 238, alri 1 279/215, 217, 218, 255, 268, 381, 839, 874, nalr -oh 506/912, 915, alr - τ 1 258/250, 397, pl. urzoi ALRI 1 279/215, 217, 218, 255, 268, 839, NALR -om h 506/912, 915, urzoaie alri 1 279/381, 874, alr - τ 1 258/250, 397) s.f., orzôi (budai-deleanu, lex., com. din vulcan, nalr-b 1 258/30) s.n., s.m. - Urzi1 + suf. -oi. URZOIEŞ s.n. (Regional) Diminutiv al lui u r z o i (i); unealtă pe care se urzeşte tortul (Hangu - Piatra Neamţ). Cf. a v 34, glosar reg. -PL:? - Urzoi + suf. -aş. URZÔR s.n. (Regional) Urzitor (I) (Pecinişca -Băile Herculane). ai 13, nalr-b 1 258/16. - PL: urzoare. - De la urzoi, cu schimbare de sufix. USÂRDIE s.f. v. osârdie. USÂRDIE s.f. v. osârdie. USCA vb. I. 1. T r a ή z. A scoate total sau parţial umezeala dintr-un material, dintr-un obiect etc. pe cale naturală (prin evaporare) sau artificială (printr-un procedeu mecanic). V. o j i j i, zbici3 (1), z v â n t a (1)· Lut... muiat după fire, ce soare le-l usucă. CORESI, EV. 198. Săminţile cele ude de ploaie le scot şi le usucă. N. COSTIN, C. 29, Cf. MOLNAR, D. 297/6, ANON. CAR., DRLU, LB. Soarele se înalţa... şi usca livezile, pe care 1960 USCA -407- USCA ploaia de noapte le udase. MOZAICUL (1839), 792/2, cf. ISER, POLIZU. Uscăciunea [pivniţei]... nu trebuie să fie mare: pentru că usucă doagele. PENESCU, M. 60/12, cf. PONTBRIANT, D. Pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. ALECSANDRI, P. III, cf. CIHAC, I, 303. Părul negru... şi-l usucă ele-n soare. EMINESCU, O. IV, 118. îi place să-i trosnească chibriturile..., de aceea nu uită niciodată să le usuce. CARAGIALE, O. IV, 373, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. A spălat cizmele, poalele mantalei, le-a pus la uscat lângă sobă. AL LUPULUI, p. G. 130, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. A doua zi, duminică, ne uscam hainele la soare. TOPÂRCEANU, O. A. II, 175. îmi uscam la soare sandalele ude. CAZIMIR, GR. 7, cf. scriban, D. Uscau la vânt şi soare tot felul de obiele. I. BARBU, j. S. 120. Soarele usucă pietrele. BOGZA, A. î. 354. Soarele uscase pământul, v. rom. noiembrie 1964, 59. înainte de a trece în salon, vino să te dezmorţeşti, să-ţi usuci haina. BOTTA, S. III, 117. Blanele patului le usca rezemate de gard. SORESCU, L. L. I, 40. îşi dezlegă basmaua galbenă, 0 stoarse... şi o întinse la uscat. BĂNULESCU, I. 32. Mai târziu căldura... le uscă hainele, v. ROM. martie 1970, 20. Seceră orz de prârtzare Şi-l uscă-ntr-o căldare. POP., ap. GCR n, 309, cf. alecsandri, p. p. 353. Ce faci acolo? - Ia, usuc cămeşile. Com. MARIAN. Uscă vântul pământul. DOINE, 153, Cf. RĂDULESCU-CODIN, GR. S. I, 114, ALR I 645. [Rufele] le-a uscat vântu. ALR II 3 384/886, cf. alr sn vii h 2 197, ib. 2 198, ib. 2 199, ib. 2 200, ib. 2 201, alrm sn iv h 1 673, ib. 1 674, ib. 1 675, ai 13, 20, 23, 26, 34, 35, ii 12, iii 3, 7, 16. Fetele Spăla, Pânzele De-şi înălbea... Şi la soare Le usca. BALADE, II, 87. Şi mi-o spală-n lacrămioare, Usuc-o la inimioară. FOLC. ÖLT. - MUNT. II, 587. După tuns atunsa spălăm lâna, după spălat o uscam. ŞANDRU, F. 138. <> R e f 1. pas. Electrozii se scufundă în pastă, apoi se usucă la temperatura camerei. IOANOVICI, TEHN. 178. O bucată de ţesătură se afundă apoi în apă..., se scoate, se usucă la o temperatură apropiată de cea normală. IONESCU-MUSCEL, ţes. 50. O Refl. Desßcu Noe coperământul corăbiei şi văzu că... uscă-se pământul. PO 33/6. Intru a doao lună, în doaozeci şi şapte ale lunii s-au uscat pământul. BIBLIA (1688)2, 1, 186/31. După ce s-au uscat pământul, au poroncit Dumrtezău lui Noe de au ieşit den corabie. N. COSTIN, L. 60, cf. anon. car., LEX. mars. 216. Se nu remână îndelung gunoiul în soare şi la vânt şi să se uşte. ECONOMIA, 27723, cf. DRLU, LB. Ierburile să le zvârle jos, ca să se usuce. GOLESCU, S. 60. Cărămizile încă nu s-au uscat. DRĂGHICI, R. 86/16, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. EMINESCU, N. 35. Şedeam afară la soare cu pielea goală, până se usca cenuşa pe noi. CREANGĂ, A. 28. După ploi, apa se scurge lesne şi pământul se usucă repede. A. POPOVici - kirileanu, b. 36. Femeia cu mare grijă îi punea hainele să se uşte. AGÂRBICEANU, S. P. 152. cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Soldatul e dezbrăcat de tunică; a întins-o să se usuce. c. PETRESCU, î. I, 129. Lutul se usca pe noi. BRĂESCU, O. A. II, 61. După cosire, brezdele se întorc de câteva ori ca să se „ uşte " pe toate părţile. PRIBEAGUL, P. R. 74. Pe funii întinse, se usucă rufele limpezite în apa mării. PUŞCARIU, D. V. 79. Paie să-şi umple prispa... le puneau să se usuce, că erau adesea cam ude. CAMIL PETRESCU, O. II, 47. Dimineaţa am pus cămaşa la soare, s-a uscat. SORESCU, L. L. H, 166. După ce se uscau creţii sau apretul, bernevicii nu se mai desfăceau până se rupeau. pavel, p. M. 86. Eu, maică, fi le-am spălat, Sânt afar', nu s-au uscat. SUFL. OLT. I, 56. Se pot întinde obielele, hainele, ca să se usuce. CHEST. V 45/66, cf. ALR I 644, ALR II 3 383, ALR ii/i mn 143, 3 914, ALRM π/i h 390. Spală, maică, hainele... Dragul maichii, le-am spălat, Numa nu ţi s-or uscat. FOLC. TRANSILV. I,i20. Snopuri înalte adunau Şi clăi mândre ridicau, Ce la soare se uscau. CAF ΠΙ, 119. Pământul când se usucă, ploaia cere să-l adape, se spune când este mare nevoie de ceva ZANNE, p. I, 239. Usucă-te, rufă, în cui, Că altă nădejde nu-i, se spune la adresa celui sărac. id. ib. iii, 339. (Prin metonimie) Merge mai întâi la fântână să-şi spele capul... şi, în lipsă de prosop, să usca la aer. DRĂGHICI, R. 148/25, Ne-am întins la soare să ne uscăm. GALACTION, O. 62. A aprins focul şi oaspeţii s-au dat lângă vatră să se usuce. SADOVEANU, O. vn, 357. S-a băgat în groapa cu mocirlă de var... şi nu a mai ieşit până ce s-a uscat. ARGHEZI, s. XIV, 53 . Şi-a făcut focu-n sobă să se usuce. SORESCU, L. L. I, 145. Am fi vrut să mai răsuflăm un pic, să ne uscăm şi să mai prindem ceva putere. V. ROM. octombrie 1964, 51. Crezi c-o să viu pe cuptorul tău să mă usuc? NEAGU, î. 22. <> E x p r. A se usca de sete = a avea o senzaţie puternică de sete. Pe arşiţa asta o să ne uscăm de sete. CREANGĂ, Ρ. 204, cf. DL, DM, DEX. Apa din fântână într-o clipă s-a secat şi fata de sete s-a uscat, pop., ap. GCR II, 353. Mă usc de sete, ALR I 160/266. Opreşte, căruţa, frate, Că eu mă usuc de sete. FOLC. MOLD. II, 705. A-şi usca cămaşa (sau cămăşile, rufele) la un (sau la acelaşi) soare ori pe un gard cu ... v. gard, soare3 (I 2). Sunt rude pentru că au uscat cămăşile la un soare, se spune despre rude foarte îndepărtate sau despre pretinse rude. Sânteţi două rudişoare, C-aţi uscat rufe la un soare. PANN, P. v. ii, 107/7, cf. zanne, p. iv, 573. ❖ P. e x t. (Complementul indică lichidul absorbit sau evaporat) Nu cumva să-mi usuce matca focului sângele mieu (a. 1633). GCR I, 82/21. Lacrimile săracilor nice soareli, nice vântul nu le poate usca. NECULCE, L. 122, cf. ZANNE, p. v, 577. Nici un vânt răcoritor nu s-auzea, ca să usuce sudoarea călătorului. MOZAICUL (1839), 434/17. îi văcsuiam cizmele, cărora nu le dădeam de fund şi-mi uscau scuipatul. BRĂESCU, A. 62. (Glumeţ) Toader, înainte de a se apuca de lucru, mai usca fundul la un păhărel de vinars. FRÂNCU - CANDREA, M. 270. (R e f 1.) Mustul aşa rămas se oţeteşte şi, în anul următor, tocma de se şi uscă..., strică mustului celui nou. şincai, în şa i, 698. Roua... se usucă la soare. CĂLINESCU, C. O. 123. [Sângele] s-o uscat, alr ii/i h 65/53. (Prin metonimie) Iubirea lor n-ar ţinea numai până ce se usucă sărutul nostru de pe buzele lor! NEGRUZZI, S. I, 56. Abia s-a uscat bine tiparul dicţionarului meu şi se anunţă un alt dicţionar. PUŞCARIU, C. S. 39. ♦ R e f 1. A-şi pierde prin evaporare lichidul aflat la suprafaţă. Durerea mea... face de umedzăscu ochii, să usucu limba, tremură mădu-lările. N. COSTIN, C. 161. De ieri sara n-au mâncat Şi limba în gură i s-au uscat. BUDAI-DELEANU, Ţ. 128. Mi se usucă gura şi nu voi să-l sărut. EMINESCU, O. vin, 113. Ochii lui se uscau de ardoare şi sclipeau cu o bolnavă dorinţă, id. P. L. 58. Stau zi şi noapte cu ochii 1960 USCA -408- USCA mari deschişi, că mi s-au uscat şi nu-i mai pot închide. CARAGIALE, O. II, 324. 1 se uscase ceriul gurii de sete. AGÂRBICEANU, O. IV, 442. I se uscase ochii de cât privise fără să clipească. MIRONESCU, S. 41. îţi curge sudoarea pe frunte..., ţi se usucă buzele. VLASIU, D. 22. îmi era sete: mi se uscase limba în gură. SADOVEANU, O. IX, 392. Că, de când m-a loat, Buzele mi s-au uscat. SUFL. OLT. I, 158. Di căn gurî nu mne-i dat, Limba-n gurîş-o uscat Şi budzăli ne-o crapat. CAF I, 159. <> E x p r. A i se usca gura (sau gâtul, regional, în gât) = a avea o senzaţie puternică de sete. Să aşteptăm fără nimic de băutură nu mai vreau. Mi s-a uscat gâtul. GRANDEA, S. 232. Ia mai toarnî pin paharî, Sî ni dai câte-un rând, Cî ni s-o uscat în gât. CAF iv, 243. Mai daţi cu udătura, Că mi s-a uscat gura, se spune la adresa celor beţivi. Cf. pann, p. v. i, 111/12, zanne, p. iv, 157. ♦ Refl. (Despre umflături cu caracter purulent, iritaţii cutanate) A pierde lichidul care produce inflamaţia. Piei, muşcătură,... să te usci ca o cicoare. POP., ap. GCR'II, 340. Ieşi, roşaţă, de la N., că te tai. Din vârf să te usuci, Din rădăcină să săci. ŞEZ. n, 166. Buba cea ră... din vârf s-o uscat, din rădăcină o sacat. ib. IV, 19. Voi, bubie duls, vă uscarăţ. GRAIUL, II, 146. + Tranz. (Complementul indică ochii, obrajii, pielea corpului) A freca (uşor) pentru a înlătura de pe suprafaţă lichidul care o umezeşte. V. ş t e r g e (I 1). Mi-a uscat obrazul cu un ştergar alb. botta, S. III, 178. Minunată zi! zisese Princepele după ce-şi spălase obrazul şi-l uscase cu pânză. BARBU, PRINC. 100. <> Refl. pas. Seara, pielea se va usca şi se va aplica pe ea vaselină boricată. BELEA, P. A. 568. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai lăcrimeze; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. Cf. DL, DM. Se vor usca lacrimile femeilor părăsite. STĂNESCU, R. 67, cf. DEX. Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sânt nălucă, Oçhi-mi nu se m.ai usucă, alecsandri, p. p. 277. (Prin metonimie) De voiu lăsa slobode pâraiele lacrămilor mele..., vecinica noapte nu-mi este îndestulă să plâng, nici izvorul lor se va seca. MARCOVICI, C. 32/18. -Φ-Tranz. fact. El, cu dulce zicere... Ar usca cele gemene A plânsului pâraie. ASACHI, s. l. I, 83. Ochii ei, ce-i uscase deznădejdea, reaflară lacrămi. mozaicul (1839), 818/12. <> Tranz. (Regional) Ochii din lacrămi nu şi-L mai uscară. ispirescu, L. 162. Mireasa nu mai usca ochii, întruna plângea. ŞEZ. π, 112. + Refl. (Familiar; despre came) A se deshidrata excesiv prin prăjire. Cf, DRLU. Dă curcanul la o parte, să nu se usuce. BRĂESCU, o. a. ii, 224, cf. alr ii 4 066/723. 2. R e f 1. (Despre plante şi despre părţi ale lor; p. e x t. despre pajişti, păduri etc.) A-şi pierde cu totul seva; a se pârli (4). V. o f i 1 i (1), seca2 (3), veşteji. Ca iarba treace-va, demăreaţa înfluri-va şi treace-va; e seara cade, veştedzeaşte şi usucă-se. PSALT. 188. Răsare amu soarele cu văzduh şi usucă-se iarba. CORESI, L. 144/10. Răsărind soarele, să veştejiră şi, pentru ce nu avură rădăcină, să uscară. N. TEST. (1648), 16731. Arborii se uscaseră. (a. 1852). RET. ROM. 124. Iarba se usucă. RUSSO, S. 142, cf. POLIZU. Copacii plini de jale pierd frunza, se usuc. ALEXANDRESCU, O. I, 252, cf. PONTBRIANT, D. Tot ce-i verde s-a usca, Râurile vor seca. ALECSANDRI p. ii, 13, cf. CIHAC, I, 303. O floare e ursită A-nflori, a se usca. BOLINTINEANU, O. 101. Pădurea s-a uscat şi a înverzit iar. CARAGIALE, O. II, 328. Mesteacăni bălai... să-ncovoaie, să usucă şi pier pe neştiute. DELAVRANCEA, S. 48. Din florile ce-mbobocise Şi ce aveau să se usuce, Rupsei o ramură-nflorită. MACEDONSKI, O. I, 22. Dar e probabil că... portocalul are să se usuce. D. ZAMFIRESCU, O. v, 349. îmbătrâneau alături, îngălbenindu-se ca nişte gutui ce se usucă încetinel pe dulap. BRĂESCU, O. A. II, 21. Florile pe care mi le lăsase ca o mângâiere nu se uscaseră încă. A. holban, O. II, 25. Era nisipos locul, se uscau perii şi prunii, vlasiu, A. P. 175. Câţiva trandafiri albi se scuturaseră pe pian, uscându-se. TEODOREANU, L. 287, cf. SCRIBAN, d. Usuce-se, să nu-i rămâie cracă... De asta crezi că o să-mi pese mie? arghezi, s. v, 224. Frunzele s-au uscat, fructele veştezi au început să cadă. CĂLINESCU, C. O. 43. în aceste condiţii climatice vegetaţia ierboasă se usucă, chiriţă, P. 547. Frunzele abia desfăcute vor îngheţa şi se vor usca. RĂDULESCU, S. 53. S-au uscat salcâmii şi plopii din grădină, vinea, l. i, 256. Salcâmii... sunt verzi şi, până se usucă, trebuie să-i tai din vreme. PREDA, M. 246. Teiul a început să se usuce, τ august 1964, 49. De s-ar usca mai bine burianul..., are de gând să dea pârjol viei. POP., ap. GCR II, 368. Ceapa-ciorii s-a uscat, Fetele s-au supărat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 439. Câte sălci pe luncă-n sus, Toate cu mândra le-am pus... Câte am pus pân’ la cină S-au uscat la rădăcină. DOINE, 211, cf. ALR I 973/764, ib. 983. Dacă pomii s-or usca, Atunci noi ne vom lăsa. FOLC. TRANSILV. ii, 229. Ardî-te-ar focu di brad, Cî digrabî te-i uscat. CAF vn, 34. Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a-nflorit s-a scuturat, pann, p. v. iii, 125/24, cf. odobescu, S. m, 208, zanne, p. iii, 538. Tot copaciul de la rădăcină se usucă. ZANNE, P. I, 145. Când rădăcina se usucă, ramură verde pe copac nu se mai urcă. id. ib. 270. Viţa de vie Tot învie, Dar cea de lauruscă Se uscă. id. ib. II, 594. (F i g.) Măi bădiţă, strugur bun,... Te-aş lăsa şi te-i usca Şi inima m-o durea. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 12. Norocul... l-am semănat... Ş-a mea parte s-o uscat. FOLC. TRANSILV. I, 30. -v- Tranz. fact. Sânteţi ca floarea câmpului şi ca iarba care o usucă soarele şipiare (a 1642). GCRI, 96/37. Răsărind soarele cu căldură, uscă iarba şi-i cade floarea. N. TEST. (1648), 17674. Vântul cel pălitoriu uscă viţele ei. biblia (1688), 5462/28. [Pământul] foarte sărat usucă rodul. GOLESCU, S. 272. Frunzele ce furtuna De verzi le-a smuls, le-a uscat. ALEXANDRESCU, O. I, 135. Căldura cea mare îngălbeneşte, suceşte, usucă şi aduce moartea plântelor. I. IONESCU, B. C. 381/21. O floare uscată de vânt. EMINESCU, O. IV, 33. Frunzuliţe, frunze moarte,... Ducă-vă pe vânt, vă ducă Toamna care vă usucă. CODREANU, s. I, 57. Vântul... bântuia regiunea de sud şi usca tot. BRĂESCU, O. A. II, 141. Frunza o usucă vântu. FOLC. OLT. - MUNT. I, 129. Fă ca un fel de muşuroi acolea peste ia, ca să n-o usuce soarele [via]. T. DIAL. M. I, 266. (F i g.) Politica... îngheaţă toţi bobocii, usucă toate ramurile cari ar putea înverzi. D. ZAMFIRESCU, O. v, 29. Hei, dragoste, dragoste, Tu uşti mândra pajişte. jarnIk - bârseanu, D. 15. ♦ (Despre terenuri) A rămâne lipsit de vegetaţie (din cauza lipsei de apă). Pe unde trece ea, faţă pământului se usucă, satele se risipesc. EMINESCU, P. L. 6. De-un cârd de ani e seceta stăpână... Şi se usucă împărăţia, iască. VOICULESCU, Poezii, I, 182. S-o uscat câmpurile de gândeşti c-o trecut focu. snoava, I, 209. ♦ (învechit; despre seminţe) A-şi 1960 USCA -409- USCA pierde puterea de germinare. Sămânţa fără hrană se usucă şi nu dă rod. MARCOVICI, C. 38/22. (F i g.) Această dumnezeiască sămânţă... să ne nevoim ca să se înrădăcineze, ca să nu... se usuce. CORESI, EV. 361. + (Regional; despre cereale) A se coace prea tare şi a se scutura. Cf. alr i 911/12, 125, 150, 354, 795, 815, ib. 931/180,214. 3. T r a n z. fact. (Complementul indică apa unui râu, a unui iac etc.) A face să dispară (prin evaporare); a seca2 (1). îngrozeşti marea şi o usuci (cca 1650-1675). GCR I, 228/18. Au uscat D[o]mnul D[u]mnăzău Marea Roşie de cătră faţa voastră, cănd ieşiiaţi de la pământul Eghipetului. biblia (1688), 1532/45, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 246, DRLU, LB. E un singur soare... Şi usucă toate câte lacuri sunt. bolintineanu, o. 195. Arşiţa ucigătoare a uscat apa. (a. 1867). RET. ROM. 239, cf. TDRG, CADE. De mari isprăvi te-apucă, Pe cremenea cea tare fă loc de arătură Şi mările usucă. CĂLINESCU, L. L. 12. (F i g.) Aţi uscat pârâul eresurilor celor cumplite şi v-aţi arătat râuri ale bunei credinţe. MINEIUL (1776), 148vl/31. -O- Refl. Apele se vor usca... şi în toamnă iară se vor întoarce apele. CALENDARIU (1814), 68/26. In urmă se vor usca izvoarele, ib. 71/17. Doao broaşte, după ce s-a uscat balta întru care lăcuia, îşi căuta loc. GOLESCU, S. 187, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 303, CADE. Au fugit păsările..., râurile s-au uscat. ARGHEZI, S. VIII, 17. Păzeşte tu izvorul să nu se usuce La sfârşitul ăstui timp. BLAGA, POEZII, 216. Nu te usca, sfântă lacrimă; văzut prin tine, totul e încântare. BOTTA, S. n, 263, cf. alr ii 2 557/95, 682. <> Intranz. (Regional) [Valea] a uscat, alr i 425/159. <> Expr. (A b s o 1.) Bea de usucă sau uscă pe unde trece = bea foarte mult. Cf. dl, dm, dex, chest. vm 110/7. (Tran z.) Vinul bun, ocaua mică, Beau voinicii de-l uşucă. TEODORESCU, P. P. 331, cf. ŞEZ. VII, 23. <> Tranz. (Prin metonimie, complementul indică un recipienţ' cu băutură) Un pahar eu, un pahar el, am uscat damigeana. NEAGU, î. 49. <> R e f 1. F i g. (Despre capacitatea fizică) Şi uscă-se (s a c ă C2) ca urcioru vârtutea mea şi limba mea lepi-se de grumazul mieu. PSALT. 36. 4. T r a n z. (Complementul indică alimente, nutreţ etc.) A deshidrata pentru conservare. Peştii, unii îi usucă la soare şi-i mănâncă, alţii îi murează. HERODOT2, 109. Să culeagă bureţi de soc şi să-i uşte, apoi să-i sferme mânânţefl] ca fărina (a. 1821). iorga, s. d. xvn, 79, cf. DRLU, LB, BAR. - MUNT., W. 562/50, POLIZU. Anghenarele... să le uscăm în cuptor. PENESCU, M. 32/19, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, TDRG. întreprinderile de uscat fructe. LEG. EC. PL. 29, cf. NALR — O v MN 122, 1 063. [Cânepa] o uscăm şi după aia o meliţăm. T. DIAL. M. I, 4. ❖Refl. (pas.) După ce se culege [tăbacul]..., se usucă mai bine la umbră decât la soare. ŞINCAI, în ŞA I, 660. Ciupercile... le punem ca să se usuce. PENESCU, M. 35/9. Peştele mare nu se usucă lesnicios. PAMFILE, I. C.' 73. Merele se usucă tăindu-le felii şi punându-le la soare. id. ib. 240. [Bumbacul] se usucă şi-l iau femeile de-l bat şi-l scutură. BUCUŢA, R. v. 71. Cânepa de iarnă se uşucă pe locul de unde a fost culeasă, apolzan, p. I. 49. Focul se întreţinea ziua şi noaptea, până se uscau fructele. BUTURÄ, EG. 179, cf. ALR II 5 264/2, 29, 102. întoarcem fânul să se uskie. ib. 5 264/36. Cum e timpul bun de fân, să se uşte fânul. SNOAVA, I, 175, cf. NALR — O V MN 122, 1 063. 5. R e f 1. F i g. (Adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare” etc.) A-şi pierde vlaga, a slăbi (din cauza unei boli, a unei suferinţe etc.); p. e x t. a se chinui. Aduş fiul meu ţie, are duh mut... şi-i cură spumele şi scrâşneaşte cu dinţii lui şi se usucă. coresi, ev. 76, cf. st. lex. 149r2/23. Să usca de dragostea ei. N. COSTIN, c. 21, cf. LEX. MARS. 246. Vor plânge cu glas mare... şi se vor usca de frică (a. 1815). GCR n, 218, cf. DRLU, LB. Penelopa se usucă de dorinţa ca să se scape de peţitorii ei. PLEŞOIANU, Τ. Π, 91/30. Oare unde mi-i puicuţa, că mă usuc pe picioare. PR. DRAM. 376. Amândoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84, cf. ISER. Ce te chinuieşte într-atât de te-ai uscat? PANN, E. I, 50/11, cf. POLIZU. Ea se uscă pe picioare De plâns mult şi de oftat. MUREŞANU, P. 9/23. Iţi spun curat... că-mi eşti drăguţă şi că mă usuc de dorul tău. ALECSANDRI, T. 706, cf. CIHAC, I, 303. Ghita... să-mbolnăghieşte, ’mbătrăneşte, să usucă. JIPESCU, O. 50. De când îmi bateţi toaca, chiar ca toaca m-am uscat. CONTEMPORANUL, I, 405. Viaţa-mi se scurge... Mă usuc ca crucea pusă-n câmpii. EMINESCU, O. I, 26. Mai bine să rămâi pe loc..., decât să plângi nemângâiet şi să te usuci de dorul cui ştiu eu. CREANGĂ, A. 117. Şi eu am un copil care se usucă pe picioare. DELAVRANCEA, O. Π, 292. Şi feţele-ncepură în dor să se usuce Şi nu fu suflet care atunci nu se-ndură. MACEDONSKI, O. I, 253. Fii îndurătoare,... Căci de dor, de aşteptare Se usuc-o beizadea. I. NEGRUZZI, S. IV, 526, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w. Cucoana Lisaveta se uscase de n-o mai cunoşteai DUNÂREANU, R. 229. S-a uscat şi s-a-nnegrit de parc-a sfat la fum de cându-i măritată■ AGÂRBICEANU, P. M. 171, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prunele se coc, porumbul face ţintă, iar ei se uscă şi putrezesc în gaura asta. VOICULESCU, Ρ. Π, 106. Săraca inima mea!... mare foc!... când o văd, mă usuc. SADOVEANU, O. I, 44, cf. IORDAN, STIL. 376, SCRIBAN, D. Mândruţa ocheşică... Nici trăieşte, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare, jarnîk - BÂRSEANU, D. 89. înşelătoare şi zgârcită a mai fost!... de aceea s-a şi uscat ca iasca. SBIERA, P. 4. Draga mea ibovnicea, Scoală-te, nu mai zăcea... Uscu-mă io pe picioare. MÂNDRESCU, L. P. 103. Mult mă-ntreabă sfântul soare Ce m-am uscat din picioare? DOINE, 75. Şi cu foc te-oi blestema, Din picioare te-i usca. HODOŞ, P. P. 126. Vita bolnavă de broască se usucă pe picioare. ŞEZ. m, 146. Trecuse abia trei zile de cănd îl chemase împăratul şi se uscase din picioare, ib. IV, 186. Mi-i că se usucă fata-n picioare... şi fetei nu-i place d-altu (a. 1898). SNOAVA, II, 163. De cănd m-am amurezat D-a-n picer’li m-am uscat. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 304. Mie, mândră, mi-i bănat, De-al tău tinerel obraz, Cum... se uscă de necaz, viciu, F. 186. Cuculeţ de la pădure, Du-te la mândra de-i spune... Că m-am uscat, vai de mine! GIUGLEA -VÂLSAN, R. S. 311. Gândesc să plec, să mă duc, Şi de doru-i mă usucu. FRIEDWAGNER, R. v. 334. De oftică să uscă omu. A ffl 2. De dorul tău m-am uscat, balade, ni, 323. Nimica nu mă doare, Mă usuc de pe picioare. FOLC. TRANSILV, II, 17. Foaie verde foi de nuc, De dorul tău mă usuc. FOLC. MOLD. II, 308. M-am ofticat şi m-am 1960 USCA -410- USCA uscat dă tot... dă năcazu care-i pă mine-acu. T. dial. M. II, 246. (Glumeţ) Găsise niscaiva jucători de cărţi... carii se uscau de dor să-l pungească. NEGRUZZI, s. I, 85. (în imprecaţii şi în jurăminte) Să nu mai ajung ziua de mâine şi să mă usuc pe chicioare! BRĂESCU, O. A. II, 253. Nu vfne badea la noi... Şi nu-l lasă să mă ieie, Usca-s-ar mă-sa să peie, Şi nu-l lasă să se-nsoare, Usca-s-ar de pe picioare! RETEGANUL, TR. 158. Cine ne-a despărţi, bade,... Să se uşte de durere. PODARIU, FL. 44. Usca-s-ar ca lemnele Cirte-a lăsat strejile. FOLC. OLT. - MUNT. n, 385. Usca-te-ai, mândră, ca vântul, Că la tine tăt mi-e gândul! CAF IV, 135. Ό· (în comparaţii) (Sugerează inevitabilul sfârşit al vieţii omului) Nu revni hitlenilor... Că ca iarba curundu uscă-se. PSALT. 66. Zilele mele, ca umbra plecată, şi eu ca iarba usca-mă-voi. ZOBA, S. 13. Omul ca iarba se usucă. ZANNE, P. II, 367. (Sugerează slăbirea forţei vitale) Era la dispoziţia altora, se usca ca un fruct uitat pe raft. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 72. Tot gândind, mândro, la tine, S-o uscat inima-n mine Cum se uscă turta-n foc. VICIU, F. 61. Nu ştiu, Doamne, ce mi-e mie De mă usc ca frunza-n vie. FOLC. TRANSILV. II, 17. Nu pot noaptea să dorm Şi mă usc ca un pom. FOLC. MOLD. I, 613. ·ν· E x p r. A se usca (ca o) coarnă (sau scândură) v. cuv. (învechit) A se usca de foame = a avea o puternică senzaţie de foame; a flămânzi. Cf. bar. - munt., w. 72/7. •Φ· Tranz. fact. Iubirea slavii mă aprinde, seate războiului mă usucă. BELDIMAN, N. P. I, 67/2. Temutul de amoriu... frige pe bietul om, Uscăndu-l de pe picioare. CONACHI, P. 118. Acea crudă suferinţă care usucă pe om fără a-l omorî. BĂLCESCU, ap. TDRG. Când nu vei fi cu dânsul, să te usuce dorul. BOLINTINEANU, O. 237. Dorul părinţilor, care-l usca pe d-a-ntregul. ISPIRESCU, L. 9. Această idee îl usucă pe picioare. ALECSANDRI, S. 8. Ai lăsat tu colo în sat vreun bujor de copiliţă şi te usucă dorul ei. MIRONESCU, S. 31. Mereu acelaşi dor de ducă Spre Nu-ştiu-unde mă usucă. BENIUC, v. 16. Vin’, voinice, de mă ia, Nu mă mai usca cu gândul. DOINE, 153. Dragostile te usucă. BIBICESCU, P. p. 19. Dragostea... ie uscă şi te sacă. ŞEZ. iv, 235. Giurământu l-aş lăsa, Rău mă t'em că m-a usca. Giurămîntu tare-i greu. ŢIPLEA, P. p. 76. Mare focu-i dragostea asta... Te usucă ca şi-o coarnă şi te face din om neom. SNOAVA, n, 202. Apoi poruncea, Scările lua Şi că mi-i lăsa Sus pe-acoperiş... Foamea să-i mănânce, Setea să-i usuce. BALADE, III, 57. Frigurile te băşică, Iar dragostea te usucă. CAF ΙΠ, 167. Dragostea nu-i călătoare, Te usucă pe picioare, ib. X2, 537. Doru mîndruţii mă usucă. ŞANDRU, F. 5. (în imprecaţii şi în jurăminte) Că eu de te voi uita, Să mă uşte Precista. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 252. De te-oi lăsa, bade, eu, Să mă uşte Dumnezeu, id. D2. 422. Bate, Doamne, şi-l usucă Pe cine-o pus pom în luncă. RETEGANUL, CH. 25. Bate-l, Doamne, şi-l usucă P-ăl d-a făcut drum prin luncă. FOLC. OLT. - MUNT. II, 572. -v* A b s o 1. Dragostea arde, iar lipsa dragostei usucă. TEODOREANU, L. 226. Să te bată, bade, bată Cele două zile rele... Vinerea din Postul mare, C-aceea uscă mai tare. VICIU, F. 222. Ψ Expr. A usca zilele (cuiva) = a face (cuiva) viaţa grea, a-i produce suferinţă. Şi nu tac cu vorbili, De mi-a uscat zilele! RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 333. Ochii şi sprâncenele Care fac păcatele Şi-mi usucă zilele. CAF HI, 170. ♦ (Despre corpul uman sau despre părţi ale lui) A-şi pierde puţerea vitală; a se atrofia. V. s e c a2 (3). Periră ca fumul dzîlele meale şi oasele ca uscarea uscară-se (smintiră - se h). PSALT. 207, cf. CORESI, PS. 274/10. Au lovit pe Şărbea cu un baltag peste o mână şi i s-au uscat mâna (a. 1624). ap. HEM 3 065, cf. GCR II, 185. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. KLEIN, în şa I, 531. Dacă vei fi slăbit prin moliciunea inimei, prin urâta purtare te vei fi uscat şi prin lene vei fi slăbănogii, teodorovici, M. 26/16. Aleagă-se de trup ce se va aleage, slăbească-se, uşte-se, strice-se. MAIOR, P. 38/26. Nasul i se strâmbă şi se usucă ca un ciotur de copac. EMINESCU, P. L. 43. Porneşte în tăria unei mişcări iniţiale care nu să stinge decăt atunci când oasele să usucă, muşchii seacă. DELAVRANCEA, Τ. 227. De ce nu-mi răspunzi? Ţi s-a uscat limba? CONTEMPORANUL, vi2, 118. Cum nu fi se usucă limba în gură, mă băiete, când minţi cu atâta neobrăzare? MUŞATESCU, T. 62. Joile... aş lucra, Dar mi-e că mâinile mi s-ar usca. AN. DOBR. XI, 120. Se usucă carnea pe mine Ca frunza pe mărăcine. ZANNE, P. IX, 261. Unde dă părintele creşte, dar unde dă străinul se usücä. id. P. IV, 541. (în jurăminte şi în imprecaţii) Usca-mi-s-ar mâna din umăr să mi se usuce! delavrancea, o. IV, 72. Usca-li-s-ar carnea pe oase. SORESCU, L. L. I, 98. Să dea Dumnezeu să li se usuce picioarele la amândoi. NEAGU, î. 43. Uşte-ţi-s-ar limba-n gură, Să nu poţi mânca prescură. JARNÎK - BÂRSEANU, D2. 426. Usca-li-s-ar mâinile, Cui ascut săcurile D-au tăiat pădurile. FOLC. OLT. - MUNT. II, 634. -v· Tranz. fact. De-i va fi vreo mână furătoare, să o usuce ea Domnul. CORESI, EV. 283. Trecând un glonţ de tun aproape, mi-au usucat un picior ş-am rămas invalid. BUDAI-DELEANU, Ţ. 66. Aş fi putut să-ţi îngheţ gândul şi să-fi usuc limba. M. ELIADE, D. 126. Era un bărbat..., dar nevasta lui îţi usca crucile când o vedeai. SNOAVA, II, 123. 6.Refl. Fig. (Despre inimă, suflet) A-şi pierde sensibilitatea, căldura, capacitatea de a se bucura. Rănit fuiu ca iarba şi se uscă înrima mea. PSALT. HUR. 83v/4, cf. PSALT. 207. Bătut fuiu ca iarba şi să uscă inima mea. ZOBA, S. 12. Nu e bine să plângi şi să oftezi, că ţi se usucă sufletul. ARGHEZI, s. VIII, 241. Asculta şi se usca inima în ea. NEAGU, î. 27. Oh! mândră, de dorul tău Să uscă sufletul meu. EPURE, P. 49. Mândră, di dor de la tini S-o uscat inima-n mini! FRIEDWAGNER, r. v. 52. Sufletul mi s-a uscat, De când cătană-am plecat. FOLC. TRANSILV. II, 294. Să dai drumu lui Petrică, Inima mi se usucă. FOLC. OLT. - MUNT. II, 217. Cân aud zâcân „ mămucî”, Inima mi sî usucî! CAF vn, 26. -0· T r a n z. fact. Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieţii tale... Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet, tânăr, vesel. EMINESCU, O. I, 65. Va învia... inima tinerimii, pe care zadarnic s-au cercat s-o usuce. MACEDONSKI, O. IV, 111. învăţătura cărţilor nu i-a uscat inima, cum se întâmplă adesea. C. PETRESCU, A. R. 23. Era în ea o dragoste mare, o bunătate. Truda nu reuşise să-i usuce sufletul. VLASIU, D. 217. 7. T r a n z. F i g. A face să nu mai existe; a distruge, a nimici (1), a prăpădi (1). Ardzându-l, usturimile i-a uscat gândul pohtelor. DOSOFTEI, V. s. martie 24720. Din izvoarăle ceale sf[i]nţite... adăpaţi pre credincioşi, uscând toată mulţimea boalelor. MINEIUL (1776), 151λ/6. [Bătrâneţea] va veni... să-ţi usuce din adâncul 1960 USCARE -411 - USCAT2 inimii izvorul bucuriilor. PLEŞOIANU, T. IV, 13/11. Uitarea le usucă sărmanele vieţi. EMINESCU, O. IV, 386. Cine v-a scăpat pe voi... de bir, de havalele cari vă topeau munca şi vă uscau puterile? GANE, N. I, 189. A început cu văicăreli despre nemaipomenita criză care usucă literalmente piaţa, vinea, L. II, 216. O lume care pervertea şi usca sentimentele, învolbura şi zdrobea inimile. T decembrie 1964, 41,<> Expr. A usca (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate pe cineva foarte tare. V. şi bătaie. Uscase gloabele în bătăi. barbu, G. 379. (Cu parafrazarea expresiei) O bate, părinte..., o bate de-o usucă. AGÂRBICEANU, O. I, 212. (Regional) L-a bătut de l-a uscat la maţe, se spune despre cineva care a fost bătut foarte tare. Com. din BILCA - RĂDĂUŢI. Refl. Visurile când se duc, Toate-n urmă se usuc. D. ZAMFIRESCU, O. v, 266. Amintirile se usucă şi florile Cad lovite de o mână misterioasă. ISANOS, v. 97. Ce apucă Se usucă, se spune despre omul nenorocos. Omul îndărătnic Ce apucă Se usucă, pann, p. v. iii, 15/8, cf. ZANNE, P. II, 247. 8. T r a n z. fact. Fig. (Familiar) A face (pe cineva) să cheltuiască mult; a ruina (2), a sărăci (1). Cf. ZANNE, P. II, 793. Nu pre am parale la mine, că Bucureştîu ista m-o uscat. C. PETRESCU, î. II, 198, cf. DL, DM, DEX. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să piardă mulţi bani la jocul de cărţi. Măi scoală-te, neiculifă, că m-ai uscat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 22, CÎ TDRG, CADE, SCL 1978, 328. 9. Refl. Fig. (Familiar) A suferi lipsuri, privaţiuni; a duce o viaţă grea. Cf. DM, dex. - Prez. ind.: pers. 1 ustic şi (regional) usc, usac (alr 1 645/590), pers. 2 ustici şi (regional) uşti, (prin Ban.) uşchi (alr I 645/12, 24, 30, 40, 77, 315, alr sn vn h 2 197, alrm SN iv h 1 673/29, nalr - B 1 063/31, pronunţat şi bisilabic alr i 645/40), uschi (alr i 645/5, ALR SN vn h 2 197, ALRM SN IV h 1 673, NALR - B 1 063, pronunţat şi bisilabic nalr - β 1 063/46, 78, 85), (regional) uşuci (alr i 645/932), usăci (ib. 645/590), pers. 3 usucă şi (regional) uscă, uşcă (ib. 645/24, 35, 229, 257, 343), usâcă (ib. 645/590), ursucă (T. DIAL. B. Ν. 354), pers. 4 uscam şi (regional) usucăm (A ΠΙ 7), uşcăm (alr I 645/24), pers. 5 uscaţi şi (regional) uşcaţi (ib. 645/24), usucaţi (a m 7), pers. 6 usucă şi (regional) uscă, usâcă (alr I 645/590), uşcă (alr I 645/24, 194); conjunct.: pers. 3 şi (regional) să usce (DR. ΙΠ, 819), să usupce (T. dial. M. i, 4). - Lat. exsucare. USCARE s.f. Acţiunea de a (s e) u s c a şi rezultatul ei. 1. Cf. usca (1). V. zbicire, zvântare (1), (regional) o j i j i r e. Cf. drlu, polizu, ddrf, barcianu, ALEXI, w. Pentru examinarea organelor, s-a întrebuinţat spălarea cu sublimat, uscarea cu hârtie sugătoare sterilizată. BABEŞ, O. A. I, 268. O spălare ulterioară cu apă şi uscare la aer. ioanovici, TEHN. 178, cf. SCRIBAN, D. Se produc... pierderi de apă, uscări în alte strate. CHIRIŢĂ, P. 251, cf. DL, DM. începeau treburile mărunte, ca uscarea aşternuturilor la soare, aerisirea lor. BARBU, PRINC. 80, cf. DEX, alr II 3 382/130. 2. Cf. usca (2). V. ofilire, v e ş t e j i r e. Cf. POLIZU, DDRF. Avem anotimpurile..., cu creşterea sau uscarea vegetaţiei. NEGULESCU, F. R. 153. Pomul arăta semne de uscare parţială. CĂLINESCU, C. O. 43. Frunzişul şi corpul acestor plante după uscare, toamna, îmbogăţesc pătura moartă... [a] solului. RĂDULESCU, S. 42. Câştigarea pământului prin dezrădăcinarea, uscarea sau arderea pădurilor. PANAITESCU, C. R. 150. Fenomenul de uscare a pomilor poate fi general, când se referă la întregul pom. M. E. HORT., cf. a IV 3. -f (învechit, rar) Uscătură (2). Periră ca fumul dzilele meale şi oasele meale ca uscarea (uscăciunea D) uscară-se. PSALT. 207, cf. CORESI, PS. SL.-ROM. 19371, SCRIBAN, D. 3. Deshidratare (a unor fructe, plante etc.) în vederea conservării. Cf. u s c a (4)· Uscarea [peştelui] se face de gospodari ce au primprejur ape bogate în peşte. PAMFILE, I. C. 73. Uscarea merelor se practică aproape pretutindeni, id. ib. 239. [Scoarţa de călin] după uscare are gust amărui, astringent. PL. MED. 57. Uscarea fructelor şi legumelor... se practică la mere, caise, prune, nuci, plante condimentare. M. E. HORT., cf. DL. 4. Slăbire (din cauza unei boli, a unei suferinţe etc.). Cf. u s c a (5). Cf. polizu, ddrf. -Pl.: uscări. - V. usca. USCÂT1 s.n. Faptul de a (s e) u S c a. Cf. u s c a (1). V. zbicit1, zvântat1. Uscatul rufelor. CADE. Şopron pentru ascuţitul şi pregătitul cârligelor, cu o serie de grinzi... pentru întinsul şi uscatul lor. ANTIPA, p. 344. Uscatul [lânii] durează cam o zi. APOLZAN, P. I. 43, Cf. DL, DM, DEX. - V. usca. USCÂT2, -Ă adj., s.n. I. Adj. 1. (în opoziţie cu umed sau cu u d) Lipsit (parţial) de apă sau de umezeală; care şi-a pierdut (parţial) apa sau umezeala. V. zbicit3, zvântat2. Trecură Marea Roşie ca pre pământ uscat. CORESI, L. 567/19. Aceaea apă care-ai luat den acea apă curătoare fi-να sânge pre cel pământ uscat. PO 189/22. Deaca văzu că nemica nu va folosi, el aduse găteje uscate demprejur de besearecă. MOXA, C. 90713. Te-ai culcat pre fân uscat (a. 1600-1650). GCR I, 136/31. [Molia] haina noauă roade şi lemnul uscat amistuiaşte. N. COSTIN, C. 166, cf. ANON. CAR. Când iaste creaşterea lunei, sămânţa vârtoasă să samine la pământ uscat (a. 1733). GCR II, 26/30. Şi-i învaţă să puie fân uscat împregiurul oştilor şi să-i de foc. ALEXANDRIA (1784), 58716. Fieştecare materiă de arburi, ca să fie spre folos, trebuie să fie bine uscată, şincai, în ŞA I, 658. Să se dea oilor mâncare uscată, nicidecum jilavă. CALENDARIU (1814), 186/24. Fii cu mare grije, întocmai ca pe un lemn foarte uscat de a nu-l pune pe lângă foc. GOLESCU, S. 129, cf. DRLU, lb. Se căznea să aţâţe focul cu lemne uscate, mozaicul (1839), 418/14. Va smulge aceste rădăcini... şi apoi le va căra într-un zămnic sau într-o pivniţă uscată. I. IONESCU, C. 237/27, cf. ISER, POLIZU. Ciupercile... le închidem în saci şi le punem într-un loc uscat. PENESCU, M. 35/14, cf. PONTBRIANT, D. Ei purtau coroane de aur, noi — juguri de lemn uscat. EMINESCU, O. vm, 159. E uscat-acum ţărna ce te copere. VLAHUŢĂ, S. A. I, 9, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Lemne uscate, blane, erau mai puţine, cele mai multe erau verzi. AGÂRBICEANU, S. 185, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. 1963 USCAT2 — 412 - USCAT2 Se vedeau urme de focuri,... cârpe uscate, oale de pământ uitate. M. eliade, D. 143. Harap a dat de fân uscat şi de grăunţe. GALACTION, O. 89, cf. ioanovici, TEHN. 11. îşi încreţi fruntea, de pe care mâlul uscat se desprindea în solzi. CAZIMIR, GR. 8. Unii rămăseseră pe prispa fără parmalâc... Stăteau jos, căci aici era cel puţin uscat. CAMIL PETRÈSCU, Ο. II, 8. Pipăi, în cutia de lemn cafeniu, o ţigare de foi uscată, c. PETRESCU, !. I, 3. Le-am dat slănina, apoi am făcut un foc de găteje uscate, vlasiu, A. P. 24, cf. DS. Scoase, din cotruţa de sub vatră, surcele uscate, sadoveanu, o. I, 73, cf. bl VI, 172, SCRIBAN, D. Căldura uscată se aplică prin intermediul termofoarelor. A. POP, CHIRURG. 803. Dacă pământul nu este prea uscat, se pot apuca mai multe fire deodată. APOLZAN, P. I. 48. El trecea strada căutând colţuri de piatră uscată pentru ca să nu-şi murdărească ghetele. L M. SADOVEANU, S. 8. Greutatea volumetrică a solului este greutatea unităţii de volum de sol uscat, în aşezare naturală. CHIRIŢĂ, P. 204. Unde cădea lină beteala apelor, ai semănat scrum uscat. ARGHEZI, S. VI, 47. Cleiul uscat rânjea printre crăpături. VINEA, L. II, 239. Luaţi nişte haine uscate. H. LOVINESCU, T. 178. în chiupurile de fier negru fură aprinse cârpele uscate, din vreme pregătite. BARBU, princ. 31. Gropile uscate pentru păstrarea cerealilor erau nedespărţite de gospodăria veche, panaitescu, C. R. 149. Cât te uiţi în lung şi-n lat Nu mai vezi pământ uscat, Ci tot ape tulburele. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 320. Aş alerga să te aprind De tri părţ Cu lemne verz Şi de-o parte Cu uscate. GRAIUL, II, 108. Să freacă două lemne uscate unul de altul. PÂRVESCU, C. 85. Că mult pământ ai călcat, Şi pe ud şi pe uscat, Până ce ne-am săturat. FOLC. TRANSILV.I, 513. M-or îngropa... Ş-ăst ciumag uscat IIpune stâlp la cap. CAF VI, 113. Gătejile de stejar, care erau uscate, luară foc. SNOAVA, III, 210. (Prin metonimie) Horticultorul însă nu se ducea... să schimbe ghivecele uscate, preda, m. S. 28. <0* F i g. Trezit din beţia uscată a nesomnului, cutreieră neliniştit prin încăperi. VINEA, L. II, 63. Secetă mare, uscată-i lumina Şi nici urmă de stea nu văd să fie în spaţioasa veşnicie. BOTTA, S. u, 158. -v- (Substantivat, n.) Cf. ddrf. Nu-s de carton, Şi lemnul, uscatul, e departe, departe De-a-mi fi frate. BOTTA, S. II, 96. Semnul lui Hermes... voieşte a împăca principiile contrare: umidul cu uscatul, caldul cu recele, barbu, princ. 89, cf. alr ii/i MN 143, 3 915/405, 666, 836. Sună doagili a uscat. ib. 3 915/399, cf. ALRM ii/i h 391. Focul pe cele uscate mai lesne le topeşte (= necazurile mai repede îi doboară pe cei slabi şi lipsiţi de sprijin). Cf. zanne, p. i, 177. ♦ (Despre pământ, terenuri, locuri etc.) Lipsit de surse de apă, sec (I 1), secetos (2); p. e x t. arid, neroditor, sterp (I 1); lipsit de vegetaţie. Moisi cu toiagul... den piatră uscată apă prea bună izvorî. CORESI, EV. 65. Un izvor ascuns în pământul... cel secetos şi uscat (a. 1642). GCR I, 98/15. N-au fost având nimică ce să strice, fiind acolo pământul uscat. HERODOT2, 229. Ţinutul acela e un ţinut foarte uscat şi puţine râuri se află într-însul. MAIOR, în şa I, 805. Un aşa pustiu năsipos şi uscat. MOZAICUL (1838), 6/19. I se păru atunci că e într-un pustiu uscat. EMINESCU, P. L. 36. O stâncă ce-i stearpă şi uscată, id. O. VIII, 173. I se desfăşura înainte numai un deşert uscat. C. PETRESCU, î. II, 60. Pasc capre pe uscatele coline. PILLAT, p. 184. Pe muchia crestelor de piatră uscată... creşte floarea roşiatică înstelată. ARGHEZI, S. VII, 43. Totul e aspru şi uscat ca stânca. BOGZA, A. î. 135. Am trecut peste dealuri uscate Şi-am lăsat în urmă livezi înflorite. HOREA, C. 51. Acea Dobroge legendară, cu pământurile ei uscate, cretoase. V. ROM. ianuarie 1965, 18, cf. ALR II 5 062/762. ♦ (Despre vreme şi perioade de timp) Lipsit de umiditate, fără precipitaţii atmosferice; sec (12). V. s e c e t o s (1). Primăvara şi vara plouasă; toamna, uscată. CALENDARIU (1814), 65/25. Vremea e tot uscată: geme împărăţia toată de aşa secetă. CARAGIALE, O. VII, 36. Iarna a fost uscată. TOPÂRCEANU, O. A. Π, 70. Era o zi frumoasă şi uscată de început de iarnă. SADOVEANU, O. XIV, 337. Era o zi caldă, uscată, de sfârşit de mai. v. ROM. septembrie 1963, 19. ❖ Ger uscat = ger fără zăpadă; frig mare, năprasnic. Aici ger uscat. CARAGIALE, 0. VII, 58, cf. DDRF. Era un ger uscat, că sub picioare noroiul înţepenit... suna ca o nucă găunoasă. I. BOTEZ, şc. 72. ♦ (Despre vânt) Care nu aduce precipitaţii. Vara fusese secetă mare, cu călduri dogorâtoare, cu vânturi uscate. AGÂRBICEANU, S. P. 28. Aş fi vrut... să simt briză sărată şi vânt uscat de deşert. M. ELIADE, M. 30. Evaporarea foarte activă... este mult agravată de vânturile uscate. CHIRIŢĂ, P. 280. ♦ (Despre buze, gură, gât) Care este lipsit de salivă (din cauza unei boli, a oboselii, a setei etc.j; care dă o puternică senzaţie de sete; sec (ÏI 2). Cu gura uscată de sete cerând... puţină apă. KOTZEBUE, u. 24712. Cu gâtul uscat, m-am suit la bufet. ALECSANDRI, τ. 1 131. Buza ta uscată, pe care setea trece. BOLINTINEANU, O. 213. Dionis, lungit în patu-i, tremură în friguri, cu buzele uscate. EMINESCU, P. L. 62. Gura lui era uscată. CARAGIALE, O. I, 63. îşi pleacă buzele, uscate şi pârlite, pe mâna ei moale. delavrancea, s. 115. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor. COŞBUC, P. I, 109. Cu ochii ascunşi între zbârciturile... feţei, căsca o gură neagră, uscată. PÂRVESCU, C. 31. Printre buzele ei uscate abia şopteşte. CIOCÂRLAN, P. P. 110. Buzele mele sunt uscate. A. HOLBAN, O. II, 36. încercă să ţipe, dar gâtlejul îi era uscat, lemnos. M. eliade, C. 34. Cu obrajii scobiţi de suferinţă, cu buzele uscate şi albe. C. PETRESCU, î. II, 72. O durere chinuitoare îi strângea gâtul uscat. Bart, e. 56. Mestecă în gol în gura uscată de somn. 1. M. SADOVEANU, S. 11. îşi simte gura goală şi uscată. BĂNULESCU, I. 11. Cercetă fotografiile..., trecându-şi vârful limbii peste buzele uscate. NEAGU, î. 79. Sta aşa de vorbă cu finul, cu gâtul uscat şi-nfometat nevoie-mare. snoava, îi, 335. