DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ, ISTORIE LITERARĂ ŞI FOLCLOR DIN IASI ACADEMIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR) SERIE NOUĂ TOMUL XI PARTEA 1 LITERA Ş 1978 EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA 71021 Calea Victoriei nr. 12 5, sector I-BUCUREŞTI Redactori responsabili: IORGU IORDAN Membru al Academiei Republicii Socialiste România ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Republicii Socialiste România ION COTEANU Membru al Academiei Republicii Socialiste România Tomul al Xl-lea, partea 1, a fost elaborat în cadrul Institutului de lingvistică, istorie literară şi folclor din Iaşi, de următorul colectiv: Redactori: Dragoş MOLDOVANU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL DOCTOR IN FILOLOGIE Corneliu MORARIU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Despina URSU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL Victoria ZĂSTROIU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Articolul 81 a fost elaborat de : Monica BUSUIOC şi Radu MICHĂESCU, cercetători ştiinţifici la Institutul de lingvistică din Bucureşti. Revizori: Doina COBEŢ Corneliu MORARIU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom : Alexandru GRAUR, membru al Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti; Grigore BRÎNCUŞ, doctor în filologie, conferenţiar, Universitatea Bucureşti; Vladimir DRIMBA, doctor în filologie, conferenţiar, Universitatea Bucureşti; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, conferenţiar, Universitatea Bucureşti; Maria ILIESCU, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Craiova; Bela KELEMEN, doctor docent în filologie, profesor, Universitatea din Cluj-Napoca; Gheorghe MIHĂILĂ, doctor docent în filologie, profesor, Universitatea Bucureşti; Nicolae URSU, doctor în filologie, cercetător ştiinţific principal la Institutul de lingvistică, istorie literară şi folclor din Iaşi. Corelaţii: Rodica RADU FILOLOG Doina COBEŢ CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL Maria DEUTSCH CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Zamfira MIHAIL CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC DOCTOR ÎN FILOLOGIE Coordonare lexicografică a tomului al Xl-lea, partea 1: Doina COBEŢ Corneliu MORARIU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL -1 - Şl s. m. invar. A douăzeci şi una (iar după reintroducerea literei ă, a douăzeci şi doua) literă a alfabetului limbii române şi sunetul corespunzător (consoană fricativă prepalatală surdă). Ş* interj. (De obicei prelungit) 1. Cuvlnt prin care se cere cuiva să facă linişte. 2. (Regional) Cuvint cu care se alungă păsările. Cf. alr ?sn ii h 366. — Onomatopee. ŞA* interj. (Regional) Cuvint cu care se alungă caprele (Petrila). Cf. a iii 17. — Onomatopee. ŞA* interj, v. şo. ŞA3 s. f. 1.1. Piesă de hama.şainent făcută din piele (sau din lemn), care se fixează pe spinarea calului şi pe care stă călăreţul. V. ta rniţ ă. 1 cal de ginere cu rafturi, cu şa cu florile de sirmă (a. 1689). hem 78. Au tras Petru Vodă înapoi in popă cu arcul şi l-au lovii cu săgeata tn oblincul şelii. neculce, l. 13. Aşe de . tare să-i fie lovit, cît cu o lovală pe amindoi deodată să-i fie despicai, din cap pînă In oblincul şelii. can- ; temir, hr. 143. Lualu-le-au.. . toate arginturile cite au găsit la dinsele, de le-au topit toate, făcind scări şi tipsii şt şale ferecate, anon. cantac., cm i, 192, cf. . anon. car. Pusă friul în capul calului şi pusă şaoa. alexandria (1794), 23/16. Allila au fost slrins toate şeile grămadă. şţNCAi, hr. i, 84/16, cf. iorga, s. d. xii, 174. In odaia ăinlîi sint arme turceşti noao..., şele, steaguri, coifuri, golescu, î. 46, cf. clemens, drlu. : Tătarii... pun carnea supt şaoa cailor săi. drăghici, r. 70/12. Toii boierii... umbla călări pă cai pă deşelale, adică fără şăi, fără frîu şi fără scări, gorjan, h. ii, 46/34, cf. valian, v. Chingile, şeaoa lui, frîul ferecate ; cu argint, Arată cum că luate de la vrun mare leah ■. sînt. negruzzi, s. i, 121, cf. 42. Zic îndată de-mi pune şaua pe cal şi alerg la Curte, ghica, s. 505, cf. alexan-DRESCU, O. I, 347, I. IONESCU, d. 534, alecsandri, : p. ii, 14. Am poruncit să-mi puie în grabă şeaua pe cal. lăcusteanu, a. 129. Şedeau pe şeii de tigru trei ofiţeri calare, conv. lit. xi, 154. D-a slînga sicriului era scheletul calului, pe care se găsiră ornamente de şea, toate de aur masiv, odobescu, s. ii, 185. Se avintă pe şeaua calului şi plecă în lume. eminescu, n. 13, cf. id. o. i, 66. Călăreţul înfipt pe şea se vede şi el numai de la brîu în sus. gane, n. i, 9. Se suie în pod şi coboară de acolo un căpăstru, un frîu, un bici şi o şea. creangă, p. 194. Băieţii.. . mi-admirau calul, şeaua, hainele, părul. vlahuţă, o. a. ii, 248, cf. ddrf, alexi, w., candrea, F. 193. Pentru frîne, pentru şele, n-avem scrisori româneşti care să ne lămurească, iorga, : B. R. 88. Se înalţă-n şea voinicul, Vede-o casă-ntre poiene. goga, p. 86, cf. tdrg, pamfile, i. c. 49. Şiraguri nesfîrşite de cai, în şea cu mari coşuri dăsăgite ; pline cu piatră, se coborau pe cărări iuţi de munte. ■ agîrbiceanu, a. 200. Doi călăraşi potrivesc şeile cailor. : bujor, s. 69. Ia vezi de pune şelele pe cai şi să plecăm. HOGAŞ, DR. I, 112, cf, PASCU, S. 151, NICA, L. VAM. 232. La şeile mililăreşti sub şea se pune pătura, enc. vet. 256, cf. cade. Poronci valavului să-i puie şeaua pe calul cel negru, mironescu, s. a. 96. L-am luai cu mine în şea şi am plecat spre conacul lui Hagi-Pancu. galaction, o. 89. Epitropia copiilor fu deci încredin- : ţaţă unchiului lor de pe mamă, jitnicerul Manolachi Dimachi, cel care-i adusese înapoi din Ardeal, în desagii de la oblincul şăii. c. gane, tr. v. 246. Slujitorii descliingau şi puneau la pămînt şăile cu lot lacî-mul lor. sadoveanu, o. xiii, 316, cf. viii, 429, scriban, d., giuglea, u. 48, arghezi, vers. 239. Le dăduse... un fel de cai normanzi mai zvelţi, care se lăsau încălecaţi cu blîndeţe şi fără şea. călinescu, e. o. i, 125. O pereche de coburi de pînză groasă atîrnau de o parte şi de altă a şeii. camil petrescu, o. ii, 17, cf. stancu, r. a. i, 75, 116. O vreme merseră la trap, ridicîndu-se în şei. v. rom. iulie 1954, 79. Cosma Răcoare saltă în şea. labiş, p. 85. îşi trăgea căciula pe ceafă, sărea în şauă şi pleca, lăncrănjan, c. i, 40. Aşa-mi vine cile-un gind...Din coarnele plugului Să fac şauă murgului, pop., ap. gcr ii, 306. Şaua ţi s-a putrezit, Frînele s-au ruginii! jarnîk-bîrseanu, d. 247. Ror mănul n-a adus de acasă decît iapa cu sacul desăgil pe şeauă. reteganul, p. iv, 31. Drag mi-a fost căhil bălan, Calul alb şi şaua neagră, şez. i, 73. Ibîncile c-aşternea, Şaua căpătîi punea. mat. folk. 39. Iar ostaşii ce făcea? Pe la cai că se ducea Şi şeile că le lua. rădulescu-codin, l. 95, cf. viciu, col. 151 j vasiliu, p. l. 117, 123, com. din bran-braşov, alr i 1115, com. din monor-reghin, a i 35, ii 1, 8, 12, iii 3, 4, 5, 16, 19, iv 2, v 14, 15, 31, 34, vi 4, 16. Fuga la cal cu el da Şi mi-l arunca pe şea Şi mi-l lega c-o curea. balade, i, 332. Bale murgul din picior, Să pun şaua răpigior. foi.c. mold. i, 44. Eidica-voi şaua şî să va vedea zagna (= aparenţa este uneori inşfelătoare). Cf. zanne, p. i, 651. Unde se găseşte şaca,.. Să cere şi ipîngeaoa (= cine a greşit o dată e Întotdeauna bănuit). Cf. baronzi, l. 59, zanne, p. i, 650. Şi-a pierdui şeaua (sau şeile), se zice despre un cal bătrîn. Cf. dr. v, 108, 227. Să cumperi şeaua după cum e calul (= orice lucru să fie potrivit cu starea, cu poziţia, cu valoarea omului), zanne, p. i, 651. Nu-i face şeaua, cît îi face piedica, se zice despre o persoană impulsivă. Cf. id. ib. ix, 713. A plecat călare şi să întoarce cu şeaua în spinare, .se zice despre cineva care nu a izbutit în întreprinderile sale. Cf. id. ib. i, 651. Umblă după şa şi el călare pe ea, se zice despre cineva care este uituc sau distrat. Cf. udrescu, ol. Cu coarne ca boul, cil şea ca un cal, se urcă pe copaciu ca un şearpe (Melcul). ispirescu, ap. gcr ii, 371. Gîsculiţă cloptoşea, Bine te mai ţii pe ea! (Şeaua), şez. xxi, 20. Cinei, cinei, B şea şi-i aşa Şi ţi-o spun pe nume Ce lucruri anume (Şeaua), ib. 72. Cînd se ridică şeaua să văd maţele (Lada), zanne, p. i, 651. Ce-i mai nalt decît calul şi mai mic decît porcul (cîinele)? (Şeaua), gorovei, c. 366. Teleleaua pe cărare, Cuciu, muciu pe spinart (Calul şi şeaua), id. ib. 367. <0> (în formule stereotipe din basme) Am încălecat . .. pe-o şea şi-am venit de v-am spus povestea aşa. creangă, p. 34. Şi eu încălecat pe şea, de trei ori m-am pus ş-aşa, ş-aşa, şi am căzut de pe ea. caragiale, o. iv, 208. Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa. ispirescu, l. 10. M-am suit pe o prăjină Şi v-am spus chiar o minciună l Şi am încălicat pe-o şea Şi v-am spus-o toal-aşa I sbiera, p. 261. <0- (Ca termen de comparaţie) în ceea ce priveşte textura (aranjarea materiei) mineralelor, ea poate fi...ca o şea la dolomie. murgoci-ludwig, m. 41. Se desfăcea în lumină un plai înalt, rotund şi curmal la mijlcc ca o şea. galaction, o. 62. Poteca se încovoia peste o adîncătură aşezată ca o şa pe două văiuge. sadoveanu, o. v, 475. Duşumeaua devenise concavă şi elastică asemeni unei şele. călinescu, e. o. ii, 229. F i g. Unul singur îşi ştirbea danlesca înfăţişare de laureat, prin nişte ochelari de profesoraş agăţaţi cu ciupitură, hăl-sus, pe şeaua nasului, vinea, l. i, 340. Cal de (sub) şa = cal de călărie. Cf. dr. v, 99, enc. vet. 266, a iii 1, 19. (Exp r.) A ii eal de şa = a munci pentru alţii. Cf. lm. <£> E x p r. A bate şaua (ca) să (se) priceapă (sau Înţeleagă) iapa (sau calul) = a face aluzie la ceva, a face apropouri. Bale şeaoa să înţeleagă iapa, căci femeia-i dracul, negruzzi, s. i, 251. La imputarea că n-a luat bărbăteşle iniţiativa unei mişcări mari a corporaţiunii sale, zice: bate şeaua să priceapă iapa I caragiale, o. iii, 33. Dascălul bătea şeaoa să priceapă iapa. ispirescu, l. 271, cf. ddbf, barcianu, alexi, w., scriban, d. Cum de felul meu nu sînt prea greu de cap, mi-am dai seama că iubitu-mi maestru a bătut şaua ca să priceapă iapa. stancu, r. a. v, 166. Baţi şaua să priceapă iapa ! lăncrănjan, c. iii, 167, cf. zanne, p. i, 649, ix, 712. (Eliptic) Bale şeaoa socru ; dar mă fac că nu pricep, alecsandri, t. 1241. A vorbi din şa = a vorbi de sus; a fi sigur de sine; a fi arogant, îngîmfat. dicţ. A pune şaua (pe cineva) sau a-i pune (cuiva) şaua = a stăplni, a supune, a exploata (pe cineva). Treacă-meargă, cugetam■ Cel puţin mă vor omeni domnii literaţi pe spesele 5 -2- lor. Dar tocmai aici mi se puse şeaua. codru-drăgu-şanu, c. 163, cf. com. din ţepeş vodă-cernavodă, zanne, p. ix, 713. A scoatc (pe cineva) din şa = a lipsi (pe cineva) de un avantaj, a deposeda (pe cineva) de un bun. Cf. zanne, p. ix, 713. la şaua Ia spinare I = pleacă (numaidecît)! şterge-o I Ia şeaua la spinare, băietei brăescu, a. 257. A lua şaua (lc pc cal=a lua o hotărîre. Cf. pamfile, c. 51. + (Prin Bucov.) Tainiţă. Cf. puşcariu, l. r. i, 278. + (Regional; şiln sintagmele şa de povară, şa de măgari) Samar. Cf. păcală, m. r. 389. Samarul sau şeaua de povară este construit după acelaşi principiu ca şi şeaua de călărie, enc. vet. 266, cf. alr i 1 091/116, 170, 186, 200, 720, 746, 887, 980, a i 23, 32, 35, ii 1, 12, iii 1, 19, iv 2. 2. P. ana 1. Nume dat unor obiecte, părţi de obiecte etc. care se aseamănă ca formă sau ca întrebuinţare cu o şa3 (II): a) Parţe a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) pe care se stă. Cf. cade. Din şeile de-oţet descălecară Cei patru tractorişti în salopete, d. botez, f. s. 78, cf. ltr2. 1») Formă de relief reprezentînd o depresiune cuprinsă intre două părţi de teren mai ridicate, cu care formează un ansamblu ; (regional) curmătură. Trecind apoi prin o şea sau curmătură a muntelui Ludişorul, s-a înaintat cu marcarea pe vîrful muntelui Zîrna. turcu, E- 121. Sus, pe şeaua dealului, a fost zidită mîndra cetate din Synope. bart, s. m. 21, cf. mdt, dt, dp, fd v, 49, CHEST- iv 23/772/1. e) (Regional) Scaunul coşului la moară. Cf. dr. xi, 125, alr sn i h 173/250. d) (Regional) Olan (1) (Moftinu Mic — Cărei), alr ii/i h 231/334. e) (Prin Olt.) Schimbător la plug. Cf. alr ii 5 013/ 812, 8.48. f) Canal orizontal din beton armat, construit pentru aerisirea unei celule de siloz. Cf. ltr2. (în imprecaţii) De ne-a despărţit fecior, Fie-i moartea de piştol. De-i, mîn-drule, de la tine, Sece-ţi carnea de pe şele. bud, p. p. 28. Ci ni ni-a despărţi lelia, Pice-i carnea de pe şele. bîrlea, c. p. ii, 153. 0> (în descîntece) Să-i pui lui N. N. cap la cap, ochi la ochi, mîni la mini,... şele la şele. pop., ap. gcr ii, 342. Am să-ţi bag frigarea prin creştetul capului ş-am să ţi-o scot pe nări. ., ş-am să ţi-o bag prin pept ş-am să ţi-o scot prin inimă şi prin şele. i. cr. iv, 47. E x p r. A i se lipi (cuiva) buricul dc şale v. b u r i c. A i se lipi (cuiva) hurta dc şale v. b u r t ă. ^ (Popular ; şi în sintagmele şalele ale mici, şalele la încingătoare, şaua corpului, şaua picioarelor) Sacrum. Cf. alr ii/i mn 37, 2 208. <> încheietura şalelor v. încheietură. + (Regional, mai. ales în Ban.) Spinare. Să te duc în şăle. alr ii/i h 55/2. O chică pă şăle. alr ii 3 288/76, cf. alrm i/i h 56. + (Regional; în forma şală) Şold1 (2) (Sălcioara — Bucureşti), alr ii/i mn 41, 2 221/928. - Pl-: O) şei şi (II, regionai, I) şale, (regional) şele, şeii. — Gen.-dat. sg.: (I) şeii şi (popular) şelei, şelii; pl. : (I) şeilor şi (II) şalelor, (regional, II) şe-lelor. — Şi: (I, regional, II) şea (pl. şi, regional, I, şele, şeii), (regional) şălă (alr ii/i mn 41, 2 221/928), şăuă (pl. şi, I, şele alr i 1 115, a ii I, şăli alr i 1 115/ 5 -3- ŞABLON1 164, 381, 870, 890, 922, şale ib. 1 115/249, şeuri ib. 1 115/30, 136, şeie ib. 1 115/40, 80, şaue ib. 1 115/63, 65, 302, şăoi ib. 1 115/5), şeăuă (pl. şi, I, şele ib. 1 115/ 45, 109, 194, şauări ib. 1 115/131) s. f. — Lat. sclla. - Şală: sg. refăcut după pl. şale. ŞA* subst. Numele literei ,,ş“ din alfabetul chirilic. Cf. DDRF, CADE. — Din slavonul uia. ŞABĂC s. n. 1. (Regional, mai ales ln Munt.) Broderie făcută (cu aţă albă) la cămăşi, la feţe de masă etc. Cf. tdrg. Badiu de peste rîu. . . Cu cămaşa albă floare Cusută de fată mare: Cu şabace pe la poale. rĂDULESCU-CODIN, L. TR. 15, Cf. 70, id. M. N. 106, ŞĂI-neanu, D. u. Nu e lucru puţin o faţă de masă de pinză subţire, cu tot felul de şabace şi alte frumuseţi migălite cu igliţa. stănoiu, c. i. 219, cf. gr. s. vii, 296, scriban, d., com. din banat şi din turnu-măgurele. Şi cu joarda de măsiac Să mă-nvăţ la săbac. l. costin, gr. băn. 176, cf. ciauşanu, v. 201. Cos o ie cu şebac. alr i 1 762/772. Şabac cu aţă albă pe pănură neagră, alr ii 3 331/784. Face şabace cu acu. ib. 5 778/886, cf. l. rom. 1959, nr. 1, 64, lexic reg. 38. Cămaşă cu şebace. L. rom. 1962, nr. 3,263. + (Prin Munt.) Cusătură ornamentală care se face pe opinci. Cf. rădulescu-codin, 70. Opinci cu şabac. coman, gl. 2. (Regional; în expr.) Pe şabac = ,,exact, cum trebuie“, scriban, d. — Pl. : şabace. — Şi: şabăcă (tdrg, cade) s. f., şăbâc (l. costin, gr. băn. 176), şcbăc, şobăc (ciauşanu, v. 201; pl, şi şobacuri id. ib.), şubac (lexic reg. ii, 63), săbăc, ceabâc (scriban, d.) s. n. — Cf. tc. ş e b e k e ,,plasă“. ŞABĂCĂ s. f. v. şabac. ŞABANĂ s. f. Haină scumpă, asemănătoare cu un anteriu, pe care o purtau mai ales vornicii, aprozii şi copiii de casă la curţile domneşti. El. .. de jele ş-au rumi pre sine şervăneaoa. dosoftei, ap. tdrg. Apro-dzii. .. era îmbrăcaţi cu şarvanele, cu cabaniţe. neculce, l. 11. Un vornic mare purta un cap de danţu şi alt vornic mare alt cap de danţu, îmbrăcaţi cu şaroanale domneşti, id. ib. 69. Aprozii... îmbla cu şarvanale. gheorgachi, cer. (1762), 269. Aprozii de divan ca şi copiii de casă.. . erau înveşmîntaţi, pe vremea lui ; Şiefan cel Mare, cu şabanale şi cu cabaniţe. bălcescu, ! m. v. 650. Apoi urmau copiii de casă, toţi feciori de '■ boieri, îmbrăcaţi cu şavanele şi cu cabaniţe de felurite ; stofe scumpe, odobescu, s. i, 73, cf. barcianu. Se deosebeau sarvanelele de feregelele vechi, de conteşele de i modă apuseană, de serhatlîcurile conslantinopolitane , nouă. iorga, c. i. i, 129, cf. şăineanu, d. u., cade, , dm. îşi căuta saivanele de canavăţ ghiulghiuli. barbu, princ. 19. + P. ext. (Prin nordul Mold. ; în forma ' şarbana) Haină lungă şi largă. Cf. tdrg, scriban, d. ; Cu botfori în picioare, Cu şarbanaua în spinare. Com. furtună. — Pl. : şabanale. — Şi; şarvană, şarvaneă, şavană (şio n2, 113, tdrg), şavaneă, şervăneâ, şarvaneă, (regional) şarbană s. f. — Din tc. şebane. ŞÂBAS s. n. v. şabăs. ŞĂBĂR s. n. 1. (Tehn.) Unealtă folosită la răzuirea j lemnului sau a unor piese de metal. Curăţirea [meta- 1 luluij se face cu ajutorul pilei, şabărului sau a hîrtiei . de şmirghel. ioanovici, tehn. 181, cf. 214, nom. min. : i, 373, cv 1951, nr. 5, 24, l' rom. 1962, nr. 5, 115, : LTR2. 2. Dispozitiv folosit pentru curăţirea depunerilor de parafină de pe pereţii interiori ai ţevilor de extracţie I ale sondelor. Cf. ltr2. 3. Dăltiţă folosită la lucrări de gravare în lemn, în metal etc. sau la operaţiile de corectare a gravurilor, a plăcilor de stereotipie etc. Cf. ltr2 vi, 20. — Pl.: şabăre. — Din germ. Schaber. ŞABĂS s. n. I. (Rar) Ultima zi a săptămînii, care este zi de sărbătoare, la evrei. V. sabat. Plec poi-miine, vineri, ... nu-mi place să umblu la şabas. caragiale, o. vii, 162. Am intrat în ziua noastră de odihnă; nevasta a aprins luminările de şabăs. sado-veanu, o. viii, 226. 2. (Familiar; în forma şabăţ) Reuniune intimă ; petrecere. Am avut un pui de şabăţ; n-am putut veni. udrescu, gl. — Pl. : ? — Şi: (rar) şăbas, (familiar) şâbăţ s. n. — Din idiş Sabas. ŞABĂŢ s. n. v. şabăs. ŞABDEAL s. n. (Regional) Unealtă care se foloseşte la răzuirea doagelor murdare ale butoaielor (Dobra— Deva). Cf. alr ii 6 701/105. — Pl. :? — Din germ. Schabediele. şABLIE s. f. v. sabie. ŞABLOANĂ s. f. v. şablon«. ŞABLdlV* s. n. 1. Model în mărime naturală al unei piese, care serveşte la ghidarea unei unelte pentru prelucrarea prin aşchiere ori prin deformare, pentru limitarea unor porţiuni de suprafaţă pe care se aplică o vopsea etc. V. tipar. Cf. barcianu, alexi, w. Şabloane de carton sau hîriie, pentru zugravi, nica, l. vam. 232, cf. cade. Pentru executarea unei piese profilate, port-cuţitul este obligat să urmeze un şablon conform profilului piesei, ioanovici, tehn. 272, cf. 87, 315. Zugravii îşi lăsaseră bidinelele în căldări şi desfăşurau şabloanele, g. m. zamfirescu, sf. m. n. ii, 99. Ori de cîte ori obiectele se fabrică în serie. . . se întrebuinţează şabloane de trasaj. orbonaş, mec. 196, cf. scriban, d. Pereţii... erau grosolan lencuiţi şi zugrăviţi cu şablonul şi cu mîna. călinescu, e.o.i, 11, cf. 189, DT, LTR2, DP. 2. F i g. Formulă stereotipă ; repetare mecanică, lipsită de interes şi de spirit inventiv, a unui model. V. c 1 i ş e u. Cf. şăineanu, d. u. Astea nu sînt întrebări de bacalaureat. Sînt şabloane calpe, unsuroase, care se întind ca o pecingine a învăţăturii din comisie în comisie. i. botez, b. i, 123, cf. contemp. 1948, nr. 107, 10/1. Poezia... oboseşte. .. prin şabloanele ei. scînteia, 1952, nr. 2 393. Tendinţa către şablon ar trebui serios combătută, v. rom. ianuarie 1952, 289. S-ar. .. putea înşira unele şabloane stilistice şi pasagii obscure, ib. ianuarie 1954, 223. Fenomenele sociale pe care lumea nouă le cunoaşte, alît de complexe şi variate, nu pot fi exprimate în şabloane; ele sparg orice tipare, orice formule preconcepute, contemp. 1956, nr. 484, 3/2. Materialul lingvistic. . . este alcătuit în special din formule oarecum fixe, avînd un caracter de şablon. varlaam—sadoveanu, 364. Piesa îndeplineşte astfel opera de ecarisaj spiritual a oricărei parodii izbutite, aceea de combatere a şablonului, scînteia, 1966, nr. 6 893. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Reţetele şablon utilizate duc la o creaţie care n-are nimic comun cu spiritul clasei muncitoare, contemp. 1949, nr. 160, 4/3. Figura complexă a eroilor de astăzi nu poate fi realizată fără combaterea... jocului şablon, convenţional, scîn-teia, 1953, nr. 2 770. 3. (Tehn.) Instrument cu ajutorul căruia se controlează sau se măsoară dimensiunile sau unghiurile unei piese în curs de fabricaţie. Mufa trebuie să fie rotundă, să fie întreagă, să intre bine în ţeavă. Se pun şabloanele, se probează calibrele, contemp. 1949, nr. 138, 7/1, cf. LTR3, DP, DNa. 4. Instrument cu care se reglează aparatele sau mecanismele din industria textilă. Cf. ltr2. 17 ŞABLON2 -4- ŞADÎRVAN 5. (Regional) Unealtă cu virf metalic, folosită In tîmplărie la trasarea liniilor pe o piesă de lemn (Izvorul Alb —Piatra Neamţ). Cf. a v 33. — PI. : şabloane. — Şi : (învechit, rar) şabloână s. i‘ BARCIANU. — Din germ. Scliablone. ŞABL (Adjectival) Om şafăr. ev 1950, nr. 4, 40, — Accentuat şi: şafăr. cihac, ii, 383, jahresber. ii, 209. — PI. : şafari. — Şi: (învechit) şatâriu, şoîdriu, şufâriu (d. bogdan, gl. 108), şiiâriu (molnar, d. 61, klein, d. 424, lb), (regional) şăfăr, şâfer (accentuat şi şafăr cihac, ii, 383, barcianu, alexi, w., jahresber. ii, 209), şâilr (şez. v, 125), şeiăr (dr. iv, 881, v, 92), şâiar (accentuat şi şafăr alr i 1 591/508, 510, 522), ştiiăr (scriban, d.), şuier (alr i 1 574/538) s. m. — Din pol. szaiar, magh. săiăr, germ. Schalfer. ŞAFARIU s.m. V. şaiar. / ŞAFARMC s. n. (învechit, rar) Afacere comercială meschină. Cf. cihac, ii, 383. — PI. : şafarlîcuri. — Şaiar + suf. -lîc. ŞAFĂR s. m. v. şaiar. ŞAFER s. m. v. şaiar. ŞAFÎR s. n. v. saiir. ŞAFÎR s. m. v. şaiar. ŞAFLÎC s. n. (Bucov. şi prin nordul Mold.) Căldare, găleată. Cf. chest. ii 464/231, a vi 8, l. rom. 1960, nr. 3, 79, 1964, nr. 1, 83, lexic reg. ii, 126. — PI. : şaflice. — Şi.: saflic s. n. glosar reg. Din pol. szailik „hîrdău mic". ŞAFRAN s. m. v. şofranl. ŞAFRANAT, -Ă adj. v. şoirănit. ŞAFRANÎU, -lE adj. v. şoirăniu. ŞAFRU s. n. (Regional) Ciubăr ; hîrdău (Chizătău — Lugoj). Cf. alrm ii/i h 396/76. — PI.: şafruri. — Din germ. Schaliel. ŞAFTAlĂU s. m. (Regional) Negustor de produse lactate (Vad — Sighetul Marmaţiei). Cf. chest. v 105/92. — PI. : şaftalăi. — Din magh. selteld. ŞAGALAU s. m. (Regional) Om glumeţ. Com. din TXRCĂIŢA —BE1UŞ. — PI.: şagalăi. — Şagă + suf. -ălău. ŞAGA-MAGA subst. (Prin nordul Munt.; Inexp r.) Nu şaga-maga = (întărind o afirmaţie) nu glumă, v. glumi. Ţiganii se bucură mult de el, că era harnic la lucru, nu şaga-maga. rădulescu-codin, î. 154. A umbla cu şaga-maga = a înşela, a păcăli, a induce în eroare. Cf. udrescu, gl. — Cf. şagă. ŞAGĂ s. f. (Mai ales în Mold.) Vorbă, faptă etc. glumeaţă; glumă. Di va vrea pururea să fie in grijă şi să nu dea şi la cevaşi şagă, să va uita pre sine şi să va nebuni sau să va schimosi. herodot (1645), 143. Nice va prăvi unde fac glume De nebunii şi de şegi de lume. dosoftei, ps. 132/16. Fortuna şegi necrezute şi glume nesuferite ca aceastea arătindu-mi cu întristările şi mîhnirile meale giueîndu-se, se zăbăveaşte. CANTEMIR, IST. 265, cf. ANON. CAR., AETHIOPICA, 2r/7, lb. Ia fă o şagă, vino să călătorim împreună. drXghici, r. 6/5, cf. valian, v., iser. La şăgile noastre... maiorul zicea cu zîmbetul lui: ,,tolu-i fum în lume ...“. russo, s. 28. Acelor şegi naive trecu frumoasa vreme, negruzzi, s. ii, 219, cf. pontbriant, d., baronzi, l. 160, costi-nescu, cihac, ii, 383, lm. Cu buze-abia deschise îmi spune blînde şege. eminescu, o. iv, 82. Cu şăgi, cu dezmierdări, îl scoase pe uşă afară, gane, n. ii, 13. Nici o şagă, dascăle, să vedem cum le-i duce. creangX, a. 83. întinde-te la vorbă şi la şagă cu... flăcăul, cara-GIALE, o. II, 351, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, alexi, w., tdrg. Apoi dă-o dracului de şagă... M-ai făcut numai vînătăi. delavrancea, o. ii, 97, cf. res- MER1ŢĂ, D., VARONE, J. R. 66, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mulţimea se bucura totdeauna cu vîlvă de şăgile harapului. SADOVEANU, O. XVIII, 432, Cf. SCRIBAN, D., ARGHEZI, vers. 497. Nici unul nu s-au lăsat ademenii de vorbele lor cele dulci şi de şăgile lor cele poznaşe, sbiera, p. 150, cf. 129, şez. ix, 168, com. din straja—rXdăuţi, novacoviciu, c. b. i, 19, alr i 1 332/131, 194, 214, 215, 217, 223, 269, 273, 285, 350, 361. O L o c. adj. De şagă = glumeţ. Voroavele şi cuventele tinerilor ceale de glume şi de şagă nice leac nu le iubea, varlaam, c. 386. ll strigau cu vorbe de şagă feciorii şi.privirile i se îmbunau, sadoveanu, o. xvi, 79. Era ceva de şagă în surîsul iui, din coiful gurii, camil petrescu, o. i, 129. <0> L o c. a d v. Fără şagă = în mod serios. La-ndoială nu mai sta, Căci voiesc, Zău, fără şagă, Să mă-nsor cu dumneia. alecsandri, t. 578. Dar, fără şagă, ce-i cu masa ? contemporanul, vit, 99. Iţi spun fără şagă. scriban, d. în (sau, rar, de) şagă = fără seriozitate, cu intenţia de a glumi; Intr-o doară, la întîmplare. 2 - c. 427 59 ŞAGĂ -6- ŞAH1 Svătuia pre Dispot Vodă să omoară pre cei vicleni ai săi. Zicea în şagă. N. costin, l. 474. Intr-o zi, mergînd de şagă. . ., la un vînat de urşi. . ., se nimeri că tocmai el împuşcă ursul, gane, n. iii, 133. Cit în şagă, cît în silă, am adaos şi pe Boldiş, şi pe jupîneasa Irina, la alaiul pruncului, sadoveanu, o. xiii, 919. I-a spus in şagă. scriban, d. Cucoana. . . Ce marc rol jucase altădată I Făcea miniştri, şefi şi domni, ca-n şagă. ARGHEZi, vers. 551. Eu cu mîndra rîd în şagă, Ea gîndeştc că mi-i dragă, jarnîk—bîrseanu, d. 80. (E x p r.) A-i fi (cuiva) în şagă = a lua lucrurile în glumă. Sărutăm mînile, cuconaşule; eu chiteam că vi-i în şagă. mironescu, s. a. 91. <£ L o c. v b. A face şagă (cu cineva) = a glumi (cu cineva). Vrînd să facă şagă, au sărit peste zidul frăţîne-său rîzînd. m. costin, o. 251. Un mascaragiu. . ., vrînd să facă şagă pre apa Prutului. . ., s-au cufundai, n. costin, let. ii, 113/14. Dragu-mi-i a face şagă, Cu omu care-i de treabă, folc. mold. i, 378. Expr. Nu şagă = (întărind o afirmaţie) nu glumă, V. glumă. D-apoi de-acole. . . chel- tuieli, nu şagă. alecsandri, t. i, 196. Asta ştiu c-a fost nuntă, nu şagăl gane, n. ii, 111. Nici nu se cunoştea de unde au mîncat şi au băut, că doar mineare şi băutură - era acolo, nu şagă. creangă, p. 260. Să ştii c-a fost război Şi moarte-aici, nu şagă. coşbuc, P. ii, 58, cf. TAFRALI, s. 79, PAMFILE, J. ii, 412. Pînă acolo e calc departată, nu şagăl sevastos, p. 196, cf. 47. Mari turme de oi a trebuit să aibă, nu şagă. marian, t, 328. Feciorul era.fecior, nu şagă! cătană, p. b. i, 67. A lăsa şaga (la o paite sau «le o parte) sau a-i ajunge (cuiva) de şagă = (mai ales cu verbul la imperativ) a renunţa la glume, a deveni serios. Nene socru, iătucă, ia laşă şaga ! millo, in pr. dram. 381. Ia las’şaga la o parte, măi omule, creangă, p. 127. Manoli, Manoli, Meştere Manoli! Agiungă-ţi de şagă. alecsandri, p. p. 190. (Eliptic) Ba nu, zău, adică cum s-ar prinde... şaga de-o parte... nu-mi era mai bine mie la feară? id. t. 5. A fi (sau a-i părea cuiva) (de) şagă sau a fi (sau a-i părea cuiva) lucru de şagă = (de obicei în construcţii negative) a fi (sau a-i părea cuiva că este) ceva neserios,, fără importanţă. Nici este şagă a scrie ocară vecinică unui neam. m. costin, o. 243. Să nu le pară şagă să mînie pre craiul, n. costin, l. 551. Să nu intrăm la bătăi adinse, Căci acolo n-ar hi mai mult şagă Şi ar pieri doar figănia întreagă, budai-deleanu, ţ. 110. Gardul şi casa femeiei dărîmate la pămînt, o capră ruptă în bucăţi, nu-i lucru de şagă. creangă, a. 29, cf. coşbuc, p. ii, 129. Atunci a văzut el că nu-i şagă să faci trei ani de cătănie■ sadoveanu, o. ii, 137. Să n-ai gri jă, soro. dragă, Că cu miné nu-i de şagă. alecsandri, p. p. 131. De cine dorul se leagă, Nu-i paie lucru de şagă. teodorescu, p. p. 276. Femeie hăi, eu nu mai văd. Nu-ţi paie lucru de şagă ! i. cr. iv, 29., cf. bîrlea, c. p. 145. Să ştii că le-omor, nu-i şagă. balade, i, 370. (Cu schimbarea construcţiei) Au trimis soltanul un mîrzac la Vasilie Vodă, înlrebîndu-l. că ce 1 au fugit din. scaun? (De şagă lucră este întrebare ca aceasta pre o vreme ca aceea?), m. costin, o. 133. Dacă vedea Că de şagă nu era, Bucium de aur lua, De trei ori că-mi buciuma, balade, ii, 426. A se întrece cu şaga = a merge prea departe cu gluma, a depăşi limitele îngăduite. Aşa-i că m-am întrecut cu şaga? gane, N- ni, 97. Dar ştii că te prea întreci cu şaga, Ivane. creangă, p. 315. S-a întrecut cu şaga. pamfile, j. ii, 412. Te-ntreci cu şaga. Ce? Vrei să mă găteşti de zile? i. cr. iv, 203. A trece (pe cineva) cu şaga = a lua (pe cineva) în rîs. O / ne-ai trecui cu şaga. negruzzi, s. iii, 94. Deşi Talpă-Lală mă trece cu şaga . . ., nu mă mîniu. alecsandri, t. 612. A se trece de : şagă sau a se ingroşa şaga = a se agrava situaţia. Să îngroşase amu şaga, cînd au sosit steagurile oştii , noastre, m. costin, o. 183. S-o trecui de şagă, Azi popa s ne leagă, millo, în pr. dram. 403. Acum se trecuse de şagă; aveam să dăm piept la piept cu hoţii, gane, n. i, 161. Fetelor, hăi / s-a trecui de şagă. creangă, p. 9, cf. id. a. 5, ddrf. (Cu schimbarea construcţiei) Dom- nul dacă a văzul Că de şagă s-a trecut, . .. Foarte mult s-a mîniat. negruzzi, s. i, 187. — PI.: şăgi şi şegi, (neobişnuit) şege. — Din bg. mera. ŞAGĂRT s. m. v. şăgîrt. ŞAGĂU s. m. v. şalgău. ŞAGRIZN s. n. v. şagrin. ŞAGRENÂT, -Ă adj. v. şagrinat. ŞAGRÎN s. n. 1. Model în relief, reprezentînd o . imitaţie de piele de şarpe, crocodil etc. sau un desen special, care se imprimă pe suprafaţa unei piei tăbăcite sau pe hîrtie. Se imprimă pe faţa pieilor un relief numit ,,şagrin“, care imită desenul natural al altor piei sau reprezintă un desen de fantezie, ltr vi, 699. <ţ> Ilîrtie şagren = hîrtie pe care s-a imprimat modelul în relief. Cf. nom. min. i, 370. Piele imprimată care imită modelul natural al altei piei. dn2. 2. Instrument cu care se imprimă un şagrin (1). Cf. DM, DN2. — PI. •. şagrinuri. — Şi: (rar) şagren s. n. nom. min. i, 370. — Din fr. cliagrin. ŞAGRINĂl vb. I. T r a n z. (Franţuzism învechit, , rar) A întrista, a necăji. Aceasta mă şagrină şi chiar mă. . . mîhneşie. alecsandri, t. 865. — Prez. ind. : şagrin. — Din fr. cliagriner. ŞAGRINĂ* vb. I. Tranz. (Complementul indică piele tăbăcită sau hîrtie) A imprima cu şagrin (1). Pielea care urmează să fie şagrinată e aşezată cu faţa în sus. ltr vi, 699, cf. dn2. — Prez. ind. : şagrinez. — Din fr. cliagriner. ŞAGRINARE s. f. Acfiunea de a şa gr in a3 şi rezultatul ei. Cf. mdt. Şagrinarea poate fi efectuată manual sau mecanizat, ltr2. — PI. : şagrinări. — V. şagrina*. ŞAGRINAT, -Ă adj. (Despre hirtie sau piele) Imprimat cu şagrin (1). Mai întrebuinţate în legălorie sînt pînza de cînepă, de in, hîrlia şagrenată de toate speciile, din cari unele calităţi imitează chiar pielea şi pînza. g. ionescu, c. t. 376. — PI. : şagrinaţi, -le. — Şi : (rar) şagrenăt, -ă adj. — V. şagrina*. ŞAHI s. m. 1. Titlu purtat de suveranul Iranului, corespunzător celui de împărat; persoană care are acest titlu ; şahinşah. Turcul umblă să facă pace cu Cazîlbaşul şi dă mulţime de bani şahului să facă pace. neculce, l. 345. Selim-împăralul s-au dus la perşi, asupra lui şah Ismail. r. popescu, cm i, 268, cf. 526. Inir-acest an au făcut aşezare moscalii cu şahul, împăratul de Persia. muşte, let. iii, 77/15. Şahu (împăratul) din Persia a dat acum afară o adunare de poeme făcute de sine. cr (1831), 361/21. Noul şah persian. asachi, i. 296/6. Cunoscut ne este şi aceea Cum că şahul Persiei e favoritul Rusiei, gt (1839), 431/19. Şahul Persiei nu va face pace cu turcul, bălcescu, m. v. 40, Cf. STAMATI, D., PROT.-POP., N. D., DDRF, COŞBUC, P. II, 288, TDRG, I. BRĂESCU, m. 135, ŞĂINEANU, d. u., cade. CU a trecut prin ţinuturile măriei sale şahului, s-au uitat la el cu străşnicie slujitorii cei mari. sadoveanu, o. xi, 589, cf. viii, 285, scriban, d., dl, dm, DN2, DER. 2. (învechit) Sultan. Eu, sultan Suleiman, sluac, împăratul împăraţilor, m. costin, o. 291. Către solii Porţii el vorbeşte: — Voi, prin cari şahul astăzi mă ŞAH2 -7- ŞAHZADEA cinsteşte/ bolintineanu, p. i, 22, ci. ddbf, şăineanu, D.U. — PI.: şahi. — Şi: (învechit) şac (stamati, d.), (învechit, rar) sliiac s. m. — Din tc. şali, fr. scliali, sliali. ŞAH3 s. n. I. I. Joc care se desfăşoară între doi jucători, pe o tablă pătrată împărţită în 64 de pătrăţele egale, alternativ albe şi negre, cu ajutorul a 32 de piese de valori şi numiri diferite, mişcate după anumite reguli, ţinta fiind imobilizarea regelui, piesa principală a adversarului, (învechit) şatrange (v. şa tr an că 1), (franţuzism învechit) eşec; disciplina sportivă corespunzătoare. Să juca în şah. fl(1838), 99x/39. Un om ce se respedează... trebuie ... să joace şah (a. 1846). n. a. bogdan, c. m. 142, cf. stamati, d., polizu. Trebile nu se joacă în şahuri, ci în cărţi, negruzzi, s. in, 267. Sesa... descoperi jocul şahului şi îl arătă regelui, bolintineanu, c. 30/21, cf. lm. El ar fi născocit mai întîi numerileşi socoteala. . ., ba şi şahul, odobescu, s. i, 188. Te-am învăţat să joci domino şi şah. caragiale, o. iii, 121. Unii jucau şah. vlahuţă, o. a. iii, 117, cf. DDRF, barcianu,- alexi, w., tdrg. La o mescioară. . . joacă şah doctorul Georgescu şi Anlonescu. brătescu-voineşti, p. 183, cf. şăineanu, d. u., cade. Se joacă şah. i. botez, şc. 209. Arabii jucau gravi şah şi table, brăescu, a. 213. Căpitanul joacă şah cu Jef. sebastian, t. 181. Sara şi-o petrecu jucînd şah cu colonelul, sadoveanu, o. ix, 141. In fiecare după-amîază joacă şah. vinea, l. i, 18, cf. ii, 142, l. rom. 1959, nr. 2, 84, fd iii, 196. Se dispută primele partide ale finalei celci mai importante competiţii republicane de şah din ţară. sp. pop. 1963, nr. 4 263, 6/3. 2. (Construit cu verbele ,,a fi“, de care se leagă prin prep. ,,în“, sau ,,a da“) Situaţie în cursul jocului in care regele uneia dintre părţi este atacat de o piesă a adversarului. Cf. stamati, d., polizu. Am să dau şah cu nebunul meu, luînd un pion. sado-veanu, o. xi, 674, cf. 675. <ţ> Expr. (Calc după fr. tenir en echec) A fine (pe cineva) in şah = a pune (pe cineva) în dificultate, luîndu-i posibilitatea de a acţiona, de a lua o hotărîre. Cf. polizu, tdrg, scriban, d. Baschetbaliştii albanezi au ţinut în şah timp de 10 minute echipa română, sp. pop. 1969, nr. 725, 4/1. A iace (pe cineva) şali şi mat = a pune (pe cineva) în situaţia de a se recunoaşte învins (intr-o luptă, într-o dispută etc.). Cf. zanne, p. iv, 584. ■(> Şah mat v. m a t1. (Cu valoare de interjecţie) Cuvînt prin care adversarul este anunţat că regele lui este atacat de o piesă. Cf. cade. Precum se vede, am o situaţie deosebit de bună... Intr-adevăr: şah! — şah I sado-veanxj, o. xi, 627, cf. 651. Scumpe Arăpilă,... uite: şah! camil petrescu, o. ii, 335. O (întărit prin „la rege") Tocmai la asta mă gîndeam: Şah la rege I stancu, r. a. iv, 344. II. P. e x t. Ansamblul pieselor (tabla şi figurile) cu care se joacă şah2 (I 1). Cere şahul să se joace, fl (1838), 161/22, cf. polizu. O momiţă sirîmbătoare. .. Cade-n şahul de pe masă şi răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege şi un turn peste regina, alecsandri, poezii, 87, cf. nica, L. vam. 232. A apucat şahul cu lot cu piese şi mi l-a aruncat în cap. sadoveanu, o. xi, 640, cf. 677. Ai văzut ce şah frumos de fildeş a căpătat mama pentru tine? camil petrescu, o. i, 399. Şahul de lîngă lampă era acela care-i plăcea lui Tolstoi şi de care se servea pentru a face nesfîrşite partide, stancu, u.r.s.s. 43. — PI. : (II şi, neobişnuit, I 1) şahuri. — Din germ. Scliach. ŞAH* s. n. (învechit) Viză a unei autorităţi pusă pe registrele comerciale. Condici însemnate cu şah pe fiecare foaie, caragea, ap. şio n2, 112. Neguţătorii... vor fi datori a avea un catastih curat, şnuruit şi cu şahul judecătoriei (a. 1840). tdrg. Urmează şahul' înălţimei sale. i. ionescu, f. 18/5, cf. ddrf, i. brăescu, M. 135, SCRIBAN, D. — PI. : şahuri. — Din tc. salili. ŞÂHĂR-MĂHĂR s. n. (Familiar ; în ex p r.) A face (sau a umbla cu) şaliăr-mahăr (sau -maliăruri) = a înşela, a escroca. Cf. tdrg, cade, iordan, stil. 373, id. l.r.a. 495, scriban, d., dm. <0> (Cu parafrazarea expresiei) Umblă cu dosare de şahăr-mahărurile care s-au făcut, pas, z. iii, 259. — PI. : şahăr-mahăruri. — Şi: (regional) şâcăr-măcăr (zanne, p. ii, 789, udrescu, gl.), ceapar-macar (accentul necunoscut, i. cr. iii, 186) s. n. — Din germ. Scliacher + Macher. ŞAH11VŞÂH s. m. Titlu purtat de suveranul Iranului, corespunzător celui de împărat; persoană care are acest titlu ; şah1 (I). Cf. der iv, 571. Şahinşahul Iranului s-a întreţinut cordial cu preşedintele Marii Adunări Naţionale, scînteia, 1967, nr. 7 526, cf. rl 1967, nr. 6 997, 1/4. — PI. : şahinşahi. — Din persanul SăliinSăb. ŞAHfST, -Ă s. m. şi f., adj. i. S. m. şi f. (Rar la f.) Persoană care cunoaşte bine şahul2 (I 1); jucător de şah2. E cel mai iscusit şahist. i. botez, şc. 209. N-avea cunoscuţi... şi-şi căuta distracţiile după-dmie-zelor în colţul şahiştilor, la cafeneaua cea veche, sadoveanu, o. xvm, 455, cf. xi, 646. A început un important concurs de şah care întruneşte un număr de fruntaşi şahişti, sp. pop. 1950, nr. 1 784, 8/3. Şahiştii oaspeţi au fost primiţi cu prietenie şi dragoste, scînteia, 1952, nr. 2 396, cf. l. rom. 1959, nr. 2, 85, scl 1963, 214. 2. Adj. De şah2 (I 1); care aparţine şahului2 sau celor care îl joacă, referitor la şah2 sau la cei care îl joacă; (rar) şahistic. Cei doi... au reprezentat cu cinste ţara noastră la acest concurs şahist internaţional. scînteia, 1952, nr. 2 396. Activitate şahistă. dl. — PI. : şahişti, -ste. — Şali® + suf. -ist. ŞAHÎSTIC, -Ă adj. (Rar) Şahist (2). Majoritatea confruntărilor s-au desfăşurat la un înalt nivel şahistic. scînteia, 1964, nr. 6 344, cf. hristea, p. e. 52. — PI. : şahistici, -ce. — Şah® -f suf. -istic. ŞAHMAHĂ s. f. v. şahmarand. ŞAHMARÂIVD s. n. (învechit) Brocart. S-au cheltuit 100 lei, un şahmarand cînd au adus fetei la logodnă (a. 1658). uricariul, xvi, 202. Un tîmbar de şahmara verde, cu patcea de sobol (a. 1669). rev. ist. i, 339/12. Îşi luasă o fată.. . ţiitoare... şi o purta cu sălbi de galbeni şi cu haine de şahmarand. neculce, l. 85. Au mai dai fiicii noastre Ilenii... 3 tămbare, 2 de şahmarand şi 1 de canavaţă blănit cu soboli (a. 1734). BUL. COM. IST. IV, 68, cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, d., rosetti — cazacu, i.l.r. i, 340. Cu meşini, cu cojocel, Cu antereu de şămure. pop., ap. şio iij, 332. — PI. : şahmaranduri. — Şi: şahmara, şămurâ s. f. — Din tc. şahmeram. ŞAHNICHÎU s.n.v. saciiasiu. ŞAHT s. n. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Puţ (de mină). Cf. fd i, 157. — PI. : ? — Şi: şact (fd i, 157; pl. şacturi ib.), şapt (ib.) s. n. — Din germ. Schacht. ŞAHZADJÎ subst. v. şahzadea. ŞAHZADEA subst. (Turcism învechit) Fiu de sultan sau de împărat. Şah-zade Ibrahim, fiul lui sultan Ahmed ii. văcărescul, ist. 271. Mumă de un şah-zadea. bolintineanu, ap. tdrg. S-a dus sfetnicul la 81 -8- ŞAICĂ1 împărat şi i-a vorbit despre dorinţa lui şahzade. sado-VEANU, O. XV, 388, Cf. SCRIBAN, D. — PI. : şahzadele. — Şi: şahzade (scris şi: şah-zade) subst. — Din tc. şahzade. ŞAI* s. n. (învechit şi regional) Postav de culoare albă produs în manuiacturi (2) sau în fabrici. Un conteş de şai (a. 1693). şio ii2, 113. l-au făgăduit... că-i va da un cal şi un sarcaliu de şai (a. 1726). icrîa, s. D. xiv, 33. Şaiu 4 lei şi jumătate, dionisie, c. 166, cf. 224. Postavul Schay, căruia şi noi ii ziceam şai,... îl întrebuinţam mai des decît pe toate celelalte feluri. IORGA, C. I. I, 119, Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., HĂDU-lescu—codin, 70. Dar cum era îmbrăcat?... Pantalon de şai tocat, Cotul cinci galbeni luat. păsculescu, l. p. 271, cf. com. din rucăr-cîmpulung. — PI. : şaiuri. — Din săs. Schay. Cf. hurmuzaki, xi, 792, iorga, c.i.i, 119. ŞAI2 s. n. v. şuvoi*. ŞAlA s.f.v. saia2. ŞAlAC s. n. v. şiac. ŞAlAG s. n. v. şiac. ŞAIB subst. v. şaibă*. ŞAIBAR s. m. (Prin Bucov. şi vestul Mold.) Muncitor forestier care asigură deplasarea în bune condiţii a buştenilor pe uluc; (regional) şoaibă. Cf. ar-VINTE, TERM. 166. — PI.: şaibari. — Şi: şoiliâr (arvinte, term. 167), şubăr (id. ib.) s. m. — Etimologia necunoscută. ŞAIBĂ* s. f. 1. Placă de metal, de mase plastice etc., de obicei rotundă, cu gaură în mijloc, folosită mai ales ca garnitură intre o piuliţă şi piesa la care aceasta se asamblează prin înşurubare. V. r o n d e 1 ă, nucă (II 2). Cf. săghinescu, v. 69, bul. fil. v, 173, scriban, d., dt, gal an, b. i, 50. De obicei şaibele se confecţionează din bandă sau din foi. ltr2, cf. com. din ŢEPEŞ VODĂ —CERNAVODĂ, ALR SN fi ll 351, A VI 3. + (Begional) Piuliţă fixată pe posadă, în care se învîrteşte capătul de jos al fusului de la crîngul morii de apă (Mirceşti—Iaşi). Cf. ai.r sn i h 165/537. + (Regional) Fiecare dintre cele două cercuri de' la crîngul morii de apă (Chizătău — Lugoj). Cf. alr ii 6 752/76, 6 753/76. 2. Roată de metal, de lemn etc., fixată pe un ax şi peste care trece o curea (sau o Mnghie) de transmisie. Cf. ENC. TEHN. I, 230, NICA, L. VAM. 232. Se cunosc trei metode pentru fabricarea şaibelor arcuite. ioanovici, tehn. 346. Transmiterea energiei se face prin curele care vor fi aşa îmbinate îneît să nu se producă izbituri la trecerea locului de împreunare peste şaiba motorului, orbonaş, mec..128. Şaibele sînt nişte rofi cu o suprafaţă cilindrică perfect rotundă şi foarte puţin bombată, soare, maş. 157, cf. 158. Pe butucul. .. [vîrtelniţelor] se găseşte o şaibă specială peste care va trece o frînghie. ionescu—muscel, ţes. 67. Cureaua de transmisie dintre roata circularului şi şaiba motorului va fi acoperită, prev. accid. 49, cf. dt, ltr2, com. din tărcăiţa—beiuş, cv 1952, nr. 5, 39, a v 33. 3. (Min. ; prin Transilv. şi sud-vestul Mold.) Placă turnantă. Cf. cv 1949, nr. 5, 29, mat. dialect, i, 192. 4. (Prin Transilv. şi Bucov.) Ţintă (în care se trage cu puşca). Eu mă duc să puşc la şaibă, bibicescu, p. p. 136, cf. jahresber. x, 207. 5. (Regional) Pana şurubelniţei (1) (Balş). Cf. alr ii 6 654/876. — PI. : şaibe. — Şi: (rar) şaib subst. săghinescu, v. 69. — Din germ. Schcibe. ŞÂ1BĂ* s. f. (Regional) Teaca baionetei (Jina — Sebeş). Cf. gr. s. vi, 245. — PI. : ? — Cf. germ. S c h e i d e. ŞAICAŞ s. m. (învechit, rar) Luntraş. Cf. cihac, ii, 614. — PI. : şaicaşi. — Din ser. sajlias, magh. sajkăs. ŞAICĂ» s. f. 1. (învechit şi popular) Ambarcaţie cu vele sau cu vîsle, cu fundul plat, folosită mai ales la transportul mărfurilor. V. luntre. Alte vasă iarăşi, corăbii, şi mai mici, şi săici, şi caice, cu totul preste tot, alte 3 000 era. herodot (1645), 389. Visla. . . dă în Marea Albă şi şăici umblă multe pre dînsa. ureche, l. 115. Vădza. . . călugări şi mireani în şeăică legaţi ce-i ducea prinşi, dosoftei, v. s. septembrie 262/4. Şerban Vodă... făcusă cîteva vasă, şeici, la Argeş, neculce, l. 101. Carii cum putură scăpară, unii în cetate, alţii în şăici. anon. cantac., cm i, 180. Şăicile ce era cu zahereao împărătească... den jos veniia. r. greceanu, cm ii, 61. Nu sosise şcicile cu zahereaoa ce Ic trăgea pe Prut în sus. axinte uricariul, let. ii, 177/23. Şaica mare... se pogoară pe Şiret încărcată (a. 1776). uricariul, xix, 380. Au fost pornit de la Nicopolea căieva şăici (a. 1790). iorga, s. d. viii, 108. Cînd trec şeicile cu grîu, au altă marfă, [podul] să rădică la mijloc, amfilohie, g. 82/1. Au trecut oastea craiului cu şeicile. şincai, hr. i, 337/21, cf. uricariul, i, 87, lb. Ceaiul. . . se încarcă în şeice, carile plutesc pe apa Irticiu. ar (1829), 2292/28, cf. heliade, o. ii, 362. Am trecut pe un pod lung şi stătător, aşăzat pe şăicemari. kogălniceanu, s. 4, cf. valian, v., polizu. S-a pus într-o şaică să treacă la Nicopoli. ghica, s. 302. Podul este stătător pe şaice. i. ionescu, p. 442, cf. pontbmant, d. Ei îşi închipuiră o mică flotilă de luntri sau,,şeice“. hasdeu, i. v. 72, cf. cihac, ii, 614. Cazacii aruncară pod de şeice şi trecură dincoace, conv. lit. vii, 98. O suflare răcoroasă. . . legăna încetişor înaltele catariuri ale şăicilor. odobescu, s. i, 141, cf. ddrf, gheţie, r. m., şio ii1; 333, alexi, y,\, tdrg. Bucuria lui întrecu orice margini cînd zări o şaică pe care o cunoştea, chiriţescu, gr. 216, cf. atila, p. 147. Pentru căile de apă s-a servil pe rîurile interioare sau de graniţă de plute, şeici şi alte asemenea vase plutitoare uşoare. n. a. bogdan, c. m. 7, cf. cade. Şaica ajunse la celălalt mal. sadoveanu, o. xiii, 320, cf. scriban, d., rosetti — cazacu, i.l.r. i, 334, 338, h iii 50, vn 136, 476, xn 204, 554, xiv 87, xvm 284. Turcii şaica o umplea, Cu cărbuni o îndesea, pop., ap. gcr ii, 302. Şaica mică-şi. desprindea, Cu lopata c-o mîna. teodorescu, p. p. 309. Dare-ar Dumnezeu un foc Să-mi oprească şaica-n loc. şez. xii, 73, cf. ix, 173. S-a dus neica-n şaică nouă Şi taie Dunărea-n două. bibicescu, p. p. 71. Să-mi pornesc cu şaica mea, Să mă duc la Cladova. păsculescu, l. p. 294. Oltu-i mare, şeica-i mică. pamfile, C. Ţ. 108, Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 190, ALR SN III h 839, h 857. Foaie verde bob năut, Cînd fu soarele la răsărit, Văzui şăicile venind, balade, ii, 191. + Cantitatea de Încărcătură conţinută într-o şaică1 (1). Văzînd nişte negustori din Ţarigrad, l-au vîndut lor p-o şaică de galbeni, rădulescu—codin, l. 10. 2. (Prin Olt. şi Munt.) Şlep1 (1). Cf. alr ii 2 526/723, 872, 886. 3. (Regional) Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vîslă, folosită la pescuit. Aceste ,,ciobăci“ sau ,,şeici“ sînt primele vase plutitoare pe care le întîlnim la pescuit, antipa, p. 152, cf. alr ii 2 529/260, 531, 836, arvinte, term. 167, LEXIC REG. II, 32. 4. (Prin Maram.) Plută făcută ,,din rude" (t. papa-hagi, m. 233) sau „din două table“ (arvinte, term. 105, 167). — PI. : şăici şi şaice, şăice, şeici. — Şi: (învechit şi regional) şcică s. f. ŞAICĂâ -9- ŞAISÎREZECELEA — Din tc. şayka, bg, maîiKa, ser. iajka, magh. sajka. ŞAICĂ» s. 1. (Regional, mai ales în Transilv. şi Bucov.) Gamelă. Corn. din straja—rădăuţi. [CătanaJ are-oleacă de gustare, Nici acee cu-alinare. . . Clnd suflă roslurgai, Musai şaica de spălat, bîrlea, b. 7, cf. cv 1950, nr. 4, 34, a v 18, 28, mat. dialect. i, 95, glosar reg., l. rom. 1960, nr. 3, 79, lexic reg. ii, 37. + Cantitatea de mlncare, apă etc. conţinută într-o şaică2 (1).0 şaică de mlncare. mat. dialect, i, 192. 2. (Regional) Vas de tinichea pentru adus apă (Marginea—Rădăuţi). Cf. COMAN, GL. 3. (Prin Bucov ) Cazan mic. Cf. alr sn iv mn h 1 225/386, glosar reg. 4. (Regional) Cratiţă (Uricani —Lupeni). Cf. a iii 2. — PI. : şăici şi şeici (a iii 2). — Din magh. csajka (dial. sajka). ŞAICĂ* s. f. (Regional) Bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codirişte (Baia —Fălticeni). Cf. glosar reg. ' — PI.: şăici. — Etimologia necunoscută. ŞAICULÎŢĂ s. f. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui şaică1 (1). P-acca lungă Dunărilu Merge, merge-o şaiculiţă. pop., ap. gcr ii, 302. — PI. : şaiculiţc. — Şaică1 + suf. -uliţă. ŞA1DÂ.I s. n. Operaţie de alegere manuală a minereurilor, însoţită de spargerea acestora cu ciocanul de mînă. Cf. mdt, dt, dp, dm, dn2. — Pronunţat: şa-i-, — PI.: şaidaje. — Şi: şeidâj s. n. LTR2. — Din fr. schcidacje. ŞAIEŢtfS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre pămînt) Tare, vîrtos (Grădiştea —Rimnicu Vîlcea). Cf. alr ii 5 061/812. — PI.: şaieţoşi, -oase. — Etimologia necnnoscută. ŞAÎH s. m. v. şeie. ŞAIN subst. (Germanism învechit, prin Transilv. şi Bucov. ; atribuind calitatea ca un adjectiv) Bancnotă. Preotul. .: căpăta cile un leu şain. marian, î. 224, cf. tdrg, scriban, d. — Din germ. Scliein. ŞAlNĂ s. f. (Prin Ban. ; cu sens neprecizat, probabil) Ciutură (la fîntînă). Se scoate apa cu şaina. chest. ii 457/9. Fîntînă cu şaine. alr sn iii h 850/29. — PI.: şaine. — Etimologia necunoscută. ŞAÎR s. m. (Turcism învechit, rar) Poet. Frumuseţe fugătoare Ce îneîntă pe şair. bolintineanu, p. i, 290. — PI. : şairi. — Din tc. şair. ŞAlSPRE num. card. v. şaisprezece. ŞAlSPRECE num. card. v. şaisprezece. ŞÂ1SPRECELEA, -CEA num. ord. v. şaisprezecelea. ŞAISPREZECE num. card. Numărul care, în numărătoare, are locul Intre cincisprezece şi şaptesprezece. 1. (Cu valoare adjectivală ; aşezat înaintea substantivului determinat) Augustul Gratian... împărăţise şesesprezece ani preste tot. şincai, hr. i, 65/20, cf. lb, polizu. De şaisprezece ani, mîinile tale ca ale unui părinte au muncii pentru mine. negruzzi, s. iii, 277. Era tînără numai de vro şeisprezece ani. alecsandrt, o. p. 61, cf. ci hac, i, 274. Jupîne Strul, mi-i da şei-sprece lei. creangă, p. 113. Marghiolita era de şaisprezece ani. caragiale, o. in, 264. Ana crescuse pînă la şaisprezece ani în pensionul doamnei Raspal. vlahuţă, O .A. III, 36, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, et. wb. 137, tdrg. Avea şasesprezece ani şi încă nu avusese nici o mare bucurie în viaţă, agîrbiceanu, a. 133, cf. diaconu, vr. xeni, cade. Ai şi începui să umbli la fete şi n-ai încă nici şasprăzece ani? vlasiu, a. P. 118. O fetiţă de şaisprezece ani. teodoreanu, m. ii, 170, cf. sadoveanu, o. xvi, 225, puşcariu, l.r. i, 82, iordan, l.r.a. 123, scriban, d. Un bun şef de cabinet se arată la şaisprezece-şaptesprezece ani. arghezi, p.t. 141. Şaisprezece cai din ăştia abia au sosit de pe drum. camil petrescu, o. ii, 162. Am şaisprezece străzi în sectorul meu. vinea, l. i, 215. Cătănie, cătănie, Numai puşca să nu fie; Puşca are şaispre punţi, Nu poţi trece peste munţi. i. cr. ii, 245, cf. bl vi, 189. O (Cu elipsa substantivului determinat) Văd mari măguri înşirate în grupe, cînd de trei, cînd de cinci, cînd de şeasesprezece şi mai multe, odobescu, s. ii, 414. Cîţi ani ai tu, Lili?. .. — Şaisprezece / călinescu, e.o. ii, 96. Nu-ţi ajunge. Nici şaisprezece, nici douăzeci. . vinea, l. i, 367. 2. (Numărul abstract corespunzător) Zece şi cu şase fac şaisprezece. 3. (Precedat de prep. ,,de“ şi urmat de ,,ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) De şaisprezece ori. 4. (Precedat de ,,clte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Am primii cîte şaisprezece lei. <0> (Cu elipsa substantivului determinat) Veneau în grupuri de cîte şaisprezece. 5. (Cu valoare de numeral ordinal; aşezat după substantivul determinat) Al şaisprezecelea, a şaisprezecea. S-au găsit ... bănuţi vechi ... în unii este leatu şeasesprezece. odobescu, s. ii, 464. <0 (Cu elipsa substantivului determinat, subînţelegîndu-se de obicei ,,ora“, „ziua“, ,,data“) în şaisprezece mai. polizu. — Şi : (astăzi rar) şasesprezece, (popular, forme prescurtate) şâispre, şâispreee (polizu, diaconu, vr. xcm, alr i 225/5, 18, 26, 28, 122, 174, 190, 677, 728, 772, 795, 878, 898, alr ii 2 315/27, 784, 886), şăişpe, şăspe (teaha, c.n. 93), şăspeee (id. ib.), şăspră-zeee, şâsprece (bl vi, 189, alr i 225/35, 45, 63, 125, 144, 223, 370, 590), şeispeci (alr i 225/618), şcisprece, şisăspre (ib. 225/259), şisăsprece (ib. 225/355), şfopră-zece (bl vi, 189), (regional) şeisprezece, şesesprezece num. card. — Şase + spre -f- zece. ŞAISPREZECELEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al", ,,a”) Care se află între al cincisprezecelea şi al şaptesprezecelea. 1. (Cu valoare adjectivală) Pentru a şeaseaspre-dzeace (şaseasprezeace munt.) pricină, ce înmicşureadză certarea, prav. 294. Dumeneca a şeaseasprădzeace. varlaam, c. 502. în al şeseprezecelea an al domniei lui Matei Vodă,. . . s-au rădicat doi boieri, şincai, hr. iii, 49/39, cf. polizu, costinescu. Acestea se petreceau... chiar în mijlocul veacului al şeaisprezecelea. odobescu, . s. i, 120, cf. cade. A făcut dar de bucurie. .. în a şaisprezecea zi a lunii, sadoveanu, o. xv, 349. <$> (învechit, rar, neprecedat de art. ,,al“) Anul şaisprăzecilea al domniii măriii-sale lui Costandin Vodă. r. greceanu, cm ii, 133. <>. (Cu elipsa substantivului determinat) Al şeasesprăzeacelea, au fost consul alt Valerie Flaccus. can-temir, hr. 121. într-acest an, al şaisprăzeacele, măriia-sa vodă... să facă şi mănăstirea, n. greceanu, cm ii, 256. 2. (La f. ; urmat de „parte", intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) A primit a ' şaisprezecea parte din bani. 3. (La f. ; urmat de „oară" şi adesea precedat de prep. „pentru", intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Scrise acelaşi cuvînl ă şaisprezecea oară. 106 ŞAISPREZEClME -10- ŞAlZECl — Şi: (astăzi rar) şăsesprezecelea, -cea, (popular, forme prescurtate) şăisprecelea, *cea (polizu), şâi-şpelea, -pea, (învechit) şesesprezecelea, -cea, (învechit, rar) şeseprezecelea, -cea num. ord. — Şaisprezece -f lea. ŞAISPREZECÎME s. f. 1. A şaisprezecea parte dintr-un întreg împărţit în părţi egale. 2. (Muz.) A şaisprezecea parte dintr-o notă întreagă. Tema secundară frapează totuşi prin intervenţia în corpul temei a unui grup mai impulsiv de şaispreze-cimi. m 1962, nr. 4, 33. — PI.: şaisprezecimi. — Şaisprezece -f- sui. -ime. ŞÂIŞPE num. card. v. şaisprezece. ŞÂIŞPELEA, -PEA num. ord. v. şaisprezecelea. ŞAITÂN s. m. v. şeitan. ŞAITĂLÎ vb. IV. Tran z. (Prin Transilv. ; complementul indică struguri) A tescui. Gf. caba, sal., mat. dialect, i, 288. — Prez. ind. : şaitălesc. — Din magh. sajtol. ŞAITĂNICĂ s. m. v. şeitănică. ŞAITĂU* s. n. I. 1. (Transilv. şi prin Ban.) Teasc, presă. Gf. klein, d. 423, cihac, ii, 527, gheţie, r.m., h xviii 276, vaida, caba, sal., chest. v 89/218, alr i 1 815/59, alr sn i h 235, mat. dialect, i, 288. 4- P. r e s t r. (Regional; în forma şitău) Goşul teascului în care se storc strugurii (Bocşa Zălau). Gf. alr ii 6 137/279. 2. P. e x t. (Regional; în forma şeitău) Cramă (Mirceşti—Alba Iulia). Gf. alr i 1 707/136. 3. P. r e s t r. (Ban. şi prin Transilv.) Şurub care serveşte ca ax al teascului. Gf. alr sn i h 236. + P. anal (Regional) Şurub care uneşte plazul plugului cu grindeiul (Ghilad—Timişoara). Gf. alr sn i mn h 22/36. II. P. a n a 1. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un şurub (1) sau care se manevrează prin răsucire: a) (Prin Ban. şi Transilv.) Menghină (2)* Gf. h xviii 144, com. din zagra — năsăud şi din lupşa — abrud, alr sn ii h 543. + P. e x t. (Prin Ban. şi Bucov.) Banc (de tîmplărie). Gf. alr sn ii h 552, lexic reg. 108. b) (Prin Ban. şi Transilv.) Vîrtej de strîns doagele. Cf. alr ii 6 705/27, 95, 105. c) (Transilv. şi Ban.) Gric. Cf. polizu, cihac, ii, 527, lm, barcianu, alexi, w., bul. fil. v, 173, com. din poiana — vascău, alr ii/i mn 151, 3 936/27, 36, 172, ALR II 6 762/2, 27, alr sn i h 179/47, a i 31, ii 12. d) (Prin Ban. şi Transilv.) Canea ; cep. Cam la capul vasului, La gura şaităului, Unde vinu ciurăieşte. l. costin, gr. ban. 191. în podrum se strecura, Vadra-n mînă o lua, La şaitău c-o punea, De vin o umplea. conv. lit. xxxvi, 903, cf. alr ii/i h 290, a i 23, iii 4, lexic reg. ii, 37, teaha, c.n. 269. e) (Prin Ban. şi Transilv.) Burghiu. Cf. alr sn ii h 562/76, alrm sn i h 361/310. III. 1. (Prin Transilv.; în forma şeitău) Unealtă cu care se presează varza în putină. Cf. teaha, c.n. 269. 2. (Regional) ,,Bucată de lemn cu care se împiedică carul“ (Brădişorul de Jos— Oraviţa). h xviii 143. — PI. : şaitaie (alr sn i h 235/235) şi şaităie (ib. h 236/833, com. din lupşa —abrud), şăitaie (polizu), şaitauă (alr sn i h 235, ii h 543, mat. dialect, i, 288), şăitauă (alr ii/i mn 151, 3 936/172), şeitauă (alr sn i h 235/346), şaitavă (lexic reg. ii, 77). —Şi: şatău (alr sn ii h 543/346 ; pl. şatauă ib.), şăitău (alr ii/i h 290, mn 151, 2 936/27, alr ii 6 705/27, 105, 6 762/27, alr sn i h 179/47, h 235, h 236, ii h 507/53, h 543, h 552, h 562/76, a i 31, iii 4, lexic reg. ii, 37; pl. şăităie alr ii/i h 290, mn 151, 3 936/ 27, alr ii 6 705/105, alr sn i h 235, h 236/76, ii h 543, lexic reg. ii, 37 şi şăitaie alr sn i h 235, a iii 4, şăiteie alr sn i h 236/105, şăitauă ib. h 235, ii h 507/ 53), şăit (ib. i h 235/272 ; pl. şăituri ib.), şeitău (alr i 1 707/136, alr ii/i h 290/64, alr sn i h 235/310, ii h 543, h 550/310, l. rom. 1959, nr. 6, 47, a i 35, 36, teaha, c.n. 269 ; pl. şeitaie alr sn i h 235/102, a i 36 şi şeităie alr sn ii h 543/64, şeiteie alr ii/i h 290/64), şitău (vaida, caba, sal., alr i 1 815/59, ALR II 6 137/279, alr sn i h 235/279, ii h 507/272, h 543, lexic reg. 22, ii, 106 ; pl. şităuri lexic reg. 22 şi şitauă alr sn i h 235/279, ii h 507/272, h 543, lexic reg. ii, 106), şîitâu (alr sn ii h 543/284 ; pl. şîitauă ib.), săitău (a i 31) s. n. — Din magh. sajto. ŞAITĂU^ subst. (Prin sudul Transilv.) Ferăstrău cu care se taie buştenii pentru a se obţine scînduri. Cf. TDRG. — Pl. : ? — Cf. germ. S c h e i t. ŞAITROACĂ s. f. (Regional) Piedică (de lemn, la roata carului) (Scărişoara —Abrud). Cf. alr ii 5 634/ 95. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Gf. ş a i t r o c. ŞAITRQC subst. (Prin Transilv.) Vas de lemn, cu fundul curbat, folosit la separarea aurului din minereul sfărîmat. Clătinînd straiul, află o amestecătură de firicele de fier, aramă, aur, nesip şi pe care o pune în o covăţică, construată anume pentru alesul aurului, numită ,,şaitroc“. moldovan, ţ.n. 393, cf. alexi, w. în Munţii Apuseni, conţinutul în aur al minereului este verificat cu ajutorul uneltei numite şăitrog. cl 1961, 165, cf. jahresber. x, 207, viciu, gl. 96. Şaitrocul e ca şi vănturaşca şi cu care prin clătinat se alege aurul din alte materii, frîncu—candrea, m. 42. — Pl. : ? — Şi : şeitrog (pl. şeitroage ltr2) s. n. ib. — Din germ. Scheidetrog. ŞAIŢ subst. (Regional) Tobă (de porc) (Vălcani— Sînnicolau Mare), alr sn iv h 1 125/47. — Pl. : ? — Din germ. Schweins[magen]. Gf. şoait. ŞAIV, -Ă adj. (Regional; despre obiecte) Strîmb, răsucit (Mării —Caransebeş). Cf. l. rom. 1959, nr. 6, 52. Lemn şaiv. ib. — Pl. : şaivi, -e. — Cf. germ. S c h w e i f ,,cotitură“. ŞAIZECI num. card. (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între cincizeci şi nouă şi şaizeci şi unu. 1. (Cu valoare adjectivală ; aşezat înaintea substantivului determinat, de care se leagă prin prep. ,,de“) într-un sat care sta şeasezeci de stadii de Ier [u] s[a] lim (a. 1650-1675). gcr i, 231/22, cf. st. lex. 173r/2. Au cheltuit vro şesădzăci, şeptedzăci de pungi de bani. NECULCE, L. 136, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 246. De ceaia parte, ca la şasezeci de miluri, iaste un ostrov (a. 1747). gcr ii, 40/6, cf. clemens, drlu, lb. Au dat omului aceluia şasăzăci di mii di galbini (cca 1830). gcr ii, 360, cf. polizu, cuv. d. bătr. i, 304. Călugărul. . . era lin om ca de şeizeci de ani. alecsandri, o. p. 217, cf. costinescu, cihac, i, 274. Să nu ne sfiim a... mărturisi acum, după şeizeci de ani. odobescu, s. i, 328. Stîrpitura asta neputincioasă de şaizeci de 119 şaizecile -11- anl. CARAGIALE, O. III, 190, Cf. DDRF, BAJRCIANU, ALEXI, w., puşcariu, et. vis. 137, tdrg. Iosif era acum de sasezeci de ani. agîrbiceanu, a. .497, cf. şăineanu, d. u-, cade. Sini acuma de şaizeci de ani. rebreanu, r. i, 13. Cetăţuia avea o garnizoană de şaizeci de oameni. SADOVEANU, O. XI, 72, Cf. IORDAN, L.R.A. 123, SCRIBAN, D. Vreo şaizeci de soldaţi... se îndeletnicesc cu nu ştim ce precis, arghezi, p.t. 42. Frumoasă era la şaizeci de ani Revcca. camil petrescu, o. ii, 85. Unii se apropiau, chiar de şaizeci de ani. st anco, r. a. i, 342. [Avea] covoare moi, perdele bogate de tul cu panglici, ca o rochie de bal de acum şaizeci de ani. demetrius, a. 83. Cum să stau în pat, domnule doctor, cînd de şaizeci de ani eu n-am ştiut ce e ăla pal? preda, r. 262, cf. bl vi, 189, 210. (Cu elipsa substantivului determinat) Unii amu aduc roduri de treizeci, e alţii de şasezeci. coresj, ev. 359. Patruzeci, apoi şasezeci, mai pe urmă şaptezeci de băieşi munceau, ziua-noaptea, în sînul Corăbioarei. agîrbiceanu, a. 212. Noi, fiind numai şase oameni, nu ne putem bate cu şaizeci, sadoveanu, o. xiii, 225. Era învederai că nu-i plăcea să-şi spună vîrsta. Şaizeci şi şapte, şaizeci şi cinci... Nu ştiu I călinescu, e. o. i, 147. Prietenul meu.. . e trecut de şaizeci, camil petrescu, o. ii, 116. Sabin. .. se laudă că are exact talia lui d'Anunzio şi a tuturor oamenilor mari: de-abia un metru şaizeci şi patru, vinea, l. i, 218. O Şaizeci şi şase = numele unui joc de cărţi. Cf. enc. rom. 2. (Numărul abstract corespunzător) Treizeci şi cu treizeci fac şaizeci. 3. (Precedat de prep. ,,de“ şi urmat de „ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) In două luni făcuse acelaşi drum de şaizeci de ori. 4. (Precedat de ,,cite“, intră in componenţa numeralului distributiv corespunzător) Primise fiecare cîte şaizeci de lei. O (Cu elipsa substantivului determinat) Oamenii soseau în grupuri de cîte şaizeci. 5. (Cu valoare de numeral ordinal; aşezat după substantivul determinat) Al şaizecilea, a şaizecea. Deschise cartea la pagina şaizeci. — Şi: (astăzi rar) şase/cei, (învechit) şesezeci (enc. rom.), (regional) şazăci (pribeagul, p. r. 55, alr i 228, alr ii 2 321, 2 322, teaha, c.n. 93), şeizeci, şeszăci (alr i 228/107, 215, 218, 227, 259, 348, 229/268, alr ii 2 321/574) num. cai d. — Şase + zece. ŞAIZÎCILE num. ord. v. şaizecilea. ŞAIZECILEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. ,,al“, ,,a“) Care se află între al cincizeci şi nouălea şi al şaizeci şi unulea. 1. (Cu valoare adjectivală) Cf. polizu, costinescu, cade. Mătuşa Ana era în al şaizecile an al vieţii sale. sadoveanu, o. xiii, 186. O (Cu elipsa substantivului determinat) Al şaizecilea pe listă eram eu. 2. (La f. ; urmat de ,,parte“, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) A . şaizecea parte dinlr-o cantitate. 3. (La f. ; urmat de , ,oară“ şi adesea precedat de prep. „pentru“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) A făcut acelaşi drum a şaizecea oară. — Şi: (astăzi rar) şase/.ecilca, -cea (costinescu), (învechit şi popular) şaizccilc num. ord. — Şaizeci 4- lea. ŞAJMĂ s. f. v. şa şina. ŞAL1 s. n. 1. Stofă fină delînă care se producea mai ales în Orient. Şal, bucata 200 bani (a. 1761). arhiva r. ii, 339/16. 6 ştie şal frunţuzăsc, ca mustra (a. 1766). furnică, d.c. 26. Şal Magripia alb cu lustruri (a. 1792). şio iii, 333. Peste această îmbrăcăminte pun o manta de şal bortită în mijloc. ist. am. 12v/2. Lai-ber... alb de schal cu flori (a. 1817). iorga, s.d. xh, 174. Dintr-ace zi au început a cumpăra papuci şi a face ceacşîri de şal. beldiman, let2. iii, 440. O păreche dă ciahciri dă şal,. . . mă rog a mi să face (cca 1821). iorga, s.d. xxii, 45. Şaluri şi cameloturi late şi înguste de Angora. buletin, f. (1843), 153/11. Un june . .. în cap cu cauc de şal... sta în scara caselor marelui postelnic, filimon, o. i, 99, cf. 134. Era. . . într-un capot de casă, de şal verde, cadrilat, bolintineanu, o. 373, cf. ddrf, şio n1; 333, tdrg, cade, dl, dm. Iar sultanul, siînd pe cal, Sub un verde cort de şal, Barbă neagră-şi netezea, alecsandri, p. p. 107. + (La pl.) Feluri, sorturi de şal (1). Boiangiii... sînt supăraţi de către epislaţii fabricii nooă de şaluri î ghermesuturi (a. 1803). furnică, d. c. 227. Fabrica dă şaluri i gher-mesituri (a. 1824). doc. ec. 321. O mulţime de fete, tinere şi gingaşe..., îmbrăcate:.. cu rochii de şaluri. odobescu, s. i, 292. Stofele aduse din Conslanti-nopole... erau... : alagea de Halep,.,. şalurile scumpe de Iran şi Caşmir, sandal de Veneţia etc. şio i, 210. Giubelele bogat îmblănite, şepcile, brîiele din şaluri scumpe. .. cam speriau lumea, camil petrescu, o. ii, 80, cf. DM. 2. Fîşie lungă de stofă sau de mătase pe care o purtau în trecut bărbaţii, înfăşurată în jurul capului sau al mijlocului, după moda orientală. V. t u r b a n, brîu. Au dat poruncă. .. să li să dea... credit de giu-vaerica şt şaluri ce au (a. 1821). iorga, s.d. viii, 151. Unuia-i lua şalul, altuia punga cerc. beldiman, e. 11/17, cf. 29/34. îmbrăcaţi în haine scumpe, cu şaluri de mult preţ încinşi, golescu, î. 37. Au lăsat în testamentul său ca să mi să dea un şal şi o blană de samur (a. 1825). iorga, b.r. 269. Un şal bun, pi cari am dat 50 olandeji (a. 1826). id. s. d. x'xii, 322. Era încins cu un şal roş cu flori, negruzzi, s. i, 16. Tală-meu, care pe atunci era hatman, se legă în grabă cu şalul la cap. ghica, s. 320, cf. 501. Apăru în pridvorul caselor sale, îmbrăcat cu anteriu de atlas vişiniu, încins cu şal de Ţarigrad. filimon, o. i, 107. Călător cu punga plină Şl cu şal la cap legat, alecsandri, p. i, 61, cf. costinescu, şio i, 198,'iii, 333, resmeriţă, d., nica, l. vam. 232, cade, scriban, d. [îl] despuiase,,craii" lui Tudor pînă la cămaşă de parale, şaluri, ceasornic. călinescu, s.c.l. 15. Unul dintre negustori... cu anteriu şi încins cu şal, se întoarse către vecinul lui. camil petrescu, o. ii, 252, cf. dl, dm. 3. Ţesătură sau împletitură, de obicei pătrată sau dreptunghiulară, special confecţionată, adesea împodobită cu desene, broderii sau franjuri, întrebuinţată mai ales ca broboadă. Şaluri de Misir (a. 1792)., şio nx, 333. Frumoasele Braşovului putea să iase numai în şal ca să asculte muzica, gt (1839), 651/20i li merge la baluri boiereşti cu capelă pe ureche şi cu şalul într-un umăr. millo, Sn pr. dram. 388. O jună naltă fată, învălită într-un şal negru, negruzzi, s. i, 218. Dacă vremea e închisă, vezi englezii învălili în mari şaluri de lînă. id. ib. 328. Şalurile şi feregelele domniţei Raia întorsese... capul junilor boieri, filimon, o. i, 177, cf. pontbriant, d. Şezi mai dreaptă, Şalu-ţi îndreaptă. alecsandri, t. 572, cf. costinescu. Aruncîndu-mi un şal pe umere, trezii dădaca, gane, n. ii, 134, cf. i, 192. O înfâşurase într-un şal ş-o rezemase de pernă, vla-huţă, o.a. iii, 153, cf. barcianu, şio i, 198, 202, 233, alexi,-w., tdrg, resmeriţă, d., cade. Unchiul Tache, cu un şal pe umeri, sta în fruntea mesei, camil petrescu, u. n. 25. Mă înveli într-un şal sineliu. brăescu, a. 18. Este în hali, pe divan, un şal. sebastian, t. 136. Un pian de lemn mahoniu, acoperii de un şal albastru cu chenar, teodoreanu, m. ii, 359. Măgdălina culese de jos şalul căzut, sadoveanu, o. x, 232, cf. scriban d. O jumătate de şal, impregnat cu detalii de broderie botanică, îi cădea de pe umeri, arghezi, p. t. 195. Apăru, urmată de moşier, cu un şal turcesc pe umeri, călinescu, e. o. i, 86. Doi pereţi ai sălii erau acoperiţi cu două mari şaluri de caşmir. id. ib. 111. Englezii stau înfăşuraţi în şaluri groase de lînă. ralea, s. t. i, 274. Felele au... şaluri galbene pe spate. id. ib. 349. Se acoperi cu un şal de lînă. vinea, l. i, 293. Şalău de mare = peşte cu corpul alungit, cu capul subţire şi îngust, care trăieşte în Marea Neagră (Stizostedion marinum). Cf. antipa, f. i. 20, atila, p. 325. Şalău vărgat (sau, prin Munt., armenesc) = peşte cu corpul puţin alungit, cu dungi transversale de culoare brună (Stizostedion volgense). Şalăul vărgat este un peşte cu mult mai rar în apele noastre decît şalăul ordinar, antipa, f. i. 20, cf. 19, id. p. 721, tdrg, atila, p. 325. Mai bun la gust este şalăul vărgat, simionescu, f. r. 217. Şalăul vărgat. . . este mai puţin răspîndit. antonescu, p. 100, cf. 24. — PI.: şalăi. — Şi: (învechit şi regional) şuleu (klein, d. 425, lb, iser, lm, ddrf, scriban, d., bl ii, 60), (regional) şaîîu (pontbriant, d., şio iix, 331, antipa, f. i. 19, h xi 232,r xiv 7, alr i 1 746/986), şelău (polizu, barcianu, alexi, w.), eealău (bacescu, p. 23) s. m. — Cf. magh. s u 11 o. ŞALAU3 s. m. Veche monedă de aramă care a circulat în Moldova, avînd o valoare egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. Tu de ierţi greşala altuia, dai un şalău, iară Dumnedzău de iartă greşala ta, îţ iartă o mie de zloţi, varlaam, c. 27. Bani proşti, şalăi, în zilele Dabijii Vodă (a. 1655). hem 2418. Era bănărie în cetatea Sucevei. . . şi făcea şalăi de aramă. muşte, let. iii, 10/35. A 9-a parte din a 8-a parte din a 5-a parte [dintr-un leu] este un şalău, amfiloiiie, e. 58, cf. ddrf, tdrg, i. brăescu, m. 74, dr. ii, 851. Dintre monedele străine ce aveau curs în Moldova se citează. . . şalăii, n. a. bogdan, c. m. 169, cf. dr. v, 810, cade, scriban, d. — PI.: şalăi. — Din pol. szaîaţj. f ŞALĂU6 ŞALĂU* s. n. (Regional) Oblon (la fereastră) (Sînni-colau Român—Oradea). Cf. alr ii /i mn 122, 3 816/310. — PI. : şalauă. — Din magh. zsalu. ŞALĂU* subst. (în fostul judeţ Năsănd) Grajd mare. Cf. coman, gl. — PI. : ? — Cf. ş t a 1 ă u. ŞALĂU5 subst. (Regional) Dreptar folosit in zidărie (Raci —Tirgovişte). Cf. h iv 199. — PI.:? — Etimologia necunoscută. ŞALĂUÂŞ s. m. v. şalăiaş. ŞALBdC s. n. v. şilboc. ŞÂLCĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) 1. Iapă mare şi slabă. mat. dialect, i, 236. 2. Epitet pentru o femeie înaltă, slabă şi osoasă. Cf. mat. dialect, i, 236. — PI. :? — Etimologia necunoscută. ŞALDAIE s. f. (Iht. ; Olt.) Lostriţă (Ilucho hueho). Pescarii... pescuiesc Cleanul şi siparul, gariţă, şaldău. bahonzi, ap. călinescu, s. c. l. 115. Cerna este foarte bogată în păstrăvi şi şaldăi. i. ionescu, m. 65, cf. an-tipa, p. 791, băcescu, p. 186, alr i 1 746/825. — PI. : şaldăi. — Şi : şaldău s. m. — Etimologia necunoscută. ŞALDĂU s. m. v. şaldaie. ŞĂLE s. f. v. jale. ŞALJ5F s. n. (Bot.; regional) Salvie (Salvia offi-cinalis). Cf. pontbriant, d., ciiiac, ii, 384. — PI. : şalefuri. — Cf. magh. s â I y a f fi, rus. ui a n $ e ft. ŞALFĂR subst. (Prin sudul Transilv.) Fitil folosit pentru aprinderea explozivelor în mine. Cf. fd i, 170. — PI. : ? — Din germ. Sclialfer. Cf. fd i, 170. ŞALFAU s. n. (Prin Maram.) Bucată mare. Cf. l. rom. 1961, nr. 6, 49. Un şalfău de pîine. ib. — PI. : ? — Etimologia necunoscută. ŞALGĂU s. m. 1. (învechit, în Transilv. şi Mo]d.) Ocnaş (1). S-au îndemnat şaugăii de la Ocnă şi au ţinut calea pedesirimei aceia a lui Racoţi. m. costin, let. i, 307/29. Deci voi, şavgăi, carele îmbiaţi la munte, iată că vă facem ştire (a. 1685). bul. com. ist. ii, 200. Au adus şalgăii de la Ocnă. muşte, let. iii, 73/10. Şaugăii Ochii..., venind înaintea domniei mele, ne-au jăluit (a. 1741). uricariul, ii, 157. Eu, Iani, birău ot Ocnă, împreună cu toţi şaugăii (a. 1750). bul. com. ist. ii, 203. Şaugăi şi alte rufeturi a Ocnei... ne-au arătat testamenturi (a. 1762). uricariul, ii, 168. Să aibă a scuti cinci crîşme ce vor fi a şaugăilor (a. 1783). ib. 173. Se face ştire... pentru şaugăi... şi alţi oameni ai Ocnei (a. 1803). ib. 179. Jaloba ce au dat cătră domnia mea şaugăii şi alte rufeturi ai Ocnei (a. 1814). ib. 180. O mare neîndemînare şi neînles-nire. . . au bolnavii şaugăi (a. 1828). ib. 184. Şaugăii şi celălalt rufei al Ocnei să fie cunoscuţi de acum înainte $AL6N r. m., barcianu, alexi, w. Pecete cu un şalgău. IOROA, S. D. XVI, 85, cf. TDRG, PASCU, S. 418, ŞĂINEANU, D. U., CADE, BL II, 60, SCRIBAN, D., FD IV, 63. 2. P. ext. (Regional) Ocnaş (2). Apoi pleca singur, să se deie legal la jandarmi... să-l întoarne între şalgăii salinei, popa, v. 334, cf. 290. — PI. : şalgăi. — Şi: şagău (t. papahagi, m. 62, dr. iv, 1081, cl 1962, 268), şangâu (scriban, d.), şaugâu, şavgâu, şvagău (t. papahagi, m. 234, lexic reg. 15, cl 1960, 75, 1961, 221) s. m. — Din magh. sâvâgo. ŞALGÎU s. m. (învechit, rar) Persoană care se ocupa cu repararea şi spălarea şalurilor1. Cf. şio iij, 334. — PI. : şalgii. — Şal -f suf. -giu. ŞALÎ s. n. v. şaliu. ŞALIE s. f. v. jale. ŞALÎJVCĂ s. f. (Prin Mold.) Broboadă groasă, purtată de femei în timpul iernii, Cf. alr i 1 876/402. La crîşmî la Potolinca Ş-o băut baba şalînca. folc. mold. ii, 335. — PI.: şalincî. — Cf. şa l1. ŞALÎTRU s. n. v. silitră. ŞALÎU s. n. 1. Stofă de lină, vărgată, care se producea mai ales la Angora. Patru anterîi noi: 2 de şalit şi 2 de cealarie (a. 1808). furnică, d. c. 235, cf. cihac, ii, 614. Brîu de şaliu. ap. tdrg, cf. scriban, d. 0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Zof şali bucata 100 bani (a. 1761). şio ii2, 113. 2. (Prin Bucov.) Stofă cu urzeală de bumbac şi bătătură de lină, cu dungi de mătase şi cu flori. Cf. cade. — PI. : şaliuri. — Şi: (învechit) şali (scris şi: şalit) s. n. — Din tc. şali. ŞALIC s. n. 1. (Regional; în forma şălîc) Glumă (Luncaviţa— Băile Herculane). Cf. l. costin, gr. băn. ii, 183. 2. (Prin Ban.; in e x p r.) A rlde cu şallc = a rîde cu poftă. l. costin, gr. băn. ii, 183. — PI.: ? — Şi: şălîc s. n. l. costin, gr. băn. ii, 183. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Schalk „om glumeţ, poznaş“. ŞALÎdR s. m. (Iht.; prin Munt. şi sudul Mold.) Şalăiaş. Cf. antipa, f. i. 19, id. p. 791. — PI. : şalîori. — Şalăul + suf. -ior. ŞALIU s. m. v. şalău*. ŞALMĂ s. f. (Prin Ban. şi Transilv.) Glumă, păcăleală. Cf. polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 384, ddrf. — PI. : şalme. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S c h e 1 m „ştrengar“. ŞALOGÂT s. n. v. şolocat. ŞAL6GRĂ s. f. v. şireglă. ŞALdN s. n. (Rar) Ţesătură de bumbac sau de lină care se folosea mai ales la confecţionarea încălţămintei. rr . — - ---------- -13- ŞALOP - 14 - SALVAR ŞALOP s. n. v. salop. ŞALOPÂB s. m. v. şalupar. ŞÂLOŞ s. m. (Regional) Cal cu spinarea încovoiată (Năcllac— Sîr.nicolau Mare). Cf. dr. v, 225. — PI. : şaloşi. — Cf. ş a3. ŞALdTĂ s. f. (Bot.) Haşmă (Allium ascalonicum). Cf. GRECESCU, FL. 570, PASCU, S. 122, PANŢU, PL., ENC. AGR., BORZA, D. 291. — PI. : şalote. — Din germ. Schalotte. ŞALTĂ s. f. (învechit, prin Transilv. ; cu sens neprecizat, probabil) Coif. Au priimil de la Poartă schiplru, sabie, . . . tron şi şaltă impenată. şincai, hr. iii, 91/33. -PI.:? — Etimologia necunoscută. ŞALTĂB s. n. (Tehn.) Comutator. Această maşină. . . utilizează mosoare cu şaibe, fapt care atrage după sine modificarea şaltârului. ionescu-muscel, fil. 369, cf. lt. Pe acelaşi principiu sînt construite saltarele introduse In instalaţiile de iluminai, cişman, fiz. ii, 446, cf. dn2. — PI. : şaltăre. — Din germ. Sclialter. ŞALTAU s. n. (Regional) Mlaştină (Crucea —Cîmpu-lung Moldovenesc). Cf. glosau reg. — PI. :? — Etimologia necunoscută. ŞALUCAT s. n. v. şolocat. ŞALUGATĂR s. n. v. şolocat. ŞALUMÎNBRIŢĂ s. f. v. snl.'ima.idiiţâ. ŞALUPAR s. m. Persoană care conduce o şalupă (i); (rar) şalupist, (învechit, rar) şalupier. A venii flăcăul lui Pleşea, şaloparut. sandu-aldea, d.n. 281, cf. 166. Voi cirmacilor, Şaluparilor, Şi voi să-m mina/ De az pfnă mîinc Cale de cinci zile. graiul, i, 56, cf. 57, alr sn iii h 843/848. — PI. : şalupari. — Şi : (regional) şalopăr, şelopâr (alr sn iii h 843/848) s. m. — Şalupă + suf. -ar. ŞALIÎPĂ s. f. 1. Mică ambarcaţie, în trecut cu vele sau cu vîsle, astăzi cu motor, folosită la transportul persoanelor şi al mărfurilor sau pentru diverse operaţii în rada unui port. A trimis un bric şi vreo cîteva şalupe intrarmatc. cr (1829), 112/10. Şalupile ce avea să prii-meqscă pe oşteni trebuia să steie la cătăva depărtare de ţermuri. ar (1829), 502/49. Oştirile mighelisle începură a slobozi ca ploaia puşcile împroliva şalupelor (un fel de luntre) încărcate de amuniţii. or (1833), 1023/5, cf. i. golescu, c., heliade, d. j. 111/20. Obiectele tuturor pasagerilor, ca nişte mingi, zburară din vapor în şalupe. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 99, Cf. STAMATI, D., PROT.-POP., N. D., pontbriant, d. Trece a doua zi Dunărea înlr-o şalupă, maiorescu, d. ii, 111. Ne-am îmbarcat în şalupe să ne întoarcem la Calafat, lăcusteanu, a. 87, cf. ddrf. Şalupa mijloceşte comunicaţia între bastiment, şi ţer-mure. enc. rom., cf. barcianu. Se duse pe ţărmul mării, se lungi jos şi se apucă cu mîna dreaptă de funia unei şalupe, delavrancea, v. v. 66. în ziua de 12 august. . . treceau Dunărea care cum putea, pe plute, pe pontoane, prin bărci, ajuiaţi de şalupele cu vapor. d. zamfirescu, R. 228, cf. ALEXI, -W., DUNĂREANU, OH. 92, CADE, ABC mar., ds. Vîntul. . . sălta şalupa în sus şi în jos. căli-nescu, c. N. 139. Cu şalupa de pe puntea căreia priveam toate, am plutit încet, ocolind locurile, sadoveanu, o. xv, 285. O şalupă cu pavilion englez se îndrepta cu toată viteza înspre vaporul nostru, bart, s. m. 102, cf. 38, scriban, D. După amplasarea motorului, se deosebesc şalupe cu motor interior şi şalupe cu motor exterior. ltr. Şalupa noastră luneca minată lin într-acolo. ar-ghezi, p. t. 42. în toamnă, călătoream cu o şalupă prin Deltă, stancu, r. a. i, 245. După ce s-a desprins de mal, şalupa lunecă sprinten pe Dunăre, scînteia, 1953, nr. 2 744. Ne aştepta şalupa, cu o mesuţă plină de banane, struguri şi portocale proaspete, v. rom. Octombrie 1955, 134. S-a dus în pori ca să-şi asigure loc pe o şalupă pentru a doua zi dimineaţa, galan, b. i, 44, cf. h. lovinescu, T. 203. în lumina orbitoare a zilei alunecau greoaie mahoane negre, bărci, şalupe şi remorchere, ducînd mărfuri la cheiuri, tudoran, p. 340. Pilotul unei şalupe simte şi el nevoia unei fapte deosebite. v. rom. septembrie 1962, 165, cf. dn2, h vii 476. <0> (învechit) Şalupă canonieră (sau, învechit, rar, tuimăreaţă) = canonieră. A bătut aci flota turcească şi a luai... două şalupe tunăreţe (canoniere). cr (1829), 201/18. Vrăjmaşul, din parte-i, făcu să lucreze. . . artileria de la trei şalupe canoniere. om (1854), 41/42, cf. costinescu. La 1845 se creă. . . 3 şalupe canoniere pe Dunăre (a. 1892). uricariul, xxii, 440. 2. F i g. (Argotic) Bocanc. Tu, ăsta care ai tras aşa de bine, scoate ,,şalupa“ dreaptă! fd iii, 203. — PI.: şalupe. — Si : (regional) şolâpă s. f. h ii 319. — Din fr. clialoupe. ŞALUPIER s. m. (învechit, rar) Şalupar. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Am ordonat la 40 soldaţi şalu-pieri să se dezbrace să intre în Dunăre, lăcusteanu, a. 213. — Pronunţat : -pi-er. — PI. : şalupieri. — Din fr. clialoupier. ŞALUPÎST s. m. (Rar) Şalupar. Ţinea morţiş ca Grigore, şalupislul, să-i tragă o şină pe roata căruţei. galan, b. i, 50, cf. dn2. — PI. : şalupişti. — Şalupă + suf. -ist. ŞALTJTlfiR s. n. Ambarcaţie uşoară folosită pentru pescuitul în largul mării. dn2. • — Pronunţat: -ti-er. — PI. : şalutiere. — Din fr. chalutier. ŞAI.VAR s. m. (De obicei la pl.) 1. Pantaloni foarte largi, cu răscroiala mică, strînşi pe glezne, specifici portului unor popoare din Asia, Africa de nord şi Europa, adoptaţi în Ţara Românească şi în Moldova, in epoca fanariotă, mai ales de către boieri şi tîrgoveţi. V. ceacşiri. Şalvarii de postav din 3 coţi postav (a. 1792). uricariul, iv, 135/28. Şalvarii încurca slobozenia mişcării, russo, s. 17, cf. polizu. Unul din senatori. . . [era] îmbrăcat cu şalvari de pînză albastră. ghica, s. 385, cf. pontbriant, d. Cît îi şede de frumos, Cu şalvari de merinos l alecsandhi, t. 81. Polcovnicul. . . era îmbrăcat arnăuceşle, cu şalvari, lăcusteanu, a. 51. Se zărea în depărtare oştiri numeroase, care, după... largii lor şalvari roşii..., se cunoşteau că sînt polcurile de cazaci, odobescu, s. i, 172. Şalvari roşii şi creţi, găitănaţi şi strînşi pe fluierul piciorului. delavrancea, s. 205, cf. bacalbaşa, m. t. 67, ddrf, ENC. ROM., BARCIANU, COŞBUC, P. II, 49, D. ZAMFIRESCU, r. 78, alexi, w. Haina de brocard... lasă să se vadă şalvarii roşii, iorga, c. i. i, 129, cf. tdrg, cade, teodo-reanu, L. 303. AtU femeile în şalvari cît şi cele în doliu alcătuiesc o categorie de harnice roabe, sadoveanu, o. x, 403, cf. xiii, 334, scriban, d. Un tîrgoveţ... lămureşte pe vecinii săi, toţi gabroveni, cu şalvari găie-lănaţi ca şi el. camil petrescu, o. ii, 462. Bragagii şi salepgii. . ., cu şalvari largi spînzurînd creţi pe vine, îşi strigau pe isonul de dalină marfa. c. petrescu, a. r. 8. Era gălbuie Ia chip şi purta şalvari roşii şi feregea. stancu, r. a. ii, 53, cf. id. d. 11, der, h i 253, zanne, p. iii, 43. <0> E x p r. (Regional) Şalvarii lui Mahomet = ,,moaşte ; lucru care se admite fără vorbă multă“. zanne, p. vii, 36. 180 SALVABA GIE — 15 — ŞAMBELAN 2. (Plin Munt. şi Dobr.) Pantaloni largi purtaţi de ţărani. V. p o t u r. Şalvarii sini tot ca nădragii, însă mai mari, mai largi dăcîi nădragii, atît încît alîrnă pă pămînt şi izbesc la călcîie cînd umblă omul. i. golescu, in şez. xviii, 145. Nădragul, şalvarul şi polurul sînt haine pe cari le goneşte civilizaţiunea pentru defectele lor. manolescu, i. 189, cf. 188. Cînd nădragii. . . sînt largi, Ii se zic dulvuri sau şalvari, dame, t. 169, cf. şio iii, 334. Nădragii, şalvarii şi polurii sînt îmbrăcămintea membrelor inferioare ale locuitorilor de la cîrrip. bianu, D. s. 555, cf. cade, scriban, d. Primblă-mi-se S erb-Sărac. . . Cu saia îmbăirală, Cu şalvari de ciorcă lată. alecsandri, p. p. 105, cf. h i 423, ii 50, 81, 147, 247, 300, 323, vii 95, xn 8, xiv 351. Să-mi mai dai cioarecii lei Ca să-ţi dau şalvarii mei. teodorescu, p. p. 501. Sus la munte ninge, plouă, Jos la baltă cade rouă. Sus Ia munte cu ifari, Jos la baltă cu şalvari. mat. folk. i, 4, cf. a ix 1. + (Regional; în forma şelvari) Fotă (Rîmnicu Vîlcea). lexic reg. 86. — PI. : şalvari. — Şi : (regional) şiîlăvări (tomescu, gl.), şelvâri (lexic reg. 86) s. m. pl. — Din tc. şalvar. ŞALVARAGÎE s. f. 1. Meseria de şalvaragiu (1). Cojocăriai şalvaragia şi căvăfia (a. 1813). şio ii1; 334, cf. tdrg, scriban, d. + Atelier sau prăvălie în care se confecţionau sau se vindeau şalvari. Cf. scriban, d. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea obiectelor confecţionate de şalvaragiu (1). Cf. tdrg. — Pl. ; şalvaragii. — De la şalvaragiu. ŞALVARAGÎU s. m. I. Persoană care confecţiona sau vindea şalvari şi alte obiecte de îmbrăcăminte. V. abagiu. Lucrul ce-l vînd gata şalvaragiii din prăvălie, cum şalvari, dulămi, mintene (a. 1792). şio iit, 334. Postav de ţară ce lucrează rufetul şalvaragiilor (a. 1793). id. ib., cf. iorga, s. d. xi, 102, doc. ec. 598, POLIZU, PONTBRIANT, D., LM III, 535, DDRF, TDRG, CADE, BL VII, 122. 2. Epitet depreciativ la adresa turcilor sau, p. e x t., a persoanelor care poartă şalvari. Cf. pontbriant, d., lm iii, 535. Trecurăm în bătătura turcului. îl ciocănirăm şi-i luarăm prinşi cîteva mii de şalvaragii. jipescu, o. 139, cf. şio iij, 334, tdrg, cade, iordan L. R. A. 159, SCRIBAN, D., SCI, 1953, 105, ZANNE, P. III, 357. — Pl. : şalvaragii. — Şalvar -f- suf. -(a)giu. ŞALVIE s. f. v. salvie. ŞALVÎRl s. m. (Bucov., Mold. şi Dobr.) Escroc, şarlatan, pungaş. Mai tare prepus era pe vornicul Iordachii Deteanul Calacozino, făcîndu-l şalvir cu două feţe. neculce, l. 373, cf. cihac, ii, 384, ddrf, tdrg, cade, scriban, d., h xiv 445. De propusul babei auziseră trei şalviri şi se sfătuiseră între sine, ce să facă ei ca să înşele pe biata babă. sbiera, p. 273, cf. l. rom. 1960, nr. 3, 78, rosetti — cazacu, i.l.r. i, 260, fd iv, 203. — Pl.: şalviri. — Din ucr. ma.iLBip. ŞALVIR* subst. (Regional) Salvie (Salvia offici-nalis) (Vicovu de Sus—Rădăuţi). Cf. ţopa, c. 221, borza, d. 154, 291. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş a 1 v i e. ŞAM> s. n. (învechit) Damasc. Cf. iorga, s. d. vii, 9. Nepotului Ionaşco... i-am dat... o ghiordeică de şam blănită cu săngeap (a. 1767). uricariul, xvii, 61. Cîteva viţe de floci Alb-galbene se zăria Sub o tichie de şam. c. stamati, p. 243. Un brîu de şam de încins. marian, na. 294, cf. ddrf, şio Hj, 334, tdrg. Flăcăii nu puteau să iasă la joc, fără numai dac-aveau zobon de şam. pamfile, i. c. 365, cf. cade, scriban, d. Cu brîu de.şamă m-am încins, marian, v. 78. — Pl.: şamuri. — Şi : şămă s. f. — Din te. Şam [kumaşi]. ŞAM* s. n. v. şan. ŞAMALAGEA s. f. (învechit şi regional) 1. Varietate scumpă de damasc. V. ş a m1. O rochie de şama-lagia cu anlereu şi televechiia el de purtare (a. 1753). bul. com. ist. x, 121, cf. iorga, b. r. 340, id. s. D. xi, 235. Şamalageaua de cele bune 10 sau 12. lei. dionisie, c. 166, cf. 182. 1 roche şamalagea măruntă (a. 1824). iorga, s. d. vi, 137. Un june ca de douăzeci şi cinci de ani, cu anteriu de şamalagea morico. filimon, o. i, 138, cf. 99, lm, ddrf, barcianu, şio n1( 335, tdrg, dr. i, 289, cade. Eu ţi-oi făcea. . . Cort de catifea Şi salamangea. păsculescu, l. p. 289. + (La pl.) Feluri, sorturi de şamalagea (1). Fabrică de şamalagele (a. 1832). doc. ec. 501. 2. Obiect de îmbrăcăminte confecţionat din şama-lagea (1). 2 şamalăgi (a. 1766). furnică, i. c. xxvii. Le-am vîndul dumnealor dă moştenire. . . o şamalagea dă cele bune (a. 1817). iorga, s. d. xxii, 370. — Pl. : şamalagele. — Şi: (regional) salamangeâ s. f., (învechit, rar) şamalâgi s. f, pl., samalageâ (polizu, pontbriant, d.) s. f. — Din tc. Şam alacasi. ŞAMALAGI s. f. pl. v. şamalagea. ŞAMAIV s. m. Vrăjitor care îndeplineşte ritualurile şamanismului. Cf. enc. rom. iii, 875, dm, dn2, der iv, 572. — Pl. ; şamani. — Din fr. eliaman. ŞAMANDRĂ s. f. (Regional) Geamandură rudimentară ; p. ex t. piatra de care este legată geamandura. Cf. scriban, d. — Pl. : şamandre. — Din tc. şamandira. ŞAMANÎSM s. n. Religie primitivă, animistă, a unor populaţii din nordul şi centrul Asiei şi a unor triburi din Indonezia, Oceania, America şi Africa, care are la bază credinţa că slujitorii cultului poţ influenţa spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri şi prin formule magice. Cf. barcianu, enc. rom., şăineanu, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM, DN2, DER. — Din fr. chainanisme. ŞAMATRĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Construcţie rudimentară pentru adăpostirea vitelor. Cf. dm. Boii zbiară din şumalră Şi zăpada cade-n casă. Şi mă suii pe şamatră, Dau cu furca în zăpadă, şez. xii, 148. — Pl. : şamatre. — Şi : şumiUră s. f. — Etimologia necunoscută. ŞAMĂ s. f. v. şam*. ŞAMĂRLU s. n. (Regional) Scăunel (Băifa —Beiuş). Cf. a i 35. . — Pl. : ? — Din germ. (din Austria) Scliamerl. ŞAMBELAN s. m. Demnitar de rang superior care are în grija sa camera unui monarh. V. postelnic. Cf. stamati, d. Cantemir fu rînduit la 1738 a se duce Ia Franţa... la care prilej împărăteasa îl numi şambelan. NEGRUZZI, S. II, 150, Cf. PONTBRIANT, D., PROT.-POP., N. D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Unul dintre boierii moldoveni de atuncea, poate şambelanul Balş, ajuns ofiţer de curte al regilor poloni, . .. alcătui un studiu, iorga, l. ii, 80. Stratornicul şi postelnicul erau doi dregători diferiţi,... cel de al doilea 196 ŞAMBRANĂ -16- ŞAMPANĂ purltnd grija patului domnesc, corespunzînd aşadar şambelanului din apus. bul. com. ist. v, 155, cf. cade, scrib an, d., v. rom. ianuarie 1954, 192, dn2. <0> Mare (sau, Învechit, cel întîi, înttiul) şambelan sau, învechit, şambelanul cel mare — şeful şambelanilor. Peste trei ceasuri au ieştt talhisul buiurdisit de la împăratul, călre şambelanul cel mare. văcărescul, ap. odobescu, s. i, 283. Fu adus în sala Sf. Gheorghe de către şambelanul cel mare. cr (1829), 1792/4. Marele şambelan au vestit împăratului sosirea ambasadorilor, ar (1830), 601/2. Înttiul şambelan al M. S. împăratul Rusiei, aducător de depeşe, a sosit, cr (1833), 1221/18. Fratele ei... au fost cel întîi şambelan, asachi, i. 317/19. Tatăl meu, întîîul şambelan al regelui,... fu condamnat ... şi executat, i. negruzzi, s. vi, 48. — PI. : şambelani. — Şi: (învechit) cambelăn s. m. NEGULICI, 401. — Din fr. chambellan. ŞAMBRĂNĂ s. f. (Arhit.) Cadru de piatră, de lemn, de metal etc., uneori sculptat, care decorează o fereastră sau o uşă. Cîmpurî de frontispiciu sculptate, şam-brane laie..., formează o bogăţie ornamentală, păcală, M. R. 496, cf. MDT, DT, DM, DN2. — PI. : şambrane. — Din fr. chambranle. ŞAMDAGÎU s. m. v. şamdangiu. ŞAMDANGl-BAŞA s. m. Şeful şamdangiilor. Sam-dangt-başa primeşte 20 lei pe lună. sion, ap. şio ii2, 113, cf. DDRF. — Şi: samdangi-başă s. in. — Din tc. şamdancl başi. ŞAMDANGÎU s. m. Slujitor care avea grijă de luminările curţii domneşti. Zece lei şamdagiu (a. 1795). şio n2, 113. O Vel şamdangiu = şeful şamdangiilor. 240 lei pe an vel şamdagiu (a. 1776). uricariul, xix, 390. Vel şamdagiu, 20 tel pe lună (a. 1776). şio n2, 113. — PI.; şamdangii. — Şi: şamdagiu, şamdangiu (sion, ap. şio n2, 113) s. m. — Din tc. şamdanci. ŞAMFĂ s. f. (Prin Transilv. şi Ban.) Calapod de cizmărie. V. şan O). Cf. lb. Cercînd cizmele au zis Tilu că... una e prea mică, să o ducă să o bată pre şamfă. barac, t. 29, cf. cihac, ii, 527, tdrg 1 360, bl ii, 48, scriban, d., cl 1958, 220, l. costin, gr. băn. ii, 55, 183. — PI. : şamfe. — Şi: şamfău (bl ii, 61, cl 1960, 80, l. rom. 1964, 562, caba, săl.) subst., şănfă (lb, cihac, ii, 527, tdrg 1 360, bl ii, 48, scriban, d., l. rom. 1962, nr. 3, 93) s. f. — Din magh. sâmfa. ŞAMFĂU subst. v. şamfă. ŞAMILI subst. (Regional) Scăunel (Moftinul Mic— Cărei). Cf. alrm ii/i h 370/334. — PI. : ? — Din magh. simll. ŞAMIZA vb. I. T r a n z. (Complementul indică piei de animale) A tăbăci cu untură de peşte. Cf. dn2. — Prez. ind.: şamizez. — Din fr. chamoiser. ŞAMIZARE s. f. Acţiunea de a ş a m i z a. Cf. dp. — PI.: şamizări. — V. şamiza. ŞAMOA adj. invar., subst. I. Adj. invar. (Franţu-zism rar) Galben-deschis. Faţă şamoa. i. golescu, c., cf. DN2. II. Subst. 1. S. m. Rumegător care trăieşte In munţii înalţi ai Europei, preţuit pentru calitatea pielii sale (Rupicapra tragus). Cf. dn2. 2. Subst. Piele de şamoa (II 1), de căprioară etc., tăbăcită cu untură de peşte. Cf. ltr2, dn2. — Scris şi: (după fr.) chamois. ltr2. — Din fr. cliamois. ŞAM0T s. n. v. şamotă. ŞAMOTA vb. I. T r a n z. (Tehn.) 1. (Complementul indică argilă) A transforma în şamotă (1). 2. (Complementul indică sobe, cuptoare etc.) A căptuşi cu şamotă (2). Cf. dl, dn2. — Prez. ind. : şamoiez. — V. şamotă. ŞAMOTAR s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu prepararea şamotei (1); şamotier (1), şamotor. Cf. dm, dn2. 2. Muncitor care se ocupă cu căptuşirea cu şamotă (2) a cuptoarelor, a sobelor etc. ; şamotier (2). Cf. DM, DN2. — PI.: şamotari. — Şamotă + sul. -ar. ŞAMOŢARE s. f. (Tehn.) Acţiunea deaşamota şi rezultatul ei. 1. Cf. ş a m o t a (1). Cf. ltr vi, 701. 2. Cf. ş a m o t a (2). S-a trecut la şamotarea celui de al doilea cuptor. — V. şamota. ŞAMOTAT, -Ă adj. (Tehn.) 1. (Despre produse refractare) Preparat din şamotă (1). Cărămidă şamo-tată. enc. tehn. i, 79. 2. (Despre cuptoare, sobe etc.) Căptuşit cu şamotă (2). — PI.: şamoiaţi, -te. — V. şamota. ŞAMtiTĂ s. f. (Tehn.) I. Material refractar care se obţine prin măcinarea argilei arse şi care se foloseşte la prepararea cărămizilor şi a altor produse refractare. Se amestecă în ciment şi... făină de şamotă. maca-rovici, ch. 357. Cărămizi refractare de şamolă. leg. ec. pl. 424. Argila destinată arderii pentru şamotă se introduce în cuptor sub formă de bulgări, ltr. Fabrica de şamotă. contemp. 1949, nr. 164, 1/6, cf. mdt. Plăcile de şamot din interiorul maşinilor electrice de călcat au... durabilitate de funcţionare, scînteia, 1952, nr. 2 391. Se şi vedea îmbrăcat în halat negricios, scormonind după dopul de şamolă al oalei de turnat. v. rom. octombrie 1954, 107, cf. dp, dn2. 2. P. e x t. Cărămidă refractară sau alt produs din şamotă (1). Extremităţile şinelor de sudat se învelesc cu şamotă. ioanovici, tehn. 168, cf. v. rom. ianuarie 1954, 216, DM, LTR2. — Pl. : şamole. — Şi: (rar) şam6t s. n. — Din fr. cliamolte, germ. Scliamotte. ŞAMOTIÎR s. m. 1. Şamotar (1). Cf. nom. prof. 39, DN2. 2. Şamotar (2). Cf. dn2. — Pronunţat: -ti-er. — Pl. : şamotiert. — Şamotă + suf. -ier. ŞAMOT0R s. m. Şamotar (1). Cf. scînteia, 1953, nr. 2 733. — Pl. : şamotori. — Şamotă + suf. -or. ŞAMPANĂ s. f. Corabie cu pînze folosită în Extremul Orient pentru traversarea fluviilor şi pentru comunicaţia între insule. Cf. dm, dn2. — Pl. : şampane. — Şi: sampăn s. n. ltr2. — Din fr. sampang. 215 ŞAMPANEZĂ -17- ŞÂNCjRU ŞAMPANEZĂ s. t. (Regional; familiar, depreciativ) Femeie neserioasă, uşuratică (Lăunele de Sus—Ocnele Mari). Cf. udrescu, gl. — PI.: şampaneze. — De la şampanie. ŞAMPÂNIE s. f. Vin alb şi spumos produs, iniţial numai In provincia franceză Champagne, printr-un procedeu special de fermentaţie. Îmi place mie focul, greierii, o saladă de stacoji, o bulilie de şampanie şi starea la vorbă, heliade, d. j. 55/7. Beau vin strein / Porter beau! Maderat Bordo! Tocaiul Mii butilci porto! Şampaniul i. văcXrescul, p. 261/11, cf. sta-mati, d. Şampanie, vinuri bune şi licsere franfozeşti. pann, In contribuţii, i, 42. Şampania deşteaptă bucuria. rom. lit. 4511/33. La masă beu adese vin străin, tocai, bordo, şampanie, negruzzi, s. ii, 29. Angel a prăpădit rămăşagul, adică, două butelci de şampanie, alecsandri, 0. p. 313. Gura ei căta neîncetat... paharul de şampanie. bolintineanu, o. 396. Şampania se turna în pahare mari. lăcuste anu, a. 86. Au băut bordeaux şi şampanie. caragiale, o. iv, 29, cf. iii, 265. Şampanie la Capşa beau mulţi făctnd paradă, macedonski, o. i, 48, cf. iii, 70. Şampania sfîrîie în pahare, vlahuţa, o. a. iii, 129, cf. d. zamfirescu, r. 197. Şampania este, dintre toate vinurile spumoase, cel mai bun. bianu, d. s. Comandă în numele meu o cină cu şampanie pentru patruzeci de persoane, agîrbiceanu, a. 229, cf. 231, nica, l. vam. 232, cade. Doctorul... goli o cupă de şampanie, brăescu, v. 19. Destupase o sticlă de şampanie, teodoreanu, m. ii, 23. Marele poet cumpără şampanie, icre negre şi fructe rare. sadoveanu, o. xvi, 526, cf. ix, 334. Şampania fermentată la o temperatură mai scăzută spumează mai mult. enc. agr., cf. iordan, l.r.a. 21, scriban, d. Cu banii afectaţi de buget furniturilor militare, plăteau marii duci la Paris şampania, arghezi, p. t. 29. Intr-o mică odaie... se afla o masă, cuvela pentru şampanie, o canapea şi tablouri, călinescu, e. o. i, 244. Erau cupe subţiri de băut şampanie, camil petrescu, o. ii, 364. Chelnerul desfăcu o sticlă de şampanie, stancu, r. a. i, 301, cf. 296. Femeile lor.. . nu beau la masă decîl şampanie, v. rom. iulie 1954, 221, cf. vinea, l. 1, 29, 218, dn2. + (La pl.) Feluri, sorturi de şampanie. Mii şi sute de braţe nu biruiau să pritocească şampaniile, eognacurile şi licorurile fine. caragiale, o. iv, 29. + (Regional; In forma şămpanie) Ţuică din vin (Petreştii de Jos—Turda), alr ii 6 163/250. — Pronunţat: -ni-e. — Pl. : şampanii. — Şi : (regional) şămpânie (alr ii 6 163/250) s. f., (Învechit, rar) şampâniu s. n. — Din fr. champagne. ŞAMPÂNIU s. n. v. şampanie. ŞAMPANIZA vb. I. I n t r a n z. 1. (Despre vinuri) A prezenta procesul de fermentaţie caracteristic şampaniei. Cf. dm, dn2. 4- T r a n z. (Complementul indică vinuri) A prelucra In vederea transformării in şampanie. Cf. DM, DN2. 2. (Familiar, rar) A petrece blnd şampanie. [Olga] şampanizează cu Jenică, fostul ei tovarăş de călătorie. n.rev.r. xi, nr, 11, 172, cf. scriban, d. — Prez. ind. : şampanizez. — Din fr. cliampagniser. ŞAMPANIZÂNT adj. (Rar; despre vinuri) Care are caracteristicile şampaniei. Exista la Odobeşti soiul de viţă numit,,galbena“, ai cărei struguri dădeau.. . cunoscutul vin şampanizant. c. giurescu, p. o. 94. — Pl. : şampanizante. — V. şampaniza. ŞAMPANIZÂRE s. f. Faptul de a şampaniza (1); şampanizat. Cf. ltr2, dp. — Pl. : şampanizări. — V. şampaniza. ŞAMPANIZĂT s. n. Şampanizare. Vinul pentru şam panizat trebuie să fie vechi de un an. enc. agr. v, 253 — V. şampaniza. ŞAMPI6N s. m. v. campion. ŞAMP6N s. n. Produs cosmetic Întrebuinţat la spălarea sau la colorarea părului1. Cf. bl iii, 46, nica, l. vam. 219. Ar trebui să dai cu şampon la rădăcina părului, h. lovinescu, t. 247, cf. ltr2, dn2, l. rom. 1969, 275. — Pl. : şampoane şi şamponuri. — Din fr. shampooing. ŞAMPON vb. I. T r a n z. şi refl. A (se) spăla cu şampon. — Prez. ind. : şamponez. — V. şampon. ŞAMŞtÎRCĂ s. f. (învechit, rar) Manieră specială de joc la preferans. Cf. săghinescu, v. 69, tdrg. (Adverbial) Vreasăzică o învîrtim şamşurcă. d. zamfirescu, ap. cade. — Pl. : şamşurci. — Cf. rus. maMinypKa ,,persoană care şuşoteşte". ŞAN s. n., s. m. 1. S. n. Piesă de lemn In forma (labei) piciorului, întrebuinţată la confecţionarea încălţămintei sau care se pune In încălţăminte pentru a o împiedica să se deformeze; calapod. V. ş a m f ă. Gazda, robotind zi şi noapte, se proslăvea pe cuptior, între şanuri, creangă, o. 223, cf. 237. Şamul constă din doauă lemne in forma piciorului, de la glezne pănă la genunchi cu pulpă, în mijlocul căruia să bate icul spre a lărgi turiacul cizmelor după trebuinţă, liuba-IANA, M. 126, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DM, LTR2, ŞEZ. VIII, 161, L. COSTIN, GR. BĂN. II, 184. 2. S. m. Fi g. (Argotic) Tovarăş, bul. fil. ii, 207. — Pl. : (1) şanuri şi (2) şani. — Şi: (regional) şam s. n. — Din magh. sim. ŞANĂL s. n. v. şenal. ŞÂNĂ s. f. v. verişană. ŞANCALÂIE s. f. v. şăncălie. ŞANCALĂU s. m. v. şăncălău. ŞANCALdS, -OASĂ adj. v. şăncălos. ŞANCĂR s. n. v. şancru. ŞANCHIRI s. m. (Prin Transilv. ; cu sens neprecizat, probabil) Dăruitor. O / cel domnirelui de-mpărat Trei şanchiri că şi-au mînat Şi-ndărăt că i-a-nturnat. bibi-cescu, p. p. 239. — Accentul necunoscut. — Pl.: şanchiri. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Schenker. ŞANCHÎR* s. n. v. şancru. ŞANCR s. n. v. şancru. ŞANCROÎD s. n. (Med.) Şancru care nu este de natură sifilitică. Cf. dn2, d. med. — Pl.: ? — Din fr. chancrolde. ŞANCRdS, -OASĂ adj. (Rar) Bolnav de şancru. Cf. PONTBRIANT, D. — Pl. : şancroşi, -oase. — Din fr. chancreux. ŞĂNCRU s. n. Ulceraţie a mucoasei sau a pielii, apărută la locul de pătrundere a unui agent patogen In organism; boală venerică infecţioasă, care se mani- ŞANDAR -18- ŞANJA festă printr-o asemenea ulceraţie. La partea femeiascâ este şancărul greu şi anevoie de vindecat, episcupescu, practica, 356/18, cf. i. golescu, c. Am cunoscut pe mulţi care au pătimit de sculament şi de şancăr. descr. aşez. 87/3, cf. valian, v. Un medic, . . s-a izbit de un elefaniiasis la piciorul sting cu un uriaş şancăr care roade partea dinafară, man. sXnXt. 54/20, cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, sXGHI- nescu, v. 69, alexi, \v. De şancăr se vindecă bolnavul cu greu, din cauză că omul ascunde boala, grigoiuu-rigo, m. p. i, 163, cf. candrea, f. 222. O dată şancă-rul constituit, să va prescrie băi locale, bianu, d. s., cf. TDRG, SCRIBAN, D., ABC SAN., D. MED., H X 25, 72, ALR I/I h 118, TEAHA, C. N. 269. — PI. : şancre. — Şi: (popular) şancăr, (învechit) şancr (i. golescu, c.), căncru (man. sanăt. 296/10), (regional) şanchir (alr i/i h 118 ; pl. şanchiruri ib. h 118/59), şângăr(h v 60, vii 35, ix 45, ciauşanu, gl., alr i/i h 118, lexic reg. 57, L. rom. 1962, nr. 3, 27, udrescu, gl.), şencliir (teaha, c. n. 269), şâincar (alr ii/537) s.’n. — Din fr. chancre. — Şancăr < germ. Schanker. — Cancru < it. cancro. ŞANDÂR s. m. v. jandarm. ŞANDÎLĂ s. f. (Aeron.) Zbor în linie dreaptă cu unghiul pantei de urcare mai mare decît unghiul maxim de cabraj al avionului, dn2. — Pl. : şandele. — Din fr. chandelle. ŞANDÎLĂ s. f. v. şindrilă. , ŞANDILÎ vb. IV v. şindrili. ŞANDRABULIE s. f. (Regional) Casă în care locuiesc ţiganii (Fitioneşti—Panciu). Cf. chest. ii 24/107. — Accentul necunoscut. — Pl. : şandrabulii. — Etimologia necunoscută. Cf. ş a n d r ă. ŞANDRAM s. f. 1. Prelungire a acoperişului unei clădiri, care serveşte ca adăpost; încăpere de scînduri, făcută de obicei în spatele casei şi lipită de peretele ei, care serveşte pentru păstrarea uneltelor, pentru adă-postirea temporară a animalelor etc. Cile unul atirnal, De vro şandrama legat (a. 1818). şio nx, 335, cf. pont- BRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 615, DDRF, BARCIANU. Şandramaua este un dos pentru vile făcut din scînduri. pamfile, i. c. 429, cf. 445. Femeia... ne duse sub o şandrama, în dosul casei, hogaş, dr. i, 86, cf. cade. în cîteva clipe, uneltele de bucătărie de sub şandramaua şubredă de-afară îşi luară locul în tindă, sadovbanu, o. x, 524, cf. xi, 448. I-a întors spatele inirînd în şandramaua scundă, c. petrescu, a. r. 52, cf. com. marian, corn. din straja—rXdXuţi, chest. ii 16/42, 49/28, 390/99, 429/198, 434/87, 104, 179, 189, 225, 231, 236, 238, 240, 242, v 53/75, alr i 415/600, 1 352/ 378, 385, 600, alr ii/i h 262/386, mn 123, 3 827/386, 551, a ix 5. + (Regional) Acoperiş (de şindrilă). Cf. polizu. Se văd încă, subt o şandrama de şindrilă, ruinele celeilalte biserici. ODOBEScb, s. ii, 223. Cerdacuri înalte, înainlite sub şandramale lungi, eminescu, p- l. 39, cf. barcianu. Deasupra strungii este un acoperiş spre a feri pe ciobani de ploaie şi soare în timpul mulsului, numii şandrama, h i 252. 2. Construcţie rudimentară (din scînduri sau din nuiele); p. e x t. (depreciativ) casă veche, dărăpănată. V. magherniţă (2), cocioabă. Şandramalele dinlăuntrul tîrgului (cca 1794). şio ii^ 335, cf. he-liade, o. ii, 363, valian, v., polizu. La fiecare poartă era cile o şandrama, un fel de gheretă, în care se adăpostea cile un servilor pus acolo pazarghidan. ghica, S. 31, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 615. Zestrea promisă, o minciună sfruntată, nemaiavînd decît şandramalele îngropate la Credit, caragiale, s. n. 148. Are şi el o şandrama şi zice că este casă. ddrf, cf. şio iij, 335. într-o curte mare se întindeau. . . şandra- male de scînduri. d. zamfirescu, v. ţ. 92, cf. alexi, w., tdrg, pamfile, j. ii, 164, cade. Slin a lui Mănăilă era o alcătuire trecătoare: o şandrama şubredă acoperită cu dranifă. sadoveanu, o. ix, 17, cf. scriban, d. S-au deschis din nou aproape toate prăvăliile. . . în şandramale, în magherniţe, camil petrescu, o. ii, 228. Negustorul. . . dărîmă şandramaua, pinde în pagubă, pas, z. i, 172. în partea de sus se face un mic adăpost (bordei, şandrama de nuiele şi acoperită), numit slînă. h iii 71, cf. alr ii/i h 259/514. <0> F i g. Răul nu poale niciodată birui. Se înscăunează pentru un timp, sună din trîmbiţă că s-a înscăunat cel puţin pentru o mie de ani... şi peste noapte se rostogoleşte... Asta-i soarta şandramalelor, camilar, n. ii, 169. <0 (Ca epitet peiorativ, precedînd termenul calificat de care se leagă prin prep. ,,de“) O şandrama de babalîc. scriban, d. + Epitet peiorativ pentru o persoană în vîrstă, neputincioasă. Cf. polizu, costinescu, ddrf. Căzături neputincioase, învechite şandramale, ap. şio n1( 335, cf. cade, zanne, p. iii, 357, 734. S-a aprins şandramaua, se spune despre un bătrln îndrăgostit de o femeie tînără. Com. iordan. — Accentuat şi: (regional) şandrăma. alr i 689/512. — Pl. : şandramale şi (regional) şăndrămăli (alr ii/i h 259/514). — Şi: (regional) şandrameă (chest. iv 118a/807), şondromeâ (gl. olt.) s. f. — Din tc. sondurma. ŞANDRAME s. f. v. şandrama. ŞANDRĂ s. f. (Regional) Construcţie primitivă de scînduri. Cf. ddrf. Colo-n ţară muscălească, Pe uliţa armenească, Este-o şandră ţigănească, teodorescu, p. p. 433. — Pl. : şandre. — Cf. şandrama. ŞANDR6C s. n. (Regional) Adăpost rudimentar, improvizaţia cîmp (Măţău —Clmpulung). Cf. coman, gl. — Pl. : şandrocuri. ~ Cf. şandră. ŞANFĂ s. f. v. şatnfă. ŞANFREN s. n. (Tehn.) Tăietură oblică a muchiilor unei piese de metal. Cf. ltr2. — Pl.: şanfrenuri. — Din fr. clianirein. ŞANFREN vb. I. Tran z. (Tehn. ; complementul indică muchiile unor piese de metal) A tăia oblic (în vederea sudării). Cf. dn2. — Prez. ind. : şanfrenez. — Din fr. cliaiiireiner. ŞANFRENÂRE s. f. (Tehn.) Acţiunea de a ş a n- f r e n a şi rezultatul ei. Cf. dt, ltr'-, dp. — Pl.: şanfrenări. — V. şanfrena. ŞÂNGĂR s. n. v. şancru. ŞANGAU s. m. v. şalyău. ŞANÎU, -ÎE adj. (Prin nord-estul Olt.) ,,Cu şalele inoi, slabe, pocite“, mat. dialect, i* 236. — Pl. : şanii. — Etimologia necunoscută. ŞANJ vb. I.. R e f 1. 1. (în dicţionarele din trecut) A se schimba. Cf, gheţie, h. m., alexi, w. 2. (Argotic) A se dichisi, a se ferchezui. Cf. bul. fil. iv, 136. — Prez. ind.: şanjez. — Din fr. changer. 256 ŞANJANT -19- ŞANTAJA ŞANJANT, -Ă adj. (Franţuzism rar ; despre culori; p. e x t. despre ţesături sau despre obiecte de îmbrăcăminte) Care are nuanţe alternante, care are reflexe cromatice schimbătoare, In funcţie de direcţia sursei de lumină. Cf. dn2. — PI.: şanjanţi, -te. — Dinţ fr. cliangeant. ŞANjfiU s. n. (Argotic) Răspuns abil, evaziv. Cf. BUL. FIL. iv, 136. — PI.: ? — De la şanja. ŞANLIC s. n. v. şenlic. ŞANS s. n. v. şansă. ŞÂ1VSĂ s. f. (De obicei construit cu verbul „a avea“) Circumstanţă favorabilă; probabilitate de succes ; posibilitate ; noroc. Eşti mai tînăr decîl mine şi prin urmare ai mai multe şansuri să vezi acele zile fericite. kogA.LNICEANU, s. 213. Creştinii acei ninorociţi. . .n-au all şansde a pute vieţui în unire cu convicţiile lor decîl o treabă de comerţ, codrescu, c. ii, 382/30, cf. 186/23. Dacă eram mai cu luare aminte la mersul sorţii şi urmam şansul din împroiivă, acum aş avea un milion. negruzzi, s. iii, 119, cf. 116. Sevastopolul căzuse şi negocierile pentru pace... se deschisese din nou cu mai multă şansă de reuşită, ghica, s. 422. Domnule Rosetti, eu îmi pui candidatura în Prahova la al patrulea I. . . — Bine. .. Ai ceva şanse? caragiale, o. iii, 139, cf. ddrf, enc. rom. i, 793, barcianu. Numai cine se naşte cu o putere de viaţă neţărmurită.. . are şanse să străbată în lume neschimbat, d. zamfirescu, î. 31, cf. alexi, \v., şăineanu, d. u. O cercetare bacteriologică a bronhiilor nu ar avea şanse de reuşită, babeş, o. a. i, 350, cf. cade. Şansele lui ,,ca să se întoarcă la atac cu iz-bîndă“ devin mediocre, sadoveanu, o. xv, 131, cf. scriban, d. Voia să-şi rezerve loale şansele şi să se asigure pentru cazul că ar birui turcii, oţetea, t. v. 286. Slănică. . . se bătea în piept de pierderea unor mari şanse, călinescu, e. o. i, 244. [Simbolul] are şansa de a fi transmis şi generaţiilor viitoare, ralea, s. t. ii, 159. Şansa este totdeauna de partea celor care apără o cauză mare. camil petrescu, o. iii, 483, cf. ii, 553. Nici în partidul acesta nu aveai şanse? stancu, r. A. iii, 134, cf. ii, 154. Consider in general posibilitatea de a publica drept o şansă de a strecura, chiar sub fascişti, ideile noastre în lume. beniuc, m. c. i, 223. E ultima şansă pe care o mai am să-mi refac viaţa. H. lovinescu, t. 270. Termenii care au mai multe şanse de a depăşi cadrul limitat al terminologiei miniere. . . sînt cei referitori la noţiuni de bază ale mineritului, cl 1957, 204. Au şansa. . . să devină poeţi foarte interesanţi. v. rom. februarie 1963, 147. Nu mai vedea şansa unei perfecţiuni şi ascensiuni personale, contemp. 1969, nr. 1 167, 7/4. — PI. : şanse. — Şi : (învechit) şans (pl. şansuri) s. n. — Din fr. cliancp. ŞANSONETĂ s. 1. Scurtă compoziţie muzicală (franceză) pentru voce, cu conţinut liric sau glumeţ. Cf. şăineanu, d. u., cade. Ştia să cînte şansonete şi să se acompanieze singur la pian. teodoreanu, m. ii, 174. Începu a fredona o şansonetă franceză, sadoveanu, o. viii, 103, cf. scriban, d. Intră în gang fluierînd uşor o şansonetă. călinescu, e. o. i, 251. Ni s-a prezentat drept melodie populară spaniolă o şansonetă franceză, ralea, s. t. i, 350. Intr-o şansonetă franţuzească din secolul trecui apare un jandarm numit Pandore. graur, n. p. 155, cf. alexandru, i. m. 150, dn2. — Pl. : şansonete. — Din fr. cliaiisonnette. ŞANSONETÎST, -Ă s. m. şi f. Persoană care compune sau interpretează şansonete. Avînd de gînd să plece în turneu, şansonctistul îşi lua rămas bun. călinescu, s. c. L. 55. Vedem de-a lungul piesei silueta cunoscutului poet şi şansonetist popular, contemp. 1956, nr. 483, 2/4, cf. l. rom. 1961, nr. 4, 74. — Pl. : şansonetişti, -sie. — Şansonetă + suf. -ist. ŞANTA< s. f. art. (Regional; la un joc de cărţi) Şapte1 (II 3) de cupă (Budeşti —Băile Govora). Cf. udrescu, gl. Am. . . şanta. id. ib. — Din magh. sânta. ŞANTA* s. f. (Bot. ; regional) Talpa-gîştei (Leo-nurus cardiaca). Cf. borza, d. 98, 291. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Şi: santa (accentul necunoscut) s. f. borza, d. 98. ' — Cf. pol. s z a n t a. ŞANTA3 vb. I. I n t r a n z. (Prin Ban. şi Olt.) A şchiopăta uşor. Com. din bumbeşti olt —tîrgu jiu, cf. alr ii/i h 75/53. — Prez. ind. : şant. — Din ser. gantati. ŞANTAGÎST, -Ă s. m. şi f. Persoană care recurge la şantaj ; (rar) şantajor. Cf. alexi, w., cade, scriban, d., contemp. 1949, nr. 136, 12/6. Decît să te laşi intimidat de un şantajist de ăsta, mai bine-ai fi prudent acolo unde trebuie, v. rom. aprilie 1954, 30. Eşti un irîntor dublat de un şantajisl. vinea, l. i, 370, cf. 421, dm, dn2, l. rom. 1961, nr. 4, 58, hristea, p. e. 62. — Pl. : şantagişli, -ste. — Şi : şantajist, -ă s. m. şi f. — Şantaj + suf. -isl. ŞANTÂGIU s. n. V. şantaj. ŞANTAJ s. n. Constrîngere exercitată asupra cuiva prin ameninţarea cu divulgarea unui secret compromiţător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobîndi in mod injust un folos pentru sine sau pentru altul; mijloc întrebuinţat în acest scop. Cf. vlahuţă, o. A. i, 188, alexi, -w., cade. Nu era ea proastă să restituie astfel de scrisori... Mai tîrziu, dacă el s-ar însura, ar putea face şi un şantaj cu ele. teodoreanu, m. ii, 412, cf. contemp. 1949, nr. 156, 3/4. Ei pornesc la o diabolică acţiune de şantaj şi compromitere a bătrînului pictor, ib. 1951, nr. 224, 2/4, cf. arghezi, p. t. 154. Unele gazete de şantaj îl acuză că patronează tripouri, călinescu, e. o. ii, 319. Cu ce îşi va ridica Butaru palatul?. . . — Cu banii altora. — Cum? — Un şantaj, un etaj. stancu, r. a. iv, 375. Informaţia e doar un mijloc folosit de proprietarul ziarului spre a stoarce prin şantaj o mai mare sumă de bani de la trustman. v. rom. martie 1954, 271. Se părea că Vîslan fusese înfundat chiar de baronul Papp, în urma unui şantaj. t. popovici, se. 104. Infracţiunea de şanta j se comite numai cu intenţia directă. pr. drept. 664. Elemente înapoiate dezlănţuie un adevărat şantaj liric asupra directorului, v. rom. aprilie 1963, 141. — Pl. : şanta je şi (rar) şanta juri. — Şi: (învechit) şanta (jiu s. n. enc. rom., barcianu. — Din fr. chantaye. ŞANTAJĂ vb. I. Tranz, (Complementul indică persoane) A supune unui şantaj. Cf. contemp. 1949, nr. 160, 10/6. Dacă te laşi şantajat de o lepră ca asta, eşti pierdui, v. rom. aprilie 1954, 30. Cîţiva [elevi] din a patra fumau şi se lăsau şantajaţi de alţii care le cereau ţigări, că altfel îi pîrăsc. pas, z. i, 113, cf. iv, 185. Or să caute vreun pretext ca să le şantajeze. gai.an. b. i, 43, cf. DN2. — Prez. ind. : şantajez. — V. şantaj. 270 ŞANTAJARE -20- ŞANŢ1 ŞANTAJ ÁRE s. f. Acţiunea de a şantaja şi rezultatul ei. Cf. dl, dm. — PI. : şantajări. — V. şantaja. ŞANTAJÎST, -Ă s. m. şi f. v. şantagist. ŞANTAJ0R, -OÁRE s. m. şi f. (Rar) Şantagist. Ana era pentru el o şanlajoare. călinescu, e. o. i, 186, cf. HRISTEA, P. E. 62. — PI. : şantajori, -oare. — Şantaj + suf. -or. ŞANTALÎU, -ÍE adj. 1. (Prin nord-vestul Munt.) Şchiop (I X). E şantaliu d-tin picior, udrescu, ql. (Adverbial) Merge şantaliu. id. ib. + (Substantivat, f.; regional) Epitet pentru o femeie cu corp urît (Pâuşeşti Otăsău — Băile Govora). Cf. coman, gl. 2. (Prin nord-vestul Munt.) Saşiu. Cf. udrescu» ol. <0> (Substantivat) Vine şanlalia să mai ceară ceva-id. ib. 3. (Regional) Zăpăcit (Frumoasa —Zimnicea). cv 1951, nr. 6, 30. — PI.: şantalii. — Cf. ş a n t a3. ŞANTÂN s. n. (Franţuzism) Local de petrecere (cu program de noapte) In care cintăreţi şi dansatori dau spectacole. Cf. alexi, w., cade, bul. fil. v, 23, scri-ban, d. Generalul deveni ,,unchiul general“, şantanul ,,teatru“. călinescu, e. o. i, 318, cf. 292. îl atrăgeau circiumile portului şi şanlanele. stancu, r. a. iii, 167, cf. iv, 30. Era, cum se spunea încă de pe atunci, un tip al... cafenelelor şi al şantanurilor, pas, l. i, 283. Era fata unor negustori de cereale din Brăila,... întoarsă în ţară ca dansatoare şi cîntăreafă la şanlanele de pe litoral, vinea, l. i, 101, cf. dn2. — PI.: şanlane şi şantanuri. — Din fr. [café] chantant. ŞANTE0ZĂ s. f. v. şanteză. ŞANTÉZĂ s. f. (Franţuzism) Cîntăreaţă într-un local de petrecere. Cf. alexi, w., cade, bul. fil. i, 139, vi, 19, vii—viii, 255, iordan, l.r.a. 38, 42. Aşteaptă ca şanteza să-şi termine cîntecul. stancu, r. a. iv, 163, cf. id. d. 408, dn2. + (Prin Olt.; depreciativ ; !n forma janteză) Epitet pentru o fată uşuratică, gătită peste măsură (şi fără gust). Cf. ev 1950, nr. 1, 33, 1951, nr. 6, 26. — PI.: şanteze. — Şi: (rar) şante6ză (scriban, d.), janteză (cv 1950, nr. 1, 33) s. f. — Din fr. chanteuse. ŞANTICLÎR adj. invar., subst. (Familiar, prin Mold.) 1. Adj. invar. (Exagerat de) elegant. Cf. bul. fil. iv, 127, 192. Măi, da janliclcr mai eşti. cv 1950, nr. 4, 43. <$• (Adverbial) E îmbrăcat şanticler. bul. fil. iv, 127. Se poartă janticler fala lui Prescură, cv 1950, nr. 4, 43. 2. Subst. (în forma şanticlir) Haină de purtat, bul. fil. iv, 127. 3. Subst. Epitet pentru o femeie de moravuri uşoare. Cf. BUL. fil. iv, 127. — PI. : ? — Şi: (2) şanticlir (bul. fil. iv, 127) subst., janticlir adj. invar. — De la n. pr. Clianteelair (personaj din piesa cu acelaşi nume a lui Edmond Rostand). ŞANTICLÎR subst. v. şanticler. ŞANTIÎR s.n. 1. (Şi în sintagma şantier naval) întreprindere industrială specializată în construirea şi repararea navelor, amplasată pe malul unei ape navigabile. De departe saud bocănind în şantiere ciocanele de fier. vlahuţă, r. p. 8, cf. alexi, w. Turnu Severin posedă un şantier naval, şăineanu, d. u., cf. cade. Putem vedea şantierele uriaşe unde se construiesc năvi îndrăzneţe, sadoveanu, o. ix, 314, cf. scriban, d. Se vorbeşte despre succesele unor muncitori de la un şantier naval, cv 1949, nr. 9, 24, cf. stancu, r. a. iii, 278. Din port se aud zgomotele şantierului naval. v. rom. octombrie 1954, 42, cf. ltr2. Cercetă îndelung şi atent informaţiile... despre şantierele navale din Triest. vornic, p. 183, cf. der. 2. Loc pe care se construieşte (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial etc., Împreună cu materialele şi utilajele folosite în acest scop. Cf. cade. Tot cîmpul pare-acum un şantier, d. botez, f. s. 79. Te vei duce de aici la fabrică sau pe şantier, sebastian, t. 169. Au avut prilejul să vadă acest muzeu chiar atunci cînd nu era decît un şantier, d. guşti, p. a. 227. După modul cum va funcţiona organizarea şi aprovizionarea unui şantier depinde, în bună măsură, ieftinătatea unei construcţii, enc. agr. Fiecare şantier va fi pus sub conducerea unui specialist, prev. accid. 26, cf. leg. ec. pl. 94. Prin sistemul contractului zilnic pe mai multe şantiere... izbutea în general a realiza economii. călinescu, b. i. 189. Valea... căpătă înfăţişarea unui măreţ şantier, bogza, c. o. 176. O ceaţă albăstruie plutea peste întreg şantierul, v. rom. februarie 1953, 45. S a deschis un şantier: fac... o fabrică, galan, z. r. 390, cf. vinea, l. ii, 174. I-am spus să vină azi să mă vadă cum lucrez pe şantier, h. lovinescu, t. 282. Să ne apărăm şantierul, hidrocentrala, jianu, c. 373, cf. ltr3. Nu m a-ntrecut nici unul pe şantier, vintilă, o. 41. Pe şantierul hidrocentralei de pe Argeş a fost străpuns al 4 lea tronson, scînteia, 1965, nr. 6 794. ■0> F i g. Cînd soarele n ocean s aruncă Încep poeţii a lor muncă, Pe şantiere intră n şoapte Cu schimbul de noapte, călinescu, l. l. 16. Pe şanlieru ăsta, de seînduri şi lumini,... Să înflorim în oameni ascunsele grădini, deşliu, g. 21. O Exp r. Pe (sau în) şantier = în lucru, în curs de elaborare. Avea pe şan tier cîteva lucrări de proporţii impunătoare, dr. x, 1. + F i g. (Urmat de determinări care indică domeniul) Activitate. Şantier ştiinţific, contemp. 1962, nr. 1, 7/6. Şantier editorial, ib. 1965, nr. 10, 6/7. Şantier de creaţie, ib. 3. (Silv.) Depozit de lemne. Cf. ds. — Pronunţat: -ti-er. — Pl. : şantiere. — Şi: (formă coruptă) şănţir s. n. gl. olt. — Din fr. chantier. ŞANTIERÎST s. m. (Rar) Persoană care lucrează pe un şantier (2). Cf. l. rom. 1960, nr. 1, 64, 1963, nr. 5, 113. — Pronunţat: -ti-e-, — Pl. : şantierişti. — Şantier 4- suf. -ist. ŞANTRĂCE subst. pl. v. şatraneă. ŞÂNTUNG s. n. Varietate de ţesătură de mătase (sau de in) din fire de grosime neuniformă, care ies în relief pe suprafaţa ţesăturii. Un pardesiu de şantung. VINEA, L. I, 68, cf. LTR2, DN2, M. D. ENC. — Din fr. shantoung. ŞANŢ1 s. n. I. 1. Săpătură lungă şi adîncă, adesea fortificată sau umplută cu apă, care se făcea în jurul unei cetăţi, a unei tabere militare etc. în scopuri de apărare; (astăzi popular) tranşee (militară). Intîi iaste şanţ lat foarte şi adînc şi plin de apă împregiurul cetăţii şi după aceea era zidul, herodot (1645), 73. Întîi făcură şanţ, făcînd larg, începîndu-l din munţii Tavrului pînă la iazărul Măiacului, care iaste foarte mare. id. ib. 210. Să îngropasă bine în şanţuri, unde trei zile s-au apărat, ureche, l. 191. Pizmaşii tăi vor săpa împregiurul tău şanţu şi te vor încungiura. n. test. (1648), 95T/29. Matei Vodă. .. aruncasă un şanţ penpregiurul laberii sale. m . costin, o. 153, cf. 43 Nime nu mă va ntiri să fug la cetăţi, Cu şanţuri, cu tare străj. dosoftei, ps. 196/12. Au om iaste lemnul 284 ŞANŢ1 — 2Í — ŞANŢ1 cel den ţarină să între de cătră faţă la şanţ? biblia (1688), 1411/36, cf. 237x/l- Arnăut paşa... face şanţ împrejurul oştii lui şi şade acolea pînă a doaă zi. ist. ţ. R. 59. Sinan Paşa... au încungiurat Bucureştii şi Tîrgovişte cu şanţ şi cu părcani. n. costin, l. 581, cf. 131. Au sfătuit pre Husain-paşe să iasă din şanţu cu oastea împăratului, neculce, l. 50, cf. 49. Şanţ : lucru de minune săpînd, pre tătarii acelora părţi. . . ca-ntr-un ocol i-au închis, cantemir, hr. 106, cf. 333. Acolo să tăbărîră, făcînd şanţuri şi tocmind lunurile. anon. cantac., cm i, 212. Paşa zicea să facă şanţuri să să îngroape şi de acolo să să bată. r. popescu, cm i, 424. Dîn şanţurile ce noaptea turcii făcuse, cu gránatele i-au scos. r. greceanu, cm ii, 185. Idasp... au poruncit ca să sape şanţu. aethiopica, ap. gcr ii, 92/24, cf. Klein, D. Să zice dintru aflate, A fi avut ó cetate, Tare şi meşteşugită Şi cu şanţuri întărită, bărac, ap. gcr ii, 173/16, cf. clemens, lb. La 1595 vedem însă oştirea românească... făcînd şi şanţuri acoperite... spre a se apropia de ziduri. bXlcescu, m. v. 622, cf. 393, iser. Ne-am apropiat de cetate pînă la şanţuri. ghica, s. 19. Aşează oştirea în lagăr fortificat cu şanţuri. FILIMON, în JAHRESBER. X, 207, Cf. PONTBRIANT, D. Voinicii... La şanţuri alergau Cu scări şi cu faşine. alecsandri, o. 240. Casele domneşti din Bucureşti... [erau] înconjurate cu şanţuri adînci. odobescu, s. i, 125. Şanţul larg şi adînc dimprejur săpat chiar în stîncă era apărat cu un zid de mare tărie, ce se ridica pe malul dinlăuntru, caragiale, o. iv, 257. Se văd încă urmele şanţului de apărare, ce ocolea zidurile pe dinafară. vlahuţX, o. a. ii, 160, cf. coşbuc, p. ii, 44. Intră în labirintul de şanţuri de comunicaţie unde apa se aduna ca în nişte canale de irigaţie, rebreanu, p. s. 90. Rumpeţi peste şanţuri zăgazul heleşteului. galaction, o. 52, cf. c. petrescu, î. ii, 90. Vorbesc ca veteran din trei războaie. Am vieţuîl în şanţuri şi noroaie, d. botez, f. s. 9. Celăţuia era tare deasupra rîpii, cu ziduri înalte, porţi, şanţuri şi punţi în bună stare, şadoveanu, o. xi, 72. Soldaţii aveau pregătite fascii de nuiele să le aştearnă peste şanţuri, camil petrescu, o. ii, 59. Căzuţi cu arma în mină ori cu picioarele-n lanţuri, tn celule umede ori în băltoace de sînge în şanţuri, beniuc, v. a. ii, 343, cf. 154. La Mărăşeşti, sub ploaia ca un plîns, în şanţul plin cu sînge şi cu apă, Bunicul meu privirile şi-a stins, labiş, p. 34. Spune la măicuţa mea Că-s în şanţuri coperil, Sub foi de frăgar înalt, reteganul, tr. 57. Să-ncungiur lumea şi ţeara, Tot pe dunga şanţului, La bălaia neamţului, hodoş, p. p. 207, cf. 601. Pe deasupra şanţului, Gloanţele duşmanului, folc. mold. i, 488. 2. Săpătură lungă şi Îngustă făcută pentru scurgerea apei, pentru marcarea hotarului dintre două suprafeţe de pămlnt, pentru irigaţii etc.; (în special) săpătură în forma descrisă mai sus, de obicei pietruită, făcută de o parte şi de alta a unui drum pentru scurgerea apei. Am săpat şanţ şi am adus bolovani de i-am pus acolo (a. 1724). iorga, s. D. xiv, 18. Făcură şanţuri şi abătură apa pi şanţuri şi rămasă cetatea fără apă. alexandria (1784), 43r/8, cf. dionisie, c. 175. Au văzul întru un loc un chip de şanţ ca un cerc săpat în pămînt. draghici, r. 158/8, cf. valían, v., iser. Nu întîlneai decît care cu morţi pre carii ii duceau să-i arunce pe malul unui şanţ. negruzzi, s. i, 291. Drenurile... comunică la deal şi la vale cu şanţurile de îrigaţiune. ghica, s. 545. S-au făcut 28 kilometre de terasament, adecă de şanţuri numai. i. ionescu, p. 146. Cînd dar este a se redica vreo casă nouă... se face aghiazmă cu care se stropesc şanţurile, alecsandri, p. p. 194. A dat de nişte şanţuri; buiestraşul s-a poticnii şi l-a trîntit cit colo. caragiale, o. ii, 232. S-a pus să-şi sape şanţul aşa cum şi-l plănuise, slavici, v. p. 48. Săpă un şanţ adînc pînă ce a junse sub culcuşul scroafei. ispirescu, l. 129. Pe verdea margine de şanţ Creştea măceşul, macedonski, o. i, 134. Caii înlărîlaţi smîcniră cocia ce cu un uruit surd se rostogolise în şanţ. popo-VICI-BXnXţEANU, In JAHRESBER. x, 207, cf. coşbuc, p. i, 208, barcianu. Detcră înir-un şanţ, săpat într-adins de oamenii de la plug, ca să nu încalce lumea prea mult pe arătură, d. zamfirescu, v. ţ. 69. Apucîndu-l de guler il rostogoli în şanţu de lîngă drum. bujor, s. 153. O apucă mai încetişor pe marginea şanţului spre casă. rebreanu, i. 31. în Ciorogîrla erau două focare separate fiecare cu cîte un puţ negiijai şi şanţuri cu apă murdară. babeş, o. a. i, 65, cf. galaction, o. 107. Cînii deşteptaţi din şanţuri Latră fără să-i asmuţi, topîrceanu, p. o. 36. Oamenii mei au sărit şanţul şoselei, camil petrescu, u. n. 268, cf. i. botez, b. i, 118. în marginea stingă a şanţului, dincolo de şosea, aşteaptă sicriul hamalului păzit de văduvă şi copii, sahia, n. 45. S-a dat jos de pe malul şanţului, popa, v. 85, cf. pribeagul, p. r. 64, 75. Au apucat pe un şanţ de hotar între Dăvideni şi Fill-peni. şadoveanu, o. xviii, 131. Apa abătută în şanţ se revarsă, enc. agr., cf. arghezi, vers. 440, 513. Dumitrache se ducea pe şanţ, în fundul ariei, stancu, d. 6. S-a lucrat numai la şanţuri, nu şi la nivelări. v. rom. mai 1954, 9, cf. beniuc, v. a. ii, 127. O căruţă ţărănească ajunsă din urmă s-a tras... în şanţul drumului, galan, z. r. 6. Sări peste şanţiil şoselei şi pătrunse pe potecă în pădure, vinéa, l. ii, 174. Ai s-o găseşti într-o dimineaţă leşinată pe o margine de şanţ. h. lovinescu, t. 116, cf. vornic, p. 199. Ploaia umpluse şanţurile, preda, m. 130. Bătăile versului am prins a deprinde... Din doinele seara cintate pe şanţ. labiş, p. 22, cf. 425. Cum ar mai sta pe marginea şanţului şi-ar fuma cu pîndarul o ţigară, s ianuarie 1960, 19. Parasca se apropia de podeţul de peste şanţ. lXncrXnjan, c. i, 9. Făcea zarzavagerie, scoţînd toată ziua apă dintr-o pompă americană şi udind şanţurile ca să scoală pătlăgele roşii şi ardei, românia literarX 1969, nr. 16, 5/4, cf. teodorescu, p. p. 211. Lăsară boii să pască pe-un şanţ. reteganul, p. i, 22. Pălincuţă, lumea mea,... Pînă atuncea le voi bea, Pînă-n şanţuri oi cădea, bibi-cescu, p. p. 356, cf. 142, chest. iv 40/20, alr i 948/ 90, alr ii 2 544, 5 069, 5 078, 5 679. Şi iar poruncea, Şanţuri mari săpa, Iezeru-mi seca. balade, iii, 37. Nu zi : hop I pînă nu treci şanţu. zanne, p, ii, 715. o E x p r. (învechit) A oslndi (pe cineva) la şanţ = a pedepsi (pe cineva) la muncă silnică. Au osîndit... pe Mavrodin la şanţ pe 10 ani (a. 1790). iorga, s. d. viii, 112. A se duce la şanţ = a se risipi, a se distruge. Rămăsese... singur cu fala şi toată gospodăria i se ducea la şanţ. preda, î. 114. 4 Urmă lăsată de roţile unui vehicul pe pămîntul moale. V. făgaş. Drumul era scurt..., dar plin de hopuri şi de şanţuri, d. zamfirescu, v. ţ. 69. Pascalopol părăsi drumul de căruţă pe care din cauza unor nămoliri mai vechi rămăsese şanţuri groase, solidificate, de tină. cXlinescu, e. o. 1, 105, cf. alr 1 814/24, alr sn iii h 865. + (Prin Transilv.) Urmă adlncă lăsată de şiroaie pe coasta unui deal. Cf. alr sn iii h 820. 4 (Prin Munt. şi Transilv.) Albie a unui rlu. Cf. alr i 422/426, com. din rXhXu—sebeş. + (Regional) Flşie de pămlnt rămasă nearată între brazde (Furcenii Vechi — Tecuci). Cf. alr sn 1 h 30/605. 3. P. a n a 1. Crestătură, scobitură alungită şi îngustă, făcută pe diferite obiecte. V. ş 1 i ţ1 (1). Cf. ispirescu, în l. rom. 1965, 325, damé, t. 114, 153, pamfile, i. c. 122, 186, 222, v. molin, v. t. 78. Blocul este confecţionat din oţel călit, prevăzut cu o serie de găuri şi şanţuri. ioanovici, tehn. 120. O roată dinţată este o roată care are de jur împrejurul ei un număr oarecare de şanţuri şi de ieşituri ce formează dinţii, soare, maş. 134. Cu şănţuitorul se fac şanţurile (ulucele)... pentru lemnele care vin încheiate, i. apolzan, u. 12, cf. alr ii 6 138/812, 6 463/836, 6 782/353, 551, 769, 791, 812, 833, 6 783/365. 4. P. anal. (Rar) Adlncitură alungită şi îngustă la suprafaţa unui organ2 (1) sau a unei părţi a corpului. Meningele sînt subţiri, circumvoluţiunile turtite şi largi, şanţurile strimte, babeş, o. a. i, 316. Triunghiul in care sfîrşea părul tuns la spate lăsa gol grumazul băieţesc, al cărui imperceptibil şanţ se pierdea în candoarea circulară a gulerului. cXlinescu, c. n, 12. Un fir de amici roşu se prelingea pe şanţul adînc al buzei de sus. id. e. o. i, 65. 4 - c. 427 284 ŞANŢ2 -22- ŞAPIROGRAFIA II. 1. (învechit) Val de pămint făcut în scopuri de apărare. Şanţul cela ce să dzice Troianul, m. costin, o. 43, cf. anon. car. De la şanţurile, care se cheamă romane, în jos,... întră lăcuilorii Sarmale unii era slobozi. MAIOR, IST. 182/4, Cf. CABA, SĂL. 2. (învechit, rar) Dig, iezătură. In mijlocul unii mlaştini un şanţ (iezătură) de piatră înalt de un stînjăn şi giumătate şi lat de patru. ist. am. 39r/7. — PI. : şanţuri şi (regional) şanţe (alr sn iii h 865/833). — Şi: (regional) şanţ (cl 1965, 274) ş. n., (învechit, rar) şânţă (dionisie, c. 175) s. f. — Din germ. Schanze, magh. sune. ŞANŢ* s. n. (Mold.) Ciudăţenie, minunăţie (l).JWi-nunînd pre mulţi cu dúdesele şi cu şanţurile, dosoftei, ap. tdrg, cf. scriban, d. <>• Expr. A-i ti (cuiva) de şanţ = a) (şi în forma a-i părea cuiva de şanţ) a-i părea (cuiva) ciudat sau amuzant. Rîdeţi, domnia-voastră? Vă pare de şanţ? alecsandri, t. 83, cf. 918, pamfile, j. ii, 164, i. cr. iii, 252 ; b) a se jena, a-i fi ruşine. Com. iordan. Nu ţi-i de şanţ să n-ai nici un copil? ib. A-i ţine (cuiva) şanţul = a-i face (cuiva) pe plac. Cf. i. cr. iii, 252. — PI. : şanţuri. — Etimologia necunoscută. ŞANŢ3 s. n. (Transilv.) Scrumul rămas in pipă după arderea tutunului. Cf. lb, gheţie, r. m., vaida, viciu, GL., CABA, SĂL. — PI. : şanţuri. — Din magh. dial. sanc. ŞANŢ* subst. (învechit, rar; calc după germ. sein Leben in die Schanze werfen; în expr.) A-şi arunca viaţa In şanţ = a-şi risca viaţa. Trebuie să ne mirăm şi astăzi de orbul curagiu tineresc cu care acei tineri, prin ţinuta lor, îşi aruncau viaţa în şanţ. bariţiu, p. a. ii, 86, cf. 654. — Din germ. Schanze „şansă“. ŞÂNŢĂ s. f. v. şanţl. ŞAPĂ s. f. Strat de bitum, de asfalt etc. care se aşterne pe suprafaţa unui element de construcţie, pentru a-1 impermeabiliza. Cf. dt, ltr2, der. — PI. : şape. — Din fr. chape. ŞAPCALÎUI s. in. (Rar) Persoană care poartă şapcă (2). Cf. bul. fil. v, 173, scriban, d., scl 1953, 118. — PI. : şapcalii. — Din tc. şapkali. ŞAI’CALÎU*, -Iii (Prin nord-vestul Munt. ; despre oameni) Care are un mers urit, dizgraţios. Cf. rădu-LESCU-C0D1N, 7. — PI. : şapcalii. — Etimologia necunoscută. Cf. ş a p c a 1 i u1. ŞAPCANDĂU s. n. v. jepchendău. ŞAPCĂ s. f. 1. (Transilv. şi prin Munt.) Căciulă. Cf. lb. Ţărani cu şepci de oaie şi suman, contemp. 1966, nr. 1 033, 1/6. Bădiţa cu şapcă neagră lese-n cale şi mă-ntreabă. jarnîk-bîrseanu, d. 44, cf. caba, săl., coman, gl. Bărbaţi o avut în cap şapcă albă cu urechi înapoi, alrt ii, 133, cf. 332, alr i 1 860, alr ii 3 352/ 157, 260, 6 621/157, 260, mat. dialect, i, 95. 2. Acoperămînt de cap, confecţionat din stofă, din pînză etc., cu cozoroc, cu partea superioară de obicei rotundă şi plată (şi răsfrîntă în afară) sau de formă emisferică, purtat mai ales de bărbaţi şi de băieţi, adesea ca piesă de uniformă; s p e c. chipiu ; (regional) şlică. V. caschetă, capclă. Bedavoîul... au luat cu sine: 1 şapcă, 1 galsluh, 1 mania, buletin, f. (1838), 191/1, cf. iseb. Un unter-ofiţer... încins cu sabie peste giubeaua blănită cu cacom, purtînd pinteni şi şapcă cu roşu. negruzzi, s. i, 70, cf. polizu. El purta surtuc verde..., pantaloni largi cu piele, şeapcă de muşama, ghica, s. 277, cf. petri, v., pontbriant, d., cihac, ii, 385, lm. Cavaleria era îmbrăcată ca şi infanteria. . . cu căşti şi şepci (a. 1874). uricariul, xxii, 440. în cap, o şapcă de plisă neagră cu cozoroc de piele, cum sînt şepcile birjereşti. caragiale, o. ii, 16. Vichilul. .. trecea pe lîngă el fără să-şi scoată şapca. CONV. LIT. XXI, 389, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, alexi, w. Era îmbrăcat în haine cenuşii şi pe cap purta O şapcă. DUNĂREANU, CH. 156, Cf. TDRG, AGÎRBICEANU, a. 373. Domnii..., cu şepci impermeabile, trec la poştă peste drum de hotel, ibrăileanu, a. 7, cf. nica, l. vam. 232. N-a rămas om cu şapcă roşie sau hamal neînlrebat. bassarabescu, s. n. 19. Inaugurase o şapcă de ofiţer de marină, cu cozoroc plecat, teodoreanu, m. ii, 203. A dat calul în sama lui Costache, băitanaşul lui cu şapcă şi tunică, sadoveanu, o. xi, 406. Se zăresc îngrijitorii, în haine noi, cu şepci lustruite şi cu. o cocardă pe piept. arghezi, p. r. 22. îşi puse pe cap şapca pe care o avusese la liceu, călinescu, e. o. i, 180. Un boiernaş cu anteriu, dar cu şapcă muscălească, se întoarce spre nevasta lui. camil petrescu, o. ii, 252. Nişte domni mustăcioşi cu şepci în cap. bogza, c. o. 310. îşi trase şapca pe frunte şi se îndreptă spre primul tractor, v. rom. iulie 1954, 159. Şcolarii... au fugit, pe urmă, fără şepci, pas, z. iv, 169. Se aşeză.. . şi îşi puse şapca pe masă. beniuc, m. c. i, 41. A venit şi familia negustorului, tatăl înainte..., cu şapca pe ceafă, demetrius, a. 31. îşi scoase şapca cenuşie cu stea roşie de pînză şi îi privi cozorocul sparl. v. rom. mai 1957, 49, cf. h xvi 125. Dacă văzui şi văzui, Pusei şapca căpălîi, Cu giubeaua mă-nvălii. mat. folk. 263, cf. alr ii 3 281, alr sn iv h 944. 3. (Regional; şi In sintagma şapcă de fier) Cască (militară), Cf. alr sn iv h 945. 4. (Art. ; regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape ; melodie după care se execută acest dans. Cf. baronzi, l. 92, varone, d. 130. 5. Compus: (prin sudul Olt.) şapca-şezutului = crucea-şalelor. alr ii/i mn 37, 2 208/872. — PI. : şepci şi (regional) şepce (alr i 1 860/136, alr ii 3 281/130, alr sn iv h 944/279), şapce (lb, alr ii 3 281/53), şepche (alr i 1 860/59), şapche (alr ii 3 281/47, 76, 791), şăpciuri (ib. 3 281/836). - Şi: (regional) şăpche (mat. folk. 411, alr ii 3 281/29), şipcă (lb, iser, cihac, ii, 385, gheţie, r. m., alr ii 3 281/325, alr sn iv h 944), şoapeă (alr ii 3 281/182, 192, 334, 574, alr sn iv h 944) s. f. — Din magh. sapka, rus. inauKa. — Şipcă < magh. sipka. ŞAPCHE s. f. v. şapcă. ŞAPERfe s. n. (Franţuzism rar) 1. Un fel de capişon care acoperea capul şi gîtul pînă la umeri, purtat de bărbaţi şi de femei în evul mediu. dn2. 2. Femeie în vîrstă care, conform unor convenienţe, însoţeşte în lume o fată sau o femeie tlnără. Cf. alexi, w., dn2. — PI. : ? — Din fr. chapcron. ŞAPIROGRÂF s. n. Aparat de multiplicat texte sau desene, format dintr-un cilindru acoperit cu o pastă specială, pe care se imprimă textul sau desenul care urinează a fi reprodus. Cf. nica, l. vam. 232. Puneţi degrabă pe cineva. . . să-l tragă la şapirograf. brăescu, a. 262. Ileana îi aducea materiale pe care el, cu ajutorul unui şapirograf, le multiplica şi le răspîndea. beniuc, m. c. i, 280, cf. ltr2, dn2. — PI. : şapirografe. — Din germ. Sehapirograph. şapirografiA vb. I. Tranz. (Complementul indică texte sau desene) A multiplica la şapirograf. Cf. bul. fil. iii, 186, vi, 51. 297 ŞAPIROGRAFIAT -23- ŞAPTE1 — Pronunţat: -fi-a. — Prez. ind. : şapirografiez. — V. şapirograi. ŞAPIROGRAFIĂT, -Ă adj. Multiplicat cu ajutorul şapirografului. Directoarea liceului... pregătise... o primire la gară. . ., — lansînd şi invitaţii şapirografiale corpului didactic, teodoreanu, l. 97. — Pronunţat: -fial. — PI.: şapirografiaţi, -te. — V. şapirogralia. ŞAPIROGRAFIERE s. f. Acţiunea de a ş a p i r o-grafia şi rezultatul ei. dn!. — Pronunţat: -fi-e-, — PI. : şapirogra fieri. — V. şapirogralia. ŞAPOT, -Ă adj. (Regional) Palid (Moftinu Mic — Cărei), alr ii/i mn 20, 6 939/334. — PI. : şapoţi, le. — Din magh. săpadt. ŞAPT s. n. v. şaht. ŞAPTALEASPREZECE num. ord. v. şapteleaspre-zece. ŞĂPTE* num. card., subst. I. Num. card. (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între şase şi opt. 1. (Cu valoare adjectivală ; aşezat înaintea substantivului determinat) Prebăndim şapte dzile. cod. von. 15/8, cf. 32/6. După Paşti, şapte săplămini număra iudeii, cohesi, ev. 190, cf. 349. Dă-mi şăpte feciori ai surori me (a. 1550 — 1580). gcr i, 7/10. Lingă el luo fraţii lui şi imblet de şapte zile goni pre el şi-l agiunse pre muntele Gheliiadului. palia (1581), 125/12. Şapte taine sini a legei noao. paraclis (1639), 252. Şapte mii de galbeni, ureche, l. 80, cf. 75. Au mincat roadă.. . mai mult de şeapte ai. prav. 5. Cele şeaple sate deţeară. . . ...le-a dat leremia Vodă hanului, m. costin, let.2 i, 251. Şeapte daruri a s[î]ntului duh (a. 1673). gcr i, 209/6. Am pierdui şapte sute de oameni, r. popescu, cm i, 268, cf. anon. car., lex. mars. 246. Cînd va fi de şăpte ani... va avea primejdie (cca 1750). gcr ii, 67/19. Munca voastră vi oi plăti cu şep'e mii de maree de argint, şincai, hr. i, 308/8, cf. 73/28, klein, d. 424. întru oarecare sat lăcuind.. . şapte luni (a. 1809). gcr ii, 204/5, cf. clemens, drlu, lb, polizu, alecsandri, p. i, 4, cihac, i, 274, lm. Sini şeaple galerii alăturate. odobescu, s. n, 113, cf. i, 232. Şapte ani de cînd plecat-ai, zburător cu negre piele, eminescu, o. i, 83. Carul cu lemne... ţinea... şepte Iei şi jumătate, creangă, a. 83, cf. id. P. 218. Dam lecţii la o fetiţă de şeaple ani: delavrancea, t. 209. Şi-a fabricat un certificat de şapte clase, vlahuţă, o. a. iii, 27, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg. Se află în faţă deodată cu şapte ofertanţi. agîrbiceanu, a. 504, cf. şăineanu, d. u., cade. Sclipeau în întuneric şapte stele, topîrceanu, b. 87. Spuneai că sîni şapte stele: patru şi trei. sebastian, t. 312. Mă costă şapte lire otomane, sadoveanu, o. xvi, 45. Din şapte nasturi mai alîrnă cinci, arghezi, vers. 205, Casa fu ocupată mililăreşte de cele şaple persoane. călinescu, e. o. ii, 187. Sînt ca la şapte sute de inşi. camil petrescu, o. iii, 36. Muierile i-au scornii vorbe c-ar avea şaple burice, stancu, d. 192. Ştie şapte limbi. beniuc, v. a. ii, 26. Valoarea unui asemenea condei este destul de însemnată: şaple mii de lei. Vinea, l. i, 38. Şeaple taini dumnezeieşti, teodobescu, p. p. 254. A născut fala împăra'ului şeapte znamenii. şez. iii, 74. Şapte popi slujbă fac. alexici, l. p. 204, cf. bud, p. p. 21. Carcă-mi-se, -ncarcă Şapte-agalioane. georgescu-tistu, b. 152. Şeapte lei suta de raci Şi pescarii tot săraci, zanne, p. i, 630, cf. ii, 751. Şapte ani ca mîine trece, se spune, In glumă, cînd cineva se află într-o situaţie neplăcută, a cărei remediere nu poate fi grăbită. Cf. bul. fil. v, 173. O (în credinţe şi super- stiţii, considerat ca număr magic) Au sugrumat pe Idra cea cu şapte capete, molnar, ret. 118/22. M-am zămislit ca-n basme cu şapte frunţi şi şapte Grumazi şi şapte ţeste, arghezi, vers. 96. Pe dînsul numai acela va fi în stare să-l învingă, care va lua şeple fire de grîu de vară şi şeple de grîu de toamnă, şepte fire de piperiu, şepte fire de tămîie, şepte cuie şterse de potcoavă părăsită, marian, t. 301. <0> (învechit; aşezat după substantivul determinat) Freuţi şapte. cod. vor. 5/7. Să rămînem zile şapte (a. 1703). gcr i, 350/15. <> E x p r. A (nu) avea cci şapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. Cf. arghezi, vers. 550. A fi In şapte luni = a fi arţăgos, nestăpînit. Cf. zanne, p. ii, 603. <0> Compuse: şapte-degete = plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina tîrî-toare, cu frunzele dinţate şi cu florile purpurii (Co-marum palustre). Cf. alexi, w., panţu, pl., simio-nescu, pl. 296, borza, d. 137, 291 ; (regional) şapte-fraţi = Cosmos bipinnalus. Cf. borza, d. 53, 291 ; (prin Dobr.) şapte-inori = numele unei hore; melodie după care se execută această horă. Cf. varone, d. 130; (prin Dobr.) şapte-paşi = numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. pîrvescu, c. 188, varone, d. 130. <0> (Cu elipsa substantivului determinat) Filippu ievanghelistul, cela ce era de cei şapte. cod. vor. 26/11. [S-a arătat] celor şapte la marea Tiveriadului. coresi, ev. 133. înlr acea Italie se află nu o stăpînire numai, ci mai multe de şapte-opt. c. cantacuzino, cm i, 59. I-au murit vreo şeapte la număr, dumitraşcu, str. 7. Fără veste văd că-mi sare Un şoldan cil un viţel, Şi stîrneşle-n goana mare Alţi vreo şapte după el. topîrceanu, o. a. i, 184. Faci şăpli la rind, suspină casieriţa ruşinată, brăescu, m. b. 91. Iovan are rînd ta opt zile; Marcu la şaple. sadoveanu, o. xvi, 116. 2'ranscriu titlurile ... în număr de şapte, arghezi, p. t. 163. Andu Fulga a fost achitai cu şapte la cinci, proporţia nu imporlă. vinea, l. ii, 92. Ca şi dinţii babei mele Fără şeapte nu sînt opt. zanne, p. ii, 195. Şapte-n cap, opt după ceafă, se spune, ironic, cuiva care poartă şapcă. Cf. bul. fil. v, 173. (E x p r.) A trage ilin şapte una = a primi mai puţin decît trebuie. Cf. zanne, p. v, 591. + (Prin exagerare, indică un număr nedeterminat, de obicei mare) Lordul.. . este avui cît şeple milionari, alecsandri, o. p. 292. S-au adunai de pe şapte hotare depărtate. .. nuntaşi şi nuntaşe, caragiale, o. iii, 259. Va ieşi... un domn de cai c să se vorbească în şapte sate! agîrbiceanu, a. 284. Ascultam glasul de şapte feluri al sălbătăciunilor acestora, sadoveanu, o. xv, 224. Tu ai mai mult cap decît şaple logofeţi la un loc. camil petrescu, o. iii, 81. Să cînt ca-n glas cît şapte coruri. beniuc, v. a. ii, 190. Şeple sale... am prădat, Şeple sale de pe Olt şi Mehedinţul mai tot! pop., ap. alexan-drescu, o. i, 399. Unde sînt şeaple surori, Nici coji pe cărpători, Nici cîlţi pe-ncheietori. teodorescu, p. p. 256. Şepte popi din şepte sale Să mă ierte de păcale. jarnîk-bîrseanu, d. 458.Unde-s şeple fete într-o casă, acolo îi o şezătoare întreagă, sbiera, p. 389. Din pridvor că mi-ţi sărea Şi la cal că-mi alerga, în şeaple chingi că mi-l chinga, balade, iii, 115. Şepte ai De cînd te lai, Netegioară nu erai. zanne, p. i, 420. Şapte ape in chisăliiă şi o mînă de tărîţe, se spune a) despre rude îndepărtate. Cf. id. ib. iii, 521 ; b) despre un om zgîrcit. Cf. id. ib. iv, 142. Nu strică cine mănîncă şeapte pite, ci_ acela care i le dă. id. ib. iv, 80. (E x p r.) A umbla pc şapte cărări = a merge împleticindu-se (din cauza beţiei). Cf. id. ib. vi, 47. A lua (sau a scoate) şapte piei (de pe cineva) = a jecmăni (pe cineva): a sili (pe cineva) să muncească peste puterile sale. Vechi. Iul... scotea şaple piei de pe ei. camil petrescu, o. ii, 302, cf. zann»5:, p. i, 594. Peste şapte mări şi (şapte) ţări sau peste şapte ţări şi (şapte) mări v. mare2 (1). Şapte poşte şi un popas = distanţă foarte mare. Cf. zanne, p. v, 509. A umbla şapte hotare = a umbla mult timp, pc distanţe mari. Cf. id. ib. vi, 152. Parcă l-a pus (sau a pus-o) pe şapte cai, se spune despre o persoană căreia i-a trecut mînia supărarea, care a 303 ŞAPTE1 -24- ŞAPTELEA fost Îmbunată. Cf. furtună, v. 93. Aşa se bucurase zgripţuricea de babă, parcă o pusese pe şapte cai I id. ib. 2. A fi şapte fraţi pe un cojoc, se spune despre persoane scăpătate. Cf. zanne, p. iii, 123. A da şapte boi şi şapte vaci = a da mult. Cf. mat. dialect, i, 236. A fi de şapte palme in frunte v. palmă1 (3). A fi de şapte palme in piept v. palmă1 (3). <0 (Cu elipsa substantivului determinat) Fuge cu şapte în piept, se spune despre un om înalt şi voinic. Cf. mat. dialect, i, 236. (L o c. a d v.) Cit şapte = foarte mult. Dormea cît şepte. alecsandri, o. p. 284. Bea cît şeapte. zanne, p. iii, 457. Mănîncă cît şepte. id. ib. 624. (E x p r.) A nu se da pe şapte sau a nu da (pe cineva) pe şapte = a se considera sau a considera (pe cineva) om cu însuşiri deosebite, mai bun, mai capabil decit alţii. Cf. id. ib. v, 591. 2. (Numărul abstract corespunzător) Patru şi cu trei fac şapte. -O E x p r. Două şi cu trei fac şapte, se spune ,,la lucruri nepotrivite“. Cf. zanne, p. v, 279. A nu şti nici şapte, nici opt = a nu şti nimic. Cf. id. ib. 592. 3. (Precedat de prep. ,,de“ şi urmat de ,,ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Cf. lex. mars. 246. De şepte ori într o săptămînă S-au bătut voinicii ţigăneşti, budai-deleanu, ţ. 337, cf. lb. Se îmbăta regulat de şapte ori pe săptămînă. vlahuţă, o. a. iii, 79. A fost de şapte ori rănit, sadoveanu, o. xviii, 26, cf. xix, 429. <> (Prin exagerare) De şapte ori în dzi laudu te. psalt. sch. 419/1. Laudu de şeapte ori în zi şi de şepte ori în noaptea (a. 1550—1580). cuv. d. bătr. ii, 354/2. Cine va ucide pre Cain de şapte ori va fi, pedepsit, palia (1581), 25/13. Argint lămurii şi de şapte ori curăţit, biblia (1688), [prefaţă] 4/1. De şapte ori iaste sufletul lui mai îndrăcit, anon. cantac., cm i, 199. înţeleptul învîrteşte de şepte ori limba în gură, înainte de a vorbi, zanne, p. ii, 224. 4. (Precedat de prep. „de“ şi urmat de ,,ori“, intră în componenţa numeralului multiplicativ corespunzător) înşeptit. Este femeia unui influent senator, de şapte ori milionar, caragiale, o. iii, 268. 5. (Precedat de „clte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Am primit cile şapte cărţi. <0> (Cu elipsa substantivului determinat) Sosesc In grupuri de clte şapte. 6. (Cu valoare de numeral ordinal; aşezat după substantivul determinat) Al şaptelea, a şaptea. Erau poate orele şapte. camil petrescu, o. ii, 214. Seara cînd se face ora şapte... Revin acasă visător, beniuc, v. a. i, 103. Masa se serveşte la ora şapte. h. lovi-nescu, t. 149. Şi multe încă nu s-ar întîmpla, Colo prin orizontul şase sau şapte, deşliu, g. 46. <0> (Cu elipsa substantivului determinat, sublnţeleglndu-se de obicei ,,ora“, „ziua“, „data“) Măria Sa dă ordin ministrului să fie gata a doua zi la şeapte. caragiale, o. iii, 43. Aşadar, mîine la şapte, vlahuţă, o. a. iii, 125- Se trezi... la şapte, cînd auzi o ciocănilură în uşă. agîrbiceanu, a. 55. Pe terasa Cazinoului, la şapte, ... îşt căută un loc la o masă. c. petrescu, î. ii, 245. Cînd vine d-ra Cucu, e şapte, sebastian, t. 192. In preajma lui şapte jumătate, seara, colonelul se ridica de la masa de baccara. teodoreanu, m. ii, 92. Mîine la şapte seara, ne înlîlnim. arghezi, p. t. 134. Aseară pe la şapte nu sosise ştirea că s-a făcut căimăcămie. camil petrescu, o. ii, 654. Unde ţinem adunarea? ... La şcoală. Dacă s-ar putea, pe la şapte, stancu, r. a. i, 93. Să fii dimineaţă la şaple acî. vinea, l. i, 112. Cînd bătea ceasul la şepte, Mă pogor, mîndră, pe trepte, jarnîk-bîrseanu, d. 300. II. Subst. 1. Semn grafic care reprezintă numărul şapte1 (I 1); P- ext. desen, figură in forma acestui semn. Am scris un şapte pe tablă. 2. Nota şapte1 (I 1); (regional) şeptar (2). A luat un şaple. 3. Carte de joc marcată cu numărul şapte1 (I 1), care are şapte1 puncte; şeptar (1), (familiar) şeptic (1), (regional) şeptacă. Lipsea... numai craiul de ghindă, care se afla la dreapta jos,... alături cu şapte de spalii. sadoveanu, o. x, 221. N-am numa şeptele de roşu. mat. dialect, i, 96. — Şi: (popular) şepte, (învechit şi regional) şeâpte num. card. — Lat. septem. ŞAPTE* num. ord. v. şaptelea. ŞAl’TELE num. ord. v. şaptelea. ŞAPTELEA, ŞĂPTEA num. ord. (Precedat de art. „al“, „a“) Care se află între al şaselea şi al optulea. 1; (Cu valoare adjectivală sau substantivală) Cînd va fi a şaptea zi, iarăş să fie tuns lot părul capului lui. coresi, ev. 425, cf. 349. A şapte dzi, su[î];iia dumi-neacă, ei nu o păzesc (a. 1550—1580). cuv. d. bătr. ii, 418/21. A şaptea porun(că). paraclis (1639), 251. Dumeneca a şeaptea. varlaam, c. 502. Al şaptelea an a domniii. ureche, l. 84. Pricina a şeaptea. prav. 338/43, cf. 257/18. Precum să arată la al şaplele cap la a dooa împărăţie, biblia (1688), [prefaţă] 6/42, cf. 7/24. In al şeptelea an a domniei lui., au mărsu să ie cetatea, neculce, l. 109. Al şeptelea au stătut iarăş acest mai de sus Fulvius Flac la Consulat, can-temir, hr. 120. Scrie şi Bonfinîe într ă doao decade-i, carie a şaptea, c. cantacuzino, cm i, 46, cf. lex. mars. 246. Al şaptelea [păcatj... este deznădăjduirea de mila lui Dumnezeu, antim, p. 96. Fu ucis în Roma... întru al şeptelea an al împărăţiei lor. şincai, hr. i, 21/32, cf. 12/31, lb 632, polizu. A şeaptea galerie va fi compusă de un şir de bufelurî. odobescu, s. ii, 114. Dumnezeul părinţilor noştri a şeaptea zi ar fi lucrat. caragiale, o. iii, 250. Al şaptelea an de mizerie, vlahuţă, o. a. ii, 5, cf. ddrf. Elev mare, în a şaptea,... nu şi putea stăpîni lacrimile, agîrbiceanu, a. 63. Un biet elev din clasa a şaptea, i. botez, b. i, 100. Astfel se încheie această sărbătoare, la al şaptelea ceas din zi. sadoveanu, o. x, 151. Unicele indicaţii..., în replica a patra şi a şaptea, ar fi putut lipsi, vianu, a. p. 136. El fusese ales prefect al legiunii a şaptea, camil petrescu, o. iii, 474. <0 (în limba vorbită, cu contragerea art. „a“) O bancă din clasa şaptea, i. botez, b. i, 46. Acest tic al,,şef ului clasei“ era notoriu în clasa şaplea modernă, teodoreanu, m. ii, 30. Nu se ghicise pînă-n ziua şaplea Ce desluşise ochiul pe-niuneric noaptea, arghezi, vers. 238. <$> (Cu amestec de forme): a) (regional; forma masculină este precedată de art. „a“) A şaptelea, alr ii 2 333/928, cf. 2 333/95, 414, 2 334/325 ; b) (popular ; forma masculină, precedată de art. „al“ sau ,,a“, este folosită ca num. ord. f.) Fiica măriii-sale ce dă a şaptelea la vîrstă. r. gre-ceanu, cm ii, 205. Omoară bongarul şi scoate din capul lui o albină şi lot aşa şaple vietăţi feliurite, pînă din capul celei de a şaptelea scoate o fluieriţă. mera, l. b. 70. Al şaptelea, alr ii 2 333/762, cf. 2 333/2, 95, 414, 551, 872, 928, 2 334/27, 325 ; c) (regional; forma feminină, precedată de art. ,,a“, este folosită ca num. ord. m.) Ăl de-a şeptea. alr ii 2 333/235, cf. 2 334/ 537. <0> (Rar) A şaplea artă = cinematografia. A şaplea artă a devenit cea mai populară şi în mediul rural, unde a viziona două sau chiar trei filme pe săptămînă e acum un lucru obişnuit, scînteia, 1966, nr. 6 894. <0> E x p r. Pe glasul al şaptelea = cu voce ascuţită. Cf. zanne, p. iv, 376. <0> (Prin exagerare) Ce cînlec îmi place mie la al şaptelea pahar? sadoveanu, o. xv, 305. (E x p r.) A fi (sau a se crede) In al şaptelea cer = a fi (sau a se crede) foarte fericit. Cf. DL. 2. (La f. ; urmat de „parte", intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) A luat a şaplea parte din bani. 3. (La f.; urmat de „oară“ şi adesea precedat de prep. „pentru“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) A şaptea oară au trimis împăratul soli. ureche, l. 148. Cucoşul... cîntă a şaptea oară. sadoveanu, o. xiii, 592. Ba eu o să mă 306 şapteleasprădzeace - 25 - ŞAPTEZECI tnsor, dragă. A şaptea oară. stancu, r. a. iv, 204. O (Prin exagerare) Doi dintre colaboratorii noştri... erau cit p-aci să se strice de ris, citindu-şi pentru a şaptea oară articolele, caragiale, o. iv, 298. — Şi: (popular) şaptelea, şiptea, (învechit şi regio- . nai) şâptele, şăpte, şeăptelea, şeăptea num. ord. — Şapte* + lea. ŞAPTELEASPRĂDZEACE, şapteasprădzeace num. ord. v. şapteleasprezece. ŞAPTELEASPREZECE, ŞÂPTEASPREZECE num. ord. (învechit, In Transilv.; cu valoare adjectivală; precedat de art. ,,al“, ,,a“) Care se află între al şai- ' sprezecelea şi al optsprezecelea. In a şapteasprădzeace dzi luniei a doae, fu zi cînd rupseră-se fintinile toate adîncului mare şi deşchiseră-se ferestrile ceriului, po 30, cf. 32. Voi lăsa o ploaie de foc in lura lui priere, a şapteasprădzeace dzi (a. 1600). cuv. d. bătr. ii, 48/16. In al şaptăleasprezece an... au luat turcii ţara Oradea (a. 1676). sci, 1953, 220. O (Cu contragerea articolului posesiv) La şepteleasprezece an. jahresber. iv, 300. — Şi: şâpteleasprădzeace, şăpteasprădzeaee, şăptă-leasprezeee, şapteleasprezece, şâpteasprezece num. ord. ; — Şaptelea + spre + zece. ŞAPTESPCE num. card. v. şaptesprezece. ŞAPTESPE num. card. v. şaptesprezece. ŞAPTESPECE num. card. v. şaptesprezece. ŞAPTESPRE num. card. v. şaptesprezece. şAptesprece num. card. v. şaptesprezece. I ŞAPTESPRECELEA, -CEA num. ord. v. şaptespre- . zecelea. ŞAPTESPREZECE num. card. Numărul care, în I numărătoare, are locul între şaisprezece şi optsprezece. \ 1. (Cu valoare adjectivală ; aşezat înaintea substantivului determinat) Şeaptesprăzeace ani. cantemir, hr. 129, cf. lex. mars. 245. După zece luni şi şepte'■ sprezece zile de nestăpănire, senatul Romei şi ostaşii dimpreună au ales august pre Iulie, şincai, hr. i, 86/ 18, cf. clemens, lb, poi.izu. Ziceai că eşti de şeptespre-zece ani. negruzzi, s. iii, 73. Eram de şaptesprezece ani. eminescu, o. iv, 543, cf. caragiale, o. iii, 2. In postul Crăciunului împlineşte şaptesprezece ani. DELAVRANCEA, T. 135, Cf. VLAHUŢĂ, O. A. III, 12, DDRF, alexi, w., tdrg, agîrbiceanu, a. 46, cade. Fetişcana ... de şaptesprezece ani încheiaţi, se prinsese Ungă el în horă. rebreanu, r. i, 128. Am şaptesprezece trofee. sadoveanu, o. xv, 65. Era în ceata lui Tunsu de la şaptesprezece ani. camil petrescu, o. iii, 318. Sarmiza ■■ avea şaptesprezece ani. stancu, r. a. ii, 408. Nici n-a împlinit bine şaptesprezece ani. vinea, i.. ii, 36. O (Cu elipsa substantivului determinat) Acum la paisprezece ani e înalt ca unul de şaptesprezece, camil petrescu, o. ii, 576. (Loc. a d v.) Cit şaptesprezece = foarte mult. Oşlobanu, care mînca cît şeptesprezece, ne cam pusese pe gînduri. creangă, a. 100, cf. id. p. 262. 2. (Numărul abstract corespunzător) Treisprezece şi cu patru fac şaptesprezece. 3. (Precedat de prep. ,,de“ şi urmat de „ori", intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Cf. lb. De şaptesprezece ori. 4. (Precedat de ,,cîte“, intră In componenţa numeralului distributiv corespunzător) Au primit cîte şaptesprezece lei. <£> (Cu elipsa substantivului determinat) Sosesc în grupuri de cîte şaptesprezece. 5. (Cu valoare de numeral ordinal; aşezat după substantivul determinat) Al şaptesprezecelea, a şap-tesprezecea. A citit pînă la pagina şaptesprezece. <0 (Cu elipsa substantivului determinat, sublnţelegîndu-se de obicei ,,ora“, „ziua“, „data") în luna lui mart, în şeptesprăzeace au stătut împărat, cantemir, hr. 296. E şaptesprezece fără un sfert, preda, d. 118. — Şi: (popular, forme prescurtate) şăptesprece (accentuat şi şăptesprece alr i 226, alr ii 2 315/27), şâptespre (alr i 226/885), şăptespce (ib. 226/708, 744, 748, 940, 980), şăptespece (teaha, c. n. 93), şăpteşpe (id. ib.), şăpteşpe, (învechit) şeptesprăzeace, şeâpte-sprăzeace, (regional) şeptesprezece (accentuat şi şep-tesprizece alexi, w., tdrg) num. card. — Şapte! + spre + zeee. ŞAPTESPREZECELEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al", ,,a‘‘) Care se află între al şaisprezecelea şi al optsprezecelea. 1. (Cu valoare adjectivală) Anul al şaplespreze-cilea... al domniei lui io Costandin Basarabă-Voievod. r. greceanu, cm ii, 138, cf. lb 633. La începutul veacului al şaptesprezecilea. cr (1829), 1/1, cf. polizu, cade. Am la mine o broşură rară a unui schivnic leah din veacul al şaptesprezecelea. sadoveanu, o. xvi, 222-cf. 315. Era o mobilă florentină din veacul al şaptesprezecelea. vinea, l. i, 345. <0> (Cu elipsa substantivului determinat) Al şeaptesprăzeacelea au fost consul iarăş alt Valerie Flaccus. cantemir, hr. 121. A mai căzui încă una. E a şaptesprezecea: sebastian, t. 139. 2. (La f.; urmat de „parte“, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) A primit a şaptesprezecea parte din bani. 3. (La f.; urmat de „oară" şi adesea precedat de prep. „pentru“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Cf. lb 633. A şaptesprezecea oară. — Şi: (popular, forme prescurtate) şăptesprecelea, -cea (polizu), şăpteşpelea, -pca num. ord. — Şaptesprezece -f lea. ŞĂPTEŞPE num. card. v. şaptesprezece. ŞÂPTEŞPELEA, -PEA num. ord. v. şaptesprezecelea. ŞAPTEZÎCI num. card. (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul intre şaizeci şi nouă şi şaptezeci şi unu. 1. (Cu valoare adjectivală; aşezat înaintea substantivului determinat, de care se leagă prin prep. „de“) Şaptedzeci de călăraşi şi doao sute de săgetători, cod. vor. 53/12. Şaptedzeci de ani (şeptedzeci S, şeaptedzece V). psalt. 189. Acolo adunatu-se-au... stoluri de apostoli... cu şaptezeci de ucenici ai lui Hristos. coresi, ev. 176, cf. 133. După aceea va chema Dumnedzeu şeaptedzeci de apostoli (a. 1550—1580). cuv. d. bătr. ii, 461/20. Om bătrîn, ca de şaptedzăci de ani. neculce, L. 87, cf. 136, ANON. CAR., LEX. MARS. 246, CLEMENS, drlu, lb. Numitul arendaşi au făcut şaptezăci de cară de porumbi (cca 1830). iorga, s. d. vii, 19, cf. polizu. Sînt şaptezeci de spînzurători nouă la Tiburn. ne-gruzzi, s. iii, 265. Această infracţiune la regulele urmate acum de şeaptezeci de ani produce o mare indig-naţiune printre boierii români, odobescu, s. i, 296. Alexandru Machedon... străbate triumfător Asia şi Africa, poruncind să se ridice... şaptezeci de cetăţi. caragiale, o. iii, 95. Şaptezeci de muşterii îşi depun ... A lor mici economii. vlahuţX, o. a. i, 178, cf. ddrf, alexi, w. Eu am şaptezeci şi trei de ani. anghel, pr. 119. Lucrează cu şaptezeci de băieşi. agîrbiceanu, a. 127, cf. şaineanu, d. u., cade. Stăpînul meu avea şaptezeci de ani cel puţin, topîrceanu, p. o. 120. Mi-au dat şaptezeci de zloţi, sadoveanu, o. x, 171. Avea şaptezeci şi opt de ani. călinescu, e. o. ii, 190, cf. ralea, s. t. i, 9. Nu mai avea dinţi la şaptezeci de ani. camil petrescu, o. ii, 364. Şaptezeci şi şapte de ouă nu pot să ţină cît lumea, tudoran, o. 37. Pentru mîndra cea din colţ Mîncai şeplezeci de zloţi, jarnîk-bîrseanu, d. 376. (învechit; aşezat după substantivul determinat) 319 ŞAPTEZECILEA -26- ŞARADĂ Ai să trăieşti ani şaptezeci, sadoveanu, o. xviii, 40. O (Cu elipsa substantivului determinat) Mult n-au să mai aştepte, că au bătut şaptezeci, rebreanu, r. i, 49. Am împlinit şaptezeci în vara asta. sadoveanu, o. xvi, 52. Ce înălţime? — Un metru şaptezeci şi opt. vinea, l. i, 269. <0> (Prin exagerare, indică un număr mare şi nedeterminat) Se trezi înamorat ca şeptezeci de amorezi, alecsandri, o. p. 76. Cel care-şi scurtează vinerea părul place lui Alah, care depărtează de cătră el şaptezeci de năcazuri de iot felul, sadoveanu, o. xvi, 271. Un singur turc călare băga spaima într-un conac cu şaptezeci de slugi, camil petrescu, o. ii, 31. 2. (Numărul abstract corespunzător) Patruzeci şi cu treizeci fac şaptezeci. 3. (Precedat de prep. ,,de“ şi urmat de ,,ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Ci. lb. De şaptezeci de ori.. 4. (Precedat de ,,cîte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Am primit cîte şaptezeci de lei. O (Cu elipsa substantivului determinat) Veneau în grupuri de cîle şaptezeci. 5. (Cu valoare de numeral ordinal ; aşezat după substantivul determinat) Al şaptezecilea, a şaptezecea. Pagina şaptezeci. Şi : (popular) şcptez£ci, (învechit şi regional) seaptezéci, (învechit) şeaptezece num. card. — Şapte' + zece. ŞAPTEZÉC1LEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. ,,al“, „a“) Care se află între al şaizeci şi nouălea şi al şaptezeci şi unulea. 1. (Cu valoare adjectivală) Cf. lb 632, polizu, cade. Pieirea trupului său... s-a întîmplat cînd a numărat a şaptezecea toamnă, sadoveanu, o. xvi, 223. <0> (Cu elipsa substantivului determinat) A venit cel de al şaptezecilea din grup. 2. (La f. ; urmat de „parte“, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) A şaptezecea parte dinlr o cantitate. 3. (La f. ; urmat de ,,oară“ şi adesea precedat de prep. „pentru“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) A şaptezecea oară. — Şaptezeci + Iea. ŞARI s. n. I. 1. (Regional) Şir (A I 1). Cf. scriban, d. Un şar de cireşi în livadă, id. ib. 2. (Regional) Linie, dungă. Un şar tras cu erida pe postav, scriban, d. După ce ,,ciubăru-i gardinat", ,,măsură fundu cu masurili", ,,faci o şară cu masurili“, taie fundul ,,pi şară" şi ,,pure fundul pi locu gardi-rului“. arh. folk. v, 114, cf. alr ii 6 697/95. 3. (Regional) Hotar (l. costin, gr. băn. ii, 184) între două fineţe (cv 1950, nr. 4, 42). 4. (Prin Maram. ; în sintagma) Şarul apei = firul apei v. f i r. Cf. arvinte, term. 167. II. Nume dat adînciturii alungite care se face pe diferite obiecte : a) (Prin Mold.) Şănţuleţ făcut pe scîndură cu rindeaua. Cf. glosar reg. 1>) (Regional) Şănţuleţ prin care se scurge mustul din teasc. Cf. damé, t. 82, tdrg, şăineanu, d. u., CADE, SCRIBAN, D. c) (Prin Mold.) Fiecare dintre crestăturile făcute cu ciocanul în piatra morii. Cf. damé, t. 153, tdrg, DR. V, 393, 394, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. — Pl. : şaruri. — Şi : şâră s. f. — Cf. magii, sor „şir“, ser. Sara „dungă“. ŞAR2 s. n. 1. (învechit) Vopsea, culoare. Cf. st. lex. 173r/l- Zugravii au luat de i zugrăvesc cu şarurile în obraz pruncesc. dosoftei, mol. 86T/15. împăratul dedesupt scrise mie slobodzire, cu şar roşiu. molitvenic (sec, XVII), 306. Bine ştia, că cele de multe ori amăgele şi minciunoase văpsele toată zugrăvala şi chipul ade- vărului scîrnav au muruit, şi la cel luminos chip şi a adeverinţa figură a vinii preste putinţa şarurilor a fi, zicea, cantemir, ist. 326, cf. dhlr ii, 529, iordan, t. 131, scriban, d. O F i g. Podobind frămseaţea s[u] fl[e]tului cu şarurile bunătăfălor. dosoftei, v. s. decembrie 208v/12. 2. (învechit şi regional) Nume dat unor substanţe colorate : a) Realgar. De molimă se pisează şar şi aurpigment şi se amestecă în hrana vitelor, grigoriu-rigo, m. p. ii, 15, cf. macarovici, ch. 317. + P- e x t. (Prin Bucov.) Pămînt roşu, care conţine realgar. Cf. iordan, t. 131, glosar reg. + Arsenic. Cf. ddrf, şăineanu, d. u., ŞEZ. ii, 43. I*) Piatră-vînătă. Cf. macarovici, ch. 384, mat. folk. 1581. Cînd eram mici, ne da în gît cu şar şi cu ţeperig. boceanu, gl. (într un descîntec) Cu vin şi cu rachiu te am îmbăiat, Cu tămîie neagră te am tămîiat, Cu şar te am însemnat, Cu piper te-am ardeiat, De la (cutare) le am alungat, mat. folk. 646. c) Cocleală. Cuprul espus la aer sau pus în contact cu acide se strică, adică se acopere cu o materie verde numită şar sau cocleală, barasch, i. n. 51/11. 3. (Regional) Cretă roşie (Rodna —Năsăud). bul. fil. vi, 149. — PI. : şaruri. — Din slavonul ujap-k. ŞAR3 s. n. v. şal*. ŞAR4, -Ă adj. (Prin Ban. ; despre animale) Pestriţ; bălţat. Cf. h xvm 267, 268, alr i 1 492/12, alr sn ii ~h 277/36. — PI. : şari, -e. — Din ser. Saren, Sara. ŞARABĂNĂ s. f. (Mold.) Căruţă mare folosită mal ales la transportul poverilor. Cf. pamfile, a. r. 140, pascu, s. 297, dr. i, 291, cade. Mi am adus cu căruţa. . . marfa pînă la Liov. Iar Ia Liov am încărcai o în şarabane nemţeşti, sadoveanu, o. vin, 552, cf. scriban, d. Bunicule, nu mă iei şi pe mine în şara-bauă? v. rom. februarie 1954, 60. înaintea lor mergea scîrţîind o şarabană largă, camilar, n. ii, 251, cf. id. c. p. 133, l. rom. 1962, nr. 5, 55. Iaga bou din brazdî sî sparii... ş-odată hi-o-ntoarnî-n loc şî-fii rupi capîtu la şarabanî. graiul, i, 546, cf. 545, alr i 815/540, com. iordan. — PI. : şarabane şi şărăbăni. — Şi ; (neobişnuit) şarabâuă s. f. — Din ucr. inapaSaii. Cf. rus. m a p a 6 a h. ŞARABAUĂ s. f. v. şarabană. ŞARÂDĂ s. f. Un fel de ghicitoare care propune aflarea unui cuvînt cu ajutorul părţilor sau silabelor lui, fiecare dintre acestea avînd o semnificaţie proprie. Cf. cr (1830), 1122/45, valian, v., calendar (1847), 70/10, stamati, d., prot.-pop., n. d. Aveţi serate cu şarade, teatru... şi alte plăceri, alecsandri, s. 102, cf. ddrf, enc. rom., barcianu, alexi, w. De şarade, enigme şi felurile probleme şi aritmogrife... nu mai pomenesc, pamfile, c. 14, cf. şăineanu, d. u. Doamnă Luli, începu el rar, ca cineva care-i pe punctul de-a dezlega o şaradă, teodoreanu, l. 373. Ai dezlegat şi ai publicat cele dinţii şarade în reviste, pas, z. i, 164. <0> E x p r. A vorbi in şarade = a vorbi aluziv, enigmatic, puţin inteligibil, dicţ. + F i g. Lucru greu de înţeles, neclar. Le ajută să iasă din încurcătură, să răspunză la enigme, să dezlege şarade, caragiale, o. iii, 61. Ochii unei femei dezleagă şi mai iute şi mai lesne şarada vie. Pentru aceşti ochi... nu poale fi nimic ascuns, sadoveanu, o. xv, 197. îşi cîntăreşte atîl de mult cuvintele, le suceşte, le răsuceşte, că face din ele şarade, pas, z. ii, 185. — PI. : şarade. — Din fr. charade. 327 SARAFAN -27- ŞARANŢ ŞARAFĂN s. n. v. sarafan. ŞARAFÎC s. n. (Prin Bucov.) Vestă femeiască cu mineci. lexic rec. 118. — PI. : ? — Cf. ş a r a f a n. ŞARÂG s. n. v. şirag. ŞARAMPĂU* s. n. v. şarampoi*. ŞARAMPĂU* subst. v. şarampoi2. ŞARAMPLĂU s. n. v. şarampoi*. ŞARAMPdl* s. n. I. 1. (Regional) Dîră (de apă, de paie1, de grăunţe etc.). Com. din ţepeş vodă — CERNAVODĂ, Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 191, CIAUSANU, V. 201. Au mers pe şărămboiul de sînge pînă la el acasă. ulrescu, gl. + (în forma şarampău) TTrmă lăsată pe pămînt de roţile carului (Borşa—Vişeu de Sus). Cf. alr i 814/361. 2. (Prin Munt. ; în forma şărămboi) Fîşie de pămlnt rămasă nearată intre brazde. Cf. udrescu, gl. Aoleo, ce şărămboaie mia lăsat desmeticu-ăla I id. ib. 3. (Regional) Brazdă mare (Frumoasa — Zimnicea). Cf. ev 1951, nr. 6, 30. Cînd ai arat ai făcut nişte şaram-poaie că toată lumea o să rîdă de tine. ib. 4. (Munt., Olt. şi prin Dobr.) Şir (nefegulat) de rîuri la cămaşă, la ie etc. Cf. h ii 254, ciauşanu, v. 201, coman, gl., lexic reg. 47, ii, 17, 32. Un şărămboi de flori de mătase ocolea poalele cămăşii de jur împrejur, udrescu, gl. + (Regional) Cusătură mare (Frumoasa—Zimnicea). Cf. cv 1951, nr. 6, 30. 5. (Prin Munt. ; ironic; în forma şărămboi) Desen, zugrăveală cu linii mari, groase, neregulate. Cf. u-drescu, gl. Ce şărămboaie ai făcut aici? id. ib. 6. (Prin sud-vestul Transilv. ; la pl. ; în forma şărămpaie; în sintagma) Şărămpaie de foc = fulgere. Cf. alr i 1 245/831. II. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Şanţ1 pentru scurgerea apei. Cf. lb, lm, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., cv 1951, nr. 3, 46, chest. iv 40/49, alr ii 2 552/36, mat. dialect, i, 95, teaha, c. n. 269. + (Regional) Şanţ1 prin care se scurge din grajd zeama de la gunoiul vitelor. Cf. alr ii 5 679/36, 47, 362. + (Regional; în forma şărămpău) Şanţ1 făcut cu săpătoarea, In care se pun cartofii (Sereca — Orăştie). mat. dialect, i, 268. 2. (Regional) Nume dat adînciturii alungite care se face pe diferite obiecte : a) Şănţuleţ prin care se scurge mustul din teasc (Dobra —Deva). Cf. alr ii 6 138/105. »>) Fiecare dintre crestăturile făcute cu ciocanul în piatra morii (Petreştii de Jos — Turda). Cf. alr ii 6 782/250. III. (Art. ; prin Dobr. şi sudul Mold.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Vioara zicea o melodie săltăreaţă. . . Notele săreau răsfăţate, ca în şirimboiu. pÎrvescu, c. 48, cf. 188, pamfile, J. iii, 10, varone, d. 145, h vi 17, SE. VASTOS, N. 282. — Pl. : şarampoaie. — Şi: şarampău (barcianu, ALEXI, W., ALR I 814/361, ALR II 6 782/250, MAT. DIALECT, i, 95 ; pl. şarampauă alr i 814/361, alr ii 6 782/250, mat. dialect, i, 95), şarampliiii (cv 1951, nr. 3, 46, teaha, c. n. 269), şarimpău (l. costin, gr. băn. 191), şărămpău (alr ii 2 552/36, 5 679/47, 362, mat. dialect, i, 268 ; pl. şărămpeie alr ii 2 552/36, mat. dialect, i, 268), şărămbâi, şărimpău (alr ii 5 679/36, 6 138/ 105 ; pl. şărîmpeie ib. 5 679/36 şi şărîmpăie ib. 6 138/ 105), şărimpoi (h ii 256), şempărău (lexic reg. 47 ; pl. şempăraie. ib.), şirimhoi (pl. şi şirimboiuri coman, gl.), şirimpâu (lb, lm, gheţie, r. m. ), şirlml>6i (cv 1951, nr. 6, 30), şorlmpău (chest. iv 40/49), şorompâu (lb), sarâmpâu (alexi, w.) s. n. — Cf. ş a rl, ş a r a m p o ia. ŞARAMPOI* subst. l.S. m. (Popular) Par1 (1), stilp, bîrnă. Dulapi de scînduri bine încheiate şi cu şarampoi pe dinafară, aethiopica, 54r/7. Lemnul acesta. . . la lucruri şi zidiri ce să fac ca să steaie in ape, la şaram-poii cei mai de jos şi la tălpi de lăptoace bine să are. cod. silv. 17. Taie din pădure cinzeci de mii şarampoi, fieştecare să fie de un stat de om. beldiman, n. p. i, 132/23, cf. cihac, ii, 615, gane, n. iii, 145, ddrf, gheţie, r. m. Un vechi hambar clădit pe şarampoi. ap. tdrg. Un şarampoi pe care nimeni n-ar fi putut să-l clintească, d. zamfirescu, î. 190, cf. alexi, w. Fortificaţii secundare..., al căror interior era consolidat prin enormi şarampoi. pârvan, g. 470, cf. şăineanu, d. u., cade. Era un pod... pe şăici şi cu odgon legat de amîndouă ţărmurile în şarampoi de stejar, sado-veanu, o. xviii, 168. Să i se taie capul şi să l pună ia acolo într-o ţăpuşă de şarampoi din gardul de prim-prejurul curţii! sbiera, p. 139, cf. 140. Să-ngrădească grădina... cu gard de şarampoi. şez. i, 140, cf. xviii, 151, i. cr. i, 121, com. furtună, com. din bilca— rădăuţi şi din straja—rădăuţi, chest. ii 271/274, alr n/i mn 126, 3 840/514, 531, a vi 22, 26, lexic ■reg. 94. + (Prin Bucov.) Leaţ; ulucă. Cf. şăineanu, d. u., şez. v, 127, alr ii/i h 268/386. + P. anal. (Prin nord-estul Olt. ; la pl. ; în forma şerămpoaie) Cuie foarte mari. Cf. vîrcol, v. 2. Subst. (Regional) Iesle (pentru oi), avînd forma unui coş, făcută din nuiele împletite în jurul unor ;:beţe înfipte în pămînt. Com. din horodnicu de jos — .rădăuţi. 3. S. n. (Maghiarism regional ; în forma şorompou) Barieră la intrarea în oraş (Negreşti — Baia Mare). alr sn iii h 907/346. ■ ■ ' — Pl. : (m.) şarampoi şi (regional, n.) şarampoaie (a vi 22, 26), şarampoiuri (ib.). — Şi: (regional) şa-rampfiu (cihac, ii, 615, gheţie, r. m.) subst., şerămpâi '(vîrcol, v. ; pl. şerămpoaie id. ib.) s. n., şeremplău (lexic reg. 94), şorompâu (chest. ii 271/274) s. m., şorompou (alr sn iii h 907/346 ; pl. şorompauă ib.) s. n., (suspect) şarampân (alexi, w., şăineanu, d. u.) s. n> — Din magh. sorompo (dial. sarampâ). ŞARAMPdN s. n. v. şarampoi^. ŞARÂN s. m. (Regional) 1. Crap (Cgprinus carpio carpio). Cf. D. BOGDAN, GL. 107, LB, POLIZU, CIHAC, îi, 387. Bătrînă pîrpălea în spuză doi şarani frumoşi şi graşi, contemporanul, vi1? 31, cf. ddrf, gheţie, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., ANTIPA, F. I. 114, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ¡BĂCESCU, P. 54, C. ANTONESCU, p. 23. Se scufunda... în ,,dălbine“ să scoală de sub ,,copte“ peşti, somni, şărani, ori cîte-o hârcă grasă. v. rom. aprilie 1963, 21, cf. h i 85, iv 177, xviii 74, 277, 287, 304, com. furtună, alr i 1 746/1, 30, 40, 51, 59, 87, 402, alr ii 6 239/2, 36, 47, 53, 64, 76, 105, 316. 2. Ţipar (Misgurnus fossilis) (Almaş—Brad), alr i 1 745/65. 3. Nume dat unui peşte mare (Mănăstireni —Botoşani). Com. furtună. Am prins un şaran de doi coţi. ib. — Pl. : şarani. — Şi : şerăn (lb, polizu, cihac, ii, 387, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., şăineanu, D. U., CADE, BĂCESCU, P. 54, H IV 177, XVIII 74, 287, 304, alr ii 6 239/105), şirân (băcescu, p. 54) s. m. — Din bg. mapftii, ser. §aran, ucr. uiapau. ŞARĂNT s. n. v. şaranţ. ŞARANŢ s. n. (Maram.) Par1 (1), stîlp, bîrnă. Cf. cv 1951, nr. 3—4, 44, alr ii/i mn 126, 3 840/353, alr ii 6 429/353, arvinte, term. 167, lexic reg. 22, glosar reg. + (Regional) Uşor (la uşă) (Cămărzana — Satu Mare). Înainte de a pleca la biserică, mireasa care nu vrea să aibă copii pune mîna pă şăranţ, la uşă. arh. folk. i, 155, cf. 235. alr i 6547343. 339 SARĂ -28- ŞARÎMPĂU — PI.: şaranţvrî şi (m.) şaranţl. — Şi: şarânt (abvinte, term. 167, glosar reg. ; pl. şaranturi glosar reg.), şerănţ (lexig reg. 22; pl. şeranfuri ib.) s. n. — Cf. ş a r a m p o i2. ŞARĂ s. f. v. şarl. ŞARĂRÎU, -ÎE adj. (Prin nord-estul Olt.) Albastru-deschis. Cf. ciauşanu, v. 200. — Pl. : şarării. — Şar® + suf. -ăriil. ŞARBAN s. f. v. şabana. ŞÂRBĂ s. f. v. şerb. ŞÂRC1 s. n. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Balama. O pus şarcuri noi la uşă. L. costin, gr. băn. 191, cf. r.v 1951, nr. 5, 28, chest. ii 156/5, 176/5, 404, ai.r ti/i mn 135, 3 890/36, 53, 64, 76. — Pl.: şarcuri. — Şi : şărcă (alr ii/i mn 135, 3 890/ 53 ; pl şărci ib ), şărgă (ib. 3 890/36 ; pl. şărgi ib.) s. f. — Din ser. Sarka. Cf. magh. s a r o k. ŞARC® s. n. (Regional) 1. Şanţ1 făcut prin holdă pentru scurgerea apei (Baia—Lipova). Cf. chest. iv/68. 2. Loc adine intr-o apă stătătoare. Corn. din bocşa— reşiţa. — Pl.: şarcuri. — Cf. ş a r1. ŞARCANTEU s. n. (Regional) Pinten (la eizmă) (Sinnicoară—Cluj). Cf. cv 1952, nr. 5, 39. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Din magh. sarkantyti. ŞÂRCĂ s f.. v. şarc1. ŞARfiGLĂ s. f. v, şireglă. ŞARÎT* s. n. v. şiret*. ŞARÎT® subst. (Rar) Cimbru (Satureja hortensis). Cf. valian, v. Frunzuliţă de şarel. mat. folk. 89. — Din fr. sarriette. ŞARfiTĂ s. f. Trăsură uşoară (cu două roţi) trasă de un singur cal. V. cabrioletă. [Mergem] fără căruţă, fără şaretă, fără nimici galan, b. i, 83. Şareta porni şi in curind coti pe şoseaua care ducea [a gară. preda, d. 164, cf. dm, scl 1960, 254. Uite, eu sînl cu şareta, mergem întti pe la noi pe la gospodărie şi apoi om tot urca la deal. v. rom. februarie 1964, 74. — Pl. : şarete. — Din fr. cliariette. . ŞARF s. n. v. eşarfă. ŞÂRFĂ s. f. v. eşarlă. ŞARG, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Despre părul1 sau culoarea cailor; p. e x t. despre cai) Gălbui (d. bogdan, gl. 107, cihac, ii, 527, ddrf, barcianu, alexi, W., TDRG, şXlNEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DER, H II 252, com. MARIAN, PXSCULESCU, L. P. 375, CHEST. v/76, alr i 1 492/93, 990, a v 14, vi 16, 26); (regional) roşcat (alr i 1 492/129, 131, alr sn ii h 275); alb (alr i 1 492/690, 700), alb-cenuşiu (ib. 1 492/424), cenuşiu (ib. 1 492, alr sn ii h 276/531); cu pete (albe, roşcate sau negre) (chiriţescu, gr. 254, h x 477, com. marian, alr i 1 492, alr sn ii h 277/386); Înspicat (h vii 209, alr i 1 492/394, 900, 926); (regional) şer-gaci. Pe-un cal şarg încălecat, Pleacă vesel la domnie. ALECSÂNDRI, P. II, 111, Cf. III, 120, MÎNDRESCU, UNG. 103. Culoarea şargă sau cafea cu lapte este atunci cînd părul peste lot corpul are o culoare galbenă, enc. vet. 189, cf. bl ii, 48. Vulufă... strîngea la piept o pereche de hulubei, unul alb pătat cu roş ca un cal şerg, celălalt, vtnăt. brXescu, a. 58, cf. 243. Culorile calului sînt: „murg"..., ,,sur“, ,,alb",... ,,şarg". pribeagul, p p. 69. Trece de cîteva ori cu calul lui înalt, şarg. stânci1, d. 158, cf. id. r. a. ii, 315, cl 1958, 120, 1960, 80, h i 129, ii 12, 26, 116, 176, 243, iii 14, 143, 226, x 535, xi 193, xiv 103, com. marian, alr i 1 492/266, 270, 320, 772, 932, 988, a v 14.<0> (Despre părul1 altor animale sau, rar, despre părul oamenilor) Am doi moşnegi cu barba şargă, Cînd se-ntîlnesc se trag de barbă (Pieptenii cu cîlţii). sbiera, p. 320. Căţeluşă şargă, tot cîmpul aleargă (Coasa), şez. iv, 83, cf. xix, 62, gorovei, c. 111. S. S. m. şi f. Cal de culoare şargă (v. şarg 1). Cf. anon. car. Acum treci înainte pe şargul tău călare. alecsandri, p. iii, 381, cf. ddrf. înhamă pe şargul la poştalion, chiriţescu, gr. 157, cf. cade. La dumneavoastră m-am abătut numai cu şargul pe care-l încalec. sadoveanu, N. F. 14. Diii, galbenul . . . Diii, şargul. stancu, d. 507. Şargul rupea piatra cu copita, beniuc, v. a. ii, 88. Pe şarga şi-o cesălat. şez. i, 108. Şi iu, măre, ca să-mi scoţi, Tot pe şargul nebunul, Că nu-l ţine pămîntul. mateescu, b. 50. Fugea şarga... Mai iute ca o furtună, păsculescu, l. p. 264, cf. 265, caba, sXl., com. marian. — Pl.: şargi, -ge. — Şi: şerg, -ă adj. — Din magh. sărga. ŞARGÂCI, -CE adj. v. şergaci. ŞARGÂT, «Ă adj. v. şergat. ŞARGĂI s. f. 1. (Prin Ban. şi Transilv.) Dungă; pată (2). Gluga e făcută dinlr-o lăstaviţă... din lînă cu bete (şărgi) negre sau vînăle. liuba—iana, m. 20. [Boul] cel cu şărgi se zice şilean. h xviii 139. Şerpele cu flori la urechi albe (pe spate cu) şargă neagră, a iii 1. Vipera e iot aşa ca şerpele cu şargă vînătă pe cîrcă. ib. 2. (Prin sud-estul Ban. şi vestul Olt.) Cicatrice (în forma unei linii). Ce şargă are omu ăsta pe obraz / alr i 1 492/1, cf. ib. 1 492/850. — Pl. : şărgi. — Cf. ser. Sara. ŞARGĂ* s. f. 1. (Prin Transilv.) Verigă care se pune în botul porcului. Cf. paşca, gl., alr ii 5 692/219. 2. (Regional; în forma şarjă) Cercel (Prundu Blr-găului —Bistriţa). Cf. alr sn iv h 1 201/219. — Pl. : şărgi. — Şi: şărjă s. f. alr sn iv h 1 201/219. — Cf. ucr. c e p r a. ŞARGĂ3 s. f. (Rar) Marnă. Cf. alexi, w. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞĂRGĂ“* s. f. v. şarc*. ŞARGĂU s. m. v. şergău. ŞARIÂJ s. n. Transportare a materialului aluvionar In curentul unei ape. Cf. ltr2, dm, dn2. — Pronunţat: -ri-a j. — Pl. : şaria je. — Din fr. cliarriage. ŞARICĂ s. f. v. sarică. ŞARÎGLĂ s. f. v. şireglă. ŞARIVARÎ subst. sg. (Franţuzism învechit, rar) Muzică discordantă; zgomot asurzitor. Toate inslru-meniile mergea crescendo, şi sfîrşitul s-au încheiat cu un şarivari mai spărios decît trîmbiţa îngerului judecăţii de pe urmă. gtn (1836), 1071/24, cf. stamati, d., russo, s. 157, lm, barcianu, alexi, -w. — Din fr. charivari. ŞARÎMPAU s. n. v. şarampoi*. 366 ŞARJA - 29 - ŞARLATAN ŞARJ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) 1. (Despre cavalerie) A ataca cu violenţă (folosind arme albe). Cf. barcianu, şăineanu, d.u., cade. Escadroane de jandarmi călări şarjează manifestaţiile şomerilor. c. petrescu, o. p. ii, 191, cf. scriban, d. [Mulţimea] fu şarjată... de escadroane de călăreţi cu lăncile în cumpănire, camil petrescu, n. 23. Turcii au încercat să treacă, şarjînd în galop. id. o.-iii, 295, cf. 513. <0> Fig. Peştele şarjează cu furie în toate părţile, sare nebuneşte în aer. vîn. pesc. 1962, nr. 10, 19. 2. (Franţuzism învechit, rar; complementul indică persoane) A însărcina (cu o misiune). Cf. alexi, w. 3. (Complementul indică personaje literare, situaţii etc.) A înfăţişa într-o formă caricaturală, exagerată. Artistul comic uzează... de dreptul... de a exagera, de a şarja, ibrăileanu, s. l. 75. în Muza de la Burdu-jeni, C. Negruzzi. .. se arată critic, şarjînd însă ca şi Alecsandri. id. sp. cr. 110. 4. (Rar; complementul indică arme de foc) A încărca. Cf. şăineanu, d. u. — Prez. ind. : şarjez. — Din fr. charger. ŞARJABIL, -Ă adj. (Despre metale) Care poate fi folosit la încărcarea unui furnal. Cf. dn2. — PI. : şarjabili, -e. — Cf. şarjă. ŞARJARE s. f. Acţiunea de a ş a r j a şi rezultatul ei. Cf. şarja (3). Şarjarea lui Rică şi felul şarjării este expresia aversiunii lui Caragiale pentru personagiul său. ibrăileanu, s. 56. De obicei şarjarea femeii constă mai mult în şarjarea caracterelor feminine în genere. id. s. l. 43. Şarjarea exagerată a personagiilor duce la falsificarea adevăratului sens al operei, contemp. 1952, nr. 178, 6/4. — PI. : şarjări. — V. şarja. ŞARJĂ1 s. f. I. (Franţuzism învechit, rar) Funcţie; grad militar. Făcu toate treptele militari de rang pînă ce ajunsă la şarja presente de general, telegraful (1855), 922/27, cf. lm, alexi, w. II. 1. Atac violent al cavaleriei (cu arme albe). în timpul ieşirii din sat, cavaleria otomană le dă o şarjă, bolintineanu, ap. cade, cf.enc. rom., barcianu, alexi, w., şăineanu, d. v. Ofiţerii erau invitaţi să asístela,,Fantasia", şarjă de călăreţi pe cai albi. brăescu, a. 230, cf. scriban, d. Ordonă o şarjă de cavalerie cu latul săbiei, camil petrescu, o. iii, 294. O şarjă nemiloasă aruncă îndărăt primele şiruri de manifestanţi. v. rom. ianuarie 1954, 194. Fulga a luat parte la şarja de la Robăneşti. vinea, l. ii, 82, cf. der. + F i g. Atac (violent) prin scris, caricaturi etc. O singură comedie n are semnificaţia de a fi o şarjă directă împotriva liberalismului, ibrăileanu, sp. cr. 227. Acest teatru de copii este o şarjă la adresa capitalismului. sahia, u.r.s.s. 130. A fost într-âdevăr Russo doar un ,,luptător ocazional“, executor al unei şarje întîmplă-toare, rămasă fără ecou într-o revistă efemeră? varlaam — sadoveanu, 213. + (Sport) Atac impetuos asupra adversarului. Cf. dn2. 2. (Rar) Semnal dat pentru începerea atacului. Cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, d. III. 1. înfăţişare caricaturală, exagerare (in prezentarea literară, scenică etc. a unui personaj, a unei idei etc.). în comediile destinate burgheziei, linia se menţinea superficială şi accentul era pus pe şarjă, contemp. 1948, nr. 104 , 22/4. Satira, şarja caricaturală îi sînt [lui Dickens] şi aici mijloace literare familiare, v. rom. ianuarie 1954, 268. Stridenţele şi şarja abuzivă au transformat un text satiric sobru într-o parodie penibilă, ib. septembrie 1963, 180. 2. Lucrare, creaţie în care se caricaturizează. în aceeaşi sară, Gh. Becescu-Sylvan a prezentat cu brio, într-o şarjă improvizată, cenaclul Macedonski. sadoveanu, o. xvi, 525, cf. der. Este şarja cea mai spirituală din cîte s-au scris la noi pe tema neseriozităţii presei de informaţie de altădată, românia literară, 1970, nr. 117, 5/2. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Nu numai în desenele şarjă, dar chiar în unele portrete veritabile, el interpretează... îndrăzneţ figura. opreşcu, s. 98. IV. (Rar) încărcătură a unei arme. Cf. şăineanu, d. u., CADE. V. (Ind.) încărcătură normală de minereu, fondanţi şi combustibil a unui cuptor metalurgic; cantitate de metal lichid obţinut din această încărcătură. Fosforul se găseşte în şarjă sub formă de fosfat, ioanovici, tehn. 39, cf. 35. în cea de a treia zi de la aprindere a fost scoasă prima şarjă, primul şuvoi de fier. contemp. 1948, nr. 107, 7/4, cf. cv 1949, nr. 2, 16. Au elaborat prima şarjă la noul furnal, scînteia, 1953, nr. 2 637. Nu peste multă vreme a început să dea şarje mai bune. v. rom. aprilie 1955, 248. Mai deasă i şarja de oţel. BENIUC, V. A. II, 195, cf. DAVIDOGLU, C. 35, DER. + Proces de încărcare, prelucrare şi scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. Cf. dl, dm. — PI. : şarje. — Din fr. charge. ŞARJĂ* s. f. v. şargă*. ŞARLAH subst. (învechit, rar) Scarlatină. între boalele lipicioase numeră încă unii: scorbutu,... şarlahu. CALENDARIU (1844), 71/17. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Din germ. Scharlach. ŞARLAl s. m. v. şerlai. ŞARLATAN s. m. Persoană necinstită care îşi atinge scopurile profitînd de naivitatea sau de buna-credinţă a cuiva, escroc; impostor; (regional) pasmarghiol. V. şiret3, şmecher (1), şnapan, şalvir1, panglicar (2), p a p u g i u (2), păpuşar (2). Şarlatanii... sînt şi buni doftori, cugetări, ii, 44r/l, cf. 38r/24. Sînt cei mai vestiţi şarlatani şi cei mai mari şăreţi ce să pot găsi. ist. am 93r/3. Mai mult urea pre el sofiştii un soi de ciarlatani filosoficeşti, carii pe vremea aceea în mare vază era. nicolau, p. 101/13. Eşti curat un cearlatan, un nebun, un înveni-nător... şi în viaţa ta n-ai încetat de a fi un mijlocitor de intrige amoroase, heliade, d. j. 47/21. înşelăciunea şarlatanilor, piscupescu, o. 46/12. Să se păzească fieştecare de picături, care mulţi şarlatani le vind pentru friguri, dietet. 82/23, cf. veisa, i. 177/1. Şarlatani şi proroci mincinoşi, cari au bucurie să samene zîzanie între naţii, fl (1838), 222/18. Aşa zisesă acel şarlatan. asachi, ped. 59/21. Şarlatanii... nu s-au cuprins niciodată cu altceva, decît... cu alchimia... sau cu lungimea vieţii, înşelînd neruşinaţi pe public, vasic^, m. i, 5/13, cf. ii, 257/11. De 5 ani de cînd mă tăvălesc pe aice am înfăţoşat publicului în veci un om cinstit, iar nu un şarlatan, pr. dram. 193. Un şarlatan din Galiţia le construise [băile de abur] atît de mizerabil. bariţiu, p. a. iii, 33. Dacă Sanuto cutează a se apropia de mine prin astfel de mi jloace este un cearlatan. lăză-rescu, s. 82/23, cf. 69/13. Este lucru de rîs ca, în puterea diplomei sale, fiecare. . . să aibă dreptul să se constituie cearlatan. man. sănăt. 5/5, cf. 157/13, sta.-mati, d. Dar de a înturna şi răsturna o limbă împotriva trasului ei este altă chestie: chestie de pedanţi, de ne-ştiitori, de şarlatani sau de mişăi. russo, s. 85, cf. BA.RA.SCH, I. 171/6, POLIZU, BOLLIAC, O. 203, ROMÂNUL (1858), 1352/39. Nu am putut fi admiratorul dibacilor şi şarlatanilor, ghica, s. 143. Dacă învăţămîntul economiei politice ar fi fost mai răspîndit, aceşti ciarlatani ... n-ar fi avut creditul ce l-au uzurpat cîteodată. i. 10-nescu, m. 11. Cîţi şarlatani au prosperaţi alecsandri, s. 164, cf. costinescu, bolintineanu, o. 465, LM. Aceste cărţi încăpînd pe mina unor şarlatani ignoranţi, 5 - c. 427 374 şarlatAncĂ 30- ŞARL ai să auzi vorbindu se că fac minuni ca sfinţii. crea.ngă, o. 109. Ce uşor iar fi unui şarlatan... să-l ducă de nasi caragiale, o. iv, 186, cf. iii, 78. Tu. . . eşti mare şarlatan, contemporanul, iii, 825. E şarlatanul ce-a fost mai iscusit. Fiindcă să insele putu mai cu-nlesnire Aci prin ingimfare, aci prin linguşire, macedonski, 0. i, 169. Ei îşi croiesc drum larg, dînd la o parte. . . pe şarlatani şi pe chilipirgii, vlahuţă, o. a. i, 182, cf. ddrf. Maiştri renumiţi de vorbe şi. .. şarlatani, necu-luţă, ţ. D. 97. Şarlatan a fost şi hoţ I coşbuc, p. ii, 304, cf. enc. rom., barcianu, alexi, w., ibrăileanu, sp. cr. 80. Filozofii erau puşi... pe aceeaşi treaptă cu ,,bărbierii“ .. . şi patronii, ,,lecuind“ şi ei, ca şi alţi şarlatani, dr. iv, 170. Spune mi că eşti un şarlatan, spune-mi că înşelăciunea a fost meseria ta. ardeleanu, U. D. 137, cf. BABEŞ, o. A. I, 618, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Şarlatanul ăsta care a înşelat pe toţi moşnegii munteni şi le-a luat pădurile pe nimici galaction, o. 103. Toţi oamenii aceştia care ocolesc orice control şi-ţi spun la fiece pas ,,ai încredere în mine" sini de regulă nişte şarlatani, camil petrescu, t. ii, 184, cf. i, 74, g.m. zamfirescu, sf. m.n. i, 37. De îndată ce un om are o viziune mai largă, devine astrolog, şarlatan... sau nebun l sebastian, t. 294, cf. sadoveanu, o. ix, 271, scriban, d. De cînd se trec pe lume anii Nu au lipsit, ştiut e, şarlatanii, arghezi, s. v, 61. Umanist şi orator dibaci..., dar..., parazit, şarlatan, vianu, s. 140. Cît despre buna părere, vă asigur că este exagerată şi aş fi într-adevăr un şarlatan... dacă n-aş combate-o. vinea, l. i, 27, cf. h ii 32, alb i 1 552/600, 798, 984, 986, 1 558/596, alr ii 3 726/235, alr sn v h 1 252. <0> (Ca epitet, preeedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Trebuie să ştie şi el, şarlatanul de popă..., omul de nimic care minte de două mii de ani. ardeleanu, u. d. 67. -v> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Rude şi amici Ai persecutat.. . Doctor şarlatan, Ministru duşman, alexandrescu, o. i, 367. Medicul şarlatan. . . le adapă cu cele mai perico-loase veninuri, filimon, o. ii, 134. — PI. : şarlatani. — Şi: (Învechit) cearlatăn (scris şi ciarlatan), ţarlatăn (cugetări, ii, 38r/24), (prin adaptare la sistemul fonetic popular) şărlatăn (alr sn v h 1 252/414), şărlătân (alr ii 3 726/235, alr sn v h 1 252/531) s. m. — Din fr. charlatan. — Ceariatan < it. ciarlatano. — Ţarlatan < ngr. 'caap/.atdivo?. ŞARLATÂNCĂ s. f. (Rar) Escroacă (v. escroc); impostoare (v. impostor). Cf. scriban, d. — PI. : şarlalance. — Şarlatan + suf. -că. ŞARLATANERÎE s. f. (Astăzi rar) Şarlatanie (1). Cf. albineţ, m. 24/21. [învăţăturile] nu sînt alt decît nişte şarlatanerii din cele mai însemnate, tîmpeanul, g. 49/1. Cîştigă autorului său pe lîngă celelalte şarlatanerii o sumuliţă de una sută mii fiorini, vasici, m. 1, 13/30. Astăzi numai neghiobia poale să îmbrăţişeze acele spăimîntăioare cearlatanerii. man. sănăt. 343/25, cf. costinescu, barcianu, alexi, w., cade 1245, scriban, d. 1276. — PI.: şarlatanerii. — Şi: (învechit) cearlatanerie s. f. — Din fr. cliarlatanerie. — Cearlatanerie < it. ciar-lataneria. ŞARLATANÎSC, -EÂSCĂ adj. (Rar) De şarlatan; făcut cu scopul de a înşela. Minunata ispravă a Pu-toiencei noastre fusese numai o momeală şărlălănească. i. botez, b. i, 24, cf. scriban, d. — PI. : şarlataneşti. — Şi: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) şărlătănesc, -eăscă adj. — Şarlatan + suf. -esc. ŞARLATANÎŞTE adv. (Rar) Ca şarlatanii, in felul şarlatanilor. Cf. scriban, d. — Şi: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) şărlătăneşle adv. scriban, d. — Şarlatan + suf. -eşte. ŞARLATANIE s. f. 1. Faptă de şarlatan; (astăzi rar) şarlatanerie, (învechit, rar) şarlatanism (1). V. şiretenie1 (2), şiretlic (1), şmecherie (2), şălvirie, şolticărie, pehlivănie. Cf. veisa, i. 177/1, polizu, delavrancea, t. 207, ddrf, barcianu. Vezi dumneata şarlatania dracului I brătescu-voineşti, î. 150, cf. cade. Ignoranţi superstiţioşi, arabii erau prada tuturor şarlataniilor. brăescu, a. 229, cf. scriban, d. Am vorbit în altă parte de această.. . şarlatanie. ralea, s. t. iii, 280. Se temea să nu l dea a doua oară de gol mîinile,'care nu se potriveau cu straiul, dezamăgind buna credinţă a flăcăiaşului ca o netrebnică şarlatanie. c. petrescu, a. r. 58. Eo ... şarlatanie a stă-pînilor, care îşi camuflează beneficiile, bogza, a. î. 111, cf. alr i 1 548/418. 2. Mod de a fi, de a acţiona propriu şarlatanilor; (astăzi rar) şarlatanism (2), (familiar) şnapanlîc (2). Jurnalistul teatral cată să se lupte neîncetat. . . în contra şarlataniei. filimon, o. ii, 274, cf. şăineanu, d. u. Urmînd o evoluţie firească, filmul trece la artă. Şi... acei care-l priveghează au datoria să izgonească din domeniul lui tot ce era şarlatanie. sadoveanu, o. xix, 173. Intenţia lui este să satirizeze, după împrejurări, ignoranţa şi şarlatania păturilor exploatatoare. varlaam — sadoveanu, 372. Pentru mullă lume, faima asta era turburată de o bănuială de şarlatanie ştiinţifică. vinea, l. i, 27. — PI. : şarlatanii. — Şi: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) şărlătănie s. f. veisa, i. 177/1, scriban, d., alr i 1 548/418. — Şarlatan + suf. -ie. ŞARLATANÎSM s. n. 1. (învechit, rar) Şarlatanie (1). Cf. veisa, i. 14/13, 177/1. 2. (Astăzi rar) Şarlatanie (2). Cf. pr. 34/2. I s-ar fi părut că izbeşte băgarea de seamă a publicului prin toate acele mici mijloace ale şarlatanismului popular. gtn (1836), 232/27. Totdauna au fost oameni carii au putut deosebi şarlatanismul. pr. dram, 194. Seculii de mijloc... au fost secuii de aur pentru orice fel de şarlatanism. barasch, i. 18/20, cf. polizu. Un popor .. . fanatic, care crede în şarlatanismul astrologilor, alec-SANDRI, o. P. 329, Cf. id. T. 1 661, CADE, SCRIBAN, D. 3. Spirit, caracter şarlatanesc. El se fereşte de cear-lalanismul speculaţiei, brezoianu, a. 49/13. [Doctrinele metapsihice] rămîn prin obscuritatea şi, adesea, şarlatanismul lor, în marginea ştiinţei propriu-zise. RALEA, S. T. II, 50. — PI. : şarlatanisme. — Şi: (învechit) cearlatanism (scris şi ciarlalanism pr. 34/2) s. n. — Din ţr. charlatanisme. — Cearlatanism < it. ciar-latanisino. ŞÂRLĂ s. f. 1. (Popular şi familiar) Javră, potaie. Cf. polizu, lm, ddrf. Grivei nu se scutură de loc şi femeia aruncă necăjită cu un retevei după el: — Jarla dracului / sandu-aldea, d.n. 265, cf. alexi, w., tdrg, dr. iv, 1505, şăineanu, d. u. Unii învăţăcei se făceau că iau note, alţii se-ntindeau lenevos, ca şarlele. ciauşanu, R. scut. 24, cf. cade. Şarla pieri în curte, unde schelălăi îndelung, voiculescu, p. ii, 48. Gardistul din poartă se trezise şi şi potrivea jambierele dezlegate din băieri, înlinzîndu-se ca o şarlă, ieşită din paie. p. constant, r. 169, cf. scriban, d., scl 1959, 209, l. rom. 1960, nr. 5, 25, h ii 117, ix 6, x 355, 498. Şarle spurcate ce stnteţt,. ■ . mi-aţi mîncai malaiul. şez. vii, 134, cf. iii, 89, ix, 137, i. cr. i, 121, iv, 108, ciauşanu, gl., izv. v, 22, coman, gl., chest. v 76/6, 53, ALR i 1 156/218, 370, 526, 770, a v 15, vi 26, mat. dialect, i, 192, fd ni, 208. 0> (Ca epitet, preeedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de‘‘) O şarlă de cîine. h ii 27. Nu vezi că mi-a stricat o şarlă de cîne bunătate de floare... ? şez. xxiii, 9. Mi-au ieşit în cale nişte şarle de cîini. mat. dialect, i, 192. + P. 381 ŞARLĂU -31- SÀRPË anal. (Prin sudul Transilv. şi nord-estul Olt.) Mîr-ţoagă. Cf. dr. v, 226, fd iii, 206, 207. <0> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) O şarlă de cal. Corn. din sălişte —sibiu. 2. (Regional ; familiar) Epitet depreciativ pentru o persoană leneşă, flecară, inoportună. Cf. polizu, CIHAC, II, 384, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, CIAUŞANU, GL. , DR. V, 226, FD III, 208. 3. (Art. ; regional) Numele unei hore ; melodie după care se execută această horă (Hinţeşti—Argeş). Cf. vahone, d. 149, id. J. R. 47. — PI. : şarle. — Şi : (regional) sôrlâ (coman, gl.), jărlă s. f. — Din fr. [king-]clmrles, numele unei rase de cîini. ŞARLAU s. n. v. şirlău. ŞARL0TĂ s. f. 1. (Rar) Amestec de marmeladă şi pîine prăjită. Cf. enc. rom., alexi, \v. 2. Cremă preparată din lapte, ouă, zahăr, frişcă şi gelatină, în care se adaugă uneori fructe. Cf. graur, n. p. 157, s. marin, c. b. 288. — PI. : şarlote. — Din fr. charlotte. ŞARLUCATĂR s. n. v. şolocat. ŞARM s. n. sg. Farmec, graţie. Cf. alexi, w. Amanta trebuie să fie frumoasă şi să aibă şarm. stancu, r. a. i, 314. — Din fr. cliarmc. ŞARMANT, -Ă adj. Fermecător, încîntător. Ce fetiţă şarmantă! asachi, ped. 43/11, cf. calendar (1859), 46/25. C. Negruzzi a scris accst şarmant vodevil. filimon, o. ii, 350. Şarmantă damicelă, Cu ochi ca de gazelă, Ornată precum eşti, Pe toate eclipseşti. i. negruzzi, s. i, 79, cf. alexi, w. N-am căutat să apoteozez elegantele serate dansante, şarmantele mălinele, hogaş, dr. ii, 183, cf. scriban, d. Ioanide e un om original, e şarmant, călinescu, b. i. 12. E un om şarmant. vinea, L. i, 424, cf. 78. Ruxandro, tata a spus că e şarmant, demetrius, c. m. 124, cf. dn"'. — PI. : şarmanţi, -te. — Din fr. charmant. ŞARNJERĂ s. f. 1. (Rar) Balama, ţîţlnă. Cf. ltr', dn2, der, chest. ii 176/125. 2. (în industria petrolieră) Dispozitiv format din două piese care, aşezate de o parte şi de alta a unui corp cilindric şi fixate cu buloane, permit suspendarea întregului ansamblu pe un reazem. Cf. ltr3. 3. (Geol.) Locul de îmbinare intre cele două flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. Cf. ltr2, der. 4. Locul de îmbinare între cele două valve care formează cochilia unui lamelibranhiat. Cf. ltr5, der. 5. Bandă de hirtie gumată, folosită de filatelişti pentru lipirea mărcilor poştale în albume, m.d.enc. — Pronunţat : -ni-e-, — PI. : şarniere. — Din fr. charnière. ŞARPANT subst. v. şarpantă. ŞARPANTĂ s. f. 1. (învechit, rar) Schelet (al unui vertebrat). Oasele. . . sînt adevărate pîrghii de care se compune şarpanta trupului, kretzulescu, a. 6/14, cf. 14/3. 2. Schelet din bare de lemn, de metal etc. care formează structura de rezistenţă a unei construcţii sau a unei părţi dintr-o construcţie, în special a acoperişului unei case. Cf. alexi, w.Sa restaurat partea superioară a paraclisului ; s-a refăcut şarpanta pentru retn. vălirea clădirilor de la sud şi vest. mon. ist. i, 173, cf. nica, L. vam. 232. Acoperişul unei barăci este format din mai multe ferme (elementul principal de rezistenţă care susţine acoperişul unei construcţii, din lemn ecari-sat sub formă triunghiulară) purtînd numirea de şarpantă. cv 1949, nr. 7, 31, cf. ltr2, dm, dn2. Au început lucrările de zidărie la ultimul etaj şi confecţionarea şarpantei pentru acoperiş, scînteia, 1960, nr. 4 833, cf. der. Şarpanta unei ferestre, v. rom. aprilie 1963, 150. — PI. : şarpante. — Şi: (rar) şarpânt subst. alexi, w. — Din fr. cliarpente. ŞÂRPĂ s. f. v. eşarfă. ŞARPAU subst. (Prin Transilv.) Frînghie cu care se leagă vitele la iesle. Cf. gheţie, r. m., alexi, w., BUGNARIU, N. — PI. : ? — Cf. ş a r p e. ŞĂRPE s. m. I. 1. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase) cu corpul cilindric şi lung, fără picioare, care se tîrăsc printr-o mişcare ondulată a corpului; (şi la sg.) reptilă care face parte din acest ordin; (învechit) zmeu, (regional) gîndac, (regional; eufemistic) peşte2 (3). Lăudaţi Domnul de pre pămînt şerpii şi toate bez nele. psalt. hur. 124t/1. Vădzură varvarii spăndzu-răndu şarpele (jivina n. test. 1648, j i g a n i i a biblia 1688) de măînra lui. cod. vor. 96/7. Fierile şi toate vitele, şarpele şi pasări cu pene... se laude numele D [om] nului. psalt. sch. 478/5. Mania lor după chipul zmăului (şarpelui c3d, de şerpe h) ca aspidă surdă ce astupă urechile sale. psalt. 110. Sîntu ca o rudă de şarpe luotorii de camătă, coresi, ev. 343, cf. 202, 463. Şarpe fie în cale şi aspida în colnic, palia (1581), ap. gcr i, 36/16. Era acolea, mai scump de toate, un sfitoc minunat de pîntece de şarpe, moxa, 380/23. Va mânca lup... şi... altele cîte sunt necurate, şarpe, broască ţestoasă, prav. gov., ap. gcr i, 90/36. Mearge şarpele şi pre feciorii lui omoarî (a. 1642). gcr i, 102/7. De are ceare peaşte, au şearpe-i da va lui? n. test. (1648), 9V/1, cf. 13r/14. Şarpele este o jiganie mai înţeleaptă şi mai cumplită decît toate jigăniile. neagoe, înv. 193/22, cf. gcr i, 230/31. Trimise Domnul la norod şărpii cei ce omora şi muşca pre norod, biblia (1688), lll2/32. Faceţi-vă înţelepţi ca şerpii şt proşti ca porumbii, antim, p. 117. Toamna, vănturoasă, pre vremea săcerişului, vremi bună, şărpilor peirea şi oilor (cca 1750). gcr ii, 59/1. Căzu oul jos şi crăpă şi ieşi din găoacea oului un pui de şarpi. alexandria (1784), 7T/9. Şerpi otrăvitori, carii muşcînduş eoadele îţ muşca de frică şi inima, molnar, ap. gcr ii, 163/38, cf. klein, d. 424, clemens, drlu, lb, iser. Otrăvitorul şerpe vă-zînd... O matcă de albine... îi spuie: că este prea frumoasă, negruzzi, s. ii, 293, cf. polizu. Pe coasta unei stînci se mişcă un şarpe lung., alecsandri, o. p. 350, cf. cihac, i, 274, lm. Groapa este rotundă, săpată de şearpe. odobescu, s. ii, 467. Ce fi-a ieşi înainte întăi şi-ntăi, dar a fi om, da şerpe, dar în sfîrşit orice altă jivină a fi, pune-o în traistă, creangă, p. 74. Se porniră din toate părţile şerpii ca frunza şi ca iarba, ispirescu, ap. gcr ii, 354. Rochi de mătasă. . . ,,în pelea şearpe-lui" sau vinete, pitiş, sch. 111. Din iarbă scoate capul şarpele şuierător, beldiceanu, p. 57, cf. ddrf, bar- CIANU, ALEXI, w., CANDREA, Ţ. o. 8, TDRG, PAMFILE, S. t. 111. Temîndu-se să nu fie vreun şarpe sau ceva pe ea, Elenuţa se dezbrăcă repede de palton, agîrbiceanu, a. 483, cf. hogaş, dr. i, 118, cade. Pielea de şarpe nu e bună de nici un leac. voiculescu, l. 305. Scoici deschise, melci de apă, lipitori şi şerpi, — întreaga faună. . . se frămînta. sadoveanu, o. ix, 395, cf. scriban, d. Plîns prelung, cum scoate fiara. .. Cînd vreun şarpe-i muşcă gheara, x. barbu, o. 51. Mi se părea... că mă aflu în faţa unui şarpe strivit în mi jlocul drumului, călinescu, c. o. 11. Trece o barză... cu un pui de şarpe în cioc. camil petrescu, o. ii, 182. Băieţaşul.. . aleargă, cre-zînd că prin iarba ce se clatină trece un şarpe. v. rom. mai 1954, 181. Parc au dat năvală în şerpi cocostîrcii. beniuc, v. a. ii, 144. Prietenul meu s a specializat în studiul veninurilor de şarpe, vinea, l. i, 259. Tot 392 ŞARPE -32- ŞARPE accidentale sînt şi intoxicaţiile prin muşcăturile de şerpi veninoşi, belea, p. a. 148. Cu şerpii pe nisip am stat la soare, isanos, v. 390. Iubeam pădurea... Şi şerpii cei cu solzii lucitori, labiş, p. 163. De ctrlig era agăţat un şarpe. vÎn. pesc. 1964, nr. 7, 7. Şarpe lung cu solzii verzi, alecsandri, p. p. 11, cf. h iv 85. Muşcătura de şerpe aduce moartea, şez. i, 117, cf. ii, 89, 164, v, 147. L oi duce... Unde-s broaştele Cit vacile Şerchii cit sulurile de car de mari. mat. folk. 1 073. Ţinea baba şarpele încolăcit pe mînă. mera, l. b. 6, cf. şez. xiii, 208. Mie rău mi s-a urît... Cu şuierul şerpilor, den-susianu, ţ. h. 288, cf. şez. xviii, 117, plopşor, c. 27. Cînd să scoboare cofa, vede un şearpe încolăcit în fîn-tînă. pamfile, s. t. 42, cf. alr i 1 180, 1 181, A ii 12, iii 1, 2, 3, 5, 16, 18, 19, iv 5. Şerpi negri se-ncolă-ceau, Pe mine mă coprindeau. balade, ii, 350, cf. iii, 93. Şerpele, cînd îl doare capul, iese la drum = a) omul, clnd nu mai judecă, se pierde, zanne, p. i, 654 ; b) se spune despre cineva care caută ceartă. Cf. id. ib. Ţipă ca broasca în gura şerpelui. id. ib. 339. Şarpele, pînă nu l calci pe coadă, nu se ntoarce să te muşte. cade, cf. zanne, p. i, 652. Nu ţi fie milă de şerpe. zanne, p. i, 653. Şearpele se sperie de însăşi pielea lui, cînd o vede spînzurată. id. ib. Şarpele ce se Urăşte n are trebuinţă de picioare, şe spune atunci cînd ni se dau lucruri care nu ne sînt necesare. Cf. id. ib. în orice gaură poţi găsi şearpe cît de mic. id. ib. Şerpele, cît de mult îl vei mîngîia, el lot le va muşca. id. ib. Cînd le muşcă şarpele, ţi-e frică şi de şopîrlă. Cf. lm, zanne, p. i, 653. Şearpele nu şi arată niciodată coada înainte. zanne, p. i, 655. Prinde şarpele cu mîna altuia, se spune despre o persoană care se foloseşte de ajutorul altuia pentru a îndeplini, în folosul propriu, un lucru primejdios. Cf. id. ib. 657, v, 191. Judecătorul e ca şarpele, niciodată nu umblă drept. id. ib. v, 369. <0> (în credinţe şi superstiţii) La pelagră se unge cu untură de şearpe. N. leon, med. 107. Cît ţin zilele Crăciunului, furca de tors trebuie ascunsă, căci altfel cel ce o va vedea, .. va fi muşcat de un şarpe atît de gros şi aiîl de lung ca o furcă, pamfile, cr. 212. Mama pădurii. .. ia mana vacilor, trimiţînd şerpii ca să le sugă. id. duşm. 232. Şerpii... se adună la aluniş, ca acolo să facă piaira scumpă, id. ş. t. 51. Dacă cineva ridică un şarpe de la pămînt, bate vîntul după aceasta şase săplămîni. id. văzd. 59. Şarpele se poate scoate din om, dacă acesta se leagă cu capul în jos deasupra unui ceaun cu lapte clocotit, păcală, m. r. 268. Şerpele cînd iesă în drum şi-l trece, îl doare capul. şez. i, 127. Omul ce are şerpi în pînlece are burtă mare, e galben la faţă, simte o mîncărime la inimă şi iot îi vine să verse. ib. 251. La Alexli, cînd pomeneşte careva de şărpe, îl muşcă vara. ib. iii, 50. Pe şarpe nu se pune mîna că ţi se jupoaie paţţniK. ib. vi, 58. Cînd cineva omoară un şarpe, e nitik Să dea în el toţi cîţi se află de faţă, ca să aibă ptlţefi peste an. pamfile, b. 62. La Mucenici să le dfăfnl, să dai ocol casei cu ireanţă aprinsă, că e bine di muşcătură de şarpe. şez. xii, 157. în pielea şearpelui Se ascunde dracul, zanne, p. i, 653. O (în imprecaţii) Să-l ia şerpii Dunărei! h iv 90. Sugă-ţi şărchii coastele..., Sugă ţi şărchii şoldu tău! mat. folk. 1 068. <$• (Ca termen de comparaţie sau in construcţii comparative, cu aluzie la forma sau răceala corpului, la mişcările ondulate ale animalului, la agerimea ochilor lui, la răutatea şi viclenia care i se atribuie etc.) Să lăsa ca un şarpe mînios, de muşca pre unii şi pre alţii. anon. cantac., cm i, 188. Vorbele... ca şărpi ne îngroziră, heliade, o. i, 164. Parada se întindea ca un şerpe pe... uliţă, negruzzi, s. i, 29. Păturică... făcu să cază din ochii săi de şarpe două lacrime. fili-mon, o. i, 126. Căruţa fugi de sub mine ca un şerpe. alecsandri, o. p. 258. Dracul..., zvîrcolindu-se ca şerpele, se aruncă în iaz. creangă, p. 55. îşi aruncă ochii ca un şearpe la fală. ispirescu, l. 250. Prahova... se-ndoaie şi şuieră ca un şarpe formidabil, sub roţile vagoanelor, vlahuţă, o. a. iii, 32. Ca la şerpi îi umblă ochit, goşbuc, p. i, 50. Ăsta-i veninos ca un şarpe / agÎrbiceanu, a. 407. Drumul ce trebuia să ţinem se încovoia ca un şerpe. hogaş, dr. i, 21. Hora... se întindea ca un şarpe, rebreanu, r. i, 123. Apa fluiera cum fluieră un şarpe încolţit de flăcări, galaction, o. 44. Acu se vede cîtu-i de înşelătoare apa... — Ca şerpele şi ca femeia, sadoveanu, o. viii, 21. Trunchiuri scorburoase se-ntind, culcate ca nişte şerpi umflaţi peste ape. camil petrescu, o. iii, 464. Lung şi subţire, Oltul suie ca un şarpe, bogza, c. o. 18. Spaima a pătruns în mine ca un şarpe negru, stancu, r. a. i, 13. Veneai ca şarpele prin iarbă, beniuc, v. a. i, 169. Urarea se strecură în urechea lui Silion ca un şarpe, vinea, l. i, 23. Am un vin ca un şarpe, h ii 116. ■$> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Kalyani, vino să croim de lucru şarpelui de Vlad. davila, v. v. 97. La Viena, şarpele de împărat A visat un vis nemaivisat. beniuc, v. a. ii, 95. Acest şerpe de fată... voieşte să-i răpuie capul, marian, t. 302. <0> F i g. OI Pizmă I De început vrăjmaşe, fiară cumplită, tălhariu, scorpie veninoasă, şarpe muşcător iu. moxa, 371/22. Şerpi roşii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, eminescu, n. 11. Şarpele mării din nori. . . Spintecă largul văzduh, coşbuc, p. ii, 61. Veţi crede anevoie că un chiristigiu ar putea să aibă gîndurile şi sentimentele pe care le aveam eu, privind... şarpele Oltului, galaction, o. 63. S a furişat în sufletul lui şarpele spaimei, sadoveanu, o. xvi, 262. Şarpele nopţii albastru... S-a ncolăcit friguros în sufletul meu de zgură, beniuc, v. a. i, 199. Fiori reci îi curgeau prin trup, i se întîlneau pe şale, şi roiau şerpi de gheaţă şi tremura, vinea, l. ii, 152. Şarpele virtuţii curbîndu-se-ntre sîni. labiş, p. 186. O Şarpe de casă (sau de apă, regional, gheuş) sau şarpele casei = şarpe (I 1) neveni-nos, de culoare cenuşie pe spate, cu două pete gălbui pe ceafă, care trăieşte mai ales în regiunile inundabile, adesea pe lingă aşezările omeneşti (Natrix natrix na-trix). Cf. enc. rom., bianu, d. s., tdrg, pamfile, DUŞM. 76, CADE, SIMIONESCU, F. R. 180, BELEA, P. A. 163, DM, FAUNA R.P.R. XIV2, 297, DER, ŞEZ. VIII, 99, alr ii 6 228/27, 836, 848. (în credinţe şi superstiţii) Dacă cineva omoară şearpele casei, atunci se prăpădeşte şi el. n. leon, med. 106. Ştii că fiecare casă are cîte un şarpe: ,¡şarpele casei", ulieru, c. 122. Cine mării ncă şerpe de casă,\ cu acela vorbesc toate buruienile şi-i spun de ce leac sînt. Com. marian. Să nu te sui în corabie pînă ce nu vei lua cu tine şi pe şerpele de casă. şez. ii, 122. Să nu omori şerpele de casă că omori norocul. ib. vi, 45. Şarpe de apă (sau de baltă) = şarpe (I 1) neveninos, cu capul lung şi îngust, de culoare galbenă-cenuşie pe spate; trăieşte mai ales în apă (Natrix lessellata tessellata). Cf. lb, enc. rom., bar-CIANU, SIMIONESCU, F. R. 181, BELEA, P. A. 163. Purta în mînă un snop de şerpi de baltă, încă vii. camil petrescu, o. ii, 584, cf. iii, 272. Ţîşneşte în sus ca un şarpe de apă. stancu, r. a. iii, 254. S-a strecurat pe alături un şarpe lung, cenuşiu, de apă. v. rom. octombrie 1953, 10. în ocnă doar şerpii de apă-i mai simţi l labiş, p. 415, cf. FAUNA r.p.r. xiv2, 305, H ix 340. Şarpe cu clopoţei (sau, rar, sunător) = şarpe (I 1) veninos din America, lung pînă la 2 metri, care produce un sunet caracteristic, datorită unor solzi cor-noşi pe care îi are pe coadă ; crotal (Crotalus horridus). Cf. ENC. ROM., BARCIANU, BIANU, D. S., TDRG, CADE, DM, fauna r.p.r. xiv2, 78, der. Şarpe cu ochelari = cobră (Naja tripudians). Cf. bianu, d. s., cade, dm. Şarpe de alun (sau neted) = şarpe (I 1) neveninos, de culoare brună-roşcată, cu o dungă neagră pe laturile capului (Coronella austriaca austriaca). Cf. simionescu, f. r. 181, BELEA, P. A. 163, FAUNA R.P.R. XIV2, 291, DER. Şarpele lui Esculap = şarpe (I 1) neveninos, cu capul mic şi îngust, cu coada lungă şi subţire, avînd spatele de culoare brună şi abdomenul alb-gălbui (Elaphe longissima longissima). Cf. simionescu, f. r. 182, belea, p. a. 163, fauna r.p.r. xiv2, 284. Şarpe de nisip (sau de mare) = şarpe'(11) neveninos, cu botul rotunjit, cu coada lungă şi subţire, avînd spatele de culoare cafenie, brună-gălbuie sau brună-cenuşie (Coluber jugularis caspius). Cf. simionescu, f. r. 181, belea, 392 ŞARPE - 33 - ŞARPE p.a. 163. Şarpe roşu = şarpe (I 1) neveninos, cu spatele de culoare cafenie sau brună-roşcată (Elaphe qualuorli-neata sauromaies). Cf. simionescu, f.r. 182. (Regional) Şarpe ciung (sau curt, cionc, ciont, gheoş, pestrăv, pistriţ, roş, scurt, ventnat, de sadină, cu creastă, cu ţinte) = viperă (Vipera berus berus). Cf. klein, d. 424, lb, iser, bahcianu, alexi, w., alr i 1 184. (învechit, rar) Şarpe auriu (sau uriaş) = boa (Boa constrictor). Cf. enc. rom., bahcianu. <> (Regional; urmat de diverse determinări care indică specii ori varietăţi nedefinite mai Îndeaproape) Şearpe cenuşiu, h ii 88. Şearpe galbăn. ib. Şarpe gălbui, ib. ix 340. Şerpe negru. ib. m 140. Şerpe roşu. ib. Şarpe vărgat, ib. iv 154. ■O E x p r. Ca din (sau în) gură de şarpe = (în legătură cu verbe ca „a striga”, „a ţipa”, „a se zvîrcoli” etc.) foarte tare, grozav, straşnic. Ţipa fala de împărat ca din gură de şarpe, vlahuţă, o. a. ii, 276, cf. m, 69, ddrf, tdrg. Rănile II ardeau aşa de îngrozitor, incit striga ca din gură de şarpe, agîrbiceanu, a. 531. Ţipind ca din gură de şarpe, porni In goana mare spre casă. rebreanu, i. 128, cf. cade. Mitiţă. .. ţipă ca din gură de şarpe, cu piciorul tăiai In cioburi. G. M. zamfirescu, sf. m. n. i, 223. Merge rău, paşa! ţipă lumea ca In gură de şarpe, sadoveanu, o. xvi, 179. Nu lipseau nici femeile, care strigau ca din gură de şarpe, camil pe-trescu, o. iii, 294. începu a cobori treptele una cite una, invirlind drugul pe deasupra capului şi urllnd ca In gură de şarpe, galan, z. r. 212. Clnd începu să-l bată, flăcăul ţipa ca in gură de şarpe, preda, î. 186. Frizerul începu să urle ca din gură de şarpe, barbu, ş.n. 440, cf. ciauşanu, v. 200. Strigă şi ţipă ca din gură de şarpe. zanne, p.i, 658. în (sau din) gaură de şarpe sau (regional) în borta şarpelui = lntr-un (sau dintr-un) loc ascuns, care poate fi aflat cu multă greutate. îi spuse că se duce să-l caute şi să-l aducă împăratului chiar din gaură de şearpe. ispirescu, l. 84, cf. ddrf, cade. Bine că m-aţi găsit; altfel vă găseam eu pe voi şi-n borta şerpelul. sadoveanu, o. v, 539. Simion parcă se virlse in gaură de şarpe, camil petrescu, o. ii, 99, cf. 154, iii, 64. Nici in gaură de şarpe n-o să scapi, stancu, r. a. v, 71, cf. 288. S-a băgat In gaură de şarpe, ciauşanu, gl., cf. zanne, p. i, 658. Ca muşcat de şarpe = (mai ales în legătură cu verbul „a sări”) brusc, cu violenţă (fiind foarte speriat). Femeia deşteaptă iute pe soţul ei. Acesta, ca muşcat de şarpe, pune mina pe coasă şi sare sus. t. papahagi, c. a. 38. Băiatul... sări drept In sus, ca muşcat de şearpe. dumitraşcu, str. 13. (Cu parafrazarea expresiei) Răsări ca (şi) cind l-ar fi muşcat un şărpe, dar nu-şi pierdu minţile, alecsandri, o. p. 51. A sări ca muşcat de şarpe = a se înfuria, a-şi ieşi din fire. Clnd li spuse vestea, el sări ca muşcat de şarpe şi-l întrebă, cu vocea înfiorătoare, agîrbiceanu, a. 505. Ioanide sări ca muşcat de şarpe cind auzi pe una... făcind gafa de a regreta In faţa lui... că se stricase faţada veche, călinescu, b. i. 61. A-i trece (cuiva) un şarpe recc prin sîn (sau prin inimă) = a se înfiora (de spaimă, de dezgust etc.). Cf. cade. îi trece un şearpe rece prin sin. zanne, p. i, 657, cf. ii, 427. (Cu topica inversată) Cind văzu el o aşa nemetenie spurcată sltnd ca o coabe rea In casa lui... un şearpe rece li trecu prin sin. ispirescu, l. 206. A încălzi (sau a creşte) şarpele la (sau în) sin = a arăta dragoste şi bunăvoinţă unui om nerecunoscător. Cf. scriban, d. Creşte şearpele In sin ca mai bine să te muşte, zanne, p. i, 655. (Cu parafrazarea expresiei) în sinul meu cu-ngrijire p-aşti şărpi primejdioşi cresc, heliade, o. i, 419. Creşte pui de şarpe, ca să ie muşte. cade. A strivi (pe cineva) ea pe un (pui de) şarpe = a distruge, a nimici (pe cineva) cu uşurinţă şi fără remuşcări. Te strivesc ca pe un pui de şarpe! agîrbiceanu, a. 367. A călca şarpele pe coadă = a) a atinge un punct nevralgic. Cf. ddrf i, 263, zanne, p. i, 659; b) a insulta, a supăra un om rău, iute la mînie. Cf. zanne, p. i, 659. (Rar) (A fi) gol ca şarpele (care şi-a lepădat pielea) = a) (a fi) dezbrăcat, gol. Cf. id. ib. 656; b) (a fi) lipsit de mijloace de întreţinere, sărac. Venise In Porumba, înaintea primului război mondial, gol ca şarpele, cum spuneau ţăranii, beniuc, m. c. i, 68. A fuma ca un şarpe = a fuma mult, cu nesaţ. Cf. cv 1950, nr. 11—12, 20. Alion Drugan se apucă să fumeze ca un şarpe, stancu, r. a. v, 275. A umbla ea şarpele după vitejii = a) a se expune singur primejdiei. Cf. zanne, p. i, 655 ; b) a căuta ceartă, id. ib. A-i frige (cuiva) şerpi pe burtă = a-i face (cuiva) rău, a-i crea neplăceri. Cf. id. ib. 659. A pune mina pe şarpe = a se îmbogăţi dintr-o dată. Cf. id. ib. ix, 716. A-i Intra (cuiva) şarpele în pungă = a nu avea bani. Cf. id. ib. v, 527. (Prin Munt.) A-i băga (cuiva) un şarpe în sîn = a înfricoşa (pe cineva). Cf. udrescu, gl. (Prin Munt.) A-i frige (dracul) şerpi pe inimă (cuiva) = a) a fi nervos, arţăgos. Cf. id. ib.; b) a fi foarte zgîrcit, id. ib. Pui de şarpe = persoană rea, vicleană, perfidă. Recunosc clţiva pui de şerpe..., răspunse pe acelaşi ton Ruset. sadoveanu, o. x, 99. Limbă de şarpe = persoană bîrfitoare. Cf. scriban, d. + (în credinţele populare; şi în sintagmele şarpe balaur, şarpe bălăurel) Balaur. Eu voi lăsa dereptu necredinţa voastră fieri iuţi şi şărpi cu căle doao capele (a. 1600). cuv. d. bXtr. ii, 47/11. Schizmilu-s-au, ca cum chipul şi firea cea de şearpe bălaur invininal ş-ar fi lepădat, Insă alta de scorpie au îmbrăcat, cantemir, hr. 22. Arăta o groapă mare In care odinioară ar fi locuit un şearpe uriaş, ce devasta vecinătatea, odobescu, s. ii, 426. S-auzea despre un şarpe grozav... şarpele acela se prea poate să fie vreun zmeu. pamfile, văzd. 109, cf. 144, id. s.t. 5. Măi Balaur, striga el, Lasă trupul tinerel... Şearpele se zvlrcolea Şi cu şoapte limbi grăia, alecsandri, p.p. 11. Brine, brlnişorul meu, Fă-te şearpe laur, Şearpe balaur Cu solzii de aur. teodorescu, p. p. 377. De groază, fala o dală. . . varsă pe gură un şarpe balaur cu solzii de aur, care. . . dă năvală să înghită pe băiat, rădu-lescu-codin, î. 4. Şarpele bălăurel, Tot cu solzii de oţel, Şarpele balaur Cu solzii de aur. balade, iii, 183. 