DICŢIONARUL IMBII ROMÂNE DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICA DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICA ŞI ISTORIE LITERARA DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE CENTRUL DE LINGVISTICA, ISTORIE LITERARA ŞI FOLCLOR DIN IAŞI A C A D E M I A REPUBLICII SOCIALISTE R O M  X I A DICŢIONARUL LIMBII H 0 M  M E (DLR) SERIE NOUA TOMUL VIII PARTEA A 3-A LITERA P PÎNĂ1—POGRIBANIE 19 7 7 EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Calea Victoriei nr. 125 — BUCUREŞTI Redactori responsabili : lORGţJ IORDAN Membru al Academiei Republicii Socialiste România ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Republicii Socialiste România ION COTEANU Membru al Academiei Republicii Socialiste România Partea a 3-a a tomului al VIII-lea a fost elaborata în cadrul Sectorului dc lexicologie şi lexicografie al Institutului de lingvistică din Bucureşti, de următorul colectiv : Alexandra BURNEI CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Monica BUSUIOC1 CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Elena CIOBANU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL Zorela CREŢA CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Lidia IONICA Redactori: Lucreţia MAREŞ CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL, DOCTOR IN FILOLOGIE Radu MICHAESCU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Aurelia MIHAILOVICI CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Eleonora POPA CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Elena STÎNGACIU CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Zizi ŞTEFANESCU-GOANGĂ CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC Sleia TOMA FILOLOG Tatiana ŢUGULEA CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL Elena CIOBANU Revizori Ion DÄNÄILÄ Luiza SECHE CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL CERCETĂTOR ŞT 1 I NŢ IF IC PH I NC I PAL DOCTOI! ÎN FILOLOGIE FI LOL< >G Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom : Alexandru GRAUR, membru al Academiei Republicii Socialiste România. Bucureşti ; Grigore BRÎNCUŞ, doctor în filologie, conferenţiar. Universitatea Bucureşti ; Vladimir DRIMBA, doctor în filologie, conferenţiar. Universitatea Bucureşti ; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, conferenţiar. Universitatea Bucureşti ; Maria ILIESCU. doctor în filologie, profesor, Universitatea din Craiova ; Bela KELEMEN, doctor docent în filologie, profesor, şef de sector la Institutul de lingvistică şi istorie literară din Cluj-Napoca ; Gheorghe MIHÀILÀ. doctor docent în filologie, profesor, Universitatea Bucureşti ; Cicerone POGHIRC, doctor în filologie, profesor, Universitatea Bucureşti ; Nicolae URSU, doctor în filologie, cercetător principal la Centrul de lingvistică, istorie literară şi folclor din Iaşi. Corelaţii : Stela TOMA FILOLOG Redactori responsabili ai tomului al VIII-lea (partea a 3-a) : MIRCEA SECHE Doctor în filologie, şeful Sectorului de lexicologie de la Institutul de lingvistică din Bucureşti ION COTEANU Membru al Academiei Republicii Socialiste România PWÜPÜI PÎNĂ1 » - 695 pINA» PÎNĂ1 prep. (Semnifică ideea de lirtiitare a unei distanţe, a unei extensiuni, a unei intensităţi etc.) 1. a) (Exprimă delimitarea unei Întinderi sau a unei deplasări In funcţie de o determinare locală indicată ca plan de raportare spaţială faţă de un reper exprimat sau subînţeles; tn corelaţie cu „de“, „de la“, „din“, raportează limita finală a unei întinderi sau a unei deplasări la cea iniţială, pentru evidenţierea depărtării spaţiale) Mergeamu ... noi toţi cu muierile şi cu feciorii pinră afară de cetate, cod. vor. 26/10. inceput-au de In Galilei pină cicea. Coresi, tétr. 176. Muiarea cu voia ei de va fi ieşit pănă den-afară de poarta casei sale ..., atunce nu va fi datoriu bărbatul să o hrănească, prav. 143. Mă-ntiriră pănă afară Cătră grea moarte şi cu ocară. Dosoftei, pş. 47/13. Şi i-am zis ei, pănă aici să vii (a. 1795). gcr ii, 158/21. Suie-te cu Platon pănă mai piresus de ceriuri. Conachi, p. 275. Din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pănă acasă la cumătrăI Creangă, p. 32. Erau mai mulţi oameni umblind forfota de colo pină colo. Caragiale, o. ii, 352. li petrecu cu mare cinste şi alai, pină afară din împărăţie. Ispirescu, l. 47. Părul ii se varsă-n unde Şi din creştet el te-ascunde Pină jos. Coşbuc, p. i, 220. Pină departe se vedeau columnele acestea albe. Agîrbiceanu, a. 63. Pină acolo ajungea de pe deal foşnetul minios al copaculuiI Gîrleanu, n.. 41. O călăuză m-a dus pină sus la cimitir. Gai.action, o. 370. Marele oblon ce. desparte terasa de hali este tras pină jos. Sébastian, t. 9. Se vedeau ..., pină hăt departe,,... suliţi. Sadoveanu, o. i, 348. Au ieşit din sat pină departe. Arghezi, vers. 284. Peretele din potriva ferestrei era acoperit pină sus cu un raft. Călinescu, e. o. ii, 91. Şi-o ţinu tot intr-o fugă pină dévale la eănţălărie. Camilar, n. ii, 287. Simt pină aici mirosul mierii, Davijdoglu, o. 78. Umbla de colo pină colo fără rost. Preda, m. 100. Nu am precupeţit nimic şi am venit pină aici. Barbu, p. 337. Iese min-dra pin’ afară Şi-mi arată-un drum de ţeară. Jarnîk-Bîrseanu, d. i23. Păr’ acosă să te duci ... Şi pe Mur-gu să-mi aduci. Pamfile, i’; ţ. 25. (în construcţiile corelative de sus pină jos sau de jos pină sus, care evidenţiază extinderea completă pe verticala unei arii spaţiale sau a unui element considerat ca atare) Cata-peteazma besearicii să rupse in doauo, de sus pănă gios. n. test. (1648), 63r/19. începe el a o măsura cu ochii de sus pănă jos şt de jos pănă sus. Creangă, p. 163. Clţiva curteni l-au şi îmbrăcat de sus pină jos. Caragiale, o. ii, 265. Armăsarul sfişiai, hărtănit de sus pină jos şi plin de singe, fu răzbit şi biruit. Ispirescu, l. 28. Voi îmbrăca in negru De sus pină jos, Singurătatea-mi. Beniuc, v. 63. (Planul spaţial delimitativ este asociat punctului de localizare a unei circumstanţe) Du-te pină afară unde te aşteaptă cineva. (în construcţia pină unde, care prezintă punctul de localizare à unei circumstanţe ca plan de delimitare spaţială; uneori circumstanţa indicată evidenţiază aspecţul. foarte Îndepărtat al reperului de atins) Că pină unde sui-ră cu voia şi cu zisa Iu Dumnezeu putură sui, nu cu alorputeare luaţi fură ei şi răpiţi. Coresi, ev. 461. De la Odriiu înainte spre Ţarigrad merglndu, pln-unde s-au Intllnit cu ceialalţi. R. Greceanu, cm ii, 131. Noroc că are acolo nişte cunoscuţi de la care a putea împrumuta ceva, ca să răzbească pină unde are asemenea interes. Sadoveanu, o. x, 587. Pină unde mergem? Camilar, n. ii, 260. □ Să mergi pină unde coteşte drumul. Am tot mers pină unde am văzut cu ochit. + (Urmat de „de“, delimitează depărtarea dintre o poziţie oarecare subinţeleasă şi punctul spaţial de demarcare iniţială a unei extinderi) Se va demola lotul pină de unde începe bulevardul. (Limita depărtării spaţiale este indicată printr-o localizare de unde poate fi sesizat ceva cu ajutorul simţurilor) Castelul se vedea pină de departe. Larma copiilor se aude pină de aici. Mirosul se simţea pină de unde eram ascunşi. + (Urmat de „pe“, delimitarea unei Întinderi sau a unei deplasări este precizată In funcţie de atingerea planului sau reperului spaţial indicat ca suprafaţă anumită, localizare spaţială nedefinită sau spaţiu conceput ca o suprafaţă) Toate stau pe o schimbare de la ceriu păn’ pe pămlnt. Conachi, p. 213. Părul ... curgea In viţe pină pe spate. Eminescu, p. l. 33. Se azvlrle pe-un cal şi ţine numai o fugă pină pe lanuri. Creangă, o. 65. îşi luă iarăşi zborul pină pe stlncă, sus. Gîrleanu, l. 64." Lupu Chiriţoiu, cel mai bătrin dintre toţi, cu pletele crescute pină pe umeri şi cărunte. Rebreanu, r. i, 131. Pină pe unde răzbeam noi, n-ajungeau ciobanii cu turmele. Sadoveanu, o. xn, 8. Un cap prelung şi tinăr de fată, încărcat cu bucle, căzlnd pină pe umeri. Călinescu, e. o. i, 15. [Zeama dulce] să li se scurgă din guri pină pe piepturile goale. Camilar, n. i, 408. □ S-a dus pină pe afară. <0> (Urmat de „de pe“, delimitează depărtarea dintre o poziţie oarecare subinţeleasă şi reperul spaţial pe care se situează punctul de demarcare iniţială a unei extinderi) Au venit oameni pină de pe cele mai îndepărtate meleaguri. (Limita depărtării spaţiale este indicată prin reperul de unde poate fi sesizat ceva cu ajutorul simţurilor) Marea Neagră se vede pină de pe vlrful Ceahlăului. Uruitul motoarelor se auzea pină de pe celălalt mal al apei. Mirosul şe simţea pină de pe deal. + (Urmat de „la“, delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este precizată în funcţie de o destinaţie sau de un nivel atins; uneori nivelul indicat evidenţiază aspectul maxim al posibilităţii lui de delimitare) Pavel ... tinse cuvăniu pinră la miadzânoapte. cod. vor. 16/13. Proidiiu priintru loc coperit mirurat pănă la casa Dze-ului. pşalţ. 80. Afunda-i botezătoriul pină la grumazi. Coresi, ev. 510. Purceaşără de să dusără pre glas pănă la groapă. Varlaam, c. 380. Să margă pănă la cutare loc. prav. 41. Biruia pănă la Marea Neagră. Biblia (1688), [prefaţăj 7/28. Au mers domnui pină la marginea Dunării, ist. ţ. r. 70. Lucrurile fireşti... de la ceriu pără la ceriu să văd. Cantemir, i. i. ii, 172. Tăietura Pănă la urechi ii lărgi gura. Budai-Deleanu, ţ. 419. Nu-i departe păr-la Prut, Cu o fugă de cal bună, îndată am şi trecut. Beldiman, e. 41/23. împăraţi ai Persiei, care işi intinsesără împărăţia pină la India. Gorjan, h. i, 1/10. Stau sub ceriu înnourat, Păn’ la pele-udat de ploaie. Asachi, s. l. i, 90. Maică-ta de-i vie Bine ar fi să vie Păn’ la noi la vie. Negruzzi, s. i, 5. Ei porniseră din Bucureşti şi merseră iute pină la Săftica. Bolintineanu, o. 446. Umbla de la unul pină la altul, pipăind minele lor îngheţate. Odobescu, s. iii, 302. Şi se-nalţă dtn călciie să-ţi ajungă pin’ la gură. Eminescu* o. i, 159. Eu mă tlriiam curţi puteam pină la flntină. Creangă, a. 15. Zăpada e pină la brlu. Caragiale, o. vii, 454. Mai e mult pină la Cirligt. Slavici, n. i, 332. Un bătrin cu barba pină la genuchi, slab şi pipirniciţ. Ispirf.scu, l. 101. Ductnd un pahar de vin pină la buze mina ii tremură. Delavrancea, t. 31. Cu părul capului plră la ,călcli. Marian, na. 30. Nu te-opri ..., Pină la măicuţa-n prag. Coşbuc, p. i, 131. Se strecură pină la uşa odăii. Brătescu-VoIneşti, p. 164. înglna valsul ce-şi trimitea melodia pină la ea. Gîrleanu, n. 105. Rareori pătrundea pină la dinsiil clte un ţipăt. Rebreanu, r. i, 183. A plouat pină la cimitir. Galac-tion, a. 192. Călcat prin albia unui plrlu pină la genunchi, Carîil Petrescu, u. n. 273. îl urmări cu mlnia pină la gard. C. Petrescu, î. ii, 160., Da cu mătura udă peste covorul ros pină la urzeală de jocurile noastre. Brăescu, o. a. ii, 13. Te înclini pină la pămînt. Sahia, n. 102. E fără haină, cămaşă cu mînecile suflecate pină la cot. Sebastian, t. 322. De cătră vlrf pină la poale, trunchiul bradului e zdrelit de ghearele ursului. Sadoveanu, o. xiv, 490, Rlnjit in silă, pină la urechi. Arghezi, vers, 296. Părul rar, dar bine ales intr-o cărare care mergea din mijlocul frunţii pină la ceafă. Călinescu, e. o. i, 16. Cresc ale ierbii Fire albastre Pin’ la-nălţimea Inimii noastre. Blaga, p. 36. Mă pomenesc că dau paharul pe glt pină la fund. Stancu, r. a. i, 26. Numai plantele tremurau In nesfirşita apă a morţilor, pină la zare. Camilar, n. i, 317. Pină la gară erau patru kilometri. Preda, m. 98. Cufundaţi-vă mlinile pină la coate I Labiş, p. 42. Trebuia să te duci pînă la regiune, t 7791 PÎNÂ1 - 696 - PÎNÂ1 ianuarie 1962, 4. De la Ploieşti pină aici slnt 60 de km. gram. rom.2 i, 332. Zidul se suia Şi o cuprindea Pin’ la costişoare. Alecsandri, p. p. 190. Suflă virilul ş-o clatină Din virf pină la tulpină. Jarnîk-Bîrseanu, o. 253. O duce par la groapă aprinsă-n fiejnic. ai.bt îl 86. Abia se-ncalţă De la uşă pin la pal, Obidele toate cad. Zanne, p. iii, 193. □ li ridicase osanale pină la cer. «0* (în construcţiile pină la sflrşit sau pină la capăt, care indică limita extremă a unei întinderi oarecaTe, atinsă prin săvîrşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări, efectuarea unei deplasări etc.) Am semănat locul pină la capăt. Am alergai pină la capătul pistei. Am citit cartea pină la sfirşit. Am ajuns pină la sflrşitul cărţii. (în contexte In care delimitarea unei Întinderi oarecare este precizată prin apropierea imediată faţă de extremitatea acesteia) Ajunsese cu redacţia operei sale capitale ... pănă la aproape de sfîrşitul ce trebuia să aibă. Iorga, l. ii, 173. (în construcţii corelative care evidenţiază extinderea completă Intre limitele extreme ale unei arii) Era cuprins de o boală rea din cap pină la picioare. Mineiul (1776), 160v2/23. E îmbrăcat ca un nap Din călctie pin’ la cap. Pann, ap. Zanne, p. ii, 32. □ De la cap pină la cap sini 20 de metri. Am traversat ţara de la un cap pină la celălalt. Am citit cartea de la început pină la sfirşit. <0 (Urmat de „de la“, delimitează depărtarea dintre o poziţie oarecare sublnţeleasă şi reperul spaţial de unde se înregistrează demarcarea iniţială a unei extinderi) Au sosit nuntaşi pină de la Zalău. (Limita de îndepărtare este indicată prin reperul spaţial de unde poate fi sesizat ceva cu ajutorul simţurilor) Ceahlăul se vede pină de la malul mării. Vuietul cascadei se auzea pină de la cabană. Mirosul fumului se simţea pină de la mare distanţă. (Urmat de „pe la“, delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este aproximată în funcţie de atingerea unui nivel de extindere sau a unei destinaţii) Pină pe la Bran a plouat. Trec deseară pină pe la voi. <0 (Urmat de „de pe la“, delimitează prin aproximare îndepărtarea dintre o poziţie oarecare şi reperul spaţial de demarcare iniţială a unei extinderi) Au sosii la lucru oameni pină de pe la Braşov. + (Urmat de „în“ sau „întru“, delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este precizată în funcţie de situarea în cuprinsul unui plan spaţial sau al unui interior; uneori cuprinsul indicat evidenţiază aspectul maxim al posibilităţii lui de delimitare) Den Ierusalim pină in Vithaniia sini cincisprăzeace pistreale, ce sini doauo mile şi jumătate. Coresi, ev. 97. Alţii arde pănă in piepiu, ... alţii era acoperiţi în foc (â. 1580). cuv. d. bătr. ii, 322/17. Le-am vândut partea mea de moşiia ... di[n] hotarul Negreşlilor pană intr-al Priboianilor (cca 1600). ib. i, 101/5. Pănă in cutare loc ţe-am vădzut boul. prav. 12. Unii s-au tinsu pre supt podgorie, agiungînd pîn în apa Sireatiului (a. 1650 — 1675). gcr i, 189/26. Marea să sui pănă în ceriu de agiungea. Dosoftei, v. s. septembrie 3r/24. Cetăţile ce le-au luat le-au pănă in pămînl răsipit. N. Costin, let. ii, 14/31. El purcese ... prădînd den Dunăre pin’în munţi. anon. cantac., cm i, 131. Pără in cordon drumul, c-a fi slobod, nu credea. Beldiman, e. 38/2. Ţipetele jertfelor căzute sub turci pătrunseră însă pină in cabinetul lui Rudolf 11-lea. Bălcescu, m. v. 36. Un mare laure sălbatic ... îşi întindea lungele sale frunze lucitoare pînă în marginea ferestrei, cr (1848), 12s/73. Merge pe jos prin pulbere pănă in glezne. Negruzzi, s. i, 70. Braţele ei albe şi goale păn’ în umeri se-nlin-seseră spre dinsul. Eminescu, p. l. 63. Fîntîna ... era plină cu apă pînă în gură. CreangX, p. 214. A băut lot pînă-n fund dintr-o sorbitură. Caragiale, o. ii, 261. N-avea voie să iasă nici pînă în grădină. Ispi-rescu, l. 120. Nu să mai satură privind coşurile de cătină încărcate pînă în buze cu peşte proaspăt. Dela-vrancea, s. 65. Eu stam să văd ce gînduri are, Că-n vad e apa pînă-n brîu. Coşbuc, f. 93. Îşi scutură cu putere de cutremur apa,.., împroşcînd cu o ploaie măruntă pădurile păn’ în depărtare. Hogaş, m. n. 224. Oile lui albeau izlazul pînă în zare, ca omătul. Galac- tion, o. 51. Zvon de glasuri dinspre drum Pînă-n preajmă-i vine. Topîrceanu, b. 10. Mirodenia ierun-cilor îmi ajungea ... pină în nări. Sadoveanu, o. xi, 218. Din vale pînă-n cer, Se suie împletindu-şi lumina ce adie. Pillat, p. 81. Aş urca ... munţii lunii pînă-n pisc. Arghezi, vers. 188. Sîntem îngropaţi în zăpadă pînă în gîl. Călinescu, s. 519. Am ajuns pînă în ţara turcilor cind eram mică. Stancu, d. 493. Pină în creieri simţiră nişte tresăriri. Camilar, n. i, 363. Ţoală ziua se oglindă Şi gunoiu-i pînă-n grindă. Jar-nîk-Bîrseanu, d. 441. L-întîlnea un moş bătrîn Cu barba albă pînă-n brîu. Balade, i, 452. Ori caftan pînă-n pămînl, ori ştreangul de gît. Zanne, p. iii, 51. □ l-au ridicat osanale pînă în cer. Am simţit-o pînă în rărunchi. Se suiră pînă într-un vîrf de munte. Era înarmat pînă in dinţi. Coborîseră pină în adîncul pră-pastiei. l-a băgat cuţitul pînă în plăsele. (în construcţii corelative care evidenţiază încadrarea totală între limitele extreme ale unei arii spaţiale) Cîţiva călăreţi acoperiţi din cap pînă-n picioare în sîrmă. Călinescu, e. o. i, 107. [Bubele] au împresurat-o din creştet pînă în tălpi. Sbiera, p. 301. □ Am semănat lucernă pe tot locul din cap pină in cap. O» (în legătură cu construcţii care indică situarea în interiorul unor planuri spaţiale precizate prin orientare faţă de un anumit reper) Mergi pe strada Academiei pînă in dreptul bisericei Sfînlul-Nicolaie-dintr-o-zi. Ghica, s. 525. Din poarta Siminichii şi pînă-n faţa crîşmei lui Anclcne, o unitate de tancuri poposea la marginea drumului. Camilar, n. i, 23. □ Se dusese pînă in spatele scenei. Aleea se întindea pînă in preajma blocurilor. (Urmat de „peste“ sau „dincolo de“, delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este precizată în funcţie de depăşirea unui reper spaţial) Să te duci pănă peste drum, ... şi să-mi iei un domino negru. Alecsandri, t. 299. Să se ducă, încotr-o vedea cu ochii, pină dincolo de Mărul-Roşu. Caragiale, s. n. 41. Ea-şi aduse mîna Pînă peste-obrajii rumeni. Coşbuc,: p. i, 250. Se trînti în pat, învălindu-se cu oghiatul pînă peste nas. Hogaş, dr. ii, 13. Iată oameni ... îmbodoliţi pină peste ochi. Sadoveanu, o. ii, 623. îi culca pe copii, ii învelea pină peste cap. Pas, z. i, 174. Nişte ghio-gari slăbănogi ... suflecaţi pină peste genunchi. Camilar, n. ii, 43. □ Pină peste munţi se întinde Ţara Haţegului. <0> (Urmat de „de peste“ sau „de dincolo de“, delimitează depărtarea dintre o poziţie oarecare şi un plan spaţial plasat înaintea începutului unei distanţe precizate) Era bîlciul de toamnă de la Sărata ... la care oamenii se adună pină de peste nouă ţări şi nouă mări. Slavici, n. i, 134. o Pînă de peste 20 de km drumul este neasfaltal. Au venit nuntaşi pînă de dincolo de Olt. (Urmat de „din“, delimitează depărtarea dintre o poziţie oarecare şi reperul spaţial care ciprinde punctul de demarcare iniţială a unei extinderi) Pînă din China ne-au sosit mărfuri. Pină din cele mat mari adîncimi ale oceanului se scoate petrol. (Limita de îndepărtare este indicată prin reperul spaţial de unde poate fi sesizat ceva cu ajutorul simţurilor) Turnul televiziunii se vede pînă din periferia oraşului. Chiotele nuntaşilor se auzeau pînă din salul vecin. Parfumul leilor se simţea pînă din locul unde ne aflam. + (Urmat de „spre“, „înspre“ sau „către“, delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este precizată în funcţie de planul de perspectivă faţă de un reper spaţial) Cîte străzi cu grădini plouate, cu parfum de toamnă, pînă spre casă. Bacovia, o. 236. Unii rîdeau cu gurile desfăcute pînă spre urechi. Camilar, n. ii, 252. □ Livezile se întindeau pînă înspre marginea pădurii. Rochia era brodată pină către poale. + (Urmat de „dinspre“ sau, învechit, „despre“, delimitează depărtarea dintre o poziţie oarecare şi un reper spaţial în perspectiva căruia este plasat punctul de demarcare iniţială a unei extinderi) Să facă şi o hrubă de la peştira lui pănă dispre partea muntelui. Drăghici, r. 164/22. □ Valul de ploi a înaintat spre sudul ţării pînă dinspre Cluj. (Limita de îndepărtare este indicată prin reperul spaţial de unde pojrt® fi sesizat ceva cu ajutorul simţurilor) Turla catedralei se vede pînă PÎNÂ1 - 697 - PÎNA1 dinspre marginea oraşului. Pină dinspre Oradea se auzea bubuitul tunurilor. Clinii puteau adulmeca vîna-tul ptnă dinspre coasta dealului. + (Urmat de „prin“, delimitarea unei Întinderi sau a unei deplasări este precizată In funcţie de unul sau mai multe planuri circumscrise nedefinit In cuprinsul unui reper spaţial) Ajunsesem pînă prin părţile Bucovinei. <0> (în legătură cu construcţii care aproximează situarea in interiorul unor planuri spaţiale precizate prin orientare faţă de un anumit reper) Nişte trandafiri zdrenţuiţi ... se căţărau pe coaslă, pînă prin dreptul turlei. Galac-tion, o. 40. □ Zmeurişul se întinsese pînă prin spatele cabanei. Lupii ajungeau pină prin preajma satului. Coloane de manifestanţi ocupaseră strada pînă prin faţa tribunei oficiale. •$> (Urmat de „de prin“, delimitează depărtarea dintre o poziţie oarecare şi reperul spaţial care circumscrie nedefinit unul sau mai multe puncte de demarcare iniţială a unor extinderi) La tîrgul de fete de pe Găina, vin oameni pînă de prin cele mai îndepărtate colţuri ale Transilvaniei. (Limita de Îndepărtare este indicată prin reperul spaţial de unde poate fi sesizat ceva cu ajutorul simţurilor) Vedeai, pînă de prin cele mai mărginaşe cartiere, turla bisericii. Clopotul mănăstirii se auzea pînă de prin satele învecinate. Mirosul abatorului putea fi simţit pînă de prin centrul oraşului. + (Urmat de „după“, „deasupra“, „sub“ etc., delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este precizată în funcţie de diferite planuri de orientare faţă de un reper spaţial) Au gonii şi pre domnul pănă supt Cetăţuie. Amibas, let. hi, 116/16. Se apropie pînă supt feresirile palatului. Gorjan, h. i, 5/3. Să-şi scalde picioarele în unda rece care-i trimite fiori pînă supt aripi. Gîrleanu, l. 77. Sărindu-i pînă subt mustăţi smocurile de scîntei. Miro-nescu, s. a. 140. îşi înfundau boturile pînă sub ochi. Camilar, n. ii, 48. □ Avionul s-a ridicai pînă deasupra norilor. <$> (Urmat de „pe după“, „pe deasupra“, „pe sub“ etc., delimitarea este aproximată în funcţie de atingerea unor planuri de orientare faţă de un reper spaţial) De focurile turcilor şi a talarîlor era cuprinsă costişa pănă pre suptu pădure. Neculce, l. 238. Cavaleri ... pătrunzînd prin grădinepănă pe sub vreo fereastă. Eminescu, n. 57. Şi-şi poartă vitele ... pănă pe sub codrii Sadului. Vlahuţa, r. p. 81. □ Coloana de manifestanţi se întinsese pînă pe după Sala Palatului. + (Urmat de „aproape de“, „alături de“ sau „lingă“, delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este precizată în funcţie de un plan de învecinare cu un reper spaţial) Vine pînă lîngă el. Coresi, ev. 391. Prăda Şcheaii, ţara grecească pînă lîngă Ţarigrad. Moxa, 392/12. Pină aproape de oraşul Flocii pusese supaşi de lua vamă ei din băieţi, ist. ţ. r. 124. Au luat în gios păn’lîngă Bărăiac. Neculce, l. 372. [Marea] se mişca ureîndu-şi apele pînă lîngă un boschet de chiparos. Eminescu, n. 126. <> (Urmat de „pe aproape de“, „pe alături de“ sau „pe lingă“, delimitarea este aproximată In funcţie de atingerea unui plan de învecinare cu un reper spaţial) în sus pînă pe lîngă celă-ţuia cea mică dupe creastă, se aştern viile. Odobesctj, s. iii, 581. O Apele s-au revărsat pînă pe aproape de liziera pădurii. Buruienile au crescut pînă pe alături de casă. + (Urmat de „între“ sau „printre“, delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări este precizată în funcţie de un plan interpus unor repere spaţiale) Durerea s-a extins pînă între omoplaţi. Trans-făgărăşanul urcă pînă printre cele mai înalte creste ale Carpaţilor. b) (Conjuncţional; exprimă delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări în funcţie de prezenţa unei anumite circumstanţe spaţiale; în corelaţie cu „de“, „de la“, „din“, raportează limita finală a unei întinderi sau a unei deplasări la cea iniţială, pentru evidenţierea depărtării spaţiale) Locul se întinde pînă începe pădurea. întinseseră prelate de protecţie de la marginea tarlalei pînă se termina zona lotului experimental. 2. a) (Exprimă Încetarea duratei unei acţiuni sau a unei stări In funcţie de o determinare temporală indicată ca plan de simultaneitate, de posterioritate sau de anterioritate faţă de un moment oarecare al vorbirii; în corelaţie cu „de“, „de la“, „din“, raportează momentul final al unei durate la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii temporale) Dzeul m/eu, ce în-veţi-me de tirereaţele mele, şi pără aemu spuniu mirurile tale. psalt. 138. Se va deştepta cela ce-au fost lenivos pînă aemu. Coresi, ev. 93. Acela pănă astăzi este hotar Ţărei Moldovei (cca 1625). gcr i, 72/28. Ai ţănut vinul cel bun pînă acum. n. test. (1648), 107r/ll. Un vîrv de muntele Sinaiului unde au petrecut sy[i];i/a îi dzîc Epistimi pînă astădz. Dosoftei, v. s. noiembrie 108v/8. Oarece lumină fiind pănă acum supt acoperămînt ... o pui in sfeaşnic. Biblia (1688), [prefaţă] 8/13. S-au dus la Argeş, de au făcui scaunul acolo, făcînd curţi domneşti, şi bisearică, care şi pînă astăzi iasie: R. Popescu, cm i, 228. Unde al fost pîn acum ? (a. 1779). gcr ii, 119/15. Mi-au dat o falangă pentru nebunii ... îmi era ciudă că păr atunce ... n-am măncat falangă (începutul sec. xix). cat. man. i, 644. Să-şi poată face mălaiu şi pine, S-aibă ce mînca de azi pănă mine. Budai-Deleanu, ţ. 82. Datoriile ce din copilărie şi pînă acum, adăogindu-se necontenit, s-au înmulţit foarte. Marcovici, c. 9/26. Ce a slujit pînă aci pacea cu turcul ? Bălcescu, m. v. 42. Se hotărî... dea se lăsa de viaţa ce o dusese pînă aci. cr (1848), 41/77. A îmbrăcat pe dînsul haine noi, Şi-au ţinut de joi pînă mai apoi. Pann, ap. Zanne, p. m, 178. Pînă atunci nu fusesem niciodată la vînă-toare. Bolintineanu, o. 330. De atunci şi pînă astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos. Eminescu, o. i, 132. Dacă pînă poimîine n-am cincisprezece mii, trebuie să mă-mpuşc. Caragiale, o. i, 180. Să ştii că pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele. Ispirescu, l. 5. Cile ne mai aşteaptă de azi pînă mîine! Delavrancea, s. 214. Noapte bună, soare sfînt, Pînă minei Coşbuc, p. i, 157. Ce altă înfăţişare căpătau toate cile pînă acum i se păruseră fără însemnătate. Brătescu-Voineşti, p. 172. De vorba lor ascultau pînă mai deunăzi patru sale. Gîrleanu, n. 9. Bostandakii au mişunat prin Iaşi pănă ieri şi au mai rămas încă resturi şi azi. IbrXileanu, s. L. 87. Pctreceau foarte bine, pină tîrziu la unsprezece. Bassarabescu, v. 8. Nemulţumirile noastre de pînă ieri erau capricii. Galaction, a. 309. Plutonierul, care pînă aci stătuse in rezervă ... , se ridică. Brăescu, 0. a. ii, 282. Pînă mîine la prînz sînt liniştit. Sebas-tian, t. 33. Am stat pînă tîrziu. Vlasiu, d. 280. Pînă mai ieri fusese tovarăşul lui. Sadoveanu, o. vi, 387. Unde stătură bravii pînă azi ? Arghezi, vers. 369. Răspunse ... tot fără chef de vorbă, ca şi pînă acum. Camil Petrescu, o. ii, 175. Niciodată pînă atunci nu-l văzusem alit de crunt. Stancu, d. 306. Paşii ei ... îi aud pînă tîrziu. Paraschivescu, c. ţ. 34. Puteţi pe urmă să dormiţi pînă poimîine dimineaţă. Preda, m. 23. Voi da fata mea după-feciorul tău, dacă pînă mîine ce răsare soarele, va curge ... o apă mare. Mera, 1. b. 11. (Determinarea temporală delimitativă este un reper final indicind o zi anumită, o parte a acesteia, o săptămînă sau un anotimp) Pînă noaptea rugă făcea. Coresi, ev. 265. Să se odihnească pînă luni dimineaţa. prav. gov. 2r/13. Fu de să rugă pănă dumenecă. Vab-laam, c. 354. Face şanţ înprejurul oştii lui şi şade acolea pînă a doaă zi. ist. ţ. r. 59. S-au sfădii de dimineaţă pînă seara. anon. cantac., cm i, 114. Au dormit liniştii pănă a doua zi dimineaţă. DrXghici, r. 51/4. De luni dimineaţa şi pînă sîmbătă seara n-o mai vedeai. Creangă, a. 29. A dormit ptnă a doua zi foarte tîrziu. Caragiale, o. ii, 271. [Cameliile] ţin toată iarna din noiemvrie pînă primăvara, ap. tdrg. Nu poate să doarmă pînă noaptea tîrziu. Brătescu-Voineşti, p. 233. Am alergat pînă seara pe la prieteni. Camil Petrescu, t. iii, 53. Am mers aşa pînă a doua zi sara. Sadoveanu, o. xi, 375. Te-a aşteptat aci pînă aseară. Arghezi, vers. 186. Inginerul lucra pînă noaptea tîrziu. Călinescu, s. 325. Muncesc de dimineaţa pînă seara. Stancu, r. a. iii, 24. [Are să moară] pună diminaţă. alr sn vi h 1 834/105. □ 7791 PÎNĂ1 - 698 - PÎNĂ1 Pînă săptămina trecută am lucrat zilnic la teză. Pînă săptămina viitoare totul să fie terminat. Pînă săplămina asta se mai primesc înscrieri. (Planul temporal delimitativ este asociat momentului desfăşurării unei circumstanţe) Ce-ai făcut pînă acum, cînd am sosit eu? Acestea erau pînă ieri, cînd încă nu se aflase vestea. A învăţat pînă vineri, cînd a avut examen. Am stat acolo pînă toamna, cînd s-a răcit vremea. (în construcţiile. pînă cînd, pînă ce, Învechit, pînă unde sau, Învechit, rar, pînă cînd ce, care indică momentul Împlinirii unui fapt ca pe un reper final; uneori împlinirea faptului indicat sugerează aspectul absolut, consecinţa ultimă etc. ce se putea atinge) Se giarară ... ... nece se mărănce, nece ce se bea pînră căndu nu voru ucide Pavelu. cod. vor. 50/14.. Fiii oamerilor, pâră căndu [sînteţi] greu înremoşi? psalt. 4. Nu vei işi de acolo pînă ce vei da tot ce vei avea. Coresi, tetr. 8. Iaste aşea, până ce se vor svîrşi şeaple siepene. prav. lucaci, 168. Să aveţ nedeajde pre noi, păr-u[n]de vom costa întru tot vom nevoi să vă dăm ştere de ce vom şti (a. 1616?). Kosetti, b. 84. Să le aveţi înaintea ochilor voştri, pănă când va veni, Varlaam, c. 78. Aceale lucruri au fost stînd tot acolia, pănă ce le-au furat. prav. 63. Să nu vadză moarte pănă cînd ce va vedea pre C[o]mn[u]/ ff[risto]s. Dosoftei, v. s. februarie 51r/29. Iară pănă unde vrea să să facă zio, ruga Pavel pre toţi, să ia de mîncat. Biblia (1688), 8541/42. Ca domnia Moldovei şă fie de moşie a Cantemireşiilor, nici să se dea altora, pănă cînd va fi cineva dintre dînşii. Şincai, hr. iii, 227/17. Că amîndoi mult dor şi amar păţiră Pănă ce lîrziu iară să tîlnirăt Budai-Deleanu, ţ. 137. Puţin înainte pînă cînd sosirea ta A mea deznă-dăjduire veni a astîmpăra. Heliade, o. i, 414. Neîncetat cornăreşte pănă ce se sfârşesc zilele lui prier. I. Io-nescu, c. 51/8. Pînă cînd dar masa moşul să le puie. Pann, p. v. i, 11/17. Stelele ... Ard depărtărilor, Pănă ce pier. Eminescu, o. iv, 378. Toarnă el toată apa cea din fînlînă pe jăratec, pînă ce stinge focul. Creangă, p. 65. Mai stele gîndilor pînă ce-i veni fluierul său în minte. Slavici, n. i, 66. Tot înainte mergea, pînă ce ajunse la un oraş. Ispirescu, l. 100. Pînă ce suiră scara, să împiedică de cîteva trepte. Delavrancea, s. 119. Să zic da, nu-mi vine bine Pînă cînd nu m-am gîndit. Coşbuc, p. i, 178. Vin umbrele peste copaci să cadă Pîn’ce, tîrziu, din lac răsare luna. Goga, Poezii, 351. Pînă ce Axinia să vadă de cai, noi ne aşezarăm la un fel de masă. Hogaş, dr. i, 125. Aşteaptă cuviincios ptnă ce isprăveşte dascălul cu tusa. Rebreanu, i. 14. Munceau ... pînă ce vărsau sudori. Mironescu, s. a. 87. Alîla am ţipat pînă ce am răguşit. Sado-veanu, o. xi, 376. Tu cînţi de-mi spargi timpanul ... Pîn’ce le iau de plete. Călinescu, l. l. 106. Pînă cînd n-au ieşit cinci clienţi, n-a plecat. Stancu, d. 359. Nu s-a dat ieşit din cort, pînă ce n-a simţit că cineva dăduse foc (olurilor. Camilar, n. ii, 149. Aşteap-tă-mă pînă cînd mă întorc din oraş. gram. rom.2 i, 420. Eu mîndra nu ţi-oi da Pîn’ce capul sus mi-a sta. Alecsandri, p. p. 24. Multe zile a călătorit, pănă ce în urmă a dat de „pădurea blăstămată“. Reteganul, p. i, 78. N-oi mînca Pînă ce ie-oi întreba, folc. tran-silv. i, 278. + (Urmat de „de“, delimitează intervalul dintre un moment oarecare şi o determinare temporală anterioară, în funcţie de care se apreciază durata unei stări de fapt, gîndite prin raportare directă sau indirectă la contrariul ei) Pănă bine de curînd ştiinţa bărbaţilor de stat s-a supt din literatura limbii eline: Codru-DrXguşanu, c. 59. □ Pînă de curînd cartea exista în librării. Pînă de cine ştie cînd n-am mai fumat o ţigară. Pînă nu de mult aveai qltă părere. Pînă de cînd stai tot aşa supărat? + (Urmat de „pe“, momentul Încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat In funcţie de un anumit termen de datare indiclnd o zi anumită, O' parte a acesteia, o săptămlnă, o dată calendaristică lunară sau un anotimp) Pînă pe 2 august rămlnem la mare. Pînă pe vineri a plouat continuu. Pînă pe seară totul să fie gata. Să amîriăm pînă pe săptămina următoare. Să lăsăm toiul pînă pe iarna viitoare. (Urmat de „de pe“, delimitează intervalul dintre un moment oarer care şi o dată calendaristică lunară anterioară, în funcţie de care se apreciază durata unei stări de fapt, gîndite prin raportare subînţeleasă la contrariul ei) Pînă de pe 3 aprilie aştept întruna. + (Urmat de „la“, momentul Încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat în funcţie de o demarcare temporală indicată prin expirarea unei anumite durate, explicite sau implicite, pe parcursul căreia a avut loc; uneori expirarea unei anumite durate sugerează aspectul maxim al posibilităţii ei de delimitare) Veînremu cătră ei întru Troada pînră la ciînci dzile. cod. vor. 16/7. Eşi omul în lucrul său ... pănă la seară, psalt. sch. 338/10. Doamne ... de veac şi pănă la veac tu eşti. Coresi, ps, 249/5, Şi multe legi ale lu Moisi cum au fost şi jărtvele lor numai pănă la naşterea ... lu /s[us] 7i[risto]s. id.,ap. gcr i, 24/13. Lupiă-se .... pînă la răvărsatul zorilor. Palia (1581), 133/2. Cetatea Ri-mului pînă la iulie au fost supt împăraţi. Moxa, 356/22. Dezlegăm la peaşte păn la joi. prav. gov. 156v/20. Craiul leşesc au trimis... ca să-i poată împăca măcar păr la o vreme. Ureche, let. i, 126/7. Nu-ş cruţară viiaţa sa pînă la moarte, n. test. (1648), 312v/2. Slu-jeaşle lui... din linereaţe pîn' la bătrîneaţe (a. 1661). gcr i, 179/39. S-au întirdziiai neşline pîn la al treil[e\ ceas (a. 1661). id. ib. 180/16. Au domnit pînă la moarte. anon. cantac., cm i, 84. Am învăţat la dascalul Pa-isie păr la 1805 mari 30 (începutul sec. xix). cat. man. i, 644. Pănă la amiazăzi au făcut o îndestulă somă de cărămizi. Drăghici, r. 84/13. Pînă la o vreme s-au purtat bine. Bărac, t. 10/23. Rămîne sub puterea grecilor pînă la al Xll-lea secol. Bălcescu, m. v. 7. Pînă la adînci bătrîneţe pe români îmbărbătaşi. Alexândrescu, o. i, 72. Cine apuca a se duce pe atunci înlr-o parte a lumii, adeseori dus rămînea pănă la moarte. Creangă, p. 184. Am dormit bine pînă la ziuă. Caragiale, s. n. 183. Ciocănesc din zori de zi pînă la apusul soarelui. Slavici, n. i, 29. N-a voit să mănînce din zori pînă la amurg. Delavrancea, s. 11. Crescuse pînă la 16 ani în pensionul doamnei Raspal. Vlahuţă, d. 17. De dimineaţă pîn’la prii iz ... se ducea la cafeneaua din uliţa mare. Hogaş, h. 8. Jalea şi plînsetele Saftei, pînă la ziuă, fură destulă mărturie. Galaction, o. 73. Avusese părul lung ... pînă la vreo trei-palru ani. Călinescu, e. o. i, 43. Mă lăsa să stau pînă la orele tîrzii. id. ib. 278. Bucata de pline ... îi ţinea de foame pînă la prînz. Bareu, p. 87. Vmblî cu steaua di la Crăiun şî păr la boboteadzî. alr ii/i mn 111, 2 825/520. Treia ziua şi lepăda co-jocu. Pînă la nouo zili a lepădat cojoacili. alrt ii 238. (Demarcarea temporală a expirării unei durate este precizată ca reper de orientare referitor la defăşu-rarca unei acţiuni sau la manifestarea unei stări) Acesta s-au făcut de multe ori, pănă la Şărban Voievod. Biblia (1688), [prefaţă] 7/34. Păharul au fost pănă la a Iriia domnie a lui Mihai Ra-coviţă-Vodă. Neculce, l. 9. Inc-o gară mai era pînă la coborîre. Mironescu, s. a. 131. Numără ccasurile lungi, pînă la mîncare. C. Petrescu, î. ii, 14. N-a venit nici pînă la toacă. Arghezi, vers. 242. Şi a muncii Costan pînă la armată şi după armată. Camilar, n. i, 20. (Demarcarea temporală a expirării unei durate este precizată ca termen în funcţie de care s-a stabilit să aibă loc sau se crede că ar fi posibilă efectuarea unui fapt) Să nu greşaseă cu muiare şi pînă la Paşti. prav. gov. 28v/18. Nime nu poale să iasă de icea pînă la învierea a toată lumea. Varlaam, c. 382. Pără la acel soroc să aibă a-şi vinde marfa lor cu rădicata (a. 1783). Uricariul, ii, 42/3. Mănunchile ... stau o săptămînă sau şi două pănă la bătut. I. Io-nescu, c. 155/12. Au amînat esecuţia planurilor lor pînă la primăvară, cr (1846), 22s/l. Remîi aici pînă la noapte. Creangă, p. 97. împrumută-mi vreo doi zloţi ... pînă la leafă. Rebreanu, i. 73. A pus soroc de două săptămîni, pînă la nuntă. Galaction, o. 71. Au dat sfoară-n ţară, Să-şi gale isprăvile pînă la varăt Deşliu, g. 26. Inima iar mă-ntoarnă Să te Iubesc pîn’la toamnă. Jarnîk-Bîrseanu, d. 42. Coa- 7791 pînA1 - 699 - pînA1 ce-le mălai Pin la sfintu Niculai. Zanne, p. iii, 598. O Vom aştepta pină la calendele greceşti. Nu se va termina pînă la paştele cailor. Rămînem aici pină la sfintul aşteaptă. Pină la răsăritul soarelui să fiţi plecaţi. (Demarcarea temporală a expirării unei durate este precizată ca delimitare finală In perspectiva căreia are loc scurgerea unui răstimp) Trecură zilele una după alta pînă la nouă luni. Ispirescu, l. 97. Pînă la răsăritul lunii, mai era un ceas. Sadoveanu, o. i, 130. Mai avea cîteva săptămlni pină la majorat. CA li ne seu, e. o. ii, 171. <0> (învechit, rar; In construcţia pină la curtnd, care sugerează ideea de rapiditate prin indicarea unei limite de expirare Intr-un viitor foarte apropiat faţă de momentul vorbirii) Ce tremease cuvântul său pământului, pară la curundu aleargă cuvântul lui. psai.t. 305. <£• (în construcţia pînă la una alta, adesea cu elipsa lui „la“, care sugerează ideea de răstimp, a cărui expirare este indicată In funcţie de o limită neprecizată dar sublnţeleasă ca sigură) Se vor ajuta pănă una alta cu ratele călugărilor. Maior, ist. 260/14. Pănă la una alta, hai să vedem ce-i de făcut cu cerbul. Creangă, p. 224. Dară pînă una, alta, ascunde-te, vai de minei Ispirescu, l. 85. Soseşte el ... pînă una alta. Delavrancea, o. ii, 281. Pînă una alia, am aprins numai o claie, una mai mică. Vlasiu, a. p. 35. Cine are să le domnească. Poftim ... Ariciul nostru, pînă una-alta. Arghezi, vers. 191. Pînă una alta, opriţi tuspatru la capătul unei postate, prinseră a sfărîma spice in palme. Camilar, n. ii, 384. Pină una alta, se strîngea la cîte un foc cu căruţaşii. Barbu, p. 96. Pin la una alta [hal să facem o ţigară], alr sn iv h 1 836/514, cf. ib. h 1 836. (în construcţiile pînă la sfîrşit, pînă la urmă, pină la capăt, pină la căpătîi etc. sau, Învechit, pină la cumplit, care indică limita absolută de demarcare a expirării duratei unei acţiuni sau a unei stări) întoarce faţa sa se nu vază pără la cumplit. psalt. 15. Să fie scos şi gonit den locul lui pănă la soîrşitul vieţii lui. prav. 33. Domniia ţării să o aibă pînă la sfirşitul vieţii măriii-sale. R. Greceanu, cm ii, 128. Dac-a fosl mojic întii, E şi pin la căpătii. Pann, ap. Zanne, p. iv, 459. Cînd ţi-oi spune pină la sfîrşit, cred că ţi s-a incrincina şi ţie carnea pe tine. Creangă, p. 77. A stat şi el pănă la isprăvitul comediei. Cara-giale, t. ii, 9. Pănă la urmă, ştiu bine, Doar tu mal rămii şi clnlecul meu. Beniuc, v. 67. îl sfătuia să fie drept ...pină la urmă. Camilar, n. i, 183. □ Am văzut spectacolul pină la sfîrşit. Am stal pină la sfirşitul programului.-0> (Urmat de „de la“, delimitează intervalul dintre un moment oarecare şi momentul incidenţei cu o demarcare temporală anterioară, In funcţie de care se apreciază trecerea la o stare de fapt, glndită prin raportare sublnţeleasă la contrariul ei) Păn’de la o vreme, luîn-du-şi sama că acel cîmpu este otrăvit, iş pune traistele în capul cailor, ca să nu apuce iarbă. Neculce, l. 296. (Urmat de „pe la“, momentul Încetării unei acţiuni sau a unei stări este indicat prin aproximarea apropierii faţă de un reper temporal anumit, considerat ca termen ultim de expirare) Stătu aci de vorbă ...cu unii din boieri pînă pî la mezul nopţii. Gorjan, h. i, 3/17. Nu mai era de chip să doarmă, cum dormea alte dăţi, pănă pe la amiează. Creangă, p. 264. Nu sînt multe, ... pînă pe la două după douăspce le isprăveşti. Caragiale, o. vi, 11. □ Ţi-l las pină pe la Crăciun. Pînă pe la toamnă se va rezolva. <0- (Urmat de „de pe la“, delimitează intervalul dintre un moment oarecare şi un reper temporal anterior, tn funcţie de imediata depăşire a căruia este aproximată durata petrecerii unei stări de fapt, glndite prin raportare sublnţeleasă la contrariul ei) Pină de pe la 5 dimineaţa se aud tramvaiele. Pînă de pe la Crăciun a nins întruna. Pînă de pe la 1600 nu mai avem atestări. + (Urmat de „In“ sau „intru“, momentul Încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat In funcţie de o demarcare temporală indicată prin Împlinirea unei anumite durate, explicite sau implicite, In cursul căreia a avut loc; uneori Împlinirea unei anumite durate sugerează aspectul maxim al posibilităţii ei de delimitare) Dom- nul ţinrea-va intrarea ta şi eştrea ta de acmu şi pără în veacu. psalt. hur. 110r/22. Me înţelepţiiu, şi încă pără in noapte arătă zgăul mieu. psalt. 21. Şi semnul mormintului ... acolo iaste pînă în zioa de astăzi. Palia (1581), 143/18. Să aibă canon pănă în trei ani. prav. gov. 47y/17. Toţi era în puterea şi in legătura lui pentru păcatul celui dintăi născut, pină in vreme ce veni cel mai tare. Varlaam, c. 204. Să-l aşteapte pănă intr-un an, şi alunce să să cunune ... cu dînsa. prav. 168. Mă certară din dzi pănă-n noapte. Dosoftei, ps. 44/11. S-au făcut de multe ori ... pănă in zilele măriii tale. Biblia (1688), [prefaţă] 7/36. Au scris la împăratul ... să să afle, pănă în dzuă, toată oastea la un loc. Neculce, l. 235. Sfătuia din prînz pănă in cină. Budai-Deleanu, Ţ. 87. O inimă sfărmată ... sloboade o cuvîntare Din ceasul ce se răneşte pănă-n ceasul care moare. Conachi, p. 86. Alergarea de eai ... se prelungise pănă in luna lui septembrie. Negruzzi, s. i, 35. Bosforul ... din ziori şi păn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri. Alegsandri, p. i, 236. în sinul lui se aprinseră dorinţe nedesluşite pe care pină în ceasul acela nici în vis nu le încercase. Odobescu, s. iii, 199. Mut pănă-n ultimul moment. Eminescu, n. 40. Petrecu pînă in amurgul serii, la joc. Slavici, n. i, 132. Se duse, zi de vară pină-n seară. Ispirescu, l. 100. El n-o pierdea cu ochii din zori pină-n culcat. Coşbuc, p. ii, 200. Pină-n clipa de pe urmă Fermecătoare o să-mi rămîie ... Tăcerea ta. Goga, Poezii, 246. Torcea ... Din zori şi pină-n seară. Iosif, patr. 9. Din zorii zilei pină-n noapte ... nu stă o clipă. Brătescu-Voineşti, p. 176. Pină in amiezi- s-a chinuit. Re-breanu, i. 309. Pină-n trei zile ..., pe fiecare îl ştia de unde-i. Mironescu, s. a. 125. Te chem de-alitea ort, ... din sară pină-n zori. Topîrceanu, b. 57. Cu ce să trăiască pină in iarnă ? Călinescu, e. o. i, 219. □ Nu va afla secretul pină in ziua de apoi. Mă voi judeca cu el pină in pînzele albe. (Demarcarea temporală a Împlinirii unei durate este precizată ca reper de orientare referitor la desfăşurarea unei acţiuni sau la manifestarea unei stări) Bobul ... poate cineva să-l samine şt pănă in martie. I. Ionescu, c. 9/8. A doua zi pînă in ziuă, clucerul era pornit surghiun. Ghica, s. 11. Ea plecă pină în ziori. Alexandrescu, m. 338. Pină intr-un an, aţi putea să aveţi un chioşc al vostru. Pas, z. i, 167. Plecau pină in zori la lucru. Beniuc, m. c. i, 114. Mai mult decît pină in prezent trebuie să se preocupe ...de ajutorarea cadrelor, gî 1963, nr. 691, 3/5. □ Literatura de anticipaţie imaginează evoluţia tehnică a omenirii pînă in viitorul ei cel mai îndepărtat. Pînă intr-un trecut foarte apropiat urmele războiului nu erau încă înlăturate. (Demarcarea temporală a Împlinirii unei durate este precizată ca termen In funcţie de care s-a stabilit să aibă loc sau se crede că ar fi posibilă efectuarea unui fapt) Voi preda manuscrisul pînă intr-o lună de astăzi. Caragiale, o. vii, 516. Pînă in două săptămini, ori mă adormi cu farmecele tale, ori mă arunc in Olt.. Galaqtion, o. 72. Nu-i de mers la ibovnica Pină-n luna lui brumariu. Jarnîk-Bîrseanu, d. 95. (Demarcarea temporală a Împlinirii unei durate este precizată ca delimitare finală in perspectiva căreia are loc scurgerea unui răstimp) Mai sînt două ore pînă in zori. Va mai trece vreme pină in septembrie. <$■ (în legătură cu construcţii care indică plasarea In cursul duratei unor planuri de orientare temporală raportate la o dată calendaristică, la un eveniment etc.) Totul se va rezolva pină in preajma Anului nou. S-a pregătii pină in ajun de examen. Pină in apropiere de Crăciun a stat la noi. Pînă in jurul zilei de 23 August vom încheia planul. <> (învechit; In construcţiile pînă in sfîrşit sau pină in cumplit, care indică limita absolută a Întregii durate a unei acţiuni sau a unei stări) Că nu pâră în cumplitu ultatu va fi measerul. psalt. 13. Sân/ cu voi pănă in sfrăşitul veacului. Gavril, nif. 6/8. El din zi in zi iot mai slăbiia, că nici cu una de-a tocma era, ca pină în săvirşit să se poate bate. C. Cantacuzino, (Urmat de „de peste“ sau „de dincolo de“, delimitează intervalul dintre un moment oarecare şi un plan temporal situat înaintea începutului unei durate precizate) Pină de peste 30 de ani locuiesc aici. Autorul aduce pină de dincolo de anii revoluţiei argumente convingătoare. + (Urmat de „din“, delimitează intervalul dintre un moment oarecare şi perioada sau unitatea temporală în cuprinsul căreia se Încadrează momentul de datare iniţială al unui fapt) Pină din cele mai vechi timpuri a fost ocupaţia lor de bază. (Momentul de datare iniţială al petrecerii unui fapt coincide cu momentul încetării altuia) Ptnă din acel an al începerii războiului, nu cunoscuse încă vitregiile vieţii. + (Urmat de „spre“, „înspre“ sau „către“, momentul încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat în funcţie de perspectiva atingerii unui reper de orientare temporală) Lucrez pină spre toamnă. Stancu, r. a. iii, 19 . Treaba mergea bine pină spre iarnă. Pas, z. i, 137. Stătu pină către prinz. Camilar, n. ii, 273. Au mers pînă spre seară. Preda, d. 25. □ Te voi aştepta pină spre ora zece. Am trlndăvii in pat pină inspre amiază. A plouat din zori pînă -către seară. + (învechit; urmat de „despre“ sau „de către“, momentul încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat în perspectiva momentului de demarcare iniţială a unui reper de orientare temporală) S-au întunecat soarele de amiadză-dzi pănă de cătră sară in trei ceasuri tocma. Vari.aam, c. 78. Acolo au şăzut pină despre toamnă, ist. ţ. r. 87. La Hotin fiind oştile pănă despre toamnă, au venit veste că vine Sobieţchi. Amiras, let. iii, 145/13. Şezi aici pină despre ziuă, că am să vin atunci tot eu să te iau. Creangă, p. 97. Lupta ţinu ... pînă despre cintă-tori. Ispirescu, l. 254. N-am putut s-adorm pină despre ziuă. Vlahuţă, o. a. ii, 65. + (Urmat de „prin“, momentul Încetării unei acţiuni sau a unei stări este aproximat lntr-o parte nedefinită a unei perioade) Luptele au durat pină prin iarnă. Cercetările au ajuns pînă prin secolul al XVII-lea. Pină prin decembrie nu ninsese încă. <£> (în legătură cu construcţii care aproximează plasarea în cursul duratei unor planuri de orientare temporală raportate la o dată calendaristică, la un eveniment etc.) Pină prin jur de 15 august, termin lucrarea. Pină prin ajunul Crăciunului vom fi plecaţi. Ploile ţinuseră pină prin preajma sărbătorilor. + (Urmat de „după“, momentul Încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat prin raportare de posterioritate faţă de o unitate de măsură a timpului, de un eveniment etc.) Răpede să te arunci tn groapă şi să şezi acolo intr-insa pănă după asfinţitul soarelui. Creangă, p. 225. Şi aşa a mers pînă după amiază. Gîrleanu, l. 63. Venea la noi să şadă in fiecare iarnă, pină după Paşti. Brăescu, o. a. ii, 17. O pîndi intr-o seară tirziu pină după miezul nopţii. Călinescu, e. o. i, 162. Prindea in lunci caii .... călărindu-i pină după asfinţita soarelui. Camilar, n. i, 310. □ Te-am aşteptat pînă după ora 2. Pină după vineri sînt plecat din oraş. Ploile au ţinut pină după 10 iulie. Pină după 1700 au fost mari frămîntări. Cheful a ţinut pînă după sărbători. <£> (Urmat de „pe după“, momentul încetării unei acţiuni sau a unei stări este aproximat în funcţie de raportarea posterioară faţă de o unitate de măsură a timpului, de un eveniment etc.) Dacă o ţine tot ăşa, pină pe după prînz avem o zăpadă de două palme. Galaction, o. 403. □ Apariţia volumului în librării a fost amînaiă ptnă pe după 15 mai. + (Urmat de „aproape de“, momentul Încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat prin raportare de anterioritate imediată faţă de o unitate de măsură a timpului, de un eveniment etc.) Luă hotărlre ... a nu orîndui nemic pentru împărţeală pănă aproape de moartea sa. Creangă, p. 4. □ Te-am aşteptai pînă aproape de două. Şedinţa a durat pină aproape de amiază. Timpul a fost frumos pină aproape de Crăciun. -0> (Urmat de „pe aproape de“, momentul încetării unei acţiuni sau a unei stări este aproximat în funcţie de raportarea anterioară faţă de o unitate de măsură a timpului, de un eveniment etc.) Am stat acolo pînă pe aproape de ora 1. Ptnă pe aproape de Paşii a tot nins. + (Urmat de „între“, momentul încetării unei acţiuni sau a unei stări este precizat în funcţie de o durată intercalată unor unităţi de măsură a timpului, unor evenimente etc.) Voi lipsi pină între două şi două jumătate. Pînă între 5 şi 20 mai blocul va fi predat. Activitatea sa literară s-a extins pină între cele două războaie. + (Urmat de „a“, momentul încetării unei acţiuni este delimitat în funcţie de durata unui fapt, a cărui perspectivă de încheiere este privită ca limită temporală finală) Şl zăbovind Ştefan Vodă acolo pănă a se stringere oştile toate ... au pus pre ai săi boieri şi oameni de cinste de au vorovii (cea 1625). gcr i, 72/22. Pînă a să părî, unul den-tr-înşii va mearge deva secera pămăniul.pnw. 55. Mai mult de un stegar turc n-au prins şi pănă a-l aduce la Jolcovschii, au murit de rane. M. Costin, o. 70. Pină a nu trece la Nicopoia, au trimis turci de au robit pă buzăieni. R. Popescu, cm i, 272. Pănă a fi Radul Vodă la Braşov, s-au sculat un boieri anume Ştefan Prodicul. Şincai, hr. ii, 303/36. Carele nu putură sosi la vreme, pînă a nu pleca vizirul. Bălcescu, m. v. 48. [Muza] pîn-a nu zbura in ceruri, ea se cearcă pe pămînt. Alexandrescu, o. i, 186. Plec miercuri seară la Bucureşti unde voi şedea vro trei zile pănă a nu merge la Sinaia. Alecsandri, s. 151. Vei ierna Sus în munticel ..., Pînă a-nverzi Codru. Bolintineanu, o. 79. Des-de-dimineaţă păn-a nu fi ziuă, cucoşul cînta asupra bordeiului. Eminescu, g. p. 103. Pînă a nu se însera, ciobanul se furişe de fiul de boier. Ispirescu, l. 251. A doua zi plecăm pîn-a nu răsări soarele. Vlahuţă, o. a. ii, 171. Să nu-mi văd eu copiii pînă a nu închide ochiiI Mirunescu, s. a. 37. Pînă a nu-l cunoaşte aşa cum era, mi-l închipuiam: un om vajnic. Galaction, a. 344. Pînă a nu intra în clasă învăţătorul, ne îmbrinceam. Stancu, d. 306. Pîn-a nu se ţipa, Ea _din gură cuvînta. Jarnîk-Bîrseanu, d. 496. <0> (învechit, rar; momentul încetării unei acţiuni sau a unei stări este delimitat în funcţie de perspectiva sfirşirii unei durate anumite privite ca termen final) De va naşte muiarea ... aceaia pînă a săptămîna să se speale. prav. oov. 63r/l. Preotul să nu mănînce corastră de la vaca lui, pină a săptămină. ib., ap. c.cr. 148/13. Şi nu va răspunde cela ce-i tn strîmtoare pină a timp. Dosoftei, ap. hem 39. Stătură den a treia ceas pînă a noua ceas. id. v. s. septembrie 36v/6. (Perspectiva sfîrşirii duratei unui fapt este precizată in funcţie de numărul de repetări al acestuia) Am ales pină a şasa ... curăţie, prav. gov. 108r/17. b) (Conjuncţional; exprimă încetarea, Intr-un raport de concomitenţă, a duratei unei acţiuni, a unei stări etc. în funcţie de momentul încetării duratei altei acţiuni, altei stări etc., corelate direct celeilalte) Căntu Domnului în viiaţa mea, cănlu Dzeului mieu pără săntu. psalt. 217. Mie mi se cade a lucra lucrul celuia ce m-au tremes, pină iaste zio. Coresi, ev. 165. Toate cîte ai ... numai pînă trăieşti le ai (a. 1642). gcr i, 96/23. Că pănă am îmbiat in pustie pre tine am avut agiutoriu. Varlaam, c. 367. Nu s-au împăcat cu preutul pănă era viu. Dosoftei, v. s. septembrie llr/l7. Şi-l tot silie pe şfed să purceadză, pănă este iarnă şi sînt apele îngheţate. Neculce, l. 269. Aceastea le făcea incă pînă era viu. Mineiul (1776), 98lr/29. Căci păn el taie în hierul vîrtos, Eu tai in carnea lui. Budai-Deleanu, ţ. 113. Umblînd ... pre unde n-au mai fost, pănă au mai avut merinde. Bărac, t. 13/5. Nu poate fi aceaia ... pănă voi fi eu viu. Alexandria, 19/18. Ol dezmiardă, pîn’eşti jună ca lumina cea din soare. Eminescu, o. i, 42. Dă-te şi d-ta oleacă pe jos pin’om sui dealul. Creangă, p. 123. Pînă nu poruncesc eu altceva, poruncile lai să fie sfinte. Caragiale, o. ii, 262. Te voi urma pînă voi avea viaţă in mine. 7791 PÎNĂ1 - 701 - PÎNĂ1 Ispirescu, l. 35. Pînă stătuse şi dtnsul tn capul poruncii ..., aveam şi noi oarecităva vază. Coşbuc, ae. 31. Intîlnirile din sat, în vacantele de vară, pină fusese elev, nu însemnară mult. Agîhbiceanu, a. 53. Numai noi ştim, mamele — cît chin, cită muncă pînă-i creştem. Bassarabescu, v. 147. Citiţi de zor, pînă mai este vremeI Galaction, a. 397. Mai luăm un pahar cu vin, pînă răsuflă puţin caii. Camil Petrescu, u. n. 222. Pîn-eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam. Jarnîk-Bîrseanu, d. 12. Pănă va fi rămăşiţă de zmeoaica aceea, zina de peatră să nu să mai mişte de acolo. Reteganul, p. iv, 55. Nu mă tem nici de jîndari, Pînă sînt petri şi parii ant. ut. pop. i, 191. Nu mă dau supus Pînă-mt mai stă capul sus. Balade, ii, 372. Spărtura pină e mică trebuie clipită. Zanne, p. ni, 376. Baci fieru pţne-i cald! alr sn vi h 1 833/29. (încetarea duratei uiiei acţiuni, a unei stări etc. coincide cu momentul Încetării duratei altei acţiuni, altei stări etc. corelate conjunctural celeilalte) Pînă se găteşte, Soarele sfinţeşte. Pann, ap. Zanne, p. iii, 166. Pînă s-ajung la regiment, situaţia se lămureşte. Camil Petrescu, u. n. 297. Pînă ţese-un cot de pînză Codrul nu mai are frunză. Jarnîk-Bîrseanu, d. 423. Pînă vine cheful bogatului, iese sufletul săracului. Zanne, p. v, 84. (Încetarea unui răstimp scurs din momentul vorbirii este precizată în funcţie de încheierea unui fapt care s-a petrecut pe durata acestui răstimp) Să-l aştepte aci opt zile, ptnă să se gătească şi el. Gorjan, h. i, 2/33. Stăi un minut pănă să-mi schimb haina. Caragiale, o. vi, 82. <£> (încetarea unei acţiuni, a unei stări etc. este precizată prin raportare la manifestarea reală sau potenţială a unui fapt care o succedă) Dentru eiş fariseii judeca pre Hristos încă pînă nu-şi luase ei aminte cuvîntul lu Iiristos. Coresi, ev. 197. Şi după aceaia mainte pină nu se era culcaţi vineră bărbaţii oraşului Sodomului şi încungiurară casa. Palia (1581), 69/12. La ştiubei mă trag din lume Pănă gerul nu mă prinde. Asachi, s. l. i, 124. Tot neamul Basarabilor, pînă să nu prinză domnul de veste, trecuse Dunărea. Odobescu, s. i, 85. Pînă nu mor, Pleacă-te îngere La trisla-mi plîngere Plină de-amor. Eminescu, o. iv, 379. Pănă să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă. Creangă, p. 186. Să-l scoale mîine pînă nu s-a deşteptat. Cara-giale, o. ii, 262. Pină să plec se făcuse vreo unul după douăspee. id. ib. vi, 80. Pînă să se scoale baba, se apucă de îngropă cada în pivniţă. Ispirescu, l. 260. Să tăiem nucul, Mitrule ... — Mîne în zori: pînă n-o băga de seamă moşul. Gîrleanu, n. 41. Pînă să ne aducă friptura — mi-a citit un articol nou al lui. Vlahuţă, o. a. i, 191. Pînă să se întoarcă, uşa se deschisese. Rebreanu, r. i, 243. Pînă să-şi lase casa Pe podele-ngenunchea ... Şi turcilor le grăia. Jarnîk-Bîrseaun, d. 494. Zena pînă se îmbracă A supt viţelul la vacă. Zanne, p. iii, 189. (încetarea unei acţiuni, a unei stări etc. este precizată prin trecerea la un "stadiu, la un fapt etc. care marchează, de obicei justificativ, întreruperea acestora) Porănciiu se-l veaghie pînră voiu tremite la chesariu. cod. von. 70/27. Intru umbra arepilor tale nădăiescu-me, pără va treace fărăleagea. psalt. 108. Nu crezură ..., că orb era şi neade, pînă chemară părinţii aceluia ce vedea. Coresi, ev. 166. Mă ducea bătăndu-mă pănă mă pogorără pre pămănt. Varlaam, c. 381. Să va ascunde undeva ... pănă va înnopta, prav. 33. Fu sy[i]n/ia sa oprit pentru să-l facă patriarh şi nu vrea si>[i]n//a sa să fie, pănă vădzu o videnie. Dosoftei, v. s. septembrie 3r/23. Acolea a şăzut domnul pînă au trecut carăle. ist. ţ. r. 64. I-au gonit pănă i-au trecut apa Şiretului. C. Cantacuzino, cm i, 49. Să oblăduiască împărăţia ..., pînă să se întoarcă el. Gorjan, h. i, 3/10. Trăieşte ca viermele în rădăcina hreanului, pănă va veni vremea ca cui pre cui să scoată. Negbuzzi, s. i, 250. Se ascunde într-o claie de fin pînă pleacă postelnicul. Filimon, o. i, 129. Toţi se uită cu mirare şi nu ştiu de unde vine, Pînă văd păinjenişul între tufe ca un pod. Eminescu, o. i, 87. Au mers ei amîndoi... ptnă au ajuns acasă. Caragiale, o. ii, 277. Îşi spuse istoria şi ce păţi pînă să ajungă la dînsele. Ispirescu, l. 8. Multe zile am să fin vesel pînă mi s-o întrema creierul meu slăbit de friguri. Delavrancea, t. 80. A fost un adevărat zbucium ... pînă reuşi să scape din îmbulzeală■ Agîrbi-ceanu, a. 41. Am aşteptat pînă a venit. Sebastian, t. 27. Nu întîrzia în vale decît pînă găseşti un om ascultător. Sadoveanu, o. xii, 28. Te uită drept în jos la rîu Pîn’te apucă plînsul. Pillat, p. 369. Se auzi o larmă veselă şi cuvîntul „noroc“ fu învălmăşit pînă se pierdu. Camil Petrescu, o. i, 97. Aţine-te dirză, ... ptnă vin eu. Camilar, n. i, 252. Pînă să-l cunosc ... nu Irăisem nimic din bucuriile vieţii. Davidoglu, o. 37. îl petrecu o vreme cu privirea pînă se îndepărtă. Preda, m. 38. Trei cupe de vin aş bea ... Pînă vinul s-ar găta I Jarnîk-Bîrseanu, d. 137. S-au tot dus ei aşa, ... pănă au ajuns la uriaş. Reteganul, p. v, 62. Şi de Badiul întreba, Pînă, iată, se-ntîmpla Că la casă-i nemerea. Balade, ii, 104. Mult mi-at cîntal la vrajniţă Pînă m-ai scos la uliţă. folc. tran-silv. i, 167. Olul atîta merge la fîntînă pînă se sparge. Zanne, p. iv, 5. (încetarea unui răstimp scurs din momentul vorbirii este precizată în funcţie de producerea unui fapt) Va treace vreame multă pănă va veni vreame de va face acel lucru. prav. 305. Trebuie să treacă mulţi ani pănă să înceapă a da roadă. Dră-ghici, r. 146/3. Mai am doi ani pînă să ies la pensie. Caragiale, o. i, 283. Mai sînt trei zile pînă să se împlinească sorocul. Ispirescu, l. 91. Mai avea o jumătate de ceas pînă să plece la gară. Agîrbiceanu, a. 36. Mi se pare o mie de veacuri pînă să-l văz. Bassa-rabescu, v. 147. O să treacă vreme pînă să ne tntîl-nim cu iarna asta. Davidoglu, m. 8. <0> (De obicei în construcţii negative, Încetarea unei restricţii, a nemanifestării unui fapt este condiţionată de Îndeplinirea altuia care îl anticipează) Nemică se nu gus-tămu pînră nu vremu ucide Pavelu. cod. vor. 50/23. Pînă nu se spală nu mănîncă. Coresi, tetr. 85. Să nu slujască leturghie pără nu va împlea postul, prav. lucaci, 163. Nu se înlurnă pănă nu secară apele spre pămînt. Palia (1581), 36/5. Nu se vor turna pînă nu vor dobîndi cetatea. Moxa, 375/25. Pănă nu voiu deş-chide eu porţile cetăţii ei nu vor (pu)tea întră (a. 1650). gcr i, 147/24. Ptnă nu pulrezeaşte una, nu naşte alta. C. Cantacuzino, cm i, 56. Nici vor să-l îngroape dacă moare, Pănă nu-şi iau plata rînduită. Budai-Deleanu, ţ. 397. Să nu se lupte pînă-i va veni ajutor, Odobescu, s. i, 10. Nu voieşte ... să-t iubească ptnă nu-i va aduce erghelia ei de iepe. Ispirescu, l. 23. Pînă ne-i îneca om, peşte nu faci. Delavrancea, s. 249. Nu se lăsa pînă nu făcea pace. Vlasiu, a. p. 75. Nu-l lăsă pină nu află pricina supărării. Călinescu, e. o. i, 75. Pînă nu plouă, peştii nu ies de pe fund. Preda, m. 20. Pînă nu-i săturam cu pepeni nu plecau acasă, s ianuarie 1961, 43. Ba eu rin m-oi mărita Pînă nu te-i însura. Jarnîk-BIrseanu, d. 261. Blidu-i de cositor, Nu se sparge, pînă mor. folc. transilv. i, 127. Pînă nu faci foc, fum nu iese. ap. TDRG. 3. a) (Exprimă o evaluare maximă a intensităţii de manifestare a unei stări sau a unei situaţii în funcţie de o limită care marchează prin intermediul ideii de determinare locală sau temporală atingerea punctului de la care nu mai poate fi posibilă înţelegerea, admiterea, tolerarea etc. acesteia) Ţi-ai fi închipuit aşa mişelie ... Înţeleg plastografie ..., dar pînă aci. Caragiale, o. vi, 86. o Nu te lăcomi pînă acoloI Pînă aici ţi-a fost! l-am răbdat nenumărate afronturi. Dar ptnă acumI (Aprecierea unei limite gîndite prin intermediul ideii de determinare locală sau temporală ca punct maxim de la care nu mai poate fi acceptat, permis, tolerat etc. ceva, rezultă din ceea ce această limită atinsă a atras sau poate atrage ca urmare) Această manie s-a întins pînă acolo, îneît unii îşi însuşesc chiar şi faptele [lor]. Kogălniceanu, s. a. 65. □ Copiii trebuie ajutaţi, dar nici pînă atunci, încit să li se creeze convingerea că nu pot face singuri ceva. <0* (în construcţiile pînă unde sau pînă etnd, care evaluează In interogaţii, de obicei retorice, perspectiva momen- 7791 PlNĂ* - 702 - PÎNĂ1 tului de Încheiere a unui fapt ca pe o limită exagerată, abuzivă etc., glndită prin intermediul ideii de determinare locală sau temporală) Pără cănda întorci fa(a ta de mere? psalt. 18. Pînă cindu vă voiu răbda pre voi? Coresi, ev. 80. Pănă cînd păcătoşii se vor făli? Biblia (1688), 4121/45. Oh, fiul mieu ... Pănă cînd eu te voi plînge? (a. 1820). gcr ii, 230/12. Pănă cînd duhul mincinnei ... Nu călcă pe adevărul acestei nalte ştiinţe? Conachi, p. 302. Pînă cînd să creadă lumea ... c-orice dor de libertate a pierit? Alec-sandri, p. ii, 6. Şi te, slujesc; dar, Doamne, pînă cînd? Arghezi, v. 35. Pină cînd am să stau pe capul altora? Călinescu, e. o. i, 304. Pînă cînd se joacă aşa cu el, calica? Camilar, n. ii, 21. □ V-am tolerat mereu ironiile. Dar pînă unde?l 4- (Urmat ,de „şi“ sau „chiar şi“, evaluarea maximă a aprecierii unui element este făcută prin evidenţierea voită a caracterului său deosebit, aparte, ieşit din comun etc. In raport cu alte elemente subînţelese) Pănă şi pre muierea mea sileaşle în casa mea? Biblia (1688), 360x/51. Păn’ şi pe împăratul perşilor l-au prinsu şi i-au scos ochii. Neculce, l. 295. Ocîrmuirile pedepsea pînă şi cu închiderea la temniţă pe acei ce nu să-măna cartofle. I. Ionescu, a. 53/4. Pînă şi cel din urmă va zace în mormînt. Odobescu, s. i, 27. Să curgă lavă, Să spele de pe pietre pînă şi urma sclavă. Eminescu, o. i, 60. Să-fi dai osteneală, ca să afli pînă şi gîndul oamenilor. Creangă, p. 146. Nu- se aşteptase la onoarea de a fi primită pînă chiar şi cu copiii în salon. Slavici, n. i, 315. Au uitat pînă şi mila. Delavrancea, s. 203. Păn’şi durerea-i de-odi-nioară, Plină de farmec o vede-acum. Vlahuţă, s. a. i, 49. Pînă şl preoteasa spuse sfinţiei sale înir-o seară ... GÎrleanu, n. 35. Pînă şi scîndurile au neîntrecutul senin al albului. Bassarabescu, v. 41. Pînă şt privirea crîncenă a învăţătorului se îmblînzise. Sado-veanu, o. xviii, 620. Ajunsesem să fim plini de noroi pînă şi pe frunte. Stancu, r. a. i, 83. Pînă şi grîul lui Costan era sărac, cu spice abia cît viermii. Camilar, n. ii, 388. O socoteală veche care pînă şi bătrînul... o uitase. Preda, d. 65. De ce pînă şi-aici răsai din nou? Labiş, p. 120. O Pină şi vara îfi este frig. + (Urmat de „de“, evaluarea maximă a intensităţii de manifestare a unui fapt sau a unei situaţii reiese din considerarea globală a numărului de repetări pină la un moment dat) Iaste o milă şi o răbdare mare a ierta greşeala fratelui pănă de şept'e ori. Varlaam, c. 211. Legătura era ca să se ascunză pînă de trei ori. Ispirescu, l. 46. <0> (învechit; in legătură cu construcţia de toi, aspectul global priveşte epuizarea Întregii posibilităţi, capacităţi, resurse etc. de desfăşurare a unui fapt sau a unei situaţii) Ceia ce săntu tngrupaţl pănă de toat în focu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 326/8. -4 (Urmat de „pe“, evaluarea maximă a intensităţii de manifestare a unui fapt sau a unei situaţii reiese din tangenţa cu limita de declanşare a unei consecinţe, glndită prin intermediul, ideii de determinare locală) Nu eram aşa de prost pînă pe-acolo, să nu pricep atîta lucru. Creangă, a. 45. Nu ţl-oi mai fiere vreun lucru mare pînă pe-acolo. id. p. 151. Copii n-are, griji pînă pe-acolo n-are. Sadoveanu, o. iv, 514. □ Am făcut multe rele în viată, dar nici ptnă pe aici Incit să fur. 4- (Urmat de „la“, evaluarea maximă a intensităţii de manifestare a unui fapt sau a unei situaţii reiese din considerarea modului ei de actualizare ca incident cu posibilitatea absolută de atins la un moment dat) Se mări pînră la ceriu -domfitia la. psalt. hur. 48r/10. Pavel... lăcui dzile pînră Ia voie. cod. vor. 2/15. Şi nu lua diîn rostul Meu cuvântul de-adevăru pără la foarte, psalt. 254. ■Va ajunge ... semănătura şi ve(i avea pînă la sa fiu (a. 1560). gcr i, 4/1. Ispovediia şi spunea dealele sale pînă la destul. Coresi, l. 90/9. O lume...în care cresc pe-ncelul pănă la nemărginire Făpturile osebite. Conachi, p. 260» Au nu dovedesc aceste esemple pănă la 'evidenţă? (a. 1865). Uricariul, x, 380. Redus până Ja culmea mizeriei Revenea ,trist. Eminescu, n. 42. Rămase atins ptnă la suflet. Caragiale, o. ii, 263. Rldea de ele cu poftă, pîn’la lacrimi. Bassarabescu, v. 77. Poezia ... i-a plăcut pînă la încîntare. Galaction, a. 93. Entuziasmat pînă la delir de progresul regimentului ... a recompensat pe domnul colonel. Brăescu, o. a. i, 22. A alergat înnebunit cu arma în mîni, pînă la ologire. Sahia, n. 15. Ţinea la Otilia ptnă la sacrificiu. Călinescu, e. o. ii, 203. Bale pîn’la şînge joarda Morţii? Beniuc, c. p. 95. Foamea ... ti împingea pîn’la moarte de om. Camilar, n. ii, .346. Sala de spectacole se umpluse pînă la refuz. gram. rom.2 i, 377. Pîn’la suflet mi-i drag. Jarnîk-Bîr-' seanu, D. 52. Cine bea pîn la-mbălare Nume bun, î.n lume, n-are. Zanne, p. iii, 455. (în construcţiile pină la sfirşit, pînă la urmă sau pînă la urma urmelor, care evaluează atingerea unei limite decisive, care permite trecerea de la o stare la alta) Nebunul tot are să fie prins pină la urmă şi întors acolo de unde a fugit. Caragiale, o. vi, 270. Cine a stat într-o singură cameră ...va citi pînă la urmă aceste cîteva rînduri. Bacovia, o. 212. Am răbdat eu cît am răbdat, dar pînă la urmă i-am spus totuşi. Vlasiu, d. 173. Pînă la urmă fură de aceeaşi părere şi ceilalţi. Camil Petrescu, o. i, 93. Pînă la urmă, ai făcut încă o dată uliima clasă. Pas, z. i, 251. Pînă la urmă vor birui tot milioanele de săraci. Camilar, n. i, 365. Nu-i alegeam, dar, pînă la urmă, îi alegea urna. s ianuarie 1961; 4. □ Pînă la sfîrşit vei accepta. Nu ştiu ce se va decide pînă la urmă. Sînt convins că pînă la urma armelor vei înţelege situaţia. (în contexte In care este evaluată atingerea sau intenţia de a atinge limita de epuizare a modului de manifestare sau de săvlr-şire a ceva) Zlotaşii... au plătit ţăranilor păn’la un ban. Neculce, l. 195. Negreşit trebuie să pierim pănă la unul. Drăghici, r. 25/12. Prefectul poate ... indica ...pînă la unul numărul voturilor. Xenopol, ap. tdrg. Soldaţii dintre linii căzură pînă la unul. Camilar, n. i, 412. □ I-am achitat totul pînă la centimă. <0> (în construcţia pînă la un punct, care evaluează atingerea limitei de epuizare a eficacităţii, a valabilităţii etc. unui criteriu avut în vedere In aprecierea a ceva) Mă interesează pînă la un punct. Sadoveanu, 0. viii, 293. Curtea vecină ... era pînă la un punct asemănătoare cu cea de dincoace. Călinescu, e. o. 1, 54. □ I-am admis multe, dar pînă la un punct. Pînă la un punct are dreptate. <0> (în construcţii prin care se evaluează- atingerea unei limite infime de Însuşire a unor cunoştinţe) A învăţat carte pînă la glezne. Pann, ap. Zanne, p. ii, 166. Nică ... înaintat în învăţătură pînă la genunchiul broaştei era sfădit cu mine. Creangă, a. 5. <£> (în construcţia corelativă de la mînă pînă la gură prin care se evaluează scurtimea neobişnuită a duratei unui proces) Prostul uită, din natură, De la mînă pîn’la gură. Pann, ap. Zanne, p. ii, 244. A trăi de la mînă pîn la gură. Zanne, p. ii, 243. <£> (în construcţii corelative prin care se evaluează unanimitatea unor elemente dispuse ierarhic, progresiv sau regresiv, Intre o limită inferioară şi una superioară sau Intre limite antinomice) Incuii-giurară casa, de la mici toţi pînă la mari, toţi oamenii. Palia ¡(1581), 69/14. Mergea de săruta mina domnului de la mare pînă la cel mai mic. ist. ţ. r. 8. Au poftit pe toată boierimea şi mazîlimea de la mic păn’la mare. Neculce, l. 69. Au fost mare bucurie ...la toată (ara, de la mare pîn’la mic. anon. cantac., cm i, 154. Nici se simţeşte de la una păn’la alta feliul ce le despărţeşte. Conachi, p. 284. Toţi au să ieie parte la sarcini, de la vlădică pînă ta opincă. Creangă, a. 167. Să vesteşti pe toţi curtenii de la mic pînă la mare. Caragiale, o. ii, 262. Iubirea vibra în toate, de jos pînă la stele. Sadoveanu, o. xi, 436. Imaginaţia lui Arghezi se mişcă pe un întins registru, de la libera asociaţie ... pînă la notaţia exactă. Vianu, a. p. 266. Socialismul... a promovai cu dărnicie şi entuziasm toate artele puse la îndemîna fiecăruia, de la fluierul ciobănesc ptnă la orchestre. Arghezi, b. 157. (în contexte In care este evaluat prin generalizare numerică un plafon maxim In funcţie de care se poate aproxima mărimea unei cantităţi) Era de 7791 PÎNĂ1 - 703 - PlNC toţi bărbaţii ca pînră la 12. cod. vqb. 4/5. Au purces fruniea toată de boieri la Ţarigrad, ...cu numărul pănă la 50 de capete. M. Costin, o. 96. Au fost ucis ... pănă la 40 000 de oameni. C. Cantacuzino, cm i, 25. 26 de mari volumuri pină la 700 pagini fiecare. cr (1848), 2s/37. Reduse coada vulpei pînă la vreo doi sttnjeni. Odobescu, s. iii, 46. Numără pină la o sută. Bbătescu-Voineşti, p. 236. Erau pină la 12 oameni cu toţii. gram. bom.2 i, 377. (în construcţii corelative) De la vreo 7 000 pină la S 000 căzură morţi. Bălcescu, m. v. 62. Aflată piatră care, probată, dădea douăzeci şi cinci pină la treizeci de grame [aur]. Agîrbiceanu, a. 209. <0> (în contexte în care este evaluat nivelul ultim atins In considerarea progresivă a unor elemente de acelaşi fel) Pină la nouă neamuri. Zanne, p. iv, 489. <(> (în contexte în care este evaluat nivelul ultim atins în dispunerea prin ordonare, prin Înşiruire etc. a unor elemente de acelaşi fel; Învechit, rar, cu elipsa lui „la“) O luară ca [de nevastă] pănă al şaptele şi nu rămase semînfă. Coresi, tetr. 100. Le lua capul şi ii trăgea cu totula in cămară. Făcu unuia, făcu la doi, pină la al şea-selea. Ispirescu, l. 256. (în legătură cu construcţii In care este evaluată prin măsurare o gradaţie maximă In sens pozitiv sau negativ atinsă la un moment dat) Noaptea, in odăi, temperatura s-a coborit pină la 35°. Caragiale, o. vii, 102. n Presiunea a urcat pînă la 2 atmosfere. Am accelerat pină la 100 km pe oră. Trebuie să slăbesc pînă la 60 de kg. + (Urmat de „In“ sau „întru“, evaluarea maximă a intensităţii de manifestare a unui fapt sau a unei situaţii reiese din Îndeplinirea sau tendinţa de îndeplinire a acestora lntr-un mod integral sau plenar) M-ai înglodat în datorii păn’în urechi. Alecsandri, t. 1 016. Se cutremură muntele pînă în băierile lui. Odobescu, s. iii, 289. M-am săturat pînă-n git. Creangă, p. 122. A fi dator pînă-n git. Zanne, p. ii, 164. Cuvîntul, Pî-nă-n suflet i-a pătruns. Coşbuc, f. 38. Eram sătul pînă-n gîtl Sadoveanu, o. ii, 296. (In legătură cu construcţiile în sfirşit, in urmă sau în cele din urmă, evaluează Împlinirea unui stadiu decisiv, care întruneşte condiţiile trecerii de la o stare la alta) Apucă pre el şi-l sărută, arătînd toată pină în sfîrşit, ertă-ciunea-i. Coresi, ev. 29. Cădemu-H înainte, ca să nu te mănti pînă in sfirşit şi să nu ne leapezi (ante 1633). gcb i, 86/22. Voroviră ... şi puseră gînd pănă în sfîr-şil să umble să încungiure pămîntul. Mineiul (1776), 137rl/15. Augurul pînă în urmă s-a şi împlinit. BXlcescu, m. v. 40. □ Pînă în cele din urmă s-a convins. «0> (în contexte In care este evaluată atingerea sau intenţia de a atinge un stadiu exhaustiv în modul de manifestare sau de săvlrşire a ceva) Achitase ...' pină-ntr-o para. Vlahuţă, d. 134. Le-a făcut socoteală pînă-ntr-o para. Brătescu-Voineşti, p. 277. Să-mi puie pe masă socotelile ... pînă-ntr-un ban. Sadoveanu, o. xi, 508.-De n-or afla ... macul strîns pînă-ntr-un fir. Sbiera, p, 214. Păcurarii să legară că-i vor duce oile acasă pînă într-una. Reteganul, p. iv, 17. O l-am relatat totul pină în cele mai mici detalii. (în construcţii corelative prin care se evaluează încadrarea totală a elementelor dispuse Intre limite antinomice, In săvîrşirea sau suportarea aceluiaşi fapt) Şi-i junghea de în mic pănă în mare. Moxa, 361/23. Incungiurară casa den tinăr pănă în bătrîn. Biblia (1688), 12r/8. Şi-i spuse tot din fir pînă-n a(ă. Ispirescu, l. 106. Din fir pînă-n păr. Zanne, p. ni, 285. (învechit; urmat de „In de“, evaluează prin totalizare numărul de repetări ale unui fapt) Pănă în de trei ori au dat război leşilor. M. Costin, o. 55. Cu toţii ...au strigat pănă în de trei ori: Dumnezeu să-l erte. N. Costin, let. ii, 52/22. <0> (în construcţii prin care se evaluează gradul insuficient sau mediocru In procesul de însuşire a unor cunoştinţe) Unii iiceau că ştia. carte pînă în glezne; alţii ziceau că pînă în genunchi; iară alfii pînă în brîu. Ispirescu, ap. Zanne, p. iii, 34. <> (în legătură cu construcţiile într-atît, într-atîta, în aşa măsură sau, Învechit, în cit, în cită şi în atîta, evaluează gradul ultim al măsurii cantitative sau progresive a unui element, în corelaţie, exprimată sau subînţeleasă, cu o consecinţă reală sau posibilă) Voiu pedepse pre voi peîntru păcatele vostre pănă într-atăta, cum veţi mînca carnea feciorilor voştri (a. 1560). gcr i, 5/14. Veni-vor şapte ani cu scumpeale pină în atîta cum se vor uita despre cea bogătate toată. Palia (1581), 168/17. Neamul omenesc urmează ... pănă într-atît a se lenevi. Biblia (1688), [prefaţă] 3/26. Şi pînă întru atîta avea necredinţă ca cum ar fi mai ascuns avere. ist. ţ. r. 116. De acolo lesne poale cunoaşte fieştecarele cîtă împărăţie şi pină în cîtă puteare au fost ajunşi romanii. C. Cantacuzino, cm i, 12. Cum am îndrăznit pănă într-atita să vă mîhnescl Drăghici, r. 10/6. Dacă se văzu înfruntat pînă într-atît, iazma plesni de necaz. Ispirescu, l. 48. Greutatea atîior lucruri de învăţat poate să întristeze şi să ingrijorească pină într-atita sufletul băiatului. Brătescu-Voineşti, p. 129. Obişnuinţa devine a doua natură, pînă într-atîta, Ia foarte mulţi bătrîni, incit dislocarea din micile tabieturi ia proporţii de catastrofă. Călinescu, s. 231. □ Mă enervasem pînă in aşa măsură că nu puteam vorbi. + (Urmat de „peste“, evaluarea maximă a intensităţii de manifestare a unei stări sau a unei situaţii reiese din depăşirea prin exces a unei limite de rezistenţă, de suportabilitate, de toleranţă etc.) Sînt pînă peste cap ocupai cu o piesă de teatru. Caragiale, o. vii, 234. [Fetele] amorizaie ... pînă peste urechi. Marian, nu. 25. Ai vrea să mai hrănesc şi pe fata dumitale, că fi se pare că dinşii nu-mi sînt pînă peste capi Rebreanu, i. 227. □ A depus eforturi pînă peste poate. M-am străduit pînă peste puteri. L-am suportat pînă peste orice limită. b) (Conjuncţional; exprimă evaluarea unei intensificări maxime a modului de efectuare a ceva, indicînd atingerea unei limite ce nu mai poate fi depăşită) ll va bale cu capul de păreate, pănă-l va omorî. prav. 85. Să le cerci păcatul pînă să vor stinge. Dosoftei, ps. 34/16. Au băut pînă s-au imbătat. Bărac, t. 48/25. Taie pînă nu mai poate Aşchii peste aşchii scoate. Pann, p. v. i, 92/12. liîde pînă li se duce gura la urechi. Creangă, ap. Zanne, p. ii, 186. Bea pină se face tun. Caragiale, o. i, 85. De întîlnea vrun izvor, bea pînă i se oprea răsuflarea. Delavrancea, s. 14. Lăutarii cîntă pînă năduşesc. Stancu, d. 181. Şi el însuşi zice s-a adăpat Cu sînge pîn’s-a-mbujorat. Beniuc, v. 159. Mîn calul ista pînă crapă. Camilar, n. i, 310. Te-ntreabă, le ispiteşte, Pînă mintea (i-o suceşte! Jarnîk-BÎrseanu, d. 276. Şi-atita l-a purecat Pînă tot l-a sfîrtecat. Marian, sa. 163. (în contexte în care, prin intermediul ideii de extindere locală sau temporală nesflrşită, este evaluată imposibilitatea, incapacitatea etc. înfăptuirii a ceva) Nu mai cumpărăm noi pămînt pînă-i lume! Rebreanu, r. i, 132. Oare — a arătat el spre caiet — mai pricepi dumneata pînă-i lumea ce-i scris pe acolo? Galan, b. i, 87. Eu mă duc ... Şi nu vin pînă-i ceriul. Jarnîk-Bîbseanu, d. 113. Toată ziua trece o zi, Pină lumea n-oi trăi. Bibi-cescu, p. p. 386. De-ar şti bărbatul cîte ştie satul, pînă-i lumea n-ar (inea casa. Zanne, p. rv, 257. • — Şi: (Învechit şi regional) pîn, până, păr, pără, (învechit) pănă, păn, (regional) pin! (bl xiii, 116), piră, par, pâne, pună prep. — Lat. pacne-aiL PÎNĂ2 s. f. v. penă. PÎNĂRÎE s. f. v. pliiinrie. PÎNC s. n. 1. (Prin Transilv.) Sezon, vreme, timp. Pîncu cireşelor. Vaida. Porumbul trebuie semănat cînd e pîncu lui. mat. dialect, i, 214. 2. F i g. (Prin Transilv. şi Ban.) Dispoziţie sufletească, stare de spirit, toană. Lasă-l că astăzi nu-i In pîncuri. L. Costin, gr. băn. 153. In ce pîncuri se află? Novacoviciu, c. b. ii, 6, cf. 17. Nu (i-i pîncu să faci acum blăstămăţii. mat. dialect, i, 214. — PI.: pîncuri. — Şi: (1) plnci s. n. Caba, săl. — Etimologia necunoscută. 7794 PÎNCĂ - 704 - pîndA PÎNCĂ s. f. (Regional) Viciu. Cf. i. gr. ii, 109. — PI.: pinci. — Etimologia necunoscută. PÍNCETE s. n v. plntcce. PÍNCET1 s. n. v. plntece. PÎKCI s. n. v. pine. PÍNC1TE s. n. v. plntece. PÎNCUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A zăcea bolnav timp Îndelungat (Măţău —Clmpulung). Coman, ol. A mai pin/uit aşa ctteva săpiămlnt pin-a murit. id. ib. — Prez, ind.: pincui. — Etimologia necunoscută. pîndA vb. i v. pin di. PÎNDÂCI, -CE adj. (Despre oameni; p. ext. despre animale) Care stă la pindă; (despre oameni) care iscodeşte, care spionează; (Învechit, rar) plndeş. Tî/-harii pindaci au profitat de somnul lor. conv. lit. viii, 47. Studenţii ... se şi fereau ... de oameni iăcuţi şi pindaci, care ... veneau in mijlocul lor. Sbiera, F. s. 123, cf. TDRG, SCRIBAN, D. — PI.: pindaci, -ce. — Plndă + suf. -aci. PÎIVDÂIt s. m. Persoană care păzeşte un teren plantat, cultivat etc.; (învechit şi regional) plndaş, (învechit) plnditor (2), (regional) jitar, raeregiu, plr-gar (6). Cf. pin di (4). Cf. anon. car., lb, Polizu. Păţi ruşinea ce pălise şi ceilalţi ptndari dinaintea lui. Ispirescu, l. 73. Prin judeţul Dolj, pindarul tşi ia pentru pîndărit cite 1 — 3 snopi din fiecare claie. Pam-file, a. R. 140. Cind se coc viile se obişnuieşte a se tocmi pindarii. id. s. t. 35, cf. Pascu, s. 91. In fruntea bănuiţilor puseră pe pindarii arendaşului Cosma Buruiană. Rebreanu, n. i, 98, cf. dr. iv, 1 289. Sus pe culme, pindarul surd rătăceşte aproape de norii grei de apă. C. Petrescu, s. 14, cf. Şăineanu, d. u. De pretutindeni năvăliră in curte argaţii, pindarii răcnind cu toţii. Galaction, o. 52, cf. id. a. 413, 415, nom. prof. 12 lntr-o noapte, pindarul a sărit in lătrăturile pornite ale dinilor. Popa, v. 300. Veni ... şi Ion Răduţu, pindarul Halmului. Sadoveanu, o. i, 591, cf. v, 707. A intrat pindar, păzeşte poienile şi dealurile. Stancu, d. 45, cf. id. r. a. ii, 314. Cite un foc de flintă slobozea pindarul, să mai deştepte glasuri in tăcere. Demetrius, a. 19. Pindarul se uită la el nepăsător. Preda, m. 113. Pindarul tşi fumează ţigara pe marginea şanţului şi aşteaptă, s ianuarie 1960, 13. Pindarul nopţii trece tăcut printre bucate. Horea, c. 60, cf. h xvii 63, Téodorescu, p. p. 458. De ptndari pe cine-om pune, Că vin lotrii să le fure. Hodoş, p. p. 72, cf. Graiul, i, 191. -$> Expr. (Rar) A sc băga pindar la cimitir = a muri. Cf. Zanne, p. iii, 106. + (Popular) Santinelă; strajă. Cf. Polizu. Dar eu cu jurămîntu-mi nu pot să fiu legai Cil stau pindar aice cu pieptul meu In poartă. Alecsandri, Poezii, 351. Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi şi noapte stau pindar. id. r. ii, 60, cf. 61. Pindarii de pe măguri zăriră dinspre Giurgiu un nor mare de praf. Vlahuţă, s. a. iii, 219. Spuindu-şi rugăciunea, Pindarii l-au lăsat respectuos să treacă Prin chiar mijlocul lor. I. Negruzzi, s. vi, 427, cf. Şăineanu, d. u., alr sn in h 902/833. + Spec. Militar din artileria antiaeriană, însărcinat cu supravegherea spaţiului aerian. Cf. dm. + (învechit, rar) Spion. Cf. Polizu. — PI.: ptndari■ — Din v. sl n^^dpi». PÎNDABEŢ, -Ă adj. (Neobişnuit; despre oameni) Care stă la plndă, care plndeşte (pentru a ataca). Iute ... să dăm de ruşine pe-argivii ptndareţl. Coşbuc, ae. 30. - PI.: ptndareţl, -e. — Plndă + suf. -areţ. PÎSVDAş s, m. (învechit şi regional) Persoană care plndeşte (1); p. e x t . pîndar. Cf, drlu, lb. De cu-rind au prins pîndaşii de mare o corabie rusească încărcată cu robi de vtndut. gt (1839), 1061/28. Pindaşul sosind iute din tufe l-a şi prins. Donici, ap. cade, cf. Negruzzi, s: ii, 302, ddrf. Şi crudul Crai 2 pus In preabătul grădinii pindaş. Coşbuc, p. ii, 177, cf. tdrg. Cum au zărit-o ptndaşii [pe vulpe] au sărit fiecare cu ce avea in mină şi ... au omorit-o. Sbiera, p. 166, cf. alr t 1 409/385, 1 708/100, 136, 360, — PI.: pindaşi. — Plndă -f suf. -aş. PÎNDĂ s. f. (De obicei în construcţie cu verbele „a sta“, „a şedea“, „a se pune“ etc., precedat de prep. „la“, „In“ etc.) Faptul de a plndi (1); (rar) plndit. Partea cea mai mare a oastei aceştia era pusă in pindă. Maior, ist. 218/13. Era închisă .poarta ş-un ferentar sta-n ptndă. Heliade, o. i, 219. Stă la pindă, il ochează, pe Amorul doar va prinde. Asachi, s. l. i, 107. El mi-a zis, cînd a murit: ... — Pun'le-n pindă la ciocoi, Că ei nu stnt fraţi cu noi. Bolliac, o. 184. La ptndă-aice mai bine s-aşteptăm, Vin colea după stîncă. Alecsandri, t. ii, 63, ci. id- p. i, 61. Intr-un minut, toţi vînătorii se împărţiră pe la posturile lor de pindă. Bolintineanu, o. 329. Harap Alb rămîne la pindă în groapă. Creangă, o. 99. Zibal se aşeză iar pe prag întinzîndu-şi urechea la pîndă. Caragiale, 0. i, 63. Aleseră un loc aproape de groapă şi se puseră la pîndă. Ispirescu, l. 200, cf. 29. Mi-era răcoare, dar nu-mi venea să părăsesc locul de pindă. Delavrancea, t. 200. Directorul stă la pindă Şi, cînd larma e mai mare... In mijlocul lor apare. Vlahuţă, o. a. i, 177. El parcă stă-n noapte la pîndă, Puţin ridicat pină-n brîu. Coşbuc, p. ii, 15. Stă la pîndă după cărăbuşi. Brătescu-Voineşti, p. 194. Plictisită de atîta pindă zădarnică ... , avu o izbucnire de furie. Rebreanu, 1. 428. Vinul lui Vancea sporeşte acum, in valuri de îndntare ... peste nopţile lui de pîndă şi de trudă. Galaction, o. a. i, 263. Este o formidabilă tnfier-bintare, o pindă de luptă. Sahia, n. 44 Rămîne înlr-o atitudine încordată de ptndă. Sebastian, t. 207. Tremurau palizi, contractaţi, cu inima intr-o pîndă crispată. Teodoreanu, m. u. 114. Pindele, vinătorile noastre erau foarte fericite. Sadoveanu, o. ii, 562. Dadaca stătuse o vreme de pîndă, în tindă. id. ib. x, 159. Neagu tulburat ... observă gesturile pe furiş, ca o fiară la pîndă. Bart, e. 217, .cf. Stoica, vîn. 18. Stătură multă vreme la pîndă, pînă ce colonelul le făcu un semn cu degetul. Călinescu, s. 757, cf. id. e. o. i, 294. Trebuia... să-şi ducă viaţa ca o sălbăticiune, cu urechea ageră mereu la pîndă. Stancu, r. a. iv, 96. Stau duşmani pe văi la pîndă. Beniuc, v. a-, ii, 96, cf. id. v. 128. Citcua răc/iiji plecate înconjurau balta... ca un şirag de oameni speriaţi, la pindă. Camilar, n. i, 94. Se uită prin fereastră în compartimentul ei, în care stă parcă adunat, la pîndă, tot chinul din noaptea trecută. Demetrius, a. 334. întreaga atenţie îi era la pîndă. Preda, r. 453. Vreme ca de-un ceas am tot stat la pindă, să le prindem mişcările, v. bom. august 1958, 71. A doua zi dimineaţa, ne-am instalat din vreme la pindă. vîn. pesc.. decembrie 1961, 4. îmi terminasem deja pregătirile pentru pînda de seară. ib. noiembrie 1964, 6. El la grajdi şi alerga ... Şi la ptndă se punea, în gunoi se ascundea. Alecsandri, p. p. 1ŞQ, cf; h x 465. Un hoţ de cătană, care era la pîndă, auzise vorbele fetdor. Reteganul, p. ii, 23. Se puse intr-o zi la pîndă în dosul poieţii. şez. i, 279, cf. vi, 26. Cînd a văzut omul una ca asia, s-a pus la pîndă. Rădulescu-Codin, î - 354. -0- Vînăloare la pîndă = vlnătoare care se face (mai ales seara sau dimineaţa) aştcptlnd trecerea animalului. Cf. ds. Vînătoarea la pîndă cere vinăiorului multă răbdare, vîn, peşc. septembrie 1960, 3. + Loc ascuns de unde. cineva plndeşte (1); (rar) plndiş (2), (învechit) plndeală. V. 7806 PÎNDÂCI - 705 - PÎNDI ascunziş. Acolo bate capra neagră... Care din voi e mai stăpin pe el insuşi să ia pînda aceea. Dei.a-vrancea, o. II, 109. Căutăm şi găsim urme de mistreţ şi de lup. Alegem pîndă bună. Sadoveanu, o. viii, 420, cf. i, 266. — PI.: pînde şi (Învechit) plnzi. — Postverbal de la pindi. PÎNDĂCÎ vb. IV. T r a n z . (Regional) A potcovi (Blaj). Viciu, s. gl. Şede Petrea cu Negea, Petrea calu-şi pîndăcea. id. ib. — Prez. ind.: pindăcesc. — Etimologia necunoscută. PÎNDĂRĂŞ s. m. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui pindar. Ş-o să mă prefac Un mic pîndăraş, Din fluier doinaş. Teodorescu, p. p. 458. — PI.: pîndăraşi. — Pindar + suf. -aş. PÎNDĂRÎ vb. IV. 1. T r a n z . (Prin Ban.) A plndi (3). Toată ziua iese-n prag Cu firufu tras in ac, Ptndărind pe cine-i drag. Hodoş, p. p. 37, cf. L. Costin, gr. bXn. ii, 145. 2. I n t r a n z. (Regional) A pindi (4); a veghea. Cf. JAHRESBER. V, 326, REV. CRIT. III, 163, StaU şi ptndăresc. alr i 1 409/45, cf. 1 409/684. — Prez. ind.: ptndăresc. — V- pindar. PÎNDĂRÎT s. n. (Regional) Ocupaţie a plndarului, muncă depusă de pindar. Cf. Barcianu. Pentru pîn-dărit, din snopi, pindarul îşi ia singur 1—3 snopi la claie. i. cr. iv, 100. Prin judeţul Dolj, pindarul îşi ia pentru pîndărit 1—3 snopi din fiecare clate. Pam-FlLE, A. R. 140, Cf. ŞXlNEANU, D. U., ScRIBAN, D. + (Olt., Munt. şi prin sudul Mold.) Plată, retribuţie cuvenită plndarului; (regional) jitărit, meregie. Acuma ie una şt una un pogon resfet, apoi pîndărit, cocărit (o baniţă dă pogon). Graiul, i, 220, cf. 76. Le dăm ptndăritul, doi snopi la patru clăi. alr ii 5 230/886, cf. 5 230/605, 723, 769, 791, 872, 876, 928. — Pindar -f suf. -it. PÎNDĂROl, -OÂIE s. m. şi f. (Prin nord-estul Olt.) Persoană lipsită de delicateţe, grosolană, necioplită. Cf. Ciauşanu, GL. — PI.: pindăroi, -oaie. — Pindar + suf. -oi. PÎNDEÂLĂ s. f. (învechit) Plndire (1); plndă. Cf. Polizu. Voi vă veţi scula den pîndeală şt veţi intra tn cetate. Biblia (1688), 1581/28. — PI.: ptndeli. — Plndi + suf. -eală. PÎNDEŞ, -Ă adj. (învechit, rar) Pindaci. Dulăii ptndeşi stau împrejur culcaţi pe labe şi căutînd cu ochii poronca slăpinului lor. Eminescu, n. 142. — PI.: pîndeşi, -e. — Plndi + suf. -eş. PÎNDlSŢ s. m. (Neobişnuit) Persoană care plndeşte (1) (pentru a ataca). Noi trimisesem pe-al lui Argus Ucigător ptndeţ, pe zeul Hermes. Murnu, o. 2. — PI.: ptndeţi. — Pindi + suf. -eţ. PÎNDl vb. IV. 1. T r a n z. şi i n t r a n z. A observa atent, a urmări ori a cerceta pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva), a spiona, a iscodi, a observa (4); a aştepta cu atenţie Încordată (şi Intr-un loc ascuns) trecerea sau sosirea cuiva (pentru a-1 prinde, a-1 ataca etc.). Pîndeşie intru ascuns, ca leul la slîna lui. psalt. (1651), ap. tdrg. Ptndindu-l ...la strtmtoare pe unde-i fu a trece .... l-au împroşcat cu pietrile. Dosoftei, v. s. noiembrie 128v/21. De va fi ... om urind pre aproapele său şi va ptndi pre dinsul... şi-i va ucide sufletul lui. Biblia (1688), 1401/52. Pindind la miezul nopţii ... scoate afară ... oastea. Aethiopica, 54v/20. Tîlharii ... înarmaţi ... li pindesc la drumuri. Caragea, l. 83/3. Altul [şedea] cu posomorită faţă închipuind mînia leului cînd pîndeşie din culcuşul său (a. 1819). Uricariul, vii, 84/32, cf. lb. Prins fiind in cale de oamenii lui Alexandru, ce îl pîndeau, el fu adus în Bucureşti. Bălcescu, m. v. 29. Unul din vînători, pîndind printre copaci, văzu un ce sur mişcindu-se in depărtare, cr (1848), 123/9. Potlogarii ... şezînd ascunşi ... pîndeau pe nesocolitul pedestru care zăbovise a se întoarce acasă. Negruzzi, s. i, 16. Mă duc să pindesc ciocoi, Că prea mult îşi rid de noi. Bolliac, o. 181. Eu stau după stîncă, d-aicea îl pindesc. Alexandrescu, o. i, 348. 0/ Făt-logofete ... Stăi, le odihneşte, Că-n deal te plndeşte Un negru balaur. Alecsandri, p. i, 64. Vtnătorii le pindesc pe muşchiul cel verde de la tulpina brazilor. Odobescu, s. iii, 34. ll pîndim aci. Caragiale, o. ii, 21, cf. iv, 136. Ca o miţă, clnd plndeşte la şoareci, se apropie încetişor. Ispirescu, l. 109, cf. 4, 73. Bătrînele pîndeau cu ochii. Delavrancea, t. 158, cf. id. s. 232, Macedonski, 0. ii, 107. L-am pîndit cu puşca nouă seri de-a rindu, dar n-a venit. BrXtescu-Voineşti, p. 122. Sclipirea unor ochi fioroşi de fiară ce plndeşte in noapte. Gîr-leanu, n. 44. Uite, dumnealui ... vra să s-ascundă-n cerdac şi să pîndească pe duduca clnd a veni. Hogaş, dr. i, 319. îl urmă cu paşi grăbiţi, roşie ca focul de ruşine, închipuindu-şi că toată lumea o plndeşte. Rebreanu, i. 19, cf. 92, id. n. 7. Poate se preface că doarme, numai aşa, ca să-l pîndească. Bassarabescu, v. 136. Totul e ca întotdeauna ... mugeşte altă vacă în şură şi miţa pîndeşie alte vrăbii. C. Petrescu, î. 1, 257, cf. ii, 231. Ministrul se opri o clipă la ieşirea din stradă, că regii care se ştiu ptndiţi de fotografi. BrXescu, o. a. i, 404, cf. ii, 28, 96. Bătrînul a clipit ... cu coada ochilor să vadă dacă nu-i pîndeşte careva. Popa, v. 171. De două zile îl pindesc de la fereastra mea. Sebastian, t. 27. Morarul se duse la ochiul de sticlă şi pindi prin el. Sadoveanu, o. xvii, 193, cf. vii, 339. Scăpa de apăsarea atitor ochi care-l pîndeau. Bart, e. 184. Ai venit să te ascult ori mă pindeai să plec? Arghezi, s. x, 24, cf. id. vers. 382. Georgeta stărui ca Felix să se ducă acasă, spre a nu fi pindit de Stanică. CXlinescu, e. o. i, 297. Ce poţi să faci cînd trei inşi te pindesc noaptea cu parul după poartă? Camil Petrescu, o. i, 13. Ne pîndiseră şi ne atacaseră din slînga. Stancu, r. a. i, 84, cf. ii, 321, iv, 332. Eu pîndeam ca şi-alte dăţi Pe-acelaşi drum să le arăţi. Paraschivescu, c. ţ. 16. De-ai să zăreşti vreun militar pindind pe-aici, ne dai de veste. v. rom. octombrie 1954, 28. Văzui In oglindă cum noul meu stăpîn mă ptndea. ib. august 1955, 68. Să sune chiot printre sttnci ... CU ne pindesc duşmani pe brînci. Beniuc, m. 80. Dan îl ptndea îngrijorat şi Andrei îi ghici întrebările. T. Popovici, s. 37. Cîteva zile m-am invîrtit tmprejurul lui pîndindu-l, dar n-am avut a vedea la el nimic deosebit, v. rom. iulie 1958, 30. Şi de hatman te păzeşte Că foarte tare plndeşte. pop., ap. Gen n, 227/35. Şedea în sălcii pîndind. Pompiliu, b. 16. Dragă surioară .... Ce le-a amărît De stai şi pîndeşti Şi te slrăjuieşii? Teodorescu, p. p. 60. Lasă! că m-oi duce şi-i uoi ptndi să văd şi eu ce-i aceea bani-mălai. Sbiera, p. 5. Cînd prin codri m-ascundeam Nopţi şi zile întregi pîndeam Şi pe cei bănoşt prindeam. ant. lit. pop. t, 435. Să nu ştie vecinii, Că vecinii mă pindesc Ca să vadă ce iubesc, folc. transilv. i, 237. (Refl. r e c i p r.) în vizuinelc acestea se pîndeau unii pe alfti. C. Petrescu, î. u, 202. Se pîndeau şi triumfau unul fală de celălalt. Preda, r. 7. (Prin lărgirea sensului; mai ales despre abstracte) Moartea vă pîndeşie. Marcovici, c. 23/17. Totul e gata Şi-n umbră plndeşte ceas rău. Coşbuc, p. i, 293. Nenorocirea ne pîndeşte din senin. Delavrancea, o. ii, 351. Ne pindesc iot felul de erori. Preda, h. 149. *0> Expr. (Rar) A plndi cu urechea = a trage cu urechea, v. trage. Măgură mergea plecat, cu capul strtns între umeri, pîndind cu urechea hohotele din ce 7815 PÎNDI - 706 - PÎNGANIE în ce mai îndepărtate ale mitralierelor. Camilar, n. i, 59. (Cu schimbarea construcţiei) Copiii se joacă şi iu pîndeşti vorba cu urechile ciulite. Delavrancea, s- 264. (Rar) A(-i) pindi (cuiva) calea (sau drumu)) = a ţine (cuiva) drumul (sau calea), v. ţ i n e. Acei români trec în Bulgaria, îi pîndesc calea în munţii Emului şi năvălesc fără veste asupră-i. Bălcescu, m. v. 64. Nu mi-au pîndit drumul jivinele. Tulbure, v. b. 29. Duşmanii calea-i pindesc. Alecsandri, p. p. 377. 2. T r a n z. (Complementul indică bunuri materiale, obiecte, ocazii favorabile etc.) A urmări cu dorinţa (arzătoare) de a obţine, de a-şi însuşi; a aştepta prilejul de a acapara, de a răpi. Vecină cu moşia bogată şi domnească Se-nlinde o cîmpie mănoasă, răze-şească, Pe care o pîndeşte avanul domnitor. Alecsandri, o. 260. în ea şi-a găsit culcuşul şi Petre al Răze-şoaiei, acela care pîndeşte la scaunul Moldovei. Delavrancea, o. ii, 92. I-o fi trebuind cal ... şi pîndeşte unul. Gîrleanu, n. 39. Rămîneam să mă joc în odaie ... pîndind boabele de coarne mozolite şi aruncate de bunica din dulceaţa acrişoară. Brăescu, o. a. ii, 13. Pîndea ... la magazinul de artă o capodoperă reprezentativă. Călinescu, s. 557. Măi, pui de corbi Io mä mir ce croncăneşti, Ori sîngele meu îl pîndeşti? Bibicescu, p. p. 298. 4- A urmări cu privirea (pe ascuns). Pîndind mişcarea vremii Pe calendarul din perete, Cătăm la zilele de vară Cum trec de goale şi încete. Vlahuţă, o. a. 79. A aşteptat să vie seara cu mare nelinişte in suflet şi i-a pîndit plecarea, pînă nu l-a mai văzut deloc. Popa, v. 113. Cu o lăcomie nespusă el pîndea stolul acela de rîndunele, care plutea legănat. Bart, s. m. 67. Multe perechi de ochi, ascunşi după perdele, pîndeau mersul domol al vasului, id. E. 127. îl dezbrăcă cu băgare de seamă, pîndit cu încordare de bolnav. Călinescu, e. o. ii, 278. Rudele pîndeau neliniştile, din casă, uliţa aglomerată. Barbu, p. 118. 3. T r a n z . A aştepta (cu nerăbdare, cu atenţia Încordată); (regional) a pîndări (1). Vremea în tur nării lui să pîndească. Cantemih, ap. ddrf. Grija de a pînda ieşirea roilor ... s-ar piarde. Tomici, c. a. 137/9. Toată numai frică, Acel minut pîndea,. Să vază la vreo parte Pe bunul ziditor. Bolliac, o. 87. Pîndeşie nencetal Momentul de sosire a veselei Neere. Alecsandri, t. ii, 236. Cîleva zile umblă ... pîndind minutul cînd să nimerească singură şi fără marturi pe domnifa Ancufa. Odobescu, s. i, 125. Pîndind tocmai cînd era soarele în cruce ...se răpede ...şi ia trei smicele de măr. Creangă, p. 273. Jos, unde moţăie cîfiva birjari, pîn-dindu-şi prada matinală. Caragiale, o. ii, 213. Nu era zi în care să nu pîndească de la portifă ceasul ieşirii de la şcoală. Brătescu-Voineşti, p. 325. Pîndi clipa cînd nimeni nu era acasă. Agirbiceanu, a. 318. Atunci se smuciră înapoi, pîndind clipa cînd să se răpuie. Gîrleanu, n. 237. Domnu Tase pîndise lipsa coanii Frosii, ca să-şi facă rost de bani de drum. Bassara-bescu, v. 43. Copilaşii lui ... pîndesc coşurile vapoarelor aducătoare de veşti. Galaction, o. a. i, 306, cf. 40, 112. Pîndesc ... momentul să-i cer o favoare. Camil Petrescu, u. n. 11, cf. id. o. ui, 241. Am pîndit o sanie... M-am suit... şi s-a isprăvit. Sadoveanu, o. viii, 159, cf. 141, x, 197. O pîndi într-o seară tîrziu pînă după miezul nopţii. Călinescu, y e. o. i, 162. Lipit de pămîntul tare, bătătorit, al curţii, oîndea zvonul detunăturilor, v. rom. ianuarie 1955, ÎÎ&. (In t ranz.) Dar mi-a spus Cu mult necaz Că pîndeşte-nfricoşată Pînă voi fi treaz o dată. Coşbuc, b. 234. <0> E x p r. (Regional) A plndi vreme (cu prilej) = a aştepta ocazia potrivită. Şedeam la Ca-menifă ... pîndind vreme. Negruzzi, s. i, 158. Cumă-irul caprei ... de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. Creangă, o. 12. Pîndind vreme pe clnd şed ele plecate .... fac ţuşti! din baltă. id. a. 67. (Bar) A-i pindi (cuiva) zilele = a aştepta momentul prielnic pentru a-i face cuiva un rău, pentru a-I omorî. Cf. Zanne, p. ii, 538. 4. Intranz. A face serviciul de pindar, (regional) a pîndări (2), a jitări; tranz. (com- plementul indică terenuri plantate, cultivate, animale etc.) a păzi, a supraveghea. Cf. anon. car., lb, Rădulescu-Codin, î. 354. Da la oi cine-mi pîndeşte? şez. xxiii, 114. 4. A sta de strajă; a veghea. Pîndeam să nu lăsăm să intre nici convoiuri şi ajutoare, nici să iasă vreun turc din cetate. Ghica, s. 14. 5. Refl. (Prin vestul Transilv. şi prin Maram.) A merge pe ascuns, ferindu-se. Cf. alr i 1 324/59, 343. — Prez. ind.: pîndesc. — Şi: (3, învechit) plndă vb. I. — Din v. si. n^AHTH. PlîVDlRE s. f. Acţiunea de a plndi. 1. Cf. pîndi (1). Nici la romani a se înturna, nici de pîndirea lui Uldes a scăpa altmintrelea nu putea. ŞlNCAI, HR. I, 71/15, cf. DRLU, LB, POLIZU, DDRF, Barcianu, Alexi, w. 2. (în dicţionarele din trecut) Pază (I 1). Cf. drlu, lb, ddrf. — PI.: pîndiri. — V: pîndi. PÎNDÎŞ adv., s. n. (Rar) 1. Adv. Ca la pîndă, încet şi fără zgomot; (pe) ascuns, (pe) furiş. în amurgul serii, copii, fete şi flăcăi umblă pîndiş prin curte. Emi-nescu, N. 138. Toate trei miţele ... priveau pîndiş ... la grămada de pe scaun. luc. iii, 101. 2. S. n. (Concretizat) Plndă. Ieşind glotiş din cal şi părăsindu-şi Pîndişul adîncat, prădară Troia. Murnu, 0. 138. — Plndă -(- suf. -iş. PÎNDÎT s. ii. (Rar) Pîndă. Groaznic ne-ar fi fost atunci pînditul. Murnu, o. 65. — PI.: pîndituri. — V. plndi. PÎJVDIT(5r, -OARE adj., ş. m. 1. Adj. Care pîndeşte (1), iscodeşte, spionează; care trădează pe cel care plndeşte, iscodeşte, spionează; iscoditor. Ştiind el foarte bine că afară De ceata îngerească pînditoare ... Sînt Ilie prorocul încă are Asupra lui pază foarte bună. Budai-Deleanu, ţ. 77, cf. drlu. Ai ajuns acuma în mintea-fi visătoare Să faci din Lăpuşneanul o umbră pînditoare. Alecsandri, t. ii, 72, cf. id. Poezii, 49, 459. Cătălin ... Se furişează pînditor Privind la Cătălina. Eminescu, o. i, 173. Ochii i se furişau pînditor i spre Dumitru. Slavici, n. ii, 232, cf. 283. Disciplina, disciplinai Pentru asta, pînditor, Şade gata cu carnetul. Vlahuţă, o. a. i, 178, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Mereu cu presupusuri îmi stai pînditoare însă la nici o ispravă n-ajungi. Murnu, 1. 20, cf. 9, Şăineanu, d. u. Sluga îl privea cu ochi pînditori. Sadoveanu, o. v, 60, cf. vi, 137. Cu toată lumea de pînă atunci trebuia să fie încordat, pînditor. T. Popovici, se. 246. în tonul lui Andrei era ceva străin, pînditor, şi asta o duruse, id. s. 277. Feţe încordate şi pînditoare. Barbu, g. 69, cf. s aprilie 1960, 55, Marian, î. 108. -0- (Substantivat) Au venit pîndi-torli cetăţii despre mare. Biblia (1688), 1581/44. Din cupe închinau iui Hermes, Dibaciul pînditor. Murnu, o. 113: 2. S. m. (învechit) Pindar. Cf. lb, Barcianu, Alexi , w . ' — PI.: pînditori, -oare. — Plndi + suf. -tor. PÎfliE1 s. f. v. pline. PÎNE2 s. f. v. pllnie. PÎNÎR s. n. v. paner1. PÎNERĂR s. m. v. panerar. PÎNERÎE s. f. v. plinărie. PÎNGĂNIE s. f. (Olt.) Păcătos (1). Cf. Scriban, d. Eşti o pînganie dacă nici vinerea nu posteşti. Bo-ceanu, gl., cf. gr. s. v, 122. -4 (în forma pîngarie) 7825 4 PÎNGAR - 707 - PÎNGÂRICIUNE Epitet depreciativ la adresa copiilor. Ci. Ciauşanu, v. 186, mat. dialect, i, 233. — Şi: pingârie s. f. Ciauşanu, v. 186, mat. dialect, i, 233. — De la pingăiii. PÎNGAR, -Ă adj., subst. 1. Adj,, s. m. şi f. (Regional) (Om) ticălos. C.f. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, ScRidan, d., şez. i, 214, iii, 36. Ptiu! pingara pămintului I Se spurcă şi-n vinerea paştilorI Udrescu, gl. <$• (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Pingara de cioară tncepu a se ciorovoi cu doamna şa. Ispirescu, l. 64. Urîtă pîngară de omI Udrescu, ol.. 2. S. f. (Prin vestul Munt.) Spurcăciune, sclrnă; fig. vorbă murdară, obscenă, trivială. Cf. Udrescu, gl. Ufl Ce plngări l(i ies din gură! id. ib. 3. S. f. (Regional) Ruşine, dezonoare. Să-mi rad pingara asia de pre nume. conv. lit. iii, 24. Te va arde şi măi- amar pingara in lanţuri ... după carul luV Tfaian. ib. 25. Curăţincl armele... de singe Tătăresc ... Şi de pingara Leşească. Teodoresgu/.p. p. 564. ■ — PI:: pingări, -e şi (s. f.) pingări. — Postverbal de la pingări. PÎIVGARIE s. f. v. pinganie. PINGA prep. (Transilv., Maram. şi Ban.; exprimă contactul cu un plan indicînd orientarea prin alăturare faţă de un reper) Al meu dor ş-al meu bănat Pare (ă l-am sămănal Prin grădină, pingă gard,. Mîndrescu, l. p. 18. Soru-sa mi se punea, Armele lui i le da, Prîn-gă el le ■ încingea* Corcea, b. 74. Nu face pingă noi cale. Doine, 37. Izvorel tu apă rece, Păngă pragul rnăicii treci. Hodoş, p. p. 146. Dar bădiţa, cînd o vrut, Pingă fereastră o trecui, mat. folk. 990. Şi prin tlrg că' să-mplimba, Pingă: furci' că mi-şi trecea, şez. vii, 61, cf. 60, Viciu, s. gl. Părîuaş de pingă moară. Cură limpede cerneală. Ţiplea, p. p. 61, cf. Bud, p. p. 81, T. Papahagi, m. 158. Udă camina cu apă uomini di pingă drum. alrt ii 103. Mlndrele pling pingă poartă. FOLC. TKANS1LV. I, 116. — Şi: i ăngă, pingă, pringă prep. — Pe -f lingă. PÎNGĂLUÎT, -Ă adj v. pingălit. PÎNGĂÎVÎT s. n. v. panganet. PÎNGĂNÎ vb. IV v. pînguri. PÎNGĂNÎT, -Ă adj. v. plugarii. PlNGĂNJTtlRĂ s f v. plngărilură, PÎNGĂRÎ vb. IV. I. T r a n z. A trata fără respectul cuvenit, cu dispreţ, cu violenţă ceva considerat sfint; p. g e n e r. a ştirbi, a vătăma, a nu respecta cinstea, curăţenia unei fiinţe sau a unui lucru venerabil, a face (printr-o acţiune nedemnă) să nu mai fie demn de stimă, de respect, a batjocori, a spurca; a profana. Să păziţi simbăta că ce sfintă iasle aceasta Domnului şi voao. Cela ce va pingări pre dînsa, cu moarte se va omori. Biblia (1688), 621/49, cf. 781/58. [Părnîntul] era spurcat foarte cu fărălegile oamenilor carele il pingăriră (a. 1692). gcr i, 303/27. Spurcata aceea ... făcea lucruri care nu se cade a povesti ..., ispitindu-să a pingări pre cel nepingărit, Mineiul (1776), 19rl/18, cf. 181vl/12. Şi aşa, ca un măgar, poate să ne pîngărească şi legea. I. Golescu, în pr. dram. 84. Gafiţa ... a pingărit şi legea şi s-a nenorocit. Dacia lit. 141/11, cf. Russo, s. 142. Cutezase a se înamora cu fiica lui Radu Mihne, ptngărind ... singele patrician. Negruzzi, s. i, 184. Religia plngă-riră. Bolliac, o. 106, cf. lm. Vreau s-o scap de afurisitul de haiduc care o pângăreşte pe dlnsa şi neamul ei. conv. lit. viii, 452. Minăstire pingărită de păgîni. Odobescu, s. i, 162, cf. Creangă, a. 140. Fără frică ... pingăreşte sftntul locaş. Caragiale, o. ii, 289. Numele ¡fi va rămtnea pingărit cu numele de tîlhar. Ispirescu, l. 76. Ş-au găsit bordeiele pustiite, biserica arsă, sfintele icoane pingărite. Delavrancea, s. 209. „Divina Comedia“ este produsul Italiei ... zugrumaiă şi pingărită prin nelegiuirile grozave ale nobililor. Gherea, st. cr. ii, 75. De-aţi pingărit, o, troieni, cu minile darul Minervei, Multă veni-va pierzare. Coşbuc, ae. 34. Se vedea arzind in fundul ochilor pismătăre/i orgoliul misterios de a pingări frumuseţea. Petică, o. 271, cf. 353. îşi simţea pingărită dragostea lui faţă de Mărioara. Agîrbiceanu, l. t. 316. Era sigur că mai curind se va pune de-a cumerzişul soartei, decii să-şi pîngărească sufletul. Rebreanu, p. s. 95, cf. id. i. 411. Nu pingăriţi pe unul din cei mai buni ai voştri. Ardeleanu, v. p. 238. M-am străduit să nu pingăresc sufletul cititorilor mei. Galaction, a. 74, cf. C. Petrescu, a. r. 46. Au pingărit cuvinte ros-tindu-le ţipate, în noua rînduială şi-au căutat culcuş. Labiş, p. 269. Mare le va fi mingiierea că i-ai ferit că să nu-şi pîngărească sufletul. Marian, s. r. ii, 73. Rară femeie vezi că îndrăzneşte să pîngărească ziua s/jihtei] Vinere. şez. i, 61. (Prin analogie) N-a pîn-gărit şi o catedră universitară? Ciauşanu, r. scut. 69. (Refl. p a s.) Ierusalimul s-au pingărit în pusti-eciunea jărtvelor idoleşti. Dosoftei, v. s. septembrie 24r/4. Călugării streini ... lasă să se dărapene şi să se pîngărească atilea mindre creafiuni. Odobescu, s. ii, 40. (Refl.) Nu ai călcat a te pingări supt bărbatul tău, curată să fii de apa mustrării. Biblia (1688), 981/2. Fusese încă obicei la romani ca să se puie un ram de chiparos înaintea casei mortului, ca nu cumva să se pîngărească pontificele intrînd acolo din neştiinţă. Marian, î. 110. <0> Expr. A pingări aşternutul cuiva = a avea relaţii de dragoste nepermise cu cineva; a păcătui în căsnicie. Şi-a viclenit şi şi-a apăsat bărbatul la greu, ori i-a pingărit aşternutul. Sadoveanu, 0. x, 557. + S p e c. A viola. Fiii lui Iacob ... au pingărit pre Dina, sora lor. Biblia (1688), 261/6. Azi pingăreşte pă una, mîne p-alla, pină ş-o găsi slăpinul. Delavrancea, s, .52. Mai mulţi ţărani de pe moşia sa au dat jalbă că fostul meu coleg le pingărise fetele. 1. Botez, şc. 58. Luau turcii pe atunci fete şi muieri in robie, le pingăreau, pe urmă ... le vindeau ... bogaţilor. Stancu, d. 11. în vremile de demult alergau tătarii prin părţile acestea după o domniţă româncă tare frumoasă, voind s-o pîngărească. Rădulescu-Codin, l ţr. 56. -$■ Refl. pas. (Prin analogie) De să va putea oblici cum s-a pingărit copilul [prin sodomie] Cu adevărat, hâtrului ... să-i taie capul. prav. 172. 4 Refl. r e c i p r. (Rar) A se împreuna sexual. Dintru toată casa este obicei, din cei ce sînt volnici, un bărbat şi o fimei să se pîngărească. Herodot (1645), 330. 2. R e f 1. şi intranz. (Prin Transilv.; in practicile religioase creştine) A mînca de dulce în timpul postului; (popular) a se spurca. Cf. a il 4, 5, 10. 3. Tranz. Fig. (Rar) A murdări, a mînji (1). Patru coşuri înalte ... îşi împrăştie fumul negru şi gros pîngărind albul zăpezilor şi verdele copacilor. Pas, l. ii, 158.. Să-mi pîngăresc mînile cu un tuleu de alestea? Sbiera, p. 181. 4. Refl. (Regional) A se nenoroci. Com. din Straja —Rădăuţi. Prez. ind.: pîngăresc. —. Şi: (învechit) pângări, (regional) plngăni (Scriban, d.) vb. IV. — De Ia păgin. PÎNGĂRICIOS, -OASĂ adj. (Prin vestul Munt.; despre oameni) 1. Care vorbeşte urît, necuviincios. Cf. Udrescu, gl. 2. „Care mănîncă lucruri oprite, spurcăciuni“. Udrescu, gl. — PI.: pîngăricloşi, -oase. — Pingări + suf. -cios. PÎNGĂRlClt'NE s. f. 1. (învechit) Păcat2 (1). De acestea lucruri [preoţie şi mersul la război] nici un sparlian nu poate să-i oprească, iar de nu, să află întru păngăriciunl. Herodot (1645), 329. Pre Dumnezeu 7836 PÎNGĂRIE - 708 - PÎNTECARE îl miniară în pîngăriciuni. Dosoftei, ps. 370/12. Iară de mîrtcînd va mînca din cărnuri a treia zi ... pîngă-riciune. iaste. Biblia (1688), 741/25, cf. 792/ll. Făcea toate fărădelegele şi lilăpiile şi pîngărîciunele. Varlaam-Ioasaf, 130r/7, cf. LM. 2. (învechit şi regional; concretizat) Lucru murdar, sclrbos; spurcăciune, (regional) plngăritură (2). Cu scoaterea gunoiului şi altor împuţiciuni ... mai rămîind o rea împuţiciune şi pîngăriciune: tabacalele (a. 1837). doc. ec. 667. Sînt unii care mănîncă toate pîngăriciu-nile. Udrescu, gl. + (Prin nordul Munt.; In practicile religioase creştine) Aliment interzis de biserică In perioada postului. îi dete dracul în gînd să batjocorească pe creştini, silindu-i să se spurce, adică să mănînce dulce ori alte pîngăriciuni în săptămîna a mare. Muscel, 32. + (Prin vestul Munt.) Mlncare care produce scîrbă; mîncare gătită prost. Cf. Udrescu, gl. 3. (Prin vestul Munt.) Epitet dat unui om care vorbeşte urît, necuviincios; (regional) pîngăritură (3). Cf. Udrescu, gl. <0> (Ca epitet, pus Înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O pîngăriciune de om. id. ib. 4. (Prin vestul Munt.; în practicile religioase creştine) Epitet depreciativ pentru o persoană care măr nîncă de dulce în zilele de post; (regional) pîngăritură (4). Cf. Udrescu, gl. — PI.: pîngăriciuni. — Şi: (învechit) păngăriciune s. f. — Plngări -|- suf. -ciune . PInGĂbIE s. f. (învechit, rar) Pîngărire. Singura slavă li-e tîlhăria, Beţia, jaful şi pîngăria. Bolliac, 0. 165. — PI.: pîngării. — Plngări 4- suf. -ie. PÎNGĂRÎRE s. f. Acţiunea de a plngări şi rezultatul ei; (învechit, rar) pîngărie, nesfinţire. Cf. pîngări (1). Cf. lb. Văzui fărdelege, văzui pin-gărire. Negbuzzi, s. ii, 32, cf. Polizu, ddrf, Bar-cianu. Ceea ce o muncea era pîngărirea sufletească a omului care o iubea. D. Zamfirescu, a. 6. Doar negoţul cu luminări de ceară ... li se opreşte ... ca unii ce, „nefiind de-o lege cu moldovenii“, ar aduce ... o pîngărire a religiei .ortodoxe. N. A. Bogdan, c. m. 180, cf. Şăineanu, D. u. Anii de crîncenă sărăcie, şi lipsurile, şi foamea ... , şi mîinile, mai ales mîinile păstrate fără pîngăriri şi prihană — la toate gînd ea. C. Petrescu, a. r. 189, cf. dm. — PI.: pîngăriri. — V. plngări. PÎNGĂRÎT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (învechit şi regional; adesea substantivat) Păcătos (1). Au scris unii dascăli împotriva minciunii pîngăritului aceluia. Biblia (1688), [prefaţă] 7/12. Mulţumea că nu se trage din neam aşa pângărit. Beldimăn, e. 97/35. Ne-au adus într-acest loc străin ca să ne jertfească după pîngăritul lor obicei. Drăghici, r. 273/9. Ei, pîngă-riţii, în lipsa mea vrură ca să-şi împlinească poftele. Gorjan, h. i, 109/3, cf. Pogor, henr. 231. Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel plngărit al unui tiran ca tine. Negruzzi, s. i, 164. O idee ce mă roade şi, aceea ce mă tem, Este frica cum că-n viaţă-mi ... N-o să văd a se-nchina Capetele pîngărite la opinci de muncilor. Bolliac, o. 173. Taci, pingăritule, că te ucid. Alecsandri, t. 1598. Vd spurcaţi buzele pe aşa mîini pîngărite. Odobescu, s. i, 109. A cutezat să pună mîna lui pîngărită pe sfîntul vas. Ispirescu, 1. 30, cf. dm. Cioară pîngărită, lasă că te-oi învăţa eu cu cine să vorbeşti tu aşa. Sbiera, ap. cade. 2. Adj. Care a fost dezonorat, care a fost necinstit, batjocorit. Taci, taci şi fugi din ochii mei, fată pîngă-rităl Bolintineanu, o. 409. De partea protivnicilor noştri, ce alta vedeţi decît credinţă tnfrtntă, făgăduieli deşarte, ... jurăminte pîngărite. Ispirescu, m. v, 40, cf. ddrf, Alexi, w. N-am tîrtt niciodată tn vîrtejul de dragoste pîngărită ...pe acest înger nefericit. Hogaş, dr. i, 169, cf. dm. 3. Adj. (învechit, rar) Murdar (1). Cf. plngări (3). De ai fi ţinut tn mînile tale sctrnă ... nici ale tale haine n-ai vrea să le apipăi, fiindu-ţi mîinile ptngărite (a. 1746). ap. tdrg. 4. S. m. şi f. (Regional) Epitet dat unui „om fără noroc“. Cf. plngări (4). Com, din Straja — Rădăuţi. — PI.: pîngăriţi, -te. — Şi: (Învechit) pângărit,-A, (regional) plngănit, -â (Scriban, d.) adj. — V. plngări. PÎNGĂRITOR, -OARE adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care plngăreşte (1); profanator, defăimător. Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă Ce pe zei adăposteşte de-orice gînd pîngăritor. Mace-donski, o. i, 103, cf. ddrf. Spurcat-a oase părinteşti eu m/ni pîngăritoare. Ollănescu, h. a. p. 58, cf. Barcianu, Alexi, ■w., Şăineanu, d. u. Amîndot erau pîngăritorii căsniciei. Galaction, o. a. i, 75. Îmi întorc faţa mea şi braţul de cătră pîngăritor. Sado-veanu, o. xn, 123, cf. xi, 81. In praf şi ţărnă să prefacem Pîngăritorii ce-ar voi Să ne răpească libertatea. Frunză, z. 45, cf. dm. — PI.: pingăritori, -oare. — Plngări -f suf. -tor. PÎNGĂRITLHĂ s. f. t. (Prin vestul Munt.) Faptă urîtă. Cf. Udrescu, gl. + Vorbă necuviincioasă. Cf. Udrescu, gl. 2. (Prin Olt. şi vestul Munt.) Lucru murdar, sclrbos; spurcăciune, (învechit şi regional) pîngăriciune (2). Cf. alr n/848, Udrescu, gl. 3. (Prin vestul Munt.) Pîngăriciune (3). Cf. UDRESCU, GL. 4. (Prin vestul Munt.; In practicile religioase creştine) Pîngăriciune (4). Cf. Udrescu, gl. — PI.: pîngărituri. — Şi: (regional) plngănitâră s. f. alr n/848. — Ptngări + suf. -tură. PÎNGEÂLĂ s. f. (Prin Ban.) „Păstrare“. Nova-coviciu, c. b. i, 17, cf. 18. — Etimologia necunoscută. PlNÎCĂ s. f. v. jilinică. PÎIVIŞOAltĂ s. f. v. plinişoară. PÎÎY ÎŢĂ s. f v. plinlţă. PÎNltiŢĂ s. f. (Regional) Plinişoară (I 1) (Hangu — Piatra Neamţ), a v 34. — PI.: pîniuţe. — Pine1 -f suf. -uţă. PÎN0I s. n. v. puroi. PÎNPĂJÎILE s. f. pl. v. pătlăgea. PÎNPRE.ltJR adv., prep. v. primprejur. PÎNTĂCE s. n. v. plntcce. PINTĂNOGj -©AGĂ adj. v. plntenog1. pflVTCE s. n. v. plntece. PÎNTEC s. n. v. plntece. PÎNTECAR subst. 1. Subst. (Prin Mold.) Diaree. Cf. h iii 379, xii 282. 2. Subst. (Prin Transilv. şi Mold.) Chingă (la şa). Cf. drlu, alr ii 5 524/514. 3. S. n. (Prin vestul Munt.) Burtieră. Cf. Udrescu, gl. — Pl.: (3) pintecare. — Plntec -(- suf. -ar. ■ pIIVTECARE s. f. (Regional) 1. Diaree. Oamenii carii din neştiinţă au băut un astfel de lapte capătă 7855 PÎNTECARIŢĂ - 709 - PÎNTECE scurt timp după aceasta mai Inili o mare pintecare, fi pe urmă vintre. Marian, ins. .62, cf. id. na. 398, Candrea, f. 221, alr i/i h 124. 2. (Şi In sintagma pintecare cu sin r/e, Candrea, f. 221) Dizenterie. Cf. Barcianu, Alexi, w., com. Marian. . — Pl.: pintecări. — Şi: jiiuticărc s. f. alr i/i h 124. — Pîntec -t- suf. -are. PÎNTECAiUŢA s. f. (Regional) Diaree. — Pl.: pîrilecariţe. — Plntec -f suf. -ariţă. PÎNTECĂRĂIE s. f. (Popular) Diaree. Cf. ddrf. Oştite voastre, clnd năpădesc vara, riu-şi iau de mincare şi se nutresc cu prune, mere şi pere ... că de miilte ori pier de pintecăraie. Delavrancea, ,o. ii, 115. Dacă i se dă cuiva păr de capră sălbatecă in mincare ... , capătă o pintecăraie care-i cauzează moartea. Gorovei, cr. 263. O javră de căţei urduros şi plin de pintecăraie. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 43. Se văita de pintecăraie şi n-aveă chef de lucru. Pas, t.. i, 80, cf. id. z. ii, 112, Pamfile, b. 38. N. B. — Pronunţat: -ra-ie. —Şi: (regional) ptritică-râie s. f. Pamfile b. 53, alrm hi h 174/528. — Pîntec -f suf. -ăraie. PÎNTECĂRÎ vb. IV. Tranz. fact. unipers. (Neobişnuiţi A obliga să iasă afară pentru a defeca. [Dizenteria] il doare in pîntece 'şi-l pintecăreşte. In scl 1971, 399. : — Prez. ind. pers 3: pintecăreşte. — Derivat regresiv de la plntecărie. PÎÎVTECĂRÎE ş. f. 1. {Popular) Diaree; dureri de stomac. Din [boalele] cele mai primejdioase vin la miei ologirea şi diareoa sau pînticăria. Filipescu, ap. tdrg. Boii şi vacile zac de felurite boale, şi anume ... de mălrice sau- plntecărie. Dame, t. 30, cf. Candrea, f. 221, Bianu, d. s. Cine minlncă popuşoi ... copii repede, se bolnăveşte de pinticărie. şez. . viii, 38. Contra pîniecăriei se fac turti ţe. de afine ...pe care le mănîncă bolnavul, ib. xv, 142, Cf. bl iv, 72, dr. ix, 420. Mulţi [soldaţi] îşi ţineau pumnii sub centuri să-şi ogoiască pîntecăria slirnită de mămăliga crudă. Camilar, n. i, 271, cf. H vi 11, x 88, 268, 483, 491. Pintecăna o< capeţi dacă mînînci curcuşuri crude. şez. iii, 13, -cf. CHEST. VI 15/3, ALR i/l Îl 124. • 2. (Regional; şi In. sintagma plntecărie cu sînge, N. Leon, med. 141, Bianu, d. s., Şăineanu, d. u.) Dizenterie. Cf. Scriban, d., corn. Marian. — Pl.: pîntecării. — Şi: (regional) pinticărie, pin-tecăric (N. Leon, med. 141) s. f. — Plntec + suf. -ărie. PÎNTlîCĂTUHĂ ş. f. (Rar) Balonare a abdomenului. Cf. Barcianu. — Pintec + suf. -ătură. I’IIVTECE s. n. 1.1. Parte a corpului, la om şi la unele animale, situată între tora ce şi bazin, formată spre interior dintr-o cavitate In care se află stomacul, ficatul, pancreasul, splina şi intestinele; p. r e s t r. regiunea exterioară,, vizibilă (şi bombată) a acestei părţi a corpului; abdomen, burtă, (Învechit şi popular) maţ (I 3), (regional) foaie, vintre, blrdan, burduh, burduhan. Lepise pământului zgăul (pântecele h, vintre le d) nostru, psalt. 85. Şi atîta îl strujiră, cit îi beliră obrazul şi pîntecele di se vedea maţele (a. 1698). ocr i, 321 ¡4.. Suliţa ... o înfipse în pintece. anon. cantac., cm i, 131, cf. 142. Chitul acela avea ... pîntecile şi coapsele de aramă (a. 1742). gcr ii, 31/38. Lupul flămînd ... supt deasă Tufă ciulit pe pintece zace. Budai-Deleănu, ţ. 175, cf. id. t. v. 56, Cle-mens. Ahl ce foc simt că mă arde, strigă bolnavul apucîndu-se cu minile de pîntece. Negruzzi, s. i, 164. Un bondar, rotund tn plntec, Somnoros pe nas ca popii glăsuieşte-ncet un cîntrc. Eminescu, o. i, 87, cf. Creangă, o. 107. După gesturile şi grimasele cobzarului după mişcările ce le face cu pîntecele, pare a fi un cintec obscen. Caragiale, o. i, 76, cf. ii, 160. [Medicul] asculta plăminile şi inima şi pîntecele şi era serios. Slavici, n. i, 289. Un om gros în pîntece şi ceafă, inchis şi ciupii în obraji. Delavrancea, t. 208. Ghioagă a izbit-o cu piciorul în pîntece. Vlahuţă, o. a. ii, 72, cf. Demetrescu, o. 61, Dăme, t. 32, şez. x, 141. [Papagalul era] alb pe creastă şi pe pîntec ca o zăpadă. Anghel, pr. 43. Atunci, primarul, cam ameţiţi îşi scoase pîntecile înainte. Gîrleanu, n. 38. Pe pîntecele-i rotund şi plin, stătea frumos şi rotund îmbumbată jiletca fără încreţituri. Hogaş, dr. i, 173, cf. 42, 159. Bietul grec cobori din firidă şi, ţinîndu-se cu mîinile de pintece, se tot ruga. Galaction, o. 84. Ridică mantaua de pe pîntece şi-mi arată, fără o vorbă, un amestec de sînge şi rupturi. Camil Petrescu, u. n. 407. Pinguinul stă cu pîntecul revărsat. C. Petrescu, c. v. 17, cf. Lesnea, p. e. 134. Era desculţ şi aproape gol, însă îşi strîngea cu putere, la piept şi pe plntece toate ale sale. Sadoveanu, o. x, 208, cf. xi, 364, Vianu, a. p. 326. Uile-l, vine Bulibaşa, In iţari şi-a strîns cămaşa Şi cu brîul pîntecele. Arghezi, vers. 319, cf. 356. Pîntecele îi era balonat îngrozitor, incit părea o minge învelită cu broboadă. Călinescu, e. o. i, 213, cf. 120. După ce aruncase grenada, ... se lungise pe pîntec. Stancu, h. a. i, 84, cf. iv, 269, v, 8, id. d. 14. Cartuşiera îi venea bine, întinsă reglementar pe pintece. v. rom. iulie 1954, 64. Ierburile erau proaspete şl înalte pînă la pîntecele cămilelor, ib. octombrie .1955, 161. Era culcat pe pîntec intr-un camion, alături ca răniţii care gemeau. Beniuc, m. c. i, 338, cf. Camilar, n. i, 53. A rămas lingă uşă cu mîinile încrucişate pe pîntece. Galan, b. i, 118, cf. Vinea, l. i, 33 Rtse săltîndu-şi pîntecele. Vornic, p. 144, cf. 210, s mai 1960, 54. Pui la pîntece legătură făcută cu iărîţe de grîu. Pamfile, b. 38, cf. chest. ii 66/73. Pui curaua pă su pîntece. a i 12, cf. 21, 24, 35, Lexic reg. 17. -0> F i g. Un fulger a spart pîntecele cerului. Topîrceanu, p. o. 117. în pîntecele meu necunoscut, Port bogăţii ames-tecate-n lut, Neîncepute încă zăcăminte. D. Botez, f. s. 16. Curge o apă, venind de departe, din pîntecul timpului. Banuş, p. 9. Cu zvicnel tîmpla mi-o lipesc ades De pîntecul materiei imens. Labiş, p. 308. <0> E x p r. A-i face (cuiva) pîntecele cobză sau coastele pîntece = a bate (pe cineva) foarte tare. Şi-i da piste un omuşor care ţi-a face coastele pîntece. Negruzzi, s. i, 250. Să-l faci chica topor, spinarea dobă şi pîntecele cobză. Creangă, p. 254, cf. Zanne, p. ii, 392. Parcă are oase In pintece, se spune despre cei care se apleacă greu; parcă are oase în burtă. Cf. Zanne, p. ii, 393. (Învechit, rar; adverbial) A cădea pîu-tece = a cădea dintr-o dată la pămînt (cu toată întinderea corpului); a cădea lat, a cădea subit. Cînd s-a întîmplat de au slobozit muscalii aceste tunuri în ordia turcească, că de mare trăsnet i-au căzut calul pîntece jos. Dionisie, c. 171..4- (învechit) Porţiune de piele saude blană de pe pîntecele (I 1) animalelor. Că era acolea ... un sfitoc minunat de pîntece de şarpe şi era într-însu scriptura lui Omir. Moxa, ap. gcr i, 60/37. L-au îmbrăcat cu conteş cu blană de pîntece de vulpe de Moscu. R. Popescu, cm i, 562. 2. P. r e s t r. (Popular) Stomac.. învaţă pre noi să ne facem întregi de minte şi să părăsim saţîul pîn-tecelui. Coresi, ev. 219, cf. 61, 83. Face-şi voia trupului şi pre voia ptntecelui. Moxa, 359/8. Să-ş umple pîntecele lor de mincare multă. prav. gov. 132r/9, cf. 38v/8. Să prăzdnuim astăzi ... nu pînteceiui, ce sufletului (a. 1633). gcr i, 85/35. Nesaţiul, lăcomia pînteceiui. st. lex. 172/2. Şi era Iona în pîntecele chitului 3 zile şi 3 nopţi. Biblia (1688), 5961/22. Să nu mai slujim pohtelor ptntecelui (a. 1689). gcr i, 285/4, cf. id. ib. ii, 106/26. Şedea la masă împărătească împăratul Irod ... cu boiarii Galileii, toţi idolatri ai pînteceiui. Molnar, ret. 67/23. Clndu-s pîntecele bine sătule, Atunci e şi gura vorbitoare. Budai-Deleanu, ţ. 331. Mai mult cinsteşte pîntecele şi dulceaţa decît dreptatea şi faptele. Ţichindeal, f. 240/24. Din vearze cu carne umplindu-şi pîntecele. Bărac, t. 16/13. Caraiman .... 7861 PINTECE - 710 - PINTEOOS staroste al vinăloriior , putea să înghită in targete sale pintece atttea vedre cit fi o bntie de la Dealul Mare. Odobescu, s. iii, 14. Numai să fi avut plntece unde să pui coliva şi bucatele. Creangă, o. 184. A foamei sim(ire E şarpe, ducindu-şi în plntec a ei zvîrcolire. Macedonski, o. i, 146. Totul stă în raport cu pîntecele nostru; cînd îl simţi satisfăcut, lumea merge bine. Demetrescu, o. 106, cf. Gîrleanu, n. 115. Taci, măi porc de cîine, că nu e vorba numai de săturarea pînteceiui. Călinescu, e. o. ii, 243. Foamea-n pîntece mai strigă După-un bo[ de mămăligă, v. rom. septembrie 1954, 90. Atîta am mîncal la nuntă, dă m-o durut în pînceti. alb ii 3 105/310. Pîntecele omului n-are fereastră. Zanne, p. ii, 390. Pîntecele se satură, dar ochii niciodată, id. ib. Pîntecele gol n-are urechi de ascultai, id. ib. 391. Doi, laratoi; Doi îl poartă, Doi l-mbucă Şi el se hodineşte Şi tot nemulţumit ( Pîntecele). Pamfile, c. 28. <0> Fi g. Toţi aţi perit şi pre toii, pre voi iadul cel nesăţios cu gura sa v-au înghiţit şi intru pîntecele său iadul ca pre nişte bucate cu focul nestins vă mistuieşte. Cheia În. 15r/12. <0- E x p r. Cu pîntecele lipit de coaste (sau de spate), se spune despre un om care este foarte flămînd sau foarte slab. Petrecuse el iarna cum petrecuse, cu puţini tăciuni tn vatră şi cu pînlecele cam lipit dc coaste. Gane, n. iii, 182. (Glumeţ) îmi era, în adevăr, foame; dar nu mă ispiteau deloc cei cîţiva cîrnaţi lungi, colbăiţi, subţiri şi iu pîntecele lipit de spete. Hogaş, dh. i, 115. (Rar) A pune lumea în pintece = a mînca sau a bea cu lăcomie. Cf. Zanne, p. iii, 444. (Cele) ale plnte-eclui = probleme legate de hrană, de asigurarea celor necesare vieţii. Nu cunoaşte decîl cele ale pînteceiui. Sadoveanu, o. x, 169. (Regional) A face (gltul leică şi) pîntecele balercă, se spune despre beţivi. Cf. şez. ii, 72, Zanne, p. ii, 392, v, 381. 3. P. e x t. (Popular) Uter. Al ei pîntece neroditoriu mult plod arată. Coresi, ev. 224, cf. 492. Au vrut să să nască dcnlr-însa, deci cînd s-au pogorît Hristos den ceriu întru pîntecele preacuratei fecioare. Cheia în. 94v/20. Au doară piate a doua oară în' pîntecile maicei sale să între şi să să nască (a. 1680—1700). gcr i, 243/27. loan proorocul din pînlicile maică-sa Elisaftii (a. 1750). id. ib. ii, 61/15. O au dăruit D[u]mnezeu şi au priimil făt in pîntecile ci (cca 1760). id. ib. 68/2, cf. 89/19, 150/22. Cel ce ai sfinţit cu naşterea ta pîntecele fecioarei. Calendariu (1814), 19/16. Pruncul din pîntecele unei muieri rumpîndu-l, l-au aruncat preste 63 de paşi. Bărac, ap. gcr ii, 240/38. Să iubească pe aceia ce a purtat în pîntecele sale. Marcovici, d. 110/23. Pînlecele sau mitra. s. bărb. 6/24. Simţise mişeîndu-se în pînlecele ei o nouă suflare, un nou prunc. Delavrancea, s. 168, cf. id. a. 52. Cind mă-mpinse-n astă lume pîntecul ce m-a purtai. Macedonski, o. i, 70.. Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc înlr-o zodie bună; Plinului pîntec aşa îi cînta într-o noapte cu lună. Labiş, p. 161, cf. 315. Cînd ţipă copilul în pînlecele mamei sale, sau va fi acel copil călugăr, sau un mare tîlhar. şez. vi, 50. (F i g.) Şi-am îngrădii marea cu porii cînd năvălea pornită şi din pîntecele maică-sa ieşea de purcedea. Dosoftei, ap. gcr i, 267/19, cf. Biblia (1688), ap. gcr ii, 158/17. Din pîntecele urei născu amoru-mi viu. Macedonski, o. ii, 115. <0> Loc. a d v. Din pînlecele mamei = Încă Înainte de a se naşte. Dar grafia celui ce mă deosebise din pîntecele mamei mele... voia înir-alt fel. Galaction, o. 56. <0> E x p r. Cu pîntecele la {¡ură = (despre femei) cu o sarcină înaintată, vizibilă; Însărcinată. Cf. Zanne, p. ii, 393. Te-ai legat de fata mea, ai lăsat-o cu pîntecele la gură şi amu te faci că nici n-o cunoşti. Rebreanu, i. 195. A lua (sau a avea, a purta) In plntece sau (regional) a fi cu ciolane In plntece = (despre femei) a rămlne sau a fi Însărcinată, Unii vor să zică precum din înpreunare fără lege să fie luat în pîntice. Cante-mir, hr. 97. Pasămite luase în pîntice. Ispirescu, l. 120, cf. 161, Zanne, p. ii, 69; 392. Fecioara a avut în pîntece Şi a născut fiu, Teodorescu, p. p. 115. A trăi (sau a fi, a se simţi) ca in pîntecele mamei (sau maicii) = a trăi bine şi In belşug, a se simţi bine şi In siguranţă. Cf. Zanne, p. iv, 479. 4- (Regional; eufemistic) Organele genitale ale femeii sau ale bărbatului. Cf. alr ii/i mn 39, 2 212/95, 723, 812. 4. P. e x t. (învechit) Inima considerată ca sediu al sentimentelor. V. rărunchi. A face voia ta Dzeul mieu vrui şi legea la în mijloc de pînlecele mieu. psalt. hor. 34r/13, cf. 17r/23, 20v/12. Duh derept voiaşte întru zgăul (pîntecele h d) mieu. psalt. 99, cf. 43, 52. Iară eu voia la, Doamne sfinte, Voi sluji cu inemă herbinte Că leagea la în pîntece-mi zace. Dosoftei, ps. 133/13. Pizmă ascunsă de demult în pin-tice dospind. Cantemir, hr. 238. 5. (Prin Maram. şi prin nordul Transilv.; In formele pîntice, pîncite) Tobă (de porc). Cf. alr sn iv h 1 125. II. P. anal.l. Partea bombată, ieşită în afară, a unor obiecte, forme de relief etc.; interiorul, cuprinsul acestei părţi. La apus Carpafii formînd o curbă, în pîntecele căria ... se coprindea valea Almaşului. Hasdeu, i. c. î, 33. Valuri-valuri dînd năvală [în vapor] ... îl făcea să şovăiască peste pîntecul cel spart. Macedonski, o. i, 76. Luna are un cerc strălucit primprejur, este cu pînlecele în jos. Pamfile, văzd. 100. Claia ... se compune dintr-o parte scurtă ... Deasupra acestei părţi se află o alta, hemîsferică, de o rază mai mare ca baza ..., această parte se numeşte mijloc, miez sau pîntece. id. a. r. 162. Porniră trei corăbii purtînd în pîntecele lor Grămezi de aur. Minu-lescu, v- 28. în pîntecul vaporului pachete de mizerabili dormeau cu capul pe saci. Brăescu, o. a. ii, 132, cf. Klopştock, f. 25. Sînt îngrămădite strîns şi des mii de baluri de tutun, aduse de peste mări tn pîntecc de vapoare. Sadoveanu, o. ix, 307. Huiduieli, urlete sălbatice se ridicau din pîntecele şlepului. Bart, e. 291. Pe sub pîntecul auriu al avionului se depăna lin, ca într-o uşoară legănare, peisajul rusesc. Stancu, u.r'.s.s. 177, cf. alr sn i h 136. 2. Partea interioară a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adîncime. Deodată, şi glasurile copiilor şi ţipetele trimbiţilor şi clocolitura norului fierbinte care se smacihă captiv în pîntecele maşinii, sînt acoperite de urale zguduitoare. Caragiale, o. i, 80. Scobi in pînlecele acelui munle o mulţime de cămări şi cămăruţe. Ispirescu, u. 116. Despicaţi munţii şi virîfi tn pîntecele lor odorul zilelor voastre. Delavrancea, s. 76. Din fundul negru al acestei scobituri străbătea o rază dc lumină ... în acest beci umed din pîntecele muntelui. Hogaş, dr. i, 19. De atîtea ori a avut impresia că gura cuptorului se cască în mod uluitor, că podul lunetă în pîntecul de jăratec. Sahia, n. 33. Simţea în nări aburii de borş acru ţîşnifi din pîntecul bucătăriilor. Camilar, n. ii, 139. + S p e c. Cutie de rezonanţă la unele instrumente cu coarde. Camera zbîrnîia ca pîntecul de vioară. Ardeleanu, u. d. 73. Pianul cu pîntecul încărcai de amintiri ... îl consola acum- Klopştock, f. 274. O coardă ... suspina pe pîntecul unei viori. id. ib. 331. — Pl.: pîntece şi (rar) pînleci. — Şi: pîntec, (învechit) pântece, (regional) pin teci, pintăce (alr ii/i h 61/29, ib. mn 38, 2 211/29), pintee (alr ii/i mn 38, 2 211/514, 520), pîntice, pincete, pinceti, pincite (ib, 2 211/349, a i 12, 21, 24, 35), pintece (dr. v, 322), puncite (ib ), piintece (alr ii/i h 61/876) s. n. — Lat. pantex, -icis. PÎNTECÎX s. n. (Rar) Diminutiv hipocoristic al lui plntece (11); (regional) pîntecuţ. Şi-mplură un vas de jeralec înfocat şi puseră pre pînteceiui sfintei. Dosoftei, v. s. octombrie 95v/20, cf. dm. — Pl.: pînlecele. — Şi: (regional) plnticel s. n. alrm i/ii h 314. — Plntece -f suf. -el. PÎNTECI s. n. v. plntece. PÎNTECdS, -OÂSĂ adj. 1. (Despre oameni şi animale) Cu pîntecele (I 1) mare; burtos. Era ... cu barba cam lungă şi rară, puţinei cam pîntecos. Mineiul 7864 PÎNTECUŢ - 711 - PÎNZĂ (1776), 18rl/34, cf. drlu. S-apropie de mine Un om cu barba albă, Un ptnlecos bătrln. Negruzzi, s. ii, 230. Atunci, două raţe grase, pănticoase, trecură ocăind deasupra capului meu. conv. lit. xiii, 44. Un biet vtnător bondoc şi pîntecos. Odobescu, s. iii, 157. Nu-i încape cureaua de pînlecoşi ce sini. Creangă, o. 246. Un om de vreo treizeci şi doi de ani, scurt si cam pîntecos, se plimbă cltva timp prin casă. Slavici, n. ii, 304, cf. Ghehea, st. cr. i, 72, ddrf, Barcianu, Ai.exi, w. Crîşmarul, un om mijlociu, chel, pîntecos, se apropia cînd de o masă, cînd de alta. Agîrbiceanu, a. 47, cf. 226. Făcea vesta şi pantalonii largi în brîu ca să pară mai gros şi pîntecos. Rebreanu, i. 376, cf. Ardeleanu, u. d. 18. Era scund, îndesat, pufin cam pîntecos. Galaction, o. a. i, 301. Ca s-o dispreţuiască mai tare, îşi spunea că-i pîntecoasă. Teodoreanu, m. ii, 261. S-a dus la deal pe iapa lui pîntecoasă. Sadoveanu, o. x, 603, cf. ix, 609. El schiţează cîte vreun ofiţer mai pîntecos. Oprescu, s. 42. Pe faţa de cîrmîz a covoarelor, în catedrala goală, părinţii par nişte lipitori pîntecoase. Arghezi, b. 26, cf. chest. i 77/109, 406. (F i g.) Iacă se înfăţoşează o plăcintă pîntecoasă. Negruzzi, s. i, 286. Cîţiva nori pînlecoşi ... se rostogoleau negri în calea soarelui, v. rom. august 1963, 17. <ţ> (Substantivat) Femeia se răsuceşte pe fundul bărcii, îşi saltă capul spre pîntecos. Bănulescu, i. 14. + (Regional; despre femei; in forma pînticoasă) Gravidă, însărcinată (Marginea —Rădăuţi). Cf. alr ii/i h 143/386. 2. P. anal. (Despre obiecte) Cu pereţii (foarte) rotunjiţi în afară; bombat. Pe lîngă părete, sta aşezate ... mai multe ulcioare pîntecoase pline de vin. Negruzzi, s. i, 151. Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeşnic mai e bună. Eminescu, o. i, 46. Grabnic aduc pîntecoasele oluri şi-şi toarnă apoi vinul. Coşbuc, ae. 28. Tănase dete duşcă pe gîl o sticluţă pîntecoasă de ţuică. D. Zamfirescu, t. s. 9. Ascunde repede plata în taşca lui neagră, pîntecoasă. Agîrbiceanu, l. T. 293. O legătură cu felii de pere şi mere ... mai pîntecoasă decît un egumen, ţinea cumpănă în cellalt desag. Hogaş, dr. i, 259. Cu grijă scoate Pîntecoasă ploscă veche Din desaga de la spate. Topîrceanu, b. 17. Turnau din amfore pîntecoase vin gros de Thasos. C. Petrescu, r. dr. 4. Se ivea pe uliţi şi iaurgiul... legănînd din băieri oala pîntecoasă de pămînt. I. Botez, şc. 86. Ducea un ulcior mare, pîntecos, plin cu vin. Sadoveanu, e. 129, cf. Arghezi, b. 104. Oala de pe scripete era mai pîntecoasă. Călinescu, s. 852. Întinde părinţilor o ploscă pîntecoasă, roşie. Stancu, d. 72. Comodele pîntecoase din lemn de trandafir, harfa aurită şi pianul... nu-i spuneau ce voia el să ştie. v. rom. iunie 1954, 64, cf. ib. aprilie 1954, 4. Butii pîntecoase s-or grămădi la cramă. Deşliu, g. 49. Femeia spală ceva mai încolo ... intr-un lighean mare şi pîntecos. v. rom. septembrie 1962, 8. Se mirară ei cînd văzură că sosesc fel de fel de ... ţevi de aramă, una mai pîntecoasă şi mai sucită decît alta. şez. viii, 65. — Pl.: pîntecoşi, -oase. — Şi: (regional) pînticos, -oăsă (alr ii/i h 143/386), pănticos, -oâsă adj. — Plntec + suf. -os. PÎNTECUŢ s. n. (Mold., Bucov., Transilv.) Pln-tecel. alrm i/ii h 314. — Plntec -f suf. -uf. PÎNTICĂRE s. f. v. pintecare. PÎNTICĂRĂIE s. f. v. pintecăraie. PÎNTICĂHÎE s. f. v. plntecărie. PÎNTICE s. n. v. j)intece. PÎNTICÎIL s. n. v. pintecel. PÎJVTICdS, -OÂSĂ adj. v. pintecos. PÎNT1COŞÎE s. f. (învechit, rar) Calitatea de a fi pintecos (1). [Oile merinos] se deosăbesc mai ales prin pînticoşia lor. ar (1829), 591/32. — Pinticos + suf. -ie. PÎNTRĂ prep. v. printre. PÎNTRIJÂL s. m. v. pătrunjel. PÎNTRU prep. v. printru. PÎNŢU prep. v. printru. PÎNTUÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se presa (Iloviţa —Caransebeş). Cf. gl. olt. — Prez. ind. pers. 3: pintuie. — Etimologia necunoscută. PÎNZĂICĂ s. f. 1. (Prin Ban. şi prin Olt.) Cearşaf. Cf. alr sn v h 1 447/2, gl. olt. 2. (Regional) Ţesătură groasă şi mare de clnepă sau de lînă pe care se bate porumbul, fasolea etc. (ca să se desprindă boabele) (Pecinişca—Băile Her-culane). Cf. alr sn ii h 494/2. 3. (Prin Ban.) Saltea. L. Costin, gr. băn. 154. — Pl.: pînzăict. — ■ Pinză -f suf. -aică. PÎNZÂR subst. 1. S. m. (învechit şi regional) Ţesător sau negustor de plnzeturi. Lemnul suleţei lui ca sulul pînzariului. Biblia (1688), 2072/27. Un căr-bunariu oarecarele i se prileji de masă într-o noapte în casa unui pînzariu (a. 1705). gcr i, 353/21, cf. drlu, Clemens, lb. [Plnzaj aceasta au făcut-o pînza-riul. Drăghici, r. 77/22. Eu ... sînt feciorul uniii pînzar. Gorjan, h. ii, 202/19. Nu-i bine cînd pînza-riul s-apucă de cusut şi croitorul de ţesut. Donîci, ap. TDRG, cf. POLIZU, DDRF, BARCIANU, AlEXI, W., a II 1, 12. 2. S. n. (Regional) Sul la războiul de ţesut pe care se înfăşoară pînza ţesută. Com. din Braşov. 3. S. n. (învechit, prin Mold.) Corabie cu pînze. Cf. Scrib an, d. — Pl.: (1) pînzari, (2,3) pînzare. — Şi: (regional) plnz£r s. m. a ii 1. — Pinză + suf. -ar. PÎNZÂRĂ s. f. v. pinzare. PÎNZÂRE s. f. (Regional) Pinză (I 1) (Corbi — Curtea de Argeş). Cf. Udrescu, gl. De-ar ft mîndra cum i-e fala, N-ar pune războiul vara Şi l-ar pune cînd se pune, Să-i iasă pînzările bune. id. ib. — Pl.: pinzări. — Şi: (suspect) plnzâră s. f. Udrescu, gl. — Pinză + suf. -are. PÎNZÂT, -Ă adj. 1. (în sintagma) Hîrtie pîriza-tă = hîrtie obţinută prin lipirea şi presarea pe una ori pe ambele feţe ale unei benzi de hîrtie a unei ţesături fine ori rare, în scopul măririi rezistenţei şi durabilităţii hîrtiei. Cf. ltr2 ix, 120. Locotenentul Roşea se apropiase de harta din perete, lipind aproape petro-maxiil de hîrtia pînzată. Barbu, p. 293. 2. (Despre obiecte) Căptuşit, întărit cu pînză. Cf. Scriban, d. o Hartă pînzată. — Pl.: pînzaţi, -te. — Pinză+suf. -at. X w PXNZA s. f. 1.1. (Adesea cu determinări care arată materialul, felul) Ţesătură sau Împletitură (flexibilă) făcută mai ales din fire vegetale (de bumbac, de in, de cînepă etc.) şi folosită la confecţionarea albiturilor de corp, de pat, pentru cămăşi etc.; bucată din această ţesătură; (învechit şi regional) pînză-tură (1), (regional) pînzare. Cine ia... zaveasă de pînză. prav. gov. 111v/1, cf. 44v/13, prav. 148. Chi-nuitu-l-au şi i-au frecat trupuicu pînză de păr şi hau dat şt în foc (a. 1675). gcr i, 222/6. Toate acestea le pune într-un săculeţ de pînză supţire (a. 1749). id. ib. ii, 45/20. Pînză de faţă de masă (a. 1752). Ioroa, 7883 PÎNZĂ - 712 - PÎNZĂ s. D. xiii, 63. O faţă de perină cu puţintică pinză şi nişte dăsagi (a. 1760). id. ib x, 327. Am cheltuit la moartea cumnatu-meu ... 7 coţ pinză (a. 1770). id. ib. xii, 83. N-au poftit de la mine nimic, numai 7 coţi de pinză (a. 1773). gcr ii, 97/6. 12 cămeşi . . ., 4 de bo-rangic . ... 4 de pinză ... (a. 1783). uricariul, xxi, 368/24. 2 şticuri de pinză . . . pentru căpiuşăle de pernie (a. 1794). Iorga, s. d. viii, 29, cf. 32. Iară pentru pinză de Braşov . . . n-am trimis bani (a. 1804). id. ib. xn, 157. Dumnezeu mă ierte, nici ştia că pînza o fac oamenii din in. Kotzebue, u. 16r/4, cf. Clemens. Au tăiat pînza fiind ţesută numai jumătate şi au scos spata şi iţele (a. 1827). Iorga, s. d. xii, 213, cf. Pann, p. v. i, 10/18. N-a să ştie a nevedi pînza. Ne-gruzzi, s. i, 299. Face şaicu şi pînză cu cari-şi îmbracă slugile. I. IonesCu, d. 192. Cămaşa era de pînză albă. Bolintineanu, o. 437. începură a scoate din lada babei valuri de pînză. Creangă, p. 14, cf. id. a. 66. Ileana povesti apoi lui Bujor cum a ţesut pînza, cîle fire s-au rupt. Slavici, n. i, 65, cf. 33. Aşternutul era din nişte pînză albă ca zăpada. Ispirescu, l. 251. Cămeşile de pînză groasă, desfăcute pînă la umeri, le dezvelesc pepiurile. Delavrancea, s. 65, cf. id. o. ii, 164. Pe sul tot creşte pînza şi coţii tot sporesc. Beldi-ceanu, p. 69. O fîşie nesfîrşită Dintr-o pînză pare calea. Coşbuc, p. i, 220, cf. 245. Cosaşii erau în cămăşi albe de pînză. Sandu-Aldea, u. p. 158, cf. Pamfile, văzd. 52, id. duşm. 4. Se duse în tindă şi dez-nodă capelele frînghiei pe care era întinsă nişte pînză. Gîrleanu, n. 44, cf. Hogaş, m. n. 81. Din Polonia se importa ... pînză. N. A. Bogdan, c. m. 36, cf. 25. A scos ... o bucată grea de pînză de olandă. Bassara-bescu, v. 138, cf. 137. Avea o jumătate de pîine neagră într-un sac de pinză. C. Petrescu, î. i, 112, cf. 36. După atîtea ore de instrucţie ... ce rost şi-ar mai avea un petic de pinză albă peste sacul saltelei? Sahia, n. 114. Aveau căruţe ferecate, pline burduf cu pînză de matasă. Sadoveanu, o. xi, 249, cf. ix, 403, Bart, s. m. 54. Semnul ei caracteristic era un săculeţ lung de pînză. Călinescu, s. 17. Infăşurau [mortul] într-un cearşaf de pînză de cînepă. Stancu, r. a. iii, 10. In fabricile astea ei ţes pinza de americă. Preda, m. 312, cf. 63. Lucrul vostru să sporească, Pînzele să se-nălbească. Alecsandri, p. p. 134. Asta-i mîndra mîndruleană, Ţesătoarea pînzelor. Jarnîk-Bîrseanu, d. 423, cf. 425. Rid vecinele de noi Că ni-i pinza lătu-noi. şez. i, 212. Pîn'ce ţese un cot de pinză Mlninc-o vadră de brînză. Pamfile, i. c. 257, cf. Bîrlea, b. 136. Fetele Spăla, Pînzele De-şi Inălbea. Balade, ii, 87. Om vinde-un ioc de brînză Ş-om lua un «al de pînză. folc. transilv. i, 129, cf. 183, 412. Pînză şi nevastă noaptea să nu-ţi alegi. Zanne, p. iv, 505. Este un croitor Şi croieşte o croitură Făr-un pic de tivitură (Pînza In război). Gorovei, c. 279. (Ca termen de comparaţie) Fînul ...se mişca uşor, în valuri, ca o pînză Imbrebenată cu flori. Delavrancea, s. 59. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colţuros şi se întinde ca o pînză. Vlahuţă, 0. a. ii, 116. Tristeţea i se aşază pe suflet ca o pînză subţire. Agîrbiceanu, a. 66. Norii de fum se risipesc clătinaţi uşor de vînt, ca o pînză sură. C. Petrescu, 1. ii, 14. (F i g.) Tătarii ... slobozeau altă pînză de foc. Amiras, let.2 iii, 128/12. Singuratica şi mlădioasa pînză a mărilor. Marcovici, d. 14/7. Frumoasa vale, scăldată de o rouă sclnteietoare, înota în lumină şi forma o pînză întinsă de aur. cr (1848), 83/65. Neamurile barbare au inundat România ca un repede şiroi, găsind pinza limbei urzită. Negruzzi, s. i, 267. Sub o pînză de lumină lunca pare adormită. Alecsandri, o. 186. Chipul tău, umbra ce ai aruncat-o pe pînza gîndurilor mele, este singura fericire. Eminescu, n. 74. Numai pînza alburie a zăpezei să prindea, petic de petic, spre a înveli faţa clmpiei. Delavrancea, s. 170. Adio fericire, cu fragede profume, Ce coşi în pinza vieţii strălucitoare flori. Macedonski, o. i, 246. Un popor de stînci ... sflşie-n zdrenţe toată pinza apei. Vlahuţă, o. a. ii, 170. Ea tăcea, pierdută cu ochii în pinza orizontului. D. Zamfirescu, v. ţ. 106. Numai tn piscul luntrei se frămlnta, se fărîma o pînză îngustă de apă. săm. vi, 324. O rază de soare împunge pinza norilor. Gîrleanu, l. 57. Pinza deasă a apelor cereşti era sfîşiată în două. Hogaş, dr. i, 276. Cînd s-a pornit o pînză mai repede de ploaie, am putut să ne găsim astîmpăr. Lungianu, ap. cade. Pînza subţire a negurilor se destrăma. C. Petrescu, s. 140. Parcă pînza de gloanţe, cu pocnetele ei, ar fi spălat toate zgomotele. Rebreanu, r. ii, 255. [Priveam] pln-zele pungile şi gălbii ale plaiurilor argeşene. Galac-tion, o. 63. Pîndesc de-asară-n lungul zării drumul Prin pinza nopţii palidă ca fumul. Cazimir, l. u. 59. Vlntul ne repede din cină în cînd în faţă pînze de apă rece. Camil Petrescu, u. n. 392. Lămpile luminau slab în pînzele de abur. Sadoveanu, o. i, 391. Norii negri se strîng învăluind lot cuprinsul Intr-o pinză neagră şi umedă. Bart, s. m. 14. Prin pînzele luminii zări-voi de departe Şi Argeşul. Pillat, p. 141. Colo, departe, se zăreau clleva case, pînza limpede a unui lac. -Dan, u. .3. Deasupra munţilor, densa pînză de apă, care cade din cer înecîn-du-i, nu s-a oprii o clipă. Bogza, c. o. 64. Plimbă-n pinza nopţii, rară, Sinii ei de jar şi ceară. Paraschi-vescu, c. ţ. 145. Cineva stinse lumina şi întunericul învălui in pînze negre camera, v. rom. septembrie 1955, 103. Pe ochi spaima i-a aşternut o pînză de întuneric. Pas, z. i, 127. Din pînzele visării mai spîn-zurau crîmpeie. Beniuc, v. a. i, 44. Vedeam Prin pinza de apă subţire Tîmpla-i cu vinişoare de mărgean. Isanos, Ţ. l. 75. Prin vitraliile colorate se filtra o lumină verzui-alburie şi in pînzele ei netede aerul părea viu. T. Popovici, s. 221. Frumos e cerull Ochii mei plutesc Pe liniştita-i pinză străvezie. Labiş, p. 383. <0> Pinză de casă (sau ţărănească) — pînză (I 1) ţesută manual la război. Curat îmbrăcată într-o fustă de cit şi o cămeşă de subţire şi albă pinză de casă. Hogaş, dr. i, 70. Avea ... la gît o legătură de pinză de casă, vopsită albastru. Camil Petrescu, o. i, 333. (Regional) Pinză goală (sau de tramă) = ţesătură făcută numai din fuior. Cf. a i 12, 17, 20, 24. (Regional) Pinză-n-vălită = ţesătură ţărănească care se face cu urzeala de bumbac şi cu băteala de fuior. Cf. ib. 17, 22, 24. (învechit) Pinză de masă sau pinza mesei = faţă de masă. Ca să leage căscatele ranele slujitorilor, ... nici pînzele measei sale orinduite să nu fie cruţat. Can-temir, hr. 14. Pinza mesii şi şervetele erau ... ţesute in casă. Negruzzi, s. i, 151. (Regional) Pinză de piele (sau de ceară, cernită) = muşama. Cf. lb, alr ii/i mn 147, 3 925/53, 64, 105, 235, alrm ii/i h 401. (Rar) Pinză de calc=hirtie de calc, v. calc. Crucea pinzei v. cruce. Coada pinzei v. coadă. Pînză tare v. tare. Pinză de cort = foaie de cort, v. cort. <0 Loc. a d v. Pină In pînzele albe = fără Încetare, fără oprire; la infinit, pină la extrem; plnă la capăt, pînă la ultima limită. Prinse şi mai multă pică pe dinsul, prigonindu-l pină in pînzele albe. Ispirescu, u. 19. El urăşte alit de mult clasa cea nouă, incit o prigoneşte ... pină-n pînzele albe. Ibrăileanu, sp. cr. 247. Eu cu asemenea oameni aş merge pină-n pînzele albe. C. Petrescu, î. ii, 137. Erau ... urmăriţi cu judecăţile pină în pînzele albe. Sadoveanu, o. ii, 206. Nu-l las nici mort ... , pină in pînzele albe o să merg, ... pină la casaţie. Bart, e. 264. Trebuia să luptăm pină în pînzele albe, alături de aliaţi. Pas, z. iii, 258, cf. mat. dialect, i, 233. <0* L o c. v b. (Popular) A pune pinză = a ţese. Pin-am fost la matca fată, Nici n-am tors, nici am pus pinză. Jahnîk-Bîr-seanu, d. 178, cf. şez. i, 127. S-ar ţinea mîndra de lume, Da pînza nu o şti pune. folc. transilv. i, 191. <> E x p r. Ţlne-te (sau să te ţii) pinză (să nu te rupi), se spune pentru a anunţa că va fi vorba de o Încercare grea şi de lungă durată (pentru cineva), de un lucru care cere curaj, răb'dare, rezistenţă etc. Apuca trăsnetele şi fulgerile în mină, şi apoi, să te ţii pînză să nu le rupiI Ispirescu, u. 82, cf. Zanne, p. iii, 271, Rădulescu-Codin, l. 7. (Rar) A ţese pînzele = a face. intrigi. Cf. Zanne, p. iii, 272. (Rar) A (i) se Încurca (cuiva) pinza sau s-a Încurcat pinza, 7883 PÎNZĂ - 713 - PÎNZĂ se spune clnd o situaţie, o Împrejurare sau o afacere ia o Întorsătură neplăcută, neprevăzută. Cf. id. ib. A 1 se ridica (sau a-i cădea cuiva) o pinză (sau, rar, plnzele) de pe ochi = a Începe să Înţeleagă clar lucrurile, a-şi reveni dintr-o eroare, dintr-o confuzie. Putu ... să-şi dea seama că i se ridică, unele după altele, pinzele de pe ochi. Pas, l. i, 184. (învechit, rar) A ¡nălbit ptnza = s-a făcut ziuă. Baronzi, i.. 150. (Regional) A lega gura pinzei v. gură. (Regional) A prins plnza gură v. g u r ă. (Regional) A fi plnză = (despre două sau mai multe persoane) a fi extrem de uniţi, a fi lntr-un glnd. Cf. Zanne, p. iii, 273. (Regional) A ii tot de plnza cuiva = a avea aceleaşi vederi cu cineva. Şi el e tot de pinza mea. Pamfile, j. ii, 158. (Regional) A da pe plnză de fuioare = a schimba un lucru bun pe altul mai prost. Cf. Zanne, p. iii, 271. (Regional) A da pe plnză de groasă = a vinde ceva repede (şi pe un preţ mic). L-am dat pe ce l-am dat, pe pinză de groasă. Coman, gl. (Regional) Pinză lnălbită, se spune despre un lucru foarte curat. Cf. Zanne, p. iii, 273. (Regional) A veni plnză = a veni drept, Întins, a veni aţă, v. aţă. Cf. dr. iv, 734. (Adverbial) A curge plnză = (despre ploaie, ape etc.) a curge neîntrerupt, continuu (şi In mare cantitate). Nu trecu mult şi ploaia, amestecată cu grindină mare ... , curgea pinză ca şivoiul. conv. lit. xi, 101, cf. Zanne, p. iii, 273. Prahova îşi rostogolea valurile curgind aci pinză, aci zdrenţuite de stinci. ap. tdrg. + (învechit; la pi.; în forma pinzuri) Sortimente de pinză (II). Americanii fac pinzuri şi alte materii, ist. am. 18r/3. + (Regional; în construcţiile) Pinză (sau de-a pinza) incilcită (sau încurcată, lungă) = numele unor jocuri de copii in care copiii, ţinîndu-se de mîini, formează lanţuri pentru a executa diferite figuri. Cf. şez. viii, 121, Pamfile, j. i, 130, ii, 40, h i 104, ii 285, iii 312, iv 159, v 37, 72, vii 487, ix 116, xii 43, 158, xvii 39, alr ii 4 381/414. + (Regional; în construcţia) Pinza incilcită — numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. Se-vastos, n. 282, Pamfile, j. ii, 10, Varone, d. 122. 2. (Rar) Ţesătură (rară) sau împletitură' specială, din fire textile, metalice etc., folosită pentru fabricarea unor obiecte casnice, în industrie, în laboratoare etc. Cf. dr. xi, 125, ltr2, alr ii 5 309/987. 3. (Regional) Plasă pentru pescuit făcută, de obicei, din aţă subţire, cu ochiuri dese. Omul... prinde [peştele] cu virşa, cu undiţa ... , cu pinza, cu mreja. şez. ii, 32, cf. viii, 2. Avele ... sini făcute dintr-o pinză deasă şi două sirecuri. Antipa, p. 518, cf. alr i 1 734/375, 385, 532, alr sn iii h 741/219. 4. (De obicei determinat prin „de păianjen“) Ansamblu de fire cu aspect de plnză (I 1) produse prin secretarea de către glandele sericigene ale păianjenului a unui lichid vlscos care se solidifică în prezenţa aerului; plasă1 (12). Şi eu, şi tu ajuns-am ca două frunzi uscate, De-o pinză de paingăn in aer aninate. Alecsandri, t. ii, 123. Pe păreţi cu colb, pe podul cu lungi pinze de painjen, Roiesc ploşniţele roşii. Eminescu, n. 43. Pinză de păiejene dezumflă obrin-teala. Delavrancea, s. 265, cf. Candrea, f. 418. Razele de soare... Văd sporul pinzei de păianjen. Goga, p. 20, cf. C. Petrescu, î. i, 225, Voiculescu, l. 215. Găseam păianjeni mari cu pinze minunate, in care se prindea roua. Vlasiu, a. p. 8. Păianjenii îşi întinseseră pinzele in toate părţile. Barbij, p. 221. -0> (Ca termen de comparaţie pentru a arăta de obicei subţirimea, fineţea etc.) Şi toată mreaja vicleniii ca praful vor spulbera şi ca pinza paingului vor dispica. Cantemih, ist. 113. Sangulii mai subţiri şi mai transparente decit pinza păiajenului. Odobescu, s. i, 338. Nişte cămăşi... mai subţiri decit pinza paiajenului. Ispirescu, l. 114. Cămaşe de borangic, galbenă ca spicul şi subţire ca pinza păiajenului. Delavrancea, s. 10. înserarea se întindea ca un văl de pinză de paian-jen care ascundea pe jumătate lucrurile. Sadoveanu, o. ii, 452. II. Nume dat unor obiecte confecţionate din pînză (I 1): a) (învechit şi popular) Giulgiu. Şi cumpără pinză şi dezgvozdi el şi-l puse jos, invăli-l cu pinza şi puse el in mormint. Coresi, ev. 137, cf. 134. In năsălii răstignită, Cu pinza morţii pe faţă ca-ntr-un alcov adormită. Conachi, p. 195. Vin cu mine la mormint, Ia pinza de pe obraz Să vezi moarte cu năcaz. Jarnîk-Bîrseanu, d. 149, cf. 320, Pamfile, c. ţ. 162, alr i/ii h 296. N-aibă loc nici in mormint; N-aibă scînduri de sălaş, Nici pinză de obraz. folc. transilv. i, 290, cf. 330. O E x p r. Parcă l-a luat (sau li lnase) plnza de pe obraz (sau de pe ochi), se spune despre cineva foarte palid (ca un mort) sau foarte slab. Aşa este, măicuţă, răspunse Harap Alb, cufundat in ginduri şi galbăn la faţă de parcă-i luase pinza de pe obraz. Creangă, o. 98. Vorbele lui atita ii ameţise incit, de spaimă, pare că le luase pinza de pe ochi şi se perduseră cu totul. Ispirescu, l. 294. Ia uită-ie la el: parcă i-a luat pinza de pe obraz; a curs pesemne singe din el ... cu vadra. Sadoveanu, o. i, 200, cf. mat. dialect, i, 233. b) (Mai ales la pl.) Bucată (mare) de ţesătură rezistentă (de in, clnepă, bumbac) formată din mai multe fîşii cusute între ele, care se fixează de verga, picul, parîma etc. unor nave şi care, împinsă de vînt, face să înainteze nava; velă, (învechit) vîntrea, vetrelă. Am urmat sfatul corăbiiariului, am impins pinzele şi am plecat in noian (a. 1783). gcr ii, 129/19. Vijelia incepe a întărită valurile şi a sfişia pinzele. Marco-vic-i, d. 14/1. Spune-mi ... de mai pluteşte Catarlul fără pinze. Alexandrescu, m. 90. Mulţime de corăbii cu pînzele-nvălile Sta. Alecsandbi, p. i, 237. O navă-n depărtare, mergind la ţinta sa^Cu pinzele ei strinse, la valuri se lăsa. Bolintineanu, o. 242, cf. 264. înaltele catarturi ale şăicilor ... se vedeau albind !/i depărtare cu pinzele lor umflate. Odobescu, s. i, 141. A pornit vasul cu pinzele umflate. Caragiale, o. ii, 194. Şalupele cu două pinze alunecă, să întrec, zboară pe luciu. Delavrancea, s. 63. întindeţi pinzele, băieţi ... , Un vint subţire se ridică, Albastra mare se despică. Macedonski, o. i, 59. Cile o barcă, cu pinzele întinse, se iveşte, ca o pasăre din alte lumi, in dunga argintie a apei. Vlahuţă, r. p. 37. Glasul apelor se-ngînă, Pinzele vuiesc gemind. Coşbuc, p. ii, 12. Oamenii pinzele string şi le-aşază-n corabia neagră. Murnu, i. 16. Se mişcă apa-ncetişor Şi pinzele s-au ridicat. Petică, o. 96. în port nici un vapor Şi-n larg, Nici fum, nici pinză, nici catarg. Minulescu, v. 137. Astfel corabia-n fugă plutea cu uşoarele-i pinze. TopIrceanu, p. o. 9. Nu se vede nici o pinză cit e marea de mare, nici un catarg. Sebastian, t. 94. Era o corabie cu pinzele întinse, ce se apropia de port. Bart, s. m. 62, cf. Arghezi, vers. 347. Mi se părea că plutesc pe o corabie cu pinze albe. Călinescu, s. 98. O barcă săltată de pinze îmi pare Coliba topită-n troienii din zare. Brad, t. 75. Se zărea plutind, Cu lopeţile vislind, Cu pinzele filfăind, Un caic mare. Alecsandri, p. p. 124. Pinza cind se rupe, vintul corabia n-o mai mişcă. Zanne, p. v, 204. <$• F i g. Pe marea vieţii, cind te duce vîntul, Fie-ţi cîrma cugetarea de ţi-e pinza simţimintul. Davila, v. v. 143. Norii işi reiau călătoria spre miazănoapte sau spre apus, după cum vîntul le umflă pinzele de pe catarge. Bogza, c. o. 53. c) (învechit, rar) Perdea (I 1). Şi au făcut ... pinzele curţii de roşu împletit, o sulă preste sută. Biblia (1688), 672/10. d) Bucată de pînză (I 1) deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. gener. pictură (1). Artiştii moderni... au înfăţişat'pe pinză scene de vinătoare. Odobescu, s. iii, 112. A creat pe pinza goală pe Madona Dumnezeie. Eminescu, o. i, 29, cf. 157. La aceştia se poale vedea portretul doamnei şi apoi o jună orientală, două pinze cari parcă n-ar avea absolută nevoie de explicaţii. Caragiale, o. iii, 107. Cine poate să puie pe pinză lot verdele? Delavrancea, t. 57. Voiesc, iubite picior, o pinză cum n-a fost. Macedon-ski, o. i, 92. [Poeziile] par a fi făcute mai curind după pinzele unor pictori decit după natură. Gherea, 7883 PÎNZĂ - 714 - PlNZĂTUR st. cr. iii, 286. Subit, sub agilul penel, Podoaba abia căpătată Răsare pe pinză la fel De-ai crede că e reflectată. Anghel-Iosif, c. m. ii, 33, cf. Ibrăileanu, s. l. 67, Ardeleanu, u. d. 9. Vestibulul era luminat numai de flacăra citorva buturugi ce ardeau voios in largul cămin; pllpiiala ei însufleţea straniu vechile pînze de pe pereţi. M. I. Caragiale, c. 101. O notă specială, dureroasă şi revoluţionară strigă în pinzele lui. Galaction, a. 154, cf. 155. „Puntea apocaliptică“, „Sinuciderea demonului“ sini pînze de mare valoare. Camil Petrescu, t. ii, 11, cf. id. n. 172. Jurcan a desfăcut un sul de pînze pictate şi mi le arăta pe rînd. Vlasiu, d. 15. E o veche revărsare de lumină din pei-sagiile marilor maeştri olandezi — aşa cum au rămas fixate pe pînzele muzeelor. Sadoveanu, o. ix, 299, cf, 269. Aman este sigur de el şi mulţumit: o spune singur adesea şi ne lasă s-o ghicim din pînzele sale. Ophescu, s. 25. Nu putu rezista ispitei şi se hotărî să cumpere tabloul care era pe pinză. Călinescu, s. 70, cf. 74, 487. Aşadar, altul e pe pinză. E un străin. v. rom. decembrie 1954, 152. Sînt şi autori care expun pînze de calitate, contemp. 1969, nr. 1 180, 7/5. e) Bucată de ţesătură specială, albă, dreptunghiulară sau pătrată, pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecţie. V. ecran. Dacă s-ar putea cinematografia şi fotografia conţinutul unui roman, am vedea pe pinză figurile personagiilor. Ibrăileanu, s. l. 3. i) (Rar; mai ales la pl.) Cearşaf; p. gener. aşternut de pat. In umbra parfumată a buduarului să vin Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in? Eminescu, o. i, 154. Xe-ntinzi leneşă-n răcoarea dulce-a pinzelor curate. Vlahuţă, s. a. i, 74. Adormi in pînzele proaspete şi elastice. Galaction, o. a. ii, 225. a) (Transilv., Bucov.) Borul pălăriei. Cf. alr i 1 859/98,. 100, 140, 148, 223, 227, 229, 231, 243, 259, 370, 375, 378, 388, 571, 576. III. 1. (învechit)" Zid de Întărire al unei cetăţi; fortificaţie la o cetate. Pînzile la toate cetăţile aceste cu al doiele rînd, de domni sînt adaose. M. Costin, let. i, 23/35. S-a mai întărit cetatea Chilia, trăgîndu-i şi alte pînze. Şincai, hr. ii, 72/22. 2. (Cu determinări care indică felul, specia etc.) Desiş (de copaci) lung şi îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape). V. perdea (112). Pînza de pădure a fost subţire. C. Petrescu, î. ii, 35. Înaintea fugarilor se ridica o pînză de trestii. Sadoveanu, o. i, 298. Felix văzu că pînza de salcîmi se alcătuia din mai multe perdele lungi. Călinescu, e. o. i, 110. 3. (Regional) Pilc (2). Alburnus se ţin mereu „in pînze“, adică în cete, lă suprafaţa apei. Băcescu, p. 136. Ţugile îmblă în pînze. s. c. şt. (Iaşi), 1958, 149. 4. (învechit şi regional) Pîlc (1). în urma tutulor, venea rămăşiţa armatei cu carele şi bagajele, fiind astfel intru tot şapte pînze de oşti. Bălcescu, m. v. 146. Veneau, moşule, două pinze de turci dinspre amiazăzi şi răsărit. Rădulescu-Codin, l. 103. 5. Lama sau tăişul de metal al unor instrumente. Toarnă apă ...pe pînza coasei. Marian, na. 15. Un cuţit cu pînza tare, subţirică şi fără plăsele. şez. ii, 225, cf. Dame, t. 86, 112, 175, Săghinescu, v. 99. Ferăstrăul... se compune dintr-o pinză. Pamfile, i. c. 121, cf. 141, Nica, l. vam. 188. Pînza de ferestrău serveşte pentru tăiat metalul. Ioanovici, tehn. 215. Fîşîitul monoton al pînzei de metal îndemna pe Căţelu la somn. Sadoveanu, o. vii, 487, cf. Ionescu-Muscel, fil. 127, alr sn iv h 1 050, a iii 16. + (Regional) Joagăr. Cf. I. IoNEScu, p. 360. Ferăstrăul mare, pînza, joagărul, beşchia sau bestia ... este prevăzut cu două minere. Pamfile, i. c. 122, cf. alrm sn i h 370/130. 6. (Geol.; cu determinări care arată felul) Strat. Cantuniari, l. m. 153, cf.-158. S-a trecut la studierea reţelei hidrografice de suprafaţă a lacurilor, a mlaştinilor şi a pinzelor freatice, mg i, 51. 7. (Regional) Foaie (de plăcintă sau tăiţei) (Petrila). alrm sn iii h 889/833. . 8. (Prin Bucov. şl Transilv.; şi In sintagma pinza piciorului, alrm sn i h 254) Laba glştei. Cf. Marian o. ii, 375. 9. (Ban.) Albeaţă (la ochi), alrm i/i h 150. 10. (Regional) Arac făcut dintr-un trunchi de copac tlnăr (Săcuieni—Tirgovişte). Cf. h iv 246. 11. (Regional; in sintagma) Pînza ulucului = podeaua jgheabului prin care alunecă la vale buştenii. Cf. Arvinte, term. 160. -- Pl.: pinze şi (Învechit şi regional) pinzuri. — Etimologia necunoscută. PÎNZĂRÎE s. f. 1. Fabrică, atelier unde se ţes plnr zeturi; magazin de pînzeturi. Cf. drlu, Polizu, ddrf, tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d. Ştia nişte prăvălii cu tot soiul de marfă de îmbrăcăminte şi încălţăminte: opincării, pinzării, abagerii cu zăbune. Camil Petrescu, o. ii, 451. încercară să incendieze o dugheană şi două pinzării din gura oborului. Stancu, r. a. ii, 160. + (în dicţionarele din trecut) Comerţ cu pînzeturi. Cf. Barcianu, Âlexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. 2. (Astăzi rar) Pînzet. Cf. Polizu, Barcianu, tdrg, Şăineanu, d. u. Pe a treia stradă era un lung magazin cu pînzărie. Galaction, o. a. i, 156. Cîteva străzi aparţin stofelor, pinzăriei, confecţiunii şi încălţămintei. Arghezi, b. 97. <0> F i g. Subţirile neguri păreau pînzărie De brum-argintoasă. săm. i, 405. — Pl.: pinzării. — Pinză -f suf. -arie. pInZĂtOr subst. (Regional) Amnar la războiul de ţesut (Răchita—Sebeş). A ii 6. — Pl.: ? — Pinză -f siif. -tor. PÎNZĂTURĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Pinză (I 1); (de obicei la pl.) pînzet. Şi in oastea romanilor atita de mulţi au fost răniţi, cit nici pinzături au măi rămas (la ţelurici) cu care să le leage ranele. Cantemih, hr. 186, cf. 81. Şi-l legă cu pănzături, şi-l puse pre asin şi-l duse la bolniţă (cca 1750). gcr ii, 63/36. Foi de cucută ... fiarbe-le in vin ..., după aceea să le străcuri printr-o pînzătură. Calendariu (1814), 173/26, cf. Cle-mens, lb. Au întins hoştinile ferbincioase pe o pînzătură şi m-au înfăşat cu ele peste tot ca pe un copil. Creangă, a. 16. în fabrici se ţes fel de fel de pinzături. id. o. 294. Se ia mai întii şi-ntii un ştergar sau şi altă pînzătură, se împleteşte cit se poale de strîns şi apoi se înnoadă la capele. Marian, î. 196, cf. ddrf. Mama-mi dă învăţătură Cum se ţese-o pînzătură. Coşbuc, p. i, 103. Pin-zătura albă cu care era acoperit era pătată de sin-ge. Sandu-Aldea, u. p. 111. Gîndacii de mătase ... ii acoper cu o pînzătură roşie. Candrea, f. 194. Ea începu a ţese-o pînzetură. Murnu, o. 20, cf. 87, id. i. 54. Pin-zătură care se poate aşterne pe jos. Gorovei, cr. 426. Se prefăcea că se minunează ba de albeaţa pînzăiurilor, ba de trăinicia şaiacului. Gîrleanu, ap. cade, cf. Şăineanu, d. u. Mama ţesea la război pinzături şi nu ieşea : din casă cit era ziua de mare. Vlasiu, a. p. 34, cf. Scri-ban, d. Mai are-un dinte-n gură, Legat înlr-o pînzătură. Marian, sa. 118, cf. a v 25. Am un bou cu maţele de pînzătură (Lada). Gorovei, c. 195. 2. Nume dat unor obiecte confecţionate din pinză (II) sau dintr-o ţesătură ori Împletitură asemănătoare : a) (învechit, rar) Giulgiu. Şi măhrama carea era spre capul lui nu era cu pînzăturile puse, ce usebi invălită într-un loc. n. test. (1'648), 132v/6. b) (învechit şi regional; de obicei determinat prin „de masă“) Faţă de masă. Pînzetură de masă in ochiuri (a. 1760). Iorga, s. d. x, 224. Să nu-şi sufle nasul cu mina, nici în servietă sau pe pînzătură de masă. Ba-riţiu, p. a. i, 360, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Pe-o pînzătură albă de in, bulzi de mămăligă caldă. Lungianu, ap. cade. Stringea cu mare grijă firimiturile de piine in pînzătură, scuturindu-le. Rebreanu, i. 93, cf. Scriban, d., Brebenel, gr. p„ a iii 17. 7886 PÎNZEA - 715 - PÎNZULIŢĂ c) (învechit şi regional) Lenjerie de pat sau de corp. Cf. Polizu. La nici un caz nu vor purta decit postavul de ordonanţă, iar la serviciu chiar pînzăturile şi încălţămintea, mo (1860), 8/23, cf. Gheţie, r. m. Am pus lina-m pînzătură or lepedeu. alr ii/i mn 148, 3 928/192. d) (Transilv., Maram. şi prin Bucov.) Năframă (11); broboadă. Cf. drlu. Pentru soacră prepară asemenea 0 cămeşă precum şi o pînzetură, adică o mîniştergură sau ştergar de îmbrobodit. Marian, nu. 240, cf. Scriban, d. Nevastă cu pînzătură, Treci Mureşul şi-mi dă gură. Jarnîk-Bîrseanu, d. 413. Tot să tip pînzătură Şi să-m deie cununa. Bîrlea, c. p. 142, cf. 232, alr i 1 876/348, 350, 351, 354. In cap aveau broboadă în loc de pînzătură cumpărată, alr n 3 352/574. Pănzătură nipgră puartă-n cpp. alr ii/i mn 87, 2 717/574, cf. Lexic reg. 106. e) (Bis.; regional) Aer cu care se acoperă vasele liturgice. Cf. Severin, s. 7. f) (învechit, rar) Perdea (II). Intră încet ridicînd una din pînzăturile negre. Negruzzi, s. iii, 376. ¡j) (Transilv. şi prin Maram.) Fotă; s p e c. fota dinainte. Cf. ddrf, Reteganul, ch. 145, Viciu, gl., alr ii 3 323/219, 362, alrm sn iii h 1 002/219. h) (Regional) Strecurătoare (de lapte). Strecătoa-rea (pînzătură) prin care trece laptele, h xjii 36, cf. alrm sn i h 272/235. 3. (Regional) Ostnză (1) (Petrova —Vişeu de Sus). alr i 749/348. — Pl.: pinzături. — Şi: (rar) pînzetură, (învechit şi regional) pănzătură s. f. — Pinză -f-suf. -tură. PÎNZEĂ s. f. (Prin nordul Munt.) Bandă de pinză de pe marginile gherghefului. Scriban, d. — Pl.: pînzele. — Pinză -f suf. -ea. PÎNZIiR s. m. v. plnzar. PÎNZÎT s. n. (De obicei la pl.) Sortiment de pinză (I 1) sau obiect confecţionat din pinză, (învechit şi regional) pînzătură (1); cantitate mare de pinză; (rar) pînzărie (2). Oricarele va fi lucrat vreo ... bucată de vreun pînzet. Golescu, î. 114. Drăghici era fiul unui topiangiu de pînzeturi. Vlahuţă, o. a. iii, 66, cf. ddrf. [Copilaşii] albi ca pînzeturile in care erau învăliti. ap. tdrg, cf. Barcianu, Alexi, w. Pănu-ra, pînzeturile, le cumpărau gata. Agîrbiceanu, a. 115. Pînzeturi şi stofe fine. N. A. Bogdan, c. m. 13, cf. Şăineanu, d. u., nom. prof. 57, 60. Ne primi ... într-o odaie în care pînzeturile şi scorţurile de casă se amestecau cu ... lucruri orăşeneşti. Sadoveanu, o. vi, 181. Ieşi în vîrful picioarelor şi se întoarse imediat, c-un pachet de pînzeturi. Bart, e. 382, cf. Iordan, l. r. a. 100, Scriban. d. îl izbi o duhoare tăcută de pînzet nefolosit. T. Popovici, se. 219, cf. h ix 439. — Pl.: pînzeturi. — Pinză -f suf. -et. PÎNZETÎJRĂ s. f. v. pînzătură. PÎNZÎ vb. IV. Tranz. 1. (Folosit şi absol.) (Prin Transilv. şi prin Bucov.; complementul indică pînzeturi, stofe etc.) A ţese. Iar tocmai cînd ea pînzea, Eu în -bor pe fereslrea. pop., în scl 1971, 399, cf. a v 14. 2, (Prin Bucov.; complementul indică acoperişuri, case, construcţii etc.) A acoperi cu draniţă nouă. Com. Marian. — Prez. ind.: pînzesc. — V. pinză. PÎNZfCĂ s. f. I. Sortiment de pinză (I 1) subţire (de calitate inferioară). Cf. dl, dm. 2. (Prin Munt.) Mohair. Scriban, d. — Pl.: pinzici. — Pinză -f suf. -ică. PÎNZÎŞ, -A s. n„ adj., adv. I. S. n. (Rar) Ceea ce seamănă cu o pinză (I 1); strat din ceva care Învăluie, se Întinde ca o pinză. Coamele dealurilor din faţă ...se desenau din ce in ce mai lămurit pe pînzişul cenuşiu al văzduhului. Regreanu, n. 263, cf. id. r. i, 175. 0>F i g. Un pînziş de jale o învăluia parcă din cap şi pînă-n picioare, id. n. 200. 2. Adj. (Regional; despre ploaie) Care cade pe o zonă întinsă. Cf. Pamfile, văzd. 108, id. s. v. 3, scl 1971, 399. 3. Adv. (Prin Mold.) De-a dreptul, Întins. V. aţă. Ciobanul vine pînziş cu oile. Glosar reg., cf. a vi 26. 4. Adv. (Regional) Ca prin pinză (I 1). Se uită pînziş. T. Papahagi, c. l. 36. — Pl.: pînzişi, -e. — Pinză -f suf. -iş. PÎNZIŞOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui pinză; (regional) plnzuţă. 1. Cf. pinză (I 1). Cf. lb. Pinză, pînzişoara mea, Să-fi spun cînd le-am început. Marian, sa. 59. 2. (Regional) Cf. pinză (II a), li vin de moarte fiori, Iar pină-n ziuşoară, Pe faţă-i pun plnzişoară. Sevastos, c. 298. Cînd era la miez de noapte, Văle-naş trăgea de moarte ..., Cînd era la ziuşoară, Vălenaş, sub pînzişoară. şez. ii, 79. — Pl.: pinzişoare. — Pinză + suf. -işoară. PÎNZUCĂ s. f. (Regional) Plnzişoară (2). Dragul meu, mormîntul meu, Fă-te tu căluţul meu; Iară tu, plnzuca mea, Să te faci o cărărea, Să mă duc la sora mea. Reteganul, p. iv, 67. — Pl.: plnzuci. — Pinză + suf. -ucă. PÎNZUl vb. IV. Tranz. 1. (Regional) A înfăşură, a acoperi cu o pinză mortuară, cu un giulgiu. Cf. pinză (II a). Cf. tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d. De eşti viu, Spune mamei ca s-o ştiu, Iar de nu, să te bocesc, Trupul să fi-l pînzuiesc.. Alecsandri, p. p. 137. Fac pînză şi-l pînzuie pe ochi. alrt ii 279. •v- E x p r. (Refl.; regional) A i se plnzui ochii = a nu mai vedea bine, clar, a i se împînzi vederea. Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 146. 2. (Neobişnuit; complementul indică pînzele unei nave) A prinde, a fixa pe catarg. Cf. pinză (II b). Calipso-i mai aduce pînzetură De pînzuit catargul. Mur-nu, o. 87. 3. (Regional; complementul indică tăişul unei securi, al unui topor etc.) A oţeli (1). Cf. p 1 hz ă (III 5). Cf. Săghinescu, v. 99, tdrg, cade, Scriban, d., h xii 140, alr sn ii h 582/605. -0» R e f 1. pas. Securea ... se face la fierarul satului, din fier, pînzuin-du-i-se gura cu oţel. Pamfile, i. c. 124. — Prez. ind.: pînzuiesc. — Pinză -f suf. -ui. PÎiVZUIĂLĂ s. f. (Prin Olt., Munt.) Giulgiu, alrm i/ii h 415. — Pronunţat: -zu-ia-, — Pl.: pînzuieli. — Plnzui -f suf. -eală. PÎIVZUÎKE s. f. (Regional) Acţiunea de â plnzui. Cf. plnzui (3). Pînzuirea [bărzii] se face la fierari. Pamfile, i. c. 116, cf. id, a. r. 76. — Pl. : pînzuiri. — V. plnzui, PÎIVZUÎT s. n. (Neobişnuit) Faptul de a - -plnzui. Cf. plnzui (2). Ulise găti cu meşteşug îşi pînzuitul. Murnu, o. 87. — V. plnzui. PÎNZULÎŢĂ s. f. Prelungire a tălpii, fixată pe porţiunea frontală a tocului, la Încălţămintea.. cu toc înalt pentru femei. Cf. l. rom. 1962, nr. 4, 48, ltr2. — Pl.: pînzuliţe. — Pinză -f- suf. -uliţă. 7900 PÎNZUŢ - 716 - PÎRĂ PÎNZÎJŢĂ s. f. (Regional) 1. Plnzişoară (1). Cf- lb. L-am trimes ... să-mi tîrguiască Pînzuiă de in. Teodo-rescu, p. p. 659. 2. Plnzişoară (2). Fi-va fi un corn de lame Unde griul nu se face Fără moarte şi năcaz, Nici pinzuiă pe obraz. Marian, î. 352. — Pl.: pinzuţe. — Pinză -f suf. -uţă. PÎR1 interj. (Adesea pronunţat cu „r“ prelungit) Cuvlnt care redă zgomotul surd, şi adesea prelungit sau repetat, produs de ruperea, de crăparea, (rar) de despicarea sau de presarea unui corp solid, de uscarea sau de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii In timpul iernilor geroase etc. Pirrrrrrrrr-pocI s-au auzit asupra capului său. Pă-mintul să cutremura şi el au căzut ca un mortl Drăghici, r. 74/5. Bocăneşte el cit bocăneşte, cînd, pîrr I cade copacul peste car de-l sfarmă. Creangă, p. 46. Hirşl Pir 1 imi sfişie cojocul de la guler pin la poale! Vissa-rion, fl. 170, cf. alr sn v h 1 469. + (Regional) Cuvint care redă zgomotul (prelungit) produs de un obiect prin străbaterea cu viteză a aerului. Vorbind ei aşa, iată c-aud deodată pir, poc, hop, buzduganul pe masă şi fup în cui. Sbiera, p. 54. — Onomatopee. PlR2 s. m. (Regional) Persoană care pîrăşte; (regional) piraci. Cf. plrl (5). (Piatra—Zimnicea). Cf. mat. folk. 105. Ştefan Vodă auzea, Mina pe condei punea Şi pe hirtie scria, In mîna pirului c-o da. ib. — Pl.: pil i. — Postverbal de la plrl. PÎR3 s. n. v. plră. PlRÂCI s. m. (Regional) Pir2 (Şerbăne.şti—Drăgă-şani). Cf. mat. folk. 102. In coiful mesei Şade-un tinăr moldovean, Pîraciul lui Dobrişan. ib. — Pl.: piraci. — Piră + suf. -aci. PlRĂI s. n. v. plrlu. PÎRĂ s. f. 1. (învechit) Neînţelegere, dispută, ceartă; Învrăjbire. Cf. p 1 r 1 (1). Aceste dzise, fu pără (lndărăpnicie n. test. 1648, price Biblia 1688) sadue/n'e[i]/or şi fariseilor şi se împărţi gloata. cod. vor. 48/15. Şi de piră ce era intre ei, nimea nu cuteza aiavea să zică ce va vrea. Coresi, ev. 171. Fu piră şi întrebări nu pufine. id. l. 68/16. Cînd vor avea doi oameni pâră pentru vreo vie sau pentru vreun pă-mînt şi, pănă a să pâri, unul dentr-înşii va mearge de va secera pămîntul sau va culeage via fără de voia giu-deţului, acesta-ş piiarde tot venitul ce i s-ar cădea pre direptate, şi încă să. plătească, prav. 55, cf. anon. car. Cînd au fost la ghenar 27 ..., stătut-au Matei Vodă cu dînşii de faţă, şi 'multă piră şi gilceavă s-au făcut întru ei. anon. cantac., cm i, 154, cf. l.m. O fată de ţăran coprinsă ... iubea pe un tînăr cimpoier sărac. Părinţii se împotriveau ... — Piră veche! Gane, n. iii, 144. 2. Spec. (Jur.; Învechit şi regional, prin Tran* silv.) Judecată, proces. Cf. plrl (2). Fu intru Ierusalim, iară arhiereii şi bătrînii iudeeşti, cerînd spri Insu pără (giudecatl n. test. 1648, judecată Biblia 1688). cod. vor. 70/2. De va nebuni ..., daca va isprăvi giudeţul păra şi va vrea să-i dea şi vreo certare pre trup, atunce, de vreame ce pre nebun nu-l pot certa trupkaşte, va schimba certarea lui pre bani. prav. 267. Dumitraşco Vodă, despre partea lui, au ales boieri de frunte şi de cinste şi i-au trimis acolo la Suliiman paşe să sie la piră cu ceielalţi boieri. Şi au şedzut acolo la piră citeva dzile. Neculce, l. 88. Mă silesc dară a intra de faţă şi făr’de acoperemînt la a mea piră. Aethiopica, 81r/2, cf. lb, Polizu, ddrf, tdrg. Şi-a pus bătrinu alt avocat şi pîra mer- gea înainte. Vlasiu, d. 198, cf. alr i 1 445/107. <£> Loc. v b. A avea plră (cu cineva) sau a se băga In p!ri=a se judeca cu cineva. Cînd va avea neştine pără cu altul pentru niscare tufe de vie ... şi ... să va sculă săngur, de mintea sa, fără puleare de la giudeţ, şi va tăia aceale tufe ..., dăm învăţătură ca să-i taie mănule. prav. 21, cf. 64. De va avea vreo parte piră cu altă parte, părîşul de sus să cerce cu lege pre părişul de gios înaintea giudecătoriului lui. Şincai, hr. i, 396/21. Aceşti trei oameni avea piră pentru un mînz. Sbiera, p. 218. Expr. A face (o) plră (asupTa euiva) sau a da în (sau la) plră (pc cineva), a pune plră (pe cineva), a băga plră (după cineva) = a intenta cuiva un proces, a da în judecată. El m-a dat în piră ca să mă scoată din Cioboteşti. Slavici, ap. tdrg, cf. ddrf. Ce ne-ar păsa nouă de asta? Dar de ce pune piră pe administraţia conacului? Sadoveanu, m. c.. 36. Bag piră după tine. alr i 1 445/93. Să nu mă deie la piră. ib. 1 453/255. 4- (învechit, rar) Condamnare, oslndă (pentru păcatele săvirşite). Aurul vostru şi argintul rugini-va şi rugina lui fi-va piră sufletelor voastre şi va mînca Impurele voastre ca focul. Coresi, ev. 53. 3. (învechit şi popular; învechit şi în sintagma carie de piră) Pllngere, reclamaţie făcută împotriva cuiva; s p e c. act prin care se cere deschiderea unui proces, acţiune in justiţie. Cf. pîrî (3). Pilat ... au scris asupra lui-Loghin piră cătră chesariu! Tiberiei. Dosoftei, v. s. octombrie 68r/ll. Se nevoia în tot chipul cu multe feliuri de pîri. ist. ţ. r. 119. Boierii atunce aflînd vreme, au jăluil pe Duca Vodă la împărăţie foarte tare, mai cu dedinsu Ursachi cel bătrîn ... Din pîra lui Ursachi l-au bătut. Neculce, l. 43. Venit-au şi boiarii pribegi trimişi de Alexandru Iliiaş cu o carte de piră, ce o au dat in mîna împăratului. anon. cantac., cm, t, 154. Pîra de moştenire să se pornească de cătră moştenitori pînă la treizeci de ani după moartea acelui obraz ce l-au moştenit, prav. cond. (1780), 154. Adunarea celor ce hotăresc pirite şi pricinile oamenilor, adecă ... judecă. Budai-Deleanu, lex., cf. ddrf. Se grăbise de scrisese pîra lui Simion. Rebreanu, I. 122. Faci o piră contra unui om; vin eu, procurorul, să cercetez faptul, trimet după tine şi nu vrei să vii? Brătescu-Voineşti, î. 126. îmi aduc aminte de duşmanii mei şi de pîrile lor. Sadoveanu, o. x, 256. împotriva acestui fecior zvînturat al mazilului Antonie sînt şi alte pîri. id. ib. 301. în realitate ei şi-au retras pîra in urma unei declaraţii de renunţare smulsă, desigur, prin aceleaşi mijloace prin care au fost smulse şi zapisele. Oţetea, t. v. 78. împăratul ascultă pîra sasului pînă la capăt. Reteganul, p. iv, 32. + Temeiul juridic al unei acţiuni în faţa unui organ de justiţie, al unei persoane care este împuternicită să judece etc., motiv de judecată; pricină, cauză (supusă dezbaterilor unei instanţe). Pirelor mele şezut-ai in scaun a giudeca dreptatea, psalt. hur. 5v/2. Giudecă-mi D[umne]zeu şi desgiudecă păra mea. psalt. 81. Scoală, Doamne, socoteşte judeţul mieu, Dumnezeul mieu şl Domnul mieu în păra mea. Coresi, ps. 89/5. Cine va mâi scorni pără să hiie neiertat de Domnul (a. 1620). gcr i, 63/12. Cene va scorni pără pentr-această ocină (a. 1642). id. ib. 93/26. Cu a căruia giudecată de nu se vor îndestuli, se poată mina cauzele sau pîrile sale la giudele curţii noastre. Şincai, hr. ii, 29/35. îmi dau păra la Grecu, că stă la el un an, da o ciştig. Agîrbiceanu, l. t. 179. 4. (Popular; adesea în legătură cu verbe ca „a aduce“, „a ridica“, „a face“, „a porni“ etc.) Acuzaţie, învinuire. Cf. pîrî (4). învaţă, împotrivă legei vechi, să-l vinuiască, să ridice pri-îns piră şi vrajbă. Varlaam, c. 300. Pin nu va cerceta tot lucrul, cuvente de piră şi elevele să nu creadză. Eustratie, prav. 8/9. Căzu la mare pacoste ... pentru multe pîri mincinoase, anon. cantac., cm i, 124. Pîrile ceale nedreapte carele au făcut cu minciună. Aethiopica, 14v/2. Luînd craiul Emerik epistola mai sus adusă, au răspuns papei foarte pilind pre craiul Ioanikie, la care pîri patriarhul Romei ... răspunde. Şincai, hr. i, 242/37. Pîri nedovedite. 7907 pîrAi - 717 - PÎRCĂLAB Dhăghici, R. 12/3. Au declăruit ... că unele din acele pîri ar fi deşerte, fără temei, ar (1829), 1471/24. AidI cată-ţi de drum, te-ai pornit iar la piril pr. dram. 217. Prin aceste pîri neadevărate, Ibraim paşa şi ceilalţi, prieteni ai lui Sinan, izbutiră a răsturna pe Fer-hat. Bălcescu, m. v. 101. Nu am avut greutate ... a-l convinge de nedreptatea pirei ce ni se face. id., ap. Ghi-ca, a. 274. Fii îndurător, Nu aduce piră pentru capul meu■ Pann, p. v. i, 44/1. Iscodi mii de pîri mincinoase. Odobescu, s. i, 150. Piei d-aici ... că nu voi s-ascult astăzi, duminică, aşa vorbe de piră. Caragiale, o. iii, 38. Unde să scoată ea un cuvintel de piră sau de zizanie? Ispirescu, L. 309. Cum să cercetăm pîra ce i s-aduce? Delavrancea, o. ii, 143. întreba dacă are cineva vreo pricină, vreo piră de adus. Galaction, o. 280. Al doilea din mină e degetul ce-arată Menirea de poruncă şi pira-n judecată. Arghezi, vers. 385. Pîră-n con-tra-i aducea. Teodorescu, p. p. 70. De vreo piră să mă-nvinovăţesc. şez. ii, 14. 5. (Popular) Denunţ. Cf. pîrî (5). împăratul au linul pre RadulVodă şi n-au vrut să-i dea nici un răspuns, pentru căci au avut piră de Mehme.t bei. anon. cantac., cm i, 115. Răzvan au fost agă la Aron Vodă şi den pîrăle lui au trămis craiul de au prins pă Aron Vodă şi l-au dus in Ardeal. R. Popescu, cm i, 321. începu Sro mai rărească cu gimnastica şi- cu pira pe la dascăli. Bassarabescu, v. 161. Fraţii cei nemulfumitori, văzind că pira lor a adus fratelui lor noi cinstiri şi mai multă dragoste împărătească, se înfuriară şi mai mult împotriva lui şi se jurară cu orice chip să-l piardă. Popescu, b. ii, 69. 6. (Popular) Calomnie, defăimare; clevetire, bîr-feală. Zavistia, pira şi vicleşugul au năvălit asupră-mi. Marcovici, c. 85/7. Se miră cu ce pire să mă clevetească. Pann, e. iv, 151/3. începe iar a vrăji şi a descînta: Copila să-nflorească, Pe loc să se curălească De fapt, De dat, De piră, De ură, De-ntristare Şi de vătămare. Alecsandri, t. 979. Vorbeşte in toate limbile fără să le fi-nvălat şi sporovoieşte şi-i turuie mereu gura şi spune fel de fel de taine şi pire. Caragiale, o. ii, 234. Se vedea ... că-i face plăcere pira. D. Zam-firescu, î. 132. Pîrîşii şi-i cunoaşte, şi nu se miră de pira zavistnicilor cari caută să strice la bătrinefă numele cel bun al domnului. Iorga, i. l. i, 424. — Pl.: pire şi piri. — Şi: (învechit şi regional) pără s; f., (învechit) pîr (Coresi, ev. 538) s. n. — Postverbal de la plrl. PÎRĂÎ vb. IV v. pîrîi. PÎRĂIÂŞ s. n. v. pirîiaş. PÎRĂÎTA s. f. art. (Regional; în construcţia) De-a pirăila = numele unui joc de copii nedefinit mai de aproape (Sărbătoarea —Craiova). Cf. gl. olt. — V. pîrăl. PÎRĂITOÂRE s. f. v. plriitor. PlRÂU s. n. v. pîrlu. PÎRĂUÂŞ s. n. v. pirîiaş. PÎRĂURA s. f. v. paraulă. PÎRĂtJŢ s. n. v. plrîuf. PÎRC subst. v. pîrci2. pIRCÂM s. n. v. parcan. PÎRCÂN1 s. n. v. parcan. PÎRCAN2 subst. (învechit, rar) Azimă. st. lex. 168/1. — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. I'ÎRCAV, -Ă adj. v. pîrgav. PÎRCAviŢ, -Ă adj. v. pîrgavîf. PÎRCĂlAb s. m. 1. (în evul mediu, în ţările române) Titlu dat persoanelor însărcinate cu conducerea unui judeţ, a unui ţinut, a unei cetăţi, avînd atribuţii militare, administrative şi judecătoreşti, (regional) staroste; persoană care avea acest titlu; (în Ţara Românească) titlu dat administratorilor satelor boiereşti şi mănăstireşti; persoană care avea acest titlu; (mai tîrziu) primar (rural). Un om era bogat ce avea un pircălab. Coresi, ap. tdrg. De judecat denaintea pârcălabului şi a doisprăzeace megiaşi (a. 1591). cuv. d. băth. i, 61/21. Au mers moldoveanul ... naintea lui Dumitru pârcălabului de in. Tirgul Jiului (a. 1591). ap. tdrg, cf. gcr i, 53/16. Deci naintea a toată curtea deade-şi sabia goală în mîna pîrcălabului. Moxa, 361/8, cf. 367/5. Tudori, ce au fost pîrcălab la Hotin (a. 1635). Iorga, s. d. v, 83. Şi să dea pârcălabilor ce i se cade. prav. gov. 43v/14. Leş ii fiind dîrji, n-au vrut să asculte, ci au intrat să treacă pădurea şi au trimis înainte carăle cu pircăla-bul de Hotin. Ureche, l. 80. Au luat Ştefan Vodă cetatea Teleajănului şi au tăiai capetile pîrcalabilor şi muierile le-au robit. id. ib. 91. Păharnic mare şi pîrcălab de Cotnari ...cu obicei să dreagă domnului la zile mari cu păhar la masă. Simion dasc., let. 286. Ş-au făcut cinstita cartea măriei sale la Dumitraşco Drăguţăscul, pîrcălabul de Suceava (a. 1657). gcr i, 174/16. Pre Ţopa l-au făcut vel postelnic, pre Copefchii, pîrcălab de Hotin. N. Costin, l. 549. Trimis-au şi el pe Eni pîrcălabul ... cu cărţi înainte la craiul şi cu daruri. Neculce, l. 139. Au trimis pre o şamă de boiari ..., Braţul păharnicul i Ion pîrcălabul. anon. cantac., cm i, 119, cf. R. Popescu, cm i, 444. Findic, pîrcălabul de Soroca. R. Greceanu, cm ii, 187, cf. lex. mars. 192, Gheorgachi, cer. (1762), 229, Klein, d. 394. Percălabile (birăii) a măiemucilor s-au adunat. Ţichindeal, f. 11/20. Şi, strîngîndu-să cu toţii lîngă vatră, la foc, la casa pîrcălabului, unul din bumbaşîri le spune toate cîte s-au întîmplat la Divan. I. Golescu, în pr. dram. 57. Mai mult să cunoaşte un pîrcălab bogat în patria noastră decîl un bărbat ce-ar scrie. Mumuleanu, c. 75/9, cf. cr (1830), 33x/21. Fu nevoii a conduce acolo pe parcalab cu aprozii, pe curteni şi pe castelan. Asachi, s. l. ii, 41. Negri se întoarce peste cîteva zile fiind numit pîrcălab la Gala/i. Bălcescu, ap. Ghica, a. 595, cf. cr (1848), 261/6. Pîrcălab să fie cinste avusese. Pann, p. v. i, 119/29. De la porţile care stau deschise, niciodată să nu lipsească pîrcălabii. Bariţiu, p. a. i, 56. Pîrcălabul mai nainte era cu-ai săi călăreţi. Negruzzi, s. i, 121, cf. Polizu, Baronzi, l. 117. Ei plecară într-o trăsură cu opt cai de poştă, pregătită de pîrcălabul de Galaţi. Gane, n. m, 130. Adversarii pretind din contra că pîrcălabii diferitelor ţinuturi aveau o putere foarte mare. I. Negruzzi, s. i, 120. Părcălabul era ceea ce erau ispravnicii de mai tîrziu ..., capii ţinuturilor. Xeno-pol, i. r. iii, 175. Pîrcălabul acelei cetăţi moldoveneşti, rînduit de mai înainte acolo de Petru Vodă. id. ib. iv, 249. Pircălabe, vreau poporul meu să fie-nştiinfat De unirea şi-nrudirea care-aci s-au încheiat. Davila, v. v. 184, cf. Bogdan, o. 14. Mircea şi fiul său Mihail şi-au (inut pîrcălabii acolo. Iorga, c. i, ii, 95. Voi sînteţi acolo, Viteji pîrcălabi, Şi voi prea cinstiţilor vornici. Goga, p. 58, cf. I. Brăescu, m. 69. Se-mpli-nesc douăzeci de ani de cînd pîrcălabul Gherman — bietul tata — şi Oană, tovarăşul lui, picară din turnul Cetă(ii Albe. Delavrancea, o. ii, 14. Cînd era vorba de judecăfi cu negustori străini, făceau pe judecătorul şi ispravnicii sau pîrcălabii. N. A. Bogdan, c. m. 45. Ţara era împărţită în judeţe, în fruntea cărora stau castelanii sau pîrcălabii. bul. com. ist. v, 32, cf. 233. Pîrcălabul de la Hotin vînduse pe domn şi trecuse de partea năvălitorilor. Sadoveanu, o. v, 680. A păşit in Pocuţia, a însemnat hotar nou şi a pus pîrcălabi. id. ib. xn, 357. în Moldova ..., aproape tofi marii dregători (excepţie fac doar hatmanul, vornicii, pîrcălabii, aga şi serdarul) au avut subalterni purtînd titlul de al doilea şi al treilea. Stoicescu, s. d. 79, cf. Panaitescu, o. ţ. 222, 254. Frale-meu e 7922 PÎRCĂLABIŢĂ - 718 - PÎRCELIV purcălab, Ie bălul şi pleacă-n sat. Teodorescu, p. p. 300. Şi mergea din sat in sat Bătlnd cite-un pîrcălab Ca să-i gătească conac. id. ib. 611. Nu-l primise in sat fi el întreba de casa pîrcălabului. Pann, p. v. i, 85/19, cf. Zanne, p. vi, 296. Acasă dacă m-aduseră, Pîrcălab mă puseră (Sulul de la războiul de ţesut). Gorovei, c. 361. 2. (Munt., Olt.) Perceptor rural. Pîrcălab se zice cel ce strînge banii de la sindiîe. I. Golescu, c. Aleg Intîi un pîrcălab care este revizorul ce adună dejdia şi o încredinţează subcîrmuiiorului. Boi. li ac, o. 251. Plrcălabu nostru ... lot cere, plătim şi iară ne apucă cu veste de răvaş galben. Jipescu, ap. tdrg. Ţăranii ii spuseră cum îi nedreptăţeşte pîicălabul ...,cum le. ia biruri afară din cale. Ispirescu, ap. cade. Şi pe această vreme judele nu mai era alta decît un birău de sat, un vătăman sau pîrcălab. Iorga, c. i. ii, 146. De nuntă, din pricina sărăciei nu mai puica fi vorba acum cînd pîrcălabul le luase porcul. Camil Petrescu, o. i, 43. Pîrcălabul biru-mi cere, Bir nu-i dau că n-am muiere. Teodorescu, p. p. 330. Las' să beau că n-am muiere, Pîrcălabu bir nu-mi cere. mat. folk. 398, cf. Rădulescu-Codin, î. 354. Cin vinea cîrpălabu pîntru ghir ..., îi vinea să iei lumea-n cap dă n-aveai să dai in ceasu ăla. Graiul, i, 195. S-a dus mama cu babele f-a dat pîrcălabului grîu să-l ducă la zahara. ib. 239. lefi, pîrcălabe, încoa, Că te cheamă domnia, Ca să-i aduci miria. Păsculescu, l. p. 208. + P. anal. (Prin Olt.) Tlnăr care tocmeşte lăutarii la horă pe timpul verii, plătindu-i cu banii pe care-i strînge in acest scop. Cf. Lexic reg. 37, gl. olt. 3. (Transilv.) Comandant al unei închisori sau temnicer. Cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Măi jupîne pîrcălabe, l'ii din lanţuri mă sloboade Şi nu m-arunca-n temniţă, Ci dă-mi drumu pe uliţă. Jarnîk-Bîhseanu, d. 215. Am stat eu multă vreme în temniţă, odată numai văd că mă scoate pîrcălabul afară, Reteganul, p. v, 85, cf. iii, 86. Părcălan de la temniţă, Slobozi-mă la uliţă, FOLC. TRANSILV. I, 44. — Pl.: pîrcălabi. — Şi: (învechii şi popular) părcă-lăb, (Învechit) per călăi) (pl. art., neobişnuit, şi percă-labile), (regional) părcălan, pnrcălâb, cirpălăb s. m. — Din magh. porkolăb. PÎRCĂLABIŢĂ s. f. v. pîrcălăbiţă. PÎRCĂLĂBEÂSĂ s. f. (Regional) Soţie de pîrcălab (1); (învechit şi regional) pîrcălăboaie, (regional) pîrcălăbiţă. Cf. cade, Scriban, d. — Pl.: pîrcălăbese. — Pîrcălab + suf. -easă. PlRCĂLĂBÎL s. m. (în evul mediu, în ţările române) Ajutor de perceptor rural. Cf. pîrcălab (2)- Ion pîrcălăbelul din Porceşti au dai 17 zloţi (a. 1639). Iorga, s. d. xiii, 153. Pentru dijmă întreabă pe pîrcălăbel de acolea, ce au fost mai naintea pe Ungă Toader Pisar (a. 1734). id. ib. v, 150. — PI.: pîrcălăbei. — Pîrcălab + suf. -el. PÎRCALABfiSC,-EÂSCĂ adj. (Rar) Care aparţine pîrcălabului (1), privjtor la pîrcălab, de pîrcălab. Să aibă a ţinea şi o cîrciumlă] în iărg, pie seama părcă-tăbească (a. 1695). Iorga, s. d. v, 340. Peste pufin se zăreşte fi steagul pîrcălăbese. Negruzzi, ap. Şăineanu, d. u„ cf. Scriban, d. — Pl.: pîrcălăbeşti, — Şi: părcăiăbâse,-eăseâ adj. — Pîrcălab -f suf. -esc. PlRCĂLĂBÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A Îndeplini slujba de pîrcălab (1). De cînd s-au cîrpălă-btt, Şapte sate-au sărăcit, folc. olt.-munt. iii, 40. <0> F i g. Ş-aş pîrcălăbi cu drag, La neveste cu bărbat. pop. •— Prez. ind.: pîrcătăbesc. — Şi: cirpălăbi vb. IV. — V. pîrcălab. PÎRCĂLĂBÎE s. f. 1. Demnitatea sau funcţia pîr- călabului (!)• Stărostia oraşului, cum zicem noi părcă-lăbia sau giudecia. Dosoftei, v. s. decembrie 232r/31. Alesesă boieri de cinste, de le dedes-în sama lor finuturili, pîrcălăbiile fi stărostiile. Neculce, l. 197. Greci, pră cum s-au scris că era mul(i, ei toati boieriile fi pîrcălă-biele ... le cuprinsesă de le-au luat. id. ib. 323. Lui ii încredinţase Ioan Vodă părcălăbia cetătei Hotinului. Xenopol, i. r. v, 102, cf. iii, 191. Domnul trimisese meşteri la Chilia ca să ridice, din piatră, cetate nouă, întărind in pîrcălăbie pe Ivaşcu şi Maxim. Sadoveanu, 0. xii, 342. în afară de atribuţiile pomenile, marele postelnic mai deţinea şi pîrcălăbia ţinutului Iaşi. Stoicescu, s. d. 270. + (Rai) Perioadă în care cineva îndeplinea funcţia de pîrcălab (1). O inscripţie arată întocmirea portei celei mari sub părcălăbia lui Luca Gherman. Xenopol, i. r. iv, 88. 2. Instituţia pe care o conducea pîrcălabul (I); sediul acestei instituţii. Să nu s-amestece în venitul părcălăbiei (a. 1695). Iorga, s. d. v, 337. Venitul care ... se lua de cătră părcălabia Galaţii (a. 1814). Uricabiul, 1, 211/19. Nu i se prezintă nici o urmă de existinţa părcălăbiei in Chilia. Hasdeu, i. c. i, 70. Proprietarul, care era prevestit de mai-nainte de părcălăbie, îi primi cu mare alai. Gane, n. iii, 131, cf. Delavrancea, o. ii, 181. Să meargă cu mine la pîrcălăbie, ca să se facă dovada dreptăţii. Sadoveanu, o. xv, 487, cf. xiii, 330, Scriban, d. 3. Dare care se plătea pîrcălabului (1). Socoiit-au măria sa Costantin Vodă fi pentru pîrcălăbiile de pre la tîrguri, avînd obicei pîrcălabii de luoa osăbit di cei doadzăci de bani. Neculce, l. 386. Numai cînd s-a tîmpla să ducă scumpie în Ţara Ungurască, atuncea să plătească vamă fi părcălăbie (a. 1729). Iobga, s. d. vi, 209, cf. bul. com. ist. i, 245. Căpitanii cei mari de Soi oca fi ispravnicii ... să-şi ia numai obicinuită părcălăbie de la trecători (a. 1757). ap. tdrg. Asupra vinaţelor sînt atîie[a] cheltuiale: vădrărit, ... părcălăbii (a. 1760). Uricariul, ii, 32/15. Facem şlire ... precum pentru sumane, cergi ... să nu plătească ... pîrcălăbie (a. 1767). Ştefanelli, d. c. 91. Mănăstirea sau ispravnicii să nu poală a scoale părcălăbia (a. 1806). Urica-, riul, x, 214. 4. (Regional) Funcţia de pîrcălab (3). Cf. tdrg, cade. — Pl.: pîrcălăbii. — Şi: (învechit) părcălăbic s. f. — Pîrcălab-f~ suf. -ie PÎRCĂJLĂBÎŢĂ s. f. (Regional) Plrcălăbeasă. Cf. cade, Scriban, d. Da naşa pîrcălaghiţă rîdea mereu: „ha, ha, hal", graiul, i, 239. — Pl.: pircălăbite. — Şi: pîrcălăbiţă s. f. — Pîrcălab + suf. -i/ă. PÎRCĂLĂBOÂJE s. f. (învechit şi regional) Plrcălăbeasă. „Cneaghina Crăstina părcălaboaia“, soţia răposatului panului Ghiorghie, pîrcălabul de Hotin (a. 1619). Iorga, s. d. v, 81, cf. cade, Scriban, d. — Pl.: pîrcălăboaie. — Şi: părcălăboăle s. f. — Pîrcălab + suf. -oaie: PÎRCEÂLĂ1 s. f. 1. (Prin nord-estul Olt.; în forma pîceală) Perioada de împerechere la capre; (regional) pîcit, v. pîrcit (2). Cf. mat. dialect, i, 233. 2. (Regional) Pîrci2 (I 2) (Ulmu — Călăraşi), alr i 1 783/960. — Pl.: ? — Şi: plceâlă s. f. mat. dialect, i, 233. — Pîrci4 + suf. -eală. PÎRCEÂLĂ2 s. f. (Regional) Ceaţă deasă; (regional) pîrci3 (1) (Poiana —Slobozia). Cf. h vii 384. — Pl.: ?. — Cf. pîrci3. PÎRCfiL s. m. v. purccl. PÎRCELÎV, -Ă adj. (Prin nord-estul Munt.; despre oi sau cîini) Cu buza superioară mai proeminentă decît cea inferioară. Cf. Stoian, păşi. 63. 7934 PÎRCI1 - 719 - PÎRCIUI1 — Pl.: plrcelivi, -e. — Etimologia necunoscută. PÎRCI1 s. n. (Ban. şi prin Olt.) Limbă Îngustă de pămlnt care a rămas, In mod accidental, nearată Intre brazde; (regional) greş, jibiţă, clin. Cf. Plopşor, v. o. 12, alb sn i h 30, Lexic beg. 50. — Pl.: pîrciuri. — Etimologia ^necunoscută. 1‘ÎRCI2 subst., interj. 1. I. S. tn. (învechit şi popular) Ţap de prăsilă (în perioada împerecherii); p. g e n e r . ţap. Caută cu ochii tăi de vedz pircii ...cum să suie pre oi şi pre capre. Dosoftei, ap. hem 726, cf. i.ex. marş. 191, 212, lb, Polizu, Cihac, ii, 245, LM, DDRF, Ll.UBA-lANA, M. 112, BARCIANU, AlEXI,' w., Muscel, 57, tdrg, Diaconii, p. 37. Din „pirciul“ cel slăbuţ crescu un ţăpuşor vesel şi zburdalnic. Sadoveanu, o. ii, 101, cf. h ii 79, 87, ix 18, 509, xi 230, 273, 378, xii 26, xvi 30, xviii 139, 295! Vine pirciu de la munte şi trece pe punte. şez. i, 273. Trecu pirciu puntea, mat. folk. 1 200, cf. i. cr. iv, 18, L. Costin, gr. băn. 154, Ciausanu, gl., Coman, gl., alr i 1 782/5, 9, 12, 24, 28, 100, 768,770, 780, 795, Avl5, vi 3, Lexic reg. 84, 86, Lexic reg. ii, 37. Iar lipseşte piciul; e la capre prin vecini. Udrescu, gl. <0> E x p r . A da (cuiva) pirciul babei = a da brînci (cuiva), a îmbrînci (pe cineva). Cf. Zanne, p. ii, 6. (Adverbial) A umbla pici = (despre copii) a umbla de-a buşilea. Viciu, s. gl. + P. anal. (Regional) Berbec (de prăsilă). Cf. Polizu, h ii 261, alr ir/192. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Cînd ... turmele se coboară de la munte la finaţe ..., atunci oierii aleg din oi berbecii pirci. Păcală, m. r. 297. + (Regional) Pui de iepure (Beloţu —Craiova). gl. olt. 2. Subst. (Popular) Miros caracteristic pe care 11 au ţapii in perioada împerecherii; sudoare de ţap; (regional) pîrceală1 (2), pîrcit (3), plrcitură (2), pîrciţă, pîrcioc. Cf. LB, SĂGHINESCU, S. 31, ŞĂINEANU, D. U., cade, Scriban, d., şez. v, 116, chest. v 33/66, ALR i 1 783/100, 107, 243, 744, 760, 764, 780, 782, 810, 846, 874.+(Regional) Pîrleală (11) (Şercaia —Făgăraş). Cf. Lexic reg. ii, 52. Se simle miros de pirci. id. ib. 3. Subst. (Regional) Hormoni sexuali la om (Drăguşeni—Paşcani). Cf. a vi 26. 4. S. m. (Regional) Epitet pentru un tinăr desfrînat, uşuratic. Cf. lm. Miorică „pirciul“ nu se băga, sta deoparte. M. I. Caragiale, c. 123, cf. Ciauşanu, gl. I-ascultă, piciule, pe unde bănănăi nopţile, pe unde pierzi vremea? Udrescu, gl. . 5. Interj. (Regional; în forma pici, na) Cuvînt cu care se strigă oile sau, p. g e n e r ., alte animale. Cf. chest. v 77/81, gl. olt. II. S. m. 1. (Rar) Om de statură mică, pipernicit. Cf. Scriban, d. + Copil. Chiriţescu, gr. 252. 2. (Regional) Varietate de struguri cu boabe mici. Cf. Jipescu, o. 53, Şăineanu, d. u., Scriban, d., h îi 165, 207, 243, 261. 3. (Regional; Iţi sintagma) Pere de pirci --= varietate de pere „foarte gustoase“ (Crihalma —Rupea). Lexic reg. 96. — Pl.: pirci. — Şi: (regional) pire subst., pirşă (alr i 1 783/243, 744) s. f., plrf (Polizu, Cihac., ii, 245, ddrf), pic (alr i 1 782/100, 768) subst., pici subst., interj., părci (Cihac, ii, 245, h ii 165, 261), pirci (Alexi, w.) subst. — Din bg. nxp^. Cf. ser. pre. PÎRCI3 subst. 1. (Prin sudul Transilv. şi prin sud-ves-tul Olt.) Ceaţă deasă; (regional) pîrceală2. Cf. Păcală, m. r. 141, cade, Lexic reg. 50. 2. (Regional) Ninsoare cu fulgi mărunţi şi rari (Ştefăneşti—Drăgăşani). Cf. arh. folk. vii, 158. A nins puţin, aşa ..., un pirci. ib. — Pl:: ? — Etimologia necunoscută. PÎRCÎ4 vb. IV. Refl. recipr. (Regional, mai ales In Transilv., Maram. şi Ban.; despre capre şi oi. rar despre alte animale) A se Împreuna (în vederea reproducţiei); tranz. (despre masculul acestor a-nimale) a fecunda. V. mirii. Cf. anon. car., lb, Polizu, lm, ddrf, Barcianu, tdbg, h xvii 228. Caprele să pîrcesc, oile să mírlese. T. Papahaqi, m. 299. Ţapii pîrcesc caprele. L. Costin, gr. băn. ii, 146, cf. alr i 1 003/122, 129, 131, 1 770/87, 107, 156, 302, 305, Lexic reg. 72. — Prez, ind.: pîrcesc. — Şi: pici (alr i 1 784/800), pirci (Alexi, w.), pnreí (alr i 1 784/190, 243, 695) vb. IV. — V. pirci2. PÎRCIGÂN subst. (Regional) Varietate de struguri cú boabfe dulci, de culoare neagră-roşietică; (regional) branete (Alimăneşti—Slatina). Cf. h xi 5. — Pl.: ? — Cf. p 1 r c i2. PÎRCI oAcĂ s f.. (Prin Munt. şi prin Ban). Ţuică sau rachiu de calitate inferioară. Cf. Scriban, d., L. Costin, gr. băn. ii, 146. — Pl.: pîrcioace şi pîrcioci. — Cf. bg. n -b p u y u a. PÎRCIOAGĂ s: f. (Prin Mold.) Vreme întunecoasă, cu ceaţă deasă şi ploaie măruntă. Cf. Pamfile, j. ii, 159, cv 1950, nr. 2, 44. — Pl.: ? — Cf. pîrci3, pîrceală2. PÍRCIÓC subst. (Regional) Pîrci2 (12) (Firiza—Baia Mare), alr i 1 783/355. — Pirci2 + suf. -oc. PÍRCIÓCI subst. pl. v. pieioicu. PÎR CIÓ G s. m. (Regional) Clapon (Purcăreţi— Sebeş). a ii 7. — Pl.: pîrciogi. — Etimologia necunoscută. PÎRCI0Ş1 subst. pl. v. picioieă. PÎRCIOTÎIV s. m. v. plrţolin. PÎRCÎRE s. f. (Regional) Faptul de a (se) pirci4; (regional) plrcit (I), plrcitură (1). Cf. Polizu, lb, chest. v 33/66, 99. — Pl.: pîrciri. — V. pirci4. PÎRCÎT s. n. 1. (Regional) Pîrcire. Cf. lm, Pascu, s. 107, şez. v, 116^ chest. v 33/5. 2. (Prin nord-estul Olt.; in forma pîcit) Pîrceală1 (1). mat. dialect, i, 233. 3. (Transilv.) Pîrci2 (I 2). Niroasă a pîrcit. alr i 1 783/131, cf. ib. 1 783/56, 80, 170, 343. — Şi: picit s. n. mat. dialect, i, 233. — V. pirci*. PÎRCITttRĂ s¿ f. 1. (Regional) Plrcire. Cf. lm. 2. (Regional) Pirci2 (12) (Ciumeghiu—Salon ta). alr i 1 783/315. Put a pîrcilură, ib. 3. (Prin vestul Miint.; în forma plrcitură) Fiinţă, plantă etc. rămasă riedezvoltată, pipernicită. Cf. Udrescu, gl. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep; „de“) O ptreitură de copil. id. ib. Nişte pirciluri de porumbi, id. ib. — PL: plrcituri. — Şi: pircitiiră s. f. — Pirci4 + suf. -tură. PÎBCÎŢĂ s. f. (Regional) Pîrci2 (12) (Straja-Rădăuţi). alr i 1 783/388. — PL : ? — Pirci2 -f suf. -iţă.. PÎRCIUf1 vb. IV. Tranz. (Regional) 1. (Complementul indică ierburi uscate, necosite) A da foc, a arde (Şercaia —Făgăraş). Cf. Lfxic reg. ii, 52. 2. A pîrli (1) (Şercaia —Făgăraş). Cf. Lexic reg. ii, 52. 7951 PÎRCIUI2 - 720 - PÎRGÂR — Prez. ind.: pîrciuiesc. — Pirci1 + suf. -ui. PÎRCIUÎ2 vb. IV. Tranz. (Prin Olt.; complementul indică oameni) A ţunde prost, „cum tunzi caprele“. Ciauşanu, v. 186, cf. sfc iv, 123, 141. — Prez. ind.; pîrciuiesc. — Plrcia + suf. -ui. PÎRCIUIÂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Plrciu-ire. Ciauşanu, v. 186. — Pronunţat: -ciu-ia-, — Pl.: plrciuieli. — Plrciui2 + suf. -eală. . PÎRCIUÎRE s. f. (Prin nord-estul Olt.) Faptul de a plrciui2; (regional) pîrciuială, plrciuitură. Cf. Ciauşanu, v. 186. — Pl.: pirciuiri. — V. plrciui2. PÎRC1UÎT, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt.; "despre oameni) Tuns prost. Ciauşanu, v. 186. — Pl.: pîrciuiţi, -le. — V. plrciui2. PÎRCIU1TÎJRĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Plr-ciuire. Ciauşanu, v. 186. — Pronunţat: -clu-i-, — Pl.: pirciuiiuri. — Plrciui2 + suf. -tură. PÎRCO adv. (Ban.) De-a curmezişul; curmeziş. O pus scaunu de-a pireu. L. Costin, or. tiăn. ii, 146, cf. alr ii/i mn 117, 3 766/76. Ia-o pirco printre grădini, c-ajungi mai iute. Lexic reg. ii, 41. — Şi: pircom (alr ii/i mn 116, 3 764/76), pireu adv. — Cf. ser. p r k o s „încăpăţlnare“. PIRCOM adv. v. pirco. PÎRCU adv. v. pirco. PÎRCUÎ vb. IV. Refl. r e c i p r. (Regional) A se certa. Com. din Sasca Montană —Moldova Nouă. — Prez. ind.: ? — Cf. p 1 r c o. PÎRDÂLNIC, -Ă adj. (Popular şi familiar; de obicei precedă cuvintul determinat, avlnd un sens peiorativ atenuat) Afurisit, blestemat. Pin’la părdalnica vreme-şi de năcaz omenirei Era crai tot patriarhul. Co-nachi, p. 301. Mătuşicol Toate sini bune, ... dar plrdal-nicului de lipscan ce-i facem? pr. dram. 252. Rămii la mine şi ajută-mă ca să mă dezbăr de purdalnicul meu de nărav. Odobescu, s. iii, 45. Aşa-i pirdalnica asta de dragoste! Gane, n. i, 93. Pasă de te dti in loc străin ..., dacă te lasă plrdatnica de inimă! Creangă, o. 245. Apoi s-au intimplat şi nişte purdalnice de friguri. Caragiale, o. ii, 50. Să avem şi noi o mîngiiere pentru pîr-dalnicele de bătrînefe. Ispirescu, l. 95, cf. 12, id. u. 116. Nu să pomeneau flori pe cer şi stele pe pămînt (ca pe la purdalnicii noştri de stihari). Delavrancea, s. 80. Nu te-ncrede pirdalnicii de inemă. Contemporanul, va, 487. Cu stăruinţă, purdalnica lighioană izbuti să facă o răsucitură in jurul trunchiului, conv. lit. xliii, 1147, cf. ib. xliVj, 42. Pirdalnica as’ de ploaie ne-o apucat pe Şeştinăşi ne-o murat ca pe nişte şoareci. Hogaş, dr. i, 117, cf. 47. Ia să vă spun eu o poveste, să mai treacă din pirdalnica asta de noapte. Lungianu, c. 61. Vreo pirdalnică de albină ... Te-a pişcat? Bassara-bescu, v. 43. Dar lumea, pirdalnica de ea, tot nu s-a lăsat pînă nu t-a scormonit şi ei o greşeală. Rebreanu, n. 199, cf. 264. Ne gtndeam şi ta mia de tei şt la ptrdal-nica asta de viată. Mironescu, s. a. 119. Care-i mai tare: Făt-Frumos, viteazul mîndru, ori plrdatnicul de zmeu? Eftimiu, î. 100. Prin nădragii sfîştaţi ... se vedea cit colo plrdatnicul de chimir. Galaction, o. 284, cf. id. o. a. ii, 168. Modestia. Pirdalnica de modestie. C. Petrescu, r. dr. 90. Inima, pirdalnica, se zbătea. Sadoveanu, o. ii, 9. Pîrdalnicul de reumatism ... se finea scai de ea de vreo treizeci de ani. v. rom. februarie 1955, 144. CU de drăguţă era fetişcana în pîrdalnicul acela de ger. s iunie 1960, 13. De mult rătăcesc prin aceşti munţi pîrdalnici şi pustii. Marian, t. 94, cf. Popescu, b. iii, 73. Era om, avea şi el inimă care să ştie ce e pirdalnica de dragoste. Cătană, p. b. i, 116. Cu leacuri, în multe, boale, Omul poate să se scoale, Numai una îi mai rea., Dragostea, Pirdalnica. şez. viii, 24. Să facă o pîrdal-nică de saramură. Plopşor, c. 42. <> (Substantivat) Dragostea, zburdalnica, Mult e grea, purdalnica. Teo-dorescu, p. p. 302. (Substantivat, f.; în imprecaţii) ll apucase pe bietul cuconăşel o iusă ... şi numai eu am putut să-l tămădui de dînsa, bat-o pirdalnica! Alec-sandri, T. 10. Eu ştiu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pirdalnica s-o bată. Creangă, o. 72, Cîteodată mai dau şi eu la pirdalnica cea rînduială. Hogaş, dr. ii, 23. Lată-i, lală-i Dunărea! Las-o la. pirdalnica, Că pe ea s-a dus neică, pop., ap. Alexandrescu, o. i, 395. Cin' te scoase-n calea mea, Bată-te pirdalnica. Teodo-rescu, p. p. 276, cf. mat. folk. 349. Cu armele ce avea, Mîhca-le-ar pirdalnica, Dar la ce le mai purta, Că de ele folos n-avea? Păsculescu, l. p. 171. + (Substantivat, m. art.: de obicei în imprecaţii) Diavol. Bătu-l-ar pîrdalnicu de loază îmbăierală. Gqrjan, h. iv, 176/12. Ce pîrdalnicul Vrei să trăieşti o sută de ani?'Negruzzi, s. i, 90, cf. Polizu. M-au spăriet nişte ieniceri ..., mîn-ca-i-ar pîrdalnicul Alecsandri, t. 99, cf. 392. Lasă-mă la plrdatnicul, stăpîne. Creangă, o. 63. Dar ce purdalnicul făcu, că făcu o circiumă. Delavrancea, s. 227. Ad ai fost, bată-te-ar pîrdalnicul. Contemporanul, Vj, 1, cf. Barcianu, Alexi, w., Candrea, f. 115. Sînt blesteme cu bată-l Dunărea, focul, purdalnicu. h iv 109. Arici ..., cit e dă ghemuit ..., ştie multe, bată-l pîrdalnicu. şez. iii, 27. Bată-l pîrdalnicul pe Miron că tare-i mucalit. Com. din Piatra Neamţ, cf. Pamfile, c. ţ. 103, 326. + (Substantivat, m.; în imprecaţii) Foc, pară1 (3). Toarce, furcă, caieru, Toarci-te-ar [ardi-te-ar] pîrdalnicul Coman, gl. — Pl.: pîrdalnici, -ce. — Şi: purdălnic, -ă, (regional) părdâlnic, -ă adj. — Etimologia necunoscută. PÎRDIE s. f. v. plrlie. PÎRÎU s. n. v. plrlu. PÎRG1 s. n. y. plrgâ. PÎRG2 subst. v. plrgliie. PÎRGÂR s. m. 1. (Învechit) Concetăţean; orăşean, tlrgoveţ. Nu seţi oaspeţi şi striini, ce seţt părgari cu sfinţii şt cu ascultătorii... Domnului. Coresi, l. 418/20. Iară Pavel zise: eu-s şi născut înlr-aceeă (notă marginală: pirgariu). n. test. (1648), 165v/2, cf. 164r/30, lex. marş. 131, 193,.Baronzi, l. 117, dhlr ii, 541 2. (În organizarea administrativă feudală a ţărilor române) Fiecare dintre membrii sfatului de conducere al uniii oraş sau al unui tlrg. V. b ă t r 1 n, jurat. De judecat ... denaintea judeţului cu 12 plrgari cum să-şi ţie moldoveanul moşia cu bună pace (a. 1591). cuv. d. bătr. i, 57/23. Suret de pe mărturie veche pe sărbie de la Dumitru şoliuzul şi cu 12 părgari den lirgul Halinului (a. 1603). cat. man. i, 200. La buni priiatenişt multă nedeajde ta birăul den Bistriţa şi la 12 părgari (a. 1604'—1618). Rosetti, b. 76. Să-şi puie sfealnici, cum zicem noi judeţ cu prăgari. Moxa, 356/27. Scriem domnia mea diregătoriului şi şoltuzului şi pîrgarilor şi tuturor dăbtlarilor de tlrg de Huşi (a. 1622). ap. tdrg. Eu, Ioan Carapotornaşoltuzu. şi 12pîrgari... scrimşi dăm de ştire (a. 1623). Uricariul, ii, 258/21. Tu şoltuz şi tu pîrgar de acolo din tîrgu Bacăului întru nimic să nu-i ... amestecaţi cu tirgul (a. 1676). ib. v, 235/26. Aii luat cu dinsul pre judeţul de la Braşov, cu plrgarii. R. Popescu, cm i, 243. Zapis ... de la Groza, şoltuzul de Dofohoi, cu toţi pîrgatii (a. 1768). Uricariul, xxii, 94/5. Au rămas Stănilă de judecată ... denaintea judeţului cu 12 plrgari (a. 1791). ap. tdro. Oraşele ... se ocîrniuiau de o magistratură ... compusă de un judeţ şi de duoispre-zece plrgari. Bălcescu, m. v. 10, cf. Polizu, ddrf. 7966 PÎRGARI - 72l - PÎRGĂ LUI1 în flecare oraş ... era ctte un şoltuz sub care erau 6 ptnă la 12 pîrgart. Xenopol, i. r. iii, 192, cf. Ba.rcia.no, a le xi, w. Oraşul fu cirmuit ... de un şoltuz şi doisprezece ptrgari. Iorua, c. i. ii, 189, cf. I. BrXescu, m. 69. Ptrgarii (consilierii) erau aleşi de octrmuire. N. A. Bogdan, C. M. 45, cf. BUL. COM. iâT. V, 31, ŞXiNEANU, d. u. Aceiaşi cercetaşi duceau scrisori la cetatea Braşov, tndemnind ...pe cinstiţii ptrgari să fie mijlocitori. Sado-veanu, o. xii, 277, cf. xiii, 732, Scriban, d. Judelui şl pirgarii... întăresc o vinzare. Panaitescu, o. ţ. 159. Cum tl auziră, pîrgariul şi juraţii îl iau ... şi-l duc la împăratul. Reteganul, ap. cade. 3. (Transilv.; In vechea organizare administrativă) Vătăşel (la primărie). Intră un pîrgar de la primărie şi-i puse pe masă un teanc de scrisori. Agîrbiceanu, a. 214, cf. 473, gr. s. v, 45, corn. din Jina—Sebeş. 4. (Prin nordul Mold. şi prin Bucov.) Epitet dat unui om uşuratic, neserios, pe al cărui cuvînt nu se poate conta. Măi pirgarule, nici de dracu nu eşti bun. şez . xix, 60, cf. Lexic reg. 106. 5. (Prin Transilv.) Flăcău care face parte din grupul celor care sé ocupă de organizarea programului dé desfăşurare a petrecerilor tinerilor In timpul sărbătorilor de Crăciun şi de Anul nou. Cf. Pamfile, cr. 168, alr ii/i mn 111, 2 829/157. 6. (Regional) Pindar. Chiriţescu, gr. 252. 7. (învechit) Muncitor la ocnele de sare. Ptrgarii ce se află in slujba ocnelor, adică acei ce scol sare din ocne cu caii lor (a. 1827). doc. ec. 382. Pirgarilor li să va plăti... dlndu-li-se ctte un mertic de sare pă săp-lămlnă (a. 1850). ib. 976. — PI.: ptrgari. — Şi: (Învechit) pârgăr, prăgăr, purgâr (Baronzi, l. 117) s. m. — Din magh. polgâr, germ. Bürger. PÎRGABt vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.) A nu munci, „a bate coturile“. Lexic reg. 106. — Prez, ind.: ? — V. pirgar. PÎRGÂT subst. (într-o poezie populară) Numele unei ţesături nedefinite mai îndeaproape: Eu ./i-am spus, mindrufo, (ie, Să-li faci te de anglie, Să-mi fii dragă numai mie. Tu fi-ai făcut de pirgat, Să fii dragă şt la alt. Bibicescu, p. p. 386. — PI.: ? — Etimologia necunoscută. PÍRGAV, -Ă adj. 1. (Vestul Transilv. şi Ban.; despre unele varietăţi de fructe) Timpuriu, văratic. Trebuia să aştepte pină ce vin strugurii pîrgavi. Slavici, N. I, 156, cf. DDRF, TDRG, SCRIBAN, D., H XVIII 291. com. Beniuc, alr i 879/56, 59, 63. Mere pircave. Tea-ha, c. n. 253. 2. (Prin vestul Transilv.; despre fructe, cereale) Pirguit2. Cf. Scriban, d., dm. [Porumbul] ii pirgav, prinde a să pirgui. alr sn i h 114/53.. - 3. (Regional; In sintagma) Roi pirgav—roi tinăr ieşit din stup (Împreună cu matca tlnără) Iii căutarea altui adăpost (Răcăşdia—Qraviţa). Cf. chest. vi 134/21. — PI.: pirgavi, -e. — Şi: pircav, -ă adj. — Plrflă+suf. -av. PÎRGÂV1Ţ, -Ă adj. (Vestul Transilv. şi prjn Ban.; despre unele varietăţi de fructe sau de legume) Timpuriu, văratic. Cireşe ulloite..., păsăreşti..., pîrgavife. dr. i, 360. Mere ptrgavi(ă. alr i 879/298, cf. ib. 879/302. Fasole plrcavifă. Lexic reg. ii, 90. — PI.: plrgaviţe. — Şi: (regional) plrcávif, -ă, părgăvif, -ă (alr i 879/302) adj. — Cf. p 1 r g a v. PÎRGĂ s. f. 1. Fruct, cereală care a Început să se coacă sau care abia s-a copt (tdrg, cade); (cu sens colectiv) primele grlne, fructe, roade, (rar) flori din-tr-un an. V. trufanda. Cind veri începe la păinenoao la prăgă. Paraclis (1639), 272. Ca nişte pîrgă a firii. Mineiul (1776), 9n/37. O tavă purtlnd felurită ptrgă. Odobescu, s. i, 36. Nici plrga acestui pom riu o văzuse măcar. Ispirescu, l. 73. Celelalte poame... a căroT pirge ... se sacrifică moşilor. Marian, âp. tdrg. Ptrgă de poame, h xi 133. E x p r. A aduce (pe cineva sau ceva) ptrgă = a aduce, a Încredinţa (pe cineva sau ceva) ca prinos, ca ofrandă. Pre aceştia i-a adus pirgă. Mineiul (1776), 32vl/37. Să se aducă dinţii pirgă (a. 1828). Uricariul, iii, 35/2. Ne socotim norociţi de ... a vă aduce pirgă de mulfămire (a. 1835). ib. xiv, 50. + Coacere (timpurie) (Şăineanu); p. e x t. starea fructelor şi a cerealelor in această fază. Pe vremea pirgului de toamnă. Anohel, î. g. 39. >0> E x p r. (A fi) In pirgă = (a fi) pe cale de a se coace, (a fi) In timpul coacerii. Bucatele secerate in pirgă sini mai bune de hrană. Economia, 49/6, cf. Ghica, s. 552. Un smochin mare cu roadele, unele în mugur, altele în floare, altele în pirg, iar altele coapte. Ispirescu, ap. ddrf. Toţi plugarii încercaţi încep la secere cînd pînea e în putere, cînd e în pirgă. i. cr. iii, 225. [Merele] culese fiind în pîrgă nu îngăduie iernare. Comşa, n. z. 53. Faza în pirgă sau în galben, cînd boabele sînt relativ uscate şi galbene.. Botanica, 174. Acuma-i vremea de fugă, Pînă sînt holdele-n pîrgă. Unde calci, Urmă nu faci. Jarnîk-Bîrseanu, d. 58, cf. Doine, 218, Marian, nu. 156. A da In pîrgă= a Începe să se coacă. Rodul creştea şi seara da în pîrg. Ispirescu, l. 73. Caisele dale în pîrg ne făteau cu ochiul. Ciauşanu, r. scut. 14. Roşiile mai au pînă să dea în pîrgă. Sadoveanu, p. m. 283. Vara, cînd dau în pîrg cireşele. Stancu, d. 21. 2. (Regional; in sintagma) Pîrgă de ca{!=caşul preparat din cel dinţii lapte muls de la oi (Sălătrucel —Că-limăneşii). Cf. chest. v 91/68. 3. F i g. (învechit) Persoană sau rod, produs etc. care face Începutul, care este cel dinţii intr-o serie. Aceste doo cărţi să fie părgă. Palia (1582), ap. gch i, 37/39, cf. 269/12, 270/21. A fi noi dentru întîiu (părgă n. test. 1648, Începătură Biblia 1688)... de zidirile lui. cod. vor. 114/10. Şi ucise toate întîiele născute in (ara Eghipetului, di începutul (Începutul h, plrga d) toi trudul lor în fratele lui Hann. psalt. 160. + (învechit şi regional) începere, început. Să dafi pruncilor voştri din pîrga tinerelelor modul faptelor bune. Ţichindeal, f. 6/18. Avea pe obraz o pîrgă de prefăcută căinţă. Vlasiu, d. 261. La pîrga secerişului. şez. vi, 127. — PI.: pîrge şi (rar) pîrgi (cade). — Şi: pîrg s. n. Din v. sl. npi»ra „primul grîu“. PÎRGĂÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se pirgui (1). Cînd holda începe să se îngălbenească, se zice că ... dă în pîrg..., se pîrgăieşie. Pamfile, a. r. 115. — Prez. ind. pers. 3: pîrgăieşte. — Pirgă + suf. -ăi. PÎRGĂLÂŞ s. n. (Prin Transilv. şi prin Mold.) Ceapă prăjită în untură sau in ulei, care se adaugă la unele mîncăruri pentru a le face mai gustoase. Cf. mat. dialect, i, 86, 286. — PI.: pirgălaşuri. — Din magh. pergelis. PÎRGĂLĂU subst. (Regional) Mîncare preparată din bucăţele de slănină prăjite cu ceapă, peste care se toarnă apă sau supă, ciorbă (Singeorz Băi—Năsăud). Paşca,- Ol. — PI.: ? — Diri magh. pcrgelo. PlRGĂLÎ1 vb. IV v.'părgălni. PÎRGĂlJ2 vb. IV v. pirgălui1. PÎRGĂLÎT, -Ă adj. v. păryăluit. PÎRGĂLUÎ1 vb. IV. (Regional) 1. R e f 1. A se pirgui (1) (PI ugova — Băile Herculane). L. Costin, gr. băn. ii, 147. 2. Tranz. f a c t. A pîrgui (2) (Plugova —Băile Herculane). L. Costin, gr. băn. ii, 147. 7978 PÎRGĂLUI2 - 722 - PÎRGUIRE — Prez. ind.: ? — Şi: pirgăli vb. IV. L. Costin, GR. BĂN. II, 147. — Pirgă-fsuf. -(ă)lui. PÎRGĂLUÎ2 vb. IV v. părgălui. PÎRGĂVÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se plrgui (1) (Pecica —Arad), alr sn i h 114/53. [Porumbul] să pirgăveşt'e ..., prind'e a să plrgui. ib. — Prez. ind. pers. 3: plrgăveşte. — V. pirgav. PÎRGHI s. n. v. pîrghie. PÎRGHIE s. f. 1. Bară de lemn sau de fier (care serveşte la ridicarea, la mişcarea sau la. transportarea unei greutăţi etc.) (v. tlnjală); bară rigidă cu un punct de reazem asupra căruia se exercită o forţă activă şi o forţă rezistentă (avînd diverse Întrebuinţări in industrie, in tehnică etc.); (regional) mătă-rîngă (4), parmaclic (3), (învechit, rar) mangeal. Cf. gcr i, 357/4, drlu, M. Drăghici, f. iii, 24r/5. Pal ce se duce cu două pîrghiî (a. 1840). ap. tdrg, cf. conv. mec. 9, Polizu. Trunchiul lucrează ca o pîr-ghie ce-l smulge din pămînt, rupînd rădăcinele ce n-au puiuţ fi tăiate. I. Ionescu, m. 320. Începu să dea cărţile cu liniştea nesimţitoare a unor pirghii mecanice. Delavrancea, s. 135, cf. id. r. 31, ddrf. Era cu o pîrghie in mină, cu care se opintea să ridice carul. ap. tdrg. Vasele ce fără cîrmă amorţise pe uscat, Legă-nindu-se pe pirghii, către mare au plecat. Ollănescu, h. o. 35, cf. 256, Barcianu, Alexi, w. Butcrola este acţionată cu ajutorul aerului comprimat printr-un piston şi pirghii. Ioanovici, tehn. 156, cf. 116. Mariţo, maică, tu eşti bărbală şi vrednică, de te scoli cu'pirghia de jos — o certa Dobriţa. Iovescu, n. 101. Încheie carul, întocmesc pîrghia şi clădesc casa după învăţături care se regăsesc în fundurile Asiei. Sadoveanu, o. ix, 166, cf. 581. Zăceau acolo ... pirghii, cupe, lanţuri şi butoaie. Galan, b. i, 23. O lespede să n-o ardice trei zdrahoni ca line cu pirghiile. v. rom. februarie 1954, 14. După felul cum se inserează forţa şi rezistenţa fată cu punctul de sprijin, pirghiile pol fi clasificate in trei categorii. Cişman, fiz. i, 61, cf. 60. Pîrghie este orice corp solid ce se poale roti în jurul unei axe sau al unui punct fix. Maria.n-Ţiţeica, fiz. 1, 82, cf. 83, Viciu, gl., alr ii/i h 293. Bolo-vanu aiesta numai cu pirghia se poate mişca de la loc. mat. dialect, i, 86. Fată de pandur cu pîrghie-n spate (Coţofana). Pascu, c. 219. (Prin lărgirea sensului) Aparatul mişcării se compune de muşchi care au însuşirea de a se strînge şi a mişca deosebitele pirghii. Kretzu- i.escxj, A. 6/9. Cînd este vorba de o mişcare corporală, maşina anatomică a omului ne este. arătată func-ţionind cu toate pirghiile ei. l. rom. 1953, nr. 3, 47. 2. F i g. Mijloc prin care se dă impuls unei activităţi sau care ajută la realizarea unei acţiuni; punct de sprijin, element de susţinere. Şi ziua de miine e pîrghia-n care îşi reazămă omul un astăzi fatal. Deme-trescu, o. 36. Turnu fusese punct însemnat şi pîrghie strategică în războiul din 1877 —1878. Galaction, a. 65. Ziarul este o pîrghie a vieţii moderne. id. ib. 299. Aveţi o naţiune întreagă drept pîrghie. Camil Petrescu, t. ii, 501. Pentru observatorii perspicaci, pirghia care-i mişca şi pe aceştia era consulul general Pini. Oţetea, t. v. 135. Industria petroliferă reprezintă un factor important în economia naţională, fiind una din pirghiile construirii bazelor economice. bo (1951), 218. Pentru a ieftini sistematic coslul producţiei, trebuie... să apăsăm pe toate pirghiile. Scînteia, 1960, nr. 4 850. 3. P. anal. Nume dat unor obiecte sau unor părţi de obiecte asemănătoare prin formă sau prin funcţie cu pîrghia (1): a) Braţ de balanţă. Cf. lm, Şăineanu, d. u., Scriban, d. b) Fiecare dintre părţile leagănului (de joacă) în care se fixează scăunelele; (regional) săgeată. Grindeiul sau sulul iri care sînt întărite săgeţile sau pirghiile cu scaunele, nu se aşază in direcţiunea orizontală. Pamfile, i. c. 470. c) Parte a joagărului de tăiat buşteni, cuprinsă între talpa şi acoperişul acestuia; (regional) pocă-nea, ţerteleci. Cf. Dame, t. 175, Pamfile, i. c. 111.. il) Drug de lemn cu care se roteşte moara de vînt pentru a aduce aripile în poziţia optimă spre, a fi acţionate de curentul de aer, oişte1 (2), proţap, cirmă, drugul morii; parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra pentru a o fereca cu ciocanul de fier, capră, cumpăni Cf. Dame, t. 162, ltr2, h ii 146, xi 350. Voi, picioare fugătoare, Vedea-v-aş pirghii la moară. Păsculescu, l. p. 63, cf. alr ii 6 785/346, 848, 886. c) (Regional) Par mic cu care se fixează încărcătura (de fin, de lemne etc.) în car (Valea Lungă Cricov —Pucioasa), alr 11 5 635/762. — Pl.: pirghii. — Şi: (regional) pirghi (alr ii/i h 293; pl. pîrguri, ib. h 293/876) s. n., pirghină (viciu, gl., alr ii/i h 293, mat. dialect, i, 86; pl. plrghi-ne, alr 11/1 h 293/279, pirghini, mat. dialect, i, 86) s. f., plrg (alr ii/i h 293/812) subst'., pirgie (h ii 146, alr 11/r b 293/784) s. f., pirgiu (alr ii 6 785/848) subst. — Din lat. pergula. PÎRGH1NĂ s. f. v. pîrghie. PÎRGJTî s. f. v. pîrghie. pIrgiu subst. v. pîrghie. PÎRGOLÎ vb- IV. Refl. ,,A se încălzi" (Scînte-ia — Iaşi), scl 1971, 399. — Prez. ind.: pîrgolesc. — Contaminare între plrjoli şi plrgui. PÎRGUÎ vb. IV. 1. Refl. (Despre fructe şi cereale) A ajunge la maturitate şi a începe să se coacă, a da in copt, a da în pîrgă; a se îngălbeni sau a se rumeni prin coacere; (despre plante) a avea fructele ajunse la maturitate,pe cale de a se coace; (regional) a se pîrgăi, a se pîrgălui1 (1), a se pîrgăvi. Unele poame ... se pîrguîa. Pann, e. i, 84/17. Părul legă pere cari crescură cit pumnul, să pîrguiră şi să coap-seră. Delavrancea, s. 249, cf. ddrf, Barcianu, tdrg. Cînd holda începe să se îngălbenească, se zice că ... dă în plrg, e In pirgă, se pirguieşte, se pîrgăieşte. Pamfile, a. r. 115, cf. Şăineanu, d. u. Caişii s-au părguit. Bassarabescu, v. 115. Pepenii se pîrgu-iau prin bostane. I. Botez, şc. 139. înflori-vor pomi şi se vor pirgui holde pe gunoaiele trecutului. Sadoveanu, n. p. 232. Cafeneaua scinteia de lumina mată a marilor globuri care allrnau din plafon ... ca nişte uriaşe fructe pirguiie la soarele lînăr. Vinea, l. ii, 319. 