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi; sec (12). Ochii săi erau uscaţi şi necapabili de-a plânge. EMINESCU, P. L. 132. Când or ieşi din teatru, nici doi ochi să nu fie uscaţi şi siguri, caragiale, o. VI, 506. Câteva lacrăme îi umeziră ochii ei uscaţi, delavrancea, S. 185. Ochii mei, ce plâns-au atâta, sunt uscaţi. PETICĂ, O. 155. Două lacrimi micuţe, ca gămălia, îi umeziră ochii uscaţi. AGÂRBICEANU, S. P. 85. Totuşi, la ziua cumplită a aniversării, avea ochii uscaţi, papadat-BENGESCU, R. I, 235. De zile şi nopţi stă cu ochii deschişi, uscaţi, pironindu-şi privirile în tavan. M. ELIADE, C. 458. Ochii: supţi, uscaţi, răi. NEAGU, î. 45. (Prin metonimie) Simţi lacrimi în ochi... Cănd privirea îi fu uscată, îşi luă ziua bună. C. PETRESCU, C. V. 135 ♦ Lipsit de conţinut lichid; gol, sec (II 1). E ca mierea viespilor, care tot anul nu ajung să umple fagurii lor uscaţi. ARGHEZI, S. VII, 95. 1963 USCAT2 -413- USCAT2 2. (Despre plante şi părţi ale lor) Lipsit de sevă. V. o f i 1 i t (1), veştejit. Pomul de va fl bătrân sau uscat, acela nu se cheamă pom. prav. 21. Picioarele şi le pusese pre nişte ramuri uscate şi putrede. NEAGOE, ÎNV. 132/18. într-o noapte fiind văntu mare, au aprinsu iarba uscată asupra taberii. N. COSTIN, L2. 132. [Turtureaua] jalnică iaste de să pune tot pă ramură uscată (cca 1760). GCR II, 69/22. Rădăcinile care au crescut pre lâmgă bucium trebuie bine curăţite - şi lugerii cei uscaţi, şincai, în ŞA I, 696. Ca să-i fie mai moale culcuşul, au aşternut nişte iarbă uscată. DRÄGHICI, R. 54/6. Vântul vâjeia prin crengile cele uscate ale răchitei. MOZAICUL (1838), 140/2. Buruiana... Se naşte, creşte, înfloare şi cade de tot uscată. CONACHI, P. 276, cf. ISER, POLIZU. Pe rămuri uscate Cânta cucuveaua çu glas cobitor. alexandrescu, 0. I, 90, cf. PONTBRIANT, D. Şede baba pe călcâie în tufarul cel uscat, alexandri, P. I, 6. Pe oblon... era aşezat busuioc uscat. EMINESCU, P. L. 162. Vântul tomnatic fâşâia prin frunzişul aproape uscat. SLAVICI, O. II, 105. Uscat e tot ce-a înflorit. MACEDONSKI, O. I, 36, cf. DDRF, BARCIANU. Fructul suculent, boabă... Fructul uscat, câpsulă. GRECESCU, FL. 14. Un altul iar e pus pe gânduri De-un trandafir uscat de mult. D. ZAMFIRESCU, O. V, 264. Crenguţele uscate, ascunse supt stratul de frunze bronzate, trosneau. SANDU-ALDEA, D. P. 76, cf. alexi, W. Când grâul se înţelinează, se seamănă mai întăi printre popuşoii uscaţi. PAMFILE, A. R. 104. Pe podul poieţii era trifoi uscat. AGÂRBICEANU, S. 7. Flori uscate... şi-au pierdut parfumul. CODREANU, S. I, 389. Mă rezemam cu mâna stângă de o cracă uscată. AL LUPULUI, P. G. 43, cf. ŞĂINEANU, D. U. Frunză galbenă, uscată, Frunză ce-ai fost verde-odată. MINULESCU, VERS. 310. Ea striveşte foi uscate Sub pantofii mici de lac. topârceanu, o. a. I, 210. Lumina lunii pătrunse... în coţlonul din podul grajdului, plin de mireasma florilor uscate. SADO VEANU, o. vii, 329. Calcă Pe foi uscate, pillât, p. 173, cf. SCRIBAN, D., ARGHEZI, S. II, 40. Trei veştede corole, pe lujere uscate. PERPESSICIUS, S. 59. Versuri scrise pe frunze uscate de vie. BLAGA, POEZII, 66. La arborii care au suferit..., lemnul lor se strică pe porţiunea cu scoarţa uscată. RÄDULESCU, S. 54. In interior, pe coline, numai muşchi uscat. TUDORAN, O. 145. Pe miriştea uscată crescuse iarbă. PREDA, R. 348. Brazii mă zgârie, răi şi uscaţi. LABIŞ, P. 37. Câţiva pomi uscaţi îşi ridicau coroanele sărace, barbu, G. 208. Caută ciuciuleţi prin pădure, pe sub frunze uscate. SORESCU, L. L. I, 18. Zgomote de frunze uscate şi crengi goale. VULPESCU, P. 15. Un stejar bătrân şi uscat, prăbuşit în apă. BÀNULËSCU, I. 8. Sufla rece vântul de la începutul lui martie, clătinând buruienile uscate. NEAGU, î. 25. Peană verde n-am mai pus... Mi-am pus, dzău, peană uscată, De la tine căpătată, jarnîk — bârseanu, D. 116. Frunză verde lemn uscat. HODOŞ, P. P. 120. Frunză verde, lemn uscat, Să sei, mândră, c-am plecat. EPURE, P. 59, cf. BALADE, II, 95, FOLC. transilv. II, 327. îl mai plivim-dă fpile uscate. T. DIAL. M. I, 203, cf. şandru, F. 26. Mila de la bărbat, Ca frunza de păr uscat. CAF ΠΙ, 194. S-au plinit atunce un cuvântu prost ce dzice: „ Cu iarba cea uscată arde şi cea verde”. NECULCE, L. 266. Pe lângă copacii uscaţi ard şi cei verzi. ZANNE, P. I, 146. In pomul mare afli şi crăngi uscate, id. ib. 260. îi bun de spânzurat de-o cracă uscată, că-i păcat să strici una verde pentru el. id. ib. v, 606. Ciupercă uscată, In cui spânzurată (Cobza). PÂRVESCU, C. 110. *0- (Substantivat) Pe dealul lui Barbalat, Legai verde de uscat (Viţa de vie), sadoveanu, P. C. 13. O- F i g. Iubirea de argint... uscată e, fără rod, ca şi mărăcinii. CORESI, EV. 358. Cea... aproape uscată plantă a amorului meu. MOZAICUL (1839), 388/15. Păstăile-amintirii uscate sună stranii Din ghimpi de dor şi boabe sălbatece de ură. voiculescu, poezii, ii, 9. <> E x p r. (Substantivat) (A spune sau a vorbi, a zice, a scrie etc.) (câte) verzi şi uscate = (a vorbi, a spune etc.) multe şi fără rost. V. şi spune (5). Deschide gura, nătărăule! Zi verzi şi uscate! PR. DRAM. 286. Ii scriu şi bune şi rele, şi verzi şi uscate, bariţ, i, 38, cf. bar. - munt., w. 533718. Reţine acolo pe sărmanul Hagi Pană, îndrugându-i la verzi şi uscate. HASDEU, T. C. 2. Să-nşire-ale lui vorbe, să spuie verzi şi uscate. EMINESCU, O. IV, 288. Poţi să ai ifosuri domneşti cu streinii, pe cari-i poţi face să creadă verzi şi uscate, delavrancea, O. vi, 178. îmblătirăm noi verzi şi uscate, da ’ ca tot omul care bea puţin, ajunserăm... să fllosofam. AGÂRBICEANU, O. Π, 269. Să nu-mi vii mie cu de-ale tale, verzi şi uscate. Să-mi răspunzi la ce te întreb. SADOVEANU, O. XVI, 155. în zadar spunea verzi şi uscate celor ce veneau să le ghicească, căci aceştia stăruiau, snoava, IV, 24. ♦ P. e x t. (Despre pajişti, păduri etc.) Acoperit cu vegetaţie lipsită de sevă. Preluca nu e uscată. ASACHI, S. L. 114. Văzut-am iarna luncile, Uscate, tristătoare. BOLINTINEANU, O. 129. Câmpii uscate, Vergine de verdeaţă, nainte le apar. GRANDEA, S. 67. + (Substantivat; regional; în loc. adv.) în uscat = practicând altoirea primăvara devreme, înainte de a începe vegetaţia copacilor. Cf. alr ii 6 102/728, 876. Am altoit şi primăvara în uscat, să numeşte altoirea dă primăvară. T. dial. m. i, 182. 3. (Despre râuri, lacuri etc.) Din care a dispărut apa, secat (2); lipsit de apă, s e c (I 2). Cu ruga săcă iazărul de-l feace uscat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 132735. Albia, pe unde se rostogoleau lacrimile fântânei, acum era uscată. GRANDEA, S. 173. Din pricina dogoarei, mlaştinile sunt uscate peste tot. GÂRLEANU, L. 20. Părău uscat. CADE, com din DEDA -reghin. Apă n-avea puţu, uscat. O. BÂRLEA, A. Ρ. Π, 510. 4. (Despre unele alimente) Deshidratat (prin aplicarea unor procedee de conservare) în vederea unei păstrări mai îndelungate. Să iai peaştile grijit şi tăiat, să-l pui în tingiri, deci să-i pui prune uscate (a. 1749). GCR II, 42/27. Miiarsără bucătarul cel împărătesc să spele un peşte uscat în iezăr (a. 1784). id. ib. 134/7, cf. LB, PENESCU, M. 41/17. O baniţă de nuci uscate. ALECSANDRI, T. 828. Aduseră un coş de prune uscate. ISPIRESCU, L. 204, cf. barcianu. Primeau, pe lângă covrigi şi nuci, şi poame uscate. AGÂRBICEANU, S. 184. La plecarea din biserică, naşa are pregătită o turtiţă..., orz şi struguri uscaţi. BUCUŢA, R. V. 79, cf. CADE, SCRIBAN, D. Mănâncă şi acum numai fructe uscate. CĂLINESCU, O. IX, 93, cf. DL, DM. Nutreţ uscat pregătit vitelor domestice. PANAITESCU, C. R. 145, cf. DEX. O las pănă mâne, că doar tot nu s-o împuţi, că-i ca un peşte uscat. SNOAVA, III, 623. Şi stafida e uscată, dar dulceaţa ei nu ş-o pierde, zanne, P. I, 288. ♦ (Despre alimente) Care s-a întărit de vechime. Şi aceasta au lacoonii, de 1963 USCAT2 -414- USCAT2 nu dau altă milostenie den casăle lor fără... brăndză străcată, pâne uscată, haină ruptă. N. COSTIN, C. 117. O pâne uscată pe masă. CREANGĂ, a. 134. Avea nişte cărnaţi uscaţi de proaspeţi ce erau. ISPIRESCU, ap. CADE. N-am mâncat nimic de aseară, în afară de o felie de pâine uscătă. M. ELIADE, C. 103. Mânca săptămâni la rând pită uscată cu ridichi, vlasiu, D. 25. Azi voi culege firimituri vechi, uscate, din mâna ei subţire. MIHĂESCU, D. A. 185. Ei vor altceva, vor să mănânce pâine uscată şi să doarmă pe pământ. ARGHEZI, S. XI, 61. Mestecaseră feliile mari de pâine uscată, v. ROM. martie 1970, 14. Să te miluiesc şi eu, C-o cojiţă de mălai Uscată de nouă ani. FOLC. OLT. - MUNT. II, 397. Pâine albă n-am mâncat, Numai brutişor uscat Şi cu ciorb-amestecat. CAF III, 211. Flămândului îi pare miere codrul cel uscat. ZANNE, P. III, 553. Slujba cea seacă, ca pânea cea uscată, te zgârie la gât. id. ib. IV, 605. ♦ Care se poate mânca rece (şi fără pregătire specială); (rar) uscăcios (1). Scăpasem de provizie uscată..., de pesmeţiî pietroşi în care ne rupeam dinţii. BART, S. M. 96. -v- (Substantivat) Mănâncă tot uscat. Com. din TRANSILV. 5. P. e x t. Care nu este însoţit de lichidul cu care este în general asociat. Deodată tresări..., scăncindu-se într-un plâns uscat, ca un copil, vlahuţă, n. 39. Plânsul acestui copil e... atât de uscat. BOGZA, A. î. 600. In formele uscate, tuşea este chinuitoare, iar sputa puţină. ABC SĂN. 74. Izbucni într-un fel de plâns,... plânsul acela uscat, fără modulaţii. BĂNULESCU, I. 17. -v-(Adverbial) Dănuţ îşi scutură capul. Clipi. înghiţi uscat. TEODOREANU, Μ· Π, 17. <> (Rar) Post uscat = post negru. Schivnicii cu toţii Se pedepsesc amar... Cu post uscat şi ascultare. ARGHEZI, VERS. 30. Fusese călugăr de post uscat jansenist. id. B. 51. <> Loc. adj. (Regional) Uscat Ia stomac = constipât. ALR - τ h 147/298. + (Despre hise) Fără expectoraţie. Se auzi o tusă uscată. AGÂRBICEANU, S. 79. Aude prin perete tusa uscată a vècinului. C. PETRESCU, î. II, 262. Tuşea este de cele mai multe ori uscată. ABC SĂN. 74. <> (Regional) Tuse uscată = emfizem pulmonar (la cai). Cf. alr i 1 657/576. 6. (Despre fiinţe, despre corpul lor sau despre părţi ale lui) Cu (foarte) puţină grăsime; (foarte) slab, uscăcios (2), v. costeliv, descărnat, sfrijit, slăbănog (3), supt (1), u s c ă ţ i v; p. e x t. lipsit de puteri, vlăguit. [Pelaghia] era uscată şi fărşită de post. DOSOFTEI, V. S. octombrie 54729. Era acest domn Grigorie Vodă la Stat mic şi subţire, la faţă uscat. NECULCE, L. 318, cf. LEX. MARS. 226, LB. Vedeam neşte obraze uscate, galfede, urâte. MOZAICUL (1'838), 147/14, cf. ISER, POLIZU. Scoase din taşcă-î un ban, pe care mâna cea uscată a cerşetoarei îl priimi. PELIMON, I. 166/14, cf. PONTBRIANT, D. Fata cea mai mare e naltă, neagră, uscată. ALECSANDRI, O. P. 316. Zări pe bătrânul armaş uscat şi galbin, cu fruntea pleşuvă. ODOBESCU, s. I, 66. Un băiet... cu degetele uscate mişca nişte coarde false. EMINESCU, P. L. 27. M-apucă o mână uscată şi grea de umăr. caragiale, o. II, 298. Era om mărunt şi uscat. SLAVICI, O. II, 51. Pletele-i albe... i-acoperă ochii, urechile şi faţa uscată, delavrancea, S. 66, cf. BARCIANU, alexi, w: Torcea şi ea nişte fuior, cu degetele-i lungi, uscate şi pline de noduri la încheieturi. AGÂRBICEANU, S. 23. Slabele văcuţe... se înţepenesc pe uscatele lor picioare. CIOCÂRLAN, P. P. 28. Poate că aşa trebuie să fie silueta, un os uscat. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 193. Maică-sa, o femeie uscată, cu nasul ascuţit. REBREANU, I. 114. Matematicianul ăsta... subţire, uscat, abstract ca şi cifrele lui. IBRĂILEANU, A. 15, cf. ŞĂINEANU, D. U. Karl, lung şi uscat, cu mâinile şi picioarele interminabile. A. HOLBAN, O. II, 182. A început să răsune, seacă, tocălia, bătând că un deget uscat în văzduhuri. MANIU, v. P. 43. Asistăm la clipele din urmă ale babei..., uitată de vreme şi de moarte, uscată. LOVINESCU, S. I, 37. îi era teamă de braţele osoase ale bărbatului şi de pumnii lui uscaţi. REBREANU, NUV. 229. Şiruri lungi de ţărani... mânaţi subt izbiturile paturilor de armă, ce sunau a sec în şoldurile uscate. MIRONESCU, S. 3. Unchiul Tache a devenit parcă şi mai uscat. CAMIL PETRESCU, u. N. 30. Haina largă... era desfăcută din nasturi şi lăsa gol o parte din pieptul uscat. C. PETRESCU, î. I, 24. îi sărutam mâna uscată. BRĂESCU, A. 16. Uscată şi faţa, uscat şi trupul, cu mâni lungi şi fine. TEODOREANU, L. 149. £ palidă, subţire şi uscată. SADOVEANU, O. X, 529. în lumina difuză a unui bec, văd un bătrân uscat şi îndoit. BART, S. M. 33. Cucoana cea în zdrenţe şi uscată Mi-e cunoscută. ARGHEZI, S. III, 178. Era uscat la chip, excesiv de angulos. CĂLINESCU, S. 582. Le-a rămas un copil, Iancu, uscat, slăbănog,... nu prinde carne pe el. STANCU, D. 17. Hangiii trebuie să fie joviali şi rotofei... Dumneata eşti uscat. H. LOVINESCU, T. 144. Are obrazul uscat şi asprit de vânturi. TUDORAN, O. 7. Degetul uscat părea măsura că bate. ISANOS, v. 174. In strana bisericuţa se-nşiră duminica moşnegi cu plete albe... şi cu profiluri uscate, v. ROM. septembrie 1963, 13, cf. alr î/ι h 62, alrm i/i h 96, alr π/i h 84; ib.. mn 49, 2 267, ib. mn 50, 2 272, alrm ii/i h 141, ib. 142, ieaha, C. N. 279. Tânăra fată..., Slabă şi uscată; Uscată de chin, Slabă de suspin, balade, ii, 204, cf. ALR - TI h 79. -v· (Determinat prin comparaţii sau în construcţii care intensifică sensul) Acela grăsuliu şi tu uscat ca o iasmă. GORJAN, H. IV, 160/2. Dascalu de joc... Cel uscat ca un ţâr. ALECSANDRI, T. 324. Putea vedea acolo o maică bătrână, oacheşe, înaltă şi uscată ca o sfântă. CARAGIALE, O. I, 163. O babă, zbârcită drob şi uscată scândură, turna apă într-un urcior. DELAVRANCEA, T. 28. Acolo, o... bătrână, uscată ca o scândură, id. v. V. 11, cf. DDRF. Se zărea capul, faţa slabă, uscată, ca de moaşte. NĂDEJDE, C. v. 59. Uscată ca o scripcă, cu ochii mititei..., se dete aproape de mine. vlahuţă, N. 123. Numai ce le vezi alergând pe uliţi... zdrenţuite, uscate ca o coajă. PÂRVASCU, C. 84. în uşa birtului se ivi un om mijlociu de stat, uscat ca o scândură. AGÂRBICEANU, A. 70. Câţi sfinţi părinţi au fost uscaţi ca blanele şi totuşi ei au fost de mai mare folos lumii. id. P. M. 196. Moşneagul, uscat şi el ca scândura..., îşi bagă, până a nu intra, căciula în sân. MIRONESCU, S. 9. Era un bătrân de vreo şaptezeci de ani,... uscat ca sfântul Sisoe. GALACTION, o. 90. A fost odată o babă... galbenă ca gălbenarea şi uscată ca scândura patului. BRĂESCU, A. 53. Uscat ca un ţâr, abil şî iscoditor, vorbea în surdină. BART, E. 291, cf. IORDAN, STIL. 328. Uscat ca sârma şi nedecorativ. ARGHEZI, S. viii, 8. Părintele Ionescu este uscat ca iasca. PAS, Z. I, 65. Era uscată ca toaca. SEVASTOS, p. 36. De-i zăbovi o toamnă, Mi-i găsi uscată coarnă, ib. C. 158. Ii uscat cum îi coarna. ŞEZ. n, 74. O femeie... bătrână şi gârbovită şi slabă şi uscată ca o 1963 USCAT2 — 415 — USCAT2 aşchie. I. CR. II, 116. Şi-apoi moare de uscată; Dacă nu era pielea, Oasele i se vedea. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 99. -v· (Regional) Boală uscată = atrofie. LB. Boală (sau beteşug) uscat = tuberculoză. ALR - τ I h 133. Are beteşug uscat. ib. h 133/307. Beteagă de boală uscată. ib. h 133. ♦ (înopoziţie cu gras; despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime; p. e x t. lipsit de strălucire, mat2 (1). Cuprindea, ca un privaz, părul negru şi uscat, acea frumoasă şi ostenită faţă de marmură. EMINESCU, P. L. 92. Tenul ei ars de vânt şi de soare avea ceva uscat şi câmpenesc, vinea, L. I, 173, cf. V. BREBAN, D. G. ♦ (Despre organe sau părţi ale corpului) Care şi-a pierdut puterea vitală. V. atrofiat. Era acolo un om având mână uscată. N. TEST. (1648), 43718. Proroceaşte pentru oasele aceastea şi vei zice lor: „Oasele ceale uscate, auziţi cuvântul D[o]mnului!“ biblia (1688), 5612/13, cf. TDRG. Nu avea decât vreo patruzeci, dar era cu oasele uscate de muncă, vedea prost, camil petrescu, o. I, 20. Cu mâna uscată, nalr-b h 122/10. ♦ (Despre oameni) Cu membre sau cu organe atrofiate. V. schilod (I). Zăcea mulţi bolnavi: orbi, ologi, uscaţi. CORESI, EV. 142. La mijloc de cale M-am trezit ciung, Uscat de ùn ochi! ŞEZ. XIII, 1. 7. (Despre sunete, zgomote etc.) Lipsit de putere, de intensitate, de amploare, înăbuşit, înfundat, stins (4); (despre voce) lipsit de mlădiere, de muzicalitate; p. e x t. lipsit de sensibilitate, aspru. Un sunet uscat, delavrancea, t. 16. Cu glas uscat se luau iute la harţă. id. v. V. 9. Ştiuleţii zburau pe sus şi cădeau cu un zgomot scurt, uscat, în grămada aurie. SANDU-ALDEA, A. M. 134. Vorbea puţin, c-o voce uscată. AGÂRBICEANU, S. P. 130. Ti tu spunea şi el ceva, cu glas uscat, fără să-şi dea seama ce..., într-un susur de bucurie ascunsă. REBREANU, R. I, 247. Puţin înaintea plecării în orăşelul natal, un glas uscat la telefon. LOVINESCU, S. III, 114. Auzi în acea clipă tramvaiul trecând cu un uruit uscat pe lângă el. M. ELIADE, C. 17. In odaie nu se mai auzea decât... foşnetul uscat al mâinilor ei. CAZIMIR, GR. 102. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră, tremurau şi se zbăteau cu sunet uscat. SADOVEANU, O. I, 74. Dădu drumul unui ţipăt uscat. id. ib. IX, 87. O voce liniştită, uscată, care părea să vină de departe, v. ROM. septembrie 1955, 110. ❖ (Adverbial) Ii foşnea uscat pe frunze poala lungă-a albei rochii. EMINESCU, O. I, 85. Uscat foşnea pe scânduri mătasea cea subţire, id. ib. viii, 94. Trosnea uscat din ace de pin şi cedru. PILLAT, P. 183. Ea repeta iute şi uscat întotdeauna când vedea un cerşetor: „La muncă, la muncă!" I. M. SADOVEANU, S. 57. Râd uscat, parc-ar fi morţi. VINEA, O. I, 371. O voce de femeie din spatele căruţei a început să cântè uscat, urmată de vocile strigate ale celorlalte. BĂNULESCU, I. 82. 8. F i g. (Despre sentimente; p. e x t. despre oameni) (Care a devenit) lipsit de afecţiune, de căldură; (despre fizionomia şi manifestările oamenilor) care exprimă indiferenţă, nepăsare. V. aspru, dur, rece (I 2), sec (6). In toate veacurile, oamenii cu inima uscată şi rece au despreţuit pe poeţi. CR (1832), 287/13. îi cred nişte suflete uscate de orice idee mare, generoasă. bolintineanu, O. 425. Rămas-am răzleţ în lume, cu sufletul uscat, fără scop, fără dor, fără bucurie. GANE, Ν. m, 127. Mi-a fost silă să cercetez mai cu de-amănuntul iţele acestei firi uscate şi triste. M. I. CARAGIALE, C. 15. Sărutarea mea era acum uscată, nu-i producea emoţie, n-o apropia. A. HOLBAN, O. II, 40. Atmosfera de atunci s-a risipit ca vântul şi nu mai păstrezi decât o amintire uscată, id. ib. 129. Sufletul nu mi-e încă uscat. M. ELIADE, M. 96. A judecat şi iubit femeile cu mintea şi cu sufletul uscat al surorilor, călinescu, c. N. 109. Am părăsit toate ale oamenilor... Deoarece m-am văzut fără bucurie şi fără plăcere, uscat în mine pentru toate ale lor. sadoveanu, O. IX, 153. Intr-un om uscat..., nici tinereţea, nici femeia n-au putut birui. I. M. SADOVEANU, S. 325. O bacantă antică al cărei suflet a devenit uscat. D. POPOVici, P. 189. Ce frunte frumoasă avea... şi ceva sec, uscat pe chip, tras, ca şi cum ar arde o văpaie dedesubt. DEMETRIUS, A. 8. Cardinalul e-o inimă uscată, A-l sancţiona e-un act de dreaptă judecată, călinescu, 0. ix, 216. 4- Lipsit de putere creatoare, de imaginaţie. Poate el stoarce din creierii săi uscaţi o singură simţire frumoasă şi nobilă? I. NEGRUZZI, S. VI, 37. Puţin ne pasă de ceea ce vor cugeta despre ea creierii uscaţi ai pedantismului (a. 1875). PLR I, 289. Peste tot, lucrurile închipuirii sau idei uscate veneau să-l ameţească. 1. M. sadoveanu, S. 392. Am înţelege toate acestea dacă misticismul s-ar manifesta la cine ştie ce spirite creatoare. Dar misticii noştri sunt cei mai uscaţi critici. ralea, s. T. ni, 292. ♦ (Despre stilul unor scrieri, al unor opere arhitectonice etc.; p. e x t. despre opere artistice) Lipsit de ornamente, sobru (2). V. auster, sec (6). In cea de a doilea despărţire a stilului, socotit după a sa împodobire, se coprind: stilul cel sec sau uscat, cel unit, cel poleit sau îngrijit. HELIADE, O. II, 22. Dacă eu, în lipsă de materie, sunt silit a-ţi trimite scrisori uscate şi slabe, tu, care ai, cum zici, multe de spus, pentru ce faci aşa? GHICA, A. 575. Semnele prevestitoare a unei lupte înverşunate între limba uscată a neologismelor şi limba vie a poporului românesc a început a se ivi. LAMBRIOR, S. 170. El n-a ascultat într-un povestitor şirul uscat al unor poveşti, ci în mintea lui s-a născut geniul întregului popor. delavrancea, O. v, 253. Stilul gotic... cu liniile sale curbe, cu bolţile sale ascuţite, cu formele sale uscate. PETICĂ, O. 413. Discursurile uniforme, uscate... conţin totuşi cele mai variate şi perfecte concerte. A. HOLBAN, O. II, 348. Adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziţie uscată se mişca în imagini. sadoveanu, O. xn, 11. ♦ (Rar; despre culori) Lipsit de strălucire. O culoare, adesea săracă, aspră, uscată, scoate şi mai mult în evidenţă accentul pus pe ritmul linear. BLAGA, z. 307. 9. (Prin Mold.; în sintagma) Bani uscaţi = a) sumă din care s-au scăzut toate cheltuielile, impozitele; venit net (1)· Noi ne bucurăm că „ne vine banul uscat acasă ” - şi nu mai ai a plăti chirie şi căte angării tăti. conv. lit. XLIV!, 653; b) numerar (2). Cf. scriban, d., alr sn iv h 1 003/514, alrm SNIlh 822/514. II. S.n. (în opoziţie cu o masă de apă curgătoare sau stătătoare, mai ales cu mare2 1) Suprafaţa solidă a globului pământesc, neacoperită de apele oceanului planetar, pământ (6); pământ (1) neacoperit de apă; (învechit şi regional) ţară (II). întorsu marea în uscatu. psalt. HUR. 5472. A lui iaste marea şi el feace-o şi uscatul mărule lui feaceră. psalt. 198. Vai de voi, 1963 USCAT2 — 416 — USCAT2 cărtulari şi farisei, făţarnicilor, că treceţi mare şi uscat să faceţi unul credincios. TETRAEV. (1574), 240. întoarce marea în uscat. CORESI, PS. 167/1. Şi chemă Dumnedzeu uscatul pământ şi strinsul apelor chemă mare. PO 13/3. Ia apă den apă curătoare şi o varsă pre uscat. ib. 189/20. Şi-i trecu Marea Roşie, cu puterea Iu Dumnezeu, pre uscat. MOXA, C. 1578. Au dat Şerban şi cu frate-său Ion den partea lor... de preste tot hotarul de uscat şi den apă (a. 1611). I. BIANU, D. R. 16. Am vândut parte tătâne-meu Iu Şain spät, cât va fie, ver den uscat, ... ver den apă, ale moşiei (a. 1632). bul. COM. IST. v, 187. Apa mărei purtă-l pre desupra şi călcă pr-insă ca pre uscat. VARLAAM, C. 260. Ieşind ei la uscat, veni înairite-i un om. N. TEST. (1648), 78718. Purceasără... unii pre uscat, iar alţii în vase pre mare. GAVRIL, NIF. 16/6. Şi alergă pre apă ca pre uscat şi de păr îl trase la ţărmure. DOSOFTEI, v. s. martie 24v/30. Adune-se apa cea de supt ceriu... şi să se ivească uscatul. BIBLIA (1688)2, I, 166/25. Să ducea pă uscat la Beligrad. IST. ţ. R. 62. N-au fost acelor domni gândul să păzască Asiia pe uscat. N. COSTIN, c. 192. Au dzis că pre uscat au venit, pre uscat să va duce. neculce, l. 277. Corăbierul... nu-şi mai trage nădeajde că va mai ieşi la uscat (a. 1730). D. POP, M. 93. înştiinţăm dumitale mai întăi pentru hotarăle din uscat (a. 1764). IORGA, s. D. v, 501. înconjurată de apă, cetatea... era ca un uscat între doao mări. AETHIOPICA, 5171. Un delfin,... ţiindu-l pre umere, l-au scos la uscat, mineiul (1776), 931/22. La un iezăr..., sări peştele după Alixandru pănă afară la uscat (a. 1784). GCR II, 134/16. îndoia a sa silinţă... ca să despice apele să ajungă uscat (a. 1794). id. ib. 152/39. Alexandru... lui Filon zise să meargă pre uscat cu călăraşi, alexandria (1794), 72/1. Cum am zice, să nu umble pre uscat. MOLNAR, în RET. ROM. 5. Mahomet... Fu nebiruit pe .uscat şi pe mare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 296. Era orânduit să meargă pe uscat la Indiile Răsăritului. LEON ASACHI, B. 17/7. Neguţătorii călătoresc pe aşa lungimi de mări..., iar tinerii să nu voiască nici pe uscat să umble. GOLESCU, s. 280, cf. lb. El aleargă... peste uscaturi şi mări, AR (1829), 234’/12. între uscaturi se socotesc asemenea şi dealurile şi munţii. CR (1829), 1231/23. întru acele zile aruncasă marea mulţime de peşti la uscat. DRÄGHICI, R. 58/8. Suprafaţa pământului este împărţită în două părţi: în uscat şi apă. EG 4/4. De vreo câţiva ani străbătea uscatul Eghipetului un arab îndrăzneţ. MOZAICUL (1839), 581/6. Om, dobitoc şi jivină Ce trăiesc prin aer, ape, pe uscaturi. CONACHI, P. 294, cf. POLIZU. Ieşirăm la uscat. PELIMON, I. 265/7. Ar fi cugetat a se bate pe uscat şi pe apă cu atâtea puteri. GHICA, A. 686. în a ei pornire, unda neîmblânzită Oglindele mai toate le scoase la uscat. ALEXANDRESCU, O. I, 201, cf. PONTBRIANT, D. Gingaşele broaşte sânt dulci poeţi de baltă, Precum mulţi poeţi gingaşi sânt broaşte de uscat. ALECSANDRI, O. I, 203. Rămase aici, de unde era să se ducă la Ierusalim pe uscat. BOLINTINEANU, O. 290. împărăţia ştiinţei... cuprinde lumea toată, adecă cele trecute.şi cele de acum, ceriul şi pământul, uscatul şi marea (a. L881). plr i, 50. Sări-ntr:o clipă pe mal, trase capul luntrii... pe uscat. ODOBESCU, S. I, 141. Mergea pe valurile mărei, care se plecau înaintea lui, întocmai ca pe uscat. EMINESCU, p. L. 14. Era... aşa de frumos şi de cald afară, că-ţi venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. CREANGĂ, A. 64. Ieşiră la uscat şi îmbiau pe ţermuri. ISPIRESCU, L. 24. împărat atotputernic pe uscat şi pe valuri. MACEDONSKI, O. I, 82. Măreţul pod de la Cernavodă leagă pentru totdeauna căile uscatului cu cele ale mărilor. VLAHUŢĂ, R. P. 58, cf. DDRF, BARCIANU. Trei paseri vin şi se pun pe catart,... semn că uscatul se apropie. MEHEDINŢI, G: F. 43, cf. alexi, w., puşcariu, et. wb. O, dar tu, ca om de uscat, nu poţi înţelege lucrurile astea. DUNĂREANU, N. 147. Importarea mărfurilor din Austria se făcea, atunci (1844), parte pe uscat,... parte pe Dunăre. N. A. BOGDAN, C. M. 130, cf. şăineanu, D. u., CADE. Ajutat de îngerul văzduhului..., a înălţat pământul deasupra apei şi a creat uscatul. CARTOJAN, C. p. i, 95. Corăbii zdrumicate băteau domol în maluri Şi lemn cu lemn, pe-nceiul, le lua-napoi uscatul. VOICULESCU, POEZII, I, 69. Vesteşte pe măritul domn al uscatului ş-al mării că s-au înfăţişat... soli. sadoveanu, O. X, 428. Corabia zice corăbierului: „Fereşte-mă de uscat, ca eu să te feresc de apă”. BART, S. M. 52, cf. BL VI, 172, SCRIBAN, D. M-am zbătut mai mult pe uscat, dar am străbătut adeseori oceanul. CIPRIAN, S. II, 16. Pare Un monstru marin ieşit... pe uscat. ARGHEZI, S. XIII, 71. Noaptea cade lină ca o apă, unind uscatul cu oceanul: ralea, O. 33. Omul de la uscat arată totdeauna: simpatie şi chiar compasiune celui venit de pe mare. TUDORAN, O. 171. Tare ţi-am dus dorul, uscat, Şi parte am avut de leagăn sărat! BOTTA, S. I, 242. Din ape Uscatu-nvolburat vrea să scape. ISANOS, v. 234. Nimic nu trăieşte milenii. Mările rod uscatul, munţii se surpă. T iulie 1964, 39. Năvălesc ca smintiţii peste pescarii care n-au avut vreme să se tragă la uscat. NEAGU, î. 43. Astăzi ne despărţim, Cum s-au despărţit apele de uscat. DOINAŞ, A. P. 20. Voinicelul nearmat E ca ştiuca pe uscat, alecsandri, P. P. 290. S-au zbătut pe uscat... până ce-au murit. SEVASTOS, P. 36. Să tragi catarga pe uscat Şi noaptea cu fes legat, Să vezi că te-am blestemat. Rădulescu-codin, L. P. i, 270. Trec în Olt ca pe uscat, balade, ii, 314. Te-am trecut Oltu vărsat, Şi pe dungă, şi pe lat, Pănă te-am scos pe uscat. FOLC. OLT. - MUNT. II, 650. Mândruţă, de dorul tău. Am trecut azi-noapţe-un tău, Şi prin tău, şi prin uscat, Şi deloc nu m-am udat. FOLC. TRANSILV. IV, 179. Apa o plecat,... o trecut pă uscat d'incolo. O. BÂRLEA, A. P. Π, 388. Pe uscat cxi sigureală, Pe apă cu îndoială. ZANNE, p. I, 300: Omul nevoiaş se îneacă pe uscat, id, ib. Π, 649. Nu i-au rămas peştii pe uscat, se spune despre cineva care ştie să se descurce, aranjându-şi toate treburile în favoarea lui. id. ib, IV, 73. (F ig.) Să slujesc cu tesis ritorii..., temându-să..., cum am zice, să nu umble pre uscat când trebuia să alearge cu toate veatrilele bunei voroviri. MOLNAR, RET. 18/1. <> E x p r. A trăi (sau a o du.ce, a se zbate etc.) ca peştele pe uscat v. p e ş t e (1). A târî barca pe uscat v. târî (2). A trage catarga (sau, prin confuzie, targa) pe usçat v. cuv. A trage vetrela (sau, prin confuzie, verde) pe uscat = a munci fără spor; a duce o viaţă grea. Trage neîncetat Vetrela pe uscat, pann, p. v. I; 132/20, cf. baronzi, l. 40, zanne, p. I, 304, id. ib. v, 656. A trage carul la uscat = a scăpa de belea. ZANNE, P. V, 129. A fi dracul pe uscat = a) a fi şiret, abil, rău. Cf. zanne, p. vi, 616, dl, dm, dex; b) a fi 1963 UŞjCATESC -.417- USCĂCIUNE urât, pocit2 (1). Nu se mai cunoştea nici antereu, nici barbă, nici nimic; era chiar dracu pe uscat. SNOAVA, Π, 128, cf. ZANNE, P. VI, 616. - Pl.:.(adj.) t«ca/z, -te, şi (s.n.) uscaturi. - V. usca. : USCATÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar; despre plante) Care creşte pe uscat2 (II), de uscat2. Băgând de seamă la ierburile cele marineşti că nu aseamănă cu cele uscateşti (de uscat)..., mă mirai prea mult. GORJAN, H. 11,7/1. -Pl: uscateşti. - Uscat2 + suf. -esc. ÙSC s.f. (Prin vestul Munt.) Fiţil fâcuţ din fire de bumbac dospite în urină şi uscate2 (11), care serveşte la scăpărat în loc de iască. Cf. udrescu, gl. - Postverbal de la usca. . USCĂCI0R, -OĂRĂ .adj. (Popular) Uscăfel. Şi pleacă către pădure... Ceva lemne se doboare,, Din crăngi uscăcioare. pann, p. v. i, 89/11, cf. DL, DM. ♦ < (Substantivat, f. pl.) Crenguţe uscate; uscături (2). Cf. DDRF. -Pl.: uscăciori, -oare. - Uscat2 + suf. -ior. USCĂCIOS, -OĂSĂ adj. 1. Care se usucă, care se zvântă repede, uşor; lipsit de umezeală, uscat2 (11). Cf· LB, ALEXI, W., , TDRG, ŞĂINEANU, D. U., DL, DM. ♦ (învechit, rar) (Despre pământ, terenuri, Jocuri) Lipsit de surse de apă, secetos (2); p. e x t. lipsit de vegetaţie, a r i d, ş t e r p (I 1). David era în muntele cel uscăcios. ' biblia (1688), 2132/38. -^(Despre vreme şi perioade de timp) Lipsit de umiditate atmosferică, fără precipitaţii. Când seara,, e usgăciQasă, arqtă timp bun, frumos şi uscăcios, marian, s, R. I, 121, cf. scriban, D. ♦ (Rar; despre alimente) .Care şe poate mânca rece (şi fără o , pregătire specială); p. ext. sărăcăcios (7). V. uscat2 (14). Muncitorii întorcându-se la cămin ca să îmbuce din uscăciosul lor prânz. ap. TDRG. ♦ (Prin nord-vestul Munt.; despre fructe) Çu miezul (mai) puţin zemos. Cf. UDRESCU, GL. pepenele uscăcios e mai bun la gust decât cel zemos. id. ib. Să-mi alegi un dovleac uscăcios. id. ib. 2. (Despre oameni) Cu (foarte) puţină grăsime; (foarte) slab (1). V. c o s.ţ e 1 i v, d e s c ă r n a t, o s o s, supt3 (1), u s c a t2 (I 6), ,u s c ă ţ i v (1). Şi era . Svi[n]/i<2 sa uscăcios cu totul la stat. DOSOFTEI, V. , S. noiembrie 120710, çf. lb. Era... de statură de mijloc, om câm uscăţos, însă curagios. BARIŢIU, P. A. !, 655. Trebuie să rămân slab şi uscăcios. F (1877), 233. . Îmbrăcată în. haine de mireasă, ţinea de mână pe un tânăr nalt şi uscăcios. GANE, N. II, 2Ö5, cf. BARCIANU, alexi, W., TDRG, CADE, DL, DM. Măru roşu şi frumos, Badea nalt şi uscăcios. hodoş, p. p. 71, cf. alr i/i h 62, alrm i/i h 96, alr ii/i h 84, ib. mn 49, 2 267/310, 414, alrm ii/i h 141/414. -f (învechit, rar; despre o boală) Care slăbeşte corpul, organismul. De multă... boală uşcăcioasă, toate vinele i s-au întins şi toate mădularele i s-au zgârcit, atâta cât piele de oase şi pieptul de spinare i se lipise. CANTEMIR, IST. 121, cf. DDRF. -Pl.: uscăcioşi,. -oase. -- Şi: (învechit) uscăţ0s, -oăsă adj. - .Usca + suf. -ăcios. USCĂCÎU, -IE adj. V. uscăţiu. USCAÇIÙN1J s.f. L însuşirea de a. fi uscat2 (I I); starea, a ceea ce . este uscat2; lipsă de umiditate. Cf MARDARIE, L. 239/1. Marea ai spântecat înaintea lor şi au trecut în mijlocul mării cu uscăciune. BIBLIA (1688), 35073,ccf. ISER, BAR- -iMUţp·-, W. 268?/50. Usc,ăciunfia [pivniţei].,, nujrebuie să fie mare. penescu, m. 60/20, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Pământul fiind foarte pietros, când nu plouă o săptămână, , două, uscăciunea e foarte mare.· a.. POPOVici - KIRILEANU; B. 36. .Răcoarea> căldura, uscăciunea şi umezeala... au fost întrebuinţate la plăsmuirea lui Adam. CANDREA, F. 107, cf. PASCU, S. 24, PHILIPPIDE, P. 182, CADE. Dar unde-i norocul ăsta,... cu atâta apă dedesupt şi uscăciune deasupra. TOPÂRCEANU, O. A. II, 86. Focul şe aprinde numai la uscăciune. ARGHEZI, S. VI, 53, Umezeala care dejghioça varul şi .uscăciunea care umfla lemnăria făcea din strada bucureşteană o caricatură în moloz a unei .străzi italice. CĂLINESCU, E. Ç. I, 8, Salurile nisipoase fără humus sunt în general soluri sărace în substanţe nutritive şi expuse -uşor uscăciunii. CHIRIŢĂ, P. 98, cf. v. breban, D. G. ♦ Stare a gurii sau a buzelor lipsite de salivă, de umezeală; p. e x ţ, senzaţie puternică de sete. In cerul gurii simţea o uscăciune parcă i s-ar fi aprins sufletul: REBREANU, I. 29. O ScUrtă uscăciune a secat fundul gâtului. POPA, B. 18. Aşa am să fac, a răspuns Jder înghiţindu-şi cu greutate uscăciunea gurii. SADOVEANU, O. XIII, 753. In’caz de ingerarea cromului, bolnavul simte uscăciunea gurii. BELEA, P. A. 168. Simptomele suntr.răguşeală..., uscăciune a gâtului, tuse uscată. ABC SĂN. 221: Simţi o, uscăciune în, gât.· NEAGU, î. 62. Trebuia şă caute o cale de mântuirea gâtlejului de uscăciune, snoava, I, 118. + ,(Cu referire la plante) însuşirea de a fi uscat2 (I 2), Voi fi. în lume un arbor trist, pârlit, A eărui uscăciune ya fi periculoasă. BOLINTINEANU, O. 212. Oare să-i cadă peste cap urgia uscăciunii..., când o creangă îşi uită dreptul ei şi se vâră în coama altui copac. POPA, B.136. Ochiul îi simte uscăciunea de mărăcine. BOGZA, A. î. 19. j Văzui lanul ăsta de grâu nesecerat din pricina uscăciunilor, căci cum pui mâna pe fir se rupe. snoava, m, 193. 2. Lipsă îndelungată de precipitaţii '(ploi, ninsori); lipsă de umiditate atmosferică; secetă. Cf. anon. car. Nu trebuie să aibă voie în vreme de uscăciuni să tragă tutun..., poate să sé' întâmple focu. COD. SILV. 31. Primăvara... vor fi multe ploi şi tunete şi după aceea uscăciune, calendariu (1814), 70/4, cf. drlu, lb. După o uscăciune de .5 luni, de abie pe atunce începuse a ploua, spre bucuria lăcuiţorilor. ar (1829), 2322/37. Mânia Domnului, ce ne-a venit cu vifor mare,.., cu cutremuri şî cu cea mai mare uscăciune, cu foamete grozavă, I. GOLESCU, în PR. DRAM· 84. Uscăciunea este foarte mare şi face prea mare pagubă pe la câmp. CR (1834), 32749, cf· P$LIZU. Crăpături largi, căscate de uscăciune, făceau cam anevoios urcuşul. VLAHUŢĂ, O. A. III, 49, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Acuma toamna, la sfârşitul unei veri călduroase, suferim de uscăciune, ap. 1969 USCĂCIUNE -418- USCĂTORIE TDRG. Astfel se întâmplă şi când, după aratul pe uscăciune, încep ploile: pământul se bate, se înscor-ţoşează pe deasupra. PAMFILE, A. R: 57, cf. ŞĂINEANU, D. u., cade, ds, scriban, d. Astronomii au stabilit că în Marte domneşte o mare Uscăciune. CONTEMP. 1954, nr. 386, 5/4. Ofilirea se produce din cauza uscăciunii atmosferice, a căldurii; şi a vânturilor uscate. CHIRIŢĂ, P. 262. Uscăciunea în timpul toarrinei ajută la desfacerea seminţelor de brad. RĂDULESCU, S. 37. Prin anii vechi 1929..., o mare uscăciune a bântuit Moldova. CAMILAR, C. P. 39, cf. DL, DM. Balta Amara seacă complet în cursul perioadei de uscăciune·. PROBL. GEOGR. I, 95. Virusul rezistă bine ta uscăciune. ABC SÂN. 382, cf. DEX. Pentru ce la uscăciune te retragi din toc umbros? şez. XII, 180, cf. alr ι 1 365/530. Din noroi tot vei mânca ceva, iar din uscăciune mai nimic. Cf. ZANNE, p. 1,225. 3. (învechit; mai ales la pl.) Uscătură (2). Cărând leamne şi vrascuri şi de alte uscăciuni dimprejur, deaderă foc şi arsăfă besearica. DOSOFTEI, V. S. decembrie 202715 Toţi ca uscăciunile preste foc se vor arde de tot şi nu vor scoate sufletul lor den pâra focului. biblia (1688), 48.12/6. Oasele mele'ca uscăciunea s-au uscat. KLEIN, în ŞAI, 531. E grêierul..., ca o uscăciune, pitpalacul nopţii. ARGHEZI, S. vni, 46. Sub ierbi şi uscăciuni..., Un ieptire. horea,'p. 57:. ❖fig. De-arfi dorul ca pădurea, Eu l-aş tăia cu săcurea. Dar doru-i o uscăciune, Pe inimă de se pune. FOLC. TRANSILV. II, 448. 4. (învechit, rar) Dispariţie a apei (prin evaporare); secare (1)· Se făcea o uscăciune a mării foarte tare şi multă vremi. Şi, aşa, varvarii, văzând cum s-au făcut prunt şi cum iaste cale, au mers spre Palinis. HERODOT2, 429. 5. Slăbiciune (1) (a corpului,sau a unei părţi a lui); (rar) boâlă care slăbeşte organismul. Pre o fecioară au tămăduit de uscăciuni. DOSOFTEI, v. S. februarie 315724. Uscăciune dé trup. I. GOLESCU, C., cf. BARCIANU, ALEXI, W. Se posömoräse şi mai tare, faţa ei căpătând o uscăciune ascetică. TEODOREANU, I.. 139. Safta s-a făcut frumoasă...-; oriunde era în chipul ei un os şi o uscăciune, se întregise şi se rotunjise ceva. CAMIL PETRESCU, O." H,! 381. ♦ Lipsă de grăsime, de luciu a părului, a pielii; p. ext. aspect mohorât, aspru. Uscăciunea şi stricăciunea pielei... îndeamnă adecă pe bătrâni de a năzui la băile stâmpărate. FĂTU, D.56/12. Uscăciunea neagră şi sălbatecă a părului contrasta plăcut cu faţa fină, dulce şi copilărească a băietanului. EMINESCU, P. L. 27. Când îi sărutase mâna, zărise ^modificarea încheieturilor, uscăciunea pergamentoasă a pielii. CĂLINESCU, B. I. 16. 6. F i g. Lipsă de sensibilitate sufletească; asprime, duritate. Curăţeaşte spurcăciunea păcatelor şi stinge văpaia realelor şi fără-credinţa şi uscăciunea. CORESI, EV. 192: Sterilitate de spirit, uscăciune şi neputinţă de inimă, duritate de caracter. BARONZI, M. I, 76/9. Am socotit că tăcerea Daniei esté haină, că denotă cea mai deplină uscăciune sufletească. A. HOLBAN, ό. II, 26. Aceste uscăciuni de târgoveţi erau poate cea mâi mare asemănare între tată şi fiică. I. M. SADOVEANU, S. 377. îi banüia şi însingurarea inimii şi uscăciunea sufletului. v. ROM. iulie 1954, 59. Ascunde... aceeaşi uscăciune sufletească sub masca umanitarismului. S. C. ŞT. (IAŞI), 1958, 134. M-am făcut tăioasă, dură... Am devenit exigentă faţă de mine, exigentă faţă'de alţiir cu aceeaşi uscăciune. T august 1964, 81: ♦ Lipsă de expresivitate a unei scrieri. Monotonia şi uscăciunea stilistică omoară pe jumătate cea mai savanţă operă critică. V. ROM. decembrie 1963,189. 7, (Regional; în credinţele populare) Fiinţă imaginară, duh rău care chinuieşte şi poceşte copiii nebotezaţi sau îi fură, îniocuindu-i cu alţii urâţi şi schilozi. Cf. MARIAN, NA. 68. Nu numai strigoaicele sunt acelea cari vin după naştere..., ci şi samca..., apoi ielele, tricolicii, stahiile, moroii, mama-pădurii, uscăciunea, pociturile. id. ib. 68. - Pl.: uscăciuni. - Usca + suf. -ăciune. USCĂTÎU,-IE adj. V. uscăţiu. USCÄT0R, -OÂRE adj., subst: 1. Adj. Care usucă (ί). care zvântă (1). Cf. DRLU. Pe dânşii se coboară usucătoare raze Din soare. I. NEGRUZZI, S. Π, 148, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DL, DM, DEX. ❖ (Substantivat; glumeţ) Uscător de pahare — persoană căreia îi place să bea. Cf. chest. vrn 105/1. 2. S.n. Aparat, maşină sau instalaţie care serveşte la uscarea (1, 3) artificială sau naturală a unor materiale, produse etc. Setcele... se pun la 'uscat pe nişte prăjini sprijinite fiecare pe câte 2 pari... pentru a forma uscătoare. ANTIPA, P. 504. Se vor construi şi monta... 2 mori noi cu anexele respective şi un uscător la o altă fabrică. LEG. EC. PL. 435. Uscătoarele ambulante... usucă două mii de kilograme de boabe pe oră. CONTEMP. 1949, nr. 159, 3/6, cf. ltr2, dl, dm, form. çüv. I, 34, dex, DRËV. Uscător-tunel = uscător (2) orizontal în care produsele supuse uscării se deplasează pe vagonete. Cf. form. cuv. I, 34, drev. ♦ (Şi în sintagma uscător de păr) Aparat electric pentru uscarea (1) rapidă a părului’spălat; foehn.· Cf. nica, l. vam. 261, LTR2, DL. 3. S.f. (Rar) Uscătorie. Cf. polizu. în etajul de j.os erau atelierele de talpă, în al doilea, atelierul de negritură şi sus, uscătoarea. ARDELEANU, D. 101, cf. L. ROM. 1977, 13. 4. S.m. Muncitor specializat în procese tehnologice ca uscarea (3) furnirului sau a ţesăturildr, după ce acestea au fost Vopsite. Cf. L. ROM. 1981, 135, ib. 1985, 496. - PL: usc&tori, -oare. - Şi: usucätör, -oăre adj. - Usca + suf. -ător. USCĂTORIE s.f. Instalaţie specială pentru uscatul1 prin evaporare accelerată a unor produse agricole, industriale, casnice etc.; local, încăpere în care se află o asemenea instalaţie; (rar) uscătoare (v. uscător 3). Cf. BARCIANU, ALÈXÏ, W. Vedea..: uscătorii de fructe şi pepinière de păstrăvi. C. PETRESCU, C. V. 119, cf. DS, SCRIBAN, D., DL, DM. Trecură prin spatêle unei uscătorii de stuf. BARBU, ş. N. II, 278, cf. dex, l. rom. 1977, 13. Bujdeiul... era compus din două părţi: cuptorul, în partea inferioară, şi uscătoria, în partea superioară. 1972 USCĂTURĂ -419- USCĂTURICĂ BUTURĂ, EG. 179. L-o dat.împăratu afarî... în uscăturiia sçia di pruni, O. BÂRLEA, A. P. I, 334. ♦ încăpere (special amenajată) pentru uscatul1 rufelor, dex. -Pl.: uscătorii. - Şi: (regional) uscăturie s.f. -'Uscător + suf. -ie. USCĂTIJRĂ s.f. 1. (învechit şi regional) Uscăciune (1). Cf. LB. Obiectul pipăirei sânt proprietăţile trupurilor ceale mehanice:... Uscătura, umezala, greotatea. ANTROP. 172/18, Cf. ALR II 5'061/346. Ό vede suarli, gata..., a terminat, pân la trupină să duce uscătura: T. DIAL. M. I, 326. Butoiu să fîie toată Vara la suare..., toată uscătura să iasă dăn el. ib. 470. ♦■■(Brin vestul Munt.) Loc, teren, pământ'foarte uscat2 (11), foarte tare: Cf. UDRESCU, GL. A Ura în uscătură, id, ib. ♦ (Prin vestul Munt.) Secetă. Cf. udrescu, gl. S-a aricit grâul de uscătură, iii.