2. (în concepţiile religioase, cu aluzie la legenda biblică) Diavolul (întrupat în şarpe II). Pentru toţi cărei cu trupul au căzut Inşelăciunei şarpelui, dreptu acestea, trupulu-şu Isus munci, coresi, ev. 176. Roa-gă-le dară cătră Domnul şi să ia de la noi pre şarpe. biblia (1688), lll2/37. Pre dinsul drept aceia ascultaţi, iar nu pre lume, nici înşelăciunile şarpelui celui de demult, antim, p. 13. Că şarpele au invitat, Pre Eva o au inşălat, Din pom străin au mlncat (cca 1820). gcr ii, 232/15. Amăgitorul şarpe abia se mai Urăşte. alexandrescu, o. i, 295. Ea ştia că adesea o femeie scăpase poporul... şi că femeia era menită a strivi cu piciorul ei pe şearpe. odobescu, s. i, 7, cf. cade. <0> F i g. Să călcaţ preste şerpi şi presie scorpii şi presle toată putearea vrăjmaşului (cca 1650—1675). gcr i, 229/1. Vom zădărl şarpele şi ne va înghiţi cu totul. Căci noi sintem o ţară mică. . . Iar turcii sini puternici. anon. cantac., cm i, 173. <> Expr. A-l muşca (sau, rar, a-l fura) (pe cineva) şarpele de inimă (sau de limbă) = a se simţi ispitit să facă sau să spună ceea ce nu ar trebui. Cf. cade. Nu cumva să le muşte şerpele de inimă şi să-i spui femeii tale. sevastos, p. 13. Nu cumva să te muşte şerpele de limbă. şez. ii, 74. Să nu care cumva să te muşte şarpele de inimă şi s-o săruţi plnă ce nu-i aduce-o la mine. ib. iv, 174. Să nu vă fure şearpele de inimă să ne afle tătarii planu ăsta. RĂDULESCU-CODIN, L. 51, Cf. CIAUŞANU, GL., ZANNE, p. i, 657. A-l muşca (pe cineva) şarpele invidiei (sau vanităţii, îndoielii etc.) = a fi cuprins de invidie (sau de vanitate, de îndoială etc.). Din sufletu-l — rebel . . . Muşcase Şarpele-ndoielei. vlahuţă, o. A. i, 114, cf. şăineanu, d. u., scriban, n. (Cu topica inversată) Şarpele vanităţii m-a muşcat de sfircul inimii, cara-GIALE, O. VII, 102. 3. Epitet pentru o persoană rea, vicleană, perfidă. Şarpele-i aproape, In umbra mea 11 simt, Şi cerul său de ură se face tot mai strimt, alecsandri, t. ii, 158, cf. costinescu. Isteţ glumea o oaste de şerpi derlzătoare. eminescu, o. iv, 15, cf. ddrf. Şerpii-şi au culcuşul lor... Ah, Voichiţo, cum aş pllnge! Rău ca Radu nimeni nu-i. coşBuc, p. i, 211, cf. şăineanu, d. u., cade. Păziţi-i bine. Slnt şerpi vicleni, sadoveanu, 392 ŞARPIE -34- ŞARTOFEL o. x, 211, cf. xiii, 213, scriban, D. Se gîndi totuşi că ar fi mai cuminte să plece dis-de-dimineaţă, pină cind gazda nu află ce şarpe a găzduit, camil petrescu, o. ii, 663. Bosoancă nu are lacrimi... N-au lacrimi şerpii. Au venin, stancu, r. a. i, 101. Nu voi ctnta prohod pe harpe înlăcrimat la catafalc, Căci şarpe i cel ce moare, beniuc, v. a. ii, 202, cf. theodorescu, c. 175, h xviii 268. 4. (La sg., mai ales art.) Numele unei constelaţii ecuatoriale din emisfera boreală; calea rătăciţilor. Cf. lm, culianu, c. 54, pamfile, cer. 170, cade. Potrivit i a fost crugul stelei lui de naştere între Carul mare şi Şarpe, sadoveanu, o. xiii, 104. 5. Compuse: (Zool.) şarpe-de-apă = peşte migrator cu corpul aproape cilindric, cu coada turtită lateral şi cu falca inferioară ieşită în afară (Anguilla anguilla). Cf. băcescu, p. 54; şarpe-orb = nume dat unor specii de. şoplrlă (1): a) (şi în formele şarpe-siărămăcios, enc. rom., şerpelc-lui-Noc, păcală, m. r. 31) şopîrlă (1) fără membre, de culoare cenuşie sau ruginie închisă (Anguis fragilis colchicus). Cf. simionescu, f. r. 176; b) şopîrlă (1) lungă, de culoarea nisipului (Ophisaurus apus). Cf. id. ib. 177 ; c) (regional ; şi în forma şarpe-chior, alr ii 6 226/727) „şopîrlă albă, oarbă", ib. 6 226/29, 784, 836; şarpc-orb = miriapod lung de cîţiva centimetri, cu corpul cilindric (Julus sabulorus). Cf. simionescu, f. r. 405, der ; (regional) şarpe-tliior = „melc fără casă“, alr i 1 190/760. (Bot. ; învechit) şarpe-do-Vergliinia = numele unei plante medicinale nedefinite mai îndeaproape. Două dramuri de rădăcină de şarpe-de-Verghinia pisate, pis-cupescu, o. 253/7. şarpele-lui-Faraon = mic cilindru de sulfocianură de mercur care, aprins, se desfăşoară ca un şarpe (I 1). Cf. SCRIBAN, D., LTR2 XV, 97. II. P. anal. 1. (Prin Transilv. şi Ban.) Serpentină (la alambic). Cf. l. costin, gr. băn. ii, 184, alr ii 6 356/64, 102, 105, 279, 284, 727, 833. 2. (Prin Munt.) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle. Cf. pamfile-lupescu, crom. 184. 3. (Argotic) Penis. Cf. bul. fil. iv, 136. 4. (Regional; în sintagma) Şarpele biciului = partea biciului formată din împletitura de curele sau de cînepă. Cf. pamfile, j. i, 63. La un bici avem: coada. . ., baira care leagă biciul de coadă; biciul sau şarpele biciului şi în fine sfichiul. id. ib. III. 1. (Iht. ; prin Mold.) Ţipar (Misgurnus fossilis)-Cf. alr i 1 745/394, 418. â. (Prin Mold.; şi în sintagma şarpe-chior, băcescu, p. 54, 89) Peşte cu corpul cilindric, alungit, fără înotătoare (Peiromyzon fluviatitis). Cf. id. ib. IV. (Bot.) 1. Plantă ornamentală cu ramurile lungi şi mlădioase şi cu florile în formă de pîlnie (Cereus flagelliformis). Cf. borza, d. 45, 292. 2. (Regional) Ferigă de brădet; (regional) modila-şarpelui (Polystichum lonchitis). Cf. pantu, pl., borza, d. 135, 292. — Pl. : şerpi. — Şi : (învechit şi regional) şeărpe, (regional) şerpe, sărpc (alr i 1 180/782, 798), scrpe (ib. 1 180/825, 840, 842) s. m. — Lat. serpens. ŞARPIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Scamă (pentru pansamente). Cf. lm, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. — Din fr. cliarpie. ŞART1 interj. (Cu valoare verbală; adesea in corelaţie cu par t) Cuvînt care redă zgomotul produs de o lovitură (dată cu palma). Nici una, nici două, şart! cu gîrbaciul în om. caragiale, o. iii, 218, cf. i, 119, id. T. II, 112, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DM, SCL 1960, 794. — Onomatopee. ŞART* s. n. I. (învechit) Dispoziţie, hotărîre ; stipulaţie ; convenţie, învoială. Cîfi din lăcuitorii părţilor Dunării şi din ianuci şi alţii împotriva şarturilor vor vrea să intre la aceste două memlecheturi. . . să se zăticnească şi să se izgonească acest fel de oameni (a. 1802). tes. ii, 315, cf. 311. Fără acest şart nu poate Divanul a găsi oameni (a. 1811). doc. ec. 126, cf. 175. O mie cinci sute de lei să se trimiţă la Ierusalim, la biserica sfîntă, tot cu aşa şart, ca să ardă o candelă în veac. aricescu, ap. şio iij, 335, cf. polizu, cihac, II, 615, ALEXI, V/., TDRG, SCRIBAN, D. 2. Rînduială, uzanţă; tradiţie, datină. Iasle oareş-care şart a cinsti mănăstirile pe dom(nea)lor caimacamii (a. 1792). iorga, s. D. xiv, 133. S-au încredinţat la credincioasa la vrednicie şi hărnicie oblăduirea Ţării Rumăneşti,. . . spre săvîrşirea şi întreagă paza a niza-mului şi ale şuruturilor pămîntului (a. 1804). tes. ii, 325. Doctorii cunoşteau atunci numai pregătirile mercuriale şi ea se îndopă cu ele după tot şartul, man. sănăt. 55/17. Tata, călare cu Hagi Grigorie Manafu pe lingă cal, cu mîna pe harşa, după şart, porneşte la curte, ghica, s. 321. Iată mă-s cu iot şartul boieresc /. . . M-o îmbrăcat giupînu Herşcu chiar de mondă, ca la Eşi. alecsandri, t. 912. Noi voirăm să lăsăm ceva aici, după cum este şartul; dar părintele Ştefan se împotrivi tare la aceasta, bolintineanu, c. 60/26. [Basmul] va să l spui şi eu după cum este şartul şi datina lui. odobescu, s. iii, 197. Cum rămîne cu haina miresei? Daca n-o face o după şartul ei, logodnica nu o primeşte, ispirescu, l. 399. Logodna se săvîrşi cu lot şartul ei (a. 1882). şio n1; 335, cf. ddrf, barcianu. Trebuie să te însori. Aşa e şartul vieţii, d. zamfirescu, v. ţ. 49, cf. id. r. 25, i. brăescu, m. 135, tdrg, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM. 3. Rost, socoteală; tilc. Cf. polizu. O auziseră spunînd. . . vorbe care de care mai cu şart şi mai cu haz. caragiale, s. n. 281, cf. id. o. ii, 243. Vezi, stă-pîne, aici toate sint cu şartul lor! ispirescu, l. 148, cf. 354. Să şi măsoare vorbele şi faptele cu şart şi chibzuinţă (a. 1 882). şio iij, 335. Vizitiul... povesteşte, cu şart, legendele pe care le-a auzit şi el de la băirîni. vlahuţă, o. a. ii, 126, cf. barcianu. Fiecare vorbă şi are şartul şi socoteala ei. săm. i, 304, cf. 231. Ce fără de şart mai era şi lumea asia! Cine e fericii într-însa? d. zamfirescu, t. s. 93, cf. id. v. ţ. 170. Sentenţele nu se potriveau cu cartea, el le a spus cu şartul înţelept al alcătuitorilor de proverbe, iorga, l. i, 357. El cu şart le povesti cum fiara îl încolţi pe el lă vînătoare. murnu, o. 333. cf. 123, tdrg. Spune minciuna cu şart. pamfile, j. iii, 94, cf. şăineanu, d. u., cade. Mai lîrziu, cînd s-o potoli înverşunarea..., magistralul să ia lucrurile după şartul lor. popa, b. 131. Cetini mlădioase cu şart rînduite în chip de droturi, voiculescu, p. ii, 62, cf. scriban, d. îmi povestiră cu şart multe şi de toate, stancu, r. a. i, 195, cf. iii, 340. în timpul acest din urmă nu mai este nimic cu şart. sevastos, n. 339, cf. id. p. 216. Vorbe fără şart. şez. ix, 145. 4. (în loc. a d v.) Pc şart = pe rînd, în ordine; metodic. I le a povestit toate pe şart kir Ianulea lui Negoiţă. caragiale, o. ii, 233. Cotoşmanul îi spunea pe şart toate şi-l făcea să priceapă că aici pe pămînl toate sînt cu rînduiala lor. ispirescu, l. 287. I-a spus lui tată-so cum a umblat, ce-a văzut, toate pe şart. vlahuţă, o. A. II, 277, Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Po-vesiea... am auzit-o mai pe şart de la Andrei, rădu-lescu-codin, î. 32. Faci treaba pe şart. alr n/723. — Pl. : şarturi. — Şi: (învechit, rar) şuriituri s. n. pl. — Din tc. şart. — Şuruturi < tc. şurut (pl. al lui şart). ŞÂRTĂ s. f. v. cartă. ŞARTOFÎL s. n. (Prin Bucov.) Portofel, lexic reg. 118. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S c h r e i fata f el ,,notes“. 397 ŞARUGLĂ -35- ŞASE ŞARÎIGLĂ s. f. v. şireglă. ŞARVAN s. f. v. şabana. ŞARVANE s. f. v. şabana. ŞASE num. card., subst. X. Num. card. (Adesea in componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între cinci şi şapte. 1. (Cu valoare adjectivală; aşezat înaintea substan- tivului determinat) Amu lăsatu voao şase zile de lucru (a. 1550—1600). gcr i, 9/13. Şase zile iaste intru care se cade a lucra, coresi, ev. 405. Şase zile să lucri şi fă toate lucrurile tale. paraclis (1639), 251. Evanghelia di în Matei într-o sută şi şease capete, varlaam, ap. gcr i, 103/26. Poate şi dup-acia să o ucigî, cănd o va găsi, macar şi în şease (munt. şase) luni. prav. 102. Şăzu acolea un an şi şase luni. sr. test. (1648), 159r/21, cf. st. lex. 173r/2. Serafimii zboară, cei cu şase aripi (a. 1691). gcr i, 293/27. Luasă hîriie de şesă galbeni. neculce, L. 70. In şase zile au nimerit la neşte păscari. r. popescu, cm i, 285. Şi era acolo şase vase de piatră (a. 1698). gcr i, 317/26, cf. anon. car., lex. marş. 246. El a avut şasă prunci, şincai, hr. i, 361/33, cf. klein, d. 423, clemens, DRLU, lb, polizu. Se văzură ieşind şase oameni din care trei duceau pe umerele lor pe alţi trei ce erau răniţi, negruzzi, s. i, 174, cf. alec-sandri, o. p. 23, cihac, i, 274. Dintre aceste şese piramide, trei se află mai aproape de satul Sacara. bolin-tineanu, c. 246/28, cf. lm. Ştim asemenea cari au fost sofii celorlalte şease fete ale Brîncoveanului. odo-bescu, s. i, 258, cf. caragiale, o. iii, 159. Să mă îngrijeşti cu însuţi mîna la şease săptămîni. ispirescu, l. 3. A făcut în şase ani trei clase gimnaziale, vlahuţă, o. A. iii, 27, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., puşcariu, et.wb., tdrg. Mai erau la masă şase cunoscuţi din oraş. agîrbiceanu, a. 358. Eram pe punctul de a descărca în toate părţile cele şase focuri ale revolverului meu. hogaş, dr. i, 214, cf. şăineanu, D. u., cade. Avea şase copii, rebreanu, r. i, 107, cf. voiculescu, p. i, 210. Noi, fiind numai şase oameni, nu ne putem bate cu şaizeci, sadoveanu, o. xiii, 225, cf. scriban, d. Dionisie are şase copii cu şase femei, arghezi, p. t. 39. Unele farfurii. . . reprezentau înăuntru un lac pe care trecea o barcă. . . dusă cu şase visle lungi de galeră, călinescu, e. o. ii, 92. Adusese şase căluţi, palru vineţi şi doi murgi, camil petrescu, o. ii, 16. Ştiu eu undeva şase cai buni, domnule Samuilă. stancu, r. a. i, 75, cf. vinea, l. i, 321, labiş, p. 353. Du-le, dor, cu gîndurile Pe la toate plugurile, La un plug cu şese boi. jarnîk-bîrseanu, d. 344. Plugul cu şese boi bine îmblă. sbiera, p. 319. Şasă boi plugu-şi trag. alexici, l.p. 202. Nici mai mult să zăboveşti, Decît şase săptămîni / balade, ii, 291. <> (învechit; aşe- zat după substantivul determinat) De la al triile ceas din zi pănă la al noîle ceas, carile făcu ceasuri şăsă (cca 1750). gcr ii, 60/19. <0 (Cu elipsa substantivului determinat) în loc de o poştă, să faci şase. caragiale, o. iv, 19. Ei băură o pereche, băură trei, băură şase, în larma care creştea necontenit, agîrbiceanu, a. 92. A avut nouă copii, i-au murit şase. rebreanu, i. 68. Noi, Şendreştii, din viţa lui Haralambie Şendrea, am fost la casa părintească şase. sadoveanu, o. xiii, 746. Numărînd pe nume, fabulişlii nu-s Decît cinci sau şase. arghezi, vers. 524. Alţi şase sînt legaţi de că-peslre, de codîrlă. camil petrescu, o. iii, 402. Cili sînt anii? Şase, numai şase. beniuc, v. a. ii, 111. Să le scoaţă şese-afară, Doi de mîni, doi de picioare, Doi de albe brăţişoare. jarnîk-bîrseanu, d. 266. Cu cămeşa de mălasă, Viţele-mpletite n şase. balade, ii, 183. 2. (Numărul abstract corespunzător) Trei şi cu trei fac şase. <0 E x p r. (Regional) Două şi cu trei fac şase, se spune ,,la lucruri nepotrivite“. Cf. zanne, p. v, 279. 3. (Precedat de prep. ,,de“ şi urmat de ,,ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) | Cf. lex. mars. 246, lb. Dacă se dezgheaţă o dală bine şi pornesc piuele, îţi spun că dăm. . . de şase ori mai mult. agîrbiceanu, a. 492. O cantitate de cinci ori, de şase ori mai mare decît ne făcea trebuinţă, sadoveanu, o. xvi, 34. Scosei ceasul din nou. . . şi-i întorsei de. .. şase ori remontoarul. arghezi, p. t. 153. 4. (Precedat de „cîte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Bucură-te. . . că iaşti lăudatu cu ceia căte şase aripi, cu heruvimii şi cu serafimii (a. 1550—1580). cuv. d. bătr. ii, 314/18. Ştefăniţă Vodă vrînd. . . să scoaiă fumării pe ţară cîte şase orţi de casă,. . . Canlacuzineştii nu-l lăsa. neculce, l. 26. Sub fereşti, de o parte şi de alia a intrării, sînt cîte şase stupi mari. caragiale, o. iii, 270. Vor străbate armii din Anatolia... cu puştile cele mai mici trase de cîte şase pârechi de bivoli, sadoveanu, o. xii, 324. (Cu elipsa substantivului determinat) Cei de presle fiii, la turnuri apucînd, cîte şese fieştecare turn. aethiopica, 58v/15. în grupuri de cîte patru, de cîte şase, mai mulţi se lăsară pe pa jiştea verde, desfăcură bucatele şi începură să se înfrupteze. agîrbiceanu, a. 154. Găitanul de mătasă, împletit în cîte şase. pop., ap. alexandrescu, o. i, 398. 5. (Cu valoare de numeral ordinal; de obicei aşezat după substantivul determinat) Al şaselea, a şasea. Ş-au intrat în Ieşi în şesă dzile a lui dechevri, la Sfctei Neculaiu. neculce, l. 152. Mîni la şease oare ne vom întîlni. negruzzi, s. iii, 174. La şase ceasuri ne dete de veste că prînzul e gala. caragiale, o. iv, 265. Se făcuse ceasurile şase. rebreanu, r. i, 62. Pe la ceasu şase Auzi... un gramofon, topîrceanu, p. o. 142. Toldeauna o opreşte, seara, la ora şase. sebastian, t. 266. Pe la ora şase toţi se reîntîlniră. călinescu, e. o. i, 116. E călre ceasurile şase seara, camil petrescu, 0. ii, 578. La pichetul şase L-a adus întins, theodo-rescu, c. 175. O (Cu elipsa substantivului determinat, subînţelegîndu-se de obicei ,,ora“, „ziua“, „data") Ceasul era ca la şase. coresi, ev. 151. Şease a lui avgust. varlaam, c. 506. în şăsă [septembrie], am trecut prin Hobersdorf. kogălniceanu, s. 10. In şase ale lunei. polizu. Bale-n casă şase ceasul, coşbuc, p. ii, 210. La şase plec cu domnul inginer, agîrbiceanu, a. 518. Dimineaţa cu trenul de şase... urmau să plece. c. petrescu, î, i, 20. La şase. .. plecam din atelier. g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 150. Era într-o seară pe la şase. arghezi, p. t. 131. Mîine la şase vin să te iau. călinescu, e. o. i, 234. Vom fi marţi la şase dimineaţa dincolo, camil petrescu, o. ii, 149. Somnul de după-amiază dura pînă la şase. vinea, l. i, 278. E şase dimineaţa, baranga, i. 181. Luăm ceaiul. Şase jumătate, theodorescu, c. 34. Bătea ceasul la şase. jarnîk-bîrseanu, d. 300. IX. Num. card. (Argotic; cu valoare de interjecţie; adesea repetat) Cuvînt folosit pentru a semnala apropierea unei (sau a unor) persoane faţă de care se cere precauţie, care reprezintă un pericol; (argotic) şest1 (X). Cf. dr. xi, 144, bl iv, 115, bul. fil. iv, 136, 148, 194, v, 193, 207, bl vi, 170, iordan, stil. 372, bl ix, 105. III. Subst. I. Semn grafic care reprezintă numărul şase (I 1); p. e x t. desen, figură în forma acestui semn. E aşa de uşor a face pe şease din cinci I caragiale, O. IV, 397, Cf. SCRIBAN, D. 2. Nota şase (I X). Astăzi a luat un şase la matematică. 3. Carte de joc marcată cu numărul şase (I I), care are şase puncte; şesar. Am un şase de treflă. 4. (Rar) Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din şase (I X) persoane. Eliberate de emoţia... de care au fost slăpînite in iniîlnirea cu redutabilul ,,şase“ sovietic... reprezentantele noastre au concurat la un nivel ridicai, sp. pop. 1960, nr. 3 601, 5/3, cf. 1. rom. 1961, nr. 1, 30. — Şi: (popular) şese, (învechit şi regional) şeăse, (regional) şăsă (alr i 217/840) num. card. — Lat. sex. — Pentru sensul II, cf. şes t1. 401 ŞASELE -36- ŞAŞMA ŞASELE num. ord. v. şaselea. ŞÂSELEA, ŞASEA num. ord. (Precedat de art. ,,al“, ,,a“) Care se află între al cincilea şi al şaptelea. 1. (Cu valoare adjectivală) Cîţi după al şaselea ceas a(i ajuns nemică să vă sfiiţi, coresi, ev. 117. A şasea zi. palia (1581), ap. gcr i, 35/16. Neştire după al şasele ceas ajunsu, nime să nu se spămtnte, că intr-o nemică nu se va deşerta (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 78/17. A şasea poruncă, paraclis (1639), 251. Dumeneca a şeasea. varlaam, c. 501. S-au timplatu acestu războiu a şasea zi după pacea ce făcusă. ureche, l. 80. Auziiu un glas... zicînd al şeaselui înger carele avea trîmbifa. n. test. (1648), 310r/23, cf. 63r/8, 64v/31. Aristotel, în cartea a şasea ce face cătră fiiu-său Nicomah, de obicine zice: că ce iaste rău iaste şi nebun. c. canta-cuzino, cm i, 64. A luat patriarhul Evlavie al şeselea moştenirea Sînlului Petru, şincai, hr. i, 5/10, cf. lb, cihac, i, 274. în a şeasea galerie, toate maşinile vor fi puse în lucrare cu abur. odobescu, s. ii, 113. Isprăvise clasa a şasea, vlahuţă, o. a. i, 88, cf. ddrf, barcianu, cade. O stea mică... Lîngă a şasea stea din Ursa Mare. sebastian, t. 313. Era al şaselea răvaş pe care-l scria, sadoveanu, o. xv, 51, cf. scriban, D. Al şaselea ins care se găsea de faţă era Deivos. camil petrescu, 0. ii, 10. E-a şasea nevastă care mă părăseşte, stancu, r. a. iv, 204. O (Cu elipsa substantivului determinat) Iară a cincea înviere, fala lu Iair. A şasea, a lu Lazar. coresi, ev. 349. Au născut cinci coconi şi i-au luat dracul; şi al şasele va se i-l ia (a. 1550—1580). gcr 1, 6/10. Al şeasele au fost Fulvius Flaccus. cantemir, hr. 120. [Păcatul] al şaselea este nădejdea cea necu-vioasă. antim, p. 96. Al şeaselea urmează Dăboaia, după numele lui Dabu. odobescu, s. ii, 461. Mi se pare că e Zamfirescu... dintr-a şasea, sebastian, t. 204. Ceilalţi doi prietini neguţători, al cincilea ş-al şaselea, se mulţămiseră să încuviinţeze... hotărîrea cuminte a lui Matia Roşu. sadoveanu, o. xi, 13. <$■ (Cu amestec de forme): a) (popular; forma masculină este precedată de art. ,,a“) A şaselea, alr ii 2 333/ 928, cf. 2 333/95, 2 334/27, 325, -2 335/386 ; b) (regional; forma masculină, precedată de art. ,,al” sau ,,a“, este folosită ca num. ord. f.) Al şaselea, alr ii 2 333/ 762. A şaselea, ib. 2 333/928, cf. 2 333/2, 47, 95, 414, 551, 872, 899, 2 334/325 ; c) (regional; forma feminină, precedată de art. ,,a‘‘, este folosită ca num. ord. m.) Ăl de-a şasa. alr ii 2 333/235, cf. 2 333/310, 2 334/537. 2. (La f.; urmat de ,,parte“, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) A primii a şasea parte din bani. 3. (La f.; urmat de „oară“ şi adesea precedat de prep. „pentru“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Cf. lb, barcianu. Pentru a şasea oară a primit acelaşi răspuns. — Şi: (popular) şeselea, şesea, (învechit şi regional) şăsele, şeâselea (gen.-dat. şi, învechit, rar, al şeaselui), şeăsea num. ord. — Şase + lea. ŞASELUNIE s. f. (Neobişnuit) Semestru. Dorind sporiul şi întemeierea acestei gazete..., au binevoit şi pe această şeselunie a se prenumera pe 10 exemplare. ar (1830), 162/34. Obştescul examin de înlîia şaselunie anului acestuia s-au fost holărît a se face la 1 iunie, ib. (1831), 69l/8. — Accentul necunoscut. — Şi: şeselunie (accentul necunoscut) s. f. — Şase + Imă + suf. -ie, după ngr. IE,a|ri]via, lat. semestris. ŞĂSESPREZECE num. card. v. şaisprezece. ŞASESPREZECELEA, -CEA num. ord. v. şaisprezecelea. ŞASEZJjCI num. card. v. şaizeci. ŞASEZfiClLEA, -CEA num. ord. v. şaizecilea. ŞASÎU s. n. 1. Cadru de lemn, metal etc. întrebuinţat în industrie, în legătoria de cărţi, in tipografie etc. Întinse cîteva pînze pe şasiu cu intenţia ca a doua zi să lucreze, ardeleanu, u. d. 208, cf. cade. Aceştia nu se văd, sîni undeva, în slînga, după şasiul în faţa căruia stă artistul, oprescu, s. 217, cf. dm, dn2. 2. Cadru rigid, de rezistenţă, care se montează pe osiile unui vehicul cu tracţiune mecanică şi care susţine caroseria. Cf. nica, l. vam. 232, cade. Diferenţiale cu şasiul liber pe axul de comandă, ionescu-muscel, fil. 185. Şasiuri de vagoane, nom. min. i, 111. Şasiuri sau caroserii militare de tipuri speciale, scînteia, 1947, nr. 741. Zăceau acolo. . . cazane de locomotivă, roţi şi volane de tractor, radiatoare, blocuri, şasiuri. galan, B. I, 23, cf. LTR2, DM, DN2, DER. 3. (Rar) Casetă fotografică. Cf. cade. — PI. : şasiuri. — Din fr. châssis. ŞASL s. f. sg. (Şi în sintagma şasla aurie, ltr2) Varietate de struguri de masă, cu boabe rotunde, galbene-aurii. Cf. scl 1960, 236. — Şi: ceaslă s. f. scl 1960, 236. — Din fr. chasselas. ŞĂSPE num. card. v. şaisprezece. ŞÂSPECE num. card. v. şaisprezece. ŞÂSPRĂZECE num. card. v. şaisprezece. ŞÂSPRECE num. card. v. şaisprezece. ŞAŞ s. m. (Prin Transilv.) Vultur. Cf. alr i 1 052/ 305, 508. — PI. : şaşi. — Din magh. sas. ŞÂŞCA* s. f. (Regional) Numele a două insecte din • familia lăcustelor: a) cosaş verde (Telligonia viridis-sima) (Făget—Moineşti). Cf. alr i 1 896/578 ; b) cosaş mic (Tettigonia cantans) (Voivozi—Şimleu Silvaniei). Cf. alr ii 6 554/325. — PI. : şaşte. — Din magh. sâska. ŞAŞCĂ* s. f. v. şişcăl. ŞÂŞCĂ* s. f. v. şişcă*. / /N ŞAŞCÎNLIC s. n. (Turcism învechit, rar) Zăpăceală, tulburare. Fiind năvală mare... şi făcîndu-se şaşcînlîc şi amestecătură (a. 1715). şio n2, 162, cf. ddrf. — PI.: şaşcînlîcuri. — Din tc. şaşkinlik. ŞAŞÎU, -ÎE adj. v. saşiu. / ŞAŞLÎC s. n. (Rar) Frigăruie (din carne de berbec). La focul de lîngă fîntînă se frige, între grămezi de jar, şaşlîc de berbece, sadoveanu, o. xvm, 308. Lumea îl ascultă mîncînd kebab şi şaşlîc şi bînd Murfatlar roşu. românia literară, 1970, nr. 34, 31/4. — PI. : şaşlîcuri. — Din tăt. saSlîy. ŞAŞMA s. f. 1. (Regional; în forma şajma) Fiecare dintre greutăţile de plumb fixate la plasa prostovo-lului pentru a-1 face să se scufunde (Piua Pietrei — Feteşti). Cf. alr n/705. 2. P. ex t. (Prin Dobr., Mold. şi estul Munt.) Pros-tovol. Cf. ddrf. Saşmaua sau proslovolul de mare. antipa, p. 282, cf. 400, tdrg, dr. ii, 879, scriban, d., ltr2, h ii 322, vii 69, 358, com. i. panţu. Şaşma dă prins peşte, alr i 1 737/695. 422 ŞAŞMĂ -37- ŞATRĂ — PI. : şaşmale. — Şi : şâşmă, şajmă (alr ii/705), şeaşmeâ (h ii 322), saşmâ, săşmă (ib. vii 358), sacimă (antipa, p. 400), ceasmă (corn. i. panţu) s. f. — Din tc. siiţma (dial. SoSma). ŞĂŞMĂ s. f. v. şaşma. ŞAŞTÂC s. m. v. şuştac. ŞAŞTINĂ s. f. v. şestină«. ŞÂTĂR s. n. v. şatră. ŞÂTĂRĂ s. f. v. şatră. ŞATĂU s. n. v. şaităul. ŞATEN, -Ă adj. 1. (Despre păr) Castaniu. Cf. scri-ban, d. Fata era înaltă şi zveltă, ca ochii mari, albaştri, şi păr lung, şaten, stancu, r. a. iii, 142, cf. ii, 13. Părul — parcă şaten, parcă blond, galan, b. i, 5. 2. (Despre oameni ; şi substantivat) (Persoană) care are părul de culoare castanie. îmi plăceau fetele... Fie brunele, fie şatene, fie roşcate, teodoreanu, m. ii, 152. — PI. : şateni, -e. — Din fr. châtain. ŞATIA interj. (Regional) Cuvint care exprimă satisfacţia răutăcioasă. V. s î c (Lupşa—Abrud). Cf. viciu, gl. Fu am ceva, şaliăl id. ib. — Accentul necunoscut. — Etimologia necunoscută. ŞATIR s. m. Slujitor care făcea parte din garda domnească. Dinapoia acestora stau satîrii şi ciohodarii cu zapciii lor pe rlnduială. gheorgachi, let. iii, 298/32. Lefele cihodarilor, şatîrilor, a copiilor din casă (a. 1773). uricariul, iv, 25/7. De la ciohodari, de la şatări... să nu se poprească acea jumătate leu la o sută lei, fiind oameni săraci (a. 1776). ib. xix, 317. Şase şatiri, ciauşi, gavazi şi altele. vXcărescul, ist. 255, cf. cat. man. i, 529, cihac, ii, 615, şio n2, 113, tdrg, cade, scriban, d. — PI. : şatîri. — Şi : satăr (accentul necunoscut, cat. man. i, 529), satir (accentul necunoscut) s. m. — Din tc. şatir. ŞATlRBAŞ s. m. Şeful2 şatîrilor. Salăr-baş şi başciohodar. gheorgachi, let. iii, 293/20. După aceştia stau paicii cu satîrbaş pe rlnduială. id. ib. 298/8, cf. uricariul, xix, 391, şio n2, 114. — PI. : şatlrbaşi. — Şi : satirbăş, satăr-băş s. m. — Din tc. şatir başi. ŞAT0 s. n. v. şodou. ŞATORLAP subst. (Regional) Cort (Secăşeni— Oraviţa). Cf. alr ii/i mn 122, 3 819/29. — PI. : ? — Din magh. sătorlap. ŞAT0U s. n. v. şodou. ŞATRÂN s. n. v. şatrancă. ŞATRÂNCĂ subst. 1. Subst. (învechit; la pl. cu valoare de sg. ; mai ales in forma şatrange) Şah2 (II). Table pentru jocul de şatrange şi pentru ţintar, fili-MON, O. I, 180, Cf. CIHAC, II, 615, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞIO II1; 336, TDRG, şXlNEANU, D. U., CADE, scriban, d. + Tablă de şah2 (I 1). Cf. barcianu, scriban, d. O Loc. adj. In şatrange = a) In carouri, cadrilat. Roche belacoasi verde in şătrange cu hir (a. 1765). iorga, s. d. xi, 61. Straie atlaz in şetrangi cu samur (a. 1773). id. ib. vii, 225, cf. xi, 267. Blană întreagă în şanlrace (a. 1794). şio iij, 336. Un lat briu... cu matostaturi In şatrange. odobescu, s. i, 133, cf. ddrf, tdrg, şXineanu, d. u., cade, scriban, d. ; b) (prin Munt.) vărgat. Cf. udrescu, gl. 2. S. f. (Transilv-. şi prin Munt.) Cusătură ornamentală, In formă de pătrate, făcută pe năframe, ii etc. Ştergare ,,cu flori" :... cu peptănaşu, cu floarea a veche, cu şetranca, cu cornu berbecelui. pitiş, şch. 111. Ştergare de borangic cu flori, cu şetranca, cu şetrăncuţa, cu crinul, trandafirul, prescurifa. conv. lit. xxiv, 921, cf. jahresber. viii, 84. Maramă de borangic cu floarea crinului, cu şetranca ori cu şetrăneufa la cele două căpătîie. moroianu, s. 34. Am făcut nişte marame cu şatrange. udrescu, gl. 3. S. f. (Regional) Lăicer ales în patru iţe, împodobit cu flori dispuse In pătrate (Mărăşeni—Vaslui). Cf. lexic reg. 64. + Macat (2) (Părhăuţi—Suceava). Cf. lexic reg. ii, 126. — Pl. : şalrănci. — Şi: (învechit) şatrânce (cihac, ii, 615), şatrănge, şatrăngi (scriban, d.), şantrâce, şetrângi, sandrăce (scriban, d.), sandrăci (tdrg, scriban, d.) subst. pl., (regional) şatrăng (udrescu, gl. ; pl. şatrange şi şatranguri id. ib.), şatrăn (id. ib.; pl. şatrane id. ib.) s. n., şetrăneă s. f. — Sg. refăcut după pl. şatrance < şatrangi. — Şa-trangi Loc. adj. Dc şatră = a) ţigănesc. Purta un nume mai mult de şatră decit de salon, căci se numea Porojan. alecsandri, ap. ghica, s. 69. Un cuţit de şatră. . . cu două tăişuri, marian, na. 7 ; b) grosolan, necuviincios, vulgar. Cunoştea mîniile regelui... şi vocabularul, care uneori era mai curind de şalră decit de curte regală, stancu, r;. a. v, 7. <0 E x p r. (Familiar) Ca la şatră = în mare dezordine şi murdărie. Cf. scriban, d. (Familiar) A umbla (sau a se muta) cu şatra = a se muta (deseori, pe neaşteptate) cu toate lucrurile. Umblind cu şatra iarnă şi vară Cînd ici, cînd colo, cu vai ş-amar, Din toţi boierii ce-au fost in ţară Am rămas singur, alecsandri, t. i, 369. Uffl suspină Sabina, stringîndu-şi vraful de cărţi şi caiete. Acum unde mă mai mut cu şatra. c. petrescu, c. v. 83, cf. scriban, d., dm. (Familiar) A face şatră = a se instala undeva ca acasă. Cf. scriban, d. (Regional) A azvirli cu piatra In şatră = a face aluzie la ceva. Cf. şez. ii, 73. + P. e x t. Comunitate de ţigani nomazi. Era o viermuială în Amara de parcă satul ar fi pornit să-şi mute locul ca o şatră cînd s a isprăvii popasul, rebreanu, r. ii, 172. Erau Ilie şi Iliuţă de la şatra de lîngă moara Gîrbovului. sadoveanu, o. xviii, 96, cf. scriban, d. Doisprezece urşi are şalra. stancu, d. 182. Corturile şatrei, camilar, n. ii, 138, cf. cardaş, c. P. 199. 0> Ţigan de şatră = ţigan nomad corturar. Cf. ddrf, şaineanu, d. u., cade. 3. (Regional) Coviltir (Banloc—Timişoara), alr i 821/35. II. 1. (Popular) Construcţie improvizată, adesea un simplu cort, în care negustorii îşi expun marfa la tîrguri sau în pieţe. Noi toţi neguţitorii... să cearem voie de la cinstitul sfat... să facem şetrele afar (ă) (a. 1703). iorga, s. d. xii, 11. Miercuri sara înaintea iîrgului, fiind cai[i] împreună, toţ la un loc, dupe şatra mea (cca 1770). id. ib. 84, cf. budai-deleanu, ţ. 320, polizu. Se plăteşte arendaşului cile 4 sfanţi pentru locul şatrei, i. ionescu, m. 723. Alaiul. . . trecu prin piaţa mare unde şetrele precupeţilor... erau închise. odobescu, s. i, 109. D-aci încolo şatră de şalră, umbrar de umbrar, numai cîrciumi improvizate, f (1883), 294. Maistor Pavel le arătă negoţul. Nepulînd însă să facă tîrg, îi înjură, huiduindu i de la şatra lui. popovici-bXnăţeanu, v. m. 92, cf. barcianu, alexi, w. Printre i mii de şatre albe, Vezi fanare în amurg, iosif, patr. 37, cf. tdrg. Multe femei... tîrguiau pe la şetrele din piaţă, agîrbiceanu, a. 88, cf. 87, cade. Frumos iarmaroc era. .. şi feluri de feluri de şatre cu mărfuri. sadoveanu, o. xiii, 73, cf. scriban, d. Se lot cearta în fiecare an pe locul şatrelor la marile bîlciuri. camil petrescu, o. ii, 260, cf. iii, 434. Mergea pe la tîrguri şi ciujdea cile ceva din şelre. lXncrXnjan, c. ii, 360, cf. h xviii 92. De n ar fi armean cu şalră, N-ai vedea fată găialăl jarnîk-bîrseanu, d. 424, cf. 92. De ar fi dorul vînzător, M aş face neguţător. Şi mi aş pune şalra-n prag Ş aş vinde la dor şi drag. bîrlea, c. p. 76, cf. pribeagul, p. r. 155, alr ii/i h 259, a ii 3, 12, iii 4, iv 5. + Tarabă. Vînzătorii au ridicat marfa de pe şatre, camil petrescu, o. ii, 459. 2. (Popular) Construcţie rudimentară, adesea un simplu acoperiş susţinut pe bîrne, care serveşte ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. V. şopron (1), şandrama (1). O şatră de uluce, învălită cu şindrilă, cu un cazan (a. 1842). doc. ec. 772, cf. alexi, \v., n. rev. r. xiv, 349, h iv 86, v 149, 430, xvi 22, şez. i, 9, i. cr. iv, 221, ciauşanu, v. 200, arh. folk. vi, 299, tomescu, gl. Cine are căruţă şi plug le ţine sub o şatră lîngă casă. chest. ii 434/66, cf. 67, 69, 70, 76, 326/66, 429/102, 103, iv 118/22, v 36/38, 68, 46/6, alr i 336/770, 839, 689/595, 708, 748, 770, 1 352/746, 776, 1 792/764, alr ii/i h 258/762, alr ii/i mn 123, 3 827/130, 3 830/2, 36, 334, alr ii 6 428/362. + (Regional) Acoperiş mobil de şindrilă (1) (Stăneşti —Curtea de Argeş). Cf. l. rom. 1959, nr. 3, 67. + (Regional) Prelungire a podului pe capetele ieşite în afară ale grinzilor (Mănăşturel— Dej), chest. ii 217/348. + (Regional) Streaşină (la şiră1 sau la stog) (Balş). alr sn i h 70/876. 3. P. e x t. (Depreciativ) Locuinţă dărăpănată, murdară. Cf. COSTINESCU, CADE. 4. (Maram.) Prispă (închisă cu seînduri ca un cerdac). Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., VICIU, GL., BUD, P. P. 31. La mîndra pe lingă şatră Şi-o făcut cărare lată. bîrlea, c. p. 69, cf. 126, id. b. 11, ţiplea, p. p. 116, alr ii/i h 234, scl 1955, 117. — PI. : şatre şi (regional) şetre. — Şi: (regional) şătără (alr ii/i h 259/316 ; pl. şalări ib.) s. f., şătăr (a ii 3)' s. n. — Din bg. marpa, îuiiT’tp, ser. şatra, sator, magh. sător. ŞATtÎLCĂ s. f. v. scatulcă. ŞAU interj, v. şo. ŞAUĂ s. f. v. şa*. ŞAUCĂ s. f. (Regional) Şale. V. ş a8 (II 1). Cf. polizu, lm, barcianu, alexi, -w. ^ Crupă (la cal). Cf. cihac, ii, 386, ddrf, gheţie, r. m., şăineanu, d. u. — PI. : şauce şi şăuci (scriban, d.). — Şa* + suf. -aucă. ŞAUGAU s. m. v. şalyău. ŞAURĂ s. f. v. saulă®. ŞA VAN A s. f. v. şabana. ŞAVANEĂ s. f. v. şabana. ŞAVGĂU s. m. v. şalgău. ŞAZATOÂRE s. f. v. şezător. ŞAZĂCI num. card. v. şaizeci. ŞĂHÂC s. n. v. şabac. ŞĂBĂCEÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Acţiunea de a ş ă b ă c i şi rezultatul ei; (regional) şăbăcit1. Cf. udrescu, gl. Ia-o la şăbăceală. id. ib. — Pl. : şăbăceli. — Şăbăci + suf. -eală. ŞĂBĂCÎX s. n. (Prin Munt. şi prin nordul Olt.) Diminutiv al lui şabac (1). Cf. tdrg. Căţi voi da o malotea, Cu florile cît palma, Pe la poale şebăcea. mat. folk. 167, cf. 473, udrescu, gl. — Pl.: şăbăeele. — Şi: şebăceâ s. f. — Şabac + suf. -el. > ŞĂBĂCf vb. IV. T r a n z. (Prin nord-vestul Munt.) A împodobi cu şabace (1). Cf. rădulescu codin, 70. Am şăbăcit poalele şi piepţii, mai am de şăbăcit mîne-cile şi încheieturile, udrescu, gl. — Prez. ind. : şăbăcesc. — V. şabac. ŞĂHĂCÎT* s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Şăbăceală. Cf. udrescu, gl. (Te) pricepi la şăbăcit? id. ib. — Pl. •.? — V. şăbăci. ŞĂBĂCÎT®, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) împodobit cu şabace (1). Cf. alr ii 3 332/784. Ie şăbăcilă. UDRESCU, GL. — Pl. : şăbăciţi, -te. — V. şăbăci. ŞĂBIE s. f. v. şibă. 462 ŞĂCARE -39- ŞĂINĂLI ŞĂCÂRE s. f. v. secară. ŞACÎMDAU s. n. v. jepchendău. ŞĂCLÎŢĂ s. f. (Regional) Penar (Vicovu de Sus— Rădăuţi). Cf. glosar reg. — PI. : şăcliţe. — Cf. germ. Schachtel ,,cutie“. ŞĂCOALĂ s. f. v. şcoală. ŞĂFRĂNÎL s. m. v. şofrănel. ŞAGÂCI, -CE adj. (învechit şi regional; despre oameni) Şăgalnic. Era băutoriu şi şagaciu şi nu era om înţălept. herodot (1645), 144. Mihai Vodă nu este, cum s-arăta, btind, şigaci cu toţii şi moale, ce intr-alt chip. neculce, l. 185, cf. anon. car. Unii dintre meseni, cari sint buni cintăreţi şi totodată şi şăgaci,. . . încep a cînta cite un cintec glumeţ, marian, nu. 682, cf. ddrf, gheţie, r. m., xdrg, cade 1 243, scriban, d., dm. Omul acesta avea şi doi feciori. Unul dintre ei era mai isteţ, mai şăgaci. cătană, p. b. ii, 139, cf. alr sn v h 1 242, l. rom. 1960, nr. 3, 74, zanne, p. ix, 592. — PI. : şăgaci, -ce. — Şi: (învechit) şigăei, -ce adj- — Şagă + suf. -aci. ŞĂGALNIC, -Ă adj. (Mai ales în Mold. ; despre oameni) Glumeţ, hazliu, poznaş, spiritual. Ei cu toţii sînt şegalnici şi veseli, cantemir, s. m. 284/2. învaţă-l. . . să fie şagalnic. c. stamati, p. 314. Erau slobozi şi şagalnici cu femeile in adunările lor. russo, s. 20. Şăgalnic mai eşti, arhon sărdar. alecsandri, t. 457, cf. gihac, ii, 383. De altfel, om de spirit, şagalnic. gane, n. iii, 158. V-am spus că era şăgalnic moş Ni-chifor. creangă, o. 283. Era sprinţară, şăgalnică şi neasiimpărată. vlahuţă, o. a. i, 108, cf. ddrf, gheţie, r. m., alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., cade. începu a se uita cu mare luare-aminte la acel fecioraş şăgalnic. sadoveanu, o. xiii, 25, cf. 63, scriban, d., alr sn v h 1 242. O (Despre fiinţe mitologice închipuite ca nişte oameni) Din fire fiind vesel acest şagalnic zeu, El nu doreşte altă decîl pricini de rls. negruzzi, s. ii, 224. Au venii ca să serbeze nunta gingaşei mirese... Cititorii cei de zodii şi şăgalnicul Pepele. eminescu, o. i, 85. O Fi g. Fluturi mulţi, de multe neamuri, vin în urma lui un lanţ, Toţi cu inime uşoare, toţi şăgalnici şi berbanţi. id. ib. 87. Pretutindeni este. .. 0 pornire de trai proaspăt: muguri verzi..., musculiţe şăgalnice, gindăcei nebunateci. caragiale, o. iii, 181. Stăteam... pironii cu privirea pe spetele goale şi fugă-toare ale unei şagalnice unde. hogaş, dr. i, 192. -0> (Adverbial) E frumoasă viaţa orişicind De treci prin ea şăgalnic, petică, o. 137. Ce fel, nepoată Leonă? zise el şăgalnic, într-o moldovenească domoală. sadoveanu, o. viii, 131. Fetele alergau pe pa jişte şi chicoteau şăgalnic, camil petrescu, o. i, 315. (F i g.) Viniul adie şagalnic şi lin. iosif, t. 127. Şăgalnic adie zefirul, şoptind o poveste uşoară şi dulce, petică, o. 280. Ecoul răspunse. . . şăgalnic, c. petrescu, r. dr. 93. Spinări uriaşe de munte, rotunjite cu măiestrie, se încălecau şagalnic. brăescu, m. b. 113. + (Despre fizionomia sau despre manifestările oamenilor) Care denotă umor ; care provoacă hazul (păstrînd o aparentă seriozitate); cu haz; cu spirit. Cînta cîntece şăgalnice, creangă, o. 276. Se adunau. . . împrejurul lui, ca să-i asculte poveş. iile, vorbele şegalnice şi cîntecele. slavici, n. i, 83. Firea glumeaţă a ţăranului român a scornit fel de fel de vorbe şăgalnice, pamfile, j. ii, 373. Nu va mai vedea ochii ei căprui şi şăgalnici, rebreanu, r. i, 129. 1 se păru că are ochi şagalnici. sadoveanu, o. viii, 186. Uncheşul. . . a avut zîmbet şăgalnic, id. ib. xviii, 134. <0> F i g. O undă zglobie îşi lasă strălucitoarea-i goliciune în voia dezmierdărilor şagalnice ale unei raze de lumină, hogaş, dr. i, 216. Stoluri albe de hulubi... se risipeau în joacă şăgalnică, c. petrescu, r. dr. 287. Surise.. . unui vis şăgalnic care-i descruntă figura osoasă şi fină. id. c.v. 7. împleteşte glasuri subţirele Acest şăgalnic, aşteptat colind, labiş, p. 25. — PI. : şăgalnici, -ce. — Şagă + suf. -alnic. ŞĂGĂLNICÎE s. f. (Neobişnuit) Atitudine, comportare glumeaţă. Are aerul să-mi spună cu un suris scurt şi cu o şăgălnicie rigidă, rezumată: ştrengarule, ce-ai făcut? camil petrescu, p. 75. — PI. : şăgălnicii. — Şăgalnic + suf. -ie. ŞĂGIRT s. m. (Ban.) Ucenic. Trei ani de zile şagărt şi patru ani calfă lucrase numai la un maistru, conv. lit. xxvi, 805, cf. tdrg, t. papahagi, c. l., scriban, d., com. din timişoara, cv 1952, nr. 5, 39, alr ii 3 642/ 29, 36, 53, 76, alr sn ii h 500, cl 1961, 67. — PI. : şăgirţi. — Şi: şăgîrf (t. papahagi, c. l., com. din timişoara, alr sn ii 3 642/29), şâgărt, şoglrf (accentul necunoscut, cv 1952, nr. 5, 39) s. m. — Din ser. Segrt. * ŞĂGIRŢ s. m. v. şăglrl. ŞĂGdS, -OASĂ adj. (Regional; despre oameni) Şăgalnic (Ciocăneşti—Vatra Dorn ei), alr sn v h 1 242/365. — PI. : şăgoşi, -oase. — Şagă + suf. -os. ŞĂGUÎ vb. IV v. şuguil. ŞĂGUIÂLĂ s. f. v. şuguială. ŞĂGTJÎRE s. f. v. şuguire. ŞĂGUITdR, -OARE adj. v. şuguitor. ŞĂIA vb. I. Tranz. (într-o poezie populară) A înşeua. Cu friul te-nfrînează, Cu şaua te şăiază. i. cr. ii, 207. — Prez. ind. : şăiez. — De la şa3. Cf. înşeua. ŞAlAC s. n. v. şiac. ŞĂlAG s. n. v. şiac. ŞĂICAR s. m. (învechit şi regional) Persoană care conduce o şaică1 (1); persoană care construieşte şăici1. V. ş a i c a ş, luntraş. Să rămîie şeicari cu pecetluituri domneşti (a. 1793). şio n1( 333, cf. lm 530. Posed o serie de acte proprii a arăta modul cum se făcu recrutarea ghimigiilor şi şăicarilor flotei de la 1193. conv. lit. xxvi, 1 007, cf. alr sn iii h 843/2. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Reizului şeicar i s-au dat adeverinţă din parte-mi pentru priimirea lor (a. 1846). doc. ec. 895. + (învechit) Pontonier. scriban, d. — PI. : şăicari. ■ — Şaică1 + suf. -ar. ŞĂ1NĂLÎX s. n. (Maghiarism, prin Transilv.) 1. Compătimire. Cf. caba, săl. 2. Regret. Cf. caba, săl., bl ii, 55. — PI. :? — Din magh. sajnălat. ŞĂINĂLÎ vb. IV. 1. Tranz. (Transilv., prin Maram. şi Mold.) A compătimi. Cf. ddrf, vaida, caba, săl. La urmă l-a şinălit şi i-o dat. alr ii 3 710/ 325, cf. lexic reg. 72. Pe el nici dracu nu-l şăinăleşte I mat. dialect, i, 95. 2. I n t r a n z. (Prin Transilv.) A regreta, a-i părea rău. Cf. coman, gl. Am şăinălit să dau doi lei să-mi cumpăr o jemble. mat. dialect, i, 95. 3. Tranz. (Regional) A menaja (1) (Vllcele— Turda). Cf. mat. dialect, i, 95. De ce nu şăinăleşti copilu, de-l pui de pe-amu la lucru greu? ib. 483 ŞĂIOS — 40 — ŞĂNCĂLEŢ 4. Intranz. (Regional) A privi pe furiş (Ponoa-rele —Vaşcău). Cf. teaha, c. n. 269. — Prez. ind. : şăinălesc. Şi: şănăli (mat. dialect, i, 95, 96), şinăli, şoinăli (coman, gl.) vb. IV. — Din magh. sajnăl. •. ŞĂI0S, -OĂSĂ adj. v. şioios. ŞĂIPRIGLU subst. (Regional) Portmoneu (Moldova Nouă). Cf. l. costin, gr. băn. ii, 183. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Etimologia necunoscută. ŞĂIT s. n. v. şaitău1. ŞĂITAF s. n.' v. şlăitaf. ŞĂITĂLUf vb. IV v. şeităli. ŞĂITAU s. n. v. şaitău1. ŞĂITOF s. n. v. şlăitai. ŞĂ1TOROF s. n. v. şlăitaf. ŞĂITRAF s. n. v. şlăitai. ŞĂLABE s. f. (pl.) (Regional) Catalige (Feleag— Cristuru Secuiesc). Cf. cv 1952, nr. 3, 42. — Accentul necunoscut. — Cf. magh. f a 1 â b. ŞALÂRI s. m. (într-o poezie populară) înşelător. Ochii mei is şălari mari, Trec prin boi ca doi tâlhari, Ochii mei îs şălari mici, Trec prin boi ca doi voinici. mîndhescu, l. p. 49, cf. 244. — Pl. : şălari. — Cf. magh. c s a 1 â r d. ŞĂLÂR2, -Ă adj; (Regional; despre animale) Vărgat (Jdioara —Lugoj). Cf. alr i 1 489/79. — Pl.; şălari, -e. — Etimologia necunoscută. Cf. ş ă 1 e a n. ŞĂLÂRIU s. m. v. şelar. ŞĂLĂTĂ s. f. v. salată. ŞĂLÂTRĂ s. f. v. salată. ŞĂLĂMINDRÎŢ s. f. v. salamandriţă. ŞALAREL s. m. (într-o poezie populară) Diminutiv hipocoristic al lui ş ă 1 a r1. Ochii tnei îs şălărei Ş-or trece prin boii tăi. mîndrescu, l. p. 49, cf. 244. — Pl. : şălărei. — Şălari + suf. -ei. ŞĂLĂRÎE s. f. v. salariu. ŞĂLĂTRtîICĂ s. f. (Regional) Numele unei plante (medicinale) nedefinite mai Îndeaproape (Călineşti— Satu Mare). Cind se bolnăghesc oile... trabă a adiice buruiene... frăsînel, şălătruică, năpraznică oiască. arh. polk. i, 226. — Pl. : ? — Şălatră + suf. -uică. ŞĂLĂVÂRI s. m. pl. v. şalvar. ŞĂLBdC ş. n. v. şilboc. ŞĂLBOCĂR s. m. (Prin Ban.) Santinelă. Cf. alr sn iv h 961. — Pl. : şălbocari. — Şălboe + suf. -ar. ŞĂLEÂN, -Ă adj. (Prin Ban.; despre vite) Bălţat; vărgat. Boul cel cu şărgi se zice şilean. h xviii 139. Un bou şălean pe spate. l. costin, gr. băn. ii, 183. — Pl. : şăleni, -e. — Şi: şileân, -ă adj. — Etimologia necunoscută. Cf. ş ăl a r2. ŞĂLÎTRE subst. v. silitră. ŞĂLIC s. n. v. şallc. ŞĂLTÎŢ s. n. Diminutiv al lui şal1; (rar) şelişor. 1. Cf. şal1 (3). Luminile le împodobesc cu diferite flori naturale...; mai leagă de dinsele încă şi... un şăluţ. MARIAN, NA. 174, Cf. TDRG, CADE, DL, DM, ALR I 1 876/387. 2. Cf. şal1 (4). Fochiştii... ieşeau cîteunut... cu gitul învelit in şăluţul lor de bumbac, bart, e. 47, cf. DL, DM. — Pl.: şăluţe. — Şi: (regional) şăltiţă s. f. alr i 1 876/387. — Şal1 + suf. -uţ. ŞĂLCţA s. f. v. şăluf. ŞĂLVĂREL s. m. (în poezia populară; mai ales la pl.) Diminutiv al lui şalvar. Cf. şalvar (2). Avea nişte şelvărei Făcuţi cu cincizeci de lei De umbla veara cu ei. teodorescu, p. p. 614. Briniviciu să rupea, Şălvăreii să lăsa. şez. iii, 214. Să-mi dai nădrăgeii tăi, Să-ţi dau şălvăreii miei. mat. folk. 1076. — Pl. : şălvărei. — Şalvar + suf. -el. ŞĂLVĂRdl s. m. Augmentativ al lui şalvar; (ironic) pantaloni largi. Nemţii iera cu... nişli şăl-văroi largi, graiul, i, 323. — Pl. : şălvăroi. — Şalvar + suf. -oi. ŞĂLVIE s,.f. v. salvie. ŞĂLVIRÎE s. f. (învechit, prin Mold. şi Bucov.)-Şarlatanie (1), înşelătorie. Cf. tdrg, scriban, d., dm. Văzindu-se şalvirii inşălaţi... s-au lăsat de şălvirii pentru că nu li mai mergea bine. sbiera, p. 275. — Pl. : şălvirii. — Şalvir1 + suf. -ie. ŞĂMĂRLIÎŢ s. n. (Prin Transilv.) * Diminutiv al lui ş a m ă r 1 u. Cf. com. sat. v, 71. — Pl.: şămărluţe. — Şamărlu + suf. -uţ. ŞĂMEN subst. (Rar) Numele unui joc de cărţ.i. Şămenul nu se joacă cum il jucaţi voi. brăescu, o. a. i, 75. — Accentul necunoscut. — Din fr. cliemin [de fer]. ŞĂMPANIE s. f. v. şampanie. ŞĂMULTOC s. n. v. şomoltoc. ŞĂMURÎ s. f. v. şakmarand. ŞĂNĂLÎ vb. IV v. şăinăli. ŞĂNCĂLĂNÎE s. f. (Prin Transilv.) Glumă, farsă. Cf. ddrf, sima, m. 185. — Pl.: şăncălănii. — Cf. ş ă n c ă 1 i e. ŞĂNCĂLĂU s. m. (Prin Transilv.) Persoană glumeaţă. Cf. viciu, gl. 74. — Pl. : şăncălăi. — Şi: şancalău s. m. viciu, gl. 74. — Cf. ş ă n c ă 1 i e. ŞĂNCĂLfiŢ, -EAţA adj. (Prin Transilv.) Glumeţ, poznaş. Cf. viciu, gl., paşca, gl. — Pl. : şăncăleţi, -e. — Cf. ş ă n c ă 1 i e. ŞĂNGĂLIE -41 - ŞĂNŢULEŢ ŞĂNCĂLÎE s. f. (Transilv. şi prin nordul Munt.) Glumă, farsă. Cf. ddrf, sima, m. 185, cade, densu-sianu, ţ. h. 332, coman, ol. ■$> E x p r. (Prin Ban.) A-şi face şăncălii = a se face de rts. Cf. alr ii/47. — PI. : şăncălii. — Şi: şancalăie s. f. coman, ol. — Cf. germ. Schankel ,,ştrengar“. ŞĂNCĂL6S, -OÂSĂ adj. (Transilv.) Glumeţ, poznaş. Cf. DDRF, SIMA, M. 185, PĂCALĂ, M. R. 141, CADE, LEXIC REO. II, 63. — PI. : şăncăloşi, -oase. — Şi: şancalâs, -oăsă (păcală, m. r. 141, cade), şîncălâs, -oăsă (com. din dăişoara—rupea) adj. — Cf. ş ă n c ă 1 i e. ŞĂNCĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) A înşela, a amăgi. Cf. şez. v, 125. — Prez. ind. : şăncăluiesc. — Cf. ş ă n c ă 1 i e. ŞĂNCĂRtiS, -OASĂ adj. (Popular) Bolnav de şancru. Cf. polizu, costinescu, udrescu, gl. <£ (Substantivat) Şăngărosule, să fugi l udrescu, gl. — PI.: şăncăroşi, -oase. — Şi: şăngăros, -oăsă adj. — Şaucăr + suf. -os. ŞĂNÎC s. n. v. şenlie. ŞĂNGĂRÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se Îmbolnăvi de şancru (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, gl. S-a şăngărit băiatul, id. ib. — Prez. ind. : şăngăresc. — V. şangăr. ŞĂNGĂRÎT, -Ă adj. (Olt. şi Munt.) Bolnav de şancru. Cf. ciauşanu, v. 200, lexic reg. 57, udrescu, gl. O (Substantivat) Auzi, prăpăditul lui Cocorii să facă nazuri d-o fată ca tine... El, sfrinţitul şi şăn-gărilul! iovescu, n. 245. Să nu le atingi de şăngărita aia că te umple! udrescu, gl. — PI.: şăngăriţi, -ie. — Şi: şăngărit, -ă adj. — V. şăngări. / ŞĂNGĂRIT, -Ă adj. v. şăngărit. ŞĂNGĂRdS, -OÂSĂ adj. v. şăncăros. - X ŞANLIC s. n. v. şenlie. ŞĂNŢÂR s. m. (Cu sens neprecizat, probabil) Funcţionar In serviciul edilitar din secolul al XlX-lea, care se îngrijea de starea şanţurilor1 (I 2). Urmează ca acest adaos... să să treacă in cheltuielile ce să trece dajdia legiuită a podarilor... şi a şănţarilor (a. 1837). doc. ec. 664. — PI. : şănfari. — Şanţ1 + suf. -ar. ŞĂNŢĂLÎT, -Ă adj. (Regional; despre terenuri) înconjurat cu şanţuri1 (I 2) (Ceanu Mic—Turda). Cf. alr i 411/357. Locul şănfărit şi îngrădit, ib. — PI. : şănfăliţi, -te. — Cf. magh. s â n c o 1. ŞĂNŢÎR s. n. v. şantier. ŞĂNŢIŞdR s. n. Şănţuleţ (2). Cf. polizu, ddrf, scriban, d. Săpa şănţişor, Leagăn de izvor, Şănţişor prin mină, Apă să nu vină. corbea, a. 35. — PI. : şănţişoare. — Şanţl + suf. -işor. ŞĂNŢOC s. n. (Rar) Şănţuleţ (2). Cf. scriban, d. 1 276, alr ii 5 679/141. — PI. : şănţuce. — Şi: (regional) şănţâg s. n. alr ii 5 679/141. — Şanţl + suf. -uc. ŞĂNŢOG s. n. v. şănţuc. ŞĂNŢUÎ vb. XV. X. T r a n z. şi refl. (Mii.; învechit) A (se) înconjura cu şanţuri1 (II), cu fortificaţii; refl. a se adăposti în şanţuri1. [Turcii] cu toate puşcele au început a batere Intr-inşii; ce nemică nu le strica, că se şănţuise bine. ureche, let. i, 196/5. [Basta] s-au Iras şi s-au şenfuit pe iarnă lîngă Deş. şincai, hr. ii, 291/23, cf. i, 244/25. [Mihai] îşi aşeză la Stoieneşli tdbăra, se şăhftii biné şi făcu oştirei tăbii. BĂLCESCU, MÍ V. 129, cf. PONTBRIANT, D., JAHRESBER. X, 207, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. <0> Illtranz. Nişte ianiceari şenţuise dinaintea Bălgradului. şincai, hr. iii, 293/27. 2. T r a n z. A înconjura, a marca cu şanţuri1 (12); a face să aibă şanţuri1. Cf. valían, y., costinescu, 466, şĂiNEANU, d. u., scriban, d. + (învechit, rar) A săpa cu sapa, cu cazmaua etc. (A b s o 1.) Am şen~ ţuit şi am răsădit viţă bună, rodnică, biblia (1688), ap. TDRG. 3. Refl. A lua forma unui şanţ1 (12). Înaintea ochilor se şănţuia pe sub tren o albie lată de rîu, căli-nescu, c. n. 10. ^ Tranz. şiref 1. P.' ană 1. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbîrci, a (se) încreţi, a (se) cresta. Brazda dintre sprîncene se şănfuise. .. .adînc. c. petrescu, a. r. 17. Cu aspre vergi i-a şănfuit obrazul fără milă. lăbiş, p. 111. — Prez. ind. : şănţuiesc. — Şanţl -j- suf, _ui. ŞĂNŢUÎRE s. f. Acţiunea de a ş ă n ţ u i şi rezultatul ei. X. (învechit) Cf. ş ă n ţ u i (I). Cf. pontbriant, d., costinescu, ddrf. Toţi năvălesc, umplînd cu pămînt şănfuirea. coşbuc, ae. 179. ■ ■ • 2. (Rar) Cf. ş ă n ţ u i (2). Cf. ddrf. — PI. : şănţuiri. — V. şănţui. ŞĂNŢUÎT1 s. n. (Rar) Acţiunea de a ş ă n ţ u i (2). Gardul uscat se poate face prin şănfuil. economia, 115/11. — V. şănţui. - ŞĂNŢUÎT®, -Ă adj. I. (învechit) înconjurat cu şanţuri1 (I I). Toate cetăţile ceale şănţuite nu le-au ars Israil. biblia (1688), 1612/46, cf. pontbriant,. d. 2. Cu şanţuri1 (I 2). Cf. dm. 3. P. anal. (Despre obraz, piele etc.) Brăzdat, încreţit. Măsura trecerea [anilor] ... numai după brazdele tot mai adînc şănţuite pe obrajii lui. v. rom. februarie 1954, 27, cf. dl, dm. — PI.: şănţuifi, -te. — V. şănţui. ŞĂNŢUIT0R s. n. (Tehn.) Unealtă cu care se scobesc marginile bucăţilor de lemn care urmează - să fie asamblate. Cf. i. apolzan, u. 13. — Pronunţat: -ţu-.i-. — PI. : şănţuitoare. — Şănţui + suf. -tor. ŞĂNŢUI^Ţ s. n. Diminutiv al lui şan ţ1; şănţişor, (rar) şănţuc, şănţuşor, (învechit) şănţuţ. X. Cf. şanţ1 (I I). Cf. costinescu. 2. Cf. şanţ1 (12). Cf. pontbriant, d. Soldaţii se mai sculau să sape cîle un şenţuleţ. d. zamfirescu, r. 241, cf. tdrg, cade. Căuzaşii veniră din'întuneric în şir, unul după altul, alunecînd pe rînd în şănţuleţul lutos, camil petrescu, o. ii, 8, cf. 275, chest. iv 40/ 546, alr ii 5 679/102, 723, 791. Averea ca o baltă, cum îi faci un şănţuleţ, toată să scurge, zanne, p. ix, 7. 545 ŞĂNŢURELE -42- ŞĂTRAR 3. Cf. şan ţl (I 3). Fără acest şenţuleţ [la războiul de ţesut] firul s-ar freca de perete şi s-ar rupe. io-NESCU-MUSCEL, ŢES. 509, Cf. ALR ii 6 138/723. — PI.: şănţuleţe. — Şanţl + suf. -ulef. ŞĂNŢURÎLE s. n. pl. (Rar) Diminutiv al lui şanţuri. V. şanţ1 (I 2). Pe malul dinspre Galaţi, o bulgărie îşi întindea răzoarele lungi şi liniile negre ale şănţurelelor, cu sticliri de şuviţe de apă printre zarzavaturi, sadoveanu, o. iii, 247. — Şanţuri (pl. lui şanţ1) + sui. -el. ŞĂNŢUŞdR s. n. (Rar) Şănţuleţ (2). Cf. tdrg 1362. — Pl. : şănţuşoare. —r Şanţ1 + suf. -uşor. ŞĂNŢOŢ s. n. (învechit) 1. Şănţuleţ (1). [Vizirul] au mai săpat un şănţuţ pre dinaintea şanţului ce îl făcuse mai înainte, şincai, hr. iii, 177/29. 2. Şănţuleţ (2). [Plugarul să] sape doao şănţuţuri nici prea largi, nici prea afunde, economia, 116/20. — Pl. : şănţuţuri. — Şanţ* + suf. -uf. ŞĂNURĂ s. f. (Regional; cu sens colectiv) Fire de lină toarse, pregătite pentru ţesut (Feldru —Năsăud). LEXIC REG. ii, 77. — Pl. : şanuri. — Etimologia necunoscută. ŞĂOAlE s. f. v. şuvoi*. ŞĂPTANCĂ s. f. (Regional) Lemn lung de paisprezece metri (Vişeul de Sus), arvinte, term. 167. — Pl. : ? — Şaptel + suf. -cancă. ŞĂPUŞdR s. n. v. şipuşor. ŞĂRAF s. n. v. şurub. ŞĂRAG s. n. v. şirag. ŞĂRANŢ s. n. v. şgranţ. ŞĂRĂDAU s. n. (într-o colindă; cu sens neprecizat, probabil) Scăldătoare. Pică mirul, pică vinul, Să se facă şărădău, Să se scalde Dumnezeu, rădu-LESCU-CODIN, M. N. 75. — Pl.: ? — Cf. f e r e d e u. şArĂITAF s. n. V. şlăitaî. ŞĂRĂMBdl s. n. v. şarampoi*. w w '& ŞARAMPAU s. n. v. şarampoi*. ŞĂRĂNÎL s. m. (Regional) Diminutiv al lui ş a-ran (1); (regional) şărănuţ. Cf. băcescu, p. 54. — Pl. : şărănei. — Şaran + suf. -el. ŞĂRĂNGLÎŢĂ s. f. (Regional) Agrafă (Bărăteaz— • Arad), l. rom. 1959, nr. 5, 72. — Pl. : şărănglife. — Etimologia necunoscută. ŞĂRĂNtîŢ s. m. (Regional) Şărănei. Cf. băcescu, p. 54. — Pl. : şărănufi. — Şaran + suf. -uţ, ŞARBĂT s. n. v. şervet. ŞĂREAGHIE s. f. v. şireglă. ŞARECE s. m. v. şoarece. ŞĂRENGAR s. m. (Regional) Numele unei plante de pădure, nedefinite mai îndeaproape (Drăguşeni— Tîrgu Neamţ). Cf. glosar reg. — Pl. : şărengarl. — Etimologia necunoscută. ŞÂRÎT1 s. n. v. şireţi. ŞĂRÎT3 s. n. v. şiret#. ŞĂRÎT3, -EAtĂ adj. v. şiret*. ŞĂRXCI s. m. v. şoarece. ŞĂRÎGLĂ s. f. v. şireglă. ŞĂRÎiVGĂ s. f. v. şireglă. ŞĂRÎT s. n. v. şireţi. ŞĂRÎMPAU s. n. v. şarainpoi1. ŞĂRÎMPdl s. n. v. şarampoi1. ŞARLATAN s. m. v. şarlatan. ŞĂRLĂTAN s. m. v. şarlatan. ŞĂRLĂTĂNfiSC, -EASCĂ adj. v. şarlatanesc. ŞĂRLĂTĂIVÎŞTE adv. v. şarlataneşte. ŞĂRLĂTĂNÎE s. f. v. şarlatanie. ŞĂRPĂOAŞ subst. (într-o poezie populară) Chimir. Cf. t. papahagi, m. 233. Şî ş-o-mplut un şărpăoaş, L-o împlut de gălbănaş. id. ib. 88. — Pl. :? — Cf. ş e r p a r, şerpăraş. ŞĂRPOITlÎRĂ s. f. v. şerpuitură. ŞĂRUf vb. IV. T r a n z. 1. (Regional; complementul indică hotarul dintre două fineţe) A marca prin călcarea ierbii (Floreşti —Focşani). Cf. cv 1950, nr. 4, 42. 2. (Prin Ban.; complementul indică pămîntul) A răriţa. Cf. alr ii 5 132/36, 76. — Prez. ind. : şâruiesc. — Şar< -\- suf. -ui. ŞĂRVĂT s. n. v. şervet. ŞĂRVÎT s. n. v. şervet. ŞĂŞ s. m. v. şoş. ŞĂŞTAC s. m. v. şuştac. ŞĂŞtAR s. n. v. şiştarl. ŞĂTRAR s. m. (Atestat prima oară la 1443, cf. d. bogdan, gl. 107) 1. Titlu dat boierului care avea în grijă corturile domneşti (şi tunurile) şi care asigura aprovizionarea armatei în timp de război; boier care avea acest titlu. Strănepota lui Vlaico şetrariul (a. 1614). gcr i, 44/30, cf. 53/7, 62/17. Pe alţi boiari, anume: Mihalcea şătrariul i Costandin clucer Cioro-gîrleanul, au mai trimis la hanul Selim Gherei. r. gre-ceanu, cm ii, 16. Radul stolnicul, feciorul lui Tudor şătrarul din Greci. anon. brÎncov., cm ii, 312, cf. anon. car., gheorgachi, cer. (1762), 268. Moşiia... dumnealui şătrar Grigore Negru (a. 1820). doc. ec. 238, cf. 148, kogălniceanu, în contribuţii, i, 72, polizu. în vreme ce ea mănîncă şi vorbeşte, intră şa-trarul Trohin. negruzzi, s. iii, 80, cf. 57. Ctteva sule de boieri... zişi starea a doua... între cari se prenumărau : ... stolnici, şătrari, slugeri. ghica, s. xiv. La ziua mea o să te fac şătrar. filimon, o. i, 150, cf. 231. Zi unui ficior ca să poftească aici pe şatrarul Săbiuţă, alecsandri, t. i, 64, cf. cihac, ii, 386. în rlnd cu acestea veneau grajdurile, ambarele..., sub 589 ŞÂTRAŞ -43- ŞCÂTUIE tngrijirea comişilor şi a şătrarilor. odobescu, s. i, 126, Cf. XEN0P0L, I. R. III, 176, ENC. ROM-, IORGA, C. I. II, 151, tdrg, i. brăescu, M. 135, cade. A ieşit la poartă ajutorul pîrcălăbiei,... şatrarul Neculai Mereuţă. sado-veanu, o. xm, 707, cf. 101, x, 37, scriban, d., der. <0> Vel şălrar sau mare şălrar (sau şătrar mare)= şeful şătrarilor (1). Cf. d. bogdan, gl. 107. Şelrariu mare pre corturile domneşti şi-n oşti şi-ntr-alte căli şi purtă-toriu de grijă tunurilor, simion dasc., let. 23. Fiind dumnealui Oprea v(e)l şătrar, cu rănduiala haraci(u)lui (a. 1693). iorga, b. r. 427. Domnul... au trimis boiari, anume pre Costandin Ştirbei vel-clucer i Oprea vel-şătrar. r. greceanu, cm ii, 67, cf. 116, gheorgachi, cer. (1762), 268, pogor, henr. 235. Marele şătrar eră în-grijitor al corturilor armatei, bălcescu, m. v. 596, cf. tdrg, cade, scriban, d. 2. Ţigan nomad ; corturar, (rar) şătraş. Cf. ddrf, barcianu. Todirică se pripăşise de mic la curte, de la o laie de şalrari ce trecuse prin sat. n. rev. r. iii, nr. 33, 408, cf. tdrg, cade, scriban, d. Trăiam în mijlocul unor şălrari... Mă băteau mai mult decit pe ceilalţi puradei, stancu, r. a. ii, 201. Noi,... cu căruţele noastre cu coviltire, parcă stnlem şătrari. camilar, n. i, 13. Ţiganii se strîngea, La biserică venea Cu femei, cu mici, cu mari, Cu şetrari şi lingurari, teodorescu, p. p. 264, cf. alr ii/i h 260/414, a vi 16, 26. -0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Hrisovul lui Mihai Costandin Şuţul v[oie]vod.. . întăreşte m[ănăsti]rii Bărboiul stăpinire peste toţi ţiganii lăieşi şi şelrari (a. 1794). cat. man. i, 63. + (Regional; in forma şatrar) Persoană mascată de Anul Nou, reprezentînd un şătrar (2) (Părteştii de Jos— Gura Humorului). Cf. l. rom. 1963, nr. 2, 41. 3. (Transilv.) Negustor (de pînzeturi, stofe etc.). Cf. dm, alr ii 3 642/260, 6 481/64, 157, 219, 228, 235, 279, teaha, c. n. 269. — PI. : şătrari. — Şi: (regional) şatrăr s. m. — Şatră + suf. -ar. ŞĂTRÂŞ s. m. (Rar) Şătrar (2). Robii domneşti, şatraşi de laie, lingurarii, ursarii şi lăieşii (a. 1817). TDRG, cf. CIHAC, II, 386, SCRIBAN, D. — PI. : şătraşi. — Şi: (regional) şatrăş s. m. — Şatră + suf. -aş. ŞĂTRĂREÂSĂ s. f. Soţie de şătrar (1); (rar) şătră-riţă, (învechit, rar) şătrăroaie. Cf. polizu. Unii oameni, spunea dumnealui şătrăresei Ilinca,... au asemenea noroc în viaţă, sadoveanu, o. xm, 101, cf. x, 48. — PI. : şălrărese. — Şătrar + suf. -easă. ŞĂTRĂRÎL s. m. (Atestat prima oară la 1598, cf. d. bogdan, gl. 107) Subaltern al şătrarului (1). De la 4 şătrărei cîle un pol (a. 1776). uricariul, xix, 341. Vătafului de şelrărei, spre a fi apărat de bir (a. 1803). cat. man. i, 532, cf. şăineanu, d. u. Marele şătrar era îngrijitor al corturilor armatei. Avea sub dînsul şi mici şătrărei. bălcescu, m. v. 596, cf. cade, scriban, d., der. — PI. : şătrărei. — Şătrar + suf. el. ŞĂTRĂRÎSC, -EASCĂ adj. (Rar) De şătrar (1), care aparţine şătrarului. Maica Achilina, cea din neam şătrăresc. cazimir, gr. 229. — PI. : şătrăreşti. — Şătrar + suf. -esc. ŞĂTRĂRÎE s. f. 1. Demnitate, funcţie de şătrar (1). Cf. polizu, cihac, ii, 386, tdrg, cade, scriban, d. 2. (Rar) Sediu în care îşi desfăşura activitatea şătrarul (1). Cf. scriban, d. — PI. : şălrării. — Şătrar + suf. -ie. ŞĂTRĂRÎŢĂ s. f. (Rar) Şătrăreasă. Scoarţa aia o am de la bălrîna, de era şetrăriţă. p. constant, r. 98. — PI. : şătrăriţe. — Şătrar + suf. -iţă. ŞĂTRĂROAIE s. f. (învechit, rar) Şătrăreasă. Cf. d. bogdan, gl. 107. — PI. : şătrăroaie. — Şătrar + suf. oaie. ŞĂTRtîCĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui şatră (II 4) (Budeşti — Sighetul Marmaţiei). Cf. t. papahagi, m. 91. — PI. : ? — Şatră + suf. -ucă. ŞĂTRtJŢĂ s. f. Diminutiv al lui ş a t r ă. 1. (Prin Transilv.) Cf. şatră (II 1). El să pune şi-şi întinde o... şetruţă cu merele cele scumpe şi prind oamenii a să aduna în jurul lui ca la o comedie, rete-ganul, p. ii, 78. 2. (Regional) Cf. şatră (II 2) (Stăneşti — Curtea de Argeş). Cf. l. rom. 1959, nr. 3, 67. Şetruţe pentru acoperit cărămida, ib. — PI. : şătruţe. — Şatră + suf. -uţă. ŞĂŢÎME s. f. v. şesime*. ŞCABOĂRCĂ s. f. (Regional) Lădiţă. Com. din STRAJA—RĂDĂUŢI. — PI. : şcaboarce. — Cf. ş c ă t u 1 c ă. ŞCADR6N s. n. v. escadron. ŞCÂIĂ s. f. v. scală. ŞCÂPĂ s. f. (Regional; depreciativ) Vită slabă. Com. din straja—rădăuţi. — PI. : şcape. — Şi: şcîp subst. Com. din straja— rădăuţi. — Din ucr. micana. ŞCARP1 s. m. v. scarp. ŞCARP2 s. n. v. scarpă. ŞCÂRPĂ s. f. v. scarpă. ŞCÂRPĂN s. n. v. scarpă. ŞCATtîIE s. f. v. şcătulă. ŞCATOLĂ s. f. v. şcătulă. ŞCATCiLCĂ s. f. v. scatulcă. ŞCĂFĂLÂN s. n. (Regional) Bucată mare de mămăligă (Runcu Salvei — Năsăud). Cf. chest. viii 19/27. — PI.: şcăfălane. — Cf. ş c 1 e a f ă. ŞCĂRPltfN s. m. v. scorpion. ŞCĂRPUf vb. IV v. scărpui. ŞCĂTtJICĂ s. f. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui şcătuie. V. şcătulă. O şcătuică de lemnuşe (chibrituri). Com. din răhău—sebeş, cf. coman, gl., a iii 1. O şcătuică de chibrituri, lexic reg. ii, 102. — PI. : şcăluici şi şcătuice. — Şi: şcătuică s. f. coman, ol. — Şcătuie -f suf.-că. ŞCĂTIÎIE s. f. v. şcătulă. 615 ŞCĂTULĂ — 44 — ŞCHINOVA ŞCĂTIÎLĂ s. f. (Regional, mai ales în Transilv.) Cutie; casetă. Ouţele gîndacilor celor ce slobod mătasă... trebuie luate de la răceală cu şcăluia în care stă hîrtia... pre care s-au ouat fluturii, economia, 214/6, cf. klein, d. 423, drlu, lb. Le pun în nişfe sticluţe... şi, aslupîndu-le bine, le aşaze în o scalulă. fm (1839), 421/13' Scoate o cutie sau o şcatulă plină de diamanticale şi alte lucruri din aur. gt (1839), 1461/3, cf. GHEŢIE, R. M., com. din TIMIŞOARA, ARH. OLT. III, 389, gr. s. i, 138, coman, gl., cv 1949, nr. 3, 34. O şcătulă de răipielţ. alrt ii, 2, cf. 317. Işcătuie de ace. alr ii 5 757/141, cf. 5 757/228. Şcătulă de lemn. a i 12, cf. 13, 22, iii 2, 16, com. din morXkeni—topliţa, lexic reg. 10, 67, ii, 47, 81, 84. Şcatuie de moşîni (chibrituri), mat. dialect, i, 96, cf. 192, l. rom. 1960, nr. 2, 20, glosar reg., teaha, c. n. 234, l. rom. 1962, nr. 4, 65. + (Regional; In forma şcătuie) Solniţă (Ieud — Vişeu de Sus). Cf. alr i 708/347. + (Regional; în forma işcutuie) Lădiţă aşezată sub grătarul unei sobe de încălzit, în care cade cenuşa (Şoimuş — Tlrgu Mureş). Cf. alr i 685/150. — PI. : şcătuie şi şcătui (l. rom. 1962, nr. 4, 65). — Şi: şcătuie (pi. şcătui alr ii/353, lexic reg. ii, 47, 81), şcattiie (pl. şcătui mat. dialect, i, 96), şcattilă, şcotuie (coman, gl., lexic reg. 10; pl. şcolui lexic reg. 10), şcutle (mat. dialect, i, 192; pl. şcutii ib.), _şcutiie (alr ii 5 757/228, com. din morareni —topliţa, mat. dialect, i, 192, glosar reg. ; pl. şcutii alr n 5 757/228), scătfilă (a i 22), scătfiie (gr.s.i, 138, coman, gl.), scatâlă, sîeăltiic (glosar reg.), işca-tfilă (teaha, c. n. 234), işcăttiie, işcutuic (alr i 685/150), cuştie (mat. dialect, i, 192), cuştîie (ib.) s. f. — Din magh. skatulya, skatula, ser. SUatula. — Işca-tulă, işcătuie, işcutuie < magh. iskatulya, iskatula. — Cuştie, cuştiie, prin apropiere de cutie. ŞCĂ'I't'LCĂ s. f. v. scatulcă. ŞCĂTULCTÎŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui ş c ă t u 1 c ă. V. scatulcă. Cf. lb 617. — Pl. : ? — Şcătulcă + suf. -uţă. ŞCĂTULTÎŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui şcătulă. Cf. lb 617. — Pl. : ? — Şcătulă + suf. -uţă. ŞCÎIVĂ s. f. v. scenă. ŞCERICĂÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A ciripi (Pecinişca—Băile Herculane). Cf. alr sn v h 1 462/2. — Prez. ind. pers. 3 : şcericăie. — Cf. c e r i c ă i. ŞCHEAU s. m. (învechit) Nume dat slavilor, în special bulgarilor. Începuse... a avea luptare cu şcheaii. moxa, 373/11, cf. 373/34. Ficior fiind unui orecare Gordiian, şicheai de rudă. dosoftei, v. s. noiembrie 170r/29, cf. decembrie 245r/13, ddrf, enc. rom. iii, 901, puşcariUjEt.'wb, Cărăuşul — unşchiau — ... ne-a spus. dr. v, 10, cf. cade, scriban, d., scl 1971, 358. + (Adjectival, m.) Simplu; necioplit. Om prostac şi schiau şi cu totul ţărănatec. dosoftei, v. s. decembrie 244r/32. Toderaşco..., neam foarte ciocoiu, şcheau, varvar şi plin de răotate. r. greceanu, cm ii, 180. — Pl. : şchei. — Şi: şiclieăi, schiau s. m. — Lat. sclavus. ŞCHEI* subst. (Regional) Crucea-şalelor (la cal) (Glîmboca—Caransebeş). Cf. alr ii/i mn 37, 2 208/27. — Pl. : ? Etimologia necunoscută. ŞCHEI* subst. (Prin Ban.) Defileu. Cf. gr. băn. — Pl. : ? — Cf. cheie. ŞCHEIÎSC, -IÂSCĂ adj. (Rar) De şcheau, care aparţine şcheilor; (învechit, rar) şchienesc. Noi nu mai ştim, a fost limba şcheiască o bulgărească? dr. v, 7. — Pl. : şcheieşti. — Şcheau + suf. -esc. ŞCHEIlîŞTE adv. (Rar) Ca şcheii, în felul şcheilor; în limba şcheilor; (învechit, rar) şchineşte. Ciorgo-venii erau înainte de 1848... iobagi... Mergeau la păminturile grofilor. . . şi vorbeau ,,şcheieşle". dr. v, 7. — Şcheau + suf. -eşte. ŞCHfiLĂ s.f. v. schelă. ŞCHELĂLAU subst. v. sclielălău. ŞCHELMĂ vb. I v. selielma. ŞCHELUÎ vb. IV v. schelălăi. ŞCHEUNĂ vb. I v. sclieuna. ŞCHEUNÂT, -Ă adj. v. sclieunat. ŞCHEUNĂTÎRĂ s. f. v. scheunătură. ŞCHIAVA interj. (Argotic; cu valoare verbală) Pleacă (numaidecît)! şterge-o I Cf. bul. fil. ii, 207, bl iv, 199. — Accentul necunoscut. — Din ţig. uStiava. ŞCHÎDĂR subst. v. schider. ŞCHIDdL, -OALĂ adj. v. schilod. ŞCHIENlISC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Şcheiesc. Prinsease grecii într-o oaste o soră a domnului şchienesc. moxa, 387/13, cf. scriban, d. — Pronunţat: şchi-e-, — Pl.: şchieneşti. — Şcheau + suf. -ean + suf. -esc. ŞCHILOPSAR s. m. (învechit, rar) Numele unui peşte nedefinit mai îndeaproape, probabil o specie de rechin. Feliurimea şi mulţimea peştilor... din eare: sardele, peşte roşu, şchilopsar,... midii, stridii. golescu, î. 81. — Accentul necunoscut. — Pl.: şchilopsari. — Din ngr. .<5vyapo(v). ŞCHIMB vb. I v. schimba. ŞCHIMBOÂIE s.f. v. schimboaie. ŞCHIMÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se schimonosi (Deda—Reghin), mat. dialect, i, 192. Nu te mai şchimi atîta, că nu-ţi stă bine. ib. — Prez. ind. : şchimesc. — De la schimă. ŞCHIMÎT, -Ă adj. (Regional) Schimonosit; urît (Deda —Reghin), mat. dialect, i, 192. Are o faţă şchimită şi proastă, ib. <0 (Substantivat) Astîmpără-te odată, şchimitule. ib. — Pl. : şchimiţi, -le. — V. şchimi. ŞCHINfiŞTE adv. (învechit, rar) Şcheieşte. Cf. dr. v, 6. — Şcheau + suf. -ean + suf. -eşte. ŞCIIlNGIUf vb. IV v. scliingiui. ŞCHINOV vb. I. T r a n z. (Prin vestul Munt.; complementul indică cuvinte) A pronunţa afectat. Cf. TOMESCU, GL. — Prez. ind.: ? — Derivat regresiv de la şchinovat. 645 ŞCHINOVAT -45- ŞCHIOP ŞCHINOVÂT, -Ă adj. v. chisnovat. ŞCHIOMBEA s. f. v. schimbea. ŞCHIONTRdPEA s. m. art. (Regional) 1. (Depreciativ) Şchiopîrlan (Boureni—Băileşti). Cf .lexic reg. 31. 2. Unul din numele date diavolului (Boureni — Băileşti). Ci. lexic reg. 31. — De la şonlropea, prin apropiere de şchiop. ŞCHIOP, ŞCHIOAPĂ adj., subst. I. Adj. 1. (Despre fiinţe) Care, in mers, se sprijină mai puţin pe un picior declt pe celălalt (sau pe celelalte); care arc un picior anchilozat, paralizat, mutilat etc. ; (familiar; depreciativ) şonticăit, şovilcăit2, (învechit) şchiopător, (regional) şantaliu (1), şchiopat2, şoncăit2 (1), ştrol, pedestru (II 1), (regional; depreciativ) şchiopîrnog, şonc3, şodilc, şoiog (1). V. ş o n t2 (1), ş o n t o r o g (1), ş o n t r o p (1), ş o n ţ i t (I), o 1 o g (11), s c h i 1 o d, cotonog, paliu2 (1). [Iapa] au fost ră şi scopă de un picior (a. 1620—1640). rosetti, b. 92. Mai bine iaste fie ciung sau şchiop să intri în viafă, decîl doao mîni sau doao picioare avînd, aruncat în focul de veaci. n. test. (1648), ap. gch i, 127/21, cf. biblia (1688), 1301/!0, anon. car., lex. mars. 144, klein, d, 423, drlu, lb, iser, polizu. Cînd era mică a căzut din scrînciob şi de atunci e cam şchioapă, negruzzi, s. i, 59, cf. pontbriant, d. Un om... scurt şi şchiop. ALECSANDRI, O. P. 168, cf. CIHAC, I, 272, LM. E şchiop şi mărunt, odobescu, s. i, 111. Un ciocârlan şchiop se vede viind, creangă, p. 93. Se pomeneşte fala că-i iese înainte un... om şchiop, caragiale, s. n. 277, cf. ispirescu, l. 48, ddrf. Eu n-aş vrea Să-mi fie şchioapă nevestica, coşbuc, p. i, 182, cf. enc. rom., alexi, w., tdrg. Eu şchioapî m-am făcut, diaconu, vr. 27, cf. cade. Era o călea albă, şchioapă, rebreanu, r. i, 149. Firma arăta un cal şchiop, sadoveanu, o. xi, 610, cf. scriban, d. Ca o capră şchioapă Se-mpiedica de praguri, arghezi, vers. 292. Păi ăla e şchiop, — băgă de seamă părintele, camil petrescu, o. ii, 668. Mamă, ăsta a rămas şchiop, stancu, d. 313. O fctifă puţin şchioapă o priveşte de sub bretonul care ii dă în ochi. demetrius, A. 91. Eu-s şchioapă lot din cauza lor. H. lovinescu, t. 93. De-ar fi şi bădiţa şchiop, Te-ai putea uita la joc I jarnîk-bÎrseanu, d. 421, cf. rete-ganul, p . i, 62. Călare pe o mîrţoagă şchioapă, plecă înainte, fundescu, l. p. i, 87, cf. şez. iii, 126. O ramas Gheorghe ,,ştiop“ şi ştiop îi şi-n ziua de azi. vasiliu, P. L. 231, cf. CABA, SĂL., ALR Il/l h 115, ALR SN II li 327, A ii 2, 3, 4, 7, 10, 12, iii 3, teaha, c. n. 56, balade, ii, 468. Decît orb şi călare, mai bine şchiop şi pe jos. pann, p. v. iii, 112/1. Olăcar de cai şchiopi, se spune despre un om preocupat de lucruri lipsite de importanţă. Cf. zanne, p. v, 458. O F i g. Care istorie, cît să fie de şchioapă, în calea adevărului... să va arăta, cantemir, hr. 267. Fără trecui societăţile sînt şchioape, russo, s. 35. Invidia..., şchioapă şi neputincioasă, nu te poale urma acolo unde nu te duc aripele geniului, caragiale, o. iv, 284. Cam şchioapă dezvinuire. sbiera, p. 14. O (Substantivat) Avea cu ei şcopi şi orbi şi muţi şi betegi. coresi, tetr. 35. Chemi pre cei săraci şi neputernici, şchiiuopii şi orbii. varlam, c. 321. Priveşte pe şchiopi cum cintă I conachi, p. 287. Ce văd ei? Din cetăţuie Doi cu doi, vro zece şchiopi, coşbuc, p. i, 329. Muţii, şchiopii Stau la pomeni. arghezi, vers. 491. Un şchiop nu poate deveni ofiţer, stancu, d. 321. Toţi orghii şi toţi schiochii I-a aflat unde s-au odihnit, mat. folk. 1073. Iiîde orbul de şchiop, zanne, p. ii, 655. <0> (Adverbial) A merge şchiop, scriban, d. + (Prin Transilv. şi Mold. ; despre oameni) Care nu are o mînă. Cf. alrm ii/i h 127. + (Regional; despre butucii de viţă de vie) Pipernicit, nedezvoltat (Turburea—Craiova). glosar olt. Să-nlîm-plă de al mare atacă producţia aluilant. .., unu face umbră prea multă şi unu. . . rămîne şchiop, ib. 2. P. a n a 1. (Despre unele obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. Cf. costinescu. O babă chioară-aşează tin- girea cu păsat Pe-o pirostie şchioapă, caragiale, o. iv, 347. Ai stat tu la masa asta şchioapă? sebastian, t. 355. Acolo-i fotoliu strîmb şi şchiop, teodoreanu, m. u. 196. într-o magazie, o maşină şchioapă, ordinară finea deasupra vreo două crătiţi. călinescu, e. o. i, 194. Masa şchioapă de un picior, v. rom. septembrie 1954, 58. 3. (Despre versuri) Cu unităţile metrice incomplete ; cu imperfecţiuni de ritm şi rimă. Versuri şchioape, costinescu. Negru-i gîndul, şchiop e viersul. eminescu, o. iv, 292, cf. coşbuc, p. i, 85. S-au tipărit... versuri şchioape şi banale, iorga, l. i, 435, cf. cade, scriban, d., dm. II. S. m. sg. (Regional) Pietin (la oi). Primăvara se ivea [la oi] mai cu seamă ,,şchiopul“, cînd le cădeau unghiile, dragomir, o. m. 19, cf. enc. vet. 580, enc. agr., chest. v 167/15, 55, 70, 83, 96, a v 24, glosar reg. + Arici (la vite) (Stăneşti—Curtea de Argeş). Cf. l. rom. 1959, nr. 2, 55. III. Subst. 1. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanţa de la vîrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, cînd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul. Au mai lungit flintele decît inicercele turcilor, de o şchioapă..., ca să poată bale mai departe, neculce, l. 259. Se fac şănţuţuri ca de o şchioapă de largi, economia, 126/6. Să li se ţie în samă [cărăuşilor]... una şchioapă de vin scădere (a. 1815). uricariul, iv, 202/22, cf. clemens, drlu. Cînepa are să se facă mai naltă cu o şchioapă, i. ionescu, c. 76/26, cf. 200/2, id. p. 252, iser, polizu, cuparencu, v. 11/33, pontbriant, d., cihac, i, 272. Ţîşneşte lina în sus, cînd de o şchioapă, cînd de o palmă, odobescu, s. iii, 187. Turnînd prin pahare, săreau stropii de vin de o şchioapă în sus. creangă, a. 97. Şorţul era cu o palmă mai lung decît poalele paltonului, care se mai scurtase o şchioapă, caragiale, o. iii, 163, cf. ddrf, enc. rom. Statura lui puternică părea că se înălţase cu o şchioapă. d. zamfirescu, r. 224, cf. alexi, w., tdrg. Piatra în care erau săpate tipăraşele era o gresă. .. de o şchioapă. pamfile, i. c. 396, cf. cade, enc. agr., scriban, d., beniuc, v. a. ii, 139. La depărtare de o şchioapă de undiţă, stă legată o plută. şez. iv, 116, cf. popescu, b. iii, 5, viciu, gl. Cînd a crescut de-o şchioapă şi mai bine, cînepa se pliveşte de holbură. brebenel, gr. p. Cînd o dat cu toporul numai o dată, o intrat de-o şchioapă în copac, vasiliu, p. l. 66, cf. alr ii 5 171/514, 682. O (Prin exagerare, pe lîngă adjective ca ,,mic“, „mititel“, „înalt“ etc.) Te-am văzut mititică cît o şchioapă. alecsandri, t. 995. Aceşti oameni erau numai de o şchioapă de înalţi, ispirescu, u. 62. O... babă, numai cît o şchioapă de înaltă, hogaş, dr. i, 208. Cînd era mic de-o şchioapă, nu-l vedea acasă pe tata nici de sărbători. v. rom. martie 1954, 228. <0* (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) în faţa mea rămîne o şchioapă de copil, sahia, u.r.s.s. 127. O Loc. adj. (Familiar) De o şchioapă = a) (mai ales despre copii) (foarte) mic. Iată şi duduca Marghioliţa... Vezi cît o crescut? — Ba ce crescut! ... bre, bre! cînd era... de-o şchioapă, alecsandri, t. 339. Mai ieri, erai... de-o şchioapă, Cînd ie pierdeam printre păpuşi, vlahuţă, s. a. i, 67. De cînd eram d-o şchioapă pricepusem lumea! delavrancea, o. ii, 297, cf. 110. Lungimea puştii. .. mi se păru mie aşa de lungă, numai din pricina nepotrivirii cu omul de o şchioapă ce o purta, hogaş, dr. i, 316, Ştie basme multe!... I le spunea bunicul pe cînd era de-o şchioapă. eftimiu, î. 142. Vă ştiţi de cînd era Magdalena de-o şchioapă 1 sadoveanu, o. i, 68, cf. scriban, d. Pe fiecare genunchi i se aşezase cîle o nepoţică de-o şchioapă. camil petrescu, o. ii, 88. Mircea ... era de-o şchioapă atunci, lăncrănjan, c. i, 37, cf. h iv 146 ; b) (foarte) mare. O văzui înfundată într-o rochie cu fioncuri, cu tocurile de o şchioapă la pantofi, caragiale, o. iv, 265. Numărul... era tipărit cu caractere de-o şchioapă. agîrbiceanu, s. p. 140. O să nemereşti D-o stană de piatră Cu muşchiul de-o şchioapă, teodorescu, p. p. 416; c) (despre materii, substanţe) (foarte) mult (1); 7 - c. 427 649 şchiopa -46- Şchiopăta gros. Cît îmi bal capul să-l mai cioplesc... pace I îi stă rugina de-o şchioapă la ceafă, alecsandri, t. 508. Văz colo, pe un biet vlnăior,... ca pămînt clisos de-o şchioapă pe încălţăminte, odobescu, s. iii, 157. O Loc. a d v. (Familiar) La o şchioapă = (foarte) aproape. Nemulţumirea poporului ajunsese la o şchioapă de răscoală, id. ib. i, 325, cf. ddbf. E x p r. (Familiar) A-i creşte (cuiva) inima de-o şchioapă = a) a fi bucuros, a fi Incîntat (de ceva). Cf. ddrf ; b) a se Îmbărbăta. Cf. zanne, p. ii, 206. + (Prin nord-vestul Munt.; în sintagma) Şchioapă îngenuncheată = distanţa de la vlrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, clnd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul, plus lungimea degetului mare. Cf. udrescu, gl. Două şchioape îngenuncheate = 1J2 m. id. ib. 2. S. n. (Prin Maram.) Măsură de lungime, folosită de ţesătoare, egală cu distanţa de la mijlocul pieptului pînă la vîrful degetelor de la mină, braţul fiind bine întins. Cf. lexic reg. 15. 3. S. m. (Regional) Unealtă de tîmplărie în forma literei H, cu un picior mai scurt, care serveşte la liniat (Deda—Reghin). Cf. mat. dialect, i, 192. Li-niez scîndura în lung cu şchiopul, ib. IV. S. f. art. (Regional) Numele unui dans popular ; melodie după care se execută acest dans. Cf. sevastos, N. 282, PAMFILE, J. III, 10, VARONE, D. 145, id. J. R. 47. Jocurile ce se joacă pe la noi sînt: hora;,... raţa,... şchioapa, h iii 80, cf. i 151, m 465, ix 128, xh 309, xviii 48, com. din poiana—vaşcău, arh. folk. iv, 225, alr i 1 477/302. — PI. : şchiopi, şchioape. — Şi : (învechit şi regional) şchiop, schioăpă adj., s. m., s. f., (învechit) şcop, şcoâpă, scop, scoâpă adj. — Lat.* excloppus. ŞCHIOPA vb. I. 1. Tranz. şi refl. A face (pe cineva) să devină sau a deveni şchiop (I 1); (rar) a şchiopăta (2). V. şchiopi1, ş o n ţ i1 (1). Au căzut şi s-au şchiopat, biblia (1688), 2222/51, cf. anon. car., polizu. Stegarul bagă vina celui ce a jucat cu mireasa: că mireasa s-a şchiopat şi trebuie s-o vindece, sevastos, n. 330, cf. cade. Un glonţ l-a şchiopat, scriban, d. Nu ştiu boii i-ai şchiopat, O pluguţu l-ai stricat, t. papa-hagi, M. 89. L-a şchiopai un cioban cu bîta. mat. dialect, i, 192. <0> Intranz. Preotul... de va orbi sau va şchiopa. . . să se lase de leturghie. prav. gov., ap. cade. [Caii] ş-au tocit potcoavele, au şchiopat, delavrancea, 0. ii, 110. 2. Intranz. (Regional, mai ales în Transilv.) A şchiopăta (1). Cf. pontbriant, d., cihac, i, 272 ddrf, alexi, w. Vezi colo. . . acea frumoasă albă fată Ce singură, încet trece ... Şchiopind. gorun, f. 190. Clnd se creapă unghiile, se sloboade sînge din copită! iar dacă animalul şchioapă, se pune pe ea arnică. păcală, m. r. 253, cf. cade. Astă fată bine joacă, Numai are că cam şchioapă, jarnîk-bîrseanu, d. 420, cf. alr i 1 114, alr ii/i h 75, alr sn ii h 327, a ii 8, 13, iii 16, 17. dinele şchioapă de un picior, mat. dialect. 1, 192. <0> F i g. Fiii striini... şchiupară den cărările sale. coresi, ev. 164. — Prez. ind. : şchiopez şi (regional) şchiop. — Şi : (învechit şi regional) şchiopă, (învechit) şchiupă, (regional) şcopă (alr i 1 114/65) vb. I. — Lat.*excloppare. ŞCHIOPÂR subst. (Regional) Fiecare dintre cei patru căpriori mai scurţi de la colţurile acoperişului unei case (Pătrăuţi—Suceava). Cf. chest. ii 229/237. — PI. :? — Cf. şchiop. ŞCHIOPÂRE s. f. (Rar) Faptul de a (s e) ş c h i o p a. 1. (în forma schiopare) Cf. şchiopa (1). Cf. polizu. 2. Cf. şchiopa (2). Cf. drlu, pontbriant, d., cihac, i, 272, lm, ddrf. — PI. : şchiopări. — Şi: (învechit) schiopâre s. f. POLIZU. — V. şchiopa. ŞCHIOPA'!1 s. n. (Regional) Pietin (la oi) (Băneşti— Găeşti). Cf. chest. v 167/68. — V. şchiopa. ŞCHIOPAT2, -Ă adj. (Regional) Şchiop (I I). Puişor de corb, Vedea-ie-aş şchiopat şi orb / teodorescu, p. p. 615, cf. alr i 1 114/295. L-am văzut, era şchiopat. UDRESCU, GL. — PI. : şchiopaţi, -le. — Şi: schiopât, -ă adj. — V. şchiopa. ŞCHH5PĂT s. n. (Regional) Pietin (la oi) (PîraieT-Fălticeni). Cf. a vi 8. -PI.:? — Postverbal de la şchiopăta. ŞCHIOPĂTA vb. I. 1. Intranz. A merge spriji-nindu-se mai puţin pe un picior decît pe celălalt (sau pe celelalte); (familiar) a şontîcăi, a şovîlcăi (1), (regional) a şchiopa (2), a şchiopîrca, a şîngăvi, a şoncăi (1), a şontăi, a şontîcălui, a şontorogi (2), a şonţi1 (l),aşodîlcăi, a şoldîcăi, a şoflînca. V. ş a n ta3. Cf. anon. car., lex. marş. 193. Şchiopăta dintr-un picior. AETHIOPICA, 9v/7, cf. KLEIN, D. 423, DRLU, LB, iser, polizu. Saşa sărea şchiopătînd şi strîmbîndu-mă. negruzzi, s. i, 60, cf. pontbriant, d. Stăpînul Zamfirei se sculă din colb şchiopătînd. alecsandri, o. p. 70, cf. costinescu, cihac, i, 272, lm. M-am sculat şi am plecat şchiopătînd. caragiale, o. iv, 160. Uf, că greu a mai fost, zic eu, şchiopătînd de osteneală, vlahuţă, o. A. ii,147, cf. ddrf, alexi, w. Cocostirci betegi.. . schioa-pătă ca după o cursă neizbutită, anghel, pr. 113, cf. TDRG, BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 202, CADE. [Soldatul] înaintează. .. spre noi şchiopătînd. sahia, n. 52. Cînd încerca să fugă, şchiopăta, a. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 263. Acel bărbat. . . şchiopăta abia văzut, sado-veanu, o. xiii, 312, cf. scriban, D.f Irena se plimba nervoasă, şchiopătînd mai mult ca de obicei, camil petrescu, n. 127. Sprijinindu-mă în baston, şchiopătez pe uliţele satului, stancu, r. a. i, 30. Şchiopătînd înaintea musafirului, se grăbi să-i arate sălile de clasă. galan, b. i, 233. Fetiţa vine iar şchiopătînd. deme-trius, a. 91. Cînd merge, şchioapătă foarte pronunţat. h. lovinescu, t. 92. Am potcovit nişte cai. începuse unul să cam şchioapăte, că nu-l potcovisem de mult. preda, m. 170. Rana de la genunchi îl ardea. O pipăi uşor cu degetele, apoi, şchiopătînd, intră în magazie. t. popovici, s. 31. Venea-ncetişor, Şchiopătînd, sche-lăleind,. . . Doica, haita cea bătrînă. alecsandri, p. p. 55. Numai murgul singurel... Vinea-ncet şi schipătînd. pompiliu, b. 79, cf. alr i 1 089/49, 69, 75, 93, 231, . 420, 508, 582, 677, 865, 1 114/388, 596, alr ii/i h 75, ALR SN II h 327, A I 17, II 12, MAT. DIALECT. I, 192. <0> F i g. Cit să fie de şchiopătînd istoria lui pentru neamul românilor, fietecine poate cunoaşte, cantemir, hr. 152. Şi cei mici, de mii de ori De le-ar sluji cu sudori, O dată de-au schiopotat, Toate alte s-au uitat. mumuleanu, c. 88/5. Interesul bărbatului d-tale... este lovii greu cînd reprezentaţiile vor şcopăta. pr. dram. 186. Şi-n loc să pui silinţă a seri ceva mai bine, Din zi în zi mai tare te văz că şchiopătezi, alexandrescu, o. i, 241. Vedea el că lucrurile în casa lui merg anapoda, simţea că nevaslă-sa şchioapătă, dară de l ce-i faci necazului? hem 1 159. Ministeriul cam şchiopătează cînd eşti absent, alecsandri, t. 1 378. Conversaţia noastră şchiopătează, i. negruzzi, s. iv, 446. Complimentul cam şchioapătă. iorga, l. i, 274. Poezia şchiopătează şi se schimb-ades în proză, hogaş, dr. i, 187. Lumea. . . nici nu bagă de seamă cînd şchiopăt în limbă. c. petrescu, a. 323. Hotărtrile mele şchioapătă. sado-veanu, o. xviii, 338. Fără o sinceră camaraderie între 656 ŞCHIOPAT ARE -47- ŞCHIOP ÎRNOG membrii echipei, lucrările vor şchiopăta, d. guşti, p. a. 300. Gîndul se-nfiripă-alene Şi şchioapălă. arghezi, vers. 514. Peste puţină vreme treaba iar a început să şchioapele, scînteia, 1960, nr. 4 843. 2. Tranz. şi refl. (Rar) A şchiopa (1). Să să şcopeteadze-n călţăminte sparle. dosoftei, ps. 55/16, cf. iser. O Refl. recipr. Le zburătăceşte [pe gîşte] cu pietre şi beţe ca să le înveţe minte, să nu se mai şchiopăteze una pe alta. sadoveanu, o. xvi, 352. 3. I n t r a n z. (Regional; despre oi) A se Îmbolnăvi de şchiop (II) (Stăneşti — Tirgu Jiu)- Cf. chest. v 173/86. Cînd oile şchioapălă, se spală. ib. — Prez. ind.: pers. 1 şchiopătez şi (rar) şchidpăt, şchioăpăt, 2 şchiopătezi, (rar) şchidpeţi, şchioăpeţi, 3 şchiopătează, şchioapălă. — Şi : (învechit şi regional) şeopătâ, şchiopată, (învechit) şcopetâ, sehiopotâ, (regional) şcliiopetâ (iser, alr i 1 089/582), şcliiopotă (mat. dialect, i, 192) vb. i, scliiopăti (a ii 12 ; prez. ind. schiopălesc ib.) vb. iv, schipătâ vb. I. — Lat.* cxcloppilare. ŞCHIOPĂTÂRE s. f. Acţiunea de a şchiopăta (1); (rar) şchiopătătură, şchiopătură, (familiar) şo-vîlcăială (1), şovîlcăit1 (l).Cf. klein, d. 423, lb, poli zu, pontbriant, d., costinesou, cihac, i, 272, ddrf, alexi, w. Hoţii trec dintr-un tărim într-all iărîm. O şchiopătare de vulturi căzuli din stele, arghezi, vers. 143. — PI.: şcliiopătări. — Şi : (învechit) schiopătărc s.f. polizu. — V. şchiopăta. ŞCHIOPĂTAT, -Ă adj. 1. (Rar ; despre fiinţe) Care şchiopătează(l). Cf. klein, d. 423, lb, pontbriant, d. Iepuraşul şchiopătat. . . s-arată, alecsandri, p. iii, 366, cf. ddrf, alexi, w. Barza şchiopătată, oloagă pe-o aripă, arghezi, vers. 720. 2i. (Despre mers) De şchiop (I 1); şoldiu (1), (familiar) şontîcăit, şovîlcăit2, (rar) şchiopătînd (I). 3. (Mat. ; învechit, rar; în sintagma) Trigon şchiopătat = triunghi scalen, v. s calen. De nu va fi nici o lăture potrivită, atunci sd naşte trigon şchiopătai. TEM. GHEOM. I, 4r/26, Cf. URSU, T. Ş. 286. — PI.: şcluopălaţi, -te. — V. şchiopăta. ŞCHIOPĂTĂT<5R, -OARE adj. (Rar ; şi substantiva t) (Persoană) care şchiopătează (1). Cf. cihac, i, 272, alexi, w., scl 1955, 80. — PI. : şchiopătălori, -oare. — Şi : şchiopată tor s. m. alexi, w. — Şchiopăta + suf. -(ă)tor. ŞCHIorĂTĂTCRĂ s. f. (Rar) Şchiopătarc. Cf. cihac, i, 272. — PI. : şchiopătături. — Şchiopăta + suf. -ătură. ŞCHIOPĂrĂîD, -Ă adj. 1. (Rar; despre mers) Şchiopătat (2). Cu mersul şchiopotînd. şez. iii, 16^ 2. F i g. (Despre versuri) Cu unităţile metrice incomplete ; cu imperfecţiuni de ritm şi rimă. Abia scot două versuri, ş-acele încă sînt. . . şchiopătînde şi aspre la auz. negruzzi, s. ii, 218. — PI.: şchiopătînzi, -de. — Şi: (regional) şcliiop6-tind, -ă adj. — V. şchiopăta. ŞCHIOPĂtOR, -OARE adj. (învechit) Şchiop (I 1). Cf. DRLU, CIHAC, I, 272. — PI.: şchiopăiori, -oare. - — Şchiopa -f suf. -(ă)lor. ŞCHIOPĂTARĂ s. f. (Rar) Şchiopătare. Cf. drlu, costinescu, ddrf. Nişte răni mici. . . produc şchiopă- tură. enc. vet. 94, cf. cade. Şchiopătură oilor e bucuria lupilor, pann, p. v. iii, 27/15, cf. zanne, p. i, 569. — PI.: şchiopăluri. — Şchiopa -f suf. -ătură. ŞCHlOPEA s. m. art. (Prin nord-vestul Munt. ; depreciativ) Şchiopîrlan. Cf. udrescu, gl. — Şchiop 4- suf. -ea. ŞCHIOPfiNIE s.f. (Rar) Starea celui şchiop (I 1); mers caracteristic celui şchiop. Cf. iordan, l.r.a. 170. Imită şchiopenia unui profesor, călinescu, e. o. i, 180, cf. scl 1958, 253. — Şchiop 4- suf. -enie. ŞCHIOPESC, -EASCĂ adj. (Rar) De şchiop (I 1), ; caracteristic celui şchiop. Dumnezeu să te ferească i De bătaia cea orbească Şi picioranga schiopească. pann, ; p. v. iii, 25/20, cf. tdrg, cade, scriban, d. ; — PI. : şchiopeşli. — Şi: (învechit şi regional) : scliiopcsc, -căscă adj. — Şchiop + suf. -esc. ŞCHIOPET vb. I v. şchiopăta. ' ŞCHIOPII vb. IV. Tranz. (Regional; comple-mentul indică fiinţe) A face să devină şchiop (I 1). ; Cf. tdrg 1 383, scriban, d. 1 170. Nouă [cai] am . omorît, Nouă am şchiopii, păsculescu, l. p. 183. -0 Intranz. [Boul] şchiopeşle. alr i 1 089/363. — Prez. ind.: şchiopesc. — Şi: şchiopi vb. IV. — V. şchiop. ŞCHIOPI* vb. IV v. scuipa. ŞCHIOPÎCĂ s. f. sg. (Prin Transilv. ; în construcţia) La şchiopică = şotron (X). alr sn v h 1 300/102. — Şchiop + suf. -ică. ŞCHIOPIRC interj. (Familiar; repetat) Şontîc. Venea şi el, şchiopîrc — şchiopîrc! scriban, d. — De la şchiop. ŞCHIOPÎRCA vb. I. Intranz. (Prin Maram. şi Transilv.) A şchiopăta (1). Cf. dr. ix, 420. — Prez. ind. : ? — Si: şchioplocă vb. I dr. ix, 420. — V. şchiopîrc. ŞCHIOPIRCĂ s. f. (Regional; depreciativ) Persoană şchioapă (v. şchiop II) ¡(Vîlcele — Turda). Cf. mat. dialect, i, 96. — De la şchiopîrc. ŞCHIOPÎRLAN, -Ă s. m. şi f. (Depreciativ) Persoană şchioapă (v. şchiop II); (regional; depreciativ) şchiontropea (1), şchiopea, şchiopîrlea, şoldea, şontea, şontropea. Cf. pamfile, a. r. 259. S-amestecă şi şchiopîrlanu-n horă l scriban, d. Şchiopîrlana a uitat să mai aducă împrumutul, udrescu, gl. — PI. : şchiopîrlani, -e. — De la şchiop. ŞCHIOPÎRLANCĂ s. f. (Regional; depreciativ) Femeie şchioapă (v. şchiop I 1). Cf. scriban, d., : UDRESCU, GL. — PI. : şchiopîrlance. — Şcliiopirlan suf. -că. r ŞCHIOPÎRLEA s. m. art. (Regional; depreciativ) Şchiopîrlan. L-a cuprins vitejia pe şchiopîrlea l stancu, d. 317. Şchiopîrlea mi-a rupt roata căruţii. udrescu, gl. — De la şchiop. ŞCHIOPlRN<5G, -OAGĂ adj. (Prin vestul Transilv. ; depreciativ) Şchiop (I 1). Cf. coman, gl. 677 şchioploca -48- ŞCOALĂ — PI.: şchiopîrnogi, -oage. — De la şchiop. Cf. c o t o n o g. ŞCHIOPLOCA vb. I v. şchiopirca. ŞCHIOPOTA vb. I v. şchiopăta. ŞCHIOPOTAnA s. f. (Regional; depreciativ)] Femeie şchioapă (v. şchiopi 1) (Măţău- Cimpulung). Cf. COMAN, OL. — PI. : şchiopotane. — Şi: scliiopotănă s. f. coman, ql. — De la şchiop. • ŞCHIOPOTIND, -A adj. v. şchiopătlnd. ŞCHIPA vb. I v. scuipa. ŞCHÎPTRU s. n. v. sceptru. ŞCHIUBfil s. n. v. ştiubei. ŞCHIUOPÎ vb. IV v. scuipa. ŞCHIUPA vb. I v. şchiopa. ŞCHIUPÎ vb. IV v. scuipa. ŞCIUMP s. n. sg. (Regional) Casă natală (Bocşa). lexic reg. ii, 37. Ăsta-i şciumpu meu. ib. — Cf. ştiomp. ŞCIUPĂf vb. IV. T r a n z. (Regional) A bate, a lovi (Globu Craiovei—Orşova), l. costin, gr. băn. ii, 184. Ar trebui o ţîră şciupăit că nu-i de treabă. id. ib. — Prez. ind. : ? — Cf. c i u p ă i. ŞClP subst. v. şcapă. ŞCÎRCA vb. I v. crîşca. ŞCÎRCĂÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A scrîşni din măsele (Vicovul de Sus—Rădăuţi). Cf. glosar reg. — Prez. ind.: ? — Şi: scircli vb. iv glosar reg. — Formaţie onomatopeică. Cf. şei rea. ŞCÎRÎf vb. IV. T r a n z. (Regional) A frige. Com. din straja-rădăuţi. — Prez. ind. : ? — Din ucr. lUKBapHTH. A ŞCIRLA s. f. v. şcorlă. ŞClT subst. (Regional) Vită. Com. din straja—rădăuţi. — PI. :? — Cf. ucr. c k o t. ŞCLAB6RŢ subst. (Regional) Cocoş (la puşcă) (Petreştii de Jos—Turda). Cf. alr ii 4 993/250. — PI. : ? — Şi: sclab6rţ subst. alr ii 4 993/250. — Din germ. Sclilagbolzen. " ŞCLAFITĂ s. f. (Prin Transilv.) Palmă1 (2). Cf. PAŞCA, GL. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Cf. ş c 1 e f u i. ŞCLAFNIŢĂ s. f. v. şlofmiţă. ŞCLAlER s. n. v. şlaier. ŞCLEAFĂ s. f. 1. (Transilv.) Bucată groasă de lemn (despicată dintr-un trunchi). Cf. klein, d. 424, lb, POLIZU, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, -w., cade 1 118, frîncu-candrea, m. 105. Şclepe de lemn de gorun, chest.' v 36/85, cf. alr i 1 988/100. Ai înfun- dat soba cu şclefele astea. mat. dialect, i, 268, cf. teaha, c.n. 269. 2. (Prin Transilv. şi Maram.) Felie, bucată (mare). Cf. t. papahagi, m. 233. Ai mîncat o şcleafă de pită şi tot nu te-ai săturat, mat. dialect. I, 268. 3. (Prin Transilv. ; in forma şcleafă) Fiecare dintre cele două jumătăţi ale capului de porc despicat pentru a servi ca aliment. Cf. rev. crit. iii, 168. — PI.: şclefe. — Şi: şcleămpă (t. papahagi, m. 233), şcleâpă, scleăfă (polizu, lm, ddrp, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., CADE, FRÎNCU-CANDREA, M. 105) S. f. — Etimologia necunoscută. ŞCLEĂMPĂ! s. f. (Regional; depreciativ) Persoană bătrlnă, ramolită (Moiseiu—Vişeu de Sus). Cf. glosar reg. — PI.: ? — Cf. germ. Schlampe. ŞCLEĂMPĂ* s. f. v. şcleafă. ŞCLEAPĂ s. f. v. şcleafă. ŞCLEFA vb. I. T r a n z. (Învechit, rar ; complementul indică lemne) A despica, a crăpa. Cf, lb. — Prez. ind. : şclefez. — V. şcleafă.- ŞCLEFENEAŢĂ s. f. (Regional) Bucată de lemn (despicată dintr-un trunchi), lungă de un metru (Vil-cele—Turda). Cf. mat. dialect, j, 96. — PI.: şclefenefe. — De la şcleafă. ŞCLEFUÎ vb. IV v. şlepcui. ŞCI.IOAIVŢĂ s. f. (Prin Bucov.; depreciativ) Femeie bătrînă şi rea. Cf. lexic reg. 108. — PI.: şelioanţe. — Cf. c 1 o a n ţ ă, ş c 1 e a m p ă1. ŞCL1P s. n. v. şlip*. ŞCLIPAR s. m. v. şlipar. ŞCLOF s. n. v. şlacj1. ŞCLOF<5RNIŢĂ s. f. (Regional; depreciativ) Femeie neglijentă (Ieud—Vişeu de Sus). Cf. t. papahagi, m. 233. — PI.: şclofomite. — Cf. şclafniţă, şelioanţă. ŞCOADĂ s. f. (Regional) Pagubă (I) (Clndeşti— Dorohoi). lexic reg. ii, 119. — PI.: şcoade. — Din ucr. mKO^a. ŞCOALĂ s. f. A. I. 1. Instituţie de invăţămtnt, mai ales elementar sau mediu. în toate zile priteindu-să în şcola a unui tirean. n. test. (1648), 160r/25. De ar fi toată scriptura numai den singură cetirea să se înţeleagă, de-acii nici ar fi şcoalele..., nici dăscălii, st. lex. 217v/ll, cf. gcr i, 220/20. li punea de învăţa oştenia ca în şcoale. n. costin, l. 125, cf. cantemir, hr. 252, lex.mars. 244. Au aşedzat scoală de învăţatul copiilor, muşte, let. iii, 82/5. Să aibă [mănăstirea] şcoală (a. 1795). iorga, s. d. viii, 31, cf. klein, d. 424. Ceasta o învăţa pruncii de la mumele sale, ceia de la gramatici în shoală. maior, ist. 53/3, cf. budai-deleanu, lex., fulea, b. 24/1, reg. sholast. 3/13, Eu am chiemat ieri pe Petru la şcolă. diaconovici-loga, gr. rom. 205/26, cf. clemens. Scriptură elemen-laricească pe care sfatul scuolilor... au cercetat-o (a. 1825). cat. man. ii, 111. Fără limba patriei... puţin folositoare s-au arătat şcoalele şi cărţile (a. 1826). gcr 713 ŞCOALĂ -49- ŞCOALĂ ii, 252/29. în scuolile noastre încep a învăţa pe copii ce este slova, vîrnav, l. 13t/24, cf. drlu, lb, i. go-lescu, c. In aceste războaie ei se pregătesc, ca tntr-o şcoală, pentru alte lupte mai mari. bălcescu, m. v. 8, cf. iser, polizu, pontbriant, d. Am să întrebuinţez ţoale figurile retoricei cîte le-am învăţat la şcoală, alecsandri, o. p. 199, cf. cihac, i, 272. Cînd Intr-o scoală scopul instruirii nu este determinat cu preciziune,... învăţătura acolo este fără soliditate, odo-bescu, s. ii, 62. Copiii... ascultă cu sete de pe băncile şcoalei graiul învăţălurei. eminescu, g. p. 43. Ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericei pentru şcoală. creangX, a. 2. Secule întregi a plîns acest popor lipsit de lumina şcoalii. caragiale, o. iii, 242. îl deleră pe la şcoli şi filozofi, ispirescu, l. 2, cf. ddrf, alexi, w., tdrg, hogaş, dr. ii, 119, cade. Cînd mă întorceam de la şcoală, am văzut... lume strînsă. sahia, n. 58. Dac-o prind, o dau afară din şcoală, sebastian, t. 204. învăţasem în şcoală despre rotunzimea pămîntului. sadoveanu, o. xvi, 483, cf. scriban, d._ Povesti îniîm-plări de la şcoală. cXlinescu, e. o. i, 180. N-avem şcoli, dă ne rămîn copiii proşti, camil petrescu, o. ii, 220. Se întorsese de la nişte şcoli din străinătate. stancu, r. a. ii, 16. Mîndră..., Nu-mi mai face supărare, Că nu poci şedea la şcoale. jarnîk-bîrseanu, d. 16. Din Alexandru Ghica a-nceput şicoale în ţara rumă-nească. graiul, i, 8, cf. 4. Domnişor de la işcoală, Vi n-acasă şi te-nsoară. bud, p. p. 29, cf. 31. Nu-ş cine a intrat pă urmă ş-a-nfinţat şicolile pînă az. VÎRCOL,. V. 21, cf. CIAUŞANU, V. 201, GREGORIAN, CL. 64, ALR’ i 1 507, 1 522, 1 524, alr ii 2 987, 2 991, alr sn iv li 910. Măi bădiţă de la şculă, Cugetă la-nvăţă-tură. ajît. lit. pop. i, 140, cf. a i 20, 21, 35, ii 12. <£ (învechit; Întărit prin ,,de învăţătură“ sau ,,de Învăţături") Aşijdere au mai făcut şcoli de învăţătură. neculce, l. 386. Şcoale de învăţături... măriia-ta ai făcut. r. greceanu, cm ii, 10. O (Urmat de determinări care indică gradul, felul etc.) Au dat măriia-sa Nico-laie Vodă poruncă... să facă şcoală grecească şi slove-nească. r. popescu, cm i, 537. Au aşăzat şcoli de obşlie, carii încet, încet s-au făcut... folositoare şi... vestite. ist. carol xii, 77T/23. învăţa la scoală latină, maior, d. 59/3. Shoala preparandă sau pedagoghicească a naţiei româneşti, st. inst. 3/1. Shoala naţională românească din Pesta [Titlu], montan, s. Condică ghenerali de documenturi şi matricule a shoalilor naţionale din Moldova (a. 1828). cat', man. i, 235. Şcoalele ţirculare seau normale stau supt derectorul ghimnaziei de Tiflis. ar (1829), 1421/2. Coprinderea decretului... pentru înfiinţarea shoalelor alilodidactice. cr (1829), 261l/l. împărţirea obiectelor ce se învaţă în shoalele publice (a. 1838). cat. man. ii, 74. La şcoala publică se învăţa numai greceşte, negruzzi, s. i, 3. Te dau la şcoala domnească să înveţi carie grecească multă, filimon, o. i, 122. La 1832... s-a deschis şcoala domnească. creangX, a. 75. Să-mi obţiu diploma de patru clase primare la şcoala domnească, caragiale, o. iv, 7. I-a dat o misiune pe vară, să plece-n Elveţia, pentru a studia organizarea şcolilor rurale. vlahuţX, o. a. iii, 59. Pe scăunaşul din faţa lor, un elev al şcoalei de poduri şi şosele, bujor, s. 115. A propus să urmeze şcoala normală, rebreanu, i. 61. La şcoala veterinară s-au inoculat doi cîini. babeş, o. a. i, 194. A învăţat intr-o şcoală de hogi. sadoveanu, o. xvi, 17. Am intervenit să se facă şcoli de cîntăreţi. arghezi, p. t. 38. Am un băiat, pe care de nu l-oi da la şcoala militară, îl dau la medicină. cXlinescu, e. o. ii, 297. Aflară cu uimire că sînt chemaţi la şcoala de ofiţeri, camil petrescu, o. iii, 446. Fu unul dintre primii directori... care înfiinţa o şcoală de calificare, v. bom. octombrie 1963, 15. <0> F i g. Şi-a făcut studiile la şcoala lumii — unde nu se cer examene, caragiale, o. iv, 373. O (Prin vestul Transilv.; In trecut) Şcoală sărăcească = orfelinat. Cf. teaha, c. n. 269. + Local, clădire In care Îşi are sediul o instituţie de învăţă-mlnt. Cf. herodot (1645), 320, ţichindeal, f. 384/7. N-am intrat... în sala şcoalei unde se ţinură şedinţele Asociaţiunii. odobescu, s. i, 470. Capătă reumatism din cauză că şcoala e umedă ca o pivniţă. vlahuţX, o. A. iii, 8. Era. . . frunziş din belşug cu care să se împodobească şcoala, agîrbiceanu, a. 506, cf. cade. Mai încolo... venea primăria.. ., apoi pe stînga şcoala. rebreanu, r. i, 93, cf. scriban, d. Un plop uscat şi lingă plop o şcoală, arghezi, vers. 285. Le-a făgăduit că le face o biserică nouă şi şcoală, camil petrescu, 0. ii, 158. Ferestrele şcolii sînt fumurii, stancu, d. 310. Şcoala din Lespezi strălucea de curăţenie, galan, b. i, 233. Şcoala săsească are o curte lungă interioară şi nişte scări late. demetrius, a. 98. + Totalitatea elevilor (şi a cadrelor didactice) dintr-o instituţie de Invăţămînt. Cf. cade, scriban, d. Fusese cel dintîi premiant pe şcoală, camil petrescu, o. ii, 9, cf. iii, 36. Toată şcoala îl ascultă cu sufletul la gură. v. rom. aprilie 1955, 186. Toată şcoala a luat parte la concurs. dl. 2. Studiu, învăţătură într-o şcoală (A 1 1) ; p. e x t. sumă de cunoştinţe (dobîndite 5ntr-o şcoală). Eram pre atuncea la şcoală la Bar. m. costin, o. 166. Aceş-tea... cuconi mearsără la şcoală, dosoftei, v. s. septembrie 23r/5. Nu te face trist ca copiii ce-i duc la şcoală. antim, p. 144. Gheorghie, isprăvind şcoalele în Cluj, au învăţat gramatica în Blaj. şincai, hr. iii, 126/35. Familia noastră... la şcoală nu m-a dai. alexan-drescu, o. i, 344. El îşi purta copiii la şcoală şi nu se uita la nici o cheltuială, agîrbiceanu, a. 210. Cunoştea pe învăţătorul Herdelea cu care fusese... coleg de şcoală. rebreanu, r. i, 23. Trecuse prin destulă şcoală, pentru a fi învăţat latineşte, vianu, a. p. 82. După ani de şcoală, Tudor se întorsese acasă, demetrius, a. 28. A fost şi el muncitor ca şi mine... A făcut şcoala greu I baranga, 1. 194. Şcoala face pe-omul, om, Ş-altoiul pe pomul, pom. pann, p. v. i, 171/22. -O Loc. adj. (Calc după fr. de haute école) De Înaltă şcoală = care dă dovadă de o pregătire excelentă, de o măiestrie1 (4) desăvlrşită. Dresorul de cai, călăreaţa de înaltă şcoală, baletistele şi clownul August, abghezi, p. n. 222. Afişe mari şi colorate viu reprezentau scene din junglă, călăreţi de ,,înaltă şcoală“, p. constant, r. 63. <$> E x p r. (Regional) A lace şcoală (cu cineva) = a) a învăţa minte (pe cineva), v. minte (5). Cf. pamfile, j. ii, 413; b) a sta de vorbă (cu cineva) ; a se sfătui. Cf. id. ib. ; e) a aţîţa, a asmuţi. Cf. udrescu, gl. + (Prin Munt. şi Olt.) Intrigă, uneltire ; comportare calculată, perfidă. Cf. ciauşanu, gl. Nu te potrivi la ce-ţi spune, asta-i o şcoală la el. bul. fil. v, 173. Asta e o şcoală a lor, nu vezi? udrescu, gl. 3. F i g. Izvor, sursă de cunoştinţe, de învăţături etc. ; mijloc, sistem de formare, de instruire etc. (într-un anumit domeniu). Atina... au fost shoala lumii, calendariu (1814), 99/24. Natura înfăţişează necontenit o şcoală, marcovici, c. 52/25. Napoleon zicea că tragedia produsă pe teatru este şcoala bărbaţilor celor mari. gt (1838), ôO1^. în al XIV, XV şi al XVI veac, şcoala războiului era în ţerile Dunării de Jos. bXlcescu, p. a. 43/8. Turinul... A fost, ca Roma-antică, a vitejiei şcoală, alexandrescu, o. i, 354, cf. costinescu, scriban, d. Scriitorul trecuse prin buna şcoală a literaturii şi limbei latine, vianu, a. p. 95. Vezi dumneata, ti zise, aici este pentru un tînăr o şcoală de energie. cXlinescu, e. o. i, 111. Cu un glas... formal la şcoala slujbelor în biserică, el vesti că a izgonit cătmăcămia. camil petrescu, o. ii, 680. Aviaţia e o minunată şcoală... a voinţei, curajului şi hotărîrii. scînteia, 1953, nr. 2 761. Folclorul este o şcoală, la care înveţi să-ţi adînceşti dragostea de ţară. beniuc, p. 8. Felul lui de a fi e pentru ei o şcoală de rafinament şi de bun-gust. vinea, l. i, 385. 4. (Prin Transilv. şi Ban. ; în construcţia) De-a şcoala — şotron (1). Cf. alr sn v h 1 300. II. (La sg.) Totalitatea instituţiilor de Invăţămînt; organizare a procesului de instrucţie şi educaţie în şcoli (A I 1). în sarcina şcoalei cade instrucţiunea. caragiale, o. iv, 76, cf. scriban, n.Dintr-un privilegiu al claselor avute. . .şcoala a devenit un bun al poporului. contemp. 1952, nr. 325, 1/1. Marea grijă pe care par- 713 ŞCOARLĂ -50 - ŞCOLAR2 tidul şi guvernul o acordă şcolii, scînteia, 1953, nr. 2 658. Şcoala nouă îi deschide o cu lotul altă perspectivă. v. rom. septembrie 1954, 193, cf. cf 1960, 18. Alături de şcoală şi presă, la. . . îmbogăţirea limbii române contribuie şi scena. L. rom. 1966, 190. III. (Adesea urmat de determinări care indică apartenenţa, domeniul, caracterul etc.) Grup de adepţi ai unui maestru2 (X) sau ai unei idei, teorii, doctrine etc. ; p. e x t. ansamblu de idei, principii (filozofice, ştiinţifice, artistice) care sînt adoptate de un număr oarecare de oameni. Eu cred răfita şcoalei Salerniei că iaste cea mai încredinţată decît toate, cugetări, i, 84v/22, cf. HELiADE, o. ii, 161. Socotim că literatura română se împarte astăzi în două şcoli, russo, s. 47, cf. 82, pontbriant, d., costinescu. Tezismul şi tendenţionismul sînt două şcoale deosebite, caragiale, o. iii, 90, cf. 176. S-au născut în veacul nostru. . . şcoli literare pe care critica le cunoaşte sub felurile numiri. IONESCU-RION, c. 100. A căutat să localizeze în biserica Răsăritului pictura strălucită a şcolelor Apusului. hogaş, dr. i, 39. Alegerea acestor elemente a fost opera şcolii critice moldoveneşti, ibrăileanu, sp. cr. 20, cf. cade. [Millo], ridicîndu-se în faţa şcolii declamatorii a lui Arislia şi Caragiale,... preconizează o artă simplă şi o dicţiune naturală, sadoveanu, o. xix, 370, cf. scriban, d., vianu, a. p. 146. Şcoala latinistă a dus la exagerări dăunătoare, scînteia, 1954, nr. 2 908. Şcoala de fonologie românească cuprinde astăzi un număr relativ mare de cercetători, l. rom. 1966, 125. 0 Şef de şcoală v. ş e f2 (1). <£> E x p r. A facc şcoală= a avea un număr mare de adepţi sau de imitatori. B. (învechit şi regional; urmat de determinări care arată felul) Pepinieră; răsadniţă. Pomet... se numeşte şcoală de altoi, precum se numeşte şi locul în carele se seamănă şcoală de sămănat. economia, 127/7, cf. 149/14: Lemnuţele. . . din aer nu iau atîta şi aşa adeseori umezeală, prccum în shoala cea de lemne. înv. pom. 57/23. Pentru şcoala pomarie trebuie... loc ales. înv. frăg. 15/4, cf. 14/19. Sămănărie (shoală de pomăt). FiLipEscu, d. ii, 61/25. Vidomoslie de soma copăceilor sălbatici ce se răsădea de lăcuitori în shoala de livadă, i. ionescu, c. 249/20, cf. pontbriant, d., enc. rom. Şcoala de vie. alr ii 6 109/414, cf. 29, 531. Şcoalî di rasaduri. alr sn i h 188/414. — PI. : şcoli şi (învechit şi regional) şcoale. — Gen.-dat. şi : (învechit şi regional) şcoalei, şcoalii. — Şi : (învechit şi regional) şctilă, (învechit) şcolă (pl. şcole pontbriant, d.), scoală, seuolă, shoâlă (pl. şi shoale), sliolă (budai-deleanu, lex.), (regional) şicoălă (pl. şi şicoale), şăcoălă (alr i 1 522/837), slcoâlă (ib. 1 507/ 840, 1 522/840), aşcoălă (ib. 1 507/283), aşciilă (ib. 1 507/339, 341, alr n/334 ; pl. şi aşcule alr i 1 507/339, alr n/334), işcoâlă (pl. şi işcoale alr i 1 507/80, 289, 302), işicoălă (ib. 1 507/129, 1 522/129), oşcoălă (bud, p. p. 31, alr ii 2 987/353, 833), oşcolă (alr i 1 507/343, 345, 347, 348, 351, 361, 1 522/343, 354, alr ii 2 987/ 346 ; pl. şi oşcole alr i 1 507/343, 347, 348), oşcolie (arh. folk. vi, 194), uşcoâlă (gregorian, cl. 64, ALR I 1 507/85, ALR II 2 987/130, 2 991/130) s. f. — Din slavonul ujnoA 716 ŞCOLAR ICEŞTE -51- ŞCOLĂRIŢĂ1 — PI. : şcolari, -e. - Şi : (învechit şi regional) şcolării), çcolér, (învechit) scolăr, scolcr, scolcriu, slio-lăr, sliolăriu, sholer, (regional) şcolcriu (cade, sbiera, p. 262), işcolâr (alr i 1 516/56) s. m. — Şcoală 4- sui. -ar. — Pentru variantele cu s-, cf. lat. scholaris. ŞCOLARK^ŞTE adv. (Neobişnuit) Şcolăreşte (1). Cf. COSTINESCU. — Şi : scolariccşte adv. costinescu. — Şcolar3 + suf. -iceşle. ŞCOLARITATE s.f. sg. 1. Starea, calitatea de şcolar2 (1); perioadă de timp în care cineva este şcolar2 sau are calitatea de şcolar2 ; (rar) şcolărie (1). Cf. cade 1 121. Şcoala primară urbană cere palm ani de şcolaritate. scriban, D. 1 173. Smărăndache ştia totul din vremea şcolarităţii, călinescu, b. i. 24, cf. dl, dm, dn2. 2. (Rar) Disciplină de şcolar2 (1). îi obişnuisem, in primii... ani de liceu, cu o severă şi admirabilă şcolaritate, galaction, o. 20, cf. dl, dm, dn2. — Şi : (rar) şcolaritate s. f. — Din fr. scolarité (adaptat după şcoală). ŞCOLARÎŢĂ s. f. v. şcolăriţă«. ŞCOLARIU s. m. v. şcolar». ŞCOLARIZA vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de şcolar2 (1) ; a instrui, a forma, a pregăti în şcoală (A I 1); (regional) a şcolări (2). Cf. dl, dm, dn2. Pentru a asigura o bună funcţionare a acestor grădiniţe au fost şcolarizate 327 educatoare. scînteia, 1960, nr. 4 831. — Prez. ind. : şcolarizez. — Din fr. scolariser (adaptat după şcoală). ŞCOLARIZARE s. f. sg. Acţiunea de a şcolariza şi rezultatul ei. S-a mulat la Lwow, pentru o şcolarizare cil mai serioasă a copiilor săi. ll i, 12. în legătură cu şcolarizarea băiatului, o sprijinea. . . pe nevastă-sa. galan, b. ii, 232, cf. dl, dm, dn2. înfăptuirea planului de şcolarizare a copiilor necesită un număr mai mare de şcoli, scînteia, 1960, nr. 4 832. Introducerea şcolarizării la şase ani reprezintă un experiment pedagogic, românia literară, 1968, nr. 3, 23/3. — V. şcolariza. ŞCOLASTIC, -Ă adj. v. scolastic. ŞCOLASTK^SC, -EASCĂ adj. v. scolasticesc. ŞCOLASTICEÂŞŢE adv. v. scolasticeşte. ŞC0LĂ* s. f. (Regional) Locul din faţa fierăriei unde se potcovesc bivolii (Sînnicoară —Cluj), cv 1952, nr. 5, 39. Mni-o hîit bdibolu şcola. ib. — PI. : ? — Din magh. iskala. ŞC0LĂ* s. f. v. şcoală. ŞCOLĂRÉL s. m. (Rar) Diminutiv al lui şcola r2 (1). Cf. cihac, i, 272. — PI. : şcolărei. — Şcolar* 4- suf. -el. ŞCOLĂ^SC, -EASCĂ adj. 1. De şcoală (AII); de şcolar2 (1) ; caracteristic şcolii sau şcolarilor2. V. şcola r1. Cf. pontbriant, d., cihac, i, 272. Răsfoirea unor asemenea cărţi nu se face decit la momente solemne in viaţa şcolărească, caragiale, o. iv, 426. Dedic [scrierea] ... tuturor acelora cari au stal cu mine în vreo legătură colegială sau şcolerească. sbiera, f. s. 4, cf. cade. Se încinse un rîs şcolăresc, teodoreanu, m. ii, 163, cf. scriban, d. Cu grabă şcolărească, Lucu îşi luă o poziţie pe care o socotea mai corectă, vinea, l. i, 325. 2. (Mai ales despre scrieri) Care dovedeşte lipsă de maturitate, de profunzime, de originalitate; simplu, naiv (2).în stocul nostru de producţiuni literare sînt o mare parte de copilării, — imitaţii şi plagieri şcolăreşti. vlahuţă, o. a. ii, 105. — PI. : şcolăreşti. — Şi : (învechit) şcolerisc, -ească, scolăresc, -eăscă (costinescu) adj. — Şcolar* -f- suf. -esc. ŞCOLĂRfiŞTE adv. 1. Ca şcolarii2 (1), în felul şcolarilor2 ; (neobişnuit) şcolariceşte. Cf. costinescu, cihac, i, 272, cade, scriban, d. Pe domnul cu monoclu şi cu o carte purtată şcolăreşte nu l-ai întîlnit niciodată. arghezi, p. t. 171. Lui Felix îi mărturisi că e un cal prea bătrîn ca s-o înceapă şcolăreşte, călinescu, e. o. ii, 69, cf. DL, DM. 2. în mod simplu, naiv, lipsit de originalitate. Comparaţiile lui, în genere,... sînt nefireşti şi şcolăreşte căutate, delavrancea, t. 211. — Şi: (învechit, rar) şcolăreşte adv. costinescu. — Şcolar* 4- suf. -eşte. ŞCOLĂRÎT s. n. (Rar; cu sens colectiv) Şcolărime. Logofătu bisericesc şi al scoalilor mai mare piste popărie, scolărel şi învăţătorime. jipescu, o. 102, cf. tdrg, cade. — Şi: (învechit, rar) scolăret s. n. — Şcolar* 4- suf. -ei. ŞCOLĂRÎ vb. IV. 1. Intranz. A învăţa, a studia într-o şcoală (AI 1) ; a fi şcolar2 (1) împreună sau în acelaşi timp cu cineva; (rar) a şcoli (2). Cf. ddrf, dr. iv, 695, cade. Mulţi ani a şcolărit pîn-a ajuns aici. SCRIBAN, D., cf. DL, DM. 2. Tranz. (Prin Munt.) A şcolariza. Cf. udrescu, GL. — Prez. ind. : şcolăresc. — V. şcolar*. ŞCOLĂRÎE s. f. sg. 1. (Rar) Şcolaritate (1). Cuvinte rămase în minte din şcolărie. ddrf. [Eram] familiarizat cu învăţatul copiilor din timpul şcoleriei mele sbiera, f. s. 167. 2. (Prin Munt.) învăţătură, studiu. Cf. udrescu, gl. Ce atîta şcolărie pe bieţii copii, că nu s-or face toţi dascăli! id. ib. — Şi: (regional) şcoleric s. f. — Şcolar* 4- suf. -ie. ŞCOLĂRÎME s. f. (Cu sens colectiv) Mulţime de şcolari2 (1), totalitatea şcolarilor2; (rar) şcolăret. Cf. dihac, i, 272, ddrf, alexi,-w., tdrg, cade. A mai spus, în hazul şi aplauzele... şcolărimii, că nu s-a împăcat niciodată cu matematicele, i. botez, b. ii, 129, cf. dl, dm. — Şcolar* 4- suf. -ime. ŞCOLĂRIT s. n. sg. (Prin nord-vestul Munt.) învăţătură, studiu. Cf. udrescu, gl. Atîta şcolărit ca azi nu s-a pomenit, id. ib. — V. şcolări. ŞCOLĂRÎŢĂI s. f. Elevă (a unei şcoli AII elementare sau, rar, medii2). Daruri în bucăţi de haine dăruite şcolăriţelor, mn (1836), 79/46. Eşti blîndă şi neînvăţată ca o scoleriţă. kogălniceanu, în pr. dram. 426. Eu îi voi fi o supusă sholeriţă. asachi, ped. 22/7. Scole-riţele, ce au învăţat mai nainte. calendar (1855), 141/19. Profesorul şi cu şcoleriţa lui se punea pe o sofa şi lecţia se făcea, alecsandri, o. p. 57. Cea dinlăi şcolăriţă a fost însăşi Smărăndiţa popii, creangă, a. 2. Niciodată ca acum salonul profesorului de danţ. .. nu [a fost mai îmbulzit de şcolăriţe, caragiale, o. iv, 301, cf. ddrf, alexi, w., tdrg 1 389, cade. 6 ŞCOLĂRIŢĂ2 -52- ŞCORLĂ La şcoala elementară slujesc doisprezece dascăli... la patru sute de şcolari şi şcolăriţe, i. botez, şc. 221. Purta un guleraş alb, ca o şcolăriţă, sadoveanu, o. vin, 294, cf. scriban, d. 1 277. Părea, în modesla ei tăcere, o şcolăriţă de la călugăriţe, vinea, l. i, 151. Tu luai noie ca o şcolăriţă cuminte, baranga, i. 172. Mai citeşte-mi, şcolăriţă I theodorescu, v. i, 125. Sora mea, şcolăriţa, a slăbii, labiş, p. 344. — PI. : şcolăriţe. — Şi: (învechit) şcolăriţă, şcolăriţă (polizu), scoleriţă, slioleriţă, (regional) şcoleriţă s. f. — Şcolar*.-f suf. -iţă. ŞCOLĂRÎŢĂ2 s. f. (Regional) învăţătoare (Corbu — Borsec). alr i 1 509/571. — PI. : şcolăriţe. — De la şcoleriu*. ŞCOLEĂN s. m. (învcchit, rar) Şcolar2 (1). Fieş-tecare şcolean orice cuvint să-l înţăleagă. cp! ii, 4/5, cf. 306/9. — PI. : şcoleni. — Şcoală + suf. -ean. ŞCOLJîR s. m. v. şcolar2. ŞCOLERÎSC, -BASCĂ adj. v. şcolăresc. ŞCOLERÎE s. f. v. şcolărie. ŞCOLEBÎŢĂ s. f. v. şcolăriţă«. ŞCOLÎRllI* s. m. (Prin Bucov. şi Transilv.) învăţător. Cf. DDRF, ŞEZ. II, 43j COMAN, GL., ALR I 1 508/ 571. — PI. : şcoleri. — Şi: şculer (accentul necunoscut) s. m. DDRF, ŞEZ. ii, 43. — De la şoleriu, prin apropiere de şcoală. ŞCOLERIU2 s. m. v. şcolar2. ŞCOLÎ vb. IV. (Rar) l.Tranz.A învăţa, a instrui (în cadrul unei instituţii de învăţămînt). Cf. scriban, d., dm 831. <$• R e f 1. p a s. Un mare institut politehnic unde să se şcolească in cit mai bune condiţii un număr de 5 500 studenţi, il octombrie 1961, 17. + A certa, a dojeni, a mustra1 (2) (cu asprime); a bate. Cf. scriban, d. Lasă, că te-oi şcoli eul id. ib. 2. Intranz. A şcolări (1). El pleacă... la Institutul. .. unde va fi şcolit pînă prin 1835. ist. lit. rom. ii, 490. — Prez. ind. : şcolesc. — V. şcoală. ŞCOLIŞOARĂ s. f. Şcoliţă. Pe alocurea să veade că au cite o şcolişoară de învaţă, c. cantacuzino, cm i, 41, cf. DDRF. • — PI. : şcolişoare. — Şcoală + suf. -işoară. ŞCOLÎT, -Ă adj. (Şi substantivat) (Persoană) învăţată, instruită. Preuţii... i-am găsît pretutindenea mai puţin şcoliţi. sbiera, f. s. 119. Să meargă la oraş şi să întrebe pe vreun şcolit. pamfile, d. 67, cf. dl, dm. Tăticule, zice din nou puştiul (şcolit), dar o definiţie nu se dă printr-o negaţie, contemp. 1970, nr. 1 213, 6/1, cf. alr i 443/75. — PI. : şcoliţi, -te. — V. şcoli. ŞCOLÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui ş c o al ă (AII); şcolişoară, şcoluţă. Ia fiinţă atunci, ca în toată Moldova şi tot pe lîngă biserică, o şcoliţă de cînlăreţi. românia. literară, 1969, nr. 20, 3/2. — PI. : şcoliţe. — Şcoală + suf. -iţă, ŞCOLOPĂC s. m. (Ornit. ; învechit, rar) Sitar (Sco-lopax rusticola). Cf. şincai, in dh. v, 561. — PI. : şcolopaci. — Din lat. scolopax. ŞCOLtÎŢĂ s. f. Şcoliţă. Şcoluţele... sărace şi puţin cunoscute ale iezuiţilor, bariţiu, p. a. i, 195, cf. 453. — PI. : şcoluţe. — Şcoală + suf. -u/ă. ŞCOMÎRLAlE s. f. (Regional) I. Fum sau miros înecăcios rezultat din arderea grăsimilor (Sîngeorz Băi—Năsăud). Cf. paşca, gl. 53. II. Ceartă (Sîngeroz Băi-Năsăud). Cf. paşca, gl. 53. — PI. :? — Şcomlrlă + suf. -aie. A „ ŞCOMIRLA s. f. I. 1. (Prin Bucov., Transilv. şi Maram.) Fum (sau miros) înecăcios rezultat din arderea mîncării, a grăsimilor etc. Cf. bugnariu, n., t. pa-pahagi, m. 233, glosar reg., l. rom. 1963, nr. 2, 155. 2. (Regional) Mîncare făcută din peşte sărat (Runcu Salvei —Năsăud). Cf. chest. viii 59/27. II. (Regional) Lulea (Crucea —Vatra Dornei). Cf. glosar reg. III. (Regional; în forma scomîrlă) Noroi1 (1) (Bonţ— Gherla). Cf. coman, gl. IV. (Regional) Sfoară. Com. din maramureş. V. (Prin vestul Transilv.) 1. (în forma scormîrlă) Epitet depreciativ pentru un om foarte slab. Cf. cade 1 121, frîncu-candrea, m. 105. 2. (în forma scormîrlă) Epitet depreciativ pentru un animal foarte slab. Cf. cade 1 121, frîncu-candrea m. 105. — PI. : ? — Şi: scomîrlă s. f. cade, frîncu-candrea, M. 105, COMAN, GL. — Etimologia necunoscută. Cf. ş c o r 1 ă. ŞCOMÎRLĂÎŢĂ s. f. (Regional) 1. Fum sau miros înecăcios rezultat din arderea grăsimilor (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. paşca, gl. 53. II. Ceartă (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. paşca, gl. 53. — PI. : ? — Şcomlrlă -f suf. -iţă. ŞC0NDRU s. n. v. scondru. ŞCOP, ŞCOAI'Ă adj. v. şchiop. ŞCOl’ vb. I v. şchiopa. ŞCOPĂT vb. I v. şchiopăta. ŞCOPET vb. I v. şchiopăta. ŞCOl’Î vb. IV v. scuipa. ŞCORBÂCI s. n. v. sgirbaci. ŞCdRBURĂ s. f. v. scorbură. ŞCORBURdS, -OASĂ adj. v. scorburos. ŞCORDĂLUÎ vb. IV. Refl. r e c i p r. (Prin nord-estul Transilv. ;despre boi) A se împunge, bugnariu, n. — Prez. ind. pers. 3 pl.: şcordăluiesc. — Etimologia necunoscută. ŞCORHÂN s. m. (Regional) Gîndac de bucătărie (Şanţ — Năsăud). alr i 1 900/215. — Pl. : şcorhani. — De la corban. ŞCdRLĂ s. f. I. (Prin Mold.) încălţăminte neîngrijită sau deteriorată. Cf. coman, gl. O babă mare Cu 765 ŞCORLIOABĂ -53- ŞEBĂCEA scorii încălţată, Cu haine rupte îmbrăcată, chest. v 171/4. II. (Regional; în forma şclrlă) Pipă mare de lut, în stare proastă (Sîngeorz Băi —Năsăud). pasca, gl. III. 1. (Bucov. şi prin Transilv.) Epitet depreciativ pentru o vită bătrlnă, slabă şi nărăvaşă. Cf. bugnariu, n., com. din straja-rXdXuţi şi din zahareşti — SUCEAVA, LEXIC REG. 108, GLOSAR REG. 2. (Prin Bucov., Transilv. şi Maram.) Epitet depreciativ pentru o femeie bătrlnă şi slabă. Cf. bugnariu, N., MARIAN, H. 14, GLOSAR REG. — PI.; şcorle. — Şi: şcoărlă (com. din zahareşti — SUCEAVA, COMAN, GL.), ŞClrlă (BUGNARIU, N.,PAŞCA, GL., GLOSAR REG.), SCârlă S. f. — Cf. ucr. dial. ui k o p a, iu k h p a.- Cf. l. rom. 1973, 499. ŞCORLIOABĂ s.f. (Prin Bucov.; depreciativ) Vacă slabă şi nărăvaşă. Cf. lexic reg. 108. -PI.:? — Cf. ş c o r 1 ă. ŞCORLIT s. n. (Regional) Casă de prostituţie (Dră-guşeni—Tlrgu Neamţ). Cf. glosar reg. -0> E x p r. A face şcorlit = a frecventa o casă de prostituţie. Cf. ib. — PI. : ? — Etimologia necunoscută. ŞCORPELf vb. IV v. scorbcli. ŞCdRPIE s. f. v. scorpie. ŞCORPldN s. m. v. scorpion. ŞCORT s. n. (Bucov. şi prin nord-estul Transilv.) Ceartă; intrigă; discordie. Acest secretari... a vtrit mult şcort intre aceia carii trebuiau să trăiască şi să lucre împreună In deplină conţelegere şi unire, sbiera, f. s. 253. In zădar s-or încerca a stlrni scoriuri pintre oameni, a aflţa pe unii asupra altora, id. p. 305, cf. com. din straja—rXdXuţi, lexic reg. 108. Se îmbată şi caută şcort. l. rom. 1964, nr. 1, 83. <0> E x p r. A ţine şcort = a se certa. Com. din zagra—nXsXud. — PI.: şcorluri. — Şi: scort s. n. — Etimologia necunoscută. ŞCORTÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.) A căuta ceartă, lexic reg. 108. — Prez. ind. : ? — V. şcort. ŞCORTtiS, -OÂSĂ adj. (Regional) Cicălitor (Volo-văţ—Rădăuţi). alr i 1 564/385. — PI.: şcortoşi, -oase. — Şcort + suf. -os. . ŞCORŢOFLÎCI s. m. (Prin Bucov.; depreciativ) 1. Om neglijent, murdar; (regional; depreciativ) şcor-ţofloi (I). Cf. LEXIC REG. 115. 2. Om de nimic; (regional; depreciativ) şcorţofloi (2). Cf. LEXIC REG. 115. — PI.: şcorţofleci. — Etimologia necunoscută. Cf. ş c o r ţ o f 1 o i. ŞCORŢOFLdl s. m. (Prin Bucov.; depreciativ) 1. Şcorţofleci (1). Cf. lexic reg. 115. 2. Şcorţofleci (2). Cf. lexic reg. 115. — PI.: şcorfofloi. — Etimologia necunoscută. Cf. şcorţofleci. ŞCOTAI subst. (Prin Bucov.; depreciativ) Vacă slabă şi nărăvaşă. Cf. şez. iii, 89. — Accentul necunoseut. — PI. : ? — Cf. ş c 11. 8 - C. 427 ŞC(ÎTĂ s. f. v. scotă. ŞCOTC subst. (Regional) Ceartă, scandal (Hăn-ţeşti—Suceava). Cf. i. cr. iv, 251. Cine-i de vină, dacă el singur o stlrnit şcotcu? ib. — PI. : ? — Cf. şcort. ŞCOTtriE s.f. V. şcătulă. ŞCOV1LNÎŢĂ s. f. (Prin Bucov. ; glumeţ) Copil deştept, isteţ, vioi. Cf. lexic reg. 108. — PI.: ? — Etimologia necunoscută. ŞCRABĂ s. f. v. scroainbă. ŞCHĂBLĂ s. f. (Prin Bucov. şi Maram.) Aşchie mare ruptă dintr-un butuc.. Cf. arvinte, term. 86, 125, 167, glosar reg. — PI.: ? — Şi: şcroâblă s. f. glosar reg. — Etimologia necunoscută. ŞCRADĂ s. f. v. scradă. ŞCRĂBLÎ vb. IV. Refl. (Prin Maram.; despre buşteni) A se aşchia la suprafaţă prin ciocnire. Cf. arvinte, term. 86, 125, 167. — Prez. ind. pers. 3:? — V. şcrablă. ŞCROÂBLĂ s .f v. şcrablă. ŞCROBĂI vb. IV. Tranz. (Regional),,A zgrepţăna, a roade“. Com. din straja—rXdXuţi. — Prez. ind. : şcrobăiesc. — Etimologia necunoscută. Cf. ş c r ă b 1 i. ŞCUITIJRA s. f. (Regional) Lemn în formă de prismă triunghiulară, care se aşază intre acoperiş şi căpriori pentru a ridica streaşina casei (Albac—Abrud). Cf. chest. ii 246/313. — Pronunţat: şcu-i-, — PI. : şcuituri. — Etimologia necunoscută. ŞCtfLĂ s. f. v. şeoală. ŞCULEH s. m. v. şcoleriu1. ŞCU6RPĂ s. f. v. scorpie. ŞCIÎRPIE s. f. v. scorpie. ŞCUTÎE s. f. v. şcătulă. A ŞCUTIIE s. f. v. şcătulă. ŞDEAMP subst. v. şteamp. ŞEA s. f. v. şa*. ŞEÂPTE num. card. v. şapte*. ŞEĂPTELEA, ŞEĂPTEA num. ord. v. şaptelea. ŞEÂPTESPRĂZEACE num. card. v. şaptesprezece. ŞEAPTEZÎCE num. card. v. şaptezeci. ŞEÂPTEZECI num. card. v. şaptezeci. ŞEARPE s. m. v. şarpe. ŞEASE num. card. v. şase. ŞEÂSELEA, ŞEÂSEA num. ord. v. şaselea. ŞEAŞME s. f. v. şaşma. ŞEÂUĂ s. f. v. şa*. ŞEBAC s. n. v. şabac. ŞEBĂCEA s. f. v. şăbăcel. 807 ŞECHER - 54 - ŞEDEA ŞECHÎn subst. (Prin sud-vestul Dobr.) Zahăr. Cf. COMAN, GI„, ALR I 1 609/984. — Din tc. şeker, bg. uieicep. ŞECHERLÎE s. f. (Regional) Cafea dulce, cu caimac (Bîrlad). coman, gl. -PI.:? — Din tc. şekerli [kahve], ŞECHI adj. (Regional) Băl ţa t (Comloşul Mare — Jimbolia). Cf. lexic reg. ii, 42. — PI.: şechi. — Din germ. Sebeck. ŞEDAXOR s. m. (învechit, rar) Elev Însărcinat să supravegheze, să înveţe etc. pe colegii lui, in lipsa învăţătorului sau a profesorului; (ieşit din uz) monitor2 (2). Era la dînşii orînduit şi gubernor.. . care aşeza la fiecare bandă un sedalor. aristia, plut. 128/4, cf. enc. rom. In lipsă daseălului-i finea locul,,şudato-rul“. CATANELE, 88. — Accentul necunoscut. — PI. : şedalori. — Şi: şudator (accentul necunoscut), scdator (accentul necunoscut) s. m. — Cf. lat. s e d a t o r. Ş£DĂ s. f. (învechit, rar ; în 1 o c. a d v.) în şedă = în subordine; sub supraveghere. Era ,,in şădă“ la mine: dimineaţa şi demiaza eu il ascultam, vlahuţă, o. a. ii, 83. Să fii student in clasa Il-a primară şi să ai... şi opt băieţi in şădă, mi se pare că e de ce să te fuduleşti, id. ib. — Cf. ş e d a t o r. . ŞfiDE subst. (Prin vestul Transilv.) Suprafaţă plană care prelungeşte cuptorul in afară şi pe care se poate şedea sau dormi. V. vatră. Cf. alr i 648/283, 285. — PI. : ? — Cf. şedea. ŞEDE vb. II. I n t r a n z. (Despre oameni; adesea în concurenţă cu a sta) 1.1. (Adesea întărit prin „jos", ,,pe şezut“, familiar, ,,în fund“, ,,în popou“ etc.) A fi aşezat sprijinindu-se pe partea inferioară a bazinului. Sculă-se împăratul... şi ceia ce şidea (ce şăzuse n. test. 1648). cod. vor. 82/4. Se implu nunta... Şi intră împăratul şi-i văzu şezînd. coresi, ev. 302, cf. st. lex. 149vl/14. Era mulţime de harapi şi unul, carel(e) era mai mare de ei, şăde (a. 1692). OCR i, 301/32, cf. anon. car., lex. mars., lb, iser, POLIZU, PETRI, V., CIHAC, I, 273, ALEXI, W., TDRG. A avea la îndemînă cupeaua unui tren... înseamnă a merge şezînd. hogaş, dr. i, 1, cf. cade, scriban, d. Acum e vremea de fugă, Pînă-mi este iarba crudă..., Unde şezi, Nu te mai vezi. pop., ap. alexandrescu, o. i, 390. Şăd pi şăzut. alr i 1 380/375, cf. alr ii/i h 72. O (învechit şi popular ; în opoziţie cu a sta) Rugăciunea pravilei să n-o uitaţi... oare cale făcînd, oare stînd, oare şezînd. coresi, ev. 323. Mîcitelii şedea, iarî măcenicii sta. varlaam, c. 149. De puţîne ori şedea, mai mult sta şi-ngenunchiat făcea ruga. dosoftei, v. s. noiembrie 143v/7. Ei făcea pasca legii stînd, precum am zis, iară D [oj mnul şi ucenicii lui au făcui cina şăzînd (a. 1699). gcr i, 331/39. De mă culc, de ştau sau şed, Nicăiri n-aflu recoare. mureşanu, p. 11/17. O (Cu determinări care indică poziţia membrelor, a trunchiului etc., obiectul de sprijin, locul) Văzu u om într-un scaun înrăit şizînd (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 194/5. Vlădicii... le-au pus scaunele, de şed dena-dreapta domnului, ureche, l. 70. Atîta i-au fost dragi caii, cit. .., şezînd la masă, în cîteva tepsii au fost puind balegă de cal. cantemir, hr. 345. Craiul făcut-au ospăţ mare mării fi] sale..., şăzînd amîndoi în capul mesii. r. greceanu, cm ii, 46. La rîul Vavilonului, acolo şedeam şi plîngeam (a. 1697). gcr i, 314/23. Au mers şi el înlăuntrul căsii divanului, unde şedea craiul în tron. bertoldo, ap. gcr ii, 169/27. Pe un colţ de piatră şade el. bolintineanu, o. 41. Le aştepta Chia jna, şezînd pe un jeţ înalt de sie jar. odobescu, s. i, 130. Cu perdelele lăsate Şed la masa mea de brad. eminescu, o. i, 105. Şezind pe iarbă..., [îşi mărturiseau] unul altuia păcatele, creangă, a. 129. Artistul meu şedea picior peste picior pe laviţă, caragiale, o. iii, 17. Daniil, bătrînul stariţ, Şade-n jeţu-i răsturnat. vlahuţă, o. a. i, 161. Şedea cu coatele pe masă. ddrf. Eu şedeam pe prag la noi. coşbuc, p. i, 116. Societarii de la ,,Arhanghelii" şedeau în fruntea mesei, agîr-biceanu, a. 91. Mă văd cum şedeam singur în banca mea, la examenul de limba latină, galaction, o. 57. Mihai Vodă şade la o masă mare. topîrceanu, p. o. 29. Şedea dreaptă pe divan, cu mînuţele în poală, sado-veanu, o. xiii, 444. Şedea cu coatele pe masă şi cu capul între palme, călinescu, e. o. i, 18. Toma şedea cu picioarele subt el. camil petrescu, o. iii, 229. Intr-o verde grădiniţă Şade-o dalbă copiliţă Pe-aşternut de calonfiri. alecsandri, p. p. 33. Pe laviţă şedeai, jarnîk-bîrseanu, d. 265. Şăd cu coatele pe masă. şez. iii, 53. O nevastă tinerică Şade-n pat, toarce la furcă. mat. folk. 1 111. <0> (Despre fiinţe mitologice, închipuite ca nişte oameni) -D [u] mne[dze] u şede pre scaunul sfintui său. psalt. hur. 40r/9. Dzeul şeade în scaunul sfănt al său. psalt. 90. Daniil aşijdere pre părintele ceresc şedzînd l-au vădzut. varlaam, c. 460. In lăcaş de mărgărint, Şede Domnul cu Simpetru La o masă de argint, goga, p. 72. Da la masă cine şede?. . . Lingă Maica Precisia Şede Ion sfînt Ion. şez. ii, 21. <0> L o c. a d v. Pe şezute = în poziţia cuiva care este aşezat. Citanie de închinăciune, de rugăciune, pe şezute, i. go-lescu, c. Cade de bucurie pe şezute la marginea trotuarului şi-ncepe să plîngă. caragiale, o. iv, 390. E x p r. A şedea în capul oaselor v. cap. A şedea greceşte v. greceşte. A şedea (greceşte) In inima (cuiva) = a şti tot ceea ce gîndeşte cineva. Cf. zanne, p. ii, 208. (Cu topica inversată) Pacea e numai în gură ţi; Ol cum în inimă-ţi şăz. Vrei să mă-nşăli şi pă mine? heliade, o. i, 422. A şedea turceşte v. turceşte. A şedea armeneşte v. armeneşte. A şedea în colacii) picioarelor v. colac. (Popular) A şedea cu curul în cenuşă = a fi leneş. Cf. zanne, p. ii, 99. (Popular) A şedea (cu curul) în două luntri = a evita o opţiune fermă (pentru a nu pierde un profit), a da dovadă de duplicitate. Cf. id. ib. 95. A şedea la masă v. masă1 (I 2). A şedea pe capul (cuiva) = a) a fi întreţinut. Cf. ddrf, tdrg ; b) a plictisi (pe cineva) cu insistenţa. Cf. ddrf, tdrg, zanne, p. ii, 60. A şedea pe urechile (sau pe spinarea) (cuiva) = a fi întreţinut. Cf. ddrf, tdrg, zanne, p. ii, 468. A şedea (ca) pe ghimpi (sau pe spini, pe foc, pe ace, pe sponci) = a) a fi nerăbdător şi îngrijorat. Cf. ddrf, zanne, p. v, 8 ; b) a fi grăbit să plece. Cf. zanne, p. i, 187, 288, n, 730, iii, 381. A şedea (ca dracu) pe comoară = a fi bogat şi zglrcit. Cf. dm, zanne, p. vi, 608. A şedea pe bani = a fi bogat. Şedeai pe bani Şi umblai cu căleaşcă. pann, e. iv, 149/6. A şedea pe saltea = a trăi fără griji, a nu face nimic, fiind bogat. Cf. zanne, p. iii, 356. A şedea strimb şi a judeca (sau a vorbi, a grăi etc.) drept = a discuta cu francheţe; a recunoaşte adevărul. Mai bine şezi sirîmb şi vorbeşte drept, pann, p. v. i, 51/22. Şezi strîmb şi grăieşte drept, negruzzi, s. i, 247. Să şedem sirîmb şi săjudi-căm drept, odobescu, s. iii, 15, cf. alexi, w., cade, zanne, p. ii, 729. (învechit) A şedea asupra (cuiva) = a incomoda (pe cineva) cu prezenţa, cu pretenţii exagerate. Atîţa oameni ce umbla cu slujba aceea era o mare nevoie, şăzind asupra saracilor cu lunile (a. 1757). uri-cariul, iv, 8/22. + (Determinat prin „călare“, „pe cal“ etc.) A călări. Va muşca călcîiul calului, cum cela ce şade pre el să cază înapoi, palia (1581), ap. gcr i, 36/18. Carii au doauî muieri poarlă-i pre uliţe cu pialea şedzînd (şezînd munt.) călare pre măgariu. prav. 132. Veţi găsi un mînz legat, pre carele nime din oameni n-au şăzut (a. 1693). gcr i, 310/32. Domnul şezind pre asină mergea în Ierusalim, antim, p. 177, cf. drlu. Boieri, cum vedeţi pre fiiul meu şezînd pre cal? Samănă-şi 814 ŞEDEA - 55 - ŞEDEA cu Iraclie împăratul, alexandria, 16/9. Şede pe măgar şi caută măgarul, se spune despre un om zăpăcit. Cf. zanne, p. i, 536. O Expr. (Popular) A şedea călare în inima (cuiva) = a şti tot ceaa ce gîndeşte cineva. Eu şăd călare în inima lor [a femeilor] şi, nu că mă laud, dar ştiu toate măruntăiele dintr-lnsele. cpEANGĂ, p. 161, cf. zanne, p. ii, 208. + (Despre animale sau păsări) A fi în poziţie de repaus. O creangă a chioşcului pe care şide iubitul său papagal, dră-ghici, r. 161/23. Era bucuros, ca un pui de veveriţă care şade pe o creangă, sadoveanu, o. xiii, 384. Cum o şezut mîţu pă masă, o văzul o frunză legănîndu-să ş-o gîndit că-i un soarec. alexici, l. p. 232. Cîinele şade pe fin... Nici mănlncă, nici va să lase Calul măcar să-l miroase, se spune despre cineva care, nefolo-sindu-se de un lucru, nu lasă nici pe alţii s-o facă. Cf. pann, p. v. iii, 92/5, zanne, p. i, 370. <0> E x p r. A şedea pe ouă = a cloci. Cf. alr ii 5 715/235, 725. 2. (Adesea întărit prin ,,jos“) A se aşeza, a lua loc. Judecătoriul nefăţarnic va şedea şi untunearece de îngeri fără de număr slujindu-i. coresi, ev. 35. Faceţi-i să şăză pre rînd clte cincizeci. Şi făcură aşa, şi-i aşă-zară pre toţi. n. test. (1648), 79v/29, cf. lb, valian, v., polizu, costinescu. Cu mlna-ntinsă magul îi face semn să şadă. eminescu, o. i, 94. Face semn să şează procurorului, care ascultă, caragiale, o. iii, 136. Se strecură lntr-o strană de lingă uşă şi şezu jos Intre doi bălrlni. d. zamfirescu, ap. tdrg, cf. alexi, w. li dădui un scaun şi-l poftii să şază. brătescu-voi-neşti, p. 30. Pofti pe musafir să şadă. sadoveanu, o. x, 296. Se îndreptă spre o poartă de uluci ascuţite sus, spunîndu-le celor din urmă să şadă jos. camil petrescu, o. ii, 7. Scoală tu, să şed eu, se spune cu referire la manifestările egoiste ale oamenilor. Cf. zanne, p. iv, 487. Copaciul cînd jos cade, cine pe el nu şade? (= faţă de cei care nu mai sînt în putere este uşor de arătat superioritate). Cf. id. ib. i, 146. O (Cu determinări care indică obiectul de sprijin, locul etc.) Rahila luă bozii şi-i puse supt paiele cămilelor şi şăzu desupra. palia (1581), 126/19. Acea jupî-neasă au gătit leagăn cu cai.. . Dacă l-au deşteptat, au şăzut în leagăn, ureche, l. 145. De la Brăila au şădzut în 2 şeici şi au venit tot pre apă. neculce, l. 303. Chemîndu-l, pusu-i-au scaun de au şăzut între inecer-aga şi între tefterdariul. r. greceanu, cm ii, 62. Domnule, eşti cu mine. Şezi, mă rog, împotrivă, şi vezi de joacă bine. alexandrescu, o.i, 190. Intră în iatacul grecului şi şezu Ungă dînsul pe sofa. fili-mon, o. i, 220. Şezu pe marginea patului, lingă căpă-liiul meu. bolintineanu, o. 333. îşi stăpîni indig-naţiunea şi-l pofti să şează la locul său de onoare. odobescu, s. i, 325. îşi săltă pe umerii largi cojocul miţos şi, şezînd în căruţă, începu să-şi răsucească o ţigară, agîrbiceanu, a. 55. Intră în casă, dă ,,bună seara" şi şeade pe pat. dumitraşcu, str. 21. îl pofti pe Bălcescu să şadă pe un fotoliu mic. camil petrescu, o. iii, 623. Hai, luaţi-vă fiecare cîte un scaun şi şedeţi lîngă mine. vinea, l. i, 40. Hai la masă să şedem, Hai să bem Şi să mîncăm l teodorescu, p. p. 586. Vin doi călători... şi acela ii şi pofteşte să şadă la umbră, reteganul, p. iv, 70. <> (La imperativ ; ca termen sau în formule ,de invitaţie) Dzise Domnul Domnului meu: şedzi den-a dereapta. psalt. 238. Şezi colea şi să ospătezi oleacă, creangă, p. 32. Şezi colea la locul tău şi să-ţi povestesc mai departe, caragiale, o. iii, 261. Şedeţi, prietenilor, şi să bem. agîrbiceanu, a. 368. Ia mai şezi colea oleacă, de te hodineşte. hogaş, dr. i, 231. Şezi colea. — Stau bine în picioare, sadoveanu, o. xviii, 234. Te potoleşte, Doamnă, ... mai bine şezi colea, arghezi, vers. 428. Şezi, drăguţă, să prînzim, Amîndoi să ne iubim, jarnîk— bîrseanu, d. 271. Ia poftim, şezi puţintel, şez. i, 99. Şezi la masă să mîncăm, Să mîncăm, să ospătăm. mat. folk. 46. <$> (în superstiţii) Cînd intri într-o casă cu fele mari, trebuie să şezi, ca să şază peţitorii. gorovei, CR. 269. Şezi, să ne şadă stupii. agIrbiceanu, a, 461. Au intrat în chilie, au şezut oleacă ca să şadă peţitorii, pentru că sînla Luni avea o fală. sbiera, p. 84. O E x p r. (învechit) A şedea in (sau la) scaun = a se înscăuna, a se urca pe tron. Au venit în ţară, de au şăzut la scaun în anii 7099. ureche, l. 206. Vlad Vodă au şăzut în scaun, şi, viind ţara, i s-au închinat, r. popescu, cm i, 259. După ce au şezut vodă în scaun, au venit toată boierimea, dionisie, c. 183. (T r a n z. f a c t. ; învechit, rar; cu parafrazarea expresiei) Pogorî pre împăratul den casa D[o]mnului... şi-l şezură pre el preste scaunul împăraţilor, biblia (1688), 2751/10. O Tranz. fact. (învechit, rar) Şi-l şăzu pre el în carul lut. ib. 2732/30. Mi-au dat audienţă pre-inallul vezir Isuf-paşa cu multă cinste, m-au şezut lîngă înălţimea sa. văcărescul, ist. 302. + (învechit; cu determinări nume de animale sau echivalente ale acestora, introduse prin prep. ,,pre“ sau, rar, „spre”) A încăleca. Şezu spre mlnzişor Domnul. coresi, ev. 106. Puseră pre [asin].. . veşmeritele lor şi şăzu pre dînsul (a. 1693). gcr i, 311/ 5. + (în limbajul bisericesc; cu determinări locale) A se plasa, a se posta (aşezîndu-se). Intră în ceriu, şedzu de-a dereapta Dzeului. psalt. 336. Şezi de-a dreapta mea (a. 1683). gcr i, 263/9. $> Tranz. fact. (învechit, rar) Şi-l vei şădea înaintea judecătorilor şi-l vor bale înaintea lor. biblia (1688), 144V14. 3. (Adesea întărit prin „pe loc“, „locului" etc.) A se opri (aşezîndu-se); p. ex t. a poposi. Se învîrteji înapoi cu multă grijă, pîn’sosi la Tîrgovişte... El acolo gîndise să şază pre loc şi să să bată cu turcii. anon. cantac., cm i, 179, cf. iser. [Era] atîl de mare încît, atunci clnd şedea locului, putea pare un munte. bogza, v. j. 31. Să-ţi dau două mere dulci, Unde-î şedea să le minei, jarnîk— bîrseanu,d. 118. <0> (Despre animale sau păsări) Vulturul să dusă şi sosind la Vavilon şedzu din afară sus pre un slîlp. dosoftei, v. s. noiembrie 107r/2. [Turturica] zboară, zboară plnă cade Şi pe lemn verde nu şade. alecsandri, p. p. 264. O (Despre mijloace de locomoţie) Pre ci munţi au şăzut corabie lui Noe?... Pre munţii lui Ararat (cca 1750). gcr ii, 60/37. + (Regional) A se odihni (1). Cf. alr ii 5 668/192, 260, 349. + (De obicei la imperativ sau în construcţii negative ; adesea Întărit prin „la un loc“, „locului", „binişor“ etc.) A avea astimpăr, a fi liniştit. Cf. lb, valian, v. Şezi bine I polizu. Şezi binişor, blăslămatule, că te ia dracu l alecsandri, t. 392, cf. costinescu, ddrf, cade. Acest copil nu şade bine. scriban, d. Nu mai şedea locului, cuprins de o anxietate febrilă, călinescu, e. o. i, 252. Fugi de-acole, vină-ncoace I Şezi binişor, nu-mi da pace! pop., ap. creangă, p. 276. Da şedeţi, poznaşilor! Pop., ap. tdrg, cf. zanne, p. ii, 572. O (Prin lărgirea sensului) Bogdan şi Iordachi... nu dormie, nici le şăde scrisorili. neculce, l. 120. Peste un ceas poate să şează apa şi să poci trece, bălcescu, ap. camil petrescu, o. ii, 546. II. 1. (Urinat de determinări care indică poziţia) A se afla, a rămîne într-o anumită poziţie. L-au spînzurat dinaintea casei lui, de au şezut trei zile spîn-zural (sfîrşitul sec. XVIII), let2. iii, 254. Şidem trîntiţi pe divanuri în toată dezinvoltura moldovinească. russo, s. 28, cf. cihac, i, 273. Smărăndiţa a mîncat papara şi pe urmă şedea cu mlinile la ochi şi plîngea. creangă, a. 3. [Spune] amicului său care şade în picioare că Europa în veacul viitor va fi... republicană. CARAGIALE, O. III, 136, Cf. DDRF, ALEXI, W. Cîteşi patru şed drepţi, delavrancea, o. ii, 193. în jurul piuălor, printre grămezile mari de piatră mărunţită, şedeau, frîhţi de şale, bărbaţi şi femei, agîrbiceanu, a. 200. Ş-am şezut şi eu în genunchi sub sicriul Sfintei rugînd-o să m-ajute. sadoveanu, o. viii, 548. Cum şedeau pe spate aveau senzaţia că slnt aplecaţi spre concavitalea cerului, călinescu, e. o. i, 122. Se întoarce, cum şedea într-o rînă, spre Toma. camil petrescu, o. iii, 125, cf. alr ii/i mn 46, 2 247/2, 47, 102, 310, 723, 872. O (Despre animale) Un şerpe. .. şedea colac şi se sorea. şez. iii, 151. O Expr. A şedea smirna v. s m i r n ă. A şedea cu braţele Încrucişate v. b r a ţ. ŞEDEA -56- ŞEDEA A şedea cu miinile in sin v. s î n. (Prin Olt.) A şedea cu capul pe tipsie = a se căi de o faptă reprobabilă ; a avea o atitudine smerită. Cf. zanne, p. iii, 401. A şedea cu dinţii Ia stele (sau la soare) = a nu avea ce mînca, a răbda de foame. Caii tăi or să şeazâ cu dinţii la slele. alecsandri, t. 754, cf. zanne, p. ii, 118. (Popular) A şedea in pat (sau in casă) = a zăcea. Cf. polizu, ddrf. + (Regional; în expr.) A şedea in picioare (sau drept) = (despre cereale) a avea paiul vertical, Cf' alr ii 5 199/414, 762. 2. (învechit ;to expr.) A şedea Împotrivă = a se opune (1), a rezistai încolo altceva n-are putere să şadă împotrivă, sadoveanu, o. xvi, 208. 3. (De obicei determinat prin „bine“, „rău“ etc.; cu un complement indirect introdus prin prep. „cu“) A fi.în anumite relaţii (cu cineva). Cum şezi... cu el? i. or. iii, 120. + (Cu un complement de relaţie introdus prin prep. „cu“) A se afla într-o anumită situaţie în ceea ce priveşte... [Surorile] ar fi mers cu el, dar locmai atunci şedeau mai rău ca oricînd cu banii, bassahabescu, ap. TDRG. 4. I m p e r s. (Construit cu dativul; de obicei cu determinări modale ca „bine“, „rău“, „frumos“ etc.) A i se potrivi, a-1 prinde. Dragul badii, Ştefan Vodă, mai bine îţi şade în domnie decît în boierie, neculce, l. 21. Cum îmi şede pălăria aceasta? lb, cf. iser, polizu. Nu vezi că nu-ţi şade bine... Să clnţi în ast cring frumos? alexandrescu, o. i, 300. Curat să vă spun, nu vă şede frumos... in hainele asie strimte. alecsandri, o. p. 203, cf. cihac, i, 273. Tot ce-ar zice, i se cade, lot ce face-i şade bine. eminescu, o. i, 159. Nu te prea întrece cu vorba, că nu-ţi şede bine. creangă, a. 106. înfăţişarea aceea neîncovoiată ... şade alît de bine unui bărbat, caragiale, o. iv, 73. li şedea bine cu hainele ce îmbrăcă, ispirescu, l. 232. Nu-ţi faci idee eît îţi şade de urii, Cînd stai aşa posomorit, vla-HUŢĂ, O. A. I, 84, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG. Să Vezi cum îi şade cu limba scoasă şi cu ochii ieşiţi, dela-vrancea, o. ii, 153. Şi-l şedea [gării] alît de bine in cadrul verde al dealului, bassarabescu, v. 221, cf. cade. Bău îţi şade, Ionică, zău aşa! rebreanu, nuv. 291. Straiele ţărăneşti îi şedeau tare bine. călinescu, e. 148. Mai bine i-ar fi şezut în locul acela pe divan..., decît să se ostenească prin soare, sadoveanu, o. xiii, 108, cf. scriban, d. îţi şade, nesimţilule, frumos Să stai acolo cocoţat? arghezi, vers. 556. O ţinută cuviincioasă..., cum şade bine unor stăpîni. vinea, l. ii, 165. Mîndră-i lumea şi cu fete. . ., Făr’de feciori rău îi şede. jarnîk — bîrseanu, d. 401. Şi urîtul şade unora frumos, se spune despre cineva urît, dar simpatic. Cf. zanne, p. ii, 790. Călătorului îi şade bine cu drumul (= fiecare să-şi vadă de treaba de care s-a apucat). Cf. brătescu-voineşti, î. 60, zanne, p. v, 111. <0> E x p r, (Prin Ban.) A-i şedea cu greu = a fi într-o situaţie neplăcută. Nici un pic nu-mi pare rău, Ci-mi şede cîta cu greu, Că ţ-am luat năravul tău. hodoş, p. p. 361. O Refl. Zugrăvit-au... Purceluşi cu coada sfredel şi cu beţe-n loc de labă, Cum mai bine i se şede unui purceluş de treabă, eminescu, o. i, 84. E rîndul nostru să jucăm! Aşa în întuneric, fără muzică, aşa ni se şade nouă. agîrbiceanu, a. 164. Mîndră-i lumea şi cu fete, Fără feciori nu se şede. bud, p. p. 56. Şi-i frumos şi i se şede. şez. xix, 49. La cămeşa cea albuţă I se şede c-o văcuţă, ib. xx, 131. 5. Impe r s. (în construcţii negative ; cu determinări modale ca „frumos“, „bine“ etc.) A se cădea, a se cuveni. Cf. valian, v., polizu. Nu şade bine să faci astfel, costinescu. Ce nu te gîndeşti, cînd vorbeşti?... Nu şade frumos! caragiale, s. n. 265, cf. ddrf, tdrg. Să nu mă sileşti... să mă înjosesc la bătrîneţe, că nu şade frumos şi nu-i drept! rebreanu, r. i, 64. Să nu-i lăsăm să ne aştepte. Nu şade frumos. stancu, r. a. i, 99. O E x p r. (Popular) Şade ruşine = este ruşinos (să. . .). Şade ruşine asta să o facă un voinic, pann, e. ii, 62/9. Gîndeşle-te că şade ruşine să afle lumea că faci camătă, d. zamfirescu, t. s. 38. Ia ascultă, domnule premar, şade ruşine, zău şade ruşine, petică, o. 236, cf. cade. Fiţi de treabă, mă !... Şade ruşine, mă! vissarion, fl. 173. O Refl. Nu-ţi şade bine să vorbeşti contra hoţilor ctnd tu singur ai furai, scriban, d. III. 1. (De obicei cu determinări locale) A nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămîne, a zăbovi (într-un anumit loc). De menre şuguia cei ce şedea în uşe. psalt. hur. 58r/8. Şedea lingă o ză-bleală un giurel. cod. Vor. 16/1. Fiind el bolnav, el răbdă de-l suiră şi-l lăsară cu funi, cu palul, unde şedea Hrislos. coresi, ev. 59, cf. palia (1581), 69/2. Au zis către ioni, cari şidea în corabie, herodot (1645), 251. Albert au şăzul şapte zile la Coţmani. ureche, l. 102. Vor şădea In casă. biblia (1688), [prefaţă] 3/14. Şăde pregiur cetate oastea, şi nu-i pute scoate, neculce, l. 58. Au intrat în Ţara Rumănească.. ., şăzînd la Rălezaş zece zile. r. popescu, cm i, 256. Au început a arde casa, şi craiul lot şedea şi nu vrea să iasă. axinte uricariul, let. ii, 165/13. Tu şez acolea (a. 1747). gcr ii, 41/28. Dumnezeii şezînd Ungă Dila să sfătuia, molnar, ret. 9/8, cf. gcr ii, 189/26, lb. Du-ceţi-vă la moşîia mea şî şădeţî acolo, pînă să va potoli această vorbă i. golescu, ap. gcr ii, 256/12. Vor şădea în pansion de dimineaţă pînă seara, cr (1833), 40i!/37. La Viena vom şîde trii zile. kogălniceanu, s. 7, cf. iser, polizu. Avea obicei să şază la poalele siatuei. negruzzi, s. iii, 401, cf. cihac, i, 273. Eu şăd acasă . . . Du-te d-la de fă ce-i şti. alecsandri, t. i, 70. Tu şezi la grajdi nedezlipit şi să îngrijeşti de calul mieu. creangă, p. 208. Daca este aşa..., şezi acasă, ispirescu, l. 14, cf. ddrf, alexi, w. Tata şăde la vite şi n-o dat de zăce ani pe-acasă. hogaş, dr. i, 65, cf. cade. Toată ziua şade la umbră, sadoveanu, 0. xiii, 102, cf. scriban, d., arghezi, vers. 667. In pragul uşii. . . şedea Stănică. călinescu, e. o. 1, 212. Şedea ascuns într-un pridvor al casei lui. camil petrescu, o. ii, 655, cf. teodorescu, p. p. 410, jarnîk — bîrseanu, d. 193, reteganul p. v, 5. Una... şăde în cămară şi plînge. şez. i, 99. Trei fete... şedeau la soare Ungă un perete, fundescu, l. p. i, 68, cf. păs-culescu, l. p. 239. Şade Iancu la flnllnă Cu puşca plină a mînă. t. papahagi, c. a. 74, cf. alr ii/i mn 118, 3 802. Am şăzul cam mult în tîrg. alr ii 2 395/102.Destui oameni nu le place să şăd acasă. ib. 3 016/833. Am şăst cîlva vreme la el ş-am plecat, ib. 3 019/172, cf. alr sn iv h 999/141. Dar Dalapin ce lucra? El la margine şedea, La duşman nu se ducea, balade, iii, 340. Şi Mafiei şi Doroflei Şed la foc că-s mititei, zanne, p. ii, 73. (Dracul) şede-n deal şi prăvale caru-n vale, se spune a) despre un om rău. Cf. id. ib. 728 ; b) cînd se în-tlmplă o nenorocire pe neaşteptate. Cf. id. ib. vi, 571. Şi piatra prinde muşchi, dacă şede mult într-un loc (= cei ce se ţin de treabă reuşesc să facă ceva). Cf. id. ib. i, 250. Omul şade lîngă gard şi tot mătură împrejur = în orice condiţii omul trebuie să fie harnic. Cf. id. ib. iii, 161. Şede hîrbu-n drum şi rîde de oală, se spune despre un om cu defecte care îşi bate joc de defectele altuia. Cf. id. ib. 573. Şede cu punga-n drum, se spune despre un om bun şi darnic. Cf. id. ib. v, 525. Mlhail sfirciog şede la foc, unge curelile, suge musteţele (Miţa), gcr ii, 369. Dragostea-mpăratului Şeade-n dricul satului (Biserica), gorovei, c. 25. •■$> (întărit prin repetare, arată o durată prelungită) Mai şede el cît mai şede, de cască gura prin lîrg, şi-apoi îşi ia tălpăşiţa, creangă, p. 44. Şade, şade, şade şi se uită lung şi galeş la cocoane, caragiale, o. vi, 5. Mai şedea Ce mai şedea, O fată că-şi alegea. teodorescu, p. p. 588. <0 (în imprecaţii) Însuşi necuratul — şează-n petrii — îi iese în cale. f (1889), 110. O Expr. (Regional) A şedea la bedreag v. bedreag, (Familiar) A-i şedea (cuiva ceva) la inimă = a fi preocupat de ceva. Examenul îi şedea însă la inimă şi nu-l putea da fiindcă n-avea bani. călinescu, e. 80. (Popular) A şedea la (sau in, învechit, cu) cinste = a avea, a căpăta toată consideraţia. 814 ŞEDEA -57- ŞEDEA Dacă şăzi la cinste şi toţi îngrijesc de tine, cum zici, de ce le împungi degetele? creangă, o. 297. (Familiar) A şedea la răcoare (sau, argotic, la zdup) = a fi întemniţat. A şedea intre două hotare (sau între două scaune) = a fi nehotărît. Izahar va fi asin tare şi va şedea între doaohotarâ. palia (1581),ap. gcri, 36/12, cf. zanne, p. iii, 368. A şedea de (aţă = a fi prezent. N-au şăzut banul de faţă să-l socotească cu ce s-au căzut pe acel om mare. ist. ţ. r. 66. <0> (Despre abstracte) In pieptu-mi şade... Muta durere, i. văcărescul, p. a. 48/5. + (Despre obiecte) A se afla depus sau depozitat intr-un loc ; a-şi avea locul undeva. Nu are cu ce să-mi scoată nişte argintării care şed de la mai la argintar, kogălni-ceanu, s. 224. Pe firid.a uneia din ele, şed... şase borcane, caragiale, o. iv, 8. Ia vedeţi, fetelor, mai şeade vinele alea ale lui Ţugulea în cutia în care le-am aşezat? ispirescu, l. 316, cf. goga, c. p. 38. Va şedea acest busuioc în pernă, gorovei, cr. 460. Se dărîmă podul Sltmoiului... Numai camionul şedea pe coadă. sadoveanu, o. xvi, 337. Scoase un portmoneu în care şedeau ticsite cîteva monede de argint, călinescu, e. o. i, 36. Nu căta argintului, Că argintul şede-n ladă Şi urîtu jos pe vatră. şez. i, 12. Sila nouă şede-n cui (= orice lucru nou este preţuit). Cf. zanne, p. v, 596. Şede-ntr-un vîrf de nuia şi nu se teme c-a cădea (Aluna). şez. i, 24. Ce nu şeade in cui? (Groapa), gorovei, c. 181. + (Despre vehicule) A staţiona. Şade Bătrîna birjă-n gară. isanos, v. 295. Carul bădiţii Şede în dealul Bistriţii. jarnîk—bÎrseanu, d. 127. + A locui, a domicilia. Stă de purceade, Dintr-a sa cămară unde şeade. dosoftei, ps. 57/19. Au mers a pelreace în schit şi nu află chilie să şadă cîlăva vreame (a. 1692). gcr i, 305/21. Dumitraşco... au ieşit în deal la Gălata cu boierii, şi acolo şede. neculce, l. 60. Cu mare primejdii a vieţii pre fereastră, din casa ce şeadea au scăpat. cantemir, hr. 194. Sfînla bisericuce era... fără curte, cu 2—3 chilioare numai, ce şidea bietile călugăriţe. r. greceanu, cm ii, 209. [Cărbunarul] să ruga pîn-zariului să-l lase să şază cu dînsul în casă (cca 1705). gcr i, 353/23, cf. lb. Se apropie pînă subt ferestrile palatului unde şedea Shazinan. gorjan, h. i, 5/4, cf. valian, v., iser, POLizu. Iată la o fereastră o gerană, cîteva rozete, o micşunea galbenă: aice şede un bărbier. negruzzi, s. i, 322. Vn şir de odăi în formă de chilii călugăreşti, în care şedeau idicliii. filimon, o. i, 108. Nu ştii unde şăde nepotul meu? alecsandri, t. i, 83, cf. cihac, i, 273. [în] conacul proprietăţii... şede îngrijitorul însărcinat cu cultivarea cîmpului. odo-bescu, s. ii, 472. Palatul în care şedeau moşnegii... s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei, creangă, p. 89, cf. caragiale, o. iii, 212. Daca mă primeşti să şez la d-ta, mult bine ţi-oi face. ispirescu, l. 364, cf. ddrf. Se duc toţi la casa unde moşneagul şedea, coşbuc, p. ii, 130, cf. alexi,w., tdrg. Prin grădina asta e drumul lui conu Mişu, care şade alături, brătescu-voineşti, p. 23, cf. cade. în camera din faţă şedea doamna. rebreanu, r. i, 27. De unde să-l chem, cînd nici nu ştiu unde şade. c. petrescu, c. v. 228. Nu ştii unde şade d-l colonel? brăescu, v. 53, cf. scriban, d. Cînd eram student şedeam la gazdă pe aceeaşi sală cu o fată. călinescu, e. o. i, 141. Atei şade cineva şi i se huruie casa. reteganul, p. iv, 53. Te jur pe capul tău Să nu-i spui unde şed eu. cătană, b. 130. întrebă... unde şade Sanda, fundescu, l. p. i, 23, cf. chest. ii 8/262, alr i 374, 671, a i 35, ii 12. Zece români pot şedea într-o casă, că se-mpacă, da două femei ba. zanne, p. ii, 14,cf. 292. <0> (întărit prin ,,cu locuinţa“) I se dă numirea după numele unui turc ce şedea cu locuinţa tn vîrful acelei măgure. odobescu, s. ii, 460. Şedea cu locuinţa pe strada Academiei, caragiale, o. iii, 135. <0 (Prin Transilv. şi Munt.) Casă (sau odaie) de şezut = odaie de locuit, alr i 688/156, cf. alr ii/i h 236. O (Despre animale sau păsări) Rîndunica... trece marea şi-şi face un foişor şi şeade înir-însul. odobescu, s. i, 233. Era să ardă grajdul in care şade. sadoveanu, o. xiii, 67. + A trăi, a vieţui (undeva). Cînt sănătate. .. La toţi, cîţi svîntă-n împărăţie şedeţi (a. 1674). gcr i, 216. Oamenii Indiei.. . nu şed cu oraşe, ce răşchiraţi. dosoftei, v. s. octombrie 78T/30. Înspăimîn-tîndu-să varvarii, s-au tras înir-un loc tare... şi acolo şede. cantemir, hr. 337. Acei tătari... au venit şi la Crîm, unde şi pănă astăzi şăd. c. cantacuzino, cm i, 51. Noi şedem pe altă moşie (a. 1791). arh. olt. ii, 317. în vremea cît a şăzut tn Sibii a tipărit şi un abe-ţedar. cr (1829), 1071/15. Ce osîndă pentru mine să fiu silit a şidea la blăstămala asta de ţeară. c. negruzzi, in pr. dram. 456. Trimes de mic la Paris, a şezut acolo douăzeci de ani. caragiale, o. iii, 265. Se duce la Iaşi ori la Bucureşti şi şede acolo. Noi şedem aici. şado-veanu, o. mii, 112. De cine mi mie sete Nu pre aste locuri şede. reteganul, tr. 133. Cu şchiop într-un loc de şezi Te înveţi să şchiopătezi (= deprinderile rele se împrumută cu uşurinţă). Cf. zanne, p. ii, 720. 0> E x p r. (Popular) A şedea laolaltă (sau neeununaţi) = a trăi în concubinaj. Cf. alr ii 4 392/27, 260, 272, 279, 325, 334, 346, 349, 362. 2. (Cu determinări care indică o circumstanţă modală) A petrece un timp oarecare într-o anumită situaţie, dispoziţie sufletească, stare de spirit. Cine cunoaşte cinstitul tău nume, Şeade cu nădejde pelrecînd pre lume. dosoftei, ps. 30/8. în 20 de zile nici un răspunsa n-au avut, ci şădea îngrijat. r. popescu, cm i, 352. Văzu pre un om ţăran şăzînd singur făr’de lucru (cca 1705). gcr i, 352/9. Care esti mai mare zi, decît ar pute fi?... Aceea în care şedi omul nemîncat (a. 1779). id. ib. ii, 119/35. în mijlocul muritorilor adormiţi, şade deştept lingă comoara sa. marcovici, c. 9/10. I-a dat pricină să petreacă-n cugetări Şi să şază în comfuzii. pann, e. i, 111/6. îndată ce va ieşi stăpîna ta, să te sui în camera ta şi să şezi fără s-asculţi, negruzzi, s. iii, 430. Tristul ciobănel Şede singurel, bolintineanu, o. 80. Şi veacuri înainte ei şede-uitat. eminescu, o. i, 99. Mai bine de o lună şezură închişi, caragiale, o.- iv, 277. Cînd tată-său îl certa, se închidea în odaia lui şi şedea tot timpul abătut, călinescu, e. 34. Şedeţi în ascultare, prieteni prea grăbiţi, labiş, p. 215. Daţi din gură, măi feciori, Nu şedeţi ca-n şezători, jarnîk — bÎrseanu, d. 400. <0> E x p r. A şedea ca o fată mare = a fi timid. Rîdeam de dînsul că şede ca o fată mare. negruzzi, s. i, 63. A şedea ca o mireasă v. m i r e a s ă (I 1). A şedea parcă i-a murit mireasa (sau parcă nu-i place mirele, parcă i-a căzut iapa din liam) = a fi supărat, posac. Cf. zanne, p. ii, 732, iv, 449, 452. A şedea ca clinele nimănui = a fi lipsit de sprijin (moral sau material). Cf. id. ib. i, 385. (Prin Mold. şi Bucov.) A şedea ca dracu-n spini (sau pe mărăcini, în cînepă) = a fi într-o situaţie neplăcută. Cf. id. ib. vi, 609, 610. A şedea ca cioara-n par = a fi foarte grăbit. Cf. id. ib. ii, 732. A şedea cloşcă v. c 1 o ş.c ă. (Prin sudul Mold.) A şedea ca găina in lemne = a fi posac, tăcut. Cf. id. ib. 745. A şedea molcom v. molcom (2). A şedea moartă v. mort (I 1). A şedea abanos v. abanos. A şedea cuc v. cuc. A şedea lipcă v. 1 i p c ă. (învechit şi regional) A şedea în nădejdea (cuiva) = a conta pe..., a se bizui pe.. . Alţii... şădea în nădejdea domnului muntenesc ca să scoaţă iar pă gineri-său domn. anon. brîncov., cm ii, 320. Mărilă-te, nu şedea, Nu şedea-n nădejdea med. jarnîk—bîrseanu, D.. 238. A şedea (dus) pe (sau Ia) ginduri = a se gîndi. Şezu dus pe gînduri. caragiale, o. ii, 333, cf. ddrf. Cînd îl întrebau..., şedea la gînduri, apoi răspundea tare. teodoreanu, m. ii, 106. O (Prin lărgirea sensului) Au ars moara şi s-au stricat iazul şi au şezut pustiu cîtăva vreme (a. 1765). uricariul, xxi, 198. Opera acestui scriitor... a urmat totuşi a şedea închisă în biblioteci, sadoveanu, o. xţx, 481, A strîns galbeni preste fire, Trebuie luaţi şi premeniţi Să nu şează ruginiţi! reteganul, tr. 36, cf. alr ii/i h 282. + (în e x p r.) A şedea după (cineva) = a aştepta (pe cineva). Mărilă-le, mîndra mea, După mine nu şedea, Că eu nu-ţi mai duc gri ja. jarnîk—bîrseanu, d. 261. + (Popular; despre femei) A rămîne nemăritată. Cf. cade. Mărita-m-aş să nu şez. jarnîk—bîrseanu, d. 422. 814 ŞEDEA -58- şedere 3. (De obicei cu determinări finale) A-şi consacra timpul unei anumite ocupaţii; a avea răgaz pentru a se ocupa de ceva. La miezul nopţii şădea priveghind şi rugtndu-se (a. 1691). gcr i, 288/20. Cine iaste acela care să poată şedea toate ale tuturor hrisoavelor să vază ce scriu. c. cantacuzino, cm i, 7. Mama o dzîs că ea nu şede să bage pk’ită in cuptori. t. papahagi, c. a. 79. <0> (Urmat de un alt verb, de care se leagă prin conj. „şi“ sau, învechit şi popular, ,,de“, dă acestuia valoare durativă) Era unii. den farisei acolo; şedea şi cugeta întru inimile lor. coresi, ev. 61. Nu iaste acesta ce şedea de cerea? id. ib. 165. Era acolo unii din cărturari şăzînd şi cugetînd întru inimile sale (a. 1746). gcr ii, 37/24. Domnii şed şi sfătuiesc, Eu cu mîndra mă iubesc, jarnîk — bîrseanu, d. 11. •(> (Cu sensul reie-şind din determinări) A şedea de (sau la) vorbă (sau, învechit, la voroavă) = a vorbi. Ca la un ceas cu domnul la voroavă şăzînd, iarăşi se-au învîrtejit.R. grece anu, cm ii, 241, cf. valian, v., polizu. Eu şed la vorbă, în vreme ce... Jorj se luptă, negruzzi, s. iii, 112, cf. cihac, i, 273. Aceşti domni... şed de vorbă cu o doamnă, caragiale, o. iv, 294, cf. ddrf. Plutonierul. .. şedea de vorbă cu perceptorul, rebreanu, r. i, 141. Şedea cu el de vorbă în aşteptarea Otiliei. călinescu, e. o. i, 79. A şedea la conversaţie = a conversa. Şedeau tinerii la conversaţie, caragiale, o. iv, 367. A şedea la sfat = a se sfătui. Haidem la crîş-mă-n sat Să şezi cu oameni la sfat. şez. i, 12. A şedea la rugăciune = a se ruga. împăratul Leopold. . . şi zioa şi noaptea într-acea vreme şădea la rugăciune. anon. brîncov., cm ii, 328. (Popular) A şedea în priveghi = a priveghea (mortul). Cf. alr ii/i h 169. (învechit) A şedea la judecată (sau la giudeţ, la divan) sau a şedea spre giudecare = a judeca, a face judecată. Demăreaţa şizui spre giudecare (şăzînd la giudecată n. test. 1648, şăzînd ladivanB 1688). cod. vor. 70/11. Pilat. . . şezu la judecată la un... loc ce se che(ma) Lilostroton. coresi, ap. gcr i, 21/15. + (învechit) A se apuca de..., a Începe să... Cîndu-se îtrplu [năvodul] ..., şezură de aleaseră bunii în vase e putrezii lepădară. coresi, ap. gcr i, 18/6. Primeaşle-ţi scrisoarea şi şăzi numaidecît de scrie (cca 1650—1675).gcri 195/15. îndată şedzu la lucru, că era curelari. dosoftei, v. s. noiembrie 133T/11. Nu s-au săturat de bine şi de cinstea ce ave la Ştefăniţă Vodă, ce au şedzut şi au scris nişte cărţi viclene, neculce, l. 27. + A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Trenul şade să plece. 4. (învechit; cu determinări care indică funcţia, rangul etc.) A avea calitatea de... ; a exercita funcţia de... Domnul potop aduce şi şade Domnul împărat în veac. psalt. 49. Au isprăvit un ferman ca să aibă a şedea la Hotin pârcălab, axinte uricariul, let. ii, 178/9. + A prelua calitatea, funcţia de... Să sculă cu grele oşti. . . să-l scoaţă [pe Cazimir] din scaunu-şi şi să şază el crai. anon. cantac., cm i, 169. Cînd au şezut Costandin Vodă domn, fost-au cursul anilor 7197. id. ib. 220. 5. (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse prin prep. „cu”) A se afla Împreună (cu cineva). Urîi băsearecile necuraţilor şi cu ceia necuraţii nu şedzui. psalt. 44. Se sculă Domnul den moarte şi se sui în ceriu, şi şezu cu Dumnezeu. coresi, ev. 299. Scîrbit fu împăratul pentru jurămînlul şi pentru cei ce şedea cu nusul. id. ib; 546. Cu cei necuraţi nu voi şădea. cheia în. 79r/8. Au maişădzut vro săptămînă cu dînsa, păn’ş-au făcut cheful, neculce, l. 82. Au vrut. . . să şază cu boierii poporului său. antim, p. [prefaţă] 25. Şeade în leaşnici cu cei bogaţi, intr-ascuns să ucigă (a. 1710). gcr i, 364/37. Dacă mai şade cu el, aceasta o face numai prin recunoştinţa ce-i poartă, alecsandri, o. p. 25, cf. caragiale, o. iii, 283, pamfile, j. ii, 165. Auzii pe maică-ta. .. Bles-lemîhdu-mă pe mine, De ce şed, mîndră, cu tine. jarnîk—-bîrseanu, d. 61. Flăcăii se duc seara sau chiar şi ziua şi şed cu felele mari pe cîmp, prin zăvoaie (pădure) sau prin grădini, ciauşanu, gl. <0 T r a n z. f a c t. (învechit, rar) De la gunoi rădicînd pre measer ca să-l şază pre el cu boiarii, cu boiarii norodului lui. biblia (1688), 4101/4. + (Cu determinări introduse prin prep. „la“, ,,în“) A participa, a lua parte la... Ferice bărbat ce... la şederile pierzătorilor nu şeade (sec. XVI). gcr i, l*/9. La şederile pierdzătorilor nu şeade. psalt. 1. Căulînd la el toţi ceia ce şădea în adunare, văzură faţa lui. biblia (1688), ap. GCR I, 284/14. Din veliţii boieri mazili pe carii va domnul le poronceşle să şază la divan împreună cu ceilalţi boieri, gheorgachi, ap. gcr ii, 75/26. în Soborul acesta al doilea au şezut, din Schitia cea mică sau Dobrogea, Terentie Arhiepiscopul, şincai, hr. i, 65/2. Luminăţiile lor. . . nu puteau şedea la asemenea petrecere, sadoveanu, o. xi, 265. G. (Adesea întărit prin „degeaba") A nu face nimic, a nu avea nici o ocupaţie. Cf. lb, valian, v. începu să-l certe, zicînd ce şade. pann, ap. ddrf, cf. polizu, cihac, i, 273. Stăm la vatră şi ciopîrtim şi noi, ba una, ba alta, ca să nu şedem degeaba, vlahuţă, r. p. 104. Toată ziua şade. tdrg, cf. cade. Vă inspiraţi, maestre? ... —• Nu. Şăd. teodoreanu, m. u. 326, cf. scriban, d., alr sn iii h 775. Nu şedea, că-ţi şede norocul, se spune celor leneşi, zanne, p. ii, 728. Cine şede îşi leagă norocul cu lei, se spune despre cei leneşi. Cf. id. ib. 729. Şade şi norocu-i creşte, se spune despre cei care au şansă. Cf. ddrf. Cine mişcă Pişcă, Cine şade Coada-i cade, se spune despre cei leneşi. Cf. zanne, p. ii, 611. Dracul nu are treabă, nici nu şade degeabă, se spune despre cei care uneltesc. Cf. id. ib. vi, 570. 7. (Rar) A consta in. . ., a se reduce la. . . Cf. cihaC, i, 273. Voia să cheltuiască puţin, dar să satisfacă onoarea familiei care şedea toată în numărul de preoţi şi de trăsuri, călinescu, e. o. ii, 293. — Prez. ind. : şed şi (Munt., Olt.) şez, (prin transilv.) şeg (a ii 5, 12), pers. 3 şade şi (Mold. şi Transilv.) şede; prez. conjunct, pers. 3 să şadă şi (Munt., Olt.) să şază, pers. 6 (prin sud-vestul Transilv.) şi să şăd (alr n 3 016/833); perf. s. : pers. 4 (învechit) şi şezum (l. rom. 1959, nr. 1, 45), (învechit, rar) şegium (psalt. hur. 116r/26); part. : şezut şi (regional) şedul (teaha, c. n. 102), şest. — Lat. şedere. ŞEDERE s. f. Faptul de a ş e d e a. 1. Faptul de a fi aşezat sau în poziţie de repaus. Tu cunoscuşi şederea mea şi scularea mea. psalt. hur. 117r/24, Cf. DRLU, LB, VALIAN, V., ISER, POLIZU,.PETRI, V., costinescu. Atîta şedere pre seamnu mua amorţit picioarele, lm. După vrun ceas de şedere, sare de pe cuibări, cotcodăcind. creangă, p. 70, cf. ddrf, enc. ROM., ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. + (învechit) Loc rezervat cuiva sau ocupat de cineva (care este aşezat). Nu se cade şedearea a înţelege, ce cinstea ceaia marea şi buna. coresi, ev. 90. Are obicinuită şidere în strana dreaptă, gheorgachi, let. iii, 297/23. + (învechit) Rang, poziţie. Cărtularii. . . cei ce căuta măriia şi şedearea de mai sus, aceştea se cheamă silnici, coresi, ev. 497. La acele întrebări, socotinţe şi judecăţi bisericeşti ce odrăslea, avea cea mai înaltă şedere (a. 1764). uricariul, i, 149/2. Rîndul sau şiderea acestei vornicii urmează întru aceste de mai jos (a. 1813). ib. 198. 2. (în limbajul bisericesc; învechit) Catismă. Cf. PSALT. HUR. 52T/20, PSALT. 24, GCR I, l*/5. 3. Faptul de a se afla, a rămîne, a zăbovi, a vieţui (Intr-un anumit loc); (învechit) şezut (II 1). Cf. lb, valian, v., iser. Şederea în [acest orăşel]... te ţine cam scump, negruzzi, s. i, 326. Domnul X. e pricina şederei noastre aici. alecsandri, o. p. 211, cf. cihac, i, 273, lm. Şederea lui Mihnea în Sibiu strînsese acolo■ mai mulţi oameni, odobescu, s. i, 99. Pentru mine. . . a devenit insuportabilă şederea aici. caragiale, o. iv, 382. Rămăsese de pază. . . Obosită fiind de şederea îndelungată, o prinse somnul, ispirescu, l. 30. După o lună de şedere într-un loc, i se păreau vechi şi ursuze toate lucrurile, vlahuţă, o. a. iii, 1.8, cf. ddrf, alexi, w. După doi ani de şedere în această ţară, îl întovărăşi la. . . Constanlinopol. iorga, l. ii, 19. O şedere de două 815 ŞÎ2DINŢĂ -59- săptămîni în N. tdrg. Cîţiva nori... ne grăbiră masa şi ne scurtară şederea in Dumbravă, hogaş, dr. i, 185. Virusul fix este atenuai prin şederea sa in sacul dorsal al broaştei, babeş, o. a. i, 226. O şedere de 2 ani Ia Paris. cade. -Ar mai putea petrece în Iaşi, unde şederea sa face deosebită plăcere domniei, sadoveanu, o. x, 177. A face unui prieten şederea la tine cit mai plăcută. scriban, D. După o lungă şedere nemolivată în apropierea Otiliei care citea, îndrăzni un gest. călinescu, e. o. i, 139. Şederea la sanatoriu se prelungise peste marginile obişnuite, vinea, l. i, 84. Se puse din toată inima ca să facă şederea înlr-acea pustietate cit se poate de îngăduitoare, popescu, b. iv, 43. + (învechit ; adesea construit cu verbe ca „a fi“, ,,a se afla“, de care se leagă de obicei prin prep. ,,cu“, formează locuţiuni verbale) Reşedinţă ; domiciliu. Au ars curţile la Iaşi, cele domneşti şi s-au mutat Radul Vodă la Hîrlău cu şederea, m. costin, o. 91. Şederile părin-ţeşti şi lăcaşurile de naştere părăsindu-şi.. ■, în părţile Evropii despre apus să fie năpădit, cantemir, hr. 11. Fiind şidere tătîne-său aice la Iaşi (a. 1753). iorga, s. d. xxi, 256. Au arătat că aflîndu-să cu şederea în oraşul Argeş, au venit numitul Radu de la Bucureşti (a. 1775). id. ib. vii, 42. Domnul se afla... la casele de la Frumoasa cu şederea (sfirşitul sec. XVIII), let. iii, 192/30, cf. 198/16, lb. Corăbiile ce vin la schela Brăilii în cîlă vreme să află cu şederea la acest port sînt întrebuinţate de o cîlăţime de ocă seu pentru unsul oigoanelor (a. 1833). doc. ec. 526, cf. iser. [Plecă] pînă la o rudă ce-i era cumnat Şi avea şederea departe l-alt sat. pann, p. v. i, 117/25. Unde eşti cu şederea? polizu, cf. petri, v., cihac, i, 273, lm. Nu s-a mai pomenit d-alunci să fie oameni cu şederea pe locurile acestea I ODOBESCU, S. I, 163, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG. Cu şederea în Bucureşti, cade. 4. (învechit) Adunare; şedinţă (1). Ferice bărbat ce... la şederile (sfatul S, svatulu H) pierdză-torilor nu şeade. psalt. 1. Şi în şedearea (şederile V, şedzătoare D, sca [u] nul H) bătrărilor se laude el. ib. 231. Actele de a doua zi. Şederea ii [Titlu}. şincai, hr. iii, 289/26. Cu foarte mare supunere şi bucurie înţelegînd ci [nstitul] cler din cetirea cea de ieri în şederea publică făcută a preamilostiveşte dalelor cărţi de fundaţie, id. ib. 291/23, cf. polizu, cihac, i, 273. 5. Inactivitate. Cf. lb, iser, polizu, petri, v., lm. Se obişnuise aşa de mult cu traiul tihnii, cu şederea continuă, îneît nu se mai putea închipui altfel, agîr-biceanu, a. 396. V-a înnebunit şederea, irîndăvia şi băutura şi v-aţi apucai de prădat. . . ? mironescu, s. a. 26, cf. scriban, d. Te-a cuprins o descurajare... Iarăşi le-ai aşternut pe şedere, pas, z. i, 299. Măi muiere, măi muiere, Las-o dracului şădere, Că cînepa noastră piere. l. rom. 1962, nr. 4, 407. O E x p r. (Familiar, ironic) A se ocupa cu şederea = a nu face nimic. Cf. udrescu, gl. (Prin nord-vestul Munt.) A se da ia şedere = a sta la taifas. Cf. id. ib. (Prin nord-vestul Munt.) în cliip dc şedere = (in legătură cu verbe ca ,,a lucra", „a face“ etc., pe lingă care expresia capătă valoare adverbială) într-o doară, pentru a-şi face de lucru, pentru a nu sta degeaba. Cf. id. ib. Lucrez la nişte lingurele înflorate, aşa, in chip de şedere, id. ib. — PI.: şederi. — V. şedea. —Sensul 2, calc după slavonul c-kAHAkiu. ŞEDÎNŢĂ s. f. (Adesea urmat de determinări care indică natura, caracterul, scopul) 1. Adunare a membrilor unui corp constituit, a unui colectiv etc., organizată pentru a discuta, a dezbate şi a hotărî ceva ; interval de timp în care are loc o asemenea adunare; (învechit) şezătură (13). V. consfătuire, dezbatere, întrunire. Cf. stamati, d. în această şedinţă s-a prezentat şi bugetul marinei, concordia, 103/65. Se va socoti demisionat orice deputat nu se va afla faţă la şase şedinţe, dîmboviţa (1859), ÎSS1^, cf. pontbriant, d. Şedinţa a durat patru ore. costi-nescu, cf. cihac, i, 273, lm. Acolo s-au ţinut şedinţele Asociaţiunii literare. odobescu, s.i, 466. Şedinţa solemnă de deschidere a Congresului se începe la orele 1 d.a. caragiale, o. iii, 31, cf. vlahuţă, o. a. iii, 6, alexi, w., tdrg. Cei doi directori convocará de urgenţă o şedinţă extraordinară, agîrbiceanu, a. 450, cf. şăi-neanu, D. u. O şedinţă a Academiei, sadoveanu’ o. ix, 459. [Muncitorii] au luat parte la şedinţele de producţie. contemp. 1949, nr. 158, 8/2. Cînd părăsiră sala de şedinţe se însera, camil petrescu, o . iii, 307. Camera şi senatul s-au reunit în şedinţă solemnă, stancu, r. a. iv, 372. Trebuie dusă o luptă hoiărîtă împotriva practicii de a se lua hotărîri de unul singur... fără discutarea lor în şedinţă, lupta de clasă, 1953, nr. 8, 27. Şedinţa din noaptea asta este hotărîloare pentru numărul de gazetă, v. rom. iunie 1954, 126. O să convocăm o şedinţă a corpului sanitar, h. lovinescu, t. 291. O fi venit femeia de la şedinţă, de la sindicat ! baranga, i. 175. A citii în şedinţa solemnă... poezia -,Grăieşte marea“, românia literară, 1968, nr. 8, 5/4, cf. fd iii, 196. 0 (Glumeţ) Ce ziceţi de sobe?... [Sînt] gata să prezideze o dezbatere, într-una din şedinţele lungilor nopţi de iarnă! caragiale, o. iv, 8. E destul ca unul să înceapă... — ,,copistul e băiat de salon“ şi şedinţa e deschisă, vlahuţă, o. a. iii, 109. Să ţinem o şedinţă între patru ochi. stancu, r. a. i, 132. •$> Şedinţă plenară v. plenar. + (Jur.) Dezbatere a unei cauze în faţa instanţei judecătoreşti. Cf. cihac, i, 273. După zece minute de chibzuinţă, judecătorii vin din nou în sala de şedinţă, bujor, s. 146. E zarvă-n tribunalul militar. Şedinţa lungă ţine de la şase. arghezi, vers. 453. După şedinţă m-au felicitat şi procurorul şi preşedintele. VINEA, l. ii, 79. 2. Interval de timp, de obicei determinat, consacrat unei activităţi, unei ocupaţii etc., care reuneşte două sau mai multe persoane. Acest pictor face un portret în trei şedinţe, costinescu. S-a vindecat, după ce a primit 250 g de ser în 5 şedinţe, babeş, o. a. i, 333. La a patra şedinţă, vînînd în tovărăşie..., Cezar a izbutit să rabde două focuri, sadoveanu, o. xvi, 323. [Âm evocat] memorabilele şedinţi de şah de la Traian. id. ib. 504. La o şedinţă de joc de cărţi, apelă din nou la el. călinescu, e. o. i, 64. — PI. : şedinţe şi (rar) şedinţi. — Şedea + sui. -inţă, după fr. séance. ŞEDINŢOMÂN, -Ă s. m. şi f. (Rar, ironic) Persoană care are mania de a convoca multe şedinţe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. Cf. scl 1961, 116, hristea, p.e. 59. — PI. : şedinţomani, -e. — De la şedinţa, după modelul unor cuvinte ca meloman, mitoman etc. ŞEI) INŢOMANIE s. f. (Rar, ironic) Practică, obicei de a convoca multe şedinţe (1), de a prelungi în mod excesiv discuţiile din cadrul acestora. Cf. iordan, l. r. 321. O manifestare crasă a neînţelegerii esenţie conducerii colective... este ,,şedinţomania", ţinerea peste măsură de des a fel de fel de şedinţe, scînteia, 1953, nr. 2 724. — Şedinţă + manie, după modelul unor cuvinte ca megalomanie, mitomanie etc. ŞEDL0NG s. n. v. şezlong. ŞEF* subst. (Prin nord-vestul Transilv.) Astupă-toare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul. Cf. VAIDA. — PI. : ? — Cf. magh. csév (variantă a lui csB). ŞEF®, -Ă s. m. şi f. (Adesea cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. ,,de" care indică domeniul, sfera de activitate etc.) Persoană care se află în fruntea unei instituţii, a unei organizaţii (2) etc.; (regional ; ironic) ştatînvalt (2). V. căpetenie, cap, conducător. Căruia polc fiind şef,... numai polcul acela putea să-l scape de vrăjmaşi, l. asachi, 821 -60- ŞEGĂ j. 57/5. S-au numii şeful acestui reghement. ar (1829), 311/4. Gradul meu de şef al stalului major al armiii. Cr (1829), 2752/23. Acest secretari este şi şeful redacţiei gazetei diregătoreşti. ar (1830), 58^4, cf. pleşoianu, t. ni, 119/13. Şeful mesii a 2-a atingătoare de corespondenta in pricim giudecâtoreşti. buletin, f. (1833), 180^24. Ambasadă... al căria şef a fost Lefort. asachi, i. 244/19. Şeful Departamentului trebilor din lăuntru. buletin, g. (1840), 2X/11, cf. valian, v. Şefului secţiei consulare în minisleria trebilor streine, cuciuran, d. vi/9. Şefii carantintlor... să se adune în toate zilele la un ceas hotărît. buletin, o. (1844), 462/26. Şefii armiei, calendar (1851), 21/29. Soldaţi, respect bătrî-nului şef al republicei I lăzărescu, s. 58/9, cf. sta-mati, d. Şeful diviziei a 9-a... au priimit urările. gm (1854), lty4, cf. polizu, petri, v., pontbriant, d., costinescu. [Adunarea] s-ar fi putut expune. . . a priimi de la şeful ei o glumeaţă somaţiune. odobescu, s. i, 476. Şeful de birou mi-a dat să-i copiez ciorna. delavrancea, t. 214. Are. . . vremea să vadă pe şeful gării Ungă linie. sp. popescu, m. a. 29, cf. enc. rom., alexi, w. Şeful serviciului judeţean al prefecturii con-ceptează rezoluţiile, brătescu-voineşti, p. 63, cf. bujor, s. 157. E general şi şef de partid, ibrăileanu, s. l. 87. Şeful firmei... l-a poftii în biroul său. rebreanu, r. i, 46. Era acum. . . cu adevărat şeful familiei, camil petrescu, u. n. 27. Nu şi-ar fi îngăduit o glumă ireverenţioasă, în prezenţa şefului de familie, c. petrescu, c. v. 91, cf. nom. prof. 61, abc mar. Prestigiul. . . de şef al clasei a şaptea modernă, teodoreanu, m. ii, 169. Andrei Valahul, şeful vînătorilor, îl aştepta, sadoveanu, o. xi, 41. ,,Echipajul la posturile de plecare", răsună vocea şefului de echipaj, bart, s. m. 14. înainte.. . şefii de cabinet erau de neam conservator, arghezi, p. t. 139. Ar fi putut ajunge şeful unui post,... mai mare peste tot salul, bogza, c. o. 273. Şefa de cabinet îmi spunea mereu că sînteţi ocupai, v. rom. ianuarie 1954, 115. Făcu o sforţare să pară liniştit, cum trebuie să fie un adevărat şef. vinea, l. i, 37. I-am spus că-s şef de echipă. h. lovinescu, t. 282. Şefii, cum l-o aflat Că a fost un dezertat, La călane l-o luat. şez. v, 47, cf. alr ii 2 531/605, a iii 1, v 15, fd i, 151, iii, 193, l. rom. 1966, 275. F i g. Opinia mea e că această revistă se va face şeful ce dorim, bălcescu, ap. ghica, a. 427. <$• Şef de şcoală = persoană care a adus contribuţii (deosebit de) valoroase într-un anumit domeniu de activitate, fiind considerată drept îndrumător, modei, conducător, creator al unei şcoli (A III). Se rîvneşte şef de şcoală literară, stancu, r. a. iv, 353. Şef de orchestră = dirijor. începe în sala Ateneului o serie de concerte... sub direcţia cunoscutului şef de orchestră d. Peters. caragiale, o. iii, 305. Al 7-lea concert. .. a fost diri jat de şeful de orchestră Henri] Selbing. contemp. 1966, nr. 1 030, 1/7. Realizează factura şefului de orchestră cu multiple preocupări, ib. 1969, nr. 1 168, 6/5. <0> (Ca determinant pe lingă substantive nume de funcţie sau de profesiune, indică un grad ierarhic superior) O dispoziţie a profesorului, care era şi medic şef al ospiciului, ii îngăduise să intre ziua în orice secţiune, călinescu, e. o. i, 259. Era acum un fel de redactor şef. camil petrescu, o. ii, 522. La revedere, domnule general şefi id. ib. iii, 483. Rîse de gluma comisarului şef. stancu, r. a. iv, 261. 4- Persoană Încadrată intr-o ierarhie, in raport cu cei pe care li are în subordine; superior. Cf. ar (1830), 369l/14. Lucrătorul se supune la şefii săi ca soldatul, mn (1836), 6x/58. Organizaţia militară a ţărei era în dependenţa unui soldat către şeful său. bălcescu, m. v. 12. Adu-ţi aminte că le afli înaintea şefului tău. lăzărescu, s. 119/9. Fie-ţi milă de reghistru,.. . nu mă face să mă stric cu şeful, alecsandri, m. c. 4/19. Primul om pe care trebuia să-l văd... era, fireşte, judecătorul, şeful meu. oalaction, o. 93. Să ascultaţi de şefii voştri. brăescu, v. 12. îşi iau acre de şefi faţă de cei cu mai puţine drepturi, sadoveanu, o. x, 490. Partizanilor mai mici li se acordă inima şi protecţia şefilor, arghezi, p. t. 32. A ţinut un lung discurs... despre datoria şi frumuseţea ascultării de şef. camil petrescu, o. ii, 244. V-aţi vizitat şefii şi protectorii? vinea, l. i, 141. + (Familiar, adesea ironic; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). Cum, şefule, sosirăm? rebreanu, r. i, 12. Politica dumitale, şăfule, e de pe vremea turcilor I c. petrescu, o. p. i, 49. Dar prezentabil mai eşti, şefule I p. constant, r. 108. Află, şefule, că eu sint acel Panaite Cimpanu. sadoveanu, o. xvi, 18. Prefectul îl bate pe burtă şi-i spune: Şefule I ap. iordan, stil. 372. Mergi cu mine, şefule, dacă vrei să legi măgarul la gard. pas, z. i, 152, cf. alr i 450/684. + (în sintagma) Şef de lucrări = grad didactic în invăţă-mîntul superior ştiinţific şi tehnic, intermediar între cel de asistent şi cel de conferenţiar; persoană care are acest grad, m. d. enc. — Scris şi : (învechit, rar, după fr.) chef. calendar (1853), xlvi/3. — PI. : şefi, -e. — Din fr. clief. ŞEFAR s. m. v. şa far. ŞEFĂRÎE s. f. (Ironic sau glumeţ ; cu sens colectiv) Mulţime de şefi2; totalitatea funcţionarilor superiori dintr-o instituţie, dintr-o întreprindere etc. Dacă ministerul. . . ar suprima toată şefăria care-l aglomerează. arghezi, ap. iordan, l. r. a. 168. — Şef* + suf. -ărie. ŞEFERPdD s. m. v. şferbodin. ŞEFÎE s. f. 1. Calitatea, funcţia de şef2; loc de frunte intr-o ierarhie. I-au scurtat drumul la şefie cu zece ani, ba poate i-au dat şefia, la care nici el nu spera. caragiale, o. vii, 90, cf. alexi, w. Pe cit de explicabilă părea lui Andrei ajungerea la situaţia de şef a lui Vineanu, pe atît îi părea de neînţeleasă şefia lui Berlescu. brătescu-voineşti, p. 195. în lupta pentru şefia partidului, cele două tabere tîrau după ele păcate grele. c. petrescu, c. v. 102. Discipolii apostolilor Ciril şi Metodiu. . . s-au stabilit în Bulgaria (885) sub şefia lui Clement, rosetti, i. sl. 22. + Autoritate ; superioritate. Oamenii care îi recunoşteau şefia... nu-i ieşeau din cuvînt. stancu, r. a. i, 314. Băieţii... ii recunoşteau fără discuţie şefia. t. popovici, s. 89. 2. Perioadă de timp în care cineva deţine funcţia de şef2. Cf. dm. — PI. : şefii. — Şei* + suf. -ie. ŞEFTĂLÎ vb. IV. R e 11. (Prin nord-vestul Transilv.) A se pricepe la comerţ, l. rom. 1962, nr. 5, 51. — Prez. ind. : ? — Din magh. seftel ,,a face afaceri; a trafica". ŞEFULEASĂ s. f. (Familiar) Soţie de şef2. Cf. UDRESCU, GL. — PI. : şefulcse. — Şef* -f suf. -uleasă. ŞEFUtfCĂ s. m. (Familiar, glumeţ sau ironic ; la vocativ) Diminutiv al lui ş e f2. Stai, şefulică, stai I, l-a repezit conu’ Puiu. ap. iordan, stil. 372, cf. sfc vi, 121. — Şef* + suf. -ulică. ŞEGĂNIE s. f. (învechit, rar) Bufonerie. Din mică vîrstă în mimuri, ce să dzice înginăciuni de şeganii şi la prăvirişti crescut, dosoftei, v. s. noiembrie 103v/8, cf. scriban, d. — PI. : şeganii. — Şagă -f suf. -anie. ŞEGĂ s. f. (Regional) Ferăstrău. Com. din straja — rădăuţi. — PI. : şegi. — Cf. germ. S ă g e. 830 ŞEGED — 61 — ŞELÂTHUŢ ŞEGED s. m. (Prin nord-vestul Transilv). 1. Calfă. Cf. alrm sn i h 325. 2. (în forma şegheid) Vinzător (într-un magazin particular). Cf. alr ii 3 642/325, 334. — PI.: şegezi. — Si: şeghiid (pl. şegheizi alr ii 3 642/325, 334) s. m. i’b. ' . — Din magh. seged. ŞEGHEID s. m. v. şeged. ŞEGHIE s. f. v. şirghie. ŞEGUI vb. IV v. şugui. ŞEGUIÂLĂ s. f. v. şuguială- ŞEH s. m. v. şeic. ŞE1ÂC s. n. v. şiac. ŞEIÂG s. n. v. şiac. ŞEÎC s. m. Căpetenie a unui trib arab sau a unei formaţiuni statale arabe ; şef de comunitate religioasă la musulmani. V. e m i r, ş e r i i1. Şehul de la Chiab. . . au venii şaingibaşa (a. 1693). şio ii2, 114, cf. va-lian, v., rus, i. iii, 63/2. Murat al 111-lea... Irăia înconjurat de tălmăcitori de vise, de astrologi, de şeici, de poeţi, bălcescu, m. v. 34. Se adună căpeteniile şi aleg dintră dînşii un şaih sau povăţuitor. sp i, 180/3, cf. petri, v., prot.-pop., N. D. Ne ducem la un cort de pîslă, unde se află şeicul, adică şeful gumulul. alec-sandri, o. p. 359. Călugării şi şeicii beduinilor voiră să dovedească că acei bani erau bine daţi. bolinti-neanu, o. 298. După gratii de fereastră. ..Ea şeihului copilă. EMINESCU, O. I, 144, cf. DDRF, ENC. ROM., alexi, w. Le poale tălmăci lămuririle bătrînului şeic. SADOVEANU, O. X, 414, Cf. DER, L. ROM. 1969, 585. Şeicul de la Sfînta Sofia împărţi baiere pe la ostaşi cu vorbe scoase din Coran, heteganul, ap. ca.de. — Pronunţat şi monosilabic. — Pl. : şeici. — Şi: (învechit) şeih, şeh, şaili s. m. — Din tc. şeyh, fr. clieik. ŞEICAT s. n. Formaţiune statală arabă condusă de un şeic. Cf. der iv, 578. Reprezentantul britanic. . . s-a întors din al doilea turneu fără să reuşească să creeze plănuita federaţie a celor nouă şeicate. scînteia, 1971, nr. 8 705. — Pronunţat: şe-i- şi şei-, — Pl. : şeicate. — Şeic + suf. -at. ŞEICĂ s. f. v. şaică1. ŞEIDAJ s. n. v. şaidaj. ŞEIH s. m. v. şeic. ŞElSPECI num. card. v. şaisprezece. ŞElSPRECE num. card. v. şaisprezece. ŞAISPREZECE num. card. v. şaisprezece. ŞE1TALĂU s. n. (Regional) 1. (în forma setalău) Plimbare (Clopodia —Reşiţa). Cf. l. costin, gr. băn. 180. 2. Pendul (la ceas) (Voivozi —Cărei), alr ii/i mn 140, 3 907/325. — Pl.':? — Şi: setalău s. n. l. costin, gr. băn. 180. — Din magh. s6tâlo. ŞEITAN s. m. (Regional) Unul dintre numele dracului. Cf. şio ii1; 336, grigoriu-rigo, m. p. i, 68. Se trezeşte apucatul cînd îi e lui dat să se trezească. Cînd se satură şeitanii cu el de joacă, stancu, d. 203. A văzut pe şoitan vind în fuga mare, Din copite schintei dînd. mat. folk. 1602. — Pl.: şeitani. — Şi: şaităn (şio ii2, 204), şoităn s. m. — Din tc. şeytan. ŞElTĂ s. f. (Regional) Plimbare (Moftinu Mic— Cărei), alr ii/i h 74/334. — Pl. :? — Din magh. sita. ŞEIJĂLEtIU subst. (Prin vestul Transilv.) Plimbare. Cf. CABA, SĂL., BL II, 55, TEAHA, C. N. 269. — Pl.: ? — Cf. ş e i t ă 1 i. ŞEITĂLÎ vb. IV. Refl. (Prin vestul Transilv.) A se plimba. Cf. caba, săl. Mă duc şi mă şitălesc. ALR II/I h 74/316, cf. LEXIC REG. 10, TEAHA, C. N. 269. — Prez. ind. : şeitălesc. — Şi; şăităluj (alr ii/i mn 3?, 2 249/362), şităli vb. IV. — Din magh. sitâl. ŞEITĂNÎCĂ s. m. (Regional) Diminutiv al lui şeitan. Jupîne / te dete şăitănică pă mînile noastre l? GORJAN, H. IV, 50/9, Cf. DDRF, ŞIO IIj, 336. — Şi: şăitănică s. m. ddrf. — Şeitan + suf. -ică. ŞEITĂU s. n. v. şaituul. ŞE1TROG s. n. v. şaitroc. ŞEITUf vb. IV. T r a n z. (Regional)  stoarce Ia teasc (Racoviţa-Sibiu), alr i 1815/59. <£> Refl. pas. [Caşul] să şeituieşte sub şilău. ib. — Prez. ind. : şeituiesc. — De la şaitău1. ŞEIZECI num. card. v. şaizeci. ŞELÂC s. n. v. şerlac. ŞELADUÎTĂ adj. v. şilădită. ŞELAlVĂ adj. (Prin Transilv. ; in sintagma) Cireşe şelane (şi substantivat, f.) = varietate de cireşe mari, gălbui-roşii. Cf. alexi, w., dr. ii, 707. — Pl. : şelane. — Etimologia necunoscută. Cf. ş ă 1 e a n. ŞELÂR s. m., s. n. 1. S. m. Persoană care confecţionează (şi vinde) şei sau alte obiecte de harnaşa-ment; (regional) şoronar. Cisle, după cum s-au hotă-rîl..., şălariul 2, ciprăgariul 1 (a. 1748 — 1749). iorga, s. d. vi, 45. [Iscălesc] Văsălachie şălariu, eu lor-dachii..., Pană, gociman, şelari (a. 1772). id. ib. xii, 186. Curelarii i şălarii,... carîtaşii (a. 1812). doc. ec. 146. Să aibă breasla aceasta... şi un staroste de şălari i curelari (a. 1824). ib. 335. Nu este copil, măcar de şălar, măcar de ştrengar, a nu merge [la şcoală], golescu, î. 7, cf. drlu, lb, valian, v., iser. Şelarii lucrau mai ales pentru cavalerie, bariţiu, p. a. ii, 486, Cf. POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, philippide, p. 294, alexi, w. Lucruri care să se facă de un şelar, iorga, s. d. viii, 98. Iată, de pildă, trei-patru mari şelari, cu şei, hamuri întregi, tolbe de vînă-toare. camil petrescu, o. i, 180, cf. panaitescu, o. ţ. 237. 2. S. n. (Prin sud-vestul Transilv.) Parte a hamului care trece peste şalele calului. Cf. a iii 2, iv 2. — Pl.: (1) şelari, (2) şelare.— Şi: (Învechit) şălăriu s. m. — Şa* + suf. -ar. ŞELATĂ s. f. V. salată. ŞELATRĂ s. f. v. salată. ŞELATRtJŢĂ s. f. (Regional) „Salată sălbatică“ (Bîrsău de Jos —Baia Mare), h xviii 17. — Pl.: ? — Şălatră + suf. -uţă. 9 - c. 427 863 ŞelămîNT -62- ŞENÂL w ^ ŞELAMINT s. n. (învechit şi regional). Harnaşa-ment. Cf. lb, iser, lm, barcianu, alexi, w., frîncu-CANDREA, M. 105, A II 6. — PI. : şelămînturi. — Şi: şolămînt s. n. frîncu-CANDREA, M. 105. — De la (in)şela f= înşeua). ŞELĂREASĂ s. f. (Rar) Soţie de şelar (1); (rar) şelăriţă. Cf. polizu. — PI. : şelărese. — Şelar + suf. -easâ. ŞELĂRfE* s. f. 1. Meseria de şelar (1). Cf. polizu, PETRI, V., CdSTINESCU, CADE, SCRIB AN, D. 2. Atelier în care se confecţionează sau magazin In care se vlnd şei ori alte obiecte de harnaşament. Cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., costinescu, alexi, w., tdrg,cade, scriban, d. De obicei şelăriile au deasupra intrării un cap de cal. camil PETRESCU, o. I, 181. — PI. : (2) şelării. — Şelar + suf. -ie. ŞELĂRÎE* s. f. (Cu sens colectiv) Obiecte pe care le confecţionează (şi le vinde) şelarul (1). Cf. polizu, PONTBRIANTy D., ALEXI, W., CADE. — Şa* + suf. -ărie. ŞELĂRÎŢĂ s. f. (Rar) Şelăreasă. Cf. lb, iser, 251. — PI. : şelăriţe. — Şelar + suf. -i(ă. ŞELĂU s. m. v. şalău*. ŞELBdC s. n. v. şilboc. ŞELDEÂUĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) . Purcea (pină la un an). Cf. teaha, c. n. 269. — PI.: şeldele. — Şeldeu + suf. -ă. ŞELDfiU s. m. v. şuldeu. ŞELDEUdC s. m. (Regional) Diminutiv al lui ş el-deu. V. şul deu(l) (Ponoarele— Vaşcău).Cf.teaha, c. n. 269. — PI.: şeldeuoci. — Şeldeţi + suf. -oc. ŞELElTRĂ s. f. v. silitră. ŞELF s. n. (Geogr.) Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă intre linia de ţărm şi povîrnişul continental, reprezentînd zona marginală submersă a continentelor; platformă continentală. Cf. ltr2, der. — P,l.: şelfuri. — Din germ. Schell. ŞELÎGRĂ s. f. v. şireglă. ŞfiLING s. m. v. şiling. ŞELIŞtiR s. n. (Rar) Şăluţ (1). Cf. tdrg 1 354. — PI. : şelişoare. — ŞaH + suf. -işor. ŞELfXRĂ s. f. v. silitră. ŞELOPAR s. m. v. şalupar. ŞELPAR s. n. v. şerpar. ŞELPARIU s. n. v. şerpar. ŞELTEAŢĂ s. f. v. şerteafă. ŞELtÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui şa3 (I 1) ; (popular) şeuliţă, şeuşoară. Cf. tdrg, dl, dm. [Venea] numai murgul singurel... Cu şeuţa pe sub foaie, pompiliu, b. 79. — PI. : şeluţe. — Şi : şifiţă s. f. — Şa* + suf. -uţă. ŞELVARI s. m. pl. v. şalvar. ŞELV1E s. f. v. salvie. ŞEMATÎSM s. n. v. schematism. ŞEMFĂLAŞ subst. (Regional) Loc unde se încheie căpriorii la acoperişul unei case (Ghirolt—Gherla). Cf. chest. ii 227/347. — Pl. :? — Cf. magh. s z i n f a 1 „fermă“. ŞEMI^ s. f. v. şemineu. ŞEMEV^U s. n. Sobă joasă, zidită la unul dintre pereţii camerei, cu vatra larg deschisă ; cămin. Cursul aerului ce urmează la sobe şi la şeminele. ar (1832), 2402/26, cf. kretzulescu, m. 174/24. Cerut-au : s-aibă... Şeminele, galerie, statuete şi coloane, calendar (1854), 129/32. Pe şemineu, tanagraua din dreapta continuă să-şi ducă urna ei funerară, anghel-iosif, c. l. 86, cf. nom. min. i, 271. Soba înfăţişează un fel de fals şemineu, cu grătar jos. çamil petrescu, o. ii, 409. în şemineu e aprins un foc uşor. v. rom. martie 1955, 203. Rezemaţi pe marginea şemineului..., poeţii declamau, contemp. 1956, nr. 483, 1/3, cf. graur, e. 48. O veţi citi, iar, eu Voi arde-o apoi îndată In acest şemineu. t iulie 1964, 63. — Pl. : şemineuri. — Şi : (învechit) çeminé (pl. şeminele ) s. f.- — Din fr. cheminée. ŞEMIZARE s. f. (Tehn.) Acoperire cu un înveliş protector. Cf. dn2. — Pl. : şemizări. — Cf. fr. c h e m i s e r. ŞEMIZÉTĂ s. f. 1. Bluză femeiască simplă, cu croiala asemănătoare cu a cămăşilor bărbăteşti. Simi-zeturile, florile, pantofii să mi se dea de pomană la fele mari (a. 1829). arh. olt. ix, 37, cf. kogălniceanu, în contribuţii, i, 81, stamatî, d. [Mă îmbrac] ca muzele: fără şemizetă, cu braţele, spatele... goale. negruzzi, s. iii, 75, cf. bolintineanu., o. 373, cade, PUŞCARIU, L. R. I, 409, scriban, d., contribuţii, iii, 167, DM, DN2. 2. (învechit) Garnitură care se aplica pe partea de la piept a unei bluze, cămăşi etc. V. plastron, j a b o u. Cf. stamatî, d. La git avea un şimizet cusut la ciur. filimon, o. i, 196, cf. alexi, w., scriban, d. — Pl. : şemizete. — Şi : (învechit) şimizet, simizét (pl. simizeturt) s. n. — Din fr. chemisette. ŞEMPĂRĂU s. n. v. şarampoil. ŞENAL s. n. 1. (Şi în sintagma şenal navigabil) Porţiune adîncă, navigabilă, a unui curs de apă, a unui canal, a unui lac etc. Hotar ţărei este... şănalul [Dunării], zilot, cron. 354. Vtnzarea peştelui din şănalul Dunării din gura Argeşului pină din jos... să dau in arendă, cr (1834), 3002/16, cf. pontbriant, d., costinescu, barcianu, alexi, w., chiriţescu, gr. 254. Şanalele Dunării. şXineanu, d. u., cf. cade. Asigurarea operaţiunilor de dragaj... pe şenalul navigabil al Dunării, leg. ec. pl. 445, cf. dt, ltr2, der. în senalul Dunării îşi găsesc loc bun de viaţă speciile de peşti migratori, ap 13. + Albie artificială care lfeagă între ele rîuri sau canale. Cf. i. golescu, c., costinescu, dt, dn2. ^ P. g e n e r. (Neobişnuit) Curs de apă. Cf. PONTBRIANT, D. 894 ŞENĂ -63- şeptElici 2. (Suspect, sens etimologic) Canal prin care se aduce apa la moară. Cf. costinescu. — PI. : şenale. — Şi: (rar) şanăl, senâl s. n. — Din fr. ctaenal. ŞÎÎNĂ s. f. v. scenă. ŞENĂTAU* s. n. (Prin vestul Transilv.) Manşetă la anumite modele de ie, de obicei Împodobită cu cusături din fir. Ia se zice că e ca şenătău (pamnăşei cu fir) de se înfăşură pe mină. moldovan, ţ. n. 245. — PI.: ? ' — Etimologia necunoscută. w «i ŞENĂTAU* s. n. (Regional) Şir de cartofi scoşi din pămînt şi lăsaţi pe ogor (Părteştii de Jos—Suceava). Cf. LEXIC reg. ii, 117. — PI. : şenătaie. — Etimologia necunoscută. ŞENCHÎR s. n. f. şaneru. ŞENDILÎT, -Ă adj. v. şindrilit*. ŞENÎLĂ s. f. Fiecare dintre cele două benzi (alcătuite din plăci de metal articulate) care se Înfăşoară peste roţile situate pe aceeaşi parte a unui vehicul, pentru a se obţine o suprafaţă mai mare de contact cu terenul în timpul deplasării vehiculului. Lovit în şenile, un tanc se răsuceşte, v. rom. mai 1954, 105. Şenilele... sparseră asfaltul, beniuc, m. c. i, 227. Mina lui mîngîia şenila tractorului, mihale, o. 29. Detaşamentele de tancuri... îşi făcuseră apariţia şi călăreţii lansaţi împotriva lor au fost călcaţi sub şenile. t. popovici, s. 367. Execută reparciţia la şenilele de tractor, scînteia, 1960, nr. 4 856. — PI.: şenile. — Din fr. clienille. ŞENLÎC s. n. (învechit) Manifestaţie publică de veselie, cu salve de puşti şi de tunuri. Şi-ndat... gătiră puşcele şi surleli să facă Constantin Vodă şenlicu de bucurie, neculce, l. 129. L-au îmbrăcat cu caftan, şi şăzînd în scaun, făcîndu-să şănlic cu puşcili şi cu lunurile după obicei, r. popescu, cm i, 535. S-au citit fermanul împărătesc de întoarcerea domnului şi s-au făcut şănlîc. id. ib. 572. Se face şinlăc de slobozirea a toate tunurile, gheorgachi, let. iii, 306/32. S-au bucurat cu toţii, făcînd şi domnul mare şinlec (sfîrşitul sec. xviii). let. iii, 204/4. împăratul pentru bucuria aceasta au făcut mare şănec la Ţarigrad (sfîrşitul sec. XVIII), ib. 274/1, Cf. T. PAPAHAGI, c. L., TDRG, SCRI-ban, d. îl întîmpinară... cu daruri multe şi mare şanlîc; BARBU, princ. 287. — PI. : şenlicuri. — Şi: şanlîc, şănic, şănlic, şinlăc, şinlic, şinlic (tdrg) s. n. — Din tc. şenlik. ŞENOGRÂF s. m. v. scenograf. ŞEIVOGRAFIC, -Ă adj. v. scenografic. ŞENOGRAFÎE s. f.; v. scenografie. ŞEPCÂR s. m. Persoană care confecţionează (şi vinde) şepci (2). Cf. pontbriant, d., cihac, ii, 385, tdrg, cade, sCriban, d. — PI.: şepcari. — Şapcă + suf. -ar. ŞEPCĂRÎE* s. f. 1. Meseria de şepcar. Industria confecţiunilor... ceaprăzărie, broderie şi şepcărie. leg. ec. pl. 297. 2. Atelier in care se confecţionează sau magazin în care se vînd şepci. (2). Cf. polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 385, l. rom. 1959, nr. 5, 21, udrescu, gl. — Pl. î (2) şepcării. — Şepcar + suf. -ie. ŞEPCĂRÎE* s. f. (Cu sens colectiv) Mulţime de şepci (2). Cf. polizu. Ce de şepcărie a intrat astăzi în magazin / udrescu, gl. — Şapcă + suf. -arie. ŞEPCHENDĂU s. n. v. jepchendău. ŞEPCtîŢĂ s. f. 1. (Prin Transilv. şi Maram.) Scufiţă. Cf. alr sn iv h 1 163. 2. Diminutiv al lui ş a p c ă (2). Ţine de mînă un băiat..., şcolar de 7 — 8 ani, cu o şepcuţă galbenă, pusă pe ceafă, stancu, u.h.s.s. 86. Sînt femei... purtînd şepcuţele încasatoarelor de la tramvai, v. rom. ianuarie 1954, 196, cf. alr ii 3 281/728. — Pl.: şepcuţe. — Şi: (regional) şipeâţă s. f. ant. lit. pop. i, 399. — Şapcă + suf. -uţă. ŞEPEIS s. n. v. şpais1. ŞÎPING s. n. (Tehn.) Maşină de rabotat a cărei mişcare rectilinie alternativă este efectuată de scula aşchietoare îii direcţie transversală, iar piesa fixată pe masa maşinii efectuează mişcarea de avans. Cf. LTR2, DER. — Pl. : şepinguri. — Din engl. shaping [machine]. • ŞEPRfiUCĂ s. f. v. şerpencă. ŞEPTÂCĂ s. f. (Regional) Şapte1 (II 3). Cf. mat. dialect, i, 96, 192. — Pl. : şeptăci. — Şapte* + suf. -ac. Cf. n o u a c ă, o p t a c ă. ŞEPTÂR s. m. 1. Carte de joc marcată cu numărul şapte1 (I 1), care are şapte1 puncte; şapte1 (113), (familiar) şeptic (1), (regional) şeptacă. La jocul de cărţi se spune ,,decar“ cărţii care reprezintă zece puncte (lot aşa, dar mai rar,, ,şeptar" ... pentru şapte). iordan, g. 162, cf. id. l.r.a. 161, bl v, 60, lexic reg. ii, 126. 2. (Regional; în forma şepter) Şapte1 (II 2). Cf. lexic reg. ii, 126. 3. (Rar) Jucător dintr-o echipă sportivă marcat cu numărul şapte1 (I 1). Noul ,,şeptar“ al dinamoviş-tilor se strecoară abil în careu, sportul, 1969, nr. 6 179, 3/3. 4. (Regional) Lemn lung de şapte1 metri (Moiseiu— Vişeu de Sus), glosar reg. — Pl. : şeplari. — Şi: (regional) şepter s. m. lexic reg. ii, 126. — Şapte* + suf. -ar. ŞfiPTE num. card. V. şapte*. ŞEPTÎX s. n. Totalitatea animalelor domestice crescute Intr-o gospodărie, într-o comună, într-o ţară (pentru a se obţine beneficiu economic). Şeptelul, care a fost distrus..., s-a refăcut, scînteia, 1952, nr. 2 239. S-au obţinut realizări... la creşterea şeptelului de porci şi ovine. ib. 1953, nr. 2 859. Plecase... la minister, să rezolve problema dezvoltării şeptelului de vite. v. rom. august 1954, 24, cf. dn2. — Din fr. cheptel. ŞfiPTELEA, ŞÎPTEA num. ord. v. şaptelea. ŞÎPTELEASPREZECE, ŞfiPTEASPREZECE num. ord. v. şapteleasprezece. ŞEPTELÎCI s. m. (Rar) Copil născut la şapte1 luni. Sosise pe lume ca un şeptelici neisprăvit şi firav, sado-veanu, o. xi, 136, cf. sfc vi, 122, 133. — Pl.: şeptelici. — De la şapte*. 919 ŞEPTELION -64- ŞERBĂLĂU ŞEPTELldN s. n. v. septilion. ŞEPTENAL s. n. v. septenal. ŞEPTÎR s. m. v. şeptar. ŞEPTESPRĂZEACE num. card. v. şaptesprezece. ŞAPTESPREZECE num. card. v. şaptesprezece. ŞEPTEZECI num. card. v. şaptezeci. ŞEPTÎC s. m. (Familiar) 1. Şapte1 (II 3). Cf. mat. DIALECT. I, 96, 268. 2. (Şi, regional, la pl. sau în construcţia de-a şăp-ticile) Joc de cărţi, în care cartea marcată cu numărul şapte1 (I 1) are cea mai mare valoare; (regional) şeptucă. Hai să ne jucăm şăptici (sau de-a şăpticile). MAT. DIALECT. I, 96, Cf. 268. — Pl. : şeptici. — Şi: (regional) şeptică s. f. mat. dialect, i, 268. — Şapte* + suf. -ic. ŞEPTÎCĂ s. f. v. şeptie. ŞEPTICÎSM s. n. v. scepticism. ŞEPTILEAN s. m. (Prin Bucov.) 1. Om rău şi făţarnic, lexic reg. 118. 2. Om neserios, lexic reg. 118. — Pl. : şeptileni. — Cf. ş e p t e 1 i c i. ŞEPTÎME s. f. Număr egal cu a şaptea parte dintr-o unitate; a şaptea parte dintr-un întreg. Cf. cihac, 1, 274, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D.,DM, scl 1960, nr. 2, 250. — Pl. : şepiimi. — Şapte* + suf. -ime. ŞEPTRU s. n. v. sceptru. ŞEPTtiCĂ s. n. (Regional) Şeptic (2). Com. din ŢEPEŞ VODĂ —CERNAVODĂ. — Pl. :? — Şapte* + suf. -ucă. ŞEPTtîlVGHI s. n. (Geom. ; învechit, rar) Heptagon. Cf. GEOMETRIA, A. M. 16v/13. — Şapte* + unghi, după ngr. enzaywvov, lat. hepla-gonus. ŞERAN s. m. v. şaran. ŞERANŢ s. n. v. şaranţ. ŞERARDIZARE s. f. (Tehn.) Tratament termo-chimic de mărire a rezistenţei la coroziune a pieselor metalice prin zincare. Cf. ioanovici, tehn. 74, dp, ltr2. — Scris şi : (după fr.) sherardizare. ltr2. — Pl. : şerardizări. — Cf. fr. shirardisation. ŞERĂMPdl s. n. v. şarampoi*. ŞERĂT s. n. v. şiret*. ŞERB, ŞEARBĂ s. m. şi f. 1. (învechit) Sclav; rob ; slugă. Şerbii (slugi n. test. 1648, slugile biblia 1688) supuindu-se Intru toată frica despuieto-rilor. cod. vor. 148/31. Ca ochii şerbilor In mărule domnilor săi. . ., aşa şi ochii noştri cătră Domnul, psalt. 270. Cătră tire rădicai ochii miei.. '. ca ochii şearbelor (şarbelor c, şerbeei ii, s 1 u j n i c i i d) In mărule doamnelor sale. ib. 271. Apropie-se o şarbă să auză numele-i. coresi, l. 55/20, cf. id ps. 355/9. Dzice şerbul aceasta : place mie, domnu mieu, muiarea mea. palia (1581), ap. ccr 66/13. Ai fos(l) să m(ă) despoi cumu-ş(i) despuse o doamnă şarbei s(ale). cod. tod. 227. Serbie, iarl romăneaşle şerb, că născuse de-ntr-o roabă, moxa, 356/8. Haritina era... şarbă... orecăruia Caludie. dosoftei, v. s. octombrie 45r/2. Am dat şi am dăruit a me draptă şarbă ţigancă, anume pe Mica (a. 1737). bul. com. ist. iv, 71. O, pre fericite Solomoane !.. . ferice de şărbii şi de şaibele tale (a. 1760). gcr ii, 72/14. Am vlndut a mea dreaptă şarbă ţigancă. . . împreună cu un copil al ei (a. 1761). uricariul, xx, 312. Pre şerbii şi iobagii lui să nu-i poată altul giudeca, fără numai însuşi comitul. şincai, hr. i, 299/35, cf. lb, iser, po-lizu, pontbriant, d., cihac, I, 274, DDRF, philippide, p. 19, barcianu, alexi, w. în panere, Ticsiră pine şerbele. murnu, o. 6, cf. şăineanu, d. u., puşcariu, L. R. I, 278, ROSETTI, L. R. VI, 253, DR. V, 545, L. ROM. 1960, nr. 6, 61. + p- e*t. (învechit, rar) Persoană a-servită cuiva. Vom pomeni de începătura şi adaosul turcilor..., că supt mina lor şi supt jugul lor slntem şerbi, ureche, l. 118. O Fig, Şerbi fiind păcatelor. coresi, ap. dhlr :T. 500. + (în limbajul bisericesc ; cu determinări ca „lui Dumnzeu“, „Domnului“ etc. sau echivalente ale acestora) Persoană credincioasă considerată în raport cu divinitatea. Aflai David şerbul mieu. psalt. hur. 75r/12. A Iui D[um]n[e]. 77, 96, 133, 292 ; accentuat şi şerperiţă, barcianu) s. f. — Şarpe + suf. -ariţă. ŞERPÂRIU s. n. v. şerpar. ŞERPAŞ s. m. Persoană originară din nordul Indiei, din Nepal sau din zonele învecinate, care însoţeşte expediţiile din Munţii Himalaia şi care cară poverile. — Pl. : şerpaşi. — Din Ir. sherpa, engl. sherpa. ŞERPĂCldNE s. f. (Regional; cu sens colectiv) Şerpărie (1) (Bechet—Corabia), gl. olt. Fojnăia pădurea de atîlea... şerpăciune. ib. — De la şarpe. ŞERPĂLAU s.m.,s. n. (Regional) 1. S. m. Şerpoi (1). Şarpe, şerpălău, De ce l-ai muşcat? candrea, f. 353, Cf. GLOSAR REG. 2. S. n. P. ana 1. Brîu de curele împletite (Mără-şeni —Vaslui), lexic reg. 64. — Pl. : (1) şerpălăi, (2) şerpăloaie. — Şarpe + suf. -ălău. ŞERPĂL0S, -OASĂ adj. (Regional ; despre terenuri) în care se află mulţi şerpi (I 1) (Crişcior—Brad). Cf. paşca, gl. Loc şărpălos ca ăsta nu mi-ar trebui altul. id. ib. — Pl. : şerpăloşi, -oase. — De la şarpe. ŞERPĂRAŞ s. n. (Mai ales în Transilv.) Diminutiv al lui şerpar (II). V. şărpăoaş. Mirele atunci scoale din curea sau din şerpăraş vreun dar. sbiera, f. s. 90. — Pl. : şerpăraşe. — Şerpar + suf. -aş. ŞERPĂRÎE s. f. 1. (Cu sens colectiv) Mulţime de şerpi (I 1); (regional) şerpăciune, şerpamă. Cf. dl, dm. Acolo să ţin şl şărpărie multă, alr ii 2 483/219. 2. Loc unde se găsesc şerpi (I 1) în număr mare. Cf. DL, DM, MAT. FOLK. 686, PLOPŞOR, C. 27, GR. S. vi, 109, — Pl. : (2) şerpării. — Şarpe + suf. -arie. ŞERPĂRIŢĂ s. f. v. şerpăriţă. ŞfiRPE s. m. v. şarpe. ŞERPELIŢĂ s. f. (Regional) Numele a două plante erbacee : a) nu-mă-uita (Myosolis sylvatica). Cf. borza, d. 113, 292; b) ochiul-păsăruicii (Myosotis palustris). Cf. id. ib. — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Cf. şerpăriţă. ŞERPfiNCĂ s. f. (Prin Ban.) 1. Cratiţă. Com. din timişoara, cf. cv 1951, nr. 9 — 10, 47, alr sn iv h 1 044/36. 2. (în forma şerpeucă) Tigaie. Cf. l. costin, gr. băn. ii, 185. — PL : şerpenei. — Şi : şerpeucă (l. costin, gr. băn. ii, 185), şepreucă (com. din timişoara); şopreâncă (l. costin, gr. băn. 195), sarpencă (ev 1951, nr. 9 — 10, 47) s. f. — Cf. ser. Serpenja. ŞERPENEU s. n. 1. (Regional) Cratiţă de tuci (Libotin—Baia Mare). Cf. lexic reg. ii, 113. 2. (Regional) Ceaun (Moftinu Mic —Cărei). Cf. alr sn ii h 407/334, fd ii, 158. 1009 ŞERPERIŢĂ -69- ŞERPOAICĂ 3. (Prin Maram.) Vas de lemn scobit, folosit la bucătărie. Cf. lexic reg. ii, 108. — PI.: şerpencauă. — Din magh. serpenyo. ŞERPARIŢĂ s. f. v. şerpariţă. ŞERPESC, -EĂSCĂ adj. Care aparţine şarpelui (I 1), referitor la şarpe, ca de şarpe, In formă de şarpe. V. şerpi u, şerpos. Ochi mici, şerpeşti, de o căutătură glacială. vlahuţX, o. a. iii, 46, cf. barcianu, alexi, w. Trecură prin ţeara broştească şi prin feara şorecească şi tof astfel făcură ca-n feara şerpească. reteganul, p. iii, 16, cf. 15. •C> (în descîntece) Soare şerpesc, Soare păsăresc,... Tu soare al sorilor, Ieşifi de la (cutare); Nu-l săgetafi. mat. folk. 564. Brincă Şerpească, Brincă Broştească,. . . Nu te zgtrci Ca broasca, Nu te lungi... Să rămlie (cutare) Curat, luminai, ib. 1150. Pocitură lupească, Pocitură şerpească, Ieşi cu (apă de orz. gr. s. v, 63. <£> Burete şerpesc v. burete. Melc şerpesc v. m e 1 c (111)). + F i g. Viclean, perfid; rău, înveninat. Cu limba lor cea şerpească rău cuvinlează. ţichindeal, f. 231/16. A pornit-o mai departe cu fereală şi cu glas mai şerpesc. popa, v. 316. Mi-i aleanul cam şărpesc De pe pămtnt mă topesc, sevastos, c. 231. — PI. : şerpeşti. — Şarpe + suf. -esc. ŞERPfiŞTE adv. 1. Ca şarpele (I 1), în felul şarpelui, în formă de şarpe. Cf. cade. Umbla tn mini, pe funii cocofat, Se îndoia şerpeşte. lesnea, i. 46, cf. iordan, l.r.a. 173. Uruma şuiera iarăşi şerpeşte... şi nebuna goană, încetată o clipă, reîncepea, stancu, r. a. ii, 115, cf. iii, 127. Şi-ncepea de-a-mi tnota, Cam şerpeşte, Cam broscheşte. m^t. folk. 82. Şedc fata Radului,... Şi-mpleteşle brlu şerpeşte. balade, iii, 266. 2. F i g. (în legătură cu verbele ,,a se uita“, ,,a privi“ etc.) Cu răutate şi viclenie; cu agerime. Se uita şerpeşte la cel ce-i făcuse toporul. . . dospind In inimă răzbunări satanice, ciauşanu, r. scut. 34, cf. cade, popa, v. 279, ciauşanu, v. 201. — Şarpe + suf. -eşte. ŞERPÎT subst. (Bot.; Olt.) Gălbinare (Serratula tinctoria). înainte vreme clnd erau livezi, se culegea şerpetul, o plantă. . . care, după cele auzite, creştea de-o jumătate de metru, pamfile-lupescu, crom. 10. Se culeg florile de şerpet sau şărplnţă cu cotoarele lor şi se fierb... plnă ce capătă coloarea galbenă, id. ib. 61, cf. t. papahagi, c. l., borza, d. 159, 292. Foaie verde de-un şerpet, La fintlna din brădel, Mi-ai zis, puică, să te-aştept. şez. xxii, 97. Frunzuliţă de şerpet, Plec cu mlndra s-o petrec, mat. folk. 228, cf. 335. — Cf. şarpe. ŞERPETE s. m. (Regional) Şerpişor (1). Cf. jahres-ber. xii, 157. — PI. : şerpefi. — Şarpe + suf: -ele. ŞERPfiUCĂ s. f. v. şerpencă. ŞERPÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A şerpui. Cf. DRLU, DDRF. — Prez. ind. pers. 3 : şerpeşte. — V. şarpe. ŞERPÎNŢĂ s. f. v. şerpinţă. ŞERPIŞ6R s. m. 1. Diminutiv al lui ş a r p e (I 1); şerpuleţ (1), şerpurel, (regional) şerpete, şerpulete. Cf. lm, tdrg, cade. Şerpi, şerpişori, De răufăcători Intră-n bortă că iarna vine. pop., ap. pamfile, s. t. 52. 2. Motiv decorativ pe vasele de lut. Un vas simplu, cu buzele tivite de motive ca: loiegt, ochii broaştei, şerpişori. pamfile, i. c. 393. — PI.: şerpişori. — Şarpe + suf. -işor. ŞERPIT0R, -OÂRE adj. (învechit, rar) Şerpuitor. Cf. DRLU. — PI. : şerpilori, -oare. — Şerpi + suf. -tor. ŞERPÎ U, -ÎE adj. (Rar) Ca de şarpe (II). V. şerpesc, şerpos. Stă la plndă Duhul rău Şi aruncă peste munfi Ochii săi şerpii şi crunţi, alecsandri, P. II, 33, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, şXlNEANU, D. U., CADE. — PI.: şerpii. — Şarpe + suf. -iu. ŞERPINŢ subst. v. şerpinţă. £ ŞERPINŢĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (folosite în medicină) : a) şerpariţă (Sedum acre). Cf. DDRF, GRECESCU, FL. 154, BRANDZA, FL. 113, N. LEON, MED. 65, TDRG, PANŢU, PL., CADE, BUJOREAN, b. l., borza, d. 158, 292, com. MARIAN, ŞEZ. XV. 130; b) (prin Bucov.) genţiană (Gentiana cruciata).. Cf. TDRG, PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., CADE, BORZA, D. 75, 292; c) şerpariţă (Polijgala vulgaris). Cf. gheţie, r. m., puşcariu, et. WB. Se culeg florile de şerpet sau şărplnfă cu cotoarele lor şi se fierb bine In vase curate, plnă se capătă coloarea galbenă, pamfile-lupescu, crom. 61, cf. h iii 116. Bea zeamă de şărplnfă (seamănă cu iarba grasă: se întinde pe pămtnt) stoarsă In apă neîncepută, pamfile, b. 34, cf. com. din straja—ră-dXuţi. — PI. : ? — Şi : (regional) şerpinţ (com. marian) subst., şerpinţă (n. leon, med. 65, alexi, w., borza, d. 75, 158, 292) s. f. — De la şarpe. Cf. puşcarixj, et. wb„ care propune lat. pop. *serpentia. ŞERPOÂICĂ s. f. 1. Femela şarpelui (I 1); şerpu-liţă (1), (regional) şerpoaie (1). Cf. cihac, i, 274, ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, pascu, s. 229, reteganul, TR. 29, com. MARIAN, ŞEZ. III, 65, IV, 219, MATEESCU, b. 39. O şerpoaică o fatat acolo doispreze pui. vasiliu, p. L. 235, cf. alr i 1 180/744, alr ii 6 230/47, 141, 172, 250, 284, 334, 836, folc. mold. i, 229. <0> (în basme) Fata de împărat văzu In depărtare venind spre ea o şerpoaică cu doi pui după ea şi cu o buruiană In gură. popescu, b. iv, 17. Şerpoaicele nu au zis nimic, dar se găteau ele In gtndul lor să se înfrupte din frumuşica nevestică, mera, l. b. 29. Văzlnd şărpoalca că nu are cu cine vorbi, se întoarse acasă. id. ib. 35. <£■ (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, cu aluzie la mişcările ondulate ale animalului, la agerimea şi la puterea de fascinaţie a ochilor lui, la viclenia şi răutatea care i se atribuie etc.) Avea o fală naltă şi subfirică. .. şi cu nişte ochi adormitori ca o şerpoaică, gane, n. i, 94. Ipate se şi prinde In joc lingă un puişor de fată, căreia li jucau ochii In cap ca la o şerpoaică, creangX, p. 167. Fata... mlădioasă şi iute, cu ochii de şerpoaică, trecea repede.. . pe ulifele satului, sadoveanu, o. iii, 27. înfuriat, sare s-o prindă, dar, ca o şerpoaică, ea se fereşte lntr-o parte, camil pe-trescu, o. iii, 13. Foile slslie ca şerpoaicele, beniuc, v. A. ii, 23. Să-mi aleg o popoveancă Cu faţa de ardeleancă, Cu ochit ca o şerpoaică Şi hoaţă ca o vulpoaică. şez. iv, 219. O (Ca epitet, precedind termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Clnd această şerpoaică de văduvă.. . se va llrl la pămlnt şi-mi va uda picioarele cu lacrimi, am să-i despreţuiesc iubirea. gane, n. iii, 81. Doar oi mai zări o dată Pe şerpoaica cea de fată, Care amar m-a înşelat Şi tn codri m-a băgaţi alecsandri, p. p. 313. După sfatul acesta a şi urmat şerpoaica de maică, sbiera, p. 31. ^ E x p r. 10 - c. 427 1023 ŞERPOAIE — 70 — ŞERPUIRE (Rar) A fuma ca o şerpoaică = a fuma mult, cu nesaţ. Cf. cv 1950, nr. 11-12, 20. 2. Epitet pentru o femeie seducătoare, plină de temperament sau vicleană, perfidă. Cf. alecsandri, t. 288, alexi, w. O şerpoaică mlndră, o nevestică s.prln-cenată sta tăcută înaintea vetrei, sadoveanu, o. i, 99, cf. vi, 540, bl ix, 65. 3. P. anal. (Regional) Ferăstrău cu lamă lată, cu clte un miner de lemn la fiecare capăt (Rîmnicu Vilcea). Cf. lexic reg. 86. 4. Numele a două plante erbacee : a) crăiţă (Tageles patula). Cf. borza, d. 167, 292; b) (regional) „floare-domnească" (Pleniţa — Băileşti). h v 374. — Pl. : şerpoaice şi (regional) şerpoici. — Şarpe 4- suf. -oaică. ŞERPOAIE s. f. (Regional) 1. Şerpoaică (1). Cf. HERODOT (1645), 189, DDRF, PASCU, S. 113, CONV. LIT. XX, 1018, RETEGANUL, P. II, 43, MARIAN, î. 108. Dar du-ie-n dos Că este-un gros. Ş-un fag cam putregăios Ş-o şerpoaie gălbănoaie. şez. vii, 165. La mine s-o Injital Tot o... şerpoaie, Cu ochii ca talerii, bjrlea, b. 44, cf. alr ii 6 230/27, 29, 36, 53, 64, 76; 235, 279, 316, 833, mat. dialect, i, 96. <£> (în descintece) Şarpe, nu tnfepa, Şerpoaie, nu săgeta, şez. iv, 158. Să mă-nlnce şerpe negru Şi şerpoaie neagră. Să mănlnce şerpe alb şi şerpoaie albă. Să mănlnce şerpe pestriţ Şi şerpoaie pestriţă, bîrlea, c. p. 367. 2. P. anal. (în forma şlrpoaie) Funie groasă (Zagra — Năsăud). coman, gl. — Pl. : şerpoaie şi şerpoi. — Şi : şlrpoăie s. f. coman, gl. — Şarpe + suf. -oaie. ŞERPdl s. m., s. n. I. S. m. Augmentativ al lui j şarpe (II); şarpe mare; (regional) şerpălău (1). J Cf. lm. Cuprins de dureri sflşietoare, şerpoiul începu să j se Incolătăcească. slavici, ap. cade, cf. fd iv, 265, : alr ii 4 242/325. O (Ca epitet, precedînd termenul i calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) M-am j Intllnit cu şărpoiul-ăla de cumnatl-tău. udrescu, gl. j 2. S. n. (Prin Olt.; la pl.; In sintagma) Şerpoaie : pentru apă = trepte pe care le formează acoperişul . de paie1 al caselor. Cf. chest. ii 257/44. — Pl. : (1) şerpoi, (2) şerpoaie. — Şarpe + suf. -oi. j ŞERPOÎ vb. IV v. şerpui. j ŞERPdS, -OASĂ adj. (Rar) Asemănător şarpelui i (I 1), In formă de şarpe. V. şerpesc, ş e r p i u. j Cf. dri.u, tdrg. <0> (Regional) Zmelc şerpos iv. melc: (I 1 e). — PI. : şerpoşi, -oase. — Şarpe + suf. -os. ŞERPUÎ vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (In mişcare) o linie unduitoare ca mersul şarpelui (11); (Învechit, rar) a şerpi, (neobişnuit) a şerpa. Cf. drlu. j Ctnd focul şărpuieşte d-a lungul In tărie, Cu fulgerul \ atuncea cu groază te privesc, heliade, o. i, 159, cf. 75, 17.1. Fulgerul va şărpui tn noianul cerurilor, mar- : covici, d. 277/6. Oştirile... şerpuiseră prin toată (eara. : bălcescu, m. v. 226. Este un drum... pe care tl simţi 1 şerpuind tmpregiuru-(i. negruzzi, s. iii, 406. Ape... Şerpuind prin văi adinei, alecsandri, p. ii, 34, cf. ; cihac, i, 274, bolintineanu, o. 242, lm. Un rlulef ce şerpuieşte sub o coastă despărţea amlndouă tabcrile. odobescu, s. i, 116. Din vale şerpuieşte albă şi netedă calea îngustă, slavici, n. i, 40. Un ptrliaş... şerpuia ■. printre semănături, ispirescu, l. 230. Drumul larg şi neted şerpuieşte pe malul drept al Oltului, vlahuţă, o. a. ii, 139, cf. ddrf, barcianu. Trăsura lăsă şoseaua şi apucă pe o cărare ce şerpuia printre arături, d. zam-firescu, r. 83. O cărăruie mică şerpuieşte pe coastă. dunăreanu, ch. 104. Divanurile, lungile paturi de odihnă neîntreruptă, care şerpuiesc In jurul păre(ilor. . . nu par să fi pătruns Insă la noi. iorga, c. i. i, 110. Umflate, vinele şerpuiau şi se încolăceau pe uscatele lui mlini palide, anghel, pr. 63, cf. tdrg, pascu, s. 372. Mergea pe cărăruşa... care şerpuia alăturea cu drumul, agîrbiceanu, a. 63. Cum şerpuia poliţa la deal,... tot aşa şi Pisicuţa şerpuia la pas. hogaş, dr. i, 203. începu:să numere fibrele mesei de stejar... urmărindu-le cum şerpuiesc ocolind nodurile. , arde-leanu, u. D. 24, cf. şăineanu, d. u., cade. Potecile. . şerpuiau printre chioşcuri şi ronduri de flori. rebreanu, r. i, 80, cf. c. petrescu, c. v. 183. Pe drumurile şerpuind In zare... Se-nal(ă colb mărunt, d. botez, f. s. 88. Şinele. . . şerpuiau numai printre flori sălbatice: i. botez, şc. 102. Cărările strimte.. . se pierd şerpuind printre stlnci. bart, s. m. 56, cf. scriban, d., ionescu-muscel, ţes. 290. Izvoarele şerpuiesc, vianu, a. p. 106. Trenul şerpuie-nlre dealuri, contemp. 1949, nr. 158, 12/4. Tractorul şerpuia, smucea, bufnea şi răbufnea, asemenea unui cal. v. rom. octombrie 1951, 84. Drumul şerpuieşte acum printre uriaşe lanuri de grlu. ralea, o. 135. O ghirlandă lungă de flori de seră, încolăcite, şerpuia In mijlocul mesei, camil petrescu, o. i, 586. XJn singur f.ir de apă nu se zăreşte şerpuind In albia aridă, bogza, c. o. 208. Calea,.. şerpuia pe fundul unei văi înguste, stancu, r. a. i, 76. C.rişul se Urăşte şerpuind in soare, beniuc, v. a. ii, 237. Părul li şerpuia plnă In pămlnt. vinea, l. ii, 67. Pe Ungă jiale şerpuieşte plrlul. preda, d. 227. Fumul Din hornuri negre şerpuieşte-n sus. labiş, p. 125. Dacă schim-bătoriul scapă, plugul joacă, şărpuieşte şi brazda nu-i oablă şi In arătură să face greş. brebenel, gr. p. <0> F i g. Un frig de ghiafă-i şerpuia prin şira spinărei. delavrancea, s. 127. Ideea măreafă a (ării şerpuia prin suflete sub forma unor fiori, ce se aninau de nimicurile trecătoare ale ceasului de acum. d. zamfirescu, r. 254. Prin toată expunerea lui Cicero şerpuieşte ideea că metafora este un mijloc al sensibilizării, vianu, m. 62. + T r a n z. A străbate, a brăzda cu linii ondulate. Soarele, la zori, şerpuieşte munfii Triestului cu chenare de rubin, delavrancea, s. 70. Clmpiile... păreau o mare de omăt şerpuită ici-colea de dungulife cenuşii, contemporanul, v, , 104, ci. cade. F i g. Fiori reci mă şerpuiră la glndul că putea fi lipsă o treaptă şi să lunec In gol. cazaban, v. 63. — Prez. ind. pers. 3: şerpuieşte şi (rar) şirpuie. — Şi : (regional) şerpoi (conv. lit. viii, 100, x, 406 ; prez. ind. pers. 3 şerpoaie ib. x, 406), sărpui vb. IV. — Şarpe + suf. -ui. ŞERPUlALĂ s. f. (Rar) Şerpuire. Cf. ddrf, dm. — Pl. : şerpuieli. — Şerpui + suf. -eală. ŞERPTJÎND, -Ă adj. (Rar) Şerpuitor. Zboară clnlind ale lor doine lungi şire de cocori, brlne şerpuinde, odobescu, s. iii, 18. O văd Iniorclndu-se cu mişcarea şerpuindă a trupului ei lunguieţ. sadoveanu, o. xvm, 497. Se urcă turme sus la munte Pe şerpuindele cărări. deşliu, m. 21. — Pl. : şerpuinzi, -de. — V. şerpui. ŞERPUÎRE s. f. (Adesea urmai de determinări In genitiv sau introduse prin prep. ,,de“) Faptul de a şerpui; sinuozitate, (rar) şerpuială, şerpuil1. Ar fi lăsat pe seama picturei, sculpturei şi poeziei să ne reprezinte apusul soarelui, lumina lunei şi şerpuirea fulgerului, filimon, o. ii, 161, cf. cihac, i, 274 lm. Vezi In depărtare şerpuirile Bistriţei şi satele împrăştiate pe poalele măgurilor, vlahuţă, o. a. ii, 157, cf. id. s. a. iii, 283, ddrf, alexi, w. Vedeam pe şerpuirea albă In largul drumului de (ară Un om bătrln. goga, poezii, 91. Ar fi vrut să-i arate mai bine şerpuirea a],ei. ardeleanu, D. 134. Rlul Teleorman e linie de hotar. .. rosti Grigore... indiclnd eu mina şerpuirea uşoară 1031 ŞEHPUIT1 — 71 ŞERU11 a vălei. rebreanu, b. i, 71. Nu era declt o şerpuire de şanţ mai îngust, cXlinescu, e. o. i, 106. Am por-nil-o... prin apă, urmind toate zigzagurile şi toate şerpuirite şuvoiului. lXncbXnjan, c. iii, 152. <> F i g. Găseşte... expresia... intimă şi caldă, Inmlădiată printr-o şerpuire a frazei, vianu, a. p. 200. — PI.: şerpuiri. — V. şerpui. ŞERPUÎTl s. n. (Rar) Şerpuire. Cf. ddrf. Urcam tn pas de voie şi fără grijă suişul... ce-şi furişa şer-puitu-i umbros sub taina neturburată a pădurilor. hogaş, db. i, 261. — V. şerpui. ŞERPUÎT3, -Ă adj. Şerpuitor. Cf. lm. O cale şerpuită. . . înlocuise, sub roatele trăsurei, asprimea... In-ţelenitei şosele', odobescu, s. i, 337, cf. 165. Susurul acestor izvoare o făceau să se uite galeş la ele şi-i plăcea să le vadă curgerea lor cea şerpuită. ispirescu, l. 18. 'Rial Tlrgului — şi răsfiră apele pe minunata sa albie, '■ In făşii şerpuite. delavrancea, t. 115. Clnd timpul era frumos, o lua încetişor pe cărăruia şerpuită tn curmezişul dealului. vlahuţX, o. a. i, 94. O cărare lungă şi şerpuită. sbiera, f. s. 16, cf. alexi, w., şXineanu, d. u., cade. Suim drumul şerpuit şi trecem pe platoul : celeilalte regiuni, sadoveanu, o. x, 419, cf. xiii, 251, xvi, 25, alr sn iii h 860. F i g. Vechile obiceiuri de şerpuită codeală. odobescu, s. iii, 450. •£> (Adverbial) Chelnerii se strecurau şerpuit printre perechi. : c. petrescu, c. v. 311. Cel gonit de Lupei fugea şerpuit prin mirişte, sadoveanu, o. viii, 512. — PI. : şerpuifi, -le. — V. şerpui. ŞERPUITOR, -OÂRE adj. Care are cotituri, care şerpuieşte; sinuos, şerpuit2, (rar) şerpuind, (învechit, rar) şerpitor. Cf. cihac, i, 274, lm. Cobori scările pe cărarea cea şerpuitoare, gane, ap. cade. S-au făcut mlădioase, şerpuitoare alge, ori monstruoase balene. . anghel, pr. 74. Indivizii mai lungi execută şi mişcări şerpuitoare, babeş, o. A. i, 235, cf. şXineanu, : D. u. Bete de un plrliaş limpede.. . şi şerpuitor, bassara-bescu, v. 141. Sărise pe calul cel mărunt şi... II făcu să zvlcnească Intr-un umblet iute şi şerpuitor, sadoveanu, o. x, 26. Legarea firelor şerpuitoare cu cele de bătătură se poate face peste două fire la stingă, ionescu- : muscel, ţes. ,291. Linia neagră şi şerpuitoare a căii '■ ferate tăia... firul alb al şoselei, contemp. 