2. Tranz. f a c t. A face să dea în pirgă, a face să se rumenească; (regional) a pîrgălui1 (2). Sosi-va toamna, ... plrgui-va-h zborul său, Cu vopseaua purpurie, negrul strugurele tău. Ollănescu, h. o. 131. <$• Tranz. F i g. în partea răsăritului, cerul îşi plrguise bolta cu o paloare galbenă, roş-azurie. Mihale, o. 143. — Prez. ind. pers. 3: pirguieşte. — Şi: (regional) pârguf vb. IV. — Pirgă -f suf. -ui. PÎR GUIÂLĂ s. f. Prima fază de coacere a fructelor, cind acestea încep să-şi schimbe culoarea (şi cînd creşte conţinutul lor în zahăr). Cf. Polizu, ddrf, Şăienanu, d. u., dl, dm. <> L o c. v ţ>. A da in pirguialii = a se pîrgui (1). Cf. dl, dm. Se scutură florile şi roadele se arată; apoi spre seară |pomul] dă in pîrguială. Ispirescu., l.. 72. — Pronunţat: -gu-ia-.— Pl.: pîrguicli. — Plrgui-f suf. -eală. PÎRGUlRE s. f. Faptul de a (se) plrgui; timpul cînd se pîrguiesc fructele sau cerealele; pîr-guit1. Cf. Polizu, ddrf. Se recoltează.... prunele şi 7989 PIRGUIT1 - 723 - PÎRÎ strugurii pudraţi cu bruma pirguirii. Arghezi, b. 41. — PI.: pîrguiri. — V. pfrgui. PÎRGUÎT1 s. n. Faptul de a (s e) plrgu i; timpul clnd se plrguiesc fructele sau cerealele; pîrguire. Pe la pirguitul strugurilor s-a despărţit ... de singuia odraslă a casii. Vlahuţă, s. a. ii, 46. — V. plrgui. PÎRGUÎT2, -Ă adj. (Despre fructe şi cereale) Care a ajuns Ia maturitate şi începe să se coacă, care a dat în plrgă (v. pîrgă 1), aproape copt: (regional) pîrgav (2). I să simte tot sinul, piehos ca poama pir-guită. Delavrancea, s. 10. Sora mea ... care-mi dădea cele dinţii vişine pirguite. id. t. 37, cf. 154, ddrf. Un miros de rod pirguit umple aerul. Anghel-Iosif, c. L. 116. Din roada-fi pirguită n-ai mai cules nimic. Lesnea, i. 112. Rămăsese luminoasă şi senină ca o poamă pirguită. Camil Petrescu, o. i, 130. Smulg cile un spic, il sfărimăin palmăşi ii suflă pleava; aruncă în gură boabele pirguite. Preda, m.. 325. Diagoslea de nevestică, Ca o poamă pirguită. Teodorescu, p. p. 338. Struguri verzi şi pirguiti Peste garduri azvii-li(i. mat. folk. 362, cf. i. cr. iv, 161, viii, 344, Pas- culescu, l. p. 186. <0> F i g. Irina eia o fată ... pirguită ca o cireaşă de munte. Brăesci', o. a. r, 48. îmi zîrribi '..., cu obrazu-i pirguit şi vesel. Sadoveanu, o. v, 254. + (Despre plante) Care are fructele ajunse la maturitate, pe cale de a se coace. într-o grădină văzind un pom pirguit: Ispirescu, ap. ddrf. Sece-rea începe cind grînele-s pirguite, cind grăun(ul prinde a se învîrtoşa.. i. cr. iii, 225. . — PI.: pîrguiţi, -te. — V. piryui. PÎRHÂIŢĂ s. f. v. prahalţă. PÎRÎ vb. IV v. pîri. PÎRÎ vb. IV. .li Refl; rccipr. (învechit) A avea o dispută cu cineva pentru un anumit lucru, a avea o discuţie aprinsă; a se lua la ccarlă, a se certa invinuindu-se reciproc; (Învechit) a se prici. Păvel ... întră intru gloată şi se părea (să pritciia n. test. 1648, să prici Biblia 1688)' cu iudeii, cod. vor. 2/25. Sculară-se cărlularii pai tea fariseiască şi se păriia urul alallu. ib. 48/9. Să şederii supt păreţi sau supt umbre, să ne părîm sau să ne sfădim. Coresi, ap. gcr i, 24/19. 2. Refl. recipr. (învechii şi regional, In Transilv. şi Maram.) A se judeca cu cineva, a ii in proces cu cineva. Au venit Miloş /o#['ofătul] nainte noastră de s-au părăt cu i?ad[u]/ Dăianul păntru un cal (a. 1626). gcr i, 74/2. Un plugar ... de să va pri-leji sd aibă a să pără cu cineva pentru vreun pămint sămănat. prav. 3. Cind vor avea doi oameni pâră pentru vreo vie... şi, pătiă a să pări, unul denlr-inşii va mearge de va ... culeage via ..., să plătească pie căt va fi preţul aceii vii. ib. 55. Cind veii vrea să giudeci dirept, să nu cauţi in obrazul celora ce să pirăsc. Eus-tbatie, prav. 13/5. M-arri părît'cu popa Gligorie la părintele mitropolitul Ghedeon şi l-am rămas pe |po]pa Gligorie (a. 1657). cat. man. i, 85. De să părea doi oameni la dîhsul la divan ..., scotea banii din buzunar, de la sine, şi plătea pe datornic. N. Costin, let. ii, 7/12, cf. anon. car. Cu fiii fiilor voştri mă voi piti. Mineiul (1776), 154rl/29. Luase de la oamenii lui Paul Beldi de Bodula nouă Cai..., şi drept aceea se pîreă cu Paul Beldi. Şincai, hr. ii, 151/35, cf. dulii, lb, tdrg, alr sn iv h 988. (învechit; determinat prin „de faţă cu „faţă“) Au venit înaintea noastră călugării de la sointa mănăstirea de la Humor ... şi s-au pirît de faţă înaintea noastră cu Rusca Căldă-ruşoaie (a. 1620). gcr i, 62/20. Iată c-au vinii înainte domniii mele ... de s-au părăt de faţă cu dumnialui Iordachi vel iăpi[tan] (â. 1720). bol. com. ist. iv, 47. Unii-din domni era obicinuiţi pănă nu era amân- două părţile ... ce să părea faţă, de da poruncă pe unul singur la divan să nu-l scoală (a. 1762). gcr ii, 75/14. + Tranz. (Folosit şi absol.) (învechit; cu complementul „pîră“) A nu recunoaşte; a contesta. Iară utii izecleniia-se şi păriia (nu vrea să Îngădui a s c â n. test. 1648, nu asculta Biblia 1688), rău cuvăntănd calcă înaintea gloateei. cod. vor. 4/11. Nime să n-aibă a pără aiastă păra (a. 1.597). cuv. d. batr. i, 78/10. Refl. pas. Şi această păiă să nu se mai părască in veci (a. 1716). Urica- riul, v, 377/3. Am dat ... această caile ... ca de această piră să nu se mai pirească (a. 1742). ib. ii, 249/25. "3. Tranz. (învechit şi regional; complementul indică oameni; adesea-cu determinările „la judeţ“, „la judecător“ etc.) A chema sau a da în judecată, a reclama în faţa justiţiei. S-au tocmit in ele sine, ca să n-aibă mai mult a pui călugării pie Rusca Căldă-ruşoaie (a. 1620). gcr i, 63/8. Făcut-am ... această măi tur ie ... să nu-i mai părască in veci (a. 1657). id. ib. 175/1. Fecioiul nu va putea nice dănăoara să părască la giudet pri cela ce au suduit pre tată-său. prav. 236. Bărbatul, despre partea lui, poale să părască la giudet pre cela ce va fi suduit pre muiarea lui. ib. 238. Să mă părăţi la judecători, cum nu vreau să vă plătesc simbriile. N. Costin, let. i a, 56/16, cf. anon. car., alr i 1 445/772. Lupul te pirăşte, lupul le judecă, se spunea odinioară despre judecătorii puternici, interesaţi şi nedrepţi. Cf.'Zanne, p. i, 518, dm. O (învechit; determinat prin „de faţă“) Cu marc jjlobă au pilit de faţă pre călugării de Hanyu pentru dduă sale (a. 1720). Uricariul, v, 365/22. <> Refl. pas. Nu poate cela ce au zidit casa să să părască la giudeţ pentru cheltuială ce va fi făcut: prav. 26. De. va fi suduit numai pre vlădic, atunce vinovatul să va pări la giu-delul cel mirenesc şi acolo să va cei la. ib. 245. ^ I n-tranz. (învechii, rar) A cere (cu insistenţă), a pretinde, a reclama ceva în baza unui drept; a revendica. Poate să vie să părască la giudeţ pentru să să cearte trupeaşle suduitoriul. prav. 237. Poale veni să părască la giudet să-i facă răscumpărare pentru sudalma lui. ib. 4. Tranz. (Folosit şi absol.) A se plînge de faptele cuiva, a reclama ; a acuza, a învinui. Se întoarse minios şi pili pre împăratul cu amar. Moxa, 374/20. Dacă să va afla c-au pălit pre shimb ..., den roadă ce va fi stiins să întoarcă înapoi de doo ori pre cil va fi luat. prav. 3. Acesta fu pilit la el că răsipeaşte s&iiliia lui (cca 1650 — 1675). gcr i, 195/4. Duca Vodă au pilit la Poartă pe Antiohi Vodă. Neculce, l. 135. Crejulescul ... îndemna să meargă să pirască pă Gri-gdrie Vodă la vizirul. R. Popescu, cm i, 393. Ei păriră pre Isop, cum că el au mîncal smochinel(e) (a. 1705). gcii i, 351/25. Ceilalţi s-au vorbii ... să dea jalobă ... piiindu-l că ar fi un faţarnic. ' Negruzzi, s. i, 225. îl pirîră că l-a văzut sărutind pe împărăteasa. Ispirescu, l. 117. Fierbea împotriva lui Ion care a cutezat să-l pirască. Rebreanu, i. 222. A fost pilit că el ar fi făcut stricăciunea. I. Botez, şc. 122. Crîşmăriţa-l şi duse înaintea împăiatului, pirindu-l că ... nu voieşte a plăti. Reteganui-, p. iv, 10. Frunză verde încolţeşte, Lumea, (ara mă pirăşle. folc. transilv. j, 13. Şi Care te vor pîri Să te bage-n munci cumplite: folc. mctlD. i, 245. 5. Tranz. A arăta (în mod răutăcios şi adesea tendenţios, exagerînd sau minţind) faptele cuiva; a vorbi de rău; a da în vileag; a trăda; a denunţa. Slujind lui _W[risto]s pururea intr-ascuns fură pirîţi. Mineiul (1776), 174rl/4. Nu-i datoria muierii să pirască pre bărbatul. Alexandria, 162/7. Tot la munci grele şi fără spor o mină, ca s-o pirasză pe urmă la Dragomir că nu-i nici de-o treabă, şi s-o izgonească din casă. Vlahuţă, r. p. 65. Cred că m-o fi pîrît vreun binevoitor la părintele stareţ. StXnoiu, c. i. 69. M-ai pirît colonelului. Vlasiu, a. p. 431; Să nu mă pirăşti boierului: Sadoveanu, o. ix, 433. Ciţiva din a patra fumau şi se lăsau şantajaţi de alţii care le cereau ţigări, că altfel it pirăsc. Pas, z. i, 113. Ceartă-l, Livial Cear-tă-l! ... Şi-am să-l pîrăsc şi eu. t mai 1964, 49. Dar 7994 PÎRÎCIOS - 724 - PÎRÎT la capu mesei Şade-uti tinăr moldovean, Pirăşle pe Dobrişan. mat. folk. 105, cf. Bud, p. p. 67, alr ii 3 725/219, 574. -0> R e f 1. recipr. Nu ne pîram intre noi şi era vai de capul rătăcitului care-ar fi îndrăznit s-o facă. Brăescu, o. a. ii, 60. Treci in front, ţine pasul I strigă cineva din urmă, mult prea iare, aşa cum se pirăsc copiii. Preda, m. 98. — Prez. ind.:, pirăsc. — Şi: (Învechit) plri, pâri vb. IV. — Din v. sl. fihp'kTK. PÎHÎCKÎS,—OĂSĂ adj., s. m. şi f. (Astăzi familiar) (Persoană) care pîrăşte; (¡n special) (persoană) căreia ii place să pîrască (5) pe cineva, pîrîtor (2). Cf. drlu. Ce copil pîriciosl Udrescu, gl. Piriciosule, le lii numai de pîriciuni, atila ştii. id. ib. ' — Pl.: pîricioşi, -oase. — Plrl + suf. -cios. PÎRÎCIUNE s. f. (Popular) Plîngere, reclamaţie făcută (cu răutate, cu rea-voinţă) împotriva cuiva; p. e x t. calomnie, cle-vetire. Oameni ca mitropolitul şi administratorul Casei bisericii pun temei pe pîriciuni neiscălite. Stănoiu, c. i. 90. Să vii Să iei faptul Şi strigarea Şi cercarea Şi pîrîciunea Şi uritul de pe lume. Teodorescu, p. p. 375. Să potoleşti ... Urîciunea, Pîrîciunea. Păsculescu, l. p. 123, cf. gr. s. vi, 111, Te ţii numai de piriciuhi, atîta ştii. Udrescu, gl. — Pl.: pîriciuni. — Pir! + suf. -dune. PÎRÎI vb. IV. ■ In.tr a nz. I. (Indică o acţiune momentană) 1. (Despre corpuri tari, dure, neelastice) A produce un zgomot surd, uşor prelungit, prin rupere, frîngere,. tăiere, zdrobire etc., a trosni, a: pocni; a se frînge cu un zgomot surd, a se desface brusc In bucăţi, a crăpa, a plesni. Ş-au auzit fundul corăbiei ptriind. Drăghici, r. 10/7. Brazii piriiau in codri, dărîmaţi ca sub lovituri de secure. Russo, ap. dl, cf. Polizu. Sub braţul său puternic totul pîrîie. Alecsandri, Poezii, 239. Se sculă drepi in sus; legăturile pîrîiau parcă n-ar fi fost zdravene şi căzură jos de pre dînsul. Ispirescu, v. 63, cf. ddrf, Barcianu. Coasele fulgerau, scrîşneau, griul piriia. Sandu-Al-dea, d. n. 111. Vremea se inmoiase ... Gheaţa piriia ca ^ o uriaşă clădire ce stă să se surpe, id-, u. p. 119. Dădu un ger cumplit de pîrtiau gardurile ingheţind. Rebreanu, i. 339. Trecea ca o nălucă prin pilcuri de strujeni uscaţi care piriiau. Sadoveanu, o. i, 96. Uneori piriia gheaţa de ger. id. ib. 641. Tancurile veneau scriş-nind şi ciolanele cailor piriiau sub roţi. Camilar, n. i, 223. Păraschiv izbucni intr-un ris ciudat, parcă ar fi piriit ceva. Preda, m. 104. Sub sandalele lor uşoare se aude cum pîrîie ţepii uscaţi, il octombrie 1962, 12. Gheaţa o pîrăil. Alexici, l. p. 229. Pîrîiau vreascurile ... sub copitele ei oţetite, Mera, ap. cade. + (Rar; despre metale topite) A sfîrli In contact cu apa rece. Lingă mine o strachină mare plină cu apă ... Răstoarnă Dioaica în strachină plumbul topit. Plumbul pîrîie, plesneşte. Stancu, d. 28i. + (Despre obiecte de Îmbrăcăminte) A plesni uşor, de obicei desfă-cîndu-se la cusături prin întinderea exagerată a ţesă-. tuşii; a pocni. îşi îmbrăcă apoi haina lui strimtă, facind-o să pîrîie la cusături, v. rom. martie 1954,102. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase; adesea In propoziţii consecutive urmînd după; verbe ca „a se Întinde“, „a strînge“ etc., indică intensificarea maximă a acţiunii din regentă) A produce prin Întindere sau In urma unei Îmbrăţişări, strîngeri puternice • etc. un sunet asemănător cu cel produs prin frîngerea unui corp dur, neelastic; a trosni, a pocni. Se întinse de-i piriiră toate încheieturile. Hogaş, dr. i, 58, cf. 104. Oasele lui Ion piriiră. Rebreanu, i. 163. îmi piriiră oasele. Stancu, r. a. ii, 56. L-a luat ursul in braţe, L-a strîns de i-au puiit oasele, id, ib. iii, 54. Mitu îl cuprinse in braţe şi-l strinse de-i piriiră oasele. T. Popovici, s. 163. Să întinse o dată de-i piriiră toate oasele. Reteganul, p. iv, 13, cf. v, 32. Apoi verde foi de tei, O strînsă bine-n curmei De-i plesnise coastele, De-i piriia oasele. Păscu^escu, L. p. 249. Şi cînd de mină-o prindea, Numa-o dată o slrîngea, Oasăli, zo, -I pîrăia. Balade, i, 460. <0> Tranz. f a c t. Strinse o dată pe zmeu ..., de-i pîrîi oasele. Ispirescu, l. 223. •O E x p r. îl pirlie fălcile, se spune despre cineva care cască cu zgomot, deschizlnd la maximum gura. îşi ducea mina ta gură, căsca pe înfundate. Auzeam cum ii pîrîiau fălcile. Stancu, r. a. i, 187. (Cu schimbarea construcţiei) Scoale ceasornicul >Ase uită ta el lung, căscînd, cu fălcile pîrîind. Sadoveanu, o. ii, 628: + (Despre pepenele verde ajuns la maturitate) A produce un trosnet uşor prin strîngere In mlini; a trosni; (rar) a pocni. încercase ca toată lumea pepenele strîngîndu-l în palme ... ca să vadă dacă pîrîie. Camil Petrescu, o. iii, 191. II. (Indicăo acţiune durativă sau iterativă) 1. (Despre seînduri uscate, podele vechi etc.; p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevăzute cu inele, arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot prelung, ascuţit şi strident, prin apăsare sau prin lovire ori frecare, a s cir ţii; (despre obiecte din lemn) a începe să se desfacă din încheieturi cu zgomote caracteristice, sub acţiunea forţei exercitate de un corp care apasă cu putere, se trînteşte sau cade brusc, a trosni, (rar) a pocni. Pocneau căţeii ele, pîrîiau podelele, răsuna sala. Gane, n. ii, 194. A tuşit de i-a piriit jeţul. Caragiale, o. ii, 217. Duşumeaua pui i uşort Călinescu, e. o. i, 159. Avea'o forţă herculeană, colosală şi simţise cum pirite scaunele şi duşumelele, id. ib. 252. Scaunele bufneau trintite, uşile piriiau din balamale. Camilar, n. ii, 183. I-auzi cum pîrîie şi trosneşte portiţa Vironiei. .id. ib. 304. + P. a n a 1. (Despre zăpadă) A produce zgomote specifice, surde, prin presare. Zăpada părăia sub talpcle noastre, ddrf. Lămpile chioare pilpiiau deasupra zăpezii ce începea să pîrîie la îngheţ. Barbu, p. 173. Pîri ie zăpada sup picere: tros, tros, trosc, alr sn v.h 1 469/762, cf. ib. h 1 469/27,36, 53,76,250, 310, 537, 605, 812, 836,848. Vara cu cumătru, pirăie omătu. Zanne, p. iv, 322. + (Prin Ban. şi prin Olt.; despre făirjă) A scirţli în dinţi din cauza unor impurităţi. Pirăie făina-n gură. alr sn iv mn h 1 0.69/836, cf. ib. h 1 069/27, 76, 848. 2. {Mold. şi Transilv.; despre frunze, p. e x t. despre crengi, desişuri, păduri) A foşni, a flşîi; a fremăta. Unde-ncepe-a pîrîi rediuly unde iesă deodată vro sută de români cu ciomegi şi cu topoare. Alecsandri, t. 1441. Aproape de ziuă. iaca, auzim pîrîind desişurile prin codru. Sadoveanu, o. i, 45. Piriiesc frunzele. alr i 963/229. Pîriie frunzele, ib. 963/402, cf. ib. 963/420, 5.16. 3. (Mold.; despre foc şi despre corpuri uşor inflamabile) A arde repede cu pîlpliri sau scăpărări dese şi cu pocnete scurte, repetate; a sfîrîi. V. p 1 c I i, p 11 p î i, ţ i u i. Perii de pe dinsa au început a pîrii şi pielea a sfirîi. Creangă, p. 88. Vezi, jupineşică, cum pîriie de frumos gătejele? id. ib. 130. Chibritul piriie. Gorovei, c. 171. Pe o vatră veche de foc ardeau bucăţi mari de mesteacăn, a căror coajă pîrîia. Sadoveanu, o. vii, 273. Ardea focul de vreascuri şi cetină pîrîind .şi aruneînd scintei. id. ib. xn, 21. Cind iţi aprinzi ţigara ... piriie chibritul, şez. i, 125. 4. (Transilv. şi prin Mold.; despre obiecte în mişcare) A produce un zgomot caracteristic (prelungit) provocat de viteza mişcării sau a rostogolirii; a sflrli, a durăi. Odată încep iepele a fugi de pîrîiau roatele. Creangă, p. 126. Fusu piriieşte. a i 17, cf. ib. 21, 26, 35, Teaha, c. n. 253. ■$> E x p r. Merge (sau fuge) dc-1 plrllc căkliele, se spune despre cineva care merge (sau fuge) foarte repede; merge de-i' sflrîie călcîiele. Mergea de-i pîrîiau călciiele de frică. Creangă, p. 293. + (Rar; despre păsări; în forma pîr ăi) A ţlşni în zbor (făclnd un zgomot caracteristic). în aceeaşi clipă pităi o prepeliţă zburind tocmai de sub el. conv. lit. xxviii, 651. 5. (-Despre ploaie, picături de ploaie, grindină) A se izbi de o suprafaţă tare, produclnd zgomote dese, scurte şi ritmice; a răpăi, a ropoti. Ploaia căzînd 7997 PÎRÎ1A - 725 - PÎRÎITOR bale Preste ferestre pirlind. Negruzzi, s. ii, 118. Ploflie care răpăia pe acoperişele de şindrilă şi piriia pe cele de tinichea. Delavrancea, s. 117. Clteva picături ele ploaie picară pe alee sflrlind, pirlind, ca un foc de pir uscat. Sandu-Aldea, a. m. 52. 6. (Despre ciocane) A. produce zgomote ritmice, prelungi, prin lovirea lntr-un obiect dur; a bocăni. Ciocanele piriia Şi, numai cil in vorbă se da, Secerele şi gătea, TeoDorescu, p. p. 142. 7. (Despre motoare, motociclete etc.) A produce zgomote sacadate şi intense (în timpul funcţionării). O motocicletă se oprise in stradă şi continua să piriie. Preda, r. 154: It. (Despre arme de foc; p. e x t. despre proiectile, împuşcături) A produce zgomote ritmice, repetate prin declanşări succesive sau simultane; a ţăcăni, a păcăni, a răpăi, a şuiera; Ghiuleli piriiau, pocneau. Jipescu, o. 88. Din stingă piriie focuri de puşcă. Rebreanu, nuv. 117. Piriiră împuşcături departe. Stancu, r. a. iii, 116. In urma lor piriiră clteva împuşcături: v, rom. ianuarie 1955, 92. Piriiau pistoale cu aer comprimat. Preda, r. 96. + (Popular) A pocni, a plesni (in urma atingerii ţintei). Oaia-n ţintă-o aşeza, Gloanţele-n ea piriia. Păsculescu, l. p' 277, cf. Balade, ii, 322. D. (Despre pămînt, construcţii, părţi sau elemente de construcţie etc.) A se zgudui, a se cutremura, a bubui din cauza unor lovituri puternice, repetate, a d ud ui;, (despre un spaţiu, un loc etc.) a se umple de sunete puternice, a r ă s u n a, a vui. Fuga şi el afară şi începe a toca in stative de piriie păreţii casei şi - duduie fereşlile. Creanga, o’. 200. începea să scapere amnarul norilor şi să piriie de tunete cerul negru. Q- Petrescu, r. dr. 52. Pl g. Tu trăieşti pe suM pămînt? Tu nu vezi şi n-auzi nimic? Nu vezi cum se precipită lucrurile, cum pirăie ceva? Rebreanu, r, t, 256. ■ — Prez. ind. pers. 3: piriie şi (regional) pirlieşte. — Şi: (învechit) părăi, (régional) pîrăi vb. IV. . — Pl^ + suf. -ii. FÎRÎI vb. I. Intranz. (Regional; despre pîraie) A izvori (Pleşoiu — Slatina), gl. olt. — Prez. ind. pers. 3: pirliază. — V. plrlu. PÎRÎlALĂ s. f. (Rar) Piriit, pîrtitură. Cf. Polizu, Scriban, d., sfc ri, 137. — Pronunţat: -n-ia-, — Plpiriieli. — Pirll ‘ .suf. -eală. PÎRÎIÂŞ s. n. Diminutiv al lui p î r î u; pîrluţ. 1. Cf. plrlu (I 1). Cesta părăuaş mic Era intre ţigan şi-intre voinic. Budai-Deleanu, ţ. 185, cf. lb. • Aşezjndu-se iarăşi llâgă lin pirîiaş lin Au început cu durere ca să-şi clnle al său chin. Pann, e. i, 77, cf. Polizu. Se, auzea răsunind glasul unui pirăuaş ce venea, ca şi noi, din deal in vale. Creangă, o. 195, cf. 265. Un piriuaş curge risipit, tăcut, printre bolovanii arşi de soare. Vlahuţă, o. a. ii, 159. Pe fine-ţele-nflorile cu frumoase albăstrele Curge ... piriuaşul cristalin. Beldiceanu, p. 57- Concertul izvoarelor, al plrăiaşelor spumoase ... nu se prea cunoaşte In ţinutul lor. conv. lit. lxiVj, 83. în valea asta îşi vărsa undele argintii, limpezi, părăiaşul ce curgea pe dinaintea „Arhanghelilor“. Âgîrbiceanu, a. 189. Apoi se hotărî să înainteze in insulă ca să caute un pirîiaş cu apă dulce. Bassarabescu, v. 140, cf. 144. La vreo douăzeci de păşi de noi e un plriiaş slătiit ca o mocirlă. Camil Petrescu, u. n. 362. Eu trăisem fără griji in munte, tocmai pe unde Trotuşul e ca un pirăuaş. Sadoveanu, o. vi, 367. Intr-o colibă, lingă un pirîiaş de munte, zăceau patru răniţi. Isac, o. 224. La ocurbăsur prind, in bătaia farurilor, trei căprioare făclnd un salt uşor peste un pirîiaş sclipitor', s iulie I960, 36. Pescuitul cu varga de alun şi strună se potriveşte ... piraielor şi piriiaşelor de munte. vîn. pesc. iulie 1962, 14. Jos, pe drum, alunecau piriiaşe proaspete. Lăncrănjan, c. ii, 5, cf. h iv 82. Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună: Prin gropiş ...,- Prin piriiaşe Şi prin văgaşe. Teodorescu, p. p. 180. Părăuaş cu apă rece, N-a fi mult pină te-oi trece. Reteganul, tr. 116. Voinicii codrului ... Frigeau carne de berbece; Şi pe-un piriuaş la vale Doi jupuiau o gonitoăre. şez. iii, 154. Părăuaş cu apă rece Pe la poarta maicii trece. Hodoş, p. p. 145. îşi scoase şiiuca capul din părăuaşul de alături. Mera, l. b. 164. Părăuaş pă lingă şcoală Cură’limpede cerneală. T. Papahagi, m. 29, cf. chest. iy 33/70. Părăuaş, apă vioară, Face-m-aş in tine-o moară. folc. transilv. i, 47. Piriuaş de pingă moară, Fa-ce-te-ai neagră cerneală, ib. 181. + F i g. (Rar) Zbîrci-tură, rid. Obrajii palizi i se umplură de părăiaşe adinei. Agîrbiceanu, a. 285, cf. 56. 2. F i g. Cantitate dintr-un lichid care curge, se scurge etc. sub forma unui fir subţire. Cf. plrlu (I 3). Un pirăuaş îngust de singe se strecura pe sub tunică. Sadoveanu, o. i, 204. Pe faţa-i pămlntie, unsuroasă, năduşeala-şi deschidea către bărbie piriiaşe întortocheate. Galan, b. i, 62. 3. (Regional) Cf. plrlu (II 2) (Topraisar —Techir-ghiol). alr n 5 679/987. — Pronunţat: -rt-iaş. — Pl.: piriiaşe. — Şi: plrîuăş, pirăiăş, plrăuâş, (învechit şi regional) părăuaş, (regional) părăiâş s. n. — Plrlu -f suf. -aş. PlRÎÎRE s.f. Acţiunea de a plrîi şi rezultatul ei. Cf. sfc iv, 308. — Pl.: plriiri. — V. pirîi. PÎRÎÎT s. n. Faptul de a pîrîi. 1. Zgomot caracteristic surd, de durată relativ scurtă, produs de un corp tare, dur, neelastic, prin rupere (forţată), prin frîngere sau prin tăiere (bruscă), prin zdrobire, prin crăpare sau în urma plesniturilor provocate de o presiune puternică ori de variaţii bruşte de temperatură, prin întindere etc.; plrîitură (1), trosnet, (regional) pîrpăitură. Cf. pîrîi (I). Auzii in urmă murmure de voci şi pirlitul crengilor. Dunăreanu, ch, 135. pi Pirlitul oaselor. 2. Zgomot (prelung, ascuţit şi.strident) produs prin apăsare, lovire, frecare etc.; plrîitură (2). Cf. pîrîi (II1). Zăngănit de arme ciocnite, piriit de raniţe aruncate in spinare ..., gemete zadarnice. Rebreanu, nuv. 111. Se auzi pirlitul unui chibrit. C. Petrescu, î. i, 248. Se auziră şi paşii Otiliei, uşa trintită, pirlitul patului. Călinescu, e. o. i, 158. 3. (Rar) Fllfîit (de aripi). Cf. pîrîi (114). Vină-lorul ii aude piriitul zborului, se întoarce şi trage. Bră-tescu-Voineşti, p. 227. 4. (Rar) Răpăit (de ploaie). Cf. pîrîi (115). Să asculte ... vaierul vijeliei şi piriitul de halice al ploii. Sadoveanu, o. l. 272. — Pl.; puiituri. — V. plrli. PÎRÎ1T6R, -OÂRE adj., s. f. I. Adj. (Rar) Care pîrîie. 1. Cf. pîrîi (III). Urcară amindoi pe scara plrîi-toare. Călinescu, e. o. i, 15. 2. Cf. pîrîi (113). Lumina jucăuşă şi plrlitoare a surcelelor. Cazimir, gr. 58. II. S. f. 1. Fîşie de hîrtie care se leagă de cele două capete de sus ale spetezelor zmeului pentru ca, la înălţarea acestuia, să producă un zgomot specific puternic datorită acţiunii vîntului; zbîrnîitoare, vîjlie-toare. Făcea nişte părăilori, de gindeai că bate loba in cer, aşa urla de tare zmeul nostru. Ghica, s. 301, cf. Alexi, \v., cade, dl, dm. 2. (Popular) Zbîrnîitoare (folosită pentru speriat păsările sau ca jucărie). [De huietul trăsurii] urechile se învăţă a răsuna ca o plrlitoare. Odobescu, s. i, 376, cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., ScRIBAN, D., Com. din Straja—Rădăuţi, alrm sn ih 34/386, Glosar REG. 8003 PÎRÎ1TURĂ - 726 - PÎRÎT1 11). S. f. Specie de lăcustă de culoare cafenie sau neagră care, în timpul zborului, produce un zgomot specific, sacadat (Psophus stridulus). Numele de pîrîi-toare a! acestui fel de lăcustă ii vine de acolo pentru că ea ..., cind zboară, piriieşte. Marian, ins. 516, cf. CADE, DL, DM. — Pronunţat: -rl-t-, — PI.: piriitori, -oare. — Şi: (învechit şi regional) ptrăiloârc (Barcianu) s. f„ părăiior, -oărc adj., s. f. — Pîrîi + suf. -tor. PÎRÎlTÎiR s. f. 1. Zgomot caracteristic surd, de durată relativ scurtă, produs de un corp tare, dur, neelaslic, prin rupere (forţată), prin frîngere sau prin tăiere (bruscă), prin zdrobire, prin crăpare sau în urma plesniturilor provocate de o presiune puternică ori de variaţii bruşte de temperatură, prin întindere etc.; trosnet, pîrîit (1), (regional) plrpăitură. Cf. p 1 r î i (1). Cf. lb, Polizu. Se auzi o plriitură straşnică de gaid. n. rev. r. i, nr. 1, 39. Dunărea amorţise, îngheţase tun ... Pe ia adincuri se auzeau pîiiituri ca. de surpătură. Sandu-Aldea, u. p. 35. Simţi sub căruţă o piriitură ... cind se uită bine, văzu că a plesnit osia de dinainte. DunĂreanu, cu. 31. Orice piriitură de creangă făcea să-i bală inima. id. ib. 238. Se auzi apoi o piriitură de gard. Bujor, s. 58. O piriitură de acoperiş năruit m-a făcut să mă stiing. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 213, cf. Scri-ban, d. Casa nu era prea solidă şi lui Felix i _se păru inh-o noapte că aude piriituri. CăLinescu, e. o. ii, 141. Se auzi o răbufnitură teribilă şi piriituri de scin-duri. id. s. 344. Nu auzea nimica, decil cind şi cind nişte foşcăituri şi piriituri de vreascuri. Sbiera, p. 172. 2. Zgomot (prelung, ascuţit, strident) produs prin apăsare, lovire, frecare etc.; pîrîit (2). Cf. pîrîi Cf. lb. Scaia începu să scirţiie apăsat, ca de o greutate extraordinară ... Provocatorul acestor grozave piriituri fu jos. Călinescu, e. o. i, 11. 3. Zgomot specific produs de ceva care arde. Cf. pîrîi (113). Pe o clipă flacăra se innăduşa in fum, se auzeau piriituri multe, scurte, fulgerătoare. Agîjibj-ceanu, a. 296. P'niituia arderii producea o simfonie greu de analizai in care intrau desfăşurări de taftale, cerneri de cenuşe fine, plesnituri, tiuituri. Călinescu, s. 105. 4. Zgomot specific, sacadai şi intens, produs (in timpul funcţionării) de un motor, de o motocicletă etc. Cf. pîrîi (11 7). Motocicleta izbucni in pîiiituri. Preda, r. 154. 5. Zgomot ritmic, repetat, produs de o armă de foc, de o împuşcătură, etc.; şuierătură, răpăit. In curind auzirăm piriituiile puştilor, ap. ddrf, cf. Şăineanu, d. u. Piriilurile puştilor curgeau slăbite de depaile. Sadoveanu, o. ii, 447. — Pronunţat: -ri-i-, — PI,: piriituri. — Pîrîi + suf. -tură. PÎRÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a pîri şi rezultatul ei. 1. Judecată, proces. Cf. pîrt ''.(2). Cf. drlu. 2. Plîngere, reclamaţie făcută Împotriva cuiva. Cf. pîrî (4). Dar vinind piriie nencelaiă, Vru să ştie cu temei de sini Oare acele toate adevărate. Budai-Deleanu, ţ. 155, cf. drlu, Polizu, ddrf, Şăineanu, d. u. — PI.: pinri. — V. |ilrî. PÎRÎŞ, -Ă subst. 1. S. m. şi f. (învechit şi regional) Persoană care se plînge de faptele cuiva, care reclamă, acuză, învinuieşte pe cineva; spec. (Jur.; şi in sintagmele pirişul mare, pirişul de sus., pîrişul deasupra) reclamant; p. cit. om potrivnic, duşman, vrăjmaş. Voi nici inhu un chip să vă spăreali. de călră piiişii voştri. Coresi, l. 440/21.„Fii de le svătu-iaşte cu părişul tău ..., să nu le dea părişul judeţului. id. tetr. 8. Se ruşinară ca neşle cini pitişii. Moxa,. 387/11. De toate părţile te va cuprinde nevoie şi greu- tate: de călră Dumnedzău frică, de călră părăşii tăi groază. Varlaam, c. 100. Orcirie va dzice că l-au iartal pirişul pentru furtuşag ce i-au făcui..., nemică nu foloseaşte aceaia ertăciune. prav. 53. Să nu cumva să te dea pîrişul giudecătoriului. n. test. (1648), 7r/23. Izbăveaşte-mă de pirişul mieu. ib. 93^/20. Paşa incă-i era piriş..M. Costin, o. 102. Dumnezeu priveşte ... pe pizmaşii şi pirişii. Dosoftei, ps. 14/5. Domnul ii este şi piriş şi judecători, ist. ţ. r. 71. Iară părişul ... zicea ...: şi eu sini sărac. N. Costin, let. ii, 7/15, cf. anon. car. Mărturisi el singur ... că au fost lui Constandin piriş de moaite. anon. cantac., cm i, 195. Radul Vodă ... avind piriş pe Mehmet bei, n-au vrut să-i dea domniia lui. R. Popescu, c.m 1, 275, cf. 433. Vrea să-l bată pentru că părişu-i sta de faţ[&] şi păriia tare asupra lui (a. 1705). gcr i, 351/30. Să le fie ei p.ărăşi la straşnica judecată (a. 1717). Urica-riul, 111, 53/6: Pirişul mate (a. 1729). în Contribuţii, iii, 129. Cine s-ar ispiti să o fure ... să-i fie părişe preapodoamna Parascheva la a doua venii e a lui Hristos (a. 1742). Iorga,.s. d. xiii, 108. Ieşind piriş loniţă Talpă asupra lui Ghervasie ... (a. 1758). Uri-cariul, xix, 10. [Cine va fura] să fie afurisii şi procleţii şi piriş cu sifănjlul m[u]c[c]nic Dimihie (a. 1771). Iorga, s. d. xiii, 204. llotăiirea ce vor face după pravili, să aibă datorie să o arate .... atil pirişului cit şi -priitului, prav. cond. (1780), 48. Cel ce va face apelaţie, acelaş se face piiiş. ib. 68. Pentru cei ce să judecă, adică pentru părăş şi părrăţi (sec. xvui). cat. man. 1, 208. De va avea vreo parte piră cu altă pai te, părişul de sus să cerce cu lege: Şincai, hr. i, 396/22. Veade pre judecătoriul venind, veacle pirişii impiejur. Maior, p. 107/5. Advocat nu poate fi primit la judecată .... cel ce a fost dovedit de piriş mincinos. Pravila (1814), 19/22, cf. Clemens, lb. Spion faptelor mele ardea de răzbunaie, Ş-in tribunalul lumei piiiş, mă osindea! Heliade, o. i, 174, cf. Polizu, Cihac, ii, 244. Ordonă să fie puşi in faţă piiişul cu piritul. 1. Negruzzi, s. vi, 481, cf. Barcianu, tdrg. Să aibă piriş înaintea înfricoşatului judeţ pre cuviosul Nalanail, păgubaşul. Sadoveanu, o. ix, 56. Să răscumpere ochiul cu două sule de galbeni: o sută de galbeni piiişului şi o sulă pircălăbiei. id. ib. xv, 483. Pîrişu d'e sus. alr sn iv li 990/272. Pirişu d'asupra. ib. h 990/279. O F i g. Aurul şi argintul vostru l-au mincat rugina şi rugina aceasta va fi vouă piriş şi va topi trupurile voaslre ca Jocul. Neagoe, Înv. 15/28. Faceiile mele de bine să-ţi fie ţie piiişul cel mai giozav la orice nenoiocire a tal Gonjan, h„ iv, 96/10. + (învechit, rar; adjectival) Duşmănos, potrivnic, ostil. Mihislon văzind că pîrişe-i vor fi faptele la împăratul ..., s-au adăpal cu salepul morţii şi au murit. Diomsie, c. 217. 2. S. m. (Jur.; învechii şi regional, în Transilv.; şi în sintagmele pîrişul mic, pirişul de jos) împricinat; pîrît2 (la un proces); parte (într-nn proces). Cind va giudeca un giudecătoriu stiimb ... şi nu va fi înţeles pira de ispravă aminduror pirişilor, acela ... nu va putea să şuvăiască să nu plătească, prav. 58. Pîrişul mic (a. 1729). In Contribuţii, iii, 129. Să cerce cu lege pre părişul de gios înaintea giudecătoriului lui. Şincai, hr. 1, 396/22, cf. alr sn iv h 990. 3. S. m. Unul dintre numele populare ale diavolului. Cf. DDRF. — PI.: pîrîşi, -e. — Şi: (învechit) părăş, păriş s. m. — PIrl + suf. -iş. PÎRÎŞEŞTE adv. (învechit, rar; In e x p r.) A sin (cuiva) plrlşeşle = a sta (cuiva) Împotrivă ca un piriş (i); a se împotrivi. Sămeţii să nu-mi stea piiişeaşle. Dosoftei, ps. 421/9. — Piriş + suf. -eşle. PÎRÎT1 s. n. Faptul de a pîrî; (în special) plîngere, reclamaţie; denunţ. Avem unul in clasă care umblă toată ziua cu piritul. Com. din Cluj. V. pîri. 8008 PÎRÎT2 - 727 - PÎRÎU PÎRÎT2, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) Împotriva căreia îşi Îndreaptă reclamantul (în procesul civil) pllngerea, cererea; reclamat. Vine cătră Pilat şi se rugă lui de mortul şi piritul de vrăjmaşi şi osindit şi răstignit. Coresi, ev. 137. Nu iasle obiceaiul rimlenilor să dea pre vrun om la pierzare pănă nu va ave mainte cel părit părişii lui de faţă. N. test. (1648), ap. cod. vor. 71. I-au sugrumat şi pă piliţi şi pă ptriş. R. Popescu, cm i, 433. Hotărirea ... să aibă datorie să o arate de fată acolo atit pirişului cit şi pirilului. prav. cond. (1780), 48. Pentru cei ce să judecă, adică pentru părăş şi părăti (sec. xvni). cat. man. i, 208. Cînd actorul nu adeverează (pira sa), piritul să judecă nevinovat. Mieu, în Contribuţii, iii, 120. După ceale dimpotrivă răspunsuri şi tăgăduiri din partea protivni-cului pîril ... să urmeze judecata. Pravila (1814), 7/10. Piritul Varlolomcu (a. 1820). Uricariul, i, 268/14, cf. drlu. Vei muri pe eşafod ca şi piritul. Negruzzi, s'. iii, 341, cf. ddrf. Să fie puşi în faţă pîrîşul cu piritul. I. Negruzzi, s. vi, 481, cf. Alexi, \v„ Şăineanu, d. u. Uita hotărirea de azi şi da dreptate pirilului. Sadoveanu, o. vi, 247. Piritul face apel Ia ispravnic. Oţetea, t. v. 47. Piritul trebuie să se ducă la tirg. Stancu, d. 258. în orice proces civil trebuie să fie cel puţin două părţi, una care pretinde să i se facă dreptate, denumită reclamant, şi pdrtea chemată in judecată, de la care se pretinde ceva, denumită pirît. PR. DREPT, 790, cf. DER. — Pl.: piriţi, -te. — V. pir!. PÎRÎT0R, -OÁRE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. (Jur.; învechit şi regional, In Transilv. şi prin Bucov.) Reclamant (la un proces). Puitorii sau aceia carii au poftii mărturii, să dea mărturiilor cheltuielele care li să cuvin. Mieu, în Contribuţii, iii, 111. Vina nu iasle a judecătorilor, ci a piritorilor. Molnar, ret. 99/22, cf. drlu, Polizu, ddrf, Alexi, W., Şăineanu, d. ü., ALR SN IV h 990/102, 105, 130, 182, 235, 386, 833. 2. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care pîrăşte (4), acuză, învinuieşte; (persoană) care arată în mod răutăcios faptele sau vorbele cuiva pentru a-1 discredita, care dă de gol pe cineva, căreia îi place să plrască (5) pe cineva, (familiar) pîrîcios; p. ext-/ trădător. Spăşeşti dracul şi vrăjmaşul (păritoriul psalt. 10, cf. drlu. Aya e cind face vreun păcat... Cugetele lui îndată Pravila de faţă-i pun Şi pîrîtori pentru vina-i parcă aleargă şi-l spun. Pann, ş. ii, 8/22. O să întrebuinţeze toate mijloacele ca să afle pe pirîiorul ei. Filimon, o. i, 130, cf. ddrf, Barcianu. Ne deprinsese á fi laşi, mincinoşi, pîrîtori, leneşi. Delavrancea, ap. tdrg. N-au venit de patru zilei se răsuci iar din pat tovarăşul lui Comşa, cu promptitudinea unui şcolar pîrîtor. C. Petrescu, î. ii, 60. Se ciocni piept în piept cu Tratan Mărieş, pîrilorul clasei. T. Popo-vici, s. 12, cf. alr ii 3 725/886. — Pl.: pirilori, -oare. — Şi: (Învechit) pärltöri s. m. — Plrl + suf. -tor. PÎRlTÎIRĂ s. f. (învechit) Acuzaţie, Învinuire. Cf. lb, lm. Sä mărturisească de acele părîturi. ap. tdrg. ■ — Pl.: pîrîluri. — Şi: părltâră s. f. — Pir! + suf. -tură. PÎRÎU s. n. I. 1. Apă curgătoare mică, permanentă sau temporară, avînd, In general, sub 50 km lungime, rluleţ; p. e x t. rîu. Cf. Coresi, ps. Í5/8. Au despărţit din Milcovul cel mare o parte de pirîu. de vine pe lingă Odobeşti. Ureche, ap. gcr i, 72/26. S-au slobozit izvoară din slincă Cu părao cu apa adincă. Dosoftei, ps. 258/2. Păraole s-apătoşară De băură toţi şi s-adăpară. id. ib. 258/13. Şi va încun-giura hotarăle de la Aselmona, pirîul Eghipelului. Biblia (1688), 1222/29. Tu ai rupt izvoară şi pirăie, tu uscaşi rîurile cele de-nceput. ib. 4051/59. (Cum feace) Dumnezău raiul şi cu ceale patru păreie a raiului (sec. xvii). cat. man. i, 184. Gătindu conace şi poduri peste tóate plreile: Neculce, l. 42. Gir la Nilului in ctastă parte purcede şi în cale alte ptreaie şi văi tîmpi- / nîndu-l. Cantemir, ist. 140. Patru părăie ce curg din. I rai. Alexandria (1784), ap. gcr ii, 133/39. O, voi, dragi, vesele păsărele, Păraie limpede curatoare, Copaci aducători de răcoare. Budai-Deleanu, ţ. 180, cf. id. t. v. 129. După ctiâva umblare, au ajuns la un pîrău. Drăghici, r. 64/5. Preste lacuri şi pirăie Trec minaţi d-un rece vint. Asachi, s. l. i, 199, cf. 132. Au căzut unul preste altul in pirîu. Bărac, t. 31/6. Copaciul creşte şi cade, păraiele petre-neacă. Conachi, p. 114, cf. 85, 268. Vale ... pe care girla Neajlovul o îneacă şi peraiele ce se scurg din dealuri o prefac intr-o baltă. Bălcescu, m. v. 111. Sosirăm la mijloc de cale pe malul unui mic pirău. Alecsandri, o. p. 281, cf. id. p. iii, 24. Tot limpede e cerul, cimpia zimbitoare Şi munţii cu piraie. Odobescu, s. i, 28. Cu faţa zbîr-cită ca o slincă puhavă şi scobită de părăie. Eminescu, n. 7. Se topeşte omătul şi curg pirăile. Creangă, a. 28, cf. id. p. 205. Trecu, mări, piraie şi ape mari ca pe uscat. Ispirescu, l. 216, cf. 66. Să opreşte la vrun deal, la vrun pirîu. Delavrancea, s. 13, cf. 253. Piraie repezi s-azvirle cu vuiel în Bistriţa. Vlahuţă, o. a. ii, 169, cf. 155. Aud, tirziu prin noapte, piraiele ce cad Cu vuiet de pe dealuri. Coşbuc, p. i, 258, cf. 216, 261, Mehedinţi, p. 4, Atila, p. 18. Ne urmarăm drumul pe pîrăul Almaşului. Hogaş, dr. i, 7, cf. id. m. n. 131. Mă duc să-l scald in păriu. Rebreanu, i. 311. Pîrlul Tecuci se varsă în riul Vedea. Galaction, a. 80, cf. 158, id. o. a. ii, 133. Pe fundul ptrîului... se alungau cu strigăte şi împroşcături de apă. C. Petrescu, î. i, 300, cf. Brăescu, o. a. i, 48. Era un pî-rîu cu iotul primejdios. Vlasiu, a. p. 47. Piraie lucii curgeau pe sub sălcii tăcute. Sadoveanu, o. i, 188, cf: xii, 372. Unde-i murmurul fostelor piraie Şi-al apelor clătiie-n eleşiaie? Arghezi, vers. 308, cf. 193. Uite, colo, pe marginea plrlului, am o grădinărie. Călinescu, e. o. i, 104. Pirîul... susură. Stancu, r. a. ii, 86. Nu-i un pirîu măcar s-adape Uscatele tulpini de cucuruz. v. rom. septembrie 1954, 82. Nu putea sări peste părău. Camilar, c. 20, cf. 8, 46. Piraiele din părţile de sus ale Şiretului au rupt iarăşi bălţi şi iazuri bătrî-neşli. Galan, z. r. 45, cf. Preda, m. 18. In vale, pirîul umflat Aleargă sălbatec şi viu. Isanos, v. 267. Eu mă scăldam prin pîraie cu ochii deschişi. Labiş, r p. 23, cf. 119. Piraiele începură a vui şi a se umfla, s aprilie 1960, 46. Avem să trecem nişte parăie glodoase La nişte fele frumoase, pop., ap. gcr ii, 334. Ici în vale, la pîrîu, Două fete spală grîu. Alecsandri, p. p. 156, cf. 189. Oltule, Oliuţule, Seca-ţi-ar piraiele. Teodorescu, p. p. 320. Trecui valea ş-un pîrău, Mă-ntilnii cu dragul meu. Jarnîk-BIrseanu, d. 401, cf. 14, 456. Calea ... duce ... prin păraie şi prin prăpăstii. Reteganul, p. v, 64. Bei apă din pîraie d-al d-astea. şez. iii, 80, cf. Hodoş, p. p. 56, Bibicescu, p. p. 104. Cu leasa prind peştele prin pirăile din munte. şez. iv, 117. Frunză verde ş-un dudău, Trecui vale şt pîrău. î. cr. n, 77, cf. Podariu, fl. 51. Mergi, maică, mai înainte, Că ştiu, maică, trei pîrăuri. i. cr. vi, 261. Din dealuri şi văi, Din ape şi părăi. gr. s. vi, 77. Dusu-s-au cit s-au mai dus Pe păriu la deal, în sus. Balade,iii, 247. Nu-i nici deal şi nici părău, Numai dorul ei şi-al meu. folc. transilv. i, 315, cf. ii, 20. Nici fîntină, nici pîrău, Să-mi potolesc focul meu. folc. mold.i, 106, cf. 111, 274. Să ajungi la părău, ş-apoi să rădici poalele. Zanne, p. iii, 311, cf. ix, 511. -<> (Ca termen de comparaţie) în vara aceea griul curgea spre schela Turnului, ca pîraie de aur. Galaction, o. a. ii, 339. <0-F i g. Scuturînd adeverinţa istoriei noastre, nu din pîreaie abătute, ci din singure izvoarîle şi fîn-tinile el să scoatem. Cantemir, hr. 62, cf. Hasdeu, i. v. 46. +(Regional) Albie a unei ape curgătoare. Cf. alr i 422/129, 348, 940. 2. Şiroi de apă (provenit din ploi sau din topirea zăpezilor); p. e x t. şanţ săpat de ape pe pantele de scurgere; urmă lăsată de un lichid care s-a prelins pe ceva, d 1 r ă. Himaros, adecă pirîu, un fealiu de gîrlă ce să face din ploi. Greceanu, î. 145/8. Pe pereţii umezi sînt piraie de ploaie. Vlahuţă, o. a. ii, 92, cf. Atila, p. 18. Pămînlul era neîngrijit, săpaseră plo- 8012 PÎRÎUAŞ - 728 - PÎRJOL ile pîraie prin el. Vlasiu, a., p. 74, cf. chest. iv 44/102. 3. F i g. (Mai ales la pl.; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Cantitate mare; şuvoi. Vărsind piraie de strige. Mineiul (1776), 56v1/ 7. Pîraie de lacrămi izvortia din ochii lui. Varlaam-Ioa-saf, 166v/12. Şi fiecarea pe unde trece Păraie de singe turcesc varsă. Budai-Deleanu, ţ. 256. Iartă-mă de nu spăl singele rănilor tale cu piraie de lacrimi. Vîhnav, ap. gcr ii, 196/36. Pîraie de singe nevinovat. Mar-covici, c. 22/14. Vărstnd plrău de lacrămi din ochi au mul/ămit. Drăghici, r. 35/3. Că el, cu dulce zicere Ş-a inimei văpaie, Ar usca ...A plinsului piraie. Asa-chi, s. L. i, 83. De lacrămi vărs piraie. I. Văcărescul, ap. gcr ii, 161/18. [Ochii] varsă păraie de foc aprins. Conachi, p. 106, cf. 86. Mihai aşeză tunurile pe un deluşor vecin şi... făcu să ploaie un piriu de foc asupra turcilor. Bălcescu, m. v. 166, cf. Kogălniceanu, s. a. 151. Stăpinttorul ce varsă In războaie păraie de singe pentru ambifie: Negruzzi, s. i, 31. O sărută lung pe frunte, scăldindu-i faţa intr-un pirtu de lacrămi. Gané, n. i, 84. L-această gindire, de lacrimi piraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz. Macedonski, o. i, 15. Ascultau cu uimire şi înfricoşare aceste vorbe, irecîndu-le-îndărăt in pîraie de murmure. Sadoveanu, 6. xiii, 33; cf. i, 20, 57. + (Adverbial; pe Ungă verbe de-mişcare) în cantitate mare. Au tăiat pe turcii din Brăila ... şi curgea sîngele părău în Dunăre. N. Costin, âp. tdhg, cf. Hasdeu, i. v. 104. Şi zic zău că nu mi-t rău, Lacrămile-mi vin părău. f (1886), 177. De-ar curge sîngele pîrău, Nebiruit e braţul tău. Coşbuc, p. i, 257. Sîngele pîrîu curgea, Drumul roş că se făcea. Alecsan-dri, p. p. 59. Lacrimile-mi curg părău. Jarnîk-Bîr-SEANU¡ d. 151, cf. 132. M-a muşcat foarte rău, Mergea sîngele părău. Marian, sa. 77. Că-mi curg lacrăme părău. Sevastos, c. 12. Pe obrazuri pe amîndouă Merg lacrimile părauă. şez. iii, 53. Cura sînge pîrîu. Balade, ii, 216. Meargă-i sîngele părău, Steie cind l-oi opri eu. folc. transilv. i, 190, cf. 209. II. P. anal. 1. (Regional) Jgheab la teascul de stors struguri. Cf. Damé, t. 82, Pamfile, i. c. 222, Şaineanu, d. u. 2. (Popular) Canal prin care se scurge mustăreaţa la grajd. Cf. alr ii 5 679/64, 235, 272, 325, 349, 872, 886, 987. 3. (Transilv.) Şanţ (săpat în piatră). Cf. alr ii 2 544/334, 6 782/219, 284. A. (Regional) Gardină (la fundul unui butoi) (Be-clean —Dej), alr ii 6 697/260. 5. (Transilv. şi prin Bucov.; în formele părău, pârău) Vilcea. alr sn iii h 816.<$■ Părîu cel strimt = strîmtoare (între doi munţi sau între două dealuri). Cf. alr sn iii h 812/574. 6. (Regional) Hat, răzor, hotar (care desparte două ogoare, două proprietăţi) (Hunedoara). Cf. alr i 948/112. — Pl.: pîraie şi (regional) pîriie, pîrîuri. — Şi: plrău (pl. şi pîrăi), (învechit şi regional) părău (pl. şi părăie, părăi, părao, părauă, păreie, păroaie, Ro-SETTi, l. r. ii, 107), părîu (pl. şi părăuă, bl vi, 204), periu, (învechit) ptréu (pl. pireaie şi pîriae, pîrei), (regional) plrâi (Polizu), pârâu, pârău s. n. — Cf. alb. p é r r u a, rom. r î u. PÎRÎUÂŞ s. n. v. plrliaş. PÎBÎÎIŢ s. n. Diminutiv al lui pir lu; plrliaş. 1. Cf. pîrîu (II). De acolo la vale... piste un părăul... ai alt siîtp de piatră (a. 1747). Iorga, s. d. xix, 8, cf. drlu, lb. Gheneralul Kraif au trecut acest părăuf. ar (1829), 262/43. Creşteau [floricele] pe malul părăufului ce curgea de la izvor. Negruzzi, s. i, 108. Un pirăuţ aproape invizibil exista deja sub actualul său nume. Hasdeu, i. c. i, 288, cf. Alexi, w., tdrg. Părăuf, apă amară, Face-te-ai neagră cerneală. Jah-nîk-BÎrseanu, d. 160. Dinaintea istor curii S-o născut trei pîrăufi. şez. ii, 21. Părăuf cu apă rece Pe la poarta minării trece. Hodoş, p. p. 146, cf. a iii 5, v 33.+ F i g. Zblrcitură, rid. Pe obrajii lui Pruncul se sapă părăufe adinei cari rămîn nemişcate. Aoîrbi-ceanu, a. 228. 2. (Regional) Ci. plrîu(I2) (Clinic—Sebeş), chest. iv 44/132. 3. F i g. Cantitate dintr-un lichid care curge, se scurge etc. sub forma unui fir subţire. Cf. plrîu (13). Curg întregi părăufe de lacrimi din ochii săi. Conachi, p. 15. 4. (Transilv.) Cf. plrîu (113). Fă ... prin straturi părăufe nu tare afunde. Economia, 212/17, cf. alr ii 6 782/219. 5. (Regional; In forma părăuf) Cf. plrîu (115). Cf. alr sn iii b 816. — Pl.; pîrîufe. — Şi: pirăuţ, (regional) părăuf s.n. — Piriu + suf. -uf. PÎRJAC s. m. (Regional) „Om sau dobitoc nedezvoltat de ajuns, impotent“ .(Slngeorz Băi — Năsăud). Paşca, ol. — Pl.; ptrjaci. — Etimologia necunoscută. PÎRJAlĂ s. f. (Prin sudul Munt.) „Prăjină lungă si subţire cu care umblă oamenii să se apere de cîini“; (regional) pirjalniţă. ov 1951, nr. 1, 36. — HI.: ? — Etimologia necunoscută. PÎRJÂLNIŢĂ s. f. (Regional) Pîrjală. Com. din Scărişoara—Nucet. I-a luat la goană cu pVrjalnifa. ib. — Plrjală + suf. -niţă. PÎRJÂLNIŢĂ s. f. (Regional) Loc unde a ars o pădure; (regional) arsură. V- piriitură, ptrjol (Vişeu de Sus). Cf. Arvinte, term. 160. — Cf. p î r j o 1, p î r j o 1 i. PÎRJlLÎŢĂ s. f. (Prin Bucov.) „Mîncare făcută In grabă şi nu prea bună“. Lexic reg. 106. — Etimologia necunoscută. Cf. p r ă j i PÎRJITURĂ s. f. v prăjitură. PÎRJÎTURĂ s. f. v. prăjitură. I’ÎRJOÂLĂ1 s. f. 1. (Regional) Bucată de carne sau de peşte friptă la grătar; friptură la grătar. Chif-teluţe marinate cu tarhon; pirjoală de nisetru; patricieni la grătar. Car agi ale, o. ii, 146, cf. ddrf. De sînt flă-mind şi pun ... să-mi facă degrabă vreo pirjoală, Ei uită de frigare şi-mi dau arsură goală. Coşbuc, S..22,' cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u. Friptură tot de peşte .,.. Poale să ne deie, pe lingă crap, şi nişte pîrjoale de clean. Sadoveanu, o. ix, 454. 2. (Mold.) Chiftea; s p e c. (sens curent; de obicei urmat de determinarea „moldovenească“) chiftea mare, de formă ovală, fragedă şi pufoasă, dată prin pesmet şi prăjită in grăsime Încinsă. Cînd o văd că cere vin curat şi pîrjoale, ştiu că n-are nimic. Negruzzi, s. iii, 78, cf. Bianu, d. s. Ion bucătarul toca pîrjoale în tacturi diferite, cum toacă un paracliser de schit vecernia. Brăescu, o. a. ii, 55. Pîrjoalele se pot face din carne de vacă, de porc şi de miel. S. Marin, c. b. 86. Pirjoale moldoveneşti, id. ib. Numirile mai deosebite ale mtn-cărilor sînt: rasol, supă .... pui fripfi, pîrjoale. h iii 19. Mîncarea în general: borş, brînză, ... pîrjoale. ib. iii 50, cf. x 97. (Prin lărgirea sensului; urmat de determinări care arată felul) Pîrjoale de varză. S. Marin, c. b. 178. <£> E x p r. (Regional) A-i şterge (cuiva) plrjoala de pe loc=a priva (pe cineva) de un lucru dorit, a-i lua (cuiva) orice posibilitate de a realiza ceva. Cf. Zanne, p. iv, 79. — Pl.: pîrjoale. — Postverbal de la plrjoli. PIRJOALĂ* s. f. v. pir joi. PÎRJ()L s. n. I. 1. Foc de obicei violent şi mistuitor (izbucnit mai ales pe vreme de secetă şi arşiţă 8024 PlRJOL - 729 - PÎRJOL mare), incendiu, (Învechit şi popular) pojar, (regional) plrîitură (II); p. r e s t r. parte luminoasă, mobilă (şi dogoritoare) care se Înalţă din-tr-un corp aprins, flacără vie care se întinde repede şi arde ierburile uscate, miriştea etc., văpaie, pară1 (3), vîlvăt a i e. Cf. anon. car. Ca pîrjolul, ce tntti prin frunzare Merge năduşii pe zios cu mică Flacără, iar după ce din rare Tufe răzbi în brădet, să rădică Bobotind in văpaie. Budai-Deleanu, ţ. 258. Riuri dă foc încolo ş-încoace Merg bobotind ca neşte pîrjoalc. id. ib. 315, cf. 168, drlu. Mai ales din iu(imea pîrjo-lului ce era anevoie de potolii, generalul nu se învoi. Bălcescu, m. v. 495. Cerul se încinge pe alocurea ... de o vilvoare roşiatică, provenită din pîrjol. Odobescu, s. m, 20. Cum de vint se lăţeşte pîrjolul pe-o mirişte uscată, aşa s-au întins namaidectt flăcările răscoalei. Vlahuţă, ap. cade, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \y. Uşoare la pîrjol, acoperişurile de stuf dintr-o dată izbucneau in lungi pălălăi spre cer. Sadoveanu, o. i, 550. Bisericuţă, văruită şi pustie după pîrjolul de anul trecut. C. Petrescu, a. r. 48. Bucăţile de scindură ..., ejazei-ficate aproape complet de pîrjol, se scorojeau. Călinescu, s. 106. Pîrjol de trei zile şi două nopţi se abătuse asupra satului, contemp. 1954, nr. 402, 5/1. Uşa veche, cu vopseaua băşicată ca de pîrjol, se deschise, gl 1961, nr. 9, 3/1. Care-ţi duce, neico, doru Cum duce vintul ptrjoilu? Hodoş, p. p. 82. Du-ie, du-te, ducu-ţi dorul. Cum duce vintul pîrjolul! mat. folk. 323, cf. Nova-coviciu, c. b. i, 18. Mer-e pîrjol pin tătă pădurea, alr-i 692/270. O fost pîrjol. ib. 692/540. O mers. pirjolu de la o margine ta alta. ib. 692/690. A fost pîrjol mare. ibi 692/850. Dd fuga prin pîrjol cu capu gol. Zanne, p. vi, 80. <ţ> (în imprecaţii) Arde-te-ar pîrjolul, să te arză! h ii 32. -0> (Ca termen de comparaţie sugerlnd de obicei ideea de iuţeală de propagare) De aci mersă ca pîrjolul sfada Şi să răşchiră in toată grămada. Budai-Deleanu, ţ. 402, cf. lb. Boala ... s-a Întins ca un pîrjol peste toată faţa pămînlului. Piscupescu, o. 236. Trecea peste mine potopul nuielelor ca un pîrjol. Vlasiu, a. p. 137. Vorba, ca pîrjolul, Cuprinse şapte mii de oameni. Beniuc, c. p. 14. E iute ca pîrjolul, sc spune despre un om vioi, sprinten. Cf. alr ii 3 678/310. <> (Adverbial; ca determinant al adjectivelor „rău“, „beat“, cărora le dă valoare de superlativ absolut) E rea pîrjol. Şăineanu, d. u. Pîrjol de beată. Scriban, d. + (Adverbial; pe lîngă verbe de mişcare) Foarte repede, în mare grabă; ca vîntul şi ca gîndul. Feciorul şi baba, tăcuţi şi inginduraţi îl urmară pîrjol. Rebreanu, nuv, 269. Ş-a aruncat zmeul pe cal şi val-vlrtej s-a dus după cioban. Flăcăul însă se ducea pîrjol. Rădulescu-Codin, î. 76. Părul meu cel gălbior Cum merge pe jos plrjoll id. ib. 354. <0> Loc. adv. Cu pîrjol sau cu (mare) Ioc şi (cu) pîrjol = foarte repede şi cu intensitate. Fulgerile cădea cu mare foc şi pîrjol peste varvari. Cantemir, iir. 202. Ochii şi sprincenele Fac toate pricinile Şi, cu foc şi cu pîrjol, Pe amor îl dau de gol. Alecsandri, t. 413. Focul de afară, focul din mine Va trece cu pîrjol peste mine. Beniuc, v. 134. Foc şl pîrjol = cu înverşunare, înverşunat, îndlrjit, aprig, aprins. Lasă, laică, nu te întrista, că mai sîntem şi noi p-aicil Şi pleacă el, foc şi pîrjol, cu oaste multă, împotriva împăratului Galben. Rădulescu-Codin, î. 24. A venit acasă la femeie, foc şi pîrjol. la ascultă, femeie hăi, cine te-a pus să judeci în locul meu? id. ib. 59. -v* E x p r. A da (sau, învechit, a lăsa, a slobozi) pirjol = a aprinde un foc, a face flacără; a da foc, a face să ardă, a incendia. Cela ce va slobodzi pojar (pîrjol munt.) în pădure streină, şi de vor arde niscare pomi, pre acesta să-l pecetluiască, prav. 22. De va lăsa neştine pojar (pirjol munt.) în pomătul său pentru ca să-l cură/ască ... şi de va sări focul de-a acolea ... nu iaste vinovat, ib. Cum o văd că în crîng intră, 11 iau împrejur ocol Şi, apuclndu-se-ndată, pun foc şi îi dau pîrjol. Pann, p. v. ii, 63, cf. Polizu. Zise nepotului său să dea pîrjol unei păduri. Ispirescu, u. 35, cf. Barcianu. Să dea foc, să dea pirjol, Şă rămină satul got. v. rom. septembrie 1954, 201. Am auzit azi pă stăptnut viAti ... că-şi are ghe gind să dăie pîrjol viAii la toamnă.- pop., ap. gcr ii, 263. (Regional) A lua pirjol = a se aprinde; a lua foc. Cf. Vîrcol, v. 97. O luai pîrjol [pădurea], alr i 692/522. Clmpul a luai pirjol. ib. 692/984. (Popular şi familiar) A faco pirjol = a nimici, a distruge (tot) (prin foc); p. e x t. a face prăpăd, victime, a face ravagii; a produce pagube mari. Faci pîrjol in societate. Negruzzi, ap. tdrg. Sînt unii ciocoieşi cu maţe pestriţe ... fac pirjol cu bătaia. Alecsandri, t. 49. Stau privind in vale cum fac pîrjol latarii. id. p. iii, 289. Pe unde treceau, pirjol făceau. Creangă, p. 246. Pirdalnica buduhoală ... face posmol, pirjol în copii. Contemporanul, v1, 291. Tătarii făceau pirjol. Scriban, d. (Rar) A i sc aprinde (cuiva) pirjol Înaintea ochilor sau (regional) a sc face foc şi pirjol = a se supăra, a se înfuria foarte taie, a-şi. ieşi din fire; a se face foc şi pară. Dar bătrlnelor li s-aprindea pirjol înaintea ochilor. Delavrancea, t. 151, cf. Zanne, p. i, 182. S-o făcut iar foc şi pirjol, ... Iar ai Îndrăznit să te faci mai mare decît mine? Rădulescu-Codin, î. 60. Dacă vede pe cineva acolea în odaia ci, se face foc şi pirjol. id. ib. 147. (Regional) A plinye cu foc şi cu plrjol = a pllnge cii desperare, a pllnge in hohote. Unde începu a plînge cu foc şi cu pirjol de ţi se rupea inima de mila ei. Ispirescu, l. 342. (învechit) A puila ferul şi pîrjolul = a nimici, a distruge cu forţa armată. Ridicarea romanilor ... purtase ferul şi pîrjolul peste toată Întinderea de la Dtlnăre a împărăţiei turceşti. Bălcescu, m. v. 186.. 2. (învechit şi regional, prin Ban. şi nord-vestul Transilv.) Loc (in pădure) ars de pîrjol (I 1); (popular) plrîitură (III 1), (regional) arsură, plrjolitură, pîrleală (III). Să numi numele locului aceluia părjol, căci s-au aţîţat Intru ei foc. Biblia (1688), 101]/58, cf. Nova-coviciu, c. b. i, 18, chest. iv 108/62, 86. 3. Căldură mare şi înăbuşitoare (mai ales în timpul verii); arşiţă, zăpuşeală, zăduf (care distruge vegetaţia). Pirjol de vară era, şi iarba atît de înaltă Că orice vint se prăvălea In ea. Blaga, l. u. 48. După o primăvară de secetă şi pirjol, vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. Petrescu, a. r. 5. [Tlrgul] dospii de miasme, răscopt de pîrjolul secetei care blntuia ţara. id. ib. 6. Intr-o toamnă, secetă; pirjol. Nimica nu se face pe pămîntul ţărănesc. Dar parcă perceptorul ştie? Galan, z. r. 67. II. F i g. 1. Sentiment puternic, pornire violentă care copleşeşte pe cineva, întuneeîndu-i adesea dreapta judecată; furie. (nestăvilită), pasiune nestăpînită. Urmează intre Impărafi ... perjolul mîniei şi pojarul izbindii a se aţiţa. Cantemir, ist. 53. Mare pirjol de zarvă şi nepotolită gllceavă s-au aţîţat între grecii troadeni şi eiladeni. id. hr. 90. Iţi par acele plrjoturi [ale dragostei] riuri ce te răcoresc. Pann, e. i, 56/7. 2. Nenorocire mare, pacoste, năpastă care se abate asupra cuiva; chin, necaz, suferinţă îndurată de cineva; p. e x t. dezlănţuire de forţe provocată de om sau de elementele naturii, pricinuind mari distrugeri de bunuri sau de vieţi omeneşti, calamitate, prăpăd, potop, dezastru, urgie, p o t o-p e n i e. Cînd cădea cile un pirjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie. Ispirescu, l. 11, cf. 293. Pirjol nemiluit va cădea pe capul grecului. Delavrancea, s. 20. Se întinde vertiginos mai departe pîrjolul. Anevoie va fi ferit şl Argeşul de potop. Rebreanu, r. ii, 75. De două zile a intrat In ţară pîrjolul tătăresc. Galaction, o. 52. Mini vine pîrjolul. turcilor şi al tatarilor. Sadoveanu, o. iii, 165. Sta de trei zile In pirjol făctnd numărătoarea ceasurilor. Vornic, p. 184. Am cunoscut cu to[i durerea ce e. Avem ta masă cîte-un scaun gol. Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steie Ei, alchimiştii noului pîrjol! Labiş, p. 28. Peste grădina la să nu se-abată Păsări de pradă, moarte şi pîrjol. Horea, p. 39. Nu moartea peste lume să treacă, nu pîrjolul, Ci ramurile grele de fructe dulci şi moi. id. ib. 70. Nevasta frumoasă li pirjol in casă. Zanne, p. iv, 494. îi pîrjol pe unde trece. id. ib. ix, 511. •O- (întărit prin „şi foc“, „şi prăpăd“) De-o-nvinge Vogoride, atunci pîrjol şi foci Macedonski, o. ii, 8024 Pî FUOLA IE - 730 - PÎRJOLIT2 189. Pir joi şi prăpădi Uite-mă, aşa am scăpat cum mă vezil Rebreanu, r. ii, 223. — Pl.: pirjoluri şi (învechit şi regional) pirjoale. — Şi: (Învechit) párjól, perjól s. n., (regional) plrjoálá (chest. iv 108/62, alr i 692/795) s. f. — Postverbal de la ptrjoli. PÎRJOLÂIE s. f. (Regional) Pară1 (3); p. e x t. ardere violentă cu flacără şi cu dezvoltare de căldură (Buciumi —Zălau). Ci. alr i 692/285.*0* Pîrjolaie mare— incendiu, ib. — Pronunţat: -la-ie. — Pl.: pirjolăi. — Plrjol + suf. -aie (după vîlvătaie). PÍRJOLÍ vb. IV. 1. Tranz. (Complementul indică aşezări omeneşti, terenuri cultivate, păduri, fînaţuri etc.) A da sau a pune foc cu scopul de a distruge; a pustii prin foc. V. incendia. Intăi au fost învăţat de au pîrjolit iarba pretutindenea. Ureche, l. 92. Au pîrjolit iarba peste tot locul. N. Costin, l. 261, cf. lb. Jecmăni şi ptrjoli toate cetăţile in drumul său. Ispirescu, m. v. 17. Mă pregăteam să intru în Podolia şi Pocufia să pîrjolese pe una şi să păstrez pe ceailaltă, Delavrancea, o. ii, 88. Slujitorii săi anumiţi pirjoleau holdele. Sadoveanu, o. xii, 329, cf. Bud, p. p. 81, arh. olt. xxi, 271. O pîrjolit tăt. alr i 692/148. <0> Absol. Cîrjaliii ... veneau pînă la barierele Bucureştilor tăind şi pirjolind. Ghica, ap. cade. <>• F i g. Nu te temi că te vor bate Ale tale lungi păcate ... Domnia (i-or ptrjoli, Palaturi /i-or pustii, Praf şi pulbere c-or fi? Teodorescu, p. p. 105. + (învechit; complementul indică un obiect) A pune pe foc, a az-vîrli In foc pentru a fi ars. în veci n-aş fi scris hronica aceasta, ba doară o aş fi pîrjolit de mult. Şincai, hr. ii, 128/11, cf. lb, Polizu. + P. g e n e r. A face prăpăd; a distruge, a pustii, a devasta. Cf. Şăineanu, d: u. Sînt Andrei Tilharul, un păcătos fără pereche ... Am pîrjolit lumea şi am trimis curate, lui Dumnezeu, nouăzeci de suflete. Galaction, o. 251. 2. Tranz. (învechit şi regional; complementul indică fiinţe) A mistui în flăcări, a preface în cenuşă; a arde de viu, a omori prin ardere. Svintul înger au răsprăştiat focul şi pre mull\i] au pîrjolit. Dosoftei, v. s. septembrie 7v/6. Pre un groaznic balaur cu făclii l-au pîrjolit şi l-au omorit. id. ib. 21v/25. Fu bătut cu vine de bou şi fu pîrjolit cu făclii. Mineiul (1776), 4r2/31. li slrujiia şi-i uda preste rane cu o[et iute şi pîrjolindu-i dedesupt cu văpaie de foc. ib. 174rl/9. Suflă văpaia din gura ei ... cale de trei ceasuri ca să-i ajungă şi să-i pîrjolească. Ispirescu, l. 26. Focul îi va ptrjoli pe acei care se vor apropia de hotarele noastre. Stancu, r. a. i, 316. Tăfi de tunuri îs trăsniţi Şi de foc îs pîrjoli(i. folc. transilv. j, 172. + Refl. (Regional) A muri prin ardere, a fi mistuit de foc. Şarpe prin foc se băga, Tare rău se pîrjolea, Ochii din cap îi sărea. Balade, i, 375. + Refl. (Regional) A muri in urma opărelii. A căzut Intr-un cazan cu ho-lircă ce clocotea şi acolo s-a pîrjolit de viu. şez. viii, 68. 3. Tranz. (Complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) A provoca arsuri. Fu bătut cu toiage şi obrazul pîrjolit cu foc. Dosoftei, v. s. septembrie 8r/8, cf. lb. Şi focu-i hazuliu, dar tare rău te pîrjoleşle ctteodată. Creangă, o. 68. Afurisita de cămaşă se lipi de pielea lui şi începu a-l frige ... Şi-l pîrjolea de părea că este pus pejeratec. Ispirescu, u. 72, cf. cade. Tot şantierul era în flăcări ... Dogoarea pîrjolind obrazurile, oamenii fură nevoifi să renunţe. CXlinescu, s. 105. 4- Tranz. şi refl. F i g. A provoca sau a avea mari frămlnţări sufleteşti; a (se) chinui. Pofta lăcomiei ... ca cu o nepotolită şi nestinsă pară ii pîrjolea. Cantemir, ist. 29. De două săptămîni se pîrjolea şi se frămînta. v. rom. septembrie 1962, 20. •4. Tranz. (învechit; cu complementul „părul“) A pirli (1). Le-au pîrjolit părul cu un fier aprins. C. Can-tacuzino, cm i, 49. I-au ars împrejurul capului de le-au pârjolit părul cu un her înherbăntat (cca 1650— 1670). qcr i, 234/25, cf. drlu. 4- (Transilv. şi prin Maram.; complementul indică animale tăiate) A plrli (2). Porcii fură plrjolifi amîndoi. Rebreanu, i. 168. [Porcul] îl pirjolţşt'e cu foc. alr sn iv h 1 120/53, cf. ib. h 1 120/64 , 260, 272 , 279, 310, 325, 346, 362. <> Refl. pas. [Porcul] să pîrjoleşt'e. ib: h 1 120/334, cf. ib. h 1 120/316, 349, 353. + (Regional; determinat prin „cu apă“) A opări(l) (Pecica—Arad), alr ii 4129/53 [Porcul] îl pîrjoleşte cu apă. ib. + (Popular; complementul indică alimente) A prăji, a rumeni, a frige, a coace la repezeală (şi superficial). Cind eram la maica fată, Mîncăm turtă coaptă-n vatră, Ş-o coceam, ş-o pîr-joleam, Tot mai grasă mă . făceam. Sevastos, c. 27, cf. Plopşor, v. o. 13. [Slănina] opîrjolesc. alr 1740/345. 5. Intranz. (Despre soare) A încălzi peste măsură, a răsplndi o căldură puternică; a arde, a dogori. Soarele de primăvară pirjolise cu putere, iar sub strea-şina codrului prindea a se potoli. Sadoveanu, n. p. 22. Refl. (Rar; despre oameni) A se expune la căldura soarelui pentru a (se Încălzi şi a) se Înnegri, a se prăji la soare; a se bronza, a se plrli (3). Răcni la un fine care se pîrjolea la soare. Sadoveanu, o. ii, 557. O Tranz. Fetele lor pîrjolite de arşija soarelui. Pribeagul, p. r. 15. 6. Tranz. (Despre soare; complementul indică vegetaţii, plante, p. e x t. pămîiituri cu vegetaţie etc.) A ofili, a veşteji, a usca din cauza căldurii puternice emise. Se deschide un peisaj arid ...cu palmieri pitici, unde soarele pîrjoleşle totul. Scînteia, 1964, nr. 6 392. <0- Refl. pas. Au murit ierburile, s-au ofilit florile, s-au pîrjolit pajiştile. Galaction, a. 480. (F i g.) Pe unde. calcă frumosul, Răsare griul şi orzul. Pe unde calcă urîtul, Se pîrjoleşte pămîntul. Hodoş, p. p. 58. + Refl. (învechit, rar; complementul indică materii organice) A se usca, zblrcindu-se şi înnegrindu-se sub acţiunea Îndelungată şi puternică a razelor solare. Cu rea moarte va să moară Bogdan. Iar trupul lui nici fiarele, nici paserile, nici pămîntul nu l-au pulul mînca, ci numai ce s-au pârjolit şi au negrii întru reulatea tuturor (sflrşitul sec. xvii). mag. ist. iv, 251. 7. T r a n z. F i g. (Rar) A păgubi (1) (prin înşelăciune), a înşela. V. prăji. Ai pîrjolit mai deunezi la cărţi pe sărdarul Cucuie/. Alecsandri, t. 429. Fiindcă nu ştii legea, te pîrjolesc toţi de toate părţile. Jipescu, ap. cade. — Prez. ind.: pîrjolesc, pers. 3 şi (regional) pîrjolejte (alr sn iv h 1 120/316). — Şi: (Învechit) pârjoli vb. IV. — Din magh. perzscl, porzsol. FÎRJOLÎRE s. f. (Rar) Faptul de a pir joii. Cf. Polizu, Barcianu, Alexi, w. — Pl.: pîrjoliri. — V. plrjoli. PÎRJOLÎT1 s. n. (Rar) Faptul de a plrjoli, (rar) pîrjolire; spec. (Transilv.) ptrlire a porcului tăiat şi curăţat (In vederea distrugerii perilor rămaşi). Slănina se topea înainte de pîrjolitul porcului. Vlasiu, a. p. 299. — V. plrjoli. PÎRJOLÎT2, -Ă adj. 1. Ars, mistuit, distrus, nimicit de foc, de plrjol (I 1); p. gene r. prefăcut In pustiu, devastat, pustiit. Trupurile ciun-guri de copaci perjoli(i ... ochilor mei se văd. Cantemir, ist. 263, cf. drlu. Zona cea pîrjolită. geogr. n. 11. Satele pîrjolite arătau pe unde trecuserăm. Delavran-cea, o. ii, 216. Din stepă, adia un vînt subţire cu miros de ierburi pîrjolite. Sadoveanu, o. xii, 207. Natura ... ştersese rănile pămînlului pîrjolit. Barbu, p. 7. Pana ta cea aurită Am visat-o pîrjolită. Bud, p. p. 18. + (Rar; despre săgeţi) înroşit (In foc), Încins. Limbile muiete in singe, vărgate cu şuviţe de venin, le vîra printre dinţi ca pe nişte săgeţi pîrjolite în foc. Delavbancea, s. 91. 2. (Regional; despre oameni sau părţi ale corpului lor) Pîrîit* (3). Cf. ddrf. + (Prin Transilv. şi Maram.; despre păr, mustaţă, sprlncene) De culoare Închisă. Du-te, du-te, urgisite, Cu mustefe pîrjolite. Reteganul 8029 PÎRJOUTUR - 731 - PÎRLEAZ rn. 149. Fă-t'e-ncolo, flrfăit'e, Cel cu budză moriolile, Cu spruncen'e poriol'il'e. T. Papahagi, m. 44. — Pl.: plrjol iţi, -te. — Şi: (Învechit) perjolit, -ă, (regional) porjolit, -ă adj. — V. plrjoli. PÎRJOLITÎJRĂ s. i. (Regional) Loc (In pădure) ars de foc; (popular) piriitură (III 1), (Învechit şi regional) plrjol (12), (regional) arsură, plrleală (III) (Baia—Lipova). Cf. chest. iv 108/68. — Pl.: plrjolituri. — Plrjoli + suf. -tură. PÎRLAC1 s. m. v. ptrlaci. PIRLAC2 subst. (Regional; cu sens colectiv) Resturi de păr, de oase etc. rămase dintr-o oaie mlncată de lup. Com. din Turnu—Măgurele. — Etimologia necunoscută. Cf. pir le. PÎRLÂCI s. m. 1. (învechit ţi regional, prin nordul Mold.) Şarlatan, potlogar. Un plrlaci odată, cum s-a răzglndit, Hai, să fiu, işi U ¿ un pirlaci cinstit. Contemporanul, ii, 729, cf. diiuf, Alexi, w., Pam-FILE, A. R. 254, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 2. (Regional) Păcală (2). Cf. bul. fil. ii, 291. — Pl.: pirlaci. — Şi: (regional) plrlăe s. m. Scri- BAN, D. — Plrli -f suf. -aci. PlRLÂGHINĂ s. f. v. pătlagină. PÎRLAGIIVĂ s. f. v. pătlagină. PÎRLANGINĂ s. f. v. pătlagină. PÎRLAZ s. n. v. ptrleaz. PÎRLĂ s. f. (Prin Transilv.) Fată isteaţă, vioâie. Cf. Paşca, gl., bul. fil. ii, 291. — Etimologia necunoscută. Cf. .p 1 r 1 a c i. PlRLĂCÎE s. f. (Prin nordul Mold.) Şarlatanie, potlogărie. Cf. Scriban, d. — Pl.: plrlăcii. — Pirlaci -f suf. -ie. PlRLĂÎ vb. IV v. plrlni. PlRLĂLUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, prin Transilv.) A plrlui. Cf. Klein, d. 548, sfc iv, 127, 129, 131. — Prez. ind.: plrlăluiesc. — Din magh. paroló, párl. PÎRLAU s. n. 1. (Transilv., Ban. şi Olt.) Vas mare făcut din doage sau dintr-un trunchi de copac scobit In formă de cilindru, sau, rar, din pietre puse una peste alta'", In care se pun rufele de spălat, de obicei pentru a fi opărite cu leşie. Cf. Klein, d. 148, lb, tdrq, Barcianu, Alexi, w., conv. lit. liv, 368. Aducea apă, mătura prin casă, ... scotea rufele din plrlău şi le spăla la rlu. Al Lupului, p. g. 35, cf. bl ii, 59, Scriban, d., rev. crit. iii, 164, Viciu, gl., Frîncu-Candrea, m. 104, Densusianu, ţ. h. 60, Plopşor, v. o. 12, L. Costin, gr. băn. 154, Novacoviciu, c. b. ii, 17, gr. s. v, 122, arh. folk. iii, 158. Laoru ... Ü băgăm in pirlău. Gregorian, cl. 49, cf. 60, cv 1951, nr. 3, 46, alrt ii 69, alr ii 3 367/64, Lexic reg. 89, gl. olt. 2. (Transilv.) Ciubăr, putină (In care se Încheagă laptele, se culeg strugurii pentru vin etc.). Cf. Pam-file, i. c. 166. Brinia se face la „colibi“. Se „mulgi“ tn „găleată“, se „strecură“ cu o strecatoari intr-un „pirlău mari“, arh. folk. v, 115, cf. alr sn ii h 414/95, a i 36, iii 18. ■— Pl.: pîrlaie şi pirlăie. — Din magh. párló. PÍRLE s. m. v. piriu. PÎRLEA s. m. art. 1. (Familiar) Persoană Înşelată, escrocată. Cf. plrli (5). Cf. Polizu, Şăi-neanu, d. u. E x p r. Ţine-te (sau să te ţii, să te păzeşti) pirleo! = bagă de seamă, aleargă cit te ţin puterile (să n-o mai păţeşti)!; ţine-te bine!; ia-o la fugă; pe aici ţi-e drumul! De-aci o luai la picior prin cring, ş-apoi, ţin’le, pirleo. Gorjan, h. i, 107/30. Abia mă arătam înaintea vrăjmaşului şi să te fii, pirleo! Ispirescu, l. 12. Dară lupul, să le fii, pirleo! lungi pasul, lupeşte. id. ib. 79. Apoi rupind-o d-a fuga, să te păzeşti, pirleo! că-i sfiriiau călciiele de iute ce se ducea. id., ap. cade. Să te mai (ii, pirleo, că nu-şi vine in voie măcar de i-ar da tot mărunţişul. Delavrancea, t. 131, cf. DDRF, tdrg, bul. fil. i, 115. întinde-o (la tiruffi) (sau tunde-o), pirleo! = pleacă repede şi imediat!; ia-o din loc!; pe aici ţi-e drumul!; tule-o! Ş-atunci ... lunde-o, pirleo! Peste garduri sărea iute şi fugea. Contemporanul, i, 406. Slujitorii se luară după leu şi, zor-nevoie, intinde-o la drum, pirleo! i. cr. iii, 207. + (Regional) Om cu forţe fizice şi morale epuizate; om sărac, amărlt, plrlit2 (5) (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. Udrescu, gl. 2. (Rar) Om care se ţine de pungăşii, de potlogării; pungaş, potlogar, şarlatan. Cf. Ai.exi, w., Şăineanu, d. u., Scriban, d. 3. (Familiar; adesea eufemistic) Dracul. Cf. Şăineanu, d. u., Lexic heg. 31. Vezi tu pe pirlea! U-drescu, gl. <> (în imprecaţii, în legătură cu verbe ca „-a se duce“, „a lua“) Da du-te pirlii, soruţule, cu ţirliitoarea asta! Alecsandri, t. 411, cf. 392, 838. [Fi]r-a;- al pirliiI Lua-l-ar pirlea! Udrescu, gl. <> E x p r. A se duce pirlii = a pleca departe fără gind sau posibilitate de întoarcere, a pleca încotro îl duc paşii, In lumea largă; a dispărea fără urmă. Cf. Cihac, ii, 243. Dusu-s-au părlii ca virtejul de toamnă. Alecsandri, t. 411. Gen.-dat. sg.: pirlei şi pirlii. — Şi: (regional) parlea s. m. art. — Plrli + suf. -ea. PÎRLEÂLĂ s. f. I. Acţiunea de a (s e) p 1 r 1 i şi rezultatul ei. 1. Cf. plrli (1). Cf. Polizu. Dă-i o pîrleală bună cu nişte chibrituri de ieste, care ard mocnii. Creangă, a. 111. li venise şi ei miros de pirleala pieilor. Ispirescu, l. 214, cf. ddrf. + S p e c. Arsură a pielii provocată de atingerea cu un corp incandescent, cu o flacără sau în urma expunerii prea Îndelungate la soare. Laptele acru e bun pentru obrinteală, plrleală (de soare), ap. tdrg, ci. Scriban, d., dl, dm. ♦ (Rar) Fum provenit din arderea (mocnită a) unor ierburi. Toate popoarele Scitici ... se afumau cu plrleală de săbiuţă. Odobescu, s. ii, 294. 2. F i g. (Familiar) înşelăciune, păcăleală. Cf. plrli (5). Cf. Alexi, w. Repede te lasă lefter: La el e treaba pe plrleală. ap. tdrg, cf. Şăineanu, d. u., Scriban, d., dl, dm. 4 Pagubă (1), pierdere (III). In martie să nu mănlnci urzici şi să nu bei {uică, că e rău de plrleală. Muscel, 41. Pirleala cu nişte vin de sărbători, cumpărat din Nisipuri. P. Constant, r. 89, cf. Scriban, d., dl, dm. <0> E x p r. A-şi scoate pirleala = a-şi găsi o compensaţie, a se despăgubi de o pierdere materială, de un eiort etc. Cf. dl, dm. II. P. anal. 1. (Regional) Pelagră. Cf. N. Leon, med. 141, Candrea, f. 221, 327, Bianu, d. s„ tdrg, alrm ii/i h 175/791. S-a îmbolnăvit de plrleală. Udrescu, gl. 2. (Rar) Insolaţie. Cf. Bianu, d. s. III. (Prin Transilv.) Loc (In pădure) ars de pîrjol (I 1); (popular) piriitură (III 1), (Învechit şi regional) pîrjol (I 2), (regional) arsură, plrjolitură. Cf. chest. rv 108/174 a, a iii 16. — Pl.: pirleli. — Plrli + suf. -eală. PÎRLEAZ s. n. 1. Trecătoare îngustă peste un gard (mai ales la ţară), făcută din una sau mai multe sclnduri care străbat orizontal gardul, ca nişte trepte, 8046 PÎRLEAZ 32 - PlRLI şi se sprijină, la cele două extremităţi, pe cite un ţăruş bătut tn pămînt, astfel Incit să poată trece numai oamenii. Nu e cădeare gardului, nece prilazu (străbaterea h), nece strigare întru uliţele lor. psalt. 299. Strâmte prilazuri caselor ei [puse] (a. 1694). gcr i, 313/20. Unde ar găsi niscare vranifi sau pârleazuri deschise, să aibă a luarea de vrani[[ă] po bani 300, şi de părlează po bani 50 (a. 1695). Iorga, S. D. V, 342, cf. ANON. CAR., KlEIN, D. 62, LB, POLIZU, Cihac, ii, 291. Sai pirleazut, vină. Alecsandri, p. iii, 563. Leleo, roşie la obraz Floricică din pir-laz. id. t. 84, cf. lm. Deprinşi din copilărie a sări garduri şi pirleazuri. Gane, ap. cade. Fata babii sărea iute peste ptrlaz. Creangă, p. 284, cf. id. a. 14. D-abia mai (inîndu-l balamalele, a păşit pîrleazul înăuntru. Caragiale, s. n. 42. Trec un pîrleaz de la dreapta şi merg pe o cale mai scurtă. Slavici, n. i, 85, cf. 21. La un colt ele curte ... i se păru a fi un loc de pîrleaz. Ispirescu, l. 76. A dovedit într-unul din ulmii de dincolo de pîrleazul primăriei un pui de mierlă. Macedonski, o. iii, 6. Femeile ... se chemau la pîrleaz, ca să-şi spuie ce-aa mai auzit. Vla-HUŢĂ, ap. CADE, Cf. DDRF, LlUBA-lANA, M. 102, GhE-ţie, r. m. Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz. Nu şiiu ce-avea fata, că-i era necaz. Coşbtjc, p. i, 244, cf. Săghi-nescu, v. 99. La gardurile înalle, pîrlazul sau pîrleazul poate avea mai multe trepte. Pamfile, i. c. 431. Deschise un pîrleaz prin gardul lui şi trecea de-a dreptul în uliţă. Gîrleanu, n. 24. Jacă-mă-s, aci, mamă. Tocmai săream pîrleazu prin fundul grădinii, cînd m-ai strigat. Bujor, s. 65, cf. 79. Parcă te văd acu sărind pîrlazul iar înapoi. Hogaş, h. 11. Sărirăm ... peste un pîrleaz cu două trepte înţepenite fiecare, id. dr. i, 131. Trecu încet pîrleazul de lîngă grajd. Re-breanu, i. 19. Saveta prundarului ... se îndreptă spre pîrleazul din fundul grădinii, id. n. 79. Cutează ... să treacă, cu bătăi de inimă, peste pîrleazul.curţii părinteşti. Galaction, o. a. i, 265, cf. o, 289. Grădinile noastre comunicau una cu alta, şi un pîrleaz scurta drumul. Camil Petrescu, p. 13, cf. id. o. i, 307. Paznicul a sărit pîrleazul spre imaş. Popa, v. 300. Venea prin fundul grădinii, sărea pîrleazul, şi mă pomeneam cu el. Vlasiu, a. p. 18, cf. 30. A sărit pîrleazul prin dosul (intirimului. Sadoveanu, o. iii, 70, cf. i, 219, ix, 77, Arhiva, ii, 198. în gardul grădinii se face un loc de trecere în forma unui scaun, numit „pîrleaz“. Pribeagul, i». r. 75. în grădină, Ungă iaz, Nu-i nici punte, nici pîrleaz. Paraschi-vescu, c. ţ. 128. Iată, un pîrleaz între două sălcii. Camilar, n. i, 202, cf. 324. Sărea pîrleazul celor două grădini. Vornic, p. 197. Nu-l mai ajungea nimeni la săritul gardurilor şi pîrleazurilor. v. rom. februarie 1954, 106. Tăiară prin grădini de-a dreptul, peste pirleazuri ... şi curînd ajunseră la cîmp. ib. iunie 1960, 36. Ocoleam grădinile, săream pîrleazul şi veneam tn curte. Lăncrănjan, c. i, 93. Strigă mîndra din prilaz Să mă duc la ea de mas. f (1873), 267, cf. h ix 87, xviii 145, 281, Teodorescu, i>. p. 312, Jarnîk-Bîrseanu, d. 309. Creşteţi flori eU gardurile Şi-nfun-da(i pîrlazurile. Mîndrescij, l. p. 25. Să vii pîn la pirilaz Şi-i vede-al nostru năcaz. Marian, î. 519. Creşteţi flori lît gardurile Ş-astupafi pîrlazurile. Sevas-tos, c. 10. Fă-ti fîntînă la pirlaş. Doine, 223. Dacă eşti tu bun viteaz, Fă-(i grădină şi pîrlaz. şez. i, 48, cf. ii, 56, iii, 212. Să nu vii pe la pîrleaz, C-are lata-un cine breaz Şi te muşcă de obraz. Hodoş, p. p. 43. Fă-ti grădină cu pîrleaz. Şi-n grădină Fă-fi fîntînă. mat. folk. 284, cf. 1210, Viciu, gl, Mîndruf, pentru ochii tăi, M-o urît părinţii mei ... La prilaz nu-m’ dă rămas, Cată, mindruţ, să ie las. Ţiplea, p. p. 53, cf. Candrea, ţ. o. 45, Bud, p. p. 42, 48, 60, 81, Vasi-liu, c. 104. Slelbă de flori că făcea, Busuioc amesteca, Lui lovifă le-ntindea, Peste pîrleaz i le da. PĂs-culescu, l p 262. Fata, dacă-l vedea, La pîrleaz să repedea, id. ib. 264. Săracile dorurile, Ciripesc ca pasările In tăie prilazurile. T. Papahagi, m. 12, cf. Ci/ uşanu, v. 13, gr. s. v, 123, mat. dialect, i, 89. Să vii tu pîn la pîrlaz, Să te sărut pe obraz. folc. transilv. i, 229. Şi nu-mi dă măcar răgaz Să mai ies păn la pîrleaz. folc. mold. i, 178. Nu-i gard fără pîrlaz şi om fără necaz. Zanne, ap. cade. A fi iepure de pîrleaz, se spune despre un om care mai mult umblă vagabond. Cf. Zanne, p. iii, 303. Trece moşu preste ptrlaz Şi-i rămîne o parte in gard (Dovleacul). Gorovei, c. 29. Strigă badea din pîrlaz Pîn la lelea din grădină, Să mă apere de-o găină, Că de cine nu mă tem (Rima), id. ib. 316. + (Regional) Trecătoare îngustă peste un şanţ, de obicei acoperită cu (puţin) pămînt, pentru a permite trecerea unui om pe partea cealaltă. Cf. Păsculescu, i.. p. 367, i. cr. iv, 291. 2. (învechit şi regional) Loc pe unde intră oile în strungă, care apoi se Închide cu răzlogi. Cine nu va merge pre uşe în curtea oilor, ci pre prilaz şi pre aiurea, fur este şi tîlhariu. Coresi, ap. tdrg. Pîrleazul se aslupă cu i răzlogi. chest. v 50/82. 3. (Regional) întăritură făcută In malul unui riu, pentru a nu permite pătrunderea apei şi erodarea malului (Tăşnad —Cărei), chest. iv 41/236. — PI.: pirleazuri. — Şi: (învechit) pirleăză (ddrf) s. f., (regional) plrlăz, părlâz, părleăz s. n., părlează s. f., pirilaz, pirlAş, pirlăz, pirleăz (chest. iv 19/102), pirloâg (ib. ii 413/29), prelăz (com. din Rădăuţi), prilăfjiu (Viciu, gl.), prilăz, prizlăz (chest. iv 19/174 a) s. n. — Din bg. iipciliw. Cf. ser. prelaz PÎRIJîÂZĂ s. f. v. pîrleaz. PÎRLÎGl subst (Regional) Nume dat unui joc de copii neidentificat tnai îndeaproape (Unirea —Călăraşi). h vii 487. — Etimologia necunoscută. PÎRLÎJ1 s. n. (Prin Transilv.; în loc. adv.) Cu pirlej = foarte repede. Să-mi trimiţi un peţitor De la vatră ori cuptor Să-l apuci, Să-l aduci, Pe-un găiej, Cu pîrlej. Marian, s. r. i, 139. — PI.: pirlejuri. — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 r 1 i. PÎRLÎJ2 s n. v prilej. PÎRLEJ î vb. IV v prileji. PÎRLÎ vb. IV- 1. Tranz. A arde uşor la suprafaţă cu ajutorul flăcării, al unui corp de metal incandescent sau foarte încins. Cf. anon. car. Ursul ... fugi ca şi pîrlil de foc. Budai-Deleanu, ţ. 274, cf. drlu, lb. Să-l pîrlească cineva ochii cu tăciunele, pr. dram. 222. El este ca cărbunele stins care le mînjeşte Şi ca cel aprins carele le pîrleşte. Pann, p. v. iii, 65/12. Prometeu adiuîrid înlr-o trestie focul cerului de care-şi pirleau degetele satirii. Odobescu, s. i, 34. Scorpia ... vărsă foc, ... a pîrlit iarba pe unde a trecut. Ispirescu, l. 5, cf. Candrea, f. 159, Gorovei, cr. 49. Aprinse un chibrit, de era cit pe ce să-mi pîrlească mustăţile. Hogaş, dr. i, 319. Am pus foc ..., apoi m-am repezit să-mi aduc prăjinile, să le pîrlesc coaja să se facă roşcate. Vlasiu, a. p. 35. li pîrlise vîrful nasului eu flacăra. Stancu, r. a. ii, 415. Un tăciune fierbinte îmi pîrli glezna piciorului, contemp. 1956, nr. 514, 6/4. Hîrbul mi l-ai bucăţii, Sprîncenile (i-ai pîrlit. Alec-sandui, p. p. 351, cf. h iv 14. Toi umblînd cu căruţa şi cu cai de foc, i-a pîrlit pădurea, şez. iii, 191. Nu te juca cu focul că îndată te pîrleşte, se spune celor care tratează cu uşurinţă lucruri primejdioase. Zanne, p i, 177. (în imprecaţii) O! Pîrli-l-ar para focului, musiădosu ...; nu v-am spus eu? Hogaş, dr. i, 136, cf. h iii 39. Arde-o, Doamne, şi-o pîrleşte, Că muta încă pofteşte Cizme de piele de peşle. Reteganul, tr. 181. (Abso 1.) Preste rane frecară cu hărburi şi pîrliră cu papură. Dosoftei, v. s. octombrie 95r/l (R e f 1.) Părul capului lor mi s-a pîrlit. Biblia (1688), ap. tdrg. Cumătră, mă pîrlesc, ard de tot ... nu mă lăsa. Creangă, o. 19. Unul din ogari a dat cu coada prin foc, s-a pîrlit niţel şi de-aia miroase grea. Ispi- PÎRLICE - 733 - PÎRUT2 rescu, i.. 384. <$• (Prin lărgirea sensului) Soarele-mi răsare Şi iese din mare, Genele-mi pirleşte, Fala-mi înnegreşte. Balade, i, 322. -O* E x p r. (Regional) A o plrli la (sau de) fugă = a pleca repede pentru a nu păţi ceva; a o lua la fugă. Noi alunei am plrlit-o la fugă. Creangă, a. 42, cf. dl, dm. <0- F i g. Gelozia şi deznădăjduirea au pirlii lacrimile din ochii mei. Negruzzi, s. iii, 360. llinca Ne-a murit, Inimioara Ne-a plrlit. Balade, ii, 140. (A b s o 1.) Cttu-i copila de mică, Bate-o ş-o pune la furcă, Că iubeşte de pîr-leşle. Jarnfk-Bîrseanu, d. 389. 4 Refl. (Prin Transilv.; despre mlncări) A se afuma. Mîncarea s-o plrlit. alr ii 4 055/157, cf. 4 055/192. 2. Tranz. (Complementul indică animale tăiate pentru hrană) A trece prin foc pentru a distruge, prin ardere, părul sau puful rămas pe suprafaţa pielii; (popular) a pîrpăli (12), (regional) a plrjoli (4). Paras-chiva pirlea rate şi găini. Sadoveanu, o. vii, 440, cf. alr sn iv h 1 120. <0> Refl. pas. [Prepeliţele] se pîrlesc repede la flacără de spirt. S. Marin, c. b. 145. Porcul se pirleşte şi cu feregă. alr sn iv mn h 1 120/130. + (Complementul indică fire textile, ţesături) A distruge prin carbonizare fibrele ieşite in afara firului sau a ţesăturii, pentru a se obţine o suprafaţă netedă. Maşină de pîrîit firele se aseamănă cu una de depănat. Ionescu-Muscel, fil. 268, cf. ltr2. 3. Tranz. şi refl. A (se) bronza, a (se) Înnegri (din cauza acţiunii soarelui). Şi de stă prea mult Se arde Şi se pirleşte. Pann, p. v. ii, 821/13. Soarele nu-i pirleşte şi ploaia n-o doresc de altă decit ca să le stimpere colbul de pe uliţei Negruzzi, s. i, 297. Crezu că a pîr-lil-o soarele. Delavrancea, s. 258. Se pirleşte cind va umbla prin soare. Gorovei, cr. 75. Stăteam aşa şt mă pirlea soarele. Sadoveanu, o. i, 572. Tu să nu imbli prin soare, că (i-i plrli feţişoara. Sbiera, p. 206. Soarele m-a dogorit. Faţă Albă Mi-a plrlit. Balade, ii, 143. 4. Refl. (Despre plante sau părţi ale lor) A se ofili, a se veşteji, a se usca (din cauza acţiunii soarelui, a brumei etc.). Răsări soarele, să plrli şi pentru ce nu avea rădăcină, se uscă. n. test. (1648), 45r/l. Vremea vremuieşte, floarea se pirleşte. Alecsandri, t. 942, cf. alr i 973/880. Şi-unde mi-şi zbiera, Locul tremura, Brazii veştejea, Iarba se pirlea. Balade, ii, 470. <$> Tranz. Copaciul voieşte Să tot odrăslească (să înfrunzească), Dar nu conteneşte bruma să-l pîrlească. Pann, p. v. ii, 42/4. 4 (Regional; despre pămlnt) A rămlne lipsit de vegetaţie. Pe unde umblă urîtul Să pirleşte pămîntul. Pe unde umblă dragostea Înverzeşte pajiştea. Bibicescu, p. p. 197. 5. T r a n z. F i g. (Familiar; complementul indică oameni) A induce In eroare prin viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a Înşela, a amăgi, a păcăli. Priveşte de vezi hoţii Zavergii, Cum pîrlesc ... biata ţară. Zilot, cron. 344. In amoruri să trăiască, Lumea-ntreagă să pîrlească. Alecsandri, t. 76. Cind am auzit că infama întreprindere burgheză ... a fost pîrlită cu o aşa de frumoasă sumă rotundă ..., drept să spun, am jubilat. Caragiale, o. ii, 201, cf. Zanne, p. ii, 670. •<>• Refl. 0/ ol cine se pripeşte, se pirleşte. Ispirescu, l. 195. Cl(i mergeau, toti se plr-leau, toţi îşi pierdeau averile şi se întorceau acasă fluturi, rev. crit. i, 135, cf. Pamfile, j. ii, 159. Doar nu le-ai depus la vreo bancă, să dea faliment? S-au pîrîit mulţi. Călinescu, e. o. ii, 36. — Prez. ind,: plrlesc. — Şi: (regional) purii vb. IV alr sn iv h 1 120/537. — Din bg. mtpJiH. Cf. ser. prljiti. PÎRLÎCE subst. (învechit, rar) Cărbune. Al meu cărbune trebuie să fie Foarte mulţumit? — Săracul pîrllcet Plesnit in schinteie l-acea grozăvie, Cu totul zdrobii, Cine-l mai cunoaşte In focul cel mare? Heliade, o. i, 129. — Pl.:? — De la plrli. PÎRLÎE s. f. v. pălie1. PÎRLI.JÎ vb IV v prileji. PÎRLÎRE s. f. Acţiunea de a (s e) p i r 1 i şi rezultatul ei. Cf. Polizu, lm, ddrf, ds. 4 Operaţie de Îndepărtare prin carbonizare a capetelor de fibre proeminente de pe suprafaţa produselor textile (fire, ţesături, tricotaje). Finisajul şi ajustajut ... cuprinde ... depanarea, ... pîrlirea. Ionescu-Muscel, fil. 267. Pîrlirea e necesară pentru ca ţesătura să fie mai plăcută. ltr2. <0> Pîrlirea marginii = (industria pielăriei) operaţie de finisare a marginii pieselor croite din piele, în urma trecerii lor prin flacără pentru a se arde fibrele ieşite în afară. ib. — Pl.: plrllri. — V. plrli. PÎRLÎT1 s. n. Faptul de a (se) plrli. Stăpînă! mie îmi miroase a pîrîit. Ispirescu, l. 213. Un miros a plrlit ... pluteşte în aer. Brăescu, o. a. i, 116. Casa se umplu de miros de pîrîit. Călinescu, s. 619. — V. plrli. PÎRLÎT2, -Ă adj. 1. Adj. Care a fost ars uşor la suprafaţă de flacără sau de un corp de metal incandescent sau foarte încins. îşi făcea suliţele din crengi ascuţite şi pîrlile la vîrf. Muşte, let. iii, 50/4, cf. cade, Scriban, d., dl, dm. Voi, nouă ciute înciutate, Din nouă vetre De foc luate, Arse şi pîrlile. Teodo-rescu, p. p. 373. Floricică lemn pirlii, Cîte boale m-au bolit De toate m-am mîntuit. Reteganul, tr. 101. 4 (învechit) Pîrjolit2 (1). Priviţi oraşe întregi pîrlile! Bolliac, o. 163. laşul nostru cel vestit A rămas negru plrlit. pop., ap. gcr ii, 293. 4 (Regional; despre mlncări) Afumat (Vînători—Sighişoara), alr ii 4 055/157. 2. (Despre animale tăiate pentru hrană) Cu părul sau puful distrus prin ardere. 3. (Despre oameni sau părţi ale corpului lor; de obicei urmat de determinarea „de soare“) Cu pielea înnegrită de soare; bronzat, înnegrit, (regional) pîrjolit2 (2). Arapii sînt pirli{işi negri de pripala soarelui (cca 1750). gcr ii, 64/38. Pleşuv, pe a lai frunte pîrlită ... Trec nori de ginduri negri. Alecsandri, Poezii, 306. Pline de bărbătească hotărire erau chipurile pîrlile de soare ale ostaşilor. Vlahuţă, r. p. 15. Pe Ileana mea ... Pir-lită, bre, de soare-aşa cum este, Eu nu o dau pe zece ca aceste. PĂun-Pincio, p. 92. Mă plimbam împreună cu un arendaş, plrlit de soare. Petică, o. 293. Desculţ şi cu pieptul gol, pirlit de soarele primăverii, era ... un diavol ca oricare altul din sat. C. Petrescu, r. dr. 14. Era voinic, cu fafa pîrlită de soare. Preda, m. 113. 4. (Despre plante sau despre părţi ale lor) Distrus din cauza soarelui prea puternic, a brumei etc.; ofilit, veştejit, uscat. Dele de o cimpie ... pe de o parte cu iarba înflorită, iară pe de altă parte pîrlită. Ispirescu, l. 5. Arză-le focul, răchită, Ce eşti neagră şi pîrlită. Alecsandri, p. p. 312. 4 F i g. (Rar) Zdrobit, pustiit. Inima cea plrlil-a tlnărului pătimaş nu a simţit mingiiere. Pann, e. i, 79/1. 5. F i g. (Despre oameni) Care are o condiţie materială extrem de modestă, precară, care trăieşte de azi pe mline. Nu trebuia să le fi-nsurat dacă te ştiai pirlit. Caragiale, o. iii, 35. Ce fi-am spus? e pirlit tare. I. Negruzzi, s. iv, 546. Un bard plrlit, dat gln-durilor pradă, Ca un erou flămind intr-o baladă, Se plimbă-n Cişmigiu, pe sub umbrare. Anghel-Iosif, c. m. ii, 65. Luai ... [nevastă] Mai pirlită decit dinsa. Teodorescu, p. p. 273, cf. Cardaş, c. p. 187. Slut şi urît, Negru şi pirlit. Graiul, i, 300, cf. chest. ii 8/190. 4 (Substantivat) Persoană care are o condiţie materială extrem de modestă sau, p. e,x t., care nu are nici o situaţie, nici un rost, care este fără.căpă-tli; om de nimic, neisprăvit. Grăieşte pirlitul ce ii vine in gură. Ţichindeal, f. ■ 24/4. Mă, pîrlitule, ai luai piatră-n gură cind ai intrat înăuntru? Cara-, giale, n. s. 110. Un plrlit află din auzite c-ar fi gol scaunul Moldovei, şi top şi el. Delavrancea, o. ii, 182. Mă tem numai să nu ... încurce dosarele pirlitul ăla 8058 PÎRLIT1NĂ - 734 - PÎRLU de practicant. P. Constant, o. 34. Eu sînt un plriit, cină puteam să fiu milionar. Călinescu, e. o. ii, 87. Domnul inspector vrea ca tu, iu, Oroş, un pîrlit, să devii prieten cu dumnealui. Stancu, r. a. iii, 52. — PI.: pirliţi, -te. — V. pirll. PÎRLITÎIVĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Suprafaţă netedă, lipsită de vegetaţie; loc deschis. Cf. mat. dialect, i, 233. Expr. A fi scos laplrlitluă = a nu mai avea scăpare, ib. — PI.: pirliiine. — Cf. plrli. PÎRL1TÎJRĂ s. f. I. Faptul de a (se) plrli. 1. Cf. pîrli (1). Cf. Şăineanu, d. u. Expr, A da pe (sau prin) pirlilură = a) a necăji, a supăra (pe cineva), a face (cuiva) zile fripte; a demasca. Cf. I. Golescu, ap. ddrf. Am slujit la hălmănieşi m-a scos, fiindcă am dat pe pîrlitură o mulţime de hoţi ce se încuibaseră în acea dregătorie. Filimon, o. i, 167, cf. Baronzi, l. 40, Zanne, p. iv, 80; b) a lua (ceva) In rls; a ironiza. Dar este oare vreo idee pe care spiritul glumei al francezului să n-o fi dai, — cum am zice noi, — pe pirlilură? Odobescu, s. iii, 97. + (învechit) Arşiţă, dogoare ( a soarelui). Valurile de iarbă, cînd înviate ..., cind ofilite sub pirlilură soarelui, nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. Odobescu, s. iii, 15. 2. Ofilire, veştejire, uscare a plantelor (din cauza soarelui, a vintului, a brumei ctc.); (regional) pălitură (1). V. plrli (4). Frunzele toamna ... cad din pomi de pirlilură. Pann, e. iii, 6/8. O (Silv.) Pirlitura scoarţei = uscare a scoarţei copacilor, cauzată de căldura prea puternică a soarelui. Cf. ltr2. Dintre speciile din ţara noastră, suferă de pîrlitură scoarţei, in primul nnd, fagul, paltinul, teiul. ib. 3. F i g. (Rar) Păcăleală. Scriban, d. II. (Regional) Pîrjol (I 1). alr i 692/166, 554, 874. III. 1. (Popular) Loc (in pădure) ars de foc; (învechit şi regional) pirjol (1 2), (regional) arsură, pirleală (111), pirjolitură. Iepurile-n pirlilură ... îl prinzi cu mina. Pann, v. v. iii, ÎO?1^, cf. cade, dl, chest. iv 108/66b, A ii 5, 6, 11, iii 1, 8, v 21, 33, Arvinte, term. 160. + (Regional) Clmp ars de arşiţa soarelui, pîrlit, pălit; (regional) pălitură (1), pălişte (Săpata de Sus—Piteşti). Udrescu, ol. 196. 2. (Regional) Luminiş (de pădure) (Braşov), alr i 1 980/180. IV. (Regional) Pelagră. Scriban, d. — PI.: pirlituri. — Plrli + suf. -tură. PIRLOAGĂ s. f. 1. Teren arabil lăsat nelucrat şi necultivat timp de unul sau mai mulţi ani in vederea refacerii fertilităţii solului (şi folosit în această perioadă ca păşune); ogor (I 2), (popular) moină1 (3), (regional) obleagă (1), toloacă, rit, morogan, moruncă, nadaz, noroi1 (3). V. ţ elină. De va fura neştine miriştea (prilogul sau miriştea munt.) altuia, să-i o plătească îndoit, prav. 10, cf. 80. Au cumpărat prilogu cu 12 zloţi (a. 1780). Iorga, s. d. xiii, 161, cf. Budai-Deleanu, lex. în vinicer obicinuiesc moldovenii a cosi olăvile fînaţurilor şi a pirloagelor. I. Io-nescu, c. 189/18. Pămînturile obosite de producere şi învechite se înnoiesc prin abandonarea lor în toloacă şi pirloagă. id. d. 135, cf. lm. Ca iepuri in plrloage pe noi ne huiduiesc. Bolintineanu, o. 131. Mai bine cu lupii pirloagelor, mai degrab cu urşii văgău-nelor. Delavrancea, s. 204, cf. ddrf, Barcianu. O margine de Bărăgan cu pîrloagele sale nestrăbătute. D. Zamfirescu, v. ţ. 26, cf. Alexi, w., tdrg, I. Brăescu, m. 69, Pamfile, a. r. 26, Chiriţescu, gr. 252. Oaie, care umblă prin pîrloage. Hogaş, dr. ii, 67. A pus vie pe toată pîrloaga din Dealul Tîrgului. Al Lupului, p. g. 65, cf. Şăineanu, d. u. A cultivat mai intens pămînlul, a pus în circulaţie terenuri care înainte erau pîrloage. Rebreanu, r. i, 39, cf. Stoian, păst. 41, ds. Ajunseră la capătul pîrloaget. Sadoveanu, o. xi, 516, cf. Scriban, d. Fugeai ca un iepure de pîrloaga. Stancu, r. a. iii, 364: Cîmpia se-ntindea ca o pirloagă; N-o mai arase nimeni primăvara. v. rom. noiembrie 1954, 83, cf. ltr2. Oala ... ajunse aproape de lot, intră în pirloagă şi se opri. Preda, m. 112. Pîrloagele de altădată, vîn. pesc. august 1962, 5. Mi-l slrîngea dintr-un dîrlog Şi sărea cîte-un pri-log. pop., ap. gcr ii, 294. Am umblat multe pîrloage. Sevastos, c. 195. Pojarnifa e o buruiană cu floarea galbenă ce creşte prin pîrloage. şez. iii, 12. Mă samănă toamna prin pîrloage şi mă lasă iarna de deger şi apoi înverzesc. Rădulescu-Codin, î. 199, cf. Cardaş, c. p. 215, 311. Prin pîrloage Stau sfîrloage. Graiul, i, 84. Ei pîrloagele-nfunda, Unul cu-altul nu se-nlil-nea. Păsculescu, l. p. 239, cf. Paşca, gl., chest. iv 123, alr sn i h 7, alrm sn i h 20. Mi-a rămas plugu pe văi, Şi pîrlog pe patru căii folc. transilv. i, 229. + (Prin Ban. şi prin Transilv.; în formele prilog, prîlog) Hat, răzor, hotar (care desparte două ogoare, două proprietăţi). Cf. alr i 948/9, 156. 2. (La pl. sau la sg. cu sens colectiv) Ierburi, buruieni crescute pe o pirloagă (1); p. e x t. ierburile cosite de pe un asemenea loc. Dudaiele şi pîrloagele crescuseră mai înalte decît pomuşoara. D. Zamfirescu, ap. cade. S-au mutat în nişte pîrloage din marginea lăstarului. Brătescu-Voineşti, p. 229. N-ai văzut vreun iepure, mă? — Ba am văzut unul prin pîrloage. Teodorescu, p. p. 123. La amiazi li se dau [oilor] coceni de porumb, iar seara pirloagă, dacă slăpînul a strîns de cu vară. c,R. s. iii, 44, cf. alr ii 5 258/192. 3. (Regional) Loc de pe care a fost cosit finul; cositură (Negreni—Slatina), alr sn i h 125/791. + (în forma pîrlog) Loc unde s-a tăiat pădurea (Arad). alr i 956/56. — Pl.: pîrloage şi (rar) pirlogi. — Şi: plrtâg, (învechit şi regional) prilâg s. n., (regional) parloâeă (h ii 13) s. f., parl6g (ib. ii 28) s. n., pârloagă (ib. iv 11, x 90, xii 140, xiv 416) s. f., părtâg (I. Brăescu, m. 69), jiirl6g (alr sn i h 7/872) s. n., priloâgă (ib. h 7/551, a v 33) s. f., prildg s. n. — Din bg. irpenor, ser. prelog, parlog, magh. paria g. PÎRL6G s. n.. v. pirloagă. PÎRLOGÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. A (se) preface în pirloagă (1); p. e x t. a (se) părăgini (2). Cf. Gheţie, r. m., Barcianu. Agricultorii au obişnuit să ... lase [pămîntul] ... să se tnfelineze din nou ..., să se prilogească. Pamfile, a. r. 26, cf. ddrf. Locul ţi s-a pîrlogit. chest. iv supL — Prez. ind.: pîrlogesc. — Si: (regional) prilogl vb. IV. — V. pirloagă. PÎRLOGÎT, -A adj. (Despre terenuri agricole) Devenit pirloagă (1); p. e x t. părăginit (2); înţe-lenit. Ogoarele obosite sînt abandonate spre a se înnoi şi în locul lor să iau altele pîrlogile şi înfelenite. I. Io-nescu, d. 351, cf. H xiv 66, 76, 86. — Pl.: pîrlog iţi. -te. — V. pirlogi. PÎRl.OÎ vb IV v. pirlui. I'ÎRLU, -Ă adj., s. m. I. Adj. 1. (Popular; şi substantivat, f.) (Oaie) cu lînă scurtă, aspră, de obicei închisă la culoare şi apropiată ca aspect de lîna oilor ţurcane sau stogoşe. Berbeci aspri se zic cei negri pîrli, de felul oilor (urcane. hem 1880, cf. Dame, t. 182, Stoian, păst. 63. Numele ce dau ciobanii [oilor] ... spre a le deosebi unele de altele sînt: bucălaia, cornuta, laia, buzata, oacheşa, pîrla. h ii 3, cf. m 18, xvi 152. [Berbeci] pîrli (stoguşi), cu lîna jumătate ţurcană. gr. s. vi, 63. <>■ Expr. (Substantivat; regional) A(-i) eădea mîilă pe pîrlă v. m î r 1 ă2. + (Prin Transilv. şi prin Mold.) (Oaie) cu lînă puţină, scurtă şi rară sau tocită. Zic oilor pîrlă cînd au puţină 8066 PÎRLU1 - 735 - PÎRPĂLAGĂ Iiiiii. h iii 280. Oaie ptriă, oaie neagră, cu lina scurtă, tocită. Com. din Braşov. 4- (Regional; despre coama cailor) Cu părul scurt (Lisa —Făgăraş). CI. db. v, 293. 4 (Regional; despre animale) Cu părul căzut; năpîrlit (Măţău —Clmpulung). Cf, Coman, ol. 2. (Regional; despre oi) Mic (I 1) şi slab (Cetăţeni Deal—Clmpulung). h ix 193. II. S. m. (Prin nord-estul Transilv.; In forma ptrle) Epitet pentru un om chel. Cf. Bugnariu, n. 53/448. — Pl.: plrli, -e. — Şi: (regional) pirle s. m. — Postverbal de la plrli. PÎRLUÎ vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) (Transilv., Ban. şi Olt.; complementul indică rufe, fire de clnepă etc.) A fierbe, a opări eu leşie (pentru a spăla sau pentru a albi); (Învechit) a plrlălui. Cf. Klein, d. 148, Alexi, w., cade, Scriban, d. Iule aduse apă, făcu foc, pirloi, spălă rufele ..., tot ce trebuie la o găzdoaie bună. Reteganul, p. ii, 46, cf. Frîncu-Candrea, m. 104. O poruncit la un hoţ ca să ieie pe Ion ... şi să se ducă c-o căldare de aramă, de pîrluit, s-aducă apă de la, izvor. Gregorian, cl. 51. Pirlău i ăla in care pirlăie flienderele. Coman, gl. 58. Vinerea nu toarcem, nici leşie, nici pită. De laut da, numa pîrluit nu. arh. folk. vii, 106. Spăl cămeşi, le phiui In ciubăr, alr i 637 bis/107, cf. 637 bis/69, 79, 112, alr ii 3368/64, 3369/64, 836, a i 36, gl. olt. <0* Refl. pas. Ce se toarce din fuior e laor. Laorul se pirluie. Gregorian, cl. 49. Cămă- şile să pirluie. alr ii 3 368/105. — Prez. ind.: ptrlui şi pîrluiesc (cade, Scriban, d:, alr I 637 bis/112). — Şi: plrlăi, pirloi vb. IV. — Din magh. parol „a fierbe ceva lnnăbuşit“. PÎRMÂC s„ m. v. parmac1. PÎRNAlE s. f. I. 1. Oală mare de pămînt sau, rar, de aramă, cu capacitatea de 4 —5 pină la 12 litri, care serveşte la păstrarea şi la prepararea alimentelor. Un vas e mai smălţuit, o oală mai coaptă, o pir-naie mai arătoasă. Jipescu, o. 130. Torni, parcă torni intr-o pirnaie. Delavrancea, s. 6, cf. ddrf. Plrnaia ... serveşte numai pentru fierturi in mare cantitate, ap. tdrg, cf. Alexi, w., Muscel, 63. Două plrnăi ... ca de trei vedre fiecare. Stănoiu, c. i. 31. Pune la fiert pirnaiele de lut cu lapte peste care smin-tlna stă de două degete. I. Botez, şc. 7, cf. ii ii 132, 208, 262, rv 12, vii 507, ix 194, xi 402, xii 43, xiv 346, 353, 400. Că-i bună carnea de oaie, Mămăliga din pirnaie. Teodorescu, p. p. 510. Aveam ... două plrnăi cu untură tochiiă. Graiul, i, 268, cf. dh. iv, 450, chest. v 125/6. Turnăm iară in plrnăi zeama din putină ş-o-nfierblntăm. alrt ii 231, cf. alr i 695/727, 1 059/786. Am avut două pllnăi de untură şi mai-mai să nu-mi ajungă. Udrescu, gl. 4 Conţinutul unei plrnăi (I i). Spre a-şi curma zilele, Midas ... bău o pirnaie de singe de taur. Ispirescu, u. 113. Dalu-i-am talanţuri şapte De aur măislrit şi o pirnaie De-ar-gint. Murnu, o. 404. 4 P- g e n e r, (Prin vestul Munt.; In forma pllnaie) Obiect de mari dimensiuni. Ci. Udrescu, gl. <0> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O pllnaie de mămăligă, id. ib. 2. (Argotic) închisoare. Cf. Chiri ţescu, gr. 252. Am slat la pirnaie doi ani. Preda, r. 409. In tinerele, fugise de la pirnaie. Barbu, g. 271, cf. a vi 26, Lexic reg. 27. II. (Prin vestul Munt.; In forma pilnaie) Pilnie (I) foarte mare făcută diri doage, folosită pentru turnat ţuica sau vinul in zăcători. Cf. Udrescu, gl. — Pronunţat: -na-ie. — Pl.: plrnăi şi (rar) pirnaie. — Şi: (regional) pllnaie s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. p î r 1 a i e (pl. lui pirlău). — Pentru sensul II, cf. şi p 11 n i e. PÎRNĂJÂC s. n. v. părniijac. PÎRNĂU, -ÂIE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. (Rar la m.) Varietate de struguri nedefinită mai Îndeaproape. Cf. ddrf, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., dr. iv, 459. 2. Adj.. (Prin Mold. şi prin Bucov.; şi substantivat) (Oaie, berbec sau rasă de oi) cu Una colorată alb cu negru. S berbeci plrnăi (a. 1783). Iorga, s. d. vii, 235, cf. Scriban, d., h xii 288, com. Marian, chest. v 67/77. — Pl.: plrnăi. — Etimologia necunoscută. Cf. gr. 7t c p x v 6 ţ, 7tupvaîoţ. dr. iv, 459. PÎRNICÎT, -Ă adj. v. pipernicit. PÎRN0JIE s. f. (Mold.) Teren agricol arat de ciţiva ani şi lăsat necultivat. Cf. cade, h iii 280. <0- (Ca epitet, pus Înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“, sugerează calitatea inferioară) Cit mă cosiă plrnojia asta de vie ... că el m-a procopsit cu dlnsa. D. Zamfirescu, t. s. 27. — Pl.: plrnojii. — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 r 1 o a g ă. PÎRJVUŞ s. m. (Regional) Numele unei specii de şobolan nedefinită mai Îndeaproape (Coverca —Vatra Dornei). Glosar reg. — Pl.: plrnuşi. — Etimologia necunoscută. PÎROI s. n. v. puroi. PÎRPALAC interj., s. m. v. pitpalac. PÎRPALÂCĂ s. f. v. pitpalacă. PÎRPALĂ subst. 1. S. f. (în dicţionarele din trecut) Carne friptă In grabă. Cf. Barcianu, Alexi, w. 2. S. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) Palavragiu, flecar. Cf. Barcianu, Alexi, w. 3. S. f. pl. (Prin nord-vestul Olt.) Vreascuri. Du-te, tu, dragu mumii, şi adă un braţ de părpale să facem focu. cv 1952, nr. 1, 36. — Pl.: plrpale. — Postverbal de la pirpăli. PÎRPARĂ s. f. v. pîrpor1. PÎRPARIŢĂ s. f. v. plrpăriţă. PÎRPĂ ş. f. (Regional) Coacere timpurie (Dră-guşeni —Tlrgu Neamţ). Glosar reg. Plrpa orzului, ib. — Pl.: plrpe. — Cf. pirpăli. PÎRPĂ î vb. IV v. plrpli. PÎRPĂlT s. n. v. plrplit2. PÎRPĂITÎRĂ s. f. (Regional) Trosnet, pîrîit (1). Cf. Barcianu, Alexi, w. — Pronunţat: -pă-i-, — Pl.: plrpăituri. — Plrpăl + suf. -tură. PÎRPALAC1 interj., s. m. v. pitpalac. PÎRPĂlAc2 s. n. (Popular) Frigere a cărnii pe jeratic sau în frigare; (concretizat) carne friptă în acest fel, (regional) plrpăleală (2). Mieii întregi se întorc In Iepe de lemn; plrpălacul umple pădurea de miros. Russo, s. 103, cf. Baronzi, l. 161, Cihac, ii, 246, tdrg, Şăineanu, d. u., Coman, gl. — Pl.: plrpălace. — Şi: (regional) parpalăc (tdrg), parpaliiy (Baronzi, l. 161), părpălâc (Cihac, ii, 246, Şăineanu, d. u.) s. n. — Pirpăli -f suf. -ac. PÎRPALÂCĂ s. f. v. pitpalacă. PÎRPĂLÂGĂ s. f. v. pitpalacă. 8088 PÎRPĂLATIC - 736 - pîrpâriţA PÎRPĂLATIC, -Ă adj. (Prin vestul Munt.; despre oameni) 1. Care vorbeşte repede, pripit şi tn vlr-ful limbii. Cf. Udrescu, ol. + (Prin nord-estul Olt.; In forma părpalatic) Peltic. Cf, Ciauşanu, v. 187. 2. Care este foarte activ, care se agită mult (şi fără rost); pripit, zorit, iute. Cf. Udrescu, gl. N-ai văzut aşa om părpalatic ca ăsta/ id. ib. — Pl.: pirpăiatici, -ce. — Şi: pirpolătic, *ă (Udrescu, gl.), părpalatic, -ă (Ciauşanu, v. 187), părpălătic, «ă adj. — Plrpăli + suf. -atic. I’ÎRPĂLEĂLĂ s. f. 1. Acţiunea de a (se) p 1 r-p ă 1 i. Cf. p i r p ă 1 i (11). Cf. tdbg, dl, dm. [Mulţimea] aţtţată la ceasul primului de mirosul mititeilor sfiiiiţi şi dc perpeleala scrumbiilor la grătar. C. Petbescu, a. r. 9. <0> L o c. adj. (Regional) De perpeleală = (despre carne) expus la acţiunea rapidă a focului, fript numai pe deasupra. Voi să-t daţi pentru mincare O mieoară De frigare, Pastrama de perpeleală. Teodorescu, p. p. 513. <> Loc. a dv. (Regional) La pcrpereală = rapid, repede, la repezeală. Cf. Udrescu, gl. <> E x p r. (Regional) A-i trage (sau a-i da) o perpereală (sau o plrpoleală) (bună) = a lucra repede, a acţiona cu mare grabă; a-i da zor, (regional) a-i trage un stupai zdravăn. Hai să-i mai tragem o plrpoleală la secere, să scaperel id. ib. 4- F i g. Aşteptare plină de nerăbdare, de frămln-tări şi de Înfrigurare. Cf. cade. 2. (Concretizat; regional) Carne friptă pe jeratic sau la frigare; (popular) plrpăiac2. Cf. tdrg. — Pl.: plrpăleli. — Şi: perpeleâlă, (regional) plr-poleâlă, plrporeâlă (conv. lit. liv, 368, Ciauşanu, gl.), perpereală s. f. — Plrpăli. + suf. -eală. PÎRPĂLÎ vb. IV. 1. 1. T r a ii z. (Complementul indică animale sau carnea lor) A frige la frigare, pe jeratic sau la para focului, pentru a mlnca. Păr pălind nişte pui tineri la frigare şi-apoi lăvălindu-i prin unt, cheamă pe mătuşa Măriuca. Creangă, a. 60. Bătrina pirpîlea în spuză doi şarani frumoşi şi graşi. Contemporanul, vij, 31, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, cade, Scriban, D. Unii la berbeci cojea, Alţii lemne grămădea, Alţii carne perpelea. Teodorescu, p. p. 515. Mai aduna vreascuri, mai pîrpolea cele păsăruici pe foc. i. cr. iv, 106. <$> Refl. După ce începu a se părpăli, băiatul luă frigarea din mina suroră-sei crestă friptura pe toate părţile şi-i dete sare multă. Ispirescu, l. 340. + (Complementul indică alţe alimente, in special porumb) A pune la foc iute sau a trece prin flacără pentru a se coace sau a se prăji la repezeală; a arde pe deasupra; a Încălzi la repezeală. V. pripi. Cf. lb. Chef şi voie bună, zise celalalt, scoţind o hrincă îngheţată din desagi, pirpilind-o pe jăratec şi dindu-ne şi nouă. Creangă, a. 31, cf. conv. LIT. XLIV, 1002, DB. II, 596, ŞĂINEANU, D. U., CADE, bl iv, 93. Adunase jar la marginea vetrei şi pirpîlea bucăţi de slănină, in ţăpuşă. Sadoveanu, o. xvm, 150. Pirpllesc ... popuşoi .... mai mult pirlindu-i. şez. v„116. Am părpălit în fugă o leacă de mămăligă. Com. din Bilca — Rădăuţi. Ala porumb copt e? nici nu-1 pirporişi binel Plopşoh, v. o. 13, cf. .Ciauşanu, gl., Paşca, gl., a vi 26. Pirpori ...un porumb verde. Lexic reg. 31, cf. Glosar reg. <0* R e f 1. A frige, însă nu deplin, un păpuşoi care s-a pus să se frigă şi nu s-a fript bine se dzice că s-a părpălit, s-a pălit de para focului. Com. Marian. 2. T r a n z. (Popular; complementul indică păiul animalelor tăiate pentru hrană) A distruge prin atingere cu o sursă de căldură sau, uneori, prin opărire; p. e x t. (complementul indică animalul respectiv) a plrli (2). Fumul focurilor de paie care-i părpăleau [porcii tăiaţi] pină la şorici, acoperea cerul mahalalei. Delavrancea, s. 218, cf. ddrf, cade, alr ii 4 129/2. 4- (Regional; in forma perpeli; complementul indică păsări tăiate) A jumuli (Pecinişca —Băile Herculane). Cf. alr ii 4 092/2. -f Tranz. şi ref 1. (Regional; Informa perpeli) A (se) curăţa, a (se) spăla (Bucoşniţa— Caransebeş). Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 149. Femeile o perpeleau tare bine. id. ib. 3. R e f 1. A se Încălzi la dogoarea focului sau la soare. La poalele unui codru numai că iată ce vede o dihanie de om care se pirpîlea pe lingă un foc de douăzeci şi patru de stinjeni de lemne şi tot atunci striga, cit îl lua gura, că moare de frig. Creangă, p. 289. Mama Ioana să părpălea cu Irina la soarele care poleia bătătura cu razele lui calde. Delavrancea, t. 155, cf. ddrf. Soldaţii se pîrpăleau la flacără. D. Zamfirescu, b. 117. Numai femeile şi copilaşii tremurau de frig, se pîrpăleau pe lingă vreun foc ce ardea ca pe gheaţă, luc. v, 22, cf. Şăineanu, d. u., com. din Straja —rădăuţi. Ce le pîrpăleşti pe lingă foc? a viii 8. <£> T r a n z. Turcii suflau zgomotos şi-şi pir-pîleau la flăcări mintie şl picioarele. Sadoveanu, o. ii, 129. + Tranz. (învechit; In forma pirpoli) A dogori. Soarele aprinde, cîmpul pîrpoleşte Cu raze-n-focate. C. Stamati, p. 275, cf. 335. II. Refl. (Mai ales In forma perpeli) 1. A face mişcări spasmodice (pricinuite de o durere puternică); a se zvlrcoli, a se zbate, a se tăvăli (de durere). Se perpelea fratele ăl mic de foame, săracul. Pamfile, d. 71. Nenorocitul îndrăzneţ, perpelindu-se ca un dine incăieral de viespi, ... venea de-a rostogolul. Galaction, o. 44. Găsi pe Anicliit perpelindu-se prin toată casa cu genunchii strînşi între mîini. Stănoiu, c. i. 165. începu să se perpelească pe jos de durere. Vis-sarion, b. 35. Un peşte mic ... se perpelea pe uscat, fiind aruncat de apă. Rădulescu-Codîn, î. 227, cf. Ciauşanu, gl., Tomescu, gl. <$■ Fi g. I-a aprins la căpăta o luminare, a cărei flacără se perpelea intre ferestrele sfărlmate. Rebreanu, r. ii, 201. <0- Expr. A se perpeli de rls = a rlde cu mare poftă; a se tăvăli (sau a se prăpădi) de rls. Muşteriii lui Vancea se perpelesc de rîs. Galaction, o. a. i, 258. A se perpeli de ceasul morţii = a depune eforturi desperate pentru a realiza ceva; a se da de ceasul morţii. Baba lui a rămas tot să se zbată şi să se perpele de ceasul morţii ca să incherbeleze plinea la gurile ce se înmulţeau. Iovescu, n. 39. 4- F ' g- A se frămlnta, a se chinui, a se zbuciuma (din cauza unei situaţii grele). Se perpeleşte că n-are jtici un ban. Pamfile, a. r. 254. Pe cînd dînşul se perpelea astfel, Tttu, cu glas mai scăzut, ti sporovăia de poporul nostru, de idealul suprem. Rebreanu, i. 240. Cînd ăi avere, ce-ţl trebuie să te mai perpeleşti? id. ib. 440. Buna însă se perpelea... Se ducea la mormintul lui Moşu şi sta de vorbă cu el cite-o jumătate de zi. Lăncrănjan, c. i, 62, cf. Tomescu, gl. <0> Tranz. Cînd îi era lumea mai dragă, ce să pomenea cu grija că-l sîngera ca un bold şi-l părpălea ca pe jeratic. Delavrancea, s. 82. Tare îl mai perpeleşte, săracul, r februarie 1962, 34. 2. A se răsuci continuu (In aşternut), a se Întoarce de pe o parte pe alta, fără a-şi găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare); a se foi. ; Se perpeli în pat, frămintat numai de presimţiri rele, Rebreanu, i. 392. Se perpelea in pat fără somn. id r. î, 45. Cei mai mulţi dintre călători ... încep să se perpelească pe spătarul canapelei. Galaction, o. a. ii, 218. Azi-noapte m-am perpelit ca pe jărăgai. Preda, i. 169. — Prez. ind.: pir pălesc. — Şi: părpăli, perpeli (pers. 3 şi, regional, pirpele), (regional) plrpări, pjrperi (Paşca, gl.), plrplli, pirpoli, pirpori vb. IV. — Din bg. npenaaa. Cf. ser. pripa li ti. PÎRPĂL1ŢĂ s f. v. plrpăriţâ. PÎRPĂLtÎ! s. m. v. pitpălăeoi. PÎRPĂRĂ s. f. v. plrpor1. pIRPAhÎ vb. IV v. plrpăli. PÎRPĂRIŢĂ s. f. 1. 1. (învechit) Titirez (la moară). Cf. lb, lm. Auzul mi-l năpădeşte ţipătul răzbltor şi cadenţat al pîrpăriţei de la moară, f (1886), 360. Sub 8096 \ PÎRPĂRIŢĂ - 737 - părpări(ă se-nţelege un instrument la moară care na lasă să cadă deodată toate grăunţele din coş pe piatra morii. Marian, nu. 770, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, \v. 2. Mică piesă metalică fixată in piatra alergătoare de la moară, in care intră capătul de sus al fusului; (regionâl) glnjei. Cf. ddrf, Damé, t. 153, Barcianu, tdrg. In gtrlici ... se află o bucată de fier numită pîr-păliţă, părpăliţă, perpeliţă, prepeliţă sau gînjei, in care se prinde capătul fusului de fier care învîrtcşte piatra alergătoare. Pamfile, i. c. 186. Mîine-poimîine-o să piară Prepeliţa de la moară. Toi pe mine mă omotirăl Rădulescu-Codin, m. n. 162, cf. Şăineanu, d. u. Părţile morii, perpeliţă, fusu care o învîrleşie. H i 8. Părţile morii le numesc: babaluc, ... pirpăriţă. ib. m 228. In capul steiului este părpăriţa, iarăşi de fier, care este prinsă in piatra cea deasupra şi o invirieşte. ib. ix 61, cf. xi 233. Intre părţile morii: părpă-liţa, care are loc in piatra alergătoare, cea de deasupra, în care intră fierul cel lung, cu ajutorul cărora se înuîrteşte piatra, ib. xvi 11. Pîrpăriţa (un fier lat care să bagă în peatra de sus) carea întoarce peatra de sus. Liuba-Iana, m. 104, cf. Rădulescu-Codin, î. 309, Graiul, i, 509. V&zînd ciobanul că [piatra morii] nu stă, cînd se opinteşte o dată şi-i dă una, sparge piatra în două, şi-i mai rămîne părpăriţa. i. cr. i, 112, cf. alr SN i h 177, a vi 6, Glosar reg. 4 (Regional) Bucată de lemn de esenţă tare, fixată In gaura roţii de piatră, la rlşniţa ţărănească. Pîrpăriţa are o scobitură unde stă capul învîriiciuliii, peste care se invîrteşte roata rîşniţet. Pamfile, i. c: 176. 3. (Re.gional; In forma pîrpăliţă) Cilindru care susţine pietrele morii şi care este pus In mişcare prin acţiunea roţii cu măsele; (regional) prisnël, crtng (Răchita —Lugoj). Cf. Viciu, gl. 4. (Prin Ban.) Osie de lemn, la morile de apă, care pune roata in mişcare; (regional) fus, grindei. Cf. L. CosTINj GR. BAN. 154. 5. (Prin Transilv., Maram. şi prin nordul Munt.) Gaură In mijlocul pietrei alergătoare de la moară, In care cad grăunţele din teică, pentru a fi măcinate; (popular) gtrlici. Perpeliţă sau gaura pietrei deasupra, in care cad grăunţele. H 11 29. Perpeliţă, o scobitură în piatra învîrtitoarc; aci cad boabele din coş: ib. iv 145, cf. alr sn i h 170. 4 (Regional) Jgheab saii sclndură prin care curge făina de sub piatra morii, după măcinat; vrană. Şi-o pus mîna la părpăriţă Şi curea numai tărîţe. Marian, nu. 770, cf. Viciu, gl. Am o căţeluşă vînătă şi face numai urdă ( Pîrpeliţa). Gorovei, c. 293, cf. Pascu, c. 190, 6. (Transilv. şi prin Munt.; în formele pîlpăriţă, părpăliţă, părpăriţă) Teică (la moară). Cf. mat. dialect. i, 25, alr sn i h 171. Lemnu d'i la părpăriţă. alr sn i h 172/250. Lemnu d'i la pîlpăriţă. ib. h 172/349. 7. (învechit, rar; impropriu) Piatră alergătoare (la moară). Să nu zălojeşti moara, nici pîrpăriţa morii, căci suflet acesta zălojaşie. Biblia (1688), 1432/16. In Biblia Şerban Vodă din 1688, peatra alergătoare se cheamă pirpăriţă. hem 838. II. F i g. 1. (Prin Maram.; în forma pirpăriţă) Gură (considerată ca organ al vorbirii). Tacă-ţi pîr-pariţal l. rom. 1961, nr. 2, 128. 2. (Regional) Om flecar. Cf. meliţă (Si). [Fetele] limbute, carile vorbesc pe toţi oamenii de rău :şi află la fiecare cîie un defect, încă se poreclesc „pupeze“. Celor din urmă li se mai zice şi pîrpăriţe. Marian, o. ii, 176, cf. Viciu, ol., Coman, gl., cv 1951, nr, 3, 46, Teaiia, c. n. 253. — Accentuat şi: pirpăriţă (alr sn i h 170/105, ib. h 177, Glosar heg.). — Pl.: pîrpăriţe. — Şi: (învechit şi regional) părpâriţă (Alexi, w.; accentuât şi: părpăriţă, alr sn i h 177/76), părpăriţă (accentuat şi: părpăriţă, ib. h 171/250, h 177/2), (regional) pîrpăliţă, pirpăriţă (accentuat şi: pirpăriţă, l. rom. 1961, nr. 2, 128), plrpeliţă, pirplliţă (h i 23» alr Sn i h 177), pirplriţă (h x 466, 489), plrporiţă (h v 123, vlr sn i h 177/27), pîlpăriţă, părpăriţă (h ii 319), PÎRPOR1 părpăliţă, perpeliţă, prâpeliţă (accentuat şi: prepeliţă, alr sn i h 177/386) s. f. — Din v. sl. np-MlpÎilţa. PÎRPELIŢĂ s. f. v, pîrpăliţă. PÎRPERÎ vb IV v plrpăli. l’ÎRPÎDUCIII interj., s. in v. pitpalac. PÎRPÎ! vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A plrîi (I), a'trosni. Cf. Cihac., ii, 240, ddrf, Barcianu, Alexî, w., tdrg, bl vi, 148. — Prez. ind. pers. 3: pirpîie şi pîrpiieşte. — Şi: plrpăi vb. IV. CihAc, ii, 240, ddrf, Barcianu, Alexi, w. — Formaţie onomatopeică. PÎRPÎIÂLĂ s. f. (Regional) Foc cu pară1 (3) mare (Drăguşeni —Tlrgu Neamţ). Glosar reg. — Pronunţat: -pî-ia-. — PI.: pîrpîieli. — PIrpii -f suf. -eală. PÎRPÎÎT1 adj., s. m. (Regional) (Persoană) care vorbeşte repede şi neclar (Măţău —Cîmpulung). Cf. Coman, gl. — PI.: pirpiiţi — V. ptrpli. PÎRPÎÎT2 s. n. (Regional) Faptul de a pîrpii; trosnet. Cf. Alexi, w. Asculta ... ţăcănitul orologiului cu cuc, pîrpiitul surcelelor din plită. ap. tdrg. — PI.: pîrpîituri. — Şi: plrpăit s. n. Alexi, w. — V. plrpii. PÎRPÎLĂC interj., s m. v. pitpalac. PÎRPÎLÎ vb. IV v. plrpăli. PÎRPÎLÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Extrem de beat (Bălţăteşti —Tlrgu Neamţ), scl 1971, 400. — PI.: pirpîliţi, te. — V. plrplll. PÎRPÎLÎŢĂ s. f. v. pirpăriţă. PÎRPÎR s. m. v. pirpor1. PÎRPÎRĂ s. f. v. pirpor1. PÎRPÎRIŢĂ s. f. v. pirpăriţă. PÎRPOÂLĂ s. f. (Prin Mold.) Mana (II 1) viţei de vie. Cf. Scriban, D. — PI.: pirpoale. — Cf. pirpor1, ptrpoli. PIRPOLATIC, -Ă adj. v. plrpălatic. PÎRPOLEÂLĂ s. f. v. plrpăleală. PÎRPOLÎ vb. IV v plrpăli. PÎRPOR1, -Ă subst., adj. I. Subst. (Mai ales Ja sg.) I. S. m. (Regional) Cenuşă udă din ciubărul în care se.opăresc rufele (Celeiu — Tîrgu Jiu), gr. s. v, 122: 4 Soluţie preparată din sodă caustică dizolvată în apă (Salcia —Calafat), gl. olt. Pîrporu [...] pun ap-aşa un iaun jumătate de apă ş-pun trei chile de sodă. ib. 2. S. m. (Prin nor.d-vestul Olt.) Tăciune stins cu apă, folosit, în medicina populară, Ia vindecarea rănilor provocate de înţeparea cu un cui. Cf. Paşca, gl. 3. S. m., s. f (Prin Olt. şi Mold.) Foc de paie. Cf. Creangă, gl., PlOi-şor, v. o. 13, gr. s. v, 122. ^ Exp r. A trece prin (sau priutr-o) plrporă = a trece prin împrejurări grele, prin emoţii. Cf. bul. ml. ii, 291. îşi dă (sau Îşi îace) pîrporul = este foarte schimbător. Ciauşanu, gl. 4 (Regional) Căldură, arşiţă, fierbinţeală, bul. fil. ii, 291. 4 (Sudul Ban.) Pojar, alrm i/i h 160. 4 F i g. Agitaţie, zbucium; 8115 PÎBPOR2 - 738 - pIrşă1 avînt, entuziasm, înflăcărare. Dăduse şi el In ptrpăra însuratului. Creangă, o. 69, cf. ddrf, Şăineanu, d. v. în pîrpăra luptei. Scriban, d. Asemenea grăiri săltate ... nu le mai auziseră ei declt doar In ptrptra alegerilor, v. bom. februarie 1954, 41. Panatte a dat în pîrpîra însurătorii, că nu mai po(i să te tnfelegi cu el la treabă. Com. din Piatra Neamţ. 4. Subst. (Regional) Mana (II 1) viţei de vie (Chi-zătău —Lugoj). Cf. alr ii 6 116/76. Via o mîncă un pir por. ib. 5. S. f. (Regional; In forma pîrpără; de obicei determinat prin „de ploaie“) Aversă. O pîrpără de ploaie. Ci hac, ii, 246, cf. Şăineanu, d. v. Stă să treacă pîrpăra, îşi ia apoi bulendrele ... şi porneşte înainte. Pamfile, d. 123, cf. id. văzd. 108, i. cr. iii, 187. <> (Prin analogie) Cile o pîlpără de vini zburătăcea frunzele cît colo. Contemporanul, Vj, 289. II. Adj. (Prin Olt. şi prin Munt.; despre oameni) Care nu rezistă la frig; plăpînd. E un ăla pîrpor, nu suferă neam la frig. ev 1951, nr. 11, 37, cf. l. rom. 1961, nr. 1, 24, Lexic reg. ii, 71. — Accentuat şi: pîrpâr. ol. olt. — Pl.: pirpori, -e. — Şi: pirporă, pîrpără (Barcianu, Alexi, w.), pir-pără s. f., plrpir (Alexi, w.) s. m., ptrplră (pl. ptr-peri, Scriban, d.) s. f., pirpur (alrm i/i h 160) s. m., pilpără s. f. — Din ser. prpor. Pentru unele sensuri, cf. plrpăli. PÎRPOR2 s. n. v. purpură. PÎRPORÂR1TJ subst. (Regional) Bucată de plnză prin care se strecoară leşia; (regional) cenuşar (Peş-tişani —Tîrgu Jiu), alr sn iv h 1 225/836. — Pl.:? — Pîrpor1 + suf. -ar. PÎRPORĂ s. f. v. pîrpor1. PÎRPORE subst. (Regional) Butaş (Ineu — Arad). alr ii 6 108/64. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PÎRPOREÂLĂ s. f. v. plrpăleală. PÎRPORÎ vb. IV v plrpăli. PÎRPORÎŢĂ s. f. v. plrpăriţâ. PÎRPOŞÎ vb. IV. 1. Tranz. (Prin Ban.; în forma pîrpuşi;. complementul indică bucăţi de carne) A frige repede şi prost. V. plrpăli (II). Cf. L. Costin, gr. băn. 154. Ai pîrpuşit-o numai, n-o pot mlnca carnea, id. ib. 2. Refl. (Regional) A se opări (2) (Iablaniţa— Băile Herculane). L. Costin, gr. băn. ii, 147. — Prez. ind.: pîrpoşesc. — Şi: plrpuşi vb. IV. — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 r p o r1. p 1 r-p ăli. PÎRPOŞÎT, -Ă adj. v. plrpuşit. PÎRPUR1 s. m. v. pîrpor1. PÎRPUR2 s. n. v. purpură. PÎRPUŞÎ vb. IV v. pirpoşi. PÎRPUŞÎT, -Ă adj. 1. (Prin Ban.; despre carne) Care nu este bine fript sau prăjit. Cf. Novacoviciu, c. b. i, 16. 2. (Regional; despre limbă; In forma pîrpoşită) încărcată (Pecinişca—Băile Herculane). Cf. alr ii/i mn 15, 6 917/2. — Şi: plrpoşit. -ă adj. — V. plrpuşi. PÎRSfiCHI s. n. v. pargeclii. PÎRSÎTE s. m. (Regional) Şobolan (Mus decu-manus) (Uricani). Densusianu, ţ. h. 328. — Pl.: pîrseji. — Cf. p 1 r ş2. PÎRSIIĂLĂ s. f. (învechit, rar) întărltare. Fum batgiocură vecirilor noştri tnteritare (pîrsiialî n) şi imputare ce era diîmpregiurul nostru, psalt. 163. — Pîrsni -f suf. -eală. m PÎRSLEA s. m. v. prtslea. PÎRSNÎX s. n. v. prlsnel. PÎRSNET s. n. v. prîsnct. PÎRSIVi vb. IV v. prlsni2. PÎRŞ1 interj. (Prin sudul Olt. şi al Munt.; adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă măgarul. Cf. alr ii 5 525/899, ib. 5 526/886. — Onomatopee. PÎRŞ2 s. m. 1. Nume dat mai multor mamifere din familia rozătoarelor: a) (şi In sintagmele plrş cenuşiu, pîrş comun, der) animal asemănător cu veveriţa, cu blana de culoare cenuşie, cu nuanţe cafenii-ne-gricioase pe spate, şi albicioasă pe burtă, cu coada lungă şi stufoasă, care duce o viaţă nocturnă prin păduri şi se hrăneşte‘mai ales cu seminţe şi cu fructe, dar mănlncă şi insecte, păsărele şi ouă (Glis glts). Cine va mlnca lup sau vulpe ... sau pîlş sau nevăstui-că ... să se pocăiască 1 an (a. 1640). gcr i, 90/35. Pîr-şul cenuşiu ... îşi duce viaja priri pădurile de fag şi stejar. Simionescu, f. r. 57, cf. enc. agr., dl, dm, h ix 122; b) (şi în sifitagmele plrş roşu, piş roşu, h x 276) animal cu înfăţişare de maimuţă, cu ochi mari, vioi, cu blana mătăsoasă, de culoare galbenă-roş-cată pe spate şi albă pe piept, cu coada lungă, terminată cu peri lungi, care trăieşte în păduri, prin iarbă, prin tufişuri sau căţărat în copaci şi se hrăneşte In special cu alune; (regional) alunar (Mus-cardinus avellanarius). Tot prin păduri trăieşte şi ptrşul roş ... cu înfăţişarea mai mult de maimuţă. Simionescu, f. r. 58, cf. enc. agr. Şoareci de pădure sau pllşi ... care mănîncă alune, h v 280; e) (şi In sintagma pîrş de stejar) animal cu blana de culoare cenuşie, cu cîte o pată neagră pe obraji, cu coada lungă, păroasă numai la vlrf, care trăieşte prin păduri, dar mai mult pe pămînt decît In copaci, şi se hrăneşte mai ales cu insecte, viermi, melci, păsărele şi şoareci (Eliomys quercinus). Cf. der; d) (şi In sintagma plrş mic) animal cu corpul zvelt, lunguieţ, cu blana cenu-şie-roşcată, albă pe plntece, cu coada stufoasă, lungă aproape cît corpul, cu botul asemănător celui de şoarece, cu urechile mari, care trăieşte prin păduri şi se hrăneşte cu fructe, seminţe, insecte şi şoareci (Dryo-mys nitedula). Ptrşul mic ... e vioi şi isteţ. Simionescu, f. r. .58 ^ Loc. a d v. (Regional) Ca pllşu = pe furiş. Cf. Coman, gl. Se strecoară pe lingă noi ca pîlşu. id. ib. 2. (Regional) Nume dat mai mulţor animale rozătoare care Îşi fac cuib sub pămînt: a) (în forma pllş) hîrciog (Cricetuş cricelus) (Strehaia). alr ii 4 969/848; b) (în forma piş) orbeţ (II1) (Spalax microphthalmus) (Traian — Bacău). aix1;c) (prin Mold. şi prin Bucov.; In forma de piş) şobolan (Mus decuinanus). Cf. şez. v, 116, alr i l 192/554. — Pl.: ptrşl. — Şi: (regional) pllh (h vii 418), pllş, piş s. m. — Din slavonul nrt'Ky iv. PÎRŞĂ1 s. f. 1. (Prin Munt. şi prin Olt.) Bucată de muşchi2 (2) (preparată în diverse feluri). Mlnînc pîrşe de mioară, Carne dulce de berbec. Păsculescu, l. p. 232, cf. 367, corn. din Turnu Măgurele, + (Prin sud-estul Transilv.) Carne de calitate proastă, care are multe pieliţe. Cf. l. rom. 1959, rir. 5, 87. 2. (Regional) Jupuială a pielii, pe faţă şi pe membre. Cf. Pamfile, j. iii, 92. 8138 PÎRŞÂ2 - 739 - PÎRTIŢĂ 3. (Régional) Murdărie a capului (Micăsasa—Mediaş). Cf. alr ii 3 391/141. 4. (Regional, Învechit; glumei) Piine (I X) (Măţău — Clmpulung). Coman, gl. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PÎRŞĂ2 s. f v. fir ci2. PÎRŞCÂU s. n. v. prăşcău. Ptt^ËTE s. m. (Prin Olt.) Persoană vicleană şi lipsită de caracter. Cf. cv 1949, nr. 9, 33, Lexic reg. 46. — Pl.:pîrşeţi. — Cf. pir ş8. PÎRŞNÎ vb. IV v. prîsni2. PÎRŞOÂCĂ s. f. (Regional) Ţuică de calitate inferioară (Cloşani—Tlrgu Jiu), ol. olt. — Etimologia necunoscută. PÎRŞOĂlCĂ s. f. (Zool.; prin nord-estul Olt.) Femela pîrşului2. Cf. gr. s. vi, 137. — Pirş2 4- suf. -oaică. PÎRŞTI interj. (Regional) Cuvînt „cu care se strigă iepurele“ (de casă) (Păuşeşti Otăsău—Băile Govora). COMAN, GL. — Onomatopee. PÎRTAC subst. (Regional) Petic (1) (Uricani). Viciu, gl. Coasă-ţi pirtacu de pe şubăl id. ib. — Pl.: ? — Cf. slavonul npvr k. PÎRTÂL s. n. v. partal. * w PIRTA1 s. f. (Regional) Povară mai mică pe care o poartă, pe cap, femeile (Caransebeş). Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 147. — Etimologia necunoscută. PÎRTĂ2 s. f. v. plrtie. PÎRTAG s, n. v. pîrţiig. PÎRTE s. f v. plrtie. PlRTÎ vb. IV v. părţi. PÎRTÎC s. n. (Prin Transilv.; mai ales la pl.) Mărunţiş (111 1). Vindea pipe, fani, tămtle, smothine şi aiămîie şi ctte alte pîrtUuri. Reteganul, ap. cade. Mai lasă-mi nişte bani să mai am pentru pîrticuri. IjjţAŞCA, GL. — Pl.: pîrticuri. — Din magh. portéka. PÎRTIE s. f. 1. Drum făcut prin zăpadă; s p e c. drum amenajat prin zăpadă, pentru practicarea unor sporturi de iarnă. Cf. lb. Iarna, pe plrtie, caii de poş-tie ... zburau cu trăsura după ei. Chica, s. xvij. Nu era, ee-i drept, plrtie şi zăpada se Ingroşase pe Murăş. Slavici, o. ii, 217. Pîrtia nu să mai cunoştea, înnă-buşită sub o velinţă de zăpadă. Delavrancea, s. 181, cf. 5. Ai noştri deschid pirlii prin nămeţi, id. o. ii, 17. Caii mergeau acum destul de repede, ... era o minune de plrtie. Vlahuţă, o. a. ii, 264. Plrtie plnă la stlhă nu era. Contemporanul, vii2, 98, cf. Damé, t. 46. Calea robilor sticlea ca o plrtie de zăpadă. D. Zamfi-rescu, v. ţ. 79. O sanie mergea In fuga cailor ...pe pîrtia sclipitoare de zăpadă, id. ib. 205, cf. id. a. 153. Drumul robilor se desluşea ca o plrtie alburie prin spuza stelelor. Sandu-Aldea, u. p. 128, cf. 34, Pamfile, s. t. 20, Chiriţescu, gr. 252, Păcală, m. r. 141. S-a tăiat...Cu lopeţileO pîrte largă ca un drum. Camil Petrescu, v. 99, cf. id. o. i, 356. Nămeţii şi, printre ei, ptrtiile făcute cu lopata, îmblcseau şi mai mult curtea caselor din Broşteni. Ardeleanu, d. 294. Pe pîrtia făcută de argaţi, zăpada sclrţîia sub picioare. Galac- tion, o. a. ii, 229, cf. i, 194, 277. Pîrtiile abia despicau calea îngustă. C. Petrescu, a. 108, cf. Stoian, păst. 54. Se lăsă cu sania lui ... printre păduri, urmînd pîrtii înguste. Sadoveanu, o. x, 276, cf. i, 507, ix, 444. Să facă pîrtii prin zăpadă. Călinescu, s. 528, cf. 787. Aş vrea să fac plrtie largă de la uşă plnă la poarta din uliţă. Stancu, r. a. iii, 388. Pe lingă case şi garduri erau pîrtii Înguste. Beniuc, m. c. i, 297. Se apropia acum de casa lui ... călcind rar pe pîrtia adîncă făcută în zăpadă. Preda, f. 73. Cu lopeţile, soldaţii rupseră ptrtii prin nămeţi, v. rom. noiembrie 1953, 104. A apucai plrtea şi nu s-a oprit pînă-n tîrlă. Bugnariu, n. 48/297, cf. şez. iii, 84, i. cr. iii, 207, Novacoviciu, c. b. i, 18, gr. s. vi, 242. F i g. Pîrtia de lumină, zvîrlită de lună pe ape, se rupea în nenumăraţi trandafiri de aur. Sandu-Aldea, a. m. 9. In pîrtea farurilor apăreau şi dispăreau, luminate fantastic*... , carele pline de noroi. C. Petrescu, î. i, 156. In spărtura malului ... se înseilează, ca într-o plrtie de zîmbete triste, păragina unui cimitir. Klop-ştock, f. 330. De funii lungi urnite ... Rup clopotele pîrtii şi dlre fac pe cer. Lesnea, i. 29. O pîrtie palidă se deschidea departe, undeva, în jos — cerul. v. rom. aprilie 1955, 244. Umbra care rămînea din belşug să inunde salonul Intre pîrtiile de lumină, părea să prelungească nesflrşit... coada pianuluu ib. noiembrie 1962, 56. E x p r. A doschide (sau a rupe, a croi, a tăia etc.) pîrtie = a face ceva pentru prima dată; a începe ceva (luptlnd cu dificultăţile); a-şi croi (singur) un drum în viaţă. M-aţi lăsat să-mi tai plrtie în lume. Ardeleanu, d. 28. Cirie vrea să fie darnic poate începe dărnicia singur. N-are decît să deschidă pîrtie. Vornic, p. 224. (Regional) A-i da (cuiva) in pîrtie = a descoperi însuşirile, intenţiile sau faptele tainice (ale cuiva); a identifica, a dibui (pe cineva). Ţi-arri dat eu în pîrteI ... ţi-am aflat eu blăstămăţiile. Alecsandbi, t. 1 278. Nu pot să-i dau în pîrte! ... Boierul are ceva! id. ib. 1 728. Apoi vorbă: oare cine-a fost, ba că Stan, ba că Bran, plnă ce-i dau în pîrtie. Sevastos, n. 3, cf. Zanne, p. vi, 262. (Regional) A-şl da hi plrtie = a deveni om de treabă. Cf. şez. ix, 155. 2. P. e x t. Loc de trecere printre oameni. Pasul lor face pîrtie printre oameni. Teodoreanu, m. ij. 152. Oamenii se feriră, lăsind pîrtie plnă acolo. Ştefan Vodă privi pe coconul său cu asprime. Sadoveanu, 0. xiii, 33. Şi-a tăiat pîrtie dreaptă, desfăcînd grupurile. Galan, z. r. 22. 3. (Popular) Cărare făcută printre semănături, printr-un desiş de pădure etc. O luară apoi pe o plrtie pînă ce văzu că se deschide o poieniţă. Ispirescu, 1. 354. Au cotit la dreapta pe o plrtie laterală, îngustă cit un vagonet. Ardeleanu, v. p. 35, cf. Novacoviciu, c.b. i, 16, alrm SNih266/105, av 15. + (Regional) Loc deschis Intr-o pădure, în pantă, pe care slnt rostogoliţi butucii. Com. din Straja—Rădăuţi. + (Regional) Arie pe care se bat snopii (Chirii—Clmpulung Moldovenesc). Glosar reg. — Pl.: pirtli. — Şi: (regional) pfrtă (Cihac, ii, 247), pîrte (pl. pir ţi, alr sn iii h 802, a ii 4, 8), pirdie (alr sn iii h 802, a v 33) s. f. — Din v. sl. *pi»tii, Cf. ser. prt, prta. PÎRTIOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui plrtie (1); (regional) plrtiuţă. Era să-noate-n viscol să meagră la vecine ... Sta dinafara uşii să vad-o plrtioară. Bol-liac, o. 99; cf. chest. rv 28/916. — Pronunţat: -tt-oa-, — Pl.: plrlioare. — Ptrtle -f suf. -ioară. PlRTÎTĂ s. f. (Regional) Haină de cerşetor (Ciu-băncuţa—Dej). Coman, gl. — Pl. : ? — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 r t a c. PÎRTIŢĂ s. f. (Regional) Parte a corpului calului situată Intre pulpa picioarelor din spate şi coaste, care prezintă o adinei tură. Cf. dr. v, 325. 8157 PÎRTIUŢĂ - 740 PÎRŢIOANE — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PÎRTIUŢĂ s. f. (Regional) Pîrtioară (Băduleasa-Roşiori de Vede). Cf. chest. iv 28/916. — Pronunţat: -ti-u-. — Pl.: pîrtiuţe. — Pîrlie -f suf. -uţâ. PÎRTUŞ, -Ă adj. (Despre oameni; prin Bucov,) Care are nasul lat. şez. iii, 84. — Pl.: pirtuşi, -e. — Etimologia necunoscută. PÎRŢ1 interj., s. n., s. m. 1. Interj. Cuvînt care imită zgomotul produs de gazele eliminate din organism prin orificiul anal. Copiii... incep a face din gură: pirţ, pîrţ, ca şi cum cir scăpa cile ceva. Ispirescu, ap. tdrg. Mergind puţin, zic din gură: pirţ, pirţ, şi baba aleargă cu băţul. Pamfile, j. ii, 62, cf. Scriban, d. Pirţ! ... pirţ! ... — M-aţi făcut de ruşine! Teodorescu, p. p. 198. + (Familiar; în forma pîrţi: în corelaţie cu h î r ţ i, s c î r ţ i) Exclamaţie (ironică) rostită după o încercare neizbutită, după un efort zadarnic. Cind să-l suie la deal ... Hirli/ încolo;' scirţi! încolo; pirţi! încolo ... , carul ne da înapoi. Creangă, p. 41. 2. S. n. Emanaţie gazoasă care se elimină cu zgomot din intestinul gros prin orificiul anal; (popular) băşină, fîsîială, (familiar) vînt. Pîrţ în trenţe, că cele bune s-au rupt, se spune despre un bogat scăpătat. Cf. Zanne, p. iii, 411. 3. S. m. (Regional) Epitet depreciativ dat unui om de nimic ori unei persoane mici şi neînsemnate; epitet glumeţ dat unui copil. Bine, pîrţule, şi tu ai început să-mi umbli cu gheşefturi? în scl 1971, 400, com. din F r at a — T u r da. 4. Interj. (Prin vestul Munt.; în expr.) Hîrţ-pîrţ, se spune cînd cineva spune o prostie sau face o gafă. Cf. Udrescu, gl. (Substantivat) A umbla liîr-ţa-pîrţa = (mai ales despre tineri) a pierde vremea, a umbla creanga, v. creangă, id. ib. — Pl.: (2) pîrţuri şi (3) pirţi. — Şi: (regional) pirţa (Udrescu, gl.), (familiar) pîrţi (Creanga, p. 41) interj. — Onomatopee. PÎRŢ2 subst. v. pîrci2. PÎRŢA1 interj, v. pîrţ1. PÎRŢA2 s. f. (art.) (Regional) Dizenterie. Com. din Scărişoara —Abrud. — De la pîrţ1. PÎRŢĂC s. n. v. pîrţag. PÎRŢAG s. n. 1. (Popular şi familiar) Acces de furie, gust de ceartă (sau de bătaie); p. e x t. capri- ciu, toană; defect, nărav. Dar îi dă să ştie că din în-timplare Şi el fără voia-i un pîrţag mic are. Pann, p. v. ii, 99/26, cf. Barcianu, tdrg, Şăineanu, d. u., Puşcariu, l. r. i, 393, Scriban, d. Şi eu am pîrţag. şez. i, 284. Era foarte frumoasă, dar avea un obicei, avea pîrţag. i. cr. ii, 278. Arţagul îşi găseşte (sau îşi are) pîrţagul (— pe omul arţăgos, se găseşte cineva să-l pună la punct). Cf. Pann, p. v. ii, 95/16» Alec-sandri, t. 236, ddrf, Pascu, c. 89. 2. (Prin Mold.; în forma pîrţac) Bună dispoziţie; hatîr. a v 25, vi 26. — Pl.; (rar) pir faguri. Şi: plrţâc (a v 25, vi 26), pîrtăg (L. Costin, gr. băn. ii, 147) s. n. — De la pîrţ1. Cf. a r ţ a g. PÎRŢAICĂ s. f. (Regional) Cămaşă subţire (Bră-dişorul de Jos —Orâviţa). h xviii 146. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PÎRŢÂLE s. f. pl. v. parcela» PÎRŢÂV, -Ă adj, (Regional; despre oameni) Nervos şi repezit. Com. din Bucerdea Vinoasă— Alba Iulia. -- Pl.: pîrţavi, -e. — Pîrţ1 -f suf. -av. PÎRŢĂ s. f. (Prin vestul Munt.) Femeie uşoară, destrăbălată; curvă. Cf. Udrescu, gl. — Pl.: pîrţe. — Cf. p î r ţ1. PÎRŢĂ G0S, -OASĂ adj., s. m. şi f. (Prin vestul Munt.) (Om) supărăcios, nervos, arţăgos, ţîfnos, Cf. Udrescu, gl. Da pîrţăgos ai mai fost, mă, ticule! Cui semeni? id. ib. — Pl.: pîrţăgoşi, -oase. — Pîrţag -f suf. -os. PÎRŢĂGUŞĂ s. f. v. pîrţiguşă. PÎRŢĂÎ vb. IV v. pîrţîi. PÎRŢAU s. m. (Prin vestul Munt.) Tînăr fluştu-ratic, care umblă de colo pînă colo fără să facă nimic; pierde-vară. Cf. Udrescu, gl. Ehe, pîrţăi d-ăştia fandosiţi am văzut destui! Da eu ştiu una şi bună: cu pîrţăii mor vacile de sete, id. ib. — Pl.: pîrţăi. — Cf. pîrţ1. PÎRŢĂVÎT, -Ă adj. (Prin Ban.; despre oameni) Urît la faţă; slut. Cf. L. Costin, gr. ban. 155. Am văzut uri om tare pîrţăvit. id. ib. — Pl.: pîrţăviţi, -te. — De la pîrţav. PÎRŢÎ interj, v. pîrţ1. PÎRŢIGĂIAT, -A adj. I. (Prin Bucov.; despre firele de tort) Care a fost tors neuniform. Cf. i. cr. ii, 302. 2. (Prin Mold.; despre oimeni; în formele pîrţîgăiat, pîrtîgîit) Slab, uscăţiv. Cf. Pascu, s. 199, scl 1971, 400. — Pronunţat: -gă-iat. — Pl.: pirţigăiaţi, -te. — Şi: pîr-ţîgăiât,-ă (scl 1971, 400), pîrţîgîit,-ă (Pascu, s. 199) adj. — Etimologia necunoscută. Cf. pîrţ1, piţigăiat. PÎRŢIGUŞ s. m., s. n. I. S. m. (Prin Bucov.) Specie de prun ale cărui fructe sînt foarte mici şi cu sîm-buri care se desprind uşor de carnea fructului. Com. Marian. 2. S. n. (Regional; mai ales la pl.) Lucru mic (Dră-guşeni—Tîrgu Neamţ). Glosar reg. — Pl.: (1) pîrţiguşi, (2) pîrţiguşuri. — Cf. pîrţ1. PÎRŢIGUŞĂ s. f. (Prin Bucov. şi prin Olt.) Fructul pîrţiguşului (1), Cf. cade, com. Marian, Viciu, gl. — Pl.: pirţiguşe. — Şi: pîrţăguşă (cade), pîrţiguşă (Viciu, gl.) s. f. — Pîrţiguş -f suf. -ă. PÎRŢIITOR, -OARE adj. (Regional) Care elimină pîrţuri1 (2); (popular) băşinos (Livezile— Panciu). h xi 455. Te izbăvească Dumnezeu De uşa scirţiitoare, De baba pîrţiitoare. ib. — PI.: pirţiitori, -oare. — Pîrţîi -f suf. -tor. PÎRŢIOĂNE s. f. pl. (Regional) 1. Căpiţe. Din mai multe pale puse una lingă alta şi acoperindu-le cu alte pale, se face o grămadă care se numeşte ... căpiţă, pîr-ţioane. ploscă. Pamfile, a. r. 158. 2. Porţiuni mici de teren (cultivat) (Măţău — Cîm-pulung). Cf. Com an, gl. — Pronunţat: ţi-oa~ — Din germ. Portion. 8180 PIRŢÎGÂIAT 741 PÎSÎI PIRŢÎGĂIAT, -Ă adj v pîrţigăiat* PÎRŢÎGÎÎT1, -Ă adj. v. pirţigăiat, PÎRŢÎGÎÎT2, -Ă adj. v, piţigăiat. rlRŢÎGtŞĂ s. f. v. ptrţiguşă. PÎRŢÎI vb. IV. Intra n z. 1. A elimina cu zgomot gaze din intestinul gros, prin orificiul anal; (popular) a se băşi. 2. F i g. (învechit, rar; despre luminări; în forma pirţăi) A sfîrîi în timpul arderii. Luminile seara arzind pîrţâiesc şi întunecai ard. Calendariu (1814), 87/4. 3. F i g. (Regional; în forma pirţăi) A merge ţanţoş (Mehadica —Băile Herculane). L. Costin, gr. băn. ii, 147. O văzui pirţăind pe drum. id. ib. — Prez. ind.. pirţîi şi pîrţîiesc. — Şi: (învechit şi regional) pîrţăi vb. IV. — Pîrţ1 -f siif. -îi. PÎRŢÎÎT, -Ă adj. Care face mereu Pîrţuri1 (2); (popular) băşinos. — PI.; pîrţîiţi, -te. — V. pîrţîi. PÎRŢOTÎiV, -Ă subst. 1. S. f. (învechit şi regional) Femeie depravată; curvă. Cf. Polizu, Gihac, ii, 301. Mama voastră de pîrţotine. Stancu, d. 358, cf. Ciauşanu, v. 187, bul. fil. ii, 274. <0 (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. vde“) Cel ce se închină simplu frumuseţei ... este trufaş şi preacurvar, precum elinii împotriva Troa-dei pentru pîrţotina de Elena. Gorjan, h. ii, 177/25. 2. S. m. şi f. (Regional) Persoană neserioasă, leneşă, flecară. Pîrţotină bătrînă. Udrescu, gl. • (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Ce pîrţotin de om, ce pîrţotină de muiere. Zanne, p. vi, 262. 3. S. m. (Prin Transilv. şi prin Munt.) Mîrţoagă. Cf. dr. v, 108, 217. 4. S. m. (Regional) Numele dat unui arbore nedefinit mai îndeaproape. Cf. Zanne, p. vi, 262, h xiv 21. — PI.: pîrţotini, -e. — Şi: (învechit) porţotină (Polizu, Ci hac, ii, 301), purţotină (Gihac, ii, 301) s.f., (regional) pîreiotin (h xiv 21) s. m. — Etimologia necunoscută. Cf. pîrţ1. PÎRŢUICA s. f. (Popular) Diaree. în contra diareii sau ... pîrţuica, cum îi zice poporul, băbăresele recomandă ... rădăcină de papură roşie. şez. iv, 24, cf. N. Leon, med. 140, Candrea, f. 221, Bianu, d. s., tdrg, Pascu, s. 230. L-a lovit pîrţuica. Ciauşanu, gl. — Şi: părţuică s. f. N. Leon, med. 140. — Pîrţ1 -f suf. -uică. PÎRV, -Ă adj. 1. (Regional; despre oi) Cu lină puţină, scurtă şi creaţă. Oaia ... (are are lină puţină se numeşte pîrvă. Dame, t. 67, cf. Săghinescu, v. 63, Săi nea nu, d. u., Scriban, d,, h x 151, 535. 4* (Despre capre) Fără păr. Com. din Piatra Neamţ. 2. (învechit; despre oameni) Scund. Cf. Polizu, Gihac, ii, 196, lm, ddrf, Gheţie, r. m.. Barcianu, Alexi, w\, rev. crit. ii, 48. — PL: pîrvi, -e. — Etimologia necunoscută. PÎRVÂC1 s. m. (Apic.) 1. Primul roi care se desprinde din stup. Roii d’întîi se numesc parvaci. I. Io-nescu, m. 380. Cind stupul roieşte întîi, cel roit se cheamă pîrvac. Dame, t. 120. Boiul întii se numeşte pîrvac. Pamfile, i. c. 93, cf. Scriban, d., ii xi 96, i. cr. viii, 344, chest.vi 133/21,134/14, alr i 1 687/810, a v 33, 2, (Prin Mold.) Stup bătrîn de cel puţin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; (regional) matcă (2), roi. Stupul vechi cu albine [se numeşte] roi sau matcă ori părvac. hem 744. . PI.: (rar) pîrvaci. — Şi: (rar) parvâc, părvâc s, m. — Din bg. n'BpBAB. PÎRVÂC2 s. m. (Prin Ban.) Om bogat şi gras. Cf. Novacoviciu, c. b. i, 18. — PI.: pîrvaci. — Din ser. prvat, PIRVĂ s. f. (învechit) Femeie depravată; curvă-Cf. lb, Polizu. — PI.: pîrve. Etimologia necunoscută PÎRVE s. f. pl. (Prin Ban.) Bureţi (comestibili). Mincai nişte pîrve rele. L. Costin, gr. băn. ii, 147, cf alr ii 6 404/27. — Şi: i irvic s. f. pl. alr ii 6 404/27. — Etimologia necunoscută. PÎRV IE s f. pl v plrve. PÎRVÎŞTA interj. (Prin Bucov.; folosită drept comandă la minatul cailor) La stînga, în locî Cf. Lexic reg. 106. — Etimologia necunoscută. PÎRVODIÂCOJV s. m. (învechit, rar) Arhidiacon Pîrvodiaconul lui f/[risto]s , Ştefan. Dosoftei, v. s. [prefaţă], 2V/17. — Pronunţat: -di-a-. — Pl.: pîruodiaconi. — Din slavonul np bKOAHWKT*? sub influenţa lui diacon. PÎRVOMUCENÎC, -Ă S. m. şi f. (învechit, rar) Cel dintîi dintre mucenici2 (1). Apostol şi pîrvom[u\cenic Ştefan. Dosoftei, v. s. [prefaţă], 2V/17. — Pl.: pîrvomucenici, -ce. — Din slavonul np'KKOMOy'^SHMKTi. PÎRVOSEADÂNIE s. f. (învechit, rar) Conducere, diriguire. Şi tîmplîndu-se să aibă pîrvoseadaniia Ni-sivei svîntul, şi la săborul svînt de Nicheea să află de faţă. Dosoftei, v. s. ianuarie 12v/22. — Din slavonul npTiKOCrk/\rliHH^, PÎRVOZV V\ adj., s. m. (învechit, rar; în limbajul bisericesc) (Care este) întîiul chemat. Acesta ... au fost pus de svîntul Andrei pîrvozvan. Dosoftei, v. s. noiembrie 108v/16. Pomenirea sv[l]ntului slăvit şi-n totu lăudat apostol Andrei pîrvozvan, adecă întîi chemat. id. ib. 176r/4, cf. jahresber. v, 126. -- Pl.: pîrvozvani. — Din slavonul np’KKOSKdHTx. PiS interj, v. pis2. PISAT subst. v. păsat. PÎSĂÎ vb. IV v. pîsîi. PÎSĂIÂLĂ s. f. (Regional) „Tăcere, oprire“ (Bonţ—-Gherla). Goman, gl. — Pronunţat: -să-ia-. Gf. pîsîi1. PÎSCÂN s. m. 1. (Prin Maram.) Şobolan (Mus de' cumanus). Gf. alr i 1 192/341, 343, 345. 2. (Regional) „Pescăruş“ (Cămărzana- Satu Mare). alr i 1 046/343. — Pl.: pîscani. — Etimologia necunoscută. PÎSCAV, -Ă adj. v. plşcăv. PÎSCĂLÎ vb. IV v piscăli. PÎSCUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A obliga la tăcere, a impune linişte; (familiar, rar) a pîstui (Straja —Rădăuţi). Gf. alr i 69/388. — Prez. ind.: pîscuiesc. — De la pîs. PÎSÎI vb. IV. I. T r a n z. (Rar; complementul indică pisica) A chema, a striga. Gf. Mironescu, s 619 II. I n t r a n z. 1. (Popular) A emite un zgomot 8208 PÎSÎIRE - 742 - şuierător şi surd; a fîsîi. Cf. drlu, dr. vii, 14. + vS p e c. (Regional; în forma pîsăi; despre raţe) A produce un zgomot surd caracteristic speciei; a fîsîi (Peştişani —Tîrgu Jiu). Cf. alr ii 5 739/836. + (Regional; în forma pîsăi) A vorbi peltic (Secăşeni — Oraviţa). Cf. alr ii/i h 33/29. 2. (Regional; în forma păsăi) A sufla (cu presiune) aerul printre buzele întredeschise (Racşa—Satu Mare). Cf. arh. folk. i, 205. împungi cu plăcinioriu ... şi păsăieşti acolo uncle-i buba. ib. 3. (Regional; despre foc; în forma pîsăi) A mocni (1) (Peştişani— Tîrgu Jiu). Cf. alr ii/i h 282/836. 4. (Regional; despre frunze; prin confuzie) A fîşîi (Boldu —Rîmnicu Sărat). Cf. alr i 963/708. — Prez. ind.: pîsîicsc şi ptsîi. — Şi: (regional) pîsăi (alr ii 5 739/836, alr ii/i h 282/836), păsăi (arh. folk. i, 205) vb. IV. — Pîs + suf. -îi. PÎSÎlRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a p î s î i. Cf. drlu. <0 S p e c. Şuierare pentru îmblînzirea cailor. Cf. drlu. — PI.: pîsîiri. — V. pîsîi. PÎSIÎT s. n. (învechit, rar) Faptul de a pîsîi. Cf. DRLU. — V. plsîi. PÎSLÂR s. m. î. (învechit) Fabricant de pîslă (1). Bărbieriul ... , tr ăi star iul , păslariul (a. 1748 — 1749). Iorga, s. d. vi, 45, cf. ddrf, Scriban, d., dm. 2. (Mai ales la pl.) încălţăminte de pîslă (1) asemănătoare cu ghetele sau cizmele, folosită pe timp friguros, care adesea se pune peste pantofi sau peste bocanci. îşi scutura de zăpadă pîslării. Sadoveanu, o. xvii, 273. Oamenii îmbrăcaţi în cojoace, cu pîslari călduroşi. Scînteia, 1954, nr. 2 905. Să ne aştepte sania la gară, cu pîslari şi şube. v. rom. iulie 1954, 170. Abia se mişca încălţat cu pîslării peste bocanci. ib. iunie 1957, 75, cf. ltr2. <0 F i g. Cu pîslari cu pîslă fumurie seara sură suie Dealul Gol. Deşliu, n. 51. + Papuci de casă confecţionaţi din pîslă (1), care se încalţă mai ales în anotimpul friguros. — PL: pîslari. — Pislă + suf. -ar. PÎSLĂ s. f. 1. Material textil neţesut, obţinut din fire netoarse de păr de animale, din fire (fine) de lînă sau din fibre sintetice, prin aderarea firelor sau fibrelor cu ajutorul unor procedee speciale, întrebuinţat la confecţionarea pălăriilor, a unor obiecte de încălţăminte, ca izolant acustic şi termic etc. V. fetru. Şlice au de pîslă. M. Costin, let. i, 28/2. Poartă cauce în cap ... , de pîslă, albe. N. Costin, let. i a, 81/3, cf. Amiras, let. iii, 151/26, lb. Galoşi de pîslă groasă. Alecsandri, s. 17, cf. Jipescu, o. 69. Sciţii, intrînd sub nişte acoperişuri de pîslă, pun sămînţă de cînipă. Odobescu, s. ii, 290. Ne urcarăm într-o sanie mare acoperită cu ţol de pîslă. Contemporanul, iii, 569. Pălării de pîslă vînătă. Delavrancea, s. 65. Căciulă de pîslă albă. Iorga, c. i. i, 124. Pantofii de pîslă ... puţin zgomot făceau. Anghel-Iosif, c. l. 75. Papuci de pîslă. C. Petrescu, î. i, 221, cf. id. c. v. 141. îşi scotea ţiuincl pălăria de pîslă. Sahia, n. 65. Intră cu pantofi de pîslă. Sadoveanu, o. xi, 526. îşi îndesă pe tîmple comanacul de pîslă. id. ib. xn, 193. Pantaloni de pîslă. Ionescu-Muscel, fil. 154, cf. id. ţes. 36. Cipici cu tălpi groase de pîslă. Căli-nesgu, s. 9. Să ştiţi că la circ animalele nu sînt de pîslă sau de plută, ci sînt autentice. Sorescu, u. 8. <$> F i g. A lunecat iarăşi în pîsla somnului său greu şi ceţos. Popa, v. 132. O mie de vîsle ... Sfîşiind prin noapte valul de pîslă. v. rom. octombrie 1954, 157. Era o linişte de pîslă grea. Baranga, v. a. 11. E x p r. Obraz de pîslă, se spune despre o persoană lipsită de ruşine, îndrăzneaţă sau necuviincioasă; obraz de toval. Cf. Zanne, p. iii, 279. + (Mold. şi Bucov.) Ţesătură ţărănească groasă (făcută din păr de cal) care se aşterne pe pat, în sanie etc. Cf. Polizu’ h i 24, xii 395. Şi pe pat ce-i aşternut? Pîslă albă salumut. Sevastos, g. 166, cf. Glosar reg. 2. (în sintagma) Pîslă minerală—material termo-izolant, în formă de plăci, fabricat din fibre minerale (vată de sticlă sau vată de zgură) şi o cantitate mică de bitum, folosit în construcţii. Cf. ltr2, der. 3. Strat păros care acoperă frunzele sau ramurile unor plante. Cf. ds. 4. (Prin nord-estul Transilv.) Bubuliţe care se fac pe cap, la unii copii, pînă la vîrsta de nouă-zece ani. Cf. Bugnariu, n. 262/62. 5. (Regional) Pădure (foarte) tînără (Borşa — Vişeu de Sus). Cf. chest. iv Î02j3621. — Pl.: pîsle. — Din slavonul n/lTiCTk. PÎSLĂREÂSĂ s. f. (învechit, rar) Persoană care fabrică pîslă (1). Cf. lm. — Pl.: pîslărese. — Pîslar-f suf. -easă. PÎSLĂRÎE1 s. f. (Rar) Meşteşugul pîslarului (1). Cf. lm. — Pîslar + suf. -ie. PÎSLĂRÎE2 s. f. 1. Cantitate mare de (marfă de) pîslă (1). Cf. tdrg, Scriban, d. 2. Fabrică sau prăvălie de pîslă (1). Cf. Scriban, d. — Pl.: pîslării. — Pîslă -f- suf. -ărie. PÎSLEG s. m. v. pişleag. PÎSLÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Regional; complementul indică diferite obiecte casnice) A îngrămădi, a înghesui, a îndesa. Cf. Scriban, d. 2. (Rar; complementul indică pămîntul sau alte suprafeţe) A acoperi cu un strat des, ca o pîslă (1). Alunecau pe un pămînt pîslit de muşchi, ap. tdrg. — Prez. ind.: pîslesc. — V. pîslă. PÎSLÎT, -Ă adj. 1. (Popular) Confecţionat din pîslă (1). Lîngă sat el s-a oprit Sub un cort mare, pîslit. Alecsandri, p. p. 113, cf. Şăineanu, d. u. 2. (învechit şi regional) Pîslos. Ethiopii ... sînt negri la faţă şi au păr pîslit (a. 1784). ap. tdrg, cf. a v 14. — Pl.: pîs li ţi, ~te. — V. pîsli. PÎSLOS, -OÂSĂ adj. Asemănător ca aspect, în special ca desime, cu pîsla (1); (învechit şi regional) pîslit (2). Cf. ddrf. Le e părul îmbîcsit, pîslos şi des, nevoie mare. Ispirescu, l. 398, cf. Barcianu. [Specia] diferă ... prin legumenul său pîslois. Grecescu, fl. 161, cf. Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d. <0> F i g. E întuneric pîslos, rece. Demetrius, a. 345. — Pl.: pîsloşi, -oase. — Pîsiă -j- suf. -os. PÎSLUÎ vb. IV. Tranz. (Rar; complementul indică saci, saltele etc.) A umple cu lînă sau cu păr1. Cf. Barcianu, Alexi, w., sfc iv, 141. — Prez. ind.: pîsluiesc. — Pîslă-{-suf. -ui. PÎSTÂIE s. f. v. păstaie. FÎSTRĂV s. n v. păstrăv2. PÎSTUÎ vb. IV. Tranz şi i n t r a n z. (Familiar, rar) A obliga la tăcere, a impune linişte (rostind interjecţia „pst“); (regional) a pîscui. Cf. Scriban, d. — Prez. ind.: pîstuiesc. — Pst -f suf. -ui. PÎŞ1 interj. (De obicei repetat) Cuvînt care redă zgomotul (voit) slab produs de paşii cuiva, de mersul în vîrful picioarelor etc. Sare jos de pe cal şi pîş, pîş 8224 - 743 - PÎŞIN pin iarbă, merge binişor cu arcul. Caragiale, o. i, 117. Pîş, piş ca o mîţă ... se apropie încetişor de Făt-Frumos. Ispirescu, l. 109, cf. 20, 30, 377, id. u. 99. încet, pîş, pîş, mama lana, apropiindu-se de cioară, o luă de sfîrcul aripii. Delavrancea, t. 150. Bătrînele, păşia-păşia, ţineau drumul casei. id. s. 51, cf. ddrf, Barcianu, tdrg, Şăineanu, d. u., cade. Numai ce auzim pe cărare, pîş-pîş ... Venea cineva. Sadoveanu, o. i, 662, cf. Scriban, d. Pîş, pîş, ici, Piş, pîş, colea, Acasă mi se-ntorcea. Mateescu, b. 50. Pe la mezul nopţii, pîş, pîş, ... se strecură în odaia feciorului de împărat, i. cr. ii, 284. — Şi: (regional) pişa (Scriban, d.), păşia interj. — Onomatopee. PÎŞ2 interj, v. piş2. PÎŞ3 s. m. (Regional) Om tăcut şi rău, care priveşte pe sub sprîncene (Piatra Neamţ). Cf. Coman, gl. Cu un pîş ca el nu te poţi întovărăşi, id. ib. — PI.: pîşi. — Etimologia necunoscută. Cf. p î ş i n. Piş4 s. m. 1. (Transilv.) Snop (de paie de grîu, de secară etc., adesea imblătit). Cf. Pamfile, a. r. 132. Holda-i secerată şi legată pîşuri. Viciu, gl., cf. Pasca, gl., alr sn i li 79/172, l. rom. 1959, nr. 5, 83, Lexic reg. 93. 2. (Regional) Cocean de porumb (Sibiel— Sibiu). Lexic reg. ii, 62. Am scos vaca din iarna numai cu pîşi. ib. — PI.: pîşi şi (n.) pîşuri. — Etimologia necunoscută. PÎŞ5 s. m. v. pirş2. PÎŞ8 s. n. 1. (Regional) Adaos făcut la un dulap care este prea scurt (Piatra Neamţ). Coman, gl. 2. (Prin nord-vestul Mold.) Tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale uşilor. Cf. Glosar reg. 3. (Regional) Crestătură ornamentală care se face la piciorul de sus al prispei (Popeşti —Focşani). chest. ii 272/103. — PI.: pîşuri. — Etimologia necunoscută. PÎŞ7 subst. Unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă. Se prind de către unii păstrăvii ... rostogolind pîşul din nuiele de mesteacăn, care nu îngăduie peştilor să înoate la vale. Păcală, m. r. 299. — PI.: ? — Etimologia necunoscută. PÎŞ8 subst. v. pîj. PÎŞA interj, v. piş1. PÎŞAN, -Ă adj. v. pişin. PÎŞCAV, -Ă adj. v. pişcă*. PÎŞCĂ! vb. IV V. pfşcii1. PÎŞCAIĂLA s. f. (învechit, rar) Dezaprobare (şi batjocură). Tu-m cunoşti mustrările toate. Pîşcăiala-m ştii şi de ocară De pizmaşi ce-mi supără-n ţară. Do-softei, ps. 225/5. — Pronunţat: -că-ia- . — PI.: pîşcăieli. — Pîşcăi -f suf. -eală. A. w w PIŞCĂV, -A adj. (Ban.; despre alimente) Alterat; mucegăit. Cf. I,. Costin, gr. băn. ii, 148, com. din Timişoara, alrm ii/i h 22. 4* (Regional; despre fructe; în forma pîscav) Viermănos (Costeşti —Băile Herculane). alr i 878/840. + (Despre fructe) Zbîrcit, stafidit din cauza acţiunii soarelui. Com. Liuba şi corn., din Oraviţa. — PL: pîşcăvi, ~e. — Şi: pişcav, «ă (com. din Ti- mişoara), pişcov, -ă (com. din Oraviţa), pîscav, «ă (alr i 878/840) adj. — Etimologia necunoscută. PÎŞCĂVEÂLĂ s. f. (Prin Ban.) Mucegăială, mucegai. Cf. alr sNiMNh 244/47, com. din Timişoara. — PI. pîşcăveli. — Pîşcăvi -f- suf. -eală. PÎŞCAV! vb. IV. Refl. (Prin Ban.; despre alimente) A se altera, a se strica, a se mucegai; (despre vin) a face floare. Cf. L. Costin, gr. băn. 155, alr sn i h 244/47. 4" (Regional; despre fructe; în forma pîşcovi) A se zbîrci (prin acţiunea soarelui). Com. din Oraviţa. S-or pîşcovit poamele, ib. — Prez. ind.: pîşcăvesc. — Şi: pîşcovi, păşcăvfi (L. Costin, gr. băn. 155) vb. IV. — V. pîşeăv. PÎŞCĂVÎT, -A adj. (Prin Ban.; despre alimente) Alterat, stricat, mucegăit. Cf. Novacoviciu, c. b. i, 16, 18. <0> F i g. Spate late, zgîrbovite, Buze moi, dar păşcăvite. L. Costin, gr. băn. 155. — PI.: pişcăviţi, -te. — Şi: păşcăvfi, -ă adj. -- V. pîşcăvi. PÎŞCHE s. 1. v. puşchea. PÎŞCÎI1 vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A face de ruşine; a lua în rîs, a batjocori. Sâ să-ntoarcă de sîrg cu ocară Ceia ce mă pîşcăiesc în ţară. Dosof-tei, ps. 228/13. Să nu ne păgînii pîşcîiască. id. ib. 268/19, cf. 396/9. Prez. ind.: pîşcîiesc. — Şi: ptşcăf vb. IV, păşea (Dosoftei, ps. 24/9) vb. I. — Etimologia necunoscută. PÎŞCÎI2 vb. IV. Intranz. (Prin nord-vestul Munt.) A pîcîi (I 1). Cf. Udrescu, gl. — Prez. ind.: pîşcîiesc. — Cf. p î c î i. PÎŞCÎIÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Acţiunea de a plşcîi2 şi rezultatul ei; (regional) pîcîială. Cf. Udrescu, gl. — Pronunţat: -cî-ia-.— PL: pîşcîieli. — V. pîşcîi2. PÎŞCOV, -Ă adj. v. pîşeăv. Pîşcovi Vb. IV V. pişc&vi. FÎŞEN, -Ă adj. v. pîşin. PÎŞENIE s. f. (învechit, rar) Mlndrie, trufie, înfumurare. Acmu lăudaţi-vă întru pîşeniile (f ă 1 i 1 e n. test. 1648, mîndriile Biblia 1688) voastre. cod. vor. 132/2. — Pl.: pîşenii. — Pîşen -f suf. -ie. PÎŞÎN, -Ă adj. 1. (învechit şi regional; despre oameni şi manifestările lor) Mîndru (I 3), semeţ, îngîmfat, trufaş, orgolios; grav. Cf. cade, Scriban, d., Paşca, gl., com. din Zagra — Năsăud. <£► (Substantivat) Rădică-te ce giudeci pămîntului dă darea păşentlor. psalt. 195. Ce mai împluse sufletul nostru, imputarea ce înmulţescu-o şi ocărîre păşenilor. ib. 271. + (Regional) „Rău“ (Vlăsineşti — Botoşani). Com. Furtună. 2. (Regional; despre oameni) Blajin, liniştit; rezervat; ruşinos, timid; ruşinat, spăsit. O vezi cit e de pîşină, dar şi asta are două coaste de drac într-însa. Creangă, o. 69, cf. cade, Scriban, d., dl, dm, şez. viii, 167, i. cr. xiii, 44. <£• (Adverbial) Merse pîşin, ţinînd laturile pînă la poartă, şi numai de-acolo o zbughi. C. Petrescu, r. dr. 16. Prefăcut, ipocrit; şiret. Cf. Chiriţescu, gr. 252, gonv. lit. xliv2, 215, Scriban, D. + Plăcut(l), drăguţ (Rodna-Năsăud). Com. D. Pop. — Accentuat şi: pîşin. tdrg. — PL: pîşini, -e 8249. PÎŞÎIT _ 744 - FÎŢÎC — Şi: (învechit) } îşen, -ă (accentuat şi: ptşen, tdrg), păşfoi, -ă, păşin, -ă (Barcianu, Alexi, w.), (regional) pîşăn, -ă (Paşca, gl.), (învechit, rar) păşcăn, -ă (cade) adj. — Din ucr. minimii!. PÎŞÎIT, -Ă adj. (Regional) Mocăit (1) (Valea Lupului—Iaşi). Cf. bul. fil. i, 124. — Pl.: pîşîiţi, -te. ~ Cf. p î ş1. PÎŞLAN s. m. (Regional) Hîrciog (Cricetus cri-cetas) (Peştişani —Tîrgu Jiu), alr ii 4 969/836. — Pl.: pîşlani. — Cf. p î r ş2, p î 1 ş. PÎŞLÎGI s. m. pl. v. pişleag. PÎŞLÎTE subst. (Prin Ban.) Vînt slab care bate dinspre nord. Cf. L. Costin, gr. ban. 155, chest. iv 85/22. — Etimologia necunoscută. PÎŞLÎ vb. IV v. paşii. PÎŞLÎC s. m. (Regional) Copil mic. Alexi, w. — Pl.: pîşlici. — Etimologia necunoscută. Cf. p o ş i d i c. PÎŞOI s. m. (Prin Mold.) Şobolan (Mus decumanus). Cf. h vi 182, dr. iii, 446. — Pl.; pîşoi. — Cf. pîş5. PÎŞPĂI s. n. v. pospai. PÎŞPĂÎ vb. IV v. pişpăi. PÎŞPĂÎT s. n. v. pişpăit. PÎŞPĂIT0R, -OARE adj v pişpăitor. PÎŞPÎ! vb. IV v. pişpăi. PÎŞPÎIALĂ s, f. (Regional) 1. Boală pe care o fac vitele şi oile cînd mănîncă prea multă iarbă şi prea lacom şi din cauza căreia animalul bolnav se umflă, tremură şi nu se poate ţine pe picioare. Cf. h iv 14, x 98, chest. v 167/51, 62, 66, Glosar reg. 2. Iarbă care provoacă pîşpîiala (1) (Broşteni — Vatra Dornei). Glosar reg. — Pronunţat: -pî-ia-. — Etimologia necunoscută. PÎŞTÎ vb. IV v. pişti. PÎŞTÎT, ~Ă adj. (Prin vestul Transilv.; despre coama calului) Cu părul rar şi scurt. dr. v, 293. — Pl.: pîştiţi, -te. — V. pîşti. PIŞTIŢĂ1 adj. (Regional; despre oi) Stearpă, v. sterp (Sălciua de Jos —Aiud). alr i 1 780/98. ' Pl.: pîştiţe. — Etimologia necunoscută. PÎŞTIŢĂ2 s. f. (Prin Transilv.) Smoc de păr la pintenul calului, dr. v, 303. — Accentul necunoscut. — Etimologia necunoscută. PÎT1 interj. (Adesea repetat; in superstiţii) Termen care se rosteşte pentru apărare împotriva vîrtejului de ape. Cînd vezi un vîrtej, închide ochii şi zi: „pît, pît, bolboraGorovei, cr. 352, cf. Pamfile, văzd. 51. — Onomatopee. PÎT2, -Ă adj. (Prin Transilv.) Miop. Cf. Lexic reg. 9, com. D. Pop. — Pl.: pîţi, -te. — Etimologia necunoscută. PÎTCĂV, -Ă adj. (Prin Ban.; despre oameni) Bîi-bîit. Cf. bul. fil. vii —viii, 368, alrm ii/i h 40/27, 76. + (în forma pîtcăv) Peltic. Cel ce nu poate exprima o consonantă este pîtcăv. Com. Liuba. — PI.: ? — Şi: pîtcăv, -ă adj. Com. Liuba, — Etimologia necunoscută. PÎTCĂÎ vb. IV. Intranz. (Ban.; despre oameni) A se bîlbîi; a bolborosi. Cf. bul. fil. vii — viii, 368. Cînd l-am prins a îngălbenit şi a început a pîtchi. L. Costin, gr. băn. ii, 148, cf. alr ii/i h 32/2, 27, 76. + A vorbi peltic. Cel ce nu poate exprima o consonantă este pîtcăv sau pîtcăveşte. Com. Liuba, cf. alr ii/i h 33/2. + (Regional) A vorbi pe nas (Peci-nişca —Băile Herculane). alr ii/i h 20/2. — Prez. ind.: pîtcăiesc. — Şi: pîtcăvi, pîtchi vb. IV — De la pîtcăv. PÎTCĂV. -Ă adj. v. pîtcăv, PÎTCĂVÎ vb. IV v. pltcăi. PÎTCHÎ vb. IV v. pîteăi. PITEA subst. (Regional; în construcţia) De-a pîtea = de-a prinselea, v. p r i n s. Cf. Viciu, gl., Pamfile, j. iii, 19. — Etimologia necunoscută. Cf. p i t i. PÎTÎRNÎCHE s f v. potîrniehe. PÎTPALÂC interj., s. m. v. pitpalac. PÎTPALÂCĂ s. f. v. pitpalacă. PÎTPĂLÂC interj., s. m. v. pitpalac. PÎTPĂLÂCĂ s. f. v. pitpalacă. PÎTPÎDÂC interj,, s. m. v. pitpalac, PÎTPÎDACĂ s. f v pitpalacă. PÎTPÎDÎC interj., s. m. v. pitpalac. PÎTPÎLÂC interj., s. m. v. pitpalac. PÎTPÎLÂCĂ s. f v. pitpalacă. PlTPlLĂCOI s m. v. pitpălăcoh PÎŢĂ1 s. f. (Prin sud-vestul Transilv.) Scamă. Cf. a iii 18. Vezi că ai o pîţă pe haină. mat. dialect, i, 265. — Pl.: pîţe. — Etimologia necunoscută. PÎŢĂ2 s. f v. piţă2. PÎŢĂ! vb. IV. R e f 1. (Regional) A se răsfăţa (Secăşeni—Ora viţa), alr sn v h 1 256/29. — Prez. ind.: piţăi. — Cf. fîţîi. PIŢĂR subst. (Prin Ban.) Gust, plac, poftă (Caransebeş). Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 148. ^ Loc, a d v. Pe pîţăr = pe plac, v. plac. Vezi, că nu i~o făcut pe pîţăr. id. ib. — Pl.: ? — Cf. pîţăi. PÎŢIÂN s. m. v. piţan. PlŢlAxA s. f. v. piţiană. PÎŢIŞOÂRĂ s. f. (Regional) Cui de lemn care se trece prin bulfeu pentru a susţine policioara jugului. Com. din Frata — Turda. — Pl.: pîţişoare. ~~ Etimologia necunoscută. PÎŢÎC subst. (Regional) Pitic (II1)* Cf. dr vii, 131 — Pl.: pitici. — Etimologia necunoscută. Cf. pitic. 8293 PÎŢÎGOI — 745 — PLACA,!1 PÎŢÎGOl s. m. v. piţigoi. PÎŢÎGUŞ s, m, v. piţiguş. PlŢÎIÂIVĂ s. f. v. piţiană, PÎŢÎRÎNGĂ s. f. (Regional) Persoană slabă şi sprintenă. Com. din Straja —Rădăuţi. — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PÎŢdC s. m. v. poţoc. PÎŢUR s. m. v. piţur1, PÎ-ŢURE s. m. v. piţur1. PÎZDĂRIE s. f. v. puzderie. PÎZDĂROS, -OÂSĂ adj. v. pozderos. PÎZDÎRIE s. f. v. puzderie. PLAC s. n. (Azi mai ales în loc. a d v.) Faptul de a satisface gustul, dorinţa etc. cuiva sau a sa; sentiment, senzaţie, stare de mulţumire, de bucurie, de încîntare produse de ceva care satisface gustul sau dorinţa cuiva, plăcere (1); (învechit) ogod (1), (învechit, rar) ogodinţă. Cf. Budai-Deleanu, lex., le. Un punct încă prevăzut-am, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn zestrea cu dobîndă, ta un caz de despărţire. Asachi, s. l. i, 216. Am gustat hazul din lume cu plac şi cu mulţămire. Conachi, p. 101. Ca să vă-mplinesc voia îmi voi lăsa placul meu. Pann, ş. i, 21/15. Zic aşa, dar facă-şi placul, Că-i bătut de Dumnezeu. Coşbuc, p. ii, 67. Decît să-şi bată joc de ea, mai bine îi învîrtea dînsa cum îi era placul. GÎrleanu, n. 140. Grădini în care floarea liliacului e stăpînă pe placul ei, ca fata întoarsă de la pension. Teqdoreanu, m. u. 19. <£> L o c. a d v. şi prep. Pe (sau după, rar, In) plac (sau placul cuiva) — potrivit cu gustul, cu voia, cu dorinţa cuiva, aşa cum vrea cineva. Să orînduiesc şi efori, după a prinţului plac. Beldiman, e. 7/14. Poate că ţi-ai ales vro nevastă prea frumoasă după placul tău acolo. Gorjan, h. i, 6/2. Noi credem că de-ar fi lumea pre placul nostru croită, Toate ar fi în unire şi în stare liniştită. Gonachi, p. 266, cf. 284. Nobilimea domneşte peste popor, îl apasă după plac. cr (1848), 213/27. Căci amorul o orbise şi urma pe placul său. Pann, e. ii, 38/10. A îmbiat prin toate oraşele ... cheltuind pe orice găsea pe placul său. Negruzzj, s. i, 87. Acele [oraşe] unde a descălecat şi s-a aşezat fiecare după plac şi după voie, au un nu ştiu ce care place ochiului, id. ib. 321, cf. Baronzi, l. 39. Pe vremea ei fetele se măritau după placul părinţilor. Alec-sandri, t. i, 410. Tinerii romani, găsind aceste jocuri pe placul lor, se apucară a le imita. Odobescu, s. i, 40. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, parcă era toată lumea a mea! Creangă, o. 197, cf. id. p. 208. Du-te acuma şi caută să-mi faci întocmai pe plac. Caragiale, o. ii, 262. A coborît ... bucuros că toate îi ieşiseră după plac. id. ib. 271. A stat adeseori la vorbă şi s-a veselii la masă cu popi, dascăli şi alţi oameni cărturari care ştiu potrivi vorba în placul altora. Slavici, n. i, 71, cf. 9. Fiind sub ascultarea bucătăresei, fata de împărat se silea în toate chipurile să-i fie pe plac. Ispirescu, l. 309. Copiii ... nu ştiau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei. id. ib, 333. [Oraşul] îmi apare ca un tablou prost pe care-l pot întoarce, după plac, cu faţa la perete. Delavrancea, t 59, cf. Macedonski, o. i, 35. Dă-mi bani Dacă-l găseşti pe plac, Dă-mi numai cit socoţil Coşbuc, p. i, 109. Amîndoi ne-om înţelege după placul meu şi-al lui. D avi la, v. v. 168. Găinile ... dorm duse cu capul supt aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. Gîrleanu, n, 193, în primul an — bineînţeles ca să^mi fie pe plac— mă îndeamnă într-o seară să ne facem jurămîntul solemn. Bassarabescu. v. 129, Proza şi poezia lui erau pe placul unui tineret cititor. Galac- I tion, a. 325. Le făcea pe toate cu tragere de inimă, ca să fie pe placul tatii. Vlasiu, a. p. 22. Dacă nu o izbuti să fie întotdeauna pe placul celor mai plăcuţi cititori ..., să nu fie tras de urechi. Arghezi, s. vii,94. Moşierul, nemaigăsind alt chip de a fi pe placul Otiliei, făcu semn lui Felix să se urce. Călinescu, e. o. i, 117. Lumea e largă şi foieşte de muieri. Mi-oi găsi eu alta pe plac şi pe potrivă. Stancu, r. a. iv, 11, cf. 83. în toamnă, Moromete făcu din nou pe plac celor trei. Preda, m. 74. Ştiu, palele petale ... Nu îţi sînt pe plac. Labiş, p. 276. Din gură-aşa grăia: Copilaş de sîrb-sărac, Mult eşti mîndru şi pe plac. Alecsandri, p. p. 106. Vine Barbul de la fete ... Cu cămeşă de bumbac Cum e Barbului pe plac. Teodorescu, p. p. 329, cf. 490. Cucuie, Voinicule, ... Dacă vrei să-mi fii pe plac, Netezeşte-ţi penele Ca mîndra sprîncenele. Jar -nîk-Bîrseanu, d. 400, cf. 223. Că mai sînt voinici ca mine ... — Fie cîţi peşti într-on tău, Dacă nu-s pe placul meu! Mîndrescu, l. p. 51. Face snopi şi face cruci, Să fie pe plac la turci. Bibicescu, p. p. 322. Şi-mi umblă din jgheab în jgheab Şi-mi cere apă pe plac. şez. iv, 220. N~ai fată pe plac în sat. Bud, p. p. 32. Ţi-ai luat mîndruţă pe plac, Poţi trăi-n lume cu drag. folc. transilv. ii, 93. Nici Dumnezeu nu poate face pe plăcu tutulor. Zanne, p. vi, 648. Expr. (Rar) A intra în placul cuiva — a fi cuiva plăcut, agreabil, a satisface gustul, preferinţa cuiva. Sper că-ţi voi fi brodit gustul, îţi voi fi intrat cu totul în plac şi că ... mă pot răsfăţa plutind pe deplin în apele tale. Odobescu, s. iii, 155, cf. ddrf, Zanne, p. vi, 647. — Pl.: (rar) placuri. Polizu, Cihac, i, 207, Iordan, L. R. A. 76. - Postverbal de la plăcea. PLACA vb. I. Tranz. 1. 1. (învechit, rar) A aplica, a lipi pe ceva; Sigiliul domnesc care fusese placat pe ceară roşie, mare de patru centimetri in diametru, s-a dezlipit, cuv. d. bătr. i, 119. 2. (Complementul indică obiecte, piese, elemente de construcţie etc.) A acoperi suprafaţa exterioară cu un strat de material de altă natură, pentru a proteja, pentru a mări rezistenţa, pentru a da un aspect mai frumos etc. Cf. lm, Barcianu, Alexi, w\, cade, Scriban, d., dl, dm, dn2. II. (La jocul de rugbi) A împiedica un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizîndu-1 cu mîinile şi făcîndu-I să cadă. Cf. dl, dm, l. rom. 1962, nr. 3, 337, dn2. III. (Franţuzism) A abandona, a părăsi (1). M-ai placat alaltăseară şi te-am aşteptat pînă la miezul nopţii. C. Petrescu, c. v. 67. — Prez. ind.: plachez. Din Ir. plaquer. PLACAGIU s. n. v. placaj1. PLACAJ1 s. n. 1. (Rar) Placare (1). Cf. Barcianu, Alexi, \v., cade. 2. Semifabricat din lemn, în formă de placă (1), format prin încleierea sub presiune (la cald sau la rece) a unui număr (de obicei impar) de foi de furnir, aşezate unele peste altele, întrebuinţat la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcaţiilor etc. Cf. 1. Golescu, c. [Rindeaua cu dinţi] serveşte pentru a face mici scobituri (brăzduţe) la suprafeţe de încleit, mai cu seamă la placaj. I. Apolzan, u. 15. Buşteni pentru derulaj, furnire şi placaje, nom. min. ii, 37. Decorurile sînt de pinză şi carton, de scînduri şi placaj. Stancu, u.r.s.s. 74. Placajul se întrebuinţează la fabricarea mobilelor. ltr2. Portarul îşi apucă geamantanul de placaj şi-i cercetă incuietorile. v. rom. mai 1957, 53. Descoperi o casă de bani ascunsă şi încuiată sub placajul spart al unui dulap în perete. Preda, r. 469, cf. der. 4'» înveliş de piatră, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcţie sau unele obiecte, spre a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. Cf. dl, dm, ltr2, der. Placaj de faianţă albă pe zidărie, rl 1968, nr, 7 387, 1/2. 8307 PLACAJ2 - 746 - PLACĂ — PL: placaje. — Şi: (rar) placăgiu s. n. Barcianu. — Din fr. placage. PLACAJ2 s. n. (La jocul de rugbi) Oprire din acţiune a unui jucător advers, prin imobilizarea lui cu mîinile. Acţiunile bine concepute ... nu-şi găsesc ... finalitate, ... datorită intervenţiilor prompte (placajelor sigure) ale rugbiştilor. l. rom. 1961, nr. 1, 29, cf. dn2. — Pl.: placaje. — Din fr. plaquage. PLACĂRD s. n. v. placardă. PLACARD vb. I. T r a n z. (Pxar) A afişa (pentru a aduce la cunoştinţa publicului). Comandantul, prin instrucţii placardate la fiecare gardă, regulează datoriile şi atribuţiile şefilor de garde. mo (1860), 70/26, cf. Barcianu, Alexi, w., cade. Gazetele erau cu desăvirşire mute în privinţa mişcărilor de trupe în ţară. Tot asemenea ... publicaţiile oficiale placardate la primării şi prefecturi. Sadoveanu, o. xvii, 233. Afişul teatrului ... placardat de curind în vagoanele de tramvai. cv 1950, nr. 4, 14, cf. dn2. — Prez. ind.: placardez. — Din fr. placarder. PLACARDÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a p 1 a -c a r d a. Cf. lm. — PL : placardări. — V. placarda. PLACARDĂ s. f. Bucată (dreptunghiulară) de carton, de pînză, de lemn, de tablă, pe care este scrisă o lozincă, o înştiinţare etc.; pancartă. V. placat1. Cf. Alexi, w. Am comandat 6 placarde mari, cu inscripţia: „Moarte celor care vor trage in popor“. Ca-mil Petrescu, t. ii, 372, cf. i, 179. La capătul aleii de castani işi înalţă fruntea o placardă strîmbă. Sahia, n. 116. A urmat defilarea tuturor întreprinderilor din Moscova, cu plancarde. id. u.r.s.s. 26. Gara, îmbrăcată cu tot felul de steguleţe, ghirlănzi de lăstăriş şi placarde cu urări ocazionale. Popa, v. 209, cf. Iordan, l. r. a. 481. La arii se pot vedea gazete de perete şi placarde cu lozinci mobilizatoare. Scînteia, 1952, nr. 2 397. îngăduise o demonstraţie muncitorească ... confiscindu-i totuşi placardele. Pas, z, iv, 188. Cele două placarde de carton care acopereau spatele şi pieptul omului pe picioroange se înmuiaseră. Barbu, p. 170. Mîine vrea să meargă cu o placardă în mîini. s mai 1960, 29. Placardele, în special cele care servesc ca material didactic, se copiază ... pe mucava. ltr2, — PL: placarde. — Şi: (ieşit din uz) placârd (ddrf, Barcianu, V. Molin, v. t, 63, Şăineanu, d. u., cade) s. n., plancârdă s. f. — Din fr. placard. — Plan oardă, contaminare între placardă şi pancartă. PLACÂRE s. f. Acţiunea de a placa. 1. Cf. placa (I 2). Cf. dp, dm. Placarea cu mase plastice ... se execută cu plăci de policlorură de vinii. ltr2, cf. der. 2. Cf. placa (II). Cf. dm. — Pl.: placări. — V. placa. PLACAT1 s. n. (Livresc) Anunţ, afiş. V. placar-d ă. Uliţele sînt pline de placaturi şi afişuri. Kogăl-niceanu, s. 214, cf. Alexi, w. în mai puţin de două săptămîni, placate roşii, verzi, galbene, se împrăştiară pînă şi prin satele cele mai îndepărtate. Agîrbiceanu, l. t. 190. Pereţii sînt acoperiţi cu placate colorate ... reprezentînd afişe. Camil Petrescu, t. i, 179. Pe un perete ... e agăţat un enorm panou, reprezentînd originalul placatului-reclamă. id. ib. iii, 9. Dimineaţa făcea placate şi lozinci agitatorice pentru uzine. v. rom. iunie 1958, 71. Literele speciale, de corp maret care servesc la tipărirea placatelor ... , se execută din lemn. ltr2, cf. dn2. S-au lipit nişte plocaturi mari pe păreţi, mat. dialect, i, 186. — PL: placate şi (învechit) placaturi. — Şi: (regional) plocât s. n. — Din germ. Plakat. — PIoeat (Prin lărgirea sensului) Mai în sus, plăci de var se desprin-seseră, se vedeau petece sure pe părete. Agîrbiceanu, a. 546. Caii, cu spinările înstelate de plăci de sînge închegat, se tîrau la moarte. Brăescu, o. a. ii, 178. <0> F i g. Scînteie marea lină şi placele ei sure Se mişc-u~ na pe alta ca pături de cristal. Eminescu, o. i, 63, cf. iv, 6. Plăci de lumină crestează faţa apei. Dună-reanu, ch. 147. Soarele dimineţii intra pe ferestre şi punea plăci de lumină in umbra plină de miresme. Sadoveanu, o. i, 549. Acum ştia foarte bine unde plecase ... O placă de plumb i se puse pe inimă. v. rom. august 1955, 50. Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii. Labiş, p. 152, cf. 261. Placă fotografică — bucată de sticlă pe care este depus un strat dintr-o substanţă sensibilă la acţiunea luminii şi care este folosită pentru obţinerea imaginilor fotografice negative sau pozitive. Cf. cade, dm, der. Placă aglomerată — placă (I) fabricată prin aglomerarea cu lianţi sintetici a aşchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deşeuri de la exploatarea şi industrializarea lemnului. Plăcile aglomerate se clasifică după densitatea aparentă, după specia lemnului ... şi după metoda de presare, ltr2. Plăcile aglomerate sînt folosite în construcţia mobilelor, der. Pachetele cu plăci aglomerate din lemn se încarcă în vagoane, Scînteia, 1965, nr. 6 657. Placă învîrtitoare (sau turnantă) — disc de oţel sau de fontă ori pod cu tablier metalic, care se poate învîrti în plan orizontal în 8316 PLACENTAR 747 PLACHETĂ jurul axei sale verticale, şi care serveşte la întoarcerea vehiculelor de cale ferată, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Cf. cade, ltr2, dp, deh. 2. Disc (de ebonită) pe care se imprimă vibraţiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului sau al picupului. Căci ce e placa? ... O suprafaţă cîn-tătoare, Un ghem de note, o tipsie. Topîrceanu, p. o. 86. Să-mi trimiţi ... plăci noi de patefon. Camil Petrescu, t. i, 168, cf. iii, 188. Să-ţi arăt ce-am cumpărat ...Douăsprezece plăci. Am un patefon. C. Petrescu, î. ii, 131, cf. id. a. 310. Curmă neînţelegerea dînd drumul gramofonului, un gramofon cu pîlnie mare şi douăsprezece plăci. Brăescu, o. a. i, 419. Nora ...a pus o placă la gramofon şi l-a luat pe Cristea la dans. Vlasiu, d. 96, cf. Teodoreanu, m. ii, 194. Poate aveţi nevoie să cumpăraţi ceva, poate mobilă ... , plăci de gramofon? Călinescu, e. o. ii, 177, cf. id. s. 794. îşi cumpărase un picup şi plăci. Preda, r. 119. Avea şi ea ... un gramofon vechi şi cîteva plăci cu romanţe. Barbu, p. 162. <$> Expr. (Familiar) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuţii (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea faţă de cineva. Cf. dl, dm. Schimbă placa ¡Să vorbim de altceva. Vinea, l. i, 134. A pune placa, se spune despre cineva care are obiceiul să vorbească mult sau să repete mereu aceleaşi lucruri. 3. (Astăzi rar) Placă (1) de ardezie pe care învăţau să scrie (cu condei de piatră) şcolarii începători; tăbliţă. Cf. Polizu. Să înveţe a citi slove noi..., a scrie pe platcă. Delavrancea, s. 217. Are o placă pe care ştie să facă cîteva slove. Brătescu-Voineşti, p. 236, cf. 349. Acesta îi aducea placa de scris şi o carte. Gîr-leanu, n. 167. Seara învăţa să scrie, caligrafiind cu atenţie pe placa de piatră slove mai mari decît era nevoie. Brăescu, o. a. ii, 17. Mă, frate, mă gîndesc unde-o fi şi ce-o fi făcînd profesorul, ăl care îmi puse în mînă abecedarul şi placa. Sadoveanu, o. xvii, 244. Trecu pe la o librărie, îşi cumpără o placă de piatră, un condei de piatră. Arghezi, s. ix, 79. Burete de placă, cu care şterg copiii tabla. mat. folk. 703, cf. alr i 1 515, alr sn iv h 914. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele. Cu o placă de tipar se pot scoate mii de exemplare pe hîrtie; o greşeală îndreptată de mai-nainte pe chiar placa tiparului îndreptează de la sine miile de exemplare. Maiorescu, l. 14, cf. V. Molin, v. t. 5. (Med.; în sintagma) Placă mucoasă = leziune care apare pe mucoase, în sifilisul secundar. Cf. cade. 6. (Med.; şi în sintagma placă dentară) Proteză dentară mobilă, — PL: plăci şi (învechit) place. — Şi: (învechit) plâcuă (pL placue), (regional) plâgă (alr i 1 515/764), plâtcă s. f. — Din fr. plaque. Cf. germ. P 1 a 11 e. PLACENTAR, -Ă adj. 1. Care ţine de placentă (2), privitor la placentă. Vase placentare. Scrib an, d. Lipoizii placentari au determinat ... creşterea apei din organe. Par hon, b. 155, cf. dl, dm, dn2. 2. (Despre mamifere) Care are placentă (2), cu Dlacentă. Mamiferele se împart in placentare şi ne-placentare. Scriban, d., cf. dl, dm, dn2. Mamiferele placentare sînt reprezentate prin numeroase genuri. Geologia, 94. Strămoşii mamiferelor marsupiale şi placentare. Zoologia, 192. <£> (Substantivat, n.) Un placentar. Scriban, d., cf. der. 3. Care ţine de placentă (3), privitor la placentă. La primulacee ... masa placentară e cu totul liberă de pereţii ovarului, enc, agr. iv, 648. — PL: placentari, -e. — Din fr. placentaire. PLACENTĂ ŢIE s. f. (Bot.) Felul în care sînt aşezate ovulele pe placentă (3). Ouăle plantelor sau ovulele stau lipite de ovariu tocmai în locul li pir ei marginelor foilor carpelare (această lipire numindu-se placenta-ţiune). Barasch, b. 27. Placentaţie axilară sau cen- trală. Grecescu, fl. 12, cf. 16. Se deosebesc: placentaţie parietală şi placentaţie centrală, ltr2. La placentaţia central-bazală, ovulele se prind de proeminenţa care se formează în partea bazală a ovarului. ib. — PL: placentaţii. — Şi: (învechit) placentaţiune s. f. — Din fr. placentation. PLACENTAŢIUNE s. f. v. placentaţie. PLACENTĂ s. f. 1. (învechit; în sintagma) Plăcinta sîngelui = plasma sanguină. Părţile sîngelui din care iaste întocmit sînt: ... zerul şi plăcinta sîngelui. Teodori, a. 73/14, cf. 78/5. Sîngele din animalul viu slobozit ... se desparte într-o parte vîrtoasă, carea se naşte din globii sîngelui şi se numeşte plăcinta sîngelui. antrop. 91/1, cf. 260/13. 2. Membrană cărnoasă şi spongioasă care se formează la majoritatea mamiferelor şi la om în perioada de gestaţie, aderînd la uter, şi care înveleşte şi alimentează embrionul; (regional) casă, căiţă, cămaşă, curătoare, loc, locşor, locuţ, lupşor, matcă (6), mitră2 (2), nadră, plod (5), prapur, soartă, strat, casa copilului, mama-muierii. Emoragia necontenită ... care e pricinuită dintr-o dezlipire a placentei. Kretzu-lescu, m. 106/12. Placentă, ceea ce să cheamă în limba obştii casa copilului, id. ib. 171/9. Locul pruncului numit şi plăcintă. Fătu, m. 20/8. Placenta uterină, prin care trece sînge de la mamă la făt. Polizu, p. 201/35. Placenta sau carnea copilului ... începe a se forma de timpuriu, id. ib. 203/26. Să numeşte placentă ... partea cea mai groasă şi mai cărnoasă a casei copilului, prin care se fac schimburile între mamă şi fet. Bianu, d. s. Extractul de placentă de orice speţă animală poate fi descompus de serul femeilor gravide. Marinescu, p. a. 54, cf. enc. agr. Placenta conţine, de asemenea, un hormon lactogen ... care influenţează secreţia glandelor mamare. ltr2. După expulzia fătului (naşterea copilului) se pot produce unele accidente, ca dezlipirea patologică a placentei. Belea, p. a. 185, cf. der. 3. (Bot.) Loc, porţiune în interiorul ovarelor pe care se fixează ovulele. Plaţenta este partea păretelui din lăuntru ... şi în care sînt aninate grăunţele în forma cercului perie. Caiet, 82r/9. Seminţele sînt ataşate pe păreţii pericarpiului printr-un corn numit placentă. Agronomia (1859), 388, cf. cade. Cînd lipirea carpetelor se face numai pe margini, placentele se îndepărtează de axă şi rămîn fixate pe peretele ovarului. enc. AGR. IV, 647, cf. LTR2, DL, DM, DN. — PL: placente. — Şi: (învechit) plaţenta, plăcintă s. f. — Din lat. placenta, fr. placenta. PLACET subst. (în dicţionarele din trecut) Aprobare, încuviinţare. Cf. Gheţie, r. m., B arc ian u, Alexi, w. — Pl.: ? — Din lat. placet, germ. PlazeL PLĂCHE s. f. v. plachie1. PLACHETĂ s. f. 1. Mic volum cu conţinut literar, mai ales culegere de versuri. Cf. cade, dl. Tudor Vianu poet? se va întreba cu surprindere cititorul tînăr în faţa plachetei de versuri a învăţatului profesor, gl 1958, nr. 206, 1/2, cf. dm, dn2, sfc v, 193. 2. Placă de metal modelată (pe o singură faţă) cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi care se oferă (aşezată într-o cutie specială) ca recompensă la unele concursuri sportive, artistice etc. Cf. cade, ltr2, dm, dn2. <(> F i g. Cărticica lui Caragiale 1907 — această plachetă de bronz pusă la picioarele operei lui nemuritoare — îmi este martoră. Galaction, a. 114. 3. (Biol.; în sintagma) Plachetă sanguină — element component al sîngelui, lipsit de nucleu, care joacă un rol important în coagularea sîngelui; trombocit. Cf. der. 8323 PLACHEU 748 - PLAFON -- Pl.: plachete. Din fr. plaquette. PLACHÎU s. n. v. blaelieu. PLACHÎE1 s. L 1. Mîncare de peşte, gătită cu multă ceapă, cu untdelemn şi cu mirodenii. îi plăcea cu deosebire ciorba de ştiucăt fiartă in zeamă de varză acră cu hrean, iacniile şi plachiile ... şi purcel fript dacă era întreg. Ghica, s. 66. Aduseră mai multe vase de cositor pline cu iahriii, cu plachii. Filimon, o. i, 187. Să-mi faci la masă vrun cheşchet, vro plachie, vro musaca. Alecsandri, t. 505. Şi bucatele cu cheltuială: chialapurile, ialmiile şi plachiile. G. Petrescu, c. v. 77. Plachia se poate pregăti şi cu peştele neprăjit. S. Marin, c. r. 73, cf. h xiv 399, 447. F i g. Ştiam pe de rost nesărata plachie de sfaturi şi de dojane. M. I. Caragiale, c. 8. 2. (Popular) Un fel de pilaf (ii i, ii, iii, x, xi, xn, xiv) preparat din orez cu carne (şez. vi, 75, n ii 25, iii 145, vii 136) sau cu peşle (h ii 255, iii 145), cu urzici şi ceapă (şez. viii, 36), cu ciuperci (Pamfile, cr. 18), din păsat cu peşte (şez. viii, 3, h ii 255) sau cu slănină şi ceapă (h vi 9), din crupe cu carne (a v 14) sau cu slănină (şez. v, 116), din grîu pisat (Marian, nu. 657). [Mălaiul] se mănîncă şi fiert cu lapte şi plachie. I. Ionescu, c. 78/2. Vom face plachie cu costiţe de porc. Creangă, o. 4, cf. 17. Se dau plachii, uneori făcute cu orez, dar mai de multe ori amestecat cu bulgur. Marian, nu. 657, cf. şez. i, 202, v, 116. Plachia se poate face şi cu păsat şi crupe; cea mai bună insă e cea cu orez. şez. vi, 75. Vistiernicul se grăbi să guste şi din talgerul al doilea plachia de malai mărunţel şi să deşerte din nou ulcica. Sadgveanu, o. xiii, 148, cf. Scriban, d., Iordan, l. m. 194, chest. viii 9/9. + (Regional) Mîncare preparată din lapte dulce îngroşat cu crupe sau cu orez. Com. din Bilca — Rădăuţi. 3. (Molcl.) Piftie (I). Cf. a v 33, 35, Glosar, reg. 4. (Regional) Mămăligă foarte moale, care nu mai are nici o formă (Drăguşeni—Paşcani). a vi 26. - Accentuat şi: plachie. Cihac, ii, 688, Barcianu, Iordan, l. m. 194, Glosar reg. — Pl.: plachii. — Şi: (regional) plâehe (h x 436), plâcie (com. din Straja — Rădăuţi), plâtie (a v 33, 35) s. f. — Din ngr. nXaid. Cf. bg. n ji a k h h. PLACHIE2 s. f. (învechit, rar) Vas ' de metal în care se găteşte mîncare. Ia o plachie au tingire în care pune untudelemnu. Mîncările, 32/3, cf. 12/1. — Accentul necunoscut. — PL: plachii. - Etimologia necunoscută. Cf. plachie1. PLACÎD, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Care este dulce şi calm. Somnul ... Simţiri, dureri i-adoarme ş-asupra ei întinde Încîntătoare aripi şi placide şi line. Heliade, o. i, 307. 2. Care manifestă lipsă de interes faţă de cineva sau de ceva; (despre înfăţişarea oamenilor sau despre manifestări ale lor) care exprimă, indică, trădează indiferenţă, nepăsare, apatie; apatic, indiferent, nepăsător. V. pasiv (12). Primul procuror ... slăbuţ, spin şi placid, se uita cu admiraţie la figura plină şi impozantă a prefectului. Rebreanu, r. ii, 226. Un musafir ... cu o faţă placidă şi cu nişte ochi de copil. Galaction, a. 33. Sub înfăţişarea întotdeauna placidă şi de atîtea ori morocănoasă, eu am avut prilej să aflu ce ascundea. C. Petrescu, c. v. 301. Ochii mici ... n-aveau nici o expresie; in înccţoşarea lor placidă nu sclipea nici o lumină, id. o. p. r, 38. Orăşenii placizi sînt departe de a imagina asemenea nebunii. Sado-veanu, o. ix, 281. Văd înainte-mi obrazuri placide. id. ib. 576. O asculta ... cu privirea el zăcută şi placidă. Arghezi, s. ix, 82. Făcu el însuşi un salut ... cu obişnuitul aer placid, părînd a fi uitat cu desăvîrşire incidentul. Călinescu, e. o. ii, 33, cf. id. i, 67. Chiar doctorul, de obicei placid, ... devenise atent. Barbu, p, 63. Omul medieval ne pare calm şi chiar placid. s mai 1960. 79. (Prin analogie) Întinderea uniformă a cîmpiei, cu gîrla placidă alături, i se păru de un farmec nespus. D. Zamfire seu, v. ţ. 30. Marea era placidă. Călinescu, s. 258. Plopul spiritual priveşte chiparosul şi marea placidă de sub stînci. contemp. 1961, nr. 786, 2/4. <^> Fi g. Placidă în clepsidră nimicnicia curge. Labiş, p. 170. <£> (Adverbial) Poliţaiul se aşeza placid la masă. D. Zamfirescu, v. ţ. 194. El mi-a răspuns placid: — Amorul este Un ce banal. Topîrceanu, b. 92. O aud cum ronţăie, placid, alune. Cazimir, gr. 124. Ei, asta e nostimi se miră placid Teofil Steriu. C. Petrescu, c. v. 144. Publicul priveşte placid şi cuminte. Sadoveanu, o. ix, 267. Gavrilcea se bătu placid cu palma pe genunchi. Călinescu, s. 741. Opera lui Caragiale este grandioasă pentru că ... autorul ei nu te lasă să priveşti placid la desfăşurarea evenimentelor, l. rom. 1953, nr. 1, 45. An? scris bătrînilor să-mi aranjeze camera — mă informează placid, contemp. 1956, nr. 483, 3/2. + Lipsit de zgomot, de agitaţie, liniştit; p. e x t. monoton, banal. Le luă locul o viaţă de provincie, placidă, monotonă. D. Zamfirescu, t. s. 48. Această putere ... m-a smuls ... din situaţiunea mea placidă de funcţionar imperial şi m-a trimis în cîmpul luptei. Galaction, o. 237. Regăsesc Washingtonul liniştit, placid şi umed. Ralea, o. 151. + (Rar) Fără elan, fără nerv; şters. Mişcarea şi coloritul tabloului ... scoteau foarte departe această pictură din convenţia atitudinilor clasice placide. Arghezi, s. ix, 28. Clasicul e placid, romanticul poate fi hieratic. Călinescu, i. 20. Celelalte balerine erau strict profesioniste, placide. id. s. 810. — PL : placizi, -de. — Din fr. placide. PLACIDITÁTE s. f. Lipsă de zgomot, de agitaţie; linişte. Cf. prot,-pop., n. d. Placiditatea templului ştiinţei. Scriban, d. + Faptul de a fi placid (2), atitudine placidă; nepăsare (2), indiferenţă, pasivitate (1), apatie. Cf. Alexi, w., cade, Scriban, d. Reluîndu-şi placiditatea, continuă interogatoriul. Călinescu, s. 19, cf. id. i. 20. Ea se folosi de pauza dintre două paragrafe ca să întrebe cu o placiditate care ar fi scos din sărite pe orice autor. Vinea, l. ii, 305, cf. dm, DN2. Cum se potrivesc asemenea trăsături cu placiditatea sa manifestă în relaţiile cu oamenii? v. rom. ianuarie 1960, 148. Prezenţa conflictelor, incompatibilă cu placiditatea şi platitudinea, este manifestarea fecundităţii interioare, ib. mai 1960, 78, — Din fr. placidité. PLÁCIE s. i. v. plachie1. PLACODËRM s. m. (La pl.) Subclasă de peşti fosili, paleozoiei, cu scheletul cartilaginos şi cu capul şi regiunea anterioară a corpului acoperite de plăci osoase; (şi la sg.) peşte din această subclasă. Placo» dermii ... au atins maximul de dezvoltare în devonian. ltr2, cf. DN, der. <£> (Adjectival) Evenimentul biologic important în silurian este apariţia primelor vertebrate, reprezentate prin peştii placodermi şi selacieni. Geologia, 68. Peştii placodermi erau în general de dimensiuni mici. ib. în această perioadă se întîlnesc primii peşti, peşti placodermi. b. darw, 45. — PL : placodermi. Din fr. placodermes. PLÁCIJA s. f. v. placă. PLÁCUMA s. f. v. plapumă. PLAFÂR s. n. Nume generic dat magazinelor in care se vînd plante farmaceutice, Cf. sfc i, 173, 184, 188, form. cuv. i, 33, 35. PL: plafaruri. Plafnte] -f farmaceutice]. PLAFÓN s. n. 1. Suprafaţă interioară a planşeu-lui superior al unei încăperi ; tavan, (regional) bagdadie. Cf. I. Gole seu, c. Plafondul are trei borte mari rotunde. 8334 PLAFONA — 749 - PLAGĂ1 ■CuciuraNj d. 48/2. Păreţii pavilionului, plafondul, tronul ... erau ... ca laptele, cr (1846), 141x/36. Catul de jos e consacrat pentru boite şi cafeuri, ce/ de mijloc, ale căruia ferestre sînt adăpostite prin plafondul galeriilor, este ocupat de familiile neguţătorilor. ib. (1848), 322/78, cf. Negulici, Stamati, d. într-acest mod se fac din plastru ornamentele caselor şi tencuiala pla-foandelor. Barasch, i. n. 40/31. Sînt atîrnate în aer nişte fiinţe bizare care formează în aceste imense regiuni parcă un plafond zugrăvit cu felurimi de obiecte fantastice. Isis (1859), 242/28. Şalele sînt prea lungi şi n-au nici o fereastră tn plafond. Filimon, o. i, 308. Prin plafon vedeam cerul ca printr-un ciur. Bolin-tineanu, ap. cade. Visau ... straturi de stele albastre pe plafonduri argintoase. Eminescu, n. 68, cf. Bar-cianu, Alexi, w. M-a făcut să pătrund sub aceste măreţe plafoane, de care suspendă candelabre. Galac-tion, o. a. i, 161. Tot plafonul este încărcat cu modele de motoare. Sahia, u.r.s.s. 131. [Atelierul] avea fereastră, iar sub plafon vreo cinci ţevi groase de calorifer. Vlasiu, d. 18. Balonul de box suspendat agresiv între plafon şi podea. Teodoreanu, m. ii, 22, cf. 382, id. m. u. 64. Sta răsturnat într-un jilţ şi privea în plafon. Sadoveanu, o. viii, 183. Ce plafoane, ce lustre, ce sufragerie! Călinescu, s. 65, cf. 800. Plafoanele şi zidurile înfrumuseţate cu basoreliefuri. Stancu, u.r.s.s. 19. La parter era sala cea mare, scundă, cu plafonul din bîrne de gorun. v. rom. aprilie 1954, 92. Cafeneaua scînteia de lumina mată a marilor globuri care atîrnau din plafon. Vinea, l. ii, 319. Intrară într-o odaie înaltă, luminată de o lampă rusească ... spînzurînd ca o meduză sub plafonul prăfuit. Barbu, p. 321. Plafonul se construieşte în general separat şi se asamblează prin nituire cu pereţii laterali, ltr2, cf. chest. ii 213/136, a iii 13. <0> F i g. Culege frumosul din auroră, din flori şi din ochii femeii şi toarce, sub plafonul acestei lumi, păienjenişul artei. Galaction, a. 256. 4* Peretele superior, orizontal, al unei galerii de mină, al unei peşteri, al unui tunel, al unui vehicul etc. 2. înălţime la care se găseşte la un- moment dat suprafaţa inferioară a norilor faţă de suprafaţa pă-mîntului. Cf. dm, der. 3. Altitudine maximă la care poate urca o aeronavă. La avioanele propulsate prin reacţiune, problema determinării plafonului ... e mult mai complicată, ltr2, cf. der, dn2. 4. Maximul unei sume de bani care, în cadrul unor operaţii financiare, nu poate fi depăşit. Respectarea plafonului stabilit pentru păstrarea numerarului în casă. leg. ec. pl. 338, cf. 330. Plata acestor materiale ... se va face pînă la un plafon care să nu depăşească 60% in valoarea lucrărilor, bo (1951), 454. Vînzarea mărfurilor industriale se va putea face numai în limita plafonului valoric şi a sortimentului maximal prevăzut în anexele 1 şi 2 ale prezentei hotărîri. ib. (1954), 669, cf. dn2. — Pl.: plafoane şi (rar) plafonuri (bul. fil. v, 22, dn2). — Şi: (învechit) plafând, plafund (Negulici, Aristia, plut.) s. n. — Din fr. plafond, germ. Plafond, it. plafone. PLAFOiV vb. I. T r a n z. A fixa limita maximă a unor sume de bani în cadrul unor operaţii financiare. Cf. bul. fil. iii, 185, dm, dn2. + Refl. F i g. (Despre oameni) A rămîne la acelaşi nivel de cunoştinţe, a nu progresa, a rămîne pe loc; a se limita. — Prez. ind.: plafonez, — Din fr. plafonner. PLAFONÂRE s. f. Acţiunea de a (se) plafona. Cf. DM, DN2. — PL: plafonări. — V. plafona. PLAFONAT, -Ă adj. (Despre fonduri băneşti, credite etc.) Care poate merge numai pînă la o anumită limită. Cf. dl, dm. + Fi g. Limitat, mărginit H). Mintea voastră este atît de plafonată, încît nici nu vă daţi seama de zădărnicia goanei voastre, Camil Petrescu, t. ii, 215. — VI,: plafonaţi, -te, — V. plafona, PLAF6NI) s. n. v. plafon. PLAFONDIC, -Ă adj. (învechit; despre oase) Care alcătuieşte palatul2. Două [oase] se numesc, plafon-dice, alcătuind ceriul seau palatul gurei. Cornea, e. i, 197/13. — Pl.: plafondici, -ce. — Cf. p 1 a f o n d. PLAFONIER s. m. Muncitor care face plafoane (1). Meseriaşi în construcţii: ... zugrav, tinichigiu, acoperitor, plafonier. nom. prof. 38. — Pronunţat: -ni-er. — Pl.: plafonieri. — Plafon -f suf. -ier. PLAFONIÎÎRĂ s. f. Corp de iluminat care se fixează pe plafonul (sau pe peretele) unei încăperi, al unui vehicul etc. Automobilul ... cobora uliţa fără zgomot, enorm şi lin, pe roţile elastice, cu lumina plafonierii aprinsă. C. Petrescu, a. 478. Stinge mai întîi pla-foniera. id. o. p. ii, 138. Plafonier ele erau aprinse. Teodoreanu, m. ii, 92, cf. bul. fil. vi, 136. Plafo-nieră ... pentru vagoanele de cale ferată, ltr2, cf. dl, dm, dn2. — Pronunţat: -ni-e-. — Pl.: plafoniere. — Din fr. plaionnier. PLÂFTORIŢĂ s. f. v. praftorifâ. PLÂFTURĂ s. f. v. praftură. PLAFUND s. n. v. plafon. PLAGA vb. I. Tranz. (Latinism învechit) A răni. Asachi, s. l. ii, 357. — Prez. ind.: plaghez. — Din lat. plagare. PLAGAT, -Ă adj. (învechit) Rănit. Aduse la Tar-nova pe capii insurecţiei plagaţi şi făcuţi prizonieri de către săteni, cr (1846), 871/3. <0 F i g. Amorul plagat [Titlu]. Asachi, s. l. i, 99. — Pl.: plagaţi, -te. — V. plaga. PLAGĂ1 s.f. 1. Stare patologică a ţesuturilor (corpului), caracterizată prin întreruperea continuităţii tegumentelor şi prin leziuni profunde (provocată accidental sau produsă pe cale operatorie); rană, (învechit) rănitură. Neavînd acum cu ce mai lega plegile ostaşilor romani, însuşi împăratul ... şi-au tăiat vestmintele sale. Maior, ist. 4/13, cf. 2/4. Pînă cînd făcătoarea de bine... vindecă pleaga (rana). înv. pom. 13/19. Pleaga (rana) în toate zilele cu apă... călduţă să se speale. Învăţătură, 64/20. Sîngele din vase mari slobozit şi din plagă (rană) ... poate pricinui omului ameţeală. Teodori, a. 72/22, cf. drlu. Gheneralul adiutant prinţul Mencicof, însănătoşindu-se de plaga (rana) căpătată la Vama ... , se va însărcina cu diregătoria sa de mai nainte. ar (1829), 1612/26, cf. Heliade, o. i, 316. Rane sau plăgi simple. Cornea, e. i, 125/28. M-am lovit cu capul de din sul şi mi-a făcut o plagă. cr (1848), 32/59, cf. 392/78. Rane sau plage, tăieturi la un mădular, man. sănăt. 344/8, cf. Stamati, d. După ce esamină plaga şi o legă, zise... Filimon, o. i, 338, cf. prot.-pop., n. d., f (1867), 348. De cîte ori vedea plăgile de arsură pe faţa lui Niţă, Baciu se făcea galben. Slavici, n. i, 242, cf. ddrf. Tratamentul plăgilor constă în a înlesni reunirea lor prin o poziţiune bună, prin cusutură, prin bandaje. Bianu, d. s., cf. Severin, s. 107. Vindecarea unei plăgi depinde de coordonarea unei serii de mecanisme diverse biologice, fizice şi chimice. Marinescu, p. a. 81. întreb dacă,i s-a vindecat plaga de glonţ de la piept. Camil Petrescu, t. iii, 18. Sub plagă înţelegem efectul... agenţilor vulneranţi 8347 PLAGĂ2 750 - plahilă ce se produc în ţesuturi. A. Pop, chirurg. 26, cf. 30. Apa oxigenată ... turnată pe o plagă infectată, distruge microbul. Belea, p. a. 262. Crusta protejează bine plaga de pătrunderea agenţilor patogeni ai infecţiilor. abc sân. 114. A chemat de-au ospătat ... Crîlcele, Plăgile, Cu ulcioare Şi buboaie. Marian, d. 278. Plaga veche sîngeră iute. Zanne, p. ii, 672. <0> F i g. Dar simţirea nu mă lasă Să dau răzbunărei loc. Deşi sufle-tu-mi s-apasă, Viu pătruns d-al plagei foc. Mureşanu, p. 16/24. 2. F i g. Nenorocire care atinge o colectivitate socială; flagel, calamitate, pacoste (1), năpastă (I 4). Iobăgia, claca, boierescul, robota, una şi aceeaşi plagă cu patru nume barbare. Codru-Drăguşanu, c. 39. [Pauperismul], această plagă a straturilor industriale, se va face simţitoare. Kogălniceanu, s. a. 80, cf. Maiorescu, cr. iii, 79. Vom condamna sistema în-rîuririi alegerilor ... , cea mai mare plagă. I. Negruzzi, s. iv, 323, cf. Barcianu, Alexi, \v., tdrg. Întîmplă-rile politice urmate, cit şi plăgile de tot soiul incurse asupra pămîntului acestei ţări, făcuse ca relaţiile comerciale ... să fie ... puţin favorabile. N. A. Bogdan, c. m. 112, cf. Şăineanu, d. u., Sahia, u.r.s.s. 141. Plaga analfabetismului este pe cale de a fi lichidată. Lupta de Clasa, 1953, nr. 12, 104. Jocurile de cărţi sînt o plagă a oraşului, v. rom. noiembrie 1953, 41. Cred că războaiele sînt o plagă vărsată asupra lumii de către o putere de sus. Camilar, n. ii, 207. Războiul e o plagă îngrozitoare, apocaliptică. H. Lovinescu, t. 254. Trebuie să lichidăm o dată plaga analfabetismului. Preda, r. 80. A dat D-zeu plagă peste noi! Viciu, gl, + (Regional) Neplăcere, necaz, belea, bucluc care se abate asupra unei persoane. Venire-aş veni, dragă, Dar mă tem că dau de plagă. Viciu, gl. + (Rar) Cusur, defect, neajuns, racilă. Poeţii devin profeţi, adică bărbaţi de critică, arată plagele soţietăfii. Heliade, o. ii, 83. 3. (Prin Transilv.) Bucată de lemn în formă de lopăţică, cu care învăţătorul bătea copiii la palmă; p. e x t. lovitură dată cu această bucată de lemn. Am căpătat o plagă. Viciu, gl., com. din Abrud. — PL: plăgi şi (învechit) plage. — Gen.-dat. şi: (învechit) plagei. — Şi: (învechit) pleâgă s. f. Din lat. plaga, germ. Plage. PLAGĂ2 s. f. v. placă. PLÂGHIE s. f. v. plavie. PLAGLA vb. I. Tranz, (Complementul indică ideile, operele etc. cuiva sau pe autorii lor) A copia, a~şi însuşi întocmai, în întregime sau în parte, pre-zentîndu-le drept creaţii personale; a comite un furt literar, artistic sau ştiinţific. Cf. I. Golescu, c., prot.-pop., n. d., Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. Mi-aduc aminte de articolul ... unde Tony descoperea că Ascanio-Olănescu plagiase nu ştiu pe cine. Galaction, a. 345, cf. Scriban, d., dl, dm, dn2. o Refl. i în p e r s. Im început se plagiază în ştiinţă pe o scară întinsă, după cum se plagiază şi-n literatură. Ibrăileanu, sp. cr. 91. ^ (Rar) A imita, a reproduce întocmai, mecanic. Nu pot plagia realitatea. Teodoreanu, m. u. 55. — Pronunţat: -gi-a. — Prez. ind.: plagiez. — Din fr. pîagier. PLĂGI Alt s. m., adj. (învechit) (Persoană) care plagiază. Cf. Negulici, prot.-pop., n. d,, Barcianu, Alexi, \v. — Pronunţat: -gi-ar. — Pl.: plagiari, — Din fr. plagiaire, germ. Plagîai\ PLĂGI ARE s. f. v. plagiere. PLAGIAT1 s. n. Acţiunea de a plagia, plagiere; (concretizat) operă literară, ştiinţifică sau artistică a altuia, însuşită (integral sau parţial) de cineva şi prezentată drept o creaţie proprie, (rar) plagia-t ură. Cf. Negulici. Unii din critici zic că Verdi nu cunoaşte bine arta, alţii că melodiile sînt monotone şi nişte plagiate. Filimon, o. ii, 303, cf. prot.-pop., n. d. Este oare aici un plagiat, cum păreau a zice unii critici? Gherea, st. cr. ii, 145, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Plagiatul acesta de la începutul culturii româneşti nu se poate caracteriza ... ca un furt, pentru că plagiatorii n-au conştiinţă că sînt vinovaţi, că fură. Ibrăileanu, sp. cr. 91, cf. 92, cade. Unii l-au bănuit de plagiat. I. Botez, b. i, 42, cf. dl, dm, der, dn2. <> F i g. Voiau a-i răpi sau toată gloria, sau partea cea mai frumoasă, împăunîndu-se ei înşişi cu mizerabilul plagiat de pene strălucite. Hasdeu, i. v. 214. Luna şi-a trimis şi ea cîteva plagiate albe lactee şi le-a spînzurat, rare, în cîrligul stîlpilor. Arghezi, b. 72. Să lăsăm la o parte istoria, care e ceva mai mult decit un etern plagiat. Ralea, s. t. ii, 9. — Pronunţat: -gi-at. — PL: plagiate. Din fr. plagiat, germ. Plagiat. PLĂGIÂT2, -A adj. (Despre opere literare, ştiinţifice sau artistice) Care a fost însuşit (integral sau parţial) de la altcineva şi prezentai drept creaţie personală. (F i g.) Dorinţa noastră de necunoscut, atunci cînd nu e un plagiat snobism, e desigur şi ea reală. Arghezi, b. 86. — Pronunţat: -gi-at. — PL: plagiaţi, -te. V. plagia. PLAGIATOR, -OAre s. m. şi f. (Rar la L) Persoană care plagiază. Nu vor fi decît plagiatori, mai mult ori mai puţin dibaci. Gherea, st. cr. i, 146, cf. ddrf, Alexi, w., Ibrăileanu, sp. cr. 91, Şăineanu, d. u. Mare parte a manualelor de şcoală, prezentate lumii româneşti de atunci drept originale, au fost dovedite versiuni fidele ale unor opere străine. Au fost arătati cu degetul plagiatorii. Sadoveanu, e. 164. — Pronunţat: -gi-a-. — Pl.: plagiatori, -oare. — Plagia -f suf. -tor. PLAGIATTJRĂ s. f. (Rar) Plagiat1. Romanele lui istorice şi sociale sînt nişte nefericite traducţiuni, schi-loade plagiaturi. Caragiale, o. iv, 282, cf. ddrf. — Pronunţat: -gi-a-. — Pl.: plagiaturi. — Plagia-j-suf. -tură. PLAGIE s. f. v. plavie. PLAGIERE s. 1'. Acţiunea de a plagia şi rezultatul ei; plagiat1. Cf. Alexi, w., sfc iv, 306. — Pronunţat: -gi-e— Şi: (învechit) plagiâre s. f. Alexi, w. — V. plagia. PLĂGIOCLAZ s. m. Mineral din clasa feldspa-ţilor, de culoare albă, cenuşie sau albăstruie şi cu luciu sticlos, cristalizat în sistemul triclinic, utilizat ca materie primă în industria ceramicii sau ca piatră ornamentală. Cf. enc. rom., Cantuniari, l. m., ltr2, dl, dm, der, dn2. Feldspaţii calcosodict (pla-gioclazii). Geologia, 14. — Pronunţat: -gi-o-, — PL: plagiociazi. —■ Din fr. plagioelases. PLAG10ST6M s. m. (La pl.) Ordin de peşti cu schelet cartilaginos, cu orificiile branhiilor deschise direct la exterior; (şi la sg.) peşte care aparţine acestui ordin. Cf. der. — Pronunţat: -gi-os-. — PL: plagiostomi. — Din fr. plagiostomes. PLAGÎST, -Ă s. m. şi f. v. plajisL PLAHIE s. f. v. plavie. PLAHILĂ s. L (Regional) „Grămadă“ (Crihalma-Rupea). Lexic reg, ii, 46. — Pl.: plahile. — Etimologia necunoscută. 8363 PLAHNIŢĂ - 751 ...... FLAP PLAHNIŢĂ s. f. (Regional) Turtă. Gom. din Straja—Rădăuţi. 4 Epitet dat unui om moale» Corn. din Straja— Rădăuţi. — PL: plahniţe. — Etimologia necunoscută. PLAHNIŢÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A turti, a lăţi. Com. din Straja —Rădăuţi. — Prez. ind.: ? — V. plahniţă. PLAI1 s. n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creastă, culme, vîrf al unui munte sau al unui deal; p. g e n e r. munte sau deal mare. Radul-Vodă Negrul, care avea scaunul său la Făgăraş , s-au socotit ca să-şi mute scaunul dencoace, peste plai. R. Popescu, cm i, 227. Românii mult voinici, Ca lanţul se înşiră Pe-a plaiului potici. Negruzzi, s. ii, 25. Acolo unde plaiul voinic se ciocneşte cu Dunărea bogată. Hasdeu, i. g. i, 229, cf. 10. Văzură cum coboară Pe cărări de plai, ciobanii. Topîrceanu, b. 22, cf. Labiş, p. 298. Mai spre est, tot pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali, plaiuri se cheamă toate culmile care pornesc din jos ...şi urcă in sus pînă la „munţi“, mg i, 81. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, ... Se cobor la vale Trei turme de miei. Alecsandri, p. p. 1. Le-au minat într-o pădure pînă pe un picior de plai şi le-au lăsat aice să pască. Sbiera, p. 8, cf. Bud, p. p. 20. Şi ea că să zbura ... la Chipor Craiu, Domn de peste plaiu. PĂ seu le seu, l. p. 152, cf. alr sn iii h 808, a i 20, 21, 26, 31, ii 6, iii 8. Dimineaţa, pe răcoare, Cînd răsare sfîntul soare, Pe cel plai, pe cea vîlcea, Toţi voinicii se ivea. Balade, ii, 215. 2. Regiune de munte sau de deal, aproape plană, acoperită, în general, cu păşune; poiană, luminiş; p. e x t. cîmpie, şes (înalt); (în dicţionarele din trecut) plăieţ (1), (popular) plaişte. Nu mai părăsiră cercînd munţii şi dealurile şi plaii măgurilor ... pînă cind aflară pe părintele lor, Dosoftei, v. s. decembrie 208v/30. Iar murgul uşor îl duce ca vînt ... Pin plaiuri, pe munţi, pin pietrii şi stînce. Budai-Deleanu, ţ. 141. Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-n-tinde. Asachi, s. l. i, 103, cf. 132. El aleargă plaiul fără să-o-ntîlnească, Via lui durere creşte nencetat. Bolintineanu, o. 87. Sărata se începe de jos ... şi se întinde sus pe coaste pînă la plaiul întins. Slavici, n. i, 134. Arii de feţe ... albastre şi roşietice se împreunau în toată întinderea plaiului desfăşurat în colnice şi văi. Delavrancea, s. 60. Din codrii Găvanelor ieşim pe-ntinsoare de plaiuri, spre răsărit. Vlahuţă, o. a. ii, 148. Săptămîni întregi se primbla pe plaiuri, prin păduri, pe lunci. id. s. a. iii, 409. Pe deasupra codrilor şi a munţilor, de strajă lingă Olt, se desfăcea în lumină un plai înalt. Galaction, o. 62. Podişul din faţa mea e ca o bucată de plai. Camil Petrescu, u. n. 351. Pe plai, era încă iarnă dulce. Sadoveanu, o. xii, 17. De pe întinderea plaiurilor, vîntul aducea izul tare al romaniţelor. v. rom. mai 1953, 130. Plai este muntele locuit şi valorificat prin culturi de cereale şi legume, dar mai ales sub forma de fînaţuri. mg i, 81. Face popasuri tinereşti prin ţinuturile pline de pitoresc ale munţilor şi ale plaiurilor Moldovei, s iulie 1960, 52. Sora cea mai mare S-a dus către mare Pe Dunăre-n jos La un plai frumos. Alecsandri, p. p. 14. Cînd e vară, primăvară, Iau cu mine merinjoară Şi mă sui pe plai la munte, Unde-s oile mai multe. id. ib. 314. O veni luna lui mai Să mă sui în deal pe plai, Să-mi fac plug cu zece cai. Teodorescu, p. p. 289, cf. Graiul, i, 466, alr i 803/194, 363, 550, 584, 842, 865, 922, a i 35, ii 2, iii 8. In mijloc de plai, Verde, tot să stai Ca-n mijloc de rai. Balade, ii, 197. (F i g.) Vaporul ... Taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin. Alecsandri, Poezii, 74. O stea albastră cade şi-n spaţiu s-acufundă Trâgînd pe plaiul negru o brazdă argintie. id. ib. 78. Şi steaua oierului Iese-n plaiul cerului. Deşliu, m. 48. <$> Loc. a d v. (Popular) Prin (sau în) plaiurea =prin (sau în) toate părţile, peste tot, pretutindeni; in lung şi-n lat. Floricică ş-o lalea, Umblă j turcii d-aiurea, D-aiurea prin plaiurea. Teodorescu p. p. 573. Vine turcii tot d-aiurea în plaiurea, Tot umblînd şi ispitind. mat. folk. 71, cf. Mateescu, b. 71. Pe dincolo, pe dincoa. Umblă turcii d-aiurea, D-aiurea prin plaiurea. Păsculescu, l. p. 283, cf. 368. 4" (Prin Mold. şi prin nordul Olt.) Loc (înalt) pe care pasc vitele. Cf. h xvi 22, Chest. v 16/21. + (Regional; de obicei urmat de determinări care arată planta cultivată) Suprafaţă de teren (aparţi-nînd unui plai1 (2) cultivată (în special cu vie). Un plai de vie. I. Brăescu, m. 26, cf. i. cr. v, 278. Via poartă numirea de plai cînd este mai multă la un loc. h ix 35, cf. v 114, com. din Turnu Măgurele şi din Ora vi ţa, Ciauşanu, gl. Plai dă grîu. alr i 803/900, cf. 803/90, 98, 103, 808, 810, 870, 874, 880, 885, 898, 932. 3. Drum (sau cărare) care urmează (sau traver- sează) o culme, o regiune muntoasă; s p e c. trecătoare, pas3 (2); p. e x t. (rar) orice drum de pămînt, nepietruit. Cind s-au apropiat la munte au lăsat drumul Branului şi au luat alt plai. ist. ţ. r. 30. Au fugit de pe plaiul Vilcanului la Haţeg. R. Popescu, cm i, 347. Ci vistierul Văcărescu după drum apucă plaiu pă la Văleni şi trecu după familie-şi la Braşov (a. 1782). gcr ii, 128/11. Nu ne-au încărcat cu altă cu nimicâ, fără numai cu şferturile ... ca să ţinem străji pe unde s-au făcut cărări sau plaiuri din ţara Ardealului (a. 1793). Uricariul, iv, 165/12. M-am dus spre opcina muntelui spre Trotuş, pe un plai pînă la nişte copaci însămnaţi (a. 1804). ib. 93/16. Străbătînd colonile duşmanului cu baioneta şi trecînd prin nişte plaiuri şi potice pe unde abia trii oamini putea încăpe în rînd, au agiuns la Gearis. Asachi, i. 401/25. O duceam în-tr-un cîntec, strîngînd viorele şi toporaşi de pe lingă plai. Creanga, o. 194. în vechime nu erau prin munţi drumuri bătute ... ci numai nişte cărări sau plaiuri, pe cari îmbiau oamenii numai pe jos sau călare. Marian, t. 173, cf. id. o. i, 217. Urmam pe cioban care mă scotea la „plai“ — cum numesc brănenii „drumul“ prin munţi. Puşcariu, l. r. i, 162, cf. mg i, 81, der, alr i 804, A i 13, 17, 22, 35, ii 3, 5, 6, 7, 8, 10, iii 1, 3, 4, 12, 17, 18, v 15, vi 32. + (Regional) Drum de munte, cu lemne puse de-a curmezişul, pe care se transportă buştenii la vale. Cf. ciiest. iv 30/114, Arvinte, term. 160. 4. Subîmpărţire administrativă a judeţelor şi ţinuturilor (mai ales a celor de la munte), în evul mediu, în Ţara Românească; p. ext. reşedinţă a acestei subîmpărţiri. V. ocol (I 6), plasă1 (II 2). Mitropolit al Tîrgoviştii, exarhul plaiului şi a toată Ungro-vlahia (a. 1652). gcr i, 156/29. Mitropolit a toată Ungrovlahia ... şi exarh plaiurilor (a. 1742). id. ib. ii, 30/9. Hatmanul scriind la plaiuri, au adus cîţiva plăieşi. Beldiman, e. 27/27. Cine să ne mai ţie corespondenţii prin scris cu stăpînitorii în pricinile plaiului şi ale oraşului? Gorjan, h. iv, 237/31. Sigiliul cuprinde emblema judeţului (districtului),, cu legenda acestuia, nomenclatura plăşii sau plaiului şi a comunităţii politice. Codru-Drăguşanu, c. 71. Stăpinirea să-nda-toreze satu, plasa, plaiu şi judeţu a-şi căpui şi căpăta prăsitori. Jipescu, ap. gcr ii, 259. în cap mergeau, ca să deschidă drumul, dorobanţii cu gîrbace şi vînătorii de plai şi de Olt cu lungi săneţe. Odobescu, s. i, 73. Mitropolitul Valahiei ... poartă încă astăzi titlul de mitropolit al Ungrovlahiei şi exarh al plaiurilor, adecă al munţilor Transilvaniei. Xenopol, i. r. ii, 119. Moşia Sănduleşti ... ţinea mai bine de-o jumătate de plai. Bratescu-Voineşti, p. 309. Plaiul era o subdiviziune administrativă echivalentă cu plasa sau, mai exact, numele care se dădea plăşilor de la munte. Oţe-tea, t. v. 75, cf. der, şez. ii, 137. Pandurii lui Tudor din plaiu Novacilor s-o priedat. Graiul, i, 15. 5. întindere mare de pămînt dintr-o ţară, dintr-o zonă etc.; regiune, ţinut, meleag (1), (învechit, rar) plăiet. Plaiurile arctice. Fabian-Bor, 83/10. Răsărita e raiul pămîritesc ... Primeşte-a fi regină acelui dulce plai. Alecsandri. t. i, 414, cf. n, 130. Ele sint localizări introduse în baladă, după ce cînticul, 8366 PLAI2 PLAJĂ ieşit din plaiurile poeticului Olimp ... , s-a răspîndit printre românii de la Dunăre. Odobescu, s. i, 218. Pe plaiuri dunărene poporu-şi opri mersul. E mine seu, o. i, 91, cf. 144. Era rai, nu viaţă, pînă să pripăşi, ca pomojnic, pe plaiurile noastre, iuda de caţaon. Delavrancea, s. 19. Din osturi bate crivăţ şi plaiul alb al ţării Greu scapără de ger. Coşbuc, p. ii, 185, cf. 202. Copii ai mîndrei bolţi albastre, Sfinţiţi cu lacrimi şi sudoare Ţărîna plaiurilor noastre. Goga, p. 10. Mîndre-s plaiurile tale, ţară mîndră intre toatei Cern a, p. 153. Eu sint ... Rodica ... ce vine iar din ceruri pe al ţării noastre plai. Eftimiu, i. 166. Bă-team multe drumuri prin codrii şi pe plaiurile ţării. Galaction, a. 62, cf. 77. Oameni, vrednicii mei fraţi, Muncind pe cîmp şi în uzine, Pe~aceste plaiuri de Car-paţi Pentru mai bine şi mai bine. D. Botez, f. s. 7. Rare suflete se arată în acele plaiuri, cît buciumă vi-forurile iernii. Sadoveanu, o. iii, 120. Hei, voi, plaiuri ... Ale ţării mele, Fostu-mi-aţi voi marturi Multor lupte grele. Beniuc, v. a. ii, 137. Peste plaiuri româneşti Chiote şi horă. Banuş, p. 238. Pe plaiurile întinerite ale patriei, satul socialist îşi scrie impetuos noua istorie. Lupta de Clasa, 1962, nr. 4, 79. <£> F i g. El îmi aduse a ta gîndire, Dorul tău ... Care-mi şoptiră cu-nduioşire De-al poeziei plai ideal. Alecsandri, Poezii, 171. Doctorul Taifun priveşte înăuntru pe plaiurile sale intime şi amestecă, în examenul său, o imensă satisfacţie cu oarecare dojană. Galaction, o. a. i, 68. 6. (Regional) Pridvor (încadrat de patru coloane) (Rîmnicu Vîlcea). Lexic reg. 84. 7. (Regional) Plută (Chizătău —Lugoj). alr ii 6 534/76. — PL: plaiuri şi (învechit şi regional) plaie, (învechit, m.) plai. — Şi: (popular) plaiurea (accentul necunoscut) subst. — Din v. si. Cf. bg. n n a h h h a „munte“» slovacul pl'ari, ceh. pl'an. PLAI2 subst. (Ban.) Creion. Cf. alr i 1 514/5, 12, alr ii 5 763/2. - PL: ? -- Cf. germ. B 1 e i, rom. plaivaz. PLÂINIC, -Ă adj. (Regional) Supus, ascultător; liniştit, calm; impasibil, nepăsător. In această atmosferă de răzvrătire nici tinerimea universitară n-a putut rămînea plainică. S-a apucat de harţă cu poliţaii. luc. ii, 139, cf. Scriban, d., gr. s. i, 138. //ni place de Niculăiţă că-i un plainic fecior, cv 1952, nr. 5, 41. <0> E x p r. A se da plainic = a înceta să mai lupte, să mai reziste, a se da învins; a ceda. După primele sforţări desperate [ştiuca] se moaie, se apropie de mal, se dă plainică, învinsă. Atila, p. 307. Nu era omul care se dă plainic cu una cu două. Comşa, n. z. 4. — PL: plainici, -ce. Etimologia necunoscută. PLÂIŞTE s. f. (într-o poezie populară) Plai1 (2). Eu şedeam cu-a mea leliţă, Şedeam pe plaişte Şi grâiam de draqoste. jahresber. ix, 199. - PL: ? - Plai1 -f suf. -işte. PLAIUREA subst. v. plai1. PLAIVĂIS s. n. v. plaivaz, PLAIVÂN s. n. v. plaivaz, PL AI VAS s. n. v. plaivaz. PLAIVÂZ s. n. (Popular şi familiar) Creion. 75 plaivais (a. 1766). Iorga, s. d. xii, 80, cf. lm. Scriu ... cu plaivaz. Caragiale, o. vi, 163. Subofiţerul consultă o listă scrisă cu plaivasul, lista celor arestaţi. Mille, v. p. 152. Puse reţeta la înălţimea ochilor, scoase un plaivaz lătăreţ de zugrav şi scrise sub iscălitura medicului. conv. LiT. xliii, 399. Pe mescioara mea, un plaivaz şi-un petic de hîrtie vînătă. Delavrancea, 0. ii, 319. O hîrtie pe care scrisese cu plaivazul. BrĂ-tescu-Yoineşti, p. 146. Cîteva plaivasuri cu plumbul dinăuntru făcut numai din bucăţele. I. Botez, b. 1, 20. Maşina de ascuţit plaivazu. Klopştock, fv 254. Un lucrător încercase, cu degetele butucănoase strînse pe plaivazul muiat mereu în gură, să schiţeze un plan. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 99, cf. P. Constant, r. 108. Mitrea a scris cu plaivaz ... rînduri cam strîmbe şi cu slove prea mari. Sadoveanu, o. xvii, 232. Cărţi deschise la pagini subliniate cu plaivaz roşu şi albastru. Camil Petrescu, o. i, 589. După asta, stă el un timp pe gînduri, cu plaivanul între dinţi, se ridică şi se a-propie de mine. contemp. 1954, nr. 392, 4/2. îl văd pe tovarăşul de la poliţie că-i trage cu plaivazul ... Scrie, şefule, scrie, frumosule, tot ce-auziî Pas, z. iv, 253. Magazionerul stă cu plaivazul la ureche. Preda, d. 226. Pînă azi ştiurăm să ne lucrăm doar locul Şi ne erau străine plaivazele şi tocul. Horea, p. 40. Să nu văd manuale, plaivazuri şi caiete. Vinea, l. i, 108, cf. Caba, sal., Coman, gl. O plecat cătană, ş-o luat cu el un plivas de hîrtie ca să-i scrie la muma din cînd în cînd. cv 1950, nr. 3, 35. I face formă cu pleivasu. alr ii 6 625/157, cf. mat. dialect, i, 86. A învăţat carte Pe departe, Şi condei Pe la Covei Şi plaivas Pe la Islaz, se spune despre cineva care n-a învăţat nicăieri. Zanne, p. v, 144. <$> F i g. îi văzuse venind şi-i notase cu plaivazul ghidului, care la el nu da greş. Camil Petrescu, o. ii, 105. „A vrut să-i sfîşie burta“ boul lor de „ăis“, ce are coarnele ascuţite, plaivase. Iovescu, n. 79. + (Regional; de obicei determinat prin „de tăbliţă“) Condei (de tăbliţă). Dumnealor au răzdovedit, Albă pe neagră, Cu plaivazul pe placă. Desliu, g. 26, cf. ev 1950, nr. 3, 35. — Pl.: plaivaze şi plaivazuri. — Şi: plaivăs, (învechit) plaivâis, blaivos (Pontbriant, d.), (regional) plahân, plavâis (alr i 1514/9), plăibăs (Gheţie, r. m., Mîndrescu, ung. 97), plăivâs (alr i 1 514), plăivâz (ib. 1 514/35, 40, 842, 856), plebâs (ib. 1 514/229), pleivâs, plevâls (ib. 1 514/45, 56, 69, 75, 79, Te ah a, c. n. 254), plevâs (Coman, gl., alr i 1 514, Teaha, c. n. 254), plevâstru (alr i 1 514/285), plevâş (ib. 1 514/90), pliavâs (ib. 1 514/93), plibâs (ib. 1 514/150), plievâst (ib. 1 514/320), plivâis (ib. 1 514/24, 28, Teaha, c. n. 254), plivas, ploibâs (alr i 1 514), ploibâţ (ib. 1 514/138), ploibâz (ib. 1 514, mat. dialect, i, 86), ploivâs (alr i 1 514/118, 280, 361), privâs (Coman, gl. 60), blaivâs (lm, ddrf, Alexi, w., tdrg, Scriban, d.) s. n. — Din germ. Bleiweiss, magh. plajbâsz, ser. plajvaz. PLÂJĂ s. f. Ţărm jos de mare acoperit cu nisip fin şi cu scoici (pe care se fac de obicei băi de soare); p. g e n e r. orice loc nisipos pe malul unei ape, unde se fac băi de soare. V. r e n i e. Nu se mai preîmblase bietul băiat din ziua cînd ... fusese aflat întins mai mort asupra plagei. Heliade, d.j. 164/5, cf. Negulici, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Se uita de sus ... şi-i privea pe copii, cum se jucau pe plajă. Galaction, o. a. i, 50. Lume amestecată, alungată de pe plajele şi din staţiile balneare cosmopolite. C. Petrescu, L i, 12, cf. 28. Viscoleşte alb nisipu-n lungul plajei fără lume. D. Botez, p. o. 50. Plaja ... are ceva amical, deşi locul e mai singuratic. Sadoveanu, o. ix, 281. Voioasă, uşoară, fragedă, a plecat seara spre plajă, să-l întîl-nească pe Neagu. Bart, e. 162. Cald e nisipul pe plajă. Blaga, p. 173. Valuri mari, ca nişte creste albe în goană, se formau numai aproape de tot de mal, venind să moară zdrobite şi apoi retrase de pe plaja albă. Camil Petrescu, n, 91. Venise deodată de undeva, din larg, suflare de gheaţă ... plaja era pustie. Stancu, r. a. iii, 263. Ţi-ai petrecut de multe ori vara pe plajă şi te-ai scăldat cu voluptate în apa mării. v. rom. mai 1954, 259. Titi vă vorbea de plajă, de turci cu fes. Pas, z. i, 240. Plajele sînt, în general, netede şi au o pantă lină către nivelul apei. ltr2. Fără să. mai dea pe la plajă, se urcă în barcă. Preda, r. 427. Pe plajă nu mai rămăsese nimeni. Barbu, p. 227, cf. 78. Am des~ 8375 PLAJIST PLAN coperit o plajă splendidă, t februarie 1962, 25. Eu rărnin pe plajă pînă la masă. ib. februarie 1964, 33. Pe plajele staţiunilor, echipe de muncitori revizuiesc şi repară cabinele, duşurile,- solar iile. rl 1967, nr. 6 997, 1/4. 4 (De obicei în legătură cu verbul „a face“) Expunere a corpului la acţiunea soarelui (în scop curativ); baie de soare. [Avea] obrazul arămiu-mat după o lună de plajă. C. Petrescu, î. i, 6. A avut un atac de insolaţic, la plajă, astă-vară. I. Botez, b. i, 117. Dacă faci plajă mine dimineaţă, te privesc de la geam. Vlasiu, d. 183. Sute de mii de muncitori au stat vara în vilele staţiunilor balneare şi climaterice, au făcut plajă acolo unde eu vreau să ridic o staţiune maritimă. Călinescu, s. 497. Am început să vînd pe ascuns pepeni ...la sezoniştii ce făceau plajă pe malul mării, s ianuarie 1961, 43. — Scris şi: (după fr.) plage. — Pl.: plaje. — Din fr. plage. PLAJÎST, -Ă s. in. şi f. (Rar) Persoană care iace băi de soare. Cf. Iordan, l. r. a. 183, l. rom. 1961, nr. 4, 296. — Pl.: plajişti, -ste. — Şi: plagist, -ă s. m. şi f. Iordan, l. r. a. 183. — Plajă -f suf. -ist. PLAJIŞTE s. f. v. pajişte., PLÂMBICĂ s. f. v. panglică. PLAN, -Ă s. n., adj. 1. S. n. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcţii, a unei maşini etc. V. schiţă, chip, i z v o d. Planul zidirii, rînd. jud. 73/3. El sîngur au dat plan ca să unească prin canalure gîrlele. ist. carol xii, 14r/19. A locului a căruia plan sau hartă vei să faci. gheom.-trigon. 196v/3. Tîlcuirea planului spre facerea uscătoriii de in. înv. in. 49. Hărţile sînt planuri ce arată suprafaţa pămîntului. Fabian-Bob, 2/10. Acel inginer Mavru ... Poate face niscai planuri mai cu bună rînduială? Conachi, p. 294. Propunîndu-se un plan la toate ţinuturile săseşti, cr (1848), 52/7. Vatra tîrgului cu toate mahalalele, precum şi imaşul de prin pregiur ... rădi-cîndu-să în plan topografic (a. 1852). Uricariul, iii, 250/27. S-ar fi putut face [oraşul] pe un plan mai nou. Negruzzi, s. i, 70. Ridica planuri de moşii pe un sfanţ stînjenul masă, cum se zice. Ghica, s. 334. într-acea biserică întemeiată de Ghiculeşti, pînă a nu se dărîma cea veche, ca să se reclădească de pe planul fantastic ce-i dă astăzi înfăţişarea unui templu..., se vedea pe pereţi portretul lui Iănăchiţă Văcărescu. Odobescu, s. i, 261. Nu era încă gata planul cosei mari. Slavici, n. i, 330, cf. 255. încredinţă pe un arhitect să facă planurile pentru noile clădiri. Agîr-biceanu, a. 356. Ne vei face planurile acestui pavilion. Camil Petrescu, r. iii, 43. Istoria cu planul casei era destul de interesantă. Sadoveanu, o. v, 243. Planul aparatului nu era indicat suficient. Călinescu, s. 326, cf. id. e. o. ii, 142. Pe plan sînt însemnate canalele, bulevardele, pieţele, edificiile publice principale. Stancu, u.r.s.s. 115. încep cu planurile clădirii, lată, priviţi! v. rom. iulie 1954, 291. Planurile unui strung. ib. octombrie 1954, 103. Arhitectul mi-a arătat planul. t septembrie 1962, 3. Că planu l-am zăuitat Pă masă verde rotată. Alexici, l. p. 86. <0> E x p r. (Regional) A face plan de inginer chior=a spune ceva, dorind să se înţeleagă altceva. Cf. Zanne, p. v, 338. + (Regional) Bucată de pămînt primită de ţărani potrivit schiţelor de comasare; p. gener. ogor (II 2). Peste drumul care despărţea planurile, se deschidea o mirişte ... largă. Preda, î. 149, cf. şez. v, 116, Viciu, gl. Ba pă min badzea mă ia, Că-n dă tata dgo oi Şi planu hăl dîin zăvoi. Densusianu, ţ. h. 170. + (Prin sudul Transilv.) Curătură (într-o pădure). Cf. chest. iv 99/174, alr 1 956/178. + (Regional) Carte funciară. Cf, atr sn 1 h 148. 