· ib. ♦ Starea a ceea ce s-a uscat (1) de vechime. Cf. scriban, D. <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Mi-am rupt dinţii în uscătura asta de pâine, iàïib. 2. Creangă subţire şi ,uscată2 (2); (rar) copac uscat; (mai ales la pl.) crenguţă uscată, desprinsă de pe copac, cu care se aprinde sau şe întreţine focul, gătej, vrea.sc; (învechit) uscăciune (3). V, rabiiri, surcele (I 1), uscăţele (2). Aici tot focuri mari, din uscături, prin păduri. N. STOICA, C. Β. 309, cf. I. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D. Ei, fugeau..., speriindu-se de orice zgomot,... de vântul dimineţii ce mătura uscăturile. ODOBESCU, S. I, 9-1. Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături. CREANGĂ, P. 287, Venea... ursul de duduia pădurea, trpsnea uscăturile pe unde călca. ISPIRESCU, L. 329. îţi spun..., moş Il-ie, că n-ai să iei nici o usqăţură din pădure. IrNEGRUZZl, S. IV, 298, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w. Se îndatoreşte să nu facă stricăciuni la lemne din picioare, ci numai uscături de gios pentru trebuinţa sa de foc (a. 1832). A. POPOVICI — KERILEANU, B. 75. Aleargă călare prin pădure şi aude cum trosnesc uscăturile sub copitele calului. AGÂRBICEANU, S. P. 193. Ia mai închipuie nişte uscături pentru noapte. HOGAŞ, M. N. 66. Stam... în marginea focului mare, de Uscături. LUNGIANU, C. 109. Am aprins... un foc cu surcele şi uscături. ĂL LUPULUI, P, G. 139, cf. ŞĂINEANU, D. U. în grădina din faţă..., frunze galbene, picurate cu roşu. Pe pământ, grămezi de uscături. A. HOLBAN, O. II, 178, cf. CADE. Nu cumva pornişi tocmai, acuma la pădψe dßpä uscături? REBREANU, R. II, 111, cf. GR. S. VI, 246, DS. Adunase din marginea pădurii câteva uscături..., să aprindă focul cu ele. V. ROM. martie 1970, 7. Se duse în pădure după uscături. ŞEZ. I, 243. Bietul om... aduse o sarcină de uscături. CĂTANĂ, P. B. II, 127. Sărea, Uscături că mi-aducea. pop., ap. bucuţa, r. v. 104, cf. alr ii/i h 275, alrm ii/i h 381, alr sn ii h 591, alrm sn i h 412, ai 12, 20, 35, II 6, 12, TEAHA, C. N. 260. Caută neşte uscături, neşte ţăndări di corlăzi. o, BÂRLEA, A. P. ii, 548, cf. NALR — O Π h 222. Era lemni, butuc d-ăştia, uscătură-m păduri. T. DIAL. Μ. Π, 393, cf. ALR - T III 733/293. Nu e pădure fără uscături. CARAGIALE; O. IV, 141, Cf. PAMFILE, J. II, 158, PETICĂ, O. 229, BRĂESCU, V. 9, SCRIBAN, D., STANCU D. 285, DL, ZANNE, P. I, 231, 232. ♦ (La pl.) Epitet pentru oameni netrebnici. Dacă toată lumea s-ar schimba în bine... Sunt şi là noi destule uscături. PAS, Z. II, 62. Printre ei însă enau,şi uscături care, ca să se pună bine cu Baciu, îi spuneau... ce vorbeau oamenii, id. ib, III, 284, cf, DL. "♦ (Regional) Loc într-o pădure pe unde au ars copacii (Piatra Neamţ). Cf. chest. iv 108/558 a. t- 3. (Mai ales la pl.) Aliment care se poate mânca rec.e (şi fără o pregătire specială). Bucătăriţă, săsoaică... să aibă ştiinţă şi praxis de uscături, de bucate, şi de zaharica (a,, 1794). IORGA, S. D. vili, 29. Ce este a se înlesni şi a se uşura cu hrană de verdeţe slobozitöarg, cu fereala uscăturilor şi a brânzeturilor. EPISCUPESCU, practică, 13/11, cf. î. (lOLESCy, c. Rareori mănâncă bine, mai mult jiscături şi,pçst. PANt?, ρ.,ν. Π, 115/12. îmi puse dinainte nişte uscături, un pui fripţi ochiuri şi o gărăfioară cu vin. GANE, Ν. Π, 159. Gazda noastră... pune atunci un talger 'de uscături şi-o garafă cü vin dinaintea părîktelui.'dREANGĂ, A. 95. Bătfâna^â curaţii masa, a adus pometuri, uscături şi băutură. CARAGIALE, O. II, 277.'· Mă îndemnară însă să iau ceva uscături: salam, sardele... Doream să mănânc ceva fiertură. CONV. LIT. XVIII, 2jp7. Dejunul, ό bucată de pâine şi ό uscătură oarecare. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 263. Pentru udat uscăturile, stătea mai la o parte plosca plină cu roşior. CIOCÂRLAN, P. P. 56, cf. PASCU, S. 61, ŞĂINEANU, d. u:,· cade, scriban, D., v. breban, d. él ♦ (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută din bucăţele; de aluat prăjite în grăsime sau coapte la duptor; uscăţea (3). Cf. scriban, d., dex, h vii 477, alr 11/141, 876, alr ’>sn iv h 1 081/784, alrm sn iii h 890/784. ♦ (La pl.) Fructe deshidratate din care se poate prepara compot, supă etc. Uscarea merelor se prabiică... pentru-a Ie-avea peste iarnă sub numele de uscături. PAMFILE, I. C. 239. ♦ (Regional)'Came macră' (Cemfeţi - Turnu Severin1). Cf. alr 1739/850. ■ ‘ ' ‘V ν'Λ ■ 4. Epitet dat unei fiinţe slabe, urâte şi rele. Aşa ţi se cade, uscătură netrebnică, care ştii Jßumai să plângi. GANE, Ν. ni, 175. Cele trei uscături intrară în vorbă: Ce e, măiculiţă, ... z\se μηα deşirată, IOVESCU, N, 28, cf. scriban, D. -y- (Pus,înainte,a termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O uscătură de om, îl dă vântul jos. udrescu, GL. ♦ (Regional; la pl.; depreciativ) .Picioare lungi şi subţiri. Cf. alr ii/i mn 44, 2 ,233/791. 5. (Regional) Tuberculoză. Cf. cv 1950, nr. 4, 45, SCL 1967, 199, Ltexic reg. n, 55.- ♦ (Regional)sZâmbre (Stoişeşti -Bârlad). Cf. ALR I 1 128/618. - Pl. : uscătUri. ‘ .·; -» - Uscat + suf. -Ură. ■ ■ -,J'' USCĂTUREÂ, -ÎCĂ s.f. 1. (De ôbicei la pl.) Diminutiv al lui u s c ă t u r ă (1). Plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu 'într-un copaciu un cuib de pasăre. ISPIRESCU,’L. 266, cf; CADE, DL, DM, DEX. • A 2..(Regional; la pl.) Uscăţele (v. uscăţea 3) (Stăneşti - Curtea de Argeş). Cf. L. ROM. 1959, nr. 2·, 55. - Pl·;: uscăturele. - Şi: uscăţurică s.f. - Uscătură + suf. -ea. - Uscăţurică: cu schimbare de sufix. > USCĂŢURICĂ s.f. v. uscăturea. 1975 USCĂTURIE -420- USCIOARÄ USCĂTURIE s.f. v. uscătorie. USCĂŢEL, -EÄ, -ÎC adj., s.f. Diminutiv al lui uscat2. 1. Adj. (Despre oameni) Cf. u s c a t2 (6). O femeie mică, uscăţică şi nici tocmai urâtă, HOGAŞ, H. 84, cf. CADE. Un om uscăţel,cu ochii negri, foarte vii şi pătrunzători. REBREANU, NUV. 305. 2. S.f. pl. Lemne subţiri şi uscate2 (2) cu care se aprinde sau se îhtreţine focul. V. uscături (2). Cf DDRF, CADE, DL, DM, DEX. Haideţi la pădure să aducem uscăţele, să nie facă mama voastră plăcinte. RETEGANUL, P. I, 44. Se face focul cu uscăţele. CHEST. π 318/48, cf. ALR — τ 733/432. 3. S.f. (Mai ales la pl,) Prăjitură făcută din bucăţele de aluat prăjite in grăsime (sau coapte la cuptor); minciună (Π 1), minciunică (2), uscătură (3). V. s c o v a r d ă (1). A adus o fele de rachiu şi un blid de uscăţele (a. 1826), (ORGA, S. D. xn, 212, în case mai bune, se fac... minciuni (uscăţele, pancove) din turtă de tăiefei. CRÀMICEANU, I. G, 245, cf. ŞÂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, Η VII, 445, com. PANŢU, COm. din ŢEPEŞ VODĂ — CERNAVODĂ. 4. S.f. pl. (Bot.; regional) Flori-de-pai (Helychrysum bracteatum). Cf. BORZA, D. 82. - Pl.: uscăţei, -ele. - Şi: uscăţică adj. - Uscat2 + suf. -el. - Uscăţică: cu schimbare de sufix. USCĂŢICĂ adj. v. uscăţel. USCĂŢIU, -IE adj. (Regional) Uscăţiv (1). La faß... uscăţiu. CR (1833), 1842/35. Văzui cu multă spaimă împrejurul meu doisprăzece zmei foarte negri, uscăţii şi cu ochi flăcăroşi. GORJAN, H. IV, 140/8, cf. SFC VI, 77. ţra un om aşa cam uscăţiu şi cărunt. GRAIUL, n, ! 102. - PL: uscăţii. - Şi: uscăţiu, -le (densusianu, Ţ. h. 339, SFC vi, 77), uscăcfu, -ie (aur π/i h 84/95, A iv 2) adj. - Uscat2 + suf. -iu. USCĂŢIV, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe, despre corpul lor sau părţi ale lui) Care este lipsit de un strat (consistent) de grăsime (sau de came) sub piele, slab (1), slăbit (1), costeliv; lipsit de vlagă, firav; slăbănog (I 3); uscat2 (6), uscăcios (2), (învechit şi regional) secăţiu (3), secăţiv (2), (regional) coţac, sfSrciov, uscăţiu; p. ex t. subţirel (I 2), zvelt (1). Era... la mărirea trupului om de mijloc, uscăţiv. MINEIUL (1776), lSa/27. Prieşte mai toată vârsta şi toată starea . sănătăţii, dar mai vârtos pe cei uscăţivi. PISCUPESCU* O. 71/9. Eream— slăbănog şi uscăţiv. GORJAN, Η. Π, 44/19. Să se slujească cu multă luare aminte cu alcoolul camforat în oblojele, la persoanele uscăţive şi slabe. MAN. SANÄT. 123/13, cf. BAR. - MUNT., w. 2682/49, POLîZU. Sosi dinaintea cărciumei o căruţă cu doi telegari şi un om uscăţiv. PEUMON, I. 213/18, cf. PONTBRIANT, D. Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132. Nemeri una... nu prea tânără, naltă şi uscăţivă însă robace şi supusă. CREANGĂ, P. 4. Un om ca de treizeci şi şase de ani, înalţi uscăţiv şi supt Ιμ faţă. slavici, O. I, 119. Chipurile lor uscăţive... se taie desluşit în moina limpede a diminefei. DELAVRANCEA, S. 171. Intrau în , curte cioclii cu faţa uscăţivă. MACEDONSKI, o. I, 42. Era nalt, uscăţiv, simpatic la înfăţişare. VLAHUŢĂ, S. A. II, 93. Nu vă uitaţi că par a fi cam uscăţiv, eu sunt tare cât un zmeu. I. NEGRUZZI, S. m, 80, cf. DpRF, BARCIANU. Parcă yăd pe căminarul..., leit poleit cum e conu Dinu: nalt, uscăţiv la chip, aşa smead. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 14. O femeie trecută de treizeci de ani, de statură mijlocie, uscăţivă la faţă SANDU-ALDEA, A. M. 40, Cf. ALEXI, W., TDRG, DHLR I, 254. Era un. bătrânel adus dß spate, uscăţiv, AGÂRBICEANU, S. 64. Scotoci uscăţivul meu călugăr:., şi sçqçse la iveală o pâne oacheşă, HOGAŞ, M. N. 119. Ea se credea mare, înălţa umerii slăbi, ascuţiţi, trupul uscăţiv, deşirat. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 48, cf. PASCU, S. 286. Era un locotenent de infanterie, foarte înalt şi uscăţiv, rebreanu, P. S, 86, Cf. ŞĂINEANU, D. U„ CADE, LOVINESCU, S. Π, 81. Luntraşul surâde cu tot obrazul lui grav,. uscăţiv şi arămiu. TOPÂRCEANU, O. A. H, 86. Un bătrân uscăţiv şi înalt. C. PETRESCU, î. I, 94. Moşu era mic de statură, uscăţiv, cu chipul osos şi lunguieţ. VLASIU, a: p. 52. Trecu o femeie rnicUţă, cu obrazul Uscăţiv şi buzele subţiri. SADÖVEANU, O; IX, 110. Era un'om misterios. Mărunt, spân şi uscăţiv, fără vârstă. BART, E. 267, cf. ROSETO, L. r. m, 78, scriban, D. Era un om uscăţiv şi înalt. I. M. SADOVEANU, S. 92. Frumoasa, negricioasa, uscăţiva Domniţă cu paftale de aur, Paraschiva. ARGHEZI, S. Π, 204. Alcătuirea iui corporală... este a unui om uscăţiv, sfrijit, rău nutrit. VIANU, L. u. 77. Un bărbat cu c'âp Mare, cam uscăţiv. CAMIL PETRESCU, O. H, 41. Éra oacheş şi uscăţiv, mijlociu de statură. VINEA, L. I, 107. In loggia de marmură albă, se ivise numai o blipă chipul uscăţiv al Evanghelinéi. BARBU, princ. 31, cf. SFC VI, 80. Un călugăr autodidact, uscăţiv şi oacheş. ananla, R. 10. -v* Fig. (Despre· alimente) O ţuică apoasă, gustări uscăţive şi firave, bucăţi de brânză pălită, vinea,-L. n, 254. 2. (Rar; despre vânt) Care este lipsit de umezeală; secetos (1), uscaţ2 (I 1). Vântul crivăţul..., vara, este răcoros şi foarte sănătos..., fiind de fel uscăţiv. PISCUPESCU, o. 71/2. -Pl.: uscăţivi, -e. - Uscat2 + suf. -iv. USCĂŢ0S, -OÂSĂ adj. v. uscăcios. USCĂU adj. (Regional; despre oameni) Foarte slab; jigărit, sfrijit (Borşa). Cf ALR n/i 84/362. - Pl.: uscâi. - De la uscat2, cu schimbare de sufix. USCHÎ vb. IV v. uşchi. USCHÎLĂ s.m. (Argotic) Chiulangiu, udrescu, GL. - Uschi + suf. -j/ă. USCHÎT s.n. v. uşchit1. USCI s.f. pl. v. huşte. USCIOĂRĂ s.f. v. uşcioară. 1987 USCIOR1 -421- USPĂCIOI USCIÔR1 s.m. v. uşor1. USCIOR2 s.n. v. urcior2. USEBEALÀ s.f. (învechit, rar) Deosebire; (învechit şi popular) osebire (2), (învechit) osebitură. într-aceaste cărţi a prorocilor bătrâni şi între leage noua, mare usebitură şi... pentru aceaea să ştii ce e usebeala între ele. po 6/8. -PL: usebeli. - Usebi2 + suf. -eală. USÉBI1 adv. v. osebi1. USEBI2 vb. IV v. osebi2. USEBIRE s.f. v. osebire. USEBÎT, -Ă adj., adv. v. osebit. USEBITURĂ s.f. v. osebitură. USECNOVÉNIE s.f. (învechit, rar) Decapitare. Usecnovenia lui Ioan Cârstitel. ş. TAINE, ap. TDRG, cf. SCRIBAN, D. -Pl .: usecnovenii. - Din slavonul oyckKnoßeHMK. USÉRDIE s.f. v. osârdie. USIBÎ vb. IV v. osebi2. USÎE s.f. (în dicţionarele din trecut) 1. Natură a unui lucru; esenţă, substanţă (1). Cf. drlu, cihac, I, 710, POLIZU. 2. Fărâmă. Cf. iser, polizu. -Pl: (2) uşii. - Din ngr. ούσία. USÎGĂ s.f. v. obsigă. USIT s.m. v. husit. USMETÎ vb. IV. Refl. (Prin nordul Munt.) A se încrede, a se baza, a se bizui pe cineva. Cf. rădulescu-codin. -Prez. ind.: usmetesc. - Etimologia necunoscută. Cf. h u s m i. ÙSN s.f. 1. (învechit) Buză; gură. Ferice e bărbatului cui nu-i... iaste în ustneale lui celuire. PSALT. HUR. 25721. Cu usnele (buzele Ν. TEST. 1648, BIBLIA 1688) sale se nu grăiască menciuri. COD. VOR. 77714. Bucură-se ustnele (buzele D) meale cănd cânt ţie. PSALT. 139. Noi nici usnele nu desfacem să ne rugăm pentru ei. CORESI, ÉV. 523. Pune, Doamne, ... uşă îngrădire de ustnele meale! id. PS. 384/4, cf. PO 196/8. O, cum nu se pălesc usnele lufij... şi nu arde limba lui! IEUD, 236/1, cf. IORGA, L. R. XXXI, TDRG, DHLR Π, 487, CADE, ROSETTI, L. R. VI, 36, SCRIBAN, D., ROSETTI -CAZACU, I. L. r. i, 51, scl 1960, nr. 3, 609. 4P. ext. (învechit, rar) Glas, voce. Sfârşesc cu limba o mie stihuri de rugă şi când ies ei nu ştiu ,ce-au zis, că usnele-ş rădică, e cu auzul nu ascultă. CORESI, EV. 327. 2. (Popular) Marginea de sus (de obicei răsfrântă) a unei oale, a unui pahar, a unui obiect în formă de vas etc.; buză. Patru mease... de o palmă vor avea usnă cioplită pe de îniăuntru împrejur şi deasupra measelor acoperemânt. biblia (1688), 565'/ll. Când dau bolnavolui ierbi amară se be, ei ungu pre den afară usnele paharului cu dulceaţă (a. 1710). GCR I, 363/33, Cf. MOLNAR, D. 94/3, LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, H, 441, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE. A găsit, pe usnele cazonelor vrăjitoreşti, obielele slugărimii puse să se zbicească. CIAUŞANU, R. SCUT. 91, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, H XVII 98, DENSUSIANU, Ţ. H. 339. Usna păhariăui. GR. S. vi, 226. 4 Margine (răsfrântă) a unui clopôt. Cf. tdrg, cade, scriban, D., dl, dm, dex. ❖Expr. A suna (sau a bate) clopotul într-o usnă = a trage clopotul astfel ca limba să bată numai într-o parte (pentru a anuiiţa o primejdie); a bate clopotul într-o dungă. Turnul clopotniţei... slujea pentru prîvighere de foc şi clopotul cel mare niciodată n-a sunat într-o usnă fără să puie tot oraşul în mişcare. NEGRUZZI, s: I, 284, cf. CIILAC, II, 441, barcianu, alexi, w., dl, dm. 4 Marginea de sus a unei ambarcaţii; copastie. Cele mari a undelor mării valuri, carele peste usne se vearsă..., pe corabia a îneca pot. cantemir, O. V, 222, cf. DAMÉ, T. 126. Vapoare de toată mâna târăsc după ele şlepuri boante la vârf încărcate până-n usnă. SANDU-ALDEA, D. P. 71. Luntraşul o atrase cu vâsla, se aplecă apoi pe usna luntrii şi apucă repede de hainele ude. SĂM. VI, 326. Marginea lotcei - zisă... „ uzne " la Mehedinţi -,... este căptuşită pe dinăuntru, de jur împrejur, cu căte o scândură. ANTIPA, P. 467, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, H I 140, AN. dobr. v-vi, 156. 4 (Regional) Căpătâiul patului (Şona -Făgăraş), alr-t 783/413. 4- (Regional) Borul pălăriei (Secăşeni - Oraviţa). Cf. alr n/29. 3. (învechit) Margine a unei săpături, a unei gropi, a unui şanţ etc. întâi au început a face usnele şanţului, mai apoi şi zidul. HERODOT2, 71. Să pornea usriile săpăturii şi să surpa înlăuntrul şi le făcea ostineală îndoită, ib. 343. Răsplătirea mea-l aşteaptă pe usna unui mormânt. BELDIMAN, O. 86/6, cf. GRECU, P. 153, 173. 4 (învechit, rar) Mal1 (3), ţărm (1). Voiu mulţi seminţia ta ca stealele ceriului şi ca năsipul cel dupe ţărmurele (usnele ms. 45, marginea ms. 4 389) mărei. BIBLIA (1688)2,1, 222/27. 4. (Regional) Ghizdul fântânii (de la nivelul solului în sus). Cf. GRECU, p. 153, dl, dm, dex, com. din rupea. 5. (Min.) Parte lărgită la baza puţurilor ocnelor vechi de sare, formând un prag pe care se fixează armătura de lemn. Cf. ltr2, dl, dm,, dex. 4 (învechit) Gură de mină1 (1). Cf. cihac, H, 441, TDRG. - Scris şi: itznă. - Pl.: usne şi (învechit şi regional) usni (alr n/29). - Şi: (învechit) ustnă s.f. - Din slavonul ογίτι»ΗΛ. USOAŞ s.m. v. husăş. USPĂCI0I s.m. = (prin sud-vestul Transilv.) ospe-cioi. Nuntaş. Junii buni colindători, D-uspăcioii lui Crăciun. VICIU, COL. 35, cf. LEXIC REG. II, 103, ALR — τ π h 268. 2005 USPÄCIOR -422- USTÄNI USPĂCI0R s'm. v. ospecior. USPĂT vb. I = (regional) ospăta. Refl. A se îmbăta uşor; a se ameţi (Vâlcele - Turda). Cf. mat. dialect, i, 101. - Prez. ind.: uspătez şi uspâ. mat. dialect, i, 101. USPĂTÂRE s.f. = (învechit) ospătare. mardarie, l. 194/15. USPĂTÂŞ s.m. (Regional) Nuntaş (întorsura Buzăului - Târgul Secuiesc). Cf. dr. xi, 132, alr i/h h 255/186. - PL : uspătaşi. - Uspăta + suf. -aş. USPĂTÂT, -Ă adj. = (regional) ospătat2. Uşor îmbăţat; ameţit (Vâlcele - Turda). Cf. mat. dialect, i, 101. USPĂTĂRÎE s.f. v. ospătărie. USPĂTĂT0RIU, -OÂRE s.m. şi f. v. ospătător. USPĂTI0I s.m. = (regional) ospătoi (2). Vin acasă la tânăra... şi mai târziu să strâgă sinst'il'e. Doi uspăt'ioni să al'eg şi strâgă. ŞANDRU, F. 150. USPĂT0I, -OÂIE s.m. şi f. v. ospătoi. USPĂT0R s.m. (Prin sud-vestul Transilv.) Nuntaş. Cf. dr. xi, 132, alr i/n h 255/109, alr- τ n h 268. - Pl.: uspători. - Cf. u s p ă c i o r. USPÂŢ s.n. v. ospăţ. USPĂŢÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A mânca, a petrece la nuntă (Jibou). La uspăţ ti-i uspăţi, Pe meseni ţi-i omeni. I. A. POPESCU, O. 7. -Prez. ind.: uspăţesc. - V. uspăţ. USPECIÔI s.m. v. ospecioi. USPECIÔR s.m. = (regional) ospecior. Nuntaş. Cf. dr. XI, 132, alr i/π h 255/266, alr- τ n h 268/270. USPÉNIE s.f. (Bis.; învechit) Adormire (a Fecioarei Maria); numele sărbătorii creştine Adormirea Maicii Domnului. Acesta au fost şi la uspeniia şi-ngroparea preasvintei lui D[u\mn[€\d2ău Maice. DOSOFTEI, v. S. octombrie 43721. Cuvânt la uspenia Bogorodniţii, la august 15. ΑΝΉΜ, P. 31, cf. DDRF, JAHRESBER. V, 139, TDRG, PAMFILE, J. II, 108, ŞĂINEANU, D. U., CADE, BL VI, 147, SCRIBAN, D. - Pl.: uspenii. — Şi: ospénie s.f. SCRIBAN, D. - Din slavonul oyCbntHHK. USPET vb. I v. ospăta. ' USPEŢ s.n. v. ospăţ. USPEŢEÂN s.m. = (prin sud-vestul Transilv.) ospeţean. Cf. ALR - τ n h 268. USPEŢÎE s.f. = (regional) ospeţie (3). M-am gătat de uspeţie Cum îmi stă bine şi mie. I. A. POPESCU, O. 126. USPEŢ0I s.m. = (prin vestul Transilv.) ospătoi (2). Cf. alr - T ii h 268. USTÄ s.f. (învechit) 1. Supraveghetor; administrator; vechil (3). împăratul, viind... la un saraiu vechiu împărătesc, au chemat pe usta care păzea acolo (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 241/9, cf. tdrg, cade, SCRIBAN, D., DRLV. . 2. Căpitan de ieniceri. Au venit vezirul cu 40 mie de turci, totu ostealele..., cu tunuri (a. 1788-1806). IORGA, S. D. XXII, 55. Paşa... ustalile toate înainte au adus. BELDIMAN, Ε. 113/19. Vitele... sânt în seama ustalii de la Mangaliia (a. 1826). IORGA, S. D. XXI, 44, cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. - Pl.: ustale. - Şi: osteâ s.f. - Din tc. usta. USTANSÎLII s.f. pl. v. ustensilă. USTÂV s.n. (învechit) 1. Sfârşit de rugăciune. Lucra pănă la al şease ceas şi de-aciia să grijea de pufână gustare şi de-aciia ţânea ustavul ce avea de rămăşiţă. dosoftei, v. S. noiembrie 110723. 2. Regulă (2), prescripţie (1), rânduială (II 2) (bisericească sau monahală). Tocmelele şi ustavurile besericii, cum sânt posturile şi alte obiceie ce-am deprins de la biserica răsăritului (a. 1645). ap. TDRG. Tocmealele şi ustavurile besearecii. ş. TAINE, 315/2. [Arhiereul] toate le făcea şi să nevoia, rânduialele svinte..., tocmirea ustavului preuţăsc. DOSÔFTEI, V. S. februarie 320735. Jidovilor şi perşilor nu place a schimba sorocul şi ustavul ce-a pune împăratul, id. PAR. decembrie 23714. Din cântare, ustavul cel bisericesc, cu totul nimică nu ştiu (a. 1798). D. POP, M. 112. Aşăzământul şi rânduiala monastirii să fie şi să urmeze întocmai şi pre deplin după besericescul ostav (începutul sec. XIX), iorga, s. D. xxn, 216, cf. cihac, n, 441, JAHRESBER. v, 139, TDRG. Ustavul bisericei. I. BRĂESCU, M. 72, Cf. ŞÂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DLRV. -Pl.: (2) ustâvuri şi ustave (SCRIBAN, D.). - Şi: ostâv s.n. - Din slavonul ογχτΑβι». USTÂVĂ s.f. (învechit) Dispoziţie, ordin (1). De mâncat şi de băut lua de la pământeni şi... aruncase şi ustavă, precum zic ei, şi lua bani de la oameni. AXINTE uricariul, let. π, 147/37. Iau obraz mult ienicerii, de ustave n-asculta, Toţi se tăvălea prin cricime. BELDIMAN, E. 93/31, cf. TDRG, DLRV. -Pl.: ustave. - Din pol. Ustawa. USTĂNEÂLĂ s.f. v. osteneală. USTĂNÎ vb. IV v. osteni. 2031 USTĂNIT -423- UŞTURA USTĂNIT, -Ă adj. = (prin vestul Transilv.) ostenit1. [Cal]ustănit. Al 24, cf. FDII, 231. Că-i fi, dragă, obosât. Şi ge cal'e ustănit. ŞANDRU, F. 159. USTEL vb. IV = (regional) ostoi2. scriban, d. USTEIÄ vb. I v. ostoi2. USTENEĂLĂ s.f. v. osteneală. USTENÎ vb. IV v. osteni. USTENÎNŢĂ s.f. v. osteninţă. USTENIRE s.f. v. ostenire. USTENIT1 s.n. v. ostenit2. USTENÎT2, -Ă adj. v. ostenit1. USTENÎTĂ s.f. v. ostenit2. USTENITÔR s.m. = (învechit) ostenitor (2). Au fost pre aceie vreme preut popa Nicolae din Apşe-de-Mijloc şi ustenitori intr-aiesta lucru (a. 1765). IORGA, S. D. xvn, 8. aUSTENSILĂ s.f. (Mai ales la.pl.) Obiect care serveşte la efectuarea unei operaţii curente în gospodărie, Într-un laborator, într-o meserie etc. V. i n s t r u-m e n t, s c u 1 ă (3), u n e a 11 ă. Cf. stamati, d. Vase de pământ şi de bronz..., arme de diferite forme şi ustensile romane. FILIMON, o. li, 37.0 maşină de distilat... şi de toate celalte maşini şi ustansilii de fabricare. I. IONESCU, D. 253. Sumele datorite pentru ustensile cari servesc la exploataţiunea moşiei. HAMANGIU, C. C. 434, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Utensile de lemn pentru menaj şi alte întrebuinţări casnice. NICA, L. VAM. 262. Se dezinfectează crescătoria precum şi toate ustensilele ce au venit în contact cu animalele. ENC. VET. 65, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, Ne ridicarăm de la masa acoperită cu ustensile de argint şi de cristal. GALACTION, O. A. I, 159. Manichiurista a întins pe masa de cristal toate ustensilele complicäte. C. PETRESCU, C. v. 258. Mobilier şi ustensile. NOM. PROF. 27. în restul încăperii, mobilă şi ustensile adecuate. SEBASTIAN, T. 188, cf. SCRIBAN, D. Trecu printre butoaie noi şi alte ustensile de dogărie. CĂLINESCU, E. ο. II, 85. Mici ustensile de lemn..., săniuţe pentru copii. BOGZA, A. î. 138. Nu descopăr nici un obiect de exclusivitate locală în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, mobila, ustensilele gospodăriei moderne. TUDORAN, O. 167, cf. DL. Ea lucra cu mai multă indiferenţă cu ustensilele ei mici.:, decât lucra el cu rândeaua. PREDA, R. 73, cf. DM, CHIM. AN. CĂLIT. 92. Coafeza ţinea acolo tot felul de ustensile. V. rom. august 1969, 60, cf. dex, dn3. -PL: ustensile şi (învechit) ustensili (STAMATI, D.). -Şi: (învechit) ustansilii s.f. pl., utensilă s.f. - Din fr. ustensile. - Utensilă < it. utensile. USTI vb. I = (învechit) ostoi2 (1). Cf. pontbriant, D., CADE. - Pronunţat: -ti-a. USTILAGÎNÂLE s.f. pl. Ordin de ciuperci parazite care provoacă diferite boli plantelor cultivate. Bolile produse de ustilaginale pe plante leriinoase. SĂVULESCU, USTIL. I, 543, cf. DN3, DEX, L. rom. 1986, 466. - Din fr. ustilaginales. USTIOR s.m. v. uşor1. . IJSTNÄ s.f. v. usnă. USTOI vb. IV v. ostoi2. USTOI vb. I v. ostoi2. USTOÎRE s.f. v. ostoire. USTOÎT, -Ă adj. v. ostoit. USTOIŢURA s.f. v. ostoitură. USTRJNĂ s.f. (Latinism învechit) Topitorie (pentru metale). Primăveara şi toamna aveau a merge ca să scoată lemnele aruncate pe apa din munţi pentru ustrinele (cohurile) de la Ofenbaia. bariţiu, p. a. i, 658. -Plustrine. - Din lat. med. ustrina. USTÙG s.n. v. usuc. USTUÎ vb. IV = (regional) ostoi2, Tranz. fact. A face să piardă din apa pe care o conţine; a usca. Com. din poiana - vaşcău. A ustui caşul. id. USTUÎT, -Ă adj. = (regional) ostoit (2). Şi te pune după masă, Bea rachie ustuită. BALADE, n, 227. USTULUŞ s.m. v, astăluş. USTUNÔI, -OÀIE adj., subst. v. usturoi. USTUNOIÄ vb. I v. usturoia. USTÙP s.f. v. hustupă. USTUPÎNĂ s.f. v. huştupină. USTURĂ vb. I. Tranz. 1. (Precedat de un pronume personal la acuzativ; complementul indică o fiinţă sau o parte a corpului; subiectul indică locul dureros) A provoca o senzaţie de înţepătură, de urzicare, de arsură. Frecară fiiarea pre ochii tătăne-său... Şi deaca-l usturară, frecă ochii lui şi să râseră de la găocile ochilor lui albeaţele. biblia (1688), 6192/22, cf. ANON. car!, molnar, d. 297/7, lb, Drlu. Până ce rana te ustură, nu poţi uita cuţitul ce te-a rănit I. GOLESCU, ap: zanne, Ρ. Hi 686, cf. pontbriant, d., cihac, i, 303, LM. Zgârietura din faţă îl ustura. SLAVICI, O. I, 207. Obrajii mi-erau aprinşi, încât mă usturau. DELAVRANCEA, Τ. 19. Ochii roşii îi ardeau în cap şi-l usturau ca de fum. vlahuţă, O. A. I, 104, cf. BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. Vântul... întoarce fumul pe coş, de-o ustură ochii. AGÂRBICEANU, O. II, 465, Cf. ŞĂINEANU, D. 2062 USTURA -424- USTURARE U., .CADE. Ne întindeam la soare până ce ne ustura pielea. BRĂESCU, O. A. II, 61. Mă usturau ochii de fum şi-am deschis fereastra. VLASIU, D. 338. Mă ustura pielea feţei şi mă durea capul. SADOVEANU, O. VI, 542, cf. scriban, D. Vă cam ustură cucuiul, arghezi, s. vn, 126. Mormăia că o ustură, de ceapă, ochii. BENIUC, V. 37, cf. BARBU, G. 357. Aveam senzaţiile unui om trezit brusc din somn, clipeam din ochii care mă usturau. V. rom. decembrie 1966, 14, cf. v. breban, d. g. N-a vrut să-l mai usture şi spatele, SBIERA, P. 11. Picioarele începură s-o usture de urzicile pitite pe .dedesupt. SNOAVA, III, 70, cf. ALR I 167, ALR II 4 407, ALR SN V h 1 454, ALRM SN III h 1 188. Puţin pielea-l ustura. FOLC. olt. - MUNT. n, 218. ❖Expr. A-l ustura (pe cineva) inima (sau sufletul) = a simţi o durere puternică, fizică sau morală. Mă ustură inima-n mine, cumătră! Mă rog scoate-mă. CREANGĂ, P. 33.11 ustura inima că nu poate scăpa de nehotărâre. REBREANU, I. 440. II ustura sufletul de amărăciune, id. R. I, 129. întristată şi necăjită de-o ustura inima, şedea pe-o piatră. BOTA, p. 111. (Glumeţ) A-l ustura (pe cineva) spatele = a merita bătaie. Cf. dl. (Regional) A-l ustura (pe cineva) călcâiele = a nu avea astâmpăr, a avea dor de ducă. Să stai închis în casă timp de o săptămână în plină vara, când te ustură călcâiele şi mintea ţi-e plină de năzdrăvănii, vlasiu, A. Ρ. 44. -v- (Cu subiectul neexprimat) Dă mai repede cu săpun, că mă ustură! SORESCU, L. L. II, 157. Nu şt'iu - zâce - cu ce m-o pârjolit..., c-aşp mă ustură! O. BÂRLEA, A. ρ; I, 147. Ştii cum mă ustura p-aicea? T. DIAL. M. I, 430. ·ν· (Locul dureros este indicat printr-un complement introdus prin prep. „în”) Pe mulţi, care strigaseră prea tare sau prea ascuţit, începu să-i usture în grumaji. AGÂRBICEANU, S. 182. Te bate de te ustură în moalele capului. IOVESCU, N. 120. Băuse un pahar de vinars şi îl ustura în gât. dan, u. 279. ❖ (Subiectul indică agentul care cauzează durerea) O ustură pe nări un miros ce se infiltra prin peretele comun. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 9. Zăpada sfărâmicioasă stăpânea tot cuprinsul, atât de albă că, privind-o mai mult, ustura ochii. REBREANU, NUV. 277. Ei, iaca, scriitor la primărie!... decât să-l ardă soarele şi să-l usture gerul. SADOVEANU, O. VIII, 83. Gerul îi ustură urechile. ARGHEZI, S. II, 149. Dogoarea îţi ustură nasul. id. ib. VI, 102. Ce-fi fac acum [găuri în urechi] n-o să te usture nici pe sfert. NEAGU, I. 173. Palma de la neam te ustură mai rău decât... de la străin. ZANNE, p. iv, 485. Ό- In tranz. (Subiectul indică locul dureros) La gleznă sunt congestionat şi pielea ruptă ustură straşnic. CARAGIALE, O. vil, 58.. Simt junghiuri, ustură rărunchii. BENIUC, C. Ρ. 25, Beşică de nouă soiuri! Nu junghia, Nu săbia, Nu ustura, Nu săgeta!· POP., ap. GCR Π, 341. (Cu subiectul subînţeles) Urâtă rană!... Ustură rău? H. lovinescu, T. 261. (Cu subiectul neexprimat) Ustură şi mă doare, Dacă intră, bine-mi pare (Cercelul), gorovei, c. 63. Ustură da trece, i se spune cuiva, ironic, pentru a-1 consola. Cf. zanne, p. π, 794. (Subiectul indică agentul care cauzează durerea) Oţetul la rană ustură. I. .golescu, ap. zanne, p. ix, 29. Nu prea crede că nu-i buruiana care ustură când o atingi. AGÂRBICEANU, O. IV, 434. Linia bunicului a început să usture straşnic. AL LUPULUI, P. G. 166. Sloboade de la încheieturi un su,c gălbui care ustură. SIMIONESCU, F. R. 291, cf. SCRIBAN, D. -Φ· Refl. (Rar) Prea mult să nu terflpropii, te-nţepi şi-ai să te usturi. VOICULESCU, poezii, i, 161. ♦ Intranz. (Despre băuturi, condimente, mâncăruri condimentate, mirosuri) A provoca o senzaţie specifică de înţepătură, de usturime (pe limbă, în nări); a pişcă (6). Unora le place ceapa cea iute, care ustură. PAMFILE, a. R. 193. Usturoiul... se cheamă aşa fiindcă ustură, id. ib. 194. Răchita asta, cu flori roz cât baniţa, în loc să miroasă, ustură. BĂNULESCU, I. 93, cf. ALR SN I h 243/833. [Vinul] ustură, alrm SN I h 162/833. ♦ (în descântece) A freca, a da cu usturoi (II 1 a). Cu tămâia te tămâi, Cu usturoi te ustur. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 604. Cu tamâne v-am tamânat, Cu usturoi v-am usturat. FOLC. OLT. - MUNT-, i, 340. 2. F i g. (Precedat de un pronume personal la acuzativ; complementul indică oameni sau manifestări ale acestora) A provoca (prin vorbe caustice, prin răutate etc.) o suferinţă morală. Toate aste zvonuri... le aţâţau una contra alteia, fără nădejde de pace, ceea ce le ustura şi mai mult. DELAVRANCEA, T. 148. însemna că eu mă ocup de nimicuri, de detalii în criticile mele, ceea ce denotă că măcar aceste critici de detail îi ustura pe cei de la „Columna lui Traian”. PANU, A. Π, 162. Ii răsună încă în urechi vorbele astea, care-l usturaseră ca o plesnitură de gârbaci pe obraz. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 212. Se pregătea în fel de fel de chipuri cum să zică, ce vorbe grele să întrebuinţeze, ca să simtă, să-l usture. BASSARABESCU, V. 149. Să le spuie-n faţă una Care să le usture! TOPÂRCEANU, O. A. I, 37, cf. S.CRIBAN, D. Mă duceam mai departe, usturat de râsul lor. VLASIU, A. P. 12. O ardea limba să-i spună una, de să-l usture. DAN, U. 31, cf. V. BREBAN, D. G. <> (Cu Subiectul neexprimat) S-au făcut atât de simţicioşi, încât îi ustură şi atunci când nu-i împunge nimeni, când, din contra, vorbesc numai faptele şi numerii? BUCOVINA (1850), 149'/16. (Expr.; familiar) Are (sau o) să te (ori să-l etc.) usture = o vei (sau o va etc.) păţi; vei plăti (sau va plăti etc.) scump. Cf. ddrf. Are să te usture, Teodorescule, nu mă cunoşti bine! PREDA, M. 299. Care nu şi-o trimete copilul la şcoală, o să-l amendez şi o să-l usture, id. ib. 309.<> Intranz. Era inteligent şi de spirit, însă cu natura lui autoritară şi aspră, spiritul, când îl făcea, era brutal şi ustura. PANU, A. II, 128. Povestea e extrem de pitorească şi ustură în toate cuvintele ei. CONTEMP. 1949, nr. 156, 15/7. 3. (învechit şi popular) A provoca dureri fizice cuiva; a chinui. Să vor duce ca neşte vinovaţi spre perire.:., ucişi şi usturaţi de îngeri cumpliţi şi nemilostivi, în munca de veci. VARLAAM, C. 25. Mă preste rane usturară, Preste-adaos mai mult mă mustrară. DOSOFTEI, PS. 226/9. Ne-am dat robi unuia Calistrat vel-vornic. Ne-a ucis şi ne-a usturat acesta. sadoveanu, o. XVII, 392. Lumânările... să le aprind la Domnu Hristos, că doar nu s-a întoarce inima bărbatu-meu şi nu m-a mai ustura atâta cu bătăile. SNOAVA, III, 626. <> Intranz. Aista ustură rău. Bea la crâşmă şi pe urmă dă şi-n mine, şi-n mămuca. CAZIMIR, GR. 75. -Prez. ind.: ustur. - Lat. ustulare. USTURÀRE s.f. Acţiunea de a ustura şi rezultatul ei. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DEX. - V. ustura. 2063 USTURAT1 -425- USTţJRIMK -USTURAT1 s.n. Faptul de a u s t u,r a. Cf. u s t u r a (1). Cf. UDRESCU, GL. Ar fi mâncarea asta cum ar fi, dar nu mă-mpac cu usturatul, id. ib. - V. ustura. USTURAT2, -Ă adj. (Regional) 1. Usturător (1). Fum usturat, udrescu, GL. ♦ (Despre condimente, mâncăruri condimentate, mirosuri) Pişcător (4). Avea ca un iz arsenical, un miros usturat. VOICULESCU, E. I, 107. Mâncare usturată. UDRESCU, GL. Ardei usturaţi, id. ib. Copiii mei nü prea mănâncă chiar aşa usturat. T. DIAL. M. ii, 192, cf. 782. 2. F ig. Usturător (2). Gura muierii nu are hodină şi... Haricleia iar veni cu usturate cuvinte. BARBU, PRINC. 1 j[2. Vorbe usturate. UDRESCU, GL. 3. Care suferă sau a suferit dureri fizice; chinuit. Săleacu trup amărât, Supărat merzi în pomânt, Săleacu trup usturat, Mări boaltai mai purtat... Şî alţî fac şî mai reli, Nu trag aşa o dureri.'CAF I, 303. + Care suferă sau a suferit chinuri sufleteşti; îndurerat. Vai, mamuţi usturatî, Tari mai eşti suparatî. CAF X2, 150. Ό- F i g ..Mă rog rugă înfocată,... Cu inima usturată. PAMFILE, C. Ţ. 277. 4- Supărat, mânios, jignit Tu să-ţi ştergi cleiul de pe degete, îl repezi tinichigiul, vădit usturat. VLASIU, D. 391. - PlrJusturaţi, -te. - V. ustura. USTURÂTEC, -Ă adj. (Rar) Usturător (1). Stupul de-albine găsindu-l, cu fum usturatec îl umple. COŞBUC, ae.243’. -PI .: usturateci, -ce. —Ustura + suf. -atee. USTURACIOS, -OÂSĂ adj. (Regional) Usturător (1). Cf. DRLU, DDRF. Roşafă înjiinghecioasă..., Roşafă usturiciosă. ŞEZ. II, 91. - Pl.: ustUrăcioşi, -oâse. - Şi: usturiciés, -oăsă adj. - Ustura + suf. -ăcioş. - Ustur icios: prin apropiere de usturime. USTURĂTOR, -OARE adj. 1. Care ustură (l),'care produce usturime; (rar) usturatec, usturos (î), (învechit) usturoi" (I), (regional) usturat2 (l), usturăcios. Çf. CORBEA, D. 196rl/10. Se izbea în stânca la fiecare cotitură şi de trei ori simţi o durere usturătoare la frunte. AGÂRBICEANU, A. 379. Simţea o sete usturătoare. REBRÉANU, I. 345. Durere usturătoare. CADE. Sucul puturos şi usturător o apără de orice duşmani. SIMIONESCU, F.. R. 346. O rană.uşturătoare. GALACTION, O. 196. De ger, ochii lăcrimează, iar când se deschid, un pumn de zăpada, ca un pumn de sticlă pisată, se repede .usturător. C. PETRESCU, î. I, 159. Ragadele suhi caracterizate... prin dureri usturătoare. A. POP, CHIRURG. 309. Un miros de grăne, de lemn uscat şi mucegai usturător plutea prin încăperi. I. M. SADOVEANU, S. 156. 2. F i g. Care ustură (2), care provoacă o suferinţă morală. V. caii s t i c, i n c i s i v, t ă i o s (3). Asta mă hotărâse pe mine ,să scriu într-un ton mai usturător, precum şijăcui. bariţ, I, 219. De dragul unei glume sau poante usturătoare, sacrifică adeseori câte o idee. CHENDI, s. ii, 274. Era bătăioasă, avea gata pe buze cuvântul usturător. PAPADAT-BENGESCU, R, ,i, (57., Toate parcă erau strânse în cleştele fierbinte al unei păreri de rău usturătoare., REBREANU, P. S. 153« Francheţea... aspră, usturătoare şi brutală uneori îi făce.a .mai mulţi duşmani decât prieteni, vlasiu, D. 26. Scrierile sale dramatice.^ atacau cu o ironie usturătoare. CONTEMP. 1948, nr. 108,-10/4. Batjocura usturătoare, ist. lit. ROM.: I, 100. Rămânea..., jubilând de răspunsul cât mai usturător. PREDA, R. 7. Răvaşe de plăcinte... în care scriau ziceri de râs, usturătoare, barbu, princ, - 140. Vrea să-i servească o replică usturătoare. V. ROM. decembrie 1963, 2,16, Geţii... au jucat un rol însemnat în această usturătoare înfrângere macedoneană. H. DAICOVIC1U, D. 65. Opere de satiră usturătoare. CIOCULESCU, C. 155. îmi dăduse o promptă şi usturătoare lecţie de bun-simţ. anania, r. 30· Φ· (Adverbial) începu a răspunde... subţire, usturător şi pătimaş. SADOVEANU, O. VII, 324. ■ — Pi.:·usturători, -:oare. - Ustura + -ător. USTURĂTURĂ s.f. Usturime. Cf. polizu, pontbriant, d., tdrg, cade. De-ţi ajunge în ochi, produce o usturătură că de piper. SIMIONESCU, F. R. 292. A întins palmă, a simţit usturătură loviturilor. SADOVEÂNU, O. ΧΠ, 664, cf. DEX. Dar eu, de scărmăhătură Şi de mult-ustiirătură, Nu mă mai gândii la gură. MARIAN, SA. 102. - Pl.: usturături. - Ustura + suf. -ătură. USTUREALĂ s.f. (Regional) Usturime.’ Cf. LB. Aplicaţiunea [oblojelilor]... nu întârzie a produce un fel de roşafă pe pele... Cată dară. a le ridica, cum simte cineva un fel de ustureală. MÂN. SÂNĂT. 137/26, cf. 159/16. Mi-am zdrelit piciorul drept, jupuindu-mi epiderma... Peste două zile m-a răzbit ustureală: CARAGIALE, O. VII, 58, cf. UDRESCU, Gt. ’ - Pl.: ustureli, ~ - Ustura + suf. -eală..' USlURicioS, -PASĂ adj. v. usturăcios. .. >,·,. < .v. ·? . w , USTURIME s.f. Senzaţie dureroasă provocată de o înţepătură, de o ars,ură, de urzicâre etc.; usturătură, (regional) ustureală. Cel rău muncit, în pară de foc şi ars de seate şi de'usturime. VARLAAM, c. 281, cf. ST. LEX. 194vl/16. învăţă dë-i'rasârâ trupul cu rădzătorile... şi trai şeapie dzâle sv\ÿ\nt[ti\l răbăakd usturime. dosoftei, v. s. octombrie 40|i/2. El âÊfici, de usturime, Zise soacrei cU asprifne. PANN, p'. v. III, 149/17’.' Di mari dureri şi usturime, spune-ţi-voi toate meşteşugurile mele cele devoleşti (a. .1799). GßR n, .171/3,5, Chinuri a cărora cea mai mică parte mai cu usturime iasţe decât durerile mucenicilor, maior, p. 163/6, cf. jiSER, polizu, PONTBRIANT, D. Mă împedecai... ,de nişte buruiene mari, pe care nu le zărisem din pricina usturimei ochilor. ALECSANDRI, Q. P. 29. I-a .opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. CREANGĂ, P. 292. N-a putut s-adoarmă de usturimea urechilor. CARAGIALE, O. I, 135. Bieţii izmei ţipau de usturime în para focului. ISPIRESCU,· L. 294, Cf. BÂRCIANU, -ALEXI, w. 2072 USTÜKÖI -426- USTUROI Când ne atingem 'cu o-urzicăj simţim în locul atins un fel de căldură sau arsură vie, o durere arzătoare, pe care o numim üsturirrie. bianu, D. S., cf. TDRG. Usturimea muşcăturii arzătoare a vreunui cărbune. HOGAŞ, Mi N. 1W. Ne venea să ne tăvălim pe jos de usturime. al LupülÎJI, P. G. 60, cf. ŞĂINEANU, D. U:, CADE. Părea hotărât să nu bage de searriă usturimea sfichiului de harapnic, popa, B. 109, ef scriban, d. S-a deşteptat... cu o usturime şi o căldură la tâmpla dreaptă. Ii M.' SADOVEANU; S: 10. îi arse... o palmă, cuprinzând îhtr-o singură usturime buzele, un ochi, un obraz şi ό ureche. ARGHEZI, S. XI, 23. Greu a fost şi la treieratul cU caii..: Simţea usturimea prafului şi a cojilor spulberate. CAMIL PETRESCU,'-©. ij-26. Mirosul acru, ascuţit,.'., mă făcea să am dimineaţaOchii roşii de usturime.'-STANCU, . D.'i‘392î Simptomele premergătoare alè bronşitei suntt-înfuridarea'· nasului:.., usturime în gât, răguşeală. ABC SĂN. 74. Beşică cu usturime, Beşicăcu rhâncărime. pop.; ap. GCR II, 341. Maica Maria, Sfânta Maria auzi Şi-i luă toate usturimili, Deocheturili. RĂDULESCU-CODIN, É. P. I, 513. Sorbi el o lingură şi mai plină cu hrean... De usturime îi dădu 'tşi lui lacrimile? !$NQAy:A, .511,-360. Obrazul supţire cu mare jcheltuială se ţine şi, cel fără păr, cu mare î^&rii^e.yZANNE, P. u, ^Zl.r\Usturinie eu durjm,e, Qăndj>. pui, îmi pşre bine (Cgrcejiil). QOROVEI, Ç, 64. ❖ F i,g, Ξρμψ din durere şi din usturimej; în sintagmele usturoi de primă&arăi ItDRG,"-BORZA, D. 15, usturoi-de vară, CONV. lit. xxm, 1 060, borza, Di.15, com. Marian, usturoi de toamnă, borza, φ. 15, ïtsturoi de iarnă, id. ib., usturoi de Egipt, m. e^hort.) plantă legumicolă cu güst şi miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulţi bulbi; mici de formă lunguiaţă* cu gust usturător, este bogat în substariţe nutritif,şi Vitamine; (regional) ai; ceapă-albă, pür1, se&oU(MMfo sativum); ; p. Testr. bulbul acestei plante; căţel dirrbulbul acestei plante. Usturoiul (a.· 1600-1630), CUV. D. BĂTR. Ï, 308, cf. MARDARIE, L. 167/6. Ne-âm adus aminte de peştii ce. mâneam în pământul Eghipetului în dar şi castraveţii... şi usturoiul. BIBLIA (1688), 1012/6. Să cheltuiască cu dânşii..., să le de oţăt şi Usturoi, NECULCE,-I.. 371, cf. ANON. CAR. 20\funii de usturoi (a. 1736). .IORGA, S. D. XIV,.57, cf. COTEANU, PLj, 19, LB. Şă şe ie.... iarb,ă mare,, usturoi şi leuştean... şi să se amestice. AR (1829), l l2/7. O dimerlie usturoi (a. 1836). IORGA, ,s. D. XXI, 233. Mânçasem usturoi. HELIADE, AMF, ,26/54. Prăjii,, usturoiul... se mulţămesc şi cu pământ gunoiet cu mai mulţi ani înainte. I. IONESCU, C. 14/11. Logofete, obicinuieşte stăpăhă-tău usturoi? PR. DRAM. 277,' cf. ISER, POLIZU, TONTBRiANT, D. Domineâză aromul ebraic de usturoi. ALECSANDRI, O. P. 376. De mâncare? O. ceapă, un Usturoi şi o bucată' de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. Tocmai înspréjsearâ a gustat niţel peşte sărat cu usturoi. CARAGIALE, O. I, 173. Rac fiert în zeamă de : usturoi. DELAVRANCEA, S. 46, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BRANDZA, FL. 442, BARCIANU, GRECESCU, FL, 569. Bine că l-ai hrănit dumneata mai straşnic; din sfecle cu usturoi nu-l mai scoteai. NĂDEJDE, Ç. V., 50- De tuse se ung tălpilepicioarelor^cu usturoipişaf...N.-iLEON, med. 73, cf. alexi, ,w.*(2ăNPREA,Fv 13.0, /Iscunsg o.pană de păun..., busuioc, nouă căţei de usturoi. gÂRVESCU, O. 60. Mujdei preparat din usturoi pisat şi .pţet., BIANU, D. S., cf. TDRG. Usturoiul, dacă nu l-ai sămănat pân la Sf. Dumitru, jnai mult nu-l poţi sămăna. ap. P^MFEüE, A. R. 187. Punem boabe de faşui, ,pufin prăjite la foc, şi grăunţe de usturoi, copt în foc, spre a grăbi descompunerea apei. PAMFILE - LUPESCU, CR0M,< 69, Cf. NICA, L. VAM. 261, PANŢU, PL. 319, ŞÂINEANU, D. U., CADE. Un pătrat de mămăligă şi o jumătate de miel, ... un căuş de usturoi de cel de toamnă, să le-, dea gusţltţ bqutură. MIRONESCU, S. 72, Straturile cu ceapă şi cu usturoi s-qu culcai, toropite de căldură. CAZIMIR, GR, .143, ,cf. SIMIONESCU, FL. 354. Usturoiul..