1948, nr. 71, : 7/1, cf. arghezi, vers. 723. Discul pendulului era 1 mare şi greu,'ţinut de o baghetă şerpuitoare şi brodată. cXlinescu, b. i. 14. Caii mergeau acum la pas, ocolind j pe şleaul şerpuitor, camil petrescu, o. ii, 538. Noul parc... corespunde condiţiilor de aspect rustic, cu ‘ peluzele sale ample străbătute de alei şerpuitoare, v. ' rom. august 1963, 156. Am urmărit unduirea şerpui- ; toare a Murăşului. lXncrXnjan, c. iii, 187. <0> F i g-Stil plin de graţiile veacului XVIII, euritmic şi şerpuitor. lovinescu, c. v, 14. O fanfară lăutărească începe, cu răsuflet greu de dobă şi cu ţiuituri şerpuitoare de clarinet, un vals. cazimir, gr. 66. — Pronunţat: -pu-i-, — PI. : şerpuitori, -oare. — Şerpui + suf. -tor, ŞERPUITCrA s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate. [Agricultorii] ar trebui să caute care-i pricina şărpoiturilor ■. şi a tufelor celor mai înalte de prin ogoare, i. ionescu, : c. 38/28, cf. cihac, i, 274, lm, ddrf, barcianu, alexi, w. ' Veneau din depărtaţi codri corbii... Inşirlndu-se pe toate şerpuiturile drumului, camilar, n. i, 222. — Pronunţat: -pu-i-, — PI. : şerpuituri. — Şi : (regional) şărpoitâră s. f. — Şerpui + suf. -tură. ŞERPULÎTE s. m. (Regional) Şerpişor (1). Măi băiete, numai ce aude ziclnd şerpuletele, nu mă omori. şez. vi, 10. — PI.: şerpuleţi. — Şarpe + suf. -ulete. ŞERPULÎŢ s. m., s. n. 1. S. m. Şerpişor (1). Cf. CIHAC, I, 274, POLIZU, GHEŢIE, r. m., barcianu, alexi, w., tdrg, cade. <> (în basme) Şerpoaica... a început să ungă cu buruiana ce ţinea In gură un şerpuleţ ce era mort şi uscat întins pe pămtnt... şi îndată şerpu-leţul a început să se mişte, popescu, b. iv, 18. 2. S. n. P. ana 1. (Prin Transilv.; la pi.) Şuviţe de păr1 împletite, care se despart spre urechi formlnd două semicercuri. Cf. moldovan, ţ. n. 159. 3. S. n. (Prin Munt.; mai ales la pl.) Şir de flori mărunte şi dese la ie, fotă etc. Cf. udrescu, gl. 4. S. m. (Regional) Numele unei specii de miriapod (Julus terresiris hungaricus) (Răşinari —Cisnădie). Cf. pXcalX, m. r. 33. —■ Pl. : (1, 4) şerpuleţi, (2, 3) şerpuleţe. — Şarpe + suf. -uleţ. ŞERPIJLÎŢĂ s. f. 1. Şerpoaică (1). Cf. cihac, i, 274, ddrf, puşcariu, et. wb. 137. Şerpuliţă, Dinţi de criţă', Am un paloş de oţel, Lasă trupul tinerel, alecsandri, p. p. 11. 2. (Prin Munt.; mai ales la pl.) Şir de flori mărunte şi dese la ie, fotă etc. Cf. udrescu, gl. O cămaşă numai şerpuliţe. id. ib. — Pl. : şerpuliţe. — Şarpe -f- suf. -uliţă. ŞERPtÎN subst. v. sărpun. ŞERI’UNEL1 s. m. v. şerpurel. ŞERPUNEL* subst. v. sărpunel. ŞERPURÎL s. m. Şerpişor (1). Cf. cihac, i, 274, ddrf, jahresber. viii, 168, 195, 198, puşcariu, et. wb. In flntlnă-o pietricică... Şi sub piatră-un şerpurel. alecsandri, p. p. 271, cf. bugnariu, n., chest. v 173/ 99. — Pl. : şerpurei. — Şi : şerpunel s. m. jahresber. viii, 168. — De la şarpe. ŞERPUŞ6R s. m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu frunze păroase şi ascuţite, dispuse In formă de evantai (Lgcopodium complanatum). Cf. dl, dm, PANŢU, PL., BORZA, D. 103, 292, H VI 103. — Pl. : şerpuşori. — Şarpe + suf. -uşor. ŞERTĂNEAŢĂ s.. f. v. şerteaţă. ŞERTEAŢĂ s. f. 1. (Olt.) Coccis (la om). Cf. cade, PLOPŞOR, V. o. 14, CIAUŞANU, V. 201, PAŞCA, gl., lexic reg. 31, 47. 4 P- ext. (în forma şertăneaţă) Şale. V. şa3 (II 2). Cf. cv 1949, nr. 9, 33. 2. (Prin Olt. şi nord-vestul Munt.; In forma şel-teaţă) Tîrtiţă. I-arupt şelteaţa găinii, de aia merge aşa. BOCEANU, GL., cf. UDRESCU, GL. — Pl. : şerteţe. — Şi : şertăneâţă (cv 1949, nr. 9, 33, lexic reg. 47, udrescu, gl.), şelteâţă s. f. — Cf. şa3. ŞERUÎ* vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A zugrăvi, a picta; a desena. Mearsl roaba de-au arătat şeruind chipul [bisericii] pre pămtnt. dosoftei, v. s. octombrie 90r/32. Şerueaşte cruce naintea dverniţelor besearicii. id. mol. 86, cf. ddrf. |P. ext, A descrie, a înfăţişa în scris. Cu frumoase stihuri, biruinţa aceasta precum au fost o şeruiaşte. cantemir, hr. 202, cf. tdrg, scriban, d., dr. vii, 118. 1046 ŞERUI2 -72 - ŞES — Prez. ind. : şeruiesc. — Şi : şirui vb. IV. — Şar2 + suf. -ui. Cf. slavonul uiapoRaTH. ŞERUÎ2 vb. IV. Tranz, (în. industria pielăriei ; complementul indică piei) A curăţa de resturile de carne, Înainte de tăbăcire. Cf. dm. — Prez. ind. : şeruiesc. — Din germ. scharren. ŞERUÎRE s. f. (în industria pielăriei) Acţiunea de a ş e r u i2 şi rezultatul ei. Cf. ltr2, dm. — V. şerui2. ŞERUITOR s. m., s. n. 1. S. m. Muncitor care rade resturile de carne de pe piei, înainte de tăbăcire. Cf. nom. prof. 45. 2. S. n. Cuţit întrebuinţat în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. Pe loc i-aş fi spintecat burta cu şeruitorul. ardeleanu, d. 212. — Pronunţat: -ru-i-. — Pl. : (1) şeruitori, (2) şerui-loare. — Şerui* + suf. -tor. ŞERUITURĂ s. f. (învechit, rar) Pictură, tablou. Dumnăzăiasca Icoană. . . nestrămutată din şăruitură o feriră, dosoftei, v. s. [prefăţăj lv/9, cf. tdrg, scri-ban, d. + P. e x t. Chip, înfăţişare, aspect. Acestaş au sămănat cu sw[î]/jîuZ Ioan Bogoslov la şeruitura trupului, dosoftei, v. s. decembrie 189v/3, cf. tdrg, scrib an, D. — Pronunţat : -ru-i-, — Pl. : şeruituri. — Şerui* + suf. -tură. ŞERVĂNEA s. f. v. şabana. ŞERVET s. n. 1. Bucată de pînză, de obicei pătrată, special confecţionată, întrebuinţată Ia masă pentru ştersul1 gurii şi al mîinilor ; [învechit] servietă (1). Sco-(înd năfrănile, şervetele şi altă pînză, ce era pentru slu jba measii şi a casii, le-au dai. cantemir, hr. 187, cf. man. gott. 134. 20 şervete, 2mese( a. 1780). uricariul, xi,249. O masă. . . cu 12 şărvete (a. 1796). iorga, s. d. viii, 33. 4 mease..., 6 serveturt (a. 1814). id. ib. xii, 170, cf. polizu. Plnza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute In casă. negruzzi, s. i, 151, cf. petri, v., pontbriant, d., alecsandri, o. p. 269, cihac, ii, 387, ddrf, bar-cianu, alexi, w., tdrg. Nici o pată de ou pe şervet, pe farfurie, pe cuţit, hogaş, dr. i, 177, cf. şăineanu, d. u., cade. Trase după el un şervet [de pe masă], c. petrescu, î. i, 13, cf. brăescu, a. 254. Urmă a zmulge din dulap şervetele şi taclmurile. sadoveanu, o. xv, 56, cf. scriban, d. O lingură şi un . . . şervet, închise Intr-o cutie de atlaz, arghezi, 'c. j. 144. îl legă la glt cu un şervet înnodat la ceafă, călinescu, e. o. ii, 233. Azvlrli şervetul de la glt. camil petrescu, o. iii, 502. Îşi şterse buzele cu şervetul, stancu, r. a. iii, 389. Mlncau cu stlngăcie şi se ştergeau mereu cu şervetul la gură. pas, z. i, 175. Şi-a înnodat şervetul la ceafă, vinea, l. i, 126. <£> (Rar) Şervet de hirtie — bucată de hîrtie subţire (şi poroasă), special confecţionată, folosită ca şervet (1). Şervete de hîrtie... kgr lei 120. nica, l. vam. 232. Pe un şervet de hîrlie, Lucu trase clteva linii cu creionul, vinea, l. i, 144. 2. (Mai ales în Mold., Munt. şi Olt.) Bucată dreptunghiulară de ţesătură din in, bumbac, borangic etc., adesea împodobită cu alesături, broderii sau franjuri, folosită mai ales la ştersul1 mîjnilor, al feţei sau al corpului (după spălare). V. prosop, ştergar (1), ş t e r g u r ă1 (1), ş t e r g ă t o r (1), m 1 n ă-ştergură (1), p e ş c h i r. 4 mlneşterguri de obraz, 4 şervete de ligheane (a. 1780). uricariul, xi, 249. Văzui pe gazdă cu şervetul pe mină. negruzzi, s. i, 58, cf. polizu. Adă un şervet de mă şterge, alecsandri, t. 747, cf. costinescu. [Colacii] se învelesc c-un şervet. MARIAN, NA. 294, cf. CONV. LIT. XLIIj, 143, BARCIANU, alexi, w. [Se fac] şervete pentru pus mămăliga. . . clnd o duc la munca clmpului. pamfile, i. c. 282. Pe la ferestre. . . atlrnă In cuie şervete sau prosoape. id. ib. 413. Un gros şi mare şervet de clnepă. hogaş, dr. i, 118. Şervete de borangic. .. desăvlrşeau podoaba părcţilor albi. sadoveanu, o. xi, 447. Venea acasă cu coşurile goale, curate, cu şervete aşternute pe fund. arghezi, p. t. 118. Pe colţul patului mama întinde un şervet, stancu, d. 144, cf. h ii 132, iii 20, ix 128, x 508, xii 174. 12 şervete de bumbac sau de fuior, se-vastos, n. 47. SI ştergi di sudori C-on şărvlt cu şăsl flori. şez. iv, 137, cf. vasiliu, c. 105, alr i 1 956, alr.ii 4 123, alr sn ii h 491. Un şervil alb mai bun. ALR sn iv mn h 1 225/682, cf. A v 15, 17, ix 1, lexic reg. 57. De era cu calul murg, li da şervet de Clmpu-lung. balade, i, 408. Şervet vărgat, pe Dunăre aruncat (Şarpele), delavrancea, s. 237. <0 F i g. Şterg geamul albastru Cu şervetul norilor, lesnea, vers. 143. + F i g. (Argotic; ieşit din uz) Bancnotă de 500 de lei, cu circulaţie pe teritoriu] ţării noastre In prima jumătate a secolului al XX-lea. Cf. bul. Fit. iv, 153. 3. (Regional) Năframă (I 1). Cf. şăineanu, d. u., com. din straja—rădăuţi. 4. P. a na 1. (Regional) Pată albă pe botul calului (Stînceni —Topliţa). chest. i 61/169. — Accentuat şi : şervet. — Pl. : şervete. — Şi : (învechit) şervet (accentul necunoscut; pl. şi serveturi), (regional) şervit, şărvăt (com. din moldova), şărvlt, şârbăt (alr sn ii mn h 491/574), ştervet (accentul necunoscut, h ix 128) s. n. — Cf. pol. serwe ta, fr. s e r v i e 11 e. — Ştervel: prin apropiere de ştergar. ŞERVEŢEL s. n. Diminutiv al lui şervet. 1. Cf. şervet (1). Cf. polizu, costinescu, d:irf, barcianu, alexi, w., pascu, s. 148, cade. Scosese fiţele de masă şi şerveţelele cele mai albe. c. petrescu, r. dr. 199. Aruncă afară tot conţinutul unei cutii a bufetului ca să găsească un şerveţel mulţumitor, călinescu, e. o. i, 275. Stau la masă.. . toţi cu şerveţele pe după glt. pas, z. i, 110. S-au înfiinţat buluc la bucătărie. Unii cu şerveţele la glt. vinea, l. i, 283. + Bucală de hîrtie subţire (şi poroasă), special confecţionai ă, folosită ca şerveţel (1). dicţ. 2. Cf. şervet (2). Şerveţel vărgat Peste mere aruncat (Curcubeul), teodorescu, p. p. 225, cf. findescu, l. p. ii, 155, gorovei, c. 123, pascu, c. 205. 3. (Regional) Batistă (de buzunar) (Săcele— Braşov). alr sn iv h 1 202/182. 4. (Prin Munt. ; în construcţia) D-a şerveţelu = numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. Cf. h iv 90. — Pl. : şerveţele. — Şervet + suf. -el. ŞERVIT s. n. v. şervet. ŞES, ŞEÂSĂ adj., subst. I. Adj. 1. (Popular; despre suprafeţe de pămînt) Plan, neted, drept. Aflară un pămlnl şes. . . şi acolo lăcuiră. palia (1581), 45/1. Pînă la aceşti tătari iaste locul şăs şi pămlnt ales. herodot (1645), 216. Pogorl cu ei, stătu în loc şăs. n. test. (1648), 74r/25, cf. mardarîe, l. 223. Sluji-toriu. . . virtejindu-să de de-afara locului şes. dosoftei, v. s. septembrie 3r/15. Va trăi... la pustiiu In pămln-lul cel şăs. biblia (1688), 1291/21. Au ieşit la un loc şes, unde era nişte sate foarte frumoase, mineiul (1776), 28T2/2. [Dunărea] puţin mai nainte de oraş nu curge pe loc şef, ci pinlră 2 munţi, golescu, î. 111, cf. drlu, LB, VALIAN, V., ISER, POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, d., cihac, i, 273. [Pămîntul] din lat şi şes ce era să hie, s-a scovlrdat. jipescu, ap. gcr ii, 261. Clmpia şeaţă se lungeşte plnă în poalele munţilor, odobescu, s. i, 63. Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adine. eminescu, o. i, 43. Ajungea pe clte un piept de munte şes. ispirescu, l. 56, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. 1055 ŞES -73- ŞESIME1 întinsori de iarbă cu prea puţine părţi şese. ap. tdrg, cf. şăineanu, D. u., CADE, scriban, D. Trupele cele mulle campau... pe solul şes şi uscat, arghezi, p. t. 42. Mai cit colea, pe locul şef, Curgea, ca şarpe, un rlulef. teodorescu, p. p. 111. Au picat In coarnele unui ţap care păştea pe un cimp şes. sbiera, p. 166. Poiană, un loc limpede, aşa şef, Intre păduri, alr ii 2 484/192, cf. alr sn iii h 815, h 817. + (învechit, rar ; despre obiecte) Plat. Un fel de barcă, largă şi şeafă, .. .ne transportă la Cladova. bolintineanu, ap. cade. 2. (Geom. ; învechit, rar; în forma şef; în sintagma) Triunghi şef = triunghi plan. Trigonometría sau meşteşugul dezlegării triunghiurilor şefe. aat 66r/4. II. S. n. 1. întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de relief, situată la mică altitudine, c 1 m p i e ; suprafaţă plană de pămînt situată într-o depresiune, (regional) z ă p o d i e ; cîmp. V. pustă, ş e s t i n ă1 (II). Şesurile mulfi-oor grlulu. psalt. hur. 53v/9. Văile (şesul h) fsatelor măsur. psalt. 114, cf. D. bogdan, gl. 107. [Soarele] lumineadză. . . şesurile şi văile (a. 1645). gcr i, 114/23. Au dat de o hiară ce se chiamă buor şi după multă goană... o au scos la şesul apei Moldovei, ureche, l. 60. Afllnd un loc cu şes de pajişie descălecară. dosoftei, v. s. noiembrie 118v/21. Veniră cu oşti Intr-ajutor, ieşind... in şesul Diiului. anón. CANTAC., cm i, 131. Isus Navi... au zis: să ste soarile cătră Gavaon şi luna pre şăsuri (cca 1750). gcr ii, 62/17. Armenii au... o mănăstire, ce este intr-un frumos şes, udai de multe ape. amfilohie, g. 29/1. Ieşind afară din cetate tntr-un şes, i-au arătat locul (a. 1812). gcr ii, 209/25, cf. drlu, lb. Au pierdut din urmă cu totul a lor fiară, Ascunsă-n selbă deasă din şesele deschise, heliade, o. i, 306. Au socotit să-ş afle scăparea cătră un şăs întins ce era acolo aproape. drăghici, r. 112/4. Fridec, tlrg despărfit In două, o parte pe un deal şi alta pe şăs. kogălniceanu, s. 9. Şesurile Tlrnăvilor şi a Murăşului au o fafă cu lotul desfătăcioasă. gt (1839), 1()92/10, cf. donici, f. i, 14/10, iser. Ţara Muntenească (numită astfel In glumă, căci cea mai mare parle din ea nu este declt un şes) au avut asemenea hofi. russo, s. 176, cf. polizu, ne-gruzzi, s. i, 118, petri, v., pontbriant, d., cihac, i, 273, lm. Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. eminescu, o. i, 201. Şesul neundoiat al Bărăganului. caragile, o. iii, 17. Iarba pe tot şesul de cosit e gata. macedonski, o. i, 187, cf. ddrf. O dungă de soare s-arată Şi-i creşte pe şesuri lucirea, coşbuc, p. ii, 9, cf. enc. rom., barcianu, alexi, w. Nu mai slnt şesuri netede In fără. goga, poezii, 322, cf. tdrg. Şesul se strimta tot mai mult, dealuri se Inălfau lot mai dese. agîrbi-ceanu, a. 46. Nimic parcă nu se clintea In imensitatea aceea a şesului, bujor, s. 169, cf. hogaş, dr. i, 105. La ferestruia dinspre şes am aşteptat soarele, c. petrescu, s. 9, cf. şăineanu, d. u., cade. Din virful munţilor vedeai şesul spre care mergeai tulind la vale. puşcariu, l.r.i, 163. A adus brazii cărora. . . nu le mergea prea bine In regiunea aceasta de şes. rebreanu, r. i, 79. Oierii... trec de la munle la şesuri. sadoveanu, o. xiii, 731, cf. enc. agr., bl vi, 161, 204, scriban, d., i. barbu, o. 95, dr. xi, 125, călinescu, i. 6. Este mereu şes, plin de zăvoaie şi de ochiuri de lac. camil petrescu, o. iii, 465. Ieşiră din regiunea de şes unde nimeni nu avea nevoie de porumb, preda, m. 68. Tu urci din şesuri, din oraşe vii, Şi-n suflet porţi nelinişti citadine. Labiş, p. 93. Oile erau. . . pe locul de păşune, pe şăst. vuia, păst. 27. Să văd norii fulgerlnd Ierbulifa-n şesuri dlnd. alecsandri, p. p. 287, cf. h iii 228, xv 149. In şesul Scăienilor,... Mihnea Vodă cel vestit Cu-a lui oaste-a tăbărlt. pop., ap. gcr ii, 300. Foaie verde de pe şes, Nu pot, neică, ca să ies. teodorescu, p. p. 310. Clndu-mi vine dor de mers, Merg pe deal ca şi pe şes. jarnik-bîrseanu, D. 221. Cind cocostlrcii stau pe şes, are să fie cald. şez. iv, 119. De s-ar face dealul şăs Şi valea bună de mers. hodoş, p. p. 105, cf. cătană, b. 161. Pădurea li se rărea Şi la şes ele-mi ieşea, păsculescu, l. p. 166, cf. ciauşanu, v. 201, ALR i 407, ALR II 5 058, 5 061/537, 551, 928, alr sn iii h 817, a i 12. Să-mi ari holdele din şes, Un’ se face griul des. balade, ii, 363. 2. (Popular) Platou (pe munte sau pe deal). Pre culmea muntelui aflarăm un şes foarte vast. lm, cf. ciauşanu, v. 201, chest. iv 87/68, alr sn iii h 815, a v 29, vi 26. 3. (învechit, rar) Suprafaţă plană. In umbra pădurilor, pă şăsul mărilor, marcovici, d. 197/26. Purtau işlic toi alit de umflai, dar sfera nu era întreagă, era tăiată neted orizontal,. . . iar pe acel şes era întins un fund de postav, ghica, s. 500. III. Subst. (învechit, rar) Parte a corpului patrupedelor, cuprinsă între şolduri1 şi coaste. La un period mai înaintai al boalei..., clnd pune cineva mina pe pielea spatelui şi a lombelor (cărnurile de pe şes), se simte... o scultafiune. i. ionescu, d. 483. — PI. : (I) şeşi, -se, (H) şesuri şi (învechit) şesure, şese. — Şi: (regional) şese (chest. iv 87/174/f, lexic reg. 94) s. n., şest adj., s. n., ş&stru (conv. lit. xxxix, 1130, L. rom. 1968, 64), şeş (alr ii/53, 64) s. n., şeţ, şeâţă adj., subst., şez (cuv. d. bătr. i, 304, bul. fil. v, 338, alr sn iii h 815/682, h 817/682) adj., s. n. — Lat. sessus, -a, -uin (part. al lui şedere „a şedea“.). ŞESĂR s. m. Carte de joc marcată cu numărul şase (I 1), care are şase puncte; şase (III 3). Cf. iordan, l.r.a. 161. — PI. : şesari. — Şase + suf. -ar. ŞESĂSPRE num. card. v. şaisprezece. ŞESĂSPRECE num. card. v. şaisprezece. ŞESC s. n. v. şes. ŞESE num. card. v. şase. ŞASELEA, ŞESEA num. ord. v. şaselea. ŞESEUdlV s. n. (Rar) Număr egal cu un bilion de trilioane. Numirile perioadelor slnt, inceplnd totdeauna de la dreapta : . . . milion, bilion, trilion. . . şe-sălion. asachi, e. i, 5/12. — Pronunţat : -li-on. — Pl. : şeselioane. — De la şase, după fr. sexlillion. ŞESELU1VIE s. f. v. şaselunie. ŞESENAL adj. (în sintagma) Plan şesenal (şi substantivat, n.) = plan economic de stat pentru o perioadă de şase ani; perioada de timp corespunzătoare. Planul şesenal de dezvoltare a economiei ne oferă posibilităfi mari de afirmare In toate domeniile, gl 1961, nr. 368, 3/5. în cursul şesenalului ritmul mediu anual de creştere a producţiei industriale globale va fi de circa 13 la sulă. cf 1961, 18. în anii şesenalului toate regiunile ţării... au făcut paşi însemnaţi înainte, scînteia, 1965, nr. 6 686. Intr-un singur şesenal, Suceava şi-a format un profil industrial propriu . ib. 1966, nr. 7 054. — Pl.: şesenale. — De la şase, prin analogie cu cincinal. ş£SEPREZECELEA, -CEA num. ord. v. şaisprezecelea. ŞESESPREZECE num. card. v. şaisprezece. ŞESESPREZECELEA, -CEA num. ord. v. şaisprezecelea. ŞESEZECI num. card. v. şaizeci. ŞESÎME1 s. î. Număr egal cu a şasea parte dintr-o unitate ; a şasea parte dintr-un întreg. Cf. lm, ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, pascu, s. 142. O şesime din întinsele clmpii erau prea pufin lucrate. N. A. bogdan, c. m. 114, cf. cade. Societăfile streine posedă cinci 1069 ŞESlME2 -74- şetrangi şestmi din rezervele actuale, c. petrescu, a. 412, cf. scrib an, d. Revoluţia Socialistă din Octombrie... a biruit pe o şesime a pămlntului. contemp. 1949, nr. 160, 9/5. — PI. : şesimi. — Şase + suf. -ime. ŞESÎME* s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Clmpie vastă. Cf. LB, iser, cihac, i, 273, lm, barcianu, alexi, w. 2. (învechit, rar; In forma şăţime) însuşirea de a fi plan, neted, drept. Cf. valian, v. — Pl. : (I) şesimi. — Şi : (Învechit, rar) şezime (alexi, v*.), şăţime (valian, v.) s. f. — Şes -f suf. -ime. ' ŞES6S, -OASĂ adj. (Rar; despre suprafeţe de pă-mlnt) Plan, neted, drept. Teritoriul... e şesos. enc. rom. iii, 1151. Ţinutul şesos (pusta) se întinde... ptnă la Tisa. molin, r. b. 286. Locuri şcsoasă. teaha, c. n. 269. — Pl. : şesoşi, -oase. — Şes + suf. -os. ŞÎSPRĂZECE num. card. v. şaisprezece. ŞEST* adj., s. n. v. şes. ŞEST* interj., s. m. sg. (Argotic) 1. Interj. (Adesea pronunţat cu „e“ prelungit) Cuvlnt folosit pentru a semnala apropierea unei (sau a unor) persoane faţă de care se cere precauţie, care reprezintă un pericol; (argotic) şase (II). Gardistul, chemai de file, scoase ţignalul. — Şceest I făcu un nene. Curcanul, bul. fil. ii, 209, cf. OK. s. vii, 125, iordan, stil. 372, BL vi, 170, ix, 105. + (Substantivat; In loc. a d v.) Te şest = pe furiş; îji mod fraudulos. Cf. bul. fil. ii, 207, bl iv, 115. Să-i dai pe şest, să nu te vadă cincva. udrescu, gl. 2. S. m. sg. Răufăcător care stă la plndă pentru a-şi avertiza tovarăşii la apropierea unui pericol. Şeslul, clnd a genit fraierul că vine, a Intins-o şi s-a topit. bul. fil. ii, 207, cf. iv, 194. A pune şest la pont. gr. s. vii, 125. — Din rus. ineCTb. Cf. bl ix, 105. ŞEST AC s. m. v. şuştar. ŞÎSTINĂl s. f. I. (Regional) 1. Şes (II 1); tăpşan. Era plină larga şestină a Eghiptului, unde se număra păn la doaozcci şi doao de mii de cetăţi, maior, t. 30/26. Aleargă într-un suflet la neagra adunare Ce era pe o şeştină largă, budai-deleanu, t. 116, cf. conv. lit. xxxix, 1 136, dr. vi, 310, cade, dr. x, 108, h xi 322. Poiana Mărului... e o şestină cam prăvălatică spre răsărit, marian, t. 5. Scştină mtndră de brazi, N-am bărbat, numai năcaz, Seştină mlndră de stlhă, N-am bărbat, numai oslndă. rev. crit. iv, 339, cf. candrea, ţ. o. 52, vîrcol, m. 88, gr. băn., paşca, gl., coman, gl., alr sn iii h 817/27, lexic reg. 15, teaha, c. n. 107. + Loc mocirlos. Cf. chest. ii 73/92, 278, a v 15, lexic reg. ii, 63, udrescu, gl. 2. Platou (pe munte sau pe deal). Cf. dm, chest. iv 87/264, glosar reg. II. (Prin sudul Olt.; In forma şaştinâ) Podină, platformă plutitoare pe care se instalează moara de apă. Cf. h xi 247, xii 261. Dunărea unde-o trecea? Pe la moara lui Mola, Că i-a luat şaştina Ca să treacă Dunărea. pXsculescu, l.p. 247, cf. alr ii 6 736/886, 6 746/886. — Pl. : şestine. — Şi; şâştină, şiş tină (pl. şi şaşlini coman, gl.), şfştlnă (chest. ii 73/278), siştină s. f. — Şest1 + suf. -iştină (prin haplologie). ŞÎSTINĂ* s. f. (Regional) Lemn Încovoiat şi lătăreţ care se aşază sub roata joagărului, pentru a Împiedica oprirea prundişului sub aceasta. Cf. dame, t. 176, PAMFILE, 1. C. 112, ŞAINF.ANU, D. U„ CADE. — Pl. : şestine şi şestini. — Etimologia necunoscută. Cf. rus. in e c t „prăjină“. ŞESTOÂRE s, f. v. şezător. ŞiiSTRU s. n. v. şes. ŞESUÎ vb. IV. Refl, unipers. (Rai) A deveni plan, neted; a lua formă de şes (II 1). Povlrnişuri ... se destind, şesuindu-se. ap. tdrg, cf. scriban, d. — Prez. ind. pers. 3 sg. : şesuieşte. — Şes + suf. -ui. ŞESURfiLE s. n. pl. (în poezia populară) Diminutiv a] lui şes uri. V. şes (III). Vino, puică,... Să mă câţi pe şesurele, Pintre cele morminţele. sevastos, c. 268. Colo jos pe şesurele, Acolo-s căşile mele. cătană, b. 161. Să ştii, maică, c-am murit. .. Să ie iei pe şăsu-rcle, Plnă-i da de morminţele. şez. v, 64. — Şesuri (pl. lui şes) + suf. -el. i ŞESZACI num. card. v. şaizeci. ŞEŞl s. m. v. şoş. ŞEŞ* s. m. v. şes. ŞEŞ* subst. (Bot. ; regional) Pipirig (Roşia —Beiuş). alr sn iii h 637/310. — Pl. : ? — Din magh. săs. ŞEŞ-BEŞ subst. (Turcism învechit) Table. V. t a-b 1 ă. Jocurile. . . In trictrac (tavle sau şeş-beş). . . au fost destul de răsptndite In oraşe, şio i, 218, cf. ii2, 162. — Accentul necunoscut. — Din tc. şeşbeş. ŞEŞC subst. v. şişcă*. ŞEŞCALĂU s. n. v. şiştnlău. ŞEŞI adv. v. aşaşi. ŞEŞ0S, «OÂSĂ adj. (Regional; despre fin sau iarbă) Amestecat cu rogoz (Voivozi — Şimleu Silvaniei). Cf. alr ii 5 247/325. — Şeş3 -f suf. -os. ŞEŞTĂRAU s. n. (Regional; glumeţ; mai ales la pl.) Picior (I 1) lung (Măţău — Cîmpulung). coman, : gl. Dă-ţi şeştăraili-ncolo I id. ib. — Pl. ; şeşlăraie. — Cf. ş i ş t a r2. ŞfiŞTIN, -Ă adj. (Regional; despre suprafeţe de pămînt) Plan, neted, drept (Glimboca —Caransebeş). : Cf. alr sn iii h 815/27. — Pl. : şeştini, -e. • — De la şest*. Cf. ş e s t i n ă1.- ŞEŞTINĂ* s. f. (Regional) Coliba strungii în care : se mulg oile (Şoimuş —Beiuş). chest. v 53/85. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞfiŞTINĂ* s. f. v. şestină». ŞETAN subst. (Regional) Buştean (Ciubăncuţa — , Dej), coman, gl. — Pl.: ? — Cf. germ. Scheit. ŞETRÂNCĂ s. f. v. şatrancă. ŞETRÂNG1 subst. pl. v. şatrancă. 1097 ŞETRĂNCUŢĂ -75*- SËVfcôN ŞEîRĂNCCŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui şetrancă. V. şatrancă (2) (Săcele). Cf. moroi anu, s. 34. Pe cap îmbrobodită frumos cu maramă de borangic cu floarea crinului, cu şetrancă ori şelrăn-cufa la cele două căpăiîie. id. ib. — Pl. : şetrăneufe. — Şetrancă + suf. -ufă. ŞETCLCĂ s. r. v. scalulcă. ŞEŢl s. n; v. Jeţ. . ŞEŢ* subst. (Plin nordul Dobr.) împletitură de nuiele, care formează fundul lesei de prins peşte. Cf. antipa, p. 607. O Gulerul şefului v. guler. -PI.:? — Etimologia necunoscută. ŞEŢ3, ŞEÂŢĂ adj., subst. v. şes. ŞEI) interj. (Regional) Strigăt cu care se alungă găinile (Clinic—Sebeş). Cf. a ii 12. — Onomatopee. ŞEUAŞ, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Şi substantivat) (Cal) care poartă şa3 (11 ). M-am hotărîl să desham şi eu pe celalalt şăuaş. ghica, s. 244. Şi-mi apuc hăţurile în mîna slîngă şi m-arunc pe şăuaş. alecsandri, t. 52, cf. alexi, w., tdrg, cade, scriban, D. + (Regional ; despre cai) Cu spinarea curbată în jos (Epureni— Iaşi). GLOSAR BEG. 2. S. n. (Prin Mold.) Partea dinapoi a şelei3 (I 1). Cf. SCRIBAN, D. 3. S. n. (Regional) Spinare (la cal). Cf. damé; t. 49, pascu, s. 349, dr. v, 274. — Pl. : şeuaşi, -oase. — Şa* + suf. -aş. ŞEULÎŢĂ s. f. (în poezia populară) Şeluţă. Cf. tdrg, pascu, s. 260, cade. Şeuliţa lui, Falca zmeului. teodorescu, p. p. 92. Şeulifa lui, Ţasta zmeului, şez. I, 113. Şăulifa că-i lua, Ibîncile c-aşternea, Şaua căpătîi punea. mat. folk. 39, cf. rădulescu-codin, l. 21, mateescu, b. 115. Şăulifa leului Este o falcă, mări de zmeu. păsculescu, l. p. 179, cf. i. cr. iv, 201. — Pronunţat : şe-u-, — Pl. : şeulife. — Şa* + suf. -uliţă. ŞEUŞOARĂ s. f. (într-o poezie populară) Şeluţă. Cf. pascu, s. 167. Şeuşoara lui, Două fălci de zmeu. păsculescu, l. p. 62. — Pronunţat : şe-u-, — Pl. : şeuşoare. — Şa* + suf. -uşoară. ŞEtfŢĂ s. f. v. şeluţă. ŞEVALET s. n. Suport de lemn, de obicei cu trei picioare, pe care pictorul sau desenatorul fixează cartonul, plnza sau planşa clnd lucrează. In faţa minţii îi apăru atelierul... cu şevaletele vîrîle unele în altele. ARDELEANÜ, U. D. 84, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Eu mă aşez la şevalet şi pictez, c. petrescu, o. p. t, 43. A început a aduce acolo oameni cu palete şi şevaleluri. sadoveanu, o. x, 419, cf. scriban, D. Privea îndelung cu binoclul de aur un tablou aşezat... pe un şevalet. camil petrescu, o. iii, 89. Sări în faţa şevaletului şi acoperi pînza cu o perdea, v. rom. octombrie 1954, 114. Pictorul, înfăţişat în faţa şevaletului,.. . captează interesul privitorului, contemp. 1954, nr. 379, 3/4. Pe şevaletul piciorului stă o lucrare abia începută. l 1965, nr. 17, 10/2. O întrerupere a lucrului la şevalet. contemp. 1969, nr. 1167, 7/4.^Piclută de şevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pînză, lemn sau carton, m. d. enc. — Pl. : şevalete şi şevaleluri. — Din fr. elievalet. ŞEVALlERĂ s. f. (Franţuzism rar) inel cu sigiliu. DN2. — Pronunţat : -li-e-, —. Pl. : şevaliere. — Din fr. chevalière. ŞEVELCRĂ s. f. (Franţuzism învechit, rar) Părul1 de pe capul omului. Neagra-fi şevelură. bolliac, in contribuţii, i, 99, cf. costinescu, 480. — Pl. : ? — Din fr. chevelure. ŞEVER s. n. (Tehn.) Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecţionată din oţel aliat, folosită la şeveruire. Cf. ltb2, dp, deb. — Pl. : şevere. — Din rus. iueiiep, engl. sliaver. ŞEVERUÎ vb. IV. T r a n z. (Tehn.; complementul indică roţi dinţate necălite) A supune şeveruirii. Cf. LTR2 XVII, 21, M. D. ENC. — Prez. ind. : şeveruiesc. — Şever + suf. -ui. ŞEVERUÎRE s. f. (Tehn.) Operaţie de supernetezire a flancurilor dinţilor roţilor dinţate necălite, prin răzuire mecanizată. Cf. ltr2, dp. Ca rezultat al şeveruirii, suprafeţele prelucrate devin foarte netede, deb iv, 580. — Pl. : şeveruirl. — V. şeverui. ŞEVI0T s. n. 1. Stofă ţesută din lină (de oi din rasa şeviot 2) sau din amestec de lină cu fibre sintetice, de obicei cu urzeala în diagonală. Cf. enc. rom. i, 801, şăineanu, d. u., cade. Nu aveam decît o bluză de şeviot verde, camil petbescu, u. n. 222. Pantalonul de şeviot alb. c. petrescu, î. ii, 255. Purla un costum de şeviot negru, vinea, l. i; 68, cf. ltb2, dm, d’n2. 2. Rasă de oi cu lînă fină, originară din Scoţia. Cf. enc. agb. ii, 48. Pentru lîha provenită de la speciile de oi încrucişate (chevlot, figaie, spanca etc.) este mai indicată.... carda dublă (cu tambur), ionescu-muscel, FIL. 462, Cf. LTB2, DM, DN2. — Scris şi : (după fr. sau germ.) chevîot. — Pronunţat : -vi-ot. — Din fr. cheviotte, germ. Scliewiot, Clieviot. ŞEVRET subst. (în industria pielăriei) Piele de ovine prelucrată, asemănătoare cu şevroul. Cf. nom. min. i, 380, cv 1951, nr. 5, 23, ltr2 iv, 242. — Scris şi : (după germ.) chevrette, ltr2. — Pl. : ? — Şi : şevrttă s. f. ltr2 iv, 243. — Din germ. Chevrette. Cf. fr. chevrette „căpriţă“. ŞEVRETĂ* s. f. (Franţuzism rar) Căpriţă. Cf. dn2. — Pl. : şevrete. — Din fr. chevrette. ŞEVREtĂ* s. f. v. şevret. ŞEVR0 s.n. Piele fină de caprine sau, rar, de ovine, din care se confecţionează articole de marochinărie sau de Încălţăminte. O franfuşcă cu ochelari şi cu ciubofele de şevro. hogaş, dr. ii, 61, cf. şăineanu, d. u., cade. Ghetele de şevrou mi-au devenit ca nişte bandaje de noroi, camil petrescu, u. n. 388, cf. nom. min. i, 380, ltr2 iv, 242, scl I960, 41. — Scris şi : (după fr.) chevreau, ltr2. — Pl. : şe-vrouri. — Şi: şevr6u, (regional) javrâu (com. din ORBENI—ADJUD) S. 11. — Din fr. chevreau. — Javrău : prin etimologie populară, după javră. ŞEVR0N s. n. (Franţuzism învechit, rar) 1. Epolet. Cf. ENC. ROM. I, 801. ' 1119 ŞEVROTIN -76- ŞEZĂTOR 2. Căprior (pentru construcţii). Cf. nom. prof. 30. — Scris şi : (după fr.) chevron, enc. rom. — Pl. : şevroane. — Din fr. chevron. ŞEVROTÎNĂ s. f. (Rar) Glonţ de calibru mic, folosit la vlnătoare de căprioare, de mistreţi etc. Cf. stoica, vîn. 23. — Pl. : şevrotlne. — Din fr. chevrotine. ŞEVR0U s. n. v. şevro. ŞEZI adj., s. n. v. şes. ŞEZ* s. n. (Regional) Ocol pentru vite folosit In timpul verii. V. zăcătoare (Rîmnicu Vîlcea). Cf. lexic reg. 86. — Pl. : ? — Postverbal de la şedea. ŞEZ* subst. (învechit, rar) 1. Sediu, reşedinţă. Cetăţile... sini alternativ şezui guvernului republicei confederate, laurian, m. iv, 47/26. 2. Focar (alunei boli). Boalele suprafăţiale. . . îşi au şezui îndată sub epidermă, man. sănăt. 219/8. — Pl. :? — De la şedea, după lat. sedes, fr. siège. ŞEZÂRE s. f. 1. (Prin Ban.) Astlmpăr, linişte. Cine l-a ţermecal? Două fete din Bănat, N-are slare nici şăzare, Ca Dunărea cînd e mare. epure, p. 72. II. (Regional) „Proptea de la oişte“ (Slrbova — Buziaş). l. costin, gr. băn. 192. — Pl. :? — Şedea + suf. -are (ca in crezare, pierzare, vîn-zare etc.). ŞEZÂTĂ s. f. (Prin nord-vestul Transilv.) Fiecare dintre stîlpii verticali care sprijină streaşina casei. Cf. chest. ii 119/384, 386, 271/386, teaha, c. n. 269. — Pl. : şezăţi. — Cf. şedea. ŞEZĂMINT1 s. n. (învechit) 1. Şedere (1) ; oprire (1). Cf. barcianu, alexi, w. [l]l scotea Cu tulpina din pămînt, Să-i fie de şezămtnt. teodorescu, p. p. 503. + (în loc. adj.) Cu şezămlnt = stabil, sigur. Cf. barcianu, alexi, w. Fără şezămlnt = instabil, nesigur. Cf. barcianu, alexi, w. 2. Domiciliu; reşedinţă. 3i de catolici... şăd cu şăzămintul lor în oraşul domniei meale (a. 1731). iorga, s. d. i, 289, cf. barcianu, alexi, \v. — Pl. : şezăminte. — Şedea + suf. -ămînt. t ŞEZĂMINT2 s. n. (învechit, rar) Sediment. Şeză-mîntul, adică stratul bălţilor, a gropilor. înv. vin. 33/17, cf. 69/18. Trecînd doaosprezăce sau optsprezăce ore (ceasuri) musiul de pre şezămtnt să se toarne şi prin doao pînze să se slrăcure. dz 15/2, cf. baronzi, In l. rom. 1964, 257. — Pl. : ? — De la şedea, după lat. sedimentum, fr. sédiment. ŞEZĂT0R,-OÂRE adj., subst. I. 1. Adj. (învechit; şi substantivat) (Persoană) care şade, care este aşezată (pe ceva). Văzui un şczăioriu pre nuor luminai şi-mi veni glas zicind : scoală, Anail. dosoftei, v. s. octombrie 82*77, cf. drlu, polizu, costinescu, cihac, i, 273, barcianu, alexi, w., tdrg, cade. 2. Subst. (Prin Mold. şi Bucov.) Scîndură fixată între tălpile războiului, pe care şade ţesătoarea cînd ţese. V. şezut (I 2). Baba lua banii înainte şi n-avea vreme să să mai urnească de pe şezătorul războiului. săm. i2, 219, cf. com. marian. 3. S. f. (Regional) Aşternutul de sub şa* (I 1) (Unirea—Călăraşi). alr i 1 119/980. 4. S. f. (Regional; In forma şazatoare) Loc unde se odihnesc vitele la amiază, cînd sînt la păşune (Scărişoara—Abrud). alr sn ii h 318/95. II. Adj. 1. (învechit; de obicei în legătură cu verbele ,,a fi“, ,,a se afla“) Stabilit, domiciliat (într-un loc); vieţuitor, trăitor (într-un loc). [Braşovenii] şăzători cu case. (Să fie scutiţi) de bir sluj(i)toresc (a. 1701). iorga, s. d. v, 349. Noi toţi neguţitorii,... carii pre unde să află şăzători..., dăm legătura noastră (a. 1703). id„ ib. xii, 11. Fiind domnul şi a doao zi şăzălor acolea, venit-au şi serascheriul. r. gre-ceanu, cm ii, 50. Iobaci care au fost şăzători la moşie s-au făcut moştenitori (a. 1768). iorga, s. d. xii, 226. Feciorii de negustori neînsuraţi cari... vor fi şezători în casă cu părinţii lor să nu se supere de dajdie (a. 1783). n. a. bogdan, c. m. 78. După voia me este şăzător lingă d[umnea] o[oastră] (cca 1800). gcr ii, 180/9. [Cinov-nicilor] li să vor plăti... cită vreme să vor afla şăzători printr-aceste schele (a. 1832). doc. ec. 498. Anton Furcă... s-au aflat şăzător în oraşul Slatinii. cr (1832), 682/2, cf. polizu. Sînt membri ai acestei asociaţii toţi românii şezători în orice parte de loc. ap. ghica, a. 798, cf. cihac, i, 273. Oştire ce se afla şezătoare la Argeş, odobescu, s. i, 93. Povestit de tata, şezător în Bucureşti, ispirescu, l. 10, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, cade, şez. viii, 43. <(>• (Substantivat) Lazar era unul den şezători cu nusul. coresi, ev. 102. El, aflîndu-să numai un şezători acolo, pentru a sa odihnă, nu are trebuinţă a să amesteca la pricinile moşiii (a. 1812). iorga, s. d. vi, 176. 2. (învechit) Sedentar. Cf. pontbriant, d., cihac, i, 273, ddrf. O (Despre abstracte) Stricarea stoma-hului... [se face] din vieţuire şăzăioare, fără umblet. piscupescu, o. 193/12. Strădaniile cele şezătoare ale învăţatului... pricinuiesc adesea vătămare sănătăţii. marcovici, d. 210/8. 3. (Regional ; în sintagma) Piatră şezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roţi ale morii. Piatra alergătoare se află dasupra pietrei şezătoare sau zăcă-toarc şi împreună amîndouă pietrele sînt aşezate într-un cerc de lemn numit veşcă. ap. hem 838, cf. 837, tdrg. III. S. f. Adunare restrînsă organizată de săteni (în serile de iarnă), pentru a lucra şi a petrece în acelaşi timp, spunînd poveşti, glume etc. ; (regional) fur-cărie, habă, habără. V. clacă. Cf. anon. car. Am ţinui şăzătoare un dărab de vreme (a. 1817). iorga, S. D. XII, 206, cf. LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., baronzi, l. 119. Poveştile frumoase ce se spun la şezătoare. ALECSANDRI, POEZII, 80, cf. CIHAC, I, 273. Sînt poveşti bune la şezătoare, seara, jipescu, ap. gcr ii, 262. Dragi-mi erau şăzătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat. creangă, a. 118. Acolo, la şăzătoare,... se strînseră toţi de vorbea la verzi şi uscate. ispirescu, l. 67, cf. ddrf. Le-a ţesut cu mîna ei, la şezători în serile lungi de toamnă, la un loc cu celelalte fete. păun-pincio, p. 117. Veni-vei iar. . . să salţi în hori Şi să asculţi în şezători poveşti, neculuţă, ţ. d. 101. Şi la clacă şi la nunţi Şi la glume-n şezătoare Numai eu să nu fiu oare? coşbuc, p. ii, 170, cf. barcianu, alexi, w. Drăguţa mea de la podmol, Din nopţile cu şezători, Şi-a pironii ochii-n pămînt. goga, c. p. 78, cf. tdrg. Singurile prilejuri de adunări şi petreceri [sînt] .. . şezătorile, furcăriile sau clăcile de noapte, pamfile, cr. 1. în şezătoarele noastre ţărăneşti . . . nevestele torc, babele împletesc, fetele coasă sau deapănă aţă sau bumbac, hogaş, dr. ii, 189, cf. şĂi-neanu, d. u., cade. Numai bazme-nfricoşate. . . Ne spuseşi la şezătoare, eftimiu, î. 82, cf. scriban, d., v. rom. noiembrie 1954, 142. Flăcăii şi fetele izbuteau să-l ia cu sila pe la şezători şi furcării. voiculescu, p. i, 48. Zioa bună să-mi ieu. . . De la fetele fecioare Din voioasa şezătoare, jarnîk-bîrseanu, d. 322. Fetele. . . îmbla, după obiceiul lor, pe la şăzători cu furca de torcea, sbiera, p. 206. Cit e lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n şezătoare, doine, 211. Noi lot ne-om 1129 ŞEZÂTORlU -11- şezut tntîlni: Vara, sărbătorile, Iarna, şezătorile. şez. i, 176. Som-me-i fată mare, Pune furca-n cingătoare Ş-aleargă la şezătoare, ib. vii, 162, cf. ţiplea, p. p. 116. Cind te duci în şăzători Să te pani p-ingă feciori: BÎRLEA, b. 34, cf. alr ii 4 353/219, alr sn ii h 445, a i 12, 34, v 2, 14, vi 26. Scăunel cu trei picioare, Merge seara-n şezătoare (Pirostriile), gorovei, c. 290. + (Adesea urmat de determinări care indică natura, caracterul) Reuniune, întrunire. V. cenaclu, serată. Să facem... o şezătoare literară, unde să vă citesc ceva de mine. caragiale, o. vii, 219, cf. tdrg. A ascultai la şezătoare O epigramă, topîrceanu, p. o. 109. Celulele fac propagandă..., finind conferinfe, şezători, sahia, u.r.s.s. 54. Am zărit-o. . . la una din şezătorile literare, sadoveanu, o. xv, 139, cf. scriban, d. O şezătoare a ,,Viefii româneşti“ în oraşul ei de baştină şi de glorie s-ar înscrie ca un eveniment, v. rom. februarie 1964, 205. Manifestările plastice din acei ani erau uneori însoţite de şezători, simpozioane de artă şi literatură, ib. ianuarie 1966, 172. Din iniţiativa directorului Luceafărului s-au organizat. . . primele şezători literare in Transilvania, românia literară, 1968, nr. 8, 5/2. — Pl. : şezători, -oare. — Şi : (învec'hit) şezătoriu adj., (regional) şazatoăre (alr sn ii h 318/95), şîzl-toărc (ib. h 445/29), şcsloore (ib. h 445/141) s. f. — Şedea + suf. -ător. ŞEZĂTORIU adj. v. şezător* ŞEZĂTlÎRĂ s. f. I. (în dicţionarele din trecut) . 1. Şedere (1); oprire (1). Cf. anon. car., polizu, cihac, i, 273, barcianu, alexi, w. 2. Domiciliu, reşedinţă, Cf. cihac, i, 273, barcianu, alexi, Vi. 3. Şedinţă (1). Cf. polizu, cihac, i, 273. H. (Regional) Platou (pe munte). Com. din turda. — Pl.: şezături. — Şedea + suf. -ălură. ŞEZINDĂ adj., s. f. 1. Adj. (Rar; despre poziţia corpului omenesc) Caracteristică şederii (1). Pentru a-l ridica pe bolnav şi a-l aşeza cit mai bine îrr poziţie şezîndă, se introduc mîinile sub omoplaţi, belea, p. a. 197. 2. S. f. (învechit, rar) Câtismă. Cf. săghinescu, v. G7. — Pl. : (2) şezînde. — V. şedea. —Sensul 2, calc după slavonul c-hAH^Ha. ŞEZĂU subst. (Prin sud-vestul Transilv.) Jeţ. [ÎJ/i şezău Dragul Dumnezeu Şede şi priveşte, viciu, COL. 101, cf. DENSUSIANU, Ţ. II. 271. — Pl. :? — Cf. şedea. ŞEZÎME s. f. v. şesime*. ŞEZLONG s. n. Scaun pliabil, pe al cărui schelet (de lemn) este montată o pînză şi al cărui spătar mobil se poate fixa într-o poziţie mai mult sau mai puţin înclinată, după preferinţă. M-am aşezai. . . pe cliaise-longul lui. sebastian, t. 36. Se bălăceau toată ziua, alternînd înotul cu şederea pe chaise-longuri de pînză. călinescu, c. n. 362. Aşezaţi pe şezlonguri,. .. ascultăm poveştile călătorilor, halea, s. t. i, 314. Eu stau într-un şezlong, cu fafa în sus. bogza, a. î. 659. Dorm în şezlonguri şi în balansoare, v. rom. decembrie 1954, 164. —* Scris şi: (după fr.) chaise-longue. — Pl.: şezlonguri. — Şi: (formă coruptă) şedlong s. n. l. rom. 1962, nr. 2, 180. — Din fr. chaise>lon<|iie. — Şedlow): prin etimologie populară, după şedea. ŞEZIJT s. n. I. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul in timpul şederii; dos, (familiar) fund, popou, (familiar ; eufemistic) pardon (3), (popular) cur, (neobişnuit) moalele1 spetelor. Deade-n pizmaşi cu război iute, De le cădea buci de pre şezute, dosoftei, ps. 265/6. Să te bată Domnul cu. rana egiptenească la şezuturi, biblia (1688), 1462/9. Gioacă ţiind mîna stingă spînzurată în gios şi dreapta la şăzut. ist. am. 77t/19, cf. lb. Baieţ-o cu toiege... păste bucile şezutului, gorjan, h. i, 159/35, cf. valian, v., iser, polizu, petri, v., cihac, i, 273, LM,. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. wb. 143, bianu, d. s., tdrg. Ciocănelele se joacă stînd pe vine, zvîrlind şi aducînd pe rînd picioarele sub şezută, pamfile, j. ii, 35, cf. gorovei, cr. 7, ŞĂINEANU, d. u., cade. Stai în şezut pe scaun şi faci csînză la inimă. c. petrescu, c. v. 292. Pădurarii au dat înapoi ş-au căzut pe şezuturi, sadoveanu, o. viii, 349, cf. scriban, D. Intindeii brafele şi ridicaţi şezuta sus l cv 1949, nr. 9, 14. Se lăsă într-o rină şi-şi puse capul pe şezutul. . . omului zdrenţăros care dormea alături. stan«:, R. a. iv, 275. Se ridică în pat, pivotă pe şezut, îşi dibui papucii cu picioarele, vinea, l. i, 117. Au pus repede mîinile pe şezut, sbiera, p! 287. Şăd pi i şăzut. alr i 1 380/375, cf. alr ii/i h 72/386. Copilului dă-i cu varga peste şezut să-i vie minte la cap. zanne, p. ii, 80. O (Prin analogie) La cap modîlcă, La şezut modîlcă, La mijloc nemică (Furnica), gorovei, c. 164. : Am un peşte: în şezut sclipeşte, Patru boi abia-l clă-. teşte (Plugul), id. ib. 300. + P. rest r. Anus. Cela i ce va curvi ca sodomleanii pre şezut (a. 1581). în l. rom. 1965, 448. Toi care întră în gură, în rînză întră : şi prin şăzut iase. N. test. (1648), 20r/25. Bătură si>[ÎJ ni [uj lui prin şezut un lemn ascufît . .. şi aşa . l-au omorît. dosoftei, v.s. octombrie 63v/35. Prin \ şezut, pînă în cap, ţapa pătrunzînd, a înţăpa s-au deprins: cantemir, hr. 316. Au poruncit de l-au : înţepat: unii zic pen şezut. r. popescu, cm i, 323. I-au . cusut şi şăzuiul cu aţă. amiras, let. iii, 133/4. Porunci ; să-i îndease prin şăzut un lemn gros. mineiul (1776), • 79rl/ll. Oprirea slobozirii şi a ieşirii la scaun şi la I ud să îniîmplă din... răceala şăzulului. piscupescu, ¡o. 210/6. Ii băgă o frigare... pîn şezut şi o răspunse ! după ceafă, gorjan, h. ii, 32/16, cf, valian, v. N-am ! putui să le cos şezutul la toate babele, bărac, t. 74/15, I cf. cihac, i, 273. Se introduce pe şezutul copilului niţel [săpun. şez. iv, 22, cf. bianu, d. s. Dintr-acestea faci ' un dop pe care îl pui la şezut, pamfile, b. 38. <0 (în descîntece) Să ieşiţi, Să pierifi... Din şezut, Din ¡născut', marian, d. 21. O (Regional) Maful şezutului iv.maţ (II). *P. anal. Partea posterioară a patrupedelor, corespunzătoare şezutului (II). [Iapa] se speria, da înapoi şi ' se. punea îndărătnică în şezut. ■ voiculescu, p. i, 144. ! 2. (Regional) Parte a scaunului, a băncii etc. pe ¡care se şade. V. şezător (12). Cf. anon. car. In ■ jurul mesei stau scaunele foarte solide. Şezutul, o seîn-■■ dură mai lată înainte ca înapoi, e aşezat pe i picioare ; răşchirate, păcală, m. r. 411, cf. cade. II. 1. (în dicţionarele din secolul trecut) Şedere (3). ; Cf. lb, cihac, i, 273. Şezutul îndelung pre cîmp al \ bucatelor, lm. + (învechit) Locuinţă, domiciliu. Acest \ depertament de odăi o să fie pentru spiferie şi pentru I şezutul gerahilor, al dohtorilor şi al celor mai mari :i (â. 1829). doc. ec. 442, Amîndoi cu şezutul şi cu avutul în Focşani, alecsandri, t. 400. + (învechit; urmat : de determinări în genitiv) Loc ocupat de ceva. Au ales partea lu Dragomir. . . în siliştea satului, şăzuiul j caselor lor (a. 1672). iorga, s. d. vii, 33. <0> (învechit; i astăzi prin Munt.) Şezutul salului = vatra satului, v. v a t r ă. I-au arătat pufină milă ca o fonie de moşie icîtă se va alege... din cîmp şi din pădure. . . şi din .[şezutul satu(lu)i (cca 1620—1630). iorga, s. d. xi, i 261, cf. 1. bianu, d. r. 194. Am vîndut eu toată partea .mea de ocină... din şăzutul salului de spre tot hotarul i(a. 1634). bul. com. ist. v, 188, cf. iorga, s. d. xi, ¡263, t. papahagi, c. l. In şezutul satului se găsesc cele 11 - c. 427 1136 ŞEZUTĂ1 -78- ŞFĂRĂRA1E mai importante instituţii, ev 1950, nr. 4, 39. + (Prin nord-vestul Munt. ; in sintagma) Şăzui de casă = teren destinat construirii unei case. Am cumpărat un şăzut de casă la oraş. udrescu, gl. 2. (învechit, rar) Centru, focar. Şăzutul foamei întii este siomahul. antrop. 42/20. — Pi. : şezuturi şi (Învechit, rar, II) şezute. — Şi : (regional, I 1) şezută s. f. — V. şedea. — Sensul II 2, calc după lat. sedes. ŞEZUTĂ1 adj., s. f. I. Adj. (Regional) 1. (Despre apă) Care nu mai este proaspătă (Bosanci —Suceava). chest. ii 461/233. 2. (în sintagma) Fată şezută = fată bătrînă, v. fată. Cf. alr i/ii h 276/710, a iii 2. II. S. f. (învechit, rar) Interval de timp consacrat unei anumite activităţi. V. şedinţă (2). Au pecin-ginai cu rapură de ceea ce-i zic elefanlia. . . de mînca înir-o şezută cile trei modii de pită. dosoftei, v. s. ianuarie 18v/33. — PI. : şezute. — V. şedea. ŞEZUTĂ* s. f. v. şezut. ŞFAB1 s. m. v. şvabi. ŞFAB*, -Ă s. m. şi f., adj. v. şvab2. ŞFAC s. n. 1. (Bucov. şi prin Mold.) Laţ (cade, scriban, d., şez. v, 125, a v 14, 15, 16, 20, vi 26) folosit la prinderea unor animale (vasiliu, p. l. 262, com. din bălăceana — gura humorului) sau păsări (alr i 1 311/214) ori, In trecut, la spînzurarea celor osindiţi (vasiliu, p. l. 262). V. arcan, j u v ă ţ, ştreang (2). După ce i-o fost pus şfacul in gît,. . . pine poruncă domnească pe cum că s-o rădicat spînzu-rătoarea. vasiliu, p. l. 246. 2. (Regional) Unealtă cu care se strînge buza de sus a calului, ca să stea liniştit la potcovit (Drăguşeni — Paşcani). Cf. glosar reg. 3. (Regional) Bucată de lemn folosită la strîngerea prin răsucire a funiei sau a lanţului cu care se leagă o Încărcătură (de fîn, de lemne etc.) (Mirceşti —Paşcani). Cf. alr ii 5 635/537. — P). : şfacuri. — Şi: şvac s. n. Com. din straja-rădăuţi. — Etimologia necunoscută. Cf. înşfăca. ŞFĂCHIE s. f. v. fachie. ŞFAGÎE s. f. v. sfarţjlne. ŞFĂITAPARAT s. n. (Regional) Aparat de sudat (Vicovu de Sus—Rădăuţi), glosar reg. — PI. :? — Din germ. Schweissapparat. ŞFAlŢĂR, -Ă adj. v. şvaiţăr. ŞFÂ1ŢER s. n. v. şvaiţer. ŞFAIŢUI vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică mobile) A lustrui. Cf. lexic reg, 108. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. ŞFÂIZÎC s. n. (Prin Bucov. şi nord-vestul Mold.) Ferestrău dî decupat. Cf. atsvinte, term. 41, 167, glosar reg. — PI. : şfaizice. — Din germ. Schweifsăge. ŞFÂLĂ s. f. v. şfel. ŞFANŢELAŞ subst. v. şfăljălaş. ŞI-ARĂ» S. f. v. sfarăl. ŞFÂRĂ* s. f. v. sfoară. ŞFÂRCĂ s. f. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Tobă (de porc). Cf. pribeagul, p.r. 57, alr sn iv h 1 125. + (Regional) Stomac de porc (Bucovăţ— Timişoara), alb i 749/45. — PI. : şfărci. — Şi : şfârclu (pribeagul, p.r. 57, alr sn iv h 1 125/105 ; pi. şfarcluri alr sn iv h 1 125/ 105) s. n., şvărcâ (ib. h 1 125/36) s. f. — Din germ. Schwarten [magen, -wurst], magh. svârkli. ŞFĂRCLU s. n. v. şfarcă. ŞFARDIE s. f. v. sfarflliie. ŞFARGHIE s. f. v. sfar<|liie. ŞFARM s. n. (Regional) Grupă (de soldaţi) (Vicovu de Sus —Rădăuţi). Cf. glosaS reg. — PI. : ? — Din germ. Schwarm. ŞFARXC'C s. n. v. şvartuf). ŞFARTCG s. n. v. şvartug. ŞFARŢ s. n. v. şvarţ. ŞFĂBÎSC, -EASCĂ adj. v. şvăbesc. ŞFĂBÎŞTF. adv. v. şvăbeşte. ŞFĂBOAlCĂ s. f. v. şvăboaică. ŞFĂf.UÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A strlnge cu şfacul (3) (Mirceşti —Paşcani), alr ii 5 636/537. — Prez. ind. : şfăcuiesc. — Şfae + suf. -ui. ŞFĂIFUÎ vb. I. T r a n z. (Regional; complementul indică capetele butucilor) A rotunji cu ferăstrăul (Moiseiu —Vişeu de Sus). Cf. arvinte, term. 41. — Prez. ind. : ? — Din germ. schweifen. ŞFĂIŢUÎRE s. f. (Tehn.) Sudare a două piese de oţel prin forjare la cald, fără material de adaos. Cf. mdt, dt, ltr2. — PI. : şfăituiri. — Şi: şvaiţulre s. f. ltr2. — V. şvaiţui. ŞFĂLŢĂI.AŞ subst. (Regional) 1. Şănţuleţ scobit de-a lungul uneia dintre feţele laterale ale şindrilelor, care permite Îmbucarea acestora (Chechiş— Zălau). Cf. chest. ii 240/356. 2. (în forma şfanfelaş) Loc unde se incheie căpriorii la acoperişul unei case (Popteleac— Zălau). Cf. chest. ii 227/351. — Accentul necunoscut. — PI.:? — Şi: şfanţelaş (accentul necunoscut) subst. chest. ii 227/351. — Din magh. falcolăs. ŞFĂRĂRÂIE s. f. (Prin nordul Mold. şi Bucov.) Fum înecăcios (a v 15, glosar reg.) rezultat din arderea grăsimilor (com. din piatra-neamţ) sau ieşit din sobă Intr-o încăpere (a vi 26); (regional) şfărărie. V. s f a r ă, şcomiriă (II). Bucăiăriţa a vărsat grăsimea pe plită şi s-a făcut o şfărăraie, de nu pofi intra înăuntru. Com din piatra-neamţ. Ce-i şfărăraia asta In casă? glosar reg. — Şi: şforărâie s. f. a vi 26, glosar reg. — Şfarăl + suf. -ăraie. 1168 ŞFĂRĂHIE -79- ŞFEZESC ŞFĂRĂRÎE s. f. (Prin nordul Mold.) Şfărăraie. Cf. scriban, d. Deschide uşa bucătăriei, că s-a făcut aici o şfărărie, de le InnăduşiI Com. din piatra-neamţ. — Şfarăl -f- suf. -ărie. ŞFĂRGHiAT, -Ă adj. (Prin Maram. şi Bucov. ; despre lemne) Aşchiat; despicat Sn bucăţi subţiri. Com. marian, com. din straja — rădăuţi. Lemn şfăr-ghit. arvinte, term. 86. — Pronunţat : -ghi-al. — PI. : şfărghiaţi, -le. — Şi : şfărglnt, -ă adj. — V. sfircjia. ŞFĂRGHÎT, -Ă adj. v. şîărgliiat. ŞFĂRUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A lega cu sfoară. Cf. dl, dm. — Prez. ind. : şfărniesc. — Şfară2 + suf, -ui. ŞFÂRUÎT, -Ă adj. (Regional) Legat cu sfoară. Nu-mi şedea tocmai rău In uniforma mea de dorobanţ, cu opincile bine şfăruite la picioare, gane, n. ii, 91, cf. cade. — PI. : şfăruiţi, -te. — V. şlărui. ŞFĂROţĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui ş f a-r ă2. V. sfoară. Mi-ar trebui o şfăruţă să leg un pachet, mat. dialect, i, 192, cf. pascu, c. 206. De la noi plnă la voi, Toi şfăruţă trasă (Cărările), gorovei, c. 56. — PI. : şfăruţe. — Şfară* + suf. -uţă. ŞFfiBĂL s. n. v. şfetielă. ŞFlîBELĂ s. f. (Transilv. şi prin Maram.) Chibrit. Cf. MÎNDRESCU, I. G. 93, JAHRESBER. X, 214, DR. VII, 71, BL VI, 180, VICIU, GL. 81, 104, COMAN, GL., CHEST. ii 367/258, 262, 265, alr i 1 610/215, 223, 268, 360, GLOSAR REG. — PI. : şfebele. - Şi : şlibăl (alr i 1 610/215, 268) s. n., şvehălă (mîndrescu, i. g. 93) s. f., şveliel (id. ib., l. rom. 1959, nr. 2, 41) s. n., şveblă (mîndrescu, I. G. 93, JAHRESBER. IV, 331, X, 214, VICIU, gl. 81, 104), ştiblă (chest. ii 367/400) s. f., sffiliclc (alr i 1 610/360) subst. pl. — Din germ. dial. Schwebel [holz], ŞFED s. m. v. şved. ŞFEI s. m. (Iht.; prin sudul Mold.) Boarţă (Bho-deus sericeus). Cf. băcescu, p. 54, 64, dl, dm. — Pl. : şfei. — Şi: şioi s. m. băcescu, p. 54. — Etimologia necunoscută. ŞFEL s. n. (Prin Bucov.) 1. Fiecare dintre bîrnele folosite la podirea drumurilor forestiere. Cf. lexic reg. 108. 2. (în forma şfală) Traversă (de cale ferată). Cf. lexic reg. ii, 117. — PJ. : şfeluri. — Şi : şfâlă s. f. lexic reg. ii, 117. — Din germ. Sdiwelle. ŞFÎXER s. n. (Regional) Blrnă folosită pentru consolidarea armăturii în abataj. Cf. fd i, 173. — Pl. : şfelere. — Din germ. Selmeller. ŞFELVER s. m. (învechit, în Mold.; cu sens neprecizat, probabil) Monedă de o anumită valoare. Ar fi fost pagubă la şfelveri, fiindcă aşa bani nu le-au fost la vreme aceea cum şi la banii din fiorini (a. 1807). furnică, d. c. 233, cf. 'r. papahagi, c. l. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Ar fi fost pagubă de la banii şfelveri şi au încărcat pe Laiul cu 1 228 lei (a. 1807). furnică, d. c. 232, — Accentul necunoscut. — Pl. : şfelveri. — Cf. germ. Zwölfer. ŞFfiRĂ s. f. v. sferă. ŞFÎRBODIN s. n. (Prin Bucov.) Construcţie de bîrne umplută cu bolovani, pietriş etc. care consolidează ţărmul unui rlu. Cf. lexic reg. 108. + (Prin Bucov. şi Maram.) Temelia acestei construcţii. Cf. arvinte, term. 167. — Pl. : ? — Şi : şfirbon (arvinte, term. 41; pl. şferbonuri id. ib.), şeîerp6d (id. ib. 167) s. n. — Din germ. Scliwcrboden. — Şeferpod: prin etimologie populară, după pod. ŞFÎIRBOIV s. n. v. şierbodin. ŞF£rBOUNG s. n. (Regional) Butuc care uneşte cei doi pereţi ai construcţiei din bîrne care consolidează ţărmul unui rlu (Cîrlibaba— Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 112, 167. — Pl. : ? — Din germ. Seliwellbogen „arc dintr-o bîrnă groasă“. ŞFERCI0C s. m. v. sfrancioc. ŞFERHOBÎŢĂ s. f. (Prin Bucov.) 1. Tun mare. lexic reg. 108. 2. F i g. Butuc mare. Cf. lexic reg, 108. — Pl. : ? — Din germ. schwere Haubitze „tun greu“. ŞFfiRIC adj. (Regional; despre ovăz) Cu bobul mare (Vicovu de Sus —Rădăuţi). Cf. glosar reg. — Cf. germ. schwer „greu“. ŞFliRLAIVŢ s. n. (Plutărit; regional) Slrmă care uneşte lemnul numit cordar, pus în partea din urmă a unei table la plută, cu lemnele de pe marginea tablei (Vişeu de Sus). Cf. arvinte, term. 109, 167. — Pl. :? — Etimologia necunoscută. ŞFERŞTÂC s. n. (Prin Mold.) Măsură de capacitate de un sfert de litru. dm. — PI. : şferştace. — De la şfert. ŞFERT s. n. v. sfert. ŞFERTICA vb. I v. sflrtica. ŞFERUÎ vb. IV. Refl. u n i p e r s. (Regional; despre căruţe) A aluneca cu roţile dinapoi lntr-o parte (Vicovu de Sus —Rădăuţi), glosar reg. Căruţa s-a şferuil. ib. — Prez. ind. pers. 3 : ? — Etimologia necunoscută. ŞFET s. m. v. şved. ŞFEŢ s. m. v. şved. ŞFEŢfiSC, -EÂSCĂ adj. v. şvezesc. ŞFEZfiSC, -EASCĂ adj. v. şvezese. 1197 ŞFICHI1 -80- ŞFJLUI ŞFICHI* interj. Cuvînt care redă şuieratul biciului. Cf. DL, DM. Ce are a face şfichi cu poc ( = cel înţelept nu poate fi comparat cu cel prost). Cf. zanne, p. iii, 373. — Onomatopee. Cf. ş f i c h i2. ŞFICHI* s. n. I. 1. Capătul subţire şi neîmpletit, de obicei adăugat, al biciului; pleasna, (regional) şugar (12). Preste coaste il bătea cu sfichiuri. dosoftei, v. s. octombrie 94v/35, cf. ghica, s. 41. Hi, breazule, nu te lenevi, că te stricnesc cu sfichi de foc. alecsandri, t. 52, cf. cihac, ii, 338. Avea o biciuşcă de cele de cl-nepă... cu şfichiul de mătasă, cu care pocnea de-ţi lua auzul, creangă, p. 107. Am s-aştern pe-a ia spinare Loviri iu(i c-un şfichi de bici Ca un brici. i. negruzzi, S. ÎV, 535, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Sfli-chiul. . . se face din păr de cal sau de mătase, pamfile, j. i, 63. Mi-aş petrece vremea. . . minlnd herghelii întregi cu şfichiul. .. biciului meu. petică, o. 306, cf. DR. I, 100, ARHIVA, XXVIII, 195, ŞĂINEANU, D. U., cade. Ostaşi călăreţi şi pedeştri alergau înainte, unii cu toiege, alţii cu şfichiuri plumbuite, ca să întoarcă In hudiţi pe trecători, sadoveanu, o. x, 308, cf. scriban, d., bul. Fi'L. vii —viii, 258, bl-xiv, 112. Pocneau fără încetare din bicele cu codiriştea scurtă ca la glr-baei, dar cu şfichiul de mătase legai de frlnghii noi. camil petrescu, o. i, 494. Atinse crupa calului cu şfichiul cravaşei. c. petrescu, a. r. 42. Şfichiul harapnicului... însemna in carnea roz a dosului o vîrcă slngerie. galan, z. r. 7, cf. şez. vii, 187. Bădiţa mă vesteşte Să-l aştept pe Ungă casă Cu sflichiul de ibrişin, Să-ncepem să ne iubim, pamfile, c. ţ. 117, cf. alr i 1 094. <0> F i g. Atinge-ţi caii cu alga ta cu sfichi de spumă, O, tu crăiasa fantaziei. angiiel-iosif, c. m. ii, 7. Patima 11 arde cu şfichiul ei de foc l sadoveanu, o. i, 343. <0> E x p r. (Regional) -A-i sări (cuiva) sfli-chiui = a-şi ieşi din fire, v. fire. Cf. pamfile, j. ii, 165. 4 P. ext. Capăt subţire, vîrf ascuţit. Brazii ... slnt numai un covor plslos, frate bun cu muşchiul, mlntuit şi el cu şfichiuri verzi de frunzuţe ascuţite. săm. iii, 691. Ttrăşte după el, ţinind-o de vlrful cel subţire, o prăjină lungă. în şfichiul acestei prăjini a legat o bucăţică de strună, sadoveanu, o. xv, 234, cf. COMAN, GL. 2. Lovitură dată cu şfichiul2 (I 1). Cf. ddrf. Ei ridicau [zidul] de zor, sub şfichiul harapnicului, an-ghel, pr. 178, cf. scriban, d. <0> F i g. Hora zburda In cerc larg, se întindea ca un şarpe, atingea cu sfichiuri alintătoare cind pe femeile de pe margini, etnd pe bărbaţii din bătătura clrciumii. rebreanu, r. i, 128. îşi biciuia grăsimea sub asprele sfichiuri de duş. c. petrescu, c. v. 142. O Expr, A trage (cuiva) un şfichi = a certa. Cf. ddrf, zanne, p. iii, 373. A lua (pe cineva) fu şfichi = a ironiza, a persifla. Cf. pamfile, j. i, 134. Cei cu sacii In căruţe luau uneori In şfichi pe morar, sadoveanu, o. xvii, 284. + F i g. Ironie, zeflemea, împunsătură. Cf. săghinescu, v. 104. II. P. a n a 1. 1. Mănunchi, smoc de fire de păr1. Două şfichiuri de păr sure şi lungi. . . se prelingeau In jos de pe amlndouă laturile buzei de deasupra, hogaş, m. n. 79. Şfichiurile albe ale mustefilor aduse In streşină deasupra gurii, mironescu, s. a. 31. 2. (Regional) Floarea papurei1 (Todireni —Botoşani). alr i 1 907/420. 3. (Prin Bucov. şi nord-vesţul Mold.) Lemn subţire, fără coajă, lung de 6 pînă la 10 m. Cf. coman, gl., ARVINTE, TERM. 104, 167. — Pl. : şfichiuri. — Şi : sfielii (pl. şi sfiche alr i 1 094/677, 679), (rai) şviclii (bl xiv, 112), svichi (cihac, ii, 338, ddrf), (regional) sfliclii (pl. şi sfliche alr i 1 094/684) s. n. — Probabil formaţie onomatopeică. Cf. germ. Z w i c k, ceh. 5 v i h. ŞFICHIUÎ vb. IV. T r a n z. I. A atinge, a lovi cu şfichiul2 (I 1); p. ext. a biciui, a plesni, a bate. O sfichiuia Preste cap, preste obraz. c. stamati, ap. CADE, cf. CIHAC, II, 338, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., tdrg. Băiatul trecuse. . . şfichiuind cu o nuia crengile. c. petrescu, s. 136, cf. şăineanu, d. u. Caii, sficuiji de biciul vizitiului, porniră. P. constant, o. 134. Di-machi şfichiui delicat caii şi întoarse, sadoveanu, o. viii, 27, cf. scriban, d. Fata şfichiui caii şi caii plecară, stancu, r. a. iv, 126. Cu o crenguţă şfichiu-ieşte-n glumă Clte-un tufiş ori clte un copac, labiş, p. 113. <0> (Prin analogie) Dacă am văzut că ploaia tot ne şfichiuieşte, am dat ţundra jos. lăncrănjan, c. ii, 5. -0- F i g. Rlsul lor mi-a şfichiuit obrazul, c. petrescu, s. 26. Dojana. . . îl şfichiuia ca un bici de foc. rebreanu, i. 78. + F i g. A îndemna, a aţîţa. Slujitorii fugeau de colo-colo şfichiuiţi de poruncile comi-soaiei. sadoveanu, o. xiii, 88. Şfichiuit de-o însufleţire din ce In ce mai nesăbuită, Ohu munci pe spetite. GALAN, B. II, 167. 2. F i g. A ironiza, a persifla. Cf. cihac, ii, 338. Ţăranii noştri, glumeţi cum slnt ei, ne lot şfichiiilau In treacăt, care dincotro, creangă, a. 127. L-a şfichiuit fin, dar dureros, săghinescu, v. 104, cf. tdrg, şăineanu, d. u., cade. Jder şfichiui cu vorba pe sluga sa. sadoveanu, o. xiii, 191, cf. scriban, d. El şfichiuieşte Editura pentru greşeli de punctuaţie, v. rom. ianuarie 1954, 252, cf. zanne, p. iii, 373. <0> R e f 1. p a s. [Prin strigături] se şfichiuieşte lenea, fudulia etc. şez. i, 70. — Prez. ind.: şfichiuiesc. — Şi: şfichiui, (rar) sficui vb. IV. — Şfichi2 + suf. -ui. Cf. ş f i c h il. ŞFICHIIUTÎRĂ s. f. v. şfichiuitură. ŞFICHIUÎRE s. f. Acţiunea de a şfichiui şi rezultatul ei. 1. Cf. şfichiui (1). (Prin analogie) Pojarul fu o oprelişte cu limbi şi şfichiuiri vii, prin care lotrii nu mai puteau pătrunde, sadoveanu, o. xiii, 219. Merg cu capul In pămînt, ferindu-mi obrajii de şfichiuirea ploii. vîn. pesc. 1964, nr. 5, 7. 2. F i g. Cf. şfichiui .(2). Multe şfichiuiri... a primit moş Luca de la unii-alţii. creangă, a. 128. — Pl. : şfichiuiri. — V. şfichiui. ŞFICHIUÎT, -Ă adj. Atins, lovit cu şfichiul2 (11) ; p. ext. biciuit, bătut. — Pl. : şfichiuiţi, -te. — V. şfichiui. ŞFICHIUITOR, -OARE adj. 1. (Rar) Care şfichiuieşte (1). Cf. DM. 2. F i g. Ironic, zeflemitor, caustic, dicţ. — Pronunţat : -chiu-i-, ~ Pl. : şfichiuilori, -oare. — Şfichiui -f suf. -tor. ŞFICHIUITtRĂ s. f. 1. Lovitură dată cu şfichiul2 (I 1); p. ext. biciuire ; şfichiuire (1). Cf. barcianu, alexi, w., tdrg, cade. O (Prin analogie) începură şi şfichiiuturile crivăţului şi gemetele pădurii, conv.' lit. xliii, 1 148. 2. F i g. Ironie, zeflemea, Împunsătură. După ce mă făcea cu ou şi cu oţet, îmi mai trăgea vreo clteva sfichiituri cu muscal, turc, englez, aristocrat, ghica, s. 316, cf. cade, scriban, d. — Pronunţat: -chiu-i-, — Pl. : şfichiuituri. — Şi : (rar) şfichiiutâră, şfichiui Ifiră (tdrg, cade), sfichiittiră s. f. — Şfichiui + suf. -tură. ŞFILUÎ vb. IV. R e f I. (Prin Bucov.) A uza de toate mijloacele pentru a parveni. Cf. lexic req. 108. 1206 ŞFINCUI -81 - ŞI — Prez. ind. :? — Cf. germ. schwindeln ,,a înşela, a escroca“. ŞFINCUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) A fura. Cf. LEXIC REG. II, 117. — Prez. ind.: şfincuiesc. Etimologia necunoscută. Cf. ş f i n d 1 ă r, ş f i n-d 1 ă r i. ŞFÎNDLĂR s. m. (Regional) Escroc, trişor (Deda-Reghin). Cf. mat. dialect, i, 192. Ăsta-i un şfindlăr In care nu poţi avea nici o încredere, ib. — PI. : şfindlări. — Şi : şiinglăr (mat. dialect, i, 192), şvindlăr (ib.), şvinglăr (ib.) s. m. — Din germ, Schwindler, magh. svindlcr. ŞFINDLĂRf vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A trişa (Deda —Reghin). Cf. mat. dialect, i, 193. Cu ăsta nu pofi juca cărfi, căci şfindlăreşte. ib. — Prez. ind. : şfindlăresc. — Şi: şfinglări (mat. dialect, i, 193), şvindlări (ib.), şvinglări (ib.) vb. IV- — V. şfindlăr, ŞFINDLĂRÎE s. f. (Regional) Şmecherie (2); înşelăciune (Deda —Reghin). Cf. mat. dialect, i, 193. Iar umbli cu şfindlării. ib. — PI.: şfindlării. — Şi: şfinglărie (mat. dialect, i, 193), şvindlărie (ib.), şvinglărie (ib.) s. f. — Şfindlăr + suf. -ie. ŞFÎNGLĂR s. m. v. şfindlăr. ŞFINGLĂRf vb. IV v. şfindlări. ŞFINGLĂRfE s. f. v. şfindlăric. ŞFIRŢUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A însăila (Bucovăţ—Timişoara), alr i 1 754/45. — Prez. ind. : şfirfuiesc. — Etimologia necunoscută. Cf. magh. f crcel. ŞFIŢ s. n. (Prin Bucov.) Baie (comunală). Cf. lexic reg. 108, ii, 126. — PI.: şfifuri. — Şi: şvif s. n. lexic reg. ii, 126. — Din germ. Scliwitz [bad]. ŞFIŢERAN s. m. v. şviţeran. ŞFIŢERÂNCĂ s. f. v. şviţerancă. ŞFlŢUfl vb. IV. Refl. (Prin Bucov.) A se îmbăia. lexic reg. 108. — Prez. ind.: ? — Şfiţ -f suf. -ui. ŞFIŢUÎ* vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.) A lucra din greu. lexic reg. 108. — Prez. ind.: ? — Din germ. schwitzen ,,a transpira“. ŞFÎRGI vb. I. v. sferdi. ŞFOÂRĂ s. f. v. sfoară. ŞFOI s. m. v. şfei. ŞFOINĂC s, m. (Prin nord-estul Transilv.; depreciativ) Om scund. Cf. bugnariu, n. 333. — PI.: şfoinaci. — Etimologia necunoscută. ŞFONÎRĂ s. f. v. şifonier. ŞFOR s. n. v. sfor. ŞFORÂC s. n. v. sforac. ŞFORĂRĂIE s. f. v. şfărăraie. ŞFORNOGAR s. m. (Regional) Nume depreciativ dat de ţărani persoanelor care se îmbracă în haine orăşeneşti (Pecica — Arad). Cf. alr sn iii h 885/53. — PI. : şfornogari. — Etimologia necunoscută. Cf. ş f o r ţ ă. ŞF0RŢĂ s. f. (Regional) Nume depreciativ dat de ţărani persoanelor care se îmbracă în haine orăşeneşti (Pecica —Arad). Cf. alr sn iii h 885/53. — PI. :? — Etimologia necunoscută. Cf. ş f o r n o g a r. ŞFRONŢUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A tivi (Crucea —Cîmpulung Moldovenesc), a v 15. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. ŞFUNG s. n. (Prin Transilv.; construit cu verbele ,,a da“, ,,a lua“) Avîpt, elan; impuls. Dă-i un şfung la car să meargă cit colo. Com. din bistra—cîmpeni. Aşa şi-a luat sania un şfunţ), că nu s-a mai oprit plnă-n vale / cv 1951, nr. 6, 29. + (Prin Maram. ; în forma şung) Forţă, putere, lexic reg. 22. — PI. : şfunguri. — Şi : şung s. n. lexic reg. 22. — Din germ. Schwunţ), magh. svung. ŞGRAIVŢ s. n. (Regional) 1. Fiecare dintre crestăturile ciocanului de ferecat piatra morii (Holda — Vatra Dornei). Cf. a v 22. 2. (Informa şăranf) Fiecare dintre crestăturile făcu Le cu ciocanul în piatra morii (Borşa —Vişeu de Sus). Cf. alr ii 6 782/362. — PI. : şgranfuri. — Şi : şărănţ s. n. alr ii 6 782/362. — Cf. germ. Schranz „sfîşietură, ruptură“. ŞI conj., adv. (Semnifică ideea de conexiune între două elemente prin ataşarea unuia la celălalt) I. (Exprimă similitudinea relaţională a unui element cu altul pe baza unei referinţe în comun) 1. Conj. (Exprimă contiguitatea dintre două elemente, subînţelegînd pentru al doilea existenţa unei relaţii identice sau similare cu a primului; în enumerări contiguitatea priveşte fiecare membru în parte cu cel iniţial sau pe cel final cu cele preenumerate juxtapus) Toată viafa lumiei părăsiră, bogăfiia şi slava şi bucatele şi alalte toate, coresi, ev. 13. Mulfi scriitori... au scris rtndul şi povestea ţărilor, ureche, l. 57. I-ai supus toate supt a lui picioare: Oile şi boii şi tot de supt soare, dosoftei, ps. 28/10. Poftesc a şti şi a învăţa. c. cantacuzino, cm i, 41. Au dăscălecat la Argeş..., făcînd curţi de piialră şi case domneşti şi o biserică mare. anon. cantac., cm i, 84. A învăţat legile, filosofía şi teologia, marcovici, c. 1/10. Fugea unul de altul, gîndind că prin depărtare Amoriului vor aduce scădere şi-mpufinare. conachi, p. 84. îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul, eminescu, o. i, 147. Te rog să-mi dai. . . arme şi cal de călărie, creangă, p. 185. Să ceri de la tată-tăupaloşul, suliţa, arcul, tolba. . . şi hainelece le purta el cînd era flăcău, ispirescu, l. 3. Viscolul a astupat drumul şi cărările, sadoveanu, 6. xv, 60. Voi să mă căznesc să scot Geamătul şi-aleanul tot. ar-ghezi, vers. 229. (Realităţile contigue privesc destinări ale aceluiaşi element de referinţă) Nu mai mult bogaţilor şi slăvifilor şi celor de rudă bună şi cinstiţilor deade, iară săracilor şi neslăviţilor şi ticăloşilor puţinei : să le fie dăruit, ce tuturor întocma datu-le-au. coresi, ev. 339. Zioa începerii anului nou este. . . consfinţită nădejdii şi dorinţelor celor tainice, marcovici, d. 2/20. La domni şi crai. . . trebuie să arăţi obraz vesel, sadoveanu, o. xzii, 110. în bisericile iîrgului se împart. .. co-; live nevolnicilor, vădanelor şi calicilor, id. ib. xvru, ; 437. (Realităţile contigue privesc domenii de aplicare | sau sensuri de orientare ale aceluiaşi element de referinţă) Au fost... duşi în Misia şi în Thrachia. c. cantacuzino, cm i, 37. Peste unde şi-n tărie tntunerecul domneşte, alexandrescu, o. i, 73. Pătrunde-n casă şi 1233 ŞI -82- ŞI în gînd. eminescu, o. i, 168. E o fierbere grozavă la Silistra, Arab-Tabia şi Ostrov, caragiale, o. i, 321. Doamna lingă Ştefan vine, Blindă-n vorbe şi-n purtat. coşbuc, p. i, 211. Căsuţe cil nişte cuiburi se zăreau, unde şi unde. agîrbiceanu, a. 72. Ploua in Zaporojă, şi-n Crim, şi la Moldova, şi-n Lehia. sadoveanu, o. xviii, 278. îmbulzita coifurilor gloată... Purcede înainte şi-ndărăt. arghezi, vers. 239. S-a văicărit in dreapta şi-n stingă, scînteia, 1974, nr. 9 898. (Realităţile contigue privesc surse de provenienţă ale aceluiaşi element de referinţă) Am auzit de boiari ce sînt megiiaş şi de genere-miu Negre cumu i-au dat împăratul slobozie lu Mahamet-beg (a. 1521). hurmuzaki, xi, 843. Den nedreptate şi din răotate să strică. . . împărăţiile. c. cantacuzino, cm i, 51. îi vin... soli de la crai, şi de la venetici, şi de la Rîm. sadoveanu, o. xiii, 803. (Realităţile contigue privesc perioade puse în legătură cu acelaşi element de referinţă) Sta toţi înarmaţi zioa şi noaptea. r. popescu, om i, 359. Ce putere nevăzută. . . mă arde zi şi noapte. . . ? conachi, p. 82. O văz ziua şi noaptea, seara şi dimineaţa, alexandrescu, o. i, 105. Mai mult decît s-a ştiut de cind lumea n-o să ştim — acum şi pururea şi^n vecii vecilor, caragiale, o. iv, 248. După ce rescoli trei zile şi trei nopţi, găsi. . . armele, ispirescu, l. 3. Murmurul de lălăncuţc al oilor picura cînd şi cînd. sadoveanu, o. xvi, 35. La trudă, zi şi noapte, arghezi, vers. 238. Zi şi noapte l-oi striga, pop., ap. alexandrescu, o. i, 383. (Realităţile contigue privesc instrumente, mijloace etc. raportate la acelaşi element de referinţă) Prin rugă şi rugăciune. . . cererile voastre să fie cunoscute la Dumnezeu. marcovici, d. 1/6. Le sporeşte mulţămirea prin necaz şi prin durere, conachi, p. 81. Soarele-au spăi-mîntat prin lupte şi omor. alexandrescu, o. i, 272. Ştie să cinte cu ghitara, cu flautul şi cu limbalul. caragiale, o. iii, 17. Slujitorii deteră în timpine şi în surle. ispiresCu, l. 2. Ilanul. .. îl durase, din bîrne şi vălătuci,. . . unul popa Ilie. sadoveanu, o. xviii, 8. (Contiguitatea priveşte asimilarea unei atribuiri calitative, determinative sau modale pe baza apartenenţei la un element de referinţă comun) S-am fi buni şi direpţi şi blînzi şi milostivi, atunce mai vîrtos datori sîntem a ne teme. coresi, ev. 19. S-au întors cu multă pagubă şi perire şi ruşine, ureche, l. 134. Săraci şi becisnici au fost rămas. c. cantacuzino, cm i, 32. Au făcut. . . o biserică mare şi frumoasă şi înaltă, anon. cantac., cm i, 83. Zile plăcute şi line mă aşteaptă, marcovici, d. 2/14. Prieteşug!... Ce amoriu viu şi puternic aprinzi cu-a ta mijlocire.. . ! conachi, p. 81. Tot e tăcut şi jalnic, alexandrescu, o. i, 69. Era una la părinţi Şi mîndră-n toate cele. eminescu, o. i, 167. Nu se putea călători... uşor şi fără primejdii, creangă, p. 184. Era băiat voinic, blajin şi cinstit, caragiale, o. i, 236. De ce creştea copilul, d-aceea se făcea mai isteţ şi mai îndrăzneţ, ispirescu, l. 2. Era. . . cel mai mîndru, cel mai voinic şi mai frumos flăcău, vlahuţă, o. a. ii, 8. Care cu poveri de muncă Vin Încet şi scir-ţîind. coşbuc, p. i, 47. Tare-s mic şi necăjii! topîr-ceanu, b. 55. Apăru în salturi un zăvod mare, negru şi zbirlit. sadoveanu, o. xi, 68. Vă vom da lot sprijinul ca să izbutiţi cît mai curînd şi cit mai bine. ca-mil petrescu, o. iii, 398. Cerul era albastru. Albastru şi înalt şi sclipitor, stancu, r. a. ii, 7. Era mai slab la faţă şi schimbai, labiş, p. 31. 2. a) Adv. (Exprimă ataşarea unui element la altele neexprimate sau exprimate într-o comunicare anterioară, pentru care este subînţeleasă o relaţie identică sau similară cu a acestuia) într-acei păstori... fost-au şi Dragoş. ureche, l. 65. Se uneşte şi Arislolel la aceste cuvinte, r. greceanu, cm ii, 9. Mă veţi lua şi pe mine cu voi? drăghici, r. 8/10. Neştiind cum s-o mingii, am început şi eu a plînge. negruzzi, s. i, 52. Izbuti a face să lucească armele ca oglinda. Totodată îngriji şi de cal. ispirescu, l. 3. în acelaşi articol, aflăm şi o altă dezvoltare retorică, vianu, a. p. 94. Am văzut şi eu oameni plecînd la război, isanos, v. 157. (Ataşarea priveşte o destinare alăturată altora subînţelese) Mulţumesc astă dală şi stăpînirei noastre, alexandrescu, o. i, 183. Spune-i şi lui ce mi-ai spus mie. sadoveanu, o. xvm, 398. Ţi-a arălal-o şi dumilale, nu? camil petrescu, o. iii, 205. (Ataşarea priveşte un domeniu de aplicare sau un sens de orientare, alăturate altora subînţelese) Va fi trimis şi aici de va fi ridicai ostaşi, c. cantacuzino, cm i, 45. Se silea să ireacă şi în Asia. şincai, hr. i, 24/14. Tot în acea vreme şi la împărăţie straşnică zooană s-a făcut, creangă, p. 85. Spaima ce adie mereu prin camerele noastre se coboară fără să vreau şi în sufletul meu. agîrbiceanu, a. 417. Nuanţa morală se introduce şi în pictura lucrurilor văzute sau auzite, vianu, a. p. 104. (Ataşarea priveşte o sursă de provenienţă alăturată altora subînţelese) O invidiau şi pentru plimbările acestea. agîrbiceanu, a. 482. (Ataşarea priveşte o perioadă pusă în legătură cu altele subînţelese) Au biruit şi aluneca, r. popescu, cm i, 270. Fii şi de acum înainte reazemul... mieu. marcovici, d. 5/23. Venii... Ca să le-ascult ş-acuma. eminescu, o. i, 172. îi era dragă Rafila ş-acum, poate mai dragă de cum i-a fost. re-breanu, n. 37. Dacă-ar roade suferinţa-n mine, Tot neccsară-aş crede-o şi atunci? labiş, p. 238. (Ataşarea priveşte un instrument sau un mijloc alăturate folosirii altora subînţelese) Frate, mai fă-mi bine şi cu iapa. creangă, p. 47. Dete o săgeată, dete două,... dete şi cu a treia săgeată, ispirescu, l. 8. (Ataşarea priveşte o atribuire calitativă, determinativă sau modală, alăturată altora subînţelese) Logofătul Ioan Tăutul a fost şi fundatorul unei alte biserici, odobescu, s. ii, 220. Moş Nichifor era şi geambaş de cai. creangă, p. 106. <0> (Uneori în legătură cu „pînă“ sau „chiar", ataşarea unui element este marcată prin evidenţierea voită a caracterului deosebit, aparte, ieşit din comun etc. al acestuia, faţă de ceva subînţeles, adesea antinomic) Gîndi că de va merge la turci. . . să nu care cumva să şi piară, ureche, l. 200. încă şi pomii i-au tăiat. anon. cantac., cm i, 94. Pe domn chiar şi din opincă ne dă voie a-l alege, alexandrescu, o. i, 265. Cînd văd că miţa face mărazuri, ţ-o strîng de coadă, de mănîncă şi mere pădureţe, creangă, p. 230. Este obicei în Ţara Moldovei să se mările fecioarele şi la paisprezece ani. sadoveanu, o. xiii, 383. Pînă şi moartea, care survine. .. ca o întîmplare instantanee, e înfăţişată ca o acţiune durativă. vianu, a. p. 56. Dacă şi ispravnicul. .., care fusese cărvunar pe vremuri, a fugit, atunci nu mai e nimic de făcut, camil petrescu, o. i, 8. (Ataşarea unui element la ceva subînţeles sau presupus ca posibil este marcată prin evidenţierea voită a caracterului obişnuit, comun, modest etc. al manifestării, adesea accidentale, a acestuia) Spui domnielale ca mai marele miu, de ce-am înţeles şi eu, eu spui domnielale (a. 1521). hurmuzaki, xi, 843. Am zis şi eu, ia aşa, o vorbă în vînl. creangă, p. 133. Nu se poale, mă omule, .. . — gîndeşte şi dumneata, caiiagiale, o. iv, 163,. Mai ştiu şi eu ! Aşa i-a fost menit, coşbuc, f. 73. Trăiesc şi eu cum dă Dumnezeu, sadoveanu, o. xiii, 308. O îmbii cu ptine,... cu ce avem şi noi. stancu, d. 31. (Evidenţierea voită priveşte caracterul neaşteptat al manifestării sau al sesizării unui element) Ce-or mai fi şl cutremurile ieste. . ■ ? creangă, p. 302. Ce e şi cu războiul ăsta! caragiale, o. iv, 30. Ce-i şi cu aceste muieri! Toate-s la fel. sadoveanu, o. xv, 23. <0 (în legătură eu construcţii cu sens sociativ, exprimă raportarea asociată a unor realităţi la acelaşi element de referinţă) Adeseori el pierdea împreună cu punga şi viaţa, negruzzi, s. i, 16. Cinii sosistră şi ei odată cu vilele, sadoveanu, o. xiii, 610. <0 (în legătură cu „cum", „atît“ sau în corelaţii de tipul şi.. . şi, şi. . . cum şi, atit... cil şi, asocierea a două realităţi, adesea antipodice, pliveşte distribuirea egală a raportării lor faţă de acelaşi element de referinţă) Amindoi învăţătura Iu Dumnezeu calcă, şi cela ce curveaşte, şi cela ce osindeaşle. coresi, ev. 18. Au Insămnat toate pre rlnd şi ale noastre şi ale lor. ureche, l. 67. Crăii [<] ungureşti şi nume i-au dat, şi coroana i-au pus. can temir, hr. 12. Dede de veste... şi la mari şi la mici. 1233 ŞI -83 - anon. cantac., cm i, 142. S-au. . . îmbătat atlta el, cil şi boiarii lui. r. greceanu, cm ii, 118. îl voi omori şi pe el şi pe soţia lui. negruzzi, s. i, 51. Amor... adoarme şi legi şi datorie, alexandrescu, o. i, 104. Nici unii nici alţii n-aveau perfect dreptate, şi unii şi alţii o aveau In parte, caragiale, o. iii, 131. Avem un vis neîmplinit,. . . De jalea lui ne-au răposat Şi moşii şi părinţii, goga, p. 14. în fiecare tagmă de oameni se găsesc şi nebuni şi înţelepţi, sadoveanu, o. xiii, 931. (Distribuirea egală priveşte destinări ale aceluiaşi element de referinţă) Acelaşi atribut se cuvine să acordăm şi uneia şi alteia dintre aceste două puteri. caragiale, o. iii, 57. I-au ural cale fericită şi lui şi oştenilor, sadoveanu, o. xviii, 159. (Distribuirea egală priveşte domenii de aplicare sau sensuri de orientare ale aceluiaşi element de referinţă) De iznoavă oaste multă peste samă strlnglnd, şi pe mare şi pe uscat, mult mai tare declt intli fu vincit. cantemir, hr. 239. Portul lui şi în casă clnd era şi afară clnd ieşiia, era frumos, c. cantacuzino, cm i, 78. Om nestătălor atila la cuvtnl cit şi la fapte. r. greceanu, cm ii, 115. [Oastea] cuprinsă-i de pieire şi in ţaţă şi in coaste, eminescu, 0. i, 148. Această foaie se va vinde cu 20 bani numărul atit în districte cil şi In capitală, caragiale, o. iii, 212. Prind cocoşii a cinla Şi de ici şi de colea, jarnIk-bîr-seanu, d. 163. (Distribuirea egală priveşte surse de provenienţă ale aceluiaşi element de referinţă) Această fa'ă bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă şi de mama cea vitrigă. creangă, p. 283. (Distribuirea egală priveşte perioade puse în legătură cu acelaşi element de referinţă) Turcii să Invlrlejiră înapoi cu mare frică ..., fugind şi ziua şi noaplea. anon. cantac., cm i, 205. Mă vaiet şi zi şi noapte, conachi, p. 100. îi voi iubi şi-acum şi-n veci. coşbuc, p. ii, 284. (Distribuirea egală priveşte Instrumente, mijloace etc. raportate la acelaşi element de referinţă) Dau voinicii... Şi cu fierul ascuţit Şi cu pumnul amorţit, alecsandri, p. i, 38. (Distribuirea egală priveşte atribuiri calitative, determinative sau modale, asimilate enume-rativ la acelaşi element de referinţă) Dragoş... să vediia şi mai de cinste şi mai de folos decît toţi. ureche, 1. 65. Pol fi, in acelaş timp, şi suflcr, şi copist la teatru, şi corector inlr-o tipografie, caragiale, o. iv, 236. Clasicismul elin e şi clasic, e şi romantic, căli-nescu, i. 17. Luna e şi albă şi galbenă, stancu, r. a. v, 218. b) Conj. (Exprimă integrarea în aceeaşi sferă con-juncturală a unor stări sau acţiuni distincte, săvîr-şite sau suportate de acelaşi subiect) Era unii din farisei acolo; şedea şi cugeta tnlru inimile lor. coresi, ev. 61. Ferice de omul ce n-a merge în sfalul celor fără de lege Şi cu răii nu va sla-n cărare, dosoftei, ps. 11/10. Stăpiniia... şi lăcuia acest pămînt acele neamuri, c. cantacuzino, cm i, 11. Temerea... iţi turbură sănătatea şi otrăveşte bucuria, marcovici, d. 13/2. Uşor el trece ca pe prag Pe 'marginea ferestei Şi ţine-n mină un toiag încununat cu trcsLii. eminescu, o. 1,170. Calul... începe... a sări In două picioare şi a da înapoi, creangă, p. 187. Să trăiască şi să aibă noroci caragiale, o. iii, 257. Ziua care trece... îmi umileşte cirja şi-mi încovoaie crinii, arghezi, vers. 53 3. Cooj (Exprimă comuniunea a două sau mai multe elemente in săvîrşirea sau suportarea, deliberată sau accidentală, a aceleiaşi relaţii) Nedereplatea şi păcatul urile sînt. coresi, ev. 15. Vin şi grîu să-m prisosascî. dosoftei, ps. 19/11. Strlnsu-se-au toţi paşii, şi seras-cheriul, şi sultanul, şi craiul, şi Constandin Vodă... fă-cind iarăşi sfat. r. greceanu, cm ii, 48. Turcii şi tătarii s-au dus pă la locurile lor. anon. brîncov., cm ii, 292. Relele şi nenorocirile... sînt fapta omului, marcovici, d. 16/16. Dreptatea şi virtutea în ceruri sînt surori, alexandrescu, o. i, 84. Feciorii craiului şi felele împăratului nu se văzuse niciodată, creangă, p. 183. Toată împărăţia şi loaiă curtea şi toţi slujitorii s-au veselit, ispirescu, l. 2. Potcoavă şi ai săi erau descălecaţi. sadoveanu, o. xvm, 216. O (în legătură cu „cu", comuniunea este marcată prin solidarizarea deliberată sau accidentală a unor elemente în cadru I unei relaţii stabilite sau suportate in comun) Tucheli şi cu vizitiul. . . dimpreună la tabăra muntenească au venit. r. greceanu, cm ii, 37. Pe căi bătule-adesca vrea moartea să mă poarte, S-asamăn înlre-olaltă viaţă şi cu moarte, eminescu, o. i, 203. Împăratul sc afla la masă cu loţi boierii şi slujbaşii împărăţiei, ispirescu, l. 2. Sosii era bătrlnul Grui Cu Sanda şi Rusanda lui. coşbuc, p. i, 55. Eu şi cu diacul ne ducem in treaba noaslră. sadoveanu, o. xviii, 98. II. (Exprimă completarea unui element printr-un adaos cantitativ, cxplicativ etc.) 1. Conj. (Exprimă adăugarea unei cantităţi la alta de aceeaşi natură, pe care o depăşeşte cu puţin, de obicei cu o subdiviziune de unitate) Doao mile şi jumătate, coresi, ev. 97. Domniia a lui Bogdan Vodă au fost un an şi trei luni. ureche, l. 184. Om ca de 60 de ani şi mai bine. r. greceanu, cm ii, 119. Sînt optsprezece secoli şi jumătate de cînd Chrislos întreprinse a răsturna lumea veche, bălcescu, m. v. 1. Apa este pe alocurca adincă de cincisprezece stînjirii şi mai bine. odobescu, s. i, 386. După treizeci de ani şi ceva, mi-am clădit o căsuţă potrivită cu nevoile melc. sadoveanu, o. xvi, 232. (Construcţiile şi jumălaie sau o dată şi jumătate adaugă ideca de intensificare superlativă privitor la starea calitativă a unui element) Băialul ăsta o să iasă foarte plăcut om; o s-ajungă . . . un om şi jumălaie. caragiale, o. ii, 348. Să-ţi trăiască părintele, că-i un om şi jumătate I rebreanu, r. i, 15. Eu sini un răzăş şi jumătate, sadoveanu, o. xiii, 954. c=i Ăsta c o dală şi jumălaie om! ■$> (în formule de repetiţie, intensificarea priveşte insistenţa prin care este marcat un element al unei comunicări în raport eu celelalte) Vai de mine şi de mine. . . I creangă, p. 222. Fapta bună. . . trebuie să se soeotcască odată şi-odată, caragiale, o. iii, 265. Cel care purcede la pieirca sa întăi şi-ntăi îşi prăpădeşte mintea, sadoveanu, o. xviii, 418. 2. a) Adv. (Exprimă completarea prin surplus a unei informaţii, în vederea întregirii acestcia) Au luat sultan Mehmd Crîmul, carele şi Cafa să numeşte. r. popescu, cm i, 253. Hanul. . . era In acelaşi iimp şi cinstită crlşmă. sadoveanu, o. xviii, 8. (Completarea unei informaţii are loc printr-o remarcă, observaţie etc. incidenţă) 1 s-au prilejil moarte, şi groaznică, nu ca altor creştini, ureche, l. 189. Pe ieniceriul acela zic să-l fie făcui paşă, şi este să se crează. R. popescu, cm i, 247. Artistul meu avea odată doi cocoşi, pe care-i deprinsese la beţie, şi încă beţie de alcool, caragiale, o. iii, 17. Chiar acum din crîng venii, Şi c-o vesle bună. coşbuc, p. i, 300. Prea puţini, şi numai dintre cîrmui-lorii mănăslirii. . ., cunoscuseră din vreme vestea. sadoveanu, o. xiii, 10. O (în legătură cu „pe lîngă“, „după ce că“ etc., completarea priveşte un cumul) Să i se taie lui Vasilie spalar şi capul, necum să i se ia bucatele (a. 1633). mag. ist. i, 208/18. Pre lîngă slidire încă şi frica iaste de ridicat, cantemir, hr. 7. Lingă loale-aceslea ai şi un dificl mare. alexandrescu, o. i, 279. Pe lingă cele mai înalte virtuţi, Dumnezeu îi Irimisese şi mare noroc, caragiale, o. iii, 224. Vra să zică, după re-mi furi carnea, mă şi înjuri? sadoveanu, o. xv, 19. După ce că-i slut, îl mai chcamă şi Vlad. zanne, p. vi, 441. (în legătură cu „dar", „însă" sau in corelaţii de tipul nu numai... dar şi ori ci şi, completarea cumulativă este marcată prin semnalare voit distinctă) Nu ne se cade cu cugetul numai a creade, ce şi cu gura datori slnlem a mărturisi pre Hristos. coresi, ev. 74. Nu numai letopiseţul nostru, ce şi cărţi slriine am cercat, ureche, l. 58. Nu numai căci pre Dachiia cum să cade au apărat-o, ce încă şi pre gollhi. . . i-au îngrozit, cantemir, hr. 17. Nu numai cu vrednicită împodobit iaste, ci şi cu buna faptă a blîndcţelor. R. greceanu, cm ii, 13. O cer pentru ţara-nlreagă, dar şi pentru mine-n parte, alexandrescu, o. i, 266. Fără pretenţie de a decreta talente, dar şl fără nici o ezitare, cutez a spune, caragiale, 123 ŞI -84- Şi o. iii, 186. Rudarii clntau pentru inima lor, dar şi pentru inima acelor călători pribegi, sadoveanu, o. ■ xviii, 168. Erau inulii ilrgovcţi, dar erau şi ţărani mărginaşi, camil petrescu, o. iii, 217. <0> (în legătură cu „mai“ cantitativ, completarea priveşte o supli- ; mentare) Clnd a mai auzit şi despre întîmplarea ce au avut,... nu ştia cum să mul/ămească lui moş Nichifor. creangă, p. 135. Cu un astfel de caracter, mai era şi ■ de lot sărac, caragiale, o. iii, 7. Uitaseră. . . că oaspefii mai trebuiesc şi serviţi, agîrbiceanu, a. 124. încheagă brtnză, umple pulinica, mănincă tcată iarna, mai şi vinde, stancu, d. 97. <0> (Urmat de „mai“ comparativ sau in construcţia şi mai şi, suplimentarea priveşte : semnalarea voită a unei amplificări a inegalităţii dintre două elemente supuse unei comparaţii explicite sau implicite) Caulă şi mai pre larg In capelele ce urmează, cantemir, hr. 125. Au făcui veziri pă silih-iari Ali-paşa, om şi mai rău. r. greceanu, cm ii, 263. Ar vrea.incă altăceva şi mai mare. conaciii, p. 267. Fericirea lneclndu-l, el ar sta să-nnebunească, Ca-n furtuna lui de patimi şi mai mult să o iubească, emi- ; nescu, o. i, 162. Veselia na s-a încheiat numai cu atita; alta şi mai şi s-a început din capăt, creangă, a. 93. Asta încă nii-i aşa de grozav. Fu ştiu ceva şi mai şi. caragiale, o. iv, 254. Munceşte şi mai şi dectt înainte, ispirescu, l. 205. Bătrlnul era priceput; însă .comişii cei tineri sint şi mai pricepuţi, sadoveanu, o. xili, 670. Milă mi-e de haina lui, dar de cămaşa mea şi mai tare. zanne, p. iii, 179. (în legătură cu ,,dî“ sau „dacă“, semnalarea voită priveşte insuficienţa influenţei unui element asupra altuia, , în ciuda intensităţii suplimentare pe care o aduce faţă de alte posibilităţi presupuse) De aş şti că mă vei şi omorî, nu pot să tac. negruzzi, s. i, 147. □ Chiar şi dacă te superi, nu spun. b) Conj. (Exprimă anexarea unui element la altul, precizînd ideea de adaos) Franz Joseph a fost împărat al Austriei şi rege al Ungariei. 0> (Anexarea expli- ■ cativă a unei informaţii cu privire la ceva exprimat sau subînţeles) Dă-mi singurul al meu bine şi de care m-ai lipsii, heliade, o. i, 414. Ş-apoi omul făr'de patimi avut-ar fi vro fiinţă? conachi, p. 267. Şi-apoi ce ţi-oi lua eu din casă nu-ţi face trebuinţă d-tale. creangă, p. 151. Şi-apoi, drept să vă spui,...nu prea ; văz dă ce e nevoie, camil petrescu, o. ii, 218. (în legă- : tură cu formulări care explică aspectul categoric, : indubitabil, decisiv al unei informaţii) Nu mă pot ' linişti şi pace. alecsandri, t. 206. Trebuie să merg \ cu Harap Alb şi pace bună. creangă, p. 274. Se prăpădeşte şi mai multe nu I caragiale, o. iv, 195. (în ; legătură cu formulări prin care se indică epuizarea unei informaţii comunicate, a unei stări de fapt etc.) : Să fii tu sănătos şi sara, bună. agîrbiceanu, a. 463. :■ li dăm pe samă, primim talerii şi attt. sadoveanu, o. xviii, 203. 3. Conj. (Exprimă însumarea unei unităţi numerice cu un multiplu de zece) Nouăzeci şi nouă de oca. ispirescu, l. 1. Cincizeci şi cinci de ani. sadoveanu, ! o. xiii, 88. Ziua.. . de douăzeci şi patru august, labiş, p. 30. <0> (în formule de repetiţie numerică reprezen-tînd grupări zecimale sau multipli zecimali care mar- ; chează o totalizarc cantitativă în exces) Sint mii şi mii de unelte în lume. caragiale, o. iv, 34. S-a înllm-plat minunea care bucură pe călătorii singuratici de mii şi mii de ani. sadoveanu, o. xviii, 30. (Totalizarea cantitativă in exces prin formule de repetiţie fără precizări numerice) Atîlea şi alltea împărăţii supt slăpînirea sa au supus, cantemir, hr. 21. Cite şi mai cile nu cintă Mihai lăulariul. creangă, a. 118. Atltea ; ş-alltea a pUimit, caragiale, o. iii, 300. I se. . . Intlm-plaseră atîlea-şi atltea. sadoveanu, o. xvi, 308. <0> : (Urmat de „cu", exprimă adiţionarea aritmetică a două sau mai multe cantităţi numerice) Unu şi cu doi fac trei. III. (Exprimă urmarea după, din sau în funcţie de un element, a altuia) 1. Conj. (Exprimă consecuţia unui fapt prin raportare la altul săvîrşit de acelaşi autor sau de unul diferit) împăratul au ieşit den Sofiia. . . şi se-au dus in sus pre Dunăre (a. 1521). hurmuzaki, xi, 843. Fu prins şi legat, cantemir, hr. 188. Dragoş s-aţinea Şi, cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca. alecsandri, p. ii, 94. încalecă şi porneşte cu bucurie. creangă, p. 185. Trecu afară de împără/ia tatălui său şi ajunse in pustietate, ispîrescu, l. 4. S-au oprit şi au aşteptat răspuns, sadoveanu, o. xviii, 30. întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova şi se apropia. . . de Olt. camil petrescu, o. i, 8. Luă cana... şi o bău ptnă la fund. stancu, r. a. iii', 81. □ I-am întrebat şi mi-a mărturisii. Ne-am Inltlnil la' cofetărie şi i-am oferit o cafea. <0- (Urmat de „apoi“, „după aceea“, „pe urmă“ etc., consecuţia este marcată prin evidenţierea voită a succesiunii etapelor) Să mincăm şi apoi la culcat. drăghici, r. 18/23. Zice rămas bun fra/ilor săi şi apoi încalecă, creangă, p. 185., Mă plimb o zi şi apoi mă pun la lucru pe brlnci. caragiale, o. vii, 6. O (Continuitatea aspectelor narative sau descriptive ale unei expuneri unitare sau întrerupte prin pauză este marcată prin „şi narativ“) Şi au slobodzit cartea pre o fereastră gios din cetate. Şi au învăţat pre o slugă a lor. . . să să ducă cu cartea la Poartă, la viziriul. Şi mergînd sluga acee la Poartă, a lui Petru Vodă, au scris viziriul launguri să-l sloboadă pre PetruVodă. Şi dupăcel~au slobodzit, s-au dus la Poartă, neculce, l. 13. Şi cind fu septembrie 5 deni, leatul 7167, întră Coslan-din Vodă în Moldova. Şi sosind la Iaşi, să loviră oştite cu straja moldovenească. Şi război mare fu lingă tirg. Şi fu moldovenii biruiţi de oşlile lui Costandin Vodă. Şi răzbindu-i, unii să închina lui, alţii să duseră la domnul lor, Ghica Vodă, presle Prut la Ţoţora. Şi aşa viind veste, s-au pogorlt Ghica Vodă cu toţi boiarii lui... pln’la Tighenea. anon. cantac., cm i, 178. Şi un an vine... ş-alt an îl moşteneşte, Şi ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia. alexandrescu, o. i, 85. Şi apa unde-au fost căzut în cercuri se roteşte, Şi din adine necunoscut Un mlndru tlnăr creşte, eminescu, o. i, 170.' Amu cică era odată tnlr-o ţară un crai care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat înlr-o altă ţară mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. creangă, p. 183. Şi ridică, şi asudă, şi sparge, şi ocă-răşte, şi drăcuieşte, şi blestemă-ţi viaţa I caragiale, o. iv, 13. Măi bădiţă Gheraşim, Eu de drag le-aş băga-n sin; Şi de drag te-aş semăna, Şi cu drag le-aş secera, Şi le-aş face stog in prag, Şi le-aş îmblăti cu drag, Şi le-aş cerne prin sprlncene, Şi te-aş frămlrila-n inele, Şi te-aş da inlmei mele. jarnîk-bîrseanu, d. 7. (Situat la începutul unei comunicări, sugerează aspectul con-tinuativ al acesteia faţă de un enunţ anterior, subînţeles sau presupus) Ş-auzit-am, auzit, Că sint mori de umblă-n vint... Eu să ştiu c-ar fi aşa Urltul l-aş măcina. folc. transilv. ii, 431. Ş-am zis verde fir mohor,... Şoseaua Moineştilor; Cit ii şoseaua de lată De căruţi e ferecată, folc. mold. ii, 140. Ş-am zis verdt foi di nuc,... Colo-n vali la uluc St slrîng felili buluc. ib. 180. Şi-am zis verde lăcrămioare, îţi trimit, dragă, scrisoare. ib. 204. Şi iar verdi trii pelini, Grea c viaţa prin străini. ib. 211. (Aspectul continuativ al unei comunicări faţă de un enunţ anterior, subînţeles sau presupus, este marcat printr-un caracter exclamativ, emfatic» retoric etc.) Ah! şi scrisul nu-mi sporeşte dectt numai cătră tine. conachi, p. 104. Şi pe noi să ne laşi, tocmai acum, străini, cu inima arsă şi fără nici lin sprijin I creangă, p. 79. Şi iată că tocmai In zloa aceea bucătarii curţii se îmbătaseră, ispirescu, l. 23. Şi^auzi I îi umblă-n cap... S-ajungă ea Lucsandei norăl coşbuc, p. i, 126. O (Continuitatea priveşte continuarea unei comunicări întrerupte prin schimbarea planului de vorbire, directă sau indirectă) Picior peste picior şi: — Paidiom, gaspadin l caragiale, o. iv, 16. «¿•(Continuarea unei comunicări apreciate ca incompletă 1233 Şi -85— Şi este solicitată unui interlocutor prin „şi interogativ“) Sănii spui cile parale ai plătit clnii? — I-am plătit cile un galbăn. — Şi cit le costă eretele? — Un galbăn. — Şi clte prepelili prinzi? — După cit se Intlmplă. sadoveanu, o. xiir, 48. (Cu elipsa întrebării directe) Cum le-ai dus d-ta de-acasă,... s-aude cineva băllnd la uşă... — Şi? creangă, p. 27. Singurul om pe care-l iubeşte Frusinica eşti dumneata, domnule.... — Şi...? camil petrescu, o. ii, 342. (Uneori precedat şi d3 exclamativul „ei!“, continuarea unei comunicări solicitate unui interlocutor este asociată anticipativ unei atitudini de nepăsare, de indiferenţă etc.) Ei şi? Ce-i pasă unei revisóte muzicale din Berlin de stima du. caragiale, o. iii, 118. Ei şi? rlnji bălrinul; nu slntefi domniile voastre comişi acolo? sadoveanu, o. xiii, 670. 2. a) Adv. (Exprimă consecinţa imediată sau foarte grabnică a manifestării unui fapt exprimat sau subînţeles) Moldovenii, cum au vădzut moscalii,... au şi purces, neculce, l. 220. Curlnd se şi Insură. negruzzi, s. i, 72. Fără pierdere de vreme m-aş fi şi amorezat. alexandrescu, o. i, 187. Buzduganul se-nvlrtea, Ca un vultur s-abălea, Pe păgîni ti şi turtea, alecsandri, poezii, 416. Cum ii ajunge in răscrucile drumului, ai .să şi dai de grădina ursului, creangă, p. 215. Clnd a auzit..., l-a şi-nhă(at pe Stan. caragiale, o. iii, 160. Cum îl văzu, li şi zise. ispirescu, l. 357. Cum a sosit sfetnicul cel tlnăr.. ., i-a şi poruncit să plece fără zăbavă, sadoveanu, o. xv, 374. Abia dădu mina cu cei de faţă, că se şi grăbi să intre In biroul plin de oameni. preda, d. 53. (Cu elipsa elementului care a declanşat consecinţa, săvîrşirea acesteia apare ca anticipată faţă de momentul aducerii sau luării la cunoştinţă) Ptnă să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă, creangă, p. 186. A mai grea problemă s-a şi rezolvit. caragiale, o. iv, 348. în clipa clnd înţelegeau ce fel de vlnălori pot fi In preajmă, acei vlnători se şi ridicaseră, sadoveanu, o. xiii, 619. O (în legătură cu „îneît“ sau, învechit, „cit“, consecinţa priveşte efectul maxim produs ca urmare a săvîrşirii unei acţiuni, á manifestării unei stări etc.) Armentarie... mare izblndă au avut, cit şi împărăteasa împăratului persesc cu copiii, cu soru-sa, In robie au luat. cantemir, hr. 232. <0 (Consecinţa priveşte rezultatul atins ca urmare a parcurgerii, deliberat sau conjunc-tural, a unor stadii intermediare) Ială-ne şi aproape de vlrful codrului, creangă, p. 123. <0> (Consecinţa priveşte rezultatul inerent ce urmează din manifestarea unui fapt) Cine are barbă are şi pieptene, ne-gruzzi, s. i, 249. Unde e marfă multă, şi pagubă multă este! caragiale, o. iv, 175. Unde e negustorie multă, e şi hoţie multă, sadoveanu, o. xv, .477. Unde e cala-ballc, e şi bucluc, zanne, p. iii, 51. (Consecinţa priveşte rezultatul analogic ce se deduce din manifestarea unui fapt) Dacă i-au învins pe turci, ti vor învinge şi pe tătari. <$> (Consecinţa priveşte rezultatul fortuit cC decurge din absenţa unui element) Cine n-are ochi negri, sărută şi albaştri, negruzzi, s. i, 249. Chiar un topor nu ţi-oi putea face. Doar o bardă. ■— Fă ş-o bardă, sadoveanu, o. xvi, 512. Bună-i plăcinta, dar, dacă nu-i, e bună şi pita. zanne, p. iv, 85. □ în dorul căpşunilor, mănlnci şi fragi. (Prin construcţiile fie şi : sau măcar şi, rezultatul fortuit ce decurge din absenţa unui element este asociat unei atitudini de concesie) i Să puie domn strein, măcar şi din feciorii de domn ce era la Ţarigrad. anon. brîncov., cm ii, 275. Cra-cooia... se mulţămea să păstreze asupra acelui hotar fie ş-o stăptnire şovăitoare, sadoveanu, o. xvm, 268. ! O (Consecinţa priveşte rezultatul unei adecvări) Cum \ e turcul, şi pistolul, negruzzi, s. i, 250. După mort, j şi coliva, zanne, p. vi, 523. a După faptă, şi răsplată. } b) Conj. (Exprimă urmarea unei motivări cauzale ! sau finale) Osîndit fu şi întru sfîrşenia piiarderei căzu. : coresi, ev. 14. Vasilie Lupul Vodă... au v¿nit cu oaste asupra lui Matei Vodă, ca să-l scoaţă din ţară ; şi să fie el domn. anon. cantac., cm i, 156. O verigă ; numai ruptă din lanţul ce vă uneşle, Şi îndată s-ar ■ vădi-se fiinţa vieţii sfîrşilă. conachi, p. 271. Umbra celor nefăcute nu-ncepusc-a se desface, Şi în sine împăcată stăpînea eterna pace. eminescu, o. i, 132. Tatăl tău... e bălrîn şi o să te rădicăm pe tine în scaun. ispirescu, l. 3. Mi-e drag ca ochii mei din cap Şi nu l-aş da nici mort. coşbuc, p. i, 109. îl văzuse pe fereastră şi i-a ieşit înainte în cerdacul înzăpezii, camil petrescu, o. i, 8. Ferestrele erau foarte sus şi soarele rtu-i atingea pe oameni, demetrius, a. 65. Tu, bade, m-ai celuit Şi inima mi-ai topit, jarnîk —bîrseanu, d. 263. (învechit, rar, în locuţiunea şi să) Tremeate-voiu păscari... şi să vîneaze ei. coresi, ev. 331. Au venit fiiul omenesc şi să mînluiască ce era perit. n.test. (1648), ap. gcr i, 127/28. (în nord-vestul Transilv. înlocuieşte de obicei pe ,,să“, semn al conjunctivului) Mă suii într-un măr dulce Şi văd badea cum să duce. jahresber. iv, 320. Nici una nu să-ndură Şi trezească-un ficioraş. alexici, l. p. 181. O vru şi margă. bl iv, 178. Puni pă masă pilă... şi aibă ursători ce mînca. alrt ii, 141. (Urmarea unui îndemn, a unei obligaţii etc.) Te-ndură şi miluieşle Pre mişel ce le doreşte, dosoftei, ps. 18/5. Urmează sfintelor învăţături şi vei trăi fericit. marcovici, d. 16/18. Mămuco, aide şi spune, nu mai pot de nerăbdare să te ascult, caragiale, o. iii, 256. Dovedeşte-mi şi te-ascull bucuros, sadoveanu, o. xiii, 943. (Adesea în legătură cu construcţii cu sens con-clusiv, exprimă urmarea logică a uneia sau a mai multor premise justificative) Gîndeşte că toate sînt trecătoare înlr-aceaslă lume; şi... nu-ţi pierde îndrăzneala. marcovici, d. 14/16. Văz că o duc foarte bine, şi eu o să-i imilez. alexandrescu, o. i, 175. îl făcuseră perceptor, şi era foarte vesel, caragiale, o. iii, 164. Nu mi-i îngăduit să... spun şi tac. sadoveanu, o. xvi, 272. El refuzase şi de aceea devenise primejdios. camil petrescu, o. i, 8. (în legătură cu „în fine“ sau „în sfîrşit", urmarea priveşte atingerea unei limite intenţionale, aşteptate etc.) Am lucrat toată noaptea şi în fine am terminat. A făcut nenumărate demersuri şi în sfîrşit a obţinut aprobarea. (în legătură cu formulări prin care se indică o urmare neaşteptată) A venit la mine şi, hodoronc-tronc; mi-a dat o palmă. M-a invilat la el şi, ce să vezi, nu era acasă. 3. Conj. (Exprimă echivalarea unei mulţimi cu alta prin generalizarea distribuţiei iterative a fiecărui element component al uneia în funcţie de fiecare element component al celeilalte) De trei ori potcovii calul Uretnd la puicuţa dealul. Potcoava şi icosarul, Caiaua şi gologanul, şez. i, 141. nu Anul şi cartea. <$• (Adesea în legătură cu „pe loc“, exprimă conformarea imediată prin contravaloare în funcţie de ceea ce este oferit sau primit în schimb) 1200 lei... şi curg capo-doperile. caragiale, o. iii, 29. a Marfa şi pe loc banii: <0> (Conformarea priveşte consecvenţa în funcţie de o promisiune, un angajament etc.) Am promis şi mă fin de cuvînt. Am hotărît şi vom depăşi planul. <0 (Consecvenţa priveşte perseverenţa într-o anumită stare, atitudine etc.) M-au iubit şi mă iubeşte, conachi, p. 82. a N-am mers să cer şi n-am să merg. 0> (în formule de repetiţie, perseverenţa priveşte persistenţa exagerată prin menţinerea neîntreruptă a aceleiaşi stări, a aceleiaşi atitudini etc.) Tincufa începe să vorbească cu 'Petru numai şi numai de Paul. caragiale, o. iîr, 71. Tală-său, dacă văzu şi văzu, îi dete voie. ispirescu, l. 3. După ce mergi şi mergi pe acel podiş, vezi în depărtare o apă lină. sadoveanu, o. xvi, 11. Mi-e milă şi mi-e silă. arghezi, vers. 205. Nu mă pune la uitare..., Cîl ăi fi şi-i fi pe cale. pop., ap. alexandrescu, o. i, 382. Dacă vrei şi vrei, să ştii că ai să treci prin valea răului, ca să pofi ieşi de aici. mera, l. b, 24. IV. (Exprimă corelarea unui element cu altul, prin confruntare) 1. Conj. (Exprimă confruntarea dintre două elemente necontigue) Nici frunza nu se mişcă, nici vîntul nu suspină, Şi apele dorm duse, şi morile au stal. he-liade, o. i, 189. Binele ades vine pe urmele mîhnirei Şi o zîmbire dulce dup-un amar suspin, alexandrescu, 12 - c. 427 1233 ŞI -86- ŞIAC M. 3. Să-mi fie somnul lin Şi codrul aproape, emi-nescu, o. i, 219. Trecură pe d-asupra pădurei şi tocmai ctnd erau să se lase In jos. . . pădurea se puse in mişcare.ispirescu, l. 7. Linişlea-i acum deplină Şi-a-nnop-lat. coşbuc, p. i, 48. Judecata i-o dă gura Şi-i dă lingura măsura, arghezi, vers. 232. Se cernea seara şi tremuram lingă mama. labiş, p. 30. <0> (Confruntarea a două elemente priveşte raportarea corelativă a acestora In vederea unei delimitări spaţiale, temporale sau conceptuale) Din copilărie şi pină acum. mar-covici, c. 9/26. De atunci şi pină astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure oăi de chaos. eminescu, o. i, 132. Intre Olt şi-ntre Ollef Răsărit-au nuculei, pop., ap. alexandrescu, o. i, 381. cn între mine şi tine este o mare diferenfă. <0 (Corelarea unor aspecte sau ipostaze ale aceleiaşi realităţi apreciate din unghiuri de vedere diferite) A luai de soţie pe doamna Beli Lee, văduvă a colonelului Lee şi fiică a contelui Lotşfield, marcovjci, c. 3/22. Iată ce-mi scrie frate-mieu şi moşul vostru, creangă, p. 184. Eram tn odăiţa de studiu a d-şoarei Ana, fiica stăpînei casei şi prietină intimă ă d-şoarei Nina. caragiale, o. i, 127. Ce facem, oamenilor şi creştinilor? sadoveanu, o. xv, 44. Ia loc, domnule părinte şi scumpe cumnate, stancu, r. a. iii, 90. c=> Bucureşti este capitala ţării şi reşedinţa judeţului Ilfov. ^ (Corelarea dintre anumite grade de rudenie aflate, de obicei, în raport complementar) La umbră... stau bacii. Sînt frate şi frate, caragiale, o. iv, 363. De m-aş mai vedea acasă, Mire eu şi iu mireasă! coşbuc, p. i, 130. ai Ei sînt frate şi soră. 2. a) Adv. (Exprimă confruntarea dintre două elemente aflate într-un raport de divergenţă) Mitică şi frumos! poftim! caragiale, o. vi, 521. Zice că alde Brigman e bun de magazioner. Draci: Brigman şi magazioner! preda, d. 92. b) Conj. (Divergenţa dintre două elemente priveşte o diferenţiere adversativă) Iudeii semn cer, şi elinii înţelepciune caută. c. cantacuzino, cm i, 39. El moare şi tu răbzi încă? conachi, p. 86. Azi slava stă dasupra, şi omul tn pămint. alexandrescu, o. i, 117. Ţara fn care împărăfea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului, şicrăia isluilalt, la altă margine. creangă, p. 183. Dumilale cum fi-a dat decoraţie. . . şi mie nu? caragiale, o. iii, 165. Una-i vorba şi alta fapta, sadoveanu, o. xm, 93. Destul m-am supărat Şi nimic n am căpătai, jarnîk-bîrseanu, d. 215. (Diferenţierea adversalivă priveşte • excluderea unui element prin raportare negativă la celălalt) Nu-i pricina di sminteală dispre dinsul, şi-i dispre Gligorii Vodă. neculce, l. 339. Uni să întrista, căci s-au pus domn Costandin Vodă şi nu altul. anon. brîncov., cm ii, 280. N-am venit pentru tine, ş-am venit pentru Harap Alb. creangă, p. 277. Acela şi nu noi să fie adus la judecată, sadoveanu, o. xviii, 239. Fetelor, pupa-v-aş gura, Nu la toate, şi la una. şez. xiv, 165. O (Diferenţierea adversativă priveşte opoziţia dintre două elemente) Pe zid... se ridicau nişte turnuri in patru colţuri de marmură albă, unele mai nalte şi altele mai scurte, caragiale, o. iv, 257. a Există cărţi bune şi cărţi proaste. Unul e proaspăt şi celălalt vechi. (în formule de repetiţie, cu elipsă determinanţilor contrastivi) Limba boului e mare, dar — e limbă şi limbă — nu poale face limbisiică! caragiale, o. iv, 369. Se află slujbe şi slujbe, sadoveanu, o. xm, 803. i=j Sînt oameni şi oameni. <0 (Opoziţia dintre două elemente priveşte aspectul lor contradictoriu) S-au bătut cu ei 3 zile, şi nimic nu le-au putut strica, anon. cantac., cm i, 149. Voiam să plîng şi nu puteam, negruzzi, s. i, 57. Ar răcni şi nu cutează, eminescu, o. i, 84. A dat să ridice coşul şi n-a putut, caragiale, o. i, 132. îi vorbesc şi nu-mi răspunde, coşbuc, p. i, 49. //?-deamnă pe alţii la război şi ei nu prea trag sabia, sadoveanu, o. xm, 957. Dragi am fost şi ne-am lăsat. jarnîk-bîrseanu, d. 156. (învechit, în construcţia şi însă) Iubeşte. . . pe gingaşa lui soţie şi însă nu o poale vedea, negruzzi, s. i, 56. Frumoasa Ana doamna se primblă... Visind... dulci visuri mîngîioase; Şi însă pe sub ochi-i treceau năluci hidoase, alecsandri, poezii, 244. 3. Adv. (Exprimă confruntarea dintre două elemente aflate intr-un raport de concordanţă) Unde au biruit..., acolo au şi trăit, cantemir, hr. 14. Unde-ţi stau talpele îţi va sta şi capul, ispirescu, l. 23. <0> (Concordanţa priveşte unitatea dialectică a contrariilor) Tot hazu îşi are şi necazu. sadoveanu, o. xvi, 21. <0> (Concordanţa dintre două elemente prin corespondenţă) Osînda Nastei e şi osînda mea. sadoveanu, 0. xm, 250. <0 (în legătură cu „cum", , ,aşa“ sau in corelaţii de tipul precum ori după cum. . . aşa şi, corespondenţa dintre două elemente priveşte o raportare de echivalenţă, uneori prin conformare) Soarele. . . străluceşte cum spre cei direpţi, aşe şi spre cei nedirepii. varlaam, c. 245. Cum să rădică o negură întunecată. . ., aşa şi el să curăţi de scîrba ce-i zăcea la inimă, ureche, l. 148. Precum iaste maica, aşea au ieşit şi fiica, cantemir, hr. 102. Pe cum au umblat, aşa au şi păţit mai pă urmă. r. popescu, cm i, 246. Precum au zis, aşa au şi făcut, eminescu, p. l. S. Aşa m-am spăimînlat ş-acuma, cum m-am spăimîntat atuncea. sadoveanu, o. xv, 57. Cum îţi aşterni, aşa şi dormi, zanne, p. iii, 5. <0> (în legătură cu ,,ca“, ,,cît‘‘, ,,atit“ sau în corelaţii de tipul cîl... atît şi ori tot aşa... cit şi, corespondenţa dintre două elemente priveşte raportarea lor comparativă pe baza unei asemănări calitative sau cantitative) Fără de ruşine sînt. . . păcătoşii ca şi caprele, coresi, ev. 39. întru unele izvoade de ale noastre scrie de războaiele lor, ca şi cronicariul leşesc, însă mai pre scurt, ureche, 1. 81. Ca. şi marele... Traian vom face. cantemir, hr. 9. Nu putea nimeni să să protivească lor, ca şi lui Moisi, marele proroc. anon. cantac., cm i, 94. Eu plîngeam ca şi ea. negruzzi, s. i, 52. Durerea mea. . . E neagră ca şi ziua cînd na le înlîlnesc. alexandrescu, o. i, 99. Că şi frunzele de toamnă, toate slele-au pierit. eminescu, o. i, 133. Acolo şi sîntem ca şi în casă la noi. creangă, p. 128. Omul superior trebuie să fie mai dinainte justificat în ochii tutulor ca şi-n ochii săi proprii, caragiale, o. iii, 280. Lupii turbă ca şi cînii. sadoveanu, o. xv, 253. (Prin construcţia ca şi se compară, prin aproximare, asemănarea dintre un stadiu precizat virtual şi unul real în care se află un element) Acea epocă esle ca şi necunoscută, odobescu, s. ii, 142. Afacerea e ca şi terminală, caragiale, o. iv, 240. Mai aveam o liră de aur; asta e însă ca şi nimic, sadoveanu, o. xvi, 303. (Prin construcţiile ca şi cînd şi ca şi cum se compară prin asemănare un fapt real cu unul ipotetic sub aspect temporal sau modal) Spune că mă iubeşte ca şi cum m-ar întreba ce mai fac. negruzzi, s. i, 55. îmi întorsei ochii către oaspetele meu ca şi cînd aş fi vrut să-l întreb, caragiale, o. iv, 262. Zidul pieri ca şi cum n-ar fi mai fost. ispirescu, l. 26. Spuse cuvintele cu multă durere ca şi cînd ar vorbi de-o mare ticăloşie, agîrbiceanu, a. 62. Fugeau ca şi cînd i-ar fi alungai cineva, rebreanu, r. i, 16. Tresări, ca şi cum i-ar fi pus cineva mina pe umăr. sadoveanu, o. xm, 87. — Lat. sie. ŞIÂC s. n. 1. Postav aspru (din lînă ţigaie), ţesut de obicei în casă. V. pănură (1), dimie, aba. Fusta şi corsetul sînt de gros şaiac sur, care înadins diformează talia, calendar (1856), 27/26. Face şaiac şi pînză, cu cari-şi îmbracă slugile, i. ionescu, d. 192, cf. costinescu, cihac, ii, 614. Rasa-i e de şiac, e-ncins cu găitan alb. eminescu, p. l. 73, cf. 38. Oameni de toată mîna, de toate vîrstele... în felurite costume: de la postavul cel subţire occidental pină la şăiacul monasliresc. gane, n. iii, 191, cf. creangă, o. 277. în lungi rase de şeiac. . . păşesc măicuţele spre biserică. vlahuţă, ap. cade. Nu şi-l închipuia cineva pe moş Neculcca allfeli decîl cu... straie de şiac călugăresc şi cu un contăş blănii, contemporanul, v1( 98, cf. ddrf. Purta îmbrăcăminte de om nevoiaş. Straie groase de şiac, deşi era cald. păun-pincio, p. 121, cf. bar- 1234 ŞIAG -87- cianu. Postavul ţărănesc, de fabricaţiune domestică, e In primul rind abaua, asemenea dimla cu şatacul. şio i, 234, cf. iij, 332, alexi, w., tdrg. Şăiacul său şîiagul renumit, care se lucra odată pe o scară întinsă prin mînăslirtte noastre, astăzi piere, pamfile, i. c. 288. Cu hainele de şiac..., negustorii aceştia par evocaţi din viaţa brestaşilor de acum o sulă de ani. peticX, 0. 243. Rasa-i oablă de şiac slujise..., în toate împrejurările, de ştergar minilor sale. hogaş, dr. ii, 10, cf. 1, 247, resmeriţX, d., şXineanu, d. u. De sub comanacul de şiac, vîrît pe urechi, pletele-i coboară încă negre, galaction, o. 204. Se-nşiră pe drumul bisericii... călugăriţe în rase cafenii de şiac. cazimir, gr. 233. Un începui de viscol tăios îl silea să-şi siringă mereu în jurul trupului rasa subţire de şiac. stXnoiu, c. i. 53. Ordonanţele... în haine groase de şiac cărămiziu, aşează popicele. brXescu, m. b. 103. Treceau prin faţa ei călugări cu rase de şiac ruginiu, teodoreanu, m. u. 68. Purtau rase cafenii de şiac. sadoveanu, o. xi, 13, cf. x, 199, scriban, d. Cu mîinile slrînse la piept, parcă ţinînd ceva sub surtucul iui de şeiac, privea fix spre fereastră. cXlinescu, n. 55. La capătul podului sînt fel de fel de oînzători. Cîţiva îmbrăcaţi cu nădragi de şiac. camil petrescu, o. ii, 458. Pentru astăzi am ales costum de şiac. c. petrescu, a. r. 13, cf. scl 1955, 320, dm, der, h x 161, 585, alr i 2 153/508, 518, 538, 550, 614, alr sn ii h 496, a v 16, glosar reg. 2. Haină confecţionată din şiac (1). A ei haină aurită O preface în şăiag. asachi, s. l. i, 170. Vin. . . Pe jos, pe bătături, Preoţi, maice în şaiag, Slabi călugări cu toiag, alecsandri, poezii, 589. Potcoavă îşi schimbă şiacul pe care-l purta în casă, pe straie mai sprintene, sadoveanu, o. xviii, 320, cf. xm, 985. -0> F i g. Două capre... Ciute şi-n suman sărac, înţo-lile-s, fiecare, Roşcovanele-n şiac. arghezi, vers. 411. — PI. : şiacuri şi şiace. — Şi : (regional) şiâj), şaiâc, şaidi|, şăiăc, şăiăţ|, şeiăc, şciăy (alr sn ii h 496/682) s. n. — Din tc. şayak. ŞIÂG s. n. v. şiac. ŞlAX, «A adj,, s. f. v. şuiat. ŞIÂTICĂ s. f. v. sciatică. ŞÎBA1 interj. (Bucov., Mold. şi prin Marara.) Termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie tîrît cu ajutorul ţapinelor ; (regional) şuba1. Şi ba la dreapta sau la stînga. ciu-palX, t. 238, cf. arvinte, term. 88, 167. O E x p r. (Adverbial) A da (sau a lua) şiba = a împinge tlrîş butucii. Cf. id. ib. 168. (Prin Maram.) A se duce şiba = a aluneca. Cf. id. ib. 89. — Din germ. schiebe (imper. al lui schieben ,,a împinge“). ŞIBĂ* vb. I. T r a n z. (Bucov., Mold. şi prin Maram. ; complementul indică butuci) A tîrî cu ajutorul ţapinelor ; (regional) a şuba2. Cf. arvinte, term. 168. <0> Refl. pas. Din stive lemnul se vollează şi [se] şibează la baltă. ciupalX, t. 226. — Prez. ind. : şibez. — Şi: şivâ vb. I ciupalX, ap. arvinte, term. 89. — Cf. şiba1. ŞÎBA s. f. 1. (Ban.) Crenguţă; vreasc; surcică. Cf. com. liuba, gr. băn., com. din oraviţa, l. costin, gr. bXn. 190, novacoviciu, c. b. i, 20. Şîbii dă buoj uscat. arh. folk. iii, 155, cf. chest. ii/8, alr ii/i h 275/29. 2. (Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) Prăjină de care se atîrnă găleata la flntlna cu cumpănă. Cf. pribeagul, p. r. 62, coman, gl., chest. ii 455/1, alr i 794/35, alr sn iii li 849. + (Regional) Cumpănă (la flntînă) (Comloşu Mare—Jimbolia). lexic reg. ii, 42. — PI. ; şibe. — Şi : şibie (pl. şibii), şăbie (l. costin, gr. bXn. 190; pl. şăbii id. ib.), şîbră (id. ib.), şiba (pribeagul, p. r. 62) s. f. — Din ser. iiba. ŞÎBĂR s. n. v. şuber. ŞÎBIE s. f. v. şibă. ŞIBIOARĂ s. f. (Prin Ban.) Crenguţă. Cf. arh. folk. iii, 155. La Joi-mari... aduc şîbioarie. ib. 44. — Pl. : şibioare. — Şibie + suf. -oară. ŞIBIOG subst. (Prin Transilv.) Numele mai multor plante din familia cruciferelor : a) mieşunea (Chei-ranlhus clieiri). Cf. ddrf ; b) nopticoasă (Hesperis malronalis). Cf. panţu, pl., enc. agr., borza, d. 83; c) muştarul stîncilor (Hesperis alpina). Cf. panţu, pl. ; d) mirodea (Hesperis nivea). Cf. panţu, pl. — Accentul necunoscut. — Şi: sibiog (accentul necunoscut) subst. enc. agr. — Cf. ş i b o i. ŞIBdl subst. (Regional) 1. Subst. Numele mai multor plante: a) mieşunea (Cheiranthus cheiri). Cf. CIHAC, II, 615, BARCIANU, TDRG, şXlNEANU, D. U., CADE, ENC. AGR,, SCRIBAN, D., DM, BORZA, D. 45, 292 ; b) micsandră (Matlhiola incana). Cf. polizu, lm, conv. lit. xxiii, 887, 979, tdrg, panţu, pl., scriban, d., borza, d. 108, 291 ; c) toporaş (Viola odoraia). Cf. gheţie, R. m., barcianu, alexi, w. Micsandrele (micşunelele, şivoiul)... sînt de multe feluri, toate înfăţişînd ciorchine... din flori invoalte. comşa, n. z. 29. La ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe, de muşcate, de cerceluşi, de indruşaim, de şiboi. m. i. caragiale, c. 76. Această sămînţă... produce şabot cu floare bătută, h iii 209, cf. ii 310, vii 475, xi 311, 338, xiv 349, 374, 396, 436. 2. S. n. Ciorchine (de flori). Cf. scriban, d. — Pl. : (2) şiboaie şi şiboiuri. — Şi : şivoi, şaboi, siboi (BARCIANU, ENC. AGR.), SÎVoi (BORZA, D. 108, 287) subst. i — Din tc. şebboy, bg. uuiSoii. ŞIBU1ÂLĂ s. f. (Regional) Bătaie cu nuiaua (1) ' (Moldova Nouă). Cf. l. costin, gr. bXn. ii, 183. Osîndit li şîbuială. id. ib. — Pi. : ? — De la şibă. ŞICl s. n., adj. invar. (Familiar) 1. S. n. Eleganţă, ;■ distincţie, bun gust (în îmbrăcăminte, în atitudini) Bavarezii... au devenit perfecţi simigii, cu deosebire : numai că le lipseşte şicul şi igemoniconul confraţilor ■ lor din Orient, filimon, o. ii, 183. Se zice d-un tablou : de mic preţ dar de gust că are şic. costinescu, cf. . gherea, st. cr. i, 279. Şarmantă damicelă.. .Cochetă complesanlă, Ai şic, eşti elegantă, i. negruzzi, s. i, ; 79, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢX, D., şXlNEANU, d. u., cade. Ştii, craioveanul chiabur nu poate concepe • şicul decîl cu icre moi la dejun, însoţite de şampanie. \ TEODOREANU, M. II, 379, Cf. SCRIBAN, D. + Lucru Care amuză, care are haz. Zi că-ţi lasă o mie, tot e bine. — Apoi nu! Şicul e să lase două. Aci s-o vedem cu diplomaţia dumneaei, caragiale, o. ii, 92, cf. dm, dn2. + Haz, spirit. Pe cît ştia de multe, pe alîl ştia bătrînul, să le povestească cu şic. rev. crit. i, 75, cf. enc. rom.. : resmeriţX, d., şXineanu, d. u., cade, scriban, d. 2. Adj. invar. Elegant, distins, cu gust. Nimic. : nu e mai şic în lumea asta de vernisajii, decîl să apari în tovărăşia sculptorilor şi pictorilor, camil petrescu, t. ii, 15. E-e-e coristă la ,,G-g-grigoriu". D-d-damă şic, mă! teodoreanu, m. ii, 204. Pînă acum rîdeam de oamenii prea serioşi, îmi plăceau bărbaţii chic. ; cXlinescu, e. o. ii, 272. Mi-ai cetit operele? Păcat! 1247 ŞICANIER Sînt opere, domnule, opere... La mine să vezi limbă.. . şic. camilar, n. ii, 187. <0 (Adverbial) E destul de şic îmbrăcată; un corsaj de mălăsică roşie, fustă de mătase neagră şi o pălăriuţă de mult gust. caragiale, o. i, 296. Se îmbracă şic. rebreanu, ndv. 129. — Scris şi: (rar, după fr.) chic. — Din fr. cliic. ŞIC2 s. n. (Regional, mai ales în Transilv.) I. Foiţă de metal, mai ales de staniol; poleială. Cf. anon. car., iser. Aur şi argint falş în foi pentru poleială, precum şi şic alb şi galben (a. 1875). tdrg, cf. alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d.u., scriban, d., rev. crit. iii, 169. Umblînd, colindînd... La această casă Naltă şi frumoasă, Cu var văruită, Cu şic şicuită, Cu aur boltită, pop., ap. pamfile, s. t. 27, cf. alr ii 4 271/ 182, 192, 682, 762, 769, 791, 928, zanne, p. iii, 374. + (Prin sud-vestul Transilv.; în forma şiclu) Hîrtie poleită. Cf. rev. chit. iii, 169. + (învechit, prin Transilv.) Piele poleită. Cf. lb, iser, lm. 2. Fluturaş (ornamental). Cf. polizu, ponţbriant, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 388, DDRF, BARCIANU, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DM. — PI. : şicuri. — Şi: şiclu s. n. lb,iser, pontbriant, D., CIHAC, II, 388, LM, REV. CRIT. III, 169, L. COSTIN, gr. bXn. ii, 183, alr îi 4 271/105, 349, 353. — Din magh. sik, ser. sik. ŞICANĂ vb. 1.1. Tran z. (Astăzi rar ; complementul indică persoane) A pune în dificultate prin interpretarea insidioasă a unor prevederi legale sau prin specularea unor detalii de procedară ; (sens curent) a deranja, a supăra, a agasa cu rea-credinţă, pentru lucruri lipsite de importanţă, făcînd obiecţii meschine, ridicînd pretenţii nejustificate; (învechit, rar) a şica-narisi. V. sîcli, necăji (4), hărţui, cicăli. îl deteră pe mînile auditorilor, iară după ce fu şicanat aşa cîteva săptămîni, îl liberară, bariţiu, p. a. ii, 653, cf. pontbriant, d., costinescu, lm 536. Noi nu voim să şicanăm pe Caragiali cu acest sfîrşit. gherea, st. CR. II, 144, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., resmeriţă, d. Clnd unii supuşi austriaci reclam contra îndoitei vămi..., împotriva cuprinsului tratatelor, guvernul moldovenesc îi şicanează, n. a. bogdan, C. M. 76, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM, DN2. 2. Refl. recipr, (învechit, rar) A discuta în contradictoriu, cu insistenţă, exagerînd importanţa lucrurilor. îmi va zice poate cineva că sătenii lui Flo-rian erau păstori; să nu ne şicanăm asupra cuvintelor; turmele fac parte din cîmpenie şi păstorii trăiesc la cîmp. românul (1857), nr. 2, 3x/4. 3. I n t r a n z. (Rar) A ridica obiecţii neîntemeiate. Aplicarea tarifului dădea loc la nesfîrşite controverse, fiindcă vameşii şicanau asupra valorii mărfii, oţetea, t. v. 44. — Prez. ind. : şicanez. — Şi : (învechit, rar) şicănă (pontbriant, d.), ci cană (costinescu, 514) vb. I. — Din fr. chicaner. ŞICANĂRE s. f. Acţiunea de a ş i c a n a şi rezultatul ei. Cf. şicana (1). Cf. pontbriant, d., gheţie, R. M., ALEXI, W., DL, DM. — PI. : şicanări. — Şi: (învechit, rai) şicănărc s. f. pontbriant, d. — V. şicana. ŞICANARISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar ; complementul indică persoane) A şicana (1). Am găsit un doftor foarte bun, cu ştiinţă şi cu documenluri bune,... pă care crez că nu va putea să-l şicanarisească pomenitul doctor Vasile (a. 1836). arh. olt. x, 133. — Prez. ind. : şicanarisesc. — Cf. ş i c a n a. Ş1CANĂT, -Ă adj. (Rar) Căruia i se fac şicane (2). Cf. PONTBRIANT, D., LM 536, DL, DM. — PI. : şicanaţi, -te. — Şi : (învechit, rar) şicănât, -ă adj. PONTBRIANT, D. — V. şicana. ŞICANATOR, -OARE adj. (Rar; şi substantivat) (Persoană) care şicanează (1), căreia îi place să şicaneze ; (franţuzism rar) şicanier. Cf. costinescu, resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. — PI. : şicanalori, -oare. — Şicana -f suf. -lor. ŞICĂNĂ s. f. 1. (învechit, rar) Procedură (judiciară). Viaţa lui e politica, şicana judiciară şi economia rurală, codru-drăguşanu, c. 52. Prinţul Cantemir se găsi încurcai în două proţese pentru diata tatălui său. Trebile şicanei nu se învoiesc cu exerciţiile unui ostaş, negruzzi, s. ii, 144. 2. (Astăzi rar; adesea construit cu verbul „a face“) Interpretare insidioasă a unei prevederi legale sau a unui detaliu de procedură ; dificultate de procedură provocată printr-o asemenea interpretare; (sens curent) acţiune prin care cineva este deranjat, supărat, agasat cu rea-credinţă, pentru lucruri lipsite de importanţă. V. sîcîială, hărţuială, cicăleală. Caută bine, că eu ştiu că aveţi, şi nu-mi facc şicane, că destule am eu în cap I pr. dram. 190, cf. stamati, d. Toate aceste... arată defectuozilăţile regulamentului, care ar trebui modificat în sensul evitărei pagubelor, a şicanelor şi a abuzurilor, i. ionescu, p. 154, cf. pontbriant, d. Poporul răspundea din inspiraţiune : ,,da“ sau ,,ba‘‘; fără dezbateri, fără şicane, fără amendamente. hasdeu, i. v. 61. Hagi Petcu caută acum a-şi răzbuna cu nişte şicane mici. alecsandri, t. 1274, cf. costinescu, lm. Pentru o mizerabilă leafă... să rabzi toate şicanele, toate aroganţele şi toate lipsele de educaţiune ale unui şef. caragiale, o. ii, 46, cf. ddrf, GHEŢIE, R. M., ENC. rom., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, d., şăineanu, d. u., cade. Iau măsuri de şicană, camil petrescu, t. ii, 415. Gîndi cu ură la lot ce lăsase înapoi: bîrfeli le şi spionajul cucoanelor.., şicanele mărunţilor satrapi locali, c. petrescu, c. v. 10. Eu nu pot considera această procedare decîl ca o şicană ce se face unui vapor românesc, bart, s. m. 103, cf. scriban, d. E îndrăzneţ, neruşinat, ştie ca orice avocat toate şicanele, călinescu, e. o. i, 152, cf. perpessicius, m. i, 99. Devenise refractar Ia şicanele, la tonul imperativ şi arogant al superiorilor, beniuc, m. c. i, 376. Desigur, are dreptul să se opună... Nu văd însă de ce mi-ar face şicane, vinea, l. i, 189, cf. dm, dn2. Unii au văzut în observaţiile aspre ale unor scriitori numai o şicană personală, o răfuială măruntă. v. rom. octombrie 1963, 8. începuseră din nou să-mi facă fel de fel de şicane, lăncrănjan, c. ii, 243. ,,Incidentele“ ridicate de mine nu erau numai şicane proce-duriste, ci tindeau la definirea şi precizarea cîtorva elemente şi concepte ce ating fondul disputei. L 1971, nr. 470, 7/2. 3. (învechit, rar) Controversă, dispută. O religie care de trei secoli ... aduce o mărturie... nu lasă să încapă nici un punct de şicană, calendar (1861), 54/21. 4. (Tehn.) Obstacol aşezat în calea unui curent de fluid pentru a-1 dirija, pentru a-i micşora viteza sau pentru a-i regla debitul. Cf. ltr2, dp, dm, dn2. — PI. : şicane. — Şi : (învechit, rar) cicănă s.f. stamati, d. 303, costinescu, 514. — Din fr. chicane. ŞICANIER, -Ă adj. (Franţuzism rar) Şicanator. Cf. contemp. 1966, nr. 1 033, 1/4. — Pronunţat: -ni-er. — PI.: şicanieri, -e. — Din fr. cliicanier. 1255 ŞICATOR -89- ŞIDĂ ŞICATOR s. n. 1. (Transilv.) Uliţă. Cf. vVida, caba, sXl., alr u 2 614/346, lexic reg. 72. Pe şicator nu se poate mere cu caru. mat. dialect, i, 96. + (Regional; în forma şt catâr) Drum (Meşcreac—Aiud). Cf. chesţ. iv 16/137. 2. (Regional) Loc expus vîntului (Criştelec— Şimleu Silvaniei). chest. iv 84/299. — PI.: şicatore. — Şi: şlcâtăr (chest. iv 16/137), şucătăr (alr ii 2 614/346 ) s. n. — Din magh. sikâtor. ŞÎCĂ interj. (Regional; repetat) Strigăt cu care se cheamă oile (Măţău —Cîmpulung). Cf. coman, gl. — Cf. c i c ă. ŞICĂN vb. I v. şicana. ŞICĂNARE s. f. v. şicanarc. ŞICANAT, -Ă adj. v. şicanat. ŞICHEAI s. m. v. şclieau. ŞICHÎÎR, -Ă adj. v. ceactr. ŞICHIRGl-BAŞA s. m. v. cicliirgi-başa. ŞICHIRGÎU s. m. v. cicliirgiu. ŞICLEAlA s. f. 1. (Prin Bucov.) Unsoare de proastă calitate, lexic reg. 108. 2. (Regional) Strat de funingine care se depune pe horn (Crucea—Cîmpulung Moldovenesc), a v 15. 3. (Prin Bucov.) Soluţie preparată din zer fierbinte şi piatră acră, în care se cufundă ouăle înainte de vopsire, pentru fixarea culorii. Cf. a v 14, l. rom.. 1964, nr. 1, 83. — PI. : şiclele. — Şicli + suf. -eală. ŞICLÎ vb. IV. 1. Tranz. şi refl. (Bucov. şi Mold.) A (se) îmbiba sau a (se) acoperi cu murdărie (1). mai ales cu substanţe Unsuroase. Cf. dm, com. din straja—rXdăuţi, lexic reg. 108. + Refl. (Bucov., Mold. şi prin Transilv.; despre părul1 oamenilor) A deveni slinos, lipicios, aspru. Cf. marian, v. 178, scri-ban, d. Mi s-a şiclit părul, a v 14, cf. vi 26. 2. T r a n z. (Regional; complementul indică ouă) A trata cu o soluţie preparată din zer fierbinte şi piatră acră, înainte de vopsire, pentru fixarea culorii (Panaci —Vatra Dornei). Cf. a v 20. O Refl. pas. Cu zăr se şiclesc ouăle şi cu piatră acră. ib. — Prez. ind.: şiclesc. — Cf. ş i c 1 ul. ŞICLÎT, -Ă adj. 1. (Mold. şi Bucov.; despre obiecte) Murdar (i); năclăit. Cu straiele de şiac şiclite de sudoare. c. petrescu, r. dr. 237, cf. coman, gl., lexic reg. 108. + (Despre părul1 oamenilor) Slinos, lipicios, Înăsprit; Com. furtunX. 2. (Prin Bucov. ; despre terenuri) Mîlit. Com. furtunX. 3. (Bucov.; despre metale) Coclit. Stînd coasa la soare, se prinde pe ea o substanţă neagră; coasa se cheamă că-i şîctită. i. cr. ii, 276, cf. lexic reg. 108. 4. (Prin Bucov. ; despre lichide) Amestecat cu o substanţă murdară şi unsuroasă. Se ia usuc, adecă zoaie, apă şiclită, în care s-au spălat linile de pe oi pentru intîia dală, şi se pune Intr-un vas. pamfile-lupescu, crom. 70. — PI.: şicliţi, -te. — V. şicli. ŞÎCLU' s. n. 1. (Regional) Gheţuş, alunecuş (Roşia — Beiuş). alr sn v h 1 310/310. 2. (Prin vestul Transilv.) Pămînt alunecos, moale1 (chest. iv 61/68), argilos (com. din corbeşti — lipova). 3. (Regional) Murdărie care se depune pe sticle, oale etc. (Bonţ— Gherla), coman, gl. 4. (Regional) Lapoviţă (Sînnicolau Român —Oradea). alr sn iii h 796/316. — PI.: (1, 2) şicluri. — Din magh. sik!6 , ,alune:cos“. ŞÎCLU* s. n. v. şic*. ŞICLUÎ vb. IV v. şicuil. ŞICLUÎT, -Ă adj. v. şicuit. ŞICLUŞ s. m. v. siclu. ŞICOALĂ s. f. v. şcoală. ŞÎCTĂ s. f. v. şuts. ŞICUf* vb. IV. (Regional, mai ales în Transilv.) 1. Tranz. (Complementul indică obiecte) A polei cu (foiţe de) aur sau argint. De unde chichiţele văruite şi pilulele şicuite slnt, acolo bolnavul se amăgeaşte, iară nu să tămăduiaşte. cantemir, ist. 115, cf. lb, ISER, POLIZU, CIHAC, II, 388, LM, DDRF, TDRG, CADE, rev. crit. iii, 169, pamfile, s. t. 27.-O1 Fi g. Aceaslea, eu a cuvîntului meşterşug a le şicui, a le căptuşi şi a le zugrăvi. .. scăpat se simţea, cantemir, ist. 260. + (Prin sud-vestul Transilv.; în forma şiclui) A împodobi cu hîrtie poleită. Cf. rev. crit. iii, 169. 2. T r a n z. şi (rar) refl. A (se) împodobi cu fluturaşi ornamentali. Cf. polizu, cihac, ii, 388, tdrg, scriban, d., dm. — Prez. ind. : şicuiesc. — Şi: şicluf (lb, iser, polizu, cihac, ii, 388, lm, rev. crit. iii, 169), (neobişnuit) siclnl (ddrf), sicii (id. ib.) vb. IV. — Şic* + suf. -ui. ŞICUÎ* vb. IV. Tranz. şi refl. (Mii.; învechit) A (se) aşeza în ordine de bătaie. Cu dobe şi cu surle alaiurile şicuind, pentru biruinţă in mare numărul oştilor sale cineva se increade. cantemir, ist. 72. împărţind oastea pe la hatmani şi şicuindu-să, au luat drept pe acea cale, in carea spunea omul că vin nepriiatinii. id. hr. 405, cf. tdrg, cade, scriban, d. — Prez. ind. : şicuiesc. — Din pol. szykowaf. ŞICUlALĂ s. f. (Regional) Foaie de staniol (Stre-haia). alr ii 4 271/848. — PI.: ? — Şicul* + suf. -eală. ŞICUÎRE s. f. (Mii.; învechit) Acţiunea de a (se) şicui2 şi rezultatul ei. Şicuirea oştii împărăţia. cantemir, i. i. i, 19, cf. 8, ddrf. — PI.: şicuiri. — V. şicui*. ŞICUÎT, -Ă adj. (Regional, mai ales în Transilv.; despre obiecte) Acoperit cu un strat subţire de metal, mai ales de aur sau de argint. Cf. cantemir, i. i. i, 214, lb, iser, baronzi, l. 125, lm, ddrf. Pe luciul Dunării Vine un caic zugrăvit, Cu postav verde-nvălit, Pin năuntru şicuit. mat. folk. 84, cf. pamfile, c. ţ. 49. + (Despre hîrtie) Poleită. Cf. lb, alr ii 4 271/ 353, 848. — PI.: şicuiţi, -te. — Şi: şicluit, -ă (lb, lm, alr ii 4 271/353), (neobişnuit) sicluit, -ă (baronzi, l. 125, ddrf) adj. — V. şicuil. ŞÎDĂ s. f. (Prin Mold.) Haină ţărănească (pentru femei), nedefinită mai îndeaproape. Cf. h x 22, 33, •97, 425. 1280 ŞIDEŞCĂ -90- ŞIFONIERĂ — PI.:? — Etimologia necunoscută. ŞIDEŞCĂ s. f. v. sideşcă. ŞfDOV s. m. v. jidov. ŞIDOVESC, -EASCĂ adj. V. Jidovesc. ŞinOVEŞTE adv. v. jidoveşte. ŞlE pron. refl. v. sie. ŞIENţA s. f. v. ştiinţă. ŞIF> adv. (Regional) Oblic, pieziş (Negrileasa — Gura Humorului), glosar reg. — Din germ. schief. ŞIF* s. n. (Tipogr.) Planşetă de zinc sau de lemn pe care se aşază zaţul; galion. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, DDRF, MÎNDRESCU, I. G. 82, BARCIANU, JAHRESBER. X, 207, G. IONESCU, C. T. 148, 411, TDRG. La majoritatea tipografiilor noastre este introdus termenul şif. V. MOLIN, V. T. 40, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, d. u., cade. Intrat in atelier, elevul va fi pus mai întii să înveţe casa, precum şi toate obiectele ce-l înconjoară ca: regalul, culegarul,şiful etc. romanescu, zeţ. 19, cf. scriban, d. Şifuri şpalte ’(de lemn şi zinc), nom. min. i, 362, cf. ltr2. Pe şif se goleşte zaţul (culegerea) din vingălae, pînă se formează coloane sau pagini. l. rom. 1965, 253. — PI. : şifuri. — Din germ. Scliilf. ŞIFAAf s. n. v. şufan. ŞIFARIU s. m. v. şaiar. ŞIFÎU s. m. v. fişiu. ŞIFdN* s. n. (Prin vestul Transilv. si Maram.) Şifonier (3). Cf. alr ii/i mn 136, 3 891/53, 272, 279, 310, 316, 346, 349, 353, 3 893/316, alr ii 3 544/316, 346, 353, a i 17, 22, 35, lexic reg. 72, mat. dialect, i, 268, te aha, c. n. 269. — Accentuat şi: şifon. cl 1964, 70, 73, alr ii/i mn 136, 3 891/325, 334, alr ii 3 544/334. - PI. : şifoane. — Şi : şifând (alr ii 3 544/353), şîfânt (alr ii/i mn 136, 3 891/353) s. n. — Din magh. sifon. Ş1F(Î1V*, -Ă s. f., s. n. 1. S. f. (Franţuzism învechit, rar) Cirpă ; zdreanţă. Cf. costinescu. 2. S. n. Pînză albă de bumbac, uşor apretată, folosită la confecţionarea rufăriei de pat şi de corp; madipolon. Cf. enc. rom., alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, scriban, d., ltr2, dm, dn2. — PI. : (2) şifoane şi (rar) şifonuri (cade). — Din fr. cliifion. ŞIFONA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc.) A face să-şi piardă netezimea, formînd încreţituri neregulate ; a boţi, a mototoli (2). Cf. costinescu, alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Să nu-şi şifoneze pliurile de mătase, c. petrescu, c. v. 173, cf. bul. fil. iv, 111, dm, dn2, alr sn iv h 1 157/987. 2. T r a n z. şi refl. (Familiar) A (se) supăra, a (se) ofusca (1); t r a n z. a batjocori, a terfeli. Cf. costinescu. Găsiră mai prudent să se strecoare de la masă pentru ca nu cumva d. prefect.... să fie pus în cunoştinţă că au participat... la o discuţie unde onoarea sa fost-a atît de brutal şifonată, c. petrescu, o. p. ii, 150, cf. scriban, d. îl cam şifonase presa... Dacă el va birui, camtnii vor uita tot ce s-a scris rău şi urli despre cl. stancu, r. a. v, 202, cf. dm, dn2. — Prez. ind. : şifonez. — Din fr. clriffonner. ŞIFONABIL, -Ă adj. 1. (Despre materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Care se şifonează (1) uşor. Cf. dn2, l. rom. 1960, nr. 1, 64. 2. (Familiar) Care se supără uşor, care nu ştie de glumă; susceptibil, irascibil, ţîfnos. Cf. m.d.enc. — PI. : şifonabili, -e. — Din fr. chiffonnable. ŞIFONABILITATE s. f. (Rar) Proprietate a unor materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc. de a se şifona (1) uşor. Cf. ltr2, l. rom. 1962, nr. 4, 56. — Şifonabil + suf. -itate. ŞIFONAREs. f. Acţiunea de a şifona (1) şi rezultatul ei. Cf. BUL. FIL. IV, 111, LTR2, DP, DN2. — V. şifona. ŞIFONAT, -Ă adj. I. (Despre materiale textile, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Cu netezimea deformată, cu încreţituri neregulate; boţit, mototolit (1). V. necălcat (2). Cf. dl, dm. 2. (Familiar) Supărat, ofuscat.; batjocorit, terfelit. Cf. bul. fil. iv, 128, dm. El iese, foarte şifonat, ce-i drept, din încurcătură, avertizînd că rămîne să opereze In continuare, românia literară, 1970, nr. 84, 25/1. — PI. : şifonaţi, -te. — V. şifona. ŞIFONER s. n. v. şilonier. ŞIFONERĂ s. f. v. şifonier. ŞIFONIER s. m., s. n. 1. S. m. (Franţuzism învechit, rar) Negustor ambulant de haine vechi. Şifonierul la Paris trăieşte cu zece ani mai puţin decît banchieru d-acolo. barasch, i. 150/7, cf. costinescu. 2. S. n. (învechit, rar) Scrin ; (sens curent) dulap în care se păstrează haine, lenjerie etc., garderob, (regional) c a s t ă n, şifon1, ş o f r 1 n a r, V. o r-m a n1. Cf. costinescu, alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d. u. Scoase cîleva hrisoave... pe care le ţinea ascunse în fundul şifonierului, sub cearşafuri. bassarabescu, s. n. 162, cf. cade. în dreptul patului e un şifonier mare, tot gălbui, cu oglindă, camil petrescu, p. 82. Cobora din pat... să contemple inc-o dală obiectele din raftul şifonierei. c. petrescu, o. p. i, 100, cf. id. î. ii, 143. Cărţile... Cădeau... pe şifo- nie'ţă, pe divan. i. botez, b. i, 136. Strînse o dantelă şl 6 puse în şifonieră. brăescu, m. b. 13. Acelaşi blînd parfum de şifonieră deschisă — cu bomboane acre, şocolăţi, livănţică şi flacoane de parfum — răspîndea doamna Deleanu. teodoreanu, m. ii, 270, cf. pribeagul, p. r. 57. în odaia tantii Fira toate erau în neorînduială. Uşile de la şifonier deschise, jupoane de tafta neagră aruncate pe spetezele scaunelor, călinescu, c. n. 161, cf. id. e. o. i, 194. Trecu prin tindă şi pătrunse într-o odăiţă veselă... Pe divanuri, macaturi de lină. O şifonieră cu oglindă mare; o masă şi cîleva scaune. SADOVEANU, o. VIII, 100, cf. SCRIBAN, D., BUL. FIL. vii —viii, 379, dm, dn2. Acum unele fete, cînd se mărită, au şifonier, alr ii/i mn 136, 3 891/987. — Pronunţat: -ni-er. — PI. : (1) şifonieri, (2) şifoniere. - Şi: (2) şifonieră s. f., (regional, 2) şifonâr (alexi, w., resmeriţă, d., alr ii/i mn 136, 3 891/47, 105, 141, 157, 182, 228, 235, 260, alr ii 3 544/105, 260, A II 12, III 4, MAT. DIALECT. I, 193, L. ROM. 1966, 274 ; pl. şi şifoncruri alr ii/i mn 136, 3 891/235, mat. dialect, i, 193) s. n., şifonară (resmeriţă, d., l. rom. 1966, 274, 280), şfoniră (l. rom. 1966, 274) s. f., şo-ionir (alr ii/i mn 136, 3 891/284) s. n., şufonieră (l. rom. 1966, 274) s. f. — Din fr. eliiffonnier. ŞIFONIERĂ s. f. v. şifonier. 1302 ŞIFT -91 - ŞILING ŞIFT subst. v. şiftuli. Ş1FTU subst. v. şiftuli. ŞIFTUH subst. (învechit) Varietate de postav nedefinită mai Îndeaproape. Un cal bun, preţuit derept 20 de le(i) bătuţi şi trei coţi de şiftu (a. 1673). iorga, s. d. xvi, 64. Şiftuh vînăt închis (a. 1796). id. ib. vin, 85. Dintre mărfurile apusene, aflăm numai:... vechile postavuri ardelene: filendreş, brecleş şi şift. id. c. i. iii, 146, cf. scriban, d. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Postav şiftu, bucata 88 bani (a. 1761). arhiva r. ii, 333/7. — Accentul necunoscut. — PI.:? — Şi: şiltu (accentul necunoscut), (suspect) şiit subst. — Din germ. Scliieftueli. ŞIGACI, -CE adj. v. şăgaci. ŞÎGH1E s. f. v. şirghie. ŞIGUBAŢ, -FAŢĂ adj. v. şugubăţ. Ş1HO interj. (Regional) Strigăt cu care se alungă viţeii (Lisa —Făgăraş). Cf. lexic reg. 94. — Accentul necunoscut. — Onomatopee. ŞIH(il s. n. v. şuvoi*. ŞIJLOITRU subst. (Regional) Lemn care se pune la căruţă de la o loitră la alta (Clopotiva —Haţeg). Cf. gregorian, cl. 62. — Accentul necunoscut. — PI. :? — Etimologia necunoscută. Cf. loitră. Ş1L s. m. v. chil. ŞILAIZIN subst. v. şlnizin. ŞILĂDÎTĂ adj. (Prin Transilv. ; despre mori) Care nu are pietrele ferecate. Moara mea e şilădită, Mîne nu poţi coace pită. rev, crit. iv, 339, cf. alr sn i h 151/95. — PI.: şilădite. — Si: şeladuilă adj. alr sn i h 151/95. — Etimologia necunoscută. ŞILBdC s. n. (Transilv., Ban., prin Maram. şi Bucov.) 1. Santinelă. Cf. jahresber. iii, 327, mîn- DRESCU, I. G. 81, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DM, JARNÎK-BÎRSE ANU, D. 350, CONV. LIT. xx, 1018, bibicescu, p. p. 457. O dat la şelboace ş-or băut rachie. jahresber. iv, 305. Şi-mpăratu avea şi şilboace-n tăie părţile, alexici, l. p. 261, cf. densu-sianu, ţ. h. 333, l. costin, gr. bXn. 191. In turnu bisăricii o fost şălbocu lor. arh. folk. iii, 79, cf. alr sn iv h 961. 2. Serviciul de pază al santinelei. Cf. scriban, d., dm. Te pune la şilboc, De-ar fi ploaie, dc-ar fi foci hodoş, p. p. 222. De-ar ploia ploaie cu foc, Cătana merge-n şîlboc. densusianu, ţ. h. 160. Cînd s-o fost băgat cătană, i-a venit rindu la şilboc. com. sat. v, 108, cf. alr sn iv h 961/279, mn h 961/36. 3. Locul unde stă santinela. Cf. mîndrescu, i. g. 81, jahresber, x, 207, dm. Cătana... se plimbă prin şilboc. bibicescu, p. p. 133, cf. 457. 4. (în e x p r.) A sta (la sau in) şilboc sau a li de şălboc = a sta de santinelă. Cf. tdrg, scriban, d. De-ar ploua ploaie de foc, Cătana nu stă pe loc, Făr’ numai cînd stă şilboc I jarnîk-bîrseanu, d. 313. Toţi au casă, toţi au loc, Numai io stau la şilboc! hodoş, p. p. 209, cf. 208. Toată ziua merg pe drumuri, Noaptea stau şălboc la tunuri, l. costin, gr. băn. 191. li de şălboc. alr sn iv mn h 961/2, cf. mat. dialect, i, 193. <0 (Cu schimbarea construcţiei) Nice bem, nice mîn-căm, Numai în şălboc că stăm. bîrlea, b. 8. — PI. : şilboace şi (2, 3) şilbocuri. — Şi: şalboc (bîrlea, b. 8, alr sn iv mn h 961/36). şălboc (pi. şăl-boace), şelboc (pl. şelboace), şlilboc (conv. lit. xx- 1 018, alr sn iv h 961/279 ; pl. ştilbOace alr sn iv h, 961/279) s. n. — Din magh. silbok, ser. âiljbok. ŞILD s. n. 1. Piesă de metal (sau de material plastic) care se fixează în dreptul mînerelor şi broaştelor la uşi, ferestre, sertare etc. pentru protecţie sau ca ornament. Şilduri de fier, simple, pilite, şlefuite, cătrănite sau lăcuite, nica, l. vam. 232, cf. cade. Articole de lăcătuşerie,. . . broaşte, încuietori, colfare,... şilduri, cremoane. nom. min. i, 124, cf. ltr2, dm, dn2. + (Rar) Verigă pe care se atîrnă cheile. Cf. alexi, W,, RESMERIŢĂ, D., şXlNEANU, D. U. 2. (Prin Ban.) Cozoroc. Cf. l. costin, gr. bXn. 191, alr sn iv h 1 162/2. — Pl. : şilduri. — Şi : (regional) şllt (pl. şi şilie alr sn iv h 1 162/2) s. n. ib. — Din germ. Schild. ŞILEĂN, -Ă adj. v. şălean. ŞILfiGRĂ s. f. v. şireglă. ŞILfilTjtlĂ s. f. v. silitră. ŞILÎ5R1 s. m. v. siler. ŞÎIJÎR* s. n. (Prin Maram.) Unealtă folosită la cojitul trunchiurilor de brad mai subţiri. Cf. arvinte, term. 167. — Pl. :? — Din germ. Schăler. ŞILJERI subst. (pl.) (Prin nordul Munt.) „Pantofi pe talpă legaţi de picior prin nişte curele“. rXdu-lescu-codin. — Accentul necunoscut. — Etimologia necunoscută. ŞILlC s. n. v. işlic. ŞÎLICA interj. (Prin vestul Transilv. ; de obicei repetat) Cuvînt cu care se cheamă raţele. Cf. a i 21, 23. — Şi: şirica interj, a i 21. — Etimologia necunoscută. ŞILÎGRĂ s. f. v. şireglă. ŞÎLIMINDRIŢĂ c. f. v. salamandrlţă. ŞILÎNCĂ s. f. v. şirincă. ŞÎLING s. m. 1. (Şi în sintagma şiling englez) Unitate monetară englezească, divizionară, egală cu a douăzecea parte dintr-o liră sterlină; moneda care 0 reprezintă. Cf. stamati, d. N-aş fi plătit nici un şeling dacă ar fi fost să mă duc atuncea. calendar (1858), 56/12. Fata îi spune că venise acolo pentru întîia da.ă, pentru că sînt săraci şi nu pot plăti de mai mulle ori cîte un shilling. ghica, s. 437, cf. pont-briant, d. Livra sterling... se împarte în 20 shilingi, de cile 12 dinari fiecare, climescu, a. 290, cf. resme-riţX, d. Se ştie doar că o grivnă valora 36 groşi...; 1 şiling englez = 3 lei. n. a. bogdan, c. m. 169, cf. sXlNEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., CONTIMP. 1948 nr. 108,3/1, dm, dn2. 2. (Şi în sintagma şiling austriac) Unitate monetară austriacă; moneda care o reprezintă. Cf. alexi, w., CADE, DM, DN2. — Accentuat şi: şiling, alexi, w. — Scris şi: (după fr. şi engl.) shilling, shiling. — Pl. : şilingi. — Şi : (rar, 2) şiling s. m. — Din (1) fr. shilling, engl. shilling, (2) germ. Schil-ling. — Şeling < fr. schelling. 1328 ŞÎLITRĂ -92- ŞIN ŞILÎTRĂ s. f. v. silitră. ŞILUŢĂ s. f. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai Îndeaproape. Corn. din poiana—vaşcău. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Etimologia necunoscută. ŞILVOfZ subst. v. silvoiz. ŞIM s. m. v. chim. ŞIMBORĂ s. f. (Bot.; regional) Cimbru (Satureja hortensis). borza, d. 156, cf. 292. — Accentul necunoscut. — Pl. :? — Cf. c i m b r u. ŞIMfiDĂR s. n. v. şimlcdăr. ŞÎMI subst. Numele unui dans asemănător cu foxtroiul; melodie după care se execută acest dans. Ţiganii înţeleseră şi, din marş, o delcră In vals,. . . din shimy în tango. ardeleanu, d. 159, cf. c. petrescu, C. V. 202, DL, DM, DN. — Scris şi : (după fr.) shimy. — Din fr. shimmy. ŞIMÎE s. f. v. chimie. ŞIMITAU s. n. 1. (Transilv. şi prin Ban.) Drişcă. Cf. H XVII 63, XVIII 34, VAIDA, CABA, SĂL., TE AH A, C. N. 271. 2. (Prin Transilv.) Mistrie (1) (de lemn). Cf. alr ii/i h 241. — Pl.-: şimităie. — Şi : şumitău s. n. teaha, c. n. 271. — Din magh. simito. Ş1MITUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică pereţi) A mumi1 (1) (Mihăileni — Miercurea C-iuc). Cf. alr ii/i mn 116, 3 786/574. — Prez. ind. : şimituiesc. — Din magh. simit. Cf. ş i m i t ă u. Ş1MIZET s. n. v. şemizetă. ŞIMLCDĂR s. n. (Transilv. şi prin Maram.) Cozoroc. ALR SN IV h 1 162. — Pl. : şimledăre. — Şi : şimlăider (alr sn iv h 1 162/334), şimedăr (ib. h 1 162/353); pl. şimsiiuri ib.), şimidru (ib. h 1 162) s. n. — Din germ. Seliirmleder, magh. si(r)ml6der. ŞIMLÎIDER s. n. v. şimledăr. ŞÎMLI subst. (Regional) Cozoroc (Sînnicolau Român—Oradea). alr sn iv h 1 162/316. . — Din magh. simli. ŞIMPANZEU s. m. v. cimpanzeu. ŞIMULTdC s. n. v. şomoltoc. ŞIN s. n. v. şincj. ŞINÂP s. m. v. jneapăn. ŞINÂR s. n. (Popular) Fiecare dintre cuiele de fier cu care se fixează şina (2) pe obezile roţii unui vehicul. Cf. DDRF, MÎNDRESCU, I. G. 82, .TAHRESBER. X, 208. Iaca, colo, la roata dinainte trebuiesc nişte .şinare. ap. cade, cf. tdrg. Şina se fixează de ciolane prin nişte cuie de fier numite şinare, cîie unul de fiecare obadă. PAMFILE, I. C. 129, cf. LTR2, DM, H X 424, A V 14, 22, 33, 35, vi 26. — Pl. : şinare. — Şină + suf. -ar. ŞÎNĂ s. f. 1. Bandă de metal care se montează pe unele obiecte de lemn, pentru a le mări rezistenţa ; (regional) şparing2. Cf. furnică, i. c. 89, lb, iser, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 388, LM, DDRF, GHEŢIE, R.M., BARCIANU, TDRG. Sania. . . an: drept tălpi două scînduri...; unii copii îi pun pe talpă şină, adică vreun cerc de poloboc, pamfile, i. c. 153. In mijlocul zidului din stingă, o uşe cu două şini în cruce şi cu o clanţă, delavrancea, o. ii, 353. O uşă de stejar în două părţi, ferecată cu şini groase de fier, cu broască de cetate şi cu tăcata la fel. hogaş, dr. ii, 28. Şiful e făcut din lemn tare de stejar, încheiat la o parte cu şine de fier. romanescu, zeţ- 24. Un interior modern cu un divan-studio într-un coli, cu fotolii pluşate cu şină de metal şi un dulap-bibliotecă. vinea, l. ii, 239, cf. dm. + (învechit şi popular ; la pl.) Fiare, : ferecături folosite ca mijloc de tortură. Şi-ş îngreuia trupul cu ferecături de her. . . Şi la amîndoă braţele '. aşea era oblojii cu şine de her. dosoftei, v. s. noiembrie 172r/24. Chinuirea era postul, nedormitul, culcarea pre : gios. .. Osăbi de-aceastea îş îngreuia trupul şi cu gni- i mea herului ce-ş ferccasă şi cercuisă trupul cu şine de : her. id. ib. decembrie 216r/25. Aci-n gură de colnic | Şedea un tînăr de voinic. . . De cinci şini e şinuit, De cinci luni neslobozit, mat. folk. 145, + (învechit) : Lingou. La Cozia au găsit vistieria m[ănă] ştirii şi ; au prădat-o.... şi încă au găsit turcii şi şîne de aur ’. şi de argint pe care domnul ctitorul le pusese în zidul ; clopotniţa, dionisie, c. 177, cf. tdrg. + (Tehn.) Fie-; care dintre barele de oţel (sau de lemn) de la bătătorul sau de la contrabătătorul batozei. Ld batoze pentru treieratul mazărei se obişnuieşte ca la tobă să se înlocuiască şinele de fier cu alte şine de lemn. ion botez, : str. 42. Pe bătător se montează 6...S şine. ltr2. ; + (Regional) Fuscel (la războiul de ţesut) (Petrila). Cf. a iii 16. . 2. Cerc de metal care se montează pe obezile roţilor de lemn ale unui vehicul, pentru a le feri de uzură ; ; (regional) raf, şing (1 1). Cf. klein, d. 424, lb, iser, ; POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 388, DDRF, MÎNDRESCU, i. G. 82. Cînd voim se strîngem roata unei trăsuri, se pune peste obada ei şina încălziiă. poni, ! F. 106, cf. tdrg. O roată legată numai prin ajutorul ■ cepurilor n-are tărie; ea se leagă, se încalţă sau se îm-bracă cu şină de fier. pamfile, i. c. 129, cf. resme-riţă, D., cade. Trebuiesc strînse şinele şi fiarele căruţei noastre, sadoveanu, o. xviii, 109, cf. scriban, d. Pe , fereastra deschisă. . . venea ceva din larma Podului i Mogoşoaiei şi mai ales huruiala asurzitoare a şinelor ■ de fier ale trăsurilor pe caldarîm. camil petrescu, o. i, 267, cf. ltr2, dp, dm. O roată se compune din : I căpăţînă,. . . cepi şi şina de fer. h iv 44, cf. x 69, xn : 173, alr sn ii h 339. Ce-i rotund Şi fără fund? (Şina roţii), şez. xvi, 171. s; 3. Fiecare dintre barele de metal, laminate după un ■, anumit profil, care, fixate una in continuarea celei-; lalte pe traverse şi dispuse în două benzi paralele, for-; mează calea de rulare pentru unele vehicule cu roţi; ■ fiecare dintre cele două benzi continue formate astfel; I (regional) raf, şing (I 2), şteangără. Cf. molnar, 113. ; Roatele maşinii şi ale căruţelor umblă pă nişte şine . de fier ce sînt aşăzate pă acele drumuri, mn (1836), : 673/6. Drumuri de fer sau ferecate... avînd pre ele \ întinse două paralele şine de fer. calendar. (1856), ; 40/9. S-au pus şinele de fer care nu produc nici o fre-: care împiedecătoare. barasch, m. iii, 133/11. Am îm-! blal Pe drumuri lungi, cu şine ferecate, negruzzi, s. ; ii, 28. Se-ncrucişează-n aer, în lung şi-n lat, după '■ sistema engleză, şinele unui număr nenumărabile de căi ; ferate, caragiale, o. iv, 287, cf. ddrf. îi lunecă ochii ' în josul liniei, pînă în depărtare, unde se-mpreună ; şini le şi se pierd. sp. popescu, m. g. 27, cf. mîndrescu, ! I. G. 82, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., ALEXI, W., TDRG, : resmeriţă, d. Şinele se lungesc în urmă ca doi şerpi : nesfîrşiţi. c. petrescu, s. 44. Şine de drum de fier. nica, l. vam. 233, cf. şăineanu, d. u., cade. Perechile | de şine se multiplicau, se apropiau, se îniretăiau. re- 1348 ŞINĂLI -&â- şindrilA breanu, r. i, 13, cf. id. nuv. 262. Procedeul sudurii alumino-termice se aplică in general la sudarea capetelor şinelor, ioanovici, tehn. 168. La crucea drumului, o roată s-a prins in şina tramvaiului, cazimir, gr. 23. Sînt un fel de căsuţe pe roate, şi roatele acestor căsuţe se îmbucă pe şine de fier. sadoveanu, o. viii, 549, cf. scriban, d. Şini pentru tramvaie, nom. min. i, 81, cf. bogza, a. î. 64. Trenul a sărit de pe şini. stancu, d. 128, cf. ltr2, dp. Azi... trec pe-ncovoiate şine Vagoanele cu lemn. labiş, p. 100. Şinele de tramvai luceau de umezeală, v. rom. septembrie 1958, 16, cf. der, alr sn iii h 868. + P. e x t. Cale ferată, v. f e r a t ă. Pe şina proaspătă, s-a scos încă o locomotivă, sahia, n. 29. Cîte-o drezină A-ncremenit răsturnată alături de şină. v. rom. iulie 1954, 211. Parcă n-ar fi rămas... aşa de urgisită, lingă şină. lXncrănjan, c. i, 7. 4. Fiecare dintre barele (de metal), dispuse paralel, care servesc drept cale de ghidare pentru anumite piese mobile1 din unele instalaţii tehnice. Drumurile maşinelor (şinele) vor fi totdeauna pline cu ulei, pentru ca părţile maşinii, cari calcă pe ele, să alunece cu înlesnire, g. ionescu c. t. 347. Şinele au poziţie orizontală şi se ţin scăldate In ulei. v. molin, v.t. 78, cf. alr ii 6 423/812, 6 438/157, 182, 250, 365, 386. — Pl. : şine şi (popular) şini, (regional) şinuri (alr sn ii h 339/386, iii h 868). — Şi: (regional) şinură (pl. şinuri ib. iii h 868/219) s. f. ib. — Din germ. Scliicne. Cf. pol. s z y n a. — Şinură: sg. refăcut după pl. şinuri. ŞINĂLÎ vb. IV v. şăinăli. ŞINC* s. n. (Bucov.) Tejghea (la prăvălie, circiumă etc.). Cf. l. rom. 1966, 581, lexic reg. 108. — Pl. : ? — Din germ. Schenk [tiscli]. ŞINC* s. n. v. şinjj. ŞINCÂNA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular ; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 145. — De la n. pr. Şinca. ŞÎNCĂ s. f. v. şing. ŞINCĂf vb. IV. I n t r a n z. (Bucov.) A gingăvi. lexic reg. 108. — Prez. ind. i? — Probabil formaţie onomatopeică. Cf. c i n c ă i. SINCĂÎT, -Ă adj. (Bucov.) Gîngav. Cf. lexic reg. 108. — Pl.! şincăiţi, -te. — V. şincăi. ŞINCĂNEĂSCA s. f. art. (Prin sudul Transilv.) Numele unui dans popular, asemănător cu polca; melodie după care se execută acest dans. Sînt şi alte jocuri, de vro cinci feluri, cum e băieşanca (ungureasca), mocăneasca,... şincăneasca. rev. nouă, vi, 345, cf, PAMFILE, J. III, 11. — Cf. ş i n c a n a. ŞÎNDĂR subst. (Prin Transilv. ; în construcţia) De-a şindărul = numele unui joc de copii, în care jucătorii, aşezaţi în două rînduri, faţă în faţă, îşi aruncă unul altuia o minge. Cf. păcală, m. r. 201, mat. dialect, i, 268. — Etimologia necunoscută. ŞINDEÂLĂ s. f. v. şindel. ŞINDEL subst. (Argotic) 1. Cuţit. Cf. bul. fil. ii, 207, gr. s. vii, 9§, 125, bl v, 225, iordan, stil. 372. 2. Tăietură, lovitură de cuţit. gr. s. vii, 125. I-a tras o şindeală. ib. 3. Numele unui joc de copii în care jucătorii aruncă, din anumite poziţii, un cuţit sau o furculiţă astfel îneît acestea să se înfigă în pămînt. Cf. rev. crit. iii, 169, bl ii, 186, iordan, stil, 372. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Şi : şindeâlă s. f., şindrel (accentul necunoscut, bul. fil. ii, 207) subst. — Din ţig. Sindealo. ŞINDELÂR s. m. v. şindrilar. ^ ŞINDELÎT, -Ă adj. v. şindrilit*. ŞINDÎ vb. IV. Tranz. (Argotic) A tăia cu cuţitul. Era să-l şindească. bul. fii., ii, 207, cf. 212, bl iv, 199. I-a şindit crăcanii la bulan. gr. s. vii, 125, cf. IORDAN, STIL. 372. — Prez. ind. : şindesc. — Si: sindri vb. IV. bl iv, 199. — Din ţig. Sindo (part. al lui Sin-). ŞINDÎL s. n. v. şindrilă. ŞI1VDILĂR s. m. v. şindrilar. ŞINDILÂRIU s. m. v. şindrilar. ŞINDÎLĂ* s.f.v. sedilă*. ŞINDÎLĂ* s. f. v. şindrilă. ŞINDILÎ vb. IV v. şindrili. ŞINDILÎCIU s. m. (Prin vestul Transilv.) Acoperiş din şindrilă (1); (regional) şindiliş. Cf. cl 1961, 460, com. din vaşcău. — Pl. : şindilici. — Şindilă + suf. -ici. ŞINDILÎRE s. f. v. şindrilire. ŞINDILÎŞ subst. (Prin vestul Transilv.) Şindiliciu. Com. din poiana— vascXu, cf. a i 35. — Pl.: ? — Şindilă + suf. -iş. ŞINDILÎT1 s. n. v. şindrilit1. ŞINDILÎT*, -Ă adj. v. şindrilit». ŞINDILÎŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui şindilă2. V. şindrilă (1). Cî.cade 1250, jarnîk-BÎRSEANU, D. 508. — Pl.: şindiliţe. — Şindilă* + suf. -iţă. ŞINDILtfŢĂ s. f. v. şindrilnţă. ŞINDRÂR subst. (Regional) Acoperiş din şindrilă (1) (Bocşa). Cf. l. costin, gr. bXn. ii, 184. — Pl. :? — Şindrăl + suf. -ar. ŞfNDRĂ* s. f. (Ban.; adesea cu sens colectiv) Şindrilă (!)• Fă-ţi cîteva despicături... dintr-o şindră sau din alt lemn. tomici, c. a. 174/9, cf. 77/3. Şoprul e acoperit... cu şîndră. liuba-iana, m. 101, cf. 95, tdrg 1428, cade 1250, scriban, d. 1280, dm, h xviii 144. Birtu-i mic şi şindruit, Toată şindra d-un florini. hodoş, p. p. 60. Frunză verde de pe şîndră, Cată-ţi, bade, altă mtndră. id. ib. 107, cf. gr. bXn., l. costin, gr. băn. 193, chest. ii 233/8, 234/9, alr i 668/24, alr ii/i h 229/29. — Pl.: şindre. — Din ser. Sindra. ŞÎNDRĂ* s. f. (Regional) Bucată îngustă de pămînt (4) (Viştea de Jos —Victoria). Cf. chest. iv 96/173. — Pl.: şindre. — Cf. ş u 1 i n d r ă, şindră1, şindrilă. ŞINDREL subst. v. şindel. ŞINDRÎ vb. IV v. şindi. ŞINDRILĂ vb. I v. şindrili. 13 - o. 427 1381 ŞINDRILAR -94- Ş1NDR1LI ŞINDRILAR s. m., s. n. I. S. m. 1. Meseriaş care face (şi vinde) şindrile (1). V. ş i ţ a r (1). Cf. klein, D. 424, LB, ISER, POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, II, 388, lm, barcianu, jahresber. x, 208, alexi, w. Am la îndemînă lemnul şi uneltele cu care mă dedau la meşteşugul şindrilarului. ap. cade. Vin meşteşugari, de la şindrilari cari se judecă cu boierii mari, pînă la fabricanţii de figuri de ceară, iorga, l. ii, 38, cf. tdrg. Şindilarii, acei munteni cari se îndeletnicesc împrejurul casei lor cu facerea şindilei, apar tîrziu. pamfile, i.c. 108, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u. Cîteva piscuri ies mai deasupra, fără a arăta goluri: aşa Rarăul ori Deleleul, ori Hălăuca: sint munţii şindrilarilor ori catargiilor. sadoveanu, o. xvi, 373, cf. scriban, d., dm. 2. Meseriaş care bate şindrile (1) pe acoperiş. Cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., şăineanu, D. u., cade. Fusese dulgher şi şindrilar, adică învelea casele cu şindrilă, meşteşug în care se pricepea, pas, z. i, 159, cf. dm, chest. ii 10/100. 11. S. n. 1. (Prin sud-vestul Transilv. ; în forma şindriler) Construcţie rudimentară, alcătuită dintr-un acoperiş de şindrilă (1), susţinut de furci, care serveşte ca adăpost pentru ciobani la stînă. Cf. vuia, păst. 30, 31. 2. (Regional) Burghiu mare (Rîmnicu Vilcea). lexic reg. 86. — PI. : (I) şindrilari, (11) şindrilare.— Şi : (învechit şi regional) şindrilăriu (lm, tdrg), şindilâriu (klein, d. 424, lb, iser, lm) s. m., (regional) şindriler (vuia, păst. 30, 31) s. n., şindilăr, şindclăr (h xi 517) s. m. — Şindrilă + suf. -ar. ŞINDRILARE s. f. v. şindrilire. ŞINDRILĂRIU s. m. v. şindrilar. ŞINDRILA!', -Ă adj. v. şindrili!8. ŞINDRÎLĂ s. f. 1. (Atestat prima dată între 1496 — 1507, cf. d. bogdan, gl. 227 ; adesea cu sens colectiv) Scîndură de brad, de fag etc., îngustă şi subţire, întrebuinţată mai ales la acoperitul clădirilor; (regional) şindră1, ştablon (5). V. ş i ţ ă1 (1), d r a n i ţ ă, prăş-t i 1 ă, c li i o r p e a c ă. Să cumpere cuie de şindile de traba cetăţii (începutul sec. XVII), rosetti, b. 65. 20 drumuri de cuie de şindrilfă] şi sopon (începutul sec. XVII), iorga, d. b. i, 23. 20 lei au cumpărat iO.OOO şindili pentru acoperemîntul chiliilor şi a turnului (a. 1742). bul. com. ist. i, 266, cf. 269. Şindilă, carul 1 leu (a. 1761). arhiva r. ii, 339/14. De iaste să se facă zidirea înlăuntru în oraş, negreşit să fie acoperişul ori de olane ori de şindrilă, prav. cond. (1780), 144. Coperemîntul de lemn foarte des coperit pe deasupra cu stuh, pentru că peruvienii nu şliia metaherisirca şîn-dilii nici a oalelor, ist. am. 44r/20, cf. molnar, d. 91, klein, D. 424. Cuie de şindilă (a. 1800). furnică, i. c. 196. Căldărarii... Taie în arămuri ca şi în şindile Şi rabdă foame cîte trii zile. budai-deleanu, ţ. 93. Orice fel de hereste, şîndilă, var, piatră, oale pentru acoperemînt ce să vor aduce cu rînduială pentru trebuinţa curţii gospod (a. 1823). uricariul, v, 62/18, cf. lb, iser, polizu. Case... cu arcade şi boite învîrtite, beciuri şi pimniţe pe dedesubt; învelitoarea de şindrilă mai naltă decît casa, şi cu streaşina scoasă de jur împrejur de doi coţi. ghica, s. 494. Pe Svorăşie mai cu seamă se află acareturi... de piatră, coperite cu şindrilă. I. IONESCU, D. 321, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, cihac, ii, 388, lm. Casele, cele mai multe mici) cu pridvorul de lemn, învălite cu şindrile, bolinti-neanu, ap. călinescu, s.c.l. 82. Se văd încă, subt o şandrama de şindrilă, ruinele celeilalte biserici, odo-bescu, s. ii, 223, cf. i, 342. In mijlocul unei grădini pustii... se înalţau ochii de fereastă spartă a unei case veche, a cărei streşină de şindilă era putredă. eminescu, p. l. 29. Prin îndemnul său, ce mai de pomi s-au pus în ţinlirim, care era îngrădit cu zăplaz de bîrne, streşinii cu şindilă. creangă, o. 179. Capitala noastră nu era declt o imensă grămădire de case acoperite cu olane sau şindrilă, caragiale, o. iv, 287, cf. 7. Să rupă o şindrilă din streaşina casei, ispirescu, l. 149. Acoperişele de şindrilă, delavrancea, s. 117. Locuiam lnlr-o casă mare, cu acoperiş de şindrilă. macedonski, o. iii, 33, cf. vlahuţă, r. p. 49, mîn-drescu, i. G. 82, gheţie, R. M. Casele ţărăneşti. .. de la cimp acoperite cu stuf (stuh) sau cu paie se deosebesc de cele de la munte acoperite cu şindrilă sau draniţă. DAMÉ, T. 93, cf. BARCIANU, JAHRESBER. X, 208, ALEXI, w. Jur împrejur se îngrămădeau doage nelucrale şi şindrili necioplite, ap. tdrg. Locuitorii Ţării Româneşti aduceau din cele mai vechi timpuri de ta saşii vecini şi fierul şi oţelul şi plumbul (cu care, cum se ştie, îşi acopereau bisericile, casele fiind acoperite totdeauna cu şindrilă ardeleană), iorga, b. h. 90. Vîntul... De pe vîrful şurii noastre Smulge-n zbor cîte-o şindrilă, goga, poezii, 66. Şindilă... a fost făcută multă vreme în munte, pamfile, i. c. 108, cf. 422. O poiată încăpătoare, învelită cu şindrilă, brătescu-voineşti, î. 62. Case cu învălişul de şindilă se zăreau ici şi colo. agîr-biceanu, a. 71. Se bat laţii de-a curmezişul căpriorilor, la mici distanţe, unde învălişul e de şîndile, şi la distanţe mai mari, unde e de şise. păcală, m. r. 406, cf. 448, resmeriţă, d., nica, l. vAm. 293, şăineanu, d. u., cade. De multe ori a pus mina pe bardă... să astupe găurile din acoperiş cu o jindrilă nouă. vlasîu, a. p. 296, cf. ds. Şindrilele şi seîndurile acoperişurilor erau risipite, sadoveanu, o. xvi, 225. Numai puţine case, ale celor mai înstăriţi, cu acoperiş de şindrilă sau ţiglă. arh. folk. vi, 135. Un iei acoperă cu frunza şindrila sfîntului locaş, arghezi, vers. 87. La vad, un pod de lemn, cu coperişul de şindrilă... Se-ntinde peste Mureş, blaga, poezii, 393. Au intrat pe o poartă înaltă acoperită cu şindrilă, camil petrescu, n. 65, cf. c. pe-trescu, a. r. 6. Ceva mai la o parte, se vedea o biserică mică acoperită cu şindrilă, stancu, r. a. ii, 298. Şedea în vîrful unui car încărcai cu şindrile şi seînduri. v. rom. iulie 1953, 111. Fusese dulgher şi şindrilar, adică învelea casele cu şindrilă, pas, z. i, 159. Stîlpul de la intrarea în tîrnaţ... susţinea grinda de sub marginea acoperişului de şindrilă, beniuc, m. c. i, 66. în această clădire de seînduri şi şindrilă, paşii răsunau pe parchet, vinea, l. ii, 306, cf. dp, der, scl 1966, 467. Meşterii gîndea Şi ei îşi făcea Aripi zburătoare De şindrili uşoare, alecsandri, p. p. 191, cf. h ii 222, iv 157, x 69, jarnîk-bîrseanu, d. 287. Auzea pocnind de ger şîndila pe casă. sbiera, p. 281, cf. şez. iv, 136, mat. folk. 1436, bud, p. p. 3, păsculescu, l. p. 7, 258, vîrcol, m. 88, gr. băn. Casa să şi-o şindilea(scă). Cu şindilă de badog. bîrlea, c. p. 59, cf. arh. olt, iii, 389, arh. folk. vii, 122, chest. ii 233/4, 236/44, v 8/2, 22, 44, 66, 82, 95, 35/9, 43/63, alr i 668/842, alr ii/i h 229, mn 126, 3843, a i 12, 20, 21, 22, 26, 34, 35, 36, ii 1, 12, iii 4, 16, 17, v 25, 33, ix 3, 5. 2. F i g. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv. ; in forma şindilă) Loc de arătură lung şi îngust. Cf. chest. iv 128/22, 113, a m 17. — PI. : şindrile şi (regional) şindrili. — Şi : (regional) şindilă s. f., şindil (l. rom. 1960, nr. 5, 36; pl. şindile ib.) s.n., şandilă (hix 90, chest. ii 234/11), liindilă (sterescu, n. 1167), jindrilă, şindrilă (chest. v 8/95, 43/63), şindilă (ib. ii 233/4, a iii 16) s. f. — Din germ. Scliindel. ŞINDRILER s. n. v. şindrilar. Ş1NDRILÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică clădiri, garduri etc.) A acoperi cu şindrilă (1) ; (regional) a şindrui. V. ş i ţ u i. Au dires clopotniţa la Sfelei Neculaiu, o au şindilit peste tot. neculce, l. 60. Doamna măriei sale... s-au apucat de-u tocmit ş-au şindilit mitropolia ce vechi. id. ib. 172. 16 lei au dat meşterilor cari au şindilit polile bisăricii (a. 1742). bul. com. ist. i, 255. 15 lei au dat unui meşter ce-au şindrilit turnul de pe poartă (a. 1742). ib. 266, cf. 1388 ŞINDRILIRE 95 - ŞI-NIQ KLEIN, D. 424, .OCR.,11, 223, LB, ISER, polizu, pontbriant, d. Merg îndată să m-apuc de şindilit închisoarea. ALECSANDRI, T. 1558, cf. COŞTINESCU, CIHAC, II, 388, lm. Pune geam la casă şt-ndreapt-o spre soare-răsare cu faţa; şindileşte-o şi găteşte-o cil inimă, jipescu, o. 65, cf. ddrf, barcianu, jahresber. x, 208, alexi, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DM, SCL 1970, 15, bud, p. p. 82. Care a lua pe mîndra, Casa să şi-o şindilea(scă). bîrlea, c. p. 59, cf. arh. folk. vi, 299, chest. ii 234/4, alr i 668/528, 588, 850, alr ii/i mn 126, 3843/272, 284, alr ii 6668 bis/272, 349, 836. O (Prin lărgirea sensului; In poezia populară) Drumul ţî l-aş şîndili Tot cu şîndile de fag Pîn’la noi, bădiţă,-n prag I f (1870), 355, cf. jarnîk-bîrseanu, D. 139, ŞEZ. II, 46, ŢIPLEA, p. P. 63, L. COSTIN, GR. BĂN. 192, F0LC. MOLD. I, 602. — Prez. ind.: şindrilesc. — Şi: (regional) şindili» şandili (chest. ii 234/11) vb. IV, (învechit, rar) şindrilă (pontbriant, d., costinescu) ,vb. I. — V. şindrilă. ; ŞINDRILÎRE s. f. Acţiunea de a şindrili şi rezultatul ei; şindrilit1. Cf. polizu, pontbriant, d., DDRF. — PI.: şindriliri. — Şi: (regional) şindilire (polizu), (învechit, rar) şindrilâre (pontbriant, d.) s. f. —' V. şindrili. ŞINDMLÎT1 s. n. Acţiunea de a .şindrili şi rezultatul ei; şindrilire. Cf. resmeriţă, d., dm, h iv 139. — Şi: (regional) şindilit s. n. resmeriţă, d. 755, DM. — V. şindrili. ŞINDRILÎT», -Ă adj. (Despre clădiri, garduri etc.) Cu acoperiş de şindrilă (1); (regional) şindruiţ. Tot curii şendilite boiereşti au arsu aiunce. neculce, l. 97. Semnele acestei moşii sînt aceste ce le arăt: mai jos de unde vine drumul din iîrgul de vite pe l.îngă crucea cea şindililă şi scoboară direpi la podişor (a. 1713). URICARIUL, VII, 15, cf. IORGA, S..D. i, .318, lb. în curte mai sînt o cuhnie cu doă odăi,... grajdu pă tălpi groase ulucii şi şindrilit nou. cr (1834), 3482/43, cf. iser, polizu, pontbriant, d., lm 537, ddrf. Are-o casă-nallă Mîndru ridicată, Casă şindilită, Mîndru văruită! coşbu.c, p. ii, 145, cf. resmeriţă, d. O magherniţă şindrilită... se înălţa în două caturi, brăescu, a. 96. Am durai un zaplaz şindrilit, ca să despart de lume chinovia cea nouă. sadoveanu, o. xvi, 624, cf. x, 515, dm. Dumneavoastră aveţi parte De curţi nalte, luminate, Văruite, şindrillte. alecsandri, p. p. 391, cf. 405, Este-o casă nouă, Nouă şindrilită, Frumos ■ văruită. teodorescu, p. p. 661. Pe simbria socotită Facu-mi casă şindrilită. jarnîk-bîrseanu, d. 409, cf. bud, p. p. 3, bîrlea, c. p. 284. Spusu-i-am primarului: Ş-a nie casă-i ca ş-a lui, Numa şindilită nu-i! arh. folk. vi, 135, cf. vii, 40, ant. lit. pop. i, 81. Pe cea casă şindilită, Joacă-o mîţă potcovită (Luna), gorovei, c. 210. + (Despre acoperişuri) De şindrilă (1). La aco-peremînt ce se face şindilit sau cu scînduri, trebuiesc 22 de căpriori, i. ionescu, c. 168/6. Casele... cu uri cat şi cu beciuri cu învelilori ţuguiate şi şindrilate. bolintineanu, ap. călinescu, s.c.l. 82. Ne oprirăm... la poarta, unei căsuţe curăţele, cu acoperişul şindrilit. SADOVEANU, O. VI, 188. — PI.: şindriliţi, -te. — Şi: (învechit) şendilit, -ă, (regional) şindilit, -ă, şindclît, -ă (marian, s.r.i, 36), (învechit, rar) şindrilât, -ă adj. — V. şindrili. ŞINDRILtÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui şindrilă (1). Cf. LB 644, RESMERIŢĂ, D., CADE. — PI..: şindriluţe. — Şi : (regional) şiiuliliiţă s. f. lb 644. — Şindrilă -f suf. -uţă. ŞINDRUÎ vb. IV. T r a n z. (Ban.) A şin,drili. Cf. DM, L. COSTIN, GR. BĂN. II, 20, 185, CHEST. II 234/9. Refl. impers. Preste corni se pun letezii şi după rînduială se şindruieşte. tomici, c.a. 37/20. — Prez. ind. : şindruiesc. i — Şindră* + suf. -ui. ŞINDRUÎT, -Ă adj. (Ban. ; despre clădiri, garduri etc.) Şindrilit2. Cf. dm. Birtu-i mic şi şindruit, Toată şindra d-un florini, hodoş, p. p. 60. — PI. : şindruiţi, -te. — V. şindrni. ŞI1VEÂC s. n. v. şinic. ŞIAiEÂG s. n. v. şinic. ŞI1VG s. n. I. 1. (Prin nord-vestul Transilv.) Şină (2). Cf. CABA, SĂL. 2. (Transilv. şi prin Maram.) Şină (3). Cf. alr sn iii h 868. Şase oameni abia pot ridica o şincă. mat. dialect, i, 193. 3. (Prin nord-vestul Transilv.) Fiecare dintre cele două bare, dispuse paralel, pe care se deplasează carul joagărului. Cf. alr ii 6 438/346, 349. 4. (Regional; în forma şine) Leaţ (la gard) (Boiu Mare —Baia Mare). Cf. alr ii/i h 268/272. II. (Prin Transilv.) Cot (unitate de măsură). Cf. mîndrescu, ung. 104, VAIDA, Com.BENIUC, alr i i 759/ 230. III. (Prin vestul Transilv.) Stînjen de lemne; stivă de un stînjen. Cf. mîndrescu, ung. 104. Lemnele-s afară-n şing. F (1889), 296. — PI.: şinguri. — Şi: şine (alr ii/i h 268/272) ş, n., şincă (pl. şinei) s. f., şin (alr sn iii h 868) s. n. — Din magh. siaj) (variantă a lui sin). — Şin < magh. sin. ŞINGHILE subst. (pl.) (Regional) Caise. V. ca i să (Caransebeş), l. costin, gr. băn. ii, 185. — Accentul necunoscut. — Etimologia necunoscută. ŞINÎC s. n. (învechit şi regional) 1. Măsură de capacitate pentru cereale sau pentru alţe produse agricole, a cărei mărime variază, după regiuni şi după epoci, aproximativ între 1 1/4 litri şi 136 litri (echivalată uneori in greutate de la 12 kg la 50 kg); vas care are această capacitate; ş p e c. măsură cu care se: toarnă boabele în coş la măcinat1 sau cu care şe ia vama la moară. Cumpănă direaptă şi măsură direaplă şi şinic dirept fie voao al măsurii, biblia (1688), 5682/46, £f. KLEIN, D. 424, LB, ISER 251, POLIZU 552, LM, GHEŢIE, -r. m. în judeţul Doij baniţa de măsură se numeşte •sinice. dame, t. 154, cf. barcianu, alexi, w. 442, tdrg. Popuşotul se toarnă în coş cu baniţa, dimirlia,... bă-niciorul sau sinicea. pamfile, i. c. 187, cf. resmeriţă, D. 756, ŞĂINEÂNU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., BM 833. Şiriicu care este de 90 oca aici se numeşte baniţă. : h ii 240, cf. xvi 5, viciu, s. gl. 15, vîrcol, v. 100, L. COSTIN, GR. BĂN. 26, ALR I 1 604/803, 880, ALR SN i li 181/886, h 182/886, l. rom^ 1959, nr. 1,- 64, lexic REG. 27, II, 84, UDRESCU, GL., ZANNE, P. III,- 736. 2. Cantitatea corespunzătoare unui şinic (1). Aduc-¡2 şinice de aur şi 200 lemne de abanos, herodot (1645), 186. Iar, neviind împăraţii la ospăţi, le trimit cile doă şinice de făină şi cîte o vadră vin. id. ib. 329. Şi frămîntă la colaci, Tot colacul d-un şineag, Ş-o prescură d-o măsură, cătană, b. 100, cf. l. costin, gr, băn. 193. ,.Biteagu mănîncă şineagu, se spune despre un om jlacom la mîncare şi leneş. Cf. zanne, p. iii, 627. — Pl. : şinice, — Şi: şiniţj (barcianu, alexi, w.), işineâc (gheţie, r. m., cade), şineăg (pl. şi şineaguri), sinic (ii v 5, xi 247) s. n., sinice s. f. — Din tc, şinik, bg. hihhhk, ser. Sinik.— Pentru jjvariantele cu s-, cf. ngr. o t v [ x i. 1399 \ Ş IN 1ER -96- ŞINTOI ST ŞINIER subst. (Regional) Speteaza de sus a vatalei de la războiul de ţesut (Petnic—Băile Herculane). Cf. L. COSTIN, GR. BXn. 193. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Cf. c i n i e. ŞINÎG s. n. v. şinic. ŞINÎNGĂ s. f. v. şirincă. ŞINldR s. n. v. şinor. ŞINÎSTRĂ s. f. v. ginistră. ŞINÎSTRU s. m. v. ginistră. ŞINJOR s. m. v. sinjor. ŞINLĂC s. n. v. şenlic. ŞINLEc s. n. v. şenlic. ŞINLlC s. n. v. şenlic. ŞINdR s. n. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Şnur (1). Leagă... cu şinor de mătase galbină. po 274. 3 1/2 cot Şinor de aur (a. 1754). iorga, s. d. xii, 67, cf. molnar, d. 370, klein, d. 424, lb, iser. Nadragi (cioareci) strimţi împestriţaţi cu şlnoare sau, cum le zicem pe la noi, găielane. bariţiu, p. a. iii, 24, cf. polizu, cihac, ii, 390, lm. Pleplariul... e înfrumuseţat cu flori roşii din călmăjin (postav roşu) încun-jurate cu bîrnaş (şîntor) negru, liuba-iana, m. 18, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Bărbaţii purtau pălării..., înconjurate de şinoare galbene, rotunde, din fire aurite. agÎrbiceanu, a. 86. Şinorul sau plimbătura, care se întinde pe marginea interioară a pojiţelor..., se face din mătase. pXcalX, m. r. 514. Burca... [este] înflorită cu ştntoare. molin, r. b. 416, cf. scriban, d. 1282. Cusătoarea prinde însă numai cipca, prima şi şinoarele. apolzan, p. i. 161, cf. dm. Aduceţi-mi vrăjitor, Pe la brîu cu cingători Şi pe cioareci cu şinor. jarnîk-bîrseanu, d. 102. Eşti mîndru. .. Cu... Şinoare la nădragi, mîndrescu, l. p. 151, cf. conv. lit. xx, 1018. Purta: cioareci albi cu şinoare vinete, reteganul, ap. cade, cf. vaida, doine, 54. Pune clopote la boi Şi mi-i leagă... Cu şinoare de mătasă. şez. iii, 57. Murguţul porumbior Cu căpăstrul de şinior. cXtanX, b. 65, cf. şez. vii, 183. Să ne facem haine bune: Şubă cu şinor. viciu, col. 175. Turcii că l-or legai Cu şinoare de mătasă. frÎncu-candrea, m. 214. Şinorul e împletit, bud, p. p. 36, cf. vîrcol, v. 100, caba, sXl. Se trage un şinor uns cu ceară prin umflătură. Com. din sîmboleni — turda, cf. l. costin, gr. bXn. 193, alr ii 3 331/27, 47, 76, 105, 157, 833, MAT. dialect. 1, 96. 2. (Regional) Şiret1 (2) de ghete. Cf. alr sn iv h 1191. Accentuat şi: şinor. alr sn iv h 1 191/284, mat. dialect, i, 96. — PI. : şinoare, (m.) şinori (alr sn iv h 1 191/551). — Şi: şinore (alr ii 3 331/64 ; pl. şinori ib.) s. m., şiniâr s. n., şinur (lm 537, alr i 1 869/ 144) subst., şiniră (tdrg 1 432, scriban, d. 1 282, ţiplea, p. p. 116, bud, p. p. 82 ; pl. şinuri tdrg 1 432, scriban, d. 1 282, ţiplea, p. p. 116, bud, p. p. 82) s. f., ]in6r (caba, sXl.) s. n., jun6r (alr sn iv h 1 191/ 605 ; pl. junori ib.) s. m. — Din magh. sinâr, sinyâr (variante ale lui zsindr). — Şinur, şinură: prin apropiere de şnur. ŞINORĂ vb. I v. şinori. ŞÎNORE s. m. v. şinor. ŞINORÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Transilv.; complementul indică haine) A şnurui (2). Cf. klein, d. 424, lb, ISER, LM 537, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (învechit, în Transilv.; complementul indică registre, dosare etc.) A şnurui (1). Cf. lm 537, alexi.w. 3. (Regional ; în forma ştnora; complementul indică abcese subcutanate ale vitelor) A străpunge cu o sfoară unsă cu ceară, pentru a se elimina puroiul. Com. din s! MBOLENI — TURDA. — Prez. ind. : şinoresc. — Şi : (regional) şinorâ (prez. ind. şinorez klein, d. 424, com. din sîmboleni — turda) vb. I, şinuri (lm 537) vb. IV. — V. şinor. ŞINORlT, -Ă adj. (Transilv. ; despre haine) Şnuruit (2). Cf. LB, ISER, LM 537, GHEŢIE, R. M., ALR II 3 332/ 105. — Pl. : şinoriţi, -te. — Şi : şinurit, -ă adj. lm 537. — V. şinori. ŞINORT5Ţ s. n. (Transilv.) Diminutiv al lui şinor (!)• Cf. lb, iser, lm 537. — Pl. : şinoruţe. — Şi : şinurtiţ s. n. lm 537. — Şinor + suf. -uf. ŞINŞÎLA s. f. Mamifer rozător, asemănător cu veveriţa, care trăieşte în regiunile muntoase din America de Sud ; este vînat pentru blana sa cenuşie foarte preţioasă (Chinchilla laniger). Cf. cade, dl, dm, dn2. — Pl. : şlnştle. — Şi : cincilă s. f. der. — Din fr. chinchilla. — Cincilă < sp. chinchilla. ŞÎNTAFEL s. n. (Regional) Ecluză care permite trecerea plutelor din lacul de acumulare în albia rîului (Cîrlibaba—Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 114, 167. — Pl. :? — Din germ. Scliientafel. ŞÎIVTĂR s. m. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Hingher. Cf. cv 1951, nr. 5, 28, a iii 13, lexic reg. 119. ^P. ext. (Regional) Călău (Secăşeni— Oraviţa). alr sn iv h 1 002/29. + (Adjectival ; prin nordul Transilv. ; despre oameni) Crud, nemilos, tiran. Cf. cv 1951, nr. 3 — 4, 44. — Pl. : şintări. — Şi : şîntor (lexic reg. 119), sîntar (cv 1951, nr. 5, 28) s. m. — Din germ. Scliinder, ser. Slnter, Sin tar, magh. sintér. ŞINTĂRÎ vb. IV. (Regional) 1. Intranz. A practica meseria de hingher. Cf. scl 1970, 19. 2. T r a n z. (Complementul indică pielea de pe corpul unui animal) A jupui (Fibiş —Lipova). Cf. lexic reg. 119. — Prez. ind. : ? — V. şintăr. ŞINTĂRÎE s. f. (Regional) Hingherie (Fibiş—Lipova). lexic reg. 119. — Pl. : şintării. — Şintăr -f suf. -le. ŞINTI vb. I. I n t r a n z. (învechit, rar) A porunci cu severitate. Deşchiseră-se ochii lor şi şintie lor I[isu]s şi grăi : feriţi-vă nimenea să nu ştie. tetraev. (1574), 13, cf. tdrg, dhlr ii, 561, scriban, d. — Pronunţat : -ti-a. — Prez. ind. : şintiez. — Etimologia necunoscută. ŞINTOÎSM s. n. Religie naţională japoneză, care are la bază venerarea unor divinităţi ale naturii, cultul strămoşilor şi al eroilor. Cf. resmeriţX, d. 756, cade 1 154, scriban, d., dm, dn2, der. — Scris şi : (după fr.) shintoism. der iv, 581. — Şi: sintoism s. n. resmeriţX, d., cade. — Din fr. shintofsrae. ŞINTOÎST, -Ă s. m. şi f., adj. 1'. S. m. şi f. Adept alţşntoismului. Cf. dn2. 1423 ŞINTOR -97- ŞIP1 2. Adj. Care se referă la şintoism, care ţine de şin-toism. Cf. dn2. — PI. : şintoişli, -sie. — Din fr. shintoîste. ŞÎNTOR s. m. v. şintăr. ŞINUf vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică obiecte) A întări, a fereca cu şine (1). Cf. costinescu, BARCIANU, ALEXI, W., CADE. 2. (Complementul indică roţile de lemn ale unor vehicule sau, p. e x t., vehicule cu roţi de lemn) A fereca cu şine (2). Cf. cihac, ii, 388, ddrf, tdrg, resmeriţX, d., şXineanu, d. u., cade. Gospodarii de la cimp îşi şirtuiesc roţile carălor. sadoveanu, o. xiii, 911, cf. scriban, d., dm. Petroiţă potcovea, şinuia roţi, dregea pluguri, grape. v. rom. septembrie 1963, 30, cf. h iv 56, xii 140. El carii’şi-l şinuia Toi di moarti să gătea! cardaş, c. p. 39. Spuni laicî-mniu aşă: Caii nu-i măi potcovascî, Bricica n-o măi şînuiasci. va-siliu, c. 143, cf. 126. El caii îşi potcovea, Căruţa şi-o şinuia. şez. xx, 69, cf. alr i 823/412, 542. — Prez. ind. ! şinuiesc. — Şină + suf. -ui. ŞINUÎRE s. f. Acţiunea de a şinui şi rezultatul ei. Cf. ş i n u i (2). Cf. ddrf, dm. — V. şinui. ŞINUÎT1 s. n. Acţiunea de a ş i n u i şi rezultatul ei. Cf. şinui (2). Cf. ddrf. O roată legată numai prin ajutorul cepurilor n-are tărie; ea se leagă, se tncalţă sau se îmbracă cu şină de fier... Operaţia se mai cheamă şi şinuitul roţilor, pamfile, i. c. 129, cf. resmeriţX, d., dm, h n 63. — V. şinui. ŞINUÎT*, -Ă adj.l. (Despre obiecte) întărit, ferecat cu şine (1). Cf. dl. Iute-mi vine d-un caic Cu postav verde-nvelit, Prin năunlru zugrăvii, Prin afară şinuit. teodorescu, p. p. 562, cf. 566. 2. (Despre roţile de lemn ale unor vehicule; p. e x t. despre vehicule cu roţi de lemn) Ferecat cu şine (2). Uneori roţile sînt şinuite. dame, t. 8. Abia după mai mulţi ani de pilde fireşti, prinseră parohienii... a-şi face cară mai sprintene, cu roţi şînuite. sbiera, f. s. 323, cf, resmeriţX, d. Roate şinuite. scriban, d. 1 280, cf. dm. Car şinuit. şez. v, 126. — PI. : şinuiţi, -te. — V. şinui. ŞINTjR subst. v. şinor. ŞÎNURĂI s.f. v. şină. ŞINIJRĂ* s. f. v. şinor. ŞINURÎ vb. IV v. şinori. ŞINUHÎT, -Ă adj. v. şinorit. ŞINURTJŢ s. n. v. şinoru). ŞlNtÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui ş i n ă. Cf. şină (4). Cf. alr ii 6 423/260, 6 438/260. — PI.: şinuţe. — Şină -f- suf. -uţă. ŞIOÂIE s. f. v. şuvoi*. Şl6l* s. n. v. şuvoi*. ŞIOl* vb. IV. 1. I n t r a n z. (Transilv.) A ofta, a suspina. De-acesle şoiesc şi pllng, Nice beau, nice mănînc (sflrşitiil sec. XVIII), arh. folk. vi, 25, cf. KLEIN, D. 424, lb, iser, lm, ev 1951, nr. 3-4, 47. ^ Refl. Mă şuiesc. alr i/i h 85/61. + Refl. (Regional ; in forma şiui) A glfli (Roşia—Beiuş). alr ii/i mn 12, 6 896/310. 2. R e f 1. (Regional; în forma şui) A se văita, a se tlngui (Vaşcău). Cf. teaha, c. n. 271. — Pronunţat: şi-o-. — Prez. ind. : şioiesc. — Şi: şiui (alr ii/i mn 12, 6 896/310), şoi, şui vb. IV. — Probabil formaţie onomatopeică. Cf. magh. s 6-h a j t. ŞIOI(5S, -OÂSĂ adj. (Despre terenuri) 1. (Regional) Apătos (Valea de Jos —Vaşcău). a i 26. 2. (Prin estul Transilv.; în forma şios) Cleios, bug-nariu, n. 3. (Regional) Argilos (Ferice—Beiuş). a i 20. 4. (Regional; în forma şăios) Afinat (Vad—Făgăraş). LEXIC REG. II, 54. — Pronunţat; şi-o-, — PI. : şioioşi, -oase. — Şi; şios, -oăsă (bugnariu, n., alr ii 5 062/848), şăi6s, -oăsă (lexic reg. ii, 54), şuoios, -oăsă (alr ii 5 062/ 272) adj. — Şioi* + suf. -os. ŞldN subst. v. şuvoi*. ŞlOS, -OĂSĂ adj. v. şioios. ŞIP* interj. (Regional) 1. Cuvlnt care redă vorbirea în şoaptă. Com. din ţepeş vodX—cernavodX. 2. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă vacile (Sibiel—Sibiu). Cf. lexic reg. ii, 63. — Onomatopee. ŞIP* s. m. Peşte din familia acipenseridelor, avînd o lungime medie de 75 — 100 cm, cu corpul alungit, acoperit pe spinare şi pe laturi cu plăci cornoase, cu botul de formă triunghiulară, rotunjit la vîrf; (rar) şipcă2 (Acipenser sturio). Un pescar care are, de 37 de ani, un zăvod în apropierea Pisicii, îmi spune că el nu a prins în tot acest timp decît 2 şipi. antipa, f . i. 263. Cu oarecari deosebiri,... şipul e aproape de aceeaşi formă şi înfăţişare cu cega şi nisetrul. atila, p. 416, cf. resmeriţX, d., şXineanu, d. u., cade. Şipul... îşi depune icrele pe bancurile de nisip de lîngă coastă. simionescu, f. r. 247, cf. 244, enc. agr., scriban, d., bXcescu, p. 185. Rar întîlnit în Marea Neagră este şipul,... răspîndit pe toate ţărmurile vestice şi sudice ale Europei, unde atinge 3 m lungime şi 200 kg greutate. c. antonescu, p. 202, cf. dm, l. rom. 1960, nr. 5, 30, der. — PI.: şipi. — Din rus. mau. ŞIP* s. m. 1. (Regional; la pl.) Rădăcini adventive (la porumb) (Furcenii Vechi —Tecuci). Cf. alr ii 5 139/605.+P. anal. Coarne de cerb (Furcenii Vechi— Tecuci), alr ii 4 979/605. 2. (Regional) Rădăcină de măsea. Cf. scriban, d., alr ii/i h 42. A avut trei şipi lungi; d-abia a scos-o. udrescu, gl. 3. (Bot. ; prin Bucov.; în sintagma) Şipul vînlului = scai vînăt (Eryngium planum). borza, d. 65, 292. — Pl.: şipi. — Şi; şic (pl. şi n. şicuri alr ii/i h 42/682) s. m. ib. h 42. — Din u cr. num, bg. urau. ŞIP* s. n. 1. (Mai ales in Mold.) Sticlă (pentru păstrat lichide); flacon. Luă Samuil şipul cu untdelemnul şi turnă preste capul lui. biblia (1688), 2011/23. Una scatulcă cu şipurile ei (a. 1813). uricariul, xiv, 234. Să însărcinează de a li trimite şipuri cu această apă. ar (1829), 282/21. Ai crede că într-un saltar de masă am găsit triizeci de şupuri cu livand? kogălni-ceanu, in pr. dram. 426, cf. negruzzi, s. i, 216. Acela care va umbla cu spirt de vitriol să fie cu băgare de samă ca nu cumva să se strice şipul, cuparencu, v. 17/31, cf. alecsandri, t. 349, costinescu, cihac, ii, 615. Gîtul şipului începu să clănţănească tare pe buzele 1445 ŞIPALĂU — 98 — Ş.IPI paharului, caragiale, o. i, 63, cf. 220. Dacă din mina lui Zibal ar cădea jos şipul şi s-ar slrica, zgomotul produs..* ne-ar înlemni, gherea, st. cr. ii, 143. Ia bărbatul un şip sau o ploscă cu rachiu sau cu vin. marian, na. 169.- Prind... mai mulţi cărăbuşi şi-i pun intr-un şip mare cu spirt. id. ins. 29, cf. ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, D. ZAMFIRESCU, T. S. 67, ALEXI. w., tdrg, goroyei, cr. 19. Ia să cinstim cile un pahar de rachiu, zisei eu, scoţînd din boccea şipul cu rachiu. HOţîAş, dr. i, 57, cf. 248, resmeriţă, d., şXineanu, d. u!, cade. Aduse şipul de rachiu, o ceaşcă şi o felie de pline. c. petrescu, î. ii, 173, cf. id. r. dr. 129, brăescu, A. 54. Un şip colbăit de cerneală violetă, sado- ■ veanu, o. x, 534, cf. i,.91, scriban, d. Ii dăduse să bea apă dintr-un şip. camilar, n. ii, 430, cf. dm, contribuţii, ii, 220, marian, v. 81. Garafa, şipul, ştecla o are orice gospodar, şez. viii, 92, cf. iii, 88, rădu-lescu-codin, î. 173, alr ii/i mn 147, 3 924/365, 386, alr sn v h 1 323, mn h 1 324/365, a v 2, 17, 18, 19, 20, vi 11, 26, l. rom. 1964, nr. 2, 15. Şaiculaş, Bai-culaş; Cine n-a gîci, Capul i s-a suci (Şipul), gorovei, c. 364. 2. Cantitatea de lichid conţinută intr-un şip4 (1). N-am băut eu degeaba un şip de vin. alecsandri, t. 1 130, cf. id. T. ii, 88. Să bem. .. Din rachiul lare, Cel din urmă şip. lesnea, i. 43. După citeva şipuri de basamac,... se izbeau cap in cap, abia nimerind scaunele, camilar, n. ii, 416, cf. dm. După aceea au luat un şip cu vin şi l-au fiert cu piperi, sbiera, p. 219. — PI. : şipuri. — Şi: şup s. n. — Cf. magh. si.p „ţeavă; fluier; lulea“. ŞIPALAU s. n. (Bucov.) Butelie pentru sifon. Cf. lexic reg. 115. — PI. :? — Şip4 + suf. -ălău. ŞIPÂN s. n. (Bucov.) Augmentativ al lui ş i p4 (1). Cf. lexic reg. 115. — PI. : ? — Şip< + suf. -an. ŞIP AR s. m. (Iht. ; regional) Morun2 (1) fără icre. Cei mai mulţi moruni ce se prind sini şipari. i. ionescu, m. 88. Luntrile plutesc Cu pescarii-n ele, cari pescuiesc Cleanul şi siparul. baronzi, ap. călinescu, s.c.l. 115, cf. BARCIANU, ANTIPA, P. 791, Com. MARIAN. — PI. : şipari. — Şi: sipăr s. m. — Cf. şi p2. Ş1FĂÎ vb. IV. I n ţ r a n z. (Regional) A vorbi in. şoaptă. Com. din ţepeş vodă — cernavodă. — Prez. ind. : ? ..— Şip1 + suf. -ăi. ŞÎPĂT s. n. v. şipot. ' ŞIPC s. m. v. şipcă*. ŞÎPCA* s. f. Bucată de lemn subţire şi lungă, de obicei de formă paralelipipedică, folosită mai ales în lucrări de timplărie sau de dulgherie. V. lea t. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, alexi, w. Tavanul acestei camere este din grinzi de lemn, şipci şi tencuială, mon. ist. i, 176. Gardurile mici pînă la' 2 m înălţime se fac din ,,şipci de brad împletite cu lei". antipa, p. 578. Printre şipcile rărite ici şi colo se putea zări afară. conv. lit. xliii, 1 056, cf. tdrg, resmeriţă,d., şăineanu, d.u., cade. Poarla, dată peste cap, va fi prinsă din nou in balamale, iar şipcile se pot înlocui uşor. G. m. zamfirescu, sf. m.n.i, 127, cf. 130. Mi-au rămas nişte şipci... Vreau să-ţi fac cercevelile. vissarion, fl. 223, cf. voiculescu, p. i, 28, ds. Trarisperanlele de şipci verzi căzuseră cu sforile rupte peste ochiurile superioare ale ferestrelor. , călinescu, c. n. 23. Casa era clădită din bîrne de ste- jar. .. Împrejmuire de şipci înalte, sadoveanu, o. xviii, 74, cf. scriban, d. Vîrlelniţa... constă din două role de şipci peste cari se aşează sculul, ionescu-muscel, ţes. 65. Patru ferestre. . . cu obloane verzi, ale căror şipci se lăsau ori se ridicau osebit, camil petrescu, o. iii, 572. Oamenii făceau o foarte complicată echilibristică, spînzurîndu-se de şipcile gardurilor, pas, z. i, 107. Tabla.... fusese de mult înlocuită cu carloniasfal-tat, menţinut pe cherestea, cu şipci de lemn verticale. vinea, l. i, 191, cf. dl. Se auzi o pîrîilură de şipci rupte. v. rom. septembrie 1958, 16, cf. mihăilă, î. 41, scl 1962, 378. Huma de pe pereţi. .. ca şi tavanul de şipci şi grinzi o întunecau de-a binelea chiar ziua. românia literară 1969, nr. 20, 3/1, cf. chest. ii 369/ 64, 119, 120, v/36, alr ii/i h 227/705, h 267/769, h 268, mn 135, 3 889/928, 143, 3 913/928. <0> E x p r. (Regional) A scoate (pe cineva) clin şipci = a scoate (pe cineva) din fire, v. f i r e. Nu mă scoale din şipci, că le-n jur. iovescu, n. 31. — PI. : şipci. — Şi: (regional) şipc s. m. l. rom. 1959, nr. 2, 55. — Din bg. muSiea. ŞÎPCĂ* s. f. (Iht. ; rar) Şip3 (Acipenser sturio). Cf. CADE 1 250, ENC. AGR. — PI. •. şipci. — Cf. şi p2. ŞÎPCĂ* s. f. v. şapcă. ŞIPCĂHÎE s.f. (Prin nord-vestul Munt. ; cu sens colectiv) Mulţime, grămadă de şipci1. Atîla şipcărie era în curtea fabricii, vagoane întregi! udrescu, o-l. — Şipcă1 + suf. -ărie. ŞIPCÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nordul Munt.; complementul indică pereţi sau tavane de lemn) A şipcui (1). Cf. RĂDULESCU-CODIN. — Prez. ind. : ? — V. şipcă*. Ş1PCUÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică pereţi sau tavane de lemn) A acoperi cu şipci1 bătute paralel, la mică distanţă una de alta, ca să se prindă muruiala (2); (regional) a şipci, a şuşăli, a şpraiţui (1 3). Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, RĂDULESCU-CODIN^ CHEST. II 369/69, a v 15, 33, 35, vi 26, 33. 2. (Rar) A Îngrădi, a imprejmui cu şipci1. Cf. dl, dm. — Prez. ind.: şipcuiesc. — Şi: (regional) şipţuf vb. IV. chest. ii 369/69. — Şipcă1 + suf. -ui. Ş1PCUÎT, -Ă adj. (Despre pereţi sau tavane de lemn) Acoperit cu şipci1 bătute paralel * la mică distanţă una de alta, ca să se prindă muruiala (2), Tavan şipcuit. SCRIBAN, D. 1 281. — PI. : şipcuiţi, -le. — V. şipcui. ŞIPCULÎŢĂ s.f. Diminutiv al lui ş i p c ă1. Cf. dl, dm, CHEST. 11 369/70. — PI. : şipculiţe. — Şipcă1 + suf. -uliţă. ŞIPCOŢĂ s.f. v. şepcuţă. ŞIPER s.n. (Regional) Nisip (1). Com. din reşiţa. — Accentul necunoscut. — PI. : şipere. — Cf. germ. Schiefer „ardezie“. ŞIPÎ vb. IV. I. (Regional) 1. R e f 1. A se furişa, a se strecura.. Com. din vicovu de sus—rădăuţi, Şipeşte-le şt tu cumva înlăunlru ..., că eu am iniraţ fără să plătesc, ib. 1462 Ş1P1CĂ -99 - ŞIPOŢEL 2. T ranz.A da, a strecura cuiva (ceva) pe furiş. Com. din vicovu de sus—rădăuţi. Şipureşte-te plinire oameni şi-i şipeşle banii işiia, ca să-i aibă pentru pahar dulce. ib. II. Refl. (Bucov. ; In forma şupi) A se aciua. lexic reg. 110. — Prez. ind.: şipesc.— Şi: şupi vb. IV. lexic reg. 110. — Etimologia necunoscută. Cf. şupuri1. ŞIPÎCĂ s. f. v. sipică. ŞIPÎNĂ s. f. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Viitoare, bulboană. Se botedză H [ristoj s. Deci toată firea apelor o spi[n]/i. Şi io[t] păcatul 0 [a] meni lor astrucînd in şipinilc Iordanului, îndată să sui de la apă şi pre vechilul om de păcate înnoind. dosoftei, v.s. ianuarie 6r/8, cf. tdrg, scriban, d. — Pl. : şipini. — Cf. ucr. IU H n i H H H . ŞfPÎT s. n. v. şipot. ŞIPOC* s. m. (Slavonism’ Învechit, rar) Rodiu (Punica granalum). Un loc unde ar fi niscare aur şi şipoc. neagoe, înv. 116/24. — Accentul necunoscut. — Pl. : şipoci. — Din slavonul iuhtokti. ŞIPOC* subst. (învechit, rar ; cu sens neprecizat, probabil) Curs de apă. Se adăpa împăratul ca de în apa Nilului cu şipocul de aur. moxa, 386/27, cf. tdrg 1 433, scriban, d. 1 281. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Cf. ş i p o t. ŞIP<5l s. n. (Bucov.) Augmentativ al lui ş i p4. Cf. lexic reg. 115. — Pl.: şipoaie. — Şip* + suf. -oi. ŞÎPOT s. n. (Atestat prima dată în 1441, cf. d. bogdan, gl. 108) I. 1. Izvor a cărui apă (captată printr-un jgheab sau printr-o ţeavă) ţîşneşte cu putere. Spînzurară pre ei deasupra şipolului în Hevron. biblia (1688), 223 x/24. Toate şipotele apei să asiupaţ. ib. 267 '■¡l'ă, cf. uricariul, xi, 235, klein, d. 424, lb, iser. Păstorii la şipot, de căldură mare, Turmele ş-au strîns. c. STĂM ATI, p. 275, cf. polizu, pontbriant, d. Adă apă proaspătă de la şipot. alecsandri, t. 951, cf. cihac, ii, 387, bolintineanu, o. 317, lm. In partea despre miazăzi, mai cufundată, se adună, din şipotele ce izvorăsc de sub dealuri, nişte băltaie adînci. caragiale, o. i, 57, cf. iii, 252. Sub nucii ce se văd în dosul casei e un şipot, o apă — s-o lot bei. slavici, n. i, 342. li venea ... să se ducă la cile un şipot de apă limpede ca lacrima, ce izvora din cîte un coif de piatră, ispi-rescu, l. 17, cf. 230, Apele ... sar peste slîncile lustruite; şipolile fîşnesc. delavrancea, t. 184. Cînd mi-i sete mă duc colea la şipot, îi trag un gît bun de apă rece. vlahuţă, r.p. 68, cf. ddrf, gheţie, r.m., enc. rom., barcianu, alexi, w., tdrg. La zăvoiul din marginea oraşului ... e o fîntînă cu un şipot de apă rece ca gheafa. brătescu-voineşti, ap. cade. Fusese pe acolo un şipot bogat de apă, şi-acum nu mai izvora decît cîte-o picătură. gÎrleanu, l. 60. Luă cofa de pe prispă şi se lăsă în vale, la şipot. bujor, s. 83, cf. 71. Ieşi cu o cofifă; apoi plecă cu ea la un şipot din apropiere, de unde se întoarse iute, aducînd-o plină cu apă răce. hogaş, dr. i, 71, cf. 292, resmeriţă, d., şăineanu, d.u. Bei din pumni apa unui şipot de munte, teodo-reanu, m. ii, 125. Se duse pînă la şipotul dintre molizi, care bulbucea printr-un jghiab de scorbură, sadoveanu, o, xiii, 294, cf. bl vi, 166, scriban, d. Sări pîrîiaşul făcui de şipot şi merse înainte, popescu, b. ii, 27. A stat jos la un şipot şi a mîncal. rădulescu codin, î. 259. Intîlni un cioban . . lîngî un şipot cu apa ca lacrima. graiul, i, 501. Slugile o făcut foc ş-o trimes: pe băiet la un şipot s-aducă apă. vasiliu, p.l. 62, cf. chest. v/179, a ix 5. O (Ca termen de comparaţie) Curge laptele din uger Ca un şipot, un izvor, bolliac, o. 71. Laptele cald şi spumat... ca un şipot cădea în donifa de brad. gane, n. ii, 39. Hohotul izbucni din nou, limpede, muzical şi din plin, ca un şipot de munte, vinea, l. i, 221. Plîngea... ca şipotul cel cu două curgeri de sub dealul Vădurăului. vornic, p. 98. <0> L o c. a d v. în şipot = (pe lingă verbe ca ,,a curge“, ,,ă cădea“ etc.) ţîşnind impetuos şi abundent. Unul din fiii lui Priam. . . Fuge prin şalele lungi şi prin largile ganguri şi-i curge Sîngele-n şipot din răni. coşbuc, ae. 42. Se dă drumul apei. .. ca să cadă prelinsă, încet — sau în şipot. atila, p. 160. + P. a n a 1. Şuviţă (abundentă) de lichid care curge de undeva sau din ceva. V. ş i-roi1 (2). Şipotul... cădea ca un sul brobonat înlr-o putină mare. delavrancea, t. 26. La bule, şipotul de vin s-a împufinat. sadoveanu, o. xviii, 97. Un şipot puternic umplea cu zgomot cada de faianfă de alături. vinea, l. ii, 49. - 2. (Popular) Cădere de apă. Com. din maramureş, cf. chest. iv 43/20, 66b, alr i 430/285, 385, 592, 782. 3. (Mold., Bucov. şi prin Transilv.; şi în sintagma şipotul apei) Porţiune în matca unei ape curgătoare de-a lungul căreia apa are viteza cea mai mare. Cf. ciupală, t. 227, 238, atila, p. 68, şez. ii, 43, com. din ZAGRA —NĂSĂUD, A V 27, ARVINTE, TERM. 115, 167. 4. (Regional) Viitoare, bulboană. Cf. şez. vi, 133, chest. iv 39/262. II. 1. Jgheab sau ţeavă prin care se captează apa unui izvor. Nilul ca pre şipot în bălţi se vărsa, spre apus. CANTEMIR, IST. 126, cf. MOLNAR, D. 53, POLÎZU. In datinile poporului nostru intră şi facerea de pufuri, şipole şi chiar cişmele pe la drumuri, răscruci de drumuri etc. ŞEZ. III, 105, cf. DDRF, TDRG, ATILA, P. 160, RESMERIŢĂ, d. Intr-o mică adîncitură de rîpă, izvora un fir de apă, pe care Licsandru îl prinsese într-un şipot de lemn. camil petrescu, o. i, 620, cf. 155, dm. Aduci di la pîrău... ori di la on şîput (zghiab) o ulce di api. şez. iii, 141. Zăriră sub umbra unor sălcii pletoase o fîntînă cu trei şipote de izvor care fîşnea de sub un deal. popescu, b. iii, 10, cf. rădulescu-codin, î. 360, ALR i 422/772, 793/764, alr ii 2 552/182, 551, 574, 784. ' 2. Jgheab de aducţie. Cf. pamfile, i.c. 468. Am fost ieri pînă sus în pădure, la casa de ape; şipotele curg bine la toate grajdurile şi închisorile, sadoveanu, o. XIII, 89, cf. ARVINTE, TERM. 167. 3. (Regional) Uluc de tablă (sau de lemn) aşezat de-a lungul streşinii casei, priri care se scurge apa de pe acoperiş. Cf. alr i 390/780, alr ii/i h 233. 4. (Regional) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. Cf. dame, t. 82, pamfile, i.c. 222, resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D.U., CADE. 5. (Prin Mold. şi Transilv.) Uluc la moară prin care curge făina. Cf. h xii 356, glosar reg. 6. (Regional) Olan (1) (Săcele). Cf. alr ii/i h 231/ 182. — Pl.: şipote. — Şi: (regional) şipît (şez. v, 126, alr i 430/592, a v 15, arvinte, term. 167, glosar REG.), şipăt (GLOSAR REG.), Şîput, ŞOpOt (CHEST. IV .43/ 66b), şfipot (pamfile, i.c. 468 ) s. n. — Din v. sl. uihnoTTi „murmur“. Ş1POTÎ vb. IV v. şopoti. ŞJPOTtiS, -OĂSĂ adj. (Regional; despre ape) Care curge cu repeziciune. Cf. alr sn iii h 829/27, a iii 18. — Pl. : şipoloase. — Şipot + suf. -os. ŞIPOŢEL s. n. Diminutiv al lui şip o t. 1. Cf. şipot.(1 1). Cf. tdrg 1 433. Sub pădurea de lîngă Timiş, între mesteceni, se găseşte un şipoţel. 1472 ŞIPŞOR -100- ŞlR sadoveanu, o. xiii, 222, cf. dm. Dînd de ăsl şi polei s-au repezit ca şi mine şi au băut. popescu, b. ii, 26. Pe drum de la şipoţel Poate creşte troscofel. ant. lit. pop. i, 163. 2. (Regional) Cf. ş i p o t (II 5) (Călugăreni—Piatra Neamţ).Cf. glosar reg. — PI. : şipofele. — Şipot + suf. -el. ŞIPŞdR s. n. v. şipuşor. ŞIPT s. n. v. ştiff. ŞIPŢUf vb. IV v. şipcui. ŞIPURILE s. n. pi. (în poezia populară) Diminutiv al lui ş i p u r i. V. ş i p4. Bietele doftorii C-o rămas in spiţării, Şi bielele lecurele C-o rămas tn şi purele, marian, î. 571. Şî sî speli, fata me, Cu api din şîpureli, Aproapi di fintîneli. vasiliu, c. 126. — Şipuri (pl. lui şip*) + suf. -el. ŞIPURÎ vb. IV v. şupuri1. ŞIPUŞOR s. n. 1. (Mai ales în Mold.) Diminutiv al lui şip4; (regional) şipuţ. Cf. st. lex. 174 v2/5. Doftorul îmi dădu rizlnd un şipuşor şi-mi prescrie să beu tiutiun. russo, s. 29, cf. baronzi, l. 161, alecsan-dri, t. ii, 88. Stăptna casei numidecît se arată cu şipu-şorul şi cu păhărelul puse din vreme la îndemînă. eminescu, s.p. 319. Spărsei gilul unui şipuşor de vin. caraoiale, o. ii, 344. Pe braţe-i întinde florile, acele de păr, şăpuşoarele cu mirodenii şi celelalte mărunfuşuri. sevastos, n. 220. Şipuşoarele bine astupate le pune într-o cahlă. marian, na. 4, cf. id. s.r. ii, 75, ddrf, tdro 1 432, pascu, s. 166, resmeriţă, d., dm. S-a dus badea în chirie Şi-l aştept sara să vie C-o căruţă de grăunţă Ş-un şipşor de liorilculă. şez. xix, 39. Sînt patru şipuşoare: Stau cu gura-n jos, Şi nu se varsă (Ţîţele vacii), gorovei, c. 374. 2. (Prin Bucov. ; in forma şipşor) Biberon. Deodată cu introducerea biberonului la ţară, bucovinenii au format cuvîntul şipşor. puşcariu, l.r.i, 396. — Pl. : şipuşoare. — Şi: (regional) şipşor, şăpuşor s. n. — Şip* + suf. -uşor. ŞIPtÎŢ s.n. (Regional) Şipuşor (1) (Straja—Rădăuţi). glosar reg. — Pl.: ? — Şip4 + suf. -uf. ŞIR, -A s. n., s. f. A. S. n. (De obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. ,,de") I. (Cu sens spaţial) 1. Grup, mulţime de fiinţe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfăşurate în linie (dreaptă); rînd, şirag (Bl 1), (regional) şar1 (II), ord1. Cf. anon. CAR., KLEIN, D. 424, DRLU, LB, HELIADE, O. I, 102, valian, v., codru-diîăguşanu, c. 32, iser. Au trecut prin un şir de odăi toate întunecate, negruzzi, s. i, 78. Linia grădinilor era întreruptă de un şir de magazii, care se ţineau lanţ una de alta. ghica, s. 534. Pe locul unde se află astăzi casele lui Bossel era clădit palatul domnesc, compus dintr-un şir de case cu două rînduri. FILIMON, O. I, 108, Cf. PONTBRIANT, D., HASDEU, I. V. 76. Din cea zare luminoasă vine-un lung şir de cucoare. ALECSANDRI, POEZII, 28, Cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 275, lm. El intră în curţile domneşti în săliăturile... unui armăsăruş arăbesc ager şi zglobiu, cu părul vînăt rotat şi cu o şiră de stele roşcate pe piept şi pe spinare, odo-bescu, s. i, 132. Sub şirul lung de mîndri lei Şedeau doi tineri singuri, eminescu, o.i, 179. Venise primăvara şi cu ea împreună venise şiruri de cocoare şi roiuri de rindunele. gane, ap. cade. La o cotitură se-nlîlnesc cu un şir de care foarte împovărate, caragiale, o. iii, 218, cf. iv, 129. între două şiruri de dealuri... se aşterne o vale. macedonski, o. iii, 3. Un clinchet lung de clopoţei îi zuruia în urechi ca de la un şir de sănii. vlahuţă, o.a. iii, 158, cf. Mille, v.p. 94. Feciori şi fete ... se aşează în două şire. marian, î. 202, cf. ddrf, gheţie, r.m. Iar de-aici, din zarea culmii, Şir de dealuri eu privesc, coşbuc, p. i, 260, cf. barcianu, alexi, w., antipa, p. 304. Un şir de călugări dintr-o secţă necunoscută mie apăru fără de veste, anghel-iosif, c. l. 218, cf. tdrg. Icoanele sfinţilor, în patru şire, păreau că aşteaptă, agîrbiceanu, a. 81. La dreapta se întinde un şir de coline, hogaş, dr. i, 5, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d.u., cade. în dosul împrejmuirii un şir de plopi bătrîni străjuiau ca un front de ostaşi de gardă. rebreanu, R.i, 78. Mai la o parte, se dezvălea o pajişte aproape de un şir de brazi vechi, sadoveanu, o. xviii, 189, cf. xvi, 398. Ne încrucişăm cu mici remorchere, care tîrăsc lungi şiruri de şalande. bart, s.m. 39, cf. scriban, d. Un şir de care cu coviltir, trase de cai, se duc la tîrg. arghezi, p.t. 204. în şiruri egale ca nişte fronturi, erau de faß acolo toţi membrii numeroasei familii, călinescu, e.o. ji, 91. Birja a trebuit să se oprească înapoia unui şir întreg de trăsuri, camil petrescu, o. ii, 351. în zare... se înălfa un şir de plopi, stancu, r.a. ii, 393. Priveau Cum trec pe ceruri şire de cocoare. labiş, p. 121. Mi se perindă mereu prin faţa ochilor şiruri de brazde, lăncrănjan, c. i, 6. Vin’ la horă ici în şir S-ai parte de trandafir, alecsandri, p.p. 341. <0> L o c. a d v. şi a d j. în şir = unul după (sau lîngă ) altul. D-a rindul, pe lîngă zidul curţii, în şir, cuhnii, odăi de slugi şi de logofeţi, grajduri, şoproane. ghica, s. 494, cf. costinescu, cihac, i, 275, ddrf, gheţie, r.m. Şi parcă-i oaste Cum se văd în şir pe coaste Sutele de clăi. coşbuc, p. ii, 16, cf. i, 321, barcianu, tdrg. Se sileau... să coboare în şir. agîrbiceanu, a. 297. Vei auzi şiragul oilor, cu trilurile acelea imitind mersul în şir al oilor, stoian, păst. 70. Intrară in şir, în vad. întâi Nicoară Potcoavă, după dînsul mezinul, sadoveanu, o. i, 203, cf. scriban, d. Văzu cum ... treceau în şir, prin zăpadă, călinescu, e. o. ii, 280. Căuzaşii veniră din întuneric în şir. camil petrescu, o. ii, 8, cf. iii, 658. Berzele... Au pornit în şir. labiş, p. 178. La pivnicer poruncea, Nouă buţi de vin scotea, Nouă buţi în şir punea, teodorescu, p.p. 657. O Loc.adv, (învechit, rar) De-a şirul = în coloană. Mergea 100 de voinici de-a şirul, cîie doi. dosoftei, v.s. februarie 57r/23. <0> (Adverbial) Copiii se ţineau şir după el. delavrancea, ap. cade. Casele boiereşti... despărţite între ele prin maidane ce se ţineau şir. ap. tdrg. Căruţele, şir, una după alia. stancu, d. 181. Merg pe cale Tot cînlînd, ... Ciobănaşii Tot jucînd,... Juncănaşii Şir mergînd. teodorescu, p.p. 679. Cădea toţi ca frunzele, Mai din toate laturile, Şi cînd tunurile dau, Şîr pe jos se tăvăleau, reteganul, tr. 71. + Mulţime de mărgele, pietre preţioase etc. dispuse pe un fir pentru a servi ca obiect de podoabă : şirag (B I 2). V. colier, salbă, colan. 9 şiruri mărgăritar mărunţel (a. 1745). uricariul, xi, 224, cf. Klein, d. 424, molnar, 104, lb, valian, v. Pe grumazii ei atîrna o salbă de multe şiruri de margariiar. negruzzi, s. i, 145. l'înăra fecioară se arătă... cu grumazul acoperit cu şiruri de mărgăritare, odobescu, s. i, 77, Cf. DDRF, GHEŢIE, R.M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, resmeriţă, d., şăineanu, d.u., cade. Nu se încîntă cu. .. un şir de mărgele, a. m. zamfirescu, sf. m.n.i, 273, cf. teodoreanu, M. II, 344. Căulai şir de mărgele Să-l aduc mîndruţei mele. alecsandri, p.p. 288, cf. şez. iii, 89, alr i 1 865/35, 347, 880, alr sn iv h 1 200. Şir de mătănii = mătănii. V. m ă t a n i e (3). Subt icoane atîrnau trei şiruri de mătănii împopistrate cu boabe de sidef, chihlibar şi abanos, n. rev. r. i, nr. 4, 168. 2. Rînd dintr-un text scris sau tipărit. Aceste şire... ia-le ca înştiinţare că peste puţin timp mă voi întoarce. codru-drăguşanu, c. 183. Predilecţiunea pentru cai se vede şi din aceste şire din o baladă poporală, f (1869), 387. Ori de unde-i începe, răsfoind iot la a şăptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir. eminescu, n. 55, cf. id. o. i, 134. Dintr-o dramă a unui mare poet liric se pot şterge multe şiruri, caragiale, o. m, 59, 1480 ŞIR -101- ŞIR cf. 295. în şirele următoare voi să arăt şi aceea, că româncele se pricep... la producerea colorilor, marian, ch. 47, cf. pamfile, duşm. 104. Şirul acela o interesa acum mai mult decit întreg volumul, agîrbiceanu, a. 132, cf. cade. Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n şiruri de ierfine. topîrceanu, b. 89. Iartă-m, Doamne, glndurile, Să-mi pot scrie şirurile, bîrlea, c. p. 174. Cui li plac doine de jăle Cetească şirile mele. T. PAPAHAGI, M. 55. 3. (Rar) I.anţ de munţi; masiv muntos. Cf. pont-briant, d., costinescu. Altă colonie de români se află stabilită ... în valea formată de muntele Şeapca, care leagă Olimpul de şira Volufei. odobescu, s. i, 226, cf. ii, 147, gheţie, r. m., barcianu, tdrg. 4. Dîră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. V. şiroi1 (2). Pe haina cea neagră curgea un şir de picături de sînge. eminescu, g. p. 126. Pe faţă i se prelinge şirul De lacrimi, coşbuc, s. 157. Muncitorii aproape goi, cu şiruri de sudoare pe spate şi piept. sahia, n. 33. 5. (Mai ales în Transilv. ; de obicei la pl.) Cusătură decorativă făcută mai ales pe mlnecile1 sau pe piepţii iilor. O altă cusătură numită ,,brîu“... ţine locul celor trei şire de la şurţul vechi, apolzan, p. i. 161, cf,.LTR2, h ii 282, mîndrescu, l. p. 132. Iese Chiva-mpodobilă Cu iia tot şnuruită, Pe lot şirul înflorit, bibicescu, p.p. 345. Cămeşile cu mîneci largi au şire mai mari. viciu, ol., cf. alr ii 5 778/141, lexic reg. ii, 63. 6. (Regional; art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans (Bistreţu-Băileşti). Cf. alr i 1 477/870. II. (Cu sens temporal) 1. Succesiune de fapte, evenimente, unităţi de timp etc. ; şirag (B II). Cf. anon. car., klein, d. 424, drlu, lb. în scurt au espus şirul pătimirilor ei. asachi, s.l. ii, 63, cf. valian, v., iser, polizu. După un lung şir de ani se retrăseseră peste Dunăre, ghica, s. 491, cf. pontbriant, d. Soarta conduce printr-un şir de întîmplări extraordinare două fiinţe una către alta. alecsandri, o.p. 149, cf. 130, cihac, i, 275, lm. Poetul.. . a lăsat liber şirul reprezentărilor să se dezvoalte în conştiinţa lectorului, maiorescu, cr. i, 75, cf. ii, 158. Viaţa ei... se strecură... înlr-un şir de dulci şi neturburate plăceri, odobescu, s.i, 149, cf. 296, caragiale, o. iii, 292. Farmecul ce pusese stă-pînire asupra ei nu ţinu o zi, nici două, ci un şir întreg de zile. macedonski, o. iii, 17. în lanţul nesfîrşit de fenomene, în şirul fără margini de cauze şi efecte, nu poţi lămuri un fenomen fără să atingi întregul lanţ. gherea, st. cr. ii, 105, cf. ddrf, gheţie, r.m., COŞBUC, p.i,264, barcianu, alexi, w. Sînt date uitării domniţele, a căror copilărie şi tinereţă a trecut mai totdeauna printr-un lung şir de pribegii şi rătăciri, iorga, c.i.i, 65, cf. tdrg, agîrbiceanu, a. 362. Domnii noştri viteji au luptat în şirul veacurilor, gîrleanu, n. 81, cf. res-meriţă, d., şăineanu, d.u., cade. Şirul mîncărilor începu cu saramura de plăticâ şi de oblet. stănoiu, c. i. 98, cf. scriban, d. Căieşle-te mai bine în rugă şi metanii, Fă-i cerului cumplitul şir lung de spovedanii. arghezi, vers. 431. Ea visa viitorul ca un şir de explozii neprevăzute, călinescu, e.o. ii, 139. Este părerea istoriei, a lungului şir de fapte şi întîmplări din trecut. camil petrescu, o. iii, 144. Ai scutit-o de un lung şir de suferinţe, stancu, r.a. iii, 336. Existenţa Aretiei fusese un şir de tăcute renunţări, vinea, l.i, 94. <0> în şir = a) 1 o c. a d v. şi a d j. (şi, rar, in forma la şir) succesiv, consecutiv; neîntrerupt, necontenit. Călătoria lui Bobinson au urmat în şir cîteva zile. drăghici, r.31/20, cf. 19/7. Ştefan Vodă... o apărat ţara noastră, 40 de ani în şir. alecsandri, t. 1 477. Aici sînt flori. S-or veşteji şi-acesle Cum alte multe-n şir se veştejiră. iosif, p. 40, cf. tdrg, gorovei, cr. 62. Nu se obosea, să fi chefuit trei nopţi în şir. agîrbiceanu, a. 232. Pierdu în şir patru jocuri, id. ib. 358. Un tip secundar, însă, e... ca imaginea unică, cea de la colţul străzii, a omului văzul zece ani în şir. ibrăileanu, s.l. 32. Plouase cîteva zile în şir. brXescu, a. 72. De cîteva zile în şir, mama ne scoală de dimineaţă, sahia, n. 47. Cînlă un cucoş de trei ori în şir. sadoveanu, o. xiii, 569, cf. scriban, d. Am pledat cinci ore în şir. arghezi, p. t. 135. Am păzit odată un unchi trei zile şi trei nopţi în şir. călinescu, e.o. ii, 179, cf. 80. Cîteva zile în şir... se plimbă prin grădină, la ceasuri neaşteptate, il ianuarie 1967, 15. în ziua nunţii plîngea în şir. şez. i, 69, cf. 122 ; b) 1 o c. a d v. (şi, învechit, în forma jntr-un şir) imediat, numaidecît (1). Cf. cihac, i, 275. Dîndu-i-se ceea ce a cerut, s-a dus în şir ta palatul domnesc, şez. iv, 4. <}> Loc. a d v. (Prin vestul Transilv.) De-a-n şiru = a) neîntrerupt, necontenit. Cf. alr sn iv h 970/95 ; b) (şi în forma (Prin Maram.) De-a şireagu-ntors pe dos = numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. Cf. ţiplea, p.p. 116. <0> Loc. adv. in (sau, rar, la) şirag = unul după (sau lingă) altul. Cf. cos-tinescu. Urma-vom cu ochii... turmele nesfîrşite de animale ce stau puse la şireag printre ieroglifele templelor egiptene, odobescu, s. iii, 79. Am umblat în şirag şi în tăcere cam doi kilometri, sadoveanu, o. xviii, 578, cf. x, 43. Aici vor veni în şirag să s-adape Una cile una căprioarele, labiş, p. 38. -O- E x p r. (Prin nordul Munt.) A pune (pe cineva) pc şireag = a determina, a sili (pe cineva) să facă un lucru. Cf. rădulescu-codin. L-am pus pe şireag să facă rost de unde-o şti. id. <$> (Adverbial) Zîmbiţi cînd ne vedeţi şirag, De foa-me-mpinşi la-ăl vostru prag. neculuţX, ţ.d. 49. Vălavul a dat semn din steag Şi-atunci porniră toţi şireag. coşbuc, p.i, 57. Carele veneau şirag pe drum. agîrbiceanu, a. 200. 2. Mulţime de mărgele, pietre preţioase etc. înşirate pe un fir, pentru a servi ca obiect de podoabă ; (învechit, rar) maţ (II 3). V. colier, salbă, colan. 20 şaraguri mărgărilari (a. 1711). uricariul, xi, 219. 13 şaraguri peleali buni argint (a; 1711). ib. 6 şiraguri de mărgăritar (a. 1734). bul. com. ist. iv, 68. 9 şiraguri mărgăritar (a. 1809). uricaritjl, x, 254. Primeşte din partea nunei talc acest şirag de mărgăritar pentru ziua cununiei tale. alecsandri, t. 1455, cf. 721, cihac, ii, 528. Ca podoabă n-avea decît un ghiordan şi cîteva şiraguri de mărgele, contemporanul, iv, 390. La gît poartă şiraguri de mărgele colorate. vlahuţÎ, r.p. 93, cf. ddrf, enc. rom., tdrg. îşi potrivea şiragul de hurmuz la gît. bujor, s. 78, cf. 132, resmeriţX, d., şXineanu, d.u., cade, c. petrescu, a. 19. Trecu cu vederea şiragul de mărgeanuri pe care-l observase la gîtul cameristei şale. sadoveanu, o. xi, 46, cf. xm, 507, scriban, d. Doi galbeni... îi mai rămăseseră din şiragul cel lung pe care-l purtase în tinereţe, stancu, r.a. ii, 83. Să. mă uit după şireag, S-aleg mîndrei care-i drag. jarnîk-bÎr-seanu, d. 399. Iei ... şirag di mărgeli. şez. ii, 210, cf. iii, 89, alr sn iv h 1 200. <0> Şirag de mătănii = mătănii. V. mătanie (3). Ţăcănind, cad ... Din şiragul de mătănii, Bpabele de chiparos. vlahuţX, o.a. i, 161. Drept în faţă, într-un cui, un şirag de metanii ■de os cafeniu: hogaş, dr. i, 246; A luat in mină un şirag de mătănii de abanos, camil petrescu, o. ii, 320. + P. e x t. Mulţime de obiecte de acelaşi fel înşirate pe un fir, din necesităţi practice. Şedeau grămădite pe poliţe cutii cu rahat, şiraguri de smochine, gane, ap. cade. Cîteva pisici slăbănoage stau . . . privind . . . la şiragurile de peşte sărat care atîrnă pe sfori. dunX-reanu, ch. 103, cf. tdrg, resmeriţX, d. Venea la noi. .. cu toate bunătăţile: gavanoase cu povidlă ..., şiraguri de hribi înşiraţi pe sfoară. brXescu, a. 22, cf. 76. Pe braţul drept, un şirag de covrigi cu susan, teodoreanu, m. ii, 345. Femeia s-a închinat, punînd pe poliţa chiliei un şirag de smochine uscate, sadoveanu, o. xv, 485, cf. scriban, d. 3. (Rar) Dîră formată de un lichid care se prelinge în picături pe ceva. Simt că-n lung şirag de lacrimi Se sfarm-al genei mele tremur, goga, p. 49. li curgeau şiraguri de lacrimi pe la coada genelor, sadoveanu, o. xi, 281. A căutat vă taie şiragul de lacrimi prin gesturi şi exclamaţii, vinea, l. ii, 216. 4. (Prin sud-vestul Mold. ; în sintagma) Şîragu ciobanului = un anumit fel de cusătură cu motive naţionale. Erau mai multe feluri de ,,cusături cu rîuri“ : ,,drîmbescu, leşăscu, ... cîrligu ciobanului, şîragu ciobanului". diaconu, vr. lviii. 5. (Prin sud-vestul Mold. şi nord-estul Munt. ; art. ; la pl. sau in sintagma şiragul oilor) Numele unui cîntec ciobănesc. Se mai cintă din fluier ... cînticu oilor, şîreagu oilor şi unele doine, diaconu, p. 43. La slînî sî cinta cînlici di oi: şîreagurili, N’ioriţa. id. ib. 50. Sînt gata să-ţi aducă fluierul ... şi să-ii cînte şiragul oilor, pe care ... nu-l poate cînta decît cine a fost la slînă. stoian, pXst. 43, cf. 70. II. (Cu sens temporal) Succesiune de fapte, evenimente, unităţi de timp etc. ; şir (A II 1). Acel şirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abia, iosif, patr. 7. Trecu ... un an ... şi după el şiraguri lungi de ani. galaction, o. 254. în şiraguri nesfîrşile de ani picături de apă bătuseră în vatra înclinată, sadoveanu, o. xi, 130. S-a spus, cu drept cuvînt, că o călătorie e o eliberare. Eliberare de mecanica cotidiană, un mic salt calitativ în şiragul monoton al zilelor, ralea, o. 7. III. Sumă, mulţime (1). Ar fi pulul să iicluiască un şirag de amănunte, rebreanu, i. 59. S-a grăbit să moară, ca să mă lase cu un şirag de copii. kloî>ştock, f. 38. 0 (Adverbial) Las’să fie tot de-a rîndu, Deacă nu-i care mi-i gîndu; Las’să fie lot şîrag, Deacă nu-i care mi-i drag. jarnîk-bîrseanu, d. 109. Du-mă, Doamne, şi mă adu, Unde-or fi fete grămadă, Şi nevestele şireag, Să-mi aleg, care mi-i drag. hodoş, c. 87. — Pl. : şiraguri. — Şi: (învechit şi regional) şireây (pl. şi, învechit, şireagure palia 1581, 135/2, şireage lb, iser, regional, şirege ţiplea, p.p. 116), (învechit) şarăg, şărăg, (regional) şîroâg (alr sn iv h 1 200/ 574) s. n. — Din magh. screy, cu sensul treptat lărgit sub influenţa lui şir. Cf. pol. s z e r e g. ŞIKATĂU s. n. (Prin nord-vestul Traiisilv.) Petrecere în ajunul cununiei. Cf. bl ii, 60, vaida, caba, sXl. — Pl. : ? — Din magh. şira(6. ŞÎRĂ1 s. f. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. ,,de“ ) Grămadă mare de paie1, de fin sau de snopi, de obicei cu baza dreptunghiulară, alungită, cu feţele laterale verticale şi cu partea superioară în formă de acoperiş, tei'minată cu o coamă (ascuţită); (regional) gireadă. V. c 1 a i e, stog. Cînd descarcă lămîile şi portocalele din corăbii, parcă descarcă cară cu fîn într-o şîră. golescu, î. 81, cf. valian, v., polizu. Ardeau căpiţele de fîn, clăile şi şirele de grîu. ghica, S; 24, cf. 537. Finul se vinde în claie şi şiră. i. ionescu, m. 415, cf. costinescu, cihac, i, 275, ii, 529. Tîlharii... dedese foc la şira de paie. odobescu, s.i, 156, cf. 148. Vă ascund eu în şira asta de paie din bătătură, ispi-rescu, l. 294. Şire de paie şi stoguri de coceni, dela-vRancea, s. 34. Trăsura cu patru cai se oprise în dreptul unei şire de grîu. macedonski, o. iii, 14. Unii cară clăile de pe cîmp, alţii adună paiele în şiră. vlahuţX, o.a. ii, 70. Treceau pe dinainte-ţi nenumărate care S-aşeze în lungi şire a cîmpului comoare. i. negruzzi, s. ii, 37, cf. gheţie, r.m. Griul din clăi se cară cu carele la arie unde se aşează în şire, şure sau girezi lungi aşezate în lungul vîntului. dame, t. 56, cf. enc. rom. iii, 1 023, barcianu. Noua şiră de grîu trebuia s-o facă tot în stingă maşinei. d. zamfirescu, v. ţ. 41. Stam ascuns după o şiră de snopi, sandu-aldea, a.m. 27, cf. alexi, w., tdrg. Snopii se clădesc în şiri, şuri, girezi, stoguri sau clăi, pamfile, a.r. 145. Cîtcodată... se fac şuri sau şire de fîn, de forma celor de snopi. id. ib. 163, cf. resmeriţX, d., şXineanu, d.u., cade, stănoiu, c.i. 62. Şira sau gireada are forma lungăreaţă, ion botez, 1483 ŞIRĂ2 -104- ŞIRET1 str. 16. Observatorii lor ascunşi, cu iscusinţă, in şiri de paie... dădeau indicaţiuni sigure, brăescu, y. 79, cf. enc. agr., scriban, d. Pe locurile boiereşti suni acum înălţate şirele înalte de paie de după treierat, camil petrescu, o.i, 282, cf. iii, 9. Am dat foc la şurele de paie. stancu, d. 147, cf. ltr2. Mă duc la şira mea, o stropesc puţin şi-i dau foc. preda, î. 9, cf. id. m. 11. Nouă zile peşte-mi scoate: Fac grămezi ca şirele, teodorescu, p.p. 95. Pentru şîra din obor, lm luaş dijma de trei ori. graiul, i, 65, cf. iordan, l.m. 199. Rîcăi paie din şiră-ntr-un loc mai la zăvadă. plopşor, c. 126. A pus foc la neşte şiri de paie. georgescu-tistu, b. 25, cf. alr i 254, 336, 905, 926, alr sn i h 66, h 68, h 118, h 133, a ii 6, iii 3, lexic reg. 62. Am un bou : mînîncă o şiră de paie şi nu se satură (Clrligul de smuls paie). gorovei, c. 62. — Pl. : şire şi (popular) şiri. — Şi: (regional) ştiră s. f. — Cf. ş i r. ŞÎRĂ* s. f. v. şură*. ŞIRĂGtJŢ s. n. Diminutiv al lui ş i r a g. 1. (învechit, rar) Cf. şira g'(A). Cf. drlu. 2. Cf. şirag (B III). Cf. reteganul, ch. 95. — Pl. : ? — Şirag + suf. -uţ. ŞIRĂÎ vb. IV v. şiroi*. ŞIRĂLÎ vb. IV v. şirlui. ŞIRĂT, -ATĂ adj. v. şiret*. ŞIRB s. m. v. şerl). ŞIREAdA s. f. v. gireadă. ŞIREAG s n. v. şirag. ŞIREAGLĂ s. f. v. şireglă. ŞIREBIE s. f. v. jirebie. ŞIRECLĂ s. f. v. şireglă. ŞIRECLÎC s. n. v. şiretlic. ŞIRED s. n. v. şiret2. ŞIRÎGĂ s. f. v. şireglă. ŞIREGHIE s. f. v. şireglă. ŞIREGLĂ s. f. 1. (Transilv., Ban.) Codirlă (la căruţă sau la sanie). Cf. klein, d. 424, lb, iser, polizu, lm. Abia recunoscui în şireghie, lîngă chirigiu, pe ciobotarul Cocărţău. popovici-bănăţeanu, v.m. 150, cf. gheţie, r.m., barcianu, alexi, w., tdrg. M-am prins cu mînile de şîregla căruţei, vlasiu, a.p. 185, cf. pribeagul, p.r. 88, scriban, d. Descoperii căruţa şi ... iapa noastră ce-şi ronţăia fînul din şiriglă. blaga, h. 39. Nu se auzea decît fornăitul cailor legaţi de şireglele căruţelor, vornic, p. 219. Armăsarul cu care venise Milru l-am legat de şireglă. il decembrie 1960, 18, cf. h xvii 8, 274, xviii 26, 75, vaida, viciu, gl. 34, caba, săl., com. din tăr-caiţa-beiuş, gregorian, cl. 62, ev 1951, nr. 5, 28, lexic reg. ii, 102. A aşezat lucrurile în şireglă căruţii. mat. dialect, i, 193. O E x p r. (Prin sudui Transilv.) A fi căzut din şariglă = a fi prost. Cf. dr. viii, 205. + (Regional) Loitră. Com. din ciprian porumbescu. 