2. S. 11. Distribuţie metodică a părţilor componente ale unei lucrări ştiinţifice, literare, ale unei expuneri etc,; formă abreviată, rezumată a unei asemenea lucrări, expuneri etc., cuprinzînd punctele, ideile ei esenţiale. V. schemă. Planul şi părţile cele de căpetenie a pedagoghiei. man. înv. 6/3. Planul unei cuvîntări trebuie să aibă întregimea ... , simplitatea, imbielşugarea, unirea şi proporţia. Marcovici, r. 133/22. Această „poemă dramatică“ ... nu este clădită pe un plan de dramă, ci pe un plan de poveste. Cara-giale, o. v, 248. D-sa de la această concepţie primă trage un plan pentru o dramă. Gherea, st. cr. ii, 267. Avem şi planul scrierii, care trebuia să fie scurtă ... dar foarte complectă. Iorga, l. i, 503. Trebuia să-şi facă şi un plan al conferinţei. Mihale, o. 258. 3. S. n. Proiect cuprinzînd de obicei o suită ordonată de operaţii, de acţiuni etc. destinate să ducă la atingerea unui scop; (rar) plănuială. V. program. Face planuri înţelepte Cum ce-i râu să se-ndirepte. Montan, s. 21/7. Plan sau o formă de oblăduire republicană [Titlu] (a. 1817). Uricariul, iv, 281/2. Grecii ... Planuri fac, dau hotărîre, fără de veste a lovi Părţile Turciei toate. Beldiman, e. 2/19. Nenorocitul ... făcea în zădar mii de planuri ca să mîntuie de moarte pre Mirvan şi pre Zuma. chrest. rom. 36/17. Planul lui Licurg îi vrednic de mirare. Molnar, 1. 237/14. Acest om primise ... sume mari de bani ca să-i vestească toate planurile aliaţilor. Pleşoianu, t. iii, 107/27. Dar am rămas statornic în cugetările şi planurile mele, ca să văz odată patria mea ajunsă la acest căpătîi. cr (1830), 432/19. De cîte ori ziua am făcut planuri de fericire mai ciudate decît visurile cele mai sperioase. Marcovici, c. 15/3, cf. id. d. 7/21, 3/28. Să nu puneţi îndată în lucrare planurile care puteţi a le schimba pînă a doua zi. Drăghici, r. 163/15. Trebuie să vă las să mai iscodiţi vrun plan asupra mea. Kogălniceanu, în pr. dram. 434. însumeţit de patima sa, urzeşte planul de a merge pe ascuns în Moldova. Asachi, s. l. ii, 6, cf.id. ped. 26/5. Ş-au făcut planul. Bărac, t. 19/4. Alegînd a-şi croi planul cu deplină săvîrşire, Au vrut a face o lume pentru a sa proslăvire. Conachi, p. 260. Planurile lui Sigismund întîmpinară o mare opoziţie. Bălcescu, m. v. 42. Domnul îl întrebă despre numărul vrăjmaşului şi planurile lui. id. ib. 126. Se zice că refugiaţii italieni ce se află in străinătate au amînat esecuţia planurilor lor pînă la primăvară, cr (1848), 222/l, cf. 132/3. Şezînd cu dînsa la vorbă şi sfat îşi deteră planul in chipul urmat. Pann, p. v. i, 49/2, cf. id. e. ii, 67/7. Acesta era planul lui Moţoc ca să se poată lipi de Lăpuşneanu. Negruzzi, s. i, 142, cf. 144. Fără a renunţa la ideile lui şi la speranţa de a-şi realiza planul, a îmbrăţişat ... meseria de inginer topograf şi hotarnic. Ghica, s. 333. A lucra cu hotărîre, pe un plan ce îmi croiesc... La sfîrşit s-ajung de-a dreptul, fără să mă mai abat. Alexandrescu, o. 1, 177, cf. 297. Diferite planuri i se prezintă in imaginaţiune. Filimon, o. i, 96. Planul nostru era de a vizita toată coasta Spaniei. Alecsandri, 0. p. 289, cf. id. t. 11, 108. El aflase de la Maria planul infernal al Zoiei. Bolintineanu, o. 448. Lăsîndu-i să-şi urzească planurile sub cort, puse mina pe arme. Odobescu, s. i, 15. Vezi un rege Ce-mpînzeştc globu-n planuri pe un veac. Eminescu, o. i, 130, cf. 31. Cine ştie să-şi facă un plan bine hotărît nu se rătăceşte niciodată. Caragiale, o. ii, 3. Tu nu-mi vorbeşti niciodată de planurile noastre. Delavrancea, s. 147. Şi toată ziua aceea am stat împreună şi-am făcut planuri. Vla-huţă, o. a. ii, 203. Adeseori in ceasurile de studiu îşi făcuse planuri serioase. Agîrbiceanu, a. 42. Cei doi logodnici stau liniştiţi ... făcîndu-şi planurile viitoarei lor gospodării. Bujor, s. 103. Planul nostru de luptă era însă mai dinainte hotărît. Hogaş, dr. 1, 56. începu să-şi desfăşoare planurile de viitor. Re-brEanu, 1. 173, cf. id. r. 1, 159, Galaction, a. 86. Cu ochii plini de mută resemnare îşi face planuri extraordinare. Topîrceanu, p. o. 63. Cînd te-ai convins că n-ai să-ţi poţi pune planul în aplicare? Camil Petrescu, t. 11, 493, cf. id. u. n. 19. Acum să vedem 8379 PLAN — 754 - PLAN părerea fiecăruia, ca să hotărîm un plan de acţiune. C. Petrescu, î. ii, 105, cf. id. c. v. 111. îmi făcui planul să păstrez nouă lei de drum şi restul să-l cheltuiesc cu socoteală. Brăescu, o. a. ii, 104. îmi făceam planuri mari şi totul mi se părea cu putinţă. Vlasiu, a. p. 451. Bătrinii îşi urmăreau ... planurile lor, zîmbind în taină. Sadoveanu, o. ii, 178, cf. ix, 323. Povestitorul nu uită să amintească şi împotrivirile pe care îndrăzneţul plan le trezea în sufletul intimilor săi. Vianu, a. p. 31. Tudor Vladimirescu a ridicat steagul răscoalei ca membru afiliat al Eter iei greceşti, în clipa, după planul şi cu mijloacele stabilite de aceasta. Oţetea, t. v. 115, cf. 126. Munca şi lupta lor se desfăşoară după planuri bine chibzuite, temeinic susţinute de studii şi cercetări ştiinţifice, contemp. 1948, nr. 113, 1/1. Elevele discută acum despre planurile lor de viitor ... , despre visurile şi dorinţele lor. Scînteia, 1952, nr. 2 361. Otilia rugă ...să nu-şi mai facă planuri în privinţa ei. Călinescu, e. o. ii, 122. întocmise un plan de rezistenţă şi de atac. id. s. 724. Cine ne-a răsturnat nouă toate planurile? Stancu, r. a. iii, 322. Am nişte planuri grozave în cap. H. Lovinescu, c. s. 99. Acolo au pus la cale planul cu plecarea lui Achim. Preda, m. 75. Ne făcusem planul cum o să locuim. Barbu, p. 26. Cînd vă înduraţi să ţineţi adunarea generală pentru discutarea planului de măsuri? t martie 1962, 29. S-au dat îndrumări în legătură cu alcătuirea planurilor de muncă, gî 1963, nr. 691, 2/1. Iacă v-am chemat Vorbă să vorbim Sfat să sfătuim, Plan să plănuim. Teodorescu, p. p. 463. împăratul au început să-i spuie toate planurile şi cugetele sale. Sbiera, p. 121. Şi-şi făcu plan să vie a doua zi să vîneze ceva. Stăncescu, b. 221. <^> Expr. A face planul ca ţiganul = a-şi propune lucruri, fapte etc. nerealizabile. (Regional) A se da la plan (cu cineva) = a cădea la învoială, a se pune de acord cu cineva, a se înţelege. [Bucătarul] a îmbrăcat hainele stăpînului meu, iar apoi s-a dat la plan cu mine, să omorîm stă-pînul. Vissarion, b. 122. (Rar) Plan de ofiţer chior, se spune despre o acţiune nereuşită (fiindcă a fost organizată greşit). Com. Iordan. 4. S. n. S p e c. (Adesea urmat de determinări) Totalitatea prevederilor de dezvoltare a economiei naţionale în ansamblu, a unei ramuri sau a unei unităţi economice, concretizate în sarcini şi obiective care trebuie realizate într-o anumită perioadă de timp; (de obicei în sintagma plan de stat) plan (4) unic de dezvoltare a economiei naţionale socialiste, prin care statul socialist îşi realizează principalele sale obiective politice şi social-economice. Nu există fabrică ... care să nu-şi fi afişat ... cît a împlinit la sută din al doilea plan cincinal. Sahia, u.r.s.s. 23. Planul de stat reprezintă legea de dezvoltare a economiei naţionale, leg. ec. pl. 471. Autorul dovedeşte prin numeroase exemple că planurile cincinale sînt paşi spre comunism, contemp. 1948, nr. 107, 12/2. Eforturile depuse ... îngăduie acum trecerea la forma superioară a conducerii economice care este planul, ib. 1948, nr. 108, 3/5. Fiecare capitol din noul nostru plan de stat ... reprezintă noi paşi în drumul nostru spre socialism. ib. 1950, nr, 170, 1/1. Planul de stat al economiei naţionale este o lege de stat, obligatorie pentru toate întreprinderile şi organizaţiile economice. Scînteia, 1952, nr. 2 402. Planul de stat este un tot unitar: îndeplinirea lui depinde de felul în care fiecare întreprindere în parte îşi realizează sarcinile de producţie ce-i revin. ib. 1953, nr. 2 696. Planul de stat este obligatoriu pentru toate organele administrative şi unităţile economice şi social-cul-turale subordonate lor. pr. drept, 953. Sarcina economică fundamentală a celui de-al doilea plan cincinal a fost făurirea economiei socialiste unitare, cf 1962, " nr. 1, 36. 5. S. n., adj. (Suprafaţă) care conţine, în întregime, orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale ei. Plan sau suprafaţă este o faţă întinsă fără adîn-cime, pe care se pot trage linii drepte oriîncotro. Geni-lie, g. 69/15, cf. 69/21, Asachi, e. iii, 5/8. Orice plan care trece prin direcţiunea verticalei este un plan vertical. Culianu, c. 10. Cea mai simplă din toate suprafeţele este ... planul. Melik, g. 2. Planul este o suprafaţă astfel încît, luînd pe dînsa două punturi oarecare şi unindu-le printr-o linie dreaptă, toată linia este aşezată pe suprafaţă, id. ib. 160, cf. Ionescu-Muscel, ţes. 237, Cişman, fiz. i, 226. Acelaşi unghi îl formează şi planul ecuatorului faţă de planul eclipticei. Geologia, 6. Planul este o suprafaţă nemărginită pe care se poate aşeza o linie dreaptă în orice direcţie. geom. sp. 4, cf. 3. Locul geometric al punctelor comune la două plane este dreapta de intersecţie a planelor, ib. 27. Se numeşte plan sau suprafaţă plană o suprafaţă pe care putem aşeza o dreaptă cu toate punctele pe ea. Geometrie viii, 14. Plan de simetrie = plan (5) al unei figuri în raport cu care punctele figurii se află de o parte şi de alta, la depărtare egală. Două figuri se zic că sînt simetrice faţă cu un plan P, cînd în fiecare punct dintr-o figură corespunde în cealaltă figură un punct simetric faţă cu acel plan. Planul P se numeşte plan de simetrie. Melik, g. 213. Plan de simetrie P se numeşte planul care poate împărţi cristalul în două părţi identice, ce se aseamănă între ele ca obiectul şi imaginea dintr-o oglindă. Murgoci-Ludwig, m. 13. Planele de simetrie sînt totdeauna feţe posibile ale cristalului. ltr2. Planele de simetrie ale formelor cristalo-grafice se referă nu numai la simetria formei exterioare, ci ele reprezintă plane de simetrie pentru toate proprietăţile fizice ale cristalului respectiv, ib. Figură plană = figură care poate fi aşezată cu toate punctele pe acelaşi plan (5). Figură plană este un plan mărginit de toate părţile prin linii. Poenaru, g. 3/12, cf. geom. sp. 4. Unghi plan = porţiune dintr-un plan (5) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeaşi origine) ale planului. Cf. dl. Geometrie plană — ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sînt situate în acelaşi plan (5); (astăzi rar) planimetrie (1). După numărul de dimensiuni ale figurilor studiate, geometria se împarte în: geometria cu o singură dimensiune, geometria plană (sau pe o suprafaţă) sau cu două dimensiuni. geom. sp. 5. Plan de proiecţie — plan (5) pe care, prin metoda proiecţiilor, se pot obţine imaginile obiectelor din spaţiu. Cf. dl, ltr2, dm, der. Plan orizontal = plan (5) perpendicular pe verticala locului. Plan înclinat = a) dispozitiv simplu alcătuit dintr-un corp cu o suprafaţă dreaptă care formează un unghi cu planul orizontal şi care serveşte la ridicarea, la coborîrea sau la deplasarea obiectelor, folosind forţe mai mici decît greutatea acestora. Decoruri care pătrund în sală pe plan înclinat, t septembrie 1962, 42. Principiul planului înclinat e folosit în construcţia de maşini la îmbinările cu pană oblică, cu şuruburi etc., iar în practică sub forme foarte variate, ltr2; b) galerie de mină cu axa longitudinală înclinată faţă de orizontală, care face legătura între două niveluri. Cf. der. Plan culminant — meridian care cuprinde poziţia stelelor în momentul trecerii lor prin acest meridian. înălţimei aparente a unei stele în minutul trecerii sale la meridian i se dă uneori numirea de culminaţiune, şi meridianului care cuprinde aceste poziţiuni ale stelelor i se mai dă ... numirea de planul culminant. Culianu, c. 19. 6. S. n. (învechit) Etaj. Avem apartament în planul întîi, constînd din cinci încăperi. Codru-Drăguşanu, c. 115. O bătrînă negreasă deschise uşa unui mic salon in planul de jos. cr (1848), ll3/47. Fabrica aceasta de bere este aşezată într-un palat vechi cu patru planuri. Filimon, o. ii, 163. 7. Adj., s. n. (Suprafaţă) care este fără ridicături, fără inegalităţi, fără asperităţi, care este netedă, dreaptă ; (corp, obiect) care are suprafaţa netedă. Tre-buiră să se mute la locuri şeste sau plane. Bojincă, a. i, 18/8. Oglinzile se împart în două clase principale: în plane şi strîmbe. Stamati, f. 76/15. întinderea unei oglinzi plane. id. ib. 76/24. Cîmpiile plane, monotone, fără variaţiile terenului, nu sînt prea favorabile pentru asemenea institute. Barasch, i. f. 14/8. Ţară măcar cit de plană şi fără munte. id. m. ii, 45/24. Luna rîul îl ajunge şi oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mîndră feerie străluceşte vioriu. Eminescu, o, iv, 127. O stea din 8379 FLAX FLANA1 cer albastru Trecu a ei icoană Din faţa apei plană în fundul diafan, id. ib. 317. Cruciferele [au]... cotile-doni plani. Grecescu, fl. 49. Dori dintr-o dată iarăşi să vadă o pasere măiastră a întimplării, alcătuită din două planuri, două foi, două aripi. Sadoveanu, o. xii, 458. S-a spus deci ...că pentru pozitivist lumea este o suprafaţă plană, nu o structură adincă. Vianu, m. 125. <£> Maşină plană — maşină tipografică care imprimă coli separate (nu suluri lungi de hîrtie). De cînd au fost născocite linotipurile şi rotativa ... s-a scris cît poate nu s-a scris în toate celelalte veacuri, cind oamenii foloseau „maşina plană“. Bogza, a. î. 629. 4 (Maşină, dispozitiv) care netezeşte suprafaţa unui obiect. Maşinile de şlefuit plan sînt de patru categorii. Ioanovici, tehn. 337. 8. S. n. Fiecare dintre planurile (5), în general verticale, perpendiculare pe direcţia privirii, în care se găseşte sau pare că se găseşte un obiect sau o fiinţă şi care reprezintă adinei mea sau depărtarea în perspectivă; s p e c. element al filmării care reprezintă poziţia de apropiere sau de depărtare a obiectului faţă de aparatul de filmat. Nişte plante agăţate a căror verdeaţă viguroasă se întinde cu nişte feţe albastre peste planurile depărtate, cr (1848), 82/68. [Casele] au început a ieşi în faţa uliţelor, părăsind fundul ogrăzilor unde se ascundeau mai înainte ... au început, intr-un cuvînt, a se ridica pe planuri elegante şi plăcute ochilor. Alecsandri, o. p. 179. Pe întîiul plan se află vînătorul cu calul şi cîinii săi. Odobescu, s. iii, 59. Scena reprezintă pivniţa hatmanului Baltag: două buţi mari, una în planul întîi, alta în planul II. Caragiale, o. vi, 389. Lingă [casă], ... pe-acelcişi plan, Pomi albaştri. Macedonski, o. i, 204. Pe latura din stingă, planul al doilea, o uşă. Delavrancea, o. ii, 43. Tovarăşul meu stătuse dinaintea focului ... şi nu înfăţişa căldurii focului decît palmele sale late cu degetele răsfirate; iar în intervalul dintre ele şi pe acelaşi plan îşi vîrîse mica lui figură. Hogaş, dr. i, 58. în primul plan, în dreapta, o masă cu două locuri. Camil Petrescu, t. i, 381. A urcat între timp spre planul II şi s-a oprit lingă măsuţa de nuiele. Sebastian, t. 88, cf. 104. Sinan trece în primul plan al scenei şi Bălcescu începe a nara şi faptele lui. Vianu, a. p. 37. Sculptura nu-i lipsită de cea de a treia dimensiune, obiectele sau personajele din primul plan fiind mai în relief decît cele din planurile următoare. Oprescu, s. 110. în loc de o singură bobină se înfăşură mai multe, dispuse simetric, în plane diferite. Cişman, fiz. ii, 482. Obiectul sau personajul se poate afla în primul, in al doilea sau în al treilea plan al compoziţiei cadrului, der. <0> F i g. Perspectiva cere gradarea episoadelor in aşa fel incit din fondul situaţiei generale, abia estompate, să înainteze planurile din ce în ce mai luminoase. în raport cu importanţa lor pentru povestire. Vianu, a. p. 140. întregul evenimentului narat trebuie despicat în mai multe planuri succesive, id. m. 255. (Cu determinări care indică ordinea, importanţa etc. într-o ierarhie) în conştiinţa lui actuală stă pe primul plan al atenţiei o singură idee. Maiorescu, cr. ii, 140. A-l da pe planul al nouălea. Zanne, p. v, 499. Şi dascălul şi obiectul stăteau, pe la alte şcoli, pe planul al doilea. Galaction, a. 39. Femeile acestea erau prea şterse ca să vorbească istoria de ele, prea alungate din planul întîi al vieţii. C. Gane, tr. v. 304. Burghezia cu preocupările ei pozitive ridică afacerile lumeşti pe planul întîi. Oţetea, r. 328. Spre deosebire de fizica clasică ..., acum apare pe primul plan aspectul unităţii dialectice a celor două proprietăţi contradictorii, cf 1962, 47. O E x p r. (învechit, rar) A ieşi pe plan = a ieşi în evidenţă, a se remarca. Tot în acel an mai ieşi pe plan un alt atlet de un temperament opus la al lui Cipariu. Bariţiu, p. a . iii, 127. + F i g. Domeniu, sector; loc (într-o ierarhie), treaptă; zonă. Aşezăm lucrurile pe un plan superior. Galaction, a. 389. Omul ... a pus viaţa socială pe alt plan. Sadoveanu, o. ix, 229. Dintr-o dată se simţi sigur de sine, mutat pe un alt plan al vieţii. id. ib. xi, 413. Cînd revenim de la naraţiunile scriitorului la scenele dialogate avem impresia de a trece ... de la arti- culaţiile cu valoare artistică redusă la planul viu al creaţiei. Vianu, a. p. 55, cf. 131. Maturitatea ... selectează faptele şi le traduce cîteodată pe un plan situat intre real şi simbol, s ianuarie 1961, 4. <£> Loc. a d v. Pe plan ... sau (1 o c. p r e p.) pe planul... = în domeniul ..., în cadrul la nivelul ...; în ce priveşte ..., din punct de vedere ... Zidiţi din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan. Emi-nescu, o. i, 60. Dragostea lui Tristan şi a Isoldei depăşeşte jugul destinului, se realizează pe planul ideilor platonice. H. Lovinescu, c. s. 16. Aceste contribuţii au fost recunoscute de oamenii de ştiinţă pe plan mondial. mg i, 20. Argumentele clumitale sînt ale unui om pe care il interesează mai puţin dacă sistemul său de gîndire e vulnerabil pe planul ideilor. Preda, r. 34. După instaurarea dictaturii proletariatului, după lichidarea claselor exploatatoare din ţara noastră, lupta de clasă pe plan ideologic a căpătat o deosebită însemnătate. cf 1961, 14. în scopul perfecţionării cadrelor didactice îşi desfăşoară activitatea, pe plan raional, şi cercurile pedagogice, gî 1963, nr. 691, 3/2. Confruntările şi dezbaterile dramatice se desfăşoară acum mai ales pe plan etic. t februarie 1964, 5. 9. S. n. (Cinema) Delimitare a mărimii încadrării în raport cu mărimea omului în cadru. Cf. der. + Element al montajului care constă în porţiunea de peliculă imprimată într-o singură filmare, între momentul pornirii aparatului de filmare şi cel al opririi lui. Cf. DER. 10. Adj. (Rar; în poetică; despre silabe) Plină, întreagă. Pentru ca un vers să fie bun, el trebuieşte să posede un număr de silabe egal cu cel cu care rimează ... şi cezura să-l despartă in două emistihuri egale, căzînd imediat după o silabă plană. Macedon-ski, o. iv, 42. — PL: (s. n.) planuri şi (rar) plane, (adj.) plani, -e. — Şi. (învechit) plânos s. n. Gâldi, m. phan. 230. — Din lat. planus, fr. plan, germ. Plan, plan. PLANA1 vb. 1. I n t r a n z. 1. (Despre păsări) A pluti sau a se menţine în aer cu aripile întinse, (aproape) nemişcate. Acvila plană pe sus in zbor. Bolliac, o. 161. <$> F i g. Plana pe lingă dînşii, pe norii lor purtate, Eroicele umbre a morţilor din urmă. Heliade, o. i, 356. Pe buzele lui plana un surîs îneîntător. Filimon, o. i, 339. Pe zenitul adine, înflăcărat, Măreţul soare plană. Alecsandri, Poezii, 322. Luna ... Varsă peste taberi riuri de lumină. Somnul dulce plană pe combătători. Bolintineanu, b. 85/4. Este ingeru-i de pază ... Peste viaţa-i inocentă, viaţa lui cea sintă plană. Eminescu, o. i, 51. Cuvinte de o înduioşare neasemuită planau peste capul lui. Anghel, pr. 62, cf. Bacovia, o. 51. Ca nişte aripi uriaşe, Stau zările planind peste cîmpii. v. rom. iulie 1954, 223. Tăcerea ... plana în aer ca o aripă flintă, s iunie 1960, 51. (T r a n z. f a c t.) Erau văzuţi mereu ... planîndu-şi pe deasupra lor un larg zîmbet. Camilar, n. i, 116. + F i g. A constitui o prezenţă apăsătoare, primejdioasă, supărătoare. Plană întristarea pe cugete senine. Bolintineanu, o. 64. Nişte oameni asupra cărora planează acţiunea procurorului. Maiorescu, d. ii, 166. Misterul ce plana asupra clăditorilor acestei minune artistice. Odobescu, s. ii, 506. Dacă află şeful sau nevasta că planează deasupra mea o astfel de bănuială? P. Constant, r. 65. Din trebuinţa de a nu lăsa să planeze nici un echivoc se explică generalizarea pronumelui. Puşcariu, l. r. i, 52. Demnitatea mea îmi comandă să nu las să planeze calomnia asupra ei. Călinescu, e. o. ii, 132. Existenţa satelor este aceea asupra căreia planează cele mai multe şi mai substanţiale mistere. Bogza, c. o. 238. Răul va plana deasupra mea mereu. Preda, r. 488. Rămîn ... aspecte asupra rezolvării cărora planează incertitudinea, rl 1967, nr. 7 041, 2/4. 2. (Despre planoare) A pluti în aer; (despre avioane) a zbura cu motorul oprit sau a coborî cu motorul redus sau oprit pe o traiectorie cu pantă mică şi cu viteză redusă. Zeci de avioane şi-au luat zborul ... Răsăritul soarelui le găseşte planind la două mii de 8380 PLANA“ /56 PLANETAR metri, peste cîmpiile, pădurile şi fluviile bătrînei Rusii. Bogza, m. s. 143. 3. (Rar) A întrece prin înălţime lucrurile sau fiinţele înconjurătoare; a domina. Deasupra noastră Măgura planează uriaş. Camil Petrescu, v. 80. + F i g. A se ridica deasupra altora (prin importanţă, prin însuşiri etc.), Dracula Voievod, Vlad Ţepeş, loan Iluniad cu fitul său Maliaş şi în sfîrşil Ştefan cel Mare; ci plană asupra acestui secol glorios. Băl-cescu, m. v. 15. Elemente adunate mai sus ne permit acum a atribui minunile lui Ion Vodă ...la trei cauze mari şi generale care planează deasupra tuturor celorlalte, mici şi speciale. Hasdei , 1. v. 122. Eminescu planează deasupra acestor nimicuri ale vieţii, t iunie 1964, 13. - Prez. ind.: planez; pers. 3 (învechit) şi: plână. Din fr. planer, idem. PLANA2 vb. I. Tranz. (Complementul indică suprafeţe ale unor obiecte, piese etc. sau, p. gene r., obiecte, piese etc.) A prelucra prin aşchiere sau prin deformare plastică, pentru a face neted, plan. Cf. dl. <£> Refl. pas. Cu ajutorul rabotezelor şi al polizoarelor se planează suprafaţa. Ioanovici, tehn. 214. ^ (Complementul indică terenuri) A nivela, a netezi, a îndrepta. Cf. dl. — Prez. ind.: planez. — Din fr. planer, idem. PL AN ÂRE1 s. f. Acţiunea de a plana1 şi rezultatul ei. Cf. dl. Forţele care intervin in planare sint: greutatea avionului, portanta şi rezistenţa la înaintare. DP, Cf. DER. — Pl.: planări. V. plana1. PLAlVAkE2 s. f. Acţiunea de a plan a2. Freza serveşte pentru tăierea scobiturilor laterale şi pentru planare. Ioanovici, tehn. 303, cL 15, dl. Planarea se execută fie prin operaţii de aşchiere, fie prin operaţii de deformare plastică, ltr2, cf. der. — PL: planări. — V. plana2. PLANÂT, -Ă adj. (Mai ales despre zbor) Care se efectuează fără a mişca din aripi sau fără a folosi motorul; p. e x t. lin, potolit. Cf. ltr2, dl, dm. Erau reptile în general mai mici ... Zborul lor era greoi, mai mult planat. Geologia, 84. <£• F i g. (Adverbial) Un fel de pălărie cle pinză ale cărei colţuri flutură planat, deasupra urechilor, v. rom. iulie 1962, 69. — Pl.: planaţi, -te. — V. plana1. Cf. fr. plané. PLANA TOII s. n. Piesă componentă a unor matriţe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. Planatorul elastic permite alunecarea uşoară a tablei in timpul operaţiei de tragere, ltr2, cf. dl, dm, der. + Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafaţa unui obiect. Cf. ltr2, dl, DM. — Pl.: planatoare. — Plana2 -f suf. -tor. PLANCARDĂ s. f. v. plac ardă. PLANCA s. f. 1. Drum în pantă podit cu prăjini sau cu trunchiuri de copac şi mărginit pe laturi, pe care se transportă, prin alunecare, sub acţiunea greutăţii proprii, buşteni şi alte sortimente de lemn; p. e x t. (regional) jilip. Se folosesc: plănci de vară, cu calea uscată sau umezită, şi plănci de iarnă, cu calea acoperită de zăpadă sau gheaţă, ltr2, cf. dl, dm, alrm sn i li 421/551, a 11 4, 6, 8, iii 1, Arvinte, term. 160. <> Plancă intr-o ureche — jilip cu o margine construită şi cu cealaltă înlocuită.de înclinaţia pantei. Cf. Arvinte, term. 160. Plancă moartă = uluc construit în mod provizoriu de-a lungul unui torent, id. ib. 2. Podea (făcută din butuci) pe care se depozitează buştenii înainte de a fi antrenaţi ia vale pe jilip sau înainte de a ajunge la ferăstrău, intr-o fabrică de cherestea. Plăngile de la fabrica Proorocci au putrezit de vechi ce sint. Com din Piatra—Neamţ, ci. chest. iv 30/556, Arvinte, term. 160. 3. (Regional) Chinga căpriorilor casei (Somova — Tulcea). Cf. alr ii/i h 226/682. — PL: plănci. ~ Şi: (regional) plângă s. f. Din germ. Planke, ucr., rus. imaHKa. PLANCE s. f. (Regional) Secure mare (Holod — Beiuş). Lexic reg. ii, 90. — Pl.: plănci. — Etimologia necunoscută. PLANCTOLOGÎE s. f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul planctonului. Cf. ltr2. Din fr. planctologie. PLANCTON s. n. Totalitatea organismelor vegetale şi animale, în general microscopice, care trăiesc în apă pînă la o adîncime de 200 m şi care formează hrana peştilor şi a altor animale. Planctonul se întinde orizontal peste tot cit apa are o adîncime de cel puţin un metru. Antipa, p. 54. Mărind planctonul sau materiile hrănitoare din aceste ape, aceşti peşti s-ar răspindi şi înmulţi din nou. id. ib. 452, cf. Scrib an, d. Planctonul, fiind consumat de peşti ..., are o mare importanţă în economia unei ape. ltr2, cf. dm, dn2. Făcîndu-se studii asupra planctonului marin (vieţuitoarele minuscule care trăiesc la suprafaţa apei) ... misterul a fost lămurit. Scînteia, 1960, nr. 4 845, cf. der. Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide şi lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. Cf, LTR2, DM. — PL: (rar) planctoarie şi planctonuri. Scriban, d. Din fr. plancton. PLANCTONIC, -A adj. Care aparţine planctonului, care formează planctonul, privitor la plancton. Organismele planctonice se înmulţesc ... aproape numai prin diviziune celulară, ltr2 xii, 533. — Pl.: planctonici, -ce. — Din fr. planetonique. PJLANCUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Bucow; complementul indică buşteni, trunchiuri etc.) A da drumul, a împinge, a antrena pe plancă (1). Cf. sfc v, 194, Lexic reg. 106. — Prez. ind.: ? Flanca -f suf. -ui. Cf. germ. plan k e n. PLANEITATE s. f. (Tehn.) însuşirea unui lucru de a fi plan, neted; netezime (1). Cu ajutorul comparatoarelor ... se controlează planeitatea suprafeţelor. Orbonaş, mec. 79. Planeitatea suprafeţelor reale ... se verifică realizind un plan geometric de referinţă, ltr2. — Pronunţat: -ne-i~. — Din fr. planeite. PLANAT s. m. v. planetă. PLANETAR, -Ă adj. 1. Care aparţine planetelor (1), alcătuit din planete, privitor la planete. De la al nostru aşăzămint planetario, lumina însuşi de sine este. Amfilohie, g. f. 55r/8. Despre întăririle planetare. M. Drăghici, f. iii, 3v/26, cf. Valian. v, Materia nu este împrăştiată de toate părţile, ci este reunită, grămădită, concentrată în globurile planetarii, şi în formele cele variabile şi schimbătoare ce iau cometele. Marin, f. 31/12, cf. Polizu, Barcianu, Alexi, w. în evoluţia energiei planetare diversele speţe ale materiei au derivat unele din altele. Marinescu, p. a. 40, cf. cade, Scriban, d,, dm, dn2. Studierea directă mai amănunţită şi concretă a lumii planetare a devenit, insăf posibilă abia in zilele noastre. Geologia, 6. <<> Sistem planetar sau (învechit) sistemă planetară — totalitatea planetelor (1) care se mişcă în jurul soarelui 8395 PLANETARIO PLANETĂ sau al unei stele. Sateliţii cu un planei fac o sistema i planetară. Genilie, p. 82/1. Galilei ... descopere că iot sistemul planetar se invirteşte împrejurul soarelui. Propăşirea, 2111/41. Un soare împreună cu tot complessul corpurilor cosmice ce depind de la dinsul se cheamă sistemă solariă sau planetariă. Fontanin, c. 64/12, cf. ddrf, dm, dn2. O stea izolată ar putea da naştere unui sistem planetar fără o intervenţie dinafară. Geologia, 10. + (Rar) Mondial, universal. Cînd orice aşteptare s-ar părea Deşartă, cu putinţă-i draga mea, Un zumzet planetar, de stupi. în vară. Blaga, p. 160, ■2. (Tehn.; în sintagmele) Mecanism planetar = mecanism cu roţi dinţate format din cel puţin trei elemente mobile, în care axa uneia dintre roţi se roteşte în jurul celeilalte roţi. Cf. ltr2 x, 643, dm, der iii, 303. Arbore sau ax planetar ori axă planetară = arbore asamblat cu roata centrală a unui diferenţial, prin intermediul căreia se transmite mişcarea la roata motoare a unui automobil. Cf. ltr2 ii, 11, DM, der 1, 172. — Pl.: planetari, -e. — Şi: (învechit) planetâriu, -ie, (învechit, rar) planetărio adj. — Din fr. planétaire. Planeiario < it. planetario. PLANETARI O adj. v. planetar, PLANETÂRIU1 s. n. Construcţie specială, de obicei in formă de cupolă, pe care se proiectează stelele şi constelaţiile, reproducîndu-se astfel bolta cerească. Cf. ltr2, dm, der, dn2. — PL: planetarii. — Din lat. planétarium, fr. planétarium. PLANETARIU2, -IE adj. v. planetar. PLAXÉTÀ s. f. (Cea mai veche atestare la st. lex, 231 r/22) I. Corp ceresc fără lumină proprie care se roteşte în jurul soarelui sau al unei stele ; spec. corp ceresc din sistemul solar, locuit de oameni, pămînt (2). Părintele planetelor şi ochiul lumii (soarele) razele ... îşi sloboade şi lumina supt pămînt îşi ascunde. Cantemir, ist. 73. Acei tătari se închină unii planite ce se cheamă Aris. pov. ţăr. 63r/l6. Pornirile şi mişcările cerurilor ..., închipuirile plani-telor, stările zodiilor şi altele ca acelea den cari acei astrologhi scot şi îş fac meşteşugul lor (a. 1694). fn 22. Sini stele şi se numesc planite. Văcărescul, ist. 258. Soarele să fie chentrul ... şi nu o planetă el singur. Amfilohie, g. f. 95v/13. Pămîntul este o planetă care să întoarce împregiurul soarelui, id. ib. 96r/17. Cea. mai neaşăzată între planete. Critil, 17/13. Cit iasă din lume această planetă, vezi că s-au stins îndată toată frumuseţea zidirii. Molnar, ret. 77/1. Ceriul care încungiură pămîntul iaste o mărime necuprinsă, pre carea vedem soarele, luna, plan Ude şi c eal el alte stele. Greceanu, î. 49/10. Trupurele lumeşti se împart în stele ..., în planeţi şi în comeţi. geogr. mat. 214r/8. Acest duh ... iaste strein planetului pămîntului nostru. Piscupescu, m. 10/3. Cerul cu stelile ... în care se coprinde şi planitul pămîntul nostru. Episcupescu, o. î. 286/10. Acest soare ... întrece toată mulţimea şi mărimea planiţilor lui cu lunile lor, de opt sute de ori. id. ib. 316/9. Planeţii se osebesc de stelele cele statornice, pentru căci se învîrtesc împrejurul soarelui. Pleşoianu, c. 16/13. Pămîntul ... este ... şi el un planet, au o stea mişcătoare, id. ib. 17/15. Universul întreg, pămînt, stele şi toţi planeţii se văd supuse la a mea dărăpănare. Heliade, o. i, 264. Fieştecare planetă după mărimea sa, după greutatea sa şi după puterea sa cea atractivă, umblă. Sibineanu, c. 8/8. Priveşte armonia planeţilor. Marcovici, c. 14/7. Pămîntul ..., lumea, planeţii şi comiţii, mn (1836), 701/33. Pămîntul este un planet ci are o formă rătundă numită sferă. Săulescu, hr. i, 22/8. Deci aceste au fost începutul organizaţiei pe planeta noastră. J, Cihac, i. n. 466/6. Pămîntul este un planet ce se roteşte în osia sa şi împregiurul soarelui intr-un an. Genilie, p. 63/22. Planeţii sau luceaferii I sînt nişte stele opace care strălucesc numai pentru că răsfrîng lumina sorească, id. ib. 71/2. Planitele să însămnează aşa. gs 17v/14. Cînd atunce al tău nume, nemurirei consfinţit, Va luci la fiii patriei, chiar ca-n ceriu un nou planitf Asachi, s. l. i, 48. Soarele mai era şi chentrul călătoriei planetelor cunoscute pe atunce. Fabian-Bob, 6/4. Precum pămîntul trage toate trupurile către sine, de aseminea soarele trage toate planetele ce să rotesc împregiurul său. ic. lum. (1841), 3291/9, cf. Rus, 1. 1, 4/28. Va lucra ... spre a preveghea marşul stelelor, al planetelor şi al comeţilor. cr (1846), 341/14. Nu numai pămîntul se mişcă împregiurul soarelui, ci mai sînt şi alte corpuri, cari fac asemine revoluţiuni împregiurul soarelui şi se numesc planete. Laurian, m. iv, 199/8. Una numai din planete de ar rumpe armonie ... Curînd cereştele sfere una pre alta s-ar trage. Conachi, p. 271. Ceruri, stele şi planite. Pann, e. 11, 22/7, cf. Fontanin, c. 63/25. Planetelor şi lunei El zice să-mprumute lumina lor din soare. Negruzzi, s. 11, 275. [Unele corpuri cereşti] reflect numai lumina ce primesc de la soare [şi] se numesc planete sau stele retăcinde. Drăghiceanu, c. 7. Viaţa se face frumoasă prin frumuseţea ta, precum aerul se luminează prin lumina planetelor. Bolintineanu, o. 452. Elementele constitutive sînt aceleaşi în toate planetele sistemului nostru solar. Maiorescu, l. 158. Vede ... Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvîrl rebeli în spaţ. Eminescu, o. i, 135. Se tot ducea cu gînd cu tot ... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta. Macedonski, o. i, 229. Ea crede că vede un om dintr-un alt planet, venii pe pămînt numai de dragul lui Dan. Vlahuţă, d. 212. După 17 milioane de ani rezervorul de căldură a soarelui [va fi] aşa de slăbit, încît nu va mai putea fi vorba de o viaţă organică pe planetul nostru, f (1888), 355. Acestor corpuri cari difer astfeliu de stele, atît sub aspectul subt care ni se prezintă, cit şi prin mişcarea proprie de care se văd că sînt animate, li se dă numele de planete. Culiantj, g. 323. Era fără îndoială cel mai nefericit comandant de regiment de pe planetă. C. Petrescu, î. i, 3, cf. 113. Se poate, domnişoară, să spui d-ta că Orion este o planetă? Sebastian, t. 212, cf. 318. Aici omul ... a pus viaţa socială pe alt plan — ca şi cum totul s-ar petrece într-o altă planetă. Sadoveanu, o. ix, 229, cf. 508. Ce este-n planetele şapte Se-ascunde în elemente. Călinescu, l. l. 9. Mai bine de 3/4 din suprafaţa planetei este acoperită cu deşerturi. gontemp. 1954, nr. 386, 5/4. Parcă m-aş mişca pe o planetă străină, v. rom. decembrie 1954, 115. Cafeneaua scînteia de lumina mată a marilor globuri care atîrnau din plafon, din loc în loc, ca nişte uriaşe fructe pîrguite la soarele tînăr al altor planete. Vinea, l. ii, 315. I se părea ... ca şi cum printr-o fereastră deschisă spre altă planetă cu alt soare şi altă lumină respira şi vedea alt aer. Deme-trius, a. 55. Temperatura planetelor depinde de depărtarea lor de la soare, de prezenţa sau de absenţa unei atmosfere, ltr2. O iarnă cum de mult n-a mai fost Pe-această planetă bătrînă. s ianuarie 1961, 38. S-au întîlnit reprezentanţii cei mai luminaţi ai umanităţii, sosiţi de pe toate meridianele planetei t aprilie 1962, 1. Păşesc ca pe-o altă Planetă, imensă, străină şi grea. Labiş, p. 37. Pămîntul este una din cele nouă planete care se rotesc în jurul soarelui. Geologia, 6, cf. der. <0 F i g. Urăsc războiul, însă nu şi lupta. Spinarea mea e-un arc subpămîntean Ce-azvîrle lumii Planetele de fier şi de cărbuni. Jebeleanu, s. h. 81. 2. (învechit şi popular) Zodie (în care se naşte cineva). Cine să va naşte supt această planetă va fi drept şi adevărat. Calendari (1733), 12/4. Calendariu aşezat pe şapte planete (a. 1823). bv iii, 406/29. Se vede că Ileana se născuse în planeta cea bună. Rete-ganul, p. 1, 58. Cei mai mulţi ziceau însă că rari copii se nasc într-o zodie, într-o planetă bună ca copiii badei Ion. id. ib. iv, 62. + (Popular) Bilet pe care sînt scrise preziceri naive de viitor şi pe care 11 vind flaşnetarii, extrăgîndu-1 pentru amatori la întimplare, dintre altele de acelaşi fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui şoarece alb dresat). Pe urmă trag toţi planeta de la o italiancă cu papagalul. Caragiale, m. 8399 PLANETOll) — 758 — PLANIMETRIA 164, Se opri să scoată un planet. C. Petrescu, î. ii, 121. Omul cu planete soseşte tirziu, legănîndu-se. id. ib. 122. Servitoarele au cultul înfiorat al planetei. Mîinile lor roşii iau cu evlavie fiţuica tipărită din pliscul papagalului, silabisind-o cu glas tare. Teodoreanu, m. u. 224. — PL: planete. — Şi: (învechit) plan6t, planii s. m., planită s. f. — Din lat. planeta, fr. planete, germ. Planet. — Pla-nit(ă) C ngr. 7rXavi|TiK. PLANET OII) s. n. Planetă (i) mică din sistemul solar. Din variaţia periodică a strălucirii se deduce că planetoizii nu sint sferici, ci poliedrici, ltr2, cf. dm, dn2. — PL: planetoizi. Din ir. pIan£toi’de. PLÂNGĂ s. f. v. plancă. PLÂNIC, -Ă adj. Conform unui plan dinainte stabilit, bazat pe un plan; privitor la un plan. Revoluţia socialistă ... creează bazele dezvoltării planice. Lupta de Clasă, 1953, nr. 9, 30, cf. ib. 1954, nr. 12, 32, DM, DN2. — Pl.: plariici, -ce. — Plan 4- suf. -ic. PLÂNIE s. f. (Regional) Făţuitor mare (pentru scînduri). Cel mai marc dintre toate [făţuitoarele] e plania, care atinge un metru. Pamfile, i. o. 120. Unelte de dulgherie sînt: topor ..., lingură, plante, h iii 118, cf. 228. — Pl.: planii. — Din ser. planja. PLANIFICĂ vb. I. Tranz. 1. A organiza potrivit unui plan (3, 4). Statul îndrumează şi planifică economia naţională în vederea dezvoltării puterii economice a ţării, contemp. 1948, nr. 108, 3/5. [Guvernul] coordonează ... şi planifică economia naţională, realizează bugetul statului, leg. ec. pl. 22, cf. 317. Toate lucrările sînt planificate, cv 1949, nr. 6, 27, cf. dl, dm, dn2. Refl. pas. S-a planificat munca ştiinţifică în colectiv, cv 1950, nr. 4, 59. + Tranz. şi refl. A(-şi) folosi timpul (de muncă) potrivit unui plan (3), unei prevederi. S-a planificat să vadă un film. 2. (Complementul indică materiale, materii prime, fonduri etc.) A determina cantitatea necesară unei activităţi (pe o anumită perioadă de timp). [Ministerul Agriculturii] planifică şi organizează înzestrarea agriculturii cu maşini, unelte, leg. ec. pl. 83. Ministerul ... va planifica din aceste fonduri numai acele lucrări care se vor termina, bo (1954), 309. — Prez. ind.: planific. — După fr. planifier. PLANIFICÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) plan i-fica şi rezultatul ei. Rezoluţia primului Congres al Partidului Muncitoresc Român ... a trasat perspectiva planificării. contemp. 1948, nr. 108, 3/5. Planificarea economiei naţionale devine nu numai posibilă, dar şi absolut necesară, ib. Directorii ... stabilesc planificarea operativă şi exercită controlul realizării planului. leg. ec. pl. 101. în era planificării se va evita risipirea plumbului şi hîrtiei pentru tipărituri care nu folosesc la nimic, cv 1949, nr. 2, 27. Planificarea economiei naţionale porneşte de la nevoile vieţii materiale a societăţii. ltr2. Planificarea constă într-un ansamblu de măsuri, înfăptuite de organe administrative şi întreprinderi şi organizaţii economice, in concordanţă cu legea dezvoltării planice proporţionale a economiei naţionale, pr. drept, 15, cf. der. — Pl.: planificări. — V. planifica, PLANIFICAT, -Ă adj. Care a fost supus unei planificări, care se execută conform unei planificări, unui plan (3, 4), bazat pe un plan, prevăzut într-un plan. Norme ... în legătura cu tot ce poate fi considerat propriu şi caracteristic economiei planificate, leg. ec. pl. 5, cf. 421. Sprijinindu-se pe cunoaşterea legii dezvoltării planificate a economiei naţionale, partidul şi guvernul stabilesc direcţia, ritmul şi proporţiile creşterii diferitelor ramuri ale industriei. Scînteia, 1952, nr. 2 538. Comerţul socialist se desfăşoară pe baza dezvoltării planificate, proporţionale a producţiei socialiste. Lupta de Clasă, 1953, nr. 3 — 4, 82. în socialism se realizează conducerea planificată a economiei, ib. nr. 10,93. Societatea comunistă, în ambele ei faze, este prima societate care se construieşte în mod conştient şi planificat, cf 1961, 9. <> (Adverbial) Economia ... se dezvoltă planificat, în interesul satisfacerii maximale a necesităţilor materiale şi culturale crescînde ale societăţii. Scînteia, 1953, nr. 2 589. — PL: planificaţi, -te. — V. planifica. PLANIFICATOR, -OÁRE adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care planifică. [în economia socialistă] legile economice se manifestă ca legi cunoscute şi conştient aplicate prin activitatea planificatoare a statului, contemp. 1948, nr. 108, 3/5. Statul are în mîinile sale pîrghii puternice care-i permit să-şi exercite rolul planificator şi regulator. Scînteia, 1953, nr. 2 564. 2. S. in. şi f. Specialist în întocmirea planurilor de producţie. Se vor întări institutele de ştiinţe economice şi planificare pentru pregătirea cadrelor de planificatori şi contabili, leg. ec. pl. 448. Alţi vorbitori, printre care ... Florica Tănase, planificatoare, au făcut propuneri. Scînteia, 1960, nr. 4 863. — PL: planificatori, -oare. . — Planifica ~f suf. -tor. PLANIGLÓB s. n. Hartă a globului terestru în care cele două emisfere sînt reprezentate pe o suprafaţă plană; planisferă, (astăzi rar) mapamond. Planiglob unde se arată toată faţa pămîntului pe două părţi rotunde, geogr. mat. 219/20. Planiglobul ... prezentează toată faţa pămîntului pe un glob plan în două emisfere rotunde, fiecare cuprinzînd jumătate faţa globului. Genilie, g. 66/13. Hărţile înfăţoşitoare a două emisfere de pămînt se numesc planigloburi au mapemonde. Fabian-Bob, 2/15. Spre a putea vedea pămîntul cu o singură căutătură de ochi, se desemnează şi pre două planuri închise în cercuri. Atari desemnări se numesc planiglobi. Laurian, m. iv, 190/2, cf. Sta-mati, d. Planiglobul ne reprezentează toată superfaţa pămîntului pre un glob plan în două emisfere rotunde. F'ontanin, c. 8/7, cf. Barcianu, Alexi, w. Planiglobul serveşte la studiul relaţiilor şi al fenomenelor generale de pe întregul glob pămîntesc. ltr2, cf. dm, der, dn2. — PL: planigloburi şi (învechit, m.) planiglobi. — Din lat. planlţjlobium, germ. Planiglob. PLANIMÉTRIC, -Ă adj. Care aparţine planimetriei, privitor la planimetrie. 1. Cf. planimetrie (1). O figură planimétrica închisă în patru laturi. Maiorescu, l. 33, cf. cade, dl, dm, dn2. 2. Cf. planimetrie (2). Ansamblul operaţiilor de ridicare planimetrică ... a. poziţiilor punctelor de pe o porţiune de teren, ltr2 xii, 536, cf. dl, dm, dn2. — PL: planimetriei, -ce. Din fr. planimétrique. PLANIMETRÍE s. f. 1. (Astăzi rar) Geometrie plană, v. plan (5). Algebra pînă la ecvaţiile gradului al doilea, cuprinzîndu-se geometrie, planimetrie şi stereometrie. fm (1847),1932/23, cf. Stamati, d., Barcianu, Alexi, w., Scriban, d., ltr2, dl, dm, dn3. 2. Parte a topografiei care studiază metodele şi instrumentele necesare pentru a reprezenta pe un plan (1) sau pe o hartă proiecţia orizontală a obiectelor de pe o porţiune de teren. Planurile topografice constau din lucrări de ridicare în plan a tuturor terenurilor şi clădirilor ... cuprinzînd date complete asupra 8410 PLANIMETRU - 759 - PLANŞĂ planimetriei cit şi reliefului acestora, leg. ec. pl. 488, cf. LTR2, DM, DER, DN2. — Din fr. planim&rie, germ. Planimeirie. PLANIMETRU s. n. Instrument care serveşte la măsurarea suprafeţelor pe hărţi, planuri sau diagrame. Cf. I. Golescu, c., cade. Planimetru polar. enc. tehn. i, 469. Planimetrele sint constituite din diverse mecanisme, la cari un vîrf de urmărire parcurge conturul suprafeţei de măsurat, ltr2, cf. dm, der, dn2. — Pl.: planimetre. — Din fr. planimfctre, PLANIS vb. I v. planisi2. PLANISFER s. n. v. planisferă. PLANI SFERĂ s. f. Hartă a globului terestru în care cele două emisfere sînt reprezentate pe o suprafaţă plană; planiglob, (astăzi rar) mapamond. Pla-nisferium pămintesc sau mapa de obşte, gs 23v/5, cf. Negulici. Planisfer sau mapemond. Culianu, g. 109, cf. Alexi, w., ŞĂineanu, d. u., cade, Scriban, d., LTR2, DM, DN2, SFC V, 194. — Pl.: planisfere. — Şi: (învechit) planisfer s. n., planisfârium subst. — Din fr. planisphdre, germ. Planisphâre. — Planisfer iu m < lat. planisphaerium, germ. Planis-pharium. PLANI SFERIC, -Ă adj. Care aparţine planisferei, privitor la planisferă. Cf. cade, dm, dn2. — PL: planisferici, -ce. — Din fr. planisphdrique. PLANI SFERIUM subst. v. planisferă. PLANISI1 vb. IV. T r a n z. (învechit şi regional) A ademeni, a amăgi, a înşela pentru a supune voinţei sale; a incinta (pentru a înşela), a seduce; p. ex t. (regional) a îndupleca. Cine, de ce este planisit şi orice lucru îi place, Aceluia strîmtorat rob şi slugă să face (sec. xvm ?). ap. Pamfile, d. 7. S-a întîm-plat cîteva morţi de oameni într-această primăvară trecută, după cum şi la alte părţi s-a întîmplat şi pal-nisiţi fiind, că trupurile cele moarte făcîndu-se ... vîrcolaci, au fost dezgropat două trupuri (a. 1801). GAldi, m. phan. 229. Cumplit ceas afurisii Acel ce m-au planisit. Mumuleancj, ap. Gâldi, m. phan. 229. Această voatră bună au încercat ... a planisi pre duşmana odihnei mele ... la voia mea. Bărac, ap. tdrg. Cînd [amorul] ... pe noi putu să ne rănească, Ce greu a fost pe fiica-ne să nu o plănisească. Pann, e. iv, 3/2. Vinerea ..., zeiţa dragostelor, începu să vorbească ... cu nişte cuvinte mieroase ... de ar fi planisit nu numai pe zmeu, dară şi însuşi pietrele. Ispirescu, u. 8, cf. ddrf, cade, Lexic reg. ii, 30. + Refl. A se supune voinţei cuiva, a se lăsa ademenit, sedus. După aceea vine alaiul lui Emilian, feciorul împăratului Tracici. Acesta foarte se planisise la nevasta unui boier, Fevronie (a. 1710). ap. dr. i, 46. [Dragostea] o închipuiesc zugrăvind-o în feluri de chipuri, unii o fac oarbă, căci cei ce să jervesc ei ca un orb este nevăzînd nici puţind înţelege Ce iubeşte şi la ce s-au planisit (a. 1837). cat. man. i, 441. Nu prin nişte ... cintece nebuneşti Să te planiseşti cu totul şi inima să-ţi robeşti. Pann, e. i, 56/23. Filosofii povăţuiesc să fugim de greşeală, Şi-n urmă chiar singuri ei se plănisesc, se-nşală. id. ib. iii, 14/21. Zmeul se linguşea pe lingă muma băiatului şi cu ispite şi ... umbla să o dea în cap să se planisească lui. Ispirescu, l. 125, cf. ddrf, cade. — Prez. ind.: plănisesc. — Şi: plănisi, palnisi vb. IV. — Din ngr. tnXăviaa (aor. al lui nXavco). PLANISÎ2 vb. IV. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul indică suprafeţe) A nivela, a netezi, Cf. Pontbriant, d., ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. — Prez, ind.: plănisesc. — Şi: planisó vb. I. Alexi, w. — Din ngr. n;X,avi£&. PLANISÍRE1 s. f. (învechit) Proiect; concepţie. Cf. GAldi, m. phan. 229. — Pl.: planisiri. — Cf. p l an i s i1. PLANISÍRE2 s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea dea planisi2 şi rezultatul ei; nivelare, netezire. Cf. Pontbriant, d., lm, Barcianu, Alexi, w. — PL: planisiri. — V. planisi2. PLANÍT s. m. v. planetă. PLANÎTĂ s. Í. v. planetă. PLANÓR s. n. 1. Aparat de zbor fără motor, care se poate menţine în aer un timp mai mult sau mai puţin îndelungat folosind curenţii ascendenţi provocaţi de relieful sau de temperatura solului. Se construiesc şi planoare cu dimensiuni mari, pentru transporturi civile, ltr, cf. mdt. Decolarea planorului e posibilă numai prin lansare, ltr2. Propulsiunea unui planor se obţine prin greutatea sa proprie, ib. Lingă hangarul unde cîţiva ani în urmă se adăposteau planoarele, clouă fete culeg urzici, s iunie 1960, 72. Flutură ...ca aripile unui planor în derută, v. rom. iulie 1962, 69. 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzînd în special organele asupra cărora se exercită forţele aerodinamice. Planorul cuprinde, în special, organele asupra cărora se exercită forţele aerodinamice, datorite mişcării aeronavei, ltr2, cf. dl, dm, dn2. — PL: planoare. — Din fr. planeur. PLANORBIS subst. Nume dat mai multor specii de melci de apă dulce cu cochilia spiralată într-un singur plan (Planorbis). Cf. ltr2, der. — Din Planorbis, numele ştiinţific al speciei de melci. PLAN ORÍ SM s. n. 1. Sport practicat cu planorul (1). Cf. dl, dm. Un nou record mondial de planorism a fost stabilit. Scînteia, 1960, nr. 4 830, cf. der, dn2. 2. îndeletnicirea de a construi planoare (1). Cf. dn2. — Planor + suf. -ism. PLAN ORÍ ST, -Ă s. m. şi f. 1. Pilot sau constructor de planoare (1). Cf. Iordan, l. r. a. 183, dl, dm, dn2. <> (Adjectival) Poartă cu mîndrie insignele ... de piloţi planor işti. s iunie 1960, 71. 2. Sportiv care practică planorismul. (1). Cf. l. rom. 1959, nr. 2, 85. — PL : planor işti, -ste. -- Planor -f suf. -ist. PLÂNOS s. n. v. plan. PLANŞĂ s. f. 1. Foaie de hîrtie (groasă) sau de carton pe care sînt reproduse fotografii, desene sau picturi sau pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc. Vezi moneta lui Ion Vodă, planşa 2. Hasdeu, i. v. 17, cf. Alexi, \v. Pe planşele fototipice ce însoţesc acest studiu am reprodus ... scrisoarea lui Ştefan. bul. com. ist. i, 160, cf. cade. Ţinînd în braţe atlasul, ca pe o planşă de capital interes ştiinţific, Bobircă citeşte, sub becul cu capişon. Galaction, o. a. i, 71. O planşă cu fotografii adună lume pestriţă. Cazimir, gr. 29. Planşe cu desenuri microscopice. Brăescu, o. a. i, 259. [Cartea] d-tale are poze? — Da. Adică nu ... Nişte planşe, nişte hîrtii. Sebastian, t. 226, cf. 268, leg. ec. pl. 491. Era o monografie ... cu excelente planşe în culori. Călinescu, b. i. 79. Pe mese şi pe pereţi erau înşirate mari planşe. Stancu, u.r.s.s. 202. I se vedeau limpede cele două maxilare, ca pe o planşă de anatomie. Tudoran, p. 385. îşi scoase un sul de hîrtie, din care desfăşură o planşă colorată. Mihale, o. 256. 8428 PLANŞETA — 760 - PLANTAR1 2. Placă de metal sau de lemn pe care se gravează litere, note muzicale, desene etc. spre a fi reproduse prin tipar Cf. Şăineanu, i>. r., Scriban, d., dm, ltr2. 3. Placă de lemn, de obicei în formă dreptunghiulară şi nu prea groasă, avînd diferite întrebuinţări. Cărţi de noapte Mai citesc ... Ţăcănă un ceas pe-o planşă. Bacovia, o. 162. Culcată, întinsă ca o planşă, cu mîinile sub cap ... fără să mişte un deget, plutea ceasuri întregi. Bart, e. 102. 4. Fiecare dintre porţiunile dintr-o îmbrăcăminte rutieră de beton sau de ciment, limitată de rosturile de dilataţie longitudinale şi transversale. împărţirea îmbrăcămintei în planşe e necesară pentru a preveni fisurarea betonului, ltr2, cf. dm. Planşele sînt prevăzute cu ancore speciale, pentru a preveni alunecarea lor laterală, der, cf. dn2. — PL: planşe. — Din fr. planchc. PLANŞETĂ s. f. 1. Placă dreptunghiulară, făcută din lemn sau din metal, uneori montată pe un suport care permite fixarea ei în diferite poziţii, folosită pentru ridicarea topografică a unui plan, ca suport pentru un desen ori pentru diferite lucrări tehnice etc. Planşeta, adecă măsuţa geometrică. A sac hi, g. 160. într-o mare parte a aplicaţiilor figurilor asemenea la ridicarea planurilor, se întrebuinţează un instrument foarte simplu, căruia i s-a dat nume de planşetă (masă). conv. geom. 92/16. Comunicaţiile între pilă şi circuit sînt întocmite prin mijlocirea unei planşete B care alunecă pe o linie. Marin, f. 300/3. O fetiţă lăsase secera şi venise lîngă planşetă. Ghica, ap. cade, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. l-au murdărit planşeta, i-au rupt compasul. Bassarabescu, v. 82. Am văzut ieşind de acolo băieţi chipeşi cu planşete din cele inginereşti. I. Botez, şc. 229. Călătoria ... era tot atît de greoaie ca a inginerului dus la Moşi cu planşeta subsuoară. Arghezi, b. 67. în birourile tehnicienilor, privea cu evlavie liniile trase cu tuş de pe planşetele de desen. v. rom. octombrie 1954, 125. Pe trei vîrfuri ascuţite ... se poate aşeza o planşetă dreptunghiulară. geom. sp. 6. <0 Planşeta şnururilor — placă orizontală, perforată, făcută din lemn tare, folosită la unele războaie de ţesut mecanice pentru repartizarea cocleţilor pe întreaga lăţime a ţesăturii. Şnururile trec printr-o placă perforată orizontală, denumită planşeta şnururilor. Ionescu-Muscel, ţes. 395, cf. ltr2. + Scîndură lată pe care se întind (cu vergeaua) foile de aluat. Cf. dm. Se simte lipsa unor bunuri de larg consum ... cum sînt planşetele pentru tăiţei. Scînteia, 1959, nr. 4 831, cf. dn2. 2. (învechit, rar; la pl.) Duşumele. Starn de vorbă aşezaţi greceşte pe planşete. Bolintineanu, o. 285. Abia se ridică, şi căzu pe o sobă de fier, apoi de-aici pe planşete, trăgînd după dînsul soba în braţe. id. ib. — PL: planşete. — Din fr. planchette, PLANŞEU s. n. Element de construcţie, de grosime relativ mică faţă de celelalte două dimensiuni, care serveşte ca suport (orizontal) pentru fixarea unei maşini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind duşumeaua sau acoperişul) etc. Transmisie ajutătoare cu un ax orizontal, susţinut de braţe fixate în planşeu. Ionescu-Muscel, fil. 438. De pe ultimul planşeu al noii fabrici în construcţie, cartierul se vede ca-n palmă. v. rom. februarie 1955, 216. Vila nu fusese finisată, un mare salon la etaj rămăsese numai tencuit, însă fără parchet deasupra planşeului. Călinescu, s. 139. Alegerea tipului de planşeu depinde de destinaţia încăperii, ltr2. — Pl.: planşee. — Din fr. plancher. PLANT subst. v. plantă1. PLANTĂ vb. I. Tranz. I. 1. (Complementul indică puieţi, răsaduri etc.) A înfige cu rădăcinile în pămînt la locul definitiv pentru a se dezvolta; (complementul indică terenuri) a înfige cu rădăcinile puieţi, răsaduri etc., a acoperi cu puieţi sau cu răsaduri etc.; a sădi, (învechit, prin Ban.) a plăntălui. Iar grădina? E livadă, ce-a plîntat a mea străbună. Asachi, s. l. i, 218. Cum plantă cineva mai obicinuit cartofii. Brezoianu, r. 247/6. O grădină imensă plantată de platani, salcîmi şi alţi arbori tufoşi. Ba-rasch, i. 181/10. Neofit plănta o viţă de vie la fereastra chilioarei sale. Negruzzi, s. i, 313, cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w. Privea arbuştii exotici plantaţi în cutii de lemn pe marginea terasei. C. Petrescu, î. i, 4. Plantară grădiniţa din faţă. Sadoveanu, o. vii, 662, cf. ix, 248. Bărbaţi şi femei plantau arbuşti. Călinescu, s. 854, cf. Stancu, u.r.s.s. 155. Fiecare gospodărie ... are posibilitatea să planteze vii sau livezi. Scînteia, 1953, nr. 2 754. Amenajăm terase şi plantăm vie şi pomi. t martie 1962,26. (Refl. pas.) Acest arbur, pentru frumoasa sa crescătură şi floare, să plîn-tează adeseori prin grădini şi alee. J. Cihac, i. n. 291/15. Cartofii care se plantează astfel trebuie a se alege să fie cei mai sănătoşi. Agronomia (1861), 182/31. De-a lungul drumurilor asfaltate s-au plantat pomi fructiferi şi trandafiri. Scînteia, 1965, nr. 6 657. Materialul săditor pomicol şi viticol se plantează toamna, după căderea frunzelor, der iii, 774. <£> F i g. Frumoa-să-i a ta lege, O, splendidă natură/ Plîntată-n fiecare din oameni muritori. Mureşanu, p. 29/15. Dorinţi nemărginite plăntînd într-un atom. Eminescu, o. i, 64. Lucrăm o pădure de blocuri pe litoral. Plantăm aici, între două clipite, un geam îngust, s februarie 1961, 6. 4- F i g. A aşeza, a instala. Mai tare era poziţia moldovenilor plantaţi pe un munte şănţuit. Hasdeu, i. v. 160. 2. P. anal. (Complementul indică stîlpi, pari etc.) A fixa în pămînt. Cf. dl, dm, dn2. <î> Expr. (Refl.) A se planta în faţa cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în faţa cuiva. 3. (Complementul indică mine1) A îngropa după un anumit sistem, pe o porţiune de teren, pentru a face să explodeze. V. mina. Cf. dm, ltr2. II. (Franţuzism, rar) A abandona, a părăsi (brusc). Cu Otilia, dacă ai bani, bine, dacă nu, te plantează. Călinescu, e. o, i, 142, cf. 245. — Prez. ind.: plantez, pers. 3 (învechit) şi plântă. — Şi: (învechit) plănta, plîntâ vb. I. — Din fr. planter, lat. plantare. PLANTAGE s. f. v. pătlagină. PLANTAGINACEE s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee cu frunze eliptice sau lanceolate dispuse, de obicei, în formă de rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, formînd spice sferice sau cilindrice şi cu fructe capsule sau nucule; (şi la sg.) plantă din această familie. Cf. der. — PL: plantaginacee. — Din fr. plantaginaoâes. PLANTÂGINĂ s. f. v. pătlagină, PLANTAGIU s. n, v. plantaj, PLANTĂJ s. n. (învechit) Plantare (1). CI, lm, Barcianu, Alexi, w. — Pl.: plantaje, — Şi: plantâghi s. n. lm, Barcianu. — Din fr. plantage, germ. Plantage. PLANTĂN s. n. v. platan1. PLANTĂR1, -Ă adj. (învechit, rar) Vegetal. într-a-devăr, omul n-a putut să găsească in regnul plantar o imagină plină de veneraţiune, mărime şi nobleţe, altfel decit la palmiere. Isis (1859), 22/2, — PL: plantari, -e. — De la plantă1. 8439 PLANTAR2 - 761 - PLANTA 1 PLANTAR2, -Ă adj., s. m. (Anat.) 1. Adj. Care aparţine plantei2, din regiunea plantei2, care se referă la plantă2. Muşchii de la fata planteră sau de la talpa piciorului. Kretzulescu, a. 259/10. Artira planteră cea internă se dirigează pe marginea de din afară a muşchiului abductor al degetului celui mare. id. ib. 401/3. Arcada planteră. id. ib. 401/16. Muşchii plan-teri se împart în... interni..., externi şi... mijlocii. Polizu, p. 75/7. Tendonul se scoboară îndărătul chi-şiţei lăţindu-se din ce în ce mai mult şi intră în copită, unde formează ceea ce se cheamă aponevroza plantară. enc. vet. 29, cf. 30. 2. S. m. (In forma planter) Muşchi al plantei2. Planterul cel subţire nu este decît un muşchi foarte subţire ce începe la partea superioară a condilului estern al femurului, se schimbă numaidecît într-un tendon subţire. Kretzulescu, a. 255/1, cf. Polizu, p. 74/3. — PL: plantari, -e. — Şi: (învechit) planter, -ă adj., s. m. — Din fr. plantaire. PLANTÂRE s. f. Acţiunea de a planta. 1. Sădire, sădit, plantat1, (învechit) plantaţie (1), plantaj. Cf. planta (II). Semănarea sau plîntarea copacilor de crini. Mihalic, o. 15/1, cf. Stamati, d., Polizu. O arătură adîncă înaintea iernei şi o altă arătură prin plug ... în timpul plantărei cartofilor. Agronomia (1860), 182/19. Plantarea perdelelor de protecţie, leg. ec. pl. 84. Plantarea se face cu mîna sau cu maşina, dp. Elevii pot executa lucrări practice privind săpatul gropilor în vederea plantării pomilor, gî 1962, nr. 685, 3/2. 80 de colectivişti sapă gropi în vederea plantării pomilor. Scînteia, 1962, nr. 5 467. Timpul cel mai favorabil pentru plantarea pomilor e toamna, după căderea frunzelor, ltr2. 2. Fixarea în pămînt a unui stîlp, a unui par etc. Cf. planta (12). Plantarea stîlpilor. ltr2. 3. îngropare a minelor1 pe o porţiune de teren, după un anumit sistem, pentru a le face să explodeze ia atingere. Cf. planta (13). Cf. ltr2. — Pl.: plantări. — Gen.-dat. şi: (învechit) plantărei. — Şi: (învechit) plîntâre s. f. - V. planta. PLANTARI SÎ vb. IV. T ranz. (învechit, rar) A abandona, a părăsi (brusc). Un nestatornic, un infam care mi-a mîncat o mulţime de bani şi pe urmă m-a plantarisit. Alecsandri, t. 1 731. — Prez. ind.: plantarisesc. — Cf. fr. p 1 a n t e r. PLANTAT1 s. n. Plantare (1). S-a pregătit o mare parte de teren pentru plantatul legumelor, îndată ce timpul va fi prielnic. Scînteia, 1965, nr. 6 589. — V. planta. PLANTĂT2, -A adj. (Rar) Pe care s-au plantat puieţi, răsaduri etc. Urci un crîmpei de stradă plantată, un chip de bulevard. Ga lac tio n, o. a. ii, 392. — PL: plantaţi, -te. — V. planta. PLANTATOR, -OARE subst. I. 1. S. m. şi f. Per-soană care se ocupă cu plantarea puieţilor, a răsadurilor etc. sau care îngrijeşte de o plantaţie (2). Ploile sămănătorilor, vara plîntătorilor, toamna culegătorilor şi iarna de-a gaia mîncătorilor place. Cantemir, i. i. i, 106, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d.u. Ion Ozun vedea cu stranie limpezime bărci fugărind pe oceanul brumos bancurile de sardele, plantatori cu pălării conice. C. Petrescu, c. v. 119. Plantator de puieţi. nom. prof. 14. 2. S. m. Proprietar al unei plantaţii (2). Deveni unul din cei mai înavuţi plantatori ai Luizianei. Codrescu, c. i. 229/11, cf. cade, Scriban, d., dm. II. 1, S. n. Unealtă- de lemn sau de fier, în formă de baston scurt, ascuţit la un capăt şi îndoit la celălalt, folosită la plantarea răsadurilor, a puieţilor etc.; săditor. Plantele se pun sau în urma plugului sau făcîndu-se găuri c-un plantător (un lemn ce are forma unui cep de saca). Agronomia (1859), 127/15. Apucară şi ele plantatoare şi rămaseră un timp la răzoare, lucrînd. Sadoveanu, p. m. 257, cf. ds. Plantatorul e confecţionat din lemn uscat, de esenţă tare ... sau din oţel. LTR2. 2. S. n. Un fel de cazma cu partea metalică lungă şi îngustă, montată pe o coadă de lemn prevăzută cu mîner, cu care se sapă gropile în care se introduc puieţii. Cf. LTR2. 3. S. f. Maşină de plantat (cu tracţiune animală sau mecanică). Cf. dm. — Pl.: plantatori, -oare. — Şi: (învechit) plantator s. n., plîntăt6r, -oare s. in. şi f. — Planta -f- suf. -tor. Cf. Îat. plantator. PLANTAŢIE s. f. 1. (învechit) Plantare (l);p. ext* semănare. Iată vremea de a se semăna mai toate legumile şi de a se săvîrşi plantaţiile, mn (1836), 1/8. Plantaţiile înainte de vremea cuviincioasă nu sînt niciodată cele mai bune. Brezoianu, r. 246/27. Begulele ce trebuie să urmeze cultivatorii în plantaţia şi cultura pomilor şi copacilor de pădure, id. ib. 358/24, cf. Stamati, d. Plantaţiunea lui se urmează prin seminţe şi buturuge. Barascit, b. 140, cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care indică planta cultivată) Totalitatea plantelor de acelaşi fel cultivate (prin puieţi, răsaduri etc.) după o anumită metodă pe un teren amenajat în acest scop; teren cultivat cu aceste plante; mare gospodărie agricolă caracterizată prin monocultura unor plante tehnice şi alimentare care cer condiţii speciale de climă (tropicală sau subtropicală). în posesiile lor ... caută agricultura, plantaţiile de zahăr ..., bumbacul. Fabian-Bob, 83/3. Ţinerea în bună stare a unei plantaţii în curgere de mai mulţi ani. Penescu, pr. 38/12. Plantaţii de arburi roditori. Brezoianu, a. 296/9. Proprietarul este dator a-l despăgubi de casa şi plantaţiunile lui. Kogălniceanu, s. a. 159. O pătură ce se află pe costişa unui munte au lunecat la vale pre glodul format subt dînsa, cu satul şi cu plîntăciunele ce purta, fără ca locuitorii să fi simţit ceva. Cobîlces-cu, g. 55/1. Plantaţia era prea tînără. Galaction, o. a. ii, 335. Porniră pe poteca prăfoasă, printre plantaţiile firave de salcîmi. C. Petrescu, î. i, 79. Pe alocuri plantaţiuni sărace de dafini distrează ochiul. Brăescu, o. a. ii, 177. în vremea asta, Manlache tîra ca fulgerul pe bătrîn spre plantaţia de salcîmi a lui Balş. Popa, v. 128. Vila ... cu parcul plin de plantaţii de brazi şi de plopi. P. Constant, r. 155. Vom întemeia o plantaţie de orez. Sadoveanu, o. iii, 559. Vlaga românească ... se prefăcea în noi „afaceri“ peste ocean, plantaţii, culturi de cauciuc. Arghezi, b. 136. Apa e vărsată în lungi rigole printre plantaţiile de bumbac. Ralea, s. t. i, 252. în faţa noastră se întindeau plantaţiile de orez. Scînteia, 1952, nr. 2 394. S-au ivit plantaţiile de trestie de zahăr începînd de la ţărmul fluviului, acoperind cîmpiile. v. rom. octombrie 1955, 130. Plantaţiile de bumbac din Sud. Bou-reanu, s. p. 20. Eu, om negru, am fost foarte bun, Mai întîi într-o plantaţie de tutun. Deşliu, g. 42. Nu va putea fi autorizat păşunatul în plantaţii, bo (1962), 236, cf. chest. iv 102/198. F i g. Sute de turle ... întind peste oraş o plantaţie de cruci. Sahia, u.r.s.s. 29. — Pl.: plantaţii. — Şi: plantaţitine, (învechit) plîn-tăciune s. f. — Din fr. plantation. — Plîntăciune: prin apropiere de plîntă (varianta lui plantă1). PLANTAŢIUNE s. f. v. plantaţie. PLÂNTĂ1 s. f. Nume generic dat vieţuitoarelor din regnul vegetal, care trăiesc fixate în pămînt, ca parazite pe alte vieţuitoare ori pe suprafaţa unor obiecte, avînd însuşirea de a se hrăni, de a se dezvolta, de a se reproduce şi de a muri, precum şi însuşirea 8448 PLANTĂ1 - 762 - PLANTON de a transforma substanţele minerale din sol în materii organice, asimilabile pentru animale; vegetală. Cf. Budai-Deleanu, lex. Iară planta sau sadul de aci înainte înceată a lua sporire. înv. zăh, 3/11. De unde se poate căpăta seminţă bună sau plante (sade) de feliu bun de frăgari albi. Tomici, c. b. 10/9. Să curăţim locul de toate buruienile ... fără de a vătăma aceste plante. înv. frag. 14/10, cf. cult. c. 3/2. Copacii, ierburile şi toate sadurile sînt înţelese subt un nume general de plante. Pleşoianu, c. 56/4. S-au înturnat la Europa cu o adunare de 6 300 feliuri plînte (ierburi), ar (1829), 231/28, cf. 431/41. Cu un cuvînt duhanul este plantă veninoasă, dietet. 41/16, cf. ar (1830), 32/50. Un nou fel de ceai... carele se face din plantele (sadurile) ţărei. cr (1831), 3521/36. Vom însămna aici plîntele (buruienile) oloioase ce se cuvine a se cultivi, ar (1832), 441/33. Trupurile cele organice se împart în plante şi în animale, antrop. 10/5. Plîntele (cele ce cresc) au început a slobozi colturi, ar (1834), 761/40. Se opreşte pe la Insulele Canare de mulţimea plantelor marine, şi se întoarce înapoi. Genilie, g. 13/17. Plant, sau plantă, trup crescut din pămînt, ce are rădăcină, piele sau scoarţă, pori, şi mîzgă. Vei sa, i. 1731/13. Produc-turile naturale se împărţesc ...în organice, la care să cuvin vietăţile şi plîntele. J. Cihac, i. n. 3/20. Plîntă, se numeşte tot aceea ce creşte din pămînt. Albineţ, m. 226/25. Planta ce a produs această floare este acvatică (de apă), cr (1838), 83/6. în cinstea lui au numit o plîntă Aitonia. A sac hi, l. 641/42. Această plîntă [cafeaua], care este totdeauna verde, se trage din Arabia. ic. lum. (1840), 391/30. înlăuntrul Africei se află o plîntă în forma unui şerpe pestriţ, ib. (1841), 1/5. Plîntele cu rădăcini sau sadurile de prăşit. Filipescu, d. i, 158/10. Pămîntul ... creşte miriade de plînte şi milioane de vietăţi ca să ne nutrească. Rus, i. i, 14/19, cf. 89/16. Viiaţa este prin care vegetează plîntă, simte şi lucră vietatea. Vasici, m. i, 3/15. însă de se va lăsa omul în voia soartei cu această plîntă delicată şi şugu-baţă, apoi se va alege mai cu nimica. I. Ionescu, c. 170/13. Pămîntul acestei peninsule ... produce tot genul de plante. Laurian, m. iv, 99/3. Trage miere dintr-o plîntă făr-a beteji pe floare. Conac hi, p. 278. [Procedee] trebuitoare culturei plantelor ierboase şi lemnoase. Bre-zoianu, A. 8/14. Coastele negre ale stîncei se acopere de nişte plante agăţate, cr (1848), 82/66, cf. 132/61, Imperia plîntelor ... cuprinde în sine producturile naturale organice, ce nu au mişcare de singură voinţă. Stamati, m. 23/1. Nemic iar nu se poate ca să n-aibă vrun cusur, Arburi, plante, flori şi oameni, astfel şi acest răsur. Pann, p. v. i, 6/27. în clima temperată vegetaţiunea nu mai are acea strălucită frumuseţe a plantelor tropicali. Drăghiceanu, c. 116. într-un pămînt gras, gunoios, unde plugul n-a trecut şi sapa nu s-a înfipt, năpădesc plantele rele. Delavrancea, t. 108. Vedem plutind aproape de suprafaţă o mulţime de plante. Antipa, p. 53. Gospodinele române au deosebită grijă de a strînge de cu vreme diferite plante mirositoare. Pamfile, i. c. 248. O plantă de un gust acrişor şi foarte plăcut, care taie setea. Hogaş, dr. i, 227. Lasă pe copii să bată maidanele, să crească acolo, printre plantele veninoase. Galaction, a. 410. înaintea ochilor îi apăru Simon, cu figura palidă, stinsă, ca o plantă lipsită de soare. Sahia, n. 101. Vorbeai adineaori de pomi, de plante, de fluturi. Sebastian, t. 70. Planta îşi are rădăcina în fundul apei, şi floarea s-a urcat pe luciu adusă de o viţă lungă. Sadoveanu, o. vi, 129, cf. ii, 588. Oameni, dobitoace, păsări zburătoare, insecte, peşti, amfibii, plante stătătoare se nasc, trăiesc, sini, ş-apoi mor. Gălinescu, n. 27. Obţinerea unei recolte bogate de plante furajere are o însemnătate hotăritoare pentru dezvoltarea creşterii animalelor. Scînteia, 1953, nr. 2 719. Cînd plantele sînt asigurate la timp cu substanţele nutritive de care au nevoie, producţia poate să se dubleze, contemp. 1954, nr. 387, 5/2. Să mă-mbuib De seva nouă care curge-n toate Plantele duios aplecate Către pămînt. Isanos, ţ. l. 13. Seva urcă in plante, în florile roşii, sălbatice, s iulie 1960, 33. în zonele de reproducere a peştelui este interzisă recoltarea papurii, rogozului şi a altor plante acvatice, vin. pesc. decembrie 1961, 14. Acest imens număr de specii de plante şi de animale populează toate mediile de viaţă. b. darw. 13. Lucrări de păstrare a bulbilor, de îngrijire a plantelor de cameră, gî 1962, nr. 685, 3/2. <$> (La sg. cu valoare de pi.) Toată planta frumoasă trebuie oare să aibă şi miros? Bolliac, o. 59, F i g. Sîngele de martiri e plantă ce rodeşte. Alexandrescu, o. i, 79. — PL: plante. — Şi: (învechit) plant subst., plîntă s. f. — Din lat. med. planta, fr. plante, idem. PLÂNTĂ2 s. f. Faţa inferioară a labei piciorului, uşor boltită, care ia contact cu solul; talpa piciorului, (învechit, rar) plîntă1. Cf. ltr2, der. — Pl.: plante. — Din lat. planta, fr. plante, idem. PLANTATOR s. n. v. plantator. PLANTAR, -Ă adj., s. m. v. plantar. PLĂNTICĂ s. f. v. panglică. PLANTIC13LE s. f. pl. v. panglicea. PLANTICUŢĂ1 s. f. v. panglicuţă. PLANTICt] ŢĂ2 s. f. v. plăntieuţă. PLĂNTXGĂ s. f. v. panglică. PLANTIGRĂD, -Ă adj. (Despre animale) Care umblă călcînd pe toată talpa piciorului. Cf. Barcianu, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., dm, dn. (Substantivat, n.) Plantigradele ... îmblă pe plantă sau talpa piciorului. Barasch, i. n. 251, cf. enc. rom., Alexi, w., cade, Scriban, d., dl, dm. — Pl.: plantigrazi, -de. — Din fr. plantigrade. PLANTIVOR, -Ă adj. (Rar; despre animale; In opoziţie cu carnivor) Erbivor. [Animalele] puţine care sînt plantivoare se nutresc de muşchi şi de puţine fire triste de iarbă care creşte acolo. Tsis (1856), 34/2, cf. Alexi, w. — Pl.: plantivori, -e şi (învechit, f.) plantivoare. — De la plantă1, după modelul unor cuvinte ca erbivor, carnivor. PLANTON s. n. Soldat care face serviciu de pază (mai ales în timpul nopţii) într-un sector limitat al cazărmii ori al unui obiectiv militar; p. gener. orice persoană care face de pază într-un loc (de obicei într-o instituţie). Vagmistrul intră înjurînd şi plantonul, pricepînd că e „băut“, strigă: drepţi! Sandu-Aldea, a. m. 223. Aşa sfătuia pe furiş plantonul de la uşă cu Sandu Hurmuzel. Mironescu, s. a. 75. Puneam totdeauna două plantoane; unul la uşa clasei şi altul în capul coridorului. I. Botez, şc. 109. Planton / ... Unde-i plantonul?... Unde umbli, mă! Bră-escu, o. a. i, 292. De îndată ce plantonul anunţa inspecţia, duşul amuţea, risetele începeau. Teodo-reanu, m. ii, 252. Plantonul umbla ca o umbră prin semiîntunericul camerei, şi pasu-i suna regulat ca o limbă de ceasornic. Sadoveanu, o. ii, 360. Un potentat de moravuri dictatoriale ar voi să puie un planton cu vipuşcă la uşa anticamerei lui. Arghezi, b. 55. Plantonul îl băgă în odaia mare în care se găsea colonelul şi ... aproape toţi ofiţerii. Pas, z. iii, 285. Şi cum ai ajuns pînă la mine? Te-au lăsat plantoanele? Deme-trius, c. 59. Nu vrea să vie, bîigui plantonul. Vornic, p. 206. Dacă or fi pus jandarmii plantoane şi cordoane la răscruci şi omul ei nu mai putea să răzbată încoace? Barbu, p. 174. Loc. a d v. şi a d j. De planton = (care face) de pază, de strajă. M-am pus colea de planton, cu prăjina-n mină. Petică, o. 231. Şi ca să fim siguri că nu ne prinde directorul unul făcea de planton la uşă. I. Botez, şc. 108. De planton şedeau doi soldaţi. Călinescu, s. 623. L-a pus să facă de 8459 PLANTOŞ - 763 - PLAPUMĂ planton toată noaptea. Pas, z. iii, 45. □ Soldat de planton. ^ P. e x t. Pază (mai ales in timpul nopţii) făcută de un soldat sau de altcineva Intr-un anumit loc. Era scutit de planton, de gardă, de instrucţie, BrĂ-ESCU, O. A. I, 82. — PI.: plantoane, — Din fr. planton. PLANTOŞ, -Ă adj. (Prin Bucov.; despre oameni) Mare şi prost. Gf. şez. iii, 84. — PI.: plantoşi, -e. — Etimologia necunoscută. PLANTULĂ s. f. Plantă tînără în perioada de dezvoltare de la faza embrionară pînă la deplina formare a părţilor ei. Iese din săminţă o parte verde ierboasă ce se înalţă către atmosferă şi in acelaşi timp din aceeaşi sămînţă pleacă o rădăcinelă ce se înaintează în pămînt spre a căuta sucul necesar pentru hrana părţei ierboase, ce o numim plantulă. Agronomia (1859), 172/13'. Cînd se pune o sămînţă în pămînt, aceasta, sub influenţa căldurei, ... îşi formă mai întîi păiuleţul sau plan-tula care se înaintează către suprafaţa pămîntului. ib. 189/9, cf. lm, ds, dm,dn. Plantulele se introduc din nou în rumeguş, dîndu-le toate condiţiile favorabile de creştere. Botanica, 23, cf. 19. — PI.: plantule. — Din fr. plantule. PLANTUROS, -OÂSĂ adj. (Despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) Cu forme (prea) pline, gras; zdravăn, voinic, masiv. Gf. Alexi, w. Un nud de femeie planturoasă. Camil Petresgu, t. ii, 7, cf. 43. Doamna surise cochet, socotind privirea un omagiu adresat frumuseţii sale planturoase. C. Petre seu, c. v. 124, cf. 210. Fac copii albi, planturoşi, cu pieliţa ca de chiparoasă şi crin. Călinescu, e. o. ii, 28. Maiorul era înalt, planturos ... şi osos. id. s. 477. îşi legănă şoldurile planturoase. Stancu, r. a. v, 49. — PI.: planturoşi, -oase. — Din fr. plantureux. PLAPAN s. n. v. plapumă. PLAPĂMĂ s. f. v. plapumă. PLApĂNĂ s. f. v. plapumă. PLApCĂ s. f. v. platcă1. PLAPÎMĂ s. f. v. plapumă. PLAPÎNĂ s. f. v. plapumă. PLAPUMĂ s. f. v. plapumă. PLAFON s. n. v. plapumă. PLAPONĂ s. f. v. plapumă. PLAPUMA s. f. Obiect confecţionat din două bucăţi de pînză, de mătase, de stofă etc. de formă dreptunghiulară, între care este introdus şi fixat (prin ma-tlasare) un strat de lînă, de puf sau de vată şi care se foloseşte ca învelitoare a corpului, la dormit; (regional) ogheal. Plapan. anon. car. Şi să ştii că au luoat ... o ladă şi un sipet ...şi o plapomă şi un covor vechi (a. 1720). Iorga, b. r. 327. Am dat...pe faţa plapomei... (a. 1745). id. s. d. v, 156. Las lui Dumitru o plapomă (a. 1775). id. ib. xii, 91. Un om ... ţîind în spinarea lui un pat cu paplome (a. 1805). Grecu, p. 158. 1 paplomă de tulpan (a. 1809). Uricariul, x. 254. Un poplon cu lepedeu şi mătreaţă (a. 1811). Iorga, s. d. xii, 227. Una plapumă (a. 1813). id. ib. xiv, 234. Putea să iaie şi neşte pierne sau vro paplonă sau vreun ţol (a. 1817). id. ib. xii, 173. Fiecare să-şi aducă aşternut de pat, cearşafuri şi plapomă. descr. aşez. xxxii/11. Aşternutul paturilor se cuprinde de ... o cergă sup-ţire albă înfăţată cu prostire drept plapomă (ogheal). Cuciuran, d. 5/23. Despre unchiul, ar fi în stare să ne puie să lucrăm plăpămi cu dînsul în prăvălie. pr. dram. 246. Moaie o prostire în apă ..., întinde-o peste un ogheal (paplămă) sau peste o cergă. C. Vîrnav, h. 118/26. învălindu-se grabnic şi bine cu o plapomă. Penescu, m. 27/7. Lăzi de Braşov ... cu paplomi şi cu o mulţime de perine. I. Ionescu, d. 206. Un pat, adică citeva scinduri pe doi căprini, acoperite c-un mindir şi c-o plapomă roşie. Eminescu, n. 58. Şi uiteI zice nevasta şi ridică plapuma. Garagiale, o. iii, 21. Era întins şi acoperit cu pătura de lină ce-i servea drept plapomă. Slavici, n. i, 259. Tu îţi iei nu numai plăpomi călduroase, dară încă şi saltele de puf. Ispirescu, u. 25. Pe lacra de sub icoane-s aşezate, cu rînduială, două plapăme groase. Delavrancea, s. 8. S-a sculat cu plapîma în cap. id. t. 141. Arghir se vîrî îmbrăcat sub plapomă şi suflă în luminare. Vlahuţă, o. a. ii, 7, cf. 30. Iarna [paturile] să acopăr ... cu ... paploame sau iorgane împlute cu pămucă. Liuba-Iana, m. 98. M-am aşezat în pat şi mi-am tras plapuma peste ochi. Angiiel-Iosif, c. l. 198. Exasperat deodată, dînd plapuma-ntr-o parte, Tiptil înaintează spre micul lui vecin. id. c. m. i, 175. Pe prispa unei case albe, gospodarul şi gospodina dormeau duşi sub o plapomă. Hogaş, dr. i, 2. Se ascunse sub plapumă de nu i se mai vedea decît vîrful nasului. Rebreanu, i. 160, cf. 65. Pe un pat de tablă, nestrîns, o plapomă veche, albastră. Bassarabescu, v. 29, cf. 122. Vlad ... a fost ani de zile ... jeraticul aşternut sub plapuma mea. Galaction, o. a. i, 38. Liana este intr-un pat îngust, alb ..., cu o plapumă foarte subţire de mătasă. Camil Petrescu, t. iii, 183. S-a urcat în pat şi a tras plapoma pînă la bărbie. C. Petrescu, c. v. 215. M-am învelit cu plapoma. I. Botez, şc. 68. Alcaz mări lumina, dete plapuma la o parte. Brăescu, o. a. i, 214. Puica adormise trîntită peste plapumă, cu capul lunecat de pe albul perinei. G. M. Zamfirescu, m.d. ii, 370. Dormea ... cu capul in piept, acoperit de plapumă. Teodoreanu, m. ii, 219. Plapoma era ridicată pînă peste bărbie. Sadoveanu, o. viii, 250. Doctorul ridică uşor un colţ de plapomă. Bart, e. 388. Citeau în plapumă romanele bulevardiere. Arghezi, b. 144. Nu se vedea nici o umbră de plapumă ori de întocmire pentru dormit. Călinescu, e. o. i, 32, cf. 301. Stinse lumina şi se vîrî ... sub plapumă. Stancu, r. a. v, 112. De alt perete era lipit un pat de metal, plin de perne, deasupra căruia se întindea o plapumă de un roşu aprins, v. rom. martie 1954, 117. Puşa-i în pat, învelită pînă sub bărbie cu plapuma, ib. iunie 1957, 81. încărca plăpumi, haine, ceasuri. T. Popovici, se. 140. Dormea încă sub plapoma roşie, s august 1960, 11. Unde strîngeam plapăma Credeam că eşti dumneata. Teodorescu, p. p. 303. Mi-ai făcut plapon de lină, Fâşie de mătrăgună. Marian, na. 313. Strîng în braţe plapoma, Crezînd că-ţi strîng talia. Bibicescu, p. p. 21. Că eu l-am lăsat Pe plapomă-n pat Şi mi-e nescăldat. Păsculescu, l. p. 191. îi întindi l ăi seri di la prag în ogradă, şi placumi. alr ii/i mn 89, 2 712/520, cf. alrm ii/i h 358, a i 35, v 15. I-a făcut fetei două poploane de lînă. mat. dialect, i, 187, cf. Glosar reg. Pentru un purice îşi arde plapoma. Pann, p. v. hi, 14/24. <£> F i g. Aceste brîne de zidărie... dezvelite de sub seculara lor plapomă de lut ..., mai tîrziu era să atingă adevărate monumente arheologice. Galaction, o. 115. Un titlu trebuie să fie, pe cit cu putinţă, o plapumă caldă şi bine potrivită pentru subiectul învelit, id. o. a. ii, 278. E x p r. (Rar) A trage plapuma = a lua partea cea mai bună din ceva. Cf. Zanne, p. iu, 304. întinde-te eit ţi-e (sau elt ie ajunge, cît te ţine) plapuma = nu acţiona decît în limitele posibilităţilor tale. Cf. id. ib. ii, 590. A-şi lua o plapumă = a se pune la adăpost de răspunderi; a-şi lua măsuri de prevedere. — PI.: plăpumi şi (regional) plapumi (alr ii/i mn 137, 3 897/682), plăpimi (ib. 137, 3 897/728) — Şi: (învechit şi popular) plâpoma (accentuat, regional, şi plapâmă, a iii 16; pl. şi plapome), (popular) plâpămă (pl. şi plapăme) s. f., (învechit şi regional) popl6n (pl. şi poploane), (învechit) plâpan s. n., pâplămă, pâplomă, paplonă, (regional) plâpănâ (alr 8472 P1..AS1 - 76-1 PLASĂi ii/i mn 137, 3 897/605), plâplmă, plâplnă (ib. 137, 3 897/769) s. f., plâpon s; n., plâponă (ib, 137, 3 897/172; accentuat şi plapânâ, a iii 16; pl. plapone, alr ii/i mn 137, 3 897/172), plâcumă s. f., plopîon (alr ii/i mn 137, 3 897/349; pl. ploploane, ib.), pîopon (ib. 137, 3 897/64, 102, 105, 235, 250, 284; pl. p/o-ponuri, ib. 137, 3 897/105, 250 şi plopoane, ib. 137, 3 897/64, 102, 235, 284) s. n., pâclomă (a i 36), paplcm-mă (pl. paploame), pâpluoiă (ib. ii 12) s. f., poclon (alr ii/i mn 137, 3 897/272; pl. poeloane, ib.), po-tlon (a i 13) s. n. — Din ngr. nânlcoţia. — Poplon, poiloii etc.< magii, papion. PLAS1 s. n. v. plastă1. PLAS2 s. n. v. plaz1. PLASA1 s. f. (art.) v. plăsea. PLASA2 vb. I. 1. Tran z. (Complementul indică sume de bani, capitaluri) A investi (într-o marfă, într-o întreprindere, într-un obiect etc.) cu scopul de a obţine un cîştig sau de a conserva valoarea. Puţini dintre numeroşii moşneni plasează economiile muncei lor în cumpărare de pâmînt. I. Ionescu, m. 139, cf. Barcianu. Am un capital mai mare şi voiesc să cumpăr efecte, ca să plasez mai rentabil banii mei. I. Panţu, pr. 17, cf. Alexi, w. Căuta să-şi plaseze banii în valori stabile. Călinescu, s. 42. A strîns parale pe care le-a plasat apoi în moşie. id. ib. 64. îşi plasase cea mai mare parte din avere în aur. v. rom. iulie 1954, 13. 4 (Complementul indică mărfuri, bunuri etc.) A vinde; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani şi în vederea obţinerii unui cîştig). Plasez bilete ici, plasez bilete colo. An^hel-lOSIF, C. L. 109, cf. CADE, DM, DN. 2. T r a n z. şi refl. A (se) aşeza, a (se) situa, a (se) stabili într-un anumit loc, într-un anumit spa- ţiu, într-o anumită ierarhie, într-o anumită situaţie etc. Metafizicul transcendentist ... plasează totdeauna această lume transcendentă în locuri neluminate încă de ştiinţă. Gherea, st. cr. ii, 20. [în revistă] avem pe azi o deraiere, cinci sinucideri, şase drame ... Unde mai vrei să aflu spaţiu să te plasez pe dumneata/ Anghel-Iosif, c. m. ii, 10. Tot ce a avut de pus natura în elt i-a plasat în ochi şi în mînă. C. Petrescu, o. p. i, 90. Regimul la care am supus-o... o plasează ceva mai sus, de uncie poate vedea mai bine în viaţă. Sado-veanu, o. xi, 441. Oraşul ... ar fi putut pînă mai acum vreo 15 ani să fie plasat în fruntea localităţilor insalubre. Arghezi, u. 83. îmi mărit surorile şi plasez pe mătuşa la vreun cumnat. Călinescu, e. o. ii, 17. Mihail Sebastian se plasa într-un alt mod în contemporaneitate, t iunie 1964, 60. f A face sau a reuşi să fie numit într-o funcţie, înir-un post. Te asigur că ... după ce sosesc în Bucureşti, tînărul va fi plasat. Rebreanu, r. i, 172. 4" T r a n z. (Rar) A introduce într-un grup, într-o categorie (socială) superioară; a căpătui. Luă în căsătorie pe altă Cara-gea ..., una din multele fete pe care Nicolaie Vodă căuta să le plaseze conjugal. Iorga, l. ii, 137. 4 B e f 1. A se situa pe o anumită poziţie, a lua o anumită atitudine. în cercetările lor, Marx şi Engels s-au plasat făţiş şi fără rezerve pe terenul proletariatului. con-temp. 1949, nr. 122, 3/2. 3. T r a n z. (Complementul indică cuvinte, ironii, afirmaţii etc.) A introduce într-o conversaţie, într-o relatare, a spune la timpul sau la locui care i se pare potrivit. Ce mai ocazie pentru un tînăr cavaler ... să-şi plaseze cele mai galante ... complimente. Vlahuţa, ap. cade. Ne-a plasat cîteva ironii, care nu au supărat pe bătrîn. Camil Petrescu, u. n. 27. Ion Ozun nu poate plasa un cuvînt. C. Petrescu, c. v. 66. Tocmai cînd erau aşteptate aplauzele, a parodiat versul, plasînd o ironie. Vlasiu, d. 62. Va plasa şi el cîteva anecdote abia culese din tribunal. Stancu, r. a. v, 393. 4. T r a n z. (Complementul indică mingi, proiectile etc.) A trimite, a îndrepta către un punct deter- minat. Din observator plasez şi eu un foc printre tufe şi ursul nu mai mişcă. vin. pesc, septembrie 1962, 13. — Prez. ind.: plasez. — Din fr. plaeer. PLASAMENT s. n. 1. Investire a unei sume de bani, a unui capital într-o întreprindere, într-o afacere, într-un bun etc., cu scopul de a obţine un cîştig sau de a conserva o valoare; plasare (1). Acesta este plasemîntul cel mai productiv ce se poate face capitalului material, i. Ionescu, p. 121. Au găsit plasament în nişte întreprinderi ... cu beneficii fabuloase. C. Petrescu, î. ii, 238, cf. id. r. dr. 211. Capitalistul a făcut un simplu plasament al banilor săi. Sadoveanu, o. ix, 329. Vizită o sumedenie de construcţii recente sau neterminate spre a găsi un plasament pentru banii ei. Călinescu, s. 376. <0> F i g. Cu timpul s-a experimentat însă că e mai comod să faci binele cu forţa, decît răul ... E un plasament cu mai puţin risc, pe care l-a adus îmblînzirea moravurilor. Ralea, s. t. ii, 301. 2. Faptul de a găsi, de a procura cuiva o slujbă, un post; p. e x t. slujbă, post. Cf. cade, dl, dm, dn2. 3. (Sport) Aşezare, situare pe teren a unui jucător în locul cel mai potrivit. Cf. dm, dn2. — Pl.: plasamente. — Şi: (învechit) plaseiiîint s. n. Din fr. plaeement. PLASARE s. f. Acţiunea de a (se) p 1 a s a2. 1. Investire a unei sume de bani, a unui capital intr-o întreprindere, într-o afacere, într-un bun etc., cu scopul de a obţine un cîştig sau de a conserva o valoare; plasament (1). Cf. plasa2 (1). Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞĂineanu, d. u. [Ministerul] organizează plasarea şi rambursarea împrumuturilor de stat. leg. ec. pl. 73. 4 Vînzare; distribuire, repartizare (în schimbul unei sume de bani şi în vederea obţinerii unui cîştig). Eu voi sosi în curînd la Iaşi şi voi da tot ajutorul pentru plasarea biletelor. Alec-sandri, s. 53. O mişcare teatrală n-are ca unic scop plasarea biletelor, l 1965, nr. 17, 1/1. 2. Aşezare, situare, stabilire într-un anumit loc, într-o anumită împrejurare etc. Cf. plasa2 (2). Plasarea subiectului în Moldova se cunoaşte după limba personagiilor. Ibrăileanu, s. l. 85. Plasarea staţiei automate pe traiectoria de zbor a fost efectuată de pe o orbită intermediară de satelit artificial. Scîn-teia, 1968, nr. 7 884. 4- Instalare, repartizare, numire a cuiva într-un post, într-o funcţie. Direcţia reeducării şi plasării în muncă a deficienţilor, leg; ec. pl. 117. în unele ţări plasarea tineretului în funcţii remuneratoare va întîmpina dificultăţi din ce în ce mai mari. v. rom.- noiembrie 1962, 85. Pl.: plasări. V. plasa2. PLASATOR, -OARE s. m. şi f. 1. Persoană care conduce pe spectatori la locurile lor in sălile de spectacol. Cf. nom. prof. 81. O cunoşteau de-acum şi plasatorii şi casieriţa. Bareu, p. 152. O plasatoare vru să-i arate drumul cu lanterna. id. ib. 178. 2. Persoană care (în schimbul unei sume de bani) distribuie, plasează mărfuri, bunuri etc. Directorii de teatru ... nu-i vor reduce pe secretarii literari la simpla funcţie de plasatori de bilete, contemp. 1950, nr. 184, 7/3, cf. DM, DN. — PL: plasatori, -oare, iiasa2 -f- suf. -tor. PLASĂ3 s. f. I. 1. împletitură din fire textile naturale ori sintetice sau din fire metalice, lucrată cu ochiuri şi avînd aspectul unei pînze rare, folosită ca atare sau servind la confecţionarea unor obiecte; numele mai multor obiecte făcute dintr-o asemenea împletitură: a) Unealtă de pescuit făcută dintr-o împletitură de fire de cînepă, de iută, de bumbac etc., lucrată cu ochiuri a căror dimensiune variază în funcţie de 8480 PLASĂ1 - 765 PLASA1 mărimea peştelui care urmează a fi pescuit, şi de obicei fixată la ambele capete de cîte un lemn (gros), de care ţin pescarii. V. v o 1 o c, năvod1. Aruncă mreaja şi plasa ... întinsă. Herodot (1645), 25. 2 plăşi dă peşte (a. 1802). dog. eg. 68. Ş-amu plasele înoată; Trag plutaşii tot vîrtos. Asachi, s. l. i, 178, cf. Uricariul, x, 404. Pescarii dar dîrid cu plasa şi ... Văzînd că este grea foarte s-a bucurat. Pann, ş. ii, 11/15. Pescuitul Dunărei se face cu ... plăşile. I. Iones-gu, m. 85. L-am trimis să-mi aducă plasa cu peşte. Slavici, n. ii, 72. Fata aruncă ... un volog (plasă). Ispirescu, l. 179, cf. 280. Plasa ... se întrebuinţează la pescuitul peştilor mari. Dame, t. 123. Se numeşte plasă ... o pinză mai lungă decît lată, ţesută mai rar, ori ... în ochiuri, cu capetele ... întinse pe cîte un băţ. Antipa, p. 146, cf. 448. Plăşile de prins peşte, năvoadele, voloacele şi alte măiestrii se împletesc din bumbac tare răsucit sau din fuior. Pamfile, i. c. 318, cf. 66. Plasa ... e o pînză de reţea în forma unui gard, cu pari la capete de lungime felurită şi de lăţimea adîncimii apei în care se pescuieşte de regulă. A ti la, p. 117. Să mi-l cauţi şi prinzîndu-l precum prinde plasa peşti Să mi-l strîngi şi, de se poate, pe vecie să-l stîrpeşti. Eftimiu, î. 34. Reeditează întîmplarea cu bietul naiv, care s-a învelit cu plasa de prins peşte. Galaction, a. 278. Erau bărcile mici şi negre ale pescarilor ce se duceau la plasele şi cîrligele aşezate departe în mare. Bart, s. m. 70. La mal un om îşi trage plasa goală. Pillat, p. 44, cf. Arghezi, vers. 190. în gestul lor pescarii încremeneau o clipă Privindu-ne şi plasa o scufundau în pripă. Perpessicius, s. 7. Să trag cu voi din baltă de peşte plasa plină. Călinescu, l. l. 8. în plăşi se zbăteau scrumbiile ca o grămadă de cuţite, v. rom. februarie 1956, 71. I-am plătit plasele cît nu face. Davi-doglu, o. 87. De cîte ori ridicăm plasa, numai broaşte şi mormoloci. Preda, m. 19. Lăsară în urmă plasele pescăreşti. Barbu, p. 228. Plasele pescarilor nu mai putrezesc. Scînteia, 1960, nr. 4 849. O mie înnodate, O mie deznodate, O mie să vorbeşti, O mie nu ghiceşti (Plasa). Gorovei, c. 293. <0> F i g. Parfumul [rozelor] ... întinde-a lui subţire plasă. Macedonski, o. i, 195. în plasa gîndurilor mele de lumină, Ţi-am prins imaginea. Topîrceanu, b. 82. Aveam totuşi în plasa logicei un fapt precis. Camil Petrescu, u. n. 123. Te-ai aruncai în plasa verde-a zilei. Arghezi, v. 39. Pe ţărm, sub sălcii, cădeau în apă, plase De umbră şi reflexe de solzi, tremurătoare. Perpessicius, s. 7. Tu, noapte blîndă, ... întinzi o plasă De stele. Jebeleanu, s. h. 12. O plasă de cuvinte ... ah, cîte discursuri, cît scepticism. Barbu, p. 304. <$> E x p r. A prinde (pe cineva) In plasă = a înşela (pe cineva), a amăgi, a ademeni. Gîndeşte~te mai bine, nu te lăsa prins în plasa chiaburilor. Preda, d. 53. A cădea în plasă = a intra într-o încurcătură, a cădea în cursă; a fi amăgit, înşelat. +(în e x p r.) A se afla în plasa cuiva = (la unele curse sportive) a se afla imediat în spatele unui adversar (aşteptînd momentul prielnic pentru a ataca şi a-1 depăşi). A lua plasa (sau o pîasă) = (iniţial legat de cursele de cai) a fi păcălit, înşelat. b) Cursă pentru prins păsări, animale etc., făcută dintr-o împletitură de sfoară, de sîrmă etc. Stă ... pîndind nerăbdător Să treac-o căprioară de cîini-i alungată, Ori vrun mistreţ să scape din plasa sfîşiată. Ollă-nescu, h. o. 26. Cerbul, după ce a izbutit Ochiul plasei să-l desfacă, inima o să-şi ascută. id. ib. 195, cf. ŞĂi-neanu, d. u. <£> Fi g. Nu poţi să-ţi mai smulgi capul prins în ale morţii plase. Ollănescu, h. o. 250. c) Un fel de poliţă făcută din împletitură de sfoară sau de sîrmă groasă, pe care se aşază bagajele (mai mici) în tren, în autobuz etc. Intru într-un compartiment, unde văd loc gol, îmi pun sacul în plasa de sus. Caragiale, o. ii, 106. Doctorul Taifun îşi ia din plasă trusa şi ghiozdanul ... şi coboară din trenul asediat de hamali. Galaction, a. 54, cf. G. Petrescu, c. v. 8. Ea continua ... să-şi întoarcă geamantanul în plasa de deasupra canapelei. Arghezi, s. ix, 83. Plasa de deasupra canapelelor era plină de pachete, cutii şi geamantane, v. rom. ianuarie 1957, 87. Călător, numai cu o raniţă în plasa ţeapănă de fier mă bucuram pentru zilele furate ocupaţiilor sterile. Barbu, p. 7. d) Reţea de frînghie groasă, de sîrmă etc., folosită pentru a îngrădi porţiunea din spatele porţii, la jocurile de fotbal, de handbal, polo, hochei etc. pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) şi a pune în evidenţă marcarea punctului, sau prinsă la partea inferioară a coşului de baschet, prin care mingea cade după marcarea încercării. Cf. dl. Jucătorul ... trimite mingea în plasă. Scînteia, 1966, nr. 6 943. ^ împletitură de sfoară sau de alte materiale, de formă dreptunghiulară, bine întinsă şi fixată între doi stîlpi, între două suporturi etc., care desparte în două terenul de joc la volei, la tenis etc.; fileu. e) Săculeţ de mînă, de obicei împletit, în care se cară diferite obiecte. Arătă o plasă în care erau îndesate efecte de îmbrăcăminte. Călinescu, s. 788. Are în mînă o plasă cu cutii de conserve. H. Lovinescu, c. s. 46. Mama, cu plasa încărcată cu alimente, o luă spre bucătărie. Preda, r. 220. f) împletitură cu ochiuri rare de sfoară, de sîrmă etc., din care se fac îngrădituri, cuşti etc. împrejmuirea de la uliţă e de plasă de sîrmă. Brătescu-Voi-neşti, p. 175. <£> F i g. De la poartă pin* la uşe te acoperă o plasă de frînghii întinse, gata să-ţi primească ... povara de rochii, covoare, jachete. Bassarabescu, v. 93. Un arbust prolific şi tenace, care a făcut sub pămînt plasă de rădăcini, iar deasupra a întins încă o plasă de flori năvălitoare, cu miros îmbătător. Galaction, a. 70. A închis ochii pe jumătate, ca să se uite, prin plasa genelor împreunate. Cazimir, gr. 36. Trecu o suflare de vînt şi desprinse o plasă sonoră de frunze. C. Petrescu, î. ii, 98. (j) Un fel de cutie făcută din sfoară împletită, pentru prinderea suveicilor la războiul de ţesut; paravan (5). Plasele sau paravanele vor fi aşezate la ambele capete ale războaielor. prev. accid. 13. + Plasa iţelor — element al războiului de ţesut ţărănesc, format din cocleţi paraleli şi verticali, prin ochiurile cărora trec, în general, unu sau două fire de urzeală. Cf. Dame, t. 135, cade, ltr2 xiv, 103. 2. P. anal. Ansamblu de fire cu aspect de pînză (1 1) produse prin secretarea de către glandele sericigene ale păianjenului a unui lichid vîscos care se solidifică în prezenţa aerului; pînză (i 4). Abia întinde păianjenul plasa, şi firul s-a şi rupt, adiat de o frunză. Arghezi, s. vii, 95. Natura ne-a trimis ... şi păianjenii, care-şi întind plasa pe unghere, id. ib. viii, 65. Toate stau la locul lor, Stă păianjenul în plasă Ca-n-tr-o lume de mătasă. Blaga, p. 204. 3. (Popular) împletitură de nuiele, de seînduri etc. din care se fac garduri; gard făcut dintr-o astfel de împletitură; porţiune dintr-un gard (cuprinsă între doi stîlpi). După starea plasei gardului, de ce merge, de ce se îngustează (a. 1783). Uricariul, v, 319/26, cf. Săghinescu, v. 100. îngrăditura livezilor ... se face cu răzlogi şi druci ... Răzlogii de la o plasă se pun cu cei din altă plasă capăt pe capăt închiotoraţi. Pamfile, i. c. 447. Strunga ... era făcută din plăşi de răzlogi. Vuia, pĂst. 37. O ... parte alcătuită din 3 pari prinşi laolaltă cu 4 fire de răzlogi forma o plasă. id. ib. Au deschis o plasă de gard. Sbiera, p. 269. Fluieraş de-argint frumos Să-mi puie-n plasă-n gard jos. Sevastos, c. 296, com. Marian, Densusianu, ţ. h. 329, com. din Straja —Rădăuţi, T. Papahagi, m. 35. Marginile [staulului] se numesc piese ... şi în piese mai lungi se lasă ... deschizături pentru strungi. chest. v 8/27, cf. ii 135/219, 403/15, 78, v 8/53, 50/101, a v 15, vi 26, Udrescu, gl. > împletitură de nuiele avînd diferite întrebuinţări. Luă copilul, îl dezbrăcă în pielea goală şi-l puse cu faţa în jos pe 0 leasă (plasă) de nuiele, deasupra cazanului. Gri-goriu-Rigo, m. p. i, 9. 4. (Mold. şi prin Bucov., Maram,, nord-vestul Tran-silv.) Staul (pentru oi). Cf. arh. folk. i, 235, alr i 1 792/278, 402, a v 33, 34, vi 21, Glosar reg. + 8480 PLASĂ1 - 766 - PLASMĂ2 (Pvegional) Spaţiul, locul dinaintea strungii (unde se odihnesc oile după muls). Cf. ghest. v 49/22, gl. olt. + (Regional) Colibă în care dorm ciobanii noaptea. Cf. chest. ii 39/9, v 35/38. 5. (Regional) Versant al acoperişului casei sau al unui adăpost; şiţa împreună cu laţii şi cu căpriorii acoperişului. Acoperişul era construit din stuf in două plăşi, adică în două ape sau cline şi era proptit de-a dreptul pe pămint. Vuia, păst. 45, cf. h xviii 144, Rădulescu-Codin, ghest. ii 250/18, a vi 9, 19, 26. + Streaşină, (la acoperişul casei). Casele cele din vechime, înaintea uşii de intrare de către avlie, au tîrnaţe, adecă o plasă (streşină) răzimată pre coarda casei şi pre altă coardă sprijinită de stîlpi. Liuba-Iana, m. 96. Radu ... într-o casă că intra, Sus în pod că se suia ... Şi plăşile că săreau. Pamfile, c. ţ. 33, cf. 352. II. 1. (învechit) Porţiune de teren, de obicei arabil, aflată în proprietatea unei singure persoane sau care se cuvenea unui proprietar. Să-i fie lui otcină ... dă In plasa dă sus, a patra parte (a. 1604). cuv. d. bătr. î, 135/25, cf. DR. ix, 516, der. + (Regional) Porţiune de pădure pe care o taie o echipă de lucrători forestieri (Poiana Grinţieşului — Borsec). Arvinte, term. 160. 2. Subdiviziune a unui judeţ, în vechea organizare administrativă a ţării, condusă de pretor. V. ocol (I 6), plai1 (4). Deputaţi de pin plăşi (a. 1817). Uricariul, iv, 287/9. Cei ce vor veni de la Călăraşi şi din plasa Ciocăneştilor ... vor face carantină de unsprezece zile la Obileşti. cr (1831), 1681/14. Aceste carantine sînt în trei plase împărţite, gt (1838), 15a/49. Fu ... subprefect la o plasă. Negruzzi, s. i, 111. Judeţul Teleorman este unul din cele mai bogate: are zece plăşi ... şi schelă la Dunăre. Filimon, o. i, 169. Această plasă era cu mult mai mare. Hasdeu, i. g. i, 54. Stăpînirea să-ndatoreze satu, plasa, plaiu şi judeţu a-şi căpui şi căpăta prăsitori. Jipescu, ap. gcr ii, 259/22. Sînt născut la 1 martie 1837 în satul Humuleşti, judeţul Neamţului, plasa de sus. Creangă, o. 253. Pînă zilele trecute student în medicină şi astăzi doctor de plasă. Caragiale, o. ii, 119. Ţăranii, cu popa şi pomojnicul plăsei în cap, au aprins de-a lungul Olte-ţului focuri sub ripa lui. Macedonski, o. iii, 36, cf. ddrf. Primesc un ordin ... să răspund telegrafic cîte gropi sînt în plasa mea. Petică, o. 294. Trecerea din capitala unui judeţ, din tribunal, la o judecătorie de plasă, e o adevărată retrogradare. Brătescu-Voineşti, p. 189. Cel mai silitor ... din toată clasa ajunsese funcţionar de plasă. Vlasiu, d. 49. Umblă, în inspecţiile plăşii lui, c-o trăsură cu arcuri. Sadoveanu, o. xi, 475. Administratorul plăşii şi judecătorul s-au arătat încîntaţi de venirea mea. Ulieru, c. 1. Plasa este o unitate administrativă, leg. ec. pl. 130. Curba mare s-a ramificat în curbe fragmentare, pe judeţe, plăşi, comune şi sate. Arghezi, b. 147. A dus 711 copii ... din Iaşi în satele din plasa Tinca. Galan, b. i, 108. îl dusese la gară pe ... secretarul de atunci al plăşii. Preda, d. 174. Era o comună mare, fostă reşedinţă de plasă. id. r. 302. Carnetul o să-l primeşti prin secretarul plăşii. T. Popovici, se. 87. M-a făcut mama frumoasî: Mă iubesc zapcii din plasî. foi.c. mold. ii, 305. 3. (Regional) Porţiune din cursul unei ape de munte unde apa e domoală şi pe care pot merge plutele. Com. din Piatra —Neamţ. Cînd a venit puhoiul, plutele din plasă au fost uşor de păzit. ib. III. 1. (învechit, rar) Lamă, foaie de metal. îi legară deasupra focului pre plase de her înfocate tăvă-lindu-i goli. Dosoftei, v. s. octombrie 90v/15. îl arseră cu plase la coaste, id. ib. noiembrie 119r/28. îi arseră şi pieptul cu plase înfocate, id. ib. 119r/30. 2. (Regional) Limbă, tăiş (de cuţit). Cf. cade. Că de grea moarte-au murit, De plasa cuţitului, De puşca-m-păratului. Marian, î. 354, cf. Bîrlea, b. 69. 3. (învechit şi regional) Mîrier al unui cuţit; plă-sea (1). Cuţite cu plase de cerb (a. 1761). N. A. Bogdan, c. m. 159, cf. cade, Scriban, d., alr ii 6 613/365. 4. (Regional) Bîrsă (Marginea —Rădăuţi), alr sn i h 21/386. 4“ Plaz1 (1). alrm sn i h 16, cf. a ii 8. 5. (Regional) Talpă (la sanie). Cf. Dame, t. 21, Scriban, d. — PL: plase şi (II, popular I) plăşi. — Gen.-dat. şi: (rar) plăsei. — Şi: (regional, I) pleâsă s. f. — Din v. si. WA&Câ. PLASA2 s. f. I. 1. (învechit, mai ales în Transilv.) Fel, gen, soi, categorie, clasă. Un lanţuh cu şese nasturi cu jmalţu de şese plăşi (a. 1740). Îorga, s. d. xi, 83. Să vadă ... ce plasă de oameni sînt lăcuitorii lui. Maior, ist. 70/3. De două plase au fost limba cea latinească. id. ib. 233/11. Pre vremea lui Plinie ştia doftorii trei sute de plase de boale. id. p. 23/9. Strîngîndu-şi de toată plasa de peane, s-au împestrit. Ţichindeal, f. 155/4. Despre cele trei plase de albini ce se află în fieştecare stup. Tomici, c. a. 9/4. Iubitorii albinelor au aflat pănă acuma multe plase de lăcaşuri pentru ţinerea albinelor cu folos. id. ib. 43/4. Cei mai mulţi socotiră femeile ca pe o naţie deosebită, ca pe o plasă despărţită de ceilalţi muritori, fl (1838), 412/24. El avea mai mult spirt [=spirit] şi isteţii decît alţii de plasa lui. Bărac, ap. tdrg. Nu mai încetau a cere reforme de toată plasa, de care credeau ei că ar fi absolut necesar ie. B ari ţiu, p. a. ii, 7. Că toată plasa care are ghearele, precum: lupii, vulpile... Cuparencu, v. 41/5. 2. (Prin Transilv.) Fel de mîncare (ce se serveşte la masă). Multe piese nu mîncăm, fiind nelacomi. Sadoveanu, o. x, 382. între multele mîncări (de comun trei piese, dintre care curechi cu carne se pune întîi) nu-i iertat să lipsească păsatul cu brînză. Den- su si a nu, ţ. h. 253, cf. 329. II. (Geom.; învechit) Latură. Paralilogramon este o shimă cu patru plăsi, din care cele dinprotivă sînt paralila. gheom.-trigon. 14v/10. Trigonon cu plăsile întocma. ib., ap. Ursu, t. ş. 229. — Pl.: (I 1) plase şi plăşi, (I 2) piese, (II) plăsi. —. Din ngr. nXGim, Cf. dr. iii, 1 088. PLASĂ3 s. f. v. plăsea. PLÂSCĂ s. f. v. plaşcă1. PLĂSCHE s. f. v. plaşcă1. PLASEMÎNT s. n. v. plasament. PLASMÂTIC, - adj. Care se referă la plasmă2, care aparţine plasmei2, de plasmă2. Parazitul palu-dismului se prezintă sub formă de corpusculi plasmaiici. Babeş, o. a. i, 342. Schematic, constituenţii plasmatici se împart în trei mari grupuri. ltr2 xii, 560, — Pl.: plasmatici, -ce. Din ir. plasmatique. PLÂSMĂ1 s. f. (învechit) Plăsmuire (1). Tu eşti plasma şi zidirea a vecinicului împărat. Cantemir, ap. Gâldi, m. phan. 230, cf. drlu, lb, Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w. — PL: (rar) plăsmuri. Polizu. 9 — Din ngr. nXâcrjia, lat. plasma. PLASMĂ2 s. f. 1. Produs lichid intercelular format din apă, săruri minerale, glucide, lipide, protide etc., care se găseşte în sînge, în limfă şi în muşchi. Celula nervoasă are proprietatea de a-şi fabrica substanţele constitutive din elementele simple ce se află în plasma tuturor speţelor animale. Mari ne seu, p. a. 55. în plasma sanguină ar circula elementele fabricate gata de celelalte celule, id. ib. Se pierde o mare cantitate din lichidul sanguin, sub formă de plasmă. Belea, p. a. 81, cf. 175. Serul este plasmă fără fibrinogen. abc săn. 100. Plasma ... stabileşte corelaţiile dintre organe şi e un factor important al asigurării unităţii funcţionale a organismului. ltr2. Plasma ... conţine fibrinogen. d. med. <0> F i g. Te naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş. Labiş, p. 209. <0> (Biol.) Plasmă germinativă = germen, sămînţă. Numai unele 8488 PLASMODESME - 767 - PLASTIC2 celule rezultate din diviziunea oului posedă o parte de plasmă germinativă pe care o transmit descendenţei. Sandu-Aldea, ş. 133. 2, Substanţă aflată într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, formată din electroni, ioni pozitivi şi particule neutre, care se găsesc într-o continuă mişcare dezordonată. Marea majoritate a substanţei din univers se găseşte în stare de plasmă, ltr2. Stelele sînt mari configuraţii de plasmă, ib. Plasma va reprezenta sursa de energie a motoarelor rachetă. Lupta de Clasă, 1962, nr. 1, 54. Plasma, considerată astăzi drept a patra stare a materiei ..., este intens studiată de fizicieni, contemp. 1964, nr. 959, 7/1. Plasma ... este forma cea mai generală în care este răspîndită substanţa în univers, ib. 1965, nr. 999, 8/2. 3. (Rar) Pastă, material moale, uşor de frămîntat şi de modelat. E un pămînt deosebit acela din care se fac ţiglele ... E o plasmă moale şi maleabilă. Bogza, c. o. 216. — Pl.: plasme. — Din lat. med. plasma, fr. plasma. PLASMODESME s. f. pl. (Bot.) Firişoare microscopice de protoplasmă care străbat prin porii membranelor dintre două celule vecine şi care uşurează schimburile de substanţe dintre aceste celule. Cf. ENG. AGR., DER. — Din fr. plasmodesme. PLAST s. n. v. plastâ1. PLÂSTĂ1 s. L 1. (Popular) Claie sau căpiţă de fin, de cereale, a cărei mărime variază după regiuni. El a avut luate 4 pogoane din care a scos 3 plastre şi din acestea a dat una arendaşului. I. Ionescu, m. 549. Griul, fînul ... se cosesc cu coasa, ... se adună cu furca şi grebla, se grămădesc în jirezi ..., plaştii sau boghii. Liuba-Iana, m. 108. Din mai multe pale puse una lîngă alta şi acoperindu-le cu alte pale, se face o grămadă care se numeşte porcoi ..., căpiţă, ... plastâ sau clăiţă. Pamfile, a. r. 158, cf. cade, Scrib an, d. Copiţele strînse mai multe fac un porcşor; mai mulţi porcşori fac plaştii. Zanne, p. ix, 446. Sus pe plaste o urca, Vîrful la plastâ că făcea. mat. folk. 170. A scos şarpele un cap cit un plas de fîn. Rădulescu-Codin, î. 173, cf. 355. Astă-vară am cosit Nouă plaste c-am făcut. Păsculescu, l. p. 287. Anu ăsta n-am făcut decît vreo cinci plaste de fîn. Boceanu, gl., cf. L. Costin, gr. băn. 159. îl întindem, facem plaste mici, apoi mari. alr i 934/860, cf. ib. 934/254, 926, alr ii 5 270, alrm sn i h 91, Lexic reg. 31. Patru res-teie duc o plastă de fîn (Oaia). Ciauşanu, v. 126. 2. (Regional) Fiecare dintre beţele dinăuntrul unui stup de nuiele, de papură etc. care servesc la susţinerea fagurilor (Vad —Sighetu Marmaţiei). Cf. chest. vi 111/32. — PL: plaste şi (2) plăşti. — Şi: (regional) plast (alr sn i h 131/812) s. n., plâstrâ s. L, plas s. n., plâştie (pl. plaştii) s. f. Din bg. HJiaCT, ser. plast. PLASTĂ2 s. f. (Regional; în superstiţii) Arătare, fantomă, nălucă. Clinii negri ii iai pentru că, se zice, îţi iesă înainte o plastă, şi dacă sînt cîinii amîndoi negri o pot birui. Pamfile, duşm. 262. — Din ngr. 7t^dcrti|cr. PLASTIC1 subst. sg. Masă de exploziv fabricată cu un amestec de cauciuc sintetic şi un plastifiant. Bombe cu plastic. — Din engl., fr. plastic. PLASTIC2, -Ă adj., s. f. I. Adj. I. (Despre unele materiale solide) Care are însuşirea de a se deforma sub acţiunea unei forţe exterioare şi de a păstra (parţial sau total) forma nouă şi după ce forţa încetează să mai acţioneze. V. flexibil, maleab ii. Cf. drlu. Materia plastică mai puţin statornică şi uşor stricătoare. antrop. 40/22. Aici peste teranul cridos se află lut plastic, câteodată alb. Cobîlcescu, g. 85/14. Cînd pămîntul este foarte argilos ... atunci pămîntul fiind prea plastic (adică făcîndu-se ca o cocă) îi trebuie mult timp ca să se înmoaie. Agronomia (1859), 187/10. Nisipul întrebuinţat la confecţionarea tiparelor trebuie să fie: plastic, să se poată imprima cu uşurinţă forma modelului. Ioanovici, tehn. 81. Prin încălzire ... metalul devine mai plastic, uşurînd în felul acesta lucrul la forjare, id. ib. 110. Un moşneag ... mi-a descuiat uşa de la intrare, scobită în lemn plastic. Arghezi, b. 35. O libertate relativă de alunecare a moleculelor ... permite acestor corpuri să fie plastice, adică să capete deformaţii permanente. Cişman, fiz. i, 226. Corpurile asupra cărora forţele exterioare mici produc deformări permanente, cum este ceara, plumbul etc. se numesc neelastice sau plastice. Marian-Ţiţeica, fiz. i, 135. Plasticitatea se datoreşte apei absorbite ... deosebindu-se din acest punct de vedere: pâmînturi plastice (de ex. pâmînturile argiloase) ... ltr2 xii, 577. <0> Masă plastică sau material plastic (şi substantivat, n.) = produs sintetic maeromolecular de natură organică, anorganică sau mixtă care se poate prelucra uşor (sub acţiunea presiunii şi temperaturii) şi transforma în diferite obiecte. întreprinderile producătoare şi prelucrătoare de materiale plastice, leg. ec. pl. 486. Din gaz metan se poate face ... cloroform, mase plastice, contemp. 1949, nr. 120, 10/2. Bărbatul îşi pusese în picioare nişte labe de material plastic. Barbu, p. 227. Masa e capitonată cu un plastic roşu aprins, v. rom. iulie 1960, 67. [Chimia] a creat noi materiale sintetice, mase plastice, fibre, piei şi blănuri artificiale. Lupta de Clasa, 1962, nr. 3, 56. Fabrica de mase plastice ... a produs ţevi şi tuburi de scurgere. Scînteia, 1963, nr. 5 791. Prelucrarea maselor plastice în produse semifabricate (foi, plăci, bare etc.) sau fabricate (obiecte de consum, piese pentru construcţii) se face prin turnare directă, presare directă, ltr2 x, 485. Penare din plastic, rl 1967, nr. 7 120, 2/4. 4* (Despre obiecte) Care este făcut, realizat sau reprodus după un anumit model, prin modelarea unor materiale. Aceste lucrări [de sistematizare] conţin piese de reprezentare grafică, piese scrise şi machete plastice, leg. ec. pl. 486. El face în momentul de faţă reconstituiri plastice după cranii preistorice. Scînteia, 1965, nr. 6 659. 2. Care se referă la sculptură sau la pictură, care se face prin sculptură sau pictură, care aparţine sculpturii sau picturii; care se ocupă cu aceste arte; care este asemănător cu o sculptură sau o pictură, care sugerează o sculptură sau o pictură. V. pictural, sculptural. Reprezentări plastice ale scenelor de vînătoare. Odobescu, s. iii, 50. Surprinsesem frumuseţea ei în forma ei cea mai plastică şi mai divină. Eminescu, g. p. 68. Blonzii [păstori] cu plastice forme. Macedonski, o. i, 79. Educaţia plastică şi educaţia muzicală le lipseşte cu desăvîrşire. Petică, o. 404. Să vază, pe o masă de morgă, ruina rigidă şi glacială a acestui trup atît de armonios, atît de plastic şi de scăldat în nuanţele ambrului. Galaction, o. a. i, 76. Privea grav hîrtia unde chipul prindea rapid viaţă, ca un foarte autorizat cronicar plastic. C. Petrescu, r. ur. 74. Am să-l învăţ cum se scrie o cronică plastică. Vlasiu, d. 291. Intrînd în atelierul tînărului sculptor ... am găsit o imagine plastică a unui Eminescu tînăr. Sadoveanu, e. 73. Toate consideraţiile plastice ale lui Babighian erau deci suspecte de a fi provocate mai degrabă de tablou decît de prezenţa Sultanei. Călinescu, s. 336, cf. 438. Producţia plastică din preajma anului 1907 se leagă cu întreaga tematică a picturii inspirate de viaţa ţărănească, v. rom. martie 1957, 16. Despre poezie şi cronică — fie ea literară, muzicală sau plastică — se scrie cu condeie deosebite, s iulie 1960, 29. Face interesante aprecieri şi incursiuni în mişcarea plastică contemporană, ib. ianuarie 1961, 65. înălţimile tot mai mari şi suspensiunile considerabile cer interpretări plastice corespunzătoare, v. rom. martie 1961, 149. Metafora piesei s-ar fi cuvenit slujită cu PLASTIC2 - 768 PLASTICIZA mai multă fantezie de cadrul plastic. t iulie 1964, 77. <0 (Prin lărgirea sensului) Poporul nostru este înzestrat ... cu un deosebit simţ plastic pentru formă şi culoare. contemp. 1956, nr. 487, 1/6. <£> (Adverbial) Gura lui, croită plastic pentru surîsuri de garoafă, ... îşi pierde linia şi expresia. Arghezi, s. vii, 61. Artă plastică (şi substantivat, f.) = (mai ales la pl.) artă al cărei mijloc specific şi exclusiv de exprimare este imaginea vizuală (obţinută prin culori, modelare etc.). La Viena s-au format o societate de expoziţiuni artistice de pictură şi plastică. Bariţiu, p. a. i, 565. Aş caracteriza-o, pe rîncl, prin trei capete d-operâ ale artelor plastice. Odobescu, s. iii, 52. în artele de pură creaţie, cum sînt artele plastice şi muzica., femeile sînt şi mai slab reprezentate. Ibrăileanu, s. l. 45. Mă pricep mai puţin în plastică, aş spune însă că ritmurile tale nu pun probleme decît de formă. Vlasiu, d. 316, cf. Oţetea, r. 264. Serviciul artelor plastice, leg. ec. pl. 127. Orientul ne-a dat feericul. Şi în plastică, şi în literatură. Ralea, s. t. i, 295. Au reuşit să adune o serie de tablouri interesante din arta mai veche şi piese cu totul remarcabile din plastica contemporană. v. rom. noiembrie 1954, 69. Dacă îmi place muzica ... atunci trebuie să-mi placă şi literatura şi artele plastice. Preda, r. 120. Plastilina se foloseşte în arta plastică, la modelarea diferitelor figuri şi obiecte, mai ales a celor cu dimensiuni mici. ltr2 xii, 581. Grecia este relativ recentă printre ţările care s-au remarcat prin opere de plastică fundamentale în arta veche. Scînteia, 1965, nr. 6 657. Artist plastic (şi, rar, substantivat, m.) = artist care activează în domeniul artelor plastice. Prin el, preocupările artistului plastic se îmbogăţesc cu un domeniu nou. Oprescu, s. 32. Cît despre plastici, acela care murise ... acela, da, avusese ceva talent. Stancu, r. a. i, 181. Pretutindeni, ... printre muncitori şi ţărani, se ivesc tot mai mulţi artişti plastici amatori. contemp. 1956, nr. 487, 1/6. începea să se stabilească în expoziţii o anarhică schismă a harababurii, şi plasticii nu vedeau de multe ori dincolo de vîrful nasului, ib. 1962, nr. 805, 1/5. 3. Care are o deosebită putere de evocare a reali- tăţii; viu, sugestiv, expresiv, evocator. O demonstra-ţiune homagială, cum am zice, mai plastică abia va fi întîmpinat ... la alt popor. Bariţiu, p. a. ii, 689. Rezumăm aci, prin cîteva cuvinte, într-un mod plastic, tot mersul acţiunii. Hasdeu, i. v. 152. Foarte plastic în descrierile sale este Bolinlineanu. Maiorescu, cr. i, 22, cf. ii, 261. Un asemenea muzeu ...ar avea marele avantagiu de a ne înfăţişa o istorie plastică şi figurată a artelor, a industriei şi a negoţului ţărei noastre. Odobescu, s. i, 338. Şi dacă-ţi trebuie un exemplu plastic, gîndeşte-te la amicul nostru Costel, care e profesor. Vlahuţă, o. a. ii, 25. Arta, adevărata artă, e în general plastică, fie ea clasică, fie romantică. Gherea, st. cr. ii, 106, cf. iii, 370. în chip interesant şi plastic e expus şi drumul spre străinătate şi moarte al temutului domn. Iorga, l. i, 256. Găsim [în volum] toate însuşirile plastice ale poeziei parnasiene. Lovinescu, c. iv, 16, cf. 17. Poezia era ... foarte avîntată, cu imagini plastice. Vlasiu, d. 66. Limba devine plastică în mîinile sale. Vianu, a. p. 264. Mama ... ţinea gata pentru toate împrejurările cîte un cuvînt plastic şi plin de sevă. Blaga, h, 45. Se simte o tot mai concentrată atenţie îndreptată în direcţia unei expresii plastice, subordonate gîndirii. Scînteia, 1965, nr. 6 680. <0> (Adverbial) O lume vie pe care poetul o vede desluşit ... şi de aceea ne-o descrie aşa de plastic. Vlahuţă, ap. cade. Nimeni n-a descris mai filozofic, mai social, mai plastic epopeea acestui rege al omenirii care se numeşte banul. Demetrescu, o. 167. „Pe lingă cetate spune el aiurea, plastic, „erau mulţi din prostime“. Iorga, l. i, 230. Plastic descrie el trecerea lucrurilor in contrariul lor. v. rom. august 1958, 136. Avem cîteva lucrări de artă ... care dovedesc plastic marile posibilităţi de inspiraţie dintr-o probă sportivă, ib. iulie 1962, 159. 4. (în sintagma) Chirurgie plastică = ramură a chirurgiei care se ocupă cu îndreptarea unor deformări congenitale sau accidentale ale trupului (în special ale feţei). Cf. dl, dm, d. med. i, 290. 5. (învechit, rar) Care este susceptibil de a intra în constituţia ţesuturilor vii. El ne învaţă a deosebi între mijloacele nutritoare plastice şi indirepte. nep . vind. 29/29. 11. S. f. Tehnica executării unor obiecte de artă prin modelarea de substanţe maleabile; tehnica, arta de a sculpta, de a picta, de a desena, de a grava etc.; domeniul artelor plastice. Cf. Stamati, d., Polizu. Picturile de aci sînt mai toate slabe în plastică şi inven-ţiune. Filimon, o. it, 86. Ceea ce-l interesează mai presus de toate e plastica figurii omeneşti. Oţetea, r. 295, cf. dl, dm. S-a subliniat faptul că plastica e un factor determinant în crearea unui spectacol de păpuşi, t septembrie 1962, 67, cf. ltr,2 dn2. 4* Ansamblul calităţilor de volum şi de aspect exterior ale unei lucrări de arhitectură, de urbanistică etc. Cf. ltr2. «4Parte din studiul unei opere de artă care se ocupă cu raportul armonios al volumelor şi al reliefului. Cf. LTR3. — Pl.: plastici, -ce. — Din lat. plastieus, fr. plastique. PLASTICITATE s. f. însuşirea de a fi plastic2. 1. însuşire a unui material solid de a se deforma sub acţiunea unei forţe exterioare şi de a păstra (parţial sau total) forma nouă şi după ce forţa încetează să mai acţioneze. Cf. plastic2 (I 1). Asemenea pămînturi este bine a li se adăoga alte substanţe precum var, nisip, care micşorează plasticitatea sa. Agronomia (1859), 187/16, cf. Şaineanu, d. u., cade, Scriban* d. Unele aliaje de fier cu nichel capătă, în urma unei întinderi peste limita de plasticitate, o curbă ... aproape rectangulară. Cişman, fiz. ii, 409. Pentru a stabili ecuaţiile plasticităţii pentru un anumit tip de corp, sînt necesare ... trei grupuri de relaţii, ltr2, cf. der. 2. însuşirea de a fi plastic2 (I 2). A pus o reproducere fotografică a statuiei lui Moise a lui M ic hei Angelo, după ce mai îritîi o mîngîie, încercînd parcă să-i simtă plasticitatea formei pe chiar faţa turtiţi. Ardeleanu, u. d. 68. 3. însuşirea de a evoca în mod viu, expresiv realitatea; expresivitate. Cf. plastic2 (13). Poemele „Călin“ şi „Luceafărul“, cu umorul, plasticitatea, cu naturalismul lor, ar fi putut să fie scrise de un poet al Greciei antice. Giierea, st. cr. 1, 123, cf. 220, Bar-cianu, Alexi, w. în unele versuri muzicalitatea se uneşte ... cu plasticitatea versului. Puşcariu, l. r. i, 94. Manualele de poetică denunţă ... un material lipsit de valoare literară, fără plasticitate şi putere de sugestie. Vianu, a. p. 232, cf. Blaga, g. 169. Plasticitatea graiului şi geniul său verbal exprimă o relaţie nemijlocită cu natura, v. rom. martie 1958, 74. Economia, densitatea şi plasticitatea ... sînt condiţii pentru o bună transpunere muzicală, m 1962, nr. 4, 9. Trebuie relevat caracterul adesea viguros al muzicii ..., pregnanţa şi plasticitatea imaginilor, ib. 35. 4. S pec. Proprietate a materiei vii de a se adapta la mediu. [Apele minerale] ameliorează amestecarea sîngelui, pune în energie plasticitatea şi reproducţiu-nea organismului întreg şi în genere împuterniceşte. descr. ape, 128/27. Principala cauză a longevităţii speciilor pare a fi plasticitatea, v. rom. iulie 1958, 119. - Din fr. plasticii. PLASTICIZA vb. I. T r a n z. 1. A face ca un material să devină plastic2 (I 1), să poată fi modelat, a aduce un material în stare plastică. Cf. dl, dm, dn2. 2. A exprima, a reda ceva prin imagini plastice2 (I 3), expresive, evocatoare; a reda sugestiv realitatea. Lupta neîntreruptă cu condiţiunile vieţei e admirabil reprezentată, plasticizată prin: o mare fără început şi fără sflrşit. Gherea, st. cr. i, 204. Principala condiţie a artei e să plasticizeze idealul. Petică, o. 364. Cuvintele expresive ... concretizează, plasticizează, mate- 8496 PLASTICIZA R E - 769 - PLASTOGRAFIE rializează oarecum noţiunile respective. Iordan, stil. 14> Cf. DL, DM, DN4. — Prez, ind.: plasticizez. ~~ Plastic2 + suf. -iza. PLASTICIZARE s. f. Acţiunea de a plasticiza. Cf. plasticiza (2). întreaga mişcare imensă a acestei mulţimi ... e redată cu o putere admirabilă de plasticizare. Gherea, st. cr. iii, 317. Remarcabila lui putere de plasticizare îl ajută ... să creeze, cu puţine mijloace figurative, o bogată atmosferă, v. rom. martie 1957, 145. în ce priveşte plasticizarea, scriitorul a făcut mai puţin decît alţii. Varlaam-Sadoveanu, 307, cf. dl, dm. Pentru plasticizarea peisajului nocturn imaginea poetică este exprimată uneori prin întregi contexte figurate, l. rom. 1965, 49. — Pl.: plasticizări. — V. plasticiza. PLASTÎDĂ s. f. (Mai ales la pl.) Constituent celular caracteristic plantelor superioare, cu rol important în procesele biochimice şi de sinteză. Provenind din segmentări succesive ale unei aceleiaşi plastide, aceste organisme rămîn în afară de orice caracter diferenţial. Ralea, s. t. ii, 86. Plastidele se găsesc numai în citoplasmă şi se prezintă sub formă de corpuscule specifice mici. ltr2. în celula vegetală se mai pot observa: plastide, vacuole. Botanica, 8. Plastidele sînt nişte corpuşoare incolore, verzi sau de alte culori, ib. 10, cf. DER, DN2. — PL: plastide. Din fr. plastide. PLASTÎE s. f. Intervenţie chirurgicală prin care se înlocuieşte o porţiune de ţesut cu un alt ţesut (luat, de obicei, de la acelaşi individ), în scopul corectării unui defect anatomic. Cf. der, d, med. — PL: plastii. — Din fr. plastic. PLASTIFlA vb. I. Tranz. A trata cu un plasti-fiant. — Pronunţat: -fi-a. — Prez. ind.: plastifiez. — Din fr. plastifier. 1‘l.ASTII iA.VT s. iu. Substanţă care are proprietatea de a mări plasticitatea, elasticitatea şi ductilitatea unor materiale cu care este amestecată. Cf. nom. min. ii, 210. Pentru ca un plastifiant să poată conferi materialului plastic in care e incorporat proprietăţile dorite, trebuie să îndeplinească unele condiţii de calitate, ltr2. O mare utilizare au plastifianlii în finisarea textilă, ib. Spre deosebire de solvenţi, plas-tifianţii au punctul de fierbere ridicat, ib., cf. dm, dn2. — Pronunţat: -fi-ant. — PL: plastifianţi. — Din fr. plastifiant. PLASTIFIERE s. f. Acţiunea de a p 1 a s t i f i a. Plastifierea poate fi efectuată fie prin creşterea temperaturii ..., fie prin adaos de' plastifianţi% ltr2, cf. DM, DER. — Pronunţat: -fi-e-, — PL : plastifieri. — V. plastifia. PLAST1LÎNĂ s. f. Material plastic2 uşor maleabil, constînd dintr-un amestec de caolin, substanţe grase, răşini naturale sau sintetice şi diverşi pigmenţi, folosit la lucrări de modelare de mici dimensiuni. Mască de plastilină. Anghel, pr. 40, cf. Iordan, l. r. a, 36. Plastilina se foloseşte în arta plastică, la modelarea diferitelor figuri şi obiecte, mai ales a celor cu dimensiuni mici. ltr2, cf. der. Argila plastică este o argilă moale. Amestecată cu ulei, dă plastilina. Geologia, 29. F i g. Ar fi găsit un cuvînt de spirit care să destindă toate acele mutre de plastilină intr-un rîs lărgit pină la urechi. Vinea, l. i, 35. — PL: plastiline. — Şi: (regional) paşii lină s. L bl x, 41, — Din germ. Plastiliu, it. plastilina. Pastilină: prin etimologie populară după pastă. PLASTOGRAF, -A subst. 1. Subst. (învechit) Document, act, text etc. falsificat; plastografie. Acesta zapis ca un dovedit de plastograf şi aducător de mai multă tulburare, divanul încuviinţează a să lua de la măna lor si a să rumpe (a. 1738). GAldi, m. phan. 230. Tot cile un paragraf, Lămurit să se înscrie pe hirtie timbruită, Să se publice prin foaie nu cumva vrun plastograf. Calendar (1862), 130/3. <0 (Adjectival) Uîrtia pomenită mai sus ... nu este scrisă de mine ..., carile să adeverez plastografă (a. 1839). GAldi, m. phan. 230. Hîrtiile plastografe sînt acum în mînile procurorului crăiesc. Negruzzi, s. iii, 175. 2. S. m. şi f. (Astăzi familiar şi peiorativ) Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dîndu-le drept autentice; falsificator. Dovedit de viclean şi plastograf (a. 1810). GAldi, m. phan. 230. Nu sînt primiţi spre mărturie ... cei ce s-au dovedit plastografi, man. jur. (1814), 77. Plastografi zicem celor ce fac scrisori mincinoase. Caragea, l. 85/3, cf. Valian, v., Stamati, d. Advocat rău s-a putea face, şi dacă va mai cîştiga şi rele deprinderi va veni în rele fapte; se va face un înşelător, un necinstit, un plastograf. Negruzzi, s. i, 298, cf. Polizu. Cum putem noi să punem candidatura unui plastograf? Caragiale, o. vi, 138. în schimb însă e un plastograf, un falşificator de poliţe, om fără cel mai mic scrupul. Gherea, st. cr. i, 342, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Documentele sînt scrise de acelaşi plastograf şi cu acelaşi scop. bul. com. ist. i, 135, cf. cade. S-a descoperit mai tîrziu ... că scrisorile veneau de la uri plastograf. Arghezi, b. 113, cf. dm, dn2. — Pl.: plastografi, -e. — Din ngr. 7tXa (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Un guler îngust ş-o cravată plastrón de modă veche. Sadoveanu, o. ix, 450. 2. Piept scrobit, fix sau detaşabil, al unei cămăşi bărbăteşti. Cf. Alexi, w. [Nasturii de diamant] clipeau pe plastronul parvenitului. Anghel, pr. 47. Domnu Tase în haine negre şi cu plastrón din rochia Frosii. Rassarabescu, v. 46. în incintă străluceau plastroanele, cheliile şi decoraţiile. Rebreanu, r. i, 195. Spunea că şi-a făcut un plastrón din carton. Camil Petrescu, u. n. 234. Un bărbat frumos, cu pârul şi mustaţa tunsă englezeşte complet albe, confundîndu-se cu culoarea gulerului, cravatei şi plastronului, însoţit de o doamnă în rochie albă. Călinescu, s. 273. + Partea din faţă (detaşabilă) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitură. Cf. dl, dm. Au reapărut garniturile albe lagîtşi mîneci — gulere, manşete, plastroane, eşarfe, rl 1968, nr. 7 242. <> F i g. O veveriţă brună, cu plastrón alb şi cu coada infoiată dată pe spate. Cazi-mir, gr. 186. 3. Bucată de piele, căptuşită, cu care îşi acoperă pieptul jucătorii de scrimă. Cf. ŞĂineanu, d. u., cade, dl, dm, dn2. 4* Partea dinainte a unei platoşe. Cf. Barcianu, Alexi, w., ŞĂineanu, d. u., cade, dn2. — PL: plastroane. — Şi: (rar) plastón s. n. Alexi, w. — Din fr. plastrón. PLASTRONA vb. I. I n t r a n z. (Franţuzism, rar) A se făli, a se mîndri, a poza, a face pe grozavul. Nu recunoscuse la început în tînărul acesta plastronînd în smoching, ras, pudrat şi pomădat, băieţandrul timid de odinioară. C. Petrescu, c. v. 244. — Prez, ind.: plastronez. — Din fr. pţastronner. PLÁSTHU s. m. v. plasture. PLASTUR s. m. v. plasture. PLASTURAŞ s. n. (Rar) Diminutiv al lui plasture. DDRF. - PL: plasturaşe. Plasture -f- suL -aş. PLASTURÂ1 s. f. (Prin sudul Transilv. şi prin nordul Olt.) Grămadă de fîn (care se poate încărca într-un car). Cf. Viciu, s. gl., Lexic reg. 46. — Pl.: plasturi. — Şi: plâstore s. m. Lexic reg. 46. — De la plastă1. PLASTURÂ2 s, f. v. plasture, PLASTURE s. m. I. (învechit şi popular) Pastă medicinală care se aplică pe o parte bolnavă a corpului; pansament, bandaj pe care se întinde această pastă, pentru a fi aplicate pe corp, cataplasmă; (sens curent) fîşie îngustă de pînză pe care s-a întins o pastă medicinală densă şi lipicioasă, care se aplică pe o rană pentru a o feri de infecţie sau cu care se fixează un pansament, e m p 1 a s t r u. ia păpuşă de smochine şi freacă şi fă blastru deasupra şi sănătos vei fi. Biblia (1688), 4752/57. Nu numai fumuri şi pleasturi pentru să deschiză ranele şi bubele, ci şi leacuri curăţitoare ... cătră cealelalte adaog. N. Costin, ap. Iorga, l. i, 76, cf. cat. man. i, 355. Amestecătoriu de ierburi şi făcătoriu de bleasturi. Varlaam-Ioasaf, 129r/6. Plastrul stomahicesc care ungîndu-le pe pînză să le oblojască. meşt. doft. ii, 205r/ll. Să facă blas-tor. Însemnare, 3r/14. Blastru de rană. Caribolu, c. 22v/5. Pentru plastru ce au trimis madama Catincăi, cum şi cipcele le-au adus (a. 1795). Iorga, s. d. viii, 30. Să pisezi pelin, să faci blastor şi noaptea să pui la ochi. lucr. fol. 21/6. Unsoare sau plastor pentru ... rană. ib. 77/10, cf. Budai-Deleanu, lex. Să potrivească cu bune măsuri doftoriile, alifiile şi blasturile ... din buruieni ... proaspete. Greceanu, î. 114/6. Doftorul au tăiat-o puind plasturâ. Dionisie, c. 210, cf. drlu. Să se premenească pe toată ziua de două ori, cu alifie de terpentină pusă pe scamă de cîrpă şi cu blastor de diafilon, pînă să va vindeca. Piscupescu, 0. 289/13. Bleastor pentru ochi. Drăghici, d. 50/14. Din acesta să face bleasturul de vizicatoare. J. Cihac, 1. n. 182/8. Să-l pui la moalele capului după ce vei unge părul cu untdelemn ca să nu să lipească bleasturul de păr. Manolache Drăghici, i. 93/20. Pleastru pentru bătătură, ar (1840), 92x/38. La urmă pui dasu-pra un blastur ... şi hirurgul va lega rana după cum trebuie. Kretzulescu, m. ff163/15. Rana ... se va coasă, puindu-să deasupra un bleastru. Filipescu, d. ii, 102/7. Facem pe urmă a se scuti acel loc ... printr-un cataplasm sau blastor d-o alifie. Pe ne seu, pr. 53/23. Toate prafurile, hapurile, picăturile ..., bleasturile şi alte asămine doftorii. C. Vîrnav, h. 66/21. Plastoră de muiet bătătura. Cornea, e. ii, 56/20. Păstrează această materie pentru a face cu ea plâstore. id. ib. 57/7. Compoziţiune pentru ... plâstore prea lipicioase. man. sănăt. 171/15. Compoziţiuni pentru plastori mai puţin lipicioşi. ib. 171/31. Perniţe groscioare de scamă unse cu pomadă camforată şi ţinute în loc printr-un plastor. ib. 275/11. Peste vînături i-aş pune plastor frunză de lipan. Pann, e. v, 132/8. Muştariul şi hrea-nul se întrebuinţează mai cu samă pentru facerea bl astrului, atît de folositor. Calendar (1855), 161/24. Se ivitează cu aceasta durerea provenită din tragerea părului la scoaterea plastorului. parab. 128/22. Ducîndu-mă să-l văd, l-am găsit înfăşat piste tot într-un pleaster. Negruzzi, s. î, 207. Punem deasupra [rănii] ... o bucăţică de plâstore. Polizu, h. 53/15. Plastorul lipicios este de neapărat trebuincios şi folositor la bandaj. id. ib. 99/19. Plasturii cei negri. Ghica, ap. ŞĂineanu, d. u. Plasturele cele negre cu care îşi făcea murse sau benghiuri false. Filimon, o. i, 131. Am pus, fără să-n-treb doctorul, un plastur, care mi-a aprins rana. Cara-giale, o. vii, 58. îl obloji cu un plastur ce luase de la ele. Ispirescu, ap. tdrg. Un ochi i-a sărit şi în locul lui (se vede) un rotocol de plâstore roşietic. Dela-vrancea, ap. tdrg. Din răşină, seu de vită ... amestecate împreună şi pisate, se face un blastur care se pune la coptură, ca să tragă toată răutatea (puroiu) care se strînge acolo. N. Leon, med. 25. Să pisezi pelin, să faci blastor (blastru, cataplasmă) şi noaptea să pui la ochi. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 6. Se tămăduieşte dacă să ... pune un plastur făcut din albuş de ou. id. ib. 163, cf. Bianu, d. s. Un ochi era acoperit cu plasture negru. Teodoreanu, m. ii, 66. Un buboi ... îl 8524 PLAŞCĂ1 771 Pi.A I - acoperim cu o bucăţică de plasture încălzit, tăiat ceva mai mare decît buboiul. Voiculescu, l. 224. Cu un plastur acoperise muşcătura pe care i-o lăsase pe gît o femeie. Pas, z. ii, 246. Ca să coacă tusa, pune pe pieptul bolnavului un plasture de ceapă. şez. iy, 28, cf. vin, 153. Ca un blastur la rană se lipeşte. Zanne, p. ix, 83, cf. Udrescu, gl. <£> (Prin lărgirea sensului) Împlîntă ramul în trupina cea selbatecă aşa ca să cadă coajă în coajă, şi cu vîrvul la deal ..., apoi ungîndu-l cu flaştrom îl leagă. Economia, 136/5. II. (învechit; în forma plastru) Ghips. Această pulbere de gips se numeşte plastru ... şi serveşte sculptorilor a lua modele de statuie şi de alte obiecte cari voiesc a lucra. Barasch, i. n. 40/24. Cristalele de gips ce se găsesc în abondinţă în carierile de plastru, în formă de cruce ..., lesne se despart în feţe ... fine si paralele. id. ib. 72/22. — PI.: plasturi şi (rar, n.) plasture. — Şi: plâstiir (pl. şi, n., plasture, ddrf), plastore, (învechit şi regional) bîâstor, blăstru, blâstur (pl. şi, n., blasture) s. m., (învechit) plâstură s. f., plâstor (pl. şi, n., plastore) s. m.. plâstoră (pl, plastore), plăstră (drlu) s. f., plastru (pl. şi, n., plasture, ddrf) s. m., plâstură (lb; pl. plaş-ture, ib.) s. f., pleâster, pleăstru, pleâstur, pflâsture (Nic.a, l. vam. 191), bleâstor, bleâstru, bleâstur (pl. şi, n., bleasture), fîâştrom, (regional) pleâsture (bl iii, 43) s. m. — Din (I) ngr. n radere pi, lat. plastrum, germ. Pflaster, (II) după fr. plâtre. - Flaştrom < magh. flaştrom. PLÂŞCĂ1 s. f. I. 1. (învechit) Pelerină lungă, mantie, hlamidă; veşmînt lung. împărţiră cămeşile mele şieşi de plaşca mea lepădară sorţi, psalt. 37, cf. Coresi, ps. 53/2. Luară o plaşcă, puseră pe umere şi înderăt mergînd coperiră trupul de ruşine. Palia (1581), 41/6. Şi-l înbrăcară în plaşcă ierusalemlenească. Varlaam, c. 77. Eşti îmbrăcat cu plaşcă mohorîtă. id. ib. 78. Sacosul iaste pleaşca cu carea purtară pre Hristos la groaznicele patime ale lui (a. 1652). ap. cade. Le luară depre-giur grumaz plăşcile şi-i îmbrăcară în haine muiereşti. Dosoftei, v. s. octombrie 50r/18. Plaşca cu care s-au învălit trupul lui (a. 1680 — 1700). gcr i, 245/7, cf. anon. car. Şi ea l-au acoperit cu plaşca. Calen-dariu (1814), 110/8. Plaşcă şi papuci de piele. Bărac, a. 69. Ia plaşca şi să înbracă. id. ib. 71. Şi scoaseră plaşca lui Selevkie împăratul făcută din ochi de şarpe. Alexandria, 65/4. Alexandru învăli stîlpul cu plaşca, să nu cetească nimenea, ib. 93/7, cf. ddrf, bul. fil. ii? 186. 2. (învechit, rar) Platoşă. Deci la multele lui arme cu grabă mare a mers, Şi din toate ... ş-a ales. îşi luă un coif, o plască (piept de fier împletit). Pann, e. iii, 122/16. 3. (Transilv. şi Olt.) Plasă de pescuit, asemănătoare prostovolului, cu care se pescuieşte de obicei în apele de munte; p. g e n e r. prostovol. Cf. lb, Polizu, Alexi, w. Cu plaşca se pescuieşte numai la apă turbure şi la anafoare ... în Transilvania, la români, plaşca (pe unele locuri pleaşca) este foarte răs-pindită. Antipa, p. 161. Plaşca, vîrşa şi toate celelalte unelte de prins peşti ... au avut în trecut o mare însemnătate. Păcală, m. r. 460, cf. 459. Plaşca e potrivită apelor repezi, iar prostovolul numai acelora domoale. Atila, p. 113. Partea de sus a plăştii e legată de luntre cu o frînghie. id. ib. 114, cf. ltr2, h xvi 90, xvn 232, 310. Plec sara pînă cînd întunecă cu plaşca după păstrăvi. Vîrcol, v. 28, cf. alr i 1 734/109, 125, 138, 160, 249, 795, 798, 803, 820, alr sn iii h 741/250. 4. (Prin Bucov.) Bandaj, pansament; cataplasmă. Cf. Marian, d. 170, ddrf. 5. (Regional) Acoperişul casei (Moiseiu —Vişeu de Sus). Glosar reg. II. 1. (Regional) Loc în care se păstrează nutreţul pentru vite (Răcăşdia —Ora viţa). Cf, chest. ii 419/9. 2. (Regional) Obiect care serveşte la susţinerea fagurilor (Vad—Sighetul Marmaţiei). Cf. chest. vi/32. 3. (în dicţionarele din trecut) Praştie de aruncat pietre. Cf. lb, Polizu. III. (Bot.; regional) 1. Creţişoară (Alchemilla vul-garis). Cf. Coteanu, pl., lb, Polizu, lm, Barcianu, Gheţie, r. m.,‘ Panţu, pl., cade, enc. agr., Borza, d. 13, 14. 2. Compus: plaşca-ciobanului = punguliţă ( Thlas-pi arvense). Cf. ddrf, Barcianu, Gheţie, r. m. — Pl.: plăşti şi plaşte (Polizu), plaşce (lb, ddrf), plăşci, pleşti (ltr2). — Gen.-dat. şi: (rar) plaşcăi. — Şi: plască (Panţu, pl., Borza, d. 13), plâsehe (Borza, d. 13), pleâscă (id. ib.), pleaşca, pălăscă (lb), pălâşcă (Borza, d. 13) s. f. — Din slavonul rMiifJk. PLAŞCA2 s. f. (învechit) Răsplată, recompensă; dar. Purceasără toţi grecii ... pentru ca să dea acolo plaşcă căruia fu mai viteaz dintru greci. Herodot (1645), 461. Şi cum aducea cineva la divan ori fără divan şi striga „Doamne, ia, şi iesta au fost săiman‘% în locu-l înţepa şi cine-l aducea lua plaşcă, cum dzic muntenii. M. Costin, o. 174. Va primi plaşca vitejiei. Dosoftei, mol. 84. Au dat tuturor plăşci şi i-au boierit. C. Cantacuzino, cm i, 150. Le deate lefi şi plaşce împărăteşti. Alexandria, 156/22. — Pl.: plăşci şi plaşce. — Din slavonul rMdtjJd. PLÂŞCĂ3 s. f. (Regional) Trompetă (Sabasa — Vatra Dornei). Glosar reg. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PLÂŞCĂ4 s. f. v. pleaşca1. PLAŞTI s. m. pl. v. plaz1. PLÂŞTIE s. f. v. plastă1. PLĂŞTURĂ s. f. v. plasture, PLAT1 s. n. 1. (Prin sudul Transilv. şi prin nord-estul Olt.) Sobă (de gătit); p. restr. plită a acestei sobe. Cf. cade, Lexic reg. ii, 30. [Turta] o cuacem pă pled. gl. olt. 2. (Regional) Vagon-platformă cu care se transportă lemne de foc pe căile ferate forestiere (Deda— Reghin), mat. dialect, i, 186. Am încărcat patru plaiuri cu meteri. ib. — Pl.: platuri. — Cf. germ. P 1 a t t e. PLAT2, «A adj. 1. Care are o suprafaţă plană, netedă; care nu este bombat; al cărui fund este plan sau puţin adînc. Faţa plată (lată), ochii înguşti şi umerii feţei ieşiţi, ic. lum. (1841), 3891/18, cf. Barcianu, Alexi, w. Pe o masă din apropiere stă un pachet dreptunghiular şi plat. Galaction, o. a. i, 113. Uriaşul scoase din buzunarul paltonului o sticlă plată de coniac. C. Petrescu, î. ii, 138, cf. id. c. v. 253. C-un puf plat îşi tampona gîtul înălţat ca să fie pielea întinsă. Teo-doreanu, m. ii, 228. Colecţia de sîni mici sau puternici, puţintei sau opulenţi, bombaţi sau plaţi, şi totuşi feminini, id. ib. 443. Mai există şi cabluri plate (cu secţiune dreptunghiulară). Soare, maş. 121. cf. 45. Cîmpia era aşa de plată şi de întinsă îneît nu i se zărea nici o margine. Călinescu, e. o. i, 103. Ajungem într-o regiune plată, care însă urcă încet. Ralea, o.82. [Şesul] se arată vederii noastre ca o imensă tipsie plată, de la zare la zare, cenuşie, fără un pilc de arbori, fără un tufiş. Stancu, u.r.s.s. 180. <£> Picior plat = picior uman cu talpa insuficient scobită. + (Adverbial) Vertical, drept. M-am proptit plat în uşă, cu braţele ridicate, străduindu-mă să-mi feresc capul şi să primesc izbitura cu tot restul trupului. T ud or an, o. 124. 2, F i g. (Despre producţii literare, artistice, stil etc.) Lipsit de expresie, de culoare; fad, banal. lena-chi afirmă că acest lung şirag de versuri indicibil de plate sînt de provenienţă munteană. Iorga, l. ii, 482. 8533 J .A TAGMA PLATA1 Sub o cărui plată pană s-au. pus bieţii oameni să-şi povestească amintirile. Lovinescu, c. v, 97. Cerce-tînd cu atenţie tema pe care ţi-o alegi şi debarasîndu-te de tendinţa spre retorism plat. contemp. 1949, nr. 165, 5/4. Părintele Potra răspundea chinuitoarelor sale întrebări prin predici plate. T. Popovici, s. 247. + (Despre mediul înconjurător, modul de viaţă etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variaţie, monoton. Dacă ar fi fost cultivat, trăit în alt mediu decît cel plat şi neînsemnat în care s-a mişcat mai toată viaţa, ar fi putut lăsa o operă ... cu o semnificaţie mult mai înaltă. Opres-cu, s. 136. Pe dumneata te jigneşte atmosfera aceasta de provincie plată. Sadoveanu, o. xi, 436. 4* (Despre oameni) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, îngust, fără imaginaţie; prost. Eu sînt un tip ... plat. Sebastian, t. 67. Un prost pedant, cu fanatismele semidoctului ..., în sfîrşit un mic burghez ... plat. H. Lovinescu, c. s. 14. Pomanagiu şi totuşi înfumurat, plat, plîngăreţ şi totuşi impertinent, acest personaj ... este un rol de mare compoziţie, v. rom. noiembrie 1962, 154. 3. (Sport; despre alergări atletice de obicei urmat de determinări care indică distanţa) Care se desfăşoară pe un teren neted, special amenajat. Campion olimpic la 5 000 metri plat. t decembrie 1962, 23. Cel mai bun rezultat la 100 m plat bărbaţi l-a obţinut cubanezul Enrique. Scînteia, 1965, nr. 6 835. — Pl.: plaţi, -tc. Din fr. plat, germ. platt. PLATAGE s. f. v. pătlăgea. PLATA (îl CĂ s. f. v. pătlăgea. PLATAgIIVĂ s. f. v. pătlagină. PLATAN1 s. m. 1. Nume dat mai multor arbori exotici cu scoarţa trunchiului exfoliată, lăsînd vizibilă scoarţa internă, netedă şi gălbuie, cu frunze lungi peţiolate, palmat-lobate,. cu fructe compuse, sferice, cultivaţi la noi ca plante ornamentale (Pla-tanus). Platanul, carile dinaintea capiştii lui Apollon easte sădit. Cantemir, ist. 119. Grădina nu are saduri, aşadară nu are nici plantanuri. Molnar, ret. 45/18. Istorisesc încă şi pentru Xerxe că iubind un copaci ce să numeşte platan, îl împodobea ca pre o mireasă (a. 1819). în l. rom. 1965, 230, cf. Clemens. In chioşc, sub un vechi platan, să pot dulce eu visa. A sac hi, s. l. i, 218. Voi da-n laturi ramurile de platană Ce acopere în baie pe drăgălaşa sultană. Negruzzi, s. ii, 132. Stejarul, fagul, mesteacănul, plopul, salcia, platanul ... sînt arborii mari cei mai respîndiţi în ţinu- turile temperate. Draghiceanu, c. 116. Să ascultăm cu dînsul convorbirea plină de graţie şi de adîn-cime a lui Socrat cu Fedru, umbriţi amîndoi sub un platan. Odobescu, s. i, 187, cf. ddrf. în toată ţara ... singuratecii platani pe ulmi inlocui-vor. Ollănescu, h. o. 157, cf. Barcianu, Alexi, \v. Fanfarele sunau cu zgomot înfiorînd prelung platanii. Anghel, î. g. 30. Sub aleele de platani, luna bătea de-a curmeziş. Anghel-Iosif, c, l. 33, cf. id. c. m. ii, 37. Acum 55 de ani, frumuseţea grădinii noastre se reducea la platanii cu frunza lată. Galaction, a. 479. Platanul ... îţi pare icoana arborelui fericit, crescut în voie. Simionescu, fl. 383. S-a aşezat cu majestate la umbra unui platan. Teodoreanu, m. r. 91. Beizade înaintă pe sub rîndurile de chiparoşi şi platani cătră ziduri. Sadoveanu, o. x, 331, cf. id, ib. xii, 33. Prin văi adînci umbresc platanii cu frunza lată‘ şi smochinii încărcaţi cu roade. Bart, s. m. 47. Creşteau platani şi lotuşi, Iar tu, TU, nu erai. Călinescu, l. l. 108. Lemnul de platan e destul de greu şi de tare, însă e inferior celui de fag. ltr2. Platanul e un arbore ornamental foarte apreciat, ib. Făptura ta cea chipeşă c ca o platană. şez. xit, 17. 2. (Regional) Cenuşar (Ailanthus aliîssima). Cf. Borza, d. 13. -- Accentuat şi: (învechit) platan. CantExMir, ist, 119. — PL: platani. — Şi: (învechit şi regional) platană s. f., (învechit) plantă« (pl. plantanuri) s. n., (regional) plată (h ix 4) s. f. — Din lat. platamis, ngr. nXâxavocr, fr. platane. PLATAN2 s. n. 1. Fiecare dintre cele două suporturi plane ale unei balanţe, pe care se aşază obiectul de cîntărit sau greutăţile; taler. Balanţa va sta orizontală cînd ponderile puse in platane vor fi egale. PoNi, f. 39. încărcăm apoi platanul cu greutăţi din ce în ce mai mari, pînă gradăm toată scala cadranului. ENC. TEHN. I, 327, Cf. LTR2. 2. (Intr-o poezie populară) Vas în care se duce «lineare la cîmp. Turetenţe de buhai Din ia sară pe loc să stai. Să fie încă de vacă De dus în platan la coasă. Sevastos, n. 125. — Pl.: platane. — ■ Cf. germ. P 1 a t t e (n), fr. plateau. PLATÂNĂ s. f. V. platan1. PLATANG1NĂ s. f. v. pătlagină. PLATArNIŢĂ s. 1. v. pătlagină. PLATĂ1 s. f. 1. Ceea ce se plăteşte (1) cuiva pentru munca depusă, pentru prestarea unui serviciu etc.: (învechit şi popular) preţ. V. salariu, leafă, s i ml) r i e, remuneraţi e, r e m un erar e, retribuţie. Tinde mînra sa pre plată şi spurca porăncita lui. psalt. hur. 46r/23. Cine va săcera, plată va lua (a. 1643). gcr i, 109/7. Aceia nu dau bir nimărui, nu ascultă de altul, nici în oaste iaste datoriu să meargă, fără numai de bunăvoie, cînd va încălica craiul şi cu voia tuturora şi cu plată. Ureche, l. 113. Să vor tocmi pre tot anul, ca sâ-i facă plată ori mult, ori puţin. prav. 55. Cela ce^ş va da fata la o dăscăliţă ... să o înveţe carte ... i va da şi plată să o înveaţe. ib. 172. Preiurele (plata n. test. 1648) lucrătorilor celora ce au lucrat agrele voastre, cod. vor. 131/14. Cheamă pre lucrători şi le plăteaşte lor plata. n. test. (1648), 26r/2. Le-ai dat [tipografilor] plată din vistiarul măriei tale. ib., ap. gcr i, 175/6. încă n-au luat plată pentru slujba lor. Cheia în. 5V/13. De-u pus nişte slujitori ca aciia, cu plată, de n~au luat tare sama. Neculce, l. 153. Fără de plată să lucreze la cetate, atît carăle, cit şi oamenii. R. Greceanu, cm ii, 160, cf. 164. Apoi clregătoriile în ţară să fie aşezate fără plată. Budai-Deleanv, ţ. 383, cf. 397. L~au rugai să-i aducă şi plata ce are să-i mai dea. BĂrac, t. 19/31. Plăţile deputaţilor ... clietali să se tragă din casa provincială. cr (1848), 51/16. Aşa e şi săracul mîndru. Plată dă la om anume Ca m-l laude în lume. Pann, p. v. i, 163/4. Vrei plată? Uite, ai trei fragi, Şi din cosiţă-ţi dau bujorii, Coşbuc, p. i, 183. Pe lîngă meseria lui de profesor, mai făcea încă una, aceasta fără plată: dregea ceasornicele stricate ale cunoscuţilor. Brătescu-Voineşti, p. 303. în caietul acela ... erau incluse ... plăţile săptă-mînale ale băieşilor. Agîrbiceanu, a. 222. Lăutarii ... se sculară, cerînd plata de la George. Rebreanu, i. 38. Cerea numai plata cuvenită, aşa cum fusese înţelegerea. Camil Petrescu, o. i, 82. Că eu nu sînt învăţată Ca să-mi ţiu drăguţ pe platăI Jarnîk-Bîrseanu, d. 243. Las’ să vadă orişicare ... Cătana ce plată are. Pe cinci zile, trei piţule. Doine, 113, cf. Coman, gl. Cum îi plata, aşa-i lucrul. Zanne, p. v, 500. Treabă fie, nu fie, Plata babii să se ştie. id. ib. 375. 2. Ceea ce se dă drept contravaloare a unui obiect obţinut sau cumpărat, a folosinţei unui lucru, pentru achitarea unei datorii etc.; s p e c. chirie, taxă pentru folosirea unui lucru. Am văzut de a lor bunăvoie tocmală şi plată deplin (a. 1591). gcr i, 38/35. De va lua neştinc vreun dobitoc, cal sau bou, fără de ştirea stăpînului a cui iaste, şi să va duce în vreo cale undeva, ce va fi plata, ce să dzice chiria, ca să-i plătească îndoit, prav, 6» Poate-să ospăta la dumneata fără plată? BĂrac, t. 31/19. Dă-ne vin, dă-ne piftie ... Dă o vutcă, o iahnie, Na băietei Ţine plată. pr. dram. 285. Dar ce-mi dai? 8542 platA1 PLATCĂ- bătrîna întreabă ... — Pe loc voi fi gata Să-ţi dau o pereche papuci galbeni plată. Pann, p. v. i, 54/18, cf. 152/25. într-o zi ne-a cere .. Plată p-aer şi pe soare. Bolliac, o. 182, Noi n-am avut de gind să luăm plată de la drumeţul străin. Creangă, a. 146. Persoană însărcinată înlr-un local public de consumaţie cu încasarea plăţilor de la consumatori. Caragiale, o. ii, 144. Cînd cel ce a primii plata a fost de rea-credinţă, este dator a restitui ... capitalul. Hamangiu, c. c. 234. Portarul îi ceru plata camerei înainte. C. Petre seu, c. v. 39, cf. id. î. i, 110. Trimetea toamna, cu plată bună, un car de păpuşoi pentru păsări. Brăescu, a. 84. Toată marfa îşi aşteaptă plata. Zanne, p. v, 401. <0> F i g. Vîrid pe dragoste şi vis Şi numai pe datorie. Plata la Sfînta Mărie. Arghezi, vers. 245. E x p r. A fi bun (sau rău) de plată = a (nu)-şi onora la timp datoriile, a (nu) fi bun platnic. (învechit şi regional) A-şi face sau a i se face cuiva plată = a se despăgubi sau a fi despăgubit. Să-i dea boul cela ce l-au împuns fpe al său] de l-au stricai; iară de nu-i va plăcea acela să i să facă plată după cum va fi fost dobitocul lui. prav. 19. De să va prileji să să despartă sau să-i moară muiarea, atunce bărbatul să-ş facă plată den dzestrele ei. ib. 52. (Prin lărgirea sensului) Iaca stăpînul călare Că-mi aduce demîncare ... N-apucai să-mbuc o dată, Ciocoiul îşi face plată. Alecsandri, p, p. 259. 3. Răsplată (morală) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsă care se dă cuiva pentru faptele sale rele; (învechit) plătire (3). Cu ochii săi căuta-veri şi plata greşiţilor vedea-o-veri. psalt. hur. 78r/16, cf. 9V/12. Că derepţii plată au, iară nemilostivii, nemiluire. Coresi, ev. 40. Iată amu plata voastră multă e la ceriure. tetraev. (1574), ap. gcr i, *9/4. Ca mai multă plată să ia de la D[u]m/?[e]zeiz. prav. gov. 36r/3. Artavane, eşti frate tătîni-meu şi acest lucru te va mântui pre tine pentru ca să nu păţi plata a cuvinte deşarte. Herodot (1645), 363. Şi veni ... vreamea morţilor să se giudece şi să dai plată slugilor tale. n. test. (1648), 311v/32. La sfârşit vei da celor buni plata. Dosgftei, ps, 45/10, cf. 15/22. Şi din inimă rugind, Cereasca sa plată Vei cîştiga îndată. Drăghici, r. 47/23. Deci pentru faptele şi mucenicia sa, aceasta îi era plata l Sadoveanu, o.-xii, 361. Vezi, după faptă, Plată. Donici, f. i, 26/14. Nu e nici o faptă făij plată. Negruzzi, s. i, 248, cf. Creangă, o. 100. Pentru o faptă este numai o plată. Sadoveanu, 0, x, 659. Osînda trage la plată ( — pedeapsa trebuie să atingă pe cel vinovat). Cf. Zanne, p. v, 462. <0> Loc. v b. (învechit) A face plată = a răsplăti, a recompensa; a pedepsi. Dumnezeu să facă plată fieş-tecăruia dintr-înşii după faptele lor. Antim, p. xxvii. Va face plată izbîndirii tale. Mineiul (1776), 187rl/9. A-şi lua plata (sau plată) — a fi pedepsit. Deadevăr grăiescu voao că lua-ş-vor plata lor. tetraev. (1574), ap. gcr i, *7/34. Păcătoşii ... să-şi ia plata. Dosoftei, ps. 12/18. Şi-i sili de i-au dai pre cine avură mai mare, carele şi-au luat plată după vina sa. N. Costin, l. 561. Şi aşa şi-au luat plata după fapta lui. Neculce, l. 62. Le-au şi tăiat tuturor capetile, de ş-au luat plata, pentru care au omorît şi ei pă stăpînul lor. R. Popescu, cm i, 289, cf. 233. După ale lui lucruri şi fapte să-şi ia plată. R. Greceanu, cm ii, 181. El şi-a luat plata, o să ţi-o iai şi tu. Gîrleani’, n. 16. O E x p r. A lăsa (sau, rar. a da, a părăsi pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu, a sflntului) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în pace, a lăsa în voia soartei. Niţule, lasă-l în plata lui Dumnezeu. Alecsandri, t. 1533. Mai bine taci şi lasă-l în plata lui Dumnezeu. Creangă, p. 28, cf. 116. Unul cite unul se cărară, pe la casele lor, şi-i lăsară fetele în plata Domnului. Ispirescu, 1. 233- Se gîndise să-l lase în plata Domnului, că-i beat. Rebreanu, i. 28, cf. 115. Oamenii îl priveau ... şi-l lăsau în plata lui Dumnezeu. Sadoveanu, o. i, 377, cf.,590, Ulieru, c, 61. Cel mai cuminte lucru li se păru hotărîrea ... de a o părăsi acolo, în plata Domnului, Camil Petrescu, o, ii, 150. Las-o-n plata Domnului. Sevastos, p. 161, cf, Bibicescu, p. p. 187, mat. dialect, i, 86. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde-i place, unde vrea, unde vede cu ochii, unde-o şti. Să se ducă în plata lui Dumnezeu. Creangă, p. 293. Mergeţi în plata lui Dumnezeu sfintui. Reteganul, p. v, 42. 4. Faptul de a plăti; achitare. încetase plăţile artiştilor şi-i lăsase muritori de foame pe strade. Ghica, s. 62. Prin urmare, îţi poroncesc ... să te supui îndată la plata contribuţiei. Alecsandri, t. i, 258, cf. 216. Părinţii nu mai aveau nici grija, nici plata pregătirii în particular. Galaction, a. 160, cf. id. o. a. i, 276. Înlîrzie la plata cărăuşiei şi porni sara spre casă. Sadoveanu, o. i, 435. Direcţiunea plăţilor externe, leg. ec. pl. 91. N-aveţi nimic de plată! CĂlinescu, e. o. i, 249. Introducerea plăţii în acord pentru lucrătorii din comerţ. Scînteia, 1953, nr. 2 825. 19 milioane de oameni achitau nota ta de plată, t martie 1964, 13. Cînd te-apuci de judecată, Pregăteşte-te de plată. Zanne, p. v, 364. 4* (Art.; cu valoare de interjecţie) Cuvînt cu care este chemat cel care primeşte banii pentru consumaţie, într-un local; cuvînt cu care cineva cere să i se plătească pentru un serviciu. Plata, domnulel Ai uitat să-mi plăteşti cursa. Stancu, r. a. iv, 126. — PL: plăţi şi (învechit) plate (tdrg). — Postverbal de la plăti. Cf. bg. n „i aia, ser. plata. PLAtA2 s. f. (Regional) Bucată de slănină. Com. din Sălişte — Sibiu. ~ PL: ? — Etimologia necunoscută. PLAtA3 s. f. v. platan1. PLÂTBAIVC subst. (Prin vestul Mold. şi prin Maram.) Gealău cu care se fac canturi şi tăblii la uşi. Cf. a v 33, Glosar reg. — PL: ? — Din germ. Plattbank [hobel]. platbAxdă s. f. 1. Fîşie îngustă de teren, de obicei plantată cu iarbă, cu flori sau cu arbuşti. Toată grădinuţa mea ... încape într-o singură plat-bandă a grădinei d-voastre. Negruzzi, s. i, 96, cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u., ltr2. 2. (Arhit.) Ciubuc lat şi neted. Şăineanu, d. i . 3. (Tehn.) Semifabricat de oţel obţinut prin laminare, avînd secţiunea dreptunghiulară. în comerţ tabla se găseşte sub următoarele forme: subţire sau tinichea, ... mijlocie, ... striată ..., ondulate şi platbande. Ioanovici, tehn. 147, cf. 158. Platbandele se utilizează în construcţii metalice, de exemplu pentru inima sau tălpile grinzilor, ltr2. — Scris şi: (după fr.) plat-bandă. — PL: platbande. — Din fr. plate-bande. PLAtCĂ1 s. f. Partea de sus a unei cămăşi bărbă-Ieşti, a unei bluze, a unei rochii etc., croită separat şi de care se prinde gulerul. Cf. ddrf, Manolescu, i. 171, Săghinescu, v. 100. Petrece prin haină sau prin cămăşuţă un ban de argint, pe care-l bagă prin guler, pe mineci şi pe la platcă. Gandrea, f. 247. Cămeşile sînt de două feluri: cu platcă şi fără platcă. Pamfile, i. c. 351. Fata cu părul lung, cam bălai, şi cu rochie cu platcă, garnisită cu daniei % avea trăsăturile lui. CĂlinescu, e. o. i, 43. Mor păduchii înţesaţi în cămaşă, în platcă, la brîu. Stancu, d. 385, cf. h ix 124. Platca nu-i altăceva decît ca o continuare a mînicelor, de care se prind piepţii sau dinainţile şi spetele, prin creţuri, şez. ix, 37, cf. iii, 84, RĂdulescu-Codin, com. din Turnu-Măgurele, alr ii 3 295/414, alr sn iv h 1 165. — PL: plătei. — Şi: (regional) plâpcă (alr sn iv h 1 165/876), pleâpcă (ib. h 1 165/791), preătcă (ib. h 1 165/812) s. f. — Din bg, iKiaTKa, PLATCĂ2 s. L (învechit; în e x p r.) A pune (sau a face pe cineva) platcă = a) a face (pe cineva) 8548 1‘LATCA - 774 - I »LATINA să piardă la jocul de cărţi. La un joc ce a făcut, am pus-o platcă ... şi se scoală zicind că ea nu plăteşte, că nu mai joacă. Bqlintineanu, o. 367, cf. cade; b) a păcăli (pe cineva). Era destul să puie o platcă cît de mică pe potrivnicul său, ca să facă un haz nespus. Gane, n. iii, 171, cf. Zanne, p. iv, 552. A pune (pe cineva) platcă peste plateă = a înşela (pe cineva), a trage pe sfoară; a distruge (pe cineva). Boierii din opoziţie mă pun platcă peste platcă, zise prefectul zîmbind. I. Ne-gruzzi, ap. ddrf. A intra (sau a fi) platcă = a pierde Ia jocul de cărţi. Nu mă pot scula o dată [de la cărţi] fără ca să nu întru platcă. Alecsandri, t. 1 102. în-tr-una din odăi se juca prefă în trei: doi coloneii şi un maior stau tăcuţi, pînă ce sfîrşeau cărţile din mînă, iar la urmă izbucneau în rîs sau înjurături, după cum intrau platcă sau nu. D. Zamfirescu, î. 202, cf. cade. A intra în platcă sau a fi de platcă = a fi obligat să plătească o datorie, a rămîne dator. Am intrat în platcă de 250 fr., căci am trebuit să iau o datorie a lui pe seama mea. Bălcescu, ap. Ghica, a. 537, cf. Polizu. A rămîne platcă = a rămîne de ruşine, a se face de rîs. însă ... dacă s-ar întîmpla să mă pălmuiască el dinaintea duducăi, atunci eu rămîn platcă. Alecsandri, t. 1 413. Din pol. platka. PLATCĂ3 s. f. V. placă. PLATELA.J s. n. Element de construcţie al unui pod, executat din metal, din lemn, din beton etc., care susţine direct calea podului şi transmite greutatea acesteia şi încărcările mobile la grinzile podului. Cf. LTR2, der. — PI.: platelaje. — Din fr. platelajje. PLATFORMA s. f. I. 1. Suprafaţă de teren plană, orizontală, de obicei amenajată în vederea folosirii în diverse scopuri, platou (2); construcţie plană, orizontală, amenajată pe o asemenea suprafaţă. îndată ce garda iese pe platformă, să fie în cea mai bună ordine şi în absolută tăcere. mo (1860), 71/12. Au folosit cimentul şi betonul, pentru a ridica platforme moderne, pe care au strîns gunoiul necesar ogoarelor sărace. Bogza, c. o. 270. Platforma serveşte ...la instalarea permanentă sau la aşezarea temporară a unor obiecte, ltr2, cf. der. Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. Cf. ltr2. (F i g.) Cuvintele-s platforme de lansare Imaginilor care-n noi palpită. Brad, o. 10. 2. Formă de relief plană, situată la o altitudine oarecare. V. plato u (i). Pe un deal mare se află un loc numit Cetăţuia, unde se vede o platformă patrula-teră de 8 prăjini. Odorescu, s. ii, 176. Pătrunderea feudalilor — boieri şi mănăstiri — s-a produs totuşi şi în zona de deal, pe platforma care se întinde la poalele munţilor. Panaitescu, o. ţ. 86. + (Geol.) Unitate structurală veche a scoarţei pămîntului, cu fundamentul cutat, peste care sînt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. A doua regiune importantă de platformă din ţara noastră e platforma ... care se întinde asupra Dobrogei. ltr2. Platforma moldovenească ... se caracterizează prin monotonia reliefului. Geologia, 13. Caracterul de platformă apare evident şi deosebeşte profund Dobrogea sudică de cea nordică, ib. 64. <0 Platformă continentală — regiune a fundului bazinelor oceanice cuprinsă între linia de ţărm şi povîrnişul continental. Cf. ltr2, der. 3. Element de construcţie al unei clădiri, cu o suprafaţă plană. V. terasă. Sfinxi pe soclu de-ala-bastru ... De la scara care duce pe platforma de porfir ... S-odihnesc ... printre flori de trandafiri. Macedonski, o.i, 103, cf. Barcianu, Alexi, w. Pe platforme, sus, străjerii, cu cască şi halebardă, privegheau măreţi lumea paşnică. Sadoveanu, o. xi, 29, cf. 283. + Palier1 (2). De la mijlocul ei, unde e o mică platformă de odihnă tot de marmură, scara se desface în două braţe. Camil Petrescu, o. ii, 402. La întîia platformă a scării, se afla statuia in mărime naturală a unei amazoane. Căline seu, s. 69. + Acoperiş al unei clădiri, făcut în formă de terasă. Cf. cade. 4. Suprafaţă orizontală, plană, a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă ceva; p. e x t. vagon sau camion deschis, fără pereţi şi fără acoperiş, utilizat pentru transporturi. Aceşti stîlpi susţin diferitele platforme necesare încărcării cuptorului înalt. Ioanovici, tehn. 34. Motorul ascensorului e pus în mişcare, ne suim pe platformă şi începem să coborîm. Bogza, ţ. 67. Tancurile înţepenite pe platformele vagoanelor păreau monştri adormiţi. Gamilar, n. ii, 101. Se descarcă de pe platforme maşini moderne de construcţie, contemp. 1954, nr. 384, 6/4. Altul descoperă că zidarii ar lucra mai cu spor dacă s-ar construi o platformă ce se ridică automat. v. rom. februarie 1954, 119. Mormanul de mărfuri de pe platformă era descărcat chiar atunci, cu o grabă îndrăcită, ib. martie 1954, 14. Toţi ... ţineau să fie în acelaşi timp şi la platformă, ca să poată pipăi căpăţînele de varză, ... şi la uşa prăvăliei. Galan, b. i, 18. Opt platforme metalice, cu linii uşor curbate, care urcă la diferite niveluri. t decembrie 1962, 51. <0> Vagon-platformă — vagon prevăzut cu o platformă (4) de mari dimensiuni. Se aflau în vagoane-platforme lingă tunuri sau lingă che-soane. Stancu, r. a. v, 96. Va pleca de aici, din gară, un vagon-platformă cu trei tractoare. Mihale, o. 303. + Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de cale ferată, orizontală şi plană, de obicei mai înălţată sau mai coborîtă faţă de rest, situată la cele două capete ale vehiculului, unde pasagerii stau în picioare. Doi tineri eleganţi de pe treapta platformei de dinainte se dau jos. Caragiale, o. i, 279. Bagă de seamă că s-a mai urcat cineva în tramvai, un domn care stă pe platformă. Rebreanu, n. 144, cf. C. Petrescu, î. ii, 158. Era un tren ...cu struguri de oameni pe platforme şi acoperişuri. Sadoveanu, o. vii, 7. Pe platforma dinapoi [a vagonului] abia încap doi inşi. Bogza, a. î. 246. Se urcă pe platforma unui vagon şi le vorbi. Vornic, p. 211. în tramvai ... un grup de studenţi urcară gălăgioşi şi rămaseră pe platformă, nevoind să scoată bilete. Preda, r. 185. Femeia trecu în ultimul vagon, străbătînd platforma de fier. Barbu, p. 212. + Locul de pe locomotivă unde stă mecanicul, cade. 5. (Sport) Instalaţie prevăzută cu o suprafaţă plană şi orizontală, rigidă, de 2 — 6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. Cf. der. II. F i g. 1. Program ideologic, de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări, al unui om politic etc. Ar fi dat guvernului o mai bună platformă electorală. Maiorescu, d. i, 581, cf. contemp. 1949, nr. 161, 3/3. [Poetul] receptează din realitate acele date care confirmă sentimentul că se află pe o platformă solidă, în continuă şi fermă înaintare. v. rom. iulie 1962, 170. Structura organizatorică a Internaţionalei 1 era elastică ..., permiţînd apropierea şi unirea pe o platformă cît mai largă a celor mai diferite organizaţii din mişcarea muncitorească. Scînteia, 1964, nr. 6 394. 2. (Rar) Obiectul, problemele, nivelul, punctul de vedere al unei discuţii. Ambii adversari aleg şi recunosc deopotrivă platforma discufiunii. Galaction, o. 232. — Pl.: platforme. — Din fr. plate-forme. PLATÎCĂ s. f. v. plătieă3. PLATIE s. f. v. plachie1. PLATIN s. n. v. platină. PLATINA vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică obiecte metalice sau alte materiale) A acoperi cu un strat subţire de platină (1), a sufla cu platină. A platina o statuie, cade. 8555 PLATINARE PLATITUDINE 2. (Complementul indică părul capului) A decolora prin mijloace chimice, dînd o nuanţă de blond foarte deschis. Cf. dl, dm, DN2.^>Refl. S-a platinat ieri. ~ Prez, ind.: platinez. — Din fr. platiner. PLATINÁRE s. f. Acţiunea de a (se) platina. Cf. platina (1). Cf. enc. rom. Platinarea se poate executa prin deplasare chimică sau prin depunere electro-chimicâ. ltr2, cf. dm, der. — PL: platinări. — V. platina. PLATINAT, -Ă adj. 1. (Despre metale sau alte materiale) Acoperit cu un strat subţire de platină (1), suflat cu platină; de platină. Cu ţigarea de foi între dinţii ca seminţele de floarea-soarelui, pe alocuri tărcaţi de plombe platinate. C. Petrescu, a. 460, cf. Macarovici, ch. 295. Piesele platinate au culoare plăcută şi o mare rezistenţă la coroziune şi la oxidar ea la temperaturi înalte, ltr2 xii, 591. Azbestul platinat a fost folosit drept catalizator, ib. 2. (Despre păr) Care este blond foarte deschis, cu luciu ca de platină (1); (despre culoarea blondă) foarte deschis, aproape alb. Ochii ... rîdeau cu nevinovăţie sub pletele de un blond platinat. CĂlinescu, s. 20. Rămase pe cap cu o calotă albă ... din care ieşea pârul blond platinat, id. ib. 789.^(Despre femei) Cu părul blond foarte deschis. La un capăt, trei stenodactilografe, sclivisite şi platinate, îşi împărţeau ... cîteva pagini de text. Vinea, l. i, 35. — PL: platinaţi, -te. — V. platina. Cf.fr. platiné. PLÂTINĂ s. f. 1. Metal preţios, cu luciu caracteristic, element chimic de culoare albă-cenuşie, dur, inoxidabil şi foarte rezistent la căldură, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. Platinul este aur alb şi este mai scump decîi cel galben. Lazăr, p. t. 52/24. Vrednic de însămnat este că ... nu se află aşa multă platină precum în pră-valul dinspre apus al Evropei. ar (1829), 1942/28, cf. I. Golescu, c. De la 1824 pînă la 1831 cîtăţimea de aur şi de platină numai au crescut din productele minelor. cr (1836), S0118. Este un metal mai greu [decît aurul] ce se numeşte platin, însă este puţin întrebuinţat. Romano, b. ii, 54/21, cf. Negulici, Stamati, d., Poli-zu, ddrf, Poni, ch. 29, Rarcianu. Conţine, pe lingă platină, fier, osmiu, iridiu, paladiu. Murgoci-Ludwig, m. 63, cf. Alexi, w., Nica, l. vam. 196. Juoaer de zmalţ şi aur Cu sclipiri de platină. Topîrceanu, b. 51. Observă că dansatorul Anei poartă la mîna stingă un lanţ subţire de platină. C. Petrescu, c. v. 203, cf. 311. în loc de platină se întrebuinţează ca masă de contact şi oxid de fier. Macarovici, ch. 296. Se prezentă Ducîescu, ducînd spre cozorocul şepcii un deget împodobit cu un inel de platină. CĂlinescu, s. 458. Platinul are multiple întrebuinţări, ca metal pur, aliaj sau preparat în mod special, ltr2. Platinul se găseşte în scoarţa pămîntului ... aproape exclusiv în stare nativă, ib. <0>Fig. La iazul de platină Cumpăna se clatină. Ar-ghezi, vers. 247. Lacul Tei, cu malurile lui verzi, puţin umblate, îşi întindea tremurul de platină al valurilor în soarele după-amiezii. Beniuc, m. c. i, 465. 2. Nume dat mai multor piese de maşini care altădată se fabricau din platină (1) ori cu platină (1) sau care au luciul caracteristic acestui metal. Canalul transversal stabileşte comunicaţiunea între platină şi corpurile de pompă. Poni, f. 86. Un cap laminor cuprinde: ... platina cu ochiuri, care se mişcă lateral în ambele sensuri ... Ionescu-Muscel, fil. 151. Un însemnat ajutor ... l-am putea obţine din partea colectivului fabricii de ace şi platine. Scînteia, 1960, nr. 4 853. Platinele sînt lame de oţel ştanţat şi foarte bine şlefuite. ltr2. 3, Laminat semifabricat plat, cu secţiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se foloseşte ca ma- terie primă la laminarea tablei subţiri. Platinele se întrebuinţează la laminarea tablelor. Ioanovici, tehn. 146, cf. 145, ltr2. — Accentuat şi: (rar) platină. Scriban, i>. — Pl.: (2, 3) platine. — Şi: platin s. n. — Din fr. platine. Pentru sensul 3, cf. omonimul fr. platine. PLATÎNIC, -Ă adj. Care conţine platină (1), care este bogat în platină; platinifer, platinos. Clorura platinică. ltr2. Platinul şi metalele platinice se găsesc în nisipuri aluvionare, ib. xn, 587, c/f. der iii, 779. — Pl.: platinici, -ce. — Din fr. platinique. PLATINIFER, -Ă adj. Care conţine platină (1), care este bogat în platină; platinos, platinic. Cf. cade. Nisipul platinifer care se extrage se prelucrează ... prin spălare cu apă. ltr2 xii, 587, cf. dn2. — PL: platiniferi, ~e. — Din fr. platinifere. PLATINÎT subst. Aliaj de oţel cu o cantitate mare de nichel, avînd un coeficient de dilataţie termică egal cu cel al platinei şi al sticlei, folosit la fabricarea electrozilor unor lămpi electrice, la unele piese de radio etc. Platinita ... posedă o dilataţie foarte aproape cu sticla, enc. tehn. i, 402, cf. ltr2, dm, der, dn2. — Şi: platinita s. f. — Din fr. platinite, germ. Platinit. PLATINÎTĂ s. f. v. platinit. PLATIN O ÎI) subst. Aliaj de cupru, nichel şi zinc, de culoarea platinei (1), care se foloseşte la fabricarea rezistenţelor electrice sau ca înlocuitor al materialelor preţioase pentru obiecte de ornament. Cf. enc. rom., ltr2, der, dn2. — Din fr. platinolde, germ. Platinoid. PLATINOS, -OÂSĂ adj. Care conţine platină (1), care este bogat în platină; platinic, platinifer. Cf. Macarovici, ch. 420. Clorura platinoasă se obţine prin încălzirea pulberii de platin. ltr2 xii, 589. — PL: platinoşi, -oase. — Din fr. platineux. PLATINOTLP Î E s. f. Procedeu de imprimare fotografică bazat pe acţiunea luminii asupra sărurilor de platină (1). Cf. enc. rom., cade, dm, dn2, form. ci’V. i, 141. — Din fr. platinotypie. Cf. germ. Platinoti- p i e. PLATITUDINE s. f. I. Faptul sau însuşirea de a fi plat2 (2), lipsit de expresie, de originalitate, banal, şters, prozaic sau (învechit) prostesc; (concretizat; mai ales la pl.) vorbă, idee, operă etc. banală, plată2. A spune acoperit sau pe ascuns ceea ce se poate spune, fără pericol şi fără a călca cuviinţele, de faţă, este curat o platitudine, o nerozie. Heliade, o. ii, 80. Asemenea lucruri sînt platitudini prozaice, dar nu concepţiuni de artă. Maiorescu, cr. i, 80. Cine ar fi crezut că asemenea platitudine de mahala să se îmbrace vreodată in veşmîntul poeziei? id. ib. 100. Nişte platitudini platonice scoase de curînd iar la modă. Garagiale, n. s. 34. Opera ca atare ... nu e decît o platitudine incomparabilă. id. o. iii, 102. Platitudinea-i ne uimeşte ca şi imaginaţia lui. Gherea, st. cr. i, 14. După atîta experienţă pe care au făcut-o muncitorii, declamările „Patriei“ rămîn simple platitudini, ba încă rău întrebuinţate. Ionescu-Rion, c. 33, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Vorbeşte mult, platitudini încălecate, asociate la întîmplare. Camil Petrescu, u. n. 429. îi găsise insignifianţi şi de o jalnică platitudine. C. Petrescu, c. v. 15 Nivelul multor versuri ce se publică este adesea atît de scăzut, incit el e una cu ceea ce se poate numi platitudine, dacă nu şi mai râu. con-temp. 1949, nr. 138, 4/2. Un aer de platitudine femi- 8566 P LATITi; DINIST - 776 - PLATONIC nină stingea totul. Călinescu, e. o. ii, 320, cf. id. s. 72. Platitudinea fotografiilor retuşate şi inexpresive de pe coperta revistelor la modă de odinioară, v. rom. iulie 1953, 265. Sînt pagini care abundă în platitudine şi monotonie, contemp. 1953, nr. 349, 3/4. Spirit voluntar, se vindecă de un exces de vitalitate interioară prin adaptarea la platitudinea vieţii moderne. Constanti-nescu, s. ii, 502. Toate în jurul lui i se păreau de-o ucigătoare platitudine: cancanurile, lecţiile, colegii. T. Popovici, s. 108, cf. m 1962, nr. 2, 13, t iunie 1964, 76. Aceşti tineri îşi fac un cifru artificial sub care descoperi îndată platitudinea, contemp. 1965, nr. 954, 1/6. 2. (Franţuzisin, rar) Slugărnicie, josnicie, cade. — PL: platitudini. — Din fr. platitude. PLATITUDINÎST, -Ă s. m. şi f. (Neobişnuit; pe- iorativ) Persoană care manifestă platitudine (1). Ce urmăresc redactorii acestor „Anale“, cînd o sumă de platitudinişti s-au plimbat demult prin ce scriu dumnealor? Vlahuţă, s. a. ii, 557. — Pl.: platitudinişti, -ste. — Platitudine -{-suf. -ist. ■ PLĂTIŢĂ s. f. v. plătită. PLĂTMĂ s. f. (Regional) 1. Element de construcţie, la acoperişul unei case, care constă din doi căpriori încheiaţi (Smîrdan Galaţi). Cf. chest. ii 226/114. 2. Gheară de fier, la maşina de secerat, care opreşte coasa să se ridice. Com. din Ţepeş Vodă —Cernavodă. — Pl.: platme. — Etimologia necunoscută. PLATNIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (învechit; despre divinitate) Care răsplăteşte sau pedepseşte pe cineva pentru faptele sale. Ce, de este vina din dumneata că nu faci în ştire împăratului să ne caute la nevoile noastre, Dumnezeu îţi va fi platnic, cum te-ai jurat cu noi (a. 1614). Iorga, c. i. ii, 241. Domnul Hristos ... su-fleteaşte mare şi îndurat platnic iaste. Varlaam, c, 348. Deci cîtă plată socoteşti ... să iai de la bogatul dătătoriu şi platnicul Dumnezeu pentru tipăritul dumnezeeştii aceştiia ... cărţi al Noului Testament? (a. 1703). gcr i, 348/15.+(Substantivat) Dumnezeu, Isus LIristos (consideraţi din punctul de vedere al felului cum răsplătesc faptele oamenilor). Pentru ca să se învrednicească fieştecarele dintru voi să auziţi glasul cel fericit al dreptului platnic, al lui Ii[risto]s (a. 1710). bv i, 550. 2. Adj. (învechit) Care este dator să răspundă (din punct de vedere moral) de faptele sale sau ale altcuiva. Nice tatăl pentru fapta feciorului de vîrstă nu-i platnic. M. Costin, let. i, 244/29, cf. ddrf. 3. S. m. şi f. (învechit) Datornic, debitor. Dat-am scrisoarea mea ... precum să să ştie că m-am rugat de dumnealui de mi-au făcut bine cu lei 300 ... şi m-am iscălit eu mai jos ... Eu, Ivan platnic (a. 1680). Iorga, s. d. xii, 3, cf. 44. Eu, Ilinca ..., împreună cu toţi copiii miei, platnică (a. 1736). id. s. n. 99. Popa Ioan ot Pietrari, platnic (a. 1827). doc. ec. 394. <£> E x p r. A da (pe cineva) platnic = a obliga (pe cineva) să plătească o datorie; a declara dator. Deci i-au părăt ... la măriia-sa vodă şi i-au dat platnici şi i-au pus la închisori (a. 1651). gcr i, 151/7. Fără vină mă dederă platnic. Dosoftei, ps. 222/18. Pre unii can rar îi da platnic turcilor, iar nu deplin, pre cît cere ei, iar pre uni-i închide. Neculce, l. 268. L-am dat rămas şi platnic (a. 1718). Uricariul, iii, 54/10. Mai arată Şerban c-au avut 9 nuci pe parte de moşie ce iaste în sama lui şi, bătîndu-i Ilie, au luat 18 000 nuci, cu care l-au dat platnic (a. 1766). Iorga, s. d. vi, 103. îi da domnul platnici ..., puind de-i ducea la casele de beilic la ciauş (sfirşitul sec. xvm). let. iii, 224/10. A se da platnic = a se recunoaşte dator, a fi de acord să plătească o datorie. Dacă a văzut aşa, el s-a dat platnic şi i-a plătit (a. 1651). Iorga, b. r. 148. Şi la toată cheltuiala ce-a făcut Gheorghe Goian, s-a dat platnică Par as-cheva Gălculiasă (a. 1769). id. s. d. vi, 135. însărci- nîndu-să vremelniceşte cu povara averilor, s-a dat platnic către fraţii săi. Marcovici, d. 138/3. Dumnealui pă urmă nu s-au dat platnic ... şi ne-au purtat cu minciuni (a. 1836). doc. ec. 644. 4. Adj., s. m. şi f. (De obicei determinat prin „bun“ sau „rău“) (Persoană, instituţie) care plăteşte, care trebuie să plătească (în schimbul unei mărfi, al unui serviciu etc.), plătitor (1); (învechit) (persoană) care garantează pentru plata unei sume de bani, g a-r a n t, (învechit şi popular) c h e z a ş. Acea datorie n-a fost a mortului, ci a fost a lui Iordache acestuia şi ... mortul a fost chizeş platnic pentru dînsul (a. 1793). Uricariul, xiv, 329. Dacă nu va avea chip îndată să plătească, ... va da chezaş răspunzătoriu platnic pentru sine. Pravila (1814), 180/13, cf. Polizu. Am vrut îndată să mă arăt bun platnic şi să mă achitez de o datorie. Alecsandri, s. 39. Să-i scrii şi d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun muşteriu şi bun platnic. Ca-ragiale, o. vii, 111, cf. ddrf. Şi dacă tu pe dînsa o crezi neplătitoare, Eu însumi mă fac platnic ş-o scap de ce-i datoare. Coşbuc, s. 15, cf. Pamfile, j. ii, 160. Munceşte bucuros şi azi, cutreieră uliţele orăşelului cu cobiliţa în spinare şi se hărţuieşte cu platnicii răi. Rebreanu, nuv. 156. Le cade şi lor, din cînd în cînd, cîte o fărămitură ...din slabul prisos a două-trei reviste literare platnice. Galaction, a. 112, cf. 465. Trebuie să ştii că eu sînt bun platnic. Sadoveanu, o. viii, 262. Firma nu făcea greutăţi clienţilor răi platnici. Pas, z. i, 243. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici pe timpul acela. Sbiera, p. 244. De la un rău platnic şi cu cenuşa după vatră sau cu un sac de paie să te mulţumeşti. Pann, p. v. iii, 111/13, cf. Românul Glumeţ, 28, Zanne, p. v, 502. <£> F i g. Voi, platnici de sudori şi sînge, Voi, cei bogaţi şi totuşi goi ... Veniţi cu noii Goga, Poezii, 221. 5. Adj. (învechit) Plătibil. El propune ca proprietarul să fie autorizat să emită ... bilete platnice la o scadenţă determinată. Ghica, s. 607. Cînd cele două datorii nu sînt platnice într-acelaşi loc, nu se poate opera compensaţiune decît plătind cheltuielile temiterei. Ha-mangiu, c. c. 276. — Pl.: platnici, -ce. Plată1 + suf. -nic. PLATONEĂLĂ s. f. (Argotic; în expr.) A face platoneală = a iubi platonic (2). Com. din Bucureşti. — Platoni -f suf. -eală. PLATONER s. m. v. plutonier. PLATONÎ vb. IV. I n t r a n z. (Argotic) A iubi platonic (2). Cf. rul. fil. iii, 186, 189, sfc iv, 296. — Prez. ind.: platonesc. — Derivat regresiv de la platonic. l'l. YTOM \\, -Ă adj. (Rar) Platonic (1). Dovadă că cunosc teoria platoniană e că am expus întrucîtvci această teorie. Gherea, st. cr. iii, 206. — Pronunţat: -ni-an. — PL: platonieni, -e. — Platon (n. pr.) -f suf. -ian. PLATONIC, *Ă adj. 1. Care aparţine platonismului (1), privitor la platonism; platonician (2), (rar) pla-tonian, (învechit) platonicesc. Platon, începătoriul eresului platonic sau academic. Poteca, f. 27/13, cf. Valian, v., Stamati, d., ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞĂineanu, d. u. Alături de vocabularul împrumutat misticei platonice, el găseşte şi pe acela neaoş. Vianu, a. p. 254, cf. v. rom. aprilie 1958, 95, s ianuarie 1961, 83. Filozofia platonică a influenţat întreaga dezvoltare a idealismului de mai tîrziu. der iii, 780.+ (Substantivat; învechit) Platonician (1). Mari cu adevărat,au fost platonicii şi stoicii. Poteca, c. p. 38/3. Şi pre cele dintîi erminii le învaţă platonicii, id. f, 16/4. 2. (Despre sentimente) Care are un caracter pur, ideal; neprihănit; spiritualizat. Un amor platonic şi perfect. Heliade, d. j. 32/24, cf. Contemporanul, vip 488. în luceafăr poetul a vrut să simbolizeze iubi- 8575 PLATONICESC PLATOŞA rea platonică. Gherea, st. gr. i, 161. Aşa o iubeam eu, —dragoste platonică, măi băieţii Sadoveanu, o. j, 122. Don Quijote este îndrăgostit de himerica Dulcinee cu o pasiune, nu platonică, ci teoretică, de principiu. ll i, 123. Prta urmare, amorul e încă platonic, t iunie 1964, 14. <0* (Adverbial) Ce adolescent, zărindu-ţi ochii ... A7iz te-ar admira platonic în simţirea-i arzătoare? Demetrescu, o. 50. Este ... înamorat—şi anume platonic. Galaction, a. 124. Ea ca o iubeşti platonic. Călinescu, s. 506. 3. Care are un caracter teoretic, care este iară efect practic, care nu se poate realiza, care nu se concretizează. Nici rezoluţia ..., nici platonica ameninţare cu rezistenţa armată nu schimbă situaţia. Maiorescu, d. ii, 116. O recunoaştere cît de platonică a unei mici calităţi, ce poate cu bunăvoinţă mi s-ar găsi şi mie, m-ar mîngîia de umilirea ce am îndurat-o o viaţă întreagă. Caragiale, o. vii, 247, cf. 328. Reducîndu-i [criticii literare] toată puterea ..., o face să se mărginească la o menire platonică ce trebuie să rămînă întotdeauna în afară de marile lupte ale vieţii literare. Petică, o. 442. Nu trebuia să-i dea lui Platamon nici măcar asigurarea platonică. Rebreanu, r. i, 190. Nu se putea însă linişti cu asemenea consolări platonice, id. ib. ii, 47. Vedea însă cu oroare toate aceste compătimiri platonice. Camil Petrescu, o. ii, 500. Dragostea lui Tristan şi a Isoldei depăşeşte jugul destinului, se realizează pe planul ideilor platonice. H. Lovinescu, c. s. 16. (Adverbial) Intenţia prinţesei era de a-l lăsa pe Filip moştenitor al titlurilor hangerlieşti şi, deci, platonic, pretendent la scaunul voievodal. Călinescu, s. 23. — Pl.: platonici, -ce. — Din fr. platonique. PLATONICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Platonic Cf. Cantemir, i. i. ii, 324. — Pl.: platoniceşti. — Din lat. platon icus, ngr. rcXaTamKOC. PLATONICIAN, - s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Adept al platonismului (1); (învechit) platonic (1). Erik ... era un platonician de modă nouă. Vlasiu, d. 79. 2. Adj. Care aparţine platonismului (1), privitor la platonism; platonic (1), (rar) platonian, (învechit) platonicesc. Golescu se ridică pină la speculaţia de idei în dialoguri de tipic platonician. Călinescu, s. c. l. 17. Faţă de orice idealism de orientare platoniciană, Clain ia o atitudine „realistă“. Blaga, g. 143. — Pronunţat: -ci-an. —PL: platonicieni. -e. — Din fr. platonicien. PLATONISM s. n. 1. Concepţie filozofică idealist-o-biectivă a lui Platon şi a adepţilor săi, după care lumea ideilor ar fi singura realitate obiectivă, iar lumea materială o copie sensibilă şi schimbătoare a celei dintîi. Cf. Poteca, f. 31/10, I. Golescu, c., Valian, v., Negulici, cade, Scriban, d., dm. 2. Iubire platonică (2). Cf. Scriban, d. Erminia luase platonismul în serios şi rămăsese credincioasă imaginii lui Ioanide. Călinescu, b. i. 57, cf. dn2. 3. (Rar) Caracterul abstract, formal al unei acţiuni, al unei atitudini etc. Cf. Scriban, d. — Din fr. platonisnie. PLATONIZĂ vb. I. Intranz. (Rar) A fi adept al platonismului (1); a imita, a urma platonismul. Cf. bul. fil. iii, 186. — Prez. ind.: platonizez. — De la platonic. PLATONIZANT, -Ă adj. (Rar) Care aparţine platonismului u», privitor la platonism, inspirat din sau bazat pe filozofia lui Platon. V. platonic (1). Cf. v. rom. aprilie 1958, 95. — Pl.: platonizanţi, -te. ~ Din fr. platonisant. PLÂTORIŢĂ s. f. (Regional) 1. Lătunoaie (scîn-dură groasă, plană) (Şercaia — Făgăraş). Cf. Lexic reg. ii, 52. 2. Fiecare dintre cele două jumătăţi ale miezului de nucă (Arpaşu de Jos — Victoria), alr ii/172. — Accentuat şi: platoriţă. alr ii/172. — PL : pla-toriţe. — Cf. p 1 a t ă2. PLATOŞA s. 1. Armură de zale, de fier, de piele etc., de forma unui pieptar, cu care se îmbrăcau oştenii în antichitate şi în evul mediu spre a se apăra de loviturile duşmanilor; (învechit, rar) plaşcă1 (12). V. cuirasă, zale. Platoşele şi toate armele lui era mai dragi clecît mease tinse. Moxa, 395/8. Nu le dă platoşe, nice arc, nice sabie, nice suliţă, nice altă nemică de armele voinicilor. Varlaam, c. 44. I-au trimis o platoşă de aur şi o suliţă de aur cu totul. Herodot (1645), 21, cf. 477. Mulţi pun şi aripi tocmite ... şi cei mai de hire cu pardoşi peste platoşe. M. Costin, let. i, 224/28. Dîndu-i în loc de platoşe cămeaşa cea de păr de s-au îmbrăcat. Dosoftei, v. s. ianuarie 10v/28. în loc de platoşă îmbrăcîndu-te cu credinţa, ai ieşit la luptă. Mine-iul (1776), 102vl/14, cf. Klein, d. 400. Şi-l îmbrăcă cu platoşă şi-l încinse preste îmbrăcăminte cu sabia sa. Calendariu (1814), 121/16, cf. lb. Sub manta poartă lorică (platoşă, ...), în mîna dreaptă un topuz şi la coapsă sabie. Bălcescu, m. v. 532. Scoase hangerul şi-l lovi supt suptsioară prin închieturile platoşelor şi-l jun-ghie. Alexandria, 123/5, cf. 122/5, Polizu. Căpitani, ostaşi cu zale şi cu platoşe de fier, Pe-ai lor cai si-repi stau mîndri. Alecsandri, p. i, 32. Vulcan ... îl dărui ... cu o platoşă sau pieptar de fier nerăzbătut. Ispirescu, u. 46, cf. ddrf. Platoşă mare-mpletttă ... din sîrmă De-aur. Coşbuc, ae. 60, cf. Barcianu. Ghi-ca Vodă ... e încins într-o platoşă tocmai ca acele ce se obişnuiau încă ăe către generalii din apus. Iorga, c. i. i, 126. Apoi, ca să-şi apere pieptul, El şi-l încinge cu platoşa fratelui tînăr Licaon. Murnu, i. 60. în platoşa lui, Mihai priveşte hotărît şi impune. Anghel, pr. 174, cf. Chiriţescu, gr. 253. Sub platoşa ta, d-ar fi şi de 50 de oca, stă un suflet bun şi moleşit. Delavrancea, o. ii, 178. Pe calul de bronz, craiul Matei, învelit în platoşă, sta ţeapăn înfruntînd întunericul. Vlasiu, d. 24. îl împinse cu pieptul înaintea sa, lovindu-l cu platoşa. Sadoveanu, o. xii, 146, cf. 344. A ieşit un străin înaintea lor, acoperit cu platoşă şi coif întunecat, v. rom. august 1954, 68. îmbrăcaţi ... Platoşa de fier, Lăncile de luptă. Baranga, v. a. 24. Vrem pace, De ne-or da război, Ne-om pune platoşe călite. Banuş, p. 385. Sub dubla platoşă de carton i se zăreau spenţerul peticit şi pantalonii sumeşi. Barbu, p. 170. Iar la masă cine-mi şede Cu bărbile Resfirate Şi cu pletele Lăsate, Cu armele Lustruite, Cu platoşe zugrăvite? Teodorescu, p. p. 478. (Glumeţ) Cu pieptul în platoşă, cu pintenii arcuiţi, venea un cocoş. Gîrleanu, l. 14.<0>(Ca termen de comparaţie) Îmbrăcîndu-te în dragostea lui Dumnezeu, ca într-o platoşă, să ieşi cu veselie la boierii tăi. Neagoe, înv. 236/15. Frica, asemenea unei platoşe cu ţepi, se aşază între el şi gloanţe. Camilar, n. i, 116.<0 F i g. Vă îmbrăcaţi în platoşele Domnului ca să puteţi sta împotriva ... diavolului. Coresi, l. 432/18. îmbră-cîndu-vă întru platoşa dereptăţiei. n. test. (1648), 262v/8. Înfăşurîndu-te pre tine cu platoşa cea înţelegătoare a credinţei. Mineiul (1776), I67r2/21. Că n-ai putut spre el întincle-o mînă, Din greaua platoş-a trufiei tale. Vlahuţă, o. a. i, 40. Soarele juca în mii de străluciri din sloii, din platoşele grele de gheaţă cari ţineau încremenite roţile piuelor. Agîrbiceanu, a. 430, cf. Camil Petrescu, t. iii, 427. îi era milă de ea ... Milo, platoşă iezuită a neputinţei noastre. Vlasiu, d, 369. Noi culegem ... vîrfurile prea depărtate ale plopilor, frînte de greutatea platoşelor de stele. Arghezi, s. vii, 8. Obişnuiţi să chiuim la chefuri ... Cînd sîn-tem cu duşmanul faţă-n faţă Ne împietrim sub platoşă de tei. Labiş, p. 312. — Accentuat şi: (neobişnuit) platâşă. Cihac, ii, 262. - PL: platoşe. — Şi: (învechit) plătuşă s. f. ddrf. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. P 1 a 11 e. 8582 PLATOU - 778 - PLAUZIBIL PLATOU s. n. 1. Formă de relief cu aspect de regiune întinsă, aproape plană (înconjurată de munţi sau de văi adinei), situată la o altitudine relativ mare şi făcînd tranziţia între cîmpii şi dealuri sau între cîm-pii şi munţi; podiş (1). V. tăpşan. Pe platourile cele mari mai către sud găsim Mesopotamia şi Siria. Isis (1859), 49/1. Oraşul doarme sub poalele platoului. De-lavrangea, t. 117. M-am suit pe platoul Bughii, m-am dus pină la Măţău. id. ib. 195. Valea se îngustează iar, în dreapta un părete verde..., dar în stînga începe să s-aşeze un platou la poalele brădişului din care iese gol masivul Bucegiului. Vlahuţă, o. a. iii, 33, cf. Barcianu. I se părea că brigada de pe platoul Bucovei nu ştie ce face. D. Zamfirescu, r. 234. Am ajuns pe un platou şi m-am odihnit. Galaction, o. 345. Toate dealurile, toate platourile sînt pleşuve şi roşcate, id. o. a. ii, 421. Sus, ne găsim în marginea unui platou, uşor adîncit în mijloc. Camil Petrescu, u. n. 350, cf. 370. Dealul Spirii, gara de lemne, aşezată pe un platou cu copaci şi peluze. Arghezi, b. 96. Platoul în care mii de milenii natura a săpat apelor un drum nestăvilit, e un pustiu izolat, la o altitudine de două mii şi ceva de metri. v. rom. noiembrie 1954, 71. Mi-au sărit, aproape simultan, doi iepuri, de pe un platou care fusese direct supus acţiunii vîntului. vîn. pesc. decembrie 1961, 7, cf. h ix 387.F i g. Nu ne-am putea imagina omenirea ajunsă pe platoul unei perfecţiuni şi fericiri pa-radisiace. s ianuarie 1961, 79. 2. Suprafaţă de teren plană, orizontală, de obicei amenajată în diverse scopuri; platformă (I 1). în ziua hoiărîtă, recruţii, adunaţi pe platou ... aşteptau îngrijoraţi. Brăescu, o. a. ii, 318. Pe platou ... au ieşit recruţii la instrucţie. Sadoveanu, o. ix, 570. Pe un platou larg ... poţi admira silueta impunătoare a noii fabrici de beton. Scînteia, 1953, nr. 2 758. în ovaţiile miilor de oameni aflaţi pe marele platou conducătorii de partid şi de stat se îndreaptă spre locul mitingului. ib. 1964, nr. 6 373. 3. Dispozitiv cu o faţă plană, care prinde diferite piese în vederea prelucrării lor la o maşină-unealtă. Platoul permite o prelucrare mai precisă decît la strungurile plane. Iqanovici, tehn. 281. Platou universal pentru strung, nom. min. i, 101, cf. ltr2. : 4. Un fel de farfurie mare de porţelan, de metal etc., pe care se aşază unele mîncăruri pentru a fi servite la masă. Era un mare platou circular de argint, adînc şi masiv, însă de o grosime inegală spre margini. Călinescu, s. 244. Lipseau vreo cincisprezece bucăţi, printre care, bineînţeles, platoul, solniţa, ceainicul şi besacteaua. id. ib. 249. Fursecurile le lăsă pe platou să se servească fiecare. Preda, r. 154. „Regele vrea gustarea“. Sînt aduse platourile de către valeţi, t iulie 1964, 34. 5. (Şi în sintagma platou de filmare, ltr2, der) încăpere special amenajată pentru filmare într-un studiou cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate, filmări combinate etc. Numărul platourilor, suprafaţa şi dotarea lor tehnică determină numărul de filme pe care un studiou îl poate produce anual, ltr3, cf. der. — Pl.: platouri. — Din fr. plateau. PLATOVIŢĂ s. f. (învechit) Bucată, fîşie; şuviţă. Cf. prav. 91, 405. — Accentul necunoscut. — Pl.: platoviţe. — Cf. plat ă2. PLÂTRU subst. (Franţuzism învechit) Ghips. Ghipsul sau platru (sulfat de var) se deosibeşte de calcar şi de cretă. Brezoianu, a. 18/7. — Din fr. plâtre. PLÂTUŞĂ s. f. v. platoşă. PLAŢ s. n. 1. (Regional, mai ales în Ban. şi Olt.) Loc pe care se poate construi o casă, loc de casă; loc (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării, al unei amenajări etc. V. curte, ogradă. Plaţul cel mare al ţarcului fiind deşert, înfăţoşa o tristă privală. ar (1830), 71/16. I s-au şi adus poftire a trimite inginer ca să însemneze locul clădirii şi cîtăţimea plaţurilor ce ar fi trebuincioase (a. 1850). doc. ec. 970, cf. 975. Plaţurile încep a fi căutate şi mai ales cele din faţa Dunării şi din piaţă şi ajung la preţuri însemnate. I. Io-nescu, m. 595. Plaţuri o să ne dea primăria pe gratis. P. Constant, o. 56. Fiecare loc de casă (plaţ) e de 400 orgii pătrate şi plaţurile sînt îngrădite cu garduri de nuiele. Liuba-Iana, m. 3. Mi-am cumpărat plaţ ca să-mi fac o casă. Scriban, d., cf. chest. ii 27/20, 393/22, alr i 648/1, 5, 18, 846, ib. 674/5, 18, alr ii/i h 178/76. + (Regional) Grădină de zarzavat (Secă-şeni—Oraviţa). alr sn i h 187/29, 2. (Regional) Răspîntie, răscruce (de drumuri). Trage omul într-un pleaţ, într-o încrucişare de drumuri în iarmaroc, pe unde-i trecere mai multă, contemp. 1949, nr. 126, 8/3, cf. a v 15. 3. (Prin Bucov. şi prin Transilv.) Piaţă (11,2). La crîşma lui Z. în Păscărie, ... în colţul picatului. în scl 1971, 401, cf. alr sn iii h 904/95, a v 15. 4. (învechit, prin sudul Transilv.; astăzi rar) Rampă la galeria unui puţ minier. Cf. fd i, 165. 5. (Prin sudul Transilv.) Depozit de materiale, în special de lemne, necesare construcţiilor miniere. Cf. fd i, 165. — Pl.: plaţuri. — Şi: pleat s. n. — Din germ. Platz, ser. plac. PLAŢfiNTĂ s. f. v. placentă. PLAUR s. m. Formaţie vegetală compactă, constituită dintr-o acumulare de rădăcini, rizomi de stuf şi diverse elemente organice şi minerale, care pluteşte la suprafaţa apei (în Delta Dunării), (regional) plav1, prundoi; p. ext. plavie (1). O mare parte din aceste bălţi sînt acoperite cu stufării imense, din cari cele mai multe sînt stufuri plutitoare-plaur. Antipa, p. 198. E vorba de un ostrov plăpînd, înfiripat încet şi greu din acelet ostroave plutitoare, din acel „plaur“. Galaction, a. 471. Verdele coclit de pe turlele lipoveneşti se îngîna încă cu liliachiul cerului din plauri. I. Botez, b. i, 52. în plaurul plutitor, adică în pămîntul nou alcătuit din aluviuni, stuhuri, plante şi tot ce adună şi preface moartea,—o viaţă nouă şi înfrigurată fremăta. Sadoveanu, o. viii, 321, cf. xiii, 341. Umbrele ostroa-velor de plaur Albastrul Cenuşiu îl împînzesc. Pillat, p. 126. Aştepta zadarnic ... ivirea insulelor de plaur. Galan, b. i, 45. La marginea bălţilor şi a ghiolurilor (lacurilor) apare plaurul, mg i, 671. Maşini grele au străbătut stufărişul, au trecut prin japşe şi au început să se caţere pe plauri, v. rom. iunie 1960, 64. Era şi plaurul—o pîslă imensă întinsă peste baltă, înăbuşind peştele de sub ea. ib. 66. Plauri plutitori îşi schimbă locul cu o încetineală greu sesizabilă, vîn. pesc. iunie 1960, 20, cf. ib. mai 1964, 5. Plaurul reprezintă rezultatul interacţiunii vegetaţiei stuficole şi a factorilor microbiologici într-un mediu acvatic, ltr2. întinderile de plaur ... caracteristice Deltei Dunării, formează rezerva principală de materie primă fibroasă, ib. — Pl.: plauri. — Sg. refăcut după plavuri (pl. lui plav1). PLAUZÎBIL, -Ă adj. Care pare a corespunde realităţii, care pare că merită a fi luat în consideraţie, admis, crezut; admisibil, verosimil. Cu un pretext plauzibil o şterse dintre oaspeţi. Codru-Drăguşanu, c. 52. Găsiţi declaraţiunile acestea plauzibili, cel puţin in literă, dacă nu de tot canonice (a. 1865). Uricariul, x, 372. Cătunele de pre acea vale ... s-au trecut fără cu-vînt plauzibil la Glogova. I. Ionescu, m. 103. Cum s-a putut prezenta cetitorilor ca să pară plauzibilă? Maio-rescu, cr. ii, 352, cf. Barcianu, Alexi, w. Ipoteza unei suprimări intenţionate nu e plauzibilă, bul. com. ist. ii, 166. Explicaţia cea mai plauzibilă e că avem de-a face cu o dregător ie dublă. ib. v, 158. Singurul început de răspuns plauzibil este o nuveletă pe care o scriau atunci. Galaction, a. 84. Pentru a avea un motiv plauzibil de război, Rusia trebuie să aştepte intrarea 8590 PLAUZIBILITATE - 779 - PLAZ1 trupelor turceşti in Principate. Oţetea, t. v. 243.(Adverbial) A se scuza plauzibil. Scriban, d. — Pronunţat: pla-u—PL: plauzibili, -e. — Din fr. plausible. PLAUZIBILITATE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este plauzibil; verosimilitate, dicţ. — Pronunţat: pla-u-. — Din fr. plausibilitâ. PLAV1 s. n. (Prin Dobr.) Plaur. Crapul ... trăieşte aci prin bălţi şi prin stuf arii, iar exemplarele bătrîne pe sub plavuri. Antipa, p. 239, cf. 521, l. rom. 1969, 268. — Pl.: plavuri. — Din rus., ucr. njiaB. PLAV2, -A adj. (Prin Ban.; mai ales despre boi) Care are părul de culoare albă sau albă -gălbuie. Cf. Liuba-Iana, m. 115, corn. din Oraviţa. — Pl.: plavi, -e. —Şi: plăv, -ă adj. Cihac, ii, 262. — Din ser. plav. PLAVĂIS s. n. v. plaivaz. PLAVĂŞCĂ s. f. v. plevaşcă. PLĂVĂ1 s. f. (Şi în sintagma plavă de scrumbiţe) Un fel de plasă de pescuit, plutitoare, făcută din aţă subţire, folosită la pescuitul scrumbiilor. Se pescuieşte cu plăşi plutitoare mobile numite plava de scrumbiţe. Antipa, f. i. 229, cf. 249. Şi această specie [scrumbiţă] se pescuieşte cu plăşi plutitoare mobile, numite plava de scrumbiţe. Atila, p. 372, cf. 401. Plava se întinde în latul fluviului sau al rîului. ltr2. — PL: plave. — Din bg. iMiiBa. PLÂVĂ2 s. f. v. plavie. PLAvĂZĂ s. f. V. pavăză. PLÂVEZĂ s. f. v. pavăză. PLAVIE s. f. 1. Insuliţă plutitoare (sau lipită de malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori, crengi etc. intrate în putrefacţie şi amestecate cu nămol; plaur, (regional) cocioc, năcladă (2). Fiece lucru ... carile va fi aruncat apa ca o plavie, acesta de nu-l va mărturisi, nu va avea nici o certare. prav. 39. Să fie oamenii gata să lucreze „la podul domnesc, la plăvii ..., cînd vor veni apele mariu (a. 1649). Panaitescu, o. ţ. 205. Prutul pusese Neculai Vodă ... de-l curăţie, cu multe sute de oameni, de copaci şi de plahii. Neculce, l. 276. Preste undele muginde le-arăta cu grozăvie Cum plutea ca nişte plăgii leşile fraţilor lor. Negruzzi, s. ii, 7, cf. Baronzi, l. 125. [Apa] va veni mare şi îngroşată cu plăvii. Slavici, v. p. 57. Turburi, gălbui, spumegate curgeau apele Dunărei, cărînd la vale plăvii de stuf, lemne. Sandu-Aldea, a. m. 16. Peştele stă întotdeauna la ... plavie ..., adică stă ascuns între rădăcinile pomilor de pe mal. Antipa, p. 137. Pla-via sau plaghia —adică tot felul de stuf şi de resturi vegetale semiputrede, amestecate cu cadavre de animale şi alte materii organice în putrefacţie, id. ib. 214, cf. Pamfile, j. i, 131. Pe maluri ... zăceau, ca nişte peşti uriaşi fără viaţă, plăghii, aduse şi zvîrlite de apa crescută. Lungianu, cl. 207. Noaptea asta aş sta la pîndă pe o plagie. Sadoveanu, o. i, 126. Sîntem ... pe o plavie mişcătoare deasupra apei. id. ib. ix, 260. L-am alungat în lume ca pe-o lotcă uitată în desiş de plavie. Davi-doglu, o. 45. Cele mai multe plavii se întîlnesc în Delta Dunării, ltr2. Oltule ..., Aduci plăghii şi butuci. Alec-sandri, p. p. 291, cf. h iv 155, Sevastos, c. 289, Va-siliu, c. 205, Pamfile, c. ţ. 168, i. cr. vii, 154, chest. iv 59/198, alr n/551, 605. 0> Expr. (Regional) A (se) lăsa sau a (se) lungi plavie=a (se) întinde (la pămînt), a (se) lungi cu toată suprafaţa. Dar pernele umplute cu paie i se păreau prea tari ... şi fata cerea să i se ia şi se lăsa iar plavie. Sandu-Aldea, d. n. 269. înoată mereu: voiniceşte, într-o rină, se lasă plavie cu faţa-n sus. săm. vi, 331. M-a lungit plavie la soare, pînă s-or dospi frigurile din mine. Klopştock, f. 224. A face (pe cineva sau ceva) plavie = a doborî, a face una cu pămîntul. Vîntul de azi-noapte mi-a făcut ovăzul plaghie. an. dobr. iv, nr. 4, 101. A pluti (sau a merge) plavie = a aluneca pe suprafaţa unei ape. Ţechea începe să plutească plavie sau să stea pe loc. Atila, p. 38, cf. Vîrcol, m. 87.^(Adverbial; pe lîngă verbe de mişcare) în cantitate sau în număr mare. Crenguţele de salcie ..., buturugi treceau, cînd şi cînd, plavie în jurul apei. săm. vi, 326. Mai multe lemne, răgălii ... se zice că vin plavie pe Olt la vale. i. cr. vi, 253, cf. arh. olt. xxi, 272. Vine lumea plăvii-plăvii de la bilei. Udrescu, gl.^(Adverbial; pe lîngă verbe de mişcare) Pe neaşteptate, brusc, deodată. Mă pomenii cu Ion că veni plavie peste noi. Vissarion, fl. 177. 2. (învechit, rar; în forma plavă) Navă (1); corabie. Cînd [marea] se umflă de vîrit, fiind ploai şi trăsnit, atunce cîrmaciul înfricoşîndu-să de valuri, zş[i] lasă cîr-ma, neputîndu-să a să mai îmbărbăta ... şi pe plave-i aruneîndu-o o răsăpeşti, sau întru adîncul mării valurile băgîndu-o o îneacă (cca 1800). gcr ii, 181/33, cf. 502.+(Prin sudul Transilv. şi nord-estul Munt.) Plută. La noi se zice plaghie, în alte părţi plută, h i 287, cf. a ii 8. 3. (Prin Bucov.) Pădure doborîtă de vînt; (regional) palancă1 (1), picătură (8). Cf. Arvinte, term. 160, a v 20. 4. (Regional) Rînd, şir de trestii înfipte în pămînt, din care îşi fac ciobanii adăpost (Catanele — Băileşti). h v 111. 5. (Prin nordul Mold.) Limbă de foc; (regional) plavină (2). Cf. Scriban, d. — PL: plavii şi (popular) plăvii.— -Şi: (regional) plâghie, plăgie, (învechit) plâvă (pl. plave), plâhie s. f. — Cf. ucr., rus. n ji a b h h „stufăriş“, ucr. n ji a b h îi „luncă cu bălţi“. PLÂVINĂ s. f. (Regional) 1. Cantitate de fîn cît se ia o dată cu furca; pală1 de fîn. Cf. Scriban, d. 2. Plavie (5). Cf. Scriban, d. — PL: plavine. — Etimologia necunoscută. Cf. plavi e. PLÂVIŢ, -Ă adj. v. plăviţ. PLAVIŢĂ s. f. (Regional) 1. Nuia cu care se leagă snopul (Bucoşniţa —Caransebeş). Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 152. 2. Lînă de culoare albă (Cireşa — Caransebeş) Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 152. — Accentul necunoscut. — Pl.: plaviţe. — Cf. ser. plavi ca „soi de grîu“. PLÂVIU adv. (Rar) Domol, lin, încet (aşa cum pluteşte o plavie 1). Dacă malul e jos şi lins, şi dacă struna crezi că rezistă, profită de ocazie şi-l trage plaviu [peştele] pînă pe sec, la mal. Atila, p. 75. — De la plavie. PLÂVNĂ s. f. (Regional) Loc mlăştinos acoperit cu stuf. Aceşti oameni ... poporează toate plavnele Dunărei. Contemporanul, vix, 26. Ei ... simt că plav-nia e mormîntul lor şi de aceea beu ... pînă uită. ib., cf. DDRF. — PL: plav ne. —Şi: plâvnie s. i\ — Din rus., ucr. miaBim. PLÂVNIE s. f. v. plavnă. PLAZ1 s. n. 1. Piesă de sprijin la plugul cu brăzdar, aşezată în partea inferioară a trupiţei şi care serveşte la asigurarea stabilităţii plugului în timpul aratului; talpă, călcîi, (regional) bîrsă, piept (II 5 d), plasă1 (III 4), pod1, plughiţă, nadă1 (I 2 a). Plugul ... are aceste părţi: grindci, coarne, plas. Economia, 20/5, cf. lb, Polizu, lms Plazul ... partea pe care se tîrăşte plugul cînd lucrează. Dame, t. 36. Pe-acele vremuri, vechi şi bune, Cînd n-avea plugul încă plaz, Jupînul Pipăruş viteaz 8607 PLAZ2 __ 780 - PLĂCEA Făcea minuni. Coşbuc, p. ii, 251, cf. Barcianu, Ale- xi, w. Plazul este talpa sau călciiul plugului. Pamfile, i. c. 42. Plazul e, in general, de oţel, şi serveşte la asigurarea stabilităţii plugului In serviciu, ltr2. Eu ştiu unde mergi cu plugul aist de aur, ... cu plazul de aur, cu cotiga de aur. pop., ap. hem 1 626, cf. Marian, d. 54. Eu cu ochii după dînsa, Mi s-a rupt plazu şi birsa. şez. i, 175, cf. iii, 58, Ţiplea, p. p. 114. Din grindei prin capul de jos al coarnelor ... se leagă plasul, in vîr-ful căruia se află feru7lat. Brebenel, gr. p. Ş-o-nchi-riat om pluguşor Cu plazu di molii, Cu grindeiu zugrăvit. Vasiliu, g. 173, cf. alrm sn i h 16, a ii 12, v 33. Ş-o făcut un plug zugrăvit, Cu plazuri de molift, folg. mold. i, 295.+ P. gener. (Regional) Trupiţă (la plug) (Măceşu de Jos — Băileşti). alr ii 5 011/872. + (Prin Mold.) Bîrsă (la plug). Cf. alrm sn i h 15.+(Prin Mold. şi prin Mararn.) Fierul plugului. Cf. alr i 891/355, 516, 542. 2. (Olt. şi Munt.; mai ales la pl.) Talpă (la sanie). Nişte tălpi pe care alunecă sania pe zăpadă; după localităţi li se zic plăşi, fălcele, tălpeţi şi fălpice. Damé, t. 21. Plas de sanie. Iovescu, n. 140. Plaşii de la sanie se numesc fălcele. ii ii 239, cf. alr sn ii h 356, Lexic reg. 84. Să taie lemne la banţig, un lemn adus, din care i să fac [săniei] plasurile. gl. olt. 3. (La pl.) Lemnele groase care alcătuiesc patul sau trupul războiului de ţesut; butuci, craci, drugi, fofeze, grindeie, lemne, tălpi, tălpeţi. Cf. Damé, t. 134, ScRiBAN, D., Şăineanu, d. u. Războiu are doi plaşi mari, două blanc mari, de să pun de prinde războiu. GL. OLT. — PL: plazuri. —Şi: (regional) plas (pl. şi plăşi, m. plaşi) s. n., plaşti (gl. olt.) s. m. pl. — Din v si.* plazi». Cf. bg. n ji a 3, ser. plaz. PLAZ2 s. n. (învechit) Prezicere (făcută de un oracol), profeţie, prorocire, prevestire. Luară acest plaz, deci sosiră la acel cimp şi feaceră colibi. Moxa, 354/25. Să ... prăznuim sărbătoare care ne aduce aminte plazurile şi făgăduinţele ce s-au dat. Dosoftei, v. s. octombrie 204r/l6. Acestea ce să feceră plazuri era şi chipuri celor d~apoi. id., ap. tdrg. — Pl.: plazuri. — Etimologia necunoscută. PLĂCĂCI0S, -o4s£ adj. v. pleefickw. PLĂCEA vb. II. L Intranz. şi tranz. 1. A se bucura (în ochii cuiva) de o impresie favorabilă, de preţuire, de simpatie sau a produce (cuiva) o impresie favorabilă, un sentiment de preţuire, de simpatie ; a fi agreat, simpatizat sau a agrea, a simpatiza (pe cineva sau ceva) ; a simţi sau a produce un sentiment de delectare, de mulţumire, de satisfacţie, a-i fi pe plac. Şi mearse fata aceaia a Irodiadei, şi juca, şi plăcu lui Irod şi şăzătorii cu nusul. Coresi, ev. 541. Bine am ispitit şi socotit şi am aflat ... şi mie tare plăcură, id., în bv i, 518/11. Plăcu de-a firea Iu Faraon acest cuvînt. Palia (1581), 169/14. Era cu suflet curat ... şi cuvinte deşarte nu-i plăcea. Moxa, 371/34. Celuia ce nn-i plac bucatele ce-i face muiarea sau cămeşile şi alte ca aceastea, să cheamă că are vrăjmăşie spre dînsă. prav. 155. So-cotiţi-vă de cărtularii carii le place a îmbla în veşminte lungi. n. test. (1648), 58r/18. Cu tine-n veaci să petreacă, Bucurie să le placă. Dosoftei, pş. 22/6. Eu voiu face toate cite vor plăcea ochilor tăi şi minţii tale (a. 1691). GGR i, 288/12. Şi încă mai bine le plăce vinul cel cu pelin. Neculce, l. 227. învăţătura îi place. Calendari (1733), 57/8. Să-i pui prune uscate dc-ţ vor plăcea (a. 1749). ggr ii, 42/26. Pentru ce ... să voiască acum să mă supuie la ale sale, oprindu-mă de toate acelea ce-m plac şi silindu-mă ca s[ă] îmbrăţişăz toate acelea pentru care mă simt a avea o urîciune de moarte? (a. 1750). id. ib. 46/32. Şi mie mi-ar plăcea A. bea vin bun şi a juca (a. 1818). id. ib. 226. Plăcu craiului său această minciună. Gorjan, h. ii, 156/32. O femeie frumoasă place ochilor, o femeie bună place inimei. cr (1846), 242/41. Filozofului zadarnic placă-i să tot vorovească. Conac hi, p. 277. Cui nu-i place un cîntec poporal editat de prietenul meu Alecsandri? Russo, s. 15. îmi place a privi sumeţia lui, pe care nu se sileşte a o tăinui. Negruzzi, s. i, 141. îmi place a naturei sălbatecă mî nie. Alexandrescu, o. i, 99. îmi place a sta singur pe o stîncă dărîmată S-aud pe maluri vîntul cu groază şuierînd. Alecsandri, p. i, 194. Care muzică vă place mai mult, doamna mea? ... Cea italiană sau cea germană? id. t. 875. Povăţuiri înţelepte şi ... fapte interesante care pot să placă şi să folosească oricărui cititor. Odobescu, s. iii, 11. Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Creanga, p. 86. îmi place că te văz chefliu şi vesel. Caragiale, o. ii, 258. Şi murăturile foarte îi plăceau. Slavici, n. i, 5. Atît de mult plăcură acestor bucatele, îneît îşi lingeau şi degetele cînd mîncau. Ispirescu, l. 22. Citise ceva de mine şi-mi spuse că i-am plăcut, cu acea gentileţe supărătoare a oamenilor care se cred grozavi şi îndreptăţiţi să te încurajeze. Vlahuţă, o. a. i, 191. Am o liră şi-un izvor de poezie ... Bogaţii mă cat şi mă plac. Ollănescu, h. o. 166. Cu voinicii-mi place traiul, Ori îi văd cu spada-n mini, Ori cu naiul. Coşbuc, p. i, 84. îi cam plăcuse bătrînului rachiul, iar munca nu prea îl îndemnase. Rebreanu, i. 47. Ne place să rîdem de alţii, şi unora dintre noi, dacă nu sîntem prea proşti, chiar de noi. IbrĂileanu, s. l. 40. Mi-a plăcut ... sinceritatea ta. Galaction, o. a. i, 112. N-am fost băut fără să-mi fie sete Nici am mîncat vro-dată ce nu-mi place. Topîrceanu, p. o. 151. Se strîmbă ca în faţa unui fel de mîncare care nu i-ar place. Camil Petrescu, t. i, 537. Mănăstirea îi plăcu în valea îngustă, împresurată de păduri. C. Petrescu, î. ii, 242. M-o trimis duduca să-ţi spun matale c-o făcut nişte curechî cu raţă şi ştie că-ţi placi matali. Brăescu, o. a. i, 115. Babei îi plăcea ...să povestească istorii urîte cu strigoi şi cu draci. Sadoveanu, o. i, 496. Omul îmi plăcea, cu toate că vorbea aşa de puţin. id. o. ii, 560. Dacă ochilor tăi le-ar plăcea Nevăzutul şi neştiutul, ai putea Veni la mine. Arghezi, v. 223. E un acrobat drăgălaş, care place grozav unora. Călinescu, s. 790. îmi place să te văd făptură clară Răsfrîniă-n iezerul de munte. Blaga, p. 103. Nici pădurile nu-i plăcuseră. Stancu, r. a. iii, 23. Negustoria ca atare nu i-ar fi plăcui dacă ciştigul ar fi fost lipsit de peripeţii. Preda, m. 69. Mi-a plăcut munca, n-am pregetat niciodată. id. i. 166. Repetaseră vizita pentru că le plăcuse primirea. Barbu, p. 163. Vai de minei ce m-oi face? Ce iubesc mamei nu-i place. Alecsandri, p. p. 307. Aide să-ţi dau eu o vacă de aur cu viţelul de aur, de care ţi-a plăcea, şez. i, 6. Multu-mi place palinca Şi departe-i Bistriţa. Jarnîk-Bîrseanu, d. 388. Oi mere la maică-mea Şi-oi mînca ce mi-a plăcea! folc. transilv. i, 162. Săraca baba mea, Bine-i place mazărea. folc. mold. i, 71. Şi pisicii îi place peştele, dar cînd trece puntea închide ochii. Zanne, p. i, 601. Porcul, ori încotro face, Lui tot noroiul îi place, Din ce e nu-l poţi preface, id. ib. 608. Nu este frumos ce este frumos, (ci) este frumos ce-mi place mie. id. ib. ii, 562, cf. 758. <£> (Popular; construit cu prep. „de“) Ţurlea ... i-a plăcut de Ilie mai mult decît se aşteptase. Preda, d. 101. (Fără precizarea obiectului sau a subiectului logic) Cresc rodii ... ş-alămîi, Şi tot feliu dă pom ce la gust place. Budai-Deleanit, ţ. 325. Aşea ciudate frumuseţe, Care plac la tinereţe. Bărac, ap. gcr ii, 176/10. Cu lucrările lui nu ne uimeşte, dar place. Bolintineanu, o. 358. Sper că articolele mele să placă; eu cel puţin îmi dau toată osteneala să le fac după puterile mele cît pot mai bine. Caragiale. o. vii, 339. Istorisirea lui place. Iorga, l. ii, 622. Cupletul cu puica de drac care se suia în copac plăcuse. Stancu, r- a. iv, 332. Lecţia ei plăcu. Preda, r. 79. La bătrîneţe place vinul vechi şi nevasta tînără. Zanne, p. ii, 491.«0* Expr. Ştii că-mi placi (?) sau (ştii că) mi-al plăcut (?)(*) etc. ori asta-mi place!, exprimă mirarea şi dezaprobarea în faţa unei propuneri, a unei afirmaţii etc. care nu-ţi convine, cu care nu eşti de acord. Ei, ştii că-mi placi? Auzi vorbă ... Cum n-o să mă intereseze? Sebastian, t. 33. Ei, bravo, mi-ai plăcut. Cum să nu ştiu. id. ib. 34. Ştii că-mi placi! Păi cînd l-oi vedea, 8610 PLĂCEA - 781 - PLĂCEA pici jos. Ăla suceşte mintea fetelor intr-un minut. Călinescu, e. o. ii, 101. 4* A fi în asentimentul, pe voia cuiva, a fi aprobat de cineva; a corespunde cerinţelor, dorinţelor celui în cauză, a prefera, a -i conveni. Derept aceaia foarte plăcu lu //[ristojs cel sama-rean ce se întoarse şi deade har lui e pre ceia alalli se mânie. Coresi, ap. gcr i, 27/18. Iar noi să ne nevoim aci-cea cu lucrurile cealea bunele cu toate, cealea ce plac lu Dumnezeu. Coresi, ev. 113. Deci cumu-i voia Domnului, ce caută să le placă tuturor, ori cu folos ori cu paguba ţării, care obicei pană astădzi trăiaşte. Ureche, l. 61. Mergînd pre apa Birladului în sus şi plăcîndu-i locul ... au început a zidire biserica, id., ap. gcr i, 72/36. Să-i dea boul cela ce l~au împuns de l-au stricat; iară de nu-i va plăcea acela, să i să facă plată. prav. 19. Să îmbiaţi cum să cade Domnului, întru toate să-i plăceţi, întru iot lucrul bun rodind, n. test. (1648), 269r/12. Ne pornesc cătră învăţăturile cealea ce plac lui D[u]/n-n[e]zeu şi ne învaţă să alegem binele de în rău (a. 1652). gcr i, 158/2. Au socoteşti cu mintea ta că-m* plăcu fap-tel(e) tal(e)ceale făr de leage? (a. 1691). id. ib. 294/20. De nu i-ar plăce acolo ..., volnic să fie a merge. Necul- ce, ap. gcr ii, 35/14. Duca Vodă, nevoindu-se în tot chipul să facă slujbă turcilor să le placă, şi aceasta au făcut. R. Popescu, cm i, 440. Fără credinţă nu e cu putinţă a plăcea lui D[u]mn[e]zeu (a. 1774). gcr ii, 99/23. Menelau afla cu cale ...să purceagă cu toţii; dar hotă-rîre aceasta n-au plăcut lui Agamemnon (a. 1750 — 1780). id. ib. 83/34. Cum vă place dar a mea părere? Şi dă aveţi împrotivă a zice? Budai-Deleanu, ţ. 115. Sfatul acestora tuturor place, Toţi în pădure descălecară. id. ib. 283. O să iau pe miss Margareta, de e plăcut lui Dumnezeu şi ţie. cr (1848), 63/69. Ne place a ne zice nobili români! Dar nu facem nimic pentru români. Bolin-tineanu, o. 443. Boierilor de dincoace nu le plăcea a fi mai prejos. Odobescu, s. i, 70. Cel de sus varsă darul său şi peste cei neputincioşi; se vede că aşa place sfinţiei sale. Creangă, p. 190. Au purtarea noastră nu-ţi place? îi zise ea ..., de-ţi pricinuieşte atîta mîh-nire? Ispirescu, l. 12. îi plăcea mai bine să rămîie, aşa cum e, redactor. Vlahuţă, o. a. i, 191. La Bucureşti ţi-ar plăcea? Brăescu, o. a. i, 13. Ei duduie, vă-zuşi? îţi place? Sebastian, t. 29. Am ştiut de la început că n-o să le placă vagonul. Barbu, p. 8. Murgu-leţu tare-mi place, Spune-mi mie cîţi bani face? Jar-nîk-Bîrseanu, d. 487. <£> (Popular; construit cu prep. „de“) S-a boierit, nu-i mai place de noi! Preda, d. 110. + Intranz. (Despre plante) A-i prii. [Grădinilor] tare le place căldura. Economia, 120/8- 2. S p e c. A avea sau a trezi un sentiment de admiraţie, de plăcere, de simpatie, de iubire faţă de o persoană de sex opus sau faţă de ceea ce aparţine unei persoane de sex opus, a atrage (prin calităţile sale) o persoană de sex opus sau a simţi atracţie faţă de o persoană de sex opus; a(-i) fi drag, a fi îndrăgit sau a îndrăgi. Care-i plăce, o ţine cîte douo, trei luni la dînsul. Neculce, l. 158. Cel rău ştia că a Romicii faţă Mai la mulţi tineri Ţigani plăcusă. Budai-Deleanu, ţ. 123. Ce faci acolo, giupîneaso? îţi plac ofiţerii? Alec-sandri, t. 519. D-ta să te prinzi în joc lîng-o fată care ţi-a plăcea: Creangă, p. 163. A-şi alege ... pe acela care îi va plăcea. Ispirescu, l. 3. Iar cu noi o lume-ncepe Dacă ochii mei îţi plac. Vlahuţă, o. a. i, 55. Dar cu pămîntul ce să faci? Şi ce folos de boi şi vaci? Nevasta dacă nu ţi-o placi, Le dai în trăsnet toate! Coşbuc, p. i, 119. Cum ai făcut să te placă? Nu prea te ştiam meşter la fete. Bassarabescu, v. 109. Tata, bunul şi puternicul Albu-împărat şi-a dat cuvîntul atunci, să fac ce oi voi, să iau pe cin’ mi-o place. Vissarion, b. 62. Barbatul, ca să placă muierii, nu trebuie să fie numai-decît frumos şi lînăr. Sadoveanu, o. xi, 226. Fata-i plăcea pentru că era tînără, frumuşică şi destul de vioaie. id. ib. 422. Era limpede că femeia îi plăcea nespus de mult. Camil Petrescu, o. iii, 86. Eu vroiam să mă căsătoresc, şi cum ştiam că nu mă înşel că fata îmi place, vroiam s-o cunosc bine. Preda, r. 46. Pentru mîndra care-mi place, Trei zile la domni aş face. Jarnîk-Bîr-seanu, d. 10. Buze rumeioare, Care plac la feţişoare. id. ib. 374. Cine m-o văzut, I-am şi plăcut Şi m-o şi iubit. Marian, v. 104. Cine place vecina, Cunoaşte ce-i hodina. Doine, 211. Atîta o plac, de nu ştiu Ce să mă fac. Bibicescu, p. p. 179. Noi, urîţii, ce ne-om face Că nimenea nu ne place? folc. transilv. ii, 25. Măi, bădiţă, ochi bîrnaci, Negru eşti şi mul1 îmi placi. id. ib. 27. Caută muierea să-ţi placă ţie, iar nu altora. Zanne, p. iv, 463. <0> (Popular; construit cu prep. „de“) Să nu le placă fetelor de noi, Veniamine, răspunse rizînd Vasile. Agîrbiceanij, a. 36. Mi-am dat seama că-mi place de ea. Preda, î. 48. Fetei-i plăcu de băiat. Rete-ganul, p. iv, 74. Şi-mi dă alta mai săracă, Numai ca de ea să-mi placă. Doine, 253. Bine-mi place de mîndru. folc. transilv. i, 276. <$> (Fără precizarea obiectului) Femeile ... cele tinere şi frumoase se ocupă numai de a plăcea. Bolintineanu, o. 376. <0> Refl. re cipr. Ba din una, ba din alta şi de cole pană colea, şi-au plăcut unul altuia. Creangă, p. 168. Ei cum se văzură se şi plăcură. Ispirescu, l. 102. Întîlnindu-se să se placă ş: plăcîndu-se să se căsătorească. Sevastos, n. 27. 3. A găsi, a crede de cuviinţă; a vrea, a dori; a pofti. Iată slujnica ta în mîna ta iasle, fă cu ea ce ţie place. Palia (1581), 59/14. Dzîcă cit le place ceia ce n-au minte, Ce vor să mă sparie cu a lor cuvinte. Dosoftei, ps. 35/11. Turcii au intrat în ţară de o au prădat şi o au arsu şi au robit cum le-au plăcut. R. Popescu, cm i, 321. împărţi vînalul şi făcu 3 părţi tocmai şi zise să-ş ia ce-i va plăcea fieştecarele din ei (cca 1705). gcr i, 353/9. Dar cum? Voi uitarăţi dă porunci Şi dă hele ce Vlad Vodă scrise Socotind c-aţi îmbla cum vă place Dă capul vostru încolea şi încoace? Budai-Deleanu, ţ. 111. Pot trăi Fără d-a mai osteni, Ş-într-aceste fumuri fac Cu cei mici orice le plac. Mumuleanu, ap. gcr ii, 249/24. Inima lui, nădăjduind tot ceeace-i place, uită îndată de cîte ori nădejdile ei au rămas înşelate. Marco-vici, d. 8/7. Mie mai bine îmi place să aib un cine. Dră-ghici, r. 103/22. Că a meserilor soartă Lui i place-a apara. Asachi, s. l. i, 122. Ia-ţi o lună, două, şase luni, oricît îţi va plăcea, cr (1846), 321/28. Pentru dumneata fă cum îţi place. ib. (1848), 61/67. Eu sînt gata să fac ce ţi-a plăcea. Alecsandri, t. 449. Mi-ar place să străbat ... codrii umbroşi. Odobescu, s. iii, 77. Cum îţi vine, cum îţi place pe copilă s-o dezmierzi. Eminescu, o. i, 155. Are ... în mină şi pînea şi cuţitul şi taie de unde vrea şi cit îi place. Creangă, p. 248. Sînt într-o situaţiune desperată, şi nu pot conta pe alt sprijin decît pe devotamentul tău amical, care-mi place a crede că nu se va dezminţi nici de astă dată. Caragiale, o. vii, 464. Eşti cu cine-ţi place în singurătate. Vlahuţă, o. a. ii, 175. Uite, ţi-am adus şi ţie un bariz frumos, albastru, cum îţi place ţie. Bujor, s. 84. Mi-ar place chiar să şi vorbeşti. Camil Petrescu, t. ii, 469. Dau întîi o raită prin toată piaţa, aşa ca să-mi fac o idee, şi pe urmă iau de unde-mi place. Brăescu, o. a. i, 221. Zapis rămase acum liber să citească ce i-o place. Vissarion, b. 203. Tata nu era om rău, dar îi plăcea să asculte toţi de el. Vlasiu, a. p. 73. Dă-mi durere şi prigoană, Dă-mi otravă cit îţi place. Arghezi, vers. 346. Nu-mi plăcea să mai trăiesc pe locurile astea. Stan-cu, r. a. i, 25. îmi place să cred că acum ne cunoaştem destul de bine ca dumneata să-mi poţi spune mie orice. id. ib. iii, 332. Mi-ar fi plăcut să nu stăm ca nişte caraghioşi. Baranga, i. 152. Ţi-ar fi plăcut să fim împreună? t decembrie 1962, 26. Fă-mă, Doamne, cumu-ţi place, Numai popă nu mă face. Jarnîk-Bîrseanu, d. 467. M-aş face de-un negustor Şi l-aş cumpăra pe dor, Dorului aşa i-aş face Şi l-aş vinde cui i-ar place. Ciauşanu, v. 52. Mămuca m-a făcut Tocmai ei cum i-o plăcut, folc. transilv. i, 305. Mîna altuia nu te scarpină cum îţi place. Zanne, p. ii, 235. Care vorbeşte ce-i place, acela să audă şi ce-l supără, id. ib. 841. Din orice lemn îţi place Fluier nu se poate face. id. ib. iv, 363. <0> Refl. (învechit) Inema-i grăieşte precum i să place. Dosoftei, ps. 33/19. Umblăm de capetele noastre făcînd fieştecarele ce ni se pare şi ce ni se place. Antim, p. 23. + Refl. (învechit, rar) A se complăcea. Nimine nu poate să găsască rău ca să mă plac în adunarea damelor. Ko-gălniceanu, s. 139. 