· ajută la vindecarea ţu.sei yecm.g} a fyoglelor de plămâni, voiculescu, L. 293, cf. DS, BÛJOREÂN, B. L. 39*6’.'Adaogă sare, usturoi şi alte legumuri. SADOVEANU, O. IX, 408, cf. SCRIBAN, D. Căţei.iuţi de usturoi. I. barbu, J, S. 139- Un iz. uşor de usturoi plutea prin sala de mâncare. I. M. SADOVEANU, ş!'20. Cine seamănă din voi C-Un Căţel dş Usturoi? arghezi,' S. IV, 113, cf. borza, D,,15. 'Şa frigă pui pe grătar şi să-i tăvălească prin usturoi, v. ROM. noiembrie Î964, 29. Se alege usturoi verde, care riU a föcut căpăţână Sw. MÂRlN, ^. B. 335. Mirosea în permanenţă a usturoi, din care pricină femeile se trăgeau în lături din calea lui. neagu, 1. 9, cf pl. med! Γ40, potlog, d. a: 295, m. E. HORT., SIX 511. Tu mănânci un usturoi... Şi te culci pe pat de flori. TEODÔRESÎitJ,. P. p. 11 ΐ. Ca mierea-n stupină. Ca usturoiu în grădină. MARIAN, D. 332; [Cpriţra holerei] doftoria ceă mai răspândită este usturoiul, şez. X 182, cf. viciu, Gl., chest. v‘153/82, vili 80/3, 14, ALR i 840, ib. 841, alr ΙΙ/157, 172, lëXic RÈG. 95. Dă-mi o coajă de mălai, Să-ţi prinz o stdvă de cai, Şi cu-uh fir.de usturoi, Să-ţi. aduc pluguri de boi. BALADE, n,.447. Prăvălie dăschidea Cu usturoi şi cu ceapă. FOLC. olt. - munt. π, 159, cf. nalr - o iu mn 224, -1 128, In grădin-am sămănat Usturoi şi arpagică. FOLC. MOLD; II, 55. Punem sare şi usturoi pisat şi muiat cu puţină'apă. τ. όιαι~< m. i; 55. Să spunea la noi aica 2073 USTUROI -427- USTUROIAŞ pur, în loc di usturoi., ib. II, 509. Bărbat bun şi ustumi dulce·nu,şe poate. DDRF, cf. ZANNE, P. II, 14, CADE. Cine nu ntănâncă .usturoi nu-i pute gura. TDRG, cf. ZANNE, Ρ'. IV, 170. A mânca,usturoi şi gura a nu-i puţi nu se poate. id. ib. IV, 169. A mâncat urdă cu usturoi şi cere să-i miroasă gura a lapte., \â. ib. Usturoiul,, când îl striveşti, lacrămi îţi aduce. id. ib. I, 300. Şapte pite şi-un pitoi şirun căţel de usturoi, se spune despre cel lacom: , la mâncare, id. ib: IV, 83. Şi căpăţina de usturoi îi albă, dar coada-i verde, se spune despre o persoană în vârstă, dar încă în putere, id. ib. ix,.535. (în poezia populară; în formule stereotipe) Foaie verdé usturoi, De ţi-e dor, neico, de noi, Fă-te negustor de boL POP/, ap. ALEXANDRESCU, O. I, 389, cf. RETEGANUL, TR. 98'. Frunzuliţă usturoi! Că-s-a dus badea de joi','Parcă-i dus d-un an, de doi. bibicescu, P. p. 35, cf. fÎiedwagner, r. v. 110. Foaie verde usturoi, Usturoi în patru foi, Ce război In sat la noi? BALADE; I, 339. Floricică usturoi, Usturoi în patru foi, Bată-te crucea, ciocoi! ib. II, 315, cf»· folc. olt. - munt. iîi, 360: Fodie verdi usturoi Şî în mijloc câţi doi! caf iv, -25. (în practicile bazate pe superstiţi i) Câţiva îşi unge'ău Uşile şi ferestrele cu usturoi: I. NEGRUZZI, a. 347. [Morţi 1 or] despre care se crede că sunt strigoi,:, li Jse bagă în gură ustunoi. MARIAN, î. 419. Când te duci să sapi o comoara, să-ţi tai..: smirnă din cădelniţa popii'•şi usturoi. PAMFILE, CÖM·.146. Usturoiul este bun pentru deochi, id. CR. 25. In noaptea de Sf Andrei... să ungi ţâţâna uşii cu usturoi. id;· S. T. 127. Dară maica nu se tenie..., Pentru că şi-a ;uns din vreme Uşile cu ustûrôi. CODREANU, S. T, 418: Şi-ţi fa casă... Şi-ό freacă cu usturbi/Ca s-ö ape’ri dé strigoi ALEéSAÎTORi, Ρ. ρ.· 330. Ca să nu se poată lua mana la vite de cătră femei fermecătoare..., să 'legi... usturoi [la coada vitelor]. ŞEZ. m, 121. Când pleci la drum, e bine să ai în b'rău trei căţei de usturoi. PAMFILE, B. 44. Scaieţii, usturoiul şi tămâia neagră de la Boffoiează sânt bune de ăl spurcat.'şez. xii, T56. (Bot.; regïohal^în sintagmele) Ustufoi sălbatic = ceâpa-ciorii (Allium vinealè). Usturoiul sălbatic... năpădise tot ţînutUl fără posibilitate He stârpire. PUŞCARIU, D. v. 27, cf. BORZA, D. 16, ŞEZ. XV, 111. Usturoi de sămulastră = çeapa-ciorii (AlliUm vin'eale). Acufn se “culeg de pe câmp... leuşUânul’ţi usturoiul de sămulastră, precum şi alte bălării, cäre vor fi folosite peste ăn ca leacuri. pamfile, s. T. 5.' Usturoi baib v. b a i b. (în practicilfe bazate pe superstiţii) Usturoi păzit. = căpâţână de· usturoi (II 1 a) pe care flăcăii o păze'sc în noaptea de Sfântül Andrei,.şi despre care se crede, că este bjună de leac. Cf. pamfile, Ş, T. 139. Bucate făcutecu usturoi păzit. id,. ib. 142. (E x p r.) (Parcă) nici usturoi n-a mâncat, nici gura ημ-i »miroas^ ,(sau nu-i puţe) = se face că nu ştie dçspre ceva la carş 4 participat; nu se ruşinşază d,e o fapţă. rea a şa. V. ,şi m i,r o s i (3). Cf. i, golescu, ap. zanne, p. iv, I68v£a îi răspunse ca.cum nici unşţuroi nu mâncase, niol· gura nu-i mirosea, ispirescu, în SNOAVA, II, 221, cf. ddrf, pamfile, C. 54,,CADe. îl ţflide pe răboj şi merg înainte: Nici ţişturoi n-am mâncat, nici guţa nu -mi-a mirosit!., .galaction, o.. A. 1, „281. Redactorii acestor foi par^q nici usturoi nu mâncaseră şi nici gura rm le. mirosea, stancu, r. a. ii, 205. (Rar) îi pute .glira a usturoi, se spune despre cineva care minte. Cf. zanne, p. iv, 170; (regional) b) (şi în sintagma usturoiul ursului, COTEANU, PL. 1-9, LB, CONV. LIT. XXIII, 1 060) leurdă (Allium ursinum). ŞEZ. III, .69; e) (şi în sintagma usturoi sălbatic, LB, POLIZU, BORZA, D. 15, HIX 49) pur1 (Allium rotundum). BORZA, D. 15; d) (şi în sintagma ustur.oi de pădure, „LB, BORZA, DL 15) aiul şarpelui . (Allium scorodoprasum). borza, d. 16; e) leurdă (Allium montanum). id. ib. 1.5; f) ăi de munte (Allium vîctorialis). id. ib. 16; g) ai' sălbatic (Allium oleraceum): id. ib.. 15. ❖Compuse: (Bot.; regional) usturoi-de-lac = iarbă-usturoasă (Teucrium scordium). Cf. COTEANU, PL. 24, LB, CONV. LIT. XXIII, 1 060, BIANU, D. s., panţu, pl. 319; ustiiroi-turcesc = păduchemiţă (Lepidium ruderale). Cf. BORZA, D. 98; usturoi-miro-sitor = dumbravnic (Melittis melissophylum). CONV. LIT. xxm, 1 060; usturoiul-cioarii = nume dat unei plante nedefinite mai îndéaproàp'e, probabil ceäpa-ciorii (Muscari comosum). Com. din NEGRENI - SLATINA. - 2. S.f. (Bot.; regional) Usturoiţă (a) (Allîaria officinalis). Cf. GRECESCU, FL. 60, TDRG, PASCU, S. 116, PANŢU, PL., BORZA, D. 14. 3. S.m. (Bot.; regional) Hrean (Armoracia rusticana). BRANDZA, FL. 138, BORZA, D. 23. 4. S.rh. (Bot.; suspëëij Mei (Panicum miliacèûm) (Câmpulung Mô'ldbvenesc). Cf. coman, gl. 5. Ş-.m. (Rar) Numele unçi specii de ciuperci. Cf. L. ROM. 1981, 593. 6. S.f. (într-un descântec; în forma ustunoaie) Usturime (Sabasa Vatra Domei). Cf. caf ii, 419. Rana mtăruia... Nissî umfli, nissî gânfl..., Nis sî strângi zoai cu ustunoai. ib. 129. 7. S.m., s.f. (Regional; în formele ustunoi, ustunoaie) Puroi1 (1) (Sabasa - Vatra Dorriei), A v 25, glosar reg. -Pl.: usturoi, -oaie. - .Şi: (învechit şi regional) ustunôi, -oâ‘ie âdj., subst., (învechit, raf) ostorôi (man. Görf. 136), (regional)1 östuröi (borza, d. 15) s.m.: - Ustura + suf. -oi. USTUROI vb. I. 1. Tranz. A condimenta cu (mult) usturoi (II 1 a). Cf. dex, v. breban, d. G. ♦ (în descântece) A freca cu usturoi (II1 a). Cu iïsturoi te-am usturoiat, Cu tămâie te-am tămâiat. MAT. FOLK. 1 521. Cu Usturoi te usttiroiai, Cu prau te'îfnproşcai. ŞEZ.- XII, 185, cf: GR. ş. vi, 105. (Cu forma negativă a participiului) Cine a pus dUţitu ăsta la ' (cutare) Nesărat, Nepiperät, Neardeiat, Neusturöiat? MAT: FoLk. 577. 2.Refl. (Prin Transilv. şi Mold.; despre alimente.) A deveni pişcător (4) (învechindu-se); à se iuţi, Cf. CHÈST.' y 9.5/66, glosar reg. ❖’! ni ranz. Smântână sau untul, după ce se învecheşte, ustunoîază. A V 15. -Prez. ind.: usturoiez. - Şi: (regional) Ustunoiă vb. I. - V. usturoi. USTUR0IÂSĂ s.f. (Bot.; regional) Usturoiţă (a) (Alliaria officinalis). Cf. BRANDZA, D, 23, TDRG, PASCU; s. 26, panţu, pl., borza, d. 14. - Usturoi + suf. -easă. USTUROIÂŞ s.m. 1. (Prin Mold.) Numele unei plante cu flori albe şi cu frunze asemănătoare cu cele ale usturoiului’ (II1 a).'Cf. h xn 391, lexic reg. ii, 93. 2076 USTUROIAT -428- USUC 2. (Rar) Bureţi-de-iamă (Marasmius alliaceus). Cf. L. rom, 1981, 589, 593. - Usturoi + süf. -aş. USTUROIAT, -Ă'adj. Cu gust sau cu miros de usturoi (II 1 a); preparat cu mult usturoi; (învechit, rar) usturoios. Trandafiri usturoieţi şi slănină de cea subţire. CREANGĂ, A. 103. Tăie felii subţiri de pastramă Ustu-roiată. C. PETRESCU, î. 11/135. Nu se putuse opri, lăsând murăturile usturoiete, pastrama de gâscă. TEODOREANU, M. II, 98. înfocaţi Pipărat, Usturoiat, Tămâiat..., Pe capul celuia ce mi-a dat. pârvescu, c. 61, -Pl.: usturoiaţi, -te. , ■—V. usturoia. USTUROIOS,-OÂSĂ adj. (învechit, rar) Usturoiat. Cu câteva zile mai înainte, va îngriji să mănânce bucate foarte aromatisate, usturoioase şi sărate. MAN. SĂNĂT. 156/2. _ _ ,· - Pl. : usturoioşi,-oase. - Usturoi + suf. -os. USTUROIŢĂ s.f. Nume dat mai multor plante erbacee: a) plantă din familia cruciferelor, cu miros puternic de uşturoi (II 1 a), cu flori mici,, albe, întrebuinţată în medicină; aişor, (regional) brâncuţă, buruiană-de-bubă-rea, buruiană-de-perit, ' buruiană-pentru-răni, floare-de-lungoare, frunza-voirïiculüi, gălbenele, iarba-tăieturei,,. iarbă-de-boale, iarbărde-lingoare, iarbă-de-rană, ţiădăciiiă^de-lingoare, usturoaie (II 2), usturoiasă, vindecătoare, vindecea, vindecUţă, voinicică (Alliaria officinalis). Cf. CONV. LIT. XXIII, 1 060, brandza, fl. 125, barcianu, tdrg, panţu, pl., ŞĂINEANU, D. U·, SIMIONESCU, FL. 341, SCRIBAN,. D., borza, D. 14; (regional) b) ghiocei (Galqnthus nivalis). Cf. ENC. agr., borza, d. 73; c) crin-de-pădţire JLilium martagon).. Cf. ENC. AGR., BORZA D. 99; d) dalac (Paris quandrifolia). Cf. ENC. AGR., BORZA, ;p. 124; e) iarbă-usturoasă; (regional) usturoi-de-lac (Teucrium scordium). Cf. TDRG. : .., : ■ - Pl.: usturoiţe. ^ - Usturai + suf. -iţă- .■ , UŞŢUROS, .tOÂSĂ adj. 1. (Regional; despre cqndi-rnente, mâncjiruri condimentate etc.) Pişcător (4); (regional) ^usturoi (I).- Ct; ^şăineanu, R., U., CADE, IORDAN, L. R. A 191. Un ţigan... trăise pe Bărăgan şi mâncase brânză cam usturoasă. SNOAVA, ΠΙ, 629. Pâprică usturuasă. alr SN IV h' 1 107/172. Ό· F i g. Nu cuteza s-o supună' la tăvăleală,' de frica replicii ei usturoase, a répresaliilor chiar. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 127. <> Bureţi usturoşi = bureţi iuţi; (regional) bureţi usturoi, iuţari (Lâctarius piperatus). Cf. BORZA, D. 194. 2. (Rar; despre o parte a corpului) Care ustură (1); usturător (1). Adormise îmbrăcată, .zvârlise numai pantofii din picioarele usturoase> PAPADAT-BENGESCU, R. 1,31. -Pl.: usturoşi, -oase. - Ustura + suf. -os. ÜSÙC s.n ,1. Substanţă unsuroasă, albă-gălbuie, secretată de glandele sebacee şi sudöripare ale ovinelor, care protejează, fibrele de lână menţinându-le rezistenţa şi elasticitatea; (regional) asud, fnustăreaţă (5), mudug. Cf, ANON. CAR., LB, POEN. - AAR; - HILL, V. Π,- 685-‘/14, marian, CH. 10, ddrf, barcianu. Lână\[de oaie] cu usuc· se pune pentru, opăreălă. N: LEON, ·-MED. 99, cf. ALEXI, W. Se mai pune la opăreală baligă proaspătă de oaie şi lână cu usuc. GRIGORI0-RIGO, M. P. I, 138, cf. TDRG. Se opăreşte apoi lâna întreagă, ca să iasă din ea usucul. pamfile, I. c. 6, cf. Dr. IV, 455. După ce este tunsă lâna, pentru a putea fi întrebuinţată, trebuie neapărat curăţită de, praf, noroi, bălegar şi mai ales de sebumul numit usuc.·. DIACONU, P. 34, cf. STOIAN, PĂST. 59, SCRIBAN, D. Lânuri naturale brute (în usuc). NOM. MIN. I, 24. Lâna trebuie spălată pentru ca să se. cureţe de murdărie şi de „usne”, catrene unsoarea „pielii", APOLZAN, P. L>42. Carbonatul de potasiu... se mai poate extrage... s-din usucul (sudoarea) de pe , lâna . oilor. MACAROVICI, CH. 350. Lâna şe spală cu apă caldă, ca să se îndepărteze , grăsimea de pe ea, adică usucul, BUTURĂ, EG. 296, of. bugnariu, n. nr. 265/251, c.omr marian, com. din turnu măgurele, rev. criţ. iv, 147, şez. v, 169. A meliţaţ cânepa şi a spglaţ lâna de usuc. RĂDULESCU-CODIN, î. .189, cf. FRÂNGU - CANDREA, M. 106, gr. ş. v, 124, yi, 246, ciauşanu, gli chest, v 164, ΑΠ 12, y 2, 6, 8, . 14, 1.5, 20, 25, 2% 30; 33, 34^ .VI 19. Pui.lâita-n copqie, .torni peste ea, o speli dă usucu-ăla. T. DIAL. M. I, lj.0.-/ÿi fasi g cămeşî £i cqnipî,..: o,ynzi,:cu unt şî cu uştţc gi oaie. CAF Xb 70. 4· Apă unsuroasă rezultată din prima spălare a lânii, din care se extrage lanplina şi care ;este, fqlpsită în medicina pppulară la tratamentul scabiej, la vopsitul ţesăturiţpr etc. Au început a mă scălda ba cu leşie de cioçqlâi, ba cu usuc de, lână. CREANGĂ, O. 254. Din usuc mestecat cu ciyit (indigo) să face· o coloare vanqtă foarte frumoasă. LIUBA - IANA, M. 120, Acest usuc, zoile care ies din opărirea lânii, nu şe aruncă, cţ. şe întrebuinţează la boitul firelor de lână toarsă. PAMFILE, I..Ç, 6. Usucţil se obţine asţfel: se pune lănajişa cum se tunde de pç pgie în o albie, · şe clocoteşte apa .şi se toqrţiă peste. jqnă. PAMFILE - LUPF.SCU, CROM. 90, cf. ŞĂINEANU, .1). U., SCRIBAN, p„ V. BREBAN, D, fi., ŞEZ. V, 169, VICIU, ,GL: Ne freca cu obială qşpră... çu usuc. pLOPŞOR, C. 77,, cf. chest. ν 163, ♦ (Regipnÿ; în fprţţia urşuc) Leşie mai puţin concentrată (ÙuncûfSalvei - Năşă^ud). Cf, chest. v 163/64 alri,,l 78)/35,381, ALRsmih431. 2. (Regional) âSevă a arborilor; suc2 (1 b) (Nojorid Oradea). Ct'. alr i 968 320. „ î,. 3.’ (într-p pbeziè populară; cu sens neprecizat) Vin tătdrii, vin, Fbaie de usUc, Şi la robi aduc. BALADÉ, ri, 165. - r Pl.: usucurî. - Şi: (regional·)''ursùc' (PKmfÏlè, i. c. 6, PRECUP*fiP. 21, 56; CADE, BUGNARIU, N. nr. 265/251, FRÂNCU α CANDREA, M. 106, COm. din STRAJA - RĂiDĂUŢI, chest. v 163,4b. v 164, Al 12,13, 20/21, 26, 31, 35, ΙΠ 4, 12, 18, alr SN n h 431), usug (chest. v 163/62, ib. 164/62, alr sn il h 431), ursùg (com. diri HERECLEAN -ZALĂU, ALR SN S h 431), UStÙg (COMAN, GL.), unsÙC (CHest. v 164/27, 85) s.n:, usiică (ib. 164/46) s.f., suc (PAMFILE, I. C. 6, MĂRIAN, CH. 10, PAMFILE - LÜPESCU, CROM. 90, CHEST. V 164/82), osùg (ÔOman, gl., chëst. v 164/91, alr sn il h 43 l/l'72)is.n., sùcâ (a II12) s.f.' - Lat. suc(c)us. 2081 UŞUCĂ -429- UŞĂ USUCĂ s.f. v. usuc. USUCĂT0R, -OĂRE adj. v. uscător. USUCÔS, -OĂSĂ adj. Cu usuc (1), plin de usuc. CADE. · [Apă]· usueoasă. CHEST. >'rv 163/57. Lâna e usucuasă când e plină de grăsime. Alr sn II h 431/572. ♦ (Prin Mold. şi Transilv.) Murdar, nespălat. Cf. alr ii 3 390/141, a v 28. '-0- (Substantivat) -Nespălat eşti, măi, ursucosule! ALRII3 390/141. —Pl.: usucoşi, -oase. - Şi: (regional) ursucôs, -oăsă adj. , - Usuc + suf. -os. ■ USUGs.n. v: usuc. USÙL subst.· (învechit, rar) Procedeu (1), metodă (4); şiretlic (1), tertip (3). Şi cii un usùl subţire să-l cercetez despre toată bogăţiâ sa şi despre toate averile sale. GORJAN, H. II, 113/33. Ea cu un usUlsiibţire îi scăpă din mâni jără să o atingă, id. ib. IV, 73/13. ■ -Pl.:? —Din tc. usul. UŞ interj.-v. hâş. UŞÂG s.n. v. uişag. TJŞÂR s.m. 1. (învechit şi regional) Paznic al unei uşi (i); portar (1). Uşarii de sus'âpărară [uşa] Strigând: „Aceasta e Uşa Domnului". CORESI, EV. 178. Cela ce întră pre uşă păstoriu iastë oilor. Acestuia uşariul va deşchide şt oile glasiil lui aüd. N. TEST. (1648), 119721, cf. ST. Lex. 66rl/21, anon." car., drlu, lb, iser, polizu, PONÎBRIANT, D. Uşariul deschide uşa de la dreapta. CONTEMPORANUL, II, 329, cf. DDRF, BARCIANU; ALEXI, W., TDRG, DHLR II, 501, CADE, ' SCRIBAN, D., -'ROSETn -CAZACU, I. l: r. I, 87. Uşariul se plecă în semn de ascultare şi apoi ieşi cu luga afară. MARIAN, T. 160, cf. SNOAVA, I, 38. ' ' 2. Dregător în Moldova, care avea sarcina primirii solilor, a introducerii lor la domnul ţăjfii şi .grija pentru paza porţii domneşti; funcţia ocupată de acesţ dregător. V.' portar (2). Uşariu.(a. 1482). ders, cf. bul..çom. IŞŢ. V, 40. 5 000 tal. am tirămes cujvan uşar... deţoriia (a. 1587-1591). doc. î. (xyî), ,,161., Ţrimiş-au Dumiţrqşco Vodă pe Panaitachii uşerul Morona c-uri agăf. turcu, pentru să strâce cetăţile. NECULCE, L. 59. Ursul uşeriu să se facăCANTEMIR, IŞT. 307.. Gheorghi V. uşer (a. 1729). uricariul, vii, 43. Uşerul A mir as, înainte de domnia lui Grigore Matei Ghica..., nu se cunoştea?,.IORGA, L. I, 468, cf. SCRIBAN,.!). Uşar mare sau mare,le .uşar ori uşarul cel mare = mai marele’peşte iişari (2). Uşer mare, :purtător de grijă tuturor solilqr. .ureche, L. 71„ cf. SIMION QASC., let. 293, începură a boieri boieri..., pe Iordache medelnice.r, uşer mare, pe Va’siÎè Adam, agă. N. COSTIN, L.? 342. Nicolai Vodă de acolo din loc au întors pe uşeriul cel mare să meargă la Poartă. AXINTE uricariul,.let.2 ii, 130. Boierul nostm d. Stati, uşerul cel mare (a. 1720). URICARIUL, I, 370. Curtenii... se împărţiau în:..: armăşeii, sub marele armaş, uşerii, sub uşerul sau portarul cel mare. BĂLCESCU, M. V. 645. Era acum stabilit la curtea moldovenească, unde împlinea sarcina... de mare uşer, fiind om ştiutor de limbi· orientale. IORGA, L. I, 469. Marele uşar erä ajutat de un al doilea şi un ’ăl treilea uşar, ârriintiţi în a doua jumătate-a sec. al XVII-lea. STOICESCU, s. D. 238: —Pl.: iişarl- — Şi: uçér s.m. -‘Uşă + suf.â-w. ►■· UŞÂRNÎC, -Ă ţadj., subst. ■ 1. Adj., s.mv' şi f: (Persoană) care umblă pe la -uşile altora, căreia nu-i plaee să stea acasă, (regional) o d ă i e 1 n i c; (persoană) care pierde vremea umblând (Ură rost pe străzi, uliţamic. Cf. anon: car., pontbriant, d. Câta să m-aleg’într-un fèb cu acel vânturariu, cu acel vagabund şi uşarnic. baronzi, μ. i, 9/27. Gura babei umbla cum umblă meliţa: bă fata lui nu âscultăpcă-i uşernică, că-i leneşă. CREANGĂ, ρ*ν>·285: La 'noi s-aduna zilnic un guraliv sobor: ' cocoşneţe de ■■ mahala, uşarnice. M. I. CARAGIALE,> C. 75, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, J. II, 171, ŞĂINEANU, ®. U„ CADE. :Ce-aÎ căutat acolo, uşernicule? MERONESGU, S. 241. 5’ă te-nveţi minte, diavol uşărnic, să mai faci să te-aştepte... o femeie în toată firea! TEODOREANU, M. II, 57. Dar nu-s nici un uşarnic deprins cu huiduială. VOICULESCU, POEZII, II, 324, cf. IORDAN, L. R. A. 163, SCRIBAN, D. A bătut toamna la uşă... Semne, rele pentru*noi, uşernicii, golăneţii şi flămânzii: τ decembrie',1964, 6, cf. v. breban, D. G; Unde-ai fost uşernicule? Com: din bilca -rădăuţi, cf. chest. π 8/221. Unuşiernic, un prăpădit! Nu e nimic de capul lui. udrescu, GL. -v- (Prin analogie; despre câini) Cf. ddrf, puşcariu, et. wb., cade, chest. 11 169/224. , 2. S.f. Femeie desfrânată. Cf. ' i. golescu, c., pontbriănt, d., zanne, p. iii, 427, barcianu, alexi, w., şăineanu, d. u. -Pl.: Uşarnici, -ce. a Şi: (régional) uşărnic, -ă, uçiérnic, -ă (pronunţat -şi-er- UDRESCU, GL.) adj., subst. - Uşă + suf. -arnic. .UŞĂ s.f, 1. Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, .la un vehicul, ,1a o mobilă eţc., pentru a permite accesul în interior şi în exterior; ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de,, lemn sau de metal; p. r e s t r. tăblie, panou (sau ansamblu de panouri) care închide sau deschide această deschizăţură. V. poartă* (2). închiseră uşile, cerându elu se-lu uç}g&, COD. VOR.2 17r/13. Frânşe uşile de arame şi verigile de fîeru. PSALT. 229- Sătnu ne afle pre noi mirele adurmiţi şi lenindu-ne şi să ne închiză uşile. CQRESI, EV. 88. O fereastră în sus....· şi uşă pren mijloc în lături veri pune. PO 28/18. Cela ce va, lipi scrisoarea cea cu pcări la uşea sau la fereastra vreunui om de cinste... să va certa. prav. 250. Când te-rogi, întră în cămara ta şi închizând uşa ta şi te roagă Tatălui, tău. N. TEST. (1648), 8r/22, çf. ST. LEX. 207^/13. Pragurile uşilor caselor. BIBLIA (1688), [prefaţă].'3/16. //î curţile lor vei videa cămările pline de painjină, uşile ieşite den ţifini. N. COSTIN, C. 113, cf. ANON. CAR., LEX..MARS. 207, 214, 232. Au pus la uşi turci de pază. NECULCE, L. 165, cf. MAN. GÖTT. 136. Unii turci şi de là ttÿ[i], Iar alţii pe-n 2091 UŞĂ -430- UŞĂ cămări ascunş\î\ (a. 1777).: GCR II, 115/37. Să dăşchizi dum[nea]ta uşa (a. 1785). IORGA, S. D. XU, 109. Arătă uşa lui Nethinav. alexandria-(1794), 11/3, cf. molnar, D. 371/25. Uşa scârţăind aude. budai-deleanu, Ţ. 290. Cei neînvăţafi bine să· trag ia uşe (a. 1820). IORGA, S.. D. XII, 208. încă nu i-am arătat uşa odăii unde trebuie, să-ş aibă lăcuinţa muierea. GOLESCU* S, 240, cf. DRLU, LB. Să se afume şi grajdiul, fiind uşile închisă. AR. ?(1829), 112/21. Casă cu ziduri împregiur, cu uşe de fier. DRÀGHijÇl, R. 44/16Deodată cu grăbire tLrß. mea uşă bate. i,ASACHI, !,;Ş: L. ,.I, 89, cfr iser. Văzând Nastratin Hogea eă el uşa o-ncuia; ; Plan făcuj pe, coş şă intre noaptea şi ceva să ia. PANN, H. 27/7. Merge.de moare la uşa doamnei 5. NEGRUZZI, S. I, 61, cf. POLIZU. Ostaşii la uşi păzesc. ALEXANDRESCU, ,©. V379, Qf. PQNTBRIANI, D. De-ar,veni...,,am lua. tălpăşiţa amândoi pe uşa astp de din dos. AIe©ŞBU€,'P: I, 102. Prin UŞa-de· stejar, Dă-n odaia meaâDAVDLA, v. v. 95. La uşă [era] tradiţionala masă a lumânărilor de ceară> D. zamfirescu/ Θ. V; 193: Bău berea..!, aruncându^şi ochii spre uşă. PĂTRĂŞCANU, S. a. 26. Se strecură până la uşa odăii. BRÂTEŞCU-VQINEŞTI, p. 164. Zadarnic tragi j la, uşa ta zăvorul. CODREANU, s. I,, 155. Voi trage uşa \ mut şi voi pleca. COTRUŞ, V. 145. Uşa e închisă, pu zăvorul. RH3REANU?Jll, 10. Acţastă încăpere gvea.uşi tot aşa.de zdravene ca ş.i cea de Ia intrare., ,AL LUPULUI,SP. G. 128. Obloanele se închid uşile se trântesc. MANIU, S. II, 43. Trânti uşa de la dulapul cu haine. C. PETRESCU, !. I, 91. Deschid uşa şi nu mă mai întâmpină nimeni, ca i altădată. G. M. ZAMFIRESCU, M D. n, 139: Am luat ■ rhoşânile, âpoi dintr-o suflare ani ieşit pe uşă'VLĂiSÎU, A. P. 35. UşîW de mult se prefăcuseră in cetiiişă. \ sadoveanu, ο. Γ, 484, cf. sGriban, o.'Cine nu vrea să plece flămând $ă st’eb ■liP'uşe. ARGHEZI, S. v;’'193. : Războiul după Uşă pus Ţese singur — vezi suvei&ă? ; ÖtAGA,'ΡΟΕΖΠ, T44. Se îndreptară toţi spre Uşă larg j deschisă a térasei. CÂM1L PP.TRESGU, N. 152. Ce bine ar : fi să-i bată acum'la uşă cineva. VlNEA; L. I, 56. E eam târziu şi,’de'-am să“plec, cerniţi oglinzile, închideţitişîle. BÖTTA, s; i, 37: A încuiat uşa cu cheia, preda, m. s. 44. i Rămase puţin lângă uşa bucătăriei. V. ROM. ianuarie j 1970; 38. Là mândruţa jucăuşă1 E gurioiul. după uşă. JARNÎK — BÂRSEANU, D\ 420-,Sa m^audă mândrele, Să-mi \ deschidă porţile, Porţile şi uşile, bibîcescu, Pîî>. 165'. Di < la uşi pîn ’’ la paf, Di tri ori c-o leşinat. MAT. FOLK, 1 348, cf. GREGORIAN, CL. 58, ALR I 656, ib. 657, ALR Il/l : h 248, 'ALR ΊΙ/Ι.ΜΝ 118^3 801, ib; 118, 3 802, ib-119, ; 3 803,-âlr.sn vi h 1 8K7, A'I'22, 23, 24, 35, II4-2..Iuteea că se'scula Şi uşa îi descuia; Incasă că o lăsa: BALADE, , HI, 179. El la pimniţ-Ό plecat, Cu picioru-muşă-o cddt. ; FOLC. TRANSILV. I, 85. Uşa descuia, La bufi năvălea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 332. Ai. aruncat paloşu, în uşî. O. BÂRLEA, A. P. I, 237. Am deschis încet uşa. FOLC. mold. I, 279.' Bucuria, cumpătul şi odihna Închide doctorilor uşa. MOZAICUL (1839), 580/23. Vorbeşti de lup şi lupul la.uşă., ZANNE, p. I, 515.· Vorbele cele dulci deschid uşă cea de fier. id. ib. II,, 8 I-O, Cu cheie de aur orice uşă poţi deschide: id.: ib. 111, 98. Cine în urmă vine, acela închide uşa. id. ib. 421. Măture fiecare la uşa sa! id. ib. 227. Vine boala prin urechile mcului şi ή-o·poţi scoate prin uşi de biserici, id. ib· Π, 492. Uşa a mea şi casa a ta (= dacă nu-ţi place, sunt liber să plec din casa ta), id. ib. in, 423. închide uşa, Că moare (sau vine) mătuşa sau închide uşa, că iese iepurele, şt spune când cineva lasă uşa deschisă şi e frig afară. id. ib. 422, cf. PAMFILE, J. II, 171. Am trei surori: una zice să se facă ziuă; alta ba; iar a treia că i-i totuna (Fereasta, patul şi uşa), sbiera, P. 323:. Eu la f>ric& casă Sânt slugă aleasă: Eu pe orişicine întâmpin când vine; iCând pleapă afară, E,u ß petrec iată (Uşa): FUNEJESCU, L, P. II, ,160. (în credinţele populare) Când uşa se deschide singură, are să-ţi vină cineva., şez. I, 18. (Prin analogie; în legătură cu noţiuni imaginate în locuri îngrădite, împrejmuite, închise; de obicei urmat d^determinări în genitiv) Uşile ceriului deşchise. PSALT. 157. Şi uşa adului nu învince ei. TETRAEV. (157,4), 228lV Luaţi uşa ceriului, de să între împăratul slaveei. CORESI, EV. 177. Să mi-ţi fie uşile deşchise şi neoprite, unde şăţiţu vămile ceale în văzduh. GAVRIL, NIF. 143. Ceriul vă priimi şi să deşchise v.oauă uşile, raiului. CHEIA-ÎN. lv/2. In van în a Iţii, urmă a-nchis a lumeţ uşă EMINESCU, O. IV, 176. Cu ce mai de nouri groşi,-şţ nestţpbgtjuţi ochiului iscoditor nu era să astupe şi să zăvorească .[luna]... uşile cereşti aie sanctuarului său. HQGAŞ,. fyl. N. 164. -Φ- (Prin sinecdocă; .sugerează ideea de;„casă”,: „locuinţă”) I-ar-hi fost mai çu tjfineal.ă ştiindu-l că-i om mare,de,la, uşă împărătească, N. COSJIN, LET. .II, 127/11,..Pas de te lipeşti de. uşile împărăteşti pân ’ te vor afla că,eşti bpgat. Şi te var pune voivod (a. 1773). ÇCR n, 96/27. Care: s-a întors de }a uşq me# fără şă, câştige dreptate şi mângâiere? NEGRUZZI, S. I, 140. Ce cauţi la uşa mea (casa mea)? PAMFILE, J. II, 171, cf. v. BREBAN, p. G. ❖ F i g: (De obicei urmat de determinări în ge'flitiv) Luaţi uşea veacülüi. Âalt. HUR. 19r/18, Deschideţi mie Uşa déreptâfiêî 'şi JSS îrithi pren ea. ‘ CÖRESI, EV.' 179. Deşchisese 'limbilor Uşa credinţeei. id.’ L. 68/11. Êucürâ-te, Preahtifâtă Fecioară:.., uşa Ceriului 0 rug hears. PARACÎlIS (Γ639), 249. Uşea raiului să-ţ deşckidză şi împărăţâii să ie'facă cetăţan. ©OSÖFTEI, MÖLIT. 147r/4. Să închiăem-cum mai tdre uşea inimilor şi a sufletelor noastre, sa nu-poată întră diiavolul, tâlhariul sufletelor noastre. ZOBA, s. 78. Ea, moartă!... Uşă morţii eu, Déspot, am deschis-o! ALECSANDRI, T. II, 186: In lUmè îmi zâmbise... Lăsând deschisă uşă l-al Mtfiei pdMuUACEDOmûj o. I, 47, cf. şăineâNu.'D. u. hă^uşile gândului putred s-aude- Un scâncet1 de câne străin'şi flămând. LESNEA, D' 1-2S. Lacăte, cine të-a închis La Uşa marelui meu vis? ARGHEZI, S. I,'39. Beţia èste Uşa tutulor răutăţilor: ZANNE, Ρ. ΠΙ, 468; -^'-Uşă domnească sau uşi (ori ,uşile) împărăteşti sau\uşa raiului, uşile altarului = intrarea principală în altar; de care se serveşte numai preotul* în anumite momente ale slujbei. 'In faţa uşilor împărăteşti ale altarului. ODOBESCU, S. I, 410. Preotul... se arată în „uşa raiului” 2091 UŞĂ -431 - UŞĂ sau ,, uşa domnească” ori iesă lângă tetrapodşi de-aice apoi „strigă vestirile ". marian, nu. 203, cf. ŞĂINEANU, D. U ..Popa... se opri în faţa uşii împărăteşti, părând că se roagă. DAN, U. 138. Şi pe tine că te-oi scrie Pe uşa altariului, Cu dur şi cu argint. VICIU, F. 96. ieşind el. cu sf. Evanghelie în mână drept între uşile împărăteşti,, zise oamenilor, furtună,, v,. 73, cf. chest. ii, 169/224, alr IIîl mn 92, 2 726; ALRM ii/i h 228. Uşă batantă = uşă (1) cu unu sau cu două canaturi care, la deschidere, execută o mişcare de rotaţie limitată în jurul unei. axe Verticale situateila una dintre margini. Cf. LTR2. Uşă glisântă sau uşă rulantă = uşă (1) cu unu sau cu mai multe,canaturi care se închid şi 'se deschid priri alunecare laterală de-a lungul unor şine fixate în partea superioară şi în cea inferioară a uşii. ib. Uşă pliantă - uşă (1) cu două sau mai multe canaturi, legate între ele cu balamale, care se închide şi se deschide prin deplasarea canaturilor, spre una dintre laturile tocului uşii, alăturându-se unele altora, ib. Uşă turnantă v. tu rnant (2). (învechit) Uşa curţiî= poartă (2)i Porţii curţii (uşii curţii ms. 45, uşilor curţilor ms. 4 389) acoperimânt de 20 de coţi de halt. biblia (1.688)2, II, 158/44. (Regional) Uşa grădinii = portiţă care dă: spre grădină. Trecui la uşa · grădinii, Văzui pe mândra venind. VICIU, F. 62. Uşa băii = locul pe unde se icoboară în mină. Cf. dl, com. paşcă. Uşa căţelului = uşă secretă, baronzi, >l. 151, ALAS 18 martie 1923, 5/3j ❖ L o c. a d j. şi a d v. Cu uşile închise = (c,are se face în)tşecret, fără ca publicul să fie admis, Cf. PONTbSiant, D: Problema.... ar trebui tratată nu numai între ei într-o şedinţă cu uşile închise, ci şi într-un comunicat dat presei. TITULESCU, D. 672. □ Procesul a avut loc. cu uşile închise. ❖Loc, adv. La (sau, învechit, dintre, -între, lângă) uşă =? foarte aproape (în timp). Giudeţul între uşe stă. COO. VOR.2 67r/5. Să ne pocăim şi să ne plângem de păcatele noastre..;,'că între uşe iaste judecata. 'CORESI, EV. 530. Zioa [judecăţii] iaste lângă uşă (a. 1691). GCR I, 288/36, în curând înţelese că Stavrat întnadevăr afe, .dreptate şi că primejdia e la uşă, gatarsă intre în casă. REBREANU, R. II, 100. Uşă în uşă = (în legătură cu verbele „a locui”, „a sta” etc.) foarte aproape; faţă în faţă; în vecini. Stăm uşă-n uşă. UDRESCU, GL. □ Locuiesc pe acelaşi palier, uşă în uşă. în uşă sau (învechit) în uşi — în cadrul-uşii (1). De mine glumiia-se, şezând în uşi. CORESI, PŞ.tSL.-ROM. 125v/8. A doa dzi sta m uşile casii lui (a: 1692). GCR I, 296/3. Un mçment el se opri în uşă, aruncă lumii ce ospăta acolo o ochire de sus. GANE, N. m, 193. Radu Comşa, oprit în uşă, îi căuta , cu ochii peste mese. C. PETRESCU, î. I, 12; El şedea în uşa bodegei. CĂLINESCU, C. j©.-131. Ţurcu-n uşă că ieşea Şi din-.grai aşa grăia. jarnîk - bârseanu, D2. 3.77. Din uşă în uşă = de la unul la altul, .dintr-un loc într-altul, din casă în casă, din poartă în poartă. Cf. lb, barcianu. în loc. să stea să-ţi vază de vatră..., lua satul în cruciş şi-n curmeziş, purtând minciunile din Uşe-n uşe. SĂM.. I, Î20. Umblă câtu-i ziulica tremăndău, din uşă-n uşă. RĂDULESCU-codin, !. 192. Ca la uşa oborului = în mod grosolan, necuviincios; Cf. zanne, p. v, 452. -0* E x p r. A da (sau a trânti) uşa de perete y. p e r e t e (11). A bate la uşă = (despre evenimente,. termene etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. Acest program cuprinde... desfiinţarea clădi şi emanciparea proprietăţii şi toate celelalte reforme care băteau la uşă. KOGĂLNICEANU, S. A. 205. Războiul bate la uşă. ZANNE, P, III, 426, cf. v, 574. Uşă deschisă, se spune despre cineva care primeşte pe. oricine în casă. încă şi numele său cel· bun de uşă deschisă ce-l ave cătră toţi, de întră şi copii, hau stricat. NECULCE, L. 3.00. A avea uşile deschise - a permite accesul, a lăsa pe oricine să intre. Domnii cei vechi... era obicinuiţi a giudecă norodul mai mult în .spătărie, avându uşile, lor deşchise (a.. 1762). GHEORGACHI, cer. 305. A avea uşa deschisă (la...) - a.avea acces (la...). Gazetarul mai are Uşa deschisă la toate repetiţiile, teatrului. CARAGIALE, O. v, 244. A deschide (cuiva) uşile = a lăsa pe cineva să intre undeva, să aibă acces la ceva sau.,la cineva. Nu a fost premiat de Academia Română, care i-a deschis uşile până la urmă. ■ CIOCULESCU, C. 275. A ,(nu) deschide uşa (cuiva)vr= a (nu) vizita pe cineva, a (nu) merge la cineva. Ţipenie, de om nu le deschidea uşa. creangă, p. 73: Nu-i deschide nimeni uşa! ciauşanu, GL: Deschid'e Uşa mereţi Şi vine la patu meu. ŞANDRU, F. 18, cf. zanne, P. m, 427j A deschide (cuiva) amândouă uşile = a primi pè cineva cu bucurie, cu braţele deschise. Cf: tdrg. A. intra cu uşa în casă = a spune lucrurile pe şleau, fără înconjur, pamfile, j, ii, cf. cade. N-ai (sau n-are) uşă la bordei, se spune despre cineva care nu închide uşa după el. Cf. zanne, p. iii, 29„ udrescu,-gl. Uşa!,, se spune pentru a atenţiona pe cineya care nu a închis uşa după ce a intrat undeva. Uşa, domnilor, că trage îngrozitor aici! REBREANU, .I. 273, îmbracă uşa! sau uşa (Panaite)!, se zice când Vrej să dai afară din casă pe cineva. Cf. lb, pamfile, j. ii, 171, zanne, p. m, 424. Uşa, Panaite! sau (învechit) uşăl= fugi! Nu se vor ruşina când grăi-vor dracilor săi „uşă!" CORESI, PS. SL.-ROM. 253r/13, cf.. pamfile, *J. ;n, 171. închide uşa pe dinafară = ieşi! pamfile, j. ii, 171. Ari rupe (cuiva) călcâiele cu uşa = a ,scoate afară, a .alunga pe cineva. zanne,, p. ui, 426. A bate (saii a umbla) (pe) la toate uşile ori (învechit) a umbla pe la .alte uşi ·τ= a solicita sprijinul cuiva (într-o împrejurare, 'grea), a şe adresa tuturor cerând sprijin. Să aveţi a-l asculta ca. de un stăpân ce vă iaste..., iar mai multu pe Ia alti uşe să nu vă ştiu că mai îmbiaţi (a. 1669): IQRGA, S. D. v, 41. A strânge (pe cineva) cu uşas=: a forţa pe cineva să facă sau, să .recunoască ceva, îmirvine să-i strâng cu uşa..., ca să-mi hotărască o dată ce gânduri au. alecsandri, X. 424: Când te-oi-strânge, cu uşa; ai să mărturiseşti. pamfile, j: ii, 4 71. L-am strâns cu uşapână s-a jurat că nu ştie nimic de bătaie. AGÂRBICEANU, s; 90. Strânşi cu uşa, studenţii prepară un examen în trei zile. BRĂESCU, O. A. II, 377. Strânşi cu uşa, căutăm o soluţie. ARGHEZI, S. yji,»59. M/ vreau să te storc de parale, poţi să· fii liniştită. Şi nici nu te-aş fi strâns cu uşa, dar am nevoie de Neicu.. neagu, î. 97, cf. zanne, p., hi, 424, Parcă li strâns .cu uşa, se spune, despre un om slab.· zanne, p. iii, 425. A pune (cuiva) foc la uşă -- a purta vorbe pe seama cuiva, a produce discordie:-Gf. zanne, P. ni;423,- A ţine (cuiva) uşa..= a fi complice cu cineva.. F i g. Pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca văi de lume, te strecori, Ei strălucesc şi se ridică, De goi ce sunt şi de uşori. vlahuţă, S. A. I, 22. Un măscărici uşure ca un balon ce suie. PILLAT, P. 177. Cuvintele zburdau singure, uşoare, eliberate, nemaiînsemnând.nimic. E. IONESCU, E. 46. <> Industrie uşoară - gţup de ramuri industriale care produc bunuri de consum şi articole tehnice necesare industriei, agriculturii,‘ transporturilor etc. Cf. M. D. enc., dex2. Categorie uşoară = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii cu greutatea corpului cuprinsă între 57 şi 61 de kg. Cf. M. D. enc., dex, v; breban, d. G. (Depreciativ) Şi fostul boxeur, şi dansatoarea erau de categorie uşoară. V. ROM. decembrie 1969, 35. <> Expr. Fie-i ţărâna uşo.ară! ,v. ţărână. ♦ (Prin lărgirea sensului'; despre pământ) Afânat, aerisit. Morcovul... se face în pământurile cele mai uşoare şi năsipoase. I. IONESCU, C. 26/10. Ni rugăm la gropari, Sî nu dei bulguri mari, Sî dei ţărnî uşoarî. CAF VII, 103. + (Despre ambarcaţiuni) De mic tonaj; care alunecă, se deplasează cu uşurinţă. Poroncea să ducă de la Asiia bucate să le pui pre acolo, cărăndu-le cu vasă uşoarî. HERODOT2, 344. Ca barca uşoară Ce vesel pluteşte. CREŢEANU, M. 71/8. Mergi, mergi, uşoară barcă. ALEXANDRESCU, O. I, 123. înainta greu, prins într-o ţesătură de bărci ce roiau, mici, uşoare, ca nişte coji de nuci. brăeşcu, O.. A. n, 133. ♦ Care nu conţine nimic sau foarte puţin; neîmpovărat, (rar) uşuratic (1). Jar voi cu pungi uşoare Rămâneţi, ca ş-o deşartă nucă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 373. Noi hotărârăm îndată a ne deşerta uşoarele noastre pungi. BÂLCESCU, M. y. 534. Ia, aşa păţeşti dacă te strici cu dracul; aici, la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea: „fală goală, traistă uşoară”. CREANGĂ, p. 320. Fală goală, strai fă iuşoară. ALR I 1 551/355. + Care este scăpat, uşurat (2), eliberat de ceva, care nu (mai) este obsedat de ceva. Fieştecarele trebuie să fie uşure de această patimă, antim, ap. TDRG. O! ce liberă şi uşoară mă simt··· Nici o durere, nici o patimă în piept. EMINESCU, P. L. 49. Nu-mi mai lipseşte decât inima uşoară pentru ca să-mi iau avânt. SLAVICI, O. II, 81. Se simţea uşor şi liber. PREDA, DELIR. 171. *0-F i g. Se va milostivi norocul tău de tine şi îţi va arăta altă mesărie mai uşure de necazuri. GORJAN, H. I, 114/22. Ό· Expr. (A fi) cu inima uşoară = a) (a fi) bine dispus, vesel, voios. Fluturi mulţi, de multe neamuri, vin în urma lui un lanţ, Toţi cu inime uşoare, toţi şăgalnici şi berbanţi. EMINESCU, O. 1, 87; b) liniştit, împăcat. Primise lovitura cu inima uşoară (în destrămarea vieţii sale, nimic nou nu i se mai părea cu însemnătate), vinea, l. II, 303. (învechit) A fi uşor din bir = a fi scutit de bir. Streinii, după ce sânt uşori din bir, apoi nici unt nu dau, nici zaherea (a. -1820). DOC. EC. 240. -4- (Despre trupe) Care poartă armament de calibru mic, având posibilitatea să se deplaseze repede. Cf. MOLNAR, D. 416/12. Călăreţii cei mai uşori au prădat pănă la Kralov şi Cotnari. ŞINCAI, HR. II, 117/34. O trupă de călărie uşoară la Timişoara să văzu. N. STOICA, C. B. 135. Călărimea la români trebuie să fi fost de două feluri: grea şi uşoară. BĂLCESCU, M. V. 613, cf. BAR. - MUNT., w. 4942/22. Către armiile noastre de linie şi de mare,... artileriei uşoare, Poruncim. ALEXANDRESCU, O. I, 308. Două baterii de artilerie uşoară, purtată pe spinare, de cămile. ALECSANDRI, O. P: 330. Mircea propuse ca să i se lase lui întâiul atac contra trupelor uşoare ale turcilor. XENOPOL, I. R. III, 83, cf. SCRIBAN, D., v. breban, d. G. ♦ (Despre arme de foc) De calibru mic, care se pot transporta şi mânui fără dificultate, cu uşurinţă (4). Năvălind cu dânşii, singur Ion Vodă au apucat puşcele de la turci cele uşoare. N. COSTIN, L2. 240. îmi dărui o puşcă cu două ţeve, scurtă şi uşoară. oejObescu, s. iii, 22,. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Subţire; puţin (1). îmbrăcămintea îmi era uşoară. Pantalonaşi..., un surtucaş şi atâta tot. TOPÂRCEANU, O. A. II, 47. Purta... cizme roşii şi o şapcă uşoară din împletitură de pai de orez. I. M. sadoveanu, s. 2Q9. ■♦•Fig. (Despre persoane) Fără bani, lefter; (despre starea materială) precar (1). Cer bani, că n-au de cheltuială, că sânt toţi uşori (a. 1821). IORGA, S. N. 158. Să ne zică „Domnişoară", Fie starea cât d-uşoară. ZANNE, p. IV, 354. ❖ Expr. (Substantivat) A rămâne pe uşor = a rămâne fără bani, a ajunge lefter. Un tânăr foarte bun, dar pre cheltuitor, Luând în stăpânire o bună moştenire, In vreme de un an, rămase pe uşor Şi tot ce mai ave acum era o blană. DONICI, F. II, 38/6. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu uşurinţă (4), care nu cade greu la stomac. Să mănânce şi peşte proaspăt de acel uşor. VEISA, I. 67/14. Mănâncă mai mult bucate uşuri şi ca de post, decât grase şi unturoase. GORJAN, H. II, 140/27. Iubitoriul de apă răce va lua bucate uşoare. FĂTU, D. 9/25, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., V. BREBAN, D. G. 3. Care pare să nu aibă greutate, care se mişcă cu uşurinţă şi rapiditate, iute, sprinten (1), vioi; (rar) uşuratic (2). înţăleptul Antilohii... cu cât era uşor întru alergare sa, cu atâta era veteaz... întru războiul cel de a 2129 UŞOR4 -437- UŞOR4 mână (pca 1750-1780). GCR II, 82/33. Nici unul.dintre gonaci putură Să-l ajungă, aşa rapede-l poartă Galu uşor. BUDAI-DELEANU, Ţ. 255. în văzduh zboară Ca o pasăre uşoară. BĂRAC, A. 28/12. Gonacii cu cai uşori... se întrebuinţau spre a lumina marşul oştirilor şi a luă în goană pe vrăjmaşi. BĂLCESCU, M. V. 613. ϋέ-aş avea o bălăioară Naltă, veselă, uşoară Ca un pui de căprioară! ALECSANDRI, P. I, 4. Ceata mea-i frumoasă, ageră, uşoară, Şi pe cai în spume ce ca vântul zboară. BOLINTINEANU, O. 10. Florile erau în straturi verzi şi luminau albastre, roşie-închise şi albe, iar printre ele roiau fluturi uşori. EMINESCU, P. L. 7. Turturica, fiind mai uşoară, ajunge mai înainte. CREANGĂ, P. 273. El a alergat pe dealuri, uşor, de parcă n-ar fi avut pământul sub picioare. SLAVICI, O. Π, 114. Sări ca o pisidă de uşure peste prag. ISPIRESCU, L. 30. Iar calul său falnic, uşoară nălucă,... In dar o să-l ducă Sultanului lor! MACEDONSKI, ό. I, 15. N-ai să-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui şoim uşor. COŞBUC, P. I, 111. Luneca vedenie uşoară şi plăcută, fără grijă şi fără suferinţă. C. petrescu, f. I, 88, cf. scriban, D. Degetele uşoare legau neîncetat un val de sunete, în care valsurile... se împleteau cu îmbătare şi sprinteneală. I. M. SADOVEANU, S. 48. O nuntire de fluturi... galbeni şi uşori. BARBU, PRINC. 14. Hop! leliţă, lelişoară, Păsărică mea uşoară. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 42, cf. V. BREBAN, D. G. ❖ F i g. Vezi, acum simt că mi se dezleagă limba. Mi-i mai uşoară. Şi pentru aceea am să-ţi spun. AGÂRBICEANU, S. P. 97. O E x p r. A fi uşor de (sau la) cap (sau minte) sau a avea cap uşor = a pricepe cu uşurinţă (4), a fi ager la minte, isteţ, deştept. Cf. ddrf, alexi, w. El se vede c-o fost mai uşor ide cap, o făcut ce-,o făcut şi-o scăpat într-un an. MIRONESCU, S. a. 136, cf. H IV 160, alr i 1 516/12, a^R ii 3 720/682, zanne, p. ii, 52.. A fi uşor de mână său a avea mână uşoară v. mână1 (I 1). (A f.) uşor de picior = (a fi) sprinten, iute la mers. Cf. drlu, l. ROM. 1975, 94. A fi uşor la fugă = a fi rapid, sprinten. Brutienii sânt uşori la fugă ca cerbii. PLEŞOIANU, T. II, 113/10. A fi uşor la supărare = a se supăra repede. Holeu, părinte, dar uşor eşti la supărare. SNOAVA, IV, 131. (Regional) A fi uşor de gură = a fi vorbăreţ, flecar. Bărbierii erau uşori de gură... Te uiţi la dânşii că le turuie gura, spuind şi verzi şi uscate, numai să se afle în vorbă, ispirescu, u. 112. (învechit) (A fi) uşor la... = (a fi) îndemânatic, priceput (3), iscusit la... Licăre t... cel la suliţă uşor. PANN, E. II, 80/10. ♦ Iute, rapid. Zboară ca o săgeată uşoară. BĂRAC, a. 72/22. ♦ Delicat, fin, diafan. Ca un chip uşor de înger e-arătărea adoratei. eminescu, ο. I, 154. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul; p. ext. fără zgomot, 1 i n. El trecu prin strada întunecoasă cu pasul lui uşor. EMINESCU, P. L. 95. Aci, aci v-apropiaţi cu pas uşor, discret, caragiale, O. vi, 433. Apoi se depărtă cu pas uşor şi astâmpărat. SLAVICI, O. II, 144. Ieşi Zamfira-n mers isteţ, Frumoasă ca un gând răzleţ, Cu trupul nalt, cu părul creţ. Cu pas uşor. COŞBUC, P. I, 56. Şi dreapta mi-e dragă... şi mersul tău uşor ca de presură. DELAVRANCEA, O. II, 35. Paşii tăi să fie mai uşori. ISANOS, V. 426. M-am strecurat cu paşi uşori spre camera lui Costin v. ROM. ianuarie 1971, 17, cf. V. BREBAN, D. G. 4.,(în opoziţie cu adânc, apăsat; despre pas, despre urme) Puţin apăsat, care nu are adâncime; superficial (1). Pasul cel lin.., tipărind urmele uşoare. ASACHI, S. L. I, 78. Doar pasul tău uşor în omăt strălucitor Lasă urme viorii... Peste albele stihii. TOPÎRCEANU, B. 7. Iar împăratul, în de seară, Zări o urmă uşoară De sprintenă fiară. TEODORESCU, P. P. 173. 5. Redus ca volum, amploare, intensitate, consistenţă; abia schiţat, abia vizibil, abia simţit, abia perceptibil. V. slab. Iarna va fi tare... şi ploaie uşoară (a. 1750). GCR Π, 59/23. Să fie înfăşurarea uşoară, nici slabă, nici strânsă. EPISCUPESCU, PRACTICA, 71/17. Ş-aceşti nori ce-i aureşte ziua ee dă subt pământ Ş-îi înfăşoară în unde un uşure şi lin vânt. HELIADE, O. I, 96. Supt o uşură strângere de mână, ajunsei... în stăpânirea acei linguşitoare. MOZAICUL (1838), 4/17. Nestatornic, uşor aer îl închide-n văl subţire. ASACHI, S. L. I, 143. Repedea zguduire sau uşurea cutremurătură [a pivniţei]... clăteşte drojdiile. PENESCU, M. 61/5. Nici zgomot, nici cel mai uşor vânt. ALEXANDRESCU, O. I, 78. Un zâmbet uşure se arătă pe buzele sale. FILIMON, O. I, 262. Al ei chip... cu ochiu-l măsuri Prin uşoara-nvineţire a subţirilor mătăsuri. EMINESCU, O. I, 79. Rog pe Dumnezeu să n-ai a însemna nici una din zilele socotite acolo cu vreo supărare, fié cât de uşoară. CARAGIALE, O. VII, 149. S-a înfipt în minte împreună cu un sentiment al ei, deosebit de toate celelalte impresii uşoare şi trecătoare. DELAVRANCEA, T. 30. în fiinţa mea se furişa o uşoară melancolie. SANDU-ALDEA, D. P. 76. Un vântuleţ uşor, tăios/ sufla peste apă. DUNÄREANU, N. 122. Vorbele stăpânei îi trecură un fior uşor printre spete. AGÂRBICEANU, S. 349. „Λ greşit adresa” gândi cu o uşoară poftă de râs. PAPADAT-BENGESCU, R. II, 98, cf. ŞĂINEANU, D. U. îi făcea bine răcoarea de acolo şi-i plăcea· până şi mirosul Uşor al salatei de castraveţi. BASSARABESCU, V. 106. Cu un gest de uşoară îndoială, clătinai din cap. LOVINESCU, S. II, 64. Nu era oare... o bănuială măcar de uşor dispreţ pentru omul... care se lăsa alintat de o soartă prea generoasă? C. PETRESCU, î. I, 133. Mă izbeşte în obraz un curent puternic şi picături uşoare de ploaie. SAHIA, N. 26. Salomia le-a surprins tremurul uşor al buzelor, s-a încruntat şi i-a dojenit. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. Π, 55. Domnule prezident şi onorată Curte, zice ea c-un uşor şi plăcut accent străin. SADOVEANU, O. XII, 659. La moara uitată mă voi sihăstri Să fiu vietate de codru ce-aruncă Uşoara ei umbră pe apele vii. PILLAT, p. 122, cf. scriban, d. O uşoară amărăciune îmi pigmenta gândurile. CIPRIAN, S. I, 85. Filipache suportă cu abnegaţie, cu uşoare împotriviri, tot acest rol. CONSTANTINESCU, S. m, 45. Uşoarelor mângâieri... ale tânărului, le răspundeau Singure buzele fetei. ARGHEZI, S. XIV, 45. O paralizie cât de uşoară este suficientă pentru a produce aceste turburări. PÂRHON, O. A. I, 277. Se succed zile frumoase, din ce în ce mai calde, fără vânt, cu o briză uşoară de Ia nord. TUDORAN, O. 410. Vântul uşor al dimineţii... face cu grâul valuri de apă de mare. PREDA, M. 324. Aici e o uşoară confuzie. SORESCU, D. 123, cf. V. BREBAN, D. G. ❖ (Despre lumină, flacără) Aşa şi speranţa - c-un ticur uşor, Cu slaba-i lumină pălindă. Animă... tremândul picior. EMINESCU, O. I, 11. Chemând pe morţi ce dorm în pace l-ascult... Urcând, Zăresc uşoara lor văpaie. 2129 UŞOR4 -438- UŞOR4 MACEDONSKI, O. I, 33. Departe, în zare, se desluşeşte, uşoară, dunga de lumină a zorilor. GÂRLEANU, L. 67. Uşoara şi fierbinte văpaie, te destramă. I. BARBU, J. S. 19. (Despre sunete, zgömote) La zgomotul uşure de-aripi de vântulefè, ... Răpit de fericire, într-un suspin sămor! BOLINTINEANU, O. 199. Din mii de sunete uşoare şi nedesluşite se'naşte ca o slabă suspinare ieşită din sânul obosit al tiaturii. QDOBESÇU, S. III,. 17. S-auzi un foşnet uşor care-l trezi. EMINESCU, P. L. 92. Un uşor făşâit se auzi prin grădină. ISPIRESCU, ap. CADE. Se auzi încet, ca o scărţâitură uşoară, cuţitul tăind..BACALBAŞA, S. A. I, 137. Femeia... scoase un strigăt uşor de surpriză. IBRĂILEANU, A. 15. Silabele-numelui sunară în lumină -Lu-lj - ciocnindu-se uşoare ca o chemare de pasăre nevăzută. TEODOREANU, L. .11. In liniştea aceasta , a satului, deodată se făcu un uşor zvon. SADOVEANU, O. vii, 167. Aude o tuse uşoară lângă el. vinea, l. ii, 295. în jurul nostru vom auzi cum răsar stelele, cu un făşâit uşor, parcă se deschid umbrelele., SORESCU, u. 29. 4 (Despre ritm, cadenţă) Lent, domol. Şi bat pământul ' tropotind. în tact uşor. coşbuc, p. I, 57. 4- (Despre culori) Slab nuanţat; estompat, spălăcit2 (I), şters2 (I 4). Ochii lui aveau încă o uşure văpsea de alb-albastru. negruzzi, S. 1, 58, cf. PL. 4- (Despre, somn;. în opoziţie . cu adânc, greu) Din care te trezeşti cu uşurinţă la orice zgomot sau. mişcare; p. e x-i, odihnitor (1), liniştit. Cf. DRLU. L-au cuprins un so,mn dulce şi uşor. DRÄGHICI, R. 50/3, cf. BARCIANU, SCRIBAN, D. ❖ E x p r. Somn uşor v. s o m n2 (1). ♦ (Despre.fprme de.relief) Puţin înclinat, în pantă lină. De o parte şi de alta a drumului sur, se înălţau două spinări uşoare de colnic. SADOVEANU, O. I, 101. Aci, în pustietatea asta de văi uşoare şi colnice presărate de cochete mănunchiuri de arbori.., nările lor avide se deschideau larg şi oçhii lor de ţărani se aprindeau de beţia naturii, mihăîscu, r. 16. 4 (Despre ţesături) Fin, subţire (II 2); diafan, străveziu (1)-.& cere a-i freca [copilului] capul cu o perie moale,.., apoi a i-l . acoperi cu o pânză uşură şi eqldicică. PENEŞCU, M. ,18/13. Sânul ei era coperit numai c-o uşure,cămaşe de gas. eminescu, G. p. 67, cf. scriban, d. £... tot atât de puţin ca tot ce zideşte omul... dedesuptul unui giulgiu de catifea cenuşie, uşoară. ARGHEZI, S. VI, 58. Voi ţine minte ora, perdelele uşoare Şi cărţile de aur şi vazele. vinea, o. i, 133. ❖ (Rar,· despre păr) O.fată cu capul gol, cu părul uşor ca un abur în jurul obrazului. CAZDvBR, GR. 137. -0- (Prin analogie; despre aburi, nori etc.) Aburii uşori ai nopţii ca · fantasme se ridică. ALECSANDRI, Ρ. ΠΙ, 50. ieşea încă un uşure abur de căldura pământului. EMINESÇU, G. P. 55. Firele albe de nori se fărâmaseră uşoare ca fumul. SAHIA, N. 62. Peste dumbravă se întindea o uşoară pâcţă viorie, abia văzută, sadoveanu, o. I, 221. Pe când sufletul coboară, ·· Ca o pulbere uşoară. D,e scântei şi licăriri. ARGHEZI, Ş. I, 76. Zadarnic dau ceaţa uşoară-ntr-o parte. DOINAŞ, A. P. 3. II. 1. Care este lesnè de suportat, de îndurat; suportabili lubeşte-ţi părinţii; de îţi pricinuiesc nişte supărări uşoare, învaţă a-i suferi. MOZAICUL (1839), 559/16. El zice-aşa, să zică iară, Să-i facă gândul ei uşor, Iar gîndu-i se topea de pară: COŞBUC, P. I, 124. Ca să ţi se pâră postul uşor, să cauţi să mănânci la lăsatul secului neapărat un ou. 'PAMFILE, a. R. 49. Nici situaţia lor în şezătoare nu va fi aşa de uşoară ’cum o vedea mătuşa Nastasia. AGÂRBICEANU, S. 48. -Φ- (în formule de urare şi de salut) Se lăsă şi Păcală de cântat şi de jucat şi, zicând „noapte uşoară", sé duse şi dânsul p-aci-ncolo. SNOAVA, I, -41. □ Servici uşor! 4 (Despre anotimpuri) Moderat (3); blând. Se cam luase.zăpada că era o iarnă uşoară. AL LUPULUI, p. G. 75. Era o iarnă uşoară, mai ales4n sud. voiculescu, P.,II, 138. 4 (Despre boli, răni) Lipsit de gravitate, care.se vindecă repede; (învechit) stenic (I). Sunt nişte .răni mai uşoare. HELIADE, AMF. 16/20. Vindecarea se atinge de maladiile uşuri şi de puţină durată. CANELLA, v. 91. Dacă vorbim de boli uşoare, cauza este că, există expresia boală grea. PUŞCARIU, C. S. 209, cf. SCRIBAN, D. Acum fie că nu era chiqr holeră..., fie că fusese o formă mai uşoară. CAMIL PETRESCU, O. n, 15, cf. v. BREBAN, D. G. Nici o boală nu-i uşoară, Ca vara la umbrişoară. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 426. 4 (învechit; despre obligaţii materiale, preţuri etc.) Care nu împovărează; mic (IV 2), neînsemnat. Oameni[i] să bucura că-i uşoară dajdea. NECULCE, l. 184. Au adus... ceasornice din Viena,... de vânzare cu preţ uşor. CR (1833), 16/5. Ne bucurăm să vedem că Uşorul preţ ce i s-a pus înlesneşte pe fiecare... a-l dobândi'. FM (1841), 3462/31. îndatorirea1 romanilor către turci sta într-un uşor tribut anual. BÂLCESCU, M. V. 9 .'Preferară a se vinde, ei cu moşiile lor, pe· un preţ prea uşure. id. of I, 155. Şi s-o cumpere-i propuse, un preţ prea uşor cerând, Ieftină să i să pară. PANN, H. 67/13. Aceşti copii să-fie aici m curtea bisericii în cvartir împărţiţi pă la femeile aici läcuitöare cu o plată mai uşure (a. 1859). ŞCHEI, 239. Li se uşură plata birului, fiind supuşi la o dajde mai uşoară. IORGA, C. I. ii, 166. ❖Expr. (învechit) Alăsa~(pe cineva) uşor sau (regional, substantivat, n.) a lăsa (pe cineva) (mai) pe uşure - a acorda cuiva condiţii (mai) convenabile. Să păzască dreapta cumpănire... la darea birului..., nelăsând pre unele sate mai- uşor pentru interes, sau hatâr şi pre altele înşărcinându-le mai mult (a. 1820). uricariul, I, 252, cf udrescu, GL. ,,4 (Despre legi, pedepse) Lipsit de severitate, d,e asprime; indulgent. Să să cearte ,,cu certare iuşoară, după cum va fi voia giudeţului. prav. 188. Prin uşoare legi democratece... Să chivernisea când rău, când bine. BUDAI-DELEANU, ţ. 347.. Asprimea pravililor va fi mai uşure, .MOZAICUL (1838), 2,82/21. Legile lui fură şi mai uşoare. GHICA, a. 681: Legea i-a dat... o pedeapsă uşoară. AGÂRBICEANU, s. 31, cf. scriban, D., v. breban, D.,G. 4- (Despre trai, viaţă) Fără gipsuri, fără greutăţi materiale, flră griji; comod, plăcut (1). Uşoare sunt vieţele multora. EMINESCU, O. IV, '337. Şi nici nu mai cerc să zâmbesc Când viaţa s-arată uşoară. MACEDONSKI, O. I, 189. în această familie deprinsă cu trai uşor şi bun, el singur nu-şi găsea odihnă. C. PETRESCU, î. I, 10. Ei sunt, e drept, iubitori de viaţă uşoară şi poartă pe èi multe podoabe de aur. PÂRVAN, G. 34. Care cum se mărea şi dădea de zile uşoare era furat fie de lene, fie de muieri. I. M. SADOVEANU, S. 367. Viaţa era uşoară în Sicilia străveche. CĂLINESCU, C. O. 37. Cèi trei fraţi ai fetei au fugit la oraş să-şi caute o viaţă mai uşoară, τ decembrie 1964, -55. 4- (învechit şi regional; substantivat, n.) Uşurare (3), despovărare. Vom tocmi domnia mea de vor da cu rupta mai'pentru iuşorul lor (â. 1681). IORGA, s. D. v, 45. Greu am avu[t] şî... mă sâmţ cu uşor. t. DIAL. 2129 UŞOR4 -439- UŞOR4 M. I, 81. ♦ (învechit; substantivat, n.) Milă1 (I 1), înduraré. Şi-n robie le-au datu-le s-aibă De cătră toţi iuşor şi oslabă. DOSOFTEI, ps. 372/16. 2. Care nu prezintă greutăţi, care se poate înţelege sau realiza fără efort, fără ' dificultăţi; simplu (4). Intr-qceste cuvinte de acum cetite învaţă Domnul Hristos cum să ştim Că nu-i lucru uşor spăseniia. ZOBA, S. 149. Câteva şi nu iuşoare pricini sânt carile spre ieroglifica această istorie condeiul a-mi slobozi tare m-au asuprit. CANTEMIR, 1.1.1, 3..Fuga este cu mult mai uşoară? BUDAI-DELEANU, Ţ. 108. Să înceapem [scrierea] de la literile ceale mai uşoare, adecă de la cele mai simple. PETROVICI, P. 187/21. Cunoaşterea unei naţii pe 0 cale mai uşoară şi mai scurtă (a. 1838). PLR I, 68. Alt drum iată mai uşor. ASACHI, S. L. I, 1Ö1. Priveşte pe şchiopi cum cântă. Plânsu-s-au... Că sânt lipsiţi de păşirea cea slobodă şi uşoară? CONACHI, P. 287. Versurile lui sânt... limpezi, uşoare şi armonioase. BOLINTINEANU, O. 358. Nu este uşor momentul, în care ideea cea nouă.... părăseşte locaşul tainic cd formării intelectuale. MAIORESCU, CR. II, 120. Virtutea e uşoară Când ai ce-ţi trebuieşte. EMINESCU, O. I, 60. Nici declamaţiile zadarnice nu sunt uşoare, mai cu seamă cănd n-ai o deosebită înzestrare pentru aşa ceva. CARAGIALE, O. I, 214. Cetirea sa frumoasă putea să dea scrierii o mai uşoară trecere. I. NEGRUZZI, A. 175. Nu e un lucru uşor să formulezi definiţia decadenţei. PLR I, 433. Melodia era uşoară. PÂRVESCU, C. 44. Poate căsătoria ar fi mai uşoară acum. AGÂRBICEANU, S. 159. In alte împrejurări, lucrul ar fi fost uşor. AL LUPULUI, P. G. 115. Trecerea timpului va fi mai uşoară. A. HOLBAN, O. Π, 57. Vrea să-i ceâră... un mic serviciu foarte uşor, dar aflându-se numai în puterea lui. C. PETRESCU, î. I, 176. Cei mai greoi rugau pe cei cu trezia uşoară să-i scoale, voiculescu, P. I, 148, cf. scriban, d. 'Ar fi putut să devină oameni celebri, dacă n-ar fi dispreţuit succesul uşor. NEGULESCÜ, F. R. 280. Despărţirea n-a fost la fel de uşoară. CIPRIAN, S. I, 13. Responsabilul bufeţului mi-a găsit un servici uşor. V. ROM. noiembrie 1964, 42. E o misiune uşoară, nu te mai speria. BĂNULESCU, I. 94. Uşoară treabă: asta-i floare la ureche. SNOAVA, IV, 506. Uşoară tocmeală, dacă-i numa atâta preţul. MERA, L. B. 215. Lucru uşur. ALR I 1 373/727. O muncă mai uşure. T. DIAL. Μ. n, 2. Nici o muncă nu-i uşoară, Ca vara la umbruşoară. FOLC. mold. I, 69. O· Muzică uşoară = gen muzical cult (vocal sau instrumehtal), larg accesibil publicului prin caracterul melodios; distractiv. Muzica uşoară italienească... s-a revărsat tot timpul asupra noastră din megafoanele zgomotoase. TUDORANj O. 84. Divizăm muzica uşoară în două subgenuri: muzică de ascultat şi muzică de dans. M 1968, nr. 5, 21. Muzica uşoară italienească E singura ’demnă de ascultat. SORESCU, D. 47, cf. DEX, v. BREBAN, D. G. Ψ Loc. adj. (Regional; substantivat, n.) Cu işor = care se poate face fără dificultăţi; lesfiicios. Lucru mai cu işor. ALR II/310. ❖ Loc. adv. (învechit şi regional; substantivat, n.) Pe (sau cu, din) uşor sau cu (sau pe) uşorul = cu uşurinţă (4), fără dificultate; lesne, comod. Într-însele sânt alte ce nu e pre iuşor a le înţeleage. CORESI, L. 186/10. Mai pre iuşor să poarte ce vrea să se tâmple, id. EV. 88. Scoase ţara pre uşor de foamete. MOXA, C. 125v/3. //wă pe uşor la greul ţării se pusesă şi siimeni hătmăneşti N. COSTIN, LET. II, 93/29. Carte de stăpânire încă am făcut: acum de ceastă dată mai pe uşor (a. 1707). IORGA, S. D. XIV, 11. Va veni cineva la vreo nevoii'■ şi atunci pe uşor vei cumpăra de ceea ci pofteşti (a. 1773). GCR II, 96/22. Şi 'mergând pănă la Felmer, aproape de Braşov, au mas acolo..., ca dimineaţa mai pre uşor să agiungă Ia Griti. ŞINCAI, HR. II, 169/10. Sau mai pre uşor: fă-ţi nişte aţe de. cânepă. ECONOMIA, 212/6. Să le poată cu celelalte ale sale idèi mai pe uşor mchieutora. MAN. ÎNV. 72/7. Le păru bine că pe' uşor biruiesc şi nu pier. N. STOICA, C. B. 162. Pe uşor ar putea fi atâtea gimnazii, de exemplu, ca în- Transilvania. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 62. Ce vânt bătuse oare de la Viéna în favoarea limbei române din primăvara acelui an, cititorul deştept va gâci pe uşor. BARIŢIU, P. A. III, 30. Urcăm din uşor, pe sub bolţi de cătini. VLAHUŢĂ, R. P. 162. Spune blăstămele marelui Vasile, aşa, pe uşorul: AGÂRBICEANU, O. II, 470, cf. CADE. Preuteasa însă, văzând că’ au scăpat aşa de cu uşorul..., s-au şi dus. SBIERA, p. 241. (învechit; substantivat, n.) Mai cu iuşor = mai degrabă; preferabil. Lui Paris mai cu iuşor şi mai pre lesne fără împărăţie.« îi păre a fi, decât fărăprivala frumseaţelor. cantemir, HR. 93. ♦ (Despre drumuri) în stare bună, pe care se poate circula fără dificultăţi; practicabil (2). Acum, cât mai fine omătul, drumurile-s uşoare, sadoveanu, O. X, 567. ■¥ De gravitate redusă, m i c (VI1); lipsit de importanţă, neînsemnat. Iară de nu vor fi aşa cUmplite, ce vor fi mai iuşoare, aşa ca-n chip de glume, atunce cela, ce va fi făcut acel feal de scrisori, să va certa, după cum va fi voia giudeţului. PRAV. 248. Şi judeca norodul în tot ceasul, iară cuvântul cel greu aducea la Moisi, iară tot cuvântul cel uşor (iuşor ms. 45, c e 1 e mai mici ms. 4 389) îl judeca ei. BIBLIA (1688)2, II, 134/26. Când iaste cinevaş supt vreo vină mai uşure'‘(care judecătoriul ăre voie să o judece), să hotărască în scris pedeapsa lui. PRAV. COND. (1780), 80. Cea mai uşure nepotrivire de haracter li să împutează drept vină. MARCOVICI, C. 127/13. Silvio se mulţumi cu o uşoară declarare asupra protivnicului. MOZAICUL (1838), 244/12. Magda mai /acu şi alte uşoare întrebări. SADOVEANU, O. V, 670, cf. SCRIBAN, D. ♦ Fără răutate, fără sarcasm. Pe socoteala lor se făceau glume uşoare, fără nici o răutate, spre înveselirea tuturora. AGÂRBICEANU, S. 417. 3. (Despre oameni şi manifestările lor) Lipsit de seriozitate, de chibzuinţă, de temeinicie; uşuratic (3), fluşturatic, frivol, superficial (2). Domnului... nu i se cade a grăi lucruri uşoare (începutul sec. XVIII). LET. în, 37/2. Şi foarte ie înşeli de crezi tu doară A te mântui cu vorbe uşoare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 234. Că uşor este neamul muieresc (a. 1812). GCR Π, 208/13. Ai putea să-l socoteşti de un om uşor. VOINESCUII, M. 98/18. Cugetul lui cel uşor era acum prada deosebitelor ispite. MOZAICUL (1839), 527/9. Mâne, poate acest om uşure... se va căi. BĂLCESCU, M. V. 271. Un nerod..., Cu mintea lui cea uşoară. PANN, P. v. I, 89/3. D-tale îţi e lesne a vorbi cu aşa uşor ton! NEGRUZZI, S. I, 45. Ah, atunci, tu sorioară, De ţi-ai schimba firea ta, Să nu fii ăşea uşoară, Soartea mea a n-o cânta. MUREŞANU, P. 3/17. Ea este o fată uşoară, fără spirit, fără inimă. BOLINTINEANU, O. 362. Şi s-o vezi înconjurată de un roi 2129 UŞOR4 -440- UŞOR4 de pierde-vară, Cum zâmbeşte tuturora cu gândirea ei uşoaţă? EMINESCU, O. I, 157. Glumele lor, judecata uşoară.,. îl fac ßompücß. la o fapţă care-i r/ăcăie inima. C. PETRESCU, î. I, 110. Femeie tânără, cochetă, s-a lăsat pradă plăcerilor uşoare. BRĂESCU, A. 19, cf. SCRIBAN, D., v. BREBAN,sD,. G,, ŞEZi ll, 27. Muierea, minte uşoară. ZĂNNE, f. ii, 281. Ό* Moravuri uşogre m purtări rele, care contravin njoralei. v,.breban·, d. g. femeie de moravuri uşoare sau femeie uşoarăj= femeie a cărei comportare contravine, mofalei. Pretutindeni femei uşoarş şi pline de ; deşărtăciuni. VOINESÇU ii, m. 91/28. Femeile uşoare doresc să devină femei cinstite. D. ZAMFiRESCy, A. 130. Zâmbi... cu dispreţul adolescenţei, pure şi studioase, . pentru femeile frumoase, mai cu seamă când sunt şi uşoare. TEODOREANU, Μ. Π, 133. Prin, Le Sage facem cunoştinţă cu valeţi, cu cameriste, chiar şi eu>femei de moravuri «ioara-.OPRESCU, s. 209. Poate că nu e decât o femeie uşoară, care dă orele care îi convin. VINEA, L. I, 177*. Unele atifydini.v, erau aţribuite unor. femei uşoare. CIOCULESCU, C. 105. ❖ E χ p r..(A fi) uşor de ; (saiii.la) minte - (a fi) lipsit de judecată, superficial (2), fluştu/atiş. Deaça muri bunul, şi creştinul J,mpărat Cosiantm,· stătu în scaunul, lui fiiu-şău.,cel mai ιηίς>... ! om tânăr şi iuşor de mente., varlaam, C· 137. Aşa-i ' musa mea’· de minte uşoară. Jar de gurâ.toçmç ca ş-o moară. BUDAI-DELEANU, Ţ. 243. Langhet, uşorul de minte soţ, căruia îi era prea puţin norocirea unui iubit soţ şi părinte. MOZAICUL (1839), 649/10. Eşti uşoară la minte şi nu înţelegi nimic. .·_ SLAVICI, O. I, 127. ; (Substantivat) Să .amăgească, pe·.çei uşori de mirtţe. mozaicul (1838), -125/27. (înveghit) A fi uşor la credinţă -- a fi credul, a crede fără a cerceta mai de aproape. Spre a înşăla.pre, unii, carii sânt uşori la credinţă, cum că popoarele care se cheamă vlahi sânt de sviţă slăvească- BOJINCĂ, R. 34/4. 4· Fără pretenţii, ; modest. (2), care nu,pune probleme; lipsit de adâncime, ί de profunzime. Am cugetat întru cugetul. mieu cât ar fi de uşoară părerea a tuturor întru această< lume. N. COSTIN,.C. 183. Cronicarii români au puţină erudiţie. ; Ei... formează două şcoli deosebite. Una mai serioasă.···, alta, mai uşoară şi plină de naivitate, se citeşte cu mare plăcere. BĂLCESCU, O. I, 100. A scos vreo10 brqşurele : ieftine de povestiri uşoare. CIIENDI, S. I, 31· Câtăva vreme, critica română, critica uşoară şi părtinitoare, a > trecut pe poet între simbolişti. PETICĂ, O. 410. Cât de uşoare ar fi romanele nemţeşti pe care le sorb acum, ele îmi dau totuşi de gândit. PUŞCARIU, M.” 39. Mediteraneanul are o viziune uşoară şi colorată a existenţei, lipsită de tirania imperativelor nordicului, VULÇÀNÉSCU, D. 6. 4- (învechiţ; substantivat, n!) Netemeinicie, uşiiiră- : tate (3), superficialitate. însă din iuşorul cunoştinţei sale... să lepădă.de D[o]m«[u]/ //[risto]s, dosoftei, V. ; ş, decembrie 211721. B. Adv. 1, Fără zgomot, fără duritate; încet, domol, lin; cu grijă, cu atenţie. Lăsând Varsimei gios greutatea trupască, iuşor cătră ceriu, mearge la viaţa cerească. dosoftei, v. s, ianuarie 45v/7, cf. LB, Păsurile vremii care sboară uşor asupra capetelor noastre, marcovici, C. 62/22, cf.,POLIZU. O sfântă armonie Plutind uşor în aer ca vântul ce adie. ALECSANDRI, P. I, 134. Şi de la creştet pân ’ în poale Pluteşti ca visul de uşor. EMINESCU, O. I, 117. Vioara-şi zbârnâia uşor coardele sale ciupite, delavrancea, t. 172. Bătrânul intră uşor, lăsând .uşile crăpate, să nu facă larmă. AGÂRBICEANU, O. I, 422. Dă-mi drumul; Ionică! murmură fata uşor, cu mulţumire în glas. REBREANU, I. 17. Am auzit-o căzfând uşor printre ramuri, pâ,nă atinse pământul MÂNIU, v. p. 50.: învăluit în umbră, el singur sa murmure, Uşure ca o frunză, âdâhc ca o pădure. ARGHEZI, V. 150. Şi paşii mei foşneau uşor Pe frunzele cărării. TOPÂRCEANU, Q. ă. i, 273. Ciocăni uşor şi intră filându-se pe uşă. BRĂESCU, Ö. A. Π, 232. Oftă .uşor, aprinzând o nouă ţigară. TEÖpOREANU, L. 186. Ziţeţi-i uşor, ca o adiere.'.., cu foc, iubiţilor.. SaöOVEanu, o. i, 124. Pluteau uşor funigei albi legănândti-şe în lumina 3oblică. C. PETRESCU, î. I, 107.1 Cad fulgii şŞvăilenici, aşa cum în poveste Cad stropi de piatră scumpă, uşor şi leneş. I, BARBU, J. S. 15. Ofiţerul de pompieri ciocăni uşor în poartă. CAMIL PETRESCU, O. II,'7. Nici nu-l aud, aşa de uşor calcă. STÂNCU, D. 45. O ceaţă cobora'uşor. PARASCHIVESCu, c, Ţ. 16! Eu trag în urmă poarta uşor şi o închid. HOREA, c. 9. Uşa se deschide uşor, cu precauţie, şi intră un unchiaş cu mustăţi. T martie 1965, 54. Paşii făceau să scârţâie uşor praful de pe asfaltul rece. v. ROM. decembrie 1966, 9. tlşor pe iarbă-l punea Şi la Mirea se pleca. FOLC. OLT. - MUNT. II, 317. Atunci strigă uşor, râzând. DIONAŞ, A, P. 49. Dar deodată ce să vadă? Vite ce sufla uşor Ş-o colibă în ocol. CAF V, 194· Roagî-te la sfânţu soari..: Ca sî meargî mai încetişor Şî părintili mai. uşor... Cî ţe-aprochii, măi, La locu necunoscut. ib. vil, 222. (Cu sensul întărit prin repetare) Uriaşul ochi înflăcărat sărută luciul apei şi alunecă, în adâncuri liniştite, uşor-uşor ca un suspin de fecioară, SANDU-ALDEA, d. P. 17. <> E x p r. (Mai) uşor, (mai) uşor!, se spune într-o situaţie în'care nu trebuie să te pripeşti sau pentru a recomanda atenţie, grijă sau linişte, tăcere. Uşor, madam, că dai patul jos. BRĂESCU, O. A. π, 217. Uşor, să n-o sperii. PILLAT, p. 132. Uşor, dorule, uşor, Nu-mi trimite-atâta dor Prin gurile tuturor. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 316. Tot uşor, uşqr, uşor, C-âm o bubă la picior. FOLC, MOLD. I, 166. Stai uşor = stai puţin, stai niţel. Cf. I. CR. I, 122. (Regional; substantivat, ri.) A lua (pe cineva) pe uşure - a lua (pe cineva) pe departe, pe ocolite. Cf, UDRESCU, GL. 2. Fără .efort, fără complicaţii, fără greutate, cu uşurinţă (4); lesne, .comod, simplu (4); cu uşurătate (2). C-am fost cugetat şi aceasta, ca să fie mai lesne şi mai iuşor a ceti şi a înţeleage pentru oamenii ceia proştii. CORESI, în TEXTE rom. (xvi), 566; Mai, iuşor va fi pământului Sodomului şi a Qom.prului la zisa judecatei. îTETRAEV,v (1574), 215. Mai iuşor lui ar fi să-şi spânzure o răşniţă a satului de ceafa ,lui şi să se afunde în volbura măriei,{cça 1580). ccr 4/14. Mai iuşor . va fi şodomleanilor şi gomureanilor la dzua giudeţu\\\i\i decât omului acela- IEUD, 230/2. Iaste mai iuşor a dzice slăbănogului... scoală şi-ţi ia patul tău şi îmblă? VARLAAM, C. 39. Şi ziçe David: ,de iaste iuşor întru ochii voştri a fi ginere împăratului, şi eu om smerit, şi nu slăvit? BIBLIA (1688), 2092/57, cf. ANON. CAR. Şi era Ţara Muntenească plină de oameni şi de tot .belşugul, şi trăia oamenii uşor, cât nime nu se jăluia de nemică. muşte, let. iii, 35/10, cf. LB. Ia vezi cât de uşor pot a sări! DRĂGHICI, R. 83/25. Vinul alb este tare uşor de făcut. I. IONESCU, C. 196/25. Din întrebările propuse 2129 UŞOR4 -441 - UŞOR4 sătenilor... se poate găsi uşor dorinţa lor. BUCOVINA (1849), 2871/! 1, cf. BAR. -MUNT., w. 3152/30. Tânăra Agapiţa... se deprinse uşor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I, 73. Un popul blând din fire, cu spirit cultivat,... Uşor e d-a-l conduce, uşor de gubernat. MUREŞANU, P. 85/2. Acesta e mijlocul de a reuşi mai uşure. CANELLA, v. 17. E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I, 226. Nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii, ca în ziua de astăzi. CREANGĂ, P. 184. Erau toţi siguri că o ajung de pe urmă şi-i trec uşor înainte. CARAGIALE, O. II, 330. Noi, femeile, ne înţelegem mai uşor. SLAVICI, O. II, 205. Turcii... năvăleau aici uşor prin vadul Isaccea. vlahuţă, R. P. 48, cf. DDRF. E sat dincolo - drum umblat Şi dealul mic, uşor să-l sui. COŞBUC, P. I, 232, cf. 174. Se pot tare uşor strecura erori în asemenea condiţiuni. PANU, A. II, 159. Se va deosebi astfel mai uşor decât în alte scrieri contemporane partea nouă de cea veche. PÂRVAN, G. 2. Nu era uşor să ciobăneşti atâtea vite. AL LUPULUI, P. G. 33. Dar când este omul cult, le suportă mai uşor pe toate. M. eliade, c. 13. Toate acestea le ştiu şi a fost uşor să le aflu. C. PETRESCU, C. v. 107. Nu-i chiar aşa uşor să vorbeşti despre tine. TEODOREANU, L. 42. Cetatea zeilor din ochii de copil Uşor se sfarmă, ca mătasea veche. BLAGA, poezii, 204. Un ascunziş întortocheat în care li s-ar fi pierdut uşor urma. CAMIL PETRESCU, Ο. Π, 23. Te-adorm uşor Ca mamele copiii lor Când vor să-i culce. PARASCHIVESCU, C. ţ. 96. Valoarea lui de document uman este uşor de identificat. CONSTANTINESCU, S. III, 196. Luă măciuca între două degete şi începu s-o învârtească uşor şi liniştit în aer. preda, î. 64. In lumea asta de n-ar fi culori Şi sunete, uşor ţi-ar fi să mori. ISANOS, V. 413. Da, dar asta ar putea să însemne Că m-ai câştigat foarte uşor. SORESCU, D. 100. Doru-i o uscăciune, Pe inimă de se pune, O arfde ca un tăciune Şi nu-l poţi stânje uşor. FOLC. TRANSILV. II, 448. Uşor îi a zice plăcinte, da mult îi pân ’ se fac. ŞEZ. I, 219. Aţa subţire uşor se rumpe. ZANNE, Ρ. ΠΙ, 11. Anevoie şe câştigă, uşor se cheltuieşte. id. ib. V, 157. ❖ E x p r. A se lăsa uşor = a ceda fără multă împotrivire, cade. (Regional) A-i fi (cuiva) uşor pe la picioare = a se mişca fără dificultate, fără efort. Când aud di zi di lucru, Mi sî-ngreuiază trupu, Când aud di sărbătoari, Ni-i uşor pi la picioari! CAF IV, 52. 4 Cu mişcări vioaie, sprintene. De pe murg uşor să pogoară îndată, budai-deleanu, ţ. 137. De-aş fi, iubito, paserea mică, Ce pintre frunze saltă uşor. ALECSANDRI, P. I, 213. El sări uşor pe grămada unor traverse ruginite. SAHIA, N. 36. Se-ncorda şi nechezea, De la iesle se smucea, Peste zid uşor trecea. ALECSANDRI, P. P. 130. 4 Repede (11), iute. Uşor trecea odată Domniei-voastre vremea. EMINESCU, O. VIII, 127. Ea însă n-a fost niciodată dintre cele ce-şi pierd uşor sărita, slavici, O. II, 205. Sunt copil şi plâng uşor. COŞBUC, P. I, 265. A murit uşor ca un pui de găină. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 34· Lui Irimie nu-i sărea uşor ţandăra, şi apoi, era şi obişnuit cu cicăliturile lui Nichifor. AGÂRBICEANU, S. 68. Mulţii, din popor, Ies din cumpănă uşor. ARGHEZI, S. V, 92. Şi ce uşor se învaţă Un simulacru de moarte, Un somn. BOTTA, S. II, 151. Metoda statistică a fost... cel mai uşor acceptată de numeroşi lingvişti. T. LINGV. GEN. 85. Rana veche uşor sângerează. ZANNE, P. II, 685. 3. Abia schiţat, abia vizibil, abia simţit, abia perceptibil; puţin (10). Calul... cu margene copitii uşor izbind în pământ (a. 1773). GCR II, 90/38. O mângâie uşure. HELIADE, O. I, 366. Materia de curăţat o frecăm uşure c-un burete. PENESCU, M. 58/22. O tunică albă uşor. o-nvălea. CREŢEANU, M. 101/2, Inima îmi bate, bate, şi nu tace, Tremură uşor. EMINESCU, O. I, 10. Fânul de leandră, de mărgărintă... să mişca uşor în valuri. delavrancea, S. 59. în urmă braţul şi-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Şi-o strânge cătră el uşor. COŞBUC, P. I, 88, cf. 263. Ea mai făcu un pas şi-l atinse uşor peste umăr. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 133. Fata, cu un zâmbet discret..., s-apleacă uşor spre a-i mulţumi. STERE, S. 157. Pleoapa tremurând uşor, îşi stoarce-ntăîul strop alene. CODREANU, S. I, 39. Seminaristul ridică fruntea uşor, ca trezit dintr-o aţipeală dulce. LUNGIANU, C. 24. Doamna Melidon îmboldi uşor, cu cotul, pe domnul Melidon, care de-abia aţipise. TOPÂRCEANU, O. A. II, 55. înclinam capul uşor, mulţumind zâmbitor. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 194. S-a închinat şi el uşor cătră vodă. sadoveanu, O. XI, 295. Diana începu să fredoneze, mişcând uşor capul şi părul. E. IONESCU, E. 53. în seara de Bobotează fulguia uşor. MIHĂESCU, R. 137. Buzele i se strângeau uşor. CĂLINESCU, C. O. 163. Bate uşor vântul. STANCU, D. 19. Ea se încruntă uşor, părând că-şi face socotelile. VINEA, L. I, 12. Noaptea uneori se desface uşor, C-un sunet de mătase lovită. ISANOS, v. 41. Ioan, astrologul, zâmbea uşure la mirarea celuilalt. BARBU, PRINC. 98. Râse uşor, parcă numai pentru sine. IL ianuarie 1960, nr. 1, 7, Şi eu ard de aceeaşi pornire De a căuta talpa lui Dumnezeu Şi de-a o gâdila uşor. SORESCU, D. 33. Oraşul rămăsese undeva departe, uşor înecat în pâclă. ANANIA, R. 13. "ν' (Precede adjectivul) La miazăzi, câmpia vastă... se-ntinde, uşor povârnită pănă departe-n Dunăre. CARAGIALE, O. I, 261. Privirea uşor încruntată nu-mi ieşea din minte. PĂTRĂŞCANU, S. a. 209. Omul plecă fruntea, uşor ruşinat. AGÂRBICEANU, S. 16. A început să vorbească cu glasul uşor tremurat. REBREANU, R. I, 234. Ceea ce vrea să sugereze acest titlu uşor ostentativ poate fi însă obiect de controversă. TOPÂRCEANU, O. A. II, 336. Era un băiat subţiratec şi străveziu, uşor adus de spate. CAZIMIR, GR. 43. Ameţit, a început să se împleticească şi el, uşor turlăcit. VOICULESCU, P. I, 130. Grumazul uşor decoltat. MIHĂESCU, D. A. 71. Era uşor peltic. CIPRIAN, S. I, 39. îi explică lui Trestie, uşor ironic. ARGHEZI, S. XI, 118. Prefer discreţia uşor infatuată, unei pretenţii inumane de impersonalitate. CĂLINESCU, C. O. 76. Sprâncenele uşor piezişe. BLAGA, POEZII, 304. începură să alerge spre el... 3 găini, toate albe, uşor fumurii ca turturelele. CAMIL PETRESCU, O. n, 103. întreaga lui faţă, uşor cărămizie, şi căutăturile lui agere... trădau mulţumirea. VINEA, L. I, 36. M-aş fi aşteptat să-l întâlnesc mai la nord, într-o zi fără soare, cu marea zbuciumată şi uşor sângerie. TUDORAN, O. 88. încremenirea şi neclintirea Dădeau lucrurilor Un aer docil şi gracil, O aparenţă uşor nevinovată. BOTTA, S. II, 93. Scuzaţi, iartă-mă, sunt uşor pornit: SORESCU, D. 83. 4 (Despre modul de a se îmbrăca) Cu haine puţine, subţiri, care nu ţin cald. Cf. SCRIBAN, D. Se îmbrăca uşor, în straie de pânză aspră, umbla cu picioarele goale în espadrile. v. ROM. ianuarie 1965, 30. cf. v. breban, D. G. 4- Fără severitate, cu indulgenţă, 2129 UŞORA -442- UŞUIA moderat. Iară de nu vor face lucrul deplin, să vor certa mai iuşor, după voia giudeţului. prav. 210. Pravila dă învăţătură cum greşala, ce să va face cu mănie, să să cearte mai iuşur. ib. 254. □ Pentru fapta sa a fost pedepsit prea uşor. ♦ (Precedă adjectivul) în cantitate, în măsură mică, puţin (2). O mie de tineri uşor înarmaţi s-au fost trimis spre iscoadă. AETHIOPICA, 47v/13. 4. Fără seriozitate, în mod superficial, în mod uşuratic (3); cu uşurătate (3). Mai târziu va videa că, deşi m-am purtat uşor, nu am făcut nimică de nevrednic. KOGÀLNI CE ANU, s. 139. Privea viaţa uşor, cu bucurie, şi întâmpina moartea fără prea multă teamă. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 56. ❖ E x p r. A lua uşor (ceva) sau a trece uşor peste (ceva) sau (substantivat) a lua în uşor = a nu da importanţa cuvenită unui fapt, unei probleme etc. Cf. CIHAC, I, 147. Bine, bine,.duduie, iei lucrulprea-n uşor. NĂDEJDE, C. V. 10, cf. SCRIBAN, D. Fişele sunt întocmite de persoane care iau lucrurile foarte uşor. CĂLINESCU, C. O. 64. Hotărâse să treacă uşor pe deasupra faptelor. vornic, P. 181, cf. M. D. enc. A lua viaţa uşor = a trece cu nepăsare peste orice, a nu-şi face griji. Cf. dl, DM, m. d. enc. -Pl.: (A) uşori, -oare. - Şi: (învechit şi popular) uşure, (învechit şi regional) iuş6r, -oară, uşiir, -ă adj., adv., (învechit) iuşur adv., (regional) iş6r, -oară adj. - *Iu (< lat. levis) + suf. -şor. UŞORĂ vb. I v. uşura. UŞORÂRE s.f. v. uşurare. UŞORÂT, -Ă adj. v. uşurat. UŞORĂTÂTE s.f. v. uşurătate. UŞOREL, -EÀ, -ÎCĂ adj. v. uşurel. UŞORÎME s.f. v. uşurime. UŞT vb. I. Intranz. şi refl. (Prin Transilv.) A suspina (1), a ofta (1). Cf. molnar, d. 297/13, lb, ISER, DR. I, 252, ib. iv, 1 398. Uşta din când în când. LĂNCRĂNJAN, C. I, 11. Mitru a tăcut puţin şi-a uştat uşor. id. ib. n, 33, cf. bugnariu, N. nr. 265/279. Nu te mai uşti atâta, ci apucă-te de lucru. Com. din ZAGRA — NĂSĂUD. Tasi, copile, nu oşta; Saturi mare, fece-s mulce, Una şî tu-i căpăta. DENSUSIANU, Ţ. H. 144. Că bădiţu iei bătrân Toată dzua strînze fân Şi vine sara uştând. GR. S. VI, 213, cf. 242, DR. ix, 425, alri/i h 85. - Prez. ind.: uştez şi uşt (alr i/i h 85, alrm i/i h 130). - Şi: oştâ vb. I, uşti vb. IV, huştă (alr i/i h 85/131, alrm l/l h 130/131), uşcă (dr. hi, 679) vb. I. - Cf. o f t a, o h t a. UŞTAV subst. (Prin Olt.) Ştiulete cu boabe mici sau nedezvoltate. V. c o d i n ă. Cf. pamfile, a. r. 89. - Accentul necunoscut. - Pl. : ? - Etimologia necunoscută. lîŞTE s.f. pl. v. huşte. UŞTEZ s.n. v. oştează. UŞTI1 vb. IV. T r a n z. (Prin Maram.) A săruta (2). LEXIC REG. I, 23. Şi mâneam carne de curcă Şi uşteam gură de pruncă, ib. - Prez. ind.: uştesc. - Cf. ucr. y c τ a „gură”. UŞTI2 vb. IV v. uşchi. UŞTI3 vb. IV v. uşta. UŞTIOÂRĂ s.f. v. uşcioară. UŞTI0R1 s.m., s.n. v. uşor1. UŞTI0R2 s.n., s.m. v. urcior2. UŞTIUBEU s.n. v. ştubeu. UŞTIULETE s.m. = (regional) ştiulete (3) (Mărtănuş - Târgul Secuiesc), alr i 903/200. - Şi: uştulete s.m. cl 1979, 182. UŞT0C s.n. (Regional) Uşor1 (1) (Brădişorul de Jos - Oraviţa). Cf. alr i 654/24. - Contaminare între uşă şi toc. UŞT0R s.m. v. uşor1. UŞTOR0Ş s.m. = (regional) oştorâş (Cosniciul de Jos - Şimleul Silvaniei). alr i 896/298. UŞTUBEU s.n. = (regional) ştubeu. 1. (Prin Munt. şi nord-estul Olt.) Ştubeu (2). Cf. lexic reg. n, 33, udrescu, gl. ♦ (Prin sudul Munt.) Cişmea, ev 1949, nr. 9, 34. 2. (Prin Munt.) Ştubeu (3). Cf. H iv 82, cv 1950, nr. 4, 38, udrescu, gl. ♦ Groapă mică în pământ unde stă fierarul cu picioarele când lucrează la vatra din fierărie;. Cf. rădulescu-codin. UŞTULETE s.m. v. uştiulete. lÎŞU interj, v. hâş. UŞUI vb. IV. T r a n z. (Regional) A alunga (mai ales păsările domestice) zicând „uş!”. Mă lăsau singur, să aduc costrei viţelului, să dau de mâncare la pui, să uşui din porumb găinile. SĂM. IV, 726, cf. CADE. De vine coţofana şi bea ouăle din cuibul găinilor, eu am fost chioară de nu le-am uşuit. VISSARION, în SCL 1978, 328, cf. L. ROM. 1968, 184, DEX. Auz, maică, cucu cântă... Uşuieşte-l la naiba. GRAIUL, I, 129. Cucul mi-auzea... Mă-sa mi-l vedea Şi mi-l uşuia, Şi-l zburăturea. MAT. FOLK. 6. Vorbirăm gură cu gură Să vii la neica-n grădină, Uşuind câte-o găină. RĂDULESCU-CODIN, L. P. I, 305. Ieşi, Mariţă, la portiţă... Uşuind câte-o găină, Să nu-ţi bage mă-ta vină. PAMFILE, C. Ţ. 155, cf. CIAUŞANU, v. 208, TOMESCU, gl. - Prez. ind.: uşuiesc şi uşui. - Uş + suf. -ui. UŞUI vb. I v. uşura. 2155 UŞUIALĂ -443 - UŞURA UŞUIĂLĂ s.f. (Prin nord-estul Olt. şi nord-vestul Munt.) Faptul de a oi ş u i; uşuit. Cf. ciauşanu, v. 208, UDRESCU, GL. -PL: uşuieli. - Uşui + suf. -eală. UŞUÎNŢĂ s.f. v. uşurinţă. UŞUÎT s.n. (Prin nord-estul Olt. şi nord-vestul Munt.) Faptul de a uşui; uşuială. Cf. ciauşanu, v. 208, udrescu, gl. - V. uşui. UŞULIŢĂ s.f. (Popular) Uşiţă (1). Să fie avut omul în piept o uşuliţă mică prin carea lesne să să fie arătat inima. MOLNAR, ret. 125/18. în dreapta acestui coridor este o uşuliţă. NEGRUZZI, S. I,. 311. După ce şi-a luat grija de-afară, zăvoreşte uşuliţă. SĂM. V, 70, cf. TDRG, cade, dl, dex, scl 1978, 328. ♦ Uşă (1) mică pentru uzul oamenilor, practicată în cadrul unei porţi. Intră! Şi se dete în lături dinaintea uşuliţei din poartă. VISSARION, B. 300. - PL: uşuliţe. - Uşă + suf. -uliţă. 0 1 A UŞUR s.n. 1. (învechit) Dijmă pe care o plăteau odinioară tătarii pentru teritoriul, pământul ocupat în Moldova. Grigorie Vodă, având mălaiu mult la Fălciiu..., strânsu din uşor. NECULCE, L. 312. Au lămurit hotarul..., orânduindpentru cei ce vor lăcuipe acel loc a Moldovei..., să dea, osăbit de uşurul ce este obicinuit plată, şi chirie pentru loc. AMIRAS, LET. ΠΙ, 171/8, cf. CANTA, LET. III, 184/22. Iertare de „uşor" pentru doi tatari (a. 1741). IORGA, S. D. vi, 220. La carii sănteţ rânduiţ să strângiţ uşorul la parte de la Oraolu (a. 1742). id. ib. 245, cf. CAT. MAN. I, 505. Chirie pe 146 merţe grâu din uşur (a. 1760). IORGA, S. D. XXII, 110, cf. HEM 682, CIHAC, II, 627, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, I. BRĂESCU, M. 72, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Avem a face mai ales cu... numele unor dări ca alâmul, ilişul (cuvânt atestat pe la mijlocul secolului al XV-lea) sau uşurul. PUŞCARIU, L. R. I, 316, cf. SCRIBAN, D., REV. PĂD. 342. 2. (Prin Mold.) Uium pentru măcinat. Cf. cihac, ii, 627, DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 3. (Prin Qlt.; în forma uşor) Făină care rămâne pe marginile pietrei de moară după măcinat. Com. BRÂNCUŞ. - PL: (3) uşori. - Şi: uşor s.n. - Din tc. oşiir. Cf. tăt. ü ş ii r. UŞIJR2, -Ă adj., adv. v. uşor4. UŞURA vb. I. (în opoziţie cu î n g r e u i a) 1. T r a n z. A face să fie mai uşor4 (A I 1), să scadă din greutate; a micşora, a reduce (o greutate, o povară); a descărca, a despovăra. Era în corabie 276 de suflete. Săturară-se de mâncare şi iuşirară corabia; lepădară grâul în mare. COD. VOR2. 4777. Aciia amu era corabia a-şi iuşura tarul. CORESI, L. 100/5. Uşurară corabiia aruncând hrana în mare. N. TEST. (1648), 171715, cf. ANON. CAR., DRLU, LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 147, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Un ou stricat pluteşte..., fiindcă putrefacţia dezvoltă gaze care scapă afară prin coajă şi-l uşurează. CIŞMAN, FIZ. I, 262. <> F i g. După bal,... era foarte uşurat de greutatea banilor prinşi cu destulă alergătură în ajun. CARAGIALE, O. III, 12. Nu mai plânge, mamă, grăi Sultănica sărind în sus,... mâine voi uşura ţărâna tatei; pârjol nemiluit va cădea pe capul grecului. DELAVRANCEA, S. 20. Ό- Expr. A uşura punga (cuiva) = a lua banii cuiva prin mijloace necinstite. Văzu că boltaşul punga i-a cam uşurat. PANN, ap. CADE. îndemnau pe baronul Calicevschi să înceapă iarăşi minunatul joc fiare cu puţin mai înainte le uşurase pungile. FILIMON, O. I, 184. Nu poate omul ieşi să se primble fără ca cineva să nu încerce să-i uşureze punga? barbu, PRINC. 155. A uşura (pe cineva) de bani = a face pe cineva să-şi piardă banii (la un joc de noroc); a lua cuiva banii (prin furt, prin mijloace necinstite). Ţinându-i cu braţele-n sus, îi uşuraseră de bani. SADOVEANU, O. IX, 31. De trei ori l-a ruinat pe Sârbu... Acum iar o să-l uşureze de bani. BARBU, PRINC. 187. ♦ Refl. pas. A deveni mai uşor4 (A I 1), a nu mai fi greu, a nu mai apăsa greu. Perşii s-au fost închinând şi au fost sărind în marea, pănă s-au uşurat vasul şi au scăpat la Asiia. HERODOT2, 426. Intrebându-se copilul, spunea că nu i-au fost nici un rău, că să rădica deasupra şi să uşura de sf[ Refl. pas. Alt cal l-au dat... să să prinză în suma banilor, în datorii, să să mai uşureze mănăstirea (a. 1725). IORGA, s. d. XIV, 25. -f Refl. (învechit) A se descărca de o responsabilitate bănească. Văzându-se la atâta greu şi supărare despre datornici şi neavând putinţă să se uşureze. AXINTE URICARIUL, LET. II, 18.5/28. L-a îndemnat să-şi dea socoteala şi să se uşureze de aceşti bani. ghica, a. 662. ♦ (învechit) A elibera din funcţie, a desărcina. Mă aflu îndemnat a te uşura pe domnia ta de postul canţelariului de curte. GT (1839), l'/8. 