2. (Regional, mai ales în Transilv.) Grătar pentru nutreţ fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului. laselile pentru cai ... se fac ... cu troacă şi şîreglă deasupra trocei. economia, 78/22, cf. com. marian. în şireglă se aşează nutreţul păios al vitelor, cv 1950, nr. 11 — 12, 41, cf. chest. ii 419/231, 232, alr i 416, 822, alr sn ii h 316, a i 12, 17, 20, 21, 22, 23, 26, 35, ii 3, 12, iii 4, 18, 19, iv 5, glosar reg., l. rom. * 1964. nr. 1, 83. + P. e x t. (Regional; în forma şiri- glă) Deschizătură în peretele grajdului prin care se dă nutreţ vitelor (Rădăuţi). Cf. chest. ii 422/242. 3. (Transilv., Maram.) împletitură de nuiele (tn formă de ladă) fixată pe sanie, în care se transportă nutreţul. înhămă doi cai la o sanie mare cu şireglă, ca de adus nutreţ, reteganul, ap. cade, cf. alr i 833/ 96, 223, 257, 348, 350, 351, 355, 835. 4. (Transilv.) Targă folosită la transportarea pămîn-tului, a minereului aurifer etc. Cf. viciu, gl. 95, frîncu-candrea, m. 43, alr ii 5 223/279. Oamenii cărau pămînt cu şireglă. mat. dialect, i, 193. 4- (Regional) Năsălie (1) (Bîrsana — Sighetul Marmaţiei). alr ii/i h 171/353. + (Regional) Roabă (de transport) (Agîrbiciu—Cluj). lexic reg. ii, 74. + (Regional) Un fel de capră de lemn care serveşte la transportarea plugului (Sălciua de Jos—Aiud). alr i 895/98. — Pl. : şiregle şi şirejle (alr i 822/61), şireiji (ib. 822/357). — Şi î şiregă (com. din poiana — vaşcău, l. costin, gr. băn. 192, cl 1961, 460), şircgliie (pl. şireghi h xviii 143, alr i 822/24, 26, 30, 79, 98, 347, lexic reg. ii, 42 şi şireghe lexic reg. ii, 37), şireăglă (l. rom. 1959, nr. 5, 83), şirielă (com. marian, alr i 822/573; pl. şirecle com. marian, alr i 822/573), şirizlă (alr i 822/308), şirigă (ib. 822/93, 122, a ii 6, iii 1, 17 ; pl. şirigi alr i 822/93, 122, a iii 17), şiriglă (pl. şirigle şi şiriji a iii 7), şilegră (alr i 822/129, 361, 833/361 ; pl. şilegre ib. 822/129, 361), şiligră (ib. 822/131, a ii 12 ; pl. şiligre alr i 822/131, a ii 12), şalogră (alr i 822/341, 345), şareglă (ib. 822/160, lexic reg. ii, 54 ; pl. şaregle lexic reg. ii, 54 şi şarlegi alr i 822/160), şariglă (dr. viii, 205, alr i 822/178 ; pl. şarigle alr i 822/178), şarfiglă (ib. 822/343), şăreăghie (l. rom. 1960, nr. 2, 20), şăriglă (alr i 822/158; pl. şărigle ib.), şă-ringă (ib. 822/170 ;pl. şăringi ib.), şeligră (ib. 822/125 ; pl. şeligi ib.), şereglă (ib. 822/231, alr ii 5 223/279), şeriglă (alexi,w., tdrg, scriban, d., l. costin, gr. ban. 192, alr i 822/174, 180, 835, l. rom. 1959, nr. 5, 83, lexic reg. 94 ; pl. şerigle tdrg, scriban, d., l. costin, gr. băn. 192, alr i 822/174, 180, l. rom. 1959, nr. 5, 83, lexic reg. 94 şi şeriji alr i 822/835), şotâgră (ib. 822/227), şoligră (ib. 822/190 ; pl. şoligre ib.); şoldgră (ib. 822/335), şoreglă (alr sn ii h 316/157), şorlglă (tdrg, scriban, d., com. din fostul judeţ trei-scaune), şorligă (alr i 822/164 ; pl. şorligi ib.), şordglă (ib. 822/ 278, 333, 339, lexic reg. 10 ; pl. şorogle alr i 822/339), şuroglă (ib. 822/302), Uiriglă (a ii 7), jireâgă (l, costin, gr. băn. 192) s. f. — Din magh. saroglya (dial. saraglya, soroglya, sarogja). ŞIREGVINCXĂ s. f. v. şregvinclu. ŞIRElT s. n. v. şiret2. ŞIRES s. n. (Prin vestul Munt.) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (h xi 193), ale cărei fructe se întrebuinţau în loc de tămîie (tomescu, gl.). — Accentul necunoscut. — Pl. i î — Etimologia necunoscută. ŞIRET1 s. n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, in fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuinţată mai ales ca ornament la Îmbrăcăminte; şnur (1), (regional) şinor (1). V. găitan, ceapraz, brandemburg, f i r e t. Un raft pus pe curea, altul pe şeret (a. 1693). şio nt, 337. Hlamida cea albă era închietă la piepţi cu nasturi de aur, iar la poale era încunjurată cu şireturi vişinii (a. 1773). gcr ii, 90/7. Tot fealiul de şiret cu fir sau cu petcală, sau cu sîrmă, să fie oprit atîl la straie, cîtşi la cap (a. 1777 — 1782). furnică, i.c. 55, cf. 56, bul. com. ist. v, 283. O păioară neagră cu şireturi (cea 1790). şio iij, 337. Şireturi de fir dramul 1 ban (a. 1792). id. ib. El au rînduit ca şăreturile galbene să fie semnul deosăbitori al Diado-hului hoiărît. ist. am. 37v/3. Un cal de mire cu raftul de argint şi cu harşa cu şiret (a. 1797). uricariul, xvi, 277, cf. ist. carol xii, 38t/15. Cetarie dă Lipţcă, tacî-muri, şăreturi (a. 1808). iorga, s.d. viii, 86. 1 tătarcă de atlaz, vărgată cu fir, cu şireiur[i] (a. 1818). id. ib. vii, 18, cf. valian, v. Galoane, şereluri şi canafuri de 1503 ŞIRET2 -105- ŞIRET5 aur şi de argint, buletin, f. (1843), 1412/9, cf. iser. A să-l îmbrace c-o livrea frumoasă, c-o jiletcă roşie cu şireturi de fir. negruzzi, s.i, 298, cf. pontbriant, d. Fabrică şireturi de mătasă, ceaprazuri sau broderii de fir. ALECSANDRI, O.P. 363, Cf. CIHAC, II, 616, LM, GHEŢIE, r.m., enc. rom., barcianu. Ceaprazarii, nurniţi şi găită-nari, fabricau în bumbac sau mătase bucmele, ceaprazuri sau găitane, şireturi, tasmale şi terteluri. şio i, 226, cf. 238. Pe pereţi o risipă de cadruri.. ., atîrnate cu lungi şireturi, d. zamfirescu, ap. tdrg, cf. alexi, w. în catifea, mătase, Şireturi şi panglici, L-a-mpodobit pe dată. gorun, f. 94. Cusuturile le sunt acoperite cu găitane sau şireturi de lînă colorată, pamfile, i. c. 355, cf. resmeriţX, d. Toate tablourile în părete, la locurile lor, se clătinau în şireturile de cari erau aninate, arde-leanu, u.d. 103. Slujitorii purtau straie după moda ţarigrădeană, cepchene cu ceaprazuri şi şireturi, sadoveanu, o.x, 140, cf. SCRIBAN, D., alr ii 3 331/182, 762, 3 332/182, 762. 2. Bentiţă Îngustă de bumbac, mătase etc., ţesută tubular sau în flşie, folosită mai ales pentru a încheia sau a strînge încălţămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. V. şinor (2). Să mi să rupă toate şireturile şi bumbii ce mă încheie, ar (1846), 382/70. Se pleacă şi se face că deznoadă şiretul de la botină. alecsandri, t. 282. Mi-o plesnit şireturile de la rochie I id. ib. 396, cf. costinescu. Trăgeau din brîu o pungă de piele de oaie cu şireturi, caragiale, o. iv, 287, cf. n. leon, med. 113. Căută să-şi aducă aminte cum se zice la şireturi de ghete pe franţuzeşte, sandu-aldea, d.n. 235, cf. tdrg. Cămeşa-i albă ... înnodată sub bărbie cu un şiret de amici roş. hogaş, dr. i, 301, cf. resmeriţX, d., severin, s. 75, nica, l. vam. 233, cade. Avea trei perechi de şireturi în raniţă, sahia, n. 80. Cu şireturile ghetelor înnodate provizor. teodoreanu, m. ii, 129. Era îmbrăcat înlr-un elegant costum rural-colo-nial (carîmbi de pînză închişi cu şireturi, costum de doc verde). cXlinescu, e.o. i, 102. M-am oprit să-mi leg şireturile la pantofi, stancu, r.a. iv, 363. începu să desfacă repede şireturile bocancilor, preda, d. 141, cf. h iv 257. <0> E x p r. (Familiar) A se trage de şireturi (cu cineva) = a-şi permite familiarităţi (cu cineva). + Spec, Bentiţă aplicată pe o cusătură pentru a o întări. Cf. ltr2, dl, dm. — Pl. : şireturi şi (rar) şirele. — Şi: (învechit) şirit (cihac, ii, 616), şărăt, şărlt (bul. com. ist. v, 283), şerât (ib.), şerit s. n. — Din tc. şerit. ŞTRfiT2 s. n. 1. (Transilv., Ban. şi prin Maram.) Alică. Cf. LB, ISER, LM, GHEŢIE, R.M., BARCIANU, ALEXI, w., dr. ii, 901, alr sn în h 724. Păsările se vînează cu jireduri. mat. dialect, i, 179. 2. (Transilv. şi prin Ban.) Glonţ. Cf. alr i 1 412/ 49, 116, 140, 229. — Pl. ; şireturi şi şirete. — Şi: şirăd (alr i 1 412/140, 229, alr sn iii h 724, mat. dialect, i, 179, 193), şireit (alr sn iii h 724/316 ; pl. şireituri ib.), şarit (ib. h 724/833 ; pl. şareturi ib.), şărăt (ib. h 724 ; pl. şăreturi alr 11 412/116, alr sn iii h 724/76 şi m. şăreţi l. costin, gr. bXn. ii, 184, alr sn iii h 724/27), şleit (alr sn iii h 724/346 ; pl. şleituri ib.), şreit (ib. h 724/325 ; pl. şreite ib.), şret (l. costin, gr. bXn. 195 ; pl. şreturi id. ib.), jirid (pl. jireduri) s. n. — Din magh. sorit (dial. serit, srit, slit). ŞIRfiT*, -EATĂ adj. (Despre oameni) Care ştie să profite de naivitatea sau de buna-credinţă a celor din jur, pentru a-şi atinge scopurile pe căi ocolite2, v i-clean; prefăcut, perfid; (cu sens atenuat; adesea cu o nuanţă de simpatie) descurcăreţ, abil, subtil; hîtriţ,, ghiduş. V. şarlatan, şmecher (1), meftejţghi (II), marafetos (1), o coş (3). Acei irţgii cu samă Curteni sau ciocoi de curţi să cheamă, Sol de oarţteni vicleni, fără lege, Învîrtiţi, şereţi şi plini de intrige, budai-deleanu, ţ. 356, cî.heliade, o. ii, 363. Dar şiretul călător, Pintre nobili şi popor, Trecînd, în gîndul său zice:,,Nătărăul las’să fie Drumul lung, eu prin potice voi cîrni cu ghibăcie“. asachi, fabule, 113/17. Era crîcimar de breaslă şi fiu de croitor, Crescut în casa unui judecător şiret, negruzzi, s. ii, 233, cf. iii, 335, pontbriant, d. Auzi, şirata, cum s-ascunde de mine? alecsandri, t. 299, cf. cihac, ii, 615, lm. Autorului îi place a face din Maria Doamna ... o greacă şireată. odobescu, s.i, 450. Şireată şi dulce — copil vinovat —, De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat, eminescu, o. iv, 66, cf. 68. Se învăţase şi el, şiretul, a le alege aşa de pe deasupra. creangX, p. 167. Harpagon este... aci naiv pînă la imbecilitate, aci şirei pînăla infamie, caragiale, o. iii, 190, cf.iv, 314. Tra-na — şireata! — frumuşică de pica, ... îi arunca priviri ce-l înnebuneau, macedonski, o. iii, 6. Ştie bine, şiretul, că asupra lui sînt afintite toate privirile. vlahuţX, o.a. ii, 213. El zîmbind îi zice iarăşi, Cînd cu ochii o măsoară: ,,Dulce eşti, dar şi şireată“. păun-pincio, p. 77, cf. gheţie, r.m. Ea cea şireată, Stă-n drum, anume ca s-o văd. coşbuc, p. i, 173, cf. 87, barcianu, ddrf, şio ii1( 337. A ajuns făranul mai şiret ca boierul, d. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 100, cf. ALEXI, MV., GOGA, C. P. 125. În lecfii, ele-şi spun secrete, Fac haz pe socoteala mea. îşi muşcă buzele şirete, Pufnesc de rîs, fără să vrea. iosif, patr. 32, cf. tdrg. Avocatul, mai ales înlr-un orăşel d-astea. ..,vasă fie şmecher, şiret. brXtescu-voineşti, p. 191, cf, resmeriţX, d., cade. Şireată şi abilă, Nadina îi aluneca mereu printre degete, rebreanu, r.i, 259. Moviloaia e şireată, va trimete daruri la Sultan şi va făgădui haraci sporit, sadoveanu, o. v, 682, cf. x, 211, scriban, d., arghezi, vers. 61, 452. Bălrînii sunt şireţi, escroci, fi-o spun eu ca avocat. cXlinescu, e.o. ii, 29, cf. 119. Se credea mai şiret şi decît marele vornic. camil petrescu, o. iii, 505. E prea şireată şi prea laşă ca să vrea să descopere totul, vinea, l. ii, 59. Bună vremea la trei fete! De nu sînteţi voi şirete, Spuneţi noă de Vulcan, alecsandri, p.p. 134. Acest om este şiret ca o vulpe, h ii 61. Şîred di nu mai ave margini, şez, iii, 3. împăratul, şiret cum era, a cam strîmbat din nas. mera, l.b. 12. Dusu-te-ai şi la surata, Şi te-a priimit, şirata! pop., ap. alexandrescu, o. i, 391. Vînătoru-i om şiret. folc. mold. i, 582. «¿> E x p r. E şiret ca oaia (cu jug sau pe zăduf) v. o a i e (X). O (Prin analogie; despre animale şi păsări) Vulpea cea şireată îi răspunse: — Ce zici tu, ce zici? ispirescu, l. 345. Vrăbiile, mai şirete, Făceau semne către fete: Să nu fie vreo capcană, arghezi, vers. 684. <£> (Substantivat) Sint cei mai vestiţi şarlatani şi cei mai mari şăreţi ce să pot găsi. ist. am. 93r/4. Pentru că mă ţin şeretul Cel mai mare în astă neagră ţară îndrăznesc a-mi arăta şi eu Adînc şi măiestru sfatul mieu. budai-deleanu, ţ. 225. Erai pregătit, şiretule, şi o aveai în taină de noi. pr. dram. 153. Pardon, răspunse şireata cu un zîmbet nevinovat, negruzzi, s.i, 227. Este dar de datoria noastră a da aci cîteva probe despre vicleniile acestor doi şireţi. filimon, o.i, 216. îl cunosc, îi un şiret de frunte! alecsandri, t. 844. Şi gîndind că dorm, şirealo, apeşi gura ta de foc Pe-ai mei ochi închişi, eminescu, o. i, 42. Şiretule, crezi că nu ştiu? vlahuţX, o.a. iii, 140. Trebuie să fie... un şiret afurisii, care vrea să mă prindă cu un plan subţire, galaction, o. 82. Se fineau de el nişte şirete fără ruşine, care-i speculau galanteria. camil petrescu, t. ii, 216. Şireţii ştiu să se pună... la adăpostul urmărilor legii, zanne, p. v, 380. (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de‘‘) Aţîfat şi smomit de şireata de ţigancă, au poroncit unui hargat... să sape o groapă, sbiera, p. 110. <$> (Adverbial) Marioara... zîmbea şiret. rebreanu, r.i, 25. Ochii ei verzi îi răspundeau şiret. galaction, o. 133. Se-ntoarse spre ginerele său, clipind şiret din ochi. sadoveanu, o. v, 693. Turcul, care ştie mai mult decît ei, rînjeşte şiret, camil petrescu, o. iii, 498. Zimbea şiret, băgase de seamă că Angliei se prefăcea, preda, d. 99. + (Despre fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care denotă, trădează viclenie, prefăcătorie, perfidie; (cu sens atenuat) care denotă abilitate, subtilitate, umor. Femeile-l aşteaptă cu 1505 ŞIRETE -106- ŞIRETLIC şireala lor zîmbire. eminescu, o. iv, 116. Avea faţa şi-reată. qane, n. ii, 191. Dete din cap, c-un zîmbel şiret. vlahuţă, o.a. iii, 8, cf. 14. De-ai fi văzul cum au jucat Copilele de împărat, Frumoase toate şi întrulpi, Cu ochi şireţi ca cei de vulpi, coşbuc, p. i, 58. în aceste patru vorbe era atîta alintălură şireată, ... încit Matei ... îşi reveni în sine. d. zamfirescu, v.ţ, 154. Crede-mă, poete, Simţeam adine amarul privirilor şirele, eftimiu, î. 180. Venea rîzînd. . . aducînd chef şi voie bună, ochi şireţi şi vorbe cu înţelesuri, sadoveanu, o. v, 291, cf. xiii, 775. Nu avea aerul să ia în serios cititul... Poate că era şi o tehnică şireată de a bagateliza un examen, pc care ştia că ea nu putea să-l ia. camil peteescu, o. i, 267. Doi ochi negri, şireţi şi struniţi, îi zîmbeau printre sticlele unor ochelari cu rama groasă, vinea, l. i, 23. — Pl. : şireţi, -le. — Şi: (învechit) şcrit, -cătă, (regional) şirăte (a ii 6), şirât, -ătă, şil'id, -eâdă, şăret., -eătâ adj. — Din tc. şirret. ŞIRETE adj. v. şirei*. ŞIRETENIEI s. f. 1. (Adesea precedat de prepoziţii, cil care formează locuţiuni adverbiale) însuşirea de a fi şiret3 ; atitudine, comportare de om şiret3 ; (rar) şiretlic (2), şireţie (1). V. viclenie, şmecherie (1). Şiretenia nebunului a ajuns de poveste. Dacă şi-a pus ceva în cap, apoi ştie să ascunză cu o dobitocie minunată, cakagiale, o. iv, 274, cf. ii, 362, ddrf, n. rev. r. i, nr. 9, 139 (supl.). Nu era mare lucru în scrisorile ei: aceeaşi... afecţiune fără margini, ce-i umplea lot sufletul, spusă fără şiretenie, cu aceleaşi cuvinte, d.. zamfirescu, r. 199, cf. tdrg, dhlr i, 251. Ignorant, ne-lalenlat, batjocoritor, cinic, fără altă însuşire decît o şiretenie fără margini, brătescu-voineşti, p. 196, cf. 197, pascu, s. 242, resmeriţă, d., şăineanu, d.u., cade. Nebunia Iui era. . . o mască sub care se ascundea ori sfială, ori şiretenie, sadoveanu, o. xiii, 376, cf. 565, rosetti, l.r. iii, 75, scriban, d. Se crede prea iscusii şi e mereu îneîntat de propria lui şiretenie, camil petrescu, o. ii, 274, cf. 318. Era. . . plin de şiretenie şi meşter mare în ce priveşte legarea şi întărirea prieteşugului. v. rom. aprilie 1954, 98, cf. dl, dm. împăratul se gîndi oleacă şi zise babei cu şiretenia lui obişnuită : — Bine, babă, dau fata după feciorul tău. mera, l.b. 9. 2. Faptă, procedeu care denotă şiretenie1 (1); truc, stratagemă, tertip ; subterfugiu ; şiretlic (1), vicleşug, (rar) şireţie (2). V. şmecherie (2), şarlata-nie (I). Cf. polizu. îţi venea să crezi că e vro şiretenie la mijloc. gane, ap. şio iij, 337. Fratele de cruce... prin această şiretenie... se cunoscu cu fala şi o fură. ispi-rescu, ap. tdrg. Gheorghe îşi mărturisi şiretenia: era 0 amintire nu tocmai exactă, dintr-o poezie, vlahuţă, O.A. I, 123, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., PAMF1LE, J. II, 164, resmeriţă, d., cade. Interloculorul n-o să bage de seamă şiretenia, camil petrescu, o. iii, 417, cf. dl, dm, rădu-LESCU-CODIN, L. 130. — Pl. : (2) şiretenii. — Şiret* + suf. -enie. ŞIRETENIE* s. f. (Munt.) Curs, evoluţie (a unei întîmplări, a unei situaţii etc.); succesiune, şir de peripeţii ; p. e x t. relatare a unei întîmplări, a unei situaţii etc. ; tărăşenie. Să-ţi spui dar toată şiritenia. Cum intrai acolo, mai găsii încă şi un alt fecior străin stînd de vorbă cu Ioniţă. pr. dram. 126, cf. polizu. Să vezi, cocoane, cum merge şiritenia: logofătu Dinu s-a sculat de la cîn-talul cocoşilor şi ne-a spus că dumneata ai mofluzit; apoi ne-a întrebat ce simbrie avem să priimim. fili-mon, o. i, 249. Dar stăi I unde rămăseseşi?. . . pare că începuseşi a îndruga o şiretenie, odobescu, s. iii, 196. îşi tăinuise unul altuia şiretenia de-acasă. caragiale, o. i, 121. Daca ajunse şi găsi pe toţi ai lor adunaţi la tatăl său, începu să le povestească şiretenia celor ce 1 se întîmplase. ispirescu, l. 36. Grădinarul spuse împăratului toată şiretenia cu pasărea, id. ib. 363, cf. ddrf, barcianu, şio iix, 337. Aci începu bătrîna o lungă şire- tenie. d. zamfirescu, v.ţ. 15. Ia spune-mi, coane lor-gule, şi mic cum s-a întîmplat I... — Al E-o şirete-nie-nlreagă. Să lăsăm caii mai domol să ţi-o povestesc. SANDU-ALDEA, U.P. 59, Cf. ALEXI, W., TDRG,PAMFILE, J. III, 94, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. După ce se dovedi că Făt-Frumos era adevăratul ucigaş al zmeilor, spuseloală şiretenia şi înilmplarea. popescu, b. iv, 14. Vin de povestesc boierului şiretenia, rădu-lescu-codin, î. 238. Spune-mi şi mie cum stă şiretenia. id. l. 130. + Sens, semnificaţie, tîlc. înţeleseseră şiritenia vorbei cucoanei, se mirară de atîta înţelepciune. ispirescu, l. 181. Fata nu prea părea pătrunsă de şiretenia lucrului, d. zamfirescu, ap. tdrg. — Pl. : şiretenii. — Şi : şiiitenie s. f. — De la şir. Cf. tărăşenie. ŞIRETÎ vb. IV. R e f 1. (Neobişnuit; glumeţ) A deveni şiret3. Cînd surîde gura, surîde şi aluniţa şi cînd ochii se fac şireţi se şireteşle şi aluniţa, arghezi, c.j. 209. — Prez. ind. : şirelesc. — V. şiret*. ŞIRETLÎC s. n. 1. Faptă, procedeu care denotă şiretenie1 (i); truc, stratagemă, tertip ; subterfugiu ; şiretenie1 (2), vicleşug, (rar) şireţie (2). V. şmecherie (2), şarlatanie (1), şotie (2), m a r-g h i o 1 i e (1). Cf. l. rom. 1960, nr. 2, 43. Să se păzească ... de şereclicurile talarălor. cantemir, s.m. 279/2, cf. heliade, o. ii, 363. Au lacrămile gata la orice şiretlic al lor, ca să amăgească mai curînd pe oameni. gorjan, h. ii, 194/26, cf. millo, în pr. dram. 374. în plăcerile cărora te dedai, tu sileşti natura şi prin toi felul de şiriclicuri preînlîmpini şi ieşi înaintea trebuinţei. calendar (1856), 25/11, cf. polizu. Banul, fiind om cu minte foarte ascuţită, pătrunse numai într-o clipă şiretlicul fanariotului, filimon, o.i, 174, cf. 128, pont-briant, d., costinescu, cihac, ii, 616, lm 538. Negru, cocoşai şi lacom, un izvor de şiretlicuri, La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri, eminescu, o. i, 150. Astfel, prin un şireclic femeiesc, fură tămăduite două nebunii. gane, n. ii, 31, cf. gheţie, r.m., barcianu, şio iij, 337. Prin şiriclic face ce vroieşle cu ei. ap. cade, cf. alexi, w. Cunosc a tale graţii ancestrale Şi toate şiretlicurile tale! anghel-iosif, c.m. ii, 96, cf. tdrg, pascu, s. 409, resmeriţă, d., şăineanu, d.u., scriban, d., rebreanu, nuv. 38. în primul moment, cînd văzuse dulăpiorul din faţa automatului, nu se putuse opri să nu presupuie un şiretlic, sadoveanu, o. xi, 645, cf. xviii, 84, arghezi, p.t. 32. Prin diferite şiretlicuri, conducătorul negru a fost prins şi dus în Franţa, ralea, o. 29. îşi dobîndiseră, ziceau ei, postul cu trudă..., nu prin favoritism şi şiretlicuri, camil petrescu, o. ii, 567. Te-am prins. Umbli cu şiretlicuri. E ceva evaziv în cuvintele tale. vinea, l. i, 219. încercase prin şiretlicuri să obţină apartamentul. v. rom. martie 1960, 11. Cum făcu, cum drese, mai cu şiretlic,... puse mîna pe pajură, stăncescu, b. 207, cf. şez. ii, 206. Mijlocul de aflare era un şiriclic. ib. vi, 183. Umblă cu şiritlicuri. udrescu, gl., cf. zanne, p. ii, 822. <0> E x p r. A o întoarce la şiretlic v.întoar-c e. ^ (învechit, rar; in forma şeretlic) Uneltire. L-au pus la cale ca să facă şeretlic, zicînd că ei îl vor a julora la toate, făcînd un arzaval cătră împăratul sultan Mehmet (sfîrşitul sec. XVIII), let. iii, 215/5. + Mijloc ingenios de a rezolva o dificultate (într-o meserie). în aceste trei zile învăţai de la Halunga lot rostul, toate chiţibuşurile şi toate şiriclicurile plutăriei. hogaş, dr. i, 148. 2. (Rar) Şiretenie1 (1). Totdeauna am gîndit că-fi trebuie de o mie de ori mai mult şiriclic, mai multă ghibăcie, pentru a scăpa de jandarmi, contemporanul, ii, 253, cf. ddrf, şio i, 54. — Pl. : (1) şiretlicuri. — Şi: (învechit) şiretlic, şereellc, şeretlic, şeretlic (şio ii1( 337), (regional) şireclic, şiriclic, şiritlic, şiritric (coman, gl.), şiriclic (pamfile, j. i, 134) s. n. — Din tc. şirretlik. 1510 ŞIRETLÎC -107- ŞIRIŢĂ ŞIRETLIC s. n. v. şiretlic. ŞIREŢÎL s. n. Diminutiv al lui ş i r e t1. 1. Cf. şiret1 (1). Cf. tdrg 1 434, resmeriţX, d., DL, DM. , 2. Cf. şiret1 (2). Cf. tdrg 1 434, resmeriţX, d., CADE, DL, DM. — Pl. : şirefele. — Şirei* + suf. -el. ŞIREŢÎE s. f. (Rar) 1. Şiretenie1 (1). Părea că nu vede dec'îl perdele albe şi de după fiecare se ivea, zîmbind cu o speriată şi copilărească şireţie, capul ei. eminescu, P.L. 57, cf. GHEŢIE, 11.M., CADE, IORDAN, L.R.A. 178, DL, DM. 2. Şiretenie1 (2). Cf. gheţie, r.m., cade, dm. Strecoară o zeamă limpede şi... O toarnă baba iarăş in cofa cu apă de lingă patul lui Constantin şi începe să ridă de şirefia ei. mera, l.b. 238. — Pl. : (2) şirefii. — Şiret* + suf. -ie. ŞIRÎZLĂ s. f. v. şireglă. Ş1RGĂNÎ vb. IV v. şnrgăni. ŞIRGĂTJ s. n. v. şurgăn. ŞÎRGHEN s. n. v. şurgăn. ŞIRGHIE s. f. (Prin sudul Transilv.) Fişie Îngustă de păinînt (arabil). Cf. paşca, gl. 53, corn. din jina-sebes, chest. iv 96/102, 162, 128/102, 110, 173, 177 d, 178 c. — Accentul necunoscut. — Pl. : şirghii. — Şi: şirie (chest. iv 128/177/d, 178/c), şfgliic (ib. 128/173), şlgliie (corn. din dXişoara — fXgXraş), şeghie (accentul necunoscut, corn. din .tina — sebeş), seghie (accentul necunoscut, paşca, gl.), sîgliic (accentul necunoscut, chest. iv 96/162) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. j i r e b i e. ŞIRÎC s. n. (învechit) Prăjină. Lei... 9 de tot siricul mare (a. 1820). iorga, s.d. xxii, 11. Hamalii, cu colete şi lăzi aninate pe şiricuri (a. 1858). tdrg 1434. O sută şiricuri cîte 25 la plută 3 lei (a. 1870). şio n1? 337, cf. CIHAC, II, 616, SCRIBAN, D. — Pl. : şiricuri. — Şi : sirîc (pl. şi strice scriban, d.) s. n. — Din te. syryk, ngr. cipÎKt. ŞÎRICA interj, v. silica. ŞIRICLÎC s. n. v. şiretlic. ŞÎRIE s. f. v. şirgliie. ŞIRÎGĂ s. f. v. şireglă. ŞIRÎGLĂ s. f. v. şireglă. ŞIRIMRfo s. n. v. şarampoi*. ŞIRIMPĂU s. n. v. şarampoi*. ŞIRfN s. n. (învechit şi regional) Trunchi de brad, lung şi subţire (din care se făceau antene sau vergi pentru navele cu vele). Sirinul mare ce se pogoară pe Şiret (a. 1776). şio ii2, 110. 3 bani de tot sireanul mic (a. 1799). uricariul, i, 84/19, cf. tdrg, scriban, d. 1 206, coman, gl. 136. Se construiesc şi plute de şirinuri. arvinte, term. 20, cf. 167. — Pl. : şirinuri. — Şi : (învechit) sirfn, sireăn (pl. sirene scriban, d.), (regional) şurin (coman, gl., arvinte, term. 167) s. n. — Din tc. seren „antenă". ŞIHÎNC subst. v. şirincă. ŞIRÎNCĂ s. f. 1. (învechit, astăzi în Maram.) Basma ; năframă (î 1). 4 şirince de taftă albastră pesire icoane (a. 1588). cuv. d.bXtr. i, 199/11, cf. 203/11. 13 şirinci şi mahrama avor (a. 1594). hurmuzaki, xi, 398, cf. şio n2, 115. Şirince de taftă, adecă marame lucrate cu fir, atirnă in coiful icoanelor, iorga, c.i. iii, 61, cf. tdrg, cade, scriban, d. Spune-m, mtndruf, de fi-s dragă, Să-m cumpăr şirincă neagră, ţiplea, p.p. 44. Ni, la uşă, ni, la masă! C-o şirincă de mătasă. bud, p.p. 21. Hei tu, mîndrulica mea, Numai dă-m tu şirincă. bîrlea, b. 37. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) înfăfişindu-le in năfrămi şirince cu mirosuri, cu unsori scumpe, dosoftei, v.s. ianuarie 2V/15. + (Prin Transilv.) Fişie de ţesătură. Cf. cv 1950, nr. 4, 34, lexic reg. 72. + (Prin vestul Transilv.; în forma şurincă) Brîu (de lină) Cf. tdrg, conv. lit. xx, 1018, alr i 1 871/90. 2. (Regional, mai ales în Transilv.) Fîşie îngustă de pămînt (arabil). Cf. lb, iser, polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 388, lm, ddrf, gheţie,r.m.,barcianu, alexi, w., tdrg, pamfile, a.r. 18, bocXneţu, t.a.215, cade, scriban, d. înainte aveam două şirinci de pămînt apătos. beniuc, v. cuc. 25. A vîndul şirincă aia de pămînt. v. rom. ianuarie 1960, 31. Era tot vară, dar nu se mai vedeau şurinci de ogoare, il septembrie 1961, 46. Celorlalţi, care mai aveau cîte ceva, cîte-o şirincă-două, le dădea locuri in parte. lXncrXnjan, c.i, 40, cf. vasiliu c. 202, com. din frata— turda, cv 1950, nr. 4, 34, chest. iv 96/106, 172 b, 128/62, 299, alr sn i h 8, a i 12, 17, ii 4, 12, v 14, vi 26, lexic reg. 72, ii, 17, mat. dialect, i, 96, teaha, c.n. 271. 3. (Prin nord-vestul Transilv.) Dungă, linie. Şi te du-n fundul grădinii, Că-i afla un şerpe mare Cu şirincă pe spinare, vaida, cf. lexic reg. 10. — Pl. : şirinci şi şirince. — Şi: şirinc (a ii 12) subst., siringă (lb, iser, polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 388, lm, gheţie, r.m., barcianu, alexi, w., DHLR I, 271, SCRIBAN, D. 1281, VAIDA, CHEST. IV 96/106, a ii 4, lexic reg. 10), şilincă (cv 1950, nr. 4, 34, chest. iv 96/172 b), şiningă (vaida, lexic reg. ii, 17 ; pl. şiningi lexic reg. ii, 17), şerfncă (a i 17), şurincă, (suspect) ştriugă (barcianu, alexi, w.) s. f. — Din ucr. mnpHHKa. ŞIRINCCŢĂ s. f. (Regional, mai ales în Transilv.) Diminutiv al lui şirincă (2). Cf. lb 645, lm 538, chest. iv 96/136, alr sn i h 8/537. — Pl. : ? — Şi: şiringtiţă (lb 645, lm 538), şurin-ctiţă (alr sn i h 8/537) s. f. — Şirincă + suf. -uţă. ŞIRÎNGĂ s. f. v. şirincă. ŞIRINGtiŢĂ s. f. v. şirincufă. ŞIRÎT s. n. v. şiret*. ŞIRlTfiNIE s. f. v. şiretenie*. ŞIRITLÎC s. n. v. şiretlic. ŞIRITRÎC s. n. v. şiretlic. ŞfRIŢĂ s, f. 1. (Prin Ban.) Hotar între două proprietăţi. Preste coama acestui gruniu e graniţa sau, cum zicem noi, ,,şirifa“ între izlaz şi pămîntul alodial al comunei, liuba-iana, m. 70. Graniţa dintre proprietarii pădurilor e şirifa. Com. liuba, cf. com. din ora viţa, chest. iv 112/20. 2. (Regional) Şir de nori1 subţiri. Cînd se arată Ia orizont şirîfe e semn că se apropie timp ploios. Com. din zagra—nXsXud . 3. (Prin vestul Transilv.) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape, care creşte în lanurile de cereale. Com. din tXrcXiţa—beiuş, cf. alr ii 5 173/310, a i 12. — Pl.: şirije. — Şir suf. -i/<5. 1537 ŞlRÎMBOI — 108 - ŞIROI1 ŞIRÎMBtil s. n. v. şarampoi1. ŞIRLÂU s. n. v. şirlău. ŞIRLĂU s. n. (învechit şi regional) I. Şiroi1 (I). Sudorile... de pre armasariu ca şirlaiele curea, can-TEMIR, IST. 77, cf. CIHAC, II, 388, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG 1435, CADE 1251, SCRIBAN, D. 1 281, DL. + P. e x t. (Regional, mai ales in Transilv.) Făgaş (săpat de apă). Cf. cv 1950, nr. 4, 41, chest. iv 44/68, 106, 264/a, 296, alr sn iii h 820/130, a ii 5, 10, iii 8, 16, 17, v 33, 35, lexic reg. 86. + (Regional; in forma şurlău) Urmă lăsată de roţile carului (Cîmpu lui Neag — Petroşeni). Cf. alr i 814/835. 2. (Adesea prin exagerare) Şiroi1 (2). Osteninţa de atlta vreame, mulţimea a alltea pagube, şirlaile sudorilor, izvoarăle lacremilor... toate cu totul in vlnt şi în deşert se duseră, cantemir, ist. 325. Era o liubov-nică intru deznădăjduire, pe a căriia obraz să vedea doaă şlrlauri de lacrămi. beldiman, n. p. ii, 12/4. Arză-toriul şirlău, ce lacrimile rănesc, Ctştigă năstavul sflnt şi şterge orice păcat, conachi, p. 58, cf. ddrf, săghi-nescu, v. 69. O (Adverbial) Lacrimile să-mi priveşti Ce la poale-fi curg şirlau. conachi, p. 156. Lacrimele clnd curg pe obraz, se zice că curg şirlău. şez. iii, 89. — Pl. : şirlaie şi (învechit) şirlăuri. — Şi: (regional) şarlâu (chest. iv 44/296; pl. şarlauă ib.), şurlâu (cv 1950, nr. 4, 41, alr i 814/835, alr sn iii h 820/130, a ii 5, 10, iii 8, 16, 17, lexic reg. 86; pl. şi şurlauă alr sn iii h 820/130), jirlău (şăineanu, d. u.), (învechit rar) şirlău s.n. — Probabil formaţie onomatopeică. Cf. ş i r 1 o i, ş u r 1 o i. ŞIRLOl» s. n. v. şiroi«. ŞIRLOf* vb. IV v. şiroi®. ŞIRLUf vb. IV v. şurlui. ŞIRM subst. (Transilv. şi prin Bucov.) Cozoroc. alr sn iv h 1 162. — Pl. : ? — Din germ. Schiam. ŞIROÂDĂ s. f. (Prin Transilv.) 1. Scaun de măcelărie. Cf. barcianu, v., alexi, w., păcalX, r. 69, CADE. 2. Suport de lemn, cu picioare, pentru albie sau pentru alte vase de lemn. Cf. pontbriant, d., păcală, m. r. 429, cade. + P. e x t. Vas din doage prevăzut cu picioare. Cf. polizu, barcianu, v., alexi, w. + Ciubăr; cadă; putină. Cf. klein, d. 424, lb, iser, hasdeu, i.c.i, 240, lm, dhlr i, 36, ist. l. rom. ii, 334, alr ii 6 129/141, alr sn i h 190/141. — Pl. : şiroade şi şirozi (alr sn i h 190/141). — Şi: şlr6d (pl. şiroduri polizu) s. n. id. ib. — Cf. germ. Schragen. ŞIR6d s. n. v. şlroadă. ŞIR6F s. n. v. şurub. ŞIROF vb. I. Tranz. (Regional) A înşuruba. Com. din braşov. — Prez. ind. : şirofez. — V. şirof. ŞIROFAR subst. (Regional) Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape, probabil şurubelniţă (1) (Ohaba—Făgăraş). Cf. h xvii 152. — Pl. ? — Şirot + suf. -ar. ŞIR<Î1< s. n. 1. Curs de apă (torenţial) care se formează în urma unei ploi abundente sau prin topirea zăpezii; p. e x t. curs de apă (repede); (învechit şi regional) şirlău (1). V. şuvoi1 (II). torent, pu- hoi. Şiroiu este însuşi vorba torent şt tncă poale şi mai imitativă, mai armonioasă, heliade, o. ii, 223. Fintina putoroasă impute la vale toate ale ei şuroaie. i. golescu, ap. zanne, p. i, 161. Apele, prin canaluri subterane, minate in sute de şiroaie, se urcă in citeva bazine, codru-drăguşanu, c. 136, cf. pontbriant, d. In funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Şiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri, alecsandri, poezii, 298, cf. costinescu, cihac, ii, 388, lm. O singură gre-şală de elrmă şi pluta pulea să se sfarme, iar noi să cădem in mijlocul şiroiului, i. negruzzi, s. v, 121, cf. ddrf, gheţie, n. m., barcianu, alexi, w„ tdrg, res-meriţă, d., şăineanu, d. u„ cade. Şiroaie de apă tulbure inundaseră plrtiile. stancu, r. a. iv, 317, cf. teo-dorescu, p. p. 210. Dare^ar Dumnezeu o ploaie, Să se facă iot şiroaie, jarnîk-bîrseanu, d. 222. înapoia lui flntlna vuia şi clocotea şi improşca şiroaie de apă. sbiera, p. 28. Păpălugă lungă, Săi, să deie ploile, Să curgă şoroaile. graiul, i, 252. Trimele pe lume O ploaie cu spume. Să verse plraie, Să curgă şiuroaie. MATEESCU, B. 21, Cf. ANT. LIT. POP. I, 500, A VI 26. •O (Prin analogie) Apa de ploaie... şuroaie de apă varsă. i. golescu, ap. cade. Şi ploaia, vărslndu-se In şiroaie, sileşte pre toţi a-şi căuta aciuare prin chilii. negruzzi, s. i, 215. începu cerul a turna şiroaie incit... totul pre păminl era înecat, odobescu, s. iii, 275. Umbra eroului nostru dispărea prin şiroaile ploaiei. eminescu, n. 34. (Adverbial) O ploaie ce curgea şiroaie. scriban, d. <0> (Prin exagerare) O luptă... începu atunci, luptă in care românii vărsară şiroaie de slnge şi se jertfiră ca nişte martiri, bălcescu, m. v. 8. S-au vărsat şiroaie de slnge. caragiale, o. iii, 205. <$> F i g. (Sugerează ideea de abundenţă, de succesiune neîntreruptă) O vină-n veci aduce o vină şi mai mare Ş-o patimă pe alta, şi mai sfişiitoare Ş-a lor năvală este şiroi pustiilor, heliade, o. i, 171. Fiecare pas al vremii, In şiroiul cel necurmat al veacurilor, lasă o intipă-rire asupra naţiilor, marcovici, d. 471/11. Naţura... au ţesut şi o întocmire, carea să oprească şiroiul sau torentul consumţiei vieţei. vasici, m. i, 53/18. Zeii urlă — stinci se clatin, norii-n fişii se distramă, Şi de fulgeri lungi şiroaie curg In munţii rupţi şi goi. eminescu, o. iv, 135. Dinspre-apusul ce tresaltă Singeroase curg şiroaie, macedonski, o. i, 205. Mihia işi oprea In fiecare minut şiroiul bogat al glndurilor. i. negruzzi, s. hi, 242. + (Regional; în forma şuroi) Şipot (I 1). Com. din straja—rădăuţi. + P. ext. (Prin Transilv.) Făgaş (săpat de apă). Cf. chest. iv 44/66/b, a ii 2, 4, iii 8. 2. (Adesea prin exagerare; de obicei la pl. şi însoţit de determinări) Şuviţă (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva sau din ceva; (rar) şuvoi1 (I 4), (învechit şi regional) şirlău (2). V. şipot (1 1). Ale sale mădulare-şi vede in bucăţi sărind, Care tirindu-se incă pă pămintul umedat, Lasă după el şiroaie in praful cel singeral. heliade, o. i, 101. Şiroaie de lacrimi curgeau din frumoşii ei ochi. negruzzi, s. i, 52, cf. pontbriant, d. 719. Pregătiţi-vă basmalele, căci o să vărsaţi şiroaie de lacrimi, alecsandri, t. 737, cf. 835. Două şiroaie de lacrimi curgeau pe obrajii lui. odobescu, s. i, 145. Păreţii erau negri de şiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod. eminescu, n. 38. Din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi. creangă, p. 99. Cu două şiroaie de slnge de la nas pină la poalele cămăşii, delavrancea, t. 127, cf. mace-donski, o. i, 255, ddrf, gheţie, r. m. Un şiroi de slnge i se prelingea pe bot. sandu-aldea, u. p. 28. Cu şurloaie de sudoare pe frUnte... conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună, gîrleanu, n. 81. Păreţii coşcoviţi şi-ncondeiefi de şirloaie slirigite, incep să se desprindă din blrnele învechite. ciocÎrlan, p. p. 7, cf. cade. Nu-şi şterge şuroaiele lacrimilor de pe obraz. c. petrescu, a. 489. îşi ştergea mereu şiroaiele de năduşală. i. botez, şc. 103, cf. popa, v. 157. Măria sa a ajuns cu şiroaiele curgindu-i din plete, sadoveanu, o. xvm, 77, cf. scriban, d. Flăcăii cu cămăşile ude de şiroaie de zeamă de struguri, camil petrescu, o. ii, 1550 ŞIROI2 -109- ŞlRUŞLIŢĂ 297, cf. 222. Din vatră se prelingeau şiroaie lungi de apă. camilar, n. i, 213. Începu a-i curge şiroaie de lacrimi din ochii albaştri, şez. iv, 186. <>• (Adverbial) Lăcrămi, ce porniţi Şiroi făr-lncetare. i. văcXrescul, p. 105/18. Picaţi, lacrămi, şiroaie! alexandrescu, o. i, 335. O înecă slngele ce curgea şiroaie din lot capu-i găurit de ţinte, odobescu, s. i, 174. Curgea sudorile de pe fiul împăratului şiroaie, ispirescu, l. 254. Pumnii i se umplură de slngele ce curgea şiroi, rebreanu, i. 39. Îmi curg lacrimile şiroaie, camil petrescu, u. n. 341. li curgea năduşala şiroaie pe obrazul puhav. sadoveanu, o. xvu, 357. Lacrimi mari şi calde. .. i se scurgeau şiroaie pc obrajii umflaţi, stancu, r. a. v, 337. Lacrimile ii curgeau şiroaie pe faţă. vinea, l. ii, 171. Curgea sudoarea şiroaie de pe dlnsul. sbiera^ p. 122. O (Adjectival) Fata cu lacrimile şiroaie pe obraz le povesti adevărata istorie, ispirescu, l. 331. Toate erau cu obrajii şiroaie de lacrimi, camil petrescu, 0. ii, 477. A rămas locului, încremenită, cu ochii mari, cu lacrimi şiroaie, vinea, l. ii, 90. (F i g.) Voi o vedeţi fugind prin sat, Cu zdrenţele şiroi, coşbuc, p. ii, 221. — PI. : şiroaie şi (rar) şiroiuri. — Şi : (regional) şirl6i, şoroi, şurloi, şur6i, jirlöi (scriban, d.) s. n. — Postverbal de la şiroi*. ŞIR0I* s. n. (Rar) Augmentativ al lui şir. Cf. şir (AII). Se finea şiroiul de căruţe lanţ. udrescu, gl. : — PI. : şiroaie. — Şir + suf. -oi. ŞIROÎ* vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre ape) A curge cu repeziciune, producînd un zgomot caracteristic; (rar) şuvoi2. Cf. polizu, 556, pontbriant, d. 720, cihac, ir, 388, gheţie, n. m., barcianu, 671, alexi, \v. 443, tdrg, resmeriţĂ; d., cade. Şuroia apa pe jgheaburi, c. petrescu, r. dr. 60, cf. scriban, d. Vedea : şiroind. . . ape de izvor, românia literară, 1969, nr. 15, 22/2. O (Prin analogie ; despre ploaie) Auzi cum şiruie afară, De-a lungul streşinilor, ploaia! iosif, patr. 78. .. Afară ploaia se auzea şuroind nesfirşil şi monoton. c. petrescu, c. v. 100. Şi-i numai ploaia şiroind peste ; alei. labiş, p. 375. O F i g. Cine este eroul ce credincios al legii Şi patriei, rempinse barbari ce şiroiară Din : Orient incoaci să-nece libertatea, heliade, o. i, 201. Pe lespezile de majolică şiroiau neguri răcite şi liehe- '■ fiate. vinea, l. i, 74. 2. (Despre lichide) A curge, a se scurge, a se prelinge ; in şuviţe (abundente) de undeva sau din ceva (pro- : ducînd un zgomot caracteristic). Cf. i. văcărescul, p. 72/6. Lacrămi de pocăinţă din ochii ei şiruind. pann, : p. v. i, 143/10. Vedea. . . singele cum şiroia. negruzzi, s. i, 117, cf. pontbriant, d. 720, cihac, ii, 388, lm 539. Roua nopţii şirăia pintre frunze. conv. lit. x, 352. Două lacrimi groase li şiruie... pe obraji, cara-giale, o. iv, 389. Se luptă şi habar n-are că-i şuruie slngele pe sub tunică, vlahuţă, o. a. i, 182, cf. ddrf. Din gură-i şiroiesc... bale înveninătoare. ollănescu, , h. o. 215, cf. barcianu, 675. Prin burlane şiruia spumă albă. sandu-aldea, a. m. 56. Nici o adiere de vînt nu răcorea frunţile pe care şiruiau sudorile fierbinţi, săm. : iv, 950, cf. alexi, w. Repede prinse din rană să-i şiruie slngele. murnu, i. 72, cf. tdrg, şăineanu, d.u.,cade. Dlra de apă... şuroia de pe pălărie, c. petrescu, c. v. 146. Lacrimele li şiruiau dese, mari şi grele, popa, ; v. 278. De sub gene ii şiruiesc... lacrimile, p. constant, . r. 116, cf. sadoveanu, o. x, 199, scriban, d. Fostul argat aduse un coş... din care apa şiroia. v. rom. iulie 1954, 72. Citeva lacrimi li şitoiau pe obraji, vinea, 1. i, 161. Să văd apa şurăind. doine, 256, cf. şe7ş. iv, 212. S-aude vinul şurăind. l. costin, gr. băn. ii, 189. Ş-auz sepu scirţlind, Vinu-n ocî şuruind., diaconu, vr. 183. O Ţranz. Din gură-mproaşcă unda cea sărată Ce-i şuruie piraie de pe creştet, murnu, : o. 89. + (Despre obiecte ude, îmbibate cu un lichid, sau despre ceva care secretă un lichid) A lăsa să se: scurgă un lichid în şuviţe (abundente). Fruntea călă- reţului şiroia de sudoare, negruzzi, s. i, 42. li şiruiau ochii. săm. iii, 311. M-am trezit... într-o jalnică stare, cu straiele şiroind, sadoveanu, o. ix, 382. Ajuta ca de obicei la scoaterea pieilor vlscoase, grele de saramură, care şiroiau. camil petrescu, o. ii, 448. Şi In coşuri de nuiele Şiroind de apa mării Tremură ieşiţi sub soare Peştişorii, horea, p. 86. <0> (Subiectul este o persoană de pe care sau din hainele căreia se scurge un lichid) Se ridică şuroind de apă. c. petrescu, r. dr. 61. Şiroind de apă,... ieşeau la celălalt mal al vadului, sadoveanu, o. vi, 607, cf. xvi, 343. — Prez. ind. pers. 3 : şiroieşte. — Şi: (regional) şirăi, şirloi (pamfile, j. ii, 164), şirul (prez. ind. pers. 3 şi şiruie), şuroi, şurui (prez. ind. pers. 3 şi şuruie), şurăi vb. IV, (neobişnuit) şiroiă vb. I. — Formaţie onomatopeică. Cf. c i u r u i. Ş1ROI vb. I v. şiroi*. ŞIROÎRE s. f. Faptul de a şiroi3. 1. Cf. şiroi3 (1). Cf. polizu, 556, pontbriant, d. 720, DDRF, DM. 2. Cf. ş i r o i3 (2). Credea că şiruirea de pe ureche e de năduşeală. camil petrescu, o. ii, 694, cf. dm. 3. (Geol.) Fenomen de eroziune superficială, provocat de firişoarele de apă care provin din precipitaţii atmosferice şi care se scurg pe un teren in pantă. Cf. ltr2. în timpul verii — cînd cad ploi rare şi adesea torenţiale — predomină şiroirile de pantă In malurile de loess. mg i, 178, cf. dm. — PI. : şiroiri. — Şi: (regional) şiruire, şurufre (polizu, pontbriant, d.) s. f. — V. şiroi*. ŞIR0V s. n. v. şurub. ŞIRUfl vb. IV. 1. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A (se) înşirui; a (se) alinia. Cf. costinescu, gheţie, r. m., alexi, w., tdrg, dr. vii, 118, scriban, d., dm. Pe poartă să-mi iasă, Oşti să-mi şiruiască, Lefi să-şi Impărţească. păsculescu, l. p. 49. 2. T r a n z. (învechit) A înşira. La mine slnt strînse multe, cum să ţi le şiruiesc, Ce să-ţi spui mai înainte ş-unde să mă isprăvesc? pr. dram. 104. — Prez. ind. : şiruiesc. — Şir + suf. -ui. ŞIRUÎ2 vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică sămînţa) A semăna peste brazde (Secăşeni — Oraviţa). alr ii 5 109/29. — Prez. ind. : ? — Cf. ser. 5 i r i t i ,,a răspîndi, a împrăştia“. ŞIRUf* vb. IV v. şeruil. ŞIRUfr vb. IV v. şiroi*. ŞIRtJÎRE* s. f. (învechit, rar) Descriere. Pre Pto- lomei... în cele mai multe să fie greşit îl arată şi mai ales în şiruirea ostrovului ThuU. cantemir, hr. 173. — PI.: ? — V. şirui*. ŞIRUfRE* s. f. v. şiroire. ŞIRULEţ s. n. Diminutiv al lui ş i r. Cf. ş i r (A I 1) De rîde ţi-arată două şiruleţe de mărgăritar, dela-vrancea, s. 42, cf. ddrf, tdrg, cade. Şiruleţ de mărgele. DL, cf. DM. — PI. : şiruleţe. — Şir + suf. -uleţ. ŞIRULIŢĂ s. f. v. şinişliţă. ŞIRUŞLIŢĂ s. f. (Bot. ; regional) Coada-calului (Equisetum arvense). Cf. borza, d. 292, h iv 268. 15 - c. 427 1564 ŞIRUŢ - 110- — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Şi : şirnlijă (accentul necunoscut) s. f. h iv 268. — Etimologia necunoscută. ŞIRtiŢ s. n. Diminutiv al lui ş i r. 1. Cf. ş i v (A T 1). Cf. tdrg, dl, dm. <0 (Adverbial) Pînă-s mere mititele Stau şirut pe crengurele. marian, nu. 616. 2. (în poezia populară) Cf. şir (Al 2). Iartă-m, Doamne, dorafu, Să-m pot serie şirulu. bIrlea, c. p. 174. — PI.: simţuri. — Şir + suf. -uf. ŞISAR s. m. v. şiţar. ŞfSĂ s. f. v. şiţă>. ŞfSCĂ s. f. v. şişeăl. ŞISC0I s. m. v. şişeoi. ŞISC0HN1ŢĂ s. f. v. şişcoriiiţă. ŞJSCOVÎ vb. IV v. şiştăvi*. Ş1SHANEA s. f. v. şnşanca1. ŞISLâTE subst. v. şuşlete. ŞTSMĂTIC, -Ă adj. v. seliismatic. ŞISMATICÎE s. f. v. schismaticii. ŞIST s. n. Rocă stratificată care arc proprietatea de a se desface în plăci cu suprafeţe paralele. V. m e a 1 (3). Cf. codru-drăguşanu, c. 2. în ripetc Nistrului. . . treptat să descopere greşul coarţos, şistele lutoase şi piatră văroasă, calendar (1858), 36/15, cf. prot.-pop., n. d. In alte localităţi se utilizează pentru preparaţiunea aluminiului nişte schisturi argiloase. poni, ch. 232, cf. 124, ENC. ROM., BARCIANU, 610, ALEXI, W. 404, ABDE-LEANU, V. P. 42, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC .AGR., scriban, d. 1 170. In argile, marne, şisturi argiloase, roci impermeabile, apele de imbibaţiune, fixate în rocă, au o compoziţie chimică foarte uniformă, enc. tehn. i, 210, cf. cantuniari, L. M. 168. Şisturi!le puternic înclinate sau verticale permit pătrunderea mai uşoară a apei, dezagregîndu-se... mai uşor. chiriţă, p. 706. Şisturile verzi prezintă o puternică şisluozitate. oncescu, o. 87, cf. ltr2, dp, dm, dn2, der. Şist cristalin = rocă metamorfică formată sub acţiunea presiunii. Cf. cantuniari, L. M. 152. Deseori stînci întregi de şisturi cristaline pot fi sfărîmale în bucăţi, chiriţă, p. 706, cf. ltr2, dm, dn2. Gresiile, nisipurile şi argilele... provin din dezagregarea rocilor eruptive sau a şisturilor cristaline, geologia, 3, cf. der. — Scris şi: (după fr.) schist. — PI. : şisturi şi (învechit, rar) şiste. — Şi : (rar) schist; (scriban, d.), (învechit, iar) shist (codru-drăguşanu, c. 2). s. n. — Din fr. schiste. — Schist < gr. (Ca epitet depreciativ, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de'‘) Dar şişca de Joimăriţă miroasă bine şi iot ştie ce-au făcut ele. pamfile, duşm. 105. — Pl. : şişie şi şişti. — Etimologia necunoscută. Cf. magh. dlal. siska, ser. § i § k a „craniu“. ^ ŞIŞCĂ1* s. f. (Prin Ban. şi vestul Transilv.) Păi1 lăsat pe frunte (la oameni sau la animale). Cf. dr. v, 283, ALR TI/I h 7. -Pl.:? — Din ser. §i§ka. ŞlŞCĂf vb. IV v. şişeăvi*. ŞIŞCĂNI vb. IV. T r a n z. şi intranz. (Regional ; despre animale) A mirosi, a adulmeca ; a căuta (după miros) (Cetăţeni —Piteşti). Cf. udrescu, gl. Şişcăne dinele peste tot, simte ceva. id. ib. — Prez. ind. pers. 3 : şişcăne şi şişcăneşte. — Etimologia necunoscută. ŞIŞCĂNÎT, -Ă adj. v. şişcăvit*. ŞlŞCĂRf vb. IV v. şiştăvi. ŞIŞCĂRÎE s. f. (Transilv.) Vrăjitorie. L-au mulat prin şişcăriile ei intru un viţel, bărac, ap. tdrg; cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. — Pl. : şişcării. — Şişcă* + suf. -ărie. ŞIŞCĂRÎT, -A adj. v. şiştăvit, ŞTŞO.ĂTtÎRĂ s. f. (Prin Mold.) Şişcă1 (1). Cf. scriban, d. — Pl. : şişcăluri. — De la şişcă*. ŞIŞCĂ VKAIJV s. f. (Prin nord-estul Olt.) Şişcăvire. Cf. CIAUŞANU, V. 201. — Pl. : şişcăveli. — Şişeăvi* + suf. -eală. ŞIŞCĂ Vi* vb. IV. Intranz. (Transilv. şi prin nord-estul Olt.) 1. A pronunţa defectuos anumite sunete; a vorbi peltic sau sîsîit. Cf. lb, iser, ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG 1 436; RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SIMA, M. 185, FRÎNCU-CANDREA, M. 105, PAŞCA., GL., com. BENIUC. ALR Il/l h 33, MAT. DIALECT. I, 268.0 Tranz. Şişcăveşte vorba, alr ii/i h 33/833, 2. A se bîlbîi, a gîngăvi. Cf. molnar, d. 302, klein, d. 424, cihac, ii, 389, dl, ciauşanu, v. 201, alr ii/i. h 32, mn 11, 6 883/ 102. — Prez. ind. : şişcăvesc. — Şi : şişcăi (rev. crit. iv, 14C), şiseovi (molnar, 129), şuşcăvf (alr uliji 20, h 32, h 33) vb. IV. — V. şişcav*. ŞIŞC.ĂVÎ* vb. IV v. şiştăvi. ŞIŞCĂVÎRE s. f. (Transilv. şi prin nord-estul OÎt.) Acţiunea de a şişeăvi1 (2); (regional) şişcăveală. Cf. KLEIN, d. 424, ciauşanu, v. 201. — V. şişeăvi*. ŞIŞCĂVÎT*, -Ă adj. (Despre oameni) 1. (Regional; în forma şişcănit) Peltic; sîsîit (Bulzeşti —Craiova). Cf. gl. olt. O (Adverbial) Vorbesc şişcănit. ib. 2. (Prin Olt.) Bîlbîit; gîngav. Cf. ciauşanu, v. 201. — Pl. : şişcăviji, -te. — Şi : şişcănit, -ă adj. — V. şişeăvi*. ŞIŞCĂVÎT», -Ă adj. v. şiştăvit. ŞIŞC6I s. m. (Transilv.) 1. Vrăjitor. Cf. lb, iser, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 389, LM 539, DDRF, , BARCIANU, ALEXI, W., TDRG 1 435, CADE. 1616 ŞÎŞCORNIŢĂ -112- ŞIŞTAV2 2. Strigoi, Credinţa in strigoi, numiţi In unele părţi, ale Transilvaniei şiscoi, este foarte răspinăită. mabian, î. 418, cf. PAMFILE, DUŞM. 127, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., DL, DM. — PI. : şişcoi. — Şi: şisc6i s. m. — Şişcă* + s«f. -oi. ŞÎŞCORNIŢĂ s. f. (Prin Mold. şi Bucov.) Maşină, de tocat paie1 sau coceni; (regional) şişcă1 (2). Cf. dr. v, 98, scriban, d. 1 281, dl, dm, com. marian, com. din bilca—rădăuţi, cv 1950, nr. 11 — 12, 40. — PI.şişcorniţe. — Şi: şiscorniţă (com. din bilca— rădăuţi), slşc6rm{ă (com. marian), cişcomiţă (dr. iv, 1557) s. f. — Şişcă1 + suf. -orniţă. ŞIŞEÎ vb. IV v. şişîi. ŞIŞHANEA s. f. v. şuşanea1. ŞIŞIE s. f. (Regional) Un fel de brîu din mărgele (Păuşeşti Otăsău—Băile Govora), coman, gl. — Accentul necunoscut. — PI. : şişii. — Din ser. SiSa. ŞIŞ1Î vb. IV v. şlşii. ŞIŞINE s. f. v. şuşanea*. ŞIŞÎB s. n. (Prin nord-estul Olt.) Ferăstrău, lexic reg. ii, 32. — PI. : şişire. — Etimologia necunoscută. ŞIŞITOÂRE s. f. v. şitoare. ŞIŞLÎT s. m. v. şuşlete. ŞIŞLl^TE s. m. v. şuşlete. ŞIŞLÎT s. m. v. şuşlete. ŞIŞNEÂB s. m. (Ornit.; prin nord-vestul Transilv.) Lipitoare (Caprimulgus europaeus). Cf. băcescu,păs. 161, 274. — PI. ; şişnebi. — Şi: sişncăb s. m. băcescu, păs. 155. — Etimologia necunoscută. ŞIŞNIC subst. (Regional) Sfredel mic (Beica —Reghin). viciu, gl. — Accentul necunoscut. — PI. ; ? — Etimologia necunoscută. ŞIŞOÂRCĂ s. f. v. şuşorcă. ŞIŞOC subst. (Maghiarism, prin Transilv.) Coif, cască. Cf. anon. car. Pusei arma lingă mine şi şîşocu. BL ii, 219. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Şi: şişac (accentul necunoscut) subst. anon. car. — Din magh. sisak. ŞIŞORCĂ s. f. v. şuşorcă. ŞIŞT subst. (Prin sudul Transilv.) Zer care rămîne după .ce se alege urda. Cf. tdrg, pamfile, i. c. 35, viciu, gl. — Etimologia necunoscută. ŞIŞTAR» s. n. 1. Vas de lemn (sau de metal), de obicei cu gura mai largă decît baza, folosit mai ales la muls, pentru stringerea laptelui. V. doniţă, găleată, hlrdău, ciubăr, vadră. Cf. klein, d. 425, lb 690. Ca un bun păstori mulge cu bucurie pe lamă, apoi in loc de şiştari, întrebuinţa coaja nucii cocului, drăghici, r. 101/20, cf. iser, 254, polizu, 556, pontbriant, d., cihac, ii, 397, lm. Trase şiştarul de sub ugerul vacii, vlahuţă, o. a. ii, 51, cf. gheţie, r. m. Dogarul (pe moldoveneşte butnarul) face doniţe sau cofe,... cofăiele, şitare. damé, t. 85, cf. săghi-nescu, v, 69. Unde-i şîştaru, mamă? sandu-aldea, d. n. 222, cf. tdrg. Vaca se mulge tntr-un vas de lemn numii... şiştar, şilar sau găleată ori doniţă, pamfile, i. c. 20, cf. dhlr i, 260, 272.O vacă, din vitele domneşti, a singerat în şistar, pe cind o mulgea, delavrancea, a. 106. Luă şuşlarul, alergă la grajd şi începu să mulgă. agîrbiceanu, a. 496, cf. păcală, m. r. 432. Intră in casă... finind în mină un şiştar cu lapte, bujor, s. 85. S-a pus să siringă... urda, intr-o jacă, aşezată d-asupra unui şiştar. lungianu, cl. 111, cf. resmeriţă, : d., şăineanu, d. u., cade. Mulgea vaca... Laptele fişnea aburind cald în şiştar. c. petrescu, î. ii, 160, cf. stoian, păst. 50. Ciobanii au rtnduială să umble ferchezuiţi şi curaţi, ca laptele din şiştar. sadoveanu, o. xviii, 569, cf. bul. fil. iv, 66, scriban, D.. Aburea laptele proaspăt în şişlare. labiş, p. 394, cf. h iii 488, v 320, ix 510, xvi 11, jarnîk-bîrseanu, d. 482, conv. lit. XX, 1 018, VAIDA, REV. CRIT. IV, 290, ŞEZ. VII, 166, boceanu, gl., i. cr. vii, 312, iordan, l. m. 199, L. COSTIN, gr. băn. II, 186, CHEST. v 61, 125, ALR I 706, 1 059, a i 12, 13, 21, 22, 24, 26, 31, ii 1, 6, : 8, 12, in 2, 5, 12, 19, lexic reg. 10, pascu, c. 208. Vaca rea dă cu piciorul cind umple şitaru, se zice despre cel ce-şi bate joc de propria sa muncă. Cf. zanne, p. i, 688. 2. (Rar) Cantitatea de lichid conţinută intr-un şiştar1 (1). De cite ori ieşea... prin curte, ea ştia că bea cîte-o jumătat’ de şuştar de lapte, agîrbiceanu, a. 496. — PI. : şiştare. — Şi ; (regional) şistăr, şităr (pl. şi şitaruri alr i 1 059/298, 333, 590, 614), şăştâr (chest. v 61/75), şoştăr (ib. 125/97), şuştâr (pl. şi şuştaruri alr i 1 059/320), şuştir (klein, d. 425, lb, alr i 1 059/ 129, 160), şustăr (h xvii 100, rev. crit. iii, 307, mat. folk. 982, chest. v 125/27), ştar (alr i 1 059/508), slştăr (h v 210), suştdr (a i 17, 22), ciuştâr (alr i 1 059/59, 98, 100, 140), gitâr (viciu, gl.), Jităr (alr i 1 059/335) s. n. — Cf. slavonul iii e e t a i> i. ŞIŞTAR* s. n. (Prin Ban. şi vestul Olt.) Unealtă asemănătoare cu compasul, folosită în rotărie ; (regional) şişteală2, şiştoare1. Cf. i. ionescu, m. 712, LIUBA-IANA, M. 121, ALR II 6 681/36. — Pl. ! şiştare. ' — Din ser. Sestar „compas“. ŞIŞ’fAVI, -Ă adj. 1. (Despre boabele cerealelor) Pipernicit, chircit, sec ; (despre ştiuleţi sau despre cereale) cu boabe puţine, pipernicite, chircite, seci. în acest an... majoritatea agricultorilor seamănă, de nevoie, grine şiştave. ap. tdrg. Oftă... plivind din palmă un bob şiştav. chiriţescu, gr. 162, cf. cade. Prin uscare se zbîrceşte şi iese un grîu şiştav, uşor. , ion botez, str, 7, cf. enc. agr., scriban, d. Boabele : şiştave nu pierd facultatea germinativă, săvulescu, î m. u. i, 143, cf. dl, dm, h v 148, ciauşanu, v. 201, to-. mescu, gl., alr ii 5 147/928, 5 197/928. 2. (Munt., Olt. ; despre oameni sau despre animale) ; Firav, debil, bolnăvicios. Cf. chiriţescu, gr. 254, CADE, RĂDULESCU-CODIN, I. CR. XIII, 83, TOMESCU, GL., alr i 1 557/786, udrescu, gl. + Indispus ; puţin bolnav. Cf. lexic reg. ii, 17. Azi sînt cam şiştav, nu ; mă simt tocmai bine. udrescu, gl. — Accentuat şi: şiştav. tdrg, cade. — Pl. : şiş- ■ tavi, -e. — Şi : (regional) şişcăv, -ă (i. cr. xiii, 83, ciauşanu, v. 201, alr ii 5 147/791, lexic reg. ii, 17, udrescu, gl.), şistav, -ă (accentul necunoscut, to-mescu, GL.),sişteăv, -ă (alr h/899), jîjgăv, -ă (accentul necunoscut, l. costin, gr. băn. ii, 116) adj. — Din bg. cymqaB. ŞIŞTAV*, -Ă adj. v. şuştav. 1637 ŞIŞTĂRAŞ -113- ŞITĂUAR ŞIŞTĂRAŞ s. n. Şiştărel. Cf. lb 690, iser, 254. Am drăguţ păcurăraş: îmi aduce sara caş Şi jtnliţă-n şuştăraş. mîndrescu, l. p. 59. — PI. : şiştăraşe. — Şi: (regional) şuştărăş, şuşterăş (iser) s. n. — Şiştar* + suf. -aş. ŞIŞTĂRÎX s. n. Diminutiv al lui şiştar1; şiş-tăraş. Cf. ş i ş t a r1 (1). Cf.LB 690, iser, 254, polizu, 556, ddrf IV, 133, TDRG 1 436, cade, dl, DM. Şuştărel de două vaci, Mă mir, mîndră, cum îl placi l jarnîk-bîrseanu, d. 459. — PI. : şiştărele. — Şi: (regional) şuştărel, şuştercl (iser, 254) s. n. — Şiştar* + suf. -el. ŞIŞTĂVf vb. IV. Refl. 1. (Despre boabele de . cereale sau despre cereale) A se pipernici, a se chirci. Bobul nu are timp să se umple şi se zbîrceşle, se şiştă-veşte. SANDU-ALDEA, S. 104, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. 2. (Prin Munt. ; despre oameni) A deveni firav, debil, bolnăvicios. Cf. cade, dl, dm, rădulescu-codin, UDRESCU, GL. — Prez. ind. : 'şişlăvesc. — Şi: (regional) şişcări (udrescu, gl.), şişcăvi (id. ib.) vb. IV. — V. şiştav*. ŞIŞTĂVfRE s. f. Faptul de a se ţiştăvi (1)> pipemicire, chircire. Căldura excesivă... in cursul lunei iunie, clnd bobul de grîu se găseşte în lapte, provoacă fenomenul de pălire şi de şiştăvire foarte frecvent la noi. enc. agr. iv, 421. In aceste împrejurări se petrece fenomenul de şiştăvire, cu efecte păgubitoare. sXvulescu, m. u. i, 143, cf. 151, dl, dm. Timpul uscat din august a dus la şistăvirea boabelor de porumb. scînteia, 1960, nr. 4 834. — PI. : şistăviri. — Şi : şiştăvire s. f. dp. — V. şiştăvi. ŞIŞTĂVÎT, -Ă adj. (Prin Munt. ; despre oameni) Firav, debil, bolnăvicios. Cf. udrescu, gl. — PI. : şiştăviţi, -le. — Şi: şişeărit, -ă (udrescu, gl.), şişcăvit, -ă (id. ib.) adj. — V. şiştăvi. ŞIŞTEALĂ* s. f. (Prin nord-vestul Transilv.) 1. Tărăgănare, tergiversare. Cf. caba, săl. 2. (în e x p r.) Mai pe şişteală = „mai bine, mai cu socoteală“, cl 1960, 100. -PI.:? — Etimologia necunoscută. ŞIŞTEALĂ* s. f. (Prin Olt.) Şiştar2. Cf. h xvi 48, alr ii 6 681/886, 6 682/886. + (Regional) Zgirieci (Grădiştea—Rîmnicu Vîlcea). alr ii 6 675/812. - PI. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. şiştar2, ş i ş-toare1. ŞIŞTOACĂ s. f. 1. (Regional) Vale îngustă şi puţin adîncă, în pantă1, prin care se scurg şuvoaiele1 după ploaie sau după topirea zăpezii. V. jgheab, v ă- i u g ă. Hornurile şi şiştoacele, drumuri ale puhoaielor. ap. tdrg. Mă suii pe matca pietroasă a unei şiştoace. ap. CADE, cf. scriban, d., cl 1959, 134. + Vale mlăştinoasă (Izvorul Alb —Piatra Neamţ). Cf. glosar reg. 2. (Prin sudul Transilv.) Cădere de apă. chest. iv 43/175. 3. (Plutărit; prin Maram. şi Bucov.) Poartă principală a stăvilarului prin care ies buştenii şi plutele. Cf. ABVINTE, TERM. 114, 168. — PI. : şişloace. — Şi: şişt6c (tdrg) subst., şoş-toâeă (arvinte, term. 114, 168), şustoăcă (a v 1) s. f. — Etimologia necunoscută, ŞIŞTOAREl s. f. (Regional) Şiştar2 (Negreni-Slatina). Cf. alr ii 6 681/791, 6 682/791. — PI.:? — Cf. ş i ş t a r2. ŞIŞTOÂRE* s. f. v. şitoare. ŞIŞTGc subst. v. şiştoacă. ŞIŞT(JR, -OARE subst. 1. S. m., s. f. (Popular) Fiecare dintre bucăţile de lemn (sau de fier) prinse la capete în tlrcoalele prîsnelului de la moară şi care se angrenează cu măselele (II1 a) roţii. Cf. cihac, ii, 389. Prîsnetul este alcătuit din 7 şitori sau şiştort. DAME, T. 152, cf. BARCIANU, SXGHINESCU, V. 34, ALEXI, w., tdrg, pamfile, i. c. 185. Valul e alcătuit din 7 şuşlori. pXcala, m.r. 466, cf. resmeriţă, d., şXineanu, d. u., cade. Măselele angrenează cu şitorii sau şiştorii (de obicei şapte), ltr2 xv, 63, cf. dl, dm, h iii 246, v 16, 122, x 69, conv. lit. xx, 1 018, şez. vii, 188, gr. s. iii, 353, iv, 134, alr sn i h 163. Crîngul morii are opt şuştort. mat. dialect, i, 194, cf. glosar reg. 2. Subst. (pl.) (Regional; In forma şuştort) Fiecare dintre bucăţile de lemn prinse în jurul roţii sau al carului, care pune în mişcare joagărul (Topliţa). Cf. alr ii 6 437 bis/228, 6 456/228. 3. S. f. (Prin Transilv.) Fuscel (la loitră). Cf. dl, DM, ALR SN H h 348. 4. S. f. (Prin sudul Transilv. ; în forma şuştoare) Spetează (la grapă). Cf. brebenel, gr. p., alr ii 5 115/ 172. 5. S. f. (Prin sudul Transilv.) Fofelniţă (la vîrtel-niţă). Cf. brebenel, gr. p. 6. Subst. (pl.) (Regional; în forma şuştori) Fălcea (la meliţă) (Marpod—Agnita). Cf. coman, gl. 7. Subst. (pl.) (Regional) Fiecare dintre chingile de fier orizontale care întăresc uşa unei case (Răşinari — Cisnădie). Cf. păcală, m. r. 409, 501. 8. Subst. (pl.) (Regional) Fiecare dintre grinzile între care se fixează fereastra. Cf. chest. ii 116/65, 115. 9. Subst. (pl.) (Regional) Fiecare dintre stîlpii verticali care sprijină streaşina casei (Supuru de Sus—Cărei). Cf. chest. ii 119/380. 10. Subst. (pl.) (Regional) Fiecare dintre bîrnele care mărginesc intrările strungii (Zărneşti).Cf.chest. v 50/98. 11. S. m. (Regional) Par1 ascuţit care se pune in vîrful caselor ţărăneşti. Cf. pamfile, i.c. 422, dl, dm. — Pl. : şiştori. — Şi : (regional) şistâr, -oire (ddrf, h i 8, ii 244), şitor, -oâre s. m., s. f., şlşt61i (alr sn i h 163/284), şust6ri (ib. h 163/362) subst. (pl.), şuşt6r, -oăre ş.m., s. f., sistor (pamfile, i.c. 422) s. m., suştfiri (brebenel, gr. p.), biştfiri (h xi 350) subst. (pl.). — Etimologia necunoscută. Cf. ucr. iii e C t i p h h „roată dinţată“, rom. sucitor, şitoare. ŞIŞUÎ vb. IV v. şişti. ŞIT s. n. v. şut5. ŞITAR s. n. v. şiştar*. ŞÎTĂ s. f. v. şut5. Ş1TĂLÎ vb. IV v. şeităli. ŞITĂU s. n. v. şaităul. ŞITĂUAR s. m. (Prin vestul Transilv.) Persoană care se ocupă cu stroarcerea uleiului din seminţe; proprietar al unei prese de ulei. Cf. alr Ii 6 494/316, 334. — Pl.: şităuari. — Şitău + suf. -ar. 1656 ŞITOARE -114- ŞÎBR , ŞITOARE s. f. J. (Regional, mai ales în Mold.) Cingătoare (ţesută din lină) folosită mai ales de femei. V. bată, brăcire, b r i u. Cf. ddrf, scriban, d., dm 833, h i 103. Cu beţive Puchiţele, Cu şistori Roşi cinsăţete. teodorescu, p.p. 380, cf. marian, d. 268, pîr-vescu, c. 79, l. costin, gr. băn. 198, nov aco viciu, c.b.i, 20, alr i 1 869/518, 522, 540, 550, 618, 1 871/518, alr sn îvMNhl 172/414. 4- Ţesătură (sau împletitură) lungă şi îngustă cu care se înfaşă copiii. V. f a ş ă. Cf. dm 833, alr n/i h 148, LEXIC reg. 64. 2. (Prin Transilv. şi Mold.) Lizieră (la ţesături sau la îmbrăcăminte). Şişitoare de bată la rochie, cihac, ii, 389. Şitoare de postav, id. ib., cf. ddrf iv, 70, gheţie, R.M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D.U., CADE. 3. (Regional ;in Sommşiştoare) Felie(tăiată dintr-un aliment) (Ţepu—Tecuci). Cf. lexic reg. ii, 96. Taie o şîşioare de carne. ib. — Pl. : şitori. — Şi : şistoâre, şişitoăre, şiştoâre, şuştoâre (cade, l. costin, gr. ban. 198), şutoărc (h i 103), cişloăre (ddrf) s. f. — Etimologia necunoscută. ŞlT R e f 1. p a s. Curţile noastre te îngrădirăm, casele să şiţuiră. delavrancea, s. 227. — Prez. ind. : şiţuiesc şi şiţui (tdrg). — V. şiţă1. Ş1ŢUÎT, -Ă adj. (Mai aleş în Munt. ; despre clădiri, garduri etc.) Cu acoperiş de şiţă1 (1). Cf. dl, dm. — Pl. : şiţuiji, -te. — V. şilui. ŞIU s. n. v. şuvoi*. ŞIUÎ* vb. IV. I n t r a n z. (Prin Munt. ; despre oameni) A şuiera printre dinţi. Cf. alr ii/i mn 9, 6 865/899. <0> F i g. Cit malu m-aş face. . . dă mi-ar şiui pă la urcchic vestea că. . . s-au olărit bucuroşi să facă-ndreplare rclilor. jipescu, o. 21. — Pronunţat : şi-u-, — Prez. ind. : şiui. — Formaţie onomatopeică. ŞJUf* vb. IV v. şioi*. şiuşf vb. IV. Intrau z. (Regional) A fluiera (Mehadia —Orşova), l. costin, gr. băn. 193. — Pronunţat : şi-u-, — Prez. ind. : ? — Formaţie onomatopeică. ŞIUTEMÎN s. n. (Maghiarism regional) Prăjitură (Voivozi —Cărei). Cf. alr sn iv h 1 081/325. — Pl. : şiuteminuri. — Din magh. siitemeny. ŞIUVIJîN subst. (Maghiarism regional) Leat (Mihăi-leni —Miercurea Ciuc). Cf. alr ii/i h 268/574. 0> (Cu sens colectiv) Gard de şiuvien. ib. — Pl. : ? — Din magh. sov6ny „gard de mărăcini ; gard împletit din nuiele“. ŞIV vb. I v. şi ba*. ŞIVER vb. I v. şuiera. ŞÎVERE s. f. (pl.) (Regional) Aşchii (Clinic-Sebeş). A II 12. — Şi: şuvere s. f. (pl.) a ii 12. — Etimologia necunoscută. Cf. ş î b r ă. ŞIVÎŢĂ s. f. v. şuviţă. ŞlVOl* s. n. v. şuvoi*. ŞlVdl* subst. v. şiboi. ŞIVOÎ* vb. IV v. şuvoi*. ŞÎBRĂ s. f. v. şibă. SIC - 115 - ŞLAG1 ŞlC s. m. v. şir*. ŞÎCATĂR s. n. v. şicator. ŞÎFdND s. n. v. şifou1. ŞÎFtfNT s. n. v. şi/o o1. ŞlGHÎG s. f. v. şirghie. ŞÎGNÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A şopti (1) (Vînători — Sighişoara), alr ii/i mn 11, 6 880/157. — Prez. ind. : ¡jignesc. — Probabil formaţie onomatopeică. ŞîlGS, -OASĂ adj. v. şuios. ŞÎITĂU s. n. v. şaitău*. ŞÎITURĂ s. f. v. şuietură1. ŞÎLfiP s. n. v. şlep*. ŞU.T s. n. v. şi 1<1. şImEDRU s. n. v. şimledăr. ŞtMdC s. m. v. şomic. ŞliVDURĂ s. I. (Regional) Şnur (I) (la pălărie) (Groşi —Baia Mare), alr ii 3 277/349. — PI. : şînduri. — Cf. ţinură. ŞINGĂVÎ vb. IV. Intranz. (Regional; despre cai) A şchiopăta (I 1) (Mogoş —Abrud). Cf. alr 1 114/ 100. — Prez. ind. : şîngăvcsc. — Etimologia necunoscută. / ŞIl’UT s. n. v. şipot. ŞÎRAN s. m. v. şaran. ŞlltED, -EADĂ adj. v. şiret». ŞlRÎCLIC s. n, v. şiretlic. ŞÎRIP s n. v. şurub. ŞÎRUŢA s. f. (Regional) Bucată de gheaţă pe care copiii o folosesc în loc de patine3 (Birchiş —Lipova). Cf. L. C0ST1N, GR. BĂN. II, 184. — Accentul necunoscut. — Pi. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. juriu i. ŞÎIIOAG s. n. v. şiray. ŞlRPOAlE s. f. v. şerpoaie. ŞÎROlI s. n. v. şurub. ŞlRUBELNIŢĂ s. f. v. şurubelniţă. ŞÎRXlF s. n. v. şurub. ŞlŞA s. 1. v. şosea. ŞÎŞĂÎ vb. IV v. şişii. ŞÎŞÎf vb. IV. 1. Intranz. (Despre frunzele mişcate de vînt, despre ape etc.) A produce un zgomot slab (şi continuu;; a şuşui2 (1), a şoşoi2 (1). V. f o ş n i, flşii, şopoti (2), şuşoti (1), murmura, s u s u r a. Se pornise vintul prin cireş şi floarea A-nceput să ningă şişăind domol, coşbuc, p.i, 250, cf. dl, dm, L. COSTIN, OR. BAN. 193. 2. Ţ r a n z. (Complementul indică copii mici) A linişti sau a adormi prin repetarea prelungită şi monotonă a sunetului,,ş“ jaşuşui2 (2). Naşul, care li ne copilul în brafe, . . . să nu-l şişic (şişiască) dacă plînge. ap. marian, na. 180. Venea şi ca cu un copil mic în braţe călră joc şi, cum venea, îl lol clătina pe brafe şişeindu-l. turcu, e. 79. Plîngea de nu ştiai ce să te mai faci cu el: îl plimbai, îl şişiai. conv. lit. xxxvi, 561, cf. tdrg, pamfile, a.r. 258, dl, dm, rXdulescu-codin, l. 130. Şîşîie-I nifel, că numaidccîl adoarme! udrescu, ol. 3. Intra n z. (Despre oameni) A şuiera printre dinţi. Cf. alr ii/i mn 9, 6 865/36, 157, 228, 334, 353. 4. Intranz. (Despre şerpi) A şuiera (3). alr sn iii h 737/219. — Prez. ind. : şişîi şi şîşîiesc. — Şi : şişăî, (regional) şişăî (alr ii/i mn 9, 6 865/36, 157, 228, alr sn iii h 737/219), şişei, şişii, şişui (marian, na. 180, RĂ-dulescu-codin, l. 130) vb. iv. — Formaţie onomatopeică. ŞÎŞÎI ÂLĂ s. f. Şişîit (2). Cf. udrescu, ol. — PI. : şîştieli. — Şîşîi + suf. -cală. ŞÎŞÎÎX s. n. Faptul de a şîşîi. 1. Zgomot slab (şi continuu) produs de mişcarea frunzelor bătute de vînt, de curgerea liniştită a apei etc.; şoşoit (1), şuşuit1 (1). V. f î ş î i t, foşnet, m urmu r (1), ş o p o t1 (2). Fluturii albi c’e zăpadă tot mereu se cerneau de sus şi se strecurau lin înlr-un şişăit prelung, l. costin, or. bXn. 193. 2. Sunet produs prin pronunţarea prelungită şi repetată a lui ,,ş“, pentru a linişti sau a adormi un copil mic; şîşîială, şuşuit1 (2). Cîte un copil de Ufi scînceşte. Şi în liniştea mare cc domneşte, se aude şîşîitul mamei ce vrea să-l potolească, sandu-aldea, a. m. 195, cf. dl, dm. Acuma lasă şîşîitul, nu vcii c-a adormit? udrescu, gl. — PI. : şîşîituri. — Şi : şişăit s. n. — V. şîşîi. ŞlŞTÂLCĂ s. f. (Ibt.; prin sud-vestul Mold.) Mreană (2) (Barbus meridionalis petenyi). Cf. băcescu, p. 54, 126, alr i 1 746/592. — PI. : şîşlălci. — Şi : şlâlcă s. f. băcescu, p. 126. — Etimologia necunoscută. ŞÎŞTCVĂ s. f. v. şes tină1. ŞÎŞTOU subst. (pl.) v. şiştor. ŞÎTĂU s. n. v. şutău*. ŞÎT1ŢĂ s. f. (Regional) Vas de bucătărie nedefinit mai îndeaproape (Orlat— Sibiu). Cf. h xvii 240. — Accentul necunoscut. — Pl. : V — Cf. magh. siit ,,a coace; a frige“. ŞÎZÎTOÂRE s. f. v. şezător. ŞLACAMER s. n. (Regional) Ciocan de spart piatră (Secu — Piatra Neamţ). Cf. glosar reg. — Pl. : ? — Din germ. Schlagliainmer. ŞLACTRĂFU s. m. art. (Prin Bucov.) Unul dintre numele dracului. Cf. lexic reg. 118. — Cf. expr. germ. [der] Schlag [soll ihn] treffen. ŞLAFIANC s. n. (Prin Ban.) Cămaşă de noapte. Cf. JAHRESBER. III, 327, X, 208. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Din germ. Schlaijackc. ŞLAG* s. n. I. (Prin Ban., Transilv., Maram. şi Bucov.) Apoplexie. Cf. anon. car., arh. olt. iii, 384, alr j/r h 128, lexic reg. ii, 84. + (Regional; în forma şlog) Paralizie (Fibiş—Lipova). lexic reg. 120. 11. (Prin vestul Transilv. şi Maram. ; în forma şloag) Galerie transversală, care uneşte două galerii princi- 1720 ŞLAG2 -116- ŞLAMPĂT pale într-o mină. Cf. cl 1957, 198, 200, paşca, gl., lexîc reg. 22. III. 1. (Prin Ban., Transilv., Maram. şi Bucov.) Parchet (II). Cf. jahresber. x, 208, chest. iv 30/22, 113, 106/49, 70, 107/387, alr i 956/63; 65, 217, 378, ALR II/386, ALR SN II h 611, ARVINTE, TERM. 168, LEXIC reg. 109. Anul ăsta o s-o ducem cam greu cu lemnele, că-i cam mic şlagul care s-a dat. mat. dialect, i, 288, Cf. GLOSAR REG. 2. (Regional; informa şlog) Desiş (Pecica—Arad). alr sn ii h 586/53. — PI. : şlaguri. — Şi : şleag (chest. iv 107/387, Alr ii/386, lexic reg. 109, glosar reg.), şleah (alr i/i h 128/381), şleau (chest. iv 30/22, 113), şlog (anon. car., arh. olt. iii, 384, chest. iv 106/49, alr i/i h 128, alr sn n h 586/53, h 611/53, lexic reg. 84, 120), şloag (cl 1957, 198, 200, paşca, gl., lexic reg. 22 ; pl. şloage lexic reg. 22), şloc (alr i 956/63 ; pl. şloace ib.), şlof (chest. iv 106/70, alr sn ii h 611/64), şclol (alr i 956/65), slog (arh. olţ. iii, 384), işl6c (alr sn ii h 611/76 ; pl. işloace ib.), oşlăg (ib. h 611/2), hoşlcăg , (ib. h 611/386) s. n. — Din germ. Sclilag (dial. slox, slăxj. ŞLAG* s. n. (Prin Transilv.) Cintar. Cf. alr i 1 599/ 223, alr n 4 278/250. — Pl. : şlaguri. — Etimologia necunoscută. ŞLAG* s. n. v. şloag*. ŞLĂGAR s. n. Melodie care se bucură la un moment dat de o mare popularitate ; arie la modă1. ,,Şlagărul” ultimei reviste de la Cărăbuş... făcea ravagii in Bucureşti. c. petrescu, o. p. i, 111, cf. cv 1949, nr. 7, 13. Cunoscutul trio Băluţă lansa un nou şlagăr, stancu, : r. a. ii, 246, cf. m 1960, nr. 1, 7. Tendinţa unor compozitori de a imita ceea ce e străin, sub motiv că astfel muzica lor poate deveni mai repede şlagăr,... trebuie ' combătută, ib. 1965, nr. 1, 5. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Au meriţinut popularitatea acestui gen, recurglnd la... melodii-şlagăr, gl 1959, nr. 265, 7/2. + F i g. Expresie stereotipă, clişeu; slogan. Cf. contemp. 1949, nr. 159, 1/1, l 1961, nr. 80, 11/1, — Pl. : şlagăre. — Din germ. Schlager. ŞL AH* s. m. v. şleau*. ŞL AH* s. n. v. şleau*. ŞLÂHTĂ s. f. v. şleahtă. ŞLÂICĂ s. f. (Regional) Pantof grosolan (Ghilad— Timişoara). Cf. alr ii 6 511/36, 6 513/36. — Pl. ; şlaiche. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Schlarf e. ŞLAlDĂR s. n. 1. (Prin Ban.) Praştie. Cf. alr i 1 697/24, 28. 2. (Prin Maram., Bucov. şi nordul Mold.) Construcţie din buşteni care împiedică plutele să se izbească de mal1. Cf. arvinte, term. 168. Şlaidărul şuiază pluta. id. ib. 41. + (Regional) întăritură făcută la ţărmul unui rlu pentru ca apa să nu-1 surpe (Borşa —Vişeu de Sus). Cf. chest. iv 41/362/1. — Pl. ! şlaidăre. — Din germ. Schleuder. ŞLAIER s. n. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Văl de mireasă. Mireasa se îmbracă în hainele ei obicinuite la sărbători, cu deosebire numai că-şi aşează pe cap voalul de mireasă numit ,,şlaier". pribeagul- ■ p. r. 138, cf. camilar, c. 45, fd iii, 185. Şi-a rapt coro, nifa de mireasă şi slaierul de pe cap. lXncrXnjan, c, I, 288, cf, VAIDA, CABA, SĂL., Com, din RĂHĂU— SEBEŞ, ARH. FOLK. III, 155, ALR Il/l h 160, L. ROM. 1959, nr. 6, 51, mat. dialect, i, 193, 268, 288, glosar reg. 2. (Regional) Pinză care se pune pe faţa mortului (Sibiu). Cf. alr i/ii h 296/125. — Pl. : şlaiere şi (m.) şlaieri (alr ii/i h 160). — Şi: şclaier (com. din răhXu — sebeş), slăier s. n. — Din germ. Schleier, magh. slâjer. ŞLAIF* s. n. 1. (Prin Bucov. şi Maram.) Sanie mică. : Cf. ARVINTE, TERM. 86, GLOSAR REG. 2. (Regional) Sanie pentru transportat buşteni : (Clrlibaba —Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 168. — Pl. : ? — Din germ. Schleife. ŞLAIF* s. n. (Prin BucoV. şi nordul Mold.) Frlnă la căruţă. Cf. glosar reg., lexic reg. ii, 124. + CR-e' , gional) Manivela frlnei sau a piedicii, la car (Pîraie — Fălticeni), glosar reg. — Pl. : ştaifuri. — Etimologia necunoscută. Cf. ş 1 a i f1. ŞLÂIFĂR s. m. (Ban., Transilv. şi Bucov.) Tocilar. Cf. jahresber. iii, 327, x, 208, fd iii, 185, l. rom. 1962, 92, alr sn ii h 509. — Pl. : şlaifări. — Şi: şloălăr s. m. alr sn ii h 509/250. — Din germ. Schleifer. ŞLAIS* s. n. 1. (Bucov. ; în forma şlaif) Canal prin care ies plutele din hait. Cf. arvinte, term. 168. Haitul are mai multe ştaifuri: şlaiţul porţilor sau şlaiful principal; şlaiţul de la şurub sau şlaiţul şurubului, id. ib. + (Regional) Stăvilar prin care se reglează debitul apei din canalul morii (Prundu Bîrgăului —Bistriţa). Cf. alr sn i h 152/219. 2. (Regional; la pl.) întăritură făcută la ţărmul unui rîu pentru ca apa să nu-1 surpe (Cîrţa — Victoria). Cf. chest. iv 41/170a. — Pl.: şlaisuri. — Şi: şlaiţ, jlaiţ (arvinte, term. 168) s. n. — Din germ. Schleuse. ŞLAIS* s. n. (Regional) Gheţuş pe care se dau copiii iarna (Nucet). Cf. teaha, c. n. 269. — Pl. : ? — Cf. germ. s c h 1 e i s s e n ,,a se da pe gheaţă“. ŞLAIŢ s. n. v. şlais*. ŞLAIZIN subst. (Rar) Instrument de fier cu care tinichigiul sprijină cantul tablei pe acoperiş, cînd 11 bate cu ciocanul de lemn. Cf. sXghinescu, v. 69. — Accentul necunoscut. — PI. i? — Şi: şilaizin (accentul necunoscut) subst. sXghinescu, v. 69. — Din germ. Sclilageisen „bătător, ciocan de cioplit". - ŞLAM subst. (Tehn.) Amestec de apă cu particule fine de substanţe minerale în suspensie, rezultat la prepararea mecanică pe cale umedă a minereurilor sau a cărbunilor; (învechit, rar) şlic1 (2). Din unele fabricaţii rezultă diverse ricştande (germ. Rückstand) sub formă de băgău sau şlam. cv 1951, nr. 3, 41, cf. ltr2, dp, l. rom. 1968, 408. — Din germ. Schlamm. ŞLÂMPĂT, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Familiar ; despre oameni, mai ales despre femei; şi substantivat, f.) (Persoană) care are o ţinută neglijentă, dezordonată, lălîie. Nu-mi venea să cred că şlampăla lăiaţă de adi-neori era aceeaşi cu pupuica spilcuită, m. i. caragiale, c. 136, cf. dr. iv, 849. Ne-a deschis o femeie voinică, şatenă, osoasă, şleampătă. stancu, r. a. iv, 357, cf. graur, e. 151, coman, gl., lexic reg. 64. <0> (Despre 1738 ŞLAMURI — 117- ŞLEAHTĂ mers) Toboşarul părea un băiat de vreo li ani, slăbănog, peslruiat, cu urechile clăpăuge şi cu mersul şleampăt. contemp. 1948, nr. 107, 6/1. 2. S. f. (Regional; în forma şloampătă) Epitet peiorativ pentru o femeie proastă şi leneşă (Mărăşeni— Vaslui). Cf. lexic reg. 64. — Pl. : şlampeţi, -te. — Şi: şleămpăt, -ă adj., (regional) şloămpătă (lexic reg. 64) s. f. — Din germ. (din Austria) sclilampet. Cf. dr. iv, 1568. ŞLĂMUR1 s. n. pl. v. şleaţnuri. ŞLĂNGĂ s. f. (Tehn.) Serpentină (la alambic). Cf. cv 1951, nr. 3, 41. Aburii sint trecuţi pentru supraîncălzire intr-o ibăriţă (germ. Überhitzer) şi... trec prin şlangă. ib. — Pl. : ? — Din germ. Schlange. ŞLAP s. m. 1. (Ban. şi prin nordul Olt.) Papuc de casă (JAHRESBER. X, 208, VICIU, GL., L. COSTIN, GR. bXn. 194, alr sn iv h 1 196, lexic reg. 119, ii, 42) cu talpă de lemn (lexic reg. 86). 2. încălţăminte uşoară, de obicei cu talpa dreaptă, fără toc şi cu feţele alcătuite din una sau mai multe bentiţe de piele, material plastic etc., folosită mai ales la plajă. — Pl. : şlapi. — Şi: (regional) şlăpă (jahresber. x, 208, viciu, gl. ; pl. şlăpi jahresber. x, 208, viciu, gl.) s. f., jlap (alr sn iv h 1 196/47) s. m. — Din germ. Schlappe. ŞLAPAC s. m. (Regional) Golan, haimana. Com. din straja—rXdXuţi. — Accentul necunoscut. — Pl. : şlapaci. — Din ucr. injianaK. ŞLÂPĂ1 s. f. v. şlap. ŞLĂPĂ* s. f. v. şleapă. ŞLARF s. m. (Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) Papuc1 de casă. Cf. l. costin, gr. bXn. 194, alr sn iv h 1 196. — Pl. : şlarfi. — Şi: ştlâriă s. f. alr sn iv h 1 196/64. — Din germ. Schlarfe. ŞLAU s. n. v. şleau*. ŞLAUF subst. (Regional) Furtun de tras vinul (Ciocăneşti —Vatra Dornei). Cf. alr ii 6 161/365. — Pl. :? — Din germ. Schlauch. ŞLĂD1ÎN s. m. v. slădun. ŞLĂ1FĂRÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A ascuţi la tocilă (Glimboca — Caransebeş). Cf. alr sn ii h 510/27, fd iii, 186. — Prez. ind. : şlăifăresc. — V. şlaifăr. ŞLĂ1TĂF s. n. (Ban. şi prin Transilv.) Portmoneu. Adă-mi şlăitafărul ca să-mi cumpăr duhan. l. costin, gr. bXn. ii, 186, cf. alr i 1 596/1, 5, 18, 217, l. rom. 1959, nr. 6, 52. — Pl. ! şlăilafuri. — Şi: şlăitâfăn (alr i 1 596/217), şlăitâfăr, şăităf (l. costin, gr. bXn. 191, alr i 1 596/1), şăitof (accentul necunoscut, l. costin, gr. bXn. ii, 186), şăitorof (accentul necunoscut, id. ib.), şăitrăf (alr i 1 596/5), şărăităf (l. costin, gr. bXn. 191, alr i 1 596/18) s. n. — Din germ. Schreibtaiel „notes“. ŞLĂITĂFĂ1V s. n. v. şlăitaf. ŞLĂITĂFĂR s. n. v. şlăitaf. ŞLEÂBURI subst. pl. (Regional) Clădiri anexe într-o gospodărie (Şieu Măgheruş—Bistriţa). Cf. chest. ii 390/268, 391/268. — Cf. h 1 e a b, h 1 e a m p. ŞLEAC* s. n. v. şleau*. ŞLEAC* s. n. v. şleau*. ŞLEĂCNĂ s. f. (Regional, mai ales In Transilv.) Zgură. Cf. conv. lit. xxiii, 1 069, barcianu, alexi, ■W., CADE, LTR2, L. COSTIN, GR. bXn. 194. — Şi: şleăncă s. f. barcianu, alexi, w., cade. — Cf. germ. S c h 1 a c k e, ser. S 1 j a k a. ŞLEĂCTĂ s. f. v. şleahtă. ŞLEAFl s. n. v. şleau*. ŞLEAF* s. n. v. şleau*. ŞLEAE* s. n. v. şleau®. ŞLEAG s. n. v. şlagl. ŞLEAHI s. n. v. şlag1. ŞLEAH* s. n. v. şleau*. ŞLEAH* s. n. v. şleau*. ŞLEĂHTĂ s. f. 1. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze mici şi mijlocii; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. Nemeşii cărei le zic şleahtă nu aşa de crai ascultă, cum de lege. ureche, l. 112. I-au poruncit să pornească şleahtă din Podolia intr-agtulori. m. costin, ap. gîdei. Fost-au cu Jicmont crai multă şleahtă leşască. n. costin, l. 191. Aşijderea şi mazi-limea, şlahta, şi ei au rădicat cap pre un boier, ne-culce, l. 289. Multă neunire s-au făcut între boierii leşăşti şi intre oaste şi intre toată ^/ea/iia. anon.brîncov., cm ii, 324. Şleacta cea neînfrinată a polonilor să o înfrtngă. şincai, hr. ii, 94/30. Pre Ungă una sută mii de nobili (şlahtă), el îşi mai sporise armia cu 50 000 veterani, asachi, s. l. ii, 23. în sfîrşit venea duiumul oastei; trăsuri, bagaje, pedestraşi, şleahtă pospolilă, amestecaţi, în neregulă, negruzzi, s. i, 167, cf. cihac, II, 390, DDRF, JAHRESBER. II* 210, TDRG, JAHRESBER. xxvi—xxix, 41, şXineanu, d. u., cade. Oricît de împuţinată i-ar fi astăzi averea, pan Leon Zaveţchi e omul şleahtei. sadoveanu, o. xviii, 250, cf. scriban, d., dl, dm. + P. e x t. (învechit, rar) Nobilime (stabilită în Polonia). Au scos craiul şleahta rusească... de la Premişlea. simion dasc., let. 33. Au pierit 2 fraţi şleahlici... amîndoi podoaba şleahtei ruseşti, m. costin, ap. gîdei. + (învechit, rar) Nobleţe (2). Mulţi se nevotesc, unii şi cu plată, să-şi facă nume de şleahtă pentru cinstea şi slava aceştii lumi. dosoftei, ps. 293/21. 2. (Peiorativ) Ceată, adunătură, gloată ; clică, bandă, gaşcă. Cf. cihac, ii, 390, ddrf, jahresber. ii, 210, barcianu, alexi, w., tdrg, jahresber. XXVI—XXIX, 41. Aceştia erau... cea mai obraznică şleahtă ce se poate închipui, n. a. bogdan, c. m. 54, cf. şXineanu, d. u., cade. Ba uite o şleahtă chiar din Spineni, care e la o distanţă bună. iovescu, n. 151. în parterul acela... se perindă azi toată şleahta pungaşilor bucureşteni. c. gane, tr. v. 452. întreaga-i înfăţişare de om mărunt, nervos, îmbrăcat după ultimul jurnal, contrastau.. . cu toată şleahta de boemi care se adunau la şfarfuri in cafenelele bucureştene. sadoveanu, o. xix, 105, cf. scriban, d. Eram numiţi o şleahtă, tîlhari şi negustori, Ieşiţi de sub tejghele, călăi şi lipitori, ahghezi, vers. 479. Ar pleca de la putere o şleahtă de frontişti şi regele ar aduce in locul lor altă şleahtă de frontişti. stancu, r. a. iv, 377. Am biruit şleahta conservatoare, galan, z. r. 359. Avem aici... o şleahtă de negustori de ştiri. v. rom. mai 1963, 146. O şleapcă de tîlhari s-a ascuns în pădurile Coţmenii. udrescu, gl. 16 - c. 427 1765 ŞLEAHTIC - 118 — ŞLEAU2 3. (Regional) Ceată de lăutari (Nemţişor—Tîrgu Neamţ), i. cr. iii, 219. 4. (Regional; glumeţ) Totalitatea persoanelor care locuiesc In aceeaşi casă (Chetreşti —Vaslui), chest. ii 47/174. — Pl. : (2, 3) şlehte. — Şi : (învechit) şleăetă, şlâhfă, (regional) şleăpcă (pl. şi şlepci udrescu, gl.) s. f. — Din pol. szlaelita. Ci. ucr. uiJinxTa. ŞLEĂHT1C s. m. Persoană care făcea parte din şleahtă (1); (învechit, rar) şlehtac. Pre un şleahlici l-au dăliinat supl cort. ureche, l. 103, cf. 113, m. costin, ap. gîdei, n. costin, let. i a, 18/26. Au scris călră capelele obuzului şi cătră toţi şleahlicii, adecă mazilii, neculce, let. ii, 392/17. Luind de acolo oameni, fie nemeşi sau proşti, şlealilici ori mojici... îi înjugau şi arau lanuri, negruzzi, s. i, 24G, cf. cjhac, ii, 390, ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, jahresber. xxvi — xxix, 41, şăineanu, D.u., cade. Mulţi şleahlici semeţi ai leşilor au rostit asemenea uorbe. sadoveanu, o. xi, 297, cf. scriban, d. Aceşti şleahlici poloni îmi stau în coastă şi mă necăjesc foarte mult. românia literară, 1969, nr. 20, 15/2. f P. e x t. (învechit, rar) Nobil (1). Să fie. . . în uolniciia Italiei şpani, adecă şleahtici. m. costin, o. 259, cf. dosoftei, v. s. decembrie 226v/6. — Accentuat şi : (învechit, rar) şleahtic. cihac, ii, 390, alexi, w. — Pl. : şleahlici. — Şi : (Învechit) şleâhtici (accentuat şi şleahlici barcianu) s. in. — Din pol. szlaclicic. Cf. ucr. uiîihxthi. ŞLEÂHTICI s. m. v. şleahtic. ŞLEAMPĂT, -Ă adj. v. şlampăt. ŞLEAMURI s. n. pl. (Prin Transilv.) Aşchii, surcele; scurtături. Se vede că a ploiat mult la munle, că aduce apa multe şteamuri. viciu, gl., cf. lexic reg. ii, 102, L. rom. 1973, 47, 49. — Şi : şlăinuri s. n. pl. l. rom. 1973, 47, 49. — Etimologia necunoscută. Cf. ser. § 1 j a ra,,gunoi", germ. schlemmen „(despre ape) a căra, a aduce, a depune". ŞLEAN s. n. (Regional) 1. Rind de butuci la vie (Bucova —Haţeg). Cf. H xvm 40. . 2. Rind de zarzavaturi în grădină (Bistriţa —Turnu Severin). Să uzi şleaul cum se cade: dii apa pînă la capăt şi apoi rupe-o t-alălall. sufl. olt. i, 24, cf. lexic reg. 50. — Pl. : şleanuri. — Şi: şleau s. n. — Cf. şleau2. ŞLEAîVCĂ s. f. v. şleacnă. ŞLEA1’ s. 111. (Prin nordul Munt.) Om prost. Cf. RĂDULESCU-CODIN. — PI. : şlepi. — Etimologia necunoscută. ŞLE.ArĂ s. f. (învechit, în Mold. şi Munt.) Tricorn. îşi trinteşle în cap o şleapă cu pene, îşi pune spanga la brîu şi o pleacă să facă vizită oficială, ghica, s. xi. Eu am scos şarfa şi şleapa (tricorn), luind o şapcă a colonelului, lăcusteanu, a. 95. Cioclii. . . îşi duceau la subţioară şlapele. macedonski, o. hi, 98, cf. tdrg 1 439, JAHRESBER. XXVI —XXIX, 41. CADE 1 252, SCRIBAN, D. 1 282. — Pl. : şlepe. — Şi : şlăpă s. f. — Din rus. umana. ŞLEAl’ĂlŢĂ s. f. v. şlepoiţă. ŞLEAPCĂ1 s. f. (învechit şi regional) Tricorn ; şapcă (2). Cf. scl 1958, 240. Iaca ghizdanul, cucoane, şleapca cea nouă şi cravaşa, alecsândrt, t. 1381, cf. 1781, cihac, ii, 390, ddrf, barcianu. [Birjarul] şi-a pus şleapcă leşească în cap, rochie pe trup, dar ît dau de gol mustăţile. D. zamfirescu, r. 30, cf. alexi, w., tdrg, jahresber. xxvi —xxix, 41, şăineanu, d. v., CADE, SCRIBAN, D., DM, UDRESCU, GL. — Pl. : şlepci şi şlepee. — Din rus. uimiiKa. ŞLEAPCĂ* s. f. v. şleahtă. ŞLEAPOIŢĂ s. f. v. şlepoiţă. ŞLEAI'OVIţA s. f. v. şlepoiţă. ŞLEAU* s. in. I. (în dicţionarele din trecut) Ulm (Ulmus carpinifolia). Cf. cihac, ii, 528, gheţie, r. m., barcianu. 2. (Rar) „Un fel de copac bun de foc (porumbar ori un fel de stejar)“, scriban, d. — Pl. : ş/fi. — Şi : şleu (cihac, ii, 528), şlali (ghf.ţie, r. M.) s. rn. — Cf. germ. S c h 1 e h e „porumbar“. ŞLEAU* s. n. I. 1. (învechit şi regional) Drum bătătorit, neamenajat (de mare circulaţie) ; p. e x t. (învechit, în Mold.) itinerar, traseu. Au înlral tătarii aemu în Ţara Leşască pe şleahul negru (a. 1635—1645). iorga, D. b. i, 53. Perşii tot şleahul cel dintăi au finul. herodot (1645), 253. împăraţii turceşti şi vezirii lor, pe unde merg cu oşti, fac movile în şleavul oştilor, m. costin, let. i, 22/32. Au vădzul vro 40 de turci pe şlah viind de la Camenifă. neculce, l. 107. Acel cîmpu este şlevul tătarilor, cînd pradă de la Crîm. id. ib. 256. Era şleahul oştilor Iui. cantemir, hr. 285. Nemic n-au mai stătut turcii, ce îndată au fugit pre şleavul lor. muşte, în mag. ist. iii, 84/8. Am măsurat satul Du-meştii pe deal pe deasupra Prutului pe şleahul Hoii-nului (a. 1757). uricariul, xx, 143. Am pus piatră hotar. . . a triea măsură peste şleahul cel mare (a. 1779). ib. 352, cf. polizu. La barieră se isprăvise caldarîmul şi o luam pe şleau cu roatele in noroi pînă la bucea. ghica, s. 241, cf. petri, v., cihac, ii, 389. Movila Armeanului. . . lingă şleahul Şlefăneşti. odobescu, s. ii, 177. Cum ieşim în şleah, părerea noastră de bine: înlîlnim cîţiva oameni cu nişle cară. creangă, a. 126. Casa babei era lîngă şleah. f (1891), 422, cf. ddrf, săm. i, 37. Ei se coborîrâ Şi merseră pe-un neted şleau. murnu, o. 102. Treceau în tropotul cel mare al cailor pe şleahul din stînga. conv. i.it. xliv2, 72, cf. tdrg, jahresber. xxvi —xxix, 41, şăineanu, d.u., cade. Prietenii au zis să ieşim la şleah, în drumul cu soare şi cu praf al satului. 1. botez, b. i, 22. Drumu-i umblat? — E umblal. eă-i şleah. sadoveanu, o. vii, 357, cf. scriban, d. Au făcut-o iar la stingă,. . . pe un şleau cu făgaşuri de roţi răsfrînle ca opturi lungi, camil petrescu, o. ii, 587. Treceau căruţele cu seminţe, greoaie, bălăcind în şleaul mocirlit. v. rom. august 1954, 117. Intră în sat, străbătu şleahul, coli spre Poiană, camilar, n. ii, 81. Drumuri croite nu erau. Un şleau doar, pe pămînl negru, gl 1961, nr. 357, 5/4. De cum vine sara mare, Dezbal coasa de brăţare, Ca să ies la şleahu mare Unde trec boieri călare, şez. i, 140, cf. iii, 89, cardaş, c. p. 189. Şi-apoi ies în şleaul mare, Să iau boieri la călare, pamfile, c. ţ. 265, cf. com. din straja—rădăuţi, iordan, L. m. 199. Ei mergea pe şleah la deal, Pîn-ajungea la hotar. şez. xx, 8, cf. av 15, vi 3, 26. Carul din şleah cînd s-abale, îndată se sfărîmă. zanne, p. v, 123. <0> E x p r. (învechit, rar) A ţine şleahul (cuiva) = a pîndi venirea cuiva spre a-1 opri, a-1 ataca etc. Au dat peste nişle căzaci, ce ţinea şleahul turcilor, din nişte stînci de piatră, muşte, let. iii, 21/19. (Prin Mold.) A da (pe cineva) pe şleau = a aduce (pe cineva) pe calea cea bună, v. cale. Cf. jahresber. xxvi — xxix, 41. + (Prin Mold. şi Bucov. ; în forma şleah) Şosea (11). Com. din straja — rădăuţi, cf. iordan, l. m. 199, alb i 801/508, 540. 2. (Regional, mai ales în Munt.) Făgaş lăsat (pe drum) de roţile unui vehicul. Cf. polizu, petri, v., GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CH1R1ŢESCU, GR. 1780 ŞLEAU3 -119- ŞLEDUN 254, cade, vîrcol, v. 100. Fiind nămol prea mult şi gros pe drum, decît să mergi pe de lăluri, mai bine o iei pe şleau, pe mijlocul drumului, pe urmele de car. arii. olt. xxi, 275, cf. alr i 814/790, 887, 896, 898, 900, 926, 940, alr sn iii h 865, a iii 1, udrescu, gl. <0 Expr. (Prin Transilv.) A merge pc şleau = a reuşi; a avea spor. Cf. barcianu. (Adverbial; prin Ban.) A ineri|c şleau — a se desfăşura în mod curgător. Cf. l. costin, gr. băn. ii, 186. Merge povestea şleau. id. ib. + (Regional) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc (Sălcioara —Bucureşti), alr ii 6 138/ 928. + (Rar) Curs (al unei ape). Cf. polizu. De-aici ţinem spre răsărit şleaul apei şi ieşim, pe la Dărmă-neşti, în mindra şi bogata vale a Troluşulul. vlahuţă, 0. a. ii, 154, cf. dl, dm. O F i g. Dar daţi-mi pace ! — îşi urmă şleaul vorbei ţăranul creţ. iovescu, n. 154. 3. (Familiar ; în 1 o c. a d v.) Pe şleau = (pe lingă verbe de declaraţie sau pe lîngă verbul ,,a scrie“) de-a dreptul, fără înconjur. Cf. valian, v. 166. lai să vorbim pe şleau! i. văcărescul, p. 355/21, cf. polizu. AUul, ce scrie pe şleau ca preotul de la sat, Zice că e desluşit, se crede simplu, alexandrescu, o. i, 171. Vreau, La toate cile doreşte, să-i pol răspunde pe şleau. hasdeu, r. v. 85, cf. baronzi, l. 39. Iţi spun curat, pe şleah, că-mi eşti drăguţă, alecsandri, t. 706, cf. cihac, ii, 389. Ca să nu mai ocolim, ţi-oi spune româneşte pe şleau, ispirescu, l. 271, cf. id. u. 103. Trebuie o dală să vorbim pe şleau .şt fără înconjur despre acest prieten, ionescu-rion, c. 124, cf. ddrf, gheţie, r. m., alexi, w., tdrg. Ce vrei, străinei Spune pe şleau. delavrancea, o. ii, 179, cf. .tahresber. xxvi—xxix, 41, şăineanu, d. u., cade. Tu împărţi averea ta cu alţii? Ia spune pe şleau, să te auzim! rebreanu, r. 11, 89. Prea mi-o spui pe şleau, domniţă, eftimiu, î. 39. Ştiţi să vorbiţi pe şleau, galaction, o. a. i, 149. Nu cobora înadins ochii din tavan, ca să poală vorbi mai pe şleau. c. petrescu, î. ii, 156, cf. scriban, d. Vreau. . . să vă vorbesc pe şleau, arghezi, vers. 501, cf. camil petrescu, o. iii, 160, I-a zis-o, bă, i-a zis-o rumdncşte /. . . — Pe şleau, stancu, r. a. ii, 226. Ca să vă spun pe şleau — noi vă dăm mură în gură, contemp. 1955, nr. 433, 2/2. Pleca, invocind un pretext sau spunînd pe şleau că nu-i convine, pas, z. i, 91. A slal mult pe ginduri pină să le spună prietenilor pe şleau ceea ce gîndea. preda, d. 69, cf. scl 1959, 403, tomescu, gl., zanne, p. iii, 374, vi, 312. II. (Regional) Loc de trecere (com. din straja— rădăuţi) prin gard sau peste gard (chest. ii 413/ 12, 15). III. 1. (Regional) Loc deschis, expus vîntului. V. s p u 1 b e r i ş. Cf. i. cr. iii, 219, chest. iv 84/174/a, glosar reg. <$> (Adjectival) Şi-o lăsat grădina şleau. 1. costin, gr. băn. ii, 186. 2. (Regional; in forma şleu) Loc plan pe vîrful unui munte (Berivoii Mici —Făgăraş), chest. iv 37/174/f. + (Prin Munt.) Coamă (de munte sau de deal). Au aşezai. . . două tunuri ca butea in gura aceii văi intr-un deal cam micşor, îndreplindu-le pe şleaul acelor dealuri mari. dionisie, c. 171, cf. alr sn m h 808/784. — Pl. : şleauri. — Şi: (învechit şi regional) şleah, şleaf (tdrg, iordan, l. m. 199, com. din straja— rădăuţi, alr sn iii h 865/728), şlah, (învechit) şleav, şlcv, (regional) şleu (alr sn iii h 808/784, chest. iv 84/174/a, 87/147/f), şlau (alexi, \v., vîrcol, v. 100), jlcau (alr i 814/887), Jleaf (alr sn iii h 865/728), jlieu (ib. h 865/886), (învechit, rar) şleac (valian, v.), şlec (conv. ut. xn, 204, tdhg, scriban, d.) s. n. — Din pol. s/Jak, szlach, ucr. uijuix. — Pentru sensul I 2, cl. germ. Schleife, Schlaufe. ŞLEAU* s. n. 1. Fiecare dintre cele două curele groase (v. ş t u ţ2), funii (v. ş t r e a n g 3, ş t r i c2) sau lanţuri (v. ş t i r1) care leagă pieptarul hamului de orcic. Guri de ham, şlihuri, hăţuri i bărdijăle lor (a. 1828). iorga, s. d. xxi, 422. Opritorile şi şleaurile să fie de ştreanguri de cinipă bună. cr (1833), 942/ll, cf. valian, v., iser, polizu, petri, v., cihac, ii, 390. Opl telegari înhămaţi ungureşte, d-a lungul, cu şleauri de curea, subţiri şi întinse, purtau trăsura mai uşor ca vînlul. odobescu, s. i, 161. Bietele dobitoace, înhămate cu şleauri şi cu frînghii, îşi bălăngăneau vijelios clopotele. macedonski, o. in, 19, cf. ddrf. [La car] au... ,răscruci“ de care sînl prinse şleaurile, damé, t. 13, cf. barcianu, alexi,w., tdrg, jahresber. XXVI — xxix, 41, cade. Caii erau înhămaţi la oişte cu şleauri şi guri de ham după rînduiala moldovenească, sadoveanu, o. xvni, 23, cf. scriban, d. Cînd şleaul e de funie, el se numeşte şi ştreang, ltr. Vizitiul trebui să oprească, fiindcă sărise şleaul calului, camil petrescu, o. i, 487. Dezlegaseră, mai înainte, caii şi-i împinseseră, :u şleaurile după ei, în curtea bisericii, pas, l. i, 207, cf. h ii 240. Caii că-i oprea, Şleauri le lua De mai răsufla. păsculescu, l. p. 158, cf. iordan, l. m. 199, TOMESCU, gl. 26, alr sn ii h 287. Acum şleaurili au la capete cîie o brălare dă fier. ib. mn h 288/928, cf. a ii 6, iii 2, 4, v 34. + (Regional; în forma jleau) Bucar (la ham) (Măceşu de Jos— Băileşti). alr sn ii h 289/872. + (Prin Bucov.) Ham. Com. furtună. 2. (Prin Bucov. şi nordul Mold.) Parte a crucii căruţei de care se prinde orcicul. Cf. i. cr. iii, 187, com. din bălăceana —gura humorului. + (Prin Mold.) Vergea de care se prinde orcicul la căruţa cu hulube. Cf. săghinescu, v. 70. — Pl. : şleauri. — Şi : (regional) şleah (tdrg, cade, scriban, d., iordan, l. m. 199), şleaf (costinescu, DAMÉ, T. 50, TDRG, SCRIBAN, D., IORDAN, L. M. 199), şleav (damé, t. 50, tdrg, scriban, d., iordan, l. m. 199, alr sn ii h 287), şleu (cihac, ii, 390), şliu (săghinescu, v. 70), şlili, şliui (com. furtună), jlcau (alr sn ii h 289/872), (învechit, rar) şleac (valian, v.) s. n. — Din pol. szleja, szl»; ucr. uuiefl. Cf. germ. Schleife. ŞLEAU* s. n. 1. (Şi în sintagma pădure de şleau) Pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). Păduri, luferişe sau şleauri, zăvoiuri. gre-cescu, fl. 22, cf. ds. Era subt poala unui codru de stejar un şleau de soiuri mărginaşe şi cam pipernicite, mesleacăni, aluni, arini, arţari, un plop şi destulă răchită, camil petrescu, o. ii, 23, cf. dp, dm, ltr2, udrescu, gl. 2. (Rar ; cu sens colectiv ; şi în sintagma lemn de şleau) Lemne de foc provenite dintr-un şleau4 (1). Cf. dp, udrescu, gl. — Pl. : şleauri. — Cf. ş 1 e a u1. ŞLEAU® s. n. (Prin Transilv., nordul Munt. şi nordul Mold.) Noroi1 (barcianu, alexi, \v.) foarte apos (hem 2 340), amestecat cu zăpadă (pamfile, văzd. 169, rădulescu-codin). — Şi : şleaf (hem 2340), şleu (barcianu, alexi, w.) s. n. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S c h 1 a c k, Schlagg (variante ale lui Schlacke). ŞLEAU« s. n. v. şlau*- ŞLEAU* s. n. v. şlean. ŞLEAV* s. n. v. şleau*. ŞLEAV* s. n. v. şleau*. ŞLEC' s. n. (Prin Bucov.) 1. Pieptar (la ham). Cf. lexic reg. 109. 2. (La pl.) Bretele (la pantaloni). Cf. lexic reg. 109, glosar reg. — Pl. : şlecuri. — Cf. ucr. ra ji e ii k a, mneitKH. ŞLEC* s. n. v. şleau*. ŞLEIJtîiV s. ro. V. slădun. 1790 ŞLEFUI1 -120- ŞLENGHER ŞLEFUÎ* vb. IV. l.Tranz. (Complementul indică obiecte) A prelucra prin frecare, pilire, tăiere sau rin-deluire, pentru a netezi suprafaţa sau pentru a da o anumită formă; spec. (complementul indică pietre preţioase) a tăia în faţete fine (pentru a mări valoarea şi strălucirea). Cf. cihac, ii, 390, barcianu, săghi-NESCU, V. 104, ALEXI, W., JAHRESBER. X, 208, TDRG, v. molin, v. t. 79, şăineanu, d. u., cade. Introducerea maşinilor de rabotat, frezat şi şlefuit, ioanovici, tehn. 213. Şlefuiam o dală o scară de marmoră, i. botez, şc. 205. Acel juvaer nu va fi desigur şlefuit niciodată în feţe meşteşugite, sadoveanu, o. x, 294, cf. scriban, d. Unit dentar, aparat formal dintr-un motor electric de şlefuit, abc săn. 374. O Refl. pas. Frezele foarte uzate se şlefuiesc mai tntîi rotund, orbonaş, mec. 347. 2. T r a n z. F i g. (Complementul indică texte, opere de artă etc.) A finisa cu minuţiozitate; a cizela. Şlefuise cuvintul, reducîndu-l la rolul lui indispensabil in economia frazei, lovinescu, c. v, 115. Şlefuia cu multă grijă discursurile sale. cv 1950, nr. 1, 10. Se vedea nevoit să scrie... pripit, neatent la condei şi fără răgazul de a-şi şlefui fraza, camil petrescu, o. ii, 419. Voi, scriitorii, continuaţi să credeţi că trebuie să şlefuiţi cu anii cuvintele ca să le daţi o mai mare strălucire, stancu, r. a. ii, 390. <0> Absol. Poemul meu... înaintează cu paşi repezi... Trudesc cite cincisprezece ceasuri pe zi, şterg, poliesc, şlefuiesc, îndrept, rup, reîncep, anohel-iosif, c.l. 160. 3. T r a n z. şi r e f 1. A face (pe cineva) să devină sau a deveni manierat (3), cultivat, rafinat. S-o şlifv.il prin multă practică. săghinescu, v. 104, cf. şăineanu, d. u., cade. S-ar crede că doamna... s-ar fi şlefuit mai mult ca onorabilul ei soţ. românia literară, 1970, nr. 117, 5/2. — Prez. ind. : şlefuiesc.. — Şi: (Învechit, rar) slifui (tdrg), (regional) şlifui vb. IV. — Din germ. selileifen. ŞLEFUÎ* vb. IV v. şlepcui. ŞLEFUIÂLĂ s. f. Şlefuire (1). Normal, şlefuiala se face trecînd piesa în faţa pietrei de polizor, ioanovici, tehn. 335. — Pl. ! şlefuieli. — Şlefui1 + suf. -ea/d. ŞLEFUIREs.f. Acţiunea dea ş 1 ef u i1 şi rezultatul ei. 1. Cf. şlefui1 (1). Şlefuirea constă în prelucrarea fină a pieselor, cu ajutorul discurilor de polizat, ioanovici, tehn. 333, cf. ltr, mdt. Şlefuirea se face cu abrazivi, dp. 2. F i g. Cf. şlefui1 (2). A ajuns uneori a reduce poezia la şlefuirea migăloasă, la înflorat şl iscusit joc de imagini, v. rom. ianuarie 1954, 169. Poeziile postume... ar reprezenta ultima şlefuire a artistului, cl 1957, 229. Bolliac se preocupa de şlefuirea limbii scrise, contribuţii, i, 108. Şlefuirea şi îmbogăţirea limbii române e însă un imperativ care îi priveşte în primul rînd pe scriitori, l. rom. 1966, 190. Nu există nici o dovadă că Eminescu ar fi acceptat vreo propunere de şlefuire din partea lui Maiorescu în sensul versiunii din ediţia sa. românia literară, 1969, nr. 24, 14/4. 3. Cf. şlefui1 (3). — Pl.: şlefuiri. — V. şlefui*. ŞLEFUÎT* s. n. 1. Şlefuire (1). Cf. dl, dm. 2. Şlefuire (2). Cf. dl, dm. — V. şlefui*. ŞLEFUÎT2, -Ă adj. 1. (Despre obiecte) Prelucrat prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire; cu suprafaţa netezită2; s p e c. (despre pietre preţioase) cu suprafaţa tăiată In faţete fine, care se Întretaie între ele. Sti- clărie. . . săpaiă, tăiată, şlefuită, ap. tdrg 1439. Pe placa de marmură, frumos şlefuită, era săpa/ă în litere mari, aurite, următoarea inscripţie, anghel, pr. 138. Avea. . . pahare grele ca făcute dintr-un singur bloc şlefuit pe cîteva laturi, călinescu, e. o. ii, 93. îmi arătară şi un topor de piatră: — Şlefuit. . . Din neolitic. stancu, r. a. i, 249. O (Rar) Geam şlefuit = geam mat2 (2). Cf. scriban, d. 2. Manierat (3), cultivat, rafinat. Răsfăţul acestui glas de cucoană mare, mult prea limpede şi şlefuit, îl scotea din sărite, vinea, l. i, 172. — Pl. : şlefuiţi, -te. — V. şlefui*. ŞLEFUITOR, -OÂRE adj., s. m. X. Adj. Cu care se şlefuieşte1 (1), care serveşte la şlefuit1 (1). Cf. ionescu-muscel, fil. 130. 2. S. m. Persoană specializată In şlefuire (1). Aplecat peste o cruce sau lespede aspră, cum e sarea grun-joasă, lucrează aici cu bucata Niţă şlefuitorul, i. botez, şc. 203, cf. nom. prof. 19, 32. Curăţenia cadrelor se face de un şlefuitor însoţit de un ajutor, ionescu-mus-cel, fil. 316, cf. leg. ec. pl. 293, dm. Un şlefuitor de diamante. . . trăia în Praga acum treizeci şi trei de ani. contemp. 1969, nr. 1 167, 3/2. O F i g. O puritate sonoră demnă de cei mai abili şlefuitori ai muzicii. românia literară, 1968, nr. 8, 29/1. — Pronunţat: -fu-i-, — Pl. : şlefuitori, -oare. — Şlefui* + suf. -tor. ŞLEG s. n. v. şlegăr. ŞLfiGAR s. n. 1. (Regional) Coapsă, şold1 (de pasăre sau de vită) (Şieu Măgheruş —Bistriţa). Cf. mat. dialect, i, 288. 2. (Prin Ban.; în forma şleg; şi în sintagma şlegu cel mare) Baros.- Cf. fd iii, 180, l. costin, gr. băn. 194, alrm sn i h 360/2. + (Regional; în forma şleigă) Ciocan de lemn folosit de muncitorii forestieri (Bixad— Baia Mare), arvinte, term. 168. — Pl.: (1) şlegăre. — Şi: şleg (fd iii, 180, l. costin, gr. băn. 194, alrm sn i h 360/2) s. n., şleigă (ah- VINTE, TERM. 168) S. f. — Din germ. Sclilcgel. — Pentru sensul 2, cf. şi germ. Schia ger. ŞLEHTÂC s. m. (învechit, rar) Şleahtic. Prins-au 60 de şlehlaci aleşi, şincai, hr. ii, 165/29. — Pl. : şlehlaci. — Şleahtă + suf. -ac. ŞLEHTICÎE s. f. (învechit, rar) Nobleţe (2). Şleh-ticia şi blagorodnicia cînd nu este cu fapte bune nu cinsteşte ci mai vîrtos ocărăşte pre om. axinte uri-CARIUL, LET. II, 172/34, cf. TDRG, JAHRESBER. XXVI — XXIX, 41, CADE, SCRIBAN, D. — Şleahtic + suf. -ie. ŞLEIFER s. m. (Regional) Opincă făcută de meşter (Nerău—Sînnicolau Mare). Cf. coman, gl., chest. ii 489/1. — Accentul necunoscut. — Pl. : şleiferi. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Schlarfe. ŞLEIGĂ s. f. v. şlegăr. ŞLEIT s. n. v. şiret*. ŞLEM subst. (La unele jocuri de cărţi) Situaţie în care toate levatele slnt reunite la unul dintre jucători sau la unul dintre cuplurile care participă la joc. — Şi: (învechit, rar) slam subst. stamati, d. — Din fr. chelem, germ. Schlemm. ŞLEJYGHER subst. (Argotic) 1. Cravată. Cf. bl ii 186, vii, 137. 1806 ŞLEP1 -121 - ŞLIBOVIŢĂ 2. Batistă. Cf. alas 18 n, 1 923, 6/4, bl ii, 186, iv, 199. — Pl.: ? — Din ţig. Selenţicro , ,frîu“. ŞLEP* s. n. 1. Navă (fără autopropulsie) folosită mai ales în navigaţia fluvială sau pe canale pentru transportul mărfurilor; (regional) şaică1 (2). V. ş a-land (1), ceam, m a h o n ă. De la Andreaşu la portul de pre Şiret, pîriă unde vine şlepurile, este cale de o zi. i. ionescu, p. 34. De multe ori vapoarele trag după dînsele şi şlepuri, contemporanul, iv, 43. Pe lingă mal se mişcă încet şlepuri mari încărcate cu lemne, vlahuţă, r. p. 32, cf. enc. rom. Lingă mal erau ancorate... corăbii cu savură, şlepuri cu bucate. SANDU-ALDEA, ap. CADE, Cf. JAHRESBER. X, 208. Id-colo, la cîte un şlep, hamalii isprăviseră încăicălura. dunăreanu, n. 19. Şlep mare cu bazine pentru peşte viu. ANTIPA, P. 715, Cf. TDRG, NICA, L. VAM. 233, ŞĂI-neanu, d. u., cade. A servit... întîi la un grec, grînar şi proprietar de şlepuri, galaction, o. 113, cf. abc mar. în lungul unui chei umbros s-au oprit şlepuri încărcate cu flori, sadoveanu, o. ix, 299. Vechea cano-nieră,... c-un şlep la remorcă, ancorase, bart, s. m. 71, cf. scriban, d. Şi şlep şi şaland înseamnă vas fără motor, vas care se poale deplasa numai tras. cv 1949, nr. 9, 24, cf. ltr. A amenajat în acest scop un număr de vase şi şlepuri, scînteia, 1952, nr. 2 393. Am văzut nişte mahoane lungi şi largi cît o uliţă, le zice şlepuri. camil petrescu, o. iii, 129. Un lung convoi de şlepuri, legate două cîte două. bogza, c. o. 405. Poduri de vase. . . se deschid şi sc închid la trecerea vapoarelor ce trag după ele şiruri de şlepuri, scînteia, 1953, nr. 2 795. 2’ri-miteţi şlepurile acum, că vin ploile, v. rom. august 1954, 57. Pe Borcea se scurgea încet un lanţ de şlepuri încărcate cu fin. galan, b. i, 232, cf. dp, h i 121, vii 136, 476, xiv 107, alr ii 2 526/705, 928. 2. (Regional; în forma şlip) Plută (Poiana Sibiului— Sebeş). Cf. alr ii 6 534/130. — Pl. : şlepuri. — Si: (regional) şlip (alr ii 2 526/ 531, 551, 6 534/130), şîlfip (ib. 2 526/705), jlep (ib. 2 526/872, 886), slep (ib. 2 526/130) s. n. — Din germ. Sclilepp [kahn]. ŞLEP* s. n. v. şlip*. ŞLEP* subst. (Germanism învechit, rar) Trenă. Tunica, ce forma totodată şi şlepul, era decorată pe de margini, f (1870), 141. Pogacea şi pînza aceea trebuie s-o ducă moaşa pînă la sine acasă..., capetele pînzei lăsîndu-le să se tîrîie după dînsa ca un şlep după o doamnă, marian, na. 253, cf. alexi, w. — Pl. :? — Şi: şlipă s. f. alexi, w. — Din germ. Schlepp(e). ŞLEP< subst. (Tipogr.) Clişeu zincografic lung şi Îngust, ev 1950, nr. 3, 34. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. ŞLEPÂR s. m. Persoană care conduce un şlep1 (1); (regional) lădier. Se înalţă domol fumul sobuşoarelor de tuci, cît o lulea de mari, la care bucătăresc nevestele şleparilor. bart, e. 330, cf. iordan, l.r.a. 163, dl, scl 1958, 254, dm, alr ii 2 531/2. — Pl. : şlepari. — Şlep1 + suf. -ar. ŞLÎPĂ s. f. v. şlep*. ŞLEPĂÎT, -Ă adj. v. şlepeit. ŞLfiPĂR s. m. v. şliper. ŞLEPCĂNdS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre cai) „Care calcă alene, în zdruncinături“ (Comoşteni — Băileşti). Cf. dr. v, 230. — Pl.: şlepcănoşi, -oase. — Etimologia necunoscută. ŞLEPCUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Mold. şi Transilv.) A pălmui. Cf. bul. fil. iv, 112, alr i 1 438/255, 402. — Prez. ind. : şlepcuiesc. — Şi : şlefui (bul. fil. iv, 112), şelefuf (alr i 1 438/255) vb. IV. — Cf. germ. Schlappe „lovitură, palmă“. ŞLEPEÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se murdări de noroi1 (Braşov). Cf. jahresber. viii, 84. — Prez. ind. : şlepeiesc. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. s c h I a p-pen „a stropi, a împroşca“. ŞLEPEÎT, -Ă adj. (Regional) Murdar (1) (Braşov). Com. i. panţu. + (Substantivat, f.) Femeie murdară. Com. i. panţu. — Pl. : şlepeiţi, -te. — Şi: şlepăit, -ă adj. Com. I. PANŢU. — V. şlepei. ŞLfiPER s. m. (Prin Bucov.) Misit (2). lexic reg. 109. — Pl.: şleperi. — Din germ. Sclilepper. ŞLEPERÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.) A practica misitia (1). lexic reg. 109. — Prez. ind.: ? — V. şlepei. ŞLÎPOIŢĂ s. f. (Prin sudul Transilv.) Lapoviţâ, zloată; noroi1 (amestecat cu zăpadă topită). Cf. jahresber. viii, 84, alexi, w. Ninsoarea amestecată cu ploaie, cum e acea din zilele babelor, se chiamă lăpo-viţă, zloată sau şlepoiţă. pamfile, văzd. 169. în ajunul Bobotezei era o şleapăiţă cum nu mai fusese de nu se ţinea minte, moroianu, s. 96. E tot şlepoiţă pe drum. viciu, gl. 78. — Şi: şleăpoiţă (jahresber. viii, 84), şleâpăiţă, şleăpoviţă (ib., alexi, w.) s. f. — Probabil contaminare între şlepei şi lapoviţă. ŞLfiTROM subst. v. silitră. ŞLI2TRUM subst. v. silitră. ŞLEŢ subst. v. şuşlete. ŞLEUI s. m. v. şleau1. ŞLEU* s. n. v. şleau*. ŞLEU* s. n. v. şleau*. ŞLÎU4 s. n v. şleauî. ŞLEUÎT, -Ă adj. (Regional; despre drumuri) Cu urme adînci lăsate de roţile vehiculelor. Drumeacul glodoros şi şleuit... făcea căruţul să se frămînte din toate balamalele, săm. ii, 503, cf. dm. + (Despre iarbă) Cosită cu neregularităţi. Cf. dm. Văzînd iarbă şleuită, De coasă Nepotrivită, Grozav că se-nfuria. teodorescu, p. p.' 601. — Pronunţat: şle-u-it. — Pl, : şleuiţi, -te. — De la şleau*. ŞLEV s. n. v. şleau*. ŞLÎBOVIŢĂ s. f. 1. Rachiu tare de prune; o anumită cantitate din acest fel de rachiu. Cf. c. giurescu, p. o. 147. Glăji cu sliboviţ. coşbuc, p. ii, 253, cf. arhiva, xxiii, 295. Şliboviţă de Banat, şăineanu, d. u., cf. cade, scriban, d. Să beau o litruţă de şliboviţă, să mai prind puteri, stancu, r. a. iii, 389. Mai lasă şliboviţa, măi tovarăşe, că-i păcat de tinereţea ta. davi-doglu, m. 41, cf. dl, dm. O şliboviţă iţi dădeam şi eu. 1831 ŞL IC1 -122- ŞLIŢ1 Azi e zi mare. il mai 1960, 25, cf. L. rom. 1962, 185. Cumpără o buie de şligoviţ şi o pune pe căruţă, rete-ganul, r. p. 6. (Regional) Rachiu colorat şi îndulcit. alr ii 4 156/27, 365. 2. (Regional) Rachiu tare obţinut la începutul distilării (Buhoci —Bacău). Com. furtună. — Accentuat şi : şliboviţă, l. rom. 1962, 185, alr ii 4 156/365. — Pl.: şliboviţe. — Şi : (regional) şliboviţă (alr ii 4 156/27) s. f., şligoviţ subst., şliboviţă s. f., sllltoviţ subst. — Din ser. Sljivovica, germ. Slibowitz, magh. sli-govica. ŞLÎC* s. n. 1. (Prin Transilv.) Material granular obtimit prin prepararea minereului pe cale umedă. Cf. KLEIN, D. 424, LB, ISER, JAHRESBER. X, 209. NiSipU.1 ei■ r mine din hapuri (măcinăiura din şUampuri). .. s-: numeşte şlic. viciu, gl. 2. (învechit, rar) Şlam. Cf. klein, d. 424, lb, iser, jahresber. x, 209. — Pl.: şlieuri. — Din germ. Sehlieh. ŞLIC» s. n. v. işli<‘. ŞLICÂR s. m. v. işlicar. ŞLÎCĂ s. f. (Regional) Şapcă (2) (Berbeşti-Sighetul Marinaţiei). Cf. bîrlea, c. p. 230. Unde văd on domn cu şlică, Toată mintea-n jos tmi pică. id. ib. — Pl.:? — Cf. pol. s z 1 y k „căciulă ds piele, înaltă şi ascuţită“. ŞLIF s. n. 1. (Tehn.) Porţiunea şlefuită a unei piese, a unui aparat etc. Cf. ltr2, dm, dn2. 2. (Familiar, rar) Fineţe, rafinament, subtilitate. — Pl. : (1) şti furi. — Din gtrm. Stliliif. ŞLIFUf vb. IV v. şlefuit. ŞLÎGOV1Ţ subst. v. şliboviţă. ŞLIGOAÎŢĂ s. f. v. şliboviţă. ŞLIII s. n. v. şleau®. ŞLII1T s. n. (Regional) Făţuitor (d ‘ tîmplărie) (Su- ce.iva). Cf. coman, gl. — Pl.:? — Din germ. Sclilklitfhobel]. ŞLIIITFAiER s. n. (Regional) Pilă de finhat (Vicovu de Sus —Rădăuţi). Cf. glosar reg. — Pl.:? — Din germ. Schlichtieile. ŞLIHTIlAMĂR s. n. (Regional) Ciocan de netezit (Vicovu de Sus —Rădăuţi), glosar reg. — Pl. :? — Din germ. Sehlichthammer. ŞLIM s. n. v. şleau*. ŞLING s. n. (Regional) Broderie (Ghilad —Timişoara). alr ii 5 778/36. — Pl. :? — Din germ. Sclilinge „laţ, ochi“. ŞLÎNGĂ s. f. (Regional) Porţiune de teren îngustă şi lungă (Vălişoara —Caransebeş). Cf. l. costin, gr. băn. ii, 186. — Pl. :? — Etimologia necunoscută. Cf. ş i r i n c ă. ŞLlNGĂHAl s. n. v. şlinglierai. ŞLI1VGHKRÂI s. n. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Broderie; dantelă. Cf. jahresber. iii, 328, x, 209. Că-şi face cămaşă nouă,... Pe la gură şlingherai. hodoş, c. 70. Să mă dac cu el la cai, Ca-mi cumpără şlingărai. l. costin, gr. băn. 194, cf. coman, gl., alr ii 5 778/36, lexic reg. ii, 42. — Pl. : ? — Şi : şlinţjărâi (pl. şlingăraie lexic reg. ii, 42) s. n. ib. — Din germ. Schlingere!. ŞLINGLÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) A broda. Cf. coman, gl., alr ii 5 778/36, LEXIC REG. II, 42. — Prez, ind. : şlingui şi şlinguiesc. — Din germ. schlingen. ŞLINGUÎRE s. f. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Acţiunea de a şlingui. Cf. pribeagul, p.r. 57. — Pl. : şlinguiri. — V. şlingui. ŞLÎNVOL subst. (Prin Ban.) Bumbăcel. l. costin, gr. băn. ii, 27. — Din germ. ScJilingwolle. ŞLIPt s. n. (Prin Transilv. şi Ban.) Traversă (de cale ferată). Cf. şez. vii, 188, l. costin, gr. băn. ii, 186, cv 1950, nr. 11 — 12, 39, alr ii 6 411/53, 284, alr n/310, teaha, c. n. 269. — Pl. : şlipuri. — Şi: şlep (cv 1950, nr. 11 — 12, 39), şelip (alr ii 6 411/284, alr n/310, teaha, c. n. 269) s. n. — Cf. ş 1 j p e r. ŞLIP* s. n. v. jilip. ŞLIP3 s. n. v. şlep1. ŞLfPAR s. m. (Prin Transilv.) Muncitor forestier. Cf. alr ii 6 411/53, 284. — Pl. : şlipari. — Şi : şclipiir s. m. alr ii 6 411/284. — Şlipa + suf. -ar. ŞLfPĂ s. f. (Prin Transilv.) Tencuială. Cf. chest. h 128/280, alr ii/i mn 117, 3 789/157. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş 1 e p e i. ŞLÎP12R s. n. (Prin Transilv. şi Ban.) Traversă (de cale ferată). Cf. alexi, w., l. costin, gr. băn. ii, 186, MAT. DIALECT. I, 193, LEXIC REG. II, 54, 102. — Pl. : şlipere. — Şi : şlepăr s. m. L. costin, gr. băn. ir, 186. — Din germ. Slipper. ŞLfRE subst. îngrămădire locală de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare in timpul procesului de cristalizare magmatică. Cf. DER, M.D. ENC. — Cf. germ. Schlier „marnă“. ŞLITUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică buşteni) A transporta cu sania. Cf. ARVINTE, TERM. 168. — Prez. ind.: ? — Cf. germ. schlittern, schlitten. ŞL1ŢI s. n. 1. (Tehn.) Scobitură (alungită şi îngustă) făcută într-o piesă sau într-un element de construcţie; (regional) ţine. V. şanţ1 (13). Cf. cade, cv 1949, nr. 9, 28, ltr2, dp, dm. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mînecile unor obiecte de îmbrăcăminte. Cf. ltr2. 1860 ŞLIŢ3 -123- ŞMAG 3. Prohab. Cf. ltr2, dl, dm, alr ii 3 309/105. — Pl. : şliţuri. — Din germ. Stl:li(z. ŞLIŢ* s.n.(Regional) Ferăstrău cu dinţi mici (Hangu — Piatra Neamţ), glosar reg. — Pl. : şli/uri. — Ci. germ. Schlitz[săge] „ferăstrău de şăn-ţuit“. ŞLIŢUÎRE s. f. (Tehn.) Scobire. Cf. ltr2. — Pl. : şliţuiri. — De la şliţ*. ŞLIŢUÎT, -Ă adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu şliţ1 (2), cu şliţuri1. Purta un elegant sacou de caii- ■ fea verzuie, şliţuit la spate. T. popovici, s. 173. — Pl. : şliluiţi, -te. ; — De la şliţ1. ŞUŢUIT6R s. m. Muncitor din industria de prelucrare a lemnului, care asamblează părţile componente ale ferestrelor. Cf. nom. prof. 31, 39. — Pronunţat : -ţu-i-, — Pl. : şlifuitori. — De la şliţ1. ŞLIU s. n. v. şleau*. ŞLOAFĂR s. m. v. şliiifrtr. ŞLOAG1 s. n. (Prin nord-vestul Transilv.) Furtun. Cf. lexic reg. 22, l. rom. 1968, 407. — Pl. : şloaguri. — Si : slaţf s. n. l. rom. 1968, : -107. — Din magh. slaug. ŞLOAG* s. n. v. şlnrjl. ŞLOAMPĂTĂ s. f. v. şlampăt. ŞLOASĂR s. m. (Ban. şi prin Transilv.) Lăcătuş. Cf. bl iii, 115, fd iii, 181, 186, scl 1962, 100, l. costin, gr. băn. 194, alr sn ii h 501, lexic reg. ii, 42. + (Regional) Tocilar (Vălcani —Sînnicolau Mare). ' alr sn ii h 509/47. — Pl. : şloasări. — Şi : sl6săr s. m. fd iii, 181, scl , 1962, 100, alr sn ii h 501/219. — Din germ. Sclilosser. ŞLOC s. n. v. şla(jl. ŞLODIÎN s. m. v. slădun. ŞLOF* s. n. v. şlagl. ŞLOF* subst. (Regional) „Sulf de omorit albinele" ; (Şimand—Arad), alr i 1 536/59. — Etimologia necunoscută. ŞLOFÂR s. m. (Regional) Tocilar (Ciocăneşti— ! Vatra Dornei). Cf. fd iii, 186, alr sn ii h 509/365. : — Pl. : şlofari. — Cf. ş 1 a i f ă r. ŞLOFMIŢ subst. v. şlofmiţâ. ŞLOFMÎŢĂ s. f. 1. (învechit, prin Transilv.) Bonetă de noapte. 1 ştuc golon lat... 1 şlofmiţ (a. 1747). iorga, s. d. xii, 45. 1 şlofmiţâ de bumbac (a. 1754). id. ib. 68. 1 şlofniţ... de cadifia (a. 1777). furnică, i. c. 40. Au amestecat limba cu cea nemţească zictnd: şlofmijă tn loc de căciulă de noapte, tempea, gram. [prefaţă] 3/13, cf. t. papahagi, c. l. 2. (Bucov.; depreciativ; informa şclafn i[ă) Femeie bătrlnă şi rea. Cf. lexic reg. 108. — Pl. : ? — Şi : şlofmiţ (accentul necunoscut), şlofniţ (accentul necunoscut) subst., şelâlniţă (lexic reg. 108) s. f. — Din germ. Sclilafmtttze. ŞLOFNIŢ subst. v. şloimiţă. ŞLOFR0C s. n. (Prin Transilv.) Rochie. Un căpe-neag, un şlofroc (a. 1811). iorga, s. d. xii, 227, ef. alr ii 3 321/325, 334, lexic reg. 22. — PI.:? — Şi: şlolroţ) (alr ii 3 321/325), şofroc (ib. 3 321/334, lexic reg. 22; pl. şofroace alr ii 3 321/ 334, lexic reg. 22) s. n. — Din g rm. Sililafrock „halat, capot". ŞLOFR()G s. n. v. şlofroc. ŞLOG s. n. v. şlaţjl. ŞLOGUÎ vb. IV. Intranz. şi r e f I. (Prin Ban.) A paraliza (1). Cf. lf.xic reg. i20, l. rom. 1966, 139, LEXIC REG. ii, 42. — Prez. ind. : şloguicsc. — Slot) + suf. -ui. ŞLOIMÂN s. m. (Argotic) Om trîndăv, care doarme mull. Cf. bl ii, 186. — Pl. : şloimani. — Etimologia necunoscută. ŞL<5SĂR s. m. v. şloasăr. ŞLUC s. n. (Transilv.) înghiţitură. Şi toi un şluc şi iar un şluc, Tu-i d î pe umăr ptosca-ntreagă. coşbuî', P. II, 243, cf. DL, DM, COMAN, GL. — Pl. : şlucuri. — Din germ. Srliluck. Cf. magh. s 1 n k k. ŞLUS interj. (Germanism) Gata! basta I Să nu vă mai aud vorbind, că vă snopesc... Şlus l sadoveanu, o. xxi, 328, cf. DL, DM. — Din germ. Stiiluss. ŞMAC s. n. v. şmay. ŞMAG s. n. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Iz. Şmacul reventului îmi este împotrivă, molnar, d. 425. Orice şmeag vor avea [buţilc], 11 trage varul. economia, 161/8, cf. klein, d. 424, lb. Au simţii gazda că vinul are cevaş şmah. bărac, t. 59/8, cf. iser, polizu, lm, jahresber, ii, 210, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. Vin cu smag. rădulescu-codin, ap. cade, cf. tdrg. Smagu de piatră zăcută In pămtnt. ap. scriban, d. 1214, cf. dm, l. rom. 1959, nr. 5, 81, fd iii, 181, scl 1962, 100, h xi 5, l. costin, gr. băn. ii, 176, com. beniuc. Apa are şmeag. chest. ii 461/54, cf. alr i 798/200, alr ii/i mn li 19/886, alr sn i li 239, a iii 13, mat. dialect, i, 268. F i g. In moravurile lor o absolută dulceaţă amestecată din cind In cind cu un şmac bătind cam In sălciu, caragiale, o. iv, 290. + (Prin nord-estul Olt.) Mucezeală (1). Cf. vîrcol, v. 99, i. cr. xiii, 83. 2. (Regional) Aromă. Poslujnici aduc bucate Cu şmah bun amestecate, bărac, a. 79/22. Am pus şi ceva pere pădureţe să capele [rachiul] smag mai bun. v. rom. aprilie 1963, 28. La rachiu... li dau şmac (gust) cu scorţişoară, brebenel, gr. p. <0> E x p r. A strica (cuiva) şmaliul = a indispune. Mi-ai stricat şmahul, păcătosule I delavrancea, ap. tdrg. (Prin nord-vestul Munt.) A scoate smagul (din cineva) = a face (pe cineva) să se astîmpere; a domoli, a potoli, a linişti. Cf. udrescu, gl. (Argotic) A lua smacnl = a deflora. Cf. bul. fil. ix, 99. 3. (Regional; în forma smau) Tărie (a unei băuturi alcoolice) (Cîmpofeni — Tîrgu Jiu). Pune-i dopul, că-i iese smaul. l. rom. 1962, nr. 3, 263, cf. 1969, 490. — Pl. : şmaguri. — Şi: şmae, şrnali, şmeag, şineac (gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., cade, l. rom. 1969, 490), jmac (alr sn i h 239), jmeag (ib.), jmeac (ib. h 239/235), smag, smac (cade, scriban, d:, bul. fil. ix, 99), smali (cade), smau, zinag s. n., zmâgă (alr sn i h 239/705) s. f., zmau (ib. h 239/836) s. n. — Din germ. Sehmack. 1888 \ ŞMAH _ 124 - ŞMECHERIE ŞMAH s. n. v. şmag. ŞMAL s. n. Caracter tipografic cu o formă foarte Îngustă. Cf. l. rom. 1965, 322, v. molin, v. t. 51, 79, CADE, ROMANESCU, ZEŢ. 43, DM, DNa. — PI. : şmale. — Şi: şmălă (l. rom. 1965, 322) s. f., (Învechit, rar) şmâle (ib.) subst. — Din germ. Sclimal[schriftJ. ŞMĂLĂ1 s. f. (Prin Bucov.) Scindură lungă de (aproximativ) un metru. Cf. lexic reo. 109. — PI. : şmale. — Din germ. Schmal [holz]. ŞMĂLĂ* s. f. v. şmal. ŞMÂLE subst. v. şmal. ŞMALfiR s. m. (Prin Bucov.) 1. Persoană care se , ocupă cu tăiatul şmalelor1. Cf. lexic reg. 109. 2. Persoană care se ocupă cu alegerea şmalelor1 dintre alte scinduri. Cf. lexic reg. 109. — PI. : şmakri. — Şmalăl + suf. -ev. ŞMALUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov. ; complementul indică scinduri) A tăia in lungime pentru a obţine şmale1. Cf. lexic reg. 109. — Prez. ind. :? — Şmală1 + suf. -ui. ŞMĂLŢUf vb. IV v. smălţui. ŞME s. m. v. şmether. ŞMEAC s. n. v. şmag. ŞMEAG s. n. v. şmag. ŞMEC s. m. v. şmecher. ŞMECHER, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care ştie să iasă din Încurcături, care nu poate fi păcălit; isteţ, dez-gheţat; (depreciativ) care sa pricepe la trucuri, la viclenii, care ştie să se aranjeze, să se Invîrtească; (regional) şpilăr (1). V. şiret3, şarlatan, mehenghi (II). Mai şmecheri declt cărturarii cei vechi, I ăştia mai noii vor să fie şi cu aceia, insă vor să fie şi cu gloatele, ispirescu, u. 125. Trebuie să fii şmecher ca să te procopseşti, vlahuţă, o. a. i, 223, cf. ddrf, tdrg. Avocatul, mai alts Intr-un orăşel d-astea micile, va să fie şmecher, şiret, brătescu-voineşti, p. 191, cf. şXineanu, d. u., cade. Grigore era un orăşan şmecher, care clnta din harmonică. sadoveanu, o. xv, 303. Aşa năttng şi amorezat cum eşti, tot te crezi puţin mai şmecher şi-fi închipui că tu profiţi de pe urma lor. demetrius, c. 44. Da’ moşneagu’, cam şmicheri. . . In boi da, nu da, Da-n babă ştiu că iontea I i. cr. iv, 7, cf. şez. xix, 13. Eşti prea zmecher sau prea iclean : (tot una), alr i 1 548/900, cf. 1 548/730, 887, 990, 1 550/746, 932, 1 558/556, 984, 986, alr ii 3 678/762, alr sn v h 1 239/762. (Substantivat) Şmecherii o să-şi bală joc de mine. rebreanu, nuv. 9. In această cetate se găsesc şi oameni de treabă, pe lingă destui şmecheri, sadoveanu, o. xv, 480. Te-am cunoscut eu de la început că eşti un mare şmecher, stancu, r. a. v, 145. Şmecherii vor spune că-i imbecil să lupţi, be-niuc, v. a. i, 174. Marii şmecheri scapă de actst blestem. Pun pe alţii să muncească, vinea, l. i, 115. Undi-ş beu voinicii banii Şt şmecherii gologanii, folc. mold. ii, 113. (La voc. ; cu o nuanţă de simpatie) Ai găsit ceva, şmechere? Are parale moşul? călinescu, e. o. ii, 164. Pleci cu Valentina! Şmechere, stancu, r. a. ii, 76. (Ca epitet, precedînd termenul calificat de care sâ leagă prin prep. „de“) Şmecherul de băietan apăsă pe bumb, şi In loc să cadă el In cuptor, căzu hlzania de babă. şez. ii, 26. Avea... pe şmecherul de Perdi-carul, care-i cetea In stele. c. gane, tr. v. 194. 2. S. m. (Familiar) Tlnăr care caută să se remarce ca om de spirit prin manifestări ostentative (şi impertinente), menite să epateze (şi să scandalizeze) pe cei din jur. V. p u ş 1 a m a, pişicher. Rotopan, şmecher de pori din Brăila, bart, e. 245. O E x p r. (Argotic) A Ia şme = ca şmecherii (2), în felul şmecherilor. Cf. iordan, l. r. a. 500. — Accentuat şi : (regional) şmecher, bărci an u. — PI.: şmicheri, -e. — Şi: (regional) şmicher, -ă, jmicher, -ă (alr i 1 550/932, 1 558/556, 984, 986), şmecher, -ă (ib. 1 548/990, 1 550/746; accentuat şi şmecher bar-cianu), smicbir (gheţie, r. m., barcianu, alexi, w.), zmecher, -ă adj., (argotic; forme prescurtate) şmec (l. rom. 1959, nr. 1, 64; pl. şmeci ib.), şme (iordan, l.r.a. 500) s. m. — Din germ. Sehmecker „persoană cu gust rafinat“. ŞMECHERAŞ s. m. (Familiar) Diminutiv al lui şmecher (2). Ce fel de intlmplări ori fi fost acelea. .. că au aval un asemenea efect purificator asupra unor „şmecheraşi“ cu vechi state de servici. scînteia, 1968, nr. 7 655. — Pl. : şmecheraşi. — Şmecher + suf. -aş. ŞMECHEREÂLĂ s. f. (Familiar) Şmecherie. (2). Cf. HDRESCU, GL. — Pl. : şmecherdi. — Şmecheri + suf. -eală. ŞMECHERESC, -EASCĂ adj. 1. De şmecher (1), care aparţine şmecherilor, specific şmecherilor, privitor la şmecheri, dicţ. 2. (Familiar) De şmecher (2), care aparţine şmecherilor, specific şmecherilor, privitor la şmecheri. Sub titlul ,,Din limba şmecherească a lui Ghiţă Păsărică“ d.V.G. a adunat, pentru glosarul de faţă, o sumă de cuvinte, alas 18 ii, 1923, 6/4. + (Substantivat, f. art.) Argou al şmecherilor (2), al răufăcătorilor. V. păsăresc (2). Cf. dr. ii, 771. — Pl. : şmechereşti. — Şmecher + suf. -esc. ŞMECHEREŞTE adv. Ca şmecherii (1), în felul şmecherilor. Cf. dl. Bată-mă Dumnezeu, surise el şmechereşte, dacă nu-i păcat că dumneata te-ai ocupat de plugărie. t. popovici, se. 200, cf. dm. Tache se închipuia îmbrăcat In haine albastre, cu boneta pusă şmechereşte pe-o ureche, il iunie 1960, 43. — Şmecher + suf. -eşte. ŞMECIIERf vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A face (pe cineva) să devină sau a deveni şmecher (1). Pe el l-a mai şmicherit şi cartea! iovescu, n. 158, cf. dl, scl 1970, 20. 2. Tranz. (Familiar) A păcăli, a înşela. Cf. dl, dm. Aţi fost învăţaţi să şmecheriţi Uimeai lăncrănjan, c. ii, 89. De cine te temi că le-a muşca; de babă, că te-a şmicheri. i. cr. iv, 79. 3. Tranz. (Argotic) A regla, a pune la punct. Cf. udrescu, gl. Mi-a şmecherit el motocicleta, a făcut-o ca (şi) nouă. id. ib. — Prez. ind. : şmecheresc. — Şi : (regional) şml-clieri vb. IV. — V. şmeclier. ŞMECIIERÎE s. f. 1. însuşirea de a fi şmecher (1). V. şiretenie1 (1). Strategia lui Osman e mai lesne de înfruntat dcclt şmecher ia femeiască. contemporanul, vi2, 210. Plnă le prinde, clştigi mult prin şmichirie. severin, s. 30. Răii cetăţii şi-au ascuţit mintea spre 1907 ŞMECtîEftLÎC -125- ŞMÎRPLaT ticăloşii-■■ Lauda noastră acum e şmecheria, sado-veanu, o. xv, 484. 2. Faptă de om şmecher (1); şiretlic (1), vicleşug; escrocherie, fraudă; (rar) şmecherlîc, (familiar) şme-chereală. Cf. cihac, ii, 390. Mai am numai trei zile de trăit. ■ ■ Oare nu-i de făcut vreo şmichiric, plr.ă mai este încă vreme? creangă, p. 321. A dcscoptril şmecheria şi a găsit In sac pastramă de oaie. caragiale, o. ir, 196. Fata umblă cu şmecherii. Şi cum era şi cam nurlie, mlglisi pe omul cu pietrele de picioare, ispi-rescu, L. 324. Fiecare cearcă să-ţi scuture pozunarele; parcă numai eu umblu cu şmichirii I contemporanul, v2, 202. A dracului muiere, nu-i poţi da de şmecheriile ei! DDRF, cf. ALEXI, \V., TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Toate şmecheriile din lume le întrebuinţau copiii spre a înşela paza vierului, c. gane, tr. v. 431, cf. scriban, d., com. din straja—rădăuţi. 3. (Familiar ; în e x p r.) (A fi) (pus) la şmecheric = (a fi) dichisit, ferchezuit, sclivisit. îmi place, mă, că eşti la şmicherle. iovescu, N. 176, cf. com. din iaşi. A lua (pe cineva) la şmecherie = a se comporta şmechereşte (cu cineva), a trata (pe cineva) şmechereşte. Pică, mă, pică! Muşteriul şi gologanul... li iau la şmecherie: „Salul, domnu’ I Să trăiţi, domnu’ !“. pas, z. i, 278. — PI. : (2) şmecherii. — Şi : (regior.al) şmicheiio, şmieliirie s. f. — Şmecher + suf. -ie. ŞMECHERLIC s. n. (Rar) Şmecherie (2). Cam miroase a şmcchcrllc, a lucru necurat, pas, l. i, 153, cf. dl, dm. — PI. : şmechcrltcuri. — Şmecher + suf. -llc. ŞYIÎCHERZON s. m. (Familiar; glumeţ) Om şmecher (1). Cf. BUL. FIL. I, 151, IV, 198, BL XV, 18. I — De la şmecher, după modelul unor n. pr. ca Davidsohn, Mendelsohn etc. ŞMELŢ s. n. (Germanism rar; cu sens neprecizai, probabil) Topitură. La logăraic (germ. Laugerci) se obţine un smelţ. . . de sodă caustică, cv 1951, nr. 3 — 4, 42. — PI.: ? — Din germ. Sclimelze. ŞiHETELÎiVĂ s. f. (Maram.) Cotor de porumb care rămlne pe cîmp după tăiat. Cf. T. papahagi, m. 237. + Tulpina porumbului, lexic reg. 22. — PI. : şmelcline. — Şi : jmetelină s. f. t. papaiiagi, m. 237. — Cf. ucr. iu m a t h n a „bucată“. ŞMICHÎR, -Ă adj. v. şmecher. ŞMICHERf vb. IV v. şmecheri. ŞMICHERÎE s. f. v. şmecheric. ŞMICHIRÎE s. f. v. şmecherie. ŞMICIC s. n. (Regional) înşelăciune. Com. din straja—rădăuţi. — Accentul necunoscut. — PI. :? — Etimologia necunoscută. Cf. ş m u ţ i g. ŞMIER s. n. (Regional) Osînză (1) (Jupalnie — Orşova). Cf. alr i 749/1. — Din germ. Schmer. ŞMÎGĂ s. f. (Rar) Echer dJ dulgheri'.'. Cf. săghi-nescu, v. 70, glosar reg. — Pi. : ? — Şi : (regional) şmiijlă s. f. glosar reg. — Din germ. Schmiege. ŞMÎGLĂ s. f. v. şmigă. ŞMTR s. n. (Bucov. şi prin nordul Mold.) Unsoare pentru căruţă. Cf. alr i 827/420, lexic reg. 109, glosar reg. — Şi : şmit s. n. alr i 827/420. — Din germ. Schmiere. ŞMIRAC s. m. (Bucov.) 1. Persoană neglijentă, cu îmbrăcămintea murdară. Cf. lexic reg. 109, 2. Derbedeu, puşlama, haimana. Cf. l. rom. 1971, 341, 1973, 500. — PI. : şmiraci. — Din ucr. mMipaK „persoană care vinde unsoare pentru căruţă“. ŞMÎRGĂ s. f. v. şmirglu. ŞMÎRGHEL s. n. 1. Rocă metamorfică formată în cea mai mare parte dintr-o masă2 de corir.don în granule fine; (rar) emeri. Zmirghel..., adică o piatră amestecată cu her, ce, udlndu-să, să freacă cu cl meta-lurile. i. golescu, c. Materialul prim la fabricarea pietrelor de polizor este şmirghelul. orbonaş, mec. 349, cf. cantuniari, l. m. 172, ltr2, dl, dp, dm, DN2. 2. Material abraziv, în stare de pulbere, obţinut din şmirghel (1) sau produs pe cale sintetică. Cf. alexi, w., barcianu, nica, l. vam. 233. Lubrifian-tele... nu vor conţine corpuri străine ca praf, aşchii, şmirghel, apă ele. orbonaş, mec. 134. Uleiul, încărcat cu acest praf metalic, pătrunde In lagărele roţii, pe care-l roade In timpul funcţionării, exact ca praful de şmirghel. soare, mas. 150. Un valţ îmbrăcat cu şmirghel. ionescu-muscel, fil. 130, cf. cantuniari, l. m. 115, dl, dp, dm, dn2, il aprilie 1960, 26. + (Şi în sintagmele hlrlie de şmirghel, hlrtie şmirghel) Hîrtie (sau pinză) acoperită cu şmirghel (2), folosită pentru curăţire sau lustruire în industria lemnului, în lăcătuşerie etc. Este necesar ca suprafaţa metalului de lipit să fie curată... Curăţirea se face cu ajutorul pilei, şabărului sau a hlrtiei de şmirghel. ioanovici TEHN. 181, cf. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 444, M. D. ENC. — Şi : (rar) şmirghel (barcianu, alexi, w., ionescu-muscel, ţes. 47), (învechit) zinfrgliel s. n. — Din germ. Schmirgel. ŞMÎRGLĂR s. m. (Prin Bucov.) Muncitor care ascute la polizor pînzele de ferăstrău. Cf. lexic reg. 109. — PI. : şmirglări. — Din germ. Sclimirgler. ŞMÎRGLU s. n. (Prin Bucov.) Polizor. Cf. lexic reg. 109. — PI: ? — Şi: şmirgă s. f. glosar reg. — Din germ. Scliinirgel [kluppe]. ŞMIRGLUÎ vb. IV. Tranz, (Prin Bucov.) A ascuţi la polizor. Cf. lexic reg. 109, glosar reg. — Prez. ind. :? — Şi : şmirgui vb. IV glosar reg. — Şmirglu + suf. -ui. Cf. germ. schmirgel n. ŞMIRGUÎ vb. IV v. şmirglui. ŞMIRLĂNÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A unge. Com. din bungard — sibiu. — Prez. ind. : şmirlănesc. — Cf. ş m i r. ŞMÎRPLAT s. n. (Prin sud-vestul Transilv.) 1. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Felii paralele ale unui strat (de cărbune) care alunecă pe suprafeţele de contact. Cf. fd i, 162. 2. (La pl.) Cărbune sau piatră care este gata să se desprindă de pe pereţii galeriei. Cf. fd i, 162. 1929 17 - c. 427 / §m ifttti -126- şNaidariţă — Accentuat şi : şmirplăt. fd i, 162. — PI. : şmir-platuri. — Din germ. Schmierplatte. ŞMIRTjf vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov. ; complementul indică osiile căruţei) A unge. lexic reg. 109. — Prez. ind. :? — Din germ. schmieren. ŞMlRVAZĂN s. n. (Regional) Piuliţă prin care se ung unele dispozitive din mecanismul morii (Băi-şeşti —Fălticeni). Cf. glosar reg. — PI.:? — Cf. germ. Schmierwarze. ŞMIT s. n. v. şmir. ŞMÎRCÎÎ vb. IV v. smîrcîi. ŞMÎRClÎT» s. n. v. smîrcîit«. ŞMlRCl/T*, -Ă adj. v. smîrcîit*. ŞMOÂLĂ s. f. v. smoală. ŞMOÂTIC subst. v. smoatie. ŞMOC s. n. v. smoc. ŞMOCĂÎ vb. IV v. smocăi. ŞMdLNIŢĂ s. t. v. smolniţă. ŞMONT s. n. (Regional) Nămol din mină1 (Criş-cior —Brad). Cf. paşca, gl. — PI. :? — Şi : jmont s. n. paşca, gl. — Din germ. Schmant. ŞMOTREÂLĂ s. f. (Mold.; familiar) Mustrare (1), dojană; bătaie. Cf. sgriban, d. 1282. — PI. :? — Şmotri + suf. -eală. ŞMOTRÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) 1. (Complementul indică unităţi militare) A trece în revistă; a inspecta. Cf. cihac, ii, 353, ddrf, gheţie, r. m., BARGIANU, ALEXI.W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 2. (Complementul indică soldaţi) A instrui. Cf. CIHAC, ii, 353, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., tdrg, cade. + P. e x t. (Mold. ; familiar) A învăţa, a instrui (cu asprime); a mustra1 (2), a dojeni (cu asprime); a bate. Aşa s-aşteaptă bărbatul? De clnd te şmotresc oare că muierea să steie smirna? ap. tdrg. Te dau lui Alisandru Ciobanu, şi te şmotreşte el I SADOVEANU, O. III, 139, cf. SCRIBAN, D. [Jupînlllj e mai omenos. Nu ne şmotreşte. c. petrescu, a. r. 58, cf. dl, dm. L-o şmotrit rău. i. cr. ii, 218. L-am şmotrit eu bine să nu se mai tmbălăreze. Com. din piatra neamţ. <0> (Glumeţ) Scoteam miţele de prin ocniţe şi cotrufe, şi le flocăiam, şi le şmoiream dinaintea iui, de le mergea colbul, creangă, a. 37. — Prez. ind. : şmotresc. — Şi: smotri vb. IV. — V. şmotru. ŞMOTRÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a şmotri (1). Cf. DDRF. — PI. : şmotriri. — V. şmotri. ŞM6TRU s. n. (învechit) 1. Trecere în revistă (a unor unităţi militare); inspecţie. Cf. doc. ec. 530, vAlian, v., polizu. Generalul Isaiov ne-a îmbrăcat căzăceşte,... şi, după ce ne-a făcut smotru, ne-a orlnduit la Tatargic. ghica, s. 18, cf. cihac, ii, 353, ddrf, gheţie, R.M., BARCIANU, ALEXI, W., JAHRESBER. XXVI —XXIX, 39, şăineanu, d. u., cade, scriban, d. Era cu falnicul lui coif de pompier fălos, căci venise de la şmotru. CAMIL petrescu, o. II, 520. 2. Instrucţie ostăşească, exerciţiu militar. V. mustră1 (1), mu ştruluialâ (1), m u s t r e a 1 ă. Cf. polizu, lm. învăţase şmotru mai bine dtclt mine. gane, n. i, 55. Lui Nifă greu i-a mai fi păn-a deprinde şmotrul lor. contemporanul, vij, 494, cf. ddrf, tdrg, cade. Căpitanul Iordachi şi-a adunat toţi oamenii,. .. a făcut puţin şmotru cu ei. camil petrescu, o. i, 56, cf. dl, dm. O (Glumeţ) Eu le-aş învăţa puţin şmotru. . . — Şmotru? Ha, ha, ha I Ce fel de şmotru? . . . — Clnd oi zice: Staţi drept, să nu te mişti din loc I i. negruzzi, s. iv, 50. Şmotrul se sfirşi cu gajuri, cu „poşta merge“, hogaş, dr. ii, 69. + P. ext. (Mold.; familiar) Instruire (severă); mustrare (1), dojană; bătaie. Omul, voinic dar bllnd, suferea de şmotrul copilului. conv. lit. xliii, 916. Acestor copii le-ar trebui un şmotru. scriban, d., cf. i. cr. iii, 187. — PI. : şmotruri. — Şi : smolru s. n. — Din rus. CMOTp. ŞMUCdl subst. v. smăeoi. ŞMJÎCTĂBAC subst. v. şmiflabac. ŞMTÎTIŢĂ s. f. v. smutiţă. ŞiVIUŢICHI adj. v. şinuţiţ). ŞMtÎŢIG adj. (Despre persoane) 1. (Familiar, rar; în forma şmufichi) Josnic. Cf. săghinescu, v. 70. O (Substantivat) E un şmuţichi. id. ib. 2. (Familiar, rar) Zgîrcit, calic. Cf. bl iv, 67. 3. (Argotic) Murdar (1). bul. fil. v, 193. — PI.-:? — Şi: (rar) şmtiţiclii adj. — Din germ. sehmutzig. ŞMUŢIGĂRÎ vb. IV. Refl. (Familiar, rar) A se comporta într-un mod meschin. Cf. bl iv, 67. — Prez. ind. : şmuţigăresc. — Şmutiji -f suf. -ări. Cf. şmu ţigări e. ŞMUŢIGĂRÎE s. f. (Familiar, rar) Josnicie. Cea mai odioasă şmuţigărie burgheză, o aviditate de şacal, acea lăcomie a banului rezumat al tuturor infamiilor capitaliste. gl 1963, nr. 480, 7/5. — PI. : şmuţigării. — Şmiiţifl -f suf. -arie. ŞNAIDAS subst. (Prin sudul Mold. şi nordul Dobr.) Unealtă de fierărie nedefinită mai îndeaproape. Cf. h iii 153, xiv 399. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Şi : snaidas (accentul necunoscut) subst. h xiv 399. — Cf. ş n a i d e z ă. ŞNAIDEZĂ s. f. (Regional) Instrument cu ajutorul căruia se fac fileturi (Vicovu de Sus —Rădăuţi). Cf. GLOSAR REG. — PI. : şnaideze. — Cf. germ. Schneideisen. ŞNAlDĂR s. m. (Transilv., Ban., prin Maram. şi vestul Olt.) Croitor. Nu e aşa nelnţeleaptă. ca să nădăj-duiască că va doblndi de la croitoriu (săbău, şnaider) mai mult. ţichindeal, f. 306/16, cf. pribeagul, p. r. 57, fd i, 202, iii, 178, l. rom. 1962, nr. 1, 92, scl 1965, 196, l. costin, gr. băn. 194, alr i 1 747/1, 5, 9, 12, 18, 28, 40, 49, 77, 122, 125, 268, 308, 350, ALR SN II h 521, TEAHA, C. N. 128, 269, LExrc REG. II, 42. + (Regional) Blănar (Secăşeni —Oraviţa). alr n 6 535/29. — PI. : şnaidări. — Şi : jnâidăr (alr i 1 747/49, 122, 350, alr sn ii h 521), znăidăr (alr i 1 747/308) s. m. — Din germ. Sclineider. ŞNAIDĂRÎŢĂ s. f. (Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) Croitoreasă. Cf. fd iii, 186, iv, 259, alr i 1 747/28, 1956 ŞNAIS —127 — ŞNEP alr ii 6 487/2, 27, 279, alr sn ii h 522, lexic reg. ii, 42. — Pl. : şnaidărife. — Şi: şnăidăriţă (alr i 1 747/ 28, alr ii 6 487/2, alr sn ii h 522), jnăidăriţă (alr ii 6 487/27, 279) s/f. — Şnaidăr + suf. -ifă. ŞNAIS s. n. v. şnaiţ. ŞNÂISŢAIH s. n. v. şr.aiţi,i<|. ■ ŞNAIŢ, -Ă s. n., s. f. 1. S. n. (Bucov.) Cărare prin pădure (arvinte, term. 49, 81, glosar reg.), pe carj se trag buştenii la vale (arvinte, term. 168, lexic reg. 109). ' 2. S. f. (Regional) Fîşie de pămînt între-două păduri (Oprişeni —Rădăuţi). Cf. chest. iv 101/393. 3. S. n. (Regional) Vîrf, culme (Părteştii de Jos — Succava). lexic reg. ii, 117. — Pl. : (1, 3) şnaiţuri, ■ — Şi : şnais s. n. glosar reg. • — Din germ. Schneisc. ŞNAlŢAIG s. n. (Regional) 1. Instrument cu aji -torul căruia se fac fileturi (Vicovu de Sus —Rădăuţi). Cf. GLOSAR REG. 2. (în forma şnaisţaih) Şurubelniţă (1) (Marginea — Rădăuţi). Cf. alr sn ii h 563/386. — Pl. :? — Şi : şnăisţaili s. n. alr sn ii h 563/380. — Cf. germ; Schneidzeug. ŞNAIŢUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.) A fac; şnaiţuri (1). lexic reg. 109. — Prez. ind. :? — Şnaiţ -f suf. -ui. ŞNALĂ s. f. 1. (Prin Ban.) Clanţă (la uşă). Cf. ciiest. ii 164/11, alr ii/i h 250/2, fd iii, 181. 2. (Prin sudul Transilv.) Agrafă, bold. Cf. brebenel, gr. p. Boresele dăa ta vălitoare pentru nevastu ai tineră şi cumpără giolgiu şi fac vălitoarca gata, podoghită cu şrtale (ace colorate), id. ib. — Pl. : şnăli şi şnale. — Din germ. Sclinallc. ŞNAMJENIE s. f. v. snamenie. ŞNAP s. m. v. fiieap*. ŞNAPAN s. m. Escroc, potlogar, pungaş. Cf. cade. Nici unul din şnapani nu s-a repezit să-i aprinzâ la cap o lumlnărică. klopştock, f. 286. Aşa să am cu bine dacă am ştiut ce pun la cale nişte mişei ca accia, nişte ciiii, nişte şnapani făr' de lege! sadOveanu, o. viii, 134. Cade in mrijele unei escroace care. . . il ţine ascuns Intr-un butoi, In vreme ce ea petrcce cu un alt şnapan, căîinescu, i. 99. Papa-i liberal sadea un şnapan, iîalan, z. h. 296, cf. dl. Ică e un şnapan de-o diabolică inteligenţă, t. popovici, s. 320, cf. dm, dn2. Ajunsese prada unor şnapani care il exploatau, bătlndu-şi joc de el. voiculescu, p. ii, 79. + (Neobişnuit) Mîrlan1. Cf. săghinescu, v. 70. — Pl. : şnapani. — Din fi\ chcnapan. ŞNAPANLIC s. n. (Familiar) 1. Şarlatanie (1), potlogărie. Cf. UDRESCU, OL. 2. Şarlatanie (2). Cf. udrescu, gl. — Pl. : şnapanltcuri. — Şnapan -f- suf. -llc. ŞNAPS s. n. (Familiar) Rachiu (tare); o anumită cantitate ds rachiu. Cf. jahresber. x, 209. Cred că bei şi tu, ginere, un şnaps fain de toi. rebreanu, i. 133, cf. bl i, 18, bul. fil. iv, 73. Să se plimbe şi el ca noi pe stradă şi să-şi ia şnapsul la Corso / stancu, r. a. i, 217, cf. dm, şez. iii, 89, alr ii 6 347/365. — Pl. : şnapsuri. — Şi : (regional) şnapţ (bul. fil. iv, 73), şneaps (jahresber. x, 209, bl i, 18, şez. iii, 89), şneapţ (jahresber. x, 209) s. n. — Din germ. Schnaps. ŞNAPŢ s. n. v. şnaps. ŞNĂIDARAl s. n. (Regional) Atelier de croitorie (Chizătău —Lugoj). Cf. alr ii 5 764/76. — Pl. : şnăidaraie. — Din germ. ScImeMerei. ŞNĂIDĂRÎE s. f. (Regional) X. Meseria de croitor (Dobra —Deva). Cf. alr ii 5 764/105. 2. Atelier de croitorie (Glimboca —Caransebeş). Cf. alr ii 5 764/27. — Pl. : (2) şnăidării. — Şi : jnăidărfe s. f. alr ii 5 764/27, 105. — Şnaidăr + suf. -ie. ŞNĂIDĂRÎŢ Ă s. f. v. şnaidăriţă. ŞNEAP1 s. m. v. jneapăn. ŞNEAP* s. m. v. şnep. ŞNEAP® s. n. 1. (Regional) înghiţitură (de băutură) (Rîmnicu Vîlcea). Cf. lexic reg. 86. 2. (Prin Transilv. şi nordul Olt.) Bucată mare (de pîine, de mămăligă etc.). Un şneap de malai. jahresber. vii, 87, cf. i. cr. iv, 306, v, 280, lexic reg. ii, 17. — Pl. : şneapuri. — Şi : şnap. (lexic reg. ii, 17) s. m., jneap (dm, i. cr. iv, 306, v, 280) s. n. — Din germ. Schnapp. ŞNEApAN s. m. v. jneapăn. ŞNEAPS s. n. v. şnaps. ŞNEAPŢ s. n. v. şnaps. ŞNEAŢA s. f. art. (Prin Ban. ; în e x p r.) A lua şneaţa = a o lua la fugă, v. fugă. Com. din banat. — Etimologia necunoscută. ŞNEC s. n. Transportor pentru materiale pulverulente sau în formă de pastă, format dintr-un arbore, prevăzut cu una sau mai multe palete elicoidale. Cf. LTR2, DP, M. D. ENC. — Pl. : şnecuri. — Din germ. Schnecke. ŞNÉCER s. n. v. şniter. ŞNEF s. m. v. şnep. ŞNÉLFAIER subst. (sg.) (Regional) Rafală de armă (Părteştii de Jos —Gura Humorului), lexic reg. ii, 117. — Din germ. Sclinellieuer. ŞNÉLŢUG s. n. (Regional) Tren de persoane (Părteştii de Jos—Gura Humorului). Cf. l. rom. 1963, nr. 2, 155, 1965, 332, 333. — Pl. : şnelţuguri. — Din germ. Schnellzug „tren accelerat“. ŞNEP s. m. (Bucov., Transilv., Ban. şi prin Munt.) Numele mai multor păsări: a) sitar (Scolopax rusticóla rusticóla). Cf. şincai, în dr. v, 561, molnar, d. 380, KLEIN, d. 424, lb, iser, polizu, pontbrant, D., COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R..M., BARCIANU, JAHRESBER. X, 209, ALEXI, W., BIANU, D. S., TDRG, CADE, BĂCESCU, păs. 161, alr ii 6 217/250; b) (şi în sintagmele şneap mare, klein, d. 424, şneap de cei mari, lb) fluierar 1984 ŞNIOARLĂ —128 — ŞNUR mare (Numenius arquata arquata). Cf. cihac, ii, 528, MARIAN, O. II, 304, DDRF, GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, d. u., scriban, d., băcescu, păs. 161; c) (In forma şneap; şi în sintagma şneap de cei mari, lb) pasăre călătoare cu ciocul lung şi îndoit în sus (Recurvirostra avosella avosetta). Cf. iser ; (1) ploier (Charadrius (fpricarius apricarius). Cf. scriban, d. ; e) ploier de munte (Charadrius morinellus). Cf. id. ib. <0> Şnef de ţărmuri = fluierar (Tringa totanus iolanus). Cf. şincai, în dr. v, 562, băcescu, păs. 161. — PI. : şnepi. — Şi : şnei (şincai, în dr. v, 562, băcescu, PĂS. 161, alr ii 6 217/250), şneap (klein, d. 424, lb, iser, cihac, ii, 528, lm, gheţie, r. m., tdrg, cade, băcescu, păs. 161) s. m. — Din germ. Sclinepfc. ŞNIOARLĂ s. f. v. smorlă. ŞNIPUÎT, -Ă adj. (Regional; despre cai) Cu păr1 puţin In coamă şi pe coadă (Băuţaru Inferior —Caransebeş). Cf. dr. v, 103. — PI. : şnipuifi, -te. — Etimologia necunoscută. ŞNfT s. n. I. 1. (Astăzi rar) Pahar pentru bere cu capacitate de (aproximativ) un sfert de litru; cantitatea de bere corespunzătoare. Cf. jahresber. vii, 87, X, 209, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DN2. 2. Marginea liberă a tălpii la Încălţăminte, in afara liniei de îmbinare dintre feţe şi talpă. Cf. ev 1949, nr. 8, 31, ltr2, dn2. 3. Suprafaţă formată din marginile tăiate ale foilor unei cărţi, ale unui registru. Cf. ltr2, dn2. 4. (Tehn.) Ştanţă (1). Cf. ltr2, dn2. II. 1. (Prin Bucov.) Bucată scurtă tăiată dintr-un buştean. Cf. arvinte, term. 79, 168, a v 15, lexic reg. 109. 2. (Regional) Partea putredă dintr-un buştean (Coverca — Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 79, 168. — PI. : şniluri. — Şi : (regional) şniţ s. n. a v 15. — Din germ. Schnitt. Ş\ITER subst. (Regional) Unealtă asemănătoare cu un cuţit, folosită la cioplitul sau scobitul In lemn. Cf. h ii 30, lexic reg. ii, 104. — Accentul necunoscut. — Pl. — Şi : şnccer (pl. şnecere lexic reg. ii, 104) s. n. ib. — Cf. germ. Schnitzer „cuţit de sculptat“. ŞNITUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică buşteni) A curma cu ferăstrăul. Cf. arvinte, term. 79, 168, lexic reg. 109. — Prez. ind. : ? — Şnit + suf. -ui. ŞNIŢ s. n. v. şnit. ŞNÎŢEL s. n. 1. (Şi în sintagmele şniţel vienez, şniţel pane) Felie subţire de carne, bătută cu ciocanul (de lemn), trecută succesiv prin făină, ou şi pesmet şi prăjită în grăsime. Să ne ceară bere Şi şniţel, alec-sandri, t. 127, cf. jahresber. iii, 328, vii, 87, x, 209, alexi, w. Vn şniţel de viţel, tdrg, cf. şăineanu, d. u., cade. O problemă gravă nu se limpezeşte Intre un şniţel vienez şi o plăcintă, rebreanu, r. i, 38. De subt joben apare-o farfurie C-un şniţel bine garnisit, topîrceanu, p. o, 89. Poate că ai să mănlnci şniţel? camil petrescu, t, ii, 67. Mlnca cu deosebită poftă şniţelu-i vienez. sadoveanu, o. viii, 205, cf. scriban, d. Am mtncat In tren. Un şniţel rece şi gras. h. lovinescu, t. 319, cf. dn2. Se pun şniţelele să se rumenească pe o parte, apoi se întorc pe cealaltă parte. s. marin, c. b. 109. •£> Şniţel natur v. n a t u r. 2. (Prin sud-estul Transilv.; ia pl.; în forma sniţăle) Borhot de sfeclă de zahăr, care serveşte ca hrană pentru vite. Cf. l. rom. 1959, nr. 5, 88. — Pl. : şniţele şi (rar) şniţeluri (dn2). — Şi ; (regional) sniţăle subst. pl. l. rom. 1959, nr. 5, 88. — Din germ. Şchnitzel. ŞNIUC s. n. (Prin Bucov. ; şi în sintagma şnuc babăsc) Tabac (pentru prizat). Com. din straja— rădăuţi, cf. ALR sn iv h 1 145/365, lexic reg. 109. — Şi : şniuţ (com. din straja—rădăuţi), şnuc (alr sn iv h 1 145/365) s. n. — Din germ. dial. Schnuck. ŞNIIÎCAR s. m. (Prin Bucov.) Persoană care prizează. Cf, lexic reg. 109. — Pl.: şniucări. — Din germ. dial. Schnucker. ŞNIUCUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică tabac) A priza. Cf. lexic reg. 109. — Prez. ind.: ? — Şniuc + suf. -ui. Cf. germ. dial. schnucken, ŞNIUŢ s. n. v. şniuc. ŞNOR s. n. v. şnur. ŞNUC s. n. v. şniuc. ŞNtÎFTABAC subst. (Prin Transilv.) Tabac (pentru prizat). Cf. alr sn iv h 1 145. — Şi : şmuctăbac subst. alr sn iv h 1 145/141. — Din germ. Schnupftabak. ŞNUR s. n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuinţată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte ; şiret1 (1), (regional) şinor (1). V. găitan, ceapraz, brandenburg, firet, şlndură. Cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D., cihac, îi, 390, lm. Un şnur cii canafurt In loc de cravată. VLAHUŢĂ, O. A. II, 211, Cf. DDRF, BARCIANU. Se lipi cu obrazul dc pieptul lui, de şnururi şt alămuri, de postavul tunicii, d. zamfirescu, a. 7, cf. jahresber. x, 209, alexi, w. Hainele se-mpodobesc cu şniir. seve-RIN, S. 75, cf. NICA, L. VAM. 233, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Non! se miră Anton Muşat, lăstnd să-t cadă sticla atlrnată In şnur. c. petrescu, c. v. 69. Un slrb, cu o chitiujă albă cu şnur negru..., se repatria, teodoreanu, m. ii, 308. Observai ş-o bucată ţie plnză. . ., prevăzută cu două şnururi, sadoveanu, o. x, 483. Operaţiunea trecerii şnururilor prin planşetă se numeşte şnuruit. ionescu-muscel, ţes. 402. Toate perdelele Palatului... [erau] prinse In ochiuri de şnur auriu, camil petrescu, o. ii, 561, cf. ltr2. O Fig. Grumazu-ntors şi neted, cu şnurul unei vine, De-o graţie perfectă tot mai zvtcneşte încă. isanos, v. 370. + (Mai ales în Mold.) Şiret1 (2). Amoniţie de a haznelii au luai cu sine..., 1 părechi cibote cu şnori. buletin, f. (1838), 1482/15, cf. cihac, ii, 390. Se pleacă să-şi dezlege şnurul de la ghete, vlahuţă, d. 144, cf. tdrg, scriban, d. I-a desfăcut capotul, legat doar cu un şnur. beniuc, m. c. i, 52, cf. alr sn iv h 1 191. 4- (Regional; in sintagmele) Şnurul apei = partea din mijloc a unui curs de apă. Cf. arvinte, term. 115, 168. Şnurul şoselei = partea din mijloc a unei şosele (I 1). Căruţele. .. ţinură ,.şnurul“ şoselei, printre „popii“bondoci ce ţărmureau marginile, conv. lit. xliv, 898, cf. scriban, d. + (Familiar; adverbial; Sn e x p r.) A merge şnur = a se desfăşura, a evolua foarte bine; a fi în ordine. Cf. iordan, stil. 329, scînteia, 1967, nr. 7 499. 4- (Adverbial; la jocul de popice; pe lingă verbe de mişcare) în linie dreaptă, pe mijlocul pistei (2). Bate-o şnur, dă bila şnur. săghinescu, v. 104. Bila trebuie să meargă „şnur şi fără bandă“, iordan, stil. 329. 1999 ŞNURCERAMICĂ -129- ŞOAFLĂ 2. (Şi In sintagma şnur electric) Ansamblu de fire electrice flexibile, izolate între ele şi strînse într-un Înveliş protector, folosit pentru racordarea la reţea a lămpilor portative, a aparatelor de' radio etc. V. cordon. Să se aducă încă un bec.  fost adus cel de semnale Morse, cu şnurul lung după el. bogza, a. î. 314, cf. LTR2. 3. (Tipogr.) Panglică Îngustă la valul de lemn de SCOS coli. Cf. V. MOLIN, V. T. 79. — PI.: şnururi şi (regional, m.) şnurt (alr sn iv h 1 191). — Şi : (regional) şnor (pl. şi, regional, m. şnori), znor (alr sn iv h 1 191/537) s. n. — Din germ. Schnur. ŞNURCERAMICĂ s. f. (Arheol.) Sistem de ornamentare a vaselor de lut, realizat prin imprimarea unui şnur de fibre vegetale In pastă încă moale. Cf. DER, M. D. ENC. — Şnur + ceramică, după germ. Schnurkeramik. ŞJVURUÎ vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică registre, dosare etc.) A lega cu ajutorul unui şnur (1) petrecut prin fiecare foaie şi sigilat la capete, pentru ca foile să nu poată fi sustrase sau înlocuite; p. e x t. a strlnge cu şnur; (învechit, în Transilv.) a şinori (2). Advocat, vatav, profesor şnuruiesc încă şi dele. millo, In PR. dram. 364, cf. polizu, cihac, ii, 390, lm 543, ddrf, Barcianu, jahresber. x, 209, alexi, w., tdrg. Registrele vor fi şnuruite şi parafate, şăineanu, d. u., cf. cade, scriban, d. Vor şnurui... accst registru. prev. ^ccid. 6. 2. (Şomplementul indică haine) A împodobi cu şnur (I) ; (regional) a şinori (1). Cf. pontbriant, d., lm 543, ddrf, jahresber. x, 209, alexi, w., tdrg, CADE. — Prez. ind.: şnuruiesc. — Şnur suf. -ui. ŞNTJRUIALĂ s. f. 1. Şnuruire (1). Cf. polizu, JAHRESBER. X, 209, ALEXI, W. 2. Şnuruire (2). Cf. polizu, jahresber. x, 209, ALEXI, W. — Pl. : şnuruieli. — Şnurui + suf. -eală. ŞNURUÎRE s. f. Acţiunea de a şnurui. 1. Cf. şnurui (1). Cf. polizu, ddrf. Şnuruirea, sigilarea, parafarea şi viza dc închidere anuală a registrelor de contabilitate se vor face de către organele’de control, leg. ec. pl. 228. 2. Cf. şnurui (2). Cf. costinescu, ddrf. — Pl. : şnuruiri. — V. şnurui. ŞNURUÎT, -Ă adj. 1. (Despre registre, dosare etc.) Cu foile prinse cu şnur (1) la o margine, pentru a iiu putea fi sustrase sau Înlocuite. Să li se dea condici şnuruite şi pecetluite (a. 1832). doc. ec. 499. Le va da instrucţii împreună cu condici şnuruite. buletin, f. (1833), 1091/32. Neguţătorii... vor fi datori a avea un catastih curat, şnuruit şi cu şahul judecătoriei. ap.tdrg. Această cvitanţie... s-au trecut şi tn condica şnuruită (a. 1848). uricariul, x, 271. Se poade dovidi din cuprinsul delilor scripisite şi şnuruite. alecsandri, t. 1 358, cf. ddrf. Păşind peste dosarele şnuruite de pe covor, se îndreptă spre telefon, t. popovici, s. 226. + P. ext. Strlns cu şnur (1). Clnd s-a adunai numărul cuvenit de pagini... predau pachctul frumos şnuruit editorului, c. petrescu, c. v. 25. 2. (Despre haine) împodobit cu şnur (1); (regional) şinorit. Cf. pontbriant, d., ddrf. Trimisul providenţei .. .,cu ilic şnuruit şi coşcogea cizmoaiele..., venea ftuierlnd. c. petrescu, a. r. 18. Iese Chiva-mpodobită Cu iia tot şnuruită. bibicescu, p. p. 345. 3. Prevăzut cu şnur (1). Un dreptunghi de carton alb, şnuruit, atlrna strtmb de un cui. vinea, l. i, 323. — Pl. : şnuruiţi, -te. — V. şnurui. ŞNTJRUITtÎRĂ s. f. (Regional) Semn făcut la urechea oilor pentru a le recunoaşte (Totoeşti—Iaşi). Cf. glosar reg. — Pl. : şnurutturi. — Cf. şnurui. ŞNURULÎIŢ s. n. Diminutiv al lui şnur. Cf. şnur (!)• Era singura domnişoară care purta „pince-nez" cu şnuruleţ de aur. brăescu, m. b. 55. — Pl. : şnuruleţe. — Şnur + suf. -uleţ. ŞO interj. (Mai ales în Munt.; adesea cu valoare verbală) Strigăt cu care se asmut cîinii. Cf. arghezi.c.j. 63. Clinele lup se ridică... — Şo pă el, Mox. stancu, r. a. iii,123. Stăplnii asmut clinii: „Şo, muşcă-il" pas, z. i, 51. Lupii, Negrită /.. . Şo pe cil tudoran, P. 205, cf. DM, COMAN, GL. — Şi ; şuo (coman, gl.), şa (id. ib.), şau (arghezi, c. j. 63), sa (chest. v 77/17), so (coman, gl.), suo (id. ib.) interj. — Onomatopee. ŞOÂCĂŢl s. m. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz) Termen depreciativ pentru o persoană de origine străină, în special de origine germană ; (familiar ; peiorativ ; ieşit din uz) şonţ1, ştronţ1 (1). Cf. alecsandri, t. 361, barcianu, jahresber. ix, 229. Aşa rănit, a mai trimes încă pe aceea lume mUlte şoacăţe nemţeşti, săm. ii, 458, cf. pascu, c. 25, pamfile, j. ii, 166, hogaş, dr. ii, 174, dr. i, 339, iii, 447, şXi-neanu, d. u., cade, bl i, 110. Ghiţă l-a dai dracului pe şoacăţ. sadoveanu, o. xvii, 311, cf. scriban, d., cl 1961, 405, şez. iii, 89. Cu mare ce sărmanu şoacăţ putu s-o rupă de goană. ap. tdrg, cf. novacoviciu, c. b. i, 20. <0> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Şoacăţa de baron şi-o întins bolu ca să mă sărute, alecsandri, t. 72. + (Prin nordul Munt.) Epitet depreciativ pentru un om leneş. Cf. muscel. — Pl.: şoacăţi. — Şi: şoăcăţă (pl. şoacăţe) s. f., (regional) şoâchiţ (scriban, d.) s. m., soăchită (pamfile, j. ii, 166) s. f. — Cf. ser. Sokac „sîrb catolic“. ŞOÂCĂŢ2 s. m. (Regional, mai ales în Olt.) Numele a două mamifere rozătoare : a) şobolan (1). Cf. cihac, II, 391, LM, DDRF, JAHRESBER. III, 328, BARCIANU, jahresber. ix, 229, alexi, w., tdrg, dr. iii, 446, şXi-NEANU, D. U., CADE, BL I, 26, SCRIBAN, D. 1 283, GR. s. i, 191, l. costin, gr. băn. 194, alr i 1 192/28, udrescu, gl. ; b) şoarece (I 1). Cf. scriban, d. 1 283, h v 187, 393, ix 5, 41, xvm 261, com. liuba, vîrcol, v. 100, i. cr. v, 375, gr. s. v, 123, alr i 1 191/1, 835, 839, 840, 842, 856, 860, 1 196/842, alr ii 3 423/2, 836. încă după vară puiaseră-n cramă neşte afurisiţi de şoclţi. plopşor, c. 144. Au puiat şocăţii In tlrna (cutăruia) cu cllţi, Şi i-au ros şoclţii Toţi cltţii. izv. iv, nr. 3 — 4, 4. Scoate-ţi şocltili din gură, se spune cuiva care se bllbîie. Cf. alr ii/i h 32/2. — Pl. : şoacăţi. — Şi : şocăţ, şo chite (h v 393, xvm 139, com. liuba), şochieţ (alr i 1 191/860), şocîţ, şocît (h xvm 261, alr i 1 191/835), şoefte, ş6coţ (cihac, ii, 391, lm ; accentuat şi şoe6ţ barcianu), şoc6t (alexi, w.) s. m., socită (alr i 1 191/840) s. f. — Cf. şoacăţ1. ŞOACĂŢĂ s. f. v. şoacăţ>. ŞOACHIŢ s. m. v. şoacăţi. ŞOAFLĂ s. f. v. şuflăl. 2012 / ŞOAFLE -130- ŞOAPRĂ ŞOĂFLE s. f. pl. (Prin nord-estul Munt.; glumeţ) ; Plete mari. scriban, d. Tande-fi şoaflele! id. ib. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o f i 1 ă. i ŞOÂIBĂ s. f. (Prin Bucov. şi vestul Mold.) Muncitor : forestier care asigură deplasarea în bune condiţii a : buştenilor pe uluc; (regional) şaibar. Cf. arvinte, term. 166. — Pl. : şoaibe. — Cf. şaibar. ŞOAIT s. n. (Regional) Tobă (de porc) (Moftinu Mic —Cărei), alr sn iv 1 125/334. — Pl.: şoaituri. — Din magh. sajt. ŞOÂITĂ* s. f. (Prin nordul Olt. ; în e x p r.) într-o şoaită = deplasat, lexic reg. 47. — Etimologia necunoscută. ŞOÂITĂ* s. f. (Prin Mold.) Termen injurios la adresa clericilor. Cf. creangă, gl. — Pl. : şoaiie. — Cf. boaită. ŞOÂLĂl s. f. (Priri Munt.) 1. Vcrişoară. V. verişor. Cf. SCURTU, T. 150, COMAN, GL., L. ROM. 1959, nr. 3, 67. 2. Apelativ folosit de femeile de la ţară în relaţiile dintre ele. Cf. scurtu, t. 150, coman, gl., l. rom. 1959, nr. 3, 67. — Pl. : şoale. — Cf. v e r i ş o a r ă (v. verişor). ŞOĂLĂ2 s. f. v. şol>. ŞOÂLCHINĂ s. f. (Regional) Ceaşcă (Sălişte— Sibiu). Cf. viciu, gl. Aduccţl-mi o şoalchină de apă. id. ib. — Pl.: şoalchine. — Cf. şol1. ŞOĂLDĂ s. f. I. (Familiar; în e x p r.) A umbla (sau, rar, a face) cu şoalda = a recurge la vicleşuguri, la subterfugii, la minciuni. Cf. valian, v. Cine umblă cu şoalda, alula li merge bine. pr. dram. 173. Nu făcea mai nimic In cauză sau, cum e vorba poporului nostru, îmbla cu şoalda. bariţiu, p. a. i, 371, cf. polizu, petri, v., cihac, ii, 391. Să fie oameni de treabă şt să nu umble cu şoalda. ispirescu, m. v. 50. Să te pui pe lucru, nu şagă, iar nu să umbli numai cu şoalda şi cu înşelăciuni. contemporanul, iv, 505, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg, pamfile, j. ii, 166, dr. iii, 745, şăi-neanu, d. u., cade. După semn aflam... care şi-a ţinut cuvlntul şl care ne-a umblat cu şoalda. c. pe-trescu, î. ii, 136, cf. scriban, d. Nu mai umbla cu şoalda şi nu mai face pe grozavul, că nu mă sperii, stancu, r. A. v, 145. Omul acesta tmblă numai cu şoalda. Com. marian. Ce-mi tot umbli cu şoalda, dacă nu vrei să lucrezi, spune-mi hotărlt. Com. din piatra-NEAMŢ, Cf. COMAN, GL., ZANNE, P. II, 789, IV, 614. <0> (Cu elipsa verbului) Cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu şoalda,. . . să înşele pe Făl-Frumos. ispirescu, l. 109. Dacă 11 prindea nea Ghifă cu şoalda la vreme potrivită, li dedea una cu ciocanul de fcrecat pietrele, SADOVEANU, O. XVII, 312. II. Momeală artificială folosită de pescari în apele repezi. Vtrcolacul... e un fel de şoaldă sau momeală artificială care reuşeşte destul de bine in curentul repede la peştii de pradă, atila, p. 68, cf. dl, dm. . , — Pl. ; şoalde. — Şi ; (învechit, rar) şâldă s. f. cihac, ii, 391, ddrf. — Cf. săs. Soit, Suit „datorie bănească; vină":- ŞOÂLDINĂ s. f. I. (Popular; mai ales în forma şoldină) Nume dat mai multor boli în evoluţia cărora simptomul cel mai important este durerea de şol- duri1 (1) ; (regiona!) şoldariţă, şoldorariţă. V. sciatică, reumatism. Podagrie, tuse, umflătură,. :.. şoldină. calendari (1733), ap. gcr ii, 26/17; cf, L.M, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞAINEANU, D. U., CADE, H XVII .22, 353. II. 1. Numele mai multor • plante erbacee (folosite în medicină) ; a) (şi în sintagma iarbă de şoaldină, brandza, fl. 113, damé, t. 188, grecescu, fl. 154, N. LEON, MED. 65, TDRG, ŞEZ. XV, 130, PANŢU, PL., cade, borza, d. 158, 292) plantă cu frunze mici, ovale şi cu flori galbene ; şerpariţă (e), şerpinţă (:<),. (regional) oloisă (Sedum acre). Cf. brandza, fl.113, barcianu, grecescu, fl. 154, n. leon, med. 65, şez.. xv, 130, PANŢU, PL., ŞAINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D., BORZA, D. 158, 292 ; b) (şi în sintagma iarbă de şoaldină, grecescu, fl. 154, panţu, pl.) plantă cu florile de culoare galbenă-aurie, cu frunzele cilindrice şi cărnoase, totdeauna verzi (Sedum neglectum). Cf. scriban, d. ; c) (şi în sintagma iarbă de şoaldină, borza, d. 158, 292) (Sedum hillebrandii). Cf. id. ib. 2. (Bot. ; în forma şoldină) Brădişor (Lycopodium selago). Cf. borza, d. 103, 292. 3. (Bot.; regional; în forma şoldină) Mătrăgună (Atrôpa belladonna) (Voila;-Făgăraş). Cf. h xvii 438. — Pl. : (II) şoaldine. — Şi; şoldină ş. f. — Şold* + suf. -ină. ŞOÂLNĂ s. f. v. şoină. ŞOĂNĂ s. f. (Olt. ; mai ales la pl.) Glumă ; poznă. Cf. VÎRCOL, V. 100, COMAN, GL., LEXIC REG. II, 32. Mai fă-i şi tu şoane la copilu-ăla, să tacă. udrescu, gl. O E x p r. A umbla cu şoane = a recurge la vicleşuguri. Cf. id. ib. • ' — Pl. : şoane. — Etimologia necunoscută. Cf. şoadă (v. şod), şoaldă. ŞOÂNCĂ s. f. v. şuncă. ŞOÂNDRĂ s. f. (Regional ; depreciativ) Femeie (bătrînă) (Bonţ— Gherla). Cf. coman, gl. — Pl. ; şoandre. -rCf. hoandră. ŞOÂNGHER, -Ă s. m. şi f. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz; rar la f.) Termen depreciativ la adresa ungurilor sau, rar, a transilvănenilor. Cf. ddrf, ŞAINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., CIAUŞANU, GL. •C — Pl. : şoangheri, -e. — Cf. ş o a n g h i n ă. ŞOÂNGHERIŢĂ s. f. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz) Termen depreciativ la adresa unguroaicelor. Cf. CARAGIALE, O. IV, 11. — Pl. : şoangherife. — Şoangher + suf. -iţă. ŞOÂNGHINĂ s. f. (Familiar; peiôrativ ; ..ieşit din uz) Termen depreciativ la adresa ungurilor sau a unguroaicelor. Cf. brXtescu-voineşti, î. -93, cade 1 252, iordan, STIL. 346, I. CR. iii, 378. — Pl. : şoanghine. — Cf. boanghină, şoangher. ŞOAl’Ă s. f. (Prin nord-vestul Transilv.) Haină (lungă) de dimie. Cf. viciu, gl., alr ii/279. — Pl. : şoape. — Etimologia necunoscută. ŞOÂPCĂ s. f. v. şapcă. ŞOÂPRĂ s. f. v. şopron. 2032 ŞOAPTĂ -131 - ŞOARECE ŞOAPTĂ s. f. 1. Vorbire fără participarea coardelor' I vocale sau cu voce scăzută; vorbă sau comunicare rostită (foarte) încet. V. şoptit1, ş o p t i r e (1), ş o p o l1 (1). Şedea buiguit cu ochii. . . in sus la podul casii... mişcăluind cu budzele şoptă nenţăleasă şi neincheiaiă. dosoftei, v. s. octombrie 45T/14, cf. anon. car., lb. Cum intră, toţi năvăliră, Inaintc-i alerga, Şi prin felurimi de şopte jieşcare 11 urma. heliade, 0. I, 416, cf. VALIAN, V., POLIZU, ALECSANDRI, O. P. 155, lm. Şopturi de iubit, f (1876), 148. De clte ori am aşteptat O şoaptă de răspuns / eminescu, o. i, 191, . cf. VLAHUŢĂ, O. A. III, 126, DDRF, GHEŢIE, R. M. GlndUri te frămtntă, Spui şoapte fără dc-nfelcs. coşbuc, p. i, 192, cf. BARCIANU, ALEXI, W., IOSIF, PATR. 61, TDRG. Din clteva şoapte se înţeleseră şi erau gata să ia parte la licitare, agîrbiceanu, a. 504, cf. hogaş, dr. i, 244, şăineanu, d. u. Şoapta Olgufei i-a răscolit sufletul. rebreanu, r. ii, 213. A văzut in şoapta prietenului său numai semnul modestiei, popa, v. 202. Toate şoaptele conteniră şi urechile se ciuliră, sadoveanu, o. x, 44. Nici o şoaptă de deznădejde nu poţi auzi. bart, s. ,m. 17, cf. scriban, d. Tllcuie sfintele scripturi Cu şoapte şi tremurături. arghezi, vers. 153. Auzi in '■ întuneric o şoaptă bine articulată, călinescu, e. o. 1, 96. După o îndelungată tăcere li auzi şoapta răspicată. camil petrescu, o. îi, 36. In sală se schimbau şoapte pline de o vădită nedumerire, galan, b. i, 371, cf. vinea, l. i, 177. Vorbeam mai mult cu. Îmi auzeam şoaptele, demetrius, a. 72, cf. isanos, v. 92. în urma mea s-au auzit şoapte şi foşnete, lăncrănjan, c. i, 25. Şopta cit ciobota, de aude şi cumătră, se spune despre cineva care nu poate păstra un secret. Cf. pamfile, cer. 199, zanne, p. ii, 739. <0> F i g. O ziduri !.. . în mula voastră şoptă clte-mi vorbiţi acu t . heliade, o. i, 182. î[i Intlmpină sosirea... Luncile cu mii de şoapte, coşbuc, p. i, 165. Din ale inimilor şoapte A prins un clnt înfiripare, goga, c. p. 109. Pe clmp sinistre şoapte trec pe vlnt. bacovia, o. 16. Murmur lung de streşini, risipite şoapte Cresc de pretutindeni. topîrceanu, b. 77. Ascultam, In fiecare fir de iarbă, o şoaptă, a. m. zamfirescu, m. d. i, 45. Au ars şi scrisorile cu şoaptele prietinilor depărtaţi, sadoveanu, o. xix, 64. Uneori personagiul îşi vorbeşte sieşi, dar nu In şoaptele conştiinţei intime, ci cu toate trim-bifele retoricei, vianu, a. p. 61. Voi plopi adinei, cu voci şi şoapte multe, arghezi, vers. 77. Ascultam astă noapte cum cresc pădurile pline de şoapte, isanos, ţ. l. 20. O In şoaptă = a) 1 o c. a d v. (şi, rar, In forma în şoapte, învechit, rar, in forma cu şoptă; mai ales pe lîngă verbe de declaraţie) (foarte) încet, cu voce scăzută. Gheorghie mergea la Panaite armaşul de-i spunea iarăşi cu şoptă cele ce zicea jidovul, amiras, let. iii, 134/15, cf. ddrf. Patru inşi vorbind In şoapte L-au dus In giulgiuri Invălit. coşbuc, p. i, 81. îşi apropiată mai tare scaunele şi vorbiră In şoapte încă multă vreme, agîrbiceanu, a. 456. Fde... trec grăbite chicotind In şoapte, topîrceanu, p. o. 53. Pe toţi i-a cumpărat I ll încredinţase pe Ion Ozun, In şoaptă. c. petrescu, c. v. 128. Domnea o atmosferă de sus- • piciune. Se vorbea In şoaptă, brăescu, a. 191. Vorbirile Intre meseni urmau In şoaptă, sadoveanu, o. xiii, 38. Abraş om s-arată a fi şăful ista, adăugă In şoaptă unchiaşul. bart, s. m. 83. Declama unele versuri, persuasiv, In şoaptă, călinescu, e. o. ii, 12. Le spune ceva In şoaptă, camil petrescu, o. ii, 258. Mama lot mai vorbeşte In şoaptă cu mătuşa, stancu, d. 37. Ultimele cuvinte le rosti In şoaptă, contemp. 1954, nr. 420, 2/4. 'Vorbeau Intre ei In şoaptă, preda, d. 169. Au început să pună ceva la cale, In şoaptă, lăncrănjan, c. i, 39 ; b) loc. adj. (despre cuvinte, comunicări) rostit (foarte) încet. Era ceasul mărturisirilor In şoaptă. românia literară, 1969, nr. 18, 16/4; c) loc. adj. (despre glas) cu sonoritate slabă, abia auzit. A auzit voci In şoaptă, care au crescut şi s-au apropiat din ce In ce mai mult. sahia, n. 83. 2. (La sg.) Zgomot surd şi confuz de glasuri. Şoptă multă de el era In mulţime; că unii zicea că om bun iaste, iară alţii zicea ba. n. test. (1648), 114v/13. Tot norodul să pătrunde de priveliştea aceasta..., voroava să lăţeşte prelutindenea, îndată să auzi o şoaptă turburătoare asemenea cu sunetul mării, beldiman, n. p. ii, 22/13. La odăile slujitorilor se stlrni o şoaptă de Ingrijoraie. sadoveanu, o. xiii, 457. <0 F i g. A rlurilor şoaptă, alexandrescu, m. 103. O pătrunzătoare şoaptă umple lunca, alecsandri, p. ii, 49. Suflarea şi şoapta frunzelor, uşor cUtinate de o lină adiere, odobescu, s. i, 381. Şi-t îmbată pe-amlndoi Şoapta dulcilor poveşti. păun-pincio, p. 51. La fiece pas şoapta pădurilor şi susurul apelor îmi mlngliase auzul, hogaş, dr. i, 51. Ulmii plini de şoaptă, beniuc, v. 51. Pădurea In iarnă, argintie, cu şoapta ei, mi l-a reamintit, labiş, p. 77. 3. (Mai ales la pl.) Calomnie, bîrfeală, clevetire. Nici adăheoară din gurile năroadelor şi din şoptele gloatelor a o scoate nu va putea, cantemir, ist. 95, cf. barcianu. începu să audă şoapte despre bărbatul ei şi despre Dochila. agîrbiceanu, a. 162. Şoaptele calomniatorilor, scriban, d. Singurul fapt care îndreptăţea aceste şoapte erau convorbirile nesflrşiie. vinea, l. îl, 83. <$> (întărit prin „rea“) O nesafiu de pintece, dentru acestea dară să pogoară vrăjbile, şoptele rele, ponosluirile. ap. tdrg. + (La pl.) Zvonuri. Şoapte de iot soiul vin de pretutindeni că proprietarii, In fierbere, urzesc aproape pe faţă împotriva revoluţiei, camil petrescu, o. ii, 404. — Pl. : şoapte. — Gen.-dat. şi : (învechit) şopţii (alecsandri, p. iii, 134). — Şi : (învechit) şoptă s. f., (învechit, rar) şopt (pl. şopturi) s. n. — Postverbal de la şopti. ŞOAR s. n. (Prin nord-vestul Transilv.) Sol fertil, de culoare brună. Com. din pădureni şi din cojocna— cluj. — Pl. : şoare. — Cf. magh. sâr „noroi". ŞOÂRCE s. m. v. şoarece. ŞOĂREC s. m. v. şoarece. ŞOARECĂRESC, -EÂSCĂ adj. v. şorecăresc. ŞOÂRECE s. m. I. 1. Numele mai multor mamifere rozătoare mici, cu coada lungă şi subţire : a) (şi în sintagma şoarece de casă, enc. rom., păcală, m. r. 29, simionescu, f. r. 54, enc. agr., ltr2, der) rozător de culoare cenuşie, cu botul ascuţit, care trăieşte pe lîngă aşezările omeneşti; (regional) paruş (1) (Mus mus-culus). Cf. N. LEON, MED. 108, CADE, SCRIBAN, D., DM; b) (şi în sintagmele şoarece de clmp, polizu, enc. rom., păcală, m. r. 29, simionescu, f. r. 56, ds 268, ENC. agr., ltr2, dm, der, şoarece de mişună, ltr2, şoarece berc, ib.) rozător de culoare cenuşie-roşcată care îşi face culcuşul sub pămint, în cîmp, şi care se hrăneşte mai ales cu cereale (Microtus arvalis). Cf. păcală, m. R. 29; c) (şi în sintagmele şoarece de pădure, barcianu, păcală, m. r. 29, simionescu, f. r. 55, enc. agr., ltr2, dm, der, şoarece de clmp, valian, v., polizu) (Apodcmus sylvaticus); d) (şi în sintagma şoarece pitic, simionescu, f. r. 55, ltr2) Mycromys minutus; e) (şi în sintagmele şoarece scurmălor, enc. agr., ltb2, şoarece roşu, ltr2) Clethrionomys glareolus. împăraţii tătărăşii trimisără un poslaneţi cu daruri la Darie, aduclndu-i o găină, şi un şoarice, şi o broască, herodot (1645), 249. Dă se va tlmpla să mănlnce d[u]mn[e]-zeescul agnef şoarece, sau altă jiganie,. . . atunce trebuie să facă altă proscomidie (a. 1652). gcr i, 161/4. Tlră-toarele ce să tirăsc pre pămint, pisica şi şoarecile. biblia (1688), 773/l 1. Să nu roadză şoaricii plinile. n. costin, ap. gcr ii, 11/23, cf. anon. car., lex. marş. 230. în sănduce N-au şoarecii ce s-apuce (sfîrşitul sec. xvm). gcr ii, 105/28. Griul... place mai tare paserilor şi şoarecilor, economia, 55/9, cf. şincai, în dr. v, 560. Şoarecii au aflai oareunde doauă clopoţele. ţichindeal, ap. gcr ii, 213/20, cf. clemens, lb. Şoarecul se gioacă 2038 ŞOARECE -132- / ŞOARECE fără sfială dinaintea milei, ar (1829), 2031/19, cf. valian, v., donici, F. ii, 9/4. Mie nu mi-e frică de şoareci aievea şi dumitale de zmei In vis. pr. dram. 133. Măgura cea gurguială... şoarecii o scobesc Pe dedesubt, ş-o găuresc, pann, ap. zanne, p. i, 207, cf. polizu. Şoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan, ne-gruzzi, s. ii, 300. Noaptea ne-nchide tn turnul ăsta plin de şoareci, alecsandri, t. i, 440, cf. lm. Şoaricii, moliile şi circăiecii se folosesc singuri de acele rămăşife. odobescu, s. i, 334. Prin cărfile tn vravuri îmblă şoarecii furiş, eminescu, o. i, 105. I-am scos Măriucăi un şoarec din sin, care era s-o bage In boale. creangă, a. 63, cf. ispirescu, l. 109, ddrf, barcianu, alexi, W., CANDREA, F. 25, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Un şoarec rozător îi roade cărfile pe masă. D. botez, p. o. 128. E un şoarece mic... cu ochii rotunzi, sebastian, t. 264. îmi aducea o manta subfire de ploaie de coloarea şoarecelui', sadoveanu, o. xviii, 596, cf. galan, b.i, 76, cl 1964, 270, h xiv 105, com. marian. A găsit baba un şoaric şi moşneagul o broască, şi i-a adus acasă. şez. ii, 107. Mlfa nu vrea să mănlnce şoafecu, şoarecele nu vrea să roadă ofelele la puşcă. ib. iii, 94, cf. alexiCi, l. p. 232. <$• (în credinţe şi superstiţii) Clnd slnt mulfi şoareci, are să fie belşug in acel an. gorovei, cr. 22. Şoarecele care mănlncă nafură (anafură) din ziua de Paşti să face liliac, şez. i, 192. Clnd te pişcă şoarecele In casă înseamnă că de cei din casă eşti furat. ib. iii, 46. Clnd şoarccii îşi fac cuiburi sus, are să cadă omăt mare. ib. iv, 119. Clnd toamna slnt şoareci mulfi e semn că iarna va fi mare. ib. vi, 57. Dacă muşti din plnea din care au mlncat şi şoarecii, faci puşchele. pamfile, b. 56. (în proverbe şi z.icători) Ce naşte din pisică şoareci mănlncă. Cf. negruzzi, s. i, 248, ispirescu, ap. gcr ii, 376, ddrf, zanne, p. i, 597. Pisica cu clopoţei nu prinde şoarecele! Cf. negruzzi, s. i, 249, caragiale, o. iii, 33. Clnd mlfa nu-i acasă Şoarecii joacă pe masă. zanne, p. i, 548. Lupul clnd tmbătrtncşte, atunci şi şoarccii încalecă pe el. id. ib. 514. Moartea pisicilor, Bucuria şoarccilor. id. ib. 599. Dă foc casii ca să ardă şoarccii, se spune despre cineva iute la mînie care este în stare să se expună oricărui risc, pentru a-şi nimici duşmanul. Cf. id. ib. iii, 82. Trage ca şoarecele la borta lui, se spune cu privire la tendinţa oamenilor de a prefera lucrurile cu care sînt obişnuiţi. Cf. id. ib. i, 662. Din pisică şoarece unde s-a mai pomenit, id. ib. 601. Şoarecii clnd au pace cu pisica, se primejduiesc bucatele (= fără pază, averea e în pericol). Cf. id. ib. 660. Clnd corabia se îneacă, şoarecii fug, se spune despre cei ce părăsesc pe cineva care se află într-o situaţie dificilă. Cf. id. ib. v, 204. Cotoiul s-a călugărit şi s-a jurat că nu mai mănlncă şoareci, se spune despre persoane cu deprinderi rele, care pretind că le vor părăsi. Cf. id. ib. i, 441. Motanului bătrln puii de şoareci li plac, se spune despre bărbaţii în vîrstă care caută să cîştige dragostea unor femei tinere. Cf. id. ib. 555. Şoaricele a mlncat anafură şi s-a făcut liliac, se spune despre un parvenit. Cf. id. ib. vi, 478. îi joacă şoarecii-n călclie, se spune despre un om neastîmpărat. Cf. id. ib. ii, 31. Nici şoarecii nu mănlncă din mina lui, se spune despre un om zgîrcit. Cf. id. ib. 256. N-are cu ce sătura un şoarece, se spune despre cineva foarte sărac. Cf. id. ib. v, 23. Hambarul gol nu are şoareci, id. ib. iii, 185. <$> (Ga termen de comparaţie) Paşi amestecafi: unii greoi, alfii mărunţi şi uşori, ca de şoarece, sadoveanu, o. xiii, 468. Cirduri de păsărele... furnică pe jos ca nişte şoareci de clmp. bart, e. 168. Apucă o pătură şi şi-o pune in cap, continulnd să alerge prin încăpere, ca un şoarcce prins tn cursă. h. lovinescu, t. 215. <0> (în construcţii comparative) Brutarul cel cu cap de şoarece. .. avea o tăietură mare In umăr. camil petrescu, 0. iii, 333. Un domn care tocmai ieşea s-a uitat la line cu ochi de şoarece, pe după ochelari, pas, z. i, 291. <0> (Regional) (De-a) mlfa şi şoarecelev. m ) ţ ă (I 1). <0> E x p r. A trăi (sau a se iubi, a se avea etc.) ca şoarecele cu pisiea (sau cu mlfa) = a fi în relaţii foarte rele (unii cu alţii), a trăi rău împreună. Cf. 1. golescu, ap. cade. înainte se aveau ca şoarecele cu pisica, sebastian, t. 84, cf. scriban, d., dm, zanne, p. iv, 516, 608. A se juca (sau a glumi) (cu cineva) ca mîţa (sau ca pisica) cu şoarecele = a-şi bate joc de cineva ţinîndu-1 într-o situaţie incertă. Cf. i. golespu, ap. ddrf. Nu te juca cu mine... ca mlfa cu şoarecele. sadoveanu, o. xiii, 784, cf. d.m, zanne, p.i, 551. (Regional) (I’arcă) mi-au (sau fi-au, i-au etc.) mas şoarecii în plntece (sau in burtă), se spune pentru a arăta că cineva este foarte flămînd. Ia mai îngăduiţi oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas şoarecii tn plntece. creangă, p. 259, cf. pamfile, j. ii, 166. Doar nu fi-a hi mas numai fie şoarecii In plntece. hogaş, dr. i, 289. Ctnd e flămlnd, moldoveanul spune: „Parcă mi-au mas şoarecii in plntece". sadoveanu, o. xx, 618. Că nu fi-or fi mas şoarecii tn burtă I ciauşanu, gl., cf. zanne, p. ii, 24, 391. Ud (sau murat) ca un şoarece sau, regional, ud cum ii şoaricu = foarte ud. Pisicufa, murată ca un şoarece, tremura cum li varga. hogaş, dr.i, 309, cf. 312. Ud cum ti şoaricu. alr sn iii h 844/551. în gaură (sau, regional, In bortă) de şoarece sau, regional, în borta şoarecului = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu multă greutate. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici In borta şoarecului nu eşti scăpat de mine. creangă, p. 212, cf. dm. (Regional) Sătul ca şoarecele In biserică = foarte flămînd. Cf. zanne, p. iv, 114. Calic (sau sărac) ca şoarecele bisericii (sau din biserică, !n biserică) = foarte sărac. Prin minte şi şiretenie s-a înstărit, de unde mai înainte era calic ca şoarecele din biserică, rebbeanu, i. 427, cf. zanne, p.v, 569. (Nici) cît să cliiorăşti un şoarece sau cit să orbeşti un şoarece chior = foarte puţin. Cf. caragiale, o.i, 96, zanne, p.n, 666. (Cu parafrazarea expresiei) Ne-a dat o bucăţică de pine, cit ai scoate (mulfămi) ochii la un şoarece, pamfile, j. ii, 166. Clnd se va împrieteni şoarecele cu pisica = niciodată. Cf. zanne, p.i, 663. Compuse: şoarece-de-apă (sau -de-baltă) = mic mamifer omnivor care trăieşte în apropierea apelor (Arvicola amphibius). Cf. klein, d. 424, lb, valian, v., barcianu, alexi, w. Multe mamifere (vidra, jderul de baltă, şoarecii şi guzganii de baltă etc.), mai toate păsările acvatice.. . se hrănesc aproape exclusiv cu animale din eleşteu, antipa, p. 55; şoarece-alunar = pîrş roşu (Muscardinus avella-narius). Cf. păcală, m.r. 29. 2. (Regional ; şi în sintagmele şoarice de pădure, valian, v., şoarece roşu de pădure, alr i 1 192/768, şoarece de moară, ib. 1 192/231, 255, 768, şoarec moră-resc, ib. 1 192/595, 710, 720, 730, şoarece mare, ib. 1 192/ 231, 708, 725, 744, 748, 750, 760, 839, 934, 954, 980) Şobolan (I). ib. 1 192/230, 333, 375. 3. (Regional; şi în sintagmele şoarece mare de pădure, klein, d. 424, şoarece de pădure, lb, alexi, w., şoarece mare, polizu, şoarece cu bot ascuţit, barcianu) Chiţcan (Sorex araneus). Cf. păcală, m.r. 29, simionescu, f.r. 16, h vii 419. 4. (Regional; şi în sintagma şuarice cu arichi, alr i 1 055/679) Liliac (Vespertilis murinus). Cf. ib. 1 055/24, 900. II. Compuse: (Zool.; prin Munt. şi Transilv.) şoarece-chior = cîrtiţă (Talpa europaea). Cf. alr i 1 174/200, 954; (prin Munt.) şoarece-bălfat = căţelul-pămîntului. h vii 170. (Iht.) şoarece-de-mare = a) peşte de mare, asemănător cu mihalţul (1) (Motella tricirrhata). Cf. cade ; b) limbă-de-mare (Solea impar). Cf. id. ib. şoarece-de-biblioţecă = (adesea depreciativ) persoană care îşi petrece cea mai mare parte a timpului în bibliotecă, citind şi studiind. Greşala a fost numai in capul unor Invierşunafi şi nemilostivi şoareci-de-biblio-tecă. sadoveanu, o.xv, 270. Complexa personalitate a lui Heliade cuprinde, alături de oratorul public şi de profet, pe un om de texte, pe un şoarece-de-bibliotecă. vianu, a.p. 39. Tipul intelectualului descărnat şi al şoarecelui-de-bibliotecă: miop şi scoflicit, vinea, l.ii, 38, cf. dm ; şoarece-de-birou = birocrat, dm ; (argotic) şoarece-de-liotel = hoţ. Cf. bul.fil. ii, 205. 2038 ŞOARIC * —133 — ŞOBOLAN III. (Regional; mai ales la pl.) Boală a cornutelor şi a cailor, care se manifestă prin apariţia unor umflături sub pîntece sau pe grumaz. V. şoricel (II a). A făcut la glt şoarici. alr i 4 223/769. Şoareci face la fălci clnd mănlncă paie. ib. 4 223/872, cf. 4 223/130, 346, 353, 362, 386, 574, 876, 886, h xii 62, glosar REG. IV. (Regional) Soi de castravete mic, cu coada în spirală. Cf. cade. — Pl. : şoareci. — Şi : şoărec, (regional) şoârice, şoăric, şoărce (viciu, gl., alr i 1 196/65), şorice (alr i 1191/140), şârece (ib. 1191/158), ş.irici (ib. 1191/ 93), cioărcc (ib. 1 191/675, 1 196/675), cioârlc (pascu, c. 76, alr i 1 191/596), cioârice (scriban, d.), (învechit, rar) soărice (polizu) s.m. — Lat. sorex, -ieis. ŞOÂRIC s. m. v. şoarece. ŞOÂRICE s. m. v. şoarcce. ŞOÂRTĂ s. f. v. soartă. ŞOÂRŢĂ s. f. v. şorţ*. ŞOAŞ s. m. v. şoş. ŞOÂTĂ s. f. v. şod. ŞOÂTĂR s. n. (Prin Ban., Transilv., Bucov.) Pietriş, prundiş. Aci trebuie să fie fost odată o pietrărie, ceca ce deducem din şoterul (sfărtmăluri de piatră) grămădii, liuba-iana, m. 48, cf. jahresber. x, 209, cv 1950, nr. 11-12, 39. chest. iv 94/29, alr i 396/24, 28, 87, 107, 118, 1 372/5, 9, 18, 24, 295, 370, 375, 388, 831, alr ii/i mn 31, 2 181/2, alr n/105. Înaintea lesei se pune şulăr“ ■ . . adică prundiş mărunt, s.c. şt. (iaşi), 1958, 148, cf. l. rom. 1959, nr. 6, 52, a iii 8, mat. dialect, j, 268, lexic reg. ii, 81. — Şi : şotăr, şodăr (lexic reg. ii, 81), ştităr s. n., şutră (alr i 1 372/388) s. f., soătăr (chest. iv 94/29) s. n. — Din germ. Schotler. ŞOÂTIŢĂ s. f. (Regional; depreciativ) 1. Persoană neglijentă. Com. din straja—rădăuţi. 2. Persoană „ticăloasă“. Com. din straja—rădăuţi. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. şoacăţ1. ŞOÂTRĂ s. f. (Regional) Gheată sau pantof uzat (Floreşti —Focşani). cvl951,nr. 2, 35. Avea In picioare nişte şoalre. ib. — Pl. : şoalre. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o t r o a g ă. ŞOÂVĂ1 s. f. 1.1. (Prin Olt. şi nordul Munt.) Numele mai multor păsări răpitoare, de zi, din familia acvi-lidelor : a) uliu (Accipiter gentilis). băcescu, păs. 164, cf. 209; b) uliu alb (Circus macrourus). id. ib. 164, cf. 215; c) gaie (Milvus milvus). id. ib. 161; d) acvilă ţipătoare (Aquila clanga) id. ib. 161. Cf. VÎRCOL, V. 100, LEXIC REG. 38, MAT. DIALECT. I, 236. Clrliau găinile a spaimă, clnd pe cer se văzu şonilclind o şovă. udrescu, gl. 258. ^ (Regional) Femela şoimului (I 1) (Strehaia). Cf. cv 1952, nr. 2, 38. 2. (Regional) Cioară (Corvus) (Bistriţa — Turnu Se-verin). lexic reg. 50. II. (Regional; în forma şovă) 1. Epitet depreciativ pentru o femeie certăreaţă (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu* gl. 258. Mă-ntllnii cu şova aia, ... mai să mă ia-n pene, că nu i-am plătit ziua. id. ib. 2. Epitet depreciativ pentru o femeie grasă (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, gl. 258. — Pl. : şoave. — Şi : şdvă s. f. — Cf. ser. sova „bufniţă". ŞOÂVĂ* s. f. 1. (Regional) Surpătură de teren produsă de ape. Cf. baronzi, l. 120, cihac, ii, 392, alr i 394/744. + Adlncitură mare pe drum. scriban, d. 2. (Regional) Vale strimtă şi âdîncă (Şoimari — Ploieşli). Cf. COMAN, GL., CHEST. IV 37/448 3. F i g. (Prin nordul Olt.; şi în sintagma pălărie şoavă) Pălărie cu borul mare (şi lăsat In jos). Cf. i. CR. IV, 306, MAT. DIALECT. I, 236. — Pl. : şoave. — Etimologia necunoscută. Cf. şovăi. ŞOBÂC. s. n. v. şabac. ŞOBDEŞTE adv. (Regional) Săseşte (Moftinu Mic — Cărei). aiIr ii 2 883/334. — Cf. ş v ă b e ş t e. ŞOBlRLĂN s. m. v. şobolan. ŞOB<5L s. m. v. sobol. ŞOBOLĂN s. m. 1. Numele mâi multor mamifere rozătoare omnivore, mai mari decît şoarecii (I 1), cu coada lungă, acoperită cu solzi în formă, de inele : a) (şi în sintagmele şobolan cenuşiu, simionescu, f.r. 51, ltr2, der, şobolan morăresc, simionescu, f.r. 51, ltr2, şobolan călător-, simionescu, f.r. 51, ltr2) rozător de culoare cenuşie, care trăieşte pe lîngă locuinţe, hambare, depozite etc., unde provoacă mări stricăciuni; guzgan, (regional) cloţan, miţorgan (Rattus norvegicus). Cf. tdrg, cade, dm ; b) (şi îri sintagmele şobolan negru, simionescu, f.r. 51, ltr2, der, şobolan de casă, ltr2) rozător de culoare brună-neagră, cu coada mai lungă decît corpul (Rattus rattus rattus) ; c) (şi în sintagma şobolan alexandrin, ltr?) Rattus rattus alexandrinus; d) (şi în sintagma şobolan de clmp, im?) Apodemus agrarius; e) (şi în sintagma şobolan de apă, ltr2, der) Arvicola terrestris. Cf. polizu, pont-briant, d., costinescu, cihac, ii, 353, lm. Mişunii cei cu gropanele pline de grtne şi şobolanii din smlrcuri . .. toate i se arătau lui In cale. odobescu, s. iii, 185, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CANDREA, F. 79, ŞĂINEANU, d.u., scriban, d. S-au înmulţit cu anii Glndacii lungi, păduchii, şobolanii, arghezi, vers. 561, cf. h i 327, v 97, 375, vi 235, xiv 302, xvi 30, 104, xvm 261, 283. Erau şoareci şi clofani (şobolani) grozăvenie, mulţi cită frunză şi iarbă, reteganul, p. v, 6, cf. vîrcol, v. 12, iordan, l. m. 191, alr i 1 192/5, 214, 746, 798, 803, 805, 808, 810, 820, 840, 842, 850, 856, 878, 932, a ix 5, glosar reg. Şobolai7 roşu In gaură neagră (Piciorul în cizmă), păsculescu, l.p. 94. <0 (în superstiţii) Clnd sint şobolani mulţi, asta însemnează că arc să fie lipsă, sărăcie, şez. xii, 169. Şe crede că strigoii umblă şi sub alte înfăţişări, cum ar fi cele de iezi,. .. şobolani. pamfile, duşm. 146.0(Ca termen de comparaţie) Dacă... nu veţi fugi pe sub pămint ca şobolanii, aici veţi rămlnea cu toţii, vlahuţă, ap. cade. 0 frumuseţe de măgar, cenuşiu ca un şobolan, un adevărat măgar de profet, vinea, l.i, 384. <0> (într-o construcţie comparativă). Cel cu cap de şobolan, brutarul Trică. camil petrescu, o.n, 460. O F i g. Fricoşii, ... şobolani care fug atunci clnd li se pare că se scufundă vaporul, contemp. 1969, nr. 1 168, 4/4. + (Regional) Şoarece (I 1) (Cilibia — Buzău). Cf. h ii 49. + Epitet pentru un escroc. Şobolanii politici, scriban, d. Se creează astfel toi felul de ascunzişuri pentru şobolanii banului public, camil petrescu, o.iii, 50. 2. (Prin Bucov.) Cîrtiţă (Talpa europaea). Com. marian. 3. (Regional) Iepure de casă (Lepus cuniculus) (Unirea— Călăraşi), h viii 481. 4. (Art.; regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape ; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 146. — Pl. : şobolani. — Şi : (regional) şobîrlăn (glosar reg.), şpgolân (alr i 1 192/214, a ix 5), sobolăn (costinescu, cihac, ii, 353, lm, barcianu, alexi, -w., scri- 18 - c. 427 2054 ŞQBOLANCĂ -134- ŞOCÎRLAT BAN, D., H XVI 30, VÎRCOL, V. 2, ALR I 1 192/746, 803, 805, 808, 810, 820, 840, 842, 350, 878, 932) s. m. — Şobol + suf. -an. ŞOBOI.ÂNCĂ s. f. Femala şobolanului (1); şobo-lănoaică. Procesul de Imbătrlnire prematură ce urmează ablafiei ovarelor la şobolancă poale fi împiedecat printr-ur, tratament plurihormonal. parhon, b. 172. — PI. : ? — Şobolan + suf. -că. ŞOBOLĂNÎME s. f. (Rar; cu sens colectiv) Mulţime I de şobolani (1); totalitatea şobolanilor. Cf. arghezi s. v, 91. — Şobolan + suf. -ime. ŞOBOLĂNOÂICĂ s. f. Şobolancă. Sfranciogoaică, şobolonoaică, uloaică. gr. s. vi, 137. — PI.: şobolănoaicc. — Şi : (regional) şobolonoaică s. f. — Şobolan + suf. -oaică. ŞOBOLONOĂ1CĂ s. f. v. şobolănoaică. ŞOC» s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă şi violentă între două corpuri. Cf. alexi, w. Pentru utilizarea raţională a maşinilor..., inversarea să se facă fără şocuri, ioa-novici, tehn. 246. Sculele nerevenite se rup adeseori la cele mai mici vibrafiuni sau şocuri, orbonaş, mec. 63. Pahare de Baccara... In şocurile lor Inttmplătoare lansau tonuri prelungi, alas 5 ix, 1937, 7/3, cf. ltr2, dp, dm, dn2. 0> (Fiz.) Undă de şoc = undă caracte- : rizată printr-o variaţie bruscă a vitezei, presiunii, greutăţii specifice şi temperaturii, datorită vitezei mai mici de propagare a variaţiilor de presiune care apar In fluid. în general, producerea undelor de şoc se dalo-reşte unei variaţii finite de presiune, cauzată de prezenta unui corp In fluid sau de o perlurbafie de altă natură. .LTR2 XVIII, 255, cf. DP 711, DER IV, 767, M.D. ENC. ; + (în sintagma) Şoc termic = procedeu tehnologic In procesul de fabricaţie a unor vase de laborator, produse refractare etc., care constă in răcirea bruscă a pieselor. Cf. ltr2, dp, der, m.d. enc. + (în loc. a d j.) De şoc = (despre unităţi militare) care are de Îndeplinit o misiune importantă şi dificilă In lupta ofensivă. Muncitorii francezi unifi au sfărimat in (ara lor asaltul trupelor de şoc ale fascismului, scînteia, 1952, nr. 2391. (Prin lărgirea sensului) Rămăsese să conducă echipa de şoc şi sabotaj In fabrica militarizată. t. popovici, s. 212. 2. (Fiziol.; adesea urmat de determinări care indică felul). Stare patologică gravă, caracterizată printr-un dezechilibru fizic şi psihic, care poate ii provocată de agenţi de natură diferită (traumatism, operaţie, hemoragie, infecţie etc.); (şi In sintagma şoc •nervos) dezechilibru acut al unor funcţiuni psihice, provocat de o emoţie puternică. A avut... un şoc nervos, sadoveanu, o.xv, 56. Nu mai poate fi vorba de un şoc emoţional care să o vindece, vinea, l.ii, 71. Ioana, ca oamenii care au suferit un şoc puternic şi-şi clştigă deodată, sub lovitură, un calm nefiresc..., se duce să deschidă, h. lovinescu, t. 312. în caz de şoc simplu sau ajuns în faza de colaps vom hotărî care analeptice ne pot fi de folos, belea,.p,a. 271, cf. dm, dn2. Dacă pierderea de stnge este mai importantă, poate apărea lipotimie sau şoc. abc săn. 183, cf. der, m.d. enc. + Fi g. Impresie puternică, violentă. Cf. alas 14 iii, 1937, 6/1. Să băgăm spaima In ei. Surpriză şi şoc. h. lovinescu, t. 284. Şocul cel mare apăru cind muri un Unăr de aceeaşi vlrstă cu el. românia literară, 1968, nr. 3,16/2. Şocul moral la constatarea defectuoasei organizări sociale confirmă negafia filozofică, contemp. 1969, nr. 1 165, 6/6. — PI.: şocuri. — Din fr. choc. ŞOC2 s. n. 1. (învechit, prin Transilv. şi Munt.) Cantitate de şaizeci de obiecte de acelaşi fel care formau un tot. Să aducă înainte toate catastifele in şog Insămnate (a. 1778). iorga, s.d.xii, 97. io şocuri sleclă măruntă clte 6 lei (a. 1825). furnică, d.c. 303. Care cu felurime sticlărie, şocuri. Cllătimea mărfurilor, iucfăţi] 220 (a. 1833). doc. ec. 540, cf. alexi, w., t. PAPAHAGI, C. L. 2. (Prin nord-estul Olt.; în forma şuc) Grup de (20 — 60 de) oi. Cf. lexic reg. 86, gl. olt. — PI. : şocuri. — Şi : (învechit) şog, (regional) şnc (lexic rfg. 86, gl. olt.) s. n. — Din germ. Schock. ŞOC vb. I. T r a n z. A impresiona (neplăcut), a contraria prin vorbe, gesturi, atitudini etc. Dai răspunse arhitectul pufin şocat de expresia „camarad“. călinescu, b.i. 159, cf. dm, dn2. Toate aceste acte şochează prin insolitul lor. contemp. 1966, nr. 1 033, 3/3. Frazele de o drăcească cruditate verbală ale lui Rabelais... nu m-au şocat. ib. 1969, nr. 1168, 1/6. — Prez. ind. : şochez. — Din fr. choquer. ŞOCĂNT, -A adj. Care impresionează (neplăcut), care contrariază. Tablourile devin foarte cuminţi, fără nimic prea revoluţionar ori prea şocant, oprescu, s. 21. Refuza să discute despre furtunile care, săptă-mlnă de săptămlnă, cu periodicitate şocantă..., li blnluiau sufletul, galan, b. ii, 274. — PI. : şocanfi, -te. — Din fr. choquant. ŞOC AII subst. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. Com. din turnu-măgurele. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. soc. ŞOCÂRE s. f. Acţiunea de a ş o c a şi rezultatul ei. Ne aflăm In fa{a unei specii de publicistică de senzaţie, care urmăreşte şocarea cititorului, l. rom. 1959, nr. 2, 97. — V. şoca. ŞOCĂT, -Ă adj. 1. Impresionat (în mod neplăcut), contrariat. Cf. dm, dn2. 2. Care a suferit un şoc1 (2); dezechilibrat psihic. — PI. : şocaţi, -te. — V. şoca. ŞOCÂTĂ s. f. v. şucată. ŞdCĂŢ s. m. v. şoacăţ*. ŞOCĂŢjgSC, -EÂSCĂ adj. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz) De şoacăţ1, al şoacăţilor1, caracteristic şoacăţilor1. Terminafiunea [cuvîntului „fofengher"] ...e cam şocăţească. odobescu, s. iii, 49, cf. tdrg, cade, scriban, d. — PI. : şocăteşti. — Şoacăţl + suf. -esc. ŞOCĂŢÎŞTE adv. (Familiar ; peiorativ ; ieşit din uz) Ca şoacăţii1, în felul şoacăţilor1. Cf. scriban, d. — Şoacăţ1 + suf. -eşle. ŞOCĂŢÎ vb. IV. T r a n z. (Familiar ; peiorativ ; ieşit din uz) ; complementul indică persoane) A face să devină şoacăţ1, Cf. scriban, d. — Prez. ind. : şocăfesc. — V. şoacăţl. ŞOCĂŢÎE s. f. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz) Caracteristică a ceea ce este german; p. r e s t r. accent german (în vorbire). Prin pocită şocăfie a vorbirii sale româneşti a lăsat plăcute şi vesele suvenire. odobescu, s. iii, 22, cf. barcianu, alexi, w., tdrg, CADE, SCRIBAN, D., DM. — PI. : şocăfii. — Şoacăţ* + suf. -ie. ŞOCHETE s. m. v. şoacăţ*. ŞOCIIIÎŢ s. m. v. şoacăţ*. ŞOCÎRLÂT subst. v. ciocîrlat. 2074 ŞOCÎT — 135 — ŞODOS ŞOCIT s. m. v. şoacăţ®. ŞOCITE s. ra. v. şoacăţ3. ŞOCIŢ s. tn. v. şoacăţ*. ŞOCOGÎN, -Ă adj. (Med.) Care provoacă şocuri1 (2). Cf. l. rom. 1960, nr. 5, 88, 1964, nr. 3, 263. — Pl. : şocogeni, -e. — De la şoc1, după modelul unor cuvinte ca electrogen, iermogen. ŞOCOLĂDĂ s. f. v. ciocolată. ŞOCOLÂTĂ s.f. v. ciocolată. ŞOCOMETE s. m. (Prin Olt. şi Munt.) Bucată mare (de pline, de mămăligă etc.). Ce şocomete a băgat In gură copilul ăsta 1 scriban, d., cf. i. cr. xiii, 83, rădu-lescu-codin, lexic reg. ii, 71. înghite nevlegul şoco-meţii cit pumnul, udrescu, gl. — Pl. : şocomeţi. — Şi : şugmete (pl. şugmele lexic reg.ii, 71) s. n. ib. - — Etimologia necunoscută. Cf. şucată, şuşu-m e t e. ŞOCdT s. m. v. şoacăţ*. Ş<5C0Ţ s. m. v. şoacăţ*. ŞOD, ŞOÂDĂ adj., s. f. I. Adj. 1. (învechit, prin Ban.) Nebun (14). Cf. anon. car., dr. iv, 158, vi, 277. 2. (Transilv., Ban., Olt.) Amuzant, nostim (3), caraghios; ciudat, curios, bizar. Cf. anon. car., klein, d. 424. Pre cil şoadă, pre attta dreaptă judecată au dat. maior, ist. 258/32, cf. lb, gt (1839), 1412/25, iser. Pentru cetăţile reg [eşti] privilegiate, episcopii susţineau teoria şoadă că acelea tocma pentru că au titlu de regeşti, domnul lor este regele, bariţiu, p.a.i, 288, cf. polizu, CIHAC, II, 391, LM, DDRF, GHEŢIE, R.M. „De pot, fur podul jumătate /“ Cu-acesi gind ... foarte şod, Voios Achim In fugă pleacă, coşbuc, p.ii, 245, cf. barcianu, ALEXI, W., TDRG, DR.IV, 158, ŞAINEANU, D.U., DR. VI, 277, cade, pribeagul, p.R. 57, scriban, d. Da’ nana Tavie lot aşa de şoadă o fi? lXncrănjan, c. i, 12, cf. conv. lit. xx, 1018, rev. crit. iii, 169. A fost un om şi o muiere..., dar era cam şod lucru cu ei, că nu se prea Înţelegeau nici chiar tn ziua de Paşti/ cătană, p.b.i, 41, cf. şez. vii, 183. împăratului nu i se tmpăru de această treabă şoadă. mera, l.b. 112, cf. frIncu-candrea, m. 61, vîrcol, m.88, gr. băn. 195, i.cr. v, 345, com. din timişoara, densusianu, ţ.h. 333, com. PAŞCA, GR. S. VI, 245, BL XIII, 116, ALR Ii/833, ALR SN v h 1 242, lexic reg. 10, 67. (Adverbial) Lucru se încurcă neaşteptat de şod. f (1872), 54. Noi astăzi, venind pe cale, am pălit-o cam şod cu nişte oameni de omenie, sevastos, n. 327. De ce te cheamă aşa de şod: Eduard Forfan. beniuc, v. cuc. 48. Omului i se părea tare şod să se audă chemat peste vacarmul care se sttr-ntse. v. rom. august 1960, 66. Vorbesc şod pe-acolo. densusianu, ţ.h. 226. Era tare şod îmbrăcat, gr.s.vi, 245. Le zice tare şod. alr ii/141. (Exp r.) A-i fi (cuiva) şod = a fi amuzat. Cf. gr. s. vi, 245. 4 (Substantivat, m.; în dicţionarele din secolul trecut) Bufon, măscărici. Cf. LB, ISER. II. S.f. (Transilv., Olt.) Glumă; poznă. Cf. lm, scriban, d., plopşor, v,o. 14, izv. iv, nr. 3 — 4, 4. Eşti bun de şoade. gr.s. i, 138, cf. cv 1951, nr. 2, 34, alr 1 1 332/810. Tot scrii clti-o şoadă. a iii 8. + (Regional) Minciună (I 1). pamfile, duşm. 391. Spune la şoade. alr sn v h 1 397/172. — Pl.: şozi, şoade. — Şi : şoătă s. f. scriban, d. 1 286. — Din magh. sod. Cf. dr. iv, 158. ŞODÂŞ, -Ă adj. (Regional) Glumeţ; poznaş (Bistriţa—Turnu Severin). lexic reg. 50. — Pl. : şodaşi, -e. — Şoadă (v. şod) + suf. -aş. ŞODATICj -Ă adj. (Prin vestul Transilv.) Glumeţ. Com. din tXrcăiţa—beiuş, cf. teaha, c. n. 269. — Pl. : şodalici, -ce. — Şod + suf. -alic. ŞODĂLĂU s. n. (Prin nord-estul Olt.) Os mare. Cf. lexic reg. ii, 32. — Pl. : şodălaie. — De la şold*. Cf. ş o d o 1 a n. ŞtÎDĂR s. n. v. şoatăr. ŞODENIE s. f. v. şozenie. ŞODEŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) Vesel, glumeţ (Scărişoara—Abrud). alr sn v h 1 242/95. — Pl. : şodeli, -e. — Şoadă (v. şod) + suf. -eţ. ŞODÎ vb. IV. I n t r a n z. (Ban. şi Olt.) A glumi. Cf. ANON. CAR., PLOPŞOR, V. O. 14. — Prez. ind. : şodesc. — Şi : şozi vb. IV anon. car. — V. şod. ŞODILC, -Ă adj. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.; depreciativ) Şchiop (I 1). Cf. l. costin, gr. băn. ii, 14, mat. dialect, i, 268. — Pl. : şodllci, -ce. — Cf. ş o v î 1 c, ş o 111 c, ŞODÎLCAlE s. f. (Regional; depreciativ) Om şchiop (Marga —Caransebeş), l. costin, gr. băn. ii, 186. — Şodllc + suf. -aie. ŞODÎLCĂÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Olt. şi sud-vestul Transilv.) A şchiopăta (1). Cf. paşca, gl., alr i 1 114/835. — Prez. ind. : şodllcăi. — Şodllc + suf. -ăi. Cf. ş o 1 d 1 c ă i. ŞODd s. n. v. şodou. ŞOBOLAN s. n. (Prin Munt.) Şold1 (1) (la animale). Cf. dr. v, 318, scl 1963, 447, udrescu, gl. + (Prin Munt., Olt. şi Transilv.) Femur (la animale); p. e x t. os (mare). Aria şi Savelia şi Fotina... despărţiră-se şi se tăiară şi se lepădară de sflntul trup beseareciei lu Hristos, ca neşte şodolane împuţite şi urlte. coresi, ev. 183, cf. alexi, w., alr ii 5 656/105, lexic reg. 57, mat. dialect, i, 236, udrescu, gl. <£• Expr. (Prin Transilv.) Ca şodolanul = rezistent, solid. Cf. mat. folk. i, 236. Lemnul e ca şodolanul. ib. — Pl. : şodolane. — De la şoldl. Cf. ş o d ă 1 ă u. ŞOD OM AN, -Ă adj. (Prin Transilv.) Hazliu, nostim (3); glumeţ, poznaş. A fost un om şodoman. mat. dialect, i, 96, cf. lexic reg. ii, 78. <0> (Substantivat) Ion e mare şodoman. Com. din frata—turda, — Pl. : şodomani, -e. ■ — Şod + suf. -oman. ŞODOMĂNÎE s. f. (Regional; mai ales la pl.) Glumă (Vîlcele—Turda), mat. dialect, i, 96. Ala-i bun de şodomănii. ib. — Pl. : şodomănii. — Şodoman + suf. -ie. ŞODdS, -OĂSĂ adj. (Prin Transilv. şi Olt.) Hazliu ; glumeţ. Cf. plopşor, v. o. 14, izv. iv,nr. 3—4,4, cv 1951, nr. 2, 34, alr sn v h 1 242/172. •£> (în descîntece) De ce s-a deochiat: De gras ori de frumos, De slab ori de şodos. chest. v 178/3. + (Regional) Ciudat (Pe-trila), alrt ii, 267. La priveg... fac mult’e feliuri d’e jocuri şodoasă. ib. — Pl. ; şodoşi, -oase. — Şoadă (v. şod) + suf. -os. 2099 ŞODOU -136- ŞOFILĂ ŞOD0U s. n. (Cui.) Cremă preparată din gălbenuş | de ou frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fier- | binte. Cf. s. marin, c. b. 323, udrescu, gl. | — Pl. : şodouri. — Şi : şodo, (forme corupte) şadău (udrescu, gl.), şatou (com. graur), şato (com. iordan) s; n. — Din fr. chaudeau. ŞODRdN s. n. v. şotron. ŞODÎŢ, -Ă adj. (în dicţionarele din secolul trecut) Diminutiv al lui ş o d (I 2). Cf. lb, iser, lm 537. — Pl. : şoduţi, -e. — Şod -f suf. -uţ. ŞOF s. n. v. şaf*. ŞOF vb. I. I n t r a n z. (Rar) A conduce un automobil. îi plăcea să şofeze, stancu, r. a. v, 154. Tot oraşul ştie că eu şofez minunat, t. popovici, s. 252, cf. dn2. — Prez. ind. : şofez. — Derivat regresiv de la şofer. ŞOFAJ s. n. Acţiunea de a conduce un automobil ; ştiinţa şi tehnica acestei conduceri. — Cf. ş o f a. ŞOFĂRIU s. m. v. şafar. ŞOFĂRÎE s. f. (Prin Transilv.) Funcţia de şafar (2). Zise Intru sine şofariul : ce voi facc, că Domnul va lua şofăriia de la mine? n. test. (1648), 90v/27. — Pl. : şofării. — Şofariu -f suf. -ie. ŞOFfil s. n. (Ban., Transilv. şi prin Olt.) Ciubăr ; cofă ; găleată (de lemn). Cf. liuba-iana, m. 99, damé, t. 82, tdrg, pamfile, j. ii, 168. Stăpinul casei o Intlm-pină (pe paparudă) la poartă cu un şofei plin cu apă, pe care i-o toarnă tn cap. ap. cade, cf. scriban, d., gr. băn. Du-te de ia un şufei de apă de la ftntlni din deal. boceanu, gl., cf. l. costin, gr. băn. 194, chest. ii 464/6, 7. Merg după apă cu şofeiu. alr i 800/75, cf. 706/1, 9, 26, 28, 30, 69, 75, 79, 85, 1 059/1, 9, 26, alr ii 2 554/27, 29, 36, 3 367/76, 4 122/2, 27, 6 126/ 76, 6 132/27, alr sn ii h 414/76, ib. v h 1 325, cl 1965, 275, Nu fi tn tot şofeiul cauc, tn lot blidul lingură, tn toată ftnttna vadră (= nu te amesteca nepoftit In conversaţie). Cf. novacoviciu, ap. cade. în toi şofeiu vrei să fie cauc, se zice cuiva pretenţios şi leneş. zanne, p. iv, 125. Căuş. Cf. scriban, d. 313, alr ii 6141/76. — Pl. : şofeie. — Şi: şofcu (l. costin, gr. băn. 194, chest. ii 464/6; pl. şi m. şofei L. costin, gr. băn. 194), şofiij (alr ii 2 554/29), şoilu (tdrg, alr i 1 059/9), şuiei s. n., şuvăie (pamfile, j. ii, 168) subst. pl., soféi (damé, t. 82, cl 1965, 275) s. n. — Cf. germ. S c h ô p f e, rom. ş o f, şofei. ŞOFE^R s. m. (Prin Ban.) Meşter care face şofeie sau alte vase de lemn. Com. din banat. — Pl. : şofeieri. — Şofer + suf. -ar. ŞOFÉL s. n. (Prin vestul Transilv.) Ciubăr. Cf. ALRT îi, 142, 332, alr ii/i mn 145, 3 918/316, alr ii 3 367/316, lexic reg. 67, 72. + (Regional; în forma sofel) Căuş (Ineu —Arad). Cf. alr ii 6 141/64. — Accentuat şi : ş6fel. lexic reg. 72. — Pl. : şofeie şi (m.) şofeli (alr ii/i mn 145, 3 918/316). — Şi : sofél s. n. alr ii 6 141/64. — Cf. germ. Schaffel, rom. şof, şofei. ŞOFfiR s. m. Persoană cu calificare specială care conduce un automobil. Cf. cade. Şoferul răsuci... volanul. rebreanu, r. i, 152. Am cerut chiar şoferului să meargă mai încet la şanfiiri. camil petrescu, u. n. 414. Şofeurul se apropiase şi aştepta lingă automobil. c. petrescu, a. 369, cf. nom. prof. 7, 62. Şoferul nici nu ştie unde să oprească, sebastian, t. 27. Şofeurul... tncărcase bagajele, teodoreanu, m. ii, 21 Se cunoaşte că slntem tn Vlaşca..., a observat filozofic şoferul, sadoveanu, o. xv, 290, cf. iordan, l. r. a. 178, bul. fil. vi, 20. Se ciocnesc două automobile. Un şofer din doi e mai vinovat, arghezi, p. t. 192. Să-l văd la ochi pe şofer şi-o vorbă numai să-i spun. v. rom. septembrie 1954, 23. îl văzu pe sergent sllnd de vorbă cu şoferul de taxi. vinea, l. i, 214. Numai Ghcorghe, şoferul, nu dădea dovezi de plictiseală, deme-tbius, a. 156. Trimite un felinar şoferului l A rămas cu automobilul jos. h. lovinescu, t. 160, cf. ltr2. Şoferul a stins farul Şi a oprit maşina, labiş, p. 56, cf. dn2, barbu, ş. n. 8. f P. ex t. (Impropriu ; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de“, care arată felul autovehiculului) Persoană care CDnduce un autovehicul. Am fost şofer de tanc. stânci-, r. a. ii, 266. Şoferiu tractorului, a iii 17. — Scris şi : (după fr.) şofeur. — Pl.: şoferi. — Din fr. cliauffeur. ŞOF ERĂ s. f. (Rar) Şoferiţă. Cf. udrescu, gl. S-a făcut lelea şoferă. id. ib. — Pl. : şof ere. — Şofer + suf. -ă. ŞOFEREÂSĂ s. f. 1. Soţie de şofer, udrescu, gl. 2. (Rar) Şoferiţă. udrescu, gl. — Pl. : şoferese. — Şofer + suf. -easă. ŞOFERflî s. f. Meseria de şofer. Asia, fără doar că pe valul sacalelor a învăţat şoferia. v. rom. septembrie 1954, 24. + Şcoală da şoferi. Cf. udrescu, gl. Âm urmat şoferia, am dreptul de şofer. id. ib. — Şofer + suf. -ie. ŞOFERÎŢĂ s. f. Femeie care conduce un automobil; (rar) şoferă, şofereasă (2), (franţuzism rar) şofeză. — Pl. : şoferiţe. — Şofer + suf. -iţă. ŞOFfiRŢE subst. (pl.) v. şufeţe. ŞOFÎU s. n. v. şofei. ŞOFEZĂ s. f. (Franţuzism rar) Şoferiţă. Cf. bul. fil. vi, 19. — Pl. : şofeze. — Din fr. cliauffeuse. ŞOFÎI s. n. v. şofei. ŞOFÎLĂ s. f. 1. (Olt. şi prin nord-vestul Munt.; mai ales la pl.) Zdreanţă, ruptură. Din pricina leneşei, nu lega două-n tei: cămaşa hartapale pe el;... iar minteanul şofile. muscel, 111. M-au apucat ctinii fără băţ şi mi-au făcut hainele şofile (bucăţi), pam-file, a. r. 260, cf. dm. N-avea declt o biată de cămaşe făcută şofile. rădulescu-codîn, î. 33, cf. ciauşanu. gl. Făcui cămaşa numai şofile. coman, gl. Umblă cu şofilele după el. cv 1952, nr. 2, 37, cf. lexic reg. 38, ii, 32. A venit cu cămaşa şofile. udrescu, gl. <0 E x p r. (Prin nordul Olt.) A face şofilă = a distruge. Cf. lexic reg. ii, 32. 2. (Prin sudul Olt.) Fişie (de ţesătură, de hîrtie etc.). Cf. lexic reg. 38. 3. (Prin nord-vestul Munt.) Bucată de ţesătură întrebuinţată în toată lăţimea ei la confecţionarea unui obiect. Cf. udrescu, gl. Am făcut o cergă din trei şofile, ca să fie mai lată. id. ib. — Accentuat şi : şdfilă. lexic reg. 38. — Pl. : şofile. — Şi : şufilă (ciauşanu, gl.), cioliilă (com. din peştişani —tîrgu jiu), sofilă (accentul necunoscut) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. ser. c o h a „(sort de) postav“. 2120 ŞOFILI -137 - ŞQFRAN1 ŞOFILÎ vb. IV. T r a n z. şi, r e f 1. (Prin Olt. şi nord-vestul Munt.; complementul indică ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) A (se) rupe, a (se) sfîşia. Cf. rădulescu-codin, ciauşanu, gl. S-a şofilit cearşaful de tot. udrescu, gl. — Prez. ind. : şofihsc. — V. şofilă. ŞOFILÎT, -Ă adj. (Prin Munt. ; despre ţesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) Zdrenţuit. Un ţigan... cu o căciulă şiofilită in cap, ascultă şi intră in primărie, yissarion, fl. 129. — PI. : şofiliţi, -te. — V. şol'ili. ŞOFÎU s. n. v. şofei. ŞOFÎLTdC, -OÂCĂ adj. (Prin nord-vestul Munt.; şi substantivat) (Persoană) care rosteşte defectuos anumite sunete. Cf. udrescu, gl. Mă-ntilnii cu şofil-toaca lui Gaie. id. ib. — PI. : şofiltoci, -oace. — Etimologia necunoscută. ŞOFÎRC vb. I v. şovlrca. ŞOFÎRNdG, -OÂGĂ adj. v. şovlrnog. ŞOFÎRNOGEALĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Schilodeală. Cf. udrescu, gl. — PI. : ? — Şofîrnogl + suf. -eală. ŞOFlRNOGÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Prin nord-vestul Munt.) A (se) schilodi. Cf. udrescu, gl. — Prez. ind. : şoflrnogesc. — V. şoiirnog. ŞOFÎRNOGÎT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Schilodit. Cf. udrescu, gl. A venit şofirnogit din război, id. ib. — PI. : şoflrnogiţi, -ie. — V. şofîrnogi. ŞOFLAN s. m. v. şofran>. ŞOFLEICĂ s. f. v. şoireică. A ŞOFLINC s. n. v. cioflîng. ŞOFLÎNC vb. I. Intranz. (Regional) A şchiopăta (1). Com. din straja—rădăuţi. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş o v î 1 c, ş o v 11-c ă i. ŞOFONfiR s. n. v. şifonier. ŞOFRAC ş. m. 1. (Bucov., Transilv. şi Ban.) Pitulice (Troglodytes troglodytcs). Cf. marian, o. i, 304, GHEŢIE, R. M., ENC, ROM., BARCIANU, ALEXI, W., ŢDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., DOM-BROWSKI, P. 415. 2. (Regional) Codălbiţă (Lanius collurio) (Frătăuţii Noi— Rădăuţi). Cf. băcescu, păs. 161. — PI. : şofrâci. — Şi : şofrăg (cade), sofrăc (băcescu, păs. 161) s. m. — Cf. ser. cvorak „graur“, Svraka „coţofană". ŞOFRÂG s. m. v. şofrac. ŞOFRAGÎU s. in. v. şofrangiu. ŞOFRAN* s. m. Numele mai multor plante erbacee, dintre care unele slnt cultivate pentru substanţele lor colorante : a) (şi în sintagmele şofran bun, borza, d. 54, 292, şofran galben, id. ib., şofran de grădină, id. ib., şofran primăvăratic, id. ib.) plantă cu bulbi, cu ftun-zele lungi şi înguste şi cu florile violete cu linii pur- purii, din care se extrage o substanţă folosită drept condiment, medicament sau colorant(Crocus sativus).Cf. ENC. ROM., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2, BORZA, D. 54, 292; b) (şi în sintagma şofran de primăvară, borza, d. 53, 292) plantă cu bulbi, cu flori galbene albe sau violete, care înfloreşte primăvara timpuriu; brînduşă de primăvară (Crocus heuffilianus). Cf. ENC. ROM., PANŢU, PL., CADE, LTR, BORZA, D. 53, 292 ; c) (şi in sintagma şofran de toamnă, borza, d. 53, 292) plantă cu bulbi, cu flori albastre-liliachii care înfloresc toamna; şofrănel (a) (Crocus banaticus). Cf. ENC. rom., prodan-buia, f. i. 577, borza, d. 53, 292; d) plar.tă cu bulbi, cu flori liliachii-violacee, maculate sub vîrf (Crocus vernus). Cf. marian, ch. 9, prodan-buia, F. i. 577; e) (şi în sintagma şofran galben panţu, pl., cade, borza, d. 54, 292) mică plantă cu flori galbene-aurii; brînduşă galbenă (Crocus moesiacus). Cf. cade, simionescu, fl. 12, ltr, prodan-buia, f. i. 577; f) (şi în sintagma şofran vărgat panţu, pl., cade) plantă cu bulbi comestibili, cu flori albe sau albăstrui; şofrănel (d), brînduşă albă (Crocus variegatus). Cf. cade, prodan-buia, f. i. 577; g) (şi in sintagmele şofran sălbatic, coteanu, pl. 29, borza, d. 41, 292, şofran neadevărat, grecescu, fl. 349, panţu, pl., ltr2, şofran de grădină, borza, d. 41, 292, şofran prost, id. ib., şofran roşu, id. ib.) şofrănaş (Carthamus tinctorius). Cf. cihac, ii, 383, brandza, fl. 301, enc. ROM., BULET. GRĂD. BOT. V, 57, CADE, SCRIBAN, D., borza, d. 41, 292, caba, săl. ;p.restr. floarea uscată (şi pisată) a unora dintre aceste plante folosită drept condiment sau medicament; p. ext. substanţă de culoare galbenă obţinută din floarea unora dintre aceste plante şi folosită drept colorant. Cf. mardarie, l. 162. 16 pot(ronici) şofran (a. 1738). bul. com. ist. iv, 72. Au lirguit... 4 lof şofran (a. 1747). iorga, s. d. xii, 45. Puţintică apă văpsiiă cu şofran (a. 1749). gcr ii, 42/30. La Văsiloia... 1 lot sofran (a. 1754). iorga, s. d. xii, 67. Negoţ au primit. .. fain sofron.. camfor (a. 1766). id. ib. 81. Pentru cumpărături... 5 dramuri şoflan (a. 1778). id. ib. viii, 3. Cere cuişoare, şofran de Beci (a. 1779). id. ib. 81. Ierburile cele mirositoare: săfranul, măgeranul. economia, 124/12, cf. klein, d. 424. Dintră alte creşteri in grădini: cure-chiul.r., hemeiul, şafranul. tomici, c. a. 33/14, cf. clemens, lb. Inul, cinepa, safranul, hămeiul. ar (1829) 481/14, cf. valian, v., costinescu, lm. Rachiul preparat de ea cu spirt, zahar, scorţişoară şi şofran. marian, na. 404, cf. ddrf, şio i, 280. Ca să aibă coloarea galbenă [cozonacii], multe femei pun In aluat zamă de şofran. şez. vii, 34. Ia unt de migdale..., rădăcină de sofran cite 4 dr. Fă-Ie pe toate unsoare, ib. viii, 154, cf. alexi, w. Caută... rădăcină de calofir un dram şi sofran şi să le pisezi toate la un loc. şez. x, 61, cf. candrea, f. 296. Şofranul sau safranul are nişte flori galbene, din care se extrage coloarea galbenă-limonie. pamfile, i. c. 224. Se strlng măciuliile de şofran înflorit... şi pe urmă se fierb, pamfile-lupescu, crom. 56. Şofranul se dă. .. pentru calmarea tusei. voiculescu, l. 275. Atlrnau zcci şi zeci de şiraguri îndoite de covrigi..., unii cu şofran, alţii cu simit. camil petrescu, o. i, 486, cf. h ii 142, iii 243, 360, iv 84, xi 326, xii 259, xiv 103, păsculescu, l. p. 37. Şofran nu poţi găsi In orice prăvălie, zanne, p. iv, 125. Nu şiie ţiganul ce-i şofranul, se spune despre cineva care nu ştie să aprecieze valoarea unui lucru. Cf. CODRU-DRĂGUŞAţlU, C. 142, PANN, ap. GCR II, 374, BARONZI, L. 51, DDRF, CADE, SCRIBAN, D., BENJUC, M. C. I, 191, TEODORESCU, P. P. 475, PĂSCULESCU, L. P. 37, FOLC. MOLD. I, 195, ZANNE, P. IV, 662, V, 172, 427. 3> (Ca termen de comparaţie pentru „galben“ sau „a se îngălbeni“) Eşti la piele ca curcanul, Galben de gras, ca şofranul. pann, ap, cade. Panerul tău ce-i galben întocmai ca şafranul. negruzzi, s. ii, 37. S-a făcut roşu, apoi s-a îngălbenit ca şofranul. vlahuţĂ, s. a. ii, 597. Ştiuca, după cltva timp, va îngălbeni ca şofranul şi va muri. şez. xiii, 135. Casă... galbenă ca şofranul. camil petrescu, o. ii, 460. A.re limba galbenă ca şofranul. stancu, d. 28. Căzuse la pat, gdl- 2138 ŞOFRAN2 —138 — ŞOGÎRŢ ben la fafă ca şofranul. vinea, l. ii, 26. <0> E x p r. (Regional) A mlnca şofranul (cuiva) v. mi nea (1). — Pl. : şofrani. — Şi: (Învechit şi regional) sofrăn, (Învechit) şafrăn, safrân, săfrăn, (învechit, rar) şoflăn, sofr6n s. m. — Din slavonul uja^paHt. — Pentru variantele cu s-, cf. şi germ. S a f r a n, fr. safran. ŞOFRÂN* s. m. (Regional) Codălbiţă (Lanius col-lurio). Cf. CADE, DOMBROWSKY, P. 272, BĂCESCU, PĂS. 161, L. COSTIN, GR. BĂN. 194. — Pl. : şofrani. —Şi : şof rău ii s. f. băcescu, păs. 162. — Cf. ş o f r a c. ŞOFRANÂT, -Ă adj. v. şofrănit. ŞOFRÂNĂ s. f. v. şofran8. ŞOFRÂNCĂ s. f. (Prin Bucov.) Masă1 ţărănească, rotundă şi joasă, lexic reg. ii, 126. — Pl. : şofrănci. — Cf. s o f r a. ŞOFRANClOG s. m. (Regional) Codălbiţă (Lanius collurio) (Căciulăteşti — Corabia), băcescu, păs. 162. — Pl. : şofranciogi. — De la şofran*, prin contaminare cu sfrlncioc. ŞOFRANGÎU s. m. (învechit, rar) Negustor de şo fran1. Avlnd datorie Ia State şofrangiul, s-au fost toc mit cu dtnsul (a. 1708). iorga, b. r. 255, cf. valian, v. — Pl. : şofrangii. — Şi : şofragiu s. ni. valian, v. — Şofran> + suf. -giu. ŞOFRANfU, -ÎE adj. v. şofrăniu. Ş6FRĂ s. f. (Iht.; regional) Obleţ (II) (Atburnus tucidus) (Prundu Bîrgăului —Bistriţa). Cf. alr ii 6 236/219. — Pl. : şof re. — Etimologia necunoscută. ŞOFRĂCdŢ s. m. (Prin Bucov.) 1. Pitulice (Tro-glodytes troglodytes). Cf. enc. rom. ii, 982, tdrg 1 454. 2. Codălbiţă (Lanius collurio). Cf. marian, o. i, 304, băcescu, păs. 162. — Pl. : şofrăcufi. — Şofrac + suf. -uf. ŞOFRĂNA vb. I v. şofrăni. ŞOFRĂNÂR s. m. (învechit, rar) Negustor de şo-fran1. Cf. lb. — Pl. : şofrănari. — Şi : şofrănâriu s. m. lb. — Şofran* + suf. -ar. ŞOFRĂNÂRIU s. m. v. şofrănar. ŞOFRĂNAŞ s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene, din care se extrage o substanţă colorantă; şofran1 (g), şofrănci (b) (Car-thamus tinctorius). Cf. brandza, fl. 301, grecescu, fl. 349, alexi, w., tdrg, panţu, pl., cade, dm, borza, D. 41, 292, PRODAN-BUIA, F. I. 526. — Pl. : şofrănaşi. — Şofran* + suf. -aş. ŞOFRANÂT, -Ă adj. v. şofrănit. ŞOFRĂNfiL s. m. Numele mai multor plante erbacee : a) plantă cu bulbi, cu flori albastre-liliacbi care Înfloresc toamna ; şofran1 (c) (Crocus banaticus). Cf. panţu, pl., cade, borza, d. 53, 292, dm ; b) şofră-naş (Carthamus tinctorius). Cf. lb, cihac, ii, 383, lm, DDRF, BRANDZA, FL. 301, GRECESCU, FL. 349, PANŢU, pl., cade, borza, d. 41, 292, der ; c) brlnduşă de primăvară (Crocus heuffelianus). Cf. panţu, pl., cade; d) plantă cu bulbi comestibili, cu flori albe sau albăstrui; şofran1 (f), brînduşă albă (Crocus variegatus). Cf. borza, d. 54, 292; e) plantă cu tulpină înaltă, ţepoasă, cu flori învoalte; (regional) crăpuşnic (Cirsium fv- riens). id. ib. 48, 292. Adunase ele o mulfime de roze, de şofrănei, de viorele, odobescu, s. iii, 279, cf. alexi, W., SCRIBAN, D. — Pl. ; şofrănei. — Şi : (învechit şi regional) şăfrăn£l (cihac, ii, 383, borza, d. 41), (regional) şofronel (damé, t. 186), (învechit, rar) safranél (lm) s. m. — Şofran1 -f suf. -el. ŞOFRĂNÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică preparate culinare) A condimenta sau a colora cu ofran1. Cf. anon. car., klein, d. 424, lb, lm, bar- IANU, ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D. — Prez. ind. : şofrăneşe. — Şi ; (rar) şofrănâ (tdrg) vb. I, (învechit, rar) safrani (lm) vb. IV. — V. şofran1. ŞOFRĂNÎT, -Ă adj. I. (Despre preparate culinare) Condimentat sau colorat cu şofran1. Cf. lb, costi-nescu. întti ducca la masă fiertura, de obicei cu fidea or cu stelişoare şi totdeauna bine şofrănilă. pitiş, şch. 153, cf. barcianu, alexi, w. Vestitele sarmale săcele-ncşli, cu orez şofrănit. moroianu, s. 81, cf. scriban, d. Bucale preparate, Şofranate, Pentru dumneavoastră gătale. sevastos, n. 284. Loc la masă că-i făcea, Bune bucate punea, Tot bucale şofrănite. păsculescu, l. p. 241. li aducea O găină friptă, D-afar’şofrănită, balade, iii, 104. 2. (Regional) Şofrăniu. ciauşanu, v. 201. — Pl. : şofrănifi, -te. — Şi : (rar) şoîranăt, -ă, şofră-nâl, -ă (scriban, d. 1283, dm), (învechit, rar) şafranăt, -ă (costinescu) adj. — V. şofrăni. ŞOFRĂNÎU, -ÎE adj. De culoare galbenă, ca cea a şofranului1; (regional) şofrănit (2).Cf. costinescu, CIHAC, II, 383, LM, MARIAN, CH. 54, ddrf, barcianu, alexi, \v., chiriţescu, gr. 254. Trecurăm lnlr-o încăpere. . . îmbrăcată toată, perefi şi mobile, In mătase şofranie. M. i. caragiale, c. 63, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. — Pl. : şofrănii. — Şi : şofrăniu, -ie, (învechii) şafraniu, -ic (costinescu, cihac, ii, 383, lm 514), safraniu, -ic (lm, chiriţescu, gr. 254) adj. — Şofran1 + suf. -iu. ŞOFRÉICĂ s. f. (Bucov. şi Maram.) Deschizătură circulară în acoperişul unei barăci, colibe etc., prin care iese fumul. Cf. arvinte, term. 168. glosar reg., lexic reg.. ii, 117. + (în forma şojleică) Deschizătură proeminentă în acoperiş, prin care se bagă finul in pod. Cf. ARVINTE, TERM. 72. — Pl. :? — Şi : soîléicâ (abvinte, term. 72), so- frecă (lexic reg. ii, 117 ; pl. sofreci ib.), cioflcică (arvinte, term. 168), juvliică (id. ib.) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o f r u2. ŞOFRÎSlAR subst. (Regional) Şifonier (2) (Şuşca' — Moldova Nouă). L. costin, gr. băn. ii, 187. ‘ — Pl. :? — Etimologia necunoscută. Cf.' ş o f o n e r. ŞOFRÎNGAR s. m. v. cioflingar. ŞOFR0C s. n. v. şlofroc. ŞOFR0N s. n. v. şopron. SOFRONÉL s. m. v. şofrănei. Ş0FRU1 s. n. v. sfor. Ş0FRTJ2 s. n. v. şopron. ŞOG s. n. v. şoca. Ş0GĂR s. m. v. şogor. ŞOGÎRŢ s. m. v. şăgirt. 2167 ŞOGOARĂ -139- ŞOIM ŞOGOÂRĂ s .f. (Regional) Cumnată (Ccica —Beiuş). alr i/ii h 264/305. — PI. : şogoare. — Şogor + suf. -ă. ŞOGOLÂN s. m. v. şobolan. ŞtiGOR s. in. (Regional, mai ales în Transilv.) 1. Cumnat. Am primii eu Dumitru Coinac galben(i) 3. ■ . de la Dumitru Cozma, şogorul său (a. 1767). iorga, s. d. xii, 82, cf. lb. Sărut mina şi la şogorul Simon şi la şogoriţă Cica (cea 1820 — 1830). iorga, s. d. xii, 210, Cf. ISER, POLIZU, LM, MÎNDRESCU, UNG. 104, ALEXI, w., tdrg, cade, scriban, d. Şogore Sofroane, aş avea o vorbă cu tine. t. popovici, s. 152, cf. cl 1958, 71, l. rom. 1959, nr. 1, 47, scurtu, t. 213. Na, şogore, banii [ie, Sora să-ţi fie soţie, gt (1889), 235. la-ţi, şogore, nevasta Şi bani pe Ungă dlnsa. bibicescu, p. p. 282, Cf. BÎRLEA, B. 27, L. COSTIN, GR. BĂN. 195, ALR I/II h 263, ALR SN VI h 1 577, a i 12, 13, 20, 21, 22, 23, 35, ii 12, iii 13. 2. Rudă prin alianţă. In multe ţinuturi locuite de români „şogor" se întrebuinţează pentru a arăta o înrudire mai îndepărtată, mîndrescu, ung. 104, cf. h xvii 426, xviii 5, alb i/ii h 166, scl 1955, 146. 3. Termen prin care un bărbat se adresează unui prieten de aceeaşi vîrstă; epitet glumeţ pentru un bărbat, considerat în raport cu alt bărbat, atunci cînd amîndoi întreţin relaţii de dragoste cu aceeaşi femeie. Cf. mîndrescu, ung. 104, scurtu, t. 213. Insura-m-aş însura Şi urltă nu mi-aş lua; Dar nici frumoasă nu-mi place, Că prea mulţi şogort îmi face I jarnîk-bÎrseanu, d. 453. Şogore, muierea la Face bine altuia; Face ţie, Cit şi mie. mat. folk. 1024. Ai purtat pană verde, Să fii dragă cui te vede. Că eu cu clţi mă-ntllnesc, Ei toţi şogori mă numesc, bud, p. p. 30, cf. folc. transilv. i, 196.Nevasta care-i frumoasă Prăseşte şogori la casă. UDBESCU, GL. — Accentuat şi : şogâr. lb, tdrg, alr i/ii h 263, alr sn vi h 1 577, a i 12, 13, 20, 22. — PI. : şogori. — Şi : şogăr s. m. a iii 13. — Din magh. sogor. ŞOGORAN, -EÂNĂ s. m. şi f. (Transilv., Ban.) Cumnat. Cf. scurtu, t. 214, arh. olt. iii, 391, l. cos-tin, gr. băn. 195, alb i/ii h 264. — PI. : şogoreni, -e. — Şogor + suf. -an. ŞOGORÎME s. f. (Transilv.; cu sens colectiv) Mulţime de prieteni. Cf. sfc i, 68, scurtu, t. 214. — Şogor + suf. -ime. ŞOGORÎNŢĂ s. f. v. şogoriţă. ŞOGORÎŢĂ s. f. (Ban., Transilv., Maram.) Cumnată. Sărut mina şi la şogoru Simon şi la şogoriţă Cica (cca 1820 —1830). iorga, s. d. xii, 210, cf. iser, cade, scurtu, t. 213, 214, alr i/ii h 264. — Accentuat şi: şăgoriţă. cade, dm, scurtu, t. 213, 214. — PI. : şogoriţe. — Şi : şogorinţă s. f. scurtu, t. 214, alr i/ii h 264/283. — Şogor + suf. -iţă. ŞdHA adv. v. şolian. ŞOHÂN adv. (Transilv., Maram.; şi în 1 o c. adv. şohan odată).Niciodată. Şohanu l-am îndrăgit (a. 1768). scl 1960, 546, cf. klein, d. 425, mîndrescu, ung. 105, tdbg, cade, scriban, d. N-oi fi tinăr eu..., Dar mai ţin cu vremea pasul, Nu mă dau bătut şuhan. beniuc, m. 62, Mie mlndră nu-mi trebuie! Di-oi mai dieci vrun an, Nu-mi va trebui şuhan ! pauleti, c. 69. Pare-mi noaptea cit un an, Pe badea nu-l Uit şuhan. mîndrescu, l. p. 85. Cu mlndra care o am N-oi vedea raiul şuhan. f (1887), 522, cf. bugnariu, n. Sămănat-am măgheran Şi n-o răsărit şohan. reteganul, tr. 129, cf. conv. lit. xxii, 1111. Să-mi dai binele lumii, Cum am fost, şohan n-oi hi. ţiplea, p. p. 36. Eu şohan nu cin la masă, Fără cin pllnglnd prin casă. bud, p. p. 25, cf. şez. xii, 199, caba, săl. Păcuraru o spus: „nu mă măi apropii şuhan ca să mă prinzi", densusianu, ţ. h. 103. Tu, fată de bocotan, Ţipă colţii dc la stan, Nu ti-i mărita şohan. bîblea, c. p. 236, cf. şez. xx, 42. Ni-o-ai ţipat pă măiran Eu să n-am năroc şohan. T. PAPAHAGI, M. 5, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 187, COm. drăganu, izv. v, nr. 2 — 3, 15. Ciobanul care-i cioban Nu mere-acasă şuhan, Ci stă cu oiţele, pop., ap. precup., p. 33. Plnă atunci n-o ieşit şohan om de aici din sat (cu plugul). ARH. FOLK. I, 181. Dac-oi bătrlni, Şuhan n-oi întineri, alrt ii, 160. Iarnă mare ca asta n-am pominit şohan. alr i 307/140, cf. 799/98, 1 500/337. N-o avut prunci şohan. alr ii/i h 142/325, cf. alr ii 3 157/219, 260, 279, 334, 362, mat. dialect. i,268. Şohan n-am fost acolo. l. rom. 1961, nr. 2, 130. Nu-ţi mai deschizi uşa şohan. lexic reg. ii, 81. 