8010 PLĂCERE - 782 - PLĂCERE II. (Cu valoare de interj.; Transilv. şi Maram.; în forma placă) Termen de politeţe care se foloseşte: a) pentru a invita o persoană să vină, să intre, să se aşeze etc. Cf. pofti. Cf. Alexi, w. (Bate cineva la uşă, bătrînul răspunde:) SlobodI Placă şi intră! Beniuc, v. cuc. 16. Placă, jupine cătană, înlăuntru, că te cheamă înălţatul împărat. Reteganul, p. iii, 18. Dar la noi locul e cam strimt, d-voastră sînteţi poate mulţi, totuşi, placă, veniţi înlăuntru. Sevastos, n. 55, cf. fd i, 194. Placă-vă de hodin'iţ. alr i 1 500/350, cf. 1 380/347, a i 12, 22, Glosar reg., Teaha, g. n. 253. Placă-n casă, hai la masă. folc. transilv. i, 93; b) pentru a răspunde cînd nu s-a auzit sau nu s-a înţeles întrebarea; ce? cum? mă rog? aud? Cf. pofti. Cf. alr i 349/51; c) pentru a se adresa cuiva, cerîndu-i stăruitor îndeplinirea unui serviciu; te rog! Glosar reg. Placă-mi da o suveică/ ib. — Prez. ind.: plac. — Şi: place vb. III. — Lat. plăcere. PLĂCEKE s. f. 1. Stare afectivă fundamentală determinată de satisfacerea unor tendinţe, a unor cerinţe vitale; sentiment, senzaţie, stare de mulţumire, de bucurie, de încîntare produse de ceva care satisface gustul sau dorinţa cuiva, plac; emoţie produsă de un lucru agreabil; (concretizat) ceea ce produce o asemenea stare afectivă, un asemenea sentiment etc. Dar ca să poată mai cu plăcere Călători ţiganele gloate, Au pus în frunte să meargă bucate. Budai-Deleanu, ţ. 105. Iată ... de ce îndemnu am făcut aceste satire socotind... să fac doao folosuri, adecă şi să-şi mai îndrepteze unii năravurile lor, şi aflînd plăcere să se deprimă mai mult la cetit. Mumuleanu, ap. ggr ir, 247/14. O norocire neaşteptată sau vreo plăcere nenădăjduită ţi să înfăţişează. Marcovici, d. 12/19. Plăcerea cum de repede Pasă şi-n pripă moare. Asachi, s. l. i, 243. Păstoriul afla plăcere, în zi de răpaos, a arăta baciului său tro-feile dregerilor sale militare, id. ib. ti, 36. Am priimit cu o vie plăcere buchetul. Negruzzi, s. i, 98. Un glas cînta cu plăcere Un cîntic obicinuit. Alexandrescu, o. i, 134. De vrei plăcere-a-mi face Ca poet adevărat, Fă în viiaţă o minune Ilotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. Alecsandri, p. i, 211. Dupe ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere de pe urmele tale de vînător. Odobescu, s. iii, 3. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naşte durerea. Eminescu, o. iv, 18. Nu a avut plăcerea să întîlnească pe vechii lui prieteni. Caragiale, o. ii, 42. Ai în fiece zi plăcerea să primeşti la masă ... un om de treabă, id. ib. 259. Noi căutam castane sălbatice printre frunze, ca să vedem care ştie să arunce mai departe, ceea ce copiilor le făcea multă plăcere. Slavici, n. i, 174. Nu ştiu ce e durerea, căci n-am cunoscut plăcerea. Dela-vrancea, s. 70. A doua zi le aştepta lucrul, de dimineaţa pînă seara, şi ele îl aşteptau cu plăcere, id. ib. 266. A doua zi gazetele anunţau cu plăcere sosirea lui în ţară. Vlahuţă, o. a. i, 220. începu să se gîndească cu sfială, cu plăcere la sat. Agîrbiceanu, a. 45. Domnule, faceţi-ne plăcerea şi poftiţi la masa noastră. Gîrleanu, n. 65. Simţea o plăcere atît de mare văzîndu-şi pămîntul, încîl îi venea să cadă în genunchi. Rebreanu, i. 49. Nu-mi face nici o plăcere să stau de vorbă cu d-ta. Camil Petrescu, t. ii, 488. Băi etanii începură să joace de probă între ei şi, îmblînzindu-se, fetele, roşii de plăcere, se lăsară tîrîte cu silă prefăcută, şi jocul se încinse sub ochii bătrînilor. Brăescu, o. a. ii, 251. Ei, ... e o plăcere a mea. Strică? Un obicei vechi. Sebastiam, t. 30. Fă-mi plăcerea şi lasă-mă să-ţi spun aşa, d-ră Esme-ralda. id. ib. 372. Mi-ar face mare plăcere să-mi faceţi o vizită. Vlasiu, d. 124. Eu am plăcere că v-aţi oprit aicea, pe grindul meu. Sadoveanu, o. viii, 422. Cînele nu arătase plăcere pentru asemenea joc. id. ib. xi, 141. Crezi că dumnealui o să~i facă plăcere să-şi piardă vremea cu oameni de vîrsta mea? Călinescu, e. o. i, 48. Mi-ai făcut plăcerea să mă inviţi la dumneata acasă. Stancu, r. a. iii, 26. Iar dînsa, cu plăcere, Nebănuind nimic, Primi, cum el îi cere, Să-i fie bun amic. Paras-chivescu, c. ţ. 60, cf. 113. Hai să nu mai vorbim de asta, Irina; nu-mi face nici o plăcere. H. Lovinescu, c. s. 48. N-am timp acum să analizez plăcerea pe care ţi-a făcut-o ţie sonetul lui. Baranga, i. 166. Simţind aerul cald şi mirosul de ierburi crude, caii începură să sforăie de plăcere. Preda, m. 105. îţi mulţumesc, Gore, mi-a făcut multă plăcere, t decembrie 1962, 26. Poate că bătrînei îi făcea intr-un fel plăcere ... să vorbească tare cu cineva despre toate aceste lucruri, v. rom. noiembrie 1962, 64. Să faci salbă puicii mele, Ca s-o poarte cu plăcere, folc. mold. i, 108. Rara vedere E mai cu plăcere. Zanne, p. iv, 240. (Urmat de determinări care indică obiectul, cauza, felul plăcerii) Plăceri ale iubirei, rlăceri încîntătoare/ Alecsandri, p. i, 120. [Poezia] ... ne poate atrage şi interesa prin plăcerea estetică. Maiorescu, cr. i, 49. înfăţişarea-i fastuoasă şi elegantă repoartă mintea către timpii cînd plăcerile vînătorii ... era numai petrecerea favorită a regilor. Odobescu, s. iii, 57. Sufletul şi mintea au putut aievea să-şi însuşească plăcerile şi farmecul artei. id. ib. Dumneata nefiind vînător, bineînţeles că n-o să pricepi plăcerea vînătorii. BrĂtescu-Voineşti, p. 155. Orală este la Creangă şi plăcerea pentru cuvinte. Vianu, a. p. 113. O tovărăşie ca a dumneavoastră e o plăcere intelectuală. Călinescu, s. 113. <£> Loc. adj. (învechit, rar) Plin de plăcere = plăcut. Mintea-i este şugubeaţă, vorba-i plină de plăcere. Asachi, s. l. i, 160. <0> L o c. a d v. Cu plăcere = a) (în formule de politeţe) bucuros! Curioşi — zise ea — mie, ginerele meu mi-a spus că s-a plătit tot. Am să-l întreb şi dacă n-a plătit, cu plăcere. Călinescu, e. o. ii, 54. Domnii Ionică, am o treabă cu dumneata ... — Cu plăcere, te ascult, domnişoară. Barbu, p. 152; h) formulă de răspuns la mulţumirile exprimate de cineva pentru un serviciu; c) împăcat, liniştit. Să te văd încaltea, vrednic eşti de comoara ce ţi-o las şi apoi să mor cu plăcere. Creangă, p. 226. <0> E x p r. Fă-mi plăcerea... --(în formule de politeţe) fii bun ..., te rog ... Cf. dm. + (Mai ales la pl.) Distracţie, petrecere, desfătare, veselie; satisfacere, desfătare a simţurilor, voluptate. Slobozenia legii care hărăzeşte credincioşilor ei toate bunătăţile cereşti fără depărtarea plăcerilor lumeşti. Văcărescul, ist. 247. Era om foarte drept şi priimi-toriu, însă dat la dezmierdări şi plăceri, id. ib. 262. Din abaterea femeiei cîte rele~n lume vin Cînd ea cumpără şi vinde ale sale frumuseţe, Mestecînd înşălăciunea ş-a plăcerilor venin! Asachi, s. l. i, 65. Omul dar să ose-bească ... Din plăceri primejdioase pe acea nevinovată. Conachi, p. 278. Noul sultan era un prinţ crud, afemeiat şi muiat de tot prin plăcerile care îl făcură să piarză înfocarea ce avea mai întîi spre război. Bălcescu, m. v. 79. Alţii spuneau că c o vînturătoare ce cutrieră lumea pentru plăcerile ei. Negruzzi, s. i, 44. Ea se afla într-unul din aceste momente ... cînd te simţi învins de plăcere, id. ib. 78. Se dusese la oglindă ca să-şi puie în regulă graţiile maltratate de voluptoasele plăceri ale nopţii. Filimon, o. i, 131. într-o noapte furtunoasă Prinţul, cu-ai săi cavaleri într-o sală luminoasă Se-m-bătau de dulci plăceri. Bolintineanu, o._ 93. Aceasta negreşit caracterizează foarte bine pe acel tînăr stăpînitor, inteligent şi luminat, dar iubitor de plăceri şi de lux. Odobescu, s. i, 322, cf. 383. în priviri ceteam o veci-nicie De-ucigătoare visuri de plăcere. Eminescu, o. i, 200. Ştiu cit de mult preţ punea pe plăcerile materiale ale vieţii. Caragiale, o. iii, 8. C-o umezeală de plăcere în ochi care-i lustruia genele răsfrînte, întinse braţele goale spre el. Delavrancea, s. 156. Rîsul lor e fără ironie, plăcerile lor elementare. C. Petrescu, c. v. 201. Tu erai făcut să ceri vieţii plăcere. Tot felul de plăceri. id. î. ii, 156. Fu o posesiune scurtă, stîngace, dar de o acuitate de plăcere pe care ea n-o cunoscuse încă. Brăescu, o. a. i, 7. Mamaia, femeie tînără, cochetă, s-a lăsat pradă plăcerilor uşoare, id. ib. ii, 15. A gustat şi ea plăceri oprite. Sadoveanu, o. iii, 564. <£> Călătorie (sau navigaţie etc.) de plăcere = călătorie (sau navigaţie etc.) care se face în scop recreativ. Te pot încredinţa că muşcă rău şi adînc, deşi de altfel e unînger din ceruri în călătorie de plăcere pe pămînt. Hogaş, m. n. 33. După ce ancorează în port, aflăm că e iahtul 8611 PLĂCHIOI - 783 - PLĂCINTĂ1 lai Rotschild în navigaţie de plăcere prin Orient. Bart, s. m. 49. (Ieşit din uz) Tren de plăcere — tren special pentru excursii. Madam Georgescu —Miţa Georgescu — cu d. Georgescu —Mihalache—pleacă la Sinaia cu trenul de plăcere. Caragiale, o. ii, 1. 2. (De obicei construit cu diverse prepoziţii) Dorinţă, voinţă, voie; chef, poftă, gust. Aceasta amu iaste fericită viaţă şi bine tocmită pre plăcearea lui Dumnezeu. Coresi, ev. 123. Mare veselie ... s-au făcut de domnie noao carea dup[ă] plăcearea a toată[ă] obştea să făcusă (a. 1700). gcr i, 333/19. Cuvînt carele să nu fi fost pre plăcerea măriei tale. Antim, p. xxiv. Dar apoi fiind voia şi plăcearea domnului nostru Jsjus] //[ristojs, după o puţină vreame muiarea craiului au fost îngrecată (a. 1764). gcr ii, 77/7. Din dreaptă parte me am zălojit o ... falce şi giumătate loc bun şi în plăcere, la bordeiul ce avem d[u]i7î[i]sa/e mai sus-numitului (a. 1794). Şte-fanelli, d. c. 247. Să vă deprindeţi a vă lipsi de lucrul ce aţ iubi cît de mult, ... şi să vă puneţi în lucrare un alt ce ... nu v-ar fi de plăcere. Drăghici, r. 157/4. Pre Dumnezeu în idoli cu mînule lor ciopliră Şi-i făcură pe plăcere slabi, mînioşi, nestatornici. Conac hi, p. 303. Vedem pe domniţă întorcînd curtea şi ţara întreagă dupe plăcerea ei. Filimon, o. i, 126. Chiar şi eu m-aş tocmi la d-ta dacă ţi-a fi cu plăcere. Creanga, p. 202. Hagi Tudose, fă plăcere domnişoarei Fifica. Dorinţa dumneaei e ordin. Delavrancea, o. ii, 307. Ştim noi că musafirii nu vin ... di plăcere pe la bordeile noastre. C. Petrescu, î. i, 277. De stat oi sta ... După ce ţi-oi face această plăcere, tot m-oi duce în lume, de pe unde am venit. Sadoveanu, o. vii, 293. Dar domnia voastră de ce-aţi vint pe-aici, pin Deva? Aşa, de plăcerea dumneavoastră? id. ib. x, 381. Maică, urîtul mă cere, Nu mă da fără plăcere. Jarnîk-Bîrseanu, d. 274. Bade-n casă nu ţi-oi mere, Că n-ai ochi p-a mea plăcere, folc. transilv. i, 276. <0> E x p r. (învechit, rar) A-l avea (pe cineva) la plăcere = a agrea, a aprecia (pe cineva). îl are la plăcere toţi, şi împăratul. Pann, e. iii, 107/23. — PL: plăceri. — V. plăcea. PLĂCHIOI s. m. (Regional) Om greoi (Hănţeşti — Suceava), i. cr. vi, 154. — Pl.: plăchioi. — Plaehie1 -f-sui. -oi. PLĂCINCIOÂRĂ s. f. v. plăcintioară. PLĂCINTĂR s. in., s. n. 1. S. m. Persoană care face sau vinde plăcinte1 (1). Au zis ... să cheame plăcin-lariul să-l bată, că au făcut plăcintele reale (a. 1705). gcr i, 352/23. Lei ... 20 de la starostele de plăcintari (a. 1776). Uricariul, xix, 326, cf. Budai-Deleanu, lex. Cu ce nerăodare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap şi cît de iute i-o deşertam! Negruzzi, s. i, 285. Şi petrecea timpul mai mult la poarta şcoalei, între plăcintari şi salepcii, decît în clasă. Ghica, ap. ddrf, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. Mai încolo, stătea un cizmar ..., apoi un plăcintar bulgar cu dugheana în vecini. Rebreanu, r. i, 28. Un negustor venit de curînd ..., cofetar sau plăcintar ..., umblă, de asemeni, după o prăvălie cu vad bun. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 56, cf. Scriban, d. Veniseră acolo şi nenumăraţi plăcintari, simigii cu covrigi, bragagii. Camil Petrescu, o. iii, 255. 2. S. n. (Regional) Sucitor (pentru întins foi de aluat). Cf. sfc iii, 145, com. din Ţepeş Vodă —Cernavodă, alr sn iv h 1 054/723. — PL: (1) plăcintari, (2) plăcintare. — Plăcintă1 -f suf. -ar. PLĂCÎNTĂ1 s. f. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „cu“ sau „de“ care indică natura umpluturii) Preparat de patiserie făcut din aluat (în foi suprapuse) şi umplut cu brînză sau cu fructe, legume, carne etc. Făceră danţuri de voinici şi feti acolo la biserică, şi, aducîndu-le acelora plăcinte, apucaşi copiii, robii, de mînca. Herodot (1645), 166. 10 zloţ ungureşti ... s-au dat să puie în plăcintă în zioa de s[fe]// Vasilie (a. 1695). Iorga, s. d. v, 361. Pre urmă au pus în masă plăcinte, şi au zis Xant să cheame plăcintar iul să-l bată, că au făcut plăcintele reale (a. 1705). gcr i, 352/22. Le pune în tigaie cu untu ... de le prăjaşte şi le fă plăcintă. Mîncările, 80/13, cf. 26/7. Să apuca a plămădi un feli de plăcintă, ist. am. 46v/2. Mamă-sa-i dete in calde plăcinte Farmece. Budai-Deleanu, ţ. 212, cf. 321. Patisier sau făcător de plăcinte, de gugoşi şi altele. cr (1848), 242/40. Astăzi plăcintele au pierdut valoarea lor şi plăcintarul poezia lui. Negruzzi, s. i, 285. Pentru plăcintele mîncate, rămase bun plătit numai cu cînticelul dascălului. Odobescu, s. iii, 10. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă şi plăcinte şi colaci. Eminescu, o. i, 87. Cuptoriul ... era plin de plăcinte crescute şi rumenite. Creangă, p. 290, cf. 189. Ţin apoi minte că i-am dat o bucată de plăcintă. Slavici, n. i, 148, cf. 45. Două luminări de seu ard p-o masă rotundă şi funducă, bună pentru întins foi de plăcintă şi scovergi. Delavrancea, s. 40, cf. id. t. 145. Darurile care se aduc în această ocaziune ... constau în ... plăcinte, vărzări, scoverze. Marian, na. 136. Curgea friptura şi plăcintele ca la masa călugărilor. Adam, r. 193. Plăcintele se strîng, se acoper şi se dau în cuptior de se coc. şez. vii, 34. înghiţi o bucată de plăcintă în pripă. Gîrleanu, n. 78. Grigoriţă se muncea şi nu nimerea să-şi scoată pe farfurie o bucată de plăcintă de foi cu brînză. Hogaş, dr. ii, 36. Cucoana Xe-nuţa a mîncat, cît a ţinut nunta, fripturi gustoase de cîţă, plăcinţi cu nuci şi alune. Al Lupului, p. g. 77. Pe birou o farfurioară cu resturi de plăcintă cu carne. Bassarabescu, v. 31. O problemă gravă nu se limpezeşte între un şniţel vienez şi o plăcintă cu mere. Rebreanu, r. i, 38, cf. id. n. 183. Au mîncat două plăcinte cu brînză şi două cu carne. C. Petrescu, î. ii, 124. Pe masă erau felii de cozonac, plăcinte şi sticle de vin. Brăescu, o. a. ii, 54. O singură dată a întrebat, cu gura plină de plăcintă. Sahia, n. 57. Buna făcea plăcinte subţiri, cu urdă, lăudîndu-se că le face mai bune decît mama. Vlasiu, a. p. 33, cf. 17. Un rînd de plăcinte şi un rînd de vin, — pînă ce picioarele se muiară şi glasurile se înduioşară. Sadoveanu, o. i, 55. Cu aceste plăcute clipe ale tihnei de seară în minte, cum să nu iasă bună din mîinile mamei plăcinta pentru cină? v. rom. martie 1954, 227. Aurica întrebă odată pe Felix dacă îi place plăcinta cu cireşi. Călinescu, e. o. i, 72. Se aduseră aci cîteva tăvi cu plăcinte. Camil Petrescu, o. iii, 125, cf. i, 125. Femeia ... stătea la vatră şi cocea plăcinte în cuptor. Preda, r. 206. Pe masă stătea un blid plin cu plăcinte. Lăncrănjan, c. i, 21. Im fel de gustoasă este plăcinta făcută cu carne fiartă în supă. S. Marin, c. b. 201, cf. 218, h ii 89. Asta-i lelea care-o vezi, Care ne făcea scoverzi, Asta-i lelea dinainte, Care ne făcea plăcinte. Jarnîk-Bîrseanu, d. 431. Cei mai iuţi pe dinainte De daţi la fişpan plăcinte: Cei mai moi Pe dinapoi, Minaţi domnii ca pe oi. Reteganul, tr. 45. Au să se ducă cu popa ... şi or s-aducă acasă plăcinte, vărzări, chiroşte şi turte. Pamfile, cr. 2. Şi-n plăcinte n-aţi pus brînză, Şi zăgnată să se prinză? folc. transilv. i, 246. O plăcintă ş-o-mnrtită; Cînd s~a coace, zvîrle-o-ncoace. folc. mold. i, 376. La plăcinte înainte şi la război înapoi. Pann, p. v. iii, 51/26, cf. Creangă, p. 189, com. din Piatra Neamţ. La plăcinte mulţi se adună. Zanne, p. iv, 91. E lesne a zice plăcinte, dar mult e pin’se fac (— este mai uşor să spui decît să faci un lucru). Cf. Negruzzi, s. i, 249, şez. i, 219, Zanne, p. iv, 86. Bună-i plăcinta, dar dacă nu-i, e bună şi pita. Zanne, p. iv, 85. Cu gogoşi nu se fac plăcinte (= cu minciuni, cu laude nu poţi întreprinde nimic). Cf. id. ib. 86. Nu se mănîncă în toate zilele plăcinte, id. ib. 91. De plăcinte rîde gura, de vărzare şi mai tare, se spune despre cei lacomi la mîn-care. Cf. Creangă, a. 10, Zanne, p. iv, 87. Dracii a mîncat plăcintele şi cărpătorul stă de faţă, se spune despre cei care neagă un lucru pe care l-au săvîrşit. Cf. Pann, p. v. i, 53/1, Zanne, p. vi, 563, 564. Am o plăcintă şi-aşa frumos cîntă (Gura). Gorovei, c. 183. Roş e, măr nu e, pături sînt, plăcintă nu-i (Ceapa), id. ib. 166. Ce-i pătură şi nu-i plăcintură? (Varza). 8615 PLĂCINTĂ8 - 784 - PLĂCUT com. sat. v, 19. (Plăcintă cu) poale-n brîu v. p o a- 1 ă. (Regional) La plăcinte — ospăţul şi datinile care au loc la ţară (la casa mirelui), a doua zi după cununie; uncrop. în anele părţi ale Moldovei se numeşte datina aceasta, pe lingă uncrop sau încrop, încă şi la plăcinte. Marian, nu. 695, cf. h xii 205. <0> E x p r. A găsi plăcinta gata = a profita de munca altuia. Cf. Zanne, p. iv, 91. A aştepta (pe cineva) eu plăcinte calde = a aştepta (pe cineva) cu mari pregătiri şi cu deosebită plăcere, id. ib. A se vinde (sau a se căuta) ea plăcinta caldă = a se vinde repede, a fi foarte căutat, id. ib. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o surpriză neplăcută. Acesta cum văzu ce plăcintă i se pregăteşte, înfipse sabia în pămînt. Ispirescu, l. 138, cf. Zanne, p. iv, 91. A se pune (sau a se trînti, a se aşeza etc.) ca o plăcintă (ţigănească) — a se tolăni, a se lungi cît e de mare. Cf. Zanne, p. iv, 92. A număra foile la plăcintă = a pierde vremea inutil. Cf. id. ib. 89. A socoti cîte foi intră în (sau într-o) plăcintă = a ţine prea mult seama de toate amănuntele, a se pierde în amănunte. Cf. Pann, ap. gcr ii, 374. Ce-i plăcintă, să-mi placă? replică glumeaţă dată cuiva care întreabă dacă îţi place un om. Cf. bul. fil. v, 170. A face plăcinte = a face cerculeţe pe suprafaţa apei, aruncînd în ea pietricele plate; ă face pîinişoare. Cf. Glosar reg. Alivanta-plăcinta v. a 1 i- v a n t a. + F i g. (Glumeţ) Bătaie (dată cu palma). Biata preuteasă, numai să-i fie de bine cîte plăcinte au mîncat şi ea din mîna preutului, că au ţinut minte pentru totdeauna. Sbiera, p. 243. + P. anal. (Ironic) Hîrtie oficială, cerere, memoriu etc. care se întinde pe (prea) multe pagini (şi care are, de obicei, un conţinut neplăcut). Cristache se înfăţişă în pridvor cu hîrtiile întinse ... — Loc — să vă-ntind plăcintele/ Le întinse şi le înfipse în cuiele din stîlpii pridvorului. Pas, l. i, 269, cf. bul. fil. iv, 146. + (Regional) Aluat (uns cu grăsime şi rulat) prăjit sau copt; turtă; lipie. Cf. chest. viii 26/15, 27, alr ii 4 024, 4 028, alr sn iv h 1 075. + (Prin estul Transilv.) Gogoaşă. alr sn iv h 1 078. (Prin Transilv. şi Maram.; şi în sintagma plăcintă subţire, alr sn iv h 1 077) Clătită. ib. 2. Compuse: (Bot.; regional) plăcinta-vacii = urechea-ursului (Primula auricula). Cf. h xiv 436; plăeinta-porcului= talpa-ursului ( Hcracleum palmatum). Cf. Morariu, pl. 463, Borza, d. 83. 3. (Regional) Numele unui joc de cărţi nedefinit mai îndeaproape (Teregova —Caransebeş). Cf. h xviii 284. — Pl.: plăcinte şi (rar) plăcinţi, (regional) plăcin-turi (alr sn iv h 1 081). — Şi: (regional) plăcinte (Udrescu, gl.), plăcintură s. f. — Lat. placenta. — Plăcintură: sg. refăcut după plăcinturi (pl. lui plăcintă1). PLĂCÎNTĂ2 s. i. v. placentă. PLĂCINTĂRESC, -EASCĂ adj. Care aparţine plă-cintarului (1), privitor la plăcintar, de plăcintar. Cf. Scriban, d. — Pl.: plăcintăreşti. — Plăcintar -f suf. -esc. PLĂCINTĂREŞTE adv. (Rar) Ca plăcintării (1), în felul plăcintarilor. Cf. Scriban, d. — Plăcintar ~f suf. -eşte. PLĂCINTĂRÎE1 s. f. Magazin unde se prepară sau se vînd (şi se consumă) plăcinte1 (1) sau alte produse de patiserie (1); patiserie (2). Cf. Polizu. Plăcintării, mustării, simigerii cu uşile deschise, cu tarabe puse la iveală, te ademeneau să guşti din toate. Vlasiu, d. 313. Te-ai mai zgîit o dată în plăcintăria cu tăvi rumene şi cu muşterii mulţi, dar pofta de-a te înfrupta din plăcintă ţi se dusese. Pas, z. i, 15, cf. 230. — Pl.: plăcintării. — Plăcintar f suf. -te. PLĂCINTĂRIE2 s. f. (Rar; cu sens colectiv) Diverse sortimente de plăcinte1 (1). Halal, zău, de cine ştie Să facă plăcintărie, S-o dospească, plămădească, în cuptor s-o rumenească. Alecsandri, t. 142 — Plăcintă1 ~j~ suf, -ărie. PLĂCÎNTE s. f. v. plăcintă1. PLĂCINŢI OARĂ s. f. (Rar) Plăcinţică (I). Simi-giul îi pregătea ... plăcintioare numai în unt. I. Botez, şc. 112. Ce-aduci puică de mîncat? — Plăcincioare cu groşcior, Că de tine mi-a fost dor. i. cr. ii, 301. — PL: plăcintioare. — Şi: (regional) plăeincioâră s. f. — Plăcintă1 -f suf. -ioară. PLĂCINT0R s. n. 1. (Prin Maram. şi prin nord-vestul Transilv.) Suci tor (pentru întins foi de aluat). împungi cu plăcintoriu acolo unde-i buba şi păsăieşti acolo unde-i buba. arh. folk. i, 205, cf. 235, alr sn iv h 1 054/346. 2. (Regional) Bucată dreptunghiulară de lemn cu una dintre suprafeţe brăzdată de şanţuri, cu care se calcă rufele de pînză groasă (înfăşurate în prealabil pe un sul de lemn); (regional) măngălău (1) (Negreşti — Baia Mare). Cf. alr ii 3386/346. — PL: plăcintoare. — Plăcintă1 -f suf. -tor. PLĂCINTÎICĂ s. î. (Regional) Plăcinţică (1) (Moi-şeni — Sighetul Marmaţiei). Cf. arh. folk. i, 166. Bea, mînîncă, mîndrulior, Plăcintucă cu groştior, Că de astea ţ-o fost dor. ib. — PL: plăcintuci. — Plăcintă1 -f- suf. -ucă. PLĂCINTURĂ s. f. v. plăcintă1. PLĂCINTUŢĂ s. f. (Regional) Plăcinţică (1). Una îi aduce un puiuţ fript, alta nişte plăcintuţe numai cu lapte şi cu ouă frămîntate. Marian, na. 139. Eu la joc, mama la joc, Plăcintuţa arde-n foc. şez. ii, 218, cf. CHEST. VIII 8/17. — PL: plăcintuţe. — Plăcintă1 -f- suf. -uţă. PLĂCINŢÎCĂ s. f. 1. Diminutiv al lui plăcintă1 (1); (rar) plăcintioară, (regional) plăcintuţă, plăcintucă. Deschide-te, punguliţă, Să plăteşti plăcinţelele. Odobescu, s. iii, 10. Se face aluatul şi se coc la fel ca plăcinţelele cu carne. S. Marin, c. b. 202. 2. (Bot.; regional; la pl.) Numele a două plante erbacee: a) bulbuci (Trollius europaeus). Cf. Borza, d. 172; b) Geum reptans. Cf. Borza, d. 77, h xviii 41. Mîndrei mele aşa-i place: Să se poarte cu mărgele, Şi pe piept cu plăcinţele. Doine, 146. <0> Compus: plăcinţică-vacii = pătlagină (1) (Plantago major). Cf. Borza, d. 132. — PL: plăcinţele. — Şi: (rar) plăcinţeâ s. f. S. Marin, c. b. 202. — Plăcintă1 -f- suf. -ică. — Plăcinţeâ: cu schimbare de suf. PX.ĂCÎŢ s. f. (Regional) Bucată mică de pămînt de formă pătrată (Vişinelu — Reghin). Viciu, gl. — PL: plăciţe. — Placă -f- suf. -iţă. PLĂCÎIT, -Ă adj. 1. Care place (I 1), care produce o impresie favorabilă, agreabilă sau un sentiment de delectare, de mulţumire, de satisfacţie, care este pe placul cuiva; (învechit) ogodit1, (regional) omenos, pîşin (2). Sufletul legănat în braţele unei nădejdi plăcute şi măglisitoare pierde puterea sa şi nu este în stare a suferi nenorocirea. Marcovici, d. 8/27. Cînd în codru vechi stejarul a răpus de bătrîneţe, Din a sa mănoasă ţărnă cresc plăcute floricele. Asachi, s. l. i, 61. Să mă ducă-n ceea lume cu plăcuta mea durere. Conachi, p. 83. începuturile războiului adesea sînt plăcute, dar sfîrşitul e totdauna funest. Bălcescu, m. v. 43. O scriere 8629 PLĂCUT - 785 - PLĂIEŞ atît de plăcută şi interesantă, cr (1848), 42/70. Ea găsi că păcatul este plăcut. Negruzzi, s. i, 79. Puţine suvenire din ele am plăcute. Alexandrescu, o. i, 85. Să ai tu parte De un trai plăcut şi lin. Alecsandri, p. ii, 98. Un foc vesel răspîndea căldură plăcută în salon. id. o. p. 95. Clima ta-i plăcută! Cerul e senin! Bolintineanu, o. 23. Zilele treceau mai plăcute pentru noi. id. ib. 266. Fraza întreagă ar deveni mai simplă, mai clară şi mai plăcută la auz, înlăturînd acele demonstrative. Maiorescu, cr. i, 178. Se înjunghiau numeroase jertfe de cîni şi de miei, spre a alina jalea cu răzbunări plăcute. Odobescu, s. i, 202. Dacă vorba-i e plăcută, şi tâcerea-i încă place. Eminescu, o. i, 159. Mai bine să ne vedem de petrecerea noastră aşa de plăcută. Caragiale, o. ii, 278. Vîntul se mişcă leneş în răcoarea dimineţii şi calea are să fie plăcută. Slavici, n. i, 59. în urma lui nu rămăsese decît o plăcută aducere aminte, id. ib. 132. Vorbele ei mieroase, versul ei plăcut de pare că te ungea la inimă. Ispirescu, l. 37. O impresie plăcută, primită repede, pentru ea era o adevărată durere. Delavrancea, t. 223. Mi-aduc aminte că aveai un glas aşa de plăcut. D. Zamfirescu, v. ţ. 63. O moleşire plăcută i se răspîndea în tot trupul. Agîrbi-ceanu, a. 42. Cît merserăm prin umbră, drumul fu plăcut. Hogaş, dr. i, 9. Doar pe buze fîlfîie zîmbe.te plăcute şi fugare. Rebreanu, i. 12. Un glas plăcut răsună la spatele lui. id. ib. 54. Erau plăcute sălile de acum patruzeci de ani. Galaction, a. 76. Sorbi paharul încet, ca o otravă ucigaşă dar plăcută. G. Petrescu, î. ii, 192. Ce plăcută ai făcut camera aceasta, Sabina! se miră Ana. id. c. v. 360. O sculptură poate fi ca o floare plăcută vederii. Vlasiu, d. 278. Toamna se făgăduia lungă şi plăcută. Sadoveanu, o. ix, 156. însuşi Cazimir crai a ieşit cu curtenii săi şleahtici întru întîm-pinarea domniţei de la Moldova, spunîndu-i vorbe plăcute şi înfăţişîndu-i daruri de nuntă. id. ib. xii, 340. îşi va găsi o ocupaţie sedentară plăcută. Călinescu, s. 816. Plăcut e somnul lîngă o apă ce curge, Lîngă apa care vede totul, dar amintiri nu are. Blaga, p. 175. Pentru mulţi din noi ceva frumos înseamnă ceva plăcut. Ralea, s. t. i, 218. Casa dumneavoastră e primitoare şi conversaţia plăcută. Stancu, r. a. iii, 342. Menajul lor, aşa plăcut, Din vina lui a început Cam prost să meargă. Paraschivescu, c. ţ. 98. Patul era cald şi plăcut. Preda, î. 174. Vremea ne plăcea pentru că traversam o iarnă plăcută, aproape primăvăratică. Barbu, p. 36. Trebuie să fie o meserie plăcută, dar foarte obositoare, t septembrie 1962, 4. Faguri de miere sînt vorbele plăcute. Zanne, p. ii, 811. Vizitele cele mai plăcute Sînt cele mai rar făcute, id. ib. iv, 242. <<> (învechit şi regional, construit cu prep. „de“) Nu gîndi doar că doresc în lume să mai trăiesc Şi că mi-au fost de plăcut Viaţa cît-am petrecut. Conac hi, p. 125. Calu ăla mi-i dă plăcut, alr i 255/295. (Adverbial) Chemînd cei 12 mulţimea ucenicilor, ziseră: nu e plăcut noi părăsind cuvîntul lui D[u]/iî/?[e]zâu a sluji la mease. Biblia (1688), ap. gcr i, 283/24. Ce plăcut suna la fereastră vuietul crivăţului. Demetrescu, o. 122. O să petrecem plăcut toţi împreună. Rebreanu, i. 414, cf. Blaga, p. 73. <0> (Substantivat) Ferice care în versuri ştie c-un glas înlesnit Să treacă din greu în dulce, din plăcut în mai năsprit. Heliade, o. i, 120. + S p e c. (Despre oameni sau despre înfăţişarea lor) Atrăgător, agreabil, simpatic. Să margă la Ţari-grad una ca să arăte pe domn că este bun şi plăcut (sfîr-şitul sec. xvm). let. iii, 203/4. Sînt prieteni, cavaleri plăcuţi, care umplea aerul de cîntice voioase. Asăchi, s. l. ii, 28. Cată să fii foarte ferice şi foarte orgolios avînd un copil aşa de plăcut, cr (1848), 252/60. Chipul său era de nu frumos, dar plăcut. Negruzzi, s. i, 16. Deşi nu era frumos, avea însă o fizionomie spirituală şi plăcută, id. ib. ii, 157. Dorinţele se manifestă în noi abia ce zărim o jună femeie plăcută. Filimon, o. i, 114. Te du, copiliţă cu coam-aurită, Cu chipul plăcut, Căci dup-a ta frunte Cununa-nflorită Acum a căzut. Bolintineanu, o. 85. Avea un nepot de frate, june plăcut, mîndru şi bine învăţat. Odobescu, s. i, 123. Rîdicîndu-şi căciula cea miloasă, vedem o frunte atît de netedă, albă, corect boltită care coincide deplin cu faţa plăcută a tînărului. Eminescu, n. 35. Harap-Alb, sluga lui, are o înfăţişare mult mai plăcută şi samănă a fi mult mai omenos. Creangă, p. 210. Era tot atît de plăcut şi de bun pe cît de voinic şi de viteaz. Caragiale, o. ii, 242. Ei de felul lor erau nişte copii nu se poate mai plăcuţi, id. ib. 292. Ştia să se facă plăcut tuturora şi necesar oamenilor de cori avea nevoie. Vlahuţă, s. a. ii, 340. Plăcută eşti ca luna, Ca soarele curată eşti, Tu singură-a mea ana/ Coşbuc, p. ii, 216. <4* Gustos, delicios, apetisant. [Amforele] stau gata ca să verse plăcutul lor nectar în cupe mari de aur, de jasp, de chi-limbar. Alecsandri, t. ii, 244. Ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută numai în vase de aur. Ispirescu, l. 7. îmi era sete, Natalie, şi am dat aici peste ... o plantă de un gust acrişor şi foarte plăcut, care taie setea. Hogaş, dr. i, 227. 2. Care este pe voia, pe gustul, în asentimentul cuiva. Şi făcîndu~s[ă] sarac pentru Domnul, au petrecut viaţ[ă]plăcutf ă] lui [Dumnejdzău şi adormi întru Domnul (a. 1692). gcr i, 301/17. Să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, anon. cantac., cm i, 89. Nu doară c-are să [să] arate mai plăcuţ prenţipului acestuia, ce pentru ca să să despărţască de tovărăşiie celoralaiţi (a. 1750 — 1780). gcr ii, 84/20. [Retorica] deşteaptă [pe tînăr] să să prefacă intr-un om nou şi bine plăcut lui D[u]mnezeu (a. 1798). id. ib. 162/28. Numai virtutea va fi plăcută sufletului meu. Marcovici, d. 2/8. Spre a se face mai plăcut lui Dumnezeu. Drăghici, r. 153/13. Acest domn urzi aşezăminte plăcute lui Dumnezeu. As ac hi, s. l. ii, 5. Poartă-te frumos ca să fii plăcut oamenilor. Vlasiu, d. 6. Cu ce-aş putea fi plăcut şi folositor iubitului meu oaspete? întrebă vizirul. Sadoveanu, o. x, 296. <£> (Substantivat; învechit) De vei auzi cu auzire glasul D[o]mnului D[n]mn[e]zeului tău şi plăcutele înaintea lui vei face şi vei băga în urechi poruncile lui ... Biblia (1688), 502/10. De vei face bunul şi plăcutul înaintea D[o]mnului D[u]mn[e]zăului tău. ib. 1352/42. Marele întru patriarşi Noe, plăcutul al tatălui celui fără început şi făcătoriului a toată făptura (a. 1750). gcr ii, 49/36. Cele bune şi plăcute Pentru bătrîni sînt făcute. Zanne, p. ii, 488. — Pl.: plăcuţi, -te. V. plăcea. PLĂCUŢĂ s. f. Diminutiv al lui placă. Cf. p 1 a-că (1). S-au confecţionat burghiuri spirale avînd aplicate în vîrf plăcuţe din metal dur. Ioanovici, tehn. 217. Pentru o mai perfectă etanşare s-a fixat ... şi o plăcuţă de acoperire. Soare, maş. 114. Plăcuţe de fier. nom. min. i, 46. — Pl.: plăcuţe. — Placă -f suf. -u ţă. PLĂGUI vb. IV. Tranz. şi refl. (învechit) A (se) răni. Din ostaşii romani încă aşa mulţi cădea şi se pleguia de armele protivnicilor. Maior, ist. 4/12, Cf. BARONZI, L. 116, DDRF. — Prez. ind.: plăguiesc. Şi: plerjiu vb. IV. — Placjă1 -f suf. -ui. PLĂGIIÎT, -Ă adj. (învechit) Rănit. Cu aceale să se leage tăieturile celor pleguiţi. Maior, ist. 4/16. Lupul tot pleguit (rănit) fiind de cîni, zăcea mai mort. Ţichin-deal, f. 50/5, cf. ddrf. <> F i g. Iubita sa verişoară .... a cărei inimă simţitoare era adine pleguită prin pierderea ireparabilă a mamei sale. f (1872), 159. — Pl.: plăguiţi, -te. Si: pleijuit, -ă adj. - V. plăijui. PLĂIlfr, -Ă adj. V. plăviţ. PLĂIÂŞ s. iu. v. plăieş. PLĂIBAS s. n. v. plaivaz. PLĂlfiŞ s. m. I. 1. Locuitor al unui plai1 (2), de la plai1. între munţi şi codrul verde, De furtuni surpat, Plăieş român nu s-o pierde Cît va fi Carpat. Asachi, s. l. i, 135, cf. 134, ii, 17. Unii fiindplăiaşi şi ceilalţi 8636 PLĂIEŞ - 786 - PLĂMADĂ cimpeni. Hasdeu, i. g. i, 245. Hai cu mine-n codrul verde S-auzi doina cea de jale, Cînd plăieşii trec in vale. Alecsandri, p. i, 17, cf. lm, Odobescu, s. iii, 83. Plăieşii spuneau că n-au mai apucat aşa primăvară devreme. Creangă, o. 194. Curgeau plăieşii roiuri de pe sub poalele codrilor. Vlahuţă, s. a. iii, 304, cf. tdrg, I. Brăescu, m. 69. Zi să vie (ara, şi va dudui muntele de plăieşi, şi se va clăti valea de joseni. Dela-vrancea, o. ii, 236. Un bucium, după obiceiul plăie-şilor, jelea în singurătatea locurilor. Sadoveanu, o. iii, 233. + P. e x t. (Regional) Pădurar (al unui plai1). Cf. I. Brăescu, m. 69. îl întîmpinară, într-o poieniţă, plăieşi cu topoarele pe braţe. Sadoveanu, o. ix, 79, cf. vii, 423, Arvinte, term. 160, a v 15, 33, 35, Lexic reg. ii, 30. 2. Locuitor de la graniţă (din Ţara Românească) însărcinat cu paza frontierei ţării, în regiunile de munte, străjer; p. ext. grănicer. Să fie vătah de plăiaşfi7, să poarte grijfă] să păzească plaiurile de hoţi şi de oameni răi şi de oameni birnici, să nu treacfă] în Ţara Ungurească (a. 1653). Iorga, s. d. v, 120. Plăiaşii l-au prins şi l-au întors îndărăt, ist. ţ. r. 126. Pă urmă prind plăiaşii şi pă Ilie armaş. R. Popescu, cm i, 415, cf. 416. Au poruncit la Odor căpitanul de au mers cu tîr-goviştenii şi cu toţi plăiaşii Ialomiţii, să prinză pre aceşti ce scriu mai sus. anon. cantac., cm i, 175. Fiind eu ispravnic ..., am chemat pe toţi plăiaşifi], oameni[i] cei de ispravă şi bătrînii (a. 1732). bul. com. ist. ii, 249. Ş[i] măriilor voastre veţ da poruncă plăiaşilor ... ca să fie cu bună pază (a. 1760). Iorga, b. r. 222. Plăieşi ot Bicazi (a. 1803). Uricariul, vii, 276. Ispravnici, vătafi şi dă hăi care Urmează până la mica spiţă Dă panţiri şi plăiaşi. Budai-Deleanu, ţ. 398. [20 taleri] la plăiaşi şi potecaşi, pentru osteneala lor (a. 1811). doc. ec. 128. Hatmanul scriind la plaiuri au adus cîţiva plăieşi. Beldiman, e. 27/27, cf. drlu. Fu trimis la Deva cu ... 2 companii de plăieşi. Bariţiu, p. a. ii, 445, cf. i, 370, Negruzzi, s. i, 169. N-a trecut mult şi a fost chemat şi Magheru la Bucureşti, care, după mai multe convorbiri cu vodă Bibescu, a fost numit comandant şef al tuturor dorobanţilor şi plăieşilor de peste Olt. Ghica, s. 712, cf. 101. Şi tu, Mircefi plimbă-te cu plăieşii de-a lungul zidului şi fiţi tot cu mina pe cu-coşul puştii. Alecsandri, t. 1 493. Asculta-vom ... voiosul şi semeţul cîntic al plăieşului elveţian. Odobescu, s. iii, 80, cf. ddrf. Cît despre plăieşi, ei erau un fel de păzitori ai potecilor munţilor. Xenopol, i. r. iv, 156. Dar se-ntorc spre zid plăieşii, Văd pe şes un nor de oşti. Coşbuc, p. i, 326, cf. 328. Vameşii au drepturi în ceea ce priveşte alegerea, supravegherea, pedepsirea plăiaşilor. Iorga, b. r. 342. Iar plăieşii, cu căpeteniile lor, vătavii, erau puşi să străjuiască plaiurile şi trecătorile. Păcală, m. r. 45. Tudor chema pe panduri, pe plăieşi. Galaction, o. a. ii, 100. Plăieşii înturnau furiş capul cătră măriile lor şi se bucurau. Sadoveanu, o. xi, 280, cf. 79. [Vătaful] avea in sfîrşit să strîngă banii în plăşi, dar numai prin plăieşii săi. Oţetea, t. v. 75. Pîrcălabu şi-a lăsat din nou plete, s-a îmbrăcat în straie de plăiaş al lui Ştefan cel Mare şi a venit iarăşi în Bucureşti. Pas, z. iv, 168. Pe dealurile unde plăie-şii-au bucinat Clădiri roşcate urcă cu aburi în spinare. Labiş, p. 366. Instituţia plăiaşilor este una din instituţiile vechi ale statului feudal. Stoicescu, c. s. 142. Gheorghe, Gheorghieş, Făt de bun plăieşi Marian, d. 208. A minat [împăratul] pe un plăieş după babă, ca să se ducă acolo. şez. ii, 50. Cuza a pus plăiaş de păza becheturile. Graiul, i, 118. 3. (Regional; în trecut) Administrator la curtea boierească (Chirii — Cîmpulurig Moldovenesc). Cf. Glosar reg. 4. (Ban. şi prin Bucov.) Paznic, portar sau om de serviciu (la o instituţie). Com. din Oraviţa, cf. CoMAN, GL., CHEST. II 489/1, ALR Il/36, ALR SN III h 902/386, Lexic reg. ii, 41. II. (Ornit.; prin Olt.; cu sens neprecizat, probabil) Lăstun (Apus apus). Cf. Băcescu, păs. 134. — Pronunţat: plă-ieş. — Pl.: plăieşi. — Şi: (învechit) plăiâş s. m. — Plai1 -f suf. -aş. PLĂIEŞlilSC, -EÂSCĂ adj. Care aparţine plăieşilor (I 1,2), privitor la plăieşi, de plăieşi. Oamenii carii vor fi şăzători pre moşiele plăişăşti şi în sat plăieşăsc (a. 1729). Iorga, s. d. v, 371. Printre atribuţiile vătafilor de plai din secolul al XVIlI-lea era şi aceea de a păzi satele plăieşeşti să nu fugă. Stoicescu, c. s. 153. — Pronunţat: plă-ie— PL: plăieşeşti. — Şi: (învechit) plăişesc, -eâscă adj. -- Plăieş + suf. -esc. PLĂIEŞÎE s. f. (învechit, rar) Corpul, organizaţia plăieşilor (12). Codrii era odată aşezare de apărare ca plăieşia munţilor. Russo, s. 99. — Pronunţat: plă-ie-. — Pl.: plăieşii. — Plăieş -f suf. -ie. PLĂIET subst. (învechit, rar) Plai1 (5). Ne-am tocmit pentru hotarăle acestor doao pămînturi, din munţii plăietului [—pămîntului] rumânesc şi din munţii plă-ietului [—pămîntului] Ardealului (a.?). Iorga, s. d. v, 473. — Pronunţat: plă-iet. — PL: ? — Plai1 -f suf. -ei. PLĂlfiŢ s. n. 1. (în dicţionarele din trecut) Plai1 (2). Cf. lb, Alexi, w., Barcianu. 2. (Regional) Cărare lăturalnică, prin pădure, care trece peste un deal (Arpaşu de Sus —Victoria), chest. iv 24/172. — Pronunţat: plă-ieţ. ~~ Pl.: plăieţe. — Plat1 ~f suf. -eţ. PLAIŞÎSC, -EÂSCĂ adj. v. plăieşesc. PLĂIŞtfR s. n. Diminutiv al lui plai1. Cf. dl, dm. — Pronunţat: plă-i-. — Pl.: plăişoare. — Plai1 -f suf. -işor. PLĂÎŢ, -Ă adj. v. plăviţ. PLĂIŢA vb. I v. plăviţa. PLĂILIŢ s. n. Diminutiv al lui plai1 (2). Cf. dr. xi, 125. Pare-mi, mîndră, că te-aud Pe plăiuţ, pe la Ieud, Aducînd vin şi borcut. Bud, p. p. 34, cf. 81, chest. iv 24/356. — Pronunţat: plă-iuţ. — Pl.: plăiuţuri. — Plai1 -f- suf. -uţ. PLĂIVÂS s. n. v. plaivaz. PLĂIVAZ s. n. v. plaivaz. PLĂMADĂ s. f. 1. Amestec de făină, apă şi drojdie, folosit la fermentarea aluatului, plămădeală (i); bucată de aluat dospit, purtătoare a fermentului care face să crească aluatul, p 1 ă m ădeală (1); p. ext. drojdie; maia1 (1). Cf. Barcianu. Pînea pentru colaci se plămădeşte ... cu plămadă făcută din drojdii de vin. Pamfile, cr. 5, cf. cade, Scrib an, d., dl, dm., com. Marian, alr i 769/582, 800, 773/576, alr n/605, 791. <0> F i g. în sufletul meu crîncen port secolii grămadă Şi cerul sterp şi lutul fecund intr-o plămadă. Lesnea, i. 58. Nu bănuisem în jurul meu plămada aceasta a nenorocirii. Sadoveanu, o. iii, 377. Această plămadă istorică a răscoalei, cu care copiii ardeleni creşteau acasă la focul vetrei, l-a şi apropiat pe Mustea de Becu. Beniuc, m. c. i, 188. + P. g e n e r. (Regional) Amestec (de mai multe substanţe) (Ştefă-neşti —Drăgăşani). Cf. şez. iv, 23. Această amestecătură (plămadă) o bea bolnavul cu apă. ib. + Masă2 (1) pregătită în vederea fermentării; porţiune dintr-o masă fermentată. Sladul, amestecat cu productul ce se transformă în rachiu, se ferbe cu aburii ce vin prin ţevi ...şi se face plămada. I. Ionescu, d. 254. Plămada, răcită, se aduce prin uluci, în căzile unde se pune ca să dospească, id. ib., cf. dp. După materia primă se deo- 8648 plămăd 787 - PLĂMĂDI sebesc plămezi de porumb, de cartofi, de melasă etc. ltr2. 4* Element, substanţă pusă la macerat. Florile de siminoc ... se pun plămadă în borş unde stau pină a doua zi. Pamfile-Lupescu, cr. 36. + (Prin nordul Munt.; probabil prin confuzie) Pomadă. Cf. Rădu-lescu-Godin. 2. Substanţă din care este format oul de albină; larva dezvoltată de oul albinei; (învechit) plămădi-tură (2). Cf. HEM 744, SĂ I NE AN U, D. U., SCRIBAN, d., h x 355, 374, ghest. vi/31 supl., 45/26. 3. F i g. Element care dă naştere la ceva, s ă m 1 n-ţ ă, germen; p. e x t. alcătuire, structură; (neobişnuit) plămăd. [Vărsatul] nu este materie streină afară din trup precum să zice şi să învaţă în unile cărţi, asemănînd plămada lui cu duhul ciumii, ci să zămisleşte din sîngele fieştecăruia. Piscupescu, o. 239/1. Omul are în plămada lui Plămada a luminei. I. VĂcĂ-rescul, p. 41/13. Din plămada sîngelui strămoşilor a crescut o rasă nouă. D. Zamfirescu, î. 158. Aceia din subordinea dumitale sînt din plămadă slabă. Stancu, r. a. iv, 35. Crescut-am din aceleaşi rădăcini, Şi cu plămadă din acelaşi lut. v. rom. decembrie 1954, 146. Aţi vorbit apoi de misiunea poetului, această plămadă omenească uimitoare, în stare să ghicească miraje acolo unde oamenii de rînd nu văd decît întîmplări familiare. contemp. 1957, nr. 538, 1/6. + Odraslă (2), progenitură. E fericită bătrîna. Plămada ei a ajuns cineva. Stancu, d. 93. <> (în imprecaţii) Fi-ţi-ar plămada [a] dracului! arh. olt. xxi, 272. 4. (Prin Ban.) Reproducere, prăsilă. Berbec de plămadă. alr i 1 769/30, cf. ib. 1 769/45. 5. (Regional) Epitet pentru un om moale şi prost. Com. din Straja —Rădăuţi. PL: plămezi. — Şi: (regional) plomâdă s. f. chest. vi/26 supl., 89/26. — Postverbal de la plămădi. PLĂMÂD subst. (Neobişnuit) Plămadă (3). Dihănii în cojoace cu gheare, colţi şi coarne Pîndeau să te răstoarne: O lingură de sînge într-un plămăd de carne. Arghezi, vers. 382. — PL: ? — Postverbal de la plămădi. PLĂMĂDEALĂ s. f. 1. Amestec de făină, apă şi drojdie, folosit la fermentarea aluatului, plămadă (i); bucată de aluat dospit, purtătoare a fermentului care face să crească aluatul, plăma dă (1); p. e x t. drojdie; maia1 (1); (rar) plăinăditură (î), (regional) plămădeţ (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., lb, Polizu. Mirele trimite ... o turtiţă de plămădeală la mireasă, iar de la mireasă o femeie duce o turtiţă de plămădeală la casa mirelui. Sevastos, n. 76. Nu este bine a să lăsa plămădeala pînei peste noapte. Marian, s. r. ii, 44. în altă covăţică mai mică se face plămădeala, cu aluat din tîrg. şez. vii, 33. în bucătăria cu miros de lapte şi de plămădeală dospită. Cazimir, gr. 98. Cînd plămădeala a crescut, se răstoarnă în vasul cu făină. S. Marin, c. b. 202, cf. chest. viii 22/15, 27, alr i 769, 770, 773, a vi 26. + Masă2 (1) pregătită în vederea fermentării; porţiune dintr-o masă fermentată; s p e c. cantitate mică de lapte care conţine fermenţi şi care se amestecă în lapte fiert, pentru a obţine iaurt, lapte covăsit etc. Plămădeala acea mai potrivită este 2 părţi popuşoi şi una săcară, din care această una să fie o a patra parte slad de orz (a. 1834). ap. tdrg. Le moaie [pieile] ... cu apă caldă cu tărîţă, cu un feliu de plămădeală şi cil leşie. Drăghici, r. 142/24, cf. chest. v/85, 88, alr i 779/61, 1 066/59, 61, alr ii 6 351/551. + Macerare; masă macerată. Se pune borş pe foc, se fierbe, se împietreşte cu piatră acră şi cînd aceasta s-a topit se pun şi plămădelele de cîrmîz şi prafuri roşii. Pamfile-Lupescu, cr. 112, cf. N. Leon, med. 157. 2. (Prin sudul Transilv. şi prin Ban.) Materie apă-toasă care umple celulele fagurilor de albine, după trei zile de la depunerea ouălor în ele. Cf. chest. vi 93/21, 95/8. 3. F i g. (Rar) Alcătuire, structură (cu aspect de amestec). Din burta aurie se răsturnă un val de icre, care umplu castronul cu o plămădeală pămîntie. Brăescu, o. a. ii, 302. 4. (Prin nordul Transilv.) Epitet dat unei persoane slabe. Cf. Coman, gl., chest. viii 22/27. 5. Boală (de copii) despre care se crede că este adusă de strigoi; plămădire (4). Se strîng pentru descîntecu de plămădeală cîte trei muguri din fiecare pom. şez. iv, 151, cf. Pamfile, b. 53. — PL: plămădeli. — Si: (regional) plomădeălă (a i 24), plumădeâlă (ib. 17,’ 22, 23, 24) s. f. — Plămădi 4- suf. -eală. PLĂMĂDET s. m. 1. (Sudul Mold.) Plămădeală (1); p. ext. aluat. Cf. chest. viii 27/29, alr i 770/592, 594, 600, 610, 773/596. 2. (Regional; în forma plomădeţ) Copaie în care se frămîntă aluatul. Să-l duci tot faptul de la casa noastră şi să-l lepezi ...în plomădeţ cu pîine. Pamfile, cer. 187. 3. F i g. (învechit, rar; în forma plomădeţ) Persoană care deformează realitatea, care scorneşte, exagerează. Şi alţii mulţi sînt de acest feliu de plomădeţi. Cânte-mir, hr. 101. — PL: plămădeţi. — Şi: (învechit şi regional) plomădeţ s. m. — Plămadă f suf. -eţ. PLĂMĂDI vb. IV. 1. Intranz. A pregăti un amestec de făină, apă şi drojdie, în vederea preparării aluatului; p. ext. a frămîntă aluatul. Cf. Budai-Deleanu, lex., lb. De va fi să nu voiască Muierea să plămădească, Şade, cerne pînă mîine Şi tot nu frămîntă pîine. Pann, p. v. ii, 158/3. De-i vedea-o [pe femeie] că nu vra să plămădească şi toată ziua cerne, cercetează-ţi casa. Negruzzi, s. i, 251. Mîni, pe vremea asta, zise ea, plămădesc de pine. Sadoveanu, p. m. 246. Hai, mă, ce faceţi? Că trebuie să plămădesc, să vă fac nişte pîine. Preda, m. 227. Apoi mama plămădea Ş-o lăsa pînă dospea, Apoi colaci învîrtea Pe lopată mi-i culca Şi-n cuptor îi arunca! Alecsandri, p. p. 390. Apoi iute-a plămădit, Aloatul a dospit, folc. mold. i, 270. Cine nu vrea să plămădească cerne toată ziua. Zanne, p. iv, 92. <0 T r a n z. Ei plămădesc oareşcare aluat. ist. am. 94v/2. Halal! Zău de cine ştie Să facă plăcintărie, S-o dospească, plămădească, în cuptor s-o rumenească. Alecsandri, t. 142. Iău plo-mod'esc pînea. alr i 773/831, cf. ib. 1 846/825. <0 Refl. pas. Colacii se fac aşa: se ie făină de grîu, se plămădeşte de colaci cu aluat anume pregătit, şez. v, 138. Se plămădeşte aluatul de sara. chest. viii 25/28. Intranz. şi tranz. F i g. Svatul lui cel necurat care era plămădit în inima lui (sfîrşitul sec. xvii). mag. ist. iv, 351. Sămăna vrajbă marc ... între Matei Vodă şi între Vasilie Vodă şi între Racoţi, craiul Ardealului, zicînd cătră unul şi cătră altul multe minciuni şi cuvinte ficlene, pin’ i-au prilăstit şi au plămădii pizma mare în mijlocul lor. anon. cantac., cm i, 189. Ochi-i se-nccau în lacrămi, peptu-i gemea de suspine, Şi durerea-i plămădită cu mînia la un loc îmi striga din gura-i moartă. Hasdeu, r. v. 152. Sînge mai curat ca al meu era cu greu de găsit; nici o boală n-am avut, care să-şi fi vărsat şi plămădit în el elementele morţii. Delavrancea, t. 199. <$> E x p r. (Tranz.) A plămădi inima cuiva = a face cuiva descîntece pentru a vindeca de o boală. Babele ... plămădesc inima copilului, şez. iv, 22. Inima (cutăruia)plămădesc Ca aluatu-n căpistere, Ca fagurile de miere. ib. Ciocănesc, bocănesc, inima lui ( X) plămădesc. folc. mold. i, 223. (R e f 1.) A (i) se plămădi inima cuiva — a) a se îmbolnăvi de o boală nedefinită mai de aproape. Bolnavului cînd i s-a plămădii inima i-e rău la stomac, n-are poftă de mîncare, ameţeşte şi-l doare grozav capul. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 150; b) a se vindeca (prin descîntece). Cf. şez. iv, 191. + Tranz. P. gener. A face un amestec în vederea obţinerii unui preparat; (complementul indică 8652 PLĂMĂDI 788 - PLĂMÎIŞĂ alimente) a pregăti, a prepara (prin amestecare). îşi petrecea zilele plămădind cantaride şi visînd chinchină. Negruzzi, s. i, 205. Cucoana Marghioala plămădea pe prispă, la umbră, gogoşi de ristic pentru suliman. Caragiale, ap. cade. Ce e? îmi pui la foc cvas plămădit de bunică-ta? Sadoveanu, o. vi, 81. Refl. pas. Cînd sc despoaie urechile la copii, se prinde o urechelniţă, se arde, se pisează, se plămădeşte cu unt proaspăt şi se face un fel de alifie. Candrea, f. 320. Borşul pescăresc ca să iasă aşa de bun, precum a ieşit într-adevăr, trebuie să se plămădească în apa din baltă. Galaction, a. 472. <0 E x p r. (Regional) A plămădi eureehi = a pune varza la acrit, alr i 753/320.+ Tranz. şi refl. (Popular) A (se) macera. [ Iarba-dul-ce] plămădită cu ţuică, se bea de arsătură la inimă şi umflătură în capul peptului. N. Leon, med. 42. Să furi flori de iicvă şi să le pui să se plămădească în apa nencepută. Muscel, 82. Se lasă ... ca frunzele să se plămădească bine, adică să-şi lase în zeamă toată materia lor colorantă. Pamfile-Lupescu, crom. 21. Rădăcina de iarbă-mare ... se pune în rachiu de drojdie ca o ocă şi stă de se plămădeşte trei zile. mat. folk. 700, cf. gl. olt. 4 T r a n z. (Regional) A mistui (1) (Peştişani —Tîrgu Jiu), alr ii/i h 101/836. 4* Refl. (Rar) A pătrunde, a se infiltra. Niciodată nu i-au crescut bătături în palmă de muncă, nici nu i s-a plămădit pămîntul în piele. Rebreanu, i. 48. 2. Refl. pas. (Prin Ban. şi prin Transilv.; despre albine) A depune plămadă (2) (pentru a se înmulţi). Fagurii în carii se plămădesc şi scot albinele ceale lucrătoare. Economia, 181/5, com. Novagoviciu, com. din Făget— Lugoj. 3. Tranz. (Folosit şi absol.) A purta rod şi a da urmaşi, a zămisli, a concepe; (adesea f i g.) a crea, a constitui, a alcătui, a forma (prin frămîntare, amestecare). Se nu adaugă-se ţie scaunul fărălegiei, ce face (plămădeaşte d, făureşte b 1938) munci, psalt. 197. Tu m-ai plămădit în maţe De m-ai dat maică-mea-n braţe. Dosoftei, ap. tdrg. Nu ai creasce, nici plămădi, ci să ţi se prăpădească viţa şi sămînţa şi să pieri de pre pămînt. Ţichindeal, f. 438/11. Eu nu te-am plămădit de flori de cuc ... Am să te pui la lucru, ia-ţi săgeţile, pr. dram. 402. Lectorii de astăzi să citească de cîte două ori actele sus-citate, cu care bătrînii au plămădit, ca să zicem aşa, institutul Asociaţiunii transilvane. Bariţiu, p. a. iii, 29. Cum putea ei să înţeleagă româneasca, adică: o limbă plămădită de două mii de ani. Russo, s. 36. Marele compozitor italian a ştiut să plămădească acest cap d-operă al muzicei de vînătorie. Odobescu, s. iii, 94. De ce ai plămădit din lut acest sărman ulcior al făpturii noastre? Galaction, o. 195. Să vezi un arbust plăpînd între-mîndu-se sub îngrijirea ta ..., să-l plămădeşti cu mîna ta într-o formă nouă. Gamil Petrescu, t. iii, 313. Măi, al dracului oml Din ce eşti tu plămădit, măi? ... îl întrebă rîzînd Dănilă. Sadoveanu, o. ii, 507. Blestemată să fie muierea care te-a plămădit în pîntecul ei şi te-a adus pe lume. Stancu, r. a. iii, 98. Cîinii erau plămădiţi sau dresaţi în tiparele sufleteşti ale stă-pînilor. Pas, z. i, 148. Minuni plăpînde plămădim din tină. Beniuc, v. 7. Holda ... plămădită şi coaptă din luminile vieţii, Deşliu, g. 27. Sîrit vinovat c-aş fi putut şi eu Ţintind în timp a visului pupilă, Să plămădesc, cum nu am plămădit, Minuni modeste, simple din argilă. Labiş, p. 122, cf. 19. Dar n-au izbutit profesorii să plămădească, în laborator, fiinţe care au respirat patru săptămîni? t decembrie 1962, 21. <£■ R e f 1. pas. Să se plămădească o legiuire nouă. N.A. Bogdan, c. m. 115. <£> Refl. Sufletele mari se plămădesc în valurile răstriştei. Odobescu, s. i, 261. Nu-i venea să creadă că în pîntecele ei se plămădeşte o fiinţă din sîngele lui. Rebreanu, i. 255. De mii şi mii de ani, s-a plămădit aici ca într-o înfrigurare viaţa. Sadoveanu, o. vi, 75. De pretutindeni, umerii ... de titan se zăresc în marea furtună a istoriei din care s-a plămădit cel dinţii stai al muncitorilor. Bogza, m, s. 91. Dumneata, ai să ai impresia că te dezvolţi, că te plămădeşti ca autor, t septembrie 1962, 51. ■— Prez. ind.: plămădesc. - Şi: (regional) plomădi (alr i 773/45, 65, 75, 77, 835), plomodi vb IV. — Etimologia necunoscută. Cf. v. sl. *po-mladiti. PLĂMĂDIRE s. f. Acţiunea de a (se) plămădi şi rezultatul ei; plămădit1. 1. Cf. plămădi (1). Cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Ale xi, w. 4 (Concretizat) Masă2 (1) rezultată prin plămădire (1). Cu sîngele care au curs ... ar fi udat pămîntul şi din această masă, ca dintru o plămădire, au răsărit oameni. Molnar, i. 97/13. 4' P* & e_ n c r. Amestecare (prin frămîntare). Din plămădirea nouă a smîrcului cu ceaţa Se va stîrni, pesemne, fierbinte, iarăşi viaţa. Arghezi, vers. 376. + Preparare (prin frămîntare, amestec). Amestecarea şi plămădirea lor [a momelilor pentru peşte] cu diferite droguri, esenţe, parfumuri chiar. Atila, p. 54. 2. (Prin Transilv.; la albine) Cf. plămădi (2). Căsulii ... gătite spre plămădirea albinelor celor lucrătoare. Economia, 178/5. 3. Cf. plămădi (3). Neaducîndu-ţi aminte de neputinţa plămădirii noastre că s-au făcut din tină. Dosoftei, v. s. decembrie 209r/2. S-a neglijat un motiv de inspiraţie deosebit de preţios, punctul culminant al unei plămădiri de viaţă nouă. t februarie 1962, 55. 4. (Şi în sintagma plămădirea inimii, Pamfile, s. t. 129, id. b. 53) Boală despre care se crede pe alocuri, în popor, că este adusă de strigoi; plămădeală (5), (regional) plămăditul1 inimii. Cf. Pamfile, ş. t. 129, id. b. 53, şez. xiv, 111. — PL: plămădiri. — V. plămădi. PLĂMĂDIT1 s. n. Plămădire. Cf. dl, dm. (Regional) Plămăditul inimii ~ plămădire (4). Cf. Grigo-riu-Rigo, m. p. i, 150. — - V. plămădi. PLĂMĂDIT2, -Ă adj. (Despre aluat) Preparat din făină, apă şi drojdie; p. ext. fermentat. Cf. lb, ddrk Barcianu, Alexi, w., dl, dm. <0 (Prin vestul Transilv.) Lapte plămădit — lapte acru preparat din lapte fiert. Cf. a i 17, 22, 35. Curechi plămădit — varză acră. alr i 754/320. 4 (Popular) Macerat. Cf. ddrf. — Pl.: plămădiţi, -te. — V. plămădi. PLĂMĂDIŢI'HĂ s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Plămădeală (1). Cf. lb, ddrf, Barcianu, Alexi, \v. 2. (învechit) Plămadă (2). De va fi plămăditură de albine lucrătoare în faguri, albinele îşi vor face sie matcă dintr-însa. Economia, 193/19. — Plămădi-f suf. -tură. PLĂMĂDÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui plămadă (i). Să-l arunci ... în covata cu plămădiţă. gr. s. vi, 135. — Plămadă -f suf. -iţă. PLĂMAI s. m. v. plămîn, PLĂMÂIE s. f. v. plămîn, PLĂMĂNĂRÎCĂ s. f. v. plămînărea. PLĂMĂNĂRÎŢĂ s. f. v. plămînăriţă. PLĂMĂTTJC s. n. v. pămătuf. PLĂMÎNĂ s. f. v. plămîn. PLĂMII s. m. v. plămîn. PLAmÎIE s. f. v. plămîn. PLĂMÎÎŞĂ s. f. (Prin Bucov.) Pistrui (II)» Cine are alunele sau plămîişe, acela să ia untura aceasta ... să ungă alunelele sau plămîişele şi apoi se vindecă de dînsele. Marian, ins. 57. 8666 FLÄMIN _ 789 - pläminArl a - PL: plămiişe. — Etimologia necunoscută. PLĂMÎN s. m., s. f. I. S. m. (Anat.) 1. (Şi, învechit şi regional, în sintagma plămîni albe, alrm i/i h 68) Fiecare dintre cele două organe anatomice situate simetric în cavitatea toracică, cu aspect spongios, care alcătuiesc aparatul respirator principal la om şi la animalele vertebrate; pulmon, (popular) bojoc. Gf. cuv. d. bătr. i, 297. Prin inemile lor ..., prin plâmine, prin mănuntăi să Ic bată cuie de her. Do-softei, v. s. noiembrie 103r/34. împăratul nostru ... Taie pre pizmaşii şi-i giunghe-n plămîni. id. ps. 148/8. Plămînele cele albe au fost arse de sete. N. Gostin, let. ii, 37/2. De multă căldură i-au ars creierii în cap şi s-au stricat şi dinlăuntru plămînii. R. Popescu, cm i, 543. Noi încă avem cîte doao mini, Inimă în sin şi duh în plumîni! Budai-Deleanu, ţ. 84, cf. id. lex., Galendariu (1814), 164/5. Deschizîndu-se trupul ... s-au aflat în piept plumînile întregi, ar (1829), 2362/29. Plămînile sînt stricate, şi peste puţin va fi sprijonii numai trupul mort. gt (1839), 1721/47. Socoţi,. poate, că, de ciudă, voi lua cuţit în mini Spre-a-mi curma a mele zile, înfigindu-l în plămîni? pr. dram. 360. Doctorii mă asigură că am numai plămînul sting atacat. Băixescu, ap. Ghica, a. 578. începu a-l tracta pentru plămîni. Negruzzi, s. ii. 154. Examina genunchele, apoi asculta plămînile şi inima. Slavici, n. i, 289. Cind răsufla, aerul i se prăbuşea în plămîni ca ceva tare şi rece care-l lovea şi făcea să-l doară ca o bubă. Vlahuţă, o. a. i, 104. Şi plămîiele dumnezeilor de pe pămint simt horcăitul morţii. I. Negruzzi, s. vi, 93. Lulelele de trestie ... cuprind cit trebuie pentru o singură sorbire de fum, care să ţine apoi mai mult timp în plămîi. şam. ni, 189, cf. Alexi, w. La canonicie nu trebuiesc cine ştie ce plămîni puternici. Agîrbiceanu, a. 32. Tovarăşul meu privea ţintă înainte, respira uşurat pînă în adîncul plămînilor, croia planuri înfrigurate şi nerăbdătoare. C. Petrescu, s. 191. Aveau drept să năzuiască numai cutezătorii cu glezna tare şi cu plă~ minii largi: oamenii înălţimilor, id. c. v. 10. Simon ... a răcii la plămîni şi acum zacc cit e de lung, ocupînd singur patul copiilor. Sahia, n. 97. Vasiliad începu acum să facă auscultaţia plămînilor, ducîndu-şi urechea deasupra spinării bătrînului. Călinescu, e. o. i, 149. Ca de obicei, sorbea fumul. îl trăgea adine în plămîni şi apoi îl slobozea către tavan. Stancu, r. a. i, 124. Eliberaţi de greaua povară a urcuşului, plămînii se odihneau. Bogza, c. o. 27, cf. 65. CU de arzător umplea plămînii Ozonul curs pe palele de vînt! Labiş, p. 264, cf. fd iii, 200. Domnul Besent are o tumoră la plămîni. t septembrie 1962, 31. Anatomic, plămînii au aspectul unor saci plini cu aer. der. Şamca-n braţe prinsu-l-o, De pămînt izbitu-l-o, Carnea vîlcezitu-i-o ... Plămîile leşinatu-i-o, Ciolanele sfărîmatu-i-o. Teodorescu, p. p. 390. Din moalili capului ..., Din rărunchi Şî din plomîni. şez. iii, 137. Zvirle buzduganul Şi-l loveşte peste umerii lui de voinic De i-au rupt plămăii. ib. iv, 211. Tu să-l străpungi ... Prin mai, Pe sub mai, Prin plomîi, Pe sub plomîi. Păsculescu, l. p. 135. Nu mi-i de plămîie, Cum mi-i de mai, Că din mai Făceam un buhai. Pamfile, j. ii, 60, cf. alrm i/i h 68, alr sn iv h 1 122. <> F i g. Domnul Dumnezeul părinţilor noştri ... înduratu-s-au de durerea plămîilor tale, ţara mea? Russo, s. 1Ş5. Cartea ®cra acum tot plămînul meu, toată raţiunea mea de a fi. Galaction, o. a. i, 39. 4“ Tuberculoză pulmonară. Suferă de plămîni. 4* (Prin Transilv. şi prin Dobr.) Epitet dat unui om plăpînd, slab, prăpădit sau, p. ext., leneş. Cf. alr i/i mn h 45/107, alr i 1 557/675. 2. (învechit şi regional; şi în sintagmele plămîni negre, bl ix, 84, alr i/i h 46, alrm i/i h 69) Ficat. Cf. lex. mars. 214, bl ix, 88, alr i/i h 46, alrm i/i h 69. II. S. f. (Bot.) 1. (Popular; în formele plămînă, plumimă etc.) Numele a două plante erbacee acvatice: a) (şi în sintagmele plămînă albă, dr. v, 560, Borza, d. 117, plămîne albe, dr. v, 560) nufăr (la) (Nym- phaea alba). Cf. lb, Polizu, Brandza, fl. 115, Borza, d. 117; b) (şi în sintagma plămînă galbenă, Coteanu, pl. 23, lb, lm, Bianu, d. s. 516, Panţu, pl., Borza, d. 117) nufăr (1 b) (Nuphar luteum). Cf. lb, Polizu. Se aflau o mulţime de ochiuri, lacuri şi iazuri ... împănate cu trestie, papură, pipirig, plămînă şi alte diferite plante. Marian, o. ii, 289, cf. Gheţie, r. m., Alexi, w. Nufăr alb ... numit încă şi plută, plumieră albă, plumimă albă, tivă de apă. şez. xv, 95, cf. h i 34, com. din Turnu-Măgurele, alr ii 6 280/682, 872. 2. (Regional; în forma plomună) Cuscrişor (Pulmonaria officinalis). Cînd seacă apele ... se scoate rădăcina plomunei, care este mare cit buturuga de tufă. Pam-file-Lupescu, cr. 159. 3. (Regional; în forma plămînă) Mătasea-broaştei (Mirceşti —Paşcani), alr sn iii h 832/537. 4. (Regional; în sintagma) Plumuna de pe baltă = limbariţă (Alisma plantago aquatica) (Bistreţu —Băi-leşti). alr i 1 918/870. — Pl.: plămîni. — Şi: (învechit şi regional) plă-mină, plumină, plumună, (învechit) plămînă (Coteanu, pl. 23) s. L, plumin s. m., plumoănă (Polizu, Gheţie, r. m., Alexi, w.) s. L, (regional) plămînd (bl ix, 87, dr. ix, 407, alrm i/i h 68/278; pl. plămînzi, bl ix. 87, Coman, gl., plămînji, bl ix, 87, n., plămînde, ib., alrm i/i h 68/278), plăminj (Vîrcol, v. 97), plă-mii s. m., plămîie s. L, plămăi s. m., plămăie, plămună Grecescu, fl. 44, Bianu, d. s. 516) s. L, plîmin (alr sn iv h 1 122/346), plomîi, plomin s. m., plomină (alr i/i h 45/107), plomună, plumimă s. L, plumîi (ib. h 1 122/531), pluminr (ib. h 1 122/95) s. m., prumină (Teaha, c. n. 257) s. L, prumine (alrm i/i h 68/80) subst. pl. — Din lat. pulmo, -onis (=*plumonis). Gf. ngr. 7U X £ jJL 6 V L. PLĂMÎNÂR, -Ă adj, (Prin nord-vestul Transilv.; despre oameni) Molatic (13), bolnăvicios. Gf. Caba, săl. 91, Vaida. — Pl.: plămînări, -e. — Plămîn + suf. -ar. PLĂMÎNÂRĂ s. f. v. plămînare. PLĂMÎNĂRE s. f. (Bot.; regional) 1. Cuscrişor (Pulmonar ia officinalis). Cf. lb, Polizu, Gheţie, r. m., enc. rom., Alexi, w., Borza, d. 140. 2. Trifoişte (Menyanthes trifoliata). Cf. Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 111. — Pl.: plămînări. — Şi: plăminâră (Polizu, Barcianu, Şăineanu, d. u., Borza., d. 140), plumănâre (Bujorean, b. l. 389), plumlnâre (lb, Barcianu, Borza, d. 111), pluinonăre (Gheţie, r. m., Alexi, w.) s. f. — Plămîn + suf. -are. PLĂMÎNÂRIŢĂ s. f. (Regional) 1. Cuscrişor (Pulmonar ia officinalis). Cf. Grecescu, fl. 407, Borza, d. 140. 2. Muşchi1 (I 2 b) (Lobaria pulmonaria). Cf. Barcianu. — Pl.: plămînariţe. —Şi: plîmănâriţă s. f. Borza, d. 140. — Plăinin -f- suf. -ariţă. PLĂMÎNĂ s. f. V. plămîn. PLĂMÎNĂRE s. f. (învechit şi regional) 1. Cuscrişor (Pulmonaria officinalis). Cf. Brandza, fl. 375, Barcianu, N. Leon, med. 51, şez. xv, 86, Panţu, pl. Borza, d. 140. 2. Mierea-ursului (Pulmonaria mollissima). Gf. Baronzi, l. 141, Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 139. — PL: plămînărele. — Şi: plămînări că (Brandza, fl. 375, Panţu, pl,. Borza, d. 140), (învechit) plemlnărică (Baronzi, l. 141), (regional) plămănărică (Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 139), plumănăreâ (Borza, d. 140), plumănărică (id. ib. 139, 140), pÎnmi- ii ăreâ (Brandza, fl. 375, şez. xv, 86, Panţu, pl., 8673 flAmînAhicâ - 790 - l'i.ÂM i \I. \ Borza, d. 140), plumlnărieă (Brandza, fl. 375, şez. xv, 86, Panţu, pl.)> phimuuărică (Borza, d. 140), pulmănărică (id. ib.), pulmînărca (id. ib.), pulmnărică (N. Leon, med. 51) s. f. — Plămînare -f suf. -ea. — Plăminărică etc.: cu schimbare de suf. PLĂMÎNĂRÎCĂ s. f. v. plămînărea. PLĂMÎNĂRIŢĂ s. f. (Bot.; regional) 1. Cuscrişor (Pulmonar ia officinalis). Cf. Barcianu, v., Gre-cescu, fl. 407, Panţu, pl., Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 140. 2. Cuscrişor (Pulmonar ia rubra). Cf. Panţu, pl. 86, Borza, d. 140. 3. Muşchi1 (I 2 b) (Lobaria pulmonar ia). Cf. Gheţie, r. m., Alexi, w. — Pl.: plăminăriţe. — Şi: plăinănăriţă (Bujorean, b. l. 389), pluminăriţă (Alexi, w.), plumînă-riţă (Gheţie, r. m., Barcianu, v., Panţu pl.) s. f. — Plămînare -f suf. -iţă. PLĂMÎND s. m. v. plămîn. PLĂMÎNIC, -Ă adj., subst. 1. Adj., s. m. şi f. (învechit, rar) (Persoană) care suferă de tuberculoză pulmonară. Cf. Valian, v. 2. S. f. (Bot.; regional; în forma plomînicâ) Plu-tică1 (Nymphoides peltata). Borza, d. 117. — Accentul necunoscut. — Pl.: plăminici, -ce. Şi: (2) plomînică s. f. Plămîn + suf. -ic. PLĂMÎNÎE s. f. (în dicţionarele din trecut) Tuber culoză pulmonară. Cf. Valian, v., Barcianu, v. Gheţie, r. m., Alexi, w. — Pl.: plăminii. — Şi: plumînie s. f. Barcianu, v., Gheţie, r. m. - Plămîn 4- suf. -ie (după pneumonie). PLĂMÎNÎŢĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Diminutiv al lui plămîn (I 1). Cf. lb, Polizu, Barcianu. — Pl.: plămîniţe. — Şi: plumîniţă (Barcianu, v,), plumînuţă (lb) s. f. — Plămîn -f suf. -iţă. PLĂMÎN.I s. m. v. plămîn. PLĂMÎNOs, -OASĂ adj. (Regional; despre oameni) Fără putere, slab (Ineu —Arad). Cf. alr ii/i mn 50, 2 272/64. — Pl.: plăminoşi, -oase. Plămîn + suf. -os. PLĂMÎINĂ s. f. v. plămîn. PLĂNĂRÎT s. n. (Prin sud-vestul Transilv.) Operaţie de nivelare a cărbunilor în vagoane sau în silozuri. Cf. ltr2, sfc v, 194. — Cf. plan a2. PLĂNISl vb. IV v. planisi1. PLĂNTĂ vb. I v. planta. PLĂNTĂLUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, prin Ban.) A planta (I 1). Cf. anon. car. — Prez. ind.: plăntăluiesc. — Din magh. paiantă]. PLĂNTÎCĂ1 s. f. (Iht.; prin vestul Olt.) Sorean (Leucaspius delineatus). Băcescu, p. 154. — Pl.: plantici. Băcescu, p. 154. — Plantă1 -f suf. -ică, PLĂNTÎCĂ2 s. f. v. panglică. PLĂNTICLŢĂ s. f. (Iht.; prin Olt.) Sorean (Leucaspius delineatus). Băcescu, p.154, cf. alr i 1 746/810. — Pl.: plănticuţe. -- Si: plantieuţă s, f. alh i 1 746/810. — Plăntică1 -f suf. -uţă. PLĂNTUŢĂ s. f. Diminutiv al lui p 1 a n t ă1; plantă mică, tînără. Cf. Barcianu, Alexi, w. Boabele ... nu pierd facultatea germinativă, dar plăntuţele pe care le produc sint mici, pipernicite. Săvulescu, m. u. i, 143. Orezăria ... avea o înfăţişare jalnică. Plăntuţele firave şi gălbui păliseră, v. rom. august 1954, 22. <0> F i g. Voi, plăntuţe tinerele, Mieluşei nevinovaţi, Ce-aţi fost sub grijile mele. Mureşanu, p. 19/14. Iar voi, plin-tuţe crude, Ce-acum păşiţi in lume, Păstraţi cu reverinţă acest act omenos Săpind profund în inimi al bravilor fraţi nume. id. ib. 74/15. — Pl.: plăntuţe. — Şi: (învechit),plîntuţă s. f. — Plantă1 4- suf. -uţă. PLĂNUI vb. IV. Tranz. (Adesea urmat de un verb la conjunctiv) A face, a pregăti un plan (3), un proiect în vederea atingerii unui scop, a-şi propune, a avea intenţia să facă ceva, să acţioneze sau să procedeze intr-un anumit fel, a proiecta; p. ext. a unelti, a urzi. N-au încetat a plănui mii mijloace de a o putea mîntui din sclăvie. Asachi, s. l. ii, 5. Plănuiră în ce chip să vie spre seară, la casa lui Neago, şi să omoare pe litvan. id. ib. 38. Se vede că Chiriţa plănuieşte ca să te mărite mai tîrziu cu Guliţă. Alecsandri, t. 495. Era, parcă, peste putinţă ca lucrurile să se sfîrşească atît de frumos cum el le plănuise. Slavici, o. ii, 255. Le puse gînd rău şi tot plănuia cum ar face ca să-i răpuie. Ispirescu, l. 67, cf. ddrf, Alexi, w. Plănuieşte în gînd cum să-şi îngrădească mai bine ograda largă. Gîrleanu, n. 109. Se gîndea numai la pămîn-turile lui, plănuia cum să le muncească mai bine. Rebreanu, i. 254. Plănuise chiar să scrie un volum despre femeia română. Bassarabescu, v. 55. Ştiu bine Că-n sărutarea asta care-nşală Ai plănuit vînzarea criminală. Topîrceanu, p. o. 93. Cum plănuise el de ani întîlni-rea aceasta, şi cum se petrecea! C. Petrescu, c. v. 146. Plănuisem să mă omor. Brăescu, a. 90. Oanea a întors capul spre cireadă şi parcă plănuieşte ceva. Vlasiu, a. p. 27. Cu cei trei tovarăşi ai lui a plănuit scăparea. Sadoveanu, o. i, 543, cf. vn, 532. Plănuise să meargă în Scandinavia. Călinescu, s. 34. Plănuisem să plec în ziua aceea pe la rubedenii. Stancu, d. 87. Plănuiau amîndoi viaţa lor de mîne. Camilar, n. i, 227. Stau şi lot privesc, Planuri plănuiesc. Teodorescu, p. p. 468. Turcii, dacă mi-l vedea, ... Bine mult că le părea Şi la planuri plănuia, id. ib. 567. <0* A b s o 1. Dacă omul se gîndeşte şi plănuieşte şi le pune pe hîrtie, se adună destule venituri. Sadoveanu, o. xxi, 377. Deivos şi Dincă intrară peste cei care mai plănuiau încă în odaia din faţă. Camil Petrescu, o. ii, 13. <0> Refl. (Popular) El s-a plănuit Şi el s-a vorbit ... Ca ei să trăiască Şi să pribegească. Teodorescu, p. p. 34. Mă tot trudesc De mă tot gîndesc Şi mă plănuiesc încotro să-ncap. id. ib. 59. Şi io m-am gîndit Şi m-am plănuit Să te iau soţie. id. ib. 457. Dacă aşa vă-i obiceiul, zise ciobanul, — dă-mi voie numai două zile să mă plănuiesc. RĂ-dulescu-Codin, l. 41. + (Rar) A determina, a preciza, a stabili, a fixa; a hotărî. Bietul meu tovarăş ... plănuia, cu mintea şi cu ochiul, un loc unde să-şi poată şi el aşeza imensa sa persoană. HogAş, dr. i, 103, cf. 144. Agapa ... era într-adevăr plănuită pe seară. Călinescu, b. i. 84. Să te duci la Piteşti, acolo unde aţi plănuit să se întîlnească ... Comitetul executiv. Camil Petrescu, o. ii, 142. M-am gîndit, M-am răzgîndit, Şi iată ce-am plănuit, ant. lit. pop. i, 272. ^ Refl. impers, Se plănuise ... ca absolvenţii şcoalelor militare să nu treacă fără concurs la cele superioare din Bucureşti. Brăescu, a. 137. — Prez. ind.: plănuiesc. — Plan + suf. -ui. PLĂNUIÂLĂ s, f. (Rar) Plan (3). Cugetări, pla nuieli, socoteli, copilării, poveţe nimic nu le scapă necercetat şi ne judecat. Jipescu, o. 149, cf. tdrg. 8692 PLĂNUIRE - 791 - PLĂPÎND — Pronunţat: -nu-ia-. — PL: plănuieli. — Plănui -f suf. -eală. PLĂNUÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a plănui. Gf. lm, ddrf. După o scurtă plănuire, ne rînduirăm în front în faţa mînăstirii. Brăescu, o. a. ii, 87. — Pl.: plănuiri. — V. plănui. PLĂNUÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Priceput; şiret (Secuiu —Graiova). h v 147. — Pl.: plănuiţi, -te. — V. plănui. PLĂIVUŢ s. n. (Regional) Diminutiv al lui plan(l); bucată mică de pămînt primită de ţărani potrivit schiţelor de comasare. Gf. Densusianu, ţ. h. 329. — Plan+suf. -uţ. PLĂPĂMAR s. m. v. plăpumar. PLĂPĂMĂREÂSĂ s. f. v. plăpumăreasă. PLĂPĂMĂREŞTE adv. (învechit, rar) în felul plă-pumarilor, ca plăpumariL Vă fac eu să înţelegeţi plă-pămăreşte. pr. dram. 270. — Plăpămar -f- suf. -eşte. PLĂPĂMĂRÎE s. f. v. plăpumărie2. PLĂPĂMEĂ s. f. v. plăpumea. PLĂPĂMIOĂRĂ s. f. v. plăpumioară. PLĂPÂU s. m. (învechit) 1. (Şi adjectival) (Om) prostănac, nătărău, tont. Cf. Uricariul, x, 404, Polizu, ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w., jahres-ber. xvii, 30. 2. Om plăpînd (1). Cf. Cihac, ii, 260, hem 2 221. — Pl.: plăipăi. — Şi: plăpiu s. m. Uricariul, x, 404, Polizu. — Etimologia necunoscută. PLĂPÎMĂRtE s. f. v. plăpumărie2. PLĂPÎNĂ s. f. Numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. Bujorean, b. l. 389. Bei zeamă de plăpînă; prinzi putere şi trăieşti mult. Pamfile, b. 62. — Etimologia necunoscută. PLĂPÎND, -ă adj. 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Lipsit de rezistenţă fizică, de vitalitate, debil, firav; p. ext. care are o structură fragilă, delicată, fină. îşi concentraseră esis-tinţa în fiinţa acestei creature plăpînde şi micşoare. cr (1846), 262/40. Au doar poplănd mieluşorul . . . Ar fi aşteptat în pace sîngeroasa sa jertfire? Conachi, p. 262. Nici o fiinţă în lume Nu e plăpîndă ca omul, El poartă mai mare nume Şi el e tocma ca oul. Pann, p. v. ii, 82/3, cf. Polizu, Barcianu, v. E tatăl lui Grui-Sîn-gerl ... plăpînd fără putere. Alecsandri, Poezii, 302, cf. Bolintineanu, o. 301, lm. Ce-ţi pare mai blînd, mai plăpînd ca oiţili, berbeci, mieoarile? Jipescu, 0. 48. Omul, care are pielea trupului mai plăpîndă decît toate celelalte vieţuitoare, a născocit ... îmbrăcămintea pentru trup. ap. tdrg. Andrei cel plăpînd şi moleşit se cutremură. Slavici, n. i, 238. Se făcu zînă gingaşă şi plăpîndă. Ispirescu, l. 35, cf. 352, id. u. 94. întotdeauna fusese slab, plăpînd, turburat. Delavrancea, t. 14. cf. 247. Plăpînd, bolnăvicios de mic, suferind într-una de friguri şi de dureri de cap, stăm zile-ntregi la fereastră. Vlahuţă, o. a. ii. 176, cf. 29, id. d. 198. Umerii săi plăpînzi şi albi. ddrf. Boul poate fi: iute, trăgaci ..., iar vaca poate fi: plăpîndă, sperioasă. Dame, t. 29, cf. Alexi, w. Tocmai ca pruncii plăpînzi ori tocmai ca nişte vădane Ei se jelesc şi se plîng. Murnu, 1. 33. De-ai fi acum, plăpîndă fală, Măcar o clipă lingă mine. Goga, Poezii, 264. Mi se pare că Petrişor e cam plăpînd. Rebreanu, i. 389. Abia de se mai recunoaşte în silueta slabă şi plăpîndă a unui tuberculos. Ardeleanu, u. d. 139. Judecătorul meu, plăpînd cum se ştia, s-a înfăşurat în şubă-i. Galaction, o. 104. Manolaş, mai plăpînd decît ceilalţi, a răcit şi s-a îmbolnăvit, id. o. a. ii, 310. Era plăpînd, Cu ochi albaştri, cu privirea clară, Cu faţa suptă, pală. D. Botez, f. s. 29. Haide, intră în casă ... Eşti aşa de plăpîndă. Sadoveanu, o.ii, 288. Cine ar fi bănuit vreodată că o plăpîndă fiinţă venită pe lume, ... un fraged viţel de lapte, ar putea dezlănţui furtuni de patimi omeneşti. Bart, s. m. 84. Strein în pribegie, plăpînd şi venetic, Erai cît o fărîmă de fulg şi de nimic. Arghezi, vers. 381, cf. 379. Dezveleşte pe copil, îi vîră o mînă pe sub mijlocul lui plăpînd şi îl ridică în braţe. Preda, m. 323. Nu-i el pentru aviaţie, e prea plăpînd. s mai 1960, 28. Era cam plăpîndă şi cam firavă. LĂncranjan, c. i, 61. <£> F i g. Plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora. Alexandrescu, m. 19. Vede plăpîndă fericire Pierind ca visul d-aur. Bolintineanu, o. 17. A apărut ... Revista Contimporană ... 40 de redactori colaboratori însufleţesc tinereţea acestei plăpînde fiinţe. Maiorescu, cr. ii, 7. Cetirea literaturilor străine face ca publicul nostru cetit să devie foarte exigent faţă cu literatura română plăpîndă. Gherea, st. cr. iii, 194. Oraşul bătrîn părea plăpînd ca o jucărie de copii. Rebreanu, i. 324, cf. Bassarabescu, v. 83. în zboru-i molatic, plăpîndul meu vis M-atinge cu aripa lui. Goga, PoEzii, 237. Minuni plăpînde plămădim din tină. Beniuc, v. a. i, 10. <0> (învechit, rar) Plăpînd de zile — tînăr. Păşişi la tron, Cezare, Geniu plăpînd de zile, cărunt însă de svat. Mureşanu, p. 110/2. 4* (Despre trăsături ale omului) Care arată, trădează lipsa de rezistenţă fizică, de vitalitate a omului. O faţă cu trăsături plăpînde. Bassarabescu, v. 70. + (Despre puteri) Secătuit, slab, slăbit. Osteneala ce fărîma plăpîndele sale puteri. Bolintineanu, o. 267. + (Regional) Dificil la mîncare; lingav. Cf. Scriban, d., alr i 1 557/200. 4* (Regional) Moale1 (I 5), bleg (Grădiştea — Rîmnicu Vîlcea). alr ii 3 721/812. 2. (Despre plante sau despre părţi ale lor) Slab dezvoltat, lipsit de sevă; p. ext. subţire, gingaş. Floarea cea plăpîndă ce creşte pe-un ţerm sec. Negruzzi, s. ii, 20, cf. i, 100. Arunca plăpînde flori. Alecsandri, p. ii, 60, cf. i, 223. Florile plăpînde din cîmpurile noastre ... Sînt mult mai rîzătoare ca sufletele noastre. Bolintineanu, o. 19. Roatele briştei tăiau făgaşe subţiri pe iarbă plăpîndă a pămîntului jilav. Odobescu, s. i, 381, cf. 27. Plăpîndele lui ramuri abia înmugurite ... Nainte de-a-şi da rodul mureau învineţite. Macedon-ski, o. i, 114. Viaţa ... palpită în fagi cu scoarţa aspră şi masivă Ca şi-n plăpîndul fir de mărgărită. Ca-zimir, l. u. 23. Nu e plăcere mai ucigătoare decît să vezi un arbust plăpînd întremîndu-se sub îngrijirea ta. Ca-mil Petrescu, t. iii, 313. Plăpînde firicele în mănunchi Spre cer ridică frunzuliţe vii. D. Botez, f. s. 84. Flori de pădure şi de început de primăvară. De spumă. Plăpînde. Stancu, r. a. i, 235. Căldura pătrunsese şi mai în jos, în împărăţia stufărişului şi către jepci, unde apăruseră deja vîrfuri plăpînde de trestie şi de rogoz. v. rom. iulie 1954, 181. în umbră jilavă de pădure, Unde-şi tăinuie fiinţa brînduşi plăpînde. Beniuc, c. p. 85. 3. F i g. (Despre oameni) Care se lasă uşor impresionat; sensibil. Curgeau duioase lacrimi din ochii lui ţintiţi Şi-n inima-i de tată, plăpîndă, simţitoare ... Era dulce răcoare. Alecsandri, Poezii, 343, cf. 290. 4- (Despre voce) Puţin intens, slab; p. ext. duios, blînd, suav. Glasul lor cel dulce, plăpînd, melodios, Ţi-a mîngîia auzul. Negruzzi, s. ii, 126. Un glas plăpînd şi jalnic ... Blînd a cuvîntat. Alecsandri, Poezii, 359. 4. (învechit, rar; despre boli) Care se agravează uşor la condiţii nefavorabile. Pojarul acesta ... este cu mult mai plăpînd de vint şi de frig decît vărsatul cel mare. Piscupescu, o. 255/7. 5. Fig. (învechit, rar) Uşor, superficial, frivol. Inima ... să-nece-a ei durere, Se dă în deznădejdea-i plăpîndelor plăceri. Bolintineanu, o 118. — PL: plăpînzi, -de. — Şi: (învechit) plîpănd, -ă 8705 FLĂFi.NZIOR - 792 - PLĂSEA (Barcianu, v.), pălpănd, -â (Cihac, i, 223), poplănd, -ă, poplind, -ă (ddrf, Barcianu) adj. — Etimologia necunpscută. PLĂPÎNZI(5H, -OARĂ adj. (învechit, rar) Diminutiv al lui p 1 ă p 1 n d. Cf. plăplnd (1). Unde sinleţi, dragii mei Plăpinziori şi mititei? Bolintineanu, o. 90. — Pl.: plăpinziori, -oare. — Plăpind -f suf. -ior. PLĂPÎU s. m. v. plăpău. PLĂPOMĂR s. m. v. plăpumar. PLĂPOMÂRÎE s. f. v. plăpumărie1. PLĂPOMEĂ s. f. v. plăpumea. PLĂPOMIOĂRĂ s. f. v. plăpumloarâ. PLĂPUMAR s. m. Persoană care se ocupă cu confecţionarea (şi cu vinzarea) plăpumilor. Am făcut ... întocmire de îndreptare la unile ponturi ce era in vechile cărţi ale breslii plăpomarilor pămînleni (a. 1824). doc. ec. 330. „Nu trebuie să ne întindem mai mult decii ne este plapoma, că degerăm/“ ... Poftim cuvinte de plăpămari. pr. dram. 246. Nu pot să ajungă a fi nici plăpumari. Bolintineanu, o. 151, cf. Polizu, Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., tdrg. I-au tăiet bietului plăpomar funia pe care întinsese citeva feţe de plapomă. Gîrleanu, ap. cade. Să iei şi lu măcar un ofiţer, da’ nu băiatul plăpumarului. BrXescu, o. a. ii, 248, cf. nom. prof. 36, Scrib an, d,, dl, dm, h xii 118, xiv 87. — Pl.: plăpumari. — Şi: (Învechit şi regional) plăpămăr, plăpomâr, (Învechit) plopomăr (jahresber. vii, 136), plopumâr (ib.), plupumâr (ib.) s. m. — Plapumă + suf. -ar. PLĂPUMĂREĂSĂ s. f. Femeie care. se ocupă cu confecţionarea (şi cu vînzarea) plăpumilor; soţia plăpumarului. îngimfaia plăpămăreasă [Titlu], pr. dram. 243, cf, Polizu, dl, dm. — Pl.: plăpumărese. — Şi: (învechit şi regional) plăpămăreasă s. f. — Plăpumar suf. -easă. PLÂPUMĂRÎE1 s. f. Meseria plăpumarului. La meşteşugul plăpomării[i] alt rufet al altui meşteşug să nu se amestece a lucra (a. 1824). doc. ec. 330, cf. Polizu, Alexi, w., cade, dl, dm, h ii 146, iii 155. — Şi: (învechit) plăpomărfc s. f. — Plăpumar + suf. -ie. PLĂPUMĂRÎE2 s. f. Atelierul sau prăvălia în care se fac sau se vlnd plăpumi. Lumea toată este Chiar o prăvălie, Unde tot se vinde Ca-n plăpămărie. pr. dram. 252, cf. cade, Scriban, d„ dl, dm, sfc iii, 167. —■ Pl.: plăpumării. — Şi: (învechit şi. regional) plăpămărie, (regional) plăpimărle (h ii 146) s. f. . PJapumă -f suf. -ărie. PLĂPUMEA s. f. (Regional) Plăpumioară. Cf. dm. Copiii mici in legănele Şi boierii in plăpumele. gr. s. vi, 121. — Pl.: plăpumele. - Şi: plăpămeă (mat. folk. 580), plăpomeă (ib. 609) s. f. — Plapumă + suf. -ea. PLĂPUMIOARĂ s. f. Diminutiv al lui plapu- mă; (regional) plăpumea. Cf. cade, dm. Am fost bolnav ş-am zăcut Pi prisp-afară Pi-un SerSaf ş-o plă-ponioară. Graiul, i, 309. — Pl.: plăpumioare. — Şi: (regional) plăpămioără (cade), plăpomloâră s. f. — Plapumă 4- suf. -ioară. PLĂSÂ1 s. f. v. plăsea. PLĂSAa vb. I. Iii tranz. (învechit) A bate din palme. Toate limbile plesaţi cu mănrule. psalt. hur. 39v/18, cf. psalt. 90, 454. Toţi împreună să cîntăm lui, şi să plăsem cu miinile şi să strigăm. Coresi, ev. 117, cf. id. ps. 123/2, cod. tod. 192, cade. Fig. Riurile plăsa-vor (s ă 11a-vor v, tropo ti-vor d) cu mărule depreură, codrii bucura-se-vor de faţa Domnului, psalt. 203. — Prez. ind.: plăsez. —Şi: piesă vb. I. — Din slavonul nrti.'dTH ( E x p r. (Rar) A 1 se mişca (cuiva) plăselele = a muri. Cf. Zanne, p. v, 499. 2. (Dulgherie) Matcă (12). Cf. Damé, t. 113, Pamfile, I. C. 117, LTH2. 3. (Regional; In forma pleasă) Fiecare dintre cel doi montanţi (1) ai unei scări (Bocşa —Zălau). Cf. alem ii/i h 343/279, alr ii/i mn 134, 3 888/279. 4. (Regional) Fiecare dintre braţele vatalei (la războiul de ţesut) (Prundu Blrgăului —Bistriţa), alrm sn i h 304/219. 5. (învechit, rar) Şild. Broasca acelor uşi, cu plăsele mari de aramă gravate cu chipuri, poartă încă inscrip-ţiunea numelui său. Odobescu, s. i, 456. 8723 PLĂSELA - 793 - FLÂSMUIRE 6. (Neobişnuit) Ramă (la ochelari). Tătuţu punea ochelarii cu plăselele groase ţi cu sticla rotundă. Ar-ghezi, c. j. 127. 7. (Glumeţ; In forma prăsea) Dinte; Şi mirii printre prăselele gurii: — Ia vezi, fă Mariţo, cine ne strică deranjul somnului. Iovescu, n. 60. — PI.: plăsele şi (regional) plăsăli (a n 12). — Şi: prăseă, (Învechit şi regional) plăsă (pl. plase şi plăs, alr sn iv h 1 051/362, piesă, ib. li 1 051/272, piese, ib. h 1 051/325), (regional) plăsâ (ib. h 1 051/130), plăsălă (ib. h 1 051/219) s. f., plâsa (ib. li 1 051/353; pl. plăs, ib.) s. f. (art.), pleăsă (ib. hl 051/260, 279, 334, 346, 349, a r 31), plfisă (a i 13, 17, 34, 35, 36; pl. piesă, ib. i 17 şi plesăle, alr sn iv h 1 051/250) s. f., pliste (a i 12) s. f. pl., prăsă (alr sn iv h 1 051/102), prăsnuă (a ii 7, 8; pl. prăsăle, ib. şi prăsauă, ib. iii 18), prăsă (alr sn iv h 1 051/833, a ii 6; pl. prăsăle, alr sn iv h 1 051/833, a ii 6), presâuă (alr sn iv h 1 051/105; pl. presăle, ib.), prescă (ib. h 1 051 /172) s. f. — Plasă1 + suf. -ea. PLĂSELA vb. I. T r a n z. (Regional) A pune plăsele (1) la un cuţit, la un briceag etc. Cf. tdhg, Scriban, d., dm. Cuţit, cuţitaşule, De cind le-am ală-mat Şi le-am plăsălal ... Nici o slujbă nu ţi-am dat. mat. folk. 691. — Prez. ind.. plăsclcz. — V. plăsea. PLĂSELĂT, -A adj. (Regional; despre cuţite, bri-cege etc.) Care are plăsele (1). Cufit alămat, Plăselat. mat. folk. 576, cf. 579. Cuţit plăselat. gr. s. vi, 95. — Pl.: plăsela ţi, -te. — V. plăsela. PLĂSMÎ vl). IV. Tranz. (Rar) A plăsmui1 (1). Veţele-n lut ars şi smălţuială Li se vedeau plăsmite cu migală De mina aspră-a unor semizei. Labiş, p. 265. — Prez. ind.: plăsmesc. — V. plasmă1. PLĂSMUI1 vb, IV. Tranz. (Folosit şi a b s o 1.) (Astăzi de obicei livresc) 1. (Adesea f i g. sau In contexte figurate) A da Înfăţişare, formă, viaţă, fiinţă; a forma; a crea, a făuri; a alcătui; (rar) a plăsmi. Cela ce-au plăzmuit din lut pre omul. Dosoftei, ap. tdrg. Aceasta au făcut şi pre Orighen tare ca diamantul, măcar că era mai nainte plesmuit cu trup. Molnar, ret. 7/10. La cea mai intiiaşi plăzmuire a părului lui Hristos, pune cerneală şi umbră; şi plăzmuiaşie aşljdcrea şi la ceilalţi sfinţi tineri (a. 1805). Grecu, p. 392. Unui dălăloriu de lege Mai întîia silinţă şi pază Este obiceaiurile a direge Ş-a plăzmui cetăţeni întregi. Budai-Deleanu, ţ. 377. Omul nu este plăsmuit să petreacă sengur. Săulescu, hr. i, 44/5. Crede că chiar pentru dînsul a lui Adam urzitor Plăsmui din altă coastă o femeie cu credinţă. Asachi, s. l. i, 221. Făptura plăsmuită cu însăşi mina sa. Negruzzi, s. ii, 275. Unde-i femeia ce-şi plăsmuieşte un rai şi-n-tr-insul nu locuieşte Din clipa-aceea ce-l va crea? Bolliac, o. 142. Constituţia plăsmuită de Midhat paşa. Maiorescu, d. ii, 57. Parcă-i spunea inima ... că Joe are să joace vreun renghiu bieţilor codănei plăsmuiţi de dinsul din humă. Ispirescu, u. 90. Rînduiala domnitoare e de meşter plăsmuită. Macedonski, o. i, 104. Insă pe cind plăsmuit din bîrne, sta calul acesta Gala, dodată-ncepu să geamă văzduhul de vifor. Coşbuc, ae. 32. Cit de frumoasă te-ai gătit, Naturo ... A? vrea să pling de fericit ... Că pot să văd ce-ai plăsmuit, id. p. i, 176. Zîna florilor şi toate zeităţile femeieşti ale apelor şi ale pădurilor, plăzmuile de închipuirea păgtnă a celor vechi. Hogaş, dr. i, 184, cf. Resmeriţă, d., ŞXineanu, d. u., Scriban, d. Dacă ştiinţa a născut creiere, vom plăsmui şi inteligenţă, r decembrie 1962, 21. Refl. pas. Numai in această Italie a puiul să se plăzmuiască „Divina ComediaGherea, st. cr. ii, 75. <$• Refl. [Omul] care s-a plăsmuit in Europa, s-a alcătuit cu lipsurile şi neajunsurile mediului social şi ale tradiţiei culturale şi religioase. Ralea, s. t. iii, 22. . 2. (Complementul indică lucruri închipuite, inexistente in realitatea concretă, neadevărate) A imagina; a inventa, a născoci (2), a scorni. Prepusurile ... de nu din singură grijea sini, ce altul cineva din crieri le-au plăzmuit. Cantemir, ist. 294. Plăsnuiesc la născociri, Ca s-araterndatoriri. Mumuleanu, c. 95/1. Ei iubesc a să plînge neîncetat şi a-şi plăzmui supărări in duhul lor. Marcovici, d. 13/6. O mare minciună a plăzmuit. Pann, h. 76/14. Priviţi-i... reduşi la nimicie Prin chinuri plăsmuite de-a voastră mişelie. Alf.csandri, Poezii, 477. Nu este însăşi ideea ce-şi plăsmuise antichitatea despre moarte? Odobescu, s. i, 212. Chipul demonului se va deosebi după vremea în care a fost plăzmuit, după poporul la care s-a creat. Gherea, st. cr. i, 87. Şi-au adus aminte de întîmplări trecute şi au plăsmuit întîmplări viitoare. C. Petrescu, c. v. 372. Fantazia plăsmuieşte, transformă, inovează şi, ca atare, stă la un pol opus faţă de aşa-numita obiectivitate. Vianu, a. p. 403. Ungurean de pe silişte Şede jos şi puşcă-n gişte; De pălea ori nu pălea El zicea că nimerea, Tot o zamă plăzmuia. şez. ii, 218. 3. A falsifica, a contraface. Cf. ddrf. Se poate însă ca atît textul cîtşi titlul să fie plăzmuite pe de-a-n-tregut. bul. com. ist. i, 31, cf. Resmeriţă, d., Şăineanu, d. u., cade. Cunoşteai că a fost plăsmuită iscălitura? Sadoveanu, o. x, 136, cf. Scriban, d., dl, dm. <0* Refl. pas. Calitatea mărfurilor s-a plăzmuit prin cărţulia de încărcare (a. 1840). ap. tdrg. Partea care ... transportă materialele din care au a se plăsmui monetele ... se consideră coautor de falsificare de monete. cod. pen. b.p.r. 414. — Prez. ind.: plăsmuiesc. — Şi: plăzinui, (învechit) plăsuuf, plesinui vb. IV. — Plasmă1 + suf. -uz. PLĂSMUI2 vb. IV v. ptăzui. PLĂSMUIRE s. f. (Astăzi de obicei livresc) Acţiunea de a (se) plăs m u i1 şi rezultatul ei. 1. Creare, făurire, întruchipare, alcătuire; (mai ales concretizat) ceea ce este creat, făcut, produs; (învechit) plasmă1. Cf. plăsmui1 (1). Eu sînt fapta şi plăzmuirea a veacinicului împărat. Cantemir, ap. gcr i, 324/1. în anul de la plăsmuirea lumei 8906. Şincai, hr. i, 372/11. La cea mai întîiaşi plăzmuire a părului lui Hristos, pune cerneală şi umbră (a. 1805). Grecu, p. 392. Moartea c vrăjmaş silnic carele strică plăsmuirea trupului omenesc. Maior, p. 99/18, cf. drlu. Fost-ai fi în fericire Prin darurile ce ceriul le-au dat lor la plăsmuire? Conachi, p. 267, cf. 268. Zărit-am pe Neera cu pieptu-i voluptos Ce pare o plăsmuire in piatră de Păros. Alecsandri, ap. ddrf. Cei puţini care se îndeletniceau cu cetirea istoriei ţării sau a altor plăzmuiri literare îşi scoteau fiecare copie de pe manuscrisul original, conv. lit. vii, 325. Văd cu ochii plăsmuirea veşnicelor idealuri. Coşbuc, p. ii, 135, cf. ŞXineanu, d.u., cade. Iarna palidă-şi arată Plăzmuirile de fum. TopÎrceanu, b. 15. Melcul (smerindu-se s-asculte) Privi intr-un strop de rouă, către sine Şi ce văzu? O plăsmuire şuie, Trup lungăreţ, vîscOs, şi cenuşie. v. rom. ianuarie 1954, 131. 2. Imaginare, inventare, născocire, scornire; (mai ales concretizat) ceea ce este inventat, născocit, scornit (fără a corespunde unei realităţi concrete), i n-venţie, scornitură. Cf. plăsmui1 (2). Se simte dus pe aripile vînturilor in mijlocul unei mulţimi de plăsmuiri a fantasiii. Marcovici, c. 14/5, cf. Odobescu, s. iii, 49. Viaţa lui întreagă se scurge intr-o vecinică plăsmuire de întîmplări neîntimplate. VlahuţX, s. a. ii, 110. Nu mai e o plăsmuire născocită pentru a aţipi bănuielile. C. Petrescu, a. r. 56. în scrisorile interceptate de Poartă, el nu voia să vadă decit plăsmuiri menite să turbure bunele raporturi între Rusia şi Poartă. Oţetea, t. v, 205. O linie esenţială a acţiunilor sale constituie plăsmuirea unor false acuzaţii. contemp. 1956, nr. 484, 2/4. Plăsmuirile lui 8729 PLĂSMUIT - 794 - PLAŢI Jules Verne se bazau pe ipoteze şi teorii ştiinţifice. y>. 1961, nr. 785, 1/3. 3. (Adesea concretizat) Falsificare, fals, contrafacere. Cf. plăsmui1 (3). Sini diferite specii de plăsmuiri, după natura obiectului la care se aplică: fals în scripte private, ... falsificare de bilete de bancă ... enc. rom. Plăzmuiri de sigilie ale stalului ... , de bileiuri de bancă, de efecte publice, ap. tdrg. Corespondenta dintre Ştefan cel Mare şi patriarhul Ohridei e o plăzmuire tîrzie. bol, com. ist. i, 36, cf. Resmeriţă, d., cade, Scriban, d., dl, dm. — Pl.: plăsmuiri. — Şi: plăzmuire s. f. — V. plăsmui1. PLĂSMUÎT, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Concret, real. Să aibă şi boierii mei dovadă plăsmuită. Odobescu, s. i, 80: 2. (Astăzi de obicei livresc) Inventat, născocit (2), scornit (fără a corespunde unei realităţi concrete). Cf. plăsmui1 (2). Neîngăduindu-i pe primitori a asupri pe lăcuitori ... subt vreun plăzmuit cuvîni (a. 1822). Uricariul, v, 175/27. Ţăranul fiind mai depărtat de trebuinţele cele plăzmuite, este mai puţin supus mîhnirilor. Marcovici, d. 212/3. De a dragostei plăcere inimile stăpînile O dovedesc sau aievea sau prin idei plăsmuite. Conachi, p. 279. Capul vinovatului se spînzura în poarta curţii cu o ţidulă vestiloare greşalei lui, adevărate sau plăsmuite. Negruzzi, s. i, 143. O simplă propoziţie literară, mai mult sau mai pu/in plăsmuită. Camil Petrescu, o. ii, 344. Dialogul din care am extras această frază e fără îndoială plăzmuit. Oţetea, T; v. 90. 3. (Astăzi de obicei livresc) Falsificat, fals. Cf. plăsmui1 (3). Cf. dl, dm. — Pl:: plăsmuiţi, -te. — Şi: plăzmuit, -ă adj. — V. plăsmui1. PLĂSMUITOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. (Astăzi de obicei livresc) 1. (Persoană) care plăsmuieşte1 (1); creator, făuritor; alcătuitor. D[u\mn[&]zău plăzmui-toriul tău pre pămînt. Cantemir, ap. gcr i, 326/1, cf. Budai-Deleanu, lex., drlu, lb. Fiinţe plăsmui-loare şi însufleţiloare lotului. Săulescu, iib. i, 43/16, cf. Polizu, Iordan, l. r. a. 508. 2. (Persoană) care plăsmuieşte1 (2); inventator, năs-cocitor (2), scornitor. Eu lăsînd asupra plăsmuitorilor această închipuire de mulţămită, rog ... prţ milostivul Dumnezeu ca să lungească anii prea sfinţiii laie (a. 1798). bv ii, 410. Ea se bizuise nu pe o ispravă ştiută, ci pe o taină sufletească, pe o pornire a inimii, plăs-muiloare. Arghezi, c. j. 6. Bunica l-a numit atunci plăsmuitor de miraje. H. Lovinescu, c. s. 49. 3. Falsificator. Cf. plăsmui1 (3). Cf. Alexi, w., CADE, DM. — Pronunţat: -mu-i-, — Pl.: plăsmuilori, -oare. — Şi: piăzmuit6r, -oare adj., s. m. şi f. — Plăsmui1 + suf. -tor. PLĂSNUÎ vb. IV v. plăsmui1, PLĂSTOĂIE s. f. pl. (Regional) Augmentativ al lui p 1 a s t ă1 (1) (Scoarţa—Tîrgu Jiu), gl. olt. — Pronunţat: -toa-ie. — Plastă1+suf. -oaie. PLĂSUÎ vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică cereale) A vlntura (Cerna—Măcin). Cf. mat. folk. 1476. (Absol.) Ş-o cumpărat nouă iepi, iot sirepi, Cari cu copilili trierau, Cu coada plăsuiau, Cu dinţii sacu ţineau, ib. — Prez. ind.: plăsuiesc. — Plasă1 -f suf. -ui. PLĂŞCÂR s. m. (Prin nord-estul Olt.) Persoană care pescuieşte cu plaşca1 (I 3). Cf. Vîrcol, v. 97, — Pl.: plăşcari. — Plaşcă1 + suf. -ar. PLĂŞCAU s. m. v. praşcău.- PLĂŞTÂICĂ s. f. (Iht.; regional) Plătică1 mare. Cf. Băcescu, p. 47. — PL: plăşlaice. — Etimologia necunoscută. PLĂTĂGEN s, n. v. pătlagină. PLĂTĂGINĂ s. f. v. pătlagină. PLĂTĂNGEN s. n. v. pătlagină. PLĂTĂJVGER s. n. v. pătlagină. PLĂTÂNGINĂ s. f. v. pătlagină. PLĂTĂGE s. f. v. pătlăgea. PLĂTĂGEĂN s. m. v. pătlăgea. ' PLĂTÂGINĂ s. f. v. pătlagină. PLĂTĂGÎNE s. f. v. pătlagină. PLĂTÎ vb. IV. 1. Tranz. (Folosit şi â b s o 1.) A da o sumă de bani (dinainte stabilită) pentru o muncă efectuată, pentru un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. Cheamă pe lucrători şi le plăteşte lor plata. n. test. (1648), 26r/2. Să mă pîrîţi la judecători, cum nu voiu să vă plătesc simbriile (a. 1650). gcr i, 144/13. Au plătii pre slujitori, anon. cantac.., cm i, 164. Cine nu plăteaşti slugilor sale, nu esti om drept (a. 1779). gcr ii, 121/36. Va căuta să plătească din banii publici oştile. Bălcescu, m. v. 54. Şi-au împlinii misiunea fără a fi plătiţi de nimini. cr (1848), 82/30. O gvardie numeroasă de lefecii ... , izgoniţi pentru relele lor fapte, îşi aflaseră scăpare Ungă Alexandru, care, plălindu-i bine, îi avea hărăziţi. Negruzzi, s. i, 143. Plătiţi ca văi de ei cu un codru de pîne, trăiau şi mureau necunoscuţi. Ghica, s. 52. Lui dascălul Vasile a Vasilcăi plăteau numai cîte un sorcovăţ pe lună. Creangă, a. 16. Nouă ne plăteşte stalul leafă, să lucrăm. Caragiale, o. ii, 37. Pentru asta vă plătesc eu simbrie? Ispirescu, l. 44. N-am putut să-i plătesc pe două luni trecute. Delayrancea, s. 115. Flăcăul grabnic se ridică: „Ei, iacă spinul! Ce-mi plăteşti?“ Coşbuc, p. i, 183, cf. 63. Alţi flăcăi strigă poruncitor: Trage, (iganel ... De ce le plătim? Rebreanu, i. 16. Pentru cine joci comedia asta? ... Şi cum le plăteşte? Camil Petrescu, t. i, 254. Ci-i dai mata pe lună? — Opt lei, cum am plătit totdeauna. Brăescu, o. a. i, 211. Era plătit cu zece ori cincisprezece lei pe lună. Sadoveanu, o. vii, 563. Redacţia nu mă plăteşte pentru articol. Călinescu, s. 266. Fetele erau folosite la munci pentru care un bărbat, plătit de două ori atît, ar fi prea scump. Bogza, a. î. 46. Statul ... asigură şi garantează fiecărui cetăţean dreptul de a fi plătit după cantitatea şi calitatea muncii depuse. Lupta de Clasă, 1953, nr. 11, 21. Bădiţa numai c-o vacăi I-aşi plăti ca să tot treacă, folc. transilv. i, 126. •£> R e f 1, pas. 1 se plătea puţin, atît cît să trăiască şi să-şi ajute şi calul. Demetrescu, o. 116. Multă alergare, multă zoală pe caiI Dar fie, că i se plăteşte. Agîrbi-ceanu, a. 49. <> Refl. (învechit) Luaţi de acolo toată avuţia ce vefi găsi şi plătiti^vă din ea, Bălcescu, m. v. 50. 2. Tranz. (Folosit şi absol.) (Complementul indică bunuri obţinute, cumpărate sau folosite, consumaţii etc.) A achita contravaloarea (In bani sau în natură). Nici un soldai nu pute îndrăzni ă nu plăti ceva ce cumpăra, ist. carol xii, 18v/10. Era nu numai tipariu piătit, dară şi autorul îndeslul dăruit. Budai-Deleanu, lex. împăratul va plăti sumele trebuincioase pentru întărirea cetăţilor Transilvaniei. Bălcescu, m. v. 70. După ce mîncă şi îşi plăti carta, cumpără de la ospătar două şervete, cr (1848), 32/9. îşi aprinse pipa cu scrisoarea, plăti şerbetul, ib. 332/36. Plătesc locul de bordei Şi n-am nici mălai de inei. Bolliac, o. 182. Am să-l duc la bal maiche să-mi plătească bileturlte. Alecsandhi, t. i, 83. Aduce piatra la mine şt i-o plătesc cit nu face. Creangă, p. 218. 8747 PLĂTI - 795 ~ PLĂTI Dar cum să plece? Nu şi-a.plătit socoteala. Caragiale, o. ii, 19. A băut un pahar mare, îl plăteşte, apoi întinde cu multă bunăvoinţă mina tuturor inferiorilor, id. ib. 62. Dă-mi şi fi-oi plăti cit mi-i cere. Ispirescu, l, 54. Mă sculai de la masă fără să-mi plătesc mincarea şi mă repezii după acel domn ciudat. Delavrancea, t. 189. Găseşti editori care să-ţi plătească de la o mie pină la trei mii de lei pe volum. Vl ahuţă, o. a. ii, 23. Cum se îndreptă spre uşă, domnul Seneca îşi aminti că nu plătise. Gîrleanu, n. 57. E destul doi ani de cind aştept să-mi plătiţi suma ... ce datoraţi magazinului meu. Bassarabescu, v. 33. Mai luăm încă un rînd, dar îl plăteşte şeful tău. Galaction, a. 383. Plăti un bilet pentru copil şi altul pentru dînsa. C. Petrescu, î. ii, 121. Predecesorul dumneavoastră l-a pus să plătească mesele luate cu noi la popotă. Brăescu, o. a. i, 50, cf. ii, 297. Mergem acum şi vorbesc cu el să ţi-o dea fără să plăteşti nici un ban. Vlasiu, d. 14. Cercau caii ..., îi luau cu ei şi uitau totdeauna să plătească. Sadoveanu, o. i, 276. Cutreiera birturile ca să găsească pe cineva să-i plătească şi lui o masă. Cam ii. Petrescu, o. ii, 126. Plătea casieriţei şi îşi lua farfuria şi paharul de rom. Barbu, p. 31, cf. 292. Că io [sulimanul] îl plătesc c-un zlot. Teodorescu, p. p. 132. Tot mîncă şi tot sorbi, Dar nimica nu-mi plăti. Balade, ii, 10. <0> Refl. pas. Ştii că tatăl tău te-ar vinde, dacă i s-ar plăti preţul ce-l cere. Emi-nescu, p. l. 76. + (Complementul indică despăgubiri) A da (în bani sau In natură) pentru o pagubă făcută, pentru o stricăciune etc. De să va prileji să piară aceale dobitoace, sau să le mănînce lupii, acesta să le plătească, să dea dobitoc pentru dobitoc, prav. 60. De va fura neştine viţel sau oaie ..., cinci viţei să plătească pentru viţel şi patru oi pentru oaie. Biblia (1688), 542/40. I-au plătit lucrurile toate acele de la senatori ce-i luasă. Neculce, l. 28. Stricăciunea se făcuse şi vinovatul trebuia să plătească. Creangă, a. 50. + (învechit; cu pronumele în dativ) A lua ca despăgubire, în compensaţie. Dintr-acel lucru a feciorului poate tatăl să ia să-şi plătească furtuşagul, prav. 179. Eu asupra neprietenului voi izbîndi şi preţul înzecii şi însutii îmi voi plăti. Cantemir, ap. tdgr. 3. Tranz. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică taxe, impozite, datorii etc.) A achita; a lichida. Că grăiaşte acum mişelul: „... cum voi face eu dajdea şi datul domnu-mieu să-l poci plăti“? Coresi, ev. 399. Cum au fost luat Miloş log. 2 vaci cu viţei păntru o dealorie ce au fost plătit Miloş Radului (a. 1626). gcr i, 74/4. Ce nemică nu folosi, ce-l aruncă în temniţă pînă cînd plăti toată datoriia. Varlaam, c. 214. Oricine va îmbla cu amăgiluri şi nu va plăti vama cea domnească, acela iaste ca un fur. pbav. 46. Plăteşte-mi cu ce-mi eşti deatoriu. n. test. (1648), 24r/22. Plătind datorie pentru oarecine. Cheia în. 6r/5. Gîndie că vor găsi la dînşii multe averi, să-ş plătească ... datoria ce ave. Neculce, l. 154, cf. 175. Ci toii nemeşi să cheamă Care nici dare nu plătesc, nici vamă. Budai-Deleanu, ţ. 363, cf. 199. Domnul, silit fiind a plăti o dobîndă grea la creditorii turci ..., urcă datoriile unei ţări sleite cu toiul. Bălcescu, m. v. 27. Se jurase de cu seara a pune să plătească amenda pe cel dăntăiu ce nu va veni la timp. cr (1846), 312/23, cf. Negruzzi, s. i, 86. Ajunsese să plătească el camătă din ce în ce mai pipărată. Caragiale, o. ii, 231. Datoria să ţi-o plăteşti la timp. Slavici, o. ii, 120. Iaca eu, am, n-am mămăligă, îmi plătesc birul. Vlahuţă, o. a. n, 97. Dădu insă alîta aur, cit să-şi plătească ... o mare parte din datorii. Agîrbiceanu, a. 209. Trebuia să-şi plătească rata chiriei. Bassarabescu, v. 87. Datoria şi-o plătea pentru el, nu pentru alţii. C. Petrescu, î. i, 261. Atîta numai că-şi plăteşte chiria. Vlasiu, a. p. 419. Dările călră stat le plătesc la epoci finite. Sadoveanu, o. ix, 501, cf. xii, 178. Mi-a dat Pascalopol să-i plătesc chiria. Călinescu, e. o. i, 45, cf. id. s. 96. Nu plătise chiria de două luni! Camil Petrescu, o. ii, 126, cf. i, 76. O să ducem tui trai mai bun ... într-o ţară care nu mai plăteşte bir osmanliilor. Stancu, d. 212. Foametea, lipsa de pămînt obligau pe ţărani să plătească marelui latifundiar ... arendă. Lupta de Clasă, 1954, nr. 12, 69. Ţi-am aprobat împrumuturi comerciale cîte mi-ai cerul; plăteşti un fleac de dobîndă. Vornic, p. 26. Nu mai putea să plătească ratele împrumutului. Preda, m. 108. îmi intră în casă zbirul, Vîndui vaca, plătii birul. Balade, ii, 311. □ Am fost la chirie. — Ai plătit? (F i g.) Poetul deseori plăteşte biruri grele multor patimi. Galaction, a. 176. Răstignită ţara plătea tributul greu de sînge şi de lacrimi, de sevă şi sudoare. Labiş, p. 268. <>• R e H. împresurase turcii Ţara Rumănească cu datorii multe ..., încîl nu mai avea să să plătească ţara şi să scape din gurile vrăjmaşilor, anon. cantac., cm i. 120. Să lucreze să cîştige bani să să plătească. Dioni-sie, c. 193. Şi acu, de să vor strânge toţi daiornici[i], pole să dau un copil ca să mă plătesc (a. 1835). Iorga, s. d. vii, 20. Caută să vii regulat la muncă, să te plăteşti de datorie. Brăescu, o. a. ii, 256. N-am leţcaie la chimir Să mă pol plăti de bir. Alecsandri, p. p. 228. Eu cu doina mă plătesc De bir şi de boieresc. Teodorescu, p. p. 276, cf. 670. Eu silind să mă plătesc Mai tare mă-ndatoresc. Jarnîk-Bîrseanu, d. 460. Vinduşivii, Vinduşi moşii Şi de bir Nu te plătişi. Bibicescu, p. p. 276. M-am plătit de unde-am fost dăto-riu. alr sn iv h 1 004/272. .¿Refl. A se achita de o obligaţie (morală), a îndeplini o îndatorire fată de cineva. Cind va putea păcătosul să să plătească de datorie? Varlaam, c. 212. Amiciţia ce mi-arătaţi mă atinge atît, că nu voi putea niciodată cu nimic să mă plătesc. Bolintineanu, o. 332. Eu ii sînt dator lui Costică o scrisoare; sper să mă plătesc săptămîna. asta. Caragiale, o. vii, 61, cf. ii, 259. 4. Intranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva (pentru sau după faptele sale). A ta, Doamne, e domnia, că tu plăti-vei cuişi după lucrul lui. psalt. hur. 51 v/7. Te veri cutremura cumu-ţi va plăti Dumnezeu pre faptele tale (cca 1550). cuv. d. bătr. ii, 451/15. Că plăteaşte Dumnezeu acelora ce-l laudă. Coresi, ev. 449, cf. 176. Va plăti fiecăruia după faptele lui. n. test. (1648), 22r/4. Pentru slujbe ce-au făcut, i-au plătit cu mazilia. Neculce, l. 153, cf. 107. Celor ce le-am făcut bine mi-au plătit cu cele mai negre şi infame fapte. Heliade, o. ii, 16. Şi tu, Moldovă, plăteşti cu bine, La toţi aceia care-ţi fac rău. Alecsandri; p. ii, 117, cf. id. t. ii, 188. <£> Tranz. Binele ce mi bai făcut mie nu ţi-l pot plăti nici cu lumina ochilor. Emi-nescu, n. 12. + Tranz. şi i n t r a n z. A suporta consecinţele nefaste ale unei fapte, ale unei atitudini (proprii sau aparţinînd altuia) etc.; a ispăşi; a expia. Orcare diregătoriu va lăsa şi nu va opri să nu imble banii cei răi, acela numai cu capul să plătească, prav; 77. Că numai unul Hristos singur cu sine au plătit lui Dumnezeu ... pentru oamenii cei păcătoşi. Cheia în. 6r/10. Cu capul in urmă, vina-şi plăteşte; Budai-Deleanu, ţ. 368. Acum iată că plătesc foarte scump rătăcirea mea. Marcovici, c. 18/25. Şi ceasurile repezi, şi scumpa la zunbire, Cu suflet, cu viaţa sînt gata să plătesc. Alexandres^u, o. i, 148. Mavrogheni plătise cu ruşinea învingerii nesocolitul său devotament către turci. Odobescu, s. i, 318. Pentru un păcat, două, ori zece, un om tot cu o viaţă plăteşte:■ Caragiale, o. vi, 270. Cu capul o să plătească. Sevastos, n. 95. într-o zi am plătit scump această ipocrizie. Brăescu, a. 16. Vom pune mina pe el şi-l vom face să plătească scump dragostea lui pentru adevăr. Galaction, a. 271. Şi unii aţi plătit atunci cu moarte Greşeala de-a fi fost încă departe De marea forţă care e poporul. D. Botez, f. s. 51. Momentele mele de visare le-am plătit scump. SebasTian, t. 136, Mai rămînea o nădejde: să plătească numai unul pentru toţi, cu sînge. Sadoveanu, o. x, 182. Întîrzie suspinul şi, la plată, Să nu plăteşti cu lacrimi niciodată. Arghezi, vers. 304. Pentru lot ce ucideţi, trădaţi şi striviţi, V-o spun muncitorii, o să plătiţi. Banuş, p. 211, cf. Preda, m. 91. Dacă m-or urî Şi m-or omorî, Vina lor o fi, Păcalu şi-or plăti. Teodorescu, p. p. 436. <0> Refl. Ziua următoare plînseră atitea lacrimi, incit se 8747 PLĂ I'IBIL — 796 - PLÀTICIAT plătiră cu ele pe toată viaţa de pină acum. Aoîrbi-ceanu, a. 479. 5. Intranz. A avea sau a reprezenta o anumită valoare; a face, a preţui, a valora. 20 dc veadre de vin carele plătesc 15 galbeni (a. 1642). gcr i, 95/34. Să dea şi preţul cil va plăti acel lucru. prav. 58. Eu am in guşă o piatră scumpă, carea ... plăteaşte o mare comoară (a. 1764). gcr ii, 77/35. Zicea că el este dln-tr-o sămtnţă cu Rucsandra ... şi aceea vrea să o arele cu o cărticea tipărită, ce mull au plătii la neamul neîn-văţal. Şincai, hr. ii, 208/24. Un lanţ de aur ce plătea o mie de galbeni, id. ib. 291/2. Ştiţi cit c de frumoasă; ştiţi ce plăteşte înlr-o adunare. Negruzzi, s. i, 75. De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? El, drept, mult nu plăteşte. Alexandrescu, o. i, 269. Am cunoscut ce plătesc moldovenii la luptă, cind îşi apără ţara şi neatîrnarea lor. Alecsandri, t. 1 489. Nouă plăieşi români plătesc cit nouăzeci de voinici, id. t. ii, 9. Viaţa nu plăteşte nimic dacă nu vom face noi să preţuiască ceva. Eminescu, g. p. 140, cf. id. n. 74. După un asemenea moment, restul vieţii ce mai plăteşte. Ga ne, n. iii, 120, cf. 78. Pe arşiţele eslea o răeoreală ca asta mull plăteşte. Creangă, p. 205. Iată cil plăteau jurămintele tale. Caragiale, o. vi, 112. Ştiţi, ... dragii moşului, cit plăteşte mintea unor împăraţi. Ispirescu, u. 111. Nime nu voia sâ-i dea nici măcar o fărîmă de pine. Pe semne că-l cunoşteau ce plăteşte. Marian, o. u, 316. Dacă civilizaţia ne poate da astfel de tipuri, atunci nu plăieşte nimic. Agîrbiceanu, a. 82, cf. 147. Ii ştia pe toţi şi intr-o clipire încercă să-şi facă socoteala cît plăteau, mai ales aşa afumaţi cum erau. T. Popovici, se. 143. Un cal sprinten, voinicesc ... Plătea cît un cal domnesc. Alecsandri, p. p. 73. Sărutatul de om drag Plăteşte mare iosag. h xviii 123. Lasă şaua, sai pe mine ... Ca s-arăl la bătrîneţe Ce-am plătit la tinereţe. Teodorescu, p. p. 583. Cine ştie ce-o fi şi ce-o plăti calul acesta. Reteganul, p. i, 70. Să se mire şi lumea Ce plăteşte dragostea. Marian, î, 236. Să vadă şi pămintu Ce plăieşte urîtu. polc. transilv. i, 320. Lasă, bade, că-i vedea Ce-a plătit dragostea mea. ib.. ii, 47. Un ceas al dimineţii plăteşte cît trei după prînz. Pann, p. v. i, 151/20. (T r a n z.) Nu plătiţi vorba ce o pierd cu voi. Odobescu, s. I, 111. Este-o piatră nestimată Ce plăteşte lumea toată. Alecsandri, p. p. 202. -O-Expr. A nu plăti (nici) o ceapă (deyerată) sau (nici) două parale (ori doi bani, un ban, doi orei ţari) sau (regional) nici o pară putredă (ori nn fir dc tort, un barabol) sau nici ile-un potroc = a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. Toate aceste nu plătesc o ceapă. Budai-Deleanu, ţ. 85. Să hie în ţară O loc-mală, dar nu dă hele Care nu plătesc nice o piară Putrădă. id. ib. 335. Mintea lui nu plăteşte o ceapă degerată, pann, p. v. iii, 154/21. Acum ţoale la un loc Nu plătiţi nici de-un potroc. Alecsandri, p. i, 207. Un amorez care voieşte să izbutească cu ajutorul tatălui, nu plăteşte nici un ban. I. Negruzzi, s. vi, 13. Toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată dacă n-are şi el păminl. Rebreanu, i. 79, cf. 147. Dreptatea dumilale, tată, nu plăteşte doi erei ţari, pentru că nu mai cred in ea. Vlasiu, a. p. 306. Ştia că această politeţe şi acest zîmbel nu plătesc o ceapă degerată. Vornic, p. 175. Ea crede că omul muncitor şi harnic trebuie să ajungă la bunăstare, oricum, iar dacă nu izbuteşte, înseamnă că el e de vină şi nu plăteşte două parale. T. Popovic.i, s. 137. Felele din Vereşmont Nu plălesc un fir de tort. Jarnîk-Bîr-seanu, d. 451. Cile fete-s pi la noi Nu plătesc un baraboi. Mîndrescu, l. i>. 141. 4- Refl. pas. (Regional) A merita, a face. Pentru viaţa asia nu se plăteşte să-ţi faci o carieră. Agîrriceanu, l. t. 400. — Prez. ind.: plătesc. - Din v. si. fMdTHTil. PJLĂTÎBIL, -Ă adj. Care trebuie plătit, care poate fi plătit (la un anumit termen); (învechit) platnic (5). 100 lei plătibili peste 270 zile. Climescu, a. 271. Se hotărî a se pune în circulaţie bilele la purtător, plălibile la vedere. N. A. Bogdan, c. m. 171. Su/nd plăttbilă în rate. ap. Scriban, d,, cf. dm. — Pl.: plătibili, -e. — Plăti-fsuf. -bit. PLĂTÎCĂ1 s. f. Peşte de apă dulce, cu corpul plat, turtit lateral, acoperit cu solzi mari şi moi, lung de 30 — 40 cm, cu capul mic şi scurt; cîrjancă (Brama brama). Cf. cuv. D. bătr. i, 297. în Dunăre se găseşte ... peşte mic şi anume: robii, cosac, plătici. I. Ionescu, m. 93, cf. Baronzi, l. 94. îi înduplecai a pune să scoată din coteţe o minunată plătică lătăreaţă, vie şi grasă. Odobescu, s. i, 462. A-ncălecat, spunînd argatului că merge pînă la Snagov după plătică proaspătă. Caragiale, o. ii, 232, cf. Damé, t. 127. întinşu-s-au curse diavoleşti, dînsul insă scăpa ca plătică prin ochiurile năvodului, Adam, r. 110. Din lacul Znagov se aduc plătice cu corpul ... negru. Antipa, f. i. 141. Plătică, deşi are multe oase, are o carne foarte gustoasă. id. ib. 142, cf. 139. Plătică trăieşte în ace.leaşi locuri şi ape ca crapul. Atila, p. 335. Prindeam frumoase ochene cu pana roşie, plătici şi costrăşi. Sadoveanu, o. ix, 358, cf. xin, 736, BĂcescu, p. 47. Solzul de plătică, de lin şi albişoară. Arghezi, vers. 386. Crapii graşi, plăticile gustoase au fost trimise cu alte căruţe la, Turnu. Stancu, d. 510. O plătică sau un mihalţ îşi caută, pe fundurile adinei sau noaptea, viermişorii sau larvele de insecte cu care se hrăneşte. C. Antonescu, p. 47. Sîntem in zona unde se prind crapul, somnul, plătică, oblelele mare şi ştiucile bălrîne. vîn. pesc. octombrie 1962, 11. Vine cioful de la baltă Cu plăli-ca-mbăirală. Alecsandri, p. p. 384. Cam la fundu matiţei Găsi ştiucă Şi plătică. Teodorescu, p. p. 95. în elăştău nostru se găseşte numa crachi şi caracude, da in ăl di la Oghileşti e-n tot felu de peşte: somn, ştiucă, alghişoară, plătică, ghiban. pop., ap. hem 756. Mă duc sara la baltă, Să prind peşte şi o svîrlugă, Deseară să ne ajungă; Să prind smorlă şi plătici. şez. viii, 85, cf. Boceanu, gl. Plătică totdauna nu poţi găsi d-a gata. Zanne, p. i, 606. ■£> (Cu determinări care indică aspectul sau specia) Plătică răpănoasă. Antipa, f. i. 141. Plătică riioasă. BĂcescu, p. 47. Plătică ruginoasă. id. ib. + (Regional) Caracudă (Carassius carassius). Cf. BĂcescu, p. 47. •+■ (Prin nordul Mold.; in forma plătică) Boarcă (Rhodeus sericeus). Antipa, f. i. 138. — Pl.: plătici şi (rar) plătice. — Şi: (regional) ploticâ (corn. Marian), plutică (Antipa, f. i, 138) s. f. — Din bg. UJiaTHiea. l’LĂTÎCĂ2 s. f. Arbore din familia leguminoaselor, originar din America de Nord, înalt pînă la 30 m, cu coroana rară şi cu spini mari ramificaţi pe ramuri (şi pe tulpină), cu frunzele compuse din foliole mici, ovale şi cu florile mici, verzui, grupate In panicule, cultivat şi la noi pentru a forma perdele de protecţie, garduri vii etc.; glădită, (regional) roşcovar, roşeov-săl-batic (Oleditschia triacanthos). Cf. enc. rom., Gbe-cescu, fl. 194, tdrg, Arhiva, xxiii, 293, cade. Atrag atenţiunea şi trunchiurile groase de plătică (Glcditschia triacanthus), de loc din America de Nord. Simionescu, fl. 387, cf. ltr2, dm, Borza, d. 78. — Pl.: plătici. — Etimologia necunoscută. PLĂTÎCĂ3 s. 1. (Munt.) Fiecare dintre cele două jumătăţi de slănină (cu şorici) care se scot după tăierea porcului; bucată mare de slănină; (regional) plătiţă (3). După desprinderea slăninii, numită la si/) (Ca epitet depreciativ adresat unui om) Te superi că iţi zice plăvan? Dc cînd munceşti şi umbli desculţ şi dezbrăcat pe degeaba?! Plăvane. Preda, m. 58. 2. (Regional; despre oameni sau despre părul lor) Blond. Omul e alb..., bălan (bălai), plăviţ (plăviu, plăvan, plăvai) ... sau roşcovan la faţă. Candrea, f. 53. 3. (Mold.; şi in sintagma poamă plăvană, h i 33; adesea substantivat, f.) Plăvaie, cf. plăvai (2). Cf. enc. agr. iv, 666. Plăvana este o varietate de viţă autohtonă. C. Giurescu, p. o. 99, cf. h i 33. — Pi.; plăvani, -e. — Şi: (regional) plevăn, -ă adj. — Plav2 + suf. -an. PLĂVĂI vb. IV. Intrau z. (Prin vestul 01t.) A sporovăi. Cf. Boceanu, gl. Plăvăi aşa fără nici o socoteală, id. ib. — Prez. ind.: plăvăi. — Cf. pleavă. l'LĂVÂU adj. (Regional; în sintagma) Strugure plăvău = varietate de struguri cu boabe sferice, de culoare verde-gălbuie (Brehuieşti —Botoşani). Cf. h i 19. — PI.: plăvăi. — Plav2 + suf. -ău. PLĂVÎ vb. IV v. plivi. PLĂVÎC1 adj. v. plăviţ. PLAVI1 s. f. pi. (Regional) Acţiuni, fapte lipsite de seriozitate; fleacuri, prostii. Cf. i. cr. v, 376, Lexic reg. 50. — Şi: plivii s. f. pi. i* cr. v, 376. — Cf. pleavă. PLAVILĂ s. f. v. plevllâ1. PLĂVIOĂRĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui p 1 a-vie (1). Pe luciul tălazulai ... Nu-i dalba plevioară, Ci dalbă-i corabioară. Păsculescu, l. p. 18. Oltu’ mic, mare-a venit ... Şi de mare, margini n-are. Plăvi-oare ce-mi aduce? Tot căpeslre de cai murgiŞi chivere de haiduci, i. cr. iii, 166. Jiu-i mic, mare-a venit ... Plăvioara ce-mi aduce? Brazii nalţi, măline verzi. Pamfile, cr. 85. Păsărică pestricioară, Ce le sui pe plăvioară? gr, s. vi, 131. — Pronunţat: ^vi-oa-, — PL: plăvioare. — Şi: (rar) plevloărâ s. f. — Plavle + suf. -oară. PLĂVITOrA s. f. V. pllvitnră. PLĂVÎŢ, -Ă adj. 1. (învechit) De culoare galbenă. Rădicaţi ochii voştri şi căutaţi pămînturile, că sînt plăviţe spre seceriş. Coresi, ev. 153. Ridicaţi ochii voştri şi vedeţi holdele că sînt plăviţe amu cătră seacere. Varlaam, c. 115, cf. Budai-Deleanu, lex., lb. 2. (învechit şi popular; despre oameni sau despre părul lor) Blond; (despre oameni) care are pielea foarte albă, părul blond (şi ochi albaştri). Era svinţia sa uscăcios cu totul la stat. Plăvîi la faţă, părul plăviţ şi cărunt. Dosoftei, v. s. noiembrie 120r/12. Şi a celor plăviţi mult să vor buba cu rane. fl. d. (1680), 5r/17, cf. Budai-Deleanu, lex. Bărbaţii şi fămeile plăviţi, cei cu ochi albaştri, cu părul moale albi la piele, sînt blînzi. Piscupescu, o. 140/23, cf. 141/17. Văzu un tînăr ... nobil la vorbire, rumen, sprîncenat şi cu părul plăviţ. Gohjan, h. iv, 179/2. Înaripaţii îngeri plăviţii D-amor porumbii blagosloviţii Se nasc acolo. I. Văcărescul, p. 95/17. Doină! doiniţi! Zînă plăvită, Vino cu noi. Negruzzi, s. ii, 23. O chică lungă şi cam plăviţă Unul sumele sub căciulită. Bolliac, o. 158. Ancuţa, cu cosiţele^i plăviţe răsfirate, învălită numai într-o ie subţire ..., căzu pe năsipu jilav. Odobescu, s. i, 141. Unii [copii] erau plăviţi, cu pielea obrazului ca floarea de zarzăr. Macedonski, o. iii, 94, cf. Dame, t. .27, Alexi, w. După culoare, omul e alb ..., bălan (sau bălai), plăviţ... sau roşcovan la faţă. Candrea, f. 53, cf. arh. olt. xxi, 272, alr ii/i h 6, 92. + (Despre animale sau despre părţi ale lor) Care are părul sau lina de culoare albă- gălbuie sau albă-argintie; (despre părul sau lina animalelor) de culoare albă-gălbuie sau albă-cenuşie. Cf. Grecu, p. 112. Oiţe, oiţe, Cu plete plăviţe, Ca nişte fetiţe! BoliNtineanu, o. 80. Ce-ţi pare mai blind, mai plăpînd ca oiţili ... buzaţi, buzate, oacheşi, oacheşe, plăghiti, plăgliiţe. Jipescu, ap. gcr ii, 258. Cerbul ... iese din crîng ..., cu trupul şui şi elegant, cu părul plăviţ. Odobescu, s. iii, 136, cf. Dame, t. 27, Pamfile, j. ii, 160. Ghiţă era un jap de toată frumuseţea: capul mare, negru şi trupul plăviţ. Sadoveanu, o. ii, 101. în alt loc al baladei dinlr-o dală mioriţa e cu lină plăviţă, adică albă. contemp. 1955, nr. 436, 3/1. Dar cea mioriţă, Cu lînă plăviţă, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace. Alecsandri, p. p. 1. Frunză verde peliniţă ... Dragă-mi e oaia plăviţă. id. T. 613, cf. h ii 87, 131, 185, m 14, ix 193. Cere plug cu boi plăvici, cu pogonici. Păsculescu, l. p. 55, cf. chest. v 75/6, 98. La lînă plăviţă, Ciută la corniţă, folc. mold. i, 87. <> (Prin lărgirea sensului; despre obiecte) Cer 500 de oi şute ... Şi-un pluguţ plăhit de boi. Viciu, col. 146. -4- (Substantivat) Animal cu părul sau lina plăviţă (2). Are laica şese boi, ... Doi mi-i dă mie de zestre, Pe roşul şi pe plăviţ Cumpăraţi din Mehedinţi. Marian, nu. 146. 3. (Regional; In sintagma) Viţă plăviţă=varietate de viţă de vie care face struguri cu boabe de culoare foarte deschisă. Cf. dm. <$> Expr. A fi de viţă plăviţă = a se pretinde, a se crede de neam mare. A, vezi bine, dumnealui e de viţă plăviţă; cum ar putea el să ţie secera de coadă? Udrescu, gl. — PI. : plăviţi, -e. — Şi: (regional) plăvici, plăljit,-ă, plăiţ, -ă (h ix 193), plăviţ, -A (Budai-Deleanu, lex.) adj. — Plav2 + suf. -(/. PLĂVIŢĂ vb. I. Refl. (Regional) 1. (Despre holde) A se Îngălbeni, a da in copt (Sebeşel — Sebeş). Cf. a ii 3. 2. (Despre ţesături) A se decolora. Com. din SXcele. Aş lua stambă d-asta, dar se plăiţează. an. dobr. iv» nr. 4, 102. — Prez. ind. pers. 3: plăviţează. — Şi: plălţă vb. 1. — V. plăviţ. 8778 PLĂVIŢĂ - 799 - PLEANĂ . PLÂVIŢĂ s. f. v. pleviţă1. PLĂVÎTJ, -ÎE adj. (învechit şi regional; despre oameni sau despre părul lor) Blond; (despre oameni) care are pielea foarte albă, părul blond (şi ochi albaştri). Pruncul meu cu cosicioare Cine mi l-a deocheat? Sora Ana cea plăvie? Bolintineanu, o. 57, cf. ddrf, ŞXineanu, d. u. După culoare omul e alb, ... plăviţ (plăviu, plăvan, plăvai) sau albine!, negru, negricios ori smead. Candrea, f. 53. Atunci a oprit pc un băieţaş plăviu, care i se părea mai de înţeles. Popa, v. 171 + (învechit) Palid (1). Ea desface vălul, faţa-i e plăvie. Bolintineanu, ap. tdrg. — Pl.; plăvii. — Plav2 + suf. -iu. l’LĂVÎI, -ÎIE adj. (învechit; despre oameni sau despre părul lor) Blond; (despre oameni) care are pielea foarte albă, părul blohd (şi ochi albaştri). Su[l]n/[u]i Joan era ... plăvîi, albenei. Dosoftei, v. s. ianuarie 46v/l6. Plăvîi la faţă, părul plăviţ şi cărunt. id. ib. noiembrie 120 '/li, cf. octombrie 88r/3, ScHIBAN, D. — Pl.: plăvii, -îie. — Din slavonul IMdK KIH. PlJÎVtiS,-OÂSĂ adj. (învechit, rar) Alb (la faţă). Toţi într-un chip şi intr-un obraz vor învia. Acolo nu e p[lă]voşi, nice mai n[e]gri, nicc ma[i] varo[şij. cod, TOD. 231, cf. 187, DHLR II, 560. — Pl.: plăvoşî, -oase. — Plav2 -f suf. -os. PI.ĂVU1C s. f. v. plevuică. PLĂVÎJŞCĂ s. f. v. plevuşcă1. PLĂZMUÎ vb. IV v. plăsmui1. PLĂZMUIRE s. f. v. plăsmuire. PLĂZMUÎT, -Ă adj. v. plăsmuit. PLĂZMUIT6R, -OARE adj., s. m. şi i. v. plăsmultor. PLĂZUl vb. IV. Tranz. (învechit şi regional; complementul indică de obicei o împrejurare nefastă) A prevesti, a prezice, a proroci. Alerga asupra lui Solomon, plăzuind că-l vor scoate din minte muierile. Dosoftei,^. s. noiembrie 121v/29. Care lucru însămna plăzuind răstignirea lui de pre lume. id. ib. decembrie 206v/7, cf. Budai-Deleanu, lex., Scriban, d., alb i 1 403/215, 285, Lexic reg. 9. •£> Intranz. Cind iese un corb înaintea vitelor şi croncăneşte, nu-i bine, căci atunci el plăsmuieşte a moarte, să piară vitele omului. Marian, o. ii, 9. Vaca se duce sub scut; plăzu-ieşte a vreme rea. Viciu, gl. — Prez. ind.: plăzuiesc. — Şi: (Învechit, rar) plăsmui vb. IV. — Plaz2 + suf. -ui. PLĂZUÎT s. n. (învechit, rar) Prezicere, prorocire, profeţie. Enea cu cărţi ... cu nusul feaceră vraje şi luară plăzuit. Moxa, 354/21. — V. plăzul. PI-ĂZUlTIJItA s. f. (învechit) Prezicere, prorocire, profeţie. Aduse o muiare 9 cărţi de avea plăzuiturile Seviliei. Moxa, 359/9. Care plăzuituri şi nainte veşti aducîndu-le la cap şi arătîndu-le. Dosoftei, v. s. decembrie 204v/32, cf. tdrg, Scriban, d. — Pronunţat: -zu-i-, — Pl.: plăzuituri. — Plăzul-f suf. -tură. PLeADĂ s. f. v. pleiadă. PLEAFTURĂ s. f. v. praftură. PLEĂGĂ s. f. v. plagă. 1‘IEAMĂ1 s. f. (învechit) Neam, seminţie, familie. Galiia, fata lui Ion lui Fulger, ... dă moşia ei ... lui Istratie şi Păladie. „Nepoţilor miei şi pleamei noastre“ (a. ?). Iorca, s. d. vi, 30. -+ (Prin vestul Mold.) Fel, soi. I-o pleamă rea, Seamănă tat-so. 1. cr. ii, 277. — Din slavonul riAi/MI (< v. sl.fl/WMA), ucr. ii.ieM’n. PLEAmA2 s. f. (învechit) Semn, pată sau aluniţă, pe piele. Pleamă pe partea stingă a gurii ... însemnează ... acel noroc (a. 1785). gcr ii, 144/35, cf. tdrg, bl 1, 17, Scriban, d. — Pl.: plemi. — Din ucr. irafliua. PLEAN s. n. (învechit şi popular) Pradă, captură (de război). Luară turcii plean mult. Moxa, 402/2. La o dumbravă ... i-au lovit Ştefan Vodă cu oastea sa, avgust 20, şi dîndu războiu vitejaşte, i-au răspit şi multă moarte şi perire au făcut într-înşii şi mulţi au prinsu în robie şi Ie luo tot pleanul. Ureche, l. 87. Bogdan Vodă i-au lovit cu oaste proaspătă şi au scos tot pleanul de la dînşii. Simion dasc., let. 124. Unii veniia cu plean îngreuiaţi. M. Costin, o. 116. Dusără haldeii ţoală averea şi lot pleanul la Vavilon. Dosoftei, v. s. noiembrie 105T/5. S-au întors îndărăt luînd mulţi robi şi mult plean. ist. ţ. r. 36. Tătarăi cu mult plean să întorsese fără de nici o grijă. N. Costin, l. 304. Mult plean de dobitoace au luat. id. ib. 426. De acolo n-au putut merge, că au dat de oşti moschiceşti. Şi s-au întorsu iar la Crîm cu multu plean. Neculce, l. 208. Încărcîndu-să de plean, cu pace s-au întors acasă-ş. Cantemir, hr. 369. Fu biruit Velicico şi periră toţi haiducii şi-şi luară turcii toi pleanul înapoi? anon. cantac., cm i, 127. Le-au luat toate pleanurile şi caii. R. Popescu, cm 1, 420, cf. Budai-Deleanu, lex., Baronzi, l. 116. Luîndu-şi partea De plean ... plecă pe mare. Murnu, o. 196. Fiecare dintre biruitori îşi avu partea. Tatarli se mul-ţămiră cu robii şi pleanul. Sadoveanu, o. v, 501, cf. deb. La plean d-ajungea, Bacii Că-şi chema, Banii Ş-încărca, Turmele-şi strîngea Şi cu plean pleca. Teodorescu, p. p. 672. Ceea ce se ia prin rechiziţie; p. e x t. jaf. Această sistemă de aprovizionare expeditivă se cheamă pe grosolana limbă bălrînească plean şi pleaşcă. Odobescu, s. iii, 578, cf. Alexi, w. Cînd de pleanuri se apucă, Vîlcănaş e o nălucă De nu-1 ştie Dunărea. Teodorescu, p. p. 552. + Ceată, grup de oameni (capturaţi, luaţi ca pradă de război, ca robi sau ca prizonieri). Şi cu sine duse palriiarşii şi prorocii şi lofi direpţii aceia pre cari-i scoasă din robiia iadului, şi cu mult plean să întoarsă la părintele său de unde ieşisă. Varlaam, c. 127. Şi robi. el în trei zile ... vro trei pleanuri. Teodorescu, p. p. 54. Bobi un plean de juni voinici Şi alt plean de .fete mari Şi altul de nevestele Că-s în ţară mullicele. Pamfile, cr. 87. -0» ‘Ex pr. A lua (pe cineva) plean = a face prizonier, a robi. Turcii De alegea Plean pe babă Mi-o lua. Teodorescu, p. p. 564. + (învechit) Robie, captivitate. Bine vrul-ai, Doamne, pămînlul tău, turnal-ai prădarea (pleanul h, robiia o) Iu lacov. psalt. 174. Turma lui cea slabă Să-o-ntoarcă Domnul din plean şi din pradă. Dosoftei, ps. 41/11. Acmu veni Domnul să le miluiască. Să le ia cu sine din plean, din şerbie. id. ib. 218/9; — Pl.: pleanuri. — Din slavonul flrt'feu K. PLEANĂ s. f. I. 1. (învechit şi regional) Sfărl-mătură, spărtură ce se desprinde dintr-un corp turnat din fier. V. ş p a n. La ferării iaste pleana aceea ci la lemnării înţălegern prin aşchie. Pogor, henr. 231/17, cf. h ix 87, 93. 2. (Regional) Pană1 (II 2). Cf. Scriban, d. 3. (Prin Bucov.) Flegmă, şez. xix, 42. Stupesc pleana. ib. Mi s-a pus. pleană în gîl şi tot îmi dreg glasul, ib. II. 1. (Prin Ban.) Defect. Cf. Novagoviciu, c. b. 1, 17. 8798 PLEANŢĂ -800 - PLEAŞCĂ1 2. (Regional) Boală internă. Com, din Sasca Montană—Moldova Noui. — Etimologia necunoscută. PLEANŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Zdreanţă. Com. din Lupşa —Abrud. Am văzut că haina lui T. e toată plenţe. cv 1950, nr. 4, 33. A tras dinele o haină şi-a făcut-o toată plenţe. ib. — PI.: plente. — Cf. fleanţă, zdreanţă. pLeAPCĂ s. f. v. plat că1. PLEÂSĂ1 s. f. v. plasă1. PLEASĂ2 s. f. v. plăsea. PLEASC interj. Cuvlnt care imită zgomotul produs de lovirea limbii de cerul gurii. Şterpeleşte icrele de cosac. Rupe o bucăţică, ii face vint. Pleasc, pleasc. Delavrancea, h. t. 11, cf. bul. fii., ii, 186. — Onomatopee. Cf. pleosc. PLEÂSCĂ1 s. f. v. pleaşcă1. PLEÂSCĂ2 s. f. v. plaşcă1. PLEASNĂ s. f. I. (Atestat prima oară la anon. car.) 1. (Popular) Şfichi (la bici); p. gener. bici. Cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Supt pleasna de mătasă a faetonului ... unicul cal, în scurt timp, curmă distanta. Codru-Drăguşanu, c. 166, cf. Polizu. Pleasne dc mătasă. f (1874), 182. Pe atunci se chema la nuntă de vineri ..., da cu pleasna in poartă, in slraştna porţii. Pitiş, şch. 108. Bicele şi harapnicele le fac din fuior de cînepă groasă şi mai adeseori cu pleasnă de mătasă. Marian, s. r. i, 24. Păcurarii, cu sine, mai poartă şi un sbici din lină cu pleasnă. Liuba-Iana, m. 113. Cu bici tn patru plesne s-o smicure pe fată. Coşbuc, p. ii, 201. Zincle mers-au pe poartă din pleaznă zorind telegarii. Murnu, i. 107. Cînd sf. Petru plesneşte din bici, din sflichiul sau pleasna biciului sar scintei. Pamfile, s. v. 117, cf. id. i. c. 212. Ardea mereu cu pleasna lungă, ardea cu furie trupurile pline de noroi, înspumate ale cailor. Agîrbiceanu, a. 370. Vreun ştrengar de băiat încerca să-l urnească la fugă, îl zbură-torea cu pietre, îl atingea cu pleasna biciului, id. s. P. 170. Aveam şi un bici cu pleasnă de mătasă. Al Lupului, p. G. 33. Cuvintele bătrînului Iuga şerpuiau ameninţător peste capetele mulţimii surprinse, ca pleazna unui bici în mina îmblinzitorulul. Rebreanu, r. ii, 194. Flăcăii pocniră din bicele lungi cu pleasnă roşie. v. rom. februarie 1952, 130. Mă aşezam între bătrîni, pe prispă, mai cu seamă cînd ne băteau la picioare, ca nişte plezne, bulbucii ploilor repezi. Camilar, c. p. 140. Atinse viţeii scurt şi aspru cu pleazna biciului. il august 1960, 7. Şi fă pleasnă de mătasă Şi pocneşte-n boi tusşase. Jarnîk-Bîrseanu, d. 82. Pogănici cu pleasnă mare, Mînă boii cît de tare, Să sosim în sal cu soare. Marian, na. 617, cf. şez. vii, 182. Măru roşu-i pădureţ, Badea-i slugă şi-i măreţ Şi nlmică nu-i a lui Numai pleasna biciului, şez. xii, 150. Sî-ţ faci pleasnă di matasî, Sî ti-aud pocnin din casî. Vasiliu, o. 127, cf. gr. s. vi, 242, chest. ii 489/1, alr i 1 094, a i 17, 35, n 12, iii 2, 5, 17, 19, v 15, 16, 20, vi 22, . 26. <> (în imprecaţii) Bată-te pleazna lui Dumnezeu. mat. dialect, i, 186. <0> Fi g. Mi-e foame de vînturi şi de pleasne de ploi. Brad, t. 50. -0> E x p r. A lua (pe cineva) în pleasnă (sau în pleasna biciului) =a ironiza, a satiriza (pe cineva), a lua peste 'picior. Pe acele fete cari numai de ochii lumii umblă cu capul gol ... , lumea le ia în pleasna biciului, cu vorbe pişcă-toare. Muscel, 54, cf. Coman, gl. + Lovitură, plesnitură de bici. După ce gîfiie acilea cinci ani, mă-nţe-legi, or să-l ia în pleasnă la oaste. Sadoveanu, o. xvii, 183. Naşa Uţa repezi pe Ana la Cernet acasă, s-o aducă in pleasnă de bici pe Sofia lui Stoica, id. ib. 340. Prinse iapa de căpăstru şi-i trase cu sete o pleazriă de bici. contemp. 1953, nr. 344, 4/2. [Vitele] le-a luat in pleasnă şi le-a mînat iute către casă. LăncrXn- jan, c. i, 10. + (Rar) Zgomot produs de plesnirea biciului. Cf. ŞXineanu, t>. u. 4. F i g. (Regional) Vorbă usturătoare, sarcastică (Drăguşeni —Tîrgu Neamţ), a vi 26. -4 (Regional) Fiecare dintre cele trei cureluşe, mai înguste, cu care se Încheie cureaua (la cioareci) şi care se prind în trei catarame (Beclean — Zălau). Cf. alr sn iv mn h 1 172/260. + (Regional) Şuviţă de păr (Topliţa). alr ii 3 286/228. Cosîţa-mple-tită-11 trii plesne şi dată piste cap. ib. 2. (Prin Transilv.) Fir de in sau de cînepă. Cf. a 1 35, iii 1. 3. (Pescuit; regional) Fir de strună, legată la capătul. sforii undiţei, de care se prinde cîrligul. In ochiurile acestora [nodurilor] băgăm pe al nadei, intr-al acesteia tragem unghiţa şi pleasna. Atila, p. 97, cf. 98. 4. (Prin sud-estul Transilv.; In forma plesnă) Disc, verigă care se pune pe osia roţii căruţei, între umeri şi roată sau intre roată şi leucă, pentru a le apăra de frecare. După ce-o uns osia, împinge plesna de la umere la loc, bagă roata, pune plesna de. la cap. Brebenel, gr. p. 5. (Regional) Bucată mică, ţandără, aşchie desprinsă din ceva. Licuriciul e seînleia ieşită din pleasna sărită din sbiciul lui Sîri-Petru. Marian, ins. 51. Pleaznă ori vreo tereaţă cit de mică de ardei. Plopşor, c. 45. O pleasnă de mălai mi s-a pus in gît. Ciau.şanu, gl. l-a intrat o pleaznă sub unghie. 1.. rom. 1959, nr. 1, 63, cf. Lexic reg. 31. + (Mai ales Olt.) Mătreaţă1 (I)- Tu ai capul plin de plesne. Ciauşanu, gl., cf. Tomescu, gl., cv 1951, nr. 9 — 10, 47, alr ii/i h 121/812, lexic reg. 55. 6. (Popular; de obicei la pi.; la sg. cu sens colectiv) Afte (mai ales la copiii mici); p. gener. stomatită. Spală nu numai corpul copilului, ci şi guriţa acestuia, anume ca să nu capele plesne. Marian, na. 114, cf. 395, ddrf, N. Leon, med. 141,'Candrea, f. 221, Bianu, d. s., Pamfile, b. 55. Nu le mai zgindări să nu faci vreo puleaznă. Scriban, d., cf. h iii 333, com. Marian. Soarele răsare pe deal, Şi plesnile se duc în baligă de cal. şez. xiv, 112, cf. Novacoviciu, c. b. 1, 16. Să nu se joace cu pieptenele că i se fac pleazne în gură. arh. folk. vi, 164. 7. (Regional; în forma pleaznă) Stîncă, piatră pe cale să se despice Intr-o mină; crăpătură în stîncă (Crişcior —Brad). Cf. Paşca, gl. II. (Entom.; regional; în forma pleaznă) I. Şvab (Periplaneta orientalis) (Cloşani —Tîrgu Jiu), alr i 1 900/837. 2. Cîinele-babei (Oniscus murarius) (Borşa —Vişeu de Sus). Cf. alum sn 11 h 573/362. — PL: plesne şi (învechit) pleasne, (regional) plesni. — Şi: (popular) pleaznă, (regional) pI6snă, pl6zn;i (alr i 1 094/9, 18, 190, 840), ploâznă (ib. 1 094/295, 298), plâznă (ib. 1 094/278), pnleâznă s. f, — Postverbal de la plesni. PLEÂSTER s. m. v, plasture. 1'I.KÂSTRU s. m. v. plasture. PLEÂSTUR s. tn. v. plasture. PLEASTURE s. m. v. plasture. PLEAŞCĂ1 s. f. 1. (învechit) Pradă, jaf, captură (de război); (ceea ce se ia prin) rechiziţie. S-au zidit cu pleaşcă din păduri şi cu beilic de săteni. Bolliac, ap. tdrg. Măsurile aspre luate de Tudor nu aveau alt efect decît să irite şi să nemulţămească pe unii din comandanţi in contra lui, făcindu-i să rîvnească la libertatea de pleaşcă de care se bucurau in prezent căpitanii din oştirea Iui lpsilante. Ghica, s. 107, cf. Ca-nella, v. 241, Cihac, ii, 262. Această sistemă de aprovizionare expeditivă se cheamă pe i/rosolana limbă bătrînească plean şi pleaşcă; acum i se acordă termenul o-nest, legal şi elegant rechiziţiunc. Odobescu, s. m, 578, cf. ddrf, Alexi, w. Apoi se risipiră pe plaiul românesc ... cît după haraci şi după pleaşcă. Galaction, 8811 PLEAŞCĂ2 - 801 - PLEATĂ 0. 276. <0> Loc. vb. A face pleaşcă = a jefui. Servitorii au făcut pleaşcă tot ce au putut. id. o. a. ii, 186. 2. (Popular şi familiar) Noroc (neaşteptat), chilipir; (concretizat) ceea ce se obţine prin noroc, prin chilipir (pe gratis sau extrem de convenabil). Cf. Creangă, 01. E o pleaşcă acum, cit e lipsă de popi, că dacă or începe să iasă din şcoli, hu te mai looeşie norocu’ ăsta! Stănoiu, o. i. 37. Nu s-a mai întîlnit niciodată cu asemenea pleaşcă: I. Botez, b. i, 17. Unii chiaburi, în sat la noi, s-au vîrit peste tot şi umblă numai după sforării şi după pleaşcă. v. rom. mai 1954, 25. Unii aveau încă o rază de noroc ... Fiecare cu pleaşca lui. Pas, z. i, 195. Tu ce-ai făcut, năucule, cînd fi-a căzut pe cap atîta pleaşcă? Galan, z. r. 39. Popa, auzind că dă o aşa pleaşcă peste el, se îmbracă frumos ... şi porneşte cu finu-său spre comoară, şez. rv, 2, cf. ix, 65, xix, 12. -0- E x p r. A umbla In (sau cu, după) pleaşcă sau a căuta pleaşcă = a umbla după situaţii avantajoase. Cf. Zanne, p. iv, 552. Pe boierul cel adevărat eu îl cunosc, că scoate şi plăteşte. Iar ceilalţi umblă numai în pleaşcă. Sadoveanu, o. xiii, 830, cf. a vi 26. + (Adverbial) Pe nemuncite, gratis, degeaba; In schimbul unui preţ extrem de convenabil, aproape pe gratis. Suma de bani ce le pica pleaşcă, se înţeleseră repede, cu toate roşelile domnişoarei G hi f/hi, s-o întrebuinţeze pentru trusoul ei de mireasă. Rebreanu, i. 397. Ai paisprezece pogoane de pămînt şi din paisprezece pogoane, auziţi, nu e in stare să plătească loturile pe care i le-a dat statul, pleaşcă. Preda, m. 160, cf. a vi 26. (în 1 o c.) Cei care au băut pe pleaşcă de la mine se vor fi gîndind: Bre! cumplit s-a îmbătat Luca Stroescul Sadoveanu, o. i, 120, cf. şez. xvni, 268, a v 16, vi 26. — PI.: plăşci şi plaşce. — Şi: (Învechit) pleaşcă, plâşcă (Odobescu, s. iii, 371) s. f. — Din bg. nna^Ka. PLEÂŞCĂ2 s. f. (Mold.) Bucată de lemn sau de fier cu care se umple o scobitură a unei bîrnc (strlmbe) sau care se adaugă pentru a Întări o grindă slabă ori pentru a prelungi o blmă scurtă. Cf. chest. ii 125/110, 182, cv 1951, nr. 6, 28. — Cf. p 1 a ş c ă1. PLEÂŞCĂ3 s. f. v. pleşcă. PLEÂŞCĂ4 s. f. V. plnşcă1. PLEÂTĂ s. f. 1. (Mai ales la pl.) Părul capului unei femei (mai rar al unui bărbat), lăsat să crească mai lung şi adesea să atlrne (răsfirat) pe spate; p. gener. păr1 (II) (nearanjat, necoafat); p. ext. (regional) coadă (din păr împletit). Că-i suduia [pe preoţi] de plete şi mai rău, cum nu se cădea. N. Costin, let. ii, 42/14. Ţi-oi rade pletele, id. ib. 62/9. Pe mulţi preoţi îi scotea de piele de unde făcea liturghie şi-i bătea. R. Popescu, cm i, 371, cf. gcr ii, 90/28, Budai-Deleanu, lex, lb. Ş-o glugă monahală acoperea cărunte Şi cuvioase plete. Heliade, o. i, 221. [Popii] barba i s-aprinde, Din plete iese pară. Neuruzzi, s. n, 243, cf. Poi.izu. Grămezi, grămezi, copiii cu plete aurite, Cu grase picioruşe. Bolliac, o. 68, cf. 154. Trei ostaşi ... se urcă ... Cu-a lor lungi şi negre plete. Alecsandri, p. i, 33. Voi lua pletele doamnei mele spre a-l sugruma. Odobescu, s. i, 328. Miroase flo-rlle-argintii Şi cad o dulce ploaie. Pe creştetele-a doi copii Cu plete lungi, bălaie. Eminescu, o. i, 179. Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre. Cahagiai.i;, o. iii, 2. Veni un vînti-şor lin şi uşor, de-i resfiră pletele. Ispirescu, j.. 352, cf. id. m. v. 44. Las’ să fie, răspunse Căliman, şi-şi scutură pletele. Delavrancea, t, 167, cf. Macedon-ski, o. i, 256, ddrf. Priviţi-l bine; este un artist. Asta se cunoaşte după pletele sale albe, pieptănate peste cap. Demetrescu, o. 142. Parcă-l văd: înalt şi oacheş, cu pletele negre şi mari, pină în umeri. PAun-Pin-cio, p. 103. Pe albii tăi umeri jucînd A pletelor galbene valuri. Necui.uţA, ţ. o. 59. Pe umeri plelele-i curg rtu. Coşbuc, p. i, 118, cf. 14. Pletele ninse îi cercuiau fruntea intr-un ram de lumină. Adam, r. 48. Dumnet zeieştile-i plete din creştetul cel fără moarte S-au revărsa-ca un val. Murnu, i. 19. Fetele toate erau cu capelele dezvălite. Plete groase, bogate, cădeau pe spate. Agîrbt-CEAfiu, a. 114. Bătrînul avea pletele albe. Gîrleanu, n. 110, cf. 10. Dinu luîndu-şi căciula de pe cap, îşi netezi puţin pletele. Bujor, s. 26. Ciobanii, cu plete lungi şi unsuroase ..., se găseau foarte bine în cămeşile lor impermeabile. Hogaş, dr. i, 57, cf. id. m. n. 203. Lupu Chiriţoiu, cel mai bătrîn dintre toţi, cu pletele crescute pînă pe umeri ..., întrebă cu glas plin de îngrijorare. Rebreanu, r. i, 131. Şi pling şi eu, şi tremurînd Pe umeri plelele-i resfir. Bacovia, o. 26, cf. 22. Purta pe atunci plete de poet. Galaction, o. 130, cf. id. a. 298. Dar flăcăii largi în spele, Cu ochi mari, cu negre plete, Calcă mindri şi tăcuţi. To-pîrceanu, p. o. 36. Venea... la noi un moşneag cu barba încîlcită, cu plete argintate şi opinci mari. Brăescu, o. a. ii, 37. Portul bărbaţilor cu şubă, cămaşă lungă, cioareci,şerpar la brîu şi plete mari. Pribeagul, p. R. 36. Pletele copilului miroseau plăcui a fum. Sadoveanu, o. xi, 189, cf. ix, 18. Un unchiaş scorojit ..., după ce-şi descoperi cuviincios pletele cărunte, îndrăzni să vorbească. Bart, s. m. 82, cf. contemp. 1948, nr. 112, 14/1, Vîntul îi arunca pletele, ţinute într-un pieptene lat, peste urechi. Călinesciî, e. o. i, 103, cf. id. l. l. 20. De sub căciulă părul le curge în plete, pînă aproape de umeri. Bogza, c. o. 371. Erau ţigănci ... Cu galbeni prinşi în plete. Paraschivescu, c. ţ. 150. Prin pletele negre, pe care le purta ca pe la sfîrşitul celuilalt secol, îi răsăriseră fire albe. Stancu, r. a. ii, 36. Purta o pălărie neagră ... de sub care abia se zăreau pletele albite şi faţa micuţă, uscată. v. rom. august 1954, 20. [Tatăl] e solemn, cu chelie şi un rest de plete pe ceafă- H. Lovinescu, c. s. 11. Asemenea Soarelui, plecasem pletele, a rugă. Labiş, p. 152. Eu am plete strălucite, Tu ai plete aurite. Alecsandri, p. i>. 27, cf. 294. Vochiţa ... Zvîrle pleata pe spinare. Pompiliu, b. 70. Călugăr de munte, Cu plete cărunte. Teodorescu, p. p. 34, cf. 143. Cîtu-i moşu dalb la plete, Totu-i stă firea la fetei Jarnîk-Bîr-seanu, d. 467. Cresc ... Pletele flăcăilor Ca coamele cailor. Marian, s. r. ii, 52. Şi-s poftiţi mai mulţi flăcăi ... cu pletele pe spate. şez. i, 75, cf. iv, 134. Tu eşti un vară-pierde Care porţi păru in plete. Hodoş, p. p. 121. Frumos, frate, mi-o lega, Cu pleata din cap De stilp de catarg, mat. foi/k. 88. Di-a hi di fată mari, Să-i chisi pletili, S-o rîză fetili. Graiul, i, 295, Cf. PĂSCULESCU, L. P. 76, ALRM i/l h 14, A II 5, 10. Plete lungi şi minte scurtă. Pann, p. v. ii, 108/2. Cei cu plete le-au pierdut şi cei chelboşi le împletesc, se spune despre cei care ţin de moda veche. Cf. Zanne, p. n, 422. Moşul stă-nchis în cămară Şi pletele-i sînl afară (Pătrunjelul). Păsculescu, l. p. 93. Şade doamna in cămară Cu pletele afară (Ceapa). Gorovei, c. 67. Şade popa în cămară Cu pletele afară (Cartoful). PaMfile, c. 19. Plete împletite, capete spînzurate, în pod aruncate (Usturoiul), id. ib. 34. <> F i g. Codrului că plete-i creşte, Pe voinic că mi-ţi umbreşte. Bolliac, o-. 183. A serii aripioară, muiătă-n lăcrămioare, Pe pletele cîmpiei ici, colo se lăţea. Bolintineani;, o. 204. In pletele acestui fin mătăsos, sub aceste valuri de flori, mişuie, colcăie, se muncesc aceleaşi patime. Delavrancea, t. 62. Pomule cu multe plete şi cu alb vestmînt de flori. Coşbuc, b. 225. Codrule, bătrînule! Scutură-ţi tu pletele Să s-adune cetele. Iosif, pa tis. 69. Adevărat Abesalom, cu pletele sufletului încîlciie. Galaction, o. a. i, 272. Sălciile revărsau în toate părţile plete verzi-gălbii. Sadoveanu, o. vi, 542. Era tîrziu de tot cînd apăru o semilună seînteietoare, prinsă anume parcă in pletele argintii ale răchitei de pe mat. Bart, s. m. 80. Vîntul ... Abia de-a-nvăţat să ştie ... Pletele să-şi depene Prin zăbrele ţepene. Arghezi, vers. 235. Para focului înaltă se despletea in plete roşii. Camilar, n. i, 91. Şi primăvara dulce de floare şi alint ... Şi viforele iernii cu plete de argint. Deşliu, g. 51. Fiece pom îşi flutură pletele-n vînt. Labiş, p. 371. Salcie pletoasă ... Ce pe mal creştea, Pletele-şi 8815 PLEAŢ — 802 — PLEAVĂ lăsa, Apa c-ajungea, Dor d-o săruta. Teodorescu, p. p. 455. <0> Espt. (Regional) A se da (sau a umbla) cu pletele in vlnt = a căuta cu Înfrigurare, a se agita. Părintele loan umbla acum cu pletele in vînt să găsească aii dascăl. Creangă, o. 183, cf. Zanne, p. ii, 423. 4 (Regional) Coadă falsă ataşată la părul natural (pentru a-1 completa sau a-1 Înfrumuseţa). V. meşă (1). Corn. din Braşov. 4 (învechit, rar; la animale) Blană. Un vulpoi cu plete sure Întîlnină intr-o pădure O momifă mititică ... Se opri. Alf.csandri, p. iii, 124. -4 (Regional; la cai) Moţ1 (1) (Sebeş —Făgăraş). dr. v, 281. 4 (Regional) Smoc de păr la pintenii calului (Andrid— Cărei), dr. v, 303. 4 (învechit, rar) Panglică cu care se leagă părul. Cf. Polizu. 2. Compuse: (Bot.) pleteJe-muierii = lichen fila-mentos de culoare cenuşie-verzuie, care creşte mai ales pe brazi, atîrnat pe ramurile acestora ca nişte mănunchiuri de firişoare; (regional) mătreaţa-bra-dului, mătreaţă-de-arbori, barba-ursului (Usnea barbata). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 198; plete-le-doamnei=plantă nedefinită mai de aproape. Cf. h x 496. 3. (Vestul Transilv.) Mănunchi de fuior. Ana rămase pe laiţă, ţiind capătul pieţei, iară I.ică stetea înaintea ei şi, împărţind fuiorul in opt şuviţe, începu să împletească in opt coarde. Slavici, o. i, 187, cf. a ii 8, 12. 4. Compus: (Astron.; învechit, rar) plete- le-Verenicăi = părul Berenicei, v.păr1 (1113). Pletele Verenicăi să să pleşuvească. Cantemir, i. i. 11, 138. — PL: piele. — Din v. si. nrtiTK. PLEAŢ s. n. v. plaţ. PLEAVĂ s. f. I. (La sg. cu sens colectiv) 1. (Resturi de) spice, (de) coji de boabe de cereale, (de) păstăi etc. rezultate (ca deşeu) la treieratul cerealelor şi al leguminoaselor, la vînturatul cerealelor etc.; p. rest r. resturi mărunte de paie, de fîn sau sfărîmăturile tecilor de leguminoase. Acela fine lopata in mina sa şi vintură pleavele din grîu. Varlaam, c. 412. Va aduna griul lui în jilniţă, dară pleavele le va arde in focul nestins, n. test. (1648), 5r/28. Au pus lease împletite bine, aşternînd paie şi pleavă peste lease. N. COSTIN, LET. I A, 64/22, cf. ANO N. CAR., BUDAI-Deleanu, lex. Măgariul ... pre lingă atîta povară şi muncă: nici pleavă din destul nu are să mănînce. Ţichindeal, f. 106/10. Cum spulbără vîntul pravul şi pleava de pre fala pămîntului, aşa vor lua ... pre toate slugile lui şi-i vor arunca in iazărul cel de foc (a. 1815). gcr n, 218/37, cf. lb. Se cuvine ca să se ciuruiască sămîn}a spre a o despărţi cu desăvîrşire de pleavă. I. Ionescu, c. 122/20. Griul ... numit ciacîr are ... bobul învălit în hoaspă (pleavă), id. p. 239, cf. î-M. Ţărani despoiaţi, cu pieptul uscat şi păros ... , cu capul acoperii de pleavă, mişună, ca intr-un infern. Vlahuţă, o. a. ii, 70. Ş-apoi frunză de mohor, De ai, suflete, vrun dor, Pleavă fă-l şi dă-l pe vînt. Bel-diceanu, p. 112, cf. Dame, t. 56, Grecescu, fl. 9, Ale xi, w. Bobul griului, secării şi ovăzului este invelit in cămaşă, ghioace, găoace sau pleavă. Pamfile, a. r. 96. Cind se bate cinepa, pleava, care se mai numeşte şi buc, poi ... , goz, gozomat, hue sau posconită, rămîne în ciur şi se' aruncă, id. ib. 173. Uneori bolnavii se aburesc cu pleavă de fin sau cu vin. Păcală, m. r. 267, cf. Şăjneanu, d. u. Scatiul mîhnit... a piruit in burlanele sobii, improşcîndu-l [pe învingător], cu pleava cînepii. Klopştock, f. 31. Ajunseră in ograda largă, plină de grămezi de pleavă şi de resturi de instrumente agricole. Sadoveanu, o. xi, 518. Se şi văzu ... mături nd cheiul Dunării de pleavă şi de bălegar. Stancu, r. a. iii, 282. Mesteca aceeaşi mămăligă din făină necernută, amestecată cu nisip şi pleavă. Camilar, n. i, 31. Ţăranii munceau de zor la treier, cu obrazurile "înnegrite de soare şi de pleavă. Vornic, p. 233. Smulg cile un spic, îl sfărîmă în palmă şi ii suflă pleava; aruncă in gură boabele pîrguite. Preda, m. 325. Curtea imensă era plină de căruţe, de ţărani; caii mîncau paie uscate, copiii se jucau în pleavă. T. Popovici, s. 77. Prindeam presuri cu laţul, la paie şi ia pleavă. Lăncrănjan, c. ii, 342. Cum să vintură pleava-n vînt, Aşa să se zobească albeaţa, şez. ii, 86, cf. alb sn i h 85, 88, 132, a t 12, 20, 2-6, 35, n 3, 6, 7, m 2, 12. De la un datornic rău e bine să iai şi un sac di pleavă. Zanne, p. v, 263. Bălan sare peste gard, dar Galbăn rămîne (Pleava şi grăunţele). Sbiera, p. 323. Am o cireadă de boi: Cei slabi sar gardul Iar cei graşi cad jos (Pleava şi grîul). Gorovei, c. 181. O (Ca termen de comparaţie) Voi, necuraţii, ca pleava, De sîrg veţi cunoaşte-vă isprava. Dosoftei, ps. 12/9. Cuvintele Brehnacii cele ca grîul alese şi ca spicul culese, ca pleava suflindu-le, înir-acesl chip i le întoarse. Cantemir, ist. 97. Să vînture ca pleava oştirile duşmane: Alec- , sandri, Poezii, 281. Pesle-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată. Eminescu, o. i, 148. Cutremurăt uşor şi fără vlagă, ca pleava in vini. Galaction, o. 242. Nu-ţi bizui nădejdea de mîine niciodată Pe zilele ca zoana şi pleava vînturată. Arghezi, vers. 397: Toată nădejdea lui să se fi spulberat ca o mină de pleavă in bălaia vintului. v. rom. februarie 1955, 174. Vaiş-amar de biet român Cind e domnul rău stăpîn I N-are loc in (eara lui Şi-i ca pleava timpului! Alecsandri, p. p. ,228. <0> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“, sugerează ideea de număr mare, de mulţime de elemente mici sau fără valoare) Această pleavă de secături pe care o vintură de atîta vreme şi n-o mai isprăveşte. Vlahuţă, o. a. i, 200. Pleava aurie de albine a fost deasupra noastră. Sadoveanu, o. xviii, 637. Răsună glasul meu ... Şi-mparte lumii ... O pleavă de reclame comerciale. Jebeleanu, c. 24. <$• F i g. Barba mare ... a sfinţiei sale se înfundase de omăt; pleava măruntă pătrundea pe sub gulerul giubelei. Sadoveanu, o. i, 507. 2. F i g. Ceea ce este lipsit de importanţă, de valoare, de semnificaţie; lucru, de nimic. Porunci şi pravile... toate le dărmoniră şi le aleaseră de neghină şi de pleavă (a. i652). gcr i, 163/7. Doamne, rău am isprăvii in partea noastră, că acolo am dus pleve şi gunoaie ci fu tot sfatul nostru biruit, Neagoe, Înv. 224/5. Tu in cap nu ai grăunţe, numai pleavă şi puzderii. Eminescu, o. i, 83. Apoi voind să vintur nămolul de cuvinte Ce autorii cei de astăzi au stors din a lor minte ... Am dat de pleavă numai, dar, vai, nici de-un grăunteI I. Negruzzi, s. ii, 87. Erai cit o fărîmă de fulg şi de nimic, O coajă de tărîţe, o ţandără, o pleavă. Arghezi, vers. 381. <> E x p r. (Regional) A vorbi (sau a spune, a ¡(răi, a vorovi) pleve = a spune fleacuri, prostii sau minciuni. Dintre cărturarii româneşti încă mulţi nu le înţeleg, ci numai pleve vorbesc. Şincai, hr. ii, 136/30. Drag — zisă — coconaş, o clipită Numa văzui pă ha frumoasă! Dară ca să nu-ji vorovesc pleve, Însumi nu ştiu: in vis sau aieve. Budâi-Deleanu, ţ. 182, cf. Zanne, p. i, 256. Nu-mi grăi pleve. şez. ix, 148. Aj avea si-ţ spui mulţi, d-apăi dumneata sî-ţ spui plevuri di-a meii? Diaconu, p. 44, cf. alr snv h 1 477/130 . 4- (Adesea cu sens colectiv) Epitet pentru un om de nimic; lepădătură. Cunosc în pleava Romei un brav gladiator, Ce are meserie de crunt omorî-tor. Alecsandri, t. ii, 300. Despre ce îndrăzneală e vorba? — Despre a pleavei oraşului şi despre a neguţi-lorilor care şi-au dai mina cu ea. Macedonski, o. ii, 311. Pleava tavernei niciodată nu îndrăznea să ocupe vreun scaun la masa din fund. Bart, e. 324. Nu mi s-au părut a fi oameni de soi, ci adunătură, pleavă. Stancu, r. a. v, 111. Mie floarea florilor Şi scumpa feciorilor, Ţie, răul răilor Şi pleava oamenilor! Jarnîk-Bîrseanu, d. 66. 3. (învechit; adesea f i g.) Neghină (1) (Agrosiema githago). Şi serriănă pleavele pre mijlocul griului şi se duse. tetraev. (1574), 222. Spune noao pilda pleaveei a griului. Coresi, ap. c. cr. 2/21. Oareunde sini ceale pleave semănate de dracul, prav. gov. 117v/4. Pornind sămănătoriul pleavelor războiu fără leage. Dosoftei, v. s. noiembrie 173v/30, cf. ddrf. 4. (Regional) Floarea cînepii (Cîlnic —Sebeş), a ii 12. 4 (La porumb) Polen (Glimboca —Caransebeş). 8817 PU-A VILĂ — 803 - PLEBEU ai.r sn i h 107/27. + Lamura făinii (Unirea —Călăraşi). alr i 772/980. II. (Tht. ; regional) Plevuşcă1 (1) (Leucaspius delinea- tus). Cf. PoLizUj Antipa, p. 1. 170, Atila, p. 505,- cade, BXcescu, p. 154, C. Antonesçu, p. 124. — PL: (Învechit şi regional) pleve şi pleave, (rai-) plevi (Scriban, d.), plevuri. — Din v. si. rwbKd. PLEĂVILĂ s. f. v. plevilă1. PIJEĂ VNIŢĂ s. f. (învechit) Loc in care se t-ine pleava; magazie, şopron (pentru pleavă). Diocliţian arse ascuns intr-o pleavniţă. Moxa, 363/31. Ascunzind moşiiile sfîntului intr-o pleavnilă. Dosoftei, v. s. februarie 77r/3. Intrind in pleavnilă să ia pleave să-şi dea vitelor, id., in jahresber. v, 123, cf. tdrg, Scriban, d. — PL: pleavniţe. — Din bg. iimbroma. PLEÂZNĂ s. f. v. pleasna. PLEBÂN s. m. v. plehanuş. PLEBÂNUŞ s. m. (învechit, în Transilv.) Paroh (catolic). Cf. dru.1, LBj Barcianu, v., Ci HAC, II, 264, lm, Alexi, w., bl ii, 151, dii. x, 329, l. rom. 1962, nr. 3, 323. — PL: plebanuşi. — Şi: plebân (lb), plebeân (Ci-hac, ii, 264) s. m. -- Din magh. plebănos. PLEBĂS s. n, v. plaivaz. PI.ÉBA s. f. v. plebe. PLÉBE s. f. (Cu sens colectiv) 1. (în evul mediu) Pătura cea mai săracă a populaţiei orăşeneşti, aflată în afara ierarhiei feudale; p. gener. pătură socială asuprită, exploatată; (adesea peiorativ) poporul de jos, oameni de rlnd, mulţime, norod, gloată. Plebea, după cum îi e originea, îşi exprimă putinele idei sir-bo-bulgăreşte, germano-ungureşte. Codru-DrXguşanu, c. 16. Foarte deseori cameta au cumpărat pe astă plebă şi s-au intitulat nobleţă. Calendar (1861), 75/26. Trămitea clien[ii să iasă-n afară ... Să cerceteze de-a lungul prin ţeară, Ce vorbeşte plebea, popului cel prost? Muheşanu, p. 144/10, ci. prot. - pop., n. d. Pleba trimisă de turburători era adunată dincolo de cordonul turcesc şi ... forma un zid. Lăcusteanu, a. 166, cf. 167. Se mişc batalioane a plebei proletare. E mine seu, o. i, 62, cf. 56. Cu-a înfrîngerii minte luptă plebea singerală: Mille, v. p. 60. Ol geniul, la puternici ai zilei nu se-nchină, Sici linguşeşte plebea. I. Neghuzzi, s. ii, 25, cf. DDRF. De-obol să-ntrebi poporul prost, Să-ntrebi nedemna plebe. Coşbuc, p. i, 308, cf. Barcianu, Alexi, \v,, Şăineanu, d. u. Toţi aceşti soldaţi, însă, din batalioanele plebei proletare, ţi-ar fi dai acelaşi răspuns. Galaction, a. 448. Se căfărase pe scara tramvaiului, făcîndu-şi loc cu cçatele ... prin plebea remorcei. C. Petrescu, î. ii, 180. De-o bucală de vreme plutea cevă suspect şi bătăios in văzduh. Nu era de joacă cu sculele tăioase de la brăcinarii plebei. id. a. r. 19. O, cUm ai răscula norodul, „Sărmana plebe care-asudă“ —, Ai da nebun cu calapodul în rînduiala asta crudă I Topîrceanu, b. 67, cf. Scriban, d., t iulie 1964, 36. <> (Prin lărgirea sensului) Am cugetat atunce Mizeria cum poate de lesne ca s-arunce Pe căile pierzării, sălbatici şi pusiii Desmoşteniţii soartei, o plebe de copiii Demetrescu, o. 58. + (Rar) Origine socială umilă, de rînd. In locul acesta a fost tăiat bravul Dragomir, care cutezase a sè înamora cu fiica lui Radu Mihne, pîngărind cu plebea lui sîngele patrician. Negruzzi, s. i, 184. + (Peiorativ) Pătură socială declasată; drojdia societăţii. Spuma asta-nve-ninată, astă plebe, ăst gunçi, Să ajungă-a fi stăpînă şi pe ţară şi pe noii Eminescu, o. i, 150. 2. (în antichitatea romană) Pătură socială din care făceau parte oameni liberi de la oraşe şi sate, şi care era lipsită de anumite drepturi politice şi civile. Cf, Negulici, Aristia, plut. Pe-ascuns din a la parte La plebea de pe strade mari sume se împarte. Alecsan-dri, T. ii, 336. începe epoca democratică a republicii romane: nu numai poporul întreg, ca în comiţii, ci. şi plebea în parte cîştigă puterea legislutivă, plebiscitele devin legi.- Maiorescu, cr. iii, 103, cf. 114, enc. rom., Resmeriţă, d. Pîlcuri-pîlcuri, oamenii din plebe stăteau şi se odihneau pe jos. Galaction, o. a. ii, 245. — Şi: (învechit) plebă s. f. — Din fr. plèbe, lat. plebs. PLEBEÂN s. m. v. plebamiş. PLEBEIÂN, -Ă s. m. şi f., adj. (Livresc) 1. S. m. şi f., adj. Plebeu (1). Tu vei lăsa patrichienilor dreptul cel prea dă laudă a umbri, a apăra şi ajutora la neputinţă pă plebeieni. Cantacuzino, n. p. 152r/23. Acest prinţep adaosără o sută de senatori plebieni la corpusu senatului. Vîrnav, f. 28r/5. Să aducă înapoi pe plebeieni, ce să trăseseră în muntele Aventiu. Heliade, gr. p. 58/27, cf. Aristia, plut. Plebeienii, pre carii nimine nu-i răscumpăra cînd avea nenorocirea de a cădea prinşi, era în adevăr în obligaţie de a răscumpăra mădulările aristocratice, rom. lit. 722/41. 2. S. m. şi f., adj. Plebeu (2). Cf. Negulici. Rareori un plebeian putea să străbată zidurile cetăţii în care sta închisă boierimea Moldovei şi Ţării Româneşti. Kogălniceanu, s. a. 201. Stalul român ... va lua toate moşiile din mîna proprietarilor actuali şi va institui tribuni plebeiani traianezi, care să facă împărţirea pămîr.lului între toţi locuitorii. Maiorescu, d. i, 78. Plebeianul tinjind de slăbăciune şi scepticul cădeau pradă unei melancolii timpurii. Gherea, st. cr. i, 58, cf. 63. în literatura noastră istorică ce tratează această temă se vorbeşte atît de puţin de lupta comună a ţărănimii şi a păturilor sărace de la oraşe, a orăşenimii plebeiene, v. rom. ianuarie 1954, 209. 3. Adj. Care este specific plebeienilor (2), care exprimă gîndurile, aspiraţiile etc. plebeienilor. Umorul şi fantezia interpreţilor se dezvoltă în direcţia tendinţelor plebeiene ale comediei dell’ arte. t mai 1964, 5. — Pronunţat: -be-ian. —Pl.: plebeieni, -e şi (învechit, m.) plebeiani. — Şi: (învechit) plebian, -â s. m. şi f., adj. — Din fr. plébéien. PLEBEIÂT subst. (Rar) Stare, calitate de plebeu (1). Comiţiile tribute sînt adunări de „proprietari“, fără distingere de patriciat sau plebeiat. Maiorescu, cr. . ni, 117. — Pronunţat: -be-iai. — Plebe + suf. -(i)at (după patriciat). PLEBÉIC, -Ă adj. (Rar) Care aparţine plebei (1). privitor la plebe, de plebe. în aceste adunări ale asoci-aţiunii plebeice toţi plebeii votează. Maiorescu, c.r. iii, 118. Burgheziniea plebeică cu proprietate de pămînt cîştigă preponderenţa şi exclude pe plebeii fără proprietate. id. ib. — Pl.: plebeici, -ce. — Din germ. plebejisch. PLEBÉU, -ÉE s. m. şi f., adj. 1. (în antichitatea romană) (Persoană) care făcea parte din plebe (2), care aparţinea plebei; (livresc) plebeian (1). Lăcui-torii Romei se împărţirăîn trei clase (stări), în patriţii, cavalerii şi plebei. Nicolau, p. 29/6. Ştim că dinţii au fost poporul despărţit în patricii şi plebei. BojincA, a. i, 37/9. Nu era slobod patricilor să se însoare cu fete plebee, id. ib. 204/18, cf. Stamati, d. Această revoluţie, departe de a produce vreo fericire plebeilor, a fost deocamdată numai în favorul patricilor. rom. lit. 3731/13. Patricii, ca şi plebeii, au egal drept la vot, cu restricţiunea că in comiţiile tribute votează numai patricii. Maiorescu, cr. iii, 117, cf. 116. încă o dovadă de spiritul de critică al plebeilor împotriva celor mai mart lor, este acest vestit vers al poetului Nevlu. Odobescu, s. i, 42. Bietul poet plebeu, scăpînd 8830 % Pl.EBIAN - 804 - Pl.KGA din fundul bolţilor luliane, îşi sfirşi viata pe ţărmurile pribegiei, id. ib., cf. ddrf. Ca un furnicar cu aţe nenumărate, plebeii mişunau de pretutindeni să vadă minunile aduse in pintecele corăbiilor. Anghel-Iosik, c. l. 6, cf. Şăineanu, d. u., Scriban, d. Plebeii constituiau o importantă masă de manevră politică, der. 2. (Persoană) care face parte din plebe (1), care aparţine plebei; (livresc) plebeian (2). Destul, ei sint plebei (prostime), cr (1834), 381/20. El s-a purtat ca cel mai fără caracter plebeu. Lăzărescu, s. 126/11. Chiar şi mirenii de condifiunc plebee (nenobilă, ţărănească), dacă trec la unire, să fie consideraţi ca indigeni. Bariţiu, p. a. i, 216, cf. Filimon, o. i, 365,' prot.- pop. N. D-, Baiicianu, v. Cu tot monoclul lui, un aer de plebeu ii sta întipării pe figură. D. Zamfirescu, a. 22, cf. Alexi, w. Se inaljă, in adevăr, in cele mai mari situaţii, zgomotoşi, plebei, dar energici. Lovinescu, c. iv, 9, cf. 147. Lucrurile au fost scoase la mezat şi pasărea a devenit ...cu tarif moderat, pentru toate pungile plebee. C. Petrescu, !. ii, 122, cf. 154. Costea dădu din umeri, cu ostilitate de plebeu pentru toată umanitatea din clasa intii. id. c. v. 17. Esteţi ai veacului XIX negau posibilitatea unei literaturi care să se ocupe de plebei: ţărani şi muncitori. Sadoveanu, e. 193. Era, dincolo de erudiţia şi îndeletnicirile sale savante, un plebeu cu o organizare senzorială robustă, cu fibra nervoasă teafără. v. rom. martie 1958, 74. (Prin analogie) Nu cutezam a mă coborî in grădinula mea, unde nu sînt deci! flori plebee, cum le zic eu. Negruzzi, s. i, 96. Ţinte mici de liliac plebeu. Cazi-mir, gr. 176. (Adverbial) Toii rideau cu hohote, grosolan, plebeu. Ca mil Petrescu* o. ii, 601. — Pl.: plebei, -ee. — Din lat. plebeius. PLEBlAlV, -Ă s. m. şi f., adj. v. plebeian. PLEBISCÎT s. n. 1. (în antichitatea romană) Decizie, lege făcută şi votată de plebe (2). A rezultat că dritul roman se compunea aluncea din legile regilor culese şi cuprinse in legea „douăsprezece labule“ ... din plebiscite, adecă legiurile votate de comifii prin triburi, rom. lit- 3952/31, cf. prot.-pop., n. D. Plebisciturile, deşi făcute numai de plebeiani, obligă însă şi pe patricii. Co stinescu . Plebea în parte cîşligă puterea legisla-livă, plebiscitele devin legi. Maiorescu, cr. iii, 103, Cf. 114, ENC. ROM., Rf.SMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. V., Scriban, d. 2. Formă de consultare prin vot a voinţei poporului, cu privire la un proiect de lege sau la un anumit act de stat de o importanţă deosebită, asupra căruia cetăţenii sînt chemaţi să-şi exprime părerea. V. referendum. Cf. Barcianu, v. Prin camerele sale, cum şi prin plebiscit, Această naţiune căderea i-a primit. Bolintineanu, o. 168. Un popor întreg, ca la un plebiscit. Caragiale, o. i, 76, cf. ddrf, Alexi, w., Resmeriţă, d., cade, Scriban, d., dm, dnz, der. «0 (Prin lărgirea sensului) Sperăm că nimeni nu va mai recurge la plebiscil în materie literară. Lovinescu, c. vi, 11. — Pl.: plebiscite şi (rar) plebiscituri. — Din fr. plébiscite. PLEBISCITAR, -Ă adj. (Rar) Care ţine de plebiscit (2), privitor la plebiscit, care are loc in urma unui plebiscit. In conferinţa de la 2 mai 1866, convocată ad-hoc, declaraseră alegerea plebiscitară nevalabilă. Maiorescu, d. i, 11, cf. cade, Scriban, d., dl, DM., DN2. — Pl.: plebiscitari, -c. — Din fr. plébiscitaire. PLEC s. n. v. pleu. PLECA vb. I. A. I, 1, T r a n z. (Complementul indică lucruri flexibile, părţi flexibile ale unor lucruri, fiinţe sau părţi ale lor) A îndrepta în jos sau intr-o parte; a îndoi, a încovoia, a curba; a apleca. După aceia-şi va pleca //[ristojs capul către maica sa (cca 1550;. ctv. D. bătr. ii, 460/22. La ce eşit in pustie să vedeţi? Au trestie de vînt plecată? Coresi, ev. 522-După Adam a şasea zi, [Eva] plecă capul său şi-şi deade sufletul său (a. 1600 — 1625). gcr i, 65/10. Spă-mîntîndu-să plecară feaţele la pămînt. n. test. (1648), 102v/34, cf. lex. marş. 206. Dar cind sosi vrăşmaşul în fa(ă, Toţi la pămînt căzînd îşi plecară Grumazi şi tinsără brafâ. Budai-Deleanu, ţ. 197, cf. dhlu. A oftat cu jale, pleeîndu-şi capul. Drăghici, r. 140/2. Plecînd capul cîteodată ... Se părea cuprins de patimi. Asachi, s. l. i, 75. în mina mea cea slabă plecam galbena-mi frunte. Alexandrescu, o. i, 336. în cimpul veşted, iată, un fir de iarbă verde Pe care-ncei se urcă un galbin gîndăcel Şi sub a lui povară îl pleacă-nce-iinel. Alecsandri, Poezii, 25. Dar Mihai Viteazul şade-ngcnuncheai Şi îşi pleacă capul spre a fi tăiai. Bolintineanu, o. 39. încet se lăsă să c cele două raniţe, se pleca înainte la fiecare pas, Sadoveanu, o, ii, 394. [Secerătorii] se ridicau şi se plecau regulat, v. rom. ianuarie 1957, 6. Crengile se plecau la.poame s-ajungem. Isanos, ţ. l. 5. Cînd se ducea împăratul pe acolo, ramurile să plecau in jos, cătră 8835 PLECA - SOS - PLECA împăratul. Reteoanul, p. ii, 3.1, cf. ant. lit. pop. i, 290. Trestia care se pleacă vîntului niciodată nu să fringe. Pann, p. v. o, 51/3. -0> Loc. v b. A-şi pleca genunchii = a Îngenunchea. Şi acealea deca dzise ple-că-şi genrunchicle sale cu tofişi se rugă. cod. vor. 24/13. Omul cind face pocaanie pentru păcatele sale pleacă genunchele sale la pămint. Cheia în. 18r/21. Plecîn-du-şi genunchile au dat laudă lui Dumnezeu. DrĂghici, r. 40/14. <(> Expr. A(-şi) pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul sau, Învechit, cerbicea) = a (se) supune; a (se) umili; a renunţa sau a face să renunţe. Derept aceaia plecă capul Avraam înaintea oamenilor acelui pămint. Palia (1581), 85/17. De totu-i sfîrşi şi-i pierdu pentru ce se lepădase de a-şi plecarea cerbicea supt jugul Rîmului. Moxa, 361/21. Am plecat capul la poala dumnelui să fiu iar rumăn cum am fost (a. 1650). gcr i, 134/22. Deci sarascheriul oştilor au scris cărţi la acel sollan să-şi plece capul să margă la Poartă. Neculce, l. 306. Alţi boiari, ciţi rămaseră, plecară capetele toţi la Alexandru Vodă. anon. cantac., cm i, 144. Au voit cu toţii să meargă domnul la Poartă să plece capul la poala împăratului. R. Popescu, cm r, 274. Voi să-ţi arăt ... Că nici mina lui Vlad a să întinde, Nici cap să să plece Sînt făcute la robie. Budai-Deleanu, ţ. 169. Nu şi-a plecat capul la jug. cr (1848), 182/27. Sîntem iară p-aci a.pleca genunchiul, ib. 221/71. Veacuri multe de durere au trecut cu oijelie Sub asprime plecînd capul unui neam în osîndire. Alecsandri, p. i, 200. Capul ce se pleacă, paloşul nu-l taie, Dar, cu umilinţă, lanju-i încovoaiel Bolintineanu, o. 58. Norodul şi-a plecat iar grumazul sub piciorul pă-giiiului. Sadoveanu, o. r, 184. El, faţă de noi, cată să-şi plece grumazul dacă doreşte să-l ascultăm, id. ib. xi, 268. Şi lotuşi cucoana Catinca nu plecase fruntea. Teodoreanu, m. ii, 54. A(-şi) pleca capul sau (mai ales în construcţii negative) a avea unde să(-şl) plcce capul (sau trupul, oasele) = a se odihni sau a avea unde să se odihnească, să se adăpostească. Fîiuf omenesc n-are unde să-şi pleace capul. n. test. (1648), 10v/20. La atita năcaz, mişelălate şi nevoie au ajuns cit nemica nu avea unde să-şi pleace trupul său cel bolnav, fără gunoiul.. Maior, p. 52/5. Unde ne-am mai pleca oasele? Delavrancea, s. 199. Sub brazi, la rădăcină, bolnavul cap să-l plecil Coşbuc, P. i, 135. Fericit să-mi fac culcuşul în vreo rece văgăună Şi să-mi plec pe-un coif de piatră capul greu, întunecat. Eftimto, î. 24. S-are în lume săracul unde să-şi plece nici capul. Zanne, p. v, 562. A(-şi) pleca iuima = a) a (se) dedica, a (se) închina. Plecaiu înrema mea să facă dereptatea ta. psalt. 261. Să-ş pleace toată inima lor tocmealeei şi grijiei şi de oameni iubireei lu Dumnezeu. Coresi, ev. 399. Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi. Emi-nescu, o. i, 115. Cine firea să-şi. aprindă, Ş-a lui inimă să-şi plece La o frumuşele rece. Vlahuţă, o. a. i, 66; b) a se lăsa convins sau a convinge, a arăta Înţelegere; a (se) înduioşa. Nu pleca înrima mea în cuvente hicleane; psalt, hur. 119r/22. Eu nu sînt aşa nemilostiv cum îli pare ţie, ci-ţi pleacă inima şi te închină mie şi-mi trimite haraciu. Alexandria, 72/20. (Cu schimbarea construcţiei) Am iubit! auziţi, inimi, cuvîntul vostru cel mare, Ce vă pleacă la durere şi vă face simţitoare. Conachi, p. 80. A(-şi) plcca urechea (sau urcchilc) = a) a asculta cu atenţie, a lua In considerare; p. ext. a se îndura. Pleacă urechea la mie. psalt. hur. 10v/ll. Plecali ureachea voastră in gra-iurile rostului mieu. ib. 65r/13. Plecă ureachea sa mie. psalt. 245. Să căutăm sprînsul cu ochii milostivi, să plecăm urechile noastre şi să luom aminte greimea suspinilor lui. Coresi, ev. 395. Pleacă-ţi urechea-n vreame de scirbă. Dosoftei, ps. 46/15. O slugă ascultătoare acelui ce ş-au plecat ţie ureachea, Mineiul (1776), 74n/23. împăratul... [l]ji plecă urechea la rugăciunea fiei sale. Ispirescu, l. 46, cf. Zanne, p. ii, 469; b) a da crezare, vorbelor de nimic, calomniilor, blrfelilor etc. Mai bine este a urma acestor svaturi decît a pleca urechea la zadarnicele făgăduieli ale unor oameni venetici. Bălcescij, m. v. 43. Focul juneţii şi simplitatea creşterii sale o făcură să plece Urechea la măgulirile desfrînalilor. Negruzzi, s. i, 20. Palavre franţuzeşti. Las’ pe alţii să plece urechea la ele. Alecsandri, T. 954. Multe ai suferii lu pînă acum pentru că ai plecat urechile tale la şoaptele altora. Şuiera, p. 48. <0> (Prin analogie) Vlntul ... pleca într-o parte limbile focului. Sadoveanu, o. i, 193. -0> Refl. (învechit; cumulează şi sensul de „a privi“) Celora ce binre vestescu voao cu d[u]/iu/ s[fî]/iiu ceale ce su iremise din ceriure ce intru iale jeluiescu şi îngerii a se pleca (şi îngerii au dorit să privască n: test. 1648). cod. vor. 142/8. Domnul din ceriu plecă-se (p r e v i h) spre fiii oamerilor. psalt. 19. Plecă-se de-n naltul sfinţiei sale Domnul den ceriu spre pămint căută. Coresi, ps. 277/l. + S p e c. (Complementul indică genele, ochii, privirea) A lăsa (în jos); a coborî (ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. sau din cauza oboselii). Ochii săi îi puseră a-i plecarea pre pămint. Dosoftei, ap. ocn i, 247/14. Bătrînul pleacă geana şi iar rămîne orb. Eminescu, o. i, 98. A plecat ochii in jos şi a început a lăcrima. Creangă, p. 99. Plecă ochii in jos, nu zise nici circ şi se întoarse acasă. Ispirescu, l. 185. Aşteptam să-ţi pleci privirea Şi un semn să-mi faci oftînd. Vlahuţă, o. a. i, 179. Mai. bine ochii-n jos să-i pleci Să vezi pămîntul pe-unde treci. Coşbuc, p. i, 151’. Pentru ce le-opreşti mirată Şi pleci ochii? id. ib. 169. Apoi, lăsîndu-şi capul pe umărul stîng, adăogi, plecînd genele. ... Sadoveanu, o. i, 41. <0> Tranz. f a c t. Ochii trufaşilor pleci. Coresi, ps. 39/14. + Refl. A se înclina înaintea, în faţa cuiva în semn de respect, de admiraţie, de devotament, de supunere etc.; a se prosterna, a se Închina. Ca neşte ceară să ne plecăm cătră dragostea lu Dumnezeu. Coresi, ev. 198. Oamenii să slujască Uc şi rudele să se pleace înaintea ta. Palia (1581), 107/9. înaintea ta se vor pleca feciorii lătîni-tău. ib. 206/8. Să vie ei şi să să pleace înaintea picioarelor tale. N. test. (1648), 306r/4. Domnul descălica şi îngenunchea şi cind trecea împăratul se pleca cu capul la pămînt. ist. ţ. n. 69. La pămînt pleeîndu-se, s-au închinat împăratului. C. Cantacuzino, cm i, 17. Contele Orlof ple-cindu-se evropieneşle înaintea sultanului, se apropie de acopcremîntul sub carele şidea. ar (1830), 261/20. Iubesc ... să vază norodul pleeîndu-să înainte-le şi lin-guşirfilu-i. Marcovici, d. 137/3. I fac curie şi-i să pleacă, Ca protectoră s-o facă. Asachi, s. l. i, 255. Cum intră la împăratul îndată i s-a plecai Cu respect, cu cuviinţă şi mina i-a sărutat. Pann, e. i, 113/21. Apropiindu-se de racla sf. loan cel Nou, s-a plecat cu mare smerenie. Negruzzi, s. i, 148. Moşneagul ..: se pleacă pînă la pămînt, apoi iese şi porneşte spre casă, ca să-şi aducă feciorul. Creangă, o. 43, cf. id. p. 81. (Tranz.; complementul indică fruntea, capul) Iară deacă sosî amu la si>[î]ni[u] / altariu plecă ş-acolea capul de.feace rugă. Dosoftei, v. s. septembrie llv/10. Cu mare şi cu mic ori cînd tu te întîlneşti, să-l cinsteşti c-o-nchi-năciune, plecînd capul către el, şi căciula din capu-li cu dragoste să fi-o scoji. Zanne, p. viii, 226. -O F i g. Mă plecam adine, cum mă voi pleca întotdeauna, înaintea crezului tău socialist. Galaction, a. 377. + (Prin Transilv.; complementul indică miei) A pune să sugă; a alăpta. Cf. alr i 1 806/61. Refl. pas. N'iei să pleacă, ib. 1 806/156. 2, Tran z. (Complementul indică lucruri nefle-xibile care obişnuit au o anumită poziţie, de obicei verticală) A lăsa intr-o parte, a da o poziţie oblică, piezişă; a Înclina, a povlrni, a apleca. Se scurge [apa] plecînd talgerul. I. Ionescu, c. 19/17. Timpul care veci-nic clădirile le sapă Apasă peste turnuri, le pleacă şi le crapă. Macedonski, o. i, 24. înţeleg ... că dacă nu trag scurt cucoaşele, dacă nu plec iute ţeava armei într-o clipă numai şi dacă nu trag, — lotul s-a sfîrşil. Sadoveanu, o. ii, 589. (Refl.) Corabia într-o parte de-ar fi a se pleca, Ne-am duce-n fundul apei şi toţi ne-am îneca. Macedonski, o. i, 165. Cumpăna unei fîntlni se pleacă şi se înalţă, ca un cocostîrc care bea apă. Vlahuţă, r. p. 11. Cind grinda de sus se pleacă in jos, ce poate face cea mat de jos? Zanne, p. iii, 175. (Refl. F i g.) Biruinţa s-au plecat spre Matei Vodă. 8835 i’l.l.CA - 806 - PLECA ddrf. (Intranz. F i g.) Războiul in cumpănă toată acea zi pănă in noapte slă, nici spre o parle, nici spre alta plecînd. C. Cantacuxino, cm i, 76. -O Expr. (Regional) A pleca uşa = a Închide uşa pe jumătate. Com. din Braşov. + Tranz. (folosit şi absol.) şi r e fi. A (se) culca la pămînt; a (se) răsturna. Stîlpii clin faţă ... s-au plecai, spre răbdătorul păminl, trăgind cu sine întreaga alcăluială. Slavici, n. i, 9. Cind s-o băgat [tătarii] in pădure, uno o fişcăil din cela virf şi o plecat pădurea pă ei. T. Papahagi, m. 157. Şi cel mai tare stejar la topor se pleacă. Zanne, i\ i, 289. + Absol. (învechit, rar) A împinge. Plecă cu virtute şi căzu casa pre boiari. Biblia (1688), 1871/46. ^ Refl. (Rar) A descreşte In Înălţime. De la Vîr-ciorova, malurile se pleacă şi se netezesc. Vlahuţă, ap. cade. 3. Refl. (Despre aştri) A coborî (spre apus), a apune; p. ext. (învechit; despre zi) a se sfîrşi. Zioa amu începea a se pleca e nărodul era flămînd. Coresi, ev. 259. Ziua se-au plecai de cătră seară şi soarel(e) încă se-au pogorîl la apusul lui (cca 1633). gcr i, 80/34. Au insăral şi s-au plecat zuoa şi intră să rniie cu ei. n. test. (1648), 103v/18. Soarele se pleacă spre apus. Odobescu, s. iii, 17. + Fi g. (învechit) A decădea. S-au despărţit cind au începui împărăţiia romană a să pleca şi a să mai îngusta. C. Cantacu-zino, cm i, 44. Aşa mare şi tare au stătut [împărăţia romană] mai mult de 200 ani, pănă cind începînd şi ea a să pleca şi împărăţii intre dînşii a să certa. id. ib. 58. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. Negruzzi, _s. i, 201. i. Tranz. (învechit, rar; complementul indică o masă, un material moale) A modela. Ca neştc lut moale cindu-l pleci în voia ta. Coresi, ev. 198. II. 1. Tranz. A supune unei influenţe, unei puteri (care modifică, transformă); a subjuga. Toate-ai plecalu suplu picioare lui. psalt. hur. 5r/9. Plecă oamerii suplu mere (supuşi; o), psalt. 30. Cu zăpretire micşuraşi pămîntul şi ca mănie plecaşi limbile. ib. 322. Cuvîntul lu Dumnezeu ... să pleace neple-caţii. Coresi, ev. 106. Mîndriile trupului sufletului să le plecăm, id. ib. 261. Bătu pre şcheai de-i plecă subl sine. Moxa, 394/32. Că toţi sînlem plecaţi supt păcate. prav. gov. 119r/18. Împăratul ... plecă mulle%aţuri su.pl împărăţiia Rîmului. Varlaam, c. 372. Împăratul ... Pre clevetnic şi pîrîş să pleace Şi putearea strîm-bilor să seace. Dosoftei, ps. 236/1. In zadar, Mariţo, cerci, După cum odinioară, iar supt giugu-ţi să mă pleci. pr. dram. 359. Murad ... Vrea sub călcîi Să plece pe omenirea întreagă? Alecsandri, Poezii, 378. Pînă cînd să ne toi plece cruda, oarba tiraniei id. p. n, 7. 4- Refl. A ceda în faţa unei influenţe, a unei presiuni, a unei forţe, a unei cereri etc., a se supune; a da ascultare, a asculta; a se preda. Mie alte semenţe plecară-se. psalt. hur. 50r/15.- Să se pleace de ce le va veni reale şi nevoi. Coresi, ev. 201. E [ea] să biruire spre zmieu şi să no perife de el, pleca-ne-vrem şi închinare-vrem şi noi ei (cca 1580). cuv. D. bătr. ii, 151/20. Diaconul preotului să i se pleace. prav. gov. 66v/20. Au fugitu Ştefan fratele cel mai mare la Cazimir, craiul leşescu, poftindu ajuloriu împotriva frăţîne-său, lui Patru şi să să plece cu toată ţara. Ureche, l. 67. Ceia ce nu să va pleca supt învăţătura giudeţului, face greşeală cum ar fi suduit pre domnie. prav. 69. Mai bine-i iasle lui să-ş lase scaunul cel de giudeţ, ce ţine, decît să să pleace învăţăturii domnu-său cea cu asupreală. ib. 277. Muierilor, plecaţi-vă bărbaţilor voştri ca şi Domnului, n. test. (1648); 261v/18. Plecaţi-vă mai marilor voştri şi ascultaţi de ei. Cheia în. 102v/4. Marcomanii au trimis sol la împăraţi, cum să vor pleca fără arme supt împărăţiia Rîmului. N. Costin, l. 149. A'u ştiu cum, atunci cind cu gura înălţăm dreptatea pînă la cer, cu inima la strîmbălăţi ne plecăm (cca 1770). Arhiva r. i, 54/8. Moscalii fiindcă se plecase, turcul au priimit să facă pace (sflrşitul sec. xviii). let. in, 279/31. ‘ Plecîndu-te poruncii stăpî-nului ... , ai lăsat moşia ta şi de rude n-ai băgat seamă. Mineiul (1776), 48vl/5. Fătul meu! Vii fi om mare. iar tu la toţi ti placă (a. 1784). gcr ii, 135/26. Insă de ar vedea că nu să pleacă, De sîrg la Vidin să deie ştire. Budai-Deleanu, ţ. 157. Tăria şi puterea să apară pînă la o vreme, apoi mai pre urmă trebuie să zică vala, şi să se plece. Ţichindeal, f. 31/4. Plecu-me spre voie altuie. drlu. Tot omul la a sa lege trebuie a se pleca. Heliade, o. i, 409. Au trebuit să se plece voinţii tatălui. Drăghici, r. 105/28. Aşadar toate se pleacă la puterea prea înaltă. Conachi, p. 262. Turcii, cu toate că erau mai numeroşi, trebuiră a se pleca furiei românilor. Băi.cescu, m. v. 61. Românii ... se plecară numărului celui prea covîrşilor al duşmanului, id. ib. 120. P-a cui voie să fac nu ştiu şi cui să mă plec mai mult. Pann, e. i, 95/21. Ca să-ţi culeagă darul şi-a ta pomană seacă, Ar ¡fi ca să se plece românul ... Nit se pleacă I Alecsandri, t. ii, 189. Nu m-oi pleca nicidecum, vezi bine, poruncilor tale. Murnu, i. 12. El ... de ce a trăit atîţia ani singur şi nu s-a plecat nici unei femei? Gîrleanu, n. 142. Mai bine aşa decît să se plece în faţa lîlharului şi să-i dea moşia. Rebreanu, i. 299. Crezu că-i mai nimerit să se plece fatalităţii. Sadoveanu, o. v, 593. După ce s-a dat ¡nare război, la Pirăul Alb, unde domnul meii a trebuii să se plece şi să se tragă din vifor, au urmat a/le intîmplări. id. ib. xii, 335. In faţa injoncţiunilor severe ale bisericii, umaniştii se pleacă sau emigrează. Oţetea, r. 322. O Refl. r-ecipr. Teamă n-ai, căta-vor iarăşi Intre dînşii să se plece, Nu te prinde lor tovarăş. Eminescu, o. i, 196. + T r a n z. fac t. şi refl. Spec. (învechit) A (se) supune preceptelor religiei (creştine), autorităţii lui Dumnezeu, a face să aibă sau a avea o atitudine smerită, cucernică In faţa divinităţii, a (se) smeri; a (se) converli la o religie, a face să recunoască sau a recunoaşte autoritatea unei divinităţi (creştine). Pleacă-le lui jD[u]m/j[e](izeii şi roagă el. psalt. hur. 31r/6. Amărit fuiu şi plecaiu-me foarte. psalt. 72. Ce preimi blănzii' Domnul şi plecă (s m e-r e a ş t e h) păcătoşii pără la pămăntu. ib. 303. Derepce că mulţi oameni creştineşti întru multe chipuri de credinţe şi de învăţături noauo pleacă-se. Coresi, ev. 3. Că nărav avea amu oamenii la praznice şi sâmbăta să se adune ca de legea să se înveaţe şi. să se pleace legiei dumnezeeşti. id. ib. 407. Pleca cu ajun sufletul mieu. id. ps. 87/10. Nu grăi aşa, ce mai bine le pleacă Dumnezeului mieu (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 147/13. Apostolii au învăţat lumea şi atîta au plecat oamenii cil nice moartea n-au socotit. Varlaam, c. 147. Schim-bindu-şi neştinc firea şi viaţa cea rea ce au fost avînd şi plecindu-să cătră Dumnedzău, îndeamnă pre giudeţ de-i mai micşureadză certarea, prav. 292. N-au vrut să se pleace lui //[risto]s; n-au vrut să crează întru 7/[risto]s. Cheia în. 91 r/l. Te-ai depărtat pre sineţi. de rudeniile ceale după trup, plecîndu-te Dumnezeului nostru. Mineiul (1776), 178r2/5. 2. Tranz. fact. (învechit) A înduplecă, a convinge, a determina, a decide, a hotărî. Săd pleace să-i fie rob. prav. gov. 68v/4. Xerxis ... socoti să însoare pre ficioru-său, pre Darie, cu fata aceştiia muieri ... socotind cum cu acesta mijlocii doar o va pleca. Herodot (1645), 507. Ungurii lui Despot încă îi plecase Tomşa spre sine. Ureche, let. i, 182/28. Cu dare şi cu multe meşteşuguri vor fi plecat muiarea să dzică acest cuvînU prav. 187. Pre unii cu giuruinţe umplîndu-i, pre alţii cu bani ungîndu-le ochii ... i-au plecat. Simion Dasc., let. 238. Neputîndu-l pleca să facă jărtvă lui. Dosoftei, v. s. noiembrie 101v/2, cf. Biblia (1688), 2291/49. Ci nu l-au putut să-l plece cu de acest fel de cuvinte^ nicicum, ist. ţ. r. 21. Cu daruri ce i-au dat, l-au plecat şi s-au rădicai şi s-au dus în Ardeal, ib. 29. Pildele acelor vechi şi de demult cetiţi mai de folos sintu spre a-i deştepta, a-i pleca şi a le aprinde inimile. N. Costin, l. 38. Tu şi priia-tenii tăi cu multe rugăciuni m-aţi plecai de m-aţi adus în ţara noastră, anon. cantac., cm i, 89. întrind la mijloc solul englezu şi olandezu ..., au plecat pre împăratul dă au priimit iarăşi pacea cu moscalii. R. Gre-ceanu, cm ii, 204. l.-au plecat Vasilie împăratul de au mers la mănăstirea sf[i]ntului Foca. Mineiul (1776), 8835 PLECA - 807 - PLECA 52v,/18. Minunata fămeaie ... pltcă pre împăratul ivirilor să trimiţi solie. ib. 169vl/9. Nimic aii nu-l pleacă mai lesne a răspunde la întrebările ce-i fac. ist. am. 77v/3. Au avut Intru agiutoriu patru oameni înţelepţi, carii au plecat norodul spre aceasta. Şincai, hh. n, 212/7. Ceale ce se văd mai tare deşteaptă şi pleacă simţirea. Maior, p. iii/21, cf. Macedonski, o. i, 109. + Refl. (învechit şi regional) A accepta, a consimţi, a se Îndupleca. Toate acestea voia da ţie de te vei pleca să te închini mie. n. test. (1648), 5v/32, cf. M. Costin, ap. Gîdei, 269. Turcii înfrînţi ... văzîndu-se numai ce au căutat a se pleca la pace. Muşte, i.et. iii, 39/11. Şi prin poruncă să se indatorească: şi deacă se va vedea că nici intr-un chip nu să poate a să pleca, atuncea să se strice.[logodna], prav. (1814), 97/16. Mexicanii nu voiesc a să pleca la condiţii de pace. gt (1839), 332/19. Tinăra aceste auzind să pleacă Ş-ascultaţi pe baba ce-nvaţă să-i facă. Pann, p. v. i, 56/3. Niciodată in viată nu putea el socoti Că s-o pleca la-nsofire cu alt bărbat Areti. id. e. v, 74/15. Dacă m-aş pleca dorinţilor tale, n-aş fi mamă bună? I. Negruzzi, ş. v, 4. Măi, firtaţi, de-ar vrea şi-ar vrea Mama să se plece, Am să fac la nunta mea Vinul, cît îl poate bea Satu întreg, să sece! Coşbuc, p. ii, 279. Părintele Tihon se plecă sfatului. Sadoveanu, 0. ix, 77, S-a plecai la sfatul împărăţiei. Fundescu, 1. p. i, 86. Pleacă-te la cei c.e întind mâinile către tine. Zanne, p, viii, 226. + T r a n z.. A conduce, a Îndruma, a călăuzi. Doamne, pleacă-me la dereptatea ta. psalt. 6. Firea noastră să o dcrepleze şi să o pleace spre lucrurile cealeă bunele. Coresi, ev. 64. 3. Refl. (învechit) A Înclina (spre) ..., a fi gata să a fi dispus să (sau la) ..., a se simţi atras spre...; a lua drept bun, a lua In considerare. Cine se pleacă in răzvrătire duce domnul cu ceea ce fac fără lege. Coresi, ps 358/2. Să fie dirept întru tot, tare la fire, să nu să pleace fie după ce cuvînt. Eustratie, pnav. 8/6. Cătră zavislu jeluiaşte (să pleacă N. test. 1648, pohteaşte Biblia 1688) d[n]hul la ce se sălăşuiaşte intru voi? cod. vor. 128/22. Dacă nu s-ar teme de robie la care îi aduc portughezii, ei s-ar pleca a să statornici pe lingă colonii, ist. am. 74v/l 1. Pre lesne ne plecăm a nădăjdui cum că şi noi vom ajunge la aceleaşi bătrînele. Maior, p. 3/20. Puţini se află carii să se plece a-şi lăsa patriia. id: ist. 30/3, cf. 43/7. Plectndu-să a crede că focul de supt pămint cu totul s-au stins. DrXghici, r. 120/6. Noi ne plecăm a crede ... că fără dreptate a fost el azvîrlii după tron în temniţă. BXlcescu, m. v. 91. III. Refl. (Gram.; Învechit) A avea flexiune, a se schimba potrivit flexiunii; spec. a se declina. De cite fealuri sănt părţile voroavei? De doauo fealiuri: plecăioare şi neplecătoare ... Ceale plecătoare cresc prin căderi schimbindu-să şi plecîndu-să. Eustatievici, gr . rum. 27r/l. IV. Refl. (Regional) A face indigestie; a i se face greaţă (din cauza unei mlncări indigeste); (popular) a i se apleca. Cf. alr sn v 1 479/192. Nu mai mănîncă miţa otel! O dată a mîncat Şi-i s-a plecat. Zanne, p. iv, 33. B. 1. Intranz. (De obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune In mişcare pentru a se duce (de) undeva, a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce In altă parte, a porni (I 1), a se duce, a merge (12); a se îndrepta (spre...); a se Îndepărta; a se retrage. Să o amăgească, pănă va pleca singură cu sine. prav. 173, cf. anon. car. Doamna au plecat la Ţarigrad, cu Toader Sturzea spătar, frate-său. R. Popescu, cm i, 423. Au plecai la Ierusalim cu alîte mii de oşti păgîne (cca 1750). gcr ii, 55/34. Văzînd trista cădere A Braţului, intr-acolo pleacă. Budai-Deleanu, ţ. 409, cf. drlu. Acela le-au spus că s-au dus, au plecai încă de asiă-dimineajâ. BXrac, t. 30/19. El plecă din Bucureşti luind cu sine soţia şi copilul său. BXlcescu, m. v. 67. Marchizul ... pleacă spre a-şi lua foncfiile diplomatice la Paris, cr (1848), 2a/9. Plecasem să mă duc la vro sihăstrie. Negruzzi, s. i, 67. Nu puteam să plec din Severin fără să merg la Topolniţa. Bolliac, o. 289. In lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Alexandrescu, o. i, 298. Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă. Alecsandri, t. 485. Toţi martorii plecară ruşinaţi. Bolintineanu, o. 450. Ea piciorul pune-n scară Şi la codru pleacă iarăşi. Eminescu, o. i, 103. Harap le malţămeşte ş-apoi pleacă liniştit. Creangă, p. 275. A plecat spunînd că se-ntoarce la trei. Caragiale, o. ii, 66. Dragomir pleacă cu lampa înainte spre chepengul beciului, id. ib. vi, 287. Badea Stan a plecat cu un car de scinduri. Slavici, n. i, 34. Pe fiul cel mai mic nu-l trăgea inima a pleca tn peţit. Ispirescu, l. 33. [Nurorile] plecară umilite in cămările lor că să se schimbe. id. ib. 40. Şi. ce de lume pleca din Bucureşti. Vlahuţă, o. a. iii, 13. Cînd mă vezi pe drum, lu pleci, Nu mă laşi în casă. Coşbuc, p. i, 179. Străinul parcă se gătea să plece. id. ib. 228. Şi-a luat rămas bun şi a plecat iar în lume. BrXtescu-Voineşti, p. 144. Din Piatra am plecat ieri; astăzi venim de la Bisericani. Hogaş, dr. ii, 8. Toamna [rlndunica] plecă slăbită, cu inima slrînsă. Bassârabescu, v. 51. Tînărul, de cînd plecase conductorul, se uita pe fereastra vagonului. Rebreanu, h. i, 13. Astfel, turmă după turmă Pleacă toamna de la stîni. Topîrceanu, b. 22. Pleca ... de fiecare dată chinuit de gelozie. Bhăescu, o. a. i, 410. Că n-om fi venit ca să plecăm. Sebastian, t. 109. Juraţii au plecat să se sfătuiască. Sadoveanu, o. viii, 188. Dar cînd voi pleca intr-acolo Pot să iau cu mine O carte groasă? Arghezi, vers. 207. Rugă pe cele două prietene să plece. Călinescu, s. 795. Am vrui să plec lă Craiova. Camil Petrescu, o. ii, 129. Pleăcăl Pleacă, n-auzi? Dacă nil pleci, te omor. Stancu, r. m, 98. Cînd ai plecat, urma-tivedeam pe zăpadă. Isanos, ţ. l. 48. Numeroşi navigatori români pleacă cu vasele din port, slrăbătînd mările şi oceanele lumii. Scînteia, 1963, nr. 5 791. Am rămas singuri. Toată lumea a plecat, că programul s-a terminat. Sorescu, u. 8. Dorul meu pe unde pleacă, Nu-i pasăre să-I întreacă. Jarnîk-Bîrseanu, d. 90. Hai mîndră să te sărut, Că îndată plec la plug. id. ib. 381. Plecă dar cătră locuinţa tată-său. Reteganul, p. ii, 47. Să pleci îndată la drum. Sevastos, c. 25. Prinde şase boi la car Şi pleacă după amar. Doine, 189. Cînd eşti plecai Undeva şi iţi iese înainte cu cofa goală ..., îţi merge rău. şez. ii, 196. Bărbaţii pleacă la cişlig în cîrduri., ca rîndunelele. ib. iv, 16. Apoi încărca nouă cari cu povară Şi plecă la moaţa di moară. mat. folk. 1 476. îmi luai şuba şi cavalul Şi trecui, la puica, dealul: Aşteptai cît aşteptai, îmi luai şuba şi plecai. Ciau-şanu, v. 31. Să nu mai pleci cu lîrcoaţa după tine. cv 1949, nr. 8, 34. Trei fele surori Pleca după flori. ant. ut. hop. i, 318. Spargă-se blidul la fund, Să văd uriiul plecînd. folc.. transilv. i, 127. Cine pleacă de dimineaţă departe ajunge. Pann, p. v. i, 151/18. Cînd eşti poftit la vreo masă, Pleacă sătul de acasă. Zanne, p. iii, 646. Cine pleacă in sat rămîne nemîncal. id. ib. 303. O (Construit cu dativul etic) în (eară de moarte plecaiu-me-ai. psalt. 37. Picioru in scară punea ... Şi-n vînat că mi-şi pleca. TeodorescU, p. v. 72. Murguşorii înşelă Şi la luncă îmi plecă. Sevastos, c. 79. Ea că mi-şi pleca, Iar cind se-ntorcea, Departe-mi zărea Ciungur dărîmat, Cuibul ei stricat. Balade, i, 296. <> (Popular; precedat de pron. »o“ cu valoare neutră) Se răcoşise şi oastea Litvei, numai să o plece den tabără.. M. Costin, ap. tdrg. îşi pune spanga la brîu şi o plecă să facă vizită oficială. Ghica, s. xi. Mă iau şi eu după glas ş-o plec intr-acolo. Ispirescu, l. 244. Cînd luară înţeles să-l ierte şi întoarseră caii s-o plece, ceauşiul şi-aprinse ciubucul. Delavrancea, s. 207. înainte de răsărit el lşi lua puşca şi torba în spate şi o pleca la vînat. I. Negruzzi, s. iii, 86. Omul ... se furişă şi o plecă la sănătoasa. şez. i, 66. (Construit cu dativul etic şi precedat de pron. „o“ cu valoare neutră) Mocănaş descăleca, Codrenaş încăleca Şi la fugă mi-o pleca. Sevastos, c, 324. (Cu determinări care axată modul de deplasare) Ce-o să mă fac? ... "FîtcŢ"vai f"pe jos! AlEc- 8835 PLECA — 808 PLECARE sandri, t. i, 351. Ades călare pleacă in mlndre nopţi cu lună. Eminescu, o. i, 96. A plecat călare şi se întoarce cu şaua în spinare. Zanne, p. i, 651.-^(Cn determinări care arată ritmul, de deplasare) După ce căzu de peri Mardonfe şi loală oastea cită era pregiur, dînsul peri şi să surpă, aşa şi ceilanţi lo(i plecară fuga. Herodot (1645), 491. Moldovenii noştri pre obiceiu ce au, îndată au plecat fuga. M. Costin, ap. Gîdei, 323. Să repezi cu sabia să o omoare, iară ea plecă fuga. Dosoftei, v. s. decembrie 191 r/30. Moldovenii au şi plecat fuga înapoi asupra obuzului. Neculce, l. 239. Apoi plecă în grabnic pas. Coşbuc, P. i, 281. (Compus; regional) pleacă-fuija sau plcacă-fugă subst. (şi adjectival) = (om) lăudăros care, atunci cînd e vorba să acţioneze, să treacă la fapte, o ia la fugă. In zbierăluri vedea numai poltroni, oameni pleacă-fuga. Bariţiu, p. a. ii, 358. Un pleacă-fugă lăudăros. ddrf. -Q> (Cu determmăg^xare-arată^direcţia) Plec înainte, dri.it. Mihql apucă steagul şi plecă înainte. cb (1848), 173/29. El supărat plecă înainte fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise. Ispirescu, t.. 9. Apoi nevasta-şi lua Şi-napoi cu ea pleca. Jar-nîk-Bîrşeanu, d. 490. Pleacă înapoi, prostule, şez. i, 228. (Prin extensiune: despre.-vf.hirailrt De la Viena pmu'la l’eşta pleacă pă fieşcare săptămînă cîte o corabie, cr (1836), 32/36. Trenul de plăcere pleacă din Gara de nord simbătă după amiazi. Caragiale, o-. ii, 1. Trenul pleca la opt. Bassarabescu, v. 45. Peste zece minute pleacă ultimul tren de sezon. Galac-tion, o. a. i, 47. in zori maşina plecă. C. Petrescu, î. i, 144. Tot corăbii ferecate Ce pe mare stau plecate. Jarnîk-Bîrseanu, d. 321. Pleacă trenu şuierînd, Rămln mîndrele plîngînd. folc. transilv. i, 116. Pleacă trenul din oraş Încărcat cu concentraşi, id. ib. 264. <0> (Prin analogie) Pe fiecare poloboc era scris cu boia roşie veleatul şi locul de unde plecase vinul. Hogaş, de. ii, 28. Parcă tot sîngele îmi plecase spre capătul lumii. Camu. Petrescu, u. n. 229. Cîte-o insulă desprinsă de continent Pleca în largul ocean. Isanos, : ţ. l. 5. + (Eufemistic) A muri1 (I). Oare cine dintre oameni căutătura sa duioasă, Păn’să plece, nu aruncă peste lumea cea frumoasă? Asachi, s. i,. i, 74. + Spec. A porni într-o cursă sportivă. + R e f L- F i g. (învechit, rar) A nu respecta, a se abate. De la giudecarile tale nu mă plecaiu. psalt. Hur. 106v/8. + Refl. (învechit, rar) A părăsi (1). Nu întoarce faţa ta de mere şi. nu te pleca (nu lepăda m e n e c2, nu mă părăsi o) cu mânie de şerbul tău. psalt. 46. -4- Re 11. (învechit, rar) A renunţa la ..., a părăsi (G). Pleacă-te de la rău şi fă bine. Cheia în. 59v/5. 1 2. Tranz. (învechit şi regional) A îndrepta, îa ducc, a trimite. Plecatu-n-ai în locu reu şi coperi-nă umbra mor/iei. psalt. 85. Spre mere îrwirtoşe-se mlnia ta şl toate undele laie plecaşi spre mere. ib. 180. Harabu-lele-ncărca Şi la moară le pleca. Teodorescu, p. v. 146. După dînsul alergaţi, Pe sus îl luaţi, Spre N îl plecaţi. Marian, v. 24. Turcii cum îl legară, La temniţă că-l plecară. Frîncu-Candrea, m. 208. Cînlă cucul sus pe toacă, Pre Vălean la groapă^ pleacă. Balade, iii, 181. 3. I n t r a n z. (învechit si regional; urmat de verbe la infinitiv sau conjunctiv) A fi pe punctul de a ... , a începe (să) ... , a porni (să) .. Impensu ~ple-caiu-me a cădea şi Domnul priimi-me. psalt. 248. Eu plecaiu a mearge. Mineiul (1776), 137v2/37. Plecă a fugi, să scape în Ţara Leşească, anon. cantac., cm i, 134. Por plecă a fugi la Indiia cetate şi pltngea cu amar, Alexandria, 119/18. Plecind ea să meargă şi ieşind in tindă, Zise craiul iară ... PaNN, p. v. i, 9/1. A pliecat să plîngă. arh. folk. vi, 382. + Spec. (Regional) A începe să curgă (Jsbiceni-Corabia). Cf. alr sn v h 1 368/886. I-a pleca slngele din nas. ib. 4 Spec. (Prin Olt.)A începe să crească. Cf. gl. olt. [ Viţa de vie] să munieşti-mprijur pănăclndpleacă lăstaru. ib. + S p e c. (învechit) A Începe să treacă dintr-o stare In alta, a evolua către ...; a avea tendinţa spre ... Nu iaste a opri boala cu vreun lucru ... ca cînd pleacă pre sănătate atunce scade ea şi tocmealele şi firile trupului se întăresc şi se sănătoşesc. Coresi, ev. 82. 1S-IS [mai] plecat la grindine şi la tunet. Calendari (1733), 31/2. Sfirşitul [lunii] plecat spre ger şi zăpadă, ib. 33/10. Curechiuri, oţăluri şi alte materii plecate spre dospire. I. Ionescu, c. 206/11. •4. In tranz. A avea începutul, a avea punctul de pornire, a lua ca punct iniţial. Netezea cutele dese ce plecau de la un guler aş încondeiat. Delavrancea, s. 46. Un drumcac îngust... pleacă din coasta Novacilor şi urcă ... pînă la Titvele. Vlahuţă, ap. cade. Arterele pleacă de la inimă. Şăineanu, d. u. O atelă o aşezăm sub braţ, plecînd de la subţioară pînă la cot. Belea, p. a. 115. <0> F i g. Dar Napoleon e un personagiu istoric; creatorii cei mai mulţi nu l-au văzut; l-au studiat în cărţi. Deci nu puteau decit să plece de la o concepţie despre el. Ibrăileanu, s. l. 50. Pleca mereu de la pilda soţiei. Galaction, o. a. i, 101. A plecai el de la o concepţie critică, de la o teorie, ca să ajungă la arta lui de azi? id. a. 145. 5. Tranz. ab.sol. (învechit, rar) A turna, a vărsa. Că scafa în mărule Domnului viru nemestecat implu de meslecare. Pleacă din ceasta în ceasta e insă drojdiile lui nu vărsară-se. psalŢ. 150. — Prez. ind.: plec. — Lat. plicare, PLECÂRE s. f. 1. 1. îndreptare in jos sau într-o parte a ceva flexibil; îndoire, Încovoiere, curbare, aplecare. Cf:. pleca (A X 1). Plecarea genuchetor. prav. gov. 135v/15. Plecarea capului. Cantemir, ist. 96, cf. drlu. + Lăsare (în jos), coborîre a ochilor, a privirii (ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc.). Mdel o îngînă bătrînul, imilîndu-i vocea şi plecarea ochilor In jos. conv. lit. xliii, 1 261. + (învechit) Plecăciune (1). Boierii, făcînd plecare cătră domn, se suie pin stranile lor. Gheohgachi, let. iii, 299/28. Intrind in spătărie fac plecare cătră domn. id. ib. 300/22...+ (Astron., Geogr.; învechit) înclinare; înclinaţie. Chipul sferîi ... trage şi de la plecarea osiilor sale în clălirea cea de toate zilele. Amfilohie, g. f. 109v/13. Această ecliptică taie pe ecuator in plecare cheziş subl un unghi de 23 grade şi giumătate. ar (1830), 732/32. Alt fenomen nu mai puţin interesant înfăţoşază înclinaţia (plecarea) ... acului magnetic. Asachi, l. 651/51. Axa (osia) cea mare a planetelor este pururea tot aceea excenlrilate a lor, a lor înclinaţii (plecări). ar (1844), 3872/53. + (Fiz.; învechit, rar) Refracţie. Curcubeiele .., făcindu-să . din lovirea şi plecarea au frîngerea razilor soarelui asupra pariicelilor tngrăun-ţile ... de la ploaie. Amfilohie, o. f. 162r/4, cf. 26r/15. + F i g. (învechit, rar) Decădere. Ţoale lucrurile cîte sini în lume au şi aceste trei stepene ... urcarea, starea şi pogorirea, au, cum le zic alţii, adaogerea, starea şi plecarea. C. Cantacuzino, cm i, 63. 2. (învechit şi popular) Supunere; ascultare; consimţire. Ci. pleca (A XI 1, 2). Cf. prav, mold, 83v/8. Pentru ca mai mare dragoste şi plecare spre dinsul să arete, şi pre fiica-sa Levania i-au dat. Cantemir, hr. 95. A li ta ascultare şi plecare să aibă de la toată besearica (a. 1699). gcr i, 329/28. Cine aleargă la turci cu făgadă Că, deaca-l va pune la domnie, Ţara-i va supune şi în dovadă De plecare cu haraci îmbie? Budai-Deleanu, ţ, 300, cf. 303, drlu. Aş suferi şi cele mai mari certări ... şi cu plecarea mea i-aş îndemna să mă iubească. Drăghici, r. 80/12. Răbdarea şi buna plecare ... slnt foarte de trebuinţă fteşte-căruia om. id. ib. 110/29. + (Mai ales în limbajul bisericesc) Smerenie, umilinţă. Vezi plecarea mea şi truda mea şi lasă toate păcatele meale. psalt. 43. Ţoale sufletele cealea ce iubesc plecarea ... de la Dumnezeu stnt învăţate. Coresi, ev. 198. Să-t facă lui metanii cu plecare, prav. gov. 119v/5. Vin la pocăinţă cu plecare şi cu fapte bune. Varlaam, c. 344, cf. Cheia în. 10v/7. Destul era prorocului Elisei plecarea cea multă. Mineiul (1776), 66n/6. Cît iaste foarte de minunată plecarea şl unirea cea cătră Dumnezeu, ib. 132v2/28. Nu ştiu cu care cuvinte ... vom lăuda părln- 8836 PLECARE - 809 -- PLECA'.!'1 teasca înălţimii late plecare (a. 1814). Uricariul, i, 216. Dreapta pregătire şi plecarea inimii cu care popa Toma deschidea ... uşile bisericii. Galaction, o. 170. 3. (învechit) Pornire, predispoziţie, aplicaţie; înclinare, atracţie; fire, instinct; p. e x t. simpatie, afecţiune; aplecare. Cf. pleca (A II 3). Cui n-au făcut Dumnezeu ascultare, nice au semănat lor bună plecare. Coresi, ev. 319. IApsindu-să el de slobozenie, are încă oarecare plecări şi putere ce pot să turbure liniştea neamului (a. 1773). gcr ii, 87/25. Negelul deasupra nasului spre partea dreaptă... însemnează plecare spre curvie (a. 1785). id. ib. 144/30. Priimesc numai pe aciia a cărora plecare şi daruri s-au cercetai, ist. am. 19r/18. Cîteodală le lipseşte pîirşi acea plecare a firii ce o au dobitoacele spre ... ţinearea vieţii lor. ib. 63r/18. Pre români şi numele şi făptura, împreună cu toate plecările lor cele fireşti, îi vedeşte a fi vilă de romanii cei vechi. Maior, ist. 262/10. .4/- avea plecare spre vreuna din zidirile cele însufleţite. Kotzebue, u. 9r/16. Acela are plecare spre apoptexie. I. Paşca, m. 176. Pofta cea mare şi dorirea învăţăturilor ... asupra acestora avea cea mai mare plecare. Beldiman, n. i>. i, 6/1. Plecarea ce am asupra surorii tale nu are asemănare. id. ib. ii, 111/11. Ţirculează o veste ... asupra plecărilor ce ar fi arătat mărirea sa împăratul Nicolai de a face tracta/ii de pace cu Turcia, ar (1829), 42a/27. Dorind a mă folosi ...de aceste bune plecări ale lăcuî-torilor din Erzerum, am ieşit din Hasan-Kale. ib. 512/29. Dacă şi voi aveţi plecare către faptele bune, vă sfătuiesc şi.eu ca să-i urmaţi întru aceasta. Drăghici, r. 153/14. Această plecare cătră vcrsuire să însamnă şi între romăni. Asachi, s. l. i, 41. Plecarea ce au toii domnitorii de gios înălla(i de a se alia cu vechii nobili, id. ib. ii, 13, cf. 14. N-am văzut vreun fel de plecare cătră împreuna vieţuire şi unire (a. 1839). Uricariul, xrv, 216. Panteri şi lei ... urmează instinctului lor (plecare firească), ar (1839), 551/47. Intru a dragostei cei gingaşe plecare, Pe amoraşul său chema. Donici, f. i, 49/14. Să găsească în so(ia sa o plecare de a lucra spre înaintirea lor. I. Ionescu, c. 12/7. Omule, slabă fiin/ă şi la patimi cu plecare, Unde /i-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare? Conachi, p. 109. Din copilăria lui avusese plecare cătră călugărie. Bălcescu, m. v. 390. Prinţul socoate că toată Moldova merge după plecărilc tui (a. 1848). Uricariul, x, 4. 'Trebuie luat în privire constituţia bolnavului, gustul, său, ... ba încă şi plecarea sa. C. Vîrnav, h. 107/25. Animalele celelalte au in toc de ralie numai instinct, iară unele şi o plecare spre industrie. Stamati, m. 65/21. Obiceiurile care dizvoltesc plecările bune sau răle. Russo, s. 15. Toate plecările generoase, şi duioase capătă un nuou lustru. Calendar (1854), 16/1. Inima mea n-are plecare a se robi. Negruzzi, s. t, 25. Îndemnat de plecarea sa ... a zidit pînă şi biserici, id. ib. 253. Nu-i vezi crestală-n frunte plecarea d-a se teme De „frunză“ şi de „umbră“. Mureşanu, p. 56/7. în plecările şi chiar în exteriorul lui Ioan se resfrînse tiparul părinţilor. Hasdeu, i. y. 6, cf. Maiobescu, c.R. i, 346. Eu am venit Ca să-mi urmez plecarea ş-al sufletului dor, Cerîndu-te pe tine ca dornic peţitor. I. Negruzzi, s. ii, 146, cf. m, 36. Cu toată această plecare a lui Radu către turci, el făgăduHşte în ascuns ajutor creştinilor. Xlnopol, i. r. iv, 191. <0> Expr. A fi (sau a-i veni) in plecare =-= a fi gata să ... Au venit în plecare de a-i omorî pe toii, dar iarăşi cuvîntul cel drept l-au făcut să să slăpînească. Drăghici, r. 261/12. Măndica era în plecare să se deie în dragoste cu puşchiu cel de Pepelea. Alecsandri, t. 826. 4- Intenţie. Făpturile ei au fost pornite din bune plecări şi ambiţia nu se atingea de inima sa. Asachi, i. 385/23. Adăogi, spre a pipăi şi mai bine plecările deputaţilor, ... că speră că nu i se vor cere înapoi cetăţile Ardealului. Bălcescu, m. v. 421. 4, (Gram.; învechit) Flexiune; spec. declinare. Cf. pleca (A III). Plecare altă nimic nu iaste, numai schimbare cuvînlului întru sfărşire prin căderi. st. lex. 237717. Plecări sînt cinci. id. ib. 237'/19, cf. LB. II. Deplasare dintr-un loc pentru a se duce iu alţă parte, pornire; despărţire de cineva sau de ceva; p. c x t. moment cînd cineva pleacă (U 1)..Ci. pleca Punct de plecare = începutul unui lucru, al unei acţiuni etc. Dezbaterile au avui drept punct de plecare un bogat material faptic, gî 1963, nr. 692, 1/3. Cît priveşte punctul de plecare al prezentului studiu ..., el trebuie considerat ca un. capitol introductiv. Panaitescu, o. ţ. 14. -O Expr. (Regional) A duce (oile) In plecare = a duce (oile) la păşunat. Cf. h xvi 296. 4 (Eufemistic.) .Moarte (2). Azi cind se împlinesc patru ani de la plecarea-i dintre noi, se cuvine ca, pomenindu-l, să vorbim şi de alţii. Galaction, a. 188. 4 Spec. Pornire intr-o cursă sportivă; (concretizat) loc de unde se porneşte într-o cursă sportivă; start. 4 Părăsire a unei slujbe, a unei instituţii (unde era angajat) etc. pentru a se duce în altă parte. — PI.: plecări. — V. pieca. PLECAT1 s. n. Faptul de a (se) pleca. 1. (învechit) Umilinţă, smerenie. Cf. pleca (A II1). Bucură-mă şi mă veselesc în mila ta Că căutaiu în plecatul mieu. Coresi, ps. 73/9. Veade toate făfarile tale şi plecatul tău (a. 1619). cuv. d. BĂTR. II, 121/3. 2. (Popular; la pi.; în forma plecate) Indigestie; greaţă. Cf. pleca (A IV). Cf. Klein, d. 400, lb. Stricarea stomahului, adică plecatele ce se pricinuieşte din lăcomia mincării şi a băuturii. Episcufescu, Practica, 103/14, cf. Pann, p. v. i, 127/13, Polizu, ddrf, Bahcianu, Alexi, "w., Candrea, f, 221, ŞEZ. xxiii, 1. Acasă mama Ivăncioaia, deseîntătoarea, mt-a găsit nişte semne care s-ar fi ivit dintr-un vărsat porcesc luat din scăldătoare sau din plecatele. Klopştock, f. 224. Poporul de aici zice că frigurile vin din plecate. 8837 PLECAT8 - 810 ~ PLECAT2 H ii 67, cf, 83, iv 163, xiv 380, xvii 22. Plecate din sete, Plecate din foame, Din 99 de feluri, şez. ii, 89, cf. PăscUlescu, l. p. 148. Aiest leac este bun cînd inima le doare din plecate. Pamfile, b. 38. — PL: (2) plecate. . — V. pleca. •. PLECAT2, -Ă adj. A. I. 1. (Despre lucruri flexibile, părţi flexibile ale unor lucruri, fiinţe sau părţi ale lor) îndreptat jn jos sau într-o parte; Îndoit, Încovoiat, curljat; aplecat, Gf.. p 1 e e a (AII). Că acelu lemn pleiat iaste şi scundicet şi iaste în chipul smochinului. Coresi, ev. 452. Cu plecăciune dară şi cu genunche plecate (a. 1700). ccî i, 337/5, cf. drlu, lb. Ars-au fost de soare fruntea şi plecata lor cerbice. Asachi, s.l.i, 111. Ţe rugăm cu capetele plecate pînă la pămînt. Alexandria, 3/1. Vfno-n codrul la izvorul care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde crengi plecate o ascund. Eminescu, o. i, 75., Pieptul întotdeauna cam plecat îi da arătarea unui înţălept. din vechime. id. n. 52. Plecai, mă strecurat printre mulţime şi p-aici ţi-i drumul, conv. ut. xvii, 5. Ard flăcări ochii ei trăieşti Cum ştă la zid plecată. Coşbuc, p. i, 67. Din coprinsul ţarinei se ridicau glasuri de fete mari care cinlau, plecate. pe seceră. Sandu-Aldea, u. p. 164. Vîntul spune crengilor plecate Povestea ta. Goqa, p. 31. Sub arţar, plecat moşneagul Şade, cu. iuleaua-n gură. Iosif, pa.tr. 20. Dacă pînea nu-i în picioare, dreaptă, ridicată, ci-i culcată..., plecată, trîntită, pălită, învăluită ..., plugarul iarăşi se întristează. Pamfile, a. r. 116. Se întoarse printre spinii şesului, cu capul plecat, retezînd din mers, cu nuiaua, virful fraged al ierburilor. C. Petrescu, s. 38. Curînd, în pragul bătrînei capitale, se ivi Cetăţuia, cu acelaşi cal flămînd, încremenii parcă de veacuri, cu capul plecai în poarta mănăstirii. BrXescu, o. a. ii, 7. M-am întristat amar şi am intrat cu fruntea plecată la cetate. Sadoveanu, o., xi, 308. Mitrache rămîne cu capul plecat, şoptind de unul singur vorbe neînţelese. Galan, z. r. 59. Mergea cu fruntea plecată. Preda, r. 144. 4- (Despre gene, ochi, pleoape, privire) Lăsat (in jos), coborît (ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. ori din cauza oboselii). Rîdeam de dînsul că şede ca o fală mare cu ochii plecaţi. Negrczzi, s. i, 63, cf. Filimon, o. i, 124. Scurt a vorbii ... ţinîn-du-şi plecate privirile. Coşbuc, ae. 24. Atanasie tăcuse iot timpul cu pleoapele plecate. Sadoveanu, o. ix, 159. + (Despre lucruri neflexibile care In mod obişnuit au o anumită poziţie, de obicei verticală) Lăsat intr-o parte; înclinat, povlrnit; oblic, pieziş. Cf,. pleca (A 12). Ucide/i toţi voi, ca in păreate plecatu (p o v o r t i t d) şi gardu cădzut? psalt. 117. Turnul plecat de la Piza. tdrg. Peste lot şi peste toate se. înălţa crucea veche, ruginită şi plecată a bisericii. Hogaş, dr. i, 24. Uşile mici, plecate într-o parte. Sadoveanu, o. i, 40. Vezi? Corabia din zare pluteşte lin, plecată pe sfert. Arghezi, vers. 200. La Focşani între hotară Este-un bordeiu cam plecai, De copaci incungiurat. Alecsandri, p. p. 156. -f Spec. (învechit) înclinat faţă de o dreaptă sau faţă de Un plan; oblic (1). [Linie] oblicfă, adecă plecată. Amfilohie, e. 140/16. Dacă vom observa direcţiunea axului canalului către orizontală, vom avea dări orizontale, dări înclinate sau plecate şi dări elevate sau ridicate, mo (1860), 361/18. O casă-n deal, cu straşine plecate. Goga, p. 27. 2. (Despre aştri) Coborlt (spre apus); p. e x t. (Învechit; despre zi) sflrşit. Cf. pleca (A 13). Şi veniră pînă la Evus, aceasta iaste Ierusalimul, iară zioa plecată foarte. Biblia (1688), 1891/28. ÎL 1. Subordonat, supus unei autorităţi, unei persoane etc.; p. gener. supus, ascultător. Cf. p 1 e c a ER, m. d. enc. — PL: plecoptere. — Din fr. plicoptdres. l’LKCOŞÂT, -Ă adj. v. pfeeozat. PLEC.OZĂT, -Ă adj. (Prin Transilv.; despre urechi) Bleg. Aveam capul pi ea mare, nişle urechi plecozate şi eram buzat. Vlasiu, a. p. 10, cf. a ut ii 3 721/172. — Pl.: plecozati, -le. — Si: pleeoşăt, -ă adj. alb ii 3 721/172. — Etimologia necunoscută. Cf. plecat2, b 1 e-go ş a t. PLECTICOS, -OASĂ adj. v. plicticos. PLECT1SÎ vb. IV v. plictisi. PLECTISÎRE s. f. v. plictisire. PLECT1SÎT, -A adj. v. plictisit. PLECTISITtfH, -OARE adj. v. plictisitor. PLECTRÎDIUM subst. Bacii la care sporul este aşezat la unul dintre capetele celulei, ca gămălia unui ac. Cf. der, — Din fr. plettridiuni. PLECTHU s. n. Placă mică de metal, de os, de celuloid etc., cu care se ciupesc coardele la unele instrumente muzicale; pană1 (II 5). Cf. Prot.-Pop., n. o., Tim. Popovici, d. m. Instrument cordofon asemănător unei litere mari, cu coardele ciupite fără plectru. m 1965, nr. 3, 41/2. — Pl.: plectre. — Din fr. plectre. PLED s. n. Bucată dreptunghiulară diritr-o ţesătură (deasă şi uşoară) de lină (fină), de fire sintetice etc., de obicei ecose? In culori vii, care serveşte la învelit. V. pătură (II), cergă, velin ţă, ţol, p 1 o-cat. îi aduse o haină blănită, ca să nu răcească, ş-un pled să puie pe picioare. Vlahu ţă, o. 285, cf. Alexi, \v., Şăineanu, d. v. Tăceau ... amindoi, Înveliţi cu pledurile ptnă la git. Rassarabescu, s. n. 189. Acoperiţi cu pleduri groare şi îmblănite, sfidau gerul aspru. Rebreanu, r. i, 214. Să-i aducă de sus un pled şi o perni/ă. Galaction, o. a. i, 92, cf. 118. Se făcea ghem sub pleduri. Cazimui, or. 98, cf. 123. Se întinse pe bancă, învelindu-se peste cap cu pledul. C. Petrescu, î. i, 250, cf. id. r. dr. 220. Aruncă pledul şi şuba cit colo. BrXescc, o. a. i, 89, cf. id. a. 167. îşi ridică valizele, pledurile, pachetele. Seuas-tian, t. 126. S-a repezii feciorul la puşti ... , iar fata din casă la mantale şi pleduri. Sadoveanu, o. x, 479, cf. vii, 30, Scrib an, d. înfăşură cu grijă pe Filip în pledul lui. C.ăunescu, s. 518. Femeia se acoperi loată cu pledul. Stancu, n. a. iv, 61. Se ducea acolo cu pledul sub braţ. Demetrius, a. 127, cf. 180. Pledul galben nu-l mai iau. r februarie 1962, 26. Părea un copil ghemuit între pleduri, v. rom. noiembrie 1962, 57. — PL: pleduri. — Din fr. plaid, gemi. Plaid. PLEDA vb. 1. Intra ii 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „pentru“ sau „în“) A susţine o cauză, o idee; (despre stări de fapt, acţiuni, activităţi, realizări etc.) a constitui o dovadă, un argument; a influenţa favorabil. V. milita. Depun pana, îmi fac reverinfa către cititor şi las lui don Juan ... cura de a pleda pentru sine şi pentru mine. Heliace, d. j. 179/4. Un şir întreg de argumentări ca astea, şi altele, cari pledează pentru moarte. Gherea, st. cr. 1,209. Şl motivele estetice şi cele morale pledează pentru el. IbrXileancj, s. l. 103. Am lăsat manuscrisul să pledeze în numele meu. C. Peirescu, c. v. 148. Un plan de război întocmii la Bucureşti ... pleda pentru aceeaşi soluţie. Oţetea, t. v. 126, cf. 82, v. hom. ianuarie 1954, 269. Există ... şi. alte probe care pledează în favourea priorităţii folosirii aceloraşi argumente. s. c. şt. (Iaşi), 1957, 249. Pledează pentru zugrăvirea eroului reprezentativ, a eroului ideal, s august 1960, 61. Analiza lucrărilor de control... a dat rezultate care pledcani în favoarea experimentului. ai 1963, nr. 692, 1/4. <$• Tranz. (Cu complementul „cauza") Pledarăm cauza unde s-a cuvenit, după cum şti/i şi din cele cc vi s-au scris şi zis. ap. Ghica, a. 803. Episcopul se duse însuşi la Viena pentru a pleda cauza poporului său. Iorga, j,. ii, 64. (Cu pronumele In dativ) Junele înamorat începe a-şi pleda cauza. Fru-mon, o. ii, 254. O carte de cercetări serioase ... va trebui să-şi pledeze cauzu cu o admirabilă vervă. Vlahuţă, o. A. i, 236. 2. A vorbi in faţa unei instanţe judecătoreşti (ca avocat), pentru a apăra cauza uneia dintre părţi. Cf. Abistia, pi.ut., Prot.-Pop., n. d. Judecătorii s-au adunai ... Dafi-mi voie mie să pledez în numele 8859 PLEDANT - 813 - PLEIADĂ domniei voastre. Alecsandri, t. 1 452, cf. lm. Pledam intr-un proces; mare la Casaţie. Vlahuţă, s. a. ii, 272. Pleda in; cite-un proces neînsemnat, id. ib. 339, cf. ddrf,. Alexi, w. Pledînd o dată pe lână la judecătoria din Văleni... , urmase timp de opt ani o viată tihnită. Brătescu-Voineşti, p. 178. Nu pleda decîl prta arareori şi privea chiar cu puţin dispreţ pe confraţii de bară. Rebreanu, r. i, 34. A fost la Iaşi să pledeze în procesul ceferiştilor. Camil Petrescu, t. s, 180. L-am rugat ... să-mi pledeze înir-un proces. id. ib. 190. Pledezi ca cel mai elocvent avocat. C. Petrescu, î. î, 181. Trase concluzii de parcă ar fi fost avocat şi ar fi pledat în fata unui tribunal. Stancu, r. a. iv, 114. <0> Tranz. (Complementul indică un proces) Am studiat şi am pledat procesul cît nu se putea mai bine. Brătescu-Voineşti, p. 198, cf. Şăineanu, d. u. Radu Comşa ... pledă cîleva procese fără însemnătate. C. Petrescu, î. ii, 179. <> Refl. pas. Procesul se pledează ... , nimeni nu se îndoieşte de dreptatea hotăririi. Brătescu-Voineşti, v. 197. — Prez. ind.: pledez. — Din fr. plaider. PLEDANT, -Ă adj. Care pledează (2); autorizat să pledeze. Cf. cade. Nu mai putem suporta... pleava de vorbărie a■ avocaţilor pledanţi. Teodoreanu, m. v. 50, cf. DL, DM, dn!. — P!.: pledanţi, -te. — Din fr. plaidant. PLEDARE s. f. Acţiunea de a pleda. 1. Cf. pleda (1). Îmi veţi ierta numai o mică /dedare pentru naţia mea. Kogălniceanu, s. a. 64, cf. DM. 2. Cf. pleda (2). Cf. Aristia, plut., ddrf, dm. — PI.: pledări. — V. pleda. PLEBÎ vb. IV. Tranz. (Regional; In expr.) A o pledi In drum = ao lua la fugă, a fugi (Boiu Mare— Baia Mare), alr sn v h 1 429/272. — Prez. ind.:? — Etimologia necunoscută. PLEDOARÎE s. f. 1. Apărare, susţinere, argumentaţie orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze etc. Cf. p leda (1). Această propunere este una din pledoariile cele mai elocvente în favoarea ţăranilor. Kogălniceanu, s. a. 223. Pledoariile lui Aeschyl şi Buripid sînt şi azi de un mare interes estetic. Gherea, st. cr. iii, 154. Dimitrie Cantemir nu ni dă decîl o pătimaşă pledoarie de partizan politic. Iorga, l. i, 314, cf. 322. Importunţa „Oficiului universitar“ vorbeşte de la sine, fără vreo pledoarie stilistică. D. Guşti, p. a. 195, cf. bul. com. ist. ii, 25. O pledoarie pentru o stăpînire absolutistă. Blaga, g. 154. Constatarea unei disoluţii a eului întovărăşită de pledoarii pentru o totală despersonalizare. Ralea, s. t. ii, 85. E o pledoarie înfocată împotriva feudalismului. v. rom. octombrie 1955, 141. Pledoaria dramaturgilor se comunică intim spectatorului, s iunie 1960, 59. Mesajul piesei ..., pledoaria autorului pentru modestie şi integritate umană au fost pe de-a-ntregul împărtăşite de spectatori, t iunie 1964, 77. Ceea ce se impune astăzi nu mai este ... pledoaria pentru valabilitatea calculului logico-matematic. l. rom. 1965, 207. 2. Expunere orală a faptelor unui proces, făcută de un avocat Sn faţa unei instanţe judecătoreşti, cu scopul de a susţine cauza uneia dintre părţile implicate In proces. Cf. pleda (2). Cf. Barcianu, Alexi, vv. El n-a venit la mii,° ca să-mi asculte pledoaria, el a venit că să-i cîştig pricina. Brătescu-Voineşti, p. 199. După pledoaria avocatului, ... preşedintele se adresă locuitorilor, întrebîndu-i dacă au un apărător. Bujor, s. 145, cf. Şăineanu, t>. u. După pledoria fără convingere a unui apărător din oficiu, îl condamna la ctteva luni închisoare. Brăescu, a. 220. După rechizitoriu au uimat pledoariile avocaţilor. Scînteia, 1952, nr, 2 386. Ne-am cunoscut. . la recurs, în proce- sul Dobrotă. Îmi amintesc foarte bine pledoaria dumitale. Galan, z. r. 149. — PI .-.pledoarii. — Şi: (rar) pledorîe s. f. — Din fr. plaidoirie. PLED ORIE s. f. v. pledoarie. PLEDUCE s. f. v. preducea. PLEDUCÎCĂ s. f. v. preducea. PLEF s. n. v. pleu. PLfiFTURĂ s. f. v. praftură. PLEFTUREÂLĂ s. f. (Prin Mold.) Ocară (1). Cf. praftură. I-am tras o pleftureală, de are să mă ţie minte! ev 1951, nr. 9 — 10, cf. Glosar reg. — PL: pleflureli.. — Pleftnri-fsuf. -eală. PLEFTURÎ vb. IV v. praflori. plegiţA vb. T. I n t r a n z. (Regional; despre gilti) A se coace mai mult decît trebuie; a se răstoace (Răchita —Sebeş), a ii 6. — Prez. ind.:? — Etimologia necunoscută. Cf. plejiţă. PLEGNÎT, -Ă adj. (Prin sud-vestul Transilv.; despre vite) „Fără voie, abătut“. Densusianu, ţ. h. 329. — Pl.: plegnifi, -te. — Cf. ser. pre gnu ti „a apăsa“. PLEGUÎ vb. IV v. plăjjui. PLEGUlT, -A adj. v. plăguit. PLEH s. n. v. pleu. PLEHÂR s. m. v. pleuar. PLEHĂrIŢĂ s. f. v. pleuăriţă. PLfiHIU subst. (Regional) Vătrai (Streza Cîrţi-şoara —Victoria), alr i 685/170. — PL: ? — Cf. magh. p 1 e h „tablă, tinichea“. PLEHOItNJŢĂ s. f. (Regional) Femeie cicălitoare (Drăguşeni —Paşcani), a vi 26. — PL: plehorniţe. Etimologia necunoscută. PLEHUB, -A adj. (Regional; despre oameni) Surd (Hangu —Piatra Neamţ). Glosar reg. — PL: plehubi, -e. — Etimologia necunoscută. PLEHÎJP subst. v. pleoapă. PLEHÎIPĂ s. f. v. pleoapă. PLEHUŞ, -Ă adj. (Regional) Clăpăug (Sibiu), alr i 1 090/125. — PL: plehuşi, -e. — Etimologia necunoscută. PLEX1 s. n. v. pleu. PLEÎ2 vb. IV v. plivi. PJLElAnĂ s. f. 1. (Mai ales la pl. art.; la sg. cu sens colectiv) Roi de stele din constelaţia taurului; cloş-ca-cu-pui. Al doi le palat era a lui Venus, a pleadelor şi a altor stele. ist. am. 45r/17, cf. I. Golescu, c. Luceferii Pleadei agiunsăse amu deasupra creştetului Pionului. Asachi, s. l. ii, 74, cf. Negulici, Stamati, d. Pleada, numită Cloşca, constelaţie compusă din şesă stele, în vechime s-au vădzut 7, însă una mai în urmă au dispărut. Calendar (1860), 113/22, cf. prot.-pop., n. d. Ca exemplu de ... aglomerafiuni stelare ...se pot cita Pleiadele şi Hiadele din constelaţiunea Taurului. 8880 PLElARIŢA - 814 - PLENCACI CuLIANU, C. 55, ci. BARCIANU, AlEXI, Vi., LTR2. dl, dm, DNa, deb. Pe Ungă Templul Vestei cel rotund, Cind ies femeile romane, seara, Pleiadele pe ceruri se ascund. Brad, t, 90, cf. h ii 126. 2. Grup de oameni (iluştri) care activează de obicei In acelaşi domeniu şi care adesea sint legaţi între ei prin concepţii, năzuinţe sau sarcini comune. Bel-dlman face parte din pleiada de poefi ce s-au ioit în Moldova pe la începutul veacului acestuia, bom. lit. 6l1/28. Pleiada europeană, De puternici regi compusă, Reda naţiei geminde Antici drepturi şi tărie. Alexandrescu, o. i, 262. Figurează ... ca o maiesloasă pleiadă de eroi in baladele poporane. Hasdeu, i. c. i, 83. Costache Negruzzi ... va rămînea In pleiada pionierilor intelectuali ai neamului nostru. Alecsandri, s. 37, cf. 31. S-a stins vechea pleiadă şi din puţinii ciline-au mai rămas dintr-insa, puţini mai cîntă. Macedonski, 0. iv, 4. Ce mai pleiadă de oameni tineri talentaţi: poeţi, critici, oameni de ştiinţă. Gherea, st. cr. ii, 98, cf. i, 237, ddrf. A fost unul din acea pleiadă glorioasă, care mai întîi a dat zbor literaturii, f (1891), 301. Fără nemuritoarea pleiadă a luptătorilor de la iS ..., [România] ar fi indurat încă multă vreme dorul de libertate. Demethescu, o. 162. S-a născut o pleiadă de pesimişti nesinceri, jun. ut. 1904, nr. 4, 51. O întreagă pleiadă literară se aduna odată. Anghel, pr. 12. Măreţia zilelor noastre ... poale că va fi interpretată, dincolo de mormintele noastre, de o pleiadă de artişti. Galaction, a. 352, cf. 70. Ajutat de o pleiadă, a reuşit să facă şcoală. Rai.ea, s. t. hi, 139. La mijlocul secolului trecut apare o strălucită pleiadă de scriitori, contemp. 1953, nr. 361, 3/1. La pleiada cărturarilor ruşi ... mulţi erau absolvenţi ai colegiului întemeiat de Petru Movilă la Kiev. Vablaam-Sado-veanu, 131. E o mare pleiadă în care îşi dau mîna ... toate generaţiile, r iulie 1964, 2. •£> (Ironic) Războiul a scos la iveală o pleiadă de savanţi nebănuiţi, care fac ravagii în rîndurile ofiţerilor. Brăescu, o. a. i, 259. 3. (Rar; urmat de determinări) Mulţime, totalitate. Păcatul iaste neam pentru că cuprinde pre pizmă şi pre mîndrie ... , în scurt pre toată pliada păcatelor. Molnar, ret. 45/3. □ O pleiadă de probleme. + Spec. (Fiz.) Totalitatea izotopilor unui element. Cf. ltr2. 4 Spec. (Chim.) Ansamblu de elemente cu proprietăţi chimice foarte asemănătoare. Cf. Maca-rovici, cu. 193. Pleiada elementelor din familia pămîn-turilor rare. ltr2. — Pronunţat: ple-ia-, — Pl.: pleiade. — Şi: (învechit) pleâdă, pltâdă s. f. — Din fr. pléiade. PLE1ĂRÎŢĂ s. i. v. pleuăriţă. 1MJÏIÉR s. m. v. plenar. PLEJSTOCÉ1V, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care aparţine primei epoci a cuaternarului, care se referă la această perioadă, care datează din sau este caracteristic pentru această perioadă. In subsolurile pliocene şi pleistocene ale Americii, s-au găsit oseminte de equidee. enc. vet. 1. Epoca pleistocenă sau glaciară, subdiviziune inferioară a perioadei cuaternare. ltr2 vi, 415. Glaciaţia pleistocenă a cuprins numai vîrfurilc înalte ale Căli-manilor. mo i, 187. 2. Subst. Prima epocă a cuaternarului, în care a apărut omul. Prezenţa circurilor suspendate ... arată clar că cel puţin două glaciaţii au cuprins Carpafii în pleistocen. mg i, 214. în perioada cuaternară se disting două diviziuni: pleistoceriul ... şi holocenul. ltr2 v, 483. 3. Subst. Serie de straturi geologice din pleistocen (2), DICŢ. — Pronunţat: ple-is-. — Pl.: pleistoceni, -e. — Din fr. plélstocène. JPLÉfT s. Ü. v. plivit1. PUSlŢĂ s. f. v. plcvlţă1. PLEIVAS s. n. v. plaivaz. PLEJIŢĂ s. f. (Regional; Intr-un desclntec, cu sens neprecizat, probabil) Mîncare (3); fiertură (Crucea — Vatra Dornei). Cf. şez. iv, 18. Acasă l-o dus, mare plejlţă o făcut, în nouă oale l-o pus, la nouă focuri l-o fiert. ib. — Accentul necunoscut. — Etimologia necunoscută. Cf. p legi ţa. PLEJNÎ vb. IV v. plesni. 1‘J.EMÎiVĂItÎCĂ s. f. v. plămlnărea. 1‘I.EMiVÎ vb. IV v. plesni. PLEMIVIŢA s. f. (Regional) Scoabă (bătută în uşorul uşii, în care intră zăvorul) (Chizătău —Lugoj). Cf. alb n/i mn 121, 3 809 bis/76. — Pl.:? — I’Iev f suf. -niţă. PLBjV s. ii. Totalitatea membrilor unei organizaţii sau ai unei adunări constituite; p. e x t. adunare la care participă totalitatea membrilor. Plenul comitetului se întruneşte cel puţin o dală pe lună. contemp. 1949, nr. 158, 5/5. Un subaltern nedisciplinăt ... îşi permitea să-l sfideze chiar în plenul consiliului. Vinea, l. i, 37. Comisia instituită de plenul Academiei ... are drept sarcină cercetarea şi rezolvarea concomitentă a problemei formării poporului român şi a limbii lui. contemp. 