4. T r a n z. (Complementul indică o suferinţă fizică sau morală; pext. o persoană suferindă) A diminua ca intensitate; a alina, a potoli1 (1). luşurăndu-i D[\i\mn\p\dzău durorile şi tămăduindu ranele. DOSOFTEI, V. s. februarie 5278. Totuşi putem a-l mai uşura, slobozindu-i sânge. CALENDARIU (1814), .173/18, cf. LB. [Ape minerale] care tot într-o vreme vindecând şi uşurând pe unile pătimi. EPISCUPESCU, A. 48/13. Datori sântem să uşurăm chinurile celorlalţi. MARCOVICI, C. 25/10. Acei doftori... gândind că ne uşurează, în loc de-a ne scăde răul, ne-l însutesc. CONACHI, P. 281. Şederea îndelungată în aceste scăldători ne uşurează şi ne răcoreşte. FĂTU, D. 18/21. Laptele de capră îl mai uşură puţin. NEGRUZZI, S. II, 154. De, tată, poate să te mai uşurez. DELAVRANCEA, O. II, 370, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Cănd eram de douăzeci, Mă legam de turci, de greci Şi de capete-i scurtam Şi aleanu-mi uşuram. alecsandri, p. P. 254. Să repede la moaşă, să o poftească până la mine ca să-mi uşureze durerile. snoava, ΊΙ, 175. Cu suflet oi sufla,... Pe (x) l-oi uşura, De toate cuţitele, De toate junghiurile. FOLC. MOLD. I, 200. ·» Refl. pas: Să imobilizăm fractura... In felul acesta se uşurează durerea şi transportarea se poate face fără multă suferinţă. ABC SĂN. 167. *0· Refl. Inemii cei mâhnite cu atâta să uşureadză durerea de la dânsă care o pătimeşte, jeluindu-se. N. COSTIN, C. 93. Puţin de nu au leşinat, dacă nu s-ar fl uşurat prin vărsare. DRĂGHICI, R. 159/24. Bolnavul, fără veste, puţinei s-a uşurat. PANN, E. I, 83/21. Când nu eşti singur, suferinţa se uşurează. REBREANU, I. 25. Tusa contenise, se uşurase şi vătămătura; dar era slab. SADOVEANU, O. vi, 576. Că omul cu cât oftează Cu atât se uşurează. TEODORESCU, P. P. 276. Multe-n carte voi băga, Doară mă voi uşura. FÔLC. TRANSILV. II, 288. Omul, dacă mai oftează, Parcă se mai uşurează. FOLC. MOLD. I, 480. 5. T r a n z. A salva pe cineva, a scăpa (I 1); a scuti (3); a ierta, a absolvi. Să va mai milostivi giudeţul, de-i va mai iuşura sau mai rău să va întărâta, de cumplitu-i va certa. PRAV. 177. Au dat părinţii lor... ca să-i iuşureadze din nevoie ce au avut (a. 1651). GCR I, 151/12. Giudecata... l-au uşurat cu cinste de toate pârile ce era pornite asupra lui. AR (1829), 147721. 2162 UŞURARE -445- UŞURARE L-ai uşurat de osteneală (a. 1841). bariţ, i, 251. Uşurează-mă de această întrebare. GORJAN, H. I, 6/11. îmi eşti trebuitor ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului. NEGRUZZI, S. I, 141. Cel de sus se îndură şi uşurează sufletele de munci. ŞEZ. III, 238. Dacă o avea Petra zale, Doamne dă-i sănătate, dacă n-o avç, Doamne, uşură-i sufletul ARH. FOLK. VII, 67. ♦ (învechit) A ajuta. Un împărat nu e cu putinţă să n-aibe miniştri cari să-l uşureze şi cărora să se încrează, fiincă nu poate să facă toate singur. PLEŞOIANU, T. II, 170/13. (Refl. recipr.) Să-şi strângă fieştecare sat câţi oameni vor pute şi între ei să se uşureze (sfârşitul sec. XVIII), let. ni, 261/32. 6. T r a n z. A înlesni, a facilita. Cu aceasta a sa fugă să şi-o uşureză. OŢĂLEA, A. F. 44/21. Meşteşugurile cu care uşurează lucrarea... de mult le sânt cunoscute. GOLESCU, S. 264, cf. lb. Mehanica au uşurat munca şi au ieftinit lucrurile. I. IONESCU, C. 183/18, cf. ISER, bar. —MUNT., W. 317'/28, POLIZU. Dar comunicarea, astăzi aşa de comodă, cu civilizaţiunea societăţilor înfloritoare, uşurează mult acea sarcină. CARAGIALE, O. iu, 96. O asemenea procedare uşurează... studiul acestor picturi. NAUM, IST. ART. 53. Operaţia era uşurată de faptul că simetria morfologică nu era dublată de simetria acustică. D. POPOVICI, P. 182. Situaţia în care ne găsim îmi uşurează... unele lucruri pe care vream să ţi le spun mai demult. MUŞATESCU, T. 349. Critica era uşurată de colaborarea informaţiilor venite din bancă. ARGHEZI, S. XI, 50. Scena rulantă are menirea să uşureze... schimbarea decorurilor. CĂLINESCU, C. O. 125. Singura influenţă pe care ar putea-o avea ar fi de a uşura repararea celulei şi nervului. PARHON, O. A. I, 27. Vrea... să-mi uşureze şi primele ore de conversaţie. PREDA, R. 42. în acelaşi timp uşurează citirea scenelor. MÂN. SUCEVIŢA, 48. Apropierea dintre cele două oraşe... şi drumul domnesc dintre ele au uşurat călătoriile. G. BARBU, A. V. 32. Un supliment... de îndrumări... casă uşureze interpretarea. CIOCULESCU, C. 325. ·ν- Refl. pas. Ca se se mai uşurează unele adaogeri greale ca aceasta, se pot împărţi punerile în mai multe părţi, şincai, î. 15/23. ♦ (Complementul este „soarta”, „viaţa” etc.) A ameliora, a îmbunătăţi, a îndulci. încercările... de a uşora soartea poporului ţăran. BARIŢIU, p. a. I, 561. O mai mustra şi gândul că n-a făcut nimic spre a uşura soarta soţului său. slavici, O. I, 173. începe să se ocupe de fiul dumîtale şi-i uşurează situaţia. STANCU, R. A. III, 96. 7. R e f 1. (Popular; despre femei) A scăpa de greutatea sarcinii, a naşte (I 1). Să uşurează, adică naşte muierea, i. golescu, C., cf.,poLizu, ddrf, şăineanu, d. u., cade, şez. v, 169. -Prez. ind.: uşurez, pers. 3 uşurează şi (regional) Uşură. - Şi: (învechit şi regional) uşorâ, (învechit) iuşură, iuşorâ, iuşiră, (regional) uşuiă (TDRG, rădulescu-codin, jahresber. vin, 318), işură (alr ii 3 440/272), işorâ (ib. 3 440/346) vb. I, uşuri (prez. ind. uşuresc) vb. IV. -V. uşor4. UŞURARE s.f. Acţiunea de a (se) u ş u r a şi rezultatul ei. 1. Scădere, reducere a greutăţii. Cf. uşura (1). Cf. LB, PONTBRIANT, D., LM, DL. 2. Micşorare, reducere (a unei taxe, a unui impozit, a unei obligaţii etc.); uşurinţă (2), (învechit, rar) uşu-renie. Cf. uşura (2). Să afli săracii lăcuitori birnici uşurări şi răsuflări (a. 1801). IORGA, S. D. XIX, 69. Li se făgăduiră uşurări, scutire de dare. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 66. Trece la afacerile finanţiale şi la unele reforme, respective uşorări de impozite. BARIŢIU, P. A. III, 282, cf. BAR.-MUNT., W. 303V44. Tudor Vladimirescu... a împrăştiat pretutindeni o strigare, în care era vorba... despre uşurarea birurilor apăsătoare. GALACTION, O. 157. După încheierea acordului cu boierii, prin care dăjdiile au fost restabilite în vechea lor formă, de o uşurare fiscală nu mai putea fi vorba, oţetea, t. V. 272. Când s-a pornit războiul pentru neatârnare am făgăduit oamenilor uşurări. PAS, L. II, 135. 3. Eliberare, scoatere de sub apăsarea unui lucru greu; uşurinţă (3). Cf. uşura (3). Luând iuşurare năpăştilor, părintele dobândi dar la D[vi\mn[€\dzău. DOSOFTEI, v. S. decembrie 210712. (Fig.) Pe feţele acelea bărbăteşti sta zugrăvită aşteptarea senină a uşurării de jugul străinului. D. ZAMFIRESCU, î. 161. Vine iară primăvara!... Toate erau mai altfel, toate se schimbaseră, toate aşteptau zvâcnetul de uşurare al urnirii. LĂNCRĂNJAN, C. I, 5. ♦ F i g. Eliberare de o povară sufletească; destindere. în loc de bucurie, fiiul mieu, iau scârbă, în loc de veselie, amar,... în loc de iuşiurare, greutate, varlaam, C. 85. Deci, după obiceiul tiranilor a se bucurare de vărsarea de sânge, îi părea lui Alexandru Vodă uşurare inimei şi domniei sale. N. COSTIN, LET. I a, 75/22. Va avea ticălosul uşurare de întristare şi de groază. MAIOR, P. 107/18. Durerea cea mai crudă, cea mai mare Aflând o formă, află uşurare. EMINESCU, O. IV, 489. în această clipă de uşurare şi de mulţumire sufletească, era cuprinsă cu desăvârşire de simţământul... că el e om în puterea cuvântului. SLAVICI, O. II, 127. Un oftat de uşurare i se ridică din piept. AGÂRBICEANU, S. 24. Uneori o glumă, o ironie... poate erau numai supape de uşurare. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 103. Toţi înţeleseră cu uşurare că adormise. M. ELIADE, c. 71. Răsare luna! vorbi unul cu uşurare. C. PETRESCU, î. 11, 10. Omuleţul a venit trei zile la rând. In toată casa s-a simţit o mare uşurare. VLASIU, A. P. 372. Când se isprăveşte, amândoi oftează cu uşurare. SADOVEANU, O. vn, 305. El scoate un suspin de uşurare. ARGHEZI, S. vn, 98. Când apelul luă sfârşit, un suspin de uşurare... făcu ocolul mesei. VINEA, L. I, 23. Tresări simţind puţină uşurare în suflet. VORNIC, P. 209. Are un suspin de uşurare, τ decembrie 1964, 25. Clipa uşurării depline, când a fost gata povestirea, v. ROM. decembrie 1970, 61. Având măcar în această sfântă zi grija uşurării sufletului. FURTUNĂ, V. 87. 4. Alinare, potolire, liniştire (a unei suferinţe fizice sau morale); ameliorare (a stării unui bolnav); (învechit) uşurinţă (6). Cf. uşura (4). Eu poftesc curândă uşurare (însănătoşire). MOLNAR, D. 401/11. Cu acest chip am petrecut două luni... fară a vedea cât de puţină uşurare la durerea mea. BELDIMAN, N. P. II, 58/19, cf. LB. Cu toţi doctorii şi doctoriile nu simt nici o uşurare la boala mea. BÂLCESCU, ap. ghica, a. 591, cf. bar. - 2163 UŞURAT -446- UŞURATIC MUNT., W. 317V31. îi rândui apele de Plombières... şi de care cunoscu uşurare. NEGRUZZI, S. II, 154, cf. POLIZU. îi dete de mâncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o uşurare. ISPIRESCU, L. 130, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w. Ca o uşorare, ca o mângâiere,... prin mintea popii Man începură să apară... crâmpeie din viaţa lui. AGÂRBICEANU, P. M. 99. h-ar fi fost o uşurare neînchipuită în cătrănirea de acum şi ar fi închis ochii cu faţa la soare, mulţumit că a pus capăt torturilor de atât amar de zile. POPA, V. 134. Dar asta îi aduse lui Mitrea prea puţină uşurare amărăciunii ce-l împovăra. SADOVEANU, O. XVII, 216. Uneori lacrimile ochilor aduc... uşurare. STANCU, R. A. 1Π, 2,51. îngrijirea bolnavului constă doar în uşurarea suferinţelor lui. ABC SĂN. 366, Se duse... la popa din satul lui, rugându-l să vină cu moliţfelnicul să-i citească muierii slujba de uşurarea durerilor. SNOAVA, I, 211. 5. înlesnire, facilitare în îndeplinirea unui lucru, a unei sarcini etc. Cf. u ş u r a (6). Cf. lb. Prin aceasta... aţi dat marşei pricinilor judecătoreşti o simţitoare uşurare (a. 1835). URICARIUL, XIV, 50. Acelea uşorări au fost comune pentru toate popoarele. BARIŢIU, P. A. I, 511, cf. ISER, POLIZU. Acum cred că ar fi vreme fi să se facă această uşurare şi locuitorilor din Valahia. KOGĂLNICEANU, S. A. 124, cf. barcianu. Un inovator frământat de idei măreţe, ţintind uşurarea muncii oamenilor, v. ROM. ianuarie 1954, 172, ♦ (Şi determinat prin „soartă”) îmbunătăţire, ameliorare. De n-oi putea face nimic pentru liberarea lui, voi face totul pentru uşurarea închisorii sale. ARICESCU, P. E. 39/2. Deciseră a se întoarce iarăşi la Viena şi a cerca uşorare a sorţei lor. BARIŢIU, P. A. I, 24. Făgăduindu-mi milă şi uşurare soartei. NEGRUZZI, S. II, 231. Loc. adj. De uşurare = folositor, avantajos, profitabil. Ieşea o mulţime de bani şi ţara foarte se tocmea şi se împlea de lăcuitori şi le era foarte de uşurare (sfârşitul sec. XVIII). LET. in, 261/35. 6. (Popular) Eliberare a femeii de greutatea sarcinii, naştere (I 1). Cf. u ş u r â (7). Cf. POLIZU. Declaraţiunea despre naşterea unui copil se va face la ofiţerul stărei civile..., în termen de trei zile după uşurarea femeii. HAMANGIU, C. C. 24, cf. ALEXI, W. îl făcuseră să înţeleagă că, începând dintr-a şaptea lună, unei neveste poate să-i vie de năprasnă uşurare. SADOVEANU, O. XIII, 819. Sarcina o va duce poate pînă la termen cu îngrijiri şi precauţiurii. Dar uşurarea îi va fi fatală. KIRIŢESGU, G. 65. -Pl.: uşurări. — Şi: (învechit) uşorare, iuşurâre, iuşorâre (lm) s.f. - V. uşura. UŞURAT, -Ă adj. 1. Cu greutatea^ micşorată; descărcat, despovărat. Roibul, parcă uşurat, Prăjini zece a săltat. ASACHI, S. L. I, 199. Cât ai clipi, cel ce şedea la , cârmă dispăru în valuri. Iar pluta, uşurată de partea aceea, se plecă acum cu vârful, lăsând uşor în apă şi pe cel din faţă. TOPÂRCEANU, O. A. II, 37. Se opintiră prăvălind sacii în apă. Barca se ridică uşurată. BART, E. 335. Buturuguţă uscată, O ridici încărcată Şi o laşi uşurată (Lingura). GOROVEI, C. 202. 2. F i g. Scăpat, eliberat de o grijă, de o povară etc.; împăcat, liniştit. Uşurată, ţi s-ardică d-acum al robiei fier Şi slobodă, ţi se-ncepe d-aci fericirea ta. HELIADE, 0. I, 458. Vărs râuri de lacrimi şi sunt uşurat. CRJEŢEANU, M. 168/11, cf. POLIZU. Când a aflat că el s-a întors şi că e bine..., ea se simţea uşurată. SLAVICI, O. II, 127, cf. DDRF. De astă dată s-a arătat mult mai uşurat în situaţia lui generală (a. 1894). ŞCHEI, 330. După această călătorie m-am întors la viaţa mea zilnică cu sufletul uşurat de o grea povară. D. ZAMFIRESCU, O. V, 419. Toată lumea răsuflă uşurată. AGÂRBICEANU, S. 132. Se simt oarecum mai uşuraţi la suflet în clipele aceste de odihnă. MIRONESCU, S. A. 82. Răsuflă uşurat când îşi văzu pălăria neprimejduită. C. PETRESCU, î. I, 14, cf. 97. Oamenii răsuflară uşuraţi. BRĂESCU, V. 82. Ajuns în gura Roginei... m-am simţit uşurat, vlasiu, a. p. 24. Se simte mai bine cu sufletul mărturisit şi uşurat. 1. M. SADOVEANU, S. 108. Lucu suspină uşurat. VINEA, L. I, 18. Vraciul răsuflă uşurat, barbu, PRINC. 102. Am răsuflat uşurat, grăbit, şuierând scurt. LĂNCRĂNJAN, C. n, 87. Când am scăpat de el am răsuflat uşurat. V. ROM. noiembrie 1964, 38. Uşuraţi cât de cât de povara spaimei, ne întoarserăm la mal şi aprinserăm ţigări. neagu, î. 55. 4- (în descântece) Scăpat de boală, înzdrăvenit. Pe G. să-l laşi curat, luminat, de boală uşurat. ŞEZ. ni, 196. Să rămâie curat, luminat,... dă deochi uşurat, ib. IV, 190. 3. (Despre femei) Eliberată de greutatea sarcinii. Fii ■în pace, Supărare nu-ţi mai face, Să te văz eu uşurată, Fie chiar măcar şi fată. PANN, P. V. III, 41/23, cf. POLIZU, DDRF, DL, DM. -Pl.: uşuraţi, -te. - Şi: (învechit) uşorât, -ă adj. DRLU. - V. uşura. UŞURÂTEC, -Ă adj. v. uşuratic. UŞURATIC, -Ă adj. 1. (Rar) Care nu poartă sau nu conţine greutăţi. Ca vânătorii, pe-un umăr purtând uşuratică tolbă, Părul lăsându-'l răzleţ să-i fluture-n vântul pădurii. COŞBUC, AE. 18. 2. (Rar) Uşor4 (A I 3). [Calul] schimba solemnul mers în pas pe uşuratecul trap. CONV. LIT. xvn, 106. 3. (Despre oameni şi manifestările lor) Lipsit de seriozitate, de temeinicie; εμρεΓΑααΙ (2), fluşturatec, frivol, uşor4 (A II 3), (regional) sprehui2, sprehuiat (I), sprinţar (3). Ocupaţia viitoarei sale nunţi împluse cu totul mintea sa atât de uşuratică. BĂLCESCU, M. V. 68, cf. BAR. - MUNT., w. 543'/30. Unde e tânărul şi uşuraticul Paris? CARAGIALE, O. iii, 76. Eram siguri că avem să-i găsim.:., fiindcă Panaiot, om uşuratic din fire, făcea cheltuieli nebuneşti. SLAVICI, Ν. II, 341. Caut să arăt cât e de uşuratecă judecata obştii cititoare în materie de artă: BACALBAŞA, S. A. I, 221, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. A cunoscut bine această uşuratică fire. PETICĂ, O. 402. Comăneşteanu... e uşuratic cu femeile şi sceptic. LOVINESCU, S. I, 308. Cât de uşuratică mă crezi! CAMIL PETRESCU, τ. II, 55. Mama, femeie tânără, uşuratecă, cochetă, s-a lăsat prada plăcerilor uşoare. BRĂESCU, V. 20. Tânăr şi plin de viaţă, el se uita la văduve cu ochi lacomi, trecându-i prin minte gânduri uşuratice. VLASIU, A. P. 143. în timpul tinereţii sunt destul de uşuratici şi risipitori. PRIBEAGUL, P. R. 16. „Spiritul războinic” 2166 UŞURĂTATE -447- UŞUREL începuse, din primele zile să cuprindă pe ofiţeri, făcându-i uşuratici, cheflii şi jucători de cărţi. PUŞCARIU, M. 10, cf. SCRIBAN, D. Totdeauna am fost încredinţat că furnica este o fiinţă harnică, strângând, în vreme ce greierul uşuratic cântă. CĂLINESCU, C. O. 43. Are aici ceva din psihologia uşuratică a personajului feminin. VIANU, L. R, 279. Eram şi cam zvăpăiat şi puteam să le par uşuratic. STANCU, R. A. III, 153. Mă socotea... uşuratecă? DEMETRIUS, A. 203. Eu sunt o femeie egoistă şi uşuratică. H. lovinescu, T. 407. Bărbaţii se distrau uşurateci, observându-mi panica. BOTTA, S. III, 171. E veselă, e dornică de viaţă, pentru că nu şi-a trăit-o încă, dar nu e uşuratică, τ iunie 1964, 27. ❖ Fig. Uşuratica stea cu coadă a trecut peste o planetă. CARAGIALE, O. IV, 44. ♦ F i g. Lipsit de adâncime, de profunzime. Poezia românească din secolul al XVIII-lea e o uşuratecă poezie de salon. IORGA, L. I, 70. - Pl.: uşuratici, -ce. - Şi: uşurătec, -ă adj. - Uşor4 + suf. -atic. UŞURĂTATE s.f. 1. Faptul de a-fi u ş o r4 (A 11). Uşurătatea pufului. SCRIBAN, D. 2. Lipsă de efort; uşurinţă (4). „ Talentul” lor constă desigur în uşurătatea cu care pot reproduce întocmai sunetele şi modulaţiile... auzite. PUŞCARIU, C. S. 390. Dezlega probleme grave de administraţie, cu aparenţa de uşurătate a unei fiinţe care sare pe deasupra coardei. CĂLINESCU, S. 111. Conştiinţa sa artistică s-a lăsat ademenită de o uşurătate improvizatoare prea comercială, constantinescu, S. iii, 196. ❖ L o c. a d v. Cu uşurătate = fără efort, uşor4 (B 2), cu uşurinţă (4). Nu ar fi renunţat cu nici un preţ la domnia ce-i căzuse în sân cu atâta uşorătate. BARIŢIU, P. A. Π, 736. Pomeninţa de zeii cei vechi nu o poţi dezrădăcina cu uşurătate. FM (1861), 16. 3. însuşirea a ceea ce este uşuratic (3); lipsă de seriozitate; frivolitate, nechibzuinţă. Impregiurările războiului era pricina acestei uşurătăţi. AR (1829), 149'/16. S-a transformat „aura popularis” ale cărei capriţiuri şi uşorătate Măcelariu nu o cunoscuse până atunci. BARIŢIU, P. A. ΠΙ, 441. Aflase chip a se dezlega pe nesimţite dintr-un lanţ ce nu era potrivit cu uşurătatea inimii sale. NEGRUZZI, S. I, 24. Ce se întâmplă însă astăzi cu obiceiurile de uşurătate ale tinerilor noştri? SĂM. III, 563/Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Moldovenii sânt supuşi blăstămului slăbiciunii şi uşurătăţii. SADOVEANU, O. IX, 9. Toate aceste măsuri arată... uşurătatea extraordinară cu care Ipsilanti a pornit să răstoarne împărăţia otomană. OŢETEA, T. v. 185. Din uşurătate a caracterului şi din malignitate,.., îl încredinţă că-şi calcă consemnele profesionale numai din iubire pentru el. CĂLINESCU, B. I. 87, cf. SCL 1978, 328. Se pregăteşte o dispoziţie de spirit de reculegere, în contrast cu uşurătatea cu care-şi petrec cea mai mare parte din viaţă cei mai mulţi oameni. ROMÂNIA literară, 1985, nr. 11, 19/1. ❖ (învechit) Uşurătate de minte (sau a minţii) = nechibzuinţă, neseriozitate. Apucase pe bieţii secui dorul fierbinte de un război civil pe care-l provocau la toată ocaziunea şi cu neauzită uşorătate de minte. BARIŢIU, P. A. II, 148. Uşurătatea minţii care vântură vorbe goale, fără conţinut. CIOCULESCU, c. 177. ❖Loc. adv. Cu uşurătate = în mod necugetat, nechibzuit; în mod superficial; uşor4 (B 4). Omul acesta, care-l vedeam jurându-se... şi luând martură dummnezeirea cu atâta uşurătate, este un trădător. NEGRUZZI, s. I, 51. Luam cu atâta uşurătate ponoasele pe care urnia să le atrag asupra alor mei. v. rom. ianuarie 1966, 63. 4. Lucru, fapt uşuratic (3); frivolitate. Poezia este luată de o uşurătate. BOLINTINEANU, O. 324. -Şi: (învechit) uşorătâte, (regional) uşurotâte (alr i 1 373/59), iuşurătâte (ib. 1 373/355), işorătăte (ib. 1 373/278, 335) s.f. - Uşor4 + suf. -ătate. UŞURĂT0R, -OÀRE adj. 1. Care face să devină mai mic, care uşurează (2); atenuant. Ne simţim provocaţi a căuta înşine împrejurările uşurătoare care i-ar putea explica purtarea. MAIORESCU, CR. I, 263. Şi aici se găseşte o împrejurare uşurătoare care lasă să apară procedarea lui Al. într-o lumină mai puţin defavorabilă. arhiva, I, 84. Găsi mai multe împrejurări uşurătoare pentru Ion care, la urma urmelor, nu poate fi decât victima intrigilor învăţătorului. REBREANU, I. 222. De data asta Max era culpabil, fără circumstanţe uşurătoare. TOPÂRCEANU, O. A. n, 49. Şi asta era o cursă pe care ne-o întindea,... din care ar fi rezultat acele faimoase circumstanţe uşurătoare. SADOVEANU, O. XII, 676. Să ai în cazul când te-ar fi prins circumstanţa uşurătoare. PAS, Z. I, 273. Asta e o vină gravă. -Să-mi daţi circumstanţe uşurătoare, d-le preşedinte! SNOAVA, vi, 632. ♦ (Substantivat) Persoană care uşurează (2) pe cineva de o greutate. Grigore Alexandru Ghica e arătat ca un bun administrator..., ca un uşurător de biruri. IORGA, L. I, 494. 2. Care uşurează (4), care alină, care potoleşte1 (1). Nu se putu stăpâni a nu scoate o oftare uşurătoare. MOZAICUL (1839), 786/4. Ochii..., rostogolindu-se zadarnic în orbitele uscate, nu puteau stoarce izvorul de lacrămi uşurătoare. C. petrescu, S. 189. ❖ (Adverbial) Măria rămase multă vreme în ogradă, plângând în tăcere, uşurător, mirată. T. POPOVICI, SE. 137. - PL: uşurători, -oare. - Uşura + suf. -ător. UŞURE adj., adv. v. uşor4. UŞUREÂLĂ s.f. (învechit, rar) Uşurinţă (4). Scrisoarea cu creta e... mai nesilită, apoi şi mânei aduce mai multă uşureală întru purtare. PETROVICI, P. 186/24. - Uşura + suf -eală. UŞUREL, -EÂ, -ÎCĂ adj., adv. Diminutiv al lui u ş o r4. A. Adj. I. 1. Cf. u ş o r4 (A I 1). Cf. drlu, lb. Scăparăm... toată marfa noastră ce era mai însemnată şi mai uşurică. GORJAN, Η. Π, 70/28. Eu am rămas cu sabia mea din pruncie, se tângui el cătră postelnic. E prea uşurică, sadoveanu, o. XIII, 726. Pe frunte-am să pun viorele, Şopârle-rt loc de salbe uşurele. ISANOS, v. 200. N-eţi da o povară uşurică, Ca o peană de rândunică. TEODORESCU, P. P. 180. Am avut o sorioară, 2171 UŞUREL -448- UŞUREL Uşurică ca o pană. SEVASTOS, c. 212. Uşurelu^s ca pana Şi la trup ca cătana. ŞEZ. I, 104, cf. ALR I 816/333. La Moldova trimetea, D-o piatră că-mi aducea. Era cât de uşurea: Opt sute optzeci oca. FOLC. OLT. - munt. ii, 157. Am două covăţele uşurele, Ziua-s pline, noaptea-s goale (Opincile), pascu, c. 74. + Care nu poartă sau nu conţine greutăţi. □ Punga îi era cam uşurică. ❖Expr. (A fi) uşurel de (sau Ia) minte = (.a fi) cu minţe puţină, slab de minte. Găsindu-l cu totul uşurel, la minte, fiind şî turbat într-acea zi,... cu feluri dă feluri dă vorbe l-au amăgit şî l-aif- înduplecat. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 78. Sânt fără de chibzuire şi la minte uşurei. PANN, E. I, 46/16. Bathor cardinalul, uşurel de minte, Pe-un cal alb de spume fuge tot-nainte. ALECSANDRI, P. III, 245. Era un fiuşturatec şi un uşurel de minte.,·, cum adică am zice noi un fleac de om sau o lichea. ISPIRESCU, U. 90. Văzu că amândoi sânt uşurei la minte şi ce să le facă. SNOAVA, III, 701. Mândra mea cea tinerică Şi de minte uşurică. HODOŞ, P. P. 182. ♦ Care se deplasează cu uşurinţă (4), cu rapiditate. Intr-o zi de luni au venit trei inşi în o căruţă cu osiile de fier, uşurică şi trasă de doi cai frumoşi. SLAVICI, O. I, 118. (F i g.) A cugetării barcă uşurică... Se pierde cu-ndrăzneală-n fund de zare. CODREANU, S. I, 141. + F i g. (Despre persoane; şi çu determinarea „din parale”) Care nu are bani, lefter; care a pierdut toţi banii (la un joc de noroc). Mi-ar face o deosebită plăcere d-a mă opri o zi... la d-voastră, dar trebuie să trec tranzito la Agapia, ca om socotit până la lăscaie şi foarte uşurel din parale. DELAVRANCEA, O. IX, 43. Bacşişul?... îl întrebă el zâmbind, altădată, acum sunt uşurel, moşule, demetresqj, o. 131, cf. bul. fil. v, 194. 2. (Despre hrană, alimente) Puţin consisterit; insuficient. Viene'zii sânt oameni supţirei, ca ţârii..., căci li-e hrana uşurică, din cauza scumpetei. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 28. 3. Cf. u ş o r4 (A I 3). Ce frumos ştii mata să cazi! Totdeauna ai fost uşurică. DELAVRANCEA, o. ii, 309. Cămilele-aleargă săgeată şi ele, La cântecul apei se fac uşurele. MACEDONSKI, O. I, 145. Pe lângă fete, flăcăii păreau mai uşurei la joc. PÂRVESCU, C. 40. Nicola, uşurel, a ajuns cel dintâi în vârf BART, E. 273. Uşurelu-s uşurel, C-am mâncat carne de miel,... Da şi mândra-i uşurea, C-a mâncat carne de mia. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 364. Pentru tine-aş cumpăra Nişte frumoşi căluşei Care îs mai uşurei. FRIEDWAGNER. R. V. 220. O E x p r. (Regional) (A fi) uşurel de cap (sau la minte) = (a fi) ager la minte, deştept; (a fi) uşor4 la minte. Cf. zanne, p. II, 52, ALR I 1 523/720. ♦ Gingaş, delicat. Pe uşă intră, uşurică şi luminoasă, jupâniţa Ilihca, albă la chip, cu obrăjeii rumeni, subţire şi mlădioasă. SADOVEANU, O. I, 248. 4. (Despre mers) Puţin apăsat, iâră zgomot. V. u ş o r4 (A 14). Iar braţele-i deodată în vânt încep să bată Mişcări părând de aripi Cu umblet uşurel. COŞBUC, P. I, 280. 5. Cf. u ş o r4 (A I 5). Un vânt uşurel. DDRF. Nu cred nici ceilalţi, oftă cu uşurel glas doamna preoteasă. SADOVEANU, O. XIV, 126. Lăsând... Pe luciul apelor Vălurele uşurele. ALEÇSANDRI, P. P. 136. Uşurel vânt cănd bătea Fluierul frumos cânta. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 510. <>· (Substantivat) Nu vedea, nu auzea, nici în greul pământului, nici în uşurelul vântului. ODOBESCU, s. -in, 182. ♦ (Despre nori) Diafan, străveziu (1). Un nour uşurel, ce se-ntindea ca un văl, oprea arşiţa soarelui. PELIMON, I. 6/8. In slavă, norii uşurei şi încreţiţi... deveniseră acum trandafirii. CAMIL PETRESCU, O. in, 95. ♦ F i g. Aerian, gingaş. Se sting ca două stele, Care-n nuntă, uşurele, Se cunun’ căzânde jos. EMINESCU, O. I, 13. II. 1. Cf. u ş o r4 (A II 1). Câteva împiedecături înainte ieşindu-ne, cătră carile acmu şi slujba senatoriii nu mai iuşurea adăogându-să... ne-au căutat vreamea lucrului a muta. CANTEMIR, HR. 50. Uşurică-i dragostea,... La cine o şti purta. FOLC. TRANSILV. n, 26. + (Despre boli) Lipsit de gravitate, care se vindecă uşor. Sosind la Nicomidia..., cu iuşurele friguri s-au simţit. CANTEMIR, HR. 246. ♦ Lipsit de importanţă, de gravitate. De nişte supărări d-astea atât de uşurele şi trecătoare nu e bine să se omoare cineva. HELIADE, D. J. 100/3. 2. Cf. u ş o r4 (A II 2). După câteva iuşurele harţuri, până mai pre urmă au răzbit pe Athanaric. CANTEMIR, HR. 254. Gândeai că a iubi este lucru uşurel. CONACHI, P. 221, cf. SCRIBAN, D. Numai omul acela pricepea în totul această socoteală uşurică. FURTUNĂ, V. 54. Plânge-mi mândra săraca, Că este armata grea. Dac-ar fi mai uşurea, Aş veni la dumneata. FOLC. OLT. — MUNT. II,421. 3. (Despre oameni şi manifestările lor) Cf. uşor4 (A II 3). Cătând însă la caracterul uşurel şi nestatornic al lui Sigismund, nimeni nu era sigur despre ceea ce va face până la urmă. BĂLCESCU, M. V. 253. în partea cea uşorică a publicului s-a încuibat o părere, ca şi cum acei canonici... nu ar avea nici un lucru. BARIŢIU, P. A, III, 147, ef. bar. - MUNT·, w. 3322/4. Gheorghe,... eşti tu bărbat în toată firea, ori eşti un om uşurel? Mă poci eu încrede în ţine? CARAGIALE, O. vi, 269. Cel ce a făcut o asemenea vitejie nu crez eu să fi fost el aşa de uşurel, încât să nu fi luat vreun semn cu care să-şi dovedească fapta. ISPIRESCU, L. 257. Soţia ta ar fi cel puţin uşurică, dacă nu vinovată. DELAVRANCEA, O. IX, 105, cf. DDRF. Oricât era de uşurel, poate că nici el nu era fericit. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE, îşi aminti că un preot nu se cuvine să se piardă în glume uşurele. REBREANU, I. 174, cf. ŞĂINEANU, D. U. Mă înspăimântam bănuind-o pe Dania drept uşurică. A. HOLBAN, O. Π, 126, cf. IORDAN, stil. 191, scriban, D., bul. fil. vii-vui, 96. ♦ (Despre scriitori; p. ext. despre operele lor) Fără adâncime de gândire, lipsit de valoare; superficial (2). Uşureii critici... caută în poezie logica prozaicelor dumnealor fierturi. MACEDONSKI, O. IV, 81. Prietenii... cei vechi îl ştiau drept un uşurel diletant. SADOVEANU, E. 172. ♦ Nepretenţios, neînsemnat. Asta n-a fost decăt o precuvântare uşurică. I. VĂCĂRESCUL, G. 14/25. Publicarea rândurilor mele uşurele ca prefaţă la valoroasa d-tale lucrare e o mare onoare pentru mine. CARAGIALE, O. VII, 297. B. Adv. 1, Cf. u ş o r4 (B 1). Cf. BAR. - MUNT., W. 517.’/3. Mai uşurel, mai binişor, Cu toţi v-apropiaţi. CARAGIALE, O. VI, 433. Vântul abia adia şi clătina uşurel frunzele pomilor. ISPIRESCU, L. 292, cf. DDRF. Ei 2171 UŞURENIE -449- UŞURINŢĂ mergeau uşurel, apropiindu-se de temelia spiralei. D. zamfirescu, î. 94. Păşeşte uşurel să n-o simţă nimeni. PÂRVESCU, C. 62. Luntrea s-a alăturat uşurel de lotcă. TOPÂRCEANU, O. A. II, 80. A scos uşurel o pară galbenă,... şi mi-a dat-o zâmbind. VLASIU, A. p. 112. Câte o mierlă trece drumul dintr-un tufiş în altul, fâlfâind uşurel, la faţa pământului. SADOVEANU, O. IV, 166. Pîn ’ la el, Uşurel. I. BARBU, J. S. 132. Două melodii vieneze cu sunete metalice, săltăreţe şi uşurele. BLAGA, H. 9. A urcat uşurel scările. STANCU, R. A. IV, 289. îşi luă pălăria din cap, o puse uşurel pe un scăunel. PREDA, D. 127. Foaie verdi de scaieţ, învârtiţi'fata, băieţ... Uşurel şî apăsat, Tot cu fetili din sat. CAF IV, 10. <> F i g. Când pe stele aurie Noaptea doarme uşurel. EMINESCU, O. I, 14. <> E x p r. (Mai) uşurel, se spune într-o situaţie în care nu trebuie să te pripeşti sau pentru a recomanda linişte, tăcere. Uşurel, sufleţelule. v. ROM. iulie 1969, 24. Mai uşurel cu vorba, Ascultaţi la noi încoa'. balade, Π, 60. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu uşurelul = a proceda cu blândeţe, cu răbdare, cu tact1, a lua pe cineva cu binişorul. Cf. udrescu, gl. -f Vioi, sprinten (1). Roibul saltă uşurel. EFTIMIU, î. 30. Umbla uşurel din zori până-n noapte prin tot divizionul. V. ROM. noiembrie 1953, 172. [Jucaţi] Uşurel, Ca la Muscel, zanne, p. vi, 213. 2. Cf. u ş o r4 (B 3). O mângâie uşurel pe talie. DELAVRANCEA, S. 129. îi mângâia părul... şi îi strângea uşurel mânuţa. AGÂRBICEANU, P. M. 47. Ochii se deschideau catifelaţi, pielea transparentă tremura uşurel. A. HOLBAN, O. Π, 181. Adevărat, n-are de unde să ştie... zice femeia stăpânindu-se şi închizând uşurel din pleoape. SADOVEANU, O. vii, 288. O sărută uşurel pe amândoi obrajii, v. ROM. mai 1954, 40. Puse mâna pe piciorul slăbuţ al băiatului. îl strânse uşurel. PREDA, M. 435. S-a ridicat uşurel într-un cot. BARBU, G. 345. Când tună întâi primăvara, se dă uşurel în cap cu un fier, ca să fie tare în cursul anului. ŞEZ. iii, 49. Să tai frunză, să-i fac umbră, Să mi-o sărut di-adurmită, Uşiurel să nu ma sâtntă. FOLC. OLT - MUNT. I, 99. <> E x p r. (Familiar) Pe uşurel = pe puţin, în cel mai bun caz. Cf. udrescu, GL. Pe uşurel, dacă-i scăpa c-o mie de lei. id. ib. + (Despre modul de a se îmbrăca) Cu haine subţiri, care nu ţin de cald. Era iarnă. Păgânii, cam uşurel îmbrăcaţi. STANCU, D. 215. 3. Cf. uşor4 (B 4). Judecăm uşurel pe scriitori tocmai pentru că nu este destul gust (a. 1880). PLR I, 337. A judeca uşurel. SCRIBAN, D. ♦ (Regional) Indecent, obscen. Cf. pamfile, cr. 249. -Pl.: uşurei, -ele. - Şi: uşurică adj., (învechit) uşorel, -eă, -ică, iuşurăl, -eâ, -ică adj., adv., (regional) işoreâ (alri 816/333) adj. - Uşor4 + suf. -el, -ea. - Uşurică: cu schimbare de sufix. UŞURENIE s.f. (învechit, rar) Uşurare (2). Peîntru uşureniia păcatelor noastre (a. 1592). I. bianu, D. r! 2. - Uşor4 + suf. -enie. UŞURGÎU s.m. (învechit) Persoană care strânge uşurul1 (1). De câte ori trimite domnia să strângă uşurul de la tătari..., acei uşurgii merg şi strâng şi dej ma (a. 1755). ap. tdrg, cf. scriban* d. - Pl.: uşurgii. - Din tc. iişiirgii. UŞURÎ yb. IV v. uşura. UŞURICĂ adj. v. uşurel. UŞURÎME s.f. 1. Faptul de a fi u ş o r4 (A I 1); uşurinţă (1). In maţe de atâta vreame cevaşi măcară nepuind..., mare iuşurime trupului... să-m fie vinit. CANTEMIR, IST. 78, cf. LB, ISER, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CADE. '2. Lipsă de greutate (în îndeplinirea unui lucru, a unei activităţi); înlesnire, facilitate. Că nu pentru aceaea zic să fie altora iuşurime, iară voao asupriciune. N. test. (1648), 245724, cf. iser. ❖ Loc. adv. Cu uşurime = fără efort, fără greutate; uşor4 (B 2). După ce văzu ţara supusă cu atâta uşorime, Carol o împărţi în districte militare. BARIŢIU, P. A. I, 67. 3. (învechit; în sintagmele uşurime a minţii sau de minte) Nechibzuinţă; frivolitate. Mărimea şi greuimea trupului semnul micşorimei sufletului şi iuşurimei minţii este. cantemir, IST. 57. Noua lege urbarială votată de cătră partida aristocraţiei conservative cu nespusă uşorime de minte. BARIŢIU, P. A. Π, 1, cf. TDRG. 4. Alinare, potolire, liniştire; uşurinţă (6). Omul, căzut în multe fealuri de nevoi,... nice cu cuvinte, nice cu tăceare necuvioasă nu-şi dobândeşte şie uşurime, ce mai vârtos scorneaşte şie greutate şi supărare mai mare. ZOBA, S. 95. 5. Lipsă de importanţă, de valoare. Aceste toate [sunt] nu pentru a-m arăta puterea condeiului, căci îmi cunosc uşurimea. GOLESCU, S. 119. - Şi: (învechit) uşorime, iuşurime s.f. - Uşor4 + suf. -ime. UŞURINŢĂ s.f. 1. Greutate mică. Se cunoaşte Omul prost din vorbuliţă Şi nuca din uşurinţă. PANN, P. V. I, 9/25, Cf. TDRG, CADE, ZANNE, P. I, 227. 2. Micşorare, reducere (a unei sarcini, a unei obligaţii etc.); uşurare (2). Să avem vecinica pomenire şi mai vârtos pentru uşurinţa pacatelor (a. 1712). uricariul, v, 25.0/25. Se pune în calea mortului numai pânză... pentru că, fiind pânza foarte chinuită, să afle sufletul uşurinţă în lumea viitoare. MARIAN, î. 304. 3. Eliberare de sub apăsarea unei greutăţi; uşurare (3). V. ajutor, sprijin (2). După ce s-au aşezat Antioh Vodă la domnie fost-au ţării cu uşurinţă întăi. N. ÇOSTIN, LET. II, 47/13 . Fiind fără preget cătră toate bunele alcătuiri şi uşurinţa ţărei (a. 1815). uricariul, I, 238. Mojâcilor uşurinţă şî răsuflare, şî nouă, boierilor, stingere şî dărăpănare. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 65. 4. Faptul de a fi uşor4 (A II 2) (de făcut, de executat); lipsă de greutate,i de efort (în îndeplinirea Unui lucru, a unei activităţi etc.); facilitate, simplitate (2), uşurătate (2), uşurime (2), (învechit, rar) uşureală. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W. Nu ştiu care va fi norocul nostru de marinari, dar pot să spun că niciodată nu am simţit încă, în adâncul meu, atâta uşurinţă de lucru. CAMIL PETRESCU, T. II, 186. Uşurinţa 2177 UŞURINŢĂ -450- UŞUŢĂ victoriei o surprinse la început. TEODOREANU, L. 405. Potolise sălbăticia duşmanului cu uşurinţa cu care oamenii de codru potolesc cu mâna câinii ce se reped să-i sfâşie. BRĂESCU, v. A. 71, ef. SCRIBAN, D. Pentru uşurinţă... se sprijină un băţ pe străjile războiului şi se trece urzeala peste el. APOLZAN, P. I. 67. Adoptăm această denumire numai pentru uşurinţa descrierii. PARHON, O. A. I, 154. Am admirat... uşurinţa de a citi la prima vedere orice pagină destinată pianului. TUDORAN, O. 40. Nu cu uşurinţă reuşeşte cineva să evadeze. PREDA, M. S. 31. Spune minciuna cu o uşurinţă care-l face şi mai primejdios. T decembrie 1964, 12. Lucra cu o uşurinţă suprafirească, fără a avea aerul că sacrifică ceva din rotunjimea vieţii. PLEŞU, O. 202. *0* L o c. adj. şi a d v. Cu (mare, multă etc.) uşurinţă = a) fără (mare etc.) efort, fără (mare etc.) greutate, uşor4 (B 2). Au mai dormit cu multă uşurinţă până la asfinţirea soarelui. DRĂGHICI, R. 139/5. El poate fi cu aceeaşi uşurinţă prefect, profesor..., medic. BACALBAŞA, S. A. I, 86. Lucrurile scrise cu uşurinţă sunt mai totdeauna uşoare. SANDU-ALDEA, U. P. 242. Ar fi putut să-i dea cu uşurinţă de veste. AGÂRBICEANU, S. 22. Asemenea învăţături morale, în hqosul despre care am vorbit, luminau drumul ce ducea cu uşurinţă la victorie. NAUM, IST. ART. 16. Mi-a răspuns româneşte, cu mare uşurinţă. GALACTION, O. 91. Prin porumbiştile înalte, care foşnesc tare în bătaia vântului, el distinge cu uşurinţă cel mai uşor foşnet anormal. TOPÂRCEANU, O. A. II, 81. Avea picioarele strâmbe şi se putea urca prin pomi cu mare uşurinţă. VLASIU, A. p. 17. Toate se fac cu uşurinţă şi se îndeplinesc. SADOVEANU, O. vii, 333. Vioaie, deşteaptă, învăţase cu uşurinţă. BART, E. 103. Stârnea cu uşurinţă râsul, uneori aplauzele. CIPRIAN, S. î, 100. De citit, citesc cu oarecare uşurinţă. ARGHEZI, S. IX, 83. Saltul de la realitate la mit se făcea cu cea mai mare uşurinţă. BLAGA, Z. 92. Cazurile care ar putea fi utilizate... se întâlnesc cu oarecare uşurinţă, mai ales în azilele de infirmi. PARHON, O. A. I, 177. Nu se uită cu atâta uşurinţă un trecut ca al nostru. H. LOVINESCU, T. 333. A versificat, cu uşurinţă, legende şi balade fantastice din izvor folcloric. CONSTANTINESCU, S. I, 20. Ar fi redus cu,uşurinţă la tăcere întreaga apărare. MĂN, SUCEVIŢA, 15. Interpreţii... cântă cu uşurinţă şi cu pricepere. T mai 1964, 99. Sunetele se propagau cu uşurinţă, v. ROM. decembrie 1970, 55. Autorii care l-au format ar fi putut fi ghiciţi cu uşurinţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 5, 9/2; b) cu indiferenţă, cu calm, cu nepăsare. Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet ,a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură. EMINESCU, O. I, 141. 5. Lipsă de seriozitate, nesocotinţă (1); superficialitate. II însoţi în fuga sa, dovadă puternică despre uşurinţa ce pun uneori oamenii în bănuielile lor. BĂLCESCU, M. V. 393. S-ar înşela cineva crezând că toate uşurinţele călugărilor aveau vro însămnătate. EMINESCU, P. L. 75. Am văzut pricinuindu-se întâmplări mâhnitoare prin uşurinţa vizitatorilor noştri. CARAGIALE, O. IV, 262. Grozav am fost pedepsit eu pentru câteva clipe de uşurinţă. SLAVICI, O. II, 239. Ceilalţi îl privesc nemulţumiţi, căci liniştea lui le insultă zgomotul şi uşurinţa lor. delavrancea, T. 185. De-atunci s-au trecut atâţia ani, încât şi d-ta şi lumea aţi uitat despre o uşurinţă, pot zice, de copilărie. I. NEGRUZZI, S. iii, 16. E curioasă, aş'putea zice chiar criminală, uşurinţa cu care trecem prin viaţă fără a o înţelege, sandu-aldea, a. M. 116. Vorbea de necredinţa femeii, de uşurinţa ei. PĂTRĂŞCANU, S. A. 245. Uşurinţa nu însemnează perversitate. A. HOLBAN, O. II, 110. Moşu socotea lipsa Bunei de la biserică drept o uşurinţă de neiertat şi o biciuia cu ameninţarea iadului. VLASIU, A. P. 298. Băgai de seamă că toată ciuda ei... se referea mai ales la uşurinţa cu care „probabil” negociase un inel atât de scump. MIHĂESCU, D. A. 157. Cei mai repulsivi imitatori sunt simulatorii ermetismului; se scrie ermetic după reţetă..., pescuindu-se cuvinte rare, expresii tehnice, neologisme nesubstanţiale, cu o uşurinţă necontrolată. CONSTANTINESCU, S. III, 51.-0-Loc. adv. Cu (atâta) uşurinţă = cu (atâta) nesocotinţă, în mod superficial, fără a judeca, fără a cântări bine situaţia. Ce Dumnezeu! doar n-a trăit omul acesta acum câteva veacuri, ca să ne permitem cu atâta uşurinţă a băşni despre trista lui viaţă. CARAGIALE, O. III, 8. Singura ei grijă era ca nu cumva el... să ia lucrurile cu uşurinţă. SLAVICI, O. II, 179. Numai neînţelegerea situaţiei o poate face să privească lucrurile cu atâta uşurinţă. REBREANU, R. H, 99. Cântăreşte-ţi bine cuvintele şi nu le lăsa să curgă cu uşurinţă. VIANU, L. R. 59. Pe-atunci, oamenii se luau cu uşurinţă după orice. LĂNCRĂNJAN, C. II, 53. 6. (învechit) Alinare, potolire, liniştire (a unei suferinţe fizice sau morale); ameliorare (a stării unui bolnav); uşurare (4), uşurime (4). Cuprins de o folosi-tçare sudoare, care după trecire ca de giumătăte de ceas i-au adus o mare uşurinţă. DRĂGHICI, R. 138/14. Şi cum vărs lacrămi nencetat... caut vreun mijloc spre a mea uşurinţă. PANN, E. III, 4/4. Ţine minte-a ta silinţă, Când strigai la trecători, Să-ţi întindă uşurinţă, Că de nu, de jale mori! MUREŞANU, P. 4/15. 7. Sprinteneală, iuţime. Urcă scările cu uşurinţa omului neatins de griji. GRANDEA, S. 270. Avea o aşa uşurinţă de picioare cum nu mai simţise el niciodată. STĂNOIU, C. I. 158. Se mira de uşurinţa cu care îmbla el. CĂLINESCU, o. xn, 235. 8. îndemânare, agilitate. Începe să le treacă printre degete cu-o uşurinţă uimitoare. AGÂRBICEANU, O. III, 76. Am căpătat multă uşurinţă în mânuirea condeiului. PUŞCARIU, D. v. 198. Are tehnică, prinde la milimetru asemănările, are şi uşurinţă, dar îi lipseşte ceva. VINEA, L. I, 412. 9. (învechit) Naştere (I 1). Are voie femeia a se mărita... fiind îngreunată, după 40 zile a uşurinţei sale. ap. TDRG. -Pl.: uşurinţe. - Şi: (regional) uşuinţă s.f. RĂDULESCU-CODIN. - Uşura + suf. -inţă. UŞUROTÂTE s.f. v. uşurătate. UŞLIŢĂ s.f. (Regional) Uşiţă (1). Cf. CADE. Şi tare te-or aştepta Tot cu uşuţa crăpată Să mai intri-n cas-odată. marian, î. 544. La pivniţă-o pus uşuţă, Pe uşuţă-o pus lacată, Deasupra stâncă de piatră. ŞEZ. ni, 61. O copiliţă Să ti poarti di cârjuţă Cu pomană pi 2179 UT -451- UTI uliţă; Să-ajungi şi l-a mea uşuţă. FRIEDWAGNER, R. v. 446, cf. CHEST. II, 169/224. Am o căsuţă Şi n-are uşuţă (Oul). GOROVEI, c. 267, cf. PASCU, C. 35. ♦ Poartă mică la curte. Cf. alr i 655/798. - Pl.: uşuţe. - Uşă + suf. -uţă. UT s.m. sg. (Muz.; ieşit din uz) Denumire a notei do; semn care reprezintă această notă. Cf. poen. - aar. -HILL, V. Π, 782‘/21, IVELA, D. M., SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Din germ. Ut, fr. ut. UTALM s.n. = (învechit) otalm. Le făgăduisă aşea utalm că le va fi, să vor ţinea porâncile lui (a. 1692). DLRV. UTALMAZ s.n. (învechit, prin vestul Transilv.) Ajutor, sprijin. Dărtdu-ne noo utalmazul tău (sec. XVII). DLRV. - Din magh. ôtalmaz. IJTĂLI interj, v. uti. UTĂLMĂZUÎ vb. IV = (învechit, prin Ban. şi vestul Transilv.) otălmăzui. Utălmăzuiaşte pre noi cu milostea ta (sec. XVII), dlrv, cf. anon. car. UTĂLMĂZUIT0R s.m. (învechit, prin vestul Transilv.) Apărător, ocrotitor. Utălmăzuitorii noştri îndireaptă-i (sec. XVII). DLRV. -Pronunţat: -zu-i-, — Pl.: utălmăzuitori. - Utălmăzui + suf. -itor. UTĂLUÎ vb. IV. Tranz. (învechit şi regional) A urî. Cf. dr. m, 929, L. rom. 1969, 83. - Prez. ind.: utăluiesc. - Din magh. utăl. UTĂLUIT0R adj. (învechit, rar) Care urăşte. (Substantivat) Că se-mi vrea dracul imputa, rebda-vrea amu; şi se vrea utăluitoriul mieu (urâtoriul mieu CC2, cela ce nu mă poate vedea d) spre mere mare-cuvănta. PSALT. 105, cf. DDRF, MÂNDRESCU, UNG. 114, TDRG, DHLR II, 339, 542, ROSETTI, L. R. VI, 211, 260, ROSETTI - CAZACU, l. L. R. I, 51, TAMÂS, ET. WB-, l. ROM. 1969, 83, CL 1971, 234. -Pronunţat: -lu-i-. - PL: utăluitori. - Utălui + suf. -itor. IJTĂR s.m. v. hutăr. UTÂRNIE s.f. v. utrenie. ÙTÂRNE s.f. v. utrenie. ÙTE interj, v. uti. UTÉL s.n. v. hotel. UTENSILĂ s.f. v. ustensilă. UTER s.n. Organ musculos cavitar care face parte din aparatul genital feminin, situat în regiunea pelviană deasupra vaginului şi destinat să conţină ovulul fecundat până la dezvoltarea completă a fătului; (învechit) mătrice (11), zgău (11). V. m i t r ă2 (1), m a t c ă (6). Mitra sau ut,eru în care rodul stă şi se dezvoltează. KRETZULESCU, a. 10/16. Mitra sau uterusul este organul însărcinării. id. ib. 340/23. Aceste băi alcalino-feruginoase produc rezultatele cele mai fericite în cazuri... de boale de ficat, de rănichi, de uterus şi a căilor urinare. MAN. SĂNĂT. 