0> (întărit prin „şuhănită“) Şuhan şuhănilă nu-ţi mai calc In casă. mat. dialect, i, 97. — Accentuat şi : şdhan. alr ii/i h 142, alr ii 3 157/ 279, 334. — Şi : şoha, şuhăn (accentuat şi ştihan DENSUSIANU, Ţ. H. 103, ALRT II, 160, ALR II 3 157/ 260, 362, ALR II/349, 353, 574) adv. — Din magh. solia n[em], ŞOHĂNÎT adv. (Transilv., Maram.) Niciodată. Cf. mîndrescu, ung. 105, cade. Să-ncungiori lumea Noauă ai cu noauă cai, Şohănit noroc să n-ai. ţiplea, p. p. 62, cf. bud, p. p. 82, caba, săl. Capul de fată fecioară, Dacă-l ninge-ntăie oară, Şohănită nu-l dezvară. bîrlea, m. 33, cf. t. papahagi, m. 9. I-o spus că şuhăn it n-a mai avea treabă cu ea. mat. dialect, i, 97. Nu mă mai duc şohănit acolo. ib. 268. <0> (întăreşte pe „şohan“) Şuhan şuhănită nu-ţi mai calc In casă. ib.97. — Accentuat şi : şăhănit. mat. dialect, i, 268. — Şi : şohănită, şuhănită adv. — De la şohan. ŞOHĂNÎTĂ adv. v. şohănit. X A ŞOini, -IIE adj. v. şovîi. ŞOII s. n. v. şuii. ŞOÎ* vb. IV v. şioi*. ŞOÎî vb. IV v. şuia*. ŞOIÂN s. m. (Neobişnuit) Şoimar. Cf. ddrf. — PI. : şoiani. — Etimologia necunoscută. ŞOIBÂR s. m. v. şaibar. ŞOICÂN s. m. (Prin Mold.) 1. (Depreciativ) Persoană care mănîncă şi bea mult. Cf. săghinescu, v. 70, pascu, s. 294. 2. Persoană voinică şi frumoasă. în valea hulpasci Iaci sl-n-tlmpla Un hoţ ş-un şoican Calari pi-on cal. vasiliu, c. 68, cf. balade, ii, 504. — PI. : şoicani. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o 1 o c a n, ş o i-lan!. ŞdlER s. n. v. şuier. ŞOIER vb. I v. şuiera. ŞOIM s. m. I. 1. Numele mai multor păsări răpitoare, de zi, din familia falconidelor : a) (şi în sintagmele şoim' călător, enc. rom., băcescu, păs. 162, lin-ţia, p. ii, 128, 133, vîn. pesc. 1962, nr. 10, 7, şoim migrator, băcescu, păs. 162) pasăre cu capul şi gîtul negre, cu spatele cenuşiu-albăstrui şi cu partea ventrală alburie cu numeroase dungi transversale (Falco peregrinus peregrinus). Cf. cihac, ii, 528, marian, o. i, 92, enc. rom., şăineanu, d. u., cade, scriban, d., der; b) (şi Sn sintagmele şoim de dumbravă, băcescu, păs. 162, vîn. pesc. 1962, nr. 10, 7, 8, şoim dunărean, băcescu, păs. 162, linţia, p. ii, 139, vîn. pesc. 1962, 2188 ŞOIM —140 — ŞOIMANCĂ nr. 10, 8, der, şoim sacru, băcescu, păs. 162, linţia, p. ii, 139, şoimul sfrlnciogilor, băcescu, păs. 163) pasăre de culoare brună-cenuşie, cu marginea penelor ruginie (Falco cherrug cherrug). Cf. linţia, p. ii, 139, deb; c) (şi In sintagmele şoimul rlndunelelor, cade, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 147, şoim de vară, cade, băcescu, păs. 162, linţia, p. ii, 147, şoimul cioclrliilor, cade, linţia, p. ii, 147, şoimul cioclr-lanilor, băcescu, păs. 162) pasăre asemănătoare cu şoimul de dumbrava, care se hrăneşte mai ales cu rîndunele; erete (Falco subbuteo subbuieo); d) (şi in sintagmele şoim de iarnă, băcescu, păs. 162, linţia, p. ii, 149, şoim pitic, băcescu, păs. 162) pasăre cu capul, gltul şi spatele albastre-cenuşii cu dungi negre şi cu pintecele galben-roşcat cu pete brune; crete de iarnă (Falco columbarius acsalon). Să nu mlncafi... barza şi şoiumul şi clte-i samănă lui. biblia (1688), 1371/?. La primblări şi vlnaturi cu şoimi şi cu ogari pururea îmbla. n. costin, let. ii, 62/22. Lingă cuibul şoiumului porumbul puii să-şi scoafă. cantemih, ist. 66. Purta tn cap şi pene de şoim. c. cantacuzino, CM I, 78, cf. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 31r/13, KLEIN, D. 424, budai-deleanu, lex., valian, v. Deschiseră vis-lieriile lui Darie şi găsiră doaosprezece turnuri pline de galbeni. . . şi zece mii de şoimi, alexandria, 87/20, cf. ISEB, polizu, alexandrescu, o. i, 102, petri, v. Lingă acest sal se afla o sllncă. . . renumită din vechime pentru culcuşul şoimilor, i. ionescu, m. 96, cf. pontbriant, d. Să vezi şoimul de pe stlncă Cum se-nal/ă, se izbeşte Peste corbul ce zăreşte, alecsandri, p. i, 17, cf. costinescu, lm. Locuinţele lor. . . se compun mai adesea de căscioare de piatră aninate de stlnci, ca cuiburile de şoim. odobescu, p. i, 227. Şoimii. . . se Invlr-tesc In spirale gigantice, ascendente, caragiale, o. iii, 88. Şoimul. . . se-ntrebuin/a de cătră strămoşii noştri nu numai la vtnătoare de paseri, ci de multe ori era dus chiar şi pe clmpul de luptă, tn războaie, marian, o. i, 105. Prin aer zboară şoimii, coşbuc, p. i, 279, cf. alexi, w., tdrg, c. petrescu, s. 226. Şoimul. . . e pasărea care mai serveşte încă la vlnătoarea domnească, simio-nescu, f. R. 167. Ieşi asupra clmpiei un şoim sprinten, care rămase plutind In văzduh, sadoveanu, o. xiii, 251. Căpitanul îşi cumpărase şoimul de la un turc. bart, s. M. 65, cf. arghezi, vers. 127. Afar-a ieşit, Şoimii şi-a zăvorit, Clinii şi-a legat, teodorescu, p. p. 19. Chema şoimii şi ogarii Şi pleca la vtnătoare. păsculescu, L. p. 20. Declt un an cioară mai bine o zi şoim. Cf. TDRG, BAMFILE, J. II, 166, ZANNE, P. I, 5. <0> (Ca termen de comparaţie, cu aluzie la agerimea păsării) Clte unul mai sprinten Şe repezea ca un şoim plnă sub zdrenţele lui Zobie. delavrancea, t. 123. Mişca copitele Ca şoimii aripele, alecsandri, p. p. 107. Ei, dacă vedeau, Aripi îşi făceau,... Ca şoimii zburau, pamfile, c. ţ. 24. 0> (într-o construcţie comparativă) Printre rotoeoalele de fum ale propriului trabuc, profilul de şoim al lui Filip se Inălja solemn şi bllnd. vinea, L. i, 144. F i g. Cei umilifi in irudă şi-n răbdare. . . Aşteaptă stolul şoimilor albaştri, arghezi, vers. 51. Zadarnic s-au trudii mişeii... Să fină şoimii-n colivie, Să lege-n lanfuri primăvara. beniuc, v. a. ii, 322. Nu rimelor morfii bolnave, Ci şoimilor viefii tn zbor Li-s căile lumii deschise, frunză, z. 16. -O* Compus: şoim-Mllănos = gaie neagră (Milvus migrans migrans). Cf. marian, o. i, 171, tdrg, băcescu, păs. 162. 2. (Şi in sintagma şoim de munte) Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, semeţ. Cf. costinescu. Au... umblat atltea neamuri să puie mina pe noi. Da nu ne-am dat. Şoimi de munte, domnule I vlahuţă, o. a. ii, 97, cf. scribân, d. Şoim vestit este Vllcan. teodorescu, p. p. 554. <0> (în poezia populară) Şoim de codru = haiduc. Cf. f (1887), 439. Ducă văzui şi văzui Şoim de codru mă făcui Şi de clnd m-am haiducii Drag îmi e drumul cotit. ant. lit. pop. i, 57. 3. (Popular) Epitet pentru un cal sprinten, aprig-Cf. tdrg, şăineanu, d. u., cade, scriban, d. Şoimul vesel necheza, Zborul iute-şi repezea, alecsandri, p. p. 113. Şlefan Vodă... se aruncă pe şoimul său. marian, t. 274. II. (Art.; în credinţele populare) „Vîntul cel mai de sus care e şi pe ce[e]a lume, de-asupra noastră". pamfile, văzd. 43. — PI. : şoimi. — Şi : (învechit) şoium (accentul necunoscut) s. m. — Din magh. solyom. ŞOIMÂN, -Ă subst., adj. I. S. m. (Popular) Augmentativ al lui ş o i m. 1. Cf. ş o i m (I 1). Cf. MARIAN, O. I, 118, DDRF, ENC. ROM., ALEXI, W., CADE, PAMFILE, CR. 89, BĂCESCU, PĂS. 162. La cuibul şoimanului Ţipă puiul corbului, teodorescu, p. p. 614. Fă-mif, Doamne, un şoiman, Ca să trec clmpii şi munfii. folc. mold. i, 481. Şoiman el, nici vlnt n-adie, şi-i curg penele, se spune despre un om laş. Cf. zanne, p. ijc, 717. ■§> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) I-aş aduce eu In dar Un şoiman de armasar. alec-SANDRT, P. II, 177. 2. (Şi in sintagma şoiman de munte) Cf. ş o i m (I 2). Juni ostaşi ai jării mele..., Dragii mei vultani de clmpuri, dragii mii şoimatii de munte! alecsandri, poezii, 465, cf. marian, o. i, 118, ddrf. Plnă n-o închide ochii şoimanul, să nu vorbim declt boierilor cu meteahnă, delavrancea, a. 55, cf. cade, scriban, d., DM. 3. Cf. şoim (I 3). Cf. dm. II. Adj., subst. 1. Adj. (Popular) Straşnic; minunat; extraordinar. Peste ochian şoimanul s are Strălucea dositelor ostroave. budai-deleanu, ţ. 214, cf. iser. O ploaie şoimană a îndreptat recolta pierdută. costinescu. Clnd cade clte o pustie de ploaie sărată pe şoimanele bucate, le păleşte foile, delavrancea, t. 142. Un voinic, după clnUcele noastre poporane, e căpitan şoiman. marian, o. i, 117. Porumb şoiman. ddrf. Ares atunci omora pe-un oştean cit un brad, pe Perifas, Cel mai şoiman din Etoli. murnu, i. 110, cf. tdrg, pamfile, j. ii, 166, cade. Un şoiman mehe-dinfel, Care ştie să chitească, Rlndunica s-o lovească. alecsandri, p. p. 292. + (Substantivat, f. art. ; prin nord-estul Munt.) Epitet pentru ploaie, considerată ca forţă supranaturală. Cf. cv 1949, nr. 9, 33. 2. S. m. şi f. (în credinţele populare; eufemistic; neobişnuit la m. ; mai ales la pl.; şi in sintagma fată şoimană) Fiinţă supranaturală căreia i se atribuie puteri nefaste. Pe munfi apar şoimanele, Fiinfe fără oase. filimon, o. i, 361, cf. pontbriant, d. Şoimanele ce umblă Ca vijelii turbate. . . Din munfi In văi călca. BOLINTINEANU, ap. TDRG, cf. DDRF, ALEXI, W., CANDREA, F. 158. Drăgaictle slnt un fel de şoimane. pamfile, duşm. 263, cf. cade. Clte iele, ce şoimane, elfi tllhari. . . nu ne-or pindi. galaction, o. 268, cf. scriban, d. Ielelor le zice tot iele, mai numindu-h şoimane, ziclnd că omul care dă In urma lor bolnăveşte, n iv 206, cf. 91, xi 9. Junghiul ielelor, Ielelor, şoimanelor. . . Itşi de la (cutare), marian, na. 393. Venifi, Şoimanelor, Şoimănilor, Venifi De-mi luaţi din piept: Cufite Ascu-fite. mat. folk. 1613, cf. densusianu, ţ. h. 102, chest. v 180/31, alrt ii, 299. Parcă e luat din şoimane, se spune despre un om pocit, slut. Cf. mat. dialect, i, 236. O E x p r. A fi luai de şoimane = a) a fi lovit de apoplexie. Cf. pontbriant, d. ; b) a Înnebuni. Cf. ddrf. (Prin nord-estul Olt.) A clnta ca şoimanele = a cînta frumos, mat. dialect, i, 236. 3. S. f. (Prin nord-estul Olt.) „Pocitură“, lexic reg. ii, 32. III. S. f. art. F i g. (Iht. ; prin sud-estul Munt.) Ştiucâ1 (1) (Esox lucius). antipa, i>. 791. — Pl. : şoimani, -e. — Şoim -)- silf. -an. ŞOIMANCĂ s. f. (în credinţele populare; mai ales la pl.) Şoimană. V. şoiman (II 2). Cf. pamfile, duşm. 260, id. s. v. 39. 2190 ŞOÎMAR —141 — şoimesc — PI.: şolmance. — Şoiman + suf. -că. ŞOIMÂR s. m. Crescător sau dresor de şoimi (X 1) pentru vlnătoare; persoană care vinează cu ajutorul şoimilor. I-au fosl scris şoimarii şi pre ei un cuib de şoimi ... şi n-au fost cuib de şoimi niciodată la dlnşii (a. 1629). panaitescu, o. ţ. 205. Er(a) aicea şi cest şoimar turc (a. 1657). bul. com. ist. ii, 223. Darul şolmariului la purces(ul) lui (a. 1694). iorga, s.d.v, 368. Au şi trimis vătafului foaie arătătoare de toată cheltuiala ce s-au făcut, adeverită atlt de şoimari, cit şi de clţiva din lăcuitorii satelor (a. 1824). doc. ec. 339, cf. VALIAN, V., POLIZU, PETRI, V., PONTBRIANT, D. Vechea şoimărie ... astăzi abia şi-o mai amintesc fiii şi nepofii şoimarilor de altădată, hem. 816. Numai tn stampele şi In albumurile lui se mai văd încă astăzi tipurile şi costumele acelor slujitori, puşcaşi, hăitari, băltiaşi, şoimari. odobescu, s. iii, 144, cf. ddrf, alexi, w., tdrg, cade. Şoimarii duceau paserile zburătoare pe pumni, sadoveanu, o. xvm, 311, cf. scriban, d., dl, dm. Şoimul de dumbravă devine pasărea obişnuită şoimarilor transilvăneni, vîn. pesc. 1962, nr. 10, 8. — PI. : şoimari. — Şi(învechit) şoimăriu s. m. — Şoim -f suf. -ar. ŞOIMÂRIU s. m. v. şoimar. ŞOIMĂNEÂLĂ s. f. (Regional) 1. Poceală ; schilo-dcală (Săpata de Sus — Piteşti). Cf. udrescu, gl. 2. Alintătură (Săpata de Sus — Piteşti). Cf. udrescu, gl. — Pi.: ? — Şoimăni + suf. -eală. ŞOIMĂNfiSC, -EÂSCĂ adj. (Popular) 1. De şoiman (I 1), al şoimanilor. Cf. dm. 2. F i g. Vitejesc. Clnta haiducul clntec şoimănesc. ap. tdrg, cf. dm. — PI. : şoimăneşti. — Şoiman + suf. -esc. ŞOIMĂNÎ vb. IV. 1. T r a n z. (în credinţele populare ; subiectul indică o fiinţă supranaturală) A poci; a Îmbolnăvi; a schilodi. Ele te pocesc sau, cum se zice altfel, te şoimănesc. otescu, cr. 498. Să nu umbli tn cumpăna nopţii, că vine Sln-Toader. . . şi ie şoi-măneşte. gorovei, cr. 389, cf. scriban, d. Clnd tn calea lor tntllnesc (Ielele) vreo fiinţă, o şoimănesc. h xi 9, cf. mat. dialect, i, 236. L-au şoimănit ielele (sau şoimanele) pe clnd dormea la clmp. udrescu, gl. O Refl. (Despre oameni) Se şoimăneşte, adecă rămlne cu piciorul sau mina moale, h xi 19. Clnd oi cădea, n-o să mori ..., dar o să ie şoimăneşti. n. rev. r. xiv, nr. 22, 349. + Refl. (Prin nord-estul Olt.; despre oameni) A se spurca, mat. dialect, i, 236. 2. T r a n z. (Prin Olt.; complementul indică fiinţe) A bate tare. cade. 3. Ref 1. (Prin nord-estul Olt. şi nord-vestul Munt.; mai ales despre copii) A se alinta (schimonosindu-se). Cf. lexic reg. ii, 32. Ia nu te mai şoimăni ..., că nu-mi arde I udrescu, gl. — Prez. ind. : şoimănesc. — V. şoiman. ŞOIMĂNÎT, -Ă adj. (Despre oameni) I.l. (în credinţele populare) Pocit, schilodit (de fiinţe supranaturale cărora li se atribuie puteri nefaste). Clpd vor să pedepsească pe cineva, Ielele ... li iau mlinile sau picioarele, ori li strlmbă faţa. Atunci se zice că omul e „şoimănit". candrea, f. 160. Oamenii cari caută [banii] şi-i sapă, de multe ori rămln . . . şoimăniţi. PAMFILE, COM. 12, Cf. H XIV 90, COMAN, GL., LEXIC reg. 47, udrescu, gl. + (Adverbial; prin vestul Munt. ; pe lingă verbe de mişcare) Anevoie, spriji-nindu-se mai puţin pe un picior decit pe celălalt. Cf. udrescu, gl. Merge şoimănit. id. ib. 2. (Prin Olt.) Smintit; prost. Copil şoimănit, alr n/836, cf. l. rom. 1960, nr. 5, 36. O (Substantivat) Umblă ca un şoimănit. l. rom, 1960, nr. 5, 36. 3. (Regional) Neastlmpărat, zburdalnic (Peştişani — Tirgu Jiu), l, rom. 1961, nr. 3, 237. II. (Prin nord-vestul Munt.) Excepţional; foarte dotat. Cf. udrescu, gl. E un copil şoimănit .,, ; la cinci ani scrie, citeşte, id. ib. — Pl. ; şoimăniţi, -te. — V. şoimăni. ŞOIMĂRfiSC, -EASCĂ adj. (Rar) Care aparţine şoimarilor, caracteristic şoimarilor. Şoimăritul şi nomenclatura şoimărească adecvată au pătruns tn popor. l. rom. 1969, 255. — PI. i şoimăreştt, — Şoimar + suf. -esc, ŞOIMĂRf vb, IV. T r a n z, (în credinţele populare ; subiectul indică o fiinţă supranaturală) A şoimăni (1). Cf. pamfile, duşm. 269. Bea şoimăriţele din apă şi şoimăreşte pe cel ce bea la urmă. gorovei, cr, 460. Cum să le intri In stăplnire, fără să te pocească ori să te şoimărească vllva lor? c. petrescu, r. dr. 138. — Prez. ind. pers. 3 i şoimăreşte, — Cf. şoimăriţă. ŞOIMĂRÎE s. f. (în dicţionarele din secolul trecut) 1. Arta de a dresa şoimi (I 1) pentru vlnătoare. Cf. valian, v., petri, v., pontbriant, d. Cată să aflăm mai Intli clte ceva despre vechea şoimărie românească, pe care astăzi abia şi-o mai amintesc fiii şi nepoţii şoimarilor de altădată, hem 816, 2. Şoimărit. Cf. valian, v., polizu, petri, v., pontbriant, d. — PI. ; (2) şoimărit. — Şpimar + suf. -ie. ŞOIMĂRÎT s. n. Vlnătoare cu ajutorul şoimilor (I 1); (in dicţionarele din secolul trecut) şoimărie (2). Vtnătoarea cu păsările răpitoare (şoimăritul) a fost mult practicată în trecut şi pe teritoriul patriei noastre, vîn. pesc. 1962, nr. 10, 7. Şoimăritul şi nomenclatura şoimărească adecvată au pătruns tn popor. l. rom. 1969, 255. — Şoim + suf. -ărit. ŞOIMĂRÎŢĂ s. f. v. joim&rlţă. ŞdlME s. f, pl. (într-o poezie populară) Şoimane. V. ş o i m a n (II 2). Ci-i Măria cea mlndră, Mtndră şi frumoasă, în pas ca şoimele, In dos ca doamnele. f(1896), 189. — Şoim + suf. -ă. ŞOIMfiL s. m, (Popular) Şoimuleţ (I 1). Cf. enc. rom. ii, 983. [Şoimul] se pare că era numit mal mult cu nume de dezmierdare, şoimel, aflat ca atare erou al multor balade populare. bXcescu, pXs. 201, cf. 162. Cheamă-ţi şoimeii, Că ei, cu dulăii, Mi-au rupt obrăjeti, teodorescu, p.p. 417. Dat-am ochii la şoimel, Oasele la ogărei. pop,, ap. marian, o.i, 93; Cela tnalt şi subţirel Poartă căciulă de jdrel, Ochii-n cap ca de şoimel. mat. folk. 45. Să ducea Cu şoimei pe mină, Cu ogari pe urmă. mateescu, b. 116. — Pl.: şoimei. — Şoim + suf, -el. ŞOIMELE s. f. pl. (într-un deşcîntec) Şoimane. V. şoiman (II 2). Cf. gr. s. vi, 121. Cui din lele, Din şoimele. ib. — De la şoim. Cf. ş oi mană (v. şoimanJ, şoimel. ŞOIM£SC, -EASCĂ adj. 1. De şoim (I I), al şoimilor. 19 - c. 427 2205 -ŞOIM EŞTE -142 - ŞOL2 2. Iute, sprinten. Fugă şoimeascâ. pamfile, j. n, 1«6. M-aş ducc-n zbor şoimesc, Pllnsul să mi-I pololesc. l'OI.C. MOLI). I, 5â7. — PI,: şoimeşli. — Şoim + suf. -csc. ŞOIMÎŞTC adv. 1. (în legătură cu verbe dc mişcare) Ca şoimul (1 1); foarte repede. Cu barba vllvoi, El zboară şoimeşte. coşbuc, p.i, 206. Fugarnicul sprinten Porneşte, săgeată, Şi zboară şoimeşte. iosif, P. 81, cf. PAMFILE, J. II, 166, CADE, DM. 2. F i g. Vitejeşte. Strigă noaptea tot şoimeşte Şi încă ziua voiniceşte, Cu cine să se lovească, Inima să-şi izblndiască? ant. lit. pop. i, 342. — Şoim + suf. -eşte. ŞOIMÎ vb. IV. Tranz. (Intr-un descîntec; cu sens neprecizat, probabil) A vina. Cf. gr. s. vi, 104. P/ (Ca epitet, sugerind ideea de agerime) Doi voinici cu sprinceni late ... Şi cu ochii şoimuleţi, La ochire mult semeţi, alecsandri, p.i, 47. Un voinic, după etn-tecele noastre poporane, e căpitan şoiman şi arc ochi şoimuleţi. marian, o. i, 117. <0 Şoimuleţ pitic (sau de iarnă) =şoim (11(1) (Falcocolumbarius aesalon). Cf. băcescu, i>Xs. 163, linţia, p. ii, 149. Şoimiileţ de seară = vindereu (Falco vespertinus vespertinus). Cf. băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 151. 2. Cf. şoim (12). Cf. ddrf. 3. Cf. şoi m (I 3). Cf. ddrf, şăineanu, d.u., cade, scriban, d. Dă-mi pe roibul dragule/, Ca să cerc de-i şoimuleţ. alecsandri, p.p. 87. Să-mi aleg un cal porumb... Şoimuleţ să-mi. placă mie. jarnîk-bîrseanu, d. 506. II. Sfrincioc (Lanius excubilor excubitor). Cf. alexi, w. — PI. : şoimuleţi. — Şoim + suf. -uleţ. ŞOIMUŞtiR s. m. (Popular) Şoimuleţ (I 1). Cf. pascu, s. 166, dm. Chemă doi şoimuşori cc-i avea şi li porunci ca să lipească bucăţică lingă bucăţică şi să alcătuiască trupul omului, sbiera, p. 56. Am o dum-brăvilă: Sub cea dumbrăviţă Este o poieniţă; La cea poieniţă Sini două brăzdiţe; Sub cele brăzdiţe Sin! doi şoimuşoii; Sub cei şoimuşori E o gaie spurcăcioasă; Sub cca gaie spurcăcioasă E o moară, Rotunjoară (Capul), gorovei, c. 40. — PI. vşoimuşori. . ' — Şoim + suf. -uşor. . ŞOIMtfŢ s. m. I. (Popular) 1; Şoimuleţ (I I). Cf; marian, o. i, 118, băcescu, păs. 163, 203. 2. Şoimuleţ (I 2). Floricică de la munte, Eli slnt şoim, şoimuţ de frunte, alecsandri, p.p. 31. II. Numele a două păsări din ordinul păsărelelor : a) sfrîncioc (Lanius excubitor excubitor). Cf. marian O. II, 77, GHEŢTIÎ, R.M., ALEXI, W., ENC. AGR., DOMBROWSKI, p! 266, băcescu, păs. 163, l. rom. 1969, 472; b) co, dălbiţă (Lanius collurio). Cf. marian, o. ii, 77,băcescu, păs. 163. ......... — PI. : şoimuji. — Şoim + suf. -uţ. ŞOINĂLÎ vb. IV v. şăinăli, ŞOINÎfl s. m. v. cioinic. ŞOltiG, -OAGĂ adj. (Regional) I. Şcliiop (I'l) (Bistriţa —Turnu Severin). Cf. lexic reg. 50. 2. Şubred (1) (Bistriţa —Turnu Severin). Cf. lexic REG. 50. — PI. : şoiogi, -oage. — Etimologia necunoscută. ŞOIRA vb. I v. şuier«. ŞOITÂN* s. m. v. şeitan. ŞOITAN8, -Ă.adj. (Regional;. despre oame.ni) înalt şi voinic (Prundeni — Drăgăşani). Cf. gl. olt. — PI. : şoitani, -e. — Etimologia necunoscută. Cf. şoiman, ş o iT c a n. ŞOITÂR s. in. v. soitar. ŞOlŢĂ s. f. (Omit.) 1. (Regional) Gaiţă (Gajrulus glandarius) (Gornenţi —Băile Herculane). Cf. băcescu, păs. 163. 2. (Prin sudul Ban.; probabil) Viespar (Pernis apivorus). Cf. băcescu, pas. 163. — PI. : .?■ .. . — Cf. ser. s o vi ca „bufniţă". ŞOIUM s. ni. v. şoim. ŞOL* s. n. (Ban., prin vestul Transilv. şi vestul Olt.) Cană, ceaşcă; Cf. dr. vi, 368, vii, 516,- scriban, d., vîrcol, m. 88, com. din timişoara, l. costin, gh, băn. i95. Mie ini s-au urli..... . la şoluri tot spăllnd; arh. folk. iii, 69, cf. cv 1951, nr. 5, 28, com. din BERZASCA —MOLDOVA NOUĂ, LEXIC REG. 57, 120, 11, 84. — PI. : şoluti. . — Şi : şolă (dr.vt, ; 368; vii, 516)> şoâlă (lexic reg. ii, 84) s. f. . — Din ser. Solja. ; , ŞOL* şubst. (Regional) Cremă (pentru Întreţinerea pielii) (Pecinişca—Băile Herculane). Cf. alr ssiv mn h 1 198/2. Şoi de sară ... , de dat sara pi obraz. ib. ŞOLAN - 143 - ŞOLD, — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞOLÂN s. m. (Regional) Sas (Prundul Bîrgăului — Bistriţa). Cf. alr ii 2 887/219. — Pl. : şolani. — Etimologia necunoscută. ŞOLÂTRĂ s.f.v. salată. Ş6LĂ< s.f. (Transilv.) Opincă (1).Cf. tdrg, pamfile, i. c. 44, dr. v, 901, vi, 368, scl 1953, 119. La foc un moşneag ... se-ncăldza şi-şi usca solele (opinci) şi obielcle. frîncu-candrea, m. 244, ci. 105, L. rom. 1967, 442. — Pl. : şole. — Ci. magh. dial. s 61 a, s o 1 y a „pantof; gheată". ŞOLĂ* s. i. v. şol*. 0 ŞOLĂMINT s. n. v. şelămint. ŞOLCAV s. m. v. soldau1. ŞOLC.AN2 s. n. (Regional) Os mare (Piua Pietrei — Feteşti). Cf. alr ii 2 281/705. — Pl. : şolcane. — Etimologia necunoscută. Cf. şol d1. ŞOLCĂÎ vb. IV v. şoncăi. ŞOLCĂlA vb. I v. şonciii. ŞOLCĂlAT, -Ă adj. v. şoneăit». ŞOLCĂÎ'J’, -Ă adj. v. şoncăit*. ŞOLC,ĂN(5S, -OASĂ adj. (Regional) Osos (Piua Pietrei — Feteşti), alr ii/i h 89/705. — Pl. : şolcânoşi, -oase. — Şolcan + suf. -os. ŞOLD' s. n. 1. Fiecare dintre cele două părţi laterale ale corpului patrupedelor, corespunzătoare articulaţiei picioarelor dinapoi cu trunchiul; articulaţia femurului cu osul iliac. Cf. LB, costinescu, cihac, ii, 391. Un cal s-a arătat: Cu larniţa pe şolduri, cu fiinele-n picioare. COŞBUC, P. II, 196, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. îl văzu că se apropie mai tare de cai şi ... li netezea cu palma lui aspră pe şolduri, hogaş, dr. i, 29, cf. 158. Vlrful din afară al osului ilium formează şoldul, enc. vet. 10, cf. cade, scriban, d. O tătăroaică . . . împingea din şolduri o vacă. arghezi, p. t. 160. Păşteau cai mici, cu burţile mari şi şolduri ascuţite, camil petrescu, o. ii, 169, cf. 547, 631, stancu, d. 5. Ursul ... hlrlia ... cătră cătanele care aveau îndrăzneala să-l atingă cu patul puştii In şolduri sau tn călctie. mera, l.b. 12, cf. viciu, col. 204, dr. v, 318. Lupul clnd plndeşte oile stă ascuns şezind pe şolduri şi boldind ochii, pascu, c. 69. Am o vacă Năzdrăvanei, Şi prin şolduri li lot bolduri (Brişcă), gorovei, c. 31. O (Prin nordul Transilv.) Şoldul deasupra = greabăn (la cal). Cf. dr. v, 317. (Prin Mold. şi Transilv.) Şoldul dinapoi (sau mic) — extremitatea osului spetei (la cal) ;p. ext. spa-tă. Cf.ib. 318. + (Prin Transilv.) Crucea-şalelor (la cal). Cf. dr, v, 318. + P. ext. Coapsă a unui animal sau a unei păsări, care serveşte ca aliment. Cf. alexi, w. După ce spetele şi şoldurile [porcului] au fost curăţite bine, se aşează Intr-un vas mare. pamfile, i. c. 55, cf. 54, id. cr. 47, cade. Dă-ne şoldul porcului Cel din fundul podului, teodorescu, p. p. 156, cf. alr sn ii h 363, iv h 1 094/514. + P. ext. (Regional) Os mare (Zimnicea). alr ii 5 656/899. 2. Fiecare dintre cele două părţi laterale ale corpului omenesc, corespunzătoare articulaţiei membrelor inferioare cu trunchiul; articulaţia femurului cu osul iliac. Şoldurile meale sint batjocurile, Biatele ciolane sînl toate rănile, dosoftei, ps. 127/1. Le zdrobi cu beafe... oasele braţelor şi... şoldurile şi stinghile şi fluierile şi picioareie. id. v. s. septembrie, 25v/15, cf. anon. car. Am fi jucal şi noi... cu mtinile în şolduri. i. golescu, în pr. dram. 77, cf. clemens, lb. Cu capela cam drăcească Şi cu şalul tîriind, Stllcind biata franţuzească, Şi din şolduri tot foind I millo, în pr. dram. 388, cf. polizu. Femeia punea minele în şolduri şi îi răspundea, filimon, o. i, 218. începurăm a simţi... dureri prin şolduri, alecsandri, o. p. 216, cf. costinescu, cihac, ii, 391, lm. De bună voie, lîn-gezind, te laşi de şold răpită, eminescu, o. iv, 186. Care om... ar îndrăzni... să potrivească coapsa lui A polon sau şoldul unei Venere, după personala lui judecată...? caragiale, o. iii, 14. Peste şolduri îţi laşi părul, ca o mantie să cadă. vlahuţă, s. a. i, 73, cf. ddrf. Cu şorţu-n brîu, cu mîna-n şold, ea, cea şi-reală, Stă-n drum. coşbuc, p. i, 173, cf. 246, barcianu, alexi, w., bianu, d. s. Un om... stetea cu minele în şolduri, supraveghind construcţia unui palat, anghel, pr. 56, cf. tdrg, pamfile, .1. ii, 166. Luase, drept măsură, lăţimea iot a făpturii sale, numai cit cu mînile în şolduri, hogaş, dr. i, 246, cf. şăineanu, d. u.,cade, rebreanu, r. i, 45. [Ţigăncile] vin mişcînd din şold alene, topîrceanu, p. o. 37, cf. 9. Tata şi-a lăsat un picior aici. I l-a retezai de sus, de la şold. sahia, s. a. 120. Mina... i-a lunecat pe şold şi i-a încercuit mijlocul. g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 137. O muiere voinică şi rumenă la obraji ii răspunse ascuţit, Inde-sîndu-se în şolduri, sadoveanu, o. xviii, 487, cf. x, 39, scriban, d., scl 1950, 185, arghezi, vers. 68, călinescu, E. o. ii, 96. îi erau şi şoldurile împlinite sub calrinţă. camil petrescu, o. i, 85. Mă ia ciuş, mă ţin de gilul ei şi-o lovesc cu călcîiele în şolduri. stancu, d. 13. [FataJ se clatină ritmic, cînd pe un şold cind pe celălalt, v. rom. iunie 1954, 131. Floră-reasa îl aştepta cu mîinile în şold la marginea trotuarului. vinea, l. i, 12. Se legănau din şolduri cînd mergeau împreună pe drum. h. lovinescu, t. 115. Şi-am prinş atunci cărările a bate Cu puşca strînsă lîngă şoldul siîng. labiş, p. 263. Mergea clălinîndu-se din şolduri, lăncrănjan, c. ii, 270. Ţi-di cumpăra... Rochiţă în bolduri, Lăsată pe şolduri, alecsandri, p. p. 116. Putere-aş să umblu eu Tot cu mînile-n şolduri, Nu m-oi lovi de stoguri, jarnîk-bîrseanu, d. 461. Şolduri La şolduri, Spete La spete, marian, d. 97. Pe şolduri trage ciucuri, bîrlea, c. p. 93, cf. alr îi/i mn 41, 2 221. Paloşul... mi l-a dat cumnatul Să-mi po-dobească şoldul 1 balade, iii, 274. Poţi s-anini traista-n şoldurile lui, se spune despre un om slab. Cf. i. cr. vii, 156. 0> Loc. adv. (Arătînd felul cum se poartă unele obiecte, care atîrnă de pe umăr sau de la brîu) La (sau, rar, în) şold. Cf. m. costin, let. i, 233/3. încins cu o funie şi cu traista în şold, Lumînărică pînă în ziuă colinda toate biscricele. negruzzi, s. i, 252. Flori de tei el are-n păru-i Şi la şold un corn de-argint. eminescu, o. i, 103. Pune-ţi, cuvioase Jlarie, plosca cu rachiu la şold. creangă, a. 121. Un călugăr scobora. .. cu o mare şi umflată traistă la şold. hogaş dr. i, 230. I-a pus traista la şold. stancu, r. a. i, 103. Doream... să port un nagan la şold. h. lovinescu, t. 335. Doarme mutul beat.. . Cu săbii la şold legat. jarnîk-bîrseanu, d. 413. (Regional) Dc-a şoldul. Cf. cade. El o pus puşca colea de-a şoldu. vasiliu, p. l. 238, cf. 233, 246, glosar reg. O L o c. a d v. şi a d j. într-un şold = a) (aplecat) Intr-o rînă; strîmb. dm ; b) (Bucov.) (culcat) pe o parte, pe o coastă. Cf. alr ii/i h 98/365. O Expr. Cu mîinile in şolduri = fără nici o grijă, fără bătaie de cap ; in voie, în larg. în-geru... sfătuie pă rumân dă bine, să intre la rai cu mîinile-n şolduri, jipescu, ap. gcr ii, 260. Ai găsit un sat fără cîni şi umbli cu mînile în şolduri, zanne, p. vi, 304, cf. ii, 255. A sta cu mîinile in şolduri = a nu face nimic, a fi inactiv ; a rămîne pasiv. Cf. c*de. De ce-ai venit aici ca să-mi stai cu mînile în şolduri? sadoveanu, o. vii, 313. Nu stele cu minele în şolduri, ci strînse şi el oaste, marian, t. 285, cf. zanne, p. ii, 255. (Prin nord-estul Olt.) A se uita pe şolduri = a) a fi spilcuit. Cf. mat. dialect, i, 236 ;b) a fi mindru, fudul. Cf. ib. (Prin Olt.) A da cu şoldul = a băga zîzanie între doi oameni; a aţîţa o ceartă. Cf. to-mescu, gl. (Piin Munt.) A ameninţa din şold = a şchiopăta (1). Cf. udrescu, gl. (Prin Munt.) A merge pe 2239 ŞOLD8 —144 — ŞOLD1Ş doi şolzi = a) a merge legănat, id. ib. ; b) a se fandosi. Id. lb. 3. F i g. Coastă, povlriiiş. Şoseaua încingînd ca un brtu puternic şoldurile munţilor, vlahuţX, o. a. iii, 33. Şoldurile goale ale unei siînci. hogaş, m. n. 96. Escadrele nu au ajuns încă pină aici, pe şoldul înverzii al muntelui, contemp. 1954, nr. 408, 3/3. Cîte-o şeştină ort ctte-un şold de colină, fumegă părelnic şi lin. lXncrXnjan, c. i, 6. 4. P. anal. (Regional) Fiecare dintre cei patru căpriori de la cele patru colţuri ale casei (Cheia — Turdâ). Cf. chest. ii 229/330. — Pl. ! şolduri şi (regional, m.) şolzi (udrescu, gl.). — Cf, săs. 5 o 1 d a r. ’ ŞOLD*, ŞOÂLDĂ adj. (Regional ; despre animale) Şoldit (1). O iapă... şoaldă la piciorul sting (a. 1880). tdrg, cf. cade, dm. [Calul] ti şold. Com. din BUM-beşti olt —tîhgu jiu. — Pl. ; şolzi, şoalde. — Postverbal de la şoldi. ŞOLD AN1 s. m. 1. (Transilv. şi prin Maram.) Purcel (gras) de clteva luni. Cf. gheţie, r. m., pribeagul, p. r. 72, vaida, com. din tXrcXiţa—beiuş, lexic reg. 22, mat. dialect, i, 96, l. rom. 1961, nr. 2, 131. ^ Porc castrat. Cf. alr i 1 141/194, 270, 357. 2. Pui de iepure de clteva luni. Cf. polizu. Am ucis... cu puşca opt şoldani. alecsandri, t. 517, cf. costinescu, cih>c, ii, 528, lm. Cînd d-odată s-arată şoldanul cü urechile ciulite... el ia puşca la cătare şi trage I odobescu, s. iii, 42, cf. ddrf, gheţie, r. m„ barcianu, alexi, w., tdrg, chiriţescu, gr. 254. Părintele Man... nu se întoarce niciodată fără iepure. Că ttnt mulţi şoldani tn cucuruzii salului, agîrbiceanu, p. m. 80, cf. şXineanu, d. u.,cade. De jos, de la picior, Fără veste văd că-mi sare un şoldan cit un viţel, topîr-ceanu, m. 29, cf. stoica, vîn. 13, scriban, d. Ţi-oi trage-un iartagan, De-i sări ca un şoldan. alecsandri, p. p. 87. Mînz ce fuge ca şolcanul, De nu-l prinde nici arcanul, id. ib. 150, cf. h iii 307, xi 389, sevastos, c. 324, şez. xix, 13, a ix 3. •£> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Vasilică plecase... însoţit de doi ogari ca să prindă iepuri şoldani, adecă pui mari. contemporanul, iv, 298. <0 E x p r. Şoldan viteazul = om fricos. Cf. barcianu, zanne, p. ix, 718. 3. Fig. (Rar) Păduche mare. Cf. scriban, d. 4. Epitet ironic pentru un copil sau pentru un tlnăr. Doar n-am orbu găinilor, ca să mă-ndrăgesc de-un şoldan ca dînsul. alecsandri, t. 708, cf. gheţie, r. M., AGÎRBICEANU, D. Ţ. 109, şXlNEANU, D. U., SCRIBAN, d., zanne, p. ix, 718. — Pl. i şoldani. — Şi : (suspect) şolcăn s. m. — De la şoldău (= şuldeuj, cu schimbare de suf. ŞOLDAN*, -Ă adj. (Rar) Cu şolduri1 (2) mari. scriban, d. O femeie şoldană. id. ib. — Pl. ; şoldani, -e. — Şold! + suf. -an, ŞOLDÂN*, -Ă adj. (Prin sudul Mold. şi sud-estul Transilv. ; despre oi) Care împunge. Cf. chest. v 76/38, 82. — Pl. : şoldanij -e. — Etimologia necunoscută. ŞOLDAR s. n. Curea a hamului, care trece peste spatele calului, în regiunea şoldurilor1 (1) ; (regional) chitrim, copsar, ţoft, spătar dinapoi. Cf. damé, t. 50, TDRG, PASCU, S. 83, şXlNEANU, D. U., LTR2, A V 15. — Pi. şoldare. — Şi i (învechit şi regional) şoldăriu s.n. TDRO. — Şold* + suf. -ar. ŞOLDARIŢĂ s. f. (Prin Munt.) Şoldină. V. ş o a 1-d i n ă (I). Cf. tdrg. — Pl. : şoldariţe. — Şold1 + suf. -ariţă. ŞOLDARIU s. n. v. şoldar. Ş6LDĂ s. f. v. şoaldă. ŞOLDĂNAŞ s. m. Diminutiv al lui ş o 1 d a n1. 1. (Prin vestul Transilv.) Cf. şoldan1 (1). Cf. PRIBEAGUL, P. R. 72. 2- Cf. şoldan1 (2). Cf. costinescu, tdrg. — Pl. î şoldănaşi. — Şoldan1 + suf. -aş. ŞOLDAU subst. (Regional) Augmentativ al lui şold1 (1) (Hăţăgel—Haţeg). Cf. dr. v, 318, scl, 1963, 447. — Pl. :? — Şold* + suf. -ău. . ŞdLDEA s. m. art. (Prin Olt.; depreciativ) Şchio-pîrlan. Cf. cade. — Şold* + suf. -ea. ŞOLDEALĂI s. f. 1. Fractură sau luxaţie a şoldului1 (1) la vite. Cf. dm, h xiv 439. 2. (Regional) Bătaie zdravănă (Vad—Făgăraş). Cf. LEXIC REG. ii, 54. — Pl. : şoldeli. — Şoldi + suf. -eală. ŞOLDEALĂ* s.f. v. Jolteală. ŞOLDfiTE s. m. (Prin Olt.) Coapsă de porc, care serveşte ca aliment. Cf. gl. olt. Să tocăm şt un şoldete din ăla mare, care are carne-aia multă. ib. — Pl. i şoldeţi. — Şold* -f suf. -ete. ŞOLDÎU s. m. v. şuldeu. ŞOLDÎ vb. IV. 1. T r a n z. şi t r a n z. f a c t. (Complementul indică animale) A vătăma la şolduri1 (1) prin lovire sau prin supunere la eforturi prea mari. Puterea l-a părăsit... şi un ţeran l-a şoldii cu parul. contemporanul, iii, 703, cf. tdrg, cade, scriban, D. Nu mai da-n vile, măi... Nu mai da, că mi le şol-deşti şi mi le schilodeşti. lXncrXnjan, c. ii, 10, cf. scl 1970, 15, 21. Mulţ(i) cai murgi am mai şoldit, Ce-am calat, n-am mai gasît. vasiliu, c. 168, cf. i. cr. iv, 86. + Tranz. (Regional; complementul indică persoane) A bate tare (Vad—Făgăraş). Cf. lexic reg. ii, 54. 2. Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa lntr-o parte; a se strîmba. Se poate foarte lesne înlîmpla ca fînul să se aplece în partea aceea şi, prin urmare, întreaga citime din car să se şoldească, ,,să se lese" şi carul să fie veşnic în primejdie de a se răsturna, pamfile, a. r. 161. 3. Refl. (Rar, ironic; despre femei) A-şi mişca şoldurile1 (2) în mod ostentativ. Din grupul nevestelor se detaşează pe rînd cîte una, vine tn mijlocul spectatorilor şi întorcîndu-se in loc, se răfoieşte, se şoldeşte, îşi frînge şei ele, ridică braţele tn sus şi dă ochit peste cap. alecsandri, o. p. 375. — Prez. ind. i şoldesc. — V. şold». ŞOLDlAT, -Ă adj. (Bucov., Transilv. şi Maram.; despre cai) Şoldit (1). Cf. dr. v, 230, scl 1963, 447. — Pl. ! şoldiaţi, -te. — De la şold*. ŞOLDINĂ s. f. v. şoaldină. ŞOLDÎRE s. f. Faptul de a (s e) ş o 1 d i. Cf. damî, •r. 52, dm. — Pl. : şoldiri. — V. şoldi. ŞOLDÎŞ adv. 1. (Pe lingă verbe de mişcare) Cu un şold1 ieşit In afară ; anevoie, sprijinindu-se mai puţin pe un picior decît pe celălalt (sau pe celelalte). Călca 2259 ŞOLDIT - 145 - ŞOLOCAT biata vită şoldiş şi abia se mai mişca de ici pînă colo. SLAVICI, ap. CADE, Cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, d., dr. v, 230, scl 1963, 447, O F i g. Aoleu I vai de biata moşie dac-o fi să-i meargă toată seama şoldiş, ca Făl-Frumos ăl ghebos, odobescu, s. i, 111. O (Adjectival) [Calul] îi şoldiş. alr i 1 114/295. 2. F i g. Oblic, pieziş, strîmb. Cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Un butoi... zăcea implînlat şoldiş în mocirla răvăşită, galan, b. ii, 199. Cînd la casă ajungea, Sub fereastră să punea, Cam şoldiş Şi cam pleşliş. cXtanX, B. 174, cf. L. COSTIN, GR. bXn. 195. — Şi : ş6Idlş adv. — Şold! + suf. -iş. ŞOLDÎT, -Ă adj. 1. (Despre animale sau, rar, despre oameni) Cu şoldul1 vătămat, ieşit în afară, fracturat ; şoldiu (1). V. ş o 1 d2, ş o 1 d i a t, ş o 1 d u i t, şolduros (2). Măsurarea aceasta se face pentru aceea ca, fiind cumva copilul sclintit sau şoldit, să se îndrepte, marian, na. 88. Se zice de un bou care e stricat la şold din lovire că c şoldit. damé, t. 29, cf. barcianu, alexi, w., şXineanu, d. u., cade. Păcat de juncă să-şi stilcească piciorul. Rămîne şoldită. davi-DOGLU, O. 66, cf. H XII 303, CIAUŞANU, GL., DR. V, 230, ALR i 1 114/77, 870, a i 34, iii 12, 18, scl 1963, 447. 2. F i g. (Despre obiecte) Lăsat lntr-o parte ; strîmb. Cf. cade. Sătenii nu se mai apropiau de pragul şandramalei lui, — o şandrama pornită într-o parte, şoldită, ca un om afumat care stă strîmb din şele. sado-VEANU, o. iii, 35, cf. CHEST. II 49/212. — PI. : şoldiţi, -te. — V. şoldi. ŞOLDITIÎRĂ s. f. (Regional ; depreciativ) Casă urîtă (Broşteni—Vatra Dornei). chest. ii 49/212. — Pl. i şoldituri. — Şoldi + suf. -tură. ŞOLDÎU, -ÎE adj. 1. (Despre animale sau, rar, despre oameni) Şoldit (1) ; p. e x t. schilod. Cf. cos-tinescu. O iapă... şoldie de piciorul stîng (a. 1880). TDRG, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PAMFILE, C. 45, şXineanu, d. u., cade. Chestia cu cele trei coaste rupte părea de crezut, întrucit lady se dovedea şoldie şi îmbă-trtnilă de suferinţă, p. constant, r. 68, cf. scriban, d. Trecea de dimineaţă, şoldiu, trăgîndu-şi mereu pan- . talonii In sus. pas, z. i, 198, cf. h vii 419, xvn 269, dr. v, 230. [Calul] e şoldîi. alr i 1 114/355, cf. scl 1963, 447. F i g. Şi-apoi, ştii că femeia nu e decît o minte şoldie. iovescu, n. 166. + (Adverbial ; pe lîngă verbe de mişcare) Şoldiş (1). Au pornit-o la drum, şoldiu, cu ochii închişi şi cîrpiţi de somn. iovescu, n. 155. Care de care prinde a se scălămbăia, a merge mai şoldiu. stancu, d. 316. + (Despre mers) Şchiopătat (2).Pe unii îi interesa mersul meu şoldiu. stancu, r. A. ii, 76. 2. F i g. (Despre obiecte) L.ăsat lntr-o parte ; strîmb. . O fereastră şoldie, o uşă care nu se închide niciodată cum trebuie, stancu, d. 273, cf. id. r. a. i, 171. Dincoace de pod... se afla o magherniţă şoldie. pas, l. i, 135. <0> (Adverbial) Irino mamă, ţi-ai pus rochia cu gura sucită, şorţul şoldiu, coadele pe ceafă... tocmai In z.iua de Paşte? delavrancea, h. t, 155. — PI. î şoldit. — Şi: (regional) şoldîi, -fie, şoldiu,. -fie (h xvii 269) adj. — Şoldi -j_ SUf, _IU- ŞOLDÎCĂÎ vb. IV. Intranz. (Prin Olt.) A şchiopăta (1). Cf. cade, scriban, d. 1 284. Merge şoldîcăind prin gropi, paşca, gl. 53. — Prez. ind. : şoldicăiesc. — Şi : şoltîcăi (prez. ind. şi şoltîcăi scriban, d. 1 284) vb. IV. id. ib. — De la şnltle. Cf. şodllcăi, şold2. A A ŞOLDÎI, -IIE adj. v. şoldiu. ŞOLDÎŞ adv. v. şoldiş. A A ŞOLDIU, -IIE adj. v. şoldiu. ŞOLDOMÂJJl s. m. (Regional; glumeţ) Iepure (Dră-guşeni — Tîrgu Neamţ). Cf. glosar reg. — PI. : şoldomani. — Cf. ş o 1 d a n1. ŞOLDOMĂN* s. n. (Regional) Os mare, cu carne (Deda — Reghin). Cf. mat. dialect, i, 193. în oala de găluşte era un şoldoman de porc. ib. — PI. : şoldomane. — De la şold*. ŞOLDOBÂRIŢĂ s. f. (Prin Munt.) Şoldină. V. ş o a 1 d i n ă (I). Cf. tdrg, şez. x, 58, 59. — PI. : şoldorariţe. — Şolduri (pl. lui şold1) + suf. -ariţă. ŞOLDOVEĂN s. m. (Ironic; adesea depreciativ) Moldovean (I). Com iordan. — Pl. : şoldoveni. — Probabil contaminare între moldovean şi şoaldă. ŞOLDUÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.; despre cai) Şoldit (1). Cf. de. v, 104, 231, scl 1963, 447. — PI. : şolduiţi, -te. — De la şoldi. ŞOLDUIiOS, -OASĂ adj. 1. (Despre oameni şi animale) Cu şolduri1 mari. Cf. Pascu, s. 74, cade, CONV. LIT. XX, 1 018, DR. V, 231. 2. (Munt., Olt. şi sudul Transilv.; despre animale) Şoldit (1). Cf. dr. v, 231. — Pl. : şolduroşi, -oase. — Şolduri (pl. lui şold1) + suf. -os. ŞOLEGRĂ s. f. v. şireglă. ŞOLfiRIU s. m. (Prin Transilv.) învăţător. Moşul său a fost şoleriu. dr. v, 7, cf. 21, 22, com din braşov. — Pl. : şoleri. — Şi: şulir s. m. Com. din braşov. — Din germ. Schullehrer. ŞOLÎC s. n. v. şoricil. ŞOLÎGRĂ s. f. v. şireglă. ŞOLIMfiNDRIŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞOLIMÎNDRIŢĂ s.f.v. salamandriţă. ŞOLMOT(5c s. n. v. şomoltoc. ŞOLNÂV, -Ă adj. v. ciolnav. ŞdLNĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Cană, ceaşcă. Cf. viciu, gl., a i 35, mat. dialect, i, 268, teaha, c. n. 269. — Pl. : şolne. — Şi: şoălnă s. f. mat. dialect, i, 268. — Cf. ş o l1. A ŞOLNIV s. m., adj. v. ciolnav. ŞOLOCÂN s. m. (Regional; glumeţ) Copil voinic (Idrici — Vaslui). Cf. coman, gl. — Pl. : şolocani. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o i c a n. ŞOLOCAT s. n. 1. (Ban., Transilv. şi Maram.) Oblon la fereastră, cu canaturile alcătuite din seîndu-rele dispuse orizontal pe un cadru şi care pot fi alipite sau depărtate cu ajutorul unui mecanism. V. jaluzea. Cf. pribeagul, p. r. 57, com. din poiana— vaşcău, l. costîn, gr. bXn. 191, cv 1950, nr. 11 — 12, 39. închideţi şolocatrele. cv 1951, nr. 5, 28, cf. chest. ii 187/4, 5, 6, 56, 60, 270, 273, 282, 406, alr ii/i mn 122, 3 816/ 29, 36, 53, 64, 76, 157, 172, 235, 334, a i 12, 13, 21, 23, 26, 31, 32, 35, lexic reg. 10, ii, 102, mat. dialect, i, 268, teaha, c. n. 269. 2. (Regional; în forma şalugatăr) Ornament din lemn la porţile ţărăneşti (Răşinari — Cisnădie). Cf. pXcalX, m. r. 477. Cîmpul de sus e înviorat de bucăţi de lemn în diferite forme: solzii peştelui, ochiuri (făcute cu oglindarul), şalugaiăre. id. ib. 2284 ŞQLOCATĂR - 146 - ŞOLTOZ f- PI.: şotocaluri şi şolocaţure (chest. ii 187/56, a. i 13), şolocate (coman, ol., mat. dialect, i, 268). — Şi: şolocătăr (chest. ii 187/4, alr ii/i mn 122, 3 816/172, lexic reg. 10; pl. şolocalăre alr ii/i mn 122, 3 816/172, lexic reg. 10) s.n., ţolueâtră (pl. şolo-calre şi şolocătri chest. ii 187/6, alr ii/i mn 122, 3 816/ 76) s. f., şolocrât (alr ii/i mn 122, 3 816/157 ; pl. şolocrale ib.), şologrâf (a i 31 ; pl. şolografuri ib.), şolu-eât (chest. ii 187/270 ; pl. şohicaLuri ib.), şorloeât (com. din poiana-vaşcău, chest. ii 187/406, alr ii/i mn 122, 3 816/29; pl. şoiiocaluri chest. ii 187/406, AtR ii/i mn 122, 3 816/29), şorlocâtăr (lexic reg. ii, 102 ; pl. şorlocalăre ib.), şorocât (chest. ii 187/273 ; pl. şorocaturi ib.), şoroclât (a i 12), şalogât (chest. ii 187/60; pl. şalogale ib.), salutai (ciiest. h 187/282; pl. şalucale ib.), şalugâtăr (pl. şalugalărc), şarlucătăr (l. costin, gr. băn. 191; pl. şarlucălre id. ib.) s.n. — Din magh. salugâtcr. ui ŞOLOCAXĂR s.n. v. şolooal. ŞOLOCATHĂ s. f. v. şolocat. ŞOLOCRÂT s. n. v. şolocat. ŞOLOWAR s. in. (Prin Transilv.) Hamal. Cf. alexi, vv. — Pl. : şolodari. — Etimologia necunoscută. ŞOLOGRAî-’ s.n. v. şolocat. ŞOL0GRĂ s. f. v. şireţi Iii. ŞOLOMĂD1E s. f. v. cioloinad. ŞOLOMAN adj. (Prin vestul Transilv. ; şi substantivat, m.) Glumeţ. Cf. lexic reg. ii, 84, 87. — Pl.: şolomani. — Cf. ş a 1 ni ă, s o 1 o ni e ţ2. ŞOLOMÂR s. m. I. (Regional; In credinţele populare) Vrăjitor despre care se crede că ar stăpîni norii ; (regional) şolomăţ (Scărişoara — Abrud). Cf. arh. folk. v, 164. 2. (Zool.; prin vestul Transilv. , în sintagma) Şolo-mariu ploii = salamandră (Salamandra maculosa). Cf. teaha, c. n. 269. — Pl.: şolomari. — Cf. ş o 1 o m o n a r. ŞOLOMĂNĂR s. m. v. solomonar. ŞOLOMANIE* s. f. (Regional) Glumă (Şieula — Ineu). lexic nEG. ii, 84. ' — Pl. : şolomănii. — Şoloman + suf. -ie. ŞOLOMĂNÎE2 s. f. v. soloirionie. ŞOLOMĂŢ s. ni. (Prin vestul Transilv. ; în credinţele populare) Şolomar (1). Du-le vini cu nebun vini, cu ciuma, vini cu vinloase, vini cu şolomef, vini cu foaş. şez. v, 1.46, cf. arh. folk. v, 164, 165. — Pl. : şolomăfi. — Şi : şoloincţ s. m. — Cf. ş o 1 o ni a r. ŞOLOMĂŢÎE s.f. (Regional ; mai ales la pl.) Glumă, spirit (Vaşcău). Cf. teaha, c. n. 269. — Pl.: şotornăfU. — Şolomeţ* + suf. -ie. ŞOLOMÎNDRĂ s. f. v. salamandră. ŞOLOMÎiNDRIŢĂ s.f.v. salamaiidri(ă. ŞOLOMIÎŢ1 s. m. v. şolomăţ. ŞOLOMÎŢ», -EÂŢĂ adj. (Prin vestul Transilv.) Glumeţ. Cf. rev. crit. rv, 146, frîncu — candrea, m. ' 105, cv 1951, nr. 3, 47, teaha, c. n. 269. — Pl.: şolomeţi, -e. — Cf. ş a 1 m ă, şoloman. ŞOLOMÎNDRJŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞOLOMÎZDRĂ s. f. v. salamandră. ŞOLOMlNDRA s.f.v. salamandră. ŞOi.OMIXDRlŢĂ s. f. v. salamaudrijă. ŞOLOMJZDRA s. f. v. salamandră. ŞOLOMOJVĂR s. tn. v. solomonar. ŞOLOMOiVÎ vb. IV v. solomoni. ŞOLOMONÎli s. f. v. solomonie. ŞOLOIVG s. n. v. şuiang. ŞOLONVR1G s. m. (Ornit. ; prin sud-vestul Tran-silv.) Grangur (Oriolus galbula)i Cf. băcescu, păs. 163. — Accentul necunoscut. — Pl.: şotonvrigi. — Etimologia necunoscută. ŞOLdl’Ă s. f. v. şalupă. ŞOLOROF subst. (Regional) Şorţ1 (1) (Reşiţa). l. costin, gr. băn. ii, 187. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞOLOVAR s. m. 1. (Transilv.; mai ales la pl.) Ciorap gros din lină. Cf. klein, d. 424, lb, polizu, cihac, ii, 6.14, gheţie, r. m., barcianu. în picioare era cu şolovari groşi de lină. conv. lit. xxxvii, 715, cf. alexi, w., com. din sălişte — sibiu si din braşov, alr i 1 878/103, alr ii 3 345/157. 2. (Regional ; la pl. cu valoare de sg.) Pantaloni (strimţi) de piuză sau de lină. Com. din frata—turda, cf. lexic reg. ii, 108, 113. — Pl. : şolovari. — Şi: şuluur (lexic reg. ii, 108, 113), ttiolovâr (com. din sălişte —sibiu) s. m. — Din magh. solovări. ŞOLOVĂŢ subst. (Regional) Ienupăr (Juriiperus communis). Ci. borza, d. 91, 292. — Etimologia necunoscută. Ş O LXI <-Ă adj. (Mai ales în Mold. ; rar la f.; adesea substantivat) (Persoană) care recurge la escrocherii, la vicleşuguri, la tertipuri. V. escroc, şarlatan, Fereşte-le de şoliici. săghinescu, v. 70, cf. pascu, s. 335, şĂineanu, d. u. Acela-i un şollie, înşală de-acu la cînlar. cazimir, gr. 14. între misijii noşlri sini mai mull nişte şoliici. sadoveanu, o. viii, 166, cf. scriban, d. + Ghiduş, poznaş. Am primii răspuns dc la Vla-huţâ: foarte nostim! — mare şoltic! caragiale, o. vii, 129. Şoliic eşti, mă Sandule/ iovescu, n. 166. Măi şolticule, ia dă-le jos! ce-ai fugii ? nu te teme, că nu le mănincă, doar îs băieţi ca line. sadoveanu, o. iii, 89. <0 (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Ce zici lu ... că o să iasă băiatul nostru? ... Aj>- vrea să iasă un şoltic de povestitor, arghezi, s. vii, 165. <0> (Adverbial) Clipeşte şoltic din ochiul sling. il octombrie 1961, 33. — Accentuat şi : şoltic. — Pl. : şoltici, -ce. — Din germ. schuldig „vinovat“. ŞOLT1CĂRÎE s.f. (Mai ales în Mold.) Escrocherie; vicleşug; tertip. V. şarlatan ie (1). Cf. pascu, s. 185, bl iv, 71. Nici şolticăria cu uiumul n-a cunos-cul-o . . ■ Cine să-şi închipuie asemenea iilhărie? sadoveanu, o. xvii, 312, cf. scriban, d. împaratu ... nu si-ncrede ci fala lui ie ficior — si nu liiie şolticăriie. graiul, i, 521. + Ghiduşie, poznă. Picioare sau pumni nu împiedecau pe micile beizadele, constiluile în bandă, să urmeze eu. şolticăriile lor oriunde găseau prilejul să facă ceva ingenios sau inedit, c. gane, tr. v 431. — Pl. : şolticării. — Şoltic + suf. -ărie. / ŞOLTIC interj. (Prin Olt.; adesea repetat) Şonlîc. Cf. SCRIBAN, D., COM. SAT. UI, 52. — Cf. şontîc, şol d2. ŞOLTlCĂl vb. IV v. şoldîcăi. ŞOLTOZ s. m. v. şolliiz. 2321 ŞOLTUJ - 147 - ŞOMÎC ŞOITOJ s. in. v. şoltuz. % ŞOLTCZ s. m. (Atestat prima dată in 1458, ci. d. bogdan, gl. 227) Titlu dat in Moldova, în trecut, şefului2 unui oraş, care era ajutat în activitatea sa de un consiliu format din 6 — 12 pîrgari ; persoană care avea acest titlu. V. j u d eţ, voit. Eu, Tămaş, şoltuzul de Cotnari, Iţi fac ştiut dumitale, judelui de Bistriţa, cum că a venit la noi un om din Rodna (a. 1556). iorga, s.N. 13. Noi, Tamaş şoltuzul, cu 12 pîrgari şi cu alţi orăşeanibătrîni din lirg din Totruş. .. scriem şi mărturisim (a. 1591). gcr i, 38/20. Au fost ; şoltuzul Sandal di Bîrlad cu 12 pîrgariij cari mai . gios s-au pus pecelili (a. 1603). cuv. d. bătr. i, 131/6. Şoltuz şi. 12 pîrgari scris-am la iubit priiatinii noştri • pîrcălab de. Bistriţă (începutul sec. XVII), rosetti, b. 67, cf, fel, 62. Zapis al şoltuzului şi a 12 pîrgari (a. 1606),-iorga, s. d. vii, 89. Eu, Toader, şoltozol de .Roman, şi ...12 pîrgari ... dăm ştire (a. 1609). . Gcai i, 43/17, cf.'45/11,. bul. com. ist." iv, 164. Mihai şoltuz cu Î2 pîrgari (a. 1642). gcr i, 93/18. Şoltuzul Gheorghie cu 12 pîrgari'(a. 1652). bul. com. ist. iv, 15, cf. 169. Enciu şoltuzul de Bîrlad (a. 1685). iorga, s. n. vii, 91. Au plătit'şoltuzul butea ce de vin. necuLce, l. 21. Alixandra, nepoatî lui Popărşoc, şoltuzului din Iaşi, scriu şi mărturisesc (a. 1709). uricariul, xxiii, • 269. Groza şoltuzul de Dorohoi cu toţi pîrgarii (a. 1768). ib.-xxn, 94/4. In cetate sînt şoltuzi. ist. am. 6V/10, cf. ; POLIZU, GIHAC, II, 391, MÎNDRESCU, UNG. 183, xenopol, „I.R. III, 193, enc. rom., barcianu, alexi, w., tdrg, I. BRĂESCuj M. 135, DH1..R I, 374, II, 531; JAHRESBER. xxvi—xxix, 41. Judecăţile negustorilor ... se făceau ; mai de obicei înaintea . . . şoltuzului şi pîrgarilor fie- ■ cărui tirg. n.,a. bogdan, c. m. -45, cf. 25, şăineanu, ■ d. u., cade, dr. vii, 213, bl ii, 62. Şoltuji şi pîrgari vin la poruncile lui Vodă. sadoveanu, q. xm, 732, cf. 219, xviii, 238, puşcabiu, l. r. i, 295, rosetti, l. r. vi, 260, scriban, D., dr. xi, 253, der. Autorităţile alese de obştii, la oraşe şoltuzul şi, pîrgarii, care corespund la sate cu oamenii, buni şi bătrini. panaitescu, o. ţ. 112. + (învechit, în Mold.) Şef2 al unei comunităţi ştrăine dintr-un oraş. Eu, vornicul de Succap[ăJ, ”şi şolţujul cel armenescu facem închinăciune şi multă ’ sănătate dumilale giupîne birău de în Bistriţă (începutul 'sec. XVII), iorga, d.b. i, 21. [Armenii] aveau şoltuzii ' (primarii ori, mai degrabă, starostii) lor, în unele oraşe ale. Moldovei, n. a. bogdan, c. m. 179, cf. rosetti, b. 104. + (Rar) Primar al unui sat. Gf. ddrf, sadoveanu, n, P. 425. ■ . — Pl;: şolluzi.. — Şi: (învechit, rar) şoltiij, şolloz s. m. Din pol. szoltys. Cf. magh. sbitesz, germ. -5 c h-o 11 h e i s s. ŞOLUCÂT s, n, v. şolotal. ŞOLUM s. m. (Regional) Persoană şchioapă (v. şchiop 1 l)(Ţepu —Tecuci). Cf. cv 1950, nr. 4, 44. O (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care: se leagă prin prep. , ,de“) Şolumul de Marin. ib. . — Accentul necunoscut, — Pl.: şolumi.. — Etimologia necunoscută. ŞOJLUMfiNDTUŢĂ si f. v. salamandriţă. ŞOM s. m. (învechit, rar ; cu sens neprecizat, pro-'babil) Samur (Martes zibellina) ; blana acestui animal. Un antereu de şom (a. 1785;. ştekanelli, d. c. 159, cf. dr. iii, 447. — Pl.: şomi. ■ — Cf. ş o in î c. ŞOM vb. I. I n t r a n z. A nu avea, a nu găsi de lucru ; a fi şomer. Ştiam că şomezi ca şi mine. sahia, n. 95, cf. id. u.r.s.s; 216. Cu toate că şomez şi. n-am unde să scrin, dau bani nătărăilor, stancu, r. a. iv, 398, cf. 172. 2'atăl lui Pavel şoma cîle şase luni pe an. v. rom. octombrie 1954, 120. — Prez. ind;: şomez.- — Din fr. chomcr. ŞOMĂGIli s. n. v. şomaj. ŞOMÂJ s. n. sg. Fenomen economic caracteristic societăţii capitaliste, care constă în aceea că o parte dintre salariaţi rămîn fără .lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă. Cf. ALEXI, W., C. PETRESCU, R. DR. .39, SAHIA, U.R.S.S. 160, bul. FiL; vi, 56, 57. Şomajul intelectual devenise permanent, contemp. 1948, nr. 111, 10/2. Un însoţitor permanent al capitalismului ... eşte şomajul, lupta de clasă, 1950, nr. 7 — 8, 102. Şomajul contribuie.Ja menţinerea salariilor la un nivel din cele mai coborît, OL. — Pl.: ? — Cf. ş o m o i o g el. ŞOMER s. m. Persoană aptă de muncă, pusă, in condiţiile economice din ţările capitaliste, în situaţia de a nu putea găsi de lucru, de a nu se putea angaja nicăieri (şi de a nu avea nici un mijloc de existenţă). Escadroane de jandarmi călări şarjează manifestajiile şomeurilor. c. petrescu, o. p. ii, 191, cf. bl ii, .245. Leib tot nu şi-a mai înjghebat un rost. E un şomer în plus . . . Caută de lucru, sahia, n. 93, cf. 107. Sîn-tem şomeuri. iovescu, n. .124, cf. 123, bl vi, 6, bul. fil. vi, 38, contemi*. 1948, nr. 113, 2/4. Poliţia a atacat .. . pe şomerii care manifestau pentru a cere de lucru. scînteia, 1949, nr. 1 323. Ministerul de Interne a hotărît să se procedeze la. o numărătoare a şomerilor intelectuali din ţară. bogza, a. î. 568. Capitalismul creează.o armată de rezervă mereu crescîndă de şomeri, scînteia, 1953, nr. 2 608. Ca din pămînt apărură milioane de şomeri, gloate, mulţimi, armate, v. rom. mai 1954, 253j cf. scl 1955, 79. Listele de ajutor trebuie să se facă pe ascuns. Altfel, pe cine-l prinde că subscrie pentru şomeri, e şi el dat afară, pas", z. iv, 247. Cit ai baie din palme, le pomeneşti şomer, purtător de jălbe şi memorii,.. yiNEA, l.i, 322, cf.'SGL 1958, 253. Era ... şomer de cinci"săp-Jămîni. v. rom. februarie 1963, 48.. — Scris şi : (după fr.) şomeur, — Pl. : şomeri. - — Din fr. cliomeur. ŞOMEBÎE s. f. (Glumeţ) Starea de şomfer. Of. udres-CU, GL. — Şomer + suf. -ie. ’ ŞOMÎGĂ s. f. (Plin Mold.) Fiinţă' chircită, care merge greu. Cf. şez. iii, 89. — Pl. : ? — Cf. ş ornic. ŞOMIlAG s. n. v. şomoioj). ŞOM1C s. m. I. 1. Numele unor mamifere care trăiesc sub pămînt: a) (prin Ban., Muţit, şi Transilv.) .şoarece (I J). Cf. anon. car., rev. crit. iii, 169, dr. i, 212, iii, 446, cade, scriban, d., h vii 245„ xvn 68, viciu, gl., alb ii 3 423/833, 3 567/833, a iii 5, 13,17, iv 8 ; b) (prin Ban.) şobolan (1), Cf. gr. s. I, 191; c) (prin Munt. şi Transilv.) căţelul-pămîntului (S pal ax 2439 ŞOMÎI -148- şomoiog microphthalmus). Cf. tdrg, cade, scriban, d. ; d) (prin Ban., Munt. şi Transilv.; clrtiţă (Talpa europaea). Cf. cade, scriban, d., dm, alr i 1 174/90, 740, 768, 922. Tîrătoarele ce să Urăsc pre pămlnt ... nevăstuica şi şoptrla şi şomîcul. biblia (1688), 772/14. Rugăciune de şoareci, cîrtiţe şi şomălci. iorga, s. d. xiii, 139. 0 (Ca epitet, precedind termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Un şomîc de copil. rev. crit. iii, 169. + (Regional; In forma şomîi) ,,Un soi de cline" (Şopotul Nou —Moldova Nouă), arh. folk. in, 155. Mă tem dă şomlii tăi, d-ogărtii tăi. ib. 85. 2. (Prin sudul Transilv.) Epitet pentru un om pipernicit, mic de statură, sau pentru un copil. Măi şomîl-cilor, nu mai roadeţi atlta. rev. crit. iii, 169. II. (Prin Mold. şi sud-vestul Munt.; In forma şomtlc) Boală care se manifestă prin apariţia unor noduli subcutanaţi. V. şoarece (III), şoricel (II 1 a), ctrtiţă. Cf. cade, scriban, D. Şomîlcu e o bubă care se face mat ales la ţîţa femeilor cu copii, se umflă ţtţa. şez, vi, 93, cf. 92. — PI.'! şomtci. — Şi: şomjlc, şomii, şlmdc (alr i 1 174/90) s. m. — Cf. bg. somhk, x o m e k „hlrciog”. A ŞOMII s. m. v. şomlc. ŞOMÎI <5 G s. n. v. şomoiog. A ŞOMILC s. m. v. şomic. ŞOM1LD0C s. n. v. şomoltoc. ŞOMlHDOALE subst. pl. (Olt., prin Ban. şi nord-Vestul Munt.) Hopuri, hlrtoape. Cf. l. costin, gr. BĂN. II, 187, GR. S. Vy 123, ARH. OLT. XXI, 275, COMAN, gl., lexic reg, 57. — Şi: şomlrdoăne (arh. olt. xxi, 275), şomoldoâic (coman, gl.) subst. pl,, şordomâl (lexic reg. 57 ; pl. şordomoale ib.) s. n., şormodoăle (l. costin, gr. băn. ii, 187), şurdumoâle (gr. s. v, 123) subst. pl. — Cf. şomoltoc, şomlrdoc. ŞOMÎRDOĂÎVE subst. pl. v. şomlrdoale. ŞOMÎRD0C s. m. 1. (Prin sud-vestul Transilv.) Şoarece (I 1). Cf. h xviii 303. 2. (Prin Ban.) Şobolan (1). Cf. gr. s, i, 191, l.'cos-TIN‘, GR. BĂN. II, 187. — Pl. : şomlrdoci. — Cf. şomîc, şomoltoc. ŞOMlRLEÂUA s. f. art. (Regional; in e x p r.) A umbla cu şomlrleaua = a fi nesincer; a recurge la linguşeli. Com. din ţepeş vodă—cernavodă. — Etimologia necunoscută, Cf, ş o m 1 r I i e. ŞOMlRLÎE s, f. (Prin sud-estul Olt.) Înşelătorie, şmecherie (2). Cf. lexic reg. 38. — Pl. i şomtrlii. — Etimologia necunoscută. Cf. şomlrleaua. ŞOMOIAG s. n., s, m. v. şomoiog. ŞOMOIEGÎL s. n, v. şomoiogel. ŞOMOI0C s. n. v. şomoiog. ŞOMOI0G s. n., s. m. I. S, n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. ,,de‘‘, care arată felul) Mănunchi de fin, de paie etc., strînse şi răsucite, sau ghemotoc de clrpă, de hlrtie etc., cu care se freacă sau se şterge un obiect, cu care se aprinde focul etc. V. mototol1 (I).Şvezii avea semn de-purta şumoiog de paie, iar moscalii purta o floare de hîrtie la pălărie. ir. costin, let. iî, 68/23. Se pune supt crengi un vas tu apă şi se slobod Intr-insul mai multe şomoiage dt paie... pentru că aşa bruma nu strică pomului. economia, 141/3, cf. 184/7, klein, d. 424, lb. Ani fi făcut focuri sau masalale de şomoiege de ftn. gorjan, h. iv, 116/26, cf. polizu, cihac, ii, 528, lm. Nevasta hăţ l, un şumuiag de ftn, tl face vălătuc şi sfir l, după popă. sevastos, n. 50. Oamenii iau şumuiege de paie, de petică, gunoaie de la grajduri şi, aprinzi ndu-le, afumă cu ele prin casă. marian, s. r. ii, 206, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Se face un şomoioc de paie sau cîrpe şi se spală vita. grigoriu-rigo, m. p. ii, 206, Cf. I, 124, CANDREA, F. 59, ANTIPA, P. 59, TDRG, I. BRĂ-fcscu, m. 135. La celălalt capăt [funia] are băgat un şumuiog, şomoiog, moşoioe de paie care intră Intr-un ochi. pamfile, a. r. 204. Pe cine-l doare mijlocul de secere să puie un şumuiag de mireşte sub brtu. gorovei, cr. 192, cf. păcală, m. r. 142. Unul făcu un şumuioc de paie, tl vtrt tn păcură şi-i dădu foc. gîrleanu, n. 39. Ştergea tăişul cu şomoioage de iarbă moale, rebreanu, i. 53, cf, şăineanu, d. u., cade. C-u/i şomoiag de ftn stăptnul a frecat spinarea căluţului, cazimir, gr. 22. Se întoarse să privească la trandafirii... neîngropaţi şi fără şomoiege de paie. c. petrescu, o. p. ij, 37. Un şomoiog de vată muiat tn oleiu camforat. i. botez, b. i, 148. Adolescenţii dăduseră foc Ja şomoioage de cîrpă. g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 127. Dădu pagul... ca să-l frece cu şumuiacde iarbă uscată, sadoveanu, o. xiii, 192, cf. scriban, d, Ie un şumoiag de paie din căruţă, contemp. 1949, nr. 126, 8/3. Răniţi, Aduşi pe lărgi, ca nişte şomoioage De ctrpe-n stnge negru. arghezi, vers. 443. îl perie acum în fiecare zi cu şomoiag de paie. camil petrescu, o. i, 50. Aprind oamenii şomoioage de paie. stancu, d. 137. Căruţaşul... ti ştergea de sudoare cu un şomoiog de paie. camilar, n. i, 435. Inşţăcînd un şomoiog de ftn,... începu să-şi curăţe furios palmele, galan, b. ii, 201. trecură de o parte şi de alta a motorului şi se apucară să-l şteargă cu şomoioage de bumbac, mihale, o. 94, cf. h xii 195. Ş-o spală c-un şomăiag. doine, 234. Baba afumă împrejurul bubei cu un şumuiag de petecă, şez. i, 55, cf. vi, 52, vii, 116, rev. crit. in, 169, viciu, gl., vîrcol, v. Caii la grajd aşezau,.., Cu şomoiogu-i ştergeau. i. cr. iii, 33, cf. şez. xiii, 2, com, din frata—turda şi din bilca—rădăuţi, din straja—rădăuţi. Am făcut numai un şomiiag de fin, paşca, gl., cf ..gr. s. v, 123, com. din lancrăm—sebeş, dr. ix, 409, alr sn iv h 1 234/723, v h 1 501/362, a v 34, vi 26, lexic reg. 50, cl 1960, 121, pascu, c. 206. O (Prin analogie) In vatră fîsăia un ciot verde bolbocînd şomoioage de fum. rebreanu, r. ii, 65. + Smoc (de păr1 sau de lină). Se născuse mititelul cu un şomoiog de păr dasupra capului, caragiale, s. n. 274. M-am pomenit cu ea bătută cîneşte; cu p-aşa şo-moiogul dă păr smuls din cap. brătescu-voineşti, î. 156, cf. cade. Din Una de la oi nu se împărtăşesc decit cu ctte un biet şumuiog de pe la noateni. stă-noiu, c. i. 104, cf, dr. ix, 434, alr i/i h 9. + (Regional) Vălătuc (de fin) (Strehaia). alr sn i h 129/ 848. > (Regional; In forma şomoiag) Legătoare (pentru snopi). Stogurile... se leagă cu şomoiaguri. i. 10-nescu, c. 114/16. 2. Buchet, mănunchi (I 2). S-aduipă cu ei şi două şomoioage de busuioc, moroianu, s. 77. Să ducea... la bunică-sa cu un şumuiog de busuioc înmuiat tn apă şi începea a stropi prin tinda casei. i. cr. ii, 304. Preotul lasă şomtiogu di bosîioc tn casă şi ta altul făcut de fată. alr îi/i mn 110, 2 802/531, cf. ib. mn 102, 2 771/723. II. S. m. Epitet pentru un om mic de statură. Cf. lb, polizu, ddrf, zanne, p. iii, 376. - Pl.: (I) şomoioage, (II) şomoiogi< — Şi: (Învechit) şumoiog, (regional) şomoi6c s, n., şomoiig (pl. şi şomoiaguri, şomoiegi) s. n., s. m., şomăiâg, şomiiâg, şomliâg, şomaiâg (com.din straja—rădăuţi), şumo iâg, şumui6c,şiiinui6fl, şumuiâc (pl.şi şumuiacuri sadoveanu, o. vn, 305), şumuiăg, jumuiâg (alr i/i h 9/59), moşoiăg (tdrg, viciu, gl., dr. ix, 409, alr i/i h 9/229), moşoi6c, moşoi6g (scriban, d.), (neobişnuit) şumal6g (antipa, p. 792) s. n. — Cf. magh. csom6. 2353 ŞOMOIOGEL - 149 - ŞONDOROIT ŞOMOIOGÎL s. n. Diminutiv ai lui şo moi og ' (II). Bota de apă astupată cu un şomoiegel de miez I de papură, sandu-aldea, d. n. 101. — PI.: aomoiogele. ■*- Şi: şomoiegel s. n. — Şomoiog + suf, -el. ŞOMOIOGÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) 1. (Complementul indică paie, cirpe etc.) A face şomoiog (II), a strlnge ghem. Cf. scriban, d., alr ii 3 528/ 362. 2. A freca cu un şomoiog (I 1). Cf. scl 1970, 15, 19, GLOSAR REG. — Pre/, ind.: şomoiogesc. — -Şi: şumuiegî (glosar reg.), şumuiogi (scl 1970, 15, 19) vb. IV. — V. şomoiog. ŞOMOLDOÂIE subst. pl. v. şomlrdoale. ŞOMOLDdC s. n. v. şomoltoc. ŞOMOLTdC, -OÂCĂ subst., adj. I. S. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. ,,de“, care arată felul) Şomoiog (I 1); mototol1 (I). Cf. creangă, gl.' 431. Scaune şi canapele avtnd droturi sfărimate... Dau afară-n şomlldoaee... CilţuL mace-donski, o. i, 82. Dacă dă de şomultocul de buci, crede că se va mărita după un om bătrln. marian, s. r. i, 66, cf. d£>rf. Prin Oltenia se crede că vtniurile stnt păzile de un moşneag care le fine gură astupată cu un şomoldoe. pamfile, văzd. 19, cf. id. a. r. 260, cade, scriban, d. Ouăle..... se şterg cu un şumuiag (şomul-toc) de buci. şez. vii, 116, cf. i. gr. vii, 252, şez. xix, 13, ciauşanu, v. 201, paşca, gl. Şomoldoace... de paie, de foi de porumb, cu care se spală setndurile, putinile etc. arh. olt. xxi, 275, cf. lexic reg. 50, n, li7, udrescu, gl., pascu, c. 206. <0> (Adverbial) Pe valea lui Horondoc Vine dracul şomoldoe (Iepurele). şez. xiii, 23. + (Regional; In forma şolmotoc) Smoc (de păr1 sau de lină) (Călimăneşti). Cf. udrescu, gl. + (Regional; In forma şolmotoc) Bucată ruptă dintr-iin cojoc (Călimăneşti). Cf. udrescu, gl. 2. Buchet, mănunchi (I 2). Moşneagul... o desetntă la cap cu un şimultoc de busuioc, pamfile, cr. 193. Şomultoc de busuioc, Să vă dea Domnul noroci Şo-multoc de mintă creaţă, Da-v-ar Dumnezeu viaţă I i. cr. Iv, 10, cf. glosar olt. 3. (Regional; In forma şolmotoc) Fulg mare de zăpadă (Călimăneşti), Cf. udrescu, gl. II. Adj., s. m. şi f. (Prin Munt.) 1. (Om) mie de statură. Cf. udrescu, gl. 2. (Om) Încet, moale, bleg. Cf. udrescu, gl. — Pl.: şomoltoci, -oace. — Şi: (regional) şomoldoe, şomoştdc (paşca, gl.), şomildâc, şomultâc, şolmotâe (pamfile, a. r. 260, udrescu, gl.), şămultde (lexic reg. ii, 117), şimiiltâc, şumultoc (glosar olt.), şuj* mutâc (alr sn V h 1 501/272), moştolâg (alr i 1 302/ 136) s. n. — Cf. şomoiog, ghemotoc. ŞOMOŞTâC s. n. v. şomoltoc. ŞOMUlAG s. n. v. şomoiog. ŞOMULTdC s. n. V. şomoltoc. ŞONCl interj. (Prin nord-vestul Munt.; adesea repeţat) Şontlc. Cf. udrescu, gl. Vine baba şone, şonc I id. ib. -O» (Cu valoare verbală) Iar la coada tutu-lor, Şonca, şonca, binişor Năzdrăvanul Barbă-Cot! id. ib. — Şi: ş6nca interj. — Cf. ş o n c3. ŞONC* subst. v. şuncă. | ŞONC*, ŞOANCĂ adj. (Regional; depreciativ) Şchiop j| (II) (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. <0> (Substantivat) Mă-nttlnii cu şoanca pe luncă, se ducea eu vitele la apă. id. ib. — Pl.: şonci, şoance. — Cf. ţ o n t!, c i o h c. Ş(ÎNCA interj, v. ŞOnc<. Ş6NCĂ 5. f. v. şuncă. ŞONCĂÎ vb. IV. 1. întranz. (Prin nord-vestul Munt.) A şchiopăta (1). Cf. udrescu, gl. 2. T r a n z. (Regional; In forma şolcăia; complementul indică picioare) A deforma, a schilodi (Jitia— Rlmnicu Sărat). Cf. GR. s. iii, 343. Klcioari moi,, . nu poci iuca di voi; Io cât st vă tndreptez Şi mai rău oă şolcăiez. ib. 302. 3. Tranzi P; ext. (Prin estul Munt. şi sudul Mold.; complementul indică obiecte) A deplasa din locul sau din poziţia normală. Cf. scriban, dj — Prez. ind.: şâneăi. — Şi: şoleAI (scriban, d.) vb. IV, şolcâii (prez. ind. şolcăiez) vb; I. — Şonc* + suf. -ăi. — Pentru sensul 1, ef. şi şonc1. ŞONCĂlALĂ s. f. (Regional) faptul de a ş on că i (1); (regional) şoncăit1 (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. UDRESCU, GL, — Pl.: şoncăieli. — Şoncăi -|- suf. -eală. ŞONCĂÎT* s.n. (Prin nord-vestul Munt.) Şoncăială. Cf. UDRESCU, Gl.. — Pl.; 1 — V. şoncăi. ŞONCĂÎT*j -A adj. 1. (Prin nord-vestul Munt.; despre fiinţe) Şchiop (1 I). Cf. udrescu, gl. (Adverbial) Merge şoncăit. id. ib. O (Substantivat) A venit şoncăitu-ăla al dodii să-i dai şareta eu ealul. id. ib. •4- (Despre picioare) Schilodit. Cf. udrescu, gl. Are un picior şoncăit. id. ib; 2. (Prin estul Munt. şi sudul Mold.; despre fiinţe; in forma şoleăit) Pocit, caraghios. Cf. scriban, d. 1284. 3. P. e x t. (Prin nordul Munt.; despre obiecte; In forma şolcăial) Deformat, stricat, uzat. Cf. gr. s. iv, 134. Gheată şolcăiată. ib. + (Prin estul Munt. şi sudul Mold.; In forma şoleăit) Deplasat din locul sau din poziţia normală. Cf. scriban, d. 1284. Vn covor şoleăit» id. ib. — Pl.: şoncăifi, -te. — Şi: şoleăit, -ă, şolcăiât, -ă adj. — V. şoneăi. ŞONCĂLÂUĂ s. f. pl. (Regional) Glume. V. glumă (Lisa —Făgăraş), lexîc reg. 94. — Cf; ş ă n c ă 1 i fe. ŞONCĂTĂÎ vb. IV V. şontlcăi. ŞONCHÎU, -ÎE adj. (Prin nord-vestul Munt.) Saşiu. Cf. udrescu, gl. Are un ochi şonchiu. id. ib. (Adverbial) Cată şonchiu. id. ib. — Pl. : şonchii. — Etimologia necunoscută, ŞONDOROf vb. IV. Tranz. (Prinnord-estul Olt.) A bqdogăni, a bombăni. Cf. ciauşanu, v. 201. — Prez. ind.: şondoroiese. — Cf; ş o n d r a. ŞONDQROlALĂ s.f. (Prin nord-estul Olt.) Acţiunea de a ş o n d o r o i şi rezultatul ei; (regional) şondoroit. Cf. ciauşanu, v. 201. — Pl, i şondoroieli. Şondorol + suf. -eală. ŞONDOROÎT s. n. (Prin nord-estul Olt.) Şondo-roială. Cf. ciauşanu, v. 201. 20 - c. 427 2375 ŞONDRA -150- ŞONTÎCĂI — PI. : şjondaroiturl. ....... — V. şondoroi. şOndra interj. (Regional; repetaţ) Cuvînt care redă zgomotul unei conversaţii dottioale, cu vocea ; scăzută (Stăneşti —Curtea de Argeş). CI. udrescu, ol. ; — Onomatopee. ş6NDRA-M6iVDRA interj. (Prin nord-vestul Munt.) i Cuvînt cu care este ironizat cineva care vorbeşte ; incoerent. (Adverbial) Tare ai mai încărcat, şonghelat caru ăsta cu fin I ib. — Accentul necunoscut. — PI.: şonghelaţi, -ic. — EtiiŢiplogia necunoscută. Cf. magh. c sonkul.: ŞONGOl vb IV. T r a n z.. (Regional) A înfofoli: (Răşinari—Cisnădie). Cf. Cojîan, gL. Ce-ljqngoi aşa?\ id. ib. " ' '; t — Prez. ind. : şângoî. \ ; . —: Cf. inagh. c s o m a g o 1 ,,a înveli, a împacheta",: dial. c s o-n go 1 y ,*bâlot‘.‘V ŞOIVÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Olt.)  face (pe cineva) să devină şchiop (II), lovindu-1, rănindu-1 etc. Cf. ■ cade. - ■>.. : - Prez. ind. :şoriest. ■ - — Cf. şonc3, şont2. ŞONT* s. ni. v. şon}l. . ŞONT8, ŞO ANTĂ. adj. (Regional) 1. .(Despre fiinţe; şi substantivat) Şchiop (I 1) ; schilod. Cf.. cihac, ii, 529, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, -w., pam-file, văzd. 178, şăineanu., d. u., cade, scriban, d. ll şi prind pe şontut Natali ei. . ., îl şi duc la post. :., îl sfarm în bălaie! cami'lar, "n. ii, 419, cf.'408, h xvm 147, şez. v, 126, com. din straja—rădăuţi, ciauşănu, gl., db. v, 198. 2. Pocit, caraghios.. Cf. scriban, d. — PI/: şonţi, şoant'c. — Şi : şonţ, şoăiijă adj. ciHac, II, 529, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, \\\, PAMF1LE, VĂZD. 178, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, Di — Cf. magh. sânta, rotn. ciont. ŞOIVTĂCĂÎ vb. IV v. şouticăi. ŞONTĂCĂIALĂ s. f. v. şonticăia lă. ŞONTĂCĂÎT, -Ă adj. v. şontUăii. ŞONTĂfvb. IV. Intrauz. (Regional) A şchiopăta (1) (Biădişorul de Jos—Oiaviţa). Cf. h xviii 147. — Prez. ind. : şonlăitisc. — Şont* + suf. -ăi. Ş.0NT1SA s. m. art. (Prin nord-vestul Munt. ; depreciativ) Şchioplrlan. Cf. udrescu, gl. Vinea şoniea pe cărareI id. ib. • . - .Şont* + suf. -ea. , ' ŞONTÎ vb. IV v. şonţi1. ŞONTÎC interj, v. şoiitîc. ŞONTlC&i vb: IV v.şontlcăiw ■ ŞONTÎT, -Ă.-adj. v. şonţit. , A . ' •. . ŞONTIC interj. (Adesea repetat) Cuvînt care sugerează mersul şovăitor, gleoi, şchiopătat al cuiva; şovîlc, (familiar) şchiopîrc, (regional) şollic, şonc1, . şţiopîlc. Cf. polizu. A plecat băiatul, şqntîc-şontîc, înapoi la deal. caragiale, o. ii, 252, cf. 53, ddrf. EL venea, şonlic-şontic', cu o căruţă, angiiel, pr. 177, cf. tdrg. La cîţiva paşi înaintea lui, şontîcl şoniîcl merge şchiopătînd Tacite pantofarul, beătescu-voi-NEŞTI, î; 202, cf. DR. I, 89, ŞĂINEANU, V. V., CADE. [Căţelul], şontîc-şontîc, venea... ta uşa magherniţelor. GALACTioN, o. 311. Cealaltă, paralitică, $e lîra schi-loadă pînă la portiţă: şontîc, şorilîc. brăescu, a. 27. Uite, aşa are să-mi umble: şontîc-şontîc. sadoveanu, 0. i, 337, cf. iordan, stil! 88, scriban, d., camil pe-trescu,. o. .ii, ..668. A pornit îndată, .şontîc-şontîc, abia LUUidu-sc. galan, z. it. 37.1, cf.. com.,:,sat. 111, 52. O (Cu valoare verbală) S-a ridicat după bancă şi, şontîc-şontîc, mi-a arălai un' soldat salonul, stancu, r. a. 1, 22. ■ ■ . : . • — Şi : (rar) soi Uit-, (regional) şoiUric (scriban, d.). , şortîc (id. ib,), şotinji (id. ib. 1284) interj. — Şont* + suf. -îc. Cf. h ontic. . ŞONTÎCĂf vb. IV.. In tranz. (Familiar) K şchiopăta (1). ll văzui pe strigoi care şontîcăia de lă cap pînă la picioarele fetii ce zăcea întinsă, delavuancea, T. 28 Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PAMFILE, A. R. 260, şăineanu, D. u.,. cade. Babele veneau şontocăind cu coşuri de vreascuri în spate, voiculescu, p. ii, 94, cf. bl vi, 149, 150, scriban, d. Invalizii în cirji obosiră cei dinţii, şontocăind pe drumurile cu gropi şi cu omăt. pas, z. iv, 21. Simion începe să. şont'îcăie prin birou. h. lovinescu, t. 285. Suslăncscu şonlicăia în urma. lui. t. popovici, s. 400. Maimuţoiul a sărit -în sus de bucurie, aşa şonlăcăind. rădulescu-codin, î. 256, cf. cv 1951, nr. 5, 28, alr i 1 114/200, 885. O-F i g. Vasile. . . dă înainte, dă înapoi, cîrîie.şi şonlîcîie, dar cîrpeşte stihul de la el. oalactiOn, o., a,, i, 259. — Prez. ind.: şonticăi şi şontîcăicsc. — Şi: (rar) şouticăi, (regional) şontăcăi, şon tocă Î, şoncătăi (alexi, \v.) vb. IV. — Şonlîe + suf. -ăi.- Cf. magh. s â n t i k â 1. ,2401 ŞONTÎCĂIALĂ -151 - şonţit ŞOIMTÎCĂJÂLĂ s. f. (Familiar) Acţiunea de a ş o n-.11 Căi. Cf. UDRESCU, GL. — Pl.: şonlîcăieli. — Şi: şoutîcîiulă (udrescu, gl.). şontăcăiăiă (id. ib. 256) s. f. — Şonticăi + suf. -eală. ŞONTÎCĂI'l', -Ă adj. (Familiar ; depreciativ ; despre fiinţe; şi substantivat) Şchiop (I 1). Cf. ddrf, dl, dm, udrescu, gl. + (Despre mers) Şchiopătat (ii). Mersul lui şonlăcâit. ddrf, cf. dl, dm. — Pl. : şontîcăiţi, -ie. — Şi : şontîdit, -ă (udrescu, gl.), şontăcăft, -ă adj. — V. şontteăi. ŞONTÎCĂLUl vb. IV. Intranz. (Regional),A. şchiopăta (1) (Deda—Reghin). Cf. mat. dialect, i, 193. Ion şontîcăluieşle de un picior, ib. — Prez. ind.: şonlîcăluiesc. — Din magh. sântikăl. Cf. ş ontic. • ŞOJVTÎCÎlAJLĂ s. f. v. şonticăială. ŞONTÎCÎÎT, -Ă adj. v. şontîeăit. ŞONXOCĂf vb. IV v. şoutlcăi. ŞONTOROG, -OAGĂ adj. 1. (Familiar; adesea depreciativ; despre fiinţe) Şchiop (I I); schilod; p. e x t. lipsit de vlagă. Cf. Klein, d. 424, lb, i. go-"lescu, c., poli zu, cihac, ii, 529, lm. Biela laica, ■şontorog cum era el, da vorbea omului drept. jipescu, o. 61, cf. ddrf, alexi, nv., tdrg, pascu, s. 215, DIILR I, 250, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DRĂGANU, ROM. 73, 211. Scrînlindu-şi piciorul, a mers mereu din odaie in odaie ca o barză şonloroagă. călinescu, c. n. 167, cf. rosetti, L. R. in, 79, scriban, D. Băiaiul se născuse şontorog, arghezi, s. viii, 199. Văd că mai eşli şi şontorog . . . Abia tragi piciorul după line. stancu, r. a. ii, 50. Ce-i, îi şontorog? camilar, n. ii, 311, cf. vai da, viciu, s. gl., com. din STRAJA—RĂDĂUŢI, dr. v, 231, alr ii/i h 75, mat. dialect, i, 96. O (Substantivat) Să lucrăm... şi alte lucruri... pă.care azi ni le-aduc streini la nas ca la şontorogi, ca la orbeţi. jipescu, o. 70. O şonloroagă bălrină ca dinsa să-mi facă atila inimă friptă? rebreanu, n. 8. Plâleşle-i şontorogului cafclele. g. m. zamfirescu, sf„ m.’ n. i, 145. Şontorogul ăla s-a bolnăvit şi nu i-a trecut prin minle să trimită -prin careva ziaicle. contemp. 1954, nr. 392, 2/2. Şon-, torogul ăsla-i lot pe drumuri, mat. dialect, i, 193. (Ca epitet, precedlnd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Coşcogea flăcăul zdravăn. . . să te bucuri la o biată şonloroagă de bălrină ca mine, fără putere, carîgiale, o. ii, 250. + (Regional) Epitet pentru un om crăcănat (Arpaşu de Jos—Victoria). Cf. alr ii/i mn 43, 2 232/172. 2. (Rar) Sucit, strlmb, diform. O vacă. .. cu coardele şonloroage (a. 1880). tdrg. Madam Veruş, polri-vindu-se pe talpa ei şonloroagă, prefira înapoi din poală... goangele verzi de bob. klopştock, f. 282. — Pl.: şontorogi, -oage. — Şi: (regional) dontorog, -oagă adj. drăganu, rom. 211, cl 1960, 121, com. din straja—rădăuţi . — De la şont2. ŞONTOROGEÂLĂ s. f. (Familiar) Faptul de a (s e) şontorogi. Cf. polizu, dl, dm. — Pl. : şonlorogeli. — Şontorogi + suf. -eală. ŞONTOROGÎ vb. IV. 1. Refl. şi t r a n z. (Familiar) A deveni sau a face (pe cineva) să devină şontorog (D- Cf. tdrg, dl, dm. Calul din hăis s-a şontorogii. Com. din ţepeş vodă—cernavodă. 2. In ttan z. (Regional) A şchiopăta (1) (Orlat— Sibiu). Cf. h xvii 181. — Prez. ind. : şontorogese. — V. şontorog. ŞONTOROGÎT, -Ă adj. (Familiar; despre fiinţe) Schilodit, dicţ. — Pl.: şoniorogifi, -ie. — V. şontorogi. ŞONTR1C interj, v. şontlc. ŞONTR0N s. n. v. şotron. ŞONTROr, -OAPĂ adj. 1. (Prin Olt. şi Mur,O Şchiop (11); care Îşi tîrăşte picioarele. Cf. ciauşanu, v. 201, l. rom. 1959, nr. 3, 67, lexic reg. 38. 2. (Prin Olt.) Prost, neghiob (1). Cf. lexic reg. 38. — Pl. : şonlropl, -oape. — Cf. ş o n t2. ŞONTROPEA s. m. art. (Regional; depreciativ). Şehiopîrlan (Boureni —Băileşti). Cf. lexic reg. 31. — Şi: şolrfipea s. m. art. lexic reg. 31. ■ — Şontrop + suf. -ea. ŞONŢI s. m. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz) Şcacăţ1 Lăsaţi, uitaţi asie vorbe, de laşonţi împrumutate. millo, în pr. dram. 367. El, şonlu, spune minciuni, c. stamati, p. 307. [Chiriţa :] (furioasă, aleargă de împinge pe neamţ) Da du-te pîrlii, şonţule, cu ţîrlîil-loarea asta. alecsandri, t. 411, cf. 324, 1048, tdrg, PASCU, C. 25, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM, alr ii 2 887/219, 260. — Pl. : şonţi. — Si: (regional) şont s. m. alr ii 2 887/260. — Cf. h o 11 ţ, şon t2. ŞONŢ*, ŞOANŢĂ adj. v. şont*. . ŞONŢEAlA s. f. (Prin Bucov.) Semn făcut cuiva pe cap (cu maşina de tuns). Cf. lexic reg. 109. — Pl. : şonţeli. — Şoiiţil + suf. -eală. ŞONŢfl vb. IV. 1. Intranz. (Prin nord-vestul Munt.; în forma şonti) A şchiopăta (1). Ci. udrescu, gl. 2. T r a n z. şi r e f 1. (Regional) A (se) şchiopa (1); a (se) schilodi. Cf. cade, dl, dm, şez. v, 126, com. din straja—rădăuţi. Am şonţit vulpea toată, cînd am tras cu puşca, coman, gl., cf. udrescu, gl. <0> F i g. Acum cu franţuzasca n-aţi şonţit şi minlea-n voi. millo, în pr. dram. 366. -O- Intranz. A şontil la lemne. UDRESCU, GL. 3. T r a n z. şi r e 11. (Mold. şi Bucov.) A (se) sluţi, a (se) poci. Cine le-a şonţit aşa? scriban, d. Nevrtnd fără noimă să se şonţască au trebuii să înlimpene greutate pînă să-l facă a înţelege că hainele sale boiereşti sînl mai de valoră, şez. xii, 176. Să vezi cum l-o şonţit bre pe Toader, îi cum îi oala pe cap. Com. din vicovu DE SUS —RĂDĂUŢI, Cf. LEXIC REG. 109. — Prez. ind.: şonfesc. — Şi : şonti vb. IV. — V. şont*. ŞOIVŢÎ* vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tlrgoveţ, a se îmbrăca nemţeşte. Cf. tdrg, dl, dm. — Prez. ind. : şonţesc. — V. şonţl. ŞONŢIŞOR s. m. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz) Diminutiv al lui şon ţ1. Îmi aduc aminte, cînd cu nemţii... am plecat odată c-un biet căprar, iarna,... Şonţişoru era numai în- mundiraşu lui cel alb şi tremura, alecsandri, t. 47, cf. gheţie, r. m., bar- CIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM. — Pl. : şonţişori. — Şonţl -)- suf. -işor. ŞOJVŢÎT, -Ă adj. 1. (Regional ; despre fiinţe) Şchiop O i); schilod. Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, \V., DL, DM, DR. V, 104, LEXIC REG. 109, UDRESCU, GL. O F i g. Astă literatură ţigărită şi şonţită, fără noimă, fără cap şi rădăcină, russo, s. 50. Cele mai folositoare 2422 -152 - ŞOPĂIALĂ părţi ale Scripturii ieşiseră In lume, intr-o slovă de tipar cam grosolană şi şonţilă, cu multe greşeli de tipar. iorga, L. r. 83. O (Adverbial) A merge şonţit. scri-ban, d. + (Prin nord-vestul Munt.; despre picioare) Schilodit. Ă venit (cu piciorul) şontit de la pădure. UDRESCU, GL. 2. (Mold. ; despre fiinţe; şi substantivat) Pocit, caraghios. Deflertarul paşei. . ., încurcai tn nişte supiele şi betele, ce ne înfăţoşa poziţia oamenilor şonţiţi şi neîndemnaţi în portul nostru (a. 1858). tdrg 1458. Ai să-mi dai samă de pehlivăniile tale, şonţîlule. alec-sandri, Ti 930. Cine-i şonfita asta? scriban, d. <0> (Prin extensiune; despre obiecte de îmbrăcăminte) Straîle şonţite afle] europeîlor. kogXlniceanu, în contribuţii, i, 82. O (Adverbial) Să îmbrăca cu ele pe dos şi şonţit. drXghici, r. 237/9. 3. P. e x t. (Regional; despre obiecte) Strlmb, înclinat, aplecat. Masa ti va părea strîmb pusă, patul şonţit, perdelele Intr-o parte, gherea, st. cr. i, 65, cf. DL, DM. — PI. : şonfiţi, -te. — Şi: şontit, «ă adj. — V. şonjH. ŞOPl interj, v. şopa. ŞOP* s. m. (Rar) 1. Urs spălător (Procyon lotor). Cf. tdrg. Piei de şop. scriban, d. 2. Blană (prelucrată) de şop2 (1). O matahală.. .îmbrăcată într-o şubă de şop. conv. lit. xlv, 603. — PI. : şopi. — Din germ. Schupp. ŞOP* s. n. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Şopron (I 1). Mai iaste încă de a să direage: pălanul împrejur, un şop şi alte tn casă (a. 1796). iorga, s. d. xii, 120. Cetatea aceasta ... fu martoră unui foc cumplit. .. pricinuit de un vizitiu (cociş) beat Intr-un şop cu ftn. gt (1839), 73 1/22. S-au închis in şoput cu ftn. bXrac, t. 34/3, cf. polizu, cihac, ii, 392, gheţie, r.m., barcianu, alexi, w., tdrg, şXineanu, D.U., cade, scriban, d., dm. Calu sub şop să-l băgăm. şez. xii, 69, cf. t. dinu, ţ. o. 138. L-a scos omu afară dîn şop pă ploaie, gr. s. iv, 119, cf. 134, chest. ii 429/280, 434/60, 278, 279, 280, alr i 689/125, 160, 190, 764, 770, 1 352/178, 764, 770, 795, alr sn i H 138, l. rom. 1959, nr. 5, 80, a ii 10. + (Regional) Podul şurii1 (1), în care se păstrează fînul (Lisa —Făgăraş). Cf. lexic reg. 94. 2. (Prin nord-estul Olt.) Umbrar. Cf. cade, scriban, d. Sara ăream la gardă supt un şop dă frunză. GRAIUL, I, 35, cf. vlRCOL, V. — PI. : şopurî. — Din săs. S5p, germ. Schopf. ŞOP* subst. (Regional) Numele unei boli de vite nedefinite mai Îndeaproape (Mlrleanu —Cernavodă). Cf. h ii 283. — Etimologia necunoscută. ŞOPA interj. (Repetat) Cuvînt care redă zgomotul făcut clnd se vorbeşte In şoaptă. Cf. teodo-reanu, Mi u. 66, dl, dm. <(> (Cu valoare verbală) Neghinîţă intră tn urechea dreaptă a împăratului şi şopa, şopa, şopa. delavrancea, ap. tdrg. Ia culcaţi-vă, măi, şt nu mai tot şopa-şopa la capu meu I scriban, d. Mereu li văd; şop, şop, între ei; parc-ar pune ceva la cale. udrescu, gl. <0> (Substantivat) Nimeni nu vorbea tare. Era un şopa-şopa ca de frunze în pădure. TEODORE ANU, M. U. 119. — Şi: (regional) şop interj. — Onomatopee. ŞOP AN, -Ă adj. (Prin Olt.; despre oameni) Smintit, zăpăcit. Cf. cv 1951, nr. 9 —10, 45, lexic reg. 27, 43. — PI. i şopani, -e. — Etimologia necunoscută. ŞOPĂ s. f. (învechit, rar) Şopină. Cf. pontbriant, d. — PI.: şope. — Din fr. chope. ŞOPĂCĂÎ vb. IV. (Familiar) 1. Intranz. A şopti (i); a discuta în şoaptă; (familiar) a şopăi (1). Cf. cade. Unul singur... citea şopocăind la istorie. cXli-nescu, c. n. 95. Negustorii îşi explicau afacerea, şopă-căind la urechea lui dreaptă, sadoveanu, o. xi, 482, cf. scriban, d., bul. fil. vii —viii, 368, rXdulescu-codin, ciauşanc, gl., paşca, gl., coman, gi., tomescu, gl., alr ii/i mn 11, 6 880/172, 762, 791, lexic reg. 31. S-au culcat, dar n-au dormit; au şopîcîit pînă i-a apucat lîrziul. udrescu, gl. <0> L o c. a d v. Pe şopă-căite = în şoaptă, v. şoaptă (1). Cf. id. ib. Vorbesc pe şopîcîite, nu s-aude ce spun. id. ib. + (Regional; în forma şopîcăi) A chicoti (Poiana Sibiului —Sebeş). alr ii/i h 35/130. 2. Tranz. A şopti (2). întilni doi ţărani care-l priviră lung şi, după ce şopăcăiră ceva între ei, îşi luară căciulile. stXnoiu, c. i. 18. — Prez. ind. : şopăcăiesc şi (regional) şopăcăi. — Şi: (regional) şopicăi (bul. fil. vii—viii, 368, ciauşanu, gl., paşca, gl., alr ii/i h 35/130, mn 11, 6 880/172; prez. ind. şopîcăi bui. fil. vii —viii, 368, alr ii/i h 35/130, mn 11, 6 880/172), şopicli, şopocăi, şopcăf (lexic reg. 31) vb. IV. — De la şopăi. ŞOPĂCĂlALĂ s. f. (Familiar) Acţiunea de a ş o-păcâi (1) şi rezultatul ei; (familiar) şopăcăit. Cf. P. CONSTANT, R. 107, UDRESCU, GL. — PI.: şopăcăieli. — Şi: (regional) şopicliălă (udrescu, gl.), şopocăiălă (id. ib.), şopcăiâlă (p. constant, r. 107) s. f. — Şopăcăi + suf. -eală. ŞOPĂCĂÎT s. n. (Familiar) Şopăcăială. Cf. udrescu, gl. — Şi: (regional) şoplcift (udrescu, gl.), şopocălt (id. ib.) s. n. — V. şopăcăi. ŞOPĂCĂITOH, -OARE adj. (învechit, rar) Limbut ; clevetitor. Pre omul şopăcăitoriu lapădă-l din casa ta, că ceale ce zici şi faci tu, altora le va spune (a. 1812). gcr ii, 208/26. — Pronunţat': -că-i-, — PI.: şopăcăilori, -oare. — Şi: şopăcăitoriu adj. — Şopăcăi + suf. -lor. ŞOPĂCĂITORIU adj. v. şopăcăitor. ŞOPĂÎ vb. IV. (Familiar) 1. Intranz. A şopti (1); a discuta In şoaptă; (familiar) a şopăcăi (1). Oamenii casei începură să şopoiască şi să-şi dea coate, ispi-hescu, l. 290, cf. ddrf, jahresber. v, 190, barcianu. Costică Otopeanu şopăia prin toate colţurile cu cămătarii. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 88, Cf. ALEXI, W., TDRG, şXlNEANU, D. U., CADE, BL VI, 149, SCRIBAN, D., BUL. FIL. VII —VIII, 368, DL, DM, ALR Il/l MN 11, 6 880/987. •0> L o c. a d v. Pe şopăite (sau, regional, pe şopoitele) = în şoaptă, v. şoaptă (1). Tot pe şopoitele spuse unchiaşului că a făcut azima. işpirescu, ap. tdrg, Cf. DDRF, CADE, DL, DM. 2. Tranz. A şopti (2). Vecinii... începuseră a şopăi: că bătrînele prea sînt de lot, prea dau pilde rele. delavrancea, t. 148. •y' Refl. recipr. Mulţi îl arată cu degetul şopăindu-şi: — Cine o fi acest domn? id. ib. 185. — Prez. ind.: şopăiesc şi şâpăi. — Şi: (regional) şopoi vb. IV. — De la şopa. ŞOPĂlAlA s. f. {Familiar) Acţiunea de a şopăi (1) şi rezultatul ei; (familiar) şopăit. Vocea îi scade din ce în ce, pînă la un fel de şopăială tainică, delavrancea, S. 143, cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. — PI. : şopăieli. — Şi: (regional) şopoiălă s. f. ddrf, TDRG, SCRIBAN, D. — Şopăi + suf. -eală. 2436 ŞOPÂIt —153 — şopîrlaR ŞOPĂÎT s. n. (Familial) Şopăială. Cf. ddrf iv, 84, CADE, DL, DM. — Şi: (regional) şopoit s. n. ddrf. — V, şopăi. şOpăr s. n. v. şopron. ŞOPĂRLAlŢĂ s. f. v. şopirlaiţă. ŞOPĂTÎ vb. IV v. şopoti. ŞOPCĂÎ vb. IV v. şopăcăi. ŞOPCĂIÂLĂ s. f. v. şopăcăială. ŞOPEÂCĂ s. f. (Regional) Podul şurii1 (1), în care se păstrează finul; (regional) şopeci (Lisa —Făgăraş). Cf. lexic reo. 94. -PI.:? — Şop* + suf. -eacă. ŞOPÎCI s. m. (Regional) Şopeacă (Lisa—Făgăraş). Cf. LEXIC REG. 94. — PI. : şopeci. — Şop* + suf. -eci. ŞOPELTIVÎ vb. IV. (Prin Olt.) 1. Intranz. (Despre copii) A gînguri. Cf. tomescu, gl. 2. T r a n z. (Despre oameni; complementul indică cuvinte) A pronunţa afectat. Cf. tomescu, gl. — Prez. ind. i şopellivesc. — Etimologia necunoscută. Cf. cepeleag. ŞOPÎNĂ s. f. (Rar) Veche unitate de măsură pentru băuturi, variind între un sfert de litru şi o jumătate de litru ; (învechit, rar) şopă. Cf. alexi, w. — PI.: ? — Din fr. cliopine. ŞOPÎCĂÎ vb. IV v. şopăcăi. ŞOPÎCÎÎ vb. IV v. şopăcăi. ŞOPÎCÎIÂLĂ s. f. v. şopăcăială. ŞOPÎCÎÎT s. n. v. şopăcăit. X - ŞOPIRCA s. f. v. şoplrlă. A _ ŞOPIRCAI vb. IV. Intranz. (Regional) A recurge la subterfugii, la vicleşuguri, la tertipuri. Cf. tdrq. Cu mine să nu şopircăieşti! scriban, d., cf. dl, dm, L. COSTIN, GR. BĂN, II, 187. — Prez. ind.: şopîrcăi şi şoptrcăiesc. — Cf. ş o v î r c ă i. ŞOPÎRCĂIÎLI s. f. pl. (Mold. ; în ex p r.) A umbla cu şopircăieli = a recurge la minciuni (11), la subterfugii, la tertipuri. Cf. şăineanu, d.u,,cade, scriban, d., şez. vi, 5, ix, 145. Nu umblaţi cu şopircăieli. va-siliu, p. l. 29, cf. 262. Cină nu prea ştiam lecţia,... numai ce-l auzeam: ... să nu-mi umblaţi cu şopircăieli, cu dihonii, sau cu vişciituri. i. cr. iii, 186, cf. zanne, p. ii, 789. — Şopîrcăi + suf. -eală, ŞOPlRCĂRÎE s. f. (Regional) Minciună (I 1). Cf. săghinescu, v. 70. — Pl. : şoptrcării. — De la şopîrcăi. ŞOPÎRCdl s. m. v. şopirloi. ŞOPÎRCtfŢĂ s. f. (Regional) Şopîrliţă (1) (Bîrsana-Sighetul Marmaţiei). Cf, chest. v 173/8. Put de şoptr-tutâ. ib. — Pl. ! şopîrcuţe. — Şopircă + suf. -uţă. ŞOPÎRLÂIE s. f. (Regional) Numele unei boli nedefinite mai îndeaproape (Buhalniţa—Piatra Neamţ). Cf. h x 98. - Pl, !? — De la şoplrlă, Cf. şopirlaiţă. ŞOPÎRLAlŢĂ s. f. 1. (Popular) Anghină difterică (la om). L-am descintat de deochi, de şopirlaiţă, şi geaba, contemporanul, v1; 291. Să nu fie espus la o mulţime de boale de git, precum ; gilci, şopirlaiţă, marian, na. 88, cf. ddrf. [Planta] se fierbe cu apă, se bea şi se oblojeşte la gti pentru şopirlaiţă. N. leon, med. 67, cf. CANDREA, f. 220, 318, bianu, d. s., tdrg, pa seu, s. 263, şăineanu, d, u., cade, scriban, d., dr. x, 292, h i 73, x 25, 72, 268, 548, xn 559. Grumazul celui bolnav de şopirlaiţă se umflă de se face otova (una) cu capul. şez. iii, 12, cf. v, 126, xv, 130, coman, gl., alr ii/i h 119. <0> (în descîntece) Apucară pe furcă, Gilcile, Brlncile, Şoptrlaiţele, Durerile, Junghiurile, — De la gtt. grigobiu-rigo, m. p. i, 83. Numa o babt, numa o fati, numa o şoplrlaiţt, Nici o babt, nici o fait, nici o şoplrlaiţt. şez. iii, 141. + (Regional) Scarlatină. Com. din straja—rădăuţi. + Boală a animalelor, mai ales a cornutelor, nedefinită mai îndeaproape, probabil difterie. Boala de şopirlaiţă este acea mai primejdioasă pentru viţăi. manolache drăghici, i. 15/19. Boii şi vacile zac de felurite boale şi anume i ... de şopirlaiţă. damé, t. 30, cf. id. t.2 57, dl. Şopăr-laiţa mai este şi o boală a viţeilor, care se vindecă dtndu-li de băut apă fiartă cu buruiana şoptrlaiţa. şez. xv, 130, cf. chest. v 167/15. li bet'eag-o iită, OamiAi dztc să-i d'esctnt d'e şopirlaiţă. alrt ii, 102, cf. 330. 2. Numele mai multor plante erbacee (folosite în medicină) : a) plantă cu tulpina păroasă şi cu florile violete, roşietice sau, rar, albe ; şopîrliţă (2 i), busuioc de cîmp, busuioc sălbatic, busuioc roşu, (regional) şoplrlariţă (2 a) (Prunella vutgaris). Cf. brandza, fl. 402, tdrg, panţu, pl., cade, bujorean, b. l. 394, scriban, d., borza, d. 138, 292, chest. v 167/15 ; b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuţite şi cu florile albastre (Veronica orchidea). CA. brandza, fl. 357, candrea, f. 318, tdrg, panţu, pl., cade, bujorean, b. l. 394, scriban, d., dl, dm, borza, d, 179, 292, şez. xv, 130 ; c) ventrilică (Veronica officinalis). Cf. borza, d. 179, 292 ; d) (şi in sintagma şopirlaiţă albă, brandza, fl. 151, tdrg, panţu, pl., cade, dm, borza, d. 124, 292) plantă cu flori mari, albe şi cu fructul în formă de capsulă ; şopîrlică, şopîrliţă (2j), (regional) şoplrlariţă (2 b) (Parnassia palustris). Cf. GRECESCU, FL. 49, N. LEON, MED. 67, CANDREA, F. 318, PANŢU, PL., ŞĂINEANU, D. U., SIMIONESCU, FL. 97, BUJOREAN, B. L. 389, SCRIBAN, D., BORZA, D. 124, 292; e) iarbă-lăptoasă (Polygala major). Cf. borza, d. 133, 292 ; Ï) ruin (Succisa pralensis). Cf. id. ib. 165, 292. Să tămăduiesc cu zamă de buruiană, ce să numeşte şopirlaiţă, fiartă tn apă. manolache drăghici, i. 15/ 11, cf. h i 48, x 353, 497, 534, xvi, 103, 280. Fierbi buruiana ce se cheamă şoptrlaiţa... şi zama ei o ţii in gură, iar tujlenaşii ti pui pe-o petică şi-i legi tn jurul gltului. şez, iii, 12, cf. v, 126, xv, 130, com. din STRAJA —RĂDĂUŢI, — Pl. ; şoptrlaiţe. —Şi.: (regional) şopărlăiţă s. f. — Şoplrlă + suf. -aiţă. ŞOPÎRLAMNIŢĂ s. f. (Prin Maram.) Şoplrlă (1) femelă. Cf. lexic reg. 13, — Pl. t şoptrlamniţe, — De la şoplrlan. ŞOPÎRLAN s, m. (Prin Transilv. şi Munt.) Şopirloi (1). Cf. alr ii 6 227/130, 228, 723. — Pl. : şoplrlani, — Şoplrlă + suf. -an. ŞOPlRLAR s. m. (Omit.) Şorecar (1 a) (Buteo buteo buteo). Cf. marian, o. i, 173, ddrf, babcianu, JAHRESBER. XII, 128, TDRG, DR. VI, 240, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SIMIONESCU, F. R. 168, BĂCESCU,. PĂS. 163» — Pl. i şoptrlari. — Şoplrlă + suf. -ar. ?4ei Ş0PÎRI.AR1ŢĂ -154 şopîrlV ŞOPlRLÂItlŢA s. f. 1. (Prin Transilv. şi Maram.) Anghină difterjcă (la om). De va porunci el [Dumnezeu] numai la nişte frigureale, la o şopîrlariţă, la o gută, iată îndată sînteţi morţi, maior, p. 153/22, cf. cade. Dacă are omul năduşeli şi-l strînge la grumaz şi de-abia poate răsufla, atunci zicem că-i beteag de şopîrlariţă. bîrlea, c. p. 355, cf. 356, alr ii/i h 119/ 349. <0 (în desclntece) Nici o fată, nici o babă, Nici o şopîrlariţă. bîrlea, c. p. 355. + (Prin Transilv!) Jigă-raie. Cf. alexi, w. 2. (Prin Transilv.) Numele a două plante erbacee (folosite în medicină) : a) şopîrlaiţă (2 a) (Prunella vulgaris)i Cf. polizu, barcianu; b) (şi în sintagma şopîrlariţă albă, barcianu) şopîrlaiţă (2 d) (Parnassia patustris). Cf. id. ib. — PI. : şopîrlarite. — Şoptrlă + suf. -ariţă. ŞOI’lRLÂT subst. (Maghiarism învechit, rar) Baldachin. Cf. KLEIN, d. 425. — PI. :? — Din magh. supcrlăt, soporlâf. / /N , w ŞOPIRLA s. f. 1. Numele mai multor reptile din ordinul saurienilor, cu corpul alungit, cu picioarele scurte, dispuse lateral, cu coada lungă şi subţiată spre vîrf: a) (şi în sintagma şopîrlă de cîmp, simionescu,^f. r. 173, fauna r.p.r. xiva, 192, der) reptilă de culoare brună, cenuşie sau verde pe spate şi verde-cenuşie cu pete mici albe pe părţile laterale, avînd o dungă dorsală cafenie închisă sau cafenie-roşcată (Lacerta agilis agilis). Cf. cihac, ii, 720, enc. rom,, păcală, m. r. 31, dr. iv, 487, der; b) (şi în sintagmele şopîrlă verde, ddrf, enc. rom., dr. iv, 487, dl, dm, h 11 88, xi 232, xvi 104, alr sn iii h 734, regional, 'şopîrcă văeească, alr sn iii h 734/353) guşter (Lacerta v’iridls viridis): Cf. barcianu, n. leon, med. 108, cade, simionescu, f. r. 172, alr sn iii h 734 ; c) (şi în sintagmele şopîrlă de ziduri, tdrg, simionescu, f. r. 174, fauna r.p.r. xiv2, 223, regional, şopîrlă verde, păcală, m. r. 31) reptilă deosebit de agilă, cu degetele de la picioare lungi şi subţiri, terminate cu unghii mari, care trăieşte în locuri uscate şi pietroase (Lacerta muralis muralis). Cf. cihac, ii, 720, N. leon, med. 108, biano, d. s., tdrg, scriban, d., com. marian ; <1) (şi în sintagma şopîrlă dobrogeană, simionescu, f. r. 176) reptilă de culoare verde-măs-linie pe spate şi castanie pe părţile laterale, cu două dungi albe sau gălbui în lungul coastelor Lacerta tauriea taurica). Cf. id. ib.; o) (şi în sintagma şopîrlă de munte, simionescu, f. r. 175, fauna r.p.r. xiv2, 240, der) reptilă de culoare castanie, cu o dungă dorsală subţire şi cu două dungi late, cărămizii, pe părţile laterale (Lacerta vivipara). Cf. der ; f) Lacerta praticola pontica. Cf. simionescu, f. r. 176 ; g) (şi în sintagma şopîrlă de nisip, simionescu, f. r. 176) reptilă de culoare cafenie-deschişă pe spate, cu dungi albe, segmentate şi cu partea ventrală albă (Eremias ărguta deşerţi). Cf. id. ib. Mănîncă aceştiia şărpi şi şopîrle şi altile ca acestea, herodot (1645), 267, cf. st. lex. 174T/2. Acestui neam le-a zis grecii savra-mati, de pe ochii mierăi albineţl, adecă ochi de şopîrlă. m. costin, let. i, 26/21. Tîrîtoarele ce să tîrăsc pre pămînl, pisica şi şoarecile. . . şi hameleonu şi nevăs-tuica şi şopîrlă. biblia (1688), 77a/14, cf. gcr i, 357/ 12, Klein, D. 424, drlu, lb, polizu. Va trebui să caut niscai cuiburi părăsite, Cu şopîrle-nfricoşale. negruzzi, s. ii, 60. Şerpi, şopîrle, deodată Toţi răspunseră îndată. alexandrescu, o.i., 204. Ăst boier prin răutate întrece gadini, şopîrle şi năpîrci înveninate, hasdeu, r. v. 65, cf. alecsandri, o. p. 167, costinescu, lm. Şerpii..:' şi şopîrlele, toate i se arătau lui în cale. odobescu, s. ui, 185, cf. ii, 467. Sînta Vinerea întrebă pe puii ei carii erau balauri, şerpi, nevăstuici, ciuhurezi, şopîrle. . . cum le-a dat mîncarea. ispirescu, l. 348. Pe lespezile calde de pe marginea şoselei, şopîrle aurii, culcate la soare, lipesc somnoros din ochi. vlahuţă, o. a. ii, 135, coş-buc, p. ii, 63, barcianu, alexi, w., bianu, d. s., tdrg. Şerpii, şopîrlele, guşterii şi toate jigăniile intră• în pămînl: pamfile, s. t. 4, cf. pascu, s. 267, qhlr i, 38, 354, babeş, o. A. i, 143, dr. vi, 549, şăineanu, d. u. O şopîrlă pe cărare, lingă noi, Speriată să foşnească dintre foi. topîrceanu, b. 44. Radu. Comşa constată că guşa Laurei... se dezumflă ca pieliţa de subt bărbia şopirlelor. c. petrescu, î. ii, 255. Scoteau din sin şopîrle, cameleoni sau şerpi, brăescu, a. 233. Şopîrlă s-a strecurat sub flori albastre de bărbănuc. sadoveanu, o. xviii, 111, cf. xix, 379, puşcariu, l.r.i, 179, rosetti, I.. r. ii, 109, giuglea, u. 20. Şopîrlele verzi şi cenuşii, din chiparoşi, Se uită la tine. arghezi, vers. 191, cf. 309. Vina de la tîmple îmi zvîcneşte Ca guşa unei leneşe şopîrle. blaga, poezii, 70, cf. id. h. 63. Ablaţiunea unei părţi, de pildă coada unei şopîrle, dă naştere de cele mai multe ori la o regenerare. ralea, s. t. ii, 91. O şopîrlă rece îmi trece printre picioare, stancu, d. 318, cf. id. r. a. ii, 30. Vor ieşi la soare şopîrle Pe pietrele-ncălzite. beniuc, v. a. ii, 37. Puicuţa semăna cu o şopîrlă albă. vinea, l. ii, 201. M-am dus să văd şopîrle şi gindaci. isanos, v. 181, cf. 200. Mîncară copiii, livizii copii, Şopîrle prăjite-n jăratic ele vii. labiş, p. 340. Ce foşcăie prin frunze? Foşneşte o şopîrlă I i. cn. iv, 86. Oamenii... totdeauna mai mare frică poartă de şopîrle ca de şerpi. ŞEZ; xviii, 117, cf. t. papahagi, m. 234, alr i 1 179, A ix 4, glosar reg. Cine e muşcat de şarpe se păzeşte şi de şopîrlă (= cel păţit este întotdeauna prudent). Cf. cantemir, ist. 359, pann, p. v. ii, 133/ 23, ddrf, cade. Ce-are tîtă Şi nu-i miţă, Şi-i verde : Şi nu-i şopîrlă? (Măceşul), şez. iv, 52. Apucai p-o haia, Mă întîlni c-o haia, Scosei o haia Să dan în haia, Haia intră în haia, Şi eu rămăsei cu haia (Şo-pirla). gorovei, c. 365. 0> (în credinţe şi superstiţii) Se crede că dacă se arde o şopîrlă în foc, din cenuşa ei se fac o mulţime de şopîrle. id. cr. 321. Şopîrlă să '■ nu ucizi, că e păcat. şez. vi, 57. Se crede că în mulţi : oameni intră şarpele. . . cînd Le găseşte pe cîmp dormind (şi de aceasta adesea te feresc şopîrlele). pamfile, b. 60. O (Ca termen de comparaţie, în special cu aluzie la agilitatea animalului) întocmai ca o şoptrlă, hoţul lunecă de pe fereastră în josul zidului, gane, ' n. i, 198. Doftoroata. . . a pierit ca o şopîrlă printr-o uscioară ascunsă, caragiale, o. iv, 190. Prin sat aleargă paparude... îşi scutur pieleie lor ude Şi-s goale ca nişte şopîrle. iosif, patr. 47. <0> (Regional ; urmat de diverse determinări care indică specii ori varietăţi nedefinite mai îndeaproape) Şopîrlă cară-rată. ii iii 289. Şopîrlă cenuşie, ddrf, cf. H ii 88, xvi 104. Şopîrlă curiă. alr ii 6 225/250. Şopîrcă neagră. ib. 6 225/272. Şopîrlă oarbă, alr i 1 179/268, cf. 343, alr ii 6 225/346, 353, 362, 6 226/349, 362. Şopîrlă pistriţă. alr ii 6 225/105. Şopîrlă sură. ib. 6 225/228, cf. 250, 260, 279, 574. Şopîrcă văcească. alr i 1 179/343, cf. 345. Şopîrlă vinerioasă. ib. i 179/940. <$• Uliul şopîr-lelor v. u 1 i u. O E x p r. A Înghiţi şopîrlă (sau o şo-pirlă) = a suporta o neplăcere fără să «icnească.  slrccura (sau a băga) o şopîrlă = a face o aluzie tendenţioasă. (Prin Munt.) A se vîrî ca o şopîrlă = a se amesteca cu subtilitate în treburile altora. Cf. h iv 55. 2. (Regional; şi în sintagmele şopîrlă de apă, alr i 1 185/839, alr sn m h 735/47, şopîrcă de apă pestriţă, alr i 1 185/270) Salamandră (Salamandra ma-culosa). Cf. ib. 1 185/180, 200. 3. C o m p u s : (prin Maram.) şoplrcă-oarhă = viperă (Vipera berus berus). alr i 1 184/351. — PI. : şopîrle şi (regional) şopîrli (alr i 1 179, a ix 4). — Si : (regional) şopîrcă (pl. şi şopîrci alr i 1 179/266, 269, 270, 343, 345, 351, 354, 355, 357, 359, 361, alr sn iii h 734, l. rom. 1959, nr. 5, 72) s. f. t. papahagi, m. 234, alr i 1 179/266, 269, 270,. 341, 343, 345, 347, 348, 350, 351, 354, 355, 357, 359, 361, 1 184/351, 1 185/270, 1 189/49, alr ii 6 225/272, 346, 353, 362, 6 226/349, 362, alr sn iii h 734, l. rom. 1959, nr. 5, 72, glosar reg. — Cf. alb. s h a p i. — Şopîrcă: probabil prin apropiere de năpîrcă. 2464 ŞOPIRLĂU -155 ŞOPOT.1 , ŞOPÎRLAU s. m. (Prin Transilv.) Şopirloi (1). Cf. ci. 1860, 76, alr ii 6 227/102. — Pl. : şopirlăi. — Şopirlă + sui. -ău. . ŞOPÎRLEAţĂ, s. f. (Regional) 1. Şopirlă (1) (Săpata de Sus—Piteşti). Cî. udrescu, gl. 2. Epitet pentru 6 persoană sprintenă, vioaie (Să-ţ-ata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, ol. 3. Epitet depreciativ pentru o persoană fără importanţă sau uşuratică (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. — Pl. : şopîrlcţe. — Şopirlă + suf. -ea-ţă. ŞOPlRLÎCĂ s. f. (Bot.) Şopirlaiţă (2 il) (Parnassia paluslris). Cf. PAN TU, PL., CADE, BORZA, D. 124, 292. — Pl. :? — Şoplrlă + suf. -ieă. ŞOPÎBLÎŢ s. f. 1. Diminutiv al lui ş o pir 1 ă (1); (regional) şopîrcuţă. dicţ. 2. Numele mai multor plante erbacee (folosite in medicină) : a) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roşietice (Veronica latifolia). Cf, grecescu, FL. 436, 438, PĂCALĂ, M. R. 17, PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, fl. 113, borza, d. 179, 292 ; b) bobornic (Veronica chamaèdrys). Cf. tdrg, păcală, m. r. 17, panţu, PL., CADE, DL, BORZA, D. 178, 292, PRODAN-BUIA, F. I. 437; e) iarba-şarpelui (Vcronica ieucrium). Cf. grecescu, fl! 438, PANŢU, PL.,'CADE, borza, D. 179, 292 ; (1) plantă cu florile albăstrii, rar albe sau trandafirii, dispuse în ciorchine (Vaonica Bachofcni). Cf. grecescu, fl. 438, panţu, pl.* cade ; e) huruiană-mare (Veronica longifolia). Cf. borza, d. 179, 292; f) bobornic (Veronica prosirata).. Cf. id. ib. ; (|) (Veronica serpylllfolia). Cf. id. ib. ; Ii) (regional) (Veronica baum-gartenii) (Răşinari —Cisnădie). păcală, m. r. 17 ; i) şopirlaiţă (2 a) (Prunella vulgaris). Cf. baronzi, l. 145, damé, t. 188, tdrg,. borza, D. 138, 292 ; j) (şi In sintagma şopîrliţă albă, panţu, pl., cade, borza, d. 124, 292) şopirlaiţă (2 d) (Parnassia paluslris). Cf. panţu, pl., cade, borza, d. 124, 292; h) şerpariţă (Polygala vulgaris). Cf. grecescu, fl. ,91 panţu, pl., cade, borza, d. 133, 292; 1) iarbă-lăptoasă (Polygala major). Cî.panţu, pl. ; m) amărcală (Polygala comosa). Cf. grecescu, fl. 91, borza, d. 133, 292. — Pl. : şoptrlife. — Şoplrlă + suf. -iţă. ŞOPlRLOAlCĂ s.f. (Intr-un descîntec) Şoplrlă (1) femelă. De şearpe, de şerpoaică, . :. De pui, de puiăndră, De şopirlă, de şoplrloaică,... Ţoale muşcăturile, Toate loviturile, Toate-nţepălurile, Toate se dezveninară. mat. FOLK. 591.; — Pl. i şopîrloaice. , .. — Şoplrlă + suf. -oaică. ŞOPÎRL0I s. m. 1. Şoplrlă (1) mascul ; (regional) şopîrlan, şoplrlău. Cf. alr ii 6 227/2, 27, 29, 36, 47, 279, 284, 704, 762, 833, 899. 2. Augmentativ al lui şoplrlă (I). Cf. alr i 1 179/890. ' — Pl. : şopirloi, — Şi : (regional) şoplrcâi s. m. alr ii 6 227/272, 349, 353, 362. — Şopirlă + suf. -oi. ŞpPÎRI/dŢĂ s. f. (Prin Mold. ; în sintagma) Şopîr-luţă ' galbenă = salamandră (Salamandra maculosa). Cf. alr i 1 185/57Ş.. ’ — Pl. : şopîrlute. — Şoplrlă + suf. -ujă. ŞOPÎRTAJV s. m. (Regional) Şoplrlă (1) (Sibioara— Constanţa). Cf; alr i 1 179/988. — Pl. : şopîrlani. — Cf. şopîrlan. ŞOt’ÎRXÎC s; tn, (Regional) Copil mic de statură (Tătăruşi —Paşcani). Cf. l. rom, 1959, nr. 6, 53.. — Pl.: şoplrlici. : , — Etimologia neciujoscută. Cf. ş o p.l r t o c. ŞOPÎRXdC, -pACĂ adj. (Regional; despre copil, p. e x t. despre oameni) Bondoc (Poiana Lacului -• Piteşti). Cf. udrescu, gl. (Substantivat) Nu l-cti văzut pe şoplrldcu-ăla al Vclii pe undeva? id. ib. — Pl. : şopirloci, -oace. — Etimologia necunoscută. Cf. şoraoltoC, ş o-_ m i r <1 o c. : ; ŞOPLĂU subst. (Regional) Vin care a stat mai mult timp în tescovină (Mlrleanu —Cernavodă). Cf. h n 281. — Accentul necunoscut. - — Etimologia necunoscută. ŞOPL6N s. n. v. şopron. ŞOPOCĂ s. f. (Prin Transilv.) Biberon improvizat dintr-o bucată de zahăr învelită In pinză. Cf. ev 1901, nr. 9—10, 44. Toată ziua-i cu sopoca în gură! ib. 45. — Accentul necunoscut. — Pl,:? — Din magh. szopoka. ŞOPOCĂÎ vb. IV v. şopăcăi. ŞOPOCĂIALĂ s.f. v. şopăcăială. . ŞOPOCĂÎT s; n. v. şopăcăit.__ ŞDPOÎ vb. IV v. şopăi. ŞOPOIAlA s. f. v. şopăială. ŞOPOÎT s. n. v. şopăil. Ş OP ORI s. an. (Regional) Volan (la îmbrăcăminte). Com. din oraviţa. Minecile femeilor să sfîrşesc de regulă cu şopori. ib. . v ■— Accentul necunoscut. Pl.: şopori. - i-, — Etimologia n.ecunosciltă. - ŞOPdR* s. r»; (Regional) Torent, puhpi (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl.  venit un şopor de apă şi a r.upl iazul., id. ib. <0> F i g. (Adverbial) .La {clini, la loc ierbat, Boii mei ca zmeii bal, Şi de-i las în duca lor, Răstorn brazdele şopor. id. ib. — Pl. : şopoare. — Cf. z ă p o r. . ŞOPORĂÎ vb. IV v. şoporoi. . . ŞOPOROi vb. IV. In tran z. (Olt;) A şuşoti (2). Cf. ev 1952, nr. 2, 38, lexic reg. 57. O Tranz. Slariţul a ieşit cu ungureanu afară în pridvor şi ce o fi şoporăit Intre ei, nu ştiu. al lupului, p. g, 181. — Prez. ind. : şoporoiesc: — Şi: şoporăi vb. IV. — Formaţie onomatopeică. Cf. şopăi. ŞOPOROlALĂ s. f. (Regional) Şuşoteală (Livezile— Turnu Severin). Cf. lexic reg. 57. / . — Pl.: şoporoieli. — Şoporoi + suf. -eală. ŞdPOT» s. n. 1. (Mai ales In Transilv. şi Mold.) Şoaptă (1); şuşoteala. Cf. lb, polizu, cihac, ii, 387, ddrf. S-a stins de mult pe strădă chiar tel mai palid şopot. coşbuc, p. jl, 189, cf. barcianu, alexi, w, S-aud şopole-n ogradă, goga, poezii,'56, cf.. tdrg, şăineanu, p. u,, cade. Aşa-i rinduiala jupînului comis al doilea; îşi urmă şopolul bălrînul. sadoveanu, o. xiii, 229, cf. xviii, 55, scriban, d. Se schimbă vorba noastră deodată-n tainic şopol. sTancu, c. 103, cf. vaida, cAbă,’ săl. O L o c. a d v. şi adj. In şopot = Iii şoaptă, y. şoaptă (1). Eu ştiu de ce te temi, măria tă, urmă în şopot ţiganca, sadoveanu, o. x,. 129, cf. xiv, 303, xvi, 62; în urmă, auzi o chemare în şopot: — înapoi. '.. înapoi, camilar, n. i, 57, cf. 208. 2489 ŞOPOT* -156- ŞOPRON 2. Sunet uşor produs de .curgerea liniştită a apei, de mişcarea frunzelor bătute de vlnt etc. V. mnr-mur (1), susur, foşncl, ş u ş .u i t* (1). Cf. lb, polizu. Şopotul... apei, uşoara clătinare a frunzelor, ... toate te farmecă. vlahuţX, r. p. 72, cf. 140. Rtul cu bltnd şopot urmează lunga-t cale. i. negruzzi, s. ii, 120. Veşnicul apelor şopot Să-nit pară ca-n ceasul vecernii, O rugă de clopot, coşbuc, p, ii, 29. Inima să se-nfloare... De şopot tainic de izvoare, qooa, poezii, 5, cf. tdrg. Se auzea... şopotul unei văi. agîrbiceanu, A. 523. Huietul satului a-ncetat, lămurindu-se suflul vtntului... şi şopotul apei. lungianu, cl, 126, cf. şXineanu, d. u., cade. Prin frunzişurile negre trecu un şopot, sadoveanu, o. i, 54, cf. iv, 263, scriban, d. Un şopot ea de rece vlnt prin frunze Cuprinde ţarina. beniuc, v. a, i, 246, cf. labiş, p. 88, chest. iv 52/ 180/2. — Pi. ; şopote şi (Învechit, rar) şopoturi (lb). t- Şi: (regional) ş6potă s. f. vaida, caba, sXl. — Din v. sl. uiknoT-v (bg. rnenOT, ucr. mcnlT). Cf. şopa. ŞOPOT* s. n. v. şipot. ŞdPOXĂ s, f. v. şopot*. ŞOPOTEAlA s. f. (Prin Bucov.) Clevetire, lexic reg. 109. — Pi, ; şopoteli, — Şopoti + suf. -eală. ŞOPOTfil subst. (Prin Transilv, şi Olt.) Şopron (11). Cf. pascu, s. 312, viciu, gl., alr ii/i h 262/172, lexic reg. 94. — PI. ; ? — Şop* -f- suf. -otei. ŞOPOTÎ vb. IV. 1. Intranz, ;i tranz. (Mai ales In Transilv. şi Mold.) A şopti (1). Cf. lb. O jună frumuşică, ce curte nu primeşte, Mai mult insă cu unul prin unghiuri şopoteşte. donici, f. 95, cf. alexi, w. Băieşii... începură să şopotească, agîrbiceanu, a, 186, cf. 127. Nana Floarea începu să şopotească nedesluşit. sadoveanu, o. xy, 36, cf. xvi 332, scriban, d. Făcea cruci şl şopotea o rugăciune, camilar, n. ii, 419, Filip citea repede, concentrat, şopotind cuvintele unul cile unul.galan, b, i, 6, cf. vaida, viciu, ol. Vină-ncoa(ce), măicuţă dragă, Ca să-ţi şopotesc oleacă, bud, p. p. 22, cf. com. din straja—rXdXuţi, alr ii/i h 31/353, mn 10, 6 875, mn 11, 6 880, a v 20. «¡¡>Expr, (Regional) A şopoti In biserică = a blrfi, a cleveti. Com. din tXrcXiţa—beiuş. + Tranz. A şopti (2). Cf. lb. fSa... şopoteşte bltnd din gură: ,,Zburător cu negre plete, vin la noapte de mă fură", eminescu, o. i, 79, cf. alexi, w., tdrg. Curtenii şopoteau Intre ei: N-a venit dascălul Sindipa. sadoveanu, o. xv, 362, cf. şez. v, 127. I-o şopolit ceva la ureche, mat. dialect, i, 96. O R ef 1. r ecipr. Fetele tşi şopotesc tn taină : ,,Ce mint frumoase are domnişoara!" goga, poezii, 21. + Intranz. (învechit şi regional)  blrfi, a cleveti. Asupra mea şopotlia toţi pizmaşii miei. dosoftei, ap. ocr i, 248/28, cf. lexic reg. 109. 2. Intranz. (Despre ape, despre frunzele mişcate de vlnt sau despre alte elemente ale naturii) A produce un sunet uşor. V. murmura (1), susura, foşni, ş u ş u ia (1). Pîraiele umflate curg iute şopotind. alecsandri, poezii, 24, cf, 616, emi-NEscu, o. ţv, 54. Rtul-Tîrgului şopoti tn matca sa. delavrancea, t. 121, cf, vlahuţX, o. a. i, 44, ddrf. Şopotind se-ngină valurile-n spume, iosif, p. 60. Cu chiu eu vai ajunseră Ungă valea ce şopotea. agîrbiceanu, a. 297. Rtul şopotă. lungianu, cl. 131, cf, ARDELEANU, D. 133, şXlNEANU, D. U,, CADE. în livadă frunzele arse foşneau, şopoteau. sadoveanu, o. ii, 459, cf. xv, 424. Şopoteşte valea de ctntecele morii.pillat, P. 67, cf. BL VI, 126, SCRIBAN, D., LABIŞ, P. 380. Pe la poartă şopotesc,.'. ptriiaşe tulburi şi iuţi. lXn-crXnjan, c. i, 5, cf. alr ii 4 413/365, alr sn v h 1 460/ 76. — Prez, ind. : şopotesc şi (rar) şâpot. — Şi: (regional) şopăti (alr ii/i mn 11, 6 880/27), şipoti (bl vi, 165) vb. IV. — Din V. sl. U)LnlT4TH, mtntT4TH (ucr. inenOTiTH, bg. nienoTa). Cf. şopot. ŞOPOTÎND, -Ă adj. (Rar) Şoptitor (1). Noaptea vine-ncetişor Cu-a ei umbre suspintnde, Cu-a ei silfe şopotinde. eminescu, o. i, 13. — PI.: şopotinzi, -de. — V, şopoti. ŞOPOTÎRE s. f. Faptul de a şopoti. 1. (Mai ales in Transilv. şi Mold.) Cf. şopoti (1). Pînă seara tirziu li s-aud şopotirile. lesnea, i. 36, cf. DM, 2. Cf. şop o ţi (2). Peste noi, din ramurile ude, O surdă şopotire s-a desprins, labiş, p. 409. — PI. ; şopotiri. — V. şopoti. ŞOPOTÎT, -Ă adj. (Mai ales In Transilv. şi Mold.) Şoptita, Nu vom pricepe prea multe din convorbirea misterioasă, şopotită, a celor doi prieteni, v, rom. februarie 1954, 120. •$> (Adverbial) A copilei rugăciune lainic, şopolit murmură, eminescu, o. i, 50. — Pi. ; şopotiţi, -te. i- V, şopoti. ŞOPOTlTtÎB, -OARE s. m. şi f., adj, 1. S. m. şi f. (învechit, rar) Blrfitor, clevetitor. Plini de toate nedi-reptăţile: ... de vicleşuguri,... de năravuri reale, şopo-titori, clevetnici (cca 1618), gcr i, 50/30. .2. Adj. (Despre ape, despre vlnt sau despre alte elemente ale naturii) Care produce un zgomot slab, continuu şi monoton ; murmurător (1), susurător. — PI. : şopoiîtori, -oare. — Şopoti + suf. -tor. ŞOPRAN s. n. v. şopron. ŞOPRAREAŢĂ s. f, (Regional) Şură1 (1) In care se păstrează finul (Ponoarele—Vaşcău). Cf. teaha, c. n. 270. — PI, :? — De la şopră. ŞdPBĂ s, f. v. şopron. ŞOPREANcA s. f. v. şerpencă. ŞOPREÂŢĂ s. f. v, şopref. ŞOPRÎICĂ s. f. (Regional) Construcţie rudimentară care serveşte drept adăpost provizoriu pentru oameni (Benic—Alba Iulia). Cf. che'st, iv 118/136. — Pi. : şopreici. — Şopru -j- suf. -eică. ŞOPRÎL s, n. v. şopronel. ŞOPRÎŢ s. n. (Regional) 1. Şopron (I 1). Com. marian, cf. chest. ii 326/72, 432/231, 434/263, 267, lexic reo. 109, glosar reo. 2. Balcon (Crucea—Vatra Dornei). glosar req. — PI.; şopreţe. — Şi: şopreâţă s. f. chest. ii 326/ 72, 432/231, lexic reg. 109, glosar reo. — Şopru + suf. -eţ. ŞOPRICAŢIE s. f. (Prin Transilv.) Şopron (I 1). Cf. chest. ii 326/30:0, 434/301, — Accentul necunoscut. — PI., i şopricaţii. — Etimologia necunoscută, Cf. şopru. ŞOPROAnA s. f. v. şopron. ŞOPRON s. n„ s. m. I. S. n. 1. Construcţie rudimentară, adesea un simplu acoperiş susţinut de stilpi, care serveşte mai ales ca adăpost pentru animale; (In special) construcţie anexă, făcuţă de obicei în 2509 ŞOPRON -157- ŞOPRUŢ prelungirea şurii1 (I) sau a grajdului, fără perete în partea dinspre curte, care serveşte mai ales ca adăpost pentru vehicule şi unelte; p. r e s t r. acoperişul (sau podul) acestei construcţii; (regional) şop3, şo-potei, şopreţ, şopricaţie, şoproneaţă, şuşop, şuşopru. V. şură1, remiză, şandrama, şatră (II 2). Cinci şoproane avea şi înlr-ănse dzăcea mulţime de bolnavi, varlaam, c. 108. Pe Slruţocamila în obiciuitul şoprond băgînd, pilituri de fier, cu prund amestecate, in loc de ospăţ, inainte-i vârsară. cantemir, ist. 174. Am vîndui. . . casa împreună şi cu şopron şi cu toate ale ci (a. 1740). uricariul, xxiv, 442. Au făcut şopron la viile ot Odobeşti (a. 1772). ib. xxi, 364. Sîni mai bune spre ţinerea bucatelor podurile de tindă, de pivniţă, de şopru şi de şură. economia, 57/20, cf. 88/22, clemens, lb. Se vinde... o caşă cu locul ei moştenesc, cu pivniţă, cu grajdiu, şopron, de zid, cu grădină, cr (1832), 119/22. Pentru clădiri în curtea ocnii: o magazie, un şopru, o eovăcerie (a. 1847). doc.' ec. 986. Aici nu înţelegem prin şură. . . acel şopru în care se păstrează bucalele, ci florăria sau grădina învălilă în care se păstrează unele plante sau organele unor plante pe timpul iernei. brezoianu, a. 385/27, cf. polizu. Pe lingă zidul curţii, in şir, cuhnii, odăi de slugi..., grajduri, şoproane. ghica, s. 494. Dupre magazie vine şopronul în care se ţine carul. i. ionescu, m. 435, cf. id. p. 495. Se arată ochilor un şopron de cîteva seînduri pîrlile, în care străluceşte la para focului figura neagră a unui ţigan fierar, alecsandri, o. p. 186, cf. id. t. 834, cihac, ii, 392, lm. Tot în rînd cu acestea veneau grajdurile, ambarele, şi şoaprele cu toate tacîmurile de drum. odobescu, s. i, 126, cf. iii, 349. Lasă măgaiul sub şopron, caragiale, o. iv, 188. Simina îşi făcea mereu de lucru prin şopron, slavici, n. i, 88. Murga ştia şi hanul şi şopronul, contemporanul, iii, 656. Trăgeau plugul sub şopron. vlahuţX, r. p. 101, cf. ddrf. în dosul casei, aproape de grajd, se afla un şopron cam vechi, demetrescu, o. 100. Pic lîngă case să mai află... şopruri pentru scutit carul de ploi. liuba-iana, m. 100. Radă, fă, s-alergi degrabă, Că-n şopron viţelul suge. coşbuc, p. i, 95, cf. barcianu. Intr-un şopron, ne arătă un maldăr de hamuri, delavrancea, h. t. 120, cf. alexi, w. Toadere, Sîn-Toadere, Dă-mi cosiţa capului, Ca pe furca grajdului! (ori a şoprului). muscel, 31. în fundul curţii, subl un uriaş şopron, toate sfărîmălurile şi risipa aceasta de fier, de lemn şi de oţel se adunau zi cu zi. anghel, pr. 84, cf. tdrg, sterescu, n. 1053. în tindă se fine de unii, de alţii, în casa mică sau afară în şopron, rîşniţa cu care se rîşneşte cîteodată făina de popuşoi. pamfile, i. c. 445. Dreg uşa de la podu şopronului. brXtescu-voineşti, p. 95, cf. jahresber. xix, 102. Cercetează în cămară, pe sub şopron, în grădină, agîr-BICEANU, A. 183, cf. HOGAŞ, DR. I, 248, MOLIN, R. B. 288. în faţa casei de obicei e ograda, cu un ,,şopru" (grajdi) la dreapta sau la stînga. diaconu, vr. xxvi, cf. şXineanu, d. u., cade. I-a arătat... un şopron încuiat care fusese transformat în garaj. rebreanu, r. i, .91. Ofticosul cu catasliv. . . sta de zece ani în prăvălioara cu şopron. G. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 265, cf. ds. Vreo şaple-opt căruţe' sub şopru. sadoveanu, o. xvii, 192, cf. scriban, d. Are şopru pentru zece care de fîn. arghezi, c. j. 256. Fiecare gra jd se compunea din două compartimente laterale de zid pentru vile, un şopron central pentru căruţă şi un pod pentru fîn. cXlinescu, e. o. i, 117. Sosi şi Deivos cu trăsura lui Rosetti... trăgînd-o subt şopron, camil petrescu, o. ii, 1-07. Trimise prin cineva vorbă şoferului să scoată maşina de sub şopronul sub care o adăpostise, stancu, r. A. ii, 264. La capătul şopronului, lîngă un foc care fumega, stătea un tînăr. v. rom. iulie 1954, 61. în fund, sub un şopron, un plug aproape nou vopsit verde .strălucea în bătaia soarelui, ib. aprilie 1955, 134. Aici e mai frig decît la mine în şoprul de seînduri! beniuc, m. c. i, 219. Prin şuri, pe sub şopruri, pe prispe năruite, se îngrămădeau strîns unii în alţii, dîrdiind. camilab, n. i, 10. Se ridicau o cramă şi o magazie de zid, continuată cu un şopron, vinea, l. i, 97. Ilie intîrzie puţin prin şopron, preda, d. 5, cf. scl 1963, 444. Deasupra strungului era construit un şofru, ca să apere omul..., care mulgea oile, de ploi şi de soare, vuia, pXst. 24, cf. h ii 222, v 159, x 209, jarnîk-bÎrseanu, d. 457, vaida, şez. v, 126, ţiplea, p. p. 47, 116, graiul, i, 522. După şoprul cel de fîn Ne-om săruta citilin. bud, p. p. 33, cf. 82. Să scoţi plugul din obor Şi carul de sub şopron. pXsculescu, l. p. 59, cf. 378, com. din.BiLCA— rXdXuţi şi din maramureş, din timişoara. Mă dusăi la mîndra7n şopru. bîrlea, c. p. 322, cf. 152, l. costin, gr. bXn. 195, arh, olt. vi, 108, arh. folk. iii, 50, 155, tomescu, gl., chest. ii 36, 39, 70,- 326, 418, 429 431, 432, 434, 445, iv 118/113, v 14/78, 36/1, 16, 24, 61, 69, 75, 78, 100, 38/36, 53/61, 74, alr i 336, 415, 688, 689, 1 122, 1 352, 1 685, 1 707, 1 790, 1 792, 1 840, alr ii/i h 262, mn 123, 3 827, 3 830, 3 832, mn 127, 3 845, alr ii 6 428/27, 102, 105, 157, 250, 833, 836, alr sn i h 68, h 138, ii h 393, ant. lit. pop. i, 103, a i 12, 22, 26, 34, ii 7, 12, iii 1, 17, 18, lexic reg. ii, 54, glosar reg. Mi-am făcut mai întîi o şoapră, să am unde adăposti una-alta. udrescu, gl. Să mai prind boii de coarne Şi să-i leg pe sub şoproane. folc. mold. i, 480, cf. gl. olt. + (Regional) Podul grajdului, în care se păstrează finul. Cf. şXineanu, d. u., gr. s. vi, 245. 2. (Prin Bucov.) Pridvor ; balcon. Cf. alr ii/i h 234/365, a v 14. •£> Şopru bătrînesc — prispă (de pă-mlnt). Cf. alr ii/i h -235/365. Şopru bătrînesc Intr-un capăt de casă. ib. II. S. m. (Regional; în forma şopru) Pînză groasă cu care se acoperă butoaiele sau căruţa (Rlmnicu Vîlcea). Cf. lexic reg. 86. — PI. : şoproane şi (regional) şopronuri (a ix 5). — Şi: (regional) şoproănă (alr ii/i h 262/414) s. fi, şoprăn (scriban, d. 1285), şoprfin (alr r 1 352/748) s. n., şopră (chest. ii 434/361, alr i 689/343, alr ii/i mn 123, 3 830/64, a i 36) s.f., şopru (pl. şopruri şi şoapre, m. şopri a vi 19, 26, lexic reg. 86), s. n., s. m., şoplon (alr i 1 352/590, 1 792/590), ş6păr(Aii 3) s. n., şoăpră s. f., şofron (alr i 415/898, 1 792/898), şâfru, sofru, (gl. olt.), (învechit, rar) şoprond s. n. — Cf. germ. Schoppen. ŞOPRONAŞ s. n. (Prin estul Munt.) Şopronel. Cf. chest. ii 326/102. — Pl. : ? — Şopron + suf. -aş. ŞOPROND s. n. v. şopron. ŞOPRONEAŢĂ s.f. (Regional) Şopron (I 1). Cf. ddrf. Şi-au făcut socoteala: să se ghemuiască, ori la uşa bisericii, ori sub şoproneaţa barăcii, pas, l. i, 63, cf. chest. ii 418/97, 434/177. — Pl. : şoproneţe. — Şopron + suf. -eaţă. ŞOPRONÎL s. n. Diminutiv al lui ş o p r o n (I 1); (regional) şopronaş, şopruleţ, şopruţ. Cf. ddrf, alexi, w., chest. ii 326/102, 297. — Pl. : ? — Şi i (regional) şoprul s. n. chest. ii 326/297. — Şopron + suf. -el. . . . . ŞdPRU s. n., s. m. v. şopron. ŞOPItULÎŢ s. n. (Regional) Şopronel (Dobra — Deva). Cf. alr ii/i mn 123, 3 827/105. — Pl. : şopruleţe. . — Şopru -j- suf. -uleţ. ŞOPRtiN s. n. v. şopron. ŞOPRT3Ţ s. ii. (Regional) Şopronel. Cf. cade. Du-te dară şi te culcă în fundul şoprufului, în patul drăguţului. MARIAN, SA. 93, cf. A II 12. — Pl. : şopruţuri~şi şopruţe. — Şopru -f suf. -uţ. 21 - c. 427 2517 ŞOPT -158- ŞOPTI ŞOPT s. n. v. şoaptă. ŞOPTĂNA s. f. art. (Prin nordul Mold.; în e x p r.) A-i lace (cuiva) şoptana = a-i crea (cuiva) Încurcături, dificultăţi, neplăceri. Cf. furtună, v. 93. N-a ştiut pe unde să apuce săraca moarte, cînd a scăpat. Şi a trebuit s-o întrebe Dumnezeu: — ,,Ce-ai păţit de te-ai sttlcit aşa?“ — ,,Iacă părul şi scripca şi scaunul mi-au făcut şoptana 1“ id. ib. 27. — Etimologia necunoscută. ŞdPTĂ s. f. v. şoaptă. ŞOPTEÂLĂ s.f. Şoptire (1); şuşoteală. Cf. polizu. Ştirea... producînd în toată adunarea o şopteală, o murmurare semnificativă de mirare şt dezaprobare. CARAGIALE, ap. CADE, Cf. DDRF, TDRG, ŞĂINEANU, D. U. <0> E x p r. Cu şoptele, cu momele = cu făgăduieli mincinoase, cu înşelătorii. Mulţi şireţi te-nşală... unii cu şoptele, cu momele te bagă-n circiumă, cînd te miroase c-ai bani. jipescu, o. 77. Se luă... pe lingă dinsul cu şoptele cu momele, viclenindu-l ca să-i afle puterea. ISPIRESCU, L. 279, Cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, iordan, stil. 101, zanne, p. ii, 739. (Cu inveisarea construcţiei) Acum rămine asupra dumitale, cuscre, s<5 mai dibuieşti... pentru aceste milioane, ce umblăm să le iconomisim, cu momele, cu şoptele, ca să ne folosim CU toţii. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 66. — Pl. : şopieli şi (rar) şoptele. — Şopti + suf. -eală. ŞOPTÎ vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A rosti, a pronunţa (cuvintele) fără participarea coardelor vocale sau cu voce scăzută; intranz. a vorbi în şoaptă ; a şuşui2 (3), a şoşoi2 (2), (regional) a şopoti (1), a şîgni. V. şopăcăi (1), şopăi (1), şuşoti (2), şoporoi. Cf. st. lex. 173r/2, anon. car., lex. mars. 219, 248, clemens, polizu. Am văzut-o dăunăzi şoptind cu cuconaşul, c. negruzzi, în pr. dram. 452. O auz că şopteşte, alexandrescu, o. i, 144. Sub balconul din grădina unui vechi şi nalt palat Şoptea... un glas tlnăr. alecsandri, p. ii, 153, cf. cihac, ii, 387. Htrca... şoptea şi îmbla cîtinel ca să n-o audă împăratul. creangă, p. 97. Cei din gvardia naţională. . . bă-nuiseră ceva şi, văzînd că mocanii şoptesc între ei, se repeziseră asupră-le. caragiale, o. iii, 128. Şoptesc ţncă Domniţele-n iatac, vlahuţă, o. a. ii, 162, cf. iii, 91, ddrf. Treceau drumeţi pe lîngă ea, Şoptind, dar fata nu-i vedea, coşbuc, p. i, 283, cf. barcianu, alexi, \r., tdrg. De mult şopteau amîndoi, şi inginerul, oricît se silea să audă, nu pricepu nimic, agîrbiceanu, a. 515. începu a şopti o rugăciune, hogaş, dr. i, 7, cf. 200, şăineanu, d. u., cade, rebreanu, r. ii, 111. Popa cînd şl cînd şopteşte, Legănîndu-se călare, topîrceanu, b. 16, cf. 89. O auzisem într-o noapte... şoptind o rugăciune, g. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 235, cf. 229. Oameni necăjiţi şopteau la o vatră veche de foc. sado-veanu, o. xvi, 609, cf. xm, 1009, bl vi, 60, scriban, d. Spune-duhovniceşte, şopteşte, arghezi, veks. 97, cf. id. p. t. 43. Vizitatorii veneau fără încetare, stînd mai mult sau mat puţin în picioare, şoptind între ei. căli-nescu, s. 360, cf. demetrius, a. 102. Dar ce şoaptă!... Numai noaptea pe întuneric se poate şopti aşa. vinea, l. i, 177. Şoptesc lîngă praguri săracii, isanos, v. 347, cf. 128. Doina cînt, Doina şoptesc, alecsandri, p. p. 224. <£ F i g. (Mai ales despre frunze, ape, vînt sau alte elemente ale naturii) Tot este viu în preajmă-mi: frunza pe zid şopteşte; Iarba pe muşchi întreabă: ,,atci cine m-a pus?“ heliade, o. i, 179. Auz o armonie,... De unde oare vine?... Din iarba ce şopteşte? alexandrescu, o. i, 95. Frunza şopteşte, paserea cîntă. alecsandri, p. i, 151. Un viers tainic şopteşte de mult în mine. odobescu, s. i, 143. Fiecare din unde să-l audă, fiecare din ele să poală cînta ca dînsul cînd vor şopti văilor şi florilor, eminescu, n. 5. Lin şop-teşte-al mării val. caragiale, o. iv, 356. Şi-n raza ce spune, şi-n vîntul ce şopteşte..., La marginile groapei mă poartă — mă depun, macedonski, o. i, 47. Plopii!... Acum şoptesc, Dau din cap şi lung privesc Buimăciţi spre mine. coşbuc, p. i, 261. Toate florile şoptiră, întorcîndu-şi feţele, topîrceanu, b. 45. A început să cadă ploaie rară, şoptind în cetini, sado-veanu, o. xi, 346. Lăcuste minuscule... stau de pază şi şoptesc, arghezi, p. t. 175. Mişcat, plopul şopteşte o rugă. beniuc, v. a. ii, 69. Am iubit pămîntul... Şi cîntecele pe care le şoptea vîntul. isanos, v. 97. Eram... într-o pădure care şoptea înăbuşit, labiş, p. 77. Codrii se trezesc, Frunzile şoptesc, alecsandri, p. p. 66. (Cu complement intern) Plai rîzînd cu iarbă verde, Ce se leagănă, se pierde, Undoind încetişor, Şoptind şoapte de amor. eminescu, o. i, 2. O- L o c. a d v. Pe şoptite (sau, rar, pe şoptitele) = (mai ales pe lingă verbe de declaraţie) (foarte) încet, cu voce scăzută; în şoaptă. Erau... din cale afară discreţi, discutînd pe şoptite, caragiale, o. iv, 33. Unde eşti? — întrebă el pe şoptite, sandu-aldea, d. n. 134. Se aşezară pe canapea şi urmară pe şoptite convorbirea. brătescu-voineşti, p. 165, cf. id. î. 175. Locotenentul Ghenea... îl informă pe şoptite, în ureche, despre calităţile şi cusururile fiecăruia, c. petrescu, î. i, 281. Doamna Stavril, tot pe şoptite, îşi dădu cu părerea că trebuie să se ducă. p. constant, r. 101. Iţi lot vorbeşte, numai pe şoptite, Parc-ar vorbi de lucruri tăinuite. arghezi, s. v, 44, cf. id. vers. 292. Unul... s-a desprins de lîngă sfrijitul care iăifăsuia pe şoptite. stancu, r. a. i, 280. Vorbeau destul de tare, cu toate că pe şoptite, vinea, l. ii, 23. Muncitorul... îi vorbeşte ceva pe şoptite, h. lovinescu, t. 182, cf. scl 1960, 400. Lîngă uşă stăteau de vorbă, pe şoptitele, nişte muieri, lăncrănjan, c. iii, 130. -O E x p r. A şopti în barbă v. barbă. O Refl. pas. Tu... ai fost martur l-atitea rugăminte Ce se şoptea în umbra şi în răcoarea la. alexandrescu o. i, 120. 0> Refl. im-pers. Feţele sînl tăcute şi nedumerite... Mai mult se şopteşte la ureche, camil petrescu, o. iii, 209. <0 Refl. recipr. Damele îşi şopteau şi se ghionteau. negruzzi, s. i, 64. îşi petrec seara şoptindu-şi la ureche. alexandrescu, o. i, 193. Răsare blinda lună, Ce ne găsea îmbrăţişaţi Şoptindu-ne-mpreună. eminescu, o. i, 186. Cele două surori... începură de mult să se co-tească, să-şi şoptească, agîrbiceanu, a. 312. 2. Tranz. (Adesea construit cu dativul) A comunica, a spune în şoaptă; a şuşoti (2), a şuşui2 (4), a şoşoi2 (3), (familiar) a şopăcăi (2), a şopăi (2). I-au şoptit la urechi poronca lui Nicolai Vodă. n. costin, let. ii, 90/1, cf. lb, donici, f. 49, iser. Se puse să-i spuie şi ea să-i şoptească.. . : dragul mamii, of, ce te aşteaptă I pann, p. v. i, 56/24, cf. polizu. Moşul meu... îmi şopti ca să-mi rîdic capul, alecsandri, o. p. 308, cf. costinescu. Se vede că nevasta i-a şoptit ceva la ureche, bolintineanu, o. 424, cf. odobescu, s. i, 66. Ah! şopteşte el pe moarte — cine eşti ghicesc, iubită. eminescu, o. i, 53, cf. 82. L-am auzit distinct şopiin-du-mi: ,,Ah! ce frumos!“ caragiale, o. iii, 189. Aple-cîndu-se la urechea doamnei Giurgea, îi şopti cam tărişor: — E în poziţie, vlahuţă, o. a. iii, 166. îmi şopti că sînt frumoasă, că sînt tînără, nurlie, ollă- NESCU, ap. DDRF, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. O să vedem l şopti Gheorghe Pruncul, agîrbiceanu, a . 93, cf. 490, cade. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braţ, şoptind blînd: — Taci, mamă! rebreanu, r. i, 140, cf. 245. Sînt trist, Manon: mi-e inima bolnavă... Atît şopti, cu faţa la părete, topîrceanu, b. 59, cf. sado-veanu, o. x, 47, scriban, d. Şoptii: — Melc încetinel, Cum n-ai vrut să ieşi mai iute I i. barbu, o. 54. Sînt bolnav, sînt grav bolnav — şopti cu întîrziere Stănică. călinescu, e. o. i, 99, cf. 87. Tell îi şopti sever lui Eliade la ureche: — Mai citeşte o dată punctul ăsta. camil petrescu, o. ii, 184, cf. 438. Băiatul oftează. Pe urmă, şopteşte: — îmi pare rău. stancu, r. a. i, 19, cf. 25. Omul zilei, îi şopti Fane lui Lucu la ureche. vinea, l. i, 388. Achime, a şoptit fata de lîngă gard. Chem pe tata. preda, î. 51. Nu, i-am şoptit, Nu-i vestea mea. isanos, v. 195, cf. 92. Tatii cu sfială îi şoptesc. .. — Eu, tată, nu înţelegeam, labiş, p. 99. Cineva îi şopti să-nchidă fereastra, v. rom. octombrie 1958, 72, cf. lăncrănjan, c. i, 8. Nevasta îmi şopteşte:... 2522 ŞOPTIRE -159- ŞORDEAL Azi nu-i face umbră-n casă. mabian, sa. 19. Săienii... ţinură sfat tn ascuns ... şoptind... ; Oare ce să facem să ne mlntuim de Trifon? reteganui., p. i, 9. O A b s o 1. Alergară grecii... la Divan de şoptiră lui Nicolae Vodă. mag. ist. iii, 336/11. Cine naiba ţi-a şoptit, Tu la mine de-ai venit? balade, ii, 188. Parcă îi şopteşte dracul la ureche, se spune despre cineva care are intenţii rele sau care ştie să se păzească, cu abilitate, de neplăceri. Ci. zanne, p. vi, 598, 599. F i g. O adiere uşoară şoptea în urechi povestea liniştită şi aromitoare a lanurilor, bassarabescu, s.n. 138. Am fost surd la toate cile îmi şoptea patima, galac-tion, o. 104. Plînsul streşinii suspină . .. Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate, topîrceanu, b. 73. Era, şopteşte cartea, la începui cuvîntul. arghezi, vers. 376. Un gînd ascuns îi şoptea. . . că putea să-i dovedească o singură dată că-i preţuia farmeccle fizice. călinescu, e. o. i, 330. Şopti pădurea, iarba, vînlul: ,,De sub escortă vor să-i scape I" beniuc, v. a. ii, 272. Refl. recipr. Alţii... îşi şopteau aşa: ,,El să fie Groza“. alecsandri, t. i, 40. Gherghina ajuta lui Alexă să pună caii, mai şoptindu-şi cite o vorbă dulce. bujor, s. 104. Femei curioase. . . îşi alăturau capelele şoptindu-şi taine, sadoveanu, o. xviii, 558. Oamenii îşi şoptiră înfioraţi unul altuia: — Vin turcii, camil petresoo, o. iii, 122. (F i g.) Frunzele. . . cu zefiraşii astfel se şopteau: ,,Dulce e viaţa frunzelor". donici, f. 99. 3. T r a n z. şi r e 11. i m p e r s. A (se) vorbi, a (se) discuta, a (se) istorisi în taină ; a (se) cleveti, a (se) birfi; refl. impers. a se zvoni. Pre mienre şoptiia toţi vrăjmaşii miei. psalt. hur. 35r/12, cf. psalt. 79. Unii boieri şopteau. . . cum că s-ar fi zărit într-acea noapte oameni d-ai lui Stoica, odobescu, s. i, 78. Un elegant discurs I Se şoptea în congres că preşedintele îl comandase din vreme, caragiale, o. iii, 32. Se şoptea prin oraş despre datoriile acestea, agîrbiceanu, a. 452. Foarte înlr-ascuns se şoptesc toate acestea la curtea Sucevii. sadoveanu, o. xiii, 274. Găsise, acum la joc, prilej să facă aluzie la ceea ce şoptea lumea, camil petrescu, o. ii, 362. Am auzit şoptindu-se C-au ars copii, isanos, v. 161. + Tranz. (Construit cu dativul) A comunica, a spune în mod confidenţial. Alţii şoptiia lui Abăza păşea că s-au dus boierii la Ieşi, să-i pornească pe Ieşi în urma lui. m. costin, o. 107. Bătrîna a suspinat..., încredinţîndu-mă că va găsi vreme să şoptească fetei ceea ce doream, sadoveanu, o. x, 59.+ R e f 1. r e c i p r. (învechit, rar) A se sfătui, a se înţelege pe ascuns. Şoptiră-sea limbile şi omiînrii învaţă-sea cu deşert, psalt. hur. lv/l. 4. Intranz. (Prin Transilv.) A suspina plîngînd. frîncu-candrea, m. 105. — Prez. ind.: şoptesc. — Şi: (Învechit şi regional) şupti vb. IV. lex. mars. 248, bul. fil. vii —viii, 368, alr ii/i mn 11, 6 880/260. — Din v. sl. uivrraTH (bg. iuenTJl). ŞOPTÎRE s. f. 1. Acţiunea de a ş o p t i (1); vorbire în şoaptă. Cf. st. lex. 173r/2, gcr ii, 58/8, lb, iser, polizu, costinescu. I se păru c-aude şoplirea acelor moşnegi bătrîni, cari, pe cînd era mic, îi povesteau. .. poveşti fantastice, eminescu, n. 47. Auzea muzica, foşnetul fustelor de mătase, şoptirile discrete, vlahuţă, o. a. iii, 157, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., dhlr i, 274, 275. Numele... Nu sună, n-are ritm şi nu se-aş-terne Pe graiul nostru, cu şoplirea lină. arghezi, vers. 603, cf. id. s. v, 85. îi comunică, fără şoptire de dala asta, că nu poate să facă nimic acum. călinescu, e. o. ii, 196, cf. id. s. 683. -O F i g. în Africa nu poale fi mai dulce simfonie decît şoptirea apei. alecsandri, o. p. 351. Melodica şoptire a rîului, ce geme. eminescu, o. i, 8. în a frunzelor şoptire, în a dragostii poveste. macedonski, o. i, 10. Prin frunze adie şoptirile unui vini. petică, o. 284. Şoptirile tainice şi pline de farmec. . . însoţesc. . . neţărmurita deşteptare a Firii. hogaş, dr. i, 215. Suave şoptiri vesperale Din vremea cînd luna, cărări ideale Brodase cu degete pale. arghezi, vers. 708. 2. (în dicţionarele din secolul trecut) Denunţare' Cf. lb, barcianu. — Pl. : şoptiri. — V. şopti. ŞOPTÎT* s.n. Şoptire (1); şuşoteală. Cf. ddrf. în noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un lainic şoptit... Ţiganii, drumeţii cei veşnici ei sînt I coşbuc, p. i, 142, cf. alexi, w., şăineanu, d. u., cade. Şoptitul se produce prin trecerea aerului între limbă, pereţii cavităţii bucale şi buze. abc săn. 165. O Fig. Aici, în şoptitul izvoarelor şi în freamătul codrilor, a răsunat pentru întiia oară frumoasa noastră doină, vlahuţă, r. p. 91. — V. şopti. ŞOPTÎT*, -Ă adj. Rostit în şoaptă ; cu sonoritate slabă, abia auzit; (rar) şoptitor (1), şuşuit2, (regional) şopotit, (învechit, rar) şoptos. Aude la spatele lui... cuvinte şoptite, caragiale, o. iv, 170. Vorbele lor şoptite aveau ceva din fîşîitul biletelor ipotecare. vlahuţă, o. a. iii, 4, cf. ddrf. Comisul Onu a îndreptat o întrebare şoptită către Simion. sadoveanu, o. xiii, 1000, cf. x, 354. Primi cu recunoştinţă acest sfat şoptit. călinescu, e. o. i, 334, cf. 21. <0> (Adverbial) Gri-goriţă... întrebă şoptit, dulceag: Cine credeţi să fie? p. constant, r. 70. Gelo, fii cuminte, porunci şoptit doamna, sadoveanu, o. xi, 127. Ordinele şi sfaturile le dădea şoptit, aplecîndu-se spre urechea ascultătorului. călinescu, s. 350. — Pl. : şoptiţi, -te. — V. şopti. ŞOPTITdR,-OARE adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Şi substantivat) (Persoană) care şopteşte (1); (rar) şopotind. Cf. polizu, costinescu, ddrf, alexi, w., şăineanu, d. u., cade. <$> Fig. (Despre frunze, ape, vînt sau alte elemente ale naturii) Frunza şoptitoare în vîniuri tremura, bolintineanu, o. 6. Luna stoarce lapte peste iarba şoptitoare. macedonski, o. i, 29. Haid, acum fugind la vale Printre şoptitorii brazi, coşbuc, p. i, 165. <0> Porumbel şoptitor v. porumbel. + (Rar) Şoptit2. Ascultam la graiul lor cel înţelept şi şoptitor..., la acele veşti din bătrîni. eminescu, g. p. 33. 2. S. m. şi f. (învechit) Bîrfitor, clevetitor; denunţător. I-au dat pre ei... a face cele ce nu se cad,... şoptitori (a fi), grăitori de rău, urîtori de Dumnezeu. ANTIM, P. 29, Cf. LB, ISER, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. — Pl. : şoptilori, -oare. — Şi s (învechit) şoptitâriu s. m. LB, ISER. — Şopti + suf. -tor. ŞOPTITdRIU s. m. v. şoptitor. ŞOPT6S, -OASĂ adj. (învechit, rar) Şoptit2. Vorbe şoptoase. pann, ap. ddrf. — Pl. : şoptoşi, -oase. — Şoaptă + suf. -os. ŞORAPRU subst. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Unealtă de fierărie. Fiarăle ce au luat Ion din casa Radului Ţigan(ul)... 4 foarfeci... 1 şoră-pru frînt (a. 1757). iorga, s. d. xiv, 86. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş o r o f 1 u. ŞORBĂNÎT, -Ă adj. (Regional) Desculţ (Răşinari— Cisnădie). paşca, gl. — Pl. : şorbăniţi, -te. — Etimologia necunoscută. ŞORCODtfL s. n. (Regional) Vălătuc (de fîn) (Pe-, trila). alr sn i h 129/833. — Pl.: şorcodoale. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o m î r d o a l e. ŞORCOV s. m. v. sorcov. ŞORDEALĂ s.f. v. jolteală. 2533 ŞORdOMOL —160 — ŞORECOI Ş0RDOM<5l s. n. v. şomlrdoale. ŞORDIJNG s. n. (Regional) Dig (Măru — Caransebeş). l. rom. 1959, nr. 6, 52. — Pl.: şordunguri. — Etimologia necunoscută. ŞORfiC s. n. v. şorici*. ŞORECÂR subst«'' 1. S. m. Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor, care se hrănesc mai ales cu şoareci (II): a) pasăre cu penele ’de culoare brună-lntunecată, cu aripi late, cu coada rotunjită şi cu ciocul scurt şi încovoiat; şopîrlar, uliul şopîrlelor, (regional) şurlicar (c) (Buteo buteo buteo). Cf. cihac, i, 275, marian, o. i, 173, barcianu, alexi, w., jahresber. xii, 128, tdrg, cade, eăcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 209; b) (şi in sintagmele şorecar încălţat, cade, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 232, vîn. pesc. 1961, nr. 8, 10, şorecar de iarnă, cade, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 232) pasăre cu penele ruginii şi cu picioarele acoperite cu pene; uliu încălţat (Buteo lagopus lagopus). Cf. cade, băcescu, păs. 163, J.INŢIA, p. ii, 230, vIn. pesc. 1961, nr. 8, 10; c) (şi in sintagmele şorecar mare, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 207, vîn. pesc. 1961, nr. 8, 10, şorecar feroce, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 207, şorecar acvilin, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 207) pasăre cu spatele şi pîntecele de culoare brună cu dungi deschise, cu capul şi pieptul ruginii cu pete brune; uliu mare (Buteo rufinus rufinus). Cf. băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 206, vîn. pesc. 1961, nr. 8, 10; d) (şi în sintagmele şorecar şoiman, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 219, şorecar roşcat, băcescu, păs. 163) pasăre de culoare brună cu dungi ruginii pe spate şi cu părţile inferioare, roşietice (Buteo buteo Zimmermannae). Cf. băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 219; e) (şi în sintagmele şorecar roşcat, băcescu, păs. 163, şorecar roşu, id. ib., linţia, p. ii, 211, şorecar vulpin, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 211) pasăre asemănătoare cu specia amintită mai sus, dar cu penele mai ruginii (Buteo buteo vulpinus). Cf. băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 211; f) (şi In sintagmele şorecar roşu, barcianu, alexi, w., şorecar de baltă, cade, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 233, şorecar ruginiu, băcescu, păs. 163) pasăre de culoare brună, cu capul şi gltul ruginii; uliu de trestie (Circus aeruginosus aeruginosus). Cf. barcianu, alexi, w., cade, băcescu, păs. 163; g) (şi în sintagmele şorecar alb, cade, simionescu, f. r. 168, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 243, şorecar cu coadă lungă, băcescu, păs. 163) pasăre cu spatele de culoare brună şi cu părţile inferioare albe (Circus macrurus). Cf. CADE, SIMIONESCU, F. R. 168, BĂCESCU, PĂS. 163 ; h) (şi in sintagma şorecar cenuşiu, băcescu, păs. 163, linţia, p. ii, 246) pasăre cu capul şi gltul de culoare cenuşie-albăstrie şi cu pîntecele alb cu pete roşii-ruginii; uliu sur (Circus pygargus). Cf. băcescu, păs. 163; i) (şi în sintagma şorecar roşu, marian, o. i, 164, tdrg, băcescu, păs. 163) sorliţă (Milvus milvus milvus ). Cf. marian, o. i, 164, ddrf, tdrg, băcescu, păs. 163. Toţi şorecarii slnt foarte folositori pentru agricultură, distruglnd cantităţi uriaşe de rozătoare dăunătoare. vîn. pesc. 1961, nr. 8, 10. 2. S. m. (Mai ales în forma şorica'r) Specie de cline care prinde şoareci (ii). Animalul folosit aci a fost şoricar. babeş, o. a. i, 24, cf. scriban, d., scl 1954, 422, chest. v 76/29. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mai avea şi clini şoricari. caragiale, o. ii, 331. 3. Subst. (Regional) Loc In care işi depozitează şoarecii (I 1) proviziile (Agrişu Mare—Lipova). Cf. alr i 1 196/63. 4. Subst. (Regional; In forma şoricar) Muşuroi1 de „sobol“ (Beliu —Beiuş). Cf. alr i 1 175/61. —‘ Pl.: şorecari. — Şi: şoricăr subst. — Şoarec -f- suf. -ar. ŞORECÂŞ s. m. v. şoricaş. ŞORECÂTIŢĂ s. f. (Ornit. ; prin nord-estul Olt.) Acvilă pitică (Hieraaeius pennatus pennatus). Cf. băcescu, păs. 164, 229. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. şorecar, şoarece. ŞORECĂÎ vb. IV. Intranz. (învechit, rar ; despre unele animale) A şoricări. O mî(ă sălbatecă, pentru hrană, prin spini şorecăind, sunetul umbletului şoarecelui la urechi ti vini. cantemir, ist. 194, cf. tdrg. — Prez. ind. pers. 3 : şorecăieşte. — De la şoarec. ŞORECĂRÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Şori-cesc. Se lăţeşte ştirea că. . . duşmanul de moarte al neamului şoarecăresc a trecut graniţa, f (1888), 290. — Pl. : şorecăreşti. — Şi : şoarecărdsc, -eăscă adj. — Şoarec + suf. -ăresc. ŞORECĂRÎ vb. IV v. şoricări. ŞORECĂRÎE s. f. v. şoricărie. ŞORECĂRÎME s. f. v. şoricărime. ŞORECEÂSĂ s. f. v. şoriceasă. ŞORECÉL s. m. v. şoricel. ŞORECiSC, -EÂSCĂ adj. v. şoricesc. ŞORECÎCĂ s. f. v. şoricică. ŞORECÎE s. f. (Regional) 1. Şoricioaică (3). Cf. molnar, d. 66, Klein, d. 424. Au găsit o leg(ă)tur’ă cu farmece şi cu şorecie (a. 1816). iorga, s. d. vii, 17, cf. lb, iser, cihac, i, 275, barcianu, alexi, w., pascu, s. 183, cade. Şorecie de o lăţcaie şi un ou. şez. x, 139, cf. rădulescu-codin, î. 360. Să iei şorecie d-o para, Argint viu d-a doilea, păsculescu, l. p. 299, cf. 378. îi dete şi un fişic cu şorecie pisată mărunt, cu care el trebuia să-şi omoare tovarăşul, i. cr. iii, 240, cf. 239, plopşor, c. 77. 2. (Bot.) Coada-şoricelului (Achillea millefolium). Cf. borza, d. 10, 292. O (în descîntece) Şoricie, buruiană mare..., Nu le-am luat de vro bere De vro mîncare, Ci te-am luat să lecuicşti pe (cutare), mat. folk. i, 635. — Pl. : şorecii. — Şi : şoricie s. f. — Şoarece + suf. -ie. ŞORECÎME s. f. v. şoricime. ŞORECIOÂICĂ s. f. v. şoricioaică. ŞORECÎU, -ÎE adj. (Popular; despre părul1 sau culoarea cailor! p. ext. despre cai) Cenuşiu, gri. Avea Beşcherec un armăsariu bătrin, Şoreciu. budai-DELEANU, T. V. 47, Cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 275, DAMÉ, T. 48, BARCIANU, alexi, W., JAHRESBER. XII, 158, TDRG, DR. III, 810, IV, 877, ENC. VET. 151, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, H I 6, 209, II 12, 116, 185, 203j III 68, 226, 438, iv 84, 105, x 150, 465, xii 25, chest. v 76/73. + (Regional ; in forma şoriciu) Galben-cafeniu (Tazlău —Buhuşi). Cf. alr i 1 492/532. — Pl. : şorecii. — Şi : şoriciu, -ie (alr i 1492/532), (regional) cioriciu, -ie (h i 104, xi 428, xvi 104), şoriciu, -fe (ib. ii 12, 185, 203) adj. — Şoarece + suf. -iu. ŞORECOAlCĂ s. f. v. şoricioaică. ŞORECOAIE s.f. (Prin Maram.) Şoricioaică (1). Mălaiul ... S-o-nvă(at o şorecoaie Şi-l cară la Avră-moaie. bîrlea, b. 62. — Pl. : şorecoaie. — Şoarec -f suf. -oaie. ŞOREC0I s. m. v. şoricoi. 2555 ŞORECUŢ -161- ŞORICEL ŞORECÎŢ s. m. v. şoricuţ. ŞOREGLĂ s. f. v. şireglă. ŞORFOLf vb. IV v. şorofli. ŞORfC s. n. v. şoricil. ŞORICÂR subst. v. şorecar. ŞORICÂŞ s. ra. (Regional) Şoricel (I 1). Cf. cihag, I, 275, JAHRESBER. VIII, 202, CADE, CANDREA, Ţ.O. 52. — PI. : şoricaşi. — Şi: şorecâş s. m. cade, candrea, ţ.o. 52. — Şoaree + suf. -aş. ŞORICĂRÎ vb. IV. I n t r a n z. (Despre unele animale) A vîna şoareci (II); (învechit, rar) a şorecăi. Puii acelei rtsoaice schiaună de foame şi pier dacă n-au came. Mama lor şoricăreşie puţin in cursul zilelor. sadoveanu, o. xiv, 576, cf. dl, dm. Lingă o căpiţă de fin, zăresc de departe o vulpe şorecărind. vîn. pesc. 1961, nr. 9, 10, cf. 1964, nr. 2, 8. — Prez. ind. pers. 3 : şoricăreşie. — Şi: şorecări vb. IV. — Şoarec + suf. -ari. ŞORICĂRÎE s. f. 1. (Cu sens colectiv) Mulţime de şoareci (îi), totalitatea şoarecilor ; (rar) şoricărime, şoricărit, şoricime. Şoricăria accasta se înmulţise intr-o proporfiune de speriat, i. ionescu, d. 352. Dacă ii învăţa adunare, îţi dă (profesorul) un şoarice, la scădere iţi dă doi, la fracţii te face împărăteasă peste o şoricărie. delavrancea, ap. tdrg, cf. cade, bl iv, 71. La ariile unde se treieraseră grîiele, umblau paserile cerului şi şoricăriile pămîntului, ca să se îndestuleze. sadoveanu, o. xiii, 240, cf. scriban, d. Prodan şi Mitu Cîrslei stîrneau şorecăria încuibată în acea stivă părăsită de porumb, galan, b. i, 76. Cu cîte grăunţe aţi hrănit şoricăria cîmpului I mihale, o. 124, cf. dm, com. marian. -0> F i g. Bine că a scăpat din acea şoricărie birocratică, din acel iz de arhivă somptuoasă. vinea, l. ii, 204. 2. (Regional; In forma şorecărie) Loc în care îşi adună şoarecii (I 1) proviziile (Şieuţ—Bistriţa). Cf. alr i 1 196/223. — PI.: (2, rar, 1) şoricării. — Şi: şorecărie s. f. — Şoarec + suf. -ărie. ŞORICĂRÎME s. f. (Rar ; cu sens colectiv) Şoricărie O). Cf.cade. Mîţa o laşi la bordei, ca să mai împuţineze şoricărimea. sadoveanu, p. m. 242, cf. dl. — Şi: şorecărime s. f. dl. — Şoarec + suf. -ărime. ŞORICĂRÎT s. n. (Rar; cu sens colectiv) Şoricărie (1). Mulţime de şoricărit El a mîncat. donici, ap. tdrg, cf. CADE, SCRIBAN, D., pL, DM. — Şoarcc + suf. -ărit. ŞORICE« s. m. v. şoarece. ŞORÎCE2 s. n. v. şoriei1. ŞORICEASĂ s. f. 1. (Rar; în forma şoreceasă) Şoricioaică (1). Cf. alexi, w. 2. (Popular) Şoricioaică (3). Arsenicul sau şori-ceasa, cel mai omorîtoriu venin. ar(1829), 832/l. Ce mare treabă a omorî un om? cîieva grăunţe de şoriceasă face cît şi plumbul lui. negruzzi, s. i, 212, cf. costi-nescu, cihac, i, ,275. Mi-a spus adineori fala, verde-n ochi, că, de nu-ţi da-o după Crinescu, se otrăveşte cu şoriceasă I conv. lit. xi, 137, cf. ddrf. Acidularsenios... este otrava cunoscută in genere sub numele de ... şoriceasă. poni, ch. 121. De rîie se face o alifie din iarbă mare, pucioasă, seu de capră, şoriceasă şi vin alb. grigoriu-rigo, m. p. ii, 19, cf. tdrg, pascu, s. 26. Nu lipsea niciodată dintr-o băcălie de samă ... piatră acră sau vînătă, pucioasă, şoriceasă (arsenic) ... şi alte multe feluri de buruieni şi leacuri, n. a. bogdan, c. m. 183, cf. cade, scriban, d., dl, dm. — PI. : şoricese. — Şi : (rar) şoreceăsă s. f. alexi, w. — Şoarece + suf. -easă. ŞORICÎL s. m. I. 1. Diminutiv al lui şoarece (i i); pui de şoarece; şoricuţ, (regional) şoricaş. Cf. anon. car., ţichindeal, f. 148/2, lb. Alt şoricel cu laba vecinul îşi ghionteşte, donici, f. 91, cf. iser. Bărbă-ţelul ... să-l joci cum joacă mîţa şoricelul, negruzzi, s. III, 431, cf. CIHAC, I, 275, DDRF, PHILIPPIDE, P. 64, BARCIANU, alexi, w., PUŞCARIU, et. WB. 146, TDRG. îl privi cu încrederea pisicii care ţine şoricelul intre labe. agîrbiceanu, a. 427, cf. şăineanu, d.u.,cade, sadoveanu, o. ix, 445, scriban, d. Din direcţia pianului fugea mărunt un şoricel speriat. cXlinescu, e.o. ii, 67, cf. com. marian, şez. iii, 29. Cine doarme în căsuţă, Sau în pal, sau în cotruţă, Albă, neagră, peslricioară, Sfîrîind din mustecioară Şi cind vede-un şoricel, Ţup, ii prinde sprintenel? (Pisica), gorovei, c. 291. <0> (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative, cu aluzie la micimea, agerimea ctc. animalului) Oiţa are păr frumos şi urechi de şoricel, g. m. zamfireşcu, sf.m.n.i, 171. Am văzut... o mamă aricioaică ieşită la soare cu puii ei. Micuţi cît şoriceii, sadoveanu, o. xviii, 552. Are nişte dinţişori ca de şoricel. H. lovi-nescu, t. 181. + Obiect lucrat în formă de şoarece (II), care se foloseşte ca momeală la pescuit. Cf. vîn. pesc. 1964, nr. 5, 4. 2. (Art.; prin Mold.) Numele unei hore cu strigături ; melodie după care se execută această horă. Cf. varone, d. 146. II. (La pl.) 1. Nume dat mai multor boli de animale. a) (Regional) Boală a cornutelor mari şi a cailor, care se manifestă prin apariţia unor umflături dureroase sub piele (dl, dm, şez. iv, 127), în regiunea pîntecelui (şXineanu, d.u., cade, dl, şez. v, 126, dr. v, 231), a gîtului (ddrf, tdbg 1 450, cade, alr ii 4 223/53, 219, 272, mat. dialect, i, 96, glosab reg.), sub urechi (ddrf, dl, alr ii 4 223/284, 833), pe cap (alr i 1 658/214) sau la picioare (alr ii 4 223/ 228). V. şoarece (III). Şoreceii, un fel de ,,gliei" sub urechi, ... se căpătau din osteneală sau răceală. Se vindecau slrăpungîndu-se cu sula. dragomir, o.m. 222, cf. h x 37, 98, 216, xvn, 22, 75. Caii au bai de şorecei. alr ii 4 221/310, Cf. 64, 95, 102, 105, 141, 235, 250, 260, 279, 316, 325, 334, 349, 365, 520, 551. b) (Prin Transilv.) Emfizem pulmonar (la cai). Cf. alr i 1 657/243, l. rom. 1959, nr. 6, 45, teaha, c. n. 270. c) (Regional) Zîmbre (Băiţa —Beiuş). Cf. teaha, c. n. 270. d) (Regional) Răpciugă. Com. din poiana—vaşcXu. 2. (Regional) Piele îngroşată care se formează la cai sub genunchii picioarelor din spate sau deasupra genunchilor picioarelor din faţă (Sălsig—Baia Mare). Cf. dr. v, 305. IU. (Bot.) 1. Bătriniş (Erigeron canadensis). Cf. brandza, fl. 265, barcianu, grecescu, fl. 292, jahres-BER. VIII, 164, TDRG, PASCU, S. 352, PANŢU, PL., şXl-NEANU, D.U., CADE, BORZA, D. 64, 292. 2. Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu florile galbene-verzui; (regional) codiţucă (Mgoso-rus minimus). Cf. polizu, barcianu, panţu, pl., cade, SCRIBAN, D. 3. (învechit, rar) Miozotis (Myosotis silvaiica). Cf. PONTBRIANT, D. IV. (Ornit. ; prin Mold.) Ochiul-boului (Troglodytes parvulus). Cf. bXcescu, pXs. 164. — Pl. : şoricei. — Şi: (regional) şorec61, sorlcil (anon. car., brandza, fl. 265, tdrg, pascu, s. 352, panţu, pl., alr ii 4 223/928) s. m. — Şoarece + suf. -el, ■ , : 2569 ŞORICESC -162- ŞORICOI ŞORICÎSC, -EASCĂ adj., s. f. 1. Adj. De şoarece (II), al şoarecilor; (învechit, rar) şorecăresc. Cf. donici, f. 64. Binele şoricesc cit de mult 11 doresc... o ştie Dumnezeul alexandrescu, o. i, 205, cf. 206, cihac, i, 275, barcianu, alexi, w., tdrg, şăineanu, D. U., CADE, SCRIBAN, D., POPESCU, B. IV, 157. 2. S. f. (învechit) Şoricioaică (3). Cf. baronzi, l. 145, BARCIANU. — Pl. : şoriceşti. — Şi : şorecesc, -eăscă adj. barcianu, ALEXI, W., TDRG, ¿ADE. — Şoarece + suf. -esc. ŞORICÎŞTE adv. Ca şoarecii (11), în felul şoarecilor ; f i g. tiptil, pe furiş. Cf. scriban, d. Tlrgoveţul a rămas stană de piatră, sliclindu-şi ochii şoriceşle. galan, z. r. 48. — Şoarece + suf. -eşie. ŞORICHfNĂ s.f. (Prin Mold.) Friptură tare ca şoriciul1 (1). scriban, d. — Pl. : şorichine. — Şi: şorochină s. f. scriban, d. — Şoric + suf. -ină. ŞORfCII s. n. 1. Piele de porc pîrlită sau opărită după tăierea animalului (pentru a fi curăţată de păr1 şi a deveni comestibilă). Cf. anon. car., molnar, d. 45, 58, LB, ISER, POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, II, 337, LM. A luat pielea cea de porc. .. şi a dat-o pe foci Atunci perii de pe dtnsa au început a plrli şi pielea a sflrti, prefăclndu-se In cioric ars. creangă, p. 88, cf. id. gl., delavrancea, s. 218. Se. . . întoarce cu o harchină de costilă afumată, cu slănina şi cioriciul ei. vlahuţă, c. l. 132, cf. marian, î. 218, ddrf, barcianu, alexi, w. Se aşează porcul pe nişte buşteni, Intre cari se află foc bun... Pe urmă-l spală cu apă fiartă şi-l rad cu culilele, plnă rămlne şoriciul alb. muscel, 104, cf. tdrg. Porcul este curăţit de păr, Insă şoricul, doricul, ciori-ciul sau şoriciul ti este negru de rapăn sau de scrum. pamfile, cr. 200, cf. id. i. c. 58, pascu, s. 173. Odată, la o mtncare, i se opri preotului un şorici In glt. păcală, m. r. 158, cf. dr. in, 1090, şăineanu, d. u., cade, bl i, 24, ii, 117, 119, 188. Purcel la cuptor?... Cum de-i faci, coană Miţo, şoriciul ăla aşa de rumenit şi de fraged? p. constant, r. 86, cf. bul. fil. v, 337, scriban, d., dr. x, 395, călinescu, e. o. ii, 190. Ne-a mai adus şoric proaspăt de porc. stancu, r. a. v, 313. Oamenii se întinseră mai bine peste pat, mtnclnd încet din coşniţa plină cu gogoşi şi şorici. preda, î. 110, cf. cl 1958, 58, l. rom. 1959, nr. 5, 123. Se rade bine şoricele de păr. .. şi se fierbe In apă puţin sărată. s. marin, c. b. 117, cf. 329. Daţi-ne clte-un şorici, Că noi nu plecăm d-aici. teodorescu, p. p. 12, cf.com. marian, viciu, gl., candrea, ţ. o. 52. Fala ceia luă un cioric tn gură. i. cr. iii, 333, cf. com. din bilca—rădăuţi şi din STRAJA—RĂDĂUŢI, din BUNGARD— SIBIU, GR. S. vi, 245, bul. fil. vi, 141, chest. viii 46/19, a v 14, 15, vi 26, zanne, p. iv, 127. Pentru şorlic a pierdut .slănina (= pentru un lucru de calitate inferioară a pierdut altul bun). Cf. zanne, p. iv, 123. A tncheiet-o ca baba de la cioric, se spune cînd cineva suportă consecinţele unei greşeli ireparabile. Cf. id. ib. iii, 527. -0> E x p r. (Regional) A fi oaie cu şorici = a fi prost şi obraznic. Cf. id. ib. i, 572. + R- e x t. Piele scorţoasă şi groasă. XJrechile cele clăpăuge [ale elefantului] lipăiau puternic şoriciulcojit al grumazului, klopştock, f. 20. Cine are mii de ghimpi? Cui îi ustură şoriciul? N-ai ghicit că e ariciul? arghezi, vers. 681. + (Regional; la pl.; In forma şorlice) Excrescenţe cărnoase care se formează la animale pe mucoasa nasului1 (Răşinari —Cisnădie). Cf. păcală, m. r. 269. Şorlicele din nările vitei se taie cu cuţitul şi pe tăietură se pune sare. id. ib. 2. P. anal. (Rar) Scoarţă de copac. Cf. baronzi, l. 120, ddrf. 3. (Munt. şi Olt.; mai ales la pl.) Scîndură plană pe o parte şi convexă pe cealaltă, tăiată de la marginea unui buştean. Cf. pamfile, cer. 195, scriban, d., cv 1951, nr. 1, 37, alr i 1 851/790, 792, 878, 896, 926. Am cumpărat o căruţă de şoriciuri, vreau să închid coşarea. udrescu, gl. — Pl. : (regional) şoriciuri şi şorice (barcianu, tdrg), (m.) şorici (alr i 1 851/926). — Şi : şoric (pl., regional, şoricuri scriban, d., alr i 1 851/790, 792, 878 şi şorice scriban, D., com. marian), (regional) şorice, şorâc (dm), şoric (pascu, s. 173, viciu, gl., cl 1958, 58), şorlic (pl. şorlice), şorlice, şorlici (molnar, d. 58, lm, barcianu, cade, cl 1958, 58 ; pl. şorlice barcianu), şorlig (cl 1958, 58), şolic (gr. s. vi, 254), şuric (cl 1958, 58), şuriei (ib.), sorîc (lb, polizu, ddrf, tdrg, cade, cl 1958, 58), şorice (cl 1958, 58), şorici (anon. car., lm, cl 1958, 58), şorlic (lb, tdrg, cl 1958, 58), sorlirj (cl 1958, 58), cioric, ciorici, ciurlic (ib.), cişuric (ib.) s. n. — Cf. s o r. ŞORICÎ* vb. IV. Refl. (Prin nord-estul Olt.; despre frunze) A se chirci, a se zglrci din cauza manei (111). Cf. ciauşanu, v. 201. — Prez. ind. pers. 3 : şoriceşle. — V. şorici1. ŞORICÎCĂ s. f. (Regional) Şoricioaică (3). Cf. alexi, w., cade 1256, chest. v 166/3. — Şi ; şorecică s. f. chest. v 166/3. — Şoarece + suf. -ică. ŞORICÎE s. f. v. şorecie. ŞORICrâRĂ s. f. (învechit, rar) Capcană pentru şoareci (II). Cf. COSTINESCU. — Pronunţat : -ci-e-. — Pl. : şoriciere. — De la şoarece, după fr. souricière. ŞORICÎME s. f. (Rar ; cu sens colectiv) Şoricărie (1). Cf. ALEXANDRESCU, O. I, 287, CADE 1 256, ŞEZ. VI, 16. — Şi : şorecime s. f. cade. — Şoarece + suf. -ime. ŞORICIOÂICĂ s. f. 1. Femela şoarecelui (I 1) ; (rar) şoriceasă (1), (regional) şorecoaie. Cf. polizu, CIHAC, I, 275, BARCIANU, ALEXI, W., DL, DM. 2. (Rar; în forma şorecoaică) Femela şobolanului (I). Cf. polizu. 3. (Popular) Substanţă otrăvitoare, reprezentînd un compus al arsenicului, folosită mai ales împotriva şoarecilor (1 1) ; (populai) şoriceasă (2), (învechit) şoricească (v. şoricesc 2), (regional) şorecie (1), şoricică. Cf. polizu, baronzi, l. 145, costinescu, cihac, i, 275, ddrf, D. zamfirescu, v. ţ. 99. In judeţul Gorj se ung vitele cu şoricioaică. grigoriu-rigo, m. p. II, 19, Cf. BIANU, D. s., TDRG, NICA, L. VAM. 233, ŞĂINEANU, D. u., cade. Cu şoricioaică fac doftoresele salului multe vrăji şi răutăţi, voiculescu, l. 276, cf. scriban, d. Ăstuia să-i pui şoricioaică în mîncare, maică, camil petrescu, o. ii, 691. I-au dat să bea ţuică în care topiseră şoricioaică. stancu, d. 89, cf. dl, dm. Dar ce să faci cu şorecioaica? — îl întrebă cîrciumarul. — Îmi trebuie pentru leac. i. cr. iii, 239, cf. chest. v 166/82. 4. (Regional; în forma şorecoaică) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (Copăcel—Făgăraş). Cf. h xvii 15. — Pl. : şoricioaice. — Şi : (regional) şorecioăică, şorecoăică (polizu, barcianu, h xvii 15) s. f. — Şoarece + suf. -oaică. ŞORICI0I s. m. v. şoricoi. ŞORICfiJl, -ÎE adj. (Rar) Şoricos. Cf. costinescu. — Pl. : şoricii. — Şoricii -f suf. -iu. ŞORICÎU*, -ÎE adj. v. şoreciu. ŞORICdl s. m. 1. Augmentativ al lui şoarece (I 1). Cf. polizu, cihac, i, 275, alr i 1 191/295, 1 192/ 59, 150, 156. 2583 ŞORICOS -163- ŞOROZAŞ 2. (Regional; în forma şoricioi) Şoarece (11) mascul (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, gl. 3. (Regional; în forma şoricioi) Pui de şoarece (11) (Săpata de Sus—Piteşti), udrescu, gl. Am găsit un cuib de şoricioi sub porumbi, id. ib. — Pl. : şoricoi. — Şi: (regional) şoricioi, şorecoi (polizu, alr i 1 191/295, 1 192/59, 150, 156) s. m. — Şoarec + suf. -oi. ŞORICdS, -OÂSĂ adj. (Rar) Tare, scorţos, gros ca şoriciul1 (1); (rar) şoriciu1. Cf. ddrf. — Pl. : şoricoşi, -oase. — Şoric + suf. -os. ŞORICTÎŢ s. m. Şoricel (I 1). Cf. lb, iser, polizu, cihac, i, 275, tdrg. Bietul şoricuţ n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. gîrleanu, l. 86, cf. cade. O să vie mama ş-o să prindă şoricuţul. cazimir, gr. 80, cf. dl, dm, com. marian. Un şorecuţ ieşi dinir-o bortă. şez. i, 243, cf. 279. <0> (în construcţii comparative) Se cunoaşte, Floricico, că pe-aici a mers botişorul tău de trandafir şi dinfişorii tăi de şoricuţ. hogaş, m. N. 18. Ea rîde. . . Rîde cu nişte dinţişori de şoricuţ. sadoveanu, o. xi, 226. + (Prin Mold.; în construcţia) De-a şoricuţu — numele unui joc de copii in care unul dintre copii are rolul pisicii, iar celălalt al şoarecelui (I 1). Cf. alr ii 4 381/551. 2. (Ornit.; prin Mold.) Ochiul-boului (Troglodytes parvuius). băcescu, păs. 164. — Pl. : şoricuţi. — Şi: şorecuţ s. m. — Şoarec + suf. -uţ. ŞORÎGLĂ s. f. v. şireţ)lă. ŞdRIU subst. (Regional) Otavă (1) (Covasna). alr n/192. — Din magh. sarjâ. A ŞORIC s. n. v. şorici*. ŞORÎMPAU s. n. v. şarampoi*. ŞdRLĂ s. f. v. şarlă. ŞORLAU s. n. v. şurlău*. ŞdRLEA subst. sg. art. (Prin sud-vestul Transilv.) Numele unui vînt puternic (com. sat. ii, 106), care bate dinspre răsărit (h xvii 259). — Etimologia necunoscută. ŞORLÎC s. n. v. şorici'. ŞORLICÂR s. m. v. şurlicar. ŞORLÎCE s. n. v. şorici1. ŞOHLÎCI s. n. v, şorici*. ŞORLÎG s. n. v. şorici*. ŞORLÎGĂ s. f. v. şireglă. ŞORL1ŢÂR s. m. (Prin Mold.) Sorliţă (Milvus mil-vus milvus). Cf. băcescu, păs. 164, 218. — Pl.: şorliţari. — Şorliţă + suf. -ar. ŞdRLIŢĂ s. f. v. sorliţă. ŞORLOCÂT s. n. v. şolocat. ŞORLOCÂTĂR s. n. v. şolocat. ŞORMĂRDOLÎ vb. IV. R e f 1. (Regional; despre pămint) A se surpa din cauza ploilor (Poenari—Tlrgu Jiu). Cf. alr i 395/820. — Prez. ind. pers. 3 : şormărdoleşte. — Cf. şomlrdoale. ŞORMINT s. n. (în dicţionarele din trecut) Vreasc. Cf. LB, ISER, LM, ■'BARCIANU, ALEXI, W. — Pl. : şormtnie. — Din lat. sarmentum „mlădiţă de viţă“. ŞORMODOÂLE subst. pl. v. şomlrdoale. ŞORNOLdG s. m. (Regional) Persoană şchioapă (v. şchiop I 1). Com. din straja—rădăuţi. — Pl. : şornologi. — Etimologia necunoscută. Cf. şontorog, ş o- v î r n o g. ŞOROABĂ s. f. (Regional) ,,0 dungă ce se face Ia capătul sfredelului în locul unde bate băieşul cu fis-tăul“ (Crişcior—Brad), paşca, gl. — Pl. : şoroabe. — Ci. şurub. ŞdRORORO interj. (Regional; repetat) Cuvînt care redă zgomotul făcut cînd se vorbeşte în şoaptă ; (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. Se-auzeau şopotind: şoroboro, şoroboro; dar nu se înţelegea nimic. id. ib. — Onomatopee. Cf. ciorobor, ciorabora. ŞOROBdT s. n. (Regional) Roboteală, trebăluială (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. — Cf. ş o r o b o t i. ŞOROBOTEÂLĂ s. f. v. cioroboteală. ŞOROBOTf vb. IV v. cioroboti. ŞOROCAT s. n. v. şolocat. ŞOROCHÎNĂ s. f. v. şorichină. ŞOROCLÂT s. n. v. şolocat. ŞORdF s. n. v. şurub. ŞOROFLĂU s. n. (Regional) Şurubelniţă (1) (Sînni-colau Român—Oradea), alr sn ii h 563/316. + P. r e s t r. Limba şurubelniţei (1) (Sînnicolau Român— Oradea), alr ii 6 654/316. — Pl. : şoroflauă. — Cf. şorofli. ŞOROFLf vb. IV. (Regional) 1. I n t r a n z. A înşuruba (Ineu—Arad), alr ii 5 013/64. 2. T r a n z. (în forma şorfoli; complementul indică roata căruţei) A strînge pe fus. Com. din vaşcău. — Prez. ind.: şoroflesc. — Şi: şorfoli vb. IV. Com. din vaşcău. — Din magh. srofol (dial. sorâfol). ŞOROFLdG s. m. (Prin Bucov.) Om îmbrăcat urît. lexic reg. 109. — Pl, : şoroflogi. — Cf. ciorofleţ, ciorofoi, ciorogar. ŞORdFLU s. n. v. şurub. ŞORdFŢIGĂR s. n. v. şralînţigăr*. ŞORdGLĂ s. f. v. şireglă®. ŞORdl s. n. v. şiroi*. ŞOROMPAU* s. m. v. şarampoi*. ŞOROMPĂU3 s. n. v. şarampoi®. ŞOROMPdU s. n. v. şarampoi2. ŞORONAR s. m. (învechit, prin Mold.; probabil) Şelar (1). Cf. SCRIBAN, D. — Pl. i şoronari. — Cf. ucr. mopn, rus. mopH. ŞOROZAŞ s. n. (Maghiarism, prin Transilv. şi Maram.) Recrutare; înrolare. Cf. bl ii, 54, vaida, caba, săl., com. din tărcăiţa şi din finiş—beiuş. Cînd oi merge-n sorodaş, Mi-a tra(ge) banda dinoraş. 2627 ŞOHOZ) - 164- ŞORŢ2 BÎRLEA, C. P. 203j CÎ. LEXIC REG. II, 81, TEAHA, C. N. 266. — Pl. : şorozaşe. — Şi: şorozlăş (vaida, caba, săl.), sorozăş (lexic reg. ii, 81, xeaha, c. n. 266), soroddş s.n. V — Din magh. sorozâs. ŞOROZÎ vb. IV. T r a 11 (Maghiarism, prin nordul Transilv.) A recruta ; a înrola. Cf. caba, săl. Pe fe- ciorii esta l-o şorozît. a i 35. — Prez. ind. : şorozesc. - Şi : şorozli vb. IV. caba, săl. — Din magh. soroz. ŞOROZLĂŞ s. n. v. şorozaş. ŞOROZLÎ vb. IV v. şorozi. ŞORŞ s. m. v. şoş. ŞOBTl s. m. v. şorţ*. ŞORT2 s. n. Pantalon scurt dintr-o ţesătură uşoară, purtat ca îmbrăcăminte sportivă sau de plajă. Cf. IORDAN, L. R. A. 499, DL, DM, DN2. — Scris şi.: (după fr. şi engl.) short. — Pl. : şorturi. — Din fr. short, engl. short. ŞORT* s. n. v. şorfl. ŞOBTÎT, -Ă adj. v. şorjil. / ŞORTIC interj, v. şontîc. ŞORTOLÎT, -Ă adj. (Regional) Murdar de noroi1 (Frătăuţii Vechi—Rădăuţi), l. rom. 1960, nr. 3, 79. — Pl. : şorloliţi, -ie. — Etimologia necunoscută. ŞORŢ1 s.n. 1. Obiect de îmbrăcăminte, făcut din pînză, piele, cauciuc etc., pe care îl poartă dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. în timpul lucrului pentru a-şi proteja îmbrăcămintea sau organismul; (regional) şolorof, şvartug. V. pestelcă. Cl. molnar, d. 57. Parcă tot mă văd cu şorţ, Cu ocaua la tarabă. PR. DRAM. 285, Cf. IŞER, POLIZU, COSTINESCU, cihac, ii, 392, lm. Acesta-şi pusese degrabă paltonul peste şorful cu care se acoperea cînd măcina martinică. caragiale, o. iii, 163, cf. 129, iv, 196. Fata... luă în şorţ vro doi pumni de mălai, ispirescu, l. 333. Mama Iana... înfigîndu-şi şorţul în brîu, să deie repede din vîrful dudului, delavrancea, t. 139, cf. ddrf, barcianu. Anna, îmbrăcată... în negru, cu un şorţ alb pe dinainte, făcea pe sora de caritate, d. zamfi-rescu, r. 278, cl. jahresber. x, 214. Fata... scoase o cofiţă de apă şi se spălă niţel pe obraji, ştergîndu-se cu un colţ de şorţ. sandu-aldea, d. n. 69, cf. alexi, w., gandrea, f. 52, tdrg. Pestelca este numele şorţului din alte părţi, pamfile, i. c. 360. Maria... sta cu şorţul la ochi, cu capul ascuns între sobă şi zid. brX-tescu-voineşti, p. 320, cf. nica, l. vam. 233, şĂi-neanu, d. u. Un frînghier... cu şorţul albastru plin cu cîlţi. ciauşanu, r. scut. 14. Polixenia scotea din buzunarul şorţului o portocală sau o rodie, cumpărate cu banii ei. bassarabescu, v. 5, cf. cade. O domnişoară cu şorţ alb îi întîmpină în capul scării, rebreanu, r. i, 268. Medicul a trimis după.. . doi hamali cu sorţ de pînză verde să-l ridice, c. petrescu, c. v. 291, cf. 119. Vorbind şi-a dus un colţ al şorţului la ochi. a. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 184, cf. 180. Baba îşi puse un şorţ alb şi o broboadă albă, şi alergă spre poartă. teodoreanu, m. ii, 268. A ieşit un om mărunt... cu bogăţie de păr negru deasupra frunţii şi pe obraz, pînă la şorful de piele ce-i acoperea pieptul, sadoveanu, o. xviii, 463, cf. x, 484, xi, 433. îşi strînse şortul cu fasole, îşi potrivi năframa şi porni la vale. dan, u. 5, cf. scriban, d. Moş Niculae era un bărbat curat. .. încins peste brîul roşu ca rodia cu un şorţ. arghezi, p. t. 116, cf. id. vers. 244. Otilia..., punîndu-şi un şorţ înainte, se aşeză serios pe treabă, călinescu, e. o., i, 78, cf. blaga, poezii, 97. Fata a pus peste rochie un şorţ albastru cu picăţele albe ca să nu-şi păteze rochiţa, camil petrescu, o. îi, 72, cf. 546. Maică-sa... stătea pe jumătate întoarsă şi-şi punea tocmai un şorţ alb. v. rom. iunie 1954, 162. în faţa lui se deschidea perspectiva unei vacanţe în alb: perdelele,... şorful surorilor,. .. halatul medicilor, vinea, l. i, 83, cf. ii, 194. Marin... e în şorţ de bucătărie, baranga, i. 176, cf. dm, scl 1959, 209, h iv 98. Fetiţa-şi umplu şurţut de cenuşă şi tot presără pe cale, pînă-n pădure. RETEGANUL, P. I, 44, Cf. BUL. FIL. IV, 59, ALR SN II h 541, iv h 1 180, com. din monor—reghin, glosar reg. + Piesă caracteristică portului popular femeiesc (din Transilvania), care constă dintr-o bucată (dreptunghiulară) de ţesătură, de obicei împodobită cu cusături sau cu alesături, şi care este purtată peste fustă, în faţă. V. zadie, zăvelcă, opreg, câ-t r i n ţ ă. Anum(e) ci-am cheltuit eu de la min(e) pentru Chivuţ(a)... 1 cheptar... l şurţi bun,... 3 deto carton (a. 1764). iorga, b. r. 340, cf. klein, d. 425. închipuiţi-vă o fată săracă... dinainte cu şorţ şi fotă. heliade, o. ii, 323. Nepoatele se purtau ungureşte, cu rochii scurte, cu şurţă de înainte, pieptare înguste. : b/riţiu, p. a. iii, 24. Preşurile ţesute cu fir alb sau galbin, cu ornamente... se lucrează în Banat, înlocuind qcolo şorţurile şi fotele ţărancelor noastre, odobescu, s. i, 483. Smărăndiţa vine încet ştergîndu-şi ochii negri cu şorţul alb, cusut cu flori mărunţele dc jur împrejur peste iot. caragiale, o. iii, 254. O să-i cumpăr scurteică, rochie şi şorţ. delavrancea, s. 190. Au dinainte şurţe de lînă, ţesute de casă, de coloare neagră, iar dumineca de coloare vînătă-închisă. mol-1 dovan, ţ. n. 159, cf. 160, manolescu, i. 229. Mama-mi coasă Şorţ cu flori, coşbuc, p. i, 103, cf. 126. Dimineaţa vin neveste Cu şorţul prins în cingătoare, goga, poezii, 10. în Ardeal, astfel de pestelci, şorţuri bogat colorate, se numesc zavelci. pamfile, i. c. 290, cf. 289. Purtau cătrinţe înguste, în care roşul avea io parte covîrşitoare, şi şurţe chindisite. agîrbiceanu, a. 114, cf. 529. Şurţele se ţes în 4 iţe din fire toarse foarte fin ca părul. pXcalX, m. r. 522, cf. 125, şăineanu, d. u., cade. Şurţul de cumpărat... este din ,,glot“ negru. apolzan, p. i, 160, cf. 159. Atîrnau... Şorţuri, fote, ii pe sfori, arghezi, vers. 254. Poartă şorţ negru, : ghiurt negru, cimber negru, dada Zvîca. stancu, d. ; 133, cf. DER, H ii 89, 132, 147, 208, 214, iv 106, xn ! 158, jarnîk-bîrseanu, d. 426, 433, 437. Cu şurţuri : de mătase, Să văd pe mîndra de-acasă. f (1888), 176. ; Horă mare de cocoane Tot cu şorţuri de cartoane, bibi-cescu, p. p. 215. Fetele de la regie... Se poartă cu fuste negre... Şi cu şoarţe de mătase, ciauşanu, v. 21, cf. tomescu, gl. 26. Mai de mult fără fuste, numai cu opreg şi şorţă, şi mai de mult cu 2 oprege. alr ii 3 352/2, cf. 3 321/260, 3 322/130, 141, 157, 182, 219, 228, 250, 260, 284, 791, 812, 833, 876, 899. Cu cătrinţa din o aţă Şi cu şorţul din alcaz Cumpărat de la Galaţi. folc. mold. i, 456. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mineri), care face parte din upiforma şcolarilor2 şi care se poartă peste haine. Veni de la şcoală Zulnia,... rezervată, cu şorţ negru, cu părul lins. brăescu, a. 176. De cînd porţi d-ta... şorţul pe taliei Unde le trezeşti? La bal? se-bastian, t. 209. îşi friza cu degete neliniştile, cînd danteluţele şorţului, cînd şuviţele bretonului, teodoreanu, m. ii, 14. Nu vă ruşinaţi să vă strecuraţi în şorţ cîte un bănuţ pe care vi-l dăruia pentru covrigi, p. constant, r. 94. — Pl. : şorţuri. — Şi: (regional) şârţă s. f., şort (tomescu, gl. 26) s.n., şoărţă (alr sn iv h 1180; pl. şoarţe) s. I., şurţ (pl. şi şurţi iser, şurţe alr ii 3 322/ 182, 833, alr sn iv h 1 180) s. n., ştirfă (pl. şurţe) s. I., şurt (jahresber. x, 214), şulţ (alr sn ii h 541/ 27), sorţ, surţ (jahresber. x, 214, com. din monor— reghin) s. n., surţă (jahresber. x, 214) s. f. — Din germ. Scliurz. Cf. săs. Surts. ŞORŢ* s. n. (Transilv.) Reputaţie proastă. Cf. lb, iser, ddrf, barcianu, alexi, w. O E x p r. A face 2639 ŞORŢAR -165- ŞOSEA (cuiva) şorţ = a defăima, a vorbi de rău. Cf. coman, gl. — PI. : şorţuri. — Şi : şort (pl. şoarte lb, iser, BARCIANU) S. n. LB, ISER, BARCIANU. — Etimologia necunoscută. şorţAr s. m. v. sorjar. I Ş(}RŢĂ s. f. v. şorţ*. ŞORŢÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.) Care are o reputaţie proastă. Cf. ddrf. — Pl. : şorţiţi, -le. — Şi: 'şortit, -ă adj. ddrf. — De la şorj*. ŞORŢULEŢ s.n. Diminutiv al lui şorţ1. 1. Cf. şorţ1 (l). Cf. costinescu. In Turcia, se pune noului-născut o scufiţă de mătase roşie şi un şorţuleţ roşu. candrea, f. 201, cf. tdrg, cade. Şorfulef şi pantofi nu vă mai cer. o. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 179, cf. 174. 2. Cf. şorţ1 (2). Copiii din clasa treia, in şorţuleţe cenuşii... erau tocmai în recreaţie, i. botez, b. i, 213. — Pl. : şorţuleţe. — Şorţ> + suf. -uleţ. ŞORtÎB s. n. v. şurub. ŞORUBAR s. n., s. m. v. şurubar. ŞORTJBĂ s. f. v. şurub. ŞORUBĂLÎ vb. IV v. şurubări. ŞORUBĂRÎŢĂ s.f. v. şurubărijă. ŞOS s. m. v. şoş. ŞOSÎ1 s. f. v. şosea. ŞOSEA s. f. I. 1. Cale de comunicaţie interurbană, pietruită sau asfaltată, (regional) şleau2 (II); stradă largă, la intrarea intr-un oraş, care continuă căile de comunicaţie interurbane. Un agiutoriu de cîţva salahori... să cuvine să se deie din ţară pentru facirea unui pod sau şose. buletin, f. (1833), 146a/21. Proprietarii de locuri de prin mahalale... au să între numai la osebita analoghie ce va urma a facerii şoselilor de prin mahalale, ib. 1501/24. Muşuroaiele. . . să întind mult pe laturile unei şosele vechi (drum făcut cu pietriş) care trece pe acolo, mn (1836), 271/46, cf. : 23/15, valian, v. Insula Faros... Alexandru cel Mare o împreună cu politia Alexandria prin o şosă. guşti, g. v. 94/25, cf. orescu, t. 3/21. Un bazin precum sînţ acele dupe şosea, descr. ape, 103/10, cf. stamati, : d. Şoseaua trece de-a lungul Munţilor Pirenei. rom. lit. 102/3. Nimica mai frumos şi mai pitoresc decît drumul acesta pe o şosea minunată, negruzzi, s. i, 325, cf. polizu. Astă şosea şi alee este unul din suvenirurile cele multe şi frumoase ce ne-a lăsat generalul : Kiseleff în guvernarea sa provizorie, bolliac, în contribuţii, i, 96. Am admirat foarte mult starea bună a şoselelor noastre, ghica, s. 561, ci. alecsandri, o. p. 92, 181, lm. I-au dat un bal popular la şoseaua Chi- i seleff. lăcusteanu, a. 163. Dincolo de Ştefăneşti, la kilometrul 21, laşi şoseaua şi apuci la stînga. cara- . giale, o. iv, 118, cf. slavici, v. p. 69. Pe marginea : şoselei doi oameni s-arătară, macedonski, o. i, 46, . cf. vlahuţX, o. a. iii, 90, ddrf, barcianu. Un nor de praf galben se ridică de la pămînt, mînat ca într-o : albie printre casele şi grădinele şoselei nepietruite. ■ delavrancea, v. v. 159. Tăbărîţi pe şanţul şoselei, ţăranii vorbeau liniştit, d. zamfirescu, v. ţ. 114, cf. :: ALEXI, V?., TDRG, BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 156. Dum- [ neata te faci inginer de poduri şi şosele, agîrbiceanu, : a. 125. Nu-i hi dumneata ingineriu care croieşte şu-şaua? hogaş, dr. i, 130, cf. 41. Şoseaua... trece prin mijlocul satului, strîmbâ, şerpuind printre rîpi. ibrăi- leanu, a. 7. Drumul acesta [ciobanii] îl căutau foarte bucuros pentru că nu era ,,şuşea“ (şosea) ca să bală oile la picioare şi puteau merge păscind. dragomir, o. m. 38. Nici urmă de şosele pietruite hu se vedea. N. A. BOGDAN, C. M. 151, cf. C. PETRESCU, S. 139, CADE. N-am chef să-mi frîng gîiul pe şosele de dragul sportului automobilistic I rebreanu, r. i, 153. Ici şi colo se ridică Cîte-un nour alb de praf. .. Străjuind şoseaua mică. TOPÎRCEANU, O. A. I, 186, cf. D. BOTEZ, F. S. 6. Jăndarii bat toată ziulica şuşaua, doar or pune laba pe tine I popa, v. 86, cf. sebastian, t. 20. Aceste vorbe de laudă priveau cele cîteva şosele asfaltate său pietruite care leoyă capitala cu regiuni bine cunoscute ale ţării noastre şi ale Europei, sadoveanu, o. xv, 289, cf. xiii, 214, xviii, 500, scriban, d., vianu, a. p. 147. Oricine a observat desigur că şoselele sînt bombate (pentru scurgerea apei), cv 1949, nr. 9, 28, cf. ltr. Şoseaua era lutoasă, încărcată de un strat gros de colb uscat. CĂLINESCU, E. O. I, 103, cf. CAMIL PETRESCU, O. III, 260, stancu, r. a. i, 97. Din cînd în cînd, la marginea şoselei perfect asfaltată, un han curat, elegant, v. rom. noiembrie 1954, 67, cf. scl 1955, 116. Ar vrea să ştie care dintre ele e cea care se plimbă cu el seara pe şosea. demetrius, a. 32, cf. graur, e. 50. Şuşeaua-i plină de maşini nemţeşti, h. lovinescu, t. 207, cf. 99, dp, preda, m. 38. Şoseaua, răscolită, era învăluită tntr-un nor imens de praf. t. popovici, s. 345. Foaie verde şi-o lalea Trece mîndra pe şuşa. mat. folk. 499, cf. 1322, şez. viii, 125. Şuşelele-s rele că nu le (ine dtn scurt premaru. graiul, i, 23?, cf. 50, 402, 471, i. cr. iv, 234, pamfile, c. ţ. 35. Trecea mîndra pe şuşea Parcă nici nu mă vedea. Com. din fostul judeţ vîlcea. Ibovnicul din vîlcea Îmi ţine calea-n şuşea. ciauşanu, v. 30, cf. 22, alr i 801. Tot omu trebuie să iese la şuşa s-o facă. alr ii 3 010/876, cf. ib. 6 478/514, a iii 16, iv 5, v 19, 26, vi 26, ix 1, 4, cl 1961, 463, scl 1963, 386. Prin sal îi şoseaua glodoasă. folc. mold. i, 116. <0> (Urmat de determinări care indică apartenenţa administrativă) Drumul lui Traian.. . trece de la miazăzi spre miazănoapte, pe unde astăzi se face şoseaua judeţeană, odobescu, s. ii, 451. Pe şoseaua comunală... Cei mai de seamă gospodari din sat Se ceartă': minulescu, v. 134. Viişoara e proprietatea lui... Un parapet de iarbă încoronat de gardul viu o desparte de şoseaua judeţeană, vinea, l. i, 96. Şuşaua naţională. a iii 7. + P. e x t. (Popular) Drum; uliţă. El luă poziţie lîngă satul Călugăreni... în contra armiei turceşti de 200 000 inşi, ce era bine întărită în o tabără şi de oastea română dispărţită prin o molaştină pe care ducea o îngustă şosee pe o iezetură. calendar (1856), 88/1, cf. a iii 1, 4, 7, alr sn iii h 905, lexic reg. 57. 2. Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. Cf. pontbriant, d., şXineanu, d. u., scriban, D., DM. 3. (Suspect; sens etimologic) Dig. Cf. pontbriant, d., costinescu, şXineanu, d.u. II. (în trecut) 1. (Olt., Munt. şi Mold.) Muncă obligatorie pe care administraţia comunală o pretindea de la ţărani pentru construirea sau repararea şoselelor (II). M-apucase pentru şuşe, noroc că bietul Neculai a găsit ţidula. contemporanul, vi1( 494. De ai banii birului, a pămîntului, de faci straja şi şuşaua-habar n-ai de boieresc, conv. lit. xliVj, 655, cf. ciauşanu, gl. Tot omu trebuie să iasă să-şi facă şuşaua. alr ii 3 010/899. Rămîneam cu şuşeaua rămăşiţă. ib. 3 505/812. 2. (Olt. şi prin Munt.) Impozit prin care se asigura întreţinerea soselelor (I 1). Cf. alr i 384/800, 803, 810, 900. — Pl. : şosele. — Şi: (regional) şoseăuă (a iv 5), şoşeâ (pontbriant, d., alr i 384/803, 801/582, 708, 870, 887, 986, alr ii 3 010/872, udrescu, gl,), şuşăuă (a v 26, vi 26), şusă (ib. ix 3), şuşeă, şişă (ib. iii 4), sosea (alr i 384, 801, alr n 3 010/928, a ii 6, udrescu, gl.), soş6 (alr i 801/424), suşeă (ib. i 801/418? 522, 22 - c. 427 2651 ŞOSEAUĂ -166- ŞOŞET 530, 550, 865, a iii 4, ix 2, 5), (Învechit, rar) şos6, şosăe s. f. — Din fr. cliaussee. ŞOSEÂXJĂ s. f. v. şosea. ŞOSÎE s. f. v. şosea. ŞOSEL vb. I. Tranz. (Rar; complementul indică drumuri) A şoselui. Cf. dm. + (Complementul indică o zonă geografică) A înzestra cu o reţea de şosele (I 1). Cf. DL, dm, scl 1970, 14, 19. — Prez. ind.: şoselez. — De la şosea. ŞOSELÂR s. m. (Prin Olt. şi Munt.) Muncitor care lucrează la pietruirea sau asfaltarea unui drum. Cf. alr i 805/846, alr ii 6 478/928. — Pl. : şoselari. — Şi: şuselăr (alr i 805/846), soselâr (alr ii 6 478/928) s. m. — Şosea + suf. -ar. ŞOSELARE s. f. (Rar) Şoseluire. Cf. dm. — Pl.: şoselări. — V. şosela. ŞOSELĂT, -Ă adj. (Rar; despre drumuri) Şoseluit. Cf. DM. — Pl. • şoselaţi, -te. — V. şosela. ŞOSfiLE* s. f. pl. v. şoşele. ŞOSELE* s.f. (pl.) v. şuşă. ŞOSÎLI s. f. pl. v. şoşele. ŞOSELUÎ vb. IV. Tranz. (Complementul indică drumuri) A transforma în şosea (I 1) prin pietruire sau asfaltare; (rar) a şosela. Cf. costinescu, ddrf, tdrg, ŞĂINEANU, D.U., CADE, SCRIBAN, D., DM. O A b-s o 1. Cavarna face gospodărie serioasă, şoseluieşte, plantează, împroprietăreşte văduvele şi orfanii de război. SADOVEANU, O. X, 420. — Prez. ind. : şoseluiesc. — Şosea + suf. -ui. ŞOSELUfRE s. f. Acţiunea de a ş o s e 1 u i şi rezultatul ei; (rar) şoselare. Şoseluirea a două uliii principale din urbe. i. ionescu, d. 112, cf. costinescu, DDRF, DM. — V. şoselui. ŞOSELUÎT, -Ă adj. (Despre drumuri) Pietruit; asfaltat. Cf. ddrf. Drumuri şoseluite. tdrg 1 461, cf. cade 1 256. Am apucat spre Brăeşti pe un drum şoseluit şi trăgănat. sadoveanu, o. viii, 382, cf. xv, 296, scriban, d. 1 285. — Pl. ! şoseluiţi, -te. — V. şoselui. ŞOSELtJŢĂ s.f. 1. Diminutiv al lui ş o s ea (I 1). De acolo, pe o şoselufă îngustă pe malul Moldoviţei, am plecat spre ... Deia. conv. lit. xi, 99, cf. cade. Pe şoselufă, cătră poartă, întru întîmpinarea noastră, vine un fermier tînăr încă. sadoveanu, o. ix, 276, cf. cl 1961, 463, dm. 2. (Regional; în forma şuşăluţă) Drum îngust printre ogoare. V. drumeag (Drăguşeni—Fălticeni). Cf. glosar reg. — Pl. : şoseluţe. — Şi: (regional) şuşăluţă s. f. glosar reg. — Şosea + suf. -ăluţă. ŞOSfi'i'Ă s. f. Ciorap scurt, care acoperă picioru pînă deasupra gleznei. Umilea în faţa tovarăşilor cu şosete un plod de spălătoreasă, i. botez, b.i, 214. O bicicletă pedalată frenetic de două picioare de licean — cu pantaloni scurţi şi şosete — despică în două grupul clienţilor, teodoreanu, m. ii, 76, cf. vinea, l. i, 58, dm. <0> F i g. Labele lui pluşate, încălţate cu patru şosete albe, mătăsoase, s-au înălţat grabnic din frunzele troscotului, klopştock, f. 216. — Pl. : şosete. — Din fr. cliaussette. ŞOSIÂRCĂ s. f. v. sosiarcă. ŞOSÎÎRĂ s. f. (Franţuzism învechit, rar) încălţăminte. Milioane de bani să varsă pentru fiecare an numai în Europa pentru articolul pieilor şi lucrărilor lor, ca să facă felurimi de şosure, de la imineii ţăranului pînă la eleganta botină a damei din Paris, isis (1859), 122 ^8, cf. alexi, w. — Pl. : şosure. — Şi : şoştiră s. f. alexi, w. — Din fr. chaussure. ŞOŞ s. m. (Transilv., Maram. şi Bucov.) Stîlp, bîrnă, grindă. Cf. lb, pontbriant, d., rev. crit. iv, 196, caba, săl., coman, gl., com. din lugaşu de jos — oradea, chest. ii 112/52, 211, 260, 269, 401, 119/269, 271/330. Pun patru cunun care să răd'ică im mai mulţ şăş. alrt ii, 122, cf. 331, alr i 650, 654, alr ii/i mn 126, 3 840/157, 228, 235, 250, 260, 279, 574, alr ii 6 429/192, 228, 260. Şoş de uşă. a i 12, cf. 13, 17, 20, 21, 22, 23, 26, 31, 34, 35, 36, lexic reg. ii, 81, 113. Cîţi şoşi îţi trebe la gard? mat. dialect, i, 96. A bătut în pămînt nişte şoşi de stejar, ib. 193, cf. glosar reg., teaha, c.n. 270- + (Transilv.) Proptea de lemn. Cf. KLEIN, D. 425, ISER, POLIZU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, alexi, w. + (Regional) Sein dură groasă folosită in construcţii (Alba Iulia). Cf. cv 1950, nr. 4, 34. — Pl. : şoşi şi (n.) şoşe (glosar reg.), şoşuri (ib.) - Şi: şos (a i 23), şoaş (alr i 654/190), şorş (chest. ii 112/401), şeş (caba, săl., chest. ii 111/269, 112/ 269, alr i 650/341, 654/266, 278, 333, 335, 337, 339, 341, 345, 355, 357, 359, lexic reg. ii, 108), şăş s. m. — Din magh. sas [fa]. ŞOŞĂÎ vb. IV v. şoşoi*. ŞOŞĂIÂLĂ s.f. (Rar) 1. Şoşoit (1). Cf. scriban, d. 1 285, 1 291. 2. Şoşoit (2). Cf. scriban, d. 1 285, 1 291. — Pl. : şoşăieli. — Şoşăi + suf. -eală. ŞOŞĂÎT s. n. v. şoşoit. ŞOşAitGR, -OÂRE adj. v. şoşoitor. ŞOŞEA s. f. v. şosea. ŞOŞfiLE s. f. pl. (Familiar ; în e x p r.) Cu şoşele, cu (sau şi) momele sau, rar, cu momele, cu şoşele = cu făgăduieli mincinoase, cu înşelătorii. Umbla cu şoşele, cu momele să înduplece pre fată a-l lua de bărbat. ispirescu, l. 47, cf. id. m.v. 34. Ademenea pe altele cu şosele, cu momele şi, cînd le încolţea, vedeau pe dracul, macedonski, o. iii, 55, cf. philippide, p. 139, barcianu. Ce făcu, ce drese, cu şoşeli, cu momeli, că ţiganca o adormi, delavrancea, s. 257, cf. alexi, w., tdrg, pamfile, j. iii, 94, şăineanu, d.u., cade, gr. s. vii, 282, scriban, d., dm, popescu, b.iv, 44. Cu şoşele, cu momele, l-o îndoit de i-o spus toată patarania. şez. xxi, 30. Cu momele, cu şoşele nu se face ciorba, zanne, p.iii, 525. <0> (Cu parafrazarea expresiei) Plăcerea unui amorez E ca s-o ia cu ploconeli, Tot felul de şose-li-momeli, Şi bucăţica să-şi gătească-n ele. gorun, f. 117. — Şi: (rar) şoşeli, şosele, şos61i s. f. pl. — Formaţie onomatopeică. ŞOŞELI s.f. pl. v. şoşele. ŞdŞET s. n. (Rar) Foşnet. Cf. tdrg, cade, scriban, d., dm. De vînat, el n-a vînat, Orişicît s-a zbuciumat, De zbieretul oilor, De răgetul vacilor, ... De şoşetul frunzelor, teodorescu, p.p. 149, cf. marian, s.r. i, 39. — Pl.: şoşele. — Formaţie onomatopeică. Cf. ş o ş o t. 2676 ŞOŞOALE -167- ŞOTAN ŞOŞOÂLE s. f. pl. (Regional) Palavre. V. palavră (Chişindia —Vaşcău). Cf. cv 1950, nr. 11 — 12, 39. — Formaţie onomatopeică. Cf. ş o ş e1 e, ş o ş o a-n e. ŞOŞOĂNE s. f. pl. (Regional) Vorbe amăgitoare; minciuni (1) (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. O E x p r. A duce (pe cineva) eu şoşoane = a păcăli, id. ib. — Formaţie onomatopeică. Cf. şoş ele, şo-ş o a 1 e. ŞOŞdll s. m. (Argotic) 1. Iepure. Cf. dm, şez. vii, 103, com. din stbaja—rădăuţi. + Pui de Iepure. Cf. ARH. OLT. XXI, 276, L. COSTIN, GR. BĂN. 195, I. CR. V, 375. 2. Epitet pentru un copil în faşă. Cf. coman, gl. Umblă cu şuşoiul în braţe, udrescu, gl. 3. Epitet ironic pentru ţigani. Scoală-n sus, gaiţă I Uite, mă, a-nvial şoşoiu I bacalbaşa, m. t. 168, cf. bl ii, 116, 188. — Pl. : şoşoi. — Şi ! şuşoi, şuşui (coman, gl.), suşoi (id. ib.) s. m. — Din ţig. SoSoj. ŞOŞOÎ2 vb. IV. 1. I n t r a n z. (Despre frunzele mişcate de vînt, despre ape etc.) A produce un zgomot slab (şi continuu); a şuşui2 (1), a şîşîi (1). V. foşni, fîşîi, şopoti, şuşoti, murmura (1), susu-r a. Cf. cade, scriban, d. 2. Intranz. şi tranz. A şopti (1). Cf. marian, na. 70, tdrg, cade. Haramu gemu puţin şi începu să şoşăie iar din buze o rugăciune, rebreanu, nuv. 121, cf. scriban, d., dl, alr ii/i mn 11, 6 880/235, 514, 705. 3. T r a n z. (Rar) A şopti (2). Buzele îi şoşăiau într-una: — Nu-i bine aşa . . . Nu-i bine. rebreanu, i. 290. Şoşăi cu buzele uscate: — Aaa . . . vai de mine I ce-i asta ... ? id. nuv. 226. — Prez. ind. : şâşoi şi şoşoiesc. — Şi : şoşui vb. IV. — Formaţie onomatopeică. Cf. ş o ş o t, ş o ş e t, ş o ş o ş o. ŞOŞOÎT s. n. Faptul de a şoşoi2. 1. Zgomot slab (şi continuu) produs de mişcarea frunzelor bătute de vînt, de curgerea liniştită a apei etc. ; şuşuit1 (I), şîşiit (1), (rar) şoşăială (1). V. foşnet, f 1 ş î i t, murmur (1), şopot. Şoşoitul din făgădaie i-a îmbiat setea buzelor arse. popa, v. 115, cf. dl. 2. Vorbire în şoaptă ; zgomot produs de cineva care şopteşte (1); şuşuit1 (3), (rar) şoşăială (2). Cf. cade. — Pl.: şoşoituri. — Şi: şoşăit s. n. cade 1 256. — V. şoşoi*. ŞOŞOITOR, -OĂRE adj. (Despre frunze, ape etc.) Care şoşoie2 (1); şuşuitor. Cf. cade, dl. — Pronunţat: -şo-i-. — Pl.: şoşoitori, -oare. — Şi: şoşăitor, -oare adj. cade 1 256. — Şoşoi* + suf. -tor. ŞOŞdN s. m. (Mai ales la pl.) încălţăminte de iarnă (din pîslă, din cauciuc etc.) care se poartă peste pantofi sau peste ghete. Mi-am pus şoşonii şi paltonul şi am plecat, caragiale, o. i, 277. în picioare tîrîie rămăşiţele unor foşti şoşoni, vlahuţă, o. a. ii, 91, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., BIANU, D. S., ANGHEL, PR. 35. Pe urma la, în rînd cu lumea, cu-ai mei şoşoni smerit eu calc. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 193, cf. TDRG, BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 75, NICA, L. VAM. 233, ŞĂINEANU, D. U., cade, minulescu, vers. 173. Trecătorii se răsuceau în călcîiul şoşonilor, întorcînd spatele vîntului. c. pe-trescu, c. v. 135, cf. i. botez, b. i, 66. îşi scoase paltonul, căciula şi şoşonii, ca pe nişte lucruri netrebnice. sadoveanu, o. vi, 633, cf. xix, 232, scriban, d. Soldaţii ... se vor mîngîia cel puţin cu gîndul că împăratul lor are flanele şi şoşoni, arghezi, p. t. 30. Otilia merse apoi, tîrşiindu-şi şoşonii prin nămeţi, călinescu, e.o. ii, 274, cf. i, 178. + încălţăminte de casă făcută din pîslă. Cf. DM. — Pl. : şoşoni. — Din fr. ehausson. ŞOŞONEÂLĂ s.f. (Regional) 1. Şuşoteală (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, gl. S-aud şoşoneli în odaie. id. ib. 2. Amăgeală; uneltire (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. O E x p r. A lua (sau a duce) cu şoşo-ncle (pe cineva) = a minţi (2), a amăgi (pe cineva). Cf. id. ib. A dus-o cu şoşonele şi ea l-a crezul, ca proasta. id. ib. — Pl. : şoşoneli şi şoşonele. — Şoşoni + suf. -eală. ŞOŞONETE s. m. v. şuşumete. ŞOŞONÎ vb. IV. (Prin vestul Munt.) 1. Intranz. A şuşoti (2). Cf. udrescu, gl. Şoşone amîndoi în odaie. id. ib. + Refl. A se sfătui în şoaptă. Aşa (se) şoşonesc ele cînd se întîlnesc. udrescu, gl. 2. T r a n z. (Complementul indică persoane) nă minţi (2), a amăgi. Cf. udrescu, gl. L-a şoşonii pî A i-a luat casa. id. ib. — Prez. ind. : şoşonesc şi şdşon. — Formaţie onomatopeică. Cf. şoşoane. ŞOŞOŞd interj. (Adesea cu valoare verbală) Cuvînt care redă zgomotul făcut cînd se vorbeşte în şoaptă. Toată ziua: şoşoşo. pamfile, j. ii, 414, cf. dl, dm. <0> (Substantivat) Ce (mai) atîta şoşoşo pe voi acolo? udrescu, gl. (E x p r. ; prin nord-vestul Munt.) A duce (sau a lua pe cineva) cu şoşoşo sau a umbla cu şoşoşo = a spune (cuiva) vorbe amăgitoare, linguşitoare. Umblă pe lingă mine cu şoşoşo; crede că eu nu bag de seamă. id. ib. — Onomatopee. ŞOŞOT s. n. 1. Sunet uşor produs de curgerea liniştită a apei. V. şopot1 (2), susur, murmur. Cf. lexic. reg. ii, 32. Abia s-aude şoşotul apei. udrescu, gl. 2. (Regional) Şuşoteală (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. 3. (Regional) Zvon; cleveteală (Săpata de Sus — Piteşti), udrescu, gl. Umblă prin sat şoşotul cum că ei au omorit şi au fugit. id. ib. <0> E x p r. A umbla în şoşot = a cleveti; a unelti. (Cu schimbarea construcţiei) Pe unde-i vezi numa-n şoşoi umblă. id. ib. 4. (Prin nord-vestul Munt;; în e x p r.) A lua (pe cineva) Ia şoşote = a cicăli (pe cineva). Cf. udrescu, gl. Iar mă ia la şoşote nebunul ăsta. id. ib. — Pl.: şoşoie. — Formaţie onomatopeică. ŞOŞOTEÂLĂ s. f. v. şuşoteală. ŞOŞOTÎ vb. IV v. şuşoti. ŞOŞTĂR s. n. v. şiştar1. ŞOŞTOÂCĂ s.f. v. şiştoară. ŞOŞTOMÂG subst. (Prin Transilv.) Mănunchi îndesat de paie1. Cf. vaida. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş o m o i o g. ŞOŞtJRĂ s. f. v. şosură. ŞOT s. n. Lac sărat, frecvent în zonele de stepă şi în semideşerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsînd depozite de săruri. Cf. der. m. d. enc. — Pl. : şoturi. — Din fr. chott. ŞOTĂN s.n. (Prin Olt.) Deal cotit. Cf. lexic reg. ii, 17, 32. 2696 ŞOTĂR -168- ŞOTOROAGĂ — Pl. : şoţane. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o 11 n g2. şOTĂR s. n. v. şoatăr. . ŞOTĂRGs, -OÂSĂ adj. (Regional; despre terenuri) 1. Cu mult pietriş (Petroşeni). mat. dialect. i, 268. 2, Nisipos (1) (Iscroni — Petroşeni). a iii 7. , 3. Cretos (Pecinişca —Băile Herculane). alr ii .5,064/2. , — .Pl.: şotăroşi, -oase. — Şoatăr + suf. -os. ŞOTCÂN s. m. (Prin Bucov.) Copil neastlmpărat, neascultător. Cf. lexic reg. 109. — Pl.: şotcani. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o t c ă1. Ş<5tcĂ< s. f. sg. (Regional; mai ales în imprecaţii) Duh rău ; drac. Com. din bucovina, cf. lexic reg. 109. Şot'ca să ţe ieiel 1. rom. 1963, nr. 2, 41. Rîde şotcă De potcă, se spune despre două persoane care rîd una de cealaltă, deşi amîndouă sînt la fel de ridicole. Cf. .zanne, p.ii, 734. — Şi: şotcu s. m. Com. din bucovina, lexic reg. 109. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o t e a. şOTCĂ» s.f. V. jotcă. Şd.TCU s. m. v, şotcă1. şdTEA s. m. art. v. sotea. ; ŞOTfiLNIC, -Ă adj. (Bucov. şi prin nordul Mold.) - Care face şotii (1). Cf. pamfile, a. r. 260, dr. iv, 848, 'LEXIC reg. ii, 122, glosar reg. — Pl. : şotelnici, -ce. — Şi : şoticlnic, -ă adj. dr. iv, 848. , — Şotie + suf. -elnic. ŞOTÎ vb. IV v. şuti*. ŞOTIE s.f. 1. (Familiar; adesea construit cu verbe ca,,a face“, ,,a păţi", ,,a juca“ etc.) Glumă, păcăleală, festă ; poznă, năzbîtie ; p. e x t. faptă menită să pună pe cineva in încurcătură, să-i producă neplăceri. Am pătimit O sută de şotii ş-o mie. alecsandri, t. 69. Ai păţit şotii! Şpune-le, să ridem şi noi. id. t.i, 456, cf. 'cmac, n, 391. Cartea mea mi-a făcut şotia asta; tn *urma cetirei ei am visat atîtea lucruri extraordinare. eminesciî, p.l. 38. Nu era zi lăsată de Dumnezeu ca ele să nit cfiicoleaşcâ la spatele lui, să nu-i facă fel de fel de şotii, gane, ap. cade. îndată ii veni în minte lui Făt-Frumos că Vrieşul zmeilor trebuie să-i fi făcut şotia, creangă, o. 168, cf. id. a. 112, sevastos, n. 331, ddrf. Cumnatul, obişnuit cu şotiile şi ironia Annicufei, nu se putea deprinde cu ideea că un alt om s-o iubească serios, d. zamfirescu, r. 217, cf. alexi, w. A Jacul şotia I pamfile, j. ii, 414, cf. ni, 94. Cu toate şotiile lui Mitu, ti e drag, că e băiat bun, pricepui şi harnic. brătescu-voineşti, î. 75. Nu cumva să-mi fi făcut şotia călugărul naibii? hogaş, m.n. 122, cf. pascu, s. 246, dr. iv, 158, 848, cade. Are să-i joace şotia lui Gică, precum le văd. c. petrescu, c. v. 297. îi puneau la cale lot felul de şotii şi lot felul de blăstămăţii, numai ca să-l sperie şi să-i facă zile fripte, popa, v. 8. Nimic din ce publicau gazetele nu era de actualitate, nici campionatele de box, ... nici şotiile lui Haralambie Nicu-liţă, regele munţilor, sadoveanu, o. ix, 208, cf. scriban, d., dr. x, 333. Rîdeau ca nişte copii la o şotie bună, camil petrescu, o. iii, 559, cf. ii, 283. Măi oameni buni, de ce vă (ineţi voi de şotii? stancu, d. 56, cf.id. H. a.i, 36. în pauze citea, în loc să stea la taclale sau să se fină de şotii.’beniuc, m. c. i, 279. Te ţii de şotii, moşule, h. lovinescu, t. 159. Cînd mergea în vizită, cu toate dăscălelile mamei sale, era imposibil să nu facă vreo şotie. t. popovici, s. 88. Supărat de şotia ce t se făcuse^ s-au dus acasă la moşnegi, sbiera, p. 48, cf. 221. Dracu, de ciudă, lot face şotia omului, că-i sacă o mină ori un picior, ca să-l pedepsească pentru necre-dinfă. şez. i, 242. îşi luă tălpăşifa de acolo, blâslămînd pe cioară că i-o făcut şotia. ib. iii, 187. Şi-şi puse tn gînd să facă o şotie copilei-ursiiă lui după prorocia babei r— doar a lua-o naiba..ib. vi, 110, cf. i. cr. ii, 303, com. din straja—rădăuţi. 2. (Regional) Şiretlic (1); înşelăciune. Văzu el că în lupta dreaptă nu se putea măsura cu Mihai, şi începu a umbla cu şotia, ispirescu, m. v. 33. Ivan ... pricepu şotia şi, după ce lăsă de-i mai bătură oleacă, . .. plecă acasă. şez. i, 34. — Pronunţat: -i-e. — Pl.: şotii. — Cf. ucr. m y t k a, -rom. ş o d. ŞOT1ELNIC, -Ă adj. v. şotelnic. ŞOTIÎR s. m. (Prin Mold.) Persoană care face şotii (1). Cf. dr. iv, 158, i. cr. ii, 303. — Pronunţat: -ti-er. — Pl. : şotieri. — Şotie + suf. -ar. Ş0X1(5S, -OÂSĂ adj. (Bucov.) Care face şotii (1). Cf. pamfile, j. ii, 414, iii, 94, lexic reg. ii, 126, glosar reg. — Pronunţat: -ti-os. — Pl. : şotioşi, -oase. — Şotie + suf. -os. şdriş s.n. (Mold., prin Bucov. şi Transilv. ; şi în sintagma polcă şotişă) Numele unui joc cu lăutari; melodie după care se execută acest joc. Cf. alexi, w., pamfile, j. ii, 263, 414, cade, h iii 229, 432, x 112. — Pl. :? — Şi: Şotişă (accentul necunoscut, pamfile, j. ii, 263, h iii 229, x 112) s. f., sotiş (accentul necunoscut, h vi 51) s. n., sotişă (accentul necunoscut, VARONE, D.) S. f. — Din germ. Scliottiscli [polka]. ŞOTIŞĂ s. f. v. şotiş. ŞOT1TĂ s. f. (Prin vestul Munt.) Ţuică foarte slabă, obţinută la sfirşitul distilării; p. e x t. ţuică slabă. Cf. tomescu, gl. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞOTING* interj, v. şontîc. / ŞOTING*, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) încovoiat ; strîmb. Cf. udrescu, gl. Are nasul lung şi cam şotîng. id. ib. <0> (Adverbial) Calcă şotîng. id. ib. O- (Substantivat) Vine şotînga să-mi ceară căruia. id. ib. — Pi.: şotîngi, -ge. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o t a n, ş o n-ti c. ŞOTÎRLÂC subst. (Regional) Fir de cînepă tors mai gros. Com. din lazuri de beiuş—beiuş. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞOTdl s. m. (Regional) Pui de iepure (Beloţu — Craiova). gl. olt. — Pl. : şoloi. — Cf. şoşoi1, j o t a n. ŞOTOLÎG s. m. (Regional) Om deşelat (Rîmnicu Vll-cea). lexic reg. 86. — PL: şotoligi. — Etimologia necunoscută. ŞOTORÂLĂ s. f. v. ciotorcală. ŞOTORÎ vb. IV v. ciotorl. Ş(5X0110 interj, v. ciotoro. ŞOTOROÂGĂ s. f. v. şotroagă. 2721 ŞOTOROANGĂ — 169 — ŞOVAR ŞOTOROÂNGĂ s. f. v. şotroagă. ŞOTOROG, -OAGĂ adj. (Regional) Strimb, Încovoiat. Şotoroagă boloroagă, Nouă coţi de lemn întreagă (Osia), păsculescu, l. p. 92, cf. 378, pascu, s. 215. — Pl. : şotorogi, -oage. — Etimologia necunoscută. Cf. şontorog. ŞOTROÂCĂ s.f. v. şotroagă. ŞOTROAGĂ s. f. (Depreciativ) 1. (Regional, mai ales în Mold.) încălţăminte veche, uzată sau prea mare, nepotrivită pe picior. Cf. pamfile, i. c. 348, şXineanu, d.u. Un băiat în nişte şotrogi. scriban, d., cf. DM, şf.z. ix, 34, fd iv, 47, lexic reg. 62. 0> (Ca epitet, precedlnd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Ce mai faci cu şotroacele alea de opinci? udrescu, gl. + (Regional) Obiect vechi, uzat, de proastă calitate (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, gl. <0> (Ca epitet, precedind termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Mai am o şotroacă de căruţă, e herbelişte. id. ib. O ciotoroangă de putină cu cercurile rupte. id. ib. 2. (Prin Mold. şi Munt.) Epitet pentru o persoană infirmă sau în vîrstă. V. şontorog, hodorog. Cf. LEXIC REG. 62, UDRESCU, GL. — Pl. : şotroage. — Şi: şotroăcă s. f., şotrfig (pi., şotrogi) s. m., şotoroăgă(pamfile, i. c.. 348, şXineanu, d.u.), şotoroăngă (udrescu, gl.), ciotoroăngă s.f. — Etimologia necunoscută. Cf. şotorog. ŞOTROAPĂ1 s. f. (Prin Bucov. şi Mold.; depreciativ) Persoană cu mersul urît. Com. din straja — rXdXuţi. Trece Ion. Da-i drept şotroapă! cv 1951, nr. 2, 35. — Pl. : şotroape. — Cf. ş o n t r o p. ŞOTROAPĂ* s. f. (Regional; depreciativ) Femeie bătrînă şi urîtă (Bonţ—Gherla). Cf. coman, gl. — Pl.: şotroape. — Din magh. satrafa. ŞOTR(5(î s. m. v. şotroagă. ŞOTRON s. n. 1. (Şi, regional, în construcţia de-a şontronul) Joc de copii în care jucătorii, sărind Intr-un picior, pe rînd, lovesc o pietricică, o bucăţică de ţiglă etc., fădiid-o să treacă prin despărţiturile unei figuri (dreptunghiulare) desenate pe sol; (regional) ştrenche (1), de-a clasele (v. clas ă), de-a şcoala (v. şcoală I 4), la şchiopică (v. ş c h i o p i c ă). Cf. prot.— pop., n. d. O sumedenie de copii ţipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la şodron. delavrancea, h. t. 93, cf. tdrg, pamfile j. i, 34, 134, şXineanu, d.u., cade. Jocurile de atunci erau din cale afară de nebuneşti. Şodronul, pichiul, oina. brXescu, a. 126, cf. scriban, d., ii iv 59. Vreau numai de-a şontronul să ne jucăm, cv 1950, nr. 4, 39. Hai la şotron, alr sn v mn h 1 300/728. 2. Figură (dreptunghiulară) cu mai multe despărţituri, desenată pe sol, folosită la şotron (1); (regional) ştrenche (2). Cf. tdrg, cv 1950, nr. 4, 39. — Pl.: (2) şotroane. — Şi: şodrân, (regional) şon-tr6n s. n. — Etimologia necunoscută. Cf. fr. c h a u d r o n „căldare“. ŞOTR6PEA s. m. art. v. şontropea. ŞOTRIj s. n. (Regional) Rochie de lînă (Mîrleanu — Cernavodă). Cf. h ii 282. — PI. s ? — Etimologia necunoscută. ŞOVAl* interj. (Regional; cu valoare verbală; adesea repetat) Cuvînt care sugerează mersul şovăitor al cuiva. Încotro şovăi, tot de belea dai. pann, p. v. i, 69/8. Şovăi, şovăi, Tot de mine dai. zanne, p. ii, 740. — Cf. ş o v ă i1. ŞOVAl» s. n. (învechit) Eschivare ; pretext1; subterfugiu. Să n-aveţi într-aceasta nice un şuvăi. dosoftei; ap. tdrg, cf. scriban, d. ' — Pl. : ? — Şi : şuvăi s. n. — Cf. ş o v ă i1. ŞOVAN* s. m. (Omit.; prin Olt.) Uliu ( Accipiter gentilis). Cf. bXcescu, pXs. 164. Eretele, . gîrvanul, şovanul iau pui de găină. id. ib. 209. — Pl, : şpvani. — Şoavă* + suf. -an. ŞOVAlV* s. n. (Prin Munt. ; probabil) Obiect care face parte din zestrea unei fete. Îşi spală darurile, Darurile, şovanile. pXsculescu, l. p. 57, cf. 379. . — Pl. : şovane. — Etimologia necunoscută. Cf. ci o vei. ŞOVAN3, -Ă adj. (Regional) Strimb (Berzovia — Reşiţa), cl 1962, 324. — Pl. : şovani, -e. — Cf. şovăi1, şovîi, şoveu. ŞOVAR subst. 1. S. m. Numele mai multor plante : a) papură1 (1) (Typha angustifolia şi laiifolia). Cf. gcr i, 355/29, polizu, pontbriant, d., cihac,. ii, 392, LM, CONV. LIT. XX, 1 018, BRANDZA, FL. 464, ENC. ROM,, BARCIANU, GRECESCU, FL. 640, N. LEON, MED. 56, TDRG,. CADE, SCRIBAN, D., BXCESCU, P. 28, DM, BORZA, D. 173, . 174, h xvm 287, alr i 1 907/35, 40, 45, 56, 59, 63, 320; b) trestie (Phragmites communis). Cf. pontbriant, d., cihac, ii, 392, ddrf ; c) pipirig (Scirpus palustris). Cf. ciiiac, ii, 392, alr sn iii h 637/605; : d) rogoz (Carex silvalicaşi pilosa). Cf. ciiiac, ii, 392, DDRF, PANŢU, PL., DM, BORZA, D. 41, ALR I 1913/343 ; e) plantă acvatică cu frunze plutitoare şi cu fructe ţepoase, în formă de măciucă (Sparganium ramosum). Cf. DAMÉ, T. 187, GRECESCU, FL. 641, TDRG, CADE, SIMIO-NESCU, FL. 276, SCRIBAN, D., DM, BORZA, D. 163 ; f) (şi în sintagma şovar de munte, ddrf,.brandza, fl. 494, DAMÉ, T. 189, TDRG, PANŢU, PL., CADE, DM, BORZA, D. 133) plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina subţire şi dreaptă, cu frunze înguste şi flori mici, ■ verzi sau nuanţate cu violet ; creşte prin fîneţe şi locuri umede (Poa trivialis). Cf. borza, d. 133 ; g) trestie : de cîmp (Calamagrostis epigeios). Cf. id. ib. 37; h) capul-şarpelui (Echium rubrum). Cf. id. ib. 63; i) (prin sudul Transilv.) varga-ciobanului (Dipsacus silvester). Cf. pXcalX, m.r. 17, borza, d. 60 ; j) (prin vestul Transilv.; In forma şuvar) stînjenel (Iris germanica). Cf. borza, d. 88 ; k) (regional) iarbă-albastră (Molinia coerulea) (Certeze—Sighet.ul Marmaţiei). Cf. id. ib. 112. [Casele] să fie acoperite ori de olane, ori de şindrilă, iar nu de şovar sau de trestie şi de scoarţe, pentru primejdie de foc. prav. cond. (1780), 144. Umplut mulţime de coşniţi, pe care le făcusem însumi de papură 'şi de şovar. gorjan, h. ii, 65/4, cf. costinescu. Trestia' şi şovarul sînt scumpe în Bărăgan. odobescu, s. iii, 18, cf. i, 148. O parte din fin .. . era băltăreţ, amestecat cu şovar şi cu mînzoc şi nu-l mîncau bucuros boii. slavici, v.p. 55. De-a lungul ţărmului sting se-nştră satele în lanţ; case mici, tüpilate, -bordeie acoperite cu şovar. vlahuţă, s.a. iii, 214. In mijlocul acestui teritoriu e un loc mocirlos, ... în care creşte trestie şi şovar. liuba-iana, m. 67. E liber fiecare a tăia trestie şi şovar pentru a-şi acoperi paiele, catanele, 43, cf. chibiţescu, gr. 254. Cîte o rîndunică, venind la cuibul său, se înfigea ca o săgeată în capătul înnegrit al grinzilor' ,de brad, ieşite afară de sub vechiul acoperămînt dè şovar. hogaş, dr. i, 132. Apa mîlise buturugile şi aşternuse renia cu nisip, prin care numai troscotul, şovarul •şi costreiul răzbeau, conv. lit. xliii, 923, cf. bocXneţu, ’ t. a. 131. Dacă ... balta a secat, şovarul capătă frunze groase, aspre, de nu le pot paşte vitele, simionescu, fl. 277, cf. pribeagul, p.r. 75. Vite albe ... apucau cu gura, de ici, de colo, vîrfurile de iarbă şi dé şovar. .sadoveanu, o. vi, 67, cf. ix, 369, beniuc, m.c. i, 458. Decorul e altul acum. Locul trestiei este luat de şovarul care împînzeşte mlaştini întinse, vîn. pesc. 1960, nr. 9:, 2737 ŞOVARCĂ -170- ŞOVĂI1 20, cf. h i 382, ii 79, iii 66, iv 119, ix 188, xi 327, xii 308, xviii 141, 168, doine, 284. Ţipă rar, c-amu mă car, Ca şi capra prin şuvar. bud, p.p. 53, cf. 83, com. din straja—rădăuţi, l. costin, gr. băn. 195. Pe uliţa strimtă ... Mi-este-o casă mititică, Cu şovar verde-nvelilă. balade, iii, 165, cf. scl 1966, 471. O Şovar mare (sau tăios) = plantă erbacee de culoare verde-cenuşie, cu tulpina Înaltă pînă la 2 m, cu frunze lungi şi flori roşcate în formă de spic; creşte pe marginea lacurilor şi a mlaştinilor (Cladium mari sens). Cf. panţu, pl. (Regional) Şuoar sălbatic = crin galben (Heme-rocallis fulvaj. Cf. borza, d. 83. 2. Subst. (Prin Ban. şi Transilv.) Fin cu rogoz. Cind finul... are mult rogoz sau şuşarcă..., se numeşte ţlf, şovar. pamfile, a.r. 149, cf. dm, alr ii 5 247/47, 5 248/47. 3. S. n. (Transilv. ; şi, atribuind calitatea ca un adjectiv, în sintagma olc şuvar) Loc unde creşte şovar (1). Cf. molnar, d. 97, lb, iser, polizu, lm, gheţie, r. m., alexi, w., bud, p.p. 83. + (Prin vestul Mold. ; atribuind calitatea ca un adjectiv, în sintagma) Parchet şuvar = loc unde a ars o pădure şi pe care creşte şovar (1). Cf. arvinte, term. 171. — Şi: (regional) şovăr (alexi, w.) s. n., şovîr (ghe-ţie, R. M.) subst., şuvâr (pl. şuvaruri) s. n., şuvăr (borza, d. 293) subst., şuvără (păcală, m. r. 17) s. f., şuhâr (borza, d. 133) subst. — Din ucr. niysap, ser. Sevar. ŞOVARCĂ s. f. 1. (Regional) Fin cu rogoz (Dobra — Deva), alr ii 5 247/105. 2. (Regional) Porumb semănat des şi năpădit de mohor1 (1), care se foloseşte ca nutreţ, pentru vite (Băifa —Beiuş). Cf. a i 35. 3. (Prin sud-vestul Munt.) Coş din papură1. Cf. cv 1951, nr. 1, 37. — Pl. : ? — Şovar + suf. -că. ŞdVĂ s. f. v. şoavăl. ŞOVĂfl vb. IV. I. I n t r a n z. I. (Despre fiinţe; Învechit) A-şi schimba direcţia de mers, a coti; (sens curent) a păşi nesigur (poticnindu-se, clătinîn-du-se, deviind de la direcţia de mers, zăbovind), a se lmpletici;ase clătina ; a-şi pierde echilibrul; p. e x t. a fi nesigur, nehotărît în mişcări. Lupul într-altă parte şuvăia şi ca cum spre o pădure, carea înaintea lui aproape se videa, năzuia, cantemir, ist. 130. începu a blăstămă ... zicînd: ... ochii să li să puianjănească, din picioare să şuvăiască (a. 1773). gcr ii, 98/36, cf. lb, iser. Unul .. . păşeşte şovăind. negruzzi, s. ii, 229, cf. i, 315, pontbriant, d. Bătrina ... se duce şovăind, alecsandri, poezii, 321, cf. id. o.p. 239, 264, cihac, ii, 392. Mergea Ivan şovăind cînd la o margine de drum, cînd la alia. creangă, p. 297. îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble, ispirescu, l. 59. Şovăieşte cămila ce-l poartă. macedonski, o. i, 147, cf. 118. Abia mai păşesc, şovăind prin pîcla deasă, vlahuţă, o.a.i, 140, cf. ddrf. Ca prins de friguri şovăi Şi-n urmă a căzut, coşbuc, f. 74, cf. id. p. i, 183, barcianu. Doca se îndoi, şovăi şi căzu la pămînt. s.vndu-aldea, u.p. 110, cf. alexi, w. Bălrînul se ridică în picioare, şovăind, dunăreanu, oh. 32, cf. tdrg, cade. Omul, şovăind în stradă, Pleacă iar, lăsînd în urmă Pete negre pe zăpadă, topîrceanu, b. 72. Se vedea şovăind în funiile unui ring. călinescu, c.n. 107. Se duse şovăind uşor către iatacul lui. sado-veanu, o. xiii, 167, cf. xi, 95, xvi, 18. Sprijinindu-se de pereţi, şovăind, se strecură pe uşă. bart, e. 254, cf. scriban, d. A îngălbenit foarte tare, a şovăit şi, dacă nu-l luam de braţ, ar fi căzut. v. rom. februarie 1952, 7. Şovăi şi se frînse ca un turn surpat de cutremur. vinea, L. i, 403. Ea mereu venea, Pe drum şovăia Şi s-apropia, alecsandri, p.p. 189. + P. a n a 1. (Despre obiecte) A-şi pierde stabilitatea: a se legăna, a S2 balansa. Vasul începu a şovăi, clătinat pe înalte talazuri care se izbesc şi se afundă cu un urlet întărîtat. odobescu, s. i, 144. Pluta, şovăind sub picioarele sale, îi clătină mîna tocmai în momentul cînd el descărca arma. gane, n. i, 81. Rătăcit din orice cale sub trăsniiul lui catart; Valuri-valuri dînd năvală şi smucindu-l iot mai tare îl făceau să şovăiască. macedonski, o. i, 76. 2. (Despre ape curgătoare, drumuri etc.) A coti; a şerpui. Haturile pămînturilor, pe cum le şuvăiaşte hotarul (a. 1712). iorga, s. d. vii, 112. Calea noastră. . . şovăia prin pietrişuri, galaction, o. 38. II. (Despre oameni) 1. Intranz. (învechit şi regional) A se eschiva (recurgînd la subterfugii); a căuta pretexte; a încerca să tergiverseze (ocolind adevărul). Acela ce va lua ceva vreun lucru cu voia acestuia giudeţ, nu va puiea să şuvăiască, să nu plătească ş-alt preţ. prav. 58. Muiaria să cade să îmbie după bărbat, iară să nu poată şuvăi cu alte tocmeale, ce vor fi avut. ib. 169. Zise [împăratul] ca să şuvăiască: ,,Nu să cuvine împăratul să vorbască cu femei“. dosoftei, v. s. noiembrie 165v/6, cf. Klein, d. 425, lb, iser. Auzi, Niţule?. . . De-acu n-ai încotro şovăi. alecsandri, t. 1582. Cel cu două pîni, văzînd că nu mai are încotro şovăi, înapoieşte un leu tovarăşului său. CREANGĂ, O. 162, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DM. Expr. (Regional) A umbla şovăind = a recurge la şiretlicuri (!)• Cf. şez. ix, 145. 2. Intranz. (învechit; in forma şuvăi) A-şi declina răspunderea. Cela ce va face scrisori cu ocări şi cu sudălmi asupra cuiva, vrînd să şuvăiască, să dzîcă cum l-au îndemnat cutarele. . . să vor certa amîndoi. prav. 248. + T r a n z. (în forma şuvăi) A disculpa. Nunta ce să va face între obrazul cel răpitoriu şi aceii răpite, şuvăiaşte răpitoriul şi scapă să nu să omoară. prav. 186, cf. 286. 3. Tranz. (învechit) A pretinde; a pretexta. Muiaria poate şuvăi că n-au ştiut sminteala nuntei sale. prav. 220, cf. l. rom. 1962, nr. 6, 86. III. Intranz. 1. (Despre oameni) A fi Intr-o stare de nehotărîre; a sta la îndoială ; a se codi, a pregeta ; a ezita. Cf. pontbriant, d. El şovăieşte în rezo-luţiunele lui. costinescu, cf. cihac, ii, 392. Tînărul, fără să şovăiască, răspunde hotărît. caragiale, o. iii, 154. Urmzşii noştri văzîndu-ne şovăind, ... ar putea crede că am căzut în copilărie, contemporanul, iv, 506, cf. ddrf, barcianu, cade. încordarea nervoasă făcea pe tînărul Herdelea să şovăiască între mînie şi răbdare, rebreanu, r. i, 289. Şovăind între diferite bănuieli, stăteam locului nemişcat, galaction, o. 82. Răspunse şovăind, ca la examenele de acum treizeci de ani. c. petrescu, c. v. 191. Aici se găsea o a doua taină a lăuntrului său. . . faţă de care el însuşi şovăia, sfiindu-se. sadoveanu, o. xiii, 156, cf. scriban, x>. Se răzgîndea şi şovăia să calce Pe scoarţe şi covoare cît o fatce. arghezi, vers. 292. Şovăia şi amîna mereu aşezarea pe o muncă hotărîtă. camil petrescu, o. ii, 418. Poetul atît de tînăr nu şovăie să atace problema complexă a intelectualităţii, v. rom. ianuarie 1954, 214. Mai era una care poale că n-ar şovăi, un fel de zănatecă ce veşnic nu-şi găseşte locul, vinea, l. i, 57. Aşa mă judeci dumneata? Şi eu care şovăiam. . . ca să nu vă lipsesc de mine, de prietenia şi devotamentul meu. demetrius, c. 51. + (Despre sentimente, convingeri ale oamenilor) A deveni fluctuant, tinzînd să scadă în intensitate, să-şi piardă din fermitate. A inimii-mi simţire cu total şovăieşte. alexandrescu, o.i, 255. Atunci credinţa lui Cosma începu şi dînsa a şovăi, odobescu, s. ii, 497. Şi-n pieptul lui mînia O clipă şovăieşte. coşbuc, b. 145. Cea mai tare credinţă şovăieşte. călinescu, e. o. ii, 103. 2. F i g. A oscila, a fluctua. Adevărata valoare economică a banului... a şovăit totdauna după timpuri. hem 2425. Uzul mai şovăie pînă astăzi între e şi i: adecă şi adică. dr. v, 391, cf. iv, 30. Accentul şovăie adesea şi la cuvinte vecin, lucru firesc dealtmintrelea. iordan, g. 37. — Prez. ind.: şonăiesc şi şâvăi. — Şi: (învechit) şuvăi, (învechit, rar) şovoi vb. IV. 2740 ŞOVĂI2 — 171 — ŞOVĂIT — Din v. sl. *§avati (bg. masai«). Ci. „Komano-slavica“, xii, 46. ŞOVĂÎ* vb. IV. Intranz. (Transilv.) A şuiera ; a vîjîi; a vui. De frîu în zădar o trage, o abate, Că iapa, şuvăind cu coada, sare încoace, încolea, zvirle şi cit poate Nu se dă. budai-deleanu, t. v. 141, cf. lb, iser, polizu. Şovăieşte vintui. lm. Acolo şovăie riul, cu murmuitut său lin. mureşanu, p. 170. — Prez. ind. pers. 3 : şovăieşte şi şdvăie. — Şi: (învechit) şuvăi vb. IV. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o vă i1. Cf. ,,Ro-manoslavica“, xii, 46. ŞOVĂIÂLĂ s. f. I. Nesiguranţă în mers, în mişcări. Cf. costinescu, ddrf, barcianu, alexi, W., CADE, C. PETRESCU, c. v. 319, scriban, d. O mină care a dovedit că nu ştie ce-i şovăiala venea din nou în fruntea puterii armate, vornic, p. 160, cf. dm. II. (învechit) 1. Eschivare; pretext; subterfugiu. Cînd nu vrea muiarea să îmbie după bărbat, ce va îmbla cu şuveale,... nu-i să vor prinde aceastia şu-veale. prav. 168. Din asupreală gînduri de şuvăială şi cuvinte de răsuflare se scornesc, cantemir, ist. 53, cf. tdrg, cade, l. rom. 1962, nr. 2, 86. 2. (în forma şuveală) Tergiversare. Aceia carii vor trimite să facă vreo greşală la vreun loc,. .. atunce fără nici de un fial de şuveale toţi cîţi vor fi să vor cearta de la giudeţ. prav. 327. III. Nehotărîre (1); îndoială, dubiu ; codire, prege-tare; lipsă de fermitate; şovăire (II 1), ezitare. Cf. costinescu, ddrf, barcianu, cade. îl copleşiră iarăşi şovăielile şi chibzuirile. rebreanu, nuv. 281. M-a minţit. . . cu atîta voinţă impusă în glas, că am avut o clipă de şovăială, a. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 244. L-am privit un timp c-o şovăială inexplicabilă, sadoveanu, o. xv, 156, cf. scriban, d., contemp. 1951, nr. 224, 2/2. Avu, zîmbind mereu, o clipă de şovăială. camil petrescu, o. iii, 623, cf. 161. Intrînd în mişcare trebuia să activeze fără şovăială, stancu, r. a. iii, 244. Ţine paharu-n mînă cu oarecare şovăială. contemp. 1953, nr. 19, 4/5. Avea în sfîrşit o senzaţie de proprietate liniştită, de posesie fără nesiguranţe şi şovăieli, demetrius, a. 100. — Pl. : şovăieli. — Şi : (învechit) şuvăiâlă, şuveâiă (pl. şuveale) s.f. — Şovăi' + suf. -eală. ŞOVĂIĂT, -Ă adj. v. şovăit. ŞOVĂIELNIC, -Ă adj. I. (Despre mers, mişcări etc.) împleticit; nesigur; şovăitor (1), (rar) şovăind (1), şovăit (I 1). Cf. scriban, d. încet, cu mişcări şovăielnice, locotenentul a desfăcut un pacheţel, v. rom. mai 1954, 84. Umbla cu paşi şovăielnici de colo-colo. galan, b. ii, 336, cf. h. lovinescu, t. 109. Peste puţin, cu şovăielnic pas, Se-arată vinovatul în odaie, deşliu, m. 40, cf. dm. (Adverbial) Se ridică şi porni şovăielnic spre uşă. galan, b. ii, 247. + P. a n a 1. (Despre obiecte) Care şi-a pierdut stabilitatea; care se leagănă, se balansează. Aşa-i vorbi şi lancea Cu vîrf de-aramă t-o luă şi-o-ntinse Pe podul şovăielnicei corăbii, murnu, o. 260. II. (învechit; despre oameni; în forma şuvealnic) Viclean; perfid. Zeves... iaste mincinos, amăgeu şi măestreţ şi şuvealnic. dosoftei, v. s. noiembrie 165T/4. <0> (Substantivat, m.) Aceasta o feace spurcatul cu vicleşug pentru sine ca un şuvealnic. id. ib. noiembrie 154T/10. III. (Despre oameni) Nehotărît (1); lipsit de convingere, de fermitate; şovăitor (2), ezitant, (rar) şovăind (2), şovăit (III). Om şovăielnic! Cînd omul are cuget, cuvîntu-i e cuvînt, Şi fapta-i şi cuvîntul deopotrivă SÎnt. ALECSANDRI, T. II, 117, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D.U., CADE, SCRIBAN, D„ CV 1949, nr. 1, 6, dm. Aşteptă cîteva clipe şovăielnic, apoi se îndepărtă, preda, m. 35. O (Substantivat) Cei şovăielnici au căzut curînd la fund. sadoveanu, o. x, 451. Ne fac mult rău şovăielnicii. .. Dar o să ne scuturăm de ei. stancu, r. a. ii, 182. O (Adverbial) li răspunse destul de şovăielnic, camil petrescu, o. ii, 151. A început numaidecît să cînte, încet şi şovăielnic, lăn-cranjan, c. ii, 103. + (Despre manifestările oamenilor) Care denotă, trădează nehotărîre, nesiguranţă, lipsă de fermitate. S-au adunat de pe acum rubedenii îndepărtate şi cupide, gata să facă dispărut un testament sau să smulgă bolnavei cu voinţa şovăielnică altul. c. petrescu, c. v. 172. Morala. . . tinde mai ales către dogmă, către afirmaţia categorică, prin care sufletul şovăielnic al omului primitiv trebuie tonificat, ralea, s. t. ii, 278. — Pl. : şovăielnici, -ce. — Şi : (învechit) şuveâlnic, -ă adj. — Şovăi' + suf. -elnic. ŞOVĂÎND, -Ă adj. (Har) 1. (Despre mers, mişcări etc.) Şovăitor (1). Cu pasul încă şovăind, se îndreptă către casele domneşti, odobescu, s. i, 113. 2. (Despre oameni) Şovăitor (2). Cf. odobescu, s. i, 32, DM. — Pl. : şovăinzi, -de. — V. şovăi'. ŞOVĂfRE s. f. Faptul de a şovăi1. 1. Nesiguranţă în mers, în mişcări. Cf. şovăi1 (I 1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D„ COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. II. 1. Nehotărîre (1); îndoială, dubiu ; codire, pre-getare; lipsă de fermitate; şovăială (III), ezitare. Cf. şovăi1 (III 1). Cf. PONTBRIANT, D„ COSTINESCU. Mergi fără şovăire cu aceia cari-ţi par mai vrednici să ajute progresul patriei! caragiale, o. iv, 235, cf. iii, 49. M-am luptat în lume fără şovăire, macedonski, 0. i, 113. Interesul romanului e concentrat în analiza simţimintelor lui Rascholnicoff, a şovăirilor sale înaintea crimei, gherea, st. cr. ii, 229, cf. ddrf, barcianu. Femeile, cînd arde mai mult dorinţa lor, Atunci ştiu să s-arate mai fără nici un dor, Şi-ţi fac prin şovăire mai plin de patimi chinul, coşbuc, s. 63, cf. agîrbi-CEANU, A. 62, REBREANU, I. 82, ŞĂINEANU, D. U. După o scurtă şovăire am pornit ca o trombă, ieşind pe poarta şcoalei. brăescu, a. 141. Cafeneaua este negustoria pe care o preferă fără nici o şovăire orice turc. sadoveanu, o. x, 402, cf. xi, 510, xiii, 479, xvi, 219, scriban, d. Mulţimea digresiunilor pe care, fără şovăire, le primeşte în scrisul său sînt. .. modalităţi de manifestare ale unui temperament literar retoric, vianu, a. p. 160. Pericolul oportunismului... trebuie combătut fără şovăire, contemp. 1949, nr. 160, 9/6. Mîngîietor în şoaptă şi fără şovăire, Eu sînt poruncitor, călinescu, 1. l. 133. Popa îşi îndruma copiii spre carte, ţăranii prinseră a face la fel, fără prea multă şovăire sau sfială. blaga, h. 41. Răspunse după o mică şovăire, dar numai aparentă, camil petrescu, o. iii, 508, cf. ii, 277, id. n. 133, v. rom. septembrie 1955, 109. El nu vedea... nici o şovăire în nepăsarea ei. vinea, l. i, 189, cf. h. lovinescu, t. 351. Oamenii îl sprijiniră dintru bun început fără şovăire, v. rom. aprilie 1963, 143. 2. F i g. Oscilare, fluctuaţie. Nu este iertată nici măcar şovăirea între forma limbistică, ce unui individ îi pare mai raţională, şi între forma obicinuită în dialectul cel cult al poporului, maiorescu, cr. i, 55. — Pl. : şovăiri. — V. şovăi'. ŞOVĂÎT, -Ă adj. I. 1. (Rar ; despre mers, mişcări etc.) Şovăitor (1). Cf. pontbriant, d. Ei şi-au zis că... le este impus a se folosi de naivele şi nestrunatele porniri ale stilului lui Erodot, spre a mlădia dupe ' dînsele mersul încă şovăit al prozei noastre româneşti. odobescu, s. ii, 484, cf. ddrf, cade. 2. (învechit şi regional; despre ape curgătoare, drumuri etc.) Cotit, sinuos, întortocheat. Apa Nilulut decît alalte ape cu multul mai şuvăită şi mai covăită fiind, la patru părţi încă o parte adaogcm. cantemir. 2747 ŞOVĂITOR -172- ŞOVINISM ist. 139. Poruncia să facă casele drept in rind, să iasă uliţele drepte, nu şuvăite. dionisie, c. 204. Parada se întindea ca un şerpe pe şovoita uliţă, negruzzi, s. i, 29, cf. cihac, ii, 392. După o bleşcăilură de zece minute, pe un drum lăturalnic şi şovăiat,... a junserăm dinaintea unei porţi bine închise, conv. lit. xi, 144, Qf. BARCIANU, TDRG, ŞĂINEANU, D. U-, CADE, SCRIBAN, Di, dm, alr sn iii h 860/836. Pe-o potecă şovăită Merge mierlarnsovonită: Suflet n-are, singe are (Mura), go-rovei, c. 235, cf. pascu, c. 206. O (Adverbial) [Hotarul merge] de acolo pre hat cam şuvăit (a. 1709). uricariul, xxii, 240. Le mergea hotarul şuvăit (a. 1712). iorga, s. d. vii, 112. + P. e x t. (învechit; în forma şuvăii) Strîmb, încovoiat. Pururea cu şuvăite picioare pre dreapte cărări a îmbla deprinsă şi din fire aşe tocmită fiind,. . . la adunarea de obşte a mă afla. . . nu putui, cantemir, ist. 159. II. (învechit; despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) Ocolit2 (4); perfid ; ascuns. E rea acea hicleană, ascunsă despoţie Ce-n planuri şovăite, c-o mînă lungă, lungă Sub mască de credinţă confrate se preface, he-liade, o. i, 227. III. (Rar ; despre oameni) Şovăitor (2). Şi-n bralele-i albe de-omăt îl cuprinde zeiţa, Blinda zîmbind şovăitului soţ. coşbuc, ae. 158, cf. dm. r IV. (Regional; despre oameni) Deşirat (Secăşeni — Oravija). alr ii 2264/29. — Pl. : şovăiţi, -te. — Şi : (învechit) şuvăit, -ă, (regional) şoveiăt, -ă (alr sn iii h 860/836), (învechit, rar) şovăiăt, -ă, şovoif, -ă adj. — V. şovăi1. ŞOVĂITda, -OARE adj. I. (Despre mers, mişcări etc.) împleticit; nesigur; şovăielnic (i), (rar) şovăind (1), şovăit (I X). Cf. im 538. Omul. .. se uita spărios şi uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurînde şi cu paşi şovăitori, eminescu, p. l. 48, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Venea din Jidoviţa, singur, gîndilor, in mers şovăitor, rebreanu, i. 106. Răsfoind cu mini şovăitoare Intr-un tîrziu, de dorul nimărui, Din cartea veche-mi cade cile-o floare, ca-zimir, p. 31, cf. scriban, d., arghezi, s. vii, 191. Păşi încet spre uşă, cu paşi şovăitori, v. rom. mai 1958, 78. + P. e x t. Tremurător; fluctuant. Umbrele lor şovăitoare se conturau întunecat, în revărsatul care pătrur.dea prin fereastra dată-n lături, adam, s. 22. S-a aprins alt foc. Inlîi două şuviţe se ridică şovăitoare. stancu, d. 125. Deasupra unui hangar mai ardea un foc şovăitor care lumina cîmpul de aterizaj. barbu, ş. N. ii, 290. 