1956, nr. 483, 1/1. Consiliul de Miniştri este convocat in plenul său în şedinţe ordinare de două ori pe lună. pr. drept, 50. — Şi. (rar) plvnuin s. n. dn2. — Din lat. plcnnni. PLENAR, -A adj. 1. (Despre şedinţe, adunări, reuniuni etc.) Care se ţine cu participarea tuturor membrilor. Să facem în şedinţă plenară şi publică ceea ce n-am făcut in secţiuni. Kogălniceanu, s. a. 135. 'Trimisul moldovenesc le mai citi în şedinţă plenară următoarea ironică scrisoare ... Hasdeu, i. v. 57. Trebuie sîmbătă să ţin ... o conferinţă în şedinţă plenară. Caragiai.e, o. ii, 135. Nu ne putem întruni ca să avem numărul regulamentariu spre a putea ţinea şedinţă plenarie. Sbiera, f. s. 206. + (Substantivat, f.) Consfătuire, şedinţă, adunare la care participă toţi membrii unui for de conducere, ai unei organizaţii etc. Plenara aprobă lucrările de pregătire a naţionalizării întreprinderilor industriale. Studii, 1948, nr. 3, 5. O întruchipare vie a conducerii colective o constituie convocarea regulată a plenarelor comitetelor de partid. Lupta de Clasă, 1953, nr. 9, 6, cf. Scînteia, 1953, nr. 2 762. După-ctmiază dveau plenară sindicală. Preda, b. 140, cf. 115. Comitetul execuliv asigură conducerea activităţii partidului intre plenare. Scînteia, 1965, nr. 6 689. <0> Plenară lărgită v. lărgit. 2. (Livresc) întreg, complet, total; desăvîrşit. Cf. Barcianu, v. Maestru plenar in poema sa „Iov“. Macedonski, o. iv, 116, cf. Alexi, \v., Şăineanu, d. V-, Scriban, D. Este cu neputinţă a distinge toate tipurile formale ale metaforei cîtă vreme nu obţinem conceptul ei plenar. Vianu, m. 96. Arta românească, în înţelesul plenar a! cuvînlului, are largi perspective. contemp. 1956, nr. 509, 6/3. Exprimă la modul... cel mai plenar nivelul posibilităţilor atins de societate, ci 1962, 20. Un poet in sensul adevărat, plenar al cuvîntutui. v. rom. decembrie 1964, 171. La această imagine plenară ... contribuie în parte şi scenografia. •r iunie 1964, 74. Responsabilitatea plenară a artistului faţă de poporul său. v. rom. iunie 1965, 6. O (Adverbial) Piesa nu reuşeşte să transmită plenar... resorturile ascunse ale marii ... prietenii. T iulie 1964, 72. — Pl.: plenari, -e. — Şi: (Învechit) plenâriu, -le adj. — Din lat. plenarjiis, -a, -uni. Cf. fr. p 1 6 n i e r, (I) rus. n n e ii a p h w fi. PLENARII', -ie adj. v. pleuar. PLENCACI s. n. (Prin Transilv.) Secure Iată, cu coadă lungă, pentru dulgheri. Cf, cv 1951, nr. 9 — 10, 44, Lexic reg. ii, 113. 8901 PLENCEUR - 815 - PL EN! SONIE — Pl.: plencace. — Din ucr. namiiKai. PLENCEtlH, «Ă adj. v. paneeaur. PLÎNCHER s. tn. (Germanism, prin Transilv.) Tira-iior. Am ajuns... La mijlocul pădurii, Unde erau plencherii, Plencheri de-ai Praisului, Ca copacii codrului. Reteganul, tr. 71. — Pl.: plencheri. — Din germ. Plfinkler. PLENCHIŢĂ s. i. (Regional) „Bucată de carne cu pieliţă, care nu se poate mlnca“. i. cr. v, 183. — Accentul necunoscut. — Şl: fleiiohifă s. J. i. cr. v, 183. — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 e a n ţ ă. PtÎiVCHIU s. m. (Prin vestul Mold.) Persoană care acţionează numai după bunul său plac. Cf. i. cn. vii, 252. — Pl.: plenchii. — Etimologia necunoscută. PLENILÎJNIE s. f. v. pleuilimlu. PLENIIX’jVTI! subst. (în dicţionarele din trecut) Lună plină. Cf. Stama.ti, d., Barcianu, v., Gheţie, r. m., Alexi, w. — Şi: plenilânie (Stamati, d.), pllnălunie (id. ib.) s. 1. — Din lat. plenllunitim. PJKNlPOTtfNT s. m., adj. (învechit) Plenipotenţiar. Protocolul din 10 martie, iscălit de plenipotenţii puterilor. ar (1829), 472/19. Deputaţii plenipolenti, carii au a informa al patrulea naţional congres, ib. 1382/23. După înştiinfări particulare ... , tractaţia păcti între plinipolenjii MSlR şi intre ai Porţii otomane s-ar fi început, cu (1829), 1921 /17. Această corabie de linie este hotărită de a transporta pe plenipotentul Roşiei. a» (1830), 492/17. La 1772 s-a făcut congresul între plenipotenţii Austriei, Roşiei şi Turciei. Genilie, g. 203/10. Hatmanul cel înfricoşai au pus de a ferestruit pe ambasadorii plenipolenti. Asachi, s. ii, 9, cf. 94. Plenipotenţii cei orinduiti din partea Pr inii palul ui Moldavii[\] (a. 1843). doc., ec. 808. Tractatul... se inchiăie intre plenipotenţii români şi unguri la Alba-Iulia. Bălcescu, m. v. 95. Prezentară diploma imperială ca plenipolenti ai primatelui cardinal. Bari-ţiu, p. a. i, 186. Fu numit ministru plenipotent lingă curtea Pctersburgului. Negruzzi, s. ii, 148. Numeşte plenipolenji, ca să se înţeleagă ... cu murahaşil Porţii. Ghica, s. 478. — Pl.: plenipolenţi. — Şi: pleuipotinte (Ai.ec- sandri, r. 706), pllnipoîfeut s. in. — Din lat. picul pol cns, -ntls. PLENIPOTÎNŢĂ s. f. Pulere (deplină), Împuternicire dată cuiva pentru a acţiona intr-b anumită chestiune (In special în probleme tare interesează două state): (concretizat) act prin care se dă o astfel de Împuternicire. Împăratul de la Odrii dele ... toată ple-nipotenfia vezirului. Văcărescul, ist. 267. Carte de plenipotenţie. Eustatievici, i. 23/9. Atunci iată sosi şi Naghiseghi cu plenipotenţia şi cu sofii săi. Şincai, hr. iii, 200/27. Avind toată plenipotenfia în mină de a cerceta şi de a orindui (cca 1800). Uricariul, iv, 293/5, cf. i, 265/16, dulii. Ca o dovadă a mulţămirei şi a încredirei i s-au întărit şi pe mai diparte plinipo-tenfia. ar (1829), 1501/19. 'îşi ceruse şi instrucţiuni cu plenipotenţe mult mai largi decît au fost ale predecesorului său. Baiu fiu, >'■ a. ii, 679, cf. 654, i, 41, Ponzu. |Avea] fiecare actele de plenipotehfă de ta suveranii lor respectivi. Ghica, ap. cade, cf. Bar-cianu, v., lm. Ai.exi, w. Marele vizir avlnd plentpo-tenţă Ne roagă să uzăm de-a noastră influenţă Spre-a stăvili războiul, t iulie 1964, 55. — Pl.: plenipotenţe. — Şi: (Învechit) pien]pot6n(ie, pllnipotinţie s. f. — Din it. pleuipotenza, lat. plenus-fpotentia. PLENIPOTENŢlAl. s. m., adj. v. plenipotenţiar. PLENIPOTENŢIAR s. m., adj. (Persoană) care reprezintă în anumite împrejurări conducerea iinui stat pe lingă guvernele altor ţări şi care are în această calitate puteri depliné; p. . g e n e r. (învechit) (persoană) care este învestită cu puteri depline de un stat, de o organizaţie, de o colectivitate etc. (Intr-o Împrejurare dată); (învechit) plenipotent. Au trimis scl mare şi plenipotenţial pre Petre Şafirov. R. Gre-ceanu, cm ii, 186. Las în locul mieu pleni potenţial pe nepotul mieu (a. 1762). Iouga, s. d. xii, 75. Iscălit şi pecetluit de plenipotenţiarii rinduiţi ... de la înalta oiomanicească împărăţie (a. 1792). Uiucariul, iv, 269/17. Întîmpinîndu-se cu ... plenipotenţiarii lut Si-gismund, au făcut hrisovul. Şincai, hr. ii, 258/11. La... seim împăratul n-a mers, ci numai plenipotenţiarii săi. id. ib. oi, 269/25. Plenipotenţiarii ... un fundamentalnic temei spre o mai îndelungată pace cu zăstăm să pună. Manifest (1813), 17/26. Tocmeala cea din 30 martie ... întră miniştrii curţilor celor împreunate şi întră plenipotenţiarii lui Napoleon în Paris făcută, lp 14/14. Prezidentul nostru plenipotenţiar au scris caimacamului, cr (1829), 672/10, cf. 77V/22. Pleni polen ¡iar iul prezident al îmbelor noastre prinţi-paturi ... se află foarte bine. ar (1830), 9*/13. S-a ţinut un congres între plenipotenţiarii Rusiii, Austriii, prusiit şi Turciii. eg 47/1. Un tractai formal ... se iscăli în Bucureşti între Mihai şi plenipotenţiarii domnilor Transilvaniei şi Moldovei. Bălcescu, m. v. 49, cf. Negui.ici. Preşedinţii plenipotenţiari ai divanurilor Valahiei şi Moldovei. Bolintinf.anu, o. 254, cf. Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., dm. Plenipotenţiarii ambelor părţi contractante au semnat prezenta convenţie, bo (1962), 225. Căsătoria noastră e afacere de stal ... Negociată prin plenipotenţiari, r iulie 1964, 47. <0> Ministru plenipotenţiar = agent diplomatic imediat inferior în grad ambasadorului, care reprezintă un stat la negocieri, la încheierea urmi tratat, la o conferinţă internaţională etc., pe baza deplinelor puteri încredinţate de acel stat; agent diplomatic care conduce o legaţie. Abia o poate scoate-n capăt cu cheltuielile impuse unui ministru plenipotenţiar. Alecsandhi, s. 12, cf. nom. prof. 67. Apăru un om nall ... , grav Plenitudine vocală — perceptibi-litate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. Cele trei foneme vocalice româneşti se distingeau numai prin gradul de plenitudine vocală. cl 1957, 113. — Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis. PIJENTÎCĂ s. f. v. panglică. l’LENTÎV, -Ă adj. (Franţuzism învechit, rar) Tlnguitor. Notele cele plentive din care se compune această arie ... îmi cauză utîta emoţiune. Fili mon, o. n, 110. — Pl.: plenlivi, -e. — Din fr. plaintif,-ive. PLENUÎ vb. IV. Tranz. (învechit şi regional) A lace plean; a jefui, a prăda. Deade ci în miluire între toţi ce prădară ei (cei ce plenuiră e i h). psalt. 227, cf. 455. Vor prăda pre ceia ce au plenuit pre ei. Biblia (1688), 5631 ¡45. Şăzu Mihai Vodă în loc trei zile şi tot plenuia ţara turcească, anon. cantac., cm i, 131. Arseră oraşul şi plenuiră ţara împrejur. Bălcescu, m. v. 290, cf. ddrf, Alexi, v>’., tdrg, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., SFC I, 209. Acum, babo, am găsii, Plean bogat de plenuit, Negustorii încărcaţi De postavuri ungureşti, De arme persieneşti. Teodorescu, p. p. 552. — Prez. ind.: plenuiesc. — Plean + suf. -ui. Cf. v. si. n A "k H H T M «a robi“. PLÉNUM s. n. v. pleu. PLEOAPĂ s. f. I. Fiecare dintre cele două cute mobile ale pielii, mărginite de gene, care acoperă şi protejează partea anterioară a globului ocular, (rar) clipă, (învechit) palpebră; p. ext. (rar) ochi1 (A 1 1). Ş-au deşchis pleupele ochilor săi. Mineiul (1776), 95vl/23, cf. Klein, d. 56, lb. Somnul ... aromează mai întîi capul, cu atîrnarea plopilor o-chilor. PiscuPEscu, o. 203/9. Bubile vărsatului ... da în copt cu oareşeare umflătură ... a pliopilor ochilor. id. ib. 245/9. l-au tăiat pleopUe ochilor, cr (1834), 342/6. Se preîmbla în tăcere ... cu pleoapa umedă de o lacrămă. ib. (1848), 282/77. O lacrimă din pleoapa-i luci. Bolliac, o. 97, cf. Barcianu, v. Deschise înce-tinel pleoapele. Odobescii, s. j, 166. Să-ngheţe sub pleoape a ochilor lumini. Eminescu, o. i, 127, cf. 120. Pleoapele fetei de împărat nu putură da în gene. Ispirescu, l. 377, cf. 10. El închise repede pleoapele ochilor. Delavrancea, t. 16. Pe pleqape, cînd somnul se lasă în vis, îmi clădesc cîte o casă. Macedonski, o. i, 197, cf. 51. Peste.ochii mari şi tulburi cad pleoa-pele-obosite. Vlahuţă, o. a. 25. Ochii s-aţopăr,.stinşi, sub pleoape. id. s. a. i, 50, cf. ddrk. O pînzăeu simt pe pleoape. Coşbuc, iv ii, 22. Observă... mărimea turioasă a pleopelor. D. Zamfirescu, r. 171. Tu-ţi întorci grăbită faţa, Să nu-ţi văd plînsul din pleoape. Goga, Poezii, 259. Dă-i raza soarelui de vară Ploapei mele ostenite, id. p. 6. Al munţilor vaier mă zlmciumă-ri piept Şi-mi tremură plinsu-n pleoape, id. c. p. 53. Îmi strecurai în suflet foc şi visuri Şi mă lăsai cu umede pleoape. Cerna, p. 93. [Ochiul] este apărat di două perdele, pleoape sau clipe cari să închid şi. să deschid. Bianu, d. s. 521. Pleoapele li se lăsau grele, somnoroase. Agîrbiceanu, a. 467. Prin ploapa închisă încă, parcă zăreşte un foc. Gîrleanu, n. 207. Somnul începuse a-mi atîrna greu pleoapele peste ochi, Hogaş, dr. ii, 15, cf. 190. Medita, senin şi palid, sub pleoapele închise. Galaction, a. 235, cf. id. o. 46. Privirea fixă... îl neliniştea, silindu-l să plece pleoapele. C. Petrescu, c. v. 20. închise pleoapele să-şi amintească cum sînt ochii lui Radu. id. î. n, 50. Avea ochii mari, încercuiţi de umbra ... unor pleoape pătate de plîns. Klopştock, f. 322. Simţi pe ploape-ntîii viermi? Lesnea, c. d. 56. Mi se îngreunau pleoapele şi adormeam îmbrăcat. Vlasiu, d. 18, cf. 302. Pleoapele i se lăsară grele pe luminile ochilor. Sadoveanu, o. i, 207. închise pleoapele şi rămase liniştit, id. ib. ix, 139. Ochii mici, cu pleoapele roşii, umflate. Arghezi, b. 26, cf. id. vers. 386. Avea de altfel aceeaşi mişcare moale a pleoapelor. Călinescu, e. o. i, 17. Nimic nu mişcă-n aer: Nici pleoapele. Blaga, p. 73. îşi şterse pleoapele cu basmaua. Camil Petrescu, o. i, 17, cf. 102. Clipi des din pleoapele de sub ochelari. Stancu, r. a. iv, 348, cf. i, 142. Nici măcar pleoapele nu-i clipiră, v. rom. iulie 1954, 160. Deschise nişte ochi spălăciţi, cu pleoape striate trandafiriu. Vinea, i.. i, 33, cf. ti, 307. Cum stau cu-nchisele pleoape, Simt o mină că m-atinge rece. Beniuc, v. a. i, 122. De sub pleoapele plecate, ochii licăriră oblic, ciudat. Demetrius, a. 273. Mică, subţire, cît o pleoapă, Cîte nu pot pe-o foiţă să-ncapă? Banuş, p. 208. I se închideau pleoapele şi aţipea. Preda, r. 6. Vom adormi cu pleoapele deschise. Isanos, ţ, l. 32, cf. 23. Slrîngea pleoapele ■¡i buzele, v. rom. mai 1958, 76. Cu pleoapele slrînse, încercă să închege trăsăturile Soniei. T. Po-povici, s. 39. Izvorul poartă murmure pe ape Şi toarnă, plin de lună, unduind, Răsfrîngerile-i ritmice pe pleoape. Labjş, p. 111. Pleoapele abia s-au dezlipii. s ianuarie 1960, 21. Lumina, printre pleoape, încet, încet, se-ascunde. Horea, c. 65. Ochii peştilor sint veşnic deschişi, lipsindu-le de regulă pleoapele, vîn. pesc. iunie 1962, 12. Umflătura ţesutului are loc mai spre mijlocul pleoapei, abc săn. 374. Să-l scoţi din mîini, Din picere ..., Din zgîrciul nasului, Din plopile ochilor, mat. folk. 655. Plopa oichiului, alr i/i h 17/795. Pleopi in pleope, Scînduri în gropi, Frînghti întinse, Gheme slrînse (Dovleacul). Păsculescu, l. p. 81. Ochi în plochi, Scînduri în grochi, Funii întinse, Gheme slrînse (Pepenele verde). Gorovei, c. 185. <$* F i g. Pleoapa soarele-şi închide Sus pe-o căpiţă de otavă. Gooa, Poezii, 16. Amurgul palid închidea din pleoape. D. Botez, p. o. 72. întinderile Dobrogei ... se stinseră încet sub pleoapele amurgului. Galaction, o. a. i, 48. Zorile noi îşi deschid pleoapele. Tulbure, v. r. 20. Horbotele mai uşoare Decît pleoapele de floare. Arghezi, vers. 244. Să se-nchidă, Ca s-adoarmă, Nici un lac n-are pleoapă. Blaga, p. 172. Restaurantul îşi ridică pleoapele obloanelor, lîrziu. Pas, l. n, 60. Soarele negru, neagră pleoa-pă-nchidea. Boureanu, s. p. 11. II. 1. (învechit şi popular) Capac (pentru diverse recipiente). Cf. Polizu. Doniţele (cofele) cu sau fără capac (clapă sau ploapă) au o coadă ce se cheamă mănuşă. Dame, t. 85, cf. gr. s. i, 144. 4 Spec. Capac de sicriu; (regional) procovâţ, v. pocrovăţ. 8923 PLEOASCĂ - 817 - PLEOSC Deasupra pe plehupă scrise chipul sfîntului întreg. anon. cantac., cm i, 103, cf. Polizu. Mergeau cerniţi... finind pe mini plioapa pe care sta încrucişate sabia şi buzduganul domnesc. Odobescl, s. i, 107, Veţi ţintui îii piroane groase pleoapa coşciugului. Delavhancea, t. 51. Bulgări ... vor cădea pe pleoapa de brad uscat. id. s. 153. De-a lungul capacului, care în Ţara Românească se numeşte, „pleopa cosciugului“ ..., se face şi o cruce albă. Marian, î. 237. Capacul poartă numele de proconăţ, capac sau pleoapa coşciugului. Pamfile, i. c. 157. Pleoapa sta ulâturi, iar în racla cu fundul in chip de grătar înţepenise de veci... Stan Argint. I. Botez, b. i, 168, cf. h iv 160. Liiosei sapa şi lopata, Dătei ţărîna-ntr-o parie Şi plehupa jumătate, Să văz faţa cea curată, or. s. i, 145. 2. (învechit, rar; hi forma piiupă) Coajă, găoace a alunei. Pentru poşghiţa sau învălitoarea alunei, ieromonahul... numeri următorii sinonimi: faşa alunei, pliupa sau găoacea alunei, hem 952. 3. (Regional; în forma pleupă) Cupă la fusul morii de apă. Com. din Runcu —Pucioasa. 4. (Prin nord-estul Munt.) Parte a cimpoiului nedefinită mai de aproape. Cimpoiul are uit foiu şi plioapele. h i 240, cf. xn 142, 1H. 1. (Regional) Varietate de struguri cu boaba mare, rară şi albicioasă. Cf. Jipescu, o. 54, bdiif, h v 102, xvii 60, xvm 301. Era trei neamuri d'e struguri: negri pă urmă cu boamba măi măruntă, lunii apăi cu boamba mare, îi zîSea ploapă. Densusianu, ţ. h. 117, cf. 329. 2. (Prin Mold,; la pl.; în forma ploape) „Fiertură de fructe“, h x 261. — Pronunţat şi: ple-oa-. — Pl.: pleoape. — Şi: ploăpă, (învechit şi regional) pleâpă (pl. şi pieopi), plcliâpă, pleupă s. f., plop s. m., pl6pă, (învechii) pltâpă (pl. şi pliopi), plitipă (hem 952) s. L, (regional) plehâp (du. xi, 157) subst., plioăpâ, ploliupii (gr. s. i, 145), pluliâpă (h xii 142) s. f. — Cf. bg. nos.iynKa. PLEOASCĂ s. f. v. pleosc. PLEOAŢĂ s. f. (Regional) Femeie depravată, stricată (Păuşeşti Otăsău — Băile Govora). Of. Coman, oi,. — Pl.: pleoaţe. — Etimologia necunoscută. Cf. fleoarţă. PLEOCROÎSM s. n. (Fiz.) Fenomen de modificare a culorii anumitor cristale, cînd sînt privite prin transparenţă din diferite direcţii; policroism. Cf. Mijr-uoci-Ludwig, m. 18, i.th2. pleocroismul se întîlneşie la cristalele birefringente. deh, — Pronunţat: ple-o-. —^BnT'fK pl6ocliroisme. (jHJEOHĂÎJvb, IV. lut r a n z. (Regional) „A im-puşcTrTn zaaar". Com. din Straja —Rădăuţi. — Prez. ind.: pleohăiiisc. — Etimologia necunoscută. PLEONASM s. n. Eroare de exprimare care constă In folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii sau propoziţii cu acelaşi înţeles. Cf. Văcărescul, în Contribuţii, iii, 198. Acest pleonasm, cînd, pus pentru însuşirea limbii face frasul mai cu putere şi mai frumos, atunci se numeşte legiuit. Heliade, oh. bom. 125/29, cf. 125/20, 1. Golescu, ob. ». -n. j, 127/1, Valian, v., Stamati, d., Rijsso, s. 55, rom. lit. 2032/5. Dacă limba ar fi rămas precum ... se aude în gura poporului ... , am fi scăpai de toate aceste pleonasme, fiorituri şi cacofonii. Neghuzzi, s. i, 258, cf, Polizu, prot.-pop., n. d., Barcianu, v. „Gloria memoriei numelui“ sînt un nonsens şi un pleonasm. Maiorescu, cr. ii, 15, cf. ddrp, Alexi, \v,, Şăi-nkanu, D. v., Scriuan, d. Pleonasme cu teme diferite există şi astăzi în timba română, ev 1949, nr. 9, 22. Am greşi însă dacă l-am învinui pe Mumuleanu de pleonasmele create prin alăturarea cuvintelor sinonime. Contribuţii, t, 18, cf. L. rom. 1959, nr. 6, 83, dl, DM, DN2. -- Pronunţat: ple-o-. — PL: pleonasme şi (învechit, m.) pleonasmi (Polizu). — Şi: (Învechit) pleonâzm s. n. Văcărescul, în Contribuţii, iii, 198. — Din iigr. nXeovaonôç, fr. pléonasme. PLEONAST subst. Mineral de culoare neagră, care se prezintă sub formă de mase granulare sau în cristale cu multe faţete şi care conţine fier. Cf. Can-TUNIARI, L. M. 109, LTR*. — Pronunţat: ple-o-, — Din fr. pléonaste. PLEONASTIC, -Ă adj. Caie conţine, constituie un pleonasm. Cf. Stamati, d., Şăineanu, d. u. A putut să atragă după sine şi alte întrebuinţări pleonastice. Puşcariu, i.. n. i. 119. Sînt pleonastice următoarele fragmente de propoziţie ... cv 1949, nr. 9, 38. Este vorba de construcţii sintactice pleonastice, ca de exemplu repetarea subiectului substantival■ L. rom. 1959, nr. 3, 104. Uneori derivatul şi cuvîntul de bază au un sens foarte apropiat, ceea ce ne-ar putea face să credem că folosirea prefixului e pleonastică, sfc n, 33. — Pronunţat: ple-o-, — PL: pleonastici, -ce. — Din fr. pléonastique. PLEONÀZiVI s. n. v. pleonasm. PLF.ONC1ÔS, -OÂSĂ adj. (Prin nord-estul Transilv.; despre oameni) Prost, nătărău (1). Cf. Buonarh:, n. 262/81. — PL: pleoncioşi, -oase. — Etimologia necunoscută. PLEONEXÎE s. [. (Grecism învechit, rar) Lăcomie, cupiditate. Cf. Cantemi«, ist. 17. — Pronunţat: ple-o-. - PL: pleonexii. — Din ngr. nXeovetf,a. PLEOP s. m. v. plop1. PLBOPANĂ s f. (Rar) Ochelari (( 2). Cai cu pleopa-ne la ochi. în scl 1971, 401. — PL: pleopane. — Pleoapă + suf. -ană. PLEOPA s. f. v. pleoapă. PLEÔWÀ s. f. v. pleură1. PLEÔSA s. f. (Rusism regional) Cot al unei ape curgătoare. Morunul şi nisetrul trăiesc întotdeauna după o „plensă“ (adică la vale de un coi al Dunării sau după o taolă). Antipa, p. 342, cf. 787. — Pl.: pleose. — Din rus. naëc „sector al unei ape curgătoare“. PLEOSC interj., s. f. I. Interj. (Popular) Cuvînt care redă zgomotul produs de căderea unui corp (moale) saii de lovirea unui corp (de obicei moale sau elastic) de altul. Cf. Babcianu, Alexi, w., bl ni, 41, uuL. pil. v, 231, i-OH.M. cuv. i, 230. Despoia carnea de pe ea, iar cu oasele: plioscl la zmeu în frunte. Reteoanul, p. v, 30, cf. ii, 17. Pleosc! peste falcă, de-i sare un dinte. RĂdulescc-Codin, î. 139, împăratul roşeşte de mînie şi plioscl cu o drăguţă de palmă şi la el. Meba, l. b. 48, cf. alh sn v li 1 468. •£> (în corelaţie cu trosc, jart etc.) Cu cai de poştă sa le porneşti ... Iii, pliosca, Irosea, Iii, Irosea, plioscal Alecsandri, t. 397, cf. 49. TroscI plioscl mîna ei greoaie lovi âmîndoi obrajii nenorocitului Urdilă. Game, ap. cade. N-apuc să răspuiu, domnule, şi şartl part! trosc! pleosc! patru palme. Cauagiale, o. vi, 302. S-au-ea cîte un: „jar!, trosc, pleosc, aoleo! hal tătamle“. Delavhancea, h. t. 106. 4- Cuvînt care redă zgomotul produs de apă în căderea ei sau al apei în care se aruncă ceva. (Cu valoare verbală) [Ciinele] scoase limba din gură si atunci piatra — pleosc, în apă. Păcală, m. r. 152. Cînd la chingă, plosc părău, se spune cuiva care vorbeşte „pe negîndite“. Zanne, p. v, 168. 8939 pleoscă - 818 - PLEOŞTIT 2. S. f. (Prin Ban.; în forma pteoască) Lovitură dată cu palma. Cf. mat. dialect, i, 139. 3, S. f. (Bot.; regional; In forma pleoască) Ciumă-faie (Datura stramonium). Cf. Rohza, d, 57, — Şi: (regional) pleoâseâ (Borza, d. 57, mat. dialect, i, 139) s. f., pliosc, pli6sca, plosc interj. -- Onomatopee.. Cf. v. sl. n A IC K "k. PLEdSCĂ s. f. v. ploscă1. PLEOSCĂI vb. IV. Inlranz. I. A scoate un sunet caracteristic, prin pocnirea sau plesnirea unui corp solid de alt corp solid sau prin lovirea de ceva tare; a plescăi (2). Cf. lb, Polizu, Babcianu. S-a dus singură iară Din papuci tot pleoscă ind, Teodo-REt.ru, P. p. 153. S-a sculai De pe un pal. Mîndru rotat, Din papuci pleoscăind. Marian, s, b. i, 31. Dacă n-aş fi făcut aşa cu biciu, nu pliuscăiam, tu la mine nu işeai. abh. folk. iii, 96, cf. Cardaş, c. p. 91. 4- (Rar) A aplauda. încep să pleorcăiască din palme, striglnd loji: Urat Caragiale, o. iii, 143. 2. (Despre lichide, substanţe vlscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp. tare, producînd un zgomot caracteristic; a plescăi (3), (regional) a plescăni (2). Norul ţipă, marea latră Plioscăind de stînci în veci. Eminescu, o. rv, 22. Era frumos, mare minune, cum pleoşcăia apa. Slavici, n. i, 261. Apa pleoşcăia mereu în liniştea nopţii, id. o. ii, 57. De afară se auzeau pleoscăind picături mai mari şi mai dese. Vlahuţă, o. a. 136. Glodul pleoşcăia cît colo de pe picioare. Contemporanul, v1( 293, cf. ddrf. 3. A desprinde (brusc) buzele una de alta sau limba de cerul gurii (in semn de plăcere), producînd un zgomot caracteristic; a minca cu zgomot; a plescăi (1), (regional) a plioscăni (1). Cf. Klein, d. 400, Polizu, Alexi, w. Pleoscăi din limbă şi-şi spori şi mai tare gustul de vorbă. Sadoveanu, o. ix, 29. (Glumeţ) Ai fi zis că nu vorbeşte, dar că descleie, mai degrabă, fiece cuvînt ce pleoşcăia sub truda anevoioasă a dezlipirii. Hogaş, dr. ii, 10. — Prez. ind.: pleâscăi şi pleoscăiesc. — Şi. (regional) pleoşcăi, plioscâi, pliuscăf vb. fV. — Pleosc + suf. -ăi. Cf. ser. p 1 j u s k a t i. PLEOSCĂÎBE s. f. Acţiunea de a pleoscăi şi rezultatul ei. Cf. Polizu, lm, — Pl.; pleoscăiri. — V. pleoscăi. P1EOSCĂÎT1 s. n. Faptul de a pleoscă i; zgomot produs de ceva care pleoscăie. Cf. ddrf, Şăineanu, d. u. Nu se auzea decit pleoscăiiul cadenţat al valurilor lovite de chei. Bart, s. m. 61, cf. Scriban, d. — Pl.: pleoscăituri. — V. pleoscăi. PLEOSCĂÎT2, -A adj. Care plcoscăic; zgomotos. Se ridicau ici-colo izbucniri de rîsete..., cîte-o pupătură mai pleoscăită şi mai ales ţipete stăruitoare după hamali. Rebreanu, r. i, 16. — Pl. plcoscăiţi, -te. — V. plcoscâi. PLEOSCĂlTÎfRĂ s. f. 1. Zgomot produs de un lichid sau de o substanţă vlscoasă care se loveşte sau care este lovită de un corp tare; plescăit (2), plescăitură (1), (rar) plescăire. Pescarii cutreieră toată stufăria ... speriind peştii cu „pleoscăiturite“. Antipa, p. 558. 2. (în dicţionarele din trecut) Zgomot produs prin lovirea de degetul mare a celorlalte degete. Cf. lb, Polizu, Barcianu. — Pronunţat: -că-i-. — PL: pleoscăituri. — Şi: (regional) pleoşeăitură s. f. Alexi, w. — Pleoscăi -f suf. -tură. PLEOSCĂNÎŢĂ s. f. 1. (Bot.; prin Mold. şi prin Bucov.) Rostopască (Chelidonium majus). Cf. Bianu, d. s., TDRG, PANŢU, pl., BORZA, D. 45. ,2. (Prin sud-estul Transilv.; In forma plioscăniţă) Floarea sau mugurul ciumăfaiei. Cf. Brebenel, gr. p. 3, (Regional; In forma plosconiţă) Numele unui dans popular In care jucătorii prinşi în horă bat la un moment dat din palme unii către alţii (Brădişorul de Jos —Oraviţa). Cf. h xviii 151. — Pi. : pleoscăniţe. — Şi: plescăniţă (Borza, î>. 45), flioseănită (Brebenel, gr. p.), |iloscoiii[ă (h xviii 151) s. f. — Plioscăni + suf. -iţă. PLEOSCĂflÎŢĂ s. f. (Bot.) Rostopască (Chelidonium majus). Cf. Borza, d. 45. — PL •. pleoscăriţe. — Cf. p 1 e o s c ă n i ţ ă. PLE(5SÎVET ş. n. v. plesnet. PLEOSNÎ vb. IV v. plesni. PLEOŞCĂÎ vb: IV v. pleoscăi. PLEOŞCĂITt'RĂ s. f. v. pleoscăitură. PLEOŞTI vb. IV. (Atestat primă dată in ANON. car.) 1. Refl. şi t r a n z. A (se) lăsa (inestetic) in jos sau intr-o parte; p. ''ext. a (se) deforma, a (sb) lăbărţa; a (se) turti, a (se) strivi. Chivără lui voinicească Pe frunte-i să pluşli ca ş-o broască. Budai-Deleanu, ţ. 418, cf. I. Golescu, c. Căzînd elefantul jos pleşti şi capul celalalt al bălaurului. Gor- jan, h. ii, 26/24, cf. Polizu. Un măgar ... Capul pleoştise. Alexandrescu, o. i, 207, cf. lm. Noroiul... se pleoştea în stropi galbeni pe pantalonii trecătorilor. Macedonski, o. iii, 81, cf. ddrf, Barcianu. împrejmuirile păinjinile de ceaţă se pleoştesc de greutatea umezelii. A dam, r. 77, cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u., Iordan, stil. 86, Scriban, d. Tot pleoşiindu-şi streaşina căciulii către vîrful nasului, s-a lăsat împins. Galan, z. r. 205. Sprîncenele ... se pleoştiră pe ochi. id. b. ii, 125. Claia s-a ploştit. rev. chit. iii, 165, cf. Candrea, ţ. o. 51. Şi-i mai dete una-n cap şi mi-l ploşti ca p-un drac. Păsculescu, l. p. 258, cf. Ciauşanu, v. 189. Mi-o plnşlit colopu. Paşca, gl., cf. chest. ii 13/9, 20. 4 Refl. (Prin nord-estul Transilv.; In forma pleşti) A cădea pe gheaţă cu picioarele depărtate unul de celălalt. Cf. Bugnahiu, n. 53/474. 4 Refl. (Prin Ban.; in formele pleşti şi plişti) A se ascunde, a se piti. Cf. I.. Costin, gr. băn. 160. Pleşteşle-le iepureşte. id. ib. Am stat pliştit în o tufă pănă a trecut. Com. din Oraviţa. 4- Refl. (Prin Bucov.) A se pleca (AII) înaintea cuiva (In semn de respect). Cf. Lexic reg. 106; 2. Refl. F i g. (Familiar) A-şi pierde vigoarea, entuziasmul sau buna dispoziţie, a deveni istovit, abătut sau deprimat. V. dezumfla. Ţînărut se pleoşti parcă ar fi primit un duş rece. Rebreanu, r. i, 221. Iarăşi m-um pleoştii şi-am trecut înapoi, la îngrijorare şi la teamă. Lănchănjan, c. iii, 113, — Prez. ind.: pleoştesc. — Şi; (învechit şi regional) pleşti, ploşti, pluşti, (regional) plişti (L. Costin, gr. băn. 160, com. din Oraviţa) vb. IV. Din ser. pljo&titi. PUEOŞTtRE s. f. Faptul de a (se) pleoşti; (rar) pleoştitură. Cf. pleoşti (1). Ploştirea sau lipsa nasului cu aşăzarea unui de ceară. Piscupeşcu, o. 155/9, cf. Polizu, dm. 4 (Prin Bucov.) Reverenţă, temenea. Cf. Lexic keg. 106. ; — PL: pleoştiri. — Şi; (Învechit) ploştire s. f. — V. pleoşti. PLEOŞTIT, -Ă adj. (Atestat prima dată în anon. car.) 1. Lăsat (in mod inestetic) într-o parte sau în jos; p. ext. deformat, lăbărţat; turtit, teşit, strivit. Intrînd, se lovi: poc! de pragul pleoştit. Codru-Dră-guşanu, c, 123. Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare, Clinele ... mergea pe o cărare. Alexandrescu, o. i, 240. Caii ... cu urechile pleoştite, fumegau de sudoare. Alecsandri, o, p. 92, cf. lm. Pălăria tui ... 8954 H.LOŞTI TL'RĂ 819 plesgA 1 c.ia, ce-i- dreptul, pleoştită din cale-afară şi vechile pălării pleoştite au întotdeauna ceva din slrimbăturilc unei figuri omeneşti. Vlahuţă, s. a. u, 323. Intr-un fund de mahala văd o cocioabă veche, pleoştită, id. o. A. ii, 92. Casa văduvei vine chiar peste drum de bisericuţa bătrină. pleoştită şi dărăpănată. Rebreanu, i. 11. Îşi smuci musiafa groasă, pleoştită, id. r. i, 11. Negoi/ă apuca de urechile pleoştite şi trăgea, din răsputeri, Galaction, o. a. ii, 177. Toii [cîinii] erau trişti cu urechile pleoştite. I. Botez, b. i, 25. [Hiene] ce ne urmăreau cu gura căscată, cu urechile pleoştite.. Braescu, o. a. ii, 142. Binjea trist ... , cu mustăţile ude, pleoştite. Sadoveanu, o. ii, 513. Doi băilănaşi ... cu pălării pleoştite ca nişte ciuperci in cap. id. ib. ix, 172. Trist şi umil ... cu şapca pleoştită şi cravata strimbă. Bart, e. 240. Avea mustăţi pleoştite. Călinescu, e. o. i,19. Unomoi voinic, desculf, cu Chipul acoperit de borurile unei pălării pleoştite, v. rom. martie 1954, 15, cf. Camilar, n. n, 239, Lexic reo. ii, 30. + (Substantivat; regional) Epitet dat unui om cu nasul mic şi turtit; (regional) plut (1) (Brad). Cf. Viciu, o>. + (Prin nord-estul Olt.; în forma pluşlit) „Culcat la pămint“; „întins“. Lexic reg. ii, 30. 2. F i g. (Familiar) Care şi-a pierdut vigoarea, entuziasmul sau buna dispoziţie; istovit; abătut, deprimat. V. dezumflat. Ion fugi pleoştit:, Gane, n. ii, 215. Se întorceau pleoştiţi, zgribuliţi de frig. Rebreanu, i. 151. Două pînă la Salva — zise Nicolae pleoştit, id. n. 267. Umblă pleoştiţi doi cîte doi, (inin-du-se de deget. v. rom. mai 1954, 63. Ce rămăsără(i pleoştiţi, sau o fi băgat frica în voi? r martie 1962, 27, cf. rev. crit. iii, 165. ’ — PI.: pleoştiji, -te. — Şi: (învechit) plcştit, -ă (âNon. car'.), (regional) plioşlft, -ă (alr ii/i h 18/886), ploştit, -ă (ddrf, hev. crit. iii, 165), pluştit, -ă (Viciu,'gi.., Lexic reg. n, 30) adj. — V. pleoşti. l’LEOŞTITCHĂ s.f. (Rar) Pleoştire. Cf. Polizu. 4- (Regional; concretizat; în forma pluştitură) Casă dărăpănată, pleoştită (I) (Dobra — Deva). Cf. chest. ii 16/4. — PL: pleoştituri. — Şi: (regional) pluştitură s. f. C.HEST. II 16/4. — rieoşti-fsuf. -tură. PIJîOT s. ii- v. ploatăn. PLÎIPEUŢĂ s. f. v, prepeliţă. . PLEROFORÎ vb. IV v, piiroforisi, PI.EROFORÎK s. f. v. pliroforie. PLES s, n. v. plex, PLES vb, I v. plăsa2. PUS SĂ s. f. v. plăsea. PLESCÂ1ŢĂ s. f. v, plcscaviţâ. PLESCÂiVIŢĂ s. f. v. plcscaviţâ. PLESCAviŢĂ s, f. 1. (Popular) Nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin erupţii, eczeme etc. (in special pe picioare sau în jurul gurii); erupţie, eczemă etc. care apare ca urmare a acestor boli. V. s p u z e a 1 ă. Cf. Polizu. Intii i-a ieşit ca o plescaghifă, era cît un piiac, şi de ce-o scărpina, de ce se lăţea- Vlahuţă, ap. tdrg. Cine gustă apoi din borşul acesta, acela capătă plescaifă. Marian, s. R. n, 7. Plescai/a se face de obicei la fluierele picioarelor. şez. ni, 12, cf. Barcianu, n. leon, med. 141, Alexi, w., Grigoriu-Rigo, m. p. i, 152. Se ung bubele numite „plescăită“. Candrea, f. 415. De ples-cănifi (coji) prin cap t bună alifia, i, cr. iii, 142. Numeşte boalele astfel: ... pocitură, verme, plăscaghifă, rîie. ap. hem 218, cf. h ii 155, iii 333, x 548, xii 303, xiv 439. Chemai toati bubili, Toali buboatli, Toate plescaifili. Graiul. ), 504, cf. Pamfile, b. 54. +. P. anal. (Regional; cu sens colectiv; în forma plescanită) Părticele lemnoase rămase în fuiorul de cînepă (Măţău — Cîmpulung). Coman, ol. II. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu tulpina întinsă pe pămint şi cu flori albe, care creşte prin locuri umede şi umbroase ( Malachium aquaticum). Cf. tdrg. Contra acestei boale e bună buruiana plescăită. şez. xv, 106, cf. xiv, 134, Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 105. 2. (Regional; în formele plescăită, plcşcaifă) Şopîr-laiţă albă (Parnassia palustris). Cf. Panţu, pl., Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 124. 3. (Regional) Guşa-porumbului (Cucubalus baccifer). Cf. tdrg, Panţu, pl., Borza, d. 54. 4. Compus: (regional) plcscaviţă-roşie = arăriel (Cynoglossum officinale). Cf. tdrg, Bianu, d. s., Panţu, pl., Borza, d. 56. III. (Omit.; regional; In forma pleşcaită) Codobatură ( Motacilla alba) (Nemţişor — Tîrgu Neamţ). Cf. Băcescu, păs. 134. — Pl.: plescaviţe. — Şi. (regional) plescăiţă, ples-cănijă (Coman, ci..), plcscăiţă (Borza, d. 56, 105), [ lescăjiţă (id. ib. 54), plescănfţă (pl. plescănili), ples-căvijă (Alexi, w.), plcşcâiţă (Panţu, pl., Băcescu, păs. 134, Borza, d. 124), pleşcâviţă (Barcianu, tdrg), plăscăviţă s.f. — Din ser. pljuskavice. PLESCĂI vb. IV. Intranz. 1. (De obicei cu determinările „din limbă“, „din buze“) A desprinde (brusc) buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere), producînd un zgomot caracteristic; a inînca cu zgomot, a c 1 e f ă i, (regional) a p 1 e s c ă n i (3); a pleoscăi (3), (regional) a plioscăni (1). Cf. Polizu. Plescăia din limbă şi închidea poznaş dintr-un ochi. săm. iii, 53. Uneori, plescăia din buze, înlredeschizîndu-şi gura. Sahia, n. 106. Redactorii ucenici plescăiră din limbă admirativ. C. Petrescu, c. v. 339- Sorbi un gît de vin, plescăi din limbă şi-mi făcu cu ochiul. Sadoveanu, o. i, 442. Plescăi din limbă, închise o clipă ochii şi întinse din nou paharul. Bart, s. m. 98. Prima-ntîit — şi plescăi din limbă cu admiraţie. Galan, z. r. 139. Plescăi din buze şi puse mîna pe o bucată groasă de salam. Călinescu, e. o. ii, 240. Ţi-a fost ruşine să mănînci şi-(i era ciudă că plescăieşli cind sorbi. Pas, z. i, 69. Începu să citească plescăind uşor din buze. v. rom. decembrie 1953, 73. Plescăind admirativ din buze, porni mai departe. contemp. 1955, nr. 477, 3/1. Bău vin plescăind din limbă. Vornic, p. 153. Asculta, plescăia din limbă, gusla din ţuică. T. Popovici, se. 69, cf. chest. viii 102/11, 15, alr ii/i h 37. (T r a n z.) Sorbea cafeaua ... plescăindu-şi limba de cerul-gurii. Klopştock, f. 210. Povesteşte plescăind buzele, cum s-a ospătat la domnişoara cu supă. Pas, z. i, 67. <0> F i g. [Focul] creştea tot mai roşu, plescăind şi lingind cerul vinăt cu limbile lui gigantice. Camilar, n. i, 182. 2. A scoate un sunet caracteristic, prin pocnirea sau plesnirea unui corp solid de alt corp solid sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi (I). Opincile lui plescăiau pe uli(a uscată. Rebreanu, i. 381. Din vale de Severin, Vine amanta lui Mărin, Cu papucii plescăind, Cu fustele fîlfîind. şez. xiii, 189. <> T r a n z. f a c t. Papucii roşiori ... Mult sîni jucători; Şi ştie să-i poarte Şt să-i plescăiască. Teodorescu, p. p. 78. ♦ (Rar) A aplauda. Cf. Cihac, ii, 264, Barcianu. 3. (Despre lichide, substanţe vîscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producînd un zgomot caracteristic, a pleoscăi (2), (regional) a plescâni (2); (despre corpuri solide) a lovi un lichid sau o substanţă vîscoasă, producînd un zgomot caracteristic, (regional) a plescăni (2). Trenul nostru trece pe sub o ploaie; rîpîie pe acoperişul vagonului şi plescăie pe geam. Caragiale, o. ii, 110. Valul cade plescăind pe-o lespede lată de piatră. Vlahuţă, o. A. ii, 153. Vîslaşii repeziră luntrile... lopeţtle făceau zgomot, plescăind degeaba. D. Zamfi- 8966 plusgâială »■jo — ijl.i:ísnkalA rescv, R. 121. Bal valuri plescăind la lărnml Pustiu, t losa-', t. 95. Cele dinţii picături căzură plescăind pe trupul ei. Gîrleanu, l. 110. Trei scuipaţi ... plescăiră pe duşumea. Ardeleanu, d. 190. Valurile răscolite plescăiau la mal. Dunăreanu, ch. 94. Sicriul căzu ... plescăind în apa noroioasă ce se adunase acolo în urma ploii. Rebreanu, nuv. 55. Nici motoarele nu se mai audI Doar apa cum plescăie la proră. Sebastian, t. 94. Priveam la apa care se strecura lină şi limpede plescăind domol. Sadoveanu, o. tii, 12. Voi, copiii, intrali goi puşcă şi plescăiali în apă ca brotacii. Pas, z. i, 236. Sub tufele de ardei plescăîa lipicios cîle o coadă de crap. Galan, z. r. 45. Sc auzea cineva plescăind prin apă şi apropiindu-se. Preda, m. 18. Prinseră a cădea picuri mari de ploaie, plescăind zgomotos pe frunze, v. rom. mai 1963, 24. <£> Tranz. In luntre-un copil de pescar Tot plescăie undi(a-n apă. Iosif, t. 134. Se topi îndată în întuneric, plescăind repede faţa Borcii cu vîslele. v. nou. martie 1954, 88. + (Rar) A gîlgîi. In spate se auzea cum plescăie băutura în gîtul soldatului. Ga lan, z. r. 269. — Prez, ind.: plescăi şi (popular) plescăiesc. — Şi: (învechit) pleşcâi (Cxhac, ii, 264, Barcianu), (regional) pliscăf (alr ii/i h 37/705) vb. IV. — Pleasc 4 suf. -ăi. Ci. v. si. II A f C K á T H. PLESCĂ1ĂLĂ s. f. 1. (Rar) Plescăire. Cf. Poli-zu. 4- (Prin vestul Munt.; In forma pliscăială) Plescăit (2). S-aud pliscăieli de ploaie, toarnă cu găleata. Udrescu, gl. 2. (Prin vestul Munt.; în forma pliscăială) Lovitură dată cuiva cu palma; zgomot produs de această lovitură. Cf. Udresci;, ol. — Pronunţat: -că-ia-, — PI.: plescăieli. — Şi: (învechit) pleşcăială (Poljzu), (regional) pliscăială s. f. — Pleseăi 4 suf. -cală. PLESCĂÎltE s. f. Acţiunea de a p Les căi şi rezultatul ei; (rar) plescăială (1). Cf. dl, dm. + (Rar) Plescăit (2). Valurile apei se zbateau de maluri în plescăiri regulate. Dunăreanu, . ch. 233. Pămîntut clisos se desfăcea cu plescăiri — şi calea începea să samenc cu două brazde de arătură. Sadoveanu, o. x, 200. Erau îmbrăcaţi cu costume speciale ... ca să nu se stropească omul de plescăirile apei. id. ib. xiv, 478. — PI.: plescăiri. — Şi: (învechit) pleşeăire s. f. Poljzu. — V. plescăi. PLESCĂÎT s. ii. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura cinci mănlncă repede şi lacom, clefăit; zgomot produs prin desprinderea (bruscă a) limbii de cerul gurii sau a buzelor una de alta (exprimind mirare, plăcere, admiraţie etc.), plescăitură (3); zgomot produs de buze în timpul sărutatului. Plescăitul lacom a optzeci de tovarăşi ..., iaca ce mă înfioară şi astăzi cînd mă gîndesc ta acea viaţă. Delavrancea, h. t. 164. Mîinile grele ... strînseră pe rînd mîinite slabe ale femeii, lipindu-şi de ele buzele umede în plescăitul unui sărul. Ardeleanu, d. 29. îndemna iepele arar cu un plescăit de limbă energic. Re-BHEANU, R. I, 215. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanţă vîscoasă care se loveşte sau care este lovită de un corp tare; pleoscăitură (1), plescăitură (1), (rar) plescăire.. Ascult plescăitul somnoros cd valurilor. Vla.huţă, s. a. iii, 232. De afară venea plescăitul valurilor în coastele şlepului. Dunăreanu, ch. 97. S-aude plescăitul mării la ţărmuri. Sadoveanu, o. ii, 430. Am auzit un plescăit ... Am văzul cum vine cineva tăind apa cu braţele. Stancu, r. a. i, 13. Hei! — scîncî pe pod un răspuns slab. acoperii de plescăitul valurilor, v. rom, martie 1954, 30. O cărămidă aruncată provoacă un plescăit greu şi surd de apă. contemp. 1956, nr. 483, 3/1. Brazii uriaşi ... cădeau în. apă ru plescăit sonor, s iunie 1960, 1.4. _ 3. (Rar) Pocnet2 (1). Cîte-un plescăit de copită, răsuna ca-ntr-o catedrală. Vlahuţă, o. a. iii, 47. ■ —■ PI.: plescăituri. -- V. jtlescăi. PLESCĂITURĂ s. f. 1. Zgomot produs de un lichid sau de o substanţă vîscoasă care se loveşte sau care ! este lovită de un corp tare; plescăit (2), pleoscăitură ! (1), (rar) plescăire. Se dezvelise o boltă roşie ... rume- j nind toată faţa oraşului îngenuncheat sub plescăiturile ! reci ale ploii. Rebreanu, n. 10. Pliscăituri de ploaie. i Udrescu, gl. 1 2. (Rar) FII flit. Clopotul zîngănea lung... sub mulţimea plescăiturilor de aripi. Camilar, n. i, 204. 3. Zgomot produs prin desprinderea (bruscă a) buzelor una de alta sau a limbii de cerul-gurii; plescăit (I). Ptiscăitură din buze. Udrescu, gl. Pliscăituri j cu limba. id. ib. ! 4. Zgomot produs prin pălmuire. Să auziră dină-untiu numai plescăituri de palme şi răbufniri de ghion-iuri. Rebreanu, r. i, 112. + (Prin vestul Munt.; In forma ptiscăitură) Palmă1 (2). I-a ars nişte pliscăituri de i-au trosnit fălcile. Udrescu, gl. — Pronunţat: -că-i-. — PI.: plescăituri. — Şi: (învechit) jileşcăiturâ (Poi.izu), (regional) pliseă-ilfiră s. f. -- Plcscăi-fsuf. -tură. PLESCĂÎŢĂ s. f. v. plcseaviţâ. PLESCĂJiŢ s. f. v. pleseaviţ». PLESCĂJVÎ vb. IV. Intram. 1. (Rar) A pocni (II); Boabele înfierbîntate pliscănesc şi se învîrtesc cu zor prin spuza înroşită, săm. i, 386. Cuiburi de mitraliere viclene plescăneau învrăjbit. Brăescu, o. a. i, 149. 2. (Regional) A plescăi (3). Picurau mereu stropi grei în bălţile de jos, plescănind. Agîrijiceanu, a. 187. Se văzu mic de tot, jucîndu-se în nisip cu frăţiorii ..., plescănind desculţi prin bălţile din curte. id. l. t. 340. j 3. (Prin nordul Munt.) A clefăi, a plescăi (1). Cf. alr n/i h 37. — Prez. ind.: plcscănesc şi (regional) plescăn (alr ii/i h 37). — Şi: (regional) pliseilni vb. IV. — Pleasc + suf. -ăni. PLESCĂN ÎŢĂ> s. f. v. pleoscăiriţă. PLESCĂN ÎŢĂ2 s. f. v. pleseaviţâ. j PLE.SCĂT s. n. (Rar) Zgomot produs de lovirea unui corp (elastic) de altul. V. pocnet2. Bubuie cu fulger puşca: prăbuşiri ele pene, plescăi ... ap. Iordan,, i.. r. a. 248. — Plescăi + suf. -el. PLESCĂVÎŢĂ s. f. v, pleseaviţâ. PLESIOSÂUBUS s. m. v. plesiozaur. PLESIOZÂUH s. m. (La pl.) Gen fosil de reptile reprezentat prin forme adaptate la viaţa acvatică, cu o lungime de 3 — 5 m, cu membrele transformate ] în palete înotătoare şi cu numeroşi dinţi mici, în- I fipţi in alveole; (şi la sg.) reptilă care face parte din j acest gen. Genul plesiosaurus a trăit din liasic pină în cretacic. ltr2, cf. dm, der., dn!. — Pronunţat: -si-o-za-ur. — Pl.: plesiozauri. — Şi: ’ lilesiosânrus, pleziozâur s. ra. , — Din fr. plăsiosaiirc, lat. plesiosaurus. 1 1 PLESMUl vb. IV v. plăsmui1. PLESNÂ1E s. f. (învechit) Idee neaşteptată şi ciudată; trăsnaie. fi veni cîle o Irăsnaie sau plesnaie. Baronzi, l. 42, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. — Plesni4suf. -aie (după trăsnaie). I’LESNĂ s. f. v. pleasna. ■ . PLESNEĂLĂ s. f. (Rar) Plesnire; plesnitură (2). Cf. j DDRF, ARH. OLT. XXI, 272. 8983 Pl.ESiSHL — 821 - Pl.ESM — Şi: jilezneâlă s. f. arh. olt. xxi, 272. — Plesni + suf. -eală. FLESÎVÎX s n. v. prtsnel. PLÎSNET s! n. 1. (învechit) Zgomot produs de lovirea palmelor (pentru a- exprîma bucuria, veselia etc.); bătaie din palme. în jucări şi in plesnele. prav. gov.. 71 r/15. Plcsnelele şi alăutele şi cînlecele mirăneşti şi alte răotăfi cătă sînt. ib. 116r/8, cf. Budai-Deleanu, lex. 2. (Regional) Lovitură; s p e c. lovitură dată eu palma1, palmă1 (2). I-a luat la plesnele dă bUl şi i-ă blestemai, şez. iii, 32. L-a luat la plesnele. Ci.au-ş a nu, ol. O F i g. Merg încovoiaţi sub urgia şi plesnefele viscolului. Galaction, o. a. i, 278. 3. Zgomot (de intensitate mare) de scurtă durată, produs de ceva care izbeşte aerul sau alte corpuri; plesnitură (3). Tunete, sunete, trăsnete, plesnele. Can-temir, ist. 169. Alteori să schimba în multe fealiuri de fheară sălbatece ... făcînd înfricoşată răcnire şi ples-net. Varlaam-Ioasaf, 175r/1.9, cf. Polizu. Auzii trăsnete şi pleosnete şi doi surugii bătăioşi cari urlau. Ghica, s. 8. Se învîrlea sfîntul Ilie încurajîndu-şi armăsarii cu tunete şi cu plesnele. Odobescu, s. iii, 182. Apărură nişte broaşte ... şi începură a sări înspre mine, căzînd pe pămint cu ah plesnet umed. Dela-vhancea, t. 26. Deodată s-auzi un plesnet sec în toată casa: căzuse căluşul, id. ib. 48. •<> (Urmat de determi-n'ări indicînd instrumentul Sâu obiectul care produce zgomotul) Vin săgeţi de pretutindeni Vîjiihd ca vijelia şi ca plesnelul de ploaie. F.minescu, o. i, 148. Un (hiot lung în depărtare, uii lătrat de cîine, un plesnet dr. bici. Vlahuţă, o. a. ii, 177, S-a auzit un ţipăt slab, an plesnet uşurel de harapnic. Camilar, c.p. 49. 4. (Rar) Zgomot produs de un obiect care plesneşte Expr. Cit ai plesni in (ori din) palme (sau, regional, în pălmi) sau (regional) elt plesneşti în pălmi —foarte repede, imediat. Şi cît plesneşti in pălmi au fost carul iarăşi la loc cum au fost. Sbiera, p. 11, cf. alr sn v h 1 408. 2. Tranz. şi (rar) intranz. A lovi, a izbi, a bate cu mîna sau cu un obiect (care produce un zgomot caracteristic); s p e c. a pălmui (X). De sălbateca aceiaia hiară ... meşteşugul îşi bate joc şi cu lopată vir-toasă o plesneaşle. Molnar, ret. 5/16, cf. lb. Pe cine m-o supăra cu atitica măcar, îl plesnesc. . Cara-giale, o. ii, 224. înhăţă biciul şi plezni de cîleva ori în spinarea cailor. Delavrancea, s. 208. Hîrşti, o palmă mă plesneşte. Contemporanul, ii, 759. Nu-şi isprăvi vorba că Dinu o şi plesni cu palma. Vlahuţă, o. a. ii, 53. Şi ridicînd dreapta plesni in palma lui Ion Albu. Agîrbiceanu, l. t. 211. Ai-a plesnit cu lingura peste.minaşi peste gură, numai ca să mă înoele să mănîhc frumos. Hogaş, dr. i, 176. Dacă-l plesneam, poate-l omoram şi înfundam temniţele. Rebreanu, i. 37. Plutonierul îl plesni cu dosul palmei peste gură. id. r. i, 100. îl plesni cu palma peste obraz. Mironescu, s. a. 49, cf. Galaction, o. 315. în geam plesnea ploaia cu picături spulberate de vini. Sahia, u.r.s.s. 7, cf. id. n. 82. Se apropie de mine şi ridică palma să mă plesnească. Vlasiu, d. 169, cf. Dumitraşcu, str. 15. Mă tem să nu mă plesnească vreo schijă. Sadoveanu, o. ii, 23. Tatăl tău bcăea pe maică-ta: dacă le vedea plîngînd, răcnea şi le plesnea şi pe tine. id. ib. 51. Simt răceala picăturilor ca nişte sfîrcuri de bici plesnindu-mi obrajii. Bart, s. m. 15. Muscalul îl plesni cu biciul. Călinescu, e. o. ii, 273. Palma grea a tatii a plesnit cu sete obrazul băirînului. Vornic, p. 17. Se îndoi ca o prăjină şi-o plesni pe femeie peste cap cu toată puterea. Preda, m. 178, cf. Deşliu, g. 18. Cînd îţi apucă mîna, plesneşte-l. t decembrie 1962, 36. Să luaţi un bici şi o să plesniţi o dată calul. Sbiera, p. 32, Cu ochi-l ocheşte, Cu coada-t plesneşte, Spre mine-l porneşte. Marian, v. 31. Toţi în bice c-ă-i plesnea, Sîngele din ea sărea. şez. i, 14, cf. iv, 20. (Refl.) S-a pleznit cu amîndouă palmele peste obraz. Brătescu-Voineşti, p. 146. Se plesneşte cu palmele peste nădragii lui de călăraş. Galaction, o. a. i, 258. Sloiuri de fluturi ... se îmbulzeau plesnindu-se de cristalele fierbinţi. Babt, e. 251. loanide se plesni cu mănuşa de antilopă peste mină. Călinescu, b. i, 61. Se plesni cu mina peste frunte. Stancu, r. a. iii, 176, cf. Camilar, n. i, 140. (Refl. r e c i p r.) Se înşiră în faţa casei, departe unul de altul, ca să nu se plesnească cu bicele. Marian, s. r. i, 25. ■$> Tranz. F i. g. Vorbele grele, ce o plesneau în fafa oamenilor, o chinuiau. Rebreanu, i. 58. Veni lîngă Vasile ... avind pe fafă un zîmbet compătimitor care-fi plesnea obrajii, id. ib, 195. Neobrăzarea asta l-a plesnit peste ochi, ca o palmă. Popa, v. 11. Expr. (Tranz.) A plesni pe cineva in pălărie v. pălărie (I). Unde-o plesneşti şi unde crapă, se zice clnd spusele cuiva nu au nici o legătură cu discuţia purtată, cînd cineva înţelege cu totul altfel, pe dos spusele cuiva sau cînd rezultatele slnt cu totul altele dectt cele aşteptate; unde dai şi unde crapă. Ei, apoi! unde-o plesneşte mama şi unde crapă. Creangă, o. 203, cf, Zanne, p, iv, 552. Tranz. A aşeza, a împinge printr-o miş- 8991 I'LHSXJ - 822 ¡•I care bruscă; (popular) a tufli. Îşi plesneau capelele pe-o sprinceană. Sadoveanu, o. ii, 390. Şi-a plesnit pălăria pe-o ureche şi s-a dus în munte. id. ib. vii, 349. | Tranz. F i g. (Rai) A spune răspicat în faţă (condamnînd, demascind); a imputa cu hotărire. Falsificări de monetă, adulterii şi altele multe, pe care toate i le-au plesnii în fafă episcopului, în şedinţă publică. Bariţiu, v. a. i, 349. li şi plesneşte în fafă desele denunţări infame înaintate la monarh, id. ib. m, 116. 4 In tranz. F i g. (Regional; construit cu pronumele „o“ cu valoare neutră) A o nimeri (1), a o; potrivi. Bine-o mai plesnişi dinioare cu cuvinte din scriptură. Creangă, o. 19, ci. ahh. olt. xxi, 272. -4- 1 n t r a n z. (fn corelaţie cu a trăsni, a t r i n t i etc.) A face zgomot (din cauza mîniei); a-şi manifesta, a-şi exterioriza zgomotos supărarea, nemulţumirea. Mult trăsni, plesni, blăstemînd gîndul ce-l lovise să se însoare. Negruzzi, s. i, 79. Se sculă cu noaptea în cap şi începu a irînli şi a plesni prin casă. Creangă, p. 7. Şi cum zice, porneşte cu ciudă, trăsnind şi plesnind. id. ib. 291. 3. Intranz. şi tranz. (Popular; în expr.) A-i plesni (ceva) In (sau prin) cap (sau in minte, plin }/înd)=a) a-i veni (pe neaşteptate) o idee (năstruşnică), a avea (pe neaşteptate) intenţia ...; a-i trece (deodată) prin minte. Ţi-ar plesni în cap să ie măr iii. cr (1846), 30z/44. ¡ar î/i plesneşte vro drăcie pin cap? ph. dram. 348. li plesni prin cap ca să incunjure pe Bem la Sighişoara. Bari ţiu, p. a. ii, 468. l-ar fi plesnit în minte această obscură idee. Eminescu, n. 55. A doua zi iarăşi aşa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva. Jspirescu, l. 34. Nici prin gînd rtu^i plesnea că întru aceasta era o viclenie, id. ib. 63. Cum i-ar fi pulul ro-r mânului plesni prin minte să compuie şi să cînie ... doina. Marian, o. i, 41. Ce-i plesneşte prin minle? .... se pune şi face de mîncare. id. s. R. n, 242. l-a plesnit prin minte un nou meşteşug, şez. viii, 65; b) (rar) a simţi (deodată) atracţie pentru cineva de sex opus. l-a plesnit în cap pentru unul pe care nici. nu cutez a-t numi. cr (1848), 262/73. Cum ii plesneşte în . (sau prin) cap=cum crede, cum se pricepe, cum ştie; cum îi trăsneşte. Atunci am văzut, scriind fiecare cum ii plesnea în cap. Negruzzi, s. i, 340. 4. Intranz. (Predomină ideea de zgomot; de obicei cu determinări introduse prin prep. „din“) A produce un zgomot caracteristic lovind (aerul) cu ceva (flexibil). Cu penele răşchieraie ... zboară Plesnind în arepi cu aur suflate. Budai-Deleanu, ţ. 92. Plesni de cîteva ori din bici. FilimOn, o. i, 100. Conduce herghelia unde voieşte, plesnind într-un fel cu harapnicul. I. Ionescu, d. 533. îi minau din călărie ... plesnind din bicele lor ce se împleieceau. Odobescu, s. i, 161. li ieşi înainte balaurul plesnind din coadă. Ispirescu, l. 18. Plesni de patru păr/i ale curţilor cu un bici. id. ib. 197. Cei care îi minau plezneau din bice. Macedonski, o. iii, 36. Spano plesni din bici, caii plecară sforăind. Vlahuţă, s. a. iii, 164. O porniră spre orizont plesnind din bice. Călinescu, S- 289. Surugiii plesneau avan din biciuşte. C. Petrescu, a. r. 9. Veneam seara cu caii, mînîndu-i vijelios cu harapnicul din care plesneam. Stancu, r. a. ii, 112. Zmeul albastru se ridică plesnind semeţ din coada murdară de cîrpă. s iulie 1960, 12. A plesnii o dată din bici. H iv 76. Şi-a-ncepui Mărioara Cu biciui a trăsni Şi-a plesni. Marian, v. 72. Cu vergeaua aceasta poţi face ce vrei ... numai să plesneşti cu ea. Cătană, p. b. j, 20. In biz dzi foc plisna. arh. folk. iii, 124. Tartor de vedea, Biciu-n mînă-l loa, O dală că-mi• pleznea, Marea Irămură. Balade, j, 447. (Instrumentul este subînţeles) Apoi au încălecat şi chiuind şi plesnind au purces. Negruzzi, s. i, 307. Boul fiind sacat ... Măgarul nenvăţat ... Stăpînul lor din car Striga, ples-nea-n zadar. Alexandrescu, o. i, 311. <0> E x p r. Cit ai plesni din bici — foarte repede, imediat. Se sculă-n revărsat de zori, şi, cîl ai plesni din bici, — casa pahar. Vlahuţă, o. a. ii, 274, 4 A pocni, a trosni, a produce un zgomot caracteristic In urma unei explozii, In urma unei arderi etc. A rămas cu capul in palme, lingă cărbunii care plesneau uşor. Galaction, o.. 146. Plesneşte arar un foc de armă. C. Petrescv, î. u, 14. Pîndarul trase. Aerul parcă plesni şi cîocîrlia amuţi. Preda, m. 112. II. Intra« z. 1. A crăpa, a se sparge (cu violenţă şi de obicei cu zgomot) din cauza unei presiuni interioare, din cauza unei apăsări, a unei loviri etc.; s p e c. a crăpa la suprafaţă căpătînd fisuri, a căpăta fisuri, a se fisura; a exploda. Iarna era foarte grea şi geroasă cît şi lemnele plesnea de ger. N. Costin, let. 11, 66/13, ci. lb. O maşină cu vapor a plesnii în zilile acestea şi 9 oameni au pierdut viaţa, cr (1830), 4322/21. Am auzii deodată plesnind ca cum s-ar fi sfărîmat corabia. Drăghici, r. 33/22. Tunurile lor salulînd curmară aceste cîntări jalnice, făcînd să plesnească geamurile chioşcului. Bălcescu, m. v. 79. Cînd voi pune eu mînă mea cea dreaptă pe mijlocul tău, atunci să pleznească cercul acesta. Creangă, p. 47. începu să bală mînzaţii cu codtrişca de ... le plesneau pielea. Delavhancea, s. 205. Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vîjîind, Şi din străşini, cîte unul, Cum cad ţurţurii plesnind. Vlahuţă, o. a. i, 82. Plesnesc obrajii rumeni de . largă lovitură. Coşbuc, p. 11, 201. O pocnitură grozavă îl trezi ... plesnise cauciucul. Brăescu, o. a. 1, 413.. Se apucă cu mîinile enorme de capul aproape chel, pipăindu-şi-l încet... ca şi cum ar fi simţit că i-a plesnit intr-un loc. Călinescu, s. .73. piatra plesnea, se scorojea şi dintre fă-rămiturile ei se alegeau bucăţile preţioase de aur. Bogza, ţ. 14. Un măr zbîrcil, căruia acum îi plesnise, de toi coaja. Stancu, r. a. ii, 13. A plesnit cazanulI De-metrius, c. 39: Butoaie mari plesnesc cu detunare, butoaiele cu vinul de Cotriar. Labiş, p. 82. Cînd din nebăgare de seamă vei vărsa un peihar cu apă sau cercurile .vreunui butoi vor plesni, bucurie şi cîştig însemnează: şez. iii, 47, ci. Candhea, p. 367, alr ii 2 445/47, 76, 95, 812, 836, 3 994/762, 848, 4 006/762, alrm 11/1 h 282/1.05, a îl 12. (Tranz. f a c t.) Îşi smulse mănuşile plesnind nasturii. C. Petrescu, î. i, 116. Expr. A-i plesni obrazul de ruşine v. obraz (2). -0> (Despre oameni, despre animale şi despre părţi ale corpului lor; prin exagerare) Fracul îl strînge de-i plesnesc ochii. Negruzzi, s. i, 283. Am crezut că mi-a plesnii pîntecele, nu altăceva. Creangă, a. 61. Inima lui Toma începu a zvîcni să plesnească. Re-ijreanu, n. 48. Vezi că-i mămăliga pe masă ... şi oala cu lapte pe vatră! Du-te şi crapă pînă-i plezni, id. r. u, 30. Suflă in tăciune pînă îi plesneşte coşul pieptului. C.. Petrescu, î. ii, 3. Mi-e sufletul plin, mi-e capul greu., Irebuie să plesnească. Sadoveanu, o. i, 149. E voinic, aproape să plesnească. Bogza, ţ. 32. Lasă-mă să mă liniştesc, că simt că-mi plesneşte capul. Stancu, h. a. iii, 166. Alergase astăzi ca niciodată ... , se mira cum nu plesnise splina în el. Preda, d. 213. Dada ştiu că împingea Pînă ce ochii ti plesnea. Marian, sa.. 318. (în.imprecaţii şi In jurăminte) Să-mi plesnească ochii dac-am vrut s-o rup! Alecsandri, t. 346. Rău l-a mai deocheat cineva, plesni-i-ar ochii să-i plesnească l id. ib. 403. Plezni-ţi-ar timpanul, Să n-auzi cînd trece traivanul. Topîrceanu, p. o. 155. Plesni-le-ar fierea. Vlasiu, a. p. 107. -Nia d-acolo, plesni-ţ.i-ar ochii. Preda, m. 292. Plesncască-i ţî/ele, Să-i curgă laptele. Marian, na. 355. Pleznească ochii rîmnilorului, Pleznească ochii cleochitorului. polc. mold. i, 217. <> Fi g. Tot curajul adunat în drum plesni, rlsipindu-se ca o băşică de săpun. Brăescu, o. a. i, 184. Familia voastră o să plesnească ... la prima izbitură. H. Lovi-nescu, c. s. 36. <0> Expr. A plesni de ... a nu mai putea de , a(-i) fi foarte a fi plin de ... Văzînd aşe, numai să trînlie şi plesnie de ciudă. Neculce, l. 138. Iar el mai nu plesni de mănie. Budai-Deleanu, ţ. 77. Era bun, de treabă, harnic şi cinstit de plesneai de ciudă. Russo, s. 28. Ştiu că Lăpuşneanul de ciudă-o să plesnească. Alecsandri, t. 11, 127. Cînd a văzut unele ca aestea ... , plesnea de ciudă. Creangă, p. 69. Cînd Doamna îi puse în deşt inelul cu matostal, plesnea, de trufie. Delavrancea, o. ii, 99. Simţindu-se gîluit, plesnea de mînie. Rebreanu, i. 229. Are o droaie de 8991 Pl.ESNICAR - 823 - PLESNITOARB copii, o casă (ărănească neaoşă) care plesneşte de mulţimea slăpinilor. Gat.action, a. 170. A înţeles că se intimplă ceva şi plesneşte de ciudă dacă nu află cc-i anume. Sadoveanu, o. xiii, 128. Un ofiţer neam( ... cu fata roşie şi grasă, plesnind de sănătate, s-a întors către el. Beniuc, m. c. i, 28. Preoţii ... plesnesc de graşi. Camilar, n. ii, 30. Un om foarte tînăr, grăsuţ, cu nişte obraji albi, raşi proaspăt, plesnind de sănătate. Preda, d. 51. Era îmbrăcat de. sărbătoare şi plesnea de sănătate. T. Popovici, s. 160. + (Despre muguri, boboci) A începe să iasă, a se desface. Vede mugurul cum creşte Şi mai apoi cam plesneşte. Babac, a. 11/6. Mugurii liliacului din fata ferestrei plesneau. Sandu-Aldea, a. m. 40. In noaptea asia călduţă, de primăvară, plesnesc pe rînd mugurii. Camil Pethescu, t. ii, 579. Mugurii plesneau sub grămădirea vieţii. Sadoveanu, o. ii, 149, cf. vii, 379. Dezgropăm vi/a de vie de sub pămînt, Mugurii să-i plesnească în lumina ce cîntă. Brad, t. 61. 2. (Popular; despre vite) A muri prin poenirea pîn-tecelui, datorită gazelor acumulate în organism; a crăpa. Cf. alr i 1 086, a ii 8, 12. 4- Fi g- (învechit, popular şi familiar, de obicei peiorativ) A muri1 (1). Au prins vii fiii Iudii ... şi-i răsturna pre ei de la marginea rîpii şi to(i plesnea. Biblia (1688), 3241/59. Mai bine voi să pleznesc ... Decîl s-ajung vreodată să merg la teatrul lori pr. dram. 115. Dacă se văzu înfruntat pînă într-atît, iasma plesni. I spire seu, l. 48. Caii plezniră; căruia se sfărimă. Delavrancea, t. 35. De apă sfinţită plezneşte împielifalul. Călinescc, e. o. ii, 300. Din afacerea asta nu-(i dăm nimic, măcar să plesneşti. Stancu, b. a. i, 310. Să-i plesnească copilul De foame. Teodorescu, p. p. 369. Lasă pînea să dospeascăI Şi urîtut să plesnească1 Doine, 170. Luă pe vulpe, o trînti d-un copac îneît plesni, şez. iii, 96, cf. arh. folk. iii, 112. Chemă moroii, strigoii ... Care cum veniră, plesniră. Candrea, f. 361. + F i g. (Regional, familiar, peiorativ) A mînca foarte mult; a crăpa. Cf. Pamfile, .i. ii, 160. 3. A sc rupe (prin întindere, prin suprasolicitare, prin uzare etc.). Ai paturi şi mindire ... Dar cum o să mă pun pe ele ... fără să-mi plesnească supielele de la pantaloni! (a. 1846). N. A. Bogdan, c. m. 142. Mi-o plesnii şireturile de la rochie. Alecsandri, t. 396. Două coarde îi plesniră una după alia. Dela-vrancea, t. 50. Prunii voştri sînt vineţi şi le plesnesc crăcile de încărcaţi ce sînt. id. ib. 134. La subsuori, jacheta-i plesni. Agîrbiceanu, a. 37. Încheie învîrtita cu o' apăsare zdravănă de arcuş incit îi şi plesneşte o strună la vioară. Rebbeanu, i. 16. Soldatul Omir întinse gîtul să-i plesnească vinele. C. Petbescu, î. ii, 46. Cămaşa lui cea mai bună ...nu ţinuse la spălat, plesnise la umeri. Preda, d. 6. Cînd dam cu vătalele, Plesnea toate firele. Marian, sa. 60. <> T r a n z. Gruia se dezmeticea, Tare ca un leu răcnea, Legăturile îşi plesnea, pop., ap. gcr ii, 302. + (Despre haine) A fi foarte strîns pe corp. Era slrlnsă în corset; hainele plesneau. Sadoveanu, o. v, 69: Are opinci şi colfuni roşi şi o catrintă care plesneşte pe şolduri, id. ib. vn, 419. — Prez. ind.: plesnesc. — Şi: plezni, (învechit) plesncvi (anon. car.), (regional) plejni (a ii 8, 12), pleînnf (Densusianu, ţ. h. 220), pleosni (Lexic beg. 114), pleşni (a ii 12), pliosni (arh. folk. iii, 112), plisni, plosni (Lexic beg. 9), plozni (Vaida, Caba, sal. 91) vb. IV. - Din v. sl. nrttCH*TH. . PLESJV1CÂR s. n. 1. (Transilv.) Construcţie mică d<> lemn, ridicată lîngă şură; p. e x t. şopron. In dosul grajdurilor, adăpostite sub pleşnicare, se află cile un grăjdet pentru vifei. Păcală, m. b. 114. în pleşnicare se ţin ... îmblăcii şi coase. id. ib. 433, cf. L. bom. 1961, nr. 6, 535, Viciu, gl., chest. ii 429/57, 58, ALRM ii/i h 293/157. 2. (Regional) Lemn în formă de triunghi, care se aşază între acoperiş şi căpriori pentru a ridica strea-şina casei şi a feri pereţii de ploaie (Corn eşti —Tîrnă-veni). chest. ii 246/283. — PI.: pleşnicare. — Şi; plesnicer (Viciu, gl., chest. ii 429/58), pleşnicăr, plezn ie ir (alrm ii/i h 293/157) s. n. — Etimologia necunoscută. I’IJÎSÎVICER s. n. v. plesniear. PLESNIE s. f. (Prin Ban.) Stomatită. Cf. L. Cos~ TIN, gr. băn. 159. — Accentul necunoscut. — Plesni -)- suf. -ie. Cf. p 1 e s n i ţ ă. PLESNÎRE s. f. Acţiunea de a (se) plesn i şi rezultatul ei. 1. (învechit, rar) Cf. plesni (11). Cf. dblu. 2. (învechit; în forma pteznire) Plesnitură (3). Cf. plesni (14). Să fulgere cu pîrjol şi să lune cu plez-nire. Molnar, ret. 33/7. 3. Cf. plesni (111). Orz, orez... fierte pînă la plesnire. Atila, p. 54. Ronţăia ... floricele, fabricata în fundul ceaunului prin plesnirea boabelor de porumb pe foc. Arghezi, b. 68. Muşchii i sc răsuceau neputincioşi sub pielea întinsă pînă la plesnire. Camilar, n„ ii, 388. 4. Cf. plesni (11 3). Rezistenta ţesăturilor fată de forţele ce tind să-i producă crăpături, plesnire. Io-nescu-Mi;scel, ţes. 47. — Şi: pleznire s. f. — V. plesni. PLESNÎT1 s.. n. I. Faptul de a plesni. Cf. ddrf. 2. (Regional; art.) Pluguşorul (2) (Zimnicea). albm ii/i h 256/899. Seara în ajunu Iui sfîntu Vasile, umblă cu plesnilu. alrt ii 300. 3. (Regional) Boală nedefinită mai de aproape (Bala de Sus —Tîrgu Jiu). Cf. chest. ii 247/16. — V. plesni. PLESNÎT2, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care e crăpat, spart; care arc fisuri, fisurat. Cf. p 1 e ş n i (II 1). Cf. lb. Marea uşă. gotică avea geamurile plesnite. Căli nescu, e. o. n, 321. îl durură buzele umflate şi plesnite. Stancu, r. a. iii, 42. Erau cu pielea pleznită, cu răni deschise de un roşu vînăt. v. rom. august 1955, 31. Foaie verde lemn plesnit, Eu pe dracu l-am jupit. şez. n, 217. 2. Adj. Care s-a rupt (din cauza întinderii, suprasolicitării, uzurii etc.). Cf. p lesni (113). Pe o distantă ... a cablului sînt ... fire plesnite, prev. accid. 78. Purta pe umeri un cojoc vechi şi plesnit. Bogza, c. o. 25, cf. 28. 3. Adj. F i g. (Prin nord-estul Transilv.) Ameţit (de băutură). Cf. chest. viii 109/7, 15. 4. S. m. (Regional) Capsă (de Încheiat) (Bogdana — Vaslui). Cf. Lexic reg. 62. — PI.: plesniţi, -te. — Şi: pleznit, -ă, (învechit) plesnevil, -ă (anon. car.) adj. — V. plesni. PLES1VITOÂRE s. f. 1. (Regional) Şfichi (la bici). Cf. ddrf, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., alr i 1 094/335, 337, 3.39, a m 18. + P. anal. Ceea ce plesneşte ca şfichiul unui bici. Şerpii cei veninoşi cu plesnitori la coadă. Odobescu, ap. cade. 2. Obiect, jucărie care produce un zgomot puternic prin lovire, atingere, Întindere etc. Cf. ddrf, Şăineanu, d. u., cade. Oameni de toată mina şi de toate vîrstele rătăceau ... pocnind plesnitori, sporind vacarmul produs de flaşnetari. Bhăescu, o. a. i, 277. 3. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, al cărui fruct, ajuns la maturitate, se desprinde de pe-duncul şi aruncă cu putere şi cu zgomot seminţele cuprinse în el; (regional) pocnitoare (v. pocnitor II 5), castravcte-sălbatic (Ecballium etalerium). Cf. Grecescu, fl. 389, Bianu, d. s., Panţu, pl., Şăineanu, d. u., cade, Simionbscu, fl. 238, Scriban, d., Borza, d. 63. Ierburi şi-flori sînt:.:. seînteioară, plesnitoare, săpunaşu. h iv 84. 8998 PLESNITOK - 824 - PLEŞCAR 4. (învechit şi regional) Verigă, disc care se montează între capătul osiei carului şi roată, cu scopul de a împiedica frecarea acestora. Cf. i.b, Şăineanu, D. U., CADE, ScRIBAN, D., H XVIII 4, VlCIU, OL. 79. — PI.: plesnitori. — Şi: (regional) plcsni(6r (h xviii 4) subst., pleznitoâre (Viciu, gl.), ploznitoâre (alb i 1 094/335, 337, 339) s. f. — Plesni+ suf. -toare. PLESNITdR subst. v. plesnitoare. PLESNITURĂ s. f. Faptul de a plesni. 1. Cf. plesni (I 1). Cf. lb, ddrf. Se întreba şi el ce-o fi insemnind plesnitura aceea de degete. Sa-doveanu, o. iv, 479. (învechit) Plesnituri in palmei aplauze. Cîl sunet vesel a fost, Cîte plesnituri in palme şi strigări. Pann, e. ii, 157/8. 2. Lovitură, izbitură. Cf. plesni (12). Cf. Po-lizu, Alexi, w. Vorbele astea care-l usturaseră ca o plesnitură de gîrbaci. Brătescu-Voineşti, ap. tdrg. Inima îi bătea atît de năvalnic că nici nu simţea plez-niturile ploaiei. Rebreanu, p. s. 90. Bozan simţi o plesnitură în cap. Sahia, n. 37. Vestea se află la Iaşi la începutul lui august şi fu pentru separatişti ca o pleznilură de codirişte peste obraz. v. rom. ianuarie 1959, 14. 4- F i g. (învechit, rar) învinuire, imputare (hotărită, violentă). Mailath îşi permisese ca să-i plesnească lui Şaguna în faţă că ... şi el este un jumătate de garibaldian ... Episcopul nu i-ă rămas lui Mailath datoriu cu plesnitura. Bariţiu, p. a. iii, 10. 3. Zgomot caracteristic (de intensitate mare) de scurtă durată, produs de ceva care izbeşte aerul sau alte corpuri; plesnet (3), (Învechit) pleznire (cf. p 1 e s -nire 2). Cf. p 1 e s n i (14). Cînd ieşeam din Focşani, răsărea luna; nici gură de surugiu, nici plesnitură de bici. Ghica, s. 38. Şuierăturile lui ... se amestecau cu plesniturile ca din tun ale valurilor uriaşe. Contemporanul, iv, 44. Scotea un sunet împuţinat, rebegit şi ridicol, ca plesnitura unui pistol de soc. C. Petrescu, î. i, 132. O păreche de hulubi sălbatici s-au înălţat cu plesnituri de aripi. Sadoveanu, o. viii, 337. Plesniturile de bici răsunară din nou. Căli-nescu, s. 290. O plesnitură teribilă răsună în apropiere. id. ib. 345. 4. Crăpătură, fisură. Cf. plesni (II 1). Cf. lb, Bianu, d. s. 213, Candrea, f. 223. In colţurile gurii şe poale forma o plesnitură adîncă, dureroasă ... denumită zăbăluţă. abc săn. 80, cf. alrm ii/i h 282/284. — PI.: plesnituri. — Şi: pieznitură s. f. — Plesni + suf. -tură. PLOŞNIŢĂ s. f. (Popular) Stomatită. Cf. N. Leon, med. 142, Candrea, f. 221, Bianu, d. s. 447. Plesniţi sînt la oameni crăpături la limbă. Gorovei, cr. 271, cf. dr. iv, 962. — PI.: plesniţi. — Plesni + suf. -iţă. Cf. p 1 e s n i e. PLÎSTE s. f. pl. v. plăsea. PLESURA vb. I. 1. Tranz. şi refl. (Prin Transilv.) A (se) lovi, a (se) răni, a (se) sluţi. Cf. Frîncu-Candbea, m. 104, Coman, gl. 2. Tranz. ^Regional; complementul indică arbori sau trunchiul lor) A tăia şi a înlătura un inel din scoarţă pentru a împiedica circulaţia sevei elaborate de la coroană la rădăcină şi a provoca astfel uscarea lentă, în picioare, a arborelui; a inela, (popular) a secui. Com. din Tulgheş — Borsec. — Prez. ind.: ? — Şi: plezări vb. IV. Coman, gl. — Etimologia necunoscută. Cf.germ. blessieren. PLESURARE s. f. (Prin Transilv.) Acţiunea de a (se) plesura. Cf. plesura (2). Cf. rev. păd. xxvii, 615. * — Pl.: plesurări. — V. plesura. PLEŞ1, PLEAŞĂ adj., s. f. 1. Adj. (învechit şi . popular; despre oameni) Pleşuv (1), chel. Cf. Budai- 1 Deleanu, lex. Omul pleş nelegîndu-şi bine pa-roca sa pre cap. Ţichindeal, ap. ddrf, cf. lb, Cihac, ii, 262. Era pleş la cap ca un genunchi. Gane, n. iii, 28, cf. Barcianu, Alexi, w., Candrea, f. 35, tdrg, Scriban, d., Caba, săl. 91. D-o fi din fală mare, Să-i pice cosiţele, Pleaşă să rămînă. chest. v 178/78, cf. alrm i/i h 16, alr ii/i mn 3, 6 815/2, 27, 29, 36, 47, 284, 514, 520, 537, 605, l. rom. 1959, nr. 6, 48. <> (Prin analogie) Da lupu era tăt pleş, căci apa fierbinte i-o dus tăf perii jos. Alexici, l. p. 236. 4- (Despre cap, creştet etc.; p. restr. despre frunte) Care nu are păr1 (I 1); chel, pleşuv {\). Fruntea-i lată şi acum pleaşă. f (1867), 9. Un popă... smolit la faţă, cu capul pleş. Creangă, o. 259, cf. Şăineanu, d. u. Îşi netezi cu latul palmei fruntea osoasă şi pleaşă. C. Petrescu, î. ii, 185, cf. id. o. p. ii, 268, id. r. dr. 258. 2. S. f. (învechit şi regional) Pleşuvie (I). Cf. Biblia (1688), 792/4, anon. car,, Budai-Deleanu, lex., lb. Am ... o pleaşă în creştet. Codru-Dbăgu-şanu, c. 31, cf. Cihac, ii, 262, ddbf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., tdrg, arh. olt. xxi, 272. 3. Adj. (Regional; despre cai) Care are o pată albă In frunte. Cf. h iv 176, com. Marian. 4. Adj. P. anal. (Rar; despre munţi, dealuri, soluri etc.) Pleşuv (2). Strig turbaţii urieşi Alergînd unul spre codri, celalalt spre munţii pleşi. Alecsandri, Poezii, 237. Trebuia ... să ocolească dîmburile pleşe. Galaction, o. 294. Aci fusese pădure; e acum pămînt pleş. C. Petrescu, î. ii, 202, cf. Scriban, d. 5. S. f. Pleşuvie (3). polica ... în pleaşa muntelui prea in lesne închizîndu-se. Cantemib, ist. 203. [Ho- tarul merge] tot spre amiazăzi şi păn în pleşa dialului (a. 1755). Ubicariul, xi, 229. Ici-colea lot se mai văd pleşuri neacoperile cu verdeaţă. Contemporanul, vij, 44. Spinările munţilor împăduriţi şi pleşurile de gresie. Abdeleanu, v. p. 11, cf. chest. iv 98/22, 132, 136. — Pl.: pleşi, -e şi (5, n.) pleşuri. — Şi: plişă s. f. — Din v. sl. ri/vfrUJh. PLEŞ2, PLEAŞĂ adj. (Regional; despre vite) Care are coarnele plecate spre spate; (despre coarnele vitelor) care au crescut asimetric, unul in sus şi celălalt în jos. Cf. Dame, t. 28, Lexic beg. ii, 71. — Pl.: pleşi, -e. — Cf. p 1 e ş1. PLEŞAT, -Ă adj. (Regional) Pleşcan2 (Gologanu — Focşani), chest. v 76/38. — Pl.: pleşaţi, -te. — De la pieş2. PLEŞĂ1 s. f. (Regional) Fîntînă cu apă (minerală) sărată (Marginea —Rădăuţi). Cf. chest. ii 462/241, alr ii 4 096/386. — Pl.: pleşe. — Etimologia necunoscută. PLÎŞĂ2 s. f. v. pleş1. PLEŞCAlŢĂ s. f. v. plescaviţă. PLEŞCAN1 s. m. (Rar) Jefuitor. Pleşcanul de Joe, zeul zeilor păgîneşti, o îndrăgise grozav. Ispirescu, u. 15, cf. Barcianu, Şăineanu, d. u. — Pl.: pleşcani. — Pleaşcă1 + suf. -an. PLEŞCAN2, -Ă adj. (Prin Bucov.; şi substantivat) (Vită) cu fruntea lată şi cu coarne scurte, plecate spre spate. Com. Marian, com.. din Straja —Rădăuţi. — Pl.: pleşcani, -e. — De la pleş2. PLEŞCAR s. m. (Familiar şi peiorativ) Persoană care umblă după pleaşcă1 (2); chilipirgiu, (rar) pleşcaş (2). Ziseşi pleşcarului ăstuia că-i însemni ziua cînd să-ţi dea banii înapoi. Gîrleanu, n. 55. Scotea la iveală fap- 9013 PLEŞCAŞ - 825 - PLEŞUV lele săvîrşite de Lascăr Caiargiu şi de ... pleşcarii din preajma lui. Pas, l. i, 280. Mici şi aprigi pleşcari ... erau gata să cumpere, să utndă şi să transporte oricind, orice. Galan, b. i, 20, cf. sfc rv, 185, 195, a v 20, 34, vi 4, 26. + (Regional) Om mincinos. Cf. Creangă, ol. 416. + (Regional) Om eicălitor (Baia— Fălticeni). alr i 1 564/552. — PI.: pleşcari. — Pleaşcă1 4 suf. -ar. PLEŞCAŞ s. m. (Rar) 1. Jefuitor. Aceşti pleşcaşi stingheri ... nu erau aşa cruzi. Galaction, o. 279. 2. Pleşcar. Era toi atil de vestii şi de căutat printre pleşcaşii chefului. Galaction, o. a. i, 360. — PI.: pleşcaşi. — Pleaşcă1 -f suf. -aş. PLEŞCAT, -Ă adj. (Regional) Pleşuv (1), chel. Ba-i chiar el, mamă dragă I Uite-l că-i pleşcat aşa ta cap, curat ca tata / Furtună, v. 41, cf. alrm i/i h 16/387. — PI.: pleşcaţi, -te. — Pleşcă -f- suf. -al. PLEŞC.ÂV1ŢĂ s. f. v. plescaviţâ. PLfiŞCĂ s. f. (Regional) I. Chelie, pleşuvie (1). Com. Marian. + (în forma pleaşcă) Epitet dat unui om chel. Cf. Cihac, n, 262, Şăineanu, d. u. 2. „Cap, schelet“ (Bonţ—Gherla). Coman, gl. — PI.:? — Şi ; pleaşcă s.f. Cihac, ii, 262, Şăineanu, d. r. — Pleş1 -f suf. -că. PLEŞCĂ! vb. IV v. plcscăi. PLEŞCĂIĂLĂ s. f. v. plescăială. PLEŞCĂÎRE s. f. v. plescăirc. PLEŞCĂITÎIRĂ s. f. v. plescăitură. PLEŞCUÎ vb. IV. lntranz. 1. (învechit şi regional) A prăda, a jefui. Acesta căuta A găsi să pleş-cuiască, şi din boieri a prăda. Beldiman, e. 46/30, cf. Cihac, ii, 262, ddrf. cade, Scriban, i>., a vi 4, 33. 2. (Regional) A umbla după pleaşcă1 (2). Cf. cade. — Prez. ind.: pleşcuiesc. — Pleaşcă1 -f suf. -ui. PLEŞCUÎT s. n. (Regional) Faptul de a p 1 eş c ui. Cf. p Ieşeni (2). Vezi ... citu-i de-a dracului lumea asia? numai după pleşcuil umblă. Creangă, ap. cade. — V. pleşcui. PLEŞCUIT6R adj., s. m. (în dicţionarele din trecut) Jefuitor. Cf. ddrf, Barcianu, Şăineanu, d. i\, cade, Scriban, t>. — Pronunţat: -cu-i-. — PI.: pleşcuilori. — Pleşcui + suf. -lor. PLEŞCÎIŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui p 1 a ş-că1 (13). Cind boiesc podul ii ei nu fug deloc, aşa că se prind uşor şi cu grămada, mai cu seamă cu pleşcuta. Băcescu, v. 151. — PI.: pleşcufe. — Plaşeă1 4 suf. -uţă. PLEŞÎ vb. IV. lntranz. (învechit) A pleşuvi (1), a cheli. Cf. ddrf. — Prez. ind.: pleşesc. — V. pleş1. PLEŞÎE s. f. (învechit) Pleşuvie (2), chelie. Cf. Cihac, ii, 262, lm, ddrf. — PI.: (rar) pleşii. — Pleş1 4 suf. -ie. PLEŞITÎIRĂ s. f. (Regional) Pleşuvie (2), chelie (Chizătău —Lugoj), alr ii/i mn 3, 6 815/76. — PI.: pleşituri. — Pleş! 4 suf. -tură. PLEŞÎV, -Ă adj. v. pleşuv. PLÉŞMĂ s. f. (Prin Ban. ; cu sens neprecizat, probabil) Stomatită. Cf. L. Costin, or. băn. 159. — PI.: pleşme. — Etimologia necunoscută. PLEŞNÎ vb. IV v. plesni. PLEŞIVICÂR s. n. v. plesniear. PLKŞNIŢĂ s. f. (Regional) 1. Obiect moale (StU-peni —Clmpulung). Udrescu, gl. O pleşniţă de mămăligă. id. ib. 2. Epitet dat unui om moale, leneş, lipsit de putere (Stllpeni — Cîmpulung). Udrescu, gl. O pleşnifă de om; unde cade, nu se mai scoală, id. ib. E x p r. (Adverbial) A sta pleşnifă = a sta degeaba, id. ib. — PI.: pleşnlţe. — Etimologia necunoscută. Cf. m e ş n i ţ ă. PLEŞ0I adj. (Prin sud-vestul Munt.; despre boi) Cu coarnele „crescute In părţi“. Lexic reg. ii, 71. — PI.: pleşoi. — Pleş2 4 suf. -oi. PLEŞTAN1ŢĂ s. f. (învechit) Aer (cu care se acoperă vasele liturgice). Zugrăvilu-s-au această sf[i]ntă pleşlanifă tn zilele preaosfinţilului (a. 1812). Iorga, s. d. xiii, 198. — Accentul necunoscut. — PI.: pleştanife. — Din slavonul n/tdljJdNHUd. PLEŞTl vb. IV v. pleoşti. PLJŞŞTINĂ s. f. (învechit, rar) Loc neted şi fără vegetaţie. Cf. Budai-Deleanu, lex. — PI.: pleştine. — Pleş1 4 suf. -işlină. PLEŞTÎT, -Ă adj. v. pleoştit. PLEŞtJG, -A adj. v. pleşuv. PLEŞUGl vb. IV v. pleşuvi. PLEŞUGÎE s. f. v. pleşuvie. PLEŞUGÎRE s. f. v. pleşuvire. PLEŞÎJiJ, -A adj. v. pleşuv. PLEŞfiV, -A adj. 1. (Despre oameni) Care nu áre păr1 (11) pe cap, căruia i-a căzut (tot) părul1; chel, (Învechit şi popular) pleş1 (1), (regional) pleşcat, peleag (1), tîrcav. [Oameni] care zic să fie lofi din naştere pleşuvi, şi bărbaţi şi fimei. Herodot (1645), 217. [Era] can pleşio. Dosoftei, v. s. noiembrie 120r/12. Pleşiv iaste. Biblia (1688), 79a/l, cf. anon. car., lex. mars. 211, Budai-Deleanu, lex. Omul pleşug (pleş.) sau fără păr. Ţichindeal, f. 355/15. Bălrtnul care este pleşuv şi fără dinţi. Negruzzi, s. ii, 244, cf. Polizu. Te-am văzut pleşug şi gîrbovit de suferinţele mulle prin care ai trecut, f (1872), 125. Moşneagul a rămas pleşuv şi spetit. Creangă, p. 294. Bancherul cel pleşuv. Delavrancea, t. 228, cf. ddrf. Se Intîmplă adesea ca bărbaţilor să le cadă părul cu totul şl să ră-mlnă che(l)i sau pleşuvi, pleşivi, pleşi sau pelegi. Candrea, f. 35, cf. 36. Va căpăta uii bărbat pleşuv. Goro-vei, cr. 190. Gros şi pleşuv, avea lotuşi părul de după urechi adus cu măiestrie. Hogaş, m. n. 32. Bătrtn şi pleşuv. Sadoveanu, o. v, 403, cf. Scriban, d. Chiar pleşuvul moş Axintc ... Nu îşi mai aduce aminte, v. rom. ianuarie 1954, 71. Era un bărbăţel palid şi cam pleşuv, s martie 1960, 41, com. Marian. Fala aceea era... pleşugă (pilegă). Reteganul, p. ii, 67, cf. ALRM l/l h 16, alr ii/i mn 3, 6 815/102, 192, 219, 235, 250, 272, 279, 362, 386, 414, 551, 833, a ii 3, 9044 PLEŞUVHALĂ - 826 - PLETEANCÄ 8, 9, 10, m 2. (Substantivat) Suie-te, pleşuvulel Biblia (1688), ap. tdrg. Cu pleşuvul cînd vorbeşti, Tigvă să nu pomeneşti. Pann, p. v. i, 5/11. + (Despre cap, creştet etc., p. r e s t r. despre frunte) Care nu are păr1 (11), lipsit de păr1; cliel, (învechit şi popular) pleş1 (1). Au scuipat pe creştetul lui cel pleşug. Şincai, hr. iii, 118/28. Odată mă trezesc cu un cap pleşuv al unui simigiu. pr. dram. 229. Zări pe bătrlnul armaş uscat şi galbin, cu fruntea pleşuvă. Odobescu, s. i, 66. Fruntea sa pleşuvă ... era norată de durere. Emi-nescu, g. p. 50, cf. id. N. 59. Zarea lustruită a creştetului său pleşuv. Hogaş, dr. i, 174. Fruntea largă care se pierdea in creştetul pleşuv şi lucitor. Rebbeânu, i. 478. Băteau mătănii cu capetele pleşuve. Bbăescu, o. a. ii, 53. A ridicat fruntea pleşuvă. Sadoveanu, o. xi, 321, cf. xii, 381. Creştetul capului îl avea cu lotul pleşuv. Camil Petrescu, o. ii, 19. Se ivea ţeasta pleşuvă a lui Pălălău. Galan, z. b. 299. Vultur pleşuv v. v u 11 u r. + (Substantivat, f. ; regional; în forma pleşugă) Pleşuvie (2), chelie (Dobra —Deva). alr ii/i mn 3, 6 815/105. 2. P. anal. (Despre munţi, dealuri, soluri etc.) Lipsit cu totul de vegetaţie, golaş; p, ext. uscat, sterp, arid; (rar) pleş1 (4). Planlaţiunile s-ar putea înmulţi pe acele dealuri pleşuge şi golaşe. Babiţiu, p. a. i, 459. In depărtare domneşte Pionul, spărgtnd norii cu pleşuvul său creştet. Negbuzzi, s. i, 195. Lemnul fiind rar şi scump th cirnpia cea pleşuvă a Dobrogii. ■Hasdeu, i. c. i, 235. Clteva stinci îşi mai ridicau, din desişul verde, capelele pleşuve. Vlahuţă, o. a. ii, 116. Pe la Capîlna dealurile sini in parte mare pleşuge, lipsite de păduri. Moldovan, ţ. n. 384. Din culmea pleşuvă, cu creştetul alb, Privirea mea zboară departe. Goga, c. p. 52. [Popuşoii] se pot mula, luîndu-i pe dedesupt, cu sapa ... şi puriîndu-i in locurile goale sau pleşuve. Pamfile, a. r. 74. Pe coastele pleşuve ale dealurilor, haina iernii era ... imaculată. Agîrbiceanu, a. 348. Înaintea noastră, lungă, largă şi pleşuvă, se întindea Şeştina. Hogaş, dr. i, 93, cf. 105, 280. Priveliştea era monotonă. Aceeaşi cîmpie pleşuvă, pustie. Rebreanu, n. i, 75, cf. id. nuv. 48. Toate dealurile, toate platourile sînt pleşuve şi roşcate. Galaction, o. a. ii, 421, cf. id. o. 314. Dincolo de valea Ţicăului se ridică dealurile pleşuve ale Şorogarilor. Sadoveanu, e. 94, cf. id. o. x, 7. Muntele pleşuv. Abghezi, vers. 359, cf. 238. Coada de deal a rămas pleşuvă şi spălată de puhoaie, v. rom. februarie 1954, 15, cf. chest. iv:98/172. + (Despre plante, mai ales despre arbori) Cu ramurile ori tulpinile goale, fără frunze; desfrunzit. Sumbra vegetaţiune a unor cedri seculari, Cu crengi pleşuge, frînte. f (1875), 5. — Pl.: pleşuvi, -e. — Şi: (învechit şi regional) |ilcşuj|, -ă, jileşiv, -ă, (regional) pleşul), -ă (alb ii/i mn 3, 6 815/219) adj. — Din bg. Iijieuimt. PIJEŞUVEÂLĂ s. f. (Regional) Pleşuvie (1), chelie (Şercaia —Făgăraş). Cf. Lexic reg. ii, 52. — Pl.: pleşuveli. — Pleşuvi-j-suf. -eală. PLEŞUVÎ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Despre oameni) A rămîne fără păr1 (I 1) pe cap, a deveni pleşuv (1); (despre capul, creştetul etc. oamenilor) a rămlne fără păr1; a cheli, (învechit) a pleşi. Cf. lb. Ce? ai pleşuvit ? Negruzzi, s. i, 68, cf. Polizu, ddrf, Barcianu, tdrg, Şăineanu, d. u. De-acu am să pleşu-vesc de istov. Sadoveanu, o. viii, 44, cf. Scriban, d. Pleşuvise şi muslafa îi atîrna sub nări ca un fuior nescărmănat. T. Popovici, se. 16. Că de holea ce-ai holcit, Capul tot [i-a pleşugit. Reteganul, ch. 164. <$> Tranz. fact. (Ironic) Taci din gurăl Că-ţi pun o mînă-n păr, Te pleşuvesc de-a una. Coşbuc, s. 132. -f- Refl. (Despre păr1) A cădea lăsind capul chel. Pletele Verenicăi să se pleşuvească, coroana frumoasă nu le-mpodobească. Cantemir, ist. 308. 2. Refl. P. anal. (Despre munţi, dealuri, soluri etc.) A rămîne fără vegetaţie, a deveni golaş, sterp, uscat. Toamna bălea la uşă ... Hotarul se pleşuvea mereu. Rebreanu, i. 90. ^ Tranz. fact. Boierimea, care posedă munţi întregi împăduriţi, i-a concesionat unor societăţi străine, care i-au pleşuvit cu totul. Camil Petrescu, t. i, 25. — Prez. ind.: pleşuvesc. — Şi: (regional) pleşugf vb. IV. — V. pleşuv. PLEŞUVÎE s. f. 1. Lipsă a părului1 (11) de pe cap, la oameni, ca urmare a căderii lui; boală care produce această cădere; chelie, calviţie, (învechit şi regional) pleaşă (v. p.l e ş1 2), (regional) pleşcă (1), pleşuveală. Cf. Budai-Deleanu, lex., Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., Cand-rea, f. 223. Pleşuvia predispune la guturai, la durere de cap. Bianu, d. s. 557, cf. tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d. Flăcăii loviţi prea timpuriu de pleşuvie îşi întăresc rădăcina părului cu fierturi, v. rom. martie 1954, 52. 2. (Concretizat) Porţiune a capului omului rămasă fără păr1 (X 1) (in urma pleşuviei I); chelie, (învechit) pleşie, (regional) pleşugă (v. pleşuv 1), pleşitură. Iulie Chesariul ... au fost pleşug, insă el au slugării atîlea aducătoare de biruinţă cununii, cît au avut prea slăvit pleşugia sa cu ce acoperi. Ţichindeal, f. 399/1. Bătrînul mă asculta ... mingîindu-şi pleşuvia arsă de soare. Sadoveanu, o. xvm, 624, cf. viii, 314. 3. P. anal. Porţiune a unui munte lipsită cu totul de vegetaţie; (învechit şi regional) pleaşă, v. pleş1 (5). Desluşeam ... proeminenţele Ceahlăului, pleşuviile Ciungilor. Galaction, o. a. ii, 267. — Pl.: pleşuvii. — Şi: pleşugie s. f. — Pleşuv + suf. -ie. PLEŞUVÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a pleşuvi şi rezultatul ei. Cf. pleşuvi (1). Pleşuvirea capului de păr. Piscupescu, o. 155/14, cf. Polizu, ddrf. — Pl.: pleşuviţi. — Şi: (învechit) pleşugire s. f. Polizu. — V. pleşuvi. PJLEŞUVÎT, -A adj. (Despre oameni) Care a devenit pleşuv (1), căruia i-a căzut părul1 (11) de pe cap; (despre cap, frunte etc.) rămas fără păr1, chelit. Timpul acela ferice a căruia suvenire singură ... mai poate să Ic descreţească fruntea pleşuvită. Negruzzi, s. i, 344. Bălrîn, cu barba albă şi cu frunte pleşuvită. Beldi-ceanu, p. 127, cf. ddrf. Nici nu-mi pasă De Năsiasă, Că am capul pleşuvit Şi picioru-nţepenit (Bîta). Sadoveanu, p. c. 8. -C> F i g. Pe cerul sur se înălţau acoperişurile albe, ţuguiate şi pleşuvile-n coamă, de unde lunecase omătul, v. rom. noiembrie 1953, 126. + (Neobişnuit; despre vegetaţie) Ars de soare; plrjolit (1). uscat. Doi cilni se hirjoneau pe iarba pleşuvită. il martie 1961, 6; — Pl.: pleşuviţi, -te. — V. pleşuvi. PLEŞUVITURA s. f. (învechit, rar) Parte a capului de pe care s-a ras părul1 (11). Să nu puneţi pleşuvi-tură întru mijlocul ochilor voştri pre mort. Biblia (1688), 1362/29. — Pleşuvi 4- suf. -tură. PUETAR s. n. (Prin sud-vestul Mold.) Podoabă fe-meiască nedefinită mai de aproape. Cf. pleter (3). Cf. h xi 491, 507, — Pl.: plelare. — Probabil de la pleată. PLETCURI s. f. pl. (Regional) Bîrfeli (Girişu de Criş —Oradea). Lexic reg. 72. — Din magh. pletyka. PLETeAnCĂ s. f. (Nordul Transilv. şi Bucov.) Panglică îngustă sau fir de lină cu care de obicei femeile îşi Împletesc şi îşi Împodobesc cozile sau le prelungesc pînă în talie. Scoate-ţi cuţitul din teacă Şi-ţi taie, frate-o pleteancă, Să-ţi faci aţe la găleţi, f (1887), 282. Părul ei galbin ca grîu Desprins din pletenci ... 9053 PLETENIC - 827 - PLETORĂ Se varsă vai blond. Coşbuc, p. ii, 204, cf. tdrg. Felele ... împletesc în coade nişte fire de lină numite pleleancă ... cu care completează coadele pînă la cingătoare, Can-DREA, J. O. 6, Cf. CADE, ŞEZ. III, 85, BUGNARIU, n. 264/199, com. din Zahareîşti — Suceava. Cine are puţine oi le pune o pleleancă mică (cercală roşie) să nu se deoache. chest. v 178/66, cf. ii 70/232. [Fetele] îşi lasă coadă cu două pletence. alb ii 3 288/279, cf. 3 288/334, mat. dialect, i, 286. + (Regional) Şuviţă de păr1 (IX) care se adaugă la cozi, impletindu-se odată cu acestea, Com. din Zagba — Năsăud. — PI.; plelenci şi pletence. — Şi: pliteâncă s. f. Pascu, s. 232, şez. iii, 85. — Pleată + suf. -eancă. PLETENÎC s. n. (Regional) 1. Salbă de bani (care se poartă pe frunte şi pe umăr) (Ghilad —Timişoara). alr ii 3 287/36. 2. (în forma plecenic) Slrmă pe care se înşiră monedele unei salbe (Banloc —Timişoara). Cf. L. Costin, gr. băn. 159. — PI.: pleienice. — Şi: plecenic s. n. L. Costin, gr. băn. 159. — Cf. p 1 e t e a n c ă. PLETER s. n. 1. (Munt., Olt. şi Ban.) împletitură de nuiele. V. 1 e a s ă. Cf. ddrf. A tăiat pleturile făcute. Lungianu, ap. cade. Împletitura păreţilor ... poartă numirea de pleteră. chest. ii 135/72. Pleter se numeşte o bucată de îngrăditură de nuiele pentru a acoperi podul sau a închide stîna de oi. ib. 137/4. Pleter de nuiele, alr ii/i mn 125, 3 838/848. Mai trage două-trei pletere peste mărăcini, ca să-i întărească. Udrescu, gl. + S p e c . împletitură de nuiele (mai groasă) care se face în partea de sus a unui gard de lemn. Cf. cade, Scriban, d. Acesl şir de nuiele împletite peste vîrfurile lor (a parilor fepligi) se numeşte pleieru gardului. h ix 84. Un gard, care are pletere, mat. folk. 701, cf. Rădulescu-Codin, Ciauşanu, v. 189, arh. olt. xxi, 272. Pe pleieru gardului să cocoţară, în picioare să-nălfară. gr. s. v, 103. + P- ext. (Prin nord-vestul Munţ.) Porţiune de gard (din nuiele împletite). Am făcui un pleter bun de la coşarea vacilor pînă la grajdul iepei; ce zici? Udrescu, gl. <£• E x p r. A sc uita prin pletere (sau prin pleter) = a cerceta, a spiona, id. ib. -4 P. ext. Gard pescăresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie şi instalat de-a lungul malurilor, în albia majoră a rîurilor etc. pentru a opri ieşirea peştelui dintr-o anumită zonă. Iarna l-a prins făcînd pleter în spărturile ţărmurilor. Slavici, v. p. 5, cf. tdrg. Se face închiderea generală a băltii ... cu un gard continuu zis pleter. Antipa, p. 574, cf. 579. In unele cazuri se construiesc din pleter mai. multe grupuri de cotele ... in cari se prinde de obicei somnul mic. ltr2. 2. P. rest r. (Olt.) Nuia (1) (mai ales pentru Împletit garduri). Se punea să-i tragă cu pleterul la spate. Iovescu, N. 126, cf. chest. ii 135/42, alb n/886, cv 1951, nr. 1, 36. 3. (Olt.) Şnur sau panglică cu care îşi împletesc femeile cozile. Cf. gr. s. v, 122, chest. ii 137/72, 87, Lexic reg. ii, 30. + (Prin sud-vestul Transilv.) Părul1 (11) femeilor împletit în cozi (şi adus de o parte şi de alta a capului). In loc de doi pleteri se poartă numai unul, la slînga. Densusianu, ţ. h- 9, cf. 56, 329, a iii 2. 4. (Rar; cu sens colectiv) Crengile care sînt lăsate în jos la salcie sau la mesteacăn. _Cf. Scriban, d. — PI.: pletere şi (rar, m.) pleteri. — Şi: (regional) pl£teră s. f., plitur s. n. — Din ser. pleter. PIJSTERĂ s. f. v. pleter. PLETEREĂLĂ s. f. (Prin vestul Munt.) împletitură de nuiele. Mai trcţge-i o pletereală-două, ca să iasă gardul mai nălluf. Udrescu, gl. — Pleter + suf. -eală. PLETÎ vb. IV. Tranz. (învechit şi regional) A împleti. Cf. drlu, Scriban, d. — Prez. ind.: pletesc. — De la plete (pl. lui pleată). Cf. împleti. PLÉTHVA s. f. Navă mică, fără propulsie proprie, folosită pentru transportul mărfurilor pe căi de navigaţie cu adîncimi mici, O pletină pc care erau îmbarcaţi mai mulţi oameni, căruţe şi vite. ap. Scriban, d., Cf. NOM. MIN. I, 115, LTR2, DN, DER. — Accentuat şi: pletină. dm, dn. — Pl.: pletine. — Cf. p i 1 o t i n ă. PLETINIŢĂ s. f. (Prin sud-vestul Transilv.) întă-ritură făcută în malul unui riu, pentru ca. apa să nu surpe malul. Cf. chest. rv 41/106, 110. — Pl.: ptetinile. — Din ser. pleteniea. PLETIŞOĂRĂ s. f. (Iht.; regional) Boarcă ( Rho-deus sericeus amarus) (Răşinari —Cisnădie). Cf, Păcală, m. R. 32. — Pl.: pletişoare. — Plătfică1] + suf. -işoară. PLETITÎJRĂ s. f. (învechit şi regional) împletitură. Cf. cod. vor., ap. Rosetti-Çazacu, i. l. r. i, 48, Scriban, d., alr ii 3 288/353. — Pl.: plelituri. — Pleti -f suf. -tură. PLETÎŢĂ s. f. 1. (învechit) Diminutiv al lui p 1 e a -tă (1); codiţă. Cf. Budai-Deleanu, lex. 2. (Regional; la pl.) Grămezi de snopi (Crăguieşti — Drobeta Turnu Severin). Cf. gl. olt. — Pl.: pleti(e. — Pleată + suf. -i/â. PLËTOARE s. f. v. pletoră. PLËTOR subst. v. pletoră. PLETORĂ s. f. 1. Cantitate de sînge sau de umori depăşind valorile normale din întreg organismul sau din anumite părţi ale lui; stare morbidă provocată de această supraîncărcare şi care se manifestă prin roşeaţa pielii şi a mucoaselor, palpitaţii, puls accelerat, respiraţie scurtă etc.; (rar) pletorie. [Prafurile] sînt foarte priincioasă împotriva pletorilor de sînge. Veisa, i. 39/17, cf, 173/18. Apele sulfuroase ... nu sînt potrivite, şi anume: a) la pletoră de sînge, la emo-ragie attivă ... Fătu, d. 101/21. Bolnavul ... să eoiteze tot ceea ce i-ar putea pricinui o pletoare (înmulţirea sîngelui). parab. 210/5. Semnele pletorici sînt: roşeaţa pielei, ochii injectaţi, fala purpurie. Bianu, D; s., cf. Şăineanu, d. u., Scriban,. d. Pletora predispune la arterioscleroză, diabet, gută, obezitate, der, cf. dn2, D. MED. 2. Cantitate (prea) mare de obiecte, de produse, de fiinţe. V. prisos, surplus, exces, in pletora asta de produceri „originale“ care se aruncă de pe grătarele maşinilor tipografice ... e o imensăi, co-vîrşiloare majoritate de secături. V.lahuţă, o. a. 329, cf. săm. i, 243. In literatura noastră ... ceea ce ne-ar încurca nu e lipsa de produefiuni ... , ci pletora lor. Gherea, st. cr. iii, 93. Pletora de candidaţi la un post. Scriban, d. S-a dus şi acea pletoră de scribi care nu vedeau mai departe (ie bătaia unor ochelari pentru mare miopie, c.ontemp. 1948, ni'. 105, 4/5. Pletoră semantică = aglomerare (excesivă) de sensuri la un cuvînt. V. polisemie. Sinonimia bogată ne întîmpină mult mai des decit pletora semantică. Iordan, stil. 344, cf. 345. Avem a face, în mai toate cazurile, cu aşa-numila pletoră semantică. L. rom. 1959, nr. 2, 93, cf. dn2. — Accentuat şi: pletoră. — Pl.: pletore. — Şi: (învechit) plétoare s. f-, plétor subst. — Din fr. pléthore. 9066 PLETOHIC - 828 - PLEUĂRIŢĂ PLETORIC, -A adj. 1. (Despre oameni) Care are pletoră (1); care este roşu din cauza pletorei, sanguin. Cf. Alexi, \v. Om pletoric, cade, cf. Scriban, d., DM, DN2. 2. Care este în cantitate (prea) mare; supraabundent. V. excesiv. Pletoric prin exces de adjective ... , stilul d-rtei H. Papadat-Bertgescu poate fi lipsit de calităţile obicinuite. Lovinescu, c. vii, 118, cf. iv, 99. — Pl.: pletorici, -ce. — Din fr. plătliorique. PLETORÎE s. f. (Rar) Pletoră (1). Cf. Alexi, w. — Pl.: pletora. — Pletoră -f suf. -ie. PLET0S, -OASĂ adj., s. f. 1. Adj. 1. (Despre oameni sau despre capul lor) Cu plete (1) mari, cu păr1 (1 1) lung (despletit) şi bogat; (despre bărbaţi sau despre capul lor; peiorativ) cu părul1 lăsat să crească excesiv de lung. Fimeile lor ... fiind iale pletoasă. Herodot (1645), 262. Un cinovnic pletos şi bărbos. Negruzzi, s. i, 322, cf. lm. Mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. Eminescu, o. i, 148. Rîdeau izbind pămîniut după hihăitul flăcăilor pletoşi. Delavrancea, s. 55. Auzi bine vocea ţăranului pletos de-afară. Rebreanu, n. 256. Trec iar printr-o grădină cu copii pletoşi şi guvernante. Baco-via, o. 227. Nu era bucuros să se intilnească cu acei tineri prea simpatici, pletoşi. Galaction, a. 92. Ne-culai Racoviţă se frăminta în locul său ... Acuma găsi prilej să se desfacă în sus, greoi şi pletos. Sadoveanu, 0. x, 173. Un vagabond pletos ... cîntînd cu acompaniament de armonică. C. Petrescu, a. r. 55. Emilian Chifa, pletos, cu mustăcioară subţire ... , îl urmă. Stancu, r. a. iv, 104. pletos, cu ochii plini ca de-un fior de spaimă, o întîmpina între focuri. Camilar, n. 1, 108. Hoţomanul nalt, pletos Cum e un stejar frunzos, Era Mane cel spătos. Alecsandri, p. p. 73. Ajunsă la o arie unde vîntura un popă pletos, şez. i, 208. (F i g.) Mai simţeam în mine cum se strîng Pletoase neguri. Labiş, p. 263. <> (Substantivat; peiorativ) Pletosul slinos se mai învîrti de cîteva ori. Stancu, r. a. iii, 100. Habar nu avea ce-a mai făcut pletosul. Pas, z. iv, 168. + (Despre păr1) Bogat, abundent; lăţos. Îşi sacrifitase chica pletoasă. C. Petrescu, c. v. 46. De-ai fi din casă-aleasă, N-ai purta chica pletoasă. Sevastos, c. 142. + (Substantivat, de obicei la pl.; depreciativ) Epitet dat unui ţigan nomad. Cf. alr ii/i h 260/723, com. din Ţepeş Vodă —Cernavodă. + (Despre animale, în special despre cai) Cu coama lungă, bogată. Armăsarii voştri cu coama lor pletoasă Alerg şi scapăr iute. Bolliac, o. 90. Are un cîrd pletos de zimbri în codri de arini. Alecsandri, Poezii, 202, cf. dr. v, 294. 2. P. anal. (Despre plante sau părţi ale lor) Cu tulpinile, ramurile sau frunzele lungi, stufoase (şi aplecate în jos). Crucele aste de lemn umbrite de sălcii pletoase. Negruzzi, s. i, 192. O salcie pletoasă lin pe baltă şe coboară. Alecsandri, Poezii, 51. Acolo salcia pletoasă, socul mirositor ... cresc amestecaţi cu falnici jugaştri. Odobescu, s. i, 147. Trunchiul cel plecai Al sălciei pletoase. Eminescu, o. i, 63. Poposesc la umbra unei răchiţi pletoase. Creangă, a. 143. Vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase, id. p. 288. Zicea din fluier ... sub mlădiţele moi ale unei sălcii pletoase. Delavrancea, s. 98, cf. 253. Bucolica undă adoarme în tihna de sălcii pletoase. Macedonski, o. i, 79. Sub o salcie pletoasă, valul doarme şi suspină. Beldiceanu, p. 57. Tot mai cu mirare Pletoşii ulmi s-apleacă. Coş-buc, p. ii, 52. La umbra ulmilor pletoşi Veneam zile de-a rîndul. Petică, o. 94. Mesteacănii bătrini şi pletoşi ... atingeau cu vîrful celor din urmă ramuri crestele fugătoare ale undelor. Hogaş, dr. i, 69. Pe ţărm, pletoase sălcii ca-ntr-o luncă. D. Botez, >■. s. 40. Coliviile lor se arătau priti învălmăşagul unor plante pletoase. Galaction, o. 328. Fîneţele pletoase se legănau grele, pline de apă. Sadoveanu, o. i, 297. Vîntoasa vînzolea sălciile pletoase. C. Petrescu, a. h. 6. Cîteva sălcii pletoase ciudate ... ies Oltului înainte. Bogza, c. o. 101, cf. v. rom. martie 1954, 28. Canale nesfîrşite, tăiate sub bolţi de salcie pletoasă. Galan, b. i, 45. Am umblat toată ziua prin codrii pletoşi. Labiş, p. 348. Cînta în crîngul verde Sub ramura pletoasă. Teo-dorescu, p. p. 280. Frunza e umbroasă Şi iarba pletoasă. id. ib. 435. 0- (Substantivat) I-adastă codrii vechi, pletoşii, Doinind minuni din vremuri legendare. Cerna, p. 35. + (Rar; despre regiuni, teritorii etc.) Acoperit de o vegetaţie bogată. O, ţară de mari doruri, de mare strălucireI ... Cosiţa ia bălaie cu roze. semănată In văile pletoase pe călători îmbatăI Bolintineanu, o. 23. Vîrfu-i peste stînci pletoase De departe îl vedem. id. ib. 182. II. S. f. (Regional) Nume dat unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. şez. xv, 106. — Pl.: pletoşi, -oase. — Pleată -f suf. -os. PLETUR s. n. v. pleter. PLEU s. n., s. m. I. S. n. (Regional, mai ales în Transilv şi Ban.) Tablă, tinichea (din care slnt confecţionate obiecte sau părţi de obiecte). Cf. anon. car. Cofa cea de udat ... trebuie să aibă în vîrful ţevei ceii de pleu un ciur. Economia, 119/8, cf. 205/11, lb, Scriban, d. Nescari linguri de pleu Să mănînce cu ele oleu. Marian, nu. 666. Un turn acoperit cu pleu (tinichea). Reteganul, p. i, 16, cf. Viciu, gl., gr. s. vi, 242. Sodă caustică ... se toarnă in doboaze de pleu. cv 1951, nr. 3 — 4, 42, cf. ib. 1950, nr. 11 — 12, 38. Strecurătoare de plev. chest. v 90/1, cf. ii 323/5, 309. Uală di plev. alr i 695/80. Veadră de lemn sau pleu. ib. 784/118, cf. 784/243. Găliată de pliev. ib. 1 059/270, cf. 1 061, 1 533. Blid mare de pleu, alr ii 3 535/235, cf. 3 955, 3 974, alr ii/i h 232, 233. alr sn iv h 1 042. Străcătoare de pleu. a iii 3, cf. i 22, 23, 26, 31, 34, 35, ii 12, m 2, 4, 5, 16, 17, 19, iv 5, 18, v 15, 19, 22. Oală de plec. gl. olt. 2. S. n. (Regional, mai ales în Transilv. şi Ban.; de obicei urmat de determinări care indică destinaţia) Obiect confecţionat din tablă. Cf. Şăineanu, d. u., şez. viii, 89, Gregorian, cl. 149, com. din Blaj, alr i 685/45, 69, 77, 93, 109, 136, 138, 247, 571, 694/98, 131. Piei de unsoare, alr sn iv h 1 042/157, cf. ib. h 1 030/353, a i 20, iii 2, 4, 5, 17, 19, v 15, Lexic reg. 21, Glosar reg. 3. S. m. (Prin Maram.) Unitate de măsură pentru capacitate nedefinită mai de aproape. Cf. Lexic reg. 15. 4. S. n. (Transilv. şi prin Ban.) Cositor. Cf. h xvin 282, alr sn ii h 575. 5. S. n. (Regional) Plumb (1) (Valea Vinului — Satu Mare), alr i 1 532/339. — Pl.: (n.) pleuri şi pleie, (m.) piei. — Şi: plec, plef (lb, Scriban, d.), pieli (anon. car., alr i 1 533/170), piei, plev, plic (Lexic reg. 55), plit (gl. olt.) s. n. — Din ser. pieli, magh. plâli. Cf. rom. b 1 e a u, germ. Blech. PLEUAr s. in. (Transilv., prin Maram. şi prin Bucov.) Tinichigiu. Cf. jahresber. x, 203, Scriban, d. Muierea pleuariului. alr ii 6 528/235, cf. alr sn u li 535. — Pronunţat: ple-uar. — Pl.: pleuari. — Şi: ple-liâr (alr sn ii h 535/172), pleiâr (ib. li 535), plevâr (ib. li 535), bleal’.âr (ib. li 535/386), blehâr (ib. h 535), bleliăr (ib. h 535/182) s. m. — Plen -f suf. -ar. PLEUĂRÎŢĂ s. f. (Transilv.) Tinichigeriţă. Cf. alr ii 6 528/105, 130, 228, 250, 833. — Pronunţat: ple-uă-. — Pl.: pleuăriţe. — Şi: pleliărifă (alr ii 6 528/172), pleiăriţă (ib. 6 528/157), plevăriţă (ib. 6 528/102, 219, 260, 279, 284, 310) s. f. — Pleuar + suf. -iţă. 9073 PLEUPĂ - 829 - PLEVAŞC PLEÛPÀ s. f. v. pleoapă. PLEURAL, -Ă adj. Care aparţine pleurei1, privitor la pleură1, format de pleură1, care se face In pleură1. Se adună sînge în cavitatea pleurală. Belea, p. a. 130. Puncfie pleurală efectuată în scop explorator sau terapeutic, abc săn. 357. — Pronunţat: ple-u-. — Pl.: pleurali, -e. — Din fr. pleural. PLEURĂ' s. f. Membrană seroasă care Înveleşte plăminii şi, in continuare, căptuşeşte pereţii cavităţii toracicc. Cf. Amfilohie, o. f. 257r/ll. Toată goliciunea pieptului iaste înuălită de un sac, carele se numeşte plevra. Teodori, a. 65/18. Sacul plămînilor sau pleura. antbop. 99/8. Pleura este o membrană seroasă ... care pe de o parte acopere pereţii pieptului, iar pe de alta plăminii. Kretzulescu, a. 310/17. Plevritul este inflamaţia plevrei, adică a pungei sau a sacului care fine plomîneie. Cornea, e. i, 125/18. Adunătură de puroi între pleură şi plămîni. man. sănăt. 258/10, cf. 222/24, 256/15. Pleura este o membrană seroasă ce pe de o parte căptuşeşte toraxul pe dinăuntru, iar pe de alta învăluie fiecare plămîn. Polizu, p. 116/30, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Bianu, d. s. 588, enc. vet. 54, Şăineanu, d. u., Scriban, d. Condi-liunile anormale ale inimei şi ale pleurei uictimei. cod. pen. r.p.r. 512. Abcesul ... se poate deschide ... în pleură, dînd pieurezii cu puroi. Belea, p% a. 134. Bacilul Koch ... poate însămîn/a pleura şi da naştere la pleurezie. abc săn. 363, cf. d. med. — Accentuat şi : (rar) pielită. Alexi, w. — Pronunţat: ple-u-, — Pl.: pleure. — Şi: (rar) ple6ră (Alexi, w.), (Învechit) plévrâ s. f. — Din it. pleura, lat. pleura, ngr. nXsupd, fr. plèvre, pleure. PLEURĂ2 s. f. v. plevură. PLEURÉTIC, -Ă adj., s. m. şi f. v. pleurilic. PLEUREZÎE s. f. Boală care constă în inflamaţia acută sau cronică a pleurei1, Însoţită adesea de o abundentă secreţie de lichid seros, purulent sau hemoragie; (Învechit) pleuritide. Boalele de piept: infla-maţiune în piept, junghi, pleurezie. man. sănăt. 222/15. Călătorii cari nu se apără ... contra pernicioasei influinţe a nopţilor sînt expuşi a căpăta felurite friguri şi pleurezie. Hasdeu, i. c. i, 169, cf. ddrf, Alexi, w., Bianu, d. s. Pleurezie. Este inflamaţia pleurii. enc. vet. 58, cf. Şăineanu, d. u., Scbiban, d. Am avut pleurezie. Călinescu, s. 827. Abcesul ... se poate deschide ... în pleură, dînd pleurezie. Belea, p. a. 134. Bacilul Koch ... poate însămînţa pleura şi da naştere la pleurezie. abc săn. 363, cf. der, d. med. «0> Pleurezie purulentă=piotorax. Cf. der iii, 755, D. MED. — Pronunţat: ple-u-. — Pl.: pieurezii. — Din fr. pleurésie. Cf. lat. p 1 e u r i s i s. PLEURÎT s. n. v. pleurită. PLEURÎTĂ s. f. Boală care constă In inflamaţia uscată a pleurei1, fără prezenţa lichidului In cavitatea pleurală. Plevritul este inflamaţia plevrei. Cornea, e. i, 125/18. La junghi ( pleurit şi peri pneumonie). id. ib. ii, 101/2, cf. Barcianu, Alexi, w. Aprinderea sau inflamaţiunea pleurei se numeşte... pleurită. Bianu, d. s. 590, cf. dm, der, dn2, d. med. — Pronunţat: ple-u-, — Pl.: pleurile. — Şi: (Învechit) pleurit, plevrit s. n. —■ Din ngr. JtXsupÎTtic, fr. pleurite. PLEURÎTIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Specific pleureziei; provocat de pleurezie. Cf. drlu, cade. Punct pleurilic. Scriban, d., cf. dm, dn2. 2. S. m. şi f., adj. (Persoană) care suferă de pleurezie. Cf. Scriban, d., dn2. — Pronunţat: ple-u-. — Pl.: pleuritici, -ce. — Şi: pleurétic, -ă adj., s. m. si f. Scriban, d. — Din fr. pleuritique. PLEURÎTIDE s. f. (învechit) Pleurezie. Muri din boală de coaste, ce se zice pleuritide. Maior, ist. 227/25. — Pronunţat: ple-u-, — Din it. pleuritide. PLEURODINÎE s. f. Durere acută, de natură in-flamatorie, in regiunea nervilor intercostali. Pleuro-dinia vine repede, pe neaşteptate, fără căldură, fără fiori, ceea ce o deosebeşte de pneumonie şi de pleurezie. Bianu, d. s., cf. D. med. — Pronunţat: ple-u-. — Pl.: pleurodinii. — Din fr. pleurodynie. PLEUROPNEUMOIVÎE s. f. Boală care constă din asocierea unei pieurezii cu o pneumonie. Cf. Barcianu, Bianu, d. s., Scriban, d., d. med., form. cuv. i, 32, 34, 141. — Pronunţat: ple-u-ro-pne-u-, — Pl.: pleuropneu-monii. — Din fr. pleuropiieumonie. PLEXJROSCdP s. n. Instrument format dintr-un tub de metal cu sistem optic şi de iluminare, cu ajutorul căruia se examinează vizual cavitatea pleurală. Cf. der iii, 783, D. MED. — Pronunţat: ple-u-. — Pl.: pleuroscoape. — Din fr. pleuroseope. PLEUROSCOPÎE s. f. Procedeu de explorare vizuală a cavităţii pleurale cu ajutorul pleuroscopului. Cf. DER, D. MED., FORM. CUV. I, 141. — Pronunţat: ple-u-, — Pl.: pleuroscopit. — Din fr. pleuroscopie. PLEUROTOMÎE s. f. Secţionare a cavităţii pleurale In scopul evacuării puroiului colectat acolo sau In vederea explorării acestei cavităţi. Cf. dn2, d. med. — Pronunţat: ple-u-, — Pl.: pleurotomii. — Din fr. pleurotomie. PI.EÎJŢ s. n. (Regional) Diminutiv al lui pleu. Cf. pleu (2) (Oarda de Sus —Alba Iulia). chest. ii 323/297. — Pl.: pleuţuri. — Pleu + suf. -uf. PLEV s. n. v. pleu. PLEVAl, -ÂIE adj. v. plăvai. PLEVAlS s. n. v. plaivaz. PLEVAlŢĂ s. f. Numele a două plante erbacee din familia compozeelor, cu tulpina albă-linoasă ramificată de la bază şi cu flori roz-violacee sau roşii-purpurii care se păstrează vreme îndelungată; imortelă, (regional) pleviţă2, tavnică, tavniţă, pelin (I 4) (Xeran-themum annuum şi foelidum). Cf. Baronzi, l. 141, ddrf, Gheţie, r. m., Brandza, fl. 307, Grecescu, fl. 326, tdrg, Pascu, s. 256, Panţu, pl., Şăineanu, d. u., Scriban, d., Borza, d. 187. — Pronunţat: -ua-i-, — Pl.: plevaiţe. — Şi: (rar) plevăiţă s. f. Barcianu, Alexi, w. — Cf. pleavă, plăvai. PLEVAN, -Ă adj. v. plăvan. PLEV AH s. m. v. pleuar. PLEVAS s. n. v. plaivaz. PLEVÂSTRU s. n. v. plaivaz. PLEVAş s. n. v. plaivaz. PLEVAŞCĂ s. f. 1. (Prin Transilv. şi prin Maram.) Jgheab (cu apă) pentru coborît lemnele de la munte; scoc. Cf. chest. iv 30/356, com. din Baia Mare, mat. dialect, i, 186. 9099 PLEVĂ1ŢĂ - 830 - PLEVUICĂ 2. (Prin Maram.; in forma plavaşcă) Procedeu de transportare a buştenilor pe apă, lăsîndu-i să vină la vale singuri, în dezordine, nelegaţi in plute. Cf. Arvinte, term. 160. — Pl.: plevăştt. — Şi: plevişeă (chest. iv 30/356), plevtişcă (com. din Baia Mare), plnvâşcă (Arvinte, term. 160) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 a v i e. PLEVĂÎŢĂ s. f. v. plevniţii. PLEVĂRÎE s. f. (Regional, mai ales in Ban. şi vestul Transilv.) Loc, construcţie unde se ţine pleava, nutreţul, finul. V. şură, şopron, p ă t u I1. Cf. ov 1952, nr. 3, 42, com. din Ţepeş Vodă —Cernavodă, ghest. ii 414/9, alr ! 689/30, 56, ALR sn i h 138. — Pl.: plevării. — Pleavă + suf. -dric. PLEVĂRÎŢĂ s. f. v. pleuăiilă. PLEVELĂ s. f. v. plevilă1. PLtfVERE s. f. v. plivire. PLEVl vb. JV v. plivi. PLEVl CIOARĂ s. f. (Regional; la jug) Poliţă (Bri-heni —Dr. Petru Groza). Cf. Tf.aha, c. n. 254. — Pl.: plevicioare. — Cf. plev. PUEV1CIOÂRE s. f. pl. (Rar) Părticele de piele crescută neregulat in jurul unghiilor. Cf. Bianu, d. s. Plevicioarete nu trebuie rupte sau smulse, id. ib. — Plevc (pl. lui pleavă) + suf. -icioare. Cf. pleviţă2. IMJ5VI1 s. f. pl. v. plăvii. PLEVILĂ1 s. f. (învechit şi regional) I. Plivit1 F i g. Ca şi fala codrului Trece uiafa omului. Astăzi stîncă pe pămînt, Mîine plevură la «ini. id. ib. — Şi: pleură s. f. — Sg. refăcut după plevuri (pl. lui pleavă). PLEVUŞCÂR s. m. (învechit, rar) Om tînăr şi lipsit de experienţă, începător într-un domeniu oarecare. Din această foaie ce scol plebuşcarii de aici ... să dai două [exemplare] lui Zâne. Bălcescu, ap. Ghica, a. 587. — Pl.: pleoitşcari. — PlevuşcăJ + suf. -ar. PLEVUŞCĂ1 s. f. 1. Specie de peşte de apă dulce din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6 — 10 cm, acoperit cu solzi mărunţi, cu capul verdc-cafeniu, spinarea galbenă-verzuie şi cu luciu metalic pe restul corpului; (rar) plevuică, (regional) pleavă (II), cbj-şoarcă, fîţă, sîrmă, sirmiiliţă (Leiicăspius delinealus). Cf. Polizu, Baronzi, l. 94, Antipa, f, i. 172. Se credea că plevuş'ca n-ar fi decit un pui al unui ... soi de peşte mai mare. Atila,. p. 351, cf. Şăineanu, d. u., Simionescu, p. r. 222, Scriban, d. Ochiurile de apă... adăpostesc sumedenie de- peştişori mici, ple~ vuşte, blehniţe. C. Antonescu, p. 97, cf. 124, ltr2, der. <0> Compus: plevuşeă-de-baltă = peşte mic, cu corpul foarte subţiat spre coadă, avînd pe burtă şi de-a lungul şirii spinării spini puternici cu care se apără de peştii mai mari (Gasterosteus platygaster). Cf. Simionescu, f. r. 222. + P. gen e r. (Cu sens colectiv) Nume dat puieţilor şi peştilor mărunţi de orice specie; caracudă, albitură, mărunţiş (I 2), (rar) plevuică, (regional) pleviţă2 (2). Cf. Valian, v., ddrf. Am examinat ... cantităfi mari de plevuşcă ... şi am. văzul că se compune în majoritate din Leucaspius şi puţin Hhodeus, împreună cu pui de Luciscus rulil-lus. Antipa, f. i. 172, cf. tdrg, Chihitescu, gr. 253. Cînd plodurile s-au transformat î.n plevuşcă, adică după ce . le-a pierit guşa de . icră, le putem da drumul într-un loc mai larg. Atila, p. 157, cf. .66, Scriban, d. Deci şi plevuşcă peşte, se spune despre un om de\ nimic, care îşi dă importanţă. Cf. ddrf, Zanne, p. i, 606. 2. F i g. (Cu sens colectiv) Grup de oameni fără importanţă, fără însemnătate. Ofiţerii de.rînd, plevuşcă, trăiau ceva mai bine. Pas, z. iii, 249, cf. n, 182. <0> (Glumeţ) Bieiul Aghiuţă! Ştia el de ce sta pitit pîntre plevuşcă, măcar că era un drac şi jumătate. Cara-giale, o. ii, 218. 3. (Regional) Pleavă (I I) măruntă; (regional) plevură (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. Udrescu, gl. Mi-a intrat o plevuşcă-n ochi şi-aşa mă glodorel id.ib. — Pl.: (1) plevuşte şi plevuşti. — Şi: (1, învechit) flăvâşcă (pl. pleauşce) s. f. Valian, v., Polizu. — Pleavă+suf. -uşcă. PLEVUŞCĂ2 s. f. V. plevaşeă. PLEX s. n. (De obicei cu determinări care arată felul) Ţesut anatomic format din reţele de fibre nervoase, artere, vene sau vase limfatice, care se găseşte In diferite puncte ale organismului. [Nervii] în drumul lor ... să împreună, să îmbucă şi alcătuiesc un fel de ţesături ce s-au numit plexuri. Kretzulescu, a. 491/23, cf. Alexi, w. Plexul renal aorlic. enc. vet. 43. Plexu lumbar. Scriban, d. Fibrele care formează plexul brachiai încep să iasă din măduvă in partea superioară a celui de al patrulea segment cervical. Parhon, o. a. j, 12. + (Şi In sintagma plex solar) Regiune anatomică situată in partea superioară şi anterioară a abdomenului (unde se află nervii şi ganglionii care inervează această regiune). [Nervii] se împleticesc formînd plexul solar. Polizu, p. 179/29. Plexul solar anterior, enc. vet. 43. Culai... s-a dus cu capul înainte izbind pe hojmalău în plexus. Sadoveanu, o. xvn, 525, cf. Iordan, l. r. a. 497. Simţea un gol în stomac, ca după o lovitură in plex. v. rom. septembrie 1958, 52. — Pl.: plexuri şi (învechit, m.) plexi (Polizu, p. .179/29). — Şi: (rar) plixus, (învechit) ples (Kretzu-lescu, a. 307) s. n. — Din lat. plexus, fr. plexus. PIJiXl subst. v. plexiglas. PLEXIGLAS subst. Masă plastică transparentă, incasabilă, din care se fac diferite obiecte rezistente la şocuri şi la trepidaţii; sticlă organică, stiplex. Din plexiglas se pot confecţiona ... rame şi sticle de ochelari, cum şi proteze- dentare, ltr2, cf. dm. Poetul ... vrea să. cînle sticla organică, plexiglasul, negrul de fum. v. ROM. august 1960, 81, cf. der, dn2. — Accentuat şi: plexiglas. — Şi: (prescurtat) plixi subst. l. rom. 1959, nr. 5, 19. — Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas. PLEXUDĂ s. f. (Grecism' învechit, rar) Coadă, cosiţă. Părul fimeilor de la Lima iasle de obşte negru, îl fac plexude pe care le unesc dinapoia capului, ist. am. 8r/î0. — Pl.: plexude. — Din ngr. rtXc^ofiăa. PLÎXUS s. n. v. plex. PLEZANTERlE s. f. (F ranţuzism rar) Lucru amuzant Cf. DN2. — Pl.: plezanlerii. — Din fr. pluisanterie. I’I.KZĂHî vb. IV v. plesurţi. PLEZIOZÂUR s. m. v. plesiozaur. PLEZÎR s. n. (Franţuzism învechit, rar) Plăcere (J). Cin-e fericit ca mine! June, galant, cîl se poale, Şi să trăiesc-aşa bine, Cu plezirurile toate. pr. dram. 128. — Pl.: pleztruri. — Din fr. plaisir. PLIiZiVĂ s, f. v. pleasnă. PLEZ1VEÂLA s. f. v. plcsneală. PLEZIVl vb. IV v. plesni. PLEZiVICÎR s. n. v. plesniear. PLEZNÎRE s. f. v. plesnire. PLEZIVÎT, -Ă adj. v. plesnit2. PLEZNITOÂRE s. f. v. plcsnitoare. PLEZNITÎIRĂ s. f. v. plesnitură. PLIA vb. I. T r a n z. (Complementul indică hlr-tie, ţesături etc.) A Îndoi suprapunind părţile înţr-o anumită ordine; a împături. Cf. dl, dm, dn2. Refl. Fi g. Simţul său muzical, fin, i-a permis să se. plieze de minune după partenerii săi. M 1962, nr. 4, 39. — Pronunţat: pli-a. — Prez. ind.. pliez. — Din fr. plier. PLJĂBIL, -A adj. Care poate fi pliat, uşor de pliat. Cf. DM, DN2. .—. Pronunţat: pli-a-, — Pl.: pliabili, -e. — Din fr. pliahle. PLJÂDĂ s. f. v. pleiadă. PL1ÂFTURĂ s. f. v. praftură. 9152 PLIAJ - 832 - PUC IUI RE PLiAj s. n. (Rar) Pliere. — Pronunţat: pli-aj. — Din fr. pliage. PLIANÎT, -Ă adj. (Regional) Flâmind, lihnit (Dro-beta-Turnu Severin). Cf. n. rev. r. viii, nr. 6, 87. — Pronunţat: pli-a-. — Pl.: plianifi, -te. — Etimologia necunoscută. PLIANT, - adj., s. n. 1. Adj. (Despre obiecte flexibile) Care poate fi Îndoit şi Împăturit (micşorîndu-şi astfel suprafaţa). Scaun pliant. Alexi, w. Un scaun pliant foarte comod. Sadoveanu, o. x, 482. Umbrelă pliantă, enc. tehn. i, 460. Un pat pliant pentru helio-terapie. Călinescu, s. 321, cf. 34, dm, dn2. 2. S. n. Tipăritură conţinlnd fotografii, prospecte, cataloage, imprimate pentru reclamă, informaţii etc., îndoită de mai multe ori şi împăturită, pentru comoditatea utilizării. Cf. ltr2, dn2. Mă uit pe un pliant „Tarife şi orarii“. O reclamă din pliant (mi atrage atenţia. Scînteia, 1967, nr. 7 460. — Pronunţat: pli-ant. — Pl.: plianţi, -te. — Din fr. pliant, dépliant. PLIANTĂ s. f. (Regional) Piesă care fixează măseaua (II 1 I) coasei. Com. din Straja— Rădăuţi. — Pl.: pliante. — Etimologia necunoscută. Cf. p 1 a n c à. PLIAT, -Ă adj. Care este îndoit şi Împăturit (pentru a-şi micşora suprafaţa). Imprimate ... de orice fel (foi volante şi pliate), nom. min. i, 362. — Pronunţat: pli-at. — Pl.: pliaţi, -te. — V. plia. PLiAŢ s. n. v. piaţă. PLIAVAs s. n. v. plaivaz. PLIBAA! s. m. (Rar) Numele unei plante exotice decorative nedefinite mai de aproape. Vlntul fierbinte alinta lin clopoţeii argintii ai pagodelor, înclina foile late de plibani. M. I. Caragiale, ç. 41. — Pl.: plibani. — Etimologia necunoscută. PITIIA.S ş. n. v. plaivaz. PLIC1 s. n. Obiect confecţionat din hîrtie împăturită în chip special (în forma unui buzunar) şi lipită pe trei părţi, în care se introduc scrisori, acte etc., de obicei în vederea expedierii lor prin serviciul poştal; p. c x t. obiectul împreună cu scrisoarea, actele etc. pe care le conţine. Ceale plicuri (a. 1694). fn 27. Văzind plicul, cine ştie ce au socotit (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 256/17. Un plic in mitropolia din Ţarigrad s-au primit. Beldiman, ap. ddrf. în plicuri pecetluite li să vor trimite sub numele fieştecăruia. ar (1829), 42/4. Să nu să facă vre o împiedecare la trimiterea acestor plicuri, cr (1829), 642/18. Plicurile ce vor intra ta departament ...să vor despecétlui de director. Buletin, f. (1833), 591/19. Ar fi pierdut un plic pecetluit cu nişte hîriii. ib. (1843), 1011/19. Un dorobanţ îl aduse un plic. Negruzzi, s. i, 111, cf. iii, 295. Bantil deschise plicul şi găsi într-însul scrisoarea. Filimon, o. i, 105. Categoria plicurilor de poştă. Alecsandri, s. l. 140/4. Tu citeşti scrisori din roase plicuri. Eminescu, o. i, 119. Nu s-a găsit nimic alta decît un plic. Caragiale, o. ii, 67. Avocatul deschide plicul repede. Vlahuţă, o. a. i, 211, cf. 210, tdrg. De zece ori s-a uitat la plic şi la adresa din josul ordinului. Brătes-cu-Voineşti, p. 186. Desfăcu domol plicul şi ceti. Gîrleanu, n. 77. Plicuri de hîrtie pentru corespondentă. Nica, l. vam. 199. Luă plicul şi citi. Bassara-bescu, v. 12. E un plic oficial, care le interesează. C. Petbescu, î. i, 37, cf. 32, ii, 151. Plicurile sale mototolite, scrise încîlcit cu cerneală violetă. Sahia, n. 116, cf. 60. închise plicul. îi scria Adinei în fiecare zi. Teodobeanu, m. ii, 144. Numele şi adresa cuina pe plic. Sadoveanu, o. ix, 337, cf. xi, 482. Un soldat îi aduse un plic. Babt, e. 214, cf. Scriban, d. Un porumbel cu plic în cioc. Arghezi, b. 51, cf. id. vers. 283. Otilia luă scrisoarea, o răsuci, o scoase din plic. Călinescu, e. o. i, 231, cf. ii, 206, id. s. 76. Vezi plicul ăsta, pofi să-l iei, în el ai zece mii de lei. Paraschivescu, c. ţ. 98. Căută printre hîrtii după un plic, scrise adresa şi-l lipi cu băgare de seamă. v. rom. aprilie 1955, 150. Isprăvi o carte poştală, luă a doua, a (reia ..., le numerotă, le puse pe toate alături într-un plic. Galan, b. i, 110. l-am adus eu plicul. H. Lovinescu, c. s. 98. Văzu ...pe noptieră un plic gros. Preda, r. 449. Lasă plicul pe masă şi du-te. t martie 1964, 15. Şi-o trimis plic înapoi, Să cate ciobani la oi. folc. mold. ii, 522. + Punguliţă specială care se închide (lipindu-se, pecetluindu-se etc.) la gură şi care serveşte ca ambalaj pentru diverse produse comerciale folosite în cantităţi mici; p. e x t. punguliţă împreună cu conţinutul ei. După aceea scoasă un pachet ermetic închis, în care se afla în plicuri sigilate pulberea. Calendar (1854), 85/30. — Pl.; plicuri. — Din ngr. nXiicocr, it. plico. PUC2 s. n. v. pleu. PLICAR s. m. (Prin Mold.) Factor poştal. Cf. Scriban, d., cv 1950, nr. 4, 45, alr sn iii h 874/414. — Pl.: plicari. — Plic1 + suf. -ar. PLlCĂ s. f. Cută a pielii sau a mucoaselor pereţilor anatomici. Plică cotului, der. Plică inghinală. ib. Plică sinovială- ib., cf. d. med. — Pl.: plice. — Din lat. plică. PLICI1 interj. Cuvlnt care imită zgomotul produs de apă (cînd se izbeşte sau este izbită de un corp solid), de o lovitură (aplicată cuiva pe piele), de un sărut zgomotos etc. Tu să mă baţi? ... Na, dar, pliciI Pann, p. v. iii, 292/28, cf. Polizu. Era ... tuns ca-n palmă, „Cînd s-o izbi musca, să facă: plicir Bacal-başa, ap. tdrg, cf. ddrf. Două lacrimi ... au picat făcînd plici! Brătescu-voineşti, p. 116, cf. Şăineanu, d. u., Scriban, d. Bălfalu a rupt o gură de grîu. Mesteca grîul... Vijjj ... Fiuu ... Plici ... Stancu, d. 188. A pllnsşi, plici! i-a sărutat mîna. Pas, l. i, 41. <0* (Cu „i“ intervocalic prelungit) Se umflă de necaz odată, şi: pliiicil ... plesni în două. Vissa-rion, b. 177. <0* E x p r. (Regional) Cit ai zice plici = îndată, numaidecît, într-o clipă. A suflat toată mămăliga de pe cîrpător, cu lapte bătut, cît ai zice plici! Udrescu, gl. — Onomatopee. PLICÎ2 vb. IV. I n t r a n z. (Rar) A face plici1; (rar) a piiciui. Nu mai auzi ... nici picurii de ploaie care pliceau în geamuri. Rebreanu, i. 337. -<>• Tranz. fact. Plicii limba în cerul gurii. G. M. Zamfirescu, sf. m. N. ii, 18. Pliciia palmele sub bărbie, uimit de ce auzea. id. m. d. i, 29. — Prez. ind.: plicesc. — Şi: plicii vb. IV. — V. plici1. PLÎCICĂ s. f. v. plişcă1. PLICII vb. IV v. plici2. I’LICIUf vb. IV. I n t r a n z. (Rar) A face plici1; rar a plici2. A piiciui în apă. ddrf, cf. Scriban, d. Limbi de pară se ridicau furioase, trosnind şi pliciuind. Călinescu, s. 836, cf. sfc iv, 119, 125. <$> Tranz. fact. Pune întîi tocurile pe asfalt, apoi pliciuie talpa pantofului de lac. bul. fii., ii, 186. — Prez. ind.: piiciui. —■ Plici1 + suf. -ui. PLICHJÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a piiciui şi rezultatul ei. Valurile se ridică şi se scufundă. Pli-ciuiri. Macedonski, o. ii, 276. 9171 PLICSIS - 833 - PLICTISIT — PL: pltciuiri. — V. pliciul. PLÎCSIS subst. (învechit) Plictiseală (1). Cf. Polizu, lm. E plicsis mare în Bucureşti. Gane, ap. cade, cf. ddrf, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u,, Scri-BAN, D. — Scris şi: plixis. — Din ngr. PLICTICOS, -OASĂ adj. 1. Care produce plictiseală (1), plictisitor (1); p. ext. neinteresant, searbăd, anost, monoton, uniform. Cf. I. Golescu, c., Polizu. Lungi sînt numai scrisorile urîte şi plicticoase. Caragiale, o. vii, 351. Mi-e groază de bărbaţii cei buni: căci au totdeauna calităţi plicticoase. conv. lit. xv, 193, cf. ddrf, Barcianu. Astea sînt reviste speciale, de cele mai multe ori plicticoase. D. Zam-firescu, v. ţ. 62, cf. Alexi, w. Ce cîntec urîlt Ce plicticos. Gorun, f. 88. Situaţia ... i se părea mai mult plicticoasă decît tristă. Hebreanu, i. 248, cf. Şăineanu, d. u. Se anunţa o noapte plicticoasă. C. Petrescu, !. ii, 227, cf. id. c. v. 9. Viafa se scurgea plicticoasă. Brăescu, o. a. ii, 135, cf. Scriban, d. O carte plicticoasă, v. rom. aprilie 1956, 177. Duminicile erau plicticoase. Barbu, p. 148. Teatrul de idei e deseori caracterizat drept plicticos. t iunie 1964, 46. 2. Care supără, enervează, agasează; supărător, enervant, plictisitor (2), agasant, siclitor. Ce plicticos eşti cînd î(i iei aere de aslea. Vlahuţă, o. a. ii, 239. Prin neastimpărul firesc al vîrstei lor [copiii] nu pot fi decît plicticoşi şi antipatici, cînd nu-i iubeşti. Ibrăileanu, sp. cr. 247. — Pl.: plicticoşi, -oase. — Şi: (învechit) plectic-6s, •oăsă adj. ddrf. — Din ngr. jtXtiKUKoa. PLICTÎS s. n. (învechit, astăzi familiar) Plictiseală (Glumeţ) Un eucoş plictisit a-nceput să ctnte lung. D! Botez, p. o. 26. + Care exprimă, trădează plictiseală (1)- Un domn gras, cu figura plictisită. Vlahuţă, o. a. iii, 45. Zeflemisea cu înfăţişarea plictisită şi obosită. C. Petrescu, î. i, 58. Un copil mărunt ... c-o expresie comică şi plictisită. Sadoveanu, o. viii, 429. Se îndepărtă cu o expresie plictisită. Preda, r. 185. <0> F i gi Cîntece arabe care se tărăgănează obosite şi plictisite. Petică, o. 250. + Care este dezgustat, sclrbiţ, sătul (de ceva sau de cineva), plictisit, avocajul repetă ele cîteva ori vorba „bine“. Vl.aj-iuţă, o. a. t, 211. Era un om bătrîn ..., plictisit de meserie. I. Botez, b. i, 11. Aglae ... plictişită, se-nvoi cu chiriaşul. Călinescu, e. o. i, 126. Am forţai uşi deschise, se gîndi plictisit. Vornic, p. 189. + Care exprimă, trădează dezgust, scîrbă, lipsă de plăcere. Făcu un cap plictisit, amărît, îndurerat. Stancu, r. a. iii, 351. 2. Care este enervat, supărat,, agasat. E idiot rău căpitanul ăsta! zise ea plictisită. Rebreanu, r. i, 219. Părea foarte plictisit şi se uita nervos, în dreapta şi în stînga. Călinescu, s. 22. Par plictisiţi că i-dm sculat din somn. Ralea, s. t. i, 259. Plictisit să le tot aud ciorovăiala, mă ridicai. Stancu, r. a. i, 140. Omul plătea gloaba plictisit. Preda, m. 109. — Pl.: plictisiţi, -te. — Şi: (învechit) plectisit, -ă adj. DDRF. — V. plictisi. PLICTISITOR, -OARE adj. 1. Care produce plictiseală (1), plicticos (1); p. ext, neinteresant, searbăd, anost, monoton, uniform. Cf. Alexi, w., Şăineanu, D. u. Chestiuni care trebuie să li se pară grozav de plictisitoare. C. Petrescu, î. r, 16. Nimic nu este mai plictisitor decît un individ care înlătură din convorbire lot ce nu e despre el. Călinescu., s. 502. Am plictisit adunarea cu elogiile mele ... Ce li s-a părut lor plictisitor? Preda, r. 373. -O (Adverbial) A. vorbit plictisitor. Scriban, d. 2. Care supără, enervează, agasează; supărător, enervant, plicticos (2), agasant, sîcîitor. Ploaia... ţîrîia cu o monotonie plictisitoare. Rebreanu, nuv. 6, cf. 231. Veţi putea călători cu dînşii ceasuri întregi şi n-are să le cadă de pe buze nici un cuvînt ... Asta-i ceva cu totul plictisitor. Sadoveanu, o. ix, 223. Chestiunea devenea cam plictisitoare. Călinescu, e. o. i, 316. — Pl.: plictisitori, -oare. — Şi: (învechit) plcctisi-tor, -oâre adj. ddrf. — Plictisi + suf. -tor. PL1CUÎ vb. IV. Tranz. (Astăzi rar; complementul indică scrisori, acte etc.) A pune, a închide Intr-un plic1. Să nu plicuiască şi alte cărţi din partea corespondenţii. cr (1833), 972/24. Plicui şi pecetlui această scrisoare. Filimon, o. i, 128, cf. Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u., cade, sfc iv, 141. — Prez. ind.: plicuiesc. — Plic1 -f suf. -ui. PLICULEŢ s. n. Diminutiv a! lui plic1; (rar) plicuşor. Cf. I. Văcărescul, p. 517/4, ddrf. Rupse nişte pliculeţe pe care le scosese din cutie. v. rom. august 1954, 55, cf! dm. — Pl.: pliculeţe. — Plic1 + suf. -tileţ. PLICUŞOR s. n. (Rar) Pliculeţ. Lucrările vor fi trimise în plic ..., în alt plicuşor mai mic, tot sigilat, numele autorului. Caragiale, o. iv, 399. Să-mi aduci o scrisoare Scrisă bine-n plicuşor. folc. transilv. ii, 17, cf. LIdrescu, gl. — Pl.: plicuşoare. . — Plic1 f suf. -uşor. PLlfiRE s. f. Acţiunea de a plia; (rar) pliaj. Cf. ltr2, dl, dm. — Pronunţat: pli-e-. — Pl.: plieri. — V- plia. PLIESCIŞ adv. (Regional) Pe ascuns, fără şă fie văzut. Com. din BrăDişoRUL de jos —Oraviţa. A îmbla pliesciş. ib. — Accentul necunoscut. — Etimologia necunoscută. PLlfiŞCĂ s. f. (Regional) Praştie (Petrova — Vişeu de Sus), alr î 1 697/348. — Pl.:? — Etimologia necunoscută. PLIEVĂST :s. n. v. plaivaz. PLÎFTURĂ s. f. v. praftură. PLIG1TOÂRE s. f. v. privighetoare. PLIHTISl vb. IV v. plictisi. PLIMB s. n. v. plimbă. PLIMBĂ vb. I. 1. Tranz. (învechit; complementul indică teritorii, suprafeţe de .teren, aşezări etc.) A străbate, a trece prin ..., a cutreiera. Dzise lu Pavelu duhul: preaîmblă (să treacă pren n. test. 1648, treclnd Biblia 1688) Machiedonia şi Ahaiia. con. vor. 8/5, cf. dhlr ii, 467. Iară împăratul, de nimene oprit, preumbla toată Misia (Bulgaria) . Şincai, hr. i, 223/24. Preumblînd singur satele, vei cunoaşte ... că ... vor fi dăstoinici să poarte şi mai multe laude (a. 1819). doc. ec. 225. + (învechit, rar) A cerceta, a examina cu atenţie (deplasîndu-se printre ... ). Preimbla-voiu astăzi toate oile tale şi voi aleage oacărăle şi pistruile oi. Palia (1581), 121/4, cf. dhlr ii, 467. 2. Refl. A merge, a se deplasa dintr-un loc în altul pentru a lua aer, pentru a se distra, pentru a se relaxa, pentru a face mişcare etc., (familiar, glumeţ sau ironic) a se plimbarisi; p. ext., a se deplasa din loc in loc, a colinda, a cutreiera. Cf. st. lex. 173rl/16. Şi ieşi Isaac ca să se primble la cîmp. Biblia (1688), 171/56, cf. anon, car. Acolo cîteva zile preumblîndu-se ... au venit măriia-sa la Bucureşti. R. Greceanu, cm ii, 168, cf. lex. mars. 216. Se iasă neoprit din palaturile lui, ori de cîle ori va vrea, ca să să plimbe (sec. xviii). cat. man. i, 31. S-auprinblat numai vizirul tiptil prin tîrg (a. 1788). ib. ii,-50. Au jucat cu cătanele şi s-au prinblat cu ele de mînă (a. 1803). Iorga, s. d. xii, 195. Să primbla pe după casă. Budai-Deleanu, t. v. 137, cf. 117, id. ţ. 215. Mă plimbam în mijlocul măreţului lăcaş. Marcovici, c. 15/20. l-au venit poftă ... să se preumble puţin, ca să se răcorească. Drăghici, r. 88/20. Plim-bîndu-se singur pîn palatul său. Gorjan, h. i, 4/26, cf. Asachi, s. l. i, 78. Se preămbla în lung şi în larg în salon. cr (1846), ăl1^. Păduri stufoase în care ursiil se prîmblă în voie. Bălce.scu, m. v. 308. Ieşi şi el ... a se preîmbla singur. ch.(1848), l1/55. Se primbla prin poiene. Russo, s. 26. Preîmblîndu-mă pe malurile unui eleşteu, am văzul o ştiucă. Isis (1856), 16/1. El se primbla singur prin sala palatului domnesc. Negruzzi, s. i, 143. Dinaintea unui cort se primbla un om de o vîrstă de mijloc. Bolliac, o. 216, cf. Polizu. Se primbla cu paşi repezi. Filimon, o. i, 116. Am ieşit puţin ca să mă primblu afară din tîrg. Alecsandri, t. i, 123. Frumuseţea naturii mă îndemna să mă preumbla încă cîtva timp. Bolintineanu, o. 354. Ne preumblam pe pustiile strade. conv. ut. xi, 98. Am ieşit şă mă primblu la pori. Odobescu, s. iii, 247. Am începui să mă primblu desculţ, ca să nu fac zgomot. Eminescu, g. p. 55. Au ieşit amîndouă împă-rătesele în grădina ca să se primble. Creangă, o. 46, cf. 208. Mă plimbam încet pe Calea Victoriei. Caragiale, o. ii, 210. Pleca dimineţile în piaţă şi se plimba 9191 PLIMBA - 835 - PLIMBA prin hală. Slavici, n. i, 253, cf. 93. Unii se plimbă, vorbesc şi rid. Delavrancea, s. 140, cf. id. t. 192. Mă primbla prin aleele tăcute ale parcului. Vlaituţă, 0. a. n, 131, ci. î, 210. în faptul dimineţii, prin parc, îngîndurată Se plimbă visătoarea Faima. Coşbuc, b. 14, cf. id. p. i, 88, Gbeţie, b. m., tdrg. Se plimbă pe peron. Agîrbiceanu, a. 41, cf. 227. Un băielan ... ie plimba tu mîinele in buzunar. Gîrlea'nu, n. 178, cf. 240. leşii, deci, să mă preumbla puţin. Hogaş, dr. ii, 13. Merse... iniei, plimbîndu-se. Rebreanu, 1. 38, cf. Şăineanu, d. u. Privesc mulţimea (are se preumblă serioasă. Bacovia, o. 238, cf. 17. A vegheat pînă tîrziu, plimbîndu-se prin cameră. Galaction, o. a. i, 50, cf. 34. De aseară citeşte sau se preumblă prin cameră. Camil Petrescu, t. i, 235, cf. 184, 332. începu să 'se plimbe. C. Petrescu, î. ii, 117, cf. 105. Se plimba în papuci, cu miinile in buzunar. Brăescu, 0. a. i, 127, cf. ii, 36. Erau domni şi doamne ... pe care-î puteai vedea ... plimbîndu-se, salutîndu-se inhe ei. Vlaîiu, d. 52, cf. 23, 80. Mă primblu pe lă coada unei bălţi, unde-i apa mică. Sadoveanu, o. ix, 433, cf. xi, 271, xii, 376. Se plimba ... cu mîinile la spate. id. ib. x, 180. Pe puntea de comandă se plimba singur, lăcuf, un ofiţer. Bart, s. m. 50, cf. id. e. 315, Scriban, d. Ioanide se plimba cu Elvira. Căltoescu, s- 799, cf. id. B. i. 34. Ne plimbam pe bulevarde. Blaga, p. 184. începu să se plimbe cu mîinile la spate. Stancu, r. A. in, 321, cf. i, 26. Te preumbli cu cine vrei, dar nu singură. Davidoglu, m. 54. Se plimba de colo pînă xolo prin prăvălie, v. rom': august 1955, 68. Pe alei se plimba puţină lume. Preda, r. 175, cf. 146. Se plimbă noaptea (erbii in ozonata vale. Isac, o. 111. Vrei să te plimbi puţin cu mine prin grădină? Barbu, p. 276. Şi pe (înd se preumbla, Feţişoara mi-l zărea. pop., ap. gcr ii, 295, cf. 298. Pe utifă, prin Bistriţă, Să preumbl-o copiliţă. Mîndrescu, l. p. 96. Fata... e învăţată să se preîmble prin grădină, şez. iv, 175, cf. i, 11. Şi au începui a se plimba, Prin oraş a întreba. mat. folk. 1 473, cf. Ţiplea; p. p. 114. El se preumblă prin casă Şi io strig de la fereastră, ant. lit. pop. 1, 142. Şi pe Gruia îl afla Cum prin biit se preumbla Că nu mai avea ce bea. Balade, ii, 12. Muta se plimbă prin casă Şi mă tot cheamă la masă. folc.. transilv. ii, 54. A găsit sat ţară dini şi se plimbă fără ciomag. Baronzi, l. 15, cf. Zanne, p. vi, 304. S-au plimbat o săpiămîr.ă şi au plîns o sută (te ani. se spune despre cei care sacrifică întreaga viaţă pentru o plăcere de scurtă durată. Cf. Zanne, p. ii, 676. <0> (Cu determinări care indică — explicit sau implicit — mijlocul de locomoţie folosit) Încăleca de se prembla puţinei. Moxa, 363/8. Primblîncltt-se pe la pi ut Cu buUa, cu patru (ai (a. 1774). gcr ii, 104/19. In ţoale zilele se primblă pe străzi înlr-o: sănioară. Codbl-Drăguşanu, c. 191. Flcla franţczească stă la Mitilene, iar cea englezească să primblă împrejur de Siria priveghind, gt (1839), 87. Mă întreba de ce nu mă plimb cu sania, cr (1848), 163/20. Vor fi popriţi ele a se preumbla în birje, mo (1860), 8/16. Să se primble pe lac la lumina lunei. Gherea, st. cr. i, 170. S-ar fi primblat pe lac amîndoi. D. Zamfirescu, v. ţ. 150. Pe linia de la vale, Mă plimbam voios călare, polc. mold. i, 103. <> F i g. Cerul era turbat; nori groşi se primblau ca nişte munţi pe el. Negruzzi, s. i, 57. Priveşte cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace Iarnă pe un urs călare. Alec-sandri, Poezii, 21. Pale de lumină ce se plimbă ca secera morţii iscodeau necontenit cerul plumburiu. Brăescu, o. a. ii, 190. Dunărea se plimbă capricios printre dealuri şi lunci.' Sadoveanu, o. vi, 114. Expr. (Familiar) Du-te de te plimbă = ocupă-te de treburile personale, nu te amesteca in treburile-altuia, du-te şi lasă-mă în pace. + P. gener. (învechit şi regional) A merge, a se duce; a ieşi. Şi aceste grăind întru sine şi primblîndu-să afară din chilie, văzu pre un om. pop., ap. gcr ii, 198/30. <0> Intranz. Dacă nu-mi credeţi cuvînlul Plimbaţi dă-i vedeţi mor-mîntu. şez. iii, 211. .3. T r a n z. (Complementul indică oameni sau animale) A duce, a purta cu sine; a scoate şi a însoţi ' la plimbare (1). ¡Pe cal] îl preumblăm încoace şi înco-lea. Calendariu (1814), 170/19. Feciorii primbla încă dungaţi, înşelaţi caii. Heliade, o. i, 219. li preîmbla prin tîrg în vederea sultanului şi a locuitorilor. Băl-cescu, m. v. 102. Ne va duce caii în (apătul văii, ca cum s-ar du(e să-i preîmble. cr (1848), 83/53. Vizitiii lui vodă preimblau armăsarii îmbrăcaţi. Filimon, o. i, 109. Să-mi urci şi să-mi plimbi turma ... pă munţi. Jipescu, ap. gcr n, 259. L-au plimbat aşa toată ziua pînă a-n(epul să însereze. Caragiale, o. ii, 270. Siă-pînul îşi■ plimbă calul. Pamfil'e, j. i, 6. [Pe cal] să-l plimbe în filece zi pînă m-oi întrema. Delavrancea, 0. ii, 32. îl plimbă piin toate colţurile. Rebreanu, 1. 438; Mini fu plimbată peste toi. Călinescu, s. 115. It udzui pe bulevarde, plimbîndu-şi cîinii în lanţ. Stancu, r. a. iii, 257. A plimbai Gheorghe Dima calul de la un cap la celălalt al punţii. Gálan, z. r. 59. Nu vă poate cina, Adăpa Şi plimba. Teodorescu, I». p. 365. O* F i g. Pe la ferestre-şi plimbă vînlul Tristeţile sfîrşitului de vară. Minulescu, v. 19. <0> Expr. (Familiar) Plimbă ursul = pleacă! du-te şi vezi-ţi de treabă! cară-te! + (Despre vehicule) A transporta, a purta. Gondola, leagăn dulce, ne primblă împreună. Alecsandri, ap. cade. 4. T ranz. (Complementul indică obiecte,, rar fiinţe) A mişca încoace şi încolo, a deplasa, a trece dintr-o parte in alta; p. gener. (urmat de determinări locale) a deplasa, a mişca. Luă un pesmecior şi i-l plimbă in glumă pe sub nas. Bassarabescu, v. 81. Ridică scrisoarea între două degete ... plimbînd-o în sus şi în jos. Galaction, o. a. i, 9.3. Piesa de verificat este plimbată, pe platoul aparatului. Ioanovici, tehn. 376. Se privi în oglinda din faţă ... cu o oglindă ovală, plimbată de sus în jos. C. Petrescu, c. v. 167. Soţia lui îi plimbă pe faţă o frunză de lipan. Sahia, n. 41. Silion îi plimbă pe sub nas tabachera sa deschisă. Vinea, l. i, 40. (Refl. pas.) Orice lege volaiă in dietă numai âşă avea putere obligatoare, dacă se preîmbla de cîte două ori la curtea suveranului. Bari-ţiu, p. a. iii, 251. Din mînă-n mină sceptrul se plimbă. Alexandrescu, m. 347. (Construit cu dativul; complementul indică părţi mobile ale corpului sau privirea) îşi plimbă ochii pe nemărginitele cîmpiei. Marcovici, c. 86/3. îşi preumbla ochii privind frumuseţea stelelor. Drăghici, r. 52/18. El îşi preîmblă plivirea pe cîmpul bătăliei. Bălcescu, m. v. 120. Îşi pieumblă iute ochii săi albiiioşi pe toată întinderea. Hogaş, dr. i, 100. Îşi plimbă degetele prin pulbereă ... subţire. Bassarabescu, v. 97. Tăcea liniştii, plimbîndu-şi privirile peste invidioşii ce urmăreau neputincioşi prosperitatea lui. Brăescu, o,, a. i, 280. îşi plimbă ochii asupra întregii lui oştiri. Sadoveanu, o. 1, 354, cf. ii, 651. Îşi plimbă mîinile pe pian. Camil Petrescu, o. iu, 91. îşi plimbă degetele pe obrazul meu. Stancu, r. a. i, 41. Plimbă o ultimă privire de stăpînă prin odaie. Vinea, l. ii, 315. A rămas aşa, plimbîndu-şi privirile prin curtea pustie. Gálan, b. i, 52. Subprefectul îşi plimbă ochii roată. Vornic, p. 220. (Refl.; rar) Ai mei ochi se preumblă pe dealuri. Alexandrescu, m. 102. Nodul brîului se lăsă şi braţele i se plimbară în voie. Galaction, o. 300. <0> F i g. îmi plimb a mele gîn-duri. Bolliac, o. 82. Mintea cititorului, preumblată prin spaţiu şi prin răslimpi. Odobescu, s. iii, 51. Să mai văd pe sfîntul soare, Cum îşi plimbă razele, Cum îmi coace ierbile. folc. mold. i, 76. E x p r. (Popular) A-şi plimba urechea = a-şi încorda auzul pentru a prinde zgomotele uşoare, vorbele şoptite; a trage cu urechea. Cf. Zanne, p. ii, 463. — Prez, ind.: plimb. — Şi: (învechit şi regional) preămblâ, prelmblâ, preumblă, primblă (prez. ind. primblu, alrm i/i h 136), prinbla, primbla, (învechit) preainiblá, premblă, (regional) porumbla (alrm i/i h 136), prăimblâ (ib., alr ii/i h 74/29), praumblâ (alrm i/i h 136), preimblă (alr ii/95), priJmblâ (alrm i/i h 136), priuniblă (tdrg, Scriban, d.), prolmblă ' (alrm i/i h 136) vb. I. 9191 PUMBAC - 836 - PLIMBĂ — Lat. perambulare. PLIMBAU subst. Drum pe care coboară porcii mistreţi spre o curmătură. Cf. Stoica, vîn. 20. — Cf. plimba. PLIMBARE s. f. 1. Acţiunea de a se plimba; deplasare In spaţiu in scop recreativ, curativ etc.; promenadă, (rar) plimbet (1). Cf. plimba (2). Au păzit cînd au ieşit împăratul la primblare. M. Cos-tin, ap. ddrf. Era ieşit Duca Vodă la primblare cu toată casa. Neculce, l. 38, cf. 26. Băuturile, primblările şi alte necurăfii, acelea le căuta bine. R. Popescu, cm i, 331, cf. 281. Cînd vrea să iasă afară la prin-blare ..., el şădea într-acea carătă scumpă (a. 1760). gcr ii, 72/36, cf. 114/18. Fimeile ... la primblare ies adesăori. ist. am. 70v/18. Vodă cu căpitanii de frunte intr-acolo mersă la prăîmblare. Budai-Deleanu, ţ. 88, cf. 427. Vulpea ... ieşise la primblare. Heliade, o. i, 124. Era o grădină ... pentru preumblat ea şi petrecerea împărătesei. Gorjan, h. i, 4/10. In primblare am ieşit La Copou. AsaciIi, s. l. i, 272, cf. 190. Tofi amicii ... ce întîlnea în preămblare era invitaţi ... la masa lui. cr (1846), 321/35. Mergînd în plimbare ... s-au dus să-ş vază grădina. Bărac, t. 59/25. Vino să facem un gir de preîmblare. cr (1848), 353/59. De să duce la primblare, umblă singur ca un cuc. Pann, p. v. ii, 115/7, cf. i, 41/25, Polizu. Unchiu se scoală, pleacă la plimbare. Alexandrescu, o. i, 231. Armăsarii ... cu care se servea domnitorul ... în preîmblă-rile sate. Filimon, o. i, 108. Dintr-o preumblare afară din Ierusalim nu mai aflarăm ... bagajele noastre. Bolintineanu, o. 296. Dumneata vrei să mergem ta plimbare. Caragiale, o. ii, 250. A ieşit cu copiii Agatei la plimbare. Slavici, n. i, 324. S-a pornit odată Ca să facă p-o cîmpie o plimbare-ndatinală. Coşbuc, p. ii, 125, cf. Barcianu, Alexi, w. Mergînd odată la plimbare ... văzu ...un şir lung de costume cenuşii. Agîrbiceanu, a. 53. Nevastă-mea s-a dus la plimbare pînă-n Armadia. Rebreanu, i. 64, cf. 38, 52, Şăineanu, d. u. Să-l duci la plimbare. Bassarabescu, v. 128. L-am făcut tovarăş plimbărilor şi reveriei mele. Galaction, o. a. ii, 251. Cînd le duci pe drumul mare, La plimbare, Este praf de nu te vezi. Topîrceanu, p. o. 22. O plimbare care să nu-l obosească. C. Petrescu, î. i, 230. Ne-a pus remorcherul la dispozifie, să faccm o plimbare pe Dunăre. Brăescu, o. a. ii, 173, cf. i, 6. Colonelul îşi între rupse plimbarea. Sahia, n. 78. Trece prin fala uşii ... conlinuîndu-şi plimbarea. Sebastian, t. 202. Nu scăpau nici un prilej de preumblare. Vlasiu, a. p. 234. După plimbare a fost altă petrecere la curte. Sadoveanu, o. xi, 344, cf. Scriban, d. Mergem la plimbare mai departe. Arghezi, c. j. 28, cf. id. B. 89. După ce îşi făcea plimbările, se întindea. Stancu, r. a. iii, 113. De la versuri la plimbarea de seară ... n-a fost decît un pas. Barbu, p. 38. Eu, mîndrufă, plec, mă duc, Pleaiă-le să te sărut, Să te sărut de călare, Să-mi paie drumu-n plimbare. Jarnîk-Bîrseanu, d. 111. Şi-au zărit craiul şi-o floare Intr-a sa preumblare. polc. transilv. i, 434. <(>• Hxpr. (Familiar) A trimite (pe cineva) la plimbare = a nu vrea să stea la discuţie (cu cineva); a da afară: a concedia (din serviciu); a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva. Fiecare îşi cunoaşte socotelile lui ... A trebuit să-l trimit la plimbare. Camil Petrescu, t. in, 53. Atelierul nu-l părăsim, aşa că pofi să trimiţi garda ... la plimbare. Pas, z. iv, 153. îl trimiteam la plimbare c-o vorbă si urlă. Sadoveanu, o. ii, 554, cf. Scriban, d. + P. g e n e r. Deplasare In spaţiu, drum; călătorie. La 7'îrgovişte, la scaunul mărtii-sale au sosit, făcînd toată preumblarea acestor zile 20. R. Greceanu, cm ii, 142. Preîmblările cazacilor pe la fruntarie au înfuriat ... pe ungurime. Baiuţiu, p. a. ii, 341. O plimbare în toată Pocufia. Delavrancea, o. ii, 21. Dascălul ne îngăduia uneori să ne ducem la Merişani ... şi să cumpărăm de la o dugheană anilină... Aceeaşi plimbare la aceeaşi comună am mai făiut-o. Galaction, a. 28. 4 Deplasare în spaţiu Încoace şi Încolo, dintr-o parte in alta. Cf. plimba (4). Ofiţerul... după cîteva plimbări prin fa(a imobilului, dispăru. Călinescu, e. o. i, 69. 2. (învechit; concretizat) Loc de promenadă; (învechit) plimbătoare, v. plimbător (2). Alte locuri de odihnă, ce vor fi ... ori alte primblări asea-menea acestora, prav. 175, cf. lb. O plimbare de zioa şi noaptea, fiindcă o luminează cu felinare, [e] foarte frumoasă şi romantuească. Golescu, î. 133. Sînt multe, frumoase pieţe şi primblări. Kogălniceanu, s. 65, cf. 12. Podul Mogoşoaiei şi al Tîrgului de Afară erau (ele de căpetenie preîmblări ale boierilor. Filimon, O. I, 177, Cf. ŞĂINEANU. D. U. 3. (învechit) Closet. Cf. Polizu. — PL: plimbări. — Şi: (Învechit şi regional) piin-Hiâre (ist. ţ. r. 86), prăimblăre, preămblare, pre-imblâre, preumblare, primblare, prin bl are, (regional) prămblâric (alr ii/i b 74), prăumblâre (Budai-Deleanu, ţ. 36, alr ii/i h 74/76), preinblâre (alr ii/i h 74) s. f. — V. plimba. PLIMBARISÎ vb. IV. Refl. (Familiar, glumeţ sau ironic) A se plimba (2). Cf. sfc iv, 188. Pe unde v-a/i plimbarisit, mă rog? Udrescu, ol. — Prez. ind.: plimbarisesc. — I’limbii + suf. -arisi. PLIMBAT s. n. Faptul de a se plimba. Cf. plimba (2). Doctorul Sîrbu se opri din plimbat. Preda, r. 149, cf. sfc iv, 306. — V. plimba. PLIMBĂ s. f. 1. (Prin Transilv. şi prin Munt.) Partea de deasupra a unei balustrade, a unei scări (de care se prinde cu mina); p. ext. balustradă, pălimar1 (2). O femeie scoboară scările ... O mînă îi alunecă pe plimbul scării. Delavrancea, ap. tdro, cf. Pamkile, i. c. 439, dr. iii, 685, cade, Scriban, d., Frîncu-Candrea, m. 104, chest. ii 220/54, 60, Lexic reg. ii, 52. Mîndro, de dragostea la, îmi vine-a mă spînzura, Cu ciucurii brîului, De plimba pîrîului. Udrescu, gl. 2. Nume dat unor obiecte sau părţi ale acestora care servesc la fixare, Ta susţinere, la sprijinire: a) (prin sud-vestul Transilv., prin nord-estul Olt. şi prin vestul Munt.) prăjină, stinghie pe care se aşază sau se sprijină ceva. Cf. ddrf. In jurul sobei este un stativ de lanţuri numit fcgle ... şi primble ... pe care se alîrnă obieitele şi rufele, ca să se usuce. Vuia, ţ. h. 112, cf. cade, Scriban, d., Rădulescu-Codin, alr i 1001/85, Lexic reg. 84, Lexic reg. ii, 16, Udrescu, gl.; b) (regional; In forma primblă) fiecare dintre beţele care se pun de-a curmezişul în interiorul unui stup primitiv (Hirseni —Făgăraş), chest. vi 112/14; c) (prin sudul Transilv.; In forma primblă ) stinghie care fixează picioarele unei mese, ale unui scaun etc. Cf. Păcală, m. r. 410, alr ii/172; d) (regional; în forma primblă) vergea de fier care fixează cele două braţe ale unei letci. Com. din Micăsasa — Mediaş; e) (regional; in forma plimb) grinda superioară a unei case. Cf. Scriban, d.; f) (regional; In forma primblă) plrghie care serveşte la umflarea ţoalelor (Clopotiva —Haţeg). Gregorian, cl. 61; o) (regional; in forma primblă) fiecare dintre seîndurile (aşezate orizontal) de la spătarul unui scaun (Răşinari —Cisnădie). Cf. Păcală, m. r. 484. Colorile ... se aplică pe toate membrele: spele, primble, crace, şezut şi picioare, id. ib., cf. 411; I») (prin sudul Transilv.; in forma primblă) sclndură care leagă cele două părţi laterale ale războiului de ţesut. Subt sulu dlndărăpl este o primblă care [ine războiu bine încheiat, să nu se mişte. Brebenel, gr. p., cf. alrm sn i h 302/157; i) (prin vestul Munt.) prăjină scurtă de care se atîrnă dîrlogii, iţele şi vata-lele la războiul de ţesut. Cf. Udrescu, gl.; J) (prin sudul Transilv. şi prin Ban.) bucată de lemn prinsă 9196 PL I.VIBĂREALĂ - 837 - PUN Ja încheietura căpriorilor pentru a-i consolida. Cf. Viciu, gl., chest. ii 221/7, 230/6, a iii 3; k) (regional; in forma primblă) pervaz (2b). chest. ii 180/60. — Pl.: plimbe. — Şi: (regional) plimb (pl. plim-buri) s. n., plimbie (Lexic beg. ii, 16), primbă (Scriban, d., Viciu, ol.), primblă s. f., primblu (Scriban, d.; pl. primbluri) s. n. — Postverbal de la plimba. PLIMBAreAL s. f. (Familiar, glumeţ sau ironic) Plimbare (1) (scurtă); (regional) plimbuş. Iar a plecat la plimbăreală? Udrescu, gl. Fac o plimbă-reală pînă la Trivale. id. ib. — Pl.: plimbăreţi. — Plimbare -|- suf. -eală. PLIMBĂRÎŢ,-EAŢĂ adj. (Adesea peiorativ) Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească; (Învechit; peiorativ) plimbătareţ. O umbră primblăreaţă. Conachî, ap. tdrg. Un nor de vară ... vărstnd din ci o ploaie cu bolborosi peste plimbăreafa lume. Macedonski, o. iii, 40, cf. ddrf. (F i g.) Apele plimbărefe. Conachî, ap. tdrg. <> (Substantivat) Le venea în faţă un alt grup de plimbăreţi. Ardeleanu, d. 130. Plimbăreţii ... se opriseră. Camil Petrescu, n. 5, cf. id. o. ii, 224. Seara, mai bătură plimbăreţii trotuarul. Pas, z. ii, 248. -- PL: plimbăreţi, -e. — Şi: (Învechit şi regional) preumblări), -eăţă (Barcianu, Alexi, w.), jriin-blărGţ, -eâţă adj. — Plimba + suf; -ăreţ. I'LIiUBĂRÎC s. f. (Familiar) Diminutiv al lui plimbare (D- Vremea, de ieri seară, este splendidă:... senin, calm, căldurică, tocmai bine de plim-bătică. Caragiale, o. vii, 40, cf. dm. — Plimbare + suf. -ică. I’LÎMBĂT s. n. v. plimbet. PLIMBĂTAREŢ, -Ă adj. (învechit; peiorativ) Plimbăreţ. Mai lesne va fi a se bizui cineva să răstoarne pămintul cu umerii, clecil să mai poală da pe cate o muiere ce s-a obicinuit o dalăplimbălareţă. pr. dram.166. — Pl.: plimbălareţi, -e. — Plimba + suf. -ăiarel. PLIMBĂTdR, -OARE subst. 1. S. m. şi f. (învechit) Persoană care se plimbă. Cf. plimba (2). Cf. drlu, lb, Barcianu, Alexi, w. + (Regional; în forma primblălor) Numele unui jucător dintr-un joc de copii cu mingea nedefinit mai de aproape (Săcele). alb ii 4 381/182. Doi primblători aruncă mingea peste găuri. ib. 2. S. f. (învechit) Loc de promenadă; (Învechit) plimbare (2). Copaci de alee sectu plimbăloare frumoase ... stau smulşi din rădăcinile lor. ar (1829), 32I/21. 3. S. f. (Popular) Closet. Cf. Polizu, ddrf. Curăţirea puţurilor şi a plimbătorilor este in sarcina locatarului. Hamangiu, c. c. 371, cf. cade. — Pl.: plimbălori, -oare şi (3, f.) -ori. — Şi: (I) prelmblătâriu, -oare (lb), preuniblător, -oârc (drlu, Barcianu, Alexi, w.), (regional) primblălor, -oârc s. m. şi f. — Plimba -f suf. -ător. PLÎMBET s. n. 1. (Rar) Plimbare (1). Făceau frumoase plimbete. ap. ddrf. L-a găsit plimbălul acu-n toiul ariei. Udrescu, gl. 2. F i g. (Prin vestul Munt .; la pl.) Ciudăţenii, toane, capricii. Are plimbetele lui. N-ai ce-i face! Udrescu, gl. — Pl.: plimbete.' —' Şi: (regional) plimbă! (pl. plimbete) s. n. — Plimba 4- suf. -el. PI ÎMBIE s. f. v. plimbă. PLIMBULÎŢĂ s. f. (Regional) Plimbuţă (Săpata de Sus —Piteşti). Udrescu, gl. — PL: plimbuliţe. — Plimbă + suf. -uliţă. PLIMBÎj’Ş s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Plimbăreală. Cf. Udrescu, gl. Are plimbuşurile lui de fiecare zi; dacă nu se duce Undeva, şi le face prin casă. id. ib. — Pl.: plimbuşuri. — Plimba + silf. -Uf. PUMBtlŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui plimbă; (regional) plimbuliţă (Cepari —Curtea de Argeş). Udrescu, gl. — Pl.: plimbuţe. — Plimbă + suf. -uţă. PLIMÎZ s. n. v. pecmez. PLÎMIŢĂ s. f. v. pivniţă. . PLJMNICJiR s. n. (Transilv.) încăpere sau des-părţitură intr-o magazie, intr-o şură etc. în care se ţin uneltele agricole, pleava etc. Cf. cade, Viciu, gl., Lexic reg. ii, 52, com. din Dăişoara — Rupea. — Pl.: plimnicere. — Şi: plinicir s. n. Lexic reg. ii, 52. — Cf. bg. n ji e b h ii k. PLIN, -Ă adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente; Ţipaţii' etc.) Care este umplut pină sus, în Întregime, pină la refuz cu ceva, care conţine toată cantitatea pe care o poate cuprinde, în care se află ceva pînă la limită. Hrănilniţele lor implute (pline n, plinri h). psalt. 298. Mincară toţi şi se săturară, şi luară den rămăşiţele bucalelor 12 coşure pline. Core-si, ev. 256, cf. 191. Avea jitniţe prea mari pline de pine. Moxa, 294/4. împteţi veadrele cu apă, şi le imptură pline. n. test. (1648), 107r/4. Un mormînt plin de oase. Dosoftei, ps. 21/16. Şi i-au dăruit un blid plin de pietri scumpe. Neculce, l. 28, cf. 12. De beut cindu-mi vine dor, Tu să mi te imbii cu plinul urcior. Budai-Deleanu, ţ. 134, cf. 331. Şi-au aninat traista în umăr, care era plină de cartofle. Drăghici, r. 97/6. Doi cazaci găsiră două traiste pline de aur. Bălcescu, m. v. 55. Tu n-ai deşărlat cupa ce încă este plină. Alexandrescu, o. i, 153. Cazane pline cu uncrop. Creangă, p. 256, cf. 198, 214, 305. N-a venit ploat, ci cu punga plină de la tirg. Slavici, n. i, 27, cf. 166. Şi de vreţi coşare pline şi de vreţi pline hambare, Luna roadelor iubite o primiţi voios, cu vin. Beldiceanu, p. 54. Naiu-n mini şi cupe pline, Pe-obi-ceiul din strămoşi. Coşbuc, p. i, 84, cf. 210. Trimite mereu cănile pline. Girleanu, n. 114. E o jalnică iluzie să crezi că talentul este ... ceva aşa ca o butie plină. Galaction, a. 150. Trecu prin antrel ... cu două cofe pline. Brăescu, o. a. ii, 27, cf. 17. [Cas-troanele] nu le-am văzut pline niciodată. Sahia, n. 32. Chiose era cu gura plină de apă. Camil Petrescu, 0. m, 243. Puse la încălzit o tigaie mare plină cu fasole scăzută. Preda, m. 331. Să măninc o ţechiră plină [de mere], Inima nu mi-o alină. Jarnîk-Bîrseanu, d. 155, cf. 83, 318. Cuculeţ di la pădure, Cu gura plină dă mure. Vîbcol, v. 42. Plin pină-n gură. ălr ii 3 513/605, cf. 3 513/682, 705, 728. Numai mese-ntinse, Cu făclii aprinse, Cu pahare pline, In cintece line. Balade, 1, 287. Am crezul că beau la vin, Ş-am beut paharul plin. folc. transilv. ii, 14, cf. i, 273. La omul beţio iese şi dracul cu ocauă plină. Zanne, p. iii, 472, cf. v, 522. Mese întinse, păhare pline, se spune despre cei care fac mereu petreceri. Cf. id. ib. in, 631. Foa-lele pline clntă mai bine (=omul îndestulat e Întotdeauna vesel), id. ib. iv, 365. (Cu determinări restrictive) Un vas plin pe jumătate. Un pahar pe trei sferturi plin. «O* (Prin analogie) Vacile ne-or aduce ugerii plini Şi vor mugi la poarta noastră. Arghezi, vers. 187. Ţiţa plină de lapte, alr ii 5 673/29, cf. 5 673/47, 53, 130, 250, 284, 316, 325, 334, 349, 514, 537, 551, 574, 791, 833. <0> F i g. Un suspin neîntrerupt se revărsa din adincul inimei sale pline. Odobescu, s. i( 9211 PLIN - s;)8 - PUN 141. Mi-e plină inima. I. Negruzzi, îs. vi, 172. Ce larg mă simt şi lacom fi niciodată plin Sorb prin pupile lumea. Labiş, p. 151, cf. 161. -O- (Regional) Maţe pline — caltaboşi. Cf. a.lr i 747/870, 898: Expr. Cu gura plină = a) cu mîncare în gură. Ce înseamnă grijile noastre ... , strigă Tilu cu gura plină. Rebreanu, i. 239. Vorbea cu gura plină. C. Petresc.u, î. ii, 140; li) (Învechit, rar) cu satisfacţie răutăcioasă. Cu gurele pline vestesc prolivnicii cuvintele accale, Maior, ist. 73/2. (A Ii) plin «le sine (insu.şi sau de el etc.) = (a fi) încrezut, îngîinfat, Înfumurat:; (a fi) sigur de capacitatea, de forţele etc. sale. Era atît de plin de sine însutii, incit se gîndea numai la pămînlurile ■ lui. Rebreanu, i. 254, cf. id. r. i, 58. Plin de el ca un pepene. Akde-leanu, u. D. 36. A venit intr-o zi profesorul meu ... , om foarte plin de sine. Vx-asiu, d. 103, cf. Scriban, d. Cînd [tinereţea] e prea plină de sine, i se pare că a descoperii ea literatura. Scînteia, 1962, nr. 5 418. A-i ii (cuiva) jialiurul ]:lin, se spune despre cineva care a suferit mult, ă îndurat multe necazuri, şi nu le mai poate suporta. Multe, Doamne, l-au bătut, l-a fost paharul plin. Coşbuc, f. 71. + (Despre arme de foc) în care au l'ost introduse cartuşe; încărcat. Caută pistoalele. Unul e încă plin. Negkuzzi, s. i, 28. El are o puşcă plină Cu trei glonţi la rădăcină. Alecsan-dri, p. i, 36. De vrei o flintă bună, Am, uite, una plină: cînd trag, cocoşul sună. Coşbuc, p. ii, 95. E plin? întreabă deodată Florea cu vocea limpede, arătînd revolverul. Agîrbiceanu, l. t. 407. Dar culcat, şi cum culcai? Cu puşca plină la cap. Jarnîk-Bîrseanu, d. 308. + (Regional; despre femelele unor animale) Care urmează să nască; (popular) borţoasă, (regional) groasă, depusă. Ce-am auzit io, că vrei să -vinzi o vacă plină? Camil Petrescu, o. i, 44, cf. alr sn ii h 328/987. + (învechit) Care este (complet) ocupat. Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin. Asachi, s. l. i, 217. 2. Care este fără goluri Sn interior, care este format dintr-un material compact; compact, masiv. Visă şi văzu cum şapte spice de grîu creştea sus de întru fir, frumoase şi pline. Palia (1581), 165/15. Griul, ghirta ... [au] paiul întreg, adică plin, negăurit. I. Ionescu, p. 240. Dezlegă gura unui sac ... să poală lua uri pumn şi să laude bobul plin. Slavici, n. i, 94. Să-mi spui dacă ... pot nădăjdui Să secer grîne coapte şi plirie-n spic. Coşbuc, p. ii, 190. Un zid plin. ap. cade, cf. ds. Pentru iulcli foarte mari se construiesc volanfi plini. Soare, maş. 202. + întreg, deplin, neştirbit. Cf. li>. Nu se codi să scrie patru pagini pline. Bassarabescu, v. 15. Ai trei ceasuri pline. Galaction, o. \. î, 66. ■ F i g. Întreg era acest domn la (oale, plin la minte (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 262/19. Era trimişi cu plină şi destulă putere. Şincai, tir. ii, 120/3. Profesor plin = profesor universitar titular, beneficiind de toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Cf. dm. Catedră plină=catedră care are numărul complet de ore prevăzut de regulament. Perspectiva înaintării la o catedră definitivă şi plină. C. PetHescu, r. db. 300, cf. dm. 4- (învechit; despre vise) Care se îndeplineşte; realizat, împlinit. Craiu Filipel Să ştii că visul tău plin va fi (a. 1799). gcr ii, 166/34. + (Rar; despre flori) învoit. Cf. lb, Un vişen cu flori pline. Negruzzi, s. i, 96. Pentru line, rujă plină, Nici n-am somn, nici n-am odihnă. .Jaiinîk-Bîh-seanu, d. 16. + P. ana 1. (Rar) Des, stufos. Idealul de bărbat al Calincufei era un om mare, cu mustefi şi barbă plină. 1. Negruzzi, s. i, 131. 3. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Care cuprinde, conţine, posedă, are ceva în cantitate sau in număr-mare, înţesat; care posedă ceva din belşug, din abundenţă (depăşind aşteptările); p. ext. copleşit, covîrşit. Pliru e pământul. psalt. 56. Veselili-vă astăzi., că masa plină iaste. Coresi, ev. 118. Că iaste un fcal de meare pline de sîmburi. st. lex. 173rl/16. Au rămas ... cu o casă plinăjie,..copji. Neculce, l. 82, cf. 191, 303. Au rămas plin ?i■ cr (1848), 21/54, cf. 52/51. Sala era plină. Negruzzi, s. i, 5. Poporul, plin de sclrbă, ... Era .alinii' de'spăimă. Bolliac, o. 202. Salonul era plin de Jume. Boljntineanu, o. 418.. Cu mîinile pline de aur, ceruse înapoi pe fiiul ei cel roHil. Odobescu, s. i, 158, cf. 15. Îşi încheie haina pliriă_de şireturi. Emi-nescu, o. i, 87, cf. 85. Să ia cucoşul, să-l azoîrle in-Ir-un cuptior plin cu jăratic. Creangă, o. 21, cf. id. p. 284. Zecile 'de prepeliţe împuşcate altădată în meiu-rile şi în porumburile pjtne de.^rţiolior. Brătescu-Votneşti, p. 137. Opt mese pline, deasupra cărora glasurile şi chiotele se amestecă." Gîhleanu, n. 115. Usturoiul ... se arătă la iveală şi el cu căpăfînele lui zdrenfăroase, pline de noduri. Hogaş, dr. i, 299. Capu-i plin de plete. id. ib. 313. Două perne ... pline de dantele. Bassarabescu, v. 29, cf. 23. Le ercTTcisa plină de musafiri. Galaction, a. 303, cf- 4J4' Tot" cîmpul viran... era plin de trfisuri. Cam.il Petrescu, u. n. 180. Camera era plină de fotografiile colonelului. C. Petrescu, î. i, Î'l7. Grădina Cişmigiului, plină de bone, de zgomot, de copii. BrăEscu, o. a. i, 6, cf. 9. Hotarul ăsta era pJiM-j!e.....p.traie şi rupturi. Vlasiu, a. p. 90. Tîrgul fusese plin ca un stup. Sadoveanu, o. xi, 488, cf. xii, 239. Şlubeiele sînt pline de căpuşi. Arghezi, vers, 307, cf. 232, id. ş. Y¿17îi puse repede mina albă şi plină de inele, la gură. Călinescu, e. o. i, 297, cf. id. rs. 795. Era plin de solda!i satul. Stancu, ii. a. i, 48, cf. id. D. 257. Din puterea Ia d plină ... Să rămîi sfrijit ca paiul. .Pahaschivescu, c. ţ. 69. Odaia era Plină de parfumul trandafirilor. Vornic, p. 130. Sini plin de datorii. Preda, m. 412. Aruncau cu afişe, mici spre trotuarele pline acum de o lume îngrijorată. Barbu, v. 171, cf. 87. De poamele coapte pămîniut e plin. Horea, p. 46. In codrului cu copaci Şi cu lunci pline cu fagi. . Jaiiník-BÍrseanu, d. 290. Frunza cîtu-i plină-n vie, Mîndrii mîndrele-şi îmbie. Pamfile, c. ţ. 150. Acoto-i plir d’e şt’ir. alb sn iii h 633/95. Şi frali n-am nú lunu, De tismaşi plinu-i drumu. polc. transilv. i, 308, cf. 116. Ce foloseşte celui sătul o masă plină de bucate? Zanne, p. iv, 110. li plin de bani Ca rîpa de bolovani, id. ib. v, 72. îi pl.ijx.de •parale ca únele de pureci, id. ib. 482. Anr~tifi'coj$t\ plin ele petice [Varza]. Gorovei, c. 128j <> (Adverbial)) Pe străzi e plin de patrule. Vlasiu, a. k-445u.^_iE*i' lărgirea sensului sau în contexte figurate; adesea cu valoare de superlativ) Pliînră e amu ele veriru omorului, cod. von. 124/26. De blăsteme rostul lui pliru iaste. psalt. 14. Limba ... e plină ele veni nu. moarte purlăloria (a. 1569 — 1575). gcr i, *10/6. Acest praznic plin e de bucurie şi de veselie. Coresi, ev. 179, cf. 78, 101: Plini de toate nedireptăţile (a. 1618). gcr i, 50/27, ¡t dăscăli plini de toată înţelepciunea. Moxa, 380/12. Giira i-i plină de amărăciune. Dosof-tei, ps.. 33/3. Şapte oameni dentru voi, mărturisiţi fiind, plini de duhul sfînt. Biblia (1688), ap. gcr i, 283/27. Era sufletul lui plin de frică. anon. cantac., cm i, 92. Era plin dă vorbele şi minciunele hanului. R. Greceanu, cm ii, 200. Obraze mari bisericeşti şi mireneşti, pline de zavistii şi răutate. Antim, p. xxiii. Oamenii mult gîndttori şi plini de ani. Calendar! (1733), 56/11. Vedeniia cea plină de taine negrăite (a. 1775). gcr ii, 106/19. Şi aceasta e mintea cu sfat plină. Búdai-Deleanu, ţ. 226, cf. 211, Heltade, o. i, 436. Plin de spaimă, caut asupră-mi şi mă cutremur. Marc.ovici, r. 16/10, cf. 14/7, id. d. 5/24. 'Tot portul său era plin de mîndrie. Drăghici, r. 59/29. Povestiri ... pline de băgări de seamă şi de întîmplări. Gorjan, i-i. i, 1/4. O, tu, ce-ai auzit Cest uric plin de minune. Asachi, s. l. i, 183. Sufletul... plin de mîhnire. Co-‘ nacmi, p. 288, cf. 87. Sinan se uita plin de mirare la pufinul număr al creştinilor. Bălcescu, m. v. 114, 9211 PLIN - 839 - PLIN cf. 208. Este o persoană afabilă, plină de natural, cr (1848), Îl1/!?. Cel ce veni mai nainte de multă mîn-drefe plin. Pann, e. ii, 8/3, cf. 116/7. Amorul ei e exaltat, nobil, plin de foc. Negruzzi, s. i, 48, cf. 7. îţi urează De mari fapte viaţă plină. Alexandrescu, 0. x, 262. Ore pline de dragoste fierbinte. Alecsandri, p. i, 139, cf. 121, 198. Toţi, plini de furie, fac irupţie pe scările palatului. Bolintineanu, o. 249. Oraţiu, scriitor plin de spirit şi de graţie. Odobescu, s. i, 48. Iară cornul plin de jale Sună dulci, sună greu. Emi-nescu, o. i, 104, cf. 130, iv, 106, id. g. p. 32. CU era de tinără, de frumoasă şi plină de vină-ncoace. Creangă, p. 275. în tăcerea aceea plină de lumina lunii, s-a auzit ... glas de privighetoare. Caragiale, o. n, 252, cf. 177. Toată împărăţia era plină de jale. Ispirescu, 1. 4. O podideau lacrămile ... privind acareturile mari, arătoase şi pline de sărăcie. Delavrancea, s. 4. [Rozele] au fost atîl de viaţă pline Şi azi se sting aşa uşor. Macedonski, o. i, 192. Şl gura lui e plină de blesteme. Vlahuţă, o. a. i, 38. Ei sînl plini de putere. Beldi-ceanu, p. 62. Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiş: Coşbuc, p. I, 47, cf. n, 19. Plin de grlje,peană nouă moaie popa-n călimară. Goga, Poezii, 103. E o dimineaţă frumoasă de iunie, plină de mirezme de flori de lei. Brătescu-Voineşti, î. 61. Urmărea ostenelile lui Rogojinaru cu o curiozitate plină de admiraţie. Re-breanu, r.i, 13, cf. 211. Toată noaptea, plin de grijă, nra închis ochii. Bassababescu, s. n. 19. Amintirile poetului îi spun de un oraş însufleţit, plin de voie bună. ^îalaction, a. 14, cf. 172. Toţi se ridicară la fereastră cu priviri pline de mirare. C. Petrescu, î. i, 230. Un cavaler din .elită, plin de zel. Brăescu, o. a. i, 119, cf. 283.\Uzina a regă^'l-o^af'pjin'ă...d'i 'Viaţâ^ Sahia, n. 35. Alămurile fanfarei ele roşiori d&cfeau o fremătare surdă şi veselă, plină de aer sărbătoresc. Popa, v. 209. Aceeaşi mişcare leneşă fără grabă, plină de nepăsare. Sebastian, t. 41. Flăcările-i luminau obrazul plin de bunătate. Sadoveanu, o. v, 237, cf. ], 162. Replica rapidă şi plină de miez. Vianu, a. p. 124, cf. 216. Şubred vas de lui ... Tu, plin de taine şi ştirbit la gură. Ajrghezi, vers. 250, cf. 362, 393. Viaţa i se păru plină de sens. Călinescu, e. o. i, 165, cf. id. s. 301. Lumea e plină de mişcare. Ralea, s. t. i, 348. Caii sînt odihniţi şi flăcăii plini de voie bună. Camil Petrescu, o. iii, 180. Mormăituri pline de o surdă ameninţare. Bogza, c. o. 54, cf. 51. Dimineaţa e vînătă, urîtă şi plină de viscol. Stancu, r. a. v, 259. îi aruncă un surîs în doi peri, plin de ameninţări. Vinea, l. i, 47. E o chimistă plină de calităţi. Ba-ranga, i. 154. Ce e, fa? o întrebă el cu un glas închis, iilin de uimind Preda, d. 81. Voi, lucruri mărunte, nimicuri pline de sens. s ianuarie 1961, 10. Mi-e sufletul nlin dtL splendorile simplităţii, De iubire şi cînt. v. rom. noiembrie 1962, 69, cf. 153. Inspecţia specială reprezintă o ; acţiune plină de răspundere, aî 1962, nr. 685, 2/2. Era atit de plină de forţă şi de elan I t septembrie 1962, 17. Şi rămîn boi în ocol, Casete pline de dor. Jarnîk-Bîrseanu, d. 323, cf. 75. Dar doru-i mai puţinei Şi-i plină lumea de el. folc. transilv. j, 141, cf. 212. Trei lulele, trei dughene, Capul plin de socotele, se spune despre negustorul sărac. Cf. Zanne, p. iii, 208. (Eliptic) Măi, bădiţă, satu-i plin Că arnîn-doi ne iubim. Jarnîk-Bîrseanu, d. 69. <0> (Adverbial) Barbar cînta femeia-accea,_ Tîtziu, în cafeneaua goală, Barbar cînta, dar Slin de jaleb Bacovia, o. 32. + S p e c. (Despre ochi; de obicei cu determinarea ,de lacrimi“) învăluit (de ...), bogat (în ...), năpădit, inundat (de...). A căzut pe la amiază, întristat şi singurel, Ţintind ochii plini de lacrimi în plăcutul rîurel. Asachi, s. l. i, 75. Ochii i-s plini de lacrimi. Eminescu, o. iv, 82, cf. id. g. p. 50. Fata, cu ochii plini de lacrămi, îi mulţumi. Ispirescu, l. 86. Bă-trînul, slab, cu ochii plini de lacrămi şi bănat. Coşbuc, p. i, 233. S-a despărţit de mine cu ochii plini de lacrimi. Galaction, o. 90. Se plecă înainte ... cu ochii plini, de lacrimi reţinute. Brăescu, o. a. i, 28. Maria îşi simţi ochii plini de lacrimi de umilinţă. Sadoveanu, o. xii, 94. «0* (Prin lărgirea sensului) Ţe iubeam cu ochi păglni Şi plini de suferinţi. Eminescu, o. i, 192, cf. id. n. 12. întoarse spre dînsul doi ochi plini de spaimă: Rebreanu, r. i, 200. li văzu ochii plini de gînduri. C. Petrescu, î. i, 218. Mă privi un timp cu ochii măriţi şt plini de ură. Sadoveanu, o. ix, 478. Avea ochii mari, ... , plini plnă In adinciml de un mare foc negru. Stancu, r. a. i, 13. Ochi-mi lăcrimau Plini de-a ninsorii jocuri rotitoare. Labiş p. 118. E cu ochii plini de somn. Jarnîk-BîrseanO, d. 433. Pînă-n ziuă-i la oblon Cu ochiţii plini de sonui. FO^LCî' TRANSILV. 1, 165. 4, (Urmat de determinări introduse prin prep. „de1* sau, rar, „cu“) Care este acoperit cu ceva, pe Întreaga suprafaţă sau pe o parte determinată a ei. Un laz strein părăsit, să fie spinos şi plin de pădure. prav. 4. [Cîmpul] era plin de oase de oameni (a. 1673). gcr i, 215/5. Pomi plini de roadă. Cantemir, ap. gcr i, 324/2. Mulţi turci se vedeau plutind pe unde ... plini de răni. Bălcescu, m. v. 169, cf. Negruzzi, s. î, 39. Lat e cîmpul celei lupte, Lai şi plin de arme rupte. Alecsandri, p. ii, 18. Amîndoi slntem plini de apă'. Bolintineanu, o. 427. Toţi erau cu părul, . cu barba şi cu musteţele pline de promoroacă. Creangă, p. 256. Se arătă şi armăsarul .... plin de spume. Ispirescu, l. 28, cf. 77. Dealul plin cu flori era. Coşbuc, p. î, 259. Salcîmii plini de floare Se uită [ung spre sat. Topîrceanu, s. a. 45. în vale lăsăm caii plini de spume: Bart, s. m. 23. Straiele lui erau pline de păr de urs. Stancu, r. a. iii, 55. Părea că pomii toţi sînt plini De flori. Paraschivescu, c. ţ. 16. Picioarele goale erau pline de zgîrieturi. Preda, m. 11, cf. 150, PI ir de.rîie. alrm u/i h 168/95. Cînd îi pe la cîn-tători, Plină-i trupa de-asudori. folc. transilv. i, 171. <0> (Prin lărgirea sensului sau In contexte figurate) Un colţ de cer s-a luminat Şi codru-i plin de soare. Iosif, patr. 17. Acum noaptea e plină de fulgere. C. Petrescu, î. ii, 30. O noapte plină de stele. Brăescu, m. b. 19. Curtea goală plină de lumina fierbinte a soarelui. Preda, m. 166. + S p e c. Acoperit, uns, îmbibat cu o substanţă, cu o materie care pătează, murdăreşte, strică; pătat, murdar, minjit. Plin de lină şi cu haina udă. Budai-Deleanu, ţ. 179, cf. 187. Arme pline de sîngiuri. Conachi, p. 263. Se zicea ... că el se născuse cu mina plină de sînge. Bălcescu, m. v. 40. Plin de pulbere, cr (1848), 81/53. Un arc, nişte săgeţi, un paloş şi un buzdugan, toate pline de rugină. Creangă, p. 194, cf. 75. E plin de pete negre pe lot obrazul. Caragiale, o. vi, 231. Armăsarul ... hărtănil de sus pînă jos şi plin de sînge. Ispirescu, l. 28. Chipurile uscate şi pline de praf ale celor viteji. Vlahuţă, r. p. 19. [Cocoşiil plini, amîndoi, de sînge, Iremurînd; stătură aşa. Gîrleanu, n. 237. Plini de sînge, plini de scrum, sc luptară iară voinicii. Eftimiu, î. 120. Văzui o mutră plină de cerneală. Topîrceanu, b. 98. Ofiţerii ... intrară pe nerăsuflate şi plini de praf în cabinetul comandantului. Brăescu, o. a. i, 154. Erau plini pe degete de grăsime. Sahia, n. 57. Si/îi plină de funingine, de la gară. Sebastian, t. 265. Se întorceau în oraş plini ... de colb. Călinescu, e. 311, cf. id. e. o. i, 10. Plină de ţărînă toată, Am pur-tai-o binişor, Pîn-acasă. Paraschivescu, c. ţ. 46. Sînt plin de praf, de funingine ... A# face un duş. Ba-ranga, i. 161. Parcă mîinile pline de sînge pe piept ml le-am şters. Labiş, p. 38. O pereche de cizme scunde, pline de noroi, s august 1960, 17. Noi aveam mîinile pline de sîngele lui. v. rom. noiembrie 1962,- 60. Cine ukMă'prin moară iese plin de făină. Zanne, p. iii, 233. /5\(Despre fiinţe, despre corpul sau părţi ale corpu-/Îui Im) Cu forme rotunde; durduliu, grăsuţ, rotund. Plini la trup. Calendari (1733), 5/7. El era mare şi plin la trup, gras la faţă. Bălcescu, m. v. 409. Figura îi e plină, animată, colorată, cr (1848), 141/35. După pînza de păianjăn doarme fala de-mpărat, ... Al ei chip se zugrăveşte plin şi alb. Eminescu, o. i, 79. Cu pieptul plin, uşor pornii în afară ..., nu puteai zice decît că e femeie bine zidită. Delavrancea, s. 109. Pe umeri, pe plinele-i sînuri de zînă. NecuLuţă, ţ. d. 76. Obrajii ei erau plini şi înfloriţi. Agîbbiceanu, 9211 PLIN - 840 - PLIN a. 389. Şerbescu e plin la fală. Gîrleanu, n. 64. Faţa lui plină şi roşie. Hogaş, dr. i, 22. Buzele roşii, umede şi pline. Rebreanu, i.' 255< cf. 55. Mersul aceiaşi, doar trupul mai plin, C. Petrescu, î. h, 247. Era cum trebuie să fie o femeie foarte tinără: .plină, îmbelşugat -voinică, dar avîntată. Teodoreanu, m. n, 261. Era un om mare fi plin. Sadoveanu, o. x, 530. Şoldurile pline, grase, i se legă nară. Stancu, r. a? iii, 72. Cînd mă uit la sînu-i plin, M-apucă dor şi suspin. JarnIk-Bîrseanu, d. 31. 6. Care are amploare, intensitate, profunzime deplină. Că luna, cînd t-e lumina plină, fire are lumina ce iase den ea să turbure udăturile trupului. Coresi, ev. 81, cf. 212, 275. Lumina plină a lunei. Eminescu, n. 39,. Fă sunetele goale să mi se pară pline. VlahuŢĂ, o. A. i, 56. Aceste vocale se pronunţă întregi sau pline, sînt, adică,, sonanle. Iordan, g. 5. începură ... a tremura vibrările clopotului ... Cînd mai slăbite, cînd mai pline. Sadoveanu, o. ii, 180, cf. v. 558, viii, 403. Pămîntul, cu viaţa lui plină şi bogată, rămînea departe în urmă. Bart, s. m. 65. Se auzi grav, prea plin, clopotul cel mare, zguduind ferestrele. Camil Petrescu, o. ii, 325. Tăcerea din sală era atît de plină, încîl s-auzea limpede foşnetul hîrtiilor. v. rom. martie 1956, 141. Mitrică avea un glas plin, bărbătesc. Preda, d. 47. Mă primeşte în clocotu-i firesc, Ca înlr-o-mbră-ţişare, viaţa plină. Labiş, p. 380. <0> Ex'pr. în (sau, rar, Ia,“din)“plin ... (ori plină ..., plina ...) = Iri (sau din) mijlocul ... , miezul ... , toiul ... , culmea ... Căpitane! ... nu merge la plina mare, trage la mal. Bolintineanu, o. 270. Acolo revoluţia trebuie să izbucnească Jn jilină zi. Camil Petrescu, o. ii, 140, cf. id. T. i, 268. Eram în plină retragere. Brăescu, o. -a., i, 290, cf. 20. Mă strigă cineva, aici, în plin cîmp. Sahia, n. 120, cf. 92. Aş fi făcut „poezii“ în plină şedinţă. Klopştock, f. 315. Nu poţi să rămîi aşa, în rochia asta, In plină zi. Sebastian, t. 328, cf. 283. Ca porumbeii călători împuşcaţi în plin zbor. Vlasiu, d. 157. Să te pudrezi în tren, în plină noapte. Teodoreanu, m. ii, 227. Portul era în plină sărbătoare. Bart, e. 140. Eu sînt strigoiul Din plină zi. Jebe-leanu, c. 32. A debutat ca poet francez în plină maturitate literară, v. rom. februarie 1957, 205. în legumi-cultură ... , producţia se hotărăşte încă de pe acum, în plină iarnă. Scînteia, 1962, nr. 5 413. (învechit) A fi pliii de neam = a face parte dintr-o familie nobilă, bogată, a fi de neam mare. Mihăiachi" era plin de neam. Neculce, l. 162. + Spec. (Despre lună) Care are forma perfect rotundă şi maximum de luminozitate; care se află în faza maximă, cînd devine perfect rotundă. Acum o dată scăzusă luna Şi crescînd iară să făcea plină. Budai-Deleanu, ţ. 162. Lună plină şi voioasă Ca o frunte de mireasă! Alecsandri, p. i, 101, cf. id. o. 120. Aluncea luna plină... în pulbere ascunde al ei disc aurit. Bolintineanu, o. 52. Printre zăbrele văzu luna plină. Odobescu, s. i, 140. între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare. Eminescu, o. i, 136, cf. 111, 211, iv, 25. E o noapte caldă cu lună plină. Caragiale, o. ii, 7. Luna plină, rotundă, cu o faţă argintie, plutea în văzduhul plumburiu. Delavrancea, t. 156. Sub luna plină Oricare acoperiş de casă E baltă de lumină. Macedonski, o. i, 27. Ce-o fi aici, că-i straşnică lumină: Se vede, bre, de parcă-i lună plină. Păun-Pincio, p. 90. Ieşi din neguri, lună plină, Să mă vezi! Coşbuc, p, i, 50. lat-ol Plină, despre munte, Iese luna din brădet. id. b. 9. Spre răsărit, cuvioasă, se înălţa luna plină. Brătescu-Voineşti, p. 326. Aseară, sub luna plină ... , pîlpîiau timide şi întrebătoare luminările din veacul celălalt. Galac-tion, a. 397, cf. 133. E o lună plină în fiecare baltă. Topîrceanu, b. 36. Cine poate dormi într-o astfel de noapte a lunii pline? Teodoreanu, m. u. 6.4. îmi aduceam aminte de nopţile, cu lună plină. Sadoveanu, o. ii, 469. Intr-un lac alb de lumină, A ieşit o lună plină. Arghezi, vers. 251, cf. 340. Nori grei se îngrămădeau în jurul lunei pline. Călinescu, e. o. ii, 93. în lumina curată a lunii pline se zăreau, ca ziua, casele albe. v. rom. ianuarie 1956, 45. Sub luna plină Vă strălucesc armurile ca noi. Isanos, ţ. l. 35. în seri cu lună plină slă sub brazi Privind cum licurici pe cer s-anină. Labiş, p. 110. Nopţile cu lună plină, s ianuarie 1961, 43. Că-i cu-a stelelor lumină Şi cu dalbă lună plină. Jarnîk-Bîrseanu, d. 76, cL^jfMT^ss iii h 804. S\n. Cantitate din ceva cit umple un vas, un recipient, o încăpere, o cavitate etc.; conţinut, cuprins. A Domnului iaste pămînlul-.şi (.pliruO lui. psalt. 40, Să se rădice marea şi(j> linul) ei. Coresi, ps. 268/14, cf. 56/11, 132/5. Clătească-se marea şi plinul ei (a. 1680). gcr i, 249/13. Şampanie la Capşa beau-rnulli făcind paradă De golul cel din creieri, de ‘ plinu0cel din ladă. Macedonski, o. i, 48, cf. ddrf, Coşbuc, ae. 13. S-a risipit pe drumuri Plinul pivniţelor tale. Goga, Poezii, 217. (F i g.) Din plinul inimii gura grăiaşte. n. test. (1648), 16r/10. Pe buze năvăleşte Numai ceea ce din plinul inimei: creşte. Ca-mil Petrescu, t. iii, 360. <0> Plinul conductei = cantitate de fluid care rămîne în permanenţă într-o conductă de transport. Cf. dl, dm. -0> Din plin = a)io c. a d v. din belşug, din abundenţă, cu prisosinţă; in mare cantitate ori număr, foarte : mult; cu ihtensi-: taţe_ maximă. Şi-n tîrgurile cele mari ... cheltuiesc (i$in~ pluh Gîrleanu, n, 129. Decoraţia aia o meriţi (3îh /j/î/jTŞcamil Petrescu, t. iii, 130. Lumina cădea (dijT^plTfi) in obrazul lui. C. Petrescu, a. 332. Felix se bucură.din plinjde darurile-pe care i le putea oferi fala. Călinescu, £. o. i, 285, cf. id. s. 78, 360, 395. Lumina zilei pătrunde din plin. Baranga, i. 179. Stalul îl plătea din plin pentru aceste produse. Preda, d. 84, cf. 102, 174. Are să trăiască din plin fiecare clipă a vieţii. T. Popovici, s. 165. Nu-i încă ora.odihnei din plin meritată. Labiş, p. 286. Trăieşte ziua de-azi din plin Şi crede-n ziua cea de mîne. Brad, o. 49. Poporul român ... se bucură mai din plin de roadele noii orînduiri. Lupta de Clasă, 1962, nr. 4, 10. Profesorii ... sînt angajaţi acum din plin în lupta pentru o cîl mai bună pregătire a elevilor, gî 1962, nr . 683, 3/1; b) Ioc. „adj. (regional) puternic, şolid, voinic. Român din plin. Ciauşanu, v. 189. <0> Loc. adj. şi a d v. iţn plin = (care atinge, loveşte) exact în ţintă, drept în corpul, în masa cuiva sau a ceva. Panlîru.a.şi auzit două lovituri greleQn. plinj) Sadoveanu, o. vii, 295. Looitiin alinj.lramotitut&'r.ăstwnă. v. rom. ianuarie 1955, 103. Apa fu luminată de un incendiu puternic. — Un petrolier atins(în pltrr^Barbu, p. 327. (F i g.) Domniţa Calrina primL:Tn~pTih: lovitura şi inima i se ghemui. Sadoveanu, o. x, 264. O L p c. prep. plinul ... = in mijlocul ...; p. e x t. în toiul... Pasagerii ... nu prea obişnuiesc a ieşi pe acoperiş cînd sîntem în plinul mării, f (1882), 16. Cînd aduse gîrbaciul îl plesni pe cel călare în plinul obrazului. Camil Petrescu, o. ii, 385. S-au temut apoi, în plinul ospăţului, să nu se năpustească o ceată de călăi. C. Petrescu, r. dr. 8. ^ E x p r. A-^i merge cuiva In (sau din) plin = a-i merge, cuiva bine, a iz-bîndi, a reuşi în (tot) ceea ce întreprinde, a avea (deplin) succes. în plin să-ţi meargă vrerile tale. Alec-sandri, p. iii, 45. Ziua ne-a mers în plin. Gane, n. i, 128. Fără muncă, fără zbucium, Toate cele-i mefg în plin. Vlahuţă, o. a. i, 171. Copilului lor să-i meargă toate în plin. Marian, na. 409, Cînd cineva pleacă la drum, presară-i făină pe prag, ca să-i meargă în plin. Gorovei, cr. 43. Era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. Rebreanu, r. i, 231. Unii oameni au asemenea noroc în viaţă ... Orice ar face, toate le mprg din plin. Sadoveanu, o. xiii, 101. (A Ieşi cuiva) cu plin (sau pUnul) = a), (a ieşi înaintea cuiva în mod accidental) cu un vas plin (11), fapt care In credinţe şi în superstiţii este considerat, un semn prielnic pentru cel fără vas. De întîlneşte un om cu plinul, îi de bun augur. Sevastos, n. 50, cf. Gorovei, cr. 13. Rodtea mea iubită ... îmi ieşi cu plin şi-acum ca şi odinioară. Eftimiu, î. 166. Cînd ... se întîlnea dimineaţa cu popa Tonea, era ca şi cum i-ar fi ieşit cu plini Galaction, o. 173, cf. h ii 5, iii 26> iv 16; b) cu re- 9211 PLINĂCIUNE - 841 - PLINI zultate pozitive, cu reuşită. Să vezi că avem să ne întoarcem cu plinul. Sadoveanu. o. i, 224. A faec plinul = a umple cu benzină plnă la refuz rezervorul unei maşini. 2. (în opoziţie, cu gol) Spaţiu, suprafaţă compactă, Masivă, fără goluri (In interior). Cartoane dreptunghiulare, avind înşirate linear perforafiuni şi plinuri. Ionescu-Muscel, ţes. 296. Noi putem codifica literele făcînd ca fiecărei litere să-i corespundă un sistem de găuri şi plinuri. l. rom. 1960; nr. 1, 4. Nu totdeauna există un echilibru între plinuri şi goluri. v. rom. martie 1961, 148. 3; (învechit, rar) Fast, ceremonial (cuvenit intr-o anumită împrejurare). L-au provodit cu tot plinul împărătesc, şi besericesc. Dosoftei, v. s. ianuarie 9v/36. 4. (învechit, rar) înălţime, desăvîrşire, slavă. I aú rădicatu-i [pe călugări] în plinul Ini J7[risto]s. Dosoftei, v. s. ianuarie 14r/18. — PL: (I) plini, -e, (1X1,2) plinuri. — Lat. pleniis. PLINĂCIÎJNE s. f. (învechit) Plinătate. Plinăciu-nea, amu den hrana ta şi poama ta să dai. pîrga den primă, po 254/2, cf. anon. car. — PL: plinăciuni. — Şi: plinleinne s. f. jah-resber. xi, 56. Plin-fsuf. -ăciune. PLINĂlX'NIE s. f. v. pleniluniu. PLINĂTATE s. f. Calitate, stare a ceea ce este deplin, complet, intreg; gradul, Stadiul cel mai înalt, cel mai complet, cel mai amplu de dezvoltare; deplinătate, plenitudine, (învechit) plinâciune, plineală m- Gf. Babcianu, Alexi, w. Visurile acestea... se desfăceau în toată plinătatea lor în grădina aceea fermecată. Petică, o. 347, cf. 459. Plinătatea şi bogăţia naturii se îmbrăţişează cu meticulozitatea şi exactitatea execuţiei. Galaction, a. 356, cf. Scriban, d. Ajunge la plinătatea măsurii tui. Vianu, a. p. 375, cf. 54. Din plinătatea obrajilor ... se vedea că trăiesc altfel decît copiii micilor burghezi. Căi.inescu, s. 309. înregistrăm ... revărsarea unei plinătăţi sufleteşti care ne subjugă, l. rom. 1953, nr. 1, 32, cf. 52. Bărbat în plinătatea anilor tinereţii, conxemp. 1954, nr. 404, 2/5. Lucian regăsea uneori senzaţia de plinătate încercată. T. Popovici, s. 217. Starea aceasta, de plinătate a sufletului, dura aşa cîteva zile. v. rom. septembrie 1962, 55. — Şi: (învechit) plinitâlc s. f. Babcianu, Alexi, vr. — Plin + suf. -ătate. Cf. lat:, p 1 c n i t a s, -ta-t e i n. PIJNBÁHK s. f. v. plimbare. PLINEALĂ s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Plinătate. Cf. Budai-Deleanu, lex., Scriban, d. 2. (învechit) îndeplinire, executare silită (a unei hotărlri). Ce ar fi drept pe zapis cu zi să-i plătească, iară nu cu plineală sau ca închisoare. M. Costin, let.2 ii, 78, cf. Scriban, d. 3. (învechit) Achitare (a unei datorii). Pre aşezarea şi plineala ce le veţi face, să faceţi şi o mărturie (a. 1719). Uricariul, vi, 350. — PL: plineli. — Plini+suf. -eală. PLXNÍ vb. IV. = Împlini. 1. T r a n z. (învechit) A face să fie plin (11), a umple; a completa. Cf. Budai-Deleanu, lex. Pos-lujnici la cloao sute ... Unii schimbă tăierile Alţii plinesc păharăle. Bărac, a. 80/16. 2. Tranz. (învechit şi regional) A face să fie intreg; a intregi, a completa. In ce au scăzut din calea vredniciii, urma şi bărbăţia lor rîvnind, lipsele să-şi plinească. Cantemir, hr, 180. Cu preasf[i]ntită ceata ucenicilor lui íí[risto]s lacove le-ai împreunat, plinind numărul celor doisprezece. Mineiul (1776), 48r2/21. Ţi-om plini pînă la trei! Teodohescu, p. p. 522. Lasă, bade, gîndurile Şi-ţi plineşte rîndurite. Jarnîk-Bîrseanu, d- 120. Să doarmă Să odihnească Somnu să-şi plinească. Marian, d. 201. <$> Refl. pas. Plinilu-s-au biruinţele romane de robi varvari. C. Cantacuzino, cm i, 66. + (învechit) A-şi desăvlrşi. păn-a-şi plini frumuseţile [floarea] De soare arsă piere; Asachi, s. l. i, 243. + (învechit) A răscumpăra. Pre Dimitrie să-l cinstim ... cel ce prin sînge au plinit curgerea pătimirii. Mineiul (1776), 166rl/7. 3. Tranz. (învechit şi regional; complementul indică timpul, termenul exprimat prin ani, zile etc.) A ajunge, a atinge un anumit număr, termen. Mihnea Vodă, plinind în domnia de a doao 5 ani, l-au mazilit turcii. R. Popescu, cm i, 310. Mihzii, pînă na plinesc trei ani, Economia, 77/20. Al doilea ah plineşte. Pann, p. v. 11,17/15. Cum se împlinesc trei zile de la naştere, merge moaşa la nepoată-sa ... acesta se chiamă ospăţul, cînd îşi plineşte moaşa serile. Marian, na. 282. La oaste c-am slujit Nouă ani Şi nouă luni ... Şi la oaste c-am plinii. Sevastos, c. 246. Ea pe-acolo-a zăbovit, Pînă amil şi-a plinit. Bud, p. p. 7, cf. 72. Refl. începură-a vini datornici ... şi a-şi cere datoriile, că li se plinisă dz.ua.. NecOlce, l. 121. Plinitu-se-au cu ăjutoriul, lui Dumnezeu şi anul nooăsprăzecele al domhiii măriii--sale. R. Greceanu, cm ii, 156. Plihindu-se o mie de ani de la zidirea Bornei. Şincai, hr. i, 21/9. în noaptea asta, după cinsprezcce aiii, se plineşte judecata. Sadoveanu, o. vii, 339.' '4. Refl. (Popular; despre prorociri, prevestiri, evenimente etc.) A se realiza, ă se adeveri. Plinilu-s-au acea făgăduială a lui D[u]mnezeu. Cheia în. 86v/13. La ru-măni s-au plinit cuvîntul apostolului Filip.- Biblia (1688), Iprefaţă] 8/3. S-au plinit atunce un cuvîntu prost ce dzice: cu iarba ce uscată, arde şi cea verde. Ne-culce, L. 266. Ieşirea lui, care vrea să se plinească în Ierusalim. Antim, p. 18. Iată acum s-au plinii prorocia Isaiei, celui grăitoriu: Mineiul (1776), 20rl/2. în chipul urmăLoriu euvîntează: „ ... Mila cerească Dee ce zic să nu să plinească“. Budai-Deleanu, ţ. 299. Scriptura se plinise‘ „O turmă, un păstor“. Mube-şanu, v. 27/6. Dacă se plineşte voia tui Dumnezeu atunci domniţa se duce. Sadoveanu, o. xi, 321. Ce pătimesc părinţii primesc pruncii lor, în bine ... ca să se plinească şi năcazurile şi bucuriile scrise. T. Popovici, se. 151. 5. Tranz. (învechit şi popular) A duce la Îndeplinire; a îndeplini, a executa. Cugetă bine şi cearcă de Domnul, plinindu-i porunca. Dosoftei, ps. 40/12. Au dzis că-i pre lesne a plini măria ta giurămîntul. Neculce, l. 14. Călutatu-ni-au a plini pravila şi învăţătura lui Plalon. Cantemir, hr. 179. Cum mai în grabă să plinească ce iaste porunca împărăţiei. R. Greceanu, cm ii, 122. Ştefan Vodă Petreceico ... neputînd plini o poruncă a paşăi ... au fugit la leaşi. R. Popescu, cm i, 424. Lenevirea celora ce n-au plinit legea. Antim, p. 13. Scoţîndu-se afară din cetate îl uciseră cu.pietri, şi aşa plinindu-şi mucenia s-au petrecut cătră cereştile lăcaşuri. Mineiul (1776), 4v2/35. Au venit în Ţarigrad un neam necunoscut, carele după aceea plinea slujbele în curtea cea împărătească. ŞiNr cai, hr. i, 53/14, cf. drlu. Groaznica lege-ai plinii? Heliade, o. i, 449. Fiecare din noi... avem a plini o datorie. Asachi, s. l. ii, 59. Însărcinarea asta plinind, de multe ori Spinarea-mi gîrbovisem. Negruzzi, s. ii, 233. Ei şi-au plinit chemarea lor. Şi i-am văzul-murind uşor. Coşbuc, b. 155. Sînt robul măriei tale, am zis, ş-am să plinesc întocmai porunca. Sadoveanu, o. xi, 283. De cînd io te-am armăşit Nici o slujbă n-ai plinit. Teodorescu, p. p. 474. Prinzîndu-se ... să plinească cele orînduite de sihastru, şez. v, 35. Marcu robia-şi plineşte Şi de plecat se găteşte. Cătană, b. 35, cf. alr i 1 362. Fie ce-o da Dumnezeu Plini-oi cu capul meu! ant.. lit. pop. i, 265. <0- Refl. pas. Plinindu-să şi porunca ce era cu adaosul haraciului.,.au mers la divanul împărălescu. R. Greceanu,. cm ii, 127. Erai chemat cu mare grabă, pentru ca să se plinească hotărîrile. Sadoveanu, o. ix, 154. + (învechit; complementul indică dorinţe) A satisface, a realiza. 9217 PLIN1CEL - 842 - PLIOCEN Să nurşi plinească dor in (ele ei. Gorjan, h. i, 11/5. Iacă primăvara lină Dorul nostru e plinit. Asachi, s, L. i, 92. Dar sluga să năcăjeaşte ... Căci nu poate să-ş plinească Voia, ca şă-l ameţească. Bărac, a. 53/17. Refl. Iară sf[i]ntul ... auzi glas de la ceriu zitînd: plinilu-ţi-s-au cearerea şi vei grăi. Mineiul (1776), 115v2/7. 6, Tranz. (învechit şi regional; complementul indică datorii, obligaţii băneşti etc.) A achita, a plăti. Ni-au plinit dumnealui banii deplin intru minile noastre (a. 1661). Uricariul, x xv, 60. Şi toată paguba ţării şi cheltuială ce-ar hi făcui Grigorie Vodă cu oastea să i-o plinească de la tătari. Neculce, l. 307. Măriia-sa vodă cu bo-iarii au plinit acei bani, 100 de pungi. R. Greceanu, cm ii, 146, cf. drlu, alb i 1 451/283. 7. Tranz. (învechit) A face, a săvirşi. Cu adeverinţă pliniră lucru apostolesc. Dosoftei, v. s. octombrie 60/14. Longhin ... cirma oştii purta şi toate lucrurile lui Ţraian, după vreare le pliniia. Cantemir, hb. 82. S-au dat desmierdărilor şi toate blăstămăţiile le-au plinit. Şincai, hr. i, 13/36. Dumnezeu... toate le plineşte şi de toate are mai înainte ştiinţă. Drăghjci, r. 200/27- Prin vizunii adunîndu-să, preoţii plineau leturghii sfinte. Asachi, s. l. ii, 52. Doamne şi stă-pînul vieţii mele, ... carele pretutindenea eşti şi toate le plineşti. T. Popovici, s. 22. — Prez. ind.: plinesc. — V. plin. PLJIVICÎL, -EA adj. (Rar) Plinuţ (2). Un copil plînicel. DDRF. — Plin + suf. -icel. PLIMCER s. n. v. plimnicer. PLINICldS, -OASĂ adj. (învechit, rar) Realizabil. Cf. DRLU. — PI.: plinicioşi, -oase. — Plini + suf! -icios. PLIiVICIÎJNE s. f. v. plinăciune. FLINÎ1VŢĂ s. f. (învechit, rar) îndeplinire, realizare. Cf. Rosetti-Cazacu, i. l. r. i, 130. — Plini + suf. -in/ă. PLINIPOTÎNT s. m. v. plenifotent. PLINIPOTENŢJE s. f. v. pleni|Otcnţâ. PLINÎHE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) p 1 i n i. 1. Completare, întregire. De va fi Crăciunul înainte de plinirea lunei, anul roditori. Calendari (17.33), 62/7, cf. DRLU. 2. Adeverire, realizare. Rodul pînlecetui tău, preacurată, iaste plinirea prorocilor şi a legii. Mineiul (1776), 209v2/28; 3. îndeplinire, executare. Dator eu mă judec să-ţi duc în plinire porunca. Coşbuc, ae. 13. + Satisfacere, realizare. A cugetelor sale Plinire-şi oede-ntreagă. Heliade, o, i, 334. Nimic nu mai împedeca plinirea dorinţilor lui Timuş. Asachi, s. l. ii, 28. 4. Achitare a unei datorii. Cf. drlu. — PI.: plinirii — V. plini. PLINIŞOR, -OÂRĂ adj. (într-o poezie populară) Plinuţ (1). Ce folos de cuşma lungă, Dacă nu-s parale-n pungă; Mai bine mai rotunjoară, Cu punguţă plini-şoară. şez. ii, 214. — Pl.yplinişori, -oare. — Plin + suf. -işor. PL1NÎT s. n. (învechit) Faptul de a (s e) plin i. înaintea plinitului lunei. Calendari (1733), 56/1, cf. DDRF. — V. plini. PLINITATE s. f. v. plinătate. PLIMTÜR, -OARE s. m. şi f. (învechit) Persoană care îndeplineşte-ceva, care duce ceva la bun sflrşit. Ş-acum sfătuia pe cine ar pune Plinitoriu ceştii deobşle voinţă. Budai-Deleanu, ţ. 385, cf. id. lex., drlu. în multe au fost plinitoriu orb a nelegiuirilor sale numai pentru amoriul fiului său. Asachi, s. l. ii, 65, cf. L. rom. 1961, nr. 6, 600. — Pl.: plinitori, -oare. — Plini + suf. -lor. PLÎNTĂ s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de material plastic etc. care se montează la partea de jos a pereţilor unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor şi a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală şi perete. Flintele de lemn sînt confecţionate din scînduri şi pot fi simple sau profilate. LTR2, Cf. DM. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieşită mai în afară, care formează un mic soclu. Cf. dl, dm. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie pe care se sprijină o coloană sau un piedestal. Coloana dorică n-are plintă. Naum, ist. art. 173, cf. dl, dm. — Pl.: plinte. — Din fr. plinthe. PLINŢUÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A lovi cu palma udă (Păuşeşti Otăsău —Băile Govora). Co- MAN, GL. — Prez. ind.: plinţui. — Formaţie onomatopeică. PLINÎIŢ, -Ă adj. Diminutiv a lui p 1 i n. 1. Cf. plin (I 1). Un săcuşor mic, dar rotund şi plinuţ. Alecsandri, t. 1 209. Cu ulcufă noauă, Pli-nuţă de roauă. Alexici, l. p. 198. <0> (în corelaţie cu „plin“, pentru a întări ideea de umplere pînă la refuz) Ad-o cofiţă Plină-plinuţă, De fragi, frăguţel Marian, s. R. ii, 113. Trei părechi de desagi plini-plinuţi cu galbini de aur. Reteganul, p. iv, 20. + Fi g. (Regional; despre oameni) înstărit, avut. Pe-amiazi, se face dinaintea lor o masă ca de om o lecuţă mai plinul. Vasilîu, p. l. 74, cf. 261. 2. Cf. plin (I 5). O femeie nostimă... cu forme mlădioase şi plinuţe. Rebreanu, i. 104, cf. id. r. i, 128. Era cam scundă, cam plinuţă şi totuşi uşoară. Camil Petrescu, o. i, 85. cf. id. u. n. 128. Ce nepoată plinuţă amI Călinescu, e. o. ii, 98. Bine făcută, plinuţă chiar, nu prea înaltă. Beniuc, m. c. i, 130.' Era un bărbat ... brun, plinuţ. Vornic, p. 104. Sîntem hămeşile de foame şi nu căpătăm un om plinuţ, acesta ar fi numai bun. Reteganul, p. i, 51. — Pl.: plinuţi, -e. — Plin + suf. -uţ. PLIOAPĂ s. f. v. pleoapă. PLIOCÉN, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care aparţine celei de-a doua epoci a neogenului (2), care se referă la această epocă, care datează din sau este caracteristic pentru această epocă. în subsolurile pliocene şi pleistocene ale Americii s-au găsii oseminte de equidee. enc. vet. 1, cf. cade, Scriban, d. Există şi terase mai vechi de vîrsiă pliocenă. mg i, 49. 2. Subst. A doua epocă a neogenului (2), urmînd după miocen şi precedînd perioada cuaternară, reprezentată, în partea de vest a Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre. Cf. Barcianu. Erupţiunea petroliferă s-a intîmplat cătră finele pliocenului. săm. vi, 388, cf. Scriban, d., ltr2. Lacul panonic a dăinuit în tot timpul pliocenului. mg i, 133, cf. 108, DER. 3. Subst. Serie de straturi geologice din pliocen (2). Geologii au împărţit acest sistem de strate în două 'serii: miocen şi pliocen. Geologia, 95. — Pronunţat: pli-o-, — Pl.: plioceni, -e. — Din fr. pliocène. 9234 PUOCOŞAT - 843 - PLIROFORISI ' * PUOCOŞAT, -Ă adj. (Regional; despre urechile porcilor) Clăpăug (Calbor —Făgăraş), alb i 1 090/166. — PI.: pliocoşaţi, -te. — Etimologia necunoscută. Cf. pleoştit, ble-goşat. PLIONT subst. (Prin Bucov.) Etaj. Să-l pui cu fiica noastră ... tocma-nlr-a tritlea pliont. i. cr. ii, 35, com. din Straja — Rădăuţi. — PI.: ? — Etimologia necunoscută. PLIOP s. m. v. plop1. PLldPĂ s. f. v. pleoapă. PLIOSC interj, v. pleosc. PLldSCA interj, pleosc. PLIOSCĂ! vb. IV v. pleoscăi. PLIOSCĂNÎ Vb. IV. Intranz. 1. (Regional) A plescăi (1) (Micăsasa—Mediaş), alr ii/i h 37/141. Plioscăne cu gura tare. ib. 2. (Prin sud-estul Transilv.) A pocni (I 1). Floarea, — mugur — de la planta veninoasă ciumăfaia o iau copiii in gură, o umflă suflînd în ea şi plioscănesc cu ea, lovind-o cu palma. Brebenel, or. p. — Prez. ind.: plioscănesc şi pliâscăn. — Pliose + suf. -ăni. PLIOSCĂNÎŢĂ s. f. v. pleoscăniţă. PI.lOSCOTl vb. IV v. pliscoti, PLIOSCÎIŢĂ s. f. v. ploscuţâ. PLlOSNl vb. IV v. plesni. PLIOŞTÎT, -Ă adj. v. pleoştit. PLIREXĂSldTITĂ s. f. v. plirexusiotită. PLIHEXUSIOS s. m., adj. (Grecism Învechit) (Persoană) care are o Împuternicire, un mandat, o delegaţie. Ca un plirexusios ce eşli, pedepsindu-i după faptele lor (a. 1783). GAldi. m. phan. 231. Divanul de aici, cu care este dator şi plirecsusios dumnealui a corespondarisi necontenit (a. 1811). id. ib. Va cere a să judeca cu jăluitor, să-şi orînduiască vechil plirecsusios (a. 1823). doc. ec. 280. — Scris şi: plirecsusios. — Din ngr. ntaipeţoimoa. PLIREXUSldTlCĂ s. f. v. plirexusiotită. PLIREXUSIOTITĂ s. f. (Grecism Învechit) Putere deplină; Împuternicire. Oameni ce şădea pe moşăile dumnealor avea toată plirexusiotită (a. 1775). GAldi, m. phan. 231. Se pornise dumnealui vornicul Samurcaş cu desăoîrşita plirexusiotită (a. 1821). id. ib. M-am iscălit eu, cel ce sînt unul din tovarăşi cu plirexusiotică şi de la ceilalţi (a. 1825). doc. ec. 358. Acest sfat al boierilor ... avînd săvîrşitoarea perecsusiotită a domnului (a. 1840). Uricariul, vi. 132. — Şi: plirexusi6tică, plirexâstâtită (Galdi, m. phan. 231.), perexusiâtită (scris perecsusiotită) s. f. — Din ngr. nXifpEţoooidxtixa. PLIRIFOR1SÎ vb. IV v. pliroforisi. PLIROFERÎE s. f. v. plirolorie. PLIROFONISl vb. IV v. pliroforisi. PLIROFOJJt vb. IV v. pliroforisi. PL1HOFORÎE s. f. (învechit) Informaţie; lămurire, desluşire; veste, ştire; situaţie informativă, lămuritoare. Aleasă piroforie şi ... întărită încredinţare să vede la toţi a fi (a. 1756). Uricariul, x, 210. Cu cea mai largă a mea pliroforie (a. 1771). GAldi, m. phan. 231, cf. Călătorie, iv, 28v/16. Să ne dai pliroforie numai de Ia leat 17 75 încoace (a. 1791). GAldi, m. phan. 231. Şi ieşind de acolo le-au lăsai spre pliroforie (sflrşitul sec. xvm). cat. man. i, 634. Pentru deplina adivărala ştiinţă şi pliroforie a vistieria de starea locuitorilor (a. 1804). Uricariul, i, 22, cf. 15. Spre mai adevărata pliroforie, să trimise şi osebită socoteală (a. 1809). doc. ec. 83, cf. 139, Contribuţii, iii, 78, 79, 85. Vei lua înălţimea ta pliroforie din alăturata socoteală (a. 1814). Uricariul, i, 219. Cercetarea şl pliroforta ce au luat, cum au mers războiul. Dionisie, c. 219. Pe toate vi le-am dat ca să luaţi pliroforie (a. 1818). bol. com. ist. v, 298. Ci fără de zăbavă aştept pliroforiie (a. 1820). Iorga, s. n. 146. Deaca dar ne străduim noi a ţinea pre această pliroforie (întreagă pricepere) totdeauna vie întru înşine. Poteca, g. 165/23, cf. I. Golescu, c., Buletin, f. (1833), HO1/!?. Poale lua o pliroforiţiune din atesta-ţiunile alăturate. Alecsandri, t. 95. El se face foc Şi cheamă dorobanţul să-ţi dea pliroforie. Bolintineanu, o. 131, cf. tdrg, I. Brăescu, m. 70, Scri-ban, D. — PI.: pliroforii. — Şi: pliroforiţiâue, pliroferie (GAldi, m. phan. 231), pleroforie (id. ib.), priroforie, prorolorle (T. Papahagi, c. l.) s. f. — Din ngr. n>.T]po(popia. PLIROFORISI vb. IV. T r a n z. şi refl. (învechit) A aduce la cunoştinţă sau a afla; a (se) informa, a (se) documenta; a (se) lămuri; p. e x t. a (se) convinge. Cu alt părlej voi pliriforisi pre măria ta (a. 1713). GAldi, m. phan. 231: Ni-am preroforistt cu încredinţare, că această dajdie urîtă este o ră pricinutre tuturor (a. 1757). Uricariul, iv, 8/15. Să slujască sfânta leturghie, pliroforisindu-se şi măria sa vodă de sfânta icoană (a. 1779). Iorga, s. n. 130. Am văzut şi ne-am pliroforisit cu toţii că rău umblă (a. 1783). bul. com. ist. iv, 113. O înnoire ... ce făcuse aceste două curţi, de care mă pliroforisii pe larg. Văcărescul, ist. 289. Nici de sumă, nici de preţ nu te putem pliroforisi pe dumneata (a. 1787). GAldi, m. phan. 231. Ne-am pliroforisit, domniia mea întăiu, de această orânduire (a. 1797). Iorga, s. d. i, 244. De credinţa căreia ţări pliroforisindu-să, cu lesnire va putea birui. ist. carol xii, 68v/14. Celor ce vor dori să se pliroforisească. Înştiinţare, 3/12. Să ne plirofprisim pre larg de toată curgerea pricinii aceştia (a. 1805). Uricariul, iv, 141, cf. Greceanu, î. 117/15. Pliroforisindu-să dă patimile şi necazurile ce au pătimit ... le-au iertat rămăşiţa dăjdiilor (a. 1811). doc. ec. 88, cf. 169. Pli-roforisind pe împăratul că dajdea văcărilului este oprită. Dionisie, c. 194. Din periclisita notă în limba nemţească le vei pliroforisi (a. 1821). Iobga, s. n. 153. Venirea mea vă va pliroforisi pentru adevăratul ziselor mele (a. 1821). GAldi, m. phan. 231. Din partea fieş-căruia să iau tacrir spre a mă pliroforisi (a. 1835). doc. ec. 573. Pentru bilanţul m-am priloforisit, însă aş vrea a şti şi pentru contul casii în ce chip să ţine? Nichifor, p. 19/1. Am cunoscut-o ... de aceea vreau să mă pliroforisesc de fiinţa adevărului, pr. dr a m , 169. Te-ai pliroforisit că am prins o simpatie foarte mare pentru dumneata (a. 1853). GÂldi, m. phan. 232. Htrtiile acestea te vor pliroforisi mai bine decît mine. Filimon, o. i, 283. Cine te-a pliroforisit? Alecsandri, t. 1 376, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u., Scrbian, d. — Prez. ind.: pliroforisesc. — Şi: plirolori (GAldi, m. phan. 232), pliroforosi (id. ib.), plirofonisi (id. ib.), pliriforisi, pleroforl (bul. com. ist. ii, 147), ploro-fonisi (dr. i, 40), poliroforisl (GAldi, m. phan. 232), preroforisiy prlloforisi (scl 1973, 45), priroiori (Iorga, s. d. xii, 152), priroiorisf (GAldi, m. phan. 232) vb. IV. — Din ngr. nXnpocpdptioa (aor. al lui nXijpoipopo)). 9257 PLIROFORISIRE - 844 - PLISC1 / PLinOFORIStRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) pliroforisi şi rezultatul ei. Cf. ddrf, Găldi, m. phan. 232. — PL: pltroforislri. — V. pliroforisi. PLIROFORIfJÜNE s. f. v. pliroforie. PLJROFOHOSÎ vb. IV v. pliroforisi. PLISÄ1 vb. I. Tran (Complementul indică ţesături, confecţii, hlrtii etc.) A Îndoi In cute regulate şi dese (care capătă caracter permanent); (regional) a băzări. V. cuta. Cf. Barcianu, Alexi, w., Şăi-NEANU, D. V., PUŞCARIU, L. R. I, 393, ScRIBAN, D. | Şabloanele] se aplică pe materialul de plisat. ltr2 XII, 600, cf. DM, DN2. — Prez. ind.: ptisez. — Din fr. plisser. PLISÄ2 vb. I, Refl. (Regional; despre apă) A se aduna Intr-un loc, formlnd o baltă (Cîrlibaba — Gura Humorului). Cf. Arvinte, term. 160. — Prez. ind. pers. 3: plisează. — V. plisă2. PLJSÄJ s. n. (Rar) Pliseu. Poalele plisajului. Căli nescu, s. 70. — PL: plisaje. — Din fr. plissage. PLISÂRE s. f. Acţiunea de a p 1 i s a1 şi rezultatul ei; s p e c. operaţie de deformare plastică a unei ţesături pentru a obţine cute regulate şi permanente. La plisarea mecanizată a textilelor e necesară plisarea prealabilă a unor modele de hîrtie. ltr2, cf. DL, DM, DN2. — PL: plisări. — V. plisa1. PLISAT, -Ă adj. (Despre ţesături sau confecţii) Care are pliseuri. N-am neuoie de rochia plisală. Camil Petrescu, t. ii, 139, cf. 138. Ştie să calce ... şi rochiile plisate. Teodoreanu, m. ii, 174. Se înfăţişase î/t seara precedentă îmbrăcată într-o rochie plisală. Călinescu, s. 331. — Pi.: plisaţi, -Ic. — V. plisa1. PLÎSĂ1 s. f. 1. (Bucov. şi Maraui.) Loc adine (şi liniştit) In albia unui riu. Cf. Scriban, d., h xvih 15. Du-le, voinice, şi cată, Unde-a hi plisa mai lată. Ţiplea, p. p. 20, cf. 114. Mă uitai pe lingă ptisă Şi văzui nilndra descinsă. Bud, p. p. 18, cf. 81. Astăzi iie-am scăldat în plisa cea märe. Com. din Bilca — Rădăuţi şi din Straja —Rădăuţi. M-am ţipat în plisă. Com. din Maram. Pentru tine, struţ de tisă, yost-am să m arunc in plisă. Bîrlea, c. p. 313. Să vin să-ţi Iau cămaşa ... Unde-a fi mai mîndră plisa. T. Papahagi, m. 66, cf. 229, Arvinte, term. 160. O- (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Afară e plisă de rouă. Com. din Bilca — Rădăuţi. 2. (Regional) Loc in pădure unde se adună lemnele pentru a fi transportate cu maşinile sau cu căruţele (Neagra Şarului — Vatra Dornei). Cf. Arvinte, term. 160. 3. (Bucov.) Lemn pus de-a curmezişul unei ape curgătoare, pe care se aşază butucii cînd se construieşte o plută. Cf. Arvinte, term. 161. — PL: plisc. — Din ticr. uneeo. PLÎSĂ2 s. f. (învechit) Ţesătură de bumbac asemănătoare cu catifeaua, avlnd părul mai lung pe faţă. V. p 1 u ş. 23 eoţ plisă pentru 2 canapele (a. 1807). Iorga, s. d. vi, 205. O şapcă de plisă neagră cu cozoroc de piele. Caragiale, o: n, 16, cf. iv, 180, ddrf, Barcianu. Pe cap o căciulită de plisă cu fireturi. Dela-vrancea, h. t. 280, cf. 5, Alexi, \v., tdrg, Şăinea- nu, d. u. Croitorul... mi-a lipii două benţi de plisă urzicie. Klopştock, f. 306, cf. 288, Scriban, d. — PL: plisc. Din rus. njliic. PLISC1 s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiaţă şi cornoasă a capului păsărilor, servind pentru apucarea (şi sfîşierea, fărlmiţarea) hranei, cioc, c 1 o n ţ, (învechit şi regional) rost1, (regional) ciup, ciob an ţ; p. gener. gură a păsărilor. Papagalul... Al său plisc cînd au deschis. Asachi, s. L. i, 259, cf. 205, Polizu. Iaca ... crestatul! că nu-i mai tace pliscul. Alecsandri, t. 176, cf. lm. Măi! ia dă-lejos şi vezi ce are cucoşul ceia în plisc? Creangă, o. 20. Vulturoaica ... cu pliscul începu a ciocni în pieptul copilului. Ispirescu, l. 390, cf. Marian, o. i, 51. Cu pliscul negru înfipt în piept. Anghel, pr. 45, cf. tdrg. Cocoşul ... îşi udă pliscul în mărgăritarul de rouă. Gîrleanu, n. 194, cf. 237. Ghionoaie cu pliscuri de oţel tocau în arbori. Hogaş, dr. i, 204, cf. ŞĂi-nf.anu, D. u. Un stiglete vine-n pripă ... netezindu-şi pliscul sub aripă. Cazimir, l. u. 37. Le tăie drumul o găină ... tîrînd în plisc un tampon. C. Petrescu, î. ii, 42, cf. 170. Văzu cum vine un corb ... , aduclndu-i pîine în plisc. Stănoiu, c. i. 154. Raţele ... întoarseră pliscurile spre omul care venea. Sadoveanu, o. vin, 334, cf. iii, 274. Rămase acolo cu pliscul în sus. Bart, s. m. 70, cf. Stoica, vîn, 20, Scriban, d. L-au rîs şi papagalii cu pliscurile cîrne. Ahghezi, vers. 292, cf. 193. Nasul luase profil de plisc. Călinescu, s. 15. Berzele ... se întorceau cu şerpii în pliscuri. Stancu, r. a. ii, 394. Cocostîrcii ... îşi înfigeau din cînd în cînd în nămol pliscul lung. v. rom. februarie 1954, 50. A ciocănit din pliscul sclipitor Un cocostîrc. Labiş, p. 83. Să-mi aduci cu pliscul tău Cinci fuioare de mătase. Alecsandri, p. p. 142, cf. Teodorescu, p. p. 375. Corbul că se mînia Şi din plisc aşa grăia. Jarnîk — Bîrseanu, d. 204. Cu aripile să-l plesneşti, Cu pliscul să-l ciupeşti. Păsculescu, l. p. 135, cf. Arhiva, xxviii, 194, aur i 67/508, 510, 512, 522, 528, 530, 590, 596, 600, 614, 618, 675, 677, 679, alrm sn i h 252. Corbuşorul se-ntorcea Şi cu pliscul aducea Cinci fuioare de mătasă. Balade, ii, 181. Din plisc de cioară n-auzi decîl: crrl Zanne, p. i, 416, cf. ji, 526. Găinuşă Cu guşă Poartă-n plisc Cenuşă (Luleaua). Pamfile, c. 25. <0> (Prin analogie) Şi numai un pic De n-a făcut plisc La ţînţariu în flisc. Marian, sa. 330. | Com-pusc:- pliseul-cocorului (sau -cucoarei, -berzei)=a) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pămînt şi acoperiiă de peri aspri, cu flori roşii sau albe dispuse în umbele şi cu fructul ascuţit ca un cioc de barză; (regional) bănat, cucute, cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonţul-cocostîrcului, floarea-vinului (Erodium cicutarium). Cf. ddbf, Grecescu, fl. 138, Brand za, d. 91, id. fl. 178, 180, Alexi, \v., Panţu, pl., Simi-o nescu, fl. 147, Borza, d. 65; 1») (regional) ciocul--berzei (Geranium lucidum). Cf. Borza, d. 76; c) (regional) greghetin (Geranium pratense). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 76; d) (regional) pălăria-cucului (Geranium phaeum). Borza, d. 76; e) (regional) priboi1 (II 1 a) (Geranium macrorrhizum). id. ib; (regional) plisc -|!;isăresc = a) băluşcă (Ornilhogalum gusso-nei şi umbellatum). Cf. Polizu, ddrf, Brandza, fl. 438, Barcianu, Panţu, pi.., Borza, d. 121; b) laptele-păsării (Gagea lutca). Borza, d. 73; (regional) plisenl-ciorii= băluşcă (Ornilhogalum pyrenaicum). Cf. id. ib. 121. +(Impropriu) Bot; s p e c. rit. [Ştiuca] să-mi spuie din plisc vorbele care se pun în poveste. Sadoveanu, o. ix, 371, cf. a v 15, 16, 19, vi 3, Glosar reg. + (Depreciativ) Gură (la om). Baba ridică pliscul în sus. Dunăreanu, ch. 79, cf. C. Petrescu, a. r. 8. Muierile ... îşi vîrau pliscurile una în urechile alteia, şoptind. Sadoveanu, o. xi, 165, cf. xn, 36. <$■ Expr. (Regional) A fi bun de plisc=a fi bun de gură, v. g u r ă. Era bun ţiganul de ptisc. i. cr. iii, 349. 2. P. anal. (Prin Mold.) Vîrf (al unui obiect). /‘liscurile suliţelor deschid izvoare roşii. Sadoveanu, o. i, 331. Trase spre el pliscul cimpoiului, id. ib. viii. 9268 PLISC2 — 845 — PLIŞCH12 560. Cu pliscul ciocanului de pietrar înlătură tencuiala. d. ib. xiii, 794, cf. i, 214, 664, vi, 590. 3. (Regional) Coastă sau deal steril, acoperit cu piatră (Brădişorul de Jos —Oraviţa). Cf. Liuba-Iana,. m. 82. — PI.: pliscuri. — Şi: (Învechit) pisc (Cihac, i, 206, tdrg) s. n., pişcă (Cihac, ii, 257) s. f., (regional) ilisc s. n. — Etimologia necunoscută. PLISC2 interj, v. plist. PLISCĂR1 s. m. (Ornit.; regional) Codobatură sură (Molacilla cinerea). Cf. Băcescu, păs. 135, sfc iv, 167. — PI.: pliscari. — Pllscă + suf. -ar. PLISCĂR2 ş. m. (Regional) Papuc1 (I) (Măgura — Bacău), alr sn iv h 1 196/531. — PI.: pliscari. — Plis^ + suf. -ar. Cf. pîslar. PLISCĂRIŢĂ s. f. (Bot.: regional) 1. Pălăria-cu-cului (Geranium phaeum). Cf. Grecescu, fi.. 135, Panţu, pl., Borza, d. 76. 2. Ciocul-berzei (Geranium lucidum). Cf. Borza, d 76. — Pl.: pliscariţe. — Plisc1+ suf. -ari/ă. PLÎSCĂ s. f. v. plişcă. PUŞCĂ! vb. IV v. plescăi. PLISCĂIĂLĂ s. i. v. plescăialâ. PLISCĂÎT, -Ă adj. (Prin vestul Munt.; despre oameni) Lovit, bătut cu palma. Cf. Udrescu, ol. — Pl.: pliscăifi, -te. — V. pliscăi. PLlSCĂITtlRĂ s. f. v. plescăituri. PLISCĂLÂU subst. (Regional) 1. Rit (la porc) (Chirii—Clmpulung Moldovenesc). Glosar reg. 2. Băţ care se Întrebuinţează In locul cleştelui, pentru a aşeza lemnele In foc (Tlrgu Neamţ). Glosar reg. 3. Lemn gros care arde toată noaptea la stlnă, ca să întreţină focul (Tlrgu Neamţ). Glosar reg. — Pl.: ? — Plisc1 + suf. -ălău. Cf. p i s c ă 1 ă u. PLISCĂNÎ vb. IV v. plescăni. PL1SCĂU s. n. (Regional) Deal nu prea Înalt, de forma unei căciuli (Stejar — Lipova). Cf. chest. iv 91/89. — Pl.: pliscăie. — Plisc1 H^suf. -ău. PLISCHI interj, v. plist. PLISCdl s. n. (Regional) Muştiuc (1). Cf. conv. lit. xx, 1 015. Carabă de prun, corn sau cireş, cu pliscoaie de soc înlăuntru. Pamfile, j. ii, 79, cf. cade, h xvm 78. — Pl.: pliscoaie. — Plisc1 + suf. -oi. Cf. p i s c o i. PLISCOIĂT, -Ă adj. (Mold. şi Transilv.) Cu vlrf ascuţit, ţuguiat. Cf. conv. lit. xx, 1015. Ciobo-lelele ...au virf ornat cu şiruri şi flori de găurele, fiind pliscuiet, adică ascuţit. Pamfile, i. c. 349, cf. cade, şez. ix, 35. — Pl.: pliscoiafi, -le. —Şi: pliscuiât, -ă adj. cade. — Plişcoi + suf. -at. PLISCOTÎ vb. IV. 1. Intranz. (Regional; despre păsări) A piui1 (1) (Boiu Mare —Baia Mare). Cf. ai.r ii 5 741/272. 2. T r a n z. (Prin vestul Transilv.) A clefăi, a plescăi (1) (cînd mănîncă). Cf. Teaha, c. n. 254. 3. T r a n z. (Prin vestul Transilv.) A lovi (cu băţul sau cu palma). Cf. Teaha, c. n. 254. — Prez. ind.: pliscotesc. — Şi: plioscoti vb. IV. Teaha, c. n. 254. — Plisc1 + suf. -oti. PLISCUÎ vb. IV. (învechit) 1. Intranz. (Despre păsări) A piui1 (1). Abia ieşifi din ouă, goli, cruzi, fără putere ... Ei casc din pliscuşoare, cer milă pliscuind. DONICI, F. 92, Cf. TDRG. 2. Tranz. A bate cu ciocul; a ciuguli. Fllfîind din aripioare ... Pliscuiesc cu ghibăcie încreţitele talazuri. conv. lit. xi, 344, cf. Barcianu, Alexi, \v. — Prez. ind. pers. 3: pliscuieşte. — PIisc1-|-suf. -ui. PLISCUIÂT, -Ă adj. v. pliscoiat. PLISCUŞ0R s. n. Diminutiv al lui plis c1 (1). Casc din pliscuşoare. Donici, f. 92, cf. ddrf, cade. îşi netezea penele cu pliscuşorul. Cazimir, gr. 85, cf. dm. Voi rupe pliscuşorul. Alecsandri, p. p. 298. — Pl.: pliscuşoare. — Plisc1 -fsuf. -uşor. PL1SÉU s. n. (De obicei la sg. cu valoare de pl.) Cută sau grup de cute Înguste, paralele sau în formă de raze, regulate şi dese, obţinute prin plisare; (rar) plisaj. Cf. cade. Aceste cute (pliseuri) variază după modă ... şi se execută de obicei pe ţesături de lină: ltr2 xii, 600, cf. DM, DN2. — Pl.: pliseuri. — Din fr. plissé. PLISNÎ vb. IV v. plesni. PLIST interj. 1. (Regional) Cuvlnt care redă zgomotul produs de o lovitură (puternică). Iii, şargot Plist, plistI ap. tdrg, cf. bul. fil. n, 186. A luat de gios Barosul ăl mic şi numai un pic De n-a făcut plisc La (intariu in flisc. Marian, s a. 330, cf. Udrescu, gl. 2. (Prin vestul Munt.; in forma plisc) Cuvlnt care redă zgomotul produs de plescăitul (X) cu limba sau cu buzele. Cf. Udrescu, gl. 3. (Prin vestul Munt.; în forma plisc) Cuvlnt care redă zgomotul produs de plescăitul apei cînd este lovită cu un corp tare. Cf. Udrescu, gl. — Şi: plisc, plisclii (Pamfile, j. ii, 160), plişchi (id. ib). interj. — Onomatopee. PLIŞ s. n. v. pluş. PLlŞCĂ1 s. f. (Ornit) 1. (Ban.; şi in sintagma plişcă de munte, Dombrowski, p. 212, Băcescu, păs. 135) Codobatură sură (Motacilla cinerea). Cf. bul. fil. ii, 191, Băcescu, păs. 135, Pascu, c. 86. 2. (Regional; In forma plicică) Codobatură (Motacilla alba). Cf. cade, Băcescu, păs. 135. 3. (Regional) Cinteză (Fringillacoelebs) (Berzasca — Moldova Nouă), alr i 1 047/5. — Şi: plicică (cade, Băcescu, păs. 135), plişcă (Dombrowski, p. 212, bul. fil. ii, 191, cade, Pascu, c. 86) s. f. — Din ser. pliska. PLÎŞCĂ2 s. f. I. (Maram. şi Bucov.) Cui de lemn cu ajutorul căruia se fixează slrma cînd se leagă pluta la mal. Cf. Arvinte, tesm. 161. 2. (Regional) Băţ înfipt într-unul din butucii plutei, servind plutaşului drept cuier (Coverca — Vatra Dornei). Cf. Arvinte, term. 161. — Pl.: plişte. — Din ucr. ruiiniKa. PLIŞCHI1 interj, v. plist. PUŞCHÎ2 vb. IV v. plişcui. 9295 PUŞCOCI - 846 - PLIUŢĂNI PLIŞCdCI s. n. (Prin sud-estul Olt. şi prin sud-vestul Munt.) Puşcoci, alb i I 696/887, cf. alr sn v h 1 305/899. — Pl.; plişcoace. — Şi: pliuşcdcis. n. alb r 1 696/922. — Cf. p 1 i s c2, puşcoci. PLIŞCUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Ban. şi prin Maram.) A fixa două lemne (cap la cap sau alăturea) cu ajutorul unor cuie de lemn. Cf. Arvinte, term. 161, SFG iv, 141. — Prez. ind.: plişcuiesc. — Şi: plişchi (Arvinte, tebm. 161), prlşcui (id. ib.) vb, IV. — Plişeă2 + suf. -ui. PUŞTI vb. IV v. pleoşti. PUT s. n. v. pleu. PLITĂR s. m. (învechit, rar) Persoană care face plite (1). Budai-Deleanu, lex. — Pl.: plitari. — Plită+ suf. -ar. PLÎTĂ s. f. 1. Placă de fontă, cu unul sau cu mai multe ochiuri acoperite cu rotiţe, care constituie partea de deasupra a unei maşini de gătit; p. gener. maşină de gătit. Cf. ddbf, Barcianu, Alexi, w. Sobă cu plită. mon. ist. i, 176. Ascultă ... pîrpiilul surcelelor din plită. ap. tdrg. După ce foaia sau turta x-u subţiat îndeajuns ... se pune pe plită. Pamfile, cr. 4, cf. id. j ii, 160. O izbi de plită. Agîrbiceanu, s. p. 45, cf. cade. Oftează ...la focul din plită. Cazimir, gr. 120, cf. 15. Pe plită fierbeau mocnit două oale. Brăescu, a. 78, cf. 101, id. o. a. ii, 30. La o plită înaltă nemfească, o femeie ... îşi purta mînile, trebăluind. Sadoveanu, o. v, 324, cf. Scriban, d. Puse o oală de fier cu apă ...pe plită. Călinescu, s. 509. Se duse din nou în tindă, unde era plita. Camil Petrescu, o. i, 77, cf. 617, ii, 519, id. t. iii, 410. Puse ibricul plin cu apă pe o mică plită rotundă. Stancu; r. a. ii, 240. Mamă-sa îi aştepta, lîngă plită. T. Popo-vici, s. 36. Am pus-o pe plită, la uscat. v. rom. martie 1954, 45. Se aşeză pe scaunnl de lîngă plită. ib. inai 1958, 60. Băgă un bra( de coceni sub plită. ib. august 1962, 48, cf. h vi 235, şez. iii, 89, a v 15. 4- (Bar) Sobă. O mare plită ţărănească cu cuptor ... avea un rost mai mult decorativ. Călinescu, e. o. i, 112. 2. Dispozitiv metalic In formă de plită (1), fixat pe un postament, care serveşte la gătitul mlncării, la Încălzirea unor lichide etc. cu ajutorul gazului metan sau al curentului electric. Cf. ltr3. 3. (Regional; in forma prilă) Poliţă (la cuptor, la sobă, sub fereastră etc.). Cf. ddrf, h ix 144, com. I. Panţu, Coman, gl. Hainele se pun să se usuce pe prită; aceasta e o ridicătură de jos cam o palmă lăţime plnă la înălţimea sobei. chest. ii 314/67, — Pl.'; plite. — Şi: (regional) prită s. f. Scriban, d. — Din rus., ucr. imhth, ceh. plita. PLÎTCĂ adj. (Regional) „Slabă, ruptă“ (Păuşeşti Ostăsău — Băile Govora). Coman, gl. — Etimologia necunoscută. PL1TEÂNCĂ s. f. v. pleteuncă. PLITOCÎ vb. IV v. pritoci. PUTOiV subst. (Regional) Pieptănătură bărbătească; freză (Ţepu —Tecuci), cv 1950, nr. 4, 44. — Accentul necunoscut. — Pl.. ? — Etimologia necunoscută. PLITUŢE s. f. pl. (Bot.; prin vestul Transilv.) Tâtăiş (Chrysanthemum cinerariaefolium). Cf. Borza, d. 47. — Etimologia necunoscută. PLIŢĂlVl vb. IV v. plluţăni, PLIŢIGUŞ s. m. v. piţiyuş. PLIU s. n. Cută care se execută la unele confecţii pentru a da amploare unei anumite părţi a obiectului de îmbrăcăminte. V. fald. cută, p 1 i s e u, Cf. Alexi. w., ltr2, dm. + (Rar) Pliseu. Se îmbarcară. Annie la mijloc, pe marginea banchetei, să nu-şi şifoneze pliurile de mătase. C. Petrescu, c. v. 173, cf. Klop-ştock, f. 43, bul. fil. ii, 131. — Pl.: pliuri. — Din fr. pil. PLlfJCĂ s. f. v. plută2. PLIUHA s. f. 1. (Transilv. şi Bucov.) Rachiu de calitate inferioară; (regional) pliuhău, pliuhniţă (1), pliuşcă. Cf. Pascu, s. 415, dh. vi, 302, cade, h xii 289, Bugnariu, n. 54/497, şez. iii, 85, Paşca, gl., chest. viii 103/27. 2. (Bucov.) Căţea; haită (de clini). Cf. Pascu, s. 415, dr. vi, '302, şez. iii, 85. + Epitet depreciativ pentru o femeie (de moravuri uşoare) (Drăguşeni — Tlrgu Neamţ). Cf. Glosar reg. — Pl.: ? — Din ucr. naiora. l’LIUHAU subst. (Bucov.) Pliuhă (1). Cf. Pascu, s. 415, dr. vi, 302, sfc iv, 186, şez. nr, 85. — Pl.: ? — PHuhă-f-suf. -ău. PLltJHiVIŢĂ s. f. 1. (Bucov.) Pliuhă (1). Cf. Pascu, s. 268, dr. vi, 302, şez. v, 117. 2. (Regional) Epitet depreciativ pentru o femeie de moravuri uşoare. Com. din Straja —Rădăuţi. — Pl.: ? — Pliuhă-fsuf. -niţă. I’LIUPĂ s. f. v. pleoapă. PLIURI), -Ă adj. (Despre oameni) I. (Regional) Lipsit de judecată; prost, bleg; zăpăcit, uituc. Să nu dea foc la casă, cîtu-i de plîurd şi tăntălău. C. Petrescu, R. DR. 21, Cf. BUL. FIL. II, 186, IORDAN, stil. 86, Scriban, d., h xii 302, Coman, gl. 2. (Bucov. şi prin nordul Mold.) Surd. Cf. şez. iii, 86, xx, 139, i. cb. vi, 30, a v 15, 34, Glosar reo. — Pl.: pllurzi, -de. — Formaţie expresivă. PLIURZl vb. IV. In tranz. (Regional) A surzi (Păltiniş —Vatra Dornei). alr i 50/214. O-nceput să pliurzască. ib. — Prez. ind.: pliurzesc. — V. pliuri!. PL1USCĂÎ vb. IV v. pleoscâi. PL1UŞ s. n. v. pluş. PLIUŞCĂ s. f. (Prin Bucov.) Pliuhă (1). Cf. Pascu, s. 415, şez. v, 117. — Pl.: ? — Cf. pliu h ă. PUUŞC6CI s. n. v. plişcoci. PLIÎ/TĂ1 s. f. v. plută1. PLIUTĂ2 s. f. v. plută2. PLIUŢ interj. (Prin Olt.) Cuvlnt care imită zgomotul produs prin izbirea biciului de corpul animalelor. Cf. com. sat. iii, 51. Pliuţ, voi chei de luncă. Vestea să ni se ducă; Prin toate satele, Prin toate oraşele. Ciauşanu, v. 135. — Onomatopee. PLIUŢĂ1VÎ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Regional) A aplauda (Strehaia). alr ii/i h 51/848. Pltu(ănim din palme. ib. 2. (Prin Olt.; despre papuci; în formele pliţăni, pluţăni) A produce un zgomot caracteristic In timpul 9324 PLIVAIS - 847 - PLIVITOR mersului. V. lipăi. Cu papucii pltfănind, Cu matele-ri-ghiorfătnd. i. cr. ii, 301. Cu sălbile zdrăncănind, Cu papucii plufănind. Gmuşanu, v. 98. — Prez. ind,: pliuţănesc. — Şi: pilţâni, plufâni vb. iv: — PHuJ-fsuf. -ăni. PLJVAlS s. n.’v. plaivaz. PLIVAS s. n. v. plaivaz. PLIVEALĂ s. f. (Rar) 1. Plivit1 (1). Cf. drlu, POLIZU, DDHF, ScRIBAN, D. 2. Plivit1 (2). Cf. DDRF, GL. OLT. — Pl.: pliveli. — Plivi+suf. -eală. PLIVÎ vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. (Complementul indică plante sau terenuri cultivate) A curăţa de buruieni (folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice). lase amu lucrătoriul ...să plevească de cea pleavilă rea. Coresi, ev. 355, cf. Budai-De-leanu, lex., lb, Polizu. Nu vrei, fiule-n grădină Floricele să pleveşti? Mureşanu, p. 202/2. Atît de drag îi era florile ... încîi însuşi cu multă tragere de inimă le plivea. Ispirescu, l. 72. In locul straturilor plivite, cucuta crescuse cît casa. Contemporanul, Vi, 107, cf. Barcianu. Unii agricultori îşi plivesc holdele înainte de darea spicului. Pamfile, a. r. 95. în fiecare zi plivea, răsădea în straturile din grădină. AoÎrbiceanu, a. 240. Zgîrîia ...cu gestul să sădească sau să plivească. Galaction, a. 474, cf. ds. Straturi cu legume curat plivite. Sadoveanu, o. vi, 553, cf. xii, 80. Să dai mereu cu sapa şi. să pliveşti, v. bom. iulie 1954, 160. Busuiocul l-aş plivi, Mă tem că m-oi zăbovi. Alecsandri, p. p. 49. Umblu să pligesc ale brazde, h ii 25. Creşteţi flori şi nu-nflori(i ...Că n-am fra/i să vă-ngrădească, Nici surori să vă plivească. Jarnîk-Bîrseanu, d. 210. Ele le-or întreba Cum ii-ai plivii grădina? Marian, î. 127, cf. 288, mat. iolk. 1 311. O mînal-o-n grădinufă Să pleiască bo-sîioc. Ţiplea, p. p. 20, cf. 18, alr i 838, Lexic reg. 13, gl. olt. «.Ş'i să ştiu eu c-ai veni, Cărăruşă ti-aş plivi, foi.c. mold. i, 499. Florile să le plivim, Laolal-tă-n veci să fim. folc. transilv. i, 463, cf. 332. Unii sapă şi plivesc, Alfii beau şi chiuîesc. Pann, p. v. iii, 92/25, cf. Zanne, p. i, 279. (F i g.) Să au vrut da Dumnezău să vă plevească carii vă turbură pre voi. n. test. (1648), 255r/12. Fetelor! O să pliviţi pînă la scăpătat ... Stelele îniîrziate, încolţite în păinînt. Ar-ghezi, vers. 208. <0> Refl. pas. [Marulele] se plivesc şi se prăşesc. I. Ionescu, c. 45/7. Grădina se pliveşte de buruieni. Bărac, t. 4/10, cf. tdrg. + (Complementul indică buruieni) A distruge, a stirpi (prin smulgere sau tăiere); a smulge, a tăia (pentru a distruge, a stirpi). N-ai sămănat sămîn{ă bună în pămîntul tău? Dară de unde are neghine? ... Vrea-vei să mear-gem să le plevim. n. test. (1648), 17v/13, cf. anon. car. Florile rare... se pierd înăbuşite în belşugul vast al buruienilor, cari trebuiau plivite. Caragiale, o. m, 76. Ici are de plivit o buruiană, dincolo are de,.luns o ramură. Bbătesc oVoineşti, p. 176. în vacantă, pierdea vremea ... plivind cîle o buruiană. Rebreanu, I. 66, Cf. ŞĂINEANU, D. U., ScRIBAN, D., GrAIUL, i, 455, a ix 5. (Fi g.) Se căznea să plivească din mişcările, ... şi din lot modul lui de a fi, părţile aspre, greoaie, tipsite de grafie. Brătescu-Voineşti, p. 180. •0» Refl. pas. Buruieni ... cile să plivesc. Economia, 11/19. (F i g.) Acele lucruri carele nu să unesc cu scriptura sfînlă şi cu tocmeala bcsereiei noastre ... am fost poruncii cum să să plevască (a. 1675). gcr i, 220/14, + F i g. A separa, a izola, a lua (dintre ...). Dacă pămîntul a ajuns în stăpînirea dracilor ... de ce nu mă pliveşti pe mine dintre ei. Vissarion, b. 132. + (Rar) A culege (rupînd, smulgînd). Prin iarba mare trece ... Pliveşte flori albastre şi fire de pelin. Eminescu, o. iv, 319, cf. 125. 