92/14. Utero (mitra). EL. AN. 102. Uterus, mitra sau matca, polizu, P. 127/29, cf. alexi, w., bianu, d. s. Probabil nebunie precoce, credeau unii; alţii - o nevroză sexuală, provocată de o deplasare a uterului. M. ELIADE, Μ. 166. In viscere este un mic potir fierbinte, numit barbar uter. CĂLINESCU, C. N. 329, cf. SCRIBAN, D., ARGHEZI, S. XI, 52. In caz de perforare a uterului... se produc peritonite generalizate. BELEA, P. A. 173, cf. DL, DM. Operaţia se execută de obicei în cazul unor tumori ale uterului. ABC SĂN. 196, cf. dn, D. MED., M. D. ENC., dex, v. breban, d. G. ♦ Organul gestaţiei la femelele animalelor superioare vivipare; mitră2 (1), (învechit şi regional) matcă (6), (regional) strat1 (I 1). Cf. D. biol., dn3, V. BREBAN, D. G., DREV. - Pl.: utere. - Şi: (învechit) uterus, utero s.n. - Din lat. uterus, fr. utérus. - Utero < it. utero. UTERIN, -Ă adj. Care se referă la uter, care aparţine uterului. Ţesătura vânoasă cea uterină. KRETZULESCU, A. 429/17. Aceleaşi lumânări se întrebuinţează împotriva tuturor boalelor uterine (de mitră). MAN, SĂNĂT. 127/1. In embrionul uman, în a 3-a lună a vieţii uterine, cantitatea de apă e 94%. MARINESCU, P. A. 63, Cf. SCRIBAN, D., PARHON, O. A. I, 256, DANIELOPOLU, F. N. I, 83. Fibromul uterin se manifestă prin hemoragii. BELEA, P. A. 556, cf. DL, DN. După localizare, deosebim: fibromul colului şi cel al corpului uterin. ABC SĂN. 161. Traista-ciobanului sub formă de infuzie... se poate administra ca homeostatic mai ales în hemoragiile uterine. PL. MED. 134, cf. M. D. ENC., DEX. <> Fraţi uterini - fraţi născuţi din aceeaşi mamă, dar din taţi diferiţi. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 782'/25, prot. -POP., N. D., STAMATI, D. Potcoavă şi Alexandru, fraţi buni între ei, dar pe cari istoricii de atunci... îi numesc numai fraţi de mumă sau uterini. HASDEU, I. v, 225, cf. HAMANGIU, C. C. 162, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., .ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Copiii nu erau nici unul fraţi uterini, fiecare avea altă mamă. CĂLINESCU, B. I. 119, cf. PR. DREPT, 413, DN, SCURTU, T. 114. ♦ P. ext. (Rar) Feminin. Când totemismul se transformă în cultul strămoşilor..., se schimbă şi filiaţiunea din uterină în masculină. RALEA, S. T. II, 99. - PL: uterini, -e. - Din fr. utérin. ÙTERO s.n. v. uter. ÙTERUS s.n. v. uter. UTEŞÎ vb. IV v. oteşi1. UTI interj. (Şi repetat) Strigăt cu care se cheamă raţele. Nevastă-sa era într-un nor de lighioane, cărora le zvârlea grăunţe, chemând pe fiecare pe limba sa: -Pui, pui, pui! Uti, uti, uti! Boci, boci, boci! Bii, bii, bii! 2199 UTIE -452- UTILAT CONV. LIT. XLIII, 917, cf. TDRG, DR. I, 79, CADE, SCRIBAN, D., scl 1978, 325, h i 59, x 498, rădulescu-codin, alr sn n h 380, a ix 2, Udrescu, gl. - Şi: utili (cade, alr SN il h 380, a v 33, vi 26, ix 1, 4, 5, 6, mat. dialect. I, 197), ute (a ix 3), ùtili (UDRESCU, GL.), Utăli (LEXIC REG. 88), ÙCÎU (SCL 1978, 325) interj. - Cf. ucr. y τ K a, rus. y τ κ a. UTIE s.f. v. hutie. UTIL, -Ă adj. Care poate fi utilizat, care se poate practica în mod avantajos, satisfăcând o cerinţă; folositor. V. profitabil. Cf. negulici, prot. - pop., n. D., pontbriant, d. Instruire[a] are mai mult raport cu ceea ce este util la conduita vieţii. CANELLA, v. 192. Preceptele utile âdunate aci sunt mai lesne de dat decât de urmat (a. 1883). RET. ROM. 213. Facem dar apel la sprijinul tuturor acelora care vor judeca întreprinderea noastră frumoasă şi.utilă (a. 1890). PLR I, 395, cf. ddrf, BARCIANU. La noi mai cu seamă..., [garda civică] e tot ce poate fi mai util şi mai majestos. D. ZAMFIRESCU, O. V, 137, cf. alexi, W. Aş vrea să-nvăţ o ştiinţă utilă. GORUN, F. 78, cf IORGA, L. I, 322, ŞĂINEANU, d. u., cade. Modesta lui profesiune... îi furniza tot mai numeroase terenuri de exploatare, cunoştinţe utilè. EFTIMIU, N. 122. Fantazia şi bunul său plac... îl împingeau la muncă utilă foarte rar. GALACTION, O. 114. îşi făcuse atunci o bogată şi felurită provizie de amintiri, regăsind-o utilă... în ceasul creaţiunii literare. TEODOREANU, L. 84. El băuta să înlesnească munca elevilor săi prin contact aproape zilnic, prin sfaturi utile, puşcariu, D. v. 32, cf. SCRIBAN, D. A priceput aluzia şi a tras concluziile utile. ARGHEZI, S. VII, 101. Nu li se spunea că acest lucru e util. CĂLINESCU, C. O. 46. Credem că am făcut lucru util. PARHON, O. A, I, 138. Sensul moral este acela prin care o operă literară este utilă cititorului. A. DIMITRIU, E. 615. Ficţiunile, fiind utile vieţii, adică acţiunii, sunt considerate ca şi cum ar fi adevărate. FLORIAN, R. II, 104. Memoriile pot însemna o operă utilă dacă sunt scrise cu respect de adevăr, v. ROM. martie 1969, 8. Există o serie de fapte care fac utilă... urrrtărirea originii elementelor vocabularului. IST. L. ROM. I, 28. Stările sufleteşti decurg din comportament, fără a mai fi utilă intervenţia naratorului. N. MANOLESCU, A. N. I, 138, cf. M. D. ENC. Diviziunile introduse în cadrul limbajului sunt distincţii utile din punct de vedere metodologic, τ. lingv. gen. 213, cf. dex, dn3. ❖ (Adverbial) Poci vinde, cumpăra..., de voi crede util pentru interesele noastre de a vinde. BARONZI, M. I, 697/2. Delegatul... ar aprecia util să prezinte consiliului aceste noi chestiuni, titulescu, D. 116, cf scriban, D. Ni se pare util să atragem atenţia de la început asupra unor aspecte teoretice. COTEANU, S.- F. 9. A stratifica pe actorii de azi în generaţii nu mi se pare util. τ august 1967, 43. ❖ L o c. a d v. în timp util = pâftă nü e prea târziu, la timp. Cf. dl, m. d. enc., dex, v. breban, d. g. <> (Substantivat, n.) A împreuna utilul· cu plăcutul. ŞĂINEANU, d. u., cf. CADE. O piesă veche care corespunde numai utilului nu se supune influenţelor străine. APOLZAN, P. I. 225. .In natură chiar, frumosul nu se împerechează decât arareori cu utilul. D. POPOVICI, P. 87. Este o îndemânare... de-a face dulce utilul. CĂLINESCU, C. O. 139. Casele săseşti, deşi bogate, sunt reduse la util. BLAGA, Z. 320. Uneşte frumosul cu utilul. VINEA, L. II, 242. Utilul este o noţiune de relaţie; el reprezintă mijlocul potrivit pentru realizarea unui scop. FLORIAN, R. ii, 24, cf. DL, DN, DEX. Noi... preferăm -pentru-a-mpleti utilul cu plăcutul — un drum mai ocolit. doinaş, a. p. 118. -f (Despre persoane) Care este de ajutor pentru cineva. Nu-mi vei ascunde supărările dumitale... voi putea să-ţi fiu utile, baronzi, m. i, 705/24. Femeile... vor deveni utile societăţii. BOLINTINEANU, O. 258. Spune-mi la ce pot să-ţi fiu util. CARAGIALE, O. vi, 29. Vrea să fie util şi să i se recunoască meritul. PLEŞU, O. 206. -Accentuat şi: Util. SCRIBAN, D. - Pl.: utili, -e. - Şi: (învechit, rar) utile adj. invar. - Din fr. utile, lat. utilis, it. utile. UTIL vb. I. Tran z. (Complementul indică o întreprindere, un atelier, un laborator etc.) A înzestra cu utilajul (1) necesar; a dota. Cf. dl, dm, dn, m. d. enc., DEX, V. BREBAN, D. G. -Prez. ind.: utilez. - Din fr. outiller. UTILAJ s.n. Ansamblul maşinilor, aparatelor, uneltelor şi echipamentelor accesorii necesare efectuării unei anumite lucrări sau pro'cesului de muncă într-o întreprindere industrială, într-un laborator etc.; maşină, aparat care face parte din acest ansamblu sau care execută o anumită lucrare. Cf. SCRIBAN, d. Staţiuni cu utilaje mecanice. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 24. Utilajiil anesteziei locale prin infiltraţie este foarte simplu. Avem nevoie de 1-2 seringi. A. POP, CHIRURG. 505. Să mai construiască şi alte fabrici, cu utilajul çel mai modern. ARGHEZI, S. XI, 156. Lojile, fotoliile,... utilajul scenei, v. ROM. iulie 1954, 21, cf. LTR2, DN, M. D. ENC., DEX. Nenumărate oseminte din biserică şi din cimitir au fost împrăştiate... de şenilele utilajului gréu. MAGAZIN IST. 1990, nr. 2, 16, cf. L. ROM. 1990, 111. ❖Fig. S-a imaginat un utilaj mental, permiţând analiza... acestor sisteme. T. lingv' GEN. 121. -Îl.: utilaje. - Din fr. outillage. UTILAJÎST s.m. Muncitor care face sau repară utilaje. Cf. L. rom. 1990, 111. -Pl.: utilajişti. - Utilaj + suf. -ist. UTILARE s.f. Acţiunea de a u t i 1 a şi rezultatul ei. Cf. MDT. Investiţii... pentru amenajări şi utilări de sanatorii balneo-climaterice. SCÂNTEIA, 1952, nr, 236. Prin utilaj se înţelege şi fiecare maşină sau aparat... din ansamblul de utilare al unei instalaţii industriale. LTR2 XVIII, 361, Cf. DL, DM, DN2, DEX. - Pl.: utilări. - V. utila. UTILÂT, -Ă adj. înzestrat cu utilajul necesar; dotat. Cf. SCRIBAN, D. Aveţi o sală de operaţii bine ut.ilată? τ august 1964, 59, cf. Μ. d. enc., dex, dn3. - Pl.: utilaţi, -le. - Din fr. outillé. 22Ö6 UTILE -453- UTILITATE UTILE adj. invar, v. util. ÙTILI interj, v. uti. UTILITAR, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care are scopuri utile, care urmăreşte satisfacerea intereselor practice, imediate; care priveşte ptilitatea (1), referitor la utilitate. V. uti li tar ist. Mişcarea intelectualii... a luat o direcţiune mai utilitară, tinzând mai cu secţmă la instruirea poporului. MACEDONSKI, O. IV, 28, cf. BARCIANU, ALEXI, W„ ŞĂINEANU, D. U., CADE. înţelesese că mâinile nu-s făcute numai pentru scopuri utilitare, ci că-s frumoase în sine. TEODOREANU, M. II, 192. în loc să ţii pe tineri trei ani prin căzărmi..., i-ai pune să clădească şosele şi alte întocmiri utilitare omenirii. PUŞCARIU, M. 207, cf. SCRIBAN, D. Cunoştinţa lucrurilor e... o cunoştinţă practică, utilitară, interesată — şi, prin urmare, subiectivă. NEGULESCU, I·'. R. 157. Idealul cavaleresc devine eroişm de paradă..., sentimentul onoarei, sub pretextul de a se despoia de orice calcul utilitar, pierde orice valoare socială, oţetea, R. 194. Utilitarele industrii de... mofoare. ARGHEZI, Ţ. C. 103, cf. dn. Diversele lucruri cu destinaţie, utilitară, (când acestea sunt semne) forme.ază categoria semnelor neverbffle. COTEANU, S. F. 20. In mod obişnuit, natura îi apare în perspectiva ei utilitară, asociată unei şcene de muncă. V. ROM. decembrie 1964, 82, cf. m. D- enc,, dex. 2. S.m. şi f. Persoană care urmăreşte scopuri utilitare (1). Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. ' 3. Adj. Care este conform cu utilitarismul filozofic. Sistemul simpatiei al lui Adam Smith fu întunecat de morala utilitară al lui Bentham. IONESCU-RION, S. 283. (Glumeţ) [Insectă] asigurată în existenţa ei prin fuga dezorganizată şi prin miieria aventurieră a moralului, utilitar. ARGHEZI, S. viii, 60. - Pl.: utilitari, -e. - Din fr. utilitaire. UTILITARISM s.n. Doctrină etică potrivit câreia criteriul moralităţii îl constituie folosul individual sau social, susţinând că acţiunile surit bune în măsura în care tind să asigure fericirea. V. p r a g m a t i s m. ' Cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DN, M. D. ENC., dex, D. fil., d: psih. ♦ Spirit utilitar (1). A dăt contur... labilităţii morale şi Utilitarismului său obtîiz şi exclusivist, în stare de orice tranzacţii. V. ROM. iulie 1970, 105. Faţă de utilitarismul complet şi imediat al multor alte activităţi spirituale umane, arta îşi exercită la modul cel mai general utilitarismul ei. STĂNESCU, R. 131, cf. M. D. ENC. ■ - Din fr. utilitarisme. UTILITARIST, -Ă adj., s,m. şi f. 1. Adj. Care aparţine utilitarismului, privitor la.utilitarism; p. ext. care se preocupă (exclusiv) de folosul imediat (şi personal) al lucrurilor; care se bazează pe considerente practice, utilitar (1); Să nu rie conducem de consideraţii utilitariste, nici personale sau de rudenii. CHENDI, S. I, 319. Cultura poporului nu este însă o cultură generală, un gând de prudenţă utilitaristă de a face ca poporul să participe la bunurile culturale ale timpului. D. GUŞTI, P. A, 268. Punctul de vedere al lui Maiorescu, cănd recomanda neologismul numai în cazul în çare nu avem un cuvânt vechi., spre a exprima aceeaşi idee, era prea de tot Utilitarist. PUŞCARIU, L. R. I, 390, cf. SCRIBAN, D. Cu John Sţuar:ţ tyill, filosofia engleză cunoaşte o direptivă inteleeţualistă utilitaristă. D. POPOVICI, P. 109. Nu este întâia oară când ne ridicăm împotriva acestei concepţiuni utilitariste, pragmatice sau, mai corect, negustoreşti a criticei foiletoniste. PERPESSSICIUS, M. C. IV, 238. Plăsmuirile teoretice.,, trebuiesc judecate după criterii imanente lor, iar nu după criterii exterioare, biologic-utilitariste. BLAGA, T. VAL. 424, cf: DN. Era îngăduitor cti oamenii practici, utilitarişti. FLORIAN, R. II, 113. Detaliul Utilitarist nu-l părăseşte pe povestitor: VARLAAM - SADOVEANU; 267, cf. M. D. ENC., DEX. <> (Adverbial) împăratul reformist visa... o împărăţie centralizată, raţionalizata Utilitarist. BLAGA, G. 103. 2. S.m. şi f. Adept al utilitarismului; p. e x t. persoană care apreciază totul din punctul de vedere al avantajului sau profitului personal. Ce utilitaristă ai devenit! H. lçvinescc, t. 289, cf. dl, dm, dn, m. d. ENC., DEX. - Pl.: utilitarişti, -ste. — Din fr. utilitariste. UTILITATE s.f. 1. însuşirea de a fi util. V. f oJ o s. Cf. NEGULICI, Utilitatea camerilor de plumb, ce pot çuprinde q cuantitate maţe de aer. MARIN, PR. I, 139/15, cf. FONTANIN, c. 5, aristia, plut. Utilitatea este fundamentul vqloarei. MARŢIAN, S. 89, cf. PONTBRIANT, D. [Pământurile] dentru întâi le-au fost acordate... ca locuri deşerte şi fără valoare, pentru a le coloniza, cu oameni şi a le da... utilitate. HASDEU, I. V. 42. El îmi promisese de a reveni când va ,putea să-mi fie de o utilitate reală, baronzi, m. I, 174/2. Maxima cată să fie adevărată, luminoasă şi de o>mare utilitate. CANELLA, V. 45, cf. PROT. - POP., N. D. A căutat să desfiinţeze predarea acelor cunoştinţe care... dau mpi mult ocaziune la preocupări stricăcioase tinerimii decât la o adevărată utilitate intelectuală. MAIORESCU, D. I, 510, cf. LAMBRIOR, S. 40. Nu ar fi fără,.utilitate de a îndemna pre toţi revizorii şcolari... ca să persevereze în asemenea inveştigaţiuni, ODOBESCUä .S. II, 159. Invenţia tiparului a dat naştere unei colosale erori, anjime: · a făcuţ pe oameni să crează că literatura este o lucrare de utilitate pipăită, CARAGIALE, O. ΠΙ, 75. Când a reflectat asupra utilităţii acelor măsuri? DELAVRANCEA, O. VI, 12, cf. ALEXI, W. Nu eram noi indicaţi pentru săvârşirea linei lucrări de importanţa şi utilitatea acesteia. CHENDI, S. I, 76, Cf. IORGA, L. II, 550, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Evadând din domeniul utilităţii în regiunile senine ale creaţiei .dezinteresate, participă la jocul liber al fanteziei. LOVINESCU, S. I, 273, cf. scriban, D. Straiţa”... este o piesă de mare .utilitate. APOLZAN, P. I. 177. Fusese destinat să facă studii fără nici o utilitate practică. CĂLINESCU, E. o. i, 83, cf. BLAGA, z. 115. Pentru unii, a explica înseamnă a căuta utilitatea unui fenomen. ralea, S. T. iii, 152. Avem astăzi atâtea studii de •amănunt asupra lui Eminescu, încât o bibliografie sistematică a lor ar fi de o mare utilitate. -CONSTANTINESCU, S. II, 452, cf. DL, DM, dn. A cunoaşte realitatea este de o supremă utilitate, chiar dacă... nu duce în mod 2212 UTILIZA -454- UTILIZARE nemijlocit la practică. FLORIAN, R. π, 95. Activitatea de istoriograf literar a lui Nicolae Iorga îşi va menţine multă vrème utilitatea şi interesul: v. ROM. ianuarie •1966, Λ&7 .Matematica a devenii o activitate socială, a cărei utilitate 'creşte vertiginos: CONTEMP. 1971, ' ni. 1 262, 8/2, cfî'M. D. ENC., DEX. Aplicarea Criteriilor fonologiei s-a' dovedit de 'mare utilitate în geografia lingvistică. T. LINGV. GEN. 115. Un adaos ştiinţific de o indiscutabilă utilitate şi valoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 3, 9/4. 2. Ceea ce este util, avantajos, profitabil pentru un scop dat; serviciu pe care cineva sau ceva îl (poate) adyce,. Trebuie să vină în ajutorul institutelor de utilitate publică. pDOBEŞCU, S. II, 46. Cere cumpărarea moşiilor particulare... în. folosul utilităţii publice. IONESCU-RION, S. 178. E în ele ceva perfect limpede ca utilitate practică, iar nu o simplă ornamentare. PÂRVAN, G. 187. Ii lipseşte d-lui Mehedinţi numai sinceritatea... ‘pentru aß... o utilitate culturală. LdviNESCU, C. v; 13. Prelucrarea la rece consta în schimbarea formei materialului brut..., spre a obţine piêse de utilitate generală. IOANOVICI, TEHN. 5. Poate... să intro'ducă un astfel de serviciu obligator, pus în slujba utilităţii publice. PUŞCARIU, M. 207. Cugetarea filosofică pare a fi scop în sine,... utilitatea ei practică nu se vede nicidtcum. NEGULESCU, G. 82. Doi actori de talie ; mijlocie - adică nişte sirhpatice utilităţi, cum se spune în limbajul nostru. CIPRIAN, S. 1, -83. Pentru'ca să se ajungă la identitatea de interese, la comunitatea de utilităţi, trebuia să preexiste céva. FLORIAN; R. π, 42! Etica , transformă puterile în utilităţi. RALEA, S. T. TI, 276. Influenţa asupra utilităţilor comune cu alte unităţi. LTR2 XVIII, 364. Utilitatea practică,.:, depinde de metodologia diverselor şcoli. T. LINGV. GEN. 215, cf. DEX, DN3. " . --P1 .-.utilităţi. - Dih fr: utilité, lat. utilitas, -atis; ' UTILIZA vb. I. T ranz. A pune (ceva) în âfcţiune pentru a produce un efect; a folosi, ä întrebuinţa. V. servi (1), sluji (14), uza, uzita/ Gf. PONTBRIANT, D. Ne-au procurat... masa materialului utilizat în această scriere. HASDEU, I. c. T, VIII, cf. PROT> ■! - POP., N. D. Să vedem dacă va găsi de CUviinţă să-l : utilizeze · [articolul de Mar], caragiale,-Ό. vn,-'66, cf. , b'arcianu. A-mi stabili oarecare drepturi de proprietate asupra unor lucrări utilizate de d. A. Sturdza. SÄM. v, 338* c£ ALEXl, W. Ar trebui săse tipărească textele, ca... să fie cât mai lesn'e de -utilizat. BUL. COM. IST. I, 5. Observator precis şi realist..., [scriitorul] utilizează, j pèntru a ^explică şi a se explica, toi ' domeniul cunoştinţelor umane. IBRĂILEANU, S'. -2'27. Utilizez un bin'oclu, dar nu-mi foloseşte mult. A. holban, O. II, 103, cf. “ŞĂINEANU, D. U., CADE. Utiliza expresia asta ca să definească pe’Dùmnezeu. M. ELIADE, C. 1-82. Avea... o timătoafe voce de bariton, utilizată de direcţia „ Liceului Lazăr”. TEODOREANU, Μ. n, 24. Mi Se dădu : ordinul să nu mai utilizăm ziua această şosea. ; PUŞCARiU, M. 69, cf. SCRIBAN, D. Limba vorbită; ΗΐΑ. UTRENEÉR s.n. (Rar) Carte bisericească în care sunt cuprinse rugăciunile de dimineaţă. Cf. ivela, d* M. -Pronunţat: -ni-er. - PL: utreniere. - Utrenie + suf. -ar. UTRI vb. IV. Refl. (Regional) A-şi pierde urma, a pieri (Ţimişoara). Cf. H xvm 281. Omul acela s-a utrit. ib. -Prèz. ind.: utresc. - Cf. ser. u t i r a t i „a şterge”. UTRICUL s.n. 1. (Boţ.) Braetee care înfăşoară aproape în.întregime ovarul florii. V. urceol. Ovariul îmbrăcat c-un săculeţe numit utricul. GRECESCU, FL. 584, cf. 578, DN2. 2. (Bot.) Cavitate mică în ţesutul cëlular al plantelor. Cf. scriban, D., dn2. ♦ Băşicuţă plină cu aer, care face să plutească în apă unele plante acvatice. Cf scriban, d., dn2. 3. (Anat.) Partea superioară a vestibulului1 urechii interne, comunicând cu canalele semicirctiiare. Cf. dn3, drev. 4. Formaţie anatomică în formă de sac. Cf. d. MER·»., dn3. -PL: utricule. — Şi: utriculă s.f. ALEXI, W., DN2, D. MED., DREV. - Din fr. utricule, lat. utriculus. UTRICULÂR s.m. 1. Persoană care conducea în antichitate o ambarcaţie făcută dintr-un burduf de piele. Alt soi de luntraşi erau utricularii, care se slujeau, în loc de luntri, de nişte burdufuri de piele numite pe latineşte „uter”, de unde le vine numele. XENOEOL, I. R. I, 190. " 2. (Rar) Persoană care fabrică burdufuri. Colegiile de meseriaşi, fierari, lemnari, fabricanţi de burdufe (utri- culari), ţesători, existau în· toate Oraşele. PANAITESCU, C. R. 55. -Pl.: utriculari. . - Din lat. utricularius. UTRICULĂ s.f. v. utricul. ÙTRILE s.f. v. utrenie. IJTRINĂ s.f. v. utrenie. UTRÎNDE conj. (învechit) De aceea, pentru aceea; deci. Otrinde, o, oame, deaca îmbogăţeşti, nu grăi c-am scăpat den grije. CORESI, EV. 73. Utrinde de voj, 1 pizmaşii myei... Tare ve ruşinaczi (a. 1697). în DR. I, 30.4. Utrinde... dzik: Doamne, Fi-m, milostiv mie 1 (a. 1697), toDR. I, 305,, cf. anon. car., dhlr ii,271. - Şi: otrinde conj. - Lat. ultra + inde. ÙTRINE s.f. v. utrenie. UTRÙB s.f. (Prin Olt.) 1. Casă veche, dărăpănată. LEXIC REG. II, 17. 2. Toate lucrurile dintr-o casă (ev 1951, nr. 12, 37); lucruri casnice uzate (ib. nr. 6, 30). Scoate toate utrubele afară, ca să văruim. ib. nr. 12, 37. -Pl.: utrube. -Cf. hurubă, hutrupi. - Pentru sensul 2, cf. h o d r o b e 1 e. ÙTU interj. (Prin Transilv.; repetat) Strigăt cu care se cheamă raţele; (regional) uti, utuca, Cfs alr sn ii h 380, MAT. DIALECT. I, 217. - Din magh. dial. utu. ÙTUCA interj. (Prin· Transilv.; repetaţ) Strigăt cu care se cheamă raţele; (regional) uti, utu. Cf. MAT. DIALECT. I, 101. - Din magh. dial. utuka. UTUÎ vb. IV. R e f L (Prin Olt.) A se intimida, a se zăpăci. Cf. TOMESCU, GL. Mă utuii, că mă, îneşc acas. id. ib. -Prez. ind.:? · - Cf. u t u t u i. ÙTURE s.m. 1. (învechit) Nume dat unei păsări de noapte (cuv. d. bătr. i, 309, ddrf, pascu, s. 56, dr. ii, 534); cucuvea (Athene noctua) (MARIAN, O. i, 196, GR. S. v, 197, BĂCESCU, păs. .1.72); ţiuîc (Glaucidium passerinum) (LINŢIA, ap. BĂCESCU, PĂS. 172); bufniţă (Bubo bubo) (DR. iv, 487). Cine mănâncă carne... de corni sau de uture (sec. XVI), ap. DHLR II, 537. 2. (Prin Olt.) Viezure (Meles meles). Cf. lexic reg. n, 33. 3. F i g. (Prin vestul Munt. şi Olt.) Om gras (tomescu, GL., udrescu, GL.) care se mişcă încet (lexic reg. ii, 33).- ♦ (Regional) ■ Om bogat, influent; om hrăpăreţ, hain (Săpata - Piteşti). Cf. udrescu, gl. Mi-a mâncat huturele averea copiilor, a intrat iar cu japca în 2244 UTUŢUI -458- UVERTURĂ pomoastele mele bune, moşţenire din moşi-strămoşi. id. ib. - Pl.: uturi. - Şi: (regional, 3) huture s.m. UDRESCU, GL. - Etimologia necunoscută. Cf. alb: h u t, ut. UTUTÙI, -IE adj., s.n. v. hututui. UTVÂI subst. = odor3. (Regional) Loc pe care pasc oile; imaş (Bârla - Bistriţa). Cf. chest. v 21/?. UTVAN s.m. v. udvan. UTVÂNĂ s.f v. udvan. ύΤΛ1 interj. (Regional; repetat) Strigăt cu care se cheamă raţele; (regional) rică, uti, utu. Cf. alr sn ii h 380/279. - Şi: liţi interj. Hill 263. - Din magh. dial. uca. ύΤΑ2 interj, v. huţa. UŢĂ1 interj. (Regional; urmat de alte interj.) Strigăt cu care ciobanii cheamă oile (Horia Hunedoara). Uţă, câş, câş.câş! DENSUSIANU, Ţ. H. 339. Uţea; siucă, siu, beiţ, beif. id. ib. - Şi: liţea interj. - Cf. m i e 1 u ţ ă. UŢĂ2 interj. (Prin sud-vestul Transilv.; urmat de interj, „hă”) Strigăt; Cu care se cheamă caprele. Cf. Am 1,3. - Şi: uţ-uţ-iiţă interj. A in 17. - Cf. c ă p r u ţ ă. ? - : UŢĂ3 s.f. (Entom.; regional) Buburuză (Coccinella septempunctata). Cf. ALR rl 889/140. -Pl.:? - Cf. m ă m ă r u {ă. ύΤΑ4 s.f. = (regional) huţă. Cf. alr ii/i h 162/141. UŢÂŢÎIŞ s.n. v. huţuţuş. f ύΤΕΑ interj, v. uţă1. LJŢI interj, v. uţa1. UŢOÂIE s.f. pl. (Art.; regional; în construcţia) De-a uţoatele — de-â pietrele, v. p i a t r ă (I 1) (Isbiceni -Corabia). Cf. alrsn v 1 289/886. - Etimologia necunoscută. UŢUITORĂ s.f. (Rar) Legănare. Cf. bar. - munt., w. 400·2/19. v.··· i -Pronunţat: -ţu-i-, - PL: ufuituri. -Cf. huţăi. UŢULĂRE s.f. (învechit, rar) Legănare, zguduire. Ufularea, legănarea şi învârtirea aduc ameţeală, DIETET. 54/1. Se poate vomirea aţiţa prin multe pricini, aşa sânt... găzălarea înghiţitoarii, învârtirea, ufularea. antrop. 59/24. -PL: ufulări. - Cf. h u ţ u π a. ÎJŢUPĂNÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se opinti. S-a ufupănit... Şi aşa a apărut în sat, cu ea în cap. SORESCU, L. L. ffl, 99. -Prez..ind.: uţupănesc. - Cf. h u ţ u p i. UŢUPEĂLĂ s.f. v. huţupeală. UŢUPÎ vb. IV v. huţupi. UŢUPÎNĂ s.f. v. huţupină. UŢUŢ s.n. v. huţuţ. UŢUŢ vb. I v. huţuţa. UŢUŢL'Ş s.n. v. huţuţuş. UŢ-UŢ-IJŢĂ interj, v.'uţă2. UUÎ vb. IV v. vui. ■UUÎT s.n. v. vuit. UVÀJÉNIE s.f. (învechit) Consideraţie. Obşteasca... Adunare a Principatului Moldovei, prin uvajenîa cătră îndelungatele slujbe...! ştăruieşte ca să-l întăresc la rangul de vornic .(a. 1833). URICARIUL, vn, 226, cf. T. > PAPAHAGI, C. L. - Din rus. yBaacewie. UVÂLĂ s.f. (GeoL) Depresiune de origine carstică, alungită, puţin adâncă şi cu contururi sinuoase, formată prin contopirea a două sau mai multe doline. Cf. ltr2, DN3, DREV. - Din fr. ouvala, germ. Uyala.. „ UVAROVÎT Sin. Granat de culoare verde ca smaraldul. Cf. CANTUNIARI, L. M. 119, M. D. ENC. - Scris şi: uwarowit. CANTUNIARI, L. M. 119, LTR2. - Din germ. Uwarowit. UVERTURĂ s.f. 1. Compoziţie muzicală pentru orchestră, concepută ca itfţroducere la o operă, la un oratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca o lucrare independentă (alcătuită din trei părţi). V. p r e 1 u d i u. Aceste automaturi cântă... uverturile de la „Dori Jüan”, de la „Iflghenia” şi de la Vestala". CR (1829), 2372/3, cf. POEN. - AAR. - HILL, v. II, 2802/34. Se făcu o mare tăcere..: şi orhestrul începu uvertura. DACIA LIT. 270/26. Uvertura lui „Guillaume Tell” o executa în deplină perfecţie. GHICA, S. 355. Speram să auzim faimoasa cuvertură. FILIMON, O. Π, 234, cf. 43, PONTBRIANT, D. Se făcu vorbă despre uvertura unei noue operë comice de Auber, BARONZI, M. II, 332/5. Orchestra execută uvertura, cortina se ridică. ALECSANDRI, O. P. 131, Are... să ne joace uvertura lui „Don Jüan”. MAIORESCU, CR. II, 2274 UVILI -459- UZ 28. Méhul a dat patriei sale, în uvertura operei „Junele Henric",... o încântătoare simfonie vănătorească. ODOBESCU, O. ni, 95. Orchestra începu uvertura cu rugăciunea din „Norma”. EMINESCU, :G. P. 68. De patruzeci de ani auz uvertura asta şi astăzi mi s-a părut măi minime ca Oricând. caragiaHe, o. vii, 173, cf. 3. Aş!... marş funebru! nu vezi că e uvertura din „Don Juan"? D. ZAMFIRESCU, O. V, 237, cf. ALEXI, W., IVELA, D! M., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Larma acöpereaAivertura din „Semiramis", cântată pe toate coardele Orchestrei vieneze. C. PETRESCU, î. I, 12. O muzică de alămuri... sună pe. la răspântii valsuri ori uverturi de operă. SADOVEANU, O. IX, 261, cf. SCRIBAN, D. Cântă... uvertura pe,teme moldoveneşti. V. ROM. mai 1954; 220,,cf. DN, L. ROM. 1959v nr. 6, 43: Executarea impecabilă a uverturi) „Leonora 3". M 1965, nr. 1, 47/1, cf. M. D. ENC., DEX. <> F i g .în casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Şi cărţile toate-l Urthează în cor. TOPÂRCEANU, O. A. I, 191. De· privighetori e orchestra... Conduce-un sticlele cu brio O fină, uşoară-uvertură.' E. IONESCU, E. 23. 2. (Rar; là pl.) Primele demersuri iii vederea începerii unor tratative. Uverturi pe lân’gă paşii serhaturilor trebuie să se fi făcut de mai nainte, fiindcă pe 29 martie Divanul era în posesia răspunsurilor paşilor de la Silistra şi de la Giurgiu. OŢETEA, T. V. 282. - PL: uverturi. - Şi: (învechit) overtürä s.f. - Din fr. ouverture. UVILÎ vb.:IV = ofili. TDRG, SCRIBAN, D. UVILÎT, -Ă adj. = ofilit. POGOR, henr. 233/19. UVIÔL s.n. Varietate de sticlă transparentă la radiaţiile ultraviolete, folosită pentru confecţionarea unor aparate optice. Cf. dt, ltr2, DK, M. D. ENC. - Pronunţat: -vi-ol. - Din germ. Uvio[glas], fr. uviol. UVRÂGIU s.n v. uvraj. UVRAJ s.n. 1. (Ieşit din uz) Operă literară, ştiinţifică etc.; lucrare, scriere (5). S-au cunoscut că aceSt uvraj (facile) 'fiihd mai vârtos afierosit la învăţătura tinerimii îi va înlesni înţelegire mai degrabă (a. 1823). CAT. MAN. I, 405. Autorul sunt eu şi uvrajul àièsta este crearea mea. MÖZAICUL (1839), 373/28, cf. POEN - ĂAR. - hill, V. II, 2802/40. A face Uh tot âin ämänühturile ce se află răspândite pi deosebitele uvrâjurişi dbcumënte este o lucrâre lungă. BÀLCESCÜ, O. I, 45. Aristotel este cel dintâi aiitor ale căruia uvrajürî coprind ceva despre acest sujet (a. 1851). feET. rom. 225, cf. polizu. Nu vom intra în amănuntele modului reprezentării primului său uvragiu. FILIMON, Ο. Π, 298. Acest din urmă uvragiu tipărit la Bonn I. ionescu, M. 50, cf. pRot. - pop., n. d., PONTBRIANT, d. Cetirea necontenită a uvrajetor. ALECSANDRI, T. 1 002, cf. LM. Uvragele în proză pentru uzul şcăalelor secundare de ambe sexe. CONV. LIT. XI, 76, cf. gheţie, r. M.i BARCIANU, ALEXI, w. Această metodă grăbită totdeauna poate strica totalităţii uvrajului. PANU, À. II, 159, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Din numeroasele sale uvraje a rămas un tractat. CĂLINESCU, O. XU, 495, cf. DL, CL 1979, 1037 2. (învechit) Parte de formă cilindrică de la baza unui furnal. Cf. PONI, CH. 219. 3. (Livresc) Lucrare, construcţie. Uvraj de consolidare a malului, scriban, p., cf. ltr2, dex, dn3. 4..(Livresc) Parte a unei cetăţi sau a unui fort constituind un punct de rezistenţă în caz de încercuire. Cf. LTR2, DN3. - Pl.: uvraje şilivrajuri, — Şl·..(învechit) uvrâgiu s.n. - Din fr. ouvrage. UVRIÉR, -Ă s.m. şi f. (Franţuzism) Muncitor (I 2), lucrător. Puţin îi păsa uvrierului francez dacă se periclita sau pierdea un capital care nu era al lui. GHICA, ap. CADE. Vreo ^.câţiva uvrieri... dormeau în diferite poziţiuni. FILIMQN, o. ii, 172, cf. PROT. — POP., N. D., lm. într-alte ţări..., masa poporului este compusă în mare parte, din uvrieri, delavrancea, o. vi, 357. Lucrătorii noştri încep să îmbrace din ce în ce caracterul uvrierilor, străini BACALBAŞA, s. a. i, 274, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. ţjv, CAPE, SCRIBAN, D. Nu sùnt în măsură să fiu uvrieră ori spălătoreasă. CĂLINESCU, ,S. 165, Cf. L. ROM. 1975, 563, DEX, DN3. (Adjectival) Protipendada administrativă care... conducea,.munca poporului meu uvrier. GALACTION, o. A. I, 142., Va fi o, zi de universală bucurie, civilă şi spirituală, uyrier;ă şi , social-creştină. id, ib. 219. Societatea uvrieră. SCRIBAN, P, -Pronunţat: -vri-er. — PL: uvrieri, -e. - Din fr. ouvrier. .... UVULAR, -Ă adj. Care aparţine uvulei, privitor la uvulă. Cf. scriban, D., dex, drev. ♦ (Despre sunete) Care se articulează în partea posterioară a cavităţii bucale, prin vibrarea, uvulei. : Sunete... uvulare. PUŞCARIU, L. R. I, 63. Unii copii români ajung la expedientul lui „r",,vel(ir (uvular). id. C. Ş. 273. Când vibrează uvula, apropiindu-se şi depărtându-se de rădăcina limbii, iau naştere sunetele uvulare vibrate. GRAUR, I. L. 47, Cf. DN, M. D. ENC·, DEX, DREV. -Pl.: uvulari, -e. - Din ft. uvulaire. UVULĂ s.f. (Anat.) Apendice çâmos situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, omuşor (2), (regional) limburuş, linţipir, ouşor (2). Cf. ENÇ. ROM. Când rte uităm în gura celui ce rosteşte „g", vedem cum omuşorul (uvula) lui, se ridică. PUŞCARIU, L. R. I, 62,. Vălul palatin cu uvula se ridică şi... opreşte orice sçurgerepe naş a aerului din plămâni. id. ib. II,. 9. Uvula este un mic organ, prin care se termină vălul. GRAUR, I. L. 47, cf. DN, M. D. ENC., DEX, D. MED. -Pl.: uvule. - Din fr. uvule, laţ. uvula. UZ s.n. 1. Faptul de a, face ca ţin lucru, şă fie utilizat, de a pune ceva în funcţie, pentru a produce un efect care satisface o cerinţă; faptul de a face să acţioneze o facultate, o funcţie fizică sau mintală; folosire, întrebuinţare. V. utilizare. Registru-mi este timpul şi mărturie locul; Iar pâră ş-apărare stă faţă facultatea Şi uzul ei pronunţă răsplata cuvenită. HELIADE, O. I, 206, cf. 2283 UZ -.460 - UZ STAMATI, D., BAR. - MUNT., W. 1392/39. Valoarea schimbului negreşit e bazată pe valoarea întreb,uinţărei (uzului), marţian, S. 97. Mai adineaori pierduseşi uzul simţirilor. FILIMON, O. I, 348, cf. FM (1861), 61, PONTBRIANT, D. Alegerea are drept obiect uzul sau întrebuinţarea unui lucru. CANELLA, v. 18, cf. MAIORESCU, D. II, 226. Puntul prim şi de căpetenie al unui dicţionar este usul contimporan. ODOBESCU, S. II, 394. De când te-am văzut întâiaşi dată..., mi-am pierdut uzul raţiunii. CARAGIALE, O. VI, 34- A pierdut... uzul comod al mâinii drepte, id. O. II, 51, cf. DDRF, barcianu, alexi, w. în timpul lui Maté'i Basàrab şi Vasile Lupu s-a introdus uzul limbei române în biserică. PANU, A, II, 29. Este necesar să stabilim la geţi... acest uz al uneltelor, mobilei şi .vaselor de lemn. PÂRVAN, G. 141; cf. şăineanu, D. U., CADE. Are forţa publică dreptul de a interzice unui cetăţean uzul alcoolului? EFTIMIU, N. 167, cf: SCRIBAN, D. A pus din nou în uz stilul arhitectural al celor vechi. NEGULESCU, F. R. 228. Edificiu... destinat uzului public. COD. PEN. R. P. R. 400. Oamenii la care slăbeşte uzul raţiunii recad în dispoziţii infantile. CĂLINESCU, C. O. 108, of. dn, dex. ❖ (Jur.) Uz de fals = infracţiune care-constă în fapta unei persoane de a folosi un înscris oficial sau sub semnătură privată falsificat, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Djp. <> L o c. adj. Scos (sau ieşit) din uz = care nu mai serveşte, nu se mai practică, nu mai circulă. Nu are un singur leu în fundul unui buzunar, măcar o monedă turtită, ciocănită şi scoasă din uz. C. PETRESCU, C. V. 129. Sunt amândoi acum... zvârliţi ca obiectele scoase din uz. id. !. II, 253. Acolo sunt piesele scoase din uz care nu Mai pot fi reparate şi care vor fi vândute la fier vechi. DEMETRIUS, C.‘ 16, cf. DL, DEX. O· E x p r. A fi în uz - a funcţiona în cadrul unui grup de persoane, a servi unei-colectivităţi; a se obişnui să se facă, să se practice; a se folosi, a se întrebuinţa, a se utiliza. Orzul... cel de doao dungi mai mult iaste în uz, pentru mărirfiea spicului: ŞINCAI, îh şa I, 682- Versurile de două silabe... nu sunt îh ui şi nici că s-ar putea humi versuri. HELIADE, O. II, 151. E în us aşa-numitul esamen sinodal. FM (1861), 164. Trăia din scris şi din tradus, Nimicuri ce erau în us. EMINESCU, Ö. IV, 498. Cu toate că-i factice, a fost cândva în uz Cu propria ta daltă să-ţi zgândări epitaful, vulpescu, P. 11. A fact uz de... = a uza (1) de...; a utiliza. Fără a se face Uz de armele'de foc nu se mai putea înainta. I. NEGRUZZI, A. 66. Exclusiv pentru sora ei, făcea uz de superlative. PAPADAT-BENGESCU, R. I, 135. Să poată avea încredere în el fără proba geloziei, de care făceau uz numai femeile néinteligénte. VLASIU, ΐ>.' 266. Gândirea... linguistică... face uz dé retorism. PliŞCARiu, L. R. 1,129. N-a mai făcut uz de explozibil şi a sfărâmât cu ranga câteva bucăţi de calcar. CĂLINESCU, O. IX, 292. Artistul romantic face uz mai ales de anecdota care exaltă însemnătatea existenţei omeneşti. BLAGA, z. 114. Justiţia... nu face uz de argumentele raţiunii. BOTTA, s. III, 123. Pentru uzul... (sau pentru uz..î) ori de (sau în) uz... = (urmat de determinări) destinat să se practice, să circule într-un anumit fel, îritr-un’anumit mediu, să fie pentru folosinţa Cuiva. Am dorit să posed măcar prefaţa ei..., numai pentru usul tneu. ARICESCU, P. E. 80/1. Vor fi preferite cărţile pentru uzul şcoalelor (a. 1867). PLR I, 229. Niciodată n-am aflat anume pentru uzul practic al cui sunt acele ţninunate şi deosebite vestminte, caragiale, ,Ο. III, 65. Cartea de istorie în trei volume... pentru uzul şcoalelor secundare. I. NEGRUZZI, A. 123,, Ascensoarele nu funcţionau sau erau pentru uzul altora. PAPĂDAT-BENGESCU, R. I, 10. Dicţionare simple..., mai mult chestionare cu traducere alăturată, pentru uzul războiului. A. HOLBAN, O. II, 298. Pe Traian Arsen - nume prescurtat, psentru uzul circulaţiei mondiale, , din Arsenescu — îl^menţinusem în rangul de prim violoncelist. EFTIMIU, N. 85. De curând a prezentat, în franţuzeşte, o serie de portrete literare asupra literaturii române contimporane, ea un document pentru uzul străinătăţii: CONSTANTINESCU, S. I, 232. Să noteze mereu şi cu hărnicie, cpnstituindu-şi bibliografii analitice pentru uzul propriu. VIANU,: L. R. 14. Teoria dramei... mi-o însuşisem* încă' din clasa a III-a pentru un uz particular: BLAGA, H. 107. A inventat o întreagă filozofie, nu pentru uzul altora, ci pentru al său propriu. RALEA, S. T. iii, 173. Scria pe sticlă „ numai pentru uz extern preda, M. S. 9, Condensarea legendei pentru uzul curent. IST. LIT. ROM. I, 95. Stând la soare pe malul mării, cu câţiva prieteni, am făcut pentru uzul lor... un pic de contabilitate. v. rom. decembrie 1970, 57. Obiecte şi materiale de uz curent, ,IST. l. ROM· I, 31. Grâul se cultiva mai mult... pentru juzul intern al obştilor. PANAITESCU, C. R. 145. Işi confecţionaşe.pentru uzul său propriu o mască. CIOCULESCU, C. 120. Au confiscat şi falsificat în tiz propriu istoriq naţională. magazin ist. 1990, nr. 1, 10. ♦ Spec. Faptul de a utiliza efectiv elemenţele dp limbă, de a le aplica în vorbire, într-o epocă dată, de către toţi vorbitorii; modul în care acestea, şunt folosite; uzaj. ,(2). Firescul şir al construcţiei ..gramaticale cere... ca subiectum să precedeză şi predicatum,să-i urmeză... Liberul uz al limbei latine răstoarnă adesă acel şir firesc cu totul. PAULINI, GRAM. 4/13, Poporul cu poeţii săi şi-a creat şi-şi măreşte limba... Singura raţiune de îngăduit în această materie este uzul poporului.,· MAIORESCU, CRITICE, 38. Uzul vine de acolo că să adoptăm şi să conşacrăm vorba „civism" pentru,că, lipsea din.limba rţoastră. CANELLA, V. 70. Forma cuyintelor să fie aceea pre. care a consfinţit-o usul,,. şi natura (logicafirească) limbei. ODOBESCU, S. II, 391, Cf. ŞĂttJEĂNU, D. U., CADE. Uzul... pune stavilă pornirilor individuale şi limitează posibilităţile variate de expresie la ceea ce a cţevenit norrifă.pentru colectivitate, puşcariu, l. r. i, 30. Uzul limbai a îngropat pentru tqtdequna multe cuvinte literare de origine slavă. id. C. S. 108. Vorbirea obiectivă se conformează uzului consacrat, pe când cea subiectivă trece sau poate trece peste normele tradiţipnale. IORDAN, STIL. 167. Un cuvânt, o construcţie sintactică, o figură de stil etc. pierd, printr-un uz fréevent şi prelungit, în total sau în parte, valoarea lor expresivă, id. ib. 22, cf. SCRIBAN, D. Noile împrejurări sociale au àüs ia o puternică influenţă franceză şi latină asupra limbii române, ceea ce a scos din uz mulţi termeni şi multe expresii vechi. CONTRIBUŢII, I, 172. Uzul limbii reprezintă... o mişcare permanentă de adaptare a structurii idiomului la necesităţile social-culturale ale vorbitorilor. COTEANU, S. F. 9. Abaterile de acest fel de la uzul clasic sunt condamnate în „Appendix' Probi". 2283 uz -461 - UZA IST. L. ROM. I, 140, ef. M. D. LINGV. <> L o c. adj. Ieşit din uz = (despre elemente de limbă) care nu se mai utilizează în vorbire la un moment dat. Nici grija de a aduna cuvintele ieşite din uz şi de a urmări în mod istoric dezvoltările sensurilor nu ne împiedeca să dăm o atenţie mai mare decăt până atunci extensiunei geografice. PUŞCARIU, D. v. 336. 2. (Jur.; şi în sintagma drept de uz) Drept real principal în temeiul căruia o persoană poate folosi un lucru proprietate a altuia. Drepturile de us şi de abitaţiune se stabilesc şi se pierd în acelaşi chip ca şi usufructul. HAMANGIU, C. C. 141. Un astfel de drept este şi uzul. CHENDI, S. I, 319, cf. CADE, dl, DM. Dreptul de uz este un drept de uzufruct mai restrâns. PR. drept, 271, cf. M. D. ENC., DEX, DDC. 3. Fel de a fi sau de a acţiona transmis prin tradiţie; obicei (1), uzaj (1), uzanţă (1). Această benevolenţă să nu să cunoască a fi în uzuş (a. 1742). D. î. LAT.-rom. Legile începătoarelor staturi... din uzuri (obiceiuri), prin leghislatori, se făcură legea scrisă. SĂULESCU, HR. I, 47/9, cf. STAMATI, D. Principele va avea vot şi scaun în dieta Ungariei, în persoana sau prin delegaţii săi, după usul vechi, bariţiu, p. a. I, 34, cf. aristia, plut. Observarea usului şi ordinaţiunilor pozitive dinainte de 1848. FM (1861), 113, cf. PROT. - POP., N. d. Uzul de a face la Anul Nou prezenturi... este atât de vechi şi de general. CANELLA, V: 94, cf. MAIORESCU, CR. i, 165. Nu mai puţin durabile... se par a fi fost şi unele uzuri, a căror origină antică arta singură ne-a păstrat-o. ODOBESCU, S. II, 281. Nici nu este popor care să fi păstrat mai mult... limba elementului colonizator, portul, uzurile şi moravurile. MACEDONSKI, O. IV, 114, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Acest procedeu personal al domnului Maiorescu a devenit... nu numai un uz, dar chiar o dogmă, panu, a. i, 4, cf. şăineanu, D. u., cade. Doctorul... se chinuia să înveţe a fuma cu pipa, după uzul bordului, bart, Ε. 122. Uzul este un tiran care pune stavilă pornirilor individuale. PUŞCARIU, L. R. I, 30, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN. în ce priveşte despărţirea în silabe, gramaticii latini urmau Uzul ortografiei greceşti. IST. L. ROM. I, 25, cf. TAMÂS, ET. wb., DEX. Ambii cazaci se opresc în faţa sfiinţiei sale, golind capetele... după uzul de acolo între popă şi soldat. SNOAVA, IV, 577. Uzul bisericii apusene era întemeiat în natura lucrului. viciu, COL. 5. Vrea unile să vorbească cu băies’ cum ie uzu ş-acuma. T. dial. M. I, 463. ❖Loc. adj. (învechit) Afară din uz = care nu se conformează unui fel obişnuit de a se comporta sau de a vorbi în socieţate. A! Domnule conservator, această espresiune nu este parlamentară, e afară din uz. ALECSANDRI, T. 1 688. 