2. (Despre oameni) Nehotărît (I); lipsit de convingere, de fermitate; şovăielnic (III), ezitant, (rar) şovăind (2), şovăit (III). Cf. costinescu, ddrf, barcianu, ALEXI, W„ ŞĂINEANU, D. U., CADE. VînzătOrii se războiau cu trccătorii şovăitori, să-i facă negreşit clienţi, rebreanu, R. i, 17. Frusina s-a arătat şovăitoare. GALACTION, O. 143, Cf. SCRIBAN, D., DM. <0 (Sub-stânţivât) Calea pe care o urmară pentru a întări în credinţă pe şovăitori,... a fost aceeaşi, iorga, l. iî, 511. <0> (Adverbial) Omul răspunse greu, şovăitor. camil petrescu, o. i, 168. + (Despre manifestările oamenilor) Care denotă, trădează nehotărîre (1), nesiguranţă (2), lipsă de fermitate. Avu o tresărire şi murmură cu o imputare şovăitoare, id. ib. i, 245. Cracovia... se mulţămea să păstreze asupra acelui hotar fie ş-o stăpînire şovăitoare, sadoveanu, o. xvm, 268. Vedem apărînd alături de intenţia mijlocirii emotive, pe aceea a captării intelectuale a fenomenului literar, ■ . . dar cu o conştiinţă confuză, şovăitoare, timidă, vianu, a. p. 11. Avea ochii turburi şi stinşi, un glas şovăitor. VINEA, L. II, 81. — Pronunţat: -vă-i-. — Pl. : şovăitori, -oare. — Şovăil -f suf. -tor. ŞOVĂITţîRĂ s. f. (Rar) 1. Schimbare a direcţiei de mers ; cotitură. Cf. lm, cade, dl, dm. Atuncea au ieşit un iepure spăriat şi au rupt-o la fugă, cit abia-l zăreai, şi tot făcînd şovăituri, sbiera, p. 260. + Mers şovăitor. Cf. DDRF, CADE, DM. 2. Cot (al unei ape curgătoare, al unui drum etc.) ; sinuozitate. Cf. cade, scriban, d. + (învechit, rar; în forma şuvăitură) Galerie subterană care servea ca ascunzătoare. Ş-au făcut şuvăitură tocmită carea are intrat neştiut la mulţi, dosoftei, ap. tdrg, cf. scriban, d. — Pronunţat: -vă-i-, — Pl. : şovăituri. — Şi: (învechit, rar) şuvăiliiiă s. f. — Şovăil + suf -tură. ŞOVAR s. n. v. şovar. ■ ŞOVĂRC.dS, -OASĂ adj. (Regional; despre iarbă sau fîn) Amestecat cu şovar (1). Hei murgule, Po-rumbulc! Pare-ţi apa tulburoasă, Pare-ţi iarba şovăr-coasă, Pare-ţi lunca neguroasă? pompiliu, b. 20. Ba o iau, zău, şi o duc... Peste lunca cea cu dor, Unde-i iarba şovîrcoasă Şi viaţa drăgostoasă I balade, iii, 248. — Pl. : şovărcoşi, -oase. — Şi: şovîrcâs, -oâsă adj. — Şovarcă + suf. -os. ŞOVĂREÂŢĂ s. f. (Bot.) Plantă erbacee de culoare verde-cenuşie, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu frunze lungi şi flori roşcate în formă de spic; creşte pe marginea lacurilor şi a mlaştinilor (Cladium maris-cus). Cf. PANŢU, PL. — Pl. :? — Şovar + suf. -ea/ă. ŞOVĂRÎCĂ s. f. (Bot. ; regional) Rogoz (Şimand— Arad), alr i 1 913/59. — Pl. : ? — Şovar + suf. -ică. ŞOVĂRdS, -OASĂ adj. (Regional; despre iarbă sau fîn) Amestecat cu şovar (1). Cf. pamfile, a. r. 149, dm, alr ii 5 247/38, 53, 64, 76, 346, 365, 551. — Pl. : şovăroşi, -oase. — Si: şuvăros, -oâsă adj. alr 11 5 217/365, 551. — Şovar + suf. -os. ŞOVEIĂT, -Ă adj. v. şovăit. ŞOVÎU s. n. (Regional) Cotitură (a unui drum) (Glîmboaca — Caransebeş). Cf. alr sn iii h 860/27. [Drumul] îi cu şoveie. ib. — Pl. : şoveie. — Cf. şovăi1, ş o v a n3, ş o v î i. ŞOVÎiV, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Propriu şovinismului, care se caracterizează prin şovinism ; (astăzi rar) şovinist (2). In cîntecul lor nou nu e nimic războinic, n-au nimic şovin, sahia, u.r.s.s. 39. Partidul a scos muncitorii, trebuie să fim în mijlccul lor, tocmai pentru a-i feri de provocări şovine, beniuc, m. c. i, 94, cf. 24. Zdrobiţi orice mişcare cu caracter şovin. vornic, p. 91. Frate, să nu mai avem amintiri Şi visuri şovine, isanos, v. 104. 2. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care are concepţii şovine (1)> care suspine şi practică şovinismul; (astăzi rar) şovinist O)- Cele mai reacţionare, cele mai şovine şi mai agresive elemente s-au strîns în jurul dinastiei. contemp. 1948, nr. 105, 3/3, cf. cv 1950, nr. 1, 29, DL, DM, DN2. — Pl. : şovini, -e. — Din fr. chauvin. ŞOVINÎSM s. n. Atitudine politică retrogradă, con-stind în afirmarea duşmănoasă a superiorităţii unei naţiuni asupra altora, în manifestarea rasismului, a exclusivismului naţional. Şovinismul este caricatura patriotismului, caragiale, o. iv, 36, cf. iii, 200, enc. ROM., ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SAHIA, U.R.S.S. 138, scriban, D. Şovinismul se poate întoarce chiar împotriva propriei noastre limbi, cv 1949, nr. 4, 38. Scriitorului rus i-a fost străin şovinismul, socoiindu-l ca o infirmitate, ca o dezonoare, sadoveanu, e. 191. 2758 ŞOVINIST -173- ŞOVÎRNEALĂ Ibrăileanu a luat. . . poziţie categorică contra oricărui şovinism, contra acestui fel de naţionalism, ralea, s. t. iii, 207. La Bălcesca, ideea naţională e străină de şovinismul burghez, contemp. 1953, nr. 4, 3/1. Naţionalismul şi şovinismul claselor exploatatoare... au lovit cu putere şi in interesele poporului român, scînteia, 1953, nr. 2 843, cf. v. rom. ianuarie 1954, 160, magazin ist. 1968, nr. 12, 27. — Din fr. cliauvinisme, ŞOVINÎST, -Ă s. m. şi f., adj. (Astăzi rar) 1. S. m. şi f. Şovin (2). Nu sînt şovinist, şi ura de rasă nu a putut vreodată încolţi în sufletul meu. caragiale, o. iv, 37. Eşti un şovinist cum nici nu mi-aş fi puiul închipui. REBREANU, I. 214, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, scriban, d„ scînteia, 1952, nr. 2 393, cf. dm. 2. Adj. Şovin (1). Eu nu pot admite nicăieri agitaţiile şoviniste. rebreanu, i. 154, cf. scriban, d. încă de la începutul apariţiei sistemelor şoviniste, ... Ibrăileanu a luat atitudine atîl politică cil şi socială şi literară. RAI.EA, S.T. III, 207, Cf. DM. — Pl. : şovinişli, -sie. — Din fr. chauviniste. f / ŞOVII, -XIE adj. (Prin Ban.) Strîmb, înclinat. Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 187, NOVACOVICIU, C.B. II, 6, COMAN, GL., CL 1962, 324. — Pl. : şovîi. — Şi : şoliii, -fie adj. l. costin, gr. BĂN. II, 187, NOVACOVICIU, C.B. II, 6, COMAN, OL. — Cf. şovăi1, ş o v a ns, şoveu. ŞOVILC interj. (De obicei repetat; adesea cu valoare verbală) Cuvînt care sugerează mersul şovăitor, greoi, şchiopătat al cuiva ; şontîc, (familiar) şchiopîrc, (regional) şoltîc, şonc1, ştiopîlc. Un ciocîrlan şchiop se vede viind, cit ce putea; şi şovîlc, şovîlc, şovîlcl se înfăţişează înaintea sfintei Dumineci, creangă, p. 93, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM, contribuţii, i, 147. Lupul, chita lui: şovîlc! şovîlc! tiva în pădure şi mînîncă iapa toată. şez. vi, 106. Şi lot şovîlc-şovilc, bietul Ion a urcat dealul. Com. din PIATRA-NEAMŢ. — Onomatopee. Cf. ş o v ă i1. ŞOVÎLCĂÎ vb. IV. Intranz. 1. (Familiar) A şchiopăta (1). A dat-o pe sama ciocîrlanului, care îndată a şi pornit, şovîlciind, creangă, p. 94, cf. id. gl., tdrg, CADE, BL VI, 149, SCRIBAN, D., DM, CIAUŞANU, GL. 2. (Prin Olt. ; despre obiecte) A se clătina ; a sta să se răstoarne. Masa şovîlcăie. ciauşanu, gl. 3. (Regional ; în forma şovîlcîi) A se legăna în vînt ; a filfîi (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. Şovîlcîiau drapelele, ca nişte cearşafuri, bătute de vînt. id. ib. Cîrîiau găinile de spaimă, iar pe sus şovîlcîia o şovă. id. ib. — Prez. ind. : şovîlcăiesc şi şovilcăi. — Şi ; (regional) şovllcli vb. IV. — Şovîlc + suf. -ăi. Cf. ş o v 1 r c ă i. ŞOVÎLCĂlALA s.f. 1. (Familiar) Şchiopătare. Cf. udrescu, gl. 2. (Regional ; în forma şovîlcîială) Fîlfîire (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. — Pl. : şovîlcăieli. — Şi: (regional) şovllcliălă s. f. udrescu, gl. — Şovilcăi + suf. -eală. ŞOVÎLCĂÎ'i'l s. n. 1. (Familiar) Şchiopătare. Cf- UDRESCU, GL. 2. (Regional; în forma şovîlcîit) Fîlfîit (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. Trecu grăbit un şovîlcîit (de poale) pe la uşă; era ea! id. ib. — Şi: (regional) şovîlcîit s. n. — V. şovilcăi. ŞOVÎLCĂÎT®, -Ă adj. (Familiar; despre fiinţe) Şchiop (I 1). Cf. udrescu, gl. + (Despre mers) Şchiopătat (2). Aşa-i e mersura lui, şovîlcîită. udrescu, gl. — Pl.: şovîlcăiţi, -te. — Şi: (regional) şovîlcîit, -ă adj. — V. şovilcăi. ŞOVÎLCfÎ vb IV v. şovilcăi. ŞOVÎLCÎIALĂ s. f. v. şovllcăială. ŞOVlLClfTl s. n. v. şovîlcăiţi. ŞOVÎLClÎT®, -Ă adj. v. şo vil căit*. ŞOVÎLTOACE subst. (pl.) (Regional) Grămezi mici de fin, strînse cu grebla (Voiniceni—Tîrgu Mureş). Cf. alr sn i h 129/235. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o m o 1 t o c. t A ŞOV1R subst. v. şovar. ŞOVÎRCÂ vb. I. Intranz. (Despre oameni) 1. (Prin Transilv.) A umbla încoace şi încolo; a se foi. Com. drăganu, cf. paşca, gl., bul. fil. i, 155. 2. (Prin Transilv.) A se eschiva (recurgînd la subterfugii, invocînd diferite pretexte). Neavînd încotro şovîrca Isabella cu Martinusie, au stricat cetatea Ct-ceului. şincai, hr. ii, 183/15. + (Prin Bucov.; în forma şofîrca) A încerca să ocolească, să ascundă adevărul. Cf. lexic reg, 115. + (Prin nord-vestul Transilv.; în forma şofîrca) A minţi (1). Cf. lexic reg. 22. 3. (Regional) A sta la îndoială; a se codi (Sebiş — Vaşcău). Com. beniuc. — Prez. ind. :? — Şi: şoflrcâ (lexic reg. 22, 115), ciovlrcă (paşca, gl.) vb. I. — Etimologia necunoscută. Cf. „Romanoslavica“, xii, 47. Cf. ş o v î r c ă i, şovlrni, ş o v r I n t i, şovăi1, şoplrcăi. ŞOVÎRCĂÎ vb. IV. Intranz. (Despre oameni) 1. (Regional) A se da la o parte (ferindu-se de ceva). Cînd vine furca ta ochi, cu greu iasle aceluia carele nu ştie să şovîrcăiască. ţichindeal, f. 15. 2. (Bucov.) A încerca să ocolească, să ascundă adevărul ; a căuta pretexte. Cf. cade, scriban, d. Nu mai umbla a mai şovîrcăi, că de pe faţă le cunosc că n-ai spus drept, vasiliu, p.l. 72. Mă-sa, văzînd că nu mai are-ncotro şovîrcăi, o calat să spuie adevărul cum îi. id. ib. 181. — Prez. ind. : şovîrcăiesc. — Şi : şovlrdi vb. IV CADE, VASILIU, P.L. 90. — Etimologia necunoscută. Cf. „Romanoslavica", xii, 47. Cf. şovîrca, ş o v 1 r n i, ş o v r 1 n t i, şovăi1, şoplrcăi. ŞOVÎRCÎÎ vb. IV v. şovîrcăi. ŞOVÎRCdS, -OASĂ adj. v. şovărcos. ŞOVÎRDÎEs. f. (Regional) Vlrtej de apă (Berzasca — Moldova Nouă), alr i 427/5. — Pl. : şovîrdii. — Etimologia necunoscută. / ŞOVIRF s. m. v. sovlrf. ŞOVlRÎŞCĂ s. f. (Bot. ; regional) Stînjenel (Iris germanica). Cf. borza, d. 88, 292. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Cf. ş o v a r. / ŞOVIRNA1 adv. (Prin nordul Olt.) Anapoda, de-a-n-doaselea. paşca, ol. Le-a făcut toate şovîrna. id. ib. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o v 1 r n i. ŞOVUlIVA* vb. I v. şovlrni. ŞOVIRNEALĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) înclinare ; povîrnire. Cf. udrescu, gl. Coşarea a veche are (o) şovîrneală spre spate; vrea să cadă. id. ib. — Pl. : şovîrneli. — Şovlrni + suf. -eală. 23 - c. 427 3781 ŞOVÎRNI —174 — ŞPAIMOC ŞOVÎRNÎ vb. IV. (Regional) I. Intranz, (Despre oameni) 1. A-şi schimba direcţia de mers, a se abate din cale (pentru a scăpa de urmărire). Cf. i,m. + A se Împletici. Cf. lb, iser. 2. A se eschiva (recurglnd la subterfugii, invoclnd diferite pretexte). Cf. lb, iser. IX. Refl. (Despre obiecte, construcţii ele:) A se Înclina, a se povlrni (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, gl. S-a şovîrnit o claie de fin. id. lb. S-a şovîrnit coşarea vacilor, trebuie proptită, id. ib. — Prez. ind. : ? — Şi: şovîrnâ (prez. ind. şovîrnez lm) vb. I id. ib. — Etimologia necunoscută. Cf. „Romanoslavica" xti, 47. Cf. şovlrca, şovlrcăi, şovrinti, şovăi1, p o v i r n i. ŞOVlRNÎT, -Ă adj. (Regional; despre obiecte, construcţii etc.) înclinat, povîrnit (Săpata de Sus— Piteşti). Cf. udrescu, gl. Polala e şovîrnită rău; dacă n-o proptim, . . . cade. id. ib. — Pl. : şovîrniţi, -le. — V. şovîrni. ŞOVÎRNdG, -OAGĂ adj. (Despre fiinţe) 1. (Regional ; depreciativ) Care abia îşi Urăşte picioarele ; care şchiopătează (X). Cf. tdrg, scriban, d., dm. Tu, mireasă, ce-ai ales, C-aşa-i şovlrnog la miers. marian, nu. 708, cf. com. furtună, com. din straja-rădăuţi, coman, gl., lexic reg. ii, 63. 2. (Prin nord-vestul Munt. ; în forma şoţirnog) Care are unul dintre membre mutilat, amputat. E şofîrnoagă de-o mină. udrescu, gl. <0 (Substantivat) Şi-a pus şofîrnogul picior de lemn. id. ib. + (Substantivat, n.) Mont1 (6). Cf. udrescu, gl. Umblă cu şofîr-nogul gol. id. ib. — Pl. : şovlrnogi, -oage. — Şi : şoflrnog, -oăgă adj. — Cf. şovîrni, ucr. meBepHomi, Cf. „Romanoslavica“, xn, 47. / ŞOVIRV s. m. v. şovirf. ŞOVÎRVÂRIŢĂ s. f. v. sovlrvarijă. ŞOVOÎ vb. IV v. şovăi'. ŞOVOÎT, -Ă adj. v. şovăit. ŞOVRIGAR s. m. (Zool. ; regional) Guşter (Lacerla viridis) (Răşinari—Cisnădie). Cf. păcală, m.r. 31. — Pl. : şovrigari. — Etimologia necunoscută. ŞOVRÎNTÎ vb. IV. R efl. (Regional; despre oameni) A se fol, a se mişca fără rost (incomodînd pe alţii) (Voşlobeni— Gheorghieni). Cf. viciu, gl. Nu te şovrlnti attta şi-ncoace şi-ncolo l id. ib. — Prez. ind. : şovrîntesc. — Etimologia necunoscută. Cf. „Romanoslavica”, xii, 47. Cf. şovîrca, şovlrcăi, şovîrni, şovăi1. ŞOZĂIJVIC, -Ă adj. (Regional) Glumeţ (Glimboca — Caransebeş). Cf. alr sn v h 1 242/27. — Pl. : şozălnici, -ce. — De la şozic. ŞOZENIE s. f. 1. (Transilv., Ban., Olt.) Vorbă sau faptă amuzantă sau caraghioasă. Cf. klein, d. 425, LB, ISER, PASCU, S. 242, ŞĂINEANU, D.U.,CADE, SCRIBAN, D., dl, dm, rev. CRiT. iii, 169. Oamenii ... îşi vor fi pus de gtnd să mai facă vreo şozănie, de care să rîdă o bucată de vreme, mera, l.e. 122. Măi, da multe şozenii mai spune. l. costin, gr. băn. 195. + (învechit, rar) Farsă (piesă). Cf. lb, iser. 2. (Regional, mai ales in Transilv.) Faptă, întîmplare etc. ciudată, bizară. Cf. lb, tdrg 1454, pascu, s. 242, cade, scriban, d., dl, dm. Se zgrîmboaie drumarul cît se zgrîmboaie la acea şozănie şi, dacă se satură, pleacă înainte, meba, l.b. 257, cf. densusianu, ţ.h. 333. 3. (Prin nord-vestul Munt.) Epitet depreciativ pentru un om, în special pentru un copil pipernicit, slăbănog, debil. Cf. udrescu, gl. <0> (Precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) E o şozenie de copil, o arătare, id. ib. — Pl. : şozenii. — Şi : şodenie s. f. tdrg, şăineanu, D.U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, REV. CRIT, III, 169. — Şod + suf. -enie. ŞOZf vb. IV v. şodi. ŞOZÎE s. f. (Transilv.) 1. Vorbă sau faptă amuzantă sau caraghioasă. Cf. anon. car. O, frate, Acu deacă vrei, fă-ţi o şozie Şi te arată la ţigani în pripă, budai-DELEANU, Ţ. 403, cf. LB, ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., cihac, ii, 391, lm, alexi, w. M-o-mflat rîsu. Am văzut şozia lui. alr i 70/59. Spune la şozîi d’i tă rîz. teaha, c.n. 270. + (învechit, rar) Farsă (piesă). Cf. lb, iser. 2. Faptă, întîmplare etc. ciudată, bizară. Cf. lb, GHEŢIE, R.M. — Pl. : şozii. — Şod + suf. -ie. ŞI’AC. s. n. v. şpat. ŞPACIjU s. n. Unealtă formată dintr-o lamă de oţel (sau de lemn) cu mîner, folosită mai ales la netezit sau la răzuit tencuiala, chitul etc. Cf. nom. min. i, 325, cv 1949, nr. 9, 27, ib. 1950, nr. 2, 32, dt, ltr2, dp, scl 1963, 509. — Pl. : şpacluri. — Şi : (rar) spârlu (nom. min. i, 325, ltr2), (regional) şpălitcr (glosar reg.) s. n. — Din germ. Spachtel. ŞI’AGAGÎU s. m. (Prin Mold.) Persoană care primeşte sau pretinde şpagă1. V. ş p e r ţ a r. Cf. bul. FIL. IV, 128. — Pl. : şpagagii. — Şpagă' + suf. -(a)giu. ŞPAGÂT s. n. X. (Ban., Transilv. şi Bucov.) Sfoară (cu o împletitură specială). Cf. pamfile, i. c. 213, dm, dn2, jahresber. iii, 328, x, 210, viciu, gl. 78, com. din timişoara, arh. olt. iii, 391, cv 1952, nr. 4, 34, alr ii/i h 294, lexic reg. ii, 126, glosar reo. Cumpără un ghem di şpagat, o. bîrlea, a. p. ii, 333. 2. Sfoară (figură de gimnastică). Cf. dn2. — Pl. : şpagate. — Şi: (regional) şpogat (viciu, gl., alr ii/i h 294/2), şpoijât (jahresber, x, 210, com. din timişoara, arh. olt. iii, 391, cv 1952, nr. 4, 34, alr ii/i h 294 ; accentuat şi şpâgot alr ii/i h 294), şpogâd (alr ii/i h 294/47 ; pl. şpogoduri ib.), spagăt s. n. — Din germ. Şpagat, magh. spagăt. ŞPAGĂ* s. f. (Familiar) Bacşiş ; mită (1). V. ş p e r ţ. Nu pune la dispoziţie vagoane decît cu „şpagă“ la personalul din staţii, c. petrescu, î. ii, 199, cf. iordan, stil. 372, 379, scriban, d., pas, z. iii, 35. Oţelarii... nu susţin că şeful cu aprovizionarea ar lua „şpagă“ direct de la cei de la cuptorul cinci, preda, r. 399, cf. dm, alr i 1 453/552, 1 454/550, lexic reg. ii, 32. — Pl. : şpăgi. — Cf. rus. rnnar, ser. 5p a g „buzunar“. ŞPAGĂ* s. f. v. spangă. ŞPÂGLIE s. f. (Rar) Instrument de metal sau de os cu care pictorii aranjează vopselele pe paletă. Cf. sĂ-GHINESCU, V. 70. — Pl. : ? — Din ucr. iiinarjui. ŞPAHERT s. n. v. şparhal. ŞPAHTER s. n. v. şpaclu. ŞPAIM6C s. m. v. spaiinoc. 2804 ŞPAIS1 -175- ŞPAN ŞPAIS* s. n. (Ban. şi Transilv.) Cămară (de alimente). Cf. PRIBEAGUL, P.R. 26, DM, ARH. OLT. III, 391, cv 1949, nr. 3, 34, chest. ii 30/1, 298/1, 3, alrm ii/i h 292, î'D ni, 181, scl 1966, 445. — Pl. : şpaisuri. — Şi: şpaiz (cv 1949, nr. 3, 34), şpait (chest. ii 298/3), şpeis (ib. 298/1), şepcis (accentul necunoscut, ib. 30/1), spaiţ (pribeagul, p. r. 26) s. n. — Din germ. Speisc [kammer] (dial. Speis), magii, spăjz. ŞPAIS3 s. n. Produs intermediar rezultat la topirea unor minereuri neferoase, care conţine combinaţii ale arseniului şi ale antimoniului cu diferite metale. Cf. DP, DER, M. D. ENC. — Pl. : şpaisuri. — Din germ. Speisc. ŞPATT s. n. v. şpais* ŞPAIZ s. n. v. şpais*. ŞPALER s. n. v. şparliat. ŞPALÎT s. n. (Prin Ban., Transilv. şi Maram. Oblon la fereastră. Cf. chest. ii 187/1, 9, 390, alr ii/i mn 3 816/334. — Pl. : şpaleluri şi şpalete. — Şi : şpolcit (pl. şpo-leiluri alr ii/i mn 122, 3 816/334) s. n. ib. — Din germ. Spalct [laden]. ŞPALÎR s. n., s. m. (Prin Bucov.) 1. S. n. Riglă cu latura de 24 de milimetri şi lungă de ciţiva metri. lexic reg. 109. 2. S. m. Muncitor care confecţionează şpalire (1). Cf. lexic reg. 109. — Pl. : (1) şpalire, (2) şpaliri. — Etimologia necunoscută. ŞPALT* s. n. (Tipogr.) 1. Zaţ aşezat în formă de coloană lungă. Este şi meşter spre a face şpalturi şi a pune sub teasc literile din caştiele tipografiei sale. odobescu, s. iii, 313, cf. barcianu, jahresber. x, 209, tdrg, v. molin, v.t. 79, cade, scriban, d., dt, LTR2, DP, DM. 2. Probă de tipăritură luată de pe un şpalt1 (1), pe care se fac corecturile. Cf. ddrf, jahresber. x, 209, tdrg, v. molin, v. t. 31. Cum, ce corecturi? — şi-i întinde şpalturile de corectură, camil petrescu, t. ii, 418. Nu m-am făcut însă corector. Vederea mea slabă, sfiala, nepriceperea în ale şpalturilor negre. . . nu mi-au dat pas. i. botez, şc. 60. A scos din plic foaia unui şpalt, pe care se aflau imprimate şase strofe ale unui poem. sadoveanu, o. xvii, 567. Trase din celălalt dosar un şpalt cu multe corecturi pe margini, v. rom. martie 1954, 168. Stăteau cu nasul în şpalturi şi însemnau greşelile, pas, z. i, 285. Trepăduşi cu manuscrise sau cu şpalturi de corectură fluturînd în mînă trecură pe lîngă el. vinea, l. i, 325, cf. dm. Scriam şi corectam şpaltul pînă la ultimele retuşuri, v. rom. iunie-iulie 1963, 81. 3. P. e x t. Planşetă folosită pentru strlngerea, păstrarea şi transportul materialului cules, înainte de a fi paginat. Cf. scriban, d., ltr. Umple pagina cu tot ce poţi... Cu iot ce ţi-a rămas pe şpalturi, stancu, r. a. iv, 345. Găti de închegat vreo cinci, şease cărţi de vizită, le aşeză pe un şpalt.. . şi porni spre locul unde erau maşinile de tipărit, contemp. 1954, nr. 5, 4/1. — Pl.: şpalturi şi (m.) şpalţi (iordan, l.r.a. 62). — Şi: (rar) şpalt s. n. — Din germ. Spalte. — Pentru sensul 3, cf. germ. Spaltenschiff. ŞPALT2 s. n. (în industria pielăriei) Piele subţire obţinută prin şpăltuire. Şpalt (piele) negru sau în culoare naturală, nica, l. vam. 226, cf. şXineanu, D.U., SCRIBAN, D., LTR2, DP, DM, DER, — Pl. : şpalturi. — Şi: (rar) şpalt s. n. — Din germ. Şpalt. ŞI'AN* s. m. I. 1. (în orlnduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcţia corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus ; nobil care avea acest titlu ; stăpinitor al unui ţinut. Pan Pogan Jurj, şpan ot Maramoreş (a. 1593). rosetti, b. 46. Prealuminatului, milostivului şi creştinului domn Mihai Apafi,... săcuilor şpan, ca unui milostiv domn, cu slujbă ne închinăm (a. 1673). bul. com. ist. ii, 226. Cine va ţinea vrăji, aceia să să dea şpanilor (a. 1675). gcr i, 218/37. Din mila... şpanului săcuilor (a. 1683). bv i, 270, cf. anon. car. Scriem iu/[u]ror domnilor şi işpanilor (sec. XVII), iorga, s. d. xii, 280. Noi, Gabor, din mila lui Dumnezeu craiul Ardealului, domnul părţilor ungureşti, şpanul secuilor, şincai, hr. ii, 319/28, cf. tdrg, cade, scriban, d. Nu-mi dau mintea cît o am De binele unui şpan. bîrlea, c. p. 286. + P. ext. (învechit, în Mold.) Nobil. Curia dară din ioată lumea la Italiia, să fie şi în volniciia Italiei şpani, adecă şleahlici. m. costin, o. 259, cf. n. costin, l. 125. 2. (în organizarea administrativă mai veche a Transilvaniei) Şef2 administrativ (al unui ţinut). Această stare a locuitorilor irita pizma domnilor şpani şi administratori ai dominiului fiscale numit al Zlainei. bariţiu, p. A. i, 653. Du-te la domnu’ işpan. alexici, l. p. i, 191. Măcar şpan, măcar birău, Facă cum poruncesc eu. frîncu-candrea, m. 295. 3. (Regional, în trecut) Prefect (Iapa—Sighetul Marmaţiei). alr i 383/354. + Subprefect (Borşa— Vişeu de Sus), alr sn iii h 893/362. II. 1. (învechit şi regional) Intendent, administrator. Porunci derept însă în aceaia dzi tutorilor de cinste şi şpanilor şi dzise: După aceasta nu dareaţi pleave lor pre facerea cărămideei. po 192/24. I-am dat în mina Giurcăi, şpanu din Şinca, şi iapa şi hoţul şi lot (a. 1651). iorga, s. d. x, 147, cf. xii, 258, 261, xm, 49, dhlr, ii, 542, cl 1962, 133. Il îmbie zmeul să-i fie şpan în decursul vremii, cît va sla la casele sale. mera, l. b. 245, cf. 247, ţiplea, p. p. 3. 2. (Regional) Pădurar (Viişoara—Cîmpia Turzii). Cf. lexic reg. ii, 74. — Pl. : şpani. — Şi : (învechit) işpăn s. m. — Din magh. spân, ispân. ŞPA\2 s. n., s. m. 1. S. n. (Tehn.) Aşchie provenită din prelucrarea la strung sau la freză a metalelor, a lemnului etc. ; p. ext. rest de material (sub formă de aşchii, pulbere etc.) rezultat în urma operaţiei de strunjire sau de frezare. Dacă nu se iau... măsuri, atunci corpurile streine, care pol fi firicele de praf, de nisip, părticele de şpanuri etc., vor produce o uzură timpurie a rulmentului. soare, maş. 92, cf. contemp. 1949, nr. 159, 2/3, dt. Ca să explice încălzirea metalelor prin strunjire sau pilire, se admitea că şpanul desprins are căldura specifică mai mică decît metalul masiv, cişman, fiz. i, 487, cf. DP. Opri strungul murdar, în jurul căruia se îngrămădeau mormane de şpan albăstriu şi violei, t. popovici, s. 223, cf. labiş, p. 65. Brigada... şi-a luat asupra sa sarcina ca, în afara orelor de lucru, să extragă... compoziţia din şpan. scînteia, 1960, nr. 4 836. în oraşele cu o industrie metalurgică mai dezvoltată să ia fiinţă... o staţie centralizată de brichetare a şpanului. ib. 1960, nr. 4 849. 2. S. m. (Bucov. şi prin nordul Mold.) Porţiune despicată cu toporul dintr-un buştean, din care se fac şindrile (1) sau doage. Cf. pamfile, i. c. 109, DM, ARVINTE, TERM. 168, ŞEZ. III, 89, JAHRESBER. X, 209, i. cr. v, 126, com. sat. iii, 80, a v 15, 25, GLOSAR REG. 3. S. m. (Regional) Partea albă dintre măduva şi scoarţa unui copac (Crucea—Cîmpulung Moldovenesc). Cf. ARVINTE, TERM. 168. — Pl.: (1) şpanuri, (2, 3) şpani şi (2, n.) şpane (a v 25). — Şi: (2) şpon (arvinte, term. 168, cl 1961, 2815 ŞPAN8 -176- ŞPARHET 221, com. din straja—rădăuţi, lexic reg. 109), şpoln (arvinte, term. 169), spân (şez. xix, 111, chest. v 8/45) s. m. — Din germ. Span. ŞPAN*, -Ă adj. v. spâne. ŞPAN4, -Ă adj. v. zlianglilu. ŞPANAC s. n. v. spanac. ŞPANAL, -A adj. (Rar) Care făcea parte din aparatul administrativ condus de un şpan1 (I 2). Această sumă... se străcura prin mînile oficialilor şpanali. bariţiu, p.a. i, 658. — Pl. : şpanali, -e. — Şpan* + suf. -al. ŞPANAR s. n. (Regional) Cuţit special de făcut draniţă (Secu —Piatra Neamţ), glosar reg. — Pl. : şpanarc. — Şpan* + suf. -ar. ŞPANCHI, ŞPANCHE adj. v. zbanghia. ŞPANCHÎU, -ÎE adj. v. zbanghiu. ŞPANGALÎR s. m. (Regional) Vagabond. Com. din straja-rădăuţi. — Pl. : şpangaleri. — Etimologia necunoscută. ŞPANGANEAŢĂ s. f. v. şpanganet. ŞPANGANÎîT s. n. 1. (învechit, prin Munt. şi Transilv.) Baionetă. Puşci cu şpanganeluri (a. 1807). FURNICĂ, C. 245, cf. T. PAPAHAGI, C.L., JARNÎK-BÎR- seanu, d. 350. 2. (Regional; In forma şpangancaţă) Partea alungită şi ascuţită a muchiei baltagului (Fărcaşa — Piatra Neamţ). Cf. glosar reg. — Pl. : şpanganeluri. — Şi: (regional) şpanganeâlă (glosar reg.) s. f., spanţianit (jarnîk-bîrseanu, d. 350) s. n. — Contaminare între şpangă şi panganet. ŞPÂNGĂ s. f. v. spangă. ŞPANGLĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Şindrilă (1) mai îngustă care se bate peste încheietura dintre două şindrile mai late la acoperişul unei case de ţară. Cf. a i 26. Şindilă cu şpangle. teaha, c. n. 270. — Pl. : şpangle. — Etimologia necunoscută. Cf. ş p a n2. ŞPANÎE s. f. (în organizarea administrativă mai veche a Transilvaniei) Instituţie de conducere, a unui ţinut. Acest scăzămint din veniturile funcţionarilor era foarte bălăloriu la ochi domnului prefect, şpanului şi controlorilor de la aşa-numita şpanie din Abrud. bariţiu, p. a. i, 654. — Pl. : şpanii. '— Şpan* + suf. -ie. ŞPANltiL, s. m. şi f. v. spaniol. ŞPAîMTÂ s. f. (Regional) 1. Bucată mică de fier (Plugova —Băile Herculane). Cf. l. costin, or. băn. ii, 188. 2. (în exploatarea lemnului) Placă de fier cu trei sau patru1 colţi, care se fixează pe fundul ulucului pentru ca să micşoreze viteza buştenilor care vin la vale (Poiana Grinţieşului—Bicaz). Cf. arvinte, term. 168. — Pl. : şpănfi. — Etimologia necunoscută. ŞPANŢ s.n.v. zbînţ. ŞPANONC s. n. (Prin Bucov.) Operaţie de strln-gere cu lanţul a butucilor încărcaţi in teleagă. Cf. lexic reg. 109. -■Pl;:? — Din germ. Spannung. ŞPAR s. n. (Regional) Ramură (de copac) (Cris-teşti —Paşcani). Cf. glosar reg. — Pl. :? — Etimologia necunoscută. ŞPARÂNGHEL s. m. v. sparanghel. ŞPARDÎ vb. IV v. şparli. ŞPARERT s. n. v. şparliat. ŞPARGĂ' s. f. (Transilv. şi Maram.) Aţă groasă; sfoară ; frînghie. Cf. klein, d. 425, clemens, lb, lm, AGÎRBICEANU, L. T. 30, CADE, DM, H XVIII 46, 104, VA1DA, viciu, gl. 78, caba, săl. De Gruia s-o propkial Şi şpărgile le-o tăiat. t. papahagi, m. 89, cf. dr. iv, 1081, paşca, gl. Şi o dzinit turcii la iăl, cu o şpargă de mă-tasă, impletită-n şasă. arh. foLk. i, 162, cf. alr i, 1 419/158, 159, 230, 273, alr ii/i h 294, alr ii 3 381/ 102, 105, 157, 235, 250, 272, 279, 6 771/102, 105, alr sn iii h 740, a i 12, 17, 34, 35, ii 3, 6, 8, 12, iii, 7, 17, iv 5, lexic reg. 10, 72. Leagă bine porcu cu şpargă I mat. dialect, i, 96, cf. 268. O (în imprecaţii) Fie-i femeie şparga Şi nănaşă temniţa, bîrlea, b. 60. — Pl. : şpărgi şi şpergi (alr ii/i h 294/279), (învechit) şpărge (lb). — Şi: şpeârgă (a iii 1, 2), spârgă (ib. ii 7, iii 13), işpoărgă (alr ii/i h 294/574) s. f. — Din magh. spârga. ŞPARGĂ* s. f. v. spargă. ŞPARHAIT s. n. v. şparliat. ŞPARHAT s. n. (Bucov., Transilv., Ban. şi prin Olt.) Maşină de gătit; p. e x t. plită zidită; sobă prevăzută cu plită. Cf. scriban, d., com. furtună, l. costin, gr. băn. 195, coman, gl., cv 1950, nr. 11 — 12, 41. Pune mîncare să se încălzească pe şpoiert I cv 1951, nr. 5, 28. La maşina de fiert îi zice şparert. chest. ii 489/1, cf. 309/9, v/37, alr ii/i h 279, 283, 286. Bagă lemne-n şpoieri. alr ii/i mn 131, 3 871/36, cf. 3 871/ 310, a i 13. Buduref la sporheiuri undi pui lemne. a i 17, cf. v 15, 18, lexic reg. 120, ii, 122, 124, l. rom. 1964, 83. 4- (Ban.) Cuptor (la maşina de gătit). Cf. chest. ii 489/9, alr ii/i mn 133, 3 8.83/36, l. rom. 1959, nr. 5, 72. + (Regional; în forma sporhert) Ridi-cătură de zid pe care este aşezată vatra sau soba (Baia—Lipova). chest. ii 331/403. — Accentuat şi: şpărhat. scriban, d. — Pl. : şpar-haturi şi şparhate. — Şi: şparliait (accentul necunoscut, şez. iii, 89, a vi 4), şparliet (lexic reg. 109), şparert (accentul necunoscut), şpahert (accentul necunoscut, molin, r. b. 287), şpaler (accentul necunoscut, com. din braşov), şpărhert (alr i 688/385 ; pl. şpăr-herturi ib. 688/370), şp6rhart (alr i 688/375 ; pl. şper-harturi ib.), şperhert (alr ii/i h 286/386), şpeli6rt (alr ii/i h 286/365, alr ii 4 028/365 ; pl. şpeherturi, alr ii/i h 286/365), şporliat (accentul necunoscut, h vi 235, a v 15, 22, vi 8, 13), şporlieit (accentul necunoscut, pribeagul, p. r. 57), şporhei (paşca, gl., com. din căbeşti—beiuş, alr ii/i h 286), şporli6rt (l. costin., gr. băn. 195, alr ii/i h 286/47), şporliferţ (a i 35), şporăi (l. rom. 1959, nr. 5, 72), şporeit (cv 1950, nr. 4, 45), şpohert (l. costin, gr. băn. 195,, cv 1951, nr. 6, 27, alr ii/i h 286 ; pl. şpoherturi alr ii/i h 286), şpolicrţ (alr i 688/80, a i 20, 23, 35, teaha, c. n. 270), şpoier (pl. şpoiere alr ii/i h 286), şpoiert, şp6llier (alr ii/i h 286/192 ; pl. şpolhere ib.), şpon6rţ (lexic reg. ii, 84 ; pl. şponerţe ib.), şprahait (accentul necunoscut, ib. 127), şproheiţ (teaha, C. n. 270), spărhât (alr i 688/388), speriicrt (alr ii/i mn 144, 3 870/386), sporliii (pl. sporheiuri), sporli6rt (chest. ii 331/403, 489/9, a i 17), spolieri (accentul necunoscut, alr i 1 848/79), spoli6rţ (a i 34), spoli6rt(ALR i 688/51) s. n. — Din germ. Sparlierd, magh. spârliej, sporhelyt. ŞPARHÎT s. n. v. şparliat. 2841 ŞPARING1 — 177 — ŞPĂRĂLUI ŞPARÎNG* s. m. (Regional; depreciativ) Persoană cu picioare lungi (Boiu Mare—Baia Mare). Cf. alr ii/i mn 44, 2 233/272. — Pl. : şparingi, — Din germ. sperrig „crăcănat''. ŞPARÎNG* s. n. (Regional) Şină (1). Com. din < lupşa—abrud. S-au cam scumpit şparingurile. ib. — Pl. : şparinguri. — Din germ. Sperring. ŞPARLf vb. IV. Tranz. (Mai ales In Mold. ; familiar) 1. (în e x p r.) A o şparli = a pleca repede (şi pe neobservate). Văzind cu o vreme ca asta, am şparlit-o la baltă. creangX, o. 214, cf. id. ol., ddrf. Şperleşle-o, Terinte, că nu-i de tine! n. a. bogdan, ap. tdrg 1468, cf, dr. iv, 837, cade. Am şparlit-o la Iaşi. bul. fil. v, 206, cf. iordan, l.r.a. 492, scriban, d., dm, i. cr. iv, 187. Şparleşte-o, că te bat! mat. dialect, i, 96. 2. A şterpeli (2). L-ai şparlit de parale, bul. fil. iv, 107. Copiii. . . li se băgau pe sub mină să le şpar-lească marfa, camilar, n. ii, 84. Plnă să pun merele in coş, un pungaş mi-a şparlit punga din buzunar. Com. din piatra neamţ. Mi-a şparlit brişcă, mat. dialect, i, 96. — Prez. ind. : şparlesc. — Şi: şpardi (scriban, d.), şperlf, şplrli (tdrg 1468), şpurli (dr. iv, 837), sparli (i. cr. iii, 87), spirli (tdrg 1468) vb. IV. — Etimologia necunoscută. Cf. plrli,şterpeli. ŞPARNIC, -Ă adj. (Regional) Econom, chibzuit (Ciocăneşti—Vatra Dornei). Cf. alr sn v h 1 260/ 365. — Pl. : şparnici, -ce. — Ci. ş p ă r u i. ŞPAX s. n. (Prin Transilv. şi Bucov.) Spavan. Cf. dr. v, 231, 305, lexic reg. 109. — Pl. : ? — Şi: şpac s. n. lexic reg. 109. — Din germ. Spat. ŞPAŢÎR s. n. (Ban., Transilv., Maram. şi Bucov.) Plimbare. Facem şpaţiri pă la grădini (cca 1797). l. rom. 1964, 597, cf. lb, i. golescu, c., iser, barcianu, jahresber, x, 209. Da'cum se face că nu eşti la şpaţir cu conaşul Bock? ap. iordan, stil. 342. N-ai destul loc, hai l Ai plecal-o la şpafir. brXtescu-voineşti, ap. tdrg, cf. cade. Să ies la spaţir afară. doine, 113. Să ne ducem la spaţir, Că spaţirul este bun, Darparale nu adun. bibicescu, p. p. 366. Aluncea-m-păratu ... o zis să mat aştepte cinci zile, să vină fetile acasă de la şpaţir. alexici, l. p. 261. Azvirle cartea pe masă şi condein pe fereastră, Se dă la şpaţir prin casă. şez. xxiii, 4. O zis că dacă-i legiuit fecioru şi a ieşi la şpaţir sara afară, apăi il ie pe sus şi-l duce acasă. arh. folk. vi, 272. Mergem ta şpaţiri. alr ii/i h 74/833, cf. a iii 13, v 26. Domnii merg la şpaţir. mat. dialect, i, 193, cf. 96, l. rom. 1960, nr. 3, 80. — Pl. : şpaţiruri. — Şi: spaţir s. n. — Din germ. Spazier[gang], ŞPAŢIRf vb. IV. R e f 1. (Ban., Transilv. şi Bucov.) A se plimba. De nu eşti orb, tu vezi cu cine mă şpa-ţiruiesc eu! ţichindeal, f. 431/10, cf. tdrg, cade. Eu ies şi mă spaţiresc, Cu trei, palru te găsesc, jarnîk-bîrseanu, d. 246, cf. şez. v, 126, jahresber. x, 206, 209. Se spaţireşle el pe scindura aceea in sus şi in jos şi nu vede nimica, com. sat. v, 108, cf. bl, vi, 52. Tătă zua se şpaţiresc pin oraş. mat. dialect, i, 96, cf. 193. <0> Tranz. Cind de-acolo mă scotea, Prin ocol mă şpaţirea, mîndrescu, l, p. 120. — Prez. ind : şpaţiresc. —Şi: şpajtrul, spaţiri vb. IV. — Din germ. spazieren. ŞPAŢIRUÎ vb. IV v. şpaţiri. ŞPĂCLUÎ vb. IV. Tranz. (Complementul indică tencuielile interioare sau timplăria unei construcţii) A netezi (aplicind un strat subţire de ipsos, de chit etc.) cu ajutorul şpaclului. Cf. dm. — Prez. ind. : şpăcluiesc. — Şpaclu + suf. -ui. ŞPĂCLUIÂLĂ s. f. 1. Şpăcluire. Ci. mdt, dm. 2. Strat subţire de ipsos sau de chit care se aplică pe tencuială sau pe tlmplărie cu ajutorul şpaclului. Cf. DT, DP. — Pl. : şpăcluieli. — Şpăclui + suf. -eală. ŞPĂCLUÎRE s. f. Acţiunea de a şpăclui şi rezultatul ei; şpăcluială (1). Cf. ltr2. — Pl. : şpăcluiri. — Şi; spaclutre s. f. ltr2. — V. şpăclui. ŞPĂIiTUÎ vb. IV. Tranz. (în industria pielăriei; complementul indică piei) A supune şpăltuirii. Cf. nom. min. i, 382, dm. — Prez. ind. : şpăltuiesc. — Şi : şpălţui (dm), gpăltui (nom. min. i, 382) vb. IV. — Din germ. spalten. ŞPĂLTUÎRE s. f. (în industria pielăriei) Operaţie de despicare In grosime a pieilor in cursul procesului de tăbăcire ; şpăltuit. Cf. dt, dp, ltr2 xvii, 39, der iv, 586. — Pl. : şpăltuiri. — Şi: şpălţuire s. f. dm. — V. şpăltui. Şl'ĂIiTUÎT s. n. (în industria pielăriei) Şpăltuire. Cf. dm. — Şi: şpălţuit s. n. dm. — V. şpăltui. ŞPĂLTUÎTĂ adj. (Despre piei) Care a fost supusă şpăltuirii. Pielea şpălluită se tăbăceşte mai repede şi mai uniform, ltr2 xvii, 39. — Pl. : şpăltuite. — V. şpăltui. ŞPĂLŢUÎ vb. IV v. şpăltui. ŞPĂLŢUÎRE s. f. v. şpăltuire. ŞPĂLŢUÎT s. n. v. şpăltuit. ŞPĂNAT s. n. v. spanac. ŞPĂNÎŢĂ s. f. (Transilv., in trecut) Soţie de şpan1 (2). Doamna şpăniţa noastră, după obicinuitul com-ploment, să roagă ca cu venirea încoace să faci bine să-i aduci... cafe (a. 1815). iorga, s. d. xii, 170. — Pl.: şpăniţe. — Şpaul + suf. -iţă. ŞPĂNUÎ1 vb. IV. Tranz. 1. (Regional; complementul indică buşteni) A despica pentru a obţine şpani2 (2); (regional) a şponi (Izvorul Alb—Piatra Neamţ). Cf. a v 33. 2. (Bucov. ; complementul indică şpani2 2) A despica pentru a obţine şindrile (1). Cf. arvinte, term. 168. 3. (Bucov.; complementul indică sclnduri) A tăia cu gaterul după o anumită dimensiune. Cf. arvinte, term. 168. — Prez. ind. : şpănuiesc. — Şpan* + suf. -ui. ŞPĂNUÎ* vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) A strlnge, a lega. Cf. lexic reg. 109. — Prez. ind. : ? — Din germ. spauuen. ŞPĂNUIALĂ s. f. (Prin Bucov.) Strlnsoare, legătură. Cf. lexic reg. 109. — Pl. : ? — Şpănui* + suf. -eală. ŞPĂRĂLUf vb. IV v. şporoli. 2865 ŞPĂRĂLUITOR -178- ŞPEHLĂ ŞPĂBĂLUITOr, -OARE adj. (Regional) Econom, chibzuit (Prundu Bîrgăului— Bistriţa). Cf. alr sn v h 1260/219. — Pronunţat: -lu-i-, — Pl. : şpărăluitori, -oare. — Şpărălui + suf. -tor. ŞPĂRHfiRT s. n. v. şparliat. ŞPĂRUf vb. IV. (Prin Bucov.) 1. T r a n z. (Complementul indică bunuri materiale sau bani) A cruţa ; a economisi. Cf. cv 1950, nr. 11 — 12, 41, alr sn v h 1 259/365. 2. Intranz. A se strădui, lexic reg. 109. 3. Intranz. A trăi In mod auster. Cf. lexic reg. 109. — Prez. ind. : şpăruiesc. — Din germ. sparen. ŞPĂRUIĂLĂ s. f. (Prin Bucov.) 1. Economie. Cf. cv 1950, nr. 11-12, 41. 2. Strădanie. Cf. lexic reg. 109. 3. Austeritate. Cf. lexic reg. 109. — Pl. : ? — Şpărui + suf. -eală. ŞPEARGĂ s. f. v. şpargă». ŞPECl s. n. (învechit, prin Ban.) Slănină. Cf. anon. car., dr. iv, 147. — Pl. : ? — Din germ. Spcck, magh. spcfe. ŞPEC* s. n. (Prin Ban. ; in exp r.) A băga (pe cineva) la (sau In) şpec = a pune (pe cineva) la butuc, v. but u c. Cf. dr. iii, 432. — Etimologia necunoscută. ŞPEHÎRT s. n. V. şparhat. ŞPEJE s. f. (Regional) Casă mare (Soconzel —Baia Mare). Cf. chest. ii 53/373. — Pl. : şpei. — Etimologia necunoscută. ŞPEIS s. n. v. şpais*. ŞPELINGHÎR s. m. (Maghiarism Învechit, prin Transilv.) Stilpul infamiei, v. infamie. Cf. klein, D. 425, LB, ISER, LM, BARCIANU, ALEXI, W. — Pl. : şpelingheri. — Şi : spelingher s. m. iser» LM, BARCIANU, ALEXI, W. — Din magh. pellengâr. ŞPENAT s. n. v. spanac. ŞPÎNGLĂR s. m. (Prin Ban. şi Olt.) Tinichigiu. Cf. cv 1952, nr. 4, 34, alr ii 6 483/2, alrm sn i h 356, l. rom. 1962, nr. 1, 92, scl 1966, 477. — Pl. : şpenglări. — Din germ. Spengler. ŞPENGLĂRÎŢÂ s. f. (Prin Ban.) Soţie de tinichigiu. Cf. alr ii 6 528/2, 76. — Pl.: şpenglăriţe. — Şpenglăr + suf. -i(ă. ŞPENdG s. n. v. spanac. Ş1'E1V<5t s. n. v. spanac. ŞPENŢ s. n. v. spenţer. ŞPfiNŢĂL s. n. v. spenţer. ŞPENŢĂLA vb. I. T ranz. (Regional; complementul indică buşteni) A şpronţa (1) (Prundu Bîrgăului—Bistriţa). Cf. alr sn ii h 615/219. — Prez. ind.: ? — Etimologia neci noscută. ŞPENŢĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nordul Transilv.; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A coase. Cf. lexic reg. 22. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. ŞPISnŢĂR s. n. v. spenţer. ŞPERĂCLU s. n. Instrument de metal (în forma unui cui cu vîrful puţin întors) folosit în locul cheii la descuierea sau la încuierea unei broaşte sau a unui lacăt. Cf. dm, scl 1963, 509. — Pl. : şperacle. — Din germ. Sperrliaken. ŞPÎRGE vb. III. (Prin Transilv. ; familiar) 1. Refl. A se duce, a pleca. Şperge-te de aici, că vine tală-lu şi te bate. mat. dialect, i, 96. <0> Exp r. (Tranz.) A o şperge = a pleca repede (şi pe neobservate). A şpers-o cînd a văzul că nu i se dă nimic. cv 1950, nr. 4, 34. N-ai şpcrs-o încă? mat. dialect, i, 96. 2. T r a n z. (Complementul indică persoane) A bate, a lovi. Cf. cv 1950, nr. 4, 34. <$> E x p r. A-i şperge (cuiva) una = a-i da (cuiva) o lovitură. Şperge-i una peste gură să mai tacă. ib. — Prez. ind. : şperg. — Probabil contaminare între şparli şi şterge. ŞPÎRHART s. n. v. şparliat. ŞI'ERHERT s. n. v. şparliat. ŞPlSRLĂ s. f. I. 1. (Regional, mai ales în Mold.) Cenuşă încă fierbinte care acoperă jarul; spuză. Mai sînt şi alte mijlociri a direge pămînturile. . . : ... tot feliul. . . de sperie şi turfa. economia, 12/9. Merserăm spre a vedea oraşul Pompei, de viu îngropat... cu cenuşă şi şperlă din Vezuviu. codru-drăguşanu, c. 166, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 243, CREANGĂ, GL., ddrf, gheţie, r. m., coşbuc, p. ii, 234, tdrg, gorovei, cr. 134. Speria cădea ca o ploaie domoală şi fină. ag1r-biceanu, s. 168, cf. 319, dr. ii, 615, cade. Strămurare a tuşit iar ş-a stupit în şperlă. sadoveanu, o. xviii, 425. Femeia a zgîndăril speria din cuptor cu vătraiul. dan, u. 253, cf. bl vi, 18, scriban, d. Cetatea... a supravieţuit şperlei şi funinginei risipite din cetăţi, sale şi monumente, v. rom. octombrie 1955, 154. S-a încins vîlvălaie mare, cu şperlă aruncată în aer. be-niuc, m. c. i, 328. A trecut de hăia parte Şi-a luat şi şperla-n spate! marian, sa. 273. Unui din ei vrea să facă foc şi se duce la vatră să împrăştie şperlă. şez. i, 280, cf. yasiliu, c. 70, şez. vi, 88. Da' cînd am flămînzit... Am început barabule A coace prin şperlă multă. i. cr. iv, 7, cf. şez. xii, 129, chest. viii 25/17, alr i 680/576, 682/270, 542, 556, alr ii 3 881/192, alr ii/i mn 133, 3 881/365, scl 1959, 207, a ii 12, v 15, 16, vi 16, 19, 26, l. rom. 1961, nr. 2, 129, teaha, c. n. 266. O (în imprecaţii) Vădu-vă şperlă să vă văd! luc. ii, 56. O Exp r. A da (pe cineva) iprin şperlă = u) a pune (pe cineva) într-o situaţie penibilă (dîndu-1 de gol, făcîndu-1 de rîs, batjocorindu-1). Şi la toată întîmplarea, cred că nu mă vei da prin şperlă şi nu-l vei lăsa să mai bală! creangă, a. 111, Cf. DDRF, TDRG, ŞĂINEANU, D.U., CADE, SCRIBAN, D., zanne, p. i, 287 ; b) a trata (pe cineva) cu asprime (ocărîndu-1, bătîndu-1). Cf. scriban, d. A arunca (sau a zvirli cuiva) (cu) şperlă în ochi sau a da cu şperlă in ocliii lumii = a căuta să inducă în eroare (pe cineva), pentru a-1 împiedica să aprecieze exact o situaţie, un fapt etc. ; a denatura, a falsifica realitatea, adevărul. îmi zvîrlea ca la un nătărău şperlă-n ochi, doar n-aş vedea. ap. tdrg, cf. şăineanu, d. u., scriban, d., zanne, p. ii, 360. A se face (tot) şperlă = a se distruge ; a înceta să mai existe. Cf. coman, gl., lexic reg. ii, 77. A o da prin şperlă = a o păţi, v. păţi (2). Cf. dm. Bietul boier, a dat-o şi el prin şperlă I i. cr. iv, 95. + (Prin Transilv. ; în forma sperlă) Cenuşă de paie1 . Cf. lb, lm, polizu, cihac, ii, 243. 4- (Prin 2891 ŞPERLĂRAIE -179- ŞPIGHEL* Mold. şi Transilv.) Jar. Cf. gheţie, r. m., alr i 680/ 542, 584. + (Rar) Funingine. Cf. bianu, d. s., scri-han, d. 2. (Bucov. şi prin Maram.) Praf, pulbere. Com. din straja-rXdXuţi. Cu trîmbghiţa l-ei trîmbghiţa, Tăie şperlă şi prah l-ei fa’. t. papahagi, m. 133, cf. com. din rXdXu'ji, alr i 1 365/361, 388, a v 15, 16, lexic reg. 109, GLOSAR REG. II. (Regional) Epitet pentru o femeie sprintenă, vioaie (Ţepu — Tecuci). Cf. lexic reg. ii, 96. — Pl. : şperle. — Şi : şuperlă (a vi 16), sjterlă, spirlă (coman, gl., alr i 680/584), spirlă (com. din HUMBEŞTI OLT— TÎRGU JIU) S. f. — Etimologia necunoscută. Cf. ser. s p r 1 j i t i ,,a ardei”, rom. p î r 1 i. ŞPERLĂRÂIE s.f. (Prin nordul Mold.) Mulţime, ceată. Com. furtunX. — Şi: sperlărăie s. f. Com. furtunX. — Şperlă + suf. -ăraie. ŞPERLĂRÎE s. f. (Prin Bucov.) Cantitate mare de praf. Cf. lexic reg. 109. — Şperlă + suf. -ărie. ŞPEBLÎ vb. IV v. şparli. ŞPERLIŢĂ s. f. (Regional) Fată uşuratică (Baia — Fălticeni). Cf. com. sat. iii, 80. — Accentul necunoscut. — Pl. : şperliţe. — Şperlă + suf. -iţă. ŞPERLUÎ vb. IV. 1. Tranz. (învechit; complementul indică rufe) A spăla cu leşie. Cf. cihac, ii, 243. 2. Intranz. (Prin Bucov.) ,,A face praf“, lexic reg. 109. — Prez. ind. : şperlaiesc. — Şi: sperlui (cihac, ii, 243), spărlui (id. ib.) vb. IV. — Şperlă + suf. -ui. ŞPERLTJÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a ş p e r-lui (I). Cf. cihac, ii, 243. — Pl. : şperluiri. — Şi : sperluire (cihac, ii, 243), spărluire (id. ib.) s. f. — V. şperlui. ŞPERŢ s. n. 1. Recompensă ilicită dată cuiva sau pretinsă de cineva în schimbul unui serviciu (necinstit şi ilegal). V. mită (1), şpagă1. Cf. iordan, stil. 373, cf. scriban, d. A încasat sperţuri de milioane de la comenzile de siringi, ulieru, c. 43. Judecătorul de instrucţie ... i-a cerut şperţ, în aur, ca să pună în libertate, pe cauţiune, pe hoţul de cai. stancu, r.a. v, 146, cf. i, 166, iv, 45. Totul era în regulă, cu iscălitură şi pecete adevărată, cu şperţul achitat dinainte. pas, z. ii, 173. Ţi-ai măritat fetele şi nepoatele cu zestre din şperţ şi din hrana trupei, camilar, n. i, 136, cf. 396. Basla cu dijmuirile, cu şperţurile şi subvenţiile de tot felul, vinea, l. i, 365, cf. v. rom. septembrie 1962, 173, scl 1963, 509, graur, e. 151. 2. Faptul de a da sau de a primi şperţ (1); şper-ţuială, (rar) şperţărie. Se tînguie că ..; nu s-au schimbat practicile speculei, şperţului, necinstei, sadoveanu, e. 20. Au făcut mai toţi avere din şperţ şi din fraude. v. rom. iulie 1954, 13. — Pl. : şperţuri. — Şi: (rar) sperf s. n. — Din germ. Sperrzeug „mănunchi de şperacle“. Cf. graur, e. 151. ŞPERŢÂR, -Ă s. m. şi f. (Rar la f.) Persoană care primeşte sau pretinde şperţ (1). V. şpagagiu. Şperlarul acreditat şi alilrat. ap. iordan, stil. 373, cf. scriban, d. Nu numai că e bălrîn, cartofor şi 'beţiv, mai e şi şperţar pe deasupra, h. lovinescu, t. 246, cf. 287, dm. — Pl.: şperţari, -e. — Şperţ -(- suf. -ar. ŞPERŢĂRÎE s.f. (Rar) Şperţ (2). Cf. iordan, stil. 373. — Pl. : şperţării. — Şperţ 4- suf. -ărie. ŞPERŢE s. f. (pl.) (Regional) Izmene vechi sau rupte. Com. din straja—rXdXuţi. — Etimologia necunoscută. ŞPERŢUÎ vb. IV. Tranz. (Complementul indică persoane) A face să primească (sau să dea) şperţ (1). Nu mă pricep decît la şperţuit publicul, ap. iordan, stil. 372. Nevaslă-sa îl desconsideră că nu ştie să se lase şperţuit. arghezi, p. t. 346, cf. dm. — Prez. ind. : şperţuiesc. — Şperţ 4- suf. -ui. ŞPERŢUIÂLĂ s.f. Şperţ (2). înclupuie-ţi, colega, ce mai rămîne după atîta şperţuială. beniuc, m.c.i, 480, cf. DM. — Pl. : şperţuieli. — Şperţui 4- suf. -cală. ŞPETER adv. (Familiar ; In e x p r.) Mai şpeter = mai va, v. va. O trimitea anume, doar ar vîna un bărbat? Mai şpeter, pe mine nu mă prinde, credea că voi lua o golancă. contemporanul, v2, 498. — Din germ. spater (comparativul lui spăl,,tîrziu"). ŞPEŢ1ÂL, -Ă adj. v. special. ŞP1C subst. (Germanism învechit, prin Ban. şi Transilv.) Levănţică (Lavandula vera). Cf. anon. car., iorga, s. d. viii, 86, dr. v, 395. — Pl. : ? — Şi: spic subst. anon. car. — Din germ. Spik. ŞPICĂLĂU s. m. (Prin Transilv.) Băţ despicat la vîrf, folosit pentru a împăna bucăţi de carne. Cf. LB, ISER. — Pl. : şpicălăi. — Din magh. spekeio. ŞPICĂLUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Transilv.; com-' pleinentul indică bucăţi de carne) A împăna. Cf. KLEIN, D. 425, LB, ISER, LM. — Prez. ind. : şpicăluiesc. — Din magh. spekel. ŞPÎCHER s. m. v. spicher. ŞPÎCHERIŢĂ s. f. v. spicheriţă. ŞPICHINÂRD subst. spiehinard. ŞPICHINAT subst. v. spicliinat. ŞPfCiVIŢĂ s. f. v. şpigniţă. ŞPICULÂ vb. I v. specula. ŞPlCULĂ s.f. v. speculă. ŞP1CULTJÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A trăda (Borşa—Vişeu de Sus), alr ii 3 725/362. — Prez. ind. ; şpieului. — Etimologia necunoscută. Cf. ş p i c u 1 a. ŞPÎGHEL» s. n. Fontă cu adaos de siliciu şi mangan, folosită la fabricarea oţelurilor dure. Cf. mdt, dt, ltr2, dp, dm. — Din germ. SpiegelfeisenJ. ŞFÎGHEL* s. n. (Germanism învechit, rai) Oglindă (1). A domnului jup (in) Vasile, ce negoţ au primit, tot anume ... 6 şpighel halb glal (a. 1766). iorga, s.d. xii, 81. Spigelele şi brîu el de argint al dumnaei (a. 1787). id. ib. xii, 188. — Pl. : şpighele. — Şi: spigel s. n. — Din germ. Spiegel. 2918 ŞPIGLU -180- ŞPITAI ŞPlGLU subst. (Regional) Platcă (la cămaşa bărbătească) (Slnmihaiu Almaşului — Zălau). Cf. alr sn iv h 1 165/284. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. ŞPÎGNIŢĂ s. f. 1. (Bucov.) Fustă (largă). Com. din straja-rădăuţi, cf. coman, gl. Femeile nu mai avea şpihniţ, avea primitoare, alr ii 3 352/386, cf.3 320/386, alr sn iv h 1 178/386. Ţârăncile duc la nemţoaică la cusut şpiniţi or scurleicî. ib. n mn h 522/386, cf. lexic reg. ii, 127. 2. (Regional) Rochie (Straja —Rădăuţi), glosar reg., cf. scl, 1963, 415. — Pl. : şpigniţe şi şpigniţi. — Şi : şpfcniţă (com. din straja—rXdXuţi, glosar reg.), şpihniţă (pl. şpih-ni[i), şpiniţă, spicui jă (coman, gl.) s. f. — Din ucr. cuijţimuji. ŞPÎHĂ s. f. (Regional) 1. (Cu sens colectiv) Păr1 rar şi mic (Moiseiu —Vişeu de Sus), glosar reg. 2. (La pl.; în forma şpîhe) Plete. V. p 1 e a t ă. (1). (Săcel—Vişeu de Sus). Cf. t. papahagi, m. 234. — Pl. : şpihe. — Şi: şpîhe s. f. pl. t. papahagi, m. 234. — Etimologia necunoscută. ŞPÎHN1ŢĂ s. f. v. şpigni|.ă. ŞPIL s. n. (Familiar) 1. Aranjament neonest; plan necinstit. Poate cărăuşii ăştia or strica toate şpilurile mahărilor de la noi. pas, z. iii, 144, cf. dm. 2. (în exp r.) A (-i) prinde şpilnl = a se dumeri, a se edifica (asupra modului de funcţionare a unui mecanism, asupra modului de efectuare a unei acţiuni etc.); a(-i) da de rost. — Pl. : şpiluri. — Din germ. Spiel „afacere". ŞPÎLAR s. m. v. şpilăr. ŞPÎLĂ s. f. (învechit, prin Ban.) Cărămidă. Cf. ANON. CAR. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞPÎLĂR, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Prin Transilv.) Şmecher (1). Eşti şpiler ca un avocat, cv 1950, nr. 4, 34. Nu ştiu cu cine seamănă copilul ăsta aşa şpilăr. MAT. DIALECT. I, 288. 2. S. m. (Regional; în forma şpilăr) Geambaş (Lă-pugiu de Sus—Deva), alr i 1 591/85. I şpilăr mare ib. — Pl. : şpilări, -e. — Şi : şpilăr s. m. — Din germ. Spielcr „jucător (de cărţi)". Cf. şpil. ŞPILfilt s.n., s. m. (Regional) 1. S. n. Sulă folosită în cizmărie. Cf. ddrf, tdrg. 2. S. m. Cui mare de 15 centimetri (Vişeu de Sus). glosar reg. — Pl.: (1) şpilere, (2) şpileri. — Şi: spiler s. n. ddrf. — Etimologia necunoscută. Cf. tdro. ŞPÎLHOZEN s. m. Pantalonaşi cu bretele pentru Copii. Cf. DN2, M. D. ENC. — Pl. : şpilhozeni. — Din germ. Spielhose. ŞPILUÎ vb. IV. Intra n z. (Prin Transilv.) A fura. Cf. lb,iser, lm, oheţie, r.m., barcianu, alexi, w. — Prez. ind. : şpiluiesc. — Şi: spilui vb. IV gheţie, r.m., barcianu, alexi, w. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. s p i e 1 e n. ŞPILUNG s.n. (Tehn.) Noroi de sapă, v. noroi1 (4). Cf. cv 1950, nr. 2, 28. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Din germ. Sptthiny. ŞPILVÂC s. n. v. şpilvag. ŞPIIiVÂCĂ s. f. v. şpilvag. ŞPILVAG s. n. (Bucov.) Bucată de lemn fixată transversal pe oişte1 (1), de care se prind orcicurile. La şpilvac trag doi cai. a v 15, cf. 8, 25, arvinte, term. 42, 168, lexic keg. 109. — Pl. : şpilvaguri. — Şi : şpilvăgă (arvinte, term. 42, 168, lexic reg. 109) s. f., şpilvac s. n., şpilvâcă (arvinte, term. 42, 168) s. f. — Din germ. Spielwagc. ŞP1LVAGĂ s. f. v. şpilvag. ŞPINAT s. n. v. spanae. ŞPÎN1ŢĂ s.f. v. şpignifă. ŞPINâD s. n. v. spanae. ŞPldN, -OÂNĂ s. m. şi f. v. spion. ŞPIONA vb. I v. spiona. ŞPIOIVÎ vb. IV v. spiona. ŞPIR* s. n. v. spirt. ŞPIR* s.n. v. ştir'. ŞPIRAli s. n. (Regional) Trior (Livezile —Turnu Severul). Cf. lexic reg. 57. — Pl. : şpirale. — Etimologia necunoscută. ŞPIRANŢ s. m. (Regional) Căţeluş (Mehadia —Băile Herculane). l. costin, gr. bXn. ii, 188. — Accentul necunoscut. — Pl. : şpiranji. — Etimologia necunoscută. ŞI’ÎRHOLŢ s. n. (Regional) Lemn subţire (Moiseiu — Vişeu de Sus), arvinte, term. 169. — Pl. : ? — Din germ. Spierholz. ŞPÎRLAC s. n. (Regional) Lac folosit în cizmărie (Măţău —Cîmpulung). Cf. coman, gl. — Pl. : şpirlacuri. — Etimologia necunoscută. Cf. şerlac. ŞPIRLICHEA vb. I. Tranz. (Mold.; în exp r.) A o şpirlieliea = a pleca repede (şi pe neobservate). Cf. tdrg 1468, şez. iii, 88, i. cr. iv, 369, dr. iv, 837, coman, gl. Cînd am băgat de seamă, el o şpirlichit-o. cv 1951, nr. 9-10, 46. — Prez. ind.: ? — Şi: şpirliclii vb. IV, spirliclieă (tdrg 1468, şez. iii, 88), spuriclieă (tdrg 1468, şez. iii, 88) vb. I, spuliclii (coman, gl.) vb. IV. — Cf. ş p î r 1 i. ŞFIRLICIIÎ vb. IV v. şpirlieliea. ŞPIRONŢ s.n. v. şpronf. ŞPIRT s. n. v. spirt. ŞPIR'idS, -OASĂ adj. v. spirtos. ŞPIS s. n. Pată care apare uneori la tipar Intre cuvinte, rînduri etc. Cf. molin, v.t. 79, cade. La rinduri masive, culese mecanic, şpisurile sînt produse de matriţe defectate, ltr, cf. dp, dm. — Pl. : şpisuri. — Din germ. Spiess. ŞPIT1 s. n. v. şpij*. ŞPJT2 s. n. v. şpiţ4. ŞPITAl s. n. v. spital. 2955 ! ŞPITAL - 181 - ŞPÎRC ŞPIT ĂL s. n. v. spital. ŞPÎTHAMĂH s. n. v. şpiţliamur. ŞPIŢI s. tn. Numele unei rase de clini de talie mică, cu păr1 pufos şi cu urechi drepte; dine din această rasă. Nu e nevoie ca un cline să fie lup, mops, dober-mann, şpiţ, selter, griffon, ca să merite o atenfie respectuoasă. ARGHEZI, C.J. 96, cf. ENC. VET. 684, DM. — PI. : şpiţi. — Şi : spif s/m. enc. vet. 714, h x 355. — Din germ. Spitz. ŞPIŢ* s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oţel cu virful ascuţit, folosită la găurirea pietrelor naturale şi artificiale sau la prelucrarea suprafeţei lor. Cf. DT, LTR2, DP, DM. 2. (Miri. ; prin sud-vestul Transilv.) Picon. Cf. fd i, 156. 3. (Min. ; regional) Tlrnăcop cu două braţe In formă de tăiş, ale căror planuri formează o cruce; (regional) şpiţer2 (Lonea). Cf. fd i, 156, 163. 4. (Regional) Ciocan cu care se ferecă pietrele de moară (Blrsana—Sighetul Marmaţiei). alr ii 6 780/ 353. 5. (Min.; regional) Dinte la roata maşinii de havat (Lonea). fd i, 156. 6. (Tipogr.) Linie simplă sau Înflorată, ornament etc., care marchează sfîrşitul unui articol sau al capitolelor. Cf. V. MOLIN, V.T. 79, CADE, LTR2 X, 214, DM. — PI. : şpifuri. — Din germ. Spitz[eisen, -hacke, *haue, -krampe, -hammer, -zahn, -kolumne etc.]. ŞPIŢ* s. n. I. 1. Nume dat extremităţii ascuţite sau muchiei unor obiecte, construcţii etc. a) (Familiar) Virful pantofului. Com. din ţepeş VODĂ — CERNAVODĂ. b) (Bucov.) Virful ţapinei. Cf. arvinte, term. 43, 74. <0> E x p r. A lua (sau a da) la şpiţ = a rostogoli buştenii cu ţapinele. Cf. id. ib. 93,169. + (Prin Bucov. ; cu valoare de interjecţie) Cuvînt prin care se anunţă Începerea acţiunii de rostogolire a buştenilor cu ţapinele. Cf. ARVINTE, TERM. 93, 169. c) (Regional) Virful unui stllp, ţăruş etc. care se Înfige In păinînt (Aninoasa). Cf. fd i, 156. + Par1 ascuţit folosit la Încărcatul lemnelor (Salva — Năsăud). Cf. arvinte, term. 44. d) (Prin Bucov.) Colţul toporului. Cf. alr ii 6 632/ 386, 551. e) (Regional) Colţul vinciului (Pecica — Arad). Cf. alr ii 6 648/53. f) (Regional) Fiecare dintre muchiile verticale formate de pereţii unei case (Răcăşdia —Oraviţa). Cf. chest. ii 109/9. 2. P. e x t. Nume dat unei porţiuni dintr-o suprafaţă sau dintr-un material sau unei bucăţi de material (stofă, piele, metal etc.) care are o formă alungită şi ascuţită. a) (Bucov., Ban. şi prin Transilv.) Clin de pămlnt. Cf. cv 1950, nr. 11 — 12, 41, alr sn i h 29, a i 26. Mi-a rămas un şpiţ nearat. glosar reg. b) (Min.; prin sud-vestul Transilv.) Porţiune de formă alungită şi ascuţită dintr-un strat de cărbune rămasă neexploatată. Cf. fd i, 156. c) (Prin vestul Transilv.) Clin (la Îmbrăcăminte). Cf. teaha, c.n. 266, 270. d) (Transilv.) Petic de piele cu care se cîrpeşte talpa de la Încălţăminte. Cf. cl 1969, 122. Pune petec sau şpriţ, alr ii 3 347/250, cf. 3 347/105, 141, 172,192, 235, 574. e) (Prin Bucov.) Blacheu. Cf. arvinte, term. 44, l. rom. 1963, nr. 2, 41. 3. (Min.; regional) Loc unde se bifurcă sau se ramifică o galerie (Petrila). Cf. fd i, 156. II. 1. (Regional) (Colţ de) dantelă (croşetată) care se foloseşte ca garnitură. Cf. iorga, s.d. xii, 297, ddrf, alexi, w. O pernă de paf îmbrăcată în orbolă şi împodobită ca şpifuri de delături. ap. tdrg, cf. şăi-NEANU, D.U., SCRIBAN, D., DM, H IV 87, JAHRE SB ER. X, 206, i. cr. v, 278. Basma cu şpifuri. cv 1950, nr. 11 — 12, 41. 2. (Familiar; în e x p r.) A se pune (sau a fi pus) la şpiţ = a se dichisi (sau a fi dichisit), a se ferchezui (sau a fi ferchezuit). Băiatul e pus la şpiţ. Com. din ŢEPEŞ VODĂ —CERNAVODĂ, Cf. UDRESCU, GL. — PI. : şpiţuri. — Şi: (regional) şpit (a v 15), şpriţ, spif (H IV 87, JAHRESBER. X, 206, I. CR. V, 278, ALR II 3 347/141, teaha, c.n. 266, gl. olt.), s. n., spiţură (alr sn iv h 1208/192) s.f., şpriţ (teaha, c.n. 266) s. n. — Din germ. Spitze. — Spiţură: sg. refăcut dupăpl. ŞPIŢ'* s.n. (Ban., .Transilv., Bucov.) Ţigaret. Cf. cv 1950, nr. 11 — 12, 41, dm, alr i 1541, arvinte, TERM. 44, GLOSAR REG. — PI. : şpituri. — Şi: şpit (alr i 1 541/270), şpriţ (ib. 1 541/63, 65, 85, 107, 112, 136, 148; pl. şi şprife ib. 1 541/148) s. n. — Cf. germ. [Zigarren-, Zigarretten] spitze. ŞPIŢ5 s. n. (Prin Bucov.) Trior. Am dat grtul la şpiţ. cv 1950, nr. 11 — 12, 41, cf. l. rom. 1963, nr. 2, 155. — Pl. : şpiţuri. — Cf. ş p i ţ2. ŞP1ŢÂC s. n. (Prin Bucov. şi Maram.) Sâpăligă. Cf. l. rom. 1968, 515, alr ii 6 795/353, lexic reg. ii, 118. — Pl.: şpiface şi şpiţacuri. — Din germ. Spitzhacke. ŞPÎŢBARBĂ s. f. (Regional) Barbişon (Marginea— Rădăuţi). Cf. alr ii/i mn 18, 6 932/386. — Pl. : ? — Din germ. Spitzbart (adaptat după barbă). ŞI’IŢER* s. m. v. spiţer. ŞPÎŢER* s. n. (Min. ; regional) Şpiţ2 (3) (Petrila). Cf. fd i, 163. - - Pl. : ? — Cf. şpiţ2. ŞPIŢERlE s. f. v. spiţerie. ŞPÎŢHAMĂR s. n. (Prin Bucov.) 1. Ciocan cu ambele capete ascuţite, folosit la zimţuit. Cf. alr ii 6 781/ 365, 386. 2. Ciocan pentru găurit potcoave. Cf. glosar reg. — Pl. : şpiţhamăre. — Şi: şplthamăr s. n. alr ii 6 781/386. — Din germ. Spitzhammer. ŞP1Ţ1GÂRE s.f. (Regional) Ţigaret (Berzasca — Moldova Nouă), alr i 1 541/5. — Pl. : şpiţigări. — Cf. germ. Zigarrenspitze. ŞP1ŢUIĂLĂ s. f. (Prin Bucov.; în exp r.) A da In şpiţuială == a triora. Cf. glosar reg. — Pl. : ? — De la şpiţS. ŞPIŢUlT, -Ă adj. (Prin Bucov.) Ascuţit. Cf. arvinte, term. 44. — Pl. : şpifuifi, -te. — De la şpiţ3. / A v ŞPIGA s.f. (sg.) (Regional) Cenuşă. Com. din vi-covu de sus—rădăuţi. I-ai dat o mînă de şpîgă în ochi. ib. — Etimologia necunoscută. t SPIHE s. f. pl. v. şpihă. ŞPlRC s. n. v. spire. 24 - o. 427 2974 ŞPÎRLI -182- ŞPORĂLI ŞPÎHLf vb. IV v. şparli. A ŞPIRL1U s. m. (Olt.) Peşte de culoare galbenă, cu cîteva dungi negre In lungul corpului (Accrina schrael-ser). Cf. bXcescu, p. 54. Am prins un şpîrliu. id. ib. — Pl. : şpîrlil. — Etimologia necunoscută. Cf. s p i r 1 a r. ŞPÎRNĂU s. n. v. splrnău. ŞPlRŢUÎ vb. IV v. şpriţul». ŞPLIHOÂRCĂ s. f. (sg.) (Prin Bucov. ; depreciativ) Băutură alcoolică de calitate inferioară. Cf. lexic reg. ii, 124. — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 i u h ă. ŞPLINT s. n. Piesă de metal de forma unui cui despicat în două braţe egale, care se introduce în gaura din capul unui şurub (1), pentru a asigura piuliţa împotriva deşurubării. Cf. dt, ltr2, dm, l. rom. 1959, nr. 1, 67, ARVINTE, TERM. 169. — Pl. : şplinturi. — Din germ. Splint. ŞPLIT s. n. Piatră dură spartă, folosită la prepararea betoanelor de ciment sau la pietruiri. Cf. mdt, dt, DM. — Din germ. Splitt. ŞPLÎTĂR s. n. (Regional) Ciob (Sebeşel— Sebeş). A ii 3. — Pl. : şplilăre. — Din germ. Splitter. ŞPOÂDĂL s. n. (Prin sud-estul Transilv.) Cazma. Cf. l. rom. 1959, nr. 5, 88. — Pl. : şpoadăle. — Din germ. dial. Spaden. ŞPOAR s. n. v. şpor*. ŞPdGAT s. n. v. şpagat. ŞPOG6D s. n. v. şpagat. ŞPOG(5t s. n. v. şpagat. ŞPOHERT s. n. v. şparliat. ŞPOHERŢ s. n. v. şparliat. ŞPOIÎR s. n. v. şparliat. ŞI’OlfirtT s. n. v. şparliat. ŞPOLÎIT s.n. v. şpalet. ŞP<5JJ3ER s. n. v. şparliat. ŞPOLN s. m. v. şpan*. ŞPON s. m. v. şpan*. ŞP0ND1E s. f. v. şponghie. ŞPOIVER s. m. (Prin Bucov.) Muncitor care taie şpani2 (2). Cf. lexic reg. 109. — Pl. : şponeri. — De la şpon. ŞPONÎÎRŢ s. n. v. şparliat. ŞP(iNGHIE s. f. (Transilv. şi prin Ban.) Burete (de şters). Cf. lb, alexi, w., alr sn iv h 917, lexic l’.E3. II, 84. — Pl. : şponghii. — Şi: şpongic (alr sn iv h 917), şpondie (ib. h 917/334, lexic reg. ii, 84), şpdnie (alr sn iv h 917/349), spânghie (lb, alexi, w.), spongie (alr sn iv h 917/219) s. f. — Din magh. spongya, germ. Spoiujia. ŞPONGHIOS, -OÂSĂ adj. v. spongios. ŞP0NGIE s. f. v. şponghie. ŞPONf vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov. ; complementul indică buşteni) A şpănui1 (1). Cf. lexic reg. 109. — Prez. ind. : şponesc. — V. şpon. ŞPDNIE s. f. v. şponghie. ŞPONT* s. n. (Regional) Rindea de dulgherie cu ajutorul căreia se scobesc şănţuleţe în lemn. Cf. h x 69, xii 32, chest. ii 239/104, 171, a vi 8, glosar reg. — Pl. : ? — Şi: spont s. n. h vii 375, x 506, xiv 399. — Din germ. Spund [nuthobel, -hobelj. ŞPONT* s. n. 1. (Prin Bucov. şi nordul Mold.) Scobitură făcută de-a lungul unei piese de lemn pentru a se putea îmbina cu altă piesă. Cf. chest. ij 240/171, glosar reg. 2. (Regional) Butuc lăsat mai lung la fiecare tablă a unei plute, care intră între butucii tablei următoare şi ajută astfel la conducerea cu mai multă uşurinţă a plutei prin locurile repezi şi cu coturi (Cîrlibaba— Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 43, 109, 169. — Pl. : şponturi. — Din germ. Spund. ŞPONTUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică tablele unei plute) A îmbina cu ajutorul şponturilor2 (2) (Cîrlibaba —Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 169. <0> Refl. pas. Cînd tabla se şpontuieşte, pluta merge foarte bine. id. ib. 43. — Prez. ind. : şpontuiesc. — Şpont* + suf. -ui. Cf. germ. spunden. ŞPONTUÎTĂ adj. (Prin nordul Mold.; despre şindrile) îmbinată. V. îmbinat. Cf. chest. ii 236/171. — Pl. : şpontuile. — De la şpont*. Cf. şpontui. ŞPtfNŢURI s. n. (pl.) (Prin nordul Mold.) Bucăţi de carne de calitate inferioară. Cf. coman, gl. Casapul }i-a dat numai şponţuri / id. ib. — Etimologia necunoscută. ŞPOR» s. m. (Regional, mai ales în Mold.) Pinten (la cizmă). Cf. scl 1958, 239. Ia ciubotele, scoale şporii şi pune-le in grajdi. contemporanul, ii, 244, cf. sĂ-ghinescu, v. 70. Scări şi şpori sînt lol de-argint. săm. iii, 422, cf. tdrg, scriban, d., dm, a v 14, vi 16, ix 4. <0 E x p r. A atinge (pe cineva) eu şporii = a spune (cuiva) cuvinte înţepătoare. Cf. săghinescu, v. 70. — Pl. : şpori. — Şi: şporn (glosar reg.), şpur (a v 15) s. m. — Din germ. Sporn (dial. Spor). Cf. rus. iu rl o p a. ŞPOR* ş. n. (Regional, mai ales în Transilv.) Sobă prevăzută cu plită ; p. r e s t r. plită zidită. Com. din vaşcău şi din lupşa—abrud.. Pe cînd vine şporiu-i rece Şi nu-s lemne sub părete, bîrlea, c.p. 257, cf. L. costin, gr. băn. ii, 27. Focul îl aprinde în şpor. cv 1949, nr. 3, 34, cf. 1950, nr. 4, 38, chest. ii 308/4, 109, alr i 688/94, 345, 347, 351, alr ii/i h 279, h 286. Umple şporiu, că-i frig I ib. mn 131, 3 871/346, cf. 3 871/349, alr ii 3 405/316, 346, alr sn v h 1 321, a i 12, 22, 36, iii 4, 7, lexic reg. 72, glosar reg., teaha, c.n. 124, 270. — Pl. : şporuri şi şporure (a i 31), şpoare (alr ii/i h 286/102, a i 35). — Şi: şpoar (a iii 3, 13), spor (ALR i 688/107, 339, 350, alr ii 3 405/316), şpoar (a iii 4) s. n. — Din magh. spor. ŞPORÂI s. n. v. şparhat. ŞPORĂLÎ vb. IV v. şporoli. 3012 ŞPORBOX -183- ŞPRĂIŢUI ŞPORBdX s. n. (Prin Bucov.) Varietate de box de calitate superioară. Cf. lexic reg. 109. — PI. : şporboxuri. — Etimologia necunoscută. ŞPORCÂSĂ s. f. (Regional) Bancă de credit (Ghilad — Timişoara). Cf. alr sn iv h 1 007/36. — PI. : şporcăşi. — Din germ. Sparkasse. ŞPOREIT s. n. v. şparhat. ŞPORGĂŢIE s. f. sg. (Regional) Lapte acru de proastă calitate (Runcu Salvei—Năsăud). Cf. chest. v 85/66. — Etimologia necunoscută. ŞPORHAT s. n. v. şparhat. ŞPORHÎI s. n. v. şparliat. ŞPORHE1T s. n. v. şparhat. ŞPORHERT s. n. v. şparhat. ŞPORHÎRŢ s. n. v. şparhat. ŞPORLUÎ vb. IV v. şporoli. ŞPORN s. m. v. şpor1. ŞPOROLÎ vb. IV. Tranz. (Transilv. şi prin Maram. ; complementul indică bunuri materiale sau bani) A cruţa, a economisi. Cf. l. rom. 1966, 139, caba, săl., com. din rXhXu —sebeş şi din poiana—vaşcXu, paşca, gl., coman, gl., cv 1952, nr. 4, 34, alr i 1 574/ 229. Şporolesc banii, mtncarea. l. rom. 1959, nr. 6, 51, cf. lexic reg. ii, 84. Bărbaiul meu şpurluia magazinul (= tainul, alimentele), na mînca tot, îmi aducea şi mie. glosar reg., cf. l. rom. 1961, nr. 1, 22, teaha, c.n. 270, l. rom. 1966, 139. O A b s o 1. Şporolind, mai ajungi să-ţi cumperi cîte ceva. mat. dialect, i, 96. — Prez. ind. : şporolesc. — Şi: şporăli (caba, săl., alr sn v h 1 259/334), şporluf, şpuruli, (paşca, gl., coman, gl., bl xiv, 111), şpurlui, şpărălui (alr sn v h 1 259/219), sporoli (com. din poiana— vaşcău) vb. IV. — Din magh. sporol. ŞP6ROŞ, «Ă adj. (Regional) Econom, chibzuit (Sănduleşti—Turda). Cf. alr sn v h 1 260/334. — PI. : şporoşi, -e. — Din magh. spârlos. ŞPOTĂI vb. IV. Tranz. (Regional) A împrospăta (Orlat— Sibiu), h xvii 177. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. ŞPRÂFCĂ s. f. v. sprafcă. ŞPRAHAIT s. n. v. şparhat. ŞPRA1S s. n. v. şpraiţ. ŞPRA1T s. n. v. şpraiţ. ŞPRAIŢ s. n. I. 1. Proptea. Cf. dt, ltr2, dp, dm, com. paşca, chest. ii 282/210, fd i, 172. Prin locurile accidentate, unde ulacul trebuie trecui de-a dreptul peste rîpi, se pun nişte butuci de susţinere numiţi şpraiţuri. arvinte, term. 84, cf. 169, lexic reg. 109, glosar reg. 2. (Prin Transilv. şi Mold.) Bîrnă folosită în construcţia casei. Cf. chest. ii 117/207, teaha, c.n. 270. 3. (Prin Transilv. şi Mold.) Fiecare dintre chingile de lemn care leagă căpriorii unei case pentru a le mări rezistenţa. Cf. chest. ii 230/315, alr i 666/510, a i 31, 35. 4. (Regional) Fiecare dintre bucăţile subţiri de lemn care se bat pe pereţii unei case de ţară ca să ţină tencuiala sau lutul. Cf. chest. ii 369/5. [Casa] o şprăiţuim cu şpraiţuri. alr ii/i h 239/353. 5. (Regional) Bucată de lemn care se pune lateral şub buşteni sau sub bîrne pentru a le împiedica temporar rostogolirea. V. piedică (Deda — Topliţa). Cf. mat. dialect, i, 193. Pune nişte şpraiţuri sub trunchi, pînă ne mai odihnim, ib. G. (Prin Bucov.) Fiecare dintre traversele de lemn puse de-a curmezişul dramurilor forestiere pentru a înlesni tirîrea buştenilor. Cf. arvinte, term. 81. II. (Prin Bucov.; prin confuzie cu şpranţ) Fiecare dintre capetele rotunjite cu toporul ale unui buştean. Cf. lexic reg. 109. III. (Prin Bucov. şi Mold.; prin confuzie cu şlaiţ) 1. Stăvilar; dig. Cf. arvinte, term. 113, 169. 2. Ecluză care permite trecerea plutelor din lacul de acumulare in albia rîului. Cf. bul. fil. vii —viii, 268, arvinte, term. 42, 114, 169. — PI. : şpraiţuri. — Şi: şprait (alr i 666/510), şprais (cv 1949, nr. 7, 31), şpraţ (a i 31, 35, teaha, c.n. 270), spraiţ (chest. ii 230/315) s. n. — Din germ. Spreize. ŞPRAIŢUf vb. IV. Tranz. I. 1. (Complementul indică pereţii unei săpături, porţiuni dintr-o construcţie etc.) A sprijini cu şpraiţuri (11). Cf. dm, arvinte, term. 42, lexic reg. 109. 2. (Prin Bucov. ; complementul indică buştenii care urmează să fie tăiaţi cu gaterul) A înţepeni folosind şpraiţuri (I 1). Cf. lexic reg. 109. 3. (Regional; in forma şprăiţui; complementul indică pereţi) A şipcui (1) (Bîrsana—Sighetul Marma-ţiei). Cf. alr ii/i h 239/353. 4. (Regional; In forma şprăiţui; complementul indică drumuri forestiere) A acoperi cu şpraiţuri (I G) dispuse la anumite intervale (Cîrlibaba—Vatra Dornel). Cf. ARVINTE, TERM. 169. II. (Prin Bucov.; prin confuzie cu şprănţui; complementul indică buşteni) A şpronţa (1). Cf. lexic reg. 109. — Prez. ind. : şpraiţuiesc. — Şi: şprăiţui vb. IV alr ii/i h 239/353, arvinţ-e, term. 42, 169. — Şpraiţ + suf. -ui. ŞPRAlŢUfRE s. f. Acţiunea de a şprăiţui. Cf. şprăiţui (II). Cf. MDT, dt, dp, dm. — PI. : şpraiţuiri. — V. şprăiţui. Şl’RÂNGA s. f. art. (Rar ; în e x p r.) A da şpranga — a risipi fără chibzuială. Cf. sXghinescu, v. 70. — Etimologia necunoscută. Cf. ş p r a n g ă. ŞPRANGÂR s. m. (Bucov.) Lucrător care ancorează plutele la mal1 cu şpranga. Cf. arvinte, term. 118, 169. — PI. ; şprangari. — Şpranga + suf. -ar. ŞPRANGA s. f. (Bucov. şi Mold.) Cablu de metal sau funie groasă care se întrebuinţează la construirea plutelor sau la ancorarea acestora la mal1. Cînd vor să facă popas, [plutaşii] trag la anumite locuri pluta la maluri, zvîrlind ... şpranga. pamfile, i. c. 108, cf. scriban, d., şez. v, 126, com. din piatra neamţ, bul. fil. vii —viii, 268, coman, gl. Acolo ... oprim [plutele] cu sîrmi anumiţi, şprăngi, şî li dăm pi samă la nigustori. alrt ii, 163, cf. 334. Astăzi nu mai sînt şprăngi de cînepă cătrănită, ci numai de fier. arvinte, term. 32, cf. 169. + (Prin Mold.) Odgon (1) (la corabie). Cf. alr ii 2 528/551, 605. — PI. : şprăngi. — Şi; sprănyă s. f. — Din it. dial. şpranga. ŞPRANŢ s. n. v. şpronţ. : ŞPRAŢ s. n. v. şpraiţ. ŞPRĂIŢUf vb. IV v. şprăiţui. 3039 ŞPRĂIŢUIT -184- ŞPRIŢUIT2 ŞPRĂIŢUÎT, -Ă adj. (Regional; despre drumuri forestiere) Pe care au fost aşezate de-a curmezişul şpraiţuri (I 6) (Clrlibaba—Vatra Dornei). Cf. arvinte, tEhm. 81. — PI. : şprăiţuiţi, -te. — V. şprăiţui. ŞPRĂNŢUÎ vb. IV v. şpronţui. ŞPRĂ1VŢURÎ vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică buşteni) A şpronţa (1) (Maieru—Năsăud). Cf. ARVINTE, TERM. 36, 78, 169. — Prez. ind : şprănţuresc. — De la şpranţ. ŞPRÎNGHEL s. n. 1. (Prin sud-vestul Transilv.) Bîrnă care se introduce intre armături pentru a le strînge de pereţii galeriei şi a le menţine fixe. Cf. fd i, 173. 2. (Regional) Proptea provizorie de lemn folosită pentru a sprijini tavanul sau pereţii unei galerii (Lu-peni). Cf. fd i, 173. — PI. : şprengliele. — Şi: şprenyher s. n. fd i, 173. — Din germ. Sprenger. ŞPRfilVGHER s. n. v. şprenghel. ŞPRIMG s. n. Parltnă folosită pentru a ancora o navă (1). Cf. ltr2, l. rom. 1966, nr. 1, 89. — PI. : şpringuri. — Din engl. spring. ŞPRINGUÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A dina-. mita (Laura —Rădăuţi), glosar reg. Vor şpringui cazarma, ib. — Prez. ind. : ? — Din germ. sprengen. ŞPR1NGUÎRE s. f. Operaţie de curbare prin deformare Ia cald a foilor de arc pentru suspensie. Cf. ltr2, dp, der, m. d. enc. — PI. : şpringuiri. — Cf. germ. sprengen. ŞPRIiVl s. n. v. sprint. ŞPRIŢ* s. n. Băutură obţinută din vin amestecat cu sifon sau cu apă minerală ; o anumită cantitate din această băutură. Dă-mi un şpriţ, săghinescu, v. 70, cf. tdrg, cade. Chelnerul privea năucit la şpriţul, şvarţul, capufinerul şi tortul ce se amestecau pe haina cenuşie deschisă a prietenului meu. rebrbanu, nuv. 183. Hai să bem un şpriţ I c. petrescu, î. ii, 188. Cind îl copleşea zăduful ii trebuiau repede cîlev'a şpriţuri cu brumă. i. botez, b. i, 40. Seara, ne plăcea să mîncăm mititei la birt,... bînd pentru întîia oară şpriţ, care ne înţepa nasul, brăescu, a. 178, cf. teodoreanu, m. ii, 201. Nu vreţi să-i ardem un şpriţ? p. constant, r. 174, cf. puşcariu, l.r.i, 86, scriban, d. Ne răcorirăm şi ne potolirăm setea cu şpriţuri, stancu, r. a. ii, 232. Sabin ăsta e un şampion al şpriţului, vinea, l. i, 218, cf. 403, DN2. — PI. : şpriţuri. — Şi: (rar) şpriţ. s. n. — Din germ. Spritzer. ŞPRIŢ* s. n. I. (în exploatarea lemnului; Bucov.) Apă care se toarnă pe uluc pentru a uşura alunecarea buştenilor. Cf. arvinte, term. 169. <0> E x p r. A da şpriţ = a şpriţui2 (2). Cf. id. ib. 43, 169. II. (Prin Mold.) Mortar1 (1). Cf. săghinescu, v. 70, h x 209, chest. ii 128/190. III. (Regional) Temelia casei (Segarcea— Băileşti). Cf. chest. ii 90/29. — PI.: şpriţuri. — Şi: şpriţ s. n. h x 209. — Din germ. Spritz[wasser, -wurf, -anwurf, -bewurf, -mortel, -putzj. ŞPRIŢ* s. n. v. şpiţ*. ŞPRIŢ* s. n. v. şpiţ*. ŞPRIŢ5, -Ă s. n., s. I. I. S. n., s. f. 1. S. n. (Ban. şi prin Transilv.) Pompă de incendiu. Cf. alr sn iii h 909. 2. S. n. (Ban., Transilv.) Vermorel. Cf. alrm sn i h 156. 3. S. f. (Prin Bucov.) Pompă mică, cu care se fac spălături interne la animale. Cf. lexic reg. 109. 4. S. f. (Regional) Pompă mică folosită pentru Îndepărtarea albinelor cînd roiesc (Cirţa —Victoria). Cf. chest. vi 140/5. II. S. n. 1. (Regional) Maşină întrebuinţată la umplutul cîrnaţilor (Petroşeni). Cf. mat. dialect, i, 268. 2. Maşină întrebuinţată la fasonarea garniturilor de prăjituri. Cf. ltr2. 3. (Prin Ban. şi Transilv.) Puşcoci (de soc). Cf. alr i 1 696/40, 56, 79, 335. — PI. : (n.) şpriţuri. — Din germ. Spritze. Cf. germ. Sprit z[werk, -gerät, -apparat]. ŞPRIŢĂR s. m. (Regional) Şpriţuitor (1) (Gura Haitii—Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 43, 169. — PI. : şpriţari. — Şpriţ* + suf. -ar. ŞPRIŢUf* vb. IV. I. R ef 1. (Familiar) A consuma şpriţ1 sau, p. ext., alte băuturi alcoolice; p. e x t. a se ameţi, a se îmbăta. Bietul ajutor de primar... s-o fi spriţuit cu prietenii în vreo bodegă, p. constant, o. 17, cf. bul. fil. v, 210. 2. T ranz. (Prin Munt. ; complementul indică vin) A amesteca cu sifon sau cu apă minerală. Cf. UDRESCU, GL. — Prez. ind. ; şpriţuiesc. — Şi; (rar) şpirţui (udrescu, gl.), spriţui vb. IV. — Şpriţ* + suf. -ui. — Şpirţui: prin apropiere de ptrţ. ŞPR1ŢUÎ* vb. IV. Tranz. 1. (Ban., Transilv.; complementul indică viţa de vie) A stropi cu ver-morelul. Cf. alr sn i h 226. 2. (în exploatarea lemnului; prin Bucov.) A turna apă pe uluc, pentru a înlesni alunecarea buştenilor. Cf. arvinte, term. 43, 169, a v 15, 16, 17. 3. (Prin Bucov.) A face spălături interne cu şpriţa (v. şpriţ5 I 3). Cf. lexic reg. 109. 4. (Regional; complementul indică pereţi) A tencui (Crucea—Cîmpulung Moldovenesc). Cf. a v 15. — Prez. ind. ; şpriţuiesc şi şpriţul. — Din germ. spritzen. ŞPRIŢUIĂLĂ* s. f. (Regional) Acţiunea de a şpriţui1 (2) şi rezultatul ei (Piteşti). Cf. udrescu, gl. Cum vă place vinul, cu ori fără şpriţuială? id. ib. — PI. : şpriţuieli. — Şpriţui* + suf. -eală. ŞPRIŢUIĂLĂ* s. f. (în exploatarea lemnului; regional) Operaţie de udare cu apă a ulucului, care se face pentru a uşura alunecarea buştenilor (Crucea — Cîmpulung Moldovenesc). Cf. a v 15. — PI. : şpriţuieli. — Şi; spriţuiâlă s. f. a v 15. — Şpriţui* 4- suf. -eală. ŞPRIŢUÎT* adj. (Prin Munt.; despre vin) Amestecat cu sifon sau cu apă minerală. Cf. udrescu, gl. Vin şpriţuit. id. ib. — PI. : şpriţuite. — V. şpriţui*. ŞPRIŢUÎT* adj. (în exploatarea lemnului; regional; despre ulucele pe care alunecă buştenii) Udat cu apă (Crucea—Cîmpulung Moldovenesc). Cf. a v 15. Ne-ncăl-ţăm cu potcoave că-i şpriţuit lemnul, ib. 3C60 ŞPR1ŢUIT0R — 185 — ŞRAFÎNŢIGĂR — Pl.: şprifuite. — V. şpriţul*. ŞPRlŢUITdH s. m., s.n. 1. S. m. (Regional) Muncitor forestier care toarnă apă pe uluc pentru a Înlesni alunecarea buştenilor; (regional) şpriţar (Moiseiu — Vişeu de Sus). Cf. arvinte, term. 43, 125, 169. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru aplicarea, prin stropire, pe suprafaţa unor piese a vopselei, a lacului etC. Cf. DER, M. D. ENC. — Pronunţat: -ţu-i-, — Pl.: (1) şprijuitori, (2) şpriluitoare. — Şpriţui* + suf. -tor. ŞPROHÎ1Ţ s. n. v. şparliat. ŞPRONŢ s.n. 1. (Prin Mold. şi Bucov.) Buştean ale cărui capete au fost rotunjite cu toporul. Cf. a v 15, arvinte, term. 125, 169. <>• E x p r. (Prin Bucov. şi nord-estul Transilv.) A face şpranţ = a şpronţa (1). Cf. alr sn ii h 615/386, arvinte, term. 36, 78, 169. + (Regional; in forma şpironţ) Capăt teşit al unui butuc. Com. din straja—rădăuţi. 2. (Prin Mold.; în forma ştronf) Capătul mai gros al unui buştean. Cf. arvinte, term. 35, 170. — Pl.: şpronfuri. — Şi: şpranţ (alr sn ii h 615/ 386, arvinte, term. 36, 78, 169), şpironţ (com. din straja-rădăuţi ; accentul necunoscut), ştronţ (arvinte, term. 35, 170) s. n. — Etimologia necunoscută. Cf. ş p i r h o 1 ţ. ŞPRONŢA vb. I. (Prin Bucov. şi Maram.) 1. Tranz, (Complementul indică buşteni) A rotunji cu toporul la capete; (regional) a şpronţui, a şprăn-ţuri, a şpenţăla, a şpraiţui (II). Cf. arvinte, term. 36, 78, 169, 170. 2. Refl. (Despre buşteni; în forma ştronţa) A se ciocni, a se lovi cap în cap. Cf. arvinte, term. 35, 170. S-au ştronfal două lemne. id. ib. 35. — Prez. ind.: şpronlez. — Şi : ştronţă, spronţă (arvinte, term. 169), stronţâ (id. ib. 166) vb. I. — V. şpronţ. ŞPRONŢUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Bucov. şi Maram.; complementul indică buşteni) A şpronţa (1). Cf. arvinte, term. 78, 125, 169. — Prez. ind. : şpronţuiesc. — Şi: şprănţui (alr sn ii h 615/386, arvinte, term. 36), şpronţui (arvinte, term. 78) vb. IV. — Şpronţ + suf. -ut. ŞPRONŢUÎT adj. (Regional; despre capetele buştenilor) Rotunjit cu toporul (Poiana Grinţieşului — Borsec). Cf. arvinte, term. 169. — Pl. : şpronfuilc. — V. şpronţui. ŞPROS s. n. (Regional) Fiecare dintre stinghiile de lemn care se fixează în formă de cruce în spaţiul ferestrei. Cf. i. apolzan, u. 17, cv 1949, nr. 9, 28, chest. II 177/31, 119, 124. — Pl.: şprosuri. — Şi : şproţ s.n. chest. ii 117/31, 119, 124. — Din germ. Sprosse. ŞPROŢ s. n. v. şpros. ŞPRUNC s. n. (Prin Bucov.) Avlnt, elan. lexic reo. 110. — Pl. : ? — Din germ. Sprung. ŞPUCĂ1 subst. (Prin Transilv. şi Ban.) Oaie cu coadă lungă. Cf. chest. v 74/35, 57, 66. — Accentul necunoscut. — Pl.:? — Etimologia necunoscută. ŞPUR* s. m. 1. (Transilv., Maram., Bucov., nordul Mold.) Copil nelegitim. Cf. barcianu, alexi, w., dr. ii, 612, com. d. pop, cv 1951, nr. 6, 29, alrm i/ii h 292, scl 1955, 122, mat. dialect, i, 288, l. rom. 1962, nr. 4, 65. 2. (Regional; la pl.) Copileţi (de porumb) (Prundu Bîrgăului—Bistriţa). Cf. alr sn i h 103/219. 3. (Prin Transilv.) Vlăstar care creşte pe unele crengi ale merilor, fără să facă rod. Cf. dr. ii, 612, mat. dialect, i, 288, fd ii, 161. — Pl.: şpuri. — Şi: şiiuriu (paşca, gl., cl 1961, 17), spur (glosar reg.), spfiriu (barcianu, alexi, w., dr. n, 612) s. m. — Lat. spurius. ŞPUR* s. m. v. şpor'. ŞPUR* subst. (Regional) Capătul fusului de la crîngul morii de apă (Ciocăneşti —Vatra Dornei). Cf. alr sn i h 165/365. — Pl. :? — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S p u 1 e. ŞPUREÂN s. m. (Regional) Copil nelegitim (Cor-vineşti —Bistriţa). Cf. alrm i/ii h 292/259. — Pl. : şpureni. — Şpur1 + suf. -ean. ŞPTJREÂUCĂ s. f. (Prin nord-estul Transilv.) Fată nelegitimă. Cf. dr. ii, 613. — Pl. : ? — Şi: spureăucă s. f. dr. ii, 613. — Şpur1 + suf. -caucă. ŞPtjRIU1 s. m. v. şpur'. ŞPtJRIL’2 s.n. (Rar; construit cu verbul ,,a avea“) 1. (în forma şpurius) Presimţire; bănuială. Am un şpurius. caragiale, o. vii, 196. Aţa am eu un şpurius că am să ciştig jocul, coman, gl. 2. Perspicacitate, fler. A avut şpuriu, mi-a gîcit cartea, săghinescu, v. 104. — Pl: ?— Şi: şpfirius, spfiriu (sXghinescu, v. 104) s. n. — Cf. germ. spliten. ŞPtJRIUS s. n. v. şpuriu*. ŞPURLÎ vb. IV v. şparli. ŞPURLUÎ vb. IV v. şporoli. ŞPUROAlCĂ s.f. 1. (Bucov., nordul Mold., nord-estul Transilv.) Fată nelegitimă. Cf. barcianu, alexi, w., dr. ii, 613, scl, 1955, 122, a v 14, 20. Asta-i şpu-roaica fetii lui Ion. mat. dialect, i, 193. 2. (Prin Bucov. şi nord-estul Transilv.) Ceapă timpurie. Com. din monor—reghin, cf. glosar reg, — Pl. : şpuroaice. — Şi: spuroăică s. f. barcianu, alexi, w., dr. ii, 613, glosar reg. — Şpur' + suf. -oaicâ. ŞPURULÎ vb. IV v. şporoli. ŞPtîZĂ s. f. v. spuză. ŞRÂBŞTOC s. n. v. şraubştoc. ŞRAF s. n. v. şurub. ŞRÂFÎNŢIGĂR s. n. (Prin Ban., Transilv. şi Bucov.) Şurubelniţă (1). Cf. l. costin, gr. băn. 195, alr sn ii h 563, glosar reg. + (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Minerul şurubelniţei (1). Cf. alr ii 6 652/ 2, 27, 53. + (Regional; în forma şrof(igăr) Pana1 şurubelniţei (1) (Chizătău — Lugoj). Cf. alr ii 6 6S4/ 76. — Pl. : şrafinţigăre. — Şi: şrăfţigăr (alr ii 6 652/ 53), şrâmţilăr (alr sn ii h 563/272), şrăpinţigfir (l. costin, gr. băn. 195), şrăpţign (glosar reg.), şrâufnţigâr (alr sn ii h 563/36), şrdflnţtgăr (alr ii 6 652/27), 3086 ŞRAFT -186- ŞTAB1 şrofţijiăr (ib. 6 654/76), şropănţigăr (alr sn ii h 563/ 172), şorofţigăr (alr ii 6 652/2, alr sn ii h 563/105), răufţigăr (alr sn ii h 5£>3/219) s. n. — Din germ. Scliraubenziclier. ŞRAFT s. n. v. şurub. ŞRAFŢIGAr s. n. v. şraîinţi(|ăr. ŞRAM s. n. (Regional) Scobitură care se face sub stratul de cărbune pentru a-1 sfărîma mai uşor (Lu-peni). Cf. a iii 4. -PI.:? — Din germ. Schramme. ŞRAMNEÂ s. f. v. şrapnel. ŞRÂMŢILĂR s. n. v. şraflnţigâr. ŞRANF s. n. v. şurub. ŞRANG subst. (Regional) Din far (la moară) (Prundu Bîrgăului —Bistriţa). Cf. alrm sn i 371/219. — PI. :? — Din germ. Schrank[elsen]. ŞRAPÎNŢIGĂR s. n. v. şrafînţigăr. ŞRAPNEA s. f. v. şrapnel. ŞRAPNfiL s. n. Proiectil de artilerie încărcat cu gloanţe, care explodează în aer, la mică Înălţime. Fierbea văzduhul ca un iad De bombe, de şrapnele. alecsandri, poezii, 441, cf. enc. rom. Tunurile bubuiau. . . zvîrlind în înălţimile înnorate obuzele şi şrapnelele ce zburau piuind. sandu-aldea, u. p. 137. Tăcerea e mai dureroasă ca o rană de şrapnel. rebreanu, p. s. 108, cf. id. nuv. 116, nica, l. vam. 233, şăi-neanu, d. u., cade. Deasupra capelelor lor se spărseseră şrapnele. camil petrescu, o. iii, 415, cf. 286. Bocanci, trai aspru, marşuri grele, Prin glod cu sînge, sub şrapnele — Aşa fu drumul înainte, beniuc, v. a. ii, 193, cf. ltr2. Cîte-un şrapnel, tras la înlîmplare, plesnea ca o capsulă de bumbac, t. popovici, s. 24. Noi luptăm şi cu şrapnele Care duc moartea cu ele. folc. mold. i, 532. + P. r e s t r. (Prin Munt.) Glonţ din încărcătura unui asemenea proiectil. Mi s-a înfipt în piept o şrapnea. udrescu, gl. — PI. : şrapnele. — Şi: (regional) şrapneâ, şramneâ (udrescu, gl.) s. f., ştrapnGI (scriban, d.) s. n. — Din fr. shrapnell, germ. Schrapnell. — Şrapnea: sg. refăcut după pl. ŞRAPŢIGN s.'n. v. şraflnţigâr. ŞRAUBŞTOC s. n. (Prin Bucov.) Menghină (2). Cf. alr sn ii h 543/386, glosar reg. — Pl. : ? — Şi: şrâbştoc s. n. glosar reg. — Din germ. Schraubstock. ŞTBAUFNŢIGĂR s. n. v. şrafînţigăr. ŞRAUMHOLŢ s. n. (Regional) Şurubelniţă (1) (Marginea—Rădăuţi). alr ii 6 652/386. — Pl. :? — Din germ. Schraubholz. ŞRÎGV1NCLU s. m. (Prin Transilv.) Colţar cu limbă, alr ii 6 649/53, 105, 346. — Pl. : şregvincli. — Şi: şiregvinclă (accentul necunoscut) s. f. alr ii 6 649/53. — Din germ. Sclirăgwinkel. ŞREIT s. n. v. şiret*. ŞRET s. n. v. şiret*. ŞROF s. n. v. şurub. ŞRdFÎNŢÎGĂR s. n. v. şrafînţigăr. ŞROfŢIGĂR s. n. v. şrafiuţigăr. ŞRdPĂNŢIGĂR s. n. v. şrafînţigăr. ŞROT s. n. 1. Primul produs care se obţine în cursul măcinării griului. Cf. dt, ltr2, dp, dn2. 2. Material alcătuit din resturile de seminţe oleaginoase rămase după extragerea uleiului, folosit ca îngră-şămînt sau ca. hrană pentru animale. Cf. dt, ltr2, dp, dn2. Se va extinde folosirea melasei, borhoturilor, tărîlelor şi şroiurilor. scînteia, 1960, nr. 4 837. — Pl. : şroturi. — Din germ. Schrot. ŞRGtHAMĂR s. n. (Regional) Ciocan de tăiat metal (Vicovu de Sus—Rădăuţi). Cf. glosar reg. — Pl. : ? — Din germ. Schrothamnier „ciocan de spart piatră“. ŞROTMAIZAl s. n. (Regional) Ciocan cu daltă la un capăt, care serveşte la tăiatul metalului pe nicovală (Vicovu de Sus—Rădăuţi). Cf. glosar reg. — Pl. : ? — Din germ. Schrotmeissel. ŞRGTOBEL s.n. (Regional) Rindea cu talpa curbă (Hangu —Piatra Neamţ). Cf. glosar reg. — Pl. :? — Din germ. Schrobhobel. ŞROTUÎRE s. f. Operaţie în procesul măcinării cerealelor, care constă în zdrobirea şi cernerea succesivă a fracţiunilor tot mai fine ale cerealelor măcinate. Cf. ltr2, m.d.enc. — Pl. : şrotuiri. — De la şrot. ŞROUF s. n. v. şurub. ŞRUB s. n. v. şurub. ŞT interj. (De obicei cu ,,ş“ prelungit) 1. Cuvînt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă. Cf. scriban, d. 1 273. Şşştl făcu Giuseppe cu degetul la gură, nici un cuvînt. VINEA, L. ii, 217. 2. (Regional) Cuvînt cu care se opresc caii (Săcele). Cf. alr sn v h 1 467/182. — Scris şi : şşl, şşşt. — Onomatopee. ŞTAB* s. n., s. m. 1. S. n. (învechit; şi în sintagma ştab major) Stat major, v. stat. Scriitorii la stab şi la companie, fund. 48/24. La 1812 au ieşit colonel şi cap al ştabului din corposul armiei contelui, cr (1829), 1852/32. împărăteasca Mărire după sosirea sa aicea au dat audienfie ... la mulţi ofiţări ai ştabului de corposul al o-le de armie, ar (1829), 34 x/10, cf. 64^9, heliade, o. ii, 363. La ştabul fieşiecăria roţi să va afla coman-dirul de roată, buletin, f. (1833), 761/5, cf. 602/2. Dragoni a slabului major, calendar (1853), xlix/30. Cerem ca la ştaburile regimentelor şi batalioanelor române să se înfiinţeze magistrale, bariţiu, p.a. ii, 186. Buga-sem pe doftorul ştabului să-mi deie vrun leac. russo, s. 28, cf. polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 393, costi-nescu, lm. Regimentul II l-au împrăştiat pe companii în lungul Dunării pentru paza cordonului, cu ştaburile regimentului şi al batalionului I la Brăila, lăcusteanu, a. 61, cf. 68, barcianu, alexi, w., şăineanu, d.u, scriban, d. în prezenţa ştabului ... arătă ofiţerilor epolelul sfărîmat. camil petrescu, o. ii, 225, cf. i, 245, dm. <0> Ştabul oştirii sau ştab domnesc (sau împărătesc), ştab general — comandament suprem al forţelor armate ale unei ţări, al unei armate expediţionare sau de ocupaţie ; sediul acestui comandament; marele stat major. LîngăMărirea sa să afla... şeful împliniioriu al slabului gheneral, şeful ştabului de marină, ar (1830), 60x/29, cf. polizu. Mi-au trecut înainte 16 căpitani, înăllîndu-i în rangul de maiori, pe unii treeîndu-i în ştabul domnesc, lăcusteanu, a. 66. M-am dus drept la ştabul oştirei. id. ib. 3116 ŞTAB2 - 187 - ŞTAFETĂ 116. Ţarul rusesc ... are să iasă la paradă ocolii de 600 de cavaleri . . . cari îi fac ştabul împărătesc, caragiale, o. iv, 299. Nerezemindu-se decît tot pe dînsul, înfăptuise . . . un mare ştab domnesc, macedonski, o. iii, 18, cf. l. rom. 1959, nr. 2, 39. 2. S. m. (învechit; şi în sintagma ştab ofiţer) Ofifer care făcea parte dintr-un ştab1 (1); ofiţer superior. Comandirul batalionului şi a escadronului, cu agiu-toriul mai micului său ştab ofiţir, are a cerca o dată pe fieştecare lună toate părlile batalionului aflătoare supt a lor îngrijire. buletin, f. (1833), 761/27, cf. 882/5, doc. ec. 827, stamati, d. Această comisie au venit în adevăr, compusă fiind de un adioiant domnesc german... şi de un ştab ofiţer austriac.i. ionescu, m.29.Dumneavoastră ştabii (ofiţerii superiori) să aveţi caii de călărie în cazarmă pentru orice eventualitate, lăcusteanu, a. 149. + (în sintagma) Ştab doctor = medic militar superior. Luînd în băgare de seamă recomandaţia ce ni se face prin raportul şefului oştirei . . . pentru activitatea şi osîrdia ce au arătat ober doctorul ... numim pe numitul ştab doctor, buletin, g. (1844), 692/l. 3. S. m. (Familiar, adesea ironic) Persoană care face parte din conducerea unei instituţii, a unei organizaţii etc. Dar pentru cc există ,, Banca Maramureşului“ ? Nu eşti dumneata ştab acolo? stancu, r.a. iv, 118. Stai acolo la direcţie, eşti mare ştab. v. rom. aprilie 1954, 29. — Pl. : (1) ştaburi, (2, 3) şlabi. — Şi: (învechit) stab s. n., s. m. — Din germ. Stab, rus. uiTaC. — Pentru sensul 2, cf. rus. inTa6-o$Hiţep, germ. Stabsoffi-z ier. ŞTAB* s. n. (Regional) Rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele dinlemn.(Negrileasa— Gura Humorului). Cf. glosar reg. — Pl. : ? — Din germ. Stab[hobel], ŞTABLAU subst. v. ştablon. ŞTABLdlV s. n. 1. (Transilv. şi prin Bucov.) Prelungire a podului unei case pe capetele ieşite în afară ale grinzilor. Cf. h xvii 99, chest. ii 217/237, 260, 269. S-apucă de podii cu scînduri, îniîieş şlabloanili di pă margini, apoi podu. alrt ii 122, cf. 331. 2. (Prin Bucov.) Grinda principală pe care se sprijină acoperişul unei case. Cf. glosar reg. 3. (Regional; în forma ştablon) Fiecare dintre stîlpii care sprijină streaşina casei (Borzeşti—Turda). Cf. chest. ii 119/323. 4. (Regional) Fiecare dintre scîndurile de pe grinzi, de care se fixează căpriorii unei case (Petreştii de Jos — Turda). Cf. alr ii/250. 5. (Regional; în forma şablon) Şindrilă (1) (Crucea — Cîmpulung Moldovenesc). Cf. a v 15. — Pl. : ştabloane. — Si: ştablău (chest. ii 217/326), ştăblu (ib. 217/318) subst., ştobl6n (ib. 119/323, 217/ 269) s. n., ştoblu (alr ii/284) subst., şablon (chest. ii 217/215, a v 15), ştablon (coman, gl.), stăbI6n (alr n/27) s. n., stabloână (h xvii 99) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S t a b b a u, Standbaum'. ŞTABLU subst. v. ştablon. ŞTACHETĂ s. f. 1. (Transilv. şi prin Ban.) Gard de uluci sau de leaţuri. Cf. lm, gheţie, r.m., barcianu, alexi, w. Ştăchelă de loble. alr ii/i h 267/2. Ştachetă cu lăteţ. ib. h 268/2. 2. P. rest r. (Mai ales în Olt. şi Munt.) Ulucă; leaţ. Cf. antipa, p. 791, t. papahagi, c.l. Casele cu căciuli de zăpadă, gardurile cu căciuli de zăpadă — fiecare ştachete cu căciula lui. stancu, d. 377, cf. id. ib. r.a. i, 159. Mai bate un cui, că e stachetul mai gros. preda, m. 259, cf. 256, dm, i.cr. v, 279, gr.s. v, 123. Am făcut ulucă dc şlacheţi. cv 1951, nr. 1, 37, cf. chest. ii 201/90, alr ii/i h 227/836, h 268* mn 125, 3 838 876. [Pătule] de nuiele şi de şlacheţi. alr ii 5 320/812 cf. 836, mat. dialect, i, 236. O (Cu sens colectiv) Pălanc de ştachetă, alr ii/i h 268/105. 3. Bară subţire (de lemn), aşezată orizontal pe două suporturi, la o anumită distanţă de sol, peste care trebuie să sară sportivii fără să o atingă. Trecînd peste ştachetă, săritorul trebuie să ia toate măsurile ca să aterizeze cu bine. sp. pop. 1950, nr. 1 730, 2/3, cf. ib. 1952, nr. 2 058, 1/4, l. rom. 1959, nr. 2, 86, der, dn2. O F 1 g. Cu cît ei vor ţine mai sus ştacheta exigenţei, ... cu atît vor servi cauza artei, m 1968, nr. 5, 18. — Pl. : ştachete. — Şi : (regional) ştachet (mat. folk. 1 161), ştachete (pl. şlacheţi), ştachiţ (gr.s. v, 123) s. m., ştafct (alr ii/i h 268/365, 386 ; pl. ştafeturi ib.) s. n., ştachetă s. f., ştăichiţ (ib. h 227/836) subst. pl., staclietă s. f., stachfite s. m., staehiţ (ib. h 268/ 791, 886), stăicheţ (ib. h 268/836) subst. — Din germ. Staket(e). ŞTACHETE s. m. v. ştachetă. ştaciiEţ s. m. v. ştachetă. ŞTAFĂL s. n. v. ştilflă. ŞTAFET s. n. v. ştachetă. ŞTAFETAR s. m. (Rar) Ştafetă (1). Vulturul se va duce ca ştafetar să afle ce este pe la fraţii tăi. ispirescu, l. 330. Ştafetarii au pornit prin întinsa-mpărăţie, la apus, la răsărit, ap. ddrf, cf. tdrg, şăineanu, d. u., cade. Ce alergătură, ce zile blestemate, ce viaţă de iscoade şi de şlafetari / galaction, o. a. i, 261, cf. dm. + (Familiar) Epitet ironic pentru o persoană indiscreţă, limbută, bîrfitoare; (familiar) ştafetă (1). Tu ne-ai fost, ştafetarule? pamfile, d. 52. — Pl. : şlafetari. — Şi: stafetăr s. m. scriban, d. — Ştafetă + suf. -ar. ŞTAFETĂ s. f. 1. Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; (rar) ştafetar. Văzînd şi auzind acestea solul Franciei, îndată, porni ştafete la craiu. văcărescul, ist. 269. Ştafeta au pornit şi fără de prelungire, şi răspunsul au venit, beldiman, o. 101/ 12, cf. i. golescu, c. Cine va avea trebuinţă a trimite ştafetă la verice locuri va plăti progonul pentru 2 cai. cr (1833), 98V1, cf. stamati, d. Trei stafete-n ziua aceea au trimes în capitală, calendar (1854), 131/26. îndată porniră ştafetele pe la boierii din ţară şi emigraţi. negruzzi, s. i, 160, cf. 180, polizu. Un servici de ştafete regulate... este organizai... prin toată fara. calendar (1859), 86/6, cf. pontbriant, d., costinescu. Cea mai grabnică şi mai importantă ştire se trimitea cu ştafeta, maiorescu, d. i, 472. Au primit aseară ordin circular prin ştafetă de la guvern ca... să mă puie în fiare, lăcusteanu, a. 159, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Stătea tot în Sibii, irimiţind numai din cînd în cînd ştafete în fara unde domnise, iorga, c. i. i, 79. Prin o ştafetă de la Galaţi, fură anunţaţi că ... au ucis garnizoana turcească, n.a. bogdan, c.M; 97, cf. şăineanu, d.u. Primarul... se apropiase să afle ce-a spus ştafeta, rebreanu, r. ii, 83. Ştafetele scoteau pe bieţii preoţi de pretutindeni, voiculescu, p. i, 121. Ştafeta lui Duca se grăbeşte, pe drumul cel mai bun. sadoveanu, o. x, 186, cf. scriban, d. Au dezarmai nenumărate ştafete turceşti, camil petrescu, o. iii, 598. Au chemai coloneii ştafetele şi au dat porunci, galan, z. r. 68, cf. dm. împăratul locului... trimete ştafete, să-i vie şi feciorul moşului la masă. rădulescu-codin, î. 137, cf. 127. + (Familiar) Epitet ironic pentru o persoană indiscretă, limbută, bîrfitoare; (familiar) ştafetar. Cf. zanne, p. v, 607. 2. Mesaj urgent (dus de un curier special); p. e x t. ştire2 (2), veste. După biruinţă, îndată au scris cu curieriu ştafetă foarte grabnică la fellmaşari. dionisie, c. 165. Oamenii ce vin cu poşte şi cu ştafete trebuie asemine să se poprească la lăzăreturi. ar (1831), 4861/36. 3127 STAFIE -188- ŞTAINGLEZĂR Dacă din întimplare să va arăta ciumă, apoi îndată să facă ştiut prin înadinse eştafeturi. buletin, p. (1833), 1622/8, cf. pann, p. v. iii, 421/15. Ciocoiul... citi ştafeta şi o trtnti pe masă. filimon, o. i, 289, cf. cos-TiNtscu. Era purtătorul nostru de ştafete, gane, n. iii, 30. Ofiţerul dăduse ştafetă la guvernul provizoriu. CABAGIALE, O. III, 128, cf. ALEXI, VC., MUSCEL, 108, tdrg, cade. Primise... ştafetă de la colegul inspectai de pacostea care o să-l calce, voiculescu, p. i, 120. Trimise: farului... o ştafetă, oţetea, t. v. 146. Scoase dopul lung de iască Şi ştafeta, şi-a citit, arghezi, vers. 631, cf. 57. Au trimis ştafetă că rămîn acolo la noapte. camil petrescu, o. ii, 337, cf. dm. Moşul merse la împăratul cu ştafeta, cătană, p. b. ii, 57. Soseşte ştafetă că un împărat megieş se găteşte să-i vie cu război. i. cr. iii, 325. O F i g. Cîinii, sosiţi mai înainte,... se întorceau cu ştafete de bucurie, galaction, o. 50. + (Familiar ; ironic) Bîrfă, clevetire. în drum, i-a ieşit bunica Tarsiţa cu ştafeta, klopştock, f. 141. Nu mai am teama că ai să dai goană cu ştafeta, c. petrescu, a. r. 36. 3. Concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanţe regulamentare, fracţionată în patru părţi egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanţa repartizată, cu obligaţia de a transmite coechipierului următor un obiect convenţional, care trebuie dus la punctul final; manifestare sportivă la care participă mai multe echipe, fiecare dintre ele avind de parcurs cîte o etapă, pentru a-şi transmite succesiv un obiect simbolic, care trebuie depus la punctul final. Ultimul schimb al ştafetei parcurge pista şi se opreşte în faţa tribunei, scînteia, 1953, nr. 2 730, cf. dl, dm, der, l. rom. 1962, nr. 3, 110. Se simte ca un alergător de ştafetă, il mai 1965, 28. + Sportiv care participă la o ştafetă (3). Cf. dl, dm. + Obiect convenţional sau simbolic pe care sportivii şi-l transmit succesiv într-o ştafetă (3). Purtată de mii şi mii de braţe tinereşti... ştafeta internaţională a păcii a ajuns pe marele stadion, scînteia, 1953, nr. 2 730. Nu cîteva repetiţii putuseră da naştere la accentul accsta răscolitor, ci multe zile de viaţă, trăite ... cu simţul dreptăţii transmis din generaţie-n generaţie, ca o. . . ştafetă. v. rom. iulie 1954, 254, cf. dl, dm, der. — Pl. : ştafete. — Şi: (rar) stafită s. f., (învechit, rar) sUifet (valian, v. ; pl. stafeli id. ib.) s. m., eşUifit (pl. eştafeturi) s. n. — Din germ. Stafctle, it. staffetui, fr. estaleltc. ŞTÂFIE s. f. v. stafie. ŞTAFIR s. n. (Prin Ban.) Trusou, zestre. Cf. cv 1950, nr. 4, 45. Şlafirul îi gata, aşteptăm să vină flăcăul, să ceară fata. ib. — Accentul necunoscut. — Pl. :? — Din germ. SUiffierung. ŞT AFLĂ s. f. (Maram. şi prin estul Transilv.) Stinghie groasă de lemn, cu patru muchii; scindură groasă. Cf. arvinte, term. 120, 169. Ştaflelc se folosesc ca material de construcţie, mat. dialect, i, 193. + (Regional ; la pl.; în forma ştaple) Bucăţi de lemn pe care se sprijină podeaua la casele podite cu seînduri (Reteag—Dej). Cf. chest. ii 201/269. + (Prin fostul judeţ Năsăud în forma ştafăl) „Lemn subţire tăiat în moară“, coman, gl. — Pl. : ştafle. — Şi: ştiiiiil (coman, gl.) s. n., ştâplc (chest. ii 201/269). subst. pl. — Din germ. Stallel. ŞTĂGH1E s. f. v. ştargliie. ŞTA1BIC s. n. v. ştraiveg. ŞTAlERl s. n. Numele unui dans (originar din Stiria), la modă în secolul trecut; melodie după care se executa acest dans. Să-mi găseşti vrun neamţ jucăuş bun, mai ales pentru ştaier şi minavel. c. stamati, p. 319. Ce nevoie era să joci ştair cu neamţul... ? negruzzi, s. iii, 66. Boieri şi cucoane Au să joace ştaier. alecsandri, t. 127, cf. 433, cihac, ii, 529. Le pare foarte rău că n-au pentru ce să înveţe şi şiaierul nemţesc, caragiale, o. iv, 301. Trebuie să trag un ştaier şi cu duduca, i. negruzzi, s. iv, 352, cf. gheţie, r. m., şăineanu, d. u., cade, dm. Fusul toarce caierul Lelea bale şiaierulI foi.c. mold. ii, 618. + (Prin Mold; glumeţ) Ocară (1). Cf. scriban, d. l-a tras un ştaier. id. ib. — Pl. : şiaierc. — Şi : ştâir, (regional) ştrăier (h xvin 22), stăir (ib. x 426) s. n. — Din germ. Steicr [walzer]. ŞTAIER* s. n. (învechit, în Ban.) Impozit. Cf. .JAHRESBER. x, 210. N-am plătit ştaieru. alr i 384/28, cf. ib. 384/30, 35, 40, 45, 69, 77, lexic reg. 120. — Pl. : ştaiere. — Si : şteier s. n. jahresber. x, 210. — Din germ. Stcuer. ŞTAIERAMT s. n. (învechit, mai ales în Ban.) Oficiu care încasa impozitele sau taxele oficiale. Cf. alr sn iii h 896, l. rom. 1960, nr. 3, 80. — Pl. : şlaieramturi şi (m.) şiaicramţi (alr sn iii h 896/36). — Şi: ştaierânt (alr sn iii h 896/386, l. rom. 1960, nr. 3, 80), ştaicrAm (alr sn iii h 896/353 ; pl. ştaieroame ib.), ştaicroiit (ib. h 896/76), ştăierămt (ib. h 896/2), ştăicrăin (ib. h 896/27), stăierâu (ib. h 896/228) s. n. — Din germ. Sleueramt. ŞTAIERĂNT s. n. v. ştaieramt. ŞTAIEROiW s. n. v. ştaieramt. ŞTAIERĂNT s. n. v. şUiicramt. ŞTAIERÎÎiVC s. n. v. ştairung. ŞTAIERClVG s. n. v. ştninuig. ŞTAIF s. n. 1. Bucată de piele, de carton etc. cu care se întăreşte partea de la spate a încălţămintei pentru a-i menţine forma. Cf. săghinescu, v. 70 tdrg, cade. Omuleţul acela,... în loc să croiască iminei cu ştaifuri de mucava,... îşi bătea joc dc sufletul meu. i. botez, b. i, 228, cf. scriban, d., cv 1949, nr. 8, 31, dp, dm. Ţăpenii... se tem de ştaif, care se moaie, fiind de coajă de lei, cînd e omăt. şez. ix, 34. + (Regional) Carîmb (la cizmă) (Marginea —Rădăuţi). Cf. alr sn iv li 1 195/386. 2. Pînză specială care se pune în interiorul gulerelor pentru a le păstra forma. Cf. dl, dm. 3. (Familiar; in exp r.) A se pune la ştaif = a se găti, a se dichisi. Se spălă repede, se bărbieri şi se puse la ştaif, stancu, r. a. iv, 103. — Pl. ; ştaifuri. — Din germ. Steif[leder, -leinen, -leinwand, -papier] . ŞTAlGĂR s. m. (Sud-vestul Transilv.) Maistru miner; supraveghetor în mină. Cf. ardeleanu, v. p. 240, davidoglu, m. 27, cv 1951, nr. 5, 28, cl 1957, 199, fd i, 151, 167. — Pl. : şlaigări. — Şi: stăigher (davidoglu, m. 27), steiglier (ardeleanu, v. p. 240) s. m. — Din germ. Steiger. ŞTĂIGMAIS s. n. v. ştraihmas. ŞTAlLĂ s. f. (Regional) Scîndura din partea de jos a ferestrei (Saraiu —Hîrşova). Cf. chest. ii 180/144. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞTĂINGLEZĂR subst. (Bot. ; regional) Sulfină (Pe-cinişca — Băile Herculane). alr ii 6 311/2. — Pl. i ? 3145 ŞTAIPIGHEL -189- ŞTAMPILĂ1 — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S t ei n k 1 e e. ŞTAlPIGHEL s.n. (Regional) Scară la şa3 (I 1) (Vicovu de Sus—Rădăuţi), glosar reg. — Pl.: ? — Din germ. Steigbfigel. ŞTAlR s. n. v. ştaicr». ŞTAIRCNC s. n. v. ştairung. ŞTAIRlJJVG s. n. 1. Nume dat unor dispozitiye sau unor piese ale joagărului. a) (Prin Bucov.) Dispozitiv care împinge buşteanul spre ferăstrău. Cf. arvinte, term. 169. b) (Regional) Dispozitiv care trage înapoi buşteanul după ce a fost tăiat (Băişeşti—Fălticeni). Cf. arvinte, term. 169. c) (Regional) Dispozitiv cu ajutorul căruia se re-glează joagărul pentru a tăia scînduri de anumite dimensiuni (Cîrlibaba —Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 169. d) (Regional) Dispozitiv care opreşte curgerea apei sau îi reglează debitul (Crucea —Cîmpulung Moldovenesc). Cf. av 15. e) (Regional) Furcă de fier care împinge roata dinţată (Ciocăneşti—Vatra Dornei). Cf. alr ii 6 432/365, 6 437/365. + P. r e s t r. Coada acestei furci (Ciocăneşti—Vatra Dornei). Cf. alr ii 6 435/365. 2. (Regional; în forma ştaierunc) Nume dat unor piese ale morii de apă. a) Grindeiul grăunţarului (Ciocăneşti —Vatra Dornei). Cf. alr ii 6 433/365. b) Cătuşa strînsă de grindeiul grăunţarului (Ciocăneşti—Vatra Dornei). Cf. alr ii 6 434/365. c) Bătătoare care se leagă de jug şi de grindeiul grăunţarului (Ciocăneşti—Vatra Dornei). Cf. alr ii 6 436/365. 3. (Prin Bucov. ; în forma ştairunc) Lovitură puternică. lexic reg. 110. — Accentuat şi: ştairung. arvinte, term. 169. — Pl. : ? — Şi: ştairiinc (lexic reg. 110), ştaierung (alr ii 6 437/365), ştaierfinc (ib. 6 432/365, 6 433/365, 6 434/365, 6 435/365, 6 436/365) s. n. — Din germ. Steucrung. ŞTAL s.n. (Ban.) Grajd. Cf. l. costin, gr. ban. 196, arh. folk. iii, 140, 155, chest. ii 418/11, ALR i 415/2, 1 122/24, 1 792/5. — Pl. : ştaluri. — Şi: ştălă s. f., stal (chest. ii 70/10) s. n. — Din germ. Stall, ser. stala. ŞTALAGHÎE s. f. (Prin Bucov.) Lovitură dată cuiva cu palma. Cf. scriban, d. 1 287, lexic reg. ii, 122. — Pl.: şlalaghii. — Şi: talagbie s. f. scriban, d. — Etimologia necunoscută. Cf. ştarghie. ŞTALAR s. n. (Regional) Grajd (Jupa—Caransebeş). l. costin, gr. băn. ii, 188. — Accentul necunoscut. — Pl. : ştalare. — Cf. ş t a 1. ŞTĂLĂ s. f. v. ştal. ŞTALAU s. n. 1. (Prin Transilv., Maram. şi Mold.) Grajd; şură1 (1). Cf. cv 1951, nr. 3—4, 44, chest. ii 391/258, alr i 415/348, 1 122/273, glosar reg. 2. (Prin Maram.) Coteţ (pentru păsări). Cf. ţiplea, p. p. 528. 3. (Regional) Locuinţă provizorie la munte, pe care ţăranii o folosesc numai cînd sînt la lucru (Budeşti — Sighetul Marmaţiei). Cf. chest. iv 118a/350. — Pl. : ştalauă. — Din magh. istălio. ŞTĂLCĂ s. f. v. şîştalcă. ŞTAHÎG s. n. 1. (Ban.) Grajd, staul. Taurul, trecînd ... prin o uşă scundă a unui ştalog, cu coarnele sale ... au rupt pragul cel dedesubt, ţichindeal, ap. CADE, Cf. SCRIBAN, D., DOINE, 240, JAHRESBER. III, 328, com. din timişoara. Am dus armigu în ştălog. l. costin, gr. băn. 196, cf. chest. ii 418/1, 408. Fetele ale mari să duc la ştălog, la cai. alrt ii, 31, cf. 323, alr i 336/40, 415/40, 49, 77, 419/45, 689/77. 2. (Regional; în forma ştălog) Adăpost provizoriu al păzitorului de vite (Făget—Lugoj). Cf. chest. ii 38/5. — Pl. : ştăloage. — Şi: ştal6nc (jahresber. x, 210), ştălâg s. n. — Din ser. £taIog. — Ştalonc. ŞTANT* s. n. v. şteand. ŞTANŢĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A tăia sau a fasona cu ajutorul ştanţei (1). Presă pentru stanţat foi. nom. min. i, 100. La prese sîni stanţate niturile, contemp. 1948, nr. 113, 11/2. Pentru lucru, ştanţa se montează, în general, într-o presă sau într-o maşină de ştanţat. ltr vi, 724, cf. DM, DN*. 2. (Complementul indică obiecte de metal, produse finite etc.) A grava prin presiune apliclnd un model, o marcă2 (I 2), o cifră etc. cu ajutorul ştanţei (2). Cf. dn2. + (Complementul indică pelicule cinematografice) A supune operaţiei de imprimare mecanică a subtitlurilor. Cf. dn2. — Prez. ind. : ştanţez. — Şi: (rar) ştănţui (dm) vb. IV, stanţă vb. I. — Din germ. stanzen. ŞTANŢARE s. f. Acţiunea deaştanţaşi rezultatul ei. 1. Cf. ş t a n ţ a (1). Fabricarea pilelor comportă ... tăierea din bară sau ştănţuirea. orbonaş, mec. 220, cf. dt, ltr2, dp, dm. S-a introdus folosirea pe scară largă a materialelor şi cuţitelor de stanţdre specială. scÎnteia, 1960, nr. 4 834. 2. Cf. ştanţa (2). Cf. dt, dp. — Pl. : ştanţări. — Şi: (rar) ştănţnfre, stanţăre s. f. — V. ştanţa. ŞTANŢAT, -Ă adj. (Despre obiecte) 1. Tăiat sau fasonat cu ştanţa (1). Sectorul metalurgiei prelucrătoare va mai produce ... produse ştanţate. leg. ec. pl. 431, cf. DM. 2. Prevăzut cu un model, cu o marcă2 (I 2), cu o cifră etc. gravate cu ştanţa (2). La cantine se folosesc tacîmuri ştanţate. — Pl. ; ştanţaţi, -te. — Şi: (rar) stanţăt, -ă adj. DM. — V. ştanţa. ŞTANŢATâR, -OĂRE s. m. şi f. Muncitor care lucrează la ştanţe. Lăcătuşii, ştanţatorii, toţi muncitorii de la sectorul prese au ţinut să fie prezenţi la dezbaterea proiectului. scÎnteia, 1960, nr. 4 860. — Pl. : ştanţatori, -oare. — Ştanţa + suf. -tor. ŞTĂNŢĂ s. f. 1. Unealtă folosită la tăierea dintr-o dată a întregului contur al unei piese sau la fasonarea 3189 ŞTAP -191- ŞTeAmăT prin deformare plastică prin presiune a unor materiale; şnit (14). V. matriţă (1). Stanţe de fier. nica, l. vam. 227. Stanţele ... vor fi prevăzute cu dispozitive de siguranţă, prev. accid. 22, cf. 13, dt, ltr2, dp, dn2, der. <0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) în secţia ştanţă muncitorii desfăşoară întrecerea în cinstea Congresului. scÎnteia, 1960, nr. 4 840. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci2 (I 2), a unei cifre etc. pe suprafaţa unei piese sau a unui produs finit. Cf. dt, ltr2. — Pl. : ştanţe. — Şi: (rar) stănţă s. f. — Din germ. Stanze. ŞTAP s. n. v. şteapl. ŞTAPLE subst. pl. v. ştaflă. ŞTARl num. cârd. (Argotic) Patru1 (I 1). Cf. bl ii, 188. — Din ţig. Star. ŞTARB s. n. v. şiştarl. ŞTAR*, -Ă adj. v. star. ŞTÂRGHIE s. f. (Prin Mold.) Lovitură dată cuiva cu palma1 (1). Cf. scriban, d. l-am tras citeva ştărghii / COMAN, GL. — Pl. : ştărghii. — Şi: ştăgliie s. f. scriban, d. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t a 1 a g h i e. ŞTARGLE s. f. (pl.) (Regional) Leaţuri dispuse orizontal care leagă căpriorii unei case. Com. din straja— rădăuţi. — Etimologia necunoscută. ŞTART s. n. v. start. ŞTAT s. n. v. stat. ŞTATÎNVALT s. m. (Prin Bucov.) 1. Unul dintre numele dracului. Cf. lexic reg. 110. 2. (Glumeţ) Şef2, lexic reg. 110. — Pl. : (2) ştatînvalţi. — Din germ. Staatsanivalt „procuror“. ŞTATÎNVALTUÎ vb. IV. Tranz, (Prin Bucov.) A drăcui. lexic reg. 110. — Prez. ind. : ? — Ştatlnvalt + suf. -ui. ŞTAŢIE s. f. v. staţie. ŞTAUFER s. n. (Tehn.) Gresor cu presiune. Cf. ltr2, dp, dm, der. — Pl. : ştaufere. — Din germ. Stauffer[buchsel. ŞTĂCHÎTĂ s. f. v. ştachetă. ŞTAGURĂ s. f. v. ştergură1. ŞTĂI subst. (Bot. ; regional) Muşeţel (Matricaria chamomilla) (După Piatră — Abrud). Cf. alr i 1 938/103. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞTĂICHEŢ subst. pl. v. ştachetă. ŞTĂIERAM s. n. v. şlaieramt. ŞtAiERAMT s. n. v. ştaieraint. ŞTĂIERAN s. n. v. ştaieramt. ŞTĂLC1ÎŢĂ s. f. (Regional) Numele unui peşte nedefinit mai îndeaproape (Gheorghe Gheorghiu-Dei). leste-n apa Seia pieşte nic : morne, ffîrif [i] şi ştălcuţ [i]. graiul, i, 431. — Pl. : ştălcuţi. — Cf. ş t a 1 c ă. ŞTĂLOG s. n. v. ştalog. ŞTĂLtîNG s. n. v. ştelung. ŞTĂMÎŢĂ s. f. (Regional) Piatră folosită în construcţii (Răcăşdia—Oraviţa). Cf. chest. ii 82/9. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. ŞTĂNŢAR s. m. Muncitor care croieşte talpa pentru Încălţăminte tăind-o cu ştanţa (1). Cf. nom. prof. 46. — Pl. : ştănţari. — Ştanţă + suf. -ar. ŞTĂNŢUÎ vb. IV v. ştanţa. ŞTĂNŢUÎRE s. f. v. ştanţare. ŞTĂRGĂTOARE s. f. v. ştergător. ŞTĂRGATdR s. n. v. ştergător. ŞTĂZAR s. m. v. ştezar. ŞTEAFl s. n. (Regional) Vînătaie (Nigoteşti—Fălticeni). Cf. dl. A771 picat din car în drum; Drumu era Grunţuros, Mi-a făcut un şteaf frumos, şez. iv, 233. — Pl. : şteafuri. — Etimologia necunoscută. Cf. ştefană, ş t e-f ă n i e. ŞTEAF® s. n. v. şteap1. ŞTEAGĂ s. f. v. ştevie. ŞTEAH subst. 1. (Prin Bucov. şi nord-estul Transilv.) Praf. Cf. bugnariu, n., com. din straja—rădăuţi. 2. Gunoi, impuritate. Cf. bugnariu, n., com. din STRAJA— RĂDĂUŢI. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş t e r c1. ŞTEAJER s. m. v. stejar. ŞTEAlA s. f. (Regional) Cameră, odaie1 (1) (Poiana Ilvei—Năsăud). Cf. chest. ii 289/263. — Pl. : ? — Cf. ş t a 1. ŞTEAM s. n. v. şteampl. ŞTEAMĂ s. f. v. şteamăt. ŞTEAmAt, -Ă s. n„ s. f. I. 1. S. f. (Regional) Arătare, vedenie, apariţie; epitet pentru o fiinţă foarte slabă, epuizată (de boală), umbră (Slngeorz Băi —Năsăud). Vai ce om jîb o mai fost Ilie, ş-amu-i numa şteamătă. dr. v, 207, cf. 412, paşca, gl. 2. S. n., s. f. (Transilv. şi Ban.; In construcţii negative, In legătură cu verbe ca ,,a se alege“, ,,a rămlne“, ,,a fi“ etc. şi urmat de determinări introduse prin prep. ,,de“, rar, „din“, „despre“) Rămăşiţă ; urmă ; ţipenie. Cf. dr. v, 411, 415, scl 1962, 89. A aruncat-o, cît nici schiamălă nu s-a ales de ea. rete-ganul, p. i, 63, cf. iv, 60. Venim din porunca în care ne-ai trimis, fără să fi aflat şteamătă măcar despre acea minune, mera, l. b. 177, cf. 115. Aşa s-o prăpădit, de n-o rămas nici şteamătă de ei I viciu, gl. N-am şteamătă de bani. Com. din crişcior—brad. Piatra (grindina) a bătut cucuruzul de n-a rămas şteamăt de el. Com. din oraviţa. Nu era şteamătă de unire acolo. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 188, Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 20, coman, gl. Aşa te lovesc, de nici şteamătă nu se alege de tine. Com. beniuc. Nu-i şteamă de om. l. rom. 1961, nr. 1, 22. Nu să ved’e nic st’iamăt d’i iei. teaha, c. n. 270. 3. S. n. (Prin Olt. ; în 1 o c. a d v.) Cu dc-a ştea-mătu = (în legătură cu verbe de mişcare) tiptil, pe furiş. V. a ş t e a m ă t. Cf. arh. olt. iii, 346. M-am dus dupe el cu de-a ştemătu. ib. 3228 ŞTEAMP1 -192- ŞTEANŢ II. 1. S. n. (învechit, in Transilv.; In forma steamăt) Pretext. Cu steamălul legii şi astăzi se bat a spăria pre români, ca să nu se întoarcă la strămoşeştile sale slove, maior, ist. 257/11, cf. 253/13. Viceriga ştiu, supt stiamete deosebite, a să trage de la împlinirea poruncii, gt (1839), 100. Supt acel steamăt, Enric se despărţi de Calarina. fm (1840), 124 2/26. Fără ca să le poată pe acelea niciodinioară, supt nici un steamăt, a le da sau a le înstrăina, ib. (1841), 170 ^6, cf. polizu, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., DR. V, 414. 2. S. f. (Prin Transilv. şi Munt.; în e x p r.) A-şi face şteamătă = a se preface că are treabă ; a-şi face de lucru, v. 1 u c r u. Mi-am făcut şteamătă: am venit la tine, nu că-mi trebuia ce am cerut, făr’ca să văd ce mai faceţi, sima, m. Se sculă de lingă noi şi plecă, fă-cîndu-şi şteamătă prin grădină, udrescu, gl. III. S. n., s. f. (Regional) Sunet; zgomot; spec. zgomot (uşor) făcut de vînători pentru a deruta vlnatul. Cf. marian, o. i, 318, dr. v, 416, l. costin, gr. băn. 186. Şteamătul apei. chest. iv 52/362, cf. com. din straja—rădăuţi. Divărul iarăşi începe a face şteaot, glume, oraţii, densusianu, ţ.h. 241, cf. 334, glosar reg. <> Expr. A face şteamăt (sau o şteamă) = a da de veste, v. veste. Cf. dr. v, 415. Se duse el la sihastru şi a făcut şteamăt că este un om care cere intrare, şez. v, 35, cf. com. din loman— sebeş. Fă o şteamă la cutare că azi plec. chest. v/60. — Pl. : ? Şi; şteămă s. f., şteâot s.n., steămăt (pl. steamete) s.n., schiâmătă, aşteămătă (paşca, gl.) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. dr. v, 411 — 420, unde se propune lat. schema,-atis F i g. Nu mă slăbea din cangea privirilor iuţi şi puse pe gîlceavă, care. .. se înălţau iabraşe, în răscrucea nasului împuns cu ştepi aspri de păr. klopştock, f. 276. + P. anal. (Prin Munt.) Colţ de măsea. Cf. alr ii/i h 42/928, udrescu, gl. 3. S. n . (Regional, mai ales în Mold.) Bucată mare (dintr-un aliment). Cf. şez. v, 7. Ia un şteap de mămăligă şi la drum I i. cr. ii, 80, cf. iii, 219, dr. iii, 709, coman, gl., cv 1950, nr. 4, 40, glosar reg. Şteap de unt. udrescu, gl. — Pl. : (m.) ştepi şi (n.) şteapuri. — Şi; (Învechit) stap (lex. mars. 137) subst., (regional) şteaf (pl. şteafuri) s. n., ştep s. m., ştap (alr ii/i mn 61, 4 202/574 ; pl. ştapuri ib.) s. n., ştip (clemens, scriban, d., com. i. panţu, dr. iii, 746) s. m., ştreamp (bugnariu,n.), ştrap (lexic reg. 15) s. n., ştrep (ib. 86) s. m., steap s. n. — Din germ. Stab (săs. stâf), ser. Stap.- Ştip < săs. stip. ŞTEAP* s. n. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Vraf. 14 ştiapuri vapeluri, cîte 10 lei una (a. 1824). iorga, s. d. xxi, 198. — Pl. : şteapuri. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Stapel „vraf“. ŞTEAP ALĂU s. in. (Regional; depreciativ) Flăcău (Coverca—Vatra Dornei). Cf. glosar reg. — Pl. : şteapalăi. — Cf. ş t e a p1. ŞTEARC s. n. v. şterc2. ŞTEARS s. n. v. şterfl. ŞTEARŢ s. n. v. şterţ'. ŞTEÂVĂ s. f. v. ştevic. ŞTEÂZĂ1 s. f. 1. (Transilv. şi prin Bucov.) Piuă de bătut postav ; p. e x t. clădire in care se află instalată această piuă. Cf. d. bogdan, gl. 227, ddrf, tdrg. Piua.... se mai numeşte încă şi ştează. pamfile, i. c. 305, cf. cade, scriban, d. După ce a fost ţesută, pănura, este dusă la „ştează“. apolzan, p. i. 76, cf. 87, viciu, gl. încep a sî scuati:... iăti bichisurli omului din cast şî di pi-afarî, şliadza, pkiua, muara, bătocu. şez.ii, 210, cf. frÎncu-candrea, m. 105, alr i 239/61, 98, 249, 305, 308, 1 727/61, 98, 249, 251, 295, 298, 305, 308, alr sn ii h 497, glosar reg. 70. + P. r e s t r. (Prin Transilv.) Parte a ştezei1 (1), în formă de cadă, în care se bate postavul. Cf. pamfile, i. c. 307. 2. (Bucov.) Instalaţie rudimentară, formată dintr-o îngrăditură circulară de lemn amenajată sub o cădere de apă, care serveşte la îngroşarea şi scămoşarea unor ţesături de lină. Cf. sima, m., dr. iv, 466, şez. iii, 89, com. marian, a v 7, 8, 14, 28. 3. (Regional) Cădere de apă (Crucea—Cîmpulung Moldovenesc). Cf. glosar reg. 4. (Regional) Stavilă la moară (Bicazul Ardelean— Piatra Neamţ), alr i 1 843/573. — Pl. : şteze şi ştezi. — Şi: steăză (pl. steze com. marian) s. f. ddrf, com. marian. — Etimologia necunoscută. Cf. dr. iv, 466, unde se propune gr. axeâia (dial. *oxeSioc). — Pentru sensurile 3, 4, cf. germ. Stausee. ŞTEÂZĂ3 s. f. 1. (Prin nord-vestul Olt. şi sud-estul Ban.) Stinghie ; leaţ. Cf. l. costin, gr. băn. ii, 188, ALR SN II h 348/2, GL. OLT. 2. (Regional) Fuscel (la scară) (Globu—Orşova). Cf. CHEST. ii 220/11. 3. (Regional) Băţ de lemn pe care se împletesc cu igliţa ochiurile de la mreajă (11) (Pecinişca — Băile Herculane). Cf. conv. lit. xxxix, 1137, dr. iv, 467. — Pl. : şteze. — Etimologia necunoscută. Cf. dr. iv, 467, unde se propune lat. *seidia < gr. *axiSiov. Pentru alte ipoteze, cf. CONV. lit. xxxix, 1137. ŞTfiBLĂ s. f. v. steblă. ŞTECÂ1Z s. n. 1. Bară rotundă de metal, cu un capăt în formă de daltă, folosită la sfredelirea manuală a cărbunelui sau a minereului. Cf. paşca, gl., fd i, 177, LEXIC reg. 22. 2. Picon. Cf. fd i, 177. — Pl. ; ştecaizuri. — Şi; (regional) şticăiz (paşca, gl.), sticAis (lexic reg. 22) s. n. — Din germ. Stecheisen. ŞTECĂL subst. I. S. f. (Regional; în forma şleclă) Unealtă de fier pe care se bate cu ciocanul osia căruţei pentru a o rotunji (Vicovu de Sus—Rădăuţi). Cf. GLOSAR REG. II. 1. S. n. (Prin Transilv.) Toc (la încălţăminte). Cf. l. rom. 1959, nr. 5, 88. 2. S. f. (Regional ; în forma ştiocală) Cataligă (Dobra—Deva). Cf. alr sn v h 1[307/105. — Pl. : ştecăle. — Şi: şteclă (glosar reg.), ştiocălă (alr sn v h 1 307/105) s. f. — Din germ. Stöckel. ŞTECĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Ban.) A broda. Cf. coman, gl. — Prez. ind. : ? — Din magh. stikkel. ŞTECĂR s. n. Piesă la capătul unui şnur electric, care face contactul cu reţeaua electrică (prin intermediul prizei de curent). V. fişă. Doctorul.. . băgă ştecărul în priză, preda, r. 61, cf.dm.^Triplu ştecăr = dispozitiv care permite racordarea simultană a trei ştecăre la aceeaşi priză de curent. 3254 ŞTECĂRA1E -194- ŞTEMPEL — Pronunţat şi: ştecher. — Pl.: ştecăre. — Din germ. Stecker. ŞTECĂRAlE s. f. v. şticărai. ŞTÎCLĂ s. f. v. ştecăl. ŞTECUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Transilv. ; complementul indică araci) A Înfige în pămînt. Cf. h xvii 226. Mă duc să ştecuiesc parii de vie. paşca, gl. .<$> Absol. Primăvara, cînd se împlîntă parii la viţă, se zice că ştecuiesc. Com. din rXhXu— sebeş. — Prez. ind.: ştecuiesc. — Din germ. stecken. ŞTECUÎT s. n. (Prin Transilv.) Arăcit. Cf. a ii 6, cl 1961, 130. — V. ştecui. ŞTEFANĂ s. f. (Regional) Ştefănie. Cf. pamfile, a. r. 260. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. n. pr. Ştefan. ŞTEFĂNÎ vb. IV. Tranz. 1. (Regional) A fura cu Indemînare (Hălăngeşti — Tlrgu Jiu). Cf. i. cr. vi, 313. 2. (Prin Olt. ; în e x p r.) A o ştefani = a o şterge, v. şterge (I 1). Ştefăneşte-o mai repede...! arh. olt. xxi, 275, cf. lexic reg. 38. — Prez. ind. : şteţănesc. — Etimologia necunoscută. ŞTEFĂNÎE s. f. (Regional) Lovitură dată cuiva cu palma1 (1) (regional) ştefană (Bistriţa). Cf. paşca, gl. — Pl. : ştefănii. — Etimologia necunoscută. Cf. n. pr. Ştefan. ŞTÎÎGURĂ s. f. v. ştergură1. ŞTfilER s. n. v. ştaier*. ŞTEIG s. m. v. ştelinc. ŞTEING s. m. v. ştelinc. ŞTEJAR s. m. v. stejar. ŞTEL subst. v. ştir®. ŞTELA vb. I. R e f 1. (Prin Transilv.) A pleca repede şi pe furiş. Cf. sima, m. Toi vine la găini; cînd era să pun mîna pe el, s-o ştelat. viciu, gl. — Prez. ind. : ştelez. — Din germ. stehlen. ŞTfiLĂ s. f. (Regional) Păduche de găină, v. p ă-duche (I2e) (Dermanysus avium) (Clinic—Sebeş). A ii 12. — Pl. : ştele. — Etimologia necunoscută. Cf. stelniţă. ŞTELĂLUÎ vb. IV v. schelălăi. ŞTELEAP subst. (Regional) Bicicletă (Marginea— Rădăuţi), alr sn iii h 866/386. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞTELGARI s. n. v. ştergar. ŞTELINC s. m. (Transilv.) Cal cu o pată albă pe frunte. Cf. chest. i 61/19, 34, 38, 39, 40, 41, 43. — Accentul necunoscut; — Pl. : ştelinci. — Şi: şteing (accentul necunoscut; chest. i 61/19), şteig (accentul necunoscut; ib. i 61/34), steig (accentul necunoscut; ib.) s. m. — Etimologia necunoscută. Cf. s t e i. ŞTliLMAS s. n. (Regional) 1. Colţar cu limbă (Dobra—Deva), alb ii 6 649/105, 2. (în forma şlelmos) Zglrieci (Mihăileni—Miercurea Ciuc). alr ii 6 675/574. — Pl. : ştelmasuri.— Şi: şt61mos s. n. alr ii 6 649/105, 6 675/574. — Din germ. Stellmass „dimensiune de reglare“. ŞTÎLMOS s. n. v. ştelmas. ŞTELŢ s. n. v. şterf*. ŞTELtîNC s. n. v. ştelung. ŞTELtÎNG s. n. (Prin Ban., Transilv. şi Bucov.) Tranşee militară. Cf. arh. olt. iii, 392, alr sn iv h 966, lexic reg. 110. — Pl.: ştelunguri. — Şi: şteltingăr (alr sn iv h 966/95), ştelfinc (ib. h 966/386 ; accentuat şi ştilunc lexic reg. 110), ştălfing (awi. olt. iii, 392) s. n. — Din germ. Stellung. ŞTELÎÎNGĂR s. n. v. ştelung. ŞTEMAlZĂN s. n. (Regional) Daltă mică de tîm-plărie (Hangu —Piatra Neamţ), glosar reg. — Pl. : ştemaizăne. — Din germ. Stemmeisen. ŞTEMĂ1 s. f. v. ştim. ŞTÎMĂ» s. f. v. ştimă*. ŞTEMP s. m. v. şteampl. ŞTEMPAR s. m. Lucrător la un şteamp2 (1). Cf. lb, tdrg, cade, dm. Cîtu-i ştempariu de rău, Mai fălos ca un birău. pop., ap. gcr ii, 223, cf. jahresber. x, 211. — Pl. : ştcmpari. — Şteamp* + suf. -ar. ŞTEMPĂLUÎ vb. IV v. ştemplui. ŞTEMPĂLUÎT, -Ă adj. v. ştempluit. ŞTÎMPĂR s. n. (Prin Transilv.) Proptea de lemn folosită ca parte componentă a unui şteamp2 (1). Cf. ltr2 xvii, 51. — Pl. :? — Cf. germ. Stampfer. ŞTEMPĂRÎ vb. IV. I n t r a n z. A practica meseria de ştempar. Cf. tdrg, dm. De mai şlcmpărea un an, O vedeam şi cu vigan. pop., ap. gcr ii, 225. — Prez. ind. : ştempăresc. — V. ştempar. ŞTEMPĂRÎŢĂ s. f. Soţie de ştempar. Cf. lb 668, tdrg, dm, gcr ii, 224, jahresber. x, 221. Şlempăriţa, cît de rea, Vinde aur pe la vecini Cu galbeni cit de puţini. frîncu-candrea, m. 35. — Pl. : ştempăriţe. — Ştempar + suf. -iţă. ŞTÎMPEL s. n. 1.1. (Transilv., prin Maram. şi Bucov.) Ştampilă1 (1). Vexelile... s-au obicinuit în Austria a fi stempăluite cu stempelu (pecetea) stăpt-nirii. nichifor, p. 75/5, cf. alr sn iv h 987, lexic reg. ii, 54. 2. (învechit şi regional) Ştampilă1 (2). Cf. i. go-lescu, c., stamati, d. Maria Tereza cu ştempelul în mină. davidoglu, m. 67, cf. lexic reg. ii, 54. 3. (Ban., Transilv., prin Maram. şi Bucov.) Timbru, marcă1. Cf. coman, gl., alr sn iii h 875, fd i, 202. A pus ştempere pe scrisoare, mat. dialect, i, 193, cf. 96, glosar reg., teaha, c. n. 128. 4. (Regional) Copac marcat, care constituie semnul de hotar dintre două parchete de pădure (Gura Haitii—Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 170. II. 1. (învechit; In forma stempel) Poanson. Cf. stamati, d. 3290 ŞTEMPELA -195- ŞTEPU1 2. (Tipogr.) Vlrf de oţel gravat cu care turnătorul de litere bate matriţa in aramă ; patriţă (2). Cf. pann, în contribuţii, i, 27, ispirescu, în l. rom. 1965, 254, G. IONESCU, C. T. 412, V. MOLIN, V. T. 79, DM. III. (In exploatarea lemnului) 1. (Regional) Fiecare dintre proptelele de lemn pe care se sprijină ulucul in porţiunile de teren accidentat (Vişeu de Sus). Cf. ARVINTE, TERM. 84. 2. (Prin vestul Transilv.) Poarta stăvilarului. Cf. cl 1961, 130. — PI. : şlempele şi (regional) ştemple (alr sn iii h 875/386, iv h 897/385). - Şi: (învechit) ştimplu (v. molin, v. t. 79 ; pl. ştempli pann, în contribuţii, i, 27) s. m., stemplu (ispirescu, în l. rom. 1965, 326, o. ionescu, c. t. 412) subst., (regional) ştâmper, şteâm-păr (alr sn iii h 875/833) s. n., şteâmplă (ib. h 875, te aha, c. n. 270; pl. ştemple alr sn iii h 875), ştămplă (ib. h 875, iv h 987, teaha, c. n. 128 ; pl. ştemple alr sn iii h 875, iv h 987) s. f., stimpel (jah-resber. x, 210), stimpil (ib.), (învechit, rar) stfimpel subst. — Din germ. Stempel. ŞTEMPELÂ vb. I v. ştemplui. ŞTEMPELÎ vb. IV v. ştemplui. ŞTfiMPER s. n. v. ştempel. ŞTÎMPLU s. m. v. ştempel. ŞTEjtfPLUÎ vb. IV. T r a n z. 1. (învechit şi regional ; complementul indică documente, mărfuri etc.) A ştampila (I). Vexelile... s-au obicinuit în Austria a fi stempăluite cu stempelu (pecetea) stăpînirii. ni-chifor, p. 75/5, cf. dm. Cărfile ne ştempelea, Că sintem buni a pleca In ţară-n America, bîrlea, b. 82, cf. lexic reg. ii, 54. 2. (Regional; în forma ştempela; complementul indică arbori) A marca (2) (Poiana Stampei —Vatra Dornei). Cf. arvinte, term. 125, 170. — Prez. ind. : ştempluiesc. — Şi: (învechit) stem-pălui, (regional) ştempălui (lexic reg. ii, 54), ştempel! vb. IV, ştempela (arvinte, term. 125, 170) vb. I. — Din germ. stempeln. ŞTEMPIX'ÎT, -Ă adj. (învechit şi regional) Ştampilat. Am văzut porunca sciisă pe hîrtie şlempluită. negruzzi, s. iii, 199, cf. dm, lexic reg. ii, 54. — Pl.: ştempluiţi, -le. — Şi: (regional) ştempăluit, -ă adj. lexic reg. ii, 54. — V. ştemplui. ŞTEMPUf vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv. ; complementul indică minereu aurifer) 1. A sfărîma cu ajutorul şteampului1 (2). Cf. lm. 2. A sfărîma cu ajutorul şteampului1 (1). Cf. lm. — Prez. ind. : ? — Şi: stempuf vb. IV lm. — Din germ. stampfen. ŞTEMŢ s. m. v. şteamp*. ŞTEMUÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică porţiunile sudate sau nituite ale unor bucăţi de tablă, ale unor piese etc.) A ciocăni sau a presa în vederea obţinerii unei îmbinări omogene şi etanşe. După sudare, cusătura se ştemuieşte cu un ciocan pentru a o face mai omogenă, orbonaş, mec. 399. Pentru o bună etanşare, muchiile tolelor sau ale ecliselor trebuiesc ştemuite. soare, maş. 56, cf. dm. 2. (Regional) A dăltui (Hangu —Piatra Neamţ). Cf. glosar reg. — Prez. ind. : ştemuiesc. — Din germ. stemmen. ŞTEMUÎRE s. f. Acţiunea de a ştemui (1) şi rezultatul ei; matare, ştemuit. Fixare a pieselor prin ştemuire. orbonaş, mec. 200, cf. soare, maş. 56, dt, LTRa, DP, DM, DER. — Pl. : ştemuiri. — V. ştemui. ŞTEMUÎT s. n. Ştemuire. Pana ciocanului serveşte la îndoit şi la matare (ştemuit). ioanovici, tehn. 211. — V. ştemui. ŞTEMUIT6R s. m., s. n. 1. S. m. Muncitor care ştemuieşte (1). Cf. nom. prof. 22. Ştemuitor naval. LEG. EC. PL. 291, Cf. DM. 2. S. n. Unealtă de metal de forma unei dalte folosită la ştemuire. Cf. dt, ltr2, dp, der iv, 590. — Pronunţat: -mu-i-. — Pl. : (1) ştemuitori, (2) ştemuitoare. — Şi: (rar) stemuit6r s. m., s. n. — Ştemui + suf. -lor. ŞTEIVAP s. m. (Prin Olt., Ban. şi sud-vestul Transilv.) Par1 (1), stîlp. Cf. LIUBA-IANA, M. 71, SCRIBAN, D., DM, com. din oraviţa, dr. iii, 1088, cv 1949, nr. 9, 33, chest. ii 102/45, alrm ii/i h 299/848, 359/848, fd i, 157. — Pl. : ştenapi. — Şi: şteneâp (scriban, d., cv 1949, nr. 9, 33, lexic reg. 50, 57 ; pl. ştenepi scriban, d., chest. ii 102/45, alr ii/i h 267/848, mn 125, 3 838/ 848, 126, 3 840/848, lexic reg. 57 şi n. ştenepe lexic reg. 50), şteneâp (dr. iii, 1088), stenip (l. rom. 1960, nr. 5, 36) s. m. — Etimologia necunoscută. Cf. şteamp1. ŞTEND s. n. v. şteand. ŞTEND <5 S, -OÂSĂ adj. (Regional; despre oameni) Foarte gras (Voiniceni—Tîrgu Mureş). Cf. bul. fil. vii —viii, 369, alr ii/i mn 49, 2 266/235. — Pl. : ştendoşi, -oase. — Şteand + suf. -os. ŞTENDULfiŢ s. n. (Prin nordul Munt.) Diminutiv al lui şteand (I). Cf. pamfile, i. c. 167, pascu, s. 318, viciu, gl. 24, gr. s. iv, 134. — Pl. : ştenduleţe. — Şteand + suf. -ulef. ŞTENEÂP s. m. v. ştenap. ŞTEOMPEI subst. (pl.) (Regional) Cotoare de plante rămase pe cîmp după cosit sau după secerat (Vulcan). Cf. fd i, 173. — De la ştiomp. ŞTEOPLEÂG s. n. v. ştopleag. ŞTEOVILCĂ s. f. (Regional) Cădere de apă (Borca — Borsec). Cf. chest. iv 43/569. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş t i o b î 1 c. ŞTEP s. m. v. şteap*. ŞTEPELEÂG s. m. v. ştopleag. ŞTEPLEAG* s. n. v. ştiuleag. ŞTEPLEÂG* s. n. v. ştopleag. ŞTEPLEAGĂ s. f. v. ştopleag. ŞTEPLÎTE s. m. (Regional) Aşchie (Rîmnicu Vllcea), LEXIC REG. 86. — Pl. : ştepleţi. — De la şteap*. ŞTEPLOANE s. f. (Regional) Scîndura din partea de jos a pervazului ferestrei (jupa—Caransebeş); Cf. CHEST. ii 180/7. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş t a f 1 ă. ŞTEPUÎ vb. IV v. ştipui. 3318 ŞTEPURI - 196 — ŞTERGĂR1 ŞTEPURÎ vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică fructe) A da jos din pomi folosindu-se de şteapuri1 (1). Com. din zagra—năsăud. — Prez. ind. : ştepuresc. — De la ştcap1. ŞTERCl s. n. (învechit) Gunoi, impuritate. Nu vede ştercul în ochiul altuia, ce vedzi birna den ochiul tău (cca 1550). cuv. D. bătr. ii, 463/21. Făţarnice, ia îniăi blrna de în ochiul tău şi alunce caută de ia ştercul de în ochiul fratelui tău. coresi, tetr. 129, cf. cod. tod. 219, n. test. (1648), 9r/21, cheia în. 56T/23. Vedea ştercul în ochiul turcilor, iară bîrna în ochii sei nu vedea. n. costin, let. ia, 86/34, cf. anon. car., KLEIN, D. 425, LB, ISER, POLIZU, CIHAC, I, 263, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. WB., TDRG, DHLR II, 501, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, BUL. FIL. III, 36, SCRIBAN, D., SCL 1960, 609. <0> (Ga epitet, precedind termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Mentea noastră să nu o orbim cu ştercuri de păcate, varlaam, c. 162. — Pl. : ştercuri. — Şi: stere s. n. lm, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W. — Lat. stercus, -oris. ŞTERC* s. n. (Transilv. şi prin Mold.) Scrobeală. Cf. LB, ISER, LM, DDRF, BARCIANU, JAHRESBER. X, 211, com. din braşov, alr sn iv h 1230. — Pl. : ştercuri. — Şi: ştearc (com. din braşov), stere (barcianu) s. n. — Din germ. Stărke. ŞTERC* s. n. v. şterfl. ŞTÎRCĂ s. f. v. ştirea. ŞTERCl s. n. v. şterfl. ŞTERCUÎ vb. IV v. ştircui. ŞTERCUMĂ s. f. (Prin Transilv. şi Bucov.) Latrină. Cf. DDRF. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Cf. ş t e r c1. ŞTÎRE s. f. v. ştire. ŞTEREGÎE s. f. v. steregie. ŞTEREGOĂIE s. f. v. stirigoaie. ŞTERF subst. (Regional; cu sens neprecizat, probabil) Cadavru. Şmecherul de băielan apăsă pe bumb, şi în loc să cadă el în cuptor, căzu hîzania de babă. Cînd veniră cosaşii, baba nicăiri; cînd ei căutară de mîncare, găsiră şterful babei în cuptor şi-l mîncară. şez. ii, 26. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. s t î r v. ŞTERGAR s. n. 1. Bucată dreptunghiulară de ţesătură din in, bumbac, borangic etc., adesea Împodobită cu alesături, broderii sau franjuri, folosită la ştersul mîinilor, al feţei sau al corpului (după spălare) sau ca podoabă In casele ţărăneşti, ca obiect de dar simbolic etc. ; (regional) ştergură1 (1). V. şervet (2), prosop, chindeu, merindare1, ştergător (1). 5 ştergare (a. 1760). iorga, b. r. 224, cf. man. gott. 135, Klein, d. 430, lb. Le-au adus apă de spălat şi un ştergari foarte alb. bărac, ap. tdrg. Leagă în vîrful săneţii un ştergar alb. negruzzi, s. i, 173, cf. polizu. Leagă banii daţi arvună în colţu ştergarului, jipescu, o. 148. Bordeiele lor [erau] împodobite... cu ştergare cusute, odobescu, s. iii, 570. Ia să-ţi leg ochii şi urechile c-un ştergar, dacă vrei să mai trăieşti, creangă, p. 54, cf. caragiale, o. iv, 383. Ştergarele erau de mătase, ispirescu, l. 38. Ştergare de cîlţi, de dus mîncare la cîmp. sevastos, n. 46. Aduce şi mireasa un ştergar sau o mîniştergură nouă pentru nună. marian, nu. 670, cf. coşbuc, p. ii, 46, barcianu, alexi, w., puşcariu, et. wb. 150. Se mai fac.. . ştergare ordinare pentru şters pe ochi. pamfile, i. c. 282. Ne pomenirăm cu patru inşi c-un ştergar alb în vîrful suliţii. dela-vrancea, o. ii, 29. Ştergare de burangic, lăvicere. hogaş, dr. i, 113. I s-a umflat obrazul şi s-a legat... cu un ştergar, galaction, o. 87. [Ordonanţa] aştepta cu ştergarul pe umăr. brăescu, v. 47. Pe pereţi se agaţă... ştergări alese frumos, pribeagul, p. r. 31. Mămăliga era răsturnată pe un ştergar de cînepă. sadoveanu, 0. viii, 417, cf. bl x, 111. Icoane încadrate în ştergare. camil petrescu, o. ii, 662. Am adus un ştergar curai. stancu, r. a. i, 91. Pe un ştergar vărgat — caş alb ca zăpada, scînteia, 1953, nr. 2 807. Ştergarele albe... împodobeau icoanele, pas, z. i, 26. A smuls ştergarul de la icoane, galan, z. r. 237. Rînduise totul în dulap : ştergările pentru preoţi şi dieci. t. popovici, se. 48, cf. h i 385, ii 81, 222, xn 174. îţi leagă ochii c-un ştergar, sbiera, p. 272. M-a dăruit şi pe mine cu un ştergar [la nuntă], şez. viii, 134, cf. graiul, i, 546. Cînd s-a înmoiat [cheagul] îl turnăm într-o ştergare şi-l stoarcem. chest. v 80/100, cf. 61/20, alr i 1 956/ 387, 554, 700, 798, 990, alr ii 4 123/47, 102, 192, 219, 228, 235, 365, 386, 605, 762, 833, alr sn ii h 491, a ii 12, iii 3, 4, 16, 17, v 14, 15, 17, vi 26, ix 4, l. rom. 1962, nr. 1, 100. Fieşcare cu ştergaru lui, cu farfuria lui, dinaintea lui. c. bîrlea, a. p. i, 166. Am un ştergar vărgat Peste Dunăre-aruncal (Curcubeul). teodorescu, p. p. 225, cf. gorovei, c. 123. O-F i g. Soare,... pardoseşti pămîntul cu covoare, Ştergare şi peşchire. arghezi, vers. 512. 2. Năframă (I 1). Femeile îşi înfăşură capul cu un ştergar, a căruia capete aiîrnă dinapoi, negruzzi, s. i, 308. Femeile se ocupă... cu facerea burungiucului ce-l întrebuinţează la ştergare şi cămăşi, i. ionescu, p. 391, cf. baronzi, l. 95. în ştergar şi în cătrinţă merge-o sprintenă română, alecsandri, poezii, 64. El ştergarul i-l desprinde şi-l împinge lin la vale. emi-nescu, o. i, 84. Cu ştergarul în cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor, slavici, n. i, 34. Să iei tu basmaua mea.. . şi eu ştergarul cel vărgăţel. ispirescu, l. 95. Să-mbrobod faţa ta-n ştergar cernit, vlahuţă, p. 22. Mai leagă.. . un ştergar sau tulpan, marian, na. 174, cf. ddrf. Babele poartă catrinţă şi ştergar, şez. iv, 17, cf. dame, t.2, 59, tdrg. Ştergarele de cap se fac din bumbac cu vrîste. pamfile, i. c. 284. Femeile au pe cap un ,,ştergari" ţesut din bumbac, diaconu, vr. lix. Babe cu conci înalt şi cu ştergare, sadoveanu, o. xiii, 33, cf. apolzan, p. i. 116. Neveste cu ştergari. alecsandri, p. p. 39, cf. h iv 12, xiv 309, alr i 1 876/594, 770, 776, 790, 805, 896, alr ii 3 352/414, 531, 551. Copile de gospodar şi neveste cu ştergar, folc. mold. 1, 305. — Pl. : ştergare şi (regional) ştergaruri (alr i 1 956/ 700, 990). — Şi: (regional) ştergâre (pl. ştergări) s.î., ştelgări (alr i 1 956/798, alr ii 3 352/551), stergăr s. n. — Şterge + suf. -ar. ŞTERGÂRE s. f. v. ştergar. ŞTERGĂRÂŞ s. n. (Popular) Ştergărel. Cf. dl, com. MARIAN. — Pl. : şlergăraşe. — Ştergar + suf. -aş. ŞTERGĂREL s. n. (Popular) Diminutiv al lui ş t e r-g a r (1); (popular) ştergăraş. Cf. pascu, s. 144, cade, dl, dm, alr i 1 956/772. Ştergărel vărgat, Pe culme-aruncat (Curcubeul), gorovei, c. 123. — Pl. : ştergărele. — Ştergar + suf. -cl. ŞTERGĂRÎ vb. IV. Refl. (într-o poezie populară) A se şterge (I 1). Din chica ce mi-a crescut Mi-am făcut De aşternut, Cu barba m-am învelit, Cu mustăţi m-am ştergărit. teodorescu, p. p. 518. — Prez. ind.: ştergăresc. — V. ştergar. 3335 ŞTERGĂTOR -197 - ŞTERGE ŞTERGĂT0R, -OARE subst. I. 1. S. n., s. f. (învechit şi regional, mai ales In Transilv. şi Maram.) Prosop. Scula-să de la cină... şi luînd ştergăloriul, să încinse, n. test. (1648), 123T/32. Puse apă în spălătoare, şi începu a spăla picioarele ucenicilor şi a şterge cu ştergăloarea ce era încins, ib. 123T/34. Măhrămile şi ştergătorile lui Pavel gonea toată boala. . . de la trupurile bolnavilor, antim, p. 204, cf. Klein, d. 425, CLEMENS, PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., DM. Atunci voi veni, cînd mi-i aduce feredeu... şi... ştergătoare. reteganul, p. iii, 23. Harnică-i muierea mea, Că din cincizeci de fuioare Mi-a făcut o ştergătoare. hodoş, c. 90. Din tort să ţese şi ştergătoare... cu ciucuri împletiţi la capete, brebenel, gr. p. La casa cu şlergători Dracul vede peţitori, bud, p. p. 61, cf. varone, j. r. 66, alr i 1 956/35, 166, 283, 341, 343, 345, 351, 354, alr ii 4 123/53, 95, 130, 219, 362, 574, a i 12, 34, folc. transilv. i, 58. + (Prin Maram.) Năframă (11). Cf. cade. Am băut şi nu-s dătoare, Am băut o ştergătoare. bîrlea, c. p. 289. 2. S. n., s. f. Cirpă de şters. Cf. polizu, costinescu, cihac, i, 276, ddrf, barcianu, alexi, w., resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. 3. S. f. Bucată de ţesătură sau Împletitură de papură1, de sfoară etc., pusă la intrarea unei clădiri, a unei locuinţe etc., de care se şterge Încălţămintea. Cf. resmeriţă, d., scriban, d, Lîngă prag, sta întinsă o ştergătoare de picioare împletită în papură, v. rom. ianuarie 1956, 69. Au multă răspîndire, abundă, şter-găioarele de picioare, tudoran, o. 167, cf. dl, dm. 4. S. f. (Mold. şi prin nord-estul Munt.) Fiecare dintre cele două seînduri mobile, prinse de stilpii ce mărginesc deschizătura de la strungă prin care trec oile la muls. Cf. tdrg, stoian, păst. 48, vuia, păst. 37, 40, chest. v 8/46, 49, 84, 88, 50/49, alr i 1 797/ 394, 540, glosar reg. + P. e x t. (Prin Mold.) Deschizătură de la strungă, pe unde trec oile la muls. chest. v 52/24. 5. S. n. Aparat format din una sau două palete cu muchie de cauciuc, care, acţionate de un motor sau, mai rar, manual, şterg parbrizul unui autovehicul. Cf. LTR2, DL, DM. 6. S. n. Perie cilindrică cu care se curăţă ţeava tunului. Cf. DL, DM. II. S. m. şi f. (Rar) Persoană care se ocupă cu curăţatul hainelor. Cf. cihac, i, 276, lm. Precupeţ, vînzăior de mărunţişuri,... apoi croitor şi ştergăior de pete într-o ulicioară tristă din Ieşi — toate le încercase. CARAGIALE, O. I, 54, cf. III, 205, CADE, DL, DM. — Pl.: ştergători, -oare. — Şi: (regional) ştărija-toăre (alr ii 4 123/95) s. f., ştărgator (ib.) s. n. — Şterge + suf. -(ă)tor. ŞTERGĂTTJRĂ s. f. (învechit, rar) Ştergere (1). Cf. POLIZU, CIHAC, I, 276. — Pl. : ştergături. — Şterge + suf. -ătură. ŞTERGE vb. III. I. 1. Tranz, (Complementul indică obiecte, părţi ale corpului etc.) A freca (uşor) pentru a înlătura de pe suprafaţă un lichid care o umezeşte sau o substanţă străină care o acoperă. Cf. st. lex. 170r4/18, gcr i, 346/20, anon. car., lex. mars. 204, CLEMENS, MOLNAR, 4, LB, VALIAN, V., I. IONESCU, c. 3/18, iser, polizu. Vicleana femeie scoase o gevrea albă... şi îşi şterse ochii, filimon, o. i, 221, cf. pont-BRIANT, D., ALECSANDRI, O. P. 14, COSTINESCU, CIHAC, i, 275, lm. Şterge-ţi ochii, nu mai plînge! eminescu, o. i, 30, cf. iv, 37. îşi luă ochelarii şi, scoţîndu-şi batista..., îi şterse, vlahuţă, o. a. iii, 10, cf. ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Bărbaţii ciocniră paharele. . ., beură, îşi şterseră mustăţile. AGÎRBICEANU, A. 525, Cf. ŞĂINEANU, D. U.,CADE. Ţi-am şters năsucul de cînd erai atîtica. c. petrescu, c. v. 83. Badea Ghiţă şi-a şters genele umede, sadoveanu, o. xviii, 128, cf. xv, 325, scriban, d. Nu mai plînge-atît, Şterge-ţi ochii. i. barbu, o. 89. Apoi îşi şterse brusc ochii, călinescu, e. o. ii, 48. îşi turnă în palmă din ulciorul cu apă şi începu să-i şteargă feţişoara, camil petrescu, o. ii, 384, cf. iii, 216. Tăcu soră-mea şi îşi şterse ochii, stancu, r. a. ii, 95. Se face că şterge fotografia. h. lovinescu, t. 122, cf. şez. ii, 195. "0> (Cu determinări introduse prin prep. ,,de“ care indică materia Îndepărtată) Vino de... mă şterge de cenuşe. ispirescu, l. 348. Ştergeam dc sînge spada, vlahuţă, o. a. i, 53. îşi şterse obrajii de lăcrîmi. delavrancea, h. t. 79. îşi şterse fruntea de sudoare, sadoveanu, o. v, 109. îşi şterse ochii de lacrimi, bart, e. 242. îşi şterse mina de sînge. camil petrescu, o. iii, 389. Şterge ranele de sînge. alecsandri, p. p. 315. Să-mi şterg guriţa de vin. teodorescu, p. p. 167. Şterse scaunele şi mesele de praf. reteganul, p. iv, 5. Să-mi şterg faţa de sudoare Şi ochii de lăcrămioare, folc. mold. ii, 143. O- (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. ,,cu“) Ştersease picioarele lui cu părul ei. coresi, ev. 94. Ştersease picioarele svinţiei sale cu părul ei (a. 1669). gcr i, 186/34. Le ştearge bine cu o cirpă uscată (a. 1749). id. ib. ii, 46/18. Vine încet ştergîndu-şi ochii negri cu şorţul alb. caragiale, o. iii, 254. De ce-ţi ştergi ochii cu cămaşa, — Ori plîngi, vecine Ni-culaie? goga, p. 22. îşi şterse ochii cu batista. agÎr-biceanu, a. 32. Aşa-i că ţi-s dragă ? zise ea ştergîndu-şi ochii cu dosul amînduror mînilor. hogaş, dr. i, 182. Isprăvise băutura şi-şi ştergea mustăţile cafenii cu dosul palmei, rebreanu, r.i, 135. Slujitorii... ştergeau cu şervete mînile întinse peste umăr. sadoveanu, o. xiii, 38. Se repezi înspăimîntat în jos pe scări, ştergîndu-şi mina cu poalele redingotei, bart, s. m. 46. Ştergea... portocalele cu un peşchir alb. arghezi, p. t. 117. Nici gînd n-are... să şteargă tabla cu buretele, ca să rămînă luciul negru şi umed. blaga, h. 128. începu să-şi şteargă ochii cu basmaua roşie, camil petrescu, o. ii, 692. îşi şterge ochii cu pumnul, h. lovinescu, t. 231. Şi-a şters faţa cu mîneca. lăncrănjan, c. i, 42. Cu batista să-mi şterg faţa. folc. mold. ii, 143. (Absol.) începu a spăla picioarele ucenicilor şi a ştearge cu ştergătoarea ce era încins, n. test. (1648), 123T/34. <0> (Cu un complement indirect introdus prin prep. ,,de“ sau, rar, ,,pe“) Unii şterg de iarba udă cîte-o sabie-ncruntată. coşbuc, p. ii, 74. îşi spălă mîi-nile şi le şterse de poala cămeşii, hogaş, dr. i, 200. A şters-o de mîneca hainei, sahia, n. 69. Bătrînul s-a grăbit să-şi şteargă degetele-i negre de turul şalvarilor. sadoveanu, o. xvi, 26. Şi-au şters îndelung încălţările pe rogojina din cerdac, id. ib. xviii, 291. <0> Expr. (Familiar) A şterge putina sau a o şterge (la fugă sau la picior, Ia sănătoasa, englezeşte) — a pleca repede (şi pe neobservate). Cf. polizu, cihac, i, 276. Să-l ţină zi şi noapte sub de aproape pază, nu cumva s-o şteargă înainte de sorocul plăţilor, caragiale, o. ii, 231. Pe la miez de noapte... o şterse din casa tatălui său. ispirescu, ap. tdrg. încălecă şi o şterse la sănătoasa, luîndu-şi rămas bun. delavrancea, s. 242. îţi iei catrafusele şi o ştergi, vlahuţă, o. a. i, 92. Ea o şterge la picior, sevastos, n. 272, cf. ddrf, barcianu. Voise să dea bici cailor şi s-o şteargă şi el. d. zamfi-rescu, v. ţ. 184, cf. 17. După liberare... a şters-o frumuşel în lume. dunăreanu, ch. 9. O şterg de-acasă frumuşel, iosif, patr. 16. Tovarăşul meu, folosindu-se de încurcătura mea..., o ştersese, hogaş, dr. 1,135. în învălmăşeală fala o ştersese acasă, rebreanu, i. 29, cf. id. nuv. 316, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Sacagiul a şters-o repede cu gloaba, stănoiu, c. i. 139. Un moment mi-a venit s-o şterg, brăescu, a. 168, cf. 113. într-o noapte au şters-o pe ascuns. bart, e. 277, cf. bul. fil. iv, 148, vii—viii, 254, iordan, l. r. a. 492. Am şters-o prin sal. moroianu, s. 56, cf. scriban, d., bl xv, 13. S-o ştergem I îi strigă unchiaşul. arghezi, s. v, 59. Cînd am văzut cum stau lucrurile, am şters-o. camil petrescu, o. iii, 169. Cum se termină războiul, o şterg spre America, stancu, r. a. i, 305, cf. 374. S-o ştergem englezeşte, propuse doctorul, vinea, l. i, 32, cf. ii, 132. Pândele a şters putina, t. popovici, s. 134, cf. 296. S-a înţeles cu muierea s-o şteargă de acolo, lăncrănjan, c. i, 43. Au şters-o 26 - o. 427 3338 ( ŞTERGE -198 — ŞTERGE pe nevăzute, sbiera, p. 147, cf. 262. O şters-o la fugă. alr sn. v h 1 429/219. O iau din loc ş-o şterg acast. FOLC. mold. ii, 345, cf. zanne, p. ii, 746, iii, 275, v, 529. (Cu topica inversată) Văzînd treaba cum merge, Căutai putin-a şterge, marian, sa. 101. (La imperativ, glumeţ sau cu nuanţă depreciativă) Fetelor, ştergeţi-o!... CU mai e vreme. d. zamfirescu, v. ţ. 86, cf. iordan, stil. 54. Nu vreau să vin !.. . Şi cu asta, basta I Şterge-o de-aici / vinea, l. i, 411. (Rar) A-şi şterge nasul cu mlneca v. m l n e c ă1 (1). (Rar) A-şi şterge mlinile = a-şi declina răspunderea. Cf. lm. O Refl. îşi ridica şorţul şi se ştergea la nas. caragiale, o. iii, 163. îşi scoate batista .şi se şterge pe degete, vlaiiuţă, o . a. iii, 105. Se scoală, se şterge şi porneşte prin zăvoi spre punte. brătescu-voineşti, p. 219. Mi se dădu apă, mă spălai, mă ştersei. hogaş, dr. i, 162. îşi scosese şapca şi se ştergea pe frunte, camil petrescu, o. ii, 140. S-a şters pe mini. teodorescu, p. p. 148, cf. zanne, p. vi, 268. (Cu determinări introduse prin prep. ,,de“ care indică materia Îndepărtată) De lacrămi să ştearge. bărac, a. 64/8. Se şterse de sudoare. popovici-bănă-ţeanu, v. m. 52. Vorbea şi se tot ştergea de năduşeală. camil petrescu, o. iii, 36. Flăcăul se şterse de sudoare. v. rom. iunie 1955, 61. (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. ,,cu“) începu a să şterge la ochi cu măhrama. r. popescu, cm i, 361. Ştergindu-se cu mtna pe la ochi, zice suspinind: — Ei, da din greu mai adormisem! creangă,o. 128. Vodă..., şlergîndu-se la ochi cu batista, a bătut pe umeri pe dascăl, caragiale, 0. iv, 130. Se şterge cu mîneca la gură cind bea. hogaş, dr. i, 72. Se şterse cu mîneca. . .crezînd că l-a podidit stngele. rebreanu, r. i, 114. S-a şters la gură cu dosul palmei, sadoveanu, o. xiii, 769. Se şterse la gură cu o basma de mătase liliachie, camil petrescu, o. iii, 506, cf. 493. Se şterge cu mina la gură. stancu, r. a. 1, 26. S-au şters... pe fafă cu năframa, sbiera, p. 131. (Cu un complement indirect, introdus prin prep. ,,de“) Se şterge de dulamă,... Că nu i-a cusut năframă, şez. i, 47. (E x p r.) Cit te-ai şterge (sau cit să te ştergi, rar, cit te ştergi) la (un) oclii = lntr-o clipă, foarte repede. Se înecară to(i oamenii mei numai cit te ştergi la ochi. gorjan, h. i, 132/3. CU le-ai şterge la ochi, lupu fu aci. ispirescu, l. 77. Cit le-ai şterge la ochi şi ceata... sosi In faţa mulţimei. delavrancea, s. 201, cf. ddrf, tdrg. Cit te-ai şterge la ochi, furăm închişi din toate părţile, hogaş, dr. i, 45, cf. cade. Pe aceia îi laie ctt te-ai şterge la ochi. sadoveanu, o. xviii, 388, cf. xvi, 566, şez. vii, 51. Cît te-ai şterge la un ochi, o fost lingă scroafe, vasiliu, p. l. 137, cf. zanne, p. ii, 362. (Cu parafrazarea expresiei) 33 333 de exemplare se vîndură toate pînă să n-apuci să te ştergi la ochi. caragiale, o. iv, 298. Parcă nici n-au avut vreme să se şteargă la ochi şi numai ce-au văzut în răsărit.. . revăr-sindu-se zorile, sadoveanu, o. xviii, 46. (Familiar, ironic) A se şterge pe bot (sau pe gură, rar, pe buze, pe guriţă, pe mlini, pe barbă) sau, rar, a se şterge la bot (de... sau, regional, despre...) = a-şi lua gîndul (de la ceva), a fi nevoit să renunţe (la ceva). Ba te şterge pe guriţă, acu deodată, drăguţă, alecsandri, t. 560. Adela?... şterge-te pe buze, kir Manoli! id. ib. 948. Spune-i să se şteargă pe barbă, costinescu, cf. lm. Ba am să-l zvîrl de-acum, dar îţi spun înainte să ti ştergi' pe bot despre dinsul. creangă, o. 36. Ştergeţi-vă pe bot despre purcei,.. . înţeles-aţi ? Nu lot umblaţi după bunătăţi, id. ib. 239, cf. ddrf, alexi, w., agîr-biceanu, a. 449, resmeriţă, D., scRiBAN, D. Şterge-te, mîndră, pe gură Că popii-s la-nvăţătură t reteganul, CH. 164, cf. CIAUŞANU, GL., ZANNE, P. II, 18, 26, 189, 250. + (Complementul indică un lichid sau o substanţă străină care acoperă suprafaţa unui corp) A Înlătura freclnd (uşor). Va şterge toate lacrămile de la ochii lor. n. test. (1648), 309r/16. Cumăhrăm[i] albe şterge sudoril(e) bolnavei (a. 1692). gcr i, 300/31. De ce~nu ştergeţi... rugina de pre cuţite şi lingure? lm. Am văzut adesea pe muma doritoare Copilului său dulce o lacrimă ştergînd. bolintineanu, o. 4. Umbla cu pas răpede prin odăi, ştergîndu-şi sudoarea de pe frunte. Odobescu, s. i, 93. Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile. creangă, o. 155. Vino cu mine,-mi răspunse ea, ştergîndu-şi lacrimile, delavrancea, t. 99, cf. ddrf, tdrg, resmeriţă, d., şăi-neanu, d. u., cade. O cuprinse părinteşte. . ., ştergtndu-i lacrimile, galaction, o. 192. Ştergîndu-şi lacrimile, porneşte către sat. vlasiu, a. p. 295. Cum dădu în umbra coridoarelor, se opri şi-şi şterse lacrimile, sadoveanu, o. xi, 49, cf. xiii, 757, scriban, d. Mă gîndeam că n-am şters praful de pe pian. călinescu, e. o. ii, 272. îşi şterge de pe frunte sudoarea, labiş, p. 397. Dragi surori,... Ştergeţi voi lacrimile, Nu v-amăriţi zilele/ jarnîk-bîrseanu, d. 193, cf. 252, balade, i, 432. •£> (Cu un complement instrumental, introdus prin prep. ,,cu“) Iar cu mina dreaptă, apucînd de colţ Mîneca ei stingă, îşi ştergea plînsoarea. coşbuc, p.i, 250. Sta locului o clipă, Tremurător cu mîneca să-şi şteargă Sudoarea.. . ce-i picura din barbă, goga, p. 124. începu să-şi şteargă năduful cu o batistă enormă, agîrbiceanu, a. 511. îşi şterse lacrimile cu colţul basmalei.rebreanu, r. i, 140. Jupîniţa Maruşca şi-a şters... lacrimile cu naframa de borangic. sadoveanu, o. xiii, 608. îşi şterse cu o batistă nişte lacrimi ce nu voiau să curgă. călinescu, e. o. i, 215. De lacrămi n-aş băga seamă, Că le şterg cu a mea năframă, jarnîk -bÎrseanu, d. 102. O E x p r. (Regional) Şterge-ţi balele = taci 1 ţine-ţi gura! Cf. alr i 69/268. (Familiar) Şterge-ţi mucii, se spune pentru a exprima refuzul. Cf. zanne, p. ii, 633. + R e f 1. F i g. (în limbajul bisericesc ; Învechit; cu determinarea ,,de păcate“) A se purifica. Dumnezeu de multe ori lasă în boală a cădea oamenii, ca să se şteargă şi să se curăţească de păcate, coresi, ev. 245. 2. T r a n z. (Complementul indică un cuvînt, un fragment dintr-un text scris sau tipărit etc.) A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă (răzînd cu o gumă, tăind cu o linie etc.), (regional) a ş t r i c u i1 (2); p. e x t. a suprima, a elimina. Cf. clemens, va-lian, v., iser. Actul cutare nu se isprăveşte bine; scena cutare trebuie ştearsă, bolliac, o. 49, cf. pontbriant, d., costinescu, cihac, i, 275, lm. Mai celifi-l dv. şi ştergeţi ce veţi crede că nu se potriveşte, eminescu, s. p. 36. învlrteşte-ţi dar condeiul de zece ori In cerneală plnă să scrii un cuvlnt, şi, după ce l-ai scris, glndeş-te-ie. . . dacă nu trebuie şters, caragiale, o. iv, 57. Se necăji şi şterse versul tot. vlahuţă, o. a. iii, 78, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, Vi., TDRG. Şterse ceva, scrise ceva şi iute închise albumul, hogaş, dr. i, 180, cf. resmeriţă, D., cade. Şterge cu buretele tot ce e scris pe tablă, sebastian, t. 10, cf. scriban, d. A citit şi tot a şters, Cile-o vorbă, clte-un vers. arghezi, vers. 258. Şterse de citeva ori schiţa cu guma. călinescu, e. o. ii, 151. Deoarece stilul articolului-studiu e de conferinţă — ar fi bine să-l stilizezi ca pe un adevărat studiu (să ştergi Intre altele chestiuni particulare ca: „poezii de amor dedicate sofiei sale Cornelia” . . .). blaga, în romănia literară, 1970, nr. 84, 13/2. <$> (A b s o 1.) Cind scria, avea mania de se citea şi lot ştergea şi îndrepta, ghica, s. 666. Şi număr tropotind silabe Şi şterg mereu. . . şi merge-ncet. coşbuc, p. ii, 267. Scriind şi ştergînd, nu-şi putea alunga întrebarea. c. petrescu, c. v. 134. Eu scriu, el şterge, sebastian, t. 29. Şterge şi scrie acolo: mielul cel gras. vinea, l. ii, 305. O E x p r. A şterge (ceva) cu buretele = a da uitării (o greşeală a cuiva), a nu mai ţine seama de ceea ce s-a întîmplat. Cf. ddrf, scriban, d. Acum trebuie să uităm. Să ştergem totul cu buretele, stancu, r. a. ii, 262, cf. zanne, p. iii, 35. A şterge (ceva sau pe cineva) de pe răboj = a) a da uitării, v. uitare. Cf. zanne, p. v, 530; b) a scăpa de o datorie. Cf. id. ib. (Refl.; regional) A se şterge de datorie = a-şi achita o datorie. M-am şters de toată datoria, alr sn iv h 1 004/235. <0> R e f 1. p a s. De s(ă) va afla vreun cuvlnt, sau graiu, sau slovă cit de puţin Intru această carte, şi de nu va fi după cum porunceaşte sflij rila. . . bisearic(ă) a Răsăritului să să ştargă ca un lucru de nimic(ă) (a. 1692). gcr i, 295/ 14. Dinlr-o dramă a unui mare poet liric se pot şterge multe şiruri, caragiale, o. iii, 59. + A radia, a scoate din evidenţă. Cf. polizu. Acest animal a fost şters ŞTERGE -199- ŞTERGE din control şi trecut Intre cei sănătoşi, babeş, o. a. i, 195, cf. cade. în alegerea invitalilor nu uita să adaoge ori să şteargă un nume, după cerinţele momentului. c. petrescu, c. v. 178. Şterge-l... de la mijlocaşi. preda, d. 214. <0> Refl. pas. Şleargă-să den cartea celor vii şi cu cei direpţi să nu să scrie, biblia (1688), 4032/10. Ies morţii. . . Subl bolta cu clopot a porţii; . . . Din condică zece s-au şters, Vărsaţi tn univers, ar-ghezi, vers. 157. 4 (Complementul indică un act sau un fapt stabilit printr-o reglementare juridică sau socială) A anula, a abroga, a aboli. Cf. valian, v. în 13 mai. . . vizirul, potrivit vechei şi statornicei dorinţe a Porţei, şterse drepturile ce principatele . . . tşi păstraseră, bălcescu, m. v. 85, cf. lm. Inscripţiunile vor fi şterse sau reduse prin consimţimlniul părţilor interesate, hamangiu, c. c. 450, cf. alexi, w. I-a poruncit să şteargă din catastife toaiă datoria tăiine-său. rebreanu, r. i, 239. Să-i şteargă toate pedepsele, hotărî el. brăescu, a. 173, cf. scriban, d. A fost ştearsă claca. CAmil petrescu, o. ii, 279. + F i g. (Mai ales in limbajul bisericesc; cu complementul „păcat” sau „fărădelege”) A ierta, a trece cu vederea, a nu mai ţine seama de ... Ce curăţeaşle (ştearge d) toate fără-legile tale. psalt. 211. Acela iaste milos şi şterge păcatele lor. dosoftei, ap. cade. Păcatul acela l-au şters Domnul nostru, antim, p. 27. Dreptatea pe toate celelalte păcatele şterge şi curat înaintea lui Dumnezeu 11 pune. arhiva r. i, 58/9. Dumnezeule, . . . după mulţimea indurărilor tale, şterge fărădelegea mea. călinescu, e. o. ii, 243. •O Refl. pas. Clte păcate nu pociu a mi le aduce aminte . . . dar cel vecinic uitalu-le-a oară ca şi mine? Şlersu-s-au oară din cartea dreptăţilor lui ca din pomenirea mea? marcovici, d. 405/22. 3. Refl. A-şi pierde (cu totul) strălucirea, relieful, culoarea (sub acţiunea unor cauze exterioare). Cf. pontbriant, d., cihac, i, 275, lm. Aurul de pe spata legăturei de piele se ştersese pe alocurea şi licurea pe la altele, eminescu, p. l. 35, cf. ddrf. Se şterg de paşii gloatei slovele de pe-un mormlnl. davila, v. v. 61. Dintre slovele mai mici unele începeau să fie spălăcite, auritura începu să se şteargă. agÎrbiceanu, a. 541, cf. resmeriţă, D., şăineanu, d. u., cade. Au îngălbenit foile. Pe alocuri cerneala s-a şters, stancu, r. a. i, 11, cf. alr sn iv h 1 218. -O Ex pr. A 1 se şterge (cuiva) lăseaia (sau, rar, turaua) = a-şi pierde renu-mele, consideraţia, autoritatea etc. Cf. baronzi, l. 206, zanne, p. v, 386, 642. (Cu topica inversată) Ţ-a mers vestea clnd ţ-a mers, D-acum leţcaia ţi s-a şters, pann, p. v. ii, 98/15. Tranz. Aceste uşi. . . împodobite negreşit cu poleieli şi cu ornamente poli-chrome, pe care vremea şi apa le-au şters, odobescu, s. i, 404. Picăturile de ploaie au şters porecla de pe cruce, goga, c. p. 9. Un pat de fier. cu tăblii, pictat cu îngeri şlerşi de vechime, fusese scos din pod. călinescu, e. o. i, 194. + A-şi pierde (treptat) conturul, a deveni neclar (din cauza depărtării, a întunericului etc.), ase estompa; a înceta să se mai vadă. Casele fug, se şterg ca nişte năluci In urma noastră. vlahuŢĂ, b. p. 13. Carpaţii prind în zare să se şteargă, iosif, p. 16, cf. tdrg, cade. Prin zare se şterge un stol călător. pillat, p. 7. Chipurile celor din umbra duzilor şi a salcîmilor începuseră să se şteargă în înnegurarea domoală. camil petrescu, o. ii, 195. Spiţele roţii îmi pîlpîiau în faţa ochilor, ştergîndu-se ori desprinzîndu-se din vîrlej. lăncrănjan, c. i, 8, cf. alecsandri, p. p. 142. <0> (Prin lărgirea sensului) Visul , ce mă ingîna se şterse, alecsandri, o. p. 217. Visul i se ştersese, veninul lui îi rămăsese însă în inconştient, sadoveanu, o. x, 66. La aceste cuvinte, aprehensiunea zugrăvită pe faţa bătrînului se şterse în bună parte, călinescu, e. o. ii, 203. (T r a n z.) O uşoară îmbujorare îi ştersese aerul îndrăzneţ, id. c. n. 27. 4. Tranz. şi refl. F i g. A face să dispară, să piară, să se piardă fără urmă sau a dispărea, a pieri, a se pierde fără urmă ; a face să nu mai existe sau a Înceta să mai existe. Acei de Traian descălecaţi s-au şters şi cu toţii s-au prăpădit, cantemir, hr. 230, cf. lex. mahs. 199, klein, d. 425. Speranţe nutrite cu căldură, Se stearseră ca rouă subţire de pe flori. mureşanu, p. 135/9. O, moarte! ... fie se cuvine să ştergi cu înfocatele tale păsuri împărăţiile, marcovici, c. 19/14. Timpi ce v-aţi depărtat, ... ştergefi plăceri, chinuri, ce omul a cercat, alexandrescu, o. i, 115, cf. 127. Timpul şterge şi alină toate patimile pămlnteşti. odobescu, s. i, 429. Au trecut, s-au şters zilele de dor pe cînd el rătăcea prin luncă. id. ib. iii, 84. Un nou gînd se naşte-n oameni ... Fi-va braful care şterge-a ornenimei neputinţă, Ori izvorul cel de taină a lumi-nii-adevărate? eminescu, o. iv, 192. Un popor liber trebuie să şteargă din moravurile sale aceste deprinderi barbare. caragiale, o. iii, 43. Noroadele ... în ziua asta-şi dau cuvînt Să şteargă tronuri şi hotare, demetrescu, 0. 80, cf. gheţie, r. m., barcianu. Clte, vai!,.se şterg in viaţă de-al reslrişlei aprig vînt. davila, v. v. 61. Terminînd discuţia, se ştergea orice urmă de impresie mai adîncă. agÎrbiceanu, a. 218, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Se sculă încet, gîndindu-se ce-ar putea să-i spuie ca să-i şteargă amărăciunea, rebreanu, r. i, 30, cf. 137. în toată înfăţişarea cuvioşiei sale era dorinţa de a şterge imaginea lui Stratonic de odinioară. sadoveanu, o. xiii, 933. Căpitanul negrean doarme in ţintirimul satului său; dar pomenirea încă nu i s-a şters. id. ib. xvm, 200, cf. scriban, d. Datoria ta este să ştergi aceste rele. arghezi, p. t. 11. Lipsă vegetaţiei oboseşte, şterge impresia naturii, ralea, s. t. i, 322. Bucuria ... şterge multe urme de necaz, beniuc, v. a. ii, 206, cf. i, 81. După şase ani de vesel exil, ce obîrşie oare nu se şterge? vinea, l. i, 321. Tapete vişinii înveleau pereţii de jur împre jur ... fără să şteargă impresia că iotul este o improvizaţie, tudoran, o. 175. <0* (Cu determinări ca „din inimă“, „din minte“, „din memorie“, „din aducerea aminte“ etc.) Şterge din memoria ta .. . şi cea mai mică aducere aminte, maior, t. 104/ 17. Din inima mea iubirea nu s-au şters, beldiman, o. 15/10. Şterge din inima ta Pe cel ce adio-ţi zice. alecsandri, p. ii, 99. Curtezanii lui ... se sileau mai mult să o şteargă de deplin din aducerea aminte a slabului rege. odobescu, s. i, 20. Nu era om tn mintea căruia să se şteargă lesne o înfruntare, id. ib. 150. Din inima lor nu s-a şters purtarea necuviincioasă a spinului. creangă, o. 91. Oricîle rele am păfit s-au şters din amintirea mea. caragiale, o. ii, 282. Căuta să şteargă din minte tot ce se întîmplase, dar '•nu putea, bart, e. 59. Era una din acele diminefi albastre, vesele, care ... nu se mai şterg din minte. id. ib. 131. Nimeni n-are să poală şterge Văpăile din inimi, lab.ş, p. 139. (Determinat prin „de pe faţa pămlntului“) Acest schit a vroit ... Dumnezeu să-l şteargă de pe fafa pă-mînlului. ap. cade. <0> E x p r. (Tranz.) A şterge (pe cineva) de pe fafa pămlntului = a omori, a ucide (pe cineva). Să nu cumva să ie-mpingă păcatu să faci una ca asta ... că te şterg de pe fafa pămlntului. alecsandri, t. 634. Nu care cumva să bleşteşti din gură eălră cineva despre ceea ce-a urmat între noi, că te-am şters de pe faţa pămlntului. creangă, o. 89, cf. ddrf, barcianu, tdrg, scriban, d. (R e f 1.) A se' şterge de la inima (cuiva) = (despre oameni) a pierde bunăvoinţa, prietenia, afecţiunea cuiva. Cf. za|jne, p. ii, 210. (Refl.; regional) A i se şterge (cuiva) mişina v. m i ş i n ă (4). II. F i g. (Familiar) 1. R e f 1. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atinglndu-se uşor. Un soldat, ştergîndu-se pe lîngă ea, o lovi cu cotul şi trecu mai departe, ardeleanu, d. 111. + Tranz. A atinge (uşor, In treacăt). Cf. cihac, i, 275. Navile şterg ţărmurile. lm. Glonful doar i-a şters umărul, resmeriţă, d. ^Expr. A(-i) şterge (cuiva) o palmă (sau, rar, un pumn, palme) = a(-i) da, a(-i) trage (cuiva) o palmă (sau un pumn, palme). Cf. lb. Şterge soldatului o palmă şi fuge. bariţiu, p. a. i, 582, cf. polizu, cihac, 1, 276, lm. Se vîră, el ştie cum şi pe unde, în odaie la Ivan, şi-i şterge o palmă prin somn, cît ce poaie. CREANGĂ, o. 139, cf. GHEŢIE, R. M„ BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, d. (Cu topica inversată) Peste ochi palme îi ştergea. pop., ap. gcr ii, 303. Vidrii o palmă-i ştergea, bibi- 3338 ŞTERGERE - 200 - ŞTERPELI ce seu, p. p. 323. (Eliptic) Mamă-sa îi şterse vreo cîte-va ... peste mini. popovici-bănăţeanu, ap. tdrg. + T r a n z. A lovi, a izbi. Cf. lb, alexi, w. 444. Slujitorul lui Nicoară l-a şters cu băţul la tîmplă şi l-a umplut de sînge. sadoveanu, o. xviii, 121, cf. vii, 360. Cînd .,. vîră capul, el îl şi şiersă cu paloşul, sevastos, p. 161. Taci, măi, că te şterg! alr i 1 383/158. + T r a n z. (Prin Olt.) A reteza mugurii viţei de vie. Cf. gl. olt. .2. R e f 1. A se strecura, a se furişa ; a se face nevăzut. Apoi se ştearse, o tăie fuga, socotind în sine . .. viclean eşti tu. ţichindeal, f. 279/28, cf. lb, valian, v. Tilu s-au şters afară şi, schimbîndu-ş hainele, s-au întors să vadă ce va fi. bărac, t. 58/22, cf. 14/5, iser. S-a şters făr-a spune nimic, pontbriant, d. Luă băţul şi se şterse din cale. ddrf, cf. gheţie, r. m. Ce să facă amu tată-său ca să se şteargă de dinăintea lor şi să-i lese singuri, sbiera, p. 170, cf. ciauşanu, gl., alr sn v mn h 1 430/260. 3. T r a n z. A şterpeli (2). Cf. lb. Făcui să-mi cază jos şapca din cap şi, pleeîndu-mă ca să mi-o iau, ştersei dimpreună cu dînsa şi biletul, pr. dram. 126, cf. polizu, pontbriant, d. Unde ... să-mi fie punga? ... Oare nu cumva mi-au şters-o vrun moţpan? alecsandri, t. 1 127, cf. 72, costinescu, cihac, i, 275, lm. Văzu că-i lipsesc inelele ... înţelese că vreun fur i le-a şters. ispirescu, l. 109, cf. 280, ddrf, barcianu. Aşteptă,... fără să închiză ochii, trudindu-se cu gîndul cum să şteargă slăninele. delavrancea, v. v. 227, cf. alexi, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, d. O ştersei, Şi în traistă o pusei, teodorescu, p. p. 260. Au şters boierului punga cu galbini de sub căpătîi. sbiera, p. 257, cf. 264. Află ... că i-a şters cineva feredeul. reteganul, p. iii, 25, cf. com. din straja — rădăuţi, zanne, p. ii, 746, vi, 113. l-o şters pîrjoala de pe foc. zanne, p. iv, 79. + A răpi. De mult îşi pusese ochii pe fele şi nu aşteptau decît prilejul ca să le şteargă, sevastos, p. 174. + (Construit cu dativul) A-şi însuşi, a lua în stăpînire, a dobîndi, în dauna cuiva. Peste vreo opt zile, m-a călcat d. Gută iar, şi iar mi-a şters carboava, caragiale, o. iii, 162. Tot eu mi-am ales pe cea mai frumoasă, au să moară băieţii de ciudă văzînd că le-am şters-o I i. negruzzi, s. iii, 165. — Prez. ind.: şterg; perf. s. : pers. 1 ştersei şi (învechit) şterş (tdrg) ; m. m. perf. : pers. 3 şi (regional) ştersasă (bul. fil. vii—viii, 327); conjunct. : pers. 3 şi (învechit) ştargă. — Şi: (regional) şterge, aştirge (alr i 1 315/94) vb. III. — Lat. extergere. ŞTERGERE s. f. Acţiunea de a (s e) şterge şi rezultatul ei. 1. Cf. şterge (I 1). Cf. Klein, d. 425, lb, valian, v., iser, polizu, pontbriant, d., costinescu, cihac, i, 276, 'ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., resmeriţă, D., DM. 2. Cf. ş t e r g.e (12). Cf. iser, cihac, i, 276, ddrf, gheţie, r. m. + (învechit) Anulare, abrogare, abolire. Cf. KLEIN, D. 425, VALIAN, V. — PI. : ştergeri. — Şi: (rar) ştergere s. f. costinescu, ddrf. — V. şterge. ŞTÎRGHIE s. f. v. ştevie. ŞTERGHÎNĂ s. f. (Prin Transilv.) Cuvertură de pat1. Cf. dl, dm. Dar dîn pat ce-i aşternut? — Iarba verde de pe rît, Peste iarbă şi-o şterghină. pamfile, cr. 75. — PI. : şterghine. — Etimologia necunoscută. ŞTERGURĂ* s. f. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Ştergar (1). Cf. klein, d. 425, lb, iser, polizu. Dumneata ne dă simbria ... O ploscă de vin şi o ştergură de in. sevastos, n. 97. Dă [moaşei] o ştergură nouă a să se şteargă, marian, na. 254, cf. gheţie, r. m., ALEXI, W., PUŞCARIU, ET. V/B. 150, TDRG, MOL IN, R. B. 287, cade, scriban, d., bl x, 111, fd i, 197. Erau aşezaţi in jurul unei mese acoperite cu o ştergură albă. v. rom. aprilie 1960, 98, cf. h xviii 76, conv. lit. xx, 1 018, viciu, gl., com. din tărcăiţa—beiuş şi din timişoara, arh. olt. iii, 389, l. costin, gr. băn. ii, 188, alr i 1 956, alr ii/i mn 60, 4 200/53, alr ii 4 123/64, 76, 250, 272, 279, 310, 316, 325, 334, 346, 349, 353, alr sn ii h 491. Vasele se duc cu două şterguri lungi: o ştergură pe un umăr, alta pe celălalt, alr sn iii h 853/310, cf. a i 12, 17, 20, 21, 22, 23, 24, 26, 31, 34, 35, 36, teaha, c. n. 119. O (în descîntece) Unde mergeţi ... Cu nouă cuţite tăind, Cu nouă şterguri ştergînd. marian, d. 347. Cu cuţilu tăia-le-oi, Cu ştergură şterge-le-oi. t. papahagi, m. 143. Oi lua Noauă şterguri, Din nouă tonuri, arh. fqlk. vi, 251. Cu ştergură şterge-te-oi ... Şi în fundul mării fîpa-te-oi. chest. v 174/100. + (Regional) Batistă (Scărişoara—Abrud), alr sn iv h 1 202/95. 2. (Prin Bucov.) Năframă (I 1). Com. mariani — PI. : şterguri şi ştergure (lb, com. marian). — Şi: ştegură (alr i 1 956/333), ştăgură (ib. 1 956/290, 302) s. f. — Şterge + suf. -ură. ŞTERGURĂ® s. f. (Regional) Gunoi, impuritate (Crişcior—Brad). Cf. paşca, gl. îmi veni o ştergură în ochi. id. ib. — PI. : şterguri. — Sg. refăcut după ştercuri(pl. lui şterc1), influenţat de şterge. ŞTERGUREU subst. (Regional) Prosop. Şi-i şterge c-un şlergureu. Com. din ungheni — iaşi. — PI. : ? — Cf. ştergu r ă1. ŞTERHACĂR s. n. (Prin nordul Transilv.) Ciocan folosit în zidărie. Cf. lexic reg. 22. — PI. : şterhacăre. — Din germ. Zerhacker. ŞTERÎ vb. IV v. ştiri«. ŞTERLING s. m. v. sterling. ŞTÎRNĂ s. f. v. stemă. ŞTERNE subst. (pl.) (Regional) Grade (militare) (Părteştii de Jos— Gura Humorului). Cf. lexic reg. ii, 118. — Din germ. Stern. ŞTÎRNIC s. n. (Regional) Fitil, feştilă (Sabasa— Vatra Dornei). glosar reg. — Pl. : şternice. — Cf. o ş t e r n i c. ŞTERPAR s. m. v. sterpar. ŞTERPELEĂLĂ s. f. (Familiar) Şterpelire. Cf. dl, dm. — Pl. : şterpeleli. — Şterpeli + suf. -eală. ŞTERPELI vb. IV. 1. T r a n z. (Familiar, rar) A atinge (uşor, în treacăt). Acest muncilor numai şterpeleşte pămîntul. costinescu, cf.barcianu. Paharul şterpeli nasul d-lui şef, învineţindu-l. d. zamfirescu, ap. cade, cf. resmeriţă, d. Un glonţ îi şterpeli urechea. scriban, d. O- T r a n z. {act. [Unchiaşul] a spălat copitele gonaciului şi i-a şterpelii coada în mai multe pîrîuri. delavrancea, s. 242. 2. T r a n z. (Familiar) A sustrage cu abilitate ; a fura ; (familiar) a şterge (II 3), (regional) şuchea2, şuchiri (1), (regional; familiar) şparli (2), (argotic) şucări (5).Cf. creangă, gl. Dacă aş putea şterpeli ceva şi de la răzeş, îi împaci i. negruzzi, s. iv, 298, cf. ddrf, barcianu, resmeriţă, d. Acesta află de caii lui Sfeti Petre şi îşi puse în gînd să-i şterpelească. 3353 STERPE LIRE -201- ŞTERS2 marian, ins. 50. lal-o lădiţă, nu-i tocmai uşoară; Am şterpelit-o eu de undeva, gorun, f. 121, cf. tdrg. Intră prin curţile oamenilor ... Şi şterpelesc ce-apucă. delavrancea, o. ii, 280, cf. hogaş, dr. ii, 89. Şterpelind într-o clipire un struţ de flori din mina Margaretei, o zbughi ca săgeata, rebreanu, i. 19, cf. dr. ii, 617, şăineanu, d. u., cade. Serafim îi şterpeleşte pe la spate cutia cu chibrite şi ii pune alta în loc. stănoiu, c. i. 126. Scoase la iveală oul de lemn, pe care-l şterpelisem. brăescu, a. 78. Începu a şterpeli ba o găină, ba o raţă, ba ouă de prin cuibare, sadoveanu, o. iii, 109. A prins-o urcîndu-se pe ascuns în pom să şterpelească nişte mere. puşcariu, l. r. i, 146, cf. scriban, d. Prin părţile noastre oamenii răi .. . sparg case ca să şterpelească ţoale, stancu, r. a. ii, 354, cf. pas, z. i, 165. A şterpelit ... o semănătoare şi trei butoaie de fier. galan, b. ii, 168, cf. v. rom. martie 1960, 119. După ce-o şterpelit paluşul, o luat-o la papuc, vasiliu, p. l. 228, cf. com. din straja—rădăuţi, novaco-viciu, c. b. i, 20. <0> A b s o 1. Şterpeleau de prin coşurile oltenilor şi furau de prin curţi, pas, z. i, 81. 3. T r a n z. (Familiar ; In e x p r.) A o şterpeli = a pleca repede (şi pe furiş). Văzind eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de acasă numai cu beşica cea de porc. creangă, a. 41, cf. id. gl., ddrf, tdrg, şăineanu, d. u., cade. A doua zi, cind m-am trezit cu tovarăşii, casa goală... Am şterpelit-o şi noi cum am putut, sadoveanu, o. i, 601, cf. scriban, d. Cind ... văzu isprava iepurelui, zor să puie mina pe el; dar ia-l de unde nu e; o şterpelise, şez. xiii, 169. 4. Refl. (Regional) A dispărea (Voineasa—Căli-măneşti). Cf. gl. olt. De vo ¿inc, şasă ani incuace [lupii] s-a şterpelit, ib. — Prez. ind.: şterpelesc. — Şi: (rar) şterpeli vb. IV barcianu, alexi, w. — Etimologia necunoscută. Cf. şterge, ş p a r 1 i. ŞTERPELÎRE s. f. (Familiar) Acţiunea deaşter-peli (2) şi rezultatul ei; (familiar) şterpeleală. Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM. — PI. : şterpeliri. — V. şterpeli. ŞTERPELÎT, ~Ă adj. (Familiar) Furat. Cf. ghica, s. 492. Unde sînt cizmele şterpelite? camilar, n. i, 280. — PI. : şterpeliţi, -te. — V. şterpeli. ŞTERS* s. n. Acţiunea de a (s e) şterge. 1. Cf. şterge (I 1). Cf. cihac, i, 276. La casele lui hornurile se stricau de prea mult şters, gane, n. iii, 167, cf. barcianu, alexi, w. Fiecare conductor va fi responsabil de maşina ce conduce . .. Ştersul şi curăţitul se vor putea face de băieţi sub privegherea sa. G. IONESCU, G. T. 347, Cf. CADE, DM. 2. Cf. şterge (12). Dindu-să jurămînt Vi[â]-deştilor prin îndemnarea a mulţi oameni de treafbă], pintru prepusul ştersului slovelor ce-au avut mai în multe forme scris (a. 1754). iorga, s. d. xiii, 119, cf. cihac, i, 276. — V. şterge. ŞTERS», ŞTEARSĂ adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre obiecte, părţi ale corpului etc.) Care a fost uscat sau curăţat prin ştergere (1). Cf. şterge (II). Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 204, KLEIN, D. 425, CIHAC, I, 276, DDRF. 2. (Despre cuvinte, fragmente dintr-un text scris sau tipărit etc.) Care nu se mai cunoaşte, nu se mai vede (fiind ras cu o gumă, tăiat cu o linie etc.); p. ext. suprimat, eliminat. Cf. şterge (I 2). Cf. COSTINESCU, DDRF, CADE. 3. (Despre obiecte) Care şi-a pierdut (total) strălucirea, culoarea, relieful etc. (sub acţiunea unor cauze exterioare). Cf. ş t e r g e (I 3). Celelalte medalii sînt atît de şterse incit este cu neputinţă a le cunoaşte, cr (1833), 44 ^1, cf. cihac, i, 276. Prin cimitir se găsesc şi lespezi mormintale ale căror inscripţiuni sînt acum cu totul şterse, odobescu, s. ii, 215, cf. i, 339. Aici, sub o lespede cu slove şterse, odihnesc oasele marelui Voivod Mircea. vlahuţă, o. a. ii, 140. Sania fusese odată vopsită, dar acum numai ciudate petece cafenii, şterse, se mai deosebeau ici şi colo. agîrbiceanu, a. 465, cf. şăineanu, d. u., cade. Mă caut şi-n vechiul ceaslov ... Cu slovele şterse, minulescu, vers. 242. Este un ban şters pe care nu se mai poate desluşi decît cocleala, i. botez, b. i, 118. 4. (Despre culori, lumină etc.) Palid, stins, spălăcit ; fără strălucire. Cf. cihac, i, 276, marian, ch. 51, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. Era înalt, slăbuţ, cu ochii de-un albastru şters, agîrbiceanu, a. 122. Albastrul şters al văzduhului ... apăsa greu peste pămînt. hogaş, dr. i, 267, cf. şăineanu, d. v., cade. Pe nisipul galben-şters, ... Frunze veştede s-aştern. minulescu, v. 32. Ne-am suit cu trăsurica la vii, pe-un soare şters, de toamnă, sadoveantj, o. vi, 636. în lucirea ştearsă a lunii, sta ... cu fruntea grămădită In colul minii stingi, id. ib. viii, 506. Ochii ti erau obosiţt şi de un verde şters, de iarbă de toamnă, stancu, r. a. ii, 79. îmbrăcase un tailleur ... croit dintr-un postav englezesc de vară cu pătrate subţiri, de-abia limitate în şterse culori, vinea, l. ii, 279, cf. alr sn iv h 1 218. + F i g. (Despre oameni sau despre Înfăţişarea, privirea etc. lor) Lipsit de expresivitate, inexpresiv; care nu atrage atenţia prin nimic, care nu se remarcă In nici un fel. Privea cu ochii săi şterşi, gane, n. iii, 31. Privi un moment, cu o căutătură ştearsă, în jurul său. xenopol, ap. tdrg 1492, cf. barcianu. Din nou avu înfăţişarea ştearsă de profesor pensionar. c. petrescu, c. v. 287. Om înalt, şters ... dominat de nevastă-sa. brăescu, a. 191. Femeile aceste erau prea şterse ca să vorbească istoria de ele. c. gane, tr. v. 304. E un om cărunt şi serios, fără vîrslă desluşită, cu ochi şterşi. sadoveanu, o. x, 391. Faţă de Baronzi, N. Nicoleanu face o figură foarte ştearsă, călinescu, s.c.l. 121. îi aruncă o privire ştearsă, stancu, r. a. v, 163, cf. beniuc, m. c. i, 262. E tocmai la vîrsia cînd ţi se iartă o înfăţişare mai ştearsă, vinea, l. ii, 269. Toate fetele îi par Că-s ... chiar şterse, chiar urîte. labiş, p. 377. + (Despre sunete, glas, vorbire) Cu sonoritate slabă ; stins. O uimea mereu contrastul izbitor care era intre cuvintele lui şterse şi faţa strălucitoare, agîrbiceanu, a. 134. A murit? întrebă dînsul cu glas şters. rebreanu, nuv. 51. Îngînă cîteva vorbe şterse, id. ib. 202, cf. h. lovinescu, T. 176. 5. F i g. Estompat, neclar, vag. Imaginele-s şterse. eminescu, o. iv, 45. Plivesc ca prin silă la chipurile şterse ale unei lumi pentru veşnicie inmormîntată. hogaş, dr. i, 278. Celelalte figuri de trudnici zilieri, rămîn şterse, întunecate ... de mucegaiul uitării, ciau-şanu, r. scut. 16, cf. cade. Mi se părea că e o foarte veche amintire ... foarte ştearsă, sebastian, t. 135. Ţara era o pustie de păduri şt mlaştini ... Era mor-mînt viu şi umed al balaurilor şi zmeilor din sirăfunde epoci geologice, a căror amintire ştearsă o păstrează basmele popoarelor, sadoveanu, o. ix, 341. în fund, în depărtarea ştearsă, un punct mic, galben, licăreşte pîlpiind slab prin întuneric, bart, s. m. 18. Seamănă măcar a trecui Crîmpeile acestea Ce par să urzească povestea, Icoanele şterse, în care umblă O umbră de umbră? arghezi, vers. 192. Trecutul, revenind pe-alo-curi, — Trimite-n inimă parfume ... Parcă-auzeam cum reînvie-n preajmă Imaginile şterse din trecut. labiş, p. 409. II. S. f. 1. (Prin Bucov. şi Mold.; familiar) Lovitură dată cuiva cu palma. Cf. dm. I-o dat o ştearsî. şez. v, 126, cf. com. din straja—rădăuţi, coman, gl. 2. (Prin nordul Munt. ; In e x p r.) A da o ştearsă = a-şi face drum, a se abate (pe undeva sau pe la cineva). A dat o ştearsă pe la bota cu rachiu, scriban, d. Am dat o ştearsă şi pe la rude. coman, gl. 3357 ŞTERSĂTURĂ -202- ŞTEVlE 3. (Art.; prin Transilv.) Numele unui dans popular ; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, j. r. 7, id. d. 146. — Pl. t şterşi, -se. — Şi: (rar) sters, steărsă adj. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. — V. şterge. ŞTERSĂTÎRĂ s. f. Acţiunea de a şterge (12) şi rezultatul ei; (concretizat) loc !ntr-un text scris sau tipărit din care a fost şters un cuvlnt, un fragment etc.; cuvlnt, fragment etc. suprimat dintr-un text scris sau tipărit; (Învechit) ştersură (2). Avea un vraf de hlrtle pe masă, pline de ştersături şi de cruci In toate părţile, ghica, s. 666, cf. costinescu, cihac, I, 276. O sută de file. .. foarte mărunt şi clar scrise, fără cea mai mică ştersătură sau îndreptare, caragiale, o. îi, 168. Pagina pe care o începuse de cu seara era abia la jumătate.. . şi ce de ştersături / vlahuţă, 0. A. III, 188, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. în locul cărţii ce trebuia să fie scrisă... n-avem decît notiţe risipite,... un brulion cu o scrisoare grăbită, cu ştersături numeroase, iorga, l. i, 504, cf. tdrg. Aceste cărţi poştale, ştersăturile etc. sînt martorele nehotărîrii mele. ibrăileanu, in v. rom. noiembrie 1954, 161, cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, d. Erau 127 de epistole... scrise cu litere mari, nervoase şi fără nici o ştersătură, stancu, r. a. v, 257, cf. l. rom. 1953, nr. 1, 55, dl, dm. Ultima formă ... a fost scrisă de Eminescu fără nici o ştersătură, românia literară, 1969, nr. 24, 14/4. — Pl. . ştersături. — Şters* + suf. -ătură. ŞTERStÎRĂ s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) şterge şi rezultatul ei. 1. Cf. şterge (I 1). Cf. anon. car., polizu, costinescu, cihac, i, 276, tdrg. 2. Ştersătură. Cf. ş t e r g e (12). Cf. valian, v., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 276, DM. — Pl. : ştersuri. — Şi : (rar) gterstiră s. f. pontbriant, D., COSTINESCU. — Şters* + suf. -ură. ŞTERT s. n. v. şterţ*. ŞTERŢ* s. n. 1.1. (Transilv., Maram. şi prin Bucov.) Băţ de lemn cu care se mestecă In laptele pus la fiert, în laptele în care s-a pus cheagul etc. Cf. jahresber. xvi, 216, 229. Operaţia mestecării jintuitului cu tău-jerul sau şterţul se cheamă urdeală (a urdi). pamfile, 1. c. 34. Şterţul sau ştelţul este o rudă de lemn, la capăt zdrobită cu muchea săcurii. precup, p. 14, cf. cade, SCRIBAN, D., DM, H XVIII 228, BUGNARIU, N., VICIU, GL. [Peste] izvarniţă . .. toarnă o cantitate oarecare de lapte . . . şi-t amestecă cu un lemn crepat în mai multe bucăţi care se numeşte şterţ. bîrlea, b. 130, cf. com. din straja—rădăuţi şi din maramureş, t. papahagi, jm. 234, paşca, gl., chest. v 61/66, 72, 92, 84/32, 66, 139/66, 140/8, 18, 66, 92, 99, 145/92, v/15 supl., 66 supl., 92 supl., com. din şieuţ—bistriţa şi din monor— reghin, lexic reg. ii, 77. + (Prin Transilv.) Făcăleţ (de mestecat mămăliga). Cf. scriban, d. 2. (Prin nord-estul Transilv.) Băţ cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăţa vatra cuptorului sau coşul casei. Com. din zagra—năsăud şi din transilv., chest. v/48 supl., 66 supl., 97 supl. 3. (Prin Transilv. şi Maram.) Mătură uzată. Cf. chest. v/47 supl., 70 supl. îl.l. (Regional, mai ales în Transilv.) Opaiţ (I 1); s p e c. lampă de mină, portativă, asemănătoare cu un opaiţ, folosită în trecut. Cf. klein, d. 425, lb, polizu, cihac, ii, 135, Lm, gheţie, r. m., barcianu, ALEXI, W., TDRG, PAMFILE, COM. 25, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DP, DM, CONV. tlT. XX, 1 017, BRAN, S., VAIDA, REV. CRIT. IV, 146. Seara, după ce a aprins baba şterţul, se pun ei Ia poveşti. jhera, l. b. 53, cf. viciu, gl. Are şiearţ ... în mînă. frÎncu-candrea, m. 41, cf. 43, com. din fostul judeţ bihor, com. beniuc, com. din cenad — sînnicolau MARE şi din ŞEITIN —ARAD, CHEST. II 352/1, V/ll SUpl., 17 supl., 65 supl., alr i 717. Stearsuri cu utoi. fd i, 174, cf. 166, 173, a i 12, 13, 17, 21, 22, 31, 34, 35, 36, ii 6, 8, 9, iii 17, lexic reg. 67. <£> E x p r. (Prin sudul Transilv.) A fi ca ştearţul = (despre îmbrăcăminte) a fi murdar, mat. dialect, i, 268. Unde-ai fost, de ţi-i cămaşa ca ştearţul? ib. + (Regional; în forma stearf) Candelă (Făget—Lugoj). Cf. l. costin, gr. băn. 186. Am aprins ştearţul. id. ib. + (Prin Transilv.) Felinar (portativ). Cf. alr i 720/59, a iii 17. + (Regional ; în forma ştiarţ) Faclă (Scărişoara—Abrud). alr ii 6 249/95. Faci ştiarţ din raşiră. ib. 2. (Bucov. şi prin Transilv.) Fitil, feştilă. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, şez. iii, 83, I. CR. vi, 126, com. din capu codrului —gura humorului, chest. ii 363/225, com. din morăreni — topliţa şi din monor—reghin, a v 2, 14, 15, 16, 20, 25, vi 4, l. rom. 1963, nr. 2, 41. — Pl. : şterţuri. — Şi : ştert (com. din morăreni— topliţa şi din monor—reghin, a v 2, 15, 20, 25, vi 4), şterc (alr i 717/320), şterei (ib. 717/345, a ii 6, 8, 9), şterz (chest. v/15 supl.), ştears, ştearţ, ştelţ, steorţ (a iii 17), stert, sterei (chest. v/17 supl.), stearf, start (alr i 717/341) s. n. — Cf. germ. S t e r z „coadă ; corn la plug“. ŞTERŢ* s. n., s. m. (Regional) 1. S. n. Basma, broboadă (Crucea —Cîmpulung Moldovenesc), glosar reg. 2. S. n. Cîrpă de şters (Mădei —Piatra Neamţ). chest. v/45 supl. 3. S. m. Epitet depreciativ pentru un bărbat uşuratic (Mădei —Piatra Neamţ), chest. v/45 supl. — Pl. : (1, 2) şterţuri, (3) şterţi. — Etimologia necunoscută. ŞTERŢĂLĂU subst. (Regional) Băţ prevăzut cu o rotiţă de lemn la un capăt, cu care se amestecă urda (Bîrla —Bistriţa). Cf. chest. v 61/7, 102/7. — Pl. : ? — Şi ; şterţelău subşt. chest. v 102/7, — Şterţ* + suf. -ălău. ŞTERŢELAU subst. v. ştei'Iălâu. ŞTERVET s. n. v. şervet. ŞTERZ s. n. v. şterţ*. ŞTEŞÎ vb. IV v. steji. ŞTfiTĂ s. f. (Prin Ban.) Pagubă, daună. Cf. l. costin, gr. băn. ii, 184. Tuată casa are vîlva iei. Vîlva aia păzîăşti casa, a cîn s-arată la gazdă, ie ştetă-n casă. alrt ii, 11. + (Regional) Necaz (1), neplăcere (2), încurcătură (Peştişani—Tlrgu Jiu), l. rom. 1961, nr. 3, 45. — Pl. : ştete. — Din ser. Stcta. ŞTEVIE s. f. 1. Numele mai multor plante erbacee : a) (şi în sintagma ştevie de munte, panţu, pl., cade, borza, d. 293, flora r.p.r. vi, 338) plantă din familia umbeliferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lucitoare, cu flori albe, roşietice sau verzui; creşte prin locuri umede ; (regional) iurpăsătoare, cinstea-clmpului, fap-tul-mare, iarbă de orbalţ (Aslraniia major). Cf. BARONZI, L. 145, CIHAC, II, 366, DDRF, BARCIANU, TDRG, PĂCALĂ, M. R. 22, PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., BORZA, d. 27, prodan-buia, f. i. 355 ; b) (şi în sintagma ştevia stînelor, panţu, pl., cade, borza, d. 292) plantă cu tulpina ramificată, cu frunze numeroase, cu flori verzui dispuse in verticile ; (regional) urzica-raţei (Rumex alpinus). Cf. BRANDZA, FL. 425, ENC. ROM., PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., BORZA, D. 151, 292, CAN-drea, ţ. o. 52 ; c) (şi în sintagmele ştevie de grădină, BRANDZA, FL. 426, ENC. ROM. 111, 855, BIANU, D. S., PANŢU, PL., CADE, VOICULESCU, L.,DS,ENC. AGR., LTR2, 3369 ŞTEVIE - 203 - borza, D. 293, ştevie bună, panţu, pl., cade, ltr2, borza, d. 290, ştevie de mîncare, borza, d. 293) plantă cu tulpina dreaptă, Înaltă, cu frunze mari, folosite In alimentaţie ; rădăcina ei se întrebuinţează în medicină pentru proprietăţile sale astringente şi depurative ; măcrişul calului (Rumex patieniia). Cf. polizu, pont-briant, d., brandza, d. 355, barcianu, alexi, w., bianu, d. s., panţu, pl., şăineanu, d. u., bujorean, B. L, 394, SCRIBAN, D., LTR2, DL, BORZA, D. 151, MIHĂILĂ, î. 71, der, l. rom. 1967, 53 ; d) Rumex acuius. Cf. COTEANU, PL. 20, LB, POLIZU, CIHAC, II, 366, MARIAN, o. ii, 59, conv. lit. xxm, 884, 1 053, borza, d. 151, 290, şez. xv, 127 ; e) plantă cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze variate ca mărime, cu florile verzui şi care creşte prin locuri umede ; măcrişul calului, (regional) brustan, dragavei, drogo-mir (Rumex conglomérats). Cf. brandza, fl. 424, ENC. ROM., PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., BORZA, D. 151 ; f) (şi In sintagma ştevie de baltă, grecescu, fl. 505, PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR., BORZA, D. 151, 293) plantă cu tulpina ramificată, cu florile verzui sau gălbui dispuse în verticile ; dragavei, dragaveică, măcriş de apă (Rumex palustris). Cf. conv. lit. xxiii, 553, BRANDZA, FL. 424, ENC. ROM., GRECESCU, FL. 505, PANŢU, pl., cade, scriban, D., borza, D. 151 ; g) (şi în sintagma ştevie creată, borza, d. 293) plantă cu tulpina înaltă, cu frunze dinţate, lungi şi înguste, folosite în alimentaţie şi în medicina populară ; dragavei, (regional) crestăţele, hrenuţ, limba-boului (Rumex crispus). Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 366, BRANDZA, FL. 425, ENC. ROM., GRECESCU, FL. 506, N. LEON, MED. 73, BIANU, D. S., PANŢU, PL., CADE, BULET. GRAD. BOT. XVI, 25, enc. agr. ii, 345, scriban, D., borza, D. 151 ; li) plantă cu tulpina ramificată, cu florile dispuse în verticile, neînsoţite de foi; dragavei (Rumex sanguineus). Cf. panţu, pl. 91 ; i) plantă cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze numeroase, acrişoare la gust, folosite în medicină şi în alimentaţie ; măcriş (1 a), (popular) acriş (Acetosa pratensis). Cf. lb, POLIZU, PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., DAMÉ, T.2, 59, alexi, w., tdrg, borza, d. 151 ; j) (regional ; în forma steghie) plantă mică cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de spadă, care creşte prin păşuni şi prin locuri nisipoase şi uscate (Acetosella vulgaris). Cf. ddrf ; k) (regional) Rumex obtusifolius. Cf. polizu, barcianu ; 1) (regional) plantă otrăvitoare din familia liliaceelor, cu flori albe (Veralrum album). Cf. borza, d. 177, 290, şez. xv, 128. Cf. anon. car. Pentru umfla-reea cea cu puroi — din ierburi foloseşte nalba, andidii, ştevie (cca 1790). hem 1 171. Rădăcină de şteavie roşie să o piseaze şi să o stricoare printr-o cîrpă (cca 1792). ŞEZ. X, 140, cf. COSTINESCU, LM, DELAVRANCEA, S. 214. Cămaşa bolnavei ... este aşternută Ungă o buruiană numită sceavă. marian, na. 39. Printre soiurile de plante cari predomină clteodată în fin pomenim rogozul, ... şteghia sau ştevia, trifoiul, pamfile, a. r. 149. Inverzirea tavanului se face cu foi de stevie, frecîndu-le de lemn. id. i. c. 410. Rădăcinile de steghie bine spălate. .. se pisează intr-o piuă. pamfile-lupescu, crom. 51, cf. 9. Vacilor cari se singeră, să li se dea piatră vînătă şi ştevie, ca să li treacă, gorovei, cr. 350, cf. resmeriţă, d. Ş-aştept legumele verzi de primăvară dintre care eu preţuiesc mai ales urzicile şi stevia. sado-veanu, o. ix, 451, cf. xi, 448. Anteriul i se-agafă Cînd de colo, cînd de ici, Intre ştevii şi urzici, arghezi, vers. 650. îmbucă boturi de mămăligă cu ceapă şi ciorbă de ştevie. camil petrescu, o. i, 298, h i 57, 168, ii 26, 99, 116, 142, iii 226, 431, iv 52, 84, 153, 158, vi 171, 207, vii 27, 368, ix 141, 265, 405, x 20, 67, 95, 315, 354, 476, 497, xi 95, 326, 378, xn 203, 549, xiv 103, 301, xvi 146, pompiliu, b. 62. Se mai pune şi ... stegie. şez. vii, 35. Tot mai merge Borş cu stege. furtună, v. 22, cf. com. din turnu măgurele şi din STRAJA —RĂDĂUŢI, L. COSTIN, GR. BĂN. II, 188, ŞEZ. xxiv, 83, com. din jina— sebeş, com. beniuc, chest. viii 7/25, 33, alr i 1 951/424, 746, 780, 878, alr sn iii h 653, lexic reg. 94. <0> Compuse: (regional) stevie-de-bălţi sau stevia-bălţii = drenţe (Callitriche palustris). Cf. cihac, ii, 366, conv. lit. xxiii, 1 053, borza, d. 38 ; stevie-de-hat = ghimpe (Centaurea cal-citrapa). Cf. conv. lit. xxiii, 1 053 ; steghie-turcească = limba-oii (Leuzea salina). Cf. borza, d. 99, 289_ + Mîncare de ştevie’ (1). Am mîncal ştevie. stancu, d. 99. De mîncat îi dau numai ştevie. preda, n. 7. 2. F i g. (Regional; depreciativ) Carne slabă, fără gust, de vită bătrînă (Piteşti). Cf. udrescu, gl. — Pl. : ştevii. — Şi: (popular) st£vie, (regional) şteâvă, şteăgă (borza, d. 292), ştgrghie (borza, d. 177, 292), ştâză (alr sn iii h 653/362), st£avă (borza, d. 289), stizie (id. ib. 290, candrea, ţ. o. 52) s. f. — Din v. sl.*Stavb. (bg. mana). ŞTEV1Î vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică fire de lînă) A vopsi cu rădăcină de ştevie (1). Cf. pamfile-lupescu, crom. 133. <£> Refl. pas. Se şteviesc firele, id. ib. — Prez. ind. : şteviesc. — V. ştevie. ŞTEVldS, -OÂSĂ adj. (într-o poezie populară) Ca ştevia (1). Busuioc verde ştevios, Rămîi, taică, sănătos, Ca un trandafir frumos, mat. folk. 402. — Pl. : ştevioşi, -oase. — Ştevie + suf. -os. ŞTEZÂ vb. I. T r a n z. (Prin vestul Transilv.; complementul indică ţesături de lină) A prelucra la ştează1 (1); (regional) a ştezui. Cf. alr sn ii h 497_ — Prez. ind. : ştezez. — Şi: ştezf (prez. ind. ştezesc alr sn ii h 497/250) vb. IV ib. — V. ştează1. ŞTEZAR s. m. (Transilv.) 1. Persoană care supraveghează funcţionarea unei şteze1 (I). Cf.. tdrg, pamfile, i. c. 305, scriban, d. Din cînd în cînd ştezarul coboară de la casa lui din apropiere, pentru control. APOLZAN, P. I. 90, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 24, ALR I 1 729/61, 98, 249, 251, 295, 298, 308, alr sn ii mn h 497/250, 316. ' 2. Meşteşugar care construieşte şteze1 (1). Ştezele şi vîltorile ... sînt făcute în întregime din lemn de către anumiţi ştezari. apolzan, p. i. 40. — Pl. : ştezari. — Şi: ştdzâr s. m. alr i 1 729/61, 249, 295, 298. — Ştcazăl -J- suf. -ar. ŞTÎZĂ s. f. v. ştevie. ŞTEZÎ vb. IV v. şteza. ŞTEZUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică ţesături de lînă) A şteza (Panaci— Vatra Dornei). Cf. GLOSAR REG. — Prez. ind. : şttzui şi ştezuiesc. — Ştează1 + suf. -ui. ŞTEZURĂ s. f. (Prin Mold.) Crăpătură; tăietură Cf. POLIZU. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞTI vb. IV. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) 1. A avea cunoştinţă (de...), a fi informat (In legătură cu...), a fi la curent (cu...). Au trecut ceale corăbii ce ştii şi domniia ta (a. 1521). hurmuzaki, xi, 843. De eresa aceasta ştiutu iaste noao (ştim.n. test. 1648, cunoscut noao iaste biblia 1688) că tutin-direa improtivă grăiaşle-se. cod. vor. 102/27, cf. 12/17. Fericafi oameri ce ştiu strigare (şti ruga cea p r i - i m i t ă d). psalt. 183. Nu ştii că puteare am a te răstigni? CORESI, tetr. 228, cf. id. EV. 50. Voi şttfi cum cu toată puteare am slujit tătîni-vostru. palia (1581), 123/10. Cîte lucrure trebuiaşte să ştii omul creştin? (a. 1607). cuv. d. bătr. ii, 100/5, cf. 121/2, varlaam, c. 10. Această moarte n-am ştiut să o fiu făcut, ureche, l. 191, cf. prav. 40, J7. Ştiu-fi bunătatea, m ard arie, l. 109/6. Tu cerci de-amănuntul inema şt zgăul Şi ştii 3378 ŞTI -204- ŞTI cu de-adevărul direptul şi răul. dosoftei, ps. 25/20, cf. id. v. s. decembrie 228T/28. Nu să cade omului grec a nu şti legile grecilor, biblia (,1688), [prefaţă] 8/1, cf. 3/49. Bine ştiţi toţi că eu am fost la casa mea ca un domn. ist. ţ. r. 7, cf. 121.' Mulţi istorici streini, de alte ţări, nu le ştiu toate ctte să fac intr-alt pămînlu. neculce, l. 5, cf. 163, cantemir, hr. 26. Mai mare iaste ruşine a zice minciuna, că ştie, declt a zice adevărul, că nu ştie. c. cantacuzino, cm i, 56, cf. antim, p. 70, ist. carol xii, 67r/26. El au răspuns că nimică de acea mărturie nu ştie (a. 1800). uricariul, x, 144, cf. drăghici, r. 46/21, gorjan, h. i, 4/12. Ştiind că amoriul nu sufere biruinţă, Căta chip, prin depărtare, să scape de-a lui lovire, conachi, p. 83. Te socoteşti Că nu ştiu cine eşti. alexandrescu, o. i, 211, cf. 177, id. M. 6, odobescu, s. ii, 153, gane, n. iii, 49. De mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul, creangă, p. 67. Este ştiut că din discuţie răsare scînteia adevărului. caragiale, o. iii, 49, cf. vii, 559. Voi ştiţi că nimeni nu s-a putut atinge de împărăţia mea cit am fost tinăr. ispirescu, l. 12. Frumseţa-i bun netrainic Şi ispititor la rele, Ştiu neveslele-acesl lucru, coşbuc, p. i, 75. Eu nu ştiam unde ţi-e calea Şi nu ştiam de unde vii. goga, poezii, 260, cf. hogaş, dr. i, 50. Ştiau că miniile lui nespus de rare erau groaznice, camil petrescu, o. iii, 481. Povestea asta o ştie o lume. sado-veanu, o. xviii, 22, cf. vianu, a. p. 18. Dă-l încolo de pian, ştii că mă enervează, călinescu, e. o. i, 51, cf. lăncrănjan, c. i, 44. Cine n-are dor pe vale Nu şti luna cînd răsare. jarnîk-bîrseanu, d. 87, cf. 271, reteganul, p. iii, 82, sevastos, c. 247, şez. iv, 177. Cine ştie multe moare, zanne, p. v, 581. Dacă-i mai şti de toate, îmbătrîneşti fără vreme. şez. i, 221. Ce ştie satul nu ştie bărbatul, i. golescu, ap. zanne, . p. iv, 256, cf. pann, p. v. i, 150/7, ddrf, pamfile, d. 14. <0> (Urmat de propoziţii predicative suplimentare) Te ştiu(ştiindu-t e n. test. 1648) că eşti mai înţeleptu de toţi iudeii, cod. vor. 74/12. Ştiiai-mă că rău om sînt. coresi, ev. 315. Cum mă ştii să hiu aşe? varlaam, c. 32. Muiarea iaste datoare să îmbie după bărbat..., pentru ce să cheamă că l-au ştiut cum iaste. prav. 169, cf. 78, 313. Cela ce va ţine la siner.bani răi, ştiindu-i că sămt răi, să se certe, eus-tratie, prav. 36, cf. cp 385/15. Vă ştim noi cine sîntefi. neculce, l. 79, cf. antim, p. xxvi. N-o ştiu cine e, doamna mea. neoruzzi, s. iii, 331. Nu te-am ştiut eu că-mi eşti de aceştia, că de mult îţi făceam feliul. creangă, p. 236. El fugea de onoruri, ştiindu-le cîte concesiuni costă, caragiale, o. iii, 6, cf. slavici, n. ii, 172. îl ştia pe moşneag că-i place să îndruge aşa, vrute şi nevrute, mironescu, s. a. 134, cf. sadoveanu, o. xiii, 14. O ştiau cit de bună este la inimă, reteganul, p. ii, 30, cf. şez. i, 280. Pină nu stai cu omul in casă, nu-t ştii cum este. şez. v, 84. <0> (La pers. 2 sau 5, ca termen incident, precizează că este vorba de ceva sau de cineva cunoscut de interlocutor sau de interlocutori) Nu uita de datoria aia, ştii, c-apoi... caragiale, o. iv, 109. Ia in primire... pe nepoţii ăştia ai tovarăşului... ăla... ştii tu. sadoveanu, o. xviii, 501. Uite încă două sute cinzeci de lei, ştii, pentru care ai iscălit, călinescu, e. o. i, 238. (La pers. 1, In forma negativă, în construcţii cu „cine", ,,unde“ etc., exprimă imposibilitatea de a preciza) Să-mi dau eu liniştea mea, pentru hatîrul nu ştiu cui? creangă, p. 252. Nu ştiu cine rîse cristalin, isanos, v. 74. Arde focul nu ştiu unde, Para la inim-ajunge. jarnîk-bîrseanu, d. 213. Ţiganu iute 'se repezi, O covată de nu-ş’ unde găsi Şi de vatră o lipi. pop., ap. tdrg. O Loc. a d v. Pe ştiute = în cunoştinţă de cauză. Cf. lm, caragiale, o. iv, 204. Pe neştiute (sau, învechit şi regional, neştiut, regional, neştiuta) = o) fără a-şi da seama; în necunoştinţă de cauză. L-au mus[t]ra< pre neştiute, dosoftei, v. s. decembrie 228T/32, cf. gorovei, cr. 450. De-acolo, pe neştiute, femeia ii duse pe povîrnişul uşor, cătră rîu. sadoveanu, o. vii, 331 ; b) fără a se face remarcat; tiptil, pe furiş ; pe ascuns, în taină. Două săptămîni l-am ţinut pre neştiute, şincai, hr. iii, 211/23. A privii o dată pe neştiute la scară, a şi văzut pe Ileana, slavici, n. i, 57. A întrat pe neştiute şi pe nesimţite în casă. marian, na. 44; c) pe neaşteptate. Cf. şincai, hr. i, 223/21. Cînd cad fetele pe neştiute în ziua de Bobotează sămn este că se vor mărita, şez. i, 18, cf. alr ii/i mn 83, 2 699/2, .53, 64, 102, 362, 386, 399, 833. Expr. Ştii (sau ştiţi) cine (sau ce), se spune atunci cînd nu vrem să numim persoana (sau lucrul) despre care este vorba şi de care interlocu torul sau interlocutorii au cunoştinţă. Cf. cade, dl. Precum (sau cum, după cum) (bine) ştii (sau ştiţi), se spune pentru a arăta că e vorba de ceva cunoscut de interlocutor (sau de interlocutori), pentru a preciza că cele afirmate nu pot fi puse la îndoială de interlocutor (sau de interlocutori). Precum ştiţi, pe toţi vă iubim deopotrivă. drăghici, r. 4/4. Numai tu, iată, eşti mîngîierea noastră, după cum prea bine ştii. ispirescu, l. 149. Abia am văzut-o o dală, cum ştii, şi mi s-a părut drăguţă. călinescu, e. o. ii, 268. L-am rugat, după cum ştiţi, să ne caute arme. camil petrescu, o. iii, 142. După (sau pe) cit (sau cîte) ştiu (eu) (sau ştii, ştii tu etc.) = avînd în vedere informaţiile de care dispun (sau dispui etc.). Aista nu-i semn bun, după cît ştiu eu. creangă, p. 186. Pe cît ştiu, contrastele, ciocnirile de antiteze sînt de un efect irezistibil, vlahuţă, o. a. 231. După cit ştiu eu, o femeie nu spune niciodată tot. sadoveanu, o. viii, 166. Pe cît ştiu, alte veşti nu sînt. id. ib. x, 298. Dumneata, după cîte ştiu, eşti de pe la ţară. stancu, r. a. i, 83. Ştiu eu ce ştiu (sau ştii tu ce ştii etc.), se spune pentru a arăta că cineva are suficiente temeiuri (nemărturisite) pentru a adopta o anumită atitudine sau pentru a proceda Intr-un anumit mod. Fata cea mică a împăratului se făcea că ascultă. . . Vezi că ştia ea ce ştia. ispirescu, l. 167, cf. id. u. 5. Toţi dădură din cap, rizînd, că ştiau şi ei ce ştiau, camil petrescu, o. i, 113. Lasă că ştiu eu (ce ştiu) = cunosc bine situaţia şi nu pot fi indus în eroare. Sînt pungaşi, las’ că ştiu eu! călinescu, e. o. ii, 282. Lasă că ştiu eu ce ştiu. stancu, r. a. iii, 24. Mai ştiu eu... (sau, rar, mai ştim noi...), (în construcţii cu ,,ce“, ,,cît“ etc.) se spune pentru a încheia o enumerare, exprimînd nesiguranţa sau lipsa de interes faţă de ceea ce s-ar mai putea adăuga. Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcuşul, condeiul — mai ştiu eu cu ce I caragiale, o. iii, 16. Atîtea chestiuni arzătoare de estetică, de filozofie, mai ştiu eu de ce, reclamau soluţiuni urgente, id. ib. iv, 33, cf. iii, 10. Pină îndeplineşte numărul. . . o sută, două (sute), sau mai ştiu eu cit. ispirescu, ap. tdrg. îndată ce e vorba de cele mai generoase sentimente ale omului, le explicaţi prin legi, instincte, mai ştim noi ce. c. petrescu, î. i, 14. Ştii (sau ştiţi) ce (sau ceva, una)?, se spune pentru a atrage atenţia interlocutorului (sau a interlocutorilor) asupra celor ce urmează să fie comunicate. Fa, Florico, ştii una?... Nici că se află pe faţa pămîntului altă lighioaie de fată mai bună ca tine / alecsandri, t. 896, cf. gane, n. iii, 233. Stă-pine, ştii ce? Culcă-te şi te odihneşte, creangă, p. 158, cf. 40. Parcă-i şopteşte cineva la ureche: Ştii ce? poate că se vede de la poartă prin ferestre, brătescu-voineşti, p. 27, cf. sadoveanu, o. xvi, 513. Moş Costache, nu ştii una? Colonelul. . . a murit azi noapte, călinescu, e. o. ii, 225, cf. vinea, l. ii, 289, şez. iii, 131. Ce ştii..., (în legătură cu propoziţii introduse prin ,,cine“, ,,cum“ etc.) se spune pentru a exprima rezerva, incertitudinea. Ce ştii cum se întîmplă? poate să-ţi iasă bine. alexandrescu, o. i, 343. Ce ştii cine e asta? călinescu, e. o. i, 292. Ce ştii ce mai născocesc 1 pop., ap. alexandrescu, o. i, 379. Cine ştie, (adesea cu valoare exclamativă, în legătură cu ,,ce“, „unde“, „cînd“ etc. sau cu propoziţii introduse prin acestea, dînd comunicării o nuanţă de exagerare) se spune pentru a da o idee vagă despre ceva sau cineva, pentru a exprima nesiguranţa, imposibilitatea de a preciza, a aprecia, a evalua. Cine ştie de este mai bine A fi sau a nu fi. eminescu, o. i, 38. Cum se ia omul ista, la drum, cu vorba şi cind se trezeşte, cine ştie unde a ajuns, creangă, p. 119. D-apoi calului meu de pe 3378 ŞTI - 205 - ŞTI atunci cine măi ştie unde i-or fi putrezind ciolanele 1 id..ib. 193. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine ştie ce împrejurare, caragiale, o. iii, 1, cf. 221. Cine ştie cît avem a zăbovi, ispirescu, l. 29, Cine ştie ce i-a năzărit, că. .. n-a voit să mănînce ; din zori pină la amurg, delavrancea, ap. tdrg. Dintru . începui, cine şti cînd a mai fi fost şi aceea, cică trăia şi cucul. , . pe pămînt. marian, o. i, 3. Bea şi tu, ftriate; Cine ştie cită vreme mai trăim„ goga, o. p. 75. Ba tăcută, noi tăcuţi; ea- gindindu-se la cine ştie ce, eu cu capul plin de socoteli lumeşti, hogaş, dr. i, 7. De nu. s-ar i'vi cine ştie ce complicaţii, c. petrescu, c. v. 203. Luna mare se ridicase şi cîmpiile se lămureau drepte pînă cine ştie unde. sadoveanu, o. ii, 398. N-am văzut-o cine ştie de cînd. id. ib. xiii, 669, cf. xvi, 385, . xviii, 84. Grec o fi, romăn o fi, cine>şlie. stancu, d. 106. Cine ştie de pe unde-or mai venit fugiţii, lăn-crănjan, c. i, 44. Parcă i-ar fi.murit cine ştie cîte neamuri, se zice despre cineva care este posomorit, care stă supărat. Cf. zanne, p. iv, 489. Cine ştie ce (sau cît), (In construcţii negative) se spune pentru ; a minimaliza importanţa, valoarea unui lucru, a unui fapt etc. Nu zicea că-i cine ştie ce frumoasă, dar nici el nu pica. rebreanu, i. 24. Nu-mi erai cine ştie ce prietin, c. petrescu, c. v. 106. Nu s-a întîmplat cine ştie ce. sadoveanu, o. xiii, 668. Nu-s doar cine ştie ce în sat. arghezi, vers. 31.1. Bătrînul n-are cine ştie cît de trăit, călinescu, e. o. i, 215. Nu e cine ştie ce greu să convingi o femeie, id. B. i. 311. Nu... bea cine ştie ce. camil petrescu, o. iii, 214. ■ Fusese om vestit bătrînul, cu toate că nu se deosebise cine ştie cît de ceilalţi oameni din sat. lăncrănjan, o. i, 38. Nu se alesese cu cine ştie ce. id. ib. 57. (Numai) (unul) Dumnezeu ştie sau Dumnezeu ştie (numai), ştie Dumnezeu sau Domnul), se spune pentru a sprijini o afirmaţie sau o negaţie. Nu sînt (ştie Domnul) precum mă socoteşti, antim, p. xxiv. Eu Dumnezeu ştie cît te iubesc. : negruzzi, s. i, 146. Numai Dumnezeu ştie ce dezastru sufletesc lăsase. . . în urmă-i frumoasa copilă, caragiale, o. iii, 300. Dumnezeu ştie numai ce se petrece acuma în sufletul unui biet dascăl ca mine. id. ib. iv, 129. Ce-i în inima mea, ştie Dumnezeu, sadoveanu, 0. xv, 24. (Numai) Dumnezeu (mai) ştie sau dracul (mai) ştie, se spune pentru a exprima nesiguranţa, nedumerirea, imposibilitatea de a preciza sau de a explica. După ce s-au turcit tată-său (au de voie, au :, dfi nevoie, Dumnezeu ştie); mumă-sa. . . l-au trimis, la Veneţia, r. popescu, cm i, 341, cf, anon. brîncov., cm ii, 313. [Sfinţii] trăiesc pînă astăzi cu trupurile, unde numai Dumnezeu ştii (a. .1815). gcr ii, 216/24. ■ Dumnezeu ştie de te-oi mai videa. alecsandri, o. p. : 290, cf. eminescu, g. p. 83. Dracul mai, ştie ce are. creangă, p.,217. S-a dus. .. dracul şlie-ncotro. caragiale, o. iv, 163. Dumnezeu mai ştie cum să mulţumeşti pe muşterii, id. ib. iii, 103, cif. sadoveanu, o. xvi, 132. (Cu topica inversată) Mîndră, pe obrazul tău Rumenele-s de-iin sloi rău. Da şti dracu cum le-cţi ; pus, Că pe nas nu (-.o,,ajuns, jarnîk-bîrseanu, d. 441. ! A şti una (şi bună) = a avea o părere hotărîtă, ' pe care nu o poate zdruncina nimeni. Ştiu una şi. bună: să-mi slujesc stăpînul cu dreptate, creangă, p. 203. El ştia una şi bună: cînd o zice da, să fie da; cînd o '■ zice nu, apoi nu. ispirescu, l. 207. Eu ştiu una: că : numai boului i-e dat să tragă... fără să-şi spuie păsul. ; delavrancea, o. ii, 91, .cf. .zanne, p. v, 646. (Cu topica inversată) Una ştiu, că orb era, acmu văz. coresi, ev. 167. Una ştii} : Nu m-am supus la vîntt beniuc, v. a. 1, 13. Tu ştii una, eu ştiu mai multe = cunosc mai bine decît tine situaţia, am motive temeinice ca să , procedez lntr-nn anumit fel. Cf. - tdrg., cade, dl. (Nici) nu ştiu, (nici) n-am văzut (nici pe-aeolo n-am trecut . sau nici în seamă n-am băgat) = formulă prin care, cineva se eschivează, să dea o mărturie. Cf. alexî, -w., tdrg, cade, dm. A lua pe. nu ştiu in braţe = a se i eschiva să dea o mărturie. Cf. zanne, p. v, 584, pam-' file, c. 52. Doina ştie, doina cintă v. d o i n ă. A şti! In ce apă (sau ape) se scaldă v. apă. A şti patarama) (cuiva) Vi p a t a r a m ă (1). A şti papara (cuiva)i v. p a p a r ă. A şti cîte parale face (cineva) v. para1 (1). A şti ce-i (sau cit li) face (sau plăteşte, poate) pielea v. p i e 1 e. A-i şti (cuiva) meleagul v. meleag (1). A şti moarea (cuiva) v. moare (1). A şti seama v. seamă. A şti seama (la ceva) v. seamă. Fiecare ştie unde-1 doare v.durea, A şti ce-i poate sau cît îi plăteşte (cuiva) osul v. o s (1). A şti (Ia) omenie sau a şti ee-i omenia v. o m e n i e (2). A nu-1 şti nici pă-mîntulv. pămînt (1). A nu şti nici cuspatelev. spate. A nu şti ce urlă-n tobă (sau ce-i In tobă) v. tobă. (Regional) A nu şti cîte parale face sfanţul v. par a3 (1). A nu şti în ştirea sa nimic v. ş t i r e2 (1).^> Refl. pas .La Poartă să ştie numeli lui Turculef. neculce, l. 129. Izvoarăle... Nilului nu să ştiu. cantemir, hr. 59. Mic este de vîrstă, iar anii nu i se ştiu. antim, p. 123. Asta, vezi, de noi se ştie Şi avem psihologie. arghezi, vers. 569. (Urmat de propoziţii predicative suplimentare) Comoară să cheamă aur, argint, banii cei vechi de demult, stăpînul a cui au fost să nu să cunoască (să nu se ştie muntJ cine au fost. prav. 82. R e f 1. r e c i p r. (Urmat de propoziţii predicative suplimentare) De să va afla cum s-au ştiut că sînt rudă ş-au făcut nuntă, să se cearte mai mult. prav. mold. 119v/14. <0> Refl. impers. Aceasta ştie-se că adevărat iaste ce e de matca focului nestins cuvînt şi de munca ce va să fie. coresi, ev. 148. Ce să va fi .lucrat într-acei doi ani a domniei lui nu să ştie. ureche, l. 68. Nu să şti carele dentru dînş să fie făcut această ucidere, prav. mold. 149v/17. L-au ucis... ; dar pentru ce şi cum nu să ştie. r. popescu, cm i, 235. piramide... care nu să ştie în ce vreme s-au zidit, pleşoianu, c. 97/6. Mers-au ei şi zi şi noapte, nu se ştie cît au mers. creangă, p. 275. El — se ştie bine aceasta — a făcut concesiune delicateţa acelora, caragiale, o. iii, 12. In oraşele mări, se ştie, spiritul public e veşnic pus în mişcare de o noutate emoţionantă, vlahuţă, o. a. iii, 5. Se ştie că tocmai pe vreme rea cade vinatul cel mult. sadoveanu, o. viii, 381. Se ştia. . . că Tudor dăduse nu demult porunci straşnice, camil petrescu, o. i, 7. (E x p r.) Precum (sau după cum) se ştie sau (tranz. a b s o 1.) după cum ştim, se spune cu referire la ceva considerat notoriu. Pravila criminală, după cum ştim, e încă nedesăvîrşită. alexandrescu, o. i, 89. Precum se ştie,...mai toate mitropoliile, episcopiile şi mănăstirile cele mari şi neatîrnate ale ţării au avut... sucursale, odobescu, s. ii, 20, cf. sadoveanu, o. xiii, 22, arghezi, vers. 510. După cum se ştie, prima reprezentaţie dramatică în limba română a avut loc la Iaşi. l. rom. 1960, nr. 3, 74. După cîte se ştie, conform informaţiilor existente. Este vorba, după cile se ştie,. . . de o crîşmăriţă. lăncrănjan, c. i. 40. Intranz. N-au ştiut de toate cronicariul cel leşesc.' ureche, l. 59. Ştia şi Vasilie Vodă de ţoale ce se lucrează în Iaşi. m. costin, ap. tdrg. Nimeni nu ştiia de acest lucru. anon. brîncov,, cm ii, 333. Toată lumea ştie de pătimirea mea. sadoveanu, o. xviii, 10. De-aceasta nu ştia altul nime, fără numai cerbul, sbiera, p. 175. Numai luna şi c-o stea Ştie de durerea mea. marian, î. 44. (E x p ri) A nu şti de căpătiiul (cuiva) v. c ă p ă t î i. A şti de seama (cuiva) v. s e a m ă. A şti de urma (cuiva) sau a-i şti (cuiva) de urmă, (refl. impers.) a se şti de urma (cuiva), a i se şti (cuiva) de urmă, (r e f 1. pas.) ai se şti (cuiva) urma v. u r m ă. 0 (La pers. 2 sau 5; ca termen incident prin care se atrage atenţia interlocutorului sau a interlocutorilor asupra celor ce urmează să fie comunicate) Ştii, parcă te-a plouat, Aşa stat de mîhnit. alexandrescu, o. i, 240. Ştii, a rămas cam într-o ureche de cînd i-au murit băieţii, stancu, r. a. i, 11. + A dispune de date precise şi amănunţite (obţinute prin experienţă) privitoare la... Tălarăi, fiind călăreţi .şi ştiind căile cele drepte, cu mult mai nainte au agiuns. herodot (1645), 251. Avînd oameni ai muntelui. . . cărei ■ştiia plaiurile, au purces către Ardeal, anon. brîncov., cm ii, 291. Ei nu ştiu hotarul altor sate (a. 1712). iorga, s. d. vii, 112. Ştia drumul înapoi, eminescu, n. 15. -27. - c. 427 3378 ŞTI -206- ŞTI Zici că ştii bine locurile pe aici. creangă, p. 203, cf. sevastos, N. 205. Cărarea asta o şlia. coşbuc, f. 76. Firul acestor tainice cărări Doar pădurarul locului îl ştie. labiş, P. 110. Haideţi copii după mine, Că ştiu calea-n codru bine. alecsandri, p. p. 156, cf. 207, mîndrescu, l. p. 21. Cine nu ştie potecile nu ştie nici drumul mare (= cine nu se pricepe la un lucru mic, nu e In stare să întreprindă lucruri mari), zanne, p. i, 266. + (Complementul indică persoane ; cu determinări elemente predicative suplimentare) A fi informat că se află, că vieţuieşte (intr-un anumit loc). Te ştiam Ia Hotin. negruzzi, s. i, 39. + (Complementul indică persoane; cu determinări elemente predicative suplimentare) A avea indicii care permit să considere, să aprecieze (pe cineva) ca... (sau drept. . .). DumitraşcoVodă,. . . ştiindu-l preBrîn-covanul mare neprieten. . ., au începui şi el a să agiunge cu creştinii, neculce, l. 209, cf. mineiul (1776), 85rl/6. Te ştiam vrednic şi adînc. eminescu, n. 54. Te ştiam inteligent, caragiale, o. iv, 241, cf. 237. Aş vrea s-o ştiu nevasta mea. coşbuc, p. i, 118, cf. agîrbiceanu, a. 417, hogaş, dr. i, 217. Era ştiut în sat drept om avar. sadoveanu, o. xvi, 157, cf. 559, călinescu, e. o. i, 175. Toţi îl ştiu un luptător viteaz, camil petrescu, o. ii, 188. Te ştiam om bine crescut, stancu, r. a. i, 97, cf. teodorescu, p. p. 598, sbiera, p. 132. Aleargă la băbăreasa care o ştie mai meşteră de dat cu bobii. şez. iii, 232, cf. mera, l. b. 212. <0> Refl. pas. Preutul. . . se şlia de om cam hărţăgos şi mînios. sbiera, p. 8. + R e f 1. (Cu determinări elemente predicative suplimentare sau urmat de propoziţii predicative suplimentare) A se simţi îndreptăţit, a avea temeiuri să se considere (ca... sau drept...); a se vedea, a se pomeni (într-o anumită situaţie sau într-un anumit loc). Unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor, ureche, l. 111. Dzisu-i-au slujitorii. . . să fugă..., iar el n-au priimit, şliindu-să drept, neculce, l. 111. Dorobanţii şi alţi slujitori răi, carii s-au ştiul în vină mai mare. . ., au începui a-l pîrî la turci. R. popescu, cm i, 378, cf. uricariul, xxv, 281. Eu. . . mă ştiam că sînt legală Numai cu prietenie, conachi, p. 82. Ştiindu-se pre sine cinstit..., simţi nu puţină bucurie, negruzzi, s. i, 86, cf. car agi ale, o. iii, 35. Aleodor se ştia vinovat. ispirescu, l. 43. Să fugă, să se ştie departe de-acest prag Al casei locuite de cea mai rea femeie, coşbuc, p. i, 141, cf. agîrbiceanu, a. 303. El nu se ştie lunatic, nici bolnav de vreo altă nebunie, sadoveanu, o. xv, 15, cf. camil petrescu, o. ii, 104. De cînd mă ştiu copil, iubeam pădurea, labiş, p. 163. Decîl cu drăguţa proastă, Mai bine la oi pe coastă. . . Oi tăia cîte-o crenguţă Şi m-oi şli fără drăguţă, tarnîk-bîrseanu, d. 453, cf. sbiera, p. 8, şez. iv, 231. Pînă nu m-oi vedea cununată. Nu mă ştiu că sînt maritală, zanne, p. iv, 327. O E x p r. A se şti cu musca pe căciulă v. muscâ (I 1). A se şti cu cuiul la inimă v. c u i. A nu se şti cu nimic la suflet sau (t r a n z.) a nu şti nimic la sufletul său v.suflet, A nu se şti pe pămînt (de bucurie) v. pămînt (1). + R e f 1. (Prin nord-estul Olt. ; în e x p r.) Nu mă ştiu (sau nu te ştii etc.) cu el (sau cu ea) 1, (cu valoare exclamativă) se spune despre o persoană care este de mare ajutor. Cf. ciau-şanu, v. 201. 2. (Complementul indică persoane) A fi în stare să identifice; a fi făcut cunoştinţă cu... ; a fi în măsură să dea relaţii, să emită opinii, aprecieri etc. privitoare la... ; a cunoaşte. Aceia să-i ştiţi..., că sînt aceia fiii mei ceia pre iubiţii (cca 1550). gcr i, 1/26. Începu a se jura şi a se blăsiema că nu ştie acel om. coresi, tetr. 64. Nu ştiu pre cela ce m-au iremes. id. ev. 467. Cine-i acel bătrîn şi de unde-I ştii ? dosoftei, ap. tdrg. Plîngu-l şi păgînii, şi creştinii, şi toate ţările care l-au ştiul şi carii nu l-au ştiut. anon. cantac., cm i, 186, cf. heliade, o. i, 173. Pe aceştia cine-i ştie, cine i-a citit, cine i-a publicai? kogălniceanu, s. a. 45, cf. alecsandri, t. i, 353. Ferice mă numeşte acel ce nu mă ştie. bolintineanu, o. 207, cf. caragiale, o. iv, 380. Vrea şi el să facă niţică gălăgie, să-l ştie lumea şi pe el. vlahuţă, o. a. i, 222. De cînd mă ştii, vataje? I i. negruzzi, ap. tdrg. Paseri călătoare..., mă mai ştiţi voi oare? goga, c. p. 14. Aţi îndurat cu noi toate năcazurile, ne ştiţi şi vă şiim. c. petrescu, î. ii, 11, cf. sahia, n. 75. Din toţi cîfi ne-ai fost ştiut, am rămas numai eu. sadoveanu, o. xiii, 756. De cînd mă ştii, am luat asupra mea Povara-ntotdeauna. ar-ghezi, vers. 366, cf. id. s. xi, 24. Tata e viclean, îl ştii bine. călinescu, s. 560, cf. stancu, d. 104, beniuc, v. a. i, 141. Pînă cînd nu ie ştiam, Unde mă culcam, dormeam, jarnîk-bîrseanu, d. 88. Bade, sptculuf de grîu, Vrut-aş fi să nu le ştiu. mîndrescu, l. p. 58. Cînd m-ar mai şti cineva, Nu-atîta m-ar judeca, sevastos, c. 164. Mîndra ce mi-e dragă mie, Nime-n lume nu o ştie. hodoş, p. p. 40. Nici dracu nu-l ştie, se zice despre un om ascuns şi viclean. Cf. zanne, p. vi, 629. O {în urări, de obicei în corelaţie cu sine însuşi) Cum nu ştii, băiete, aşa să nu te ştie necazurile şi bolile, sadoveanu, o. x, 543. 0» Refl. Mă ştiu pre mine însumi, antim, p. xxvi. + Refl. (r e c i p r.) A se cunoaşte (cu. ..); a întreţine relaţii (cu...); a avea legături de prietenie (Cu...). Să ştie cu dînşii. neculce, l. 310, cf. bolintineanu, o. 368. Se ştiau de tineri, De pe cînd erau copii, păun-pincio, p. 51. Noi de copii ne ştim şi-am fost Ca fraţii, coşbuc, p. i, 77. S-abat mustrări din altă vreme, Din vremea cînd nu ne ştiam, goga, poezii, 349, cf. sadoveanu, o. i, 68. Iacă moartea mi-o venit. . . Şi mă duce-n ceea lume, Unde nu mă ştiu cu nime. marian, î. 548. + Refl. (recipr.) (Regional) A întreţine relaţii de dragoste (cu...). Cf. ciauşanu, v. 201. Se ştie cu el fala asta. id. gl. 3. A lua cunoştinţă (de...); a afla, a auzi. Să ştii domniia la că au venit un om de la Nicopoe (a. 1521). hurmuzaki, xi, 843. A şti (în ş t i r e n. test. 1648, ştiut biblia 1688) amu se vă fie voao. cod. vor. 106/3. S(ă) ştiţi toţi că nu las(ă) Dumnezeu şerbii şi slugile sale în ponoslul necuraţilor (cca 1550). gcr i, 3/17. Se ştiţi (şti fi h, s ă cunoaşteţi d) cd Domnul el e Zeul nostru, psalt. 205. Lazar ştiu sfeatul lor şi In ostrovul Chiprului fugi. coresi, ev. 97, cf. 250. De ne va aduce vro veaste, vă vrem da a şti (sec. XVI), iorga, l. R. 28. Se sfătuise Andronic cu Ţalapie ca să-şi ucigă părinjii...; iară ei ştiură, deci-şi orbi feciorii. moxa, 401/32. Deaca ştiu împăratul, dzise că aceastea lucruri să fac cu farmăcile şi cu meşterşugurile svăn-lului. varlaam, c. 444. Cela ce va cumpăra lucru de furat şi, daca va şii (prinde dă veaste munt.), II va întoarce înapoi şi nice banii nu-şi va lua, acesta nu va avea certare, prav. 67, cf. eustratie, prav. 11. Aceasta încă vom să şliţi, că noi In cestă Testamlnt Inlăiu am pus şuma la toate capetele, n. test. (1648), [prefaţă] 4T/3. Eteroclita a aceştii plecări... lesne iaste a şti i a vedea In gramatică, st. lex. 240r/24. Să ştie tot omul că au omorlt pă Mihnea Vodă. R. popescu, cm i, 259. Şi alta... aş pohti să ştiu. antim, p. xxviii. Vrei să ştii cu-ncredinţare Dragostea cit cuprins are. conachi, p. 80. Numai unul mai trăieşte, îndată vom şti care. negruzzi, s. iii, 390. Rămlne-acum să ştim Cine este mai tare. alexandrescu, o. i, 216. Voi să ştii asemenea Cit te iubesc de tare. eminescu, 0. i, 173. Să ştii de la mine şi să spui şi altora că le-a slujit un drac. creangă, p. 178, cf. 171. Moftangiul este patriot hotărit... I toată lumea trebuie s-o ştie I caragiale, o. iv, 99. îndată ce ştia unul noi amănunte, se grăbea să le împărtăşească repede celuilalt. agîrbiceanu, a. 423. Arendaşul chibzui că la despărţire trebuie să ştii cu cine ai călătorit, rebreanu, r. i, 14. Rămlne acum de ştiut dacă nu trebuie să considerăm capsula... drept corpul celulei, babeş, o. a. i, 557. Să ştii că-i eşti drag. sadoveanu, o. xviii, 117, cf. călinescu, e. o. ii, 141. Mă întreb, oare ce va şti istoria despre noi? camil petrescu, o. ii, 414, cf. iii, 206. Am absolută nevoie să ştiu unde l-ai cunoscut, stancu, r. a. iv, 303. Să ştii de la mine că de cele mai multe ori publicitatea frizează cerşetoria şi şantajul, vinea, 1. ii, 247, cf. teodorescu, p. p. 170. De-ai şti tu cum trăiesc... Ţ-ai încleşta minele Şi ţ-ai pllnge zilele. 