2. (Complementul indică plante de cultură ori părţi ale lor) A rupe sau a tăia clrceii, lăstarii sau frunzele de prisos; a copiii. (Via] aceea nice tăiată, nice săpată, nice plevită. Varlaam, c. 225. Să plivească trandafirii şi'pomii. Slavici, n. i, 251. Nu făcuse decît ... să plivească frunzele uscate pe la florile din pridvor. Brătescu-Voineşti, p. 271. Mă duc la vie ... s-o mai priesc (plivesc), h ii 289. Voi... Codrul părăsiţi Vii ca să pliviţi. Teodorescu, p. p. 496, cf. alr sn i h 104, Balade, ii, 272. Hai ruguful să-l plivim. folc. transilv. i, 298. Vifa, cind vei s-o pliveşti, să n-o tai din rădăcină, ca să poată să-[i mai dea rod. Zanne, p. i, 307. 4- S p e c. (Popular; complementul indică spice de secară) A tăia cu foarfecele; (regional) a secărăţi. Cf. alr ii 5 192/47, 53, 172, 346, 386, 723, 769. — Prez. ind.: plivesc. — Şi: (rar) plini (ddrf), (învechit şi regional) jilevi (alr i 838), (regional) li lei, piivi (ib. 838/412), prii, privi vb. rV. — Din bg. n.Teiui. PLIVIGITOARE s. f. v. privighetoare. PL1VÎRE s. f. Acţiunea de a plivi. 1. Cf. plivi (1). Despre plivirea holdelor. Economia, 46/18, cf. drlu, lb, Polizu, lm, ddrf, Barcianu, Alexi, w., ds, dm. 2. Cf. plivi (2). Cf. lb, ddrf, dm. — Pl.: pliviri. — Şi: (regional) plivere s. f. mat. dialect, i, 265. — V. plivi. PL1VÎT1 s. n. Faptul de a plivi. 1. Curăţatul de buruieni (prin mijloace manuale, mecanice sau chimice) al unui teren cultivat sau al unor plante cultivate; operaţie agrotehnică prin care se realizează această curăţare; timpul cînd se efectuează această operaţie; (rar) pliveală (I), (învechit şi regional) plevilă1 (1), (învechit) plivitură (1), (regional) pălămizit. Vremea plivitului iaste pînă cind sînt mai tinere holdele. Economia, 46/19, cf. 123/9. Se începe prăşitul de trei ori la fiecare plantă şi numai o dată plivitul. I. Ionescu, m. 357. Felele stau frînte-n două, Că plivitul e in toi. D. Botez, f. s. 81. Cînd a fost pe la plivit, Dragostea mi s-a topit. Doine, 94. Hui, nevastă, la plivit! Aoleo, m-am bolnăvit! Zanne, p. iii, 475. Pe cind o fost la plezit (plivii), Mămuca m-o-ncredin/it. şez. xxi, 84. Am fo la pleit. T. Papa-hagi, m. 17. + Distrugere, stîrpire a buruienilor (priri smulgere sau prin tăiere); smulgere, tăiere a buruienilor (pentru a ie distruge, a le stîrpi). Săpatul şi plivitul buruienilor dintre legumi. Economia, 123/11, cf. DDRF. 2. Curăţire de cîrcei a viţei de vie, de frunze inutile şi de lăstari a plantelor şi a pomilor; copilit, copilire, (rar) pliveală (2), (învechit şi'regional) plevilă1 (2). Lucrul viei se împarte în: tăiatul ... , plivitul... h iv 83, cf. gl. olt. — Pl.: plivituri. — Şi: (regional) pieii, plevil, privit (gl. olt.) s. n. — V. plivi. PL1VÎT2, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante sau terenuri cultivate) Curăţat de buruieni. Cf. ddhf. F i g. Dicţionarul cel cu norbe numai plivite, alese. Odobescu, s. iii, 173. 2. Adj. (Despre plante de cultură sau părţi ale lor) Curăţat de circeii, de lăstarii, de frunzele etc. care sînt de prisos. Cf. dl, dm. 3. S. f. (Regional) Legătură la snopul de grîu (Glimboca —Caransebeş). ai,rm sn i h 46/27. — Pi.: pliviţi, -le. — V. plivi. PLIVITOR, -OÂRE subst., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care pliveşte. Cf. anon. car., drlu, i.b, Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. <0> F i g. Lelifa-i bun odor, De noroc sămănător Şi de chinuri plivitor. Beldiceanu, p. 87. 2. Adj. (Rar) Care pliveşte. Budai-Deleanu, lex. 9333 PLIVITURĂ - 848 - PLÎNGE 3. S. f. (Rar) Instrument cu care se pliveşte. Cf. Polizu, ddrf, sfc iii, 185. — Pl.: plivitori,-oare. — Şi; (învechit) filevitor, «oare subst., adj. Budai-Deleanu, lex. — Plivi+ suf, -tor. PLIVITURĂ s. f. 1. (învechit) Plivit1 (1). Cf. anon. car., lb, Polizu. 2. (Concretizat) Mulţime de buruieni plivite şi adunate grămadă. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Cînd să iei al doilea braţ de plivilură, îţi vine acelaşi gînd. luc. v, 376, ei. Şăineanu, d. u. — Pl.: plivituri. — Şi: (învechit) jilăvitură (Bu-dai-Deleanu, lex.), plevitâră (id. ib.) s. f. — Plivi-fsuf. -tură. PLIVlŢĂ s. f. v. privită. PLÎZNĂR s. n. v. prisnel. PLÎMĂNÂRIŢĂ s: f. v. plfimlnariţă. PLÎMÎN s. m. v. plâroîn. PLÎ1VGĂCI,-CE adj. (Rar) 1. Pllngâreţ (1). Cf. cade, l. rom. 1961, nr. 6, 534. 2. (Despre voce, glas, sunete eţc.) Tînguitor, jalnic, trist. Aud, ca prin vis, sunetul arămiu şi pllngaci al vechiului clopot, ap. cade. — Pl.: plîngaci, -ce. — Pllnge + suf. -aci. PLÎNGĂCMiS, -OÂSĂadj. (Adesea depreciativ) Care pllnge (1) uşor, care plînge mult, care este (mereu) gata sâ plîngă; plîngăreţ (1), (rar) plîngaci (1). Cf. drlu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d.u., cade, Scriban, d., dm, sfc ii, 128, iv, 186. — Pl.: plîngăcioşi, -oase. — Plînge + suf. -ăcios. PLÎNGĂRÎŢ, -EĂŢĂ adj. 1. (Adesea depreciativ) Care plînge (1) uşor, care plînge mult, care este (mereu) gata să plîngă; plîngăcios, (rar) plîngaci (1). Nu e lucru mai urît decll femeia plingăreaţă. Slavici, o. ii, 75. Anghelina ... alll de amărtlă şi de plingăreaţă. Rebreanu, r. ii, 231. Nu-s umanitarist plîngăreţ. C. Petrescu, î. ii, 108. Plai, plîngăreţ şi totuşi impertinent. v. rom. noiembrie 1962, 154, cf. sfc ii, 128, iv, 187. <0> (Substantivat) Parcă tu, cînd erai ea el, nu făceai la fel? a zîmbit prietenos mama plîngăreţului. Galan, z. r. 306. 2. (Despre voce, glas, sunete etc.) Tînguitor, jalnic, trist. Se auzi chemai de o voce plingăreaţă. Călinescu, s. 107. In bucătărie se auzi glasul plîngăreţ al nevestei. T- Popovici, s. 38. <0 (Adverbial) Deodată bătrînul strigă plîngăreţ. Călinescu, e. o. ii, 182. Obişnuia să ridice ochii către cer şi să rostească plîngăreţ. Galan, z. n. 120. Gemea în somn uşor, plîngăreţ, ca un copil. T. Popovici, se. 249. (F i g.) Trenul o luă alături, pe un podeţ de scînduri care se lăsă, scîrţîind plîngăreţ. id. ib. 60. — Pl.: plîngăreţi, -e. — Plînge + suf. -ăreţ. PLÎNGĂTOR, -OÂI1E adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care plînge (1), care varsă lacrimi; p. ex t. plîngăreţ (1). Cf. anon. car. plîngătoare şi jelnecă. Varlaam-Ioa-saf, 129v/25, cf. Budai-Deleanu, lex. Maica pre pruncuţ ei cel nepacinic şi plîngătoriu voiaşte la întu-nearec să-l înpace. Ţichindeal, ap. gcr ii, 215/1, cf. drlu, ddrf. l-am văzul murind uşor, N-a fost niciunul plîngător. Coşbuc, p. i, 151, cf. Şăineanu, d. u. Ii căzuse, caldă, la picioare, Măria Magdalena, plîngătoare. Lesnea, i. 26, cf. sic i, 247, iii, 211. Ai milă de surioare, Că-mi sint mici şi plîngătoare. Teo-dorescu, p. p. 434. Să nu . mă laşi gînditoare, După tine. plîngătoare. Marian, î. 123. (F i g.) Viorică plîn-găloare, Dintre flori mai mîndră floare, conv. ut. xi, 426. Şi doru-i plîngător mereu Creştea, de presimţiri hrănit, Din ce în ce mai greu. Coşbuc, p. i, 282. O- (Substantivat) Pre cela ce se căiaşle elu-l priimeaşte şi plîngălortul elu-l mîngîie. Coresi, ev. 5. + S p e c. (Substantivat, f.; regional) Bocitoare, Cată mortul n-are rude se năimesc femei străine din sat ... cari poartă adevăratul nume de bocitoare, plîngătoare. Marian, î. 117, cf. tdrg. 2. Adj. (Despre sunete, glas, voce etc.) Tînguitor, jalnic, trist. Ţipătul cel plîngător al mierlei, cr (1848), 83/55. Vorbe dulci şi plîngătoare. Bolintineanu, o. 51. Răspunde atunci cu glas plîngător. Creangă, o. 271. In zadar vom mai înălţa strigăte plîngătoare. Petică, o. 403. Vorbi mult cu glasu-i plîngător. Re-brf.anu, i. 196. Se jăluie cu glas plîngător. Băut, s. m. 33. ■£> (Adverbial) Plîngător şi dulce îi răsună glasul. Vlahuţă, s. a. ii, 19. Sirenele de muncă vibrează plîngător. Bacovia, o. 130. + (Despre sălcii; p. g e n e r. despre alţi arbori) Cu ramuri lungi, foarte flexibile, lăsate în jos. Un vînt uşor legăna molatec coamele despletite şi plîngătoare ale mesteacănilor. Hogaş, dr. i, 137. Sălcii plîngătoare şi podgorii vesele de struguri. I. Botez, şc. 87. Alei de trandafiri, un lac, sălcii plîngătoare. Aromezi, b. 93. A rămas în urma noastră ... grădina cu sălcii plîngătoare. Stancu, r. a. i, 165. Te vei plimba pe drumuri cu sălcii plîngătoare. Horea, p. 114. Ce rămăsăşi acolo răzleţ, ca o salcie plîngătoare? t martie 19(g, 41. (Prin analogie) Barba lui căruntă ...se prelingea spre pămînt în. lungi şi plîngătoare şuviţe de lînă încîlcile. Hogaş, dr, i, 244. <> (Substantivat) Şi va fi cînd vei auzi tu glasul clătirei desişului plîngătoriului. Biblia (1688), 223a/43. 3. S. m. şi f. (învechit) Reclamant. Ajutat ... de o deputăţie de plîngăiori moldoveni. Iorga, l. i, 344. — Pl.: plîngăiori, -oare. — Pllnge + suf. -ăior. PLÎNGĂTUÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se pllnge (3). Cf. tdrg, Scriban, d., sfc iv, 135, 136. Mere la sfîntul soare să să plîngătuiască puţin. Reteganul, p. iii, 25. — Prez. ind. : plîngătuiesc. — l’Hiiqe+suf. -ătui. PLlNGE vb. 111. 1. In tranz. (Despre oameni) A vărsa lacrimi (din cauza unei dureri, a unei supărări,, a unei emoţii, a unei bucurii etc.). V. 1 ă c r i m a. Chenuiţi şi lăclămaţi, plîngeţi. cod. vor. 130/4. îmbla şi plăngea. psalt. 273. Grăiră că meargela mormînt să plîngă acolo. Coresi, ev. 96. Căzu cu faţa la pămînt şi plînse (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 150/11. Şi întor-cîndu-se de cătră ei, plînse. Palia (1581), 175/19. Eu plănşu şi dzîşu cătrî îngeru. cod. tod. 211. Se cade a se veseli de dînsele, iară a nu plînge. prav. gov. 139v/l7. Plîngea toţi ca după un părinte. Ureche, l. 111. Ieşind afară plînse cu amar. n. test. (1648), 36v/9. Veniţi acuma, o, voi, bogaţilor, de plăngeţi şi vă tănguiţi. Cheia în. 10r/16. Au început a suspina şi a plînge cu amar. Neculce, l. 80. Doamna plîngea mult. anon. cantac., cm i, 160. Plînse de dînşii. Mineiul (1776), 180vl/30. De durere nici putu plînge. Budai-Deleanu, ţ. 281. Un dor nespus m-apucă şi plîng. Heliade, o. i, 187. O ţinu plîngînd şi suspinînd. ar (1830), 231/7. Nu trebuie să plîngi neîncetat asupra mormîntului. Marcovici, d. 15/10. Unii plîngea de bucurie. Drăghici, r. 20/31. Este de prisos ca în răvaşele sale să-mi mai scrie că ... plînge după mine. Kogălniceanu, s. 202. Ana plînge în cămară. Asachi, s. i.. i, 195. Plîngeţi pentru jalnica lor stare? Conachi, p. 87. Începură a ieşi din cetate ... plîngînd. Bălcescu, m. v. 74. Cam le ucise Alexandru împăratul, şi cu mare jale plîngea. Alexandria, 109/6. Plîngînd întreabă: răposatul care lăsat-au bani? cr (1848), 242/2. Ştiu că nu voi rîde, ci lot o să plîng. Pann, p. v. i, 33/16. Voiam să plîng şi nu puteam. Negruzzi, s. i, 57. Plînge şi în a sa ţară se întoarce. Alexandrescu, o. i, 76. Taci, copile, nu plînge. Alecsandri, t. ii, 30. Începu a plînge. Odobescu, s. i, 8. Nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creştet. Emi- 9344 PLÎNGE - 849 - PLÎNGE nescu, o. i, 221. Toţi plîngeau şi nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. Creangă, o. 9. A pltns toată lumea. Caragiale, o. iv, 130. li venea să plingă. Slavici, n. i, 102. Începu a plinge cu foc. Ispirescu, l. 25. Na mai plînge. Delavrancea, s. 20. 0/ cit ar fi pltns-... De n-ar fi fost atiţia în juru-i adunaţi. Macedonski, o. i, 249. Îmi vin lacrimile în ochi şi pllng. Vlahuţă, o. a. ii, 177. Mama şi surorile lui plîng de se risipesc. Sevastos, n. 90. Şi plîngeam de supărată, Că tu nu le-ai priceput. Coşbuc, p. i, 51. Plînge mama pe ceaslov. Gog a, Poezii, 22. Tot codru e-un vîrtej acum Şi eu pornesc a plînge. Iosif, patr. 16. Plîngea zguduindu-se. Agîrbiceanu, a. 375. Două lucruri îl făceau... să plîngă uşor. Bassara-besc.u, s. n. 15. Povestea şi plîngea. Rebreanu, r. ii, 58. Şi nu mi s-o jăluit şi n-o plîns cu zece rînduri de lacrimi? Mironescu, s. a. 93. O, dar cum plîngeai asară, Cind te-ai înţepat la deget! Topîrceanu, b. 57. Nimic nu-l împietrea mai mult ca o femeie plîngînd. C. Petrescu, î. i, 254. îmi vine să plîng. Brăescu, o. a. ii, 11. Cei doi muncitori nu plîng. Sahia, n. 45. Îmi venea să plîng. Sebastian, t. 37. Începu a plînge cu hohote. Sadoveanu, o. i, 18. Plînge şi rîde de sine însuşi. Vianu, a. p. 216. Ai plîns şi iu, suava mea domniţă. Arghezi, vers. 303. Începu să plingă încet. Bogza, c. o. 32. Nu plînge, mi~a spus portarul. Stancu, r. a. i, 27. Plîngea încet, prelung, jelindu-se prosteşte. Preda, m. 285. Nu plîngeam chiar de-mi zdreleam genunchiul, Ci soarelui-părinte-i surîdeam. LAbiş, p. 164. Plîngea tare, cu mintea rătăcită. Barbu, p. 211. Să cînţi, cuce, cînd m-oi duce ... Tu-i mere pe sus cin-tînd, Iară eu*pe jos plîngînd. Jarnîk-Bîhseanu, d. 301. Făt-Frumos plîngea din adîncul inimei. Po-pescu, B. i, 43. Şi începu a plînge ca un copil mic. Reteganul, p. iii, 59. Începu să plîngă de bucurie. Rădulescu-Codin, l. 6. Taci .... nu mai plîngea, Că mă duc pînă colea. Ciauşanu, v. 47. Plînge de udă lemnele, id. gl. Taci, ... nu plîngea. gr. s. vi, 81. Iară maică-sa plîngea Şi din gură că-i zicea. Balade, iii, 174. Nu plînge, măicuţa me, Dacă noroc n-oi ave. folc. transilv. i, 272. Norocul întîi rîde, apoi plînge. Cantemir, ist. 94. Cine astăzi rîde, mline plînge. Zanne, p. ii, 695, cf. Preda, n. 87. Salul plînge, baba se piaptănă. Zanne, p. iii, 300. Cine nu învaţă la tinereţe, va plinge la bătrîneţe. id. ib. V, 342. Copilul pînă nu plinge, ¡iţă nu suge. id. ib. ii, 83. Cu un ochi rîde şi cu altul plînge. id. ib. 347. Plînge pămîntul sub el, se spune despre cineva fără Îndemn la muncă şi veşnic trist. Coman, gl. Am cinci voinici, Şed sub straştnă şi plîng Şi cinci aleargă-n vale şuierînd (Furca şi degetele, cînd torc). Gorovei, c. 162. Dacă-I iei de jos, Plînge, Dacă-l pui jos, Tace (Lanţul), id. ib. 196. -<)■ (Cu complement intern) Să plîngi tu plînsul tuturora. Vlahuţă, o. a. i, 51. Parcă ... îşi plînsese toate lacrimile. Camil Petrescu, o. ii, 476. (Prin lărgirea sensului) Poate că le plînge faţa De-o lăuntrică durere. Blaga, p. 201. l'randafir în cornu mesii, MXn-dru plîng ochii miresii. folc. transilv. i, 212. <$> F i g. De va fi vreame ploioasă poale să zică cum că ... plînge şi ceriul. Molnar, ret. 116/18. Şi părea că inima le plînge Scîrbindu-să de bătăi şi sînge. Budai-Deleanu, ţ. 236. Inima lui plînge. Bolintineanu, o. 41. Hal în codru! cu verdeaţă, Und-izndare plîng in vale. Eminescu, o. î, 54. Nu mă întreba, că-mi plînge şi acum inima în mine. Gane, n. i, 93. In castelul cel cernii, Plîng şi zidurile mute. Caragiale, o. iv, 322. Printre paluri care plîng ... Felinare se răsfrîng. Macedonski, q. i, 200. Salcîmii se scutură, frunzele cad, vîntul plînge. Demetrescu, o. 115. Pe sus cocorii plîngînd se adună. Păun-Pincio, p. 47. Cmiccele tale plîng. Neculuţă, ţ. D. 42. Şi clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tîn-guitor. Coşbuc, p. i, 153. Casa voastră, unde-n umbră, Plîng doinele şi rîde hora. Goga, p. 11. B toamnă. Plîng teii pe cărare. Petică, o. 76. Pentru ea de-alîla vreme plînge suflelu-mi sărman. Eftimiu, î. 110. De-a-tîtea nopţi aud plouînd, Aud materia plîngînd. Baco-via, o. 13. Cînd îl văd şi-l aud Imi plînge inima. Galac-tion, o. a. ii, 48. în ziua inspecţiei, cazarma plinge ca lacrimi de unsori proaspete. Brăescu, o. a. t, 65-Viscolele plîngeau prin casa veche. Sadoveanu, o. o 494. Clopotul a plîns toată seara deasupra împrejurimilor. Arghezi, b. 35. A pierii salcia care plîngea lingă fîntlnă. Stancu, n. a. i, 8. Plîng viorile nebune, Vîntul li se-ncurcă-n strune. Paraschivescu, c. ţ. 159, cf. 34. In tine umilit a plîns un vis. Brad, t. 48. Au plîns stelele aslă-noapte. T septembrie 1962, 3. Manea mi-o videa, inima-i plîngea Şi iar se-nchina. Alecsandri, p. p. 189. Eu hollei, mîndra nevastă, Dorul plînge sub fereastră. Jarnîk-Bîrseanu, d. 104. De soarta vieţii mele Plîng pietrele în oticele, folc. transilv. ii, 20. Să cunoaşte uni-i izvoru, că iei plîn§e. gl. olt. 2. T r a n z. (Complementul indică oameni) A boci, a jeli (pentru situaţia grea în care se află, mai ales pentru moarte). Nu mă plînge, maică. Mineiul (1776), 200r2/6. M-or fi plîngînd părinţii! Bolliac, o. 129. De-o să mor la primăvară, Să mă plîngeţi tu şi mama. Goga, p. 47, cf. T. Papahagi, m. 229. Oleoleo, frate răsneţ, Ai muiit ori eşti drumeţ? Că te plîng surorile Pe toate cărările, ant. lit. pop. i, 39. Plînge-mă, maico, cu dor, Că ţi-am fost dulce ficior, folc. transilv. ii, 10. <0> F i g. Oi li s-or siringi, Tot pă cap m-or plîngi. Diaconu, vr. 32. Du-mă la măicuţa-n ţară, Să mă plîngă clopotile. folc. transilv. i, 173. Pe cei vii îi chem. Pe cei morţi îi plîng. Fulgerele le frîng (Clopotul). Gorovei, c. 89. 4- (învechit şi popular; complementul indică păcatele, greşelile etc. proprii) A regreta, a se căi de...Derept aceaia, pasă de te pocălaşte şi plîngi derept păcatele tale. Coresi, ev. 5. Cu osîrdie o dumereşte să-fi plîngă faptele greşealelor. Molnar, ret. 4/3. Suflelu-mi să-mi meargă-n rai, Şi din rai să le privească In căldarea cea diăcească Cum îţi plîngi păcatele. Jarnîk-Bîrseanu, d. 260. + (Complementul in- dică fiinţe, lucruri, ocazii etc. pierdute) A regreta (vărsînd lacrimi). Apoi ştii cum Parpangel rămasă Singur singurel în cea pădure, Plîngîndu-şi pe Romica. Budai-Deleanu, ţ. 126. Plîng visurile tinereţelor mele. Marcovici,. c. 20/20. Toată ziua parcă-i sară Incil ziua prin luneric. eu plîng soarta cea amară. Asachi, s. l. i, 218. Te plîng, scumpa mea amică, cr (1848), 442/56. Din lumea în care te găseşti întoarce-te iar ... ca să vezi cum te plîngem. Alecsandri, t. 980, cf. Bolintineanu, o. 143. înger venit din cerluri, oi plînge al tău nume. Eminescu, o. iv, 40. Înţeleg să plîngă o femele pe băibal dacă e văduvă. Caragiale, o. vi, 258. Fala plînge pe băiet. Păun-Pincio, p. 52. Să-i spui, te rog, de-l vei afla, Căt-l plîng şi că-l sărul. Coşbuc, p. i, 283. O iubise şi el cîndva ... iar acum o plîngea în taină. Vlasiu, d. 369. Fratele mort ... pe care îl plîngea Eminescu î.nlr-o încercare de poezie. Călinescu, e. 36. Nu cumva acum îşi plîngea propria ei viaţă? Stancu, r. a. iii, 190. Plînge rîsul de-aslă vară. Zanne, p. ii, 675. + A compătimi, a deplînge. CU le plîng că eşti înamorat! cr (1848), 83/67. De Haridim l-era milă, îl plîngea şi îl căia. Pann, e. ii, 66/8. Plîngeam pe acea nenorocită femeie ... care ... era silită să bea un nou pahar de durere! Negruzzi, s. i, 49. Eu plîng bogatul care în bani tot preţuieşte. Bolliac, o. 69. Vă plîng, Mario, zise Elena. Bolin-xjneanu, o. 448. Doamne fereşte de omul nebun ... Pe de-o parte îţi vine a rîde şi pe de alta îţi vine a-l plinge. Creangă, p. 243. O, te plîng, sărmană ţară! Vlahuţă, o. a. i, 176. Nimeni nu ie crede, nimeni nu te plînge. Sadoveanu, o. ii, 350, cf. Bart, e. 256. <0> E x p r. (Intranz.) A-i plinge (cuiva) «le milă v. mii ă1 (I 1). 3. Refl. (Despre oameni) A-şi arăta prin vorbe (oral ori în scris) nemulţumirea, necazul, durerea etc.; a se văita, a se jeli, a se tîngui, a se lamenta, a se căina, (regional) a se plîngătui. Acmu, bogaţii, plîngeţi-vă/ ... de chinurele noastre, cod, vor. 132/5. Numai ce suspină şi se plîng de al lor rău. Coresi, ev. 455. Te plîngi, arhon logofete, că pierzi ceea ie n-ai avut? I. Golescu, în pr. dram. 65. Încetează dar a le mai plînge. Marcovici, d. 10/21. Continesc dar de-a mă plînge, că ce-am fost, acum nu sînt. Conachi, p. 213. Nu mă plîng despre soarta mea. cu (1848), 221/53. 9314 PL ÎNGERE - 850 - PLÎNGET Numai d-atit te plîngi? Alexandrescu, o. i, 240. O să se tot plîngă că na i-ai dat mezelicuri şi trufandale. Odobescu, s. iii, 39. Despre aceasta nu mă plîng eu, tată. Creangă, p. 194. Mă plîng unui amic. Cara-giale, o. ii, 162. Se plînge c-a rămas văduvă. Slavici, 0. ii, 4. N-am să mă plîng de nici o mîhnire. Ispirescu, 1. 8. Începură ... a să plînge copiilor cari ascultau trişti. Delavrancea, t. 144. Trăiesc acei ce vreau să lupte, Iar cei fricoşi se plîng şi mor. Coşbuc, f. 11. Se plîngeau ... de lipsa unui lac pentru patinaj. Bră-tescu-Voineşti, p. 163. N-a zis nimic, nu s-a plîns nimănui. Rebreanu, i. 248. Bătrîna se tot plîngea. Bassarabescu, v. 150. Mi se plînge că suferă de palpitaţii. Galaction, o. a. i, 43. Nimeni nu se poate plînge de mine. Camil Petrescu, t. ii, 204. Se plîngea că nu poate lucra în aceeaşi cameră cu fratele mai mic. C. Petrescu, c. v. 85. Comercianţii se plîng că nu-i oînzare. Brăescu, o. a. ii, 382. Se plînge că i-a murit nevasta. Sadoveanu, o. i, 59. Copiii nu fac progrese, se plîngea contesa. Călinescu, s. 27. Mi se plînseră de primar. Stancu, r. a. i, 194. Măi, flăcău, eu nu mă plîng, Aş face cu tine tîrg. Paraschivescu, c. ţ. 121. Pe nava veacului, rapidă, Nu po/i fi simplul pasager Ce vrea-n cabină să se-nchidă, Plîngîndu-se de „mal de mer". Labiş, p. 399. Tot de noroc să se plîngă omul/ Creangă, p. 91, cf. Brătescu-Voi-neşti, î. 57. De păr şi de coaie goale nu se plînge nimene. Creangă, p. 203. <$■ F i g. S-ar zice că-n grădină Se plînge o durere. Petică, o. 174. Zbuciumat se plînge fluierul de fag. Labiş, p. 298. 4 Spec. A face o reclamaţic, a înainta o plingere, o jalbă; a reclama. Poale tată-său să vie la giudef, să să plăngă pre dăns. prav. 236. Şărban logofătul încă le-au ieşit înainte ... plîngînda-se şi jăluindu-se de toate nevoile lor. anon. cantac., cm i, 206, cf. Bălcescu, m. v. 71. Am să mă plîng căpitanului. Sebastian, t. 148. Acu la cine să ne plîngem noi? Sadoveanu, o. viii, 176. Se plînseră că bolnava tipa uneori noaptea. Călinescu, s. 670. <)> Tranz. (învechit) Se duse la Ţarigrad şi-şi plîngea strîmbătatea înaintea Polhireei. Moxa, 366/20. Să meargă la giudef să-ş plîngă sudalma feciorului său. prav. 236. Pre nime nu lăsa să între în casă să-şi plîngă jalobele. Neculce, l. 300. — Prez. ind.-. plîng-, perf. s. şi: (învechit) plînşu; imper. pers. 2 sg. (în formă negativă) şi: (regional) nu plîngea. — Lat. plângere. PLÎNGERE s. f. Acţiunea de a (se) plînge şi rezultatul ei. 1. Vărsare de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a unei supărări, a unei emoţii, a unei bucurii etc.); bocire, jeluire; tînguire, lamentare; regret; căinţă; întristare, supărare, tristeţe; (concretizat) lacrimi; plînsoare (1), plînset, (învechit şi regional) plînsătură, (învechit, rar) plînsare, plînget. Audzi Domnul glasul plîngeriei mele. psalt. hur. 4v/5. Mullă fu plîngere tuturoru. cod. vor. 24/14. Nece eu uoiu asculfta]plîngere şi tânguire voastră (cca 1550). cuv. d. bătr. n, 458/11. Adăpatu-n-ai cu viru de plângere, psalt. 114. Plîngere şi suspinare şi strigare multă, tetraev. (1574), 203. Ieri eram întunecaţi, iară astăzi luminaţi; ieri întru suspini şi în plîngeri. Coresi, ev. 15. Implut de plîngere şi cu suspini, id. ib. 36. Ieri ... în plîceri (plîngeri), iară astăzi întru vesfejlie şi în bucurie, cod. tod. 191. Că sînt zile de plîngere, iară nu de praznic. prav. gov. 144r/l. L-au îngropat (ara cu multă jale şi plîngere. Ureche, l. 111. Se auzi plîngere şi suspin ■şi (ipei mult. n. test. (1648), 4V/17.. Se mai mîngîia de acea plîngere multă. Gavril, nif. 10/24. Plîngere[&] mîne-ta şi a priiatinilor o domoleşte (a. 1669). gcr i, 184/15. Întoarce veselia întru plîngere şi dragostea întru urîciune. fl. d. (1680), 76r/4. Rămase între tofi fraţii plîngere şi tînguială. anon. cantac., cm i, 92. Mare jale şi plîngere era într-inşii. R. Popescu, cm i, 304. Nu era casă fără plîngere (a. 1784). gcr ii, 140/22. Tînguirea şi plîngerea păcătoşilor. Varlaam-Ioasaf, 87r/25. Cu plîngere ne rugăm ca să fim scoşi de sub jugul acesta (a. 1797). Uricariul, i, 147. Au auzit ... glasul plîngerii meale (a. 1801). gcr ii, 185/15. O amară plîngere cu suspinuri aude. Budai-Deleanu, ţ. 296. Plîngerile se înălţau pînă la ceruri. Bălcescu, m. v. 62. Aceste plîngeri nicicum cinste nu vă fac. pr. dram. 359. Zburat-ai între îngeri, Ol copilaş iubit, Şi m-ai lăsat în plîngeri, Cu dor nemărginit. Alecsandri, p. iii, 165. Varsă plîngeri înfocate. Bolintineanu, o. 9. Ascultă-a noastre plîngeri ... O, maică prea curată. Eminescu, o. iv, 360, cf. Vlahuţă, o. a. i, 26. Cînd moar tea-fi mă cuprinse de plîngeri fără margini, Erai cu mine-alături. Demetrescu, o. 48. Şi rîde(i voi, cei nendura(i, De plîngerile noastre. Neculuţă, ţ. d. 48. Aş mai dori Ca zeii cei puternici să nu mă mai renască în acest cuib de plîngeri. Coşbuc, s. 175. Niciodată n-am văzut plîngere şi durere mai cumplită. Sadoveanu, o. vii, 562, cf. Scriban, d. <£■ F i g. Vînthl ... scoate ... nişte mari plîngeri ascuţite, cr (1848), 202/54. Vînlul căzu şi plîngerea pădurii conteni. Sadoveanu, 0. viii, 377. în,¡plîngerea buhnei însăşi el recunoaşte ceva, ca o chemare omenească. Vianu, a. p. 226. <£> F i g. A lor suflete curate zbor vărsînd duioase plîngeri. Alecsandri, p. i, 122. <0> Valea plîngerii sau (învechit) vale de plîngere ~ a) lumea, pămîntul (considerate ca loc de suferinţă). în vale de plîngere (plăngeriei h). psalt. 173. E bărbăţie şi curagiu ... a voi să trăiască cit de mult în astă vale a plîngerii. Negruzzi, s. i, 211. Alţii, mai fericiţi, s-au înapoiat la ceruri, evadînd din această vale a plîngerii. Galaction, o. a. i, 136, Scriitorii şi gîndltorii, trecuţi şi ei, cum trecem noi, prin valea aceasta a plîngerii. Sadoveanu, e. 23; 1») (în basme) loc al suferinţelor, unde domneşte plînsul şi jalea. Numai pe o vale ... îi ziseră să nu meargă ... , acea vale se numea valea plîngerii. Ispirescu, l. 8. Ai trecut, nefericitule, în valea plîngerii. id. ib. 2. (De obicei concretizat) Exprimare a unei nemulţumiri, a unei revendicări etc. adresate unei autorităţi (mai ales în scris); reclamaţie, jalbă, (învechit şi regional) plînsoare (3), (învechit) pitac2 (3), (turcism Învechit) ruca. Li s-au dat ruptori după plîngerea lor. R. Popescu, cm i, 530. A adresat o plîngere către ministerul francez, cr (1848), 103/37. La cca mai mică plîngere ce i se arăta, capul vinovatului se spînzura. Negruzzi, s. i, 143. Plîngeri ale boierilor, în contra lui Petru Şchiopul. Odobescu, s. i, 426. Se gîndi un moment să mărturisească copistului că el e autorul plîngerii. Rebreanu, i. 183. Justiţia nu se poate amesteca, dacă nu este o plîngere. C. Petrescu, c. v. 260. Ne-am gîndit să facem o plîngere. Sadoveanu, o. v, 310. Am să fac plîngere. Călinescu, s. 248. Le ascultam, cu infinită răbdare, plîngerile. Stancu, r. a. 1, 246. Am făcut plîngere la ghinărarii cei mari. Camilar, n. i, 214. A înaintat o plîngere către toate subprefecturile din ţară. Galan, z. r. 51. Plîngerea este un mijloc de sesizare pentru asigurarea respectării legalităţii de către organele statului, pr. drept, 753. + Pretenţie, revendicare, doleanţă (formulată în scris), prinţii aliaţi trămiserâ sultanului o lungă listă de plîngerile lor. Bălcescu, m, v. 49. — Pl.: plîngeri. — V. plînge. PLÎNGERdS, -OĂSĂ adj. (învechit) 1. Jalnic, trist, tînguitor; melancolic. Ascultaţii ... glas plîngeros Se nalfă. Heliade, o. i, 102. Privirea tristă, ochii plîngeroşi. I, Ionescu, d. 484. Vocea sa era frîntă, plîngeroasă ... şi amorţită de durere. Eminescu, o. p. 53. 2. Care este vrednic de compătimire, care este lamentabil. Au pus scoalele întru aşa plîngeroasă stare, încît numai numele îşi poartă (a. 1846). ap. Bariţiu, p. a. ni, 133. — PL: plîngeroşi, -oase. — Plîngere + suf. -os. PI.ÎNGIÎT s. n. (învechit, rar) Plîngere (1). Şi de năprasnă să audzi sunet şi ţipăt şi plînget de la bodzii capiştei. Varlaam, c. 449. 9347 PI.ÎN'GINO — 851 — PLÎNS2 — PI.: plingele. — Plinge -}- suf. -el, PLÎNGÎND, -Ă adj. (învechit) Care produce sunete tînguitoare, triste. Plîngîndele izvoare. Eminescu, tn sfc iv, 259. — Pl.: plîngînzi, -de. — V. r linge. PLÎNG OÂCIÎ adj- v. plingocea. PLÎNGdCE s. ni. v. plingocen. PLINGOCEA s. m. art, 1. (Regional) Persoană căreia ii curg mereu ochii (Scărişoara —Abrud). Cf. *\lr ii/i h 17/95. 2. (Transilv. şi prin Ban.; depreciativ) Om (în special copil) plîngăcios. Cf. Paşca, gl., alr ii/284, mat. dialect, i, 26, Lexic reg. ii, 81. <0> (Adjectival) Banală şi pltngoace. In scl 1971, 403. — Pl.: plingoci. — Şi: |,IIng6ce (Paşca, gl., Lexic reg. ii, 81) s. m., pllngoâce adj. — Plînge-f suf. -ocea. PLÎiVGURdS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Regretabil. Şi mai vîrlos aceasta şi den neinvătăiwă şi den ne-înfeleagered limbii pogoară, care noauo jalnic fi plănguros lucru iasle înlr-atîla micşorare şi călcare rodului nostru cestui rumănesc (cca 1680). bv i, 234, cf. Pascu, s. 76. — Pl.: plingiiroşi, -oase. — Plînge -f suf. -uros. PLÎNS1 s. n. 1. Faptul de a plînge (1,2), de a vărsa lacrimi, de a boci, de a jeli; zgomot produs de cel care plînge; (concretizat) lacrimi. Asculta plinsul şi tânguirea (a. 1600). gch i, 67/22. Şi să vă părăsi de plinsul vostru, prav. gov. Î44v/11. In loc de bucurie, suspini şi plânsuri. Vahlaam, c. 284. Să îngroapă în miiare, şi plânsurile le sînt ca şi la Misiru. Hehodot (1645), 82. Văzîndu-i cu plînsuri, le zîsă ... Dosoftei, v. s. octombrie 45v/24. Alergară to/i pre la svintele]le besearici cu lacrămi şi cu rugă şi plînsuri cu jale. id. ib. noiembrie 110'/16. Plînseră cu plînsuri. Biblia (1688), 632/14 Fără de plăns nu poale fi pocăinţă (a. 1689). gcr i, 285/19. Mult plîns să făcu pentru Drăghici. anon. cantac., cm i, 190. Vaiete şi ţipete, plînsuri, despărţiri unul dă altul şi altele ca acestea. R. Popescu, cm i, 251. Muma lui Ladislav ... nu s-au dai la plăns şi la vaiete. Şincai, hb. u; 28/20. Mireasa abia-şi /inea plînsul. Budai-Deleani.', ţ. 311. Palatul răsună de vaiete şi plînsuri. ah (1829), 39J/34. Intru cruda sa durere începu cu plîns să ti pe. Asaciii, s. l. i, 87. Să sfătuia să fugă, de nu l-ar fi rugat... cu plîns de-au rămas la ei. Bărac, ap. gcr ti, 241/42. Soarele ce eu cu plânsul îl întîmpin cînd răsare. Conachi, p. 100. Auzind stăpînul de ce i-a fost plinsul, începu să zică astfel către dînsul. Pann, p. v. i, 27/7, Fie-ţi milă ... de-al meu plîns. Negbuzzi, s. ii, 9. Plăceri şi plînsuri, Dureri şi rîsuri, Ce fac via(a p-acesl pămînl. Alexan-. dhescu, o. i, 284. Să trecem dar la examinul plînsului. Alecsandri, t. 296. Maica noastră, nu mai plînge, Plînsu-ti inima ne frînge! Bolintineanu, o. 91. Prin văietări şi plînsuri, muierile şi felele jăleau pe junele păstor. Odobescu, s. i, 202. Tainic genele le plec, Căci mi le împle plînsul. Eminescu, o. i, 175. Era şi imbojorată Maica ... din pricina plînsului. Creangă, p. 114. Nu s-a mai putut stâpîni ... a biru-it-o plînsul. Caragiale, o. i, 22. îl podidi un plîns de nu se mai putea sfîrşi. Ispirescu, l. 146. Tresă-ream din somn, speriat, cu ochii calzi de plîns. Delavrancea, t. 18. Se stinse în plîns şi suferinţe. Mace-donski, o. i, 251. M-a podidit plînsul. Vlahuţă, o. a. ii, 101, cf. ddrf. Şi pe plîns ea nu mai poale fi stăpînă. Neculuţă, ţ. d. 26. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul în ochii unui luptător, Coşbuc, p. i, 194. Vezi-mi plînsul Şt-n(elege că ne costă pe-amîndoi. Da vila, v. v. 144. Şi tu-(i întorci grăbită fa(a, Să nu-(i văd plînsul din pleoape. Goga, Poezii, 259. Să nu cunoşti ce-i plînsul, copilă fără pală. Cerna, p. 68. îndată ce-şi părăsea fala ... o îneca plînsul Agîrbiceanu, a. 373. Amîndoi rămîn ca doi copii cărora le potoleşti plînsul. Bujor, s. 27. Rîsul şi plînsul sînt două lucruri curat omeneşti. Hogaş, dr. ii, 60. Izbucni brusc într-un hohot de plîns. Rebreanu, i. 209. Abia stăpînindu-şi plînsul, îl îndepărtă puţin. Bassarabescu, v. 23. Graiul i se stinse de plîns. Mi-ronescu, s. a. 86. Culori şi fum de toamnă, plîns de poet, Apa e rece, frunzele plouă. Bacovia, o. 121. Izbucni în plîns de-a binelea. Galaction, o. a. i, 60. M-a bufnit plînsul. C. Petrescu, î. ii, 67. Uşurată de un ropot de plîns ..., turnă apa în lighean. Brăescu, 0. A. ii, 235. Deodată izbucneşte în plîns. Sahia, n. 19. îşi înghiţi într-o clipă plînsul. Sadoveanu, o. vi, 522. O îneacă plînsul pe soră-mea. Stancu, r. a. 1, 59. Dragoslea noastră ... A murii Ca un plîns înă- buşit. Paraschivescu, c. ţ. 23, cf. 107. Viers de doină, trist ca un plîns. Camilar, n. i, 107. Pe Sultana o umflase plînsul. Demetrius, a. 15. Pe fa(a femeii trecu o urmă de durere auzind plînsul de afară al copilului. Preda, m. 26. Toate durerile lumii le-am strîns prea curind în perlele plînsului. Labiş, p. 285. Femeile izbucniră în plîns. Barbu, p. 195. De plîns ochii li se strică, Frunza-n codru se despică. Alecsandri,. p. p. 379. Să n-am prînz Fără de plins. Jarnîk-Bîrseanu, d. 195. Nu mai vedeai bucurie, ci numai lacrimi, plînsuri şi suspine. Sbieba, p. 9.1. M-a cuprins aşa un plîns, Dor de casă m-o ajuns. şez. iii, 158. lacătă-le ce-am ajuns, Că nu pol hori de plîns. folc. transilv. i, 267. După rîs vine plîns. Zanne, p. ii, 699. Ca plînsul nu se înviază morţii, id. ib. 674. Nuntă fără rîs şi moarte fără plîns nu se poate. id. ib. IV, 526 (Fi g.) în zare se pierde un plîns de cocori. Petică, o. 289. Ajunge Plînsul apei din havuzele-n-noptate. Bacovia, o. 59. Plînsul streşinii suspină ca un cîntec de vioară. Topîrceanu, s. a. 40. Urezul îşi. trimite plînsul. Isac, o. 112. <0> (Regional) Plinsul ţigăncii = numele unei hore. Cf. Varone, d. 124. 0> Loc. adj. De plîns = vrednic de milă; lamentabil, jalnic. Oraşul ... se află înlr-o stare de plîns. Sadoveanu, o. v, 10. <0> Expr. (Familiar) Plînsul crocodilului, se spune despre cei ipocriţi care plîng fără să verse lacrimi. Lacrime de acelea ce... în realitate nu sînl decîl plînsul crocodilului. Filimon, o. i, 126. •O Compus: (Bucov. şi prin Transilv.) plîn- sul-ccl-rău sau plins-rfiu = plînsoare (2). Cf. Marian, na. 357, Păcală, m. b. 262. 4 (învechit) Rugăciune. Acum e vreamea lacrâmelor şi a suspinarei şi a plânsului. Coresi, ev. 349. Vezi plănsul nostru şi fă milă cu noi (a. 1633). gcb i, 86/20. Chinuindu-şi trupul cu post şi ca plînsuri şi cu jale. Dosoftei, v. s. decembrie 221 r/13. 2. (învechit) Faptul de a se plînge (3), de a fi nemulţumit de ceva sau de cineva; nemulţumire (exprimată în scris sau oral). Scriind domnul şi o carte cătră lofi boierii ca să arăle măriei sale ce le este plînsul (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 229/27. — Pl.: plînsuri. — V. plinge. PLÎNS2, -Ă adj. (Despre oameni) Care a plins (1) de curind, care mai păstrează urma lacrimilor in ochi, pe obraz etc. Văzîndu-i pre ei foarte întristaţi şi plînşi. Mineiul (1776), 28rl/ll. Olga e purure tristă, purure plînsă. Negruzzi, s. i, 47. Ne suim în căruţă, supăra(i şi plînşi ca vai de noi. Creangă, o. 247. Anca ... e plînsă. Caragiale, o. vi, 256. Mă aştepta, sărmana ... , plînsă şi deznădăjduită. Galaction, o. a. i, 153. Numai ea biata era plînsă. Sbiera, p. 88. O Fig. Vîntul c-o suflare plînsă Codrii negri îi pătrunde. Eminescu, o. iv, 138. 4 (Despre ochii, faţa etc. oamenilor) Care arată, trădează pe cel care a plins (1) de curînd. Cu ochi plînşi, Cu jale amară. Alecsandri, p. i, 26. Ea închide surîzîndă lungi genele ei pltrise. Eminescu, o. iv, 82. A văzut ochii cei plînşi ai văduvei. Slavici, o. ii, 19. Ochii plînşi cer să te vadă. Cer-na, p. 106. De cîte ori n-o prînz cu ochii plînşi? Bră-tescu-Voineşti, p. 350. Şedea cu ochii plecafi şi 9354 PLÎNSARE — 852 - PLÎNTICA plînşi. Rebreanu, j. 371. Vrei să te. vadă tăticul cu obrajii plînşi? Camil Petrescu, t. i, 227. O mulţime de obrazuri plînse. Sadoveanu, o. xj, 281. Priviri speriate şi plînse. Pas, z. i, 193. -0> F i g. Cu ochii plînşi, stelele toate se duc. Goga, p. 53. + (Despre lacrimi) Care au fost vărsate. Lasă-a ta privire de mă-tasă Să cadă ... Pe ruga care tremură sfioasă Din lacrimile plînse altădată. Petică, o. 64. + (Despre voce, glas) Tînguitor, jalnic, trist, Plîns e glasu-i? Bolliac., o. 195. Expuse cu mutră amărîtă ţi. glas plîns păţania copilaşului. Rebreanu, r. ii, 94. Glasul lui era plîns. Sadoveanu, o. i, 135. — Pl.: plînşi, -se. — V. pllnge. PLÎNSARE s. Í. (învechit, rar.) Plîngere (1). Craiul este domn bun, milostiv şi ascultă plînsărilc tuturor (a. 1799). ucr ii, 169/22, cf. sfc rv, 285. — Pl.: plînsări. — Plîns1 + suf. -are. PLÎNSĂTt'RĂ s. f. (învechit şi regional) . Plîngere (1). Cf. anon. car. Di la nouăzeci şi nouă de muieri Cu jilituri; De copii Cu pltnşături, Lăutari Cu (înlături. mat. folk. 1 559, cf. gr. s. vi, 156. — Pl. plînsături. — Pllns1 + suf. -ăitiră. X PLÎNSET s. n. Vărsare de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a unei supărări, a unei emoţii, a unei bucurii etc.); bocire, jeluire; tînguire, lamentare;' regret; căinţă; întristare, supărare, tristeţe; zgomot produs de cel care plînge; (concretizat) lacrimi;-'.plîn-sóare(l), plîngere(l), (învechit şi regional) plînsă-tură, (învechit, rar) plînsare, plînget. Zadarnice sînl plînsetele melé. Marcovici, c. 28/25. Lacrimi, plînsete, suspinuri. Conachi, p. 122. Preoţii Şi cîntărefele nu-şi puteau, face slujba lor de plin sete. Bolintineanu, o. 355. Inima îţi sînejera ... cînd vedeai plînsetele mumelor. Slavici, o. ii, 221. Viaţa e plînseI saii oflare. Macedonski, o. i, 224. Două luni de neodihnă, ele plînsei. Vlahuţă, s. a. ii, 314, cf/ ddrf. La vornic e plînse! în casă Şi fum de făclii. Coşbuc, i>. i, 292: Cu ochii plini de plînset Privea gloata cum se duce. id. ib. ii, 81. Şi uite-mi trec pe dinainte ... toate plîtt-sclcle mele. Goga, p. 21, cf. tdrg. Se aude Un zgomot ca un plînset pe lespezile reci. Petică, o. 178. Sînl plînselc cînd înainte de cinci ceasuri vrea să-l trimcală acasă. Bhătescu-Voineşti, i>. 248. Izbucni in plîn-sete mari. Agîrbiceanu, a. 464. Auzea... foarte lămurit plînsetul femeii. Rebreanu, i. 327, cf. Şăineanu, d. u. Copacii, pe stradă, oftează; E lusc, e plînset, c gol.... Şi-i frig şi burează. Bacovia, o. 31. Surprins peste fire de acest torent de plînselc. Galaction, o. 82. După cinci zile de agitaţie, şi plînselc continue, de ieri e foarte liniştită. Camil Petrescu, t. iii, 202. Se aude iarăşi ... un plînset înfundat. Sahîa, n. 22. Auzi plînsetul învălmăşit al stăpînei sale. Sadoveanu, o. xi, 98, cf. Scriban, ii. Noaptea aud ţipelc şi plînsete. Călinescu, s. 724. Şi bălea un vînt de seară Subţirel, pe ulicioară, Ca un plînset în suspine. Paraschivescv, c. X- 91- Plînsetele se-nălţau odată cu glasul molcom ... al goarnei. Camilar, n. i, 92. Se auzeau plînsele şi blesteme. Barbu, p. 304. Mîndra isprăvea Şi din plîn-set înceta. Teodorescu, p. p. 625. Izbucneşte în plînsete, că nu şlie cum să facă. Mera, l. b. 30. -0> F i g. Farmecul iubirii la plin setul de vînl Părea-va o poveste ce frunzele o cînt. Păvn-Pincio, p.- 82. Îmi adormi cu-al strunei plînset iadul sufletului meu. Neculuţă, ţ, D. 106. Lu urechi îi sună plînsetele vîniului. Sadoveanu, o. i, 507. Pădurea nu te-nşele cu plînsetele-i vane. Călinescu, l. l. 13. Scrîşnet de piatră şi plînset de undă. Labiş, p. 187. După motivul eroului şi al luptelor lui, urmează plînsetul viorilor■ s tnai 1960, 84. <0> E x p r, (Regional) A-şi pllnge plînsetul — a-şi destăinui păsurile, necazurile. Cf. Ciauşanu, v. 189. . — Pl.:. plînsete. — Pllns1 + suf. -el. PLÎNSOARE s. 1. 1. Vărsare de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a unei supărări, a uriei emoţii, a unei bucurii etc.); bocire, jeluire; tînguire, lamentare; regret; căinţă; Întristare, supărare, tristeţe; zgomot produs de cel care pllnge; (concretizat) lacrimi; plln-gere (1), plînset, (Învechit şi regional) pllnsătură, (Învechit, rar) plînsare, plînget. Împăratul lor ... murind fără vreme, cu această plînsoare şi eîntare să-l fie cinstit. Herodot (1645), 115. Fiind mare plînsoare. Dosoftei, v. s. septembrie 28v/31. Cu plinsori striga într-agiu-toriu pre maica lui, id. ib. noiembrie 149r/29. Mi-au auzit Domnul glasul de plînsoare. id. ps. 23/17, cf. lex. mars. 206. Cu vaiete mari şi cu plînsoare Căuta ... scăpare. Budai-Deleanu, .ţ. 195, cf. lb. După ce au încetat Copiiaşu-a lui plînsoare, In leagăn l-a aninat. Asachi, s. l. i* 189. II petrece cu plînsoare, Toată faţa muritoare. Bărac, a. 33/15. Se omora de plînsoare şi neneelal suspina. Pann, e. iii, 122/9. Această jalnică poveste ... deveni cu timpul plinsoarea unei blîndc sofii. Odobescu, s. ii, 508, cf. Eminescu, o. i, 83, ddrf. Sfîrşeşle aste femeieşti plinsori. Ollănescu, h. o. 141. Erau plinsorile celor pe care viafa ii înşelase prea de timpuriu. Petică, o. 344, cf. Scriban, d. Mi-l plîng- surorile Cu toate plinsorile. Teodorescu, p. p. 206. Aşa-mi vine uneori Să mă sui la munfi cu flori, Să mă jeluiesc la nori, Să-mi măi treacă de plinsori. Jarnîk-Bîrseanu, d. 201, cf. graiul, i, 465. Copilul cu plinsori dobindeşte de mîncare. Zanne, p. ii, 84. ■0> F i g. In cursul nopfii o harp-eoliană Şi-amestecă cu unda plinsoarea-aeriană. Heliade, o. i, 112. Sosi-vei, timp ferice, cînd trista Românie, Ştergînd a sa plînsoare ... Îşi va vedea feciorii slăvifi. Odobescu, s. î, 29. Cerul peste noi se-ndoaie Cu plinsori alină-toare. Cerna, p. 137. Vine Iarna cu plinsori de piculine. Bacovia, o. 34: + (Rar) Rugăminte fierbinte (cu lacrimi). Dacă [tata] n-o vrea seama să ţie de plinsori, Aiuncea pe Romeo să-mi dea; Macedonski, o. ii, 160. 2. (Bucov. şi Mold.; mai ales la pl.) Colici intestinale (mai ales la nou-născuţi), care provoacă insomnii şi pllns necontenit; (regional) pllnsul-eel-rău, v. plîns1 (I). V. mâtrice (112). Băbătia lui... începuse a sârfii ... ba că-i e făcut de ursită, ba că-i e făcut de plinsori. Creangă, o. 278, cf. id. gl. [Copilul] capătă plinsori şi na poate defel dormi. Marian, na. 113. Studia asupra plinsorilor. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 151. Cea mai supărătoare pentru mame e • acea suferinţă a pruncilor care se cheamă plinsori. Sadoveanu, o. xni, 400. Cînd copilul plînge noaptea şi nu să poate odihni ... are plinsori. şez. i, 121, cf. ib. iv, 135. Şi si potolească şi si sî siringi tăi beteşugu şî tălî plinsoarea şi diochiu. Graiul, i, 462. 3. (învechit şi regional) Plîngere (2). Multe scrisori din Constanlinopol sînl pline de plinsori asupra stării comerciale, oi (1839), 1762/19. Să se facă plin-soare la maiest. sa. cr (1848), ^¡33. S-au mai ascultat alle plinsori şi reclamaţiuni parfiale. Bariţiu, p. a. iii, 245. Lucrătoarele ... aveau multe plinsori. r (1870), 155, cf. Scriban, d., Lexic reg. ii, 52. — Pl.: plinsori. — Pllns1 + suf. -oare. PLlNTA vb. I v. planta. PLÎNTĂRE s. f. v. plantare. PLÎNTĂ1 s. f. (învechit, rar) Plantă2. In loc ce slătusă au rămas tipărite ptintele lui. Dosoftei, v. s. decembrie 239v/16. — Pl.: plinte. — Lat. planta. PLÎNTĂ2 s. f. v. plantă1. PLÎNTĂCIÎJiVE s. f. v. plantaţie. PI,ÎNTĂT()R, -OARE s. rn. şi f. v. plantator. PLÎNTÎCĂ s. f. v. panglică. 9365 HUNTUŢĂ •- 853 — PLOAIE PLÎNTUŢĂ 8. f, v. plăntuţă. PLÎPAND, -A adj. V. plăplnd. , PUtANGINĂ s. f. V. pătlagină, PI.OACTĂN s. n. v. ploatân. PLOAdĂ s. f. v. plod. PLOAIE s. f. 1. Precipitaţie atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor de apă din atmosferă şi unirea picăturilor mai mici sau din topirea fulgilor de zăpadă şi a cristalelor de gheaţă care trec printr-o pătură de aer mai cald şi cad pe suprafaţa pămlntuiui; (Învechit) plouare(2). Găteaşte pămlntuiui ploaie, psa.lt. ii ur . 123v/15. Era ploaie şi frigu. cod. vor. 96/20. Ceriul deade ploaie şi pămîntul răsări rodul său. ib. 136/11. Nice va lipsi ploaie, nice căldură de soare (cca 1550). cuv. d. bătu. ii, 462/15. Cel ce inveşti ceriul cu nuorii, ce gotovi pă-mînlului ploaie, psalt. 304. Da-voi voauo ploaie in vreame destoinică (a. 1560). gcr i, 3/32. De nu se-ar adăpa pămîntul de multe ori cu ploaia ce deştinge den ceriu, n-ar .fi răsărit, ierbi. Coresi, ev. 87. Da-voiu ploaie în vreamea ei şi pămîntulu-ş va da griul său. id. ib. 459. Domnul in chip de ploaie trimease din ceriu ... pietră pucioasă şi foc. Palia (1581), 72/11, Cind stătu ploaia şi scăzură apele, ieşi Noe de în corabie. Moxa, 348/9, cf. 360/19. Noori ce fac ploaie (cca 1633). gcr i, 83/40. Au foslu ploi greale şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut..Ureche, l. 112. Pre denainte-ji nuorii fac cale. — Cu ploaie aprinsă cură ca o vale. Dosoftei, ps. 51/2. Numărate-i sînlu lui picăturile ploii. Biblia (1688), 3791/10, cf. gcr i, 281/18. Nuorii. peste măsură ploaie sloboziră. N. Costin, l. 59. Multe ploi reci fiind, nu le-ou dat îndemină să bată .1Avo-vul. R. Popescu, cm i, 420. Ntaptea frig şi ploaie.Calen-dari (1733)* 8/6, cf. 6/9. După vini cu ploi, negură şi ceafă, Soare mai frumos strălucind s-arată! Budai-Deleanu, Ţ. 140. A doua zi căiră amiazi zi, incetind ploaia, se'pogorî împărăteasa, ar (1830), 231/42. Ploaia răsuna iocma ca un şuvoiu de apă. Drăghici, r. 9/15. Stau sub ceriu înnourat, Pin’la pele-udat de ploaie, Şi de brumă-s îngheţat. Asachi, s. l. i, 90. Deodată varsă ploaie cerul încărcai de nor. id. ib. 208. Instinctul ... Învaţă pe dobitoace ... A prooroci ploaia. Conachi, p. 293. Ei nu simţea ploaia ce cădea in picături rare. cr (1848), 211/60. Pe vremea asta am avut şi ploaie. ib. 25J/21. Vîntul şi ploaia ne siliră să intrăm in această groapă. Bolintineanu, o. 265, cf. 138. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci şi rotunde. Eminescu, n. 11. Las’ ploaia doar să bată în fereşti. id. o. iv, 243. Pune deasupra nişte captălani să nu răzbată soarele şi ploaia inlăuntru. Creangă, i>. 239. Afară e o ploaie teribilă. Caragiale, o. ii, 19. Începură insă nişte ploi care părea că nu vor mai înceta. Slavici, n. i, 26. Unde începu o ploaie d-alca de părea că toarnă cu găleata. Ispirescu, l. 28, cf. id. u. 12. Codrii aburesc ca după ploaie. Vlahuţă, o. a. Ii, 135. Fac bura-ticii d ploaie. Beldiceanu, p. 57, cf. ddrf, Poni, f. 191. Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele caii: Coşbuc, p. i, 119, cf. 91, Pamfile, duşm. 133, 191, 232. Şi-a făcut un cuib pe un moşoroi de pămînt, măi sus, ca să nu i-l înece ploile. Brătescu-Voineşti, p. 225. Sorbea cu lăcomie .... mireasma pajiştei tinere, a pămlntuiui umezit de ploaie. Agîrbiceanu, a. 43. Ploaia mai încetase. Gîrleanu, n. 41. O pălărie nea-gră şi mare putea ... să mă apere şi de ploaie şi de soare. Hogaş, dr. i, 1, cf. id. m. n. 153. Fugi afară, în ogradă, în ploaia bătută de vînt. Rebreanu, i. 337. Şi s-a pornit ... pe ploi. Bassarabescu, v. 100. Ţirîie ploaia ... , Nu-i nimeni pe drum. Bacovia, o. 10, cf. 61. /Va era ploaie, tiu era vînt, nu era zăpadă. Galaction, a. 259. Ne încolonăm apoi pe o ploaie rece şi pătrunzătoare de toamnă. Camil Petrescu, u. n. 387; cf. 392. Trecătorii se încrucişau zgribuliţi, surprinşi de ploaie tn haine subţiri. C. Petrescu, î. ii, 129, cf. 242. O ploaie ca prin sită ... cerne glnduri negre. Brăescu, 0. A. i, 54. Te pomeneşti că-i apucă şi ploaia. Sebas-tian, T. 150. Pămîntul era neîngrijit, săpaseră ploile piraie prin el. Vlasiu, a. p. 74. O ploaie măruntă presăra peste sal o cenuşă, id: ib. 405. Ploaia ciuruie domol deasupra. Sadoveanu, o. iii, 93, cf. v, 585, ix, 175. Tîrîl in ploaie de ciubote grele, Drumeţul, noaptea, poate să se-nşele. Arghezi, vers. 284, cf: 370. Strada era pustie .... in urma unei ploi generale. Călinescu, e. o. i, 7. Ploaia inundase groapa cu var: id. ib. ii, 141. Ploaia începe temeinic. Bogza, c. o. 62, cf. 65. Ploaia bună a înviorai pămîntul. Stancu, d. 166, cf. id. r. a. iii, 33. Ploaia se cernea ca prin silă. v. rom. septembrie 1953, 182. Amurgul se lăsase greu, a ploaie. Beniuc, m. c. i, 89. Dar ploaia prinse iarăşi un sciricet monoton, id. v. a. i, 46. Pe mine mă bate ploaie, Da’ ea şade la odaie. Paraschivescu, c. ţ. 106, cf. 34. Căzu o ploaie scurtă. Preda, m. 199. Ploaie caldă de vară. Brad, t. 65. în intiia jumătate a lunii iunie ţinuseră ploi necurmate, s aprilie 1960, 46. Iar păminlulişi spune încet fiecare cuvînt, să nu lei fure vîntul ori ploile. România literară, 1971, nr. 133, 19/3. Dă o ploaie liniştită, Să-ticolţească, Să rodească Şi lumea să-mbogătească. Teodorescu, p. p. 211. De drum nai să te-ngrijeşti, Nici de ploi să te scuteşti. Jarnîk-Bîrseanu, . D. 80, cf. 218, 509, şez, 1, 186, ii, 3, iii- 48. Ţ-oi face grajd de piatră, Vîntul să nu mi te iată,, Nici ploaia Să nu te ploaie. Hodoş, p. p. 47. Fugi ploaie trecătoare Că te-ajunge sfîntul soare. şez. xiv, 112. Nu văd ploaia să mă ploaie. Nici necaz ca să mă-ndoaie. folc. transilv. i, 323, cf. 139. Cu sumanul lăi, Mîncat de nevoi Şi bătui de ploi, Ce nu vii la noi? folc. mold. i, 86. Cu o stropi-tură de ploaie pămîntul nu se moaie. Zanne, p. i, 239. După ploaie manta, se spune despre un lucru, o situaţie etc. care vine cu întlrzlere, cind nu mai este de folos. Cf. id. ib. iii, 222. întoarce umbrela dincotro vine ploaia — indreaptă-ţi atenţia In direcţia de unde vine o p(mejdie, o nenorocire), id. ib. 419. luşi, iuşi Prin păirişi, Taci, taci Prin copaci (Ploaia). şez. iii, 28. -0> (un imprecaţii) Iau colea busuiocul şi-l vîr in aglieasmîă şi-t ard cu ea de-i iese sufletul, maica ploii lui. Călinescu, e. o. ii, 300. <0> (Ca termen de comparaţie) Improşca pietrile ca ploaia. Drăghici, n. 112/12. Supărările iubirii Sint ca ploile cu soare. Topîrceanu, b. 56. Palme ce curgeau ca ploaia. Brăescu, o. a. i, 28. <> (Cu aluzie la zgomotul produs de căderea picăturilor de apă) într-o odăiţă alăturată se auzea ploaia duşului biciuind trupul gol. Stancu, r. a . iv, 407. <> F i g. Vijelii, ispite au trecut Cum trec vara norii peste boltă; Ploaia lor de mi-a căzut pe holdă, Eu am ris. Beniuc, v. 9. (Regional) Ploaie mocănească = ploaie măruntă, de lungă durată. V. mocănesc (1). Cf. Lexic reg. ii, 30. Loc. adv. Pc ploaie = in timp ce plouă. Gogu şi Eugenia plecară pe ploaie. Rebreanu, r. i, 173. în (sau sub) ploaie = în bătaia ploii (1). Stăteau zile şi nopţi in ploaie. Gîh-lea'nu, l. 33. în căciuli de stuh şi paie, Stupii stau pitiţi în ploaie. Arghezi, vers. 253. Dormeam pe brazdă cu bruma pe noi, sub ploaie. Mihale, o. 32. <0* E x p r. (Familiar) Apă de ploaie, se zice despre ceva lipsit de conţinut, de temei, de perspective, de seriozitate. Ordinul dat de dumneavoastră e apă de ploaie. Camil Petrescu, o. ii, 370. (Familiar) A(-şi sau a-i) aranja (cuiva) ploile = a(-şi) crea condiţii favorabile spre a obţine, (fără să merite) ceva, a(-şi) pregăti terenul; a(-şi) rezolva treburile, afacerile (pe căi lăturalnice). Caută şi aranjează-ţi singur ploile, băiete. Stancu, r. a. iv, 401. Hai, mă că (i s-au. (sau ji-am) aranjat ploile; miine te prezinţi, la post. Udrescu, ol. (Regional) A căsca (sau a face) a ploa!e = a fi cuprins de moleşeală, de lene; a picoti. Pamfile, j. ii, 408. (Familiar) A lăsa (pe cineva) In ploile lui = a lăsa (pe cineva) In voia lui, a lăsa in pace; a lăsa In apele lui. Cf. Udrescu, gl. (Familiar) A lega ploile v. lega. 2. P, anal. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep; „de“ sau In genitiv; adesea prin exagerare) Cantitate maTe din ceva care cade, se 9371 PLOAPĂ - 854 - PLOCON revarsă, vine pe neaşteptate etc. Şi nu trimite ploaie de foc spre îngrozirea lumei. Antim, p. 1. Şi ploaie dă setntet arzlnd pică. Budai-Deleanu, ţ. 315. Prin tunuri şi puşti începu a vărsa o ploaie de gloanţe şi ghiulele. Bălcescu, m. v. 167. Au căzut sub o cumplită ploaie de gloanţe. Alecsandri, t. 1 303. Nu pot rezista ploaiei de proiectile. Maiorescu, d. ii, 102. Miroase florile-argintii Şi cad, o dulce ploaie, Pe creştetele-a doi copii. Eminescu, o. i, 179. Schiţele [de pictură] le-a cules ... sub ploaia de gloanţe. Gherea, st. cb. ii, 89. O ploaie de scrisori anonime a căzut asupră-mi. Demetrescu, o. 104, cf. conv. lit. xlii, 222. Bat tina pe loc in ploaia săgeţilor. Delavrancea, 0. ii, 194. O ploaie de lovituri ii făcu să-şi ia seama la mers. Gîrleanu, l. 30. O ploaie de pumni ... căzură pe capu şi spetele lui Vasile. Bujor, s. 92. Ploaia de beţe şi de pumni începea a curge de ambele părţi. id. ib. 172. Noaptea tîrziu ... , în mijlocul ploii de oţel, tocmai atunci îşi mai veni tn fire. Rebreanu, nuv. 307. In ploaie de confeti saltă Părechile dănţuitoare. Topîrceanu, b. 66, cf. id. p. o. 156. Ploaia de gloanţe ridică praful şoselei. Camil Petrescu, u. n. 319. O ploaie de scintei. id. o. ii, 227. O ploaie de proiectile ... porni să cadă, fără cruţare, pe capul năvălitorilor. Brăescu, o. a. ii, 90. Intr-o seară de toamnă i-.a surprins pe plajă o ploaie de prepeliţe. Bart, e. 167. Am stat in ploaia de gloanţe ca să te apăr pe dumneata. Călinescu, s. 545. O ploaie de bucăţi de beton şi fiare îndoite căzu deasupra lor. Barbu, p. 313. De-ar ploua ploaie de foc, Călana nu stă pe loc. Jarnîk-Bîr-seanu, d. 5. <0 Ploaie de stele = apariţie a unui mare număr de stele căzătoare venind din aceeaşi regiune a bolţii cereşti într-un mic interval de timp. Nouri de scintei se împrăştiau ... licărind in văzduh ca o ploaie de stele căzătoare. Rebreanu, i. 445. >0> F i g, Cînd frumoasa copilă ridică ochii asupra [lui] ... i se păru acestuia că o ploaie de fericire cade de sus. Gane, n. 1, 144. A plecat grăbii de sub ploaia de rîsete.. Cara-giale, o. i, 32. O ploaie de note ne intîmpinăca o grindină. Petică, o. 256. Dădu buzna afară in ploaia de lumină. Gîrleanu, l. 11. O ploaie de priviri sentimentale S-abat asupra frumuseţii tale. Topîrceanu, p. o. 61. Moşul se simţea rău sub ploaia de prevestiri. Vlasiu, a. p. 307. Trăgeam cile o ocheană care se zbătea seînteind prin ploaia de soare. Sadoveanu, o. ix, 359. Asudînd sub ploile luminii, Numai anii mei mi-i secerai. Beniuc, v. 9. <(> (Adverbial) Atunci loviturile moşneagului înfuriat curseră ploaie. Gîrleanu, n. 14. + Alice mărunte pentru Împuşcat animale mici şi păsări. Oare ce dihanie se vede colo? ... am s-o hultuiesc cu ploaie (întinde puşca şi trage). Alecsandri, t. 368. Spuneai că ai tras o dată cu ploaie tnir-lnsa şi n-ai nimerit-o bine. Contemporanul, iv, 302. Omoară un urs năstruşnic şi-l doboară cu puşca încărcată pentru prepeliţe (numai cu ploaie, spune autorulI). Gherea, st. cr. i, 271, cf. Stoica, vÎn. 20, Iordan, stil. 368, h x 107, Coman, gl., alr i 1 412/530, 550, 582, 588, 592, 815, alr sn iii h 724. — Pl.: ploi. Gen.-dat. sg.: ploii şi (Învechit) ploaiei. — Şi: (regional) ploăuă (gl. olt.), pl6nu (ib.) s. f. — Lat. *plovia. PJLOÂPĂ s. f. v, pleoapă, PLOAPE s. f. pl. (Regional; In expr.) A umbla după ploape = a pierde vremea degeaba, a umbla după cai verzi (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. U-drescu, gl. — Etimologia necunoscută. Cf. ploapă. PLOÂPTĂN s. n. v. ploatăn. PLOAPTEN s. n. v. ploatăn. PLOAŞCĂ s. f. v. ploscă1, PLOATĂN s. n. (Transilv.) Plită (1); p. g e n e r. instalaţie de Încălzire a caselor ţărăneşti prevăzută cu plită pentru gătit; maşină de gătit (din fier sau tuci). Cf. h xviii 60. Ploatănele sin mai bune, dau căldură. Densusianu, ţ. h. 117, cf. 329, izv. iv, nr. 7 — 8, 8, chest. ii 308/283a, 295, 345, 309/294, 338, 340, ALftM ii/i h 318, a ii 8, Lexic reg. 93. Am scos ploatănu-n tindă, că-i vară. mat. dialect, i, 186, cf. 87, 265. — PL: ploaiăne. — Şi: ploăten (Lexic reg. 93), ploâctăn (chest. ii 308/345, 309/302, mat. dialect, i, 87), ploaptăn (chest. ii 308/295, 309/294, 338), ploâplen (ib. 309/340, Lexic reg. 93), pleot (a iii 2), vloâtăn (izv. iv, nr. 7 — 8, 8) s. n. — Din germ. [Herd]plattc. PLOĂTEN s. n. v. ploatăn. PLOĂUĂ s. f. v. ploaie. PLOAZN s. f. v. pleasnă. PLOCAd s. n. v. pocladă. PLOCAdĂ s. 1. v. pocladă. I’LOCAdiŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lgi p 1 o -cadă. V. pocladă. (Băniţa — Petroşeni). A iii 18. — PL: plocădiţe. — IMocadă -f- suf. -iţă. PLOCÂT1 s. n. v. placat1. PLOCA'r2 s. n. v. pocladă. PLOCATĂR s. m. v. procator. PLOCAv s. n. v. pocladă. PI.OCAZ s. n. v. pocladă. PLOCĂU s. n. v. poclău, PLOCJOIVTÎ vb. IV. Refl. (Regional; despre pomii fructiferi) A se apleca şi a i se rupe crengile din cauza greutăţii fructelor (Păuşeşti Otăsău—Băile Govora). Coman, gl. — Prez. ind. pers. 3: plocionteşle. — Etimologia necunoscută. Cf. ciont. PLOCIUMB s. m. v. pot-luriib. PLOClt'X s. m. v. poclunib. PLOCOAxĂ s. f. v. plocon. Pl.OCtk; s. n. v. potlog. PLOCdN s. n. 1. (învechit) Jertfă, ofrandă, prinos (aduse divinităţii). El însuş se-au dat pentru noi ca un poclon ... Iu Dumnezeu. Coresi, l. 427/8. Eu aş fi poclonit prespre acela poclon fărî slujba Domnului. id. ib. 443/18, cf. 274/1, 452/9, 576/3, dhlr ii, 465. 2. (în orlnduirea feudală, In ţările române) Dar omagial intrlnd in obligaţiile vasalilor către Poartă sau a supuşilor către curtea domnească sau către stăplnul moşiei; denumire generică dată unor daruri şi unor dări, devenite In timp obligaţii ale birnicilor; (astăzi familiar sau peiorativ) ceea ce se dă cuiva In schimbul unui serviciu făcut ori pentru a obţine o favoare, un privilegiu; p. g e n e r. dar. Pentru poclon, pentru pămînt şi pentru apă, îţi voi trimite daruri. Herodot (1645), 248. Ispravnic pre beciurile domneşti, pre uni ţi pre miere ... , adică pocloane, ce vin de la oraşă. Ureche, l. 240, I-au Irimis la Ţarigrad cu bani ca să dea şi pocloanile domniei, ist. ţ. r. 118. Au irimis la Poartă plocon de au mulţămit împăratului. Neculce, l. 17, cf. 326. Călugării de acolo dederă lui Neagoe Vodă poclon capul sfintului. anon. cantac., cm i, 103, cf, 150j 164, 190. Mehmel ... vrea să mărească ploconul rumânilor şi al moldovenilor. R. Popescu, cm i, 241. Veniia şi pocloane la toate conacile ... şi pentru mărita-sa nimica nu opriia. id. 9395 PLOCON - 855 - PLOCONI ib. 572. Coşlandin Vodă au socotit de au trimis boiari la Poartă şi cu pocloane, după obiceiu. R. Greceanu, cm ii, 121. Noi pohtim să ne cinstească toţi, să ne dea toţi plocoane. Antim, p. 21, cf. 123. Un săpătoriu au cules smochine de ceale bune şi le duse poclon la stăp(î)nu-său (a. 1705). gcr i, 351/12. Apără de pocloane şi alte dări pe călăraşii menzilului (a. 1734). cat. m4n. i, 502. Ieşiră înainte vlădicii lui A polon cu poclonu auru şi zmernă şi tămîie. Alexandria (1784), 29r/6. Trimise Archidon împărat pre feciorul său sol cu poclon şi cu cartea lui Alexandru. Alexandria (1794), 52/4, cf. 15/15, 75/11. Să dea fieştecare poclonu ce s-au arătat (a. 1820). Iorga, s. d. xxii, 24. Au plătit in tot anul haraciul, ploconul bairamului. Bălcescu, m. v. 597. Auzi, vine boierul ... , degrabă să aducem ceva plocoane boierului, pr. dram. 353. Ia şi el un plocon face Ş-in sat la zapciu se duce. Pann, p. v. i, 108/2. Lupul in urmă spre tron se duce ... , Măriii sale plocon li duce Şi Inainte-i pune doi miei. Alexandrescu, o. i, 228. După ce le-a luat plocoa-nele, i-a dat afară din casă cu înjurături. Filimon, o. i, 158, cf. 162, 169, Alecsandri, Poezii, 121. închinarea consista in oarecare plocoane .... pe care vasalul trebuia să le dea căpeteniei sale morale. Odo-bescu, s. ii, 17. Galbeni, stupi, oi, boi ... trebuia să ducă dascălii poclon catihetului. Creangă, a. 81, cf. id. gl. Primind împăratul plocon nişte purceluşi, i-a dat bucătarului să-i gătească. 'Vlahuţă, r. p. 76. Tot felul de oameni vin cu un miel in braţe să-l aducă plocon. L Negruzzi, s. i, 293. Şi plecau fără merinde, Căci aşa era bonton, Să mănlnce tot plocon. Coşbuc, p. i, 327. M-a trimes părintele stareţul cu plocon. Adam, r. 180. O să-i vie în curte de treizeci de ori, întotdeauna cu mina plină de plocoane. Brătescu-Voineşti, p. 201. -Aducea plocon, din partea lui tătîne-său, un crap. Brăescu, o. a. ii, 300. Nu numai că nu cereau, dar nici nu luciu ploconul care li se aducea de bunăvoie. Camil Petrescu, o. i, 431, ci. n, 97. Ploconul steagului ... se plătea la urcarea domnului In scaun. Oţetea, t. v. 54. Primeşte plocoane, cum primeau şi ceilalţi primari. Stancu, r. a. i, 194. Ispravnicului, judecătorului, vătafului li se fac plocoane, v. rom. noiembrie 1954, 143. Şi-şi mai rotunjeşte starea şi cu plocoane. Pas, z. i, 155. Du-te, mamă, şi-i du plocon împăratului. şez. vi, 13, cf. Graiul, i, 179, i. cr. iii, 74. Da’ pentru că-mi lipsea ploconu, N-avea vreme nici coconul Balade, ii, 312, cf. Zanne, p. vi, 389. <$• (Prin analogie) Pentru a face un poclon literar domnului, Matei reluă lucrarea sa anterioară, imbogăţind-o şi impodobind-o. Iorga, l. ii, 610. <0> E x p r. A duce (sau a aduce, a trimite, a Încredinţa etc. pe cineva) plocon (cuiva) sau (rar) a se duce plocon = a duce, a oferi etc. pe cineva .cuiva (în semn de omagiu, de preţuire, de supunere etc.); p. e x t. a (se) preda. Robea pe turci şi-i ducea poclon ghenărariului de Braşov (a. 1857). Uricariul, iv, 317/10. Ţi-am curăţit şi eu casa de draci, şi vi-i aduc poclon dis-de-dimineaţă. Creangă, p. 305. Ostaşii il prinseră şi-l aduseră la Mihai plocon. IspmEscu, m. v. 28. Va creşte pe Lya, o va face femeie desăvîrşită ... şi pe'urmă i-o va încredinţa plocon. Gherea, st. cr. i, 274. Era boierul gata să-l trimită pe Mură plocon domnului său. Galaction, o. A. ii, 50. Le-a trimis procurorul citaţii să vină la parchet. S-au dus singuri, plocon, In loc să se ascundă. Pas, z. iv, 236. Termină prostiile! Vrei să te trimit plocon căpitanului? s ianuarie 1961, 34.' A-i pica plocon = a-i veni cuiva pe neaşteptate ceva sau cineva (nesuferit). Cf. Udrescu, gl. + S p e c. Dar care se dă naşilor (la nuntă, la botez), miresei ori. tinerilor căsătoriţi (la nuntă) etc. în ziua de logodnă ... veneau plocoanele de la ginere. Marian, nu. 185, cf. 315, id. na. 135. Cind şi-a gătit ploconul şi era să plece... in peţit ... , a spus... lui Constantin proiectul lui de căsătorie. Galaction, o. 124. Era obicei ca la nunta unei fele de împărat fiecare locuitor ... să ducă cite un plocon fetei, Fundescu, l. p. i, 149. Bună sara, domnu mire, Iaca v-am adus Pocloane ,.. De la domnişoara mireasă dăruite, şez. xxi, 5, cf. chest. viii 27, alr ii 2 686/605, 762, 769, 784, 812, 872. 3. (Regional) Plecăciune (1). începură din nou a face pocloanele lor profunde, F (1872), 16. Şi la el cum ajungea, Departe poclon făcea. Bugnariu, n. 49/336. Şi cum zise cuvintele acestea, făcu iarăşi un plocon şi se întoarse să iasă. Marian, t.. 160, cf. Bîrlea, b. 8. + Mătanie (1). Şi fă plocoane şî-ş fă cruce, in mijlocu căsii. arh. folk. i, 200, cf. alr ii/i mn 101, 2 766/334, 346, 353. — Pl.: plocoane. — Şi (invechit şi popular) poción s. n., (regional) plocoână (alr ti/i mn 101, 2 766/334) s. f. — Din slavonul riOKAOH'b. PLOCONÂŞ s. n., s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui p 1 o c o n. Cf. ddrf. 2. S. m. (Regional) Persoană care duce sau dă plocon (2) la o nuntă (Rlmnicu Vîlcea). Lexic reg. 84. — Pl.: (n.) ploconaşe, (m.) ploeonaşi. — Plocon + suf. -aş. PLOCONEALĂ s. f. Faptul de a se ploconi. 1. înclinare profundă a capului (şi a trupului) In semn de respect, de supunere etc. Cf. p 1 o c o n i (2). Cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. Aga ... se prezenta grav, cu ploconeli rituale. Brăescu, a. 229, cf. Scriban, d. Judecătorul de instrucţie îl primi cu ploconeli. Stancu, r. a. iv, 318. Trecînd pesie stinghereala pe care i-o provocaseră ... ploconelile bătrînului., le zimbi amîndurora. Galan, b. n, 277. 2. Atitudine, manifestare care arată servilism faţă de cineva sau de ceva. Cf. ploconi (3). Destul acum cu vorba goală, Aş vrea şi fapie in sfirşitl în loc de-atita ploconeală, Ceva cu rost de împlinii. Gorun, f. 11, cf. ev 1950, nr. 5, 27. Cînd e vorba de plinea lor, de viaţa lor, nu mai umblă cu ploconeală. Pas, z. iv, 203. — Pl.: ploconeli. — Ploconi + suf. -eală. PLOCONÍ vb. IV. 1. T r a u z. (învechit; in forma pocloni) A aduce jertfă, ofrandă, prinos (divinităţii); a jertfi, a sacrifica. Preri credinţă pocloni Avraam pre Isac. Coresi, l. 566/5. Acum noi să poclonim pre el. id. ib. 575/21, cf. 556/16. <> Intranz. In deşert am muncii ... , aş fi poclonii prespre acela poclon fără slujba Domnului, id. ib. 443/17, cf. 545/10.. 2. R e f 1. A se înclina, a se pleca (adine şi) cu respect, cu supunere etc. înaintea cuiva; a saluta cu politeţe (exagerată). Cuviosul urs veni Şi cu smerenia toală-nainlea-i se ploconi. Pann, p. v. iii, 56/12. Intră respectuos în odaie la boieri, ploconindu-se în dreapta şi în stingă. Ghica, ap. tdbg, ci. lm. Intră în biserică, se ploconi în dreapta, se ploconi în stingă şi ieşi afară. Ispirescu, ap. cade, cf. Pamfile, j. ii, 160. Sărutăm mîna, părinte, ... zicea Buruiană, ... ploconindu-se pînă la pămînt. Hogaş, dr. ii, 106. Întorcîndu-se către un domn îmbrăcat bine, se ploconi zimbind. Rebreanu, nuv. 266, cf. Cazimir, l.. u. 190. Călugărul se ploconi uşor în faţa ei. Stănoiu, c. i. 60, cf. 11, 79. Chelnerii ... se grăbiră, ploconindu-se, să-l îmbrace. Brăescu, a. 254. Bună seara, domnule profesor, m-am ploconit eu după tipicul lui moş A?ecu/ai. Teodoreanu, m. u. 83. S-a ploconit înaintea mea cu smerenie. Sadoveanu, o. ix, 429, cf. xi, 296. Vodă Ghica şi nepoata lui stau în două jilţuri ... Cei care intră se ploconesc de la uşă. Camil Petrescu, o. i, 348. Şi facem, mi se pare, şi tîrla de ocară, Stînd pe la uşe, ploconit la scară. Arghezi, vers. 295. S-au ploconit mat mult înaintea trăsurii decît înaintea călătorului. Galan, z. r. 5. Echipa chelnerului se ploconi şi rămase nemişcată. Vornic, p. 129. Mireasa Se ploconea, Frumos mî- na-i săruta. Teodorescu, p. p. 621. Aguşiţă că-mi sosea, La domnie să ploconea, mat. folk. 57, cf. Vasi-liu, c. 1.3, Bîrlea, b. 8, alii i 587/350. <> F i g. [Sălciile] se ploconesc, şoptesc şi fac felurile graţii. Sadoveanu, o/vii, 278. + Intranz. şi refl. 9398 PLOCONIRE - 856 - PLODAN A da, a Înclina din cap (!n semn dc salut). Ci. ddrf. S-a ploconit dîn cap. alr ii/i h 3/769. 3. R e f 1. (Peiorativ) A manifesta supunere, umilinţă, admiraţie (exagerată şi interesată), servilism faţă de cineva sau de ceva. V. căciuli. Să te ploconeşti la toate secăturile de alegători. Jipescu, ap. cade. Da ce, mă, numai Vînlului te ploconeşti? Ispi-REscUj L. 130. Cu toţii se ploconeau la flăcăiandrul cu coama neagră. Delavrancea, s. 100. Se ploconesc ca să nu li se turbure situaţia. Ulieru, c. 59, cf. Camil Petrescu, Oi ii, 222. Aşteaptă să mă ploconesc înaintea lui: Stancu, b. a. iv, 373. De-oi sta să mă căciulesc, La toţi să mă ploconesc, La ce naiba haiducesc? ant. lit. pop. i, 441. — Prez, ind.: ploconesc. — Şi: (Învechit şi regional)jpcionl vb. IV. — Din slavonul nOK/lOHHTH CM. PI.OCOXÍRE s. f. Acţiunea dé a se ploconi. 1. înclinare, plecare (adlncă şi) respectuoasă, supusă etc. Înaintea cuiva; salut executat cu o politeţe exagerată. Cf. ploconi (2). Cf. Polizu. Pocţonire-naltă De la cinstitu-mpărat. Sevastos, n. 138, cf. ddrf, Alexi, \v., dhlr i, 257. 2. Atitudine de supunere, de umilinţă, de admiraţie (exagerată şi interesată), de servilism faţă de cineva sau de ceva; (rar) ploconitură. Cf. p 1 o c o ni (3). Cf. cv 1950, nr. 5, 27. Oamenii de ştiinţă şi artă dih ţara noastră, îndrumaţi de partid, înfring ... ploconirea ... în faţa formalismului ... în arlă. Lupta de Clasă, 1953, nr. 7, 55. Lenin a combătut ... ploconirea în faţa literaturii decadente, contemp. 1954, nr. 394, 5/2. — PL: ploconiri. — Şi: (regional) poelonfre s. f. — V. j;loconi. PLOCONÍT, -Ă adj. (Rar) Adus de spate; aplecat, Încovoiat. Servitoarea ... , ploconită ca o martiră, ţinea tava grea de metal preţios. Brăescu, a. 65. — PL: ploconiţi, -te. — V. ploconi. PLOCONITÎIRĂ s. f. (Rar) Ploconire (2). Cf. ddrf. Destul cu atila ploconitură. Com. din Sălaş —Haţeg. — PL: ploconiluri. — Ploconi + suf. -tură. - PLOCÓT s. n. v. pocladă. PLOCÓV s. n. v. pocrov. PLOCOVĂŢ s. n. v. pocrovăţ. PLOCÎJŢ s. n. v. pocrul. PLOD subst. 1. S. n. (învechit) Sămlnţă. Pămîntul răsări plodul său. Coresi, l. 158/3. <0> F i g. Plodul dereptaţiei întru împăcare seamără-se, făcăndu pace. cod. vor. 126/30. De plodul faptelor tale satúrese pămîntul. Coresi, ps. 284/2. + (Popular) Ou, germene, embrion; larvă. Se întîmplă să piară matca [albinelor] cînd plodul lînăr se află in stup (a. 1844). ap. tdrg. Pe spinare[a vitelor] se fac nişte umflături în care se încuibează plodul strechiilor. id. ib., cf. dm. ( Regional) Drojdie (folosită ca ferment). Com. din Fîntîna — Rupea. 2. S. n. (învechit) Capacitate de procreare; fecunditate. Al ei pînlece neroditoriu mult plod arătă. Coresi, ev. 224. Dă şi noao plod să fie şi să nască (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 145/8. Giuruinţele cuvintelor fără plineala lucrurilor ca ouăle fără plod şi ca seminţele fără roadă sînt. Cantemir, ist. 384. -0* L o c. adj. Fără plod = sterp. Cf. po 99/8. Pentru credinţă însuşi acesta Avraam întru adîncul bătrîneţelor den pîntece fără plod născu pre Isaac. Coresi, ev. 17. (F i g.) Besereca creştinească ... nainte de Hristos au fost fără plod, n-au născut svenţi. Varlaam, c. 147. : 3. S. n. (învechit; la sg. cu sens colectiv) Rod; fruct. Leamheloru vă dedu plod de rodescu (cca 1550). gcr i, 8/28. Pămîntul dede plodul său. psalt. sch. 197/9. Derep ce smochinele plodu nu facu, şi nu iaste rodire in vin. psalt. 323, cf. 125, 232. Tot amu lemnul ce nu face plod bun, tăiai va fi şi în foc aruncat, tetraev. (1574), 4. Ca şi cînd ar fi o iarnă, leamnele ... în mugur ţin plodul ascuns. Coresi, ev. 100, cf. 398. De în plodul pomului ce esle în mijlocul raiului, pornneit-au noauo ... să nu mîncăm. Palia (1581), 20/15. Nu poale pomul pădureţ plod bun face (a. 1652). ap. tdrg. Dachia ... cu ploada pămîntului, cu frumuseaţea cîm-pilor. Cantemir, hr. 16, cf. Budai-Deleanu, lex., ddrf. Compus: (Învechit) pIod*pnrlător adj. = fructifer. Lemnele plod-purtătoare. Coresi, ps. 401/11, cf. form. cuv. i, 168, 180, 235. + (Rar) Puiet, prăsilă. In a şaptea zi încep (icrele) să facă ochi: sînt ploduri. Atila, p. 156, cf. 66. 4. S. m. şi n. (Învechit şi popular) Prunc; (sens curent; astăzi de obicei peiorativ) copil. V. vlăstar, odraslă. Plod frumos prîimi, pre Samuil, Coresi, ev. 224, cf. Dosoftei, mol. 84, Baronzi. l. 161. Am fost la Paris de mi-am aşezai plodu la şcoală. Alecsandri, t. 70, cf. 100. Am să le înfăş ca pe plozi. id. ib. 274. De te-ai potrivi plodului, mori în casă de foame. Contemporanul, iv, 391, cf. luc. iii, 344, Gorun, f. 180. Plodurîle ... ies pe uliţă. Pamfile, j. i, 55. Un plod răsfăţat. Delavrancea, o. ii, 186. 0 musculiţă ... intră în potcapul cel nou pe care pledurile îl aşezaseră pe pal. Gîrleanu, l. 21. S-a deprins cu mămăliguţa, ca plodul cu lapte. Adam, r. 45. Ne face plăcere să ne scîncească plodul la ureche. Cazi-mir, gr. 153. Intră Anica, mlnînd de la spate plodurîle culese de pe drum. C. Petrescu, î. ii, 162. Clăcaş cu nouă ploduri. id. r. dr. 192, cf. 151. Eram cu toţii ploduri de oameni nevoiaşi. I. Botez, şc. 15. Ce-ţi pui mintea cu un plod. Brăescu, o. a. ii, 16. Zări plodul care o servise toată iarna. id. v. 87. Joaca plozilor fără stăpîn. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 34. Scăzutul soare se scaldă ca un plod. Lesnea, i. 105. Afară! Plozi afurisiţi! Vlasiu, a. p. 31. Asemănarea năprasnicului lor plod cu-n strămoş. Teodoreanu, m. u. 161. Măi, plodule! ... să nu înfrunţi lumea cu vorba. Sadoveanu, o. ix, 416, cf. x, 526. N-am vrui să-ţi tulbur liniştea, nici plozii. Tulbure, v. r. 13. Popa parcă uitase că mireasa are un plod. Camil Petrescu, o. i, 103. Erau întotdeauna două-trei ploduri mici. Pas, z. i, 174, cf. 108. Erau acum gospodari aşezaţi, cu plozi şi cu greutăţi. Camilar, c. 42. îmi scoate stăpînul casei nevasta şi plozii în drum. id. n. i, 166, cf. ii, 28, 105. La zece metri de baricada plozilor ... a simţii frica. Galan, z. r. 8. l-aduce acum plozii ei de la şcoală să-i înveţe săcînte.. H. Lovinescu, c. s. 84, cf. şez. v, 40, alr u/605. 5. S. n. (Regional) Nume dat organelor genitale feminine interne (v. u t e r) sau externe (v. vu.lv ă), la oameni şi la unele animale. Cf. Budai-Deleanu, lex., lb, lm, cade, T. Papahagi, m. 229, dr. v, 278, 314, 321, alr i 1 099/96, 320. + (Mold. şi prin Transilv.) Placentă (2). Cf. Lexic reg. 21, alrm i/ii h 289. + Organ intern la păsări, în care stă oul de la formare pînă la expulzarea lui (Bogdana —Vaslui). Cf. Lexic reg. 62. + Materie apătoasă care umple celulele fagurelui la clteva zile după depunerea ouă-lor In ele (Streja Clrţişoara—Victoria). Cf. chest. vi 95/28. 6. Subst. (Maram. şi prin Transilv., In e x p r.) Ţine-ţi plodu! = nu mai vorbi! taci din gură! Cf. alr 1 69/259, 348, 350, 351, 354, 361, 1 383/347. 7. S. n. (Regional) Strat de mucegai (1) care se formează deasupra vinului; floare (Groşi —Baia Mare). Cf. alr sn i h 244/349. — Pl.: (n.) ploduri şi (m.) plozi. — Şi: (Învechit) ploâdă s. f. — Din v. si. tirtOAT». PLODAiV s. m. (Mold., Transilv.) Augmentativ al lui plod (4); copil mai mărişor. Numai să nu auzi certele, chiotele şi jalea plodanilor după un codrîşor de pită. f (1889), 361, cf. ddrf, Scriban, d. Familia 9407 PLODARNIC - 857 - PLOIELE lui reumatică, alcătuită din una nevastă şi patru plo-dani. scl 1971, 403, cf. Coman, gl. — Pl.: plodani. — Plod + suf. -an. PLODÂRN1C, -A adj. (Neobişnuit; despre fiinţe) Fecund, prolific. Cf. Mironescu, s. 619. — Pl.: plodarnici, -ce. — Plod + suf. -urnic. PLODJÎŢ s. ra. (Rar) Diminutiv al lui plod (4). Scrie-i că s-a îmbolnăvit plodeţul. Galaction, o. a. j, 89. — Pl.: plodeţi. — Plod + suf. -el- PLODÎ vb. IV. Refl., intranz. şi t r a n z. (învechit şi regional) A (se) naşte (1); a (se) prăsi; a (se) Înmulţi (prin naştere). Oile lor multu se-au plodit, mulfindu-se. psalt. hur. 121 '/12. |Tătarii] mai plo-dindu-se ... s-au tins de au trecut peste munfi la Ardeal. Simion Dasc., let. 9, cf. 12. Au luat Noe în corabie pe toate dobitoacele pentru ca să se plodească pre pămînt după potop. N. Costin, let. i, 46/10. Au fost şi al cincele fecior a lui Gim, den care zic unii că s-au plodii ncamurili lidiianilor în Asia. id. l. 74. lanuş i-au plodit şi au înmulţit pe greci. id. ib. 80. Ca o maică ar fi plodit şi născut pre alte pre toate. Cantemir, hr. 61, cf. 138. Partea femeiască Ic adună acele icre şi le mănîncă; apoi să plodesc (a. 1777). gcr ii, 110/29. Să-mi spui cum vă plodiţi, că muieri la voi nu văzui. Alexandria (1784), 65r/7, cf. Pamfile, cr. 5, 246. J-au tăiat... şi celalalt cap, ca nu cumva rămînînd ea, să plodească alţi zmei. Şuiera, v. 96, cf. alr ii 3 567/365, com. din Straja — Rădăuţi. <0> F i g. Primăvara-i de tine făcută Să plodească roaua roadă mullă. Dosoftei, ps. 247/10. Atunci între ei se plodea geniul. Ne-gruzzi, s. i, 3, cf. Alecsandri, s. 133. 4- Intranz. (Despre plante) A lega rod, a face roade. [Seminţele] ieşiră, crescură şi plodiră (au legat rod b 1938) la treizeci. Coresi, tetr. 78. — Prez. ind.: plodesc. — V. plod. Cf. v. si. ri A 0 A H T H. PLODlCldS, -OASĂ adj. (învechit şi regional: despre fiinţe) Fecund, prolific. Oile lor le sînt plodicioase. Dosoftei, ap. tdrg. Partea femeiască este foarte plodicioasă. Cuparencu, v. 44, cf. cade, Scriban, d. Plodicioşi sînt oamenii aceştia, în zece ani, de cînd s-au cununat, au făcut nouă băieţi. Com. din Piatra Neamţ, cf. Pamfile, c. 49. 4 (Despre plante) Productiv. Cartofii de lună îs plodicioşi, se fac mulţi. Glosar reg. — Pl.: plodicioşi, -oase. — Plodi + suf. -(i)cios. PLODIC1UJVE s. f. (învechit) Fecunditate, prolificitate. Pentru mulţimea tătărască, nu putui să în-ţăleg cît să fie; pentru că şi mulţi sînt, iar şi puţini după felul tălărăsc, pentru plodiciunea tor. Herodot (1645), 233. — Plodi + suf. -dune. PLODÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a (se) plod i. Odată plodirea terminată se aridică clocitoarea, se dublează debitul şi nivelul apei şi se acoperă la loc. Atila, p. 163. — Pl.: plodiri. — V. plodi. PLODÎT, -A adj. (învechit; despre fiinţe) Fecund, prolific. Oile lor multu plodite umnojescu în ieşirile sale. psalt. 299. Tare plodit face-voiu line. po 53/22, cf. Budai-Deleanu, lex. — PL: plodiţi, -te. — V. plodi. PLODITdR, -OARE adj. (învechit; despre fiinţe) Fecund, prolific. Iaca blagoslovi-voi pre el şi-l voiu face ploditoriu, şi prea tare voiu înmulţi. Palia (1581), 63/15, cf. Budai-Deleanu, lex. <$> F i g. Biserica ... cea ploditoare slăbi şi sterpi. Vablaam, c. 147. — Pl.: ploditori, -oare. — Plodi + suf. -lor. PLÖDN1C, -A adj. (învechit; despre fiinţe) Fecund, prolific. Nici o fiară nu este aşa plodnică. Herodot (1645), 189. Alte stearpe femei, cu ruga, plodnice le feace. Dosoftei, v. s. ianuarie 20v/15, cf. id. mol. 84, Budai-Deleanu, lex., Scriban, d., bl x, 106. — Pl.: plodnici, -ce. — Din slavonul nAOAbNb. PLODNICÎE s. f. (învechit) Prolificitate, fecunditate. [Feciorii] după moartea părinţilor lor, cu aceeaşi plodnicie in locul lor urma. N. Costin, l. 64, cf. tdrg, Scriban, d. — Plodnic -)- suf. -ie. PL013ÖS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre fiinţe) Fecund, prolific. Cf. Barcianu, Alexi, w., Scriban, d. Neam de oameni plodoşi. Udrescu, gl. — Pl.: plodoşi, -oase. — Plod -f suf. -os. PI.ODtJŞCĂ s. f. v. produşcă1. PLOFÎR s. îl. v. profir. PI.OHÎIPĂ s. f. v. pleoapă. PLOHÖZ subst. (Regional) 1. Rotilă sau împletitură rotundă de nuiele care se pune între buciumul roţii şi cuiul osiei de la car (Sighetu Marmaţiei). Paşca, gl. 2. Nuia flexibilă, pîrlită în ioc şi răsucită, care servea în trecut la legatul plutelor; gînj (Moiseiu — Vişeu de Sus). Arvinte, term. 161. — Pi.: ? — Etimologia necunoscută. PJL Ol A vb. 1 v. ploua. PLOlAN s. rn. (Regional) Numele unei păsări nedefinite mai de aproape. Cf. Băcescu, păs. 135. — Pronunţat: plo-ian. — Cf. ploaie. PLOIAr s. m. v. ploier. PLOIBAr s. rn. v. podbal. PLOIBAS s.-n. v. plaivaz. PLOIBAŢ s. n. v. plaivaz. PLOIBAz s. n. v. plaivaz, Pl.OICÎCĂ s. f. Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puţină şi de scurtă durată; ploiţă, (rar) ploişoară. Cf. ddrf, tdrg. Ploicică ... ţine puţin şi are stropii potrivit de mari. Pamfile, văzd. 108, cf. Scriban, d. E nevoie de-o ploicică ... măcar aşa să se mai umezească praful. Mihale, o. 198. E de ajuns o ploicică. t martie 1962, 20. — Pronunţat: plo-i-, — Pl.: ploicele. — Ploaie + suf. -icică. PLOICIÖS, -oASĂ adj. (Transilv., prin Maram. şi prin Mold.) Ploios. Cf. alr i 1 228/257, 268, 273, 345, 350, 357, 590. — Pronunţat: plo-i-. — Pl.: ploicioşi, -oase. — Şi: (regional) ploieciös, -oasă (alr i 1 228/268, 273), plouăci6s, -oăsă (ib. 1 228/257) adj. — Ploaie + suf. -icios. PLOIECIÖS, -OASĂ adj; v. ploicios. PLOIÎXE s. f. pl. (Regional) Alice mai mari declt ploaia (2) (Piatra Neamţ). Coman, gl. 9433 PLOIER - 858 - PLOIOS _ Pronunţat: plo-ie-, — Ploaie + suf. -ele. PLOIER s. n., s. m. I. S. n. (Ban. şi Transilv.) Umbrelă. Putem să urmăm a spune „umbrelă“ cînd obiectul îl folosim pentru ploaie? Moldovenii au „corlei“ şi ardelenii „ploierSadoveanu, e. 38. Porni cu ploierul in mină, deşi nu era nici cel mai vag semn de vreme rea. Beniuc, m. c. i, 117, cf. cv 1952, nr. 4, 34, fd xi, 233, com. din Timişoaba, alr i 1 879/51, 63, 65, 80, 158, 159, 270, 290, 298, 337, Lexic reg. ii, 81. 11. S. m. (Omit.) 1. (Şi în sintagmele ploier auriu, Băcescu, păs. 135, ploier auriu mare, id. ib., ploier pestriţ, id. ib.) Pasăre călătoare de mărimea unei turturele, cu fruntea bombată, cu coada scurtă, cu pene negre şi albe şi cu picioarele prevăzute numai cu trei degete, care trăieşte In stoluri la marginea bălţilor şi se hrăneşte cu viermi, insecte etc.; (regional) ploieşte, puhoier (Charadrius apricarius). Cf. Alexi, W„ SlMIONESCU, F. R. 81, BĂCESCU, PĂS. 135, 136, DER. Vin în stoluri albe-cenuşii ... ploierul şi fugaciul, v. rom. iunie 1960, 63, cf. vîn. pesc. iunie 1962, 10, Tomescu, gl. <> (Regional) Ploier de mare = Charadrius alexandrinus. Cf. Băcescu, păs. 135. (Regional) Ploier mic (sau de noroi, guleral, gulerat mare) = Charadrius hialicula. Cf. id. ib. Numărul ploierilor mici a fost mai mare ... , de unde deducem că acestea erau păsări migratoare, vîn. pesc. august 1961, 4. (Regional) Ploier guleral mic (sau de rîu) = prundăraş (Charadrius dubius). Cf. Băcescu, păs. 135. Ploier de munte = pasăre din ordinul picioroangelor, cu cap negru pătat cu roşu, cu spinarea cenuşie-verzuie Împestriţată cu pete roşcate, cu gît cenuşiu-ruginiu cu o dungă neagră şi un guler alb, piept roşcat şi pîntece negru; (regional) porcuşor (Charadrius mori-nellus). Cf. id. ib. <> Compuse: ploier-comun (sau -argintiu, -degetat)= fluierar-argintiu (Squatarola squatarola). Cf. Băcescu, păs. 135, der; ploier-ochios = Burhinus oedicnemus. Cf. id. ib. 2. (Regional) Culic (Numenius tenuiroslris). Cf. Băcescu, păs. 135. Ploier mare = Numenius arqua-ta. id. ib. 3. (Rar) Prigoare (Merops apiasler). Cf. ddrf, Băcescu, păs. 280. 4. (Regional) Şorecar (Buteo buteo buleo) (Tarcău — Bicaz). Cf. Băcescu, păs. 135. 5. (Regional) Mierlă sură (Turdus lorquatus) (Mo-vilenii —Slatina). Cf. alr i 1 029/890. — Pronunţat: plo-ier. — Pl.: (1) ploiere şi ploie-ruri (alr i 1 879/298), (II) ploieri. — Şi: (I) ploiiră (alr i 1 879/159) s. f., (rar, II) ploiâr (Alf.xi, w.) s. m. — Ploaie + suf. -ar. PLOlfiR s. f. v. ploier. PLOIERNJŢĂ s. f. (Regional) Bură, burniţă (Săpata de Sus —Piteşti). Udrescu, gl. S-a aşezat o ptoierniţă, de le taie la oase. id. ib. — Pronunţat: plo-ier-, — Pl.: ploiernile. — Ploaie + suf. -arnifă. PLOIÎŞTE s. m. (Regional) 1. Ploier (II 1) (Charadrius apricarius) (Padina Mare — Strehaia). Cf. Băcescu, păs. 136. 2. Prigoare (Merops apiasler). Cf. Băcescu, păs. 280. — Pronunţat: plo-ieş-, — Pl.: ploieşti. — De la ploaie. PLOIEŞTEAN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Ploieştiului sau este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie care locuieşte Sn Ploieşti. Eu cu sufletul sini mai mult ieşean decît bucureştean, deşi de fel sint ploieştean. Caragiale, o. vii, 425. Un ploieştean se muta ... la Brăila. Graur, n. p. 93. Am fost ploieştean vreme de cîteva luni. s ianuarie 1961, 16. Spre bucuria ploieştenilor, echipa lor favorită a trecut in frunte. Scînteia, 1966, nr. 6 926, cf. sfc ii, 97. 2. Adj. Care aparţine Ploieştiului sau ploieştenilor (1), privitor la Ploieşti sau la ploieşteni, originar din Ploieşti, caracteristic Ploieştiului; (rar) ploieş-ten esc. — Pronunţat: plo-ieş-, — Pl.: ploieşteni, -c. — Ploieşti (n. pr.) + suf. -ean. PLOIEŞTEÂNCĂ s. f. 1. Femeie care face parte din populaţia de bază a Ploieştiului sau este originară din Ploieşti. Ai uitai că sînl ploieşleancă. Cabagiale, t. ii, 110. 2. (De obicei art.) Numele unui dans popular. Cf. Varone, d. 124, h xii 142. — Pronunţat: plo-ieş-. — Pl.: ploieştence. — Ploieştean + suf. -că. PLOIEŞTENESC, -EĂSCĂ adj. (Rar) Ploieştean (2). A fi fost to(i atinşi de aşa-numita Iroahnă ploieşlenească. Caragiale, o. vii, 182. — Pronunţat: plo-ieş-. — PL: ploieşteneşti. — Ploieştean -f suf. -esc. PLOIETE s. m. (Regional) Prigoare (Merops apiasler). Băcescu, păs. 136, cf. 280. — Pronunţat: plo-ie-, — Pl.: ploiefi. — Ploaie + suf. -ele. PLOtlVTE adj. (Regional) Ploios. Cf. Scriban, d. Anul e ploinle. Ciauşanu, gl. + (Substantivat) Ploaie multă şi deasă; p. e x t. timp ploios. Nimeni ... nu se plînge de ploinle, dar de secetă se plînge toată lumea. I. Ionescu, p. 301, cf. Baronzi, l. 117, Muscel, 59. A se vedea în care luni ale anului o să fie secetă, în care plointe. Pamfile, văzd. 106, cf. cade, dr. ix, 258, Scbiban, d., sfc iii, 136, 137, Vîrcol, v. 97, Tomescu, gl., alr i 1 228/790, 805, 810 846, 856, 874, 878, 885, 896. — Lat. plovens, -enlis. PLOlON subst. sg. (Regional) Ploaie mare cu grindină (Părteştii de Jos—Gura Humorului), l. bom. 1963, nr. 2, 40. — De la ploaie. PLOldS, -OÂSĂ adj. De ploaie (1), al ploii; care aduce ploaie; (mai ales despre vreme, ani, anotimpuri, zile sau snbtmpărţiri ale lor) bogat in ploi, favorabil ploilor, umed, (învechit şi regional) p 1 o-u r o s, (regional) ploicios, plointe, plouas, (franţuzism rar) p 1 u v i o s. Vară va fi ploioasă. Pabaclis (1639), 30, cf. Herodot (1645), 99. Un nor ploios ... să ivi dăspre austru, anon. cantac., cm i, 159. Va fi ... primăvara ploioasă (cea 1750). gcr n, 59/36. Anul în care iaste acea planetă: friguros, ploios. Calendari (1733), 6/5. La un cuvînt de îngropare, de va fi vreame ploioasă, poate să zică cum că ... plînge şi ceriul. Molnar, ret. 116/16. Primăvara ... va fi plooasă. Calendariu (1814), 72/26, cf. 64/10. [Buruienile] înăduşă pe cele semănate şi le împedecă creşterea, mai ales dacă' ti'mpuT es{e~pToos. I. Ionescu, c. 73/7, cf. 87/6. Era vremea cam ploioasă. Slavici, n. i, 13. Păr tul era aproape toată vara sec şi nu se umplea decît pe vremi ploioase, id. ib. 109. Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă In liniştea ploioasă. Iosif, patr. 72. O zi ploioasă şi rece. Brătescu-Voineşti, p. 330. Sosi spre seară, pe o vreme ploioasă. Rebreanu, i. 131, cf. 332. După o săptămînă ploioasă şi murdară ... răsări o zi aurită, id. ib. 290. La casa iubitei de-ajung, O chem ca săvadă cum plouă Frunzişul, în tîrgul ploios. Bacovia, o. 19. O seară ploioasă de început de toamnă, Galaction, o. a. i, 145. Pe-o vreme ploioasă Mi-am pus geamantanu-n tramvai. Topîrceanu, b. 62. Tristeţi de după-amiezi ploioase Şi de nostalgice obsesii. id. p. o. 142. A fost vreme urîtăşi ploioasă. Sadoveanu, o. i, 254. Vara aceea, foarte ploioasă, îi era îndeosebi neprielnică, id. ib. xii, 325. Era un martie ploios. Camil Petrf.scu, o. i, 46. într-o seară ploioasă ;.. 9444 PLOJŞ - 859 - PLONJA te-om aşteptat, id. t. iii, 106. Era o seară ploioasă. Bogza, a. î. 557. în zilele ploioase, bălrînii se strîn-geau în casă. v. pom. martie 1954, 259. îi plăceau zilele ploioase, ib, aprilie 1958, 54. Fiind, vremea nou-roasă, Nouroasă şi ploioasă ..., Nimeni la altă casă. Marian, sa. 18, cf. alr i 1 228/218, 280, 343, 345, alr xi 5 053/2, 414. — Pronunţat: plo-ios. — PI.: ploioşi, -oase. — Şi: (învechit) jiloos, -oăsă adj. Ploaie + suf. -os. Pl.OÎŞ subst. (Regional) Ploaie (1) (mare, intensă). Cf. T. Papahagi, c. l. 36. De cu seară-un visfortş, mai la munte de-un ploiş, despre ziuă de-un soriş. id. ib. 44. — PI.:? — Ploaie + suf. -iş. PLOIŞOÂRĂ s. f. (Rar) Ploicică. Cf. Klein, d. 400, LB, DM. — Pronunţat: plo-i-. — PI.: ploişoare. — Ploaie -f suf. -işoară. , PLOÎŢĂ s. f. 1. Diminutiv al lui p loaie (1); ploaie puţină şi de scurtă durată; ploicică, (rar) ploi-şoară. Şi o ploiţă cît de mică, de va bate ogoarele prăşite, le străbate foarte adînc. I. Ionescu, c. 98/2. O ploiţă n-ar strica. Slavici, n: i, 69. Pentru popuşoi ne-ar trebui o mică ploiţă. I. Negruzzi, s. iii, 77, cf. ddrf. O ploiţă caldă stropise fîşia de drum. Dela-vrancea, a. 48. Cădea din senin ... o ploiţă repede, binefăcătoare. Brăescu, a. 227. După ploiţă asta ... tot găsim noi pasajul, în mladă. Sadoveanu, o. viii, 377. Ne izbeşte ... o ploiţă rece. id. ib. ix, 201. Dădu în clipa aceasta şi o ploiţă. Sbiera, p. 279. Bra-dule, ... Ce te legeni făr’ de-vînt ..., făr’ de-ploiţă, Făr’ de leac de neguriţă? Marian, î. 105. Se îndură Dumnezeu şi trimite o ploiţă. şez. v, 129. Ploi, ploiţă, cu bulbuci, C-aceea-i bună d'e slugi. T. Papahagi, m. 20. Colo-n pădurea cea deasă, Doamne, ce ploiţă varsă. folc. transilv. i, 127. <$■ (Ca termen de comparaţie) Umbra părului ... îşi întinde ramurile ca nişte braţe şi îşi scutură florile pe inima mea ca o ploiţă răcoroasă. Russo, s. 100. Lumina lunii începu a curge în poieni ea o ploiţă. Sadoveanu, o. vii, 512. <0> (Prin analogie) Auzea ploiţă impetuoasă a duşului. Teodoreanu, m. ii, 141. în afară că vorbea pripii şi peltic, mai făcea şi hploiţă“ lă gură. P. Constant, o. 5. 2. (Regional) Dantelă (făcută cu igliţa). Cf. Ciau-ŞANU, GL., ALR SN IV h 1 208/520. 3. (Regional; cu sens colectiv) Cofeturi mici, colorate, folosite, de obicei, la ornatul colivei. Muierea lui Cotelici aştepta ... cu un colac mare şi frumos, învîr-fuit cu colivă plină cu ploiţă şi bomboane. Preda, m. 150, cf. Udrescu, gl. 4. (Bot.; regional) Năfurică (Artemisia annua). Cf. Borza, d. 24. -- PI.: ploiţe. — Ploaie + suf. -i/ă. PLOIVÂS s. n. v. plaivaz. PLdJNlŢĂ s. f. v. ploşnifă. PLOMÂDĂ s. f. v. plămadă. PLOMĂDEÂLĂ s. f. v. plămădeală. PLOMĂDÎŢ s. m. v. plămădeţ. PLOMĂDÎ vb. IV v. plămădi. PLOMB subst. v. plumb. PLOMBĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică dinţi ori măsele cariate) A trata şi a astupa cu o plombă (1), a pune o plombă. Cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, Bart, e. 36, DM, dn2. -£> F i g. E cel ce cariază Măselele pămîntului Şi le plombează-apoi Cu cranii, cu rotule omeneşti, Cu tibii, c-un ciment de cimitire. Jebeleanu, s. h. 77. 2. P. anal. (Complementul indică spaţiul gol dintre două construcţii) A completa printr-o nouă construcţie; (complementul indică imobile) a construi completînd spaţiul dintre alte două clădiri. Cf. dn2. ♦ A astupa gropile dintr-o Îmbrăcăminte rutieră cu agregate minerale legate, de obicei, cu. un liant bitu-minos. — Prez, ind.: plombez. — Din fr. plomber. PLOMBAGÎNĂ s. f. 1. (Ieşit din uz) Grafit. Cf. I. Golescu. c., prot.-pop., n. d., ddrf. Tiparul... este uns cu o pătură subţire de plombagină. Poni, f. 67, cf. Barcianu, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d. Se fixează o coală de hîrtie albă sub o coală de hîrlie cu plombagină. enc. tehn. i, 191, cf. Cantuniari, L. M., LTR2, DM, DN2. 2. Hîrtie acoperită cu grafit, folosită pentru multiplicarea textelor la maşina de scris; indigo. Cf. dm. Printre rîndurile mînjiie de plombagină sau sub cerneala violetă a grefierului se citesc cîteodală drame reale. Scînteia, 1966, nr. 7 160. — PI.: plombagine. — Şi: (învechit) plumbâgină (PROT.-POP., N. D., DDRF, BaRCIANU, ŞilNEANU, D, U., cade), plumbăgine (Scriban, d.) s. f. — Din fr. ploinbagine. PLOMBÁJ s. n. (Rar) Plombare. Cf. d. med. — PI.: plombaje. — Din fr. plombage. PLOMBARE s. f. Acţiunea de a plomba şi rezultatul ei; (rar) plombaj. Cf. dm, d. med. + Astupare a gropilor dintr-o îmbrăcăminte rutieră. Cf. ltr2. — PI.: plombări. — V. plomba. PL0MBĂ s. f. 1. Material alcătuit din amalgam, porţelan etc. folosit, în stomatologie, pentru astuparea cavităţii unui dinte cariat, care a fost în prealabil tratat. Cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u. Buzele subţiri dezveleau cîteodată dinţii lungi şi laţi, ca seminţele de floarea-soarelui, pe alocuri tărcaţi de platina plombelor. C. Petrescu, a. 421, cf. 460. dm, der, dn2. 2. Lucrare executată de un dentist pentru a astupa cavitatea produsă de o carié dentară. Cf. dm, dn2. 3. P. anal. Construcţie care completează spaţiul gol dintre alte două construcţii. <$> (Ca apoziţie) Bloc-plombă. — PI.: plombe. — Din germ. Plombe. PLOMÍ1 s. m. v. plămin. PLOMÎ1V s. m. v. plămin. PLOMÎNĂ s. f. v. plămin. PLOMÎN1CĂ s. f. v. plămlnlc. PLOMÓD s. n. v. podmol. PLÓMODÍ vb. IV v. plămădi. PLOM0ŞTINĂ s. f. v. ploştină. PLOMP1 s. m. v. plop1. PLOMP2 subst. v. plumb. PLOMÚNA s. f. v. plămin. PLONJÁ vb. I. Intranz. l.A executa un plonjofi, a sări efectuînd un plonjon. Cf. dl, dm, dn. A plonjat în zadar după mingea expediată, sp. pop. 1965, nr. 4 840, 1/3. Copiii foarte mici pot plonja cu uşurinţă în apă. rl 1971, nr. 8 293. •$> F i g. Trenul plonjează literalmente către lacul Braleş. contemp. 1960, nr. 715, 2/1. (Tranz. f a c t.) Air plonjat 9470 PLONJARE - 860 — PLOP conferinţa intr-o situaţie critică, l. bom. 1959, tir. 5, 55. 2. A se cufunda Sn Întregime în apă, a coborî la fundul unei ape (v. scufunda). Submarinul ... care a plonjat zilele trecute a găsit doar ancore vechi. Scînteia, 1967, nr. 6 894. Momentul amerizării a fost apreciat ... ca cel mai dificil, nava pion jind la 21 kilometri de locul prevăzut initial, hl 1968, nr. 7 467. — Prez. ind.: plonjez. — Din fr. plonger. PLONJÂRE s. f. Acţiunea de a plonja şi rezultatul ei. Cf. DN2. — PL: plonjări. -- V. plonja. PLONJEU s. n. (Rar) Plonjare; plonjon. .Cf. dn'2. — Pl.: plonjeuri şi ptonjee. — Din fr. ]:loii«)6e. PLONJdN s. n. Formă specială de sail (In aer, iii apă), practicat în unele spoituri. Cf. Iobdan, l. R. a. 499, dm, dn. Plonjon ... circulă numai in sporturile de colectiv, l. bom. 1959, nr. 2, 86. Reprimeşte mingea şi o trimite in poartă făcind inutil plonjonul lui Alberlosi. Scînteia, 1966, nr. 7 043, cf. dn2. — PL: plonjoane. — Din fr. plongeon. PLOiV'JOR s. rn., s. n. J. S. m. (Rar) Scafandm. Alexi, w. Doi plonjori americani ... vor cobori în apele Atlanticului. hl 1973, nr. 8 936. 2. S. n. (Şi in sintagma plonjor electric, ltr2) Aparat electric confecţionat din oţel inoxidabil, care serveşte la Încălzirea, în timp foarte scurt, a miei cantităţi (mici) de lichid, prin scufundare în acel lichid. Plonjoarele se fabrică de puteri foarte variate, de la 100 la 600 w. ltr2. — PL: (I) plonjori, (2) plonjoare. — Din fr. plongeur. PLOOS, -OĂSĂ adj. v. ploios. PLOP1 s. m. Numele mai multor specii de arbori din familia salicaceelor, cu frunzele ovale-lanceolate şi c.u flori dispuse in amenţi, care apar înaintea frunzelor: a) (şi Sn sintagmele plop alb, lb, Polizu, Brand- za, D. 385, Grecescu, fl. 534, Alexi, w., cade, Simionescu, fl. 224, 255, ds, ltr2, Borza, d. 136, com. Marian, plop argintiu, Borza, d. 136, regional, plop bălan, id. ib.) arbore cu scoarţa netedă şi albicioasă, cu frunze acoperite pe dos cu un puf argintiu; plută2 (1 b) (Populus alba). Cf. Simionescu, fl. 224, 255, Borza, d. 136; It) (şi în sintagmele plop tremurător, plop de munte, Brandza, fl. 168, Dame, t. 183, cade, Borza, d. 136, regional, plop iremuriciu, Borza, d. 136, rar, plop de pădure, Grecescu, fl. 740, Borza, d. 136) arbore de mărime mijlocie, cu scoarţa netedă, de culoare albă-verzuie, ale cărui frunze tremură uşor in bătaia vîntului; (regional) plută2 (1 c) (Populus Iremula). Cf. Simionescu, fl. 256; c) (şi In sintagmele plop negru, plop adevărat, Grecescu, fl. 535, Bianu, d. s., plop algerian, Borza, d. 136, rar, plop de luncă, Grecescu, fl. 742, regional, plop de pădure, corn. Marian) arbore cu scoarţa crăpată, de culoare închisă, folosită la tăbăcitul pieilor, şi cu flori roşietice; (regional) plută2 (1 d), plopotaş (Populus nigraj. Cf. Panţu, pl., Simionescu, fl. 255; d) (popular; şi in sintagmele plop piramidal, Panţu, pl., Simionescu, fl. 330,. 368, ds,. plop negru piramidal, Borza, d. 136, regional, plop plutaş, plop înalt, com. Marian) plută2 (1 a) (Populus pyra-midalis). Cf. Panţu, pl., Simionescu, fl. 330; c) (şi în sintagmele plop negru hibrid, plop euramerican. Borza, d. 136, plop de Canada, enc. agr., Borza, d. 136, plop canadian, Borza, d. 136) arbore cu tulpina cilindrică neramificată, cu scoarţa cenuşie, cu coroana largă ( Populus canadensis); i) (şi în sintagmele plop de munte, Borza, d. 136, plop cenuşiu, enc. agr., Borza, d. 136) arbore cu frunzele acope- rite pe faţa inferioară cu un puf cenuşiu; (regional) plută2 (1 e) (Populus canescens). Plopul, chiparisul şi paltinul, copaci fără roadă. Cantemir, ist. 170, cf. anon. car., gcr i, 357/8. Plopul negru creşte aşij-derea înalt, se face şi la loc bun şi la loc prost. cod. silv. 19, cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Cînd pleopul a sa frunză o tremulă uşor ..., Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vintu-n zbor. Heliade, o. i, 187. Parcul meu se compune de doi plopi plutaşi. Negruzzi, s. i, 96, cf. 223, Polizu. Aci plopii ca frunza o vale-n-coronează. Alexandrescu, o. i, 250. în partea dinspre răsărit domneşte mai mult pliopul şi fagul. I. Ionescu, d. 419. Săniula e durată Dihlr-un lemn uşor de plop. Alecsandri, Poezii, 357. Eu cînt Cum fîşîie plopul, cum murmură valul, Cum geme un vînl.Bolin-tineanu, o. 78, cf. 86. Pe lîngă plopii fără soţ Adesea am trecut. Eminescu, o. i, 191. Am tras cu căruţa sub un plop mare. Creangă, a. 128, cf. id. p. 316. Printre toate, risipii, albul plopilor şi al răchitei. Slavici, n. i, 332. Vinlul frînge pleopul, pluta, nucul. Delavrancea, t. 149. Lungi s-aştern peste luncă umbrele plopilor. VlahuţĂ, ii. p. 109. Plopii de frunze sînt dezbrăcaţi. Beldiceanu, p. 60. Am vîndut noi şi livadă cu pomi, care iaste hotar un plop (a. 1889). Uricariul, xi, 299. Pe plopii întinşi Coboară corbii-n pjlc de doliu. Demetrescu, O; 63, cf. Brandza, fl. 168. Plopii stau pe mal, la vad. Coşbuc, p. i, 261. In locul măslinului, portocalului, dafinului etc. apar ... ulmii, teii, sălciile, plopii. Mehedinţi, g. f. 170. Plopii începură să-şi clatine frunzele nervoşi. Dună-reanu, ch. 124. Se recomandă ... frunze de „plop tremurător“ ca leac contra frigurilor. Candrea, f. 303. Şi ştiu că n-au să-mi mai asculte în noapte plopii rari cuvîntul. Goga, Poezii, 267. Aftistul crease pentru răsfăţul ochilor, sădind ... plopi gingaşi cu flori albe. Anghel, pr. 58. O undă de vînl abia simţit aruncă luciri de argint in creştetul plopilor. Anghel-Iosif, c. h. 1.16. Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară. Iosif, p. 58. Slrăjeri ai nopţii, plopi sc-nşiră Pe drumul lainic spre castel. Densusianu, l. a. 38. Vedea şi casa parohială ... înconjurată cu plopi înalţi, drepţi ca luminările. Agîrbiceanu, a. 480. Se înalţă plopi băirîni. Gîrleanu, l. 34. O foaie de plop ... sc clătina repede. Hogaş, dr. i, 83. Un plop bătrln îţi chema... ochii spre cer. Bassarabescu, v. 16. îşi sună-n zare plopii argintul frunzei lor. Eftimiu, c. 118. Sărmanii plopi de lingă moară Cum stau de singuri singurei. Bacovia, o. 170, cf. 16. Plopi cu frunză rară S-au zbătut uşor în vînt. Topîrceanu, b. 10, cf. 83. Ciţiva plopi întindeau crengi uscate. C. Petrescu, î. i, 252. Un singur plop ... apărea pe deal. Brăescu, 0. a. n, 254. Mergeam pe o cărare, pe sub răchite bătrîne şi plopi. Vlasiu, d. 200. Un cuc intîrzial cîntă pe celălalt ţărm, într-un plop. Sadoveanu, o. ix, 354, cf. î, 161. La geam foşneşte plopul. Pillat, p. 79, cf. 86. Un plop uscat şi lîngă plop, o şcoală. Arghezi, vers. 285. Plopii, turbaţi, se frămintă. Călinescu, 1. l. 40: Stau ca săbii Severii plopi pe lîngă drumul ee-l umblă. Blaga, p. 86. în locul sălciei ... a răsărit şi s-a ridicat, înalt, un plop. Stancu, r. a. i, 8. Să-i păzesc pc cei sătui Im marginea drumului Şi c-o sfoară să mi-i sui Drept în oîrful plopuluiI Paras-chivescu, c. ţ. 169. Frunzişul codrilor ..., plopii şi sălciile văilor... sînt plini dc cînlecul păsărilor. v. rom. februarie 1954, 301. Plopul... Simbolizează elanuri. Beniuc, v. 99. Păşeam spre ei şi nu-i vedeam, Amurgul printre plopi ghiceam. Banuş, r. 174. O adiere uşoară făcea să foşnească un plop nevăzut. Preda, r. 362. Rîndul de plopi cu mestecenii se salută. Isac, o. 111. Se vedeau in depărtare nişte plopi. Barbu, p. 221. Ascultaţi susurul plopului, ca un toiag înfrunzit. s ianuarie 1960, 20. Plantăm ... şi specii aşa-zise repede crescătoare, cum e acest plop negru hibrid. Scînteia, 1960, nr. 4 854. Leagănă-se bradu-n codru Ca şi frunzuliţa-n plop. Pompiliu, b. 15, cf. Reteganul, ch. 111. Lală-i frunza bobului, Dar mai lată-a plopului, şez. i, 76. Foaie verde lemn de plop ... Adă fata să l-o joc. ib. ii, 218. Frunză verde plop rotund. 9476 PLOP2 - 861 - PLOPUŢ Hodoş, p. p. 179. Frumoasă masă-i întindea, La un pleop că mi-o-ntindca. mat. folk, 77. Pui la măsele clei de plop. Pamfile, b. 46, cf. 12. Alunul să-l aducă bun, Socul să-l aleagă cu noroc, Plopul să-l aducă pe loc. id. cer. 65, cf. id. d 50, id. s. v. 36, com. sat. v, 110. Mi-a şoptit frunza de plop Că dragostea nu-i noroc. folc. transîlv. i, 242. Foaie verde foi de plop, Tofi cu miinile-n mijloc, folc. mold. i, 165. Plopul e destul de mare, Da slabă umbră are. Zanne, p. ix, 512. E mila de la bărbat Ca frunza de plop uscat. id. ib. iv, 258. Plopul e destul de mare, Dar pe dînsul poame n-are. Pann, p. v. i, 105/11. Dragostea junelui e ca umbra plopului. Doine, 49. -0> (Ca termen de comparaţie stigerînd ideea de înălţime, mişcare continuă) Intră şi el după mine şi stă legănindu-se ca un plop. Brătescu-Voineşti, p. 113. (Glumeţ) Frunză verde busuioc, Cum ne potrivim la joc. Eu mititel ca un plop Şi ea mare ca un dop. folc. transîlv. i, 75. <0> F i g. Fii stejar, să creşti în lături, Nu înalt şi slab, un plop. Coşbuc, p. i, 156: Şi val-vîrtej aleargă un plop de praf pe drum. I.esnea, a. 42. Loc. adj. (Regional) De plop = (despre rude, grade de rudenie) Îndepărtat. Cucoana Savastifa, mătuşă de plop a lui Andrei, o femeie mică, uscăfică şi nici tocmai urîtă, nici tocmai bătrînă. Hogaş, dr. ii, 68. — PI.: plopi. — Şi: (regional) plomp (Borza, d. 136), plot (id. ib.), pleop, pliop, plup (id. ib.) s. m. — Lat. populus. PLOP2 s. m. v. pleoapă. PLOPÂN s. m. 1. (Prin vestul Munt.) Plop1 mare şi gros. E un plopan numa bun de şijă. Udrescu, gl. 2. (Prin Bucov.) Numele unei specii de bureţi nedefinită mai de aproape. Cf. Glosar reg. — PI.: plopani. — Plop1-fsuf. -an. PLOPANĂ s. f. v. pulpană. PLOPAR subst. 1. S. m. (Entom.; regional) Scrip-car (Saperda carcharias). Se numeşteplopariu, pentru că petrece mai cu seamă pe plopi. Marian, ins. 101, cf. 100, tdrg, Şăineanu, d. u., cade, enc. agr., Scriban, d. 2. Subst. (Regional) Plopiş (1) (Cavnic —Baia Sprie). Cf. mat. dialect, i, 265. — PI.: (1) plopari. — Plop1 + suf. -ar. PLdPĂ1 s. f. (Regional) Fructul plopului1. Cf. scl 1971, 403. PI.: plope. — Plop1-)-suf. -ă. PL6PA2 s. f. v. pleoapă. PLOPĂRÎE s. f. Pădure de plopi1; mulţime de plopi1; loc unde cresc mulţi plopi1; plopiş (1), (regional) plopăriş, plopărişte, plopet, plopişte, plopar (2). Cf. Iordan, l. r. a. 168, dr. xi, 65, 71, 77. Michi-dufă îşi păştea totdeauna turma în plopărie. Cami-lar, c. 48. După ce turma se statornicea în poieniţele din plopărie, mă întorceam la baltă singur, id. c. p. 53, cf. scf ni, 54, 167. — PI.: plopării. . — Plop1-f suf. -ărie. PLOPĂRÎŞ s. n. (Regional) Plopiş (1). Cf. dr. xi, 71, 82, Udrescu, gl. — PI.: plopărişuri. — Şi: plopiriş s. n. Udrescu, gl. — Plop1-)-suf. -ăriş. PLOPĂRÎŞTE s. f. (Regional) Plopiş (1). Cf. dr. xi, 65, 71, 83, sfc ui, 60. — PL: plopărişti. — Plop1-)-suf. -ărişle. PLOPAT s. n. v. plopet. PLOPfiSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Plopos. Cf. DRLU. — Pl.: plopeşti. — Plop1-f suf. -esc. PLOPIÎT s. n. (Regional) Plopiş (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., dr. xi, 65, 71. — PL: plopeturi. — Şi: plopăt s. n. dr. xi, 71, 80. — Plop1 + suf. -et. PLOPIRÎŞ s. n. v. plopăriş. PLOPÎŞ s. n. 1. Pădure de plopi1; mulţime de plopi1; loc unde cresc mulţi plopi1; plopărie, (regional) plopet, plopăriş, plopişte, plopărişte, plopar (2). Plopişul de luncă îşi tremură podoaba de argint în lina suflare a vîntului. Ciocîrlan, p. i>. 69, cf. cade, ds, dr. xi, 71, dm, dl. Plopişul ... c constituit din plop tremurător, eventual cu un amestec slab de salcie: LTR2. 2. Art. (Regional; in forma ploptişul) Numele unei hore vioaie şi săltate (Lăureni —Tîrgu Mureş). Varone, d. 124. — Pl.: plopişuri. — Şi: (regional, 2) ploptişul s. n. art. — Plop1 -f suf. -iş. PLOPÎŞTE s. f. (Regional) Plopiş (1). îl legali ţeapăn în plopiştea de lingă rîu. F (1883), 176, cf. dr. xi, 71, 83, sfc iii, 59. în plopişte au impuiat vulpile şi şi-au făcut vizuini. Udrescu, gl. — Accentuat şi: plâpişte. — Pl.: plopişti. . : — Plop1 + suf. -işte. PLOPL6N s. n. v. plapumă. PLOPOMAR s. m. v. plăpumar. PLOPdN s. n. v. plapumă. PLOPON(iG s. m. (Bot.; regional) Slăbănog (Impa-tiens noli-langere). Cf. Borza, d. 87. — Pl.: ploponogi. — Probabil contaminare Intre plăplnd şi slăbănog. PLOPOS, -OASĂ adj. (învechit, rar; despre suprafeţe de teren) Cu plopi1, care are plopi1; (învechit, rar) plopesc. Cf. drlu. Loc plopos. ib. — Pl.: plopoşi, -oase. — Plopi + suf. -os. . PLOPOTÂŞ subst. (Boţ.; regional) Plop1 (c) (Popu-lus nigra). Cf. Borza, d. 136. — Cf. plop1. PLOPOVĂŢ subst. (Regional) Mreajă ai cărei ochi, Împletiţi cu laţuri, se strîng clnd intră peştele înăuntru. Sînt ... unele mreje şi mai rafinate numite tiirejă cu la(uri ..., plopovă(. Antipa, p. 500, cf. cade. — Pl.: ? — Din ucr. noiuiaseiţfc. PLOPŞOR s. m. Diminutiv al lui plop1; (regional) plopuţ. A fost odată ca niciodată ... de cînd făcea plopşorul pere şi răchita micşunele. Ispirescu, l. 1, cf. cade. Plopuşor cu creangă-n drum, Te-aş iubi şi nu ştiu cum. şez. i, 166. Hai! plopuşor iu frunza lată, Te-aş iubi şi-mi eşti cumnată, ib. ii, 214. — Pl.: plopşori. — Şi: plopuşâr s. m. -r Plop1 -f suf. -(u)şor. PLOPTÎŞUL s. n. art. v. plopiş. PLOPUMAr s. m. v. plăpumar. PLOPUŞOR s. m. v. plopşor. PLOPUŢ s. m. (Regional) Plopşor. Cf. sfc iv, 153. Plopule, plopufule, Ce te legini făr’de vini? şez. iv, 223. — Pl.: plopufi. — Plop1-)-suf. ~u(. 9503 PLORIC - 862 - PLOSCĂ1 PLORÎCĂ s. f. v. poreclă. PLOROFONISÎ vb. IV v. pliroforisi. l’LOSC interj, v. pleosc. PLOSCĂN s. m. (Regional) Ploscar* (1) (Valea Timişului—Caransebeş). Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 152. i — Pl.: ploscani. — Ploscă2 + suf. -an. PLOSCÂNĂ s. f. v. ploscoană. PLOSCĂR1 s. m. 1. Persoană care lucrează sa\i care vinde ploşti1 (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., Polizxj, ddrf, nom. pbof. 34. Era un ploscar în tîrg, iu fel de fel de ploşti. Udrescu, gl. 2. Ajutor al paharnicului (1). El (paharnicul) avusese odinioară ca ajutor pe ploscar...., pe urmă sarcina acestuia trecu asupra cupariului. Iorga, c. i. ii, 156, cf. bul. com. ist. v, 40. La curtea domnească din Moldova a existat, in veacul al XV-lea, .... şi un ploscar: era dregătorul care avea grijă de plosca voievodului. C. Giurescu, p. o. 148. 3. (Regional) Vornicel (la nuntă). Cf. Scriban, d., I h xii 35, alr ii/i h 161. 4. (Rar) Palavragiu. Cf. ddrf, Scriban, d. 5. (Argotic) Hoţ (de buzunare), pungaş, cf. cade. Politia zice că numai un ploscar ca tine e capabil de | o lovitură atîl de dibace, dr. vii, 166, cf. ix, 326. — Pl.: ploscari. — Şi: (învechit, 1) ploşcâr s. m. DDRF. — Ploscă1-)-suf. -ar. PLOSCÂR2 s. tn. 1. (Transilv. şi prin Ban.) Par1 cu care se cară grămezi de fin (sau de otavă) pentru a face o căpiţă sau o claie; (regional) ploscan. Cf. Pamfile, a. r. 159, Viciu, gl., L. Costin, gr. băn. ii, 152, Todoran, gl., a iii 7. 2. (Regional) Cîrlig la samar, de care se atîrnă greutăţile (Răşinari — Cisnădie). Cf. Păcală, m. r. 457. — Pl.: ploscari. — Ploscă2+suf. -ar. PLOSCÂŞ s. m. (Astăzi rar) Palavragiu. Măi spi-oane, măi ploscaşe, Dă-ne pace şi Le cară. Heliade, o. i, 135, cf. Polizu. Dar înţeleptul face şi tace ... In toată vremea au fost ploscaşi. Bolliac, o. 157, cf. Ci hac, ii, 263, Jipescu, o. 56, ddrf, Babcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. — Pl.: ploscaşi. — Ploscă1-!-suf. -aş. PLOSCĂ1 s. f. 1. Recipient de lemn, de lut ars, de metal etc. (cu Înflorituri), cu capacitate mică, rotund şi plat, cu gîtul scurt şi strimt, folosit pentru păstrarea şi transportarea apei sau a altor băuturi şi care se poartă, de obicei, atlrnat de o curea; p. gene r. vas in care se ţine băutură. Şi luo pîine şi apă cu o ploscă. Palia (1581), 78/13. Mi-am luat apă-n ploscă. Dosoftei, ap. tdrg. Începu a pribegi săracul lacov, numai cu un toiag şi cu o ploscă cu uioi (a. 1683). gcr i, 273/13. Să le care apă cu poloboace, cu fedeleşe, ... cu ploşce. Neculce, l. 214. cf. lex. mars. 222, Iorga, b. ii. 339, Budai-Deleanu, lex., lb. O ploscă de vin aduce. Bărac, a. 37. Aşezîndu-sc dar masa... o-mprejurară, puind şi plosca în rind. Pann, p. v. iii, 83/16, cf. 83/19. la deci in braţe cea ploscă burduhoasă şi-ti răcoreşte gitlejul. Negruzzi, s. i, 245, cf. ii, D5. Trămitcau pe slugi înainte cu plos-cile şi cu blidele de mîncare. Filimon. o. i, 176, cf. 160. Vin din Braşov ... lăzi, ploşie, mese. 1. Ionescu, p. 71. Soldaţii o începui ... a bea dinlr-o ploscă. Alecsandri, t. 1 497. Te-ar zări vinindă la stînă pă munte, mititelul, cu plosca la oblincu. Jipescu, ap. gcr ii, 258. Jpate scoate plosca de la oblînc. Creangă, o. 72, cf. 84. Moş Nichifor a tras o duşcă de rachiu din plosca lui. id. p. 117, cf. 205. lată merindele mele şi plosca mea. Ispirescu, l. 299. Puse dă- ' . sagele pe şa, o înstrună bine, şi băgă pe după \ gîl ' băierile unei ploşti cu vin. Delavrancea, . s. 242. Şi ţăranii înainte ne ieşeau cu ploşti de vin. Macedonski, o. i, 10. El bău din plosca de rachiu a surugiului. I. Negruzzi, s. iii, 67, cf. i, 153. în păijile de la mante se întrebuinţează plosce în loc de şipuri. Marian, na. 241. Fă cu plosea-ncoa, voinice. Coşbuc, p. ii, 67. N-apuca să se deşarte o ploscă şi altă îi lua locul. Adam, r. 193. în ploscă se [ine rachiu ori vin. şez. viii, 92. Plosca e rotundă, tată, cu fel de fel de flori încrustate în piele colorată. Pamfile, i. c. 170* cf. 64, 449, Păcală, m. r. 429. Basmaua albă, legală de gîtul ploşcii, fîlfîia in vînt. Bujor, s. 97, cf. 99. Stăteam in jurul focului ... trăgînd in răstimpuri cîte o duşcă de rachiu dintr-o ploscă plină. ; Rebreanu, i. 168. Tîmplarii de mobile exportau ... ploşti. Gologan, c. r. 28, cf. Diaconu, vr^ 200. Are o traistă ..., în ea o ploscă de rachiu. Bănuţ, t. p. 81. Cu grijă scoate Pîntecoasă plosca veche Din dăsaga de la spate. Topîrceanu, b. 17. Treceau unul altuia o ploscă de bostan, care se cheamă latarcă, în care era rachiu de tescovină. Sadoveanu, o. v, 531, cf. ix, 356. începură să bea bine, treeîndu-şi cu îndemn plos-cile de la unul la altul. Camil Petrescu, o. i, 113, cf. 125. Se găseau acolo aruncate cazmale fără coadă ..., ploşti bălrine cu pîntecul roşu. Stancu, d. 486. Scoase ... din buzunarul de la spate al pantalonilor o ploscă de metal, plată ca un revolver. T. Popovici, s. 13. Din cînd in cînd, oprindu-se-n răscruci, Trăgeau din ploscă cite-o-nghifitură. Labiş, p. 108. Pentru transportul I unei cantităţi mai mici de vin ... s-a întrebuinţat plosca. C. Giurescu, p. o. 148, cf. gcr ii, 369. La masă se pun Şi se veselesc, Ploscele ciocnesc, Vesel chiuiesc. Alecsandri, p. p. 66, cf. 73. Lacăt mare cit ploscaI Teodorescu, p. p. 673. Cui e voia să trăiască, Plosca să n-o părăsească. Jarnîk-Bîrseanu, d. 386. Să li deie două plosce pline de băutură tare. Sbiera, p. 68. Vinişorul cel mai bun se lurna în ploscă ca să se plimbe din mină în mină. Popescu, b. iii, 8. Cum vedefi, e o ploscă Cu vin de la Dealul Mare. Fundescu, ap. gcr ii, 315. Ţine ploaşca, bea o dală. Alexici, l. p. 35, cf. şez. v, 117. Botul o pleoscă scotea: — Ţîne nevastă şî bea. mat. folk. 1 069, cf. bud, p. p. 81. Lăutarii le cînta Şi flăcăii că juca, Şi boierii că privea, Vin cu ploştile că da. Balade, i, 403. Plosca la gură punea,Toată voinicul o bea. ib. ii, 163, cf. 200. Şi mă închin şi ta gura mea, Că ea ştie cum beai Să facă gura ploscă, Gitul teică, Pîntecele balercă. folc. mold. i, 239. Cînd e plosca la mijloc, Mare, mic e cu noroc. Zanne, p. iv, 92. Nu căuta la ploscă, ci ce e în ploscă. id.ib. 93. Am o fată mare şi o alîrn de plete în cui( Plosca). Gorovei, c. 294. Opt opinteie Şi-o ploscă de pele Şi-un ham tătăresc (Plugul), id. ib. 297. Am o ploscă cu miere, La cumătra-n buruiene (Pepenele). Sadoveanu, p. c. 9. Am un măluşor, în el se află două plosci şi din plosci curge apă [Pieptul cu sinii]. PĂsculescu, l. r. 94. <0> F i g. Moşule, ţigan hain, Eşti o ploscă de venin. Arghezi, vers. 318. <£- (Glumeţ) Spălă-tură ele ploscă = băutură alcoolică. Cf. Zanne, p. iv, 94. Boală din ploscă—beţie. Ciauşanu, gl. E x p r. A umbla (de colo pînă colo) cu (sau a purta) plosca (minciunilor sau eu minciuni) = a umbla cu vorbe, cu minciuni, cu bîrfeli de la unii la alţii. Cine poartă plosca cu minciunile nu o duce mult. Pann, p. v. i, 51/17. Am şi eu o calitate — eu sînt discret ..., nu-mi placc să umblu cu plosca. Caragiale, m. 256. Eu nu umblu niciodată cu plosca minciunilor, id. o. n, 189. Alţii umblă cu plosca cu minciunile de la unul pînă la altul. Ispirescu, ap. cade, cf. Ciauşanu, v. 189. Umblă cu plosca la nas v. nas1 (1). A in!nf|iia plosca v. m i n gî i a (II 4). (Regional) Ai noştri de Ia «jura ploştii, formulă de salut, mai ales Între beţivi. Cf: Udrescu, gl. A se duce (sau a veni etc.) eu plosca = a se duce (sau a veni etc.) în peţit. Te duci la fala rumânului cu plosca şi pă urmă ... vin cu cinsturi, aşază nuntă. Graiul, i, 138, cf. alr ii/i mn 78,2673/791. S-a băut ploscti, se spune cînd s-a încheiat o logodnă. Cf. h ii 275. + (Peiorativ) Mamelă mare, lăsată, PLOSCĂ2 - 863 - PLOSCUŢĂ moale; p. e x l. uger (plin cu lapte). Cf. Scriban, d. Cită mai ploscaI Udrescu, gl. Căpriţa a venit cu ploştile pline; ai ce lua de la ea. id. ib. + (Argotic) Geantă. Cf. cade, bul. fil. iv, 200. -O Expr. A scăpa laba-n ploscă = a fura. Cf. bul. fil. iv, 136. 2. Recipient special în care vlnătorul păs trează praful de puşcă. !Puşca, ... torba, cornul şi plosca vînătorească. conv. lit. xiit, 42. Se aprindea la lumina ochilor lor, cum s-ar aprinde o ploscă de praf la focal unui chibrit. Gane, ap. cade. Ploscă pentru praf de puşcă. Pamfile, i. c. 64. 3. Vas confecţionat din tablă smălţuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă in partea de sus, întrebuinţat pentru nevoile fiziologice de către bolnavii imobilizaţi la pat. Surorile... cărau ploştile de sub paturi. Pas, z. iv, 17. Se întrebuinţează ploştile, care sînt comode şi uşor de introdus sub bolnav/. Belea, p. a. 230. Plosca însăşi va fi dezinfectată cu antiseptice, id. ib. 233. 4; (Regional) Furtun, ţeavă cu care se trage vinul din butoi; (regional) tîlv, trăgulă (Micăsasa— Mediaş). Cf. alr ii 6 161/141. 5. (Regional) Săniuţă de copil avînd scîndurelele pe care se stă bătute direct pe partea superioară a tălpilor (Rîmnicu Vîlcea). Cf. Lexic reg. 84. G. (Regional) Numele unui dans popular (de la nuntă). Cf. Varone, d. 124, 7. Compus: (Bot.; regional) plosca-ciolianului = traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). Cf. Borza d. 39. — Pl.: ploşli şi ploşte, (rar) plosci, ploşce, plosce, (regional) ploscuri (a ii 8). — Şi: (regional) ploâşoă, ple6seă s. f. — Din bg. iliocku. Cf. ser. ploska. PLOSCĂ2 s. f. (Transilv. şi Ban.) Căpiţă (de fin). Cf. rev. crit. iii, 165, Viciu, gl. Boanca aia ... era cit o ploscă de fîn. Graiul, i, ap. cade, cf. Densusia-nu, ţ. h. 59, Gregorian, cl. 60, alr sn t li 128/833, a iii 7, 16, 18. 4 (Regional) Cantitate de fîn pe care o pot duce doi oameni (Petrila). alr ii 5 273/833. — Pl.: ploşte şi ploşli. — Şi: (sg. refăcut după pl.) p!6ş(e s. f. a iv 5. — Cf. ser. p 1 a s t, rom. plast ă1. PLOSCĂNÎŢĂ s. f. v. posconiţă. PLOSCĂREÂSĂ s. f. (Rar) Palavragioaică. Cf. ddrf, Scriban, d. 1 000. — Pl.: ploscărese. — Ploscar1 + suf. -easă. PLOSCĂRÎE1 s. f. Meseria ploscarului1 (1). Cf. Scriban, d. — Ploscar14-suf. -ie. PLOSCĂRÎE2 s. f. (Cu sens colectiv) Articole lucrate de ploscar1 (I); mulţime de ploşti1 (1). Să lucrăm în (ară piele, lînă ..., ploscărie, iască, ciubucărie, cofe. Jipescu, o. 70, cf. tdrg. — Ploscă1-)-suf. -ărie. PLOSCHÎŢĂ s. f. I.'Diminutiv al lui ploscă1 (1); ploscuţă (1), (rar) plosculiţă. Cf. lex. mars. 222. 30 de mii de ploschiţe de lemn care să coprindă un litru de apă. cr (1830), 18V22, cf. Polizu, ddrf, tdrg, Pamfile, a. r. 255, dr. vi, 238. Jntîi un păhărel de (uică dintr-o ploschifă pe care o lua totdeauna. Moro-ianu, s. 48. Măi nepoate, măi Iovifel la mai adu o ploscilă (a. 1880). gcr îi, 303. Bea viiiu! Cu vedrifa, Rachiul cu ploschifa. Teodorescu, p. p. 602. Cu ploschifa după gît, veneau la fele-mpelit. Rădulescu-Codin, î. 355. Punea masă şi mînca D-o ploschifă că-mi scotea. Mateescu, u. 61. Ploschifa mea, iubit vas, Pasăre cu dulce glas, Eu în sus cînd te ridic, Tu îmi cînfi cu glic-ltc-lic. Caragiale, o. vi, 400. Bea cu oala, să fugă boala, Şi cu ploschifa, Sfi-şi ude guriţa. Zanne, p. iii, 452. (Glumeţ, prin exagerare) Vin roşu aducea, O ploschifă De-o vedri(ă. Jarnîk-Bîh- seanu, d. 489. Mîhdră masă că punea, O ptoschită în mină lua, Ploschifa de şapte oca. mat. folk. 38. Mogoş pune şaua pă murg Ş-o ploşchifă mititică D-o vadră şi cinci oca. Graiul, i, 380. Verde floare gutui fă, Şi mai avea o ploschifă, D-o vadră şi cinci oca. PĂs-culescu, l. P. 250. Mireasa i-o arăta, Iar Novac dacă o vedea, Ploschifa că o scotea, De 10 vedre şi 8 oca. şez. xii, 93. 2. (învechit, rar) Biberon. Cere 6 ploschiţ[e] de sticlă din care sug copiii (a. 1796). Iorga, s. d. viii, 85. — Pl.: ploschiţe. — Şi: plosciţă, ploşcliiţă s. f. — Ploscă1-)-suf. -ifă. l’LOSCÎŢĂ s. f. v. ploşcliiţă. I’LOSCOĂIE s. f. (Prin vestul Transilv.) Ploscoană (1). Cf. a ii 6, 7, 12. — Pl.: ptoscoaie şi ploscoi. — Ploscă2-)-suf. -oaie. PLOSCOANĂ s. f. 1. (Transilv.) Căpiţă joasă (de fîn); (regional) ploscoaie. Cf. lb, Polizu, Cihac, n, 266, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, yt. Se clădeşte pe sărceriu ploscoana, uneori şi bagheana. Păcală, m. r. 458, cf. id. r. 78. Fînul lăsat peste zi ca să se usuce e adunat seara în ploscoane. gr. s. vi, 242, cf. alr i 934/122, 125, 131, alr sn i h 131/130, a ii 3, 4, 8, 12. 2. (Prin vestul Transilv.) Pală1 (1). Cf. a ii 8, 12. 3. (Regional) Prepeleac, (de care se agaţă fînul). Uscarea finului ... se face pe prepeleciu, prepeleac, clenciu sau ploscoană. Pamfile, a. r. 157, cf. a ii 12. — PL: ploscoane. — Şi: ploscoăvă (Paşca, gl.) s. f., ploscon (h xvii 233) s. n., ploscănă (a ii 8) s. f. — Ploscă2 + suf. -oană. PLOSCOĂVĂ s. f. v. ploscoană. PLOSCOlN s. n. v. ploscoană. PLOSCONÎ vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) (Prin Transilv.; complementul indică brazde de fîn sau iarbă cosită) A aduna, a face căpiţe. Cf. gr. s, vi, 242, alr n 5 268/130. — Prez. ind.: plosconesc. — V. ploscoană. PLOSCON IŢĂ1 s. f. v. pleoscăniţă. PLOSCĂNÎŢĂ2 s. f. v. posconiţă. PLOSCOTEÂLĂ s. f. (Regional) „Vorbărie neînţeleasă; ciorovăială“ (Bonţ—Gherla). Paşca, gl. — Pl.: ploseoteli. — Cf. plosca r1. PLOSCOU s. n. (Regional) Augmentativ al lui plosc ă1. Cf. ploscă1 (1). Cf. scl 1960, 41. — Pl.: ploscoaie. — De la ploscă1. PLOSCULIŢĂ s. f. (Rar) Ploscuţă (1). Cf. anon. car., Polizu, ddrf, tdrg. — PL: plosculife. — Ploscă1 -f suf. -uliţă. PLOSCÎIŢ s. n. v. ploscuţă. PLOSCUŢĂ s. f. 1. Diminutiv al lui ploscă1 (1); ploschiţă (1), (rar) plosculiţă. Cf. anon. car., Budai-Deleanu, lex., ddrf, Barcianu, Alexi, w„ tdrg. Oniiţă trase .de la şold o taşcă de piele ... şi scoase din ea o ploScuţă lată de sticlă. Sadoveanu, o. ix, 26, cf. sfc iv, 156. Bea voios şi ospăta, Cu ploscu(a închina, De cinci vedre şi-o oca. Alecsandri, p. p. 153, cf. şez. viii, 92. Şi cl mai căta Prin neagra boltită, Prin desiş de vită, Găsi de-o ploscuţă, Nu aşa micuţă, ant. lit. pop. i, 388. M-aştepta dorul pe-afară, Pe-afară pe la fîntînă, Cu-o plioscuţă mică, plină. folc. transîlv. ii, 64. 9531 PLOSNI - 864 - PL O ŞT IN A 2. (Entom.; regional) Ploşniţă (1) (Cimex lectu-larius). Cf. Marian, ins. 430. 3. (Bot.; regional) Brumărea ( Phlox pankulata). Cunoscutele brumărele numite şi ploseufe. Comşa, n. z. 24. — PI.: ploseufe. — Şi: ploscâţ (anon. cah.) s. n., (regional) pliosctiţă s. I. — Ploscă1 -f suf. -uţă. PLOSNÎ vb. IV v. plesni. PLOSTOVdl. s. n. v. proslovol. l'LOŞCÂN subst. (Regional) Ciumălaie (Datura stramonium) (Bogza —Rimnicu Sărat). Cf. H xu 21. — PI.: ? — Etimologia necunoscută. PLOŞCAR s. m. v. ploscar1. PLOŞCHÎŢA s. f. v. ploschiţă. PLOŞCOCI s. m. (Regional) Căpuşă (la oi) (Ixo-ăes) (Gura Tegliii —Buzău), alb i 1 206/735. — PI.: ploşcoci. — Etimologia necunoscută. Cf. ploşniţă. PLOŞNTCAR s. m. Numele a două plante erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunzele divizate în lobi lineari şi cu flori mici, galbene, care cresc prin locuri uscate; (regional) cornişor (Ceratocephalus fal-calus şitesticulatus). Cf. Brandza, fl. 524, Ghecescu, fl. 30, Panţu, pi., enc. agr., Borza, d. 44. — PI.: ploşnicari. — Etimologia necunoscută. Cf- ploşniţă. PLOŞNICIOĂHĂ s. f. (Regional) 1. Diminutiv al lui p 1 o ş n iţă (1). Cf. Marian, ins. 430. L-am pus pe o policioară Şi l-o mincal o ploşnicioară. şez. n, 61. 2. (Bot.) Tremurătoare (Briza media). Cf. Borza, d. 33. — PI.: ploşnicioare. — Ploşniţă + suf. -ioară. PLdŞNIE s. f. v. ploştină. PLO.ŞNIŢAR s. m. (Bot.; regional) Tremurătoare (Briza media). Cf. Borza, d. 33. — PI.: ploşniţari. — Ploşniţă + suf. -ar., PLOŞNIŢARE s. f. (Bot.; regional) Orbalţ (II a) (Actaea spicata). Cf. Cihac, ii, 266, tdhg. — Şi: ploşniţoâre s. f. ddrf. — Ploşniţă + suf. -are. PLOŞNIŢĂ s. f. 1. Nume dat mai multor insecte parazite, cu corpul turtit şi cu miros caracteristic urît, care se hrănesc cu sîngele omului (Cimex lectu-larius), al porumbeilor ( Cimex columbarius), cu cereale (Eurygaster maura), cu varză (Euryderma or na ta) etc. Cf. Budai-Deleanu, i.ex., Polizu, Cihac, ii, 266. Te-i fi muţind de patru ori pe an dintr-o casă în alta, dacă le gonesc ploşniţele. Bolintineanu, o. 273. Pe păre(i cu colb... Roiesc ploşniţele roşii. Eminescu, °. i, 46. N-a pulul dormi diaconul de căldură şi de ¿rroşnijl'} Contemporanul, iii, 658, cf. ddrf, Bar-cianu, Marian, ins. 430, Alexi, -w., Bianu, d. s. Este bine să se caute ... părăscu/e sau ploşniţe, sâ le prindă şi să le afume. Pamfile, s. v. 36, cf. id. cer. 75, Gorovei, cr. 276. Păretele din preajma culcuşului meu dispăruse sub ... legiuni deiaîosniţt)late şi pînte-ecase. Hogaş, dr. i, 143, cf. id. mT'n. 13, ŞXineanu, d. u. Pe albul perelului ... se urca laborios o ploşniţă. Brăescu, o. a. ii, 50, cf. 138, Cocea, p. 30. Hoteluj meu e plin de ploşniţe. Arghezi, c. j. 186. De ce să dormi la un hotel cu ploşniţe ? contemp. 1953, nr. 374, 4/1. Noaptea luptam cu /ploşniţele. Barbu, p. 78. De n-am fi aici, cum s-ar mai îngrăşa p_lo_şnifele ? s ianuarie 1961, 29. Ploşniţa este o insectă lacomă şi rezistentă. Zoologia, 78, cf. Iordan, l. m. 194, şez. xxiv, 70. <0> (Urmat de determinări care indică specia, genul, varietatea) Ploşniţa de cîmp. Marian, ins. 421. Ploşniţa de casă. id. ib. Ploşniţa de grădină. id. ib. Plnşnifa de zmeură. Simionescu, f. n. 345. Ploşniţa de pom. id. ib. 346. Ploşniţa sură. id. ib. Ploşniţele cerealelor, ltr2. Ploşnifa de pat. Zoologia, 78. \> E x p r. I-Jiu fătat ploşniţele, se spune despre cineva care, deşi este lipsit de mijloace materiale, face risipă de bani. Cf. Zanne, p. ix, 694. A sta ploşniţă (sau ca ploşniţa) = a sta degeaba. Udrescu, gl. 4- Epitet depreciativ pentru o persoană leneşă, parazită. Cf. Udrescu, gl. 2. (Entom.; regional) Şvab (Blatta orienlatis) (Pie-troşani —Zimnicea). alr i 1 900/922. 3. (Regional) Mămăligă moale care, atunci cind e răsturnată, se întinde; (regional) ploştină (3) (Păuşeşti Otăsău —Băile Govora). Coman, gl. — PI.: ploşniţe şi ploşniţi. - Şi: (regional) pUJştâ (Pamfile, j. iii, 92), pl6j»i(ă (tdrg, Scriban, d.) s. f. — Din v. sl. *ploătîi, *plo$tbnica. Cf. slovacul ploStica, ceh. p 1 o s t i c e. PLOŞNIŢĂRÎE s. f. Mulţime de ploşniţe (1); p. e x t. Încăpere, casă plină de ploşniţe. Se lasă la vale... către ploşniţăriile din Tîrgul-Cucului. Cami-i ah, n. i, 112, cf. DM. — PI.: ploşnifăril. — Ploşnifă + suf. -ărie. PLOŞNIŢOARE s. f. v. ploşniţare. PLOŞ1V1ŢOĂSĂ s. f. (Bot.; prin nordul Mold.) Specie de poroinic^ (Orchis coriophora). Cf. Borza, d. 120. — PI.: ploşniţoase. — Ploşniţă + suf. -oasâ. PLOŞNIŢEI s. m. Augmentativ al lui ploşniţă (1); spec. masculul ploşniţei. Cî/iua din ploşniţoii cei mai iscusiţi erau trtmeşi în recunoaştere. Hogaş, dr. i, 143. — PI.: ploşnifoi. — Ploşnifă + suf. -oi. PLOŞPĂNĂ s. f. v. pulpană. PLOŞPÂrA s. f. v. pulpană. PLdŞTA s. f. v. ploşni(ă. PLOŞTE s. f. V ploseâ2. PLOŞTEÂCĂ s. f. v. ploşteancă. PLOŞTEANCĂ s. f. (învechit, în Mold.; probabil) Bucată de teren (mlăştinos); unitate de măsură pentru pămlnt (nedefinită mai de aproape). La 1643, la Buciumi, se vinde „o ploşteancă de treizeci de paşi“, iar în acelaşi an ... se întîlneşte expresia „ce să na veni de în hei ploştence“. Panaitescu, o. ţ. 171. Au ales şi pământurile, anome: douî ploşteci la vale pre lăngă otaltă şi un pămănt prin piciurol gropiei (a. 1651). Iorga, s. d. xvi, 160, cf. Uricariul, xxhi, 233. — PI.: ploştence. — Şi: ploşteâcă (pl. ploşteci) s. f. — Cf. ploştină. PLOŞTÎ vb. IV v. pleoşti. PLtfŞTUvA s. f. 1. (Mold., Bucov. şi Transilv.) Mlaştină. Cf. Cihac, ii, 267, Gheţie, r. m., Bar-cianu, tdrg, I. Brăescu, m. 70. Se zice că ploştină neagră a înghiţit pe feciorul popii cu lot cu cai şi cu plug. Camilab, c. 17, cf. 18, h x 353, com. din Straja— RXdăuţi, chest. n 73|200, 274, iv 63/546, a vi 26, Pamfile, c. 49. 2. (Transilv. şi prin nordul Munt.) Izlaz, păşune (situată în apropierea unei ape). Aceste înttnsori de fin se vor mai numi şi izlazuri ..., ploştine sau tabon. 9555 PLOŞTINOS ' - 865 - PLOUA Pamfile, a. r. 151, cf. h ix 387, Viciu, gl., a n 11, iii 2. 3. (Regional) Ploşniţă (3) (Păuşeşti Otăsău —Băile Govora). Coman, gl. — Pl.: ploştine. — Şi: pldşnic (Alexi, w.), plom6ş-tină ¡(Scriban, d.) s. f. — Din ucr. BUiomjiHa. Cf. ser. p 1 o s t i n a. PLOŞTINtfS, -oASĂ adj. (Prin Mold. şi prin Tran-silv.; despre terenuri) Mlăştinos. Cf. chest. ii 73/61, 263, a vi 26, Glosar reg. — Pl.: ploştinoşi, -oase. — Ploştină + sui. -os. PLOŞTÎHE s. f. v. pleoştire. PLOŞTÎT, -Ă adj. v. pleoştii. PLOT1 s. n. Mică piesă de contact electric constituită dintr-un cilindru sau dintr-o prismă metalică fixate lntr-o placă de material electroizolant sau pc suprafaţa acesteia, şi legată la un circuit electric. Ploturile sint folosite in construcţia unor aparate pentru a realiza variaţia in trepte a parametrilor unui circuit. ltr2. Ploturile unui reostat. ib., cf. dn2, m. d. enc. — Pl.: ploturi. — Din fr. plot. PLOT2 s. m. v. plop*. PLOTÂD s. n. v. pocladă. PLOTAGINĂ s. f. v. pătlagină. PLOTAJfiRE s. f. pl. v. pătlăgea. PLOTÂJNIŢĂ s. f. v. pătlagină. PLOTÂNGER s. n, v. pătlagină. PLOTÂNGINĂ s. f. v. pătlagină. PLOTÎCĂ s. f. v. plătică1. PLOTOÂGĂ s. f. v. potlog. PLOTOAJNĂ s. f. v. pătlagină. PLOT0G s. m., s. n. v. potlog. plotogAr s. m. v. potlogar. PLOTOGĂREÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Afacere măruntă, ocazională; clrpeală. Cu plotogă-reli d-astea îşt mai duce şi el viaţa. Udrescu, gl. — Pl.: plotogăreli. — Plotogări + suf. -eală. PLOTOGĂRÎ vb. IV v. potlogări. PLOTOGĂRÎE s. f. v. potlogărie1. PLOTOGĂRlT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. (Despre obiecte de Îmbrăcăminte sau Încălţăminte) Plin de petice; clrpit. Cf. Udrescu, gl. Cămaşă plo- togărilă. id. ib. Opinci plologărite. id. ib. 2. (Despre oameni) îmbrăcat sau Încălţat cu obiecte peticite ori zdrenţuite; zdrenţăros. Cf. Udrescu, gl. De ce-i fi umblind aşa plotogăritl id. ib. — Pl.: plotogăriţi, -tc. — V. plotogări. PLOTt)GEA s. m. art. (Regional) Plotogilă (Săpata de Sus —Piteşti). Udrescu, gl. — Plotog -f suf. -ea. PLOTOGÎXE s. f. pl. V. pătlăgea. PLOTOGÎ vb. IV v. potlogi. PLOTOGÎLĂ s. m. (Prin nord-vestul Munt.) Om care umblă cu încălţămintea sau Îmbrăcămintea peticită, ruptă; p. e x t. om care trăieşte din afaceri mărunte; om de nimic; plotogea. Cf. Udrescu, gl. — Plotog + suf. -ilâ. PLOTOGITÎIRĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) 1. încălţăminte sau Îmbrăcăminte ruptă, clrpitâ; zdreanţă, ruptură. O plotogttură de cortel. Cf. Udhes- cu, GL. 2. Epitet dat unui om care umblă zdrenţăros; p. e x t. om de nimic, clrpă. Cf. Udrescu, gl. — Pl.: plotogituri. — Plotogi + suf. -tură PLOTOGOĂSE adj. (Regional; in sintagma) Mere plotogoase = specie de mere nedefinită mai de aproape (Zăgujeni —Caransebeş), dr. i, 360. — Plotog + suf. -os. PLOTOJEÂL s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Acţiunea dea plotoji (v. potlogi); clrpeală. Cf. Udrescu, gl. l-am mai făcui (sau tras) o ploto-jcală; să vedem cit m-o mai (ine. id. ib. — Pl.: plotojeli. — Plotoji + suf. -eală. PLOTOJÎ vb. IV v. potlogi. PLOTO.JÎT,-Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) I. (Despre obiecte de Îmbrăcăminte sau Încălţăminte) Care a fost clrpit petic lingă petic, foarte peticit; p. e x t. (despre lucruri) reparat, dres (plnă nu se mai poate face nimic). Cf. Udrescu, gl. O cdmaşd plotojită. id. ib. Opinci plolojite. id. ib. O căruţă plo-tojită. id. ib. O coşare plotojită. id. ib. 2. (Despre oameni) Care umblă îmbrăcat cu lucruri peticite, zdrenţuite, cu vechituri; zdrenţăros. Cf. Udrescu, gl. -O- (Substantivat) Plotojitu-ăla umblă aşa, (numai) de zgircit, de neam rău ce el id. ib. — Pl.: plotojiţi, -te. — V. plotoji. PLOT6N1 s. m. v, ploturi. PLOT6N2 s. n. v. pluton1. PLOTONĂREASĂ s. f. v. plutoniereasă. PLOTONER s. m. v. plutonier. PLOTONlfiR s. m. v. plutonier. PLOTUN s. m. (Mold., Bucov.) Cerb (Cerous ela-phus); „un fel de animal sălbatic, foarte puternic fi fioros“ (Marian, v. 85). Inorogul, a firii, iară nu a pizmei, urme căutînd, cătră Plotunul ... răspuns ca acesta dede ... Cantemir, i. i. ii, 219. Din papuci de plotun descălţatu-o, Şi-n cizme galbene incălţatu-o. Marian, v. 71. — Pl.: plotuni. — Şi: pl6ton s. m. Marian, v. 85. — Din slavonul riAOTO^HTi. PLOUA vb. I. 1. Intrau z. i m p e r s. A cădea ploaie (1), a fi ploaie. Şi se rugă ru rugăciuri să nu fie ploaie şi nu ploo spre păminlu. cod. vor. 136/6, cf. Palia (1581), 17/19. Iui na niciodată nu ploauo, vara foarte puţin, şi cînd ploauo de. abiia jilăoaşle pămîntul. Ureche, l. 115. Au putere a închide ceriul să nu ploauo. s. test. (1648), 311r/30. Să ploauo pre pămînt. Biblia (1688), Străluceaşte soarele ... şi ploauo şi spre cei buni şi spre cei răi. anon. cantac.., cm i, 106. De va şi ploua, va ţine puţin (a. 1750). gcr ii, 59/17. Şi ploauo presle dînsul pururea pre lot anul la vreame rîndu-ită. Aethiopica, 54r/25, cf. Molnar, ret. 18/17. Acestor nici de vodă le pasă, Cînd ploauo să spele Aurul din apă. Budai-Deleanu, ţ. 95. Cîteoa luni plouă neîncetat. Draghici, r. 67/30. Afară plouă. Alecsandri, Poezij, 3. In pădure a plouat grozav. Creangă, o. 30. Afară plouă mărunţel. Caragiale, o. i, 173. Fetele moşneagului se rugau ... să plouă din destul ca să le crească mari zarzavaturile, id. ib. m, 74. Cit e de arît şi de murdar pămîntul cînd plouă. Delavrancea, 9591 PLOUA - 866 - PLOUAT2 t. 66, cf. id. h. t. 15. Cînd plouă, oara, cîteodată Un j brîu de foc pc cer s-arată, Iar noi îi zicem curcubeu. \ Coşbuc, p. i, 125, cf. Candrea, f. 232, Sterescu, n. 1 050, 1 053. într-o zi ploua straşnic. Hogaş, dr. ii, 121. Afară stă să plouă. Bassarabescu, s. n. 98. De-alîtea nopţi aud plouînd, Aud materia plîngînd. Bacovia, o. 13, cf. 19. A începuI să ploaie. Galaction, a. 192, cf. 380. Plouă mărunt ca toamna. C. Petrescu, î. ii, 8. Cînd începe să ploaie, putrezesc şi pietrele, id. ib. 242, cf. 129. Ploua subţire, pieziş, o ploaie rece. Brăescu, o. a. i, 290. Ne-am făcut un adăpost de crengi — pentru că ploua. Sahia, n. 78. întinde o mînă, ca şi cum ar încerca să vadă dacă plouă. Sebastian, t. 10, cf. 30, 310. Afară ploua mărunt. Sadoveanu, o. xi, 318, cf. vi, 347, id. e. 167. Plouă, şi singur mi s-a urît. Arghezi, vers. 209. Pîrîul ... nu vine mare decît cînd plouă mult şi se umflă apele. Călinescu, e. o. i, 10-6. Afară ploua mereu.. Camil Petrescu, o. i, 75. A şi început să plouă. Stancu, r. a. in, 8, cf. id. u.R.s.s. 36. Ploua şi se înfundau roţile la jumătate. Pas, z. iii, 8, cf. 16. Noaptea începu să ploaie. Beniuc, m. c. i, 495, cf. id. v. a. i, 43. La noapte o să plouă. Preda, m. 10, cf. 20. Ploua încă mărunt. Barbu, p. 17, cf. Alecsandri, p. p. 141. Piuase nu de mult. Sbiera, p. 173. Plouă cu piatră. şez. ii, 194, cf. Graiul, i, 4, şez. xii, 85, Densu-sianu, ţ. h. 160. Cil ce o ploişt, di loc s-o băgat apa în pămînt. alr i 424/61. Pe la noi n-o ploiet. alr ii 3 149/53. Pcsle noapte că-mi ploua ..., Lacuri la genunchi făcea. ant. lit. pop. i, 547. Ziua plouă, noaptea ninge. folc. transilv. i, 124. Cînd am fost nevastă nouă, Auzeam cînd cade rouă, Şi-amu n-aud nici cînd plouă. ib. 309. De (sau dacă) nu plouă, măcar picură (sau pică) ( = chiar dacă cîştigul, de obicei suplimentar, nu este mare, tot te alegi cu ceva). Cf. cade. Parcă ar fi plouat ca piper între noi, se spune despre doi oameni care s-au certat, s-au despărţit. Cf. Zanne, p. i, 254. De acu să ştii că are să ploaie ( = va fi ceartă, discuţie), id. ib. ix, 419. (Refl. impers.) Da nu plouă cum să plouă. şez. i, 106. <0> Expr. Se face că plouă, se spune despre cineva care se preface că nu ştie, nu observă un lucru (neplăcut). Domnul Ionică Pară, vulpe bălrînă, pricepuse, dar se făcuse că plouă. Barbu, p. 153. + I n t r a n z. unipcrs. (Despre ploaie) A cădea, a curge (în stropi). Ploaia plouă, iarba creşte, Dorul mîndrei mă topeşte, f (1870), 307. Cîtă ploaie-a tot plouat, Tot din ochi-mi a picat! Jarnîk-Bîrseanu, d. 218. Căci ploaia, cînd ar ploua, Aurul ţi l-ar strica, id. ib. 509. Plouaţi, ploi, pe toate văi. Mîndrescu, l. i>. 83. De-ar ploua ploaie cu tină. şez. i, 76. Ploaie, Doamne, ploaie, Şă curgă şiroaie. Alexici, l. p. 198. Că numa-o ploaie ce-o plouai, Mormîntu tot l-o minai. polc. transilv. i, 205. + Tranz. impers. (Complementul indică fiinţe sau lucruri) A-l uda, a-1 bate ploaia (1). Cf. lb. Parcă ie-a plouai, Aşa stai de mîhnit. Alexandrescu, o. i, 240. La Vaslui ne-a plouat. Brăescu, o. a. i, 35. Astă lînă laie ... mult a mai plouat-o. pop., ap. gcr ii, 343. N-am văzut verde frunzuţă Ca la mîndra-n grădinuţă, Cit o ninge, cît o plouă, Ea e toi mîndră şi nouă. Jarnîk-Bîrseanu, d. 21. Nici m-a nins, nici m-a plouat, Nici floarea nu s-a uscat. id. ib. 231, cf. Mîndrescu, l. p. 105. Mi-a plouat finul la moară Şi otava pe hotară. Reteganul, ch. 150. Este apă şi în ceriu ... că din aia ne plouă. şez. iii, 102. Şi cu ploaia m-a plouai. Hodoş, p. p. 238. Geme că i-i greu, Că-l plouă mereu, Că-l plouă de-l varsă, Codrului nu-i pasă. folc. mold. i, 66. Da bine te-a mai plouai, frate, şi pe tine ta crîşmă, se spune, glumeţ, unei persoane care s-a ameţit uşor de băutură. Com. din Poiana — Vaşcău. <0> Tranz. nnipers. (Cu subiectul „ploaia“) Făcînd foc priimiră pre noi pre toţi pentru ploaia ce ne plooa. n. test. (1648), 172r/10. Să ne ploaie ploile. Teodorescu, p. p. 384. Murgule, coamă rotată, Du-mă la mîndra odată, Că ţi-oi face grajd de piatră ... Nici ploaia să nu te ploaie, Nici neaua să nu Le ningă. Hodoş, p. p. 47. Mulle ploi că m-or ploiat. Alexici, l. p. 89, cf. 48. + Tranz. (învechit) A da, a trimite ploaie (1). Nuori de piuară ploaie streină. Dosoftei, v. s. noiembrie 110r/18. Nor dătă-toriu de ploae, ca una ce ai ploat ploi de bună credinţă. Mineiul (1776), 185rl/27. (F i g.) Nouri de desfătare Ce plouă pe traiul nostru. Conachi, p. 287. 2. In tranz. P. anal. A cădea (de siis) sau a veni, a se produce etc. în număr, în cantitate mare, a se revărsa puhoi; a curge. Mihai aşeză tunurile pe un de/uşor vecin şi ... făcu să ploaie un pîrîu de foc asupra turcilor. Bălcescu, m. v. 166. Ploua gloanţele din toate părţile ca grindina. Ghica, s. 19. De toate părţile, prin odăi, plouau pentru boieri zaharicale. Odobescu, s. i, 77. Sărutările plouau. D. Zamfi-rescu, a. 162. De săptămîni Plouă raze ude, grele, mohorîte. Camil Petrescu, v. 59. Flori albe plouă din cireşi. Sadoveanu, o. i, 459. Prinir-un geam opac din tavan ploua înăuntru o lumină albă. Dan, u. 193. Cînd larma se potoli, .începură să plouă întrebările grăbite, repetate, v. rom. august 1955, 53. La prima recrutare -se află că repartizările plouaseră cu nemiluita. Preda, m. 33. f Tranz. A arunca, a trimite fără întrerupere, a vărsa ploaie (2) de ... Şi ploo lor mană să mărănce şi păre diîn ceriu deade lor. psalt. 157. Ploua-va spre păcătoşi mreji, foc şt piatră pucioasă. Cheia în. llr/10. lată eu voi plooa pîini den ceriu. Biblia (1688), 16/3. Infanteria din centru ploua nouri de săgeţi. Hasdeu, i. v. 150. începea să ploaie asupra lor vorbe de batjocură. Agîrbiceanu, l. t. 254. De sus; din colivie, sticletele plouă mereu la coji. Bassarabescu, s. n. 98. Ţipă cocostîrcii-n zare, Plouă fagul frunze rare. contemp. 1948, nr. 104, 11/3. <0» Intranz. Iaca leşii se suie pe scării... Plouaţi cu bolovani peste dînşii. Alecsandri, t. ii, 28. Soarele, alb de ferbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre. Hogaş, m. n.. 14. — Pronunţat: plo-ua. — Prez. ind. pers. 3: plouă; conjunct, pers. 3 şi : (regional) să ploaie. — Şi: (regional) ploiă, (Învechit) pluâ vb. I. — Lat. plovere. PLOUÂR subst. (învechit, rar) Umbrelă. Ploua-rul şi paltonul nu erau în mina lui. F (1886), 380. — Pronunţat: pto-uar. — Pl.: ? — Ploua + suf. -ar. PLOUÂRE s. f. 1. (Rar) Plouat1. Cf. ddrf. 2. (învechit) Ploaie (1). Cf. Polizu. <0> F i g. Cu plouarea umpleţi besericile de apa dumnezeeştii. Mineiul (1776), 36rl/35. — Pronunţat: plo-ua-, — V ploua. PLOUĂ S, -Ă adj. (Prin nordul Transilv. şi prin Maram.) Ploios. Cf. alr i 1 228/218, 345. — Pronunţat: plo-uas, — Pl.: plouaşi, -se. — Ploua + suf. -os. PLOUĂT1 s. n. (Rar) Faptul de a ploua (1); (rar) plouare (X). Cf. Budai-Deleanu,. lex. — Pronunţat: plo-ual. — V. ploua. PLOUAT2, -Ă adj. 1. Stropit, udat, ud de ploaie • Cf. drlu, ddrf, Alexi, \v., Şăineanu, d. u. Pe fereastra plouată îl pîndea de-afară o zi morocănoasă. Rebreanu, nuv. 171. Intră ... cu căciula plouată şi cu bunda întoarsă pe dos. Sadoveanu, o. iii, 290, cf. Scriban, d., dm. (Substantivat) plouatului nu-i i-e frică de ploaie. Zanne, p. i, 60. <0> Expr. (Glumeţ) (A fi sau a sta, a umbla) ca 6 curcă (sau ea o găină, rar, ca o pisică, ca o miţă etc.) plouată sau ca un cîine plouat etc., se spune despre un om trist, abătut. Umblă ca curca plouată. Românul Glumeţ, 41. Nu mai sta ca o găină plouată. Creangă, p. 222. Par-că-i un cîine plouai, şez. ti, 74. 2. Fi.g. (Despre oameni) Care este fără chef, rău dispus, descurajat, abătut; (despre aspectul, fizionomia oamenilor) care trădează o indispoziţie sufletească, descurajare. N-a venit plouat, ci cu punga 9596 PLQUÀ - 867 - PLUG plină de la tîrg. Slavici, n. i, 27. Toţi se ridicară de la masă: unii galeşi, plouaţi şi trişti, alţii nepăsători, veseli. Delavrancea. s. 136. Ce ai, de arăţi aşa plouat? I. Negruzzi, s. tv, 459. Fetele şi Mihai ... stau în balcon cam plouaţi. D. Zamfirescu, v. ţ. 110, cf. 188. Erau plouaţi c-au rămas bătuţi şi fără lăutari. Rebreanu, i. 31. Andrei are o mutră plouată de toi. Camil Petrescu, t. i, 100. Şeful s-a depărtat, iar personalul plouat şi tăcut s-a îndreptat spre uşă. Ulieku, c. 84. M-ai înnebunit ... cu mutra dumilale plouată. Stançu, r. a. iv, 87, cf. 285. Deputatul veni ta tribună plouat şi ceru scuze. Pas, z. ii, 211. — Pronunţai: plo-uat. — Pl.: plouaţi, -le. — V. floua. PLdlJĂ s. f. v. ploaie. PLOUĂCI0S, -OÂSĂ adj. v. ploicios. <, PLOUROS, -OÂSĂ adj. (învechit şi regional) Ploios. Va fi iarna grea şi plouroasă. Paraclis (1639), 255. începutul iernii plouros, mijlocul neguros. Calen-dariu (i814), 69/8. Cînd vremea e plouroasă. pop., ap. ddrf, cf. alr i 1 228/170, 178, 190, 231, 558, alr n/157, 228, A v 15, 26. Se strînge apă dacă (ine timpul plouros. Glosar reg. — Pronunţat: plo-u-. — PL: plouroşi, -oase. — Ploua-f suf. -uros. PL0VĂR s. n. v. pulover. PL0ZNĂ s. f. v. pleasna. PLOZNÎ vb. IV v. plesni. PLOZN1TOĂRE s. f. v. plesnitnare. PLUĂ vb. I v. ploua. PLUG s. n. I. 1. Unealtă agricolă (cu tracţiune animală sau mecanică) folosită pentru aratul solului şi pentru lucrări de dezmiriştire, de desfundare etc., (regional) piu gn iţă (1); p. e x t. (învechit) atelaj pentru această unealtă. Altul tise: „Pluguri de boi cumpărai cinci“. Coresi, ev. 413. Ară cu plugul în loc striin. prav. gov. 87v/6, cf. Herodot (1645), 210. Puînd mîna lui spre plug. n. test. (1648), 81v/4. Oamenii lucrători cu plugul şi cu sapa (à. 1600 — 16801. gcr i, 178/19. Unde mai nairile prindea peşte, acolo ’■ ara cu plugul. N. Costin, l. 560. Au încărcat pîne de a lai, arată cu plugurile lui. Neculce, l. 84, cf. anon. car. Un om ave trii pluguri de boi (cça 1750). gcr ii, 62/31. Plugul... iasie de două feliwi: şucheat şi schimbătoriu. Economia, 20/7, cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Eu merg în locu-ţi cu plugul să ar. Pann, p. v. ii, 65/10, cf. Negruzzi, s. i, 246. Aveam ... Vile-n bătătură şi plugul lîngă casă. Bolliac, o. 97. Pe. cîmpul neted ies românii cu-a lor pluguri I Alec-sandbi, Poezii, 120. Plugu, nou, uşor, lucrat în hier ru-mânesc, să hiie gala la timp. Jipescu, ap. gcb ii, 259. Cu plugul şi cu spada aţi înlins moşia voastră. Emi-nescu, o. i, 149. Boii tui au să uite a trage în plug. Gane, n. i, 97. Plug, grapă, teleagă, sanie ... şi cîte alte lucruri ce trebuiesc omului. Creangă, p. 38. în urmă sosiră ... şi patru pluguri cu cîte patru boi. Slavici, n. i, 91, cf. 23. Un om ca toţi oamenii, umbla după şapte pluguri ce ara. Ispirescu, l. 320. N-aveau nici plug, nici boi, nici şapă. Delavrancea, s, 164, cf. id. t. 108. De cu ziuă pînă-n sară, Pe o coastă ţe-linoasă, adine plugurile ară. Beldiceanu, p. 64. Din sale, în cimpuri tu Scoţi Şi doina şi turma şi plugul. Neculuţă, ţ. d. 56, cf. LiUba-Iana, m. 107, Damé, t. 35. Pocnind din bici pe lîngă boi, In zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi< Coşbuc, p. i, 93. Îmi place să văz primăvara pămîntul aburind în urma plugului. Sandu-Aldea, U. p. 67. In coapsa grăitoarei mirişti Devreme plugul vostru ară. Goga, p. 9, cf. 32, Pamfile, duşm. 161, 187, id. cr. 4. Au venit ţăranii cu plugurile şi au arat miriştea. Brătescu-Voineşti, p. 228. Ion opri vitele cu plugul, pregătindu-se de muncă. Rebreanu, i. 93, cf. Bocăneţu, t. a. 138, Şăineanu, d. u. Ogoarele tşi întindeau fâşiile proaspăt întoarse de plug. C. Petrescu, î. ii, 174. Tot creşte-n urma plugului ce scurmă O brazdă neagră, proaspătă şi udă. D. Botez, p. o. 26. Ce ar fi dacă aş inventa eu o maşină puternică, uriaşă, care să răstoarne munţii ... întocmai cum plugul răstoarnă brazdele? Brăescu, o. a. i, 260, cf. ds. Va intra plugul şi va creşte grîu. Sadoveanu, 0. ix, 251, cf. xii, 249. Ne trudeam cu plugul, cu secera, cu snopii. Arghezi, s. p. 95, cf. 124, id. vers. 200. Zvînta pămîntul ... pentru plugurile care aveau să-l are. Stancu, r. a. i, 201. Îmi ştiu şi meşteşugul, Ca răposatul lata, plugul. Beniuc, v. a. ii, 104, cf. id. v. 133. Cu ce-am cumpărat în vara aia plugul şi rariţa? Preda, m. 177. Un plug ruginit am văzut în bălătură-Isac, o. 213. Azi mînuim o maşină, un plug ... , Mii. ne-poimîine noi vom mînui Complexe întregi de maşini şi o (ară. Labiş, p. 435. Duminica trecută au băgat plugurile in pămînturile călugărilor. Barbu, p. 170. Plugul, făptură ciudată, Nu se odihneşte niciodată. Hobea, p. 26. S-a uitat cum caii mergeau la pas tră-gînd după ei plugul, s ianuarie 1960,' 18. Abia aştept să intrăm cu plugurile-ri brazdă, t martie 1962, 16. Badea c-un plug bine-mpănat Şi tot cu fier ferecai. Teodorescu, p. p. 144. Cîlu-i drumu de-a lungul, Ară badea cu plugul. Jarnîk-Bîrseanu, d. 270, cf. Sbiera, p. 322. Douăsprezece pluguri de boi. şez. iii, 241. la vezi, ţeasta capului, Cîl rotila plugului. Balade, ii, 64. Toate plugurile ară La holdă de primăvară. folc. transilv. i, 481, cf. ii, 65. Nu ţi-e plugul de-aşa brazdă ( = nu poţi face un lucru peste puterile tale). Zanne, p. v, 506. Iasă el şi plugul meu ( = îmi vine şi inie odată apa la moară, v. moară 1). Ciau-şanu, v. 189. Doi trag, Doi împing, Doi mină Şi unul dărîmă (Plugul), şez. xvi, 168. <0> F i g. Vînlul cel adevărat ... Pustnic şi îniărîtat, Plugul şi l-a-ngenun-cheat. Arghezi, vers. 243. Plugul, strungul şi condeiul Au pornit să chiuie. Banuş, p. 240. Am auzit ... de poieni întinse scormonite de „plugul“ mistreţilor, vîn. pesc. noiembrie 1961, 19. <> Expr. A-i merge sau a-i umbla (cuiva) plugul (bine) = a-i merge (cuiva) bine treaba, a avea succes; a fi bine dispus (din cauza reuşitei unei acţiuni). Cf. Zanne, p. v, 507, Udrescu, gl. A-i merge plugul în grădina altuia = a munci la altul, a slugări. Cf. Udrescu, gl. A-i sta plugul=a nu mai avea nici un folos de nicăieri. Cf. Zanne, r. v, 507. A nu-i fi plugul pe brazdă = a nu fi cumsecade. Cf. Pamfile, j. ii, 160. A băga sau a-şi pune (boii. vilele etc.) în plug cu cineva sau a se pune în plug cu altul, a pune ainîndoi în plug = a se asocia, a se întovărăşi, a-şi face de lucru cu cineva. Cu mine ţi-ai pus boii în plug? Apoi ţine minte că ai să-i scoţi fără coarne! Creangă, p. 28, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \v. Nici un drac nu se mai încumeta să-şi puie în plug cu puterea cismarului. şez. ix, 69. Cu mai marele tău în plug să nu le pui. Zanne, p. iv, 430. (Regional) Un plug de copii = copii foarte mulţi. Pamfile, j . ii, 160. 2. Faptul de a ara; arat, plugărit, plugărie, (rar) plugărire. Va face aceasta la vremea plugului, prav. 1. Ş-au arat de mălai lor cît li-au fost voie, păr au trecut vreme plugului şi din pricina lor au rămas Iordachi fără mălai (a. 1771). Iorga, s. d, vii, 94. Cucul cîntă, hai la plug. 1. Golescu, ap. ddrf. La plug se cunoaşte românul. Baronzi, l. 66. Precum văz, aţi fost astăzi la plug. Slavici, n. i, 93. La plug, să steie-n ploaie, ca un cîne, Şi-aluncea să vedem ce mai rămîne Din frumuseţea lor de azi, pe mîne. Păun-Pincio, p. 91. Eu mergeam la plug, în laz. Coşbuc, p. i, 49. Oamenii, la plug, răsturnau pămîntul în brazde mănoase. Bujor, s. 111. Tocmai înjuga boii să pornească la plug. Rebreanu, i. 279. Le-ajunge-o mămăligă, la plug, cu-o murătură. Arghezi, vers. 478. Bun lucru, bade, ta plug! Jarnîk-Bîrseanu, d. 270, cf. Doine, 113. Frunză verde lemn de rug, Haideţi, fraţilor, la plug. ant. lit. pop. i, 145. Şi ne-om duce noi la plug, Şi-om ara ogoarele, folc. transilv. i, 452. Sărută-mă mîndro, lung, Că miine mă duc la plug. id. ib. ii, 40' 9605 PLUGAR - 868 - PLUGĂRAŞ 4 îndeletnicire, ocupaţie a plugarului (1); plugărie, plugărit. 10 mii de ienueri, răsipili pre la sate, ... se hrănesc cu plugul fi cu niguţătorii. Ureche, l. 123. [Oameni] a cărora alijvcriş este plugul fi cărăuşie (a. 1803). Uricariul, vii, 332 Ceilalţi s-au înapoiat la păziiul vitelor, la plug şi la seceră. Galaction, a. 28. Talu-său fusese plugar, dar el dase plugul pe covrigărie. Sadoveanu, o. i, 621. ^ Expr. (Regional) Acesta (sau acela) mi-i p]ugul = aceasta sau aceea îmi este ocupaţia, profesiunea. Cf. lb. Mă aşteaptă nişte fii de duhovnicie, dragii mei, şi trebuie să mă duc mort, copt, că acesta mi-i plugul. Cbeangă, o.. 231, cf. Zanne, p. v, 507, Pamfile, a. b. 33. 4 Fi g. Ogor, pămînt; patrie, ţară. în timpul voievozilor din trecut îşi purtau laolaltă războaiele îndîrjile, spre apărarea plugului. Adam, r. 50. 3. (Mold., Bucov., Transilv.) Pluguşor (2). La un sfînlul Vasile, ne prindem noi vreo cîţiva băieţi din sal, să ne ducem cu plugul. Creangă, a. 41. Simbolul de avuţie, Plugul bine vestitor, Ne aduce bucurie, An de bunuri roditor. Beldiceanu, p. 66. Unul zice plugul, ceilalţi copii sună clopoţeii. Pamfile, a. r. 29, cf. id. i. c. 148. Datină de Anul nou cunoscută sub denumirile de plug sau de pluguşor în Muntenia. Alexandru, i. m. 32. Noi cu plugul ne-am luat De cu seara ce-a-nseral. Teodorescu, i\ p. 148, cf. alr ii/i b 198/605, alrm ii/i h 256. 4. (Agric.; popular; în sintagmele) Plug de săpat (sau de sapă, de prăşuii ztc.) ori sapă de p/u3=rariţă1(l). Cf. alii sn i h 99, a iii 4. -f (Astron.; regional; art.) Rariţa, v. rărită'(2). Cf. Pamfile, cer. 172, h ii 283, iv 13, xi 235, xii 262. 5. (învechit; cu sens neprecizat, probabil) Unitate de măsură pentru terenuri agricole, egală cu cantitatea de pămînt pe care o poate ara un plug (II) într-o zi. Acestora le-a dăruit ... un pămînt din satul Nagefalău, ca de 20 pluguri. Sincai, hr. i, 267/21, cf. 272/12. II. 1. (Şi In sintagma plug de zăpadă) Vehicul sau dispozitiv ataşat la un vehicul, care serveşte pentru a înlătura zăpada de pe o cale de comunicaţie, în vederea menţinerii sau restabilirii circulaţiei. Un plug de desfundai liniile abia se mişca în faţa peronului. C. Petrescu, s. 149, cf. id. a: 277. Apoi, după două zile, îmi venea plugul pe şine, Taur greu, înlărîlat, de omăt înfometat, v. rom. februarie 1954, 215. Construcţia plugului de zăpadă variază după calea pe care e fotosil. ltr2. Plugurile de zăpadă pot fi echipate cu elice,... cu rotor prevăzut cu pale-cuţile. der. 2. (Tehn.; in sintagmele) Plug de cărbune—agregat folosit la executarea mecanizată a operaţiilor de abataj şi de încărcare a cărbunelui, prevăzut cu lame sau cuţite care dislocă materialul. Cf. ltr2, dl, dm, der. Plug nivelator— maşină de lucru formată dintr-un şasiu cu patru roţi şi o lamă tăietoare lungă, încli-nabilă, care serveşte la nivelarea suprafeţei terenurilor şi la împrăştierea (Sn scopul nivelării a) unui material pe o şosea sau pe un teren. Cf. ltr2, dl, dm. Plug pentru ;an/u/'t —maşină de lucru cu cuţite speciale, care serveşte la săparea şanţurilor. Cf. ltr2, dl, dm. III. Figură la sclii, care constă In apropierea din mers a vSrfurilor schiurilor Sn formă de unghi, pentru a frîna sau a reduce viteza schiorului. Cf. dl, dm, m. d. enc. — Pl.: pluguri. — Din v. sl. nrtOyi’T». PLUGAR s. m. 1. Persoană care trăieşte Sn mediul rural şi a cărei ocupaţie de bază este agricultura; p. g e n e r. ţăran. V. agricultor. Plugariul cu multă trudă ară. Coresi, ev. 78. Cade-să a tot plugariul să-şi are şi să-şi lucreze pămîntul (a. 1646). gcr î, 119/27. Lucrător ii pămîntului, anume plugarii. prav. 1. Plugariul aşteaptă bun rod al pămîntului. N. test. (1648), 179v/15. Plugarii carii lucreadză pămîntul. M. Costin, o. 300. Căci iubitoriu de plugari era. Biblia, (1688), 3251/36, cf. anon. car. Gheorghie ... , ca un plugariu prea întelept, au sămănat aici pre pămînt. Molnar, ret. 37/3. într-o clipită Strică truda plugariului dreaplă. Budai-Deleanu, ţ. 170, cf. lb. Am văzut şi nişte plugari cum ara. Drăghici. r. 8/18, cf. 78/4. Evanghelia nu alege pe boier din plugar, pe împărat din rob. pr. dram. 229. Zări p-un plugar cioplind Şi la un gard împletind. Pann, p. v. iii, 10/5. Plugarul bun ... curăţă de mărăcini ţarina sa. Negruzzi, s. i, 8. Breasla plugarilor ... singură sprijină lot satul pe grumajii ei. Bolliac, o. 249. Nu eşti fiu al poporului, ieşit din opincă, nepot, strănepot de plugar. Ghica, s. 222. Dar romănii, fii ai celor ce-n vechime se luptară, ... Sînt plugari. Alexan-drescu, o. i, 76. Lumina amurgeşte şi plugarii cătrâ sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. Alec-sandri, Poezii, 42. El este ca plugarul ce ară nencelat. Bolintineanu, o. 155. Se iveşte ... cîle un foc depărtat şi împrejuru-i chipurile obosite a vreo cîtorva plugari. Odobescu, s. i, 24, cf. 253. Plugarii continuă a se numi între ei „rumâni“. Macedonski, o. iv, 114, cf. Uricariul, xiv, 134. Am voit să v-arăt Cum că şi plugaru-i om isteţ. Coşbuc, p. ii, 134. Plugarii-n veci nu pier, Căci lor pămîntul sfînl li-e tată, Şi frate soarele din cer. Goga, Poezii, 221. Plugarul, rămas peste noapte în cîmp, doarme învelit în nişle saci. Gîrleanu, n. 209. Doina e cîntecul unei clase sociale, a plugarului. Ibrăileanu, sp. cr. 147. Nu se interesează de soarta plugarilor. Rebreanu, r. i, 272. Printre ei mai erau şi plugari. Galaction, a. 207. Plugari, păstori sau orăşeni — în ochii nici unuia nu se mai oglindeau rîul şi pădurea veacurilor dintăi. Sadoveanu, o. ix, 374, cf. xii, 23. Erai, tăticule, plugar, Dar psalt bun şi lăutar. Arghezi, vers. 237, cf. id. n. 132. întinde frăţeasca ta mină ... Plugarului vajnic ce ară. Beniuc, v. a. n, 54, cf. Diîşliu, g. 48. Palme bătucite de plugar. Labiş, p. 19. Plugarul priveşte cadranul solar Şi cu calmă-ncordare aşteaptă, contemp. 1961, nr. 786, 3/6. Pîn-a nu agiunge plugar Aveam falnic harmăsar. Alecsandri, p. p. 169. <>• (Adjectival) Omul plugari, ccla ce pămîntul lucreadză, cade-i-se den rodul lui să guste. Coresi, l. 514/16. Isau fu om vănăloriu şi plugariu. Palia (1581), 98/16. 4- (Adjectival; învechit) Alcătuit din ţărani, privitor la ţărani. Clasa plugară este prea mulţumită de măsurile de acum ale guvernului. cr (1846), 712/12. 4 (Regional) Persoană angajată de un ţăran înstărit pentru munciie agricole sau pentru treburile gospodăreşti; băiat care mină vitele la arat, pogon ici (1): cel care ţine coarnele plugului la arat, c o r n a c i. Cf. Pamfile, a. r. 51. Au fost odată doi fraţi, unul bogal şi unul sărac, şi cel sărac era plugar la cel bogat. Marian, s. r. ii, 148. Era odată un plugar la un bogătaş, id. ib. 149. Scoată, scoală, Pierde-vară! Că la lata eu mă duc Şi plugari o să-ţi aduc. id. sa. 46, cf. alr ii 5 102/2, 36, 106, 172, 219, 284, 334, 346, 349, 353, 531, 551, 769, 784. 2. (Mold.) Flăcău care umblă cu pluguşorul (2) In ajunul Anului nou.V. urător, colindător. „Drele pe podele şi bureţi pe părefi“ ... cum obişnuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc. Creangă, a. 42. Cocea mătuşa Săflica cuptioare ...de colaci pentru colindători, plugari, semănători. Contemporanul, \v 100. Orăşelul vuia de zgomotele plugarilor. Sadoveanu, o. i, 122. — PL: plugari. — Plug + suf. -ar. PLUGĂRAŞ s. m. Diminutiv al lui plugar. 1. (Popular) Cf. plugar (1). Cf. tdrg, cade, dm. Toi mă cere, maică, cere, Tot mă cere-un plugăraş. şez. iii, 59. Banul îndată începea, La plugăraşi că striga ... Toţi, Doamne, îngenunchea ... Cîte-o bucă-tură lua. Păsculescu, l. p. 197. 4 (Regional) Po-gonici (!)• Un băiat bun al gospodarului ... ori un băielan tocmit pentru ... a-i ajuta. Se numeşte ... plugăraş. Acesta are grije ca vitele să nu se oprească pe loc. Pamfile, a. r. 51. 2. (Mold., Bucov.) Cf. plugar (2). Toţi aşteaptă cu nerăbdare pe colindători şi pe plugăraşi. Marian, 9607 PLUGĂREASĂ - 869 - PLUGŞOR s. h. i, 2, cf. 31; Bade gazdă, odihneşti, Ori numai , ne amăgeşti, Ori plugăraşi nu primeşti. Teodorescu, p. p. 148. Cîţiva ptugăraşi cu clopoţelul, şez. iii, 180, cf. v, 23. Să ne daţi două, trei parale bune, C-avem un plugătaş sărăcuţ Şi-a rămas de-i mai desculţ, mat. folk. 1 469, cf. Graiul, i, 510, i. cr. iii, 196. Şi l-o pus [colacul] in cuişorul cel de jos, Să le fie la ptugăraşi de folos. folc,. mold. i, 286. — Pl.: plugăraşi. ~ Plugar + suf. -aş. PLUGĂREÂSĂ s. f. (Regional) Ţărancă (Arpaşu de Jos —Victoria). Cf. ddrf, alb n 2 874/172. — Pl.: plugărese. — Plugar + suf. -easă. PLUGĂRÎL1 s. ni. (Popular) Diminutiv al lui plugar (1); (popular) plugăraş (1). Cucă-te tu pititel Şi te scoală plugărel. Marian, na. 324. Glas de plu-gătel, Cu-al său zbicurel, Pe boi-şi mînind, Din gură (întind, id. nu. 606. Şi-şi luase bădişorul Tăvala şi pluguşorul, Cei doispreee bour ei Şi doisprezece plugărei. Teodorescu, p. p. 148. Cînd eram eu mititel, Nu mă învăţat plugărel, Ci mă învăfai lîthărel, Retega- i nul, tîi. 32, cf. Bud, p. p. 21, T. Papahagi, m. 100. —. Pl.: plugărei. — Plugar-)-suf. -el. PLUGĂRÎX2 s. n. (Mold.) Pluguşor (2). Plugărel se iheamă urarea poemică ce o face tineretul în seara ajunului sfînlului Vastle. Pamfile, i. c. 148, cf. id. a. n. 29, 105. — Pl.: plugărele. — Plug + suf. -ărel. PLUGĂRÎSC, -EÂSC.Ă adj. Care aparţine plugarilor (I), privitor la plugari, spccific plugarilor; (regional) păuresc. Cf. anon. car. Mai multe pravili criminaliceşli şi plugăreşli (a. 1819). Uricahiul, iv, 208/14, cf. lm, Barcianu. Prietenul lor rămas la portul şi la treburile plugăreşli, îngăima cîteva cuvinte umile. C. Petrescu, r. dr. 39, cf. Scriban, d. O latură întreagă exterioară a halei de peşte este ocupată de lucrul mîinilor plugăreşli. Arghezi, b. 43. Paralel cu mocriirea neadormită plugărească, trăia frămîntarea socialistă, v. rom. ianuarie 1957, 11, cf. dm. — Pl.: plugăreşli. — Plugar-f sui. -esc. PI.IjGĂREŞTE adv. (Rar) Ca un plugar (1), în felul plugarului. întinse mina lui Piru. Acesta i-o strînse tare, plugăreşte. T. Popovici, se. 497. — Plugar + suf. -eşte. PLUGĂRÎ vb. IV. Intranz. I. A munci ca plugar (1), a se îndeletnici cu munca cîmpului (în calitate de plugar); a efectua (cu plugul) muncile agricole; (regional) a plugui, a păuri. Cela ce e plugari, el pre nădeajde să plugărească. Coresi, l. 309/3, I cf. anon. car., Budai-Deleanu, lex., lb, Polizu, ! ddrf, Alexi, w., tdrg. Are de gînd să cumpere o moşie frumoasă şi să plugăiească. săm. v, 10, cf. Şăi-pîeano, D. u. Populaţiile care plugăreau ... au plecat cătră ei grumazul, ş-au dat zeciuială din toate ale holdelor. Sadoveanu, o. x, 427, cf. dm, sfc iv, 198. Toată ziua plugărese, Brazdă neagră prăvălesc. Marian, sa. 78. Am să plugărese cu calu lui. alr ii 3 066/141. Primăvara a sosit Şi-i timpul de plugărit. ant. lit. pop. i, 97. -0» Fig. Şi gindirea-i arătură, Peste care boi de zgură plugărese. Arghezi, vers. 76. 2. (Regional) A prăşi (Girişu de Criş — Oradea). Lexic beg. 72. — Prez. ind.: plugărese. — V. plugar. PLITGĂRÎE s. f. Faptul de a ara, plug (12), plugărit, (rar) plugărire; îndeletnicire, ocupaţie a plugarului (1), plugărit. Cf. Budai-Deleanu, lex;, Polizu, lm. Tu ai să mă înveţi pe mine ce-i plugăria? Creangă, o. 66. Popa nu prea se pricepea la plugărie. Slavici, n. i, 23. Eram argat cu simbrie la un morar, care făcea şi plugărie. id. v. p. 12. Cînd voiesc a începe plugăria ... , tămîiază împrejur şi stropesc cu apă plugul. Marian, s. r. ii, 177. Boii, fraţi de plugărie, trag, se opintesc în jug. Beldiceanu, p. 64, cf. ddrf, Alexi, \v., tdrg. Oul sau cojile de ouă cari se pun înaintea boitor însemnează că boilor li se va părea plugăria sau plugărilul mai uşor. Pamfile, a. r. 49, cf. Şăineanu, d. u. A făcut plugărie. C. Petrescu, a. 340. Din clasele mijlocii de liceu se întorsese la plugăria părintească. Sadoveanu, o. xi, 537, cf. Scriban, d., bl xii, 117. Şi cu ce vă îndeletniciţi? — Cu plugăria. Stancu, r. a. i, 196. S-au lăsat de plugărie şi au început să facă fabrici. Preda, m. 312. Păcat că dumneata te-ai ocupat de plugărie. T. Popovici, se. 200, cf. ltr2. Că nu-i timp de plugărie, Şi e timp de vitejie. Alecsandri, p. p. 44, cf. 170, 254, H iv 56, alhm sn i h 7. ^ F i g. Cu plugăria oslenealelor tale ai crescut spic de bunătăţi. Mineiul (1776), 178lr/3. <0> E x p r. (Regional) A sparge plugăria = a se certa cu cineva, a rupe relaţiile de prietenie cu cineva; a strica prietenia. Cf. Udrescu, gl. — Plugar + suf. -ie. I'LUGĂRÎME s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea plugarilor (1), mulţime de plugari, (regional) păurie; p. g e n e r. ţărănime. După împroprietărirea de la 1864, plugărimea s-a tot înmulţit şi pămîntul de lucru s-a tot îngustat. Sadoveanu, e. 27. Răscoala plugă-rimii lor nu le e pe plac. Arghezi, s. p. 68, cf. dl, dm, sfc i, 71, 72, iii, 171, iv, 308. — Plugar -f suf. -ime. PLUGĂRÎRE s. f. (Rar) Plugărit, Cf. Polizu. — V. plugări. PLUGĂRÎT s. n. Acţiunea de a plugări (1), plug (12), plugărie, (rar) plugărire; îndeletnicire, ocupaţie a plugarului (1), plugărie. Cf. Budai-Deleanu, lex., lb, Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, \v., Pamfile, a. r. 49, Şăineanu, d. ti., Scriban, d. îmi aduc aminte de Bacu. Nu era om răul - Rău nu era, dar nu-i plăcea plugărilul. Vlasiu, d. 222, cf. alrm sn i li 7, a i 17, iv 5. — V. plugări. PLUGĂRÎŢĂ s. f. 1. (Transilv., prin Maram. şi . prin Dobr.) Ţărancă. Ştii să te porţi şi ca o doamnă şi ca o plugăriţă. T. Popovici, se. 473, cf. alr ii 2 874/53, ; 95, 157, 346, 362, 987. + (învechit) Soţie de plugar I <*> sau de proprietar de pămînt agricol. Cf. ddrf. | Pe Mili ar fi voit să o mările după vreun plugar, fiindcă ; Livia îl încredinţase că nu e lucru mai frumos decît a fi plugăriţă. Slavici, n. i, 208. 2. (Omit.; prin Transilv.) Codobatură (Motacilla alba). Cf. Băcescu, păs. 136, alr i 1 042/339. — PL: plugăriţe. — Plugar + suf. -iţă. PLUGHlŢĂ s. f. (Regional) Plaz1 (1). Bocăneţu, t. A. 178, cf. h xviii 306. — Pl.: plughiţe. — Plug + suf. -iţă. PLUGN1ŢĂ s. f. (Regional) 1. Plug (I 1). Cf. Polizu, Cihac, ii, 267, fd ii, 87, alr ii/928. 2. Rariţă1(l). Cf. ddrf, Şăineanu, d. u. 4- (Astron.; art.) Rariţa, v. rărite51(2). (Serdanu—Găieşti). Cf. h :v 286. — Pl.: plugnife. — Şi: (învechit) pluşniţă s. f. Ponzu. — Plug -f suf. -niţă. PLUGtiŞNIŢĂ s. f. (Regional) Plug (I I) de lemn (Rlmnicu Vîlcea). Lexic heg. 84. — Pl.: plugoşntţe. — De la plug. PLUGŞdR s. n. v. pluguşor. 9622 PLUGUi - 870 - PLUMB PLUGUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Transilv. şi prin Olt.) A plugări (1); s p e c. a prăşi cu plugul. Cf. Lexic reg. ii, 52, gl. oi.t. — Prez. ind.: plăgui. — Plug + suf. -ui. PLUGUIÂLĂ s. L (Regional) Faptul de a pliigui; arătură (Şercaia —Făgăraş). Lexic reg. ii, 52. — Pronunţat: -gu-ia-, — Pl.: plugul eli. — Plugui + suf. -eală. PLUGUÎŢĂ subst. (Neobişnuit) Pluguşor (1). Alexi, w. — De la plug. PLUGULÎŢ s. n. Diminutiv al lui p 1 u g. 1. Cf. plug (II). Cf. Polizu. Ajunse fruntaş al satului cu hărnicia lui, cu' oitişoare, cu pluguleţ. Ispirescu, l. 210, cf. ddrf. Pentru ele mi-am lăsat Părinţii suspinelor Şi ogorul spinilor, Pluguleţul ploilor Şi casa nevoilor. Neculuţă, ţ. d. 37, cf. tdrg, cade, dm. Numai pluguleţul meu L-a-nţelenit Dumnezeu. Alecsandri, p. p. 285. 2. (Popular) Pluguşor (2). Băieţii se prinseră tovarăşi pentru colind şi pentru pluguleţ. Sandu-Al-dea, D. n. 171, ci. Pamfile, cr. 7, cade, h ii 35, 157, alr ii/i h 198, alrm ii/i h 256. — Pl.: pluguleţe. — Plug-)-suf. -uleţ. PLUGURÎL s. n. (Regional) Diminutiv al lui plug. 1. CI. plug (I J). Coalea primăverile, Cinlă pă-sărelile, Ieşu-mi plugurelile. Mîndrescu, l. p. 109. Pe holară plugurele, Şi pe prisme căierele. Marian, s. r. ii, 179. 2. Pluguşor (2). Ci. Pamfile, a. r. 29, 206. Frăţiorii gemeni au fost cu plugurelul. Com. din Poiana — Vaşcău. — PL: plugurele. — Plug + silf. -urci. PLUGUŞdlt s. n. Diminutiv al lui plug. 1. Cf. plug (I 1). Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \v. Pluguşorul înjugai, Neagră brazdă răslurnai. gcr ii, 345. M-o făcut mama fecior, Să-i fiu latei de-ajulor, Să-i scot boii din ocol Şi să-i pun la pluguşor. sez. i, 76. 2. (Mai ales art.) Plug (I I) Împodobit cu htrtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii In ajunul Anului nou, recitind colinde, fă cînd urări etc; p. e x t. urare tradiţională de Anul nou, făcută dc flăcăii care insoţcsc acest plug (şi acompaniată de instrumente muzicale, de pocnete de bici etc.); (popular) pluguleţ (2), (regional) plug (1 3), plugărel2, plugurel (2), plesnitul1 (2). Intimpină sosirea Anului nou ... miind seara cu zgomot ... pluguşorul. Odobescu, s. iii, 228. în seara zilei de 31 decembre spre 1 ianuar, copiii şi tinerii merg din casă in casă cu un plug in miniatură, zis pluguşor. Teodorescu, p. p. 138, cf. Marian, s. r. i, 22. Flăcăii şi oamenii in vîrslă umblă ... în această seară cu uratul sau cu pluguşorul. Pamfile, cr. 39, cf. id. a. r. 29, 105, 117, 206, id. î. c. 148. Umblă băieţii şi flăcăii straşnic cu pluguşorul. Sadoveanu, o. i, 121. Urătorul care rosteşte de Anul nou urarea pluguşorului poartă în mină o lalancă. Alexandru, i. m. 32, cf. şez. in, 241. Mîine anul se-nnoieşle, Pluguşorul se porneşte Şi îmepe-a colinda, Pe la case a ura. Păscules6u, l. p. 22; cf. alrm ii/i h 256. 3. (Astron.; regional) Carul-mic. Cf. Pamfile, cer. 163. — Pl.: pluguşoare. — Şi: ];lugşor s. n. ddrf. — P'ug 4- suf. -uşor. PLUGUŢ s. n. (Regional) Diminutiv al lui plug (II). Cf. ddrf, Scriban, d., dm, sfc iv, 152. încălro cu plug pornea Toate coastele răsturna, Cî[i plugari, Doamne-l vedea Toţi pe el ii întreba: Cine ţie ţ-o făcut Acest plugul de d-aur? Frîncu-Candrea, m. 188. Num-al meu pluguţ îmi şede Răzimat sub cel părete. Marian, î. 537. Rămîne Casa săracă, Cu pluguţul prin obor, Cu casa plină de dor. Hodoş, p. p. 579. Dă... Puşca tu oţelele Pă pluguţ cu ş‘erele, Şi te du tu a ara Cu soru-ta Măricuţa. T. Papahagi, m. 89. — Pl.: pluguţe. — Plug + suf. -uţ. PLUHdPĂ s. L v. pleoapă. PLUHUD, * adj. (Prin nord-estul Olt.; despre oameni) Leneş. Lexic reg. ii, 30. — PL: pluhuzi, -de. — Etimologia necunoscută. PLUJ s. n. v. pluş. PLUM subst. v. plumb. PLUMĂDEÂLĂ s. f. v. plămădeală. PLUMĂIVÂRE s. f. v. plămtnare. PLUMĂNĂRE s. f. v. plămlnărea. PLUMĂNĂRÎCĂ s. f. v. plămlnărea. PLUMB subst. 1. Subst. Element chimic, metal moale şi greu, maleabil, de culoare cenuşie-albăstrie, lucios in momentul tăierii sau cînd este proaspăt aşchiat ori pilit, şi Întunecat clnd este In contact cu aerul, rău conducător de căldură şi dc electricitate, folosit la fabricarea ţevilor de canalizare, a tablelor pentru câptuşirea unor aparate în industria chimică, la confecţionarea plăcilor de acumulatoare etc.; (regional) pleu (5). Şi aşe au fost făcut minăstirea de frumoasă, lot cu aur poleită ... şi acoperită cu plumbu. Neculce, l. 8, cf. 19. Biserica şi tinda o au invălit cu plumb. \NON. CANTAC., CM 1, 103, Cf. ANON CAR., LB. Na cuprind melaluri scumpe afară de plumb şi cositoriu. ar (1830), 42/L Un cer în culoare ele plumb, cr (1848), 231/69. Inlîi ii părea că zboară ... Ş-aium parcă-l în-cănase cu plumb aşa-ncet mergea. Pann, p. v. iii, 121/25. Talgere de plum de la Constantin Slotni. cuv. d. bătr. i, 193/23. Pardoseala cru de (leşlar, iară învălitoarea de acioaie şi de plumb. Ispirescu, l. 294, cf. Marian, s. u. i, 68. Să moară scăldaţi în plumb topit! Coşbuc, p. n, 199. l.a bobotează, topeau plumb in fiecare an. Bassarabescu, v. 5. Podul rulant s-a prăbuşit ... peste cazanul de plumb. Sahia, n. 34. Sicriul de plumb a fost scos afară. Sadoveanu, o. ix, 265. Mitropolia din Tîrgovişle ... era acoperită cu plumb. Oţetea, t, v. 254. pentru plumb, zinc şi cupru se exploatează zăcămintele, mg i, 138. Doi cerbi ... ucişi cu gloanţe mărunte de plumb, s iulie 1960, 12. Îngânam vagoane cu plumb. ib. ianuarie 1961, 5. <0 Apă de plumb v. apă. <0 (Ca termen de comparaţie, cu referire la greutatea metalului) Tremease duhul său şi coperi ei marea, pogrăzniră ia plumbul întru apă foarte, psalt. 311. Se afundă ca plumbul în apă mare. Biblia (1688), ap. tdrg. Eu l-aş fi dus, ca plumbul, tot mai adînc. Kotzebue, Ui 26v/4. Ca plumbul surd şi rece, el doarme ziua toată. Eminescu, o. i, 96, cf. id. n. 24. Trupul i 'se scufundase ca plumbul topit în apă. Gîrleanu, n, 151. Fiecare vorbă ii lovea greu ca plumbul. Bassarabescu, v. 108. Abia îşi ridică braţul la frunte şi-i căzu peste cap greu ca plumbul. Mironescu, s. a. 37. îşi t}r.a prin Mei picioarele ca plumbul. Sadoveanu, o. i, 493. Încep să iadă primii stropi, grei iu de plumb, ai ploii. Bogza, c. o. 69. ll cuprinse, grea ca plumbul, neliniştea. Stancu, r. a. iv, 143. Cădeau ca plumbul în fundul fotoliilor, v. rom. ianuarie 1954, 194. <0 Loc. adj. Dc plumb=a) plumburiu; închis, întunecat. Noaptea ... întinde schiptrut ’ său de plumb. Marcovici, c. 8/2. Sub cer de plumb. Alecsandri, Poezii, 268. Simt în jur cum creşte O negură, ce-n manla-i de plumb mă înveleşte. Petică, o. 152. Nouri de plumb îşi tîrau ... umbra lor pe pămînt. Hogaş, dr. i, 110, Cu toate că se desprimăvărase, era vremea mohorîtă, cu cerut de plumb. Rebreanu, h. i, 319. Nouri de plumb începură să se adune în văzduh. Sadoveanu, o. vi, 52. ll privi cu ochi de plumb. Vornic, 9638 PLUMB - 871 - PLUMBĂRIE2 P. 164. Prin arborii de plumb îşi cerne luna Lumina deasă-n aerul fluid. Labiş, p. 100; b) care dă o puternică senzaţie de greutate (v. g r e u), de apăsare (v. apăsător); p. e x t. profund, adine. Simţi cum se strecoară un somn de plumb prin toate vinele lui. Eminescu, n. 20. Vestmintele o apasă, o doboară ca nişte piei de plumb. Delavrancea, s. 31. Pleoapele noastre de plumb ne cădeau fără voie peste ochi. Hogaş, dr. i, 48. Răspunse bîlbîind cu limba, de plumb, abia găsind cuvintele. Rebreanu, i. 189, cf. 232. Un somn de plumb simţeam cum îmi cucereşte clipă cu clipă toată fiinţa. Sadoveanu, o. ii, 426. A căzut într-un somn de plumb. Galan, b. i, 80. Marin căzu într-un somn de plumb. Barbu, p. 203; c) prin care nu se poate răzbate, pătrunde; impenetrabil. Se izbi de tăcerea de plumb a bătrînului. contemp. 1954, nr. 402, 4/1. (Adverbial; pe lingă adjectivul „negru“ sau, regional, „imos“, cărora le dă valoare de superlativ absolut) Vine Barbul de la plug ... Cu cămeşa neagră plumb. şez. i, 143. Vine neică cu cămaşa plumb-imoaşă. Ciauşanu, gl. 2. Nume dat unor obiecte, instrumente sau părţi ale acestora făcute In întregime sau In parte din plumb (1): a) S. m. (Popular; adesea la sg. cu sens colectiv) Glonţ; proiectil. Impresurînd pre moldoveni cu focul puştilor şi din şinele cu plumbi ce pica ca ploaia. Simi-on Dasc., let. 189. Pănă ce ie-a linul iarba de puşcă şi plumbii, pe mulţi a culcat şi a omorîi. Şincai, hr. iii, 1/22. Deodată de după stîncile muntelui ... s-au vărsat asupra ei plumbul francezilor. Asachi, i. 398/33. Tu ai fost ca poarta nenvinsă d-aramă Iri care plumbul saracin fu moale, cb (1848), 171/20. Plumbul intrînd subt (î(a stingă a frînl o coastă. Negruzzi, s. i, 29. La spitalul din Craiova ... mi-a scos plumbul de sub coastă. Ghica, s. 20. Plumbul său pătrunse gura ursului. Bolintineanu, o. 331. Plumbul trecu deasupra capului lui Mihai. Gane, n. i, 81, cf. ii, 104. Grăbit, cînd prind ei puşca, Scoli plumbii de la brîu. Coşbuc, p. i, 217, cf. ii, 25. Îşi cercetă plumbul din cartuşierul cu care era încins. D. Zamfirescu, î. 37, cf. tdrg. Să ne pregătim a primi cu plumbi o turmă de mistreţi. Sadoveanu, o. i, 51, cf. 223. In coburii de pînză ... erau ... plumbi şi pulbere de puşcă. Camil Petrescu, o. ii, 144. Cînd înlîlnea un iepure, băga treizeci de plumbi în el, de nici de mîncare nu mai era bun. v. rom. octombrie 1954, 146. Bărbaţi mai vechi, trecuţi cîndva prin plumbii turcului la Griviţa şi la Plevna. Galan, z. r. 198. Plumbii au deschis mii de ferestre in carne, Dar n-au putut mitralierele voinţa să-ntoarnt. Vintilă, o. 8. Apoi or început puşcăturile. Să vezi cum fluierau plumbii, ca grierii. T. Popovici, s. 347. Pălălăi dănţuind pe castele ... Peste cei ce-au trimis numai plumb In piept proletar. Brad, o. 12. Las’ să vie, c-am o flintă Pentru potiră gătită, Să-i pun plumbul subţioară, S-o străbată-n inimioară. Alecsandbi, p. p. 257, cf. Doine, 267. Trage podul mai de-a drept, Că-ţi trimit un plumb în piept. Balade, ii, 314. Na-l prinde plumbul nimic Că e fermecat de mic. folc. transilv. i, 424. (Ca termen de comparaţie) Am tras, ce^i dreptul, in stol; au căzut două [raţe] ca plumbii pe mal. Sadoveanu, o. vii, 340. b) S. n. (Şi In sintagma plumb de garanţie, ltrs) Disc mic de plumb (1), rotund, cu una sau mai multe găuri astfel făcute, Incit să permită petrecerea capetelor firului (textil sau de metal) cu care a fost cusut sau legat un colet, şi care e apoi turtit, cu nişte cleşti, şi de obicei imprimat, pentru a avea controlul că legătura coletului nu a fost desfăcută; pecete de plumb. La margine ... să li se puie pecete de plumb şi să fie îndreptate la vama centrală din laşi (a. 1833). Uri-cariul, vii, 224. Unul din cele două plumburi cu care vin pecetluite de la vamă bucăţile de postav. Ispirescu, ap. tdrg, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., ltrs, dl, dm. c) S. ni. Greutate (de plumb 1) folosită pentru tn-greunarea unor instrumente de pescuit, a unor cai de curse etc. Săml la nevod doauă coarde, una diîn gios grea cu plumbi şi cu hiară. Vablaam, c. 157. Celor mai uşori li se pune plumb pe şa pînă ce sînt toţi deopotrivă grei. Negruzzi, s. i, 40, cf. Atila,, p. 39. Nu venea asupra lotrilor decît c-o furcă de fier cu coada lungă şi c-o mreajă pe care o cumpăni din plumbi în stînga şi o aruncă asupra lui Gogolea. Sadoveanu, o. xn, 231. Marea a început să se agite şi, spre a nu-mi plimba cîrligul de colo-colo, am pus plumb greu. vîn. pesc. noiembrie 1961, 19. (1) S. m. (Ban. şi vestul Transilv.) Greutate de cln-tar. Cf. alrm sn ii h 830, Lexic reg. ii, 41. e) Subst. (Şi In sintagma fir cu plumb, ltr* vii, 646) Dispozitiv pentru determinarea direcţiei verticale, formaVclintr-o sfoară sau un cablu subţire avlnd atlrnată la un capăt o greutate metalică (de plumb 1). Cu plumb şi cu mistrie urca-mă-voi pe schele. CĂ-I.INESCU, L. L. 8, Cf. H XVIII 26. f) S. m. şi (rar) n. (învechit şi regional; şi In sintagma condei de plumb) Greion. Dacă nu găseşte cerneală pe acolo, îmi poate trimite o salutare cu condeiul de plumb. Caragiale, o. vii, 107. A luat plumbulşi a începui să înveţe a-şi scrie numele. Slavici, n. i, 153, cf. tdrg. „Trage o dată“ cu „plumbul de hîrtic“, cerneală ori cretă ... şi uneşte două puncte. Pamfile, j. i, 35, cf. cade. Se scufundă în socoteli ... , cu un plumb violet pe care il ... muia în gură. C. Petrescu, i. ii, 209. Nu mă mai săturam privind schiţa de plan trasă c-o margine de seîndură şi cu un plumb de stoler. Sadoveanu, o. v, 245, cf. Scriban, d. Tocindu-fi plumbul pe hîrtie, Încerci cuvîntul cum se scrie. Arghezi, c. o. 90, cf. alb î 1 514, A ix 5. d) S. ri. (Mold.; şi In sintagmele plumb de placă, dm, alr sn iv h 915, plumb de piatră, alr sn iv h 915/551) Condei special cu care se scrie pe tăbliţa de ardezie. Cf. dl, dm, alr sn iv h 915. h) S. n. (Regional) Pisălog (1) (Pecica —Arad). alb ii 3 979/53. — PL: plumbi şi plumburi. — Şi: (învechit) plum, (regional) plump (alr i 1 514/984, 1 532/675, 746, 984), plomb (ib. 1 514/388), plomp (ib. 1 532/677), (învechit, rar) blumb (cuv. d. bătr. ii, 154/6) subst. — Lat. plumbum. PI-UMBĂ vb. 1 V. plumbi. PLUMBAgINĂ s. f. v. plombagină. PLUMBAgJNE s. f. v. plombagină. PLUMB AH s. m. (în dicţionarele din trecut) 1. Persoană care lucrează obiecte din plumb (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., drlu, lb, Polizu, ddrf, Gheţie, n. m., Barcianu, Alexi, \v., Şăineanu, d. u., Scriban, d. 2. Persoană care sigilează coletele cu plumb (2 b), Cf. Polizu. — PL: plumbari. — Plumb + suf. -ar. PMJMBArE s. f. (Rar) Plumbuire. Cf. ltr2. — PL: plumbări. — V. pluinba. PLUMBAT s. m. Sare a plumbului (1) tetravalent, folosită la fabricarea chibriturilor, ca pigment lin vopsitorie etc. Cf. ltb2, dl, dm. Plumbaţii se folosesc la fabricarea chibriturilor ... , ca pigmenţi în vopsitorie. DER, cf. M. D. ENC. — Pl.: plumbaţi. — Din germ. Pluinbat. PLUMBArÎE1 s. f. (în dicţionarele din trecut) Atelier în care se prelucrează plumbul (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., Polizu, lm, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi,¿jw. — Pl.: plumMrii. — Plnmbar + suf. -ie. PLUMBĂRÎE2 s. f. (Rar; la sg. cu sens colectiv Lucruri făcute din (sau cu) plumb (1). Cf. Polizu 9646 PLUMBI - 872 - PLUMBUŞOR — Pl.: plumbării. — Plumb + suf. -ărie. PLUMBÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) 1. A plumbui (2). Cf. drlu. 2. (în forma plumba) A prăbuşi, a dărlma. Cf. Filimon, In Contribuţii, iii, 157. — Prez. ind.: plumbesc. — Şi: plumba vb. I. Filimon, In Contribuţii, iii, 157. — V. plumb. — Pentru sensul 2, cf. şi it. p i o m-b a r e. PLÎJMBIC, -Ă adj, Care conţine plumb (1), de natura plumbului; plumbifer, plumbos. Pulberi plumbice. prev. accid. 91. Clorura plumbică. ltr2. — Pl.: plumbici, -ce. — Din fr. plombique (după plumb). PLUMBlfiRĂ s. f. v. plumicră1. PLTjMBII'Cn, -Ă adj. Care conţine plumb (1), de natura plumbului; plumbic, plumbos. Cf. ltr2, DI., DM, DN2. — Pl.: plumbiferi, -e. — Din fr. plombifire (după plumb). PLUMB!ŞOR s. m. Diminutiv al lui plumb (2) i (regional) plumbuţ. Cf. fin. De-ar fi puşca de scăiele ... Plumbişorit de burete. Hodoş, p. p. 223. — Plplumbişori. Plumb-)-suf. -işor. PLUMBÎŢĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Nume dat unor obiecte făcute din (sau cu) plumb (1) : a) Creion de plumb. Cf. Budai-Deleanu, lex. b) Sticlă de plumb. Cf. lb, Polizu, Barcianu. c) Capsulă de plumb pentru sticle. Cf. ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u. — Pl.: plumbife. — Plumb+suf. -i(ă. PLUMBÎU, -ÎE adj. (învechit, rar) Plumburiu. Pleoapele lui sînl galbene şi plumbic. I. Negruzzi, s. v, 182, cf. skc vi, 76. — Pl.: plumbii, -ie. — Plumb + suf. -iu. PLUMBOS, -OÂSĂ adj. Care conţine plumb (1), de natura plumbului; plumbic, plumbifer. Cf. drlu, lb, Polizu, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. 4 F i g. Greoi. Versuri plumboase. Scriban, d. — Pl.: plumboşi, -oase. Plumb + suf. -os. PLUMB OTIPÎE s. f. Tipar folosit pentru obţinerea hîrtiilor decorative marmorate. In plumboti-pie, forma de tipar se ob[ine prin turnarea aliajului tipografic (plumb cu stibiu) tn tipare de lemn um'd. LTR2. —-Din ff. plombotypic (după plumb). PLUMBUÎ vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică suprafaţa unor obiecte de metal) A acoperi cu un strat subţire de plumb (1), pentru a proteja Împotriva agenţilor chimici, a coroziunii atmosferice etc. Cf. ddrf, ŞĂrNEANU, d. u., cade. Gioeul djeridului ... da prilegiu ă arăta dibăcie ... şi tn aruncarea lancei plumbuită la capete. Alecsandri, p. p. 110, cf. alr ii 4 260/872. 4 F i g. A Întuneca, a mohor!. De două zile, un nor duşman plumbui se văzduhul peste tot. Bassarabescu, v. 122. .. 2. (Complementul indică colete) A sigila cu plumb (2 b); (învechit, rar) a plumbi (1). Cf. Budai-Delf.anu, lex., Polizu, Barcianu, v., Alexi, w., Şăineanu, D. U., CADE, DL, DM, SFC IV, 141. 3. (Regional; complementul indică marginea unor haine de blană) A tivi cu piele de oaie sau de miel, In vederea brodatului (Sibiel—Sibiu). Lexic reg. ii,62. — Prez. ind.: plumbuiesc. — Plumb + suf. -ui. PLUMHUÎRE s. f. Acţiunea de a plumbui şi rezultatul ei; plumbuit1, (rar) plumbare. Cf. plumbui (1). Plumbuirea se aplică pe scară largă in industria chimică, ltr2, cf. dm, m. d. enc. — PL: plumbuiţi. — V. plumbul. PLUMBUÎT1 s. n. Plumbuire. Cf. dl, dm. — PI.: V — V. plumbui. PLUMBUÎT2, -Ă adj .1. (Despre piese metalice) Acoperit cu un strat de plumb (1) său de aliaj de plumb. Tablă plumbuită, dl. + F i g. întunecat, mohorît. Noaptea păruse c-are să ploaie sau să ningă; ceriul era acoperit cu nouri mari, groşi, cu o fată plumbuită şi frămintată de un aint aspru şi rece. Contemporanul, vij, 107. + Care este Întărit cu (bucăţele de) plumb. Marinarii ... escaladară in salturi balustrada punfei înarmaţi cu lopefi de barcă, capete de fringhie împletite în noduri plumbuite. Bart, s. m. 91. Şi scoaie-un bici plumbuit răsplumbuit. Marian, sa. 174. 2. (Despre colete, vagoane, lăzi) Sigilat cu plumb (2 b). Stătuseră două zile şi o noapte intr-un vagon plumbuit. Galan, z. r. 338. — Pl.: plumbuifi, -te. — V. plumbui. PLUMBUITdR, -OĂRE s. m. şi f, (Rar) 1. Persoană care lucrează cu plumb (1), care plumbuieşte (1). Cf. ddrf, Alexi, w., nom. prof. 24, leg. ec. pl. 291, sfc iii, 178. 2. Persoană care plumbuieşte (2). Cf. Şăineanu, d. u., cade. — Pronunţat: . -bu-i-. — PL: plumbuitori, -oare. — Plumbui + suf. -lor. PLUMBURÎU, -ÎE adj. De culoarea plumbului (1) ; cenuşiu, sur, (Învechit, rar) pltimbiu; p. gene r. întunecat, închis, mohorlt. Luna ... , cu o fafă argintie, plutea în văzduhul plumburiu. Delavrancea, t. 156. Pe luciul plumburiu al apei, se iveşte ... o coamă gălbuie şi creată. Vlahuţă, o. a. ii, 115, cf. ddrf, Barcianu. [Papagalul era] ... plumburiu, ca presurat cu cenuşe. Anghel, pr. 43, cf. Şăineanu, fa. v. In zarea plumburie, salul se zugrăvea ca un muşuroi uriaş. Rebreanu, r. i, 70. Apa se vedea în negură, opacă, plumburie. C. Petrescu, î. i, 252. O dimineaţă pală ... peste paturile acoperite cu cearceafuri plumburii. Brăescu, o. a. i, 271. Cine ştie pe ce creastă de muriţi în-tîrzia el în acea toamnă plumburie? Vlasiu, d. 274. Un nor plumburiu se îmbulzise deodată la asfinţit. Sadoveanu, o. vii, 344, cf. Scriban, d. Deasupra lui se prăbuşeşte O plumburie, groasă, rouă. Călinescu, l. l. 86. Ziua se anunţă a fi mohorîtă, cu cer mărunt, plumburiu. Stancu, u.r.s.s. 49. Privi. încă o dată bidoanele plumburii, v. rom. septembrie 1958, 16. Flăcările celor două luminări ... se revărsau în apele plumburii ale argintului din sfeşnicul sfint. România Literară, 1971, nr. 141, 18/3. <0- (Substantivat) Ridicau brafele chircite, negre şi umezite spre plumburiul cerului. Ardeleanu, u. d. 167. Albul nesfîrşit al cîmpului se îmbina cu plumburiul cerului. Brăescu, a. 37. Stătuseră pîn-atunci... căutînd în zadar soarele pierdui în plumburiul haosului. Camilar, n. ii, 208. Trunchiuri negre ... mai mult ghicite pe plumburiul închis al cerului. Demetrius, a. 320. Cerul s-a schimbat în plumburiu. Labiş, p. 63. — Pl.: plumburii. — Plumb+suf. -uriu. PLUMBUŞdR s. m. (Regional; in sintagma) Plum-buşor de piatră—condei special (mic) cu care.se scrie pe tăbliţa de ardezie (Furcenii Vechi —Tecuci), alr sn iv h 915/605. — Pl.: plumbuşori. — Plumb+suf. -uşor. 9662 PLUMBUŢ - 873 - PLURAL PLUMBÎJŢ s.. m. (Prin Transilv.) Plumbişor; Pe Pintea omoriţi Cu trei fire de grîu sfînt, Cu-n plumbul mic de argint, folc. transilv. i, 424. — Pl.: plumbuţi. — Plumb + suf. -u(. PLÚME s. f. pl. (Grecism Învechit, rar) Ornamente, podoabe. Numai ipsosul pre carele il pui, pentru ca să se ridice píamele ori florile, să aibă deosebire de la ipsosul celalalt (a. 1805). Grecu, p. 74. — Din ngr. itXou|ii. PLUMETÎTĂ s. f. Material textil cu aspect de broderie avlnd desene !n relief. Plumetită pe şolduri bine strinsă. Alecsandri, ap. Şăineanu, d. ij., cf. Alexi, w. — Pl.: plumetite. . — Din fr. plumctis. PLUMIÉR s. n. v. plumieră1. PLUMIÉRÁ1 s. f. (Astăzi rar) Penar. Scoţind o plumieră de lac japonez, începu să caute cu mişcări de pianistă. Teodoreanu, m. i, 63. In pachet era o plumieră plină cu creioane Hardtmulh. id. ib. ii, 32; cf. bul. fil. vi, 36, Iordan, l. r. a. 162, dl, dm, dn. — Pronunţat: -mi-e-. — Pl.: plumiere. — Şi: plu-miér (dn2) s. n., plumbieră (bul. fil. vi, 36, Iordan, l. r. a. 162) s. f. — Din fr. plumler. — Pluinljieră: prin apropiere de plumb. PLUMIERĂ2 s. f. (Rar; şi în sintagma plumieră albă, Brandza, fl. 115, Borza, d. 117) Nufăr (1 a) (Nymphaefi alba). Cf. Brandza, fl. 115, şez. xv, 95, Şăineanu, d. u., Borza, d. 117. — Pl.: plumiere. — Etimologia necunoscută. FLUMÎMĂ s. f. v. plămln. PLUM1NĂRÎŢĂ s. f. v. plămlnăriţă. PLUMÎl s. m. v. plămin. PLUMÍN s. m. v. plămln. PLUMÎNĂRE s. f. v. plănilnarc. PLUMfNĂ s. f. v. plămln. PLUMÎNĂRE s. f. v. plămlnărea. PLUMÎNĂRÎCĂ s. f. v. plămlnărea. PLUMÎNĂRlŢĂ s. f. v. plămlnăriţă. PLUMÎNEĂ s. f. (Bot.; regional) Trifoişte (Menu-anthes trifoliata). Cf. Borza, d. 111. — Pl.: plumînele. — Plumln + suf. -ea. PLUMlNÎE s. f. v. plămlnie, PLUMÎNÎŢ s. f. v. plămlniţă. PLUMfNR s. m. v. plămln. PLUMiNUŢĂ s. f. v. plămlniţă. PI.L.MOAXĂ s. f. v. plămln. PLUMÓN s- m. v. pulmón. PLUMONÁRE s. f. v. plămlnare. PLUMONÍE s. f. v. pulmonle. PLUMP subst. v. plumb. PLÚMPOX subst. Boală a prunilor şi a altor pomi fructiferi, provocată de un virus şi manifestată, prin apariţia unor pete galbene pe frunze şi a unor gropiţe pe fructe, în dreptul cărora pulpa se''Întăreşte şi se colorează ruginiu. Cf. der, m. d. enc. — Scris şi: plum-pox. der, m. d. enc. — Din engl. plum-pox. PLUMULĂ s. f. Parte a embrionului vegetal care constituie rudimentul părţilor aeriene ale unei plante. Aceasla-i plumula sau rudimentul hlujanului şi a tuturor părţilor ce au să egzisteze afară. Caiet, 69r/7, cf. enc. agr. Părţile componente ale embrionului stnt: muguraşul (plumula,. gemula), format dintr-un vîrf rotund (punctul de creştere) ..., tulpiniţa ... , răăăci-niţa. ltr2 vii, 216, cf. Prodan-Buia, f. i. 19. . . — Pl.: plumule. — Din lat. plumula, fr. plumule. I'tUMÎJN S. f. v. plămln. PLUMIJJVĂRÎCĂ s. f; v. plămlnărea. PLtJNDĂR s. m. (Prin Bari.) Pantalon (1). Corn. din Timişoara, cf. L. Costîn, gr. băn. 160. + (Ironic) Pantalonar (2). Cf. L. Costin, gr. băn. 160. — Pl.: plundări. — Din germ.. Pluder[hose]. Cf. ser. plundre. PLUP s. m. v. plop1. PLUPUMÂR s. in. v. plăpnmar. PLURAL, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Gram.; despre număr, p. e x t. despre persoană, părţi de vorbire etc.) Care indică două sau mai multe fiinţe, lucruri, fenomene etc. de acelaşi lei.. Număr înmulţit (plural). Budai-Deleanu, ţ. 113, cf. Stamatj, d., .Şăineanu, d. u. Şi mă-nfioară Să nu-i vorbesc cu sfială, La persoana a doua plurală. Arghezi, vers. 322. Unele substantive au forme numai pentru numărul singular,. iar altele numai pentru numărul plural, gram. rom.- 1, 65. Părţile de. vorbire care au numărul singular şi plural, ib. ii, 549. 4- F i g. Multilateral. Cu toată silinţa lui de a fi personal, prin vocabular şi sintaxă, e poate cel mai plural dintre publiciştii români. Lovi-nescu, c. iv, 59. Lipseşte complicata încordărilor dintre caractere variate şi, deci, inlerestil plural. Con-stantinescu, s. i, 378. Întrebarea este dacă viziunea plurală a scriitorului este atît de cuprinzătoare şi de adîncită. id. ib. 11, 506. (Rar) Atenţie plurală— atenţie distributivă, v. distributiv. Mi-a surprins privirea, căci avea atenţia plurală a femeilor, în coada ochiului. Teodoreanu, m. u. 85. 2. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau mai multe fiinţe, lucruri, fenomene etc. de acelaşi fel. Cînd însă scriu „voi", înţelegeţi pe „tu“ la plural, cr (1848), 16‘/42. Nu l-am întrebuinţa decîl ca să deosebim pluralul din singular. Negruzzi, s. i, 348, cf. 259, ddrf, Barcianu, Alexi, w. Aiît numele cît şi verbele deosebesc ... singularul de plural. Puşcariu, l. r. i, 148. Observăm răspindirea tot inai mare a pluralului în -i la feminine. Iordan, l. r. 9, cf. id. stil. 143. Orice plural trebuie să se deosebească de singularul corespunzător, ll i, 103. l-ar fi spus la plural „vă iubescCălinescu, s. 113, cf. id. e. o. i, 140. Pluralul se exprima ... cu alt cuvînt decît singularul: Graur, f. l. 169, cf. id. i. l. 145. Pluralul substantivelor se poate forma fie cu ajutorul desinenţelor ..., fie prin fuziunea fostei desinenţe de plural cu tema ..., fie pţintr-un procedeu combinat, gram. rom.2 i, 67. Cele mai inulle sate româneşti poartă nume la plural. Panaitescu, o. ţ. 27. -C> Pluralul autorităţii (şau al maiestăţii) = persoana 1 a pluralului (2), folosită în locul singularului în vechile acte oficiale, cînd autorităţile vorbeau despre sine. Cf. gram. rom.2 i, 37, 151, 245, der. Pluralul autorului—persoana 1 a pluralului (2), folosită în locul singularului, în opere ştiinţifice, publicistice, şi oratorice. Cf. gram. rom.2 i, 37, 151, 245, der. Pluralul modestiei=plural (folosit mai ales în vorbirea populară în locul singularului) de referire la persoana proprie, în discuţia cu cineva considerat superior. Cf. gram. rom.2 i, 37, 151, 245, 9695 * PLURALIA TANTUM - 874 - PLUR1M1LENAR der. Pluralul politeţii (sau al reverenţei) = pluralul folosit In locul singularului, ca formă efe adresare respectuoasă către cineva. Cf. gram. rom.2 i, 37, 245, DER. — PI. : plurali, -e. Din lat. pliiralis, germ. Plural, Pluralis, it. plurale.'Cf. fr. pluriel. PLURÀLIA TĂNTUM adj. pl. (Despre nume) Care au numai formă de plural (2) ; (învechit, rar), plurativ. Pluralia tantum sini unele toponimice ... , unele nume de sărbători, cîteva substantive comune care desemnează obiecte alcătuite din mai multe (de obicei două) părţi. Iordan, l. r. 291. In cazul substantivelor pluralia tantum, întocmai ca la singularia tantum [există] destul de numeroase „abateri“ de la regulă, id. ib. 293, cf. SFC iv, 90. — Din lat. pluralia (antum (pl. de la plurale tantum). PLURALISM s. n. Concepţie filozofică idealistă, opusă monismului, potrivit căreia universul ar fi format dintr-o pluralitate de realităţi independente, ce nu pot fi considerate manifestări ale unei singure substanţe; p. ext. concepţie (eclectică) ce admite o multiplicitate de factori echivalenţi, de principii ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existenţa unei multiplicităţi de elemente. Sentimentul pluralismului acestui univers se reduce la o înţelegere prealabilă a multiplicităţii. Ralea, ş. t. ii, 294, cf. dl, dai, der, dn2, m. d. enc. — Din fr. pluralisme. PLURALÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine pluralismului, care se referă la pluralism, de natura pluralismului. Cf. dl, dm, dn, m. d. enc. 2. S. m. şi f. Adept, partizan al pluralismului. Ci. DL, DM, DN, M. D. ENC. — Pl,; pluralişli, -sie. — Din fr. pluraliste. PLURALITATE s. f. 1. Faptul, calitatea, Însuşirea de a fi în număr, în cantitate mare; număr, cantitate mare (de elemente, de fiinţe, de lucruri etc.), mulţime (1), (rar) pluritate; multiplicitate; diversitate. Cf. I. Golescu, c. Despre pluralitatea lume-Ipr. Negruzzi, s. ii, 157, ci. prot.-pop., n. d. Mişcare ce urmărea ... reducerea pluralităţii la unitate. Mace-donski, o. iv, 155. Sînl anumite fiinfe pe care nu le po(i concepe decît ca o pluralitate. Anghel, pr. 87, cf. Şăineanu, d. u. Orice grupare socială implică o pluralitate de persoane. Teodoreanu, m. ii, 173, cf. Puşcariu, l. r. i, 237. Prin această variată folosire a timpurilor verbale, naraţiunea capătă o perspectivă, o pluralitate de planuri în adîncime. Vianu, a. p. 38. Funcfiunea ei [a conştiinţei] e de a strînge intr-un mănunchi bine închegat toată pluralitatea fenomenelor sufleteşti. Ralea, s. t. ii, 34. Aceste cetăţi de piatră ... se înşiră ... într-o splendidă pluralitate. Bogza, c, o. 334, cf. dm, dn’. 2. (Rar) Majoritate (1). Pluralitatea voturilor. Barcjanu, v., cf. Alexi, w., cade, Scriban, d. — Pl.: pluralităţi. — Şi: (învechit) pluraritâte s. f. prot.-pop., n. p. — Din laţ. pluraliţas, -atis, fr. pluralité. PLURARITÂTE s. f. v. pluralitate. PLURATlV, -Ă adj! (învechit, rar; despre: nume) Pluralia tantum. Cf. sfc iv, 90, 100, — Pl. : plurativi, -e. — Plural+suf, -aliv. PLURI- Element de compunere care exprimă ideça de pluralitate şi care serveşte la formarea unor adjective ca: p 1 u r i m i 1 e n a r, plurinaţio-nai şi a unor substantive ca : pluri valenţ ă, plur i g la n d O 1; mulţi-, poli-. Cf. Iordan, l. r. a. 194, DL, DM, dn*, der, form.' cuv. i, 24, 1'46, 187, 191,255. — Din lat. plu^* pluris, fr. pluri-, it. pluri-. PLUIÎffcARPELAR, -A adj. (Despre ovare şi fructe) Care este format din mai multe cârpele/ — Pl.: pluricarpelari, -e. — Pluri-+ carpelă-|-sui. -ar. PLURICAV1TAR, -A adj. Care are mai multe caverne pulmonare. Cf. dm. Pluri-... se compune In româneşte ...cu un adjectiv ca în pluricăoitar. l. rom. 1962, nr. 1, 112, cf. form. cuv. i, 191. — Pl.: pluricavitari, -e. — Pluri--)- cavitar. PLURICELULAR, -Ă adj. Care este format din. mai multe celule; policelular. Organismele vii uni-său pluricelulare au la baza lor o structură coloidală. Marinescu, p. a. 82, cf. Scriban, d. Fibra, de in este pluricelulară. Ionescu-Muscel, fil. 328. Prin această expresiune se înţelege o stare prin care trece orice organism, pluricelular ce înaintează tn vlrstă. Parhon, b. 11. Unele dintre ele sînl unicelulare ... , iar altele sînt pluricelulare. p. darw. 10. Indivizii pluricelulari de ordinul al doilea, cînd se multiplică la rîndul lor, dau naştere la indivizi pluricelulari de ordinul al treilea. Ralea, s. t. ii, 88, cf. ltr*, dm, dn2, der, form. cuv. i, 191. — PI.: pluricelulari, -e. — Din fr. pluricellulaire. PLURIDIMENSIONAL, -Ă adj. Cu (mai) multe dimensiuni. (F i g.) Universul socialist relevă in chip pregnant dezvoltarea omului pluridimensional ca efect şi expresie a unei fireşti realizări a valorii umane. rl '1972, nr. 8 625. — Pronunţat: -si-o-. — Pl.: pluridimensionali, -e. — Pluri-4-dimensional. PLURIDOTAT, -A adj. (Rar) înzestrat cu multe calităţi pregnante. Personalitate complexă şi pluri-dotată, profesoară, poetă, dramaturgă ... , evoluase către o concepţie realistă şi umanistă, gl 1961, nr. 394, 2/7. — PÍ: pluridotati -te. — PIuri--f dotat. PLURIFL0R,-Ă adj. (Rar) Care are (mai) multe flori; multiflor. Cf. Grecescu, fl. 201, dn, form. cuv. i, 189. — PL: plurjflori, -e. — Din fr4{>plurifIore. PLURIFÓRM, -A adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte, înfăţişări; multiform. Cf. dn2. — Pl.: pluriformi, -e. — Din lat. pluriformis. PLURIGLANDÓL subst. Medicament preparat din extractul mai multor glande. Cf. sfc v 57, 63, 64. — Pluri- -f (jland[ă]-|-suf. -ol. PLURI GLANDULAR, -A adj. Care aparţine mai multor glande, care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande; poliglandular. Cf. sfc v, 57, d. med. — Pl.: pluriglandulari, -e. — Pluri--(-glandular. PLURIGLANDULARÎTĂ s. f. Inflamaţie a mai multor glande. Cf. d. med. — Plurifllandular+suf. -ită. PLURILATERAl, -A adj. (Rar) Multilateral. Cf. DN*, FORM. CUV. I, 191. — Pl.: plurilaterali, -e. — Pluri-+lateral. PLURIMILENARj «Ă adj. (Rar) Multimilenar. Cf. DN*. — Pl.: plwimilenari, -e. — Pluri-+ milenar. 9714 «. . PLUR ÎNAŢ10NAL - 875 - PLUSVALOARE PLUH1NAŢIONÂL, -Ă adj. (Despre ţări, state, oraşe) Multinaţional. Realităţile plurina/ionale şi totuşi unitare din New-York. D. Guşti, p. a. 323. — Pronunţat: -Ii-o-, — Pl.: plurinaţionali, -e. — Pluri--(-naţional. PLURIîVUCLEAR, -Ă adj. (Rar) Polinuclear. La unele plante inferioare celulele au cîte doi sau mai mulţi nuclei — celule plurinucleare. enc. agr. iv, 201. — Pronunţat: -cle-ar. — Pl.: plurinucleari, -e. — Pluri--(-nuclear. PLURITÂTE s. f. (Rar) Pluralitate (1). Cf. dn8, M-. D. ENC. — Din lat. pluritas, -atis. PLUR1VALÎNT, -Ă adj. (Despre substanţe) Care are mai multe valenţe; polivalent. Cf. dn2. 4 F i g-Multilateral. — PI.: plurivalenţi,-te. - Din fr. plurivalent. PLURIVALfiNŢĂ s. f. (Rar) Polivalenţă, 4 F i g. Multilateralitate. Plurivalenta şi generalitatea de conţinut emofional ... constituie specificul unanim recunoscut al imaginei muzicale, s ianuarie 1961, 77. — Pl.: plurivalente. — Pluri-+ valenţă. PLURIVOC, -Ă adj. (Despre cuvinte sau fraze) Cu mai multe Înţelesuri. Cf. dn2, m. d. enc. — Pl.: plurivoci, -ce.\ — Pluri-+[uni]voc. PLUS1-Element de compunere care însemnează „mai mult“ şi care serveşte la formarea unor substantive ca: p 1 us pro dus, plusvaloare. Cf. BL, DM. — Din plus2. PLUS* s. n., adv. 1. S. n. Simbol matematic avlnd forma unei cruci, folosit fie pentru a indica o adunare, fie, Înaintea unei mărimi sau a unui număr, pentru a caracteriza acea mărime sau acel număr ca pozitiv. ■+ e semnul adaogerei şi se numeşte plus, mai mult. Şincai, î. 69/10. Al adaogerei semn ..¡ se zice: mai mult cu (plus), aritm. (1806), 12/14, cf. Asachi, g. 35v/6. Această adunare se arată prin semnul .... ce se pronunţează*plus sau mai mult. He-liade, a. 1/19. Al adunării semn este acesta... + şt'.M ceteşte ... şi cu, sau plus. A. Teodorescu, a. 5/1. Semnul + se citeşte plus. Pus între două cîtimi arată suma lor. elem. alg. 8/24, cf. StamAti, d. în operaţiunile aritmetice ne agiulăm cu următoarele semne: voind a arăia că avem a aduna ... punem între dînsele semnul 4- (plus, sau şi cu). Lazarini, m, 23/4. Semnul + care se pronunţă plus •şi servă a indica adifiunea a două sau mai multe numere. Culianu, a. 1, cf. Şăineanu, d. u., V. Molin, v. r. 63. Umplea toată tabla de cifre, litere, plusuri, minusuri şi cu tot soiul de semne matematice. Hogaş, dr. ii, 124. <0 (Cu valoare de prepoziţie) Patru plus trei fac şapte. <£> Plus infinit—simbol matematic care arată creşterea nelimitată a numerelor pozitive. S-a pus să ne înveţe cu tot dinadinsul matematica. Ne vorbea despre plus şi minus infinit. I. Botez, şc. 40. 4- Semn grafic în formă de cruce care se pune uneori pe lingă o notă dată şcolarilor, pentru a-i mări valoarea (cu o jumătate de punct). Cf. dl, dm. 4 Semn .grafic identic cu cel din matematică, indicînd mărimile fizice pozitive. Cf. dl, dm. 2.. Adv. Mai mult, şi Incă, şi pe deasupra; peste o anumită limită pozitivă (luată ca etalon de măsură). O zăcime plus (mai mult) două unimi. Asachi, m. 11/16, cf. cr (1848), 42/32. D. Anghelache îşi plăteşte consumaţia plus un pahar, care trebuie să vie. Caragiale, o. ii, 61. O scrisoare pierdută ţine cîteva zile, se, petrece la Ţrahanache, plus întrunirea. Ibhăi-leanu, s. l. 33. Plantarea cartofilor se va executa cînd temperatura solului la adincimea de 10 cm este de plus 7 — S°C. Scînteia, 1954, nr. 2 910. 3. S. n. Ceea ce depăşeşte o cantitate dată, prisos; p. g e n e r. ceea ce depăşeşte o limită (intensivă, temporală, calitativă etc.) dată. Plus de putere. Mâiorescu, cr. ii, 118. Se spune că literatura e un plus al vorbirii, o sărăcie a oamenilor. Bacovia, o. 230. Pe ce bază viisă-ţi fac favorul ca să îmbarci un plus de-Un vitei care vine fără forme vamale. Bart, s. m. 86. Plusuri la inventar, leg. ec. pl. 357. Un plus substanţial dinlr-altă ordine a lucrurilor. Blaga, z. 48. N-aş putea să precizez în. ce constă acest plus. Preda, r. 180. Ce, ne-ar strica nişte plusuri de recoltă şi bani? t martie 1962, 32.L o c. a d j. şi a d v. In plus = (care este) peste ceea ce există în mod obişnuit, (care este) mai mult decît atlt; (care este) pe deasupra. Privire circulară asupra întregei încăperi, privire în care e cuprins şi el, ca un obiect în plus. Sébastian, t. 260. Spuse ... cu aceeaşi voce limpede, avînd însă ceva în plus, implacabil şi inconştient. Preda, r. 10. 4> Loc. adv. (Familiar) Plus de asta = în afară de asta, pe lîngă asta, pe deasupra. Nu pot pleca deoarece este frig şi plus de asta şi plouă. gram. rom?, ii, 202. ^ Loc. c o n j. Plus că .. .==pe lîngă că ... , în afară de faptul că ... Dacă ne-om îndemna unii pe alţii, stînd cu mîinile-n sîn ... Plus că avem grajduri de construit, t martie 1962, 42. — Pl.: (1, 3) plusuîi. — Din lat. plus, germ. Plus, fr. plus. PLUS vb. I. Intranz. (La jocul de cărţi) A miza mai mult decît cei care au mizat pînă în acel moment. Cf. bul. fil. ii, 225, dl, dm, dn2, m. d. enc. — Prez. ind.: plusez. M — V. plus2. PLUSPRODÛS s. n. (Ec. pol.) Produs creat de lucrătorii din sfera producţiei materiale peste produsul necesar, prin cheltuirea de supramuncă. Plus-produsul muncii celor ce muncesc în aceste întreprinderi intră în buzunarul acestui organism reprezentativ al burgheziei, contemp. 1948, nr. 105, 6/2, Productivitatea muncii a crescut, a apărut un plusprodus, a apărut şi a căpătat extindere schimbul. Lupta de Clasă, 1953, nr. 10, 88, cf. sfc i, 181. în condiţiile relaţiilor de producţie capitaliste, plusprodusul capătă formă de plusvaloare. der. — Pl.: plus produse şi plusprodusuri. — Plus1-+ produs, calc după germ. Mehrprodukt. PLUSVALOARE s. f. (Ec. pol.) Valoare nou creată de către muncitorii salariaţi, în procesul de producţie, peste echivalentul valorii forţei lor de muncă şi însuşită gratuit de către capitalişti. Stoarce ... de la dînşii plusvaloarea. Ionescu-Rion, s. 115. Punînd capăt însuşirii de către capitalişti a produsului muncii neplălite a muncitorului sub forma de plusvaloare, naţionalizarea creează mari resurse pentru dezvoltarea industriei. Studii, i, nr. 3, 6. Utilizarea lacomă şi nemiloasă a braţelor de muncă de către capitalişti în goană după plusvaloare este un alt mijloc de degradare a muncitorului, contemp. 1948, nr. 110, 16/2. Ho-tărîtor pentru capitalism sîni producerea şi realizarea nu a valorii, ci a plusvalorii. Lupta de Clasă, 1953, nr. 7, 67, cf. sfc i, 181. Obţinerea de plusvaloare este scopul şi mobilul determinant al producţiei capitaliste. DEn. <$> Plusvaloare absolută = formă a plusvalorii obţinută prin prelungirea zilei de muncă peste timpul de muncă necesar. Cf. dm. Producerea plusvalorii absolute este baza generală a sistemului capitalist de exploatare, der. Plusvaloare relativă—formă a plusvalorii care se obţine ca rezultat al reducerii timpului d£ muncă necesar şi al măririi corespunzătoare a timpului de supramuncă. Cf. dm. Obţinerea plusvalorii relative necesită ... schimbări în baza tehnică a producţiei. der. Pata plusvalorii v. rată (2). + F i g. (Rar) Valoâ're suplimentară. Numai la talente egale, superioritatea faptelor poate acorda o plusvaloare operei. Ibrăileanu, s. l. 67. 9725 PLUŞ - 876 - PLUTÂ1 — Pl.: plusvalori. — ■ Plus-1 + valqare (după fr. plus-value). PLUŞ s: ii. Ţesătură de bumbac, de Hnă, de păr de capră, de mătase etc., asemănătoare cu catifeaua dar mai groasă decît aceasta, cu firul mai lung declt al ei şi care se întrebuinţează mai ales în tapiţerie; (regional) picler. Cf. I. Golescu, c., Valian, v., Polizu, lm, Alexi, w., tdrg, Nica, l. vam. 200, Şăineanu, d. u., cade. Se uită ... la scaunele cu pluşul uzat. C. Petrescu, c. v. 226. Potrivea inelele tn culcuşul de pluş al cutioarelor, id. a. 103. O perdea grea de pluş cu franjuri. Klopştock, f. 97. Impersonalul compartiment cu canapele de pluş roşu ... se îmbibase de intimitate. Teodoheanu, m. ii, 241. Toii tăceau ... privind pluşurile şi tapetele sfîşiate. Şado-veanu, o. vii, 30, cf. Scriban, d. In semiobscuritate se zărea o canapea, de pluş roşu. Călinescu, e. o. i, 19. Paltonul de pluş era ctrpit. id. s. 17. Lăsă ... să-i cadă capa albă pe fotoliul englezesc de pluş vişiniu. Camil Petrescu, n. 117. Tirişul pe burtă, Încălecarea scurtă, Urcuşul, alunecuşul Ca pluşul. Abghezi, vers. 159. Perdelele silit de pluş cenuşiu. Stawcu, u.h.s.s. 10, cf. Labiş, p. 269. <0> Fig. Zac gîngavele gînduri în pluşurile ţestei. Labiş, p. 273. + (La pl.) Sortimente, varietăţi din ţesătura mai sus definită. Din punctul de vedere al fabricaţiei se deosebesc: pluşuri cu smocuri tăiate şi pluşuri cu smocuri netăiate. ltr2. Pluşuri netede. Pluşuri cu dungi. ib. 4 (Prin Mold. şi prin Munt.) Catifea. Cf. alr sn ry h 120?. + (Prin nordul Mold, şi prin Bucov.; în formele pliş, pluj) Pislă (1). Cf. alr sn iv h 1 159. — Pl.: pluşuri. — Şi: (regional) pliij (alr sn iv mn h 1 159/551), pliş (ib. iv h 1 159/386), pliuş (alr sn iv h 1 207/899, Scriban, d.) s. n. — Din fr. p(e)iuclie, germ. Plttscli. PLUŞA vb. L X r a n z. (Tehn.) A executa operaţia de pluşare. — Prez. ind.: pluşez. — V. pluş. PLUŞARE s. f. (Tehn.) Operaţie finală prin care se obţine un luciu mătăsos pe faţa pieilor de mănuşi şi de haine, prin frecarea lor cu un pluş (aplicat pe un tambur rotativ). Se pudrează cu talc, apoi se aplică pe suprafaţa cilindrului îmbrăcat in pluş ... deplasind Încet pielea, ptnă cînd întreaga suprafaţă a suferit acţiunea de pluşare. ltr2, cf. sfc iv, 315. — Pl.: pluşări. — V. pluşa. PLUŞAT, -A adj. 1. (Despre mobile; p. e x t. despre obiecte) Tapisat cu pluş. A dus scrinurile pluşate cu bijuterii. C. Petrescu, c. v. 353. Palma lui albă, întinsă pe braţul pluşat al fotoliului, se ridică brusc. Preda, r. 285. 2. (Despre ţesături) Care are fire lungi pe o faţă sau pe ambele feţe; (regional) piclerit. Un cilindru subţire, îmbrăcat cu ţesătură pluşată, reţine praful şi tocătura de fibre. Ionescu-Muscel, fil. 132. Prosoape pluşate, id. ţes. 594. Era u imitaţie de l'ebriz, bine pluşată, deasă, groasă. Călinescu, s. 48, cf. dm. — Pl.: pluşaţi, -te. — Pluş+suf. -at. PLOŞNIŢĂ s. f. v. plmjiiiţii. PLÎIŞTĂH s. m. (Prin Ban.) „Poreclă de batjocură“ la adresa unei persoane. Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 153. O vinit pluştărul de Grigorie. id. ib. — Pl.: pluştări. — Cf. germ. Verfluchter. PLUŞTÎ vb. IV v. pleoşti. PLUŞTÎT, -Ă adj. v. pleoştit. PLUŞTÎ TURĂ s. f. v. pleoştitură. PLUT, -Ă s. m. şi f., adj. (Regional) 1. S. m. şi f. Persoană cu nas mic şi turtit, persoană clrnă; (regional) pleoştit (1) (Brad). Cf. Viciu, gl. Dă-te-ncolo dintre noi, plutule! id. ib. i. Adj. (Despre nasul omului) Coroiat (Feneş — Alba Iulia). alr ii/i h 18/102. — Pl.: pluţi, -te. — Etimologia necunoscută. PLUTĂR s. m. (Regional) Plutaş1. Cf. Budai-De-leanu, lex., drlu, Polizu, Barcianu, alr i 428. — PL: plutari. Plută1 -)-suf. -ar. PLUTĂŞ1 s. m. Muncitor care confecţionează plute1 sau care conduce plutele1 pe apă; (regional) plutar. Trag plutaşii tot vîrtos, Ca s-ajungă pînă-n gios. Asa-chi, s. l. î, 178. Ne ducem degrabă la plute şi, plutaşii ... fi pornesc. Creangă, o. 194. Trăgeau la ea plutaşii şi oamenii care veneau după sare. Slavici, o. ii, 179. Am Intrat plutaş la Cameneţ. Contemporanul, iv, 305. Munţii se învîrtesc, macină izvoare şi le toarnă-n Bistriţa. In vremea asta plutaşii luptă. Vlahuţă, 0. a. ii, 165. Un plutaş din Dorna îmi istorisi că acea stîncă e luată ... din vîrful Ceahlăului, şez. hi, 241, cf. Alexi, w. Plutaşii dormeau lîngă focurile topite în spuză. Dunăreanu, ch. 207, cf. tdrg. Întrebai pe nişte plutaşi de pe mal. Hogaş, dr. i, 84, cf. Şăineanu, d. u., cade. CU am întrebat eu printre plutaşi, nici unul n-a putut să-mi spună. Galaction, o. 67, cf. nom. prof. 64. Un vechi loc de primejdie, pe care-l cunoşteau bine plutaşii. Sadoveanu, o. vii, 405. Sîntem neam de plutaşi, am declarat cu mîndrie. Vornic, p. 137. Curg plutele pe Undele umflate, PrelUng s-aiide-un cîntec de plutaş. Labiş, p. 367, cf, h x 572. La vale de Prut, Zace-ntins pe lut ... Plutaşul Mihai De treizeci de ai. Teodorescu, p. p. 437. + (învechit, rar) Negustor de plute1. Cf. lb. — Pl.: plutaşi. — Plută1 -{-silf. -aş. PLUTĂŞ1 s. m. (Bot.; Mold.) Plută2 (1 ») (Po-pulus pgramidalis). Plutele ... sînt făcute din scoarţa unor plopi bătrini care cresc prin luncă şi ostroave, numiţi... plutaşi. Antipa, p. 463, cf. 787, Scriban, d., Borza, d. 136, h vi 15, arh. folk. iv, 214, ev 1950, nr. 5, 32. — Pl.: plutaşi. — Plută*+ suf. -aş. PLtfTĂ1 s. f. Platformă plutitoare formată (de obicei) din trunchiuri de copac prinse împreună şi servind la transportarea acestora pe apele curgătoare (spre fabricile de cherestea) sau ca ambarcaţie uşoară; (învechit) plutitoare,: v. plutitor (4). Vom tăia lemne... şi le vom aduce pre iale plute pre marea. Biblia (1688), 3092/12. Şi plute şi şeici pe apa Nistrului le-au pornit. Neculce, l. 146. Ca să poată po-gorî fără primejdie plutele (începutul sec. xvm). mag. ist. ii, 351/16. Nici munteanul nu conduce de la codru a sa plută. Asachi, s. l. i, 209. Ostenii şi îngreoiet de zaua de care era înarmai, n-au putut să ajungă la plute şi s-au înecat, id. i. 127/15, cf. Polizu. Apoi pripesc adesea Pe unda ta plutind, cînd bane încărcate, Cînd plate. Alexandrescu, m. 275. Apărarea altor plute ruseşti. Maiorescu, d. ii, 82. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu. Creangă, o. 194. începu să alerge şi să cheme oameni ca să deschidă podul ... cînd trec plute. Slavici, o. ii, 12. Sprinten se aruncă pe plută. Vlahuţă, o. a. ii, 164. Subl un mal legata plută Se mai mişc-abia. Coşbuc, p. ii, 68. Cum mă voi vedea în valea Bistriţei, mă sui pe plută. Hogaş, dr. i, 63. Cherestele ce veneau cu plutele pe Bistriţa şi Şiret. N. A. Bogdan, c. m. 134. Pe dinaintea lui, copacul trecu repede, ca o plută. C. Petrescu, 1. ii; 175. Se priponeau plutele mici. Vlasiu, a. p. 180. Coboaiă cu ajutorul plutei pe Bistriţa. Călinescu, i. c. 7. Purtară pluta ... spre mijlocul iazului. Sado- 9739 PLUTA2 - 877 - PLUTĂŞESC veanu, o. iii, 202. Pe apele din munte umblau plutele. id. ib. xii, 231. Curg plutele pe undele umflate, Prelung se-aude-un cîniec de plutaş. Labiş, p. 367. El înoată ca un peşte Şi ca plutele pluteşte. Teodorescu, p. p. 551, cf. mat. folk. 1 226. Bastonaşul i-l lua, Plută pe apă-l punea. Păsculescu, l. p. 205. Am un ulîu care zboară şi nu se atinge de pămînl (Pluta). Gorovei, ,c. 300. (Adverbial) Purceasă tepsia plută deasupra. Dosoftei, v. s. noiembrie 117730. Expr. A face pluta=(despre oameni) a se menţine la suprafaţa apei plutind pe spate. Cf. Polizu/ Fana călca apa şi ştia să facă pluta. G. M. Zamfirescu, m. d. r, 41. Am găsit-o la suprafaţă făcînd pluta. Stancu, r. a. ii, 64. Micii înotători pot sta aproape nouă minute nemişca(i pe apă, făcînd „pluta", bl 1971, nr. 8 293. (Regional) A ieşi plută=(despre peşti) a ieşi la suprafaţa apei, plutind. Cf. gl.. olt. (Rar) A cădea de-a jiluta=a cădea Întins la pămlnt. Lunecă şi cade de-a pluta pe pămlnt. Coşeuc, p. ii, 189. 4- (învechit şi regional) Dispozitiv alcătuit din două prăjini sau doi răzlogi1 legaţi la capete, pe care se aşază mănuşile de in sau de clnepă la topit. Se cearcă starea topitului scofînd din plută un smoc subţire de in sau de cinepă. I. Ionescu, c. 154/26, cf. şez. ix, 141. — Pl.: plute. — Şi: pliâtă s. f. mat. folk. 1 226. — Din bg. dial. nuiyTa. Cf.scr. pluta. PLUTĂ2 s. f. I. Nume dat mai multor specii de arbori din familia salicaceelor, cu frunzele ovale-lance-olate şi cu flori dispuse in amenţi, care apar Înaintea frunzelor: a) arbore ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dlnd coroanei o formă de piramidă lungă şi îngustă; (popular) plop1 (d), (regional) plutaş2 (Populus pyramidalis). Borza, d. 136; b) arbore cu scoarţa netedă şi albicioasă, cu frunze acoperite pe dos cu un puf argintiu; plop1 (a) (Populus alba), id. ib.; c) (regional) plop1 (b) (Populus tremula). id. ib.; d) (regional) plop1 (c) (Populus nigra). id. ib.; e) (regional) plop1 (f) (Populus canescens). id. ib. Cf. djîlu.O grădină frumoasă înconjurată de plute gigantice şi sălcii mlădioase, f (1871), 566. Să caut linişte sub pluta bălrînă de lîngă rovină. Delavrancea, t. 64. Vînlul frînge pleopul, pluta, nucul. id. ib. 149. Să fiu pînă şi rouă ce pică pe pămlnt, Salcim, răchită, plută, sub mine să-l umbresc. Macedonski, o. i, 270, cf. ddrf, Brandza, fl. 167, id. D. 385, Grecescu, fl. 534, 742, Alexi, w., Antipa, p. 463, cade. O plută stufoasă stătea mai jos, cu rădăcinile dezvelite. Galaction, o. 297. Plute uriaşe îşi tremurau în soare frunzele. I. Botez, şc. 113, cf. ds. Îmi leg de-o plută murgul şi bal in poartă silnic. Pillat, p. 145. Un alt lemn de neamul sălciei şi răchitei ... este pluta. Arghezi, b. 42. Era o plută uriaşă, cu brafe groase cit omul şi scoarţa crăpată. Camil Petrescu, o. ii, 273. Se înălţau spre cer, ca o barieră, un rîrtd de plute. Preda, m. 80, cf. h iv 83, ix 435, xi 230, 325, xiv 93, xviii 138. Păsăruică di pe plute, Spune lui Ion din curte...Să vină sara la mine. Mîndrescu, l. p. 68. Frunzuleană foi di pluti, Cintî cucu sus pi lunci. Vasiliu, c. 147. cf. Densusianu, ţ. h. 329, L. Cos^ tin, gr. băn. 160, gr. s. v, 122. 4 (Regional) Nufăr (X) (Nymphaea alba şi Nuphar luteum). Cf. Polizu, Baronzi, l. 141, Brandza, d. 3, id. fl. 115, Grecescu, fl. 44, Alexi, w., Bianu, d. s., enc. agr. iv, 203, Borza, d. 117. 2. Ţesut vegetal secundar de protecţie format din celule moarte, cu membrane impermeabile şi cu lu-menul gol ori plin cu substanţe tanante sau cu răşini, apărut pe diverse părţi ale plantei (In cazuri de rănire) şi întrebuinţat ca material izolant, la fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, a unor materiale de construcţie etc.; suber. Cf. Budai-Deleanu, lex., ddrf. Un dop de plută. Poni, ch. 63, cf. Bar-cianu. Tălpi de plută. ap. tdrg, cf. Şăineanu, d.u., Scriban, d. Dogăria şt rogojinăria erau reprezentate in Obor laolaltă cu lingurăria de plută. Arghezi, b. 104. Pluta de calitate bună e roşcată, compactă şi omogenă, cu pufine fisuri şi cu porozitate ctt mai mică. ltr2, cf. der. Arsenie trase afară dopul de plută şt căută cu privirea paharele. Barbu, p. 323. Să ştifi că la circ animalele nu sînt de pîslă sau de plută, ci sînt autentice, sută la sută. Sorescu, u. 8. 3. Obiecte confecţionate din plută1 (2, rar 1): a) Dop dîh plută2 (2). Cf. ddrf. Alege o plută, o şterge cu cir pa, o apasă încet şi mai şterge o dală flaconul întreg. C. Petrescu, c. v. 260. A băut spirturi tari, din sticle cu forme ciudate, cu un păi înfipt în plată. id. î. ii, 228, cf. alr i 700/418, 420, 530, 588, 878. b) Bucată de plută2 (2) sau de alt material uşor (lemn, pană) care ţine la suprafaţa apei sfoara undiţei de care este legat clrligul cu nada. Cf. Polizu. Aruncă undi/a şi, nu trecu mult, şi văzu pluta unditei mişcîn-du-se. Ispirescu, l. 380, cf. ddrf, Damé, t. 12.3. Făceam plute dintr-o bucăţică de slrujan şi rimele Ie căutam pe lac. Sadoveanu, o. ix, 358. Meşterea o plută pentru undită, v. rom. august 1954, 56. De cele mai multe ori, în timp ce recuperează năluca, una din plute se duce la fund. vÎn. pesc. noiembrie 1961, 21, cf. alr ii 6 243/182, 334, 414, 514, 531, 682, 784, 848, 886. 4 (Prin sudul Olt.) Odgonul cu plute* (3 b) de la năvod. Cf. Antipa, p. 787. c) Bucăţică de plută2 (2) sau de lemn uşor lri care se înfige fitilul candelei ca să plutească In untdelemn. Cf. Polizu, Săghinescu, v. 100, dm, m. d. enc. d) Adaos de plută2 (2), de piele, de material plastic etc. care se pune în interiorul încălţămintei, sub talpa piciorului sau numai sub călcîi. V. b r a n ţ, talon e t ă. Cf. Săghinescu, v. 100. — Pl. : plute şi (regional) pluti (a iii 3, alr i 700/420, 1 939/1,815). - Şi: (regional)plifică(alr 11 939/840), pliâtă (h xviii 138, gr. s. v, 122, a iii 2) s. f. — Din bg. IKHOTO. Cf. ser. pluta, pluto. PLUTĂRÎ vb. IV. Intranz. 1. A transporta buşteni pe apă (legaţi în plute1); a practica meseria de plutaş1; (regional) a plutăşi. Cf. cade, dm. Oamenii de prin partea locului vor să plutărcască. Tribuna, 1961, nr. 211, 4/2, cf. alr ii 6 533/235, 414, 551. 2. A merge cu pluta1 pe apă. Ziua să vînăm, să pescuim, să plutărim. Gane, n. ii, 34, cf. tdrg, dm. — Prez. ind.: plutăresc. — Plută1-!-suf. -ări. PLUTĂRÎE1 -s. f. 1. (Rar) Plutărit (1). Ajutorul cîrmaciului la plulărie ... stă in partea opusă cirmei şi îndreaptă pluta pe adevăratul drum. şez. ii, 24, cf. alr ii 6 533/141. 2. îndeletnicirea plutaşului1; plutărit (2), (rar) plutit1 (3), (învechit şi regional) plutăşie. Invăţai de la Halunga tot rostul, toate chiţibuşurile şi toate şiricli-curile plulăriei. Hogaş, dr. i, 148, cf. dm, sfc iii, 171. — PL: plutării. — Piutar+suf. -ie. . PLUTĂRÎE2 s. f. (Rar; cu sens colectiv) Mulţime de plute1. Cf. dl, dm. — PL: plutării. — Plută1 -f suf. -ărie. PLUTĂRÎT s: n. Faptul de a p 1 u t ă r i. 1. Transportul pe apă al buştenilor (legaţi în plute1) ; (rar) plutărie1 (1), plutit1 (2). Cf. Barcianu, v., Aléxi, w., ds. Navigaţia şi plutăritul... se vor face cu respectarea regulilor sanitare, de navigafie, plutire şi securitate. bo (1953), 100, cf. LTR2, DL, DM, alr ii 6 533/53, 102, 228, 260, 349, 353, 365, 723. <> (Regional) Plutărit sălbalic = transportul buştenilor pe uii rîii de munte, în neorînduială, la întîmplare. Cf. Àrvintë, term. 161. " 2. îndeletnicirea plutaşului1; plutărie^ (2), (rar) plutit1 (3). Cf. dm, com. din Bocşa. — V. plutări. PLm^ÉSC, -EĂSCĂ adj. (Regional) De plutaş1, care aparţine plutaşului1. Cf. Scriban, d. 9745 PLUTÂ.ŞI - 878 - PLUTI — Pl.: plutăşeşti. — Plutaş'+suf. -esc. PLUTĂŞÎ vb. IV. Intranz. (Regional) A plu-tări (1). Cf. Scriban, d., sfc iv, 200. — Prez. Ind.: plutăşesc. — V. plutaş1. 