4. S p e c. Fel de a se comporta sau de a se prezenta acceptat într-o anumiţă societate. V. manieră (2), ţinută (1). Cf. şăineanu, D. u., cade, îi lipseşte uzul lumii. SCRIBAN, D. Este... un om de lume, plin de civilitate, care înţelege să se conformeze uzului oamenilor bine educaţi. CĂLINESCU, C. O. 173, cf. DL, DM, DEX. -Scris şi: us. - Pl.: uzuri. - Şi: (învechit, prin Transilv.) lizuş s.n. - Din lat. usus, it. uso. - Uzuş < magh. uzus. UZA vb. I. 1. I n t r a n z. A recurge la ceva pentru a face să acţioneze, să producă în vederea unui scop; a profita de ceva; a se folosi de... V. î n-t rebu-i n ţ a, servi (1), s 1 u j i (I 4), utili z a, u z i t a. Foarte rar uzaù de această prerogativă. GHICA, S. IX. Astă faptă călcătorie de drepturi de sute de ani usuate. FM (1861), 101, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Uzai dar de ocaziune şi... făcui o mică excursiune. F (1870), 260. .De ce aş da eu, jurat,... un exemplu pentru cei... mai maturi şi mai sus-puşi cari uzează de aceleaşi mijloace? CARAGIALE, O. IV, 436. N-au uzat şi n-au abuzat de formule... prea strâmte. DELAVRANCEA, O. vil, 259. Uzează de mijloacele artei... pentru a produce efecte cât mai puternice. CHENDI, s. HI, 9. Artistul comic uzează încă Şi mai regalian de dreptul... de a exagera. IBRĂILEANU, S. L. 75. De câte presiuni uzează politicianismul. C. PETRESCU, C. V. 108. Potop de vile împestriţează coastele, uzând, ca femeile cochete, de toate artificiile. BRĂESCU, M. B. 19. Limba noastră uzează de o mare libertate în ce priveşte ordinea cuvintelor. IORDAN, STIL. 23.1, cf. SCRIBAN, D. în stabilirea unui diagnostic uzăm de toate mijloacele de exploraţie clasice. A. POP, chirurg. 15. Profesorul uzează la teză de o metodă clasică. CONTEMP. 1950, nr. 179, 7/2. Cetele ce veneau din răsărit şi miazănoapte uzau totuşi de aceste drumuri, blaga, z. 67. Valoarea nu obligă, ci atrage..., ea uzează de tentaţii, nu de ordine. RALEA, S. T. II, 256. E un prilej de bârfeală de care romancierul a ştiut cum să uzeze. BOGZA, A. î. 215. Uzează de toate trucurile mărunte, vinea, l. I, 377. „Şiretenia" de care uzează iubirea pentru a îmblânzi bestia. FLORIAN, R. II, 44. Mobilizează cunoştinţele, face demersuri şi uzează de toate presiunile. V. ROM. octombrie 1964,. 92, cf- PANAITESCU, O. Ţ. 231. Istoricii contemporani... uzează mult rriai moderat de acest procedeu. IST. L. ROM. I, 386. Să facă tot ce se putea, să uzeze, dacă era cazul, de relaţiile lui. v. rom: iulie 1970, 6. Poetul... uzează de o gamă foarte largă de epitete. CIOCULESCU, C. 386. Conştiinţa de sine a personajului care uzează deliberat de convenţia literaturii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 2, 9/1. <> Tranz. A usuat numai legile maghiare. FM (1861), 127. Cei săraci usează mangalul, iar cei mai avuţi sobe de tablă. CRĂINICEANU, ,IG. 53. Uzau amândoi, în schimbul strict - posibil şi banal de cuvinte, intonări semnificative. CĂLINESCU, S. 155. ♦ Refl. (Rar) A consuma prin întrebuinţare. Lampa uzează mult gaz. ŞĂINEANU, D. U., cf. SCRIBAN, D. 2. T r a n z. şi r è f 1. A (se) strica,- a (se) degrada prin întrebuinţare îndelungată sâu excesivă; a (se) rablagi. V. deteriora, odovăi1 (3), rănţui, rupe (5), toci3 (2). Cf. DDRF, GHE^E, RI M., BARCIANU, ALEXI, W. De la 6-9 Ittrü se uzedză şi Célelalte 2 perechi de dinţi. enc. vet. 373, cf. şăineanu, D. u., cade. S-o fi uzat s au ruginit maşina. DAN, u. 194.‘ Aceşti copii uzează multe părechi de ghete. SCRIBAN, D. Stofele cu bătătură de lână artificială se uzează repede la frecat. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 47.. Purtată zece ani, scurteica s-a-uzat. ARGHEZI, S. VIII, 116, cf. DN, DEXv ♦ Refl. F i g. (Lingv.) A se modifica; a se deteriora. Se zice că limba se uzează prin întrebuinţare; este un mod figurat de a exprima un fenomen, puşcariu, L. R. II, 131, 2284 UZABIL -462- UZAT 3. R e f 1. F i g. (Despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) A-şi pierde forţele, sănătatea, printr-o activitate îndelungată sau sub acţiunea anumitor factori. V. cosuma, epuiza, obosi, slăbi (2). Cf. dl, DM. Până când n-ai să cazi jos, n-ai să bagi de seamă că ai... o inimă care se uzează. T august 1964, 68. Vestit bucătar la vremea lui,... la mare preţ înainte de a se uza şi îmbolnăvi. CIOCULESCU, C. 72, cf. DEX. -v· Tranz. fact. Obsesia [morţii] ..., prea tare sfredelită, ne uzează. CIORAN, C. A. 175. Necazurile l-au uzat. scriban, d. ♦ (Rar) A-şi pierde capacitatea, eficienţa. Astăzi miniştrii se uzează destul de repede. STANCU, R. A. iv, 343. 4. Refl. Fig. (Despre cuvinte, construcţii, figuri de stil) A-şi pierde valoarea expresivă (prin frecventa întrebuinţare). Cuvintele se uzează şi mor şi în cazul când noţiunea exprimată prin ele se păstrează. puşcariu, l. R. I, 352. Formele analitice... se înmulţesc pe măsură ce formele sintetice încep să se uzeze din punct de vedere semantic. IST. L. ROM. I, 145, cf. DEX. - Scris şi: usa. - Prez. ind.: uzez. - Şi: (învechit) uzuâ (scris şi usua, pronunţat zu-a) vb. I, uzui (scris şi usui PONTBRIANT, D.) vb. IV. - Din fr. user. - Pentru formele uzua, uzui, cf. şi u z. UZĂBIL, -Ă adj. (Rar) Care se uzează (2) (uşor). Cf. DN3. - Pl.: uzabili, -e. - Uza + suf. -bil. UZÂGIU s.n. v. uzaj. UZAJ s.n. 1. Fel de a fi, de a acţiona instituit, acceptat într-o anumită societate, într-un anumit domeniu etc.; obicei (1), uz (3), uzanţă (1). Cf. alexi w. Fără a se îmbrăca ţipător, căci poseda uzajul lumii..., îşi dezvoltă garderoba într-un chip notoriu. CĂLINESCU, B. 1.406. 2. Faptul de a utiliza efectiv elementele de limbă, de a le aplica în vorbire, într-o epocă dată, de către toţi vorbitorii; modul în care acestea sunt folosite; uz (1). O limbă arată totalitatea uzajelor proprii a unei naţiuni. CANELLA, v. 215. [Noua ortografie] altcineva n-a primit-o însă pănă atum în părţile ei care se deosebesc de usagiul general. SĂM. III, 256. Revenind la numele apusene în evul mediu, trebuie semnalat că uzajul prepoziţiei „de” nu este în general limitat la nobili. GRAUR, N. P. 75. Proza lui Tacit face totuşi Un uzaj moderat de cuvinte poetice, isţ. L. ROM- I, 68- S-a tras concluzia că regula gramaticală trebuie fundată pe raţiune, nu pe uzaj. T. lingv. gen. 51. <> Expr. De uzaj... = (urmat de determinări) destinat să se practice, să circule într-un anumit fel, într-un anumit mediu .Căpătă cunoştinţa nu numai a limbii greceşti, de usagiu comun atunce, ci şi a limbilor rusescă, latină şi franceză. IORGA, L. I, 524. 3. Faptul de a se strica, de a se degrada prin întrebuinţare îndelungată; uzare (2), uzură1 (1). Cf. dl, DM, DN, DEX, V. BREBAN, D. G. - Pl.: uzajuri. - Şi: (învechit) uzăgiu (scris şi usagiu) s.n. - Din fr. usage. UZANŢĂ s.f. 1. Fel de a fi, de a acţiona instituit, acceptat înţr-o anumită societate, într-un anumit domeniu etc.; obicei (1), uz (3), uzaj (1). V. normă (2), r e g u 1 ă (1, 2). Anul Nou, după usanţele europene, e epoca în care omul face staţie în cursul vieţii. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 177, cf. NEGULICI, BAR. - MUNT., W. 41θ'/6, cf. 5212/18. Auzim necontenit vorbindu-se de guvernul constituţional, de formele şi uzanţele regimului parlamentar, kogălniceanu, s. A. 132, cf. polizu, PROT. - POP., N. D., barcianu, alexi, w. O bună parte din activitatea Camerei din acest deceniu a fost ocupată... cu culegerea şi publicarea (1877) uzanţelor comerciale. GOLOGAN, C. R. 86. Principiile... trebuie să primeze faţă de prietenii şi uzanţe. PREDA, DELIR. 266, Cf. DN, ALIL 1965, 186, MDD, DEX, D. ETNOL., D. DR. I. Manuscrisele... pot fi primite... conform uzanţei obişnuite concursurilor literare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1984, nr. 3, 2/2. 2. (Ieşit din uz) Termen pentru plata scrisorilor de schimb, de obicei 30 de zile (cade); interval de timp acordat convenţional pentru plata unei poliţe2 (1). în Anglia mai există şi acum pentru poliţe uzanţa de 3 zile de respect, astfel că o poliţă se plăteşte numai a treia zi după scadenţă. I. PANŢU, PR. 50, cf. CADE. - Scris şi: usanţă. - PL: uzanţe. - Din fr. usance, it. usanza. UZÀRE s.f. Acţiunea de a (s e ) u z a. 1. Folosire, întrebuinţare. Cf. uza (1). Cf. heliade, v. 44'/7. în usuarea drepturilor politice să nu facă nici o diferinţă. FM (1861), 156, cf. DM, DN3. 2. Stricare, degradare a unui obiect prin întrebuinţare îndelungată; uzaj (3), uzură1 (1). Cf. uza (2). Uzarea clădirilor, construcţiilor şi căilor de comunicaţie. LEG. EC. PL. 355, cf 354, dm, dn3. ♦ Fig. (Lingv.) Modificare, afectare; uzură. Uzarea formală a unui cuvânt în cursul vremii, constatată de fonologia istorică. PUŞCARIU, L. R. I, 5, cf. 279. Uzarea parţială... a sensului primitiv. IORDAN, STIL. 155. 3. F i g. Deteriorare, degradare a unor părţi ale corpului omenesc. Proteinele repară în schimb uzările suferite de ţesuturi. BELEA, P. A. 235. - PL: uzări. - Şi: (învechit) uzuâre (scris şi usuare; pronunţat -zu-a-) s.f. - V. uza. UZÂT, -Ă adj. 1. (învechit) De care se face uz (1) în mod obişnuit, frecvent. Secara... cea de toamnă... e mai uzată (obicinuităj. ECONOMIA, 38/15. Afară de plata uzată..., se va da şi câte un sărindar (a. 1872). ŞCHEI, 175. Şuier-un lotru de băiet Intr-o răspântie uzată. EMINESCU, O. IV, 195, cf. CADE. 2. Care s-a stricat, care s-a degradat în urma unei folosiri îndelungate; rablagit (1). V. deteriorat, odovăit, rănţuit, rupt2 (4), tocit2 (1). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. O doamnă de vârstă mijlocie, în rochie sură, uzată. AGÂRBICEANU, O. IV, 317, cf. ŞĂINEANU, D. U. Am început să bag de seamă şi să aflu că... are botinele uzate. GALACTION, O. A. I, 44. Arunc de pe mine şi restul de îmbrăcăminte uzată, în care eram deghizat., TOPÂRCEANU, O. A. II, 157. A scos din poşetă 2290 UZĂ1 -463- UZINAJ un plic uzat. CAZIMIR, GR. 37. Se uită... la scaunele cu pluşul uzat. C. PETRESCU, C. V. 226. Un fel de salon-sufragerie, cu mobilier amestecat şi uzat. MUŞATESCU, T. 103, cf. SCRIBAN, D. îmi cumpărat şi eu cărţile de şcoală, cam uzate, dar folosibile. BLAGA, H. 74. Poartă ochelari şi haine biné croite, dar uzate. H. LOVINESCU, T. 141. Se schimbă siguranţele uzate la două supape ale motorului. TUDORAN, O. 110. Devenisem un becisnic moşneag..., mumificat în surtucul de şiac uzat şi petecit. BOTTA, S. III, 85. O odaie cu mobile uzate e căptuşită mai toată cu rafturi de cărţi. V. ROM. octombrie 1964, 105, ib! 1970, 26, alr sn i h 149/848, alrm sn i h 103/848. <>Fig. Parcă mecanismul minţii ei e întreg..., iar deodată constaţi o legătură uzată. A. HOLBAN, O. II, 325. Tânăr, elegant, de o eleganţă cam uzată. DAN, U. 226. De la o vreme a început Să-mi îmbrace şi gândurile... Sunt uzate, obosite, v. ROM. iulie 1970, 40. ■♦■Fig. (Despre cuvinte, construcţii verbale, expresii etc.) Care şi-a pierdut valoarea expresivă prin întrebuinţare frecventă. Aceste vorbe nu sânt uzate numai în privinţa formoşeţei. CANELLA, v. 32. In poeziile române de astăzi sunt mai ales trei imagini aşa de usate..., florile, stelele, fîlomelele. MAIORESCU, CR. I, 31. Am privit împreună panorama mirifică a mării numai de hatârul unei uzate şi banale comparafani. CARAGIALE, O. III, 73, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Se trezeau în noi aspiraţii spre substanţe şi forme mai puţin uzate decât acelea ce le puteam întâlni prin revistele ardelene. BLAGA, H. 105. 3. F i g. (Despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) Care şi-a pierdut forţele, sănătatea, printr-o activitate îndelungată sau sub acţiunea anumitor factori. V. consumat, epuizat, obosit, slăbit (2). Păreau într-adevăr mult mai vârstnici decât ar fi arătat actul de naştere, cu ochii lor uzaţi, cu mâinile lor prelungi şi uscate. C. PETRESCU, C. v. 11, cf. SCRIBAN, D. Sunt bătrân, sunt vedenie... Uzat, foarte uzat, mai ceva ca o rablă. BOTTA, S. II, 219. Un tip bine, dar cam obosit, cam uzat. H. LOVINESCU, T. 244. Bilirubină, pigment biliar..., provine din hemoglobina globulelor roşii uzate. ABC SĂN. 68. - Scris şi: usât. - Pl.: uzaţi, -te. - V. uza. ÙZA1 s.f. (Prin Basarabia) Fiecare dintre părţile laterale ale calului, care formează câte o adâncitură între coaste şi piciorul de la spate; (popular) deşert, (regional) flămânzare. Cf. dr. v, 325. -Pl.:? - Din rus. y3Aa „parte a hamaşamentului”. IJZĂ2 s.f. (Prin Olt.; în expr.) A umbla cu huza-pantahuza = a umbla din loc în loc purtând vorbe, minciuni. V. şi pantahuză. Com. brâncuş. ♦ Cleveteală. Cf. SCRIBAN, D. Să potoleşti: Uza, Vâlva, Urâciunea, Pârâciunea. PĂSCULESCU, L. P. 123. - Şi: huză s.f. - Formaţie spontană de la pantahuză. UZBĂI vb. IV. Refl. (învechit, prin Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) A se încrede, a nădăjdui (2). Noi ne uzbăim în Domnul (a. 1697). DLRV. Slobodu-i a ne uzbăi în faptele noastre? (a. 1702). ib., cf. ANON. CAR., dr. iv, 116. - Prez. ind.: uzbăiesc. - Etimologia necunoscută. UZBĂIALĂ s.f. (învechit, prin Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) încredere; nădejde (2). în tine am numai nădejde, Oh, Domnul mieu, şi uzbăială (a. 1697). DLRV. In care iaste uzbăială oarbă, slobod mearge spre toate realele (a. 1702). ib., cf. ANON. CAR., DR. IV, 117. -PL: uzbăieli. - Uzbăi + suf. -eală. UZBÉC, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Uzbekistanului sau care este originară de acolo; (la m. pl.) popor care s-a constituit ca naţiune pe teritoriul Uzbekistanului. Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Adj. Care aparţine Uzbekistanului sau uzbecilor (1), privitor la Uzbekistan sau la uzbeci, originar din Uzbekistan. începuturile literaturii uzbece datează din primul mileniu dinaintea erei noastre. CONTEMP. 1948, nr. 112, 16/1, cf. M. d. enc., dex. ♦ (Substantivat, f.) Limba turcică vorbită de uzbeci (1). M. D. enc., dex. -Pl..uzbeci,-ce. - Din rus. y36eK. UZI s.m. pl. Popor migrator de neam turcic, care în sec. IX a trecut Munţii Urali, iar în sec. XI s-a aşezat în Moldova şi în Dobrogea. Se numeau uzi. XENOPOL, I. R. II, 193. Ei şi tot neamul uzilor şi găgăuzilor se roagă de milă şi de iertare. SADOVEANU, O. X, 429. Atunci se produce la Dunărea de jos năvălirea unor noi popoare migratorii de rasă turcă: pecenegii, uzii şi cumanii. PANAITESCU, C. R. 250, Cf. M. D. ENC, L. ROM. 1986, 465. - Din m. gr. οϋζοι. UZÎGĂ s.f. v. obsigă. UZÎN s.n. v. uzină. UZINA vb. I. Tranz. A supune operaţiei de uzinare. Cf. DN2, M. D. ENC. -Prez. ind.: uzinez. - Din fr. usiner. UZINÀBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi supus uzi-nării. Pentru a mări diametrul maxim uzinabil, uneori... patul se detaşează formând o piesă izolată. ORBONAŞ, MEC. 284, cf. DN3. - PL: uzinabili, -e. - Uzina + suf. -bil. UZINÂJ s.n. Prelucrare a unui material (aşchiere, deformare plastică, tăiere) cu ajutorul maşinilor-unelte, prin operaţii separate sau în cadrul unui proces tehnologic; fabricare a Unui produs într-o uzină; uzinare. Liniile fine lăsate de acul de trasaj sunt destul de greu de urmărit cu ochiul în timpul uzinajului. ORBONAŞ, MEC. 182, cf. dl, DM. Automatizarea unor operaţii în secţiile de uzinaj. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 863, cf. DN. Defecte care se văd la uzinaj. SCL 1964, 406, cf. DEX, M. D. ENC: - Din fr. usinage. 2301 UZINAL -464- UZMETI UZINAL, -Ă adj. Care ţine de uzină (1); al uzinei. Cf. DN. Procesul uzinal. SCL 1964, 414. Colectivul laboratorului uzinal trebuie să fie... un centru de cercetări. CONTEMP. 1966, nr. 1 005, 1/3. - PL: uzinali, -e. - Din fr. usinai. UZINÂRE s.f. Prelucrare a unui material (aşchiere, deformare plastică, tăiere) cu ajutorul maşinilor-unelte, prin operaţii separate sau în cadrul unui proces tehnologic; fabricare a unui produs într-o uzină; uzinaj. Cf. LTR2, DL, DM, DN, DEX, M. D. ENC. - V. uzina. UZINĂ s.f. 1. întreprindere industrială de mari proporţii, dotată cu maşini, agregate, instalaţii etc., în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. V. fabrică. Cf. poen. - aar. -hill, v. II, 78l'/38. Clădirea uzinei,... zidurile de împrejmuire, cuptoare (a. 1841). DOC. EC. 751. [Emanaţiile] bălţilor şi gârlelor şi... acelea ale usinelor (fabrice de sticlă, de hârtie, fer ş.c.l.). MAN. SĂNĂT. 25/13, Cf. PROT. - POP., N. D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Intr-o clipă înfloresc becurile electrice... pănă departe, spre uzine. AGÂRBICEANU, O. IV, 327, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Domeniile şi uzinele nenumărate ale părinţilor. EFTIMIU, N. 6. Poposeau în gări... şi mergeau să se încarce în uzini fumegoase. C. PETRESCU, R. DR. 37. Uzinele lipsite de materii prime şi cărbune îşi sting sau îşi vor stinge furnalele. COCEA, S. II, 346, cf. IORDAN, L. R. A. 68, SCRIBAN, D. Zărea din fuga trenului clădirile uzinii. ARGHEZI, s.. XI, 85. Uzină de petrol incendiată, id. ib. II, 267. îmi pare că văd hornul uzinelor din docuri. EERPESSICIUS, s. 63. Admirabilele uzine de avioane, superioare inamicului, acoperiră rapid grelele pierderi suferite. PREDA, DELIR. 322, cf. L. ROM. 1967, 96. Fabrici şi uzine - între ele spaţii goale. v. rom. septembrie 1970, 18, Cf. d. ec. pol. Comandă pentru nuntă, unei uzine din Anglia, două avioane. NEAGU, î. 9, cf. M. D. ENC., DEX. A fost în uzină..., ie fratili mieu. T. DIAL. M. i, 278. F i g. Materialul senzaţional se transformă în uzina creierului îh material intelectual. LOVINESCU, S. I, 443. Uneori locomotiva varsă pe coş o ploaie de scântei, ca o uzină de licurici. BOGZA, c. O. 358. 2. (Adesea urmat de determinări) Centrală furnizoare de energie electrică sau termică, de apă etc. Uzina noastră electrică de tramvaie a ars astă-noapte. TOPÂRCEANU, O. A. II, 115. Nu e lumină electrică? -Nu... Abia la toamnă, când o fi gata uzina. SEBASTIAN, T. 257. In gârla nisipoasă şi galbenă, apa limpede de la uzină tăia în curmeziş, de la malul celălalt spre noi, o cărare albă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 44. Aceste ape năvălesc în "turbina unei uzini electrice, care aprinde mii de lumini, până departe în înălţimea munţilor. BOGZA, C. O. 173. Când am zărit uzina electrică..., aş fi putut să jur că m-au adus nostalgiile şi remuşcările. H. lovinescu, T. 249. Trebuia economisită şi electricitatea, ca să nu le trădeze prezenţa în,timpul verii, pe nota de la uzină. V. ROM. ianuarie 1965, cf. M· D. ENC., DEX. - Scris şi: usină. BARCIANU, alexi, w. - PL: uzine şi (rar) uzini. - Şi: (învechit, rar) uzin (pl. uzinuri) s.n. GHEŢIE, R. M. . - Din fr. usine. UZITA vb. I. Tranz. (Livresc) A utiliza (în mod obişnuit). Diversele metode... uzitate până acum în cercetările filosofice sânt metodul ipoteticu, metodul religios şi metodul esperimintal. LAURIAN, F. 4/33, cf. NEGULICI, 408. Titlul şi armele (insignia) principelui să rămână tot acelea usitate şi pănă acum. BARIŢIU, P. A. I, 38, cf. BAR. - MUNT., W. 410'/13, ARISTIA, PLUT. Am recunoscut că modul uzitat de desfiinţatele Adunări... este viţios. KOGĂLNICEANU, Ş. A. 135, cf. PROT. - POP., N. D. Cuvântul... nu era uzitat la noi. LĂCUSTEANU, A. 76, cf. DDRF, barcianu, ALEXI, W. Sunt două feluri de psihologi literari: analişti şi, cu o expresie uzitată în Franţa, „moralişti”. IBRĂILEANU, S. L. 8. Dovedeşte că limba slavonă, din ce în ce mai puţin uzitată, s-a menţinut până la 1736. PANU, A. II, 30, cf. şăineanu, D. U., CADE, GRAUR, Έ. 105, DL, DM, DN, M. D. ENC., DEX, L. rom. 1980, 499, v. breban, d. g. <> Refl. pas. Maşinile de secerat nu se uzitează, fiind mai ieftină şi mai perfectă munca lucrătorilor. PRIBEAGUL, P. R. 16. ♦ (învechit) A obişnui să folosească ceva. Nu mai uzitez vin la masă. SCRIBAN, D. -Scris şi: usita. prot. - pop., N. D., barcianu, alexi, W. - Prez. ind.: uzitez. - Din lăt. usitari. UZITARE s.f. Acţiunea de a uzii a. Cf. dn3. - V. uzita. UZITAT, -Ă adj. Utilizat (în mod curent); obişnuit (2), uzual (1). Mi-a repeţit fraza uzitată, că noi n-avem încredere în dreptatea Guberniului (a. 1850). bariţ, I, 76, cf. negulici, 408, bar. - munt., w. 372‘/5. Se adeverează prin subscrierile proprii şi aplicarea sigilelor uzitate (a. 1860). ŞCHEI, 152, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Mă prezentă ei, după toate formele usitate. ALECSANDRI, O. P. 308. Legumele sunt pentru ţăranul român adaosul cel mai usitat. CRĂINICEANU, IG. 246, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Cele mai uzitate mijloace de hemostază sunt compresiunile mecanice. A. POP, CHIRURG. 82. Cuvintele să fie întrebuinţate cu sensul lor cel mai uzitat. ARGHEZI, S. XIv. 79, cf. L. ROM. 1980,498. - SCris şi: usitat. - PL: uzitaţi, -te. - Din lat. usitatus, fr. usité, it. usitato. UZMEÂLĂ s.f. (Regional) Sforţare (1), opinteală (1) (Boureni - Băileşti). Cf. lexic reg. 32. -PL: uzmeli. - Uzmi + suf. -eală... UZMÉT s.n. v. huzmet. UZMETÎ vb. IV. Intranz. (Prin Ban.) A lucra. Com. din ORA viţa. Mama uzmiteşte prin casă. ib., cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 22. - Prez, ind.: uzmetesc. - Şi: uzmiti vb. IV. -V.uzmeţ. 2310 UZMI -465- UZUCAPIUNE UZMI vb. IV v. husmi. UZMITÎ vb. IV v. uzmeti. UZÔI s.n. v. uzoni. UZÔNI s. n. (Ban,) Ploaie torenţială. Com. liuba, com. din banat, novacoviciu, c. b. i, 22, lexic reg. ii, 38. O* (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Ce mai uzoni de ploaie, ib. — PL: uzoane. - Şi: uzôi (com. din. banat) s.n., uzonie (com. LIUBA) s.f. - Din magh. özön. UZÔNIE s.f. v. uzoni. UZUÄ vb. I v. uza. UZUAL, -Ă adj. 1. De uz (1) larg, general, c o m u n; de uz (1) frecvent, utilizat adeseori, curent; obişnuit (2). Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 7812/11. Se ia terminul acesta în sensul usual. LAURLAN, F. 18/22. învăţătura cunoştinţelor uzuale. REGUL. ORG. 656/17. Se va învăţa:... himia uzuală, desenti linear (a. 1847). URICARIUL, vn, 236. Gramatică, aritmetică, geografie şi osebite cunoştinţele uzuale (a. 1850). ŞCHEI, 121, cf. NEGULICI, stamati, D. Naţionalitatea nu stă nici în gramatică, nici în rădăcine,... dar în limba uzuală. RUSSO, S. 78, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Confusiupea administrativă şi usuală este aci un fapt istoric. ilASDEU, I. C. I, 28. Legile se votează când de una, când de alta din acele comiţii..., după o practică usuală. MAIORESCU, CR. ni, 117. Vom găsi... câţiva termeni usuali. ODOBESCU, S. I, 214, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. S-au strecurat în poezia poporală şi câţiva termeni uzuali maghiari. CHENDI, S. I, 34. Metalul preţios... modelat în formă de obiecte uzuale. PÂRVAN, G. 405, cf. VUIA, P. 13, ŞÂINEANU, D. U., CADE. DiSCU-ţiunile... vor continua pe canalul diplomatic uzual. TITULÈSCU, D. 256. Mă rugă să-i scriu o listă de cuvinte hindusthane uzuale. M. ELIADE, M. 235. In frica lui de a nu întrebuinţa expresii şi cuvinte prea uzuale, se exprima cu ocoluri, vlasiu, D. 80. Unele din cele mai uzuale cuvinte din terminologia păstorească, puşcariu, L. R. I, 352, cf. SCRIBAN, D. Printr-o zugrăvire lipsită de uzuala aureolă de glorie..., ni s-a deschis o privire nouă în interiorul personalităţii lui Goethe. NEGULESCU, G. 119. Să le înveţe pe fete o franţuzească sau o nemţească uzuală. I. M. SADOVEANU, S. 50. Un glosar de cuvinte uzuale. CV 1950, nr. 3, 20. întrebuinţez cuvântul „încaltea" ce nu era uzual în sat. BLAGA, H. 18. O strânse la pieptul lui. Gest uzual. VINEA, L. I, 252. Pronumele sunt cuvinte dintre cele mai uzuale. GRAUR, F. L. 173. întrebase ce mai face, rostind o formulă uzuală. H. LOVINESCU, T. 243. Cuvinte uzuale, în legătură cu mâncarea şi schimbul de ţigări sau chibrituri. PREDA, M. s. 190. Doza poate fi... uzuală sau terapeutică. ABC SĂN. 137, cf. v. BREBAN, D. G. A propune publicului larg un nume nu era... o îndeletnicire uzuală. pleşu, o. 40. <> (Adverbial) pontbriant, d., scriban, d. 2. Destinat uzului (1) cuiva. Distincţiunea provine de acolo că bunurile au valoare uzuală, iar a averilor valoare e venală. MARŢIAN, S. 75. E un obiect uzual, ca portofelul şi ca geamantanul. ARGHEZI, S. X, 74. Desenul... este imaginea grafică a unui obiect uzual, deci un semn. COTEANU, S. F. 22. Cadrul ideal al poeziei se umple, este chiar înţesat de lucruri, uzuale sau de artă. V, ROM. august 1970, 67. - Scris şi: usual. — Pronunţat: -zu-al. - PL: uzuali, -e. - Din lat. usualis, fr. usuel. UZUALITÀTE s.f. (Rar) însuşirea de a fi uzual (1). Nici o inovaţie lexicală; pasiunea interioară ridică totuşi uzualitaţea cuvântului şi... îi dă o noutate şi o gravitate. LOVINESCU, S. I, 146. - Pronunţat: -zu-a-, - Uzual + suf. -itate. UZUÂR s.m. (Jur.) Persoană care deţine dreptul de uz (1). Usuaruţ şi cel ce are dreptul de abitaţiune trebuie să se folosească de ele ca un bun părinte de familie. HAMANGIU, C. C. 141. Uzuarul nu poate ceda sau închiria dreptul său de folosinţă. PR. DREPT, 271, cf. DDC. - Scris şi: usuar. - Pronunţat: -zu-ar. - PL: uzuari. -Din lat. usuarius,-germ. Usuar. UZUARE s.f. v. uzare. UZUCAP vb. I. Tran z. (Jur.) A dobândi prin uzucapiune un drept real asupra unui lucru. Cf. alexi, W. Tutorele neglijent... nu încasase chiriile în formă vizibilă şi deţinătorii usucapaseră totuşi prin lungă prescripţie. MIHĂESCU, D. A. 44. Condiţiile necesare pentru a uzucapa uzufructul sunt aceleaşi ca şi în materia dreptului de proprietate. PR. DREPT, 264. Nu pot fi uzucapate servituţile continue neaparente. DDC 532. •0- R e f 1. p a s. Odată cu uzucaparea dreptului de servitute se uzucapează şi modul ei de exercitare, ib. 532. -Scris şi: usucapa. - Prez. ind.: uzucapez. - Şi: uzucapiă (scris şi usucapia, pronunţat -pi-a) vb. I. ALEXI, W. - Din lat. usucapere, fr. usucaper. UZUCAPÂRE s.f. (Jur.) Acţiunea de a uzucapa şi rezultatul ei. Uzucaparea dreptului de servitute sau a modului ei de exercitare. DDC 532. - V. uzucapa. UZUCAPI vb. I v. uzucapa. UZUCÀPIE s.f. v. uzucapiune. UZUCAPIUNE s.f. (Jur.) Dobândirea dreptului de proprietate asupra unui lucru prin posesiunea lui, cu bună-credinţă, un anumit timp; prescripţie achizitivă. V. prescripţie (2). Cf. STAMATI, D. Unele forme ale dreptului..., precum mancipaţia, uzucapia şi altele. XENOPOL, I. R. I, 165, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., SEVERIN, S. 136, SCRIBAN, D. Toate lucrurile imobiliare pot fi dobândite prin uzucapiune. PR. DREPT, 251, cf. L. ROM. 1962, 609, M. D. ENC., DEX, dn3, D. DIPL. Uzucapiunea poate fi de... 10-20 de ani, când posesia a fost de bună-credinţă. DDC 53, cf. D. DR. I. 2325 UZUFRUCT -466- UZURÀ’ - Scris şi: usucapiune. ENC. ROM., ALEXI, W. - Pronunţat: -pi-u-, - Şi: (învechit) uzucâpie s.f. - Din lat. usiicapio, -onis, fr. usucapion. UZUFRÙCT s.n. (Jur.; şi în sintagma drept de uzufruct, PR, DREPT, 264, DDC) Drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun care este proprietatea altei persoane, cu obligaţia de a conserva substanţa bunului şi de a-l restitui la încetarea acestui drept. Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 7812/17. Clăcaşul capătă nouă pogoane... de pământ, cu păşune cu tot, spre usufruct. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 65. Moşii mari, mijlocii şi mici... se aflau atunci... în usufructul, adecă în cultivarea şi folosirea permanentă, necurmată a cultivatorilor de toate categoriile. BARIŢIU, P. A. I, 562, cf. PROT. - POP., N. D., pontbriant, D. Nu numai că stăpânea satul Amlaş..., dar l-a şi fost conces în usufruct unui om al său. HASDEU, I. C. 24. In 5 sau 6 ani de zile nu vor avea nici un uzufruct după munca dânşilor cu copiii (a. 1890). şchei, 212, cf. ddrf. Când bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dânsa ia o porţiune virilă în usufruct din succesiunea bărbatului. HAMANGIU, C. C. 165, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DS, SCRIBAN, D. Soţia îi testase averea, lăsăndu-i uzufructul. CĂLINESCU, B. I. 183. Uzufructul se poate constitui asupra oricărui bun. PR. DREPT, 263, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. EC. POL., V. BREBAN, D. G. Uzufruct universal. DDC - Scris şi: usufruct. - Din lat. usufructus. Cf. fr. u s u f r u i t. UZUFRUCTĂRIU, -IE s.m şi f. v. uzufructuar. UZUFRUCTIÉR, -Ă s.m. şi · f. (învechit, rar) Uzufructuar (1). Ei n-au devenit proprietari, ci numai usufructieri. ARHIVA, II, 620. - Scris şi: usufructier. - Pronunţat: -ti-er. - Pl.: uzufructieri, -e. - Din fr. usufruitier (după fruct). UZUFRÙCTOR s.m. v. uzufructuar. UZUFRUCTUAR, -Ă s.m. şi f., adj. (Jur.) 1. S.m. şi f. Persoană care deţine dreptul de uzufruct asupra unui bun; (învechit, rar) uzufructier, uzufructor. Persoane particulare musulmani carii, ca nişte uzufractori sau posesori moştenitori..., se folosea din veniturile... vreunei geamii. AR (1829)) 382/44. Fiecare locuitoriu moştenea prin toate generaţiunile părţi anumite de hotar, nu ca proprietate..., însă ca usufructuariu. bariţiu, P. A. I, 649. Ţăranul [este] uzufructuar al pământului. KOGĂLNICEANU, S. A. 135, c’f. PONTBRIANT, D. Bărbatul este supus, în privinţa avereï dotale, la toate obligaţiunile unui usufructuar. HAMANGIU, C. C. 314, cf. barcianu, ALEXI, w., CADE. Nu puteau deveni nici proprietari, nici uzufruetuari, nici fermieri. TITULESCU, D. 173, cf. SCRIBAN, Ό. Uzufructul nu va putea trece de limita Vieţii uzufructuarului. PR. DREPT, 268, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Adj. Care dă numai dreptul de uzufruct asupra unui bun. Cf. POEN. - aar. - hill, v. ii, 7812/16, pontbriant, D., CADE. Termenii întrebuinţaţi de legiui- torul român în materie de procesiune uzufructuară diferă. TITULESCU, D. 70, cf. SCRIBAN, D. - Scris şi: usufructuar. - Pronunţat: -tu-ar. - Pl.: uzufruetuari, -e. - Şi: (învechit) uzufructâriu, -ie (scris şi usufructariu PONTBRIANT, D.) s.m. şi f., (învechit, rar) uzufructor s.m. - Din lat. usufructuarius, fr. usufructuaire. UZUI vb. IV v. uza. UZÙR s.n. v. uzură2. UZURAR, -Ă s.m., adj. (învechit) 1. S.m. Cămătar; (învechit) uzurier. Cf. DRLU. Mă aflam în ghiarăle unui uzurar. MOZAICUL (1838), 5/13. Dieta s-a văzut necesitată... a supune pe uşurări la pedepse destul de grele. BARIŢIU, P. A. III, 480, cf. PONTBRIANT, D. Norocul în ziua aceea n-a voit să fie întreg pentru bietul nostru prieten: pe uzurar i-l scosese în cale. CARAGIALE, O. UI, 12, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., DEX. 2. Adj. Cămătăresc. Cf. poen. - aar. - hill, v. îi, 7812/29. Mai toate împrumuturile acestea... s-au făcut în mod uzurar, cu dobândă de 5, de 6, de 7 şi de 8%. GHICA, s. 445, cf. PROT. - pop., n. d., pontbriant, d. Aurul şi argintul... dădură astfel naştere averii mobiliare, capitalul, sub cele două forme ale sale: uzurar şi comercial. IONESCU-RION, S. 114, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, CADE, SCRIBAN, D. A pretins..., în schimbul împrumutului acordat, dobânzi uzurare. contemp. 1949, nr. 159, 6/6, cf. dl, dm, dex. ♦ (Adverbial) Cu camătă, scriban, d. -Scris şi: usurar. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. - Pl.: uzurari, -e. - Din lat. usurarius, fr. usuraire. UZIJRĂ1 s.f. 1. Stricare, degradare a unui obiect prin întrebuinţare îndelungată sau datorită acţiunii unor agenţi fizico-chimici; uzaj (3), uzare (2). Cf. pontbriant, D. Are o întrebuinţare redusă, cu toate că rezistenţa sa la uzură şi duritatea sunt mari. IOANOVICI, TEHN. 185. Balanţele sensibile trebuiesc ferite de umezeală..., iar greutăţile - de uzură. MARIAN - ţiţeica, Fiz. I, 90. Deteriorări serioase (ruperi de dinţi, vibraţii, uzuri şi ruperi de lagăre). ORBONAŞ, MEC. 129, cf. SCRIBAN, D. Şuruburile de forţă sunt supuse la uzură mare. SOARE, MAŞ. 31. Uzura... fiind foarte mică, [curelele] se înlocuiesc după câţiva ani de întrebuinţare. IONESCU-MUSCEL, FIL. 148. Uzura dinţilor... favorizează spargerea smalţului dentar. ABC SĂN. 131. în unele sectoare, gradul de uzură era mare, ceea ce... punea problema înlocuirii definitive a agregatelor. V. ROM. octombrie 1963, 13. ^Uzură fizică = pierdere treptată a proprietăţilor de exploatare a maşinilor şi utilajelor, ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii forţelor naturii. D. EC. POL., cf. DREV. Uzură morală = depreciere valorică a maşinilor şi utilajelor, ca urmare a ieftinirii unora de aceeaşi construcţie sau a apariţiei altora mai bune, cu performanţe tehnice şi economice superioare. Cf. ltr2, drev. -f F i g. (Lingv.) Modificare, afectare; uzare. Uzura fonetică... a unor diminutive a determinat o serie de transformări. IST. L. ROM. I, 90. 2334 UZURĂ2 -467- UZURPARE Acumularea de prefixe... apare ca o reacţie a sistemului la uzura derivatelor vechi. ib. 105. ♦ (învechit, rar) Degradare morală; desfrâu. Sfărmaţi statuia goală a Venerei antice. Ardeţi acele pânze cu corpuri de ninsori;... ele fac să pice In ghearele uzurei copile din popor! EMINESCU, O. I, 60, Cf. CADE, DL. 2. F i g. Slăbire, consumare, epuizare a organismului, a sănătăţii, a forţelor, printr-o activitate îndelungată sau sub acţiunea anumitor factori. Lupta pentru trai devine mai grea; de aci, exces de oboseală, uzură mai repede a energiei. CARAGIALE, O. IV, 24. Prelungirea vieţii normale nu s-ar putea obţine decăt influenţând procesele de uzură care, fatal, duc la moarte. MARINESCU, P. A. 83. Calul este arcat sau brasieur, după cum devierea provine din uzură sau din naştere. ENC. VET. 121. Să refacă pierderile şi uzura funcţională a organismului. S. MARIN, C. B. 5. - Scris şi: usură. - PL: (rar) uzuri. - Din fr. usure. UZURĂ2 s.f. (învechit) Camăţă; cămătărie. Ei împrumută bani pre camătă sau usură. ŢICHINDEAL, F. 456/4, cf. DRLU, POEN. - AAR. - HILL, V. II, 7812/33, STAMATI, D., POLIZU, BAR. - MUNT., W. 859'/18, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w. [Acest nume] se atribuie mai mult mânuitorilor de bani, zarafilor şi slujbaşilor boiereşti ori domneşti, cu caracter... de şiretlic sau uzură. N. A. BOGDAN, C. M. 24, cf. SEVERIN, S. 137, DR. VI, 331, SCRIBAN, D. Se ocupa mai ales cu împrumuturile de uzură. PAVLESCU, E. 321, cf. DM, DEX, REV. PÄD. 342. -Scris şi: usură. - PL: uzuri. - Şi: (rar) uziir (scris şi usur) s.n. REV. PĂD. 342. - Din lat. uşura, fr. usure. UZURĂRÎE s.f. (învechit, rar) Camătă; cămătărie. Cincizeci mii de familii române au scăpat de o ruină sigură, cauzată prin uşurării de câte 50, 100 şi chiar 200%, numai cu ajutoriul băncii „Albina”, bariţiu, P. a. III, 498. S-au desfiinţat... toate legile mai vechi, în puterea cărora se pedepsea uzurăria. id. ib. 479, cf. bar. - MUNT·, W. 4932/25. - Scris şi: usurărie. - PL: uzurării, - Uzură2 + suf. -ărie. UZURJAR s.m. v. uzurier. UZURIÉR s.m. (învechit) Cămătar; (învechit) uzurar (1). Cf. POEN. - aar. - HILL, v. II, 7812/43. Zicem că un uzurier întreprinde un negoţ urât. CANELLA, v. 76. - Pronunţat: -fi-er. — PL: uzurieri. — Şi: uzuriăr (pronunţat -ri-ar) s.m. poen. - aar. - hill, v. ii, 7812/43. - Din fr. usurier. UZURPĂ vb. I. T r a n z. A-şi însuşi fără drept, prin violenţă sau prin fraudă (un drept, un bun, o demnitate etc.); p. ext. a obţine (ceva) în mod ilegal; (învechit) a răpşti (3). V. r ă p i2 (2). Cf. poen. - aar. - hill, v. ii, 782 Π. Nici un muritor nu se va învrednici pe astă lume să uzurpeze drepturile tale asupră-mi. PR. DRAM. 135. Tot ar mai visa să ne usurpeze şi de aici nainte drepturile noastre, bucovina (1850), 165/14, cf. BAR. -MUNT., w. 454'/36, polizu. Nu s-a mai întâlnit cu postul de capuchehaia pe care-l usurpase frate-său. GHICA, S. 369. Aceşti cearlatani... n-ar fi avut creditul ce l-au usurpât. I. ionescu, M. 11, cf. prot. - pop., n. d. Despot! păşind spre tronul de tine uzurpat, Pe un păcat de moarte picioru-ţi a călcat, alecsandri, t. II, 191. Cei cari au uzurpat puterea ne chinuiesc în legi pe cari poporul nu le înţelege. DELAVRANCEA, O. VI, 81, cf. DDRF. Ei insuflă propriului său fiu, Vlad, ideea de a uzurpa tronul tătâne-său. XENOPOL, I. R. ni, 84, cf. barcianu, alexi, w. Adresându-se acelora ce usurpă acest frumos nume: „In locurile lor şedeţi, dar acelea care le făceau ei nu le faceţi”. IORGA, L. I, 544. Tu cine eşti? Ce cauţi aici? De ce l-ai omorât să-i uzurpi locul? C. PETRESCU, R. dr. 311, cf. SCRIBAN, D. Se apropie . vremea când îi vor uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. MIHĂESCU, D. A. 187, cf. DN. înduri... ca Şun să-ţi uzurpe dreptul de moştenire? CĂLINESCU, O. IX, 48. Averea-i uzurpată... a ei transmisiune nu este fără pată. T iulie 1964, 49. Părinţii săi cu faimă şi sceptru... au scăpat, Lăsându-i doar... un tron bizar pe care, cândva, l-au uzurpat. DOINAŞ, A. p. 11. Calicul necunoscut uzurpă locul bătrânului, snoava, iii, 544. -0* F i g. Astă slovă din alfabetul cirilian... se vârî vicleană în limba noastră... Iaca cum usurpă ea dreptul vocalelor noastre. NEGRUZZI, S. I, 262. Te smulg din mine, durere amară, şi, în locul ce singură ai fost usurpât, va domni de acum pace şi bucurie. I. NEGRUZZI, S. m, 466. Din acest curs..., al cărui imperiu nu i-l poate usurpa nici o inovaţie, am învăţat şi învăţăm nenumăratele feluri de stiluri. CARAGIALE, O. III, 65. Vasile cel Mare şi Sfântul Augustin... au dovedit că neoplatonicii au „usurpat" tainele evanghelistului Ioan. NEGULESCU, F. R. 174. Binele şi răul... au uzurpat tronul pe care l-au deţinut până acum. FLORIAN, R. II, 20. Categoria moralizării a uzurpat-o pe aceea a moralului în tot romanescul vremii. N. MANOLESCU, A. N. I, 87. -v- Refl. recipr. Cutreierau lumea, împărţindu-şi moştenirea, războindu-se între dânşii, uzurpându-se unul pe altul şi găsind pământul prea strâmt pentru nesaţiul lor mare. C. PETRESCU, R. DR. 44. - Scris şi: usurpa. - Prez. ind.: uziirp şi (învechit) uzurpez. - Din lat. usurpare, fr. usurper. UZURPARE s.f. Acţiunea de a (se) uz u'rp a; (învechit) uzurpaţie. V. răpire (2), r ă p ş t i r e (2). Cotrupire..., invadare, usurpare, concuistare. HELIADE, V. 19'/3, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 782’/4, NEGULICI, stamati, D., POLIZU, PONTBRIANT, D. Confederaţiunea este o unire... spre... a apăra drepturile lor prin inteligenţa şi concursul lor în contra uzurpărei. CANELLA, v. 21, cf. DDRF,· BARCIANU, ALEXI, W., SEVERIN, S. O ficţiune juridică, invocată... când putea să consacre uzurpări sau stări de fapt. OŢETEA, R. 330. De la hoţie, uzurpare, spoliere..., până la luptele intelectuale de idei. FLORIAN, R. π, 34, cf. DEX. Uzurpare de calităţi oficiale. DJP, cf. DN3, D. DIPL. Uzurparea numelui de autor. DDC, cf. D. DR. I. - PL: uzurpări. - V. uzurpa. 2340 UZURPAT -468- UZUŞ UZURPAT, -Ă adj. (Despre un drept, un bun, o demnitate etc.) Care este obţinut în mod fraudulos. De datoria noastră va fi de a-i combate şi de a-i răsturna din poziţiile uzurpate (a. 1855). PLR I, 157, cf. PONTBRIANT, D. I se redete titlul uzurpat. CIPRIAN, S. I, 126. Se punea în vedere celor ce-şi întinseseră proprietăţile dincolo de aliniere să înapoieze partea uzurpată. G. BARBU, A. V. 54. Ό- F i g. Nu era o reputaţie uzurpată: danţa fermecător..., vorbea franţuzeşte. BACALBAŞA, S. A. I, 128. Mireasma ţării, acră, se lăţeşte Peste fruntarii, noaptea-i uzurpată. DOINAŞ, A. P. 196. -Pl.: uzurpaţi, -te. - V. uzurpa. UZURPATÔR, -OÂRE s.m. şi f., adj. (Persoană) çare uzurpă. V. răpitor (2). Apărarea insulei... împrotiva orişicăria năvăliri ce ar pute face usur-patorul. AR (1829), 62*/26. Aruncă pe uzurpatorul ducă dântr-un turn unde se ascunsese. SĂULESCU, HR. I, 162/25, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. II, 782*/l, NEGULICI, BAR. - MUNT., W. 1552/34, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Tu eşti, faţă cu omenirea, un trădător răzvrătit, un uzurpator. CARAGIALE, O. vn, 256. Legile sunt neputincioase în faţa acestor uzurpatori. DELAVRANCEA, O. Π, 111, cf. DDRF. Proteguitorii lui Ilie vroiesc... a-i da un ajutor contra fratelui uzurpator. XENOPOL, I. R. m, 135, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Tatăl lor... şi unchiul lor... serviră pe Despot, usurpatorul. IORGA, L. I, 22. Pusese stăpânire şi, ca orice uzurpator victorios, asculta cu plăcere măgulirile. C. petrescu, O. P. I, 121, cf. scriban, D. Nu se putea împăca... cu suveranii uzurpatori. NEGULESCU, F. R. 68. Hlamide albe, mitre şi coroane... Pot unge papi, usurpatori şi regi. ARGHEZI, VERS. 100. Tu nu ucizi un frate, ci un uzurpator. CĂLINESCU, O. IX, 76. El nu critică numai regimul politic, ci şi economic, făcând aluzie la originea uzurpatorie a averilor, id. ib. ΧΠ, 47. Se arăta că Măria sa era uzurpator. BARBU, PRINC· 295. Au fost nu numai inchizitorii poporului român, ci şi uzurpatorii istoriei sale naţionale. MAGAZIN IST. 1990, nr. 1, 10. O* F i g. Haosul şi disperarea îşi săvârşeau cu râvnă lucrarea lor de uzurpatori. BOTTA, S. m, 71. -Scris şi: usurpator. - Pl.: uzurpatori, -oare. - Şi: (rar) uzurpatoriu, -ie adj. - Din fr. usurpateur, lat usurpator. - Uzurpatoriu < lat. usurpatorius. UZURPATORIU, -IE adj. v. uzurpator. UZURPÂŢIE s.f. (învechit) Uzurpare. Mă voi sârgul pe cât s-a pute a vă mai uşura starea cea gre în carea v-au adus usurpaţia. AR (1829), 622/8. El îi era dator uzurpaţia tronului. F. AARON, I. I, 106/22, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. n, 782'/4. Orice stricăciune sau pagubă ar izvorî din năvălire streină..., din uzurpaţie..., nu îndatorează compania la despăgubire (a. 1848). DOC. EC. 942. Jos însemnaţii... proscrişi prin uzurpaţia şi prin cererea unor organe. BUCOVINA (1848), 85’/58, Cf. NEGULICI, BAR. - MUNT., W. 1552/41, PROT, - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Vechea capitală aducea aminte sumbrului principe usurpaţiunea lui Despoţa. HASDEU, I. V. 261. Locatarul e dator a apăra lucrul închiriat contra us\irpaţiunilor. HAMANGIU, C. C. 367, cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. -Scris şi: usurpaţie. - Pl.: uzurpaţii. - Şi: uzurpaţiiine (scris şi usurpaţiune) s.f. - Din lat. usurpatio, -onis, fr. usurpation. UZURPAJIÛNE s.f. v. uzurpaţie. UZURPĂTÎIRĂ s.f. (învechit, rar) Faptul de a u z u r p a. Cf. bar. - munt., w. 283'/30. - Uzurpa + suf. -ătură. IJZUŞ s.n, v. uz.