3378 ŞTI — 2C7 - ŞTI JARNÎK-BÎRSEANU, D. 318, Cf. RETEGANUL, P. I, 44. Să ştii, mlndr-,adevărat, Că de tine mi-am uitat, hodoş, p. p. 55. <> E x p r. Aşa să ştii (sau să ştiţi) !, formulă prin care i se spune, i se subliniază cuiva ceva cu toată liotărirea. Numai cind vefi vtrt tot pămtntul In buzunar, numai atunci veţi fura şi banii meii Aşa să ştiţi! Aşa I delavrancea, ap. tdrg. Aşa, să ştiţi. Nu mai dau Pc datorie, stancu, d. 121. A şti ce şi cum (e) v. c e. A nu-(l) şti nici pămintul v. pămlnt (1). •$> Refl. pas. Nice o taină nu poate să nu să ştie. neculce, l. 131. <0>Refl. impers. Mai pre mar(e) credin(ţă) iscălit-au toţi şi ş-au pus peceţite, să sţă] ştie (a. 1631). gcr i, 76/4. Să s[e] ştie că am vindut grădina şi cu locul (a. 1636). cuv. d. bătr. i. 231/23, Trebuieşle să să ştie că două lucruri au astupat tnttmplările aceste rele de n-au venit. anon. brîncov., cm ii, 313. Să să ştie că s-au cetit de mine (a. 1712). cat. man. i, 164. Femeia asta să se facă nevăzută fără să se ştie cum şi pentru ce. negruzzi, s. iii, 468. Să se ştie că acel ptrcălab e otrava vieţii mazililor, sado-veanu, o. xviii, 36. Vreau să pier In beznă şi In putregai... Şi să nu se ştie că mă desmierdai. arghezi, vers. 27. Vorbeau zgomotos ca să se ştie că slnt şi ele acolo, camil petrescu, o. iii, 66. <>• I n t r a n z. Deaca ştiură de moartea stăplnei lor, mearsără de o-ngropară. dosoftei, v. s. octombrie 71''73. Nu îndată au ştiut de lucrul cc s-au făcut, cantemir, hr. 184. N-ai ştiut nici de năcazurile, nici de zbuciumele... de pe la noi. sadoveanu, o. v, 547. (Exp r.) A nu (mai) şti (cuiva) de nume sau a nu (mai) şti de numele (cuiva) v. n u m e (11). A şti de ştirea (cuiva) sau a-i şti (cuiva) de ştire, (t r a n z. ; rar) a-i şti (cuiva) ştire v. ş t i r e (2). 4. A fi sigur (de...); a fi convins (de...). Eu ştiu aceasta, că după dusulu mieu Intra-voru lupi grei intru voi. cod. vor. 22/12, cf. coresi, ev. 90. Aduceţi cătră mine cel frăţior mai mic al vostru, aşa voiu şti cum nu seţi iscoade, ci stnteţi derepţi. palia (1581), 177/10. Năimitul să nevoiaşte de slujeaşte la stăpinu-său cu toată inem(ă), căci că şti că va lua plat(ă) (a. 1661). gcr i, 180/4. Antonie Vodă cheltuisă o sută de pungi.. . şi ştii că ş-au tocmit lucrul, neculce, l. 63. Iară cind veţi vedea /e/[u]s[a] li mul Incunjurat de ostaşi, atunce să ştiţi că s-au apropiat pustiirea (cea 1700—1725). gcr ii, 22/23. Din ce In ce mai vie o simle-n a lui, braţe Şi ştie că de-acuma a lui rămine-n veci. emi-nescu, o. i, 95. De-ar avea codrul ista gură să spuie ctte a văzut..., ştiu că am avea ce asculta, creangă, p. 119, cf. 165, 230. Toi ce ştiu, tată, şi mă făgăduiesc este că nu te-oi da de ruşine, ispirescu, l. 13, cf. coşbuc, P. I, 183, AGÎRBICEANU, A. 483, C. PETRESCU, C. V. 107, arghezi, vers. 40. Acum ştiu că ţi-a venit inima la loc. davidoglu, m. 10. Dc-aş şti, bade, c-ai veni, Drumul ţi l-aş şindili.jarnîk-bîrseanu, d. 139. O (întărit prin „bine“) Părinţii... s-au silit cu dlnsul In tot chipul, ştiind bine că cea dinţii moştenire a lăsa unui fiu este o învăţătură temeinică, marcovici, c. 3/6. Dacă-i apuca odată a te deprinde cu mine, ştiu bine că n-am să pot scăpa uşor de d-ta. creangă, p. 203. Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine, Dar să-mi spui, tu le-ai temut, coşbuc, p. i, 51. In fond voiesc să lovească In mine, ştiu bine. călinescu, e. o. i, 209. <0> E x p r. Să ştiu (bine sau de bine) că... sau de-aş şti că... = chiar dacă... De aş şti că mă vei şi omori, nu pot să tac. negruzzi, s. i, 147. Pentru altul n-aş face-o, să ştiu că mi-ar da lumea de pe lume. creangă, p. 162, cf. 192. Să ştiu bine că mă duc la mlnăstire, pine şi sare cu el nu mai mănlnc. caragiale, ap. tdrg. Cu dlnsul ai să-mi cununi dumneata fala, măcar de-aş şti că are să crape inima dintr-lnsa. rebreanu, i. 27. Ba se poate!... Să ştiu de bine că fac moarte de om. id. ib. 426. Să ştiu bine că fac şi vrăji..., nu se poale să nu-ţi stau Intr-ajutor, sadoveanu, o. xiii, 586, cf. 660. Să ştiu că oi păţi ce-oi păţi, da tot nu-l dau. şez. iji, 113. (Doar) ştiu (bine) că... = bineînţeles că..., fireşte că... Doar ştiu că n-am să-mi oftigesc eu iapa pentru gustul tău. hogaş, dh. i, 300. Să ştiu (sau să ştii etc.) că este (şi) miere (şi tot nu.,,) v. miere (I 1). 5. (Mai ales In construcţii negative) A fi conştient (de...); a fi lămurit, edificat (in ceea ce priveşte...); a fi în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte.. . ; a Înţelege, a pricepe. Zise lor: nu ştiţi ce ceareţi voi. coresi, ev. 86. Mai puţin să va certa omul cel bat..., că atunce să cheamă că nu şti nemică ce face. prav. mold. 145v/14. Diavolul cel nepohtilor de binele omenesc... i-au nebunit şi nu ştiu ce fac. anon. cantac., cm i, 162. Nu ştiu ce cuvlntu-i îndatorează a se înfăţişa la judecata de apoi. văcărescul, ist. 249, cf. heliade, o. i, 186. Nu ştiu cu cită evlavie trebuie să se poarte cătră părinţii lor. drăghici, r. 6/30. Nu ştiu, mai trăiesc pe lume, sau din lume slnt afară? conachi, p. 100. Nu ştii... cit m-a mulţămit Intllnirea voastră. negruzzi, s. i, 39. Craiul ştie ce face. alexandrescu, o. i, 233. Inima-mi jăleşte, Dar nu ştiu ce vrea; Nu ştiu ce doreşte Inimioara mea. alecsandri, p. i, 22. Ai vrea... să-mi dai O gură, numai una. Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace. eminescu, q. i, 174, cf. 120. Nu ştiu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri? creangă, p. 24. Cuprins de ameţeală, nu mai ştiam unde mă găsesc, id. ib. 196. Cele două, trei săptămlni de la-nceput, nici nu ştiui cind trecură, caragiale, o. iv, 183. Am ajuns ca un năuc, visez deştept, nu mai ştiu ce fac, cind mă uit la ochii tăi. ispirescu, l. 29, cf. 2. Nici nu mai ştie pe unde calcă, vlahuţă, o. a. ii, 3. Fără să ştie cum, se simţi deodată voinică, id. ib. iii, 99, cf. păun-pincio, p. 51. Eu nu ştiu ce mă-ndeamnă. . . Să simt întreg amarul Acestei nopţi de toamnă, goga, p. 38. Nu ştiu pentru ce mă tem, deşi-s convinsă că tu nu dai mult pe avere, agîrbiceanu, a. 417. Eram profund înduioşat şi nu ştiam de ce. camil petrescu, u. n. 63. Felix ştia că doarme şi visează şi se silea să oprească mai mult fiece metamorfoză, călinescu, e. o. ii, 105. Buimăceala 11 ţinea încă înţepenit In pat şi nu ştia unde se află. preda, î. 31. Nu mai ştia ce vorbeşte, lăncrănjan, c. i, 52. Nu ştiu, mlndră, ce-i asta, Ori iubesc alta, ori ba, Pe tin’ nu te pol uita. jarnîk-bîrseanu, d. 80. <0> (întărit prin „bine“) Termenii ,.portret moral, stare morală“ revin mereu sub pana lui Filimon, care ştia bine ce pictează, vianu, a. p. 65. ■£> (La pers. 1, în forma negativă, în construcţii cu „cum“, „ce“ etc., exprimă imposibilitatea de a preciza, de a explica) Nu ştiu cum s-au Intlmplat de au alunecat, drăghici, r. 104/5. Stăplne, parcă le-ai cam aburit la faţă, nu ştiu cum. creangă, p. 164. Peste noapte, nu ştiu cum se făcu, nu ştiu cum se drese, că o vilă d-ale bogatului căzu In groapă, ispirescu, l. 175. Simţea nu ştiu ce care o făcea să se rumenească, delavrancea, s. 26. Şi, nu ştiu cum, parcă mă sting, păun-pincio, p. 74. A fost Cuminte om; dar, nu ştiu cum. Aşa i-a mers de prost, coşbuc, f. 71. Nu ştiu cum, azi vinul a devenit sălciu, beniuc, v. a. i, 179. L-au scornit nu-ş ce la inimă şi şi-au pus In cap ca să-şi cerce şi el norocul. sbiera, p. 141. (Exp r.) Nu ştiu ce = a) (şi, rar, în forma nu ştiu cum) ceva indefinit, inexprimabil, inexplicabil. Femeile maghiare au... un nu ştiu ce care inspiră respect şi admiraţiune. filimon, o. ii, 42. Pentru că-n toat-a ei făptură E-un „nu ştiu cum" ş-un „nu ştiu ce“. eminescu, o. i, 208. Simţi un nu ştiu ce, colea, Ia inimioară, ispirescu, l. 35, cf. bacovia, o. 151; b) (în construcţii negative) se spune pentru a minimaliza importanţa, valoarea unui lucru. Chiar de ne va rămlnea In spate baia, nu vom pierde nu ştiu ce. agîrbiceanu, a. 426, A fi nu ştiu cum = (despre oameni) a avea ceva inexplicabil, neobişnuit, ciudat. Deşi nu e declt femeie, E totuşi altfel, „nu ştiu cum“. eminescu, o. i, 208. Parcă eşti nu ştiu cum. creangă, ap. ddrf. A-i li (cuiva) nu ştiu cum să.. .=a-i fi (cuiva) greu sau penibil să.. . Sufletele aceste ce slnt drepte a Iadului, mi-e nu ştiu cum să le priimesc. negruzzi, s. i, 93. <0> Exp r. (Pronumele personal purtînd accentul în frază) El (sau ea) ştie... sau ei ştiu..., (in legătură cu „cum“, „ce“ etc.) se spune pentru a exprima nedumerirea sau mirarea faţă de acţiunile neobişnuite sau inexplicabile ale cuiva. Scaraoschi... se vlră, el ştie cum şi pe unde, In odaie la Ivan. 3378 ŞTI 208- Şfl creangă, p. 303, cf. 211, 308. A aruncai citeva petarde (pe care el ştie cum şi de unde le-a procurat), scînteia, 1971, nr. 8 797. (Mai) ştiu (şi) eu?... sau eu ştiu? ..., se spune pentru a exprima nesiguranţa, îndoiala, nehotărîrea, ezitarea. Apoi dă..., ştiu eu?... Dac-a vini bărbaiu-meu? alecsandri, t. i, 264. Mai ştiu eu : culm să zic, ca să nu greşesc? creangă, p. 276. Ce ai . vrea tu? — Ştiu eu? aş vrea să nu mai lucrez aşa de '■ mult pentru atli de puţin ciştig. caragiale, o. iii, 20, ; cf. VLAHUŢĂ, O. A. 329, SADOVEANU', o. xv, 24. Ştiu eu . ce să le spui ? arghezi, vers. 278. De, ştiu şi eu? M-am trezit cu acest poem In cap. stancu, r. a. ii, 230. Ce ; să-mi spună? — Păi, eu ştiu? călinescu, e. o. ii, 284. Mai ştii... = e greu de precizat, de apreciat; se prea poate, nu e exclus. Ori mai ştii? Bătrlnul , Rumi Face-o glumă, cum se vede. coşbuc, p. i, 74. , Mai şlii — poeţi de seamă ii vei cunoaşte mline. labiş, ; p. 408; A nu şti ce vrea = a nu putea lua o hotărîre, \ a fi nedecis, a şovăi. Cf. sadoveanu, o. x, 29. Nu (prea) ; ştie multe, se spune despre cineva care acţionează : energic şi sumar, care trece repede la fapte, fără să ; cîntărească urmările acţiunilor sale. Ş-apoi las’ pe popa Niculai Oşlobanu, căci el nu prea ştie multe; slujeşte clte trei liturghii pe zi şi pomeneşte la hurtă. creangă* a. 78, cf. 151. A nu (mai) şti unde îi este (sau stă) capul sau (intranz.)a nu-şi mai şti capului {de)... = a nu mai prididi, a fi copleşit (de...). Conul Iordanache nu mai ştia unde li este capul, vinea, l, i, 199, cf, dl. A şti dincotro bate vîntul v. vînt. A nu şti ce să creadă v. crede. A nu şti pe ce lume esté v, 1 u m e. A (nu)-şi şti lungul nasului v. nas1 (1). Ştii că eşti (saii că e) bine? v. b i n e. Ştii că ai (sau că are) haz? v. haz. Ştii că-mi placi (sau că-mi place)? v. plăcea. (Intranz. ; regional) A nu (măi) şti de sine = a) (şi, regional, in forma a nu şti de lume) a-şi pierde cunoştinţa ; a fi inconştient (de. . .). Fiind ostenit şi cam beut, adurmi iute, cit nu mai ştia de el. reteganul, p. i, 71, cf. alr ii/i h 108; b) a se zăpăci. <$> R e f 1. (Urmat de propoziţii predicative suplimentare) Unde-aud cucul cintlnd, .. Nu mă ţiu om pre pămlnt, Nici nu mă ştiu unde sini. teodorescu, p. p. 345. Refl. impers. Fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai ştia ce mama dracului să fie acolo, creangă, p. 303. 0» (La pers. 2 sau 5 ; ca termen incident prin care sc dă a înţelege că interlocutorul sau interlocutorii sînt In măsură să aibă o părere asupra chestiunii in discuţie) Cind muierea incept să calce strimb şt o simte bărbatul, inima lui arde, şlii, ca peştele pe cărbuni, filimon, o. i, 130. Plecă şi el, ştii, cam In dorul lelii. ispirescu, l. 34. Abia m-am instalat, mi-am întărit unele cunoştinţe. Ştii, profesiunea... galan, z. r. 13. (E x p r.) Ştii, colea, se spune pentru a exprima o apreciere (foarte) favorabilă, pentru a accentua (admirativ) gradul unei însuşiri, intensitatea unei acţiuni. Am văzut pe Radu haiducul... era, ştii, colea, voinic din patruzeci, rupea piatra In mină. filimon, in dl, cf. alecsandri, t, 42. Ştiu lntr-iin loc vin bun, ştii, colea, phiu ! eminescu, n. 98. Mă duc să pregătesc ceva de-a mlncărei; ştii, colea, ceva mai omeneşte, creangă, p. 9, cf. 33, 113. Cu aceşti voinici se întovărăşi şi un om verde,- pui de român, ştii, colea, ispirescu, l. 200. El era june, cu mustaţa răsucită, ştii, coleüj şi chipeş, id., ap. tdrg. + (Urmat de-propoziţii completive) A se lămuri, a sedumeri; a se convinge. Ştiu (înţelease n. test. 1648, înţelegînd biblia 1688) că din Chilichiia iaste. cod. von. 56/26, cf. 54/27. După vindecarea ce vindecă omul de duhul necurat..., şliură gloatele că el iaste Hristos. coresi, ev. 57. El văzu o corabie viind prea încărcată. . . şi ştiu că iaste negoţul tmpărăteaseei. moxa, 385/39. Dintr-o dată, am ştiut cu cine am de a face. galaction, o. 94. 6.' (în construcţii cu înţeles negativ, de obicei exclamative sau interogative) A presupune ; a bănui. Omul acesta, in trecerea lui pe lingă line, fără să ştie, a lăsat in sufletul tău ceva din suferinţele şi viaţa lui. VLAHUŢĂ, o. A. 336. Bietul Dionis, de unde să ştie el că eu am In sin o pungă cu aur I galaction, o. 89. Puteam să ştiu că-n zeama ei suavă, Albastră alburie, era otravă? arghezi, vers. 187. O (Cu determinări predicative) Ai dus cărţile plăsmuite? — Le-am dus. Nu le-am ştiut a fi plăsmuite, sadoveanu, o. x, 171. <£ E x p r. Mai ştii minunea (sau păcatul) = se prea poate, nu e exclus. Te văd că eşti un băiet isteţ şi, mai ştii păcatul, poale şi harnic, creangă, p. 152. Del... mai ştii minuneaI caragiale, o. iv, 374. 7. A prevedea, a presimţi. Viu intru Ier[usa]/[i]m şi nu ştiu (neştiind n. test. 1648, neştiind biblia 1688) ce mi se va tlmpla. cod. vor. 20/14. De ară fi ştiund domnul caseei in ce ceas furul va veni, preve-ghear-ară amu şi n-ară fi lăsat să-i sape casa liii. coreSi, tetr. 150. De unde noi am vrut putea şti cum că va aceasla noao dzice? palia (1581), 179/9. Nu ştia sărmanul Harap Alb ce-l aşteaptă acasă, creangă, p. 276, cf. 134, 190. De-aş fi ştiut, aş fi venit cu: hainele ale vechi, delavrancea, o. ii, 351. Nu: ştii cum vine vremea In pădure; cind pleci la drum, nu-i rău să te tngrijeşii de toate, hogaş, dr. i, 259. Cit putea să dureze această situaţie? Nu se putea şti. sadoveanu, o. x, 200, cf. arghezi, vers. 199. Eu’am ştiut că o să iasă prost şi le-am spus-o incă de pe atunci, camil petrescu, o. ii, 154. Ride hitru badea Toader; El ştia ce o să iasă. beniuc, v. a. ii, 34, cf. labiş, p. 27. Nu şti moartea cind vine Şi te ia de lingă mine. pop., ap; alexan-drescu, o. i, 389. O E x p r. A nu şti Ia ce margine (îi) va ieşi (ceva) v. margine (I 1). 8. A ţine minte; a-şi aduce aminte (de...). Intră mulţi in besearecă şi sfirşesc cu limba o mie de stihuri de rugă, şi cind ies ei nu ştiu ce-au zis. coresi, ev. 327. De ce-a fost odinioară, Ce nevoie-i să măi ştii? vlahuţă, o. a. i, 178. Dar ce anume a fost şi cum s-a terminat povestea, nu mai ştia şi nici n-ar fi crezut vreodată că există cineva care păstrează o atit de fidelă amintire, c. petrescu, c. v. Ifl6. Parcă ştie cind şi cum s-a măritat? sadoveanu, o. i, 75. Nici eu nu mai ştiu astăzi ce lucru căutam, i. barbu, o. 80. Daţi-m'i să măninc, că nu mai ştiu de cind sint flămind. camil petrescu, o. iii, 587. Nu mai ştie nime cind o fdst asta. lăncrănjan, c. i, 45. Ştii tu, mtndră, cum erai, Cirid cu mine le iubeai? jarnIk-bîrseanu, d. 244. Ştii tu, badeo, ce ziceai, Cind seara Ia noi veneai? id. ib. 265. <0> (La pers. 1, în forma negativă, în construcţii cu „cînd“, ,,cît“ etc., exprimă imposibilitatea de a preciza, de a evalua, dînd adesea comunicării o nuanţă de exagerare) Bătaia îndepărtată a prepeliţei o aud pentru a nu ştiu cita oară. lăncrănjan, c. i, 6. .Nu ne-am mai văzut de... nu ştiu cind. udrescu, gl. <) Expr. A nu şti de unde să ia (pe cineva) v. 1 u â. (Refl. pas.)'A i se şti (cuiva sau la ceva) numai numele = a fi rămas o amintire vagă (despre cineva sau ceva). Oastea, căreia numai numele-i se mai ştia, o înfiinţă tot din oameni unul şi unul. ispirescu, m. v. 5., <0 (Prin lărgirea sensului) De mult, in vremi uitate, cind mintea nu mai ştie. goga, c. p. 104. 9. (în construcţii cu „ce“, „cele ce“ etc., precedate de prep. „din“, „de“ etc., şi în legătură cu verbele „a ieşi“, învechit, ,,a se părăsi“ etc., în forma negativă) A fi intrat in obişnuinţă, a fi devenit deprindere, apucătură, nărav. De cele ce ştia nu să părăsea, ci iarăşi răotăţi nespuse ţării făcea. R. greceanu, cm ii, 51. Gloaba refuză să schimbe pasul. Din ce ştie ea, nu vrea să iasă nici moartă, caragiale, o. iii, 231. II. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) li (Complementul indică un domeniu al cunoaşterii, o artă, un meşteşug etc.) A fi iniţiat în..., a avea cunoştinţe sistematice (care ţin de...), a avea o pregătire specială, metodică (în ceea ce priveşte...). Ştiind carte slrbască..., au scris la împăratul, ureche, l. 147. De vreame ce neştine va şti vreun meşterşug ca acela. .., mai puţin să va certa-, prav. 290. Acest Dosoftei Mitropolitul... adine din cărţi ştia. neculce, let. ii, 257/25. Nici unul în lume nu iaste carele den sine numai să ştie şi nici umil nu au aflat nimic, plnă cind n-au fost de altul învăţat. c. cantacuzino, cm i, 3. L-au întrebat ce meşteşug ştie. 3378 ŞTI - 209 mineiul (1776), 34>rl/19. Nici meşteşugul ştie, nici instrumenturi sau materia trebuincioasă ave. drăghici, r. 150/26. Ioan Ungvari,... predicator clocuent al reformaţilor,... ştia adine din cărţi, bălcescu, m. v. 487. Le leagă la un loc, lot clte două-lrei, după cum îşi ştia meşteşugul, creangă, p. 306. O învăţa tot ce trebuia să ştie un viteaz, ispirescu, l. 13. Duduia veşnic citeşte, Ştie clavirul, pictează, bacovia, o. 96. Ştim numai fierăria, galaction, o. 511. La citit se-mpiedică, Nu ştie-arilmelică. arghezi, vers. 257. Felix citea şi ştia toate, adică cu mult măi mult decit colegii lui. călinescu, e. o. i, 236. Avem şi ferman cu pecete. De la împărăţie. Cine ştie carte latinească să vie să ni-l citească, fundescu, l. p. ii, 145. Ştie şi el cit au uitat alţii, pamfile, j. ii, 415. Ştie cit baba mea, se zice despre cineva care nu cunoaşte prea multe lucruri. Ci. jipescu, ap. ddrf, zanne, p. ii, 5. Cine şlie carte are patru ochi = cine posedă mai multe cunoştinţe are posibilităţi mai mari de a Înţelege şi a Tezei a anumite probleme. Cf. zanne, p. y, 142, 583. Nu clte ştii, ci cum le ştii. zanne, p. v, 582. ^Expr. A şti carte = a avea noţiuni (elementare) de scriere şi citire ; p. e X t. a avea cunoştinţe temeinice (într-un anumit donjeniu), a fi (foarte) învăţat. Oameni neaşă-zaţi şi nemearnici, mai mult proşti decll să ştie carte. ureche, l. 58. Spun de Velicico că... au fost zictnd că omul care nu ştie carte este un dobitoc, muşte, let. iii, 28/14. Mirlhdu-se zicea: de unde ştie acesta carte, netnoăţtndu-să? (a. 1809). gcr ii, 203/35. Românul zice: „omul ăsta ştie carte"; nu zice a învăţat, ci ştie carte, heliade, o. ii, 41, cf. alexandrescu, o. i, 344. De-aş şti şi eu carte cită ştia răposatul 1 odobescu, s. iii, 6, cf. caragiale, o. iv, 311. Umblat-a mult băiatu Şi ştie multă carte, goga, p. 97. I-adevărat. .. că d-la ştii attt de multă carte? camil petrescu, u. n. 63. Bătrlnica mea nu ştia carte; putea cel mult să cetească semne pe răboj, sadoveanu, o. xvi, 485, cf. teodo-rescu, p. p. 263. Vai de min', ce-mi place mie, .. .Mărul roşu jumătate, Bădiţa care şti carte, jarnîk-bîrseanu, d. 26, cf. balade, ii, 154. (Cu topica inversată) Să numedşte varvăr carele nici obiceai are, nici carte ştie. c. cantacuzino, cm i, 40. A şti lecţia (sau rolul), se spune a) despre cineva care vorbeşte sau acţionează după cum a fost învăţat de către altcineva ; !>) despre cineva care se comportă în mod corespunzător Intr-o anumită împrejurare, ca şi cum ar fi pregătit dinainte (sau chiar a şi pregătit) ceea ce spune sau ceea ce face. A şti (ceva) pe dc rost (sau de-a rostul, pe dinafară, ca apa, ca pe apă, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce (ceva) întocmai, din memorie. învăţase carte la dascalul Pascal..., ce ştia toată Alexandria pe de rost. negruzzi, s. i, 246. Nu mai eşti tu acela care-n copilărie Ştiai pe dinafară vestit-Alexăndrie. alexandrescu, o. i, 191. Clnd propria la viaţă singur n-o ştii pe de rost, O să-şi bală alţii capul s-o pătrunză cum a fost? eminescu, o. i, 134. Hereliselele stereotipe... lle-am auzit de atitea ori şi le ştiu pe dinafară. caragiale, o. iii, 210. Tot mai citesc măiastra-ţi carte, Deşi ţi-o ştiu pe dinafară, vlahuţă, o. a. i, 49. Ştiu de-a rostul pe Sofocle. coşbuc, p. ii, 126. Ştia pe dinafară strofe întregi din Alecsandri. călinescu, e. 113. Rinduiala leturghiei o ştiu ca apa. sadoveanu, o. xiii, 84. A şti şi toaca din (sau în) cer v. toacă. A şti (ceva) pe degete v. deget. A nu şti (nici o) buche (sau bechi, boabă, boacă, iotă) v. buche, b c chi, boabă, boacă, iot ă. + (Complementul indică o limbă) A fi în măsură să înţeleagă şi să vorbească. E elu dzise: ştii greceaşte? cod. vor. 36/12. Dispot... au fost ştiind multe limbi, ureche, l. 161. Neculai Milescul Spătariul... ştii multe limbi, ne-culce, l. 26, cf. r. popescu, cm i, 525. Ştie căpitanul nemţeşte, ca să poată vorbi cu Robinson? drăghici, r. 16/11. Noi nu ştim latineşte, alexandrescu, o. i, 182, cf. alecsandri, t. i, 47. Cela-i cavaler..., oare ştie franţuzeşte? eminescu, n. 43, cf. caragiale, o. iii, 1. A ajuns să jongleze cinci, şase sute de cuvinte dinlr-o limbă pe care o ştie aşa de rău, c-ai putea să juri că nu e a lui, dacă ar şti alta mai bine. vlahuţă, o. A. i, 200, cf. sadoveanu, o. xiii, 952. <0> Expr; Nu ştii româneşte?, se spune unei persoane neînţelegătoare, neascultătoare, îndărătnice. Cf. zanne, p. vi, 288. + (însoţit de verbe la infinitiv sau de propoziţii completive directe) A avea instruirea, pregătirea, rutina necesară pentru a... (sau ca să...). Acest mut şi surd, de va şti scrie şi să citească, .. . atunce giudeţul 11 va întreba cu scrisoare, prav. 293, cf. ne-. ; culce, l. 124. Limba ţărei să grăiască nu ştia. muşte, let. iii, 10/30. Spuse că. .. ştie a face raliţe, juguri, clrme. mineiul (1776), 34vl/21. Unii din vistieri şi logofeţi. . . nu ştiu de a închipui o anaforă. golescu, î. 63. Din clţi ne aflam aice, nu ştie a clrmui unui■ ■ macar. drăghici, r. 25/27, cf. 45/23. Nu ştii să lorci, . nici să ţeşi, Numai la horă te-ndeşi. pann, p. v. ii, ¡106/19. Păcat că nu ştiu a ceti. negruzzi, s. i, 59. Ştiţi ,: a juca din clavir? alecsandri, o. p. 97. Mai toţi tre-' buie să ştie clnta cu un instrument, caragiale, o. iii, ■ 16, cf. iv, 193. Ştiţi toarce, coase, ţese. ispirescu, l. ; 12, cf. topîrceanu, p. o. 3. Nu l-o mai vrui birău şi cu coratării, că nu ştia a ţine răghistrele. stănoiu, c. i. 51. Baciul nostru ştie să facă bun balmiiş. sadoveanu, o. xvi, 27. Ştiu să clnte straşnic afurisiţii , ăştia, camil petrescu, o. iii, 234. Ştie să facă pline bună soră-la. stancu, r. a. i, 29. Dragă, de nu ştii - juca, Vremea n-o mai încurca, jarnîk-bîrseanu, d. 419, cf. 428. Asla-i lelea neteda, Cu suveica nu şti da.. :: şez. i, 104. loviţă mi se lăuda Că ştie bine-a lupta. '■ balade, ii, 54. Cine intră In danţ, trebuie să ştie juca (= nu te apuca de o treabă, dacă nu te pricepi). zanne, p. iv, 335. Dacă fala nu ştie juca, zice că lăutarii ' nu ştiu clnta, se spune despre cel care nu vrea să-şi ; recunoască vina şi o aruncă asupra altora. Cf. id. ib. 409. 2. (însoţit de verbe la infinitiv sau de propoziţii completive directe) A fi capabil să procedeze în mod adecvat, oportun, eficient în ceea ce priveşte... (sau : ca să..., pentru a...); a avea priceperea, înder minarea, abilitatea necesară în ceea ce priveşte... (sau ca să..., pentru a.. .). Voi aţi ştiut -ascunde ale voastre proiecturi şi mişcări înaintea duşmanului, ar (1829), 491/22, cf. 1461/28. La blinda ta mustrare. . . Eu : caut a răspunde, nu ştiu ce să răspund, eminescu, 0. i, 91. Sameni a fi ştiind de unde să iei lucrul şi unde să-l pui. creangă, p. 152. La vederea acestei: minunăţii, toţi au rămas încremeniţi şi uitlndu-se unii-la alţii nu ştiau ce să zică. id. ib. 229. El nu ştia cum 1 să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat, ispirescu, l. 11, cf. 33. Doctorul... simte primejdia şi nu ştie cum s-o înlăture, vlahuţă, o. a. ’ 337. Nu ştiu cum să-ţi spun ceea ce simţesc, agîrbi- ■ ceanu, a. 197. Nu ştia ce să facă cu mlinile. c. pe-î trescu, c. v. 196. Ştie să-ţi îngroape un mort ca nimeni altul, arghezi, p. t. 6. Se glndea la Otilia şi se tnvi-'. novăţea că nu ştiuse cum s-o ia. călinescu, e. o. i, : 314. Nu ştia cum să înceapă, camil petrescu, o. ii, 197, cf. 411. Vezi, mă, cum ştiu eu... să-mi tratez prietenii? stancu, r. a. iii, 50. Un ban dirijor se dis-'■ linge tocmai prin aceea că ştie să pună In valoare toate posibilităţile orchestrei, contemp. 1953, nr. 368, 1/2. Dacă trăia bunică-ta, ştia ea cum să te crească, h. lo-vinescu, t. 94. De-aş mai fi o dată june, Ştire-aş peana cum se pune. jarnîk-bîrseanu, d. 397. <£> Expr. A nu (mai) şti ce să (se) (mai) facă = a nu (mai) ' găsi nici o soluţie pentru a ieşi dintr-o încurcătură. [Turcii] au dat o spaimă, o peire nemţilor, de n-au fost ştiind ce să facă. ist. ţ. r. 26. Nu ştie ce să facă, să fugă sau şă steie. drăghici, r. 161/15, cf. 157/31. Nu mai ştia ce să facă ca să mulţumească lui Făt-Frumos că-i scăpase copilul de la moarte, ispirescu, 1. 19. Nu ştiam nici eu ce să mai fac. vlahuţă, o. a. iii, 7. Nu mai ştia jupin Niculăieş Alba ce să facă, ce să spuie, cum să umble, sadoveanu, o. xiii, 634, cf. galan, b. i, 88, şez. ii, 209. A nu mai şti ce să facă de... = a fi copleşit de... Clnd a văzul pe Maica, nu mai ştia ce să facă de bucurie, creangă, p. i 135. (Regional) Ce să ştiţi (sau să ştii etc.) (a) face? sau (r e f 1.) ce mă ştiu (sau te ştii etc.) face? = ce să 3378 ŞTI -210- ŞTI fac (sau să faci etc.)?, cum să mă dcscurc (sau să te descurci etc.)? Ce o să mă şliu eu face cinci va veni Irislul timp ca ele să se vestejească? negruzzi, s. i, 99. Ce mă ştiu eu face şi de unde să-fi aduc eu herghelia ce-mi porunceşti? ispirescu, l. 27. Ce să ştie ei a face? sbiera, p. 170. Numai cu atlta agonisită ce voi şti eu face cu o sută de copii? beteganul, p. iv, 20, cf. ii, 71. Ba tu să nu ie duci, zise mamă-sa, căci fără tine ce m-oi şti face? f (1890), 31. A nu şti pe uude să scoată cămaşa v. cămaşă. A nu şti ce-şi iace capului v. c a p. <£■ Refl. Vai de starea şi de cinstea gospodariului care... nu se ştie a se purta la iarmaroacele aceste, i. ionescu, c. 222/5. <0> (Prin lărgirea sensului) Mintea mea... nu ştie ce să hotărască asupra fiinţei mele. marcovici, c. 12/1. + A crede de cuviinţă, a considera oportun. Domniele voastre să vă păzifi cum şlifi mai bine (â. 1521). huR-muzaki, xi, 843. De vor fi dzeastrele mai mult [de trei sute de galbeni], atunce i va da numai o sută de galbeni şi dzeastrele fie cit ştie. prav. mold. 85r/26. Clnd a şti el vremea acee, a trimite de i-a rădica, neculce, l. 214, cf. 34. Să-l rădice ori cu voie, ori fără voie, cum vor şti. r. greceanu, cm ii, 214. Zise împăratul: Fă, bacico, adecă părinte, ce ştii. anon. brîncov., cm ii, 334. I-a zis cu ciudă să iasă din ogradă şi să meargă unde ştie. creangX, p. 98. Ducă-se din partea mea cine ştie, că mie unuia nu-mi trebuie nici împărăţie, nici nemica. id. ib. 186. Apoi, dacă-i aşa, apucaţi şi voi, măi flăcăi, pe unde şlifi. hogaş, dr. i, 296. După ce mă petreci, vei face ce-i şti. sadoveanu, o. xviii, 102. Fă ce ştii, eu nu mă mai amestec, reteganul, p. ii, 10. Ia-ţi nevastă săracă, ca să-(i zică: fă ce ştii tu. PANN, P.V.II, 152/23, cf. ZANNE, P. IV, 500. 3. (însoţit de verbe la infinitiv sau de propoziţii completive directe) A putea (să...), a fi în stare (să...), a fi apt (să...). Cela ce şti (are şti n. test. 1648, ştie biblia 1688) binre a face şi nu face, păcatu lui iaste. cod. vor. 132/4. Cine iubeaşle pre Dumnezeu, şi vecinul să ştie să iubească, coresi, ev. 337, cf. palia (1581), în cl 1957, 212. De şti grăi, să grăiască cu cuvlntul, iară de nu şti, el să tacă. varlaam, ap. ccr 211/6. Prădau, chinuiau şi îngrozeau o ţară ce nu o ştiau iubi. bXlcescu, m. v. 26. Vulpe ce e, Nu ştim spune, Declt că năravuri bune Acea damă arăta, alexan-drescu, o. i, 223. Armele erau: arc, sabie, suliţă, dar mai ales puşca, din care nu ştiau a da greş. hasdeu, i. v. 72. De a vieţii lor enigmă ii vedem pe toţi munciţi, Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi, emi-nescu, o. i, 133, cf. caragiale, o. in, 146. Cum o să ştie el răbda, clnd l-or lua cu răul? vlahuţX, o. a. 11, 9. Am Inllrziat? Nu, dar eu nu ştiu să aştept, d. zamfirescu, ap. tdrg, cf. vianu, a. p. 226. Cu badea nu ştiu juca. jarnîk-bîrseanu, d. 428. De n-aş fi văzul, n-aş şti povesti, reteganul, p. ii, 40, cf. mera, l. b. 43. <0> Refl. Creştinii nu să ştiură cumpăta, ci să deaderă ajăhui. anon. cantac., cm i, 129. + (în construcţii negative) A fi hotărit. Din trei iubite-ale mele Nu şliu la care voi merge. jarnîk-bÎrseanu, d. 33. Vecine, s-a dus bărbatu-meu la moară; nu ştiu, să mă mărit sau să-l mai aştept? zanne, p. iv, 234. III. 1. T r a n z. şi intranz. (Mai ales în construcţii negative) A avea prilejul, posibilitatea de a lua cunoştinţă de... ; «a avea de-a face cu... ; a avea parte de... Fără de închisoare altă casă nu ştia. muşte, let. iii, 22/21. Eu nu ştiam necazul, heliade, o. i, 166. Ei nu ştia ceartă vrodată-n viaţă, pann, p.v. i, 53/9, cf. ii, 102/2. Nu ştie ce este Imbunarea şi minciuna. negruzzi, s. i, 141. N-ei şti niciodată Dragostea adevărată. vlahuţX, s. a. 1/ 42. Nimeni n-a ştiut ce-i liniştea adevărată tn casa asta. agîrbiceanu, a. 501. Nu ştia ce va să zică gllceava cu oamenii, stănoiu, c. i. 21. De clnd maica m-a făcut, Zile bune n-am avut, De dulceaţă n-am ştiut, jarnîk-bîrseanu, d. 22. Bale vlntu-n ceapţă neagră, Nu mai şliu de lumea dragă. id. ib. 178. Să nu ştiu de sclrbă-n lume. şez. ii, 46. Dragostea nu o ştiui. hodoş, p. p. 79, cf. 78. •<> E x p r. A nu şti ce e frica = a fi foarte curajos. Cf. dela- vrancea, o. ii, 97. A şti de frică (sau de frica cuiva) sau, regional, a şti frică = a se teme (de cineva). Cu toate că erau viteji, ştiau de frică, reteganul, p.v, 42. Păhărel, nu tremura, Că nu ştiu de frica ta. se-vastos, c. 261. (Cu topica inversată) Zmeul cu mumă-sa atlta frică ştiau de Stan, Incll să hotărlră a-i da. .. gal-bini, numai să să vadă scăpaţi de el. reteganul, p. iv, 20. De domn, domn să fii, Dar de frică tot să ştii, se zice acelora care abuzează de privilegiile unor funcţii mai mari pe care le deţin. Cf. zanne, p. iv, 347. A nu şti de glumă = anu înţelege glumele; a nu glumi niciodată; a fi supărăcios. Nu ştie de glumă, măcar că are amorezi, negruzzi, s. iii, 289, cf. caragiale, o. iii, 230. Te-ai supărat, nu ştii de glumă? preda, d. 78. A nu (mai) şti (nici) de casă, (nici) de masă sau, (refl. impers.; regional) a nu i se mai şti (cuiva) de masă (sau de mlncare) = a nu avea tihnă, linişte. Cf. ciauşanu, gl. (Cu parafrazarea expresiei) Trei luni n-am ştiut ce-i casă şi nici masă. banuş, z. 163. (învechit) A nu şti de bărbat = a fi castă, neprihănită. Născut-ai neştiind de bărbat, mai presus de fire cu trup, rămlind cu adevărat fecioară curată, mineiul (1776), 167r2/33, cf. 49r2/28, ddrf. (Cu topica inversată) Cum să nasc fiiu, că de bărbat nu ştiu. varlaam, c. 439. (Cu parafrazarea expresiei) Fecioară carea nu ştii de mire, pre tine te laudă neîncetat. mineiul (1776), 84r2/8. A nu vrea (sau a nu voi) să ştie (nimic) (de ...) = a nu lua în consideraţie, a nu ţine seama (de...), a nu-i păsa (de...). Nu vrea să ştie de regulamentele noastre poliţieneşti, caragiale, o. iv, 15. Tatăl său nu mai voia să ştie de hoţ, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele allt de mult dorite, ispirescu, l. 74. Avem un valiu care nu vrea să ştie nici de dragoste, nici de femei, sadoveanu, o. xvi, 284. Nu vrea să ştie de carte şi învăţătură. id. ib. xvm, 476. Ea... nu voia să ştie nimică de măritat, sbiera, p. 144. + Intranz. (în construcţii negative) A ţine seama (de...), a-i păsa (de...). Părinte, le-am aşteptat destul, iacă o trecut vadeaua şi mie-mi trebuiesc numaidecll banii, eu nu şliu, dau hlrlie la judecată. vlahuţX, ap. tdrg. la-ţi nădejdea de la mine, Că eu nu mai şliu de line. jarnîk-bîrseanu, d. 338. De desclntece rlia nu ştie. şez. ii, 70, cf. iii, 113. -0> E x p r. A nu vrea (sau a nu voi) să ştie de .. .= a refuza să recunoască autoritatea cuiva. Nu voieşte să mai ştie de împăratul, ddrf. Nu vreau să ştiu de măriri şi de curte, sadoveanu, o. i, 212. + T r a n z. A recunoaşte (drept... sau ca..., de...). Vărsă mlnia ta pre păglnri ce nu ştiu tinre. psalt. hur. 67y/7. Altul fără de tine nu ştim, numele tău rugăm, coresi, ev. 157. Tu eşti d[u]m[ne]z[e]u/ nostru, altul fără tine noi nu ştim (cca 1633). gcr i, 86/30. Pre alt Dumnezeu nu ştim, Pre tine toţi te mărim, pop., ap. gcr ii, 324. -O (Cu determinări elemente predicative suplimentare) Lumea de stăpin 11 ştie, Toate lui i se jertfesc. i. vXcXrescul, p. 6/9. Necruţlnd nimica-n lume, neştiind nimica sflnl, Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şl mormlnt. hasdeu, r. v. 167. 2. T r a n z. şi intranz. (Mai ales în poezia populară) A se interesa de...; a avea grijă de... Clnd eram In floarea mea, Zburam ca o turturea, Nu mă ştia nimenea, teodorescu, p. p. 280. Plnă-i omul tinerel, Nu mai şti doru de el; Dacă omu-mbătrlneşle, Dorul şi jelea-l găseşte, mîndrescu, l. p. 18. Mă dă satul militar, Militar de poliţie, Dar de murgu cin’ să-mi ştie? şez. i, 288, cf. ii, 162. •£> (în urări sau în imprecaţii) Gată-te, nevastă bine, Iată că drăguţul vine. Las’ să vie, Domnu-l ştie, Calea trandafiri să-i fie. alecsandri, p. p. 374. Răvaş de la împăratul, Că-fi vine, lele, bărbatul. Las’ să vie, naiba-l ştie, Fi-i-ar calea tot pustie, teodorescu, p. p. 341. Nevastă, dră-gufu-ţi vine. Las’ să vie, doru-l ştie. mîndrescu, l. p. 107. O E x p r. A şti de dragul (cuiva) = a face pe placul cuiva ; a iubi pe cineva. (Cu topica inversată) De dragul dumilale Ştie chiar şi sfIntui soare, jarnîk-bîrseanu, d. 15. — Prez. ind. : ştiu şi (familiar; în forma negativă, în construcţii cu „ce“, „cum“, „cine“ etc.) — ?’, 3378 ŞTIAB -211- ŞTIINŢĂ (Învechit; in forma negativă, urmat de „ce“) — şt’ (dosoftei, ap. tdrg), (regional; In forma negativă) ştu (alr ii 2 993/192), pers. 3 şi (învechit şi regional) şti; imperf. şi : (prin vestul Transilv.) ştirem (teaha, c. n. 98); conjunct. : pers. 3 şi (regional) să şlibă (l. rom. 1970, 227), să ştiuă (a iii 2); ger. şi (învechit, rar) ştiund (coresi, tetr. 150, cp 385/14, 18). — Şi : (regional) ştie vb. m. gram. rom.2 i, 247, zanne, p. ii, 110. — Lat. scire. ŞTIAB s. n. v. jgheab. ŞTIBfil s. n. v. ştiubei1. ŞTlBLĂ» s. f. v. steblă. ŞTÎBLĂ* s. f. v. şfebelă. ŞTIBLETE subst. (pl.) (Regional) Cizme cu tureatca groasă. Com. din straja— rădăuţi. — Accentul necunoscut. — Din germ. Stiefelette „cizmuliţă“. ŞTIBLOANCĂ s. f. (Prin nord-vestul Transilv.) Bulboană. Cf. H XVIII 15, BRAN, S., CABA, SĂL. — Pl. :? — Cf. ştiulboacă, ştiulboană. ŞTICl s. n. 1. (Plin sud-vestul Munt.; In forma ştichi) Băţ. lexic reg. ii, 71. 0> Expr. A pune şti-chiul (pe cineva) = a bate (pe cineva), ib. 2. (Regional) Mustuitor (Boureni —Băileşti). Cf. lexic reg. 32. 3. (Regional; în forma stici) Prăjină cu care se conduce barca (Folteşti—Galaţi). Cf. cv 1949, nr. 7, 33. 4. (Regional; în forma sile) Spetează la loitră (Scărişoara —Abrud), alr sn ii h 348/95. — Pl. :? — Şi : ştichi, stic (alr sn ii h 348/95; pl. siicuri ib.), stici (cv 1949, nr. 7, 33) s. n. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t i r c ă, germ. S t i c k e 1 „arac“. ŞTIC* s. n. v. ştih. şric.3 s. n. v. ştud. ŞTICĂIZ s. n. v. ştecaiz. ŞTICĂRÂI subst. 1. (Prin Maram.) Dantelă, glosar reg. 2. (Regional) Broderie (Satu Mare). Cf. coman.gl. — Pl. : ? — Şi : şlccărăie s. f. glosar reg. — Din germ. Stickerei. ŞTICERI s. m. (pl.) (învechit şi regional; cu sens neprecizat, probabil) Trunchiuri. 100 sticerl de brad (a. 1820). iorga, s. d. xxii, 26, cf. coman, gl. — Accentul necunoscut. — Şi : (Învechit) sticeri (accentul necunoscut) s. m. (pl.). — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S t i c k e 1 ,,arac“. ŞTICHI s. n. v. ştie«. ŞTICUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A broda (Satu Mare), coman, gl. — Prez. ind. : ? — Din germ. sticken. ŞTÎE vb. III v. şti. ŞTIENCÎFIC, -Ă adj. v. ştiinţific. ŞTIENTÎFIC, -Ă adj. v. ştiinţific. ŞTIENŢÎFIC, -Ă adj. v. ştiinţific. ŞTIENŢÎSM s. n. v. scientism. ŞTIETdR adj. v. ştiutor. ŞTIFERT s. n. v. sfert. ŞTÎFLE subst. (pl.) (învechit, prin Transilv.; cu sens neprecizat, probabil) Cizme; ghete. Nemţii poartă slrimfi, şi papuci, şi şlifle. molnar, d. 407/23. — Din germ. Sticlei. ŞTIFT s. n. 1. Cui mic (de lemn), de obicei fără cap, folosit mai ales în cizmărie. V. ţintă. Cf. ddrf, jahresber. x, 211, tdrg. Pe faţă poartă un obrăzar făcut din meşină... Gura obrăzarului e Incunjurată cu citeoa ştifle — cuie de lemn pentru cizme — închipuind dinţii. PAMFILE, CR. 189, cf. ŞĂINEANU, D. U., cade, scriban, d., cv 1949, nr. 9, 27. Să se bală trei ştifluri (ţinte) de la un călcli de ciobolă azvlrlită prin gunoi In treuca din care beau apă. ap. tdrg, cf. rădu-LESCU-CODIN. 2. (Tehn.) Tijă metalică, cilindrică sau conică, plină sau tubulară, care serveşte la îmbinarea a două piese metalice; spin. Alezoare conice normale se fac pentru găuri de conuri Morse..., precum şi pentru locaşuri de ştifluri conice, orbonaş, mec. 253. Ştifluri prelungite ale roţilor, ionescu-muscel, ţes. 99, cf. id. fil. 281. Distrugerea ştiflurilor de fixare a focoaselor ogivelor, leg. ec. pl. 287, cf. ltr2, dp, dm. 3. (Prin Munt. şi Olt. ; in forma şipt) Nit. udrescu, gl. <0> Expr. A nu avea toate şipturile = (despre oameni) a nu fi teafăr. Cf. id. ib. (Cu schimbarea construcţiei) A iubi cine nu poate N-are şipturile toate. id. ib. — Pl. : ştifluri şi (rar) ştifle. — Şi : (regional) şipt s. n. — Din germ. Stift. ŞTÎFTĂ s. f. (Bot. ; regional) Tigvă (Lagenaria vul-garis) (Mirceşti —Paşcani), alr sn i h 200/537. — Pl. : ştifle. — Etimologia necunoscută. Cf. t i t v ă, t i d v ă. ŞTIFTUÎT, -Ă adj. Fixat cu ştifturi. dm. — Pl. : şti f tui ţi, -te. — De la ştift. ŞTIGHILIŢĂ s. f. v. sticlete. ŞTIGLIŢ s. m. v. sticlete. ŞTIGLIŢĂ s. f. v. sticlete. ŞTIH s. n. (învechit) Baionetă. Pedestrimea. . . năvălind cu şticurile asupra turcilor i-au Infrlnl din poziţia lor. cr (1829), 10l/32, cf. cihac, ii, 393, jahresber. ii, 210. — Pl.: ştihuri. — Şi : ştie s. n. — Din rus. iutmk, germ. Stich[waffe] „armă albă“. ŞTIINCÎFIC, -Ă adj. v. ştiinţific. ŞTIINŢĂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A înştiinţa. budai-deleanu, lex. — Pronunţat: şti-in-. — Prez. ind. : ştiinţez. — V. ştiinţă. ŞTIÎNŢĂ s. f. I. (învechit) 1. (Mai ales în legătură cu verbele „a avea“, „a fi“, „a lua“) Faptul de a avea cunoştinţă (de ceva), de a fi informat (în legătură cu ceva), de a fi la curent (cu ceva), cunoaştere; noţiune, idee, cunoştinţă (despre ceva). De văm amu pune ştiinţele noastre înaintea lu Dumnezeu şi-i văm arăta lui ranele sufletelor noastre,... milostiv fi-va noao. coresi, ev. 20, cf. 478. La istorii, a le scrie deplin şi pre larg, trebuie şi învăţătura şi ştiinţa altor ţări. n. costin, l. 44. Au scris singur, dintru a sa ştiinţă, cit s-au tlmplat de au fost In viaţa sa. neculce, l. 4. Omir. . . toată şi întreagă istoria Troadei la ştiinţa oamenilor au scos-o. cantemir, hr. 299, cf. c. canta-cuzino, cm i, 35, fn 89, let. iii, 256/8. Să ia ştiinţă de toate curgerile [veştilor], văcărescul, ist. 246, cf. id. gr. 5/13. De ar veni aceaslea la ştiinţa lui, m-ar pune supt mii de morţi, varlaam-ioasaf, 76r/2, cf. furnică, d. c. 232, pravila (1814), 155/8, pleşoianu. 3410 ŞTIINŢĂ - 212 - ŞTIINŢĂ. C; 123/21, drăghici, r. 36/5, i. văcărescul, p. 280. f Bine era mai nainte ştiinţă să fi aval C-amorul aduce patimi, pann, E. i, 94/11, cf. russo, s. 77. De astă h pregătire n-avea nici o ştiinţă. alexandrescu, o. i, 347. Nu e la ştiinţa mea ceea ce mă întrebi, lm, cf. ] maiorescu, l. 113. Să rămlie la ştiinţa posterităţii. . gane, N. iii, 189. Tu ai ştiinţă de asta şi nu mi-ai spus. creangă, p. 233, cf. id. A. 37. Dorim să aocm ştiinţă despre sănătatea voastră, caragiale, o. vii, 19. Doar o fi avlnd ştiinţă Scara clţi fuştei avea. coşbuc, p. i, 201, cf. hogaş, dr. i, 239. Se cuvine curteanului să aibă la ştiinţa lui toate clte sini pe lumea asta. sado- > veânu, o. xm, 179, cf. x, 53, xi, 261, camil petrescu, ; o. iii, 419, sbiera, p. 120. O Pomul ştiinţei (binelui şi răului) = pom din Eden, din ale cărui fructe, interzise de Dumnezeu, Adam şi Eva au mîncat, 1 dobîndind conştiinţa binelui şi a răului; pontul cunoştinţei, (învechit) pomul ştiuturii. O scenă de Biblie, adică Adam şi Eva cu pomul ştiinţei Intre dinşii. odobescu, s. ii, 231, cf. marian, nu. 786. Ştiinţa vieţii = experienţă de viaţă. Cf. alexandrescu, o. i, 87. Ştiinţa vieţii cuminţise pe băiat, galaction, o. 393. Ciuta avea In ea ştiinţa vieţii, sadoveanu, o. xi, 121. 0> L o c. a d v. Cu (sau, rar, întru, prin) ştiinţă sau lără ştiinţă, cu ştiinţa = (ne)ştiind, (ne)avind cunoşti aţă de ceva ; nefiind conştient; cu (sau fără) voie. Cine... cinste cerctnd, de bună voie şi prin ştiinţă cuvinte stlngace pre urma sa hulitoare a auzi să prii-mască? cantemir, hr. 197. Iartă-mi ceale ce am greşii cu ştiinţa şi cu neşliinfa (â. 1702). gcr i, 346/1. Gre-şealele..., sau cu ştiinţa, sau cu neştiinţa pănă aci făcute, maior, ap. gcr ii, 201/31, cf. ghica, a. 808. Noi nu ştiam a sufletul nostru nici o faptă neomenoasă să fi săvtrşil, nici cu ştiinţă, nici cu neştiinţă, ispi-rescu, l. 378, cf. macedonski, o. iii, 100. Mă jur. .. că n-am pus cu ştiinţă asemenea iscălitură, sadoveanu, o. x, 172, cf. xm, 182, camil petrescu, o. iii, 421. Copiii ăştia... fac zgomot parcă anume, cu voie, cu ştiinţă, demetrius, A. 90. Cu ştiinţă de cauză = cunos-cînd bine problemele despre care este vorba, fiind bine informat, documentat; în cunoştinţă de cauză. Materia ei [a cărţii], tratată cu seriozitate şi cu ştiinţă de cauză de către coriştiinţiosul autor, odobescu, s. iii, 11. (Curent) Cu bună ştiinţă = în mod conştient. Cu (sau fără) ştiinţa (cuiva) = cu (sau fără) cunoştinţa (cuiva); cu (sau fără) asentimentul (cuiva). A plecai fără ştiinţa mea. lm, cf. tdrg. „Mai am un singur dor" este o poezie... publicală fără ştiinţa şi voinţa lui Eminescu. ibrăileanu, s. l. 217, cf. cade. Apucăm In taină satul, fără ştiinţa nimănui, sadoveanu, o. xviii, 32. Vărsarea de slnge s-a făcut fără voia mea şi fără a mea ştiinţă, camil petrescu, o. ii, 568, cf. stancu, R. a. v, 219. Spre ştiinţă = oi să (s;) ştie. Tăiaţi, copii, la răboj, spre ştiinţă! ispihescu, u. 33. 2. (Mai ales în legătură cu verbele „a da“, „a face“) ' Ştire (2), veste. De nici o parte ajutor taste, nici ştiinţă , de la alţii. c. cantacuzino, cm i, 3. Făctnd ştiinţă juplnesii şi coconilor, au venit... de l-au rădicat. : r. popescu, cm i, 395, cf. let. iii, 256/8. Să se adune şliinţi ce rtnduiele de cară au fost. cr (1830), 4011/33. ; Va primi de unde trebuie ştiinţe in această afacere f (a. 1835). iorga, s. d. xi, 31. A stoarce de la dtnsul ¡, niscaiva ştiinţi. asachi, s. l. ii, 65, cf. donici, f. i, ! 29. Delă pentru ştiinţele ce s-au cerul de la ocirmuiri : (a. 1841). doc. ec. 758, cf. 982. Stnt însărcinat a vă \ cere ştiinţele următoare, bălcescu, ap. ghica, a. 654. ■ Am adunat puţinele şliinţi ce el primise, negruzzi, s. iii, 240. Priimim ştiinţele următoare, odobescu, s. ii, 445, cf. 198, tdrg. Cinele. . . i-a dat ei ştiinţă. sadoveanu, o. x, 631. N-a venit nici un semn, nici o ştiinţă? id. ib. xi, 177, cf. arghezi, c. j. 42, camil petrescu, o. ii, 314, + (Concretizat; neobişnuit) Raport, dare de seamă. Am răsfoit dosarele . .. spre a Intozmi ştiinţele anuale, ulieru, c. 61. 3. Conştiinţă. Nemică altă nu face ca frica ştiinţa păcatului, coresi, ev. 246. [Sihaştrii] acea mai zăbav-nică şi mai trudnică mlcenicie a şliinţii luptară, do- softei, v. s. [prefaţă] 2v/20, cf. id. mol. 78, biblia (1688), 3742/59. Cu ce Indrăznire te apropii de dumn[e\-zeicşlile taine? Cu ce ştiinţă spurcată? (a. 1691). gcr i. 293/35. Ştiinţa mea mă c'atatrexeşte şi In singurătate şi in pustietăţi, kotzebue, u. 12r/21. Tllharul se cutremură şi.şliinţa alltor fapte rele... învie In el. galaction, o. 250. E poale cea mai înaltă consolare ştiinţa că cine se dăruieşte mai .larg vieţii... acela o va afla mai întreagă şi mai curată pentru sine. vianu, a. p. 169. II. 1. Faptul de a fi iniţiat (in...), de a avea cunoştinţe sistematice (care ţin de...), de a avea o pregătire specială, metodică (în ceea ce priveşte ... ). Cu cil nc-au fost ştiinţa limbii rumăneşti, am nevoii de le-am scos de pre greceaşle şi de pre slrbeaşte pre limbă rumă-nească. dosoftei, în bv i, 244. De limba elinească avlnd ştiinţă ca să o tălmăcească, biblia (1688), [prefaţă] 4/45. Luasi orişcare ştiinţă de învăţătură, ist. carol xii, 68r/4, cf. doc. ec. 120. Obicinuita Obştească Adunare va alege... pă cei ce va socoti mai cu ştiinţă de pravilă, cr (1833), 261/18, cf. drăghici, r. 36/5. Adună pe toţi cei cu şliinfi de toate învăţăturile, gorjan, ii. i, 110/30. Eram... fără ştiinţă de limba turcească. alecsandri, o. p. 343, cf. vianu, s. 172. <0> Ştiinţă de carte = cunoaştere a scrierii şi a citirii; p. e x t. Învăţătură, cultură. Limbă anevoie de înţeles celor cu ştiinţă de carte şi încă mai mult celor necărturari. odobescu, s. ii, 339, cf. delavrancea; t. 226. Se apropiase-de acest ţăran ciudat, cu deosebită ştiinţă de carte. c. petrescu, a. 318. Oameni de ţară,, fără ştiinţă de carte, sadoveanu, o. xvi, 427, cf. vinea, l. i, 19. Oamenii cu ştiinţă de carte is paserele cu ciocul de fier. zanne, p. v, 146. + Pricepere, îndemînare, iscusinţă. Cf. mardarie, l. 268. Am scris şi verşuri, precum mi-au agiuns ştiinţa, dosoftei, în bv i, 238. Traian,. ., cu ştiinţa a purta oşti,... din toate primejdiile ferit au fost. cantemir, hr. 82. Ştiinţa bine a săgeta, c. cantacuzino, cm i, 70, cf. lm. Clntă la clavir fără ştiinţă desăvlrşită, dar cu sentiment, galaction, o. i, 401. Lemnele. . . slnt clădite cu ştiinţă, teodoreanu, m. u. 255. Cu o ştiinţă fără cusur,... potrivise pachetele de provizii, sadoveanu, o. xvi, 13, cf. 485. Vtnăloarea = arta şi totodată ştiinţa de a vina sau a prinde animalele. stoica, vîn. 27. Tăia cu o ştiinţă şi o Indemlnare faimoasă curcanul, camil petrescu, o. ii, 54. Ştiinţă. .. de a descifra sensurile majore ale muzicii, scînteia, i967, nr. 7 323. 2. Pregătire intelectuală; instrucţie, învăţătură; erudiţie. Clnd auziră mulţimea, să mirară de ştiinţa lui. N. test. (1648), 29v/2, cf. mardarie, l. 153. Mi-ai datu-mi ştiinţă şi minte, dosoftei, ps. 44/10, cf. 129/13. Ştiinţa mult creşte şi se adaogă cu bălrlneţele. cantemir, ist. 83, cf. 115, 119. Slab şi bătrln foarte dă firea trupească era. Iar la ştiinţă mult mai înalt şi mai slăvit. r. greceanu, cm ii, 157. Nevrednic şi slab Intrd ştiinţă. antim, p. 42, cf. gcr ii, 7/17, mumuleanu, c. 84/21. Cel fără nici o ştiinţă ca un orb se socoteşte, şi de are ocln. i. golescu, ap. cade. Umflat de-a ta ştiinţă, Crezi că mintea ta mi are nimica peste putinţă, conachi, p. 259, cf. 281, negruzzi, s. i, 11. Mă simţii cuprins de un dor nemărginit de ştiinţă, alecsandri, o. p. 256, cf. odobescu, s. ii, 36, 235, eminescu, o. i, 151, macedonski, o. i, 149, coşbuc, p. ii, 128. O ceapă nu plăteşte ştiinţa la, doctore. agÎrbiceanu, a, 294. Oameni care nu prea preţuiau ştiinţa cea multă, sadoveanu, 0. xix, 48, cf. xviii, 554, vianu, a. p. 51, călinescu, e. o. ii, 185, beniuc, v. A. i,. 37. Orice ştiinţă fără silinţă nici cum să poate doblndi. zanne, p. viii, 742. O Loc. adj. (Rar) Cu ştiinţă = învăţat, instruit; erudit, savant. Cf. mardarie, l. 153. Este cu ştiinţă şi isteţ. BELD1MAN, E. 3/7, ff. PONTBRIANT, D., CIHAC, 1, 276, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, \V. Om iSCUSit şi cu ştiinţă. DELAVRANCEA, A. 26, cf. ALR SN V h 1 238/ 551. Fără (dc) ştiinţă = incult, ignorant. Duh fără de ştiinţă, alexandrescu, o. i, 192, cf. pontbriant, d. [Oameni] fără orizont larg de vederi economice şi fără ştiinţă. . caragiale, o. iii, 229, cf. gheţie, r.m., Un plugar fără ştiinţă, coşbuc, p. ii, 125, cf. barcianu, alexi, w. 3410 ŞTtÎNŢELNIC -213 - ŞTIINŢIFIC ' 3. Ansamblu sistematic de cunoştinţe veridice despre realitatea obiectivă (natură şi societate) şi despre realitatea subiectivă (psihic, glndire); ansamblu de cunoştinţe caracterizate printr-un obiect şi o metodă determinate şi fundamentate pe relaţii obiective verificabile. Cf. n. costin, l. 36. Ştiinţa istoriii. cantemir, hr. 130. Academia ştiinţelor, id. ib. 179. In Ţara Frlncească să duc, şi acolo ştiinţele tnvăţtnd..., înapoi se întorc şi pe alţii învaţă, c. cantacuzino, cm i, 41, cf. fn 118. Şiiinţile, adecă Invăţăturacărţii. gheografie, 42r/3. Să poată tălmăci cu înlesnire cărţile dă şienjă In limba rumânească. văcărescul, gr. 6/14, cf. 6/17, călătorie, i, 124v/15. Gramatica iaste ştiinţă care învaţă a scrie şi a cunoaşte ceale cetite, eustatievici, gr. Rum. 7V/17. Aritmetichi, adecă şiiinţa numărării. amfilohie, e. [prefaţă] 1/8. Ştiinţa tămăduirei ochilor. molnar, E. s. 6/9, cf. id. ret. 14/2, id. i. 60/9. Ştiinţa aslronomicească. tempea, gram. [prefăţă] 1/7, cf. începuturi, 9/9. [Prunci] daţi spre măiestrii sau spre ştiinţe, maior, t. 31/7, cf. doc. ec. 119, mumuleanu,, c. 34/3. Ştiinţa naturală este învăţătura... lucrurilor, urzite In fire. ar (1829), 32'2/20, cf. flechtenmacher, t. 20r/19. Fiece norod pe rlndu-i pre pămint a strălucit, Prin legi; şliinţi, meşteşuguri, heliade, o. i, 420, cf. ii, 408. Ighieism sau ştiinţa despre sănătate, veisa, i. 155/19. Meşteră Intru ştiinţele cuvlnlului. gorjan, h. iv, 183/1, cf. asachi, i. 48/6, bălcescu, m. v. 2. Lipsa ştiinţelor de stat se simţea foarte tare. bariţiu, p. a. i, 571, cf. russo, s. 77. Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite... drumul slavei 11 găsesc, alexandrescu, 0. i, 73, cf. 179. Mijloace de vindecare pe care ştiinţa medică le aplică In patimi cronice, calendar (1862), 11/3, cf. alecsandri, o. p. 67: Cunoaşterea sistematică a unui obiect se numeşte ştiinţă, maiorescu, l. 110, cf. 112. Lucrarea sa e întreprinsă după adevăratele baze ale ştiinţei filologice, odobescu, s. i, 352. Pun... mult temei pe rezultatele unei ştiinţe pozitive ca statistica. CARAGIALE, O. IV, 243, Cf. MACEDONSKI, O. I, 271. Doctor In drept şi'-n ştiinţele politice, vlahuţă, o. a. 1, 220, cf. id. s. a. i, 22. Ştiinţi teoretice ori practice. IBRĂILEANU, S. L. 18, Cf. id. SP. CR. 95, BABEŞ, O. A. i, 8. Trăim... In veacul ştiinţei experimentale, sadoveanu, o. xix, 360, cf. xvi, 272. Formulările exac!e ale ştiinţelor, vianu, a. p. 17. Astăzi, se recunoaşte că lingvistica este o ştiinţă socială, graur, i. l. 9. Şiiinţa reprezintă procesul complex al cunoaşterii naturii şi societăţii de către qm. cf 1960, nr. 2, 66, cf, geologia, 7. Progresul şliinţei cere grijă şi solicitudine faţă■ de ceea ce este nou in cercetare: scînteia, 1965, nr. 6 838.

Om de ştiinţă — persoană specializată într-un domeniu sau în mai multe domenii ale ştiinţei (II 3) şi care desfăşoară o activitate menită să contribuie la progresul domeniului sau al domeniilor respective. V. savant, învăţat. Observarea omului de ştiinţă. măiorescu, l. 110. [Unele] ipoteze... nu pot să provoace declt un zlmbet ironic pe buzele adevăraţilor oameni de ştiinţă, odobescu, s. ii, 287, cf. caragiale, o. iii, 126, macedonski, o. i, 37. Mai toate statele civilizate se grăbiră a Irămile oameni de ştiinţă spre a se iniţia In arta măiestrului de la Maienţa. a. ionescu, c. T; 27, cf. sadoveanu, o. xviii, 632. Criticul este şi el un om de ştiinţă, vianu, a. p. 10, cf. călinescu, e. o. i, 322. Oamenii de ştiinţă au reuşit să stabilească numeroase proprietăţi fizice fundamentale ale planetelor din sistemul solar, geologia, 6. (Neobişnuit) Ştiinţă materială v. material (I 1). — Pronnnţat: şti-in-, — Pl. : ştiinţe şi (învechit) ştiinţi. — Gen.-dat. şi : (învechit) ştiinţii,— Şi : (regional) ştinţă (mumuleanu, r. 6/20, id. p. 100/1, arghezi, vers. 693, A iii 3, 17), (învechit, rar) şienţă s. f. — Şti + suf. -inţă. — Pentru sensul II 3, cf. şi lat. s c i e n t i a, it. scienza, fr. Science. — Şienţă < it. scienza. ŞTIINŢELNIC, -Ă adj. (învechit) Ştiinţific. Cărţi foarte frumoase, precum ştiinţelnice, aşa şi desfătătoare şi poeticeşti. antrop. 211/5,, cf. fm (1840), 2451/30, Descoperiri ştiinţelnice, spic. 104/3. Un tribut... a recunoştinţei mele călră acel ştiiriţel'hic" Uşeiămlh.t.i ’ d. asachi, t. [prefaţă] 3/10. Au consfinţit acest adevăr prin a lui autoritate şliinţelnică. calendar (1855),;• 90/25. ' — Pronunţat : şti-in-, — Pl. : şliinţei nici, -ce. — Ştiinţă -f suf. -elnic. ■w ŞTII1VŢESC, -EASCĂ adj. (învechit, rar) Ştiinţific'.. ‘ în scrisoarea cea dogmaticească şi şllinţască mai Inlli vezi să ştii şi desăvlrşit să cunoşti scopul, micit, l-, 186/2, cf. 185/21. Soţielatea învăţată sau Academia., ştiinţască. rus, i. 128/31. între institutele ştiinţeşti : sint mai de frunte: universiiaiea,... doauă scoale pentru matematică ş.a. id. ib. 167/8, cf. 224/17. — Pronunţat : şti-in-, — Pl. -. ştiinţeşti. — Ştiinţă -f suf. -esc. ŞTIINŢlAL, -Ă adj. (Latinism învechit, rar) Ştiin-' ţific. Dezvoltarea [culturii naţionale] In toate ramurile ' ştiinţiale prin studii, prin elaborarea şi edărea de 'opuri şi de Irălaturi ştiinţiale. sbiera, f. s. 175. — Pronunţat: şti-in-, — Pl. : ştiinţiali, -e. — Din lat. scientialis (adaptat după ştiinţă)* ' ŞTIINŢÎFIC, -Ă adj. Care aparţine ştiinţei (II 3), 1 bazat pe principiile ştiinţei; care are ca obiect cercetările într-umil sau mai multe domenii ale ştiinţei;' \ care desfăşoară o activitate de cercetare într-un do-; meniu sau în mai multe domenii ale ştiinţei; (învechit) : ştiinţelnic, ştiinţesc, (latinism învechit, rar) ştiinţial. La obieclurile cele sţienlifice, respons şţientific să se.dca-MAN. Înv. 187/18, cf. 116/2. Noi putem cu ispravă să săvlrşim ioatc întreprinderile noastre cele ştiincifice. cr (1829), 272V19, cf. i. golescu, c. Popoarăle cu’ cultivire sţientifică şi morală..: se numesc politicile. elem. G. 51/2. Congres.sţientific (de învăţătură), ar (1834), 1471/18, Solietăţi sţicnlifice (învăţate), ar (1837), 1681/15. Pentru lucruri scientificc lasă să Ingrijască sistematicii şi profesorii, fl (1838), 21/12. Aşezăminte sţienlifice precum : o academie de ştiinţe şi măiestrii,.... un liceu. ic. lum. (1840),’992/16. O călătorie sţientifică prin ţările cele mai ţivilizate. cuciurân, d. v/4, ief, 100/27. Foaie ştiinţifică şi literară, propăşirea, 1/2. Limba scientifică. fm (1844),, 521/9. [Şarlatanii] fireşte. că a lor negoţ In ţinutul şliencific numai plnă atunci ti pot vinde, pină clnd nu s-au învederat priţi făclia temeinicei cercetări, vasici, m, i, 26/20, A se forma, tineri cu învăţături clasice şi In deosebite speţialităţi,. attt pentru a ave Academia profesori, cit şi stalul amploiaţi ştienţifici. asachi, î. 20/15. Această diplomă..., afară din interesul geografic, mai prezenlează şi alte interese ştiinţifice, mag. ist. i, 23/27. Teoria medifinală este ştiinţa, adică cunoştinţa ştiinţifică a prinfipiilor, de următoarele... învăţături, episcupescu, practica, 95/4. Spicuiiorul moldo-rbmăn. Jurnal 'sţientific, literar şi industrial [Titlu], spic. â cerceta un lucru din vedere ştiinţifică, apa miner. 4/26. Elevii conductori să urmeze lucrările cu o înţelegere scientificâ. ORF.scv, T.. 3/27. Ezaminarea condiţiilor de avere, de însuşiri scienţifice şi de caracter, calendar (1856)', 19/1. Societăţi literare, şlientifice şi artistice, laurian, m. iv, 18/15. Uhiversi? tatea formează In stat o putere morală... şi legile ei conduc pe giunime In creşterea morală şi şliincifică. calendar (1861), 139/15. Din criticele şlienţifice văzusem falsitatea şi pretenţiile necoapte ale istoricilor, filologilor şi jurnaliştilor, maiorescu, cr. i, 285. [Cuvintele lipsite de precizie], să.le înlocuim prin cuvinte ştiinţifice cil definiţiune precisă, id. l. 17. Luniea ştiinţifică admiră şi acuma drumurile construite de legiunile lui Traian. f (1875), 312. Să se răsplătească... Cele mai bune lucrări literari şi ştiinţifice, odqbescu, s. ii, 542. Cu sistema aceasta, se explică lămurit toajţe ipotezele ştiinţifice moderne, caragiale, o. iii, 171, ci. delavrancea, t. 8. Să plece... In escursiunile sale ştiinţifice, hogaş, dr. i, 223. Acest realism contrazice de-a dreptul loală concepţia-ştiinţifică modernă, ibrăi-leanu, s. l. 56. Prisăcarii... au aplicat albinăritul | ştiinţific, sadoveanu, o. xv, 280, cf. xviii, 552'. Lim- 28 - c. 428 3414 ŞTIINŢIFICA -214 - ŞTIMĂ2 bajul ştiinţific trebuie să fie precis, să conţină termeni proprii, iordan, l. r. 75. Ecuaţiile matematice şi legile ştiinţifice slnt acelea In care tranzivitatea [sic I] domină In chip absolut, vianu, a. p. 17, cf. id. s. 197, arghezi, p. T. 125. Voia... să dezlege o enigmă ştiinţifică. cXlinescu, e. o. i, 322, cf. ii, 271. Creator al isloriei române, in sensul ştiinţific al cuvlntului. camil petrescu, o. i, 441. Aparate perfecţionate... au înregistrat numeroase măsurători ştiinţifice, geologia, 7. O (Ironic) Să mergem, zise boieriul, supărat că n-a putut sftrşi ştientificu-i cuvint. rom. lit. 3271/40. Moftangiul ştiinţific este sacrosanct, caragiale, o.iv, 105. Nevasta, Infierblnlală, păru că nici nu bagă In samă această constatare ştiinţifică, sadoveanu, o.vii, 298. O Socialism ştiinţific = parte constitutivă a ştiinţei marxist-leniniste care studiază procesul trecerii omenirii de la societatea capitalistă la orlnduirea comunistă, dezvăluie legile generale ale revoluţiei şi construcţiei socialismului, legile generale ale dezvoltării orinduirii socialiste şi ale trecerii la comunism, elaborează principiile politicii revoluţionare a clasei muncitoare în lupta pentru desfiinţarea capitalismului, pentru construirea socialismului şi comunismului. Socialismul ştiinfific se bazează pe o cunoaştere perfectă a legilor evolufiei societăţii, cv 1949, nr. 6, 9, cf. der iv, 437. O (Adverbial) Ştim să vorbim, dar dacă studiem ştiinfific limba ajungem să vorbim (şi să scriem) mai bine. graur, i. l. 7. — Pronunţat : şli-in-, — PI. : ştiinţifici, -ce. — Şi : (învechit) ştiinţific, -ă, ştienţific, -ă. ştientiiie, -ă, ştieucific, -ă, scientific, -ă, sţicntific, -ă adj. — Din lat. scientificus, fr. scientiiique (adaptat după ştiin(ă). ŞTIINŢIFICA vb. I. T r a n z. f a c t. (Neobişnuit) A ştiinţifiza. Cf. iordan, l.r.a. 245. — Pronunţat : şti-in-, — Prez. ind. : ? — Ştiinţă + suf. -fica. ŞTIINŢIFICfiŞTE adv. (Rar) în mod ştiinţific, potrivit principiilor şi cerinţelor ştiinţei (II 3); din punct de vedere ştiinţific. Cf. pontbriant, d. Să precizăm mai ştiinfificeşle termenul şi actul perceperii. gherea, st. cr. iii, 237, cf. săghinescu, v. 22, petică, o. 487. Doctorul se grăbi să reconstituie crima ştiinfi-ficeşle. rebreanu, i. 463, cf. cade. Ştiinfificeşle, sistemul era sugestiv, dar, aplicai, se dovedise nul. arghezi, s. vin, 169, cf. DM. — Pronunţat: şli-in-, — Ştiinţific -f- suf, -eşle. ŞTIINŢIFIZA vb. I. T r a n z. f a c t. A face să devină ştiinţific, să capete caracter ştiinţific; (neobişnuit) a ştiinţifica. Cf. iordan, l.r.a. 245, scl 1962, 159. — Pronunţat: şli-in-, — Prez. ind. : şliinfiţizez. — Ştiinţif[icJ + suf. -iza. ŞTIINŢIFIZ ARE s. f. Acţiunea de a ştiinţifiza şi rezultatul ei; ridicare a nivelului ştiinţific. în noul sistem [de educaţie muzicală] al celor trei cicluri, s-a urmărit ştiinfifizarea acestui Invăfămint de toate aspectele, m 1965, nr. 3, 19. — Pronunţat: şti-in-. — Pi.: ştiin(ifizări. — V. ştiinţilizu. ŞTIINŢISM s. n. v. scientism* ŞTIITdR adj. v. ştiutor. ŞTIL s. n. (Prin Ban.) Condei. Cf. l. rom. 1960, nr. 2, 20, 1966, 139. — Pi. : şliluri. — Din germ. dial. Stiel. ŞTILBÎC s. n. v. ştiuldic. ŞTILB(5C s. n. v. şilboc. ŞTII.BURA vb. I. Refl. (Regional; despre apă) A se tulbura (Roşia —Beiuş). alr sn iii h 834/310; <0> Expr. (T r a n z.) A ştilbura (pe cineva) din minţi (ori din minte) v. minte (1). — Prez. ind. pers. 3 : ştilbură. — Cf. ştilbure, tulbura. ŞTÎLBURE adj. (Prin Transilv.; despre apă) Tulbure. alr i 426/290, 295, 305. — PI. : şlilburi. — Şi : ştirbure adj. alr i 426/298. — Cf. tulbure. ŞTILBUROÂSĂ adj. (Regional; despre apă) Tulbure (Brusturi —Oradea), alr i 426/302. — PI. : şlilburoase. — Ştilbure + suf. -oasă. Cf. t u 1 b u r o s. ŞTÎLFA s. f. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Un anumit fel de ţesătură. Un aşternut pentru o odaie cu 12 perini şi cu trei macaturi de şlilfă şi cu perde lij de şlilfă. . . Două plapome, una de şlilfă, una de atlaz (a. 1797). uricariul, xvi, 277. — Etimologia necunoscută. ŞTIM subst. 1. S. m. (Popular; adesea cu sens colectiv) Fire de lină (scurte, tncilcite şi de proastă calitate) sau cilţi care rămin după dărăcit, In colţii daracului; resturi de lină sau de cînepă ce ies din ţesături, cind se dau la dtrstă. Cf. ddrf, liuba-iana, m. 120. Încotro le uitai, prin pod, prin tindă, prin pal, pe sub pal..., iot maldăre de fuioare, ştimi şi zgrebeni. .muscel, 112. Ştimul ieşit din plocade se toarce şi se face iarăşi (oale de purtat ori de pus pe cai, iar cel din procovife, mai mărunt, se bagă-n perini şi-n saltele, lungianu, cl. 72, cf. 237, cade, dl, dm, h v 338. Clnd se crăpă de ziuă, toată clnipa şi Una erau toarse şi /ăsute, de nu rămăsese nici piedinul. Ba, ce zic eu? Chiar zgrebenii şi ştimii erau Indrugafi. RĂDULESCU-COD1N, I. 190, Cf. VÎRCOL, M. 88, AN. DOBR. iv, nr. 4, 101. Decll un caier de ştim, Mai bine-o vadră de vin. ciauşanu, v. 115, cf. id. gl„ arh, folk. iii, 154, COMAN, GL., TOMESCU, GL., ALRT II, 236, A I 20, 24, v 14, l. rom. 1961, nr. 1, 24, teaha, c. n. 270. + Fig. (Glumeţ) Păi1 (de pe capul omului). Cf. cade. Strlnge-fi ştimul, că-fi dă-n ochi I Ce le-oi apuca de ştim amuş I i. cr. ii, 302. 8. Subst. P. anal. (Regional) Iarbă deasă, scurtă şi greu de cosit (Albac —Abrud). Cf. coman, gl. 3. Subst. (Bot. ; regional) Ţăpoşică (Nardus stricta) . Cf. BORZA, d. 115, 293. — PI. : ştimi. — Şi : (regional) ştimă (chest. v/73 supl.) s. f., ştimb (a i 13) subst., ştemă (chest. v/9 supl.) s. f. — Din ser. stim. ŞTIMAR subst. (Regional) Păşune (1). Cf. chest. v 21/45, 51. — PI. :? — Ştim -f suf. -ar. ŞTÎMĂ1 s. f. Parte care revine fiecăruia dintre interpreţii unei bucăţi muzicale şi care se extrage, separat, din partitura generală. Cf. dl, dm, dn2. — PI. : ştime. — Din germ. Stimme. ŞTlMĂ® s. f. 1. (Mold. şi Bucov.) Personaj din mitologia populară, imaginat de obicei ca o femeie frumoasă (şi bună), care protejează apele, pădurile, comorile etc. V. duh, v î 1 v ă, z 1 n ă. Cf. hem 1276. Trei limbi de foc se zice că se ivesc din păminl îndată ce începi a săpa, ş-apoi s-arală stima comorii, gane, n. i, 98. [Cocostircul] e ca un prietin, ca o schtmă bună şi norocoasă a căsii. marian, o. ii, 333. Clnd clniă cocoşul, alunei dispar toate spiritele necurate, toate schimele şi toate nălucile, id. î. 296, cf. tdrg, pamfile, com. 17, 22, id. duşm. 213, 284, id. s. v. 25, chiriţescu, gr. 255, resmeriţă, d., şXineanu, d. u., cade. Păşesc pe iazuri ştimele, ca nişte muieri 3431 ŞTIMĂ3 -215- ŞTIOALNĂ subţiratice înfăşurate in borangicuri alburii, sadoveanu, o. xiii, 715. I s-a părut că ar fi ameninţat asupra bieţilor oameni rătăciţi In acele locuri ştima pustiei, id. ib. xvn, 253, cf. i, 128, dl, dm. Tot ce zideau ziua era demineafă dărâmat, cu toate că In temelie avea şi o stimă. şez. iv, 207. Orice flntlnă, izvor etc. îşi are ştima lui; tn anele şede chiar dracu' ceai cu coarne, i. cr. iv, 149, cf. com. din bilca— rXdXuţi şi din straja—rXdXuţi, chest. v/l5 supl., 17 supl., 88 supl., alr i 1 399/573, a v 34. •£> F i g. Foamea... nu-i dădea răzbun; această ştimă, sclrba săracilor, bucuria bogaţilor, muncea nelndurat pe bietul Nică. contemporanul, v2, 391. Oh, soarta, nemiloasă ştimă, nu cerne asupră-vă decit năcazuri mii şi mii. ib. vij, 479. O E x p r. (în superstiţii) A avea ştimă = (despre animale) a fi stăpînit de un duh necurat; p. ext. a fi năzdrăvan (4). Cf. şXineanu, d. u., şez. v, 126. <0> Compus: (Prin Mold.) ştima-vitclor = boală a vitelor, nedefinită mai îndeaproape, alr ii 4 240/414. + P. ext. Fiinţă sau plantă căreia i se atribuie însuşiri supranaturale, care este considerată ca purtătoare de noroc. Cf. contemporanul, Vj, 291. Printre firele de popuşoi... este ctte unul care se cheamă mama sau ştima popuşoilor. După credinfele plugarilor, acest fir este cel ce păzeşte bucata de primejdii şi de aceea nu se strică, pamfile, a. r. 67. De la dlnsul ştiu că era o iapă năzdrăvană, care era ştima cailor. i. cr. ni, 264. + Epitet peiorativ pentru un om slab, urît, pocit. Cf. resmeriţX, d., şăineanu, d. u., şez. v, 126, com. din straja—rXdXuţi. + (Regional) Epitet pentru un copil mic şi neastîmpărat. Com. din bilca—rXdXuţi. 2. (Prin nordul Transilv.) Noroc (1). N-am şlemă la oi spune un om care n-are noroc la oi, li pier ori i se tnttmplă alte nenorociri, chest. v/7 supl., cf. 66, alr ii 4 240/219. + (Prin sud-vestul Transilv. ; în forma şiemă) Belşug de lapte la vite; mană (I 5), frupt. Cf. lexic reg. ii, 102. Şlemă. . ., mana laptelui (despre care poporul credea că se poate răpi prin vrăji şi farmece sau de către strigoaice). ib. 3. (Regional) Presimţire (Piatra Neamţ), coman, gl. Am eu o ştimă că azi plouă. id. ib. 4. (Regional; în forma şlemă) Taină, secret (Bonţ— Gherla). Cf. chest. v/11 supl. 5. (Regional; în forma şlemă) Fluierătură cu care ciobanii se cheamă unul pc altul (Corbu —Borsec). Cf. chest. v/19 supl. — Pl. : ştime. — Şi : (regional) ştimă, stimă, schimă s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. dr. v, 411 — 420, unde se propune lat. *schima, -ae < gr. axfjna, -a.xoq. Pentru alte ipoteze, cf. dr. vii, 528, bul. fil. v, 315. Cf. ş t e a m ă t. ŞTÎMĂ* s. f. v. ştim. ŞTIMB subst. v. ştim. ŞTIMÎT, -Ă adj. (Prin Bucov.) Chircit, şez. iii, 89. ^ (Substantivat ; regional) Epitet pentru un copil mic şi neastîmpărat. Com. din bilca—rXdXuţi. Fugi de aici, ştimitule I ib. — Pl. : ştimiti, -te. — De la ştimă*. ŞTIMOCEĂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Acţiunea de a ştimoci şi rezultatul ei. Cf. udrescu, gl. — Pl. : ? — Ştimoci + suf. -eală. ŞTIMOCÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică lînă, cînepă etc.) A scărmăna. udrescu, gl. N-ai ştimocit-o bine, au rămas folmo-toace întregi nesparte, id. ib. f Fi g. (Complementul indică oameni) A părui1, a bate. Cf. udrescu, gl. Cine te-a şlimocit aşa, fata mamii? id. ib. — Prez. ind. : ştimocesc. — De la ştim. ŞTIMOCÎT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.; despre lînă, cînepă etc.) Scărmănat. Cf. udrescu, gl. + F i g. (Despre oameni) Care a fost păruit, bătut. Cf. udrescu, gl. — Pl. : ştimociti, -le. — V. ştimoci. ŞTIMP s. m. v. ştearnp*. ŞTIMPtÎŢ subst. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui ş t i m p. V. şt ea mp1 (1). La ştimpufu vra-nifii, Şede mama miresei, bîrlea, b. i, 78. — Pl. :? — Ştimp + suf. -ut. ŞTIMUf vb. IV. Refl. (Prin Bucov. şi Mold.) A se potrivi, a corespunde. S-o ştimuit socoteala mea cu :i lor. glosar reg., cf. L. rom. 1960, nr. 3, 80. — Prez. ind. : ? — Din germ. stimmen. ŞTI1VF s. m. v. ştrimf. ŞTÎNŢĂ s. f. v. ştiinţă. ŞTIOACĂ s.f. 1. (Prin Transilv.) Ghionoi (de cioplit piatra). Cf. alr ii 5 045/279, 349. 2. (Prin Transilv.) Tîrnăcop (viciu, gl. 75) cu un singur tăiş de formă lată (mat. dialect, i, 216). 3. (Prin Transilv.) Sapă cu vîrf ascuţit. Cf. caba, sXl., lexic reg. ii, 108. 4. (Regional; in forma ştiocă) Teslă (Bonţ—Gherla), coman, gl. 5. (Regional; în forma ştoacă) Bardă (Voivozi — Cărei), alr ii 6 634/325. — Pl. : şlioci. — Şi ştiocă (coman, gl.), ştioucă (mat. dialect, i, 216), ştâucă (alr ii 5 045/349), ştoăcă (ib. 6 634/325; pl. ştoaehe ib.), schiocă (lexic reg. ii, 108) s. f. — Cf. germ. S t o k [hammer, -eisen, -beii], S t i c h [axt], S t i c h e 1, rom. cioacă. ŞTIOALĂ s. f. v, ştioalnă. ŞTIOALMĂ s. f. v. ştioalnă. ŞTIOALNĂ s. f. I. 1. (Transilv. şi Ban.; mai ales în forma ştiolnă) Galerie în mină (iser, scriban, d., frîncu-candrea, m. 43, arh. olt. iii, 392, l. costin, gr. bXn. 196, com. paşca, a iii 4, 13), de coastă (lb, lm, viciu, gl. 93, a iii 13, 14, ltr2) sau de cap (a iii 15). [Vîlva băii] îşi pune ochii pe cile un fecior mai zdravăn şi, clnd 11 Inttlneşte singur prin vreun colt de ştiolnă, i se arată, pamfile, com. 24, cf. cl 1957, 200. 2. (Prin Ban. şi Transilv.) Mină (de aur). Cf. fd i, 174, cl 1957, 198. 3. (Regional; în forma ştiolnă) Lutărie (Băuţar — Caransebeş). Cf. viciu, gl. II. 1. (Bucov., nordul Mold. şi prin Transilv.) Bulboană. Zvlrleam pietrele, pe rlnd, In şlioalna unde mă scăldam. creangX, a. 65, cf. 61, 117. Vlrşa. .. se aruncă acolo unde e apa mai adlncă, bunăoară Intr-o bulboană sau ştioalnă. marian, ins. 58. Să le (ii de noi, că nu cunoşti locul, şi pe unele locuri se fac ştioalne adinei. hogaş, dr. i, 311. Ursul, rănit, intrase Intr-o ştiolnă a părăului. al lupului, p. g. 137, cf. cXlinescu, i. c. 171. Boişlenii se recunosc uşor In micile ştioalne, unde înoată vioi. bXcescu, p. 73, cf. şez. ii, 24, vasiliu, pl. 262, com. din straja—rXdXuţi, chest. iv 39/ 113, 264, alr i 427/540, 558, a iii 8, vi 4, 26, 33. + Baltă provenită din oprirea unei ape curgătoare de către un obstacol natural sau artificial, ori din apa de ploaie adunată într-o adincitură a solului. [Clinele] a simfit că mergem la ştioalne, să prindem broaşte. v. rom. februarie 1954, 49, cf. şez. v, 126, com. din straja—rXdXuţi, chest. iv 42/264, ALR SN III h 830/ 551, h 831/386, a v 14, 15, 16, 31. + (Prin vestul 3446 Ş-tlOABF - 216 - ŞTIOLF* Trânsilv.) Teren mlăştinos. Ci. cv 1951, nr. 3 — 4, 47, TEAHa, c. n. 270. 2. (Prin Mold. şi Transilv.) Fintînă nepietruită ' Cf. ŞĂINEANU, D. U., ALR I 793/558. 3. (Prin sudul Mold.) Copcă (în gheaţă). Cf. chi-RIŢESCU, GR. 255, ALR I 1 733/594. 4. F i g. (Regional; în forma şliolnă) Deşert (la cal) (Bonţ— Gherla). Cf. dr. v, 325. . — PI. : ştioalne şi ştiolni. — Şi : şlioâlmă (săm. iii, 457), ştioălă (graiul, i, 443), ştiolnă, ştolnă (frIncu-CANDREA, M. 43) S. f. — Din magh. stolo«, ucr. niTOjrbUH. Cf. germ. S t o 11 e n. ŞTI O ARFĂ s. f. v. ştiolf*. ŞTIOBl s. n. 1. (Prin Maram.) Trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pămînt, serveşte ca ghizd la o fîntînă puţin adîncă. Cf. şăineanu, d. u. 2. (Transilv., Bucov. şi prin Mold.) Vas de leînn. de diferite forme şi dimensiuni, în care se varsă "lăturile, în care se dă de mîncare la porci etc. V. h î r-d ă u. Cf. LB, ISER, POLIZU, MARIAN, NA, 283, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. u., cade, dm, şez. iii,.89. După ce-o dus [pupăza] In casă, o bagat-o Intr-un Ştiob ş-o udat-o. vasiliu, p. l. 219, cf. 220, 262, şez. xviii, 168, com. din zagra— năsăud şi din straja—rădăuţi, com. d. pop, com. din MONOR —REGHIN şi din ' MORĂRENI —TOPLIŢA, CO- man, gl., alr i 691/148, alr ii/i mn 145, 3 918/260, alr îi 4122/219, 235, a v 14, 15, 20, vi 4, 33, mat. dialect, i, 96, 194. t- PI. : şlioburi. — Şi ; stiob s. n. gheţie, r. m- — Cf. ucr. ui TOBţ, uiTyC „trunchi de copac“. ŞTIOB* s. n. (în dicţionarele din secolul trecut) Măsură de capacitate pentru cereale, de aproximativ 5 litri. Cf. LB, ISER, POLIZU. — PI. : ştioburi. * — Cf. germ. S t ii b c h e n, rom. ştiobţ. ŞTIOBĂRĂU subst. (Regional) Trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pămînt, serveşte ca ghizd la o fîntînă puţin adîncă (Răchita — Sebeş); Cf. a ii. 6. — PI. ;? ■ . — Cf. ştiu bei1, ştiubăroc, ştiu bu roi. X ŞTIOB1C interj. (Regional) Guvînt care redă zgomotul produs de-căderea unui corp (greu) în apă ; bîldîblc._ Cf. ALECSANDRI,■ T. 843, SĂGHINESCU, V. 70, TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. ŞX, dar ce-a da tlrgul şi norocul, tot mă duc. Şi, ştiobtlc, s-âaa' cam mai dus. Ce i-a fost lui a ajunge plnă-n, fiind? şez. ii, 102, cf. v, 126, boceanU, gl., com. sat. iii, 52. O (Cu valoare verbală) Slujnica... li pune mina după cap, li face o bleandă, şi numa huşliuliuc In jos şi ştiobtlc In fundul flntlnii. i. cr. iii, 326. — Şi : ciobîlc interj, scriban, d. — Onomatopee. ■ ŞTIOBÎLCA vb, I. Tranz. şi refl. (Regional) A (se) cufunda în apă. Com. din straja—rădăuţi. — Prez. irid. : ? V. ştiobîlc. ŞTIOBlLCĂf. vb. IV. Tran z., r ef 1. şi i n t r a n z. (Regional) A (se) cufunda cu zgomot in apă; a (se) mişca, a (se) agita în apă, făcînd-o să plescăiască, a (se) bălăci. Cf. cade, scriban, d. 1287, dm, O spqlă bine ca să se facă albă, şliobllclind-o de clleoa ori prin apă, de era s-o înece. şez. iii, 187, cf. ciau-şanu, gl. Copiii cu vilele s-au şlobtlcăil toată ziua In scocul de la viitoare, plopşor, c. 91, cf. 70, 119, BOCEANU, GL., com. din SASCA MONTANĂ—MOLDOVA NOUĂ. ; — Prez. ind. : ştiobilcăiesc şi ştiobllcăi. — Şi“ ştio ; bîlcli, ştobîlcăl (prez. ind. ştobilcăi), ciobîlcăi (scrj-! ban, d;, com. din sasca montană—moldova nouă) i vb. IV. — Ştiobîlc -f suf. -ăi. ŞTIOBILCĂIALĂ s. f. (Regional) Ştiobîlcăit. Cf. CIAUŞANU, GL. — PI. ; ştiobllcăieli. — Şi : ştobîlcăiălă s. f. ciau- ŞANU, GL. ' — Ştiobllcăi + suf. -eală. ŞTIOBÎLCĂÎRE s. f. (Regional) Zgomot produs de < un lichid, prin clătinare într-un vas. Cf. săghinescu, : v. 70. — V. ştiobllcăi. ŞTIOBÎLCĂÎT s. n. (Regional) Faptul de a (se) : ştiobllcăi; (regional) ştiobîlcăială. Cf. ciau- :■ ŞANU, GL. — Pl. ; şliobllcăituri. — Şi: ştobllcăit s. n. ciau- ŞANU, GL. — V. ştiobllcăi. ŞTIOBlLClÎ vb. IV v. ştiobîlcăi. : ŞTIOCALĂ s. f. v. ştecăl. ŞTI6CĂ s. f. y. ştioacă. ŞTIOI s. m. (Olt. şi prin Ban.) Numele a două specii , de păsări răpitoare de noapte, înrudite cu bufniţa : a) ciuf de baltă (Asio flammeus flammeus): Cf.. ma-rian, o. i, 227, tdrg, bl iii, 43; b) ciuf pitic' (Olus 1 scops scops). Cf. băcescu, păs. 266, 267, enc. .. ROM., H XVI 10, COMAN, GL. — Pl. : şlioi. — Şi : ştoi (băcescu, păs. 267), ştui > (id. ib.) s. m. — Etimologia necunoscută: ŞTIOL s. n. 1. (Prin nord-vestul Transilv.) Galerie (in mină). Cf. cl 1961, 164. ^ (Prin Maram. şi Bucov.) ;. Locul pe unde se intră in mină. Sub piatra aceasta, ; spun oamenii că se poate vedea şi acuma urma uijui ■: ştiol (gură de baie) zidit, marian, t. 246, cf. t. papa-HAGI, M. 234. 2. (Regional) Peşteră (Groşi —Baia Mare), alr sn ; ni h 813/349. 3. (Prin nord-vestul Transilv.) Horn, coş. Cf. arh. ■ folk. vi, 299. Mlndră..., Şliu-( caru şt boii: Boli ; (l-s după cuptiori, Caru suie-n sus pe ştiol I id. 195. ! + P. e x t. Partea^ de deasupra a cuptorului ţărănesc, pe care se poate şedea sau dormi. De-ar da bunul Dumnezău Toi o tină şi o ploaie, Să mile da casa voaş-f tră, Să rămlie numai ştiolu, Să mă iubesc cu fecioru. '■ bîrlea, c. p. 289, cf. 304, arii. folk. i, 159, 236.- — Pl. : şlioluri. — Din germ. Stolle, magh. stoll. ŞTIOLBfC s. n. v. şfiuldie. ŞTIOLBOANĂ s. f. v. ştiulboană. ŞTIOLDÎC s. n. v. şfiuldie. ŞTI OLE AG s. n. v. ştiuleay. ŞTIOLEI interj. (Prin nord-vestu.l Munt.). Cuvînt. ; care redă zgomotul produs de' paşii cuiva care merge ; prin noroi1. Cf. udrescu, gl. Abia venii prin mocirlă; \ ştlolf, ştiolf! id. ib. :— Şi: eiolf interj, -udrescu, gl. — Onomatopee. ŞTIOLF*, ŞTIOAI.FĂ. subst. (Depreciativ) 1. S. ni. şi f. (Prin Munt. şi Olt.) Obiect de încălţăminte sau de îmbrăcăminte uzat. Cf. l, rom. 1959, . nr. 1, 64, Unde-mi sini ştiolf ii (bocancii)? -udrescu, gl. O (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se 3467 ŞTIOLFĂI -217— „ŞTIR3 leagă prin prep. „de“) Ce le mai faci lu cu şlioalfa dia de pălărie? id. ib. ' 2. S. f. (Regional) Epitet pentru o femeie slabă, iirîta sau bătrînă. Cf. todoran, gl., l'Î' rom. 1959, . nr. 3, 67, udrescu, gl. ! 3. S.f. (Popular) Epitet pentru o femeie de mora- ‘| vuri uşoare. îţi cere cineva socoteală că umbli după [ marcoave, (Iapă ştioalfe? m. i. caragiale, c. 59. Fra- \ ţiior., moare şloarfa — şi am venit cu daibojul, bul. ; Fii,, iv, 196. li trebuie boierului. . . şiţodlfe, să pe- ; treacă., arghezi, vers. 492. O şloalfă oarecare. . . şi ■ atlta tot. v. rom. februarie 1956, 23, cf. dm, com. din i TURNU MĂGURELE şi .din ŢEPEŞ VODĂ —CERNAVODĂ, L. | rom. 1959, nr. 5, 84, lexic reg. 110, mat. dialect. ' j, 97, udrescu, gl. ! — PI. : ştiolfi, ştioalfe. — Şi : (regional) ştioărfă \ (todoran, gl., l. rom. 1959, nr. 5, 84) s. f., ştolf | (tÎDRESCu, gl.) s.-m., ştoâlfâ, ştoărfă, ştoâlhă (bul. fil. iv, 128, 196) s. f. — Cf. ş t i o 1 f1. • ŞTIOLFĂÎ vb. IV. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Intranz. A păşi anevoie, plescăind, prin noroi1 sau prin apă. Cf. udrescu, gl. ^ Tranz. şi r e f 1. A (se) uda, a (se) murdări de noroi1. Cf. udrescu, gl. Unde te-ai şliolfăit aşa? id. ib. 2. Tranz. A molfăi (1). Cf. udrescu, gl. + I n- tranz. şi tranz. A vorbi, a spune (ceva) anevoie, nedesluşit; p. e x t. a sporovăi, a trăncăni. Cf. udrescu, j gl. ;; 3. Intranz. şi refl. A deveni ştirb (1); p. . ext. a îmbătrîni. Cf. udrescu, gl. i — Prez. ind. : ştidlfăi şi ştiolfăiesc. — Şi : ştoiiii (Udrescu, gl.), ciolfăi (id. ib.) vb. IV. F — Ştiolf1 + suf. -âi. — Pentru sensul 3, cf. şi j ş t i o 1 fa. ¡; ŞTIOLFĂIĂLĂ s. fi (Prin nord-vestul Munt.) 1. i: -Faptul de a (se) ştiolf ăi (1). Cf. udrescu, gl. | + (Concretizat) Apărie; noroi1. Cf. udrescu, ol. i 2. Molfăială. Cf. udrescu, (Sl. ’ — PI. : şliolfăieli: — Şi : ştolfăiâlă s. f. udrescu, gl. i — Ştiolfăi + suf. -eală. ŞTIOLFĂÎT* s. n. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Fap- i tul de a (s e) ştiolfăi (1). Cf. udrescu, gl. : 2. Molfăială. Cf. udrescu, gl. : — PI.: ştiolfăituri. — Şi: ştolfăit. (udrescu, gl) ! cioiiăit (id. ib.) ş. n. — V. ştiolfăi. - . ! ŞTIOLF'ÂlT?, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) î. ! tld, murdar de noroi1. Cf. udrescu, gl. . 2. Care abia molfăie mîncarea in gingii. Cf. udrescu, : gl. -^ Care vorbeşte anevoie, nedesluşit. Cf. udrescu, gl. 3. Ştirb (1); p. ext. bătrîn. Cf. udrescu, gl. r— PI. : ştiolfăiţi, -le. — Şi: ştolfăit, -ă (udrescu, ! gl.), ciolfăit, -ă (id, ib.) adj. — "V; ştiolfăi. i ŞTIOI.IOĂÎ vb. IV v. ştioriicăi. ŞTldLNĂ s. f. v. ştioalnă. I ŞTI6L1VIŢĂ s. f. (Regional) 1. Bulboană. Com. din ; STRAJA —RĂDĂUŢI. ; 2. Epiţe,t depreciativ pentru o femeie desfrinată. : Com. din straja—rădăuţi. i — PI- :? ■ ' — Ştiolnă + suf. -iţă.. ¡frior.Ol'AXĂ s. f. v. lostopan. ŞTIOLŢ adj. (Prin Bucov.; despre oameni) „Gras i şi leneş“, şez. iii, 89. | — Cf. germ. stolz „mîndru, trufaş”. ŞTIOMB s. m. v. şteampl. ŞTIOMP s. m. v. şteampl. ŞTIOPf vb. IV v. stupi. ŞTIOP1LC interj. (Regional; repetat) Şontîc. Cf. cade. <0* (Cu valoare verbală) Nu ştiu cum 11 nimeresc In şold şi de atunci Luca, ştioptlc, ştiopllc, ca cel mai scurt la un picior. mera, l. b. 115. — Cf. şc hi o pire, ş o v 11 c, ş t i o b.l 1 c, ŞTIORLÎCĂÎ vb. IV. intranz. (Prin nord-estul Olt.; despre păsări) A ciripi. Cf. ciauşanu, v. 201. + F i g. (Despre copii) A gînguri.. Cf. ciauşanu, v. 201, ai.r ii/i h 151/812. — Prez. ind. ! ştiorlicăiese. — Şi : ştiolicăi (prez. ind. ştiolicăi alr ii/i h 151/812) ,vb. IV ib. — Probabil formaţie onomatopeică. . ; ŞTIOIUJC.ĂIAI.Ă s. f. (Prin nord-estul Olt.) Acţiunea de a ştioriicăi şi rezultatul ei. Cf. ciauşanu, i v. 201. ' . ; I ——7 PI. : şliorllcăieli. j — Ştioriicăi + suf. -cală. j; ŞTlORMIlVĂ s. f. v. stirmină. ŞTldUCĂ s. f. v. ştioacă. ŞTIP s. m. v. şteapl. ŞTIPÎNDIU s. n. v. stipendiu. ŞTIPUf vb. IV. Tranz. 1. (Transilv.; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A tigheli ; a tivi. Cf. lb, iser, polizu, alr sn iv h 1 206/157, lexic reg. ii, 54. 2. (în industria pielăriei; complementul indică obiecte de încălţăminte; în forma ştepui) A trage la maşină. Cf. cv 1949, nr. 8, 31. — Prez, ind.: ştipuiesc. — Si s ştepui vb. IV. cv 1949, nr. 8, 31. ’ — Din germ. steppen. .„ ŞTIPUÎRE s.f. (Regional) Acţiunea de a şti.pul (1) şi rezultatul ei (Vad —Făgăraş). Cf. lexic reg. n, 54. — PI.: ştipuiri, — V. ştipui. ŞTIPUÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau despre părţi ale acestora) Ti-ghelit; tivit. Uită-te la patru vite, Nu la poale şliptiite. şez. xii, 153. 1 — PI. : ştipuiţi, -te. -- V. ştipui. ■ ■ n. ■ ŞTIRI s. n. (Prin Maram.). Lanţ. Cf. alr ii 5 670/ 353, lexic reg. 22, l. rom: 1961, nr. 6, 49. ^ (Regional; in forma şpir) Fiecare dintre cele două lanţuri care leagă pieptarul hamului de orcic (Deda —Ţo;-pliţa). Cf. mat. dialect, i, 193. La scos de blrne iarna, trebuie şpiruri tari la cai. ib.. — PI,; şliruri. — Şi: şpir s. n. — Etimologia necunoscută. ŞTIR* s. n. v. pcşchir. ŞTIR* subst. sg. 1. Nume dat mai multor plalite erbacee : a) (şi în sintagmele ştir mic, coteanu, pl. 31, lb, panţu, pl., cade, borza, d. 17, 293, ştir bun, şez. xv, 130, cade, ştir prost, enc. rom.; grecescu, fl. 495, panţu, pl., borza, d. 17, 293, ştir roşu, borza, d. 17, 293, ştir porcesc, id. ib.) plantă cu tulpina ramificată,, cu florile verzi, dispuse în glomerule, cu frunzele acri-şoare la gust şi comestibile; (regional) moţul-curca-nului (Amaranthus angusUfolius),. Cf. . lb, cihac, ii, 393, BARCIANUy grecescu, fl. 495, PĂCALĂ, m. R. 19. panţu; pl., cade, borza, d. ,17, 293; b) (şi în sintagmele ştir sălbatic, brandza, fl. 423, barcianu,. panţu' 3492 r STIR4 — 218 — ŞTIRB PL., CADE, BORZA., D. 17, 293, PRODAN-BUIA, F. I. 146, H III 66, ştir verde, brandza, fl. 423, şez. vi, 67, panţu, pl., cade, borza, d. 17, 293, ştir porcesc, şez. vi, 67, cade, borza, d. 17, 293, h vii 480, ştir alb, borza, d. 17, 293, ştir de porci, id. ib.) plantă cu tulpina dreaptă, păroasă, cu florile verzi, reunite Intr-un spic, care serveşte ca hrană pentru porci; (regional) şti-riţă2 (Amaranthus retroflexus). Cf. cihac, ii, 393, GHEŢIE, R. M., BRANDZA, FL. 423, ENC. ROM., GRECESCU, FL. 494, PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 220, DS, BORZA, D. 17, 293, PRODAN-BUIA, F. I. 146, DER; c) (şi In sintagmsle ştir roşu, anon. car., lb, valian, v., POLIZU, BRANDZA, FL. 424, ENC. ROM., ŞEZ. XV, 130, panţu, pl., cade, borza, d. 17, 293, h xii 385, ştir roşu de grădină, borza, d. 17, 293, H ii 26, ştir de grădină, borza, d. 17, 293) plantă ornamentală cu frunzele roşii peţiolate şi cu florile purpurii, dispuse în glo-merule la baza frunzelor superioare sau în spice lungi (Amaranthus paniculatus). Cî.coteanu, pl. 31, borza, d. 293; d) (şi în sintagma ştir roşu, borza, d. 17, 293) moţul-curcanului (Amaranthus caudatus), Cf. id. ib. ; e) (şi în sintagmele ştir prost, id. ib., ştir mic, id. ib.) Amaranthus lividus. Cf. id. ib.; f) (şi în sintagmele ştir roşu, id. ib., ştir de ogoare, id. ¡ib.) Amaranthus hypochondriacus. Cf. id. ib. ; ţ|) (şi în sintagma ştir alb, id. ib.) Amaranthus albiis. Cf. id. ib.; li) (şi în sintagma ştir cre(, id. ib.) Amaranthus crispus. Cf. id. ib. ; i) (şi în sintagmele ştir roşu, id. ib. 27, 293, ştir alb, id. ib.) lobodă (Atriplex hortensis). Cf. LB, ISER, POLIZU, CIHAC, II, 393, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, borza, D. 27, 293; J) (şi în sintagma ştir negru, borza, d. 24, 293) pelin negru (Artemisia vulgaris). Cf. id. ib. ; k) talpa-gîştei (Atriplex patula). Cf. id. ib. 27, 293; 1) coada-vulpii (Phleum paniculatum). Cf. id. ib. 129, 293; m) bănuţ (Beltis perennis). Cf. barcianu, alexi, w.; n) Chenopodium polyspermum, Cf. borza, d. 46, 293. Cinstite împărate I fac ştiri tmpărăţiii tale că tntti credinciosul chipcrc ... şi cu ştirul armaşul cel mare. . . nu ascultă de porunca Impărăţiii tale (a. 1773). gcr ii, 97/29. Acasă se hrănesc porcii cu tot feliul. . . de bucale, cu urzici, cu ştir şi cu alte . . ■ buruieni. economia, 100/3. Cu ştir şi lobode (ine porci (a. 1807). bv ii, 494. La vie am găsit ştiru cit omu de mare (a. 1821). IORGA, S. N. 179, Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., pontbriant, d., baronzi, l. 145. De-aş fi împărat, aş trage 500 la talpe cărui ar mai îndrăzni să mai samene ştir pe faţa pămlniului. alecsandri, t. 615, cf. cos-tinescu, ddrf, tdhg, şăineanu, d. u., scrib an, d. Oamenii... mai horpăiau din gamele borşul lung fiert cil urzici, ştir, măcriş şi crupe, camilar, n. i, 271, cf. h i 6, II 11, 116, 142, iii 132, 139, iv 9, 158, vi 21, ix 338, 376, x 465, xi 5, xiv 103. Malaiu dulce e minunat de bun cu borş cu ştir. şez. v, 52. Borşul ar fi fost mai bun dacă avea şi oleacă de ştir. Com. din piatra neamţ, cf. com. din bilca—rădăuţi şi din straja— rădăuţi. Aduna ciuperci,... culegea ştir. plopşor, c. 40, cf. chest. viii 7/19, 87/17, alr ii 5 173/848. Ai fost floare trandafir, Dar acum eşti borş cu ştir. pann, p. v. ii, 98/13. De departe trandafir şi de aproape borş cu ştir. negruzzi, s. i, 251, cf. baronzi, l. 60, şez. i, 221, folc. mold. i, 194. Mi-ai fost pup de trandafir, Acum eşti creangă de ştir. hodoş, p. p. 122. Miaşir, de la oala cu ştir, Că n-ai băgat nici un fir. zanne, p. iv, 19. 2. Mîncare preparată din ştir3 (1). Din ştir şi din ştevie nu-l scoate, stănoiu, c. i. 116. — Şi: (rar) stir s. n. iseh. — Din bg. n(np, ser. Stir. ŞTIR* subst. (Prin sudul Transilv.; in e x p r.) A lua de-a ştirul = (complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) a lua la purtare. Cf. lexic reg. ii, 54. — Etimologia necunoscută. ŞTIR5 subst. (Regional) Grămadă de trunchiuri (Peştişani-i-Tîrgu Jiu), alr sn ii h 619/836. — Pl. : ? — Şi : ştel subst. alr sn ii h 619/836. — Etimologia necunoscută. Cf. s t e r, germ. Ster. ŞTIR#, -Ă adj. (Şi substantivat; Învechit şi popular ; despre fiinţe, mai ales despre femelele animalelor sau despre femei) Steril, sterp. Nu făcea cuconi, hiind stiră şi stearpă, dosoftei, v. s. decembrie 204v/14, cf. 204v/35, DHLU, GHEŢIE, R. M., SĂGHINESCU, V. 70, MARIAN, INS. 3, TDRG, DR. II, 615, IV, 443, CADE, STOIAN, PĂST. 54, GIUGLEA, U. 86, SCRIBAN, D., DL, DM, H XII 26, 30, xvm 25, şez. m, 89, rădulescu-codin, com. din turnu-măgurele şi din piatra neamţ, din straja—rădăuţi, com. drăganu, com. din monor — REGHIN şi din MORĂRENI — TOPL1ŢA, CIAUŞANU, V. 201, CHEST. v 16/44, 70/66, 88, 76/19, 86, 94, alr i 1 074, 1 780, alr i/ii h 225, alr ii/i h 142, alr n/192, 365, 551, 723, a n 6, iii 1, 2, 16, 18, v 15, 27, 31, 34, vi 3, 4, 19, 21, 26, 33. + P. e x t. (Regional; despre plante) Neroditor (Voineasa —Călimăneşti). Cf. alr i 847/798. Varză ştiră. ib. — Pl. : ştiri, -e. — Şi : (învechit şi regional) stiră adj. — Cf. gr. a-rstpa, alb. shtjerre. ŞTIRT, -Ă adj. (învechit, rar) Acru. Cf. anon. car., drlu. — Pl. : ştiri, -e. — Cf. ştir3, ş t i r o s1. ŞTIRÂV, -Ă adj. (Prin Munt. şi Olt.) Slab, plăpînd, firav. Cf. udrescu, gl. — Pl. : ştiravi, -e. — Etimologia necunoscută. Cf. ştir6, firav. ŞTIRB, -Ă adj. 1. (Despre oameni şi animale) Care a rămas fără unul sau fără mai mulţi dinţi; (rar) ştirbit (1), (regional) ştirboc, ştirbocit. Femeile. . . iţi par foarte slute, foarte bătrîne,. . . foarte ştirbe, nf.-gruzzi, s. iii, 271, cf. sandu-aldea, ap. cade, sado-veanu, o. xiii, 138. Ţigan şaşiu şi ştirb, arghezi, s. vii, 28. Bătrînul era cam ştirb, călinescu, e. o. n, 266, cf. camil peţrescu, o. i, 428, stancu, r. a. ii, 402, v. rom. martie 1955, 255. Un om foarte gras, ştirb şi chel. . ., gonea spre ei. t. popovici, s. 29. Pentr-o fir’ de loc de şură, Nu iau fata ştirbă-n gură. jarnîk-bîrseanu, d. 436, cf. i. cr. ii, 286, com. din bilca— rădăuţi, arh. olt. xxi, 275. <$> (Prin analogie) Un ştiulete cu grăunţe mari şi rari, prin urmare unul ştirb. pamfile, a. r. 89. Ferăstrăul ascuţit şi ştirb. v. rom. octombrie, 1954, 111. Cucuruz ştirb, a ii 6. 0> (Substantivat) Toată fata Sare balta, Numai ştirba Scoate limba, jarnîk-bîrseanu, d. 434. (Compus :) şlirba-bnbn-eloanţn = personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o femeie bătrînă şi urîtă ; epitet pentru o femeie bătrînă şi rea. Cf. alecsandri, t. 378. Ştirba-baba-cloanţa, ştiind că împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una, ca să doarmă dus. creangă, p. 97. <0> (Adverbial) Era bătrînă şi rtdea ştirb, sadoveanu, o. xv, 87. 2. (Despre obiecte, mai ales despre vase) Cu marginea ruptă, stricată, c i o b j t; (despre unelte tăioase) cu părţi din tăiş rupte ; cu tăişul tocit, neascuţit; p. e x t. incomplet, ciuntit, trunchiat; ştirbit (2). Cf. coşbuc, p. i, 330. Aprinse o luminare. .., pe care o lipi de marginea ştirbă de deasupra unui sfeşnic de alamă, hogaş, dr. i, 245, cf. şăineanu, d. u., cade. Sarea era... pusă într-o ceaşcă de cafea ştirbă, c. pe-trescu, î. ii, 166. Săbii ruginite şi ştirbe, sadoveanu, o. xv, 404, cf. x, 527. Clopotul ştirb... Sună a ciob. arghezi, vers. 357, cf. dm. Strachină ştirbă, arh. olt. xxi, 275. O Fi g. Trist îşi ascunde luna ştirbă-n nori Lumina roşietică. gorun, f. 176. Aburul luminos al lunii ştirbe, sadoveanu, o. xviii, 520. După miezul nopfii... vocabularul, mîncat de întuneric, prezintă... înţelesuri ştirbe, arghezi, s. viii, 269. Ion e. . . cam natantol, cam gîngav, cam ştirb la minte, stancu, d. 204. Se întunecă Munfii ştirbi şi suri. labiş, p. 178. — Pl. : ştirbi, -e. — Din v. sl. ♦Stri.b'b (bg. nvbp6). 3498 ŞTIRBA 219 - ŞTIRB OG ŞTIRBA vb I. v. ştirbi. ŞTIRBARK s. f. v. ştirbire. ŞTIRBAT, -Ă adj. v. ştirbit. ŞTIRBĂTtÎRĂ s. f. v. ştirbitui-A. ŞTIRBEAlA s. î. (Regional) 1. Ştirbitură (1) (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, ol. 2. Ştirbitură (2). Cf, ciauşanu, v. 152. — Pl. : ştirbeli. — Ştirbi + suf. -eală. STIRBÉME s. f. (Rar) Ştirbitură (1). He, he!~ rtse moş Coslache, amuzai, desfăelnd ştirbenia gurii. călinescu, e. o. ii, 189. — Pl. : ştirbenii. — Ştirb + suf. -enie. ŞTIRBI vb. IV. 1. I n t r a n z. şi (rar) refl. (Despre oamrni şi animale) A deveni ştirb (1); (regional) a (se) ştirboci. Rid de ele. . . că au ştirbit, că n-o să le mai ia nimeni, muscel, 30. Se lovi-n părete,... De se ştirbi la gură. arghezi, vebs. 534, cf. H iii 68, com. marian. 2. Tranz. (Complementul indică obiecte, mai ales vase) A face să piardă o bucăţică din margine, a ciobi; (complementul indică unelte tăioase) a face să piardă o părticică din tăiş ; a toci ; p. ext. a face să devină incomplet, ciuntit. Cf. lb, polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 393, lm, odobescu, s. i, 417, DDRF, BĂRCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE. Săplnd s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l. arghezi, vers. 81. Ba chiar groparii i-n jurau, ştirbind Lopeţile-n tăria rece a slanei, labiş, p. 109, cf. preda, m. 258, gr. băn., com. din bilca — rădăuţi. Refl. Fiindcă cuiele de fier nu să putea ciopli, s-au ştirbit tăietoarea de tot. bărac, t. 10/1. Sabia li s-a ştirbii, Puşca [i s-a ruginit. şez. viii, 167. [Zimţii seceriij s-o ştirbat. alr i 918/ 131. Briciul prea ager se ştirbă, se spune despre un om care are de suferit din cauză că acţionează şi reacţionează prea repede. Cf. zanne, p. iii, 31. (Prin analogie) [Boul] să ştirbeşte la ungii. alr i 1 089/850. 3. Tranz. F i g. A aduce o diminuare însemnătăţii, valorii etc. (cuiva sau a ceva), (învechit şi popular) a micşora (v 2) ; (complementul indică un drept, o lege etc.) a încălca, a nesocoti. N-am ştirbii din sfinlele-fi giudeaje. dosoftei, ps. 419/5, cf. pann, ş. ii, 22/24. Ştirbisem [tratatul de la Paris] prin Unirea de la 1859. maiorescu, d. ii, 68, cf. mace-donski, o. iv, 156. Legea n-o ştirbesc părinţii, coşbuc, b. 105. Orice înclinare care ştirbeşte vitejia In lupta vieţii e o slăbiciune, brătescu-voineşti, î. 5, cf. sa-doveanu, o. xi, 13. Imensele lui preocupări li ştirbesc memoria, arghezi, s. X, 54. Amintirea faptelor lui urlte din tinereţe. . . li ştirbea prestigiul, stancu, r. a. iv, 423, cf. românia literară, 1968, nr. 8, 21/2. <0> Refl. pas. Priveghea ca să nu se ştirbească ţeara. ureche, let. i, 153/2. — Prez. ind. : ştirbesc. — Şi : (învechit şi popular) ştirbă (prez. ind. ştirb şi ştirbez) vb. I. — V. ştirb. ŞT1RBÎC s. n. v. şliulilie. ŞTIRBÎNĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Ştirbitură (1). Cf. lb, iser, polizu, dr. v, 288, ix, 420, mat. dialect, i, 216, udrescu, gl. O (Prin analogie) Ctnd se rupe o măsea [la roata morii] se zice că eslc o ştirbind. damé, t. 152. Vine ea roata la ştirbină, se zice unui om nerccnnoscător, care va mai avea totuşi nevoie de cel ce l-a ajutat. Cf. zanne, p. v, 540, 2. (învechit şi regional) Ştirbitură (2). Cf. lb, iser, costinescu. Oala asia are o ştirbină. udrescu, gl. 3. (în dicţionarele din secolul trecut) Ştirbitură (4). Cf. pontbriant, d., costinescu, cihac, ii, 393. — Pl. : ştirbine şi şlirbini. — Din v. sl. *Strbbina (bg. m'bpSHHa). ŞTIRBÎRE s. f. Acţiunea de a (se) ştirbi şi rezultatul ei. 1. Cf. ştirbi (1). Cf. pontbriant, d., ddrf, dr v, 288. 2. Cf. ştirbi (2). Cf. valian, v., polizu, pontbriant, D., COSTINESCU, ddrf. 3. F i g. Cf. ştirbi (3). Cf. ddrf, petică, o. 480. Legatul să se îndeplinească. . . fără ştirbire, sado-veanu, o. xv, 147. — Pl. : ştirbiri. — Şi : (învechit şi popular) ştirbâre s. f. lb, iser, lm. — V. ştirbi. ŞTIRBÎT, -Ă adj. I. (Rar) Ştirb (1). Cf. scriban, d. <£ (Substantivat) Rlzlnd înghesuit de strlmbările bieţilor ştirbiţi, se mira. . . cum de nu i s-a Inttmplat şi [ui să dea peste un bob de mărgăritar In pilaf, odobescu, s. i, 80. 2. Ştirb (2). Cuţit ştirbat. alecsandri, s. 132, cf. maiorescu, d. ii, 46, rebreanu, r. ii, 204. Fac tăiş, lu-l vrei ştirbit, Vrei fier bont, nu vrei cuţit, arghezi, vers. 319. Ca ştirbite stalagmite, La un an după război, Casele rlhjeau rănite, labiş, p. 44. 3. F i g. Diminuat ca însemnătate, ca valoare etc. ; (despre un drept, o lege etc.) încălcat, nesocotit, Cf. gheţie, r. m. Oricare ar fi urmarea unei anchete, cinstea celui anchetat tot ştirbită iese. stănoiu, c. i. 90, cf. SCRIBAN, D., OŢETEA, R. 169, DL, DM. — Pl. : ştirbiţi, -te. — Şi : (învechit şi popular) ştirbăt, -ă adj. — V. ştirbi. ŞTIRBITURĂ s. f. 1. (La oameni şi animale) Loc gol rezultat prin căderea unuia sau a mai multor dinţi ; (rar) ştirbenie, (învechit şi regional) ştirbină (1), (regional) ştirbeală (1). Cf. lb, polizu, cade. Rldea şi arăta o şlirbălură in dinţii de dinainte, sado-veanu, o. vin, 300, cf. xiii, 814, rebreanu, nuv. 238, dr, v, 288. <0> (Prin analogie) Poziţia discurilor depinde de punctul unde se găseşte o ştirbitură din seria dinţilor. ionescu-muscel, ţes. 317. Cînd se rupe o măsea, se zice că eslc o ştirbină sau o şlirbilură In roată, damé, t. 152. O să-fi vie roata la ştirbitură, se zice unui om nerecunoscător, care va mai avea totuşi nevoie de cel ce l-a ajutat. Cf. zanne, p. v, 540. + Epitet depreciativ pentru un om ştirb. cf. costinescu, şăineanu, d. u., cade. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, (învechit şi regional) ştirbină (2), (regional) cium-b 1 i t u r ă, ştirbeală (2) ; p. ext. cluntitură, ruptură; gaură. Văzui un bulz foarte mare şi alb..., li luai seama bine ca doară voi vedea pă dlnsul nescai şlirbituri sau găuri, gorjan, h. ii, 18/30, cf. caragiale, o. iii, 256. îmblătifi crengile cu bolovani, cioburi..., căşunlnd biefilor pomi rane şi ştirbături. comşa,.n. z. 52. Blidul. . . Vătămat de-o ştirbitură. arghezi, vers. 251, cf. 164. Zidurile cu ştirbituri adinei stau tncă In picioare, stancu, u.r.s.s. 148. 3. F i g. Diminuare a însemnătăţii, a valorii etc. (cuiva sau a ceva) ; încălcare, nesocotire (a unui drept, a unei legi etc.). Cf. costinescu. Nu admitea nici o ştirbitură a drepturilor sale. cadé. 4. (în dicţionarele din secolul trecut) Fragment de dinte rupt, rămas în gingie; ştirbină (3). Cf. polizu, pontbriant, d., costinescu, ebrf. — Pl. : şlirbituri şi (învechit) ştirbiture. — Şi : (în- vechit şi popular) ştirbăt Ară s. f. — Ştirbi suf. -tură. ŞTIRBOANĂ s. f. v. ştiulboană. ŞTIRB0C, -OACĂ adj. (Prin nord-vestul Munt.) Ştirb (1). udrescu, gl. Ai rămas şlirboacă, fata mamii, ce mă fac eu cu tine! id. ib. <0> (Substantivat) Ştlr- boaca ăluia a uitat să vie. id. ib. 3512 ŞTIEBOCEALĂ -220- ŞTIRE — Pl. : ştiiboci, -oace. — Ştirb + suf. -oc. ■ ŞTIRBOCEAlĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Fap-; tul d»; a (se) ştirboci. Cf. udrescu, gl. Pl. : ? — Ştirboci + suf. -ea/ă. ŞTIHHOCÎ vb. IVi I n t r a n z. şi refl. (Prin : norii-vestui Munt.) A (se) ştirbi (1). Cf. udresgu, ol. Biata femeie (s-)a şlirbocil de tinerică, id. ib. — Prez. ind. : ştirbocesc. — V. ştirboe. STIRBOCÎŢ, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Ştirb (1). Cf. UDRESCU, GL. : — PL : ştirbocifi, -te. ; 7 'V. -.şUrboii. ŞTÎRBURE adj. v. ştilbure. ŞTIRCĂN s. m. (Regional) Numele unei păsări de baltă, nedefinite mai îndeaproape, care se hrăneşte; cu peşte şi eu. broaşte. Cf. pascu, s. 292. în lunca, lui Trepăduş Stă un şlircan cu două guşi (Desagii). PĂSCULESCU, l. p. 81. ■ — Pl. : şlircani. ... ■ . — Cf. stir c. . ŞTIRCÂV, -Aadj. (Prin nord-vestul Munt.) Indispus. udrescu, gl. Nu ştiu ce am azi, slnt cam ştircav; nu . ■mă sinii in apele mele. id. ib. — Pl. : şlircavi, -e. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t i r a v. ŞTÎRCĂ s. f. 1. (Prin sud-vestul Transilv.) Băţ' (despicat la un capăt) sau lopăţică cu care se mestecă zerul pus la fic-rt. Cf. cade, scriban, d., densusianu, ■; ţ. *h. 334, a iri 2; 2. (Ölt. şi prin Ban.) Mustuitor. Culesul viei se face ■ strlnglnd strugurii cu mina, puindu-i In hirdău şi ■ zdrobindu-i cu un. lemn ce se numeşte şlircă. î. ionescu, • m/ 371, cf. ii v 374, rădulescu-codin, î. 199, 361, PLOPŞOR, V. O., ALR SN I h 233, LEXIC REG. 47. + Băţ, ramificat la un capăt, folosit la mărunţirca zarza-: ..valului in mîncare. Cf. vîrcol, m. 88, corn. din banat, ; PLOPŞOR, y. O,, L. COSTIN, GR. BĂN. II, 188, LEXIC REG. f»7. . ' : 3. (Regional) Otic (1) (Lupeni). a iii 3. < . 4.. (Prin Olt.) Prăjină înfăşurată la un capăt cui cîrpe, folosită la spălatul ţevilor de la alambic. Cf. ; CADE, CIAUŞANU, V. 201. ‘ 5. (Prin' Olt.) Prăjină prevăzută la un capăt cu o : ’biicată de sclridură, folosită la amestecat varul, nisipul şi apa în varniţă. Cf. ciauşanu, v. 201. ; 6. ’(Prin nord-vestul Transilv. ; în forma stircă) 'Chibrit, lexic reg. ii, 105.. ţ r— Pl. : ştirci. — Şi; ştercă (lexic reg. 47), stircă , (ib. ii, 105) s. f. ’ • , : . , ,— Etimologia necunoscută, Cf. ş t e r ţ1. ' $T1RCUÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Regional; în forma :: şterttti; complementul indică struguri) A zdrobi cu ■ mustuitorul (Suseni —Tîrgii Jiu). Cf. lexic reg. 47. (Prin Olt. ' şi Ban.; complementul indică zarzavat) A mărunţi cu ajutorul unui băţ ramificat la 1 un capăt. Cf. l. costin, gr. băn. ii, 188, lexic reg. 57. ; — Prez. ind. : ştircui.— Şi : ştcrcui vb. IV. lexic !■ reg. 47. — Ştircă + suf. -ui. ŞTIRCIJIAlA s. f. (Regional) Acţiunea de a. ş t i r-1 c ti i: (1)' (Pleriiţa — Băileşti). Cf. h v 374. 'tt Ştircui -f suf. -cală. ŞTÎRE s. f. Faptul de a şti. ; 1. (învechit şi popular; mai ales în legătură cu verbele „a avea", „a fi“, adc:ea construit cu prep. „de", „în“, „la“) Cunoaştere; cunoştinţă. La ştire voao să vă fie una aceasta (a. 1569—1575). gcr i, *11/21. Tot omul amu ştire să aibă că fără ajutoriul lu Dumnezeu nu poate isprăvi nici un lucru bun. co-resi, ev. 15, cf. 523. Care [lucruri] nu slnlem noi îndoiţi eă nu vor veni In şlire dumitale (a. 1614). iorga, c. i. ii, 241, N-au avut ştire mai nainte măcar cu 3—4 ceasuri, că ar fi fugit. ist. ţ. r. 115. Acesta lucru iaste la ştirea tuturor, varlaam, c. 247. în ştire să fie voao că păglnilor s-au trimes ceastă spăsenie a lui Dumnezău. N. test. (1648), 173r/9, cf. 160T/9, biblia (1688), 3691/ 56. Conslandin Vodă să făcea că nu-i este tn şlire de venirea oştilor. R. popescu, cm i, 372, cf. r. greceanu, cm ii, 218. Să fie In ştire că unde va fi giudecata, acolo va fi şi raiul aproape (cca 1750). gcr ii, 65/38, cf. văcărescul, ist. 249, drăghici, r. 36/12. Prefăcln-du-mă că n-am nimic In ştire pentru nici o tntimplare, o întrebai de pricina întristării, gorjan, ii. i, 71/33, cf. pann, e. ii, 140/21, POLIZU, alexandrescu, o, i, 198, alecsandri, p. i, 18. Fiicele mele, s-avefi In şlire c-am găsit să vă căsătoresc pe amlndouă. odobescu, s. i, 131. De-aslă viată mlndră de vrei să ai o ştire, Gindeşle num-atuncea la visuri şi la somn. eminescu, o. iv, 162, cf. coşbuc, p. i, 78, brătescu-voineşti, î. 95, bujor, s. 125. N-am ştire nici unde-i dus, nici clnd se-nloarce. sadoveanu, o. xiii, 920, cf. arghezi, vers. 58. li zise că despre acest lucru ea n-are de ştire. şez. v, 34, cf. iii, 112, alexici, l. p. 225. <0> Loc. a d v. Cu ştire = pe ştiute, v. şti (I 1). Nu va veni împărăţia lu Dumnezeu cu ştire, coresi, tetr. 161, cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., costinescu, cihac, i, 276, ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w., şăineanu, d. u. Fără (de) ştire = pe neaşteptate; fără să (se) ştie. N-au rădicat el armele asupra craiului, ci craiul fără cale şi fără de ştire au venit asupra lui, ureche, l. 108, cf. i. golescu, c. Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-li drumul In rai fără de ştire, negruzzi, s. i, 93, cf. polizu, barcianu. Clnd văzui pe Cecilia la teatru,. . . pe dinafară şi fără ştire li făcui portretul. alecsandri, o. p. 18, cf. costinescu, cihac, i, 276, gheţie, r. m., alexi, w., şăineanu, d. u. Fără ştire şi fără pricină au intrat In ci moldovenii cu săbiile. sadoveanu, o. xi, 257, cf. alr ii/i mn 83, 2 699/284. (Curent) Cu (sau, învechit, rar, prin) ştirea (cuiva) sau fără (de) ştirea (cuiva) = cu (sau fără) cunoştinţa (cuiva) ; cu (sau fără) învoirea, încuviinţarea (cuiva). Ce ai fugit fără ştirea mea? palia (1581), 126/1. Am vlndut noi di a noastră bun[ă] voie... şi cu ştirea tuturor fraţilor noştri (a. 1638). gcr i, 87/12, cf. prav. mold. 25r/3. Aceaea casă să să împartă cu ştire (ştirea munt.) şi voia giudetului. prav. 155, cf. 71, eustratie, prav. 25. Au şi trecut Dunărea cu oştile lor, fără ştirea vizirului, neculce, l. 33, cf. 68, canţemir, hr. 329. [Locul] l-am vlndut de a noastră bun(ă) voie şi (cu) şler(ea) vecinilor noştri... şi cu şter(ea) tuturor sătenilor (a. 1694). iorgâ, s. d. xii, 5. Au fugit boiarii fără ştirea domnului, r. popescu, cm i, 372, cf. anon. brÎncov., cm ii, 340. Dă-i era cu şlire sau făr d(e) ştire, Dumnezeu şţie (a. 1782). gcr ii, 127/10, cf. budai- DELEANU, LEX., I. GOLESCU, în PR. DRAM. 62, DRĂGHICI, R. i, 13/4, alecsandri, t. ii, 94. Are două (iitoare In două mahalale deosebite şi;., cu ştirea lor-se-nsoară. caragiale, o. iv, 67, cf. ispirescu, l. 105. Iartă-mă dacă, fără ştirea mea, le-am supărat cu ceva. vlahuţă, o. a. i, 124, cf. sp. popescu, m. g. 23, davila, v. v. 79, PAMFILE, S. T. 160, AGÎRBICEANU, A. 363, HOGAŞ, dr. i, 261. S-a apucat şi a vlndut lui Avrum casa şi grădina, fără ştirea Paraschivei. rebreanu, i. 286, cf. bassarabescu, v. 9. Toate s-au Intlmplat fără ştirea lui. c. petrescu, c. v. 213, cf. sadoveanu, o. XVIII, 524, CĂLINESCU, E. o. ii, 80, CAMIL PETRESCU, O. I, 474. Pe nime călare să nu lase a intra In oraş fără de ştirea lor. reteganul, p. p. 29, cf. id. p. v, 47. <0 Exp r. (Regional) A uu şti în ştirea sa nimic = a nu avea nimic pe conştiinţă. Cf. ciauşanu, gl. + (învechit) Mărturie (4)y dovadă. Rădică şlire (leage c!, m ă r- 3522 Ştire -221 ŞTIRICEA1 turie hd) In Iacov şi leage puse In Israil. psai,t. 155. De-aciia-l deade şi mumlniei lui, spre mai multă încă ştire şi încredinţare, coresi, ev. 348, cf. id. ps. 207/7. â. (Mai ales în legătură cu verbele „a da“, învechit şi popular, „a face“, adesea construit cu prep. ,;de“, ,,în“) Veste, informaţie; noutate (II 2). V. mesaj (2), m u j dea. Dau ştire domnie[ ij late za lucrul turcilcr (a. 1521). kurmuzaki, xi, 843. Ce nu mi-ai dai în ştire cum să le pelreacem? palia. (1581), 126/1. Dăm dumilor voastre ştire (începutul sec. XVII), iorga, d. B. i, 7. Toate pe rînd i-am făcut în ştire cu omul nostru (a. 1614). id. c. i. ii, 241. I-au dai de ştire să să gătească să meargă, ureche, l. 100, cf. 159. Au dat ştire pre la toate cetăţile, prav. 278. Au trimis, şi craiul leşesc sol la papa, făcîndu-i ştire că are el de grije Muldovei. m. costin, o. 47, cf. gcr i, 217/30, ist. ţ. r. 12, 97, N. costin, l. 572. Cînd a fi vreme, : i-a face el ştire, neculce, l. 208, cf. 207. Prin olăcari ■. să-i facă ştire, cantemir, hr. 285, cf. 194. Dederă ; ştire împăratului, anon. brÎncov., cm ii, 333, cf. anon. cantac., cm i, 101. Nimărui aminte n-au fost să le dea ştire, muşte, let. iii, 18/23. Facem ştire cu accasiă carte a domniei mele (a. 1717). uricariul, xxv, 280. Fac ştiri împărăţiii tale (a. 1773). gcr ii, 97/28, cf. ; mineiul (1776), ÎSI^^O. Trimisă sol înainte la 6lim-biada de i-au dat ştiri Filip că vine. alexandria (1784), 8r/4, cf. şincai, hr. ii, 115/1. I se făcu de ştire că zişii robi sarmale iarăşi fac turburare. maior, ist. 180/5, cf. învăţătură, 29/18. Caimacamul dă de ştire paşii de cele ce curg: beldiman, e. 81/21, cf. id. N. p. ii, 158/ 15, doc. ec. 319, asachi, s. l. ii, 66. Cînd vor vedea oşiile că au intrat în ţară, să-i facă ştire. mag. ist. i, 299/32, cf. i. văcărescul, p. a. 50, id. p. 142, băl-cescu, m. v. 478. Iacă-ţi dau in ştire ceea ce am pus de gînd. pann, h. 66/15, cf. id. P. v. i, 58/30. De cu sară se făcuse de ştire tuturor boierilor să se adune a doua zi. negruzzi, s. i, 148, cf. alexandrescu, o. i, 238. Primăvara, vara şi toamna trecuse fără ştiri de la Mărgărita. alecsandri, o. p. 110. Nu spune trista ştire Dragei mele. bolintineanu, o. 25. Ştirea sosirii lor răspîndi o adîncă turburare. odobescu, s. i, 124. Cînd voi veni eu, am să vă dau de ştire, creangă, p. 19. Ştirea era oficială, caragiale, o. iii, 236, cf. iv, 299. Cum priimi ştire despre sosirea fiului său, îi ieşi înainte. ISPIRESCU, L. 116, cf. 199, VLAHUŢĂ, O. A. III, 28, COŞ-buc, p. îi, 287. Ce ştiri de pe unde-ai umblat? dela-vrancea, a. 26. Vîlva băii dă de ştire că se apropie o nenorocire, agîrbiceanu, a. 186, cf. rebreanu, r. i, 121, GALACTION, O. 71, TOPÎRCEANU, B. 51, C. PETRESCU, R. dr. 76, vissarion, B. 175. Eu mă scobor în grabă la Sabasa ca să dau de ştire, sadoveanu, o. x, 631, cf. xi, 319, vianu, s. 199, arghezi, vers. 622. Am o ştire importantă pentru' dumneata, călinescu, b. i. 16, cf. camil petrescu, o. ii, 642. Ştirile zboară mai ; repede ca pasările, stancu, d. 151, cf. id. r. a. i, 277, BENIUC, V. A. II, 271, PREDA, M. 125, ISANOS, V. 162, labiş, p. 354. Am venit să-fi dau de ştire Că mi-e Badiul la peire. alecsandri, p. p. 126, cf. sevastos, p. 161, şez. ii, 154, folc. mold. ii, 684. O- Buletin de ştiri v. b u 1 e t i n. -0> E x p r. A şti (sau a alia) de ştirea (cuiva) sau a-i şti (cuiva) de ştire, (rar) a-i şti (cuiva) ştire = (de obicei în construcţii negative) a avea informaţii în legătură cu cineva ; a avea In vedere, a avea în grijă (pe cineva). De-acu dracu-fi ştie de ^tire. millo, în pr. dram. 412. Nici pasăre măiastră să nu-i afle de ştire, ghica, s. ix. Nimeni nu-i ştie de ştire, Nimeni soarta-i n-o-mblînzeşte. eminescu, o. i, 52, cf. gane, n, ii, 75. Paloşul ista are să-fi ştie de ştire, creangă, p, 236, cf. id. a. 6. Puţini au rămas pe aici şi nu le mai ştim de ştire, vlahuţă, ap. cade, cf. pamfile, j. ii, 415, hogaş, dr. i, 314, şez. ni, 232. Nu-i ştiu de ştire, ciauşanu, gl. Turcii ştiu de ştirea lui, se zice pentru a arăta că nu se ştie ce s-a întîm-plat cu cineva, că nu poate fi găsit. Cf. zanne, p. vi, 418. (Cu topica inversată) El a-ntrebat pe toţi d-a rindul, Dar nimeni ştire nu-i ştia. coşbuc, p. i, 100. Căpitane Răducane, ... Polera-i colea, pe vale I... Las’să vie, las’ să vie, Corbii de ştire să-i ştie. jarnîk-bîrseanu, d. 506. 3. (învechit şi popular; în e x p r.) A avea (cuiva) dc ştire = a avea grijă (de cineva), a păzi, a supraveghea (pe cineva). Nu mă lăsa Doamne să fiu de perire Cu bietul mieu suflet, ce să-mi ăibi de ştire. dosoftei, ps. 80/6. I-a avut Dumnezeu de ştire, pann, p. v. ii, 160/13. A lăsa (pe cineva) sau a se duce (sau a pleca, a porni etc.) în ştirea Iui Dumnezeu (sau Domnului, Celui de Sus) = a lăsa (pe cineva) sau a se duce (sau a pleca, a porni etc.) la voia întimplării. Cf. costinescu. Luai steagul din mînile lui şi mă aruncai pe scară, în ştirea lui Dumnezeu, gane, n. ii, 110. Copiii şi nevasta să-i las în ştirea Celui de Sus. creangă, p. 46. li dase drumul pe gîrlă, lăsindu-l in ştirea lui Dumnezeu, ispirescu, ap. cade. Ce eram să facem, am lăsat-o în ştirea Domnului, popovici-bănăţeanu, v. m. 154, cf. pamfile, s. t. 160. Mai bine-ţi dau fraţii şi du-te în ştirea Domnului, reteganul, p. p. 27, cf. sevastos, p. 144, şez. ii, 109, fundescu, l. p. i, 75, folc. mold. i, 291. — Pl. : ştiri. — Si: (învechit, rar) ştire s. f. — V. şti. ŞTIREĂGĂ s. f. (Regional) Oaie stearpă (Petrova — Vişeu de Sus), alr i 1 780/348. — Pl. : ? — Ştiră (v. ştir6) + suf. -eagă. ŞTIRÎLNIŢĂl s. f. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (Livezile—Panciu). Cf. h xi 436. — Pl. : ? — Cf. ş t i r3. ŞTIHÎL1VIŢĂ* s. f. (Regional) Femeie sterilă (Nic-şeni—Botoşani), alr i/ii h 225/412. — Pl. : ştirelniţe. — Ştiră (v. ştir6) + suf. -elniţă. ŞTIRfl vb. IV. Refl. şi intranz. (Mold. şi prin Transilv.; despre gîtlej) A se inflama, a se irita (din cauza răcelii, a unei mîncări picante etc.); (despre oameni) a răguşi. De multe ori oamenii, şi mai ales copiii, cînd se scol dimineaţa sint amorţiţi şi se ştiresc în git. şez. ii, 20. Morăiam de mi s-o ştirit gîl-lejul. ap. tdrg, cf. cade, scriban, d„ dm, coman, gl., com. din braşov. + (Despre oameni) A se sforţa să înlăture iritarea gîtului printr-o tuse uşoară; a-şi drege glasul. Gustă rachiul, se oţărî şi se ştiri iute, apoi se şterse la gură. sadoveanu, o. viii, 35, cf. scni-ban, d„ dm 838, PAŞCA, gl., alr ii/i mn 23, 6 956/349. — Prez. ind. : ştiresc. — Şi: şterl vb. IV. dm, paşca, gl. — Cf. ş t i r3. ŞTIRP vb. IV. Tranz. (Regional) A înştiinţa (Chişindia—Vaşcău). Cf. l. rom. 1961, nr. 1, 22. — Prez. ind. : ştiresc. — V. ştire. ŞTIRÎCĂ s. f. (Olt. şi prin Ban.) Coţofană (Pica pica). [Ţarca] în unele părfi ale Munteniei... e cunoscută numai sub numele de „coţofană“. In judeţul Gorjului se numeşte ştirică. marian, o. ii, 48 ,cf. jahres-BER. XII, 142, PAMFILE, VĂZD. 178, AL LUPULUI, P. G. 102, 103, băcescu, păs. 164, h ix 5, arh. olt. iii, 443, l. costin, gr. băn. ii, 188, cv 1952, nr. 2, 38, alr i 1 041/825, 837, 839, 842. — Pl. : ştirici. Şi: sterică s. f. alr i 1 041/840. — Cf. ş t i r i e2. ŞTIRICEA* s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Coţofană (Pica pica). Cf. udrescu, gl. Şi-mi zicea o ştiricea : Ia-o, bade, pe vălcea, Că şi mîndra-i mai colea j pop., ap. udrescu, gl. — Pl. : ştiricele. — Cf. ş t i r i c ă, ş t i r i e2. 29 - c. 427 3529 ŞTIRICEA* -222- ŞTIUBEI1 ŞTIRICEA* s. f. (Regional) Morişcă (3) (Săpata de SUS—Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. — PI. : ştiricele. — Cf. ş t i r i c e a1. ŞTIRICÎ* vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) (Transilv., Ban. şi prin Bucov.) 1. A iscodi; a se informa. Nici nu se albise de ziuă, clnd se duse la primarul acasă, pentru ca să ştiricească şi să afle cum a scăpat Dufu. slavici, n. ii, 327, cf. 172, id. o. ii, 132. Nu-i aşa cum crezi lu, cu Iosif, nu-i nimic — am întrebat, am ştiricit eu. popovici-bănăţeanu, v. m. 144, cf. 162. Tu ştiriceşte... cu privirea, coşbuc, ae. 108, cf. gheţie, R. M„ alexi, w. Cum o cheamă?, ştirici zîmbind Olga. agîrbiceanu, l. t. 417. Alergă ca un smintit plnă ce ştirici la care holdă seceră Florica. rebreanu, i. 423, cf. 193. Nu-s harnic să-i ştiricesc actualul domiciliu, bănuţ, t. p. 45, cf. com. din bilca— rădăuţi, l. costin, gr. băn. 180. Orişice ţi-oi da, Dacă mi-i ghici, Făr-a ştirici, Ce fiară-am vînat. ant. lit. pop. i, 402, cf. mat. dialect, i, 97, 216. 2. A comunica, a da de ştire. Cf. tdrg. O afurisită de babă a văzut isprava popei şi a ştiricit in sat. al lupului, p. g. 183, cf. cade, scriban, d„ dm . O Refl. impers. Mie mi s-a ştiricit C-aveţi un rob nespovedit. frÎncu-candrea, m. 205. — Prez. ind.: ştiricesc. — Şi: ştirici vb. IV. — Ştire 4- suf. -ici. ŞTIRICÎ* vb. IV. R e f 1. (Prin vestul Transilv.; despre oi) A deveni stearpă. Cf. a i 31. S-o ştiricit oaia şi nu mai are miel. teaha, c. n. 270. — Prez. ind. pers. 3 : ştiriceşte. — Cf. ş t i r ă (v. ştir*), ş t i r i ţ ă1. ŞTIRÎE* s. f. (învechit, rar) Sterilitate (la animale). Ştiria vacilor, cod. ţiv. 157/26, cf. cihac, ii, 702, ddrf, tdrg, scriban, d. — Ştiră (v. ştir9) + suf. -ie. ŞTIR IE* s. f. (Prin vestul Olt.) Coţofană (Pica pica). Ctnd cintă coţofana (ştiria) aproape de casă, iţi vin rudele, şez. iii, 120. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. şti. ŞTIRIGOÂIE s. f. v. stirigoaie. ŞTIRÎRE s. f. Faptul de a (s e) ş t i r i1. Cf. săghi-nescu, v. 70. — V. ştiri*. ŞTÎR1ŢĂ1 adj. (Şi substantivat; prin Transilv. ; despre oi) Stearpă. V. sterp. Cf. alr i 1 780/278, 280, 283, 285. — Pl. : ştiriţe. — Ştiră (v. ştirs) + suf. -iţă. ŞTlRIŢĂ* s.f. (Bot.; Mold. şi prin Dobr.; şi în sintagma ştiriţa porcului, h x 534) Ştir3 (Amaranlus retroflexus). Cf. săghinescu, v. 70, pamfile, a. r. 72, h iii 47, 139, 243, 306, vi 25, x 465, xiv 463, xvi 150, 280. — Pl. : ştiriţe. — Ştir® + suf. -iţă. ŞTIRIŢÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.; cu sens neprecizat, probabil) A strepezi. Ochii i-o paienjinit, Dinţii i-a ştiriţit, Faţa i-a veştejit, folc. mold. i, 422. — Prez. ind.; ? — Cf. ş t i r i ţ ăa. ŞTIRdSl, -OÂSĂ adj. 1. (Popular; despre mîncă-ruri sau băuturi) Care are gust acru, astringent, asemănător cu al ştirului3 (1). Cf. i. golescu, c„ lb, iser, polizu, ddrf, gheţie, r. m„ barcianu, alexi, w„ ŞĂINEANU, D. U„ CADE, SCRIBAN, D„ H V 16, CIAUŞANU, gl., alr n/95, udrescu, gl. + Fi g. (Prin Olt. şi Munt.; despre oameni) Morocănos (1), Ursuz; nesuferit (2), antipatic. Cf. udrescu, gl. 2. (Regional) Fibros, aţos. Cf. gheţie, r. m. E cam şliroasă carnea asta. udrescu, gl. 3. (învechit, rar) Roşu-purpuriu. Cf. pontbriant, d. — Pl. : ştiroşi, -oase. — Ştir* + suf. -os. ŞTIRdS*, -OASĂ adj. (învechit, rar) Steril, sterp. Cf. drlu. — Pl. : ştiroşi, -oase. — Ştir* + suf. -os. ŞTIŢ s. n. 1. (Regional) Bucată de fier care se fixează pe partea exterioară a benghiuşului de la car, pentru a-i da rezistenţă (Totoeşti—Iaşi). Cf. glosar reg. 2. (Regional) Fiecare dintre cele două şine de fier care leagă crăcii căruţei de osie şi de cruce (Hangu — Piatra Neamţ). Cf. glosar reg. 3. (Prin nord-vestul Mold.) Fiecare dintre cele două cirlige fixate pe crucea căruţei de care se agaţă orci-curile. Cf. glosar reg. — Pl. : ştifuri. — Din germ. Sttttze. ŞTIUBĂLAN s. n. (Prin Maram.) Vas de lemn In care se ţine apa sărată. Cf. lexic reg. 15. — Pl.: ştiubălane. — Cf. ş t i u b e i1. ŞTIUBĂRdC s. n. (Regional) Trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pămînt, serveşte ca ghizd la o fîntînă puţin adîncă (Dobra—Deva). Cf. chest. ii 451/4. 4 P. ext. Fîntînă cu izvorul la mică adîncime, care are ca ghizd un trunchi de copac scorburos sau scobit (Arad). Cf. coman, gl. — Pl. ! ? — Cf. ştiubei1, ştiobărău, ştiuburoi. ŞTIUBÎCI s. n. (învechit) Ceruză. Stiubici 14 oca 1 leu (a. 1761). şio nv 338. Ştiubeci (făioară) cîntar 27 bani (a. 1792). id. ib., cf. polizu, cihac, ii, 616, lu. Ştubetele, petiţa şi toate dichisurile femeieşti (a. 1890). şio nlt 338, cf. conv. lit. xxvi, 460, gheţie, r. m„ barcianu, alexi, w. Carbonatul de plumb (ceruză, şliu-bete), ca rezolutiv şi sicativ, să dă In alifii, bianu, d. s. 594, cf. tdrg 1502. Alifie de ştubeciu. şăineanu, d. u„ cf. cade, scriban, d. 1289. — Şi: ştiubii (pamfile-lupescu, crom. 196), ştiu-bite, ştubici, ştubcte, ştubiţ (tdrg 1502, scriban, d. 1 289), stiubici (tdrg, scriban, d. 1289), stiubici, stubici (tdrg 1 502), stubiţ (conv. lit. xxvi, 460, şio ii1( 338) s. n. — Din tc. ttstttbeţ. ŞTIUBÎI* s. n. 1. (Regional, mai ales in Mold.) Vas făcut dintr-un trunchi de copac scobit, în care se păstrează alimente, obiecte casnice etc. sau in care se opăresc rufele, tortul etc. Mumă-sa auzi şi-l ascunsă [pe copil] supt un ştiubei. herodot (1645), 302. Apoi se suie iute in pod şi scoboară de acolo un ştiubei cu pene. creangă, o. 150, cf. id. a. 121, tdrg. Ele au intrai in casă, au făcut focul, au aşezat ştubeiul in mijlocul casii ş-au pus torturile deasupra, pamfile, duşm. 110. Tortul se pune în ştiubei. pamfile-lupescu, crom. 170, cf. cade, com. marian. Flăcăul... o pus coruna-n tindă după uşă, într-un ştiubei cu cenuşă. vasiliu, p. l. 90, cf. com. din tărcăiţa—beiuş. Am o miţă şi-un cotei Trei fasole într-un ştiubei. şez. xxiii, 32. Se pun în ştibei, se pune cenuşă şi se toarnă apă clocotită, alr ii 3 369/414, cf. ib. 3 368/414, 520, 3 370/ 414, 514. 2. (Mai ales in Mold.) Stup primitiv, făcut dintr-un trunchi de copac scorburos sau scobit; p. e x t. totalitatea albinelor dintr-un asemenea stup. Vrut-au atunce o samă de mazili... să lege şlubeie deşerte, să le spîndzure prs lîngă drum, pre unde a trece Mihai Vodă. neculce, l. 302. Ursul... toate şlubeiele cu miere fără nici o sfială fărîma. cantemir, ist. 121. 3546 ştiubei« -m- ŞTlUCĂ» 3 lei au dat pe nişte şlubeie (a. 1742). bul. com. ist. i, 244. Să auzi intru toată adunarea un sunet amorţit, după cum fac albinile cînd iase din ştubei. beldiman, n. p. i, 182/4. Se mai prezentară şi faguri de miere de Vaslui, aşăzaţi in un ştiubei durat din lemn de tei. asachi, s. l. ii, 86. De la şliubeiul albinei ia model. conachi, p. 298. Un ştubei, adică o matcă, poate să dea un roi, un paroi şi cîteodată chiar şi un al treilea roi. i. ionescu, d. 249, cf. hem 743, cihac, ii, 360, creangă, gl. A fi roit şliubeiul ceala. contemporanul, vi2, 99, cf. ddrf, marian, ins. 295, tdrg. Scoaterea fagurilor din ştiubei poartă numele de umblat (umblare) şi retezat. PAMFILE, I. C. 95, cf. HOGAŞ, DR. I, 113, PASCU, s. 309, şăineanu, d. u„ cade. Gîngăniile... părăsesc ştiubeiele pline de miere şi intră la lucru în faguri noi. SADOVEANU, O. XIII, 381, cf. SCRIBAN, D., BL VI, 209. Ştiubeiele-s pustii, arghezi, vers. 108. Vin Albinele s-adune pentru ştiubeie miere, stancu, c. 40, cf. h x 68, xii, 27, 487, com. marian, hodoş, 'p. p. 173. Am 10 stupi şi citeva ştubeie goale. Com. din ilişeşti — gura humorului, cf. şez. xxi, 87, chest. vi 11/32, 109/2, alr i 1 686/375, 538, a v 2, 15, 16, 20, 25, vi 4, teaha, c. n. 270. Iată ştiubeiele, vin şi albinele. zanne, p. iii, 385. Şede moaşa pe ştiubei şi culege pe-trinjei (Stupul), şez. vii, 124. Am o casă-nlr-o grădină: Mulţi voinici in ea s-adună (Şliubeiul). pamfile, c. 33. + (Regional) Adăpost pentru stupi. Com. din MARAMUREŞ. 3. (Regional) Trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat in pămînt, serveşte ca ghizd la o fin-tînă puţin adîncă. Cf. cihac, ii, 360, creangă, gl., ddrf. Se văd mici fîntîni, ai căror pereţi sint căptuşiţi de o scorbură mare de copac, care se numeşte şciubei sau ştiubei. pamfile, i. c. 467, cf. pascu, s. 309, cade, scriban, d., com. marian, com. din zahareşti— SUCEAVA, DENSUSIANU, Ţ. H. 334, A V 2, 15, 16, 20, 25, vi 4. + (învechit, rar) Apeduct. Au făcut fîntîna şi şiiubeaiul şi băgă apă in cetate, biblia (1688), 2831/26. 4. P. e x t. (Regional) Fintînă cu izvorul la mică adîncime, care are ca ghizd un ştiubei (3); p. g e n e r. fîntină puţin adîncă ; izvor al unei ape curgătoare. Au ieşit... păn la un vălcel din malul Cricovului, la un ştiubei cu colac de lemn (a. 1782). bul. com. ist. v, 274, cf. POLIZU, CIHAC, ii, 360, lm, liuba-iana, m. 56, barcianu, alexi, w., gr. s. v, 123, l. rom. 1961, nr. 6, 47, h v 419. Măninc mugurel de tei Şi beau apă din ştiubei. mat. folk. 330, cf. viciu, gl„ gr. băn. 195, l. costin, gr. băn. 196, chest. ii 448/9, 452/8, 240, 463/31, iv 32/22, 54a/15, alr i 793/118, a iii 1, 8, lexic reg. 57, teaha, c. n. 270. + (Regional) Fintînă cu apă sărată (Prundu Bîrgăului—Bistriţa). Cf. alr ii 4 096/219. 5. (Regional) Deschizătură făcută în acoperişul unei case pentru luminarea sau aerisirea podului (Baia — Lipova). Cf. chest. ii 262/403. — Pl. : ştiubeie şi ştiubeiuri (alr i 1 686/538). — Şi : (învechit şi regional) ştubei, ştiubei, (învechit) stubei (cihac, ii, 360), (regional) ştibei, şcliiubei (lexic reg. 57) s. n. — Ştiobl + suf. -ei. ŞTIUBÎI* s. n. v. ştiubeci. ŞTIUBElAŞ s. n. (Bucov.) Diminutiv al lui şti u-b e il (2). Cf. marian, ins. 146, pascu, s. 346, cade, com. marian. Am două ştiubeieşe; Ziua-s pline, Noap-tea-s goale (Cizma), gorovei, c. 78. Am două crăcă-nuţe: Pe crăcănuţe Un ştiubeieş, Pe şiiubeieş O căpă-ţlnă Şi pe căpăţînă Un huei (Trupul omului), id. ib. 369. — Pl. : ştiubeiaşe. — Ştiubei! + suf. -aş. ŞTIUBÎTE s. n. v. ştiubeci. ŞTIUBÎU s. n. v. ştubeu. ŞTIUBLICA vb. I v. ştiutbica. ŞTIUBULdNI s. n. v. ştiuburoi. ŞTIUBURdl s. n. (Prin Ban. şi Transilv.) Groapă (adîncă) plină cu apă. S-o înecat în ştiufuroni. l. costin, gr. băn. ii, 189. A lunecat în şciubuloni. id. ib., cf. lexic reg. 47. — Pl. : şliuburoaie. — Şi : ştiubuloni, ştiulur6ni s. n. — Cf. ştiubei1, ştiobărău, ştiubăroc. ŞTIUC s. n. v. ştuc>. ŞTIUCAN subst. (Prin Transilv.) Augmentativ al lui ş t i u c. V. ş t u c1 (1). Alături de găvan, un ştiucan de mămăligă, moroianu, s. 62. — Pl. : ? — Ştîuc + suf. -an. ŞTIUCÂNĂ s. f. Augmentativ al lui ş t i u c ă1 (1). Zdravănă ştiucană! sadoveanu, n. f. 103. — Pl. : ştiucane. — Şliucăl + suf. -ană. ŞTIUCAT0R, -OARE s. m. şi f. v. stucator. ŞTIUCATtJRĂ s. f. v. stucatură. ŞTIÎÎCĂ* s. f. 1. Peşte răpitor de apă dulce, cu corpul alungit şi turtit lateral, cu botul în forma unui cioc de raţă şi cu gura mare, cu numeroşi dinţi (Esox lucius). Cf. CANTEMIR, IST. 230, ANON. CAR., scl 1958, 239. Avem... o ştucă mare. kotzebue, u. 45r/22, cf. CLEMENS, LB, CODRU-DRĂGUŞANU, C. IX, ISER, polizu. îi plăcea cu deosebire ciorba de ştiucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean, ghica, s. 66. Somnul, şalăul, ştiuca mănîncă peşti mici şi trag la hoituri. i. ionescu, m. 88, cf. id. d. 57, baronzi, l. 94, cihac, ii, 394. O ştiucă se zbatea de moarte pe uscat, ispirescu, l. 43. Ştiuca se vinează vara cu cîrligele şi iarna în bălţi cu coteţe, damé, t. 127, cf. barcianu, alexi, w. Culoarea ştiucii... variază mult după felul apei, natura fundului etc. antipa, f. i, 211, cf. tdrg. Ştiuca ne face impresia unui ţăruş tişit la ambele capete, atila, p. 300, cf. jahresber. xxvi—xxix, 41. Un flăcău înalt, slăbănog,... c-o gură mare, ca de ştiucă. lungianu, cl. 134, cf. şăineaun,d. u., cade. Amciorbă deştiucă şi o mămăligă aproape întreagă, galaction, o. 47. Ştiuca, precum sînt mai toţi hrăpăreţii, este nesăţioasă, simionescu, f. r. 232. Pe un loc încopciat între măgurile plăşii împuşcam şiiucile cu carabina, voiculescu, p. i, 10. Am izbutit să-mi înjgheb o undiţă pentru ştiucă. sadoveanu, o. ix, 358, cf. xvi, 418, scriban, d„ arghezi, s. v, 187. Am cumpărat din hală o ştiucă mare şi lungă. călinescu, c. o. 11. Ştiuca este foarte răspîndită in toate apele stătătoare, ca un răpitor foarte lacom. c. anto-nescu, p. 119. Ştiuca a devenit pentru masa pescarilor... simbolul pescuitului sportiv, vîn. pesc. 1962, nr. 6, 16. Ştiuca reprezintă... un factor negativ în dezvoltarea biologică a faunei acvatice, ib. 1964, nr. 5, 4. Icrele de ştiucă se pot pregăti spălate sau nespălate. s. marin, c. b. 22, cf. 78. Voinicelul nearmat E ca ştiuca pe uscat, alecsandri, p. p. 290, cf. h ii 186, 207, 221, v 433, xiv 209, sbiera, p. 320, com. marian, mat. folk. 50. Pe-atunci, şiiuca-n talger nu se zbătea Şi cocoşul noaptea nu cînta. pamfile, s. t. 19, cf. alr i 1743, alr ii 6 239/132, 325, 727. Ei la masă ce mănîncă? Numai ştiucă Şi păstrungă. balade, ii, 273, cf. i, 352. Decît roaba turcilor, Mai bine hrana ştiucilor. folc. mold. ii, 662, cf. 67. <$> (în superstiţii) Dacă bolnavul de gălbenare se uită neclintit citeva ceasuri la o ştiucă vie,... gălbenarea trece de la om la ştiucă. n. leon, med. 109. în ştiucă se găseşte un peşte mic, pe care de-l mînînci uscat, scapi de friguri, şez. viii, 105. în luna lui dechemvrie de vei prinde ştiucă şi vei găsi lapţi în ea, ... aşteaptă o iarnă rece şi îndelungată, ib. xm, 106. E x p r. (Popular) Cînd o cînta ştiuca In baltă = niciodată. Te-i duce la maică-ta... Cînd mi-o cînta ştiuca-n baltă, C-atunci te-i mai face fată. teodorescu, p. p. 270. (Prin nord-estul Olt.) A se face ştiucă = (despre cai) a slăbi din cauza lipsei de hrană. Cf. ciauşanu, 3559 ŞTlUCĂa -224 ŞTIULDICA gl. <0> Compus: ştiucă-de-mare = peşte de 50— 80 cm, cu corpul asemănător cu al şarpelui (1 1), cu spinarea verzuie şi pintecele alb şi cu Cotul de forma unui cioc lung (Belone belone). Cf. cade, dm, 2. F i g. (Glumeţ) Pantof cu vîrful asemănător unui bot de ştiucă1 (1). A fost sfăluit de croitor să-şi comande... şi o pereche de „ştiuci“. scînteia, 1961, nr. 5 037, cf. l. rom. 1962, nr. 4, 52. — Pl. : ştiuci şi (rar) ştiuce. — Şi: (Învechit şi regional) ştfică s. f. — Din bg. myKa, ser. Stuka. ŞTItîCĂ* s. f. (Popular) Avion german de bombardament, folosit In al doilea război mondial. Cf. bul. fil. ix, 99. Vine ştiuca după masă Şi ne face praf in casă. Vine ştiuca în picaj Şi ne face ceapă, praz. pop., In scl 1958, 529. — Pl. : ştiuci. — Din germ. Stuka. ŞTlCCĂ* s. f. v. ştucl. ŞTIUCdS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre cai) Cu corpul lung (Balota —Craiova). Cf. dr. v, 233. Am cumpărat un cal ştiucos. ib. — Pl. : ştiucoşi, -oase. — Ştiucă1 + suf. -os. ŞTIUCUÎT, -Ă adj. (Prin Olt. ; despre cai) Slăbit din cauza oboselii sau a lipsei de hrană. Cf. dr. v, 233, MAT. DIALECT. I, 236. — Pl. : ştiucuifi, -te. — De la ştiucăl. ŞTIUCULÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui ştiucă1 (1); (regional) ştiucuţă. Cf. pontbriant, d„ antipa, f. i. 213, tdrg 1502, cade. Hai la peşte de vînzare: Ştiu-culifa cinci parale, teodorescu, p. p. 299. Dar la masă, ce mănîncă?. . . Şluculiţă lunguliţă, Bună este cior-buliţă. MAT. FOLK. 105. — Pl. : ştiuculiţe. — Şi: (regional) ştuculiţă s. f. — Ştiucăl + suf. -uliţă. ŞTIUCTÎŢĂ s. f. (Regional) Ştiuculiţă. Cf. TDRG 1502, MARIAN, SA. 281. — Pl. : ştiucuţe. — Ştiucăl + suf. -uţă. ŞTltiFĂ s. f. v. ştufă. ŞTIUFUR6NI S. n. v. ştiuburoi. ŞTlCHĂ s. f. (Prin sud-vestul Transilv.) Prelungire a hornului, prin care iese fumul în pod, la casele fără coş. Cf. VICIU, GL. — Pl. : ştiuhe. — Etimologia necunoscută. ŞT1UHURÎZ s. m. (Ornit. ; prin Olt.) Ciuf (Asio otus otus). Cf. bXcescu, păs. 164, lexic reg. 57. — Pl. : ştiuhurezi. — Probabil contaminare între ştioi şi huhurez. ŞTIULBÎI s. n. (Prin vestul Transilv.) Prăjină în vîrful căreia se leagă paie, cîrpe etc., pentru a speria păsările dăunătoare culturilor. Cf. ev 1952, nr. 4, 31. — Pl. : ? — Cf. ş t i u 1 b i c. ŞTIULBÎC s. n. v. ştiuldic. ŞTIULBICÂ1 vb. I. I n t r a n z. (Transilv.) A moţăi1 (2). Cf. LB, ISER, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ALR Il/l li 104/310, l. rom. 1959, nr. 6, 47, teaha, c. n. 270. — Prez. ind. : ştiulbic. — Şi : ştiublică vb. I. alr ii/i h 104/310. — Etimologia necunoscută. ŞTIULBICA» vb. I v. ştiuldica. ŞTIULBÎNĂ s. f. (Prin Transilv.) Bulboană (mică). Cf. MARIAN, INS. 58, CADE, CONV. LIT. XX, 1018. — Pl. : ştulbine. — Probabil contaminare intre ştioalnă şi dulbină. ŞTIULBltîC s. n. v. ştiuldic. ŞTIULBOACĂ s. f. (Regional) Bulboană (Drăgu-şeni —Tirgu Neamţ). Cf. glosar reg. — Pl. : ? — Probabil contaminare intre ştioalnă şi bulboacă. ŞTIULBOÂNĂ s. f. (Prin Bucov., Transilv. şi vestul Mold.) Bulboană. Bubuiau gheţarii deasupra ştiul-boanelor. camilar, n. ii, 337, cf. com. marian, coman, gl. Apa îl ducea către ştiulboană. ev 1950, nr. 4, 40, cf. nr. 11 — 12, 41, alr i 427/259. + (Regional; în forma ştiolboană) Cădere de apă (Udeşti—Suceava). chest. iv 43/377. — Pl. : ştiulboane. — Şi : ştiolboănă (ev 1950, nr. 11 — 12, 41, chest. iv 43/377), ştirboână (alr i 427/ 259 ; pl. ştirboni ib.) s. f. — Probabil contaminare între ştioalnă şi bulboană. ŞTIULBCC s. n. v. ştiuldic. ŞT1ULDÎC interj., s. n. I. Interj. (Prin Transilv.) Cuvlnt care redă zgomotul produs de un corp care cade în apă. Cf. cade, dl, dm, com. din zagra—năsăud, scl 1960, 794, 795. <0- (Cu valoare verbală) Cînd a văzul că întindem puştile călră el să-l puşcăm, ştiuldic! în fundul fîntînii, şi nu l-am mai văzut, reteganul, ap. CADE. II. S. n. (Regional, mai ales în Transilv. şi Bucov.) Prăjină lungă, terminată la un capăt cu o măciucă, pe care o folosesc pescarii pentru a stîrni peştele. Cf. lb, polizu, lm, damé, t. 125, barcianu. Pescarii care prind peştii cu sacul de peşte sau cu crlsnicul au datină de a-i scormoni şi a-i alunga de pe sub pietre... cu un... ştiulbic. marian, ins. 58, cf. alexi, w. Cleanul se pescuieşle... cu sacul, ziua, pe sub maluri, unde se bate cu o măciucă numită ştiuldic, ca să-l sperie şi să-l scoată din ascunzători, antipa, f. i. 186. Oameni cu prăjini lungi şi cu „stiulbucuri“... bat apa pină în fund şi sperie peştele „ca să fugă spre zaton“. id. p. 174. Zgomotul şi vibraţiunile puternice ale apei, produse prin aceste lovituri continue ale ştiulbucelor, zăpăcesc cu totul peştele care sta pe fund în amorţire, id. ib. 568, cf. tdrg. Şlirbicul pare că se numeşte şi ştioldic sau tîrboc. pamfile, i. c. 71. Undiţa, şlirbicul, furca, plaşca, vîrşa şi toate celelalte unelte de prins peşti. păcală, m. r. 460, cf. 298. Cu virşia prindeam eleni şi scobari. Gheorghe o ţinea cu ştirbicu. al lupului, p. g. 85, cf. şăineanu, d. u., cade, bl iii, 43, scriban, d., dm, conv. lit. xx, 1018, com. marian. Unul poartă în mină un ştiolghic (ghioacă), cu care buhneşle în apa de sub maluri şi tufe, pe unde n-ar putea trece volocul. şez. iv, 113, cf. viciu, gl., com. din zagra— năsăud. + (Prin Bucov. şi nordul Mold.) Prăjină cu care se împinge luntrea. Cf. antipa, p. 792, dl iv, 363, dm 839, h xii 386. — Pl. : (II) şliuldicuri şi şliuldice. — Şi : (II) ştiulbic, ştiulbiiic (coman, gl.), ştiulbtic, ştioldic, ştiolbic (pl. ştiolbicuri tdrg), ştilbic (antipa, p. 792), ştirbic (pl. ştirbice cade, scriban, d.), ştuldic (com. din capu CODRULUI —GURA HUMORULUI, COm. DRĂGANU), ŞtlllbÎC (l. rom. 1959, nr. 5, 88 ; pl. ştulbicuri ib.), ştulbiâc (antipa, p. 147), ştoldic (scriban, d. ; pl. ştoldice id. ib.), ştiuldic (i. cr. vi, 126), ştiulbic (barcianu, alexi, w„ com. marian), stiulbûc (pl. stiulbucuri) s. n. — Onomatopee. Cf. ş t i o b î 1 c. ŞTIULDIC vb. I. I. Refl. (Prin Transilv. şi Bucov.) A se cufunda cu zgomot în apă. Cf. ddrf, dl, dm. Se ştiuldică în fundul fîntînii. reteganul, ap. cade, cf. şez. ii, 43. + Intranz. (Prin Transilv. ; Sn forma ştiulbica) A aluneca, frîncu-candrea, m. 106. 3580 ŞTIULEAG -225 - ŞTIURL 2. Tranz. (Regional, mai ales In Transilv. ; complementul indică peşti) A stîrni cu ştiuldicul (II). Cf. MARIAN, INS. 58, ANTIPA, P. 792, CADE, CONV. LIT. xx, 1 018. Stiuldiccşte peştele, i. cr. vi, 126. — Prez. ind. : şliuldic. — Şi : ştiulbieâ (marian, INS. 58, CADE, ANTIPA, P. 792, CONV. HT. XX, 1 018, frÎncu-candrea, m. 106) vb. I, stiuldici (prez. ind. sliuldicesc) vb. IV. — V. ştiuldic. ŞTIULEÂG s. n. (Prin nord-estul Olt.) Ştiulete (3) fără pănuşi. Cf. ciauşanu, gl., gl. olt. — Pl. : ştiulege. — Şi : ştioleăg (ciauşanu, gl.). ştepleăg (id. ib. 63) s. n. — Probabil contaminare între ştiulete şi ştopleag. ŞTIULEÂN s. m. (Prin Olt.) Partea lemnoasă a fructului de porumb ; cocean. V. ştiulete (3). Cf. paşca, gl. — Pl. : şliuleni. — Cf. ştiulete. ŞTIUI^I subst. (Regional) Ştiulete (3). Cf. puş-cariu, et. wb. 153. — Pl. : ? — Şi : ştul£i subst. puşcariu, et. wb. 153. — Probabil contaminare intre ştiulete şi tulci. ŞTIUI^T s. m. v. ştiulete. ŞTIULETE s. m. 1. (Regional ; în forma stulete) Con (de brad). Stulele de brad. cihac, ii, 360. 2. (Prin Mold.) Floarea papurei1 (1). alr i 1 907/ 526, 538. 3. Fructul matur al porumbului, cu sau fără pănu-şile care-1 învelesc, (regional) porumb, cucuruz, păpuşoi (112), drugă, tuleu, ştiuleag; p. r e s t r. (regional) partea lemnoasă a fructului de porumb, cocean, (regional) ciocan, ciocălău, ştiulean, ştulău; (regional) ştiulei, ştiuleu. V. păpuşă (II 2). Cf. polizu. Popuşoiul hanganesc esle mic la grăunte, ca şirurile dese pe ştulete. i. ionescu,~p. 243, cf. odobescu, s. iii, 565, damé, t. 63. O bună parte din ştiuleţii lor sint... fără boabe. ap. tdrg, cf. n. rev. r. i, 36. Un om. .. cocea un ştiulete de porumb în spuză. d. zamfirescu, v. ţ. 67. Nu mai avea nici un ştiulete în pălul. sandu-aldea, d. n. 244, cf. alexi, w. Să nu faci leşie cu cenuşă de ştiuleţi. candrea, f. 240, cf. pascu, s. 36. O păpuşă dezvoltată se numeşte. . . ştiulete, ştulete, şliulet. pamfile, a. r. 88, cf. id. j. i, 347, gorovei, cr. 60, 461, comşa, n. z. 7, şăineanu, d. u„ cade, bl i, 26, iii, 44. Voinicii ceia cu ifari... rodeau ştiuleţi de păpuşoi necopt, i. botez, b. i, 13. Ştiuleţi de porumb atîrnau de grinzi, căli-nescu, c. n. 105. Cocorii... invadează lanurile şi ogoarele, ciocănind cu pliscurile lor ascuţite în ştiuleţi. sadoveanu, o. xv, 257, cf. xvm, 637, scriban, d. Ard bine şi cocenii şi ştiuleţii de porumb, camil petrescu, o. iii, 227, cf. i, 40. Pentru a se evita sfărî-marea boabelor, ele vor fi scoase cu mîna de pe ştiuleţi. scînteia, 1954, nr. 2 910. Săracii nu se mai lasă duşi cu sticla de răchîe ca porcul la tîrg cînd ti arăţi ştiu-letele de cucuruz, beniuc, v. cuc. 36. Cineva roade ştiuleţii. camilar, c. 62. Făcuse un foc şi cocea ştiuleţi de porumb, t. popovici, s. 390, cf. v. rom. august 1960, 76, horea, p. 41, cf. h ii 220. Grăunţele cu care se caută în boghi trebuie să să desface de ştiulete, şez. iii, 126, cf. i. cr. iv, 248, iordan, l. m. 200, tomescu, gl., ALR I 902, 903, 904, alr ii 5 147/704, 987, 5 160/ 192, alr sn i h 108, a ii 7, m 3, 19. Am o furcă cu fusele pline: Fusele de n-ar fi, Oamenii ar pieri (Ştiuletele de porumb), pamfile, c. 33. + (Regional) Rodul tînăr al porumbului (înainte de a se forma mătasea şi boabele). V. p ă p.u ş ă (II 2). Porumbul... să seamănă de doao ori într-un an. Cind m-am aflat în Italia în luna lui august, cel dinţii era cules, iar cel de al doilea începuse a face ştiulete, golescu, î. 88, cf. alr sn i h 105. + (Regional) Tulpină de porumb. Cf. cihac, ii, 359, barcianu, alexi, w. Stre- şini de... coceni, ori de tulei (ştiuleţi) de porumb. pribeagul, p. r. 24, cf. alr sn i h 96/836. 4- F i g. (Adjectival; regional; despre oameni; în forma ştiuleţ) Gol; sărac. Com. din straja—rădăuţi. — Pl. : ştiuleţi şi (regional, n.) ştiuleţe (alr sn i h 108/605). — Şi: (regional) ştiul£t, ştiuleţ (pamfile, a. r. 260, bl i, 26, 46, com. din straja—rădăuţi, alr i 902/588, 903/965), ştulete, stulete, stulfiţ (cihac, ii, 359, barcianu, alexi, w.) s. m. — Etimologia necunoscută. ŞTIULEŢ s. m. v. ştiulete. ŞTIULEŢfiL s. m. (Regional) Diminutiv alJ lui ştiulete (3) (Măgura —Bacău). Cf. alr ii 5 135/ 531. — Pl. : ştiuleţei. — Ştiulete -)- suf. -el. ŞTIULÎU s. n. (Prin Transilv. şi nordul Munt.) Ştiulete (3). Cf. scriban, d. 1 289, dm, jarnîk-bîr-seanu, d. 471, alr i 903/178, 190, 770, alr sn i h 108/182, l. rom. 1959, nr. 5, 88, a iii 3. — Pl. : ştiulete şi ştiuleauă, (m.) ştiulei (alr i 903/ 770). — Şi : ştuleu s. n. scriban, d. 1 289, jarnîk-BÎRSEANU, D. 471. — Probabil contaminare între ştiulete şi tuleu. Cf. ştulău. ŞTIULGHÎT, -Ă adj. (Mold.; mai ales despre vite) Lihnit; slăbit, secătuit. Cf. săghinescu, v. 71, pamfile, a. r. 260. Vrau s-o sui în pod, că am acolo un mănunchi de fîn şi să-l mănînce boala (vaca) că-i ştulghită de foame. i. cr. iii, 233, cf. cv 1951, nr. 5, 28. — Pl. : ştiulghiţi, -te. — Şi: ştulghit, -ă, stiulghft, -ă (cv 1951, nr. 5, 28) adj. — Etimologia necunoscută. ŞTIULl vb. IV. T.r'a n z. (Regional) A fura (Şutu-Turda). Cf. l. rom. 1961, nr. 2, 131. Mi-o ştiulit toţi cucuruzii, ib. — Prez. ind. : ştiulesc. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t e 1 a, tuli. ŞTIULÎC subst. (Regional) Floarea papurei1 (1) (Mădîrjac— Iaşi), alr i 1 907/522. — Pl. :? — Cf. ştiulete. ŞTIUMP s. m. v. şteampl. ŞTIUPl subst. 1. (Prin Olt. şi Ban.) Praf. Cf. vîrcol, m„ gr. băn., alr i 1 365/837, 1 879/5, alr sn iii h 864/2. 2. (Prin Ban.) Posp. i (de făină). Cf. alr sn i h 183. 3. (Regional; în forma ştup) Gunoi, impuritate (Godineşti — Tîrgu Jiu), gr. s. v, 123. — Pl. : ? — Şi: ştup subst. gr. s. v, 123. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S t a u b. ŞTIUPfc subst. "(Regional) Oaie mică şi cu lîna scurtă (Mădei—Piatra Neamţ). Cf. chest. v 76/45. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞTIUPÎ vb. IV v. stupi. ŞTIUR s. m. (Latinism învechit, rar) Veveriţă (Sciurus vulgaris). Cf. şincai, în dr. v, 561. — Pl. : ştiuri. — Din lat. sciurus. ŞTIURBdS, -OASĂ adj. (Prin Bucov.; despre copaci) Scorburos. Com. furtună. — Pl. : ştiurboşi, -oase. — Etimologia necunoscută. ŞTltÎRLĂ s. f. (Prin Bucov.; depreciativ) 1. Cline leneş, lexic reg. 118. 3598 ŞTIURŢ — 226 — ŞTIUTOR 2. Om de nimic, lexic reg. 110. — Pl. : ştiurle. — Etimologia necunoscută. Cf. ş c o r 1 ă. ŞTIURŢ s. n. v. şturţl. ŞTltÎT* s. n. (învechit; de obicei construit cu verbul „a avea“) Cunoaştere; cunoştinţă. Nu toţi au ştiută că unii denlru ei... a idolilor jărlvă mănîncă. coresi, l. 306/22, cf. 307/3. Pre ştiutul vostru nu ne încredem. lm. Samoilă şi Onofrei îşi ţineau fălcile încleştate, avînd ştiut că-i primejdie să slobozi cuvînt la miezul nopţii, sadoveanu, o. xiii, 715. — Şi: ştifită s. f. — V. şti. ŞTITÎT*, -Ă adj. 1. Care este (bine) cunoscut; p. e x t. vestit, renumit. Mulţi începură a face poveasle de ştiute de întru noi lucrure. coresi, tetr. 113, cf. M ARD ARIE, L. 152/14, M. COSTIN, ap. GÎDEI. Pre nimerea cunoscut nu vedea, rude şi priatini şi poporeani ştiuţi, pre nime. dosoftei, v. s. noiembrie 106r/8, cf. n. costin, l. 572. Marea Mesoghia... la noi cu mai ştiute nume să cheamă Marea Albă. cantemir, hr. 90, cf. 24, c. cantacuzino, cm i, 40. Au făcui ţeara muntenească ştiută şi vestită în multe părţi a lumei. axinte uricariul, ap. iorga, l. i, 136, cf. amfilohie, e. 96/6. Mirosul duce pre cine prinlr-o judecată iute Pe urme neînsemnate a păsărilor ştiute, conachi, p. 269. O aşa podoabă am văzut la dama ştiută, negruzzi, s. iii, 110. „Cum măsori ţi se măsoară" este un proverb ştiut, alexandrescu, o. i, 173, cf. creangă, p. 99. Să urmărim în Axintie Uricariul transformările voite şi ştiute pe care le sufere adevărul istoric, iorga, l. i, 136, cf. hogaş, dr. i, 186. Rude ştiute şi neştiute, galaction, o. 13. înlăia oară In viaţă vedea pe acel ştiut demon al mării, sadoveanu, o. xv, 435, cf. xviii, 146, bart, s. m. 17. Nu-l mişcă ştiutele Crînguri cu ciutele, blaga, poezii, 250. în faţa casei, în locul ştiut, duzii ştiuţi, stancu, r. a. i, 39, cf. beniuc, v. a. i, 152. Ochii lui se împrieteniră iarăşi cu decorul ştiut, vinea, l. i, 50, cf. lăncrănjan, c. i, 36, teodorescu, p. p. 650. ^Loc.vb. (învechit) A face ştiut = a aduce la cunoştinţă. Divanul împli-nitoriu al Prinţipatului Moldovei... face publicului ştiut... că... are a să vinde la mezat venitul vămilor şi al ocnelor, ar (1829), 2302/18. Vâ facem ştiut ca să vă adunaţi în grabă, negruzzi, s. iii, 337. <0> (Substantivat) Delungat-ai de mere soţul şi apropiatul şi ştiuţii miei de straste. psalt. 181. Nu te-ai temut de Dumnezeu, cela ce ştie şi vede toate ştiutele şi neştiutele? anon. cantac., cm i, 99. Iară lu, ome, aseameane firii despuic-torul mieu şi ştiutul mieu, ce depreună mă îndulcişi în bucate (a. 1710). gcr i, 366/27. Măre, iacă mi s-arată Moldoveni, ştiuţii mei, Prăfuiţi şi puţintei, coşbuc, f. 114. + Convenit, stabilit. Porneşte cu grăbire la locul ştiut, creangă, p. 303. E a treia noapte de cînd părăsita anină la fereastră semnul ştiut, caragiale, o. i, 50, cf. agîrbiceanu, a. 484. Să se afle negreşit la ceasurile cinci la locul ştiut, camil petrescu, o. ii, 517. 2. (învechit şi regional) Ştiutor. Dăscăli ştiuţi foarte den limba elinească. biblia (1688), [prefaţă] 4/41, cf. 7/46. Avea un sfetnic prea înţelept şi ştiut de obiceaiul acelor cetăţi, cod. puşc. 84. După ce părăsea de oştit, avînd oameni învăţaţi, le asculta voroavele, şi mai mult pre ciia ce era prea ştiuţi întru istorii, n. costin, l. 42, cf. 577. Era om ascuţit la minte, în lucrurile oştii foarte păţit şi ştiut. c. cantacuzino, cm i, 78, cf. r. greceanu, cm ii, 29. Oameni înţelepţi şi ştiuţi şi pricepuţi, mineiul (1776), 66v2/2. Bărbaţi ştiuţi la întrebări sofismateşti (a. 1812). gcr ii, 209/37. Tu... eşti citit adînc în legi, cărturar mare şi mai ştiut ca toţi. caragiale, o. iv, 258, cf. ii, 206. Gemeni erau şi ştiuţi amîndoi în tot felul de lupte. murnu, i. 102, cf. 57, t. papahagi, m. 234. <0> (Prin lărgirea sensului) Cu ştiute mîne atinge coardele lirei. lm. <Ş> (Substantivat) Poruncit-am a ştiuţilor şi învă- ţaţilor. .. de au lîlcuit sfînta scriptură cea noao, spre bună înţeleagirea limbii noastre (a. 1683). bv i, 261. Am întrebat şi de ştiuţi şi de bălrîni domirîţi şi înţelepţi. .., ca doar aş fi aflat vreun istoric carele să scrie pe amăruntul toate. c. cantacuzino, cm i, 4. — Pl. : ştiuţi, -te. - V. şti. ŞTIUTĂ s. f. v. ştiut*. ŞTIUTdB, -OÂRE adj. Care este informat (tn legătură cu...), care este la curent (cu...), cunoscător; care este iniţiat (in...), care are cunoştinţe sistematice (ce ţin de...), care are o pregătire specială, metodică (in ceea ce priveşte...), Învăţat, instruit; care dovedeşte iscusinţă, pricepere, în-demînare (în...), iscusit; (învechit şi regional) ştiut2 (2). Căutaiu de-a dereapla şi vădzuiu şi nu era ştiuloriu mere (ştiutoru mine s, ştiutori mere v, ştie menre h, care mă cunoştea d). psalt. 294. Vru să arate că ştiutoriu de inimi iaste. coresi, ev. 526. cf. id. ps. 386/2. Puse [patriarh] pre un părinte bun... şi om prea ştiutoriu. moxa, 391/20, cf. varlaam, c. 32. Carele-i înţelept şi ştiutoriu între voi arate-şi din bună viaţa lui faptele sale. n. test. (1648), 178T/6, cf. m ard arie, l. 231/19, biblia (1688), 9111/14. [Domnul] să fie ştiutor limbii moşiii noastre. n. costin, l. 576, cf. cantemir, hr. 171, 298, anon. car. Vracii ce [ij ştiutori, cînd dau bolnavului ierbi amară să be, ei ung pre denafară usnele păharului cu dulceaţă (a. 1710). gcr i, 363/32. Să adune termenii filosofiii prin vreun dicţionar, ca să... nu mai puie în osteneală pă lăcuilorii acestor eparhii ce vor pohti să fie ştiitori dă şienţe. văcărescul, gr. 6/16, cf. budai-deleanu, lex., drlu, i. golescu, c. De taina-mi este singur ştiilor. heliade, o. i, 440, cf. drăghici, r. 37/1. Iaste acest filosof foarte mare, şi cetiteriu de stealc şi şliuloriu de planete, alexandria, 11/14. La regula luptei era foarte ştiutori, pann, e. ii, 85/7, cf. id. p. v. i, 37/27, hem 1649. Revino, cal năprasnic şi ştiutor de gînduri. vlahuţă, s. a. i, 52. Prin această procedură, după cum spun femeile ştiutoare, băşica cea rea se vindecă, marian, ap. n. leon, med. 55. Supune-ie suavă unui teribil mire De taine ştiutor, călinescu, l. l. 133. O (Prin lărgirea sensului) Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă Şi mină nu-i aiîtea ştiutoare, goga, p. 30. Schimbarea vine de la tine, din sufletul tău ştiutor de mai multe, arghezi, p. t. 11. (Substantivat) Se upuvăiască în lire ştiutorii (ştietorii s, c i n e ş t i e c, carii vor şti h, ceia ce ştiu d) numelui tău. psalt. 12. Puse Faraon nume lu Iosif ştiuioriul ascunselor. palia (1581), 170/15. Vai şi de voi, ştiutori de leage, că asupriţi oamenii cu greutate care nu-i lesne a o purta. n. test. (1648), 84T/22. Iată tn ceriuri mărturia mea şi ştiutoriul mieu intru înălţimi, biblia (1688), 3701/47. Acest ştiutoriu de leage dintăi venise ispitind (cca 1700—1725). gcr ii, 22/16. Ştiutorule de inimi, Ia aminte spre cel rău. vlahuţă, o. a. i, 163. Mai de mult era datină în Banal ca la fiecare mort... să se cheme un ştiutor (cunoscător), de regulă o moaşă, care trebuia să-i provadă cadavrul cu cele necesare. marian, î. 84. îi ajunsese faima irişcarului departe, La ştiutorii scripcii şi meşterii de carie, arghezi, vers. 574. Ştiutor de carte = persoană care ştie să scrie şi să citească. într-aceasiă populaţiune se arată că sînt ştiutori de carte 4.5i3 bărbaţi şi 176 femei. i. ionescu, m. 188. Oraş... Cu mult negoţ şi ştiutori de carie. topîrceanu, p. o. 3, cf. c. petrescu, a. 464. Aceşti scriitori, dinlr-o primă generaţie de ştiutori de carte, îşi încheiau cariera la treizeci de ani. sadoveanu, o. xvi, 518. Ziarul... îl citeau ei, ştiutori de carte, tovarăşilor lor de trudă din iăbăcărie. camil petrescu, o. ii, 146, cf. l. rom. 1953, nr. 4, 51. Nu mi-au fost străbunii ştiutori de carte, beniuc, m. 85, cf. fd ii, 95. Comisia naţională daneză pentru UNESCO a lansat un concurs care va recompensa cea mai bună sugestie pentru un cuvînt care să exprime noţiunea de ştiutor de carte, contemp. 1966, nr. 1 017, 10/9. 3603 ŞTIUTORIU - 227- ŞTOL1 — Pronunţat: şti-u-, — PI. : ştiutori, -oare. — Şi: (Învechit) ştiutoriu, ştietor, -oăre, ştiitor, -oăre adj. — Şti suf.-(u)ior. ŞTIUTdRIU adj. v. ştiutor. ŞTIUTlJRĂ s. f. (învechit) Cunoaştere; Înţelegere, pricepere. Adevărătura a porîncei iasle dragoste dentru inemă curată şi dentru ştiutură bună. coresi, l. 495/ 20. Pentru aceaea am căzut intru reale, căce n-am avut ştiutură. id. ev. 363, cf. 61, 198. Vai de voi, ştiutorilor legii, că aţi luat cheaia şiiuturii. N. test. (1648), 85r/5, cf. cihac, i, 276, tdrg, cade, scriban, d. <0> Pomul ştiuturii (binelui şi răului) = pomul ştiinţei (binelui şi răului), v. ştiinţă (I 1). Porinci lui zicînd: mănincă de tot pomul raiului, ce den pomul ştiuturiei binelui şi răului tu să nu mănînci. palia (1581), 19/5, cf. 18/10. Zic unii că pomul ştiuturii binelui şi răului încă au fost taină au sacrament, iară alţii tăgăduiesc (a. 1689). bv i, 292. — Pronunţat: şti-u-, — PI. : şiiuturi. — Gen.-dat. şi : ştiuturiei. — Şti -J- suf. -(u)tură. ŞTIUŢ s. n. v. ştuţl. ŞTLARFĂ s. f. v. şlarf. ŞXO interj. (Regional) Strigăt cu care se cheamă măgarii (Beclean—Făgăraş). Cf. chest. v 77/9. — Onomatopee. ŞTOÂCĂ s. f. v. ştioacă. ŞTOALBĂ s. f. v. ştiolî*. ŞTOALFĂ s. f. v. ştiolf*. ŞT O AND subst. v. ştand®. ŞTOARFĂ s. f. v. ştiolf». ŞTOBÎLCĂÎ vb. IV v. ştiobîlcăi. ŞTOBÎLCĂlAliĂ s. f. v. ştiobîlcăială. ŞTOBlLCĂÎT s. n. v. ştiobîlcăit. ŞTOBL(ÎN s. n. v. ş tablou. ŞTdBLU subst. v. ştablon. ŞTOC* s. n. (Regional) Filon masiv de minereu (Crişcior—Brad). Cf. paşca, gl., cl 1957, 199. — PI.: ştocuri. — Din germ. Stock. ŞTOC* s. n. v. stoc. ŞTOCAUS s. n. (Germanism, prin Ban.) închisoare, temniţă. Cf. arh. olt. iii, 386. — PI.: ? — Din germ. Stockhaus. ŞTdCĂL s. n. (Regional) Ciocan cu care se ferecă pietrele de moară (Prundu Birgăului—Bistriţa). Cf. alr ii 6 781/219. — PI.: ştocăle. — Cf. germ. S t o c k[hammer, -eisen] „buciardă“. ŞTOCĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică plafoane de lemn) A acoperi cu tulpini de stuf dispuse la mică distanţă una de alta, ca să se prindă muruiala (2) (Şieu Măgheruş—Bistriţa). Cf. mat. dialect, i, 288. — Prez. ind.: ştocălesc. — Etimologia necunoscută. ŞTOCĂTtFRĂ s. f. v. stucatură. ŞTdCFIŞ s. m. 1. (Iht.; învechit, în Transilv.) Moruă (Gadus morua). Cf. lb. Prinzi tu fi.de acei peşti care se numesc şlocfiş? calendariu (1844),-76/14, cf. lm, jahresber. x, 211. 2> (învechit) Batog. 26 — şlocfiş (a. 1754). iorga, s. d. xii, 68, cf. 80, şincai, în dr. v, 561, codru-drX-GUŞANU, C. 150, ATILA, P. 438, şXlNEANU, D. U. 3. (învechit, rar) Nătărău (1). Cf. lm. — PI.: (1,3) ştocfişi. — Şi: (învechit, rar) stocfiş (accentul necunoscut) s. m. codrtj-drXguşanu, c. 150. — Din germ. Stockliscli. ŞTOCNÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică bucăţi de metal) A deforma (Vicovu de Sus— Rădăuţi). Cf. glosar reg. — Prez. ind. : ştocnesc. — Etimologia necunoscută. ŞTdCVERC subst. (Prin Transilv.) Loc unde se încrucişează mai multe filoane de minereu de aur. Cf. cl 1957, 199. — PI. : ? — Din germ. Stockwerk. ŞTOF s. n. v. ştrajl. ŞTOFALÎ vb. IV v. ştopoli. ŞTdFĂ s. f. v. stofă. ŞTdFE s. f. (pl.) (Regional) Rămăşiţele merelor tescuite (Sălişte—Sibiu). Cf. viciu, gl. — Cf. germ. Stoff „materie, substanţă“. ŞTOFLAC s. m. v. ştofleac*. ŞTOFLEÂCl s. m. (Regional; depreciativ) 1. Om lacom (Şoimari—Ploieşti). Cf. coman, gl. 2. Om naiv, nătăfleţ (Şoimari—Ploieşti). Cf. coman, gl. Ce şlofleac al lu Tureac I id. ib. — Pl. : şlofleci. — Şi: ştoflăc s. m. coman, gl. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t o f 1 o c e a, c i o-flec, ciofleagă, ştofleac2. ŞTOFLEAC* s. m. v. ştopleag. ŞTOFLdCEA s. m. art. (Prin vestul Munt.; depreciativ) Om de nimic. Cf. tomescu, gl. — Pl. : ? — Cf. ştoflogi, ştofloci. ŞTOFLOCÎ vb. IV. T r a n z. (Prin vestul Munt.; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A uza ; a terfeli. Cf. tomescu, gl. Aşa ştofloceşte copilu ăsta hainele, e ceva de speriat, udrescu, gl. — Prez. ind. : ştoflocesc. — Cf. ştoflogi. ŞTOFLdGI s. m. (pl.) (Prin Olt.) Ghete vechi, deformate, rupte; papuci de casă (făcuţi din ghete sau din cizme uzate). Cf. i. cr. iv, 121. Ia şi tu nişte toflogi şi vezi pe cine latră cîinii la poartă, boceanu, gl., cf. cv 1951, nr. 9—10, 45. — Şi: ştoflogi (cv 1951, nr. 9—10, 45), tofldgi s. m. (Pl.). — Cf. ş t o 1 f. ŞTOI s. m. v. ştiol. ŞTOLl s. n. (Bucov.) Fiecare dintre colţii de fier care se fixează iarna la potcoavele cailor pentru ca să nu alunece. Com. din straja—rXdXuţi, cf. arvinte, term. 170, lexic reg. 110, glosar reg. ^ (în exploatarea lemnului; regional) Fiecare dintre colţii de fier care se fixează pe fundul ulucului pentru a micşora viteza de deplasare a buştenilor (Chirii—Cîmpulung Moldovenesc). Cf. arvinte, term. 44, 170. — Pl.: ştoluri. — Din germ. Stollen. 3639 ŞTOL2 -228- ŞTRAF1 f ŞTOL* s.n. v. ştolţ*. ŞTOLDÎC s. n. v. ştuldic. ŞTOLEÂG s. n. v. ştoplcag. ŞTOLF s. m. v. ştiolf*. ŞTOLFĂÎ vb. IV. v. ştioliăi. ŞTOLFĂIÂLĂ s. f. v, ştiolfăială. ŞTOLFĂÎX» s. n. v. ştiolfăit«. ŞTOLFĂÎT*, -Ă adj. v. ştiolfăit*. ŞTGLNĂ s. f. v. ştioalnă. ŞTtÎLNIŢĂ s. f. v. stolniţă. ŞTOLOIPÂN, -Ă s.m. şi f. v. toroipan. ŞTOLŢ1 s. m. (Argotic) Om mlndru, fudul. Cf. bul. pil. iv, 130. — Pl. : ştolţi. — Din germ. stolz. ŞTOLŢ* s. n. (Prin Transilv.) „Căşiţă de scînduri“. alr ii 6 462/64, 235, 284. — Pl. : ştolţuri. — Si: ştol (alr ii 6 462/284), ştos (ib. 6 462/235) s. n. — Etimologia necunoscută. Cf. ştonţ, ştos1. ŞTOLŢ* subst. (Regional) Umărul osiei, v. umăr (Topraisar—Techirghiol). Cf. alr sn ii h 350/987. — Pl . : ? — Etimologia necunoscută. ŞTOLUÎ vb. IV. Tranz. (în industria pielăriei; complementul indică piei tăbăcite) A face să devină moale. Maşină de stoluit. nom. min. i, 382. Roţi de stoluit. ib. — Prez. ind. : ştoluiesc. — Şi: stolui vb. IV. — Cf. germ. S t o 11 e n. ŞTOLUÎRE s. f. (în industria pielăriei) Acţiunea de a ş t o 1 u i. Cf. cv 1951, nr. 5, 23, dt, ltr2, dp. — Pl.: şioluiri. — V. ştolui. ŞTOMP s.m. v. ştcamp*. ŞTONT s. n. v. ştonţ. ŞTONŢ s. n. (Prin Transilv. şi Bucov.) Grămadă mare (de lemne). Cf. l. rom. 1959, nr. 6, 47, arvinte, term. 86, 170. Ştouţ de lemne, teaha, c. n. 271. — Pl. : ştonţuri. — Şi: ştont (arvinte, term. 86, 170), ştouţ s. n. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t o 1 ţ2, ş t o s1. ŞTOPĂL subst. (Prin Ban. şi Transilv.) Dop (la sticlă). Cf. alr i 700/77, 217. — Pl. : ? — Din germ. Stoppel, ŞTOPÎ vb. IV v. stupi. ŞTOPLEĂG s. n. (Olt. şi prin Munt.) Cotor de plantă rămas pe cimp după cosit sau după secerat, ţeapă; ghimpe. în ziua de joia iepelor nu se lucrează, că e rău de înţepături; in mărăcini, ştepi, şto-fleci. muscel, 30. Să nu-ţi iasă vreun clenci sau vreun ştopleag in cale. iovescu, n. 114, cf. i. cr. vii, 155, coman, gl., cv 1950, nr. 4, 39. Mă infăp in şieplegi. alr I 1 358/890, cf. lexic reg. 32, ii, 17, l. rom. 1962, nr. 3, 35, udrescu, gl. + (Prin vestul Munt.) Tulpină uscată ; bucată scurtă de lemn. Cf. tomescu, gl. + (Prin nord-estul Olt.) Partea tulpinii unui copac rămasă la suprafaţa pămîntului, după ce copacul a fost tăiat. Cf. DM, vîrcol, v. 100. — Pl. : şioplege. — Şi: ştofleăc (pl. ştofleci) s. m„ ştoleăg (ciauşanu, v. 201), şteopleăg (vîrcol, v. 100, lexic reg. 86), ştepleăg (vîrcol, v„ lexic reg. 86) s. n„ ştepleăgă (pl. şieplegi) s. f„ ştepeleăg (dm, vîrcol, v. 100; pl. ştepelegi dm) s. m„ ştrofleâg (udrescu, gl. ; pl. şi ştrofleaguri id. ib.), ştrofleăc (id. ib.) s. n. — Cf. ş t e a p1, germ. Stoppel. ŞTOPOLÎ vb. IV. Tranz. 1. (Prin Transilv.; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A cîrpi, a ţese. Cf. l. rom. 1959, nr. 5, 72, mat. dialect, i, 269, l. rom. 1961, nr. 2, 131. + (Regional) A însăila (Orăştie). alr i 1 754/109. + (Regional; în forma şiufuli) A tivi (Dobra —Deva). Cf. alr sn iv h 1 206/105. 2. (Prin vestul Transilv.; în forma şlofali) A repara. TEAHA, C. N. 271. — Prez. ind. : ştopolesc. — Şi: ştofali (teaha, c. n. 271), ştupuli (mat. dialect, i, 269), ştufuli (Alr sn iv h 1 206/105), ştropoli (l. rom. 1959, nr. 5, 72), ştrompoli (ib. 1961, nr. 2, 131) vb. IV. — Din magh. stoppol. Cf. germ. stopfen, stop-p e 1 n. ŞTdRBĂ s. f. (Regional) „Poştă“ (Vălişoara —Caransebeş). L. COSTIN, GR. BĂN. II, 189. — Pl. :? — Etimologia necunoscută. ŞTORLÎGE subst. (pl.) (Regional) Patine. V. p a-t i n ă (II 1) (Chizătău —Lugoj). alr sn vh 1 311/76. — Etimologia necunoscută. ŞTdRMIIVĂ s. f. v. stirmină. ŞTOS* s. n. (Regional) I. (De obicei construit cu verbul „a da“) Lovitură, izbitură; ghiont. îi dau un ştos la unu cu cotu. alr ii/i mn 26, 2 163/2. li dă ştosuri. alr sn iv h 978/362, cf. lexic reg. 110. II. Grămadă de scînduri (Bonţ—Gherla), coman, gl. — Pl. : şlosuri. — Din germ. Stoss. ŞTOS* s. n. v. ştol}*. ŞTdSPANC s. n. (Regional) Rindea de geluit doage (Dobra —Deva). Cf. alr sn ii h 570/105. — Pl. : ştospancuri. — Etimologia necunoscută. ŞTOSUÎ vb. IV. Refl. (Prin Bucov.; despre buşteni) A se lovi, a se ciocni. Cf. lexic reg. 110. — Prez. ind. : ? — Din germ. stossen. ŞTdUCĂ s. f. v. ştloacă. ŞTOUŢ s. n. v. ştonţ. ŞTRAC s. n. (Regional) Cîrlig de care se agaţă pieile la tăbăcărie (Beclean—Dej). Cf. alr ii 6 623/260. — Pl. : şlracuri. — Etimologia necunoscută. ŞTRAF* s. n. I. 1. (învechit şi popular) Amendă. Care s-ar mai scula să fie de mare streaf şi de pedeapsă ori la ce giudecată s-ar timpla (a. 1793). ştefanelli, d. c. 236. Dacă să va găsi că este încărcat... incă.,. 1 000 lei şlrof (a. 1807). furnică, d. c. 233. Ori şi cine ar fi să se supuie a da ştreaf una sută lei (a. 1823). uricariul, vi, 478. Va fi supus şi la ştraf, plătind... cite o rublă (a. 1829). doc. ec. 439, cf. cr (1832), 2351/!. Spre pilda altora, să trimete numitul a-şi da orinduitul ştraf la .casa Sfatului (a. 1837). doc. ec. 669. Pentru ce poliţaiul m-au poftit să viu aice? — Pentru ca să plăteşti straf. rom. lit. 1231/31. Puindu-să la aceasta cutezare pedeapsă şi strafuri. cuparencu, v. 10. O cucoană... plătise ştraf la Viena pentru că tşi bălea servitoarea, ghica, s. 187, cf. pont-briant, d. După taxa de rachiu figurează in bugetul de venituri comunale... ştrafurile. i. ionescu, d. 102, cf. costinescu, cihac, ii, 394. Dar acum, poftim, un an închisoare şi 100 de ruble ştreaf! contemporanul, 3673 ŞTRAF2 — 229 — ŞTRAIVIG III, 823, Cf. DDRF, JAHRESBER. II, 210, TDRG, T. PAPAHAGI, c. l., şăineanu, d. u., cade. Omul dreptăţii să ne osîn-dească la ştraf şi despăgubire, sadoveanu, o. xviii, 575, cf. scriban, d. Plătea ştreaf. graiul, i, 321, cf. PAŞCA, GL„ ALR SN V h 1 503, LEXIC REG. 94, 110. <> Expr. A pune (la) ştraf (pe cineva) = a amenda (pe cineva). Vine comisariul şi te pune la straf. alec-sandri, t. 40, cf. ddrf. Di nu m-o puni ¿iniva la h’un ştreaf cî-s slobod di guri. graiul, i, 335. M-au pus ştrof pentru că am lăsat porcii pe uliţă. Com. din braşov. 2. (învechit şi regional) Pedeapsă. Cf. klein, d. 425, lb, lm, bănuţ, t. p. 205, bl i, 18, gregorian, cl. 63, alr i 1 448/5, 30, 40, 56, 77, 158, 180, 190, 361. Citeşte judicata piniru fiecare ce ştraf are. alr sn iv mn h 995/2, cf. ib. iv h 997, lexic reg. 94, mat. DIALECT. I, 288, GLOSAR REG. 3. (Regional) Joc care constă în aruncarea unei monede cit mai aproape de o linie trasată pe teren (Lisa —Făgăraş). Cf. lexic reg. 94. II. P. e x t. (Prin nord-vestul Munt.; In forma ştreaf) Obor comunal în care se închid vitele găsite păscind în locuri oprite, pînă cînd proprietarul lor plăteşte amenda. Cf. udrescu, gl. Mi-a dus vilele la ştreaf, că le-a găsii pe marginea şoselei, id. ib. — PI. : ştrafuri. — Şi: (învechit şi regional) ştreaf, ştrof, (învechit) straf, streaf, (regional) ştref (rXdu-lescu-codin), ştof (alr i 1 448/166), strioaf (t. dinu, ţ. o. 34) s. n. — Din germ. Straie, rus. HiTpaiţ). ŞTRAF® s. n. 1. (Regional) Camion (cu cai). Cf. mat. dialect, i, 97, l. rom. 1960, nr. 2, 19. 2. (Prin nordul Munt. ; în forma ştreaf; în e x p r.) A umbla ca un ştreaf = a hoinări. Cf. coman, gl. — PI. : ştrafuri. — Şi: .ştreai s. n. coman, gl. — Din germ. (din Austria) Straf[wagen], ŞTRAF* s. n. v. ştraifl. ŞTRAFÂT, -Ă adj. (Prin Traiisilv.; despre ţesături sau despre obiecte de îmbrăcăminte) Vărgat. Nădragi ştrafaţi. mat. dialect, i, 97. Am cumpărat nişte pantaloni ştrafaţi. ib. 194. — PI. : ştrafaţi, -te. — De la ştraf*. ŞTRÂFĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Papuc1 de casă. LEXIC reg. ii, 84. — PI. : ştrafe. — Cf. magh. strapafcipâ] „încălţăminte de dîrvală“. ŞTRAFT s. n. v. ştraifl. ŞTRÂFTIC s. n. (Regional) Menghină (2) (Gordp. ; ceni—Iaşi), alr sn ii h 543/514. — PI,: ? — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Schraub-s t o c k. ŞTRÂHMAS subst. v. ştrailimas. ŞTRAIBAIV s. n. (Prin Bucov.) Sţănog (în grajd). Cf. LEXIC reg. 110. — PI. : ? — Cf. germ. Strebeband „stinghie", S t a 11- ; b a u m. ; ŞTRÂIBIC s. n. v. ştraiveg. ŞTRÂIBIG s. n. v. ştraiveg. ! ŞTRAIBLÎC s. n. v. ştraiveg. ŞTRAIBRÎC s. n. v. ştraiveg. ŞTRAlER s. n. v. ştaier*. ŞTRAIF* s. n. 1. (Transilv. şi Ban.) Linie, dungă : (de culoare). Salveturi cu ştrafuri (a. 1803). iorga, ; S. D. XII, 146, Cf. KLEIN, D. 485, LB, ISER, LM, MdLDOVAN, ţ. n. 173, dm, dn. Una dă de şt rai fă albă. jahresber. x, 212. Ţoale cu ştrafturi. alr i 1 489/1. Peşte cu ştrafe. ib. 1 746/30. Nu erau fuste, rochii, iie fără ştrafuri, ci numai.recăle româneşti. alr ii 3 352/172. Periuţă de făcut ştrafuri. alr ii/i mn 149, 3 932/47. Era îmbrăcat în nişte nădragi cu ştrafe. mat. dialect, i, 97, O rochie cu ştrafuri. ib. 194, cf. 269. + (Regional) Vipuşcă (Vicovu de Sus—Rădăuţi). Cf. glosar reg. + (Regional) Pată de altă culoare pe părul animalelor (Runc— Vişeu de Sus), Cf. chest. t 61/218. 2. Fîşie, bandă. Cf. v. moLIn, v. t. 79. Trebuia. . . să: nu rămînă din coală ştraifuri fără folos, pas, z. i, 275, cf. ltr2, dl, dm. Ştreafă de loc. a ii 8. + (Prin Ban.; în forma ştraf) Bucată de piele cu care se înfăşoară.chişiţa calului pentru a o feri de loviri în timpul mersului. V. p o 11 o g. Ca să nu se vateme lovindu-se, i se mai leagă la cal şi „ştraf” sau,, podlog“ deasupra copitei, la „chişiţă“. pribeagul, p. r. 68. — PI.: ştraifuri şi (regional) ştraife (chest. i 61/ 218). — Şi: (învechit) ştraf s. n'., (regional) ştrăifă s. f., ştraf (pl. şi ştrafe), ştraft, ştreai (mat. dialect: i, 269; pl. ştreafe ib.) s. n., ştreăfă s. f., ştrof (iser), streaf ,(moldovan, ţ. n. 173) s. n. — Din germ. Streif(e) (dial. Straf. Straaf), magh. străf. ŞTRAIF* s. n. (Priri Bucov.) Operaţie de tîrîre a buştenilor pe pămint pînă la locul unde sînt încărcaţi în vehicule. Cf. lexic reg. 110. — Pl. :? — Cf. ş t r ă i f u i. ŞTRAlFĂ s. f. V. ştraifl. ŞTRAIFAU s. n. 1. (Prin Maram. şi Bucov.) Construcţie de bîrne, umplută cu piatră, care se face la malul unui rîu pentru a-1 consolida sau pentru a .feri plutele de izbituri. Cf. arvinte, term. 113, 170. 2. (Regional) „Lemn pus pe marginea drumurilor de acces in pădure“ (Cirlibaba—Vatra Dornei). arvinte, term. 113, — Pl. : şlraifauă. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Streich-werk „epiu“. ŞTRAlHMAS subst. (Regional) Zgîrieci. Cf. scl 1962, 234, h ix 510, alr ii 6 675/551, 886. — Pl. :? — Şi: ştraimăţ (alr ii 6 675/551), ştrâhmas (ib. 6 675/876) subst., ştăigmais (glosar reg.) s. n., straim (h ix 510) subst. — Din germ. Streichmass. ŞTRAIMĂŢ subst. v. ştraihmas. ŞTRAlMODLU s. n. (Prin Transilv. şi Maram.) Zgîrieci. Cf. alr ii 6 675/105, 353. — Pl. : ştraimodle. — Şi: ştrăimuldăr s. n. alr ii 6 675/353. — Din germ. Streichmodel. ŞTRAlMULDĂR s. n. v. ştraimodlu. ŞTRAIVEG s. n. (Bucov., Maram. şi prin nord-estul Transilv.) Drum forestier prevăzut cu. traverse de lemn. Cf. arvinte, term. 170. + P. r e s t r. (Bucov.; în forma ştraibig) Fiecare dintre bîrnele de lemn care se aşază transversal pe drumurile forestiere. Cf. lexic reg. 110. — Pl. : ştraiveguri. — Şi: ştrăivig (arvinte, term. 44, 81), ştraibig (id. ib. 44, 170), ştrăibic (id. ib. 81, 170 ; accentuat şi ştraiblc id, ib. 170), ştraibllc (id. ib. 44, 170), ştraibric (lexic reg. 110), ştriăblic (arvinte, term. 81), ştaibic (accentul necunoscut, id. ib. 44) s. n. — Din germ. Streifweg. Cf. arvinte, term. 170. ŞTRAIVIG s. n. v. ştraiveg. 30 - c. 427 3696 ŞTRAM — 230 — ŞTRĂPĂŢUIT2 ŞTRAM, -Ă adj. (Despre persoane) 1. (Prin Transilv.) Voinic, viguros; frumos. Ştram băiat s-a făcut, cv 1950, nr. 4, 34, cf. teaha, c. n. 271. 2. (Prin Transilv.) Isteţ, dezgheţat; deştept. Cf. a iii 9, 16, cv 1950, nr. 4, 34, teaha, c. n. 271. 3. (Prin Bucov.) Aspru, sever. Cf. lexic reg. 110. — Pl. : ştrami, -e. — Şi: ştream, -ă adj. — Din germ. stramm. ŞTRAMPOHÂZ s. n. (Prin Maram.) încăpere dintr-o cazarmă unde se împărţea sau se schimba echipamentul militar. Am fost la vartăhaz Ş-am şezut in şlrampohaz. bîrlea, b. i, 8. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. ŞTRAMPORÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A transfera (Răşinari—Cisnădie). păcală, m. r. 129. — Prez. ind. : ? — Cf. germ. transportieren „a transporta", transf erieren. ŞTRAMPdRT s. n. v. transport. ŞTRAMPORTĂ vb. I v. transporta. ŞTRAND s. n. Teren situat In apropierea unei ape sau prevăzut cu unul sau mai multe bazine, special amenajat pentru a putea fi folosit In timpul verii ca loc de plajă, baie sau pentru sporturi nautice. Aici e gospodărie vie şi întinsă: băi, ştrand, căldură centrală, i. botez, b. i, 26, cf. dr. viii, 392, scriban, d., ltr2, dm. Cetăţenii lucrează... la construcţia unui ştrand, scînteia, 1960, nr. 4 855. — Scris şi: ştrand. — Pl. : ştranduri. — Şi: ştrant s. n. bul. fil. iv, 73. — Din germ. Ştrand. ŞTRANG s. n. v. ştreang. ŞTRANGULA vb. I v. strangula. ŞTRANGULARE s. f. v. strangulare. ŞTRANGULAT, -Ă adj. v. strangulat. ŞTRANPORTĂ vb. v. transporta. ŞTRANT s. n. v. ştrand. ŞTRAP* s. n. v. şteapl. ŞTRAP* subst. v. ştrapă. ŞTRAPÂŢ s. n. (Regional, mai ales în Transilv.) Muncă, osteneală ; alergătură. Cf. enc. rom., scriban, d. îl dor picioarele, după aiîla şlrapaţie. mat. dialect, i, 97, cf. lexic reg. ii, 54. <$> L o c. a d j. De ştrapaţ = a) (despre oameni) de corvoadă, v. corvoadă. Cf. udrescu, gl. Am rămas numai eu de ştrapaţ în tot satul l id. ib.; b) (despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte) de dîrvală, v. d î r v a 1 ă. Haine de ştrapaţ. scriban, d. încălţăminte de ştropaţie. mat. dialect, i, 269, cf. udrescu, gl. — Pl. : ştrăpaţuri. — Şi: ştrâpăţ (udrescu, gl.) s. n., ştrapăţie, ştropaţie s. f„ strapăţ (scriban, d.) s.n., strapâţă (enc. rom.) s. f. — Din germ. Strapaze, magh. dial. strapăcio. ŞTRAPAŢIE s. f. v. ştrapaţ. ŞTRÂPĂ s. f. (Prin Transilv.) Muncă, osteneală; alergătură. îi ştrapă multă la casa voastră, mat. dialect, i, 97. ^ Loc. a d j. De ştrapă = de corvoadă, v. corvo adă. Cal de ştrap. dr. v, 233. — Pl. : ? — Şi: ştrap subst., ştroapă (dr. v, 233) s. f. — Din magh. strapa. ŞTRÂPĂŢ s. n. v. ştrapaţ. ŞTRAPNEL s. n. v. şrapnel. ŞTRAPOR s. n. v. transport. ŞTRAP(ÎRT s. n. v. transport. ŞTRAS s. n. v. stras. ŞTRÂŢĂ s. f. v. straţă. ŞTRĂFUl1 vb. IV. Tranz. 1. (învechit şi regional) A amenda. Slujbaşul ales comunal să seştrefuiască pentru fiecare rînd cu cîle lei nouă. ap. i. ionescu, m. 203, cf. jahresber. ii, 210, alr sn v h 1 503/365, LEXIC REG. 110. 2. (Regional) A pedepsi (Vicovu de Sus—Rădăuţi). glosar reg. — Prez. ind. : ştrăfuiesc. — Şi: ştrefui, ştrofui (alr sn v h 1503/365, lexic reg. 110) vb. IV. — Ştraf* -f suf. -ui. Cf. germ. s t r a f e n. ŞTRĂFUÎ2 vb. IV. Tranz. (Regional) A irosi, a consuma fără chibzuinţă (Drăguşeni—Tîrgu Neamţ). Cf. GLOSAR REG. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş t r ă f u i1. ŞTRĂIFUÎ vb. IV. I. T r a n z. (Regional; în forma ştrefui; complementul indică drumuri forestiere) A acoperi cu traverse de lemn pentru a înlesni tirirea buştenilor (Poiana Grinţieşului—Borsec). Cf. arvinte, term. 170. II. T r a n z. (Bucov.; complementul indică buşteni) A tîrî cu ajutorul animalelor de tracţiune. Com. din vicovu de sus—rădăuţi. Am ştrăifuit butuci or bîrni la pliaţ. alr n/386, cf. arvinte, term. 44, 170, lexic reg. 110. HI. Refl. (Regional; despre cai) 1. A se lovi, în mers, cu un picior de altul (Părhăuţi— Gura Humorului). Cf. lexic reg. ii, 126. 2. (în forma ştrofui) A bate din picioare (Ghilad— Timişoara). Cf. alr sn v h 1 465/36. Să şirofuiesc dlm piciuarie. ib. — Prez. ind. : şlrăifuiesc. — Şi: ştrefui (arvinte, term. 170), ştrofui (alr sn v h 1 465/36), streiiui (arvinte, term. 44) vb. IV. — Din germ. streilen „a vărga ; a trage; a atinge“. ŞTRĂ1FUÎT, -Ă adj. (Prin Bucov. ; despre drumuri forestiere) Prevăzut cu traverse de lemn. Drum ştre-fuit. arvinte, term. 81, cf. 54, 82. — Pl. : ştrăifuiţi, -te. — Şi: ştreiuit, -ă adj. — V. ştrăiîui. ŞTRĂMF s. m. v. ştriinf. ŞTRĂMP6R s. n. v. transport. ŞTRĂNCĂNÎ vb. IV. v. ştricăni. ŞTRĂPĂŢUÎ vb. IV. Tranz. (Regional) 1. (Complementul indică oameni) A sîcîi; a hărţui; a pune pe drumuri (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. L-au ştrăpăţuii toţi, care cum i-a venit la socoteală, id. ib. 2. (Complementul indică obiecte) A uza, a deteriora. Cf. scriban, d. — Prez. ind.: ştrăpăţuiesc. — Şi: străpăţui vb. IV. scriban, d. — Ştrapaţ + suf. -ui. ŞTRĂPĂŢUIÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Muncă, osteneală, alergătură ; hărţuială. Cf. udrescu, gl. M-au năucii ştrăpăţuielile astea; toată ziua du-te, vino! id. ib. — Pl. : şlrăpăţuieli. — Ştrăpăţui + suf. -eală. ŞTRĂPĂŢUÎT* s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Muncă, osteneală; alergătură; hărţuială. Cf. udrescu, gl. Iar la ştrăpăţuit? id. ib. — V. ştrăpăţui. ŞTRĂPĂŢUÎT*, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Obosit, istovit, vlăguit; hărţuit. Cf. udrescu, gl. Mt-au adus calul ştrăpăţuit, ca vai de el şi mort de foame. id. ib. — Pl. : ştrăpăţuiţi, -te. — V. ştrăpăţui. 3730 ŞTREAG — ?31 — ŞTREC ŞTREAC s. n. v. ştrec. ŞTREAF» s. n. v. ştrafl. ŞTREAF* s. n. v. ştraf*. ŞTREAF3 s. n. v. ştraifl. ŞTREAFĂ s. f. v. ştraifl. ŞTREAM, -Ă adj. v. ştram. ŞTREAMP s. n. v. şteapl. ŞTREANG s. n. 1. Frînghie (din clnepă). L-au legat pre el cu doao ştreanguri noao. coresi, ap. cade. Lega cu legături tari de lemn din afară funile tare şi aluncea le făcură în 4 ştreangurile şi legară cu tărie tare. herodot (1645), 373. Şi-l bătu cu şlranguri atîta de cumplit, cit s-au roşit pămîntul gios de pistrelăturile slngelui. dosoftei, v. s. octombrie 70r/7. De la ştreang pînă la legătura încălţămintei, de voi lua de ale tale toate, biblia (1688), 92/50, cf. anon. car., lex. mars. 209. îl legară cu ştreanguri şi il lirîia (a. 1705). gcr i, 359/5. La Bărtolomei... 5 şlranguri de boi (a. 1754). iorga, s. d. xn, 68. Porunci de-l dezbrăcară şi-l întinseră cu legături de ştreanguri, mineiul (1776), 103rl/26. Făclnd bici de ştreanguri pre toţi i-au scos din beserică. micu, t. i, 124/4, cf. drlu, lb. Opritorile şi şleaurile să fie de ştreanguri de cînipă bună. cr (1833), 942/12, Cf. VALIAN, V., ISER, PANN, E. IV, 4/20, POLIZU, PETRI, V. Importul este cîteodată din... cînepă melitată, ştreanguri, frînghii şi alte lucruri de cînepă. i. ionescu, m. 725, cf. pontbriant, d„ CIHAC, ii, 394, LM. Expoziţia de vite... s-a finut zilele trecute la domeniul Cocioc, nume vestit pentru crema, laptele-bătut, coşuleţele, ştreangurile şi sforicelele sale. caragiale, o. iv, 393. Roatele uneori sînt legale cu ştreanguri, ispirescu, ap. ddrf, cf. damé, t. 49, barcianu, alexi, w„ TDRG. [La năvod], pe margini, ştreangurile sau odgoanele pot fi de grosimea minei, atila, p. 118, cf. severin, s. 75, şăi-neanu, d. u. Mii de porci... purtaţi cu ştreang de laba dinapoi, arghezi, vers. 537. A luat vitele de ştreanguri şi-a întors carul către sal. lăncrănjan, c. ii, 443, cf. h xn 261, şez. ii, 228, com. din straja— rădăuţi, alr i 894/94, 186, 1 116/590, 1 129/56, 77, 1870/1, 56, 77, 80, 251, 290, 298, 305, 578, 584, 764, alr ii/i h 182, alr ii 3 381/64, 5 670/141, 192, 6 772/141, a ii 3, iv 2. + P. e x t. (Prin nordul Mold.) Bandaj pentru răni, la care se adăuga, pe lingă substanţe tămăduitoare, şi o bucată de funie. Se mai face ştreang (o legătură de pus la tăietură şi slîlciluri) din : răşină, untură de porc, ceară şi o bucată de funie, pisate toate la un loc* n. leon, med. 25, cf. şez. v, 126. 2. Fringhie groasă, cu laţ, folosită la splnzurat ; p. rest r. laţul acestei frînghii, j u v ă ţ ; (regional) ştric2 (2). Cf. d. bogdan, gl. 108. Legaţi cu ştreangul de gît şi cu zăbale în gură. Şi-i ducea ca să-i omoară. herodot (1645), 151. Văzură pe un tînăr cu ştreangu de gît, ducîndu-l să-l spînzure. gorjan, h. iv, 211/21, cf. polizu. In mijloc este o verigă ruginită de care se anina ştreangul. Călăul n-avea decît să tnvîrtească grindeiul. negruzzi, s. i, 311. Se suie în ştreang cîntînd, parc-ar merge la bal! ghica, s. 435, cf. pontbriant, d. Cind iubitul ei se zbătea in ştreang... sărmana leşină. alecsandri, o. p. 73, cf. costinescu, cihac, ii, 394, lm. îi trecură de gît un ştreang ce-nconjura stilpul. odobescu, s. i, 442, cf. macedonski, o. i, 123, DDRF. tdrg, şăineanu, d. u., cade. Numai mişeii pier în ştreang: boierilor li se taie capul, sadoveanu, o. xm, 563, cf. scriban, d. în ştreanguri atîrnă spînzuraţii. stancu, r. a. ii, 376. Scaun şi ştreang tşi lua... Şi minteni se spînzura. bibicescu, p. p. 335. Cind să-i puie călăul ştreangul în gît, numai iacă şi un boier. şez. iv, 2, cf. v, 126, mat. folk. 48. Puse un ştreang dăpă grinda çasii şt... puse capu. graiul, i, 254, cf. alr sn iv h 1 001, a vi 26. Să le fac în flăcări scrum Ori in ştreang să te sugrum, folc. mold. ii. 656. <0> (Prin metonimie) Au iertat de la ştreang pe trei posluşnici (a. 1753). uricariul, xiv, 112. Acesta merită ştreang, costinescu. Cui işi vinde ţara, dafi-i ştrangul! coşbuc, p. ii, 266. L-am ţinut plnă acum de mila copiilor, că despre el, nici ştreang nu i se cuvine, petică, o. 207. (în imprecaţii) Mînca-v-ar ştreangul şi plumbul! beniuc, v. a. ii, 92. Mlnca-te-ar ştreangull Com. marian. -0> Loc. adj. (Bun) de ştreang = (despre oameni) care merită să fie splnzurat. Cum îl cheamă pe acel hoţ de ştreang? filimon, 0. i, 267. Hoţi buni de ştreang, alecsandri, t. ii, 136, cf. ddrf, jahresber. x, 212. <0> Expr. A-şi pune (sau a pune cuiva) ştreangul de (sau In, la) glt = a) a (se) spînzura. Nenorocitului „pacient“ nu-i mai rămîne decit să-şi puie ştreangul de gît. vlahuţă, o. a. 1, 213. Şi-a pus şlreangu-n git. scriban, d. Aşteaptă în temniţă să li se puie ştreangul de gît. camil petrescu, o. iii, 655. Pentru o para îşi pune ştreangul de glt, se spune despre un om z.gîrcit. Cf. pann, p. v. iii, 77/18, zanne, p. v, 483. (Eliptic) Ori caftan pină-n pămînt, ori ştreangul de gît, se spune despre un om ambiţios. Cf. zanne, p. iii, 51 ; b) (şi în forma a-şi pune singur ştreangul de glt) a se pune (sau a pune pe cineva) lntr-o situaţie penibilă, dificilă, fără ieşire. Cf. zanne, p. v, 609. A nu avea para de ştreang = a nu avea nici un ban. Cf. polizu, pontbriant, d. (Regional) Laţ cu care ciobanii prind oile şi mieii (Răcăşdia —Oraviţa). Cf. chest. v 62/61. + F i g. (Argotic) Cravată. Cf. cade, bul. fil. v, 193, bl vii, 137. 3. Fiecare dintre cele două funii care leagă pieptarul hamului de orcic ; (regional)ştric2 (3). V. ş 1 e a u3 (1). Cf. d. bogdan, gl. 227, iser, polizu, petri, v. De ai păcate Cu cai de poştă să te porneşti... Ba nu-s proptele, Nici căpiţele; Ba ştreangu-i putred de ars In foc! alecsandri, T. 397, cf. cihac, ii, 394, lm. Un cal... puţin ros de ştreanguri, ap. tdrg. Mireasa ia apoi de ta calul din dreapta căpeţala de pe cap sau ii desprinde un ştreang, marian, nu. 634, cf. damé, t. 50, barcianu, săghinescu, v. 105. într-o clipă murgul rupse ştreangul, delavrançea, ap. cade, cf. alexi, w., şăineanu, d. u. Trebui să sară de pe capră, să dea drumul ştreangurilor, rebreanu, r. i, 17. Desfac ştreangurile şi calul devine liber, sahia, u.r.s.s. 63, cf. pribeagul, p. r. 66. Caii, încordîndu-se în ştreanguri, se opinteau năprasnic, sadoveanu, o. viii, 382. Caii au rupt ştreangurile, scriban, d. Cînd şleaul e de funie, el se numeşte şi ştreang, ltr vi, 717, cf. galan, z. r. 228. îl văz că stringe ştreangurile la cai şi se pregăteşte să plece, preda, î. 92, cf. H iii 140, com. marian. Un bricegel că scotea, Ştreangurile le tăia. mat. folk. 47, cf. alr sn ii h 287, a v 14, 15, 34, vi 3, 16, 19, 26. 4. (Med. ; rar) Cordon celular. Aranjarea radiară a ştreangurilor nu mai există, celulele stnl aranjate fără nici un plan. babeş, o. a. i, 427. — Pl. : ştreanguri. — Şi: ştreng (alr sn ii h 287/ 316), ştrang, ştreang, streng (ib. h 287/310), strâng (lm, severin, s. 75), s. n. — Din germ. Strâng. ŞTREC s. n. 1. (Transilv., prin BucoV. şi Ban.) Linie ferată, v. ferată. Ce să vezi, măi muiere? Multe uliţi, multe „şlrecuri" şi multe căşi. contemp. 1957, nr. 550, 2/4, cf. fd i, 165, 174, l. rom. 1965, 332. Să nu fie vitele pe ştrec că vine trenul. Com. din lupşa—abrud. Să nu laşi vitele pe ştrec că vine trenul! cv 1952, nr. 4, 33. Acolo să-mpart şlricili. alr sn iii h 873/29, cf. lexic reg. 10, 67, 110, ii, 102. Mergem pe ştrec că-i mai aproape, mat. dialect, i, 194, cf. 269, glosar reg., teaha, c. n. 271, l. rom. 1968, 515. + P. a n a i. (Prin Transilv. şi Maram.) Parte a joagărului, constînd din două şine de lemn, dispuse paralel, pe care se deplasează carul. Cf. alr ii 6 438/ 105, 353. + (Prin Transilv.) Loc de trecere peste linia ferată. Cf, alr i 806/85, 96. 3973 ŞTRECĂLI — 232 — ŞTRENGĂRESC 2. (Prin sud-vestul Transilv.) Galerie (în mină). Cf. cl 1957; 200, fd i, 165, 174. ' — Pl.': ştrecuri. "— Şi: ştrichie (arh. olt.- iii, 392) s'f., ştreâc (lexic reg. 67), ştric s.n., ştrică s. f., striec (alr i 806/96) s.n. — Din germ. Strecke. ŞTRECĂ1.1 vb; IV. v. ştricăni. . ŞŢRECĂNÎ vb. IV. v. ştricăni. ŞTRECHIE s f. v. ştrec. ; ŞTRECUÎ vb. IV.- Tranz. (în industria pielăriei'; complementul indică piei) A curăţa de resturile de carne. Cf. dm. — Prez. ind. : şlrecuiesc. -- Din germ. strecken. ŞTRECUÎRE s. f. (în industria pielăriei) Acţiunea de a ş t r e. c u i‘şi rezultatul ei; ştrecuit. Cf. dp. — Pl. : ştrecuiri. — V. ştrecui. ŞTRECUÎT s. n. (în industria pielăriei) Ştrecuire Cf. DM. ' — V. ştrecui. . -ŞTREF s. n. v. ştrafl. ŞŢREFUλ vb. IV v. ştrdluil. ^TREFUÎ* vb. IV v. ştrăifui. ŞTREEUÎT, -Ă adj. v. ştrăifuit. ŞŢREH s. n. (R,egional) Loc unde se încheie căpriorii la acoperişul unei case (Fieni—Pucioasa). Cf. chest. ii 227/68. .. -r- Pl.: şlrehuri. — Cf. germ. S t r e i c hfbalken] „grindă de plan-ŞCU“. ; ŞTREMELEÂG S.n;, s.m. 1. S. n. (Prin Munt. şi Olt.) Tulpină fără ramuri sau fără frunze. Cf. scriban, d., com. din turnu măgurele, ciauşanu, gl. A bătut piatra de ău rămas numai ştremelegele din porumbi cv 1951V ilr. 1, 37. Au rămas pomii (sau porumbii) ştremelege după vijelie, udrescu, gl. <0> E x p r. (Prin nord-vestul Munt. ; despre oameni) A fi (sau a rămlne) ştremeleag = a) a fi (sau a rămlne) dezbrăcat, gol. Cf. udrescu, gl. ; b) a fi (sau a rămlne) sărac. Cf. id. ib. 4 (Prin nord-vestul Munt.) Băţ, bltă. Cf, 'Udrescu, gl. Ia să nu mă faci, că pui şlremeleagul pe line! id. ib. + (Prin nord-estul Olt.; ironic) Furcă (de tors). Cf. cîauşanu, gl. 2. S. n. (Prin nord-esţul Olţ.) Partea lemnoasă a fructului de porumb, fără boabe: Cf. ciauşaWu; gl- 3. S. n. (Prin nord-esţul Olt.) Parte a cozii calului pe care creşte, părul... Cf. ciauşanu, gl. 4. S. m. (Prin vestul .^tunt.) Epitet ironic pentru un om Înalt şi slab. Cf. scriban, d. 5. S. n. Fi g. (Argotic) Penis. Com. din ţepeş VODĂ —CERNAVODĂ, Cf. CIAUŞANU, GL. ^ Pl. (n.) şlremelege şi ştremeleaguri, (m.) ştre-melegi: — Şi: stremeleăg s. n. Com. din turnu măgurele. . — Cf. ştepelcag. ŞTREMELEU subst. (Prin nord-vestul Munt.) Furcă {de tors). Cf. rădulescu-codin, m. n. 165. ... -'Pl.';? ; — Cf. ş t r e m e 1 e a g. ŞTRENCĂNÎ vb. IV v. ştricăni. ŞTRÎNCHE s. f. (Regional) 1. Şotron (1). Com. din DĂIŞOARA—FĂGĂRAŞ. • 2. Şotron (2). Com. din dăişoara—făgăraş. — Pl.;? ...........■ ■ — Etimologia necunoscută. ŞTRENG s. n. v. ştreang. ŞTRENGAR s. m. 1. (Mai ales în Ban. şi Transilv.) Frînghier. Nu este copii măcar de şălar, măcar de ştrengar, a nu merge [la şcoală], golescu, î. 7, cf. alr sn ii h 503. 2. (învechit; depreciativ) Om fără căpătîi, haimana, vagabond; golan, puşlama, derbedeu ; (astăzi cu sens atenuat, de obicei cu o nuanţă de simpatie) tînăr sau copil neastîmpărat, zburdalnic, poznaş.. Cf. drlu, lb, iser, polizu. Teodoros era ceea ce . francezii numesc ,,un gamin“, iar pe româneşte „un ştrengar". ghica, s. 301, cf, petri, v., pontbriant, d., costinescu, cihac, ii, 394, lm. Tonul cu care spunea aceasta era tonul unui ştrengar, caragiale, o. iv, 209. Ce au ei cu noi, nea Zobie, zise Mirea, sfiindu-se de bulgării ştrengarilor, delavrancea, t. 124. C-un gest de ştrengar îşi turteşte pe ceafă pălăria, vlahuţă, ap. cade, cf. ddrf. Pe Nuţu vi-l lăsasem mic, Cu creştetul cit masa — O fi acum ştrengar voinic Şi vă răstoarnă casa? coşbuc, p. ii, 59, cf. barcianu, alexi, \y., tdrg, jahresber. x, 212, şăineanu, d. u., puşcariu, l. r. i, 358, scriban, d. Nici mici Ca nişte pici; Nici mari Ca nişte ştrengari, arghezi, vers. 608. îi plăcea nespus să cutreiere, alături de ei, aceste baluri şi cluburi, ca o ispravă de ştrengari boemi, camil petrescu, o. i, 434. Intr-o zi de decembrie, o ceată de ştrengari a împărţit pe străzile Craiovei citeva sute de afişe, scînteia, 1953, nr. 2 819. Pufni pe nas intr-un firniit prelung şi jignitor, cum fac ştrengarii, vinea, l. i, 142, cf. com. marian, alr i 1 517/837, alr ii 3 739/784, zanne, p. v, 609. O (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) M-am furişat de ştrengarii cei de flăcăi s-o mai văd. millo, în pr. dram. 376. Pe ştrengarul acesta de băiat să-l opreşti in curtea mea. filimon, o. i, 101. <0> F i g. Văzui prin văi al verii dulce vint, Ştrengar frumos cum toţi pribegii sint. coşbuc, p. i, 287. <£• (Adjectival) Copilul ştrengar nu ascultă nici de părinţi, nici de învăţători, lm. Şă nu te mai văd pe-aici, copil ştrengar, coşbuc» p. i, 289. Cei doi copilaşi..., voinici şi ştrengari, ar.fi părul fraţi... cu ea. rebreanu, r. i, 56. (Prinanalogie) Mier-loiul sprinten şuieră o clipă, Un sturz ştrengar îngîn-o turturică, iosif, p. 31. (F i g.) Pe fereastră năvăli deodată soarele de dimineaţă, vesel, auriu, ştrengar. rebreanu, n. 223. + Bărbat uşuratic, afemeiat; crai. Astea sint linguşiri, şirengarule l răspunse greaca, filimon, o. i, 141. Un ştrengar ce compromite femeile. alecsandri, t. 1679. Tăcere, strigă un ştrengar bătrîn, cănii şi sclivisit. caragiale, o. iii, 267. Ştrengariule, le-am aşteptat dumineca trecută, contemporanul, vi2, 103. De asta şi trecea [colonelul] între tovarăşi de cel mai mare ştrengar, ap. tdrg. Tatăl meu era un mare ştrengar, dar nu un asasin, arghezi, s. xi, 69. O (Adjectival) Ganimed, ştrengarul, îşi pune toată verva Să scoală din sărite pe pudica Minerva. hogaş, dr. i, 82. Vru să-şi laude puţin bărbatul, pe care-l iubea mult, deşi era cam ştrengar, rebreanu, i. 393. E cam ştrengar. L-au topit femeile, stancu, r. a. iii, 90. ■ . Pl. : ştrengari. — Şi: (regional), ştringări (alr sn ij h 503), ştrengar, străngări (alr i 1 517/837) s«m. — Ştreang + suf. -ar. ŞTRENGĂRESC, -EASCĂ adj. (De obicei cu o nuanţă de simpatie) De ştrengar (2), al ştrengarilor, caracteristic ştrengarilor. Gesturile, toată fiinţa ei aveau un aer ştrengăresc, care-o prindea de minune, vlahuţă, o. a. iii, 34. Se ţinea pe cal cu mare îndemihare, călărind pe o rină, în mod ştrengăresc, d. zamfirescu, v. ţ. 32. „închipuieşte-ţi“, începea... ex-polcovnicul, cu un aer ştrengăresc, particular lui, „c-am făcut o con-chetă". ap. tdrg, cf. cade, scriban, p. — Pl. : ştrengăreşti. — Ştrengar + suf. -esc. 3757 ŞTRENGĂREŞTE — 233 — ŞTRICĂNl ŞTRENGĂREŞTE adv. (De obicei cu o nuanţă de simpatie) Ca ştrengarii (2), In felul ştrengarilor. Ci. ddrf. E vorba de ceva foarte serios, iubite? întrebă Mărioara, privindu-l ştrengăreşte, agîrbiceanu, a. 77. îşi puse pe cap căciula cam ştrengăreşte, bujor, s. 27. Urcă ştrengăreşte scara Ia coş. lungianu, ap. cade. Avea o năframă albă în cap, legată ştrengăreşte, re-breanu, i. 424. O privi ştrengăreşte pe subt pălăria lată în margini, mironescu, s. a. 89. Cascheta îi era întoarsă ştrengăreşte, călinescu, c. n. 358, cf. scriban, d., vinea, l. i, 94. Un copil... a ieşit... Pe bulevard, Fluierînd ştrengăreşte la urechea oamenilor, so-resou, p. 55. F i g. Zorelele... se acăţau ştrengăreşte pînă şi de ulucii ştreşinelor. d. zamfirescu, v. ţ. 63. — Ştrengar + suf. -eşte. ŞTRENGĂRI vb. IV. I n t r a n z. şi (rar) refl. (învechit) A vagabonda, a hoinări; a se ţine de golănii ; (astăzi cu sens atenuat) a se ţine de zburdălnicii, de pozne, de ghiduşii. Cf. lb, iser, polizu. Îşi trimiteau copiii la dascălul Chiosea, ca să nu ştrengărească pe uliţă, ghica, s. 55, cf. pontbriant, d., costinescu. Ştrengăresc... şi oameni în toată firea. lm. După ce se ştrengărise toată ziua, căzuse sara ca un trunchi, de somn. şez. i, 59, cf. ddrf, barcianu, alexi, W., TDRG, JAHRESBER. X, 212, ŞĂINEANU, D. U„ CADE, bl iv, 65, 69, scriban, D. Mai bine ar învăţa şi el să. nu tot ştrengărească, l. rom. 1963, nr. 5, 567. — Prez. ind. : ştrengăresc. — V. ştrengar. ŞTRENGĂRÎE* s. f. (învechit) Vagabondaj, hoinăreală ; golănie; (astăzi cu sens atenuat) zburdălnicie, poznă, ghiduşie; comportare, atitudine care denotă neastlmpăr, vioiciune, umor. Cf. polizu. Se fineau de ştrengării şi ajunseseră a fi spaima mahalalelor. ghica, s. 45, cf. pontbriant, d. Acestea nu-s ştrengărie de copil, ci ştrengărie de om matur, care pentru ele ar merita ştrangul. lm. Era un neastlmpăr ş-o bucurie de copii cari pregătesc o mare ştrengărie. VLAHUŢĂ, S. a. II, 97, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. E timpul numai bun de joc Şi bun de ştrengărie. iosif, PATR. 15, Cf. TDRG, JAHRESBER. X, 212, AGÎRBICEANU, a. 39, şăineanu, d. u. Mi-a lăsat în minte cea mai plăcută ştrengărie. brăescu, a. 251, cf. bl iv, 71, scriban, d. Otilia era de o ştrengărie atit de castă, că îndoielile lui... erau ridicole, călinescu, e. o. i, 287. + Aventură de dragoste; crailîc. El,... după ce ş-a petrecut tinerefea-n chefuri şi ştrengării, Îmi pretinde mie seriozitate. ap. tdrg. Don Fabrizio trebuia să se lase de ştrengării, d. zamfirescu, ap. cade, cf.. scriban, d„ DL, DM. — Pl. : ştrengării. — Ştrengar + suf. -ie. ŞTRENGĂRÎE* s. f. (învechit, prin Transilv.) Atelier unde se făceau ştreanguri (1). Cf. pascu, s. 185, conv. lit. xx,. 1018. — Pl. : ştrengării. — Ştreang + suf. -ărie. ŞTRENGĂRÎRE s. f. (în dicţionarele din secolul trecut) Acţiunea de a ştrengări; (rar) ştrengărit. Cf. polizu, pontbriant, d„ ddrf. — Pl. : ştrengăriri. — V. ştrengări. ŞTRENGĂRIT s. n. (Rar) Ştrengărire. Com. marian. — Pl. : ? — V. ştrengări. ŞTRENGĂRÎŢĂ s. f. (De obicei cu o nuanţă de simpatie) Fată sau femeie tînără vioaie, zglobie, ghiduşă; (familiar) ştrengăroaică. A, ştrengărifo / de-astea mi-ai fost dumneata I d. zamfirescu, v. ţ. 128, cf. cade. în sflrşit, am mai pus şi noi mina pe tine, ştrengărifă frumoasă şi nestatornicăI rebreanu, r. i, 156, cf. scriban, d. E o ştrengărifă, nu-mi comunică exact orele cind primeşte, călinescu, e. o. i, 324. <0 F i g. (Adjectival) Formele nebunatice şi ştrengărite pot fi vestminte foarte convenabile pentru gîndiri severe, caragiale, o. in, 232. + (Rar) Femeie uşuratică. A fost ştrengărifă, în adevăr, dar ce are a face? Fată alintată, a alunecat şi ea. ap. tdrg. — Pl. : ştrengărife. — Ştrengar + suf. -i(ă. ŞTRENGĂROAICĂ s. f,. (Familiar). Ştrengăriţă. , Cf. DDRF, UDRESCU, GL. — Pl. : ştrengăroaice. — Ştrengar -f suf. -oaică. ŞTRENGULÎŢ s. n. Diminutiv al lui ş t r e a n g (1). Cf. LEX. mars. 209. — Pl. : ştrengulefe. — Şi: (Învechit, rar) stranguliţ s. n. LEX. mars. 209. — Ştreang + suf. -ulef. ŞTRENGULITtÎRĂ s. f. v. ştringuitură. ŞTREP s. m. v. şteapl. ŞTRlABLIC s. n. v. ştraiveg. ŞTRIC1 s. m„ s. n. 1. S. m. (Regional) Linie (la termometru)-(Şieu Măgheruş—Bistriţa). Cf. mat. dialect. i, 288. Are 37 grade şi 4 ştrici. ib, • 2. S. n. (Prin Transilv.) Grad (alcoolic).’ Ctte ştricuri. are vinarsul nostru? cv 1952, nr. 2, 37. Vinarsul ari: 42 de ştricuri. lexic reg. ii, 102. ' - — Pl. : (1) ştrici, (2) ştricuri. .. . — Din germ. Strich. ŞTRIC2 s. n. 1. (Ban., prin Transilv. şi Bucov.) Frînghie, funie. Cf. arh. olt. iii, 392, alr i 1 869/5, 1870/5, 12, alr ii/i h 182/2. Un dărab de ştric. alr ii 5 670/219. [Din curpen] făcem ca stricurili de legat tuluj. ib. 6 325/2, cf. lexic reg. 110. 2. (Regional) Ştreang (2) (Pecinişca—Băile Hercu-lane). alr sn iv h 1 001/2. 3. (Regional) Ştreang (3) (Crucea —Clmpulung Moldovenesc). Cf. GLOSAR REG. — Pl. : ştricuri. — Şi:. stric s. n. — Din germ. Strick. ŞTRIC* s. n. 1. (Prin Ban.) Dantelă. Cf. cv 1950, nr. 4, 45. Mi-am cumpărat un fol cu ştric la gît. ib. 2. (Regional) Pulover (Comloşu Mare—Jimbolia). LEXIC REG. II, 42. — Pl. : ştricuri. — Din germ. Strick [arbeit, -jackej. ŞTRIC* s. n. v. ştrec. ŞTRIC® subst. (Prin Maram.) Funicular. l. rom. 1968, 408. — Pl. : ? — Cf. ş t r i c2. ŞTRICAR s. m. (Regional) Frlnghier (Pecinişca— Băile Herculane). alr sn ii h 503/2. — Pl. : ştricari. — Ştric* + suf. -ar. ŞTRÎCĂ s.f. v. ştrec. ŞTRICĂLUf vb. IV. v. ştricăni. ŞTRICĂNÎvb. IV. Tranz. (Transilv. şi prin:Ban.) A Împleti, a croşeta, a tricota. Cf. dr. x, 293, h xvii 64, com. din luţa— făgăraş. Am ştricănit un sfetăr. cv 1950, nr. 4, 34. Ştrencănesc şi io un jerseii. ib. 36, cf. alr i 1 760/107, 158, 166, 174, 217, 1 761/125, alr sn iv h 1 210, l. rom. 1959, nr. 5, 88. Mama ştricăneşte nişte ciorapi, mat. dialect, i, 194, cf. 2169, l. rom. 1961, nr. 6, 567, lexic reg. ii, 42. + A broda. alr i 1 762/51, 335, 339. — Prez. ind. : şlricănesc. — Şi: ştrlcălui (alr sn iv h 1 210/260, h 1 211/260), ştricul (alr i 1 760/190, 1 762/51, alr sn iv h 1 210, h 1 211, l. rom. 1959, 3778 ŞTRICOU — 234 — ŞTROFUI1 nr. 5, 72, lexic reg. 120, ii, 43, l. rom. 1966, 139), ştrincăni, ştringăli (alr i 1 762/339), ştringoli (ib. 1 762/335), ştrecăni (alr sn iv h 1210/130), ştrecăli (alr i 1 760/259), ştrencăni, ş trăncăni (alr sn iv h 1 209/172, h 1210/172), stricăli (alr i 1 761/259) vb. IV. — Din germ. stricken. ŞTRICdU s. n. v. tricou. ŞTRICUÎ1 vb. IV. (Prin Bucov.) 1. I n t r a n z. A se lovi, in mers, cu un picior de altul. Cf. lexic reg. 110. 2. T r a n z. A şterge (I 2). Cf. lexic reg. 110. — Prez. ind.,: ? — Din germ. streichen. ŞTRICUÎ* vb. IV v. ştricăni. ŞTRIF s. m. v. .ştrimf. ŞTR1MF s. m. (Transilv., Ban. şi Maram.) Ciorap. 1 păreche ştrimf de iarnă (a. 1750).' iorga, s. d. xii, 59. 1 pă(reche) slrimfi vineş (a. 1754). id. ib. 67. Ioan Albulescu cere... 1 luţun şfrămfi de aţă (a. 1790). id. ib. viii, 85. 10 părechi ştrinţi de mătasă (a. 1796). id. ib. 33, cf. LB, I. GOLESCU, fa., LM, JAHRESBER. III, 328, IV, 331, GHEŢIE, R. M„ BARCIANU, JAHRESBER. VIII, 84, x, 212, alexi, w., bianu, D. s. Ştrimpii (ciorapii moderni femeieşti) se împletesc cu acele, din lină tigaie. pXcalX, m. r. 522, cf. dr. iv, 1 079, 1 083, cade. In picioare... poartă mai cu seamă „ştrimfi“ (ciorapi)... peste care încalfă opincile, arh. folk. iii, 32, cf. pribeagul, p. r. 53, bl vi, 180, 206, bul. fil. vi, 138, scl 1955, 121, Uită-te, bădifo, uită... Uită-te la patru junei, Nu la ştrimfi şi la papuci, şez. xii, 153, cf. izv. iv, nr. 11, 11, gr. s. i, 138. Am aflat o păreche de păpuci şî o păreche de ştrimfli. t. papahagi, m. 166, cf. l. costin, gr. băn. 196, cv 1952, nr. 4, 34, alr i 1 760, 1 878, alr sn iv h 1 210, h 1 211, a iii 9, 13, corn. din bilbor—borsec şi din morăreni—topliţa. Cumpără o pereche de ştrinfi. mat. dialect, i, 194, cf. l. rom. 1961, nr. 2, 131, teaha, c. n. 128, lexic reg. ii, 42, 102. — PI. : ştrimfi. — Şi: ştrîmflă (alr i 1 878/302, 305, 335 ; pl. ştrimf le ib. 1 760/305, alr sn iv h 1 210/ 334) s. f., ştrimllu, ştrimp (pl. şi ştrimfi alr i 1 878/ 347), ştrinf, ştrinflu, (t. papahagi, m. 234, dr. iv, 1 083, alr sn iv h 1 210, h 1 211, l. rom. 1961, nr. 2, 131), ştrinc (alr i 1 760/93, alr sn iv h 1 210, h 1 211), ştrif (jahresber. iii, 328, x, 212), ştrimf (alr i 1 878/ 85, 229, 835), ştrinf (a iii 13), ştrămf, ştrunf (lm 550, JAHRESBER. X, 212), Ştinf (L. COSTIN, GR. bXn.’ 196), gtrimf, strimp (jahresber. viii, 84) ştrinflu (lexic reg. 23), strlmf (jahresber. x, 212), strumf (ib.) s. m., strinchi (izv. iv, nr. 11, 11) s. m. pl. — Din germ. Strumpf (pl. Strumpfe). — Şlrimflă, ştrimflu < magh. ştrimfli. ŞTRÎMFLĂ s. f. v. ştrimf. ŞTRÎMFLU s. m. v. ştrimf. ŞTRIMP s. m. v. ştrimf. ŞTRINC s. m. v. ştrimf. ŞTRINCĂNÎ vb. IV v. ştricăni. ŞTRINF s. m. V. ştrimf. ŞTRÎNFLU s. m. v. ştrimf. ŞTRINGÂRI s. m. v. ştrengar. ŞTRINGĂLÎ vb. IV v. ştricăni. ŞTRINGOLÎ vb. IV v. ştricăni. ŞTRINGUITtfRĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Panglică albă cu broderie, folosită ca garnitură (com. din fostul judeţ bihor) ; dantelă (teaha, c. n. 271). — Pl. : şlringuituri. — Si: ştrengulitâră s. f. teaha, c. n. 271. — Cf. ştringoli. ŞTRÎŢĂL s. m. (Prin Buaov.) Colac ; franzelă, lexic reg. 110. — Pl.: ştrifăli. — Din germ. dial. Striezel. ŞTRÎMF s. m. v. ştrimf. ŞTRlNF s. m. v. ştrimf. ŞTROÂFĂ s. f. (Regional) Joagăr pentru tăiat seînduri acţionat manual (Izvoru Alb—Piatra Neamţ). Cf. arvinte, term. 74, 170. — Pl. : şiroafe. — Etimologia necunoscută. ŞTROÂIFĂ s. f. (Regional) Stănog (în grajd) (Moi-seiu —Vişeu de Sus). Cf. glosar reg. — Pl. : şlroaife. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t r a i b a n. ŞTROÂNŢĂ s. f. v. ştronţl. ŞTROÂPĂ* s. f. (în exploatarea lemnului; regional) Jgheab mai mic instalat la capătul de sus al ulucului principal. Cf. arvinte, term. 44, 83,170, mat. dialect, i, 269. — Pl. : şiroape. — Şi: ştroăpe (arvinte, term. 83), ş trompe (id. ib. 44, 170), ştrop (id. ib. 83) subst. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Strombett „albie de rîu“. ŞTROÂPĂ* s. f. v. ştrapă. ŞTROĂPE subst. v. ştroapă*. ŞTRdCMAIST s. n. (Regional) Aparat de luat măsuri mici (Băişeşti—Fălticeni), glosar reg. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞTROFl s. m. v. şurub. ŞTROF* s. n. v. ştraf*. ŞTROF* s. n. v. ştraifl. ŞTROFĂLl vb. IV v. ştrofăiui«. ŞTROFĂLÎT, -Ă adj. (Regional) Pedepsit (Şieu Măgheruş — Bistriţa), mat. dialect, i, 288. — Pl. : ştrofălifi, -te. — V. ştrofăli. ŞTROFĂLUÎ* vb. IV. Tranz. (Transilv.) A pedepsi. Cf. LB, BREBENEL, GR. P„ MAT. DIALECT. I, 288. — Prez. ind. : ştrofăluiesc. — Şi: (regional) ştrofăli (mat. dialect, i, 288), strofolui (brebenel, gr. p.) vb. IV. — Din magh. stioiol. ŞTROFĂLUÎ* vb. IV. Intraiiz. (Regional; despre cai) A şchiopăta (1) (Săvîrşin—Lipova). Cf. alr i 1 114/87. — Prez. ind. pers. 3 : şlrofăluieşle. — Cf. germ. straucheln. ŞTROFĂLUÎT s .n. (Regional) Pedeapsă (Bucovăţ— Timişoara), alr i 1 448/45. — Şi: ştrofoluft s. n. alr i 1 448/45. — V. ştrofălui*. ŞTROFLEÂC s. n. v. ştopleag. ŞTROFLEÂG s. n. v. ştopleag. ŞTROFOLUÎT s. n. v. ştrofăluit. ŞTROFUÎ* vb. IV v. ştrăfui». 3816 ŞTROFUI2 — 235 — ŞTUBICĂ ŞTROFUÎ* vb. IV v. ştrăifui. ŞTROH s. n. v. stroh. ŞTROL, ŞXROĂLĂ adj. (Regional) Şchiop (I 1) (Răşinari-Cisnădie). Cf. paşca, ol. Vacă ştroală id. ib. + (Substantivat, f.) Epitet depreciativ pentru o persoană care şchioapătă. coman, gi.. Du-te, că eşti numai o ştroală I id. ib. — Pl.: ştroli, şiroaie. — Etimologia necunoscută. ŞTROLIBAT, -Ă adj. v. sturluibat. ŞTROLIRĂTIÎRĂ s. f. v. strolibătură. ŞTROMENTUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) A face ceva cu neîndemlnare. lexic reg. 110. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. instrument. ŞTRGMPE subst. v. ştroapă*. ŞTROMPOLÎ vb. IV v. ştopoli. ŞTRONŢI s. m. 1. (Familiar; peiorativ; ieşit din uz) Şoacăţ1. Afară de popa şi de încă două, trei ştroanje, numai blestemaţii s-au dat cu ei. beniuc, m. c. I, 210, cf. H. LOVINESCU, T. 225, ARVINTE, TERM. 170. 2. (Regional) Copil neastîmpărat (Buhalniţa—Piatra Neamţ). Cf. arvinte, term. 170. — Pl. : ştronţi. — Şi: ştroănţă s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. it. s t r o n z o „materie fecală“, rom. şonţ1. ŞTROJVŢ* s. n. (în exploatarea lemnului; regional) Placă de fier cu mai mulţi colţi, fixată pe fundul ulucului pentru a micşora viteza de alunecare a lemnelor (Boroaia —Fălticeni). Cf. arvinte, term. 85, 170. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S t o s s [zahn] „colţ“. ŞTRONŢ3 s. n. v. şpronţ. ŞTRONŢĂ* vb. I. I n t r a n z. (Prin Bucov. şi Mold.) A vorbi limba germană; (regional) a ştronţui. Cf. ARVINTE, TERM. 35. — Prez. ind. : ştronţez. — V. ştronţ<. ŞTRONŢÂ*^vb. I v. şpronţa. ŞTRONŢUf vb. IV. I n t r a n z. (Prin Mold.) A ştronţa1. Cf. arvinte, term. 35. — Prez. ind. : ? — Ştronţi + suf. -ui. ŞTROP subst. v. ştroapăl. ŞTROPAŢIE s. f. v. ştrapaţ. ŞTROPĂLÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A umbla mult, obosindu-se (Vîlcele—Turda). Cf. mat. dialect, i, 97. Tătă zua ştropăleşte pîn oraş fără treabă, ib. — Prez. ind. : ştropălesc. — Din magh. strapăl [ja magât]. ŞTROPLANDĂ s. f. (Regional) Jartieră (Bărăteaz— Arad), l. rom. 1959, nr. 5, 72. — Accentul necunoscut. — Pl. : ştroplande. — Din magh. strumplandli. ŞTROPOLÎ* vb. IV v. stropoli. ŞTROPOLÎ* vb. IV v. ştopoli. ŞTRUC s. n. (în dicţionarele din secolul trecut) Postav gros. Cf. pontbriant, d„ costinescu. — Pl. : ştrucuri. — Etimologia necunoscută. ŞTRtÎDEL s. n. Plăcintă făcută din foi foarte subţiri, umplute cu mere, brînză, nuci etc. şi rulate în formă de sul. V. î n v 1 r t i t ă. Cf. jahresber. vii, 87, x, 213. La Anul Nou îi trimitea strudel cu bilete, conv. lit. xliVj, 312, cf. scriban, D. Baclava sau strudel de mere — după consumaţiile de predilecţie, c. pe-trescu, o. p. i, 152. Mat este şi pui fript.... şi nişte strudel de care-ţi place, teodoreanu, m. ii, 58. Ştia să aprecieze... un ştrudel ori o friptură, sadoveanu, o. xi, 432, cf. dm, s. marin, c. b. 217, h xii 386, alr sn iv h 1 079. — Pl. : ştrudele. — Şi: strüdel, (regional) ştrudl (alr sn iv h 1 079/386) s. n., ştrdduri (ib. h 1 079/ 157) subst. (pl.), ştr&gli (ib. h 1 079) subst., ştrui (ib. h 1 079; pl. şlruluri ib. h 1 079/876) s. n„ strüdilä (ib. h 1 079/537) s. f., strüdir (ib. h 1 079/728), strădui (ib. mn h 1 079/531) s. n„ strüduri (ib. h 1 079/520) subst. (pl.), strul (ib. h 1 079/836) s. n. — Din germ. Strudel. ŞTRtfDENIŢĂ s. f. v. studeniţă. ŞTRUDL s. n. v. ştrudel. ŞTRtJDURI subst. (pl.) v. ştrudel. ŞTRtÎGLI subst. v. ştrudel. ŞTRUJAN s. m. v. strujan. ŞTRUL s. n. v. ştrudel. ŞTRXJlĂ s. f. (Prin Transilv.; depreciativ) Femeie zvăpăiată, uşuratică. Cf. rev. crit. iii, 170, mat. dialect, i, 288. — Pl.: ştrule. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Strudel [kopf]. ŞTRULIBATIC, -Ă adj. v. sturluiba tic. ŞTRULUBÂTIC, -Ă adj. v. sturluibatic. ŞTRUNF s. m. v. ştrimf. ŞTRUŢ s. m. v. struţ. ŞTUBfiCI s. n. v. ştiubeci. ŞTUBfil s. n. v. ştiubei». ŞTUBISTE s. n. v. ştiubeci. ŞTUBÎŢ s. n. v. ştiubeci. ŞTUBfîU s. n. 1. (Prin Munt.) Stup primitiv, făcut dintr-un trunchi de copac scorburos sau scobit. Cf. h iv 85. 2. (Munt.) Fîntină cu izvorul la mică adlncime, care are ca ghizd un trunchi de copac scorburos sau scobit. Cf. h xi 324. Brîncoveanu a făcut aici o fîntină învelită, unde acum e un ştubeu şi se cheamă Fîntîna Brîneoveanului. rXdulescu-codin, l. 97, cf. 130, alr i 793/186. 3. (Regional) Groapă adlncă; p. e x t. rlpă, văgăună (Piteşti). Cf. UDKESCU, GL. — Pl.! ştubeie. — Şi i ştiub£u (vîrcol, v. 100, udrescu, gl.), uştiub£u (udrescu, gl.) s. n. — Cf. ş t i u b e i*. ŞTUBÎCĂ s. f. (Regional) Lădiţă In care se ţin uneltele întrebuinţate la ascuţitul coasei (Crişeior— Brad), paşca, gl. — Pl.: ştubici. — Cf. ş t i o b1, ş t i u b e I1. 3855 ŞTUC1 — ŞTURM ŞTUC* s. n. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Bucată, fragment; porţiune; parte dintr-un întreg considerată ca o unitate. Berbeacele taie bucate şi-i ' spală maţele şi picioarele şi le pune pre ştiuci. po 276/22. Un corb într-un copaci... finea tn gură un ştiuc de caş; fl. d. (1680), 26r/10. Un ştuc parhel, 1 ştuc poşachiu (a. 1741). iorga, s. d. xii, 45. 4 şticuri alb[aslr]u deşchis (a. 1766). furnică, d. c. 26. M-au lăsat să-m poci câştiga un ştuc de pită (a. 1788). iorga, s. d. xii, 112, cf. mol-nar, d. 45, klein, d. 425, lb. 100 ştucuri de ptnză de ctte 50 coţi. nichifor, p. 131/11, cf. polizu, lm. [Furtuna] au aruncat corabia cu aşa repeziciune în stincile de pre margine, cit s-au făcut o mie de ştucuri. bărac, ap. tdrg, cf. barcianu, alexi, w. Un ştiuc de pămînt uscat, jahresber. x, 213, cf. cade, bul. fil. iii, 88, scriban, d„ cv 1950, nr. 3, 31, l. rom. 1959, nr. 5, 88. A luat un ştiuc dă pămînt şi l-a sucii, l-a-nvîrlil ş-a dat oala gaia. graiul, i, 180. Taie-mi un ştiuc de pită. brebenel, gr. p. Măi e un ştiuc deci-n-colo. vîrcol, v. 100. Ştucuri de lemn. chest. v 54/29, cf. viii 19/3, 4. [Un copac] îl tai ştucuri să-l poci duce acasă, alr i 984/140, cf. ib. 1 814/776, lexic reg. 94, ii, 54. + (Prin Transilv.; în forma ştiuc) Lot, parcelă (într-un teren comasat). Azi am fost la ' şliuc, de-am sămănat măzăriche. brebenel, gr. p. 2. (învechit, mai ales în Transilv.) Exemplar. 1 ştuh porţelan-tuhel (a. 1766). iorga, s. d. xii, 81. 14 taleri care i-au purtat la gît... i-am cinstit ei sorii meale 4 ştucuri (a. 1778). id. ib. 99. Pentru taleri 1 985 ştucuri i-am primii (a. 1786). furnică, d. c. 138. Văz că-mi mai trimeţi şticuri caragroşi 1517 din socoteala zeraglicul[uij (a. 1800). id. i. c. 192. Intr-un ştuc două lemne, alr i 987/186. + (Prin nord-vestul Transilv. ; la pl. ; în forma şticuri) Rlndmi, reprize. Cf. arh. folk. vi, 299. La bărbaţi, cînd încep „a clo- \ poli", se trag clopotele „în trii şticuri", la „borese" în două „şticuri", iar la prunci numai o dată. ib. 174. 3. (Germanism învechit, prin Transilv.) Piesă de teatru. Făcu el [Euripide] 75 de ştucuri (bucăţi). nicolau, p. 90/1. A doao zidire este un teatru... în care pot să joace ştucuri, adecă comedii, sp i, 45/11. 4 Pasaj dintr-o operă literară. Alţii zic că Iliade din ştucuri a mai multora poeţi ar fi alcătuită, nicolau, p. 14/23. — Pl.; ştucuri şi (m.) ştuci (alr i 1 814/776). — Şi : (învechit) ştuh s. n., ştitieă s. f., (regional) ştiuc (pl. şi, m., ştiuci lexic reg. 94, ii, 54), ştie, stuc, stiuc (brebenel, gr. p.), stic s. n. — Din germ. Stttck. ŞTUC* s. n. v. stuc. ŞTUCÂT, -Ă adj. v. stucat. ŞTUCATdR s. m. v. stucator. ŞICCATCBĂ s. f. v. stucatură. ‘ ŞTÎCĂ s. f. v. ştiucăl. ŞTUCŞdR s. n. (învechit, prin Transilv.) Diminutiv al lui ş t u cl (1); (învechit, prin Transilv.) ştuculeţ. Am lăsat• Neagăi un stucşor de ocină (a. 1702). jahresber. x, 213, cf. tdrg 1521. — Pl. : ? — Şi: stucşdr s. n. — Ştuc1 + suf. -şor. ŞTUCULÎŢ s. n. (învechit, prin Transilv.) Ştucşor. Cf. JAHRESBER. X, 213, TDRG 1521. — Pl. :? — Ştuc1 + suf. -uleţ. ŞTUCULÎŢĂ s. f. v. ştiuculUă. ŞTUCURÎLE s. n. pl. (învechit, prin Transilv.) Diminutiv al lui ştucuri. V. ştuc1 (1). Ştucurele de pînză (a. 1752). iorga, s. d. xii, 63. — Ştucuri (pl. lui ştuc1) + suf. -el. ŞTtJDEUŢĂ s. f. v. studeniţă. ŞTUDÎNT, -Ă s. m. şi f. v. student. ŞTUDIRUÎ vb. IV. 1. T r a n z. (învechit, în Transilv.) A învăţa, a studia. Cf. ţichindeal, a. m. 46/21. Să nu ştudiruiască mult. dietet. 108/18, cf. l. rom. 1965, 375. 2. Intranz. (Prin Bucov. ; in forma ştudurui) A se gîndi, a reflecta, a chibzui. Cf. lexic reg. 110. — Prez. ind. : şludiruiesc. — Şi : (regional) ştudurui vb. IV lexic reg. 110. — Din germ. studieren. ŞTUDURUÎ vb. IV v. ştudirui. ŞTtJFĂ s. f. (Transilv.) (Bucată de) rocă auriferă. Cf. lb, iser, polizu, barcianu. Ei au ajuns în fund de iot, pe burta minei, şi încep să caute stufele de aur. bogza, t. 95, cf. 96, jahresber. x, 206, dr. iv, 1 557, VICIU, GL. — Pl.: ştufe. — Şi: ştiută (dr. iv, 1557), stfiiă s. f. — Din germ. Stufe. ŞTUFULÎ vb. IV v. ştopoli. ŞTUH s. n. v. ştuc1. ŞTUI s. m. v. ştioi. ŞTULAU s. m. (Regional) Partea lemnoasă a fructului de porumb; cocean. V. ştiulete (3) (Fîn-tîna—Rupea). Cf. alr i 903/164. — Pl. : şiulăi. — Cf. ştiulete, ş t i u 1 e u. ŞTULBEU s. n. (Prin Olt.) Prăjină lungă, terminată la capăt cu o măciucă, pe care o folosesc pescarii pentru a stîrni peştele. Cf. antipa, p. 100, 104. — Pl. : ? — Cf. ş t u 1 b i c, ser. stub. ŞTULBÎC s. n. v. ştiuldic. ŞTULB1T3C s. n. v. ştiuldic. ŞTULBÎC s. n. v. ştiuldic. ŞTULEI subst. v. ştiulei. ŞTULfilCI subst. (Regional) Varză neajunsă în stadiul de căpăţînă (Fundata —Zărneşti). Cf. alr i 847/772. — Pl. : ? — Cf. ştiulete. ŞTULllTE s. m. v. ştiulete. ŞTULfiU s. n. v. ştiuleu. ŞTULF s. n. (Min. ; prin Maram.) Coloană pneumatică pentru susţinerea perforatorului. Cf. lexic reg. 22. — Pl.: ştulfuri. — Etimologia necunoscută. ŞTULGHlT, -Ă adj. v. ştiulgliit. ŞTUP subst. v. ştiup<. ŞtCPĂ s. f. sg. (Regional) Arpagic (Şieu Măgheruş — Bistriţa), mat. dialect, i, 288. — Etimologia necunoscută. Cf. ş t u ţ4. ŞTUPULÎ vb. IV v. ştopoli. ŞTUR adv. (Regional) „încărcat" (Sîngeorz Băi— Năsăud). paşca, GL. — Etimologia necunoscută. ŞTURLIGĂIE s. f. v. şurligaie. ŞTURM s. n. (Mii.; învechit şi regional) Asalt, atac. Cf. cl 1969, 292, scriban, d., l. rom. 1960, rir. 3, 3890 ŞTURŢ,1 — 237 — ŞUBĂ 80, glosar ¡reg. + F i g. (Prin, Bucov.) Scandal. LKXIC REG. 110. , • — Pl.: ştunnuri. '> —1 Dîn germ. Slurm. Cf. ucr: m t y p M, rus. ur îy p m. 1 ! ŞTUHŢ1 s. n. ; 812, şăineanu, d. u: II. Interj. 1. Cuvint cu care se adoarme sau se linişteşte un copil mic. Cf. resmeriţX, ; d. 8i2, scl 1960, 794. Taci cu mama; şu, şu, şu! udrescu,: gl' 2. (Regional; pronunţat adesea cu „u" prelungit) Strigăt cu care se alungă raţele sau găinile. Cf. alr ii 5 737/723, 886, alr sn ii h 366. III. Subst. Numele unui, dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. jipescu, o. 52, DDRF, PAMFILE, J. II, 415, şXlNEANU, D. U. — Onomatopee. ŞUÂI subst. v. şuvoi1. ŞUAI s. 11. v. şuvoil. ŞUB s. n. v. şupă*. ŞtfBA1 interj. (Mold. şi prin Bucov.) Termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se dă comanda ca butucul să fie tîrît cu ajutorul ţapinelor; (regional) şiba1. Cf. arvinte, term. 89, 168. — Din germ. scliubbe (imper: al lui schubben ,,a împinge"). ŞUBÂ* vb. I. T r a n z. (Regional; complementul indică butuci) A tîrî cu ajutorul, ţapinelor; (regional) şiba2 (Buhalniţa —Piatra Neamţ). Cf. arvinte, term. 89. — Prez. ind. : şubez. — Cf. ş u b a1. ŞUBÂC s. n. v. şabnc. ŞUBAR« s. m. 1. (Regional) Croitor care confecţionează haine din pănură (Ineu—Arad). Cf. alr n/64. 2. (Prin Ban. şi sud-vestul Transilv.) Piuar. Cf. alr i 1 729/40, 85. — Pl.: şubari. — Şubă* + suf. -ar. ŞUBÂR* s. m. v. şaibar. ŞUBARE subst. v. şuyar. ŞtiBĂ* s. f. 1. Haină lungă şi largă (de postav gros), de obicei cu guler mare şi căptuşită cu blană, care este purtată peste îmbrăcămintea obişnuită, mai ales de bărbaţi. V. bundă, burcă, d u 1 a m ă, zeghe, suman, g h e b ă. Cocoanele îmbrăcate în zăuelci şi cu şube româneşti (a. 1802). iorga, s. d. viii, 118, cf. polizu. Provinţlalul îmblă încotoşmănat într-o grozavă şubă de urs. negruzzi, s. i, 237.y’Straile ce fac abagiii sînt tuzluci, nadragi, mintene scurte pînă la brîu, epindjele [mantale], şube [haine]. 1. ionescu, m. 697, cf. costinescu, cihac, ii, 394. Stăpinul... făcuse felurile şubi şi aşternuturi de picioare 'din blănile lor. gane, n. iii, 133, cf. ddrf. Şuba se poartă de regulă pe umeri, îmbăierată la grumazi şi .numai arareori se îmbracă pe mineci. moi.dovan, ţ. n, 60, cf. 59. Şuba sau căbăniţa este din pănură de lînă albă sau vînătă şi e aşa de lungă, că a junge pînă la glezne, liuba-iana, m. 19, cf. barcianu. El, cu o şubă pînă în pămînt, peste care era încins cu cureaua de la. revolver, urcă scările, d. zamfirescu, t. s. 7., cf. 106. Arendaşul se-nvăluise într-o şubă groasă, iar pe picioare îşi aşezase o pătură, sandu-aldea, d. n. 75, cf. alexi, w., tdrg. Peste ie îmbracă o vestă de pănură albă, lungă din grumazi pînă în pămînt, care o numesc ¡şubă feme-iaseâ. La grumazi este. făcută ca vesta domnitor, iar dc la brîu în jos este încheiată. Cele mai avute poartă 31 — c. 427 3912 iŞUBĂ2 — 238 — ŞUBRED un -cojoc peste şubă. pamfile, i; c/369, cf. 357; O matahală eît o Iurtă de biserică, îmbrăcată într-o' şubă de şop ţi ca căciula ţuguiată', 'de ‘ astrahan, intră'. ' conv: ht.Axlv, 603, Se observă o' tendinţă’ mai pronunţată pentru portul, naţional,şube vinăde" înlocuind' ¡¡capului" de postav, molin, r. b. 418, cf. şăineanu, d. u„ cade?_ dij. vn,! 209.i Judecătorul meu .... *-« înfăşurat în şubă-i, ca pjecaufiune., galaction, o. 104: Lepădă galoşii la uşă, ,:,,, pături, tacticos.şuba. brăescu, a. *31. O şubă: scumpă, cu guler lat, strînsă peste pîntece în curea cu paftale de argint, sadoveanu. o. x, 252, cf. XI, 351, XIII, r 16,, BUL.j FIL. v, 35, roseţti, l, R. III, 92; scrib an, d . Vizitiul,, în picioare, cu o şiibă pe el, slăbi puţin hăţurile. ¿amil petreşcu, o. i, 488. Îşi deschisese şuba din biană de berbec şi marginile acesteia ii atîrnau pe de lături, pină în podea. v. rom. iulie 1954, 167. Dă-ţi jos şuba şi gustă un rachiu de coarne, beniuc, m. c. i, 345, cf. id. v. a. i, 137. Uite-l cu cucă şi şubă dublată cu samur, demetrius, a. 28, cf. 218. Formidabili ţipă un învăţător tînăr, blond, pe umeri cu o şubă ţărănească, de oaie. T, popovici, se. 81, cf. scl 1958, 239, h ii 81, 118, 132, m 16, v 129, vi 22, X'i 7, xiv 187, xvm 35, 60, 262. De ciudă şi de amar, Ţi-ai zvîrlii cătrinţa-n jar, Iar Şuba şi cizmele Vnd‘ se culcă cinele, hodoş, c. 84, cf. id. p. p. 121, şez. vii, 183, i. cr. n, i9. Feciorul de-mpărat 0 luat degrabă şuba lui ş-o pus-o pe lup. vasiliu, p. l. 116, cf. gr. ban. 195, com. din straja—rădăuţi. Cine trece pă măgură? Costăndin cu şuba sură. den-susianu, ţ. h. 199, cf. 335. Îmi luai şuba şi cavalul Şi irecui, la puica, dealul, ciauşanu, v. 31, cf. alr ii 3 273, 3 330, 3 331, 3 332, 3 333, 3 352, alr sn iv h 1 185. Şi aici cit îl ţinea? Şapte ani şi jumătate, Pîn‘ se rupse şuba-n spate, balade, ii, 13. Găsii şuba, Luai fuga Prin urzici, Plin de beşici. folc. transilv. i, 60. Vara la drum să iei şubă, iarna să iei merinde, se spune cuiva ca un îndemn la prevedere. Cf. zanne, p. i, 160. E mai aproape chimeşa decît şuba (= interesele personale sau ale rudelor apropiate slnt mai presus de ale străinilor). Cf. id. ib. m, 105. îşi in- , toarce şuba după cum suflă vin tul, se spune despre un om influenţabil, a cărui atitudine se schimbă după împrejurări. Cf. id. ib. 388. 0> F i g. Carpaţi pleşuvi, cu şube de zăpadă, beniuc, s. 54. 4 (Prin sud-vestul ; Transilv. ; în sintagma) Şubă înfundată = haină lungă 1 de dimie, fără tăietură în faţă, care se îmbracă tre-cînd-o peste cap. Cf. der, alr ii 3 333/833. + (Re- ; gional ; la pl.) Haine groase de iarnă (Dăbîca— Gherla). Cf. şez. vii, 183. L-apucă iarna cu slabe şube. ib. + (Prin Transilv.) Palton scurt confecţionat din postav. Cf. bugnariu, n. 2. (Ban. şi prin vestul Transilv.) Pănură (1). Cf. scriban, d., H xvm 278. Să pun motkili pînlru şube, pîntru suaris. alrt 11, 28, cf. 323, alr i 2 153/30, 40, 45, 63, 69, 75, 77, 79, 85, 87, alr sn ii h 496, h 497. — Pl. : şube şi (regional) şubi. — Din ser. Suta, magh. sulta, ucr. uiy6a. ;ş§|SŞ,ÎÎBĂ* s. f. v. şibă. „ • ^MIBAR1 s. n. v. şuber. "* şj&BAR* s. n. v. şubler. ŞUBEICĂ s. f. (Regional, mai ales in Transilv.) Şubă1 (1) scurtă (purtată de femei). Cf. cihac, ii, 394, ddrf, tdrg, pascu, s. 238, dr. i, 295, cade. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu şubeica E oablăca secerea. jarnîk-bîrseanu, d. 430, cf. viciu, gl. — Pl. : şubetci şi şubeice (tdrg). — Şi : jubeică s. f. dr. i, 295, VICIU, GL. — Din ucr. myfteSica. ŞtiBER s. n. 1. '(Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze ; sertar, registru, ventil. Cf. MDT, LTR2, FD I, 175, GLOSAR REG. 2. (Mini)' Dispozitiv in' fbrmă^ de pîinie,' prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul': ce se încarcă în . vagonete. Cf. i.tr2, fd i, 175. + (Prin sud-vestul Transilv.; in forma şubăr) Gura rpstogo-lului. Cf. fd i, 175. 4 (Prin sud-vestul Transilv. ; In forma şubăr) -Despărţitură in suitoare, I« formă de jgheab, prin care se scurge rambleu! sau cărbunele. Cf. FD: I, 175. ' " 3. (Regional) Zăvor (Clinic—Sebeş). Cf. a ii 12. <4. (Regional) Stavila la moară (Mereşti — Odorhei). alr i 1 843/159. , , ■ 5. (Prin Bucov. şi Mold.) Horn. Cf. cv 1952, nr. 5, 41, com. din iaşi. 6. (Regional; în forma şubăr) Cohcasor (Crişcior— Brad). Cf. paşca, gl., fd i, 175. — Pl. :? — Şi: şfibăr (mdt, fd i, 175, a ii 42), ştigur (glosar reg.), şibăr (cv 1952, nr. 5, 41, a ii 12) s. n. — Din germ. Schieber. ŞUBET subst. v. ciubet. ŞUBÎŢĂ1 s. f. (Regional) Şubuliţă. Cf. cihac, ii, 394, dm. De-aş avea şi io nevastă, N-aş umbla pe la fereastră, Cu şubiţa sufulcată, Şi cu inima găiată. hodoş, c. 91. — Pl. : şubiţe. — Şubă1 + suf. -iţă. ŞUBlŢĂ* s. f. v. şuviţă. ŞUBLER s. n. (Tehn.) Instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, compus dintr-o riglă gradată, cu două braţe, intre care se prinde piesa care trebuie măsurată. V. c a 1 i b r u. Cf. ioanovici, tehn. 200. Una din cele mai des întrebuinţate scule din atelier este şublerul. orbonaş, mec. 73. Instrumentul este construit dintr-un şubler obişnuit, la care se adaogă piesa T, construind astfel o riglă de calcul şi un raportor, enc. tehn. i, 89. Şublerul. . . funcţionează pe principiul vernierului. cişman, fiz. i, 21, cf. ltr2, fd i, 175. — Pl.: şublere. — Şi: (regional) şfibăr s. n. fd i, 175. — Din germ. Schublehre. ŞUBRAV, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Şubred (1). Cf. rădulescu-codin. E cam şubrav unchiaşul, nu s-a dat jos din pal. udrescu, gl. + Indispus. Cf. udrescu, gl. Sînt cam şubrav astăzi, nu mi-s porcii acasă. id. ib. — Pl. : şubravi, -e. — Cf. şubred. ŞUBRĂVf vb. IV. T r a n z. şi refl. (Prin nord-vestul Munt.) A (se) şubrezi (1). Cf. udrescu, gl. S-a şubrăvit mătuşa, abia se lîrăşte. id. ib. Mi s-a şubrăvit căruţa, m-a mai lăsat. id. ib. — Prez. ind.: şubrăvesc. — V. şubrav. ŞUBRĂVÎT, -Ă adj. (Regional) Şubred (1) (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. L-am găsit pe unchiaş şubrăvit de toi, nici nu se mai dă jos din pat. id. ib. — Pl. : şubrăviţi, -le. — V. şubrăvi. ŞtîBRED, -Ă adj., subst. 