1’I.UTĂŞÎE s. f. (învechit şi regional) Plutărie1 (2). Cf. Uricariul, vii, 263, Pascu, s. 182, cade, dl, dm, sfc iv, 196, Pamfile, c. 49. — Pl.: plutăşii. — Plutaş1-t-suf. -ie. PLUTÎLN1C, «Ă adj. (învechit, rar; despre ape curgătoare) Navigabil. Cf. ddrf, jahresber. xvii, 79. — Pl.: ptutelnici, -ce. — Pluti+suf. -elnic. PLUTfiŢ, -EAŢA adj. 1. (învechit; despre ape curgătoare) Navigabil. Iliuri pluieje. ddrf, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. 2. (Neobişnuit; despre nave) Care poate naviga (2). Daţi-mi mie-un vas pluteţ pe mare. Murnu, o. 24. — Pl.: pluteţi, -ele. — Plută1+ suf. -eţ. PLTJTÎ vb. IV. Intranz. 1. (Despre nave, am-barcaţii, corpuri plutitoare etc.; p. e x t. despre fiinţe) A se menţine la suprafaţa unui lichid (fiind parţial cufundat In acesta); a se deplasa pe suprafaţa unui lichid (fiind parţial cufundat in el); (despre oameni) a călători cu o navă (1), cu o ambarcaţie, cu un obiect plutitor; a naviga, (învechit şi regional) a nota* (2). Numai Noe cu ai săi rămase ferit în corabie, plutind pe deasupra-nallilor munţi. N. Costin, ap. cade, cf. cod. silv. 45. Muriloriul, pentru bogălate, Pluteşte pre mări primejdioase. Budai-Deleanu, ţ. 368. Corăbiile neguţătoreşti ale amîndurora puteri vor avea voie a naviga (pluti) pă Dunăre, cr (1829), 2842/22. Pluteşte acum corabia pe valurile cele sărate, ar (1830), 8*/2. Corabia plutea cu mare repejiune. Dră-ohici, h. 24/25. Vasul purcede ... plutind prin marea de peire. Asachi, s. l. i, 144. Mult mai mulţi turci se vedeau plutind pe unde. Bălcescu, m. v. 169. Mărgăritarul stă in fundul mării şi mortăcina pluteşte pe dasupra apei. Pann, p. v. ii, 81/2, cf. 30/8. Iată, plutind pe-a mării spume, O sprintenă covertă. Alecsandri, P. iii, 4. Plutirăm clteva ore in linişte. Bolinti-neanu, o. 270. I’e Mureş plutea o moară a unai sas. Eminescu, g. p. 146. Scoale apa rîului tot ceea ce pluteşte pe ea. Slavici, o. ii, 12. Pluteau spre Triest. Delavrancea, s. 72. Corabia spre ştirici grăbit pluteşte. Coşbuc, p. ii, 300. Plutisem patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi peste toate valurile. Hogaş, dr. i, 278. Pluteşte un lanţ de lebede albe. Bacovia, o. 37. Astfel corabia-n fugă plutea cu uşoarele-i ptnze. Topîr-ceanu, p. o. 9. Pluteau rădăcini, bucăţi de gardţiri împletite ... unde puhoiul a inundat. C. Petrescu, î. ii, 174, cf. 152. Domnul colonel Merişor... pluteşte aproape de mal. Brăescu, o. a. î, 44. Pe mare ... nu plutesc in largul ei decît corăbiile lor. Sadoveanu, o. xii, 346, cf. x, 463. Corabia din zare pluteşte lin. Arghezi, vers. 200, cf. Călinescu, e. o. i, 107. Plutim pe apă de cinci zile. Ralea, s. t. t, 308. Plutea ca o frunză de aur pe ape. Isanos, ţ. l. 75. în doniţa lui cu bragă sau „limonată“ plutea un bolovan de gheaţă. s mai 1960, 8. Lemnul nu pluteşte pe apă. v. rom. septembrie 1962, 57. Ca plutele pluteşte. Teodorescu, P; p. 551. (Refl.; regional) S-o dai pe apă, să meargă. De-i videa că se pluteşte, Nu mai trage-a mea nădejde. folc. mold. i, 135. F i g. Au dat ştire şi altora care într-acea primejdie plutea. Cantemir, hr. 80. Pe marea lină, stelele toate plutesc uşor. Alecsandri, p. i, 157. N-au prins rădăcini destul de adînci în sufletul nostru, ... ele pluteau la suprafaţa gîndurilor noastre. Vlahuţă, o. a. ii, 28. Ceahlăul pluteşte ca un uriaş transatlantic. Bogza, c. o. 86. 4- Tranz. f a c t. (Rar) A face să se deplaseze pe suprafaţa unei ape. Făceau negoţ cu lemnul de construcţie pe care-l pluteau, pe Bistriţa, Moldova, Şiret. Oţetea, t. v. 43. + (Despre mincăruri sau despre părţi solide ale unor mîncăruri) A fi scăldat, Înecat în grăsime. Mîncări greceşti ... pluteau în unt. Negruzzi, s. i, 151. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menţine suspendat sau a se deplasa lin prin văzduh (cu ajutorul aripilor). V. zbura, plana1. Un vultur... pluti cîtva timp în aer pe deasupra taberii. BXlcescu, m. v. 140. Pe cer, un vultur mare, Făcînd cercuri de zbu-rare, Se vedea plutind cu fală. Alecsandri, p. ii, 11. în susu! văzduhului ... plutea cîte un vultur. Delavrancea, s. 60. Gîza întinse aripioarele ... Pluti puţin. Gîrleanu, n. 218. Urmăream înduioşat zborul unei berze ....ce plutea alb şi negru in albastrul cerului. Brăescu, o. a. ii, 329. Unghiuri de cocoare pluteau pe sub cer. Sadoveanu, o. xii, 373. Pîndea stolul acela de rîndunele, care plutea legănat. Bart, s. m. 67. Aripile ... mai plutiră cîtva timp, îneît se păru că pasărea n-a fost lovită. Camil Petrescu, n. 95. <0> (Prin anal’ogie; despre corpuri uşoare sau mai uşoare decît acrul) I se părea că un nor plutea înaintea lui. cr (1848), 121/54. O singură frunză acum mai pluteşte. Alexan-drescu, o. i, 111. Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi. Alecsandri, Poezii, 9. Un foc mare se stinsese şi din el mai plutea în întunericul lumii o slabă seînteie. Delavrancea, t. 264. Nori albi, %cămoşift, plutesc în albastrul cerului. Vlahuţă, o. a. ii, 120. Fum greu plutea în sală. Agîrbiceanu, a. 93. Neguri fumegînde pluteau în văzduhul adînc. Hogaş, dr. i, 48. Funigei de toamnă începeau a pluti, pe adieri de vînt. Sadoveanu, o. x, 193. Norii plutesc de la un capăt la altul al cerului. Bogza, c. o. 50. Norii plutesc deasupra noastră. Stancu, d. 46. în aer pluteau nori groşi de fum de ţigară, v. rom. septembrie 1955, 93. <0> F i g. Totul, pentru norocita păreche, pluteşte în visuri de plăcere. Odohescu, s. iii, 35. Aş vrea ... Să plutesc deasupra nopţii. Macedonski, o. i, 272. Simt plutind prin fumul de tămîie Sfinţenia cîntării. Goga, p. 28- în zarea viitorului pierdută, Aşa-mi pluteşti în taine-nveşmîntată. Cerna, p. 90. Numele poetului ... plutea, pentru mine, între numele haiducului omonim şi numele altor scriitori dc versuri. Galaction, a. 120, cf. 201. Şi sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor. Camil Petrescu, u. n. 137. Multe din paginile sale plutesc înir-o atmosferă de sinceritate. Vianu, a. p. 195. în aer pluteşte o primejdie. Stancu, r. a. v, 33. Pluteşte în aer ceva înnoitor, v. rom. februarie 1955, 202. Speranţa pluti cîteva clipe deasupra gropilor. Barbu, p. 256. Pluteşte în aer o vrajă grea. t februarie 1962, 40. + (Despre corpuri cereşti) A se deplasa (aparent) pe bolta cerească. O lună frumoasă plutea în cîmpia cea albastră a aerului. Eminescu, g. p. 114. Luna pluteşte bălaie ... Pe-un nor dc atlas. Macedon-ski, o. i, 15. Eu mă iîrîi prin noroaie, ea [luna] plu-teşte-n cer albastru. Vlahuţă, o. a. i, 11. Stea, ce veselă pluteşti, Sus, în mărite cereşti. Beldiceanu, p. 70. Luna plină ... plutea în văzduhul plumburiu. Delavrancea, t. 156. Pe cerul nopţii plutea... luna. Galaction, o. a. i, 244. Luna plutea in ceruri. Sadoveanu, o. vi, 350. Trupul galben şi rotund al soarelui plutise încă multă vreme în ceaţa depărtată. Barbu, p. 222. + (învechit, rar) A atîrna. Un candelabru plutea în mijlocul salonului. Delavrancea, s. 121. + (Despre sunete, melodii, mirosuri etc.) A străbate prin aer, a se împrăştia, a se extinde, a se răsplndi (lin) în atmosferă. în aer, parfumul florilor dalbe Plutea. Alecsandri, p. i, 126. Miresme plutesc prin grădină. Macedonski, o. i, 194. Copacii înfloresc — în aer Plutesc miresme-mbătătoare. Vlahuţă, o. a. i, 60. Sextetul, armonizai de ecoul lui trimis de dealuri, plutea in aerul cald. Ibrăileanu, a. 70. Cînta un matetot la proră Şi imnul lui solemn plutea Pe-ntinsul Mării Marmara. Minulescu, v. 83. Pluteşte-n atmosfera liniştită Parfumul vag de floare nenflorită. Cazimir, l. u. 8. Peste tot plutea un miros pătrunzător de arături întoarse. Brăescu, o. a. i, 209. Deasupra mortului t 9750 PLUTIB1L - 879 - PLUTITOR pluteau şoapte. Sadoveanu, o. i, 18. Un miros acrişor plutea deasupra butoaielor, v. hom. aprilie 1955, 158. Plutea prin încăpere un miros de tutun bun. ib. februarie 1956, 22. înăuntru plutea un aer înăcrit de fum de tutun., ib. iulie 1962, 26. t;' 3. F i g. A dăinui, a si' menţine; a stăpini, a predomina. Se pare că din ceruri, pe lumea adormită, Pluteşte-o lină, dulce, divină indurare. Alecsandri, . Poezii, 288. Noaptea pluteşte deasupra tuturora întunecimea liniştită. Delavrancea, t. 90. Măreţ pluti-va printre veacuri Maestrul dulce, Eminescu. VlahuţX, 0. a. i, 23. Plutea o-ntinsă dezolare Ca o mînie aruncată. PeticX, o. 42. Emanaţii solare vor pluti peste veacurile viitoare. Agîrbiceanu, a. 231. Pe toată întinderea plutea tăcerea lainică a seminţelor care germinează. C. Petrescu, î. ii, 174. Peste grădini plutea o pace religioasă. Sadoveanu, o. viii, 288. Gîndurile acestea pluteau mai mult în el, ca un sentiment, id. ib. ix, 36. Plutea o dulce seară de vară la Sienna. Pillat, p. 20. O linişte imensă plutea pe ape. Bogza, a. î. 311. în jurul lor plutea fericirea rece, limpede, curată. Demetrius, a. 64. Noaptea pluteşte încet peste crestele munţilor Rodnei. v. rom. martie 1956, 169. Ameninţarea plutea asupra familiei. Preda, m. 166. + A se observa, a se vedea, a ieşi (uşor, vag) in evidenţă. Parfumul suspinelor tale, farmecul ochilor tăi plutesc încă. Negruzzi, s. ii, 47. O jenă nespusă plutea peste întreaga situaţie. D. Zamfirescu, a. 119. Peste veselia ei plutea totdeauna o umbră de melancolie. Rebreanu, i. 116. O milă nespusă plutea pe toate feţele. Bassajiabescu, v. 3. Pe fafa Margaretei plutea o umbră de bucurie. Rebreanu, n . 7. O întunecime mare plutea în ochii lui. Sadoveanu, o. i, 203. Nu fi prost — adăugă ea — sărutînd încă o dată pe Felix, pe faţa căruia plutea o uşoară incredulitate. Călinescu, e. o. 1, 286. Surîsul ... pluteşte Chiar şi pe faţa muribundului, Ce speră Să mai trăiască, Dacă nu o zi, Măcar un ceas. Jebeleanu, s. h. 45. Pluteşte în aceste piese atmosfera febrilă a căutărilor unui drum. r iunie 1964, 69. — Prez. ind.. plutesc. — V. plută1. PLUTÎB1L, -Ă adj. (Rar; despre ape) Navigabil. De la Tisoviţ, Dunărea este plutibilă în orice timp. 1. Ionescu, m. 77, cf. ds, sfc i, 194. — Pl.: plutibili, -e. — Pluti + suf. -bil. PLUTÎCĂ1 s. f. Plantă erbacee acvatică cu rizom lung, cu frunze lucitoare care plutesc la suprafaţa apei şi cu flori galbene; (regional) plutniţă (2), plo-mlnică (v. p 1 ă m 1 ii i c 2), trifoi-amar, trifoi-de-apă ■ (Nymphoides peltata). Cf. tdrg, Panţu, pl., cade, Scriban, d., dm, Borza, d. 117. — Pl.: plutici. — Plută1-!-suf. -ică. PLUTÎCĂ* s. f. v. plătică1. PLUTINĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Femeie le- ; neşă. Frîncu-Candrea, m. 104. — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PLUTÎND, -Ă adj. (învechit) 1. Plutitor (1); care se leagănă pe apă. Velele plutinde. Bolintineanu, In sfc iv, 256. Transportul lemnului plutind pe ape curgătoare sau necurgătoare, ltr2 xii, 632. + F i g. (Despre oameni sau despre firea, sentimentele etc. ; lor) Schimbător, oscilant, nehotărit, ezitant. însă omul nestatornic, ce mintiosl-ai giudecal ... A Iui inimă plutindă între dumeriri o mie Nici aceea ce doreşte, nice ie nu vra el să ştie. Asachi, s. l. i, 221. 2. Care fllfiie, care flutură In vint. Coama plutindă. Bolintineanu, în sfc iv, 256. — Pl.: plulinzi, -de. — V. pluti. PLUTÎBIi s. f. Acţiunea de a pluti. 1. Menţinere la suprafaţa unui lichid (în care se află parţial cufundat); deplasare pe suprafaţa unui lichid (în care se află paTţial cufundat); călătorie cu o navă (1) , cu o ambarcaţie, cu un obiect plutitor. Cf. p 1 u ti (i). Pini5 cînd plutirea este norocită, pentru ce să se teame neîncetat de furtmie?MARcovici, d. 13/25. Corabia, în plutirea ei, să părea ca o pasere ce zboară. DrXghici, r. 9/7, cf. Polizu. Plutirea era foarte puţin îndeminalică. N. A. Bogdan, c. m. 12, cf. Barcianu, Alexi, "w. După două ore de plutire pe lac ... revenirăm spre mănăstire. Galaction, o. a. ii, 290. Măreaţa ondulare a acestui vasi spaţiu aduce în privitorul de deasupra sentimentul ... plutirii pe un ocean. Bogza, c. o. 19. Plutiri peste adîncimi mai mari de două mii de metri. v. rom. februarie 1956, 28. + Transport organizat de mărfuri sau de persoane care se face cu o navă, pe un itinerar determinat; trafic pe apă; navigaţie (1). Turcii totdeauna putea să împiedice neguţătoria şi plutirea Roşiii pe aceste mări. Asachi, i. 181/22. în cwsul împărăţiei sale... s-au deschis plutirea vaselor pe canalul Ladoghii. id. ib. 318/5. Plutirea vapoarelor pe Dunăre, cr (1848), 203/13. Agruultorii ... ar trebui să se asocieze ca să înfiinţeze o plutire naţională pe Dunăre. 1. Ionescu, m. 389. Caută un grec, nu prea viclean, şi fă legămînt cu el pentru plutirea pe marc. Sadoveanu, o. xii, 29. 2. Menţinere sau deplasare lină prin văzduh (cu ajutorul aripilor). Cf. p 1 u t i (2). Voioşi, cocostircii, în slava senină, Trag hora-n plutire mişcîndu-se lin. NeculuţX, ţ. d. 65. Plutirea liniştită a vulturului. Cazaban, v. 32. Pe sus, ca umbre şui, trec şoimii în plutire. Sţancu, p. s. 46. F i g. Plete Lăsate-n vînt plutiriiI Coşbuc, p. ii, 52. Dintr-acolo, venea spre mine, înlr-o plutire nostalgică, cîntecul. v. rom. august 1958, 51. — Pl.: plutiri. — V. pluti. PLUTÎT1 s. n. Faptul de a p 1 u t i. Cf. pluti • Marinarii moldoveni fură chemaţi ... de comandanţi turci..., fiind recunoscuţi ca buni meşteri în arta plutitului şi a evitării primejdiilor pe Dunăre şi mare. N. A. Bogdan, c. m. 11, cf. ds, dm. 2. (Rar) Plutărit (1). Cf. ltr2. -« 3. (Rar) Plutărie1 (2). Ocupaţiunea principală a moţilor e fabricarea de tiubere, doniţi, ... plulitul. Frîncu-Candrea, m. 61. — Pl.: plutituri. — V. pluti. PLUTÎT2, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Care este purtat de valuri, de a£e (curgătoare). Cf. pluti Pod plutitor— platformă 9759 PLUTNIŢ - 880 - PLUTON1 plutitoare (1) care serveşte la transportul fiinţelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape (curgătoare); bac, pod umblător, (regional) brudină. Le-au pus pe un pod de lemn plutitoriu. ist. am. 88r/9. Trecem de partea cealaltă a Oltului, pe un pod plutitor. Vla-huţă, r. v. 92. Ne ducem şi noi pînă la podul plutitor. Vlasiu, a. p. 181. Podurile plutitoare isprăviseră de pus oştimea pe ţărmul sting al Dunării. Sadoveanu, o. xii, 270. Insulă (sau grădină) plutitoare sau ostrov (sau pămint) plutitor—Îngrămădire de pămlnt, nisip sau nămol (cu resturi vegetale), mai ales In apele curgătoare, formlnd o insuliţă acoperită cu vegetaţie (stuf, sălcii etc.). Ostroavele — grădini plutitoare — îşi răsfrîng în valuri răchitele argintii. Vlahuţă, r. p. 16. E vorba de un ostrov plăpînd, înfiripat încet şi greu din acele oslroave plutitoare. Galaction, a. 471. Păşesc pe pămîntul plutitor, între plante de apă cunoscute. Sadoveanu, o. ii, 588. Ne căutam loc prin papură şi sălcii mărunte, la malul luciului, pe insula plutitoare, id. ib. ix, 384. + (Substantivat, n.) Corp care pluteşte la suprafaţa unui lichid (şi care, fiind legat de un sistem de pîrghii, reglează şi, uneori, indică nivelul lichidului dintr-un recipient). Cf. Ciş-man, fiz. i, 271, ltr2, dm, der. + (Substantivat, n.) Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică declt a apei, servind la măsurarea unui curent de apă. Cf. dm. 4- (învechit; despre ape) Navigabil. Moldoveni care din vremile cele mai vechi se îndeletnicea cu navigafia pe rîurile plutitoare a Principatului ... începură a dura corăbii. Arhiva r. i, 103/8. Mureş, rîu plutitor, care din tara săcuilor ... soseşte la Lipova, in Banat, şi se varsă în Tisa. Bălcescu, m. v. 492. lată-ne ajunşi la Vatra Doinei, .... unde trei văi se împreună cu trei rîuri plutitoare: Neagra, Dorna şi Bistriţa. Gane, n. iii, 98. 2. Adj. (Despre păsări, insecte etc.) Care se menţine în văzduh sau care se deplasează lin prin văzduh (cu ajutorul aripilor) Cf. dm, m. d. enc. <0* (Prin analogie; despre corpuri uşoare sau mai uşoare decît aerul) Pe senin călătoreşte Un nor tainic, plutitor. Alecsandri, p. ii, 126. Luminarea de ceară [se prefăcu] Intr-un cărbune plutitor tn aer. Eminescu, n.56. Din stingă, din dreapta, din fală ... Ies dungi plutitoare de ceafă. Coşbuc, p. ii, 8. Negurile plutitoare ... umpleau cupa imensă a adîncului. Hogaş, dr. i, 107. Ploaia devenise mai măruntă, Ca un abur plutitor şi rece. Mihale, o. 264. <0- F i g. Pradă ... unui vis plutitor. Ralea, s. t. i, 347. + (Despre mers) Uşor (ca şi cînd ar zbura). Băietanul avea un mers plutitor şi nesigur. Galaction, a. 405. Mersul ei e plutitor, imaterial. Cazimir, gr. 128. 3. S. m. (învechit, rar) Navigator (1); corăbier. Doi plutitori, văzînd corabia lor aproape de a se zdrobi ... , să silesc ... a uni puterile. Marcovici, d. 245/14. 4. S. f. (învechit) Plută1. Făcui o plutitoare foarte ţeapănă şi tare cu două vîslişoare. Gorjan, h. ii, 73/15. 5. S. f. (Regional) Rourică (11) (Glyceria fluitans). Cf. ddrf, Brandza, fl. 495, Barcianu, Grecesc«, fl. 1, Panţu, pl., Şăineanu, d . u. , cade, enc. agr. , Scriban, d., dm, Borza, d. 78. 6. S. f. Compus: (regional) plutitoare-duke — lemn-dulce (Glycyrhiza echinata). Cf, Borza, d. 78. — Pl.: plutitori, -oare. — V. pluti. l’LUTIVIŢĂ s. f. (Bot.; regional) 1. Nufăr (l a) (Nymphaea alba). Tîrlaşul se băgă în japşă, afundîn-du-se supt foile de plulnită. Sandu-Aldea, u. p. 48. Nu avem decît să ridicăm ... o foaie de plutnifă sau de nufăr ca să vedem pe partea ei inferioară o mulţime de animale. Antipa, p. 53, cf. tdrg, cade, ScribAn, d., dm. 2. Plutică1 (Nymphoides pellata). Cf. Borza, d. 117. — PL: plutnife. — Cf. ser. p 1 u t n i c a „muşchi de fîntînă“. I'LUTOGHAT, -As. m. şi f. Persoană care aparţine plutocratici (2). Cf. cade. Relaţii fructuoase,cu pluto- cratii vanitoşi. Lovinkscu, s. ii, 54, cf. Scriban, d., dl, dm, dn. (Ironic) Săr$^anii plutocra[i bui cureştenil Cite griji au ei pe capul lor! Galaction, a. 440. .......... — PL: plutocrafl, -tc. ... — Din fr. ploutocrate. I’LUTOCHATIC, -Ă adj. Care aparţine plutocraţiei sau plutocraţilor, referitor la plutocraţie sau la pluto-craţi. Cf. Scriban, d., dn2. — Pl.: plutocratici, -ce. — Din fr. ploutoeratique. > PLUTOCBAŢÎE s. f. 1. Regim politic în care puterea de stat se află concentrată in mîinile celor mai bogaţi reprezentanţi ai claselor exploatatoare. Cf. Barcianu, Alexi, w\, Şăineanu, d. u., cade; Scriban, d. O putere tradiţională: gerontocrafie, monarhie, plutocrafie, oligarhie. Ralea, s. t. ii, 267, cf. dm, der, dn2. 2. Totalitatea persoanelor bogate care,. In cadrul statelor bazate pe exploatare, acaparează conduccrea statului şi a treburilor obşteşti. Ani şi ani, plutócrata romană a stors provinciile şi neamurile îngenuncheate. Galaction, a. 434, cf. contemp. 1949, nr. 156, 15/5, dm. — Pl.: (1) plutócrata. — Din fr. ploutocratie, germ. l'hitokratie. PLUTÓIV1 s. n. 1. Subunitate militară mai mică declt compania, alcătuită dintr-un număr variabil de grupe; p. ext. persoanele care formează această unitate. Cf. cr (1830), 109/27, I. Golescu, c., Valían, v. Mi-¡i are la comándele sale un pichet de călări me şi un pelotón pedestrime. cr (1846), 282/45, ci. Negulici. Pe cînd făceau planuri mari...', lin foc înfricoşat de peloton detuna asupră-le. Bariţiu, p. a. 1, 311, cf. Stamati, d., Polizu. Uri peloton de soldaţi de linie. Dîmboviţa (1859), 1321/19, cf. Lăcusteanu, a. 55. Două plutoane cu armele-ncărcate se ăşezară-n rînd în faţa castelului. Vlahuţă, o. a. i, 149. Un, doi, un! Şi stafi plutonul! Coşbuc, p. i, 329, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg. Despre zarea dealului se lăsau, în galopul cailor, două plutoane de călăraşi. Bujor, s. 126, cf. Şăineanu, d. u., cade. Voi împărţi deci plotonul în linie de trăgători şi în rezervă. Camil Petrescu, u. n. 317. Plutonul a trecut mai departe. C. Petrescu, r. dr. 24. Există un soldat în plutonul lui Comşa, care păstrează necitită o scrisoare, id. î. ii, 19. Cînd sosea plutonul de gardă, dezastrul era complet. Brăescu, a. 218. Aştepta un pluton de soldaţi. Sahia, n. 86. Punea pe cele drumuri plutonul sfărîmal de oboseală. Popa, V. .89. Ofiţerii ... se mişcau agale printre zidurile plutoanelor. Sadoveanu, o. ii, 29. Un pluton de solda(i întinde puştile. Călinescu, s. 403. Ci ti va [soldaţi] se strîngeau într-un pluton şi încercau să reziste. Bogza, c. o. 319. Autorităţile scoaseră două plutoane de jandarmi. Stancu, r. a. v, 242. La pluton cînta, în seară, Grănicerul lingă foc. v. rom. iulie 1954, 213. Plutonul abia desluşi faja unui bătrîn cu barbă albă. Camilar, n. i, 72. Spune lui Sachelarie să dea soldaţilor din ploton concedii. Barbu, p. 305. Se arăta un pluton, care prinse la fugă spre amiazi. Marian, t. 43. Dorobanţii merg plutoane. Sevastos, c. 273. Pluton de ea:ei'u/ic=unitate militară care execută, prin Împuşcare, pe cei osîndiţi la moarte. Se aşezase ... să potolească îndîrjirea oştirii sosită cu ordin de ucidere şi pluton de execuţie. C. Pe-tbescu, R. dr. 23. Căpitane, ia comanda plutonului de execuţie. Stancu, d. 162. Ce fac dacă primesc ordin să fiu companie de politie sau chiar pluton de execuţie? Camilar, n. i, 162. 2. P. anal. Grup organizat de persoane (cu preocupări, ocupaţii comune). Elevii au plecat ... pe ploloane, cu noaptea-n cap. Brăescu, a. 137, cf. 139. Se desfăceau în lături, făcînd loc unui pluton de lachei auri(i. Klopştock, f. 298. + Grup compact de sportivi care ocupă o anumită poziţie tn timpul desfă- 9764 PLUTON2 - 881 - PL U VIO GRAF şurării unei Întreceri. Cf. dm. Imediat fug din pluton dinamovlştii. sp. pop. 1965, nr. 4 649, 7/2, cf. dn!, m. d. enc. ♦ (Rar; în forma plolon) Stol, pilc (2). Se înalţă în aer plotoahe colţurate de raţe sălbaticei Odo-bescu, s. iu, 160. — PI.: plutoane. — Şi: (Învechit şi popular) plo-I6n, (Învechit) pelotón s. n. — Din fr. pelotou, it. plotone. PLUTÓJV2 s. m. Corp de roci magmatice intrusive (de mari dimensiuni). Plutonii mal vechi declt rocile sedimentare acoperitoare se recunosc prin faptul că ... lipsesc aureola de contact, apofizele şi enclavele, ltr2, cf. M. D. ENC. — PI.: plutoni. — Din fr. pluton. PLUTON AŞ s. n. Diminutiv al lui p 1 u.t o n1 (1). Un plutonaş de oameni în toată firea, ¡negriţi de fum, de bărbi crescute în voie, trecu grăbit, sub comanda unui puşchi de sublocotenent cu mustăţile rase. BrXescî.', o.a. i, 291. — PI.: plutonaşe. — Pluton1+ suf. -aş. PLUTONÉR s. m. v. plutonier. FLUTON1ÁN, -A adj. (Geol.; rar) Plutonic.. Cf. SCRIBAN, D. — Pronunţat: -ni-an. — PL: plutonieni, -e. — Din fr. plutonien. PLUTÓNIC, -Ă adj. (Geol.) Format în adlncui scoarţei terestre; care are loc, se manifestă, şe produce in adlncui scoarţei terestre; (rar) plutonian. Afesi foc supl pămîntănesc se cheamă foc plutonic. Barasch, m. ii, 15/30. Videm cum că deosebitele materii platonice au început a să arăta de la începui şi revărsarea lor a urmat In toate timpurile. CobÎlcbscu, o. 90/26, cf. Bâr-cianu, ŞXineanu, d. u., cade, dn2. Magmatism plutonic, ltr2 xn, 634. <> Rocă plulónicü = nnmc generic dat rocilor abisale şi intrusive. Aceşti munţi au fost centrurile de erupţiune ale acestor roci plutonice. Arhiva, i, 230, cf. m. d. enc. — PL: plutonici, -ce: — Din fr. plutonique. PLUTONUiR s. m. Grad militar, In ierarhia subofiţerilor, superior sergentului major şi inferior plutonierului major; persoană care are acest grad.. Nevasta plutonierului se zicea că s-a ascuns la cineva în sat. Rebreanu, r. ii, 220, cf. i, 354. Un plalonier se apropie de mine. Ca mil Petrescu, u. n. 244. Să trăiţi, don plotoner, a fugit purcelu’ lu’ don colonel. BrXescu, o. a. i, 196, cf. îl, 282. Cereau iot felul de lămuriri plutonierului de jandarmi. Popa, v. 103. Ce-ai făcui, nenorociţulel izbucni în faţa plutonierului. Bart, s. m. "74. Domnule plolonier Gîrneaţă ... , lasă-mâ să apuc ceva cu gura, că rni-c foame. Sadóveanu, p. xvii, 201, cf. id. E. 265. Mituia plutonierii şi sergenţii. Stancu, h. a. iii, 24. Plutonierul ... îi arătă, prinlr-o voltă elegantă a condeiului, un scaun. v. kom. mai 1954, 56. Plutonierul era arţăgos. Pas, z. iii, 17. M-a luat un. plutonier de piept. Preda, m. 143. Plutonierul îi privi pe rînd. Barbu, p. 198, cf. 242. Am un fecior plotoner de jandarmi, mat. dialect, i, 186. Şi-n cătane dac-oi me, plotoner m-oi fa de-oi vrei i-oi.c. transilv. i, 251. <0> Plutonier major v. major(3). — Pronunţat: -ni-er. — Pi.: plutonieri. — Şi: (popular) filutonér (bul. fil. v, 215, src i, 194), pl«>-tonér, plotoniér, (neobişnuit) platonér s. m. — Pluton1-!-sul. -ier. PLUTONIEREASĂ s. f. 1. Soţie de plutonier. Corn. din Ţepeş VodX —CernavodX. 2. Femeie care are gradul de plutonier. ' — Pronunţat: -ni-e-. -' Pi.: plutonier ese. — Şi. (regional) plotonăreâsă s. f. Coiri. din Ţepeş VodX — — CernavodX. — Plutonier-f-suf. -easă. PLUTONÎSM s. n. 1. Totalitatea fenomenelor şi a proceselor geologice legate de mişcarea magmei la mari adlncimi în interiorul scoarţei terestre. înaintea fazelor principale de cutări, plutonismul lipseşte. ltr2, cf. der, m. d. enc. 2. Concepţie care exagerează rolul fenomenelor magmatice în procesul de formare a rocilor, considerlnd că formarea acestora ar avea loc exclusiv pe cale magmatică. Cf. dm, dn2, der, m. d. enc. — Din fr. plulonisine. PLUTONÎST, -Ă.adj., s. m. şi f. (Persoană) care aderă la concepţiile plutonismului (2). Partizanii acestei teorii se cheamă pluionişti. Barasch, m. ii, 21/25, cf. Isis (1859), 11. — PL: plutonişti, -sie. — Pluton2 -fsuf. -ist. PLUTONIU s. n. Element chimic transuranian radioactiv de sinteză, înţrebuinţat la obţinerea energiei nucleare. Dintre elementele transurane, pliitoniul s-a dovedit a fi un element capabil ...să întreţină reacţia în lanţ. Macarovici, ch. 204. Permite obţinerea plu-loniului, precum şi executarea cercetărilor ... legate de reacţia în lanţ. contemp. 1955, nr. 434. -5/1, cf. ltr2, dl, dm, dn, der. Plutoniul este obţinut astăzi în cantităţi relativ importante, în reactoare nucleare şi extras In mod obişnuit din combustibili iradiaţi prin tratamente chimice. Scînteia, 1971, nr. 8 911. — Din fr. plutnnium. PLUTUÎ vb. IV. T ranz. (Complementul indică pieile tăbăcite) A supune unei operaţii de finisare, tratînd cu săruri de crom şi rulînd pe o sclndură rotunjită acoperită cu plută2, pentru a le face moi şi a le da un desen specific. După această plutuire in lungime, pielea poale fi plutuită în lăţime. ..şi în diagonală, ltr2 xn, 635. Maşinile de plutuit reproduc acţiunea mecanică a plu-tuirii manuale, ib. 636, cf. dm. — Prez. ind.: pluluiesc. — Plută2-fsuf. -ui. PLUTUÎRE s. L. Acţiunea de a plutui şi rezultatul ei; plutuit. Pielea se îndoaie cu faţa înăuntru, în cazul pluluirii pe carne, ltr2, cf. dm, sfc iv, 320, m. d. enc. — PL: plutuiri. — V. plutui. PLUTUlT s. n. Plutuire. Cf. ltr2. — V. plutui. PLUŢĂNf vb. IV v. pliuţăni. PLUVIAL, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie, provenit din ploaie. Altele sînt luate ... de apele pluviale. Brezoianu, n. 55-/29, cf. prot.-pop., N. d. Cufundări parţiale a pămlntului provenite ... din mimarea spinării sării de apele pluviale. 1. Ionescu, p. 31. Apă pluvială. Scriban, d. Ape mari de primăvară şi viituri pluviale, mc i, 453, Cf. DM, DN2, M. D. F.NC. 2. S. n. Interval de timp din perioada cuaternară, caracterizat printr-o climă cu precipitaţii abundente, care a avut drept consecinţă extinderea vegetaţiei şi accelerarea procesului de eroziune. Pluvialele s-au manifestat în regiunile tropicale şi subtropicale actuale în timpul fazelor glaciare, der. — Pronunţat: -vi-al-, — PL: pluviali, -e. » — Din fr. pluvial. PLUVIOGHĂF s. n. Pluviometru pentru înregistrarea automată a cantităţii şi intensităţii precipitaţiilor atmosferice căzute într-un anumit interval de timp şi pe o anumită suprafaţă. Cf. ltr2, dm, dn2, der. — Pronunţat: -vi-o-, — PL: pluviografe. — Din -fr. pluviograplie. 9780 PLUVIOMETRIC - 882 - PNEUMOGÂSTRIC PLUVIOMETRIC, -Ă adj. 1. Referitor la ploi, la I precipitaţii, care aparţine ploilor, precipitaţiilor. Stare I pluviometrică şi higroscopică accentuată, enc. agr. iv, 392. In ce priveşte caracterul pluviometric şi termic ... se prevăd precipitaţii apropiate de normal, rl 1973, nr. 8 834. 2. Referitor la pluviometru, do pluviometru. Cf. DM, DN2. — Pronunţat: -vi-o-. — Pl.: pluviometrici, -ce. — Din fr. pluvioinâtriquc. PLUVIOMfiTRU s. n. Aparat utilizat pentru determinarea cantităţii de precipitaţii atmosferice căzute lntr-o regiune, într-un anumit interval de timp; (rar) ombrometru. Cf. Barasch, m. iii, 143/16, id. i. 68/13. Cantitatea de ploaie care cade lntr-o localitate ... se face prin agitdorul unui aparat numit pluviometru. Poni, F. 191, cf. Alexi, w., cade, Scriban, d. Aci aveţi un metru, un pluviometru, un barometru, un densimetru şi un termometru. Arghezi, c. j. 184. Cantitatea de apă, căzută intr-un timp dat şi ţnir-un loc anumit, se măsoară cu pluviometrul. Cişman, fiz. I, 560, cf. LTR2, DM, DN2, DER. — Pronunţat: -vi-o-, — Pl.: ptuviometre. — Din fr. pluvioinctre. PLUVMÎS, -OÂSĂ adj. (Franţuzism rar) Ploios. Cf. Alexi, w. Marea ... agasantă, muntele ...p/uvios. Teodoreanu, m. ii, 252. — Pronunţat: -vi-os. — Pl.: pluvioşi, -oase. — Din fr. pluvieux. PNEU s. n. Ansamblu format dintr-o cameră de aer comprimat şi o anvelopă, fixat la roţile anumitor vehicule; p. restr. anvelopă. La ptrîitul surd al pneurilor, felele ar fi întors capul cu invidie. Călinescu, c. N. 76. Trăsura se rostogoli dulce, fiindcă avea ro(i cu pneuri, id. e. o. ii, 96, cf. ltr2, dl, dm, dn, der. — Pl.: pneuri. — Din fr. pneu, germ. Pneu. PNEUMATIC, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme tehnice) Care funcţionează cu aer, la o presiune diferită de presiunea atmosferică; care comprimă, deplasează, evacuează aerul. Mahină pnevmatică. Amfilohie, g. f. 28r/8, cf. 132v/3, Valian, v. Lemnul întîi se întinde Intr-uri cilindru mare, din care se scoate aerul cu maşina pneumatică. Universul (1845), 66/31. Oxigenul comprimat mult într-un brichet pneumatic, dă o temperatură ce trece peste 200°. Marin, pr. i, 1/22, cf. 163/17. în acest tub asigurîndu-se aerul prin maşina pneumatică, id. v. 39/28. Un însemnat instrument spre rărirea aerului ... pumpa sau tulumba pneumatică. Stamati, f. 46/28. Este destul rezultatul unei esperien(e făcută cu o maşină pneumatică. Barasch, m. ii, 172/22, cf. m, 174/21, Polizu. Maşina pneumatică esie un aparat destinat de a scoate aerul dintr-un corp sau dintr-un spaţiu oarecare. Poni, f. 82, cf. Alexi, "w., Şăineanu, d. u., cade. Poştă pneumatică. Scriban, d. Transportul de la o maşină la alta, într-o instalaţie modernă, se face pe cale pneumatică. Ionescu-Muscel, fil. 121. Se vor mecaniza' lucrările de abataj, prin introducerea aerului comprimat şi a uneltelor pneumatice, leg. ec. pl. 427. Frîne pneumatice. ltr2. prese pneumatice, ib., cf. dm, dn2. 2. S. f. Parte a fizicii care studiază proprietăţile aerului şi ale altor gaze. Au aflat tipografia, iarba de puşcă, pnevmatica ... sau scoaterea vîntului din trupuri. Abeţedar, 95/7, cf. Polizu, Barcianu, Scriban, n., dn. — Pronunţat: pne-u-. — Pl.: pneumatici, -ce. — Şi: (învechit) pnevmâlic, -u adj., s. f. — Din fr. pneumatique, germ. pneuinatisci), lat. pneumatieus, it. pncuinatico. — Pentru pnevmatic, cf. ngr. 7cveu|j.a-cix6<;. PNEUMATOLÎTIC, «Ă adj. Care aparţine pneuma-tolizei, privitor la pneumatoliză. Cînd lavele se revarsă la suprafa(a pămîntului, fenomenele pneumatolitice ating valori maxime, ltr2 xii, 636. Pază pneuma-tolitică— etapă In procesul de formare a mineralelor şi rocilor în care topiturile magmatice se caracterizează printr-un conţinut bogat în componenţi volatili. Faza pneumatolitică determină fenomene prin care se pot forma unele zăcăminte importante de staniu, wolfram, molibden etc. der, cf. m. d, enc. — Pronunţat: pne-u-, — Pl.: pneumatoHtici, -ce. — Din fr. pneuinatolytique. PNEUMATOLÎZĂ s. f. Totalitatea fenomenelor provocate de acţiunea emanaţiilor gazoase dezvoltate din magmă asupra rocilor înconjurătoare cu care ajung în contact, în timpul procesului de formare a unor minerale şi roci. Pneumatoliza se produce cînd topiturile saturate in componenţi volatili cristalizează. ltr2, cf. DER, M. D. ENC, — Pronunţat: pne-u-. — Din fr. pneumatolyse. PNEUMAT6ZĂ s. f. îngrămădire de gaze în unele cavităţi şi organe ale organismului. Cf. Bianu, D. f., DN*, D. MED. — Pronunţat: pne-u-, — Pl.: pneumatoze. — Din fr. pneumatose. PNEUMÎN s. m. v. pulmou. PNEUMOCiiC s. m. Diplococ gram-pozitiv care provoacă, la oameni, pneumonia (şi alte infecţii ale aparatului respirator), iar la animale septicemia. Cf. DM, DN2, DER, D. MED., M. D. ENC. — Pronunţat: pne-u-, — PU: pneumococi. — Din fr. pneumocoque. PNEUM OC(iCI C, -Ă adj. Care aparţine pneuino-cocilor, referitor la pneumococi, provocat de pneumococi. Pneumonia tipică pneumococică are un debut brusc, der ni, 791. Pneumonie pneumococică. . D. MED. ii, 391. Pronunţat: pne-u-. — Pl.: pneumococici, -ce. — Din fr. pneuinococique. PNEUMOCONldZĂ s.f. Afecţiune pulmonară cronică, cu caracter profesional, cu evoluţie lentă, provocată de inhalarea masivă şi de fixarea unor pulberi (de silioaţi, fier, cărbune, azbest etc.), care determină inflamaţia şi apoi scleroza plămînilor. Pneumoconioza interesează protecţia muncii în industriile cu praf. cofrTEMP. 1950, nr. 184, 7/5, cf. ltr2, dl, dm, dn, der, abc săn. 287, d. med. în ce priveşte combaterea bolilor profesionale, între care şi pneumoconiozele, au fost obfinute, incontestabil, o serie de rezultate. ScîN-teia, 1971, nr. 8 921. A iv-a Conferinţă internaţională asupra pneumoconiozelor ... va da, desigur, un nou impuls cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu: ib. — Pronunţat: pne-u-mo-co-ni-o-, — Pl,: pneumo-conioze. — Din fr. piieumoconiose. PNEUMOENTERÎTĂ s. f. (Med. vet.; rar) Pasteu-reloză (2), holera păsărilor. Cf. enc. vet. 575. — Pronunţat: pne-u-, — Pl.: pneumoenterite. — Din fr. pneumo-entirite. PNEUMOGÂSTRIC adj. (în sintagma) Nerv pneu-mugastric (şi substantivat, m.)=a zecea pereche de nervi cranieni, cu ramificaţii la cap, în cavitatea toracică şi în cea abdominală; nerv vag. Mănunchiul cel de jos compus de vreo zece, cincisprezece fire alcătuieşte ... nervu pnevmogastric. Kretzulescu, a. 481/21. N[ervul] vag sau pneumogaslric răsare din măduva oblongată, iese din cran prin gaura ruptă cea mare şl formează ganglion petros care dă ramura auriculară. Polizu, p. 185/4, cf. Bianu, d. s., enc. vet. 42, 44, D. MED., M. D. ENC. — Pronunţat: pne-u-, — Pl.: pneumogastrici. -- Şi: (învechit) pnevmogâslric adj. 9794 PNEUMOGBAF - »83 - POACĂN — Din fr. pneumogastrique. — Pentru pnevmo-gastric, cf. ngr. 7tveu|ioYa(7Tpvx6ţ. PNEUMOGRAF s. n. Aparat cu ajutorul căruia se Înregistrează amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor respiratorii ale cutiei toracice. Cf. der, d. med., m. D. ETÎC. — Pronunţat: pne-u-. — PI.: pncumografe. — Din germ. Pncumograi’h. PNEUM-dNIC, -Ă adj. (învechit) Privitor la bolile de plămlni, propriu bolilor de plămîni. Cf, I. Go-i.eşcu, c., Valian, v. .— Pronunţat: pne-u-, — PI.: pneumoniei, -ce. — Şi. pnevmdnic, -ă adj. Valian, v. — Din fr. pneumonique. PJVEUMONÎE s. f. Inflamaţi?, a unui lob sau a unui segment pulmonar, avînd cauze diverse, care se manifestă prin febră mare, frisoane, tuse şi junghiuri; (regional) junghi. Din anghina urmează pneumonia şi păiimaşii mor in şeple zile. Cornea, e. i, 92/21, cf. Valian, v. Orice catar este boală carea poate trece uşor in pneumonii. Vasici. m. ii, 27/10. cf. man. sănăt. 335/23, mat. medic.. 116. Pare că e scăpat de primejdie.., desigur A fost pneumonie. Caragiale, o. vii, 85, cf. ddrf, Barciaku, N. Leon, med. 135, Alexi, w., Bianu, d. s., Şăineanu, d. u. O gripă subversivă 1(i poale-aduce vreo pneumoniei Topîbceanu, b. 93. A fost p pneumonie foarte serioasă. Camil Petrescu, t. î, 530. Pneumonia-i gata! Teodoreanu, m. ii, 251. L-au slăbit reumatisme şi pneumonii vinătoreşti. Sadoveanu, ol viii, 455, cf. Scriban, d., dm, dn. în pneumonie, sputa are o culoare ruginie, abc săn. 341. Pneumonia tipică pneumococică are un debut brusc şi se manifestă cu febră, frisoane, junghiuri toracice, tuse şi prin spută ruginie, der, cf. d. med. — Pronunţat: pne-u-, — PI.: pneumonii. - Şi: (învechit) pnevmonie s. L — Din fr. pneumonie. — Pentru phevnionie, cf. ngr. itveujiovla. PIYEUMOPATî E s. f. Nume generic dat bolilor pulmonare. Cf. dn2. în funcţie de evoluţie se pocite vorbi de pneumopatii acute scai cronice, o. med., cf. l'ORM. CUV, 1, 141. Pronunţat: pne-u-, — PI.: pneumopatii■ — Din fr. pneumopatiile. PNEUM OFERITONIX s. n. 1. Pătrundere accidentală a. aerului sau a altor gaze in cavitatea peritoneală. Cf. DER, D. MED., M. D. ENC. 2, Introducere de oxigen sau de alt gaz în cavitatea peritoneală, in scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. Cf. der, d. med., m. d. enc.. — Pronunţat: pne-u-. — PI.: pneumoperilonee. După fr. pncuinoj-Griloine. PiVEUMOSfiPT subst. Medicament dezinfectant al aparatului respirator şi excitant al centrilor respiratori. Cf. ltr8. în farmacii vom găsi fiole de pneumo-sept. Belea, p, a. 269. — Denumire comercială. PJVEUMOTERAPÎE s. f. Metodă de tratament In unele boli pulmonare, care foloseşte inspirarea aerului comprimat sau rarefiat In camera pneumatică sau cu ajutorul unor aparate speciale. Pneumoterapia se practică cu ajutorul ... aparatelor pneumatice individuale de respiraţie alternativă, abc săn., cf. d. med. — Pronunţat: pne-u-, — Pi.: pneumoterapii. —■ Din fr. pneumotlvârapie. PiVEUMOTOMlE s. f. incizie a unui plămln făcută in scop terapeutic. Cf. dn3, d. med., form. cuv. i, 141. — Pronunţat: pne-u-.. — PI ipneumotomii. • Din fr. pneumotomle. PiYEUMOTORÂCE s. n. v. pneutnotorax. PNEUMOTORÂX s. n. 1. (Şi în sintagmele pneu-,motorax spontan, abc săn., d. med., pneumolorax accidental, u. d. enc,. etc.) Pătrundere accidentală a aerului sau a altor gaze în cavitatea pleurală in urma perforării plămînuiui sau a peretelui toracic. Cf. Bianu, d. s. Pneumotoraxul bilateral, cind amîndoi. plămlnii sint comprimaţi, este de obicei mortal. Belea, p. a. 130. Tratamentul pneumoloraxului are la început un caracter de urgentă, abc săn. Pneumolorax cu supapă... este varietatea cea mai gravă de pneumolorax traumatic, d. med. 2. (Şi în sintagmele pneumolorax artificial, pneumolorax terapeutic, m. d. enc.) Metodă de tratament a tuberculozei, constlnd In introducerea artificială a aerului In cavitatea pleurală pentru a comprima şi a imobiliza plămlnul bolnav, pînă la însănătoşire. Cind era la sanatoriu i se făcea pneumolorax. Vlasiu, d. 280, cf. dl, dm, dn, der. Pneumotoraxul artificial se situează şi astăzi printre principalele metode de tratament al tuberculozei pulmonare, abc săn. 165, cf. d. med., form. cuv. i, 141. — Accentuat şi: pneumotdrax. — Pronunţat: pne-u-. — PI.: pneumotoraxuri. — Şi: (rar) pneu-ruotorâce s. n. — Din fr. pneumotliorax. — Pneumotorace, POAC interj, v. poc1. POĂCĂ1 s. f. (Regional; depreciativ) Persoană în vlrstă, bătrînă. V. h o a ş c ă. (Cotîrgaşi —Vatra Dornei). şez. v, 41. Nu i-i lui ruşine obrazului, poacă băirtnăl ib. — Etimologia necunoscută. POACĂ2 s. f. (Regional) 1. Lovitură (dată cu pumnul). Ţi-oi da o poacă-n capi şez. v, 117. Hai, hai ... Cind ¡i-oi da o poacă! Com. Furtună. 2. Neînţelegere, conflict, ceartă, discordie. Cf. ddrf. — Din poc1. POACĂ* s. f, v, pocie1. POACĂt vb. IV v. pocăi1. POÂCĂN, -Ă adj. (Regional) Plin pînă la refuz, foarte plin (Rlmnicu Vîlcea). Lexic reg. 84. POACINĂ - 88'l - POALĂ — Pl.: poacâni, -e. — Etimologia necunoscută. Cf. pocni. POĂCINĂ s. f. (Regional) Papuc1 (I) de lină; cipic (Tincova — Caransebeş). I.. Costin, gb. băn. 160. — Pl.: pcacine. — Etimologia necunoscută. POĂDĂ s. f. (Regional, mai ales prin Ban.) Păr care cade din blana unui cline bătrln sau jigărit (I.. Costin, gr. băn. 360); lină aspră, „fără păr“ (Coman, gl.); (tn forma pod) „parte deasă, bătută, In lina tunsă de pe oaie“ (Lexic reg. ii, 71). — PL: poade. — Şi: pod s. n. Lexic reg. ii, 7i. — Etimologia necunoscută. POĂFĂ s. f. (Regional) 1. Sugativă (Oţelu Roşu). L. Costin, gr. băn. ii, 153. Cu poafa se suge cerneala. id. ib. 2. Gogoaşă (de mlncat) (Glimboca—Caransebeş). Cf. Am sn iv li 1 078/27. — PL: poafe. — Din germ. Puffer. POĂJGĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) 1. Pojghiţă care se formează la suprafaţa vinului. Lexic reg. ii, 30. 2. Scoarţă a copacului. Lexic reg. ii, 30 3. Crustă a unei răni. Lexic reg. ii, 30. — Cf. p o j g h i ţ ă. POÂITĂ s. f. v. poiată. POĂLĂ s. f. 1. 1. (De obicei la pl.) Partea de jos a unui veşmînt femeiesc, a unei cămăşi ţărăneşti sau a unor obiecte de îmbrăcăminte încheiate în faţă; tivitură îri partea de jos a unui obiect de îmbrăcăminte; (popular) partea de’ia talie în jos, de obicei mai largă şi detaşabilă, a unei cămăşi purtate de femeile de la ţară; p. ex t. fustă (ţărănească). Apro-pie-se de înapoia lui şi se atinse de poalele veşmintelor lui■ Coresi, tetr. 18. Feaceră ... poalele văşmîhtului de mătase den giar împregiur. i>o 312. Rugară pre el ea numai să să atingă de poalele veşmîntului lui. N. test. (1648), 19v/22. Trage-le cum poli pană la cea mută şi apucă de poale pre cea mută. Dosoftei, v. s. noiembrie 118r/32. Hlamida cea albă ... ta poale era încunjurală cu şireturi vişinii (a. 1773). gch ii, 90/7, cf. 98/38. îl sprijine de suptsisioară; Iar al(ii îl line de poale (a. 1777). id. ib. 115/15. Din papuci, picioare goale, Albe, să vedeau prin poale. Bărac, a. 47/22. Dele in laturi poalele antireului■ Neghuz’/i, s. i, 231. Din vreme in vremerşi anina poalele anteriului în brîu. Alecsandri, t. 82. Cîlcva gloanfe ii ciuruiesc poalele hainei sale. Bolintineanu, o. 249. Avea o hlamidă de sevai roşu cusută cu palme de fir pe poale. Odobescu, s. i, 133, cf. iii, 55. îi foşnea uscat pe frume poala lung-a albei rochii. Eminescu, o. i, 85, cf. 117. Doctorul îl opri de poala surtucului în loc. Gane, n. i, 219. Pune poalele-n brîu ... şi s-apucă dc făcut bucale. Creangă, o. 17, cf. 231. Tînărul institutor poartă redingotă neagră foarte lungă-n poale. Caragiale, o. i, 113. Cu poalele aninate in brîu şi cu ştergarul în cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor. Slavici, n. i, 34. Cămeşile ... sînt compuse ... din două păr fi ... : partea de la brîu în jos ...se numeşte poală. Marian, nu. 235. Şi cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. Coşbuc, p. i, 47, cf. id. ae. 60. îşi spălă mîinile şi le şterse de poala cămeşii. Hogaş, dr. i, 200, cf. ii, 185. Vai de mine, că eşti mai rea ca copiii cei fără minte ... Uite ce fi-ai făcui poalele/ RebReanu, i. 16, cf. 12. Observă o pată de medicament pe poalele dolmanului. C. Petrescu, î. i, 206, cf. 252, ii, 175, Brăescu, o. a. i, 34, Stoian, păst. 69. Femeile purtau: bluză ... , poale. Pribeagul, p. R. 38. Umbla desculţ, cu poalele rasei prinse în cingătoare. Sadoveanu, o. ix, 77, Lucrează grăbii ... cu poalele mantalelor fîlfîind în vint. Bart, s. m. 16. îşi ridică femeieşte poalele sutanei. .Căun.es.cU,’ s.,8, cf. id. e. o. i, 163. Să-i sărufi poala. scurteichii; Cu buze de micşunele, Muşcar-ar neică din ele. Paras-chivescu, c. ţ. 49, cf. Stancu, r. a. i, 295. Vîntul îi flutura poalele manlăii lungi. v. rom. noiembrie 1953, 155, cf. martie 1954, 38. Poalele capotului au prins a foşni. Galan, b. i, 54, cf. Demetrius, a. 22. V-aţi furişat spre margini din cîmpui de bătaie Cu poala pelerinei adusă pe obraz. Labiş, p. 272. Rochiile ieşeau ori prea lungi, ori prea scurte, ori lăsate la poale. Barbu, p. 133. l-am croit D-un vestmînt ... Scris e-n şeale, Scris e-n poale. Teodorescu, ap. gcr ii, 326. Lele cu trei ruji la cap Şi cu poalele de sac. Jarnîk-Bîkseanu, d. 443, cf. 34, 39, 442. Mult mă uit din deal în vale, Să văd ca la mîndră poale, Aşa albe şi spălate. Mîndrescu, l. p. 87. Am fost să mor După poale de fuior. Doine, 29. Foarte rău s-o spăimîntat, Poale albe şi-o-mbrăcai. şez. i, 108, cf. 44. Şi ridică poalele, Dc se văd picioarele. Hodoş, p. p. 52. La cămeşi poale nu-s, Da li am şi nu li-am pus. Graiul, i, 334. Că de-ai fi femeie iute, Poalele fi-ar fi lăute. Bud, p. p. 62, cf. 60. Leliţă, poale durate, Rău te-am visat astă-noapte. Bîrlea, c. p. 127, cf. gr. s. vi, .69. Poalele mi-şi sufulca, în mare să băga. BAlade, i, 437, cf. n, 72, in, 223. Mîndra, bat-o soarele, Şi-o vîridut fuioarăle, Şi i-s rele poalele De-i se văd, picioarele, folc. transilv. i, 412. Singurel mergea călare Cu sarica larnă-n .poale■ folc. mold. i, 79. Poale lungi şi minte scurtă, se spune (depreciativ) despre o femeie (lipsită de judecată). Cf. Alecsandri, r. 1 086, Delavrancea, s. 173, Philippide, p. 98, şez. iv, 86, v, 136, Zannf., p, iii, 307, 308. Tăie poala şi fugi ( = scăpă-te, debara-sează-tc de omul răii sau suspect chiar cu riscul de a suferi o pierdere). Cf. cade, Zanne, p. iii, 312, corn, din Piatra —Neamţ. Nu ridica poalele pînă n-ajungi la rîu ( = nu te grăbi să faci un lucru prea devreme). Cf. Zanne, p. i, 274. în vîrf cumaş, La poală guleraş (Pălăria). Gorovei, c. 275. "O- f' i g-Luna plină de o lumină moale Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. Alecsandri, Poezii, 275. Şerpii roşii rupeau trăsnind poala neagră a norilor. Eminescu, n. 11. Sub mal, începea să crească poala serii. Galaction, o. 62. Tot mai jos apoi se lasă Poala norilor pe munte. Topîrceanu, b. 23. <0> Loc. a d v. şi prep. (în legătură cu verbe ca „a depune“, „a lncliina“, „a veni“, „a cădea“ etc.) La poala (sau poalele) cuiva , ori la poale = înainte(a), la picioarele cuiva; la voia, la bunul plac al cuiva; sub autoritatea cuiva. Am plecat capul la poala dumnealui să fiu iar rumân cum"am fost la părentel(e) dumnealui (a. 1650). gcr i, 134/23. Şi el au scăpat cum au putut şi vine la poala împărăţii[i]. Neculce, l. 50. Ci iartă-mi să viu la tine. Să-fi cad cu lacrimi la poaleI Conachj, p. 133. Viafa mea cu plecăciune la poalele lale-nchinl id. ib. 180, cf. 86. El te va trage la poalele scaunului celui vecinic ca să dai sama dc două morţi: Negruzzi s. i, 20. [Regele] coroana sa antică ... L-a ei poale-ar fi depus. Eminescu, o. i, 52: Să vie aici, la poalele slăvilei măriri, să arate. Sadoveanu, o. xv, 353. 0> E x p r. A-şi da poalele peste cap sau a-şi lua (ori a-şi pune) poalele in cap (sau, regional, In dinţi) = a iui mai ţine socoteala ds nimic, a depăşi orice limită (a bunei-cuviinţe), a pierde orice ruşine; a da pe faţă un caracter josnic, imoral, a-şi da arama pe faţă. Umblă ca o zănatică ... De rea, cîrripîi hu o-ncap, îşi ia poalele în cap. Pann, p. v. ii, 143/3. Pentru că inima cere, nu-şi pune cineva poalele în cap. Delavrancea, s. 45, cf. id. t. 148, Pamfile, j. ii, 160, De cînd a plecat prinfesa, dumnealui — iartă-mi vorba — şi-a dat poalele peste cap. Galan, z. r. 310. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea mulţi copii; a fi copleşit, strîmtorat de greutăţi familiale. Mai îngă-duieşlc pufin, tarlarule, că nu te trag copiii de poale. Creangăv p« 56, cf. Zanne, p. ii, 75, cade. A se ţine de poala (şau poalele) mamei=(despre, copiii mici) a se prinde de hainele mamei; a sta necontenit în preajma, sub ocrotirea mamei. O sumedenie de femei, cu copii mici în braţe şi cu alfii mai măricei (inîndu-li-se de poale, se apropia, Stancu, u.r.s,s. 165. întreg 9824 POALĂ - 885 - POALĂ satul, de la cei ce se lin de poala mamelor şi pînă la ancheşii spăloşi, proptiţi în toiag, e adunat să privească. contemp. 1953, nr. 359, 1/3, cf. dl. A se ţine dc poala (sau poalele) cuiva = a urmări cu insistenţă pe cineva, a nu da pace cuiva, a se ţine scai de cineva. Cf, Zanne, p. iu, 313. (Familiar) A ţine pe cineva legat de poalele ei= (despre femei) a dispune după bunul plac de cineva, a avea pe cineva la Cheremul său. L-a fi făr-mecat, şi-.l fine legat de poalele ei. Alecsandju, t. i, 421. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta, conform unui obicei ieşit din uz, partea de jos a hainei unui suveran, unui cleric, unei personalităţi, in semn de supunere şi respect; p. e x t. a se prosterna. Au purces a săruta poala turcului ş-a lui Dumitraşco. Neculce, l. 115. Sărutat-au şi poala împăratului şi i-au dai domniia. anon. cantac., cm i, 190. Boierii cei mari .... au mers de au sărutat cu lofii mîiia şi poala domnului. R. Popescu, cm i, 535. Trebuieşte să meargă să sărute poala împărătească. R. Greceanu, cm ii, 124. Apropiindu-se de Alexandru Vodă se închinară pînă la pămînt fără a-i săruta poala după obicei. Negruzzi, s. i, 138. Vroiam să-i cad la genunchi, să-i sărut poalele plingînd şi s-o rog să nu se îndepăr-t ez.e de mine. Adam, r. 228. Sărutară poalele stăpt-nului lor....şi porniră spre (ara lor. Vissarion, b. VI. (Prin analogic) Dunărea bătrînă, biruită de părinţii tăi, îli sărută poala. Russo, s. 126. (învechit) A purta poale = a avea fire de femeie; a fi slab de fire, influcnţabil.' Că usturoi dulce şi bărbat iar moale Nu să podte-n lume, el nu poartă poale. Pann, p. v. i, 55/22, cf. Zanne, p. iii. 313. (învechit) A îi vrednic îlc poala cuiva = a fi pe potriva, pe măsura cuiva, a fi demn de ... Răposatul n-a fost vrednic De poala la, bălrîne crai. Goga, p. 37. (învechit) A-şi aprinde poalcle = a se supăra foarte tare, a se înfuria, a se mlnia, a se face foc. Duca-Vodă ... să tulbură tare şi-ş aprinsă poaleli. Neculce, l. 156. <$> (Prin lărgirea sensului) Ochiurile [plasei] ... cu cil se scoboară mai in jos se fac mai mici, pînă ce la poale ajung numai de <îlc 1 cm. Antipa, p. 160. Se lasă o cortină de catifea de culoarea prunei coapte, pelicilă pe la poale. Barbu, p. 179. Şi mă cată, mamă, cală Chiar la poala steagului. Jarnîk-Bîrseanu, d. 324. + (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n ¿/in = plăcintă (cu brînză) făcută dintr-o foaie de aluat pătrată, ale cărei colţuri se aduc peste umplutură, formind un fel de plic. Făcînd mama un cuptior ' idravăn de alivenci şi .plăcinte cu poalele-n brîu ...cheamă pe mătuşa Măriuca. CreaNgX, a. 60, cf. ddrf. !nlr-un chersin aducea plăcinte cu poalele-n brîu. Sadoveanu, o. vii, 555. Aduc plăcintele moi poale-n brîu, pe care le-am copt asară pentru line. id. ib. xm, 674, cf. xvm, 64, S. Marin, c. b. 203, Coman, oi,., chest. viii ¡26/29, 28/29. + (Prin Transilv.) Tiv (la o ţesătură). Cf. alr sn jv h 1 206. + (Prin Mold. şi prin Transilv.) Bor (la pălărie). Cf. alr i 1 859/283, 536. 2, Partea de îmbrăcăminte, din faţă, care acoperă corppl de la briu plnă la genunchi, Împreună cu partea corpului corespunzătoare, la o persoană (mai ales lă o femeie) cind stă jos; p. rest r. partea din faţă a unei fuste, a unui şorţ etc. ridicată cu mina sau prinsă In brîu, pentru a ţine sau a transporta anumite lucruri (Împreună cu aceste lucruri). N.u-şi împlu mănru sale secerăioriul şi pola sa. adunătoriul cu mănrule-şi. psalt. hur. 112721. Ca un mort iaste călugărul de va zăcea in poala muierească. prav. gov. 15274. Deade [mere] preuiului in poală. JDosoftei, v. s. septembrie 14723. Un vultur mare trecu preste Filip şi ouă în poală-i, Alexandbia (1799), . .ap. gcr 11, 160/30. Ian ascultaţi voi pe mine, Voi, cari vrefi la muieri in poală Să alergaţi. Budai-Deleanu, ţ. 282, cf. 116. Şi-i pusei plicul domnesc în poală. Ghjca, s. 8. Puse capul in poala ei şi adormi. Ispirescu, l. 47, cf. 280. Culegem poala plină de flori. Coşuuc, s. 136, cf. id. ae. 28, Fitece nevastă tinerică, fitece fată mare, ş-au făcut poala maldăr de fuioare. Dela-vrancea, s. 40,, cf. 217, 239. A adormit in lacrimi baba, Şi eapuli-a căzut în poală. Goga, Poezii, 109, cf. id. p. 39. Rămînea deseori cu miinile în poală şi cu ochii în gol. Rebreanu* i. 185, cf. id. r. i, 245, Dia-conu, p. 45. ll privi cu palmele în poală, aşezată pe scaun. C. Petrescu, c. v. 209. Erau şi profesori dezinteresaţi la care copiatn cu cărţile în poală. BrX-escu, a. 179. Trecu peste lăptoc, ducind în poală grăunte. Sadoveanu, o. i, 588, cf. iii, 336, x, 220. Ţinea copila calului în poala şortului de piele şi-i făcea toaleta unghiei. Arghezi, b. 105, cf. id. vers. 332, 385. Răstorn alunele din poală. CXlinescu, l. l. 58, cf. 27. ll trase pe Grunz lîngă ea şi-i luă capul în poală. Stancu, r. a. iii, 166, cf. contemp. 1954, nr. 406, 2/3. Dragi îmi sînt şi fetele fecioare ... Cu poala şi cu sinul plin de mere. Beniuc, m. 153. S-aşeză lîngă dînsul cu mîinile în poală. Camilar, n. ii, 125. Apucă ciorapul din poală şi începu să împletească repezit. Preda, m. 225, cf. id. r. 68. Somnul m-a prins uneori cu tîmpla în poala frumoaselor. Labiş, p. 333. Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra. Alecsandri, p. p. 135. Dar pe unde o găsea? ... La cepele Din grădină De ridichi cu poala plină. Teodo-rescu, p. p. 539, cf. 151. Haide, maică, haide dragă, Cu poala plină de zlofi. Jarnîk-Bîrseanu, d. 318, cf. 107, şez. i, 277. Să scoală di dimineaţă Cu vro două boabi-n poală. mat. folk. 1 379. 1-o luat capu binişor in poală. Rădulescu-Codin, î. 355, cf. 353: într-o mînă-i duce bere, In poală iurtă cu miere. polc. transilv. i, 278, cf. 142. Să care bărbatul cu carul şi femeia să împrăştie cu poala, că lot se isprăveşte. Zanne, p. iv, 251. (F i g.) Bine-a zis cine-a zis că nimeni nu ştie ce-i ascuns în poala vremilor. Gane, n. ii, 1Q1. <> (La pi. cu valoare de sg.) îmbla cu mînule prin poale-ş. Dosoftei, v. s. octombrie 45717. După ce buzunarile, sînut şi poalele îm împlui, iarăşi la capişle cum mai de sîrg mă întorsei. Cantemir, ist. 136. Şedeam lungit seri întregi cu capu-n poalele ei. Eminescu, g. p. 108, cf. id. N. 28. Copilul casierului ... a dai fuga în curte la Elena, în poalele ei. BrXtescu-Voineşti, p. 230. A început să înnoade o batistă mică în poale. Barbu, p. 41. Galbeni curge Şi jupănul cu căciula-mi stringea Şi jupănesei gazda în poale-mi turna, pop., ap. gch ii, 333. (F i g.) Trecură doar cîleva toamne Cu poalele pline de rod. FbunzX, z. 12. ^ Loc. a d v. Cu poald=în cantitate mare, mult. Şi-i duc vinu cu vadr'a Şi paralele ca poala. şez. iii, 160. <0> Expr. (învechit) A fi tn poala euiva = a depinde de cineva, a fi la bunul plac, la cheremul cuiva. Aşa să-U fie milă dumitale şi dea capul miu că eu astăzi săntu în poala dumitale (cca 1609). cuv. d. bXtr. i, 173/11. cf. Zanne, p. iii, 313. (învechit) A-şl lua capul în poală=a) a porni (orbeşte) la fugă, a o lua la sănătoasa. Unele [dobitoace], precum se zice zicătoarea, capul în poală luîn-durşi, în monarhia păşirilor au pribegit. Cantemir, ist. 345, cf. Zanne, p. ii, 46; b) a se preface că nu vede sau nu aude nimic. Cf. Zanne, p. ii, 46. (Rar) A duce pe cineva In poală = a ocroti, a proteja, a favoriza. Că domnii ăşlia sau te duc în poală Sau te-alungă-n pielea goală. Arghezi, vers. 297. 4- Cantitate de lucruri care pot fi duse într-o poală (12). Porneşte desculţă prin rouă, de culege o poală de somnoroasă. CreangX, o. 94. Venii şi eu c-o poală de gogoşi. Delavrancea, o. ii, 293, cf. id. t. 139. M-am dus în pădure Să iau o poală de prune (Porumbelele). Pamfile, c. 30. -0- Fi g. Timpul cel adevărat Vine-n aripi împrejur Şi pe capul meu plecat Varsă poale de azur, Arghezi, v. 69. + (învechit; In concepţiile religioase creştine; şi în sintagmele poala lui Avram, poala lui Dumnezeu) Raiul; loc plin de fericire (în care trăiesc creştinii credincioşi după moarte). De la răsărit şi de la apus veni-uor şi vor răposa în poala lui Avraam. Coresi, ev. 229. De se vor afla cu credinţă şt dragoste avîndu cătră Dumnezeu, in poala lui lăcuiesc fără de moarte. id, ib, 236, cf, gcr i, 30/38. Purcese in ceata măcenicilor, ca un măcenic, în poala lui Avraam, tntru lăcaşurile svenfilor. Varlaam, c. 459, cf. 170. Şi-l sălăşluiaşte ... unde pohiescu sufletele, în poala 9824 POALĂ - «86 - t POALĂ părintelui palriiarhului lui Avram. Molitvenic (sec. xvn), 303, cf. Budai-Deleanu, lex. 3. (De obicei la pi.) Bucată de pinză frumos lucrată cu care se Împodobeşte (In partea de jos) o icoană sau cu care se acoperă analogul, masa din altar etc. I poale de icone de zarba pre margine c-urşinicu negru fa. 1588). cuv. d. bătr. i, 197/10. Au pus icoane prea-frumoase ... fi alte poale de analoghi fi odăjdii mulle şi frumoase, anon. cantac., cm i, 109. Făclnd ... şi trei rînduri poale de icoane, unele cu semnul fării. ap. cade. Pentru palele iconii de la bisearica (cea 1750). Iorga, s. d. xii, 54. O poli di icoană la strana igumeni-cească*(a. 1826). id. ib. xxn, 322, cf. Polizu. Erau mai cu seamă ... iconostase sau poale de altare. Odobescu, s. i, 452, cf. ddrf, Scriban, d., com. Furtună. 4. (învechit, rar) Perdea (I 1). Făcu poală Ia uşa cortului de vînăt şi de mohorit şi roşu împletit şi mătas,e împletită. Biblia (1688), 662/18. 5. Parte marginală a unei piei (care a acoperii abdomenul şi picioarele animalului). Cf. ltr2. II. P. anal. 1. (De obicei urmat de determinări in genitiv) Margine a unei păduri (sau, rar, a unei plantaţii) situată, de obicei, mai In vale. Un loc de hrană... supt poalele codrului (a. 1761). Iorga, s. d. vi, 61. în poalele viei este heleşteu cu peşte. c.R (1833), 802/43. O mică dumbravă de vechi tufani sub care se adăpostesc turmele de oi, la poale. Odobescu, s. iii, 17. împărat slăvii e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale. Eminescu, o. i, 100, cf. 93, 148. La poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om. CreaNgă, o. 107. Sub poale de codru-nverzit,: E freamăt de glasuri. Coşbuc, p. i, 142, cf. 133. Cîinele ... luă binişor mămăliga şi se duse cu ea mai în umbră sub poala pădurii. Hogaş, dr. i, 201. Să se răsufle caii, zise bălrînul, oprind trăsura în dreptul unui pilc de verdeafă, umbrit de poala pădurii. Mironescu, s. a. 140. Ne-am urcat pe sub poală de pădure. Sadoveanu, o. ix, 203, cf. xi, 13. Era sub poala unui codru de stejar un şleau. Camil Petrescu, o. ii, 23. Satul era răsfirat... la poalele pădurilor de fag şi de stejar. s aprilie 1960, 46. Sub poale de codru verde O zare de foc se vede. Alecsandri, p. p. 262, cf. 365. Sub poale de codru verde Frumos pui de lotru şede. Hodoş, p. p. 480, cf. 528, Bud, p. p. 3. Codrul are poala lui Şi io-s om a nimărui. folc. transilv. i, 21. Şi-am plecat pe deal în sus, Pe sub poala codrului, folc. mold. i, 138. 2. (De obicei urmat de determinări în genitiv) Linie care reprezintă intersecţia aparentă a suprafeţei pămîntului cu bolta cerească; orizont (1), zare. Fulgeră dincolo de orizont, „la poalele cerului“. Pamfile, văzd. 73. Poalele cerului nu putură acoperi margenile pămîntului. id. cer. 1. Poala cerului prinde fiinţă parcă fi lumina începe să se cearnă peste pămînt. Gîhleanu, l. 67. Caută spre poalele cerului înnoptat coama de luminişuri. Galaction, o. a. i, 53. în pădure ... veneau pînă jos Poalele cerului răcoros. Isanos, ţ. L. 59. Sus în poarta raiului, Jos poalele cerului, Esle-o piatră. Marian, î. 177. Sub poalele cerului... Frumoasă masă e-ntinsă. Bibicescu, p. p. 234. 3. (în opoziţie cu v î r f; de obicei la pl. şi adesea urmat de determinări in genitiv) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief Înalte (munte, deal, pisc etc.); picior (II 3). V. b a z ă. Laconii ... să finea de ţărmuri şi de poala muntelui, iar athineii era la cîmp. Herodot (1645), 487. Ajunsei la poalele muntelui (a. 1783). ocr n, 132/5. S-au Uns pre supt poalele muntelui pînă în apa Oltului, anon, cantac:, cm i, 83, cf. 542. Şi iată nimeri ... To'ema su poalele unii măgure. Budai-Deleanu, ţ. 127* cf. 141, 307. Aceste cete de cîrjalii au apucat poala muntelui. Dionisie, c. 201. Prin drumuri lăturalnice agiunge teafăr la poalele munţilor Carpafi. Asachi, s. l. ii, 10. Stîncile ce făcea vîrfuri, pe poale sfărmate stau. Conachi, p. 212, Era un deal mare tăiat prin mijloc, în poalele \ căruia curgea Dîmboviţa. Bălcescu, m. v. 144, Vezi | cele căsufe grămădite sub poalele stîncoşilor munţi? I Neghuzzi, s. i, 195.. Poalele acestor dealuri .... sini I coperile cu vii: I. Ionescu, p. 22. Umbrele ... se ridicau pe poalele dealurilor. Alecsandri, o. p. 283, cf. id-p. î, 54. Pe o stîrieă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un rîu mititel. Bolintineanu, o. 33. Scena se petrece la poalele unei stînci păduroase. Odobescu, s. iii, 59, cf. 16, i, 23, 226. Departe munţii ... cu poalele pierdute în văi. Eminescu, n. 49, cf. Caragiale, o. iii, 17. La poalele dealurilor, sat se-n-şiră de sat. Slavici, o. ii, 90. Oraşul doarme sub poalele platoului. Delavrancea, t. 117. Slrăbăleam codrul de brazi aşternut pe poalele muntelui. Vi.ahuţă, o. a. ii, 150, cf. 132. Rămăsese cu ochii pironiţi spre-o poală de deal. Sandu-Aldea, u. p. 45. Apăreau culmile cu pădurea rară de la poalele munţilor. C. Petrescu, î. i, 268, cf. Agîrbiceanu, a. 112. îşi revarsă valurile sale de case albe pe poalele colinelor. Hogaş, dr. i, 33, cf. 64, Bassarabescu, s. n. 85. Izbuteşte să se oprească la poalele unor dealuri. Galaction, a. 302, cf. 290. Ne duceam la scăldat la iazul de la poalele dricului. Brăescu, o. a. ii, 60. La poalele coastei, umbla o moară. Sadoveanu, o. vii, 635, cf. î, 224, vi, 334. Poalele munţilor ... leagănă în văile lor firimituri de sate. Arghezi, s. vii, 43, cf. Bogza, c. o. 24.1. Clima este ... relativ umedă în poala munţilor din sud. mg i, 705, i cf. 247. La poală de munte, Pămîntul e treaz. Horea, p. 63, Dragă-i teara Oltului Sub poala Carpatului. Doine, 167. <0> (Prin analogie) La poalele grămezii de cărbuni, un muşeţel rătăcit ... creşte. BassarA-bescu, v. 117. + Partea de jos, de obicei masivă şi mai ieşită în afară, a unei clădiri, a unui zid;^ază, temelie. Mergea atunci podul... pînă la poalele cas-lefului. Bălcescu, m. v. 164. La poalele chioşcului, codobaturile ... se aşlerneau, în zborul lor iute, pe fata apii. Odobescu, s. i, 140, cf. 9. De sub poalele geamiei ... se desprinde şi porneşte o barcă cu motor. Galaction, o. a. i, 400. în curte, la poalele casei, sînl acareturile. Camil Petrescu, o. ii, 238. O .motocicletă ... continuă să trosnească, jos la poalele blocului. Preda, r. 154. + Partea dc jos a coroanei unui copac. Atunci eu mă dau iute pe-o creangă mai spre poale şi o dată fac: zupl Creangă, a. 49. După masă iefim de sub poalele copacului şi ne lăsăm în grădiniţă. Adam, r. 58. Nuc falnic ... O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta şi-acele vremi De trai patriarhali Iosif, patr. 7. Un nuc bătrîn îşi lăsa poala pînă pe acoperiş. Sadoveanu, o. v, 184, cf. h ii 26, xi 115. Fă-ti un dîvanaş afară Sub o poală de agud. Sevastos, c. 148, cf. 98. Măru-i mare şi rotat Şi de poale aplecat. Marian, î. 175. S-aud muma cucului Cîntînd la poalele nucului. Bibicescu, r. p. 32. + (Regional) Totalitate a frunzelor de la baza tulpinii unei plante. începe să se culeagă |tutunul], ie ia întîi poala mică de jos. gl. olt. 4. (De obicei urmat de determinări In genitiv) Partea din lungul marginii inferioare a versanţilor unui acoperiş; jgheabul streşinii. Primîndu-l l-au adus pre poalele besearicii şi l-au oborît gios. Dosoftei, v. s. octombrie 78r/12. îl dealerăjos de pre poalele besearicii şi-l omorîră. Mineiul (1776), 136vl/35. Tărcuş nu se afla în locul ştiut, sub poala de acoperiş a bordeiului, Ungă uşă. Sadoveanu, p. m. 147, cf. a vi 19. O (Regional) Pe sub poale de dugheană= dans popular executat de perechi de dansatori care se prind de capetele unei basmale şi se lnvlrtesc, din clnd In clnd, pe sub ea; melodie ddpă care se execută acest dans. Cf. Pamfile, j. iii, 15, 92, Varone, d. 123. ♦ (Regional) Partea de jos, a unei şire sau a unui stog de griu, puţin bombată spre a împiedica scurgerea apei la baza lor; parte a clăii de fin rămasă după ce s-a luat din ea partea-de sus; partea din mijloc, mai umflată, a clăii de fin; latură a unei şire de grlu, ridicată ca un perete. Bojbăi cu mina într-un loc, | sub poala stogului, scoase o sticlă şi-o vîrî în buzunarul | sumanului. Mironescu, s. a. 46, Lingă peretele şurii | era o claie de fîn, smulsă pe la poale şi bătucită de I vitele care se frecau acolo. v. rom. februarie 1952, i 100, cf. alh sn i h 70/514, h 71/514, h 135/987, h 136 9824 POALĂ - 887 - POAMĂ 5. (Regional) Bucată de tablă de mărimea unei ţigle, de diferite culori, care serveşte la acoperit casele (Deda — Reghin), mat; dialect: i, 1:8.6. (La sg. cu valoare de pi.) Casă ca poală. ib. G. (Regional) Pridvor scund la unele case ţărăneşti (Gutina^-Lugoj). L. Costin, gr. ban, ii, 153. III. 1. (învechit şi regional; şi In sintagmele poală roşie, poale femeieşti; la pi. cu valoare de sg.) Menstruaţie. Curgerea singelui trînjilor şi a poalelor fămeieşti. Piscupescu, o. 72/22. Se îniimplă insă ca unele femei „cu poală roşie“ să uile să rostească acesie cuvinte. Candrea, f; 22, cf. Coman.'gl., alr ii 4 210/682,762,836. 2. (învechit ,şi popular; In sintagmele) Poală albă sau poale albe== leucoree. Sini unile [femei] şi în cei-lallă vreme pătimaşe de îngălăciunea cea numită de poală albă. Piscupescu, o... 157/22. Poale fi recoman-dală ... femeilor ce sînt Supărate de flux leucoreic (poalăalbă). CB. (1829), 1182/17, cf. Polizu. Poporul ... numeşte bqalele astfel: poală- albă, rast. hem 218, cf. ddrf, N. Leon, med. 142,-Alexi, w. Să mai dau. bolnavelor de scursoare (poală albă) ca să bea ceai de gherghină. Grigorîu-Rigo, m, p. i, 166. Pentru poală albă. ( leucoree ) i se fac femeii injecţii cu apă de var. Candrea, f. 298. Poala albă se observă înainte şi după regule (menstruaţie:). Bianu, d. s. 419, cf. ii XII 303, alr ii 4 212. IV. 1. (Bot.; regional) Buberic (Scrophulariu nodosa) Cf.. ddrf, tdrg, IPanţu, pl., cadé, Borza, d. 157. 2. Compus e: poala-sfintei (sau .^slutei) ¡ilarii sau poala-sintei-Mării, poala-slntă-Măriei, poala-sf.-Mării, (regional) poala-sInlă-Măririii=a) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină Înaltă, dreaptă, cu frunze mici, aromate şi flori albe dispuse In verti-cile de 10 — 20 de flori (Nepeta nuda). Cf. Brandza, fl.: 391, id. d. 320, tdrg, Panţu, pl., Şăineanu, fl. u., cade, Bujorean, n. l. 389; b) (Bot.; regional) cătuşnică (Nepeta cataria). Cf. Borza, d., 115; c) plantă din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă şi cu florile violacee (Nepeta pànhonica). Cf.- Panţu, pl., Borza, d. 116; d) (Bot.; regional) granat (Chrysanthemum parthenlum). Cf. lb, Baronzi, l. 142, lm, Brandza, fl. 285, Barcianu, Grecescu, fl. 317, tdrg, Bianu, d. s., şez. xv, 107, bulet. grăd. bot. v, 56, Panţu, pl., Borza, d. 47; e) (Bot. ; regi- . onal) talpa-lupului (Chaiturus marubiaslrum). Cf. Pamfile, s. v. 87, Panţu, pl., Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 98; f) (Bot.; Transilv.) priboi1 (Geranium maaorrhizum). Cf. bulet. grăd. bot. v, 58, Panţu, pl., Bujorean, b. l. 389, Borza, d. 76; g) (Bot.; popular) roiniţă2 (1) (Melissa officinalis). Cf. Borza, d. 109, h xviii 17, alr i 1 943/350, 370, 375, 388, 512, 532, 550, 595,. 708; li) (Bot.; prin Transilv.) rechie1 (Reseda lulea). Cf. Morabiu, pl. 464, Borza, d. 146. [Stupul] il frecă pe dinăuntru cu cătuşnică, cu sulcină ..., cu poala-sîntă-Măr iei şi cu alte biiruiene mirositoare şi prielnice albinelor. Creangă, p. 238. Se pune [In scăldătoare] sulcină, nalbă, poala-sîntă-Măriei. Marian, na. 278. Se simţea în locuri umbroase miresmele ascu/ile de la mintă şi poala-sîntă-Măriei. Sadoveanu, e. 119, cf. h i 129, 235, 243, x 30, 354, 465, xn 203, xvi 103* xviii 168, com. din Straja —Rădăuţi; i)(Ornit.; regional) scatiu (Carduelis spirius-), Cf. Dombrowski, p. 105, Băcescu, păs. 136; (Bot.) poala-Maicii-Precestă (sau -Precista) ori poala-Maiehii-Preeistii=a) mic arbust ornamental din familia labiatelor, cu frunze peţiolate . şi... flori albastre. ( Plectranthus fructicosus). Cf. bulet. grăd. bot. v, 65, Panţu, pl.; b) (Transilv.) urzicuţă (Coleas btumei). Cf. bulet. grăd. bot. v, 57, Panţu, pl., Borza, d. 50; c) (regional) sunătoare, pojarniţă (Hypericum perforatum). Ci. Damé, t. 120; d) (regional) granat (Chrysanthemum parthenium). Cf. Borza, d. 47, h iv. 84, vu 148, xi 326; e) (regional) peliniţă .(1 b) (Artemisia annua) . Borza, d. 24, Să lega la cap şi-l aştepta la. umbra deasă de măturică şi de poala-Maichii-Precistii. Delavrangea, ‘ T; 153; (Bot. ; regional) poala-Mai- cii-I)). psalt: 163. Că finicul nu i-e: lesne a-i fura furii poamele lui, căce că staii sus. Coresi, ev. 107. Să înflureştî, iară poame să nu faci (a. 1580). c\rv. d. bĂtr. ii, 287/11. Şi rodi pămîntul iarbă... şi pomi roditori cine întru sine rodiia poamele sale. Palia (1581), ap. gcr i, 34/18, cf. cuv. d. bătr. i. 206/13. Cînd veri înceape la făine noauo sau la părgă, au la poame, au la vie. Paraclis (1639), 259. Ceia ce vor: îhtra în vie sau în pomăl, pentru să mănînce numai poame, să nu se cearle. prav. 10, cf. 81, 280. 7[su]s zise smochinului ... hime din tiiie poame să nu mănînce pînă în veac. N. test. (1648), 56r/16, cf. 9V/15. Iasie şi pămînl rodnic şi cu poame dulci (a. 1660 — 1680). ocn i, 178/17. Cu gîndacii î-au sterpii de poame, Cu lăcuste i-au băgat în foame. Dosoftei, ps. 262/3, cf. gcr i, 265/20. Din pomeţii sei mănîncă poame putrede. N. Costin, ap. gcr ii, 12/12. Vinde făr’ nice o gri je: ialoviţă, miere, unt, poame de lot felul. Neculce, l. 43. Toamna cu multă lipsă şi pagubă ... în poame şi în lot feliul dă bucate. R! Greceanu, cm ii, 196. Au cumpărat bucate, poame şi orz de cai; Muşte, let. iii, 12/18. Au cules smochine ... şi-i plăcu frîmseaţa acelor poame (cca 1705). gcr i, 351/13; Poamele şi fînu să se siringă mai curînd: Calendari (1733), 42/6, cf. . 12/18. Apoi să le fierbi întregi ău fălii cum vei vm ca şi cealelalle poame ce srau zis. Mîncările, 91/9. Poamele şi toate alte rodări de la acest loc sînt foarte bune. Amfilohie, g. 25/9. Ave grădină cu pomi la Sănaia, poflindu-l ca sâ-i trimită puţănlele poame (a. 1808); gcr ii, 200/4. Nu primea toată ziua în gură Făr’ ierburi cu rădăcini măcrie, Mure; bureţi, alune şi poame. Budai-Deleanu, ţ* 332, cf. 78. Poamele sînt: cireşele, vişinile, perile, merite, prunele, nucile. Golescu, î. 7. între alţi mulţi copaci au aflat şi un soi ce avea multe poame. Drăghici, r. 155/9, cf. 51/11. Primăvara cea frumoasă, Cu fiori vara şi cu poame, Nu a fost d-agiuns mănoasă ? Asachi, s. l. i, 124, cf. 65, 110. Paserele să te-nveţe Care sînt poamele dulce, care sînt cele mistreţe. CoNACHr, p, 298. Plopul e destul de mare, Dar pe dînsul poame n-are. Pann, p. v. i, 105/13, cf. 191/15. Partea cea 9828 POAMĂ - 888 - POAMĂ mai admirabilă a acestui arbore este fructul său, poama sa. Isis (1856), 432/33. Oamenii s-au hrănii numai că poame. Negruzzi, s. i, 167, cf. Alexandresc.u, 0. i, 112. Copacii ... îmi întind crengile lor încărcate de poame. Alecsandri, o. p. 181, cf. id. p. i, 99. Le-a adus [el de fel de poame de care se găseau in acea vreme a anului. Caragiale, o. ii, 258. Ăsta duce un ■car de var, celălalt un car de poame. Slavici, n. i, 29, cf. 251. Toată megieşia se vaieiă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. Ispirescu, l. 75. 1 să simte iot sinul pietros ca poama pîrguilă. Dela-vrancea, s. 10, cf. id. t. 154, Candrea, f. 71, 194, 388. Vin din poame sălbatici, precum sini afinele, murele etc., fac românii din Bucovina. Pamfile, 1. c. 242. Vara mănîncă poame verzi. Brătescu-Voi-neşti, p. 348, cf. 279, Topîrceanu, p. o. 90. Dinspre grădina popii adiau miresme de poame coapte. Vlasiu, a. p. 113. Poamele coapte ale lui august trimeteau pe boarea subfire mirodenia lor dulce. Sadoveanu, o. i, 561, cf. ii, 103. Rămăsese luminoasă ţi senină ca o poamă ptrguilă. Camil Petrescu, o. i, 130. Poamele sale erau căutate de negustori. Beniuc, m. c. i, 199. Crengile se plecau la poame s-ajungem. Isanos, ţ. l. 5. Grădinile mele au poamele coapte. Horea, p. 43, cf. 62. Cîle poame sînt de vară, Nice una nu-i amară Ca maica de-a doua oară. Jarnîk-BÎrseanu, d. 209, cf. 82. Nu m-oi face-o poamă dulce, Ci m-oi face-o poamă amară. Reteganul, tr. 52. De-ai fi poamă pădureafă, Ai veni la mine-n brafă. şez. i, 174, cfa166. Găsi pomi plini cu poame şi izvoare răcoroase. Fopescu, b. ii, 90. în anu ăsta n-or fi poame, că le-o brumat floarea. Com. din Crişcior— Brad. Inima-n mine nu-i bună, Ca poama de mătrăgună. folc. transilv. i, 268. Cfnd te văd nu m-aş mai duce, De dulceaţa poamelor, De mirosul florilór. folc. mold. i, 240. Poama bună nu se caută după fa/ă, ci după dulceafă. Zanne, p. i, 265. Poama nu cade departe de tulpina ei. id. ib. 263. După poamă se cunoaşte pomul şi după faptă, omul. Baronzi, l. 55. <5* (Cu sens colectiv) La fiecare din ei belşugul bate, Cu brafele-ncárcale de poamă şi bucate. Deşliu, o. 49. La noi de-abia se coace poama verii, îngălbenesc grînarele sub soare. id. n. 37. Din ce pricină eu cresc, înfloresc, dar poamă ca toii pomii nu rodesc? Rădu-lescu-Codin, î. 109. <> Fig. Să fifi împlufi cu poama dereptă[iei. Coresi, l. 438/6, cf. id. ev. 111. Poamele d[u]hului iaste dragostea, bucuria, patea. N. test. (1648), 255v/l. Să agonisim poame destoinice pocăinţei (a. 1689). gcr i, 285/5. <0> E x p r. Poamă acră= persoană uricioasă, cicălitoare, rea. Soacră, soacră, Poamă acră. Pann, p. v. iii, 150/2, cf. Creangă, p. 10, Scriban, d., Reteganul, tr. 175, mat. folk. 1 429, Zanne, p. iv, 610. <> Compuse: (regional) poamă-boierească = coacăză. Cf. alr i 1 209/596; (regional) poame-de-runc = zmeură. Cf. T. Pa pa ii agi, m. 229, alr i 867/347; (regional) poamă (sau poame) -de-păm!nt=cartof (Solanum tuberosum). Cartoful: ... picioarcă, mere-de-pămînt, poame-de-pămînt. hem 2 462, cf. Brandza, fl. 342, Bianu, d. s. 142, dr. v, 562, Panţu, pl., Borza, d. 162. + S p e c. (învechit şi regional, mai ales in Mold. ; şi in sintagmele poamă de struguri, alr sn i h 152/728, poamă din vie, ib. h 152, poamă de vie, Amiras, let. iii, 112/8; la sg. adesea cu sens colectiv) Strugure. Culeagere struguri sau poamă. st. lex. 169v/l. Vii ... avtnd cea mal aleasă poamă. Drăghici, r. 28/17. Fructele comestibile să numesc struguri, poamă. Bianu, d. s. 705. Strugurii sau poama crudă se numeşte aguridă. Pamfile, i. c. 217, cf. id. j. i, 59, 60, N. A. Bogdan, c. m. 138. Uşa mare de la cramă Este scoasă din (îfîni, Că-i în toi cules de poamă. D. Botez, f. s. 90. Dulce ca boabele de poamă stafidite. Teodoreanu, m. ii, 242. Se les-cuieşle ziua poamă stoarsă. Beniuc, v. a. i, 129, cf. Borza, d. 181, h iii 47. Poama-n gii s-o cules. şez. iv, 137, cf. vi, 161, viii, 37. Am şi io o lecşoară dé poamă-n ziie ş-am să m-apuc s-o culeg. Graiul, i, 423, cf. alrm sn i h 152, a ix 1, 2, 4, 5. Se duce la vie cu poamă In basma, se spune despre o persoană care nu ştie să folosească un lucru acolo unde trebuie. Cf. Zanne, p. iii, 18. (Fig.) Strugurul lor, strugur de hiare, poamă de amărăciune. Biblia (1688), 1511/23. (Cu determinări care indică specia) Cel mai bun vin alb se face din poama galbenă, păsărească şi saină. I. Ionescu, p. 254. Ţtfa vacei este o poamă coarnă cu boabele în forma mei. id. ib. 264. Din poamă grasă iese vinul cel mai bun şi tare. hem 1 682. Poamă albă. ddrf. Poamă roşie. id. ib. Poamă galbenă, plavană, păsărească, coarnă, tămîioasă, neagră moale, neagră vîrloasă şi babană (a. 1900). C. Giurescu, p. o. 171. Must făcut din poamă văratecă. Pamfile, s. t. 4. Poamă băbească, id. i. c. 217. Poamă boierească. id. ib. Poamă mare. id. ib. Poama vulpe. id. ib. Se duce la tufele de vie cu poamă coarnă, fragă, turcească şi tămîioasă. Teodoreanu, m. u. 261. Dau cep la un butoiaş de vin de poamă fragă. Sadoveanu, o. viii, 453. Vierul ... tot îndeasă ia poamă grăsă-n teascuri. v. bom. noiembrie 1954, 55. Pe aici strugurii au numiri diferi!*: ... comă albă, cornă neagră, poamă verde, h ii 11, cf. 219, 243. Poama fetei este mică la boabe dulci şi vîrtct'se. ib. iii 305. Poamă păsărică (bobitele negre, vîrtoase şi mici), ib. xu 136. Vinişor de poamă neagră, Toamă-n gură să s-aleagă, şez. ii, 30, cf. mat. folk. 1 426. + P. e x t. (Regional) Viţă de vie ( Vitis). Şi au tăiat de acolo vilă şi un slrw-gur de poamă. Biblia (1688), 105*/22. Iar binele. de la mamă Ca un struguraş de poamă. SeVastos, c. 228, cf. id. n. 162. + Spec, (Regional) Prună. Poamele cu peşte se pregătesc ... pe la praznice, şez. viii, 34. Poamele verzi fierte bine dau o zamă acră ce slujeşte de multe ort în loc de borş. ib. Am mîncat mere, nuci şi poame, cv 1950, nr. 11 — 12, 40, cf. alr sn i h 152, a v 25, 35, vi 16, 26, Lexic reg. ii, 76. <0> (Cu determinări care indică specia) Poame for-coşe. Morariu, pl. 464. Poame sînt: poame goldane, albe, avrame, bardace, stănigele, curcuduşe, ungureşti, popeşti, tomnatice şi porumbele, şez. v, 69. Poame grase. Com, din Straja —Rădăuţi. Poame vinete; ! poame albe. alr i 872/361, cf. 872/835. Poame cărnoase. alr ii 6 082/260, cf. alrm sn i h 152. + Spec. (Bucov.) Fragă. Com. din Straja —Rădăuţi, alr i 864/375, 388. 2. (La pl.) Fructe (tăiate felii) uscate la soare sau In cuptoare speciale şi păstrate pentru iarnă, Sînt pe alte iablale ... roşcove, poame din pere şi mere uscate, stafide. Camil Petrescu,. o. i, 197. Se pune intr-o oală un rînd de carne şi un rînd de poame. şez. Vi, 80, cf. Densusianu, ţ. h. 329. Prunele uscate, perele, merele ş. a. se numesc poame. Ciauşanu, v. 38, cf, id. gl. Uscaşi poame astă-vară. Com. din Crişcior — Brad, cf. chest. viii 98/12, 32, albt ii 322. <0 F i g. E făcut poamă. Ciauşanu, gi., <> (Adverbial; pe lingă adjectivul „uscat“, căruia ii dă valoare de superlativ absolut) Ajunsei uscată poamă. id. v 38. -4- Spec. (Regional; mai ales la pl.; şi In sintagma poamă de strugure, alr i 1 720/30, 350, 831, alr sn iv h 1 138/353) Stafidă. La urmă, vornicelul le împarte poame (stafide). Sevastos, n. 77. Cinstesc fiecare din blidele cu poame şi zahăr. Pîrvescu, c. 114, cf. 188, alrm sn i h 152/987. 3. (Transilv. şi prin Maram.; şi in sintagmele poama lui Adam, a iii 18, poama grumazului, alr i/i h 37/361, poama de la grumaz, ib. h 37/217) Mărul lui Adam, v. măr2 (I 1). Cf. alr i/i h 37. + (Regional) Poama obrazului=pomeţi. Cf. ddrf. Ieşi tu rău ... Din poama obrazului, Din vinele grumazului. Marian, d. 194, cf. 87. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate şi de caracter; om de nimic, derbedeu, haimana, desfrtnat; spec. femeie de moravuri uşoare, imorală, uşuratică. Am îmbătrînit eu cu boierii ... li cunosc ce poame-s. pr. dram. 384, cf. Polizu. O parte din mişe-liile tale le cunosc ... Te cunosc ce poamă eşti. Filimon, o. i, 172. Ţi-am aflat eu blăstămăfiile, ştiu ea în sfirşit ce poamă eşti! Alecsandri, t. 1 278. Au doară nu cunoştea zeul ce poamă de oameni sînt elenii, că nu se (in de vorbă? Ispirescu, u. 45. Uite ce poamă e Mtşu tăa ... Ca mtine o să-l văz la Văcăreşti! Sandu- 9828 POAMPĂ1 - 889 - POANTĂ Aldea, d. n. 256î Ce mai poamă e şi băiatul acesta/ Zanne, p. iv, 96. Era datoria mea ... să-fi deschid ochii, să-fi arăt ce poamă e Irena ia. săm. vi, 450. Ceva mai tinără, dar tot o poamă. Gîrleanu, n. 195. Las-că ştiu eu ce poamă eşti ta! Rebreanu, i. 123. Aşa poamă de cumnat, să te ferească Dumnezeul Bassa-rabescu, ap. tdrg. Aflase ea de mult ce fel de poamă-i boierul. Mironescu, s. a. 92. Cunosc eu ce poamă-i dumnealui, că numai zile fripte mi-a făcut de cind a deschis ochii. Sadoveanu, o. i, 456. Cea mai morală dintre ai ei era o mătuşă, care fusese o poamă in tinerefea ei. Camil Petrescu, o. ii, 532. Ială-l şi pe Herghelegiu ... Şi ăsta, ce mai poamă 1 Barbu, p. 144. Dădu fata cu ochii închişi fără să cerceteze ce poamă era acel Peneş împărat. Popescu, b. ui, 109. îl primi bucuros dar şi-i spuse ce fel de poamă este fi-sa. şez. v, 84. E şi femeia asia o poamăI O sculă, un drac şi jumătate, cine n-a văzut pe dracu, să se uite la ea. Ciauşanu, ol. <> (Cu determinări care Întăresc sensul) Nu ştifi dumneavoastră ce poam-a dracului e Harap Alb aista. Creangă, o, 102. A dracului poamă femeiaI zise el voios. Slavici, n, ii, 309. Azi cunoaşte toată lumea ce frumoasă poamă eşti. I. Negruzzi, s. i, 153. Nime ..¿ nu ştia ce feli de poamă bun e, ce dă el oaspeţilor săi de mîncare. Marian; 0, ii, 389, Taehe ieşea poamă rea, după Usa tuturor. D. Zamfipescu, ap., tdrg. Nu-i cine ştie ce poamă bună! Pamfile, j. i, 131. Femeia care merge legă-nlndu-se nu prea e poamă bună. Gorovei, cr. 113, Felele, poame bune şi ele. Stancu, d. 189. Eu, dacă m-Oi mărita, Bună poamă mi-oi lua. şez. iii, 20. + (Prin lărgirea sensului) Lucru, fapt lipsit de trăinicie, de seriozitate, care nu prezintă garanţie, îndru-gînd la fleacuri pe Ieşi o să-i ameţească, Că-i ştiut ce fel de poamă-i înţelepciunea leşească. Hasdeu, i. v, 145. Odată, umilinfa s-ar fi întilnit cu desfrtul la feredea şi ... din scurta lor prietenie s-a născut această poamă [făţărnicia]. Contemporanul, iv, 505. Nevestele, cari prea bine ştiu ce poamă bună-i măritatul, cîntă o mulţime de doine de jale. Marian, nu. 242. II. 1. Compuse: (Bot.; regional) poama-cîi- nelui=a) verigar ( Rhamnas caihartica). Cf. tdrg, Borza, d. 146; b) lăsnicior (Solanum dulcamara). Cf. şez. xiv, 136, Borza, d. 161; e) barba-caprei (Tra-gopogon dubius sp. major). CI. i. cr. iv, 24, şez. xv, 145; d) mutătoare, v. mutător (7 a) (Bryonia dioica). Cf. Borza, d. 34. Aşa, de pildă, foarte răspîn-dita poama-cîinelui... clin a cărei sămînţă se capătă prea frumoase colori de negru şi verde. Pamfile, 1. c. 249. Verdele se mai dobîndeşte şi din poama-cîinelui. Pamfile-Lupescu, crom. 94, cf: h i 343, iii 139, xvi 320; (regional) poame-de-runc = zmeur (Rubus idaeus). Cf. Borza, d. 150; (regional) poama-vulpii = ti) dalac (Paris guadri folia) . Cf. N. Leon, med. 36, tdrg, Panţu, pl., Şăineanu, d. u., cade. Poama-vulpei (Paris quadrifolia) le ademeneşte prin originalitatea înfăfişării. Simionescu, fl. 18, cf. Borza, d. 124; b) (regional) mărul-lupului (Aristolochia cle-matitis). Cf. Borza, d. 22; (regional) poama-momiţei= vuietoare (Empetrum nigrum). Cf. ddrf, Brandza, fl. 339, Barcianu, Grecescu, fl. 147, tdrg, Pantu, pl;, Borza, d. 64; (regional) poainele-niIţei=arăriej (Cynoglossum officinale). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 56; (regional) poama-şoarecelui = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. h xii 385. 2. (Regional; la pl.) Coacăz (Ribes rubrum) (Vatra Dornei). Cf. Borza, d. 148. — PL: poame. — Lat. porna. POAjtPĂ1 s. f. (Regional) Pian (1) (Singeorz Băi — Năsăud). Paşca, gl. — PL: poampe. — Etimologia necunoscută. POÂMPĂ2 s. f. v. pompă1. POANCE s. f. v. ponc. POÁNE1 s. f. pl. (învechit, rar) „Pleavă“. Cf. lb. — Etimologia necunoscută. POANE2 s. f. pl. (Regional) Necazuri, supărări, neplăceri (Răchitova —Haţeg). Viciu, gl. Ieri fu Pantelimonul, nu prinserăm (nu lucrarăm) nimic ... să nu vină poane mari pe noi. id. ib. — Cf. ngr. 7c 6 v o ç. POANSON s. n. 1. Unealtă metalică alcătuită din-tr-o tijă cu vîrful gravat In relief, care serveşte la perforarea ori la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecţionarea unor matriţe, la baterea medaliilor etc. Duritatea unui material se verifică In mod rudimentar prin zgiriere sau prin lovirea unai poanson cu ajutorul ciocanului. Ioanovici, tehn. 390. Din ofelul carbon se fac pile, poansoane, ace de trasaj, dălfi. Orbonaş, mec. 64. Se folosesc poansoane pentru marcarea bijuteriilor şi a obiectelor de métale preţioase, ltr2. Poansoanele pot servi şi la baterea medaliilor, der. Policlinica de stomatologie declară nul ... ponsonul pentru marcat lucrări dentare, rl 1967, nr. 7 205. + Instrument ascuţit din oţel folosit )n tehnica gravurii.' Cf. m. d. enc. 2. Piesă componentă a unei matriţe, cu lin contiir cu muchii tăietoare sau cu o suprafaţă plană ori profilată, utilizată la tăiere sau profilare prin deformare plastică. Maşinile de perforat execută găurirea materialului prin presare, cu ajutorul poansoanelor care au forma găurii de executat. Ioanôvici, tehn. 343. Părţile caracteristice ale unei maşini de perforat sini: poansonul, confecţionat din oţel călit, ... matriţa ..., furca. ib. ib. 344, cf. 138, 342, ltr2. 3. Unealtă mică de formă cilindrică, de obicei din os, cu un capăt ascuţit, cu care se perforează pinza şi se dă o formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc. 4. Obiect format din fire de păr (sau de material plastic) prinse intr-un miner, cu care se săpuneşte faţa la bărbierit; pămătuf (2 a), (regional) pomoci. — Pl.: poansoane. — Şi: (formă coruptă) ponsón s. n. — Din fr. poinçon. POAJVSOIVÁ vb. I. Tra n ?.. A găuri sau a marca cu un poanson; a perfora prin ştanţare. Foarfeci şi maşini de poansoriat. Orbonaş, mec. 111. Pentru executarea trasajului, trasatorul se serveşte de ... scule de poansoriat. id. ib. 166. Maşină de poansoned. LTR2, Cf. DN2. — Prez, ind.: poansonez. — Din fr. poinçonner. POANSOXÁJ s. n. Poansonare. Cf. dn2. — Pl.: poansonaje. — Din fr. poinçonnage. POAjVSONAKE s. f. Acţiunea de a poansona şi rezultatul ei; poansonaj. Poansoanele sint dornuri mici din otel şi carbon şi servesc Ia poansonarea liniilor trasate. Orbonaş, mec. 171. Pentru poansonare, poansonul poate fi acţionat manual, prin lovire cu un ciocan, sau mecanizat, lth2, cf. dl, dm. — PL: poansonări. — V. poansona. POANSONÉZA s. f. Maşină de poansonat; presă de perforat. Cf. ltr2, dm, dn2. — Pl.: poansoneze. — Din fr. poinçonneuse. POANTA vb. I v. ponta3. POANTĂ s. f. I. Momentul cei mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei anecdote, al unei conversaţii; ceea ce dă expresie, vioiciune uiiei opere literare sau artisticc. De poanta desenului (unei caricaturi) vorbeşte şi L. Blaga¿ dr. iv, 901. Ride ... gata să lovească... cu piatra umorului său fructul răscopt al glumei, al pointei. contemp. 1948, nr. 112, 9840 poanter - 890 - POARCĂ1 4/2. A aflat.:, de neprevăzuta poantă a arhitectului. Călinescu, b. i. 44. Ne farmecă mai mult prin calitatea tehnică a artei sale scriitoriceşti: vioiciunea lapidară d dialogului, magistral condus spre irupefea bruscă a poantei. Constantinescu, s. i, ;î77. Ca ghinion formidabili ... Am pierdut o poantă grozavă, v. rom. februarie 1954, 256. Umorul ... nu se declanşează dacă nu intervine neaşteptatul, neprevăzutul, poanta, contemp. 1956, nr. 503, 4/1. Replicile au poante fie forjate, fie ■•¡contate. Ţ iunie 1964, 76. II. (Cor.) 1, Extremitatea, anterioară a piciorului unei-balerine; vîrf. Ciri.d păşea mărunt pe poante, Cucly devenea o verticală prudentă. Călinescu, s. 223. + Porţiune a piciorului uriei balerine cuprinsă intre gleznă şi virful degetelor. Balerina aceea are poante frumoase. 2. Poziţie in baletul clasic, executată de femei, care coristă în ridicarea şi deplasarea pe virful picioarelor şi cu falangele bine Întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legaţi de gleznă. Pentru poante, balerina poartă papuci speciali, der. 3. (Lii pl.) Papuci speciali, cu Virful alungit şi Întărit, pe care li poartă balerinele legaţi de gleznă. — Scris şi: (după fr.) pointă. — PL: poante. I)in fr. pointc. POÂÎVÎER s. m. Rasă de clini de vlnătoare; cu talie Înaltă; picioare lungi, cu părul scurt şi neted, cu urechile mari şi clăpăuge; brac englez. Bracul englez sau poanterul ... are buzele superioare mări, coada o fine totdeauna orizontală, enc. vet. 697, cf. Stoica, vîn. 20. Ogari, poanleri, seteri, braci şi grifoni. Vinea, l. i, 99, cf. t>N2. — Scris şi: (după fr:, engl.) poihler. Stoica, vîn. 20, dn2. — Pl.: poanteri. Din fr. pointer, engl. pointcr. POANTILÎSM s. n. Procedeu, folosit In pictură, care coristă în descompunerea petei de culoare în puncte şi in liriiuţe de culori pure, câ un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit, di v i z i on i s m; şcoală de pictură modernă care foloseşte acest procedeu. Neoimpresionişlii o vor duce [metoda] ... pînă la consecinţele ei extreme, la divizionism, la poantilism. Oprescu, a.'m. 16. Pointilismul a fost folosit de neo-impresionişti pentru obţinerea unei luminozităţi maxime, der, cf. dn2. — Scris şi: (după fr.) pointilism. - Din fr. pointillisme. POANT1LÎST, ,«Ă adj., s. in. şi f. 1. Adj. Care ţine de poantilism, privitor la poantilism. Cf. dn2. 2. S. m. şi f. Adept al poantilisnmlui. Cf. Blaga, z. 43, DN2. — Scris şi: (după fr.) pointilisl. — Pl.: poanti-lişli, -ste. — Din fr. pointillisţe. I’OANTOi; s. n. Ac de reglare al unui carburator, care serveşte la deschiderea şi, respectiv, la închiderea accesului combustibilului în carburatorul unui autovehicul. Cf. ltr3, dn2, m. d. enc. — Pl.: poantouri. — Din fr. pointeau. POAPĂ s. f. v. popă1. POAPÎB s. n. v. papii. POÂRĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Opoziţie, împotrivire; (construit mai ales cu verbul »a fi“) ceartă, vrajbă; dispută, conflict, litigiu.Cf. lb, Po-lizu, Ci hac, ii, 244. E în poară cu cîrmuirea, ddrf, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., com. Marian. Sintem de un an în poară. L. Costin, gr. băn. 160, com. Beniuc. Loc. adv. în poară = a) în contra, împotrivă; In ciudă. Ea-mi sare-n drum că doară-doară M-apuc să-i spun o vorbă-n poară. Coşbuc, P. i, 127. Ţoală iu.mea-mi strigă-n poară Pîn’ ce-mi (iu o drăgucioară. Bud, p. p. 52, com. din Crişcior —Brad; b) invers decît trebuie, decît este normal. Deci, Ioane, hai te scoală Şi pune plugul în poară. Sevastos, c. 130. <0> Loc. y b. A sc pune (In) poară (sau in pori) cu cineva = (despre oameni) a se împotrivi cuiva, a face opoziţie; a se contrazice cu cineva; a se lua la harţă, a se certa. Sumeful Tăn-daler în poară Să puse zicînd. Budai-Deleanu, ţ. 117. Dragădomnişoară, Ajută-ne şi nu le pune în poară. id. t. v. 68, cf. 121. Moşii împărţite şi învecinăte cu moşnenii ce duc lipsă de pămînl puindu-se în poară cu toată lumea. 1. Ionescu, m. 602. Nu te pune în poară, măi omule, cu împăratul iadului. Creangă, o. 31. E pornii şi, de ne-arn pune în poară cu el, cine ştie ce-o să-i trăsnească prin:cap: rev. chit. ii, 36, Cf. iii, 165, Gheţie, k. m. Nu le pune-n poară Cu noi cei rugători la-ndeplinitea Urărilor.- MtjrnO,- o. 34, cf. id. i. 187, tdrg. Apoi atunci, de he-om pune în poară cu el pînă la sfîrşit, ne vîtă sul) masă. Hogaş, dr. n, 32. Ce era să facă ? ... să se puie cu Ştefan îh poară ? Marian, t. 123, cf, mat. folk.' I 166. Las’, măi omule, nil le mai pune îri poară cu unul ca dumnealui. Pamfile, d. 100, com. din Turnu MăgUreîle şi din ZagrA^-Năsăud, mat. dialect; i,'87, Lexic reg. ii, 30. O Iîxp r. A (se) pune poară- (despre animale) a nu mai vrea sau a riu mâi putea să tragă, A se opri. Cf. Udrescu, gl. +^(Transilv. şi prin Maram.) Nărav (2) (la cai). Cal cu poară. Com. din Tărcăiţa— Beiuş. [Calul] prinde poară. Alr i 1 110/280, cf. 1 110/61, 80, 93, 285, 290, 295, 298, 308, 320, 361, a i 12, 13, 17, 20, 21, 26, 31, 34, 35, iii 2, 12, 17, 18, Lexic reg. ii, 87. 2. (învechit; rar; in e x p r.) A pune poară = a se strădui, a se sforţa. Eu păcătosul mult m-am silit ş-am pus poară să o fac aceasta. Dosoftei, v. s. octombrie 81r/36, cf. Scriban, d. — PL: (rar) poare. — Şi: (regional) pără (Cabă, săl.) s. f., por (Lexic reg. ii, 30) s. m. — Din v. si. nopa. POÂRĂZ, -Ă adj. v. poroş1. POARCĂ1 s. f. 1. (Popular) Scroafă. Cf. drlu, Polizu, Barcianu, tdrg, bl v, 63. Noul născal, la poarcă, se numeşte purcel. H ix 244, cf. iv 153. Ca un cine s-a făcut... Ca o poarcă gulerată. Marian, sa, 64. Şi s-au strîns (igancele, Cu troacele, Şi mîncau ca poartele. id. ib. 247, com. din Straja -^Rădăuţi, arh. folk. v, 125, alr i 1 140/370, 428, 436, 440, 772. Poarcă sălbatică.^ alrm sn ii h 496/365, cf.a v 14, 16, 20, vi 4. 2. (De obicei art,; şi în construcţia de-a poarca) Joc de copii la care unul dintre jucători, numit porcar, împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc. spre o groapă, în timp ce ceilalţi jucători caută să împiedice cu bastoanele trecerea. Cf. hem 609. Cine vrea d-a v-a/i ascunselea? ... — Cine d-a poarca ? DEla-vrancea, s. 225. Puneam cărţile în ghiozdan ... ş-o tuleam la poarcă, la arşice şi la zmeu. id. h. t. 108, cf. ddrf. Te ştiu că nu eşti om bătrîn, că ne jucam acum cîfiva ani poarca amîndoi. ap. tdrg, cf, Pamfile, j. i, 79, ii, 39, m, 43. Cutreiera ... maidanele Bucureştilor, jucînd arşice, /urca şi poarca. Camil Petrescu, o. iii, 157. Copiii se joacă: „De-a poarca". Pribeagul, p. r. 147, cf. h i 281, ii 32, 64, 245, 282, iii 229, 312, 464, vii 9, 172, x 23, 70, 467, 572, 586, xii 132, 158, xviii 269, şez. ii, 62, com. din Ora viţa, alr sn v h 1 302, a vi 26. + P. e x t. Minge, bilă, os etc. folosite la jocul descris mai sus. Se alege un os ... cil se poale mai gogone[, pe care-l numesc poarcă. Ispirescu, ap. cade, cf. ddrf. Aduceţi poarca ... Am o măciucă de corn, cînd oi izbi-o ... zbtrnîie. Delavrancea, o. ii, 289. Dă poarca la gogeri. alr ii 4 361/419. <$> E x p r. A bate poarca = a) a juca jocul descris mai sus. Se jucau cu arşice, ori bătuseră poarca pe maidan. Camil Petrescu, o, ii, 50; b) (argotic) a fugi de la şcoală, a trage chiulul, bul. fil. iv, 141. 9849 POARCĂ* - 891 - POARTĂ1 3. (Olt.) Vrană (la butoi). Ct. damé, t. 85, tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d., Paşca, gl., alr i 726/825.. — PI,: poarce. -- Lat. porta. POARCĂ- s. L (Prin nord-estul Olt.) Pălărie sau căciulă uzată. Cf. cv 1951, nr. 1, 37. — PL: poarce. Etimologia necunoscută. Cf. pearcă. POARCĂT s. m. (sg.) (Regional) Om cu comportare necu-viincioasă, grosolană, obraznică. Com. Marian. Oare ce mai vrea poarcătul acesta de la mine! id. — Cf. porc. POÂRGA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular asemănător cü polca; melodie după care se execută acest dans. Cf. Varone, d. — Cf. polcă. POARÎŞ, -Ă adj. v. poroş1. POARÎŞTE s. f. v. pajişlc. POARNĂ s. 1. 1. (învechit şi regional) Pornire, curgere năvalnică, impetuoasă; (concretizat) şuvoi. Cu poamele apei (p î r a i e 1 e lui b 1938) Domnul veseleşte Sfînta sa cetate. Dosoftei, ps. 151/7, cf. tdrg. De la începui a luat-o ăşa, ca intr-o poamă. Vr,ea omul ca să schimbe faţa lucrurilor. Al Lupului, p. g. 98, cf, Scriban, d. <> F i g. im aşedzat năroa-dele toate, Păcătoşii i-am oprit de poame. Dosoftei, ps. 249/5, cf. Lexic reg. 50. :2, (Prin Ban.) Pornire, plecare (la drum). Rea poarnă am avui. Com. din Oraviţa. Poama oilor. mat. dialect, i, 139. 3. (Prin nord-vestul Olt.) Ţuică tare care curge prima pe ţeava alambicului, Cf. Graur, e. 36. Umbla cu sticla cu poamă în pozînar şi zicea că-i alină năcazurile. cv. 1949, nr. 8, 35. — Pl.: poarne. — Şi: (învechit) pôrna s. f. Dosoftei, ap. Rosetti-Cazacu, i. l. r. t, 131. — Postverbal de la porni. POARTĂ1 s. f. 1. Deschidere amenajată într-o împrejmuire, pentru a permite trecerea din exterior în interior şi invers (împreună cu panoul ori panourile mobile eare o închid); p. restr. panou (sau ansamblu de panouri) care Închide această deschizătură; p. e x t. intrarea, locul de acces într-o cetate, într-un oraş, )ntr-un sat. Vor deşchide porta celăţiei (cca 1550). cuv. d. bătr. n, 460/6. Şi aciia se adunară mul(i, că nu putea încăpea nece pre porţi. Cdr-esi, ev. 54, cf. 345, 361. Zăcea înaintea porţiei lui plin de puroi. id., ap gcr i, 30/33. Atonei duseră sf[i]nta Veneri în cetate şi deşchiseră portaa (ante 1600). cuv. d. bătr. ii, 152/6. Mearseră drept aceaia ... in poarta oraşului şi grăiră orăşaniloi. Palia (1581), 139/2. Intra în cetate şi prinse porţile. Moxa, 378/35. Lăsară pe perşi de intrară în cetate şi deschiseră toate porţile. Hero-dot (1645), 271, cf. 307. Au întralu Pătru Vodă tn cetatea Ciceiului şi au închis porţile. Ureche, l. 145. Intraţi în cetate ... iacă că s-au deschis porţile. Dosoftei, ap> gcr i, 255/3. Şedea în poarte (a. 1680):. cp 127/16. Nu vă vor deşchide porţile Ierusalimului pînă o dată cu soarele. Biblia (1688), 3481/2. Le-au tăiat capeteli ...la fîntîna denainlea porţii domneşti. Neculce, l. 68, cf. 152, 217, 242. Deasupra unii porţi ceastă epigrama (a) Iu Traian să vede scrisă. C. Cantacu-zino, cm i, 22. Mersă drept la poartă Şi dede portarului bună sară. Budai-Deleanu, ţ. 127, cf. lb. Au socotit:., să facă o poartă în părelile ogrăzei lui. Drăghici, r. 101/4. Un castel tăcui.:, stă d-a stînga drumului cu porţile închise, cr (1846), 41/16, cf. Băl-cescu, m. v. 61, 102. Să ieşim pe poarta ce dă spre rovină, cr (1848), 82/52, cf. 41/63. I-am zărit caleaşca la poartă. Alecsandri, t. i, 280, cf. 174. Se văd mal multe porţi mari cu turnuri. Bolintineanu, o. 306, cf. 198, 347. Cîţiva călăreţi băteau tare cu paloşele tn poartă. Odobescu, s. i, 67. Vedc-un băiet că se acă-. ţâra pe stîlpul porţii. Creangă, o. 59, cf. 23, 291, Ispirescu, l. 24, 44. Merse cu el la poarta şcolii. Vlă-huţă, o. a. i, 99, cf. 29, ii, 51, 98, 161. E linişte. Stau moarte zăvoarele pe porţi Şi nu mai sar oştenii desculţi din aşternuturi. Coşbuc, p. i, 159, cf. ii, 61. Nici o poartă-a curţii nu se va deschide nimănui. Da vila, v. v. 161. Dintr-un sat ies două sau mai multe drumuri; la aceste ieşiri se face cile o poartă. Pamiti.i:, a. r. 28. Pe porţile deschise larg nu mai conteneau săniile încărcate cu musafiri. Brătescu-Voineşti, p. 26, cf. 72, 258, Gîrleanu, n. 14, 23, Bujor, s. 50, 135. Fruntaşii salului ieşiră în poartă- Rebreanu, i. 22, cf. id. r. i, 79, ii, 48. La poartă,, un plop bătrîn iţi chema, fără să vrei, ochii spre cer. ¿îassarabescu, v. 16, cf. 132. întinde 5 lei celui ghemuit lingă poartă. Galaction, a. 243, cf. 417, id. o. a. i, 47. Am ţinut două zile oraşul cu porţile închise. Camil Petrescu, t. ii, 426, cf. id. u. n. 303. Poarta nu exista decît virtual; o indicau numai două gropi de slilpi. C. Petrescu, î. i, 221, cf. 160, 161, 220. O trăsură neagră, ca un coşciug imens, aştepta la poartă. Sahia, n. 58. Bătăi violente afară în poartă. Şebastian, t. 273, cf. 33, 338. L-a alungai pin’ la poarta satului. Sadoveanu, 0. ii, 422, cf. xn, 137, 332, 344. înaintea porţii aşteptau căleşti cu şase aripi. Isac, o. 274. La poarta de scin-duri de la casa Vilmei se opri. s iunie 1960, 11. Des-chisă-i poarta, aplecat salcîmut. Horea, c. 95, Cf. t septembrie 1962, 23. Felele cînd m-auzeau, Porţile le deschideau Şi in uliţă ieşeau, jarn!K-BînsEANu, d. 168, cf. 66. 156, 316, Reteganul, ch. 155.' Să-mi deschidă porţile, Porţile şi uşile. Bibicescu, p. p. 165, cf. mat. FOLK; 1 349, alr sn in h 907. La poartă cind am ajuns, Poarta-n şepte mi s-a dus. Balade, iii, 219, cf. 175, 311, 354. Foamea se uită la poarta omului muncitor şi nu îndrăzneşte să intre: Zanne, p. in, 557. Vorbele dulci deschid şi poarta cea de fier. id. ib. n, 810. Cine bcite la poarta altuia, o să bată şi altul la poarta lui. id. ib. iii, 316. Eu îţi deschid poarta şi tu îmi zici nebun. id. ib. 315. Pana cocostîrcului Bale-n poarta tîrgului (Clopotul). Gorovei, c. 86. <0> (Prin analogie; in legătură cu noţiuni imaginate ea locuri îngrădite, împrejmuite, Închise; de obicei urmat de determinări în genitiv) Intră sufletul pre poarta ceriului (cca 1550). gcr i, 3/13, cf; cuv. d. bătr. ii, 456/1. Cest nu e aicea altă, numai casa lai Domnezeu şi poarta ceriului. Palia (1581), 113/1, cf. Molnar, ret. 88/25. Nu văd eu acum bujdind pe poarta iadului suflete ia nainte. Budai-Deleanu, ţ. 219, cf. 322. Aceasta este o cheie cu care cineva deschide porţile raiului. Filimdn, o. i, 126. Şi atunci, ca prin minune, se şi trezeşte Ivan ta poarta raiului. Creangă, p. 308, cf. Delavrancea, o. ii, 176. Se poate întîmpla prea lesne să te trezeşti, ca -Alexandru Machedon, la porţile raiului. Hogaş, m. n. 104. Străluceau, omînd feeric, intrări de panorame, ca pe nişte porţi de rai. Brăescu, o. a. i, 277, cf. Marian, v. 66. De la un datornic rău nu vei lua nimic decît la puntea (poarta) raiului. Zanne, p. v, 264, cf. i, 116. <ţ> F i g. (De obicei urmat de determinări îri genitiv) Sămînţa la birui-va porţile aleanişilor săi; Palia (1581), 83/10. Pe poarta întunerecutui îl băga. Cantemir, ist. 80. Din poarta soarelui A răsărit. Asachi, s. l. 1, 67, cf. 117. îmi deschidea veşniciei poartă. Alexan-drescu, o. î, 154, cf. Alecsandri, p. i, 134:, iii,'4. Căci în propria-ne lume ..., [luna] deschide poarta-n-trării. Eminescu, o. i, 136. Ce-oi auzi, nici căţelul-pă-mîntului din poarta mormîntului. să n-auză. Delavrancea, s. 85, cf. Macedonski, o. iv, 141. Porţile zilei se deschid şi, în valuri, curge lumina pe văi. Vla-huţă, o. a. ii, 125. Poarta nemuririi chiar moartea ţi-a deschis! Demetrescu, o. 48. Azi la poarta minţii mele nu mai bate nici un gînd. PĂun-Pincio, p. 87. Nu mai simţeam în mine ... voinţa categorică şi onestă să stau la poarta conştiinţei mele. Galaction, o. a. i, 102. Vorbele parcă se-necau, ...se îmbulzeau la poarta dinţilor. Gîrleanu, n. 79. Crescuse un tineret care 9856 BqBS POARTÂ1 - 882 - POARTĂ1 btjtea la porţile vieţii. Vlasiu, d. 301, cf. 387. Au destulă minte care priveghează la poarta inimii. Sadoveanu, o. ix, 334. Pe nici o poartă-a Pielii nu-mi văd numele pusi Călinescu, l. l. 29. Ajunse la poarta inimii fiului ei. Stânci,r. a. iii, 226. Dar văzui şi-a orţmii poartă Către secole de slavă. Beniuc, m. 117, cf. Gamilar, c. p. 106. Efectele vătămătoare ale otrăvurilor se produc la nivelul porfii de intrare (buze, limbă etc.). Belea, p. a. 148, cf. Frunză, z. 60. Pe-ngrozitoare porţi de zare arsă, Compania inlrat-a în război. Labiş, p. 409, cf. 407. în poarta poemii Se-opreşte-ndrăzneţ Şi platoşa vremii O dă la o parte. Horea, p. 17. La porţile vînlului Vine Mama Pruncului. Pamiile, văzd. 21. Inimă, porţi largi mai ai, Mult suferi şi nu te dai. folc. transilv. ii, 497. ^ Loc. a d v. Poartă-n poartă = faţă In faţă, peste drum, vizavi. Cf. Ciauşanu, v. 189. Din poartă-n poartă sau (rar) de la poartă la poartă = de la unul la altul, dintr-un loc Intr-altul, din casă în casă. l’mbla fătul de la poariă la poartă, cătrănit, şi cerea ajutor. Vlasiu, a. p. 202. A rămas singur, ştrengar alungat din poariă in poariă. Sadoveanu, o. i, 696. -0> Expr. A sta (sau a sc uita, a răniine) ca viţelul (sau vaca, boul) la poarta (ori la poartă) nouă = a sta (sau a sc uita, a răinlne) uimit, nedumerit, dezorientat, perplex în faţa unei situaţii (noi sau neaşteptate), a nu putea să reacţioneze in nici un fel în faţa unei situaţii (noi sau neaşteptate). Majoritatea a rămas ca viţelul la poarta nouă. ap. tdko, cf. Zanne, p. i, 335, 688, 694. Stă ca viţelul la poartă nouă. Pamfile, j. ii, 160. Poartă dc scăpare = mijloc de a ieşi dintr-o situaţie dificilă. Caută poarta de scăpare. Pamfile, j. ii, 160, cf. dl. A bate la porţile cuiva (sau la toate porţile) = a solicita sprijinul sau concursul cuiva (într-o împrejurare grea), a se adresa tuturor cerind sprijin. Cf. dl, dm. Băteau din nou la porţile marilor bogătaşi de partea cărora era şi piinea şi cuţitul Lupta de Ci.asă, 1962, nr. 4, 72. (Regional) A se pune poartă-- (despre lemne, la transportul pe apă) a se aşeza de-a curmezişul apei Impiedicînd, astfel, alunecarea lor la vale. Cf. Arvinte, teiim. 161. <> Compus: (Bot.) ponrta-ra-iului —a) (Mold. şi prin Bucov.) maghiran (1) (Ori-ganuni majoram). Cf. form. cuv. i, 70, h x 205, 420, 189, xii 355, 385, şez. xv, 107, a v 15; b) (regional) vctrice ( Chrysanihemum vulgare). Cf. Borza, d. 168. 4 Regiune periferică din imediata apropiere a unui oraş,, a unui ţinut, a unei ţări. V. margine, hotar. Aşezată la porţile împărăţiei ... , Dacia noastră ... îi văzu trecînd şi retrecind pe păminlul ei. Bălcescu, m. v. 6. Crezînclu-le ajunse la porţile Bucureştilor, la Urziceni şi la Afumaţi, părăsesc capitala fără veste, id., ap. Ghica, a. 28. Se trimiseră mulţime de deputaţi în tabăra turcească, a cărei avangardă descălecase la porţile Cotrocenilor. Bolintineanu, o. 262. A răzbit la Marea Caspiei, dc acolo la Volga şi la poarta stepei. Sadoveanu, o. xii, 210. Iar această poartă [Moldova] a creştinătăţii căzînd, îndată vor veni şi alic căderi ale altora cu mare sunet. id. ib. 346. 4 F i g. Mijloc, posibilitate de a realiza ceva. Omul oriunde caută Alt loc ş-o allă soarlă, De-a trece cătru lineşte, Nu află altă poartă. Asachi, p. 25/4. Nici o poariă, spre mărire, f'entru el închisă nu-i. Vlahuţă, o. a. i, 171. Porţile se deschid îndrăzneţilor, Celor ce-au preluat torţa cunoaşterii, s. februarie 1961, 14. + (învechit) Cetate, oraş (întărit). Că-l urîră unde oblici pre ei întru porţi şi cuvintul dcrepl urît le fu. Coresi, ev. 173. Să-ţi povestesc, Doamne, laudele toate în mijloc de poarta a fiicei Sionului. Dosoftei, ps. 31/3. Să fie lăudat /i[â]rbatul ei în porţile (a. 1694). gcr i, 313/27. Nc-am pus dcagitili şi dumnealor vornicii de poartî au pus pecetia porţii ca să să ştie (a. 1709). Uricariul, xxm, 270. Pic feciorul lui Fitip să-l trimiteţi la mine ... să slujească porţii mcale. Alexandria (1794), 44/5. 2. Uşă mare, monumentală, la intrarea sau In interiorul unei clădiri; p. gcn'er. uşă. Şi cleşchiseră poarta cea mare [a bisericii] şi ieşiră, prav. gov. 11073. L-au băgat în sfîntul altar pre poarta cea mare împără- tească. anon. cantac., cm i, 218. Minciuna nu-mi place, vorbesc adevărul, D-aceea orunde... Mă dau îndată pe poartă afară. Pann, p. v. i, 26/3. Se vedea gîrliciul povîrnit al pivniţei cu porfile-i de zăbrele, Odobescu, s. i, 127. S-au întîtnlt drept în poarta clubului. Brătescu-Voineşti, p. 206. Arde-lc-ar focul! murmură dînsut oprindu-se la poarta pivniţei. Rebreanu, nuv. 96. Porţile muzeelor. Vlasiu, d. 407. <}> Loc. a d v. Cu porţile Ineliise = in secret. Aţi lucrat voi între voi cu porţile închise. Camil Petrescu, o. ii, 528. 4- p- ext. (învechit şi regional) Casă, gospodărie. Nu face nece un lucru, nici lu ... , nici striinul carele va fi întru porţile tale (cca 1580). c. cr. 19/10. Trimisu-i-au şi 2 pungi de bani, fără ce i-au dat şi pe la poarta lai. Neculce, ap. tdrg. l-au rânduit mare dare de bani şi multă zăhărea pe sama ostaşilor, de toată poarta căte 6 florinţi. Şincai, hr. ii, 276/14. De fiecare casă sau poartă (cum se zice tn Ardeal) să se dea cîte opt măsuri de făină. Bălcescu m. v. 401. Să vii să slujeşti şi la poarta mea, că nu ţi-a fi rău. Creangă, p. 300. Pe la porţi domneşti n-am fost milog. Beniuc, v. a. i, 13. 4 (învechit, In Transilv.) Unitate administrativă formată din reunirea mai multor familii sau case locuite, în vederea îndeplinirii In comun a unor obligaţii faţă de stat. La o poartă se computau cile zece familii sau case locuite de oameni. Bariţiu, p. a. i, 67. în loc să arunce impozite pe porţi, pe familii şi pe capete, au aruncat pe pămînt şi pe vite. id. ib. 367. 3. P. anal. a) Instalaţie formată din două bare verticale unite la extremitatea superioară printr-o bară orizontală (de care atîrnă o plasă) şi care este amplasată pe linia de fund a terenului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei, polo), fiind ţinta adversarilor pentru introducerea mingii, a pucului etc. Cf. dl, dm. Ratează deschiderea scorului, trăgînd din apropiere pe lîngă poariă. sp. pop. 1966, nr. 4 916, 4/3. Mingea a intrat în poarta oaspeţilor, fără ca nici anul dintre aceştia să fi putut schiţa vreun gest. Scîn-teia, 1966, nr. 6 943. 4- Instalaţie formată din două beţe. verticale care indică puncte obligatorii de trecere pe traseul unor probe la schi. Cf. der. b) (Prin vestul Mold. şi prin Bucov.) Urdiniş. a v 22, cf. 33. c) Deschizătură îngustă la strungă prin care trec oile la muls; p. gene r. strungă. Cf. chest. v 51 /73, 83, 97, alrm sn i h 261. d) (Regional) Deschidere, special amenajată, la gardul de pescuit, care permite trecerea bărcilor precum şi pătrunderea peştelui. Cf. Antipa, p. 645. c) (Prin Mold. şi prin Transilv.) Stăvilar la moară pe care se scurge apa cînd debitul ei este prea mare sau ciucl moara nu funcţionează. Cf. alr ii 6 431/833, alr sn i h 152/551. f) (Rar) Vale îngustă, între două şiruri de munţi, prin care trece o apă; loc îngust Intre doi pereţi mun toşi de stincă, prin care se poate trece pe alt versant. V. pas, trecătoare, defileu, chei. Pe la poarta munţilor calul îi iese înainte. Creangă, i>. 273. Pe alocurea munţii se desfac, şi lasă ochiului visător o poartă de trecere către adiniurilc fără fund ale spaţiului. Hogaş, dr. i, 21, cf. Şăineanu, d. u. <> (în toponimice) Porţile de Fier. Scriban, d. <|) Arc pe care îl formează o conductă de aer comprimai cînd traversează galeria unei mine. Cf. m. d. enc. Ii) (Regional) Poziţie, în formă de boltă, realizată cu ajutorul (dosului) rnîinii (stingi), la jocul de-a pietricelele. Cf. alr sn v mn h 1289. i) (învechit) Foaia de titlu a unei cărţi. Ieşiseră din tipografia de ta Blaj mulţime de cărţi rituale cu care unii. braşoveni făceau comcrciu bun în Moldova, căci ... le rupeau poarta ca să nu se vază că sînt de la Blaj. Bariţiu, p. a. i, 558, cf. Polizu, ddrf. 4. (Mai ales în epoca suzeranităţii turceşti asupra ţărilor române; adesea determinat prin „înalta“, „sublima“ etc.; folosit de obicei ca nume propriu) Reşedinţa, curtea sultanului sau a unui paşă din 9856 POARTĂ2 - 893 - POC1 Imperiul otoman; p. e x t. Imperiul otoman.. Pe taină şă gătie să prindză pre Brincovanul Vodă precum îi poroncise Poarta. Neculce, l. 207, cf. 70. Cu caftan împărătesc, de la poartă, ca să îmbrace pe craiul, venis(ă) (a. 1700), gcr i, 334/27. A venit veste de la Poartă cum că împărăfiia au mazilii pre vizirul. R. Greceanu, cm n, 137, cf. 130. S-au vestit In (ara loaiă Cum că vine de la poartă Un capegiu rînduil (a. 1777). gcr ii, 112/34. Lăsînd pre greci, trecuse la poarta turcească. Şingai, hr. n, 24/19. Vodă vra (ara să învile Asupra Por(ii cu răzvrătire. Bijdai-Deleanu, ţ. 154, cf. 156, 259. După cererea {erei prin jalbă către poartă ... , el s-au întors iar la Moldova, la scaunul său. Zilot, chon. 65. Pacea s-a încheiat între a mea înaltă poartă şi curtea rusască. ah (1830), 51/8. Poarta otomană a declarat războiul împotriva paşii de Eghipt. cr (1832), 31/3. Se adresază cătră Poartă şi patriarhul de Con-stantinopoli. Asachi, s. l. ii, 24. Poarta începu a numi singură domnit. BXlcescu, m. v. 17, cf. 33, 41. Sucesorul lui în consiliurile Porfii este Reuf-paşa. cr (1848), 131/12, cf. 23/18. Planul lui Cantemir ... izbutise numat a da prepusuri Porţei. Negruzzi, s. i, 179, cf. 142. Poarta nu mai avea încredere în fanarioţi. Ghica, s. 6, cf. 472, Filimon, o. i, 102. Peste cifra de 30 000 oameni ... nu se ca frece niciodafâ fără de cazul vreunei înţelegeri prealabile cu Sublima Poartă (a. 1866). Uricariul, x, 365. Soli trimişi de poartă vin la adunare. Bolintineanu, o. 36, cf. 262. Potoli exigenţele nemăsurate de tribut ale Porţii. Odobescu, ş, i, 255. Aflăm Muntenia trecută ca (ară tributară pe registrele Porţei otomane, in anul 1391. Xenopol, i. r. iii, 79, ci. v, 35, Alexi, w., tdrg. Pe Radu Rău l-am lăsat La poartă la Ţărigrad, Unde turcii l-or tăiat. Jarnîk-Bîrseanu, d. 497. — PI.: porţi şi (Învechit) poarte. Gen.-dat. şi: (Învechit) porţiei, por (ei. — Lat. porta. POARTĂ2 s. f. (Regional) Nume dat unui cal mătăhălos şi urlt (Roadăş—Rupea). db. v, 219. — PL: porţi. — Etimologia necunoscută. POARTĂ3 s. f. (Prin Transilv.) Mal1 (3). Pe poarta Crişului trece ghiorşul. cv 1949, nr. 3, 34. — Pl.: porţi. — Din magh. part. POARTÎŢĂ s. f. v. portiţă. POÂS subst. v. poias. POAŞCĂ1 s. f. 1. (Mold. şi prin Bucov.) Pieptar sau cojoc făcut din piele de oaie de calitate inferioară, (regional) poşcalău, poştin; cojoc vechi şi rupt. Cf. Pamfile, i. c. 48, şez. v, 118. Mie nu mi-e frig că am o poaşcă pe dedesupt. cv 1951, nr. 9 — 10, 46, cf. a v 15, vi 26, Glosar req. + (Regional) Piele de oaie uscată, scorţoasă (Drăguşeni — Tlrgu Neamţ). Cf. Glosar reg. 2. (Prin sudul Munt.) Epitet depreciativ dat unei persoane bătrlne şi slabe. V. h o a ş c ă. Cf. i. cr. vii, 51. Poaşcă bătrlnă. ib. — Pl.: poaşie. — Etimologia necunoscută. POAŞCĂ2 s. f. (Regional) Vin de proastă calitate. V. poşircă. Cf. Scriban, d., C. Giurescu, p. o. 15. — Pl.: poaşte. — Cf. lat. p o s c a, rom. poşircă. POAŞCĂ3 s. I. v. |;aşcă. POAŞOŞ, -Ă adj. (Regional) „Vrednic, cârc se descurcă In orice Împrejurare“ (Girişu -Negru — Salon ta). Lexic reg. ii, 87. Om poaşoş ca el iese de oriunde, ib. — Pl.: poaşoşi, -e. — Cf. magh. pa sas »tip, ins“. POBDEAL s. m. v. podbal. POBEDÎ vb. IV. Tranz, (învechit) A învinge; a supune; a cuceri. Şt lăia-voiu de fala lui dracii lui şi urîţii lui pobedescu (biruiescu c, c2, ven-ce-i-voiH). psalt. 184. Voiniceşte se luptă de povedl alîla mulţime de păgîni ce nepădise în (ară (sec. xvi ?). N. A. Bogdan, c. m. 33. Pobedi fără de număr multe limbi şi (ări şi lărgi lăriia Rimului. Moxa, 357/18. Purceasă la războiu şi să lovi cu Maxeniiie şi-l pobedi. Varlaam, c. 363, cf. 76, 198. Diaderă război cu tătarii şi biruiţi fură ... Iar tătarii toată Asia o pobediră. Herodot (1645), 44, cf. 361, 393, Dosoftei, v. s. decembrie 229v/31. Cu acel meşterşug poale să biruiască pedestrimea moschicească, iar inlr-altu chip aiamintere nu poate nime să-i pobedească. Neculce, l. 201, cf. Ci HAC, II, 219, DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. — Prez. ind. pobedesc. — Şi: povedi vb. IV. — Din slavonul (lOK'k’AHTH. P6bHĂ s. t. v. povllă.1 POBÎR s. m. v. poghircă. POBÎRCI1 s. m. v. pogliircă. POBIRCÎ2 vb. IV v. poghircl. POBIRCÎRE s. f. v. poghireire; POBIRCIT6RJU, -OAliE s. m. şi f. v. poghircitor. POBÎR CI1 s. m. v. poghircă. POBÎRCÎ2 vb. IV v. poghircl. POBÎRClRE s. f. v. poghirelre. POBÎRCÎT s. n. v. poghireit1. POBÎRCITdR, -OARE s. m. şi f. v. jioghircitor. PdBLIC s. n. v. public. POBLICAN s. m. v. publicau. POBdHNIC s. m. (învechit, rar) Luptător (pentru o cauză). Stătu pobornic şl nevoitor cu puteare de cuoînt şi cu răspunsuri din s«i[n]ie cărţi de-i birui. Dosoftei, v. s. ianuarie 9v/7. — Pl.: pobornici. — Din slavonul nOK^pKHHKTi. POBOTEAzA s. f. V. bobotează. POBRAJENI s. f. v. preobrajenie. POBRAJltNlE s. f. v. preobrajenie. POBRATANIE s. f. (Termen arhaizant) Prietenie, frăţie. Ne-am încuscrit cu pămîntenii de la apa Şiretului, trăind cu ei în pobralanie, adică în frăţie. Sa-DOVEA-NU, O. XVIII, 170. — Din slavonul noKpdTdHHtt. POBRĂZUÎ vb. IV V. probăzui. POBREĂJEN subst. v. preobrajenie. POBREGÂNIE s. f. v. pogrebanle. POBBÎJĂ s. f. v. preobrajenie. POBRÎ JEiVI subst. v. preobrajenie. POBREJfiNIE s. f. v. preobrajenie. POBRIGANIE s. f. v. pogrebanle. POBRMÎ.NIE s. f. v. preobrajenie. POC1 interj. (Adesea repetat sau In corelaţie cu alte interjecţii) Cuvlnt care redă un zgomot (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o 9893 POC* - 894 - POCAL izbitură (puternică), de descărcarea unei arme de foc, de ceva care cade cu putere, care plesneşte sau crapă, de bătăile (repetate) in uşă etc. Un hnlet mare, pîrrrrrr-pocI s-au auzit deasupra capului său. DnĂ-ghîci, h. 74/5. Ce dai tu în mine, măi ... Na, poci — măi plici, ţap! Pann, p. v. iii, 30/3. Pod poc! trosc! se aude în toate părţile. Sevastos, n. 82, cf. DvitF. Noi ... cu biciuşca: poca, poca înlr-amindoi. Zanne, p. iii, 218, cf. Babcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. In odaie trist sună mut lemnul: Poc. Bacovia, o. 64. Palme bine cumpănite, date cu tact ... întăreau fiecare întrebare ... (Poc I) — Unde-i castravetele, mă? Brăescu, o. a. i, 147. Numai ce-l vedeai pe popa că ridică puşca la ochi şi, poc! Vlasiu, a. p. 47: Şi noi de ici poac! poacl poacl trăsneam din toate părţile. Sadoveanu, o. v, 29, cf, i, 243, vin, 21, Scriban, d. Cînd [broaştele] încep să facă poc-poc, le scot afară şi le mănincâ cu furculiţa Preda, m. 19. Poc! mă pomenesc cu uri picior în ' spale. s ianuarie 1961, 51. Poc! şi iepurele rămîne în foc. v.în. pesc. mai 1964, 2. Vorbind ei aşa, iată c-aud deodată pir, poc, hop, buzduganul pe masă şi lup în cui. Şuiera, p. 54. Fata sloboade puşca şi face poc! Reteganul, p. ni, 14. Nici una nici două, poc cu maiul în capul tUharului. şez. iii, 23. Poc, poc, în uşă bate. Alexici, l. p. 185, cf. 244. Cînd a mai zis din nou „nu rabd“, odată s-a amil: poci RĂdulf.scu-Codin, î. 199, cf. 355, alr sn v h 1 468. Unuma, Dunnma, Zaia, Paia, Chicura, Cucura, hurduc, Hurduc, Sacalie, Pic, Poc (Puşca). Gorovei, c. 313. — Şi: p6ca, (regional) poac interj. — Onomatopee. POC2 s. n. (Transilv.) Boală la cai care constă din umflături foarte dure la picioare. Cf. Păcală, m. r. 265. Calul ...arc pocă cînd are umflături la genunche ... , la picioare ori la pinten, dr. v, 219, cf. 217, 220, mat. dialect, i, 265, Teaha, c. n. 254. — PL: pocuri. — Si: p6că, păneă (Păcală, m. k. 265) s. f. — Din magii. pdk. POC8 subst. (Regional) Nuia (1) (Mehadia —Orşova). I.. Costin, ori. «an. n, 153. — PL: ? — Etimologia necunoscută. POC* s. n. (Regional) Favorit (pe obraz); p. ex t. muscă <11 1) (Roşia — Beiuş). alr n/l kn 18, 6 932/310 — PL: pocuri. — Cf. poc u in p ă r. POC® s. n. v. pac*.' POCA interj, v. poc1. POCAĂNIE s. f. v. pocaianie. . POCAlAME s. f, 1. (învechit) Pocăinţă (1). Măr-tărusiiu iudeiloru şi eleniloru ceea ce e căţră jD[ um]n[e]-dzeu pocaanie (pocăinţă n. test. 1648). cod. vor. 20/9. Aşa ne amegeaşte şi ne zăboveaşte diavolul de călră pocaanie, pînă vine, de năprasnă, moartea. Coresi, ev. 74, cf. 15, 29. Propoveduia bolejunea, pocaianiia ini.ru lăsăcianea păcatelor- (oca 1580). e. cr. 10/10. Nu cumva să-mi usuce, matca focului sîngele micu, ce-m dă vreame de pocaanie, că nu-fi tribuiaşte moartea păcătosului (cca 1633), gcr i, 82/22.. Călră ceaia ce au născut pre JD[ujjnneie» ...să alergăm aimu noi păcătoşii ...-hi pocaanie. Paraclis <1639), 244. Şi aceastea aduc pre păcătoşi la pocaanie (a. 1642). gcr i, 99/39, cf. 101/24. Iară de vor veni spre pocaanie priimeşte-i şi-i îmbrălişază (a. 1642). o. cr. 172/26. N-am venit să chem pre cei derepfi, ce pre păcătoşi la pocaanie. n. test. (1648), llv/19. Vădzînd atîta poca-anic şi spovedind-o o-ntrebă cumu-i numele. Dosoftei, v. s. octombrie 53r/31. Pocaania, închinăciunile, postul pu/in să arată F i g. Mîine, cînd s-aprinde-n zare Pocalul rubiniu ăl dimi-nefii. v. rom:’ ianuarie 1954, 138. Timpul ne umple tu grabă pocalele, Mintea-nc-şi scapără spada şi zalele. Lauiş, p. 314. 4- (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Conţinutul vasului definit 9902 POGANĂ - 895 - POCĂINŢĂ mai sus; conţinutul Împreună cu vasul respectiv* Caută ... fericirea lor în blid şi în bocal. Ţichindeal, f, 167/19, La toasturile ... ce s-au rădicat ... Duca au răspuns cu un pocal de mied. ah (1829), 622/33, cf. Şăineanu, d, tr. Fraţilor! :ise el, să bem pocalul acesta în sănătatea cui ştiu eu. Sadoveanu, o. i, 164, cf. îx, 202, xi, 394. Să-ml dai un bocal dă bani. Alexici, l. p. 47. Pocalele multe de-li plac, Te face om sărac. Zanne, p. rv, 94. + (Regional; în forma bocală) Butoiaş sau hlrdău mic folosit la păstrarea sau la transportarea lichidelor (Ponoarele—Vaşcău). i.. »'om. 1959, nr. 3, 70. — PI.: pocale. — Şi: (regional) bocăi, bocăl (pl. şi bocaluri, cade, m. bocali, ld) s. n., bocală s. f. — Din germ. Pokal. — Bocal[u]mn[e]zdu nu o au părăsit ... ştiind ce pocăinfă va să facă mai apoi. Dosoftei, v. s. octombrie 51v/19. + (Art.) Una dintre cele şapte taine ale bisericii creştine, care constă în mărturisirea păcatelor înaintea, duhovnicului, în regretul de a le fi făcut şi în străduinţa de a nu le mai face; (învechit) pocaiania (1). Intăia taină iaste botezul ..., a tincea pocăinţa (a. 1645). gcr i, 115/5. Cile părţi are pocăinfă? Trei (a. 1645). id. ib. 115/21. 2. Dezlegare de păcate (în urma pocăinţei 1); iertare, (învechit) pocaianie (2). Eu amu botez voi cu apă intru pocăinfă. tf.traev. (1574), 4. îngerii ... deaca greşesc n-au pocăinfă. Varlaam, c. 377, cf. Cheia în. 10r/32. Sd nu te mieri de mulfimea sau mărimea păcatelor ... să tocmeşti pocăinfă şi îndreptare lor prin canonisire (a. 1828). Uricariul, x, 270. Tu cauţi pocăinfă şi vrei să începi cu o fărădelege? Galaction, o. a. ii, 145. 3. (învechit; în practicile creştine) Penitenţă (2). Această pocăinfă făcea ei pentru păcatele lor. ist. ţ. r. 123. Intii trebuie pin iad să treacă Şi lungă pocăinfă să facă. Budai-Deleanu, ţ. 323. In codru sfinl trăia, In sfintă pocăinfă. Coşbuc, s. 116. 4. (Prin Maram.) Epitet dat unei persoane lipsite de valoare, unui om de nimic. Eu altul mi-am aflat... Mai hireş şi mai de cinste, Nu ca line-o pocăinfă. T. Papahagi, m. 37, cf. 229. — PL: pocăinfe. — Pocăi1+ suf. -infă. POCĂÎRE s. f. Faptul de a s c* pocăi1 (1); p. e x t. pocăinţă (2); penitenţă (2). Dar cine ar fi socotit vreodată ... Ca diavolul pentru pocăire Şl el să să bage in mănăstire. Budai-Deleanu, ţ. 288, cf.Po-Lizu, lm, ddrf, Barcianu, Alexi, w. Cuvioşii rid cu poftă, incredintind pe musafir că pocăirea ii va fi uşoară. Adam, r. 81. Leagă-l cobză şi-i pune pe capră la pocăire, a strigat părintele egumen Ia vizitiu, id. ib. 209, cf. DL, DM. — V. pocăi1. POCĂÎT, -Ă adj., subst. 1. Adj. (în concepţiile religioase) Care şi-a mărturisit (duhovnicului) păcatele săvîrşite, sc căieşte pentru ele şi care, pentni a şi le ispăşi, se supune unor privaţiuni, pedepse etc.; p. g e n e r. (sens curent) care manifestă părere de rău, regret pentru o faptă (rea) săvlrşită, o greşeală etc. V. penitent (1). Oricine va răpi curvă pocăită certa-să-va cu moartea, prav. 191. Singuri cerbul miraculos şi vinălorut pocăit produc contrast prin pozele lor. Odobescu, s. iii, 59. Mergeau pocăite, cu capul in jos, gindindu-se cum o să inceapă vorba. Delavrancea, t. 160, cf. ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Sabina tşi tncrucişă brafele pe piept, pocăită.. C. Petrescu, c. v. 12, cf. id. a. r. 31. Lingă mine se aşezară, pocăite, surorile mele. BrXescu, a. 18, cf. 125, 232, Scriban, d. Aşternuse din nou, pocăit, scoarţa. Camil Petrescu, o. ii, 214, cf. id. v. 19. S-ar fi întors la lucru, pocăiţi. Pas, z. iv, 154, cf. x, 226. 2. S. m. şi f. Adept a) unei secte creştine apărute in Ungaria, şi care consideră virtutea supremă pocăinţa (1); p. gencr. adept al oricărei secte religioase creştine, sectant. în timpul din urmă mulţi, foarte mulţi s-au făcut adventişti, baptişti, pocăiţi etc. Molin, r. B. 420. S-a însurat cu o pocăită şi s-a liniştit. Lăn-crănjan, c. î, 80. O femeie o băgat d'e slugă pe un pocăit. T. Papahagi, m. 173, cf. 229, alr ii/i h 192. Aştă-vară-am văcării C-o fată de pQCăit, folc. transilv. i, 70. (Ca epitet, pus înaintea termenului, calificat, de care se leagă prin prep. „de“) După ea mai vin o grămadă. Neamurile ei şi pocăiţii ăştia de baptişti. Beniuc, v. cuc. 47. 3. S. f. art. (Prin nord-vestul Munt.) Muncă stăruitoare, intensă, făcută de cineva cu pasiune şi dăruire, (regional) pocaianie (5) ; fel de a munci. Aşa-şi face pocăita, toată ziua la birou. Udrescu, gl. Asta e pocăita lui. id. ib. — Pl.: poc ăi fi, -te. — V. pocăi1. POCĂIT0R, -OARE adj., s. m. şi f. (Rar). (Persoană) care se pocăieşte* (1) sau care face penitenţă (2). Cf. ddrf, Alexi, w. — Pronunţat: -că-i-, — PL: pocăitori, -oare. — PocăP-fsuf. -tor.: POCĂLt vb. IV v. pocoli. POCĂLtl! vb. IV v. pocoli. POCĂNAIE s. f. (Prin sud-estul Transilv.) I. Mică farfurioară de lut, de mărimea unei ceşti, pe care o pregătesc copiii pentru jocul de-a pocănaia (v. p o-cănaie 2). Cf. Brebenel, gr. p. Pocănaie, Naie, Bade Nicolae, Sparge oale şi ulcele Şi mai multe bli-dicele. id. ib. Pocneşte, şi, după sunet şi gaura din fund, judecă care e mai meşter de pocănăi. id. ib. 2. (în construcţia) De-a pocănaia=joc în care mai mulţi copii fac din lut moale o pocănaie (1), o ţin în palmă şi după ce li spun, In cor, un descîntec, o trîntesc de o lespede pentru ca, după sunetul scos şi felul în care plesneşte, să se aleagă cel mai meşter dintre ei. Cf. Brebenel, gr. p. Si joacă de-a pocănaia. id. ib. — Pronunţat: -na-ie. — Pl.: (1) pocănăi. — De la pocăni. POcAneA s. f. (Regional) Pîrghia joagărului. Cf. Damé, t. 175, tdrg, Pamfile, i. c. 111, ŞXineanu, d. u., Scriban, d. — Pl.: pocănele. — Etimologia necunoscută. Cf. poc*. POCĂNEĂLĂ s. f. v. pocneală1. POCĂNEAţA s. f. (Regional) Talangă pentru oi (Floreşti —Adjud). Cf. cv 1950, nr. 11 — 12, 41.. — PL : ? — Pocăni + suf. -eafă. POCĂNÎ vb. IV v. pocni. l’OCĂNÎCI s. m. v. poyoniei. POCĂNÎT s. n. v. pocnit1. POCĂNITOArE s. L v. pocnitor. POCĂNITÎIRĂ s. f. v. pocnitură. POCĂK s. n, v. pocher. POCĂRAjE s. f. (Ban.; de obicei la pi.) Nume dat unor dulciuri, preparate de patiserie, prăjituri etc. Împăratul i-a pregătit de cale pocărăi şi plăcinte, ap. DDRF, Cf. JAHRESBER. X, 203, H XVIII 5, CHEST. VIU 8/20. PlăSintă, pocărale. alr ii/i mn 80, 2 686/47, cf. alr sn iv mn h 1 081/36. — Pronunţat: -ra-ie. — PL:. pocărăi. — Şi: pă-cărăie s. f. Lexic heg. ii, 41. — Din germ. Ufickerei. POCĂRAŞ1 s, m. v. păcurăraş. POCĂRAŞ2 s. n. v. poekeraş. 9936 POÇÂRIE - 897 - POCHIHECI POCĂniE s. f. (Prin nordul Munt.) Loc acoperit cu pocii1 (2). Cf. Paşcu, s. 186, Rădulescu-Codin. — Pl.: pocării. —• Poeă2-fsiif. -ârie. PtiCĂŞ, -A adj. v. pocoş. POCAzAlcA s. f. v. poctnzelcA. POCĂZÎ vb. IV v. pogfizni. POCĂZlT, -A adj. (Regional) Iscusit, priceput (lntr-o meserie) (Brabeţi — Caracal). Cf. Lexic heg. 37. — Pl.: pocăzifi, -te. — Cf. p o c ă z i. ■ • ■ POCB1ÂL s. m. v. podbnl. POCD1ÂL s. m. v. podluil. POCEÂlA s. f. 1. Urîţenie fizică mare; sluţenie, hidoşenie. Domnita ... nu i-a mai luat seama la poceala trupului fi la slulenia chipului. Caragiai.e, o. ii, 355, cf. tdrg, Scriban, d., dl, dm, sfc u, 137. 2. (Popular) Boală la oameni (care, după credinţele populare, ar fi provocată de duhuri rele, de alte fiinţe imaginare etc.), de obicei manifestată prin deformări fizice, hemoragii, paralizie etc.; spec. epilepsie; (popular) pocit1. Cind cineva bea apă dimineaţa din vreo finiină, Iasă tn ea vreun semn de la sine pentru ca poceala să cază pe acel semn. hem 1 275, cf. Candrea, f. 225, Bianu, d. s. 274. [Strigoii] altora ie aduc poceală, priclnuindu-te scurgeri de slnge din nas. Pamfile, duşm. 162, cf. id. s. v. 22, Gorovei, cr. 149. Poceala din culcarea la un hotar sau răspîntie. h ii 122, cf. ib. xii 246, xrv 22. Această apă întîtnită este bună de po-celi (paralizii), desclntîndu-se in ea. şez. iii, 104, cf. xii, 154. De dînsele cu poceală ..., De dtnsele cu ceas rău. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 65. li bolnav de poceală. alr i 4 207/987. O petală, buală din Iele. alr ii/i h 127/728. 3. (Regional) Bătaie dată cuiva (Unirea —Calafat). Cf. ol. olt. Luam ctte o poceală. ib. — Pl.: poceli. — Poci14-sui. -eală. POGEAncĂ s. f. (Prin Ban.) Saftea. Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 153. <> E x p r. A da poceanca cu cineva = a da mina cu cineva, cu prilejul Încheierii unei tranzacţii sau a unui pariu (1); a bate palma cu cineva. Cf. id. ib., cv 1952, nr. 3, 42. — Pl.: ? — Cf. pocinog. POCERPALĂ s. f. v. pocerpealfi. POCEHPEALĂ s. f. (învechit) Vas pentru scos apă dintr-o flntlnă (v. ciutură) sau pentru păstrat lichide. Doamne, n-ai cu ce să scoli (nece pocerpală ai abc, nece pocerpeală ai b) şi puful taste adine. Coresi, f.v. 151. 27 de pecerpele de tut (a. 1588). cuv. d. bătr. î, 206/22. — Pl.: pocerpele. — Şi: pocerpâlă, pecerpeălă s. f. — Din slavonul noMfpndA». POCERPt vb. IV. Intra» 2. (învechit) A scoate un licliid dintr-uii vas; a turna un lichid dintr-un vas In altul (sau In altele). împleti vasele de apă ... pccerpi/i aemu şi aducefi nunilor. Coresi, tetr. 186, cf. tdrg, Scriban, d. — Prez, ind.: pocerpesc. — Din slavonul riOMfpildTH. POCHEAl.A s. f. (Prin nord-estul Olt.) Lovitură (dată cuiva In cap). Cf. Ciauşanu, v. 189. — Pl.: pocheli. — PochP-fsuf. -eală. POCHER s. n. Numele unui joc de cărţi, In care fiecare jucător, dispunlnd succesiv de cinci cărţi, poate clştiga dacă posedă cea mai puternică combinaţie de căiţi sau dacă face ca adversarii săi să creadă acest lucru. Procurorul şi supleantul jucau pocher. Brătescu-Voineşti, p. 164. Intr-un salon mare s-au aşezai trei mese de pocker. Camil Petrescu, u. n. 115. Jucăm poeker. C. Petrescu, c.. v. 366. în anume cercuri ... se joacă poker cu degete manicarate. I. Botez, b. (, 190. Ce-ai făcut la pocher, Nae? Bkăescu, o. a. i, 74, cf. 338. Combinam în cap o partidă de poker. Teodo-reanu, m. u. 111. Stăteam intr-un cerdac bine dosit, tombinind ... nenumăratele figuri ale pocherului. Sadoveanu, o. vi, 341, cf. x, 421, Scriban, d., Arghezi, b. 153. A ajuns la optzeci de ani să joace poker cu chelnerii prin tripouri, v. rom. noiembrie 1954, 7. Ţine să fie primit in lumea bună, pierde la bridge şi pocher intenţionat. Vinea, l. ii, 246, cf. 200, dl, dm, dn2. La „Alhambra“ nu te duci, pocher — să n-auzi. De ce dracu mai trăieşti? Barbu, p. 295. + Partidă din jocul definit mai sus. Mai fă un poker, două şi, cind vei fi gata, porneşte-o. D. Zamfirescu, S. 63. Am fost azi-noapte la judecător, la un pocher. Sébastian, t. 194. — Scris şi: poker, pocker. — Pl.: pochere şi (rar) potheruri (dn2). — Şi: pôcfir s. n. — Din ngr. JtÔKEp, germ. Poker, rus. noicep, fr. poker. POCHERAŞ s. n. Diminutiv al lui pocher. Poate că facem şi un pokeraş şi mai ciupesc ceval Rebreanu, nuv. 61. Mai o excursie, mai un pocheraş oii un maus. C. Petrescu, î. ii, 244. Nu te vede omul l(t cafenea ... Să mai faci un pocheraş. Sébastian, t. 196. — Scris şi: pokeraş. — Pl.: pocheraşe. — Şi: | ocăriş s. n. — Pocher + suf. -aş. POCHERlST, -A s. ni. şi f. Jucător dc pocher. E cea mai straşnică pocheristă. In scl 1971, 404. Vă caută domn’ colonel. Zice că să veniţi la dinsul cu echipa de pocherişti. Bahbu, p. 395. — Pl.: pocherişti, -ste. — Pocher4 suf. -ist. POCHÉT s. n. v. pacliel. POCHl1 vb. IV. T ran /.. (Olt. şi prin nord-vestul Munt ; complementul indică fiinţe) A lovi In cap; a bate, a lovi grav; p. e x t. a ucide (In urma unei bătăi). Cf. Scriban, d., Ciauşanu, v. 189, Coman, ol., cv 1951, nr. 1, 37, Lexic heg. ii, 16. L-a pochiat nevasta la ochi. Udrescu, gl. Mi-a venit copilul pochiat de nebunu-ala. id. ib. — Prez. ind.: pochesc. — Şi: pochiă vb. I. — Etimologia necunoscută. Cf. ser. pokikati „a lua de păr“. POCHl2 subst. pl. v. povilă1. POCHlA vb. I v. pochi1. POCHIAT, «A adj. v. pochit. POCHiAZ s. n. v. pOQhiuz, POCHiDNIC s. m. v. popilnic. POCHIHECI s. ii. (Mold. şi Bucov.) Nume dat mai multor piese ia războiul de ţesut : a) lntorcător, lntin-zător. Damé, t. 136, cf. Pamfile, i. c. 275, Şăineanu, d. u. com. din Straja — Rădăuţi; b) amnar. Cf. tdrg, Pamfile, i. c. 274, Lexic. Æeo. 106; c) lopăţică cu găuri care pătrunde In scobitura amnarului şi prin care se trece un cui. Cf. Pamfile, i. c. 274, 275; d) (In forma p.utiheş) cuiul care trece prin găurile pochi-lieciului (e) ; (regional) bărbătuş. Cf. alrm sn i h 305/386; e) sulul de dinapoi. Glosar heg. — Pl.: pochiheciuri. — Şi: ).ocil:éc (com. din Straja—Rădăuţi, Lexic heg. 106), pociliéci (Glosar heo.), potlhéci (Pamfile, i. c. 274), putiliiş (alrm sn i h 305/386), botiliéri (Glosar reg.) s. n. — Din ucr. HOTarai. 9960 POCHILĂ - 898 - pocie1 PdCHILĂ s. f. v. povilă*. POCHÎIJVIC s. m. v. popilnic. POCHÎNĂ s. i. v. poplnă. POCHINCHEREAsA s. f. v. pochinzoreasă. POCHfiVD.s. m. v. poclnzcu1. POCHINDIÎR s. m. v. poelnzeu1. POCHINZĂREÂSĂ s. t. v. pochinzoreasă. POCHINZfiR s. m. v. poelnzeu1. POCHINZOREASĂ s. f. (Nord-estul Olt.) Pocinzei-că. Cf. Coman, gl., Lexic reg. 84, Lexic reo. ii, 30; — PI.: pochinzorese. — Şi: poelnnzăreâsă (Lexic heo. ii, 30), pocliincliereăsă (Lexic reg. 84) s. f. . — Pocliiuzer -f- suf. -easă. POCHltolC s. m. V. popilnic. POCHiONIE s. f. v. popilnic. POCHÎPN1C s. m. v. popilnic. POCHÎRN1C s. m. v. popilnic. POCHÎT, -A adj. (Prin nord-vestul Munt.) Lovit, bătut (in cap); p. e x t. mort (în bătaie). Cf. Udres-CU, GL. . — PL: pochifi, -te. — Şi : pochiăt, -fi adj. Udrescu, ol. — Y. pochi1. POCHlTNlC s. m. v. popilnic. POCHÎVNIC s. m. popilnic. POCÎ1 vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) A determina o schimbare In rău a aspectului, a face să devină urit, respingător (sub aspect fizic); a uriţi; a strlmba, a schimonosi. Cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, ClHAC, II, 269. Din faţa oglinzii răspunde şi mai nervoasă: ... na vezi cum m-a pocit? Caragiale, o. ii, 128. O convulsie epileptică începu a-i poci şi a-i tortura fala chinuită. Delavrancea, t. 245, cf. Gheţie, r. m., Bar-cianu. Prostiile tale care te-au pocit cu straiele astea, de mă simţeam stinjenit. C. Petrescu, a. r. 32, cf. alr ii/i mn 50, 2 273/876. Refl. Grozav a slăbit şi s-a pocit. ap. TDnG. 4- A schimba In rău aspectul, forma, natura (a ceva); a deforma, a denatura. Editorii ... să nu s-amestece a poii opera artistului. Cara-oiale, o.' iii, 13. E absurd să ne pocim scrierea (şi apoi şi pronunţarea), cv 1950, nr. 1, 30. J se intimplă ... jd pocească numele păr in f i/or bisericii. Galan, z. r. 250. F i g. Dacă urăşti pe cineva e că acest cineva-fi poceşte iluziile tale. Delavrancea, t. 233. 2. (în credinţele populare; subiectul este o fiinţă imaginară, un duh rău etc.; complementul indică oameni) A abate un mare rău, o boală etc., sluţind, desfigurlnd, paralizlnd etc.; s p e c. a deochea; (regional) a pocită. Ielele beau noaptea apă de prin fintini şi oricine va bea după dinsele ii pocesc, hem 1 275. Poate bolnavul a călcat în vreo urmă rea sau a fost de cineva pocit. Marian, î. 12, cf. id. o. ir, 255, ddrf, Barcianu, Alexi, w. Să nu treacă prin răspintia lui căci ii pocesc Ielele. Pamfile, s. v. 20, cf. Gorovei, cr. 43, 453. Ca să nu-l ia din Rusalii (să-l pocească, să-l dambla-yească), e bine ca omul să poarte pelini Candrea, f. 249, cf. 160, Şăineanu, d. u. Ielele ... il pocesc, adecă ii tmoaie cile o mină ori un picior, h ii 151. Pază venită ...Să n-o strineşti, Să nu o poceşti. Marian, na. 39, cf. id-D. 170. Pe cei ce nu mînîncă usturoi spre Andrii li pocesc strigoii, şez. i, 245. Sfintele care pocesc lumea. ib. ni, 103. Potca l-au potcit..., Cu dedeochiu l-au deochiat. pop., ap. tdrg, cf. gr. bXn. Dacă te strigă cineva noaptea ... să nu ieşi că te pocesc Ielele, şez. xii, 164, cf. xx, 138, Novacoviciu, c. b. i, 17. A potit-o Itlili. alb ii/i h 127/192, cf. ib; h 123. (Cu schimbarea subiectului) Greul e cum să le dai [comorilor] de urmă ... fără să te pocească ori să te şoimă-rească vtlva lor. C. Pf.thescu, r. dh- 138. (R e f 1. p a s.) Prin meşteşugire limbufiei lor, fac pe prostime a crede că cu adevărat s-au pocit, ori că s-au diochet. DrXghici, r. 182/27. Femeile nu lucrează , de teamă să nu se pocească, să li se slrîmbe gura. Candrea, f. 212. [Ielele] ... umblă noaptea tn văzduh (întind din fluiere şi cimpoaie şi cine le aude, dacă a vorbi, se poceşte. h iv 76. 4 A exercita vrăji, farmece asupra unui lucru, făclndu-1 vătămător. Dacă pelincele copilului rămln peste noapte afară, se crede că spiritele necurate ... le pocesc. Marian, na. 119. Nu se lasă nici un lucru din casă afară, că pe urmă il polceşte Rusaliile. Gorovei, cr. 290. Se crede că Ielele au puterea de a poci ... apele, h ii 34, cf. şez. vi, 54. 3. (Prin Mold. şi prin Bucov.) A cobi. Dumneata, cumnate Ghiţă, poceşti pieirea unui frate? Sadoveanu, Oi. xvii, 237, cf; şez. v, 118. — Prez. ind.: pocesc. — Şi: (regional) potci vb. IV. — V- potcă1. ; POCI* vb. IV.' Tranz: (Regional; complementul indică un teren) A lmprejmui, a Închide cu poeii1 (1); (complementul indică viţa de vie sau alte1 plante agăţătoare) a arăci. Cf. ddrf, Marian, d/ 170, şez; ii, 42, Vîrcol, m., l. rom. 1959, nr. 2, 54, Lexic reg. 50. Bai să pocim fasolea, că s-au intins vrejurile pe y'os. UdresCu, gl. — Prez. ind.: pocesc şi (regional) pot (şkz. n; 42). — Şi: pocii vb. IV. l. rom. 1959, nr: 2, 54. — Derivat regresiv de la poete1. POCI5 s. n. v. pocie1. ; POCÎBĂ ş. f. v. pofidă. ; POGICANIE s. f. v. pocitanie. POCICĂLÎ vb. IV. Tranz. (l’rin vestul Transilv:; complementul indică bunuri materiale, averi) A prăpădi, a risipi (2). O pocicălit banii pe nimicuri. Com. din Beiuş. Nu vreau să pocicălesc pinza, croind cămaşa, ib., cf. cv 1949, nr. 3, 35, alr ii 3 508/316. — Prez. ind.: pocicălesc. — Din magh. pocsikol: POC1CI subst. (Prin Bucov.) Un fel de burete veninos. asemănător hribului, nedefinit mai de aproape. Com. din Straja —Rădăuţi. Negru, cum ii pociciu. Com. din Vicovu de Sus —Rădăuţi. — Accentul necunoscut. — PL:? — Etimologia necunoscută. PdCIE1 s. f. (Regional) 1. Stilp subţire, par1, prăjină care serveşte la susţinerea unor plante agăţătoare (v. ara c), la fixarea unui gard, ca semn de demarcaţie pentru delimitarea unui teren (v. ţ ăr u ş) etc. Cf. ddrf, tdrg. Fasole de harag .... de pocii. Pam-fii.e, a. r. 183. Că-s toţi pricăjiţi şi subţirei ca pocia de fasole. Bănuţ, t. p. 88, cf. h xvii 437, Marian, d. 170, şez. ii, 42, Rădulescu-Codin, Vîrcol, m. Poci să numesc şi aracii sau parii de la fasole, gr. băn., cf. L. Costin, gr. băn. 161. Cafa ... e o pocie lungă avirid la capăt un cirlig. chest. v 62/44, cf. l. rom. 1959, nr. 2, 54, a iii 7, vi 5, Lexic reg. ii, 30, 52: Puneţi pocite la fasole, c-a început să fugă pe garduri. Udrescu, gl. 4- Spec. (In forma pocă) Băţul undiţei. Prăjina cu care se ţine undita ... ii zice pocă. Antipa, p. 126. 2. Ramură Înfrunzită Înfiptă în pămlnt, smoc de fire de iarbă sau de cereale lăsate netăiate şi legate la vlrf, muşuroi de pămlnt etc., care şervesc la delimitarea unei parcele, a uuei porţiuni dintr-o semănătură etc. Iarba înnodată care se face cind se măsoară livezile de iarbă spre a se putea da cu pogonul la oameni să le cosească se numeşte pocie. Pamfile, a. r. 153, cf. Diaconu, vr. xxvm, Lexic reg. 37, 84 . 4- (în forma poci). Momlie (1) (Secăşeni —OraviţaV. alr sn i h 46/29. 9984 POCIEr 899 - POCIT2 — Pl.-:. pocii. — Şi:.poci (pl. poduri, Lexic heg.. 84) s. n., pôeâ (pl. poci şi, rar, poce, mat. dialect, j, 265, Lexic reg. ii, 30, L'drescu, gl.), poâcă (Udbes-cu, ol.), pôtcâ (Marian, d. 170) s. f. — Etimologia necunoscută. V I'OUK2 s. fi (Regional) Ora pocit; pocitanie (I) (Brabeţi:— Caracal). Cf. Lexic heg. 37;- . — Pl. : pccii. — Postverbal de la poci1. POCIGÂNIE s. f.,.v. pocitanie. POCIHÎiC s. n..v. pocbilieci, POÇ1HËCI s. n. V. poeliilioci." I’OCIÎ vb. IV v. poci*-. l’OÇÎMP ,s. m. v. pociumb. .I’OCÎXC subst. v. poclncă, ...... l’OCÎXC sf f. (Învechit, rar) Băutură alcoolică nedefinită, mai de aproape, l-au ospătat cu duiceafă, căfea, pocirică, vutcă şi pesmet. Dioniste, t. 209. ..Scriind' Bokapar.te citre împăratul Alexandru, cum că are poftă să béa pOcincu în Moscbina: id. ib; 224, cf. CjRaur, i;. .10. /\ — Şi: pocine subst. ' ‘ — . Cf . p o c e a n c ă:. ". ... POCÎIVGI s. n. v. rodinul). - POCIÎVd.C subst. v. j-ocinofl. POCINÔG subst, 1. Ş. n. şi (rar) ni: (Învechit şi popular; construit, mai ales cu verbul „a face“) Inaugurare, Început (de bun augur) al 'unei acţiuni; s p c c. saftea. Pre cel triai de firea dintre ei tl aduseră de-l giiinghiiară la fruntea vasului, făcînd pocinotu bun de nepriiateni, Herodoţ (1645), 413, cf. Klein, d. 401. Eu la închisoare! ... Să-i feţe ea pôcinocu, din pricină unui procletI Alecsandri, t. 1 547, cf. Cihac, ii, 269. Ia, poftim de încalecă pe Bălan, jupîneasă, ... să facem pocinog sfînlului Nicolai cel.din cui. Creangă, o. 180, cf. Barcianu. Cind a venit şuftetu lui la iad, iadul era gol: el a făcut întii pocinocul. ap. cade, cf. Aléxi, \y., tdrg. Ne-ci încălţat de laude, deplin mulţumit cu. isprava ce făt urăm. ta pocinog (saftea). Comşa. N. /. 44, cf. Şăineanu, D. u. Poftim finilor. De la noi, potinocr De ta D-zcu noroc! Sevastos, n. 299, cf. Marian, na. 231, şez. viii, 160. Să fie pocinoc! Com. din Zagra — Năsăud, cf. şez- xx,. 139. O făcut poSinog. alr n 3 646/105, cf. 3 646/130, 172, 182, 219, 228,,235, 349, 353, 365, 386. <> L o c.. a d j. Bun de (sau la) pocinog = care este aducător de noroc, byn .de şaftea. Cf. Pamfile, a. h. 257. Întii am urat [a cumătră că era burtă la pocinog şi pe urmă am luat-o prin vecini, i. cr. rv, 49. . 2. S. n. şi (rar) m. (Construit mai ales cu verbul „a face“) Ceea ce provoacă cùiva un neajuns, o neplăcere, o suferinţă, necaz, belea; încurcătură; boroboaţă. Cf. Klein, d. 401, lb, Polizu, lm. Şi fiindcă pe Oşlobanu toţi aveau ciudă mai marc, tui i-au făcut pocinog întîi. Creangă, a. 101, cf. 44. Atunci mi-ă dai în gînd că mi-a .făcui popa pocinogu. VlahuţĂ, ap. cade. Ţot moş Ţiiriţă face pocinogul cu taclaiele lui. Adam, h. 218. Las’ că-t fac eu lui pocinogul, nu le teme! Pamfile, j. iii, 93, cf. ii, 160. Se smulg din undifă şi se ascund tn pămtnt foarte uşor, făcîndu-ne pocinogul. Atila, p. 59. Bat-o întunericu de muiere, că doar nu scapi de pocinogu ei cu una cu două. Hogaş, dr. i, 303. Ne-a făcut ei pocinogul, dar şi eu am să-l joc să mă pomenească. Rebreanu, i. 361, cf. 129, id. r: i, 84. Vezi să nu-mi uiţi prosopul şi vesta albă ... Să nu-mi faci vreun pocinog. Băssara-bescu, v. 41. Căutam mereu prilejul să-i facem vreun pocinog arhidiaconului. Stănoiu, c. i. 128, cf. Popa, v. 102. Se ţineau de capul meu toate pocinoagele, mari şi mici. Vlasiu, a. p. 155, cf. 302, Scriban, d. Cum o să mai pot eu să trăiesc dacă îmi faceţi pocinoage? STAţjeu, H. a. in, 177. Numai să nu paţ acum vreun pocinog cu şeful administrativuluiI v. hom. ianuarie 1954,113. Să.vezi că iarăşi vine cu vreun pocinog! Galan, z, R. 301, cf, 34. Mi-a făcut un pocinog cu varul, t martie 1962, 16, ci; h ix 90,. Rădulescu-Codin, î. 255, 356; i. cr. vi, 315. S-a dus la cumnat-saşt-i spuni posinogu. Graiul, i, 327. Vezi să nu dai de pocinog! Boceanu, gl., cf. Ciauşanu, gl., alr sn v h 1 402/987, Lexic reg. 55. La om fără noroc toate ies tu pocinog, ap, ddrf. Expr. (Regional) A-i facc (cuiva) pocinogul = a omori (pe cineva), a-i face de petrecanie. Hai numai degrabă de-i fă pocinogu, că om mai apuca şi noi un ciolănel, două de pe urma ta. Păcală, m. r. 154. 3. S; m. (Prin nordul Olt.) Epitet dat unui copil zburdalnic, ştrengar. Nu le mai slăveşti, pocinogute!pv 1950, nr. 4, 37. 4. Subst. (Regional; In forma pocinov) Lucru de nimic; fleac (Tufări — Orşova). L. Costin, gr. băn. ii, 153. ■ — Pl.: (n.) pocinoage şi pocinoguri, (m.) pocinogi. — Şi: (regional) ; pocln6c, j:oein6y (L. Costin, gr. băn. ii, 153), ppciomâe (alr ii 3 646/833), pocionoc (ib. 3 646/346), ppcion% (it>. 3 646/284), pucin«5g (Pamfile, a. r. 257) subst. — Din slavonul noMHHOKii, ucr:- noiHHOK. : pocinCv subst. v. pocinog. POCI61, s. n. (Regional) Băltoacă formată in jurul urici flntlni (Girişu de Criş—Oradea). Lexic reg. 72. — Pl.: pocioaie. — Din magh. pocsolya. ■ I'OCIO.MdC subst. v. pocinog. POCIONOC subst. v. pocinog. î’OCIONOG subst.. v. pocinog. POCÎRE s. f. Faptul de a (se) poci1; urlţire, slujire, mutilare a unei fiinţe sau a unei părţi a corpului ei. Cf. POLIZU, LM, DDRF, BaRCIANU, ŞĂINEANU, d. u., Scriban, d. + (învechit; concretizat) Defect fizic; infirmitate. Avea şi asupra-şi mai multe pociri: Să lăsăm câ-n spate era cocoşat. Pann, ş. 1, 73/4, cf. Şăineanu, d. u., Scriban, d. + Deformare, denaturare, stricare a miui lucru, a unui fapt etc. Cf. ddrf. Oare nu e vremea să declarăm război pocirii limbii? v. rom. iulie 1953, 264. — Pl.: pociri. — Şi: (regional) fotcire s. f. lm. — V. poci1. POCÎRLA s. f, (Regional) Rachiu de proastă calitate; (popular) basamac, (regional) holercă, tărîş. Otrăvitoare băuturi: pocirlă, tărîş, basamac, rachiu de Moldovei. ap. hem 2 538, cf. Şăineanu, d. u., sec v, 40. — Etimologia necunoscută. Cf. p o ş i r c ă. POC1STÎ vb. IV, Tranz. (Folosit şi absol;) (Prin nord-estul Transilv. şi prin Bucov.) A nimici, a prăpădi; p. restr. a pedepsi asprii, crunt. L-a bătut de l-ct pogistit. Bugnariu, n. 49/351. L-a pacistit Dumnezeu pentru păcatele lui; l-a zdrobit un vagonet, mat. dialect, i, 186. <0> (Prin analogie). Mănîncă di poctslesc. şez- iii, 85. — Prez; ind.: pocistesc. — Şi: pogisti vb. IV. . — Din ucr. n09HCTijTH .a curăţa“. POCIŞTAnIE s. f. v. pocitanie. POCÎT1 s. ri. (Popular) Poceală (2). Cf. h x 360, Alexici, L. p. 209, alr i 1 395/56. — V. pod1. POCtT», -Ă adj. 1, (Despre fiinţe sau, rar, despre părţi ale corpului lor) Care are un aspect fizic dezagreabil, urlt, diform, respingător (din naştere sau In urma unui accident, a unei boli etc.); diform, slut. Pârcălabul, un ... om pocit, O stîrpitură. Beldiman; 10006 POCIT3 - 900 - POCITOR E. 6/23. Ea clăti cu capul ş-intre rînjitură îşi arătă colţii cei pociţi din gură. Pann, p. v. i, 54/6, cf. Polizu. Frumoşi de minune Se socotea aceia ce era mai pociţi. Alexandrescu, o. i, 200, cf. 291. N-am tntiinii niciodată om mai pocit şi mai sluti Hasdeu, r. v. 64 Nu ft zuliar de pocilul meu tovarăş de călătorie. Alecsandri, t. 1 724. Şi-zi Meka străbate drumeţul pocii, Plecat şchiop şi searbăd pe drumul cotit. Macedon-ski, o. i, 147. Groaznic la ihip şi pocit şi cu ochiul strivit in orbită. Coşbuc, ae. 64, ef. Alexi, w., Gorun, p. 160, Candrea, f. 189. Cel mai porii era el, in oastea venită sub Troia. MurNu, i. 31, cf. Seve-rin, s. 68, Rebreanu, nuv. 35. Pocit şi bălrin cum este. Galaction, o. a. i, 78, cf. Pribeagul, p. r. 57. Că pocit mai erai Pas, z. ii, 214, cf. ii ii 32, v 360. Ieşi din pădure un om urit şi pocit, cocoşai şi cu minile şi picioarele sucite. Popescu, b. ii, 85. Pe cil de frumoasă era fata cealaltă, pe atita fata ei era pocită şi schiloadă. şez. ix, 2, cf. xx, 138, alr ii/i h 81/769. Muierea mucalită întocmai ca o iazmă pocită. Zanne, p. ii, 299. <£> (Substantivat) Unde vrea să ştie pocilul de toate asleal Ispirescu, l. 43, cf. 42. De aceea şi intelectualii l-au poreclit „pocilul“. Rebreanu, nuv. 152. Aşa să piară pocitura din pocit. Alecsandri, p. p. 271. Pocitului oglindă-i lipseşte. Zanne, p. iîi, 257. + Buf, burlesc. Măşti sau personaje pocite şi ridicule. Odobescu, s. i, 43. 4- (Substantivat, f.; tn credinţele populare) Numele unui duh rău care poceşte1 (2) pe oameni. Cf. Pamfile, duşm. 267. 2. (Despre lucruri, fenomene, manifestări) Care se abate de la ceea cc este normal, firesc, bun, care are. ori capătă un aspect urit, deformat, denaturat etc.; p. r e s t r. bizar, ciudat, straniu. Vorbi o limbă pocită. Pann, p. v. iii, 58/27. Publicarea ... tinde a combate gustul pocit al noilor încercări pe cimpul lilcralurii. Alecsandri, s. 27, cf. id. t. 994. Prin pocită şocăţie a vorbirii sale româneşti, a lăsat plăcute şi vesele suve-niri. Odobescu, s.' iu, 22, cf. 73. Pesemne că şi straiele aceaslea pocite fac să arăţi aşa de sfrijit. Creangă, o. 59, cf. id. A. 23. Vezi ce lucru pccit, zise Păvăloc arălihd la păpuşile lui Bujor. Slavici, n. i, 70, cf. 193. Să ştergi şi versul cel pocit, să-l tragi iar la răndea. Ollănescu, n. a. p. 56. N-am nici un vers pocii şi rău. Coşbuc, p. i, 86. Slavoneasca aceasta a scrisorilor e foarte pocită. Iorga, c. i. ii, 119, începea să spună vorbe pocite pe ungureşte. Agîrbicf.anu, l. t. 246, cf. 251. Se auziră ... întrebări grăbite, într-o românească pocită. Rebreanu, i. 123. Sini pasta amorfă pe care formele nouă lasă aceeaşi pecete, pocită şi vulgară. Ibrăileanu, sp, cr. 241. Trecea lume peste lume ... făcîndu-mă să rid de strigătele pocite ce le scoteau. Bră-escu, A. 170. Zvîrlea cîleva note de bariton răguşit, într-o limbă pocită. Sadoveanu, o. vii, 363. Dară, zău, n-am nebunit Să fac lacru-a.şa pocit. Jarnîk-Bîrseanu, d. 405. Când au auzit de poronca cca poleită a boieriului, încă s-au.mirat. Sbiera, p. 217. îmbrăcat In aceste haine pocite, se coborî Constantin din cer. Mera, l. b. 222, cf. chest. ii 49/77. <0> (Adverbial) Ar da totdeauna remas pe advocaţii ce vorbesc aşa de pocit. I. Negruzzi, s. j, 464. 3. (în credinţele populare) Care aduce nenorociri’, ghinion, nefast, funest; care este plin de nenorociri, de necazuri, de ghinioane. Călător nenorocite, Fugi de-acelc căi pocite. Alecsandri, p. i, 49. 13, număr fatal, număr pociiI id. t. 740, cf. Odobescu, s. ni, 204. Că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! Creangă, o. 30. Pocite şi neguroase i se mai păreau zilele bielei bălrîne. Contemporanul, v1; 102, cf- ddrf, Şăineanu, d. u., Scriban, d. Pocit la gură sau gură pocită, sc spune despre o persoană ale cărei preziceri rele, sc împlinesc întocmai. Cf. şez. v, 118, ix, 145. <0> (Adverbial) Cinci un om s-ar uita potc.it sau râu la altul ..., [acestaj cade bolnav, h x 97. — PI.: pociţi, -te. — Şi: (regional) jiotcit, -ă adj. — V. poci1. POCÎT8, -Ă adj. (Regional; despre un teren) închis, Împrejmuit cu pocii1 (1); (despre viţa de vie sau alte plante agăţătoare) arăcit. Cf. şez. ii, 42. Loc pocit VÎRCOL, M. — PI.: poci fi,-te. — V. poci8. POCIT A vb. I. Tranz. (Regional; în credinţele populare) A poci1 (2). Cf. lm. Unde vă duceţi săgetă-tură Şi pocitură? ... — Noi ne ducem la (cutare) Să-l (s-o) săgetăm şi să-l pocităm. i. cr. v, 271, cf. gr. s. vi, 103. — Prez, ind.: pocitez. — Derivat regresiv dé la pocitanie. Cf. pocitură. POCITÁME s. f. 1. Fiinţă pocită* (1); p. e x l. monstru (1); pocitură‘(2). Văzu doi călugă/i ... — Ce pocilănii sînt aceste? Negruzzi, s. i, 161, cf. Cihac, ii, 269. Trecuse pe pămtntul omului celui slut şi setr-bos ... Pocitania pămîntului ii zise... Ispirescu, l. 42, cf. Alexi, w. Na oorbi aşa, pocitanie! Dună-reanu, ch. 44. Chipul domnesc şi mîndru al omului schimonosii de. stricăciunea beţiei într-o pocitanie hîdă şi dezgustătoare, ap. tdrg. O rupse de fugă d-acolo sirigînd că ce pocitanie mai este şi acela. Vissarion, b. 26, cf. Scriban, d. De sub marginile fustei ii ieşeau afară, ca trei capete de pocitanie, trei căpuşoare de prunci. Camilar, n. ii, 251. Să afle toată lumea cum nu arătat pocitaniile şl mehenghii la faţa lor cea adevărată! t iunie 1964, 21. Hop şi-un încornorat de drac dintr-o gaură: — Da cu ce treabă pe-aici, nenişorule? îl întrebă pocitania, şez. ix, 66. Mi s-a arătat in vis o pociganie cu aripi şi gheare de fier şi, cînd să m-apuce, m-am trezit. Udrescu, gl. <0> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O pocitanie de om jimbla cu arcul după vivat paseri. Creangă, o. 109. O pociganie de copil. Udbescu, gl. 2. (Regional; în forma pociganie) Fiară sălbatică, dihanie, jivină (Săpata de Sus —Piteşti). Cf. Udrescu, gl! M-am întîlnit cu pocigania necuratului tn intma pădurii, id. ib. 3. Lucru, fapt etc. ieşit din coinun, bizar, ciudat; bazaconie, ciudăţenie, minunăţie (1). Cumplită tortură este pentru şeful stalului să fie silit a asculta ... asemenea pocitanii. Negruzzi, s. i, 304. începu a scîijîi pe o seîndurică ... fel de fel de ţncovrigături şi de pocitănii. conv. lit. xv, 146. ef. Barcianu, Şăi-neanu, D. u. <0> (Ca epitet, pus Înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Spuse împăratului pocitania de vis. Ispirescu, l. 133. O pocitanie de vis. ijdbf. 4 (Prin Munt.; în formele poci-getnic, pocitanie) Poznă, boroboaţă. Cf. Scriban, d. Mi-a fă ut o pocicanie care nici nu mă gîndeam. alr sn v mn h 1 402/762. \. (învechit şi regional) Vorbă de duh, de şagă, glumă, snoavă; p. e x t. relatare, poveste, istorisire (mincinoasă). Spuseră mie leagc-călcătorii glumire (ţugnire h, pocilănii d) ce nu ca leagea ta, Doamne, vsalt. 258. Pocitania aceasta, zice dară Simion, să o fie luat din istoricul cel unguresc. Cante-MtR, hr. 453, cf. 458. Aceasta e pocitania a filozofului cel dinlăi. Sindipa (1704), 85v/18, cf. 84r/17, Arhiva, i, 74, Scriban. d. 4- (învechit, rar) Prevestire nefastă. Să nu se cumva pildele şi pocitaniile liliacului plinească. Cantemjr, ist. 160, cf. 219. — PL: pocitanii şi (regional) pocilănii. — Şi: (regional) pocitanie (alr sn v mn h 1 402/762), pocigânie, pocişlânie (î. c.n. vii, 312. Lexic reg. 50) s. f. — Pocit2 + suf. -ănie. P0CITĂ s. f. v. poştă1. POCirÓC s. m. (sg.) (Bot.; Maram.) Straşnic (As-plenium trichomanes). Cf. Borza, d. 26. — Pocit2 -f suf. -oc. POC1TÓR, -0.4RE s. m. şi f,, adj, 1. S. m. şi L, adj, (Rar) (Persoană, lucru) care poceşte1 (1). Cf. ANON, CAR., LM. 2. S. m. şi f. (în credinţele populare) Fiinţă imaginară, duh rău etc. care poceşte1 (2) oamenii şi ani- 10012 FOCITORAŞ - 901 - POCIUMB inalele; (regional) pocitoroi, pocitură1 (3). Vede ciu-maşi, ... Pocitori Cu pocitoraşi. Moroi cu moroaie. Teodorescu, p. p. 386. Acolo s-o tilnii ...Fermecători cu fermecătoare, pocitori cu pocitoare. Marian, d. 100. L-o întîlnit nouă strigoi ..., Nouă pocitori, Nouă pocitoare, şez. ii, 96. O văzut ... pocitorii cu pocitoarele, cu cuţite încornorate, ib. iv, 19, cf. Păs-culescu, l. p. 140. Muroi fi cu strigoi, Pocitori cu rîmnitori, Voi de-acolo să minec'afi. Densusianu, ţ. h. 280, cf. 329. L-o lîlnit ... Pocitori ca pocitoare, Deochetoti cu deochetoare. T. Papahagi, m. 130. cf. 299. — Pl.: pocitori, -oare. — Poci1 -f- suf. -lor. POCITORAş s. m. (In credinţele populare) Diminutiv al lui pocitor (2). Vede ... Pocitori Cu pocitoraşi, Moroi Cu moroaie ... Ce ta (cutare) merge. Teodorescu, p. p. 386, cf. Marian, d. 188. — Pl.: pocitoraşi. — Pocitor + suf. -aş. POCITORII, -OAlE ş. tn. şi f. (Regional; In credinţele populare) Pocitor (2). La mijloc de cale Şi cărare, O-ntîlnit-o Pocitura Cu poc ituroiul. Marian, î, 13. Pocitura cu pocitoroaia. gr. s. vi, 145. — Pl.-. . pocitoroi, -oaie. — Şi: pociturii, -oaie s. m. şi f. — Pocitor -suf. -oi. POCITURĂ1 s. f. 1. Acţiunea dc a poci1 şi rezultatul ci; sluţire, desfigurare, schimonosire; deformare, denaturare. Cf. Polizu. Dregerile lui Manole au fost mai mult pocituri. Odobescu, s. ii, 513, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., Marian, d. 170. 2. Fiinţă pocită2 (1) ; p. e x ţ. monstru (1); pocitanie (1); p. rtstr. parte pocită2 (1) a unei fiinţe. Ochiul cine ţi l-a scos? Uite pocitură, frate! ţi-ai slujit ochiul frumos? Pann, p.'"v. ii, 124/14. O pocitură dintre cele guri căscate, Mă-nvaaltă, mă răsuceşte ca să-i dau pe după spate. Hasdeu, r. v. 117. Aştept să văd sub trăsnet hidoasa pocitură Care-a Sădit în ţeară invidie şi ură. Alecsandri, Poezii, 470. Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască. Eminescu, o. i, 150. Numai iaca ce vede el o pocitură i/Urind pe uşă. Creangă, o. 166. îi iese înainte un prichindel de om, şchiop şi cam ghebos, o pocitură. Caragiajle. ap. cade, cf. ddrf, Contemporanul, v2, 199, şez. ix, 147, dr. v, 104. Mai multă înţelepciune găseşti în feţele cele urile ... De aceea Nu te uita-n potiiuia-i, Ci vezi ce iese din gura-i. Pann, p. v. n, 139/18, cf. Zanne, p. ii, 678. -0» (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. ,,de‘) O pocitură de om ca pădurarul nu poale să-i fie piedică. Agîrbi-ceanu, s. p. 114. Ce să vezi, o pocitură de bătrîn gîrbov, cocoşat. Popescu, B. n. 28. ,'iăspunse fec iorul de împărat mirindu-se de această pocitură de om. Mera, l. ,b. 50. + Lucru pocit2 (2). îi zicea ... să dezbrace pocitura ceea cu solzi că a ajuns de rîsul pruncilor din sat. Mera, l. b. 226. 3. (Regional; In credinţele populare) Pocitor (2). Apropiindu-se de el strigoaiele, Ielele,.., pocilurilc şi alte duhuri necurate să-l scoată din cele bune. Păcală, m. R. 164. Pociturilor tuturora Dumnezeu le-a dat slobozenie asupra nopţii. Sadoveanu, o. iii, 188. O-ntîlnit-o Pocitura Cu poc ituroiul ... Faţa i-o îngălblnil. Marian, I. 13, cf. id. na. 68. S-a întîlnit cu săgetă-lura, Cu pocitura, Ceas rău, vînt rău. folc. mold. i, 227. 4. (Popular) Nume dat mai multor boli ale oamenilor care se manifestă îndeosebi prin sluţirea, strlm-barea, paralizarea acestora ori a unei părţi a corpului lor (şi care slnt cauzate, după credinţele populare, dc pocitori 2), Cf. lb. Cel mai uzitat descîntec ... e cel de pocitură. Marian, î. 12, cf. ddrf. Poporul mai numeşte această boală şi de-dînsele, pocitură. Grigo-riu-Rigo, m. p. i, 158, cf. 58. Se deseîntă de deochi sau de pocitură, cum e numit pe alocuri deochiul. Can-drf.a, f. 394, cf. 212, Bianu, d. s. Unii zic că poci- | tura rea n-o dă strigoiul, ci moroiul. Pamfile, duşm-I 129, cf. id. s. v. 22, 170. Se şi întrebuinţează ca medica, meni, împreună cu alte buruiene, contra pociturei ■ şez. xV, 27, cf. Scriban, d. Aÿa să piară pocitura din pocii, pin’ într-o clipă să fie lecuit, pop., ap. gcr ii, 339, cf. 338, h i 271, iii 273, x 268, 491, xvi 241, xvii 22, 127, xvHi 161, 271, Teodorescu, p. p. 386. Popc.rul de aicea numeşte boalele astfel: ... durere de cap, diochiu, plecate, potcitmă. pop., ap. hem 218, cf. 1 626. Na-ţt plînsorile Şi strînsorile, Pociturile ..., Durerile. Marian, na. 364, cf. 56, id. D. 166, 170. Aja să crape, să răscrnpc Toate pociturile, Toate deo-chiturile. şez. i, 253, cf. in, 197. Să-i descînt dc petci-lură, C-o făcut beşică-n gură. ib. tv, 238, cf. xvm, 51, Graiul, i, 316, arh. folk. iv, 201, alrn/i h 123. — Pl .-.pocituri. — Şi: (regional) potcitură, pnei-tûrS (chest. v 180/99) s. f. — Poci1 -f suf. -tură. POCITURĂ2 s. f. (Prin Transilv.) Pocie1 (1). Cf. ddrf. — Pl.: pocituri. — Poci2 -f suf. -tură. POCITURÔ1, -OAIE s. m. şi f. v. pocitoroi. VOCIÛMB S. m. 1. (învechit şi popular) Par1 (1) prăjină care serveşte ca element de susţinere sau dc fixare în unele construcţii (rudimentare), pentru unele plante etc.; ţăruş; stilp, bîrnă folosită în construcţie. Cf. anon. car. De pociumbii cei de sub troacă se leagă, întră fieştecare cal, o slagilă. Economia, 79/1, cf. Klein, d. 401, drlu, lb, Polizu, Cihac, ii, 492. Acolo află o luntriţi legală de un pociump. f (1883), 99. Privind cu ochi mari ... la bătrînul care-şi cioplea frigarea şi pociumbii pentru ceaun. Slavici, n. i, 333. Desprin-zînd gînjul din pociumb, sprinten s-aruncă pe plută. VlahuţĂ, s. a. iii, 320, cf. ddrf. înţepeni un cap al bulucului de un pociumb, sub celălalt aşăză bine capra. conv. lit. xxvi, 824. Boii ... se desprind de ia jug, se leagă de proţap sau de un pociumb. Liuba-Iana, m. 108, cf. Gheţie, R. m., Barcianu, Alexi, w., Antipa, p. 787. Birlaşul bătu pociumpi, înţepeni deasupra seînduri albe de brad. Agîrbiceanu, a. 113. Sînt împlîntaţi în pămînt pociumpii. Păcală, m. r. 310, cf. 205. De la ambele margini ale apei se pleacă ... cu două gărduşuri de trestie sau de nuiele bătute în ţăruşi (pociumpi, pari). Atila, p. 131, cf. Şăineanu, d. u., cade. [Purcelul] vru să plece după stăpînă-sa, dar, legat cu sfoară de un pociumb, trebui să-şi oprească avîntul. Rebreanu, r. i, 147, cf. id. nuv. 268. în curte, pe nişte pociunibi, s-au făcui nişte mese la care prînzeau călanele. Vlasiu, a. p. 213. în poariă sta un majur scurt cit poclumbul, lîngă un soldat înalt. Camilar, n. ii, 60. Vaca ... o ţineam în curte, în ploaie, legală de un pociumb. Lăncrănjan. c. ii, 21, cf. h xvii 278. Calul tău ce l-ai legai De pociumbul gardului, Marian, sa. 365. în. staulul cailor, sub pociumbii iestelor, Este un mare cazan. Reteganul, tr. 42, cf. id. p. iv, 74, şez. iii, 85, v, 118, Viciu, oi.. Cînepa ... se bate în pociump. Brebenel, gr. p., cf. i. cr. iv, 379. Din plociuni făclii arde(a), Din grădele, Lumi-nele. Pamfile, cr. 53, cf. 120, com. din Frata— Turda, din Bilca — Rădăuţi şi din Straja —Rădăuţi, şez. xix, 12, T. Papahagi, m. 76, chest. ii 102/350, 332/226. iv 112/139,129/161, v 59/9, 66, alr ii 5069/219, 235, 6 109/141, 6 467/219, 6 746/141, 235, 353, alrm ii/i h 299, a ii 6, 7, iii 2, 19, v 14, 23, 31, 34, vi 4, 9, 33, Arvinte, term. 161. <0- E x p r. (Regional; adverbial) A sta pociump = a sta în inactivitate, a nu facc nimic. Cf. l. rom. 1960, nr. 5, 35. + Sp ec. (Regional) Axul sau fusul vîrtelniţei; axul unui scrlnciob. Cf. Damé, t. 140. Oslacul sau fusul numit şi pop, stirciog, clociumb sau pociump. Pamfile, i. c. 259. învirlitoarea aceasta în Banat se numeşte vîrtej ... avînd un pociumb sau şliomp bătut în pămînt. id. ib. 471, cf. cade, l. rom. 1960, nr. 5, 35, Boceanu, gl. 10018 POCIUMBAŞ - 902 POCÎNZEU1 2. (învechit, şi regional) Trunchi, ciot de copac rămas In pămlnt după tăiere; butuc, buştean. Copacii aceia carii cresc din pociumbi sau clin trunchi nu sini nice ca cum buni de lemn de cherestea, cop. stlv. 15, cf, 14, h- xvm 175, corn. Liuba, ciiest. v 54/15. Ulluimu-m poâump; ata-i sălbatec, alb sn i mn ,h 220/141, cf. a v 21, 22. + Spec. (Regional) Butucul nicovalei pe care se bate coasa (Pecinişca — Băile Herculane). alr sn i h 53/2, 3. (Regional) Epitet depreciativ dat unei persoane scunde şi grase. Cf. Scriban, d., a v 15, 16. — PL: pociumbi şi (regional, n.) pociumbe (a v 14, 21, 23, 31, vi 9, 33), pociumburi (chest.u 332/226, a v 14, 21, 23, 31, vi 9, 33). — Şi: (Învechit şi popular) poeiuirip, (regional) pocimp (săm. iii, 715) s. m:, poefnci (ddrf) s. u.,. păetâmb (aîb i 948/231, alr ii 5 069/235), (¡ăciund (alr ii 5 069/235), plodumb (Viciu, gl.), plociun s. m. — Cf. c i o m p. POCIUMBAŞ s. m. I. Diminutiv al lui pociumb. 1. (Transilv.) Cf. pociumb (1). Cf. Ui, LM, tdrg. Băiatul rămase ca un. pociumpaş răzimal de căirufă. Agîrbiceanu, l. t. li. 4^ Spec. (Prin. Bucov.) Axul vîrtelniţei. Cf. a v 14, Glosar reg. ■f (Regional; In construcţia) De-a pociumpaşul = numele unui joc de copii care constă in aruncarea unui cuţit care se înfige în pămînt (Poiana,Sibiului — Sebeş), alr ii 4 381/130.’ . 2. (Regional) Butucul nicovalei pe care .sc bale coasa (Micăsasa —Mediaş), alr sn i.h 53/141. . II. (Regional) „Vatra casei“ (Clinic —Reşiţa). alr i 648/28. — PL: pociumbaşi şi ..(n.) pcciumbaşe. — Şi: (regional) poeiumpâş s. ni. . — Pociumb + suf. -aş. POCIÎiMP ş. in. v. pociumb.. POCIUMPAŞ s. in. v. pociunibaş POCIUMPOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre copaci) Sucit, strîmb. Cf. tdrg, Scriban, : d. Că bradu rni-e denguros, Şi bradu mi-e pociumpos. Jarnîk-Bîr-seanu, d. 29. — PL: pociumpoşi, -oase. — Pociuuip + suf. -os. POCIUMPtJŢ s. m. (Prin Transilv,). Pociumbaş (I 1). Cf. 1.1!. — PL: pociumpuli. — Poeimnp + suf. -uţ. POCltiVE subst. (pl. ?) (Regional) „Noroc“ (Za-gra — Năsăud). PAşca, Gl. — Etimologia necunoscută. POCÎLTEAlA s. f. (Regional) 1. Poclltire. Pocîl-teala, adică pu(inimea sîngelui şi puterilor provenite din trai prosl şi din lipsa de hrană îndestulată. Jîpescu, ap. TDRG, cf. DDRF, CADE. 2. (La vite) Flămînzare (Albeşti — Clmpulung). alr i 1 085/770. — PL: poctileli. — Pocllti -f suf. -eală. POCÎLTt vb. IV. Intranz. şi refl. (învechit şi regional) A flămînzi peste măsură; a-şi pierde puterea, a slăbi; a se debilita din cauza alimentaţiei insuficiente. Cf. lm, Gheţie, h. m., Barcîanu, Alexi, vî., tdrg, Pamfile, văzd. 177. Ai o casă de copii care pociltesc de foame. Petică, o. 207, cf. cade, Scriban, d. Lupii Te-ar mînca, Că te-.ai pocîliil Şi le-ai schilodit. Teodorescu, p. p. 497, cf. Ciauşanu,■ gl. — Prez. ind.: poclllesc. — Etimologia necunoscută. POCÎLTlRE s. f. (învechit şi regional) Faptul de a (se) p o c î 11 i; flămînzire sau slăbire peste măsură (din cauza subalimentării); (regional) pocîlteală. Po- cîltirea . păsărilor: J.jpkşcu, o. 124, ..cf. ddrf, Bab-gianu, Alexi; \v. -4 (La çai) Epilepsie: Cf. Cihac, ii, 268, ddrf, Şăineanu^ d. v:, Scriban, d. — Şi: (regional) eoclltirç s; f. Cihac, ii* 268, ddrf, Barcîanu, Alexi, w. — V. poetlti. . I’OCÎLTÎT, -A adj. I. (învechit şi regional; adesea urmat ele determinarea „de foame“) Care este flămînd peste măsură; slăbit de foame, de sQbali-mentaţie. Era pocîllili de foame, de nu avea nici o putere. R. Popescu, cm i, 480. Te-ai uscat ... din pricină că eşti poclllit. De trai rău le-ai stîrcit. Jipescu, o. 67, cf. 59. Copilul ăsta ... este rupt de osteneală şi pocîltit de foame. Ispirescu, l. 335, cf. id. ui 106. Abia cite un cine pocîltit mai hămăie. Delavrancea, s. 219, cf. 209, PoclUită de foame, sta rezemată de o la-uită. i" (1887), 470, cf: ddrf. Dihaniile fitnd acuma flăminde, pocillite, vor să dea năvală asupra noastră. Turcu, e. 178, cf. Şăineanu, ; d. u. Mîşîie cu: nările urma omului, pleacă pocîltită de foame. Stancu, d. 499, cf. 52. Tălăngenii ... ieşiseră din iarnă poctllili de foame. Pas, l. î, 20, cf. 139, h xvii 180. Zdrobit de osteneală şi pocîltit de foame. Popescu. u. lv, 37. Cum erau pocîltiţi de foame, aii poposit intr-un sat. Rădules<5U-Coî)in, l. 23, cf. 128, id.î. 355, 356. Băiatul a stat o lună de zile slugă la el şi-o venii acasă pocîltil. Brebenel, gb. p. Vaca aceasta e cocîltiiă de foame■ şez. xx, 1.36, cf. L- Costin, or. băn. 160, Ciauşanu, v. 189, Paşca, gl. Pocîltit ca un . mît, s-au lipit matele de coaste, chest. viii 101/21, cf. 99/12. <$> (Substantivat) Pocăllitul şi hupitul de baş-trînlor înghite în. sec. CiAuşanu, r. scut. 29. . . 2. (Regional) îndoit, încovoiat, curbat; attrnat în jos (prin Îndoire). Printre bălării de tot soiul, bozii pocîltifi de ciorchine oacheşise alegea o poiană cu finul năclăit de mir.ezme.. conv. liţ. xliVj, 203, cf. şez- xx, 1.36. . . 3. (Cu sens neprecizat; probabil) Care are o valoare scăzută,. modestă. Cu asemenea marda o păci tă şi. po-căltil.ă îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. Cauagiale, c, 23..................... — PL: poctllili, -te. — Şi: (regional) pocolil, >i (Scriban, d.), cociltil, -ă, coblltil, -ă (id. ib.) adj, — , V. j odlti. PÜÇÎMPAb subst. v. poeumpâr. POCÎMPÔliT subst. v. potumpăr. PO(;ÎM) s. m. v. poelnzeu1. POClivnÂL' s. m. v. poelnzeu1. PÔCÎMJÉICA s. f. v. poelnzeică. l'OCÎi\i)ÉL s. m. v.pocînzeii1. POCÎNDÉU s. m. v. poelnzeu1. POCÎÎVZAJCA s. f. v. pocluzeieă. POCÎNZJîICĂ s, f. (Dobr. şi prin vestul Munt.) Fală care Însoţeşte pe mireasă la casa mirelui, ăvînd diverse atribuţii în timpul nunţii ţărăneşti; (regional) druşcă, yorniceâsă, pochinzoreasă. Cf' h ii. 245, 284, 286, .Udrescu, c,l. — PL: pocîhzeice. — Şi: pociiizâieă (h ii 286), jio-clndiică (ib. 245), pocăzaică (ib. 286), potiiitéieâ (Udrescu, gl.) s. f. — Poelnzeu1 + suf. -că. POCÎNZÉL s. m. v. poelnzeu1. POCÎJVZÉIj'1 s. m. 1. (Regional, mai ales în Munt.; de obicei la pl.) Persoană care îndeplineşte diferite sarcini ori are diverse calităţi în timpul unei nunţi ţărăneşti: a) vomicel. Cf. ddrf, Barcîanu, tdrg, Scribatj, d., h i 175, 264; b) fiecare, dintre flăcăii (călare) care Însoţesc pe mire cînd merge să ia mireasa de la părinţi sau cînd merge prin sat să strîngă: daruri, 10039 POClNZEU2 - 903 - POGLIŞ a doua zi după nuntă. Cf. Alexi, \y., h i 374, ii 70, 123, 209, vii 296, xi 21; e) fiecare dintre părinţii mirelui sau ai miresei sau orice altă rudă, considerată în raport cu mirii. Cf. h iv 49, 68, 77, vii 157, ix 294, xi 11, 278, Coman, gl., Lexic reg. 84; d) rudă a miresei trimisă cu daruri din partea părinţilor acesteia la ginere. Cf. h ii 38; e) invitat al miresei care, Împreună cu alaiul socrilor mici, ia parte la masa ginerelui. Cf. h iv 16, cv 1950, nr. 4, 45, Lexic reg. 84. Părinţii fetei trimet către tineri daruri, cu unul, doi sau chiar mai mulţi pocănzei. Sevastos, n. 336. în timpul meselor aceştia poartă numele de alergători, numiţi prin alte locuri pocînzi. n. rev. r. iv, nr. 38, 71. Am fost, domnule primar, la nuntă în Tomşanica pocînzeu, după fata lui năru Gheorghe. Vissarton, fl. 168. Se obişnuieşte ca prima duminică după nuntă să vină părinţii miresei cu alte rude, po~ chinzeri ... ca să vadă cum o duce tînăra in noua ei casă. Iovescu, n. 224. Mergem cu pocînzei la popa Ion, să ne cunune, il septembrie 1961, 14. Pe cînd se face spălatul mîinilor vin pocînzeii de la mireasă de aduc terfele, adecă darul miresei, conv. lit. xxiv, 935. Spune la cei pocănzei Să vie, vadă şi ei. ib. xiv, 308. Şi el pochinzeri că da, Nunta de o petrecea. PĂs-culescu, l. p. 207, cf. alrt ii 245, Udrescu, gl. + Nuntaş. Cf. h xi 381, conv. lit. xliv„ 396. + Peţitor (1). Cf. h ii 127, vii 469. + P. anal. (în forma pocîndeu) Sol călare trimis de o autoritate cu ordine sau ştiri Intr-o comună (Găvăneşti—Buzău). Cf. h ii 92. Văzurăm nişte pocîndei. ib. 2. (Regional; la pl.) Zestrea miresei (dusă de obicei a doua zi după nuntă, cu căruţa, la casa mirelui). Com. din Săcele. 3. (Prin Munt. şi prin Mold.) Petrecere care se face la ţară în casa mirilor, în a doua zi de nuntă. în seara de pocînzei (luni seara) sau în seara cu danţul ăl mare. h ii 32, cf. x 550. — Pl.: pocînzei. — Şiv pocînzâl (h ii 38, 70, 123, 127, 209), pocind, pocindău (ib. i 264, 374), poeînd6I (ib. ix 294, xvi 26), pocîndeu (ib. ii 92, vii 296), j o-eanzăr (ddbf), poeazău (Barcianu), pocaz&r (ddrf), pochind (h i 175), poclîindăr (ib. xi 21), pocliinzfo* s. m., (3) pogănzie (h x 550) s. f. — Etimologia necunoscută. POCÎNZEU2 s. ni. (Bot.; prin nord-estul Olt.) Gliio-cel (Galanthus nivalis). Cf. h xvi 26. — Pl.: pocînzei. — Etimologia necunoscută. POCLÂD1 s. m. v. poeladă. POCLAD2 s. n. v. poelit. POCLADA s. f. (Regional, mai ales în Transilv. şi Mold.) Ţesătură ţărănească miţoasă, lucrată din lînă, de obicei nevopsită; p. e x t. pătură, inveli-toare, cuvertură făcută din această ţesătură; s p e c. pătură, ţol care se pune sub şaua calului, (Învechit şi regional) pocrovăţ (2). Cf. Klein, d. 401. Mi-au dat ...2 merţă de păpuşoi şi o părechi di poclăzi (a. 1824). Ştefanelli, d. c. 384, cf. lb, Polizu, Baronzi, l. 95, lm. Răpede zvîrle nişte coşolină în căruţă, aşterne deasupra o păreche de poclăzi, înhamă iepuşoarele, ... şi, tivat băiete. Creangă, p. 114, cf. id. gl. Plocatul cela era vrăjit, că cine şedea pe el ... ajungea unde gîndea. Caragiale, o. i, 120. Din poclăzi n-avem de-ajuns. Sevastos, n. 44, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, \\\, tdrg. l-a pus o poeladă, pe poeladă şaua de lemn, şi i-a strîns chinga bine. Gîrleanu, l. 27. în lipsă de covoare de Persia, aşternui pe jos poclada de subt şa. Hogaş, m. n. 163, cf. Rădulescu-Codin 59, DiACo’ku, vr. lxix. întindea plocade, scotea laviţe şi scăunele. Brăescu, m. b. 42. Scaune acoperite cu poclăzi. Sadoveanu, o. x, 47, cf. id, p. m. 128, 243. Adormită pe plocate, Te-ai trezit pe jumătate. Arghezi, c. o. 77. în faţa mea, bătrînul pufăia paşnic, aşezat turceşte jos pe un plocad. Voiculescu, p. ii, 81, cf. h ii 214, iv 139, 157, ix 55, 247, xn 289. Ori dalbe plocate, Ori scumpele arme, Ori trupşorul meu Ţi separe greu. Teodorescu, p. p. 496, cf. 22. L-au destărniţat şi i-au întins poclăzile şi tarniţa la soare să se usuce. Sbiera, p. 227, cf. Bug-nariu, n. 263/139. De ţi-i ruşine cu mine, Fă-mă brîu pe lîngă tine, De ţi-i ruşine ş-aşaf Fă-mă poeladă la şa. Sevastos, c. 122. Dar ce-i, murgule, cu tine, ... Au ţi-e greu plocadul tău, Au ţi-e greu trupşorul meu? Corcea, b. 61. Tinerii îngenunche pre picioarele lor pe nişte plocăzi. şez. i, 34. Bolnavul se pune cu gura in aburii ce ies din strachină, acoperindu-se pe cap cu un suman sau o poeladă. ib. ii, 21, rev. crit. iii, 165. Doi surugii pe nişte şăli de lemn cu poclăzi de lăicere rupte. şez. xii, 45. I se pare noaptea mică Şi poclada uşurică, i. cr. iv, 217. Că ştie murgu-a-nota, Nici scăriţa n-a uda, Nici scara, nici poclada. Pam-FILE, C. Ţ. 59, cf. ant. lit. POP. I, 297, ALR, I 1 119, alrm ii/i h 402/365, a i 35, n 6, 7, 8, m 1, 12, 16, 17, 18, 19, v 4, 15, 22, 34, 35, vi 3, 14, 33. <$> F i g. Plocate grele se urzesc treptat, în care frun- zele s-au îngropat. Arghezi, v. 21. Noaptea întinde scoarţe, poclate şi covoare Urzite cu zigzaguri şi chenar mărunt, id. vers. 71. Floreal ... reintră în talarul ei cel negru, ca o lună de vară sub plocada unor nori furtunoşi. Galaction, o. a. i, 107. — Pl.: poclade şi poclăzi. — Şi: poclâd (lm, Alexi, w.; pl. poclăzi, Bugnariu, n. 263/139, alr i 1 119/820, şi, n., pocladuri, lb, poclade, alr i 1 119/223), poclâz (alr i 1 119/360; pl poclăzi, ib.) s. m., poclaz (a vi 14) subst., poglâd (Klein, d. 403; pl. poglazi, id. ib.) s. m., jorlâd (alr i 1 119/289; pl. porlade, ib.), plocad (pl. plocaduri, alr i 1 119/116, a iii 18 şi plocade) s. n., ploeâdă s. f., ploeât (pl. plocate şi plocaturi) s. n., ploeâv (Udrescu, gl.; pl. plocavuri, id. ib. şi plocave, id. ib.), plocâz (alr i 1 119/82G; ploeât (ib. 1 119/576), plotâd (tdrg, alr i 1 119/94; pl. plotade, tdrg, alr i 1 119/94, a i 35) s. n. — Din slavonul nOKrtdAK. POCLÂJ s. n. v. podlaş. POCLÂŞ s. n. v. podlaş. POCLAL s. n. v. poclăii. POCLAZ s. m. v. poeladă. POCLA s. f. (Regional) Cureaua şeii care trece pe sub coada calului (Cimpanii de Sus— Beiuş). a i 31. — Pl.: pocle. ~ Etimologia necunoscută. POCLAU s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu deschizătura foarte largă şi cu capetele fixate de două prăjini cu ajutoruJ cărora plasa este purtată prin apă de doi oameni. Mreana se prinde, mai cu seamă, ... cu poclaul sau plocăul. Antipa, f. i. 131, cf. 86. Poclăiele, tirîtoarea ... sînt saci de dimensiuni mai mici, purtaţi cu cîte două prăjini, id. p. 45, cf. 70, 105, tdrg. Polcăul ... e o unealtă întrebuinţată mai mult în Moldova. Atila, p. 110, cf. Şăineanu, d. u. A purces devale, la baltă, ca să prindă peşte cu poclăul. Sadoveanu, o. ix, 456, cf. Scriban, d. Adesea vin pescarii cu poclăiele şi le slobod în adîncul verde. Camilar, c. 55, cf. 26, com. din Straja —Ră- dăuţi. — PL: poclăie. — Şi: (regional) poclâu (h x 107), poctâu (Antipa, p. 151), polcău, ploeău s. n. -- Etimologia necunoscută. POCLAZ subst. v. poeladă. POCLET, -Ă adj. v. proclet. POCLEU s. n. v. poclău. POCLlC s. n. v. poelit. POCLÎD s. n. v. poelit. POCLÎŞ s. n. v. pocriş1. 10055 POCLIT - 904 - POCNET2 POCLÎT s. n. 1. (Regional, mai ales in Mold.) Coviltir (la car, căruţă etc.)- Un poclii de rogojini oprea şi soarele şi ploaia de a răzbate in căruia lui moş Nichifor. Creangă, o. 275, cf. ddrf, Barcianu. La car, pe corcie, se pune poclitul (pocrişui). şez. v, 59, cf. Pamfile, i. c . 155, 285, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Pune mina-n cel poclit, Esie-un cuţit mistuit. Bibi-cesou, p. p. 324, cf. şez. v, 117, xix, 13, com. din Straja—Rădăuţi, chest. ii 24/223, alr i 821/214, 375, 540, 542, 550, 552, 554, a v 14, 16, 25, 27, 33, 35. F i g. Co/o unde zarea irage-ncel poclitul, A căzui din şirul de. cocoare schitul. Lesnea, a. 125. 4 Coşul trăsurii. Cf. Cihac, ii, 269. Trebui să imbli tăt tu birja cu poclitu ridicat. Caragiale, o. vii, 439. Intr-o birjă cu poclitul ridicat stă popa. Contemporanul, v2, 524, cf. tdrg. Strigă Stoica cătră Dancu, scofînd capul de sub poclit: ... sui în trăsură! Hogaş, dr. n, 121, cf. Mironescu, s. 619. S-o găsit banii în poclitu trăsurii. Popa, v. 88, cf. Teodoreanu, m. ii, 305. Se grămădi in trăsura cu poclit a maiorului. Sadoveanu, o.. xi, 523, cf. ii, .543, Scriban, d. Peste poditul trăsurii, ochii i-au încrucişat. Galan, z. r. 96. Ridică poclidu că plouă. Com. din Darabani— Dorohoi. 2. (Regional; In forma poclic) „Cele. două cărămizi, in formă de triunghi, In care bate fumul“ (la coşul caselor ţărăneşti). (Epureni—Iaşi). cv 1951, nr. 6, 28. 3. (Prin Bucov.; in. formele poclid, poclad) Şopron in care se păstrează finul In timpul iernii; p. ex t. grajd- Cf. Lexic reg. 106, a v 13. Pl.: pocliluri şi (rar) pocliie (Barcianu). — Şi: poclic (cv 1951, nr. 6, 28), poclid, poclâd s. n. —. Cf. ucr. noKJiiTb.. POCLIŢAL adj. v. procleţel. POCLÎVNIC s. m. v. popilnic. POCLdG s. n. v. potlog. POCLOlV1 s. n. v. plapumă. POCI.rtN2 s. n. v. plocon. POCLdN3 s. n. v. potlog. POCLONl vb. IV v. ploconi. POCLOIVÎRE s. f. v. ploconire. POCLUÎ1 vb. IV. T r a n z. (Prin vestul Olt.) „A prăji“. Scriban, d. — Prez. ind.: pocluiesc. — Etimologia necunoscută. Cf. germ. b a c k e n. POCLUÎ2 vb. IV v. pocoli. POCMETE s. ni, (Regional) Prăjină lungă şi subţire (Singeorz Băi —Năsăud). Cf. Paşca, gl. — Pl.: pocmeft. — Etimologia necunoscută. POCMÎŢ subst. v. pomneaţă. I’OCMÎRE s. f. v. pocnire. POCNAJEIVI subst, pl. v. podnog. POCNEAlA1 s. f. 1. Faptul de a pocni (II), (popular) pocnit1; p. ext. pocnet2 (1). S-ar lăsa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnelele biciuşcei poştalionului nu l-ar tulbura. Negruzzi, s. i, 191, cf. scl 1960, 787, sfc ii, 137, iii, 161, Udrescu, gl. 2. (Prin Bucov.) Piatră mai mare aşezată pe pri-chiciul varniţei săpate Intr-un nial şi formlnd bolta sau legătura acesteia. Cf. Pamkile-Lupescu, crom. 226. — Pl.: pocneli şi pocnele. — Şi: (regional) pocă-neâlă s. f. Udrescu, gl. — Pocni + suf. -eală. POCNEĂJ.Ă2 s. f. (Regionr.1) Gulerul cămăşii femeieşti, împodobit cu motive naţionale (Chintelnic — Bistriţa). Com. Drăganu. — Pl.: pocneli. — Etimologia necunoscută. POCNEAŢI s. f. v. ponmeată. POCNliT1 s. m. (Prin Bucov.) 1. Persoană nelnde-mînatică, stîngace, care sparge multe vase. Cf. Lexic REG. 117. 2. Persoană certăreaţă. Cf. Lexic reg. 117. — Pl.: pocneli. — Pocni + suf. -el. Cf: pociieţ. POCNET2 s. n., s. m. 1. S. n. Zgomot caracteristic produs prin lovire, izbire, batere, apăsare etc., precum şi dc ardere, de o explozie,, de descărcarea unei arme etc.; pocnitură (1), (rar) plescăit (3). Cf. pocni (II). A cailor nechezare, pocnetul cel dc sine/i ... îngrozesc pe călătorul ce-şi urmează calea sa. Negruzzi, s. i, 127, cf. Polizu. Se auzi un pocnet ca al unei bombe ce iese dintr-nn tun. Filimon, o, i, 160. Se auziră nişte pocnele şi tunete, bubuituri şi duduiluri îngrozitoare. Ispirescu, L. 99. S-auzea in depărtare chiuit de dan/ şi pocnete de pistol. Delavrancea, s. 16. Pe acolo a venit ea .... în chiuit vesel şi pocnete de pistoale. VlahuţĂ, o. a. ii, 48, cf. ddrf. Urlă şi vaier de oameni prin noapte şi pocnet de funii. Coşbug, ae. 13, cf. Barcianu, Alexi, w. Parc-aud pocnet de bici. Goga, Poezii, 14, cf. tdrg. Se auzeau pocnele de puşcă. Brătescu-Voineşti, p. 228. Un pocnet grozav străbătu pînă departe, un glas strigă. Gîrleanu, n. 46, cf. Şăineanu, d. u. Şi pocnet lung şi chiot S-aude-n deal la vii. Baco via, o. 36. Trenul intră ... înzecind, prin ecou; cascada lui de pocnele şi de vuiete. Galaction, o. a. i, 54. S-aud ... Pocnete de bici De la băieţi ce umblă la arat. D. Botez, p. o. 26. Mă trezea pocnetul (evilor de la calorifer. Vlasiu, d. 18. Rădvanele intrau ... în. pocnele de harapnic şi-n răcnetele surugiilor. Sadovean.u, o. i, 49, cf. Scriban, d. Călătoria prin gloata miilor de oameni cu gura căscată la tobe..., pocnete şi tiuituri era tot alît de grea. Arghezi, b. 67. Auzi un pocnet, ca o plesnitură de bici. Călinescu, s. 214. Pădurea prinse pocnetul puternic al exploziei. SrANru, n. a. i, 239. Descărca toate gloanţele ca să sc bucure la auzul pocnetelor, id. ib. iii, 278. Un pocnet de harapnic şi caii ... şi-au continuat galopul. Galan, z. R. 8. Şi nu sună pocnet de bici şi nu hăuleşte flăcăul. Isac, o. 213. Se auzea parcă pocnetul caselor care ardeau acolo, departe. T. Popcvici, s. 355. Se auzeau pocnele de pistol şi galop de cai. Barbu, p. 177. S-a auzit un pomnet de puşcă în pădure. Udrescu, gl. «0> L o c. a d v. (Regional) într-un pocnet = Intr-o clipă, numaidecit, îndată, imediat. Şi, dînd pinteni iepei, începu să zboare cu ea ca gîndul şi înh-un pocnet ajunse pre fraţii săi. Cătană, p. b. i, 27. 4- (Rar) Zvîcnitură (a tlinplelor). Cf. pocni (11). Tîmplde îl năuceau cu pocnetele lor. Galaction, o. a. ii, 180; 2. S. n. (Rar) Lovitură, izbitură (scurtă şi puternică, zgomotoasă). Cf. pocni (12). Cf. Polizu* Zaporojenii sfărmau cu pocnete de pari pe cei rămaşi. Sadoveanu, o. xi, 398, cf. scl 1960, 787. 3. S. n. Zgomot caracteristic produs de spargere, crăpare; (rar) pocnitură (3). Cf. pocni (II1). Codrii clocoteau de pocnite de frunze, de hohote, de cimpoaie. Russo, s. 102, cf. ddrf. S-auzea un pocnet mărunt şi cioburile zornăiau la piciorul mesei. Gamilar, n. i, 80. 4. S. n. Zgomot caracteristic produs de rupere (prin Întindere, solicitare prea mare etc.). Cf. pocni (113). Atunce alt pocnit s-au auzit în partea cea mai de gios a corăbiei, care crăpasă pufin. Drăghici, r. 10/16. La ruperea grinzii s-a auzit un mare pocnit. Severin, s. 63. 5. S. n. (Prin vestul Munt.; In expr.) A-i lua (cuiva) pocnetul = a) a obliga (pe cineva) să tacă, a reduce (pe cineva) la tăcere. Cf. Udrescu, gl.; 10075 POCNEŢ - 905 - POCNI b) a facc să cadă greu bolnav, să fie aproape de moarte sau să moară. Cf. id. ib. 6. S. m. sg. (Mold.; art.; In imprecaţii) Unul dintre numele dracului. Da de unde pocnitu să se poată vedeai şez. ix, 52. Pocnilu-n voii Com. FtjrtunX.. <0> E x p r. A sc duce pocnetului (sau la pocnetul, In pocnetul) — a se duce dracului-, v drac. Da, ducă-se pocnitului cu musteftle lui cu tot. Hogaş, dii. i, 137. Du-le-n pocnitu. şez. iii, 85. A da In pocnetul = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), â renunţa (la cineva sau la ceva); a da dracului. Cf. Coman, ni.. DăH in pocneiu că nu-t bun de nimic. id. ib. — Pl.: pocnete, — Şi: (regional) p6cnit, pâmnet s.-ri. — Pocni -f suf. -el. POCNfiŢ s. m. (Regional) Copil (răii). Com. Furtună, cf. db. vii, 396. — Pl.: pocneţi. — Pocni + suf. -el- POCNÎ vb. IV. 1.1. In tran z. A produce un zgomot caracteristic prin lovire, izbire, batere, apăsare etc.; a lovi, a izbi, a bate etc., produclnd vin zgomot caracteristic; (rar) a plescăni (1). V. plesni, trosni. Cf. anon. car., drlu, im, Polizu, hem 1 524, Pontbbiant, d. 'Trece holul hăulind..., Din frunziş mereu pocnind. Alecsandri,?. ii, 50, cf. Cihac., ii, 269. Mergea alături cu ei şi pocnea din bici. Emi- nescu, g. p. 101. Moş Nichifor avea o biciuşcă de cele de etnepă ... cu care pocnea de-fi-lua auzul. Creangă, o. 276. Flăcăii... pocnesc din bice, gonind înaintea lor vitele speriate. Delavrancea, s. 196. Pocnind din bici pe lingă, boi, In zori de zi, el a trecut Cu plugul pe la noi. Coşbuc, b. 74. Pocnesc bicele deodată. Bel-diceanu, i>. 66. Şi-n frunze pocnesc Flăcăii prin luncă. Neculuţă, ţ. d. 65, cf. jahresber. v, 327, Barci-anu, Alexi, w,, tdrg. Roţile pocneau tot mai des. Rebreanu, r. i, 13, Sofron Vesbianu pocnea din degete. C. Petrescu, î. ii, 93. Palmele, aplicate cînd cu dreapta, cînd.- cu stingă,... pocneau repetate de ecou ca nişte cartuşe oarbe. Brăescu. o. a. i, 147. La primul pas duşumelele au pocnit aşa de tare, că am rămas fără inimă în mijlocul odăii. id. ib. n, 50. Pocnea biciul meu ca un pistol. Vlasiu, a. p, 45, In capătul zbiciului se pune „pleaznă“, ca să se poată „ponmi“ cu el. Pribeagul, p. r. 70. Asinul... venea repegior pocănind din copile. Sadoveanu, o. xu, 79, cf. Scriban, d. Dopul pocni şi vinul începu să gîlgîie. Căli-nescu, e. o. ii, 168. Ro(ile trenului pocneau ritmic, sacadat, v. rom, octombrie 1955, 126. lată-l acum... pocnind din harapnic, stăpînind caii. Galan, z. r. 6. Mobilele pocneau. Demetrius, a, 72. Era ger uscat, roatele pocneau. Preda, m. 68. în şură pocneau de zor imblăceii. Lăncrănjan, c. i, 29. Merge lot mereu ... Din frunze pocnind, Codrii vechi trezind. Alecsandri, p. p. 62. Pocniţi, copiiI Hăi, jlăii pop., ap. gcr ii, 335. Umbla moara de pocnea. Teodorescu, p. p. 152. Pocneşte inima ceea ... ca dintr-o harmată (tun) de tare. Şuiera, p. 34. Văzînd ... Pogăniciu-n zbici pocnind, ... Lm coasa pe spinare Ş-o tuli la deal pe vale. Mîn-drescu, l. p. 220. Cînd pocneşte in casă nu-i a bine. şez. i, 17, cf. Alexici, l. p. 246, Pamfile, b. 24, Gaba, săl. 92, alr sn v h 1 468/76, a ii 12, iv 5. La capăt pocneşte biciul, se spune despre cei care se laudă fără temei. Cf. Zanne, p. iii, 361. (F i g.) Tunete bălrîne pe-a ceriurilor vatră. Pocnesc cu-a lor ciocane. Eminescu, o. iv, 305. Tranz . Cine a. văzut-o şi nu şi-a pocnit buzele in gînd sărutînd văzduhul? D. Zamfirkscu, ap. cade. fSflntul. IJie] pognea din pleasna biciului sau (unele: şi trăsnete, Frîncu-Gandrea, ap. tdrg. + (Despre-uşi, ferestre, obloane etc.) A se izbi (unul de altul), a se trînti cu putere, a se deschide sau a se Închide, produclnd,un zgomot. Zăvorul era slab şi uşa pocni în lături. Galaction, o. 151, O uşă pocni undeva în spatele casei. v. rom. mai 1958, 63. Ferestrele, se deschideau una cîte una, pocnind, s ianuarie 1961, 41. <> T r a n Revenise doctorul... cu acompaniamentul hohotelor de rîs ale Olgufei şi al uşei pocnite. Teodoreanu, m. ii, 250. O să văd eu ... — zise Aglae glndiloare, desfăcînd capacul ceasului de aur şi pocnindu-l iarăşi la loc. Căli-nescu, e. o. ii, 78. (F i gi) Carul mic şi carul mare Îşi pocnesc din balamale Osiile de cleştare. Paraschi-vescu, c. ţ. 141. -f- (Regional; despre frunze) A foşni (Nicşeni — Botoşani). Cf. alr i 963/412. 4- A face un zgomot caracteristic In urma exploziei, a descărcării unei arme etc.; a exploda, a se descărca etc. cu zgomot. Slobozi puşca asupra-i, care, pocnind, îi rupse aripa dreaptă. Ţichindeal, ap. cade. Se înălţată fîşiind şi pocniră în văzduh una după alta trei rachete. Slavici, o. ii, 99. Pocneau puştile, detunau tunurile. Aoîrbiceanu, a. 106. Gloanţele ... pocneau în răstimpuri rare ca nişte ţipete ascuţite. Rebreanu, nuv. 276. Călărefii pocneau mereu din pistoale, id. i. 255. Mai pocni departe un glonf întîrziat. C. Petrescu, î. ii, 13. Tunurile pocneau surd într-o duruire adîncă. Sadoveanu, o. n, 34. Două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului, v. rom. noiembrie 1953, 12. Împuşcătura pocni sec. T. Popovici, s. 426. Bit chitesc, durda pocneşte. Alecsandri, i>. p. 260. Tunurile cînd pocnea, Cetatea —o dărăburec(. Balade, iii, 141. <0* Tranz. Oameni de loală mina .şl de toate vîrsiele rătăceau,... pocneau plesnitort, sporind vacar- mul produsele flaşnetari. Brăescu, o. a. i, 277. + Fi g. A izbucni pe neaşteptate, a se declanşa. Cum intră ea, pocneşte tn tot teatrul un rîs ta de cine ştie ce comedie. Caragiale, o, i, 2, 4- A produce un zgomot caracteristic In urina arderii; a arde cu' zgomot. Pe vatra veche ard, Pocnind din vrenie-n vreme,. Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Coşbuc, . p. i, 191. Ardea focul, pocneau crengile uscate. Isac, o. 203. + (Despre Încheieturi ; p. e x t. despre, oase, degete) A trosni, a plrli (prin Întindere, răsucire).. Şe crede că dacă cineva işi întinde aşa degetele că pocnesc, ele lă bătrtneţe vor tremura. Gorovei, cr. 95. Se întinse de cîieva ori de-i pocniră oasele. Rebreanu, nuv. 265. <0> E xp r. (Rar) A-i pocni fălcile == a-i trosni fălcile, v. t.r o s n i. Moartea ... începe a roade la copaci băirîni, de-.i pocneau, fălcile. Creangă, p. 144. + T r a n z. (Despre oameni; complementul indică oase; cu pronumele In dativ) A face să trosnească, să pirlie prin Întindere. Oare? se miră Glanelaşu pocnindu-şi alene oasele. Rebreanu, i. 43. Îşi pocni oasele, întinzînd în laturi picioarele şi braţele. Sadoveanu, o. m, 126. <0* (Prin lărgirea sensului) Caii umblau îndoindu-se pe uliii, pocnindu-şi oasele. Agîubiceanu, s. p. 29. ♦ (Rar; despre Umple) A sc zbate cu putere din cauza afluxului mare de sînge (pricinuit de o emoţie, ele oboseală, de enervare, de boală) şi de obicei produclnd o senzaţie auditivă de zgomot continuu şi obsedant; a zvlcrii. Mi-am auzit urechile vîjîind şi lîmplele pocnind de năvala sîngelui. v. rom. august. 1958, 63. 2. Tranz. A lovi (scurt şi) cu putere (produclnd zgomot). Of. LB. De mă voi necăji, Cu asia-iî cap le pocnesc. Pann, p. v. iii, 292/23, cf; Pol.izu> Pont-briant, d. L-a pocnii pe umăr şi-n spate cu schiptrul. Murnu, i. 32, cf. tdrg. Ţeapăn l-a pocnit şi Ion. RebreAnu, i. 70, cf. ŞăineanU, p. u. Zmeul ia pe Făt în braţe ... şi pocnindu-l dintr-o dată, In păminlul ars ca piatra pînă-n glesne îl virî. Eftimiu, t. 120. Să nu minfi, că te pocnesct Brăescu, q. a. ii, 325. Cei mai zdraveni pocnesc în cap, pe la spate, pe cei măi slabi. Sadoveanu, o. i, 337, cf. Scriban, d. La su-părarej pocnea biciuşca de ţartmbul cizmei. Arghezj, s. xi, 75. îl pocniră cu tocurile pistoalelor în cap. Stan-cu, r. a. iii, 236. Se întoarce şi începe a-i pocni cu măciuca, şez. vii, 106. Tei pocnesc de-ti săr dinţii. alr i 1 435/35. cf. 1 435/49, 360, 508, 550, 614. (Cu pronumele In dativ) S.-a mai mirat odată pocnindu-şi palmele. Sadoveanu, o. xm, 466. Eftimie tşi pocni cu unghia obrazul. Camil Petrescu, o, i, 96. <0> Intr an z. Fă pleasnă de mătasă Şi pocneşte-n bol lus-şasă. Jar-Nfk-Bîrseanu, p. 83, Pocni... cu zbieiul in cătanele împăratului, Reteganul, p. i, 10, Buzduganul vijlia, Drept in uşă că pocnea, ant, lit, pop. i, 423j cf . Balade, ii, 118. <0> Refl. recipr. Puseră mina pe cala- poade şi se pocneau cu ele. Preda, m. 263- •<£ (F i g.) 10077 POCNIRE - 906 - POCNITURĂ La orice împrejurare te pocnea cu o anecdotă despre marele scriitor. Sadoveanu, o. ii, 32. Acum, dacă ne-o pocni stăpinirea ..., multă vreme o să fim 'laţi. Pas, z. iv, 205. <$> E x p r. (Familiar) A pocni (pe cineva); Iii pălărie v. pălărie(l). 4 F i g. (în limbajul elevilor) A asculta pe neaşteptate; a da o notă proastă. Cf. bul. fil. iv, 146. 3. Tranz. A lovi (cu putere) drept In ţintă. Troscl aşa-l pogni o săgeată arsă. Budaî-Deleanu, ţ. 85. In cap l-a pocnii glonţul. Rebbeanu, nuv. 123. Cînd din codru vei pleca, Şapte focuri te găsească, Inima să (i-o pomnească. Balade, ii, 507. "■'A.' I n t r a n z. (învechit, rar) A plescăi (I). Cf. anon. cab., lb, II. intra n z. 1. A crăpa, a se sparge (cu Violenţă şi de obicei cu zgomot) din cauza unei presiuni interioare, a apăsării, lovirii etc.; s p e c. a crăpa la suprafaţă căpătind fisuri, a căpăta fisuri, a se fisura; a plesni (III). Cf. lb, Polizu. Şi de ce a pocnit mielul, frăţioare? — Fiindcă s-a fript destul. Filimon, o. i,-160, cf. Pontbriant, d., Barcianu, v., Cihac, ii, 269. Nu ştiu ce face, de-i pocneşte lui Dănilă un ochi in cap. Creangă, p. 58. Pocneşte oul [In spuza focului] ieşind din el albuşul şt gălbenuşul. Marian, na. 38, cf. Alexi, w. Cunoscu, după fumegarea văilor, că pocnesc gheţurile.Sadoveanu, o. x, 282. Să mai aud odat’ pe cale ghinda Pocnind din cind in cind sub talpa la. Blaga, p. 48. Buzele pocneau de ger şi de sete, ca nişte rime umflate de arşiţă. Preda, î. 12, cf. alr ii 2 445/29. Unde dai şi unde pocneşte. Zanne, p. iv, 332. <0> E x p r. A pocni de necaz (sau de ciudă) = a-i fi extrem de necaz; a crăpa de necaz. Ţi-o spun aceasta ca să pocneşti tu de ciudă. Hogaş, db. ii, 18, cf. Scriban, D. Deşi erau să pocnească de necaz, ... nu mai cutezau să păşească acuma cu plră nouă. CĂ-tană, p. b. i, 34. (Cu schimbarea construcţiei) De necaz pe loc pocneşte. Călinescu, l. l. 54. A-I pocni (cuiva ceva) In cap = a-i trece (ceva) prin minte. Nici in cap ce nu-ţi pocneşte A »orbi se pomeneşte. Pann, p. v, i, 9/9, cf. Zanne, p. ii, 840. (Rar) A-i pocni (cuiva) obrazul de ruşine = a-i plesni obrazul de ruşine, v. obraz (2). Le pocnea obrazul de ruşine cind il vedeau cum se frămintă: Galan, z. b. 11. 4 S p e c. (Despre muguri, boboci etc.) A începe să iasă, a se desface (brusc). Neştiutor de bezne, crinul alb pocnea Ca să-nflorească. Blaga, p. 113. 2. (Popular; despre vite) A muri prin plesttirea plntecelui, datorită gazelor acumulate în organism; a crăpa, (popular) a plesni (II 2). Cf, alb i 1 086/24, 28, 218, 305, 614, 835. 3. A se rupe (prin întindere, prin suprasolicitare, prin uzare etc.); a plesni (113). Cf. lb. El numai se clătea, Toate ferele pocnea. Bibicescu, p. p. 296. Pocni sabia zmeului in două. Cătană, p. b. i, 99, cf. Caba, săi.. 92. + (Despre haine) A ii prea strins pe corpul cuiva; a plesni (113). [Avea] un surtucel care-i pocnea in spate. Gane, n. ii, 4. III. In tr anz. (învechit, rar) A nimeri, a o brodi. Merge numai intr-un noroc, unde va pocni să pocnească. Ţichindeal, f. 24/7. — Prez. ind.: pocnesc. — Şi: (învechit şi regional) pogni, (regional) pocăni, pomni vb. IV. — Poc1 -f suf; -(ă)ni. POCNÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a pocni. 1. Producere a unui zgomot caracteristic prin lovire, izbire, batere, apăsare, explozie etc. V. p 1 e s-n i r e, trosnire. Cf. pocni (II). Cf. drlu, Polizu, Pontbbiant, d., ddrf, Barcianu, Alexi, w. 2. Lovire (scurtă şi) puternică (în ceva sau In cineva). Cf. pocni (12). Cf. Polizu, Pontbriant, d. 3. Crăpare, spargere (violentă şi de obicei cu zgomot) în urma unei presiuni interioare, a apăsării, lovirii; fisurare sau rupere (prin Întindere, solicitare prea mare). Cf. pocni (II)* Cf. Polizu, Pontbriant» d., ddrf. — Pl.: pocniri. — Şi: (Învechit) pocmire s. î. dhlu. ■ V. pocni. POCNÎT1 s. n. (Popular) Faptul de- a pocni (I 1); pocneală1 (1). Cf. Pontbriant, d. Moş Nichifor ...nu mai sta din pocnit cu biciul. Creangă, o. 278. Citu-i nppt'a nu m-alir D'e glasul voinicilor, D'e pomni-iul zd'icilor. arh. folk. v, 143. — Pl.: pocnituri. — Şi: (regional) pocănit (Udrescu, gl.), pomitit s. n. — V. pocni. POCNIT2 s. n. v. pocnet2. POCNÎT3, -Ă adj. 1. Care a primit o lovitură; lovit, izbit; rănit (în urma unei lovituri). Cf. pocni (12). Cf. Pontbriant, d. Fierbea în el o furie de fiară pocnită. v. rom. martie 1958, 43. 4 (Argotic; adesea substantivat) Nebun (14). Cf. bul. fil. iv, 180. -4 (Prin Bucov.; substantivat, m. art.; în imprecaţii, în legătură cu verbul „a se duce“) Dracul. Du-te la pocnitu. şez. iii, 85. Du-te-n pocnitu. ib. 2. Crăpat, Spart, plesnit; fisurat. Cf. pocni (111). In cap purta o căciulă veche şi pocnită, LXn-crănjan, c. iii, 443. Guriţa ei gindeai că-i cireaşă pocnită in două. ReţegaNUl, p. iv, 3. — Pl.: pocniţi, -te. — V. pocni. POCNITOR, -OÂRE adj., s. m , s.f. I. Adj. (Rar) Care pocneşte (I 1), care produce un pocnet2 (1). Cf. drlu, Pontbbiant, d. Capsa pocnitoare e folosită cind nu mai e timp suficient pentru semnalarea punctului periculos cu alte semnale, ltr2 iii, 434. 4 F i g. (învechit, rar) Flecar, anon. car. II. S. m., s. f. 1. S. m. (Regional; în forma pognitor) Pogonici (1) (Făget —Moineşti). alr i 896/578. 2. S. f. (Maram.) Şfichi (la bici). Mindruluţ cu patru boi, Pune clopote pe doi, Cînd ii trece pe la noi, Pocnitoare de măiasă, Să te-aud mindru’ din casă. Bîrlea, c. p. 18, cf. alr i J 094/341, 343, 347, 348, 350, 351, 354, folc. transilv. i, 279. 3. S. f. Numele mai multor obiecte sau jucării care pocnesc prin lovire, atingere sau mişcare: a) (popular) petardă (2). Cf. Scriban, d. Ciţi bucureştehi vor fi cunoscind Oborul, afară de sorocul Moşilor frenetici, cu vîrtejc de căluşei, pocnitori şi băşici cu chiot? Arghezi, b. 60, cf. ltr2; 1») (prin vestul Olt. şi prin sudul Ban.) puşcă de soc, puşcoci. Cf. jahresber. v, 327, alr i 1 696/856, alr sn v h 1 305/29; c) (prin sud-ves-tul Transilv. şi prin estul Mold.) praştie (pentru copii), alr i 1 697/122, 518; dj (regional; In forma pocănitoare) jucărie făcută dintr-un cocean de porumb sau dintr-un sfert de coajă de nucă care produce zgomot prin învîrtire (Răşinari —Cisnădie). Cf. Păcală., m. r. 422. 4. S. f. (Regional; In construcţia) De-a pocnitoa-rea =■ numele unui joc de copii In care este izbită de sol o bucată de pămint modelată în formă de sferă şi găurită (Tisa—Brad). Cf. Viciu, gl. Joculcopiilor de-a pocniloarea se face cu globuri de tină. id. ib., cf. Pamfile, j. iii, 21. 5. S. f. (Bot.; prin sudul Dobr.) Plesnitoare (3) (Ecballium elaterium). Cf. Panţu, pl., enc. agr. iv, 668, dm, Borza, d. 63. — Pl.: pocnitori, -oare. — Şi: (regional) (II 3) po-cănltoâre (Păcală, m. r. 422, alr i 1 697/122), (112) poynitoăre (alr i 1 094/354, 1 696/856) s. f„ (IT1) pognitâr s. m., (112) pomnitoâre (ib. 1 094/341) s. f. — Pocni + suf. -tor. POCNITÎIRĂ s. f. 1. Zgomot caracteristic produs prin lovire, izbire, batere, apăsare etc., precum şi de o explozie, de descărcarea unei arme etc.; poenet1 (1), (rar) plescăit (3). Cf. Anon. car., lb, Polizu, Pontbriant, d., ddrf, jahresber. v, 327, Barcianu. S-auzi o pocnitură ca de puşcă. DelAvrancea, ap. cade, cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u. Se auzi din stradă zgomotul unei maşini şi pocnitura portierei care se închide. Galaction, o. a. i, 89. In pilnia telefonului se aude numai o sfirîitură continuă şi pocnituri metalice. C. Petrescu, î. ii, 15. O pocnitură dezlinată 10083 ■POCNOJ - 907 - POCOSTIT rupse ecoul ca pe o pinză putredă. Brăescu, o. a. i, 228. Citeva pocnituri ... izbucniră odată cu fulgerările săneţelor. Sadoveanu, q. i, 296. Pocniturile de bici deşteptau cinii. id. ib. v, 201, cf. Scriban, d. O formă specială de zgomot este pocnitura, unde vibraţiile se amortizează intr-un timp foarte scurt. Cişman, fiz, ii, 70. Trosnetele şi pocniturile tulburau liniştea dimineţii de vară. Preda, m. 165, cf. sfc iii, 137, 161, 187, 189, 193, 195. Puffll o pocnitură de puşcă. Re-teganul, p. i, 20. Ce pocănituri s-aud acolo? — Dreg bufile. Udrescu, gl. 2. (Rar) Lovitură, izbitură (scurtă şi puternică, zgomotoasă). Cf. ddrf. Straşnică pocnitură de bardăI rosti puşcaşul. Sadoveanu, o. i, 230. Aşteaptă pocnitura ca porcul muchia toporului, se spune despre cineva care aşteaptă cu resemnare să i se intimple un lucru neplăcut. Cf. I. Golescu, ap. ddrf. 3. (Rar) Pocnet* (3). Cf. jahresber. v, 327. O pocnitură grozavă il trezi ... ca să constate că plesnise cauciucul. Brăescu, o. a. i, 413. + Crăpătură, spărtură; fisură. Cf. lb, jahresber. v, 327, Paşca, gl. 4. (Regional) Cantitate de porumb care se pune o dată tn ciur clnd se fac floricele. Com. din Sîmbo-leni—Turda. Am făcut o pocnitură de cocoşi, ib. — Pl.: pocnituri. — Şi: (regional) poeănltură, pom-nltură s. f. Paşca, ol. — Pocni + suf. -tură. ]‘OCN6j s. m. v. podnojj. POCNOJIE s. f. v. podnofl. PdCO interj. (Plutărit; italienism, prin Bucov.) Cuvînt cu care se comandă deplasarea pe distanţă mică a unui buştean. Cf. Lexic reg. 106. — Din it. poco. POCtil1 s. m. invar. Numele literei „p“ din alfabetul chirilic. Cuvintele: popă şi profesor incep cu pocoi. Creangă, a. 140, cf. ddrf, cade. — Accentuat şi: pocoi. cAde. — Din slavonul riOKOH. POCOI2 subst. (Regional) Cameră (de locuit) (Pă-trăuţi—Suceava), i. cr. ii, 35. Să-l pui cu fiica noastră in cutare pocoi ... că aista samănî să chie partea fiicei noastre, ib. — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Din ucr. noKlfi, «boh>. POCOÎ3 vb. IV. Tranz. (învechit, prin Ban.; cu sens neprecizat, probabil) A consuma. Pocoit-a şi stricat-a toată iarba de puşcă avută cu sine, dar ... iepure ori alt vînat ca-n palmă. f (1890), 393. — Prez. ind.: pocoiesc. — Etimologia necunoscută. POCOÎ1 vb. IV v. pocoli. POCOLÎ vb. IV. I. Tranz. (Transilv.) A Împacheta. Cf. Molnar. Mai intii poculuieşie (pachetează) Cită avuţie are In borneul (viţelul) din spinare. f(1890), 430, com. din Poiana — Vaşcău, dr. vi, 271, Coman, gl. Pocolim [pachetăm] im masă., alr ii/i mn 148, 3 928/157, cf. Lexic reg. 24, 72. Pocăluiesc nişte haine să le trimit Ia fecior, mat. dialect, i, 186, cf. 87, Teaha, c. n. 254. <*> Refl. Tumna amu mă pocăiesc, că mă duc la oraş. mat. dialect, i, 87. + (Regional) A stivui (Groşi —Baia Mare). Cf. alr n 6 462/349. + (în forma pocălui) A bate tare, a snopi, a burduşi In bătaie. Cf. dr. vi, 271. + Refl. P. exţ. (Regional; In forma pocăli) A se muta (I 4) („din silă“) (Girişu de Criş —Oradea). Cf. Lexic reg. 72. II. In tranz. şi refl. (Maram., prin Transilv. şi prin Mold.) A sta liniştit, potolit; a se aşeza, a se fixa lntr-un anumit loc. Cf. dr. iv, 1 087. [Caii] nărăviţi, stricători, fugari ... nu pocluiesc la păşune, ib. v, 214. Numa e[a] m-o blăstămat ... In sat să nu poclu- iesc, Da-n lume să pribăgesc. Ţiplea, p. p, 11. ❖ E x p r. A nu putea (sau a nu avea a) poclui = a nu avea linişte; a nu avea astimpăr. N-avură a poclui Pin’ la mine n-o ini. Ţiplea, p. p. 103, cf. 114. N-a putut poclui De mirosul florilor. Bud, p. p. 71, cf. 81. Să n-aibă a stărui, Să n-aibă a poclui Pinâ la Flo-rica a Uni. T. Papahagi, m. 136, cf. 229. — Prez. ind.: pocoiesc. — Şi: pocoi (Pamfile, c. 49; prez. ind. pocoi, id. ib.), pocăli, pocălui, poclui, pocului, păcălui (dr. vi, 271), pucului (Coman, gl.) vb. IV. — Din magh. pakol. POCOLlT, -Ă adj. (Prin vestul Transilv.) împachetat. Teaha, c. n. 254. — Pl.: pocoliţi,-te. V. pocoli. POCOMPAR subst. v. pocumpâr, POCOMP6RT subst. v. poeumpăr. POCOMPOS s. n. (Prin Ban.) Permis de portarmă. Cf. Mîndrescu, 1. g. 73, jahresber. iii, 324, x, 203. — Accentul necunoscut. — PL: pocomposuri. — Cf. germ. Waffenpass. POCdR subst. (Regional; In expr.) A ajunge de pocornl lumii = a ajunge de rîsul lumii, v. r 1 s2 (2). Com. din Timişoara. — Din ser. pokor. P0C(5R!VIŢĂ s. f. v. păcornlţă. POCtiS1 s. m. (Regional) Cotoarele ce rămln după cositul ierbii (Straja —Rădăuţi). Glosar reg. — PL: pocoşi. — Din ucr. noKic, -KOcy. POCdS2, «OĂSĂ adj. (Regional) Miţos (Bîrsău de Jos —Baia Mare). Cf. h xviii 21. — Pl.: pocoşi, -oase. — Etimologia necunoscută. Cf. fio cos. PdCOS3, -Ă adj. v. poo.oş. POCOSÎ vb. IV v. poflăzni. POCOST subst. (învechit) Lac aplicat ca strat protector pe picturi (bisericeşti). V. vernis. Pocost muschicesc (sflrşitul sec. xvm). Grecu, p. 399. Dă-le văpsealele supţirele şi lasă-le ca să se usuce, pentru ca să nu pleznească şi să iasă afară, cînd ii da pucost (a. 1805). id. ib., cf. Cihac, ii, 270. — Şi: juc6st subst. — Din ucr. nOKiCT, -KOCTy, pol. pokost. POCOSTÂT, -Ă adj. v. pocostit. POCOSTEÂLĂ s. f. (Regional) = păcostrală; staniol (Larga—Iaşi). Cf. alr ii 4 271/520. — Pl.: pocosteli. — Pocosti -f suf. -eală. POCOSTÎ vb. IV. Tranz. 1. (învechit; complementul indică picturi) A acoperi cu un strat protector de lac; (învechit) a pocostui. V. vernisa, Fi-ua acest pocost curat şi uscăcios; şi clnd ce[i] pocosti cu dinsut icoană, acea icoană va fi ca sticla (sflrşitul sec. xvm) . Grecu, p. 399, cf. 84, Cihac, ii, 270. 2. (Prin Bucov. şi prin nordul Mold.; complementul indică obiecte de metal) A acoperi cu un strat subţire de metal preţios; a polei, a sufla. Cf. tdrg, Scriban, p. 3. (Prin sudul Mold.; complementul indică ouă) A Încondeia. Cf. Scriban, p. — Prez. ind.: pocostesc. — Şi: (învechit) pucosti vb. IV. Grecu, p. 84. — V. pocost. POCOSTÎT, -Ă adj. 1. (Prin Bucov. şi prin nordul Mold.; despre obiecte de metal) Care a fost acoperit 1010G POCOSTUf - 908 - POCROV cu un strat subţire de metal preţios; poleit2(1).Cf. poceşti (2). Lingurile pocostite. Marian, nu. 500, ci. 655, Sevastos, n. 395, şez. xvin, 14. Hîrtie pocos-tttă= staniol* Ci. alr ii 4 271/520. 2. (Prin sudul Mold.) încondeiat. Ouă pocostite. Scriban, D. — Pl.: pocostiţt,. -le. — Şi: (învechit) pocostât, -ă adj. T. Papahagi, c. i.. — V. pocosti. X’OCOSTUÎ vb. IV- Tranz. (învechit) A pocosti (1). Cihac, ii, 270. — Prez. ind.: pocostuiesc. — I’ocost + suf. -ui. P0COŞ, -A adj. 1. (Transilv. ; despre cai) Care suferă de poc2; cu picioarele umflate, Înţepenite sau cu circei; p. ext. care trage un picior, care şChioapătă. Cf. Klein, d. 401, lb, com. din Tărcăiţa — Bewş, dr. v, 220, a i 24, Teaha, c. n. 251. + (Rar) Deşelat. Cf. Cihac, ii, 521. 2. (In dicţionarele din trecut; despre oameni) Cu mina sau cu piciorul contractat, înţepenit, anchilozat de durere sau de boală. Cf. Pontbriant, d., Cîhac, n, 521, lm. 3. (Regional; despre oameni) Crăcănat (Mihăileni --Miercurea Ciuc). Cf. alr ii/i mn 43, 2 232/574. — Pl.: pocoşi, -e. — Şi: (învechit şi regional) p6câş, «ă (Klein, d. 401, dr. v, 220), (regional) pöcos, -ă (Gheţie, r. m., dr. v, 220), p6caş, -ă (dr. v, 220) adj. — Din magh. pOkos. POCOŞAlA s. f. {Regional) Umflătură la piciorul vitelor. Com. din VaşcXu. — Pl.: pocoşeli. — Pocoşi1 + suf. -eală. POCOŞÎ1 vb. IV. In tranz. (Regional; despre cai) A şchiopăta (Leleşti —Beiuş). a i 21. — Prez. ind. pers. 3: pocoşeşte. — V. pocoş. POCOŞÎ2 vb. IV. '1' r a n z. (Regional; complementul indică păsări de curte) A jumuli (Racşa—Satu Mare), alr i 2 151/341. — Prez. ind.: pocoşesc. — Etimologia necunoscută. Cf. p o c o s2. POCOTÎT, -Ă adj. v. pociltit. POCOZÎ vb. IV. v. pogăzni. POCRAMĂ s. f. (Germanism; în industria chimică) Sală de ambalaj. Zalţa ... obfinulă merge la pocramă ... unde se amixiiearâ. cv 1951, nr. 3, 41. — Pl.: ? — Din germ. Packraum. POCRAVIŢĂ s. 1. v. poeroviţă. POCRATOL s. m. v. prooalor. POCRIîAI.Ă s. f. sg. (Regional) Lapte foarte acru; (regional) pocriş2 (Cotîrgaşi —Vatra Dornei). Pocreala ţ un lapte foarte acru. şez. vii, 99, cf. Pamfile, i. c. 26. — Po-1 + acreală. POCRÎŞ1 s. n. 1. (Regional, mai ales în Mold.) Capac pentru vasele de bucătărie, făcut din lut ars sau din metal. Iau patru străchinuţe ..., le acoper cu pocrişe. Sevastos, n. 8. Pocriş se numeşte uri fel de tălgerel cu care se acopăr oalele cu smîntînă şi cele ce fierb. Marian, î. 218, cf. ddrf, Săchinescu, v. 64. Se fierb înfundai, într-o ulcică acoperită c-un pocriş, clteoa roşcove. Griooriu-Rioo, m. p. i, 30, cf. tdrg, Pamfile, i. c. 22, 390, id. j! n, 61, Şăineanu, d. u., Scriban, d., Pompiliu, b. 1010. Se umple oala cu apă neîncepută, iar deasupra se pune un pocriş. şez. iv, 183, cf. viii, 92, Viciu, s. gl. Cumpăr o oală nouă cu pocriş (fedeu), ca pocrişul să se potrivească pe güra oalei, şez. xviii, 48. Cit (ine clocitul sâ nu fierbi bucale în oale acoperite cu pocriş, tă-ţi ies puii năduşiţi. Gorovei, cr. 67, cf jahresber..x xvi — xxix, 35, Ciauşanu, gl., alr sn iv.h 1 045. 2. (Învechit şi regional) Acoperişul casei. Cf. Barcianu, Alexi, w., Pamfile, j. n, 161, alr i 665/614. 3. (Mold. şi prin Bucov.) Coviltir. La car, pe corcie, se pune poclitul (pocrişul). şez. v, 59, cf. Pamfile, i. c. 155, alr i 821/556, Glosar reg. 4. (învechit şi regional) învelitoare, cergă. Ci. Cihac, ii, 269, Ghîţie, r. m. 5. (Prin nordul Mold.) Farfurioară pentru ceaşcă. Cf. Scriban, d. + Farfurie prea mică. Cf. Scriban, d. 6. (Prin Mold.) Gura vîrşei; (regional) vîrşog. Cf. Damé, t. 124, Şăineanu, d. u., Scriban, d. — Pl.: pocrişe şi pocrişuri, (rar, m.) pocrişi (Alexi, w.). — Şi: (regional) pocliş s. n. alr sn iv h 1 045/537. — Cf. ucr. n o k p h ui k a. POCRÎŞ2 subst. sg. (Prin Bucov.) Pocreală. Cf. şez. vii, 99, a v 15. — Cf. rom. pocreală, rus. npOKHC, bg. n p o- K H UJ. POCRJŞAR s. m. (Regional) Copil din flori, bastard (Laura—Rădăuţi). Glosar reg. — Pl.: pocrişari. — Pocrişă + suf. -ar. POCRÎŞĂ s. f. v. poertşcă. POCRÎŞCĂ ş. f. (Prin Bucov.) Femeie de moravuri uşoare; femeie necăsătorită care are un copil. Com. din Straja — Rădăuţi, cf. Lexic reg. 106, Glosar reg. <£> Copil din pocrişă — copil din flori, bastard. Cf. Glosar reg. — Pl.: ? — Şi: pocrişă s. f. Glosar reg. — Cf . ucr. n o'k p'ii iu k a ..acoperiş“. POCROAvĂ s. î. v. pocrov. POCR0NŢ s. n. V. pocruţ. POCR0Ţ s. n. V; pocruţ. POCR0UŢ s. n. v. pocruţ. POCRÔV, -Ă subst. I. S. n. 1. (învechit şi regional) Pocrovăţ (1). Niscare lucrure sfinte, vas au sfilă, pocroave sfinţite (a. 1652). ap. tdrg, cf. cade, Păscu-lescu, l. P. 372. 2. (învechit) Ţesătură fină Ca un voal folosită pentru acoperit capul şi (uneori) pieptul. Cinsfifa sărbătoare a pocrovului tău. Dosoftei, v. s. octombrie 40r/29, cf. tdrg. + P. ext. (Regional; mai ales la pl. art.) Sărbătoare creştină, la 1 octombrie, care prăznuieşte acoperămîntul Maicii Domnului. Luna lai octombrie începe cu sărbătoarea care... se numeşte prOcoavă procoavele — cind biserica prăznuieşte aco-perâmintul Maicii Domnului. Pamfile, s. t. 58, cf. cade, Scriban, d. + S p e c. (Regional, mai ales în Transilv.; în forma procov) Văl de mireasă. Materia ... se îndoia In lung şi se cosea pe muche aşa că procovul avea forma unei glugi. Pitiş, şch. 109. Procovul — adică hobotul — il cumpără naşa. Marian, nu-250, Cf. 248, DDRF, ŞĂINEANU, D. V., SCRIBAN, D. 4- Spec. (Prin Ban.) Pînza de pe faţa mortului. Chiva-i moartă pe masă Cu procoul de mătasă. L. COSTIN, GR. BĂN. 169, cf. ALRM l/ll h 415. 3. (Regional; în forma procov) Scutec (Corabia). Cf. Păsculescu, i.. p. 372. In procoave l-a-nfăşat. id. ib. A. (Transilv. şi Munt.) Covor (ţărănesc); scoarţă; pătură groasă; (învechit şi. regional) poeroviţă (3), (regional) pocruţ (1). Au scos mălai ... şi l-au tins pe provocov là cort ca s[fl] usuce (cca 1700). Iorga, b. r. 44. Un procov bun (a. 1705). id. s. d. xii, 16, 10127 POCROVĂŢ - 909 - POGUMPĂR ci. 1. jGolescu, c., Polizu, jahresber. v, 123, Bar-ciAnu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., h iv 87, 139, 157, 320, v 55, ix 144, 232, Muscel, 15, Rădulescu-Codin, 61. In bordei ... nici sobă, nici lemne, nici haine, nici procoave. RXdulescu-Codin, î. 23, cf. 357, Păsculescu, l. p. 372. Scoase capul din procov. i. cr. iii, 188. Ararul, ţolul, procovul ... sint mai proaste, dă in şi dă păr lucrate. şez. xvm, 106, cf. alrm sn i h 320/784. 5. (Regional; la pl. art., în forma pocroavele) Sărbătoare creştină la 29 august, care prăznuieşte tăierea capului sflntului Ioan (Somova —Tulcea). Cf. alr ii/i h 207/682. II. S. f. (Bot.; regional) Sclnteiuţâ (Aster novi-belgii). Cf. Borza, d. 26. — Pl.: pocrove şi pocroave. — Şi: (învechit) pro-voc6v, (Învechit şi regional) proc6v (accentuat şi prâcov, Barcianu; pl. şi procovuri, h iv 139) s. n., (regional) pocroâvă (cade) s. f., ploc6v (h iv 157) s. n., procoâvă s. f., proc6u s. n. — Din slavonul noKpoKk. POCROVĂŢ s. n. 1. Bucată de plnzâ (sau de stofă) folosită pentru acoperirea unor obiecte de cult din religia creştină; acoperămlnt, (învechit şi regional) pocrov (I 1), ( învechit) prccoviţă (v. p o c r o v i ţ ă 1). 1 procoveţ de tratapodu, de zarba albu şi cu flore şi pre margine (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 197/21, cf. 198/1. Din procoveţe făcu ¡-au căiţe şi aliiţe şi vindea cărţile bisericii la tirg (sflrşitul sec. xvii). mag. ist. iv, 339. Sint şi alle odejdi'i carile trebuiesc să le aibă gata preu-tul?... discosul şi potiriul, pocroveaţele şi antimisul (1680 — 1700). gcr i, 244/7. Un om din cei cu bună cucernicie şi curat luind pocroveţul, neatingindu-să cu mina goală, să acopere bine sfintele. Iacov, svn. 20r/lP. Au dat potir nou, discos, pocroveţe la s/[ă]nia biserică a Bistriţi\i) (a. 1780). Iorga, s. d. xiii, 57. Dooă procoveţe de atlaz piersiciu cu floricele (a. 1808). id. ib. 63, cf. lm, ddrf, Bakcianu, Alexi, w., tdrg, DHLR I, 527, .ŞĂINEANU, D. U., BUL. FIL. V, 234, ScRI-ban, d. Iarăşi s-a ivit inlre ramuri pasărea galbenă, de aur, ca un procovăţ cu aripi de fir cusut cu acul domniţelor. Arghezi, s. viii, 159. 2. (învechit şi regional) Pătură care se pune sub şaua calului; (regional) pocladă. Pentru un cal cumpărat ... Povara de procoveţe (a. 1705). Iorga, s. d. xii, 15. Calul ... trăbuie acoperit cu un ţol sau procoveţ. Calendariu (1814), 162/19, Căi imbrăcafi cu procoveţe de catifea neagră, tivite cu argint. Codru-Dră-GUŞANU, C. 113, cf. GhEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, D. U., Scriban, d., h x 6, alr i 1 119/677. 3. (Prin Mold.) Giulgiu. Cf. Scriban, d., h iii 141. + (în forma procovăţ) Capacul sicriului. Partea de sus [a sicriului], capacul poartă numele de procovăţ. Pamfile, i. c. 157, cf. id. s. t. 58. — Pl.: pocroveţe. — Şi: (învechit şi regional) procovăţ, (Învechit) pocrovâţ s. n., pocroveâţă (Iacov, .syn. 13v/10) s. f., proiovSţ, (regional) plocovăţ (h X 6, ALR i 1 119/677), procovăţ (h iii 141) s. n. — Din slavonul riOKpeBCiţh. POCBOVEAŢĂ s. f. v. pocrovăţ. POGROVJiŢ s. n. v. pocrovăţ. POCROVÎŢĂ s. f. 1. (învechit; în forma procoviţă) Pocrovăţ (1). Deosăbit veţi şti şi pentru procoviţă şi pentru aer că ... vor veni iară de pomeană (a. 1807). Iorga, s. D. XIII, 89. 2. (Regional; în forma procoviţă) Basma. Joimă-riţa ... umblă despletită şi cu o procoviţă de cînepă in cap. Muscel, 46, cf. Pamfile, duşm. 104. 3. (învechit şi regional) Covor (ţărănesc); scoarţă; pătură groasă; (regional) pocrov (4), pocruţ (1); spec. pătură care se pune sub şaua calului. Cf. lex. marş. 148, lb. Procobiţe sau ţolurl de mătasă. Alexandria, 64/22, cf. Polizu, Cihac, ii, 264, ddrf. In pat... pentru astrucat (acoperit) sint stran'ie (pro-coviţe) ori ponevi ţesute din lină. Liuba-Iana, m. 97, cf. Barcianu, Alexi, w., Muscel, 47, tdrg-In rindul intit vin a fi considerate... ţoalele, proco-viţele. Păcală, m. fi. 520, cf. 521. Lina aceasta se măi numeşte şi tuşinături, servind la ţesutul prdcog'iţUor (cergi mai mici). Diaconu, p. 33. Dacă calai nu se prinde la cocie se „merge pe el călăreşte“ ... cu proco-viţa strinsă cu chingă. Pribeagul, p. r. 68. In Vrancea aproape toată lina se întrebuinţează pentru nevoile casei, lucrindu-se din ea cergi, procoviţe, covoare, enc. agr. iv, 501, cf. h v 55, ix 144, 172, 311, 406, xi 277, 517, xvm 4, 26, 34, 104, Pompiliu, b. 1015. Nici procoviţă pe pat, Nici cămaşă pe bărbat. Hodoş, p. p. 191, cf. .tahresber. xix, 91, Mama aruncă in moimă pricoiţa, perina. Densusianu, ţ. h. 234. Ştergare, străjace, pricoiţi ele. zburau şi jucau pe sus. id. ib. 241, cf. L. Costin, gr. băn. 161: Din lina ţur-cană se fac procoviţi. gr. s. vi, 60, cf. Gregorian, cl., Coman, gl., com. Beniuc, alr i 1 119, alr ii/i h 287, a ii 5, 12, m 1, 2, 3, 4, 7, 18, iv 5. 4. (Regional; în forma procoviţă) Cusătura din bata iei. Com. din Sălişte — Sibiu. — Pl.: pocroviţe. — Şi: (învechit) proeobiţă, pros-coviţă (Cihac, ii, 269), (regional) pforaviţă (alr i 1 119/61), prăcoiţă (ib. 1 119/107), prieoiţă (accentuat şi pricâiţă, Gregorian, c,l., alr ii/i h 287/27, a iii 4, iv 5; pl. şi pricoiţi), pricoviţă (h xvm 26, 104; pl. şi pricoviţi, ib.), procoiţă (accentuat şi prăcoiţă, Coman, gl.; pl. şi procoiţi, h xi 277), procoviţă (accentuat şi pricoviţă, Barcianu, tdrg, alr i 1:119/56 59, 63, 69, 70, 87, alr ii/i h 287/64, procâviţă, com. din Timişoara, alr i 1 119/35, 51, '75, 79, alb ii/i h 287/36, 47, 76; pl. şi procoviţi) s. f. — Pocrov + suf. -iţă. POCRÎ1Ţ s. n. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Covor (ţărănesc); scoarţă; pătură groasă; (învechit şi regional) pocroviţă (3), (regional) pocrov (4); sp.ee. aşternutul de sub şaua calului. Cf. Caba, săl. 99, com. din Tărcăiţa — Beiuş, bul. fil, iv ,75, vi, 142, Coman, gl., cv 1951, nr. 3 — 4, 46, alr i 1 119/302, 305, 308, 320, 333, 355, 578, alr ii/i h 287, alrm ii/i h 365, h 402, a i 12, 21, 24, 35, Lexic reg. 25, 72, mat. dialect, i, 265, Glosar heg., Teaha, c. n. 254. 2. (Regional; în forma pocrouţ) Legătură, boccea (Slnnicolau Român —Oradea). Cf. alr ii/i mn 148, 3 928/316. — Pl.: pocruţuri şi (rar) pocruţe. — Şi: pocr6n{ (mat. dialect, i, 265), pocr6ţ (Caba, săi,. 99, alr i 1 119/302, 305, 320, 333, 578, a i 12, 35, Lexic reg. 25; accentuat şi picroţ, alb i 1 119/333), pocrouţ (alr ii/i h 287/316, 325), ploctiţ (bul. fil. iv, 75, vi, 142, Glosab reg.), proc6ţ (alr i 1 119/355), pro- cuţ (alrm ii/i h 365/249, 362) s. n. — Din magh. pokroe. POCSÎE s. f. v. pocslie. POCSÎl adv. (Bucov.) în mod hotărlt, imperios. Cf. Glosar reg. — Etimologia necunoscută. POCSÎIE s. f. 1. (Bucov.) Hotărlre. Cf. A v 15.- Loc. v b. A(-şi) pune pocslie (pe ceva) = a hotărî (în legătură cu ceva). Cf. a v 16, 18. 2. (Regional) Necaz, ciudă (pe cineva). Mare pocsie are. Săghinescu, v. 64, cf. alb i 1 387/684. — Accentuat şi: păcsîie. alr i 1 387/684, a v 15. — Pl.: pocsii. — Şi: pocsie s. f. — Etimologia necunoscută. FOCULUI vb. IV v. pocoli. PdCUMPĂR subst. (sg.) (Ban., Transilv. şi, prin Maram.) Favorit (pe obraz). Cf.' alrm ii/i h 78. — Accentuat şi: pocump&r. alrm ii/i h 78/47, 316. — Şi: poeurop6rt (ib. h 78/2), p6clmpăr (ib. li 78/105, 157, 362; scris şi poc în păr, ib. h 7.8/250, 349, 353), pocîmp6rt (ib. h 78/260), pocompăr (ib. 10137 POCUMPORT - 910 - POD1 h 78/76), pocomp6rt (ib. li 78/29), pâcimpăr (ib. li 78/228), păcumpâr (ib. h 78/27), picumpăr (ib. li 78/833), boeompăr (ib. h 78/325), eopomp6rt (ib. h 78/334), )6cumpoc (ib. h 78/95), voeump6rt (ib. h 78/36) subst. — Din germ. Backenbart. POCUMPCJRT subst. v. pocii mp Ar. POCUllAR s. m. v. păcurar1. POCÎIT, -Ă adj. (Regional) Paralizat (1) (Rlmnicu VUcea). Cf. Lexic reg. 84. — Pl.: pocnii, -te. — Etimologia necunoscută. POCÎIŢ1 s. n. (Regional) Diminutiv al lui poc5 (Deda—Reghin). Cf. mat. dialect, i, 187. A adus nişte lucruri pentru copii intr-un pocuf. ib. — Pl. : pocuţuri. — Poc5 -f suf. -u/. POCtiŢ2 subst. (Regional) Muscă (11 1) (Groşi —Baia Mare). Cf. alb ii/i mn 18, 6 932/349. — Pl.: ? — Poc1 + suf. -uf. POCVAf.Ă s. f. v. polifalâ. POD1 s. n. 1. 1. (învechit) Etaj, cal, nivel. Gădzu ... dintr-al treile pod gios. cod, vor. 16/25. O corabie ... să aibă trei podure: unul dedesupt, altul in mijloc, al treile in verhu. po 28, cf. tdrg, Scriban, d. 2. Spaţiu închis intre acoperiş şi planşeul superior al unei construcţii; (regional) podei (1). Carele e în pod să nu să pogoară să ia ceva. n. test. (1648), 31v/22. Să suiră în pod. ib. 73r/6. Podul casii. Biblia (1688), 3492/6. L-au găsit ascurisu în casă la Duca Vodă, în pod. Neculce, l. 52. Dederă năvală unde zăcea domnul lor, căutînd pre aceşti boiari ... prin poduri, prin cămări, anon. cantac., cm i, 161. Cînd : au venit de la Poartă de-l chiema să-l facă domn ... s-au ascunsu în podul casii. R. Popescu, cm i, 399, cf. Budai-Df.leanu, i.e.x., drlu, Valian, v. Cine te-a trimes aici cu lina? ... Tn pod n-ai putut s-o pui? pr. dram. 246, cf. Polizu, Pontbriant, d. Aud cotcodăcind în podu grajdului. Alecsandri, r. 105. Se suie iute în pod şi seoboară de acolo un ştiubei cu pene. Cbeangă, o. 4. La fereastra odăii de la pod ... perdeaua este ridicată. CaragiaLe, o. n, 63. Nu putea să fugă, niii să se ascunză fie sub cote/, fie în pod. Slavici, n. i, 249. Trei zile depline rînduia mereu şi curăfea pînă şi prin podul casei. id. o. ti, 22. Cînd are să nască, să se suie în pod. Ispirescu, l. 63. Nici nu ştiu cum m-am trezit in podul casii. Delavrancea, t. 27. Şi de ger s-aud intr-una, In pod corzile trosnind. VlahuţĂ, o. a. i, 82. Păzi li voi focul să se facă jăratic, că eu mă sui în pod. id. ib. ii, 89, cf. ddrf. Mă rîde-acuma tot norodul, Că stau, de foame, să rod podul. Coşbuc, p. ii, 228, cf. tdrg, Pamfile, i. c. 415. Se auzea cum sînt tîrîle din pod coşuri, geamantane. Agîrbiceanu, a. 32. Grinzile trosneau în pod de ger, de credeai că se desface casa. Bîj.iok, s. 55. yrai să n-auzi la noapte trăsnind pe acoperămînt şi hodorogind prin pod? Hogaş, dr. i, 121. Se tîr.î pînă la gura podului şi coborî în ogradă. Rebreanu, i. 45, cf. Şăineanu, d. u. Se sui în pod ca să dea jos o bişactea veche. Bassarabescu, v. 42, cf. cade. Din această ladă cam jumătate a ars în podul magazinului „Luvru“. Galaction, a. 177. Acolo... ducea în podul caselor o scară. D. Botez, j-\ s. 24. Urcînd scara ce ducea la pod, pierdu cumpătul, sc clătină ... şi căzu. Braescu, o. a. II, 27. Şoarecii cotr.obăiesc prin pod. Sadoveanu, o. i, 78. Pici din pod. Pribeagul, p. r. 109, cf. Scriban, d. Podul ... acoperea schitul întreg. Arghezi, b. 101. Vrabia ... slă-n pod pe datorie, id. vers. 215. OUlla vru cu orice chip să se urce înlr-un pod cu fin. Călinescu, E. o. i, 117. Prinţesa îşi avea domiciliul deasupra unui grajd de cai de curse, înlr-un fel de pod înalt. id. s. 24. Căutau în case, în podari, in pivniţe. Stancu, r. a. n, 362. Au pornii de-a dreptul spre scara către podul droşcăriei. Galan, z. r. 254. Dau porumbul jos din pod. Preda, î. 79. Podul avea acoperişul spart pe alocuri. Barbu, p; 221. Le iei frumos şi le duci la pod. r februarie 1964, 13. Săi cocoş din pod Pe vatră la foc. pop., ap. gcr ii, 228/31. Rîndu-neal fă-ţi cuibul tău Unde-o fi locul mai rău: Prin podul săracilor, id. ib. 327, cf. h xvii 310, xvtii 228. Iară eu, de prea bărbată, Mă suii în pod îndată. Jarnîk-Bîrseanu, d. 428. Poţi îmbla-n pod cu lumină Că nu-i mai da de slănină. Marian, sa. 7. Pentru Irei fire de tort Nu mi-oi sui plugu-n pod. folc. transilv. n, 73. Să trăieşti, pod, C-am să beu paharul tot, Iar tu, podea, Nu le speria, Că.ţie t-a rămînea. folc. mold. i, 238. Cine are tovarăş nerod Ajunge din pod în glod. Pann, p. v. ii, 75/15, cf. Zanne, p. tv, 230. Se laudă de cură ţărîna clin pod, se spune despre im om lăudăros. Oi. Ciauşanu, gl. Ar vrea să fie şi cu cure-chiul uns şi cu slănina-n pod. şez. ii, 72, cf. Zanne, p. iv, 121. Alîta-i tot Şi lada-n pod, se spune cînd se termină un lucru. Cf. Zanne, p. in, 282. Vulpea în pădure şi pielea în pod, se spiuie despre un om lăudăros. Cf. id. ib. i, 703. Loc. a d v. (Rar) Din pod pînă In pivniţă = în întregime, complet; radical. Am aruncai pe ferestre convingerile vieţii noastre de pînă aici şi ne-am primenit din pod pînă în pivniţă. Galaction, a. 182. <£> Expr. A cAIcji (sau a se uita etc.) (ea) din pod, se spune despre comportarea, atitudinea unui om plin de sine, îngîmfat, încrezut. O să calce din pod; c.îtă-i eurlect hanului de mare, ea p-o beizadea, n-o să-l mai încapă locul. Delavrancea, s. 39. Directorul zîmbi, uitîndu-se ca din pod spre funcţionarul său. id. ib. 128, cf. tdrg, Pam-file, j. ii, 161, Udrescu, gl. A călca ca din pod = a merge cu paşi nesiguri, greu. începe a călca ca din pod prin noroiul întunecos al ulilii ... Calcă la dreapta, la stînga, parcă îl poartă vînlul. Sadoveanu, o. i, 117. A cădea că din pod = a rămîne surprins, uimit, dezorientat (1n faţa unei situaţii neaşteptate). Or-bescu căzu ca din pod. Se căută prin buzunare, ... gîn-găoi. Stancu, r. a. iii, 288, cf. Udrescu, gl. (Regional; glumeţ) A-i îaec (cuiva) treabă piuă-» pod =--a nu-i face nici o treabă; a păcăli. Cf. Udrescu, gl. 4- (Regional; în conslrucţu) Podul popii — numele unui joc de copii în care jucătorii îşi pun pumnii unii peste alţii. Cf. Pamfile, j. i, 30, şez. vai, 119. 3. P. ext. (Astăzi rar) Tavan, plafon. Şedea bui-guil cu ochii slîlpiţi în sus la podul casii. Dosoftei, v. s. octombrie 45v/12, cf. anon. car. Cînd ai şti cit de mult le ador cază acel suflet ...tu n-ai sta cufundai în gînduri triste, ci ai sări în pod. Alecsandri, t. 1 128. Pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploşniţele roşii. Eminescu, n. 43. în această dulce pace Îmi ridic, privirea-n pod. id. o. i, 105, cf. ddrf. Stă mori întreg; şi ochii de pod i-a ţintit. Coşbuc, p. ii, 188, cf. tdrg, Şăineanu, d. u., cade, a v 26. Ridică copilu ptnă-n pod. mat. dialect, i, 87, cf. 187; 0> F i g. Rămase răstignit... cu ochii sticloşi în sus, spre podul cu frunze. Sadoveanu, o. i, 57. <0> (Rar) Podul giwii — palat2, ccrul-gurii. Căldura ... îţi usucă podul gurii, te sugrumă. Rebreanu, i. 10. 4 Pod carstic = porţiune a tavanului unei peşteri rămasă suspendată In urina prăbuşirii acestuia. Cf. ltr2, m. d. enc., dex. 11.1. Construcţie din lemn, din piatră, din beton, din metal etc. care susţine o cale de comunicaţie terestră (şosea sau cale ferată), asigurîndu-i continuitatea peste un obstacol natural sau artificial. Noaptea, cu tofii s-au ridicai la podul de la Ţuţora şi au tăiat afile cortului asupra lui Ştefan Vodă. Ureche, l. 158. j L-au oborît de pre podul luptei. Dosoftei, v. s. octom-j brie 89r/14. Au zidit pod de piatră peste apa Dunării. I >i. Costin, l. 119. împăratul au trecut de trii ori pe I pod. Neculce, i.. 14. Au găsitu podul gata peste Du-! năre. id. ib. 41. S-au apucai a face podul de pialră. \ C. Cantacuzino, cm i, 15. Amural ... au poruncii ' Sinan-paşăi să facă pod peste Dunărea. R. Popescu, cm i, 319. Făcuse rumânii doauo poduri ... peste apa 10144 911 - POD1 Tismcnul. id. ib. 442. Bălţi fără pod (a. 1710). gcr i, 360/22. Dideră la o apă multă şi mare şi făcură poduri (a. 1784). id. ib. u, 1,32128. Că oaslei vrăjmaşe În fugă pornite Trebuie a zidi poduri aurite. Budai-Deleanu, ţ. 26jj. Află turcu cum că podul Jijiei este stricat (a. 1822). gcr ii, 244/20, Plătind fieşcare lemnar şi zidar ajutorul cue poduri de lemn care se clatină sub paşi. Sadoveanu, o. ii, 479, cf. bl xiv, 96. Lucrări de drumuri, poduri de zidărie, poduri de lemn. leg. ec. pl. 253. Au hotărî l să construiască cît mai curînd un pod peste rîul din apropierea comunei. Scînteia, 1952, Tir. 2 386. De pe podul riului M-am uitat în unda tină. Arghezi, vebs. 208. Dc pc pod ne-oglindim. Blaga, p. 156. Podurile mari erau întotdeauna păzite. Camil Petrescu, o. i, 148. Trecem podul larg de peste rîul Moscova. Stancu, u.r.s.s. 94. Şi s-ajungi ia cap de pod Cerşetor slut şi nărod. Paraschivescu, c. ţ. 69, cf. 136. Se leagănă poduri superbe Peste abisuri şi hău. Brad, t. 45. Paşii lor sunau pe podul de piatră, v. rom. septembrie 1955, 81. Podul peste care era să trec L-a dus şuvoiul, cu înec. Beniuc, v. a. i, 73. Sub noi, traversînd an pod, văzui un rîu spumegînd. Barbu, p. 12. Plecăm acum, ne oprim ia pod. t septembrie 1962, 9. Pescui am ... Ungă piciorul unui fost pod de cale ferată, vîn. pesc. octombrie 1962, 5. Pe poduri ferecate, Trec mii nenumărate. pop., ap. gcr ii, 370, cf. Teodorescu, p. p. 234. Cînd badea podul trecea, Mîndrnliţa suspina. Jarnîi<-B?rseanu, d. 98. Te-oi lua ... De mi-ei isprăvi: Pod pe Marea Neagră, De fier Şi otel. Balade, i, 285. Dusu-ne-am şi am umblat, Pînă-n copii iest din sat, Unde stă an pod stricat, polc., transilv. i, 435. Peste ţări peste-amîndouă Se fac două poduri nouă. ib. it, 53. Scară la cer şi pod peste marc nu se poale. Zanne, p. iii, 365. Unul nu găseşte pod pc apă, altul nu găseşte apă de băut. id. ib. 445. <0> F i g. Frunzele încep să iremarc, un pod dc întuneric s-aşterne în văzduh. Vlahuţă, o. a. ii, 155. Urau raţele sălbatice, ieşite pe podul argintiu al lunii. Sadoveanu, o. v, 703. <0> Pod dc gheaţă — strat continuu de gheaţă, care acoperă în Întregime suprafaţa unui rin sau a unui lac ca urmare a unei perioade Îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri. Alecsandri, p. iii, 12. » Acea apă mişcătoare s-a prefăcut In pod de gheaţă. Sadoveanu, o. xi, 308. Podurile de gheaţă peste rîpi erau ca de cremene albă, id. ib. xn, 360. -0> E x p r. (Rar) A îaee pod cu palma — a(-şi) pune miri a streaşină (la ochi), v. s.treaş in ă. De-o intilnesc în drum bătrînii, Ei fac pod cu palma mînii. Coşbuc, p. i, 98. (Sport) A face podul = a executa o figură caracteristică de gimnastică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mlini şi pe picioare. (Regional) Că n-ăi fi la capul podului, se zice clnd cineva oferă pe ceva un preţ derizoriu, nu vrea să dea pe ceva cît se cuvine, caută chilipir, e zglrcit. Cf. Udrescu, gl. + Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval, construită peste un şanţ (cu apă). Poarta castelului era deschisă, podul lăsat, grapa înlăturată. Sadoveanu, o. xi, 29. + (Şi în sintagmele pod de vase, pod de vase stătător, H ii 89, pod stătător, pod de luntri, învechit şi regional, pod mereu) Pod1 (II J) demontabil format dintr-o platformă aşezată peste un lanţ de bărci, de plute etc. legate de ancore, dc piloţi etc. Turcii fac podurfi] mereae pre Dunăre (a. 1617). Iorga, d. b. i, 33. Îndată au făcut pod mereu pre coşuri pesle Nistru. M. Costin, let. i, 324/31. Îndată făt ară pod de vasă, legale cil coşuri pline de piatră.■ N. Costin, l. 96. Jicmont ... au sirăcat podul şi au ars vasale pre carele era făcut podul. id. ib. 586, cf. lb. Ani trecut pe un pod lung şi stătătoriu, aşăzat pe şăice mari. Kogălniceanu, s. 4. Celalt canal al rîului. ... era foarte larg încit trebuia cel puţin 500 vase spre a face podul. Bălcescu, m. v. 101, cf. Polizu. In maluri dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri. Eminescu, c. p. 101. S-a aşternut peste Dunăre podul de vase, pe care-a trecut armata română. Vlahuţă, r. p. 15, cf. ddrf. Darius ... trece Bosforul tracic pe un pod de vase. Xt-nopol, i. r. i, 31, cf. Şăineanu, d. u., cade. Trecem Oltul pc un pod ele vase. Camil Petrescu, u. n. 342. Poduri de vase, care se deschid şi se închid la trecerea vapoarelor, ... leagă oraşul de celălalt ţărm. Scînteia, 1953, nr. 2 795. De s-ar face-un pod mereu, De-aici pină la Braşeu, Să treacă rnîndra şi eu.. Reteganul, tr. 96. + (Şi în sintagmele pod umblător, pod mişcător, pod pe vase umblător, h ii 89, pod plutitor, pod pe scripete, alr sn iii h 838) Platformă plutitoare care serveşte la transportul fiinţelor sau lucrurilor de pe un mal pe celălalt al unei ape (curgătoare); bac, (regional) brudină. Sadna cu 4 mori ... şi cu podul îm[b}la-lor (a. 1588). cuv. D. rătr. i, 211/9. Găsilu-s-au atunce şi un urs mare groaznic ... Şi gonindu-i pe Nistru eu un pod, să suisă in pod, şi oamenii au sărit din pod în Nistru. Neculce, l. 145. Le-au pus pe un pod de lemn plutiloriu. ist. am. 88r/9, cf. Budai-Deleanu, lkx. Puţin mai înainte, spre Sibiiu, să trece apa Oltului cu pod mişcător. Golesctj, î. 9, cf. drlu, lb, Dră-ghici, R. 44/16. Au trecut fluviul ... pe un pod umblă-toriu. Kogălniceanu, s. 4, cf. Polizu. între Jiblea şi Călimăneşti e un pod umblător. Vlahuţă, o. a. ii, 139. Treccm pe partea cealaltă a Oltului, pe un pod plutitor, id. r. p. 92, cf. ddrf, Barcianu. Carul lui bîlu Nedu din Rodovanu fu prins la podul umblător de 4>este Argeş. oonv. lit. xliv, 38. Să trec Şiretul pe podul umblător. Sandu-Aldea, a. m. 124, cf. Alexi, w. Poduri anume făcute pentru cară sau vite, trase tu frînghii de pe un mal la altul. N. A. Bogdan, c. m. 7. Se inlocme.au ... poduri umblătoare de lemn sau dubasuri/ id. ib. 151, cf. Şăineanu, d. u., cade. La Şiret tot pod umblător este? Sadoveanu, o. n, 635, cf. Sciuban, d. Trecuseră pe poduri umblătoare. v. rom. decembrie 1950, 98, cf. ii vii 359, xiv 187, alb sn nr h 838. Măi podar, Măi cîrciumar, Trage podul, Să trec Oltul. Balade, îl, 314. 4 (Regional) Plută1. Cf. Arvinte, ierm. 161, h x 33, alr ii 6 534/848. 2. (Regional, mai ales în Mold.; în practicile religiei creştine ortodoxe) Bucată de pînză Îngustă şi lungă care se aşterne în drumul cortegiului mortuar; p. e x t. pomană care constă, de obicei, din bucăţi de pînză, covoare etc. Începură ... a vorbi despre ... 10144 POD1 - 912 - POD1 năsălie, poduri, paraua din mina mortului. Creangă, o. 9, cf. Marian, î: 301, ddrf, tdrg, Şăineanu, d. u.( cade. Victoria singură umbla împrejurul slujbei priveghind rînduielile şi avînd la îndemînă o babă cu suluri de pînză pentru datina podurilor. Sadoveanu, o. x, 651, cf. Scriban, d. Să te bocesc, Trupul să fi-l pînzuiesc, Podurile să-li gătesc. Alecsandri, p. p. 137. îi dă puoduri di pomană cîti-on lăis'eri. alr ii/i mn 89, 2 712/414. <0> Podul mortului = pînza de pe faţa mortului. Cf. alrm i/ii h 415/381. 3. (Tehn.) Platformă care serveşte ca loc de lucru (v. schelă), ca element de protecţie, ca stativ de vizare etc. Cf. ltr2, der, alr ii/i h 238. <> Pod rulant = macara mobilă alcătuită dintr-o platformă metalică prevăzută cu o cale de rulare situată la oarecare Înălţime deasupra solului şi care se foloseşte in ateliere, în hale de montaj şi turnătorii etc. pentru ridicarea unor sarcini şi deplasarea lor pe direcţie orizontală. Podul rulant a ajuns din nou la uşa cuptorului. Sahia, n. 34. Manevra macaralei sau a podului rulant ... nu se face întotdeauna fără ciocniri şi izbiri destul de puternice. Orbonaş, mec. 164. Podurile rulante prind a alerga de la un ca păi la altul al halei, mînuind buştenii de olel. contemp. 1948, nr. 107, 7/5. N-o să fie instalai nici podul rulant, v. rom. decembrie 1950, 130, cf. ltr2. Podul sondei — platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce tn sau se extrage din sondă. Cf. ltr2. Pod de manevră = platformă care serveşte ca loc de lucru sau ca piesă de protecţie la o sondă; podea (4a). Podul de manevră [al sondei] va avea balustrade înconjurătoare. prev. accid. 53. Pod de siguranţă =. platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc intr-un puţ de mină pentru a opri căderea unei persoane caic ar aluneca pe scări sau pentru a reţine o rocă desprinsă din pereţi, ltr2. Pod bascu-lrtnt = pod1 metalic mobil la care tablierul unei deschideri se roteşte în plan vertical, In jurul unei axe orizontale. Cf. ltf2. [Tramvaiul] se afla pe un pod basculant, rl 1967, nr. 7 041. Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cîntăresc, In staţiile de cale ferată, vagoanele încărcate cu marfă. în daliile de cale ferată, podurile-bascule se montează pe linii speciale de cîntărire, în dreptul magaziilor de mărfuri, ltr2, cf. dm. HI. 1. (învechit) Pavaj de scinduri groase de stejar cu care se podeau străzile, caldatim ; p. ext. stradă, uliţă pavată cu asemenea scinduri; p. gener. stradă. După ce se îmbătaţi unii şi alfii, se băiea pe poduri. Dionisie, c. 181, Podul ... merge prin Gorgan, pe podul de pămînt pînă afară la slreajă. cr (1831), 331/21, cf. Valian, v. Străzile Bucureştilor se cheamă poduri, căci oarecîncl erau podite cu lemn. Codru-Drăguşanu, c. 17. Mai mergînd întreba: ştii tu cum se cheamă acest pod ? Pann, p.v. ii, 9/27. Cofeturi ...se vindeau la Panaiti Butcariu, de pe podul vechi. Kogălniceanu, s. a. 96, ci. Polizu. In loc să ie sileşti a ieşi la obraze, îmbli haimana pe poduri cu derbedeii. Filimon, o. i, 127, cf. Pontbriant, D., DDRF, TDRG, DR. IV, 176, ŞĂINEANU, D. V. Se stropesc podurile (străzile) cu var. C. Gane, tr. v. 384, cf. Scriban, d. Pe vremuri, aceste drumuri mari erau podite cu pavea de bîine de-a laiul, din lemn de sta jar, de aci şi numele de poduri. Camil Petrescu, o. i, 180. <> (Articulai, urmat dc un substantiv in genitiv, formează nume de străzi) Casele ... după Podul Calicilor nr. 1 753 sînt de vînzare. cr (1834), 3242/24. Şi-a deschis depozitul de vinuri fine şi licori străine, pe Podul Mogoşoaiei. ib. (1848), 203/37. Am dat pe Podul Mogoşoaii, jupîne; pin ulicioară alunecă. Caragiale, o. i, 133. Aşa, alunecind în voia vorbei, a junserăm la capul Podului Mogoşoaii.. Delavrâncea, t. 45: -0 (în alte toponimice) Podul înalt. cade. Podul lloaiei. id. ib. Podul Turcului, id. ib. <0* L° c-a d v. I'e poduri = ca un cerşetor, sărac, fără adăpost. Şi-acum, iată-mă-s, jupîne, gol pe poduri am rămas. Hasdeu, r. v. 10. Marioara, părăsită de rude şi dc cunoştinţe, se văzu pe poduri. Bolintineanu, o. 384. •£> Expr. (A) bale poduri(lc) v. bate. (Familiar) Treci pod«’ şl-ngliiţi nodu’, se spune cînd cineva este nevoit să suporte o situaţie neplăcută. 2. (învechit) Puntea vasului; spec. covertă. Coverta, adică podul corăbiei.. Drăghici, r. 7/11, cf, Valian, v„ Polizu, Pontbriant, d. Bosforul... purtase Corăbii -cu trei poduri, nenumărate vase Spre-a-pus şi răsărit. Alecsandri, p. i, .236: Mulţime de oameni erau pe podul vaporului, expuşi la asprimea timpului. Bolintineanu, o, 270, cf. Barcianu, Alexi, \v., tdrg, Şăineanu, d. u. 3,. (Ban. şi Transilv.) înveliş (de scinduri) care acoperă partea de jos a (interiorului) unui vehicul. Cf. Bu-dai-Deleanu, i,ex., lb, Polizu, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. „Pod“ se numeşte.scîndui a sau seîn-durile cu care se podeşte trăsura. Pribeagul, p. r. 86, cf. Scriban, d., chest: ii 196/310, 202/307, 310, v 47/3, alr n/i li 237/27, 95, 833, alr n/i mn 31, 2 181/27, alr sn iv h 1 234/27, a iii 1, 2. -f Spe c. (Regional) Podul1 (III 3) luntrei. Cf. Damé, t. 126, Antipa, p. 468, cade, Scriban, d. 4- (Regional) Zid de piatră sau de cărămidă pe care e aşezat cuptorul de pîine (Segarcea —Băileşti). chest. h 321/29. 4. (Munt. şi prin nord-estul Olt.) Suprafaţă plană In regiune de munte sau de deal; regiune de şes. Cf. h xi 322, alr i 407/768, 410/786, Lexic reg. 84. 5. (Transilv. şi Bucov.; în sintagma) Podul pă-mîntului = suprafaţa, întinsul pămîntului. Cf. cade. Om ca Man tîlhariul nu s-a mai pomenit altul pe podul pămîntului. Reteganul, p. p. 1. Era şi el frumos, di nu mai era allu pi podu pămîntului. şez. vi, 5. Mai este ca mine altul pe podul pămîntului. Vasiliu, p. l. 34. B. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, alcătuită dintr-un corp de punte fixat la capete pe dinţii naturali şi folosită ca metodă terapeutică. Cf. D. MED. IV. P. anal. Nume dat diferitelor obiecte, dispozitive, construcţii, părţi de unelte etc. care au, de obicei, formă plană şi lungă şi care îndeplinesc rolul de a fixa, de a lega, de a sprijini etc. : 1. (La moara de apă) a) (Regional) Platformă pe care sînt fixate pietrele; (regional) podină (3 c). Cf. Damé, t. 151, Pamfile, i. c. 183, cade. Nişte trepte cu straje conduc din partea de jos a morii în partea de sus, în podul pietrilor. Păcală, m. r. 466, cf. h n 62, 81, in 18, ix 39, xvni 307, alr ii 6 747. b) (Regional) Crivac (Bîrsana— Sighetul Marma-ţiei). Cf. alr ii 6 784/353. e) (Regional) Piesă axată pe fusul de fier care pune în mişcare pietrele; (regional) hăitaş (Strîmba Vulcani — Tîrgu Jiu). Cf. alr i 1 842/839. d) (Transilv., prin Maram., prin Bucov. şi prin Mold.) Fundul scocului; podină (2 e). Cf. alr n 6 723/219, 228, 284, 310, 353, 362, 386, 414 . e) {Regional) Scoc (Coropceni —laşi). Cf. alr sn i h 155/514. f) (Regional) Stăvilar care permite să se scurgă apa cind moara nu funcţionează sau cînd la moară vine prea multă apă (Micăsasa —Mediaş). Cf. alr sn i h 152/141. . 7. (Prin Mold., prin Transilv. şi prin Ban.) Suport pe care se clădeşte claia sau stogul de fin, penţru a le feri de umezeală; (popular) pat1 (6o), podină (2a). Cf. alr sn i li 134. 8. Platforma superioară a batozei, pe care stau lucrătorii. A aruncat primul snop pe poâal batozei. Scînteia, 1952, nr. 2 391. 9. (Prin Mold.) Platformă de scînduri aşezată în faţa strungii, In timpul mulsului; (regional) podea (4d). In faţa ciobanului este an pod (o duşumea de scînduri) ... pentru ca oile să lunece şi să poată fi ţinute la muls de ciobani, chest. v 8/24, cf. 8/49. 10. (Regional; la sucală) Pat1 (5b) (Petrila). Cf. a ni 17. 11. (Regional) Parte a scaunului de doage pe care se sprijină doaga lh timpul lucrului; Cf. Pamfile, 1. c. 162. ■ 12. (Prin vestul Transilv.) Parte a greblei în care sînt fixaţi dinţii; (regional) carîmb. Cf. alr îl 5 220/95, Teaha, c. n. 254. 13. (Transilv.) Pînza secerei sau a coasei,. Cf. alk n 5 042. 14. (Regional) Rama de lemn a ciurului (Roşia — Beiuş). Cf. alb n 5 309/310. 15. (Nav.) întăritură transversală a unei zale de p lanţ. Cf. arc mar. 16. a) (Regional; în sintagmele) Podul miinii .(sau de mină, mtt ni lor) — a) dosul miinii.. Să scoată lespezi ... de un pod de mină de groase. 1, Ionesgu, d. 450, cf. tdrg; b) podul palmei, y. pod1 (IV 16 b). Pe podul miinilor se întinde uneori o prelungire a mi-necii, o clapă ca o manşetă, IoiiGA, c. î. i, 125, li) (Sn sintagma) Podul palmeipartea interioară a palmei1 (1), care se poate închide ca un căuş. Ne-am culcat intr-o rină, cu capul rezemat in podul palmei. Delayrancea, t. 43, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg. Numai brusturul de munie, cu floarea galbenă şi laiă cit podul palmei, mai are curajul să se uite ... in prăpăstiile negre. Hogaş, db. i, 18. Unghiile ii tăiau pielea groasă şi aspră In podul palmelor. Re-breanu, i. 280. De astă-vară n-a ajuns să dea gata nici măcar o iconiţă cil podul palmei. Galaction, a. 352. Dacă ar minui el Însuşi barda sau sfredelul, negreşit că podul palmelor i s-ar îngroşa. L Botez, b. î, 190, cf. Stoian, păst. 56. Lovind cu podul palmei in cozoroc, îşi aruncă jos chipiul. Teodohean u, m. n, 15. Toată mîncarea îşi găsea loc pe podul palmei stingi■ Sadoveanu, o. ii, 480. Ca melcul, lasă bale Podul palmelor matale, ârghezi, vers. 318. Prinţesa freiă braţele fotoliului ca podul palmelor. Călinescu, s. 168. Prin şiacul aspru, îşi apăsa mereu cu podul palmei vraful hirtiilor păturile în buzunarul de la piept. C. ’PETREsefe, a. r. 9. Metalul rece îmi îngheţă podul palmei. StAncu, r. a. î, 198. Miliţianul in civil păstră actul iii podul palmei. Preda, b. 242. Polecele IAm-pezi curii e podul palmii, şez. v, 31, cf. alr ii/i h 50. Cifi peri în podul palmei, se spune ironic pentru a arăta că ceva ni’, există. Cf. Zanne, p. ii, 399. 17. (Regional) Putina în care se prepară untul (Şieuţ —Bistriţa). Cf. Glosar reg. 4- (Prin Transilv. şi prin Olt.) Smîntma din care se face untul; strat care se ridică la suprafaţa laptelui, a borhotului etc. Cf. Glosar reg. lesă pod aşa deasupra, deasupra zărului, ca de-un deşt sau de două şi vine groasă... aciia şi zăru rămine didisupt. gl. olt. 18. (Prin Olt.) Crustă care se face deasupra pru- nelor puse la fermentat. V. p o dină (4). Cf. mat. dialect, i, 233. Um fel de pod să face pe deasupra lor [a prunelor] din prunele alea care sîn mai rele. gl. olt. ' — PL: poduri. — Din v. sl. no A ”!*• POD8 s. n. v. poadă. POD3 subst. (sg.) (Iht.; prin Transilv.) Scobar ( Chondrostoma nasus). Cf. Băcescu, p. 150. — Derivat regresiv de la podul1. PODÂ1 vb. I. Refl. (Prin Maram.) A se obişnui cii un lucru, cu o unealtă, cu o meserie; a se deprinde. Cf. cv 1951, nr. 3 — 4, 43. M-am podat uşor. ib. — . Prez. ind.: podez. IV- du. J'ODÂ2 vb. I v. podi. J’ODAGRÂL, -A adj. (învechit, rar) Care ţine de podagră, privitor la podagră, care eşte provocat de podagră; (învechit, rar) podagricesc. De cîţiva ani pătimea ... de pătimiri podagrale. Calendar (1862), 22/25. — PL: podagrali, -e. — l’odaflră + sul. -al. PODAGRASjTE s. f. (învechit, rar) Podagră. [Doctorie] pentru podagrăşte (cca 1792). sez. x, 142. — PL: ? — De la podsHjră. POOÂGRĂ s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectind îndeosebi degetul mare al piciorului; p. gene r. gută; (învechit) podalghie, (învechit, rar) podagraşte. Ştefan Vodă ... mai mult de boală ce au avut, adecă podagrie, şi cetăţile (Adjectival) Un preot italian... avea de multe ori durerea podagrie (de picioare), cr (1829), 1022/11. + (învechit, rar) Boală a păsărilor localizată la picioare. [Găinilor] li se vatămă picioarele şi capătă podagră. Economia, 107/6. — Pl.: podagre. — Şi: (învechit) ].odâgrie (accentuat şi: podagrie) s. f. — Din lat. podagra, ngr. noS&ypa, germ. Podagra, it. podagra. Cf. şi podalghie. PODAGRIC, -Ă adj. (învechit) Podagros. Fiindcă Hâdul XI era podagrie, cu lectica au mers. Şincai, hr. m, 14/4, cf. drlu, ddrf. — Pl.: podagrici, -ce. — Din lat. podagricus, germ. podagriseh. PODAGR1CESC, -EASCĂ adj. (învechit, rar) Poda-gral. Acrimea cea podagricească. meşt. doft. ii, 105 r/9. — Pl.: podagriceşti. — Podagră + suf. -icesc. Cf. ngr: 7toSaYptx<$?- PODAGBIE s. f. v. podagră. PODAGRlOS, -oASĂ adj. v. podagros. PODAGRÎST, -Ă adj., s. in. şi f. (Germanism rar) Podagros. Cu această rezoluţiune ieşirăm de la septuagenarul podagrisl. Bariţiu, p. a. ii, 214, cf. Barcianu, v., Gheţie, r. m., Alexi, w. — Pl.: podagrişti, -sie. — Din germ. Podagrisl. PODAGROS, -OÂSĂ adj. 1. (Şi substantivat) (Persoană) care suferă de podagră; (germanism rar) po-dagrist. Un om urii podăgrios. Muşte, let. iii, 46/24. Era podăgrios. Mineiul (1776), 186rl/6. Acelor ce sînt scăpaţi de [podagră] ... ii faie să aibă această urâciune şi asupra podagrioşilor. Cugetări, i, 77r/13. Simte podagriosul dureri, ib. 77'/16, cf. Pontbriant, d., ddrf, Alexi, w., tdrg, Scriban, d. 2. (învechit, rar; despre picioare; In forma poda-grios) Care este atins sau cuprins de podagră. Picioarele cele podagrioasă. Cugetări, ii, 62'/l- — Pl.: podagrioşi, -oase. — Şi: (Învechit) ):oda- (Adjectival) Curbă podară, ltr2. Suprafaţă pc.dară. ib. — Pl.: podare. — Din fr. podaire. PODÂSĂ s. f. v. potasă. PODĂGRIOS, -OĂSĂ adj. v. podagros. I’ODĂREĂSÂ1 adj. (învechit, rar; despre femei) Care practica prostituţia. Vcdă văzînd că n-au venit cu muierile lor,... au trimis... de au adus muieri podărese, curvc şi cărciumărese, însă au ales muieri mai ihipeşe. Dionisie, c. 194. — Pl.: podărese. . Pod1 .+ suf. -ăreasă. POOĂREÂSĂ2 s. f. (învechit) Soţia podarului (1, 2) : (învechit, rar) podăriţă (1). Cf. tdrg. — Pl.: podărese. . — Podar 4- suf. -easă. PODARÉSC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) Care aparţine podarului (8), privitor la podar. [Praful] să-l adune, pe marginea uliţei şi nazîrul podului cu cară podăreşti să aibă nestrămutată purtare de grijă... a rădica şi a căra afară din oraş toată aceia necurăţenie (a. 1815). Uricariul, v, 438/8- — Pl.: podăreşti. — Podar + suf. -esc.. . POBĂRÎT1 s. n. 1. Dare care se percepea de la cei care posedau sau aveau in folosinţă un pod1 umblător; pbdanie. Cf. Valian, v., Polizu, ddbf, Barcianu. 2. Taxă care se Incasa pentru trecerea peste un pod1 (111) sau pentru transportul cu un pod1 umblător. Cf. Valian, v,, Poiizu, Pontbriant, d., lm, ddrf, Barcianu, Alexi,-w., Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d. 3. Dreptulde a Încasa podăritul1 (1, 2). Cf. Polizu. — Pl.: podăriluri. — Pod1 + suf. -ărit. PODĂRÎT2 s. n. (Rar) Ocupaţia podarului. Cf. Scriban, d. — Pl.: podărituri. — Podar + suf. -ii. PODĂRÎŢĂ.s. f. (învechit, rar) 1. Pcdăreasă2. Cf. LB. 2. Femeie care avea in pază un pod1 (II 1) sau care conducea un pod1 umblător. Mara, podărila, vedea că o mişcare neobişnuită s-a pornii de la Sărărie şi de la mănăstire spre pod. Slavici, o. n, 12. — Pl.: podăriţe. — Podar -f suf. -ilă. PODBÀI, ,s. m, (Bot.) 1. Mică plantă erbacee din familia compozitelor, cu rizom cărnos, cu flori galbene care apar înaintea frunzelor, care creşte prin locuri umede şi . abrupte şi se Întrebuinţează in medicină şi, uneori, în alimentaţie; (regional) nalbă (2), păpădie (2), papalungă (2), ropan, pătlagină (2), ropanior, brustan, brusturel, limba-vecinei ( Tussilago farfara) ■ Cf. gcr i, 355/29, Coteanu, pl. 29. Iar din alte-i face scăldătoare ... Trosc oţel, podbeal şi mătrăgună. Bu-dai-Deleanu, ţ. 210, cf. Clemens, lb. Sărăcimea aduna diverse plante, ştir, lobodă..., podbeal şi alte buruieni. Bariţiu, p. a. i, 560, cf. Polizu, . Baronzi, l, 142, Cihac, ii, 270, lm, ddrf, Brandza, fl. 261, Damé, t. 186, Barcianu, Grecescu, fl. 289, Alexi. w. Se oblojeşte bolnavul cu frunze de podbal ... opărite. Grigoriu-Rigo, m. i’. i, 24, cf. Bianu, d. s., tdrg, Gobovei, cr. Un nesfîrşit covor verde, preseral pe alocuri cu floricele galbene, de podbeal, fugea în urma trenului. Agîrbiceanu, a. 42, cf. Păcală, m. r. 15. Intr-o clipă masa fu gata: cîteva foi late şi rotunde de podbal iu zglăvrace şi boişteni uscaţi pe vatră. Hogaş, dr. i, 248, cf. Şăineanu, d. u., Simionescu, fl. 252, ds, Bujorean, b. l. 390. S-a întors c-o frunză maie de podbal făcută coştei. Sadoveanu, o. xiii, 858, cf. Scriban, d. Şi frunza de pcdbal se-nfoaie, pe lîngă rîuri, uriaşă. Călinescu, l. l. 48, cf. Borza, d. 173, d. med. Potmalul este o buruiană tare se întrebuinţează pentru beteşug de femei, h tv 52, cf. in 139, ix 482, x 353, 445, xn 286. Nu mă da, mamă, la deal, Că se face grîul rar Şi iarba fără pcdbal. F (1883), 20, cf. Jarnîk-Bîrseanu, d. 174, Marian, nu. 49. Frunză verde de podbal. Rf.teganul, p. p. 102. Şi pe frunză de podbeal Ne trimite la Ardeal. Hodoş, p. p." 217. Pentru umflătură la îmheiluri. la frunză de podbeal ... s-o pui pe umflătură, că trage. şez. ix, 125. Frunză verde de polbean, Am o mîndruliţă-n deal. mat. folk. 1 007. Podbalul, numit podval în Muntenia şi podbeal în Ardeal, arc foi rotunde, groase, pe o parte albe şi pe alia verzi. şez. xv, 109, cf. Candrea, ţ. o. 51, şez. xx, 99. Potbălaş, mîndru potbale. Bîrlea, c. p. 169, cf. L. Costin, gr. băn. ii, 155, alr i 1 918, Udrescu, gl. ■§> Compuse: podbal-de-muute = a) (popular) arnică (Arnica montana). Cf. Polizu, Cihac, ii, 270, lm, Brandza, fl. 288, ddrf, Damé, t, 186, Barcianu, Alexi, w., Bianu, d. s., tdrg, cade, Scriban, d., Borza, d. 23; b) (regional) rotunjoară (lila) (Homogyne alpina). Cf. Păcală, m. r. 14; (popular) podbal-dc-apă = limbariţă (Alisma planlago-aqualica). Cf. Polizu, Pontbriant, d., Cihac, ii, 270, lm, Brandza, fl. 434, ddrf, Damé, t. 189, Barcianu, Alexi,. w., tdrg, cade, Borza, d. 14, 2. (Regional; şi în sintagma podval mare, Borza, d. 126) Brustur (Petasites hibridus). Cf. şez. v, 118, alr sn iii h 651. 3. (Regional; în forma polbean) Păpădie (1) (Tara-xacum officinale) (Sereca —Orăştie). Cf. mat. dialect. i, .265. îi plină păşunea de polbean. jb. 4. (Regional; In forma potbal) Năvalnic (II) (Sco-lopendrium vulgare). Cf. Damé, t. 186, h x 43. 5. (Regional; In forma polbean) Nufăr (1 b) (Nu- li har luleum) (Poiana Sibiului —Sebeş). Cf. alr ii 6 280/130. '.y 6. (Regional: la pl. ; în forma popdele) Smirdar (Rho-| dodendron kotsehyi). Cf. énc. agr. iv, 698, Borza, d. ' 147. 10174 PODBALĂ - 916 - PODEA — PI.: podbeli. — Şi: (Învechit şi regional) podbăl (ocr i, 355/29, alr i 1 918/790) s. m., (regional) pod-bălă (alb t 1 918/94) s. f., podbcăl s. m., podbeălă (Borza, d. 173) s. f., podbfil (id. ib., alr i 1918/96, 100, 595, 735), podblăl (Borza, d. 173), podiâl (alr i 1 918/748), podvâl, pobdeâl (ib. i 1 918/136), pocbiâl (ib. 1 918/776), pocdiâl (ib. 1 918/744, 748), poibtil (ib. 1 918/273), polbfifl (ib. 1 918/257), pollial (Can-drea, ţ. o. 51, alr î 1 918/259, 283, 289, 290, 295, 341, 343, 359, 558) s. m., polhâr (alr i 1 918/270, 2S0. 350, 355, 361, alb sn iii h 651; pl. şi polbaruri, alr i 1 918/280) s. m., s. n. polbeâg (Borza, d. 173). polbeâl (Păcală, m. r^ 15, alr j i 918/129, 140, 144, 156, 158, 160, 166, 835, alr sn iii h 651/235, Borza, d. 173), polbeăn, polbiăy (alr i 1 918/107), popdeâ) (Borza, d. 173, alr i 1 918/746, 800) si m., popdilc (enc: agr. iv, 698, Borza, d. 147) s. f. pl., porbâl (alr i 1 918/61, 65, 269, 305, 308, 522, 798, alr sn iii h 651/310), porbcil (Păcală, m. r. 15, Borza, d. 173, alr i 1 918/118, 170, alr sn iii h 651/172), potbâl, polbeâl (h ix 482), potmăl, potvâl (Bujorean, b. l. 390, Borza, d. 173), ploibâr (alr i 1 918/357), bobdiăl (ib. 1918/131), bodfaâl (ib. 1 918/351) s. m. — Din v. si* podTibălij. Cf. bg. po.i'6eji, dial. n o a 6 h ji. PODBAlA s. f. v. podbal. POD BAL s. m. v. podbal. PODBEÂL s. m. v. podbal. , PODBEĂLĂ s. f. v. podbal. PODBAL s.'rii. v. podbal. PODBIÂL s. m. v. podbal. PODBÎC s. ni. v. pocjhircă. PODCAPĂC s. n. v. potcapoi-. PODCAPEC s. n. v. potcapoe. PODCAPOC s. n. v. polcapoc. PODCOMdlt s. ni. (în Polonia medievală) Şambelan. Alţii au căzut [în luptă] ... cumu-i Tuncinschii, Zbignev poteomori Cracăului. Ureche, l. 106, cf. 240. Odoarăle şi alte lucruri scumpe le-ctu lăsat la Gnevoş Dalevici, podcomnri a Cracăului. N. Costin, l. 186, cf. TDRG, T. PaPAHAGI, C. L., S.CRIBAN, D. — PL: podcomori. — Şi: (suspect, probabil greşeală de tipar) poteomor s. m. — Din pol. podkomorzy. PODDIÂCON s. m. (învechit) Slujitor al bisericii ortodoxe care se afla in imediata subordine a diaconului. De na blăstemă diaconul pre preotul sau pod-diaconul sau ceieţul. prav. gov. 105v/8, cf. tdrc, SCRIBAN, D. — Pronunţat: -di-a-. — PL: poddiaconi. — Din slavonul ni>ATvAHra Koht». PODEA s. f. 1. înveliş care acoperă soliil unei încăperi (v. duş u m e a) sau al unui spaţiu pe care se circulă mai ales cu piciorul (în trecut, şi al unei străzi), confecţionat din diferite materiale (de obicei din scînduri), pardoseală (1), (învechit) p a r d o s2, pardosi tură, (grecism învechit) pat os2, (lă-tinism învechit) pavime n t, (regional) . p o d i 1 ă (1), podineală; fiecare dintre scîndurile, piesele etc. care alcătuiesc acest înveliş. Căpitanul... să cercc-teze podurile, şi unde va afla vreo podea stricată sau smintită din locul ei să puie să o tocmească (a. 1776). Uricarîul, xix, 342, Cu banii ... plătea podelele şi făcea poduri pe toate uliţele (sfîrşitul sec. xviii), let, ni, 262/1. Au ieşit...din Bălgrad pre- poarta lui Sîngiorz, unde şi-au împiedecat calul în ;podelele de supt poartă de mai au căzut, Şincai, hr, ii, 268/3, cf. Klein, d. 401, Budai-Deleanu, lex. Cumpă- ralul a 3 600 podele cuviincioase facerei a 600 stîn-jini domneşti pe la locurile cele mai de trebuinţe (a. 1815). Uricarîul, i, 233. Podelile ce să vor aduce pentru trebuinţa podului (a. 1823). ib. v, 59/18, cf. lb, Valian, v., Polizu. Aici iar pedesiri trebui să tre II. S. m. şi i. Persoană care posedă o podgorie (2) sau care se ocupă cu cultivarea viţei de vie; spec. specialist Sn domeniul viticulturii, viticultor. Orăşanul bea vinul p-alese şi tu, in veci lucrător la viile podgorenilor, să n-ai un butoiaş acasă pentru sufletul tău? Jipescu, o. 52. Lăutarii începură să einle „Mărunţeaua“, jocul pentru care podgorenii au o deosebită slăbiciune. Slavici, o. ii, 95, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \v., tdrg. In ziua de sf. Trifan ... , podgorenii se duc cu preot la vii, de fac sfeştanie. Gorovbi, cr. 20, cf. Şăineanu, d. u., cade, nom. prof. 13. Oier, plugar, pescar, podgorean — fiecare ştie că-şi primeşte dreptul său in bani buni. Sadoveanu, o. xiii, 734, cf. Scriban, d. — Pl.: podgoreni, -e. — Şi: (învechit, rar) potgo-rean, -a adj. — Podgorie -f suf. -ean. PODGOREÂNCĂ s. f. Femeie care posedă o podgorie (2) sau care se ocupă cu cultivarea viţei de vie; podgoreană, v. podgorean (II). Cf. tdrg, cade, dl, DM. — Pl.r podgorence. Podgorean -f suf. -cd. PQDGORÎCI subst. (într-o poezie populară, din necesităţi prozodice) Podgorie (2). Vlnăricl Cel din podgoriei, pop., ap. tdrg. — Pl.: ? — Podgor -f suf. -ici. PODGORIE s. f. 1. (învechit) Regiune de la poalele unui deal sau ale unui munte. Duse-se supt podgorie. Coresi, ev. 493. Unii s-au tinsu pre supt podgorie, agiungind păn în apa Sirealiului (a. 1650 — 1675). gcr i, 189/26. Tot tractul, carile aemu să zice podgorie, adecă pesupt Munţii Carpatici ... , de la Cimpulungul Moldovenesc pînă la Cimpulungul muntenesc. Cantemir, hr. 286, cf. anon. cantac., cm i, 84. O samă au apucat podgoriile, trceînd spre Bucureşti (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 275/291 In urmă luînd de pe podgorie O copilă, să 'întoarsă iară acasă. Budai-De-leanu, t. v. 36. Să ne aştepţi la podgorie, că vom ieşi la voi cu război. Alexandria, 127/4, cf. tdrg, jah-resbeh. iv, 330. 2. Zonă întinsă, situată de obicei în regiunea de deal, cultivată cu. plantaţii. masive de viţă de vie (rar, cu livezi), regiune viticolă, (regional) viet; suprafaţă limitată de teren, porţiune, parcelă (dintr-o regiune deluroasă) cultivată cu viţă de vie; p. ext. plantele cultivate pe aceste regiuni sau suprafeţe. V. vie. Vadra de vin să se facă ... pe la toate podgoriile de 10 ocă (începutul sec. xxx). Uricariul, iv. 202/15. Potgoria Cotnarii, vestită prin vinaţele sale. Negruzzi, s. i, 183, cf. Polizu. Lucrul podgorielor le este de mare folos. I. Ionescu, p. 368, cf. Pontbriant, d., lm. Spre apus se-nttnde podgoria cea vestiiă a Aradului, un lung şir de dealuri acoperite cu vii. Slavici, o. ii, 90. Un ţăran chipeş şi deştept din podgoriile Oraviţii. VlahuţĂ, o. a. ii, 126, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. E chef şi chiot prin podgorii. Ici mustu-n cadă se frăminlă, Ici trec glumind culegătorii. Iosif, p. 83, cf. tdrg, Şăineanu, d. u. Din celelalte podgorii, aiita nepotolită inveselire şi atilea chiote de cules străbat pînă in tihna acestei văgăuni dositei C. Petrescu, s. 14. !n judeţul meu erau podgorii nu celebre, dar destul de bune. Galaction, a. 67, cf. 302. Spre podgorii, Toţi întorc privirile. Topîrceanu, b. 51. Pe dealuri, în coapte podgorii ... Se-ngină, departe, prigorii. Cazimir, l. u. 15. Mergeam departe spre podgoriile de la Băiceni. Sadoveanu, o. iii, 441. Podgoria încinge ca uri brîu pămîntul românesc. C. Giurescu, p. o. 11, cf. Scriban, d. Povîrnişurile erau o neîntrerupta centură de podgorii. Arghezi, b. 129. Pe deal, intr-o podgorie stropită vinăl, Te-aş duce uneori, să ne lovim de soare. Blaga, p. 87. Apele fluviului, curgind printre dealuri cu podgorii ... , i-ău legănat copilăria, s mai 1960, 82.. Era o podgorie, poate un han, Era şi o hrubă acolo cu vin. 10212 P0DG0R1U -? 919 - PODIDI Labiş, p. 182, cf. h 11 11. Vinul alb şi rumenii De la vii Moldoveneşti Din podgorii Munteneşti Şi din pivniţe domneşti. Teodorescu, p. p. 500. Şi-a plecat ... Să vîneze ... Dealurile cu podgoriile. Sevastos, n. 107. A vi nat, a colindai ... Podgoriile cu vinurile, Satele cu fetele. Păsculescu, l. p. 68. — Accentuat şi: podgorie. — Pl.: podgorii.— Şi: (învechit şi regional) potţ|6rie s. f., (regional) podgôr (Plopşor, c. 90) s. n. — Din v. sl. noA'w’opwi. PODGORÎU, -ÎE adj. (Astăzi rar; despre terenuri, regiuni) Care este acoperit cu vii, bogat In podgorii (2). Merg ... alţii la Cotnarul iubit şi podgoriu, Pe unde stau cu oastea Bogdan, domnescul fiu, Tăut cu mintea coaptă. Ai.ecsandri, Poezii, 205. De prin munţi, de pe cîmpfi, Din colnice podgorii ... Au plecai în cete, cete. id. ib. 587, cf. Barcianu, Şăineanu, d. u., CADE, DM. — Pl.: podgorii. — Podflor(ie) -f suf. -iu. PODHÉU1 s. n. v. poherf. PODHOÂDĂ s. f. v. podvadă. PODHÔD subst. v. podvadă. PODHODĂ s. f. v. podvadă, PODHÔDN1C s. ra. v. povodhic. PODH0RNIŢĂ s. f. (Mold., Bucov. şi prin Maram.; la jug) Policioară (21)). Cf. ddrf, Damé, t. 13, Alexi, w., tdrg, Pamfile, i. c. 138, Bocăneţu, t. a. 199, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., Graur, e. 33, h viiij 78, şez. v, 118, Marian, d. 60, com din Straja— Rădăuţi, jahresber. xxvi —xxix, 35, alr sn ii h 335, a v 15, 22, vi 10, 19, Lexic reg. 114, Glosar reo. — Pl.: podhorniţe. — Şi: (regional) podvôlnijà (Lexic reg. 114), podv6rniţă (com. -din Straja--Rădăuţi, alr sn ii h 335/362, Glosar reg.), pol)6dni(ă (Bocăneţu, t. a. 199, h vnij 78), pohdrniţă (Pamfile, i. c. 138, Bocăneţu, t. a. 199, Scriban, d.), pot-hôrnijà (şez. v, 118), potomiţă (Pamfile, i. c. 138), pah6rniţă (alr sn ii h 335/386), pldh6rliţă (ib. h 335/366) s. f. — Din ucr. dial. noflropHHna (lit. iiiaropiiiinn). PODÎ vb. IV. Tranz. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit) A construi un pod1 (II1) peste o apă. Acolo podea, de o parte finicii, de altă parte eghipt[ Refl. pas. Grajdurile ... trebuie să se bine podească. Economia, 78/15. <0> (Prin lărgirea sensului) Coastele nalte [ale calului troian] cu scînduri de brad le podesc. Coşbuc, ae. 30, cf. Arvinte, term. 81. 3. (Plutărit; regional; in forma poda; complementul indică buşteni) A tmpinge cu ţapina în rlu pentru a construi o plută1 (Cîrlibaba—Gura Humorului). Cf. Arvinte, term. 161. — Prez. ind.: podesc. — Şi: (regional) poda vb. I. Arvinte, term. 161. — V. pod1. POD1ÂL s. m. v. podlial. PODlAZ s. n. v. poghiaz. PODÎC s. m. (Regional) Copil mic. Cf. dr. vii, 396, şez. iii, 85. — Pl. : podici. — Etimologia necunoscută. PODÎCĂ s. f. (Bot.; regional) Piedicuţă (a) (Lyco-podium clavatum). Borza, d. 103. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. Cf. p o d1. PODÎCI s. n. (Prin sud-estul Transilv.) 1. Diminutiv al lui pod1 (12). Cf. l. rom. 1959, nr. 5, 88. + Platformă în interiorul bisericii, pe care stă corul. Cf. l. rom. 1959, nr. 5, 88. 2. Podeţ (3). Cf. alr i 809/158, 180, 190. — Pl.: podice şi podiciuri (alr i 809/180). — Pod1 + suf. -ici. Cf. podeci. POD1DÎ vb. IV. 1. In tranz. (Despre lacrimi, singe etc.) A porni brusc să curgă (cu putere şi In cantitate mare), a ţîşni (cu forţă) (din ochi, pe gură, pe nas); a izbucni, a năpădi (.3), (régional) a povedi1. A început ... a-i podidi sîngele şi pe gură şi pe nas. Piscupescu, o. 67/21, cf. Valian, v., Polizu, Pontbriant, d., Şăineanu, d. u. Simţi în gură un gust ruginit, ca atunci cînd podideşte sîngele. C. Petrescu, î. i, 80. Lacrămi podidea. Pamfile, c. ţ. 58. ■{-Tranz. (Complementul indică oameni) L-a podidit sîngele pe nas şi pe gură ş-a murit. Caragiale, o. vi, 282. Pe mama Stanca o podidiră lacrămile. Delavrancea, s. 20. Ilinca simţea că o podidesc lacrimile. Vlahuţă, o. a. i, 89, cf. ddrf, Barcianu. Lacrimile au podidit-o înecător. Adam, s. 14, cf. Alexi, \v., tdrg. Pe Ilarie îl podidi sîngele şi pe gură şi pe nas. Agîrbiceanu, a. 368. O (linii cu capul în zăpada care se înroşi îndată de sîngele ce-o podidi pe gură şi pe nas. Rebreanu, i. 197. îl podidea lacrămile. Ardéleanu, d. 24. Pe amtn-doi îi podidise lacrimile. Bassarabescu, v. 38, cf. cade. O podidiră lacrimi repezi. C. Petrescu, î. ii. 50. Nastasia... nu-şi putea şterge lacrimile ce-o podidiseră. Sadoveanu, o. xvn, 348. L-au podidii şi pe el lacrimile. Stancu, r. a. i, 59. Sîngele îl podidea. Teodorescu, p. p. 476. Lacrimile podidiră pe tina aceea. Sbiera, p. 37. Sîngele mi-l podidea Şi de tot mi-l ucidea. Bibicescu, p. p. 325. Cite cărţi tu ai cetit, Lacrămi nu le-or podidit. Cătană, b. 33, Sînzil'e mi-l pod’id'ea. Alexici, l. p. 2. L-a podidit sîngele pe gură şi pe nas. com. sat. iii, 80. Firmanul ... Cînd Sloian că mi-l citea, Lacrămile-l podidea. Balade, ii, 157. Cine-o prinde s-o cetească, Lacrimile să-l podidească. folc^ mold. i, 633. (F i g.) Un val de înduioşare ii podidi ochii. C. Petrescu, î. ii, 160. <0* (Prin lărgirea sensului) Un izvor de munte, Astăzi curge, podideşte, Mine scade, să opreşte. Mîndrescu, l. p. 188. + (învechit, rar; despre oameni) A izbucni în plîns. A podidi in lacrime. Cf. lm. 2. Tranz. (Despre pllns, ris etc. ; complementul indică oameni) A cuprinde, a apuca cu putere (şi în mod nestăplnit); a năpădi (2). îl podidea oricînd plîn-sui. Pann, e. v, 11/12. îl podidi un pllns de nu se mai putea sfîrşi. Ispirescu, l. 146. Domniţa inlră podidită de plins în ietacul ei de cleştar. Delavran- 10226 P0D1DIRE - 920 - PODINĂ cea, v. v. 13. Cind m-am văzut singură in odaia mea, in-a podidit plinsul. VlahuţĂ, o. a. ii, 64, cf. ddrf. Eli n-aveam lume pe pămînt Să ştiu pe care lume sint, Aşa mă podidise plinsul. Coşbuc, p. i, 243. Fata se-n-cercă să ridă şi ea, dar o podidi plinsul. D. Zamfi-rescu, v. ţ. 23. Parcă se fereau să-şi vorbească, de leămă să nu-i podidească plinsul. Bujor, s. 38. ll podideşte un plîns amar. Brătescu-Voineşti, p. 301, cf. cade. Plinsul însă o podidi iarăşi îndată ce deschise gura să-l întrebe cum a venit. Rebreanu, r. i, 140. V-am iertat şi eul — zise atunci arhimandritul Pafnu-tie, podidindu-l un rîs sănătos. Stănoiu, c. i. 224. Rusanda s-a răsucit deodată cu faţa la perele şi-a podidit-o hohotul de plîns. Popa, v. 100. Se înduioşă de propria-i soartă şi îl podidi plinsul. Stancu, r. a. iii, 290. Către ziuă iar a podidit-o plinsul. Galan, z. r. 161. Şl plinsul o podidi. Isac, o. 187. Deodată îl podidi plinsul. T. Popovici, s. 72. Nu se putu stăpîni a nu o podidi un plîns de bucurie. Reteganul, p. i, 57. O podidi pe fată un plîns cu suspine. Popescu, b. ii, 44. 4- Absol. (Rar) A năpădi (2). Decoraţia cea nouă apare, podideşte din toate părţile ... Toate liniile bolţilor gotice sint numai trandafiraşi şi floricele. Iorga, c. i. ii, 36. + (Despre dor, somn, griji etc.) A copleşi, a răzbi, a birui. Cf. lm. Se vede că somnul îl podidise. Odobescu, s. iii, 191. Multe rele-l podidea, ddrf, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. Iată, azi m-ă podidit Un dor de neguri pline. Paras-chivescu, c. ţ. 153. Circulă neajutorat, uimit de ceea ce vede, de ceea ce trăieşte, întrebîndu-se, podidit de temeri, de slăbiciuni, t mai 1964, 64. 3. Tranz. (Neobişnuit) A împrăştia, a răsplndi, a difuza, a revărsa (3). Soarele işi podidea năvala razelor lui peste lot pămîntul. săm. i2, 221. — Prez. ind.: podidesc. — Din v. si. noATiHTH, noAT»HA*> PODIDÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a podidi şi rezultatul ei. 1. Cf. podidi (1). Cf. Polizu, Pontbriant, d., lm, ddrf. 2. Cf. podidi (2). Cf. lm, ddrf. — Pl.: podidiri. — V. podidi. PODIDITdB, -OARE adj. (Rar; despre plîns, rls etc.) Care podideşte (2), care nu poate fi stăpinit (şi izbucneşte). Clălinînd din cap îşi înghiţea plinsul po-diditor. Adam, s. 11. — Pl.: podiditori, -oare. — Podidi -)- suf. -tor. PODIDÎXJ s. m. (Regional) Copil (Rîmnicu Vllcea). Cf. Lexic reg. 84. — PL: podidii. — Etimologia necunoscută. Cf. p o d i c. PODIJDIŢĂ s. f. (Regional) Fiecare dintre lemnele puse pe marginea jgheabului de transportat buştenii, pentru a nu permite acestora să sară din jgheab; (regional) argea, lăturaş (Moiseiu—Vişeu de Sus). Cf. Arvinte, term. 161. — Accentul necunoscut. — Pl.:? — Etimologia necunoscută, PODÎLĂ s. f. 1. (Transilv. şi prin estul Olt.) Podea (1). Cf. Pontbriant, d., Barcianu, Alexi, -w., chest. ii 202/81, 274/58, alr ii/i h 237, alr sn îv h 1 234, Lexic reg. 55. 2. (Olt.; In forma pondilă) Podea (2). Cf. i. cr. viii, 90, Ciauşanu, v. 189, chest. ii 284/31. 3. (Regional) Locul pe unde ies oile din strungă (Sibiel—Sibiu). Cf. chest. v 52/79. — Pl.: podile şi podili. — Şi: pondilă (accentuat şi pândilă, Ciauşanu, v. 189, Lexic reo. 55) s. f. i. cr. viii, 90, Ciauşanu, v. 189, chest. ii 284/31, Lexic. reg. 55. — Pod1 + suf. -tlă. PODINĂR s. n. (Prin Mold. şi prin Ban.) Furcă scurtă folosită la construirea podinei (2 b). Cf. tdrg, L. Costin, gr. băn. ii, 154, alr ii 5 033/520, Glosar reg. — Pl.: podinare. — Podină + suf. -ar. PODINĂ s. f. 1. Pardoseală (1) (de scinduri, de obicei groase) la casă, îa pod1 (II1), la vechile străzi etc.; fiecare dintre scîndurile care alcătuiesc un tavan, o pardoseală (1), un pavaj, un pod1 (II1) etc. V. p o-dea (1). De inlăuntrul podinelor lăsară el cu patul in mijloc nainlca lui Isus. Coresi, ap. tdrg, cf. anon. car. Podina ei era pardosită cu lăspezi de argint (a. 1783). ocn ii, 130/23, cf. Klein, d. 401, Budai-De-leanu, lex. Am tocmit cu dumnealui şapte sule padini pentru podu poliiiii Bucureştilor (a. 1820). doc. ec. 239, cf. lb. La Craiova sînt cinci poduri ce să fac... legindu-se numitul sărdar a le săvtrşi ... cu podină în patru muchi (a. 1827). doc. ec. 390. Umblă drumurile-n rînd, Podinile numărînd. Pann, p. v. i, 106/6, cfl Polizu. O să avem vreo ctteva podini lipsă la poduri. Filimon, o. i, 183, cf. Barcianu, v. O căsuţă singuratică pe care era crescut nişte muşchi pletos de o podină de gros. Creangă, p. 213, cf. ddrf, Zanne, p. i, 160, Dame, t. 99. Ici grămad-aş vrea să-l pui, Jos, pe podini, ca ariciul. Coşbuc, p. ii, 67. Se băga supt carul încărcat... şi-i ridica podina de două palme de. pe scaunul din urmă. Sandu-Aldea, u. p. 82, cf. Alexi, w. Se fac şanţurile ... pentru lemnele cari vin încheiate ca la duşumele (podine). I. Apolzan, u. 12, cf. tdrg, Chiriţescu, gr. 253. Se lipea cind de zidurile odăiţei, cînd de tavanul scund sau de podina încăperii. Arde-leanu, d. 237, cf. cade. Căscioara ... cu podina de cărămizi şi învelişul de şindrilă. Klopştock, f. 6. Sc auzea din cînd în cînd ... bufnitură de copită in podină. Sadoveanu, o. xiii, 229. împrejurul albiei, podina albă era plină de făină. Arghezi, c. j. 231. Pereţii acoperiţi de la podină la grindă cu mii şi mii de nume de soldaţi, contemp, 1956, nr. 515, 1/1, cf. ltr2. Cîte doi luptători în tricouri de baie ... se băteau pe o podină de estradă, contemp. 1962, nr. 803, 1/6, cf. h n 118, iv 157, Rădulescu-Codin, l. 100. Tortul ...se urzeşte acum pe urzitoare, care se pune în mi jlo-cul casei, cu un cap în scocu din grinda casei şi cu unul în talpa de pe podine. Brebenel, gr. p., cf. chest. ii 196/59, 80, 202/54, alr ii/i h 237, alr sn iv h 1 234, a îi 6, 8, 12, îv 6. + Spec. (La pl.) Obligaţie a negustorilor (braşoveni) din Ţara Românească, In evul mediu, de a întreţine străzile Bucureştiului pavate cu scinduri; taxă percepută în trecut la Iaşi pe carele cu produse care intrau in oraş, în scopul întreţinerii străzilor (pavate cu scînduri). El învoi vechile scutiri de bir ... ce se dădeau la musafirii lurci, de „podini“. Iorga, b. r. 396, cf. der, dex. + (învechit şi regional) Tavan (de scînduri). Cf. Budai-Deleanu, lex. N-a-dăsta să-ţi pice răspunsuri... nici din cer, nici din podina casei. Jipescu, ap. tdrg, cf. ^Şăineanu, d. u., cade. Fata ... închină apoi străchinile ... masa, şervetul, podina, pereţii, pomosteala de jos. Vissarion, b. 175, cf. Vîrcol, v. 97. 2. P, anal. Nume dat unor obiecte, dispozitive, construcţii, părţi de obiecte, de unelte etc. care au, de obicei, formă plană şi lungă şi care îndeplinesc rolul de a fixa, de a sprijini etc.: a) (Popular) Suport pe care se clădeşte claia sau stogul de fin pentru a le feri de umezeală (şi de vite); (popular) pat1 (6 c), (regional) pod1 (IV 7). înălţimea podinei este de un stat de om şi astfel vitele pot paşte fîneţul fără ca să strice finul. I. Ionescu, m. 403, cf. tdrg, Pribeagul, p. r. 25, com. Marian, Viciu, gl. 68, com, din Straja —Rădăuţi, chest. ii 209/1, 5, alr sn i h 134, a v 15, 22, vi 26, mat. dialect, i, 214. 4- Partea de jos a stogului de fin; (regional) poclaj, v, podi aş (4). Cf. Creangă, gl., Săghi-NESCU, V. 100, ŞĂINEANU, D. U., CADE. La clădit, stogul se porneşte strimt de jos şi merge tn sus lărgindu-se treptat, pînă la înălţimea de 2 sau 3 metri, formînd ceea 10233 PODINĂRAŞ - 921 - PODIŞCĂ ce se cheamă „podina stogului“. Ion Botez, str. 34, cf. L. Costin, gr. băn. 162, com. din Vaşcău, chest. ii 209/7, 9, alr sn î h i35, a i 26. 4- (Regional) Mijlocul stogului (Larga— Iaşi). Cf. alr sn i h 136/520. l>) (Regional) Platformă de sţînduri înălţată deasupra terenului pentru a folosi, ca loc de observaţie, de pază etc. Cf. Bubai-Deleanu, lex. Tofi străjerii, pe pndlnele lor, se inturnară cu faţa la palat. Sadoveanu, o. xm, 543. Jrimia Dorobanţu le-a făcut de pe podina lui semn de linişte, id. ib. xvm, 582. c) (Prin Mold. şi prin Munt.) Platformă pe care sint fixate pietrele morii de apă; (regional) pod1 (IV I a). Cf. h xi 469, alr ii 6 747/899. d) (Regional) Piatra stătătoare a morii (Beclean — Dej). Cf. alr sn i h 167/260. e) (Prin sud-estul Transilv.) Fundul scocului la moara de apă; (regional) pod1 (IV 1 d). Cf. alr ii 6 732/141,192. f) (Regional) Fundul jgheabului pe care sc coboară buştenii la vale (Pîrîul Pintei —Vatra Dornei). Cf. Arvinte, term. 161. 3. (Prin Olt., prin Munt. şi prin Bucov.) Suprafaţă plană In regiunea de munte sau de deal; regiune de şes (mai Înalt). E interesant acest sal, dar nu pentru el însuşi, ci pentru podina pe care odihneşte. Galaction, o. 119, cf. Lexic reg. 84, Glosar reg. 4. (Regional) Strat de prune ridicat la suprafaţa butoiului în timpul fermentaţiei. V. pod1 (IV 18) (Rîmnicu Vîlcea). Cf. Lexic reg. 84. 5. (Prin sudul Transilv.) Şale. Cf. cade, Densu-sianu, ţ. h. 329, dr. v, 319. — PL: podini şi (rar) podine. — Din v. sl.’podina (cf. ser. podina). PODINĂRAş s. n. (Prin Mold.) Diminutiv al lui p o d in ar. Cf. td^g. — Pl.: podinăraşe. — Podlnar + suf. -aş. PODEVEÂLĂ s. f. (Regional) Podea (1) (Şaschiz — Sighişoara). Cf. ciiest. ii 196/280. — Pl.: ? — Probabil contaminare între podină şi podeală. PODINOC s. n. (Regional) Claie de fin în lucru. Com. din Rodna—Năsăud. — Pl.: podinoace. — Podină + suf. -oc. PODIOLCĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Bluză ţărănească. Cf. cv 1952, nr. 4, 32. — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută, PODilSE s. f. Acţiunea de a p o d i şi rezultatul ei. 1. (învechit) Cf. podi (1). Cf. Valian, v., Pontbriant, d., Barcianu, Alexi, w. 2. Cf. podi (2).Cf. drlu, Polizu, Pontbriant, d., Barcianu, Alexi, w., dl, dm. — Pl.: podiri. — V. podi. PODIRÎE s. f. v. poderei. PODIRÎI s. n. v. poderei. PODIREU s. n. v. poderei. PODlRI subst. pl. (învechit, rar) Veşminte, lungi preoţeşti, de culoare închisă. Altă ceată de popi luminaţi ... intra îmbrăcaţi în podiri, veşminte mohorile. Dosoftei, v. s. septembrie 12'/15. — Din ngr, rtoSfiprjţ „care ajunge pînă la eălcîie“. PODIRÎCI s. m. v. pogliirtu. PODÎŞ s. n. 1. Formă complexă de relief cu aspect de regiune întinsă, aproape plană (înconjurată de munţi sau de văi adinei), situată la o altitudine relativ mare şi făclnd tranziţia între cîmpii şi dealuri sau Intre cîmpii şi munţi; platou (1), (rar) masă1 (IV 1). V. tăpşan. Au mers... şi din sus de Tighinea pe podiş. N. Costin, let. ii, 60/19. Hotarul... merge... drept, pe podiş şi la oale, pe din jos de izooară (a. 1712). Uricariul, xv, 272. Ne-au arătat de la casăle domneşti tn sus podişul (a. 1783). Torga, s. d. vii, 80. Cetatea nu este mare, dar mahalalele sînt mari, pe un podiş, cu multe curţi boiereşti. Amfilohie, g. 81/21. Nimic mai frumos dccîl situaţia acestui tîrg pe un vesel podiş îmbrăţoşat de Şiret şi Moldova. Negruzzi, s. i, 194. Acea groapă este pe un podiş la S. E. de satul Crisli-neşti. Odobescu, s. ii, 174. în depărtare, cit gonesc ochii, se desfac podişuri verzi. VlahuţĂ, o. a. ii, 143, cf. ddrf, Barcianu. Cine ...se suie pe podişul Africei, are în faţă înălţimi vrednice de a purta numele de munte. Mehedinţi, g. f. 79, cf. Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. Regiunea podişurilor, în vecinătatea Atlasului, cu păşuni sărace. Bbăescu, o. a. ii, 139. Pe podişul din dreapta şoselei ... trăsurile de ambulanţe îşi fîlfîiau pînzele cu cruce roşie. Sadoveanu, o. ii, 28, cf. Puşca-riu, l. r. i, 398, Scriban, d. Soarele era aproape de asfinţit cînd au ajuns deasupra, pe podiş. Bogza, c. o. 27. Acest podiş se află pe postamenul Platformei Prebalcanice. mg i, 249. Podişul înconjurat de colţi. Labiş, p. 203. Podişurile sînt forme de tranziţie între cîmpii şi dealuri sau între cîmpii şi munţi. ltr2. Podişuri muntoase sau deluroase, der, coin. Furtună. <0> F i g. Podişul înalt al mării, crescîhd din miliarde de safire şi de topaze, venea, paradoxal, pînă în dreptul ochilor. Galaction, o. a. i, 121. A curs peste podişul vremii rîu de lacrămi. Boureanu, s. p. 6. <> (Articulat, urmat de un substantiv în genitiv sau de un adjectiv, formează toponimice) Podişul Armeniei. Podişul Do-brogel de Nord. Podişul Moldovei. Podişul Transilvaniei. Podişul Brazilian. 4 (Mold.) Regiune de şes. Cf. alr i 407/412, 418, 522, 540, ib. 408/412. 2. (Regional) Podeţ (2). Cf. ddrf, Damé, t.2 49, dl. dm. Loc. a d v. Cu posto-molul = în număr mare, cu grămada. Cf. Coman, gl. Văzind oaste multă de ttirci şi tătari venind spre ei cu postomolul, se duce la frăţiori de le spune. Rădulescu-Codin, m. n. 42. S-a dus cu postomolul. arh. olt. xxi, 273. Dc-a postomolul == de-a rostogolul, dîndu-se peste cap. Cf. Vîrcol, v. 98. 4 (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Cantitate mare, grămadă, mulţime. Cf. Scriban, d., Vîrcol, v. 98. A ploat. Ce potmol de apăl i. cr. iv, 59. 4 (Adverbial; In legătură cu verbe ca „a face“, „a sta“, „a se duce“ etc.) în număr mare, cu grămada (şi In dezordine); în formă de grămadă. Cf. rev. crit. iv, 86. Au început să răcnească ducindu-se postomol spre Dîmboviţa. Rădulescu-Co-din, l. 48, cf. 128. S-au apucat de m-au tuns Perişor cei gălbior, Cum şede pe jos potmol I Pamfile, c. ţ. 280. A venit postomol peste mine. Tomescu, gl. II. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Prispă (1) (de pămînt). Cf. Klein, d. 402, lb. Taci, rogu-te, fii domol, Să nu te culci pe pomnol. Marian, nu. 415, cf. Barcianu. Norodul a cuprins podmolul Lingă fră-garul din uliţă. Goga, Poezii, 16, cf. tdrg, Pamfile, j. ii, 161. Fuseseră puse în rind şi celelalte încăperi ale casei, iar podmolul, ca un brîu ce-o înconjura de jur imprejur, înnoit şi îndreptat, v. rom. iulie 1953, 129. Sade pe polmod şi coasă. jARNfK-BîRSEANu, d. 339, cf. Viciu, gl., com. din Frata — Turda, Coman, gl., alr ii/i h 235, a ii 8, 12, Lexic reg. 93, Lexic reg. ii, 62, mat. dialect, i, 26, 87. 4 Prag de pămînt (împrejurul casei ţărăneşti). Cf. Coman, gl. Am stat pe polmod la soare, cv 1951, nr. 2, 35, cf. ib. 1950, nr. 4, 41, a i 31, Lexic reg. ii, 74. 4 (Regional) Brîu de zid (Comloşu Mare — Jimbolia). Cf. Lexic reg. ii, 41. 4 (Prin Transilv. şi prin Munt.; în formele polmon şi polman) Tindă. Cf. Alexi, w., Rădulescu-Codin, m. n. 162. 2. (Transilv.) Vatră de lut sau de cărămidă pe care este clădit cuptorul la unele case ţărăneşti; p. ext. suprafaţă plană în prelungirea vetrei sau a cuptorului şi, uneori, de-a lungul pereţilor, care serveşte ca loc de stat, de dormit etc. Scaune nil prea erau, ci locul lor îl luau „polmoadele“, nişte ridicături de pămînt în jurul pereţilor, ce se asemănau cu laviţele. Drago-mir, o. m. 26. Locul pe care este aşezat corpul sobei este întotdeauna mai ridicat astfel că înaintea deschizăturii formează o bancă numită ... pomnol. Vuia, ţ. h. 112, cf. Pribeagul, p, r. 26, chest. ii 314/4, 55, 325/395, 331/289, 394, 337/308, alr i 686/125, a i 35. 3. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Firidă. Cf. chest. ii 283/314, a i 22, Lexic reg. ii, 41. — Pl.: podmoluri şi podmoale. — Şi: (învechit) polmtid (lm), (regional) pognool (accentul necunoscut; Viciu, ol.), pog6l (Vasiliu, c. 172), polmân (Barcianu, Alexi, w.), polmdd, polmfiy (alr ii/i h 235/130, cv 1950, nr - 4, 41), polm6l (Cihac, ii, 183, Barcianu, Alexi, w., chest. iv 59/164, alr ii/i h 235/141, alr sn m h 827/130, alrm sn ii h 648/130, Lexic reg. 93), poltn6n (Rădulescu-Codin, m. n. 162), pomndl, pomn6r (chest. ii 331/394, a i 31), posmâl (Scriban, d., arh. olt. xxi, 273), pos-tom61, potmdl, pozm61 (alr sn iii h 827/876), plo- 10267 P0DM0L1 - 924 - PODOABĂ m6d (Barcianu, Alexi, w., Paşca, gl., chest. ii 314/55, a ii 8, 12), prostomdl (Coman, ql.) s.n. — Din bg. nojţMoa. Cf- magh. padmaly. PODMOLÎ vb. IV v. pot moli. PODMOTIŢĂ s. f. (Regional) Fiecare dintre prăjinile puse paralel cu loitrele căruţei, clnd se transportă snopii (Timişoara). Cf. h xviii 277. — Accentul necunoscut. — Pl.: podmotiţe. — Etimologia necunoscută. PODNAG subst. (Regional) Clanţă la uşă (Oancea — Brăila). Cf. chest. ii 164/116. — Accentul necunoscut. — Pl.:? — Etimologia necunoscută. PODiVÎU subst. (Regional) Numele unei părţi a căruţei nedefinită mai de aproape (Maxenu — Buzău). Cf. h ii 132. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. Cf. p o d e i. POBNOÂJE s. f. v. podiiog. PODjV6g s. m. 1. (Popular) Fiecare dintre cele două pedale aşezate in partea de jos a războiului de ţesut, cu ajutorul cărora se schimbă iţele, (popular) iapă, tălpig; p. e x t. fiecare dintre sforile cu care sint legate aceste pedale. V. talpă, schimbător. Sub război se făcea o groapă pătrată pentru potnogi. hem 1 573, cf. ddrf. Diferite obiecte de ale lucrului din casă: iţe, vătală, suveici, patuogi. Manolescu, i. 36, cf. Dame, t. 135. Cînd e vorba de lucru, nu se pricepe la nici o treabă ...,nici pe pornojii nu ştie să calce cum irebuie. săm. i, 121. Picioarele-i călcau repede pe poinogii de supt război ... pe cind vatalele bateau strins firele de bumbac in latul pinzei albe. Sandu-Aldea, d. n. 217, cf. tdrg. Lăsarea iţelor in jos se face cu ajutorul iepelor, numite încă şi ... potnogi, ponoji. Pamfile, i. c. 276, cf. Bocăneţu, t. a. 268, Şăineanu, d. u., cade, Rosetti, l. r. vi, 256, Scriban, d., ltr2, h i, ii, iii, iv, v, xi, xii, xiv, xvi. Mărita-m-aş 'mărita, Pe ponoji nu ştiu călca. Bud, p. p. 46, cf. i. cr. iii, 179, v, 96, Boceanu, gl., i. cb. vn, 312, viii, 90. Iţele sint in legătură, cu ponojii prin o sfoară. Bîrlea, b. 134, cf. T. Papahagi, m. 229, arh. olt. xxi, 273, To-mescu, gl.,' cv 1951, nr. 2, 36, alr i 1 288, alr ii/i mn 127, 3 852/886. 2. (Regional; in forma pomnoaje) Nume dat uneia dintre curelele de la şa (Visca — Brad). Cf. Viciu, gl. 69. 3. (Regional; In forma podnoaje) Legătură de zdrenţe (Mălin — Bistriţa). Cf. Viciu, gl. 69. — Pl.: podnogi. — Şi: (regional) podn6jă (ltr2; pl. podnoje, ib.), podnoaje (Viciu, gl. 69) s. f., pocnajeni (i. cr. v, 96; accentul necunoscut) subst. pl., pocnâj (h v 288, 375, alr i 1 288/708) s. m., pocndjic (h iv 157) s. f., pogndj (alr i 1 288/860) s. m., pognâjie (h v 11, 382, Tomescu, gl., gl. olt.), pomnoaje (Viciu, gl. 69) s. 1., poninâj (i. cn. vn, 312, al« i 1 288/730, 856) s. in., poui6jnii (cv 1951, nr. 2, 36) s. f. pl., ponoăge (alr i 1 288/186) s. f., pon6g (Bocăneţu, t. a. 268, B ii 2i4, xvi 11, 31, alr i 1 288/740) s. m., pondj subst., ponâjic (h xi 233, i. cr. iii, 179, viii, 90, arh. olt. xxi, 273, Coman, gl., Tomescu, gl:, alr i 1 288/803, 805, 808, 810, 815, 846, 870, 874, 878, 880, 890, 896, gl. olt.) s. f., pon6ş (alr i 1 288/748), porn6j (ib. 1 288/735, 744, 887) s. m., pornâjie, potinAjie (h xiv 210) s. f., po(n6c (alp i 1 288/984), potndg, polnoj (ddrf, h i 140, ii 168. 186, ni 153, 363, xii 118, alr i .1 288/727, 898) s. m., pot-n6Jic (h xi 276, alr i 1 288/595, 792) s. f., pa(n6g (tdrg) s. m., patndjă (Pascu, s. 247) s. f., pa(u6gi s. rn. pl., păn6j (alr i 1 288/345) s. m. — Din bg. nojţnora, nojţnoacne. PODNdJĂ1 s. f. v. podnoy. i PODNtfJĂ* s. f. v. podnojie. PODNâJlE s. f. (învechit; In limbajul bisericesc) Scăunel scund folosit de obicei ca sprijin pentru picioare. Şed zi cicea spre podnojia noastră, cod. vor. 118/5. închiraţi-oă supt podnojiia picioarelor lui, că sflnl iaste. psalt. 204. Şedz gios pre podnojie. Dosof-tei, ap.GCR i, 259/16, cf. tdrg, dhlb ii, 522, cade. F i g. Voi pure vrăjmaşii tăi podnojie picioarelor tale. psalt. 238. Ceriul iasie-mi scaun, e pămîntul podnojie picioarelor meale. Coresi, l. 31/4. Să supuie pe toţi vrăjmaşii ... podnojie picioarelor Măriei sale. Antim, p. 6. + (Rar) Perniţă sau preş pus sub picioare (pentru a feri de frig). Cf. Săghinescu, v. 64, tdrg, cade. Moşneagul, care intră în jilţ ca înlr-un fel de canapea, ţine cizmele pe nişte potnojini de papură împletită. Galaction, o. a. i, 325, cf. Scriban, d. + (Regional) Ştergătoare de papură (pentru picioare). Cf. cade. Acuma încep a avea preţ podnojele şi rogojinile. Sadoveanu, o. xi, 175, cf. Pamfile, c. 50. — Pl.: podnojii. — Şi; (regional) potn6j (tdrg, cade, Pamfile, c. 50) s. n., podnojă (pl. podnoje), potndjă (Săghinescu, v. 64, tdrg, cade, Scriban, D.), poţndjină s. f. - Din slavonul nOA’hHOiKHK. PODNdŞCĂ s. f. v. padnoşcu. PODOYÎBĂ s. f. I. 1. Ceea cc serveşte pentru a înfrumuseţa, pentru a împodobi ceva sau pe cineva; element decorativ format din motive sculptate, pictate etc., ornament (1); spec. bijuterie, giuvaer, odor1 (!)• Podoabele auru/[u]i sau ... frumuseaţea veşmenlelor. cod. vor. 152/12. Vor vedea pre cei mai proşti...îmbrăcaţi înlr-atîta podoabă şi frămseaţe. Var-laam, ap. gcr i, 106/23. Podoaba din afară să nu fie întru împletitura părului, n. test. (1648), 184r/15. Mi-ai împletit cunună Cu podoabă depreună. Dosof-tei, jjs. 16/15. Rîmleanii ... podobiră toate uşile cu podoabe scumpe, id. v. s. septembrie 17v/21. Pre Saul plîngeţi ... pre cela ce aducea podoaba de aur preste îmbrăcămintele voastre. Biblia (1688), ap. tdrg. Cî/iva (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Cum se prăpădi podoabă de omI VlahuţĂ, ap. tdrg. Frumuşel se aşeza Pe podoaba lui de şa. Teodorescu, p. p. 142. Podoabă de casă. chest. ii 51/97. (Ironic) Colonelul de artilerie nu şi-a dat seama niciodată ce podoabă de nevastă are. t septembrie 1962, 32. + Spec. (La pl.) Obiecte cu care se împodobeşte pomul de iarnă, cel de nuntă sau de înmormîntare. Pe o masă din mijlocul salonului se înalţă tradiţionalul pom de Crăciun, cu frumoasele lui podoabe. Demetrescu, 0. 122. însuşire, calitate, atribut (pozitiv); ceea ce constituie o Însuşire. Fiind chivernisit la minte şi cu toate podoabele cele fireşti, atît cu cele denlăuntru cit şi cu cele dîn afară împodobit, a-l face ginere şi fiiu l-au învrednicit. R. Gheceanu, cm ii, 162. Fugariul ... Nu simte a lui podoabe ce firea îi are date? Conachi, p. 291. Părintele Vavila era înzestrai de la fire cu toate podoabele unei adevărate frumuseţi bărbăteşti. Hogaş, dr. ii, 18. Era... cu mustăţi de uriaş... Dar în contrast cu aceste podoabe de bărbăţie teribilă, era nevoiaş şi umil. C. Petrescu, î. i, 151. 2.. F i g. (Ceea ce constituie un motiv de) fală, cinste, mlndrie, splendoare, strălucire (prin calităţile sale deosebite). învăţătura ştiinţelor... se face podoabă în vremi de fericire (a. 1765). Uricariul, 1, 272, cf. lb. Al bisericii podoabă, el fu amvonei mîn-drie. Asachi, s. l. i, 62. Moartea veni de-l răpi naţiei româneşti, a căriea el fu podoabă. Arhiva r. i, 4/14. Monumente nedeslructibile care încă fac podoaba şi onoarea patriei lor. cr (1846), 21/41. In depărtare ... se profilează ... movilele a căror urzeală e taina trecutului şi podoaba pustietăţii. Odobescu, s. iii, 15. Asemine pietre fac podoaba împărăţiei mele. Creangă, o. 96. Porecla ta de odinioară ... azi este o podoabă şi o victorie. Galaction, o. a. i, 35. Baroul ieşan, altădată podoabă a dezbaterii juridice, devine din ce în ce mai lucrativ. Teodoreanu, m. u. 45. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre ..., podoaba operei alîtor mii de necunoscuţi. Bart, s. m. 23, cf. Scriban, d. A muncii steaguri sînt podoaba tării. Beniuc, m. 151. Altul nu-mi trebuie mie Fără ... podoaba satului, loan al diacului. Jarnîk-Bîrseanu, d. 35. 3. (Regional; eufemistic) Nume dat organului genital, mai ales celui feminin (la oameni sau la animale). Cf. Zanne, p. viii, 463, dr. v, 315. 4. (Popular; eufemistic, ironic sau glumeţ) Nume dat unor boli venerice sau de piele. Au începui a mă scălda ba cu leşie de ciocălăi, ba cu usuc de lină .... şi-ntr-o săptămină m-au i-.băvii dt podoabă. Creangă, o. 254. M-am umplut de-o podoabă. Săghinescu, v. 100, cf. tdrg, cade. S-a trezit biata fală plină de nişte bube tare scîrnave ... Accasiă podoabă urîiă au făcut pe biata fată atît de greţoasă. Sbiera, p. 296. 5. (Popular; eufemistic, ironic sau glumeţ) Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe organismul uman şi animal. Moşneagul ... îl băgă îh traistă, aşa plin de glod şi de alte podoabe. Creangă, p. 75. ţ/n număr mare de păduchi, şi mai ales de cei de straie, se numesc ...de către cei de la ţară: Podoabă. Marian, INS. 468, Cf. TDRG, GOROVEI, CR. 81, CADE. G. Compuse: (Bot.; regional) podoaba-Ieresţre-lor = cerceluşi (Fuchsia hybrida). Cf. Borza, d. 71; podoaba-zilei = barba-împăratului (Mirabilis jalapa). id. ib. 112; podoaba-pămlntului = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. alr ii 6 304/172. II. (învechit) înfăţişare, chip, aspect. Schimbară slava lui în podoabă de viţel ce mănîncă iarbă, psalt. 224. Omul iasle şi poartă podoaba lui D[a]mn\e]zeu. Neagoe, ap. gcr i, 166/37. Eşti frumos cu podoaba. Antim, ap. gcr ii, 17/27, cf. tdrg, dhlr ii, 465, cade. <$• Loc. a d v. (în legătură cu verbele „a fi“, „a face“) Cu podoabă (sau tri podoaba) = asemenea, întocmai, aidoma. Şi cu podoabă să-i fie, niminea e. Coresi, ev. 291. Şi alte în podoaba acelora multe făcea. id., ap. tdrg. <> (Adjectival) Podoabă vreme = timp potrivit, prilej. Socotea podoabă vreame să el vînză. tetraev. (1574), 247. III. (învechit; în loc. a d v.) Cn (sau pre) podoabă = după cum se cuvine, în mod corespunzător! Cine laudă cît e de se cade, cu podoabă ... aceasta iaste cela ce iubeaşte şi socoteaşte lucrul. Coresi, ev. 343. Slujiţi lui pre podoabă, id., ap. dhlr ii, 272. — Pl.: podoabe. — Şi: (învechit) poddbă s. f. — Din slavonul no^osa. PODOÂOĂ s. f. (Prin sud-vestul Munt.) Oaie pestriţă (1) (la ochi). Cf. h xiv 65, com. din Turnu — Măgurele. — PL: podoace. — Şi: podâcă s. f. h xiv 65. • — Etimologia necunoscută. PODOABĂ s. f. (Prin nordul Munt.) Păţanie. Cf. cade,- Rădulescu-Codin, id. !. 356. — Pl.:? — Etimologia necunoscută. POD()BĂ s. f. v. podoabă. PODOBE s. f. (ZooL; regional) Curcan (Melea-gris gallopavo) (Albac—Abrud). Cf. Viciu, s. gl. — Pl.: podobele. — Podoabă + suf. -ea. PODOBEALĂ s. f. (Prin sudul Transilv.; de obicei urmat de determinări care indică felul) Nume dat mai multor modele de cusătură. Cf. Păcală, m. r. 518. Pe pieptul ei sînt ciocănele şi de-a lungul acestora podobelele. Com. din Sălişte — Sibiu. 10283 PODOBI - 926 - PODOIMĂ8 — Pl.: podobde. — Podobi + suf. -ealâ. PODOBÎ vb. IV. 1. Refl. (învechit) A se asemăna, a deveni asemănător (cu ceva sau cu cineva). jD[umne]dzeu, ctre podobeaşle-se (să va asămăna d) ţie? psalt. 170. Podobiiu-mă(SL sămănraiu-mă h, m-am asămănat d) nesăturatul pusliniei. ib. 207. Dumnezei podobindu-se oamenilor deştenseră cătră noi. Coresi, l. 65/20, cf. Scriban, d. + A se transforma. Noi ne i'ărn podobi inlr-aceia obraz. Coresi, ap. dhlr ii, 466. 2. Refl. impers. (învechit, rar) A se cuveni, a se cădea, a trebui, llie podobeşte-se a veni înainte. Coresi, ap. tdrg. Podobescu-se amu toate acestea să fie. id. ib., cf. Scriban, d. 3. Tranz. (folosit şi a b sol.) şi refl. (învechit şi regional) A (se) împodobi. O, amaru cela ce-şi podobeşte trupul şi să laudă intru, sine (cea 1550). cuv. d. bâtr. ii, 464/26. Apa spală şi curăţeaşte ... , podobeaşte şi nepărăsită izvorăşte. Varlaam, ap. gcr i, 107/28. Rîmleanii podobiiă ţoale uşile cu podoabe scumpe. Dosoftei, In da ii^ 513. Cu lanţ de aur ... îl podobim. Şincai, hr. iii, 199/1, cf. Budai-Deleanu, lex., Barcianu, v. Ferice este-eroul cu fruntea podo-bită De lauri glorioase. Bolintineanu, o. 17, cf. lm. Am văzut cum intră ... ienicerii, cu ciubote ferecate şi calpace nalte albe, podobite cu pene de paserea-raiului. Sadoveanu, o. xiii, 893, cf. Scriban, d. Paloşul ... Să-mi podobească şoldul. Teodorescu, p. p. 628. Io frumos m-oi podobi. Mîndrescu, l. p. 62, cf. mat. dialect, i, 87. + Tranz. (învechit) A înzestra. Lumină şi a patra zi, începu a podobi ceriul cu stele şi cu luceaferi, cu soarele şi cu luna. Moxa, ap. gcr i, 57/23. Au zidit £>[u]mn[e]îeu pre om şi l-au podobit cu toi fealiul de înţelepciune (a. 1644). gcr i, 110/18. 4. Tranz. (învechit) A considera demn... ; a Învrednici. Doamne 7[su]s[e] Hristoase, pod[o]beaşte-mă şirbul tău să fiu. cod. tod. 229. Să ne podobească [Domnul] să stăm de-a direapla cu direplii. Varlaam, ap. tdrg 766. Podobeaşte-mă să iîlnesc om ... să mă pnldzuiască. Dosoftei, v. s. ianuarie 42v/6. — Prez. ind.: podobesc. — Din slavonul nOA<>KHTH C*. I'OIIOBIE s. f. 1. (învechit) înfăţişare, chip, aspect. F'iele lor în burătate şi [prea]înfrumşate ca podobiiă (ca chipul d) băseareciei. psalt. 298. Chipul iaste podobiiă a adeveritei spăsenie. Coresi, ev. 513, cf. tdrg, cade, Scriban, d. + (învechit, rar) însuşire, calitate. Cf. Ureche, l. 240. 2. (învechit; In loc. a d v.) Cu (sau ¡:ro) podo-bie = după cum se cuvine, în mod corespunzător. Şi pre podobie om fu fără păcate. Coresi, ev. 282. Să ocjodim lu Dumnezeu cu podobie şi cu dereptate. id. ib. 412. 3. Tip de melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cîntări bisericeşti. Tropare ... pre podobii au încheiat. Dosoftei, v. s. decembrie 197r/31. Atunce învăţam la podobie (a. 1793). cat. man. i, 353. Au scos un viers lin din psaltichie ... Iară Neanes pe podobie ll cînta nuntaşilor. Budai-Deleanu, ţ. 305, cf. id. lex. Condae glas 4. Podobie: Fecioara astăzi. Calendariu (1814), 8/17. Modurile cu variaţiile sau podobiite lor sînt mai multe. Pann, In Contribuţii, i, 34. Doxologie, cuprinzind podobii, tropare (a. 1855). cat. man. ii, 258, cf. i.m. Să cunoşti cele opt glasuri şi podobiUe. Slavici, n. i, 158. Mă pune Ia cîntat Gtasu-nlîi pe podobie. Contemporanul, ii, 11, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u., cade. <> Expr. (Regional) A vorbi pre podobie = a vorbi ales, distins. Aş »orbi şi eu ca tine, colea pe podobie. Comşa, n. ■/.. 44. + P. g e n e r. (Rar) Melodie (1). Cf. lb, Barcianu. Lăutarul şi cu ajutoarele lui ... pornesc domol şi nimerit după podobia pe care o cîntă ... don sergent. Galac-tion, o. a. i, 257. — Accentuat şi: podobie. lm, Barcianu, Alexi, w. — Pl.: podobii. — Din v. sl. noAOEHIi. PODOBÎHE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) podobi (3) şi rezultatul ei; împodobire. Podobirea cetăţilor şi a oraşelor (cca 1750). Uricarîul, i, 73, cf. Budai-Delkanu, lex., lm. — Pl.: podobiri. — V. podobi. PODOBÎT, -Ă adj. (învechit şi regional) împodobit. Făcu pre Adam cu toate darurile podobit. Varlaam, c. 397. Era peştera ...grijiiă şi podobită. Dosof-tei, v. s. octombrie 81 r/5. Nici un crai pe lumea asta nu se află să aibă straie mai podobite şi mai falnice. Sadoveanu, o. x, 228. Nu-i cireş înflorit, Că-i mirele podobit. Reteganul, tr. 177. — Pl.: podobiţi, -te. — V. podobi. PODOBirOHĂ s. f. (învechit, rar) Podoabă (I 1). Plînsă ... ca şi cînd ar hi fost podobitura ei osînda lui. Dosoftei, v. s. octombrie 52'/6. — Pi.: podobituri. — Poilobi + suf. -tură. PODOBNIC, -Ă adj. (învechit) 1. Asemănător, similar. Se bunrăiaţiei podobnici furetu. cod. vor. 154/26. Cugetaşi fără-teage că voi fi ţie podobnic (a s e a m e-u e a d). psalt. 97. Podobnic este omului ce-şi zideşte casa lui la pămînt fără temei. Coresi, ap. tdrg. Tot cărtulariul învaţe-se împărăţia ceriului. Podobnic iaste omul căsătoriu, cela ce scoale din vistiariul lui noaole şi vechile, id., ap. gcr i, 18/13, ddrf, cade, Scriban, d. 2. F i g. împodobit, ales. Cîntăm stiluri podobnice. Mineiul (1776), 80v2/21, cf. lb. — Pl.: podobnici, -ce. — Din v. sl. J’ODdCĂ s. f. v. podoacă. PODOFILÎNA s. f. Substanţă răşinoasă care se extrage din rizomul unei plante (Podophyllum pel-tatum) şi care se foloseşte în medicină pentru calităţile sale purgative. Cf. Bianu, d. s. Podofilina e un calarlic (purgativ cu acţiune slabă) cu calităţi purgative. ltr2. Podofilina se administrează sub formă de caşele. Belea, p. a. 275, cf. d. med., dex. — Din fr. podopliylline. PODOFILOTOXÎNĂ s. f. Substanţă care se găseşte în podofilină şi care se prezintă sub formă de cristale solubile In apă, alcool, acetonă etc., avlnd o acţiune deosebit de iritantă asupra ochilor. Cf. ltr2, o. med. ii, 394. — Podofilină -f toxină. PODdlMĂ1 s. f. 1. (Regional) Birnă de sprijin pe care stă capătul de jos al fusului care învîrteşte piatra alergătoare a morii de apă: (regional) grindă, punte, posadă. Cf. h xvi 143, alr sn i h 164, Glosar reg. 2. (Prin Maram.) Piesă de sprijin pentru manivela care transmite mişcarea roţii la joagăr. Cf. alr ii 6 457/353, 362. — Pl.: podoime. — Şi: po<16ină (alr sn i h 164/386), oddfnă (h iii 246) s. f. — Din ucr. dial. nOfţoiiMa (Ut. ni^ouMa). POKOIMĂ2 s. f. (Regional) 1. Persoană urîtă (Negri-leasa —Gura IIurnorului). Cf. a vi 4. 2. Om leneş. Com. din Straja —RXdăuţi. — Pl.: podoime. . — Etimologia necunoscută. Cf. u i m ă, moi m ă1, m o i m sfi. PODOIMĂ3 s. f. (învechit, în Transilv.) Pretext. Cf. Gheţie, r. m., dm, Viciu, gl. 68, com. DrAganu, Paşca, gl. Destul că cu ceva podoimă (pricină) nu 10295 PODOINÀ1 - 927 - PODRUM era zi lăsată de Dumnezeu să nu calce o dată pragul morăriţii. Reteganul, p. p. 48. ~ Pl.: podoime, — Şi: (regional) podôinâ s. f. Com. Drăganu. — Etimologia necunoscută. PODdlNĂ1 s. f. v. podolmâ1. PODdlNĂ2 s. f. v. podoimă8. PODdlNlŢĂ s. f. (Regional) Mînzaie (1 1). Ci. cade, alr i 1 778/885. — Pl. : podoinile. — Din bg. nofloftHHija. PODOLIÂN, -Ă s. m. şi f... adj. 1. S. m. şi f. Pur-soană care iăcea parte din populaţia de bază a Podo-liei sau era originară din Podolia; (la pl.) populaţia de bază a acestei regiuni. Cu un polcu de podoleani era Buceaţchi. Ureche, l. 80, cf. dex. 2. Adj. Care aparţine Podoliei, originar din Podolia. liasa palatină sau podolienă. enc. vet. 590, cf. dex. — Pronunţat : -li-an. — Pl.: podolicni (învechit podoleani), -e. — Şi: (rar) podolién, -ă adj. — Podolia (n. pr.) -f suf. -ean. PODOLIÉN, -Ă adj. v. poclolian. PODOMÉTRU s. n. Instrument de măsură pentru înregistrarea numărului de paşi efectuaţi de un pieton (şi a vitezei de deplasare); pedometru, odometru. Podomelrul cuprinde un mecanism cu un ciocan şi un contor, funcţionarea fiind produsă de scuturăturile datorite paşilor pietonului, ltr2, cf. dn2, dex. — Pl. : podometre. — Din fr. podomètre. PODORdG s. in. v. podorojnâ. PODORdJ s. n. v. podorojnâ. PODORdJNĂ s. f. Ordin scris pe baza căruia i se puneau cuiva la dispoziţie cai de poştă. Nici unul din epistaţii sau căpitanii ai vreunei stăi/ii nu să va îndrăzni să dea cai de poşte de sineşi, ci numai după podorojne. cb (1833), 981/5. Să vor încredinţa din vreme in vreme cite un număr dc podorojne dăşchise domnului Simici (a. 1836). doc., ec. 620. 1ndatorează pe toţi slujbaşii de prin poşlii a se purta cu pasajerii de obşte prin mijloace blinde ... păzindu-le rîndul la darea cailor, după podorojnele ce li s-ar înfăţişa. Buletin, g. (1844), 151/2. Mi s-a dat de hatîr un surugiu cu şase cai, în loc de opt scrişi în podorojnâ. Ghica, s. 242. Cinovnicul vine cu podorojnă-n căruţa de poştă. Alecsandri, t. 1 358, cf. Pontbbiant, d., Cihac, ii, 271, lm, ddrf, Alexi, \v., tdrg, 1. Bhăescu, m. 70, Şăineanu, d. u., Scriban, d., dm, dex. — Pl.: podorojne şi (rar) podorojni. — Şi: (învechit) podorôj (pl. podorojuri, Pontbriant, d.) s. n., podorôg (lm) s. m. — Din rus. noflopoasHaa. PODOBOSÎT, -Ă adj. (Regional; despre materiale textile sau despre confecţii) Mototolit (1), şifonat, boţit (Caransebeş). L. Costin, gr. băn. ii, 154. Ce haine podorosîte! id. ib. — Pl.: podorosîţi, -te. — Etimologia necunoscută. PODOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre lină) Încîlcit; p. ext. (despre animale) care are părul încîlcit (şi aspru). Cf. h îv 53. XJn cîine podos. L. Costin, gr. băn. 160. Lina care se „scarmănă“ anevoie se zice că esle podoasă, ibîncă. Tomescu, gl. 17, cf. a iii 1. Una e podoasă rău. Lexic reg. ii, 71. — Pl.: podoşi, -oase. — Poitdu -f suf. -os. PODOVÂGHE s. f. pl. (Regional) „Sarcini“ (Ciu-băncuţa—Dej). Coman, gl. — Etimologia necunoscută. PODPARÎICIC s. m. (Rusism învechit) Sublocote nent. Misiunea rusească constă din ...un general, un polcovnic, ... şase podparucici şi un medic. Telegraful (1854), 3l/63. — Pl.: podparucici. — Din rus. no^nopviHl:. PODPÎSCĂ s. f. (Rusism învechit) Semnătură; p. e x t. dispoziţie, ordin scris, parafat. După două luni de la darea podpiscei sînt datori a începe zidiri pe locul dat lor. cr (1830), 1341 /17. Cinovnicul vine... , ierepodpiscă, dă rospiscă. Alecsandri, t. 1 358, cf. dm. — Pl.: ppdpisce. — Din rus. no;(nncKa. PODPOLCOVNIC s. m. (Rusism Învechit) Locote-nent-colonel. Să ivi dăspre Focşani un flie Lepuş-neanul ... trimis de un podpolcovnicu Nazarie Carazin (a. 1782). gcr ii, 126/29. Arătare s-au făcui Divanului de la dumnealui podpolcovnic Cernov (a. 1812). doc. ec. 138. Am şi pă un cinstit podpolcovnic în casa mea la cfartir (a. 1815). bul. com. ist. v, 293. Pe alunei ... oficerii se numeau ... polcovnici şi pot-polcovnict. Ghica, s. xviii, cf. tdrg, Scriban, d. — Scris şi: pod-polcovnic. — Pl.: podpolcovnici. — Şi: polpoledvnic (tdrg, Scriban, d.), potpolcdvnic (scris pot-polcovnic) s. m. — Din rus. nojţDOHKOBHHK. l’ODPOBUŞi\lC s. m. (învechit, rar) Sublocotenent. Din cavalerie ucişi ...8 podporuşniei şi corneli. N Costin, let. ii, 74/14. — Pl.: podporuşniei. — Din pol. podporucznik. PODPRt vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A opri (!)• Au podprit marea. Dosoftei, ps. 257/15. — Prez. ind.: podpresc. — Din slavonul rtOA'h.np’teTH. PODRÂCJC s. m. v. podreadcic. PODRĂD subst. (Rusism învechit) Contract. Pentru această sumă de 20 000 saci, după ce mai de pe urmă tîrguire ... , au rămas podratul acesta asupra numitului neguţătoriu Hascal (a. 1829). Furnică, d. c. 339, cf. Cihac, u, 271, T. Papahagi, c. l. — Pl.: ? — Şi: podrât subst. — Din rus. nojţpHjţ „antrepriză“. PODRÂD1E s. f. v. progadic. PODHAGHINĂ s. f. (Regional) Copii neastîmpărat (Pamfile, j. ii, 161) sau urît (cv 1950, nr. 4, 44). <0> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Are şi Neculai ... o podraghină de fată, de să n-o vezi, c-o visezi, cv 1950, nr. 4, 44. — Pl.. podvaghine. — Si. jiodrăglilnă s. f. dr. vii, 396. — Etimologia necunoscută. Cf. d r a g h i n ă. PODRÂT subst. v. podrad. PODRÂGH1NĂ s. f. v. podraghină. PODREADCIC s. m. (Rusism învechit) Persoană care Îşi lua obligaţia de a executa un contract. Pod-readcicul să Indatoreşte a-i leslimatisi la Iiîrşova patru mii perichi boi de jug. Cr (1829), 3162/1. S-ar urma întîrziere în plata banilor podracicului pe fieştecare lună. ar (1830), 16 bis/10, cf. Cihac, ii, 271. — Pl.: podreadcici. — Şi: podrâcic s. m. — Din rus. ilOJţpMAUHi; „antreprenor“. PODROM s. n. v. podrum. PODRUM s. n. (Ban. şi Transilv.) Pivniţă (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Podiumuri unde fearbe vinul, antrop. 107/24. Spre seară ... era toţi adunaţi în pivniţă (sau în podrum). Bărac, t. 58/2, cf. Pont- 10321 PODRUV - 928 - PODVADĂ briant, d., Barcianu, v., Cihac, ii, 606, lm, ddbf, Sub multe case să află şi podium sau ptmniţă. Liuba-Iana, m. 97, cf. Ghf.ţie, it. m., Barcianu, şio î, lxxxtv, Alexi, w., tdrg, Molin, r. b. 288, Pribeagul, p. r. 57, Scriban, d., h xviii 262. Ctrciumărita Se ducea în ăl podium Şi le scotea vin d-ăl bun. Corcea, b. 82. Să mă culc La uşa podiumului. Doine, 137, cf. CXtană, p. B. ii, 141. în padrum că s-o băgat. Alexici, l. v. 27, cf. Densusianü, ţ. h. 56. Se duce in podrum după vin. L. Costin, gb. băn. 161, cf. arh. folk. iii, 153, com. Beniuc, chest. ii 280/1, 403, alr 1 663, a i 34, 36. Mă (ineau tot tn podrum- în pcdrum fără fereşti, folc. transilv. ii, 486. + (Prin vestul Transilv.) Cămăruţă. Cf. Frîncu-Candrea, m. 104, Pamfile, i. c. 439. — Pl.: podrumuri. — Şi: podrôm (pl. şi pcdroame) s. n. lb, Barcianu, v., Cihac, ii, 606, lm, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., tdrg, alr i 663/90, a i 36. — Din ser. podrum. PODRÜV s. n. v. produit. PODSCÂRB s. m. Titlu In ierarhia nobiliară poloneză, corespunzînd aceluia de vistiernic sau dc cămă-raş; nobil polonez care avea acest titlu. Şi îndată au trimis la craiul pe podscarbul lui, să-i ia toată averea lanţului Vodă. Ureche, l. 200, cf. M. Costin, ap. Gîdei, 235, ddrf, T. Papahagi, c. l., Rosetti-Ca-zacu, r. l. r. i, 223. — Pl.: podscarbi. — Din pol. podskarbi. POOÜC s. n. (Prin Maram. şi prin nordul Transilv.) Podeţ (2). Cf. alr i 809/270, 361, Glosar rëg. — Pl.: poducuri. — Pod1 + suf. -ac. PODULÎŢ s. n. 1. Diminutiv al lui pod1 (III); s p e c. construcţie (în formă de pod1 II 1 mic) amenajată transversal peste şanţul unei şosele, şi pe care se pătrunde din şosea în curtea unei case (ţărăneşti); podeţ (2), podişcă (1), (popular) poduţ2 (2), (învechit şi regional) podeci, podişor (1), poduşcă1 (3), (învechit) podenci, (regional) podeac (v. pod ea g 1), podici (2), podiş (2), podiţ, poduc, podurel. Cf. cade, dm. 2. (Regional) Bîrna pe care se rulează, cu ajutorul unor virtejuri, lanţurile care ridică şi coboară stavilele la moara de apă; (regional) pod1 (IV 1 9), fruntar. Cf. Damé, t. 147. Stavila este făcută din scînduri şi se poate ridica sau coborî cu ajutorul unor lan ¡uri puse în mişcare de vîrtejuri aşezate pe un poduleţ. enc. agr. iv, 66. 3. (Regional) Numele unui vas de bucătărie nede- finit mai de aproape. în casa mică se (in vasele trebuincioase la fiert, adică: oale, ligăi ..., poduleful, mujdeierul. Pamfile, i. c. 444. — Pl.: podulefe. — Pod1 + suf. -ulei. POD URÂTE subst. pl. (Regional) Pcsmeţi (2) (Iablaniţa — Băile Herculane). L. Costin, gr. băn. 161. Să ne dea Cozonac şi podurate Coapte-n tunuri de cetate, id. ib. — Etimologia necunoscută. PODI7RÉL s. n. (Prin Transilv., prin Maram. şi prin Munt.; mai ales la pl.) Podeţ. (2). Cf. ddrf, tdrg, dm. Am fost tînăr şi-am putut, Mi-a dat mina şi-am făcut Podurele La tini grele, Cifi treceau toţi mulţămeau. Pamfile, cr. 103. Fapt-am, Doamne, iar am fapt Podurele-N tocuri grele. Teodorescu, p. p. 29, cf. gcr 11, 325. Pîntre ţări ... Sint trei podurele nouă. Bîrlea, b. 55, cf. bl vi, 161, alb i 809/Î66-. — Pl.: podurele. — Poduri (pl. lui pod1) + suf. -el. PODURNICĂ s. f. (Bot.; regional) Numele unei buruieni nedefinite mai de aproape (Doagele—Vaslui). Cf. h xvi 159. — Accentul necunoscut. — Pl.: ? — Etimologia necunoscută. PODTJŞC s. m. v. poduşcă1. PODÎfŞCĂ1 s. f. 1. (învechit, rar) Galerie subterană, tunel. Săpa pre supt zid perşii să între cu poduşci. Herodot (1645), 271. 2. (învechit şi regional) Canal (de scurgere) al unei ape curgătoare, folosit adesea pentru irigaţii; şanţ cu apă folosit pentru irigaţii. Din apa Eufratului să udă [pămîntul] pentru că iaste tot poduşci, făcut de îmblă apa pretutindirile. Herodot (1645), 79. Şi iaste şi poduşcă de îmblă şi corăbii cătră ameazăzi. id. ib. iar de acole drept în sus pînă în poduşcă feredei-lor ... s-au aflat stănjăni ... (a. 1761). Uricarîul, vii, 30. Dacă iazul nu are opust, atunci, cînd vrea să-l scurgă, face o ruptură provizorie în iezătură, numită poduşcă, pe care apoi o astupă la loc. Antipa, p. 58, cf. DM. 3. (învechit şi regional) Podeţ (2). Fiind datoare iarăşi ţara a avea îngrijirea iui i a celorlalte poduşci mai mici ce sint făcute pe bălţile ce să rupe din apa Jiului (a. 1826). doc. ec. 366, cf. Pontbriant, d. alr 1 809/402, 540. — Pl.: poduşli şi (învechit) poduşci. — Şi: (regional) poduşc s. m. alr i 809/402, 540. — Pod1 + suf. -uşcă. l’ODÎÎŞCĂ2 s. f. 1. (Bucov. şi prin Mold.) Bară sau şină de fier folosită ca sprijin la osia carului sau a căruţei pentru a-i mări rezistenţa. Com. din Capu Codrului—Gura Humorului, Lexic reg. 106, Glosar reg., l. rom. 1966, 99. 2. (Prin Bucov.) Bucea care căptuşeşte capetele osiei (roţii) carului sau a căruţei spre a feri osia de uzură. Cf. h x 69, l. rom. 1966, 99. 3. (Regional; in forma produşcă) Lemn scurt şi nu prea gros folosit la transportul buştenilor (Izvoru Alb —Piatra Neamţ). Arvinte, term. 162. — Pl.: poduşli. — Şi: prodtişcă s. f. Glosar reg. — Din ucr. nojţyuiKa. PODÎJŢ1 s. m. (Iht.; Transilv., prin Maram. şi prin Bucov.) Scobar (Chondrostoma nasus). Cf. Klein, d. 401, lb, Ponzu, Cihac, ii, 271, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Marian, ins. 57, jahresber. xii, 119, Alexi, w., Antipa, f. i. 193, id. p. 787, ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d., Băcescu, p. 150, Q. Antonescu, p. 81, dm, h xvii 16, 120. Somnii şi podu/ii sînt peşti scumpi. Reteganul, ap. cade, cf. ALR I 1 746/136, 138, 227, 268, 270, 339, alr n 6 239/182, 228, 260, mat. dialect, i, 187. Scobarul sau — cum îi spunem noi, turdenii — poduţul este ... cel mai răspîndit peşte în Arieş. vîn. pesc. iunie 1962, 20. — Pl.: poduţi. — Din magh. paduc. PODÎJŢ2 s. n. 1. (Regional) Podeţ (1) (Berbeşti — Sighetul Marmaţiei). Bîrlea, b. 43. Du-le ... şi te culcă Din poduţu grajdului, în patu drăguţului, id. ib. 2. (Popular) Podeţ (2). Cf. lb. Cine dracu-a mai văzut Iarbă verde sub poduţ. Jarnîk-Bîrseanu, d. 444. La poduţu Sighetului L-o aşteptat pizmaşii-Bîrlea, b. 73. Pe tine le-am purtat ... Peste cel poduţ de argint. Bud, p. p. 45, cf. alr 1 809, a 1 12, 17, 20, 23, 35, in 4, 18. — Pl.: pcduţiiri (alr i 809) şi (învechit, rar, m.) poduţi (lb). — Pod1 + suf. -uf. PODII ŢEL s. n. (Regional) Diminutiv al lui poduţ2 (2) (Tîrgu Lăpuş —Baia Mare). Cf. alr i 809/359. — Pl.: poduţele. — Poduţ2 + suf. -el. PODVÂDĂ s. f. 1. (în Ţara Românească şi în Moldova) Obligaţie la care erau supuşi ţăranii depen- 10335 PODVADĂ - 929 - PODVOADĂ den ţi în evul mediu în folosul domniei (mai ales în timp de război) şi care consta în prestaţii (transport, cărăuşie) sau rechiziţii ale animalelor de tracţiune; p. ext. transport, cărăuşie (cu plată). Cf. corvoadă. Să fie în pace ...de mertice şi de cai de olac şi de podvoade (a. 1630). bul. com. ist. v, 55. Aceia să-i fie tn pace de alte de toate ... nici care cu boi de la casele lor a lua de potvoade (a. 1686). N. A. Bogdan, c. m. 48. fSd fie scutiţi] ... de podvoade, dă mcrtice ..., de cai de olac (a. 1701). Iorga, s. d. v, 349. Să nu-i bîniuiască de olăcării şi de podvoade, să nu le ia cai de olac (a. 1707). hem 3 210. Carte ... pentru podvoz, olăcării, dată panţirilor de Comăneşii (a. 1737). Iorga, s. d. vi, 210. li jăcuie pentru ale locului ... cu pod-vozi, cu jderi (a. 1767). Ştefanelli, d. c. 93. Nu trece podvoadă sau angarea ... să nu o facă (a. 1810). în Contribuţii, iii, 91, cf. Budai-Deleanu, lex. La scoaterea dăjdilor sau podvoaze ... ţuicii să nu aibăp amestec. Dionisie, c. 231. Podvoadă se zice pentru slujba cu carul. I. Golescu, c. Cine să ne mai ocrotească de podvezi! Gorjan, h. iv, 237/13, cf. Polizu. La orice podvadă bine; O, nu-i cereţi ierbăritl Bolliac, o. 72. Au luatf pe lingă dijmă din roadele pămîntului ... şi zile de lucru, podvezi etc. I. Ionescu, m. 292, cf. Pontbriant, d., Cihac, ii, 271. O podvadă de 360 de oca pe an, cale de patru poşte. Bolintineanu, o. 283, cf. lm. Locuitorii obosiţi de podvezi, angarele şi biruri grele. Ispirescu, m. v. 10. De podvadă şi de clacă ai scăpat, frate popor l Beldiceanu, p. 118, cf. ddrf. Iar pe nevirstntei şi bunici Lăşai-aţi bir, podvezi, nevoi. Neculuţă, ţ. d. 101, cf. Gheţie, ir. m., Barcianu, Alexi, w. Erau făcuţi scutiţi... de podvezi. conv. lit. xliu, 921, cf. tdrg, Şăineanu, d. u., cade. Ne strică prea mult zilele ... cu clăcile şi cu podvezile. Sadoveanu, o. v, 589, cf. Scriban, d. Astfel, avem, alil în Muntenia cit şi in Moldova, prestaţia numită povoz „obligaţia de cărat“ şi podvod „rechiziţionarea de boi pentru care“, cv 1949, nr. 5, 24. Erau siliţi să facă podvezi (transporturi) pentru domnie şi pentru împărăţie. Oţetea, t. v. 68. Miai a fost trimis cu carul lui Ion în podvadă să aducă două pluguri de fier de la Bucureşti. Camil Petrescu, o. i, 46. L-au luat la podvezi, pin ploaie şi zloată. C. Petrescu, a. r. 51, cf. der. Credem însă că răzăşii odobeşteni nu făceau „podvoadele de vin“, adică transporturile sau cărăturile buţilor şi poloboacelor domneşti. C. Giurescu, p. o. 235. Mă plătesc ... De podveadă, de belea. Teodorescu, p. p. 276, cf. Bibicescu, p. p. 4. Făcea la podvezi şi la drumuii lungi aşternute toate cu peatră. şez. v, 20. Luau ... de aici de la rwi care de podvoadă. Rădulescu-Codin, î. 300, cf. Cardaş, c. p. 206. Ne-.a luat dă podvadă pă la Călăraş. Graiul, i, 230, cf. i. cr. i, 60. Toată vara podvezi grele: Numai clacă şi şosele, ant. lit. pop. i, 257. Satul mic îl ajunge podvoada des. Pann, p. v. i, 113/2, cf. Zanne, p. vi, 302. 2. (învechit) Ceea ce transporta cineva (cu carul, cu căruţa), încărcătură (transportată Sii cadrul podvezii I). Nke podvozi să nu ducă (a. 1710). bul. com. ist. i, 308. Să ducă şi cîte o podvoadă de pîne la mănăstire (a. 1764). Uricariul, x, 191. In ianuarie ... gospodarul să care podvozile. I. Ionescu, c. 1/6. Cultivatoriul caută de iernaticul şi îngrăşatul vitelor, de căralul podvozilor. id. b. c. 354/7, ci. Şăineanu, d. u. Oştite ... umblau din popas în popas ... avind în coadă miile de cară cu podvezi de zeherea. Sadoveanu, o. xii, 270, cf. Scriban, d. Trece un şir de care cu podvezi. v. rom. mai 1954, 192. Iese preotul cu preoteasa să vadă de unde le vin podhoadele. Sevastos, ap. tdrg. Cară... Cîte-n patru boi cu toate, Cu podvoadă încărcate, pop., ap. tdrg. Zări atîiea cară cu podhod impodhodate. i. cr. iv, 7. Multe cară s-au pornit ... cu podvoadă încărcate, pop., ap. Şăineanu, d. u. — Pl.: podvezi. — Şi: podvoâdă (pl. şi podvoade), (învechit şi regional) podveâdă (pl. şi podvezuri, Rosetti-Cazacu, i. l. r. i, 468) s. f., (învechit) podvod subst., podv6z (pl. podvozi şi, n., podvoaze) s. tn., polvoâdă (pl. şi potvoade) s. f., pov6z subst., (regional) podhoâdă s. f., podhdd subst., podh6dă (i. cr. i, 60) s. f. — Din slavonul nOATiKOA '• PODVÂL1 s. m. v. podbal. PODVÂL2 s. n. 1. (Prin Transilv. şi prin Olt.) Fiecare dintre cele două bîrne care se află la capetele carului la joagăr ,şi care au rol de sprijinire şi de fixare a buşteanului. Cf. Dame, t. 175, tdrg, Pamfile, i. c. 111, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., ltr2. 2. (Prin Transilv., prin Munt., prin Olt. şi prin Ban.) Fiecare dintre bucăţile de lemn pe care se aşază butoaiele în pivniţă, stiva de lemne în pădure etc., (regional) căpătii; p. gener. suport de lemn sau de piatră. Cf. lb, Polizu, Pontbriant, d., Cihac, ii, 444, lm, ddrf, Gheţie, p. m., Barcianu, Alexi, \v., tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d., n. rev. r. viii, nr. 6, 87, com din Turnu—Măgurele. In fund, trei buţi la rînd aşezate pe podvale, cu o palmă mai sus ca pămîntul. Plopşor, c. 144. Are 590 vedre de ţuică pe polval. Ciauşanu, gl., cf. l. rom. 1961, nr. 1, 24, dl, dm. + (Prin Olt. şi prin Transilv.) Fiecare dintre grinzile sau seîndurile puse de-a curmezişul pe temelia casei şi pe care se sprijină podeaua; (regional) podvelice. Sia ca o vargă ... înfiptă ca un cap într-o găurice a acoperişului şi cu altul jos, în colţul unui potval. Plopşor, c. 146, cf. chest. ii 100/47, 201/18, 46. <0> Expr. A aşeza nunta pe potvale = a începe pregătirile de nuntă. Cf. Iovescu, n. 85. — Pl.: podvale şi podvaluri (cade, Scriban, d.). — Si: podvâlă (tdrg, cade) s. f., podvdl (chest. ii 201/18), potvâl s. n. — Din bg. nouBaJi, nojjBaJia, ser. podvala. l’ODVÂLĂ s. f. v. podval2. PODVÂRNĂ s. f. v. povarnă1. PODVEÂDĂ s. f. v. podvadă. PODVELÎCE s. f. (Regional) Podval2 (2) (Sălciva-Deva). Cf. chest. ii 201/3. — Pl.: ? — Cf. podval2. PODVÎC s. n. v. podvi(|. PODVÎG s. n. 1. (învechit) Penitenţă (2). Hiară grozlivă să arăta ca să sparie svînla, să părăsască pod-vigul său. Varlaam, c. 367. [Sfîntul] să-nchisă într-o chilie mică petrecînd viaţă cu neuoinţă de podviguri greale. Dosoftei, v. ş. octombrie 92v/4. Plătîndu-i podvicul şi traiul călugăresc, s-au călugărit (sfîrşitul sec. xvii). rev. crit. i, 373. Ai alergat călră podvi-gul nevoinţei. Mineiul (1776), 26vl/9. Să aibă a petrece podvigul călugăresc (a. 1803). Uricariul, vii, 133, cf. lb, Cihac, ii, 271, Gheţie, r. m-, Alexi, w., tdrg, Scriban, d. 2. (în dicţionarele din trecut) Cingătoare pe care o poartă călugării. Cf. Valian, v., Pontbriant, d., Cihac, ii, 282, lm. — Pl.: podviguri. — Şi: poilvic s. n., poloig (Pontbriant, d., Cihac, ii, 282, lm; pl. rn. potoigi, Pontbriant, d., lm., n. potoige, lm) s. m., s. n., potvig (Valian, v.) s* n. — Din slavonul PODVXGUl vb IV. Refl. (învechit) A-şi impune un canon; a se pocăi1 Expr. A rămîne (sau a lăsa) podvolnic — a rămîne (sau a lăsa pe cineva) liber, pe dinafară; a fi concediat sau a concedia, a fi pus sau a pune în disponibilitate. Cf. id. ib. <$> (Adverbial) Leagă-l şi pe mînzocu-ăsta să meargă podvolnic pe lîngo oişte. id. ib. + (Adverbial) De bună voie, nesilit de nimeni. A face ceva podvolnic. Udrescu. gl. — Pl.: podvolnici, -ce. — Din rus. nOBOJitHWH. PODVOLNIŢĂ s. f. v. podhoiniţă. PODVORNIŢ s. f. v. podliorniţă. PODVÔZ s. m. v. podvadă. PODVOZÂR s. in. v. podvodar. PODZOL s. n. Sol nisipos şi lutos, de culoare cenuşie, sărac în calciu, cu reacţie acidă, cu fertilitate naturală slabă, care se formează sub vegetaţia pădurilor, într-un climat rece şi umed. Cf. Cantuniari, l. m. 131. în astfel de padini se află mai ales aşa-zisul podzol. ENC. AGR. IV, 370, cf. LTR2, DL, DM. în tot Ardealul, majoritatea terenurilor agricole sînt podzoluri. Scînteia, 1960, nr. 4 845, cf. der, fd iv, 63, dex. — Pl.: podzoluri. — Din rus. n0ft30Ji. PODZOLIC, -Ă adj. Care conţine nisip şi lut, care e sărac în calciu; de podzol, care are caracteristicile podzolului, specific podzolului. V. p o d z o 1 i t. Experienţele au arătat că în solurile podzolice ... cel mai indicat procedeu este introducerea de superfosfat. contemp. 1953, nr. 365, 5/3. Podzolul secundar ia naştere obişnuit prin degradarea podzolică înaintată a solului brun de pădure. ltr2 xii, 665, cf. dl, dm. — Pl.: podzolici, -ce. — Podzol + suf. -ic. PODZOLÎRE s. f. (Proces de) formare a podzo-lului. După natura procesului de podzolire, se deosebesc: podzol secundar şi podzol primar. ltr2 xii, 665, cf. der, dex. — Pl.: podzoliri. — De la podzol, PODZOLÎT, *Ă adj. (Despre soluri) Care a devenit podzol, care are caracter de podzol. V. p o d z o 1 i e. Ghinda ... înglobează solul de pădure la solurile slab podzolite. enc. agr. iv, 406, Deteriorarea pădurii de fag ... conduce la regradarea podzolului secundar ... şi revenirea la un sol brun podzolit. ltr2 xii, 665. — Pl.: podzoliţi, -te, — De la podzol. POEDÎNOC subst. (Rusism învechit) Duel. Un cră-işor nemţăşcu au chemat pre leh la poedinoc ... să să lovască numai amîndoi din arme. N. Costin, l. 168, cf. Cantemir, i. i. ii, 325, tdrg, Scriban, d. Datorită intensificării legăturilor culturale ... apar o serie de traduceri în care ne întîmpină numeroase împrumuturi rusesti de factură livrescă (poedinoc „duel"). scl 1959, 405. — Pl.: ? — Si: poidinoe subst. Cantemir, i. i. ii, 325. — Din rus. noe^HHOK. POEM s. n. 1. (Adesea urmat de determinări in-dicînd felul) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, alcătuită dintr-o suită de episoade care tratează subiecte cu caracter eroic, filozofic, mitologic, istoric etc., (învechit) poemat; p. g e ne r. poezie (!)• Numele slavoneşti, ceale ce se sfîrşesc spre -a şi spre -ma, de la greci s-au luat ... cum e: poema, dogma. st. lex. 231r/27. Poemele lui Omir. Molnar, i. 269/24. N-au cutezatu a face un poem eroicu. Budai-Deleanu, ţig. 26r/17. Cîntară o poemă (o facere în stihuri). Vîrnav, f. 164v/14. într-o traghedie sau poemă. Leon As ac hi, b. 87/8. Poeme scrise aproape de trei mii de ani. Pleşoianu, c. 123/8. N-a întîrziat a se face o poemă în versuri italieneşti, cr (1829), 2452/12. Felurimi de tîlmăciri am văzut că malignitatea sau curiozitatea oamenilor au vrut să dea poemilor mele. Heliade, o. ii, 13. înalta şi nemuritoarea poemă. Marco viei, c. 4/19. Poema mea nu este satiră, ci o elegie, gtn (1836), 422/19. Unul din resbelele cele mai faimoase ale antichităţei ... au format pre cii mai mari eroi şi cea întăi poemă epică. Asachi, s. l. ii, 5. O epică piimă născocesc. Donici, f. ii, 35/18. Muftiul ... prezintă sultanului o poemă jalnică compusă de Ali-Celebi. Bălcescu, m. v. 180, cf. Negulici, Stamati, d. Se rădică de la metamorfoza ovidică şi mărimea epică a micului poem. Russo, s. 26. Traduse apoi „ Ţiganii“ de Puşkin, poem atît de frumos. Ne-gruzzi, s. i, 333, cf. Polizu. O nuouă epopee, poemă strălucită. Alexandrescu, o. i, 80. Strînse pergamentul şi îl dete împăratului zicîndu-i: »Sire! priimeşte această poemă“* Filimon, o. i, 207, cf. Pontbriant, d., prot.-pop., n. d., Antonescu, d. Puşkin face o descriere foarte vie de un lagăr ţigănesc la începutul poemului său. Alecsandri, o. p. 65. Cel mai vechi poem însemnat al germanilor. Maiorescu, cr. ii, 59. Persoanele dramei satirice elineşti ... erau alese printre semizeii şi eroii poemelor ciclice. Odobescu, s. i, 44. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-n-cearcă prin poeme să devină cumularzi. Eminescu, o. i, 137. Din acest moment intrăm în fondul poemei. Macedonski, o. iv, 50. Cînd mă uit în urmăy la mine — îmi par eroul unui poem frumos. VlahuţĂ, o. a. ii, 175. Poemă populară cu un caracter epic. Ghe-rea, st. cr. iii, 320, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. Tu citeşti nazalizînd O poemă decadentă. Bacovia, o. 58. într-un poem, într-o poezie cu strofe numeroase, ai cu totul altă libertate decît în carcera unui sonet. Galactiqn, a. 123. Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeţi deodată în trei oraşe le-au cîntat. Topîrceanu, i\ o. 79. Mă-a-plec cu-nfiorare şi sfială Deasupra cărţii tale cu poeme. D. Botez, f. s. 53. Să-mi ridic sufletul de lîngă pă-mînly Să~l fac să învie-n poeme. Lesnea, vers. 189. Se scriau poeme libere, lungi. Vlasiu, d. 296. Autorul 10362 POEMAT 931 POET „Patriarhalelor“ ... şi al dulcelui poem ,,A fost odată“ era un poet tînăr. Sadoveanu, o. ix, 610. Cum? nu-ţi place poate! Aşa un poem minunat! Călinescu, e. o. ii, 12. Ne recită cîteva poeme. Stancu, r. a. ii, 39. în mod neîndoios, cititorii nu pot să nu reţină sensul general al poemului, v. rom. ianuarie 1954, 152. Voi intra masiv şi greu în vreme, Cu un car cit dealul de poeme. Beniuc, v. a. i, 12. Pe-atnnci puteam eu, oare, să prevăd ... Că in curînd am să trăiesc dureri Bana-lizate-n tomuri de poeme? Labiş, p. 120. întemeietori ai versificaţiei româneşti sînt consideraţi (ronicarul Miron Costin, autor al poemului „Viaţa lumii“, şi mitropolitul Dosoftei. l. rom. 1965, 399. Fabulosul croic lipseşte într-adeuăr din acest poem. gontemp. 1966, nr, 1 019, 3/2. <£> F i g. Sufletul e o poemă cu un cer nemărginit. Macedonski, o. i, 96. Astăzi socoteşti iubirea o poemă genială. Demetrescu, o. 51. Acum plutesc în aer poemele durerii. Eftimiu, î. 170. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare. Bacovia, 0. 59. Valea Oltului ... este un măreţ poem. Galaction, a. 96, cf. Iordan, l. r. a. 54. Din fiece piept de ogor Creşte poemul spicului roditor! Deşliu, g. 19. Adun poemul nopţilor şi-l scriu. Horea, g. 152. <£> Poem în proză = specie a prozei literare, aparţinînd genului liric, cultivată din a doua jumătate a secolului al xix-lea. Delavrancea este, în literatura noastră, creatorul poemei în proză. Vianu, a. p. 173. Preţiozitatea irizantă a poemului în proză. Teodoreanu, m. u. 35, cf. dm. Poemele în proză însă ... figurează aci la loc de cinste, s martie 1960, 59. Poem dramatic = scriere dramatică (în versuri) avînd un pronunţat caracter poetic, liric. E premieră. „Cheia visurilor“ — un poem dramatic de Leon Mătăsaru. G. Petrescu, c. v. 233. Piesa este interpretată mai mult ca poem dramatic decît ca dramă, t decembrie 1962, 51. 2. Mică compoziţie muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică, de construcţie liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. Cf. dm. Aici a luat naştere ... un adevărat poem muzical popular. Alexandru, 1. m. 19. Vrea să scrie un poem în care să evoce figuraşi sacrificiul eroic al unui comunist din ilegalitate, m 1961, nr. 1, 19. <0> Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, de formă liberă, avînd, de obicei, un caracter programatic. Gf. der, dex. <0> F i g. Acest poem simfonic al pămîntului e muntele Hăsmaşul Mare. Bogza, c. o. 13. — Pl.: poeme. — Şi: pcéma (pl. poeme şi, învechit, poemi), (învechit) piimă, pîimă (Rosetti-Ga-zacu, i. l. r. i, 354) s. f. — Din fr. poème, germ. Poem. — Poemă < lat. poema, it. poema. — Piimă, pîimă < ngr. xcoir||ia. POEMÂT s. n. (învechit) Poem (1). Să veade la poematele lor. Dosoftei, v. s. decembrie 193r/7. Folositoare poimate şi verşuri au înşirai pururea fericitul. id. ib. 197v/15. Poemation eroi-comico-satiric. Budai-Deleanu, ţ. 61, cf. Gâldi, m. phan. 227, 232, Contribuţii, iii, 23, 25, 26, 27. — Pl.: poemate. — Şi: poimat s. n., poimata s. f. (Gâldi, m. phan. 227; accentul necunoscut), ¡ oe-mation (accentuat şi poemâtion, id. ib. 232) s. n. — Din ngr. rcovnuaxiov, lat. poemation. POEMATIC, -A adj. Gare ţine de poem, privitor la poem, cu caracter de poem. Gf. dn2. O anumită scandare a leilmotivului, fine simetrii, dau filmului un caracter poematic. Cinema, 1968, nr. 6, ii. — Pi.: poematici, -ce. — Poem + suf. -atic. POEMATION s. n. v. poemat. POEMĂ s. f. v. poem. POET, -A s. m. şi f. Persoană care compune poezii (1), autor de poezii. V. rapsod. Numele ceale de la greci luate ... sînt a neamului bărbătesc, cum e ... poeta. st» lex, 231r/23. Ovidie Nason ... iaste foarte bătrîn poet. G. Gantacuzino, cm i, 36. Să poată nu- măra slomnirea, şi scurtă, şi lungă, cum va vrea poeta. Văgărescul, gr. 144/17. J se da puterea de a face cu numele împăratului doctori, poete încoronaţi. Şincai, hr. ii, 208/2. Mitrofan, poetul cel de frunte ..., Făcea stihuri şi bune şi rele. Budai-Deleanu, ţ. 305. Zice şi un poeta în cîntarea sa. N. Popovici, o. 116. El au chemat pre poeta acesta. Ţichindeal, a. m. 3/12. Omir, vestitul poet al vechimei. Nicolau, p. 1, cf. drlu, lb. Drumul ce Jung mi-a deschis a ajuns dăsnădăjduirea poeţilor. Margovici, c. 3/16. Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia. Asachi, s. l. i, 117, cf. Valian, v. Poetul ... Fericit se socoteşte cînd face stihuri frumoase. Gonachi, p. 287. Murat al IlJ-lea ... trăia înconjurat de tălmăcitori de vise, de astrologi, de şeici, de poeţi. Bălcescu, m. v. 34. Literaţi, autori, poeţi, bărbaţi de ştiinţe, cr (1848), 73/5, cf. Negulici, Stamati, d. Românul are şi va avea poeţi. Russo, s. 150. Rousseau, Petrarca, Schiller, ce mozaic de poeţi! Negruzzi, s. i, 46. Poetul este el totdeauna şi artist? Bolliac, o. 58. Adeseori poeţii lucrurile zugrăvesc, Nu precum sînt în fiinţă, ci cum şi le-nchipuiesc. Alexandrescu, o. i, 187, cf. Pont-briant, d., prot.-pop., n. d. Iloraţiu, ca om, te-ai stins cu-ncetul Şi n-a rămas din tine decît numai poetul. Alecsandri, t. ii, 281. Lesbos fuse patria poetei Sa-pho şi poetului Alceu. Bolintineanu, o. 304. Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. Emi-nescu, o. i, 31. Era pe. lingă aceasta un mare poet. Caragiale, o. iii, 6. Discutam împreună clacă un vestit poet al nostru a iubit ori ba, ca un adevărat artist şi poet. Delavrancea, t. 210. Poet furai pe veci zadarnic de cerul larg şi policrom. Macedonski, o. i. 98. E mare consolaţie la un poet un vers frumos. Vla-huţă, o. a. ii, 27. Luna ... se nalţă-ncet-încet Gîndi-toarc ca o frunte De poet. Coşbuc, b. 7, cf. ddrf. Din cînd în cînd poetul se oprea. Demetrescu, o. 144, cf. Barcianu, Alexi, w. Mai întîi eram june, al doilea eram ceva poet. Hogaş, dr. ii, 54. „Metodul“ acestei poete ... este ceea ce s-a numit realism psihologic. Ibrăileanu, s. l. 114, cf. Şăineanu, d. u. Crescuse în ţinuturile poeziei, era poet, simţea altfel decît ceilalţi. Bassarabescu, v. 143, cf. cade. Mai iute rîd poeţii si mult mai iute plîng. Eftimiu, î. 177. Trec corbii — ah, „corbii“ Poetului Tradem. Bacovia, o. 12. Poet am fost, şi-n libere cadenţe Cîntai amorul. Topîhceanu, b. 89. Poetul demonic făcu ... cu ochiul cel fără monoclu. G. Petrescu, î. i, 229. Dacă eşti pcel, îţi scot rimele din cap! Vlasiu, a. p. 413. Se opii la fereastra poetului sărac. Sadoveanu, o. i, 654. cf. Scriban, d. Reflecţia generală este topită şi dusă de valul participării lirice a poetului. Vianu, a. p. 200. Maiakovski — cel mai bun poet al patriei sovietice. cv 1950, nr. 2, 42. Ai sta-ntre saci şi chiupuri, strîns bine la căldură, Poete fără gazdă. Argiiezi, vers. 286. Cînd soarelc-n ocean s-aruncă, încep poeţii a lor muncă. Călinescu, l. l. 16. Poetul nu poate rămîne un om incolor, contemp. 1953, nr. 349, 3/2. Pe Eminescu, noi, poeţii tineri, Zadarnic încercăm, nu-l vom ajunge. Beniuc, v. a. i, 85. Nu vor mai fi ucişi mişeleşte Poeţi ca Federico Garcia Lorca. Boureanu, s. p. 8, cf. dl. Spuneau: e nebun poetul ... Vorbeşte cu arborii şi cu pietrele. Isanos, ţ. l. 22, cf. dm. Tot zici că eşti poet, compune-i un madrigal, t iunie 1964, 8. Macedonski, ca poet român, nu putea să nu apere „geniul“ limbii române, l. rom. 1965, 394. (La superlativ) Din cauza lipsei, poetul cel mai poet din Valahia este ameninţat a-şi închide ochii la spital. Alecsandri, s. 53, cf. Iordan, l. r. a. 300. T. Arghezi e cel mai poet al nostru de la Eminescu încoace. Ralea, s. t. i, 33, cf. dl. (în construcţii apoziţionale) Poet-ce-tăţeari. sfc i, 172, cf. 174. Poet-filozof. ib. 188. <0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Braţ molatic ca gîndirea unui împărat poet. Eminescu, o. i, 29. Aceste imagini ... sînt podoabe rare, de cel mai ales gust, cu care un suflet de femeie-poet înfrumuseţează realitatea. Ibraileanu, s. l. 130. Se putea, oare, ca acest doctor poet să rm-şi aleagă o soţie pe potrivă? Galaction, o. a. i, 33, cf. Iordan, l. r. a. 102. Dacă orice călător 10367 PO ET A1 - 932 POETIC e un personaj fericit .... (u atît mai feric it c i ôlùlorul-po-et. s ianuarie 1961, 63. <0 F i g- Graurii ... Poeţi sînt ai cîmpiei. Coşbuc, f. 129, cf. cade, Scriban, d. Maşinistul devine poetul meseriei sale, contemp. 1949, nr. 161, 14/6, cf. dl, dm. + P. e x t. Prozator eu imaginaţie sau eu talent poetic, liric. Sadoveanu este un pictor şi un poet al naturii. Ibrăileanu, s. L. 110. Sadoveanu trece, ai drept cuvînt, ia tel mai de seamă poet descriptiv al literaturii noastre. Vianu, a. p. 227. — Pl.: poeţi, -te. - Şi: (învechit) poéta (pl. poete) s. m. — Din fr. poêle, germ. Poet. - Poc ta < lat. poeta, it. poeta. POÉTA1 s. m. v. poet. POETA2 vb. I. Tranz. (Rar) A poetiza (1). Cf. bul. fil. iii, 186. — Prez. ind.: ? — V. poet. POETARD s. m. (Depreciativ) Poet mediocru, lipsit de talent; (depreciativ) poetastru, poetaş, (rar) poeţel. Cf. sfc n, 120, iv, 179, 192, 193, dex. + (Adjectival) Care face poezii nereuşite, mediocre; privitor la poezii nereuşite, mediocre. Aşa victorii poetarde De ţi-ar plăcea, le-ai fi chiar drag. în sfc ii, 120. — Pl.: poetarzi. — Poet -f suf. -ard. POETASTRU s. m. (Depreciativ) Poet mediocru, lipsit de talent; (depreciativ) poetaş, poetard, (rar) poeţel. Mărginitele puteri de care dispune poporul tău pentru acestea sînt consumate de profesori ignoranţi ..., poetastri. Maiorescu, cr. i, vi. Nu mai pomeni de poetastru noştri. Caragiale, o. vii, 234, cf. ddrf, Gheţie, r. m. Vai de bieţii poetastri, cîrd întră printre ei năpiaznica săcure. luc. ii, 262, cf. Alexi, w. Rasa poetaştrilor de ocazie a vegetat încă o bucată de vreme. îorga, l. ii. 486, cf. Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., dl, dm, scl 1960, 241, DN2, sfc iv, 193. — Pl.: poelaştri şi (ieşit din uz) poetastri. — Din fr. poétasire, it. poetastro. POETAŞ s. m. (Depreciativ) Diminutiv al lui poet; s p e c. poet mediocru, lipsit de talent, (depreciativ) poetastru, poetard; (rar) poeţel. Dar cum se poate, vor zice poetaşii, să-şi permită d. Zamţirescu să rupă astfel măsura versului. Macedon-ski, o. iv, 49. Asupra unor poetaşi ... această influenţă va fi nimicitoare. Gherea, st. cr. i, 219, cf. ddrf, cade, dl, dm, sfc iv, 182, 183, 193, dex. — Pl.: poetaşi. — Poet -f suf. -aş. POÉTEC s. m. v. poetic*. POETESA s. f. (Livresc) Poetă, v. p o e t. Poetesa lesbiană Sapho a cîntat pe Adonis. Odobescu, s. i, 203. Am cerut neîntrecutei poetese o lucrare, f (1903), 61. Citise-ntîmplător un critic într-o revistă cunoscută O laudă exagerată a unei proaste poetese. Anghel-Iosif, c. m. ii, 8, cf. Iordan, l. r. a. 102, bul. fil. vi, 16. Fiecare şi-a jucat rolul cu seriozitate, de la poetesa care era mireasa pînă la doctor care era popa. Demetrius, a. 200, cf. dm, v. rom. ianuarie 1965, 155, DN2. Premiul Nobel pentru literatură a fost acordat... poetesei suedeze de limbă germană Nelly Sachs. contemp. 1966, nr. 1 046, 3/1. — PL: poetese. Din fr. poétesse. POÉTIC, -Ă s. m., s. f., adj. 1. S. m. (învechit) Poet. Bine au dzis un poetic. M. Costin, ap. Gîdei, 212. Părintele nostru Cozma poeticul de canoane. Dosoftei, v. s. octombrie 64r/25. Zice Aristofan poeticul în stihul dintîi. ist. ţ. r. 102. Bine au zis un poiatic — scriitor iu de stihuri. N. Costin, l. 248. Omii\ domnul poeticilor. Cantemir, hr. 299. Un poetec franţuz. Cugetări, ii, 26v/16. Descrieri mai cu samă fac oratorii şi poeticii. Micu, l. 69/5. Oarecare poetic încă aşa au scris. Şincai, hr. ii, 303/15. Poeticul cheamă pe Apollon întru ajutoriu. Budai-Deleanu, ţ. 95. Virghilie, latinescul poetic. Ţichin-deal, f. 106/20. Era şi mare poetic şi mare filosof. Vîrnav, f. m. i, 80v/5, cf. ddrf, tdrg, cade. 2. Adj. Care aparţine poeziei (1), care se referă la poezie, 'specific poeziei; (învechit) poeticesc. Cugete frumoase, poetice faceri. VacĂrescul, în l. rom. 1966, 18, cf. Budai-Deleanu, lex. Frumuseţile stilului poetic, cr (1829), 2261/10. Meditaţiile poetice ale lui Alfons de Lamartin. ib. (1831), 362/20. în stilul poetic cea mai de căpetenie însuşire este de a înfrumuseţa adevărul. Heliade, o. ii, 26, cf. Valian, v. Această mică epopee ... nu este lipsită de oarecare frumuseţi poetice, mag. ist. i, 251/17, cf. Negulici, Stamati, d. Fiindcă ştiu că-ţi place stilul poetic, o voi asemăna cu Atalanta. Negruzzi, s. i, 64, cf. Polizu. Se sfărmau poeticele lor silinţe. Filimon, o. i, 117, cf. prot.-pop., n. d., Pontbriant, d., Anto-nescu, d. Să urmaţi înainte pe calea poetico în care aţi intrat. Alecsandri, s. 33, cf. Barcianu, v. Transcriem aici pe rind aceste două poetice nestemate. Odobescu, s. i, 293, cf. ddrf, Alexi, w. S-a pomenit într-adevăr cu o inspiraţie şi s-a oprit s-o toarne într-o formă poetică. Rebreanu, i. 103, cf. Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d. în opera sa poetică, Şevcenko a cîntat ... slava de odinioară a căzăcimii libere de la Nipru. Sadoveanu, o. xvii, 61, cf. dl, dm. Invenţia vei bală devine ... o problemă poetică la ordinea zilei. l. rom. 1965, 391. 0> Artă poetică = ansamblu de reguli pentru alcătuirea operelor literare; p. ext. tratat care indică aceste norme; poem în care un scriitor îşi expune concepţia sa asupra creaţiei poetice. Cf. cade, dl, dm. Figură poetică v. figură. Licenţă poetică v . licenţă. + De poet, specific poetului. Lucreţia a fost una din cauzele de căpetenie ale chemării loi poetice. Rebreanu, i. 63. Ce este mai felurit apreciat, de la cititor la cititor, decît talentul poetic? Galaction, a. 148. 3. Adj. F i g. Care poate inspira pe poeţi, demn de a servi ca motiv de inspiraţie; p. ext. frumos, expresiv, plastic, atrăgător, fermecător; sensibil; liric. Poziţia ... e foarte poetică. Negruzzi, s. i, 196. Mii de visuri vin de mă îngînă cu-ale lor poetice adimeniri. Alecsandri, o. i\ 291. Cele două dame, pe cai frumoşi şi sprinteni, treceau ca două vise poetice. Bolinti-neanu, o. 429. Cînticul, ieşit din plaiurile poeticului Olimp ..., s-a răspîndit printre românii de la Dunăre. Odobescu, s. i, 218. Să văd ... A codrului tenebră, poetic labirint. Eminescu, o. i, 6. Zi de vară-apună-toare spre poeticele culmi. Macedonski, o. i, 74. Deosebirea provine din chiar natura impresiei, care, îndeobşte, se numeşte poetică. Ionescu-Rion, s. 261. Elena Milescu era văduva eroului de la Griviţa, poetică şi blajină făptură. D. Zamfirescu, a. 23, cf. cade. O foarte inteligentă domnişoară, păcat că prea poetică şi sentimentală. C. Petrescu, î. i, 113. întins pe pat mă lăsam în voia gîndurilor, visîndu-mi o moarte poetică. Vlasiu, d. 335. Numai Ceahlăul stă gol şi solitar în peisagiul poetic. Sadoveanu, o. ix, 141. Ceva ca farmecul unui delir poetic învăluieşte întregul. Vianu, a. p. 273. în epoca clasică a literaturii, treceau drept poetice cuvintele care exprimau înţelesuri cu totul generale. cv 1950, nr. 3, 8, cf. dl, dm. Aş vrea ca aventura asta ... să fie şi mai poetică, t aprilie 1964, 86. <0> (Substantivat) Cu atît mai puţin poate fi îngăduit poeticul acolo unde nu e vorba de sentiment, ci de înţelegere. Ibrăileanu, s. l. 18. <0> (Adverbial) Casa în care locuiesc e poetie aşezată deasupra unui pîrău. Sadoveanu, o. vii, 278, cf. Scriban, d., dl. 4. S. f. Tratat despre creaţia poetică (2) ; (sistem de) reguli privitoare la creaţia poetică; rarnură a teoriei literare care tratează despre creaţia poetică; (învechit) poezie (2). Cf. Macarie1, gram. 120v/31, drlu, Antonescu, d. Dă un rezumat instructiv despre 10375 poeticale 933 - POEZI istoria poeticei. Odobescu, s. t, 303. Sîntem mulţumiţi însă ... că aducem un serviciu poeticei române. Macedonski, o. iv, 53, cf. ddrf. Aceste genuri-eon-cepţie nu corespund întotdeauna cu genurile ... din poetică. Ibrăileanu, s. l. 58, cf. Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d. A întrebuinţat neologismul, proscris'de poetica tradiţională. Vianu, a. p. 252, cf. dl, dm. în a doua jumătate a secolului al XVII-lea apar şi primele noţiuni de poetică în limba română. l. rom. 1965, 399. 5. S, f. Sistem de forme şi de principii poetice (2) caracteristice unei epoci, unui curent etc. ; manieră poetică caracteristică unui poet. Cf. prot.-pop., n. d. Poetica şi estetica lor sînt una la antipodul celeilalte. Oprescu, s. 225. Procedeul trecerii de la exterior la interior, de la fenomen la. principiu este foarte frcc-vent în poetica d-lui Barbu. Constantinescu, s. i, 181, cf. dl, dm. întreaga poetică romantică, parnasiană, apoi simbolistă ... cultivă înlr-un grad înalt icleea sonorităţii şi expresivităţii limbii, l. rom. 1966, 22. 6. S.f. P. e x t. (învechit) Operă poetică (2) ; poezie (1), vers. Cf. Cantemir, în scl 1954, 35, Budai-De-i.eanu, lex., lb. . — Accentuat şi: (învechit) poetic. Dosoftei, v. s. octombrie 64r/25. — Pl.: poetici, -ce. — Şi: (în- vechit) poétec, poiatie s. m. — Din lat. poetieus, it. poetico, fr. poétique, germ. Poetik. POETICALE- s. f. pl. (Învechit, rar) Scrieri poetice (2). Cît pentru „Podit alele“ d-tale, te complimentez cu sinceritate. Alecsandri, s. 44. — Din ngr. ttoititikă (pl. lui noit/TiKtf) (adaptat după poet). POETICAMÉNTE adv. (Italienism învechit, rar) în manieră poetică (2) ; (învechit) poeticeşte. Cf. Heliade, în sfc ii, 197. — Din it. poetica meu ie. POETICÉSC, -BASCĂ adj. (învechit) Poetic (2). Le- yătura şi ţăsătura poeticească. Dosoftei, v. s. decembrie 193r/10. La viclean parola dumnezeiască şi basna poeticească tot o cinste au. Cantemir, ist. 243. Fără ştiinţa gramaticii ... nu vei putea afla pre cunoştinţa şi pre adevărul cel ascuns întru period şi întru alte încheieri syntac ti ceşti, piiliceşti şi altele. Eustatîevici, ap. Gâldi, m. phan. 227. Cu cuviinţă socotiiu pentru poetic eseul meşteşugul acesta a scrie şi a aşăza şi întru rumâ-neasca limbă. Macarie1, gram. 133r/13. Săuîrşirca meşteşugului poeticesc. I. C., Poezii, 1. Am izvodit această ... mică alcătuire poetic cască. Budai-Deleanu, ţ. 67. Versuri sau stihuri poetic eşti. Molnar, i. 121/8, cf. drlu, lb. Scrie cărţi foarte frumoase, precum ştiin-telnue aşa şi desfătătoare şi poeticeşti. antrop. 211/6, cf. Polizu, sfc i, 106, 107, 110. PL: poeticeşti. — Şi: pillitése, -eăscă adj. — Poet -f- suf. -icesc. POETICɧTE adv. (învechit) în manieră poctică (2) ; (italienism învechit, rar) poeticamente. Îndemî-narea de a scrie şi orator este şi poeticeşte. Şincai, hr. ii, 189/11. Poeticul vrînd să obrăzuiască mai chiar şi poeticeşte lucrul, prin Satana înţălege pre cel mai întîi duh necurat. Budai-Deleanu, ţ. 75, cf. drlu, lb. Cărţi care se află scrise poeticeşte. antrop. 211/9, cf. Polizu, Pontbriant, d., ddrf. — Poet + suf. -iceşte. POETIFIC vb. I. T ranz. (Rar) A poetiza (1). Cf. sfc iii, 114. — Prez. ind.: poeţi fie. — Poet -}- suf. -ifica. POETIZ vb. I. î. Tranz. (Complementul indică evenimente, idei, persoane, obiecte etc.) A da caracter poetic (3), a prezenta într-o lumină idealizată, înfrumuseţată; a înfrumuseţa, a idealiza, (rar) a poet a2, a poetifica, (învechit, rar) a poezi (1). Materia transpare şi o poettsează. Heliade, o. i, 211, cf. Pontbriant, d. Oratorul a pretins că ... aş fi poétisai adulterul. Alecsandri, s. 33. Ţi-ai zugrăvit în minte Chipul meu poetizîndu-l cu conture dragi şi sfinte! Demetrescu, o. 49. Vremea slăbise contururile ..., îmblînzise şi poetisase aducerile aminte. Iorga, l. i, 246. Stilul colorat are funcţiunea de a poetiza fondul. Ibrăileanu, s. l. 156, cf. Şăineanu, d. u., cade. Poetizează luna Fereastra la iubită. Bacovia, o. 161, cf. Scriban, d. Povestitorului îi place să nareze ... fapte pe care nu doreşte nicidecum să le poetizeze. Vianu, a. p. 191. Aceeaşi tendinţă de a modifica legendele pentru a poetiza realităţile istorice, e remarcabilă şi in nuvela „Petru Rareş“. ll i, 34. Nu te-am poetizat deloc. Vinea, l. ii, 105, cf. dl, dm, sfc iii, 114, 115. Antimăştile sînt tocmai reprezentanţii curţii, poetizaţi, idilizaţi, t februarie 1962, 9. ^ Refl. pas. Înţelesul [vorbelor] ... se mărea poetizîndu-se. D. Zam-firescu, v. ţ. 45. După aceeaşi metodă ... zidirile neanimate şi entităţile morale se poetizau. Sadoveanu, 0. XII, 11. 2. In tranz. (învechit) A face versuri, a scrie poezii (1) ; a versifica, (învechit, rar) a poezi (2). Cf, Pontbriant, d., prot.-pop., n. d., Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. — Scris şi: (după fr.) poétisa. — Prez. ind.: poetizez. — Din fr. poétiser. POETIZANT, -Ă adj. (Rar) Care poetizează (1). Moş Mitru cu Rosinanta lui sînt vii, chiar sub latura poetizantă, care le exagerează trăsăturile, contemp. 1948, nr. 112, 5/5. — Pl.: poetizanţi, -te. — Poetiza -f- suf. -ani. POETÏZÂRE s. f. Acţiunea de a poetiza şi rezultatul ei. 1. Cf. poetiza (1). Cf. Negulici, Pontbriant, n., ddrf. Să vorbesc acum despre poetizarea trecutului. Ionescu-Rion, s. 260. La aceasta a contribuit, desigur, şi firea sa particulară, acea poetizare a trecutului. Ibrăileanu, sp. cr. 190, cf. DM. 2. (învechit, rar) Cf. poetiza (2). Cf. Pontbriant, d. — Pl.: poetizări. — V. poetiza. POEŢEL s. m. (Rar; depreciativ) Diminutiv al lui p o e t; s p e c. poet mediocru, lipsit de talent, (depreciativ) poet astru, poetard; poetaş. Cf. ddrf. — PL: poeţei. — Poet -f* suf. -el. POÉZ s. n. v. poezie. POEZEA s. f. Diminutiv al lui poezie (1) ; p. e x t. poezie slabă, fără valoare; poezioară. Cf. bl 1, 30. Vreţi să auziţi o cimilitură, care spune acelaşi lucru cu poezeaua lui Vîrgolici, doar ceva mai scurt şi mai cu haz? C. Petrescu, ap. Iordan, stil. 182. Am întîlnit pe „poezea“ şi la unii critici ... cînd vor să ridiculizeze poeziile proaste de care se ocupă. Iordan, stil. 182. Dacă ne pornirăm pe poezele, spune-o tu pe-aia cu visul neamţului. Pas, l. ii, 221. Spune, te rog, poezeaua aceea, pe franţuzeşte. T. Popovici, s. 135. Ăsia, în linereţe, s-o ţinut de poezele. Lăncrănjan, c. iii, 108, cf. sfc iv, 182, 183. — Pl.: poezele. — Poezie + suf. -ea. POEZÎ vb. IV. (învechit, rar) 1. Tranz. A poetiza Loc. v b. A lua (pe cineva sau ceva) în pofidă — a ironiza sau a batjocori (pe cineva sau ceva). Cf. Scriban, d. 3. (învechit şi regional) Pretext, motiv. Cu pohiba preteniei. lb, cf. Valian, v., Polizu, Pontbriant, d., Cihac, i, 273, lm, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Frîncu-Candrea, m. 104, L. Costin, gr. băn. ii, 154. Caută pocibă în orice; nimeni nu-i intră-n voie. mat. dialect, i, 186. — PL: pofide. — Şi: (învechit şi regional) pohibă, (învechit) pofibă (lm), pohidă, (regional) pocibă, prohibă (Frîncu-Candrea, m. 104), proliftă (Scriban, d.) s. f. — Etimologia necunoscută. Cf. pol. pochyba. POFIDÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A pretexta. Cf. Pontbriant, d. — Prez. ind.: pofidesc. — V. pofidă. POFIL s. n. v. povilă1. POFILÂŞ s. n. (Regional) Diminutiv al lui p o f i 1 (Bragadiru — Zimnicea). mat. folk. 1 230. Pofilaşu lui, Două năpîrci negre, Dîn guri încleştate, Din coa~ de-nnodate, La el pofil date. ib. — Pl.: pofilaşe. — Pofil -f- suf. -aş. POFILĂ s. f. v. povilă1. POFÎLTÂIE s. f. (Regional) „Falcă, obraz“ (Şer-caia—Făgăraş). Cf. Lexic reg. ii, 52. — Pronunţat: -ta-ie. — Pl.: pofîltăi. — Etimologia necunoscută. POFÎRCĂÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A fle- cări (Caransebeş). Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 154. Ce pofîrcăiţi despre mine atîta? id. ib. — Prez. ind. : ? — Etimologia necunoscută. POFLIOAg s. f. (Regional) Carte. Com. din Straja—Rădăuţi. — PL: poflioage. — Etimologia necunoscută. Cf. t e r f e 1 o a g ă. POFOMOC subst. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai de aproape (Brădişorul de Jos — Oraviţa). Cf. ii xviii 168. — Accentul necunoscut. — PL: ? — Etimologia necunoscută. POFRESOR, -OARĂ s. m. şi f. v. profesor. POFTĂLNIC, -A adj. (Prin Transilv.) (Excesiv de) doritor, pofticios, lacom; (învechit) poftarnic. Cf. sfc iv, 189. Gîndeam că şi-o fi stîmpărat gîndurile cel ea preste fire de poftainice. Reteganul, p. v, 52. — PL: pof tainici, -ce. — Poftă + suf. -a In ic. P OFT ARA IC, - adj. (învechit, prin Ban.) Pof-talnic. Cf. anon. car. — Pl.: poftarnici, -ce. — Poftă -f- suf. -amic. POFTĂ s. f. 1. Dorinţă (puternică) de a. face sau de a obţine ceva, de a-şi îndeplini năzuinţele sau aspiraţiile; deziderat; năzuinţă, aspiraţie; dispoziţie, plac, chef, gust; (învechit) poftit1, poftire (1) ; p. e x t. toană, capriciu. Deştderatul (j elania cc2, pohta h, d o r irea d) mişeilor u auzit-ai, Doamne. psalt. 16. Ferice de cel ce împle deşideratul (poh-t i t u 1 c, pohta h, d orul d) său dinşi. ib. 274. Să glumiră toţi boiarii ... să înalţe j[e]rtve bozilor pentru ca să întărească cuvîntul şi pohta împărătească (cca 1600). gcr i, 67/11. Să-l judece după tocmeala bisearecii, iară să nu îndrăznească cineva cu freo pohtă a lui a-l judeca, prav. gov. I02r/10. Aveam poftă să-mi arăt faptele. Herodot (1645), 494. După voia şi pohta cea rea, cu carele voru să facă răutate (a. 1645). gcr i, 116/13. Cu pohta de bune fapte lor nu ne depărtăm (a. 1683). id. ib. 261/1. Firească pohtă trage pre oameni la D[u]/n/7[e]zân, ca spre cel de apoi sfîrşit. Biblia (1688), [prefaţă] 6/20. Spuind turcul la Ţa-rigrad cumu-i pofta boierilor, mînieiu-s-au împăratul. Neculce, l. 310, cf. Cantemik, i. i. ii, 325. Cui iaste poftă, citească pe Tito Livie padovanul. C. Canta-cuzxno, cm i, 12. Şi scriitorii, mişcaţi de osebite poftele şi voile lor, ... tot acea poveste o vorbescu. id. ib. 35. Ajungînd unde pohta şi gîndul îi era ..., rămas-au acolea vreo 4 — 5 zile. R. Greceanu, cm ii, 181. Pofta răsplătirii iaste o împiedicare mare, car ea nu lasă să trăiască cineva norocit, cu linişte (a. 1713). gcr ii, 6/7. Pohta cea de multe ştiinţe a celor mai lăudaţi. VĂcĂ-rescul, ist. 245. Avînd poftă împăratul ca să-l în-veaţe pe fiiul său cu lot fealiu de învăţătură (a. 1802). gcr ii, 188/14. Apucîndu-l poftă de domnie Să luptă în gînduri ziua şi noapte. Budai-Deleanu, ţ. 368, cf. 275. Otcîrmnitorii ... porniţi fiind numai pe jăcman şi uniţi cu voia şi pohta stăpînirii. Zilot, cron. 79. Este sădită fireşte în om pohta a avea orice lucru bun vede la altu. Golescu, î. 1, cf. Clemens. Inima mea hrăneşte şi dorinţe arzătoare ... şi pofte mai cumpătate. Marcovici, d. 6/15. î-au venit poftă ca să meargă la ţărmurile mării. Drăghici, r. 88/19. Uneori are cineva poftă să tacă. Negruzzi, în pr. dram. 449, cf. id. s. i, 198. JJe loc el pleacă, împins de pofta mări-rei. Alecsandri, ap. ddrf. Pohtele omului n-au hotar. Odobescu, s. iii, 151. Mai ai poftă să te-ntreci şi cu mine? Creangă, o. 33, cf. id. p. 165. N-am cea mai mică poftă de mărire şi sînt foarte mulţumit cu soarta mea. Caragiale, o. ii, 259. Se mînia fără ca să ştie pe cine şi-i venea poftă de ceartă. Slavici, Sr. i, 125. De astă dată ţi s~a împlinit toate poftele. Ispirescu, l. 80, cf. 15. Astăzi Moş Simion n-are poftă de vorbă. Vlahuţă, o. a. ii, 33. Dar ei au poftă de cîntat. Dela-vrancea, o. ii, 118. Dacă nevastă-ta are poftă de emoţii tari, să-şi aleagă alţi clienţi. Rebreanu, r. i, 153, cf. 271. Nu aveam poftă de lucru. Camil Petrescu, t. ii, 105. Ştia că bolnavul redevine un copil, cu toate poftele şi mulţumirile inocente ale unui copil. C. Petrescu, î. ii, 47. E o primăvară care-ţi dă poftă de viaţă. Vla siu, d. 167. Să le aducă la ştiinţă pofta lui Olbriht-Craî de a supune la coroana Lehiei Ţara Moldovei. Sado- 10409 poftă - 936 - POFTĂ VEANi'. o. xîi, 363. Cînd îi trece pofta dc rîs, îşi stiinge buzele pungă şi le muşcă. Stancu, r. a. i, 119. Că mă prinde uneori Pofta să mă sui în nori. Paraschi-vescu, c. ţ. 169. -477? fnsl stup de pofte şi de miere. Labiş, p. 152. El s-a dus (a să găsească Pofta lui să-şi împlinească, Două vaci cu coarne largi Şi L o c.. adv. Cu poftă — cu plăcere, manifestînd (multă) satisfacţie. Cîndu ... cu înşălă-ciune şi cu poftă ucide unul pre altul. prav. 84. La vorbele acestea, ... a rîs cu mare poftă. Garagiale, o. ii, 268. închise ochii, răsuflînd cu poftă aerul răcoritor. Gîrleanu, n. 232. Familia învăţătorului rîse cu mare poftă de păţania lui Toma. Rebreanu, i. 69. Rîdea ... E x p r. Bupă (sau pe, rar de) poftă (sau pofta inimii ori sufletului, voii ctc.) = conform cu dorinţa cuiva, pe placul sau gustul cuiva, pentru plăcerea proprie; cît vrei sau cum vrei; fără nici o obligaţie. Tuturora blînd luminează lumină cu dulceaţă, pre pohta sufletului. Coresi, ev. 198. Să se ducă nuntei iară după vrearca şi după pohta părinţilor ei. prav. gov. 90r/5. Măriia sa craiul le va orîndui vinit pe pofta ţărăi şi a boiarilor. N. Costin, 1. 578. Nici să ne prea întristăm cînd nu urmează acele ce voim după a noastră pohtă. Axinte Ubicariul, let. ii, 141/6. împăratul, văzînd că nu şi-au aflat om după pohta voii lui, l-au mazilit. R. Greceanu, cm ii, 174. Poţi măria ta să faci ee vei vrea după pohta măriei tale. Antim, p. xxviii. Toate după pofta lor să fie. Budai-Deleanu, ţ. 192. Să ospăta după pofta inimii. BĂrac, t. 19/19. La mulţi ani, cu toate cele dorite după pofta inimii. Garagiale, o. vii, 30. Dacă ar fi fost după pofta inimii sale, ar fi pus slugile să~i dea pe mîna jandarmilor. Rebreanu, r. i, 143. Zahărul, lasă să mi-l pun eu, nu după pofta ta. C. Petrescu, î. i, 295. Hoinărea numai de pofta inimii. I. Botez, b. i, 194. Grumaji albi şi cu mărgele pe pofta inimii mele. Hodoş, p. p. 48. Nu lucrează dec îl pe poftă. Giauşanu, gl. (Gu parafrazarea expresiei) Şi slobodzi ei pohteei înrimici ale lor. psalt. hup. 69v/22. împăratul îşi împlini pofta inimci lui. Ispjbescu, l. 39. La ce le-ar trage pofta inimei? Delavrancea, s. 99. A-şi (mai) pune pofti» în cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunţe la un lucru rîvnit, că nu trebuie să se aştepte să obţină ceea ce doreşte; (familiar) a se şterge pe bot. E lucru lesne să-şi puie pofla-n cui. Macedonski, o. ii, 34. Mai aşteaptă! Deocamdată pune-ţi, dragă, pofla-n cui. Hasdeu, r. v. 144. Mai ai poftă să te-ntreci cu mine? — Ba mai pune-ţi pofta-n (ui. Creangă, p. 52. La Bucureşti ţi-ar plăcea? — Ba bine că nu! — Pune-ţi pofta-n cui! Brăescu, o. a. i, 13. Mai pune-ţi pofta-n cui, nu-ţi dau nici o picătură. Sadoveanu, o. i, 442. (Gu parafrazarea expresiei) Se cuvine ca vînătorul să-şi pună puşca, şi pofta în cui. Odobescu, s. iii, 38. A-i face pe poftă sau a-i face poftele (cuiva) = a-i satisface voile, dorinţele, capriciile, toanele (cuiva). Bezădelile ... fac toate poftele lui. Kogălniceanu, s. 129, cf. Udrescu, gl. (Regional) A-I tăia pofta (cuiva) = a face (pe cineva) să nu mai îndrăznească (ceva), a(-l) pune la punct. Gf. Udrescu, gl. (Familiar) A-i trece (cuiva) pofta = a nu mai avea curajul sau dispoziţia să facă ceva. Puicei-i trece-ndată pofta de-a vorbi filozofeşte. Eminescu, o. iv, 223. (Familiar) N-am poftă = nu vreau. 2. Senzaţie fizică de foame, de sete etc. care naşte dorinţa de a mînca, de a bea, de a fuma; plăcere pricinuită (celui flămînd sau însetat) de consumarea mîncării, băuturii etc. sau, mai ales, a unui anumit fel din acestea; dorinţă, apetit, chef de a mînca, de a bea (un anumit lucru) sau de a fuma. Să nu mai slu" jim pohtelor pîntecelui (a. 1689). gcr i, 285/4. După ce el pofta de mîneare Şi de beutură stîmpărasă ... în-clată-l pusără să cinte. Budai-Deleanu, ţ. 130. Piarde toată pofta de a mînca. Calendariu (1814), 161/13. I-au venit poftă de o bucăţică de friptură. Dră-ghici, r. 65/15. Sfarmă-IHatră ... avea obicei cînd se punea la masă, să înghită mai întîi şepte-opt bolovani ca să-i facă poftă de mîneare. Negruzzi, s. i, 246. Se aşeză pe ospătat cu o poftă ce se comunică la toţi. Alecsandri, o. p. 351. Se pun să mănînce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mîneare. Creangă, a. 143. Cînd s-a deşteptat, a simţit mare poftă de mîn-care. Garagiale, o. ti, 194. N-avea poftă de mîneare. Slavici, o. i, 233. Am poftă să-ţi mănînc friptă găina aia a ta din colivie. Ispirescu, l. 271. Eu mă uit ţintă, c-o poftă de care mi-e ruşine, la un boţişor de icre negre. Vlahuţă, o. a. ii, 84. Suferea de mult timp de lipsa poftei de mîneare. Demetrescu, o. 124. Celor tineri nu li venise încă poftă de mîneare. Bujor, s. 100. Pretindea că de mult nu-şi aducea el aminte să fi mîncat cu aşa de mare poftă. Hogaş, dr. i, 27. Bău cu poftă şi-şi simţi inima la loc. Bassarabescu, v. 141. La masă a mîncat cu poftă. Rebreanu, r. i, 173. Plin de poftă ...se servi copios din toate anexele samovarului. Galaction, o. a. i, 87. Frunzări din mîneare puţin şi fără poftă. C. Petrescu, î. i, 92. Colonelul nostru mănîncă cu poftă nebună. Brăescu, o. a. t, 47. Te-am auzit adeseori povestind ... despre cei trei-patru copii ... cu poftă de şerpi după lapte. Sahia, n. 31, cf. Teodoreanu, m. ii, 118. Fuma şi-şi sorbea cu poftă cafeaua. Sadoveanu, o. vii, 392. Ca să-şi înşele pofta de fumat, sugea între buze un ciot ele lulea stinsă. Bart, e. 298. Şi-a făcut înghiţitoare Pe pofta lui de mîneare. Arghezi, vers. 342. Poftă de mîneare să ai, asta e totul. Călinescu, e. o. ii, 224. îmi cereai să-ţi dau de mîneare. Mîncai cu poftă. Stancu, r. a. iii, 48. Simion nu mai avea poftă de mîneare. Vinea, l. ii, 311. La o contaminare intensă, bolnavii se plîng de scăderea poftei de mîneare. abc săn. 361. Numai unul poftă n-are De beut şi de mîneare. Alecsandri, p. p. 201. Tînărului i se făcuse poftă să mănînce peşte. Fopescu, b. i, 7. El îi spuse că mă-sa are poptă să mănce mere de aur. Frîncu-Candrea, m. 241. Te face să mori de. foame, Că n-ai poftă de mîneare. folc. mold. i, 120. Pofta vine mîneînd. Călinescu, s. 792. Singur cine îşi găteşte, El mai cu poftă prîn-zeşte. Pann, p. v. ii, 42/12, cf. Zanne, p. iii. 569. Orice e dulce, poftă ne-aduce. Zanne, p. viii, 460. N-are pofta gust. Pamfile, văzd. 177. Deschide-te poftă să-ţi dau bureţi să mănînci, se spune despre o mîneare proastă sau, p. e x t., despre o slujbă, o situaţie neconvenabilă. Cf. Zanne, p. iv, 94. Nu ţi-i poftă de-o căpşună, da ţi-i de baniţa plină, se spună cînd cineva se căsătoreşte din interes. Cf. id. ib. v, 75. <> E x p r. (Numai sau doar, măcar, nici) de pofte sau (ea) să-şi prindă pofta = (despre produse comes, tibile) în cantitate foarte mică, foarte puţin; (în construcţii negative) deloc. El ştie ce face, ce drege, de-mi aduce din cînd în cînd [salate], aşa cîte puţine, de poftă-Creangă, o. 92. Dă-mi oleacă de brînză, măcar de poftă. Pamfile, j. ii, 161. N-au rămas prune în prun, nici de poftă. Giauşanu, gl. Poftă bună (sau mare), urare adresată unei persoane care mănîncă sau urmează să mănînce. Gf. Pamfile, j. ii, 161. (Familiar) A-i trece (cuiva) pofta de mîneare — a muri. Cf. Zanne, p. iii, 642. ^ (Prin nord-estul Olt.; concretizat; la pl.) Alimentele dorite de o femeie însărcinată. Gf. Ciauşanu, gl. Bărbatul e dus după pofte. id. ib. + (Prin Ban.) Gustările pe care le primeşte lăuza de la rude şi vecini în primele opt zile după naştere. Cf. L. Costin, gr. băn. 161. 3. Dorinţă determinată de o necesitate trupească, fiziologică, mai ales impuls sexual; p. ext. dorinţă exagerată, morbidă, patimă, viciu; (învechit) pofti tură. Deaci pohta începîndu naşte-se păcatu. cod. vor. 112/28. Nece va fi pohtă de trupu, ce toate ... hi~ tlenşugurile diavolului vor peri (a. 1550). cuv. d. bătr. 10409 POFTĂ 937 POFTI ii, 462/24. Aceia sînt răpitori vinovaţi, după pohtele lor îmblind (cea 1569). gcr i,'*12/12. Toate pohtele trupului şi năravurile lumiei şi sămeţiile să le răstignim. Goresi, ev. 66. Toate pohtele trupului n-au părăsit. cod. tod. 227. împărăteasei-i înflorea tinereaţele şi o dogorea pohtele. Moxa, 396/2. îmblă după pohtele sale, cu necurăţii şi cu călcare de leage (a. 1618). gcr i, 50/6. Luminează mintea mea ce s-au întunecat de pohte reale (a. 1633). id. ib. 81/8. Stinge văpaia poftelor meale că mcaser sînt. Paraclis (1639), 250. Să se oprească de pohte smerit, prav. gov. iiiv/2. Viaţă fără de moarte şi cununi gătate celor a ce biruiesc pohtele şi păcatele. Varlaam, c. 95. îndeamnă muierile spre zburdăciune şi spre poftă rea. prav. 172. Tot ce-i în lumea, pohta trupului iaste şi desfătarea ochilor, n. test. (1648), 194r/10. Dentru deşertăciunele lumii şi dentru poftele trupului. Cheia In. 94r/30. Apă vie care stinge aţîţarea poftii cei spurcate. Biblia (1688), [prefaţă] 4/4, cf. gcr i, 292/8. Pofta şi tragerea firii. Can-temir, ist. 69. Depărtează de la noi toată nălucirea cea necuvioasă şi pohta cea aducătoare de peire (a. 1702). gcr i, 345/29. Umblînd după poftele tinereţilor, boi ar ii l-au pîrît la împărăţie şi l-au mazîlit. R. Popescu, cm i, 301, cf. gcr ii, 4/30, 7/33. Inema sa să o cură-ţască de toată dragostea cea firească şi de poftele şi dezmierdările ceale trupeşti. Iacov, syn. 5V¡15. De acum să numai fii înhierbîntat spre parte pohtei trupeşti (a. 1760). gcr ii, 70/15. Cine-ş biruieşti pofta, mare căpitan va fi (a. 1779). id. ib. 121/1. Pohtele trupeşti, cele fără păcat. Văcarescul, ist. 249. Să cade a să feri de pohtele aceştii lumi (a. 1786). cat. man. i, 31. Prin a melc Măiestrii lunecoase ş-ispite ... Pofte fierbinţi ş-îndemnul trupesc Acum toată lumea stăpînesc. Budai-Deleanu, ţ. 229. Urmînd ... pohtilor trupului său (a. 1808). gcr ii, 199/36. Se robise cu pofta muierească şi sta numai de baluri. Dionisie, c. 218. Răbdarea aprin-zclii pohtelor ci ceale înfiorate. Piscupescu, o. 103/21. Iubirea de sine ... naşte pofte, desfătare. Conachi, p. 276. Un făţarnic dat la poftele trupeşti. Negruzzi, s. i, 225, cf. c. cr. 14/8. Aici de pofte rele sînt ochii toţi aprinşi. Alecsandri, Poezii, 206. Multe mai are de pătimit un pusnic adevărat cînd se depărtează de poftele lumeşti. Creangă, p. 58. Cîţi dincolo de poftă nu mai zăriţi nimic. Delavrancea, t. 106, cf. Deme-trescu, o. 139. Iar mă laşi la voia întîmplării, în bătaia poftelor străine? Galaction, o. a. i, 105. Poftele cu judecata minţii anevoie să unesc. Zanne, p. viii, 461. Poftele la om, cel mai mare vrăjmaş, id. ib. 4. S p e c. (Învechit) Lăcomie. De-ş vor stinge focul pohteei iubirei de aur. Coresi, ev. 295. Că s-ară do-bîndi toată avuţiia, iară pohta lui nu şi-o mai poate domoli, id. ib. 451, cf. anon. car. Pofta de averi dcs-frînată, într-alt chip lăcomie chemată. Budai-De-leanu, ţ. 222. Iară el din ce in ce să întărită, Pînă te în urmă pofta-l învinge, Pînă de lucru străin s-atinge. id. ib. 268. Cu poftă nesăţioasă, cu ochiu-adunător, El vrea ca să-şi cîrpească hlamida aurită Cu zdreanţu sărăcimii de veacuri moştenită. Alecsandri, o. 260. 5. (Regional; la pi.) Lux (Broşteni —Vatra Dorn ei). Cf. conv. lit. xliv2, 3. Cii din Cordun nu fac pofte ca noi. ib. 6. (învechit şi regional) Invitaţie, poftire; cerere; rugăminte (1). Alesără ... oaste pentru pofta a o seamă de moldoveni, să ducă pre Alixandru Vodă la scaun. Ureche, l. 79. Soliia veneţiianilor era cu poftă să ridice şi el oaste asupra turcilor. N. Costin, l. 284. La dînsul după pofta lui trimiţîndu-l, el îndată au po-roncit de l-au legat. Cantemir, hr. 82, cf. 466, id. i. i. ii, 325. Un călugăr ... cu poftă la Bogdan Vodă trimis pentru pace. Şincai, hr. ii, 109/34. Umblă cu pofta cu o ploscă de vin. alr ii 2 684/605. 7. Compus: (Mold.) pofta-femeii — cîrciumărese (Zinnia elegans). Cf. Borza, d. 189. — PL: pofte. — Şi: (învechit) pohtă, (regional) popia s. f. — Postverbal de la pofti. POFTĂREŢ, -EĂŢĂ adj. (Prin Transilv.) Pofticios (1). îl întreabă dacă le poate vinde mere; acesta, pof-tăreţ pe bani, să pune şi scutură şi el creanga. Rete-ganul, p. iv, 70. Cumnatele, poftăreţe, ca toate femeile, să audă cîntece. id. ib. v, 63. — PL: poftăreţi, -e. — Pofti -f suf. -ăireţ. POFTE A LĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Faptul de a simţi poftă (1, 2) de ceva. Cf. lex. mars. 200, Aplecatele sau stricarea la stomac din cauza îmbuibării se vindecă ... descîntîndu-se astfel: Aplecate din culcare, Aplecate din pofteală, Aplecate din rîmncală. i. cr. ix, 50. 2. Faptul de a pofti (3), de a invita, de a îmbia pe cineva la ceva sau de a fi invitat, îmbiat, poftit la ceva. Mircea nu aşteptă pofteli ca să ia din merindele tovarăşului. ap. tdrg. Văzînd paharul întins, s-a ridicat, l-a luat şi l-a dus la gură, după ce a ciocnit, cum se cuvine la o aşa pofteală cinstită. Teodoreanu, m. u. 66. Doamna Roxana îngălbeni, că era doar crescută în Ţarigrad şi ştia ce înseamnă astfel de pofteli turceşti. C. Gane, tr. v. 213, cf. Scrib an, d. — PL: pofteli. — Pofti + suf. -eală. POFTÎ vb. IV. 1. T r a n z. şi i n t r a n z. A dori (puternic) sau a vrea să facă, să obţină, să fie sau să se întîmple (ceva), a j i n d u i a rivni, (învechit) a jelui, a d e ş i d e r a, (învechit, rar) a pof- tişi; a dori (ceva) în mod exagerat, cu patimă, în mod nejustificat etc. Cu ce obraz pohteaşle cerbul la izvorul apelor, aşa pohteaşte sufletul mieu cătră tinre. psalt. hur. 35v/3. Porăncitele tale jeluiiu (pohtiiu h, am dorit d). psalt. 263. Nu ucide, nu fura, nu mărturisi strîmb, nu pohti. Coresi, ev. 337. Şi răspunse lucia: ce dzălog pofteşti cum să-ţi dau? Palia (1581), 157/7. Pohteai să bei şi să mînînci, iară de moaretc (sici) nu te temeai. cod. tod. 213. Pohtea avuţie şi aur şi argint. Moxa, 360/12. Să nu pofteşti vecinului tău nece muiare.-i, ne ce fata-i, ... nece boul (a. 1607). cuv. d. bătr. ii? 101/7. Să neştine pohteaşte preuţiia, bun lucru pohteaşte (a. 1618). gcr î, 47/4. Nu pofti casa vecinului tău. Paraclis (1639), 251. Pohteaşte a sluji clulceţiei pîntecelui său. prav. gov. 38v/7. Eu cu rîone pohtiiu pentru fraţii miei ... să scoţ această sfîntă carte (a. 1642). bv i, 121. Pohtit-am şi am nevoit de le-am scos pre limbă rumănească (a. 1642). gcr t, 94/14. Să strînsără năroade multe de creştini de pohti ia şi înseta de svînta cruce să o vaclză. Varlaam, c. 364. Cui nu iaste urit a muri, cine n-ar pofti să vieţuiască. Ureche, l. 178, cf. prav. 205. Ce pohteaşte trupul, nu isprăvireţi. n. test. (1648), 255r/21. Dacă-l pohtesc boierii şi ţara, mai bine să fie el stăpîn decît altul. Simion dasc., let. 193. I-ai dat ce-i pof-teaşte inima. Dosoftei, ps. 62/9. De ai pofti jărtvă, ţi-aş aduce. id. ib. 171/1. Aşa trebuie să facă cu pruncii ... cum ară pofti şi ei să facă alţii cu cuconii lor (a. 1685). gcr i, 278/6. Ei pohlcsc pre D[u]mn[e]zâu ca pre un desăvîrşit făcător iu de bine. Biblia (1688), [prefaţă] 6/40. Fiiul tău, lisne va dobîndi ce va pohti (a. 1691). gcr i, 288/7. în loc aurit ... unde pohtescu sufletele. Molitvenic (sec. xvn), 303. L-au îngropat la mitropolii, afară, lîngă uşa bisericii, c-aşe au poftit el. Neculce, l. 336. Poftea pre această Evdochie ... să o ieie femeie. Cantemir, hr. 479. Pohteaşte lumină, ce nu i să dă allcevaşi fără numai focul muncilor (a. 1700). gcr i, 338/33. Banii ... încă şi mai virtos nu-i poftiia. C. Cantacuzino, cm i, 79. Toţi fraţii poftea împărăţiia, iar mai virtos Selim. R. Popescu, cm i, 262. De poftescu să le mai fie împărat au ba, să mărturisească. R. GiiECEANU, cm ii, 130. Eu pohtesc să fac voia măriei (ale, iar nu a mea. Antim, p. xxvii. Să nu pohteşti muiarea vecinului tău. Iacov, syn. 41 r/l6. Pune ceva mirodii pisate ce fel vei pohti. Mîn-gările, 99/7... Tatăl mieu poftind să închiză o cale la cîmpu, au pus mărăciuni pe urmă (a. 1779). gcr ii, 119/24. Pohtea să se ... sfătuiască, pentru verice 10412 POFTI - 938 POFTI pricină a stăpînirii sale. cu oameni procopsiţi. VĂcĂ-rescul, ist. 251. Unii poftea să-l spînzure aşa mort, alţii să-l arunce în Tibere. Şincai, hr. i, 14/12. Poftesc ca de aci înainte să aveţi preteşug mare cu moartea. Maior, p. 41/2. Cine ce pofteaşte, teasne creade. Ţighin-deal, f. 8/10. Leopold îndată au poftit să facă paie cu turcii. Dionisie, c. 181. Nu sînt vrednic de aceasta, nici poftesc slava aceasta. Beldiman, n. p. ii, 120/15. Nu mai puţin pohtea să vază pre acest boier. Zilot, cron. 68. Nu pofteşte să fie sărac. Golescu, t. 70. Pofteşti acum, Gheorghie, să~mi mai faci întrebarea de dineoară? Drăghici, r. 37/3. Poftiţi ceva? îl întrebă impresariul. cr (1846), 312/21. Toate s-au făcut cum au poftit el. Bărac, t. 19/17. N-ajung unde pohtesc. I. Văcărescul, p. 62/12. îţi dau lapte dulce, acru şi smîntînă de pofteşti. Pann, p. v. i, 24/16. Bine ai venit, domnule, ce pofteşti de la noi ? Negruzzi, s. i, 172. Domnul meu, iată-mă dinaintea d-tale. Ce pofteşti? Alecsandri, t. i, 357. Locuitorii ... ce vor pohti să fie scriitori. Odobescu, s. i, 300. Nu se învrednicise de o viaţă mai bună; dar se vede că nici poftea el una aşa. Creangă, o. 259. încep a-i aduce ... tot ce-i poftea lui Ivan sufletul, id. p. 309. Ia vezi ce pofteşte dumneaei, strigă negustorul la un băiat. Garagiale, o. iii, 153. Dacă vădzu pe Făt-Frumos, ar fi poftit dumnealui să-l ginerească. Ispirescu, l. 105. Vede-un iaz în cale şi pe loc gîndeşte Că prin iaz se află raci şi scoici şi peşte, Şi de raci îndată iată-l şi pofteşte. Contemporanul, ii, 910. De unde a ştiut Michiduţă că eu poftesc la icre? Vlaiiuţă, o. a. ii, 84, cf. Marian, na. 17, Alexi, w., tdrg. Erau destui care pofteau locul. Brătescu-Voineşti, p. 133. întreba pe oaspeţi ce mai poftesc. Agîrbiceanu, a. 47. Ce pofteşti, omulet de nu mai ne laşi în pacel? Bassarabescu, s. n. 16. Uite-atîta poftesc, Toadere. Rebreanu, r. ii, 67. Le-am întrevăzut, le-am dorit, le-am poftit aceste vremuri. Galacticn, a. 308. Poate pofteşti şi dumneata să îmbuci oleacă. G. Petrescu, î. ii, 175. Ce pofteşti d-ta? — Un betet. Sebastian, t. 189. Tăceau zimbind şi credeau ce pofteau. Sadoveanu, o. x, 8. Şi boul cară greul pămîntului ... El merge cum pofteşte stăpînul, vrea-nu-vrea. Arghezi, vers. 395. Ai masă să scrii pe ea cit pofteşti. Călinescu, e. o. i, 35. Ridică ori scad preţurile ta grîne ori la vite cum poftesc ei. Camil Petrescu, o. i, 102. Era preocupat, făurea planuri şi poftea singurătate. Vornic, p. 178. Cin’ pofteşte traiul meu, Să i-l deie Dumnedzcu. Jarnîk-Bîrseanu, d. 127. îndrăzneşte, îndrăzneşte Dacă inima-ţi pofteşte. id. ib. 383. Pă hăla l-am popt'it ş-o fos d'e măsură la copilu miău. Densusianu, ţ. h. 96. Ce ar popti să mînînce? L. Costin, gr. băn. ii, 156. De pofteşti să te cinstească, cinsteşte şi tu pe alţii. I. Golescu, ap. ddrf. Anevoie a dobîndi ce mult omul ar pofti. Zanne, p. viii, 460. Nu pofti mai mult piste a ta trebuinţă. id. ib. A poftit şi el la lapte de bou, se spune despre cineva care doreşte un lucru irealizabil. Gf. id. ib. i, 334. (Refl. pas.) Pentru care lucru iaste D[u]mn[e]zău pricină de săvîrşit şi să pohteaşte? Biblia (1688), [prefaţă] 6/29. <0> Expr. (Familiar) Du-te unde pofteşti = pleacă unde vrei, mi-e indiferent unde mergi. ^ Tranz. (învechit şi regional) A cere, a solicita; a pretinde, pohtim de la ... D[u]mn[e]dzău bună sănătate şi pace (a. 1604). Iorga, d. b. i, 27. Episcopul să nu poftească dar de la herotonisiie lui. prav. gov. 12r/4. Au fugitu Ştefan, fratele cel mai mare, la Cazimir craiul leşescu, poftindu ajutoriu împotriva frăţine-său. Ureche, l. 67. Va veni neştine la un priiatin, să poftească un cal sau un bou. prav. 41. Şi binele cel netrecut de în veaci să-l dobîndim, carele noi toţi îl poftim de la Hristos. Eustratie, prav. 5/9. Poftind voie să meargă la scaunul ţărei cei de moşie. M. Costin, ap. ddrf. Să roagă lui D[u]mn[t]zeu pentru noi ca să ne dea lucrul acela carele îl poftim noi de la sfinţia sa. Cheia în. 4v/22. Să-mi faci o bisearică aiceţ să petrec intr-însa, să vie ciţ vor pofti agiutoriul mieu (a. 1692). gcr i, 299/26. Au poftit puţintel lapte să mînince. Iar femeia gazda i-au răspuns că „n-avem“. Neculce, l. 80. Decheval ...au poftit pace, căruia Traian foarte pre lesne i-au dat-o. Cantemir, hr. 82. Bătrînii Moldovei pohtiră de la Mihai Vodă să le dea domn pre fie-său. anon. cantac., cm i, 136. Pre cine va alege ... a fi domn ...poftim ca să nu strice această aşăzare acestor mănăstiri (a. 1743). Uricariul, i, 58. Pofteşti ...să slujăsc porţii tale şi să mă hrăneşti. Alexandria (1794), 46/1. Aceasta ncplăcîndu-i marelui Constantin, au poftit de la Likinie ca ţările să le împartă în două între dînşii. Şincai, hr. i, 39/37. Cîtă sămînţă pofteaşte fieştecarele pămînt, pre plugari îi învaţă esperieanţia. Economia, 37/15. Ei poftiră ca să-i sufere împăratul să treacă la dînsul preste Dunăre. Maior, ist. 180/8. Poftim ca să hie La sfat şi ceata noastră goleaţă. Budai-Deleanu, ţ. 386. Găsindu-se aceste cărţi, să să trimeaţă în grabă, fiindcă sînt poftite de dumnealui sărdaru Nica (a. 1818). Iorga, s. d. xii, 175. Pe aceste principii voi respecta toate naţiunile ardelene, poftind egală respectare de la dînsele. Bariţiu, p. a. ii, 119. Plec, şi cu plecăciune, iertăciune vă poftesc. Pann, e. i, 39/18. Poftesc dc multe ori scuză că am întîrziat aşa tare cu răspunsul. Sbiera, f. s. 79. Fără întîrziere a poftit colaborarea mea. Galaction, a. 89. Vitoria a poftit o garafă de vin şi-a cerut şi al treilea pahar. Sadoveanu, o. x, 596. + (Prin Bucov.) A cere (ceva) în scris, a face o cerere. Cf. Lexic reg. 106. 4* (Cu valoare de interjecţie interogativă; de obicei în forma poftim) Cuvînt de politeţe cu care se răspunde cînd nu s-a auzit sau nu s-a înţeles ceea ce a spus cineva şi prin care se solicită repetarea celor spuse; ce? cum? mă rog? aud? Grigore (necrezîndu-şi auzului): Poftim? H. Lovi-nescu, c. s. 13. 2. Tranz. (De obicei construit eu dativul) A exprima (cuiva) o dorinţă de bine, a face (cuiva) o urare, a dori (cuiva) ceva de bine; a ura. Domnul pohteaşte pace şi şerbului a lui. psalt. hur. 30r/7. Tuturor bl[o]goc[e]stivilor creştini, pace ... de la ... D[w}mnezeu, atotţiitoriul pohtesc (a. 1642). gcr i, 94/8. Celor cetitori şi ascultători despre Dumnezău, tot binele pohtim (sec. xvn). cat. man. i, 182. Pace şi sănătate tuturor cetitorilor poftesc (a. 1683). gcr i, 269/30, cf. 268/31. De la Dumnezeu sănătate pohtim dumitale (a. 1719). bul. com. ist. iv, 46. Toate cele fericitc trupeşti şi sufleteşti pohtesc sfinţii tale (a. 1747). Uricariul, xxiv, 445. Poftesc să-ţi meargă bine. Budai-Deleanu, ţ. 254. Poftindu-i sănătate şi cale bună, zburară de la el. Ţichindeal, f. 374/4. Toată fericirea îţi poftesc. Drăghici, r. 92/13. Cu prilejul înnoirei anului, mă grăbesc ca să-ţi poftesc cele mai mari norociri. Kogălniceanu, s. 55. Personalul gubernului şi mulţime de alţi locuitori se adunase spre a-i pofti călătorie fericită. Bariţiu, p. a. ii, 714. Un om din sat trece, le pofteşte „bună odihnă“. Slavici, n. i, 30. Fetele împăratului ... îi sărutară mîna, îi poftiră biruinţă. Ispirescu, l. 49. Baciu îi pofti noapte bună. Rebreanu, i. 73. Un pădurar cu tolba subsuoară ... trecînd şi poftindu-le ziuă bună. G. Petrescu, î. ii, 99. A poftit sănătate şi voie bună domnului mire. Sadoveanu, o. xi, 336. îşi poftiră bună dimineaţa. id. ib. xm, 292. Se ridică repede şi, poftindu-le noapte bună, ieşi. il ianuarie 1960, 13. Eu acuma-ţi mulţă-mesc Şi mult bine îţi poftesc. Marian, î. 311. 3. Tranz. (Complementul indică oameni, p. g e n e r. fiinţe) A ruga, a solicita, a cere sau a transmite să vină, să se prezinte, să stea etc. undeva ori la cineva, a invita, a chema ; a îmbia, a îndemna. împărăteasa ... trimisă de o pofti. Dosoftei, v. s. octombrie 90r/12. Vulturul ... pre puii lui au pohtit, slobozind aripile (a. 1688). gcr i, 282/2. L-au poftit pe sol la curtea domnească. Neculce, l. 148. Să înalţă şi să mărescu şi poftescu pă domnu să facă ceale necuvioase. R. Popescu, cm i, 432. Pohtindu-l să meargă la Tîrgovişte, el fiind omu bătrîn, n-au vrut să meargă. R. Greceanu, cm ii, 122. Veniră şi soli ... pohtind pre craiul să meargă fiind vreame de corunaţie. id., ap. gcr i, 334/15. Au deschis porţile ... şi i-au poftit ca să intre (cca 1750). gcr ii, 85/8. Celi ce au învăţat Bertold ... carile le-au dat celor ce era poftiţi 10412 POFTI - 939 - POFTI de dînsul (a. 1779). id. ib. 120/30. Era poftite o mulţime de persoane tnsâmnate. ar (1830), 71/12. Ca o săracă, nimeni nu o mai cunoaşte, nimeni nu o mai pofteşte. Marco viei, d. 37/6. L-au poftit în corabia sa. Drăghici, r. 16/9. Aflînd de la vezir că îl pofteşte frate-său să meargă la India. Gorjan, h. i, 2/28. Gospodarii ... sînt poftiţi ca să se gîndească la cele arătate în călindar. I. Ionescu, c. vi/5. Pofteşte un proroc şi-i porunceşte să-i spună. Bărac, a. 9/5. El convocă un svat ostăşesc, în care. pofti pe toţi senatorii din tabără. Bălcescu, m. v. 203. Nime nu e poftit în patria sa. cr (1848), 24x/4. L-am poftit să vie ca să-ţi dea lecţii de trei ori pe săptămînă. Negruzzi, s. i, 7. Dacă vro coconiţă ... Crezînd că ne prefacem, ne-ndeamnă, ne pofteşte, Ne ia la joc, greşeala-i îndată şi-o plăteşte. Alexandrescu, o. i, 193. Pofteşte-i sus si adă luminări degrabă. Alecsandri, t. i, 41. Veni să poftească pe amîndouă domniţele din partea mumei lor. Odobescu, s. i, 130. Se duce prin pădure să caute pe cumătru-său şi să-l poftească la praznic. Greangă, o. 17. Ea regretă că nu l-a poftit şi pe Paul. Caragiale, o. iii, 71. Căscam gura pe dinafară, pe la toate serbările, căci nici pomeneală nu era să fiu şi eu poftit. Ispirescu, l. 32. îmi dete adresa şi mă pofti să uiu pe la el. Vlahuţă, o. a. i, 191. Lucrul principal cd voiniceilor este de a pofti sau a chema pe oaspeţi la nuntă. Marian, nu. 217. La somn o poftesc scăpătatele stele. Coşbuc, ae. 68. Am venit să-ţi spun că te pofteşte coana Diamandula. D. Zamfirescu, v. ţ. 21. Jupînesele noastre, rar poftite la castel. Dela-vrancea, o. ii, 51. îi dădui un scaun şi-l poftii să şază. Brătescu-Voineşti, p. 30. Feciorii le pofteau la dans cu uşoare înclinări din cap. Agîrbiceanu, a. 114. Intră în cafenea; toţi îl poftesc care dincotro. Gîrleanu, n. 51. Părintele Ionică veni să ne poftească la masă. Hogaş, dr. i, 47. Fetele ... aşteptau cu inima strînsă să fie poftite la horă. Rebreanu, i. 25. Proprietarii îl pofteau pe un scaun. Bassarabescu, v. 87. O servitoare cu bonetă albă pofti pe mosafiri să urce la etaj. Galaction, o. a. i, 57. Musafiri la mine acasă, Fără să-i poftesc vreodată, Am un şoarec, doi painjeni. Topîrceanu, b. 57. Nici nu m-ai poftit să stau jos. Camil Petrescu, t. i, 269. îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă? G. Petrescu, î. ii, 167. Luasem obiceiul să-l poftesc cu mine la masă de cîte ori îl înlîlneam. I. Botez, şc. 87. Ţigăncile care te pofteau să cumperi. Sebastian, t. 70. Starostele le-a curmat piuitul, făcînd o strigătură cu care poftea nuntaşii în casă. Vlasiu, a. p. 66. Măria sa pofti pe armaş în odaia lui. Sadoveanu, o. x, 180. Cine-o fi găsit cu cale Pe-nserate, de i-a scris Pe adresa dumisalc Să poftească la Paris ? Arghezi, vers. 216. Divanul pe care fură poftiţi era de asemeni înălţat în chip nefiresc. Călinescu, s. 205. Nu poftea în casa lui decît artişti de marcă. Stancu, r. a. i, 165. îl pofti într-o sală despărţită printr-o vatră mare de ceramică. Vinea, l. ii, 306. Pofteşte, prietene, Şi vezi ce-a fost, Ce e, Şi povesteşte. Jebeleanu, s. h. 8. L-am poftit în curte. Barbu, p. 72. Ai poftit atunci la masă Oaspeţi buni. Horea, p. 77. Am fost poftit în încăperi bătrîneşti. s iunie 1960, 50. îi pofti în curte la un pahar de vin. v# rom. iulie 1962, 7. Numită Şi poftită Cu cuvinte bune Cu păhare pline. Marian, v. 159. A plecat să poftească la dînsul pe toţi prietenii săi. şez. i, 4. Poftindu-l pe un scaun, îi zise ... ib. iv, 185. Foaie verde colelie, Fetele de la regie ... Mă poftesc la ele~n case. Ciauşanu, v. 21. Una poarta-i deschidea, Doauă-n casă mi-l poftea. Balade, iii, 175. Cu vasul gol nu pofti oaspeţi. Zanne, p. iv, 225. <§> Refl. Duminică ne poftim la dejun la dv. toată familia subscrisului. Garagiale, o. vii, 80. <0> Refl. r e c i p r. începură cu însălbătăcire la luptă a se pofti. Pann, e. ii, 99/3. Ne poftim ca oarecine la temniţă. Alecsandri, t. i, 138. Se poftesc ca grecii la puşcărie. Zanne, p. vi, 135. 4. Tranz. (Astăzi rar; complementul indică oameni) A ruga1 (1); (sens curent; adesea în construcţii imperative) a cere în chip categoric, hotărît să facă, să respecte etc. un anumit lucru, a soma. întăi au poftit craiul pre Alixandru Vodă ca să-i trimiţă ajutoriu împoti iva crizacilor. Ureche, l. 73, Au venit la craiul soli cu daruri poftindu-l de pace. Simion dasc., let. 30, cf. M. Gostin, ap. Gîdei, 172. Deci vă poftescu cetitorilor, pre unde ar fi greşit condeiul meu, să priimiţi. Neculce, l. 4. Sol la domnul Moldovei ... [a trimis] poftindu-l şi rugîndu-l ca să dea voie pomenitului mai sus llie vistiiariul ... să vie la nuntă. R. Greceanu, cm ii, 166. Pohtim pă dumneata să nu lipseşti a ne înştiinţa (a. 1719). bul. com. ist. iv, 46. Am pohtit pre preasfinţia sa mitropolitul ... ca să întărească [acest hrisov] şi cu blăstăm (a. 1764). Uricariul, i, 296. Părintele şi stariţul meu m-au trimis, şi poftindu-te, de ai poame în livadă, să-i tri-miţ puţintele (a. 1808). gcr ii, 200/6. Răbdare, fă surioară, nu te grăbi, te poftesc. Beldiman, o. 69/20. Şi s-au şi făgăduit Că~i va împlini dorinţa pentru care i-au poftit. Conachj, p. 64. îl pofteşte ca să nu îmbie a intra în acea ţară şi a-i aduce vreo pagubă. Bălcescu, m. v. 93. El nu se prea grăbise a veni în ajutorul lui Sinan, după cum fusese poftit, id. ib. 209. Isprăvnicia ... îl pofteşte de a face catagrafie de toate proprietăţile (a. 1857). cat. man. i, 15. Bade Stane, te poftesc să nu te amesteci în conversaţia noastră. Alecsandri, t. 766. Pofteşte pe moş Fotea ... să mai facă ... cîte unul. Greangă, a. 3. Te poftesc din toată inima mea, slăvite, să primeşti cîteva blăni de soboli. Sadoveanu, o. x, 257. Voinicul... au început s-o poftească ca să-l îngăduie măcar oleacă. Sbiera, p. 37. Te poftesc ca să spui frăţîni-meu cînd l-îi întîlni mîne. id. ib. 165. <0 Refl. (învechit) Să cerea şi să pohtea cu lacrămi să serbaseă lui Dumnedzău. Varlaam, c. 351. Fiind înstreinaţi din ţară, se poftea să vie la pămîntul lor. N. Costin, let. ii, 82/22. Goţii ... s-au poftit să-i priimască împăratul şi în ceata sluj Horească. Cantemir, hr. 256. 5. Tranz. (Cu o nuanţă de politeţe) A avea bunăvoinţa, amabilitatea, bunătatea etc. să...; a binevoi. Pofteşte, dragul meu, de-ţi aleage cevaşi. Bărac, t. 35/14. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, şi pe nună, mîndra lună. Eminescu, o. i, 85. Se înduplecă de rugăciunile neguţătorului şi pofti să meargă să-i vadă marfa. Ispirescu, l. 24. Vei pofti Un strat de cepe a răsădi. Coşbuc, p. ii, 237. Cuconiţelor, domnul colonel vă roagă să poftiţi să vă aranjaţi, zice ofiţerul adjutant, salutînd scurt. Brăescu, o. a. i, 40. 4* P. e x t. (Folosit şi a b s o l.) (Cu intenţia de a sfida, de a înfrunta pe cineva) A avea îndrăzneala, cutezanţa, curajul (să ...), a îndrăzni, a cuteza, a se încumeta; p. e x t. a încerca. Atunci să poftească iar d. judecător să ne mai facă fasoane. Caragiale, o. ii, 18. Pofteşte şi te mai acuză şi de altădată. Agîrbiceanu, l. t. 299. Atunci să fi poftit jupînul să nu-mi dea! Rebreanu, i. 15. Să poftească un popă ... să vorbească mai frumos de cum scrie la cazanie. Stănoiu, c. i. 27. Acum să poftească prusi-enii, să le arătăm noi ce putem. Brăescu, o. a. ii. 130. Nu-i mai trecu deloc prin minte că s-ar putea ca cineva, în şedinţă, să nu-i dea dreptate. „Să poftească/“ Preda, d. 97. 4 Intranz. A putea, a îndrăzni să vină, să meargă, să intre etc. undeva; p. e x t. a veni, a sosi, a se duce, a intra etc. undeva. Pofteşte, domnule, că eu sînt gata. Bărac, t. 22/9. Mai poftească de-acurn şi alţi leneşi in satul acela, dacă le dă mîna. Creangă, p. 332. Vă rugăm a ne scrie negreşit cînd poftiţi la noi. Caragiale, o. vii, 268. Tînărul gospodar ... ne ruga cu stăruinţă să poftim înăuntru. Vlahuţă, ap. tdrg. Cine vrea să ia cuvîntul, să poftească la tribună! 1. Negruzzi, ap. tdrg. De ce nu poftiţi şi dumneavoastră să vedeţi petrecerea noastră? Rebreanu, i. 22, cf. Bassarabescu, v. 88. De mîine să pofteşti regulat la serviciu. Brăescu, o. a. i, 136. O să poftesc la cina pregătită. Sadoveanu, o. i, 701. Încîntat şi vă rog să mai poftiţi. Călinescu, e. o. i, 219. Să poftească mîine la lucru. Pas, z. i, 303. Din nou să vă gătiţi Ca la nuntă să-mi poftiţi. Teodo-rescu, p. p. 621. 4 (Adesea cu valoare de interjecţie; 10412 POFTICIOS - 940 - POFTIRE de obicei in forma poftim) Cuvînt (de politeţe) care se foloseşte: a) pentru a invita o persoană să vină, să intre, să se aşeze, să plece etc.; pentru a îndemna la acţiune, la luarea unei decizii etc. Poftim boieri, prieteni, poftim, veniţi încoace. Alecsandri, t. ii, 109. Ia poftim, cumetre, zise ea luînd scăuieşul şi punîndu-l deasupra gropei cu pricina. Creangă, p. 32. Poftim la mine, dacă vrei, am ceai şi tutun bun. Delavrancea, t. 204. Am să-ţi dau avertisment! — Poftim. Brătes-cu-Voineşti, p. 202. Poftim, şezi. Gîrleanu, n. 132. Poftim pe-aici. Hogaş, dr. i, 88. Poftim mai aproape. Rebreanu, i. 22. Acum poftim de vezi clasa unde vei preda cursurile dumitale. Galaction, o. a. i, 159. Poftim la geam, sublimă arătare. Topîrceanu, p. o. 63. Poftim, de eşti în stare, explică-mi, te rog, jocul. Camil Petrescu, t. iii, 346. Nae, poftim încoa! Braescu, o. a. i, 406. Poftiţi aid la lumină! Sebas-tian, t. 232. Deschide poarta şi zice iar: — Poftim înlăuntru! Sadoveanu, o. i, 61. Aş vrea să-ţi spun ceva, dar să nu te superi. — Nn mă supăr. Poftim. Beniuc, m. g. i, 38. Poftim, poftim, nu-mi necinstiţi bătrîneţele ocolindu-mi pragul casei. Galan, z. r. 381. Poftiţi şi gustaţi Din Sare Din pîine. Brad, o. 118. Vrei să ne arăţi drumul? — Poftim, s februarie 1961, 9. Poftiţi, închinaţi odată, Vă udaţi gura căscată. pop., ap. gcr ii, 315. Poftim, vere, vin de bea. Teodo-rescu, p. p. 526. lan scobori clin cocie şi poftim la căsăchie. Bibicescu, p. p. 325. Poftim pungă la masă dacă ţi-ai adus de-acasă. Creangă, p. 234, cf. Zanne, p. iii, 647, 650, i. gr. iii, 156; b) pentru a da cuiva ceva; ia, ţine, na. Poftiţi, el răspunse, că vă dau eu încă, Boul şi măgarul de aste mănîncă. Pann, p. v. i, 12/21. Iată, poftim scrisoarea prin care mi se notifică trimiterea cecului. Caragiale, o. ii, 199. La plecare, ea mi-a dat acest inel ... Poftim! îspirescu, l. 107, cf. Alexi, w. Poftim banii. ap. tdrg. Poftim repertoriul: o sută de piese. Brăescu, o. a. i, 35. (Scoate, în fine, două jumătăţi de bilet de tren): Poftim. Sebas-tian, t. 116. Ia, poftim un măr. Teodoreanu, m. u. 166. Poftim, ceteşte. Tîrgut Deva e în flăcări. Sadoveanu, o. x, 379. Şi ele vi-i foame, inima Poftim! luaţi-o. Beniuc, v, 15. Poftiţi batiste — una de fiecare. t noiembrie 1962, 26; e) (adesea precedat de exclamaţia „ei“) pentru a exprima uimire, dezamăgire, nemulţumire, necaz, revoltă etc.; (ei) na, na-ţi-o, asta-i bună. Poftim poşte! ... Dacă nu merg caii, fug surugiii. Alecsandri, t. i, 114. Să se însoare cinci îi bătut de brumă ca un sbîrciog. Poftim! id. t. 941. Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat! Creangă, p. 306. Poftim, soro, noroc pe chioara lui Cănuţă. Caragiale, o. ii, 223. Ei, poftim! ce-mi foloseşte? Contemporanul, i, 198. Poftim, tot eu vinovat! Ollănescu, ap. ddrf. Poftim! Să dezbraci pe-un gol ca napul — cu ce-şi baie paşa capul! Coşbuc, p. ii, 49. Poftim treabă! Alexi, w. Ce gălăgie! Ei, poftim d< scrie! tdrg. Poftim, tocmai cin’ s-a găsit! Delavrancea, t. 216. Poftim cafenea! zise înfuriat. Gîrleanu, n. 56. Poftim! se miră Stanică, privind f)e Felix. Călinescu, e. o. i, 305. Poftim, ia-le de unde nu-s cutiile. Barku, p. 174. Şi acum, poftim, să te dea gata. s ianuarie 1961, 23. Bine, ¡)oftim, îmi fac autocritica, t martie 1962, 23. <0> H xpr. (Regional; substantivat) S-a dus luna (sau vremea) lui poftim, se zice: a) cînd a trecut luna august sau anotimpul toamnei, cu belşugul de produse. Cf. Udrescu, gl.; b) cînd a trecut copilăria, în care le ai pe toate de-a gata. id. ib.; e) cînd cineva a pierdui avantajele de care s-a bucurat mai înainte. Hai, omule, pune umărul la roată, că s-a dus vremea lui poftim, id. ib. -- Prez. ind.: poftesc. ~ Şi; (învechit) pnhti, (regional) ropii vb. iv. — Din v. sl. *poch kt&ti (= n0]f0T'kT}i). POFTICIOS, -OASĂ adj. 1. (Despre oameni) Care doreşte mult ceva (în special un lucru de mîncare); lacom, doritor, dornic, (rar) poftitor (1), (regional) poftăreţ, poftos. Cf. drlu. Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei. Creangă, o. 20. Dacă o femeie îngreunată pofteşte de la cineva vreun fel de mîncare ...şi acela nu-i dă, ... cu cit e femeia mai pofticioasă, cu atîta ... păcatul respectivului e mai mare> Marian, na. 13, cf. ddrf, Alexi, w., tdrg, Şăi~ neanu, d. u. Mai pofticios, sare gardul, se caţără intr-un prun şi s-aşază pe trai. I. Botez, b. i, 143, cf. Scriban, d. împăratul, pofticios de moarte-mpără-tească. i. cr. ii, 235, cf. Pamfile, c. 49. + (Rar) Pretenţios; ambiţios. Eşti prea pofticios, băgă de scamă stăpinul tartarului, aceasta n-o pot face. Gane, n. iii. 23. Soţia lui însă, ca una ce era mai pofticioasă şi doritoare de măriri tot mai înalte ..., dorea să fie acuma şi mai mare decît o împărăteasă. Marian, o. i, 12. + (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă, trădează lăcomie, poftă (2); care exprimă, care denotă, trădează poftă (3), patimă, viciu. Picioruşele cele mici parc-ar voi ...să s-ascundă de ochii pofticioşi, conv. lit. xiii, 333. Copilul rămase pironit locului, cu ochii pofticioşi la rachiu. Rebreanu, i. 19. Sofistul cu buze pofticioase de hetairă a fost răpus. I. Botez, b. i, 121. A trecut cu coşurile încărcate pe Ungă dînşii şi s-a făcut că nu le vede ochii pofticioşi. Galan, z. r. 17. 2. (Rar; despre mîncăruri, mirosuri etc.) Care aţîţă pofta; apetisant, îmbietor; excitant. îmbibată de atîtea parfumuri grase şi pofticioase. Caragiale, ap. cade. Mirosul acesta cald şi pofticios îi stîrnise din nou tihneala aţipită. C. Petrescu, c. v. 117. S-o adus... tot mîncări de cele săţîoasă şi pofticioase, şez. viii, 74. — PI.: pofticioşi, -oase. — Pofti ~f- suf. -icios. POFTÎLAT s. n. v. potilat. POFTÎRE s. f. Acţiunea de a pofti şi rezultatul ei. 1. (învechit) Cf. pofti (1). Asemănrareţi cu acela întâiul al neştiuturelor voastre pohtir[i]. cod. vor. 142/17. Lăudat iaste păcătosul in pohtirile sufletului său. psalt. 14. Să fugim de a trupului pohtire şi de lucrul lumiei aceştiia trecătoare. Coresi, ev. 208. Că de pururea iaste spre toţi oamenii pohtirea bogă-tăliei. id. ib. 431, cf. drlu, lb, Polizu, lm, ddrf, Barcianu, Alexi, w. + (Prin Bucov.) Cerere scrisă. Cf. alr sn iv h 985/365, Lexic reg. 106. 2. (învechit) Urare (făcută cuiva). Cf. pofti (2). Mă grăbesc ca să-ţi poftesc cele mai mari norociri ... Deşi aceste poftiri sînt mici şi nu sînt bine arătate. Kogălniceanu, s. 55. 3. Invitaţie, chemare, solicitare adresată cuiva de a veni, de a se prezenta etc. undeva sau la cineva. Cf. p o f t i (3). în acele vremi s-au văzut ostaşii români la poftirea domnului lor, de a jărtfi părţile lor de leafă. Bălcescu, m. v. 600. Nu mi-e de alt venirea, Decît să-ţi cinstesc poftirea. Pann, e. ii, 50/19. Aceasta era o poftire la prinz pe a doua zi. Negruzzi, s. i, 56. Flămind cum era, nemaiaşteptînd multă poftire, se aşază jos lingă cei doi şi încep a mînca. Creangă, o. 158. S-a dus domnul Niţă să-l vază, în urma unei scrisori de poftire. Brătescu-Voineşti, p. 144. Poftirea lui cuconu Ioniţă era numai aşa de formă. Hogaş, dr. ii, 90. Cu o poftire scurtă ... ofiţerul puse la dispoziţia doctoriţei vehiculul companiei. Brăescu, o. a. ii, 322. Au hotărît să deie zvon în ţară, făcînda-se poftire tuturor de la mic pînă la marc. Sadoveanu, o. x, 350. Să caut să-l conving pe Grunz să-ţi primească poftirea la masă? Stancu, r. a. iv, 105. Lume puţină, căci pofti-rile se făceau pe sprinceană şi cu zgîrcenie. Pas, l. i, 227. Intrase de-a dreptul în problema candidaturii, fără să aştepte poftire. Vornic, p. 161. Şi-astă carte ţi-au adus, Cu poftire boierească Să mergi la curtea domnească. Alecsandri, p. p. 181. Eu nu-ţi fac poftire multă. Contemporanul, ii, 759, cf. Sevastos, n. 73. Flămînztlor nu le trebuie poftire multă. Zanne, p. iii, 554. 4. (Rar) Rugăminte (I). Cf. pofti (4). Cf. ddrf. Primiseră la un proprietar, al cărui conac era chiar POFTIŞI - 941 - POFTORI pe malul lalomiţei, o poftire să împrumute cîfiva cai. Gamil Petrescu, o. ii, 651. — PI.: poftiri. — Şi: (învechit şi regional) pohtire s. f. V. pofti. POFTISÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A pofti (1). Nu mai poftiseasem nice urmă de păcat trupăsc. Dosoftei, v. s. octombrie 83r/24, cf. sfc iii, 109, 113. — Prez. ind.: poftisesc. — Poftă -f- suf. -isi. POFTÎT1 s. n. (învechit) Faptul de a p o f t i (1)5 poftă (1). Ferice de cel ce imple deşideratul (pohtitul c, pohta h, dorul d) său dinşi. psalt. 274. Nu pridădi mere, doamne, de deşideratul (dorul d, jealea v, pohta h, pohtitul c) mieu păcătoşilor. ib. 291, cf. lex. mars. 200. — Şi: pohtit s. n. — V. pofti. POFTIT2, -Ă adj. X. Care este dorit, rîvnit (i), jinduit. Mai deşiderate (pohtite c, dorite d) de aurul şi de pietri curate multe. psalt. 31. Şi să făcu Esechii avuţie şi mărire multă foarte şi visterii ... şi cămări de aramă şi vase pohtite. Biblia (1688), 3301/51. Ţărăle asuprite de giugul turcilor den cumplita a lor robie a le ridica şi in ce veche şi de oarecindu poftită volnicie a le înturna să putem. N. Costin, l. 575. Prea doritului şi prea poftitului mieu fiu Ioasaf bucurie. Varlaam-Ioasaf, 161 r/14. O, viaţă! ... nu iaste in lume mai fragidă, nici mai poftită decit tine (a. 1794). gcr ii, 151/35, cf. drlu, Clemens, lb. El nice grijă n-are de poftită deşteptare. Bărac, a. 49/4. Loc ce-i locuit De dragoste, de trufie şi de tot lucrul poftit. Cona-chi, p. 180. Ploi prea poftite nu sint, Decit cind e uscăciune şi secetă pre pămint. Pann, e. ii, 81/1. 2. (Rar) Invitat, chemat. Cf. ddrf, dex. <£> (Substantivat) Au plecat toţi poftiţii străini. Brătescu-Voineşti, p. 309. — PI.: poftiţi, -te. — Şi: (învechit) pohtit» -ă adj. — V. pofti. POFTITdR, -OÂRE adj. 1. (Astăzi rar) Pofticios (1), doritor, dornic. Ce-aţi ieşit să vedeţi? Omu intru moi veşminte îmbrăcat? ... Ce se zice: hrănit şi pohtitoriu răpausului. Coresi, ev. 526. Era om bărbatu, de minte ascuţit şi pohtitoriu de lucruri mari şi indrăzneţu. Ureche, l. 119. Să nu fim pohtitori slavei deşarte. n. test. (1648), 255v/8. Prea lesne au primii Mihai Vodă acest lucru, ca un om de oşti purure poftitor. M. Costin, let. i, 220/26. Craiul leşăscu ... iaste iubitor de creştinătate şi poftitor iu de pace. N. Costin, l. 599. La voia poftitoare, puţine cuvinte trebuie îndem-nătoare. Cantemir, ist. 120. împăraţii romani poftitori de lăţimea împărăţiei lor fiind... au trimis să supuie şi pe acei dachi. C. Cantacuzino, cm i, 12. Cunoştea pe vezirul că era poftitor de pace. Axinte Uricariul, let. ii, 146/19, cf. anon. car. Ca un iubitoriu de fii părinte şi de bine poftitoriu. Mineiul (1776), 6vl/22. Sint lacomi şi poftitori de a vedea mărfurile. ist. am. 23r/9, cf. drlu, Clemens. Poftitoriu de laudă. lb. Unii din boieri, poftitori de slavă, umblară să turbure poporul. Ispirescu, m. v. 33, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Trase mai întâi cătră sine un taler mare, în care se afla întins un crap de trei ocă ... , şi-l gustă poftitor cu ochii. Sadoveanu, o. v, 692. Omul e om şi pace, poftitor de la fire. Reteganul, p. iii, 30. <0> (Substantivat) Pohtitoriul de bine, voauo tuturor creştinilor, smeritul Melhisedec (a. 1642). gcr i, 94/26. Uricios lucru iaste cineva ştiinţa despre cei poftitori a-şi ascunde. Cantemir, ist. 61. Veniţi poftitorii de curăţie. Mineiul (1776), 87r2/38. Omul, poftitoriul de viaţă lungă, păşi înaintea lui Dumnezeu (a. 1847). gcr ii, 357, cf. gr. s. vi, 114. + (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprimă, care denotă lăcomie, poftă, dorinţă, invidie. Cu ochii poftitori nesătui. Ardeleanu, u. d. 38. Nu ştiu ce este zavistia şi ochiul poftitor la norocul vecinului. Galaction, o. a. i, 341. 2. (Gram.; învechit; în sintagma) Modul poftitor = modul optativ, v. optativ. Cf. Heliade, gr, rom. 62/7. 3. (învechit, rar) îmbietor, ispititor, atrăgător. Cîte sînt în lumea aceasta luminate şi pohtitoare, multă trudă şi usteneală au iară dulceaţă puţină. Coresi, ev. 27. 4. (învechit şi regional) Care invită, care cheamă, care roagă. Cf. drlu. Divanu face pohtitoare cerere ... ca din tîmplarii sudiţi ce să găsesc aici ...să ridice cîţiva (a. 1829). doc. ec. 428, cf. Polizu. Să-l insele Trimiţîndu-i ... O hîrtie-nşelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie lor dachi-acasă. Alecsandri, p, p. 179. — PI.: poftitori, -oare. — Şi: (învechit) pohtltor, -oare adj. — Pofti + suf. -tor. POFTITOREASĂ s. f. (într-un descîntec) Femeie care pofteşte. Cu rîmnitorul, Cu rimnitoreasa; Cu poftitorul, Cu poftitoreasa. gr. s. vi, 114. — PI.: poftitorese. — Poftitor -j- suf. -easă. POFtitURĂ s. f. (învechit) Poftă (3). Să n-avem pohtitură întru noi. Coresi, l. 271/19. Omorîţi nodurile voastre ceale ce pre pămint sînt curvia, necurăţia, pohtitură, rîvriitura. id. ib. 463/20, cf. lex. mars. 197. — PI.: poftituri. — Şi: pohtitură s. f. — Pofti -j- suf. -tură. POFTOREÂLĂ s. f. 1. (învechit) Repetare; recidivă. Spre pedeapsa pentru poftoreala (repetarea) vinovăţiei lui. cod. silv. 42, cf. Polizu. 2. (Regional) Cusătură dublă, scl 1971, 404. — PI.: poftoreli. — Poftori -f suf. -eală. POFTORÎ vb. IV. Tranz. (învechit) I. (Folosit şi absol.) A reveni (insistînd) asupra unui lucru făcut, spus etc.; a face, a spune etc. încă o dată; a repeta, a reînnoi, a reaminti; a insista. Înţelegîndn Ştefan Vodă ciun craiul să apropie cu oaste ... de iznoavă au poftorit soiia. Urechi:, l. 101. [Tătarii] din năvală mare pre lesne dau dosul, şi din fugă răş-chirîndu-se, de multe ori pof tor esc războiul. Simion Dasc., let. 99. Singur pohlorind cu glas: lasă, lasă. M. Costin, let. i, 254/17. Şi iarăşi poftorea de citea butiirîndu-să. Dosoftei, v. s. noiembrie 120v/29. Să cutremurau şi nu mai cutezau să mai poftorească. id. ib. 157v/36, cf. N. Costin, l. 290. în urma glasului, văile, codrii, munţii ... aceeaşi zisă ar poftori. Cantemir, ist. 87. Care stihuri mai denainte pomenindu-să, aicea nu le vom mai poftori. id. hr. 117, cf. anon. car. Cum au zis domnia sa, aşa au pof torit şi dumnealor cu toţii (a. 1716). Uricariul, v, 375/8. Cîntări cîntă ... adesea pohtorindu-le (cca 1750). gcr ii, 52/1. Mai poftori vorba. Vacărescul, ist. 281. Toate aceastea ... porunceaşte de vreo cîteva ori să le poftorească (a. 1790). bv ii, 336. Ca să poţi mai lesne înţelege toate cîte scrie la anul acesta Procopie, pofto-reşte cile am scris la anii 457 şi 490. Şincai, hr. i, 105/15. îară şi iară pofior este ... că românii aşa lesne fură învinşi. Maior, ist. 79/4. Şi zicea să le-o mai cînte iară, Poftorindu-şi dinlr-acea cîntare Stihul de pe urmă. Budai-Deleanu, ţ. 134. / nchinîndu-şi ei cînta din gură Şi poftorea stihul cel plăcut, id. ib. 136. Iarăşi poftorind suspinul au început să-mi istorisască (a. 1819). Uricariul, vii, 75. Poftorind că în patria noastră toţi fiii nobleţii obieiriuicsc mai mult în limba grecească să scrie. Golescu, i. 66. Silindu-i ca să poftorească şi să mai înveţi pe de rost (a. 1825). cat. man. ii, 115, cf. Clemens, lb. Vor pof toii în cuget următoarele cuvinte ... (a. 1834). Uricariul, viii, 191. Fiind întreg în minte, iarăşi au pof torit vorba sa, zicînd că această copilă este a lui (a. 1836). Ştefanelli, d. c. 408. Răsunetul numai gura mea au pof torit. Dacia 10123 POFTORIRE - 942 - POGAN lit. 144/10. Nu trebuiaşte a poflori omului înţelept cuvinte înţeleapte. Alexandria, 101/19, of. PoLizr. Astfel, poftorindu-şi unele ca acestea, aide, aide ajunge la curtea împărătească. Ispirescu, l. 219, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \v., tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d. Judecata lungă, Jaf este la pungă ..., Jelbile sporite, Jertfe poftorite. pop., ap. gcr ii, 347. <0> Refl. pas. Iar neîmplinitorilor, toate aci scrise pentru mai buna păzire, se vor poftori (a. 1662). bul. com. ist. ii, 265. Bine va fi să să poftorească din nou prin daraban chipul cu care arc să să urmeze alişverişul (a. 1837). doc. ec. 653. II. (Prin confuzie) 1. A pofti (2). Cucoană Caliopi, îţi poftorcsc s-ajungi din maioreasă, ghinărăreasâ. Alecsandri, t. 981. 2. A pofti (4), a ruga1 (1). Şi-i scrisesem un ravaş în care o poftoream ca să se îndure de flacăra unui muritor. Alecsandri, t. 1699. — Prez. ind.: poftoresc. — Şi: pohtori vb. IV. — Din slavonul nOK'HTOpHTH. POFTOHÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a pofto ri (I) şi rezultatul ei; repetare; insistenţă. De nu se vor şi învinge cetitorii cu doveadele lui ..., cu deasa adoire seau poftorire să se dedea a crede. Maior, ist. 150/32. Va preda: „cetania curată, fără opinteale sau poftorire sau rupere a cuvintelor (Adverbial) în adevăr că Dibici ara pogan de tot. D. Zamfirescu, ap. cade. Pogan se umflase în pene, cucuvaia. Beniuc, v. cuc. 99. Mima calul la jar mai pogan de cum ar mînca alţii ovăz. Reteganul, p. ii, 10. Ploaia pogan a plouat. Vaida. Pogan o pticat ghe pe heizaşul căsii. id. Mergînd ei prin pădure, iată o lumină strălucitoare veni pînă la ochii lor şi parcă le hia vederile, aşa strălucea de pogan. Cătană, p. b. i, 19, cf. Densusianu, ţ. h. 329. Pogan suflă vîntu! alr sn v h 1 384/250. Pogan samină cu tată-so copcilu aiesta. ib. h 1 444/250, cf. Lexic reg. ii, 84. Pogan mai joacă bărbatu-to. mat. dialect, i, 87. (Legat de un adjectiv prin prep. „de“, exprimă ideea de superlativ absolut) Pogan de necăjit sînt. Com, din Timişoara. 6. Adj. (Prin Mold. şi prin Ban.) Murdar (1), spurcat. Cf. Creangă, gl., com. Liuba. Aruncă blidul cela pogan. Com. din Ciclova Română — Oraviţa. 7. S. m. (Regional) Om prost (Negrileasa—Gura Humorului). Cf. Glosar reg. — Accentuat şi: pogan, tdrg, Şăineanu, d. u., Scriban, d., dr. vii, 146, 474, şez. v, 117, T. Papa-hagi, m. 73, com. din Frata — Turda, din Morăreni—Reghin, din Chiri l —Cîmpulung Moldovenesc, din Crucea —Vatra Dornei şi din Panaci — Vatra Dornei. — PL: pogani. -e. — Şi: (rar) pogon, -ă, (învechit şi regional) pogăn, -ă adj. — Din slavonul nc>rdH h, magh. pogâny. POGANÎCI s. m. v. pogonici. POGÂZNĂ s. f. (Prin vestul Olt.) Mirare (1), uimire. Cf. n. rev. r. viii, nr. 6, 87. — Etimologia necunoscută. POGĂCE s. f. Diminutiv al lui p o g a c e (1) ; s p e c. (Transilv. şi prin Ban.) un fel de plăcintă mică preparată cu juinări de untură, (regional) p o g ă -ciţă, pogăcioară, pepenaş (III). V. pateu. Cf. Budai-Deleanu, lex., h xviii 5. E regulă că fiecare rudenie ce vine la uspăţ să aducă spene încărcată de mîncări, pogăcele, plăcintele, băutură. Densusianu, ţ. h. 239, cf. 240, alr ii 4 039/53, 105, 325, 334. — PL: pogăcele. — Pogace -f- suf. -ea. POGĂCÎRE s. f. (pi.) (Prin nord-vestul Transilv.) Femei care vînd pogăci (1) şi turte pe la tîrguri. Despre venirea pe lume, copiilor li se spune că ... i-o adus tată-so de la Oradea, i-o cumpărat de la „pogăcere“. arh. folk. vii, 61, cf. 122. — De la pogace. POGĂCI vb. IV. Intrau z. (învechit, rar) A mînca (des) pogăci (1). Cf. anon. car. — Prez. ind.: pogăcesc. — V. pogace. POGĂCIOARĂ s. f. (Prin Transilv.) Pogăcea. îşi aducea aminte Cum că în desagă cu sine de-acasă O pogăcioară cu neşte plăcinte Ş-un ponteriu cu vinars de prune băgasă. Budai-Deleanu, t. v. 78. — Pl.: pogăcioare. — Pogace -f suf. -ioară. POGĂClŢĂ s. f. (Ban. şi Transilv.) Pogăcea. Cf. lb. Mînîncă ... numai o pogăci lă cît fundul olului. Gorovei, cr. 343. Ursăsc la copil. Atuncea faşe o ţîră pogăşiţă, şi-un ban. alrt ii 35, cf. alr ii 4 039/47, 76, 316. — Pl.: pogăciţe şi pogădţi (alr ii 4 039/316). — Pogace -f suf. -iţă. POGĂN, -Ă adj. v. pogan. POGĂNESC, -EASCĂ adj. (Regional; în sintagma) Pere pogăneşti = varietate de pere nedefinită mai de aproape. Cf. Şăineanu, d. u. — PL: pogăneşti. — Probabil pogan -j- suf. -esc. POGĂNÎŢI1 s. m. pl. art. (Regional) Numele unei constelaţii nedefinite mai de aproape. Dacă te îndesi cu faţa în fereastra mică împodobită pe jumătate de ger cu fel de fel de flori, zăreşti deasupra Măgurei că s-au întors pogăneţii către miez de noapte, săm. iii, 825. Etimologia necunoscută. POGĂNÎ vb. IV. Refl. (Regional) A deveni păgîn (1) (Vişeu de Jos — Vişeu de Sus). T. Papahagi, m. 229. 10442 POGĂNICI1 - 944 - POGHIRCĂ — Prez. ind.: pogănesc. — V. pogan. POGANÎCI1 adj. (Prin Transilv.) Straşnic, grozav; aprig; neastîmpărat. Cf. dr. v, 220, Mergu-mi mici, mai mici, Stoluri de voinici, Cu cai pogănici, Viciu, col. 111, cf. 203. -- PI.: pogănici. — Pogan -f suf. -ici. POGĂNICI2 s. in. v. pogoniei. POGAJKÎT, -Ă adj. (Regional) Voinic, zdravăn, solid (Vîlcele —Turda). mat. dialect, i, 87. li tare păgânită fata dumitale. ib. + (Adverbial) Straşnic, grozav, intens, tare (Vîlcele —Turda), mat. dialect, i, 87. Pogănit mai plouă. ib. — PI.: pogani ţi, -te. — Pogan + suf. -it. POGĂNOC, -OACĂ adj. (Regional) Augumentativ al lui pogan (4) ; foarte mare şi puternic (Scărişoara-Nucet). Cf. arh. folk. v, 167. Alisandru-mpărat ... nu s-o fo t'emînd d'e iiime. O fo pogan, pogănoc. ib. 167, cf. 173. — PI.: pogănoci, -oace. — Pogan -f suf. -oc. POGĂNZÎE s. f. v. pocînzeuL POGĂRÎ vb. IV v. pogliirei. POGĂZIVÎ vb. VI. Refl. (Transilv., prin Ban. şi prin Olt.) A se mira1 (1); a se minuna (3). Cf. ddrf, cade. Lucru de mirat şi de pocosit. Reteganul, p. i, 60. Să minunară şi să pocoziră văzînd că e drept ce le-a zis ţiganul, id. ib. 66, cf. şez. vii, 182. Ce văzui, mă pogăznii. n. rev. r. viii, nr. 6, 87. M-am pocâzit cînd le-am auzit ce spunea de voi. Boceanu, gl. M-am pocozîl cînd am văzut că poate un om şă bea atîta. L. Costin, gr. ban. 161. M-am pocozît ce-am văzut. Tea ha, c. n. 254. — Prez. ind.: pogăznesc. — Şi: pocăgi (ddrf), po-câzi, pocosi, poeozi vb. IV. — V. pogaznă. POGHI subst. pl. v. povilă1. POGHIÂZ s. n. 1. (învechit şi regional) Incursiune făcută pe un teritoriu străin cu scopul de a jefui, expediţie de pradă; (concretizat) unitate militară, ceată, grup, bandă (organizată) care execută o asemenea incursiune. Or lovi podghiazuri din ceea parte astădzi într-un sat, mîne într-altul. Neculce, l. 46. Au mers şi un poghiaz tătărăsc la moscali, dar puţină pagub-au făcut. id. ib. 366. Şi fiind şi turci ncguţitori prin tîrguri, trimitea podeazuri ... dc-i robea pe turci (a. 1718). Uricariul, iv, 317/8. Să începu a să porni pochiazurile şi oştile (cca 1720). bul. com. ist. iv, 54. Venea podiazuri de peste Nistru şi lovea pre turci (cca 1730). mag. ist. iii, 37/19. Vrednic ca să năvălească în cel mai iute pocazu. Beldiman, e. 40/8. Acel loc singuratec şi de paşnici lăcuit, în răzvrătiri şi poghiazuri, spre scăpare rînduit. id. ib. 82/36, cf. Cihac, ii, 521, Creangă, gl., ddrf, Barcianu, Alexi, w. Podgheazul leşesc prinse pe domn. Iorga, s. d. xi, 142. Hoinăriţi pe mare Ca nişte hoţi ce umblă în poghiazuri. Murnu, o. 149, cf. tdrg. Un pedghiaz de cîteva sute de joimiri soseşte într-o dimineaţă fără de veste. bul. com. ist. i, 188, cf. ŞĂINEANU, D. u., cade. Am văzut că pogheazurile pradă şi din pricina lor vin şi alte oşti pe capetele noastre. Sadoveanu, o. v, 548. Podghea-znrile leşeşti, trecînd Nistrul pe furiş, într-o singură zi au fost la Prut. id. ib. xn, 390, cf. Scriban, d., şez. viii, 160. O E x p r. A umbla în (sau la) poghiazuri = a hoinări, a umbla haimana (pe la petreceri). După ce-ai purtat ciubotele atîta amar de vreme, umblînd loată ziua în podgheazuri ... acum ai vrea să-ţi dau şi banii înapoi? Creangă, o. 237, cf. ddrf, tdrg, Scriban, d., i. cr. iv, 85. (F i g. ; pornind de la expresia de mai sus) Strînge-ţi gîndurile-acasă, nu le mai lăsa-n poghiazuri. Vlahuţă, s. a. i, 44. 2. (Regional; mai ales la pl.) Rîpă1 (1) ; coclauri, Cf. Pamfile, a. r. 255. Potopul Dunării se făcuse una cu balta şi, mină în mină, năvăliseră pe pîrloage, im~ pingînd arasna prin poghiazuri şuvoaie hoinare. Chiri ţescu, gr. 15, cf. 253, Scriban, d. Marele fluviu sclipea din toate podgheazurile. Camilar, n. ii, 449. — Scris şi: pogheaz. — PI.: poghiazuri. — Şi: (învechit şi regional) podghiâz (scris şi podgheaz), (învechit) poeâz, pocliiâz, podiâz {"scris şi podeai), (învechit, rar) pogMz (Barcianu), potghiâz (ddrf) s. n. - Din pol. podjazd. POGH1BÂL s. f. 1. (Mold.) Om rău, om de nimic, secătură, puşlama; ştrengar. Acea poghibală spurcată, Spandoni, sfetnicul lui Nicolai Vodă. Muşte, let. iii, 47/27. Ha, hal Bine v-au mai făcut, poghibale spurcate ce sînteţi. Creangă, a. 37. Trăsni-te-ar, năpădi-te-ar, poghibală blăstemată. Contemporanul, vi2, 256, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, Săi-neanu, d. u., Scriban, d. Nu te mai întovărăşi cu poghidala de Anica. Com. din Piatra —Neamţ. 2. (Regional) Om slab sau vită slabă. Cf. Pamfile, j. ii, 161. + Lighioană, dihanie. Cf. Mironescu, s. 619. 3. (Regional) „Rămăşiţă de la snopii de cereale fără spic“ (Ţepu — Tecuci), cv 1950, nr. 4, 44. Adună poghibala aceea, c-o mănîncă haramurile. ib. — Pl.: poghibale. — Şi: poghidâlă, poghigâlă (Scriban, d.), poli iha lă (ddrf), pughibâlă (tdrg, Scriban. d.) s. f. — Cf. ucr. ri o r m 6 e ;i b „prăpăd, nenorocire“, rus. n o r h 6 e ji b• POGHIDÂLĂ s. f. v. poghibală. POGHIDAnIE s. f. (Rar) Pocitanie (1). Primind de veste la ochii lacomi ai guşatului, îi întinse punga de piele: — Na, poghidanie. C. Petrescu, s. 39. — Probabil contaminare între poghibală şi poci-tanie. POGHIGÂLĂ s. f. v. poghibală. POGIIÎRC s. m. v. pogliireă. POGHÎRCĂ s. L, s. m. 1. S. f. (Popular; mai ales la pl.) Fire de cînepă răsărite tîrziu şi nedezvoltate sau rămase după recoltat; (regional) poşomogi (v. p o ş o m o g 2), bîrzoci. Cf. Pamfile, a. r. 170, id. i. c. 203, ŞĂineanu, d. u., cade, Scriban, d. M-am uscat ca porghuea, M-am topit ca cînepa Ş-am să mor de jalea grea. şez. viii, 190, cf. ix, 140, Viciu, gl., Pamfile, c. ţ. 151, Paşca, gl., Coman, gl. Din pordici se lucrează ţesături mai ordinare, arh. som. xxiii, 463. Am făcut ceva: 100 dă mănuşi dă cînipă dă vară, 100 dă toamnă şi 30 dă mănuşi dă bobirici cv 1951, nr. 11, 36, cf. nr. 3, 46, a i 12, 14, 21, 22, 23. 24, 31, 34, 35, 36, v 33, 35, vi 14, 20, mat. dialect, i, 286. 2. S. f. P. e x t. (Regional, mai ales în Transilv. şi Ban.; adesea cu sens colectiv şi urmat de determinări care indică felul) Cereale, fructe, legume etc. slab dezvoltate; rămăşiţe dintr-o recoltă (compromisă). Anul acesta am căpătat numai nişte bobir de cartofi, cucuruz. Com. Liuba, com. din Răhău— Sebeş, din Sălişte—Sibiu şi din Timişoara, Coman, gl., cv 1949, nr. 8, 32, 1950, nr. 3, 35, nr. 5, 32, alr ii 5 147/36, 47, 53, 5 149/36, 53, 76, Lexic reg. ii, 87. l'areă-i poghircă, se spune despre un om nepriceput, rămas în urma celorlalţi. Cf. Zanne, p. v, 508. 3. S. m. (Transilv.; în formele pobirci* pobîrci) Poghircit1. Cf. lm, Barcianu, Alexi, w. + (Regional; concretizat) Persoană care strînge spicele rămase pe cîmp după secerat; (învechit) poghircitor. Cf.. Zanne, p. v, 708. 10457 POGHIRCI - 945 - Pv)GNOJ 1. S. f. (Mold.) Epitet dat unui om mic de statură, pipernicit. Cf. Cihac, ii, 272, ddrf, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., şez. ix, 147. O (Pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O poghircă de om. SĂghinescu, v. 64. ^ (Prin nord-estul Munt.; în forma boghircâ) Epitet dat unui om cu mintea slabă, prost, neghiob. Cf. Scriban, d. 4“ (Prin Mold.) Epitet dat unui jucător prost la jocurile de noroc. Cf. Scriban, d. + (Prin nordul Mold.) Epitet dat unei femei urîte. Cf. Scriban, d. 5. S. m. (Transilv.; în forma poghirc) Numele unei plante tîrîtoare nedefinite mai de aproape. Cf. Scriban, d. 6. S. f. (Regional) Numele unei păsări nedefinite mai de aproape (Găvăneşti —Buzău). Cf. h ii 80. — Pl.: poghirci. — Şi: (regional) poghirc (Scriban, d.) s. m., pogircă (com. din Podeni— Aiud) s. f., pogirci (Coman, gl.), pobir (com. din Timişoara, alr n 5 147/36, 47, 53, 5 149/36, 53, 76), pobfrci (lm), pobirci (Barcianu, Alexi, \v.), podbic (Pamfile, i. c. 203, Şăineanu, d. u., Graur, e. 63, Viciu, gl. 68) s. m., podgircă (com. din Urca —Cîmpia Turzii) s. f., podirici (a v 28), polbici (Teaha, c. n. 255) s. m., porbice (Lexic reg. ii, 87) s. f., porbici (com. din Vascău, Pasca, gl., cv 1951, nr. 3, 46, a i 12, 14, 21, 22, 23, 24, 31, 34, 35, 36, Teaha, c. n. 256), pudici, porghic (Pamfile, a. r. 170, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., şez. ix, 140, com. din Răhău — Sebeş) s. m., porgbiec s. f., porghici (a v 33, 35 vi 14, 20), porgiei (Coman, gl., a i 36), bobir s. m., bo-bircă (cv 1950, nr. 3, 35, nr. 5, 32) s. f., bobirci, bo-ghirc (ib. 1949, nr. 8, 32) s. m., boghircă (Scriban, d.) s. f. — Din bg. noifrip'BK (pl. noOupuu şi noOupicu), ser. pabirak (pl. pabirci). POGHIRC! vb. IV. Tranz. 1. (Folosit şi ab-s o 1.) (învechit şi regional; complementul indică cereale, fructe rămase după cules) A aduna, a strînge. Cf. Klein, d. 401, lb. Plata lucrătorului pe care il va încărca să spicuiască sau să poghircească. Bre-zoianu, a. 625/25, cf. Cihac, ii, 272, lm, ddrf, Ghe-ţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Păcală, m. r. 141, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., h xvii 180, Jarnîk-Bîrseanu, d. 89, com. din Sălişte — Sibiu şi din Răhău—Sebeş, Ciauşanu, v. 152. Am pogîrcit merele. Lexic reg. ii, 62. 2. (Regional) A fura (Poiana Sibiului—Sebeş). Cf. Paşca, gl., gr. s. v, 389. — Prez. ind.: poghircesc. — Şi: (învechit şi regional) pobîrci (ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., Scriban, d., Jarnîk-Bîrseanu, d. 89, Ciauşanu, v. 152), (învechit) pogări (Alexi, w.), pobirci (Ciiiac, ii, 272, lm.), (regional) pogîrci, porghici (com. din Răhău Sebeş), bogliir-eî (Paşca, gl.) vb. IV. — Din bg. noimpKaM. ser. pabirciti. POGHIRCI OS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre cîne-pă, cereale etc.) Slab dezvoltat (Poiana Mărului —Fălticeni). Cf. a vi 14. — PL: poghircioşi, -oase. Şi: porghicies, -oâsă adj. a vi 14. — Poghircă -f suf. -ios. POGHIRCÎRE s. f. (Învechit, în Transilv.) Acţiunea de a poghirci (1); (învechit, rar) poghir-citură. Cf. Klein, d. 401, lb, polizu, lm, ddrf. — PL: poghirciri. — Şi: pogircire (Polizu), po-bircire (lm), pobîrcire (ddrf) s. f. — V. poghirci. POGIIIRClT1 s. n. (Regional) Faptul de a po- gliirci (1); (regional) poghircă (3). Cf. ddrf, com. din Sălişte—Sibiu. — Şi: pogîrcit (com. din Sălişte — Sibiu), pobîrcit (ddrf) s. îi. — V. poghirci. POGHIRCÎT2, -A adj. (învechit, rar; despre fructele rămase după cules) Care este adunat, strîns. CL poghirci (1). Cf. Klein, d. 401. •— PL: poghirciţi, -te. — V. poghirci. POGHIRCITtiR, -OARE s. iii. şi f. (învechit) Persoană care strînge spicele rămase pe cîmp după secerat; (regional) poghircă (3). Cf. lm, ddiif. — Pl.: poghircitori, -oare. — Şi: pobircitorhi, -oare (lm), pobircitor, -oare (ddrf) s. m. şi f. — Poghirci -f suf. -tor. POGHIRCITÎJRĂ s. f. (învechit, rar) Poghircire. Cf. LM. — Pl.: poghircituri. — Poghirci -j- suf. -tură. POGHÎZ s. n. v. poghiaz. POGHOArA s. f. v. povară. POGHOI s. n. v. puhoi1. POGHREB s. n. v. pohreb. POGI subst. pl. v. povilă1. POGlRC s. f. v. poghircă. POGISTÎ vb. IV v. pocisti. POGÎRCI1 s. iii. v. poghircă. POGÎRCI2 vb. IV v. poghirci. POGÎRCIRE s. f. v. poghircire. POGÎRCIT s. n. v. pogliircit1. POGÎRNf vb. IV v. povîrui. POGÎRJÎT, -A adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Prin Mold., prin Bucov., prin nordul Transilv. şi prin Maram.; despre fiinţe) Slab, sfrijit, pipernicit, jigărit, nedezvoltat. Cf. Scriban, d., dr. v, 220, şez. v, 117, alr i 1 156/269, 350, 361, a v 33. 2. Adj. (Prin Transilv. şi prin Maram.; despre oameni) Zgîrcit, avar. Cf. Paşca, gl., alr i 1 570/351, a i 24. 3. S. m. şi f. (Regional; în forma pogirşit) Om lacom, nesătul, flămînd (Deda —Reghin). Ăsta-i un po~ gîrşit care nu se mai satură. mat. dialect, i, 187. — Pl.: pogirjiţi, -te. — Şi: pogîrşit, -ă s. m. şi f. — Etimologia necunoscută. Cf. o g î r j i t, c o -c 1 r j i t, p o g h i r c i t2. POGÎRŞIT, -A s. m. şi f. v. pogîrjit. POGÎRZÎE s. f. (Cu sens neprecizat, într-o poezie populară, probabil) Podgorie (2). Sî mergim la pogirzîe Pi dealu Hagii, Yide-l-aş pustii. i. cr. vii, 203. — Etimologia necunoscută. POGLAd s. m. v. pocladă. POGMAtA s. f. v. pomneată. POGMETE s. f. pl. (Prin nord-estul Transilv.) Vreascuri, găteje. Cf. Bugnariu, n. 263/192. — Accentul necunoscut. — Din ucr. dial. uojţMeT. POGNEAtA s. f. v. pomneată. POGIVETE s. m. v. pomneată. POGNÎ vb. IV v. pocni. POGMTOARE s. f. v. pocnitor. POGNITOR s. m. v. pocnitor. POGNOJ s. m. v. podnog. 10488 POGNOJIE - 946 - POGONAR POG\'(ÎJIE s. f. v. podnog. POGNOOL s. n. v. podmol. POGOĂDĂ s. f. (Ban.) înţelegere; învoială, acord, tocmeală. Com. din Sasca Montana— Moldova Noua, L. Costin, gr. ban. 162. Pogoada de închiriere se face verbal. ghest. ii 26/8. — Pl.: pogoade. — Şi: pogodă s. f. Com. din Sasca Montană—Moldova Nouă. — Postverbal al lui pogodi. POGOARĂ s. f. v. povară. POGODĂ s. f. v. pogoada. POGODEÂLĂ s. f. (Prin Olt. şi prin Ban.) înţelegere; tocmeală, acord, învoială. Cf. n. rev. r. iv, nr. 38, 69, conv. lit. liv, 369, Plopşor, v. o. 13, Ciauşanu, gl., chest. v 24/35. — Pl.: pogodeli. — Pogodi -j- suf. -eală. POGODÎ vb. IV. Refl. recipr. 1. (Popular) A cădea de acord (asupra unei acţiuni), a se înţelege, a se învoi; a se sfătui. Cf. tdrg, cade, Scriban, d. Sfetnicii împăratului ... între ei se pogodeau Şi din gură tot grăiau. mat. folk. 97. Dumnezeu i-a trimes pe toţi acasă să se pogodească, şi cînd s-o duce toţi să ceară ploaie, le va da. şez. xiii, 182. S-a pogodit Dumnezeu cu Sf. Petru. ib. xix, 145. Ne-am pogodit să plecăm deseară. Boceanu, gl. M-am pogodit cu el. com. sat. v, 30. <0> I n t r a n /. Faptul că s-au înţeles pentru nuntă să zice că au pogodit. n. rev. r. iv, nr. 38, 69. + (Prin nord-estul Olt.) A complota, a conspira, a urzi. Cf. Ciauşanu, gl. + Refl. (Regional) A se gîndi, a chibzui, a cugeta (Orlea —Corabia). Păsculescu, l. p. 250. Pînă el să pogodea, Iacă Manea nemerea. id. ib. 2. (Regional) A se înţelege bine, a se potrivi în preocupări şi mentalitate. Ne pogodeam în tas. Vîrcol, v. 98. Aşa se pogodesc ca două surori, mat. dialect, i, 87. 3. (Ban.) A discuta asupra preţului unui bun sau a evalua ceva (în vederea încheierii unei tranzacţii, a compensării unei pagube etc.); a se tocmi, a se tîrgui; a se învoi. Se pogodea cu un vecin pentru paguba ce-i făcuse capra în varză, f (1890), 290. Atunci el — îndată să scoată punga şi să plătească turcului — fără a să mai pogodi — cît a cerut pre cal. Liuba-Iana, m. 58. Mai întîi se pogodesc de preţ, apoi se scrie contractul. chest. ii 27/8, cf. alr i 1 581/5, 28, 49. + T ran z. (Regional) A tocmi, a angaja. Am pogodit trei zidari la casă s-o facă. Com. din Brădişorul de Jos — Gravi ţa. — Prez. ind.: pogodesc. Din ser. pogoditi se. POGOI)!UE s. f. (Regional) Acţiunea de a s e p o -godi şi rezultatul ei. Com. din Turnu-MÂgurele. — Pl.: pogodiri. — V. pogodi. POGdL s. n. v. podmol. POGON1 s. n. 1. Unitate de măsură pentru suprafeţele de teren agricol, a cărei mărime a variat, după epoci, regiuni şi culturi, în jurul unei jumătăţi de hectar. V. i u g ă r. A patra parte din pogon (soco-tindu-se pogonul patruzeci şi opt de prăjini fălceşti) (a. 1766). Uricariul, ii, 224. Să vinde cu mezat o grădină de douăzeci de pogoane, cr (1833), 801/37. Pogonul moldovenesc exclusiv pentru vii este de 25 pînă la 30 prăjini fălceşti. Climescu, a. 213, cf. 214, Dame, t.2 49. în Muntenia se întrebuinţa ... pogonul măsurat cu prăjina de 18 palme. I. Brăescu, m. 35. Pogonul este de două feluri: pogonul mic are 24 de prăjini, iar pogonul mare 48 de prăjini. Pamfile, a. r. 234. Fundăria era o curte mare de cîteva pogoane. Brătescu-Voineşti, p. 144. A luat zestre o moşie de cîteva sute de pogoane. Rebreanu, i. 175, cf. N. A» Bogdan, c. m. 173, într-o toamnă, moşia lui de cîteva mii de pogoane s-a întrecut în fertilitate. Galaction, a, 458. Sînt pe cale să cumpăr o vie de vreo 36 de pogoane. Gamil Petrescu, t. iii, 176. Au rămas ... pogoane întregi de pămînt nelucrat. Sahia, n. 17. E lot de şapte pogoane. Stancu, d. 263. Pogonul este o măsură pe care o întîlnim, în perioada pe care o studiem, exclusiv în Ţara Românească şi ea se aplică numai la vii. Pa-naitescu, o. ţ. 172. Pogonul, în podgoria Odobeştilor, reprezenta în 1820 circa 4297 de metri pătraţi, deci era sensibil mai mic decît pogonul obişnuit. C. Giu-rescu, p. o. 85, cf. h ii 80. <0> (Prin lărgirea şi exagerarea sensului) Nu mai văzuse de cînd e, Ion, Odăi cît o păşune şi preş de un pogon. Arghezi, vers. 292. La lumina becului, mîzgăleam pogoane de hîrtie. Stancu, r. a. i, 163. 2. Bucată de pămînt de un pogon1 (1); teren cultivat, plantaţie avînd această suprafaţă. Am vîndut 11 pogoni de ţealină şi cu 11 stînjini di loc (a. 1638). gcr i, 87/9. Să să ştie că i-am vîndut 7 pogone de vie (a. 1641). id. ib. 92/13. I-am vîndut o jumătate de pogon de viia (a. 1650). id. ib. 135/9. Au scornit şi el acestu obiceiu rău de vii: de pogon cîte un leu să de. Neculce, l. 32, cf. 122. Un pogon de vie şi cu un stărijăn de moşie (a. 1756). bul. com. ist. v, 189. Cîts 3 de-mcrlii de pogonul de popuşoi (a. 1779). Uricariul, xxi, 222. Pogoane de vie. Zilot, cron. 85. Ce voiţi să facă ţăranii cu un pogon? Kogălniceanu, s. a. 181. Bogatul îns-atunci pogoanele măsoară. Bqlliac, o. 68. Bursucului îi venise rîndul şi el să domnească Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească. Ale-xandrescu, o. i, 307. Mi-am durat şi eu o dugheniţă pe răzăşia mea ca să-mi vînd vinu de la pogoanele din deal. Alecsandri, t. 1 538. Ară un pogon pe zi. ap. Pamfile, a. r. 35. Nouă sute de pogoane de pădure. Brătescu-Voineşti, p. 54. Făceau valuri-valuri mii şi mii de pogoane cu porumb. Galaction, o. A. ii, 420, cf. 90. Dincolo de drum se întindeau pogoanele de vii. Sahia, n. 61. I-am avut pe ai noştri robi pe un pogon. Sadoveanu, o. ix, 330. Iar braţu~ar tremura de cazna pe pogon. Călinescu, l. l. 176. 1 se dăduse lui moş Truţă în anul ăla pogoanele cele mai proaste. Camil Petrescu, o. i, 20. îţi ar un pogon pentru o căruţă de trestie, v. rom. august 1954, 118. Vindeţi atunci numai partea Matildei, adică cinci sute de pogoane, dimpreună cu conacul. Vinea, l. i, 253. La împărţitul celor trei pogoane moştenire, Moromete a ales pămîntul cel mai bun. Preda, m. 51. Avem ... şase sute dă pogoane în lunca văii. t martie 1962, 20. Pogoane de ceapă. i. cr. v, 278. Trei pogoane ţi-am arat, Boii nu i-am dejugat, Demîncare nu le-am dat. Balade, ii, 310, cf. Udrescu, gl. <<> F i g. Pi masă faţă di masă, Pogon verde di matasă. şez. xviii, 14. + Cantitate de produse obţinute de pe un pogon1 (2). [Pentru confecţionarea ghetelor] ne trebuiesc: o cireadă de boi şi de viţei ..., un pogon de cînepă şi altul de in. Cara-giale, o. ii, 137. Am cumpărat coceni. — Mulţi? — Două pogoane. Brăescu, o. a. ii, 320. — Pl.: pogoane. — Din bg. norofl. POGON2, -Ă adj. v. pogan. POGONACI s. m. v. pogoniei. POGOXAK s. m. (în trecut) Lucrător agricol plătit după numărul de pogoane1 lucrate (în special de vie); (regional) pogonaş (2). Cf. I. Golescu, c., Poli zu, lm, ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞĂineanu, d. u., Scriban, d. Oamenii să în voi au să lucreze fiecare cîte un pogon ... li se spunea de aceea pogonari. C. Giurescu, p. o. 122. — Pl.: pogonari. — Pogon1 + suf. -ar. 10501 POGON \Ş _ 947 _ POGOR ICI1 POGONÂŞ s. n., s. m. 1. S. n. Diminutiv aî lui pogon1. Cît pămint ai? — Eu? Un pogonaş şi o jumătăţică. Galan, b. i, 115. 2. S. m. (Regional) Pogonar. Cf. Scriban, d. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Diaconi pogo-naşi ce lucrează viile sfintei mitropolii. ap. id. ib. 3. S. m. (Regional) Pogonici (1). Cf. scl 1971, 405. — PI.: (n.) pogonaşe şi (m.) pogonaşi. — Pogon1 + suf. -as. FOGOXĂRÎT s. n. Impozit care se percepea în ţările române, în favoarea domniei, pentru fiecare pogon1 cultivat cu vie, (mai tîrziii şi cu) tutun, porumb etc. Au scos... di primăvară pogonărit. Neculce, l. 323, cf. 382. Nicclai Vodă ... rădicase şi pogonăritul viilor, care era cîte 20 bani de pogon. Axinte Uricariul, let2. ii, 166. Alte obiceiuri rele cc era mai înainte să nu fie ... nici pogonării, nici coniţa, nici adăoşagul. Canta, let. iii, 178/18. Hrisov ... pentru pogonăritul de vii (a. 1713). cat. man. i, 1. Am rîvnit ca să se stingă şi acest obiceiu scornit de la o vreme încoace, adecă pogonăritul de vii (a. 1728). Uricariul, i, 48. Pentru pogonărit aşijdere, mulţi din lăcuitori îşi părăsea viele (cca 1750). Iorga, s. d. vi, 215. Ca să aibă a scuti ale bisearicii drepte vii de pogonărit (a. 1752). id. ib. î, 232. Au început a pune bani şi pe boieri şi pe mănăstiri ... şi pogonărit şi altele (sfîrşitul sec. xviii). let, iii, 244/21. Vor fi îndatoraţi a plăti ... pogonăritul pe sămănăturile de tutun (a. 1818). gcr ii, 222/4, cf. 220/31, 221/6. Au înfiinţat o... contribuţiune numită pogonăritul. I. Ionescu, p. 312, cf. ddrf, Şăineanu, d. u. Viile grevate cu două feluri de impozite, pogonăritul (dare pe pogoane) şi vădrăritul. C. Gane, tr. v. 309. Pe lîngă darea asupra vinului, s-a pus şi o dare asupra viei, numită pogonărit, fiindcă se plătea pe pogonul de vie. C. Giurescu, p. o. 235. — Pogon1 + suf. -ărit. POGONEASCĂ adj. (Munt.; în sintagma) Prăjină pogonească = unitate de măsură pentru suprafeţe de teren (agricol), egală cu şase prăjini pătrate. Cf. tdrg. Pentru păduri şi vii se foloseşte prăjina de 10 palme, numită şi prăjină pogonească. Pamfile, a. r. 231, cf. Scriban, d., dm. — Pl.: pogon eşti. — Pogon1 ~f suf. -esc. POG0NEATEC subst. (învechit) Haină bisericească nedefinită mai de aproape. Cont pentru hali ni beseri-tii:... 1 pogoneatec ibrişim galan cosut (a. 1800). ÎORGA, S. D. XII, 129. — Etimologia necunoscută. POGONEŞTE adv. (Popular) La pogon1, pe pogon1; pentru un pogon1. Lucrul pămîntului se face pogoneşte. I. Brăescu, m. 9. Să ne tocmim pogoneşte. Ciauşanu, GL., Cf. SFC II. 144. ... Pogon1 -f- suf. -eşte. POGONÎ1 vb. IV. Tranz. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit, rar) A goni, a alunga. Legîndu-le suitele picioare la cai sireapi şi slujitorii muncilor pogon ind, îi trasără preste spini şi ciulinc. Dosoftei, v. s. noiembrie 113v/2. Svîntul Evstratie pironit eu încălţări de her fu pogonit ... pînă la Nicopoli. id. ib. decembrie 215r/14. Agiunsă pre ,s/;[î]/?/[ul] Evstratie ce era pogonit pre cale şi să legă lingă dînsul. id. ib. 215r/25, cf. tdrg, Scriban, d. — Prez. ind.: pogonesc. — Din slavonul norONHTH* POGON!2 vb. IV. Tranz. (Rar) A măsura cu pogonul1 (1). Cf. Chiriţescu, gr. 253. — Prez. ind.: pogonesc. V. pogon1. POGONICÎX s. m. Diminutiv al lui pogonici (1). Ce-aduceţi voi, dragii mei, Dragii mei pogonicei? Marian, î, 531, — PL: pogonicei. — Pogonici -f suf. -el. POGONÎCI subst. 1. S. m. Băiat care mînă vitele (la arat, în cireadă, la car); (regional) biriş, pognitor (v. pocnitor II 1). Stătură mîşcoii neclătiţi, săvai că-i bătea pogonicii. Dosoftei, v. s. decembrie 247v/31. [Pentru un bou perit de la plug.} El au fost pogonici, dătător de sam[ă] numai de dzi (a. 1741). Iorga, s. d. vi, 268, cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Ară numai cu opt boi şi cu patru poganici. Codru-Drăguşanu, c. 8, cf. Polizu, Cihac, ii, 121, ddrf, Barcianu, lug. iii, 360. Viorelele începuseră a se ivi pe ogoare şi pogonicii le rupeau şi le puneau la pălării. Sandu-Aldea, u. p. 179, cf. Alexi, w. La plug umblă doi pogonici, un cornaci, doi puitori, ap. Pamfile, a. r. 35. Veniseră ... (a pogănicii pe lîngă boii şi vacile din juguri. Agîrbiceanu, p. m. 7, cf. an. dobr. iv, nr. 4, 102. Celeraşii au pus arcuşul pe ceteri şi cîntau, iar pogănicii pocneau cu biciul şi-au pornit carăle. Vlasiu, a. p. 60, cf. Scriban, d. Dacă eşti pogănici, atunci dă după boi. LĂncrĂnjan, c. iii, 154, cf. ii ii 80. Plugul negru cu doi boi, Cu gonaci, Cu pogonaci. Teodorescu, p. p. 88, cf. 297. La un plug cu şese boi, Acolo-s poganici doi. Jarnîk-Bîrseanu, d. 344. Şi boii boncăluind, Pogăniciu-n zbici pocnind. Mîn-drescu, l. p. 220. Pogănici cu pleasna marc Mînă boii cît de tare, Să sosim în sat cu soare. Marian, nu. 617. îl ducea tată-său la plug ca pogănici, să mîie vitele. Reteganul, ap. cade. Dumneavoastră ne-aţi înşelat, Povoara ne-aţi îngreuiat, Poganici l-aţi îmbătat Şi tare rău a mînat. Sevastos, n. 205. Plugu-mi şede la părete, Boii-mi pasc la iarbă verde, Pogonicii-s după fete. mat. folk. 167. Plug cu şasă boi, Pogănici sînt doi. Viciu, col. 159. Caii la plug se mînă de poganici. Brebenel, gr. p. Plecat-a Dumnezeu la arat Cu plugu negru, Cu boi negri, Cu pogonici negru. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 177, cf. alr i 896, alr ii 5 094, a ii 1, 2, 3, 6, 7, 12. Pogonieiul dinainte, îl cunosc că-i fără minte, Pogonieiul dinapoi, îl cunosc că-i de la noi. folc. mold. i, 43. <$> (Folosit ca epitet pe lîngă „arici“, de obicei în jocurile de copii) Arici, arici, pogor ici, Du-te la moară De te-nsoară Şi ia pe fata lui Cicoară. I. Golescij, c. Arici, arici pogonici, Ce-ai cătat p-aici? PÎrvescu, c. 15, cf. Pamfile, .j. ii, 21. 100, iii, 52, Teodorescu, p. p. 190, mat. folk. 508, Frunză verde trei oglici, Arici pogonici cu plîntici De sfîrc de bici. i. cr. iii, 177. + (Prin Tran- silv. şi prin sudul Mold.) Persoană care ţine coarnele plugului, cînd se ară; cornaci. Cf. alr ii 5 102/141, 235, 605. +• (Regional) Lucrător agricol plătit după numărul de pogoane1 lucrate. Cf. Scriban, d. L-am luat pogonaci, cu toate ale lui: boi, plug, mîncare, nutreţ. Udrescu, gl. 2. Subst. (Prin Transilv.; în forma pogănici) Car cu care merge mireasa la cununie. Cf. cv 1950, nr. 4, 33. 3. S. n. (Regional) Bucată de fier prinsă pe grin-deiul plugului, de care se agaţă cele două lanţuri de la cotigă; crucea plugului (Drăguşcni — Tîrgu Neamţ) Cf. Glosar reg. — PL: (m.) pogonici şi (n.) pogonicc. — Şi: (rar, 1) jiogorici, (regional) pogonâci, poganici, pogănici, pocă-nici (Barcianu, Alexi, w., alr i 896/194) s. m. — Din bg. noroimq. POGOR subst. (învechit) Coborîre. Doamne, mă laşi cu greaţă ... , Suişul, pogorul să mă concenească? Dosoftei, ap. tdrg, cf. Budai-Deleanu, lex., Scriban, d, — Din v. si. noroph, „în jos“. Cf. pogorî. POGORĂMÎNT s. n. (învechit, rar) Coborîre. Cf. sfc v, 49. — Pogor! -f suf. -mint. POGORÎCI1 subst« (Prin Transilv») Mălai de caii“ tate inferioară. Cf. Paşca, gl. — Etimologia necunoscută. 10513 POGOR IC I- - 948 - POGRIBANIE POGORÎCI2 s. m. v. pogonid, POGORÎ vb. IV v. coborî. POGORÎRE s. f. v. coborî re, POGORÎŞ s. n. v. coborîs. POGORÎTOR, -O \RE adj. v. eoborftor. POGORÎTÎJR s. f. v. cohorttură. POGRÂIΠs. f. v. progadie. POGRÂDE s. f. v. progadie. POGRADIE s f. v. progadie. POGRĂZÎ vb. IV v. pogrăzni. POGRĂZ3VÎ vb. IV. Intrau z. şi r e f 1. (învechit) A se cufunda în apă; a se îneca în apă. Aleşii încălecători 300 potopi în marea mohorîtă, cu undele coperi ei, pogrâzniră (pogrăziră d, vatămară-se v, să afundară d) întru adîncat ca piatra. psalt. 310. Tremease duhul său şi coperi ei marea, pogrâzniră (cufundară c, afundară-să d, n e c a r ă - s e v) ca plumbul întru apă foarte, ib. 311. Vărsă-se spre mere apă pâră la sufletul mieu, fărăfundul încungiură-me, apoi, pogrăzni-se (posărni-se c, prăpădi-se v, a f u n d a t u - s - a u d) capul mieu. ib. 325, cf. tdrg, Scriban, d. — Prez. ind.: pogrăznese. Şi: pogrăzi, posărui vb. IV. — Din slavonul norp^3HTii (c/h). POGREBAnIE s. f. (Astăzi rar) Înmormîntare; s p e c, slujba şi ceremonia ortodoxă a înmormîntării. V. prohod. Cf. Ureche, l. 240. Au învăţat să grijească ce trebuieşte de pogrebanie şi au învăţat de au făcut un sicriu. Simion Dasc., let. 186. Cuvăntii la pogabani şi rugăciuni (a. 1668). cat. man. i, 624. Pogrebania provodului creştinesc. Dosoftei, mol. 84. Caute cititor iul la sfîntiil Amvrosie în oraţia ce face la pogrebania lui. Cantemir, hr. 258. Şi-i făcură slujba pogrebctniei clupă obiceaiu (a. 1698). gcr i, 319/23. Făcutu-i-au pogrebania cumsăcade. anon. cantac., cm i, 163. Au mersu a doauo zi măriia sa ... clc au fost la slujba pogribaniii. R. Greceanu, cm ii, 158. Pogrebania Preasfiniei Născătoarei de D{vi\mne-zeu. Mineiul (1776), 23vl/16. Să nu se cheme la judecată cel ce face pogribanie vreunei rude a lui. prav. cond. (1780), 72. L-au îngropat cu preoţi făcîndu-i pogrebania. Dionisie, c. 197, cf. lb. Luai chip de mort şi, fâcîndu-mi toată pogribania, mă îngropară cu mare paradă. Gorjan, h. ii, 210/35, cf. Polizu, Cihac, ii, 130. CAţiim din boierii pribegiţi ... sosise călări chiar în ziua pogribaniei domnului. Odobescu, s. i, 1.14. Pogribania vecinicei pomeniri se vrea pe fumul de tămîie cădelniţat. Macedonski, o. iii, 100, cf. ddrf, Barcianu. Vreau să i se facă pogribanie domnească. Da vila, v. v. 187, cf. Alexi, w., tdrg, Şaineanu, d. u., Scriban, d. Se împlineşte un veac de la pobreganie, v. rom. noiembrie 1954, 155. (în imprecaţii) De ce mi-ai spus, mă, pogribania cui te are, dacă n-a fost adevărat? G. M. Zamfirescu, m. d. ii, 318. Uite cum îl face Stanca să înjure ... Pogribania ei ele coţofană. Sadoveanu, o. xvii, 338. Pobri-gania cui l-a-nchinat, mi-a stricat o sumă de grîu cu vacile lui. Udrescu, gl. ^ Spec. (Ban.) Prohod care se face în caz de moarte, pentru o lăuză pînă la şase săptămîni. Cf. L. Costin, gr. ban. 162, cade. 4* (Regional) Mîncarea care se dă preoţilor şi participanţilor la o înmormîntare, după ceremonie (Săcu-ieni —Tlrgovişte). Cf. ii iv 260. — PI.: pogrebanii. — Şi: pogrevânîe (lm), pogri-báiiie, pogabánie, pobregásiie, pobrigáisie (h iv 260, i. cr. iv, 122), povriganie (h iv 160, ix 62), progre-bânie (Alexi, w., h xviii 284) s. f. — Din v. si. norp^KaHHii. POiiREŞI vb. IV. Refl. (învechit, rar) A greşi. S[e] progreşiră de să loviră pre sine frate pre frate prin inemă nemerindu-să. Dosoftei, v. s. noiembrie 117r/8. Patimile sufletului ... multe ori tâ ascund şi să pogreşesc dea(a nu pun [preoţii] tare grijă, ici., ap. tdrg 1 472. — Prez, ind.: pogreşesc. — Din slavonul norpkîliiT 1 C/7w POGREVAnIE s. f. v. pogrebanie, POGRIBÁNIE s f v. pogrebauîe« 10528