1. Adj. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi, predispus la Îmbolnăvire, f i-rav, plăp înd, debil; (despre obiecte, construcţii etc.) lipsit de rezistenţă, de soliditate, de trăinicie; care este gata să se prăbuşească; fragil, şubrezit, (regional) şubrav, şubrăvit, şubru (1), şoiog (2). Să-l iai cu blîndeate, pănă să va deprinde, că e copil cam şubrid (a. 1750). iorga, s. d. xii, 56. Sînt iot şubred şi crez c-oi pleca la băi. bălcescu, ap. ghica, a. 591, 3925 ŞUBREZEALĂ — 239 — ŞUBULIŢĂ cf. polizu, costinescu, cihac, ii, 395, lm. Cine să hărăneşte bine, judică matur,.. . nu e bolnăghicios, şubred şi secăţiv. jipescu, o. 66. In bilciuri se ridică barace şubrede, caragiale, o. iii, 97, cf. ii, 68, iv, 286. Pumnii ei încleştaţi şi ochii plini de lumini vinete zguduiau,.. şubreda fiinţă ad-lui Moroi, delavrancea, S. 112, cf. id. H.T. 218, MACEDONSKI, O. I, 52, 72, DDRF. Nestabilitatea locuitorilor a avut drept consecinţă construirea de locuinţe şubrede, crăiniceanu, ig. 39. Ce slab e coperişul, ce şubredă cocioabă, coşbuc, p. ii, 190, cf. BARCIANU, ALEXI, \V., ANGHEL, PR. 123, TDRG, pascu, s. 65. Zdrobiţi Îmi sînt genunchii şubrezi şi-atît de obosiţi Că nu-mi mai poartă trupul, petică, o. Î90, cf. 219. Vintul nu înceta... de a zgudui ... şubredul nostru adăpost, hogaş, dr. i, 61, cf. ii, 195. Rezemat de şubredul parmaclîc, el işi aţintea privirea asupra albei scinteieri a luceafărului răsărind, m. i. caragiale, c. 35, cf. şăineanu, d.u., cade. Ştiu bine că nu voi avea tăria să vir sabia mea şubredă în nimeni. camil petrescu, u.n. 278, cf. id. o. i, 363. Un balconaş mic, şubred, brăescu, a. 133. Stăteam tăcut şi trudit pe banca şubredă, sadoveanu, o. iv, 185, cf. x, 524. Masa şubredă de lemn. bart, e. 31, cf. scriban, d., dr. xi, 228, 229. Trec cîteodată prin sat... căruţe şubrede, mărunte, stancu, d. 316. Adesea pentr-un şubred muribund E mai uşoară boala decît leacul. v. rom. octombrie 1954, 160. Ferma-i departe? întrebă Filip, coborînd stîngaci în luntrea şubredă, galan, b. i, 46. Un vînt de sftrşit de octombrie... cutremura la răstimpuri cercevelele şubrede, vinea, l. i, 224. Poetul nu pleca din marele salon al casei, şubred cum era şi spăimîntat de umezeală şi de frig. demetrius, a. 196, cf. bugnariu, n. Omu este făcut dîn pămînt, 4-aia e aşa dă ticălos şî şubred, şez. iii, 28. Grinda s-a rupt, hiind şubredă, graiul, i, 254, cf. scl 1950, 185, chest. ii 16/29, alr ii/i h 82. <> (Prin extensiune) L-au biruit necazurile: cinci copii morţi, cinci vii şi boala nevesti-si şi sănătatea lui şubredă, brătescu-voineşti, î. 70. Ciubotarul era un om sărac şi cu sănătatea cam şubredă, sadoveanu, o. v, 289. Toată iarna avusesem sănătatea şubredă, dar nu bolisem greu. stancu, d. 312. 4- F ig. (Despre realizări, manifestări ale oamenilor) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe. A scris multe poezii frumoase ca sentiment, cam şubrede ca formă, vlaiiuţă, s. a. ii, 487. Punctul de vedere de la care pleacă d. Last e prea şubred, gherea, st.cr. ii, 263. Dacă ediţia aceasta este şubredă, se zguduie încrederea în întreaga operă. bul. com. ist. ii, 105. 2. Adj. P. e x t. Precar ; nesigur (1). E atil de şubredă pacea... / caragiale, q. iv, 71. Aduse vorba... despre situaţia guvernului pe care el o socotea şubredă, rebreanu, r. i, 41. Ştii cum sînt dragostele în această viaţă; cit sînt de şubrede şi de înşelătoare. sadoveanu, o. xiii, 782. Totul e şubred în viaţă, căli-nescu, s. 357. Aceste protocoale şi documente am vrut să le aduc... căci pentru asta am venit, nu ca să-mi scap o viaţă şubredă, camil petrescu, o. iii, 654. Ediţia specială anunţa căderea şubredului guvern, stancu, r. a. ii, 286. Intîmplările şi ispitele l-au împins adesea să întărească aceste alianţe cam şubrede, vinea, l. i, 97. 3. Subst. art. (Regional) Numele unui dans popular ; melodie după care se execută acest dans (Pie-troşiţa —Pucioasa). Cf. h iv 159. — Pl.: şubrezi, -de. — Şi: (învechit) şiibriri, -ă, (regional) jtibred, -ă (bugnariu, n.) adj. — Etimologia necunoscută. Cf. dr. xi, 228, 229. Cf. şubrav, şubru. ŞUBBEZEAlA s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Sflr-şeală, slăbiciune. Cf. udrescu, gl. Mi-a cuprins corpul o şubrezeală (de) parcă aş fi bătut în pio. id. ib. — Pl.: şubrezeli. — Şubrezi -)- suf. -eală. ŞUBREZENIE s. f. 1. Starea a ceea ce este şubred O); slăbiciune, debilitate; lipsă de rezistenţă, de soli- ditate, de trăinicie. Cf. tdrg, cade, scriban, d„ dr. ;■ i, 228. Explicaţia adevărată... era şubrezenia lor ; datorită nemîncării şi straielor subţiri, pas, z. iii, 256. In toată încăperea nu se afla decît un singur scaun... a cărui şubrezenie Mustea o constată, sprt-\ jinindu-se doar de el. beniuc, m. c. i, 309. +(Concretizat) Construcţie şubredă (1); element de construcţie şubred. : Mai merge o vreme şi cu şubrezeniile, pînă ce-o ■■ mai pieri cineva, sadoveanu, o. xvn, 337, cf. dm. •O (Ca epitet, precedind termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) E vorba să se facă un pod ca lumea. Cu şubrezeniile astea de lemne încrucişate, te pomeneşti iarăşi despărţit de oraş, la viituri mari. sAdoveanu, o. xvn, 337. 2. P. e x t. Precaritate ; nesiguranţă (1). Cazuri întîm-plate chiar atunci... dovedeau şubrezenia garanţiei inamovibilităţii. brătescu-voineşti, p. 180. Se vorbea din nou... de şubrezenia noilor orînduieli. lăncrănjan, c. ii, 52. — Pl. : şubrezenii. — Şubred + suf. -enie. ŞUBREZÎ vb. IV. X. T r a n-z. şi r e f I. A face să devină sau a deveni şubred (1), a face să-şi piardă sau a-şi pierde forţa fizică, rezistenţa, a slăbi; a face să-şi piardă sau a-şi pierde soliditatea, trăinicia ; refl. a fi gata să se prăbuşească ; (regional) a (se) şubrăvi. Boala îl şubrezise, scriban, d., cf. dr. xi, 228. Amîndoi, şubreziţi şi ei de vremea asta nimicitoare, stau lîngă el, camil petrescu, o. iii, 492, cf. dm. <0> (Prin extensiune) Sănătatea ei se şubrezise. camil petrescu, o. ii, 689. 2. Tranz. P. ext. A face să devină precar, nesigur (1). Cele şase mari războaie purtate de Rusia împotriva turcilor... au şubrezit treptat slăpînirea otomană. lupta de clasă, 1954, nr. i, 86. Sentimentele umanitare ale poetului... şubrezesc concepţia acelora care ţineau să prezinte pe Eminescu drept un pesimist fără leac. beniuc, p. 29. — Prez. ind. : şubrezesc. — V. şubred. ŞUBREZÎRE s. f. Faptul de a (se) şubrezi. Cf. şubrezi (l). Cf. dm. — Pl. : şubreziri. — V. şubrezi. ŞUBREZÎT, -Ă adj. Şubred (1).. Împăratul se opri... Lîngă-un rîu secătuit Cu podeţul şubrezit, v. rom. septembrie 1954, 65, cf. dl, dm. — Pl. : şubreziţi, -le. — V. şubrezi. ŞÎÎBRID, -Ă adj. v. şubred. ŞtÎBRU, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Şubred (!)• Cf. UDRESCU, gl. 2. P. ext. Şubred (2). Cf. udrescu, gl. Şubră-i viaţa omului, ca şi fala codrului, id. ib. — Pl.: şubri, -e. — Cf. şubred, şubrav, ŞUBUÎ vb. IV. (Regional) 1. T r a n z. (Complementul indică buşteni) A tîrl cu ajutorul ţapinelor (Vişeu de Sus). Cf. arvinte, term. 89. 2. R e f 1. u n i p e r s. (Despre căruţe) A aluneca cu roţile dinapoi într-o parte (Vicovu de Sus—Rădăuţi). glosar reg. Căruţa s-a şubuit. ib. — Prez. ind. :? — Cf. ş u b a1. ŞUBULÎ vb. IV v. şupuri*. ŞUBULÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui şubă1 (1); (regional) şubiţă1, şubuţă. Cf. tdrg, cade, dm. Avea Marcu-o sluguliţă... Imbrăcată-ntr-o şubuliţă. păs-culescu, l.p. 267, cf. 380, Vine neică prin grădină, Cu şubuliţă pe mînă. ciauşanu, v. 53, 3935 ŞUBUŢĂ — 240 — ŞUCHEA3 — Pl. : şubuliţe. — Şubă1 + suf. -uliţă. ŞUBtÎŢĂ s. f. (Regional) 1. Şubuliţă. Cf. cade. 2. Haină de dimie albă, lungă pină la genunchi, care se poartă peste îmbrăcămintea obişnuită (Bră-dişorul de Jos— Ora viţa). Cf. liuba-iana, m. 14, 18, cade. — Pl. : şubuţe. — Şubă1 + suf. -ufă. ŞUC* s. n. 1. (învechit şi regional) Unitate de măsură a lungimii egală cu a şasea parte dintr-un stînjen. V. p i c i o r. Un slînjin e de 6 şuhuri. şincai, î. 46/5. Rărimea lui trebuie să fie de trei, mai puţin de doao şuhuri, adecă fieştecare luleu trebuie să fie cu trei, mai puţin cu doao şuhuri mai departe de ceealalţi. economia, 42/3, cf. 129/16, tomici, c. a. 37/8, 39/1, 172/7. în mijlocul accşlii fabrici să află o odaie mare, de opt slinjeni şi 5 şuguri in lung şi latul de trei stîn-jeni şi 3 şuguri, dărăpănată şi dezvălită (a. 1829). doc. ec. 442. Apa... ajunsă la o înălţime neauzită, mai de 30 şucuri. gt (1838), 61/59. Punea alăturea cu dinsul încă şi un băţ de un şue de lung şi ghimpos de măcieş. marian, î. 84, cf. jahresber. x, 213, tdrq, cade, scriban, d„ dm. Dc nouă şufi de lungă, bibi-cescu, p. p. 330, cf. 471, com. din straja—rădăuţi, l. costin, gr. băn. 196, alr ii 6 109/284. + (Prin Maram.) Măsură de lungime folosită de ţesătoare, egală cu distanţa obţinută prin alăturarea celor doi pumni, degetele mari fiind întinse, iar vîrfurile acestora apropiate. Cf. lexic reg. 15. + (Regional; in forma şut) Măsură de lungime de aproximativ 15 — 16 cm (Libotin—Tîrgu Lăpuş). Cf. lexic reg. ii, 113. + (Regional) Măsură de lungime egală cu lungimea degetului mare. Com. din frata — turda. 2. (Regional; în forma şuh) Compas folosit în zidărie (Şaru Doinei—Vatra Dornei). Cf. h xii 578. 3. (Regional; în forma şuh) Papuc1 (1) (Ostra— Gura Humorului), lexic reg. ii, 118. 4. (Regional) întăritură care se face la malul unui rîu pentru a nu se surpa din cauza apei (Virfu Cîm-pnlui — Dorohoi). Cf. chest. iv 41/383. — Pl. : şucuri şi (m.) şuci (l. costin, gr. băn. 196). — Şi: şuh, şug s. n., ştii, şut (lexic reg. ii, 113) s.m. — Din germ. Schuli. ŞUC2 s. n. (Regional) Izbitură, îmbrîncitură (Gura Haitii —Vatra Dornei). abvinte, term. 170, cf 89. — Pl. : şucuri. — Cf. ş u b, ş u t4. ŞUC® s. n. v. şoc*. ŞUCAD adj. invar. (Turcism învechit, în Mold.) Grozav, straşnic. Gindit-ai, dragă, să le mărităm? — I-Iai, hai! Le-am găsit doi bărbaţi şucada. alec-sandri, t. 420. Serdăreasa are nişte ochi... şucada. id. ib. 740, cf. ddrf, alexi, w„ tdrg, dr. i, 279, şăineanu, d. u„ cade, scriban, d„ dm. — Din tc. şukadar „atît". ŞUC Alt, -Ă adj., subst. (Argotic) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos ; bun. Cf. bl ii 113, 188, iv, 199, v, 225, bul. fil. iv, 136, gr. s. vii, 126, iordan, stil. 373, cv 1949, nr. 6, 36. + (în forma şucăr) Elegant. Cf. bul. fil. iv, 127. 2. Subst. Gălăgie, scandal, tapaj. Mi-a făcut un şuhar de s-au strîns ţoale caiafele, gr. s. vii, 126, cf. BL V, 225, IORDAN, STIL. 373. 3. S. m. (în forma şucăr) Hoţ. Cf. bul. fil. iv, 148, IORDAN, stil. 373.. — Pl. : şucari, -e. — Şi : şucăr (bul. fil. iv, 127, 136, 148, bl v, 225, iordan, stil. 373, cv 1949, nr. 6, 36) adj., subst., şuliăr, siiliăr (bl v, 225), ztihăr (ib.) subst. — Din ţig. ăukar. — Pentru sensul 3, cf. şi germ. S c h a c h e r. Cf. iordan, stil. 373. ŞUCÂTĂ s. f. (Regional) Bucată mare (de carne, de pîine etc.). Cf. rădulescu-codin, coman, gl , alr sn iv h 1 067/362. — Pl.: ? — Şi: şocâtă s. f. rădulescu-codin. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u c h i1, ş o c o-m e t e. ŞUCATĂR s. ii. v. şi ca tor. ŞÎÎCĂ s. f. v. sucă. ŞTÎCĂR adj., subst. v. şucar. ŞUCĂREĂLĂ s. f. (Argotic) Faptul de a (s e) ş u-c ă r i. 1- Cf. ş u c ă r i (3). Cf. gr. s. vii, 126, udrescu, gl. 2. Cf. ş u c ă r i (4). Cf. udrescu, gl. Ce şueăreală e acolo la voi, mă; ce n-aveţi? id. ib. 3. Cf. ş u c ă r i (8). Cf. gr. s. vii, 126. — Pl. : şucăreli. — Şucări suf. -cală. ŞUCĂRÎ vb. IV. (Argotic) 1. Refl. A se găti, a se ferchezui. Cf. bul. fil. iv, 136, iordan, stil. 373. 2. R efl. A se îngîmfa, a se fuduli; a lua o atitudine de superioritate. Cf. bul. fil. ii, 207, bl iv, 199, gr. s. vii, 126, iordan, stil. 373. 3. T r a n z. şi r e f 1. A (se) supăra. Cf. bl ii, 189, iv, 199, gr. s. vii, 126, iordan, stil. 373, lexic reg. ii, 32. Mă mai şucări iu mult? udrescu, gl. 4. R e f 1. A se certa ; a se hîrjoni. Cf. udrescu, gl. S-au şucărit ei aşa; dar iot ei s-au împăcat, id. ib. 5. T r a n z. A şterpeli (2). Cf. bul. fil. iv, 148. IORDAN, STIL. 373. G. R e f 1. A ieşi dintr-o situaţie încurcată, dificilă, neobişnuită; a se descurca. Cf. bl ii, 188. 7. Tran.z. A observa (3); a remarca. Cf. bl ii, 188, iv, 199, bul. fil. iv, 148, iordan, stil. 373. 8. R e fi. A prinde de veste; a auzi. Cf. bl ii, 188. Şase, Nae, că s-a şucărit fraierul! gr. s. vii, 126, cf. iordan, stil. 373. 9. Tranz. A-şi aminti. Cf. bl ii, 188, iordan, stil. 373. — Prez. ind. : şucăresc şi şucăr.— Şi : şuliări vb. IV. bul. fil. ii, 207, bl iv, 199, v, 264. — V. şncar. . ŞUCĂRÎT* s. n. (Argotic) 1. Şueăreală (1). Cf. udrescu, gl. 2. Şueăreală (2). Cf. udrescu, gl. — V. şucări. ŞUCĂRÎT*. -Ă adj. (Argoiic; despre oameni) 1. Elegant. Cf. bul. fil. iv, 127. 2. Supărat. — Pl.: şucăr iţi, -ie. — V. şucări. ŞUCĂŢEA s. f. (Regional) Bucată mare de carne (Măţău —Cîmpulung). Cf. coman, gl. — Pl.: şucăţele. — Şucată + suf. -ea, ŞUCEALĂ s. f. v. suceală. ŞUCHEÂ* vb. I. Tranz. (Regional; complementul indică persoane)A zăpăci, a năuci (1) (Severineşti — Strehaia). Cf. l. rom. 1960, nr. 5, 36. M-a şucheat la cap cu aiilea poveşti, ib. — Prez. ind.: şuchez. — Derivat regresiv de la şuclient. ŞUCHEA* vb. I. Tranz. (Prin nord-vestul Munt.) A şterpeli (2). Cf. udrescu, gl. — Prez. ind.: şuchez. — Şi: şuclii vb. IV udrescu, gl. — Etimologia necunoscută. Cf. şut i1. 3953 ŞUCHEANĂ — 24* — ŞUFĂ ŞUCHEANĂ s. f. 1. (Prin Bucov.) Vacă cu coarnele mici. Ci. ddrf, şez. m, 90. 2. (Regional) Epitet pentru o vită (nărăvaşă). Cf. sXghinescu, v. 71, şez. xix, 13. Hăi la loc (la apă), şuchianăl cv 1949, nr. 8, 34. ^ P. ext. (Prin Mold.) Epitet pentru un om deşucheat. Cf. scriban, d. Stai, măi şucheană / id. ib. — PI. :? — De la şut*. ŞUCHEAT, -Ă adj. 1. (Regional; despre oameni) Deşucheat. Cf. jlb, iser, cihac, ii, 395, lm, ddrf, bar-CIANU, ALEXI, W., TDRG, DR. I, 263, 264, ŞAINEANU, D. U., CADE, BUL. FIL. IV, 114, 128, SCRIBAN, D., DM, h xvii 181, com. din banat şi din frata—turda, din STRAJA —rXdXuŢI, din POIANA SIBIULUI — SEBEŞ, ALR II 4 231/928, lexic reg. ii, 54, udrescu, gl. <0> (Substantivat) Cavalerii cu şuclieta se invirica, vălţuia. c. stamati, p. 294. Ol bată-vă stelele, şucheaţilor I Aduceţi un topor încoace, rev. crit. i, 234. Cei şu-chc}i-şi găsesc mantaua, severin, s. 150. (Ca epitet, precedlnd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Şuchetu-ăla de băiat iar a tulit-o. udrescu, gl. + (Prin Mold. şi Bucov.) Aspru ; răutăcios. Cf. ŞAINEANU, D. U„ ŞEZ. IX, 149. 2. (Prin Mold. ; în exp r.) A-şi face urechea şu-cheată = a lăsa greul pe seama altcuiva. Cf. zanne, p. ii, 468. 3. (Prin Bucov. ; şi substantivat) (Persoană) care ştie multe lucruri, care are o bună informaţie. Cf. şez. v, 126. 4. (învechit, rar; despre pluguri) Care are cormana fixă şi grindeiul puţin strimb. Cf. economia, 20/7. — PI. : şucheaţi, -te. — Şi : (regional) şuchct, -ă (accentuat şi şăchei udrescu, gl.), ciueheăt, -ă (h xvii 181, com. din poiana sibiului —sebeş) adj. — Din magh. silket. ŞUCHET, -Ă adj. v. şnehcat. ŞUCHEŢENIE s. f. (Prin Mold.) Excentricitate, extravaganţă, nebunie, scriban, d. — PI. : şuchefenii. — Şuclieat + suf. -enie. ŞUCHEŢf vb. IV. Refl. (Prin Mold.) A deveni şucheat(l). Cf. scriban, d. — Prez. ind.: şucheţesc. — V. şuclieat. ŞUCHIl s. n. (Prin sud-vestul Munt.) Bucată mare (de pline, de mămăligă etc.). Com. din tuhnu-măgu-rele. A luat un şuichi de pîine şi-a plecaţi cv 1951, nr. 6, 30, cf. lexic reg. ii, 71. — PI. : şuchiuri. — Şi: şuichi s. n. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u c a t ă, ş o c o-m e t e. ŞUCHÎ* vb. IV v. şnchen*. ŞUCHI*, ŞtfCHE adj. (Prin Mold.; despre oameni) Deşucheat. Cf. scriban, d. — PI. : şuchi, şuc/ie. — Ci. ş u c h e a t, magh. s ti k e t. ŞUCHIRf vb. IV. T r a n z. (Prin nord-vestul Munt.) 1.  şterpeli (2), Cf. udrescu, gl. 2. (în expr.) A o şuchiri = a se eschiva, a se fofila; a fugi. udrescu, gl. A şuchirit-o, tîlharult id. ib. — Prez. ind. : şuchiresc. — Cf. şuchi2. ŞUCHIRÎT, -Ă adj. (Regional) Dispărut; ascuns (Piteşti), udrescu, gl. Cînd îl caufi iot şuchirit, tot dus, tot lipsă. Unde? id. ib. — PI. : şuchirifi, -te. — V. şu chiri. ŞUCHIUMĂN s. n. (Prin sudul Munt.) Bucată mare (de pîine, de mămăligă etc.). Cf. lexic reg. ii, 71. — PI.: şuchiumane. — De la şuelii1. ŞUCf vb. IV v. suci. ŞUDATOR s. m. v. şedator. ŞUDEŞCĂ s. f. v. sideşcă. ŞUDRAU subst. (Regional) Unealtă de cizmărie cu care se răsuceşte aţa pentru încălţăminte (Lugoj). Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 189. — PI. : ? — Din magh. sodr6. ŞUETAR s. m. (Rar) 1. (La unele jocuri de cărţi) Persoană care conduce jocul şi care ţine în rezervă o sumă de bani pentru a plăti, în caz de pierdere, sumele riscate de ceilalţi jucători; bancher. Cf. iordan, L.R.A. 163. 2. Persoană căreia îi place să converseze, care participă la şuete (2). Avînd darul de a istorisi cu patos şi vervă, îşi exagera însuşirile de şuctar ca să-şi epateze prietenul, c. petrescu, ap. iordan, l.r.a. 163. — Pronunţat: şu-e-, — PI. : şuetari. — Şuetă -f suf. -ar. ŞUÎTĂ s. f. 1. (Rar ; Ia unele jocuri de cărţi; construit de obicei cu verbul ,,a face") Sumă de bani pusă în joc de cel care conduce jocul; bancă. Cf. iordan, l.r.a. 163. A face şuetă de ecarle. id. ib. 2. (Adesea construit cu verbele „a trage" sau „a da") Conversaţie uşoară, spirituală şi distractivă între prieteni. Ne-a tras Jean o şuetă de nu mai puteam scăpa. Teribil pisălog I c. petrescu, c. v. 63, cf. 64. Lipsa lui prelungită de la „şueta“ zilnică îi jignise. VINEA, L. II, 203, Cf. DN2. — Pronunţat: şu-e-. — PI. : şuete. — Etimologia necunoscută. Cf. scl 1967, 341, l. rom. 1971, 185. ŞXJF s. m. v. şuc*. ŞUFÂRT s. n. 1. (Regional) Fiecare dintre cei doi pari, ascuţiţi la un capăt, cu care se fixează camăna pe fundul apei în timpul scoaterii năvodului2, pentru a împiedica ieşirea peştelui. Năvodul se frage la mal şi se scoate fără şufane, ţinîndu-se coarda la pămînt numai cu piciorul, antipa, p. 62, cf. 470, scriban, d., ltr2, dm. 2. (Prin nord-estul Munt.; în forma şifan) Prăjină folosită de pescari pentru a conduce luntrea. Cf. DAMlt, T. 126, şXlNEANU, D. U„ CADE. — PI. : şufane. — Şi : şutănă (dm) s. f„ şifân (dame, t. 126, antipa, p. 470, 791, 792, şXineanu, d. u„ cade, scriban, d.) s. n. — Etimologia necunoscută. ŞUFAJVÂR s. m. (Regional) Pescar care mînuieşte şufanul (1). împărţirea atribuţiunilor între „tovarăşi“ se face... luîndu-se de bază capacitatea, vîrsta şi experienţa fiecăruia: unul e „vătaf", altul „ajutor“,. .. doi „şufanari", doi „paraşi“, antipa, p. 492, cf. 62, 792. — PI. : şufanari. — Şutau + suf. -ar. ŞUFÂNĂ s. f. v. şuian. ŞUFÂR s. m. v. şafar. ŞUFARCĂ s. f. v. şuharcă. ŞUFARIU s. m. v. şafar. ŞtiFĂ s. f. (Regional) Cablu de sîrmă. Com. din MOLDOVA. — PI.: şufe. — Etimologia necunoscută. 3978 ŞUFĂNI — 242 — ŞUGĂ ŞUFĂNf vb. IV. Tranz. (Prin sud-estul Munt.; cu sens neprecizat, probabil) A fixa camăna năvodului2 pe fundul apei cu ajutorul şufanelor (1). Cf. pamfile, duşm. 391. O A b s o 1. Cînd vătaful şufănea, Nici un peşte nu găsea, teodorescu, p. p. 94. — Prez. ind.: ? — V. şivfan. ŞIÎFĂR s. m. v. şafar. ŞUFĂREALĂ s. f. (Prin Mold.) Acţiunea de a şufări şi rezultatul ei. Cf. scriban, d. 1 289. — Pl.: şufăreli. — Şufări + suf. -ealâ. ŞUFĂRÎ vb. IV. Tranz. (Prin Mold.) A escroca, a înşela. Cf. scriban, d. Pină ce nu m-a şufărit şi ptndarul, n-am putut pleca de Ia fînlînă, macar că nu mi-a făcut nici o treabă. Com. din piatra neamţ, cf. COMAN, GL. — Prez. ind.: şufăresc. — V. şufar. ŞUFfil s. n. v. şofei. ŞUFELNICdS, -OASĂ adj. (Regional) Cicălitor (Mureşenii BSrgăului—Bistriţa). Cf. alr i 1 564/218. — Pl.: şufelnicoşi, -oase. — Etimologia necunoscută. Cf. c i u f e 1 n i c, germ. s c h o f e 1 i g „ordinar, jignitor". ŞUF&R s. m. v. şafar. ŞUFERTIŢĂ s. f. (Prin Maram.) Haină ruptă; zdreanţă, cv 1951, nr. 3 — 4, 44. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş o f e r ţ e. ŞUFERŢÎT s. m. (Regional) Nume depreciativ dat de ţărani persoanelor care se îmbracă în haine orăşeneşti (Chioag—Oradea). Cf. paşca, ol. — Pl.: şuferţiţi. — Etimologia necunoscută. Cf. ş o f e r ţ e. ŞUFÎŢE subst. (pl.) (Prin Ban.) Obiele. V. o b i a 1 ăl (1). Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 196, II, 27. — Si: şoferje subst. (pl.) l. costin, gr. băn. ii, 27. — Din germ. Schulifetzen. ŞUFÎLĂ s. f. v. şoiilă. ŞUFLAD s. n. v. şufladfi. ŞUFLADĂ s. f. (Bucov., prin Mold. şi Transilv.) Sertar (la masă, la dulap etc.). Com. din straja— bădăuţi, cf. cv 1950, nr. 11-12, 41, alr i 702/125, 305, 375, 378, 381, 385, lexic reg. 110, ii, 94, glosar beg., l. rom. 1963, 155. + (Regional) Scrin (Ilişeşti — Gura Humorului), cv 1950, nr. 11 — 12, 41. — Pl.: şuflăzi. — Şi : (regional) şuflâd (alr i 702/ 305, glosar beg. ; pl. şuflăduri alr i 702/305) s. n., şufleădă (com. din straja —rădăuţi, alr i 703/378, 381) s.f., şuplăt (alr i 702/125 ; pl, şuplale ib.) s. n„ suf râdă (lexic reg. ii, 94; pl. suf rade ib.) s.f. — Din germ. Scliublade. ŞtiFLĂ* s. f. 1. (Bucov., prin Ban. şi Transilv.) Lopată. Cf. scriban, d„ jahresber. x, 213, L. COSTIN, gr. băn. ii, 27, cv 1950, nr. 11 — 12, 41, alb sn i h 81/130, lexic beg. 110, l. bom. 1960, nr. 3, 80, 81, 1964, 83. 2. (Transilv.) Căuş (pentru făină). Cf. cade, scbi-ban, d., şandru-brînzeu, jina, 244, alr ii/833. + (Regional) Unitate de măsură pentru făină (Rîmnicu Vîlcea). lexic reg. 86. — Pl.: şufle. — Şi : şGlfă (scriban, d., şandru-brînzeu, jina, 244), şoâflă (l. costin, gr. băn. ii, 27) s. f. — Din germ. ScliaUlel. ŞtJFLĂ* s. f. (Regional) Nasture de metal (Sălişte— Sibiu). Cf. viciu, gl. în jocul „de-a zala“ sau „in părete" dau cu şufle. id. ib. — Pl.: şufle. — Etimologia necunoscută. ŞUFLEĂDĂ s. f. v. şufladă. ŞUFLEÂ1VDURĂ s. f. (Regional) 1. Zdreanţă, ruptură ; obiect de îmbrăcăminte sau de încălţăminte uzat (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. 2. Epitet depreciativ pentru o femeie de moravuri uşoare (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. — Pl.: şuflendurc. — Cf. ş u 1 f ă1, ş o f i 1 ă, fleandură. ŞUFLfiNDERIŢĂ s. f. (Regional) I. Diminutiv al lui ş u f 1 e a n d u r ă. 1. Cf. şu fleandură (1) (Săpata de Sus— Piteşti). Cf. udbescu, gl. 2. Cf. ş u f 1 e a n d u r ă(2)(Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. II. Epitet depreciativ dat de ţărani orăşencelor (Măţău — Cîmpulung). Cf. coman, gl. — Pl.: şuflenderife. — Şufleandură + suf. -ifă. ŞUFOlVlfiRĂ s. f. v. şifonier. ŞUGl interj, v. şuflu. ŞUG* s. n. v. şnel. ŞUCAR, -Ă adj., subst. I. Adj., subst. 1. Adj. (Transilv.) Zvelt, suplu, .subţire. Cf. lb, iser, cihac, ii, 529, ddrf, mîndrescu, ung. 105, barcianu, alexi, w., tdrg, şăineanu, d. u„ cade, scriban, d„ cl 1958, 139. 2. Subst. (Prin Ban. şi vestul Transilv.) Şfichi2 (II). Cf. alb i 1 094/35, 302. II. Adj. (Prin Transilv.) Care are părul1 de culoare deschisă (aproape alb). Cf. mîndrescu, ung. 105, bugnariu, n. III. Adj. (Regional ; despre boi) Cu coarnele date înapoi (Curăţele—Beiuş). chest. v 76/27. — Pl.: şugari, -e. — Şi: şubăre subst. alr i 1 094/35. — Din magii, sugâr. ŞUGAT subst. (Regional) 1. S. m. Leasă de nuiele folosită la pescuit (Cosniciu de Jos—Şimleu Silva-niei). Cf. alr i 1 735/298. 2. Subst. Stăvilar (la moară) (Meziad— Beiuş). Cf. alr i 1 842/308. — Pl.: (1) şugaţi. — Etimologia necunoscută. ŞUGATĂ s. f. (învechit) Tun cu ţeava scurtă, folosit în trecut. Cf. i. cr. ii, 247. — Accentul necunoscut. — Pl.:? — Etimologia necunoscută. ŞtiGĂ s.f. 1. (Regional) Boală a oilor nedefinită mai îndeaproape (Ţepu —Tecuci). Cf. lexic reg. ii, 96. A dat şuga în oi. ib. •$> E x p r.  se fine şugă (de cineva) = a se ţine scai (de cineva), v. scai. ib. Se ţine şugă de mine. ib. 2. (Regional; adesea întărit prin „rea") Belea, necaz (1), nenorocire (1). Cf. tdrg, scriban, d. El are o şugă: masa împresurată numai de guri flămînde. pamfile, d. 69. Cu el Brăila s-o ia, Brăila şi Dunărea, Bătălia-i şugă rea I id. c. ţ. 284. -O (Ca epitet, pre-cedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de") Socotind oamenii că împăratul... le-a aduce cine ştie ce şugă afurisită de stăpîn pe cap, au făcut cislâ. id. cer. 50. 4003 ŞUGĂREL — 243 — ŞUGUBINAR 3. F i g. (Prin nord-vestul Munt.) Grup de copii nebunatici. Cf. rădulescu-codin. — Pl. :? — Din bg. uiyra, ser. Sugă „rîie". ŞUGĂRfiL, -EA adj., s. m. I. Adj. (Transilv.) Diminutiv al lui ş u g a r. 1. Cf. şu gar (I 1). Trup şugărei. ddrf, cf. mîndrescu, ung. 105, tdrg 1528, cade. Un turc tînăr, frumoşel, La statură şugărei. pompiliu, b. 63. Cerbu-i tătrlor, Gura-i pătrior, Coarne ciugărele. viciu, col. 117, cf. 198. 2. Cf. ş u g a r (II). Cf. ddrf, mîndrescu, ung. 105, BUGNARIU, N. II. S. m. (Mai ales In Transilv.) Nume dat mai multor plante erbacee din familia labiatelor (folosite In medicină) : a) plantă de munte, cu tulpina ramificată şi întinsă pe pămînt, cu flori albe-gălbui dispuse în verticile la vîrful tulpinii şi al ramurilor (Teucrium montanum). Cf. panţu, pl. şXineanu, d. u„ cade, scriban, d„ borza, d. 169, 293 ; b) dumbeţ (Teucrium chamaedrys). Cf. iser, polizu, lm, gheţie, r. m„ bar-cianu, jahresber. viii, 164, alexi, w. ; c) (şi în sintagma sugărel alb, flora r.p.r. viii, 101) plantă cu frunzele şi tulpina păroase, cu florile albe-gălbui sau albe-purpurii (Teucrium polium), Cf. lb, tdrg, flora r.p.r. viii, 101. — Pl. : sşugărei, -ele. — Şi : suyărel (gheţie, r. m., barcianu, panţu, pl., flora r.p.r. viii, 101) s. m., eiuyărcl, -ea adj., (neobişnuit) şuykerel (iser) s. m. — Şugar + suf. -el. ŞUGĂRÎE s. f. v. şuhărie. ŞUGĂROS, -OASĂ adj. (Prin sud-vestul Transilv.) Subţire; uscăţiv. Cf. lexic reg. ii, 102. — Pl. : şugăroşi, -oase. — Şugar + suf. -os. ŞUGĂU subst. 1. (Prin Transilv. şi Maram.) Şuvoi1 <11 ) ; rîu. Cf. tdrg, scriban, d. Pe marginea de şugău Paşte drag murguţu meu. conv. lit. iv, 268. 2. (Prin Transilv.) Porţiune în matca unui rîu unde apa este repede şi puţin adîncă. Cf. viciu, gl. 103. Cînd ajunge pluta în şugău, se opreşte pe pielrile rîului. id. ib. 3. (Regional) Cascadă (Corbu —Borsec). Cf. chest. iv 43/571. — Pl. :? — Din magh. stigo, sugo. ŞUGHEREL s. m. v. şugărei. ŞUGHlA vb. I. Tranz. (Regional; complementul indică bucăţi de lemn, de piele etc.) A subţia (Măţău — Cîmpulung). Cf. coman, gl. — Pronunţat : -ghi-a. — Prez. ind. : şughiez. — Etimologia necunoscută. Cf. săbii. ŞUGSIfiTE s. n. v. şocomete. ŞUGOBAŢ, -EAţĂ adj. v. şugubăţ. ŞtJGU interj. (Prin Transilv. ; adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă caprele. Cf. chest. v 77/100, a i 22. — Şi: şuy interj, chesţ. v 77/100. — Onomatopee. ŞUGUBAŞ, -A adj. (Regional; despre oameni) Care nu are noroc (1), care iese in pagubă în ceea ce întreprinde (Stîlpeni—Cîmpulung). Cf. udrescu, gl. — Pl. : şugubaşi, -e. — Probabil contaminare între şugnbină şi păgubaş. ŞUGUBĂŢ, -EAŢĂ adj. (Despre oameni) 1.'(învechit) Ucigaş, criminal. Acesta au gonit din besearică pre-mpăratul Numeriari că era şigubăţ, că ucisease pre fiiul împăratului perşilor, dosoftei, v. s. septembrie 5V/19, cf. id. mol. 87, cantemir, o. v, 50, columna, iii, 616, şXineanu, î. 201, philippide, p. 48, tdrg, resmeriţX, d„ dr. iv, 1 039, cade, iordan, stil. 373, scriban, d„ scl 1956, 275. O (Prin lărgirea sensului) Pusă de-l prinsără cu min[i] greale şigubeaţe. dosoftei, v. s. octombrie 69T/29. <> (Substantivat) Un negu-ţătoriu cu aur mult trecînd pre acolea, l-au ucis un şugubăţ, id. ib. ianuarie 43r/20. 2. (Regional, mai ales în Mold.) Periculos, primejdios ; viclean, perfid. Cf. cihac, ii, 119. Să te fereşti de omul roş, iară măi ales de cel spîn, cît îi putea; să n-ai de-a face cu dînşii, căci sînt foarte şugubeţi. creangX, o. 85, cf. id. p. 13, ddrf, barcianu, alexi, w„ tdrg, resmeriţX, d., şXineanu, d. u„ cade, iordan, stil. 373, scriban, d., şez. ii, 99, iii, 90, com. din straja—rXdXuŢi, alr i 1 558/385. 0> F i g. Locurile acestea sînt şugubeţe; de unde ştii cum vine întîm-plarea şi, Doamne fereşte, să nu-ţi cadă greu singur. creanga, p. 201. Nevoia e cea mai şugubaţă capcană. contemporanul, v2, 388. + (Despre manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) Care exprimă, denotă viclenie, răutate ; care se caracterizează prin viclenie, răutate. Mintea-i este şugubeaţă, vorba-i plină de plăcere, Alie-n gînd şi alte zice. asaciii, s. l. i, 160. Se temea de asprimea tală-său şi de şugubaţa defăimare a oamenilor. creangX, p. 89. 3. (Familiar; mai ales in Mold.) Glumeţ, hazliu, poznaş, spiritual. Vai, că tn-o pişcat iară, Bre! ce om şugubăţ! alecsandri, t. 534, cf. şXineanu, î. 20, DDRF, GHEŢIE, R. M„ BARCIANU, ALEXI, W. Se prefăcea că n-aude ce spune şugubăţul său tovarăş, tafrali, s. 79, cf. tdrg, resmeriţX, 0., cade. Nu cumva să-l ia peste picior vreun camarad mai şugubăţ, rebreanu, nuv. 282. Bată-te fericea şi norocul să te bată! Şugubăţ mai eşti! mironescu, s. a. 91. Nu-i mai îneîntă decîl mutra-i trecătoare de om şugubăţ şi felul lui de-a povesti. stXnoiu, c. i. 113, cf. iordan, stil. 373, scriban, d., scl 1956, 275. Om diştept iara! da şt şugubăţ şl bun di lilcuri. graiul, i, 545, cf. gr. bXn. Era . . . flăcău frumos şi încă şugubăţ, i. cr. iv, 202, cf. com. din straja — rXdXuţi, a v 14. -O" F i g. Măi, că şugubaţă-i capitaţia asta ... aici se fac multe pozne ziua meaza mare. alecsandri, t. 1117. Veveriţele şugubeţe cu coada vîlvoi... sar zglobii pe crăcile copacilor. odobescu, s. iii, 185. 1 se păru că şi stelele şugubeţe îi făceau cu ochiul, stancu, r. a. iii, 210:+(Despre fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care denotă umor ; care provoacă hazul ; cu haz, cu spirit. Pe-o duducă supărată ... Vroim cu jocuri şugubeţe A o înveseli, i. negruzzi, s. iv, 550. Ha! ha! ce figură şugubeaţă are d-l Georgian ! ap. tdrg. Vorbele acestea li se părură alît de şugubeţe, că toţi izbucniră în rîsete. rebreanu, i. 415. Oaspele cînta acum iar nişte drăcii şugubeţe, de care toţi făceau haz nespus, camil petrescu, o. i, 131, cf. pas, z. ii, 144. Dinu Var'eli, cu năsucul său şugubăţ, părea că face haz de toi ce se petrece, vinea, l. i, 351. Glasul Anei sunase aspru. Avea şi ceva şugubăţ în asprimea lui. id. ib. ii, 149. — Pl. : şugubeţi, -e. — Şi: (învechit), şugubăţ, -eâţă (pogor, henr. 235/29), şigubăţ, -eăţă, (regioml) şugubeţ, -eâţă (cihac, ii, 119, barcianu, alexi, w., tdrg, DL, DM, GR. bXn.) adj. — Din slavonul Ao8wtroSRb.uk. — Pentru sensul 3. cf. şi ş u g u i, bg. iu e r o 6 h eiţ. ŞUGUBÎŢ, -EAŢĂ adj. v. şugubăţ. ŞU.GUBf vb. IV. Tranz. (Regional) A păgubi (pe cineva) prin înşelăciune (Ostrov—Turnu Severin). Cf. gl. olt. Muiere, m-ai şugubit de două roKii. ib. — Prez. ind. : ? — Cf. ş u g u b i n ă, ş u g u b a ş, ş u g u i1. ŞUGUBINAR s. m. Persoană care cerceta şi judeca faptele de omucidere, tîlhărie sau adulter şi încasa de la vinovaţi amenzile stabilite pentru răscumpărare. Cf. d. bogdan, gl. 52. îmblă dişugubinarii în toată 4017 ŞUGUBINĂ 244 — ŞUGUI1 vreamea de fac năpăşli a femei şi a fele de oameni buni (a. 1628). columna, iii, 613. Deşugubinarii ca să n-aibă a umbla pentru dcşugubinele numai... in luna lui septemvrie (a. 1628). tdrg 535. De şugubină să n-aibă treabă şugubinarii cu ungurii, nici cu saşii, ce să aibă treabă numai arhiepiscopul lor (a. 1669). ioroa, s. d. i, 78. La aceste poroncim domnia mea alţi globnici sau şugubinari să nu se amestece (a. 1751). uricariul, v, 424/24. Iar pârcălabii sau şugubinarii cu. alţi globnici să n-aibă voie a intra in satele aceste (a. 1752). ib. iv, 3/14, cf. pogor, henr. 236/2, cihac, ii, 395, şXineanu, î. 218. Porunci . . . către vătavi, către pircălabi, către deşugubinari. iorga, l. r. 122, cf. tdrg, resmeriţX, d. 211, 805, cade 408, STOICESCU s. d. 200, 203, 211, PANAITESCU, o.ţ. 195. — PI. : şugubinari. — Şi : (învechit) deşugubinâr, dişugubinăr, duşcgubinâr (stoicescu, s. d. 200, 211) s.m. — Şugubinâ + suf. -ar. ŞUGUBÎNĂ s. f. (Atestat prima dată în 1554, cf. d. bogdan, gl. 54) 1. (învechit; mai ales în forma deşugubină) Faptă gravă care contravenea legilor juridice sau preceptelor religioase şi morale, în special omucidere sau adulter. Pentru o deşugubină ce a făcui cu o femeie (a. 1617). tdrg. Vornicul cel mare de Ţara de Sus, giudecătoriu tuturor den ţară, cine au strîm-bătăţi şi globnic dc morţi de om şi de şugubini ce să fac la partea lui. ureche, l. 70. De se vor face niscare morţi de om sau alte dcşugubine (a. 1654). tdrg. Nici mai înainte vreme n-au fost obicei să se amestece vornicii prin sale la alte gloabe, fără numai şugubinele şi morţii (a. 1725). iorga, s. d. v, 535. Unde vor afla femei sau fete cu pricini de şugubini să nu fie volnici a lua ceva atît de la fată cîl şi de la bărbat fără giu-decaia (a. 1741). uricariul, iv, 404/6. Or unde ar afla şugubină sau morţi de om, or în tîrgu domnesc, or în ce sat (a. 1741). stoicescu, s. d. 203, cf. costi-nescu, cihac, ii, 395, columna, iii, 614, 615, 616, 618, ŞAINEANU, î. 217, DDRF, ENC. ROM. II, 144, BAR-CIANU, 207, ALEXI, W. 134, TDRG, RESMER1ŢX, D„ CADE, IORDAN, STIL. 373, SCRIBAN, D. 415, DL, DM. 2. Amendă (in bani sau în vite) percepută în timpul orinduirii feudale, în Ţara Românească şi în Moldova, pentru răscumpărarea omuciderii, a tîlhăriei sau a adulterului. Deşugubinarii ca să n-aibă a umbla pentru deşugubinelc numai înlr-o lună ptnlru an în luna lui septemvrie (a. 1628). columna, iii, 614. Ţine pre acest voinic la tine, iar de va scăpa şi va fugi, tu în locul lui vei fi, sau vei plăti şugubină. neagoe, înv. 58/13. Dc şugubină, să n-aibă treabă şugubinarii cu ungurii, nici cu saşii (a. 1669). iorga, s. d. i, 78. Şugubin[ă] şi tălhuşagur[i] şi alte pric[i]ni şi vile de pripas. . . după obicei (a. 1741). id. ib. vi, 210. Şugubin [i], gloabe, fiind un obicei, un lucru urîl, s-au rădicai (a. 1755). uricariul, ii, 271/15. Carii vor fi din timp în timp, in şugubini şi birşaguri sau pedepse, să nu cuteze a lua de la cei învinşi cai, arme şi alte lucruri, şincai, hr. ii, 29/37. Duca au poruncii ca să se închidă Şerban să-şi plătească şugubină. id. ib. iii, 125/9. Tîrgovet, boiariu mic sau mare, Mestec va avea cu limbă străină Cu capu-şi va plăti şugubină. BUDAI-DELEANU, Ţ. 152, Cf. I. GOLESCU, C., POGOR, HENR. 236/3, şXlNEANU, î. 218, DDRF I, 369, ENC. ROM., MURNU, O. 132, TDRG, I. BRAESCCJ, M. 128, RESMERIŢX, D. Domnul hotăra ca perceperea gloabelor, şugubinelor şi a celorlalte amenzi să nu se facă direct de către călugări, ci de subalternii marelui vornic, bul. com. ist. v, 73, cf. cade, scriban, D„ cv 1949, nr. 5, 22, der. Veniturile din amenzi (gloabele, duşegubinelc) erau destul de importante şi ele erau încasate de dregătorii care aveau drept de judecată, stoicescu, s. d. 141. Domnia încasa duşegubina, dc obicei în vite, iar marele vornic, separat de aceasta, o sumă destul de mare de bani, care constituia venitul său. id. ib. 190, cf. 201, 211, zanne, p. v, 614. 3. (Regional) Necaz (1), belea, nenorocire (1). Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢX, D„ şXlNEANU, d. u. E locul blestemat, jupîne, şi pe rar creştin 11 iartă şugubină. galaction, o. 66, cf. scriban, d. Mare jugubină pre capul meu. Com. din ora viţa, cf. gr. s. iv, 135, todoran, gl. <0 (în imprecaţii) Lasă puşca-n şugubdină. bîrlea, b. 66. Du-lc-n şugubină; mînca-te-ar şugubină. lexic reg. 15. <£ E x p r. A da de şugubină sau a da (pe cineva) dc şugubină = a i se intîmpla (sau a produce cuiva) o neplăcere, un necaz, o nenorocire; a (se) face de rîs, de ocară. Nu cumva... cu d-adinsu le dau de şugubină? jipescu, o. 48. Ce să am? răspunse băiatul, iacă am dat de şugubină. ispirescu, ap. şXineanu, î. 218. Ia împinge hoborocu cela încoace, măi ţică... încet să nu dai de şugubină. vlahuţX, cl. 110, cf. pamfile, j. ii, 415, cade, scriban, d., di-, dm. Nici să ie repezi şi să o coprinzi în braţe aşa ţoropoc, asemenea nici să te cerci să fugi cu ea aşa fără de voie, că dai de şugubină şi le împietreşti ca toţi ceilalţi feciori de împăraţi, ap. şXineanu, î. 218. Numa să nu dai de vo şugubină tot mergînd din sal în sal să stai dă vorbă cu oameni, gr. s. iv, 135. A dat de şugubină; i-a murit vaca. udrescu, gl., cf. zanne, p. v, 614. A ii de şugubină = a fi de ocară, v. o c a r ă (1). Soţia le-o blăslămat: Să se mire de-al tău cap; Cînd îi ieşi din grădină Tot să fii de şugubină Şi să mori fără lumină, bîrlea, b. 118, + (Prin nord-vestul Munt.) Infirmitate, meteahnă (2). îţi dau iapa, da să ştii că are o şugubină la picior, udrescu, gl. + (Ban.) Epitet pentru un om de nimic, care incomodează pe alţii. Nu mai scap de şugubină asta. l. costin, GR. BĂN. 196, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 19. 4. (Prin nord-vestul Munt.) Poznă, boroboaţă. Cf. udrescu, gl. Să nu-mi faci vreo şugubină p-acolo l id. ib. — PI.: şugubine şi şugubini. — Şi: (învechit) deşu-gubimi, duşegubină, (învechit şi regional) jugubină, (regional) jigubină (dr. iv, 1039) s. f. — Izolat, prin falsă analiză, din deşugubină < duşegubină < slavonul A«8wero8EHHd. ŞUGUÎ* vb. IV. 1. I n t r a n z. (Familiar ; mai ales în Mold.) A glumi. De menrea şuguia cei ce şedea în uşe. psalt. hur. 58r/8. Be şi să disfăla, giucînd şi şuguind cu tovarăşii, herodot (1645), 143, cf. 100, anon. car. Auzisă cine este. . . şi cum că nu şuguieşle (sfîrşitul sec. XVIII), let. iii, 230/32. Icea rid şi şuguiesc o parte, Colea sărutînd să slrîng în braţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 123, Cf. BELDIMAN, E. 71/6. Ascultă, prietine, nu şugui... Du-te dc-ţi mînluie femeia. kogXlniceanu, în pr. dram. 439, cf. valian, v. N-ai auzit bine, fîrtate t vrei să şuguieşli, dar nu-i vreme de şagă. negruzzi, s. i, 154, cf. 91, pontbriant, d. 645, baronzi, l. 160. Toţi flăcăii ii sărea în cale pentru ca să şuguiască cu ea. alecsandri, o. p. 222. Nu le bo-sumfla, că noi am şuguil. id. T. 1 069, cf. costinescu, cihac, ii, 383. Şuguieşti, măi omule, ori ţi-i înlr-adins? creangX, i>. 40, pf. id. a. 83. li place să şuguiască la joc. . . cu fetele, slavici, n. i, 81, cf. S4, columna, iii, 617. Se odihneau. . . şeguind şi slînd la taină cu vccinii. popovici-bXnăţeanu, v. m. 182, cf. ddrf, philippide, p. 155, gheţie, r. m„ jahresber. v, 334, BARCIANU, ALEXI, w., tdrg. Pînă ce flăcăii să-şi mai facă de şuguil cu felele... a trecui o mare parte din noapte, hogaş, dr. ii, 191, cf. resmeriţX, d., şXineanu, d. u., cade. Ce şagă, mă?... Eu nu şuguiesc. miro-nescu, s. A. 91. Să nu şăguieşli cu cele sfinte, sado-veanu, o. xvm, 156, cf. v, 535, scriban, d. Ţopăiau toate de zor... şuguind cu Băducanu. camil petrescu, o. ii, 295. Cînd eram mai iînără îmi plăcea şi mie să şugui. stancu, r. a iv, 12, cf. contemp. 1953, nr. 327, 4/4. Eu cu mîndra şăguiesc, Ea gîndeşle c-o iubesc! jarnîk-bîrseanu, d. 80, cf. 45, sbiera, p. 181, rete-ganul, tr. 190, sevastos, p. 55. Soră-mea toată vara a rîs şi a şuguit cu un băielan. şez. i, 99. Gospodarul şi celelalte femei bufniră de rîs, crezînd că baba şuguieşle. ib. vi, 110. Prinde a se juca ş-a şugui ş-a se hîr-joni. i. cr. iv, 203, cf. com. din straja—rXdXuţi, varone, j. r. 66, alr i 1 332/341, 370, 375, 378, 554. 584, a v 15, 20, 31, vi 9, 26. Dragu-mi-i a şugui, 4019 ŞUGUI* — 345 —■ ŞUI« Cu omu-care-a primi. folc. mold. i, 378. "O F i g. Norocul aşe de aspru cu muritorii şuguiaşle. cantemir, ist. 71. Treceau zilele, săptămtnile ţi anii, căci vremea trece, nu şuguieşle. gane, n. ii, 164. Apele au fugit şuguind in bulboană, sadoveanu, o. xiii, 829. O E x p r. Nu-i de şuguit (cu...), se spune despre cineva sau despre ceva care trebuie luat în serios. Judecătorii văd că nu-i de şuguit. donici, f. i, 30/1. Nu-i de şuguit cu iazu ista. alecsandri, t. 554. Nu-i de şuguit cu vrăjitorul acesta! creangă, p. 55, cf. ddrf. Cu dinsul nu-i de şuguit. tdrg. Voinicii... pricep că nu-i de şuguit cu talpa iadului, sevastos, p. 152. +T r a n z. (Regional; în forma şăgui) A necăji (4), a slcîi (Zidurile—Găeşti). Cf. alr i 1 563/750. L-am şăguit. ib. 2. T r a n z. (Regional) A minţi (2), a amăgi. Să-i de citeodală şi peste ochi, că-i can şăguia copila (a. 1750). iorga, s. d. xxi, 243. Vezi să nu le şăguiască diaconul. stXnoiu, o. i. 125. Adică nu mă şegui?... Spui tu adevărul? vissarion, b. 139, cf. rXdulescu-codin. Printre turci să strecura Şi cu vorba-i şuguia. pXs-culescu, l. p. 281, cf. alr i 1 550/180. — Prez. ind. : şuguiesc şi şăgui. — Şi : şăgui, şegui vb. IV. — De la şagă. Cf. bg. merysaM ce. ŞUGUÎ* vb. IV. T r a n z. A sugruma (Vlnju Mare— Strehaia). Cf. h ix 123. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. ŞUGUIÂLĂ s. f. (Regional) Şuguit. Cf. tdrg, dl, dm, alr i 1 332/986. — PI.: şuguieli. — Şi ; şăguiâlă (alr i 1 332/986), şeguiălă (tdrg) s. f. — Şuguil + suf. -eală. ŞUGUÎRE s. f. (Regional) Acţiunea de a ş u g u i1 (1). Cf. VALIAN, V. 166, PONTBRIANT, D. 645, COSTI-nescu, ddrf, resmeriţX, d., dl, dm. <0> E x p r. (învechit) A nu ii (le a şuguire cu..., se spune despre cineva sau despre ceva care trebuie luat în serios. Nu era de a şuguire cu el. m. costin, let. i, 278/23. — PI.: şuguiri. — Şi; şăguire s. f. valian, v., PONTBRIANT, D„ COSTINESCU, DDRF. — V. şuguil. ŞUGUÎT s. n. (Regional) Faptul de a ş u g u i1 (1); (regional) şuguială. Cf. besmeriţX, d„ dl, dm, nova-coviciu, c. b. i, 19. — V. şuguil. ŞUGUITIÎR, -OÂRE adj. (Regional; şi substantivat) (Persoană) care şuguieşte (1). Cf. anon. car., dl, DM, alr sn v h 1242/228. — Pronunţat: -gu-i-, — PI. : şuguilori, -oare. — Şi; şăguitor, -oâre adj. valian, v. — Şuguil + suf. -tor. ŞUGUL.ÎCĂ s. f. (Prin vestul Transilv.; urmat de interj, „na") Cuvlnt cu care se cheamă caprele; (regional) şuguriţă, şuguţă. Cf. a i 22, 23. — PI. : ? — Şi: sugurieă s. f. a i 22. — Cf. ş u g u. ŞljGUH s. n. v. şuber. ŞUGURffĂ s. f. (Regional; urmat de interj. ,,şug") Şugulică (Siliştea de Vaşcău —Vaşcău). Cf. chest. v 77/100. -PI.:? — Cf. ş u g u. ŞUGUŢĂ s. f. (Prin vestul Transilv. ; urmat de interj, „na") Şugulică. Cf. chest. v 77/27, 51. — PI.: ? — Cf. ş u g u. ŞUH s. n. v. şuc*. ŞUHĂ1 s. n. v. şuvoi!. 32 - c. 427 ŞUHĂN adv. v. şolian. ŞUHARl subst. v. şovar. ŞUHÂRa subst. v. şucar. ŞUHARCĂ s. f. (Regional) 1. Caimac (la lapte) (Budeşti—Sighetul Marmaţiei). Cf. t. papahagi, m. 234. 2. (în forma şufarcă) „Smîntîna care iese din urdă" (Criştioru de Sus—Vaşcău). chest. v 107/26. — Accentul necunoscut. — PI. : ? — Şi: şufarcă (accentul necunoscut) s. f. — Etimologia necunoscută. ŞCHĂ s. f. (Regional) Pămînt care se lucrează uşor. Com. din fostul judeţ nXsXud. — PI. : şuhe. — Etimologia necunoscută. Cf. şuhai. ŞUHĂNÎTĂ adv. v. şoliănit. Ş0HĂR subst. v. şucar. ŞUHĂRÎ vb. IV v. şucări. ŞUHĂRÎE s. f. (Bucov., Mold. şi prin nord-estul Transilv.) Guturai; răceală. Cf. ddrf, n. leon, med. 148, candrea, f. 220, bianu, d. s., tdrg, pascu, s. 183, gorovei, c. r. 146, şXineanu, d. u., cade, scriban, d. Şuhăria e o boală uşoară ce vine cu durere de cap şi curgere de apă pe nas. şez. i, 252. Cine are şuhărie să tragă pe nas fum de făină de popuşoi şi-i trece. ib. v, 4. N-are nimic, ia, o şugărie, boală uşoară, i. cr. ii, 80, cf. v, 62, alr ii/i h 107/219, a v 15, 20, 31. — PI. : şuhării. — Şi: şugărie, suliărie (pascu, s. 183, şXineanu, d. u.), suharie (n. leon, med. 148) s. f. — Cf. ucr. m y x ji h „friguri". ŞUH Ol s. n. v. şuvoil. ŞUI* s. m. (Entom.; regional) Car (Anobium pertinax) (Mărtăuuş-Tlrgu Secuiesc). Cf. alr i 1 885/ 200. — PI. : şui. — Etimologia necunoscută. ŞUI2 s. n. (Prin Transilv. şi Maratn.) Scurtătură, retevei. Copii bat părul cu şuie. rev. crit. iii, 170. Bale cu un şui pe ele. alr i 637/335. — PI. : şuie. — Etimologia necunoscută. ŞUI* subst. (în e x p r.) A iace şui şi pui = a) (prin nordul Munt.) a face să dispară. Copiii au făcut (merele) şui şi pui. coman, gl. ; b) (prin nord-estul Olt.) a ascunde o greşeală, o faptă incorectă, necinstită etc., făclnd să dispară orice urmă. A furat găina şi, prinztndu-l, l-au dus la primărie; dar acolo, au făcut şui şi pui şi l-au făcut iepure scăpat, arh. olt. xxi, 276, cf. MAT. dialect, i, 236; c) (prin nord-estul Olt.) a mitui. Cf. mat. dialect, i, 236. A duce (pe cineva) şui şi pui = (regional; cu sens neprecizat, probabil) a duce (pe cineva) pe sus, v. sus. Bietul Hasan al meu fu dus şui şi pui, de nu atingea de pămînt, pînă in mijlocul curţii, unde erea o mulţime de norod ca să vază moartea sa. gorjan, h. iv, 57/18. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u i8. ŞUI* subst. (Regional) Lingură măre cu care se scoate jintuiala (Petrila). Cf. a hi 17. — PI. : ? — Etimologia necunoscută. ŞUÎ5 vb. IV v. şioi*. ŞUI«, ŞtflE s. n., adj. I. S. n. 1. Numele mai multor boli. a) (Prin Transilv. şi Ban.) Astmă. Cf. candrea, f. 220, com. din oraviţa, l. costin, gr. bXn. 197, lexic reg. h, 79. <0> (în imprecaţii) Minca-le-ar şuiu, lexic 4046 — 246 — ŞUIER heg. n, 79. + (Prin Mold. şi Transilv.) Emfizem pulmonar. Cf. N. LEON, MED. 148, CANDREA, F. 220, B1ANU, D. S„ şXlNEANU, D. U„ SCRIBAN, D. b) (Transilv. ; şi in sintagma şuiul cel orb, lb) Artrită- Cf. LB, POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W. c) (Transilv.) Gută. Cf. lb, polizu, cihac, ii, 395, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. d) (Transilv.) Cancer. Cf. lb, barcianu, alexi, w„ alrm i/i h 173/63. e) (Prin Transilv.) Scrofuloză. Cf. vaida, viciu, s. gl„ caba sXl. o (în imprecaţii) Mince-te şuiul, viciu, s. GL. f) (Prin Transilv.) Sifilis. Toi i-a mtncal şuiu nasul-Com. dinfrata —turda, cf. paşca, gl„ mat. dialect, i, 194. O (în imprecaţii) Mînca-le-ar şuiu şi freanfu-mat. dialect, i, 194. Mîncate-ar şoaiele şi buboaiele-LEXIC REG. II, 54. g) (Prin Ban.) Hemoroizi. Cf. alr ii/i mn 58, 4 189/ 47, 76. 2. (Regional) Fistulă (Petreştii de Jos—Turda). Cf. ALR 11/250. 3. (Prin Transilv.) Cangrenă. Cf. polizu. II. Adj. 1. (Şi substantivat; prin Ban. ; despre oameni) Astmatic. Cf. cade, coman, gl. + (Regional) Tuberculos (Brădişorul de Jos—Oraviţa). Cf. h xviii 161. 2. (Regional; despre cai) Care respiră cu greutate (Jdioara—Lugoj). Cf. dr. v, 234. 3. (Prin Transilv. ; despre cai) Care are răni pe corp. Cf. dr. v, 234. 4. (Regional; despre cai) Care are capul diform (Popteleac— Zălau). Cf. dr. v, 234. — PI. : (I) şuiuri, (II) şui, şuie. — Şi : şui (caba, sXl.) subst., şoi (pl. şoaiej s. n. — Din magh. suly, siily, sujj. ŞUII", ŞtilE adj. 1. (Familiar) Strîmb ; diform. Cf. cihac, ii, 395. JHoţii... Livizi ca slrigoii şi şui, Strîm-baţi de la umeri, din şold şi picior, arghezi, vers. 141. Casa de pe deal e şuie. ev 1950, nr. 4, 44. 0> (Adverbial) Merge şui. ev 1950, nr. 4, 44. 2. (Familiar; mai ales în Mold.; despre oameni) Smintit, ţicnit; prost, nătîng (I 1). Cf. cihac, ii, 395. Prost ca gardul de răchită, şui ca clanţa de la uşă. eminescu, l. p. 125, cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu, tdrg, chiriţescu, gr. 255, dr. iv, 849, şXineanu, d. u., cade, scriban, d. Ei s-au învoit să joace spectatorului încremenit diversele chipuri de-a fi nebun, smintit, capiu, şui, (icnit, bleg şi într-o ureche, arghezi, p. t. 87, cf. şez. ix, 149, i. cr. iii, 377. E cam şui băiatul, boceanu, gl. Nicu-t cam şui, n-ai nădejde în ceea ce spune. Com. din piatra neamţ, cf. com. din straja—rXdXuţi, şez. xix, 13, dr. v, 234, arh. olt. xxi, 276. O (Determinat prin „de cap") Eu parcă-s şuie de cap, nu-mi mai viu în fire. vlahuţX, ap. cade. <0> (Substantivat) lată-mă-s, Doamne, pusă la opreală; m-ai lăsat de rîsul unui şui ca Ivan, nenorocita de minei creangX, o. 147. Mă şuiule, mă! i. cr. iv, 251. 3. (Regional; despre cai) Nărăvaş. Cf. dr. v, 234. — Pl. : şui, şuie. — Din v. sl. uuoSh „sting". ŞUI*, ŞtflE adj., subst. I. (Mai ales in Munt.) Adj. Zvelt; subţire; îngust. Cf. polizu, costinescu, cihac, ii, 396. Cerbul. . . cu trupul şui şi elegant, odobescu, s. iii, 136, cf. 251, Gheţie, r. m„ barcianu, alexi, w., tdrg. Că(ălu... avea urechile şui, ca cînii de soi. lungianu, cl. 29. Dintre caii de pur sînge sînt mai buni cei mai îndesa(i... decîl cei prea şui. enc. vet. 129. Tita, măruntă şi şuie,. . . purta înfipt între umerii înguşti un cap de ctitoreasă din veacul fanariot, m. i. caragiale, c. 126, cf. şăineanu, d. u., cade. Tu, bună şi îngîndurată..., cu talia la şuie. klopştocic, f. 238, cf. 162, scriban, d. Era un vlăjgan cam înalt, şui, cu capul mic. camil petrescu, o. ii, 14, cf. dr. v, 234, mat. dialect, i, 236. Păsărică şuie Pe copac să suie (Ghionoaia). pXsculescu, l. p. 85, cf. 380. Păsărică şuie, Pe vină se suie (Fasolea), gorovei, g. 140. + (Rar) Mic (I 1). Cf. barcianu, II. Subst. 1. Subst. (Regional) Semn făciit la urechea oilor, prin tăierea unei şuviţe subţiri pentru a putea fi recunoscute (Crăcăoani —Piatra Neamţ). Cf. chest. v 156/22. 2. S. f. Numele unui peşte nedefinit mai îndeaproape. Cf. BĂCESCU, p. 185. — Pl.: şui, şuie. — Etimologia necunoscută. Cf. cihac, ii, 396, scriban, D. ŞUlAl vb. I. Refl. (Prin Munt. ; despre oameni) A slăbi, a se sfriji. De trai rău le-ai stlrcit, te-ai ohilit, te-ai subţirat, te-ai şuial, te-ai încovrigat, te-ai coclrjat. JIPESCU, O. 67, Cf. TDRG, CADE. — Prez. ind. : şuiez. - V. şui8. ŞUIÂ* vb. I. T r a n z. (Prin Mold. şi Transilv). A îndepărta, a împinge cu violenţă. S-o imvit Maica, Sfînlă la noru-sa şî i-o şoitu-m brînci. arh. folk. v, 151. Şlaidărul şuiază pluta (de la mal), arvinte, term. 170. — Prez. ind.: şuiez. — Şi : şoi vb. IV. — Din magh. sujt. ŞUIĂN s. n. v. suiau. ŞUlA'J', -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Regional ; despre oi sau despre vite) Care are la ureche un semn de recunoaştere, făcut prin tăierea unei şuviţe subţiri. Cf. cihac, ii, 396. O bivoliţă. . . cu urechea stingă pişcată din urmă, dreapta bulfeie din urmă şi şuiată dinainte. mon. of. (1907), 7598, cf. scriban, d. 2. Adj. (Regional; în forma şiai) Tăiat pieziş (Arpaşu de Jos—Victoria), alr ii 6 472/172. 3. S.f. (Transilv., prin Munt. şi Olt.) Semn făcut la urechea oilor sau a vitelor, prin tăierea unei şuviţe subţiri, pentru a putea fi recunoscute. Cf. pXcalX, M. R. 145, ŞANDRU-BRÎNZEU, JINA, 105, H XI 276, CHEST. v 156/3, 9, 17, l. rom. 1959, nr. 5, 76, glosar reg. — Pl. : şuiali, -ie. — Şi : şiiit, -ă adj., s. f. şandru-BRÎNZEU, JINA, 105, ALR II 6 472/172. — Cf. Ş u i8. ŞÎÎIBĂR s. m. sg. (Regional) Numele unei boli nedefinite mai îndeaproape (Lisa —Făgăraş). Cf. lexic reg. 94. — Cf. ş u i6. ŞUIC s. m. v. şuică1. şClCĂ* s. f. (lht.; prin Mold.) Obleţ (II) (Alburnus alburnus). Cf, bXcescu, p. 55, 134. — Pl.: şuiei. — Şi : şuie s. m. bXcescu, p, 134. — Şui* + suf. -că. ŞtilCĂ* s. f. (Regional) Borul pălăriei (Bumbeşti Jiu — Tîrgu Jiu), alr i 1 859/825. — Pl.:? — Etimologia necunoscută. Cf. ş u i7. ŞU1CH1 s. n. v. şuclii*. ŞtilEIÎ, -Ă s. n., s. f. I. S. n. 1. Sunet strident, ascuţit şi prelung produs prin suflarea cu - putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinţi sau printre degetele băgate în gură ; şuierătură (1). Cf. KLEIN, D. 425, LB, PR. DRAM. 186, ISER, COSTINESCU, 575, cihac, i, 276. Atunci s-a pornit un hohot, aplauze, tropăituri, şuiere, răcnete, caragiale, o. i, 31, cf. philippide, p. 61, 180, alexi, w„ pamfile, a. r. 261, cade. A vîrît în gură două degete şi a scos un şuier înfricoşat, sadoveanu, o. xvi, 514, cf. i, 222, x, 323. Şuierul pentru cîni. h ii 244. Na ştiu vîntul vîjîieşle ,.. 4058 ŞUIER — 247 — ŞUIERA — Ba-s şuiere de voinici, sevastos, c. 314, cf. ţiplea, p. p. 116, com. din straja—rXdXuţi. O (Prin analogie) Se auzea numai şuierul grăbit al respiraţiilor. galân, b. i, 67. + Sunet strident, ascuţit şi prelung produs cu ajutorul unui instrument special. Deodată s-aude un şuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte şi trenul se opreşte pe loc. caragiale, o. i, 271. Un şuier... veni pină în gară şi trenul se zări venind repede, sandu-aldea, d. n. 79. Din orice colt mi ie prindea o strmă Şi te-alunga un şuier de maşină, goga, poezii, 180. De la fereastră, din vagon Văd salul alb sclipind în zare... Un şuier lung... Tresar mirat. IOSIF, PATR. 13, Cf. LESNEA, C. D. 95. Şuierul locomo-tivei I teodoreanu, m. ii, 206. Păducel avea un fluier în gură şi scotea cu intermitente şuiere prelungi. cXli-nescu, s. 312. Arestaţii auziseră zumzetul oraşului: şuierul unui vardist, chiotele unor cheflii, stancu, r. a. iii, 169. 2. Sunet sau ţipăt (ascuţit) scos de unele animale, păsări sau insecte ; şuierătură (2). Cf. lb. Tovarăşul meu... ştia să imileze şuierul şerpilor şi să-i cheme astfel la el. alecsandri, ap. ghica, s. 73, cf. tdrg. Numai greierul... turbura în răstimpuri, cu şuier pătrunzător, ceasul măreţ de rugăciune, hogaş, dr. i, 278, cf. 216, cade. Mandache asculta cum finul prinde tot mai multe foşnete, auzea nişte şuiere mărunte, şi cum cerca sâ-şi mişte o mînă, toate şuierele şi toate foşnetele încetau, camilar, c. p. 111. Şuierul mierlelor. sevastos, c. 205. Nu poci maică-a mai trăi... Dă şuieru şerpilor I mat. folk. 147, cf. i. cr. ii, 245, pXs-culescu, l. p. 228, 380. Mie rău mi s-a urii... Cu şuierul şerpilor, densusianu, ţ. h. 228, cf. diaconu, vr. 212. ^ F i g. Copila întoarse asupra tovarăşei sale un şuier de viperă, sadoveanu, o. xiii, 603. 3. Zgomot caracteristic, ascuţit şi puternic, pe care-1 facevlntul, furtuna, vijelia etc.; şuierătură (3). V. v î j i i t. Cf. ţichindeal, f. 270/13. Ei dorm adinei ş-al nopţei vînt Cu şuier viscoleşte, alecsandri, poezii, 272, cf. 94. Prin şuierul cel monoton, deşi puler(n)ic, al vîntului, am adormit, eminescu, g. p. 94, cf. id. o. iv, 102, pXun-pincio, p. 47. Cu şuier furtuna din norduri Zvîrle corabia-n văzduh, coşbuc, ae. 13, cf. id. p. ii, 61, 88, tdrg. Se prăpăsluiră asupra pămîn-tului, cu şuier de aer sfîşiat, potopul greu al apelor cereşti, hogaş, dr. i, 275, cf. lungianu, cl. 131, şăi-neanu, d. u. Treceau cu şuier de vînt rate de multe soiuri, sadoveanu, o. xm, 849, cf. iii, 147, 191, scriban, d., arghezi, vers. 32, 112, id. p. T. 176. Oroş... asculta şuierul vîntului in streşini, stancu, r. a. iii, 87, cf. beniuc, c. p. 43. Nu st mai auzeau decît fişîitul înăbuşit al roţilor şi şuierul vîntului. mihale, o. 523. Astă primăvară... în şuierul vînturilor, Plugu-şorul înjugai, pop., ap. gcr ii, 345, cf. jarnîk-bîr-seanu, d. 307, marian, î. 68. <£> F i g. în şuier vînăl urcă ura. arghezi, vers. 704. 4. Zgomot strident, scurt şi intens produs de anumite obiecte care se deplasează, se mişcă, se învîrtesc cu viteză sau care se freacă violent de o suprafaţă dură ; şuierătură (4). Şuierul de bici ce bate Făr-de milă oameni goi ! coşbuc, p. ii, 107, cf. 168. Pentru unii se află pregătite uzinile cu şuier de curele şi roţi de Iransmisiune. c. petrescu, r. dr. 357. Glonţul, c-un şuier ascuţit, trecu... pe deasupra bărcei. bart, e. 334, cf. scriban, d. Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut Şl-al spadei ciocnite de scut. arghezi, vers. 177, cf. id. p. t. 106. Noaptea se clătinau pomii cu şuier, ca la tară. cXljnescu, e. o. ii, 191. Eu însă-aud... Şuier de piairă pe tăiş de coasă, beniuc, v. a. i, 84. Unii, în spaima sfîrşitului, săreau printre şuierele schijelor, din gropi în gropi, camilar, n. i, 437, cf. 268. Cfnd Avram mai cobora o treaptă, şuierul bîtei se apropia. galan, B. ii, 221. Şuierul săgeţii.. . se stinse, labiş, p. 366. II. 1. S. n. (Prin Olt. şi nordul Munt.) Fluier din metal sau din coajă de salcie. Cf. mardarie, l. 324, alr i i 469/764, 846. 2. S. f. (Regional) Nai (1) (Peştişani—Tîrgu Jiu). alr ii 4 330/836. — PI. : şuiere. — Şi; (regional) şuir (diaconu, vr. 212), ş6ier (alr i 1 469/846) s. n. — Postverbal de la şuiera. ŞUIEBA vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A emite un sunet strident, ascuţit şi prelung, sufllnd cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre dinţi, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special (cu scopul de a atrage cuiva atenţia, pentru a-şi manifesta uimirea etc.). V. ş i u i1, ş î ş 1 i (3). Şi casele de dînşi să râmîie, Să n-aibî-ntr-înse cine să şazi, Să şuiere cine-a intra să vazî. do-softei, ps. 226/6, cf. lb, iser, polizu. Oliolio, măi Taie-babăl Căci nu şuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă l alecsandri, p. i, 59, cf. cihac, i, 276. Şuier-un lotru de băiet, eminescu, o. iv, 195, cf. id. n. 8. Ieşind afară, el şuieră puternic şi un turc se prezintă înaintea lui. GANE, N. I, 69, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, \V., TDRG, PAMFILE, A. R. 261, GOROVEI, CR. 321, 461. Cel mult două săptămînt şi... fuuit, făcu bădicul şuierînd a pagubă. agîrbiceanu, a. 438. Pusei ia gură două degete şi şuierai de amuţi urletul clocotilor al apelor, hogaş, dr. i, 310, cf. şXineanu, d. u., cade. Şendari s-o sculat ş-o şuierat cu şuieriţa lor. şandru-brînzeu, jina, 61, cf. scriban, d., bul. fil. vii —viii, 368. Şuieră dintr-un tignal, face un semn şi vine o grupă de soldaţi, camil petrescu, o. ii, 443. Apoi băgă două degete în gură şi şuieră puternic, un şuierai nemaiauzit pe-aci. id. ib. iii, 245. Urum a şuierat ca un şarpe, stancu, r. a. ii, 114. Cicăliioarea maşteră Lavisa,... despre care... scriitorul ne spune că şuieră printre dinţi ca viperele. v. rom. februarie 1954, 313. Păcurariu şuieră-răsşuieră, — pe dincolo de mare. pop., ap. gcr ii, 343. îndată şuieră-n degete feciorul ca păcurarii şi veniră toţi şerpii la el. reteganul, p. iii, 14. Deşlu mic îşi îndoi, Şi sub limbă şi-l vîrî,... D-adunare şuieră. şez. iv, 131, cf. com. din straja—rXdXuţi, iordan, l. m. 195. Noaptea şuier pă vaduri, Ziua umblu pe păduri, bîrlea, b. 58. Să nu şuieri (fluieri) după strungi, că le iai laptele (oilor), chest. v 170/92. Şoier pe degete, alr i 1 470/96, cf. ib. 1 216/385, alfi ii/i mn 9, 6 864, 6 865. Deştile în gură băga Şi-ncepea D-a şuierea, Doisprezece mi-aduna. ant. lit. pop. i, 460, cf. 368, a ix 2, 4, 5. în oraş dac-ajungea, Şuiera şi asculta, Doar de soţii lui va da. balade, ii, 371, cf. 274. Am cinci voinici, Şed sub siraşiră şi plîng, Şi cinci aleargă-n vale şuierînd (Degetele cînd torc). gorovei, c. 162. O (Prin analogie) Condamnaţii adormiră; răsuflările lor grele începură să şuiere, sadoveanu, o. i, 540. Respira şuierînd; obosise, preda, r. 428. <0 F i g. Dar organele-s sfărmate şi-n strigări iregulare Vechiul cintec mai străbate, cum in nopţi izvorul sare... Altfel şuieră şi strigă, scapără şi rupt răsună, Se împing tumultuoase şi sălbatece pe strună. eminescu, o. i, 158. ^ Expr. A şuiera in biserică = a comite fapte care şochează, care contravin unei ordini stabilite. Cf. zanne, p. vi, 493. Aşa pale, dacă şuieră-n biserică, id. ib. (Prin Mold.) Tu crai care şuierai? = am Înţeles ce vrei, ţi-am aflat ţelul. Cf. id. ib. ii, 748. 0 T r a n z. Prietenul a şuierat semnalele cunoscute, voiculescu, p. i, 68. A învăţat şi socoteala cînilor: cum să-i cheme, cum să-i şuiere, sadoveanu, o. xvi, 79. + (Despre locomotive, sirene etc.) A emite un sunet strident, ascuţit şi prelung. Ne-am suit în vagon şi: mînă, băietei Mină, băiete, adecă, şuieră, maşină I negruzzi, s. i, 324. Maşina şuieră ascuţit şi smuci trenul din loc. sandu-aldea, d. n. 55. Trenul... Lung şuieră cînd preste poduri trece. iosif, p. 16. Doar l-am fi auzit şuierînd I — făcu bă-trînul... Gara era pustie, rebreanu, n. 262. Din inima uzinii începură să şuiere maşinile, sahiâ, n. 37. Locomotiva şuieră strident, teodoreanu, l. 71. Trenul ... venea gemind şi şuierînd, lung şi negru, sadoveanu, o. iii, 144, cf. scriban, d. Prin noapte, şuieră prelung sirene, beniuc, v. a. ii, 117. Iar şuiera un tren. demetrius, a. 79. Un tren s-aude şuierînd în munţi. labiş, p. 102. 4 T r a n z. A-şi exprima nemulţumirea (2), dezaprobarea prin fluierături stridente. Pu- 4059 ŞUIERA — 248 — ŞUIERARE blicul nostru, de n-ar fi mărinimos, apoi nu ne-ar şuiera, ci nc-ar bale. pr. dram. 188. Voi să-l văz..., speriat şi tremurtnd în genunchi..., şuierat de norod, ne-GRUZZI, S. III, 334, Cf. CIHAC, I, 276, şXlNEANU, D. U., scriban, d. <0= F i g. Dănţuiţi precum vă vine, Nici vă şuier, nici v-aplaud. eminescu, o. iv, 201. Orice idee, părere sau sistemă... nu o pot... nici aplauda, nici şuiera, caragiale, o. iii, 238. ^ T r a n z. A rosti, a spune, a comunica (ceva) cu vocea ascuţită, stridentă, datorită indignării, furiei, emoţiei etc. Şuierînd cuvintele înlr-o şoaptă... bîlbîie: — Să... să văd, dacă-i cald... la tine. vlahuţă, o. a. iii, 93., Mînînci mălai şi ceapă şi-fi pute casa, şuieră ca o furie birtă-şifa. agîrbiceanu, a. 89, cf. id. l. t. 364. Domnu Va- siliu a şuierat cu fălcile încleştate: — Unul din noi trebuie să părăsească sala. sadoviîanu, o. xvi, 462. îşi muşca buzele subţiri, şuierînd vorbele cu răutate. bart, E. 61. Arăpilă. . . aproape că şuieră la urechea lui Bălcescu: — Asta-i îndrăzneala, camil petrescu, o. ii, 374. Furios, a şuierat printre dinţi: — Ieşi! stancu, r. a. v, 325, cf. i, 233, beniuc, m. c. i, 268. Eşti o secătură sinistră, îi şuieră, un dement hidos, o canaliei vinea, l. ii, 277. Tala Mi-a şuierat cu bucurie: — Avem carne1 labiş, p. 39. Ba dai Am s-o fac 1 şuieră bătrînul înveninat şi-şi trase mîna cu scîrbă. v. rom. mai 1958, 36. 2. (Despre oameni) A emite o succesiune melodică de sunete suflînd printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierind. Cf. polizu. Pe monumente trece păstorul şuierînd. alexandrescu, o. i, 250. Trece hoţul şuierînd, Pe cărare coborînd. alec-sandri, o. p. 241, cf. id. p. i, 13, cihac, i, 276. Se în-tilniră cu cele de ostaşi ce mergeau şuierînd din frunză către Olt. odobescu, s. i, 92, cf. eminescu, o. i, 111, id. n. 51, barcianu, alexi, w., tdrg. Ionu Bodii şi-a avîntat puşca în spate ş-a pornit şuierînd printre dinţi. agîrbiceanu, s. p. 15. Mi se părea că nu-mi mai este nici foame, nici frig şi aş fi început să şuier, hogaş, dr. i, 55, cf. 269. Oamenii şi-au descreţit frunţile, şuieră ori cîntă nepăsători, ralea, s. t. i, 347. Şuieră ciobanii şi bal la slînă cînii. labiş, p. 358, cf. 380. Ei să treacă şuierînd, Cînd te-ar auzi plîngînd. alec-sandri, p. p. 18, cf. com. liuba. Mina dreaptă o ridica, D-o frunzuliţă că rupea Şi-n buze-i că o punea, Şi-ncepea a şuiera. pXsculescu, l. p. 230. N-aş cînla, n-aş şuiera, Da m-o doborîl scîrba. ant. lit. pop. i, 34. Merg pe cale Tot cînlînd, Din cavale Şuierînd, Ciobănaşii Tot jucînd. balade, iii, 350. Cîţi dau peşin, cînt din fluier, Iar cîţi nu, din buze şuier, zanne, p. v, 492. <0 Loc. a d v. Pe şuierate = fluierind. Merge unul... Cu ochi-n cer, pe şuierate, Ţiindu-şi mînile la spate, eminescu, o. iv, 194. -0> Tranz. Stăpînul meu... se porni cu pălăria de paie pe urechi, şuierînd o bucală din opera Zampa. alecsandbi, o. p. 58. Mergînd alături şuierau doine bătrîne şi triste, eminescu, g. p. 101. Cutreieri uliţele-n rînd Un cînlec lainic şuierînd. iosif, patr. 80. Mergea... şuierînd o arie de munte, hogaş, dr. i, 64. Şuieram partiturile operelor romantice de la un capăt la altul, teodoreanu, m. u. 84. Mă apucai să şuier subţire şi şoptii un vals din vechime, arghezi, p. t. 153. <0- Refl. pas. Cu braţele goale din zori pînă-n sară, Se seceră-n sufletul meu ori se ară,... Se şuieră doinele de primăvară, labiş, p. 247. 3. (Despre unele animale, păsări, insecte) A scoate un sunet sau un ţipăt (ascuţit) specific. Cf. lb, polizu, costinescu. Seara, cînd insectele şuieră printre frunzele ierbii, se iveşte pe cîmpia întinsă cîle un foc depărtat. odobescu, s. i, 24, cf. 147, iii, 19. Un bălaur grozav de mare. . . vărsa jăratec pe gură şi cînd şuiera, clocotea codrul. creangX, p. 12. Şuieră şerpii, cu limbi tremurate lingîndu-şi gîllejul. coşbuc, ae. 34. Şuieră mierle-n tufiş. id. p. ii, 62, cf. barcianu, alexi, w„ tdrg. Se crede că pasărea numită albinărel de aceea şuieră, pentru că i s-a uscat limba şi vrea ploaie, gorovei, cr. 3, cf. şXineanu, d. u„ cade, scriban, d. A-ncepul un greiere Casa s-o cutreiere. Şuieră şi fluieră Şi să dormi nu te mai lasă. arghezi, vers. 589. O mierlă şuiera dintr-un zăvoi. v. rom. octombrie 1954, 15. Unde-aud cucul cînlînd Şl mierlele şuierînd, Nu mă şliu om pe pămînl / alecsandri, p. p. 274, cf. h ii 167, m 325, 386, iv 85, 117, vi 30, x 368, 499, xiv 65, 209. Mierla şuieră-n tufişe. teodorescu, p. p. 283, cf. 345, alr ii 6 202/279, alr sn iii h 707, h 737, a ix 3. 4. (Despre vint, furtună, vijelie etc.) A produce un zgomot ascuţit şi puternic. V. vîjîi. Pusără deasupra lui un clit de leamne şi-l aprinsără dîndu-i untură de delfin şi viţă uscată de boboliia focul şuierînd. dosoftei, v. s. noiembrie 130r/9. Un rece vînt se simte c-a morţii răsuflare, Pe piatra cea-nverzită şuieră trecător, heliade, o. i, 179. Bătea un vînt rece, care şuiera printre crăpăturile uşii. alecsandri, o. p. 220, cf. id. p. i, 194. Vîntul şuiera fioros prin desimea codrului, gane, n. i, 76. Prin crîngul cel desfrunzit. . . Crivăţul şuieră, macedonski, o. i, 17. Prahova . .. şuieră ca un şarpe formidabil sub roţile vagoanelor. vlahuţX, o. a. iii, 32, cf. ddrf. Vîntul... şuieră jalnic prin hornuri, coşbuc, p. ii, 61, cf. i, 313, sandu-aldea, u. p. 85. Par-aud în pacea nopţii cum vîntul şuieră departe, goga, poezii, 236, cf. brXtescu-voi-NEŞTI, P, 20, HOGAŞ, DR. I, 274, şXlNEANU, D. U., CADE. Vîntul şuieră p-afară. eftimiu, î. 174. Apa şuieră domol în bulboane, ralea, s. t. i, 255. Vîntul şuiera din cînd în cînd a pustiu, camil petrescu, o. ii, 299, cf. mihale, o. 467, labiş, p. 22. Şuieră apa Mureşului.chest. iv 52/49, cf. ant. lit. pop. 1,129. <>T r a n z. Ascult şi eu vîntul prin vale Cum şuieră doine de jale. coşbuc, p. ii, 89. Vîntul şuiera mereu Poveşti adormitoare. peticX, o. 94. 5. (Despre unele corpuri sau obiecte care se deplasează, se mişcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt şi intens. Deacă n-ar fi plecat îndată capul, bomba şuierînd pe deasupra capului lui îi zboară pe-nile ce avea în cap. beldiman, n. p. i, 128/21. Gloanţele trecea Temza şuierînd. negruzzi, s. iii, 281. Cad săgeţile în valuri care şuieră, se toarnă, eminescu, o. i, 148. Un pîrdalnic de plumb a şuierai şi l-a lovii în piept I gane, n. i, 55. Se auzi ceva că şuieră, că loveşte în uşe, în masă, şi buzduganul se arătă şi se aşeză în cui. 1SP1RESCU, L. 85, cf. TDRG, şXlNEANU, D.U., CADE. Ţîşrtesc săgeţi din arcuri şi şuieră în aer. eftimiu, î. 144. Loviturile de cravaşcă. . . se lipeau şuierînd pe trupul golaş al dădăcii, brăescu, a. 43. Uneori cîle-un uliu. . . cădea şuierînd ca o săgeată în tufişurile de sălcii ale bălţilor, sadoveanu, o. n, 47, cf. v, 500, scriban, d. Cravaşele şuieră, stancu, d. 57, cf. 163. Codirişlea biciului căzu şuierînd ca o vargă pe spinarea lui. mihale, o. 493. Gruicea pe Şargu că-l lua, Şi cum l-încăleca, Pusă buza la pămînl, Da’coada-i şuiera-n vînt. balade, i, 463, cf. ii, 269. O Tranz. f a c t. Mişca şuierase biciul pe deasupra capului plecat al tuturor, pas, z. i, 227. — Prez. ind.: şuier. — Şi: (regional) şuirâ (alr ii/i mn 9, 6 864/2, 29, 6 865/2, 29, 386, 414, 520, 537, 605, 682), şoierâ, şoiră (alr i 1 470/103), şiverâ (h iv 85) vb. I. — Lat. sibilare. ŞUIERANCI s. n. (Regional) Fluier de lut sau de metal (Stăneşti —Curtea de Argeş). Cf. l. rom. 1959, nr. 2, 55. — Pl. : şuierance. — Cf. ş u i e r. ŞUJERĂR, -E subst. (Regional) 1. Subst. Nai (1) (Valea Lungă Cricov —Pucioasa), alr ii 4 330/762. 2. S. f. Fluier din coajă de salcie (Cloşani —Tlrgu Jiu). Cf. alr i 1 469/837. — Pl. : (2) şuierări. — Şuier + suf. -ar. ŞUIERARE s. f. Acţiunea de a şuiera şi rezultatul ei. 1. Cf. şuiera (1). Cf. klein, d. 425, lb, iser, polizu, COSTINESCU, CIHAC, I, 276, DDRF, PHILIPPIDE, P. 61, 4062 ŞUIERAT1 — 249 — ŞUIERĂTURĂ scriban, d. 1 290. + Dezaprobare violentă manifestată prin fluierături. Vorbele acelora... sini vrednice de şuierare, nu de răspuns, maior, ist. 282/7. 2. (Rar) Cf. şuiera (3). Cînlă dar tu, împărate, . .. Căci din a ta şuierare, Socotim cu-ncredinlarc Că prea minunat glas ai. alexandrescu, o. i, 305, cf. COSTINESCU. — PI. : şulerări. — V. şuiera. ŞUIERAT* s. n. Faptul de a ş u i e r a. 1. Emisiune de sunete stridente, ascuţite şi prelungi produse prin suflarea aerului printre buzele întredeschise, printre dinţi sau printre degetele băgate în gură. Cf. polizu, costinescu, cihac, i, 276, ddrf, barcianu, alexi, w. Un şuierat puternic fi ascuţit sfîşie aerul in urma noastră. Cind întoarserăm capul, văzurăm pe Axinia scoborînd iute. hogaş, dr. i, 136, cf. id. m. n. 224, cade, bl v, 113, scriban, d. Băgă două degete în gură şi şuieră puternic, un şuierai nemaiauzit pe-aci. camil petrescu, o. iii, 245. Nu te duce, draga maichii, că-l cunosc pe şuierai Că nu-i voinicel curat, bibicescu, p. p. 59. <> (Prin analogie) Ea se întorcea în pat pe o parte şi alta, eliberind în răstimpuri o respiraţie înăbuşită, un şuierat scurt, preda, r. 424. + Sunet strident, ascuţit şi prelung produs cu ajutorul unui instrument special. E o linişte pătrunzătoare, pe care n-o întrerupe decît... şuieratul locomotivelor căii ferate, cakagiale, o. iii, 171. Locomotiva gîfîi şi scoase un şuierat asurzitor, delavrancea, h. t. 81. S-aude un şuierat prelung... Puiu se gîndeşte: „Vine trenul", sadoveanu, o. ii, 540. 2. Cf. şuiera (2). Cele mai obişnuite metode de imitaţie instrumentală: fluieratul, şuieratul şi dîrlăilul sînt procedee naturale menite să dea sunetelor produse de organul vocal omenesc un caracter instrumental. alexandru, i. m. 23. 3. Cf. şuiera (3). Venim la munte nalt unde nice soarele nu luciia, nice copaci era, nice verdeaţă. Numai gîngănii veninanle şi glasuri de şuiuralul lor, şi scîrşeări de dinţii lor. dosoftei, v. s. octombrie 79r/22, cf. costinescu, ddrf, pascu, s. 95, şăineanu, d. u., scriban, d. 0> (Prin lărgirea sensului) Iapa sură... era mai mare decît armasarul; . .. şuieratul largilor ei nări, era ca boldul unui pinten pentru armasarul care ... se răpezea la fugă. negruzzi, s. i, 42. 4. Cf. şuiera (4). Suflările vtrdului, care trecea prin măcărăti c-un şuierat ascuţit, bart, s. m. 52, cf. scriban, d. 5. Cf. şuiera (5). Freamătul şi şuieratul a mii de mii de săgeţi... Îngrozesc pe călătorul ce-şi urmează calea sa. negruzzi, s. i, 127, cf. 228, şăineanu, d. u., scriban, d. Bombele cădeau mereu. Se auzea un şuierat prelung, apoi urma o tăcere scurtă, t. popovici, s. 23. — PI.: şuieraturi. — Şi: (Învechit) şuiurăl s. n- — V. şuiera. ŞUIERAT*, -A adj. (Mai ales despre vocea oamenilor) Şuierător (I 1). Cf. polizu, costinescu, ddrf, barcianu. Dacă ţi-ar fi dat o palmă, le-ar fi durul mai puţin decît vocea lui şuierată, pas, z. i, 303. O (Adverbial) Cuvintele au trecut şuierat ca o ameninţare de viperă, c. petrescu, a. 234. Vasca sări în picioare şi ochii îi scăpărară. — Ce este, Alioşa? şopti el şuierat, sadoveanu, o. v, 531. Costache Cantacuzino îşi mîngîie barba iritat şi-i şopti şuierat: — Nu-l vor puterile protectoare, mă. camil petrescu, o. i, 521. Enervarea i se simţea însă... în felul cum rostea fiecare cuvînt, şuierat, cu dinţii slrînşi. galan, z. r. 347. — PI.: şuieraţi, -te. — V. şuiera. ŞUIERĂTOR, -OARE adj., s. f. I. Adj. 1. (Mai ales despre vocea sau respiraţia oamenilor) Care are un timbru strident şi ascuţit; şuierat2. Cf. cihac, i, 276. Acum insă răsuflarea lui egală şi şuierătoare îmi do- vedea că adormise frumos, bratescu-voineşti, p. 19. Mergem I zise el c-o voce şuierătoare, agîrbiceanu, a. 167, cf. 394, 482, cade. îşi amintise deodată... de respiraţii şuierăloare, de ochi care cer ajutor, teodo-reanu, l. 56. Chemă c-un glas şuierător pe Tatar, ca la vînăloare: — Bolezatule I sadoveanu, o. xiii, 200, cf. i, 220. Printre dinţi, care i se ciocneau, răsuflarea îi izbucnea şuierătoare, vinea, l. i, 232, cf. scl 1963, 211. Copilul are respiraţia dificilă, şuierătoare, abc săn. 126. <0> Consoană şuierătoare = consoană sibi-Iantă, v. s i b i 1 a n t. <0> (Adverbial) Cuvintele din urmă le spuse şuierător, agîrbiceanu, a. 437. Domnişoară Nalalie,... şopti Daniil, greu, şuierător, sadoveanu, o. ii, 598. 2. (Despre unele animale, păsări, insecte) Care scoate un sunet sau un ţipăt (ascuţit) specific. Se oprise ascultînd. . . concertul acestor paseri şuierătoare. negruzzi, s. i, 322, cf, alecsandri, p. iii, 56. Din iarbă scoate capul şarpele şuierător, beldiceanu, p. 57. Cine n-a auzit in acest loc pe greierul şuierător. hogaş, dr. i, 15. Crivăţul se zburli şi se umflă, şuierător balaur cu mii de limbi, voiculescu, p. i, 2. Ramuri? armate-n şerpi lemnoşi, Bal apele, din baia albasiră să despica Limbi verzi, şuierătoare, prin dinţii veninoşi. i. barbu, o. 63. 3. (Mai ales despre vînt) Care produce un zgomot ascuţit şi puternic. V. vljîit'or. Un vînt şuierător Adus de sus de ghioaca cea repede plecată Izbi pe hoţ. coşbuc, p. ii, 96. Un geamăt dureros,... apoi nişte gîfiituri grele şi-n urmă şi acestea se împrăşliară pe aripile vintului şuierător, rebreanu, nuv. 48. II. S. f. (Mold. şi prin Dobr.) Fluier (din metal, din os, din lemn etc.). Cf. cihac, i, 276, scriban, d., dm, alr i 1 469/387, 402, 412, 420, 518, 522, 536, 592, 675. — PI. : şuierători, -oare. — Şi: (regional) şuruie-toâre s. f. alr i 1 469/387, 592. — Şuiera + suf. -ător. ŞUIERĂTURĂ s. f. 1. Sunet strident, ascuţit şi prelung, produs prin suflarea cu putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinţi sau printre degetele băgate în gură; şuier (I 1), (învechit, rar) şuieret. Şăzi... ca să asculţi şuierăturile celor ce să scoală ca să vie. biblia (1688), 1762/50, cf. klein, d. 425, lb. începi a număra... cîle şuierături, cîte mo-miţe, cîti cucoşi de hîrtie, cile castane... vi s-au îndreptat pe şlenă. pr. dram. 194, cf. iser, polizu. Stă-pînul meu. . ., puind două degile în gură, dură o şuierătură de cele haiduceşti, alecsandri, o. p. 54, cf. costinescu, cihac, i, 276. Ritorul. .. plesnindu-şt limba de cerul gurii şi punînd-o între dinţi, ţinu o şuierătură ascuţită cîteva minute, caragiare, o. iv, 269, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., pascu, s. 59, şXr-neanu, d. u., cade. A vîrît în gură, cîrligat, degetul cel mic de la mina stingă şi a slobozii trei şuierături scurte, sadoveanu, o. xiii, 881, cf. scriban, d:. în actul II şuierăturile, dar şi ovaţiile au fost mai mari. camil petrescu, o. i, 318. 2. Şuier (I 2). Rodurile nu să coc, pasările nu cîntă> ci cu şuierătură jalnică tînguiesc ticăloşia a toată lumea, molnar, ret. 77/15, cf. costinescu. Şuierături de mierle se-ngînă in tufiş, ciocîrlan, p. p. 51. 3. Şuier (I 3). O viforoasă şuierătură a vintului... îi curmă povestirea, odobescu, s. i, 155, cf. 144, cade. 4. Şuier (14). îl vei ajunge... şi-i vei trimite o ghiulea, căutînd ca proiectilul să-i treacă deştul de aproape, încîl să-i audă şuierătura, ghica, s. 405. Nu mai auzi. . . pocnetul ierbei de puşcă şi şuierătura alicelor, odobescu, s. iii, 37, cf. cade. O îniîrziere întinsă, şi pe urmă, alte şuierături... Obuzele acestea... sînt de neasemănat, camil petrescu, u. n. 358. — PI. : şuierături. — Şuiera + suf. -ălură. 4066 ŞUIEREL — 250 — şuiu2 ÇUIERÉL s. n. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui ş u i e r (I 1). Frunză verde stejerel ! Auzi, maică, şuierel, Şuierel de voinicel, bibicescu, p. p. 59. — PI. :? — Şuier + sui. -el. ŞIÎIERET s. n. (învechit, rar) Şuierătură (1). Auzind şuierelul zmeilor, ne-am astupat urechile, că nu puteam răbda şuierelele lor. dosoftei, v. s. octombrie 79r/27. — PI. : şuierele. — Şuiera -f suf. -el. ŞtJIERÎCI s. n. (Prin nordul Olt. şi nord-vestul Munt.) Fluier de metal, din coajă de salcie etc. Cf. m ard arie, L. 324, alr i 1 469/782, 795, 798. — PI. : şuierice. — Şuier + suf. -ici. ŞUIERÎŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Fluier de metal sau de lemn. Esle-un mare păcurari. Se bagă din finiinifă şi laie o şuierifă, S-apuca D-a şuiera, pam-file, cr. 79. Şendarii s-o sculai ş-o şuierai cu şuieriţa lor. ŞANDRU-BRÎNZEU, JINA, 61. — PI. : şuieriie. — Şuier + suf. -Iţă. ŞT5IET* s. n. Zgomot (slab, continuu şi monoton) produs de curgerea unei ape, de bătaia vintului etc. ; şuşuit1 (1), (rar) şuietură*. V. murmur (1). Nu mai auzii nimic, afară de şuielul jalnic al rîului alu-necînd la vale. delavrancea, t. 193, cf. id. s. 64. S-aude şuielul unei ape mari. vlahuţX, o. a. iii, 131, cf. id. R. p. 85, 139, ddrf, barcianu. Şuielul împrăştiat al apei sfăşiale de prund, adam, s. 192, cf. alexi, w. Zbor nebun fără popasuri Duce printre slinci izvoare, Şuiet c sau cintec oare? gorun, f. 177, cf. tdrg, pamfile, j. ii, 415, şXineanu, D. u., cade. Ascull şuielul lin al pădurii de brad. sadoveanu, o. xv, 246, cf. i, 547, x, 602, scriban, d. Se stinsese şuielul pomilor. CAMILAR, N. II, 112, Cf. 300. — PI. : şuiete. — Formaţie onomatopeică. Cf. ş u ş u i2. ŞtJIET*, -Ă adj. v. şuieţ. ŞU^TIC, -Ă adj. (Prin nord-vestul Mold., Transilv. şi Maram. ; despre oameni) Smintit, ţicnit ; prost, nătlng (I 1). Cf. gheţie, r. m„ h xii 302, l. rom. 1961, 569. + (Regional) Lunatic (Runcu Salvei — Năsăud). cbest. v/66 supl. — PI. : şuielici, -ce. — Şui* + suf. -atic. ŞUIETIÎRĂ1 s. f. (Regional) Semn făcut la urechea oilor sau a vitelor, prin tăierea unei şuviţe subţiri, pentru a putea fi recunoscute. Cf. cihac, ii, 396. Mieii se însemnează la urechi cu şuielură. damé, t. 68, cf, şXineanu, D. U., STOIAN, PXsT. 55, SCRIBAN, D„ CV 1951 nr. 6, 28, chest. v 156/24, 29, 38, 73, 75, 79, 82, 83( 86, 98, a v 24, 29, 31, glosar reg., lexic reg. ii, 117# — PI. : şuieturi. — Şi : şuiltiră (cv 1951, nr. 6, 28, glosar reg.), şiittkră (chest. v 156/38), suitûrà (ib. 156/86, LEXIC REG. ii, 117) s. f. — Cf. ş u i8, ş u i a t. Ş UI ET Ü HĂ* s. f. (Rar) Şuiet1. Cf. barcianu, alexi, w., şXineanu, d. u. — PI. : şuieţuri. — Cf. şuie t1. ŞU^Ţ, -IÂŢĂ adj., s. m. I. Adj. (Transilv., Munt. şi prin Olt.) Zvelt ; subţire. Cînd te-i duce acasă, n-ai să mai găseşti nevastă, ci o dihanie în patru picioare, şuiaţă şi frumoasă, muscel, 112, cf. tdrg, pamfile, duşm. 124, cade, scriban, d. Podeţul e mai şuieţ decîl cleanul. bXcescu, p. 134, cf. dm, rXdulescu-codin, ciauşanu, gl„ dr. v, 234, lexic reg. ii, 32. + (Regional) Lungăreţ (Ştefăneşti—Drăgăşani). Cf. arh. olt. xxi, 276. Pepenele e şuieţ. ib. II. S. m. (Regional) Varietate de crap, cu corpul lungăreţ, aproape cilindric şi cu capul ascuţit (Cy-prinus carpio hungaricus). Cf. antipa, p. 594, 616. — PI.: şuieţi, -e. — Si: şuiet, -ă adj. lexic reg. ii, 32. — Şui8+suf. -eţ. — Pentru sensul II, cf. şi bg. cyek. ŞUÎNĂ s. f. (Regional) Pămint sterp, neroditor (Berchişeşti— Gura Humorului). Cf. l. rom. 1964, 83. — PI.: şuine. — Etimologia necunoscută. ŞUldS, -OÂSĂ adj. 1. (Prin Ban. ; despre oameni) Astmatic. Cf. l. costin, gr. bXn. 197. E şuios, nu sufere ţigara, id. ib. + Tuberculos. Cf. h xviii 161, coman, gl. + (Regional; despre cai; în forma şîios) Bolnav de emfizem pulmonar (Cărbunari—Moldova Nouă). Cf. alr i 1 657/9. 2. (Regional; despre oameni) Scrofulos (Dej). Cf. dr. v, 234. 3. (Regional; despre cai) Care are răni purulente pe corp (Dej). Cf. dr. v, 234. — PI. : şuioşi, -oase. — Şi: şiios, -oasă adj. alr I 1 657/9. — Şui® + suf. -os. ŞtîIR s. n. v. şuier. ŞUIRA vb. I v. şuiera. ŞUIIlOŞ subst. (Regional) Gheţuş (pe care se dau copiii iarna) (Cfisteşti—Botoşani). Cf. alr sn v h 1 310/414. — Pronunţat: şu-i-, — PI.: ? — Etimologia necunoscută. Cf. şui u2. ŞUITE s. f. pl. (Regional) Şireturi albe, Înguste, i. cr. vii, 312. — Accentul necunoscut. — Etimologia necunoscută. Cf. şuviţă. ŞUlTtjRĂ s. f. v. şuietură*. ŞţJIŢ s. m. v. şuiţă. ŞUÎŢĂ s. f. (Regional) 1. Numele a două mamifere rozătoare: a) rozător de culoare cenuşie-gălbuie, cu corpul subţire şi cu coada scurtă (Spermophilus cilellus). Cf. cihac, ii, 395, gheţie, r. m., enc. rom,, BARCIANU, ALEXI, \V„ TDRG, CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, d„ dl, dm ; b) orbeţ (Spalax microphlhalmus). Cf. tdrg. Căţeii păminlalui, — de le zice şi şuiţe, — cari scol capul la amiezi din găuri, ca să latre la soare. ODOBESCU, s. III, 185, Cf. PAMFILE, A. R. 261, şXlNEANU, d. u„ h xiv 104. Şuiţele sini animale mici din familia şoarecelui, nevăsluicii ele. şez. xiii, 47. O (în descin-tece) Nod gura ciorilor, a garoilor, a şuiţelor şi a toate lighioanele cari scol porumbul, pamfile, a. r. 70. 2. Veveriţă (Seiurus vulgaris) (Osica de Jos— Caracal). Cf. Alr i 1 173/bis/878. — Accentuat şi: şdiţă. dl, dm. — Pl. : şuiţe. — Şi: şfiif (accentuat şi şuf/, barcianu, alexi, w.) s. m. cihac, II, 395, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., şXineanu, d. u., enc. agr., h xiv 104. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u i°. ŞtilU1 s. n. art. (Prin nord-vestul Munt.) Numele unui dans popular; melodie- după care se execută acest dans. Jucaţi cu loţii Şuiu, Flăcău schimbă puiu (fata), varone, j. r. 50, cf. id. d. 147, lexic reg. ii, 18. — Pl. : şuiuri. — Etimologia necunoscută. ŞIJIU^ subst. sg. art. (Prin nordul Mold. ; în 1 o c. a d v.) De-a şuiu = (pc lîngă verbul ,,a se da”; cu sens neprecizat, probabil) ghemuit, pe vine. Cf. alr şn v h 1 309/414. [Se dauj de-a şuiu pi ghiaţî. ib. . — Etimologia necunoscută. 4087 ŞUIURAT — 251 *- ŞULFAR ŞUIURAT s. n. v. şuierat*. ŞUJDÎ vb. IV. R efi. (Prin Ban.) A se pipernici, a slăbi. Cf. l. costin, gr. ban. 196. — Prez. ind.: şujdesc. — Etimologia necunoscută. Cf. c i u ş d i. ŞUJDÎT, -Ă adj. 1. (Prin Ban.) Mic, pipernicit. Cf. L. COSTIN, GR. bXn. 196. 2. (Regional) Necăjit (1), trist (Chizătău —Lugoj). Cf. alr sn v h 1 244/76. — PI,: şujdiţi, -te. — V. şujdi. ŞUJMUTCC s. n. v. şomoltoe. ŞUJNICA vb. I v. şunccn. ŞUt subst. v. şui*. ŞULAL s. n. v. şular. ŞULÂR s. n. (Regional) 1. Aţă de însăilat. Cf. CADE, LTR2, DM, alr ii 5 766/723, 727, 769. 2. însăilătură. Şular de brăcinar. şăineanu, d. u„ cf. CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DM. — PI. : şulare şi şularuri. — Şi : şulăl s. n. scriban, d. — Etimologia necunoscută. ŞULĂf vb. IV. T r a n z. (Regional) A Însăila. Cf. SCRIBAN, D. — Prez. ind.: şulăiesc. — Cf. şuia r. ŞULBUC subst. (Prin Transilv.) Mulţime (1)j grămadă. Cf. viciu, col. 205. Un şulbuc mare de peşte. id. ib. — Accentul necunoscut. — PI. :? — Etimologia necunoscută. ŞtfLCĂ s. f. (Maram.) Pămînt umed folosit la astuparea găurilor in care s-a pus exploziv, înainte de detonaţie. Cf. lexic reg. 22. — PI.: şutei. — Etimologia necunoscută. ŞULCHÎNĂ s. f. (Intr-o poezie populară ; cu sens neprecizat, probabil) Loc unde sc tăiau animalele. Mocănaşul se scula,... Clrlănaş câ-i alegea, La şul-chină mi-l belea, Lui Codrean că-l dăruia, i. cr. ii, 261. — PI.:? — Etimologia necunoscută. Cf. z a 1 h a n a. ŞUIJÎEALĂ s. f. v. jolteală. ŞULDÎU s. m. 1. (Transilv. şi prin Ban.) Purcel (pînă la un an). Cf. lb, iser, ddrf, mÎndrescu, ung. 105, gheţie, r. m., conv. lit. xx, 1018, h xviii 295, lexic reg. 72, ii, 87, teaha, c. n. 269. 2. (Transilv.) Iepure (pînă la un an). Cf. lb, iser, LM, MÎNDRESCU, UNG. 105, GHEŢIE, R. M„ SCRIBAN, D„ LEXIC REG. II, 87. — PI.: şuldei. — Şi : şuldou (lm), şoldiu (h xviii 295), şeldGu (conv. lit. xx, 1018, teaha, c. n. 269) s. m. — Din magh. siildd. ŞULDdU s. m. v. şulden. ŞULDUR s. m. (Prin Bucov. ; depreciativ) Ungur. Cf. şez. iii, 90. — Accentul necunoscut. — PI. : şulduri. — Etimologia necunoscută. ŞULEÂN, adj., subst. 1. Adj. (Regional) Oblic (1), pieziş (Crişcior— Brad). Com. paşca. 2. S. f. Fiecare dintre găurile oblice care se perforează în peretele unui abataj, pentru a se introduce explozivul; p. e x t. ansamblul găurilor de acest fel. V. împuşcătură. Cf. ltr2, dp, fd i, 175. 3. Subst. Ciocan curbat, folosit In mină. Cf. mdt. LTR2, DP. — PI.: şuleni, -e. — Etimologia necunoscută. ŞUIJîANCĂ s. f. v. şiileaucâ. ŞTJLEAlVDRA* s. f. (Depreciativ) 1. (Regional) Zdreanţă, fleandură. Cf. iser, cv 1949, nr. 9, 33, udrescu, gl. 2. (Prin Munt.) Epitet pentru o femeie care are o ţinută neîngrijită, neglijentă. Cf. udrescu, gl. 3. (Regional) Epitet pentru o femeie de moravuri uşoare. Cf. lb, cihac, ii, 396, lm, ddrf, alexi, w. 4. (Regional) Epitet pentru o femeie care poartă pe cineva cu vorba. Com. marian. 5. (Regional; în e x p r.) A umbla şuleandra = a) a avea o ţinută neglijentă, dezordonată. Cf. udrescu, gl. ; b) (şi în forma a umbla de-a eileandra) a umbla de colo colo, fără rost. Com. furtună, cf. udrescu, gl. — PI.: şulendre. — Şi : cileândră s. f. Com. furtună. — Cf. ş u 1 f ă1, b u 1 e a n d r ă. ŞULEANDRĂ* s. f. v. ciuleii miră. ŞULEAUCĂ s. f. (Bucov.) înşelătorie, înşelăciune; şiretlic (1), vicleşug. Şi-a făcut averea cu şuleanca. pamfile, văzd. 179. Omului acestuia îi place a îmbla numai cu şuleauca. Com. marian, cf. com. din straja— rădăuţi, cv 1950, nr. 11 — 12, 41. — PI. : ? — Şi: şulcâncă s. f. — Etimologia necunoscută. ŞULEMÎNDRIŢĂ s. f. v. salamnndriţă. ŞtÎLERl s. m. 1. (învechit, In Mold.) Trişor; şarlatan. Cf. scl 1958, 240, kogălniceanu, în contribuţii, i, 79. Ghidi, şuier viclean I alecsandri, t. 840, cf. cihac, ii, 396, ddrf, jahresber. ii, 210, gheţie, R. M„ BARCIANU, ALEXI, \V., TDRG, ŞĂINEANU, D. U„ CADE, SCRIBAN, D„ DM. 2. (Regional) Vagabond, haimana. Com. din straja— rădăuţi. + Epitet depreciativ pentru un om sărac. Com. din straja—rădăuţi. — Accentuat şi: şulir. jahresber. ii, 210, barcianu, alexi, w„ cade, com. din straja—rădăuţi. — PI. : şuieri. — Din rus. myjiep, ucr. myîiep. SULTiR* s. m. v. şcoJeriu*. ŞULERÎE s. f. (învechit, în Mold.) Trişare; şar-latanie. La banc se încap multe şulerii. negruzzi, s. i, 88, cf. 86, ddrf, gheţie, r. m„ alexi, w., tdrg, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D„ DM. — PI. : şulerii. — Şuier* + suf. -ie. Cf. pol. s z u 1 e r y a. ŞUI,l2TE s. m. v. sulele. ŞULfiTIC, - adj. v. şulhetic. ŞULÎU* s. m. (Prin Transilv.) 1. Scurtătură, retevei. Cf. CABA, SĂL. 2. Epitet pentru un flăcău voinic. Cf. vaida, caba, sal. — PI.: şuiei. — Etimologia necunoscută. ŞULÎU* s. m. v. şalău*. ŞULFAR s. m. (Regional) Nume depreciativ dat de ţărani persoanelor care se îmbracă în haine orăşeneşti (Zimnicea). Cf. alr sn iii h 885/899. — PI. : şulfari. — Şulfă* + suf. -ar. ŞULFĂ1 — 252 — SUMEN ŞIÎLFĂ* s. f. (Depreciativ) 1. (Regional) Haină veche, deformată sau de calitate inferioară (Livezile—Turnu Severin). Cf. lexic reg. 57. + (Prin Olt. şi sud-vestul Munt.) Epitet pentru o haină de croială orăşenească. Cf. scriban, d., dm. îi jucau ochii după şulfe boiereşti, şez. xii, 37, cf. com. din turnu măgurele. 2. (Regional) Epitet pentru o femeie care are o ţinută neîngrijită, neglijentă (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. 3. (Regional) Epitet pentru o persoană care se îmbracă în haine orăşeneşti. Com. din turnu-mXgu-rele. 4. (Prin Olt.) Epitet pentru un om de nimic. Cf. lexic reg. 38. 5. (Prin Olt.) Epitet pentru o femeie de moravuri uşoare. Cf. lexic reg. ii, 17, 32. G. (Regional) Epitet pentru o femeie intrigantă (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. udrescu, gl. Vine ciulfa cu ştafeta, să ie fii l id. ib. 7. (Prin Olt. ; în e x p r.) A lătra ca o şullă = a fi guraliv. Cf. zanne, p. ix, 633. — Pl.: şulfe. — Şi: tifiifă s. f. — Etimologia necunoscută. ŞtLFĂ» s. f. v. ştillfil. ŞUIJIÎTIC, -Ă adj. (Transilv.) Neastîmpărat, nebunatic ; obraznic; zălud, ţicnit. Cf. pascu, s. 70, scriban, d„ vaida, caba, săl. Mai cu seamă vitele sînl şulhetice: dau cu capul după unii oameni. Com. din frata — turda, cf. paşca, gl. 55, ev 1952, nr. 5, 39, lexic reg. 15, mat. dialect, i, 216. <0 (Substantivat) Măi, cile nebunii faci tu, şulheticulc l viciu, gl. — Pl. : şulhetici, -ce. — Şi : şuie tic, -ă (vaida, caba, săl., lexic reg. 15, mat. dialect, i, 216), sulli6tic, -ă (paşca, gl.), sulhuielic, -ă (id. ib. 55) adj. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u i e t i c. ŞULICAR subst. (Regional) Căciulă (Ciubăncuţa— Dej). COMAN, GL. — Pl. :? — Etimologia necunoscută. ŞULlMAlVDRĂ s. f. v. salamandră. ŞUUMfiDRIŢĂ s. f. v. sala mândri ţii. ŞULIMfiNDRIŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞUL1MÎNDR1ŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞULÎN s. m. (Prin nord-estul Olt.) Iepure mare. Cf. lexic reg. ii, 32. — Pl.: şulini. — Etimologia necunoscută. ŞULÎNĂ s. f. v. şurinfi. ŞULlNDRĂ s. f. (Prin nord-cstul Olt.) 1. Porţiune de teren (arabil). Cf. lexic reg. ii, 32. 2. Surpătură (de pămint). Cf. vîrcol, v. 100. — Pl. : şulindre. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. Scholle „brazdă, glie; ogor“. ŞULIIVGRdS s. m. (Ornit.; regional) Botgros (Coc-colhraiistes coccothraustes) (Derna —Marghita). Cf. bă-cescu, păs. 164. — Pl. : şulingroşi. — Etimologia necunoscută. ŞULIUMfiNDRIŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞTÎLPE s. f. (Bucov.) 1. Vulpe, lexic reg. 110. 2. Epitet pentru o femeie de moravuri uşoare. Cf. LEXIC reg. 110. — Pl. : şulpi. — Cf. v u 1 p e. ŞULŢ s. n. v. şorţl. ŞULUAR s. m. v. şolovar. ŞULUMANDRiŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞULUMĂNBRIŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞXJEUM EIV DRIŢĂ s. f. v. salamandriţă. ŞULUMfiNIŢĂ s.f.v. salamandriţă. ŞULUMINDR1ŢA s. f. v. salamandriţă. ŞUM s. n. 1. (Regional) Spumă de pe laptele proaspăt muls (Petrova —Vişeu de Sus), alr i 1 060/348. + (Adjectival; despre cai) înspumat (Petrova —Vişeu de Sus). Cf. alr i 1 111/348. 2. (Prin Bucov. şi nordul Mold.) Rachiu (tare). Cf. scriban, d., com. din straja—rădăuţi. + (Regional) Rachiu care curge Ia sfîrşitul distilării. Cf. cihac, ii, 397, ddrf, com. din straja—rădăuţi. 3. (Regional) Miros (2). Com. din straja—rădăuţi. — Pl.: şumuri. — Din ucr. myM. ŞUMAldG s. n. v. şomoio;/. ŞÎMAN, -Ă adj. v. şnmen. ŞUMANDRĂ s. f. 1. (Prin sudul Olt.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. h v 18, 236. 2. (Prin Transilv.) Petrecere populară care se organizează la Anul Nou sau în mijlocul postului Crăciunului. Cf. viciu, gl. — Pl. 5 şumandre. — Etimologia necunoscută. ŞUM AH s. m. (Ban., Transilv. şi prin Olt.) Pădurar. Cf. DDRF, PASCU, S. 91, CADE, DM, CONV. LIT. XX, 1 018. La fînlina cu etniar Paşte calul lui şumar. hodoş, p. p. 163. Biata vulpe în zădar se rugă să-i deie toporul, căci n-are cu ce-şi tocmi inima la car, căci şumariul nu i-l dede. cătană, p. b. iii, 31, cf. viciu, gl., com. din oraviţa şi din tăhcăiţa—beiuş. Frunză verde de mărar, Dragu-mi-i neică şumar. l. costin, m. b. 24. Să-mi aduci dragoste ibastă. . . De la căprar şi căprăriţă, De la şumar şi şumărifă. şez. xxi, 68, cf. cv 1951, nr. 3 — 4, 47. L-am cinstit pe şumari să nu mă pîrască. alr i 1 451/1, cf. alr II/53, alr sn ii h 583, cl 1 958, 71, a i 17, 35. în pădure-s lemne mari, Casă-fi faci ca un şumari. folc. transilv. i, 11. + (Regional) Paznic al unei proprietăţi de teren arabil (Crivobara — Lipova). Cf. viciu, s. ql. — Pl.: şumari. — Şi: şomăr s. m. alr i 443/18, alr sn ii h 583/310, a i 12, 13, 21, 32, 35, teaha, c. n. 270. — Din ser. Sumar. ŞUMATRĂ s. f. v. şamatră. Ş1ÎMĂ s. f. v. sumă. ŞUMĂRfiL s. m. (într-o poezie populară) Diminutiv hipocoristic al lui ş u m a r. Sub umbra de siejărel Frumos doarme un şumărel. l. costin, gr. băn. ii, 189. — Pl. i şumărei. — Şumar + suf. -el. ŞUMĂRÎŢĂ s. I. (Ban.) Soţie de pădurar. Cf. l. costin, m. b. 139. Să-mi aduci dragoste ibastă. .. De la căprar şi căprări/ă, De la şumar şi şumărifă. şez. xxi, 68. — Pl. : şumărife. — Şumar + suf. -ifă. ŞOMEN, -Ă adj. (Regional, mai ales în Transilv.) Beat, ameţit de băutură. Sculă-se ca adurmit Domnul, ca tare şi îmbătat (îmbatat s, aburatc2, şiumăn v, şumăn d) de viru. psalt. 162. Ca din somn sări Domnul rumăn Ca de vin ce-i aburii şi şumăn. do- 4148 ŞUMENEALĂ — 253 — ŞUNECUŞ SOFTEJ, P. S. 265/4, cf. LB, ISER, POLIZU, CIHAC, II, 397, PM, DDRF, GHEŢIE, R. M„ BARCIANU, ALEXI, W„ TDRG, PASCU, S. 219, DHLR II, 532, CADE, SCRIBAN, D., DM, conv. lit. xx, 1 018. Poate că te-am mai şi bătut: cind eram cam şumăn, cînd mă cam îmbătăm, reteganul, p. iii, 85, cf. vaida, rev. crit. iii, 170, com. din sXt-mar—sebeş, lexic reg. 25. A venit acasă cam şuman. mat. dialect, i, 226. + (Substantivat) Beţiv. Ţinu morfiş să vadă cum petrec sumenii, — chefuiţii, pam-FILE, VĂZD. 113, cf. CABA, SĂL. — PI. i şumeni, -e. — Şi: şflman, -ă, súmen, -ă adj. — Din slavonul wsiU.TiN-h. ŞUMENEÂLĂ s. f. (Prin Transilv.) Beţie, ameţeală (din cauza băuturii). Răspunse... serios, parcă i-ar fi trecut şumeneala. rebreanu, r. ii, 27, cf. dm. — PI. : şumeneli. — Şumeni -f- suf. -eală. ŞUMENf vb. IV. Refl. (Regional, mai ales în Transilv.) A se îmbăta, a se ameţi (cu băutură). Cf. lb, iser, polizu, cihac, ii, 397, lm, ddrf, gheţie, R. M., BARCIANU, ALEXI, W„ cade, SCRIBAN, D„ DM, Fiind pirotit... şi mai gusiînd din cetea vinuri scumpe, s-a şumenii şi s-a culcat, reteganul, p. ii, 74, cf. vaida, rev. crit. iii, 170. închină mamei şi tatei, Doar ei s-or şunieni, Ş-om putea, mlndruţ, fugi. bîrlea, b. i, 58, cf. chest. viii 108/27, lexic reg. 25. A fost la nuntă şi s-a cam şumenit. mat. dialect, i, 216, cf. 97. — Prez. ind. : şumenesc. — V. şumen. ŞUMENÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.) Beat, ameţit (de băutură). Cf. lm, chest. viii 109/27, lexic reg. 25. — PI.: şumen iţi, -Ic. — V. şumeni. ŞUMIGÂI s. m. 1. (Prin Olt. şi Munt.) Peşte mic. Cf. păsculescu, l. p. 354, arh. olt. xxi, 276. Sînt şi peşti mari, dar mai mult şumigai. l. rom. 1959, nr. 1, 65. <$> F i g. Plozii, şumugai cît nodul, se joacă în pulbere, stancu, d. 40. 2. (Prin nord-vestul Munt. ; în forma jimigai) Rest rămăşiţă. Cf. rădulescu-codin. — PI.: şumigai, — Şi : şumugâi, jumugâi (pXscu. lescu, l. p. 354), jimigâi (rădulescu-codin) s. m. — Cf. j i m i. ŞUMITĂU s. n. v. şimilâu. ŞUMOIÂG s. n. v. şomoiog. ŞUMOI0G s. n. v. şomoiog. ŞUMUGÂI s. m. v. şumigai. ŞUMUIÂC s. n. v. şomoiog. ŞUMUIÂG s. n. v. şomoiog. ŞUMUIEGÎ vb. IV v. şomoiogi. ŞUMUI0C s. n. v. şomoiog. ŞUMUldG s. n. v. şomoiog. ŞTJMUIOGÎ vb. IV v. şomoiogi. ŞUMUI.TÎŢ s. n. (Regional) Şomoltoe (I 1). Cf. ddrf. Deseîntătoarea, înainte de ce începe a descinta face un şumulteţ de pînză. marian, d. 233. — PI.: şumultefe. — Cf. ş u m u 11 o c. ŞUMULT0C s. n. v. şomoltoe. ŞUIVC subst. v. şuncă. ŞUNCÂR s. m. 1. (Rar) Mezelar. Cf. ddrf, scriban, d. 2. (Regional) Porc de un an (Comloşu Mare— Jimbolia). h xviii 4. — PI. : şuneari. — Şuncă + suf. -ar. ŞTÎNOA s. 1. Pulpă de porc preparată special (la sare şi la fum) pentru a se putea conserva un timp mai îndelungat; p. e x t. bucată tăiată din părţile mai grase ale unui porc sau, rar, ale altui animal, de obicei sărată şi afumată ; p. r e s t r. slănină. V. jambon. Şuncă dafumată (a. 1792). iorga, s. d. xiii, 40, cf. Klein, d. 425, lb. Croitoriul pusease nişte şuncă la fum. bXrac, t. 68/21, cf. 35/19, polizu. La el se găsesc şuncile cele mai vestite, ghica, s. 560, cf. cihac, ii, 397. Să te întorci ostenit de la munte şi să nu găseşti o friptură bună de mistreţ ş-o şuncă de urs. caragiale, o. vi, 390, cf. iv, 268. Să-mi aducă o bucăţică de şuncă şi o butelcă de vin. contemporanul, ii, 244, cf. ddrf. Şunca se mănîncă fiartă sau friptă. enc. rom., cf. jahresber. x, 213, bianu, d. s. 140, tdrg. Le servi coniac, şuncă şi colac, agîrbiceanu, a. 118, cf. 125. Şunci neafumate şi netrecute prin saramură. nica, l. vam. 233, cf. cade. [Ursul] s-a deprins a fura şunci de cal aninate la hochstand. sadoveanu, 0. xv, 65, cf. 76. Ţinea un cuţit lung deasupra unei şunci, arghezi, p. t. 156. Cazacii s-au întors cu şunci afumate, camil petrescu, o. iii, 557, cf. vinea, l. i, 303. Am ascuns în cămară nişte şuncă. h. lovinescu, t. 118, cf. dm. Văzui şuncă şi cîrnaţi: Ia de-acelea să ne daţi I pop., ap. sadoveanu, o. xvi, 430, cf. alr ii/ 723, alr sn iv h 1126, gl. olt. 0» F i g. Ieşi la poartă, apărînd pe cei doi de furia clinilor, ce făceau larmă şi se repezeau turbaţi, cu şunca limbilor scoasă, iovescu, n. 62. — PI. : şunci şi (învechit) şunce (lb). — Şi ; (regional) şunc (molnar, d. 379) subst., ş6ncă (lb, gheţie, r. m , alexi, \v„ caba, sXl., com. din timişoara ; pl. şi şonce lb), şoăncă (gheţie, r. m„ alexi, w., scriban, d.) s. f., şonc (chest. viii 45/6) subst., sâncâ (a iv 1) s. f., sonc (chest. viii 11/6) subst. — Din germ. dial. Seliunke, magh. sonka. ŞUNCĂREASĂ s .f. (Rar) Femeie care prepară sau vinde mezeluri1. Cf. scriban, d. 1 290. — Pl. : şuncărese. — Şuncar + suf. -easă. ŞUIVCĂRÎE s. f. (Rar) Mezelărie. Să se facă deosebire între cîrnaţii obişnuiţi, mai mari (preparaţi, de cele mai multe ori, la şuncărie) şi cîrnaţii mici. iordan, stil. 187, cf. scriban, d. — Pl. : şuncării. — Şuncă -f suf. -arie. ŞUNDAM-BUNDAM subst. (Maghiarism, prin Transilv. ; în e x p r.) Per şundam-bundam = prin tertipuri. dr. iv, 850. — Accentul necunoscut. — Din magh. [per] sundăm-bundăm. ŞUNEAGĂU adj. X. (Regional) Viclean, ipocrit, perfid (Cojocna —Cluj), l. rom. 1961, nr. 2. 125. 2. (Prin Transilv. ; şi substantivat, m.) Idiot, prostănac. Foaie verde de ludău Ce ţî-i omu şuneagău Că-i cu capu în pîrău Şî iot zice că nu-i rău. cv 1952, nr. 5, 40. Mă, şuneagăule, dă-te de-o parte t mat. dialect. 1, 97. — Pl. : şuneagăi. — Din magh. dial. sunnyogâ. ŞUNEC vb. I. I n t r a n z. (Prin vestul Transilv.) A aluneca. Cf. alr i 1 257/80, teaha, c. n. 271. — Prez. ind.: şăncc. — Şi: şunică (teaha, c. n. 271), şujnicâ (id. ib.) vb. I. — Cf. luneca. ŞUNECT3Ş s. n. (Regional) Pămînt alunecos şi moale (Sebiş—Vaşcău). chest. iv 61/62. — Pl.:? 33 c, 427 4173 ŞUNER — 254 — ŞUPURI1 — Cf. ş 11 ne ca, lunecuş. ŞtjIVER s. n. Goeletă. Cf. dn2, l. rom. 1966, 90. — Pl.: şunere. — Din engl. schooncr, fr. sehooner. ŞUJVG s. n. v. şfuiij|. ŞUNIC vb. I v. şuneca. ŞUNT s. n. 1. Dispozitiv de derivare a curentului electric dintr-un circuit. Cf. cişman, fiz. ii, 254, 460, DN2. 2. (Fiziol.) Derivare a circuitului sanguin pe alte căi circulatorii decît cele normale, m. d. enc. — Scris şi : (după fr. şi engl.) shunt. cişman, fiz. ii, 254. — Pl. : şunturi. — Din fr. slntnt, engl. slmnt. Şi'NTAl interj. (Argotic) Cuvint prin care se solicită cuiva atenţia. Cf. bl ii, 189. — Din ţig. Sunta (imper. al lui a$un). ŞUNTAI-MUNTAI adv. (Regional) 1. „Ori una, ori alta" (Zlătărei—Drăgăşani). i. cn. iv, 187, cf. dr. iv, 850. 2. „Taman (tocmai) pe taman (tocmai)" (Zlătărei— Drăgăşani). i. cr. iv, 187, cf. dr. iv, 850. — Accentul necunoscut. — Cf. tc. ş u n d a (n) bunda (n) „acolo şi aici". ŞUO interj, v. şo. ŞUOÂIJ subst. v. şuvojl. şutii s. n. v. şuvoi*. ŞUOltfS, «OASĂ adj. v. şioios. ŞUPl interj. (Regional) Cuvint care redă zgomotul produs de o lovitură dată repede şi tare cu palma sau cu pumnul (Vilcele—Turda). Cf. mat. dialect, i, 97. — Onomatopee. Cf. c i u p. ŞUP* s. n. v. jup. ŞUPS s. n. v. şip*. ŞUP< subst. (Regional) Cădere de apă (Chizătău — Lugoj). Cf. alr ii 6 735/76. — Pl. : ? — Postverbal de la şupil. ŞUPAGĂ s. f. (Regional) 1. Retevei, scurtătură (Măgureni—Băicoi). Cf. i. cr. v, 96. * 2. Armă veche (Dodeşti—Bîrlad). h vi 97. — Pl . : ? — Etimologia necunoscută. ŞUP Al, -E adj. v. şupar. ŞUPAB, -Ă adj. (Transilv. ; mai ales despre cai) Zburdalnic; greu de stăpînit; nărăvaş. Cf. lb, iser, polizu, cihac, ii, 395, lm, barcianu, alexi, w. — PI.: şupari, -e. — Şi: şupâi, -c adj. polizu, cihac, ii, 395. — Cf. şu p i1. ŞUPAR1Ţ, -Ă adj. (Prin Transilv.) Sprinten, vioi. ; Cf. ev 1950, nr. 4, 34. — Pl.: şupariţi, -e. — Cf. ş u p i1. ŞCPĂl s. f. (Ban.) Şopron (I 1). Cf. l. costin, gr. băn. II, 27, alr i 689/1, 5, 9, 12, 35, 1 001/35, 1 122/9, 1 352/1, 5, 9, 12, 1 792/5, cl 1966, 343. — Pl.: şupe şi şupi. — Din ser. Supa. ŞtJPĂ* s. f. (sg.) 1. (Prin Transilv.) Escortă (de, soldaţi). A fost escortată din Budapesta cu şupa. jah- ; resber. x, 213. O E x p r. A lua (pe cineva) (ca) cn şupa = a lua (pe cineva) repede şi prin constrîn-gere. Cf. lexic reg. ii, 102, mat. dialect, i, 97. 2. (Prin Transilv. şi vestul Mold.) Putere, forţă. Cf. lexic reo. 94, glosar REo. + (Regional; în forma şub) Lovitură, izbitură (Poiana Grinţieşului —Borsec). Cf. ARVINTE, TERM. 89. 3. (Prin Transilv. ; în construcţia) De-a şupa = numele unui joc, In care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalţi cu un ştergar (1), pină cind reuşeşte să-l reţină. Cf. viciu, gl. + P. e x t. Persoană care este lovită cu ştergarul în jocul respectiv. Cf. viciu, gl. — Şi : şub S. ri. ARVINTE, TERM. 89, GLOSAR REG. — Din germ. Sclitib. Cf. germ. S c h u p p. ŞÎFĂS s. f. (sg.) 1. (Prin nordul Munt.) Bucată de drum. Cf. pascu, s. 36, 329. Mai e o şupă pină la cutare, rădulescu-codin, cf. jahresber. x, 213. 2. (Prin nordul Munt. şi Olt.; în exp r.) A mînca d-a şupa (sau de şupă) = a mînca în grabă, din fugă. Cf. rădulescu-codin, jahresber. x, 213, lexic reg. 38. — Etimologia necunoscută. s ŞUP-ii vb. IV v. şupi*. ŞUPÎRLĂ s. f. v. şperlă. ŞUPERTĂL s. n. (Prin Ban.) Şiret1 de ghete. Cf. JAHRESBER. X, 213, XVII, 130. — Accentul necunoscut. — Pl.:? — Din germ. Schulibiirtel. Cf. jahresber. x, 213. ŞUPÎ* vb. IV. 1. Refl. şi i n t r a n z. (Regional, mai ales în Transilv.) A se repezi, a se năpusti (2). Cum le aduc banii şi pungile, ci şupesc dă le numără ei singuri (a. 1642). ccr 161/2. Lacomele albini... se şupesc a intra după miere, tomici, c. a. 92/10, cf. 87/ 22, ddrf, tdrg. Şerpele se şupeşte. viciu, gl. 81, cf. todoran, gl. Mă şup pînă acasă, alr ii/27, cf. ib. 4 381/76, lexic reg. 47. 2. T r a n z. (Prin Transilv.; complementul indică persoane) A bate, a lovi. Cf. todoran, gl., scl 1950, 108. Şupeşte-l binel mat. dialect, i, 97. — Prez. ind.: şup şi şupesc. — Şi: şnpăl vb. IV todoran, gl. scl, 1950, 108. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. dial. schu p-p e n „a înghionti,, a îmbrînci". ŞUPÎ* vb. IV. T r a n z. I. (învechit) A jefui; a răpi. Cf. cuv. d. bătr. i, 304. 2. (Prin Olt.) A fura. lexic reg. 38. — Prez. ind.: şupesc. — Etimologia necunoscută. Cf. şup i1. ŞUPl* vb. IV v. şipi. ŞUPLAT s. n. v. şufladă. ŞÎJPOT s. n. v. şipot. ŞUPRICĂ s. f. (Regional) Tiv (Răcăşdia —Oraviţa). Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 197. — Accentul necunoscut. — Pl. ;? — Etimologia necunoscută. ŞUPTÎ vb. IV v. şopti. ŞUPURÎŢ, -EAŢĂ adj. (Prin Munt.) Băgăreţ; descurcăreţ. Cf. udrescu, gl. Şupureafă femeie, se înfige ca căpuşa şi ie pomeneşti cu ea unde n-ai gîndi. id. ib. — Pl.: şupureţi, -e. — Şupuri' + suf. -cf. ŞUPURÎ* vb. IV. Ref 1. (Mold. şi Bucov.) A se furişa, a se strecura. Zlotaşii, ca vai de capeteli lor, îmbla şipurindu-să şi rugîndu-să mojicilor, neculce, l. 194. Şerpii (carii pintre frunzele ederîi să şipuriia) 4206 ŞUPURI2 —'255 — ŞURĂ1 să-i apuce clonţurile îşi vîrîia;)cantemir, isT.ili2_9-, cf. 34, 77. Mă şupuresc pe unde pot şi cînd colo mă trezesc tn cireşul femeii. creâ&gX; ’a: 48, cf. iâ.! Gl". ‘ÎMpoaica sta tupilată lingă prispă, da căţelul jneu s.e şupureşte frumuşel, ia purceaua de picior şi-o tîrîie îâ duinneaei! contemporanul, vii2, 2, cf. ddrf, phiLippide, p. ' l40, barcianu. Să şupuresc pe după garduri şi,stau toată noaptea afară. ap. scriban, d.', cf. tdrg, ’şXineanu, jD. u., c^de;. A sărit zidul fără să-l siţnţfi, ţiftneni,., S-a şupurit Ungă un alt zid, s-a căţărat eu iscusinţă şi pe acela, sadoveanu, o. xv, 497, cf. bl vi, 163, rosetti— cazacu, i. l. r. i, 309, dm. Da diavolul de miţă, cum l-a puţit a carne proaspătă, s-a şi şupurif. tupiluş tupiluş, şi haţl apucă-n gură coasta, i. cr. iii, 205. De m-aş supuri degrabă, să nu mă zărească, ib. iv, 383. Şipureşte-te pintre oameni. Com. din vicovu de sus— rădăuţi, cf. com. din straja—rădăuţi. + T r a n z. (Regional; in forma şipuri) A fura. Com. din straja— rădăuţi. — Prez. ind. : şupuresc. — Şi: (învechit şi regional) şipuri, (regional) şubuli (scriban, d.), sujuri vb. IV — Etimologia necunoscută. Cf. şip i. ŞUPURÎ* vb. IV. Refl. (Regional) A se năpusti (2) (Clopotiva —Haţeg). Cf. viciu, gl. Cinii s-au şu-, purit la ursoaică, id. ib. — Prez. ind. : şupuresc. — Cf. şupi1. ŞUPURÎ* vb. IV. T r a n z. (Prin Olt. ; complementul indică stofe) A mărunţi cu foarfecele. Cf. lexic reg. 38. — Prez. ind. : şupuresc. — Etimologia necunoscută. ŞUPURLUÎ vb. IV. R e fl. (Regional; despre vite) A năpirli (Şard—Alba Iulia). Cf. todoran, gl. — Prez. ind. pers. 3 : şupurluieşte. — Etimologia necunoscută. ŞUR interj. (Regional; pronunţat cu „r“ prelungit) Cuvint care redă zgomotul produs de curgerea apei, Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 189, UDRESCU, GL. — Onomatopee. Cf. c i u r. ŞURAR s. m. (în dicţionarele din secolul trecut) Paznic al unei şuri1 (1). Cf. drlu, lb, iser, polizu, lm 539, barcianu. — Pl.: şurari. — Şură1 -f suf. -ar. ŞtiRĂI s. f. 1. (Atestat prima dată In 1551, cf. d. bogdan, gl. 108) Clădire anexă intr-o gospodărie (rurală), de obicei cu mai multe Încăperi, care serveşte mai ales la depozitarea nutreţului, a cerealelor, a uneltelor agricole etc. sau la adăpostirea vitelor şi a cailor ; p. r e s t r. şopron (II)» V. hambar, grajd, magazie (II). Griul sirîngeţi tn şura mea. n. test.(1648), 17T/19,cf.70r/5. Pe Struţocamilă tntr-o şură tnchidzind. mîncarea şi băutura la măsură ii orinduiră. cantemir, i. i. i, 191, cf. anon. car., lex. mars. 213. Aceeş colibă slujeşte şi de casă şi de şură. ist. am. 65r/16. 12 fălci de vie... cu cramă şi cu şură (a. 1793). uricariul, xvi, 207. Economii... şi şurile şi pivniţele şi jigniţele le vor avea de chilin. şincai, hr. iii, 278/18. Sint mai bune spre ţinearea bucalelor podurile de tindă, de pivniţă, de şopru şi de şură. economia, 57/20. M-am dus... de i-am ajutat să cearnă griu in şură (a. 1803). iorga, s. d. xii, 196, cf. budai-deleanu, lex., bel-diman, e. 12/15, clemens, molnar, 112, lb. S-au mai rtnduit o sumă de chercste pentru grajdiul şi şura ce se face tn curte pentru caii gospod (a. 1827). uricariul, v, 191/13. Pentru cai se fac şuri acoperite, i. ionescu, c. 220/23. Dupre magazie vine... şura sub care se adăpostesc vitele, uneltele şi'alte lucruri, id. m. 435, cf. iser, polizu. Vilele. . . se duc singure de se adăpostesc sub şură. ghica, s. 541, cf. baronzi, l. 161. în şură se găsea un landau. .. şi faimosul cupeu galben, alec- sandri, o. p, 141, cf. id. 20.6, xostinescu,. cihac, ii, 529, lm. Pe sub şure şi ia vatra bordeiului, ospăţul şi paturile se gătesc, odobescu.îs. mi, 18, cf. o. iv, 76. Ce şuri şi ocoale pentru boi şi vaci ... şi cile alte lucruri de gospodărie făcute de mina Iuti cteA-NGĂ, o. 62, cf. id. gl. Aud cum suflă Puternic vitele sub şură. vlahuţă, s. a. i, Î3ă. La miaiăzi.-.'J'^e văd nişte ocoale, cu lungi şurisr pentru boi. bei^iceanu, p. 62, cf. zeitschrift, XV, 96, MÎNDRESCuj V/ g. 92. Porumbul • adus acasă se descarcă, in grădiiiă -sau in pătul (porumbar sau şură). bam6,- t. 62,- cf. enc..rom., barcianu, jahresber. x,., 213» alexi, w. în fundul ogrăzei era o şură mare şi pustie, dunăjreanu,..ch. 174, cf. candrea, f. 79.O văd pe mama-n coiful şurii Aşează-n-cet merindea-n glugă, goga, p. 21,. cf. id. c. p. 59, tdrg. După ce treierul s-a încheiat, paiele se cară acasă şi se păstrează tn samaloc sau samalîc, o şură de scînduri. pamfile, a. r. 216, cf. id. i. c. 446, jahresber. xix— xx, 102. Nutreţul se împuţina şi pe lă oamenii cei mai cu stare. Cei de-a doua şi de-a treia mînă descoperiră de mult şurile şi şoproanele. agîrbiceanu, s. p. 29. în fundul curţii, cu totul deosebii de celelalte construcţii, se află şura. păcală, m. r. 114, cf. 432. în şură şi sub şopron n-aveau loc carele, rebreanu, i. 11, cf. 19, RESMERiŢĂ, d. Şura este uneori o clădire mai mare decîl casa, cu păreţi de bîrne sau împletitură şi un coperiş de paie, extrem de înalt, vuia, ţ. h. 101, cf. id. păst. 192, dr. iv, 147, 849, şXineanu, d. u„ cade. Priveam cele grămădite în şura-i largă. Unelte de fierărie... cobîla şi toate cele trebuitoare lemnarului. sadoveanu, o. vi, 189, cf. iii, 51, enc. agr. Simion se culca în şură, pe război, dan, u. 10, cf. bl vi, 197, scriban, d. îmi trebuie o casă încăpătoare, o curte mare, cu şură şi coşare, arghezt, c. j. 255. Vorbea cîieodată, copleşit de amintiri, de cuptorul plin cu pîini, de şuri cu saci de grîu. călinescu, e. o: ii, 78. Lucruri, de al căror inventar nu mai ţinea nimeni seama zăceau răvăşite prin şură. blaga, h. 10, cf. 91. Se întoarse şi plecă spre şură. v. rom. aprilie 1955, 157, cf. camilar, n. i, 10. A căzut de pe şură. h. lovi-nescu, t. 121, cf. dp. Au ars casele, şurile, cu vite cu tot. isanos, v. 160. Dormişem bine peste noapte, în podul unei şure cu fîn. v. rom. august 1958, 75, cf. fd ii, 165, lXncrXnjan, c. iii, 487, h iii 309, iv 86. însura-m-aş, să-mi fac şură, Dar inima nu mă-ndură. jarnîk-bîrseanu, d. 12. Ies afară, lemne nu-s. Şi mergînd şi pe la şură, Nu văd pic de-adunălură. marian, na. 202. îi în colniţa (şura) vitelor, şez. i, 100, cf. ii, 23. Bati paii di pi şură. cardaş, c. p. 172, cf. 190. Trag carul în şură. mera, l. b. 146. Cînepa de azi toamnă Şade-n şură. şez. xii, 149, cf. podariu, fl. 23, gregorian, cl. 63, chest. ii 414, 429, 434, iv 118 a/175 d, v 36/15, 21, 34, 49, 88, alr i 415, 689, 1 792, alr ii/i h 262, mn 123, 3 827/47, 334, 365, 3 830/130, alr sn i h 138, ii h 392, h 393, a i 31, 35, 36, ii 0, iii 2, 3, 18, iv 5, v 14, 25, vi 16, 19, 26, baladp, ii, 10,’zanne,p. 111,269. 4m o vacă moartă-n şură, îi şeade untul baltă-n gură (Fîntina). gorovei, c. 143. ■O’ (Prin exagerare, ca termen de comparaţie, pentru gură) Face-o gură cît o şură. alecsandri, t. 473. Atunci dracul... cască o gură cît o şură şi ctnd chiuie o dată, se cutremură pămîniul. creangX, o. 34. Zoiţica căscă o gură cît o şură. d. zamfirescu, ap. cade. E închipuită ca o femeie bătrînă,... cu gura cît o şură, cu dinţii ca lopeţile. candrea, f. 165. îmi surise. Căscă o gură cît o şură. stancu, r. a. i, 298. Are o gură cît o şură. alr ii/i mn 9, 6 867/182. ■$> E x p r. A avea o gură cit o şură = a vorbi mult şi zgomotos; a fi guraliv. Cf. scriban, d. Fiecare om al statului avea o gură cît o şură şi striga, striga, stancu, r. A. II, 358; cf. DL. 2. (Prin Bucov.) Prelungire a acoperişului unei case, care serveşte ca adăpost. Cf. a v 14, 15. 3. (Regional) Strungă (la stînă) (Nojorid—Oradea). alr i 1 796/320. — Pl. : şuri şi şure. — Şi: (regional) şiră s. f. chest. ii 414/80, alr i 689/772, alr ii/i mn 9, 6 867/682. 4212 — 256 — ŞURUGAIE , — Din gerni. diid.Şeliîţr, săs.'ScIij'ren. ; ' ŞtfRĂ* s: f. V.- şiră». • • • - / i ■■■'■ ■ ■ŞUHĂÎf- vbr IV -. -...••*» . ■%■■■ ŞţjpĂl* vb. iy :y, şuriui.; .... ,, şunAr.i vj), iv v. .şnrijii. ;; ŞURpiţr s. n. (Transilv.) Saltea' depaie^Cf. fd ; U, 96, ci. 1964', 72, ÂtB ii/i':MN '137;:':'3 895/325. Pe\ şiirdeu nu m-atn tuleai,' Numai pepămtnt uScoî. ant. I.IT. 1>0I>. I, 98, Cf. MAT. DIAI.KC'i'. I, 97. ■ — PI. : şurdeie. .. .. .. — Din magh. surde. - ŞURDUMOĂLIi subst. pi: v. şomîrdoale. ŞTJRF subst. (Prin Transilv.) Porţiune delimitată de ţeren aiirifţr, eare şţ concesiona In vederea extragerii minereului din carţtitatea corespunzătoare de rocă. Cf. viciu, gl. 98. Am fost la Zlagna, să cumpăr un şurf. id. ib.. — PI. ;? — Din germ. Seliuii. ŞîJRGĂN s. n. (Prin Maram. şi vestul Transilv.) Telegramă. (f. dr. iv, 1081. Ş-abătut-am şîrghenu Pînă-n iară. r. papahagi, m. 14. Cînd şurghenu a sasit, Noi am susKinal ş-am plîns. gr. s. vii, 43. Mere iute ca şurgonu. cv 1952, nr. 4, 32, cf. aur sn iii h 877, ţeaha, c. n. 123, 271. — PI. :? — Şi: şurglien (accentul necunoscut), şur-. fl6n, şirgău (coman, gl.), şir<|lien (pl. şirghene) s. n. — Din magh. siirgBny. ŞURGÂNf vb. IV. T r a n z. şi i n t r a n z. (Prin Maram. şi vestul Transilv.).A telegrafia. Trimăs-am o carte scrisă. :. Şi pă nime n-o găsit. Şî-napoi mni-a şîrgănit Ş-a mneu drăguţ o murit. t. papahagi, m. 19, ci. 234, cv 1952, rir; 4, 32. Q şurgănit. alr sn iii mn h 877/310, cf. teaha, c. n. 271. — Prez. ind. : şurgănesc. — Şi : şuri/oni (cv 1952, nr; 4, ,32), şirşjilni vb. IV: — V. şurgăn. ŞURGĂU s. n. (Regional) Pîrîu de munte (Costîna — Suceava).. £f. lexic reg. ii, 126. ■ — Pl.-: şurgaie. — Cf; c i u r g ă u. -- ■ ŞURGIIEN s. n. ,v. şurgăn.. ŞURGdN s. n \. şurgăn. ; ŞURGONÎ vb. IV v. şurgăni. Şi;RGI‘U;f vb. IV. Irtranz. (Prin Maram.) A-năzui (3.), a rlvni. Eu n-am. şurguluit P-a voslcuplior de suit, La voi de.gâţdăluil^Ţ. papahagi, m. 31. -— Prez. ind. : şurguluiesc; — Din magh. siirgalodik. ŞURIC S; n. v. şorici1. \ ŞURfCI s. n. v. ştirici1. . .. ŞURÎIV s. n. v. şiriii. ŞTJRÎNĂ s. f. (Mold.) Flşie îngustă de pămînt (arabil). Iar lunca merge cineş cu şurina (a. 1725). uri-cariul, xiv, 215. [Proprietăţile rezeşilor] pe încetul s-au micşural prin vinderea şurinelor ce le compunea. ap. tdrg, cf. cihac, ii, 388, pamfile, a. r. 18, i. bră-escu.m. 136, cade. 1 262, bocăneţu, t. a. 215, scri-ban, D., i. cr. iii, 87. 0 şurinî. di ogor. alr sn i li 8/ 537, cf. glosar reg. — Pl : şuri ni şi şurine. — Şi : şulină (glosar rec.), (sii.sp.ecţ) şurfiiă (i. brăescu, m. 136) s. f. — Cf. ş u r i n c ă, ucr. ili ii p n h a „lăţime". ŞURÎNCĂ s. f. v. şirincă. ■■ ■ ■ - - : , . * Şl'KlXfllŢĂ s. f. v. şirin«i|]â. , $URiş,0ÂR^V,S:,,Î. (Regionâi) |uj-|ţa.' Cf. lm‘.5.$9, ÎJARCIANU, AI.EXl, W., ALR SN II Îl 39;!. — PJ,: şurişoare., . — Şură* ¡-.«uf. -işoară. . , , , " ' ‘J ŞURIŞOARĂ'-5 s. f. (Regional) Diminutiv al Iul Şii râ4. V. i r ă1 (Nicoreşţi—Tecuci). Cf; alr i 926, 6oo. ;; ■, ' ; '■ ...... — Pl. : şurişoare. 1 " — Şură* + suf. -işoară. ■ 1 ' ■ :‘ ŞURÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui şură1 (1); (regional) şurişoară1. Cf. lb, iser, poli zu, pontbrîant, d., lm 539, tdrg 1 537, chest. ii 429/223, 434/264, alr ii/i mn 123, 3 830/130, lexic reg. ii, 63. — Pl.: şuriţe. — Şură1 + suf. -iţă. ŞURÎU subst. (Argotic) Cuţit; pumnal. Cf. bl ii, 117, 140, 189, iv, 200. Am ciuriul cu mine. bul. fil. Ix, 109, cf. x, 160. — Pl. :? — Şi: ciuriu subst. — Din ţig. Suri, furi. ŞXjRLĂ* s. f. (Transilv.) Nisip sau sfărîmătură de tencuială cu care se freacă unele obiecte (metalice) pentru a le curăţa, Cf. iser, polizu, cihac, ii, 529, lm, gheţie, r. m„ barcianu, alexi, w., l. rom. 1959, nr. 5, 88, lexic reg. 94, ii, 47, 54. — Pl. : şurle. — Postverbal de la şurlui. ŞtiRLĂ* s. f. v. surlă. ŞURLĂU1 s. n. (Prin Transilv.) Opritoare. V. opr i-tor (II 2). Cf. mat. dialect, i, 97, lexic reg. ii, 74. — Pl. : şurlauă. — Si : şorhiu s. n. lexic reg. ii, 74.' — Din magh. [szekcr] siiilo. ŞtiRLAU» s. n. v. şiTlău. ŞURLEŢ s. n. v. şuşlete. ŞURUCÂIE s. f. v. şurligaie. ŞURLICĂR s. m. Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor : a) (Ban.) gaie (Milvus milvus milvus). Cf. cade, bXcescu, păs. 161, 164, 218, H xviit 43 ; b) (regional; în forma şorlicar) sorliţă (Milvus migrans migrans): Ct. băcescu, păs. 219; c) (prin Ban.) şorecar (1 a) (Butea buieo buteo). Cf. jahresber. iii, 328; d) (regional; în forma ciurliear) uliul găinilor (Accipiier gentilis gentîlis) (Jupa —Caransebeş). Cf. l. costin, gr. băn. ii, 71. Ţipa ca un şurlicar. conv. lit. xxxvi, 562. — Pl. : şurlicari. — Şi : şorlicăr (băcescu, păs. 164, 218, 219), ciurlicâr (l. costin, gr. băn. ii, 71) s. m. — Probabil contaminare între şurliţă şi şocicar. Ş.URLIGÂIE s. f. 1. Numele mai multor păsări răpitoare : a) (prin Olt.) vindereu (Falco vespertinus vespertinus). Cf. cade; b) (prin Olt.), vinderel roşu (Falco, tinnunculus tinnunculus). Cf. id. ib.; c> (prin Munt. şi Olt.) gaie (Milvus milvus miIvuş). Cf.. băcescu, păs, 164, plopşor, v. o. ; d) (prin Munt.) sorliţă (Milvus migrans migrans). Cf. băcescu, păs. 218 ; e) (regional) zăgan (Ggpaetus barbatus aureus). Cf. SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS. 160, 164. Cf. VÎRCOL, V. 100, alr i 1 050/12, - 1 052/12, udrescu, gl. <0> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de") Nişte şurligăi de găini m-au speriat cu mîncarea. udrescu, gl. O E x p r. (Prin Olt.) A face ca toate şuiligăile = a face hărmălaie. Cf. ciauşanu, v. 201. 4- F i g. (Prin Munt.) Arătare, apariţie fioroasă. Cf. udrescu, gl. 4244 şUrLigă — 257 — ŞtJftUB 2. (Prin Munt. şi Olt.) Epitet pentru un copil gălăgios. Cf. rXdulescu-codin, com. din turnu măgurele. Are o casă de şnrligăi, sărmana, udrescu, gl. — Pl. : şurligăi — Şi: şurlicăie (bXcescu, pXs. 164, 218, rXdulescu-codin), şturlijjiie (bXcescu, pXs. 164), surligăie (id. ib. 160) s. f. — Probabil contaminare Intre şurliţu1 şi gaie. ŞURLÎGĂ s. f. (Regional) Gaie (Milvus milvus milvus) (Vaidei—Tlrgu Jiu). Cf. plopşor, v. o. — Pl.: ? — Cf. ş u r 1 i g a i e. ŞURLIGĂf vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre copii) A ţipa (Bărbăteşti—Băile Govora). Cf. mat. folk. 194. Ochean pe masă punea Şi la ţeapă îl zărea, Copilaşul lui plingînd, Din gură şuriigOind. ib. — Prez. ind. : ? — V. şurligaic. ŞURLIŞÂT adv. (Regional) Chiorlş (Globu Cra-iovei—Orşova). Cf. l. costin, gr. bXn. ii, 190. Că şurlişat caută I id. ib. — Etimologia necunoscută. ŞtÎRUŢĂ1 s. f. v. sorliţd. ŞIÎRL1ŢĂ* s. f. v. surliţă. ŞURl/jj s. n. v. şiroi1. ŞURLUÎ vb. IV. 1. 1. Tran z. (Transilv., Maram., prin Ban. şi Bucov. ; complementul indică vase, duşumele etc.) A curăţa frecînd cu nisip, cu o perie etc. Cf. KLEIN, d. 425, LB, iser, polizu, 556, CIHAC, II, 529, lm 539, ddrf, mÎndrescu, ung. 106, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W„ TDRG, DR. VII, 118, SCRIBAN, D„ novacoviciu, c. b. i, 20, coman, gl., cv 1951, nr. 3—4, 47. Perie ... de şurluii podelile, alr ii/i mn 149, 3 930/ 574, cf. 3 930/53, 64, 95, 105, 141, 157, 219, 228, 250, 260, 272, 279, 284, 310, 316, 325, 346, 353. Şuruleşte scîndurile. alr sn iv h 1 234/279. Şurăleşti podelile. ib. h 1 234/316, cf. l. rom. 1959, nr. 5, 88, a i 13, 17, 20, 22, 23, 36, ii 3, 12, iii 2, 12, 17, lexic reg. 94, ii, 54, 84. Şurlui podelele că-s murdare, mat. dialect. i, 194, cf. 97. Perie de şuruit podelele, glosar reg., cf. teaha, c, n. 124, 271, l. rom. 1963, nr. 1, 56. 0> A b s o 1. Săracile fetile. .. Ziua merg căpăluiesc, Noaptea spală, şurluiesc. pop., ap. mÎndrescu, ung. 106. ^ F i g. (Transilv.; complementul indică persoane) A mustra1 (2). Cf. lb, iser. 2. T r a n z. (Prin Mold. şi Bucov.; în forma şurui) A zglria (cu unghiile sau cu un obiect ascuţit). Cf. cade, dr. vii, 118, şez. v, 127, a v 15. 3. I n t r a n z. (Regional; în forma şurui) A merge tîrind încălţămintea (Costîna—Suceava), lexic reg. ii, 126. II. T r a n z. (Regional; complementul indică roţile unui vehicul) A împiedica (Şutu —Turda). Cf. l. rom. 1963, nr. 1, 56. III. T r a n z. (Regional; complementul indică un teren cultivat cu viţă de vie) A prăşi a doua oară (Şieu Măgheruş—Bistriţa). mat. dialect, i, 288. Mi-e cam buruienoasă via, trebuie să o şurluiesc. ib. + (Complementul indică un teren cultivat cu porumb ; in forma şirăli) A prăşi cu prăşitoarea (Girişu Negru —Salonta). lexic reg. ii, 87. — Prez. ind. : şurluiesc şi şărlui. — Şi: şurăi (polizu, pontbriant, d., cihac, ii, 529, dr. vii, 118), şurăli, şurui, şuruli, şirăli (lexic reg. ii, 87), şirlui (t. papahagi, m. 234, alr sn iv h 1 234/105), sirui (alr i 634/18, alr n/848), suriul (a i 35) vb. IV. — Din magh. surol. ŞURLUÎT s. n. (Regional) Acţiunea de a şurlui şi rezultatul ei. 1. Cf. şurlui (I 1). Trei muieri la şurluit, Şi lot nu-l mai văd albit, hodoş, p. p. 187. 2. Cf. ş u r 1 u i (III) (Şieu Măgheruş-Bistriţa). Cf. mat. dialect, i, 288. — V. şurlui. ŞUROÂIE subst. (pl.) (Regional) Augmentativ al lui şură3. V. şiră1 (Bumbeşti—Tlrgu Jiu). Cf. gl. olt. [Cocenii de porumb] îi aducem... acasă şi-i... facem şuri sau şuroaie. ib. — Şură* -f- suf. -oaie. ŞURdF s n. v. şurub. . ŞUR0GLĂ s. f. v. şireglă. ŞUR0II s. n. v. şiroi*. ŞUROÎ2 vb. IV v. şiroi3. ŞUROIĂLĂ s. f. (Regional) Şuruit. Şuroiala ploii. C. PETRESCU, A. R. 48. — Şuroi* -f suf. -eală. ŞUROÎT s. n. v. şuruit. ŞUHT s. n. v, şorţ*. ŞURŢ s. n. v. şorţ*. ŞtfRŢĂ s. f. v. şorţ*. ŞURt'B s. n. 1. Tijă (de metal), de obicei cilindrică, filetată, care serveşte la asamblarea a două sau a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mişcarea de rotaţie într-un mecanism. V. mutâr. îl băgară în teasc .cu şrub de-l tescuiră cu grea şi cumplită muncă, dosoftei, v. s. octombrie 73T/21, cf. ianuarie 45r/36. Mă rog dumitale acum cu acest triimis pentru 3 cercuri de fier de buţ[i] cu şurufuri (a. 1779). furnică, i. c. 89, cf. molnar, d. 55, lb, valian, v. Zece şurupuri mari de vîrtej (a. 1850). doc. ec. 985, cf. iser, polizu. Dregeam şuruburile maşinelor. ghica, s. 313. Se lucrcază fierărie subţire, precum broşti, şurupuri, pilituri, i. io-NESCU, M. 755, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 397, LM. Strînge şurupul uns cu săpun, caragiale, o. iii, 254. Fluieraşul... avea mai multe şuruburi, marian, o. II, 318, cf. GHEŢIE, R. M., DAMÉ, T. 82, BARCIANU, ALEXI, vv. Aceste prese sunt prevăzute cu nişte şurupuri mari. g. ionescu, c. t. 378, cf. 382. Părţile principale ale şăntuitorului sînt : corpul pe care sînt fixate două şurupuri (şiroafe) de lemn. i. apolzan, u. 12, cf. tdrg, JAHRESBER. XVII—XVIII, 150, PAMFILE, I. C. 222, pX-CALX, m. R. 466, JAHRESBER. XXVI—XXIX, 41, RESME-riţX, d. Şuruburi de aluminiu, nica, l. vam. 233, cf. şXineanu, d. u„ cade, ds, scriban, d. Şurubul este un element de maşină din cele mai simple, enc. tehn. i, 227. Cele mai răspîndite elemente de maşini sunt şuruburile, soare, maş. 8, cf. dt. Şurubul... este o maşină simplă de genul planului înclinat, marian-ŢIŢEICA, FIZ. I, 86, Cf. LTR2, DP, PREDA, î. 158, L. ROM. 1959, nr. 1, 67, fd iii, 182, der, jahresber. iii, 328, CIAUŞANU, V. 20, ALR SN I h 236, LEXIC REG. 94, II, 47. 0> F i g. El, individul, e un mic şurup in această maşinărie ¡socială]. gherea, st. cr. iii, 363. El nu e o ptrghie a stării nouă de lucruri, ci un mititel şurub al maşinii. ibrXileanu, sp. cr. 231. Un şurub se răsuci undeva în mintea lui. contemp. 1954, nr, 402, 4/3. îi lipseşte ceva... De-aceea îl şi chinuiesc eu din cînd în cînd... poate că am să smintesc Inel... vreun şurub interior, vinea, l. i, 412. <> Şurub melc (sau fără sfîrşit, fără fine) = tijă filetată angrenată cu o roată dinţată căreia îi imprimă o mişcare de rotaţie. Angrenajul cu şurub fără sfîrşit... reduce foarte mult iuţeala. soare, maş. 141. Transmisia între două axe perpendiculare situate în planuri diferite se poate face cu ajutorul unui şurub fără sfîrşit. ionescu-muscel, ţes. 624, cf. id. fil. 164, ltr2 xvii, 63, der. Şurub conducător (sau mamă) = tijă filetată care, prin rotire, produce deplasarea carului de la strung. Şurubul mamă de la strung..., serveşte pentru tăiatul filetului, 4263 ŞURUB — 258 — ŞURUB soare, maş. 29, cf. ltr2 xvii, 63, der. Şurub micro-metric v. micrometric (1). ■£> E x p r. (Prin Munt.) A merge (ca) pe şurup = a) (despre acţiuni, activităţi) a merge strună, v. strună. Cf. udrescu, gl. ; b) (despre oameni; ironic) a se fandosi. Cf. id. ib. A Întoarce (sau a învîrti) şuruburi = a recurge la şiretlicuri (1). De cînd m-am tot frecat de păreţii giu-decătortllor, doar am deprins eu să întorc şuruburi cîrciogăreşti. alecsandri, t. 257, cf. zanne, p. v, 615. (Cu schimbarea construcţiei) Avocaţii cîte şuruburi nu învîrtesc. Te bagă în temniţă cu dreptatea în mînă. rebreanu, i. 300. A-i întoarce (cuiva) un şurub (sau şurubul, şuruburile) = a minţi (2), a înşela (pe cineva). Şiret el, dar eu şi mai şi... pune-ţi în gînd... că i-am întors un şurub... Ha, ha, ha! alecsandri, t. 844, cf. 837, tdrg, cade, zanne, p. v, 615. A o Întoarce la şurub = a-şi schimba purtarea, atitudinea faţă de cineva sau de ceva pentru a ieşi dintr-o încurcătură. Văzînd bietul popă că s-a pus în cîrd cu nebunii, începe s-o întoarcă la şurub: — Mă aşteaptă nişte fii de duhovnicie, dragii mei, şi trebuie să mă duc mort-copt. creangă, a. 95, cf. zanne, p. v, 615. A stringe şurubul (sau, rar, şuruburile) = a întrebuinţa mijloace de constrîngere faţă de cineva. Trei sferturi ar merge cu dînşii, dacă n-aş stringe şurubul, c. petrescu, r. dr. 90. Nu se pricep să strîngă şurubul, stancu, r. a. i, 133. Trebuie să fim intransigenţi cu lipsurile.. ; Trebuiesc strînse bine şuruburile! v. rom. ianuarie 1954, 113, cf. zanne, p. v, 615. (Cu parafrazarea expresiei) Fuseseră trimişi, în duba prefecturii... spre arestul tribunalului. Scăpaseră de „şurubul“ pe care numai subalternul mustăcios învăţase să-l strîngă cu atîta îndemtnare. o. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 77. (Rar) A rămlne cu un şurub lipsă = a se sminti. A rămas c-un şurub lipsă şi n-a mai dat pe la Petrică Dîmbo-viţeanu, convins probabil că puteri coalizate femeieşti i-au combinat în acea noapte pieirea. sadoveanu, o. xvi, 312. (Rar) Lucru cu şurup, legat cu iunie de tei, se spune despre un lucru prost făcut. Cf. alexi, w. A-i face (cuiva) un şurub (sau şuruburi) In (sau prin) cap = a-i răsuci (cuiva) şuviţe de păr din cap trăgînd de ele; a răsuci unghia degetului mare sau încheieturile degetelor în părul capului (cuiva). Ne luam la hîrjoană, şi nu puteam adormi de incuri, pînă ce era nevoită biata mamă să ne facă musai cîte-un şurub, două prin cap. creangă, a. 40, cf. pamfile, j. i, 320, şăineanu, d. u„ cade. Lăsăm pruncii să-şi vadă de treburile lor... Ne mai stropşim la ei, le mai facem cîte un şurub în cap. sadoveanu, o. xvi, 356, cf. vii, 499, scriban, d. + F i g. Şiretlic (1). Un alt şurup ce găsise fîntîni de aur era porunca straşnică din vreme tn vreme ca toţi negustorii să se răfuiască între dînşii ca să nu fie datori unii altora, ghica, s. 38, cf. res-meriţă, d„ şăineanu, d. u., scriban, d„ zanne, p. V, 616. 2. P. e x t. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un şurub (1) sau (o piesă) care se manevrează prin răsucire. a) (învechit; cu sens neprecizat, probabil) Robinet. Grigorie Vodă au adus şi apa de la hazna cu mare cheltuială şi cu meşteri aduşi din alte ţări, şi au aşezat-o dinaintea porţei curţilor domneşti, slobozind apa pe trei ţăvi, cu şuruburi, amiras, let. iii, 164/1. S-au îndemnat... de au făcui o hazne mică în trei colţuri la poarta curţei domneşti ... cu trei şuruburi (sfîrşitul sec. XVIII), let. iii, 235/22. Stăteau înşiraţi... împrejurul cişmelei de la poartă. Era o hazna de piatră, i cu trei colţuri, avind în trei feţe şuruburi de aramă prin care seînteia cîte un arc de apă. sadoveanu, o. x, 184. b) (Regional, mai ales în Transilv.) Canea. Cf. alr ii/i h 290, a i 21. c) (Regional; în forma şorub) Clic (Sînmihaiu Al- ; maşului—Zălau). Cf. alr ii/i mn 151, 3 936/284. d) (Transilv. şi prin Mold.) Vîrtej de ridicat piatra ■' morii. Cf. alr ii 6 762/102, 105, 141, 219, 228, 260, 284, 365, 551, alr sn i h 179. e) (Regional, mai ales în Transilv.) Vîrtej de strîns doagele. Cf. alr ii 6 705/95, 141, 272, 414, 514, 876. f) (Transilv., prin Maram. şi Mold.) Menghină (2). Cf. damé, t. 114, pamfile, i. c. 122, h xviii 104, alr sn ii h 543, a v 33. g) (Regional) Fiecare dintre verigile de metal care întind pînza joagărului. Cf. alr ii 6 441/250, 260, 836. h) (Regional; lapl. ;în forma şurupuri) „Cîrceie" (la joagăr) (Peştişani—Tîrgu Jiu). Cf. alr ii 6 451/ 836. i) (Prin Bucov.) Mecanism cu care se ridică poarta principală a stăvilarului prin care trec plutele. Poarta principală...,prin care ies plutele, mai este denumită şi poarta cu şurub, arvinte, term. 114, cf. viciu, gl. 99. 4 P- e x t. (Maram. ; în forma şurubă) Poarta principală a stăvilarului prin care trec plutele. Cf. arvinte, term. 114, 171, glosar reg. 3. P. anal. Nume dat unor unelte, părţi de unelte sau unor piese dintr-un mecanism, care se manevrează prin răsucire sau care execută o mişcare de rotaţie. a) (învechit, rar ; în sintagma) Şurup de dopuri = tirbuşon. Cf. costinescu. b) (învechit, rar ; în sintagma) Şurupul lui Arhi-mede = elice. Acest vapor e construit după un metod de lot nou... cu motor mecanic... la mijloc aşa-numitul helice sau „şurupul lui Arhimede“. codru-drăguşanu, c. 225. c) (Regional ; în forma şorub) Vîrf la sfredel (Prundu-Bîrgăului—Bistriţa). Cf. alr sn ii h 560/219. d) (Prin vestul Transilv. şi Bucov. ; şi în sintagma cheie de şoroafe) Şurubelniţă (1). Cf. alr ii 6 652/ 310, 6 653/325, alr sn ii h 563. e) (Prin Transilv. şi Mold.) Cheie (la vioară, ţambal etc.). Cf. ddrf, h ii 120, x 262. f) (Regional) Dispozitiv cu care se ridică fitilul lămpii cu petrol (Vicovu de Sus—Rădăuţi). Cf. glosar reg. g) (Transilv.) Dispozitiv care reglează mişcarea teicii de la moară (1). Cf. păcală, m. r. 468, alr sn i h 174. 4. (Regional ; in sintagma) Sfredel cu şorof =a) coar-bă (Scărişoara—Abrud). Cf. alr sn ii h 562/95 ; b) bormaşină (Scărişoara—Abrud). Cf. ib. h 550/ 95. 5. (Mold. şi prin Transilv. ; şi în sintagma şurub glonţ) Fiecare dintre colţii de fier care se fixează iarna pe potcoavele cailor ca să nu alunece. Cf. a iii 5, v 27, vi 16, 19, 26. 6. (Regional ; în forma şorof) Rotiţă de la bătătorul de unt (Finiş —Beiuş). Cf. a i 17. 7. (Regional) Piua în care se fixează sfredelul la coarbă. Cf. alr 6 662/29, 36, 284, 537, 812, 848. — Pl. : şuruburi şi (regional) şurube (cade, alr ii 6 762/219, alr sn ii h 563/365). — Şi : (învèchit) şrub s. n„ (regional) şurftbă (arvinţe, term. 114, 171, glosar reg., alr ii/i mn h 290/362, alr ii ¿,634/362) s. f., şurui, şuriip, şuruv (alr ii 5 013/235), şurdî (ib. 5 013/182), şărâi (ib. 6 662/29), şir6i (pl. şi şiroafe), şir6v (t. dinu, ţ. o. 34), şlrîp (alr i 894/700), şîrfib (alr ii 6 662/537), şîriif (alr ii/i h 290/172 ; pl. şîroafe ib.), şor6f (lb, valian, v„ h xviii 104, gregorian, cl. 63, ALR II 5 013/76, 105, 250, 833, 6 653/325, 6 705/ 95, 6 762/105, alr sn i h 21, h 179, h 236, îi h 543, h 550, h 562. a i 12, 17, 21, lexic reg. ii, 42 ; pl. şi şoroafe gregorian, cl. 63, alr ii 5 013/76, 833, 6 441/ 250, 6 652/95, 833, alr sn i h 21, h 236, ii h 563, a i 21, iii 5, lexic reg. ii, 42), şor6flu (alr ii 6 652/ 310, alr sn i h 21/64, h 174/310, h 236/64, lexic reg. 67 ; pl. şoroafle alr sn i h 21/64 şi m. şorofli lexic reg. 67), şorfib (vaida, caba, săl., alr ii/i h 290, mn 151, 3 936/284, alr ji 5 013/284, 353, 5 634/219, 6 441/ 260, 6 662/284, 6 705/272, 6 762/260, 284, alr sn i h 4263 ŞURUBAR 259 — ŞURUBUI 236, ii h 560/219) s. n., şorfibă (alr ii/i h 290/353, alr sn ii h 543/353 ; pl. şorube alr ii/i h 290/353, alr sn ii h 543/353) s. f., şraf (alr ii 6 662/36, alr sn i h 236/36), şraft (alr sn ii h 543/172), şranf (l. COSTIN, GR. BĂN. II, 27), Şrof (MOLNAR, D. 55, TDRG, alr sn îi h 543/172), şroui (alr sn ii h 563/334) s. n„ ştroî (vaida, cv 1952, nr. 5, 39, alr ii 5 013/349 ; pl. ştrofi cv 1952, nr. 5, 39) s. m., surûp (h iv 160, xiv 285), sii'îp (alr ii 5 013/704), (suspect) sulAp (damé, t.o, 60) s. n. — Din germ. dial. Schrâbe, ucr. mpyC, magh. srôf (dial, sorôf, strôf). ŞURUBAR s. n., s. m. I. S. n. 1. (Regional) Şurubelniţă (1). Cf. h iii 267, iv 56, xiv 492, xvi 134, alr sn n h 563/353. 2. (Prin Maram. şi Transilv.) Canea, alr ii/i h 290. il. S. m. X. Lucrător care supraveghează funcţionarea alambicului. Cf. iordan, l.r.a. 163. + (Transilv. şi prin Maram.) Meseriaş care face canele. Cf. alr ii 6 485/228, 260, 272, 362. 2. Epitet pentru o persoană care recurge la şiretlicuri (1). Cf. DDRF, ALEXI, W„ RESMER1ŢĂ, D„ ŞĂI-NEAN0, D. U„ IORDAN, L.R.A. 163, SCRIBAN, D„ DL, DM. Un şurupar ca ăsta îi taie şi pe avocaţi, udrescu, gl. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Avocaţi, directori de bancă şi popi şi protopopi, şurubari la vorbă, grijulii şi meşteri în a se procopsi, pas, z. iv, 144. — PL : (I) şurubare, (II) şurubari. — Şi : şurupâr, şonibăr (alr ii/i h 290/272, alr ii 6 485/260, 272, alr sn ii h 563/353 ; pl. şorubare alr ii/i h 260/272 şi şorubaruri alr sn ii h 563/353, şorubari alr ii 6 485/ 260, 272) s. n., s. m. — Şurub + suf. -ar. ŞURtÎBĂ s. f. v. şurub. ŞURUBĂREASĂ s. f. (Rar) Şurubăriţă (2). Cf. SCRIBAN, D. 1 291. — Pl. : şurubărese. — Şurubar -f suf. -easă. ŞURUBĂRÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Regional; în forma şorubăli) A înşuruba (Groşi—Baia Mare). Cf. alr sn ii h 563/349. 2. Intranz. (Familiar) A manevra şuruburile (I) (sau, p. e x t., piesele) unui mecanism, dispozitiv etc., pentru a le pune la punct. 3. Intranz. F i g. (Familiar) A recurge la şiretlicuri (1). Cf. dl, dm. + T r a n z. (Regional; complementul indică persoane; în forma şurufări) A escroca. Cf. scriban, d. — Prez. ind. ; şurubărese. — Şi ; (regional) şuruiărf (scriban, d.), şorubăli (alr sn ii li 563/349) vb. IV. — V. şurubar. ŞURUBĂRÎE* s. f.Totalitatea şuruburilor (1) (sau, p. e x t., a pieselor) unui mecanism, dispozitiv etc. Cf. cade 1 262. Să înlăture complicata şurubărie a mitralierei ce împiedica drumul glontelui. contemp. 1948, nr. 108, 11/4, ,cf. dl, dm. — Pl. ; şurubării. — Şi ; şurupăric s. f. cade. — Şurub + suf. -ărie. ŞURUBĂRÎE2 s. f. (Familiar) Şiretlic (1). In urmă, am înţeles eu şurubăria; acela într-adins m-a luat aşa, ca să mă-ncurce numai şi să scoată ceva mai multişor de la stareţ, dunăreanu, n. 120, cf. bujor, s. 63. Acela o-ntors capul giuratilor de i-o făcut scăpaţi pe tîlhari, c-acela ştie toate şurUbăriile. hogaş, dr. i, 292, cf. resmeriţă, d., cade 1262. Hml aşa sînteţi voi... umblaţi numai cu şurubării şi cu cercături. sadoveanu, o. viii, 95, cf. vii, 287, scriban, d„ dl, dm. — Pl. : şurubării. — Şi ; şurupiirie s. f. cade, scriban, d. — Şurubar + suf. -ie. ŞURUBĂRÎŢĂ s. f. I. (Regional ; în forma şorubă-riţă) Şurubelniţă (I) (Sînmihaiu Almaşului—Zălau). alr ii 6 652/284. 2. (Rar) Epitet pentru o femeie care recurge la şiretlicuri (1); (rar) şurubăreasă. Cf. scriban, d. 1 291. — Pl. : şurubăriţe. — Şi : şorubărifă s. f. alr ii 6 652/284. — Şurubar -)- suf. -iţă. ŞURUBI5L s. n. Diminutiv al lui şurub (I). Cf. tdrg 1 540, dl, dm, scl 1970, 345. Murgule, murguţul meu, Ce nechezi aşa de greu? Ori de frîu-ţi cu zăbele, Ori de scări cu şurubele? şez. i, 77. <5>Expr. A umbla cu şurubele = a recurge la şiretlicuri (1). Una-două, îi lolocănea, muslrîndu-i : ba că nu vorbesc drept româneşte...; ba că umblaţi cu şurubele, să ne trageţi bulucul. creangă, o. 270. — Pl. : şurubele. — Şi : şurup61 s. n. tdrg 1 5.40. — Şurub + suf. -el. ŞURUB£UVIŢĂ s. f. 1. Unealtă alcătuită dintr-o tijă de metal cu vîrful lăţit în formă de tăiş, prevăzută cu mîner, care se foloseşte la înşurubarea sau la deşu-rubarea şuruburilor (1); (regional) şurub (3 d), şurubar (I 1), şurubăriţă (X), şoroflău, şrafînţigăr, şraum-holţ, şnaisţaih (2), mutei că (3). Cf. damé, t. 113, BARCIANU, 675, ALEXI, W., TDRG 1 540, RESMERIŢĂ, D. Şurupelniţe de fier. nica, l. vam. 233, cf. şăineanu, d. u„ cade. Şurubelniţa serveşte pentru manevrarea şuruburilor, ioanovici, tehn. 208. Motoraşul... e făcui de el. îl deschide cu şurubelniţa, i. botez, şc. 230, cf. DS, SCRIBAN, D„ SOARE, MAŞ. 28, ARGHEZI, C. J. 238. Strecurau în hainele sau paltoanele de care oamenii se dezbrăcau... o şurubelniţă sau o altă piesă din atelier. pas, z. iv, 249. Cu gesturi mecanice, scoate o şurubelniţă şi i-o dă. h. lovinescu, t. 183, cf. ltr2, dl, dp. Luă din nou şurubelniţa şi înşurubă ceva. v. rom. decembrie 1958, 21, cf. dm, h i 24, iii 450, v 419, vi 200, ix 7, 439, x 539, xiv 436, alr ii 6 652/2, 537, 574, 705, 728, 762, 836, 876, 886, 899, 6 653/987, alr sn ii h 563. ^ P. r es tr. (Regional) Lama şurubelniţei (1). Cf. alr H6 654/365, 682, 812, 848, 872, 886, 899, 928, 987. 2. (Informa şurupelniţă) Filieră (de tăiat fileturi). Cf. tdrg. 3. (Regional) Tarod. Cf. damé, t. 108. 4. (Regional) Partea filetată a cheii franceze (Fur-cenii Vechi—Tecuci). Cf. alr sn ii mn h 563/605. 5. (Regional) Tirbuşon. Cf. cade. 6. (Regional) Vîrtej de strîns doagele (Furcenii Vechi—Tecuci), alr ii 6 705/605. 7. Fiecare dintre cele două bucăţi de lemn care strîng , puntea teascului de vin. Cf. damé, t. 82, tdrg 1540, PAMFILE, I. C. 222, CADE. — Pl. : şurubelniţe. — Şi: (regional) şurublrniţă (alr sn ii h 563/537), şurufelniţă (ib. h 563/574), şurupelniţâ, şirubelniţă (alr ii 6 652/537) s. f. — Şurub -f suf. -elniţă. ŞURUBERIVIŢĂ s. f. v. şurubelniţă. ŞURUBÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) 1. A înşuruba. Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M„ ALEXI, W., CADE. <(> E X p r. A o şurubi = a recurge la şiretlicuri (I). Mai cu ghi-nişoru, mai cu glumi, mai cu dragu părintilui, o şuru-gheşti mal dihai dicît mini. graiul, i, 529. 2. F i g. A minţi (2), a înşela. Cf. gheţie, r. m., ALEXI, W., CADE, GRAIUL, I, 542. — Prez. ind. : şurubesc. — Şi : şurupi (ddrf, alexi, w.) vb. IV, şurupă (ddrf ; prez. ind. şurupez id. ib.) vb. I. — V. şurub. ŞURUBUÎ vb. IV. T r a n z. (Popular şi familiar) 1. A înşuruba. Cf. valian, v„ polizu, costinescu, cihac, ii, 397, lm 540, ddrf, babcianu, alexi, w., 4275 ŞURUF — 260 — ŞtJŞANEA1 RESMERIŢĂ, D., şXlNEANU, D. U. O E X p r. A O ŞUm-bni = a recurge la şiretlicuri (1). M-ai lot cihăit de cap ptnă acum să mă însor... de mi-ai aprins pofta de însurat, şi apoi acum iot tu o şurubuieşti ş-o întorci, cum îţi vine fie la socoteală. creangX, o. 68, cf. tdrg, SCRIBAN, D., DL, DM. 2. A regla, a pune la punct. Ciobanul scotea fluieraşul din sin, îl şurubuia şi începea a cînta. marian, o. ii, 318. Refl. pas. Fluieraşul... avea mai multe şuruburi şi de cîte ori se şurubuia, de-alitea ori cînta alt cîntec. id. ib. 3. Fig. A minţi (2), a înşela. Ci. ddrf, barcianu, ALEXI, W„ RESMERIŢX, D. — Prez. ind.: şurubuiesc. — Şi: şurupui vb. IV VALIAN, V., POLIZU, COSTINESCU, LM 540, BARCIANU, ALEXI, W. — Şurub + suf. -ui. ŞURtÎF s. n. v. şurub. ŞURUFĂRÎ vb. IV v. şurubări. ŞURUFÎÎLNIŢĂ s. f. v. şurubelniţă. ŞURUfl vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre frunze) A fişli (Nojorid— Oradea), alr i 963/320. — Prez. ind. pers. 3 : şuruieşte. — Formaţie onomatopeică. Cf. ş u r. ŞURUÎ* vb. IV v. şiroi*. ŞURUή vb. IV v. şurlui. ŞURUIETOÂRE s. f. v. şuierător. ŞURUÎRE s. f. v. şiroire. ŞURUÎT s. n. (Regional) Faptul de a şurui* (v. şiroi8 1); (regional) şuroială, şuruitură1. Cf. c. pe-trescu, c. v. 49, scriban, d. S-aude şuruitul burlanelor. UDRESCU, GL. — Şi: şuroit s. n. c. petrescu, c. v. 49. — V. şurui*. ŞURUITORĂ» s. f. (Regional) Şuruit (Piteşti). Cf. udrescu, gl. S-aud şuruiturile de la streşini, id. ib. — Pronunţat: -ru-i-, — PI. : şuruituri. — Şurui* + suf. -tură. ŞURUITtÎRĂ* s. f. (Prin Bucov.) Zgîrietură făcută pe piele cu unghiile sau cu un obiect ascuţit. Cf. şez. v, 127. — Pronunţat: -ru-i-, — PI.: şuruituri. — Şuruiî -f suf. -tură. , ŞURULf vb. IV v. şurlui. ŞURtil* s. n. v. şurub. ŞURUP vb. I v. şurubl. ŞURUPAR s. n., s. m. v. şurubar. ŞURUPĂRÎE1 s. f. v. şurubăriel. ŞURUPĂRÎE* s. f. v. şurubărie». ŞURUPÎL s. n. v. şurubel. ŞURUPÎLN1ŢĂ s. f. v. şurubelniţă. ŞURUPÎ vb. IV v. şurubi. ŞURUPTJ t vb. IV v. şuiului. ŞURtÎTURI s. n. pl. v. şart». ŞURtJV s. n. v. şurub. ŞUS s. n. (Regional) împuşcătură (Laura —Rădăuţi). glosar reg. — Pl.: ? — Din germ. Scliuss. ŞUSA s. f. v. şosea. ŞTÎSCURI subst. (pl.) v. şuşcuri. ŞUSELAR s. m. v. şoselar. ŞUSLÎTE s. m. v. şuşlete. ŞUSMAlSTER s. m. v. şuşmaistăr. ŞUSNf vb. IV v. şuşui. ŞUSXAR s. n. v. şiştarl. ŞUSTAV, -Ă adj. v. şuştav. ŞTÎSTĂ s. f. (Argotic; construit cu verbe ca „a avea", „a aranja", „a face") Aranjament, învoială între două sau mai multe persoane, prin care se urmăreşte atingerea (prin mijloace necinstite a) unui scop. Aş vrea să-mi spui... cum i-ai aranjat... „şusta"? tribuna, 1970, nr. 727, 10/3. Mai păcălesc pe bunica, mai am cîte o ,,şustă" prin oraş. scînteia, 1971, nr. 8 783. Ţi-am făcut şusta cu... mă înţelegi! udrescu, gl. — Pl. : şuste. — Cf. ngr. o o Oct a „resort". Cf. graur, „Alte etimologii româneşti", 81. ŞCSTĂR s. m. v. şuştăr. ŞIÎSTERl s. m. v. şuştăr. ŞCSTER* s. m. v. şuşter«. ŞUSTOACĂ s. f. v. şiştoacă. ŞUSTdRI subst. (pl.) v. şiştor. ŞUŞAG s. n. v. suşig. ŞUŞAl s. n. (Regional) „Nisip de pe malul rîului". scriban, d. — Pl.: şuşaiuri. — Etimologia necunoscută. Cf. ucr. cyiua „uscat, pămînt". ŞUŞALĂ s. f. (Regional) 1. (în forma şuşană) Bucată mare de slănină sau de carne (Vad —Făgăraş). lexic reg. ii, 54. + Carne macră de oaie, afumată (Răşinari—Cisnădie). Cf. pXcalX, m. r. 115. 2. Zdreanţă, ruptură (Măţău —Cîmpulung). Cf. co-man, gl. — Pl. : şuşele. — Şi: şuşănă (pl. şuşane lexic reg. ii, 54) s. f. ib. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u ş a 1 c ă, ş u ş ă n i ţ ă. ŞUŞALCĂ s. f. I. (Prin Transilv. şi nord-vestul Munt.) Bucată mare dintr-un aliment. Cf. scriban, d. 2. (Regional) Zdreanţă, ruptură (Măţău —Cîmpulung). Cf. coman, GL. — Pl.: şuşălci. — Cf. ş u ş a 1 ă, ş u ş ă n i ţ ă. ŞUŞANĂ s. f. v. şuşald. ŞUŞANEA1 s. f. Puşcă lungă cu ţeava ghintuită, . care era folosită mai ales de arnăuţi. Cf. dumitrache, 44. O seamă de oaste, turci şi mai mulţi arnăuţi ce era, se aşezase în meterezuri şi da de acolo cu şîşînelele bărbăteşle în nemţi, dionisie, c. 177, cf. 218. Şisha-neaua ia în mînă, pune la ochi, îi dă foc. beldiman, e. 78/29, cf. 16/23. Trei, patru şişanele totdeauna încărcate pînă la gură, săbii, iatagane, pistoale... acopereau părefii. ghica, s. 264. Luă drumul către Cotroceni, urmat de un arnăut armat cu o şişinea. filimon, o. i, 270, cf. pontbriant, d. 681. Apucă degrabă şuşaneaua I soldatului,... chiteşte, trage, alecsandri, o. p. 350, cf. ci hac, ii, 612. In toată casa nu era decîl... o şu- 4319 ŞUŞANEA3 — 261 — ŞUŞCA1 şanea lungă, qane, n. i, 159, cf. ii, 75. Manafii aveau puşti lungi şi săbii; arnăuţii, şişanele. ispirescu, m. v. 21. Trăgeau cu şuşanele de pe meterezele cetăţii Neamţului. VLAHUŢĂ, ap. CADE, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. 447, enc, rom., barcianu. Tufecciii, azi înlocuiţi cu armurierii, lucrau diferite arme ca hangere, iatagane,... şuşanele. şio i, 226, cf. iXţ, 338, alexi, w. Execută pe bancheri, silindu-i cu iataganul şi şuşaneaua să aibă sentimente „patriotice". iorga, l. ii, 93, cf. id. c. i. i, 170, tdrg, resmeriţă, d„ şXineanu, d. v. Scoateţi din tainiţă... şuşanelele, pistoalele şi iataganele, ga-laction, o. 52. Arnăuţii umblau toţi cu hamgerele şi cu şuşanelele gata. sadoveanu, o. viii, 517, cf. xvi, 27, scriban, d. Pe pereţii văruiţi sunt flinte, şuşanele, pistoale turceşti, camil petrescu, o. i, 261, cf. iii, 225, dl, dm. Nasturi de-argint că scotea De-ncărca o şuşanea Şi-n Codrean o slobozea, alecsandri, p. p. 89, cf. 180. Iar Leonle arnăutul, lnghiţi-mi-1-ar pă-mtntul, Îmi lua o şuşănea... Pe Codreanu mi-l lovea. balade, ii, 427. O (Adverbial; ca determinant al adjectivului „gol", căruia ii dă valoare de superlativ absolut) Gol şuşanea. şXineanu, ap. zanne, p. iii, 171. — PI.: şuşanele. — Şi: (învechit) şişaneâ, şişhaneâ (dumitrache, 44, şio n1( 338, tdrg), şişineâ, şishaneă s. f. — Din tc. şişane, şeşhaue. ŞUŞA1VEĂ* s. f. (Familiar) 1. Trupă de teatru improvizată în Vederea susţinerii unui turneu. O trupă de teatru improvizată pentru turneu — o şuşanea, cum ti zicem In jargonul nostru de breaslă — prezintă astă-seară la Salamina un spectacol, contemp. 1971, nr. 1 301, 4/2. + Spectacol improvizat şi de slabă factură artistică, organizat în scopul obţinerii unor venituri personale. Cu şuşaneaua in provincie, rl . 1970, nr, 8 075, 2/7. 2. P. e x t. Aranjament între două sau mai multe persoane în vederea obţinerii (frauduloase a) unor venituri personale. Instaurează In viaţa staţiei domnia bunului plac, patronează „şuşanele" cu vagoanele C.F.R.-ului. scînteia, 1970, nr. 8 576. Aşadar, cursa nu avea ca scop tradiţionala întrajutorare dintre şoferi, ci era o combinaţie personală. O „şuşanea". 40—50 de , kilometri... efectuaţi cu coşcogeamite camionul, pentru a transporta cumpărăturile unor particulari I ib. 1970, nr. 8 639. — PI. : şuşanele. — Etimologia necunoscută. ŞUŞARĂ s. f. 1. (Regional) „Pădure de goruni cu rarişti" (Valea Timişului—Caransebeş), l. costin, gr. bXn. 197. 2> (Regional) Tufiş (Ghilad —Timişoara). Cf. alr sn in h 634/36. 3. (Regional) Colină. Com. din ora viţa. — PI . : ? — Etimologia necunoscută. ŞUŞÂRCĂ s. f. 1. (Transilv. şi prin Bucov.) Rogoz (Carex). Ctnd ftnul... are mult rogoz sau şuşarcă.. . se numeşte ţîf. pamfile, a. r. 149, cf. dl, dm, viciu, gl. Coperemiş de şuşarcă. a iii 18, cf. glosar reg. + P. e x t. (Regional) Fîn cu rogoz (Petrila). alr ii 5 247/833. 2. (Regional) Năgark (Stipa capillala). Cf. borza, d. 165, 293, h x 43. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞUŞARNIE s. f. (Prin Bucov.) Construcţie în care se usucă scoarţă de copac sau scînduri. Com. din bucovina. — PI. : ? — Din ucr.. cymapHH. ŞUŞĂUĂ s. f. v. şosea. ŞUŞA s. f. (Mold. şi Bucov.) Fiecare dintre şipcile1 care se bat paralel, la mică distanţă una de alta, pe pereţii sau pe tavanele de lemn, ca să se prindă muruiala (2). Cf. stamati, d. 303.Înainte de a se lipi, se bat şuşele. pamfile, i. c. 420, cf. reşmeriţX, d., şXineanu, d. u„ chest. ii 369/203, alr ii/551, a VI 9, GLOSAR REG. — PI.; şuşăle şi şuşele. — Şi: şosile (stamati, d.), sus£le (id. ib. 303) s. f. (pl.), suşâ (reşmeriţX, d., şXineanu, d. u., a vi 26) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. ucr. cyrn „vreasc"- ŞUŞĂÎ vb. IV v. şuşui*. ŞUŞĂLf vb. IV. T r a n z. (Mold. şi Bucov. ; complementul indică pereţi sau tavane de lemn) A şipcui (1). Cf. chest. ii 369/223, alr ii/551, glosar reg. — Prez. ind. : şuşălesc. — De la şuşă. ŞUŞĂLÎRE s. f. (Regional) Acţiunea de a ş u ş ă 1 i şi rezultatul ei (Bogdăneşti—Fălticeni). Cf. chest. ii 369/223. — PI. : şuşătiri. — V. şuşăli. ŞUŞĂLÎT, -A adj. (Regional; despre oameni; cu sens neprecizat, probabil) Flenduros. Văzîndu-mă tren-ţuros şi şuşălit, îmi dete un rînd de haine bune. gorjan, h. ii, 39/9. — Pl. : şuşăliţi, -te. — Cf. ş u ş a 1 ă. ŞUŞĂLtJŢĂ* s. f. (Prin Mold.) Spetează la zmeu. Cf. SCRIBAN, D. — Pl. : şuşăluţe. — Şuşă + suf. -ăluţă. ŞUŞĂLtfŢĂ» s. f. v. şoseluţă. ŞtîŞĂIVIŢĂ s. f. (Regional, mai ales în Mold. ; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. ,,de") 1. Şuviţă (11). Am împărţit salul în trii părţi, însă nu salul tot, ci o şuşăniţă, o cumpărătură care n-au mai fost împărţită (cca 1760). bul. com. ist. iv, 198. Fă o turtă de aluat.. ., întinde-o cu un sucitor cit să poate mai supţiri, tai-o şuşeniţi. manolache-drXghici, r. 95/19, cf. cihac, ii, 397, ddrf, gheţie, r. m„ alexi, w„ tdrg, i. brXescu, m. 136. O astfel de făşie sau fă-şioară de pămînt, lungă şi îngustă între jumătate de stînjen şi doi stînjeni, se numeşte şi şuşăniţă. pamfile, a . r. 18. Se întoarse din fundul crîşmei, cu o şuşeniţă de carne uscată, hogaş, dr. i, 100, cf. 221, reşmeriţX, d„ şXineanu, d. u., cade, c. petrescu, r. dr. 304. li cuprinse mînile, t le lăţui c-o şuşăniţă de piele. sadoveanu, o. i, 177, cf. xi, 114, scriban, d„ dl, dm, şez. iii, 90, chest. iv 128/20, alr sn i h 8/414, a v 15, glosar reg. Am un cîrd de cuconiţe Legate cu şuşăniţe (Carul cu strujeni). şez. iv, 58. 2* P. a n a 1. Şuviţă (I 2). O suşiniţâ îngustă de apă. conv. lit. xlivj , 82. Ceva mai sus de moară... se deschidea o prisacă prin care trecea cu larmă o şuşăniţă de pîrău spre iaz. sadoveanu, o. i, 615. — Accentuat şi: şuşăniţă. cade, dl. — Pl. : şuşăniţe şi şuşăniţi. — Şi: şâşemţă (accentuat şi şuşeniţă cade), ştişnifă (alr sn i h 8/414), şuşunfţă (glosar reg.), şuşeniţă (alexi, w.), suşiniţă (accentul necunoscut) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. bg. c y ui e h h iţ a „fîşie lungă de carne sau de slănină pusă la uscat ; pastramă". ŞUŞĂU subst. (Bot. ; regional) Năgară (Slipa capillala). Cf. borza, d. 165, 293. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Cf. magh. s u s a „cornaci". ŞUŞCA* vb. I v. şuşeăi. 34 - c. 427 4334 ŞUŞCA2 — 202 — ŞUŞORA ŞUŞCA* vb. X v. şnşta*. ŞUŞCĂÎ vb. IV. I. I n t r a n z. şi r e f 1. (Transilv. şi Ban.) A ofta ; a suspina. Cf. dr. iii, 679, ca.de, dl, DM, CONV. LIT. XX, 1 018, VAIDA, CABA, SAL., COm. din tinca — salonta. Acum rabd şi şuşcăiesc. l. costin, GR. BĂN. 197, ci. NOVACOVICIU, C. B. I, 19, ALR l/l h 85, lexic reg. 10, 22, 25, 72. Mă şuşt că am necazuri. lexic reg. ii, 113. 2. Refl. (Regional) A gîfîi (Vălcani—Sinnicolau Mare). Cf. alr ii/i mn 12, 6 896/47. 3. Refl. (Regional; în forma şuşca) A se văita (Asuaju de Sus—Baia Mare). Cf. alr i/i h 140/337. Io mă şuşc. ib. — Prez. ind. : şuşcăiesc şi şăşcăi. — Şi : şiişeăii (lexic reg. 25) vb. IV, şuşcă (prez. ind. şuşc), şuştâ (prez. ind. şuşt), sustă (conv. lit. xx, 1018)vb. i, suşcăi (alr i/i h 85) vb. IV. — Din ser. SuSkati, SnStati „a fremăta, a foşni; a şopti, a şuşoti“. ŞUŞCĂBÎ vb. IV v. şuşcăi. ŞUŞCĂVÎ vb. IV v. şişcăvi*. ŞtîŞCHE subst. (pl.) (Regional) Pere. V. pară1 (11) (Zgribeşti—Lugoj), l. costin, gr. băn. ii, 190. — Etimologia necunoscută. ŞTÎŞCUIU subst. (pl.) (Prin Ban.) Crengi, vreascuri (aduse de ape). Legă şuşcurile laolaltă, l. costin, gr. băn. ii, 190, cf. CHEST. iv 59/22. — Şi: şfiscuri subst. (pl.) chest. iv 59/22. — Din ser. SuSka. ŞUŞEA s. f. v. şosea. ŞUŞEÎRE s. f. v. şuşuire. ŞtfŞENIŢĂ s. f. v. şuşănilă. ŞUŞILA s. f. (Regional) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele (Ruginosu —Caransebeş). Cf. l. costin, gr. băn. 197. — Accentul necunoscut. — Pl. :? — Din ser. sugilo. ŞUŞLET s. m. v. şuşlete. ŞUŞLfiXE s. m. 1. (Olt., Munt.) Codirlă (la. căruţă). Cf. valian, v. Şiş lele-sau chilna este fundul carului dinapoi, i. ionescu, m. 711, cf. 709. A doua formă, mai des întrebuinţată... se numeşte şuşlete, şişlet, codîrlă. . . sau scăriţă, dame, t. 11, cf. gheţie, r. m., ALEXI, W., TDRG 1 436, PAMFILE, I. C. 135, RESMERIŢĂ, d., şĂiNBANU, d. v., cade. S-a culcat în căruţă, cu capul în şuşleţ. galaction, o. 269. Chircit în şuşleţ, cu nasu-n suman, abia mormăia la răstimpuri rare. stănoiu, c, i. 57, cf. scriban, d. Copiii... se caţără pe roţi, pe şuşlefe, pe loitre. stancu, d. 334, cf. ltr2, dl, dm, h v 29, 72, vi 235, xi 7, 27, xiv 8, 94, xvi 48. A luat carul, l-a desfăcut în bucăţile din cari era făcut şi a scos afară parte cu parte, adică: jugul cu cefele,. .. dricul făcut din carîmbi, şuşleţi, blăni şi leuci, rădulescu-codin, î. 61, cf. vîrcol, v. 100, conv. lit. xliv2, 396. Vezi că atîrnă lanţul de la şiş-letele dindărăt, boceanu, gl. O E x p r. (Prin Olt.) A măsura pe şuşlete = a evalua cu aproximaţie. Cf. CIAUŞANU, V. 202. 2. (Olt., Munt. şi prin sudul Transilv.) Grătar pentru nutreţ fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului. Cf. alr i 822/782, 790, 795, 800, 831, 850, 856, 860, 870, 878, 880, 885, 887, 890, 898, 900. — Pl. : şuşleţi. — Şi: şuşlet (ddrf, resmeriţă, d. 758, şăineanu, d. u.), şuşleţ (pl. şi n. şuşleţe) s. m., şuşulet (ev 1949, nr. 9, 34) subst., şuşuleţ (alr i 822/ 782, 880; pl. şuşuleţe ib.), şurliţ (lexic reg. ii, 71 ; pl. şurleţe ib.) s. n., şuşlete (valian, v.) s. m., şislete (cv 1949, nr. 9, 34) subst., şişlet, şişletc, şişlvţ (tdrg, alr i 822/885 ; pl: şi n. şişleţe alr i 822/885) s. ni., şlef (h ix 115), sislef (ib. V 104) subst., susleţ (ib. xvi 10, 31 ; pl. susleţe ib.), suşlâţ (alr i 822/795 ; pl. suşleţe h xi 60) s. n. — Etimologia necunoscută. ŞUŞLÎŢ s. m. v. şuşlete. ŞUŞLEŢOAlE s. f. (Regional) Fiinţă fantastică cu care slnt ameninţaţi copiii (Frumoasa — Zimnicea). cv 1950, nr. 3, 36. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. ŞUŞMAlSTĂR s. m. (Prin sud-vestul Transilv.) Artificier (In mină). Cf. fd i, 167, 176. — Accentuat şi: şăşmaistăr. fd i, 167, 176. — Pl. : şuşmaistări. — Şi: şusmăistăr s. m. fd î, 167, 176. — Din germ. Schussmeister. ŞUŞMAîV s. m. (în organizarea administrativă mai veche a Bucovinei) Membru în comitetul sătesc. Com. din bucovina. — Pl. : şuşmani. — Din germ. [Ausjschussmann. ŞUŞNÎ vb. IV. I n t r a n z. (Ban.) A ofta ; a suspina. Cf. novacoviciu, c. b. i, 19. Mîndra plînge şî şuşneşte. arh. folk. iii, 72. — Prez. ind. : şuşnesc. — Şi : şusni vb. IV alr x/i h 85/12. — Din ser. Suănuti „a fremăta, a foşni”. ŞTÎŞNIC s. n. (Transilv. şi prin Mold.) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele; groapă (sau cuptor) peste care se pune această leasă; p. e x t. încăpere in care se usucă sau se afumă fructele. Uscarea prunelor şi perjelor pentru iarnă se face în mai multe feluri: ... Mi jlocul cel mai cunoscut însă este uscarea la losniţă, numită încă în Ardeal şi loşniţă, şujnic. PAMFILE, I. C. 232, cf. CADE, CONV. LIT. XX, 1 018, REV. CRIT. IV, 146, ŞEZ. VII, 188, VICIU, GL., ALR II/310, LEXIC REG. 67, II, 74. — Accentuat şi: şuşnlc. cade. — Pl. : şuşnice. — Din ucr. cyuiHHK. Ş1ÎŞN1ŢĂ s. f. v. şuşăniţă. ŞUŞ(5l* s. m. (Prin Munt.) Şuvoi1 (I 1). Cf. udrescu, gl. — Pl. : şuşoi. — Cf. ş o ş o ia. ŞUŞGl* s. m. v. şoşoi*. ŞUŞOI* subst. (Regional) Fiertură preparată din pîine tăiată mărunt, sare şi, uneori, brînză (Voşlo-beni—Gheorghieni), Cf. viciu, gl. — Accentul necunoscut. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. ŞUŞ()l< subst. (Regional) Cască (militară) (Roşia — Beiuş). Cf. alr sn iv h 945/310. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. Cf. magh. s i s a k. ŞUŞdP s. n. (Prin sudul Transilv.) Şopron (I 1). Cf. t. dinu, ţ. o. 34, alr i 1 352/772, lexic reg. 94. — Pl. : şuşopuri. — Su[b] + şop®. ŞUŞâPRU s. n. (Regional) Şopron (11) (Vad -Făgăraş), lexic reg. ii, 54. — Pl. : şuşopruri. — Sufb] + şopni. ŞUŞORA vb. I. I n t r a n z. (Prin vestul Transilv.; despre frunze) A foşni. Cf. alr i 963/61, 65, 305. — Prez. ind. pers. 3: şuşorează. — Şi: şuşored (prez. ind. pers. 3 şuşorcă alr i 963/61) vb. I, şuşori (prez. ind. pers. 3 şuşoreşte ib. 963/65) vb. IV. 4360 ŞUŞORCA — 263 — ŞUŞTĂR — Formaţie onomatopeică. Cf. magh. snsog. ŞUŞORC vb. I v. şuşora. ŞUŞ0RCĂ s. f. (Transilv. şi prin nordul Ban.) Pănuşă (de porumb). Cf. conv. lit. v, 6, cade, dl, dm, rev. crit. iv, 146, şez. vii, 184, com. din tinca—-salonta, pasca, GL., com. BENiuc. Bagă şişorcile ale (dă tenchiu) în iezle la vaci. cv 1950, nr. 4, 35, cf. alr i 904/51, 56, 59, 61, 63, 65, 80, 94, 308, 320, alr ii 5 148/64, 316, 5 160/310, 316, alr sn i h 109, a i 12, 13, 17, 20, 21, 22, 23, 26, 31, 35, teaha, c. n. 271. — Pl. : şuşorci şi şuşorce. — Şi : şişorcă, şişoăreă (com. din tXrcXiţa —beiuş), suşoiircă (conv. lit. v, 6) s. f. — Din magh. suşorka. ŞUŞORÎ vb. IV v. şuşora. ŞUŞOTEÂLĂ s. f. Acţiunea de a şuşoti (2) şi rezultatul ei; vorbire, discuţie, conversaţie In şoaptă ; zgomot slab de glasuri în şoaptă; (rar) şuşotit, (regional) şoporoială, şoşoneală (1), şoşot (2). V. ş o p o t1 (1). Asculta... şuşotelile celorlalţi, v. rom. octombrie 1954, 143, cf. dl. Nu băga de seamă şuşotelile oamenilor în urma lui. t. popovici, se. 253, cf. dm. Rîsetele şi şoşotelile din urmă mi s-au părut... aţîţăloare. lăncrănjan, c. i, 117. — Pl. : şuşoteli. — Şi : şoşoteală s. f. — Şuşoti + suf. -eală. ŞUŞOTÎ vb. IV. 1. Intranz. (Despre ape, despre frunzele mişcate de vVnt etc.) A produce un sunet uşor ; a şopoti (2). V. m u r m u r a, s u s u r a, f o ş n i, şu şui2 (1). Cf. tdrg, cade. Apele şuşoteau lovindu-se de malul lin. v. rom. octombrie 1953, 14, cf. dl, dm. Apele săltau... Codrul răsuna, Frunza şoşotea. pamfile, C. Ţ. 45, cf. BALADE, II, 201. 2. Intranz. A vorbi, a discuta, a conversa tn şoaptă ; (regional) a şoporoi, a şoşoni (1). Toţi provin-ţialii se adună şi... şoşotesc, vorbesc, născocesc, ne-GRUZZI, S. I, 198, cf. ALEXI, W., TDRG, CADE. VînătOrii. . . şoşotesc ... şi pun la cale ceva. sadoveanu, o. x, 468, cf. vii, 317. Ieri toată ziua au şoşotit pe la colţuri. dan, u. 11. Cîte doi-trei şuşotesc neliniştiţi şi nerăbdători. camil petrescu, o. ii, 434, cf. 12. Zîmbiră şi se sfăluiră, şuşotind între ele. stancu, r. a. v, 405, cf. id. d. 126. Rămaseră apoi cîteva clipe... şuşotind. v. rom. iulie 1954, 181. Se traseră de o parte şoşotind repede, cap la cap. camilar, n. ii, 255. Se aşază într-un colţ, unde şuşotesc■ şi rîd înnăbuşit. h. lovinescu, t. 151, cf. dl, dm. Hei, tu de colo, nu mai şoşoti. Lasă bre, oamenii să doarmă, il ianuarie 1962, 57. La început a fost linişte, apoi unii dintre detaşamentişti au început să şuşotească şi să rîdă. v. rom. februarie 1971, 14. 3. T r a n z. A şopti (2). Raluca i-a şoşotit la ureche lui Rîndunea zicala inginerului, sadoveanu, o. xvm, 545. A şuşotit ceva la urechea prinţului, camil petrescu, o. ii, 44. Va fi ceva de basm! şuşoteau gurile muicreşti. BARBU, PRINC. 142. 4. Intranz. (Regional; în forma şoşoti) A rîde (pe înfundate sau pe ascuns) (Prundu Bîrgăului— Bistriţa). Cf. alr ii/i h 35/219. — Prez. ind. : şuşotesc. — Şi: şoşoti vb. IV. — Formaţie onomatopeică, influenţată de fr. chu-choter. Cf. şoşot, ş o ş e t, ş o ş o ş o. ŞUŞOTÎT s. n. (Rar) Şuşoteală. Cf. dl, dm. Urmă un şuşotit neînţeles, barbu, ş. n. 57. — V. şuşoti. ŞUŞTĂ* vb. I. 1. Refl. (Prin Transilv.) A protesta, a cîrti. Cf. dr. iii, 700. Şi după atUea rele noi încă ne mai şuştăm împotriva lui Dumnezeu! com. sat. i, 15. + (Regional; în forma şuşca) A se simţi nemulţumit de sine însuşi, a-şi face reproşuri (Frata — Turda). Cf. paşca, gl. 2. T r a n z. (Prin Transilv. ; în forma şuşca) A lovi cu putere; a ghionti; a înnăbuşi, a sufoca. Cf. paşca, gl. — Prez. ind. :? —- Şi: şuşca vb. I paşca, gl. — Etimologia necunoscută. Cf. dr. iii, 700. ŞUŞTĂ* vb. I v. şuşeăi. ŞUŞTÂC s. m. Monedă poloneză (de argint), care a circulat şi în ţara noastră. Iar banul ce s-au aflat mai jos de Roman, iar la năruiturile unei cetăţi, aşa era de mare cît şăştacul cel de patru bani leşeşti, m. costin, let. i, 25/25. I-am dat 4 măricş din iam'[i] biserici [i] şi 4 şuştaci (a. 1780). iorga, s. d. xiii, 160, cf. klein, d. 425, lb 690, hem 2 427, ddrf. Bătrîna trei şuştaci i-a dat. coşbuc, p. ii, 244. Pitacul, egal cu cinci poituraci, pe cînd şuştacul avea numai patru. IORGA, B. R. 15, Cf. id. C. I. III, 222, TDRG, I. BHĂESCU, m. 143, pascu, s. 195, scriban, d., dl, dm, der. Auzit-am, auzit... Că ficiorii s-o scumpit Fetile s-o ieftinit: ... Un ficior c-o sută-ntreagă Şepte fete c-o şuştacă. mîn-drescu, l. p. 152, cf. 223, 244, jahresber. v, 190. Pagubă de o piţulă Că n-ai nici un dinte-n gură; Pagubă de un şuştac Că eşti prea mare la cap t mat. folk. 471, Scoate punga, Scoate banii groşi cu dunga: Şi pătacu şi şuştacu. viciu, col. 175, cf. id. s. gl., com. din frata —turda, alr sn iv mn h 1 017/250. Pe vorba lui na poţi da nici o şuştacă. mat. dialect, i, 194. — Pl. : şuştaci. — Şi: şuştăeă (pl. şuştăci lb, mat. dialect, i, 194) s. f., şutâe (jahresber. v, 190), şăştăe, şaşt-ac (tdrg, scriban, d.), şestâc (m. costin, o. 267) s. m. — Din pol. szostak. Cf. magh. sustâk. ŞUŞTÂCĂ s. f. v. şuştac. ŞUŞTÂIE s. f. (Regional) Băţ, retevei (Nemţişor— Tîrgu Neamţ), i. cr. iii, 286. — Pl. ;? — Etimologia necunoscută. Cf. şuşă, fuşte 1. ŞUŞTÂNG s. m. (Regional) Bielă de lemn la joagăr (Izvoru Alb —Piatra Neamţ). Cf. arvinte, term. 119, 171. — Pl. : şuşlangi. — Din germ. Schubstange. ŞUŞTĂR s. n. v. şiş tar*. ŞtJŞTAV, -Ă adj. (Regional, mai ales în Transilv.; despre oi) Care are lînă puţină, cu fire scurte (com. din moldova, chest. v 67/35, 57, 66, alr ii/365, lexic reg. ii, 77), linse, fără ondulaţii (com. din sîmboleni— turda). — Pl. : şuştavi, -e. — Şi: şustav, -ă (accentul necunoscut, chest. v. 67/35, 57, 66), şiştav, -ă (com. din sîmboleni —turda, alr ii/365) adj. — Cf. ser. § i 5 a v ,,tuns scurt", Sutav „pleşuv", rom. şiştav1. ŞtJŞTĂ s. f. (Mar.) Fiecare dintre cele două parîme cu care se imobilizează picul. Cf. abc mar. Şuştele sînt folosite pentru a fixa picul în borduri, ltr2 viii, 671. — TPl. : şuşte. — Din it. sus ta. ŞUŞTĂR s. m. 1. (Transilv., Ban., Maram. şi prin Bucov.) Cizmar. Băcan, cizmar ş-orice meşter, sunt meşteri româneşti. Şi de ce mai mult vă place unde merg şusteri nemţeşti? pr. dram. 113, cf. lm. Mai toţi lucrătorii serbau lunea, cum fac şi astăzi şusterii la noi. f (1873), 349. Maisterul Slultzpapferl, şuşter subţire, ţine foarte mult la dreptul... de a exercita control în toate afacerile lui. caragiale, o. iv, 302, cf. i, 109, bl ii, 139, pribeagul, p. r. 57. Ce se uită şusterul ăsta la mine...? camil petrescu, o. iii, cf. contribuţii, ii, 224. S-au strîns ei în de ei, şuşterii şi deasupra uşii scrie cu litere frumoase: „La cizmarii progresişti” 4376 ŞUŞTĂRAIE — 264 — ŞUŞUIT1 barbu, z. 91, cf. fd ni, 178, ii iv 177. Or fost. tri fraţi, unu s-o făcut hărămbaş, unu şuştăr ş-unu. .. cojocar. JAHRESBER. X, 214, Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 197, BL VI, 180, 208. Mă duc la şuştăr... să-mi talpalească papucii. cv 1952, nr. 2, 37, cf. alr i 1 664. Vnu-i şustăr altu. . . covaci, alr ii 4 353/353, cf. ib. 6 511/28, 47, 228, 235, 279, 362, 833, alr sn ii h 518, lexic reg. 120, ii, 82, 84, mat. dialect, i, 97, 194, glosar reg., l. rom. 1962, nr. 1, 105. 2. (Regional; în forma şustăr) Meşter-strică, v. meşter (II) (Giarmata —Timişoara). cv 1951, nr. 5, 28. 3. (Entom. ; regional) Repede (Cicindela campeslris) (Cîlnic—Reşiţa). alr i 1 888/28. — Pl. ! şuştări şi şuşteri (alr i 1 664/578). — Şi: ştişter (pl. şuşteri), şustăr, şuster (pl. şuşteri), sflştăr (l. rom. 1959, nr. 6, 47), stişter (bl ii, 139) s. m. — Din germ. Schuster, magh. suszter. ŞTJŞTĂBAIE s. f. (Regional) Atelier de cizmărie (Deda—Reghin), mat. dialect, i, 194. — Pl. : ? — Din germ. Seliusterci. ŞUŞTĂRAŞ s. n. v. şişturaş. ŞUŞTĂRÎX s. n. v. şiştărel. ŞUŞTĂRÎE s. f. (Regional) I. Meseria (1) de cizmar (Deda—Reghin). Cf. mat. dialect, i, 194. Am învăţat şuştăria la Sibiu. ib. 2. Atelier de cizmărie (Deda —Reghin), mat. dialect. i, 194. Adă ciocanul din şustărie. ib. — Pl. : şuştării. — Şuştăr + suf. -ie. ŞUŞTĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Soţie de cizmar (Deda — Reghin). Cf. mat. dialect, i, 194. — Pl. : şuşiărife. — Şuştăr + suf. -iţă. ŞlJŞTERl s. m. (Argotic) 1. Ţigan. Cf. bl i, 43, ii, 139, bul. fil. vii—viii, 293, ciauşanu, gl. + Epitet pentru un om negricios. Cf. udrescu, gl. M-a minţit şuşterul. id. ib. 2. Escroc. Cf. bl ii, 139, scl 1956, 274. — Pl. : şuşteri. — Şi: şfiştcre (ciauşanu, gl.), ştister (scl 1956, 274) s. m. — Cf. şuştăr, guşter. Ştf ŞTER» s. m. v. şuştăr. ŞUŞTER3 s. n. v. şiştar«. ŞUŞTERAŞ s. n.. v. şiştăraş. Ştf ŞTERE s. în. v. şuştăr». ŞUŞTERJîL s. n. v. .şiştărel. ŞtfŞTINĂ s. f. 1. (Prin Ban.) Fîşie îngustă de pă-mlnt (arabil). Cf. chest. iv 96/29, 128/42. 2. (Prin nordul Mold.) Felie subţire dintr-un aliment. Cf. LEXIC REG. ii, 122. — Pl. : şuştine. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u ş ă n i ţ ă. ŞUŞTOARE s. f. v. şitoare. ŞUŞTdR, -OARE s. m., s. f. v. şiştor. ŞUŞTORAR s. m. (Prin Transilv. şi Bucov.) Roata dinţată a joagărului; p. rest r. osia acestei roţi. Cf. alr ii 6 437 bis/219, 6 455/219, 365, 6 456/219. — Pl. : şuştorari. — Şuştor + suf. -ar. ŞUŞTULTÎC s. m. (Transilv.; de obicei în legătură cu verbul „a face") Mototol1 (I). Cf. vaida. Am făcut-o şuştulug. alr sn v h 1 450/272. <0> (Adverbial) Te-ai strîns şuşi uiuc de frică, cv 1952, nr. 5, 40. + (Regional) Bulgăre de zăpadă (Supuru de Jos—Şimleu Silvaniei). Cf. alr i 1 251/278. — Pl. : şuşiuluci. — Şi: şuştulug s. rn. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u m u 11 o c. ŞUŞTULUCf vb. IV. T r a n z. (Regional) A mototoli (1) (Groşi—Baia Mare), alr sn v h 1 450/349. — Prez. ind. : şuştulucesc. — V. şuştuluc. ŞUŞTULtîG s. m. v. şuştuluc. ŞUŞtÎG s. n. v. suşig. ŞUŞUGAIE s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare : a) (Transilv.) zăgan (Gypaetus barbatus aureus). Cf. gheţie, r. m„ barcianu, alexi, w., resmeriţă, D,, ŞĂINEANU, D. U„ SCRIB AN, D„ BĂCESCU, PĂS. 164 ; b) (regional) vultur pleşuv (Aegypius monachus). Cf. ddrf ; c) (prin Transilv.) sorliţă (Milvus migrans migrans). Cf. băcescu, păs. 218 ; (1) (regional) vindereu (Falco vespertinus vespertinus). Cf. cade; e) (regional) vinderel roşu (Falco tinnunculus tinnunculus). Cf. id. ib. Povestii toate întîmplările naufrîngerei noastre din pricina acelor şuşugăi. gorjan, h. ii, 65/22, cf. jahresber. xix—xx, 10. — Pl. : şuşugăi. — Cf. g a i e. ŞUŞtJl1 s. m. v. şoşoi*. ŞUŞUλ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Despre frunzele mişcate de vînt, despre ape etc.) A produce un zgomot slab (şi continuu); a şoşoi2 (1), a şîşli (1). V. f o ş n i, fîşîi, şopoti (2), şuşoti (1), murmura, susura. Cf. resmeriţă, d„ şăineanu, d. u., cade. începu a şuşui o înfiorare de vînt peste creasta pădurii, dinspre miezul nopţii, sadoveanu, o. viii, 359. Pădurea nesfirşită şuşuia ca o apă fără hodină. id. ib. xvi, 258, cf. scriban, d„ dl, dm. Auzi şuşuind prin iarbă şopîrla. mera, l. b. 163, cf. alr i 963/63. 2. T r a n z. (Complementul indică copii) A linişti sau a adormi prin repetarea prelungită şi monotonă a sunetului ,,ş" ; a şîşîi (2). Cf. pamfile, a. r. 261, resmeriţă, d. Mama şuşuia copilu. scriban, d., cf. lexic reg. ii, 32. Mai şuşuie-l niţel, că acuş adoarme l UDRESCU, GL. 3. Intranz. şi t r a n z. A şopti (1). Cf. valian, V„ POLIZU, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 398, DDRF, GHEŢIE, R. M„ BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D„ CADE. Să te cruceşti. Lumea moţăia din cap, şuşuia. klop-ŞTOCK, F. 82, cf. SCRIBAN, D„ DL, ALR Il/l MN 11, 6 880/ 53, 105. 4. T r a n z. A şopti (2). Cf. dm. — Prez. ind. : şuşuiesc şi şiişui. — Şi: şuşăi vh. IV alr ii/i mn 11, 6 880/105. — Formaţie onomatopeică. Cf. şu. ŞXJŞUIALĂ S. f. 1. Şuşuit1 (1). Cf. SCRIBAN, D„ DM. 2. Şuşuit1 (2). în şuşuielile ei, numaidecît adoarme. UDRESCU, GL. 3. Şuşuit1 (3). Deschise o condică îngustă în care îşi avea însemnările lui şi după multe dibuieli şi şuşuieli răspunse, stănoiu, c. i. 80, cf. scriban, d„ dm. — Pl. : şuşuieli. — Şuşui» -f suf. -eală. ŞUŞUÎRE s. f. 1. Şuşuit1 (1). Cu şuşeirea hainelor de mătasă. ţichindeal, f. 400/6. Au prins a suna şuşui-rile brazilor, sadoveanu, o. xvi, 341. 2. Şuşuit1 (3). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D„ DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. — Pl. : şuşuiri. — Şi: (învechit) şuşeire s. f. — V. şuşui*. ŞUŞUÎT* s. n. Faptul de a şuşui2. 4401 ŞUŞUIT2 — 265 — ŞUTAR 1. Zgomot slab (şi continuu) produs de mişcarea frunzelor bătute de vînt, de curgerea liniştită a apei etc. ; şuşuială (1), şuşuire (1)» şuşuitură (1), şlşîit (1), şoşoit (1). V. foşnet, fişlit, murmur (1), ş o-p o t1 (2). Cf. resmeriţă, d., cade 1 256. Numai şuşui-tul pirăului se auzea, sadoveanu, o. iii, 227. începeau să umble cîrduri mici de răţoi... cu şuşuit de aripi. id. ib. xv, 110. Nu se auzea decit şuşuitul ploii reci prin văzduh, beniuc, m. c. i, 135, cf. dl, dm. 2. Sunet produs prin pronunţarea prelungită şi repetată a lui ,,ş", pentru a linişti sau a adormi un copil mic; şuşuială (2), şlşiit (2). Cf. resmeriţă, d. Acum lasă şuşuitul, a adormit, udrescu, gl. 3. Vorbire In şoaptă; zgomot produs de cineva care şopteşte (1); şuşuială (3), şuşuire (2), şuşuitură (2), şoşoit (2). Cf. ddrf, resmeriţă, d„ cade 1256, dl, dm. + Clevetire, birfeală. N-avea să scoată capul tn lume... că începeau şuşuitul şi ponoasele, dela-vrancea, s. 14. — Pl. : şuşuituri. — V. şuşui®. ŞUŞUÎT2, -Ă adj. (Rar ¡despre sunete, cuvinte) Şoptit2. Cf. pontbriant, d., ddrf. Vorbă şuşuită. scriban, d. 1291. — Pl. : şuşuiţi, -te. — V. şuşui*. ŞUŞUITGB, -OÂRE adj. (Despre frunze, despre ape etc.) Care şuşuie3 (1); şoşoitor. Cf. cade 1256, dl, dm. — Pronunţat: -şu-i-, — Pl. ; şuşuitori, -oare. — Şuşui* + suf. -lor. ŞUŞUmîRĂ s. f. 1. Şuşuit1 (1). Cf. DM. 2. Şuşuit1 (3). încotro... aude şuşuituri ori rîsele, Intr-acolo se îndreptează. ispirescu, ap. tdrg, cf. scriban, d„ DM. — Pronunţat: -şu-i-. — Pl. ; şuşuituri. — Şuşui* -f suf. -tură. ŞUŞULfiT subst. v. şuşletc. ŞUŞULÎŢ s. n. v. şuşlete. ŞUŞULÎCĂ s. f. (Regional) Bască (Holod-Beiuş). lexic reg. 67. — Pl.: şuşulici. — Etimologia necunoscută. Cf. ş u ş o i4. ŞUŞTJMliXE s. m. (Regional) Codru, halcă. Croieşte un şoşoneie bun din pulpa piciorului sting şi-l aruncă tn gura pajurei. pop., ap. hem i (addenda) i, cf. co-MAN, GL. — Pl. : şuşumefi. — Şi: şoşon£te s. rq. — Etimologia necunoscută, Cf. ş o c o m e t e. ŞUŞUNÎŢĂ s. f. v. şuşăniţă. ŞUŞURÎC s. m. (Regional) Boboc de glscă (Holod— Beiuş). lexic reg. 67. — Pl. ; şuşurici. — Etimologia necunoscută. ŞUŞURLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică sunete, cuvinte) A pronunţa defectuos (Boiu Mare—Baia Mare). Cf. alr ii/i h 33/272. — Prez. ind. : şuşurlesc. — Formaţie onomatopeică. ŞUTl interj. (Argotic) Cuvlnt prin care se cere cuiva să tacă. Cf. bl ii, 189, iordan, stil. 373. — Din ţig. Sad (imper. al lui ăude). Cf. bl ii, 189. ŞUT* s. m. (Argotic) Pungaş, hoţ. Cf. bl iv, 200, iordan, stil. 373. — Pl. s şuţi. — Cf. şut i1. ŞUT* s. m. v. şucl. ŞUT* s. n. Lansare a mingii printr-o lovitură cu piciorul, cu mina, cu capul sau cu un instrument special, la diferite jocuri sportive. Bindea a fost in zile bune; driblinguri, centrări, shooturi, toate i-au reuşit, alas 10 xi, 1935, 8/7, cf. iordan, stil. 373. Printr-un shot... de la 17 m, Avram reuşeşte să egaleze, sp. pop. 1951, nr. 1 842, 3/3. Un şut puternic trimisese mingea tn ţepii unui gard de sirmă. v. rom. aprilie 1954, 200, cf. dl, dm, dn2. Este oprit, in poziţie de şui, pe moliv de ofsaid, sportul, 1969, nr. 6 179, 3/4. Şutul excepţional al lui Duţan... a fost apărat... de portarul timişorenilor, scînteia, 1971, nr. 8 740. <0> Şut de penalitate = lovitură de pedeapsă, la jocul de hochei pe gheaţă. Cf. dn*, l. rom. 1962, nr. 3, 108. — Scris şi: (după fr.) shot, shoot. — Pl. : şuturi. — Din fr. shoot. ŞUT* s. n. (Transilv,, Bucov. şi prin Ban.) Durata zilei de muncă in mină, schimb; normă (3) a unui miner tn timpul unui schimb. Cf. dt, dl, dp. De la şut se-ntoarnă iar Spre casa lor, minerii, frunză, z. 31, cf. dm, dn, der. Cînd e pe 2 şuturi... lucră... pînă la 6 seara, viciu, gl. 98. Minerii pleacă cu şiia împlinită. l. costin, gr. băn. ii, 186. Cite şuturi ai pe luna asta? paşca, gl., cf. cl 1957, 200, lexic reg. 22, 118, cl 1961, 163. <0> E x p r. (Prin Transilv.) A face şut = a) a termina norma (3) care revine unui schimb. Cf. paşca, gl. Am făcut şut mai repede că era puţin de lucru. id. ib. ; b) a face pauză, a se odihni (1). Cf. id. ib. Am făcut şut azi că eram obosit, id. ib. — Pl. : şuturi. — Şi: şictă (lexic reg. 118) s. f-> şlt (ib. 22, cl 1961, 163) s. n„ şită s. f. — Din germ. Schieht. ŞUI"* s. n. 1. (Transilv.) Menghină (2). Cf. alr sn 11 h 543. 2. (Regional) Scaun folosit de dulgheri pentru a ciopli lemnul cu ajutorul cuţitoaiei (Voivozi—Cărei). Cf. alr sn ii h 556/325. — Pl.: şuturi. — Şi: şutau (pl. şutauă alr sn ii h 543) s. n. ib. — Din magh. satu. ŞUT* s. n. (Regional) 1. Deschizătură In acoperişul unei case, care permite luminarea şi aerisirea podului sau prin care iese fumul (Tămăşeşti—Baia Mare). Cf. chest. ii 262/369. 2. Capătul crestat al stilpilor unei case ţărăneşti (Eriu Slncraiu —Cărei). Cf. chest. ii 275/376. — Pl.: şuturi. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. S c h u t z [dach] „streaşină“. ŞUT*, -Ă adj. (Regional; despre mlncăruri) Picant (Şpring—Sebeş). Cf. viciu, gl. Pipărcile astea nu-s şute de feli. id. ib. — Pl, : şuţi, -te. — Etimologia necunoscută. ŞUT9, -Ă adj. v. ciut. ŞUTĂ vb. I. Intranz. A lansa mingea, priritr-o lovitură cu piciorul, cu mliia, cu capul sau cu un instrument special, la diferite jocuri sportive. Cf. iordan, stil. 373. Reuşeşte să înscrie punctul victorios, shotind de la 16 metri. sp. pop. 1951, nr. 1 842, 3/3, cf. dl, dm, dn*. Atacantul nostru pătrunde pină tn apropierea porţii, dar şutează peste bară. scînteia, 1966, nr. 6 943. Au şutat prin surprindere, sportul, 1968, nr. 106, 1/6. — Scris şi: (după fr.) shota. — Prez. ind,: şulez, — Din fr. sliooter. ŞUTÂCl s. m. v. şuştac. ŞUTAC* s. m. v. ciutac. ŞUTAR s. m. (Regional) Ucenic miner1 (Crişcior— Brad). Cf. paşca, gl. 56. 4424 ŞUTAŞ — 266 — ŞUTULEALĂ — PI. : şutari. — Şut® + suf. -ar. ŞUT.ĂŞ, -Ă adj. (Prin nord-vestul Transilv.) Stîn-gaci. Cf. alr i 133/335, lexic reg. 10. Accentuat şi: fii laş. lexic reg. 10. — PI. : şutaşi, -e. — Şut# + suf. -aş. ŞUTAVÎI s, n. (Prin sudul Olt.) Retevei. Cf. plop- ŞOR, V. O. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. ş u v e i1, r e t e v e i. ŞIJTĂR s. n. v. şoatăr. ŞUTAU1 s. n. (Min. ; Transilv.) I. Suitoare. Cf. frîncu-candrea, m. 43, paşca, gl. + Rostogol. Cf. lexic req. 22. 2.‘ Despărţitură in suitoare, in formă de jgheab, prin care se transportă cărbunele sau minereul. Cf. fd i, 176. + Locul pe unde se dă drumul minereului in jgheab, fd i, 176. — PI. : şutăari. — Cf. germ. S.chutt, ■Schfltte. ŞUTAU* s. n. v. şut*. ŞUTAU* s. n. v. şuteu. ŞUTEÂLĂ* s. f. (Argotic) Hoţie, furt. Cf. bl ii, 189, iv, 200, iojrdan, stil. 373. E ager laşuteală... nici nu simţi, udrescu, gl. — PI. : şuteli. — Şuti* + suf. -cală. ŞUTEÂLÂ* s. f. (învechit şi regional) Linguşeală, măguleală; înşelăciune, amăgire. Cu multe amăgele şi şutele şi cu grcle jurăminluri să lega cu boiarii... că nu-i va omorî. anon. cantac., cm i, 93, cf. tdrg, scri-BAN, D., UDRESCU, GL. 261. — PI.: şutele şi şuteli. — Şi: (regional) şntnlcălă (pl. şutuleli udrescu, gl.) s. f. id. ib. — Etimologia necunoscută. Cf. scriban, d. ŞUTEHÂZĂ s.f. (Maghiarism învechit, prin Transilv.) Brutărie. Cf. lb. — PÎ.,:? — Din magh. gfitSltăz. ŞUTELÎ vb. IV v. şutiii. ŞUTELITdR s. m. (învechit) Persoană linguşitoare, nesinceră. împărţi aceaia, zice Domnul, nu rudeloru-ţi, nici bogaţilor, nici şutelitorilor, ce mişeilor. Coresi, ev. 434, cf. MARDARIE, L. 165/1, T. PAPAHAGI, C. L. — Pl.-şuielitori, — Şuteli + suf. -tor. ŞUTÎR s. m. v. şutor. ŞUTfiU s. m„ s. n. 1. S. m. (învechit, prin Transilv.) Brutar. Cf. lex. mars. 210/lb, lm. 2. ,Ş. n. (Transilv.) Clădire anexă îhtr-o gospodărie, care serveşte ca bucătărie sau în care se găseşte cuptorul de copt pîine ori velniţa. Cf. chest. ii 295/ 331, 297/277, alr ii/192, ai.r sn i h 247/192. 3. S. n. (Prin Ban.; în forma şi tău) Vas în care se pune la copt, cînepa toarsă. Cf. coman, gl. 4. S. n. (Regional; în forma şutău) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele (Berbeşti — Sighetul Marmaţiei). Cf. bîrlea, c. p. 125. Usca-m-oi... Că o poamă pe şutău, Mîndruluţ, de dorul tău. id. ib. — Pl.: (1) şutei. — Şi: (regional) şutău, şltău (coman, gl.) s. n. — Din magh. sfitS. ?>«>■■ ŞXJTÎ* vb. ,'IV. Tranz.! (Argotic) A fura. Crezi d-ta că eu am şutit geanta cucoanei? în dr. vii, 165, cf. bl ii,' 189, rv, 200. L-ai şolit... de parale, bul. fil. iv, 107, cf. 103, 136, iordan, stil. 373. Mi-a şutit o carte de pe masă. udrescu, gl. — Prez. ind. : şutesc. — Şi: şotf vb. IV. — Din ţig. ăuto (part. al lui ăau-). Cf. bl ii, 189. ŞUTÎ* vb. IV v. ciuţi. ŞUTÎC, -Ă s. n., s. f. 1. S. n. (Transilv.) întuneric, beznă. Cf. caba, săl. Ce şuticu-i. alr i 1 267/285, cf. ib. 1 267/280, 290, 295, 298, alr ix/310, lexic REG. 67. 2. S. f. (Regional) Celulă subterană la închisoare (Giarmata —Timişoara). Cf. cv 1951, nr. 5, 28. — Pl. : ? — Din magh. sotât. ŞUTILÎ vb. IV. Tranz. (învechit şi regional) A măguli (2), a linguşi; a amăgi; a înşela (cu promisiuni). Căutaţi amu ce pizmă şi nebunie şi hitleniel Că nu-ş vrură nici să întreabe ce cuvinte au grăit Hris-tos, ce şi prinseră a-i şutili, ca altora să nu mai spuie aşa cu hrăborie. coresi, ev. 197. Ca să n-aibă a li se părea că şuteleaşte pre Ioan, Domnul nu grăi de el nemică acelor ucenici, ce era acolea ai lu Ioan. id. ib. 526. Să o amăgeascî (şutileascî munt.), pănî va pleca săngurî cu sine, de să va da spre dezmierdăciunea bărbaţilor. PRAV. 173, cf. MARDARIE, L. 165/2, TDRG. Am auzii şi prin alţi oameni că... l-a şutulit primarul d-acolo... şi l-a dus la tribunal de i-a făcut o hîrtie. brXtescij-voineşti, ap. cade, cf. scriban, d., rădu-lescu-codin, î. 362. Începu a-l şutuli şi a-l descoase de unde i-a venit vederi, dar mai ales de unde chilipirul ăsta pe capul lui? pamfile, d. 75. Azi aşa, mîine aşa, l-a tot şutulit, pînă i-a luat minţile, udrescu, gl. + (învechit) A mîngîia (II 4), a dezmierda. Mai înainte de vînal să arată şulilindu-i, adecă netezindu-i. VARLAAM — IOASAF, 108T/26. — Prez. ind. : şutilesc. — Şi: (învechit) şuteli, (regional) şutulf, tuşuli (udrescu, gl. ; prez. ind. şi iiişui id. ib.) vb. IV. — Etimologia necunoscută. Cf. scriban, d. 1291. Cf. ş u t e a 1 ă3. ŞUTILÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a şutili. Cf. MARDARIE, L. 164/23. — Pl. : şutiliri. — V. şutili. ŞUTILITTÎRĂ s. f. (învechit) Linguşeală, măguleală ; înşelăciune, amăgire. Împreună şi şutilitura lepădă, de învăţă şi pre noi a nu priimi lauda, coresi, EV. 291, Cf. T. PAPAHAGI, C. L. — Pl. : şutilituri. — Şutili + suf. -tură. ŞUTIT(3R s. m. (Argotic) Pungaş, hoţ. Cf. bl ii, 190, IV, 200, IORDAN, STIL. 373. — Pl.: şutitori. — Şuti1 -f suf. -tor. ŞUTOĂRE s. f. v. şitoare. ŞUT<5R s. m. (Sport) Cel care şutează. Cf. dn2. Şutorii trag la poartă în fel şi chip. sportul, 1971, nr. 6 775, 3/4. Mingea s-a streciirat incredibil printre picioarele numeroşilor jucători ce se aflau în acel moment între şuier şi portar, scînteia, 1971, nr. 8 740. — Pl.: şutori. — Şi: şutiăr s. m. — Din fr. sliooteur. ŞIÎTRĂ s. f. v. şoatăr. ŞdTRU s. n. (Prin vestul Transilv.) Spaţiul cuprins intre cuptor (sau între sobă) şi perete. Cf. alr ii/i mn 146, 3 877 bis/316, 325, lexic reg. 72. — Pl. : şutruri. — Cf. magh. s u t u (variantă a lui sut) „colţ, ungher". ŞUTULEALĂ s.f. v. şuteală». 4449 ŞUTULI — >267 — ŞUVIŢĂ ŞUTULÎ vb. IV v. şutili. ŞUTULÎCĂ* s. m. (Regional; familiar) Copil linguşitor (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. udrescu, gl. — Pl. : şutulici. — Cf. ş u t u 1 i. ŞUTULÎCĂ* s. m. (Regional; familiar) Copil care are obiceiul de a şterpeli (2) (Săpata de Sus—Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. — Pl.: şuiulici. — Cf. şut2, şut i1. ŞUVAll interj, v. şvai. ŞUVAl* s. n. v. şovăi*. - ŞUVAl® subst. v. şuvoi1. ŞUVAlE subst. pl. v. şofei. ŞUVAlA-PALA s. f. art. (Prin Olt. ; în 1 o c. a d v.) De-a şuvala-pala = de-a valma ; anapoda. Cf. ciau-şanu, v. 202. — Etimologia necunoscută. ŞUVAR s. n. v. şovar. ŞUVARĂ s. f. v. şovar. ŞUVĂÎ* vb. IV v. şovăi1. ŞUVĂÎ* vb. IV v. şovăi*. ŞUVĂîALĂ s. f. v. şovăială. ŞUVĂÎT, -Ă adj. v. şovăit. ŞUVĂITtJRĂ s. f. v. şovăitură. ŞUVĂR subst. v. şovar. ŞUVĂRIiL subst. (Intr-o poezie populară) Diminutiv al lui ş u v a r. V. ş o v a r (1). Oltale, pe malul tău, Crească iarba şi dudău, Să pască şi murgul meu, Că de cînd l-am cumpărat Iarbă verde n-o mincat, Numai şuvărel uscat. şez. xv, 131. — Pl. : ? — Şuvar + suf. -cl. ŞUVĂR(5s, -OASĂ adj. v. şovăros. ŞUVEALĂ s. f. v. şovăială. ŞUVEAUVIC, -Ă adj. v. şovăielnic. şuvii» s. n. (Transilv., Maram. şi prin vestul Olt.) Retevei, scurtătură; ciomag, bltă. Cf. clemens, OHEŢIE, R. M., ALEXI, Vi., PASCU, S. 36, SCRIBAN, D., VAIDA, CABA, SAL., LEXIC REG. 13. Dă cu un şuvei să doborîm nişte mere. mat. dialect, i, 194. — Pl. : şuveie. — Cf. c i o v e i, ciuvai, ŞUVÎI* s. n. (Prin Transilv.; în sintagma) Şuveiul popii — „ultimul pahar“, gheţie, r. m., alexi, w. — Cf. şofei. ŞUVEÎ* vb. IV. Intranz. (Prin vestul Mold.) A sta cu capul înclinat într-o parte, glosar reg. — Prez. ind.: ? — Cf. ş o v ă i1, magh. c s 6 v â 1 „a clătina din cap". ŞUVlîlCĂ s. f. (Regional) Fîşie de arătură (Băneşti—Găeşti). Cf. chest. iv 128/782. — Pl. :? — Etimologia necunoscută. Cf. şuviţă. ŞUVEICTÎŢĂ s. f. (Prin nordul Munt.) Felie subţire (dintr-un aliment). Cf. pascu, s. 36. Şuveicuţe de slănină. rădulescu-codin. — Pl. : şuveicuţe. — Şuvcică + suf. -uţă. ŞtîVERE s. f. (pl.) v. şivere. ŞUVÎTE s. m. (învechit) Scurtătură, retevei. Cf. pascu, s. 36. — Pl. : şuvefi. — Cf. ş u v e i1. ŞUVICIOARĂ s. f. (învechit, rar) Diminutiv al lui şuviţă (II 2). O şuvicioară de păr. piscupescu, o. 320/6. — Pl. : şuvicioare. — Şuviţă + suf. -ioară. ŞUVIÎ vb. IV. I ntranz, (Maram.) A arunca în cineva cu lemne sau cu pietre. Cf. lexic reg. 13. — Prez. ind. : ? — V. şuvei*. ŞUVÎNĂ s. f. (Regional) Smoc de păr1 (Ibăneşţi — Dorohoi). Cf. dr. ix, 421, alr i/i h 9/394, — Pl.:? — Cf. şuviţă. ŞUVÎŢĂ s. f. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de") 1.1. Fîşie îngustă şi lungă (dintr-un material sau dintr-un aliment); porţiune subţire şi alungită (dintr-o suprafaţă); (regional) şuşăniţă (1). în tăi îi laie capul, de aciia-l taie plato-viţe (şuviţe munt.) sau şi înlr-all chip, dupî cumu-i va părea giudeţului. prav. 91, cf. iser, polizu, pontbriant, d., costinescu. O juviţă de pămînt. cihac, ii, 447, cf. DDRF, gheţie, r. m„ alexi, w., tdrg, resmeriţă, d„ şăineanu, d. u., cade. Pe şuviţa aceasta de pămînt, sus... a fost zidită mîndra cetate, bart, s. m. 21, cf. scriban, d. Şuviţe de lemn de tei. h xi 330, cf. chest. iv 96/177d. O şuviţî di slănini, alr sn iv h 1 126/605, cf. ib. i h 8/872. <£• (Prin analogie) O şuviţă supţire de fam mai tremura prin porumb ca o ruptură de văl. sandu-aldea, u. p. 21. Pe copaci, şuviţe lungi de neguri se tîrîie încă. iorga, ap, tdrg. Fumul ţigărilor îi învăluia în nouraşi albi, care pluteau, se desfăceau şi se strecurau în şuviţe abia văzute pe ferestrele deschise, sadoveanu, o. ii, 159. Nourii s-au dus pieziş... tn fumegări şi şuviţe, id. ib. vii, 353. Se arătau acum, din mişcarea frunzei şi din unele şuviţe de nor pe-o coamă undeva, semne de furtună, blaga, h. 55. O şuviţă palidă de lumină pătrunse în celulă. stancu, r. a. iii, 271. Departe, în fundul nopţii, s-a aprins alt foc. Înlîi, două şuviţe se ridică şovăitoare. id. d. 125. Din loc în loc, şuviţe de fum, mai consistente, nălţîndu-se din ogeacuri, construiau subţiri colonade de marmură, românia literară, 1969, nr. 18, 16/4. <0 F i g. Simţiră cum se născu ca din senin o şuviţă de vînt, ce începu să-i biciuiască în ţaţă. agîrbiceanu, p. m. 34. Veni de undeva... o şuviţă de vînt. stancu, r. a. iii, 84. 3. P. anal. Ramificaţie Îngustă a unui curs de apă; curs de apă îngust; (regional) şuşăniţă (2). Şuviţele de apă... să coteau din matca rîului. dela-vrancea, t. 204. Apucăm la stingă, pe pîrăul Schitului pe lîngă jgheabul de scînduri, prin care-o lungă şuviţă de apă cară ghile şi dulapi din herăstraiele munţilor în schela Bistriţii. vlahuţĂ, r. p. 185. Trotuşul... e numai o şuviţă îngustă de apă. iorga, ap., cade> Să se mai rătăcească... o şuviţă de apă şi pe pămînturile fripte de secetă I agîrbiceanu, a. 356. începuse să se reverse acolo o şuviţă din Pactol. m. i. caragiale, c. 135. Chiar în albia rîului, care culegea izvoarele unui întreg ţinut carpatic, mai curgea doar o şuviţă de apă. blaga, h. 64. Priveşte apoi spre şuviţele argintii ale Argeşului, camil petrescu, o. ii, 272. Oltul... e o şuviţă de apă, limpede şi rece, a cărei repede curgere în lungul bradului, nu se opreşte o singură clipă, bogza, c. o. 84. Peste şuviţa de apă-o podişcă. v. rom. decembrie 1963, 8. + (Rar) Dîră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. V. şiroi1 (2). Pe obrazurile 4480 f ŞUVIX — 268 — ŞUVOI1 aburite ale unora,... şuviţi de apă se scurgeau pe la Umple. săm. iii, 687. 3. P. anal. (Regional) Tăietură naturală săpată de apă intr-un mal1 (2), pe care coboară un drum. Cf. i. brăescu, m. 135, h vii 417. 11. 1. Mănunchi de fire (răsucite) de in, de cinepă, de păr1 etc. Cf. polizu. Nuna cea mare ia cile o şuviţă de peleală c-o floare ş-o prinde fiecărei druşte. sevastos, n. 238. Cel cu buhaiul se aşează in apropierea oratorului şi, trăgind necontenit cu mîinile de şuviţa cea de păr, o face să răsune, marian, s. r. i, 25, cf. gheţie, r. m., alexi, w. Se prepară înlii şuviţe din răsucirea a 3 fire simple, ionescu-muscel, ţes. 211, cf. ltr2. La al zecelea par să opreşte... legindu-l cu o şuviţă de păr. şez. i, 145, cf. ii, 70, alr i 1 277/720. 2. Cantitate mică de fire alăturate din părul1 capului omenesc. V. cosiţă, meşă (!)• Vei împleti ceale 7 şuviţe ale capului mieu cu lori. biblia (1688), 1862/29, cf. MOLNAR, 86, iser, polizu, pontbriant, d., costi-nescu, cihac, ii, 447. Două şuviţe întunecoase... se întindeau peste tîmple. bolintineanu, o. 373. O ţurcă de blană flocoasă... ascundea capu-i ras, din creştetul căruia o singură şuviţă de păr alîrna în jos pe ceafa-i lată. odobescu, s. i, 173. O şuviţă de păr. caragiale, o. iv, 107. Era un Babei groaznic de craniuri hidoase, Pe care stau şuviţe de păr înţărînat. macedonskt, o. i, 47. Şuviţa de păr care-i tremură pe frunte I vlahuţă, o. a. iii, 165, cf. ddrf, gheţie, r. m. Fugiră înăuntru să-şi usuce cele din urmă şuviţe de păr udate de apă. d. zamfirescu, v. ţ. 64, cf. 134, alexi, w., candrea, f. 34. Ea, biata, să-mi sărute Şuviţele pe frunte, goga, poezii, 27, cf. tdrg. Uită-te la părul meu. S-a lăţit şuviţa albă cu două deşte de cînd' nici-o veste, dela-vrancea, a. 34. Şuviţele de la Umple şi deasupra frunţii erau încreţite cu fierul, agîrbiceanu, a. 389, cf. 482, resmeriţă, d. Şuviţele de păr îi atîrnau sărace, c. pe-trescu, s. 31, cf. şăineanu, d. u., cade. Mina la, cuminte, îmi mîngîia şuviţele pe frunte, cazimir, l. u. 57. Şi-a ferit cu mîna stingă şuviţele de păr de pe ochi. SADOVEANU, O. XI, 345, cf. VI, 299, SCRIBAN, d. Ea îl privea cu simpatie şi curiozitate, îndepărttndu-i de pe ochi o şuviţă de păr. călinescu, e. o. i, 285, cf. 7. 0 şuviţă din părul lung şi întors peste cap ca al unui diacon îi căzuse peste urechea dreaptă, camil petrescu, o. ii, 657, cf. 84. îi ieşea în dreptul fiecărei Umple cîle-o şuviţă de păr înspicat, stancu, r. a. ii, 83. O şuviţă asudată i se lipise de frunte, v. rom. septembrie 1955, 131. Moşul... cu fruntea lui brăzdată, peste care se lăsau şuviţe cărunte, tăcea, beniuc, m. c. i, 365. Pletele lucioase... se despărţeau... în două şuviţe late şi rebele, de o parte şi de alta a capului. vinea, l. i, 327, cf. 90, alr i/i mn h 10/690, 725, 988, alrm i/i h 15. — Accentuat şi: (regional) şuviţă, alr i/i h 9/690, mn h 10/690. — PI. : şuviţe şi (regional) şuviţi. — Şi : (regional) şuMţă (alr i/i mn h 10/725), şivi(ă (i. brXescu, m. 135, alr i/i h 9/122), juviţă s. f. — Din bg. mesima „cusătură". — Pentru sensul 1 ' 2, cf. ş u v o i1. ŞtîVIX s. n. (Bucov. şi Transilv,) Cremă de ghete. Cf. LEXIC REG. 110, II, 106. — PI. : ? — Din germ. Schuhwichse. ŞUVIXUÎ vb. IV. T r a n z. (Bucov.; complementul indică Încălţăminte) A lustrui, lexic reg. 110. — Prez. ind. :? — Şuvlx + suf. -ui. ŞUVdl* s. n. i. 1. Curs de apă torenţial, care se formează (în zonele de munte sau de deal) prin topirea zăpezii sau în urma unei ploi abundente, torent; p. e x t. curs de apă (cu debit rapid) ; puhoi, (învechit şi regional) năboi1 (1), (regional) şuşoi1. V. şiroi1 (1), şu gău (1). Cf. dosoftei, mol. 92. Un şuvoi de apă.. . să răvarsă din vîrvul unor prea înalţi munţi. drX-ghigi, r. 9/15, cf. pogor, henr. 235/25. Asemine şi- hoaielor celor furioase ce repezindu-se din munţi reslbrn lot din calea lor. rom. ut. 2312/6, cf. baronzi, l. 120. Începem a intra în munţii Uadras, pe un drum pre-serat cu bolovani ca albia unui şivoi de munte, alec-sandri, o. p. 349, cf. id. t. 254, cihac, ii, 388, Ti-muş... înainta... despicînd şivoiul tulbure, gane, ap. tdrg. După un drum de patru ceasuri, peste dealuri sparte de viilurile şuvoaielor,... ieşim la mănăstirea Suzana. vlahuţă, r. p. 160, cf. 180. Cu greu izbutea Spirea să meargă împotriva şivoiului. contemporanul, vi1p 37, cf. gheţie, r. m. Tulburi şivoaie pornind prin şanţul din marginea căii. coşbuc, p. ii, 61, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. Lotca fu pornită din nou spre ţărmul românesc, în partea unde, făcînd un col, se abătea cursul obştesc al şioiului cel mare. chiri-ţescu, gr. 19, cf. 20. Coborînd de pe două văi se întîl-ncau aici două părăiaşe: Vălişoara şi Părăul Caprei, două şivoaie subţiri de munte, agîrbiceanu, a. 71. Din nebăgare de seamă căzu înlr-un şivoi. gîrleanu, l. 8, cf. 111, atila, p. 68. Intrarăm în cele dintîi ape ale şivoiului. hogaş, dr. i, 308. în amîndouă părţile sînt rîpi mîncale de şivoiul năvalnic, ce curge pe aci cîrd plouă, lungianu, ap. cade, cf. resmeriţă, d., şXineanu, d. u. Muntele se învălui o lună întreagă în neguri şi în ploi putrede; potecile se prefăcură în şuvoaie, galaction, o. 159. Pîrîiaşul face o cotitură, iar malul din dreapta, rnîncat de şivoi, e ceva mai drept. camil petrescu, u. n. 363. Ghimiile opresc în dreptul unui şuvoi care coboară de pe rîpa pietroasă, id. o. iii, 463. Tîrîţi de iuţeala vijelioasă a şihoaielor... peştii căutau scăpare la maluri, voiculescu, p. i, 21. Şuvoaiele munţilor umpluseră albia secătuită a rîului. sadoveanu, o. xiii, 433. Se află aici o curmătură în rîpa malului, adîncitâ de şuvoaiele de primăvară. id. ib. xvrii, 321, cf. scriban, d. Şuvoiul apei neîncăpătoare... Prin necuprinsa zărilor cîmpte Se-ndreaplă către mări. i. barbu, o. 16. Zăpada... începu să se topească. Pretutindeni se iviră şuvoaie, stancu, r. a. iv, 137, cf. ltr2, dl, dm, h xi 516, marian, d. 303, vasiliu, c. 126. <)■ (Ca termen de comparaţie) Ploaia atîla răsuna, îneît să păre ca un şivoi ce curge dinlr un munte prea înalt, drăghici, r. 112/16. Armata... Ca un şioi de toamnă pe drumuri se întinsă, alecsandri. poezii, 199. în mijlocul pădurii esle-o poiană lungă Şi largă. .. Prin care ostăşimea curge ca un şioi. id. ib. 214. De ce mergea, de ce oştirea lui creştea, întocmai ca şuvoiul ce mereu sporeşte în rîurile şi pîraiele ce se varsă în el. gane, ap. cade. în timp ce-i curge vorba ca un şuvoi din gură Eu cerc... să schimb a mea figură. i. negruzzi, s. ii, 42. Peste capul fetei... cădea barba lui albă ca nişle şuvoaie de apă. delavrancea, v. v. 7. Are părul despletit pe umeri ca nişle şuvoaie plăviţe resfirate pe o slană albă. voiculescu, p. i, 51. Intră în mulţime ca un şuvoi înlr-o mare. camil petrescu, o. ii, 253. Se narează... ciocnirea aheilor cu troienii ca două şuvoaie de munte care se izbesc năvălind în acelaşi vad. românia literară, 1969, nr. 15, 22/1. (Prin analogie) Se simţea cum sporeşte vînlul din acea parte unde se pregătea şuvoi de ploaie, sadoveanu, o. xiii, 704. La o grădină de zarzavat... şuvoiul ploii băltise răsadurile, id. ib. xvm, 621. Un şuhoi de ploaie, alr n/520. O (Prin exagerare) Vărsînd de sînge şioaie în năpraznice războaie, teodorescu, p. p. 118. -0> F i g. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de", sugerează ideea de abundenţă, de impetuozitate, de succesiune neîntreruptă, de mulţime compactă în mişcare etc.) Oraşul Teiuan are aspectul unui şioi de ziduri albe, ce s-ar pogorî între două dealuri, alecsandri, o. p. 377. Apoi urcă negrul munte, pe şivoaiele de stele, Lin alunecă ş-alene drumul cerului senin, eminescu, o. iv, 131. Grăise acele cuvinte. . . biruită de şivoiul puternic al amintirilor, caragiale, o. iii, 262. S-au pornit de la o vreme şuvoaiele de barbari şi au curs, an curs încoace năpraznice şi pustiitoare, vlahuţă, r. p. 58. Oh I veni-va şi şuvoiul ce cu furia-aşleptării Va spăla glodul în care voi vă naşleţi şi muriţi, mille, 4483 ş UVOI1 — 269 — ŞVAB4 v. p. 102. Taci/... — Nu taci Cine poate opri şivoiul pornii? i. negruzzi, s. iv, 361. Năpraznic vifor de dreptate Vă doarme-n sufletu-nnoplal, Şi spală lumea de păcale... De grele vremi de mai-nainte De-al răsplătirii greu şuvoi, goga, poezii, 222. Drumul se prefăcea într-un anumit iad.. . care nu se trăda decît prin şuvoiul de fum, din mijlocul căruia numai stilpii de la telegraf izbuteau să-şi mai scoală capetele, conv. lIt. xi,iv2, 72. Nu cunosc in toate literaturile un suflet, în care. . . furtunile să-şi fi dezlănţuit mai violent şivoaiele. lovinescu, c. v, 6. Prididit de treburi şi împins devale într-o luntre nespus de mică şi de şubredă — de năpraznicul şuuoi al vieţii, ţărmii filosofiei se pierd adesea, galaction, o. 340. Şuvoiuri de lumină spărgeau nourii întunecoşi. sadoveanu, o. ii, 466. Intră iarăşi în şuvoiul de bucurie ai ceasului său, care-l ducea spre un destin neînduplecat, id. ib. xm, 140. Ascultam zvonul şuvoiului de albine, id. ib. xviii, 631. Aseară ţi-era pana din călimară seacă. Şuvoiul azi o-neacă. arghezi, vers. 316. Intră într-un şuvoi de explicaţii, cu mult prea abundente. călinescu, b. I. 5. E plăcui a urma şuvoiul curgător al unei străzi, fără individualitatea şi fără grandomania unei existenţe personale, ralea, s. t. i, 348. îl cuprinde mînia, .dar numaidecît îl înmoaie şuvoiul gîndului. camil petrescu, o., ii, 29. Pe ulicioarele înguste începu să se scurgă un adevărat şuvoi de oameni, contemp. 1954, nr. 418, 3/4. (Adverbial) Leşii se năpusteau şuvoaie, prădînd şi arzînd. sadoveanu, o. i, 9. N-am izbutit să-mi ascult gîndurile. Veneau şuvoi. Se schimbau tn cuvinte, stancu, r. a. i, 109. Primele raze se revarsă şuvoi, contemp. 1954, nr. 407, 7/1. Vorbele ei au începui să curgă şuvoi, preda, m. 71. <0> Loc. adv. în şuvoi = (pe lingă verbe ca „a trece", „a coborî" etc.) curgînd vijelios. Fluvii... Coborî-vor în şivoi. eminescu, o. iv, 140. Padul trece-va-n şioi. ollănescu, h. o. 381. + P. r e s t r. (Şi In sintagma şuvoiul apei) Porţiune din curentul unei ape curgătoare, în care apa are viteza cea mai mare. Cf. dl, arvinte, term. 115. 4- (Regional; în forma şihoi) Braţ (al nnei ape curgătoare) (Valea Lungă Cricov —Pucioasa), alr sn iii h 823/762. 2. (Prin Munt. ; în forma şioi) Vîrtej, bulboană. Să fi fost gerul cîl de straşnic, zăreai acolo ochiuri de apă. Acestea erau şioaiele, pergheluri de apă, încunju-ratc de gheaţă, sandu-aldea, u. p. 36. Un rotogol vînăl răsărise înaintea cailor, la doi stînjeni: era un şioi. id. ib. 37, cf. ev 1950, nr. 1, 32. 3. (Regional; în forma şioi) Copcă, ochi1 (B I 10). Com. din ţepeş vodă—cernavodă. 4. (Rar; adesea prin exagerare; de obicei la pl. şi urmat de determinări) Şiroi1 (2). îi năvălesc şuvoaie de lacrimi în ochi. stancu, r. a. ii, 90. Pe pielea albă... a bancherului apărură iarăşi şuvoaie de sudoare. id. ib. v, 281. îşi spală degetele lungi sub şuvoiul rece de apă. demetrius, a. 53. Şuvoiul de apă... se scurgea din găleată, lăncrănjan, c. i, 8. II. P. e x t. 1. (Regional; în forma şivoi) Făgaş săpat de şuvoaie1 (I 1) (Sebiş—Vaşcău). Cf. chest. iv 45/62. 3. (Regional, mai ales în Transilv.) Pămînt slab, sărac, neproductiv (caba, săl., com. din sasca româna—moldova nouă, alr ii 5 062/272, 310, 353, mat. dialect, i, 216), pietros (cv 1952, nr. 3, 42), nisipos (vaida), văros (id. ib.), cretos (alr ii 5 064/ 349), argilos (com. din gîrbovăţ — băile herculane şi din corbeşti —lipova, din vaşcău, a i 20, 31), lunecos, moale (chest. iv 61/264, 296), apătos (a i 26); pămînt productiv, mănos (1), afinat (com. din tăşnad şi din sudriaş — lugoj, alr ii 5 061/105, alr sn i h 12/105, lexic reg. ii, 54). <> (Adjectival) Pămîntul marefargilos] cuprinde o mai mare întindere de teritoriu decît pămîntul şiu [nesipos], i. iones-cu, m. 56. Pămînt şiu e un pămînt. . . humos şi năsi-pos. bocăneţu, t. a. 217. Pămînt şiu, h ix 37. Pămînt suai. Com. beniuc, cf. lexic reg. 72, gl. olt. 3. (Prin sud-estul Munt.) Flşie de pămînt rămas nearat (bul. fil. v, 173, alr sn i h 30/723) sau negră-pat (cv 1950, nr. 1, 32). + (Regional; In forma şioi) Dîră subţire de cereale rămase pe arie după treierat. Com. din ţepeş vodă—cernavodă. — Pl. : şuvoaie şi (rar) şuvoiuri. — Şi: (învechit şi regional) şiu (pl. şiuri dosoftei, mol. 92, com. din gîrbovăţ—băile herculane) s. n„ (regional) şnvăi (coman, gl.), şuăi subst., şuâi (alr ii 5 062/272 ; pl. şuoaie ib.), şuhăi (com. din tăşnad şi din sudriaş — lugoj, ALR II 5 061/105, ALR sn i h 12/105 ; pl. şuhaie com. din tăşnad şi din sudriaş —lugoj), şuliAi (pl. şuhoiuri coman, gl. 70) s. n., şuoău (chest. iv 61/ 296) subst., şuoi (ib. 61/264, alr sn i h 30/723 ; pl. şuoaie alr sn i h 30/723), şai (lexic reg. ii, 54 ; pl. şaiuri ib.) s. n., şăoăie (alr ii 5 064/349) s. f., şiU6i (pl. şi şihoiuri coman, gl.) s. n., şioâie (cade, a i 20, 26, 31) s. f., şioi s. n„ şion (ol. olt.) subst., şiv6i s. n. — Cf. magh. s i 6 (dial. s i u, siv 6), rom. puhoi. ŞUVOÎ* vb. IV. Intranz. (Rar; despre ape) A şiroi3 (1). Şivoiesc de pe munte... rturi la vale. murnu, I. 81, cf. IORDAN, L.R.A. 348. — Prez. ind. pers. 3 ; şuvoieşte. — Şi; şivoi vb. IV. — V. şuvoi1. ŞUVOI AŞ s. n. Diminutiv al lui şuvoi1 (Ii). Se vede cum curge şuvoiaşul de apă. v. rom. mai 1954, 181. — Pl. : şuvoiaşe. — Şuvoi* + suf. -aş. ŞVAB* s. m. Numele a două insecte din ordinul ortopterelor, care trăiesc în locuri întunecoase şi se hrănesc cu resturi alimentare: a) (şi în sintagma şvab negru, simionescu, f. r. 262) insectă mare, de culoare neagră-cafenie, cu corpul lat şi moale, care miroase urît; Iibarcă, gîndac-de-bucătărie, gîndac-de-casă, gîndac-negru, (regional) glzoabă (Blatta orien-talis). Cf. enc. rom., marian, ins. 489, jahresber. XII, 141, tdrg, resmeriţă, d., şăineanu, d. u„ cade, enc. agr., scriban, d., dl, dm, alr i 1900/361 ; b) (şi în sintagma şvab mărunt, simionescu, f. r. 260) insectă mică de culoare galbenă-roşiatică; corhan, Iibarcă, colţan, (regional) tarhan, rus, prus, libarcâ-galbenă (Phyllodromia germanica). Cf. marian, ins. 490, jahresber. xii, 141, cade, enc. agr. i, 459, dl, dm. Se pune peste noapte un taler cu bere pe masă sau tn alt loc, unde se observă că umblă mai mulţi şfabi. marian, ins. 493. Nu e casă tn care să nu se găsească şvabi. simionescu, f. r. 260. Dînsa ţinea... bufetul de la iiceu într-o cămăruţă din capătul prispei, unde foiau şvabii grăbiţi şi roşcaţi, i. botez, b. i, 67, cf. 58. Camerele de lucru ale redactorilor erau năpădite de... şvabii lunguieţi, vinea, l. i, 324. — Pl. : şvabi. — Şi: ştab s. m. — Din germ. Schnrabe, ucr. lllimG. ŞVAB*, -Ă s. m. şi f„ adj. I. (Rar) 1. S. m. şi f.. Persoană care face parte din populaţia de bază a Suabiei sau este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie care locuieşte în Suabia ; suab (1). Cf. lb. Născut la Ulm, printre şvabi, lucră neobosit mai mult de o jumătate de secol, odobescu, s. iii, 142, cf. enc. rom. 2. Adj. Care aparţine Suabiei sau suabilor (1), privitor la Suabia sau la suabi, originar din Suabia ; suab (2). Oraşele formară... alianţa oraşelor şvabe. enc. rom. iii, 1047. Vechi burg... în ţara şvabă. i. barbu, o. 66. II. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte dintr-o populaţie compusă mai ales din germani (originari din Suabia), colonizaţi în mod succesiv în Banat, în Transilvania şi In unele localităţi din Bucovina, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea ; (la m. pl.) populaţie formată din aceste persoane. Am de a scrie că.. . au început împăratul Karol VI a aduce şvabi... mai ales in Banatul Timişoarei, şincai, hr. iii, 268/14, cf. resmeriţă, d., cade. Dintre şvabi, 35 - c. 437 4487 ŞVAC 270 — ŞVĂBOAIC dintre saşi,... unii sînt catolici, alţii protestanţi, sadoveanu, o. x, 384. Mai comunicativi au fost şi sînt şvabii bănăţeni, puşcariu, l. r. i, 274. Mai toţi şvabii poartă nume franţuzeşti, camil petrescu, o. iii, 615, cf. 616. îl îmbrac bine şi-l trimit la saşii şi şvabii de peste munţi, vinea, l. i, 139, cf. dl, dm, fd iii, 178, der. O (Cu sens colectiv) S-audă tot omu... şi şvabu... că mîni nu se lucră, sadoveanu, 2. Adj. (Rar) Care aparţine şvabilor2 (II 1), pri" vitor ia şvabi2. Cf. dm. — PI. : şvabi, -e. — Şi: şfab, -ă s. m. şi f., adj. CADE, SCRIBAN, D. — Din germ. Schwabe. ŞVAC s. n. v. şlac. ŞVAGĂU s. m. v. şalgău. ŞVAI interj. (Prin Bucov.; în e x p r.) Şvai clii-randa = om desfrînat. Cf. dr. iv, 179, bl ii, 190, graur, E. 152, şez. iii, 90. A umbla şuvai chiranda = a hoinări. Cf. graur, e. 152, zanne, p. vi, 55. — Şi : şuvăi interj, zanne, p. vi, 55. — Din ucr. rauaii. ŞVA1Ţ, -Ă adj. (Regional; despre părul1 sau culoarea cailor; p. e x t. despre cai) Tărcat (Chizătău—Lugoj). Cf. alr sn ii h 277/76. + (Adverbial ; pe lîngă adjectivul „îmbrăcat") Bălţat (Zgribeşti—Lugoj). Cf. L. costin, gr. băn. ii, 190. Toate-s şvaiţa îmbrăcate. id. ib. — PI. : şvaiţi, -e. — Din germ. Schweiss [fuchs] „cal roib". ŞVAlŢĂR, -Ă adj. (Prin Transilv. ; despre părul1 sau culoarea cailor ; p. e x t. despre cai) Bălţat, tărcat. Cf. alr sn ii h 277. — PI. : şvaiţări, -e. — Şi : şfâiţăr, -ă adj. alr sn ii h 277/141. — Cf. ş v a i ţ. ŞVÂIŢER s. n. Varietate de brlnză fină, fermentată, prezentînd goluri în masa ei şi care se producea iniţial numai în Elveţia. Cf. alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., şăineanu, d. u. Cu cît... distribuirea acestor găuri în masa sch'weilzerului va fi mai regulată, cu atît el va fi mai bine reuşit şi deci mai căutat, enc. agr. v, 333, cf. scriban, d. Luă o bucăţică de şvaiţer, călinescu, E. O. II, 34, cf. DL, DM, DN2. — Scris şi : (după germ.) schweilzer. — Şi : şîăiţcr ş. n. tdrg, scriban, d. — Din germ. Schweizer [kăsej. ŞVAIŢTJÎ vb. IV. Tranz. (Tehn. ; complementul indică piese de metal) A suda prin forjare la cald, fără material de adaos. Cf. alr sn ii h 549. <0 R e f 1. pas. Sî şvaiţuieşli. ib. h 549/386. — Prez. ind. : şvaiţuiesc. — Si: .sSailui vb. IValr. sn ii h 549/537. — Din germ. schweissen. ŞVAIŢUÎRE s. f. v. şfăiţuuc. ŞVÂNCĂ* s. f. (Prin nord-estul Transilv.) Jintiţă. Cf.'bugnariu, n. — PI. :? : — Etimologia necunoscută. Cf. germ. schwaigen , ,a prepara caş, brînză". ŞVANCĂ« s. f. (Bucov.) Rachiu slab. lexic reg. 110. + „Apă chioară", lexic reg. 110. -PI.:? ,— Ci. germ. s c h wft c li e r [Schnaps], ŞVANDĂLĂ s. f. V. famlilă. ■ŞVAN-TĂ s. f. v. şvartă. ŞVARĂ Si f. v. sfoară. ŞVARCĂ s. f. v. şfarcă. ŞVARDĂ s. f. v. şvartă. ŞVARTĂ s. f. (Regional) 1. Casă dărăpănată (Pa-naci—Vatra Dornei). Cf. glosar reg. 3. Odaie1 (1) (Poiana Ilvei—Năsăud). Cf. chest. ii 289/263. — PI. :? — Şi : şvârdă (chest. ii 289/263), şvdntiî (ib.) s. f. — Etimologia necunoscută. ŞVARTdG s. n. (Bucov.) Şorţ (1). Cf. scl 1963, 414, alr sn ii h 541/386, iv h 1 180/386, lexic reg. 1 10, II, 127, GLOSAR REG. — PI. :? — Şi : şSurtuc (glosar reg.), şfaitu(j (alr sn iv h 1 180/386 ; accentuat şi şfdrlug lexic reg. ii, 127 ; pl. şfarluguri alr sn iv h 1 180/386 şi şfarluge LEXIC reg. ii, 127) s. n. — Din ucr. xnapTyx. ŞVARŢ s. n. (Astăzi rar) Băutură fierbinte făcută din boabe de cafea prăjite şi rîşnite, trecută prin filtru şi îndulcită; o anumită cantitate din această băutură; filtru, cafea nemţească (v. nemţesc 1). Mai beau o bere, un macmahon, un şvarţ. caragiale, o. i, 291. Reintrăm în capitală, în căutarea unui jvarţ cu cognac fin. id. ib. ii, 214, cf. tdrg, resmeriţă, d„ şăineanu, D. u., cade 1249. Aşteptam cu resemnare un biet şvarţ comandat de doiiă ceasuri, rebreanu, nuv. 177, cf. 183. Erau de faţă, la o masă de marmoră, cu şvarţuri dinainte, sadoveanu, o. xvi, 575. Se adunau la şfarţuri în cafenelele bucureştene. id. ib. xix, 105, cf. bl vi, 18, scriban, d. Erau, după obiceiul de acasă, la cafele — dar acum nu erau turceşti, erau doar şvarţuri. camil petrescu, o. iii, 502. Am rugat picolul să ne aducă două şvarţuri fierbinţi, stancu, r. a. v, 166. Mîncau, beau şvarţuri şi citeau reviste, tas, z. iv, 37, cf. dl, dm, dn!. — Pl. : şvarţuri. — Şi : şfarţ s. n. — Din germ. schwarzcr [Kaffee]. ŞVĂBESC, -EASCĂ adj. I. (Rar) Care aparţine şvabilor2 (1 1), privitor la şvabi2. Cf. lb. Vreo cîţiva uvrieri beţi de bere şi de politică şvăbească dormeau în diferite poziţiuni. filimon, o. ii, 172. II. Care aparţine şvabilor2 (II 1), privitor la şvabi2, specific şvabilor2. închipuieşte-ţi... figuri de toată făptura, de tot calupul, strîmbe, triste. . . ungureşti, şvăbeşti. alecsandri, o. p. 253. Coloniile prospere săseşti şi şvăbeşti, în graniţele noastre, au cam aceeaşi înfăţişare, sadoveanu, o. ix, 330. Se odihniră bine într-un han şvăbesc. camil petrescu, o. iii, 501. Trăsura a tras de partea şvăbească a orăşelului, id. ib. 539. îmblănită în stejar şi cu tavanul de grinzi de culoarea ciocolatei, amintea de interioarele şvăbeşti de dinainte de ‘48. vinea, l. i, 53, cf. dl, dm. între salul Frătăuţii Vechi şi Hurjuieni a existat, înainte de a emigra în Germania, o colonie şvăbească. l. rom. 1960, nr. 3,r 71. Elementele de origine germană au pătruns din dialecte germane diferite: în Banat, din dialectul şvăbesc, în Transilvania, din dialectul săsesc, fd iii, 180. — Pl. : şvăbeşti. — Şi: şiăbesc, -eăscă adj. — Şvab2 + suf. -esc. ŞVĂBfiŞTE adv. Ca şvabii2 (II 1), in felul şvabilor2; în dialectul şvăbesc (II). Cf. alr ii 2 892/365, 386. — Şi: slăbeşte adv. alr ii 2 892/365, 386. — Şvab2 + suf. -eşte. ŞVĂBOAlCĂ s. f. Femeie care face parte dintr-o populaţie compusă mai ales din germani (originari din Suabia), colonizaţi în mod succesiv în Banat, în Transilvania şi în unele localităţi din Bucovina, in prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cf. cade 1249. I-a ieşit în uşa deschisă. . . o şvăboaică. contemp, 1948, nr. 112, 6/5. Arătă cu mîna spre o baracă de lemn... în faţa căreia... stăteau adunaţi bărbaţi 4508 ŞVEBÂL — m — ŞVOHNiC neroşi, şvăboaice cu zeci de fuste, copilandri, tot felul de oameni, v. rom. octombrie 1954, 111, cf. dl, dm. în ttrg văd ei o şvăiboaică cu o vacă de funie, gatanX, ap. cade 1249. — Pl. : şvăboaice. — Şi: şfăboâică s. f. cade. — Şvab2 + suf. -oaică. ŞVÎBĂLĂ s. f. v. şfebelă. ŞVÎBEL s. n. v. şfebelă. ŞVtfBLĂ s. f. v. şfebelă. ŞVÎD, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (învechit) Suedez (1); (la ph art.) poporul suedez. Au intrat în ţară cu nemţii, cu şvezii şi cu şpanioli. ureche, l. 161. Temîndu-să de puterea şvedzilor, ... au stătut la un sfat amîndoi. M. costin, o. 176, cf. 268. Pe acea vreme avi gîlcevi cu şfedzii. neculce, l. 44. Din sus cu sfedzii nu era bine aşedzaţi. id. ib. 58. Au întorsu şi ctteva mii de oaste înapoi, înţălegînd că să tulbură civedzîi şi leşii asupra lor. id. ib. 369. Înainte ne ies hronicile leşeşti, în carile mari, multe şi vrăjmaşe războaie cu vecinii săi tătarii, ruşii, prusii, şfezii, ungurii şi mai pre urmă şi cu turcii auzim, cantemir, hr. 175. Fu Racoţt părăsit şi de sfeţi, şi de cazaci, anon. cantac., cm i, 170. Pre toţi şfeţii în mare frică şi groază ii băgase. R. greceanu, cm ii, 214. Au p0T0ncit paşa inicerilor să dea năvală asupra şvezilor. axinte uricariul, let. ii, 164/14, cf. 165/8. Cari al XII, craiul şfeţilor. văcă-rescul, ist. 273. Era de o viaţă cu carpii... şi cu toţi ceia ce era nemţi sau şveţi de viţă. şincai, hr. i, 32/14, cf. iii, 66/33, clemens. Carol al XII, regele svezilor, adusese spaimă în lot nordul Europei, negruzzi, s. i, 177. Gustav Adolf, regele sveţilor,... ridică din această catedrală toate obiectele de artă. filimon, o. ii, 114, cf. ddrf, barcianu, t. papahagi, c. l. <0> (La sg. cu valoare de pl.) Au intrat cu oştile sale în ţara şvedulut. m. costin, o. 176. Vădzu că pe cifed nu-i putincios craiul să-l bată singur, neculce, l. 159. Au scris împăratul turcescu cărţi la craiul şvedului. id. ib. 199. Craiul saxonesc din crăiia leşească, groaza şfedului. cantemir, hr. 176. Şfeţul au Intrat în ţara nemţească, r. popescu, cm i, 347. Sfeţul biruieşte şi fug moscalii în ţara lor. anon. brincov., cm ii, 338. S-au întocmit cu sveţul şi cu cozacii. şincai, hr. iii, 66/36. 3. Adj. (învechit, rar) Suedez (2). Sub numele unui francez maior în oastea svedă... plecă pe ascuns într-o noapte, negruzzi, s. i, 178, cf. 179. — Pl. : şvezi, -de. — Şi: şvet, şfed, şfet, şfeţ, sfed, sfet, sfeţ, sved, svet, sveţ, cived, cifed s. m. — Din pol. szived, rus. mBejţ. — Pentru variantele cu cf. n. pr. S v e ţ i a. ŞVfiMER s. n. (Nav.) Bucată cilindrică de lemn, ancorată In poziţie orizontală în apa unui fluviu, care serveşte ca indicator al zonelor unde navigaţia este oprită. Cf. ltr2, l. rom. 1962, nr. 6, 642. — Pl. : şvemere. — Din germ. Scliwemmer. ŞVENC s. n. (Regional) Figură la dansul popular „fecioreasca“ (Lisa—Făgăraş). Cf. lexic reg. 94. — Pl. : şvencuri. — Cf. germ. schwenken „a schimba direcţia; a se Întoarce“. ŞVERC s. n. (Regional) Cartilaj (Deda—Reghin). Cf. mat. dialect, i, 194. Carnea asta-i numai şvercuri, de n-o mănîncă nici cînii. ib. — Pl. : şvercuri. — Etimologia necunoscută. Cf. s f 1 r c. ŞVET s. m. v. şved. ŞVEZÎSC, -EASCĂ adj. (învechit) Suedez (3). Veniia asupra craiul şvedzăsc Gustav. m. costin, o. 85, cf. 175. Craiul şvezăsc... trăgea la sine crăiia leşască. n. costin, l. 542, cf. 595. S-apucă de gilceavă cu craiul sfedzescu. neculce, l. 158. Mihai Vodă, vădzind primblarea craiului cifedzescu,. . . au făcut ştire Moscului, id. ib. 188. Mai avut-au Împăratul şi altu obuz de oaste, lăsat In sus, despre partea hrăniţii şvedzeşli. id. ib. 226. Maenburg... asudă şi aspumă să zică precum limba elinească iaste din limba şfe-zască abătută, cantemir, hr. 101. Mazcpa, hatmanul căzăcesc,... să hiclenise, fugind la craiul şfeţesc. r. greceanu, cm ii, 175. S-au alăturat lingă craiul sfeţesc. anon. brÎncov., cm ii, 338. într-o mică de ceas acea vestită întru vitejie a craiului şoezesc venise la atita, cit zicea toţi că s-au stins de pre faţa pămîntului. axinte uricariul, let. ii, 165/32t cf. 156/17. Dumnealui doctorul svezesc Hetenborg... au lăcuit mai mult timp în Costanlinopole. ar (1829), 71x/24, cf. valian, v. 126, ddrf, t. papahagi, c. l. — Pl. : şvezeşti. — Şi : şfezesc, -căscă, şfeţesc, -eăscă, sfeţese, -eăscă, sfezesc, -eâscă, sveţesc, -eăscă (valian, d.), svezisc, -eâscă, cifezfec, -eâscă adj. — Şved + suf. -esc. ŞVICHI s. n. v. şfichi2. ŞVÎNDLĂH s. m. v. şfindlăr. ŞVINDLĂRÎ vb. IV v. şfindlări. ŞVINDLĂRÎE s. f. v. şfindlărie. ŞVÎNGLĂR s. m. v. şfindlăr. ŞV1NGLĂRÎ vb. IV v. şfindlări. ŞVINGLĂRÎE s. f. v. şfindlărie. ŞV1Ţ s. n. v. şfiţ. ŞV1ŢERÂN, -Ă s. m„ adj. (învechit, rar) 1. S. m. Elveţian (1). Cf. scriban, d. 1279. 3. Adj. Elveţian (2). Citează cuvîntul entsprechen ca un dialectism şviţeran în stilul lui Wieland. maio-rescu, cr. i, 381. — Pl. : şviţerani, -e. — Şi: şfiţerăn s. m. scriban, d. — Şviţera (n. pr.) + suf. -ean. ŞVIŢERĂNCĂ s. f. (învechit, rar) Elveţiancă. Cf. scriban, d. 1279. — Pl. :? — Şi: şfiţerăncă s. f. scriban, d. — Şviţeran + suf. -că. ŞVORIVIC s. m. (Regional) Persoană care caută ceartă. Cf. i. cr. vi, 126. — Accentul necunoscut. — Pl. : şvornicl. — Cf. ucr